AGA DENIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘIP OLITI GE A REPUBLICII SOCIALISTE România DIN SUMAR: DIN1 ISTORIA AGRICULTURII ROMÂNEȘTI i AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ ÎN ULTIMELE PATRU DECENII -1' । | , ■ î V -|j 'i Ir' 'N' ' rj , - ... h t VASILE BOZ GA I ' J > I 1 I' ' r h *1 1 1' | P '( CARACTERUL.! ȘI CONSECINȚELE SOCLAL-ECONOMICEi ALE APLICĂRII1] REFORMEI AGRARE DIN 1945 . l|.|®l|Bg«1 l| H; .< ’ U ■ | ..I 1 i J ' 1 I TRAIAN UDREA . i 'r l 1 f 1 ‘ L’l-1! 1 '• 11 și stb'ăSă i J ‘Ku CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE i[ li ' |M 1 ‘ i................................. CARTEA ROMÂNEASCĂ1! ” DE ISTORIE TOMUL 42 1989 MARTIE ~ AC EDITURA ACADEMIEI REPUW^WQiSfcoifefiifiâideÂrb8'1^ ROMÂNIA ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITÎCE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA SECȚIA DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE COMITETUL DE EEDACȚIE ȘTEFAN Ș7EFĂNESCU (redactor șef), ION APOSTOL (re- dactor șef adjunct); NICHITA ADĂNILOAIE, LUDOVIC DE- MIÎNY, GHEORGHE I, IONTȚĂ, AUREL LOGH1N, DAMAS- CHIN MIOC, ȘTEFAN OLTEANU, POMPILIU TEODOR (membri) Prețul unui abonament este de 180 lei, în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale și difuzorii de presă din Întreprinderi și instituții. Cititorii din străinătate se pot abona adreslndu-se la ROM- PRESFILATELIA, Departamentul Export-Import-Presă P,O, Box 12—201 Telex 10378 prsfi r — București, Calea Grlvițel nr 64—66. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de Redacție h! revistei „REVISTA DE ISTORIE”, Apare de 12 ori pe an. Adresa Redacției i B-dul Aviatorilor, nr. 1 71247—București, tel. 50.72.41. www.dacoromanica.ro REVISTA ISTORIE TOM 42, Nr. 3 Martie 1939 SUMAM DIA ISTORIA AGRICULTURII ROUÂAEȘTI VASILE BOZGA, Agricultura românească in ultimele patru decenii................... 2t7 TRAIAN l’DREA, Caracterul și consecințele social-cconomicc ale aplicării reformei agrare din 1945 .................................................... 233 MIRCEA IOSA, Comerțul cerealier și piața de cereale din România la sfirșitul secolului al XlX-lca și începutul secolului al XX-lea........................................ 24 7 IOANA CONSTANTINESCU, Climă, agricultură și societate in Țara Românească și Moldova sub fanarioți....................................................... 259 ȘTEFAN OI.TEANU, Contribuții la cunoașterea csoluțici principalelor unelte agricole pe teritoriul României in epoca marilor migrații (secolele IV XI c.n.)...... 273 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE Țărănimea. Relațiile agrare in Transihania secolului al XA II-lca in viziunea acad. D. Prodan (Damian JIurezcanu)............................................. 289 C.RONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE Laboratorul dc studii otomane in anul 1988 (Dorin Maici): Simpozion pe teme de istoric la „Atcncclc cărții” (Constantin Șerban); Cronică.................... 295 CARTEA ROMÂNEASCĂ ȘI STRÂINĂ DE ISTORIE N. ADĂNII.OAIE, Răscoala (ăranilor din 1SSS, Edit. Academici R.S.R., București, 1988, 287 p. (Mircea losa) ........................... 303 TLDOR MATEESCC, Păslorilul mocanilor In teriloriul dintre Dunăre și Marea Neagră, D.G.A.S., București, 1986, 123 p. 8 ilustrații (Filofleia Rinzis ). 306 RADU POPA, La începuturile etmlui mediu românesc. Țara Jla/cgului, Edit. științifică si enciclopedică, București, 1988, 324 p. (Antal Lukacs).... 30 8 t t Paysans el Nalions d’Europe centrale el balkanique. La reinnenlion du paysan par l’Etat en Europe centrale el balkanique aux XlXe el XXe stccles, Maisonneuve et Larose, Paris, 1985, 279 p. (Eliza Campus )............... 311 „Revista dc istorie”, tom 42, nr. 3, p. 215—316, 1989 www.dacoromanica.ro fgWA TOME 42, N° 3 Marș 1989 S 0 M M AI R E L’HISTOIRE DE L’AGRICULTURE roumaixe VASILE BOZGA, L’agriculture roumaine Ies dernieres quatre dâcennies........ 217 TRAIAN UDREA, Le caractere et Ies consequences socio-Gconomiques de la reforme agraire de 1945 ..................................................... 233 MIRCEA IOSA, Le commerce et le marcliă cerealiers en Roumanie â la fin du XIXe siecle et au debut du XXe siecle............................................ 247 IOANA CONSTANT INESCU, Climat, agriculture et sociătă en Valacliie et en Moldavie sous Ies Phanariotes................................................. 259 ȘTEFAN OLTEANU, Contributions concernant l’âvolution des principaux outils agri- coles sur le territoire de la Roumanie â l'6poque des grandesmigrations (IVe —Xle si^cles)............................................................. 273 problEmes DE LTIISTORIOGRAPIIIE CONTEMPORAINE La paysannerie. Les relations agraires en Transylvanie au XVlle siecle selon Ies vues de l’acad. D. Prodan (Damian Hurezeanu).............................. 289 CHRONIQUE DE LA VIE SCIENTIFIQUE Le Laboratoire d'6tudes ottomanes en 1988 (Dorin Matei) ; Symposium d'histoire aux ,,Ath6n6es du livre” (Constantin Șerban); Chronique.................. 295 LE LIVRE ROUMAIN ET ETRANGER D’HISTOIRE N. ADĂNILOAIE, Răscoala făranilor din 1888 (La revolte des paysans en 1888), Edit. Academiei R.S.R., București, 1988, 287 p. (Mircea losa).............. 303 TUDOR MATEESCU, Păstorilul mocanilor in teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră (Les activites pastorales sur le territoire compris entre le Danube et la mer Noire), D.G.A.S., București, 1985, 123 p. + 8 illustrations (Filofteia Rinziș)..... 306 RADU POPA, La inceputurile eoului mediu românesc. Țara Hațegului (Au dăbut du Moycn Âge roumain. Le pays du Hațeg), Edit. științifică și enciclopedică, București, 1988, 324 p. (Antal Lukacs)................................................ 308 , * , Paysans el Nations d’Earope centrale et balkanique. La reinoenlion du paysan par l’Elat en Europe centrale et balkanique auxXIXe el XX‘ siecles, Maisonneuve et Larose, Paris, 1985, 279 p. (Eliza Campus)................................. 311 „Revista de istorie”, tom 42, nr. 3, p. 215 — 316, 1989 www.dacoromanica.ro DIN ISTORIA AGRICULTURII ROMÂNEȘTI AGRICULTURA ROMÂNEASCĂ ÎN ULTIMELE PATRU DECENII VASILE BOZGA Marele act istoric de la 23 august 1944, a cărui importanță sub raportul istoriei naționale și, totodată, din punct de vedere internațional sînt tot mai amplu și nuanțat cunoscute 1, a deschis și perspectiva tre- cerii la o nouă orînduire socială, la orînduirea socialistă. Făurirea ei efec- tivă a putut începe însă numai după, cucerirea întregii puteri politice de către clasa muncitoare în alianță eu țărănimea muncitoare și cele- lalte categorii de oameni ai muncii, la 30 decembrie 1947, și după națio- nalizarea, în iunie 1948, a principalelor mijloace de producție și crearea proprietății socialiste dc stat, bun al întregului popor. „Anul 1948 — subliniază, secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu — a marcat trecerea la înfăptuirea revoluției socialiste, a construcției socia- lismului în România” 2. Punînd în centrul stiategiei sale de transformare socialistă a socie- tății politica de industrializaie a țării — ca bază a tuturor celorlalte prefaceri revoluționare — partidul s-a preocupat, totodată, de dezvol- tarea și reorganizarea pe baze socialiste a agriculturii, ca și a celorlalte sectoare de activitate. în perspectiva celor patru decenii care au trecut de atunci ies și mai clar în evidență însemnătatea istorică a acestor transformări, bilan- țul bogat în realizări al industrializării, alături de și împreună cu amploa- rea deosebită și rezultatele de mare anvergură ale procesului revolu- ționar de trecere a agriculturii românești pe temelii socialiste și de dez- voltare a ei pe aceste noi coordonate. Prezentarea, desigur succintă, a celor mai de seamă evoluții, rezultate și tendințe ale agriculturii noas- tre în anii socialismului face obiectul rândurilor ce urmează. Considerăm însă că ele vor cîștiga în relief și semnificație dacă ne raportăm, în prea- labil, fie și sumai', la unele aspecte ce caracterizează agricultura în lumea de azi, la circa un deceniu distanții de intrarea omenirii în mileniul al treilea. Natura acestor aspecte implică, totodată, acute preocupări pen- tru evoluția agriculturii în perspectivă mai apropiată sau mai îndepărtată. Agricultura contemporană prezintă o situație caleidoscopică, extrem de contradictorie. în același timp ea are strînse și multiple corelații cu toate celelalte probleme globale ale omenirii. Ea este chemată să hră- nească azi circa 5 miliarde de oameni, față de numai 2,486 miliarde în anul 1950 3. De remarcat însă că dacă în regiunile dezvoltate populația crește între 1970—1990 cu 17,8%, în regiunile în curs de dezvoltare, afectate în continuare de explozia demografică, populația crește, în ace- lași interval, cu 152,5% 4. în aceleași două decenii producția (fizică) „Revista dft istorie", toni 42, nr. 3, p. 217—232, 1989 www.dacoromanica.ro 218 VA SILEI BOZGA de cereale a sporit cu 64,2% în țările dezvoltate și cu 123,6% în țările în curs de dezvoltare5. Compararea celor două grupe de date arată pentru primul grup de țări un devans al creșterii producției față de spo- rul populației, în timp ce pentru cel de al doilea, cel mult, o străduință ca creșterea — este drept, însemnată — a producției să țină pasul cu sporirea „gurilor de hrănit” ®. în ultimul timp se relevă însă faptul că în țările în curs de dezvoltare „gradul de autoaprovizionare și indepen- dență alimentară a scăzut treptat” 7. Se pune, deci, problema ca aceste țări să-și producă în mai mare măsură resursele de hrană de care au nevoie. Contradicția dintre țările bogate și țările sărace — una din con- tradicțiile principale ale epocii contemporane — își pune și în alt fel amprenta asupra agriculturii mondiale. în timp ce țările dezvoltate, beneficiind de revoluția științifico-tehnică, dezvoltă o agricultură inten- sivă (iar unele din ele chiar superintensivă), țările în curs de dezvoltare practică o_ agricultmă tradițională și, în cea mai mare parte, de tip extensiv. în aceste condiții — drept urmare a îndelungatei lor exploa- tări coloniale, ca și a unor practici neocolonialiste — o bună parte din aceste țări sînt bîntuite cronic de foamete și malnutriție, fapt ce afec- tează viața și sănătatea a sute de milioane de oameni 8. Diversele crize și dereglări, conjuncturale sau de durată, parcurse de capitalism chiar și numai în ultimele două decenii — cum au fost criza petrolului din 1973 („ca să nu zicem războiul” 9), inflația însoțită de perioade de stag- nare, politica dobînzilor ridicate și altele — n-au făcut decît să agraveze situația alimentară, consecințele resimțindu-se cel mai tragic în cele mai defavorizate țări în curs de dezvoltare, în care populația crește de două ori mai repede decît în țările dezvoltate. Pentru acest grup de țări din lumea a treia problema se pune în termeni extremi : „Salvarea mai întîi, apoi dezvoltarea” 9 bis. Agricultura trebuie să ocupe un loc de prim plan în „programele” elaborate de sau pentru aceste țări. Alături de populația din țările sărace, „detașamentul foamei” cuprinde însă și populația săracă din țările bogate. Foametea este, așadar, atît un rezultat, o expresie tragică a subdezvoltării, cît și un rezultat, para- doxal pentru epoca noastră, al profundelor inechități sociale ce împart populația unor țări capitaliste dezvoltate în „sătui” și „flămînzi”. De aceea, cum scrie profesorul M. Mesarovic, coautor (împreună cu Ed. Pestei) al celui de al doilea raport către Clubul de la Borna, în perspectivă istorică, „sărăcia globală în ultimul deceniu al secolului al XX-lea apare ca instituția sclaviei din erele timpurii : un anacronism, a cărui eliminare este un sine qua non pentru progres” 10. Deși există, cum se apreciază unanim, destule terenuri cultivabile pentru a hrăni o populație mondială mult mai însemnată decît cele 6,2 miliarde prevăzute pentru sfîrșitul secolului, continuarea stărilor de lucruri actuale și a actualei încetineli relative în adoptarea soluțiilor — în special în ce privește eficiența și caracterul lor organizat, sistema- tic și de amploarea necesară — conturează pentru viitor perspectiva unor grave perturbări. Conform ipotezelor avansate de organismele spe- cializate ale O.N.U, s-ar putea ajunge chiar la migrarea masivă a circa 0,5 miliarde de oameni din zonele care în anul 2000 ar fi deficitare spre regiuni ale hunii cu excedente alimentare 11. www.dacoromanica.ro 3 AGRICULTURA ROMANEASCA 219 Această eventuală nouă „migrație a popoarelor”, de proporții nemai- cunoscute în istoria omenirii, ar avea implicații „greu de imaginat sau evaluat în prezent”12. „Costurile” ei ar fi infinit mai mari decît ale oricărui program de ajutor și dezvoltare, oiicît de abundent finanțat. Iată de ce, avertizează același profesor M. Mesaroviă :, „este în însuși interesul comunității globale a națiunilor să-și îndrepte atenția spre reducerea costului sărăciei globale. Cu excepția holocaustului nuclear, creșterea sărăciei globale reprezintă cea mai mare amenințare pentru pace” 13. Este limpede deci eă agricultura este chemată să joace un rol de prim rang în toate proiectele de soluționare — ce se impune cu urgență maximă — a problemei alimentației mondiale 14. Soluțiile nu pot fi însă autonome, ci numai globale, sistemice, date fiind multiplele intercone- xiuni în care alimentația și agricultura se află cu numeroase alte probleme. Pe prim loc se situează, indiscutabil, corelația cu problema dezarmării, a cărei efectuare ar elibera fonduri de peste 1.000 de miliarde dolari anual. Cu sumele eliberate în 3—4 ani s-ar putea face investiții de circa 175 miliarde dolari pe an timp de două, decenii în 90 de țări în cuis de dezvoltare, ceea ce ar conduce la dublarea producției agroalimentaie și, astfel, la eradicarea foametei15. Producția agiicolă are, de asemenea, o pondere de 13 14% in comerțul mondial. Mecanismele acestuia (sistemul de prețuri, reglemen- tările vamale, creditele pentru export-import etc.) influențează, de aceea, puternic asupra agriculturii, determinînd, în mare măsură, și volumul intrărilor de devize destinate a servi la achiziționai ea de tehnologii și produse industriale, la plai a datoriei externe, precum și altor scopuri. Se știe ce frînă uriașă a devenit astăzi povaia datoriei externe pentru un mare număr de țări, „săracii” ajungînd, de fapt, să-i finanțeze astfel pe „bogați”. Alte implicații apar în legătură cu rolul agriculturii (și silviculturii) în conservarea mediului înconjurător, problemă extrem de preocupantă a zilelor noastre 18. Nu mai puțin însemnate smt și impli- cațiile de ordinul civilizației și culturii, de urmarea unui drum (sau model) propriu în dezvoltare, domeniu în care agricultura își pune, de asemenea, o pecete de mare pondere. O condiție importantă a ieșirii din starea de lucruri actuală o con- stituie și înlăturarea a ceea ce W. Leoutief și colaboratorii săi au denu- mit „barierele netehnologice” din calea dezvoltării agriculturii, unde ar intra efectuarea de reforme agrare, realizarea echității m distribuție, democratizarea ca instrument de sporire a participării producătorului direct etc. Soluționarea tuturor acestor probleme — strîns legate una de alta, cum s-a văzut —, înlăturarea stărilor de lucruri profund negative ce se manifestă, găsirea unor remedii pentru imensele nevoi nesatisfăcute și pentru reducerea și eliminarea strigătoarelor decalaje între state nece- sită în mod imperios înlocuirea vechilor relații nedrepte, ce încă mai persistă, cu relații noi, democratice și echitabile, cu o nouă ordine eco- nomică internațională. Pentru instaurarea acesteia Republica Socialistă România, președintele ei, tovarășul Nicolae Ceaușescu, militează de multă vreme în chip perseverent și consecvent17. Una dintre modali- tățile însemnate ale instaurării ei o constituie și rezolvarea urgentă, prin www.dacoromanica.ro ■220 VASELE BOZGA 4 eforturi comune, a crizei alimentare mondiale prin dezvoltarea produc- țici agricole în toate părțile, în special în cele în curs de dezvoltare. Itefc- rindu-sc la această problemă, tovarășul Nicolae Ceaușescu spunea : „Noi considerăm că foametea care bîntuie pe întinse zone ale Pămîntului, subnutriția sînt rezultatul inapoiei ii foi țelor de producție, al slabei pro- ductivități a muncii, al rămineiii în urmă a unor țări — urmare a înde- lungatei dominații colonialiste, a vechilor relații dc inechitate existente în lume. Rezolvarea alimentației depinde de lichidarea completă a acestor stări de lucruri, de respectarea dreptului suveran al fiecărui popor asupra bogățiilor naționale, de asigurarea condițiilor ca fiecare națiune să-și pună integral și cu randament maxim în valoare potențialul material și uman, să-și dezvolte forțele de producție, să poată avea acces neîn- grădit la cuceririle revoluției tehnico-științifice contemporane” 18. Evoluția agiiculluiii românești în ultimii patruzeci de ani consti- tuie, în multe privințe, o vie și grăitoare replică la stările de lucruri și evoluțiile schițate mai sus. O privire generală asupra agriculturii românești în acest interval arată, înainte de toate, că acest domeniu esențial al vieții noastre eco- nomice și sociale s-a dezvoltat pe coordonate noi, caracteristice orînduirii socialiste. Prin urmare, însuși modul de dezvoltare al agriculturii noastre a făcut ca ea să fie ferită de contradicțiile tipice dezvoltării ei antebelice, ca vechile ei probleme nerezolvate și care păreau de nerezolvat — dintre care unele îmbrăcau un aspect de cerc vicios — să-și găsească soluțio- narea într-un spirit nou. Analiza obiectivă a acestui proces, în toate etapele și fazele pe care le-a parcurs, evidențiază clar faptul că — alături și împreună cu celelalte domenii ale vieții economice și sociale — agricultura a avut o dezvoltare ascendentă călăuzită mereu de un proiect, elaborat cu grijă, competență și realism pentru fiecare etapă dc evoluție, aplicat cu luciditate politică și perseverentă organizatorică, supus „din mers” optimizărilor și corectă- rilor pe care însăși desfășurarea procesului, însăși viața le impuneau. Meritul istoric pentru această vastă și complexă operă transforma- toare, pentru rezultatele cu totul remarcabile care s-au obținut revine Partidului Comunist Român, forța conducătoare a națiunii noastre pe drumul făuririi unei noi orânduiri sociale, pe calea ridicării țării noastre, a întregului nostru popor pe noi trepte de civilizație și cultură. „Partidul Comunist Român a demonstrat că reprezintă singura forță politică din istoria îndelungată a patriei noastre care s-a identificat cu intețesele întregii națiuni și a acționat, cu întreaga răspundere, pentru a asigura ridicarea continuă a României la un nou nivel, tot mai înalt, de dezvoltare economică și socială, de bunăstare și fericire a poporului” 19. Pornind de la ideea programatică conform căreia socialismul tre- buie construit nu numai la oraș, ci și la sat, „plenara Comitetului Central din martie 1949 a hotărît organizarea sectorului de stat în agricultură și trecerea la cooperativizarea agriculturii” 20. Pe baza unei profunde analize a situației agriculturii și a compoziției sociale a populației sătești, plenara din 3—5 martie 1949 a arătat că în politica sa la sate partidul are ca obicetive : întărirea și dezvoltarea alian- www.dacaramanica.ro 5 AGRICULTURA ROMANEASCA 221 ței muncitorești-țărănești, sporirea producției agricole, ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc și lichidarea relațiilor de exploatare a omului de către om. Aceste țeluri, strîns legate între ele, urmau a se înfăptui prin unirea treptată, pe măsura creerii condițiilor materiale necesare și pe baza liberului consimțămînt, a țăranilor muncitori în cooperative de pro- ducție agricolă a. O mare atenție acorda rezoluția plenarei și premiselor menite să asigure succesul acestei epocale prefaceri, subliniind că dezvoltarea coo- perativelor agricole de producție, sporirea lor numerică putea și trebuia să aibă loc numai pe măsura creșterii industriei socialiste, pe măsura formării cadrelor de specialiști capabili să le conducă și pe măsura convin- gerii maselor largi ale țărănimii asupra superiorității și necesității marii gospodării agricole socialiste. în toate aceste direcții partidul a întreprins măsurile necesare. în mod deosebit se impune atenției corelarea mersului transformării socialiste a agriculturii cu acela al procesului de industriali- zare socialistă a țării, fără de care asigurarea mașinilor' agricole necesare, a bazei energetice, îngrășămintelor chimice, echipamentului pentru iri- gații etc. nu era cu putință. Desfășurarea conjugată a celor două procese era deopotrivă menită să ducă la lichidarea înapoierii economice și sociale a țării. în genere, în ce privește principiile de înfăptuire a cooperativizării, partidul nostru le-a aplicat ținînd seama de realitățile și cerințele specifice ale țării noastre, teoria și experiența altor țări neoferind îrr această privință decît un punct de referință, un cadru general 22. Desfășurată cu începere din 1949, cooperativizarea agriculturii s-a încheiat, în linii generale, în anul 196 2 23. Echivalînd ca însemnătate și urmări cu o adîncă revoluție în viața satului, cu o profundă revoluție agrară socialistă 24, încheierea cooperativizării „a marcat crearea econo- miei socialiste unitare, triumful relațiilor noi, socialiste, atrt la orașe, cit și la sate, izbîndă definitivă a socialismului în Eonrânia, în toate sec- toarele de activitate” 25. Prrnînd accentul pe revoluționarea relațiilor de producție, transfor- marea socialistă a agriculturii a avut, în același timp, efecte pozitive însemnate și asupra creării și dezvoltării bazei tebnico-materiale, înzestra- rea tehnică a agriculturii noastre sporind în chip notabil 26. Este grăitor, sub acest aspect, faptul că în perioada 1950—1962 s-au investit în total în agricultură 33.982 de miliarde de lei, din care 28.356 de miliarde (adică 83,4%) au fost investite de stat27. Acest fapt, împreună cu asigurarea crescîndă de cadre de specialitate, cu cointeresarea materială în forme adecvate a țărănimii muncitoare și, mai ales, în condițiile reglării cores- punzătoare a ritmului de cooperativizare de către partidul și statul nostiu, a făcut ca profunda reorganizare a producției și a relațiilor sociale la sate să fie însoțită de creșterea continuă a producției agricole 28. Fără îndoială că în desfășurarea unui proces social-economic și politic de asemenea amploare „au fost comise și o serie de greșeli, s-au mani- festat o serie de lipsuri serioase, din păcate s-au comis chiar și unele încăl- cări ale legalității socialiste, care au dăunat dezvoltării socialiste a patriei noastre”, cum sublinia recent secretarul general al partidului, tovarășul Nieolae Ceaușescu, dar „toate acestea nu au abătut țara noastră, activul nostru, cadrele de bază ale partidului de la calea construcției socialiste” 29. www.dacoromanica.ro 222 VASILE BOZGA 6 Asigurînd victoria deplină a socialismului în România, încheierea cooperați vizai ii a transformat țărănimea într-o clasă nouă, omogenă, i-a conferit un loc și un rol nou în conducerea și organizarea producției agricole, îu întreaga viață economică și politică a societății. Totodată, prin instaurarea proprietății cooperatiste — proprietate socialistă de același tip cu proprietatea întregului popor, — a fost creată premisa esențială pentru dezvoltarea încă și mai însemnată a forțelor dc producție ale agriculturii românești în perioadele următoare. Examinarea evoluției ulterioare scoate în relief importanța excepțio- nală pe care a avut-o Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Pomân, din iulie 1965, pentru dezvoltarea în continuare a agriculturii românești, ca, dealtfel, a întregii vieți economice și social-politice a României. Analiza critică a drumului parcurs pînă atunci, elaborarea unor concepte teoretice noi au permis trasarea unui pr ogram de activitate a cărui aplicare consec- ventă a stat la baza mersului ascendent al agriculturii în întreaga epocă următoare. într'-adevăr, după cum a subliniat și recent secretarul general al partidului, „îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului, s-a asigurat o mai bună înțelegere și s-a restabilit, într-un anumit sens, adevărul cu privire la rolul important pe care agricultura îl are în dezvoltarea econo- miei românești. S-a pus capăt unei anumite subaprecieri, pornind de la teza generală că industria trebuie să aibă rolul hotărîtor în dezvoltarea economiei naționale, fără să se neglijeze sau subaprecieze în vreun fel, rolul agriculturii — fără de care nu se poate vorbi de o dezvoltare echili- brată a economiei naționale, a construirii socialismului și comunismului” 30. înlăturarea oricărei urme de subapreciere a rolului agriculturii, manifes- tată nu atît în teorie, cît în practică 31, a avut o importanță determinantă pentru mersul înainte al întregii economii. Alături de acest principiu— cheie, programul de dezvoltare a agriculturii înfăptuit după Congresul al IX-lea a mai avut drept idei de bază și următoarele : (1) acordarea de către stat pentru această ramură a unui volum mult sporit de investiții, destinat să asigure realizarea unei agriculturi intensive, moderne, de înaltă pro- ductivitate ; (2) întărirea și dezvoltarea atît a proprietății de stat, cît și a celei cooperatiste, stimularea colaborării și conlucrării dintre ele; (3) îmbunătățirea permanentă a organizării științifice a producției și a muncii ; (4) perfecționarea planificării și conducerii agriculturii, inclusiv zonarea producției agricole, cu rol important în ce privește repartizarea rațională a forțelor' de producție pe întreg teritoriul țării; (5) dezvoltarea științei și aplicarea cuceririlor ei în producția vegetală și animală, o dată cu forma- rea cadrelor la toate nivelele agriculturii; (G) dezvoltarea participării maselor de producători agricoli la conducerea producției, latură impor- tantă a democratismului economic; (7) dezvoltarea corespunzătoare a zonelor de deal și munte, unde există gospodării agricole individuale, necooperativizate, care au un rol important în zootehnie și pomicultură ; (8) ridicarea nivelului de trai al țărănimii, sub variatele și complexele lui aspecte, utilizîndu-se larg aportul industriei și al științei 32. întemeiată pe asemenea principii și orientări, deopotrivă raționale și mobilizatoare, agricultura socialistă românească a reușit să-și îndepli- nească în condiții din ce în ce mai bune rolul de ramură de bază — alături de industrie — a economiei naționale. Dezvoltîndu-se ascendent, complex www.dacoromanica.ro 7 AGRICULTURA ROMANEASCA 213 și multilateral, agricultura și-a îndeplinit — în această calitate a ei — func- țiile ce-i revin ca sursă de alimente pentru populație, ca bază de materii prime pentru industria alimentară și ușoară, ca domeniu ce poate contribui îa intensificarea schimburilor cu străinătatea, precum și ca izvor al fon- dului național de dezvoltare economico-socială. în acest fel, agricultura și-a afirmat în măsură sporită contribuția la dezvoltarea echilibrată a economiei naționale și la asigurarea independenței de stat 33. Evoluînd pe aceste coordonate, agricultura își aducea contribuția specifică la îndeplinirea sarcinilor celei de a doua etape a construcției socialiste — 1965 — 1980 — , etapă de consolidaie a economiei socialiste unitare, în cursul căreia „România a devenit o țară industrial-agrară în plină dezvoltare” 34. Un aport substanțial pe această linie a avut faptul că, sub conducerea clarvăzătoare a Partidului Comunist Român, a secre- tarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, cincinalul 1976—1980 a devenit primul cincinal al afirmării plenare a revoluției tehnico-știin- țifice în țara noastră. La începutul anilor ’80 „România a intrat într-o nouă etapă a dez- voltării sale economico-sociale — etapa făuririi societății socialiste multila- teral dezvoltate și creării condițiilor de trecere treptată spre comunism” 3S. Acest fapt punea și în fața agriculturii sarcina de a-și ridica întreaga activitate pe o nouă treaptă calitativă, de a trece, alături de industrie și de celelalte sectoare, la o dezvoltare de tip intensiv, pe baza celor mai noi cuceriri ale științei și tehnicii 36. Cerința imperioasă de a se introduce larg în practica agriculturii cuceririle revoluției științifico-tehnice contem- porane, pe baza perfecționării continue a relațiilor socialiste de producție, și-a găsit expresia într-un nou și original concept formulat de partid, de secretarul său general, conceptul de nouă revoluție agrară 37. Astfel, încă în 1979, în Raportul la cel de-al Xll-lea Congres al Partidului Comunist Român, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta că: „Un obiectiv esențial al cincinalului viitor este înfăptuirea unei profunde revoluții agrare cuprin- zînd atît baza tehnico-materială, cît și organizarea producției” 38. Conți- nutul noii revoluții agrare, obiectivele ei fundamentale, direcțiile și con- dițiile înfăptuirii acesteia au fost precizate cu claritate de partidul nostru, de secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la Congresul al II-lea al țărănimii și cu alte prilejuri. La acest congres secretarul general al partidului sublinia : „Ne propunem, de fapt, să realizăm o adevărată revoluție agrară în ce privește producția, productivitatea muncii, nivelul tehnic, eficiența economică, activitatea socială generală din satele noastre”39. Definită astfel, noua revoluție agrară, prin amploarea și complexi- tatea obiectivelor pe care și le propune, prin saltul calitativ spre care tinde, constituie un obiectiv de durată, „obiectivul strategic al dezvol- tării agriculturii”40. Elaborarea acestui concept a implicat nu numai luarea în considerare a tuturor factorilor interni care-1 determină, ci și a unor factori internaționali caracteristici pentru lumea de azi. între, aceștia din urmă se situează adîncirea crizei economice mondiale și înră- utățirea factorilor climatici pe glob, conjugați și cu adîncirea crizei energetice mondiale41. Sinteza tuturor acestor elemente atestă din plin caracterul științific, realist al conceptului, capacitatea partidului nostru de a folosi materialismul istoric spre a stăpîni întreaga complexitate a procesului dezvoltării social-economice în interesul poporului, pentru www.dacoromanica.ro 224 VA SILE BOZGA 8 popor. Pe această bază au fost redefinite mai amplu, mai complex și funcțiile agriculturii în economia națională, în dezvoltarea societății. Astfel, pe măsura angajării ei tot mai adinei pe drumul dezvoltării inten- sive, agricultura își amplifică, pe de o parte, funcțiile, așa-zicînd, tra- diționale : funcția de producătoare principală a bunurilor agroalimentare, destinate creșterii nivelului de trai al întregului popor; funcția dc mare producătoare de materii prime pentru industria alimentară și pentru unele industrii nealimentare, fapt ce stimulează schimbul între sat și oraș; funcția de participantă activă la dezvoltarea relațiilor economice externe, prin care contribuie la constituirea fondului de resurse valutare necesar dezvoltării generale a societății noastre, ca și pentru achitarea datoriei externe; funcția de ramură cu aport însemnat la crearea veni- tului național, inclusiv la creșterea fondului național de dezvoltare eco- nomică și socială. Prin toate aceste funcții agricultura are un aport sub- stanțial la valorificarea prioritară a resurselor provenite din interior. Pe de altă parte, dobîndesc o nouă semnificație, alte două funcții pe care anterior agricultura le îndeplinise oarecum „latent”, oarecum „im- plicit”, și anume : funcția agriculturii de producătoare de energie, adusă într-o spectaculoasă actualitate de severele restricții energetice existente în lumea contemporană, funcție pe care această ramură — creatoare, să notăm, de resurse mereu regenerabile — și-o îndeplinește prin fixa- rea energiei solare pe calea fotosintezei, prin reciclarea deșeurilor, sub- produselor ș.a. utilizabile, ca și prin energia animală pe care o poate furniza pentru o seamă întreagă de transporturi; de asemenea, funcția de păstrare și conservare — alături de silvicultură — a mediului ambiant, de luptă împotriva poluării, cu un rol extrem de important în asigu- rarea echilibrului ecologic, funcție căreia partidul nostru, secretarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, îi acordă o atenție deosebită 42. Toate componentele și conotațiile conceptului de nouă revoluție agrară se conjugă perfect cu necesitatea dezvoltării armonioase, echi- librate și în ritm susținut a economiei naționale, constituind, în același timp, o parte constitutivă esențială a procesului de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și creere a condițiilor de trecere trep- tată spre comunism. Spunînd aceasta, afirmăm implicit și rolul foarte mare, de importanță deosebită pe care noua revoluție agrară — în cali- tate de concept global și, totodată, de program complex de activitate — îl are în trecerea țării noastre la un stadiu superior, de țară mediu dezvoltată, pe care îl va avea în deceniul următor — 1991—2000 — la capătul căruia Eomânia va deveni o țară socialistă multilateral dezvol- tată, cu un nivel înalt de civilizație materială și spirituală43. La împliniră a 40 de ani de la începerea transformărilor socialiste în agricultura Eomâniei apare clar că cele trei faze mari ale acestei evo- luții ascendente — cooperativizarea, trecerea spre dezvoltarea modernă, intensivă după Congresul al IX-lea și noua revoluție agrară, inaugurată spre sfîrșitul deceniului al optulea.— constituie verigi consecutive ale unuia și aceluiași proces revoluționar, trepte succesive ale lichidării stării de înapoiere și slabă dezvoltare, ale ridicării agriculturii românești — odată cu întreaga economie, cu întreaga viață socială — spre nivele mereu mai înalte de progres și civilizație. www.dacoromanica.ro 9 AGRICULTURA ROMANEASCA Concepția și realizarea obiectivelor propuse pentru fiecare fază, pentru fiecare etapă sînt opera istorică a poporului român, a forței sale conducătoare, Partidului Comunist Român. Unitatea dintre partid și popor stă la temelia marilor realizări pe care, alături de celelalte domenii, agricultura le-a obținut în acest răstimp și cu care astăzi ne mîndrim. La cîteva aspecte esențiale și definitorii ale acestor realizări ne vom referi succint în cele ce urmează 4i. Este evident, totodată, că ele se află într-o firească și strînsă legătură cu perspectivele de viitor ale dezvoltării agri- culturii. O importantă constatare, cu caracter sintetic, se referă la creșterea producției agricole în raport cu creșterea populației, populația fiind, precum se știe, destinatarul final al tuturor eforturilor și măsurilor ce se întreprind. Această evoluție comparativă se reflectă în tabelul nr. 1. Tabel nr. 1 Creșterea populației si producției agricole în perioada 1950-1986 (1950 = 100) 16 Anul Populația totală (1) Producția agricolă globală (2) Coeficient de corelație (2 .1) 1960 112,8 171 1,51 1965 116,7 193 1,65 1970 124,2 212 1,70 1975 130,3 289 2,21 1980 136,1 349 2,56 1985 139,3 415 2,97 1986 139,9 468 3,34 Compararea celor două grupe de indicatori relevă clar faptul că producția agricolă globală a crescut mult mai mult față de populația totală. Aceasta înseamnă că producția agricolă a putut să asigure din ce în ce mai bine trebuințele alimentare ale unei populații în creștere, avînd și sporite disponibilități pentru acoperirea celorlalte necesități ale economiei naționale (materii prime, produse pentru export, contri- buție la creșterea fondului de dezvoltare). Creșterea coeficientului de corelație dintre cei doi indicatori reflectă îmbunătățirea continuă a acestui raport. Confruntat cu unele evoluții postbelice de pe alte meridiane, acest fapt constituie un merit de primă importanță al politicii agrare a P.C.R. și a statului nostru socialist. Dacă țineam seama că după încheierea cooperativizării producția agricolă a crescut numai pe calea producti- vității muncii4®, constatarea de mai sus apare încă și mai evidentă. Mari succese, practic fără termen de comparație cu trecutul, au fost obținute și în făurirea unei baze tehnico-materiale avansate, fără de care toate celelalte obiective ale agriculturii, ca și ale oricărui alt domeniu, nu pot fi duse la îndeplinire. Această orientare s-a leflectat, înainte de toate, în politica de investiții, așa cum se poate vedea în tabelul nr. 2. Aceste date oglindesc, deopotrivă, creșterea forței investiționale a economiei noastre, sub influența decisivă a industrializării socialiste, precum și sporirea extrem de grăitoare atît a investiției totale, cît și www.dacoromanica.ro 226 VASILE BOZGA 10 a celei anuale medii destinate agriculturii, în concordanță cu orientările politicii noastre agrare din fiecare etapă parcursă. Este ușor de observat, sub aspect cantitativ, că în cincinalul 1981—1985 s-au alocat agricul- turii fonduri de investiții cu aproape 20 de miliarde mai mari decît în Tabel nr. 2 Volumul investițiilor în agricultură între 1950—1986 și investiția anuală medie pe fiecare cincinal (în milioane lei) 47 Anul sau perioada Investiția totală Investiția anuală medic Creșterea investiției medii anuale 0/ L> 1950 668 . 1951 1955 6.436 1.287,2 100 — 1956 1960 16.430 3.286,0 255,3 1961 1965 37.462 7.492,4 582,1 100 1966-1970 51.555 10.311,0 801,0 137,6 1971 1975 76.966 15.393,2 1.195,8 205,4 1976 1980 124.899 21.979,8 1.940,6 333,4 1981-1985 185.215 37.043,0 2.877,8 194,4 1986 12.258 — — (547,2) întreg intervalul 1961—1975 sau că investiția medie anuală din cinci- nalul 1981—1985 este la fel de mare cu cea din întreg cincinalul 1961 — 1965. Se constată, de asemenea, creșterea impresionantă a investiției medii anuale, fie că o comparăm cu nivelul ei din 1951—1955 (creștere de 29 de ori în 1981—1985), fie cu cel din 1961—1965 (creștere de 5 ori). Acești parametri se ridică la cote și mai înalte în cincinalul actual, care prevede pentru agricultură investiții totale de circa 205 miliarde lei48, ceea ce înseamnă o investiție medie anuală, între 1986—1990, de 41 miliarde lei. Aceste consideraabile resurse financiare se materializează în spo- rirea, an de an, a parcului de tractoare și mașini agricole, în îngrășăminte chimice și substanțe pentru combaterea dăunătorilor, în amenajări pen- tru irigații, îmbunătățiri funciare (desecări, combaterea eroziunii solului), în construcții cu destinație agro-zootehnică, etc. Ilustrativ este, în această privință, faptul că între 1950 și 1985 suprafața arabilă ce revine pe un tractor fizic a evoluat astfel (în hectare) : 684 în 1950, 222 în 1960, 121 în 1965, 81 în 1975 și 54 în 1985 49. Să mai amintim, oare, că în 1938 în România — pe care unii o considerau încă țară „eminamente agricolă” — revenea o suprafață arabilă de 2.493 ha pe tractor fizic? Fără a putea aci insista, subliniem însă faptul că în baza tehnico- materială a agriculturii românești s-au produs în anii socialismului — îndeosebi după Congresul al IX-lea al P.C.R. și în condițiile noii revo- luții agrare — nu numai importante sporuri cantitative, ci și mari trans- formări calitative. Pe această linie, un important factor calitativ și, totodată, de dez- voltare intensivă, de progres și modernizare a agriculturii românești este cercetarea științifică agricolă. în condițiile noii revoluții agrare rolul ei devine chiar hotărîtor, determinantso, în realizarea complexelor obiective ce se urmăresc în creșterea economică a agriculturii. Tocmai de aceea — ridicînd pe o treaptă net superioară preocupările existente anterior www.dacoromanica.ro 11 AGRICULTURA ROMANEASCA 227 pe această linie — „Programul-directivă de cercetare științifică, dez- voltare tehnologică și de introducere a progresului tehnic în perioada 1981—1990 și direcțiile principale pînă în anul 2000”, document de excep- țională importanță adoptat de Congresul al Xll-lea al P.C.R., conține ample referiri la cercetarea în domeniul agriculturii sau legată de agri- cultură 51, în contextul unei abordări sistematice a tuturor domeniilor științei52. Importanța pe care partidul și statul nostru o acordă cerce- tării agricole se vede și din faptul că fondurile alocate acesteia reprezintă peste 25 % din totalul fondurilor destinate întregii cercetări; de ase- menea, din aceea că în cadrul Academiei de Științe Agricole și Silvice a fost creată o vastă rețea de institute și stațiuni de cercetări agricole ce însumează 153 unități de cercetare ale căror obiective de investigație știin- țifică cuprind toate aspectele pioducției agricole, industriei alimentare, silviculturii și gospodăririi apelor 53. O latură esențială pentru dezvoltarea intensivă, modernă a agricul- turii este și pregătirea cadrelor de specialiști, creșterea numărului lor. între 1960 și 1985 numărul total al specialiștilor agricoli care lucrează, în agri- cultură (cadre cu studii medii și superioare) a crescut de la 11.220 la 59.365 M, adică de 5,3 ori. La aceștia se adaugă, firește, specialiștii din cercetarea agricolă. Importanța deosebită a factorului uman în procesul dezvoltării agriculturii, subliniată neobosit de partidul nostru, de secre- tarul său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu 5S, face însă necesară ridi- carea nivelului de pregătire a tuturor lucrătorilor din agricultură, a între- gii țărănimi. în acest scop a fost organizat învățămîntul agro-zootehnic de masă, precum și reciclarea periodică a cadrelor, inclusiv a cadrelor de conducere, îndeosebi diii sectorul cooperatist, care reprezintă sectorul predominant din agricultura noastră. Necesitînd cunoștințe din variate domenii, munca agricolă devine tot mai complexă și mai calificată, ,,cu nimic mai prejos decît cea din ramurile de vîrf ale industriei moderne” 56. Ridicarea calificării tuturor celor ce lucrează în acest domeniu, crearea unui nou țăran, calificat și competent, iată condiții indispensabile pentru promovarea revoluției științifico-tehnice în agricultură. Iar implicațiile de tot felul sînt considerabile. Creșterea dotării tehnice, a numărului de cadre cu pregătire medie și superioară, dezvoltarea și încorporarea în producție a științei, etc; au făcut posibilă pătrunderea tehnologiilor de tip industrial, au dus la reali- zarea treptată a unui proces de industrializare a agriculturii (sere, com- plexe pentru creșterea pe scară mare a animalelor și păsărilor, unități pentru fabricarea nutrețurilor combinate, etc.). Mai mult, după încheierea cooperativizării (1962) și prin noile descoperiri din științele ce studiază convergent agricultura — îndeosebi din biologie — lucrurile au evoluat rapid spre o veritabilă revoluție industrială în această ramură de producție57. Acest lucru a devenit posibil numai pe fondul generalizării relațiilor socia- liste de producție în întreaga noastră economie. Iar schimbările tehnico- economice ulterioare vor fi strîns legate de un proces continuu de perfec- ționare a relațiilor de producție socialiste, în primul rînd a proprietății socia- liste în ambele ei forme 58. Toate cele de mai sus, expresie a unei politici agrare originale urma- te neabătut de partidul și statul nostru socialist, au determinat creșterea producției agricole, așa cum poate fi urmărită în tabelul nr. 3. www.dacoromanica.ro 228 VA SILE BOZGA 12 Linia de creștere continuă a producției agricole, precum și accele- rarea acestei creșteri după 1965 se pot constata cu toată claritatea. O expresie pregnantă a acestui gen de evoluție este și faptul că în ultimii ani recoltele de cereale se ridică la circa 30 milioane tone 60. Pentru anul 1995 se preconizează un nivel de cel puțin 45 milioane tone cereale 61. Tabel nr. J Dinamica producției globale agricole (1938 = 100) 59 Anii Producția globală Totală Vegetală Animală 1950 74 65 94 1955 120 119 123 1960 126 118 145 1965 143 133 164 1970 157 136 201 1975 211 181 287 1980 258 209 365 1985 307 267 395 1986 347 320 406 Trebuie să remarcăm însă că aceste creșteri s-au produs în condi- țiile în care ponderea populației active agricole în totalul populației ac- tive (ocupate) a scăzut de la 74,1% în 1950 la 28,5% în 1985 62, urmînd ca în 1990, la finele anului, să reprezinte circa 27%. Notăm și faptul că față de 1950 (= 100), populația activă din agricultură mai reprezenta în 1985 doar 48.6% 63. Dacă corelăm creșterea producției globale agricole cu această evoluție a populației agricole active rezultă că, de fapt, în 1985 o persoană agricolă activă producea de 8,5 ori mai mult față de 1950 M. Această cifră vorbește, credem noi, mai mult decît orice comentariu, pu- nînd în evidență un rezultat calitativ de prim rang al politicii agrare a partidului. Se pot aduce în discuție și creșterea producției medii la hectar, pre- cum și a producției medii pe animal; analiza lor duce la aceeași concluzie. Se pot aborda, apoi, schimbările structurale în dinamica socială a satului românesc contemporan 6S. Se poate discuta despre rolul și locul industriei mici în cadrul dezvoltării actuale și de perspectivă a cooperativelor agri- cole de producție 66 și a satului în genei al. Se poate și trebuie să fie evi- dențiate rezervele de cieșteie ce nu sînt încă puse în valoare pe măsura dotării tehnice și a efortului financiar pe care aceasta îl finalizează, etc., etc. Nu pot fi omise nici aspectele ce țin de organizarea, conducerea și planificarea activității din agricultmă, lelevîndu-se îmbunătățirea lor de la o etapă la alta, piecum și amplul proces de democratizare a structu- rilor și metodelor din aceste domenii. Nici o analiză obiectivă nu va putea să nu sublinieze aportul factorilor politico-educaționali, vasta și perse- verenta muncă politică ce s-a încorporat, pas cu pas, în substanța însăși a succeselor, mai mari sau mai mici, pe care le-am prezentat în cele ce preced, ca și în altele, numeroase încă, pe care spațiul unui studiu nu ne-ă lăsat posibilitatea să le relevăm. Esențial r ămîne însă faptul că în toate aceste compartimente ale ac- țiunii sociale, în oricare din ele, vom găsi întotdeauna prezența marcantă www.dacoromanica.ro 13 AGRICULTURA ROMANEASCA 229 a unui factor de convergență, a unui factor unificator : rolul de inițiator, conducător și organizator — intr-un vast cîmp de procese, multiplu inter- condiționate și de o complexitate fără precedent — al Partidului Comu- nist Român, forța călăuzitoare a societății românești, a întregului nostru popor pe drumul făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate și 'trecerii treptate spre orizonturile comunismului. NO TE 1 Vezi, îndeosebi, 23 August 1944. Documente, voi. I—IV, Edit. științifică și enciclo- pedică, București, 1984 : dr. llie Ceaușescu, dr. Florin Constantiniu, dr. Mihail E. lonescu, 200 de zile mai devreme, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1985 ; Actul dc la 23 August 1944 in context internațional. Studii și documente (coordonator Gheorghe Buzatu), Edit. știin- țifică și enciclopedică, București, 1984. 2 Nicolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor democratice și organizațiilor dc masă și obștești. 28 noiembrie 1988, Edit. politică, București, 1988, p. 24. Vezi și Nicolae Ceaușescu, Raport la Conferința Națională a Partidului Comunist Român. 14—16 decembrie 1981, Edit. politică, București, 19817, p. 13. 3 Cf. Vladimir Trebici, Prognoza demografică in voi. Economia mondială: Orizont 2000 (coordonatori : Mi hai Florescu, Mircca Malița, Marcu Horovitz), Edit. Academiei R.S.România, București, 1980, p. 23 și 36. 4 Idem, p. 36. 6 Calculat pe baza datelor din : Ion Stanciu, Prognoza producției alimentare, in Alimen- tația și agricultura in următoarele trei decenii (coordonator : acad. Nicolae Giosan), Edit. Aca- demiei R.S. România, București, 1979, p. 50. 6 Vezi și Eugen Buciumau, Pentru o economie alimentară și politici alimentare adecvate nevoilor populației, in voi. Hrană pentru șase miliarde (colecția „Idei contemporane”), Edit. politică, București, 1986, p. 76 — 77. 7 Tiberiu Murcșan, Eugen Buciuman, Alimentația omenirii, problemă globală, in voi. Hrană pentru șase miliarde, p. 13. (în textul sursei, greșit: interdependentă. De la p. 12 re- zultă că interdependența n-a scăzut ci a crescut — nota V. B.). Vezi și voi. cit., p. 74 — 75, unde aflăm că circa 60% din importurile alimentare ale țărilor in curs de dezvoltare vin din America de Nord și cam 10 — 15% din Australia și Noua Zeelandă. Acest fapt face vulnera- bile regiunile importatoare, le expune la presiuni de tot felul. Iar reducerea, deliberată sau nu, a producției de cereale pentru export „se poate integra de fapt in politica de folosire a ,armei alimentare” in relațiile internaționale” (loc. cit., p. 75). 8 Date publicate de presa internațională la Începutul anului 1986 arătau că circa 900 milioane de oameni adică aproape 20 la sută din Întreaga populație mondială și circa 40 la sută din populația țărilor in curs de dezvoltare, suferă de subalimentație cronică. Iar un raport publicat de FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) scotea in evidență faptul că in prezent, in lume, mor anual de foame peste 40 de milioane de persoane, din care aproape jumătate slnt copii. La fiecare 24 de ore, circa 55 000 de copii mor din cauza foametei. Adică, în medic, unul la 1,5 secunde” („Tribuna”, Cluj-Napoca, nr. 17 (1531), anul XXX, 24 aprilie 1986, p. 8). 9 Mircea Malița, Cuvlnt introductiv: Prezentul explorează viitorul in Economia mondială: Orizont 2 000, p. 9. «bis Berlrand Schneider, Revoluția desculților, Edit. politică, București, 1988, p. 55 și următoarele. 10 Mihajlo Mesarovic, Sărăcia globală : costul inacțiunii, in Hrană pentru șase miliarde, p.88. 11 Vezi Eugen Buciuman, op. cil., p. 77 — 78. 12 Idem, p. 78. 13 Mihajlo Mesarovic, ibidem. 14 Neputînd aci insista asupra acestei probleme, trimitem la lucrările Alimentația și agricultura in următoarele trei decenii, Economia mondială: Orizont 2 000, Hrană pentru șase miliarde, deja citate, ca și la Mihajlo Mesarovic, Omenirea la răspîntie, Edit. politică, București, 1975; Jan Tinbergen (coordonator). Restructurarea ordinii internaționale, Edit. politică, 1978; dr. Păi Sarkâny, Agricultura in pragul mileniului al III-lea. O privire spre agricultura' viitorului, Edit. „Geres”, București, 1970; Anne P. Carter, Wassily Leontief, www.dacaromanica.ro 230 VASILE BOZGA 14 Peter Petri, Viitorul economiei mondiale. Sludiu al Organizației Națiunilor Unite (prefață de Gheorghe Dolgu), Edit. științifică și enciclopedică, București, 1977 ; Resursele și noua ordine internațională, Edit. politică, București, 1981 ; Bertrand Schneider, Revoluția desculților. Raport către Clubul de la Roma (prefață de Ion Mitran), Edit. politică, București, 1988 etc. Unele sugestii metodologice vezi și la Ion Blaga, Industrializarea. Schița unei teorii contemporane, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1983; Constantin Gogoneață, Structurile economice, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1984. 15 Cf. Eugen Buciumau, op. cit., p. 80. 16 Vezi, in acest sens, Problemele globale ale omenirii (coordonator: Lester R. Brown), Edit. Tehnică, București, 1988. 17 Vezi, pe larg, problema în volumul Concepția Președintelui Nieolae Ceaușescu despre noua ordine economică internațională, Edit. politică, București, 1976. 18 Nieolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dez- vollqte, voi. 10, Edit. politică, București, 1974, p. 961. 18 Nieolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor democratice și organizațiilor de masă și obștești. 28 noiembrie 1988, Edit. politică, București, 1988, p. 27. 20 Programul Partidului Comunist Român de țăurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, Edil, politică, București, 1975, p. 56. 21 Vezi Rezoluția ședinței plenare din 3—5 martie 1949 în Rezoluții și holărîri ale Comi- tetului Central al Partidului Muncitoresc Român, Edit. P.M.R., 1951, p. 86 și următoarele. Vezi și Marin Popescu, Florin Balaure, înfăptuirea revoluției agrare în România în Progresul eco- nomic in România. 1877— 1977 (coordonator loan V. Tolu), Edit. politică, București, 1977, p. 392. 22 Vezi Marin Popcscu, Florin Balaure, op. cil., p. 402. 23 Nieolae Ceaușescu, op. cit., p. 25. 24 în legătură cu alte caracteristici ale procesului de cooperativizare a agriculturii și cu desfășurarea lui vezi Marin Popcscu, Florin Balaure, op. cit., ; Mihail Rusenescu, Procesul cooperativizării agriculturii în România (1949—1962), în „Revista de istorie”, tom 32, nr. 3, martie 1979, p. 429—447; România în anii socialismului. 1948 — 1978 (coordonator Gheorghe Surpat), Edit. politică, București, 1980, p. 59—63, 88 — 106. 25 Nieolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 9, p. 894. 26 Marin Popescu, Florin Balaure, op. cil., p. 395—398. 27 Cf. Anuarul statistic al R.P.R., 1963, p. 324 — 327. 28 Vezi Programul P.C.R...., 1975, p. 58. Date concrete în acest sens vezi la Marin Popescu, Florin Balaure, op. cit., p. 412—413. 29 Nieolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor și organizațiilor de masă și obștești, 28 noiembrie 1988, Edit. politică București, 1988, p. 26, 28. 30 Cuvîntarea tovarășului Nieolae Ceaușescu la Plenara lărgită a Consiliului Național al Agriculturii, Industriei Alimentare, Silviculturii și Gospodăririi Apelor, în „Scînteia”, anul LVIII, nr. 14 410, simbătă 17 decembrie 1988, p. 1. 31 O analiză cuprinzătoare a felului cum s-a manifestat acest fenomen, ca și a moda- lităților de înlăturare a lui vezi la N.N. Constantinescu, Raportul rațional dintre industrie și agricultură în condițiile României. Critica tezei industrializării in detrimentul dezvoltării și modernizării agriculturii, în Noua revoluție agrară în România, (seria „Idei contemporane”), Edit. politică, București, 1982, p. 41 — 53. 32 Prezentarea pe larg a acestor principii, împreună cu baza lor documentară, în studiul nostru Agricultura României socialiste, „Revista de istorie”, tom 32, 1979, nr. 5, p. 807 — 808. 33 Cf. Nieolae Giosan, Conținutul și obiectivele fundamentale ale noii revoluții agrare în România în Noua revoluție agrară in România, p. 14. 34 Nieolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor democratice și organizațiilor dc masă și obștești, 28 noiembrie 1988, p. 29. 33 Nieolae Ceaușescu, op. cit., p. 31. 36 Ibidem. 37 O amplă analiză a conceptului, a determinărilor lui interne și condiționărilor lui internaționale vezi în Academia de Studii Economice, Concepția președintelui NICOLAE CEAUȘESCU privind dezvoltarea intensivă a economiei românești (coleetiv de autori; coordo- nator : prof. dr. Alexandru Puiu), Edit. politică, București, 1988, partea a V-a, cap. 2, p. 168—178; vezi și Noua revoluție agrară in România, studiile semnate de Nieolae Giosan, p. 12—25 și Victor Hăhnăjan, p. 108 — 113. www.dacoromanica.ro 15 AGRICULTURA ROMANEASCA 231 38 Nicolae Ceaușescu, Raport la cel de-al XH-lea Congres al Partidului Comunist Român, Edit. politică, București, 1979, p. 32. 30 Nicolae Ceaușescu, Cuvîntare la Congresul al II-lea al consiliilor de conducere ale unităților agricole socialiste, al întregii țărănimi, al consiliilor oamenilor muncii din industria alimentară, silvicultură și gospodărirea apelor, Edit. politică, București, 1981, p. 19. 40 Nicolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Par- tidului Comunist Român, a organismelor democratice și organizațiilor de masă și obștești, 28 noiem- brie 1988, p. 52. 41 CI. Noua revoluție agrară în România, p. 8. 42 Vezi aceste aspecte, împreună cu multiplele lor implicații și corelații, în Academia de Studii Economice, Concepția președintelui NICOLAE CEAUȘESCU privind dezvoltarea intensivă a economici românești, partea a V-a, cap. 1, p. 165 — 168. 43 Nicolae Ceaușescu, op. cit., p. 49. 44 O analiză a principalelor rezultate obținute după încheierea cooperativizării pînă în 1979 vezi în studiul Agricultura României socialiste, „Revista de isto'-ie”, lom 32, 1979, nr. 5, p. 806-822. 45 Vezi Anuarul statistic al Republicii Socialiste România, 1981, D.C.S., p. 5. 48 Nicolae Giosan, Alimentația și agricultura viitorului, în voi. Alimentația și agricultura în următoarele trei decenii, p. 16. 47 Tabel alcătuit pe baza Anuarului statistic al Republicii Socialiste România, 1979, p. 352 — 353 și idem, 1987, p. 58. Investiția anuală medie și creșterea ci au fost calculate de noi. 48 Conform cifrei din Ministerul Agriculturii, Agricultura României în cincinalul 1986— — 1990 (versiune în 1. franceză), autor : Ovidiu Popcscu, București, 1987, p. 19, cifră din care s-a scăzut, prin aproximare bazată pe evoluțiile anterioare, suma de 5 miliarde destinată sil- viculturii. 49 CC. Anuarul statistic al Republicii Socialiste România, 1978, p. 222 — 223 și idem, 1986, p. 130 și 143 (pentru calcularea cifrei pe 1985). 50 Nicolae Ceaușescu, Raport la ccl de-al Xll-lea Congres al Partidului Comunist Român, Edit. politică, București, 1979, p. 43. 51 Vezi capitolul III, paragrafele 10—16 din acest document (Edil, politică, București, 1979, p. 21-25). 32 Pentru problematica cercetării științifice carc vizează agricultura vezi și volumele Alimentația si agricultura în următoarele trei decenii, Noua revoluție agrară în România, Hrană pentru șase miliarde (intervenția prof. Tiberiu Murcșan), p. 156 — 166. 53 Tiberiu Murcșan, Știința — factor decisiv al creșterii producției alimentare în voi. Hrană pentru șase miliarde, p. 163. 54 Anuarul statistic al Republicii Socialiste România, 1986, p. 161. 56 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 29, Edit. politică, București, 1987, p. 548. 50 Academia de Studii Economice, Concepția președintelui NICOLAE CEAUȘESCU privind dezvoltarea intensivă a economiei românești, p. 173. 57 Vezi, pe larg problema la Ion Bold, Vasile Niță, Petre Săbădeanu, Revoluția industrială în agricultura României, Edit. politică, București, 1980. Capitolul I se ocupă cu definirea conceptului. 58 O vastă literatură economică, social-politică, sociologică se ocupă de acest proces. 59 Tabel alcătuit pe baza Anuarului statistic al Republicii Socialiste România, 1986, p. 146-151 și idem, 1987, p. 42—47. 80 Nicolae Ceaușescu, Expunere la ședința comună a Plenarei Comitetului Central al Partidului Comunist Român, a organismelor democratice și organizațiilor de masă și obștești, 28 noiembrie 1988, p. 33. 01 Nicolae Ceaușescu, op. cit., p. 52. 82 Anuarul statistic al Republicii Socialite România, 1986, p. 70. 83 Calculat de noi pe baza sursci precedente, ibidem. 64 Calculat de noi pe baza sursci de mai sus. 65 Vezi, tn acest sens, voi. Noua revoluție agrară in România, p. 144—162; Concepția președintelui NICOLAE CEAUSESCU privind dezvoltarea intensivă a economiei lomânești, p. 188-191. 68 Vezi recenta lucrare a lui Eugen-Constantin Mcwes, Economia și organizarea industri ei mici în cooperativele agricole de producție. Studiu monografic. Redacția de propagandă tehn ică agricolă, București, 1988 Analizele din partea întîi a lucrării sînt făcute și in perspect ivă temporală. 2 — c. 1069 www.dacoromanica.ro 232 VASILE BOZGA 16 L’AGRICULTURE ROUMAINE LES DERNIGRES QUATRE DECENNIES Resume L’etude piesente quelques aspects principaux concernant l’Cvolu- tion de l’agriculture roumaine au cours des quarante ans qui se sont ecoules depuis le dâbut de la transformation socialiste du pays, transfor- mations qui devaient marquer, d’une maniere ndcessaire, l’agriculture aussi, et l’univers rural en general. Une incursion breve dans la problâmatique du developpement de l’agriculture mondiale contemporaine, releve en premier lieu le decalage entre Ies pays developpes — dont le „modele” d’agriculture intensive ou superin ten sive n’est pas exempt de contradictions et de consommations exagerees d’energie — et des pays en voie de developpement, confrontCs avec la misere alimentaire, la famine et la sous-alimentation. Ensuite, l’etude passe en revue la strategie adoptâe par la Roumanie, par le Parti Communiste Roumain, en vue de la transfoimation socialiste de l’agriculture et de son developpement pour devenir une branche mo- derne, intensive et hautement productive dc 1'economie naționale. Ce processus comporte trois phases : la premiere se rapporte â la crâation dc cooperatives agricoles (1949—1962), la deuxieme c’est la phase de l’orien- tation vers une agriculture du type intensif, qui est inauguree par le IXe Congres du P.C.R. (1965) et qui s’acheve vers 1980 ; enfin, la nou- velle revolution agraire, declenchee vers la fin de la huitieme decennie et au dCbut de la decennie suivante. Ce concept integrateur a le role d’incorporer au dcveloppement de l’agriculture roumaine Ies conquetes de la revolution tdclmique et scientifique contemporaine, et d’assurer une augmentat ion substantielle de la production agricole et l’accomplissement des autres fonctions de l’agriculture dans la vie socio-Cconomique. Finalement, on presente Ies principaux rCsultats rCalisCs au moyen de cette strategie — dont l’auteur est le Parti Communiste Roumain — dans le domaine du developpement de l’agriculture et du village roumain, la voix des chiffres attestant la justesse de ce type de developpement. www.dacoromanica.ro CARACTERUL ȘI CONSECINȚELE SOCIAL-ECONOMICE ALE APLICĂRII REFORMEI AGRARE DIN 1945 TRAIAN UDREA Ca rezultat nemijlocit al dezvoltării cu succes a revoluției populare, ca efect al schimbării calitative a raporturilor de forțe pe plan intern în favoarea forțelor democratice și progresiste și al luptei revoluționare a maselor populare conduse de comuniști1, ieșirea din criza guvernamen- tală, declanșată la mijlocul lunii februarie 1945 și care a atins punctul ei culminant la sfîrșitul aceleiași luni, s-a produs sub forma înlăturării ultimului guvern cu majoritate burgheză din istoria țării, în condițiile împletirii luptei pentru putere cu acțiunea de înfăptuire revoluționară a reformei agrare. „Victoria istorică de la 6 martie — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al P.C.R. la a 25-a aniversare a acestui eve- niment — a fost rezultatul luptelor revoluționare al maselor largi populare desfășurate sub conducerea Partidului Comunist Român pentru lichida- rea vechii puteri burghezo-moșierești și făurirea unei noi orînduiri sociale. Astfel, constituirea guvernului Groza nu a reprezentat o simplă schimbare de guvern, ci o schimbare a însuși regimului politic din țara noastră, instaurarea puterii revoluționar-democratice a muncitorilor și țăranilor” 2. Deși din considerente de ordin intern și internațional în noul gu- vern participă și reprezentanți ai burgheziei, iar pe plan constituțional va fi menținută monarhia, totuși, prin orientarea sa generală, prin pro- gramul și obiectivele sale de perspectivă, noul regim politic instaurat la 6 martie 1945, se manifestă și acționează ca o dictatură revoluționar - democratică a clasei muncitoare aliată cu masele de bază ale țărănimii și cu alte forțe demociatice de stînga. „Odată cu formarea guvernului Groza, România a pășit pe calea unor profunde transformări revoluționar-democratice care au cuprins întreaga viață economică și socială a țării” 3. Instaurarea noii puteri revoluționar-democratice încă în prima etapă de desfășurare a revoluției populare a permis forțelor revoluțio- nare conduse de P.C.R. să desfășoare în continuare într-un ritm acce- lerat, de sus în jos, ca politică de stat, procesul transformărilor revo- luționar-democratice (într-o primă fază, desăvîrșirea sarcinilor revo- luției burghezo-democratice) ceea ce a înlesnit trecerea de la capitalism la socialism în țara noastră pe o cale relativ pașnică4. LEGIFERAREA ȘI APLICAREA REFORMEI AGRARE Instaurarea noului regim revoluționar-democrat la 6 martie 1945 a produs o cotitură marcantă și în lupta pentru reforma agrară, pentru democrație și progres în lumea satelor. Una din primele și principalele „Revista de istorie”, tom 42, nr. 3, p. 233—246, 1989 www.dacoromanica.ro TRAIAN UDREA 231 preocupări ale guvernului de largă concentrare democratică a consti- tuit-o dezbaterea și adoptarea cu maximă urgență a decretului de re- formă agrară. După ce, în urma deciziei din 9 martie 1945 a Ministeru- lui Agriculturii și Domeniilor’, comisia pentru studiul reformei agrare a fost desființată, sarcina elaborării și aprobării textului legii de reformă agrară și-a asumat-o Consiliul de miniștri în plenul său. De la prima lui declarație-program și primele declarații făcute presei la 7 martie 1945, ca prim ministru al țării, dr. Petru Groza a ținut să precizeze : „Vom păși imediat la îndeplinirea reformei agrare. Trebuie să intrăm fără întîr- ziere în legalitate 5, legiferând ceea ce s-a făcut, în marginea unui proiect existent (proiectul F.N.D.— T.U.), aplicînd reforma după norme pre- cise” °. Urgența legiferării reformei agrare și desăvîrșirii în săptămînile următoare a primei etape a reformei (preluarea de către comitetele țără- nești de reformă agrară a tuturor pămînturilor moșierești expropriabile și darea lor grabnică- în folosință provizorie țărănimii participante la acțiune) era reclamată de necesitatea declanșării sezonului lucrărilor agricole de primăvară. în lumina acestor considerente, încă, de la prima ședință a consiliului de miniștri din 7 martie 1945, s-a purtat o discu- ție preliminară, asupra principiilor care trebuiau să stea la baza noii legi de reformă, agrară, miniștrii liberali solicitînd eventuala ridicare a pla- fonului de expropriere peste limita de 50 ha propusă de F.N.D. Dez- baterea propriu-zisă a proiectului de lege a început în ședința din 12 martie 1945 (în tren, spre Cluj) și a fost continuată în toate consiliile de miniștri ținute pînă, la 21 martie 1945, cînd i s-a dat forma defi- nitivă7. între timp, pe teren, operațirurile de ocupare și împărțire a pămîn- turilor boierești au continuat, în unele cazuri confiscindu-se totalitatea bunurilor moșierești dintr-o serie de comune și sate. în Consiliul de mi- niștri lărgit din 13 martie 1945, ținut la Cluj, reprezentantul consiliului regional al F.N.D., informa, de pildă, că în toată partea de nord a Transil- vaniei, în afara cîtorva excepții, reforma era „aproape terminată” 8. O situație asemănătoare se întîlnea în nordul și centrul Moldovei ca și în unele zone din cîmpia Dunării. Dat fiind faptul că majoritatea forțelor politice grupate în F.N.D. aveau deja fixate principiile noii reforme agrare, dezbaterea a constat mai ales în amendăiile sau eventualele eliminări ale unor prevederi me- nite să înlesnească colaborarea guvernamentală în special cu liberalii tătărescieni. La cererea grupării tătăresciene, a fost introdusă ca o solul.ie de compromis plata unei răscumpărări a loturilor primite care sil elimine parțial, formal, caracterul de confiscare totală, optîndu-se pentru accep- țiunea de expropriere de interes general public : în același sens, tătăres- cienii s-au opus fără succes la trecerea în proprietatea statului a unei cote (5%) din terenurile expropriate și a altor bunuri (clădiri, mașini agricole etc.), ei propunînd repartizarea întregului teren expropriat inclu- siv a unor mari proprietăți ale statului către țăranii îndreptățiți ; se ur- mărea prin aceasta, lichidarea parțială a sectorului de stat în agricul- tură9. Gir. Tătărăscu n-a ezitat să aprecieze lărgirea sectorului de stat în agricultură ca un precedent al „socializării, care este o chestiune ce principial îi repugnă” 10. A fost, de asemenea, respinsă propunerea www.dacoromanica.ro 3 REFORMA AGRARĂ DIN 1945 23" liberală ca membrii unei familii care își administraseră în comun (în indiviziune) proprietatea să capete dreptul fiecare în parte la o cotă neexpropriabilă de 50 ha, ceea ce ar fi dus, practic, la reducerea sensi- bilă a terenurilor expropriabile. în concepția liberalilor tătărescieni, menirea reformei agrare era de a pacifica țărănimea (o „supapă extremă”) și de a consolida proprie- tatea țărănească individuală prin crearea unor gospodării țărănești indi- viduale „viabile” u, în care scop se avea în vedere prevenirea fărâmițării proprietății țărănești prin atragerea surplusului forței de muncă în noi industrii de valorificare a materiilor piime miniere și a produselor agro- silvice primare. Ca o concesie făcută partenerilor liberali de guvernămînt, în ședin- țele din 19 și 20 martie 1945, s-a acceptat și introdus în textul legii de reformă agrară prevederea menținerii unui număr de 5—6 ferme model care să dețină pînă la 150 ha teren arabil, livezi și vie în fiecare județ, care urmau să fie selectate din rîndul marilor proprietăți ce practicau o agricultură modernă sau creșteau animale de rasă (mari plantații de pomi fructiferi, de viță de vie, orezării, mari ferme animaliere etc.). Prin consens, s-a hotărît, pentru a nu se întîrzia lansarea campaniei agricole de primăvară și spre a se reglementa situația însămînțărilor din toamna precedentă, ca în anul 1945 să se aplice în mod excepțional regula „cine a însămînțat recoltează”, indiferent în proprietatea cui urma să rămînă, după aceea, terenurile respective 12. în urma avizului consiliului național F.N.D.13 și a unei ultime lecturi în consiliul de miniștri din 20 martie 1945, decretul lege nr. 1871 de reformă agrară a fost prezentat spre semnare regelui după care a fost dat publicității în 23 martie 1945 14. Potrivit decretului lege, se expropriau în principiu toate terenu- rile agricole proprietate a persoanelor fizice15, peste plafonul maxim de 50 ha. Erau confiscate integral (art.3) terenurile și bunurile aparți- nînd foștilor membri ai Grupului Etnic german 16 precum și a tuturor colaboraționiștilor indiferent de naționalitate, celor care se refugiaseră cu trupele fasciste în retragere. De asemenea, se confiscau pămînturile tuturor deținătorilor unor proprietăți agricole de peste 10 ha care în ultimii 7 ani consecutivi nu-și lucraseră pămînturile în regie proprie. Inventarul agricol viu și mort era expropriabil proporțional cu supra- fața expropriată : proporțional cu confiscarea terenurilor expropriabile, se producea firește și confiscarea inventarului clădirilor și celorlalte bunuri mobile și imobile, inventarul confiscat trecînd în patrimoniul statului17. Conform articolului 7, prin decretul lege, toate bunurile agricole supuse exproprierii treceau „fără nici o despăgubire, pe deplin, în pro- prietatea statului”, care el urma să distribuie aceste bunuri celor îndrep- tățiți. Noii împroprietăriți urmau (art. 16) să plătească statului ca preț de răscumpărare a terenurilor primite prin reforma agrară o sumă echi- valentă cu producția medie la hectar pe un an de zile (estimată prin lege la 1000 kg grîu, respectiv 1200 kg porumb pentru fiecare hectar). Această răscumpărare urma să fie plătită statului în decurs de 10 ani pentru cei care mai posedaseră pămînt și mai înainte; în cazul celor fără pămînt (a noilor gospodării create în urma aplicării reformei agrare) plata urma să se facă în 20 de tranșe anuale 18. www.dacoromanica.ro 236 TRAIAN UD REA 4 Un loc aparte în cadrul legii a fost acordat organelor de execuție și apel ale reformei agrare. în faza „fierbinte” a lunilor februarie — început de martie 1945, țăranii la îndemnul și cu sprijinul echipelor muncito- rești (F.N.D.) desemnaseră din rîndul celor îndreptățiți comitete sătești (plugărești) de expropriere a pămînturilor moșierești și de întocmire a unor liste preliminare de îndreptățiți, repartizarea inițială efectuîndu-se direct în cîmp, împotriva dispozițiilor ministerelor de Interne și Agri- cultură deținute de reprezentanți ai majorității burgheze din guvernul Eădescu. In această primă fază, organele locale de stat, cu excepția celor instituite de F.N.D., nu participaseră în nici un fel, cel mult încercaseră să se împotrivească la înfăptuirea revoluționară a reformei agrare. în urma publicării decretului lege de reformă agrară și a regula- mentului de aplicare a acesteia, primăriile (la conducerea cărora fuseseră desemnate imediat după 6 martie elemente democratice aparținînd for- mațiilor politice guvernamentale) au fost însărcinate (art. 9 din regu- lament) să întrunească adunarea generală a tuturor locuitorilor cu pro- prietăți mai mici de 5 ha pentru alegerea, respectiv confirmarea legală a comitetelor sătești de reformă agrară, formate de regulă din 7 pînă la 15 membri (în cazul comunelor cu mai multe sate, fiecare sat, obli- gatoriu, trebuind a avea cel puțin un delegat în comitetul comunal de reformă agrară). Organismul coordonator de bază, pentru stabilirea lotu- lui tip pe plan local, pentru defalcarea pe comune a terenurilor expro- priate era comitetul de plasă al reformei agrare, care în majoritatea cazu- rilor alegea ca președinte al său pe președintele comitetului de plasă al Frontului Plugarilor. Pe plan județean, se instituiau comitete jude- țene de reformă agrară ale căror sarcini, în afara controlului politic al modului de aplicare pe teren a reformei agrare, rezolvau unele litigii la limita dintre plăși, se îngrijeau de inventarierea, preluarea și consti- tuirea rezervelor de stat și a centrelor de mașini și'unelte agricole la nivel județean. Comitetele județene avizau, de asemenea, asupra oportuni- tății constituirii în raza județeană a unor ferme model. Instanța supremă19 de îndrumare, avizare și de rezolvare a unor litigii (între expropriați și comitetele de reformă agrară, a unor dife- rende ivite între comitetele de reformă agrară de plasă județene), de ultim apel, de decizie definitivă privind constituirea fermelor model particulare precum și a fermelor de stat, era Comisia interministerială pentru aplicarea reformei agrare care funcționa pelîngă Ministerul Agri- culturii și Domeniilor, dar ale cărei lucrări erau prezidate de regulă de președintele consiliului de miniștri și al Frontului Plugarilor dr. Petru Groza. Principiul de bază care a stat la constituirea tuturor organelor de aplicare a reformei agrare, inclusiv a Comisiei centrale pe țară, a fost ca aplicarea reformei agrare să fie înfăptuită numai de țărani și de repre- zentanți politici (Frontul Plugarilor) ai acestora, rolul statului fiind doar de a-i asista prin aparatul său tehnic (agronomi, ingineri cada- strali, autorități locale de stat). De aceea, prin lege, în toate comitetele de aplicare a reformei agrare (ca de altfel și în organele conducătoare ale Frontului Plugarilor) țăranii îndreptățiți trebuiau să dețină obliga- toriu majoritatea absolută (cel puțin 2/3 din totalul membrilor comi- tetelor). www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1945 237 însuși faptul că, pentru prima oară în istoria politică a țării, ca ministru titular al departamentului Agriculturii fusese numit un fost argat și în același timp membru fondator al Frontului Plugarilor, lîo- mulus Zăroni, căpăta valoare de simbol. Profitînd de lipsa de experiență a celor îndreptățiți, de setea de pămînt, de repartiția inegală între diferite localități rurale a terenurilor expropriate și numărul de îndreptățiți proporțional cu aceste terenuri, păturile înstărite au încercat (și într-o primă fază au și izbutit, mai ales invocînd participarea unora din membrii familiilor lor la războiul anti- hitlerist) să acapareze pentru ele o parte din fostul pămînt moșieresc 20. Forțele reacționare din lăuntrul și din afara satelor au împiedicat în unele cazuri vreme îndelungată (pînă în 1947—1948) aplicarea imediată, consecvent democratică și definitivă a reformei agrare 21. în majoritatea localităților, operațiile au durat și în 1946 22 (primele titluri de proprie- tate fiind distribuite în ajunul alegerilor parlamentare din noiembrie 1946), iar în alte cazuri ele s-au încheiat numai după apariția legilor și măsurilor luate de guvern în vara anului 1947 23. Dar ceea ce a fost caracteristic, deosebind esențial reforma agrară din 1945 de toate legiuirile anterioare, a constat în faptul că exproprierea propriu-zisă a pămînturilor moșierești s-a produs de la început și defi- nitiv în primăvara anului 1945, indiferent de durata în sine a reparti- zării ulterioare a loturilor între cei îndreptățiți; după această perioadă ciocnirea de interese s-a produs aproape exclusiv în sînul diferitelor pă- turi și categorii ale țărănimii, cel mult cu intervenția exterioară a unor cercuri burghezo-moșierești. Spre deosebire de vechile legi de împro- prietărire, care atribuiau loturi tip (de 3, 5, 10 sau mai multe hectare), unui țăran, indiferent de suprafața pe care acesta o deținuse anterior, datorită suprafețelor mici distribuite cît și dorinței creării unei pătură cît mai largi și omogene de mici gospodării țărănești, aproximativ de aceeași forță economică, s-a prevăzut ca să fixeze un plafon de supra- față limită, identic pentru o întreagă plasă sau chiar județ, cei îndreptă- țiți urmînd deci a fi împroprietăriți ,,în completare” pînă la atingerea plafonului fixat, care varia de la 1,5—2 ha în zonele dens populate și cu terenuri expropriate mai reduse pînă la 4—6 hectare în zonele de cîmp unde existaseră moșii mai numeroase și mai întinse 24. Prin prin- cipiile și modul de aplicare, reforma agrară din 1945 îmbrăca caracte- rul unei reforme democrat-populare, menită să desăvîrșească pe plan agrar, în condițiile instituirii și consolidării puterii de stat democrat- populare, sarcinile revoluției burghezo-democratice și totodată să pre- gătească terenul, prin crearea unei largi categorii de gospodării de același tip, a viitoarelor forme de cooperație în producția agricolă. Expropriind moșierimea și lichidînd-o ca pătură socială se dădea o lovitură, se producea o îngustare a bazei social-economice a capita- lismului în Eomânia. Acest caracter democrat-popular al reformei agrare a fost sesizat în chiar ședința din 4 aprilie 1945 a consiliului de miniștri, care a exa- minat și aprobat regulamentul de aplicare a reformei, de către Gh. Tătă- răscu care răspunzînd unor critici afirma : „Apăr aici o altă clasă, apăr țărănimea de mijloc, apăr ceea ce numim noi burghezia rurală, care este atît de necesară pentru prosperitatea ei (a țărănimii — T.U.), pentru www.dacoromanica.ro 238 TBAIAN UDREA 6 sănătatea (sic) ei” 25. în concepția liderului liberal, gospodăriile mijlocii de 10—30 ha constituiau factori de „protecție” a țărănimii ca mică proprietate individuală. în același context, Tătărăscu se ridica împo- triva eliminării (prin confiscare) din cadrul satelor a proprietăților obți- nute prin moștenire sau cumpărate de orășeni care nu practicau agri- cultura și nu-și lucrau terenurile deținute de ei în regie. în cele din urmă, din considerente economice, consiliul de miniștri a consimțit în unani- mitate ca munca în dijmă să fie interpretată ca o foi mă a muncii în regie, ca o convertire a rentei agrare în produse, ceea ce a avut ca efect menținerea în continuare a acestor forme de exploatare pentru încă cîțiva ani26. Aplicarea reformei agrare a prilejuit, așadar, de la început, o con- fruntare uneori vie de poziții, în afara și înlăuntrul organismelor și par- tidelor guvernamentale, semnificînd și prin aceasta caracterul său nu numai social justițiar, dar și de acțiune care, prin efectele sale, a con- tribuit la consolidarea alianței muncitorești-țărănești, a puterii revo- luționar-democratice în întregul ei. în înfăptuirea grabnică a actului revoluționar-democratic al expro- prierii moșiilor, a lichidării moșierimii ca clasă (de fapt, ca pătură socială), țărănimea a primit un ajutor neprecupețit din partea organizațiilor demo- cratice în frunte cu P.C.R., a miilor de echipe muncitorești (F.N.D.), care vor asista din primul moment pe țărani în operația de confiscare a bunurilor moșierești și apoi în aplicarea treptată a reformei agrare. încheiate în linii mari în vara și toamna anului 1946, operațiunile de definitivare a reformei agrare și de împărțire a titlurilor de proprie- tate celor îndreptățiți vor continua în cursul anului 1947, iar în cîteva județe și în 1948. URMĂRILE SOCIAL-ECONOMICE ALE REFORMEI Conform situației sinoptice din 13 aprilie 1948 27 privind bilanțul final al aplicării reformei agrare, în total, au fost expropriate 1 468 964 ha din care s-au atribuit unui număr de 917 777 țărani îndreptățiți 1 109 562 ha (aprox. 75% din terenul expropriat), restul de 359 384 ha constituindu-se în rezerva de stat (din care cca. 48 000 ha teren arabil repartizat în 326 ferme de stat, restul fiind format din loturi mai reduse și dispersate) 28. Prin excepție, s-au creat un număr de 110 ferme par- ticulare deținînd în total 12 281 ha (deci în medie aprox. 112 ha de fie- care fermă). Statistic, reforma agraiă a operat o serie de modificări pe categorii de proprietate : înainte de reformă, existau 1 467 173, gospodării țărănești pînă la 3 ha deținînd 1 959 581 ha (54,3% din numărul gospodăriilor și 15,57 % din totalul suprafeței arabile a țării) cu o medie de gospodărie de 1,34 ha. După reformă (în 1948 toamna), erau înregistrate 1 868 800 gos- podării 29 deținînd 2 501 258 ha (53,6% din totalul gospodăriilor și 19,6% din suprafața totală) deci o medie (pe țară) de gospodării pînă în 3 ha de 1,48 ha. www.dacaromanica.ro 7 REFORMA AGRARA DIN 1945 1.39 Principalii beneficiari ai reformei agrare au fost țăranii săraci pre- cum și proletarii agricoli împroprietăriți cu loturi de muncă sau numai cu loturi de casă. în urma reformei agrare, procentul exploatai iilor țără- nești care posedau sub 1 hectar, în condițiile sporirii numărului total de gospodării agricole după reformă, a scăzut de la 317 860 (11,8 %) deiinînd 43 251 ha (0,4%) la 280 684 gospodării (8,9%) posedînd 57 443 ha (6,5%). Gospodăriile între 0,5—1 ha au evoluat de la 254 416 cu 118 813 ha (respectiv 9,4% din totalul gospodăriilor și 1,5% din suprafață) la 270 127 (8,6%) deținînd 206 910 ha (1,6%). în ceea ce privește gospo- dăriile între 1—3 ha, înainte de reformă, figurau 895 397 astfel de gos- podării (33,1%) deținînd 1 727 517 ha. (13,7%) pentru ca după reformă să fie înregistrate 1 133 273 gospodării între 1—3 ha. (36,1%) cu 2236 905 ha. (17,5% din totalul suprafeței arabile). Multe din vechile gospodării pînă la 1 ha, ca urmare a aplicării reformei agrare, vor trece în categoria 1—3 ha ; în schimb, după reformă, voi' apare relativ numeroase noi gospodării sub 1 ha mai ales din rîndul celor ce vor primi loturi redus? sau numai locuri de casă. în rîndul aces- tei categorii de țărani, existau (ceea ce motiva împroprietărirea lor par- țială) numeroși locuitori care realizau beneficii suplimentare, în afara gospodăriei. în contul gospodăriilor între 1—3 ha apare după reformă un plus de 489 388 ha și o creștere corespunzătoare de noi gospodării (de la 33,1% la 36,1%) deși media de suprafață pe gospodărie rămîne aproape neschimbată (1,93 ha înainte de reformă, 1,97 ha după). în schimb, exploatai iile între 3—5 ha înregistrează un sensibil spor atît ca număr (de la 18,4% la 22,56% din totalul gospodăriilor în 1948) cît și ca suprafață deținută. Observăm, deci, că grosul fostelor pămînturi moșierești expropriate va reveni, va spori și consolida (îndeosebi) gospodăriile țărănești între 1—5 ha. De altfel, conform recensămîntului din 1948, peste 76% din totalul gospodăriilor țărănești dețineau mai puțin de 5 ha. După unele calcule, 69% din terenurile atribuite țărănimii au completat și conso- lidat îndeosebi gospodăriile între 3—5 ha 30. Dacă înainte de reformă, predominante erau exploatarea moșie- rească și chiaburească la un pol, iar pe de altă parte prezența masivă a țărănimii sărace și fără pămînt (a proletariatului și semiproletariatului agricol), după reforma agrară pe primul plan al vieții satelor își conso- lidează sensibil pozițiile și se impune, fiind sprijinită în acest sens și de puterea de stat revoluționar democratică, țărănimea muncitoare și îndeosebi țărănimea mijlocașă deținătoare în genere a 2—3 pînă la 6—7 hectare arabile și a unui inventar agricol redus mai ales în ceea ce pri- vește deținerea unor mașini și unelte agricole moderne. Deși ca efect al reformei agrare, se produce o lărgire a pieții țără- nești, a schimbului între oraș și sat, totuși se poate afirma că, sub rapor- tul tehnicilor de producție agricolă, a repartiției principalelor culturi agricole, al predominării în continuare (și mai accentuată) a culturilor cerealiere, îndeosebi a porumbului 31, reforma agrară—mare act de jus- tiție socială și politică — nu a adus modificări esențiale în direcția prac- ticării unei agriculturi moderne și rentabile; dimpotrivă. www.dacoromanica.ro 240 TRAIAN UDBEA 8 Se produce o diminuare atit cantitativă cit și calitativă a cultu- rilor speciale care solicitau mijloace materiale, pregătire și măsuri agro- tehnice ce depășeau posibilitățile micilor gospodării țărănești 32. Numărul animalelor domestice și a păsărilor de curte, drastic dimi- nuate în 1944—45, datorită operațiunilor militare îndeosebi, va cunoaște o ușoară revenire fără a mai atinge însă nivelul antebelic și în plus cu o pronunțată depreciere, mai ales din lipsa de nutreț, a producției de carne, lapte și alte derivate 33. în ceea ce privește înzestrarea tehnică, după creșterea de aproape 3 ori a numărului de tractoare, semănători în anii 1941—1943, se înre- gistrează o anumită diminuai e a acestora în anii 1945—1947 prin ieșirea din uz a numeroase tractoare 34; abia reprofilarea I.A.R.-ul pe pro- ducția de tractoare va produce un pronunțat reviriment urmat de un veritabil salt calitativ, în anii transformării socialiste a agriculturii, a înzestrării tehnice a agriculturii românești. în urma reformei agrare, aproximativ jumătate din numărul mași- nilor agricole (tractoare, semănători, batoze, secerători etc) va trece in posesia statului, care va organiza centre de mașini agricole, reunite apoi împreună cu administrarea celorlalte bunuri agricole administrate de stat în REAZIM-uri, care cuprindeau în 1947—48 la nivelul întregii țări peste 880 ferme agricole și stațiuni de mașini agricole și peste alte 250 exploatări diverse 35. Redistribuirea democratică, în urma reformei agrare, a pămîntu- rilor expropriate, sporirea ponderii și rolului țărănimii muncitoare atît în domeniul mijloacelor de producție cît și a rolului jucat de aceasta în ansamblul producției agricole, nivelînd parțial disparitățile social- economice din lumea satelor, nu puteau oferi o perspectivă certă de pro- gres social-economic și cultural politic țărănimii. Mica producție țărănească a gospodăriilor sub 5 ha (deci a mai mult de trei sferturi din totalul exploatațiilor agricole), prin excelență extensiv cerealieră, lipsită de mijloace tehnice și financiare se dovedea incapabilă de a-și asigura numai din agricultură subzistența (mai ales în cazul gospodăriilor cu un număr mare de copii) și cu atît mai mult aptă de reproducție lărgită, de progres. Relansarea, înainte chiar de a se definitiva lucrările de reformă agrară, din motive de ordin familial (întemeierea de noi familii) sau de neviabilitate economică, a procesului pulverizării gospodăriilor țărănești mici, îndeosebi, dar nu numai datorită celor doi ani consecutivi de secetă, solicita o soluție grabnică fie pe calea capitalistă a creării unei pături subțiri de ferme agricole practicînd o agricultură intensivă, deservită de marea masă a țărănimii proletarizate sau semiproletarizate, fie calea transformării socialiste a agriculturii. Reforma agrară din 1945 constituise, așadar o rezolvare provi- zorie (burghezo-democratică) și parțială, de moment, a problemei agrare. Lichidînd moșierimea, ea a curățit calea confruntării și pe tărîmul pro- prietății a relațiilor agrare dintre capitalism și socialism în favoarea ul- timului. www.dacoromanica.ro 9 REFORMA AGRARA DIN 1945 241 POLITICA AGRARĂ A GUVERNULUI DR. PETRU GROZA ÎN ANII REVOLUȚIEI DEMOCRAT-POPULARE Democratizarea masivă a aparatului de stat după 6 martie 1945, creșterea influenței organizațiilor P.C.R., P.S.D. și a Frontului Pluga- rilor în îndrumarea organelor locale de stat în conducerea politică a țără- nimii, consolidarea treptată a puterii revoluționar democratice au neu- tralizat sau limitat acțiunea spoliatoare a elementelor exploatatoare, manevrele și contraacțiunile reacțiunii. Eliminarea treptată și în cele din urmă excluderea totală a elemen- telor înstărite din rîndul beneficiarilor reformei agrare, introducerea unor scări progresive pentru impozitele, taxele și cotele obligatorii de produse ce trebuiau predate statului, instalarea în fruntea consiliilor comunale sătești, a cooperativelor de consum locale în majoritate covîr- șitoare a unor reprezentanți ai țărănimii muncitoare aveau menirea să neutralizeze tendințele spoliatoare și acaparatoare ale chiaburimii pe seama păturilor celor mai sărace ale țărănimii, să înlăture mai întîi so- cial-politic, iar apoi și economic elementele burgheze din pozițiile frun- tașe în lumea satelor. Astfel, la 31 martie 1945, a fost adoptat un decret lege care a redus la 1/3 impozitul pe venit al gospodăriilor țărănești sub 3 ha (dacă nu dețineau mai mult de 0,5 ha. grădini de legume) 3: secetă, nerodire, lipsuri pe piață, epizootie (referiri la Moldova, la prima domnie a lui Constantin Mavrocordat). 1735 : nerodirea „plinii” în unele zone din Moldova; rod bogat în vii. 1735/1736 : iarnă grea ; foamete în unele regiuni; mor vitele ; fuga locu- itorilor (și din pricina fiscalității excesive). 1736 : toamnă lungă, favorabilă extinderii lucrărilor agricole; ciumă; izbucnirea războiului ruso-austro-turc. 1737/1738 : iarna, lipsa și scumpirea cerealelor și a finului din pricina armatelor care staționau („iernau”) în ambele țări; fiscalitate excesivă; bejenii. 1738 : ciumă ; război. 1739 : ploi abundente în Moldova, nu se poate recolta finul; ciumă; război. 1739/1740 : iarnă grea, timpurie (în întreaga Europă); mor vitele din cauza gerului, a vărsatului și a lipsei de nutreț ; degeră vița de vie ; scumpete, foamete; fiscalitate apăsătoare ; situație de criză agra- vată și de urmările războiului. 1740 : suprafețe însămînțate reduse din pricina iernii timpurii și a primă- verii întîrziate ; nerodire din pricina brumei din august; foamete, scumpete (și din cauza exportului); epizootie (vărsat). <1742 > : secetă, foamete (în Țara Eomânească); fuga locuitorilor peste Dunăre. <1743 iulie — 1747 mai>: belșug în Moldova, în timpul domniei lui loan Mavrocordat; fiscalitatea excesivă pricinuiește fuga locuito- rilor peste Dunăre; lăcuste. 1746 : grindină (distruge recoltele din unele zone în Țara Eomânească); lăcuste. www.dacoromanica.ro 7 CLIMA, AGRICULTURA ȘI SOCIETATE SUB FANARIOTI 265 1747 : lăcuste (în Țara Românească). 1747/1748 : iarnă grea, prelungită, lipsa finului; mor vitele (în Moldova). 1748 : după iarnă grea, vară secetoasă, lăcuste, foamete atroce, moarte în vite. Pseudo-Enache Kogălniceanu : „Și pe multe locuri neavtnd oamenii ce minca, usca oamenii coji de copaci și le chisa, făcîndu-le făină, le mesteca cîte cu puțină făină și le făcfe mălai și minca. Pe alte locuri strîngfe ghindă și iarăș asămine făcfe. Cari nu putem arăta ce nevoi era de foamete. La cari, mi s-au tlmplat și mii de am vădzut cu ochii în cîteva sate la ținutul Botoșănilor... fețile lor sămăna a fi ferte și nu pută grăi de slabi, cari agiun- gînd in primăvară, toți au murit” (ediție Aurora Ilieș, București, 1986, p. 40). 1748/1749 : iarnă blîndă, dar viscol puternic la sfîrșitul lui ianuarie (în Țara Românească); continuă lipsa hranei și mai ales a nutrețului, scumpete. <1749 august — 1753 iunie >: ani îmbelșugați, ieftinătate (în Moldova în timpul domniei lui Constantin Racoviță). 1754 : nerodirea cerealelor (în Moldova). 1754/1755 : iarnă grea. 1756 : recolte îmbelșugate ; ciumă. 1758 : ciumă în Țara Românească; invazia tătarilor (în sudul Moldovei). 1758/1759 : iarnă blîndă, fără zăpadă. 1759 : recoltă îmbelșugată de cereale. 1768/1769 : iarnă timpurie (în Țara Românească ninge în zilele de 11 și 12 octombrie, stil vechi). <1769—1774 : războiul ruso-turc; ciumă > 1771 ianuarie : ger cumplit, îngheață Dunărea. 1772 mai 18 : grindina distruge viile și porumbul. 1775 ianuarie 25 : ger mare, îngheață Dunărea. <1775—1779> : în general ani roditori, ieftinătate (în Țara Românească în timpul domniei lui Al. Ipsilanti). 1776 și 1777 : lăcustele distrug recoltele din unele zone în Țara Româ- nească. 1777/1778 : iarnă deosebit de caldă. 1778 : rod bogat în vii și prune (știri din Oltenia). 1779 : secetă și lăcuste (în Țara Românească); în iulie, ploi și inundații; în toamnă, campanie agricolă susținută pentru extinderea ogoarelor. 1779/1780 : iarnă deosebit de aspră (îngheață Dunărea), urmată de o primăvară foarte caldă. 1780 : în iulie, invazie de lăcuste în Țara Românească; inundații în Mol- dova, cu mari pagube în culturi și fînaț. 1780/1781 : iarnă ușoară, urmată de o primăvară cu viscol și nămeți (la 5 mai, în Moldova). 1781 : nerodire, lăcuste (în Țara Românească). 1782 : secetă, foamete, scăderea prețului la vite; livrări sporite către Poartă; import de cereale; interzicerea funcționării velnițelor în Moldova; bejeniri. 1783 : foamete (în Moldova). 1783/1784 : iarnă foarte grea, ninsori abundente, viscole (în Moldova). 1784 : secetă (în Țara Românească); ninsoarea timpurie (la 23 sept., în Moldova) surprinde porumbul și viile neculese. 1785 : recoltă bună, ieftinirea griului, în Țara Românească. 1785 și 1786 : nerodire și foamete în Moldova. www.dacoromanica.ro 266 IOANA CONSTANTINESCU 8 1786/1787 : iarnă foarte grea și prelungită (în Țara Românească) ■ pro- bleme în aprovizionarea Bucureștilor. 1787 : an roditor, ieftinătate (în Țara Românească). <1787—1791 : războiul ruso-austro-turc > 1789 noiembrie 15 : ger mare, zăpadă, viscol. 1791 : începe foametea în Oltenia și în unele zone din Muntenia; în de- cembrie este interzisă funcționarea povemelor și hrănirea porcilor cu porumb, pentru asigurarea hranei populației; se semnalează cazuri de ciumă. 1791/1792 : iarnă aspră, pier animale. 1792 : în Țara Românească, recolta distrusă de secetă, lăcuste, gîndaci; scade șeptelul; cresc prețurile ; produci ie redusă de miere ; în toam- nă, campanie agricolă susținută, pentru extinderea suprafețelor însămînțate; se declanșează epidemia de ciumă, care va însoți și amplifica toate celelalte dezastre din anii următori; cereri sporite de „zaherea” din partea Porții. 1792/1793 : iarnă grea; probleme în aprovizionarea Bucureștilor. 1793 : în Țara Românească, șeptelul se reface, dar se ascut simptomele marei foamete. Se iau măsuri severe pentru combaterea ei și a ciu- mei. Campanie agricolă de toamnă susținută și extinderea supra- fețelor însămînțate „mai mult decît toți anii”), la porunca Porții. ,1794 : în ambele țări, secetă desăvîrșită pînă în iulie ; nerodirea cerea- ' lelor (cu excepția meiului), lipsa ierbii (și deci a finului pentru iarna următoare); „stricarea” stupilor; creșterea prețurilor la cereale și scăderea lor la vite; rechiziții forțate de cereale (inclusiv mei și porumb) pentru Poartă, pînă la ultimul bob; foamete acerbă; se importă cereale ; ciumă. La insistențele Porții dc a expedia cantitățile de cereale solicitate (in lipsa griului, se mulțumea cu mei și porumb), domnii ambelor țări (Al. Moruzi și M. Șuțu) descriu, în lungile lor „arzmahzar-uri” trimise sultanului, starea jalnică prin care trec „sărmanele raiale” din pricina teribilei secete care a ars totul, punind totodată în relevanță metodele fără scrupule la care s-a recurs pentru a smulge țăranului ultimul bob ce l-ar avea : încă de la primele simptome ale foametei, Al. Moruzi trimisese „oameni harnici și priccpuți” pentru a căuta cu baionetele ascunzătorile făcute în pămînt (gropile) și pentru a înregistra întreaga cantitate de cereale din noua recoltă aflată încă pe arie; s-a recurs la blîndețe și la amenințări „înfricoșătoare” în același timp. După primirea unui nou firman, a trimis să se cerceteze iarăși, „intr-ascuns și pe față”, a răspîndit „hîrtii” ale mitropolitului cuprinzînd „blesteme și dojene și anateme”, ea locuitorii să nu ascundă nici un singur bob. Dar amploarea foametei este evidentă, sătenii se hrănesc cu ierburi iar în București cerealele lipsesc cu totul. Țăranii tentați de prețul mare al pieței, iși vînduseră deja pînă și sămînța. 1794/1795 : (ca în întreaga Europă) iarnă grea, îngheață Dunărea; în decembrie, în ținuturile din nordul Moldovei zăpada atinge înăl- țimea omului, acoperind multe vite ; moarte în vite și din pricina lipsei de nutreț; foametea se înăsprește și mai mult în condiții de iarnă. 1795 : pînă în mijlocul verii, în Țara Românească timpul a fost prielnic agriculturii și se întrevedea o recoltă timpurie și îmbelșugată, cu atît mai mult cu cît se făcuseră însămînțări suficiente (în urma campaniei agricole susținute, organizată la cererea Porții), dar în lunile iunie—iulie, o bună parte din lanuri este distrusă de „viermi” și lăcuste; foametea acerbă (datorată în primul rînd furniturilor www.dacoromariica.ro 9 CLIMA, AGRICULTURA ȘI SOCIETATE SUB FANARIOȚI 267 în enorme cantități către Poartă și speculei fără scrupule la care s-au dedat înșiși domnii — Al. Moruzi și Al. Callimachi) și ciuma continuă să facă mari ravagii în rînduiile populației; fiscalitate excesivă; revolta maselor și depopularea satelor iau proporții ■ invazii de pradă ale turcilor „pasvangii”, în Țara Românească. Zilot Românul :.s-au făcut groaznică foamete, incit toată obștea a pătimit foarte, ajungind cei mai mulți a trăi cu coajă dc copaci și cu băligi dc vilă, ferească Dumnezeu ; încă au și murit oameni de foame” (cd. 1884, p. 24). Medicul sas din Sibiu, Andrcas Wolf, despre situația din Moldova : 1795 ,,a fost un an rău, și totuși puținele bucate care s-au făcut au fost ridicate atît de tiranic, pe un preț impus arbitrar și trimise la Constantiuopol. . . Bieții oameni trebuiau să se hrănească cu jir și ghindă, și după ce le-au strîns și pe acestea, cu coajă dc ulm adunată, uscată, pisată și cernută, amestecată cu făină dc mei, din care făceau un fel de pîine. Mulți oameni, care nu puteau să plătească nici măcar costul mizerabil al acesteia, mureau de foame”. Prețul porumbului a crescut de la 3 la 36 lei chila, depășind chiar prețul cehii mai frumos griu, și explică prin obiceiul țăranilor de a se hrăni cu porumb, „incit își închipuie că fără el nu pot trăi” (trad. la Institutul dc istorie ,,N. lorga”). 1795/1796 : (pe plan european) iarnă extrem de blîndă, fără zăpadă, plo- ioasă ; flori și iarbă în ianuarie; foamea și ciuma continuă; cam- panie agricolă intensă, în primăvară. 1796 : în Țara Românească, recoltă abundentă, ieftinătate, se iese din foamete; în Moldova, recoltă deficitară, foametea și ciuma con- tinuă ; fiscalitate exorbitantă ; stare de tensiune socială pînă „aproa- pe de insurecție”. 1796/1797 : o nouă iarnă extrem de caldă, incit oamenii ară și seamănă pînă tîrziu; la 10 martie, .însă, un viscol puternic, cu zăpadă, pro- voacă, timp de trei zile, mari pagube în vite și victime omenești. 1797 : secetă pînă în iunie; grindina mare din iunie, în zona submontană, distruge recoltele (inclusiv de fructe) din ambele țări; urmează o nouă secetă, care face să sece apele; invazia de lăcuste sporește dezastrul; prețurile cresc; ciuma încetează în Țara Românească, dar izbucnește cu furie în Moldova. 1797/1798 : a treia iarnă consecutiv blîndă, fără zăpadă (,,au fost iarna ca și vara” — însemnare pe carte veche).- 1798 : în Țara Românească, an relativ roditor, prețuri „îndestulătoare” ; lăcuste în zona Focșanilor; în Moldova, secetă, scumpete, sărăcie, în ambele țări, sarcini sporite pentru întreținerea oștilor turcești trimise să reprime răzvrătirile pazvangiilor; ciuma reizbucnește și în Țara Românească. 1798/1799 : iarnă excesiv de geroasă (pînă la —25°C) și prelungită pînă la sfîrșitul lui martie (intră în amintirea oamenilor drept „iarna cea mare”); pierderi drastice în șeptel; Dunărea îngheață pînă la 2 metri; exploatare fiscală exacerbată în Țara Românească (văcă- ritul reintrodus de O. Hangerli); foamete și lipsa nutrețului, cu deosebire în Moldova; crește starea de tensiune socială, se înmul- țesc actele de brigandaj. 1799 : recolta este distrusă de lăcuste în Țara Românească și de grindină în nordul Moldovei; situație economică deosebit de grea datorită însă, în primul rînd, cererilor abuzive ale Porții și ale rebelului Pasvantoglu; haiducia și răscoalele țărănești continuă (și vor con- tinua și în anii următori). www.dacoromanica.ro 268 IOANA CONSTAN.TXNESCU 10 1800/1801 : iama, foamete în Țara Bomâncască; import de porumb din Moldova; continuă devastările pasvangiilor și ale oștirii turcești trimisă să-i reprime. 1801 : secetă; lipsa finului; reducerea șeptelului; mari daune în viti- cultură cauzate de înghețurile timpurii. 1802/1803 : iarnă grea și prelungită; îngheață Dunărea (mențiuni din ianuarie și din 25 martie); lipsa finului și gerul provoacă scăderea șeptelului; Dunărea înghețată favorizează invaziile și prăzile pas- vangiilor. 1803 : după seceta din primăvară, condițiile meteorologice devin favora- bile agriculturii și se înregistrează recolte bogate. 1804 : vara și toamna, ploi torențiale provoacă inundații, pagube în cul- turi, victime omenești și în vite; spre sfîrșitul lui octombrie, înghe- țurile și zăpada abundentă au surprins viile neculese; epizootie; scumpete. 1804/1805 : iarnă timpurie (din octombrie), grea și prelungită pînă în aprilie împiedică aratul și semănatul de toamnă și de primăvară; epizootie. 1805 : vară rece, ploioasă, grindină, inundații; pierderi mari în recoltă; livrări sporite către Poartă; scumpete, foamete; fuga masivă a locuitorilor peste Dunăre. 1805/1806 : iarnă timpurie (ninge în septembrie !), dar ploioasă, împie- dică strînsul recoltelor și arăturile de toamnă (se ară în februarie !); ninge în aprilie, pricinuind pagube în livezi și stupi; epizootie (în Moldova, ,,cît n-au mai rămas vite pe alocure”, mai ales în nord. 1806 : vreme favorabilă agriculturii, dar ogoarele rămăseseră în toamna precedentă nelucrate și viile neîngropate din pricina zăpezii și a înghețurilor timpurii; foamete datorată lipsei de rezerve (nerodire în anul precedent, iar ce rodise rămăsese pe cîmp, sub omăt), dar mai ales exportului (la Poartă și în Transilvania); toamnă frumoasă, lungă, merii rodesc (fructe mici) pentru a doua oară. 1807/1808 : iarnă grea și prelungită; foametea și lipsa nutrețului se accen- tuează și din pricina sarcinilor de aprovizionare a armatelor ruse ce staționau în cele două țări; pierderi în șeptel. 1808 : lipsurile continuă datorită și prezenței trupelor rusești ce trebuiau aprovizionate și care, prin solicitarea de ,,podvezi”și „angarale” (transporturi și alte sarcini în muncă), privau agricultura de brațe de muncă, utilaj și vite de tracțiune. 1808/1809 : lipsa fînului, epizootie în Moldova. 1809: se intensifică și se prelungește campania agricolă; epizootie; creș- terea prețurilor. 1809/1810 : iarnă blîndă, tunete și grindină în februarie. 1810 : restrîngerea suprafețelor însămînțate în primăvară (din pricina podvezilor impuse de armata rusă); secetă; foamete (datorată și obligației de aprovizionare a trupelor rusești). 1810/1811 : iarnă prelungită; foamete mare; scumpirea cerealelor, ief- tinirea vitelor. 1811 : an roditor, și totuși scumpirea și foametea iau proporții. 1811/1812 : iarnă fără îngheț, cu zăpadă abundentă; viscolul puternic de la sfîrșitul lui martie decimă mieii. www.dacoromanica.ro 11 CLIMA, AGRICULTURA ȘI SOCIETATE SUB FANARIOȚI 209 1812 : condiții meteorologice extrem de favorabile recoltelor; prețul gri- ului după recoltare, scade vertiginos ; în toamnă apar primele semne ale marii epidemii de ciumă care va dura pînă în noiembrie 1817, intrată în istoria Țării Românești drept „ciuma lui Caragea” și care va afecta considerabil și economia. 1812/1813 : iarnă neobișnuit de grea în întreaga Europă și Asie; în țările române termometrele arată sub — 20°C; zăpezi mari, viscole puternice pînă la sfîrșitul lui martie; imense pagube în culturi și în șeptel; victime omenești; ciumă. 1813 : vară ploioasă, nerodire (sămînța degerase în brazdă în timpul iernii). 1813/1814 : iarna prelungită (ninge depunîndu-se „omeți mari” în a doua jumătate a lunii aprilie, cu viscol) provoacă pagube în livezi și șeptel; lipsa porumbului la sate. 1814 : an roditor, dar foamete pînă la noua recoltă ; inundații în Oltenia ; se redeschid velnițele (povernele) în ambele țări cu argumentul că ar încuraja agricultura și ar opri ieșirea monedei din țară. 1815 : vară secetoasă, nerodirea porumbului și a finului în Moldova; cantități sporite de cereale livrate Porții. 1815/1816 : iarnă grea, prelungită pînă în aprilie; sărăcie, foamete; lipsa nutrețului provoacă scăderea șeptelului și a prețurilor la vite; sar- cini fiscale sporite. 1816 : nerodire (în Țara Românească). 1817 : secetă; recoltă slabă de cereale; rod bogat în vii, în Țara Româ- nească ; export de cereale din Țara Românească în Transilvania, unde foametea făcea din nou mari ravagii; livrări de mari canti- tăți de făină cetății Ada-Kaleh; export masiv de vite din Moldova în Austria; crește prețul cerealelor; se extinde agricultura în jude- țele subcarpatice (încurajată de exportul în Transilvania). 1817/1818 : iarnă blîndă, fără zăpadă, dar la sfîrșitul lui mai (stil vechi), în nordul Moldovei, ninsoarea abundentă și brumele reci provoacă mari pagube semănăturilor și livezilor de pomi; lipsa nutrețului în Moldova; scumpirea porumbului. 1818 : an deosebit de roditor în Țara Românească; măsuri pentru extin- derea și ameliorarea unor culturi (mei și cartofi) în Moldova. 1818/1819 : iarnă blîndă, fără zăpadă; măsuri pentru combaterea omi- zilor, în Țara Românească (în ordonanța sa din 19 februarie, Al. Șuțu constata pericolul că ,,se află plini pomii, mai cu osebire decît în al(i ani”). 1819 : vară călduroasă; rod deosebit de îmbelșugat în toate culturile; toamnă lungă, frumoasă, încît pomii rodesc pentru a doua oară; scad prețurile. • 1819/1820 : iarnă aspră (lupii intră în București). 1820 : vară toridă (temperatura urcă pînă la cca 36°C, ca și în verile ime- diat anterioare și ulterioare); recolte prodigioase; scad prețurile pe piața internă; dat fiind suprastocurile de produse care, în con- dițiile primitive de conservare ale vremii (cu precădere, în gropi), riscau să se degradeze, în ambele țări domnia acordă libertate expor- tului de cereale și vite (cu plata vămii în vigoare) și funcționării www.dacoromanica.ro 270 IOANA CONSTANTINESCU 12 velnițelor (povernelor) fără taxe, în intenția declarată de a face să intre monedă în țară și de a încuraja agricultura. 1820 1821 : iarnă grea, îngheață Dunărea; viscolul puternic din martie provoacă mari pagube în șeptal și victime omenești. 1821 : nerodire, foamete (din pricina reducerii suprafețelor însămînțate și a distrugerii recoltei în focul luptelor sociale și ale armatelor stră- ine de intervenție); se interzice hrănirea porcilor cu porumb ; ura- gan puternic, cu grindină, la 23 iunie (pagube în livezi); toamnă caldă, prelungită, pomii rodesc și în acest an pentru a doua oară. 1821 1822 : iarnă blîndă (pe plan european), fără zăpadă; lucrările agri- cole se prelungesc. A’O TE 1 Emmanucl Le Roy Ladurie consideră că istoricul este îndreptățit să-și extindă de- mersurile sale în afara cadrului grupărilor umane, fie pentru unicul motiv că el este singurul în măsură să descifreze documentele. Cf. Lucian Boia, Climatolog ia istorică, în „Revista de istorie”, 32, 1979, nr. 6, p. 1123 și Probleme de geografie istorică, București, 1985, p. 85. 2 Em. Le Roy Ladurie, fondatorul școlii moderne de climatologie istorică, în Histoire *1 climat („Annales, Economies, Societes, Civilisation, 14, 1959, nr. 1, p. 34), cere „să se acorde climatului locul ce-i revine în istoria societăților tradiționale, loc care nu este nici primul, nici cel din urmă”. Aceasta „va îngădui să se determine în ce măsură pura întîm- plare sau legătura dintre anotimpuri și recolte au slujit, împiedicat, deviat cileodată, ten- dințele profunde și necesitatea lăuntrică a dezvoltării istorice”. Cf. Paul Ccrnovodeanu, Impor- tanța istoriei mediului înconjurător pentru demografia istorică, în „Revista de istorie”, 37, 1984, nr. 5, p. 423. 3 Lucian Boia, Climatologia istorică, l.c., p. 1120—1121. Și la noi întilnhn preocupări, în a doua jumătate a secolului trecut, nu însă la istorici, ci la economiști și meteorologi care încearcă să descifreze evoluția climei și influența ci mai ales asupra agriculturii : Nicolae Șuțu, Notițe statistice asupra Moldovei (cd. franceză 1849 ; trad. rom. 1852); Șt. C. Hcpites, Utilitatea observațiilor meteorologice în agricultură, în „Economia rurală”, t. III, București, 1882 : idem, Clima și pădurile, în „Revista pădurilor”, febr. 1899; idem. Secetele în România, în „Buletinul Societății Geografice Române”, an XXVII, 1906, etc.; Xenofon Hurmuzaki, însemnătatea observațiunilor meteorologice în agricultură, în „Economia Națională”, București, an IX, 1885, p. 68 — 69 etc. 4 Em. Le Roy Ladurie, Histoire et climat, p. 3—34 ; idem, Climat el recolles aux XVII8 et XVIII8 siecles, ibidem, 15, 1960, p. 434—465; idem, Le climat des XI8 et XVI8 siecles : series comparees, ibidem, 20, 1965, p. 899—922 ; idem, Histoire du climat depuisl’an mii, Paris, 1967 (tradusă ulterior în limbile rusă și engleză); idem, Pour une histoire de l’anvironnement; la part du climat, „A.E.S.C.”, 25, 1970, p. 1459—1470 etc. Vezi la Lucian Boia, op. cit. p. 1122 și alți autori care l-au precedat pe Em. Le Roy Ladurie, printre ei Lucien Febvre și Fernand Braudel, precum și cci care l-au secondat: britanicul H. H. Lamb, germanul Hans von Rudolf etc.; mai vezi Anne-Marie Piuz, Climat, recolles el des hommes ă Geneve, XVI8— XVIII8 siecles, în, „Annales”, 29, 1974, nr. 3, p. 599—618. Revista „Annales”, 25, 1977, nr. 2, grupează patru articole pe tema Le climat dans l’histoire, ce fac și bilanțul cercelă/ii de pînă atunci. Nu putem stărui aici asupra tuturor preocupărilor din acest domeniu, care în ultimul deceniu au proliferat; cel de-al XVI-lea Congres mondial al istoricilor, desfășurat în 1985 la Stuttgart, a subliniat importanța temei iucluzînd-o în programul dezbaterilor sale. 6 S. Goldenberg, Clima, climatologia și istoria, în „Anuarul Institutului dc istorie și arheologie”, Cluj, XVI, 1973, p. 431—444; idem, Le climat et l’histoire. Conlribution â une histoire du climat dans Les Pays Roumains aux XVI8 — XVII8 s., în „Revue Roumaine d’Histoirc”, 1974, nr. 2. 6 Vezi nota 1. 7 Paul Cernovodeanu, Environement and History, în „Nouvelles etudes d’histoire”, VI/1, București, 1980, p. 306—307. 8 Paul Cernovodeanu și Paul Binder, Riperes ă une histoire de la climatologie roumaine, în „Revue Roumaine d’IIistoire”, 1980, nr. 2—3, p. 267—276. 8 Semnificativ este și faptul că Tudor Vladimirescu înscrie în „cererile norodului româ- nesc”, la pct. 5, abolirea vămilor interne. Documente privind istoria României. Răscoala din 1821, voi. I, București, 1959, p. 273. www.dacoromanica.ro 13 CLIMA, AGRICULTURA ȘI SOCIETATE SUB FANARIOȚI 271 10 O culegere incompletă a informațiilor excerptate din cronici, referitoare la variațiile climei, publică N. Topor, in Ani ploioși și secetoși în R.P.R., București, 1964. Unele însemnări de pe carte veche au fost culese de I. Corfus, în înseninări de demult, Edit. Junimea, 1975. 11 Primele observații meteorologice înregistrate în serie continuă dar de scurtă durată sînt cele făcute de Gh. Asachi pentru lași, în anii 1829 și 1830, publicate în ,,Albina Româ- nească”. Ele priveau temperatura la ora prînzului (luată la „caldomcsor”) și aspectul cerului. Altă scrie dc date meteorologice sc păstrează tot pentru lași, din anii 1839 și 1840, publicate dc N. Șuțu in Notițe statistice asupra Moldovei, și sc referă la temperatura acrului, presiunea atmosferică, direcția Untului și nebulozitatea cerului. Un istoric al preocupărilor din domeniul meteorologiei, vezi la Șt. C. FIcpites, organizatorul și primul director al Institutului meteoro- logic din România înființat în iulie 1884, istoricul studiilor meteorologice în România, 1886, p. 72. 12 Așteptăm ca cercetările ulterioare, în deosebi cele de arhivă, s'i scoată multe alte date noi ori completări la informațiile inserate în acest material. 13 Istoricii francezi au utilizat copioasele informații dc arhivă, datînd încă din secolul al XVI-lca, privind data culesului viilor care era stabilită prin decizie oficială. A. Angot, 6 lude sur Ies vendanges en France, in ..Annales du Bureau central metcorologiquc en France”, Paris, 1883. Cf. S. Goldcnbcrg, l.c. și Lucian Boia, l.c. 11 Lucian Boia, l.c., p. 1124 — 1127. 15 Hurmuzaki, IX, doc. DCCLI, p. 620—645. 1 ,1 I. S. Raicevich, Osscrvationi slorichc, naturali c politicile inlorna la Valachia e Moldavia, Ncapolc, 1788, p. 41. P. S.Aurclian pune la îndoială informația lui Raicevich că ar fi în- ghețat apa în fintini, remarcind că in ianuarie 1880, deși gerul a fost cu 3—4 grade mai aspru decît cci menționat dc acesta, nu a înghețat apa fintinilor. Schițe asupra stării economice a României în sec. al XVIII-lea, in „An. Ac. Rom.”, S. II, t, III, Secția III, 1882, p. 105. Trebuie ținut seama probabil dc imprecizia instrumentelor dc măsurat ale vremii. 17 Fricdrich Wilhelm \nn Baur, Memoircs historiques et gcographiqucs sur la Valachie, Frankfurt și Leipzig, 1778, p. 5. 18 Dionisie Fotino, Istoria generală a Dacici, trad. G. Sion, 1859, voi. III, p. 129. 19 Ibidem, voi. II, p. 214. 20 P. Samarian, O veche monografic sanitară a Munteniei dc dr. Constantin Caracaș (1800— 1828 ), București, 1937, p. 22—25. 21 N. Șuțu, op. eit. 22 în paginile acestei rcUste sc publică doar un rezumat al unei lucrări mai ample aflată în manuscris. CLIMAT, AGRICULTUBE ET SOCIETE EN VALACHIE ET EN MOLDAVIE SOUS LES PHANARIOTES R estime S’inscrivant dans une relativement nouvelle direction de reclierclies, l’anteur etablit, s’appuyant sur Ies informations de l’epoque (compul- sees dans Ies chroniques, Ies vieux livres annotes, Ies actes de chancel- lerie, Ies relations des voyageurs etrangers, Ies rapports consulaires ele.) une clironologie de l’evenementiel meteorologique et met en evidence son influence sur l’agrieulture. En meine temps, on poursuit l’impact de cette resultante sur Ies societes valaque et moldave au cours du soi- disant „siecle plianariote” (1711—1821). Les catastrophes naturelles ont des consequcnces nefastes sur la societâ de ce siecle, dans les conditions ou l’ec-onomie roumaine etait grevee de toute une serie de servitudes iinposees par l’Empire ottoman suzerain (livraisons de produits, de main d’oeuvre, de moyens de tians- port etc.), economie severement affectee en meme temps par les six guerres russo-austro-turques qui eurent lieu pour une large part sur le territoire de denx pays. Les âpidemies de peste, les epizooties, les inva- www.dacoromanica.ro 272 IOANA CONSTANTINESCU 14 sions de sauterelles, de meme que d’autres vicissitudes naturelles ou histo- riques ont amplific les cons^quences des ^v^nements climatiques. L’auteur constate que, sur les 116 ann^es examin^es, au cours de 50 au moins les r^coltes ont ete d^ficitaires et le cheptel consid^rablement r^duit; au cours de 23 ans la production agricole a et£ abondante ; quant au reste de 34 annees, on suppose, puisque les renseignements manquent, que la production ait ete mediocre. Â partir de ce r^pertoire de donn^es concretes, le chercheuT peut d^celer des explications objectives concernant les problemes de l’histoire âconomique, sociale, politique et des mentalii es collectives soumis â l’in- vestigation scientifique ; de meme, il peutfairede nombreuses connexions. www.dacoromanica.ro CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA EVOLUȚIEI PRINCIPALELOR UNELTE AGRICOLE PE TERITORIUL ROMÂNIEI ÎN EPOCA MARILOR MIGRAȚII (SECOLELE IV—XI E.N.) ȘTEFAN OLTEANU Istoriografia noastră materialist-dialectică a reliefat în suficientă măsură rolul important al uneltelor de producție în general, în cadrul forțelor productive, în dezvoltarea societății în decursul orînduirilor care s-au succedat pe teritoriul patriei noastre, inclusiv în cadrul celei feudale, în măsura în care izvoarele arheologice și literare l-au evidențiat. în studiul de față vom încerca să prezentăm evoluția unora dintre uneltele agricole de cea mai mare însemnătate pentru cunoașterea prin- cipalelor îndeletniciri din sfera agrară, într-o perioadă istorică a cărei importanță deosebită pentru trecutul poporului nostru nu mai este nevoie a fi subliniată : cea a etnogenezei românești. Ne vom referi în mod spe- cial la evoluția în cursul perioadei menționate, cea a mileniului I e.n., a celor mai importante piese din alcătuirea plugului, a brăzdarului de fier, precum și la alte cîteva unelte agricole al căror rol pentru efectua- rea lucrărilor agrare de bază, precum pregătirea terenului agricol în ve- derea semănatului și recoltatului cerealelor este hotărîtor pentru obți- nerea unor recolte corespunzătoare asigurării hranei locuitorilor și fura- jelor necesare întreținerii animalelor în timpul stabulației. Cunoașterea tipului de brăzdat de plug, de pildă, folosit în cursul perioadei mențio- nate, a caracteristicilor sale tehnico-economice, a evoluției acestuia pe parcursul mileniului I e.n., a structurărilor tehnice intervenite, poate duce la identificarea tipului de plug folosit (triunghiular sau patrulater), într-o anumită epocă istorică, de către comunitățile agrare. Nu se poate spune că preocupări pentru cercetarea acestor unelte au lipsit în istoriografia noastră mai veche; dar acestea erau cu totul generale și bazate, în cea mai mare parte, aproape în exclusivitate, pe materialul etnograficx. Aceasta datorită faptului că arheologia evului mediu, ca ramură specială a arheologiei generale, nu luase încă ființă. Odată cu constituirea acestei noi discipline, cu trei decenii în urmă, s-au creat reale posibilități de cercetare și în această privință. Acumularea unui bogat fond documentar de vestigii rezultate din sutele de așezări investigate arheologic a condus la unele încercări de clasificare în ceea ce privește evoluția în decursul secolelor marilor migrații a unora dintre cele mai importante unelte agricole. Sînt de amintit, în această privință, cîteva lucrări în care s-a urmă- rit, în primul rînd, inventarierea acestor piese descoperite în cursul inves- tigațiilor arheologice pe întreg teritoriul țării, datarea lor cronologică „Revista de istorie”, tom 42, nr. 3, p. 273—288, 1989 www.dacoromanica.ro 274 ȘTEFAN OLTEANU 2 în cursul mileniului I e.n., precum și încadrarea lor tipologică în tipuri și variante ale acestora, în funcție de particularitățile lor tehnice 2. S-a încercat, totodată, să se surprindă și momentul istoric în care s-au petre- cut unele modificări în realizarea acestor unelte, în vederea obținerii unei producții cerealiere sporite, cum ar fi, de pildă, receptarea unor tipuri de brăzdare de plug din fier superioare sub raportul calităților teh- nico-economice, cu o productivitate mai mare, sau adoptarea brăzda- rului asimetric, specific plugului propriu-zis, prototip al plugului modern3. Se poate spune că, sub acest raport, s-au obținut unele rezultate prețioase care au și intrat în circuitul științific de specialitate, constitu- indu-se în importante valori științifice și culturale ale istoriografiei noastre actuale, în ceea ce privește evoluția celor mai însemnate îndeletniciri agrare din trecutul poporului nostru în epoca etnogenezei sale, în măsură să dea consistență statorniciei și continuității sale istorice. Acest pas important al cercetării noastre istoriografice din ultimele trei decenii a rămas însă în sfera limitată a tehnicilor de producție, fără a se încerca și unele aprecieri de structură social-agrară a comunităților noastre rurale din perioada menționată, în baza unor observații de deta- liu și finețe făcute în teren. Totodată, lipsa unei informații, mai bogate și mai complete referitoare la aceleași probleme pentru teritoriile înveci- nate spațiului românesc, n-a permis comparații pertinente pentiu înca- drarea fenomenului agrar românesc în contextul celui din Europa een- tral-răsăriteană și de sud-est. Pe de altă parte, din aceeași lipsă a informației istorico-arheologică, corelarea dintre evoluția acestor micite agricole și alți factori, precum cel demografic, cel geografic sau practicile meșteșugărești în cadrul eco- nomiei de transformare ca, de pildă, valorificarea metalului de bază (a fierului) necesar elaborării uneltelor agricole, n-a putut fi realizată, pentru a se evidenția dinamica procesului de directă proporționalitate dintre aceste categorii soeial-economice în cursul perioadei etnogenezei românești, pentru a se vedea în ce măsură creșterea populației într-o anumită epocă istorică acționează asupra intensificării producției cere- aliere, a perfecționării uneltelor agrare, în ce măsură această dinamică demografică și agrară influențează asupra valorificării metalului de bază» a fierului, atît de necesar realizării acestor piese4. Trăind într-un context etnie variat, populația autohtonă de pe teritoriul României în mileniul I a venit în contact în diferite feluri eu populațiile vecine, manifestîndu-se în acest mod unele influențe reciprbce și în domeniul uneltelor agrare, receptînd anumite tipuri tehnologice cu randament economic sporit. Această influență s-a resimțit cu atît mai mult cu cît țara noastră se află situată într-o zonă de interferență a ariilor de civilizație sud-mediteraneană și central-europeană5. Se cuvine să remarcăm, în acest context, influența mediteraneană care a cuprins un enorm spațiu geografic, din sudul Franței și Spaniei pînă în Asia Mică, în așa-zisul „spațiu circummediteranean”, zonă în care se include și teritoriul țării noastre ca unul dintre cele mai nordice puncte ale acesteia. www.dacoromanica.ro 3 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 275 ★ Precum se știe, descoperirea fierului, moment „revoluționar” în istorie, a antrenat consecințe dintre cele mai importante în domeniul evoluției uneltelor de producție, inclusiv asupra celor agricole. Din acest moment începe înlocuirea vechiului „brăzdar” al plugului primitiv, rea- lizat din corn de cerb, cu brăzdarul din fier. întreaga epocă cunoscută sub numele de La Tene este dominată, sub acest aspect, de înlocuirea treptată a cornului de cerb cu brăzdarul de fier. Caracteristica esențială a acestui brăzdar o constituie forma lui asemănătoare unei linguri de fier, de unde și denumirea de tip lingură, utilizat în toată zona mediteraneană și în partea centrală și nord-estică a Europei6. Sub aspect tipologic, exis- tă unele mici diferențieri în realizarea acestui brăzdar, care însă nu modi- fică aspectul general al tipului lingură. Brăzdarul de acest gen, utilizează o mare cantitate de metal, el fiind atașat părții lemnoase a plugului (talpa plugului), avînd poziția oblică de care se fixează cu brățară metali- că. Acționînd în poziție oblică, acest tip de brăzdar scormonește doar pămîntul, gen rărită, fără a avea posibilitatea întoarcerii brazdei de pămînt supusă acțiunii lui. De aici randamentul economic scăzut al aces- tui tip de brăzdar, în comparație cu tipul de brăzdar adoptat în epoca ulterioară, despre care va fi vorba mai jos. S-a vorbit și se vorbește încă stăruitor de tipul de brăzdar purtînd denumirea de „dacic”. Este vorba de o variantă a acestui tip de brăzdar de fier în genul lingurei avînd partea lucrătoare mai lată, care a fost socotită ca emanație a dacilor. Acest tip de brăzdar cu varianta „dacică” se întîlnește pe toată suprafața vechii Dacii, fiind singurul tip de brăz- dar de plug utilizat pînă la cucerirea romană a Daciei7. Statistica întocmită pe baza cercetărilor de pînă acum arată, un număr de 29 localități în care s-au descoperit, în cea mai mare parte din cercetări arheologice sistematice, brăzdare de plug de tip lingură, repartizîndu-se : 12 în Transilvania, 9 în Țara Românească și 8 în Mol- dova. De remarcat faptul că varianta „dacică” este prezentă în 26 loca- lități, în timp ce varianta așa numită celtică numai în 3 localități situate astfel: una la sud de Carpați la Tinosu, jud. Prahova și două la est de Carpați la Poiana-Tecuci și Măstăcani, jud. Neamț. Pornind de la această constatare se cuvine să subliniem concluzia impunerii brăzdarului dacic în Transilvania unde era centrul puterii politico-administrative al Daciei și unde, probabil, a fost creat acest tip. Care este situația, din acest punct de vedere, după, cucerirea romană ? Evidența întocmită arată că în scurtă vreme, în cursul secolelor de administrație romană a Daciei cucerite și a influențelor exercitate de cultura și civilizația romană și asupra teritoriilor dacice sud și est carpatice rămase în afara frontierelor romane, populația Daciei recep- tează cu rapiditate un nou tip de brăzdar de plug, cel romanic, prevăzut cu manșon care se introducea în talpa de lemn a plugului. Acest tip de brăzdar era superior celui tip lingură prin caracteristicile sale tehnico- economice, anume : cantitatea de metal folosit la elaborarea lui era mai mică, iar posibilitatea introducerii lui în talpa de lemn a plugului îi permitea să acționeze în poziție orizontală, poziție care ușura considera- bil pătrunderea mal adîncăînsol și tăierea brazdei, nu numai scormonirea ei. Prin aceste particularități, randamentul economic al acestui tip de www.dacoromanica.ro 276 ștefan olteanu 4 brăzdar era superior, fiind vorba acum de plugul propriu-zis de formă patrulateră, prevăzut cu griudei, corn și talpă. în toată această perioadă de receptare a noului brăzdar, cea a secolelor II—IV, alături de noul brăzdar, continuă să fie folosit și brăzdarul dacic, dar ponderea utili- zării lui începe să scadă simțitor. Este posibil ca el să se mai fi folosit cu eficiență, mai cu seamă în zonele șoimilor tari, pietroase, soluri pentru lucratul cărora un asemenea brăzdar, acționînd oblic, putea fi mai bine folosit8. în perioada următoare, a secolelor V—XI, pe teritoriul vechii Dacii se utilizează numai brăzdând romanic 9, așa cum vom vedea mai departe. Evidența întocmită pe baza cercetărilor arheologice de pînă acum arată un număr de aproape 50 localității din Dacia secolelor II—IV în care s-au descoperit brăzdare de plug de tip romanic repartizate ast- fel : 33 pe teritoriul Transilvaniei, 10 pe teritoriul Munteniei și 6 pe teritoriul Moldovei. Este evideut faptul că acolo unde s-a exercitat din plin cultura și civilizația romană, deci pe teritoriul Daciei romane (în Transilvania), numărul localităților este mult mai mare, după care urmea- ză teritoriul de la sud de Carpați unde supravegherea romană se făcea destul de intens prin castrele și villae-le romane existente și prin inter- mediul cărora brăzdând romanic a fost receptat cu destulă rapiditate. Pentru teritoriul de la est de Carpați unde influența civilizației romane s-a exercitat cu oarecare întîrziere pe teritoriul dacilor liberi, brăzdarul roman cu manșon este evidențiat doar în 6 localități și semnificativ, acest proces s-a petrecut mai tîrziu abia prin secolele III—IV. în toată această perioadă a secolelor II—IV ambele tipuri de brăzdare sînt utilizate, în unele depozite, precum în cele de la Cicău, jud. Alba, Dedrad și Cris- tești, jud. Mureș etc., ambele brăzdare coexistă. Totuși se observă ten- dința eliminării vechiului tip de brăzdar și impunerea celui romanic, fapt care se produce începînd din secolul al IV-lea. Ultimele prezențe ale brăzdarului dacic datează din sec. IV, vreme după care utilizarea lui încetează definitiv10. Cercetarea situației în această privință din țările vecine ne suge- rează unele considerații deosebit de interesante în legătură cu locul pe care-1 ocupă structurările și evoluția tehnică a brăzdarului de plug din țara noastră (vechea Dacie) în perioada anvisajată în contextul terito- riului european central-răsăntean și de sud-est. Așa de pildă, pentru, secolele I—IV, evidența evoluției brăzdarelor de plug din fier pe teritoriul Bulgariei arată următoarea situație : brăz- datul de plug de tip lingură s-a descoperit într-un număr de 32 loca- lități (varianta celtică în 9 localități, varianta dacică în 23, în timp ce brăzdarul romanic apare doar într-o singură localitate)u. O situație asemănătoare se constată și în ceea ce privește teritoriul de la est de Dacia12. Aici apariția brăzdarului romanic se produce mai cu seamă începînd din sec. IV, în cadrul culturii Cerneahov, prin intermediul influ- enței exercitate de posesiunile romane nord-pontice 13. O situație deosebită se observă în teritoriul de la vest și sud-vest de țara noastră, anume în Pannonia și pe teritoriul Iugoslaviei. Aici recep- tarea brăzdarului romanic și renunțarea la cel tip lingură s-a făcut mai de timpuriu 14, astfel că începînd cu sec. I e.n. pe acest teritoriu înce- www.dacoromanica.ro 5 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 277 tează definitiv utilizarea brăzdarului tip lingură, cel romanic cu manșon rămînînd singurul tip de brăzdar folosit în agricultură, el întîlnindu-se în 45 localități. Această stare de lucruri trebuie pusă în legătură cu intra- rea mai devreme a acestui spațiu geografic în limitele stăpînirii romane 15. Se poate deci conchide că pînă la cucerirea romană pe teritoriul Daciei s-a utilizat în exclusivitate tipul de brăzdar de plug din fier, sub denumirea de lingură, cu cele două variante ale sale : cea celtică cu par- tea lucrativă redusă, și cea dacică cu partea lucrativă mai dezvoltată, această variantă predominînd. Cît privește comparația cu situația din teritoriile vecine, la sud de Dunăre, pe teritoriul Bulgariei și la est de Dacia, situația este asemănătoare, ambele variante fiind utilizate, apro- ximativ, în mod egal (cantitativ). Începînd din secolul I e.n. pe teritoriul Pannoniei și al Iugoslaviei se întîlnește numai tipul de brăzdar roman în exclusivitate, receptat din lumea romanică ca urmare a intrării mai timpurii a acestor spații geografice în cadrul frontierelor romane. Odată cu cucerirea romană a Daciei, se produc unele structurări în privința tipului de brăzdar folosit, în sensul că lumea geto-dacă și daco-romană receptează noul tip de brăzdar din fier, folosindu-1, alături de cel dacic, dar cu tendința sensibilă de înlocuire a acestuia din urmă. Receptarea noului tip de brăzdar din fier s-a produs din direcția sud-vest spre nord-est, astfel încît, așa cum era și firesc, primele recep- tări și cele mai numeroase au avut loc pe teritoriul Daciei romane (în Transilvania), apoi pe teritoriul Munteniei aflată sub imediata supra- veghere a administrației și armatei romane. Populația din teritoriul dacilor liberi din spațiul est-carpatic receptează ceva mai tîrziu noul tip de brăzdar, anume în secolele III—IV, ca urmare a pătrunderii mai lente în acest spațiu geografic din afara frontierelor Imperiului, a civi- lizației și culturii romane. Această „temporizare” în receptarea noului tip de brăzdar se constată mai ales în ce privește spațiul geografic de la răsărit de Dacia, unde noul tip se utilizează de către comunitățile umane din cadrul culturii Cerneahov, începînd din sec. IV, receptare produsă prin intermediul posesiunilor romane din nordul Mării Negre. Caracteristicile tehnicii-economice superioare ale brăzdarului roma- nic, comparativ cu cele ale tipului vechi, au condus la impunerea deplină a noului tip și la abandonarea definitivă de folosire a celui vechi și pe teritoriul Daciei, începînd din secolul al IV-lea e.n.; în timp ce pe teri- toriul Bulgariei continuă să se utilizeze ambele tipuri, cel vechi menți- nîndu-și preponderența și după secolul al IV-lea pînă în secolul VII— VIII cînd vechiul tip de brăzdar este abandonat și aici. Așadar, după secolul al IV-lea e.n., pe teritoriul României se folo- sește ca piesă principală a plugului numai brăzdând de tip romanic, în cadrul căruia se întîlnesc mai multe variante din punctul de vedere al elaborării părții lucrătoare, variante care definesc tipul romanic. Receptarea brăzdarului de tip romanic în mediul dacic și daco- român și adoptarea apoi integrală a acestuia după secolul al IV-lea e.n. se explică prin calitățile funcționale ale acestui tip și, deci, prin randa- mentul economic jsuperior vis ă-vis de cel tradițional. Acestea au fost rațiunile pentru care în „confruntarea” tehnico-economică dintre cele două tipuri de brăzdare de plug simetrice pe parcuisul secolelor II—IV www.dacaromanica.ro 278 ȘTEFAN OLTEANU 6 e.n., societatea l-a preferat pe cel ce răspundea mai bine nevoilor aces- teia de sporire a producției agrare. Este vorba de un proces de asimilare tehnologică petrecut în cadrul societății daco-romane, a unor elemente ale civilizației romane, proces desfășurat paralel și în cadrul celui de con- topire a celor două elemente : cel dac și cel roman. Situația aceasta s-a menținut și în timpul impactului migratorilor, fiind folosit în exclusi- vitate plugul cu brăzdar simetric de tip roman, așa cun o dovedesc nume- roasele descoperiri de asemenea piese pe teritoriul carpatc-danubiano- pontic 16, demonstrînd astfel că societatea de pe teritoriul Daciei și-a conservat, în bună măsură, elementele de civilizație agraiă create în timpul conviețurii daco-romane, fapt care i-a asigurat dezvoltarea ulte- rioară. O caracteristică a descoperiiilor de asemenea unelte pe teiitoriul țării noastre începînd de la finele secolului VIII o constituie prezenta unor mari și numeroase depozite de asemenea brăzdare de plug, unele dintre ele totalizînd zeci de kg. Aceasta spre deosebire de perioada an- terioară unde descoperiiile sînt mai cu seamă individualizate, cîte unul sau două brăzdare de plug. Sînt de amintit în această privință marile depozite de unelte agri- cole piintre care și brăzdare de plug din fier de tip romanic din secolele VIII—XI descoperite într-o serie de localități, precum la Bîilogu, jud. Argeș, la Radovanu, jud. Călărași, la Curcani, jud. Giurgiu, la Drago- sloveni, Cîmpineanca și Budești, jud. Vrancea, la Grumezoaia, jud. Vaslui, la Oniceni, jud. Neamț etc17. Prezența lor a fost pusă, pe bună dreptate, în legătură cu transfor- mările economice și sociale care au avut loc în perioada secolelor VIII— XI pe întreg spațiul european, inclusiv în cel nord dunărean18, dintre care se detașează sporul demografic sensibil, evidențiat în această vreme19. Acest spor demografic constatat în perioada secolelor VIII— XI, a condus la necesitatea asigurării populației în continuă creștere cu pro- duse agiicole suficiente, prin sporirea produselor agricole, atît prin extin- derea suprafeței arabile, cît și prin utilizarea unor noi soluții tehnice în creșterea randamentului economic al pi incipalelor unelte agrare. Această sarcină se pusese deja pe plan european, încercîndu-se a fi soluționată prin crearea unui nou tip de brăzdar : cel asimetric 20, adică lucrător numai pe o latură, acționînd prin răsturnarea brazdei, ceea ce cu brăzdatul simetric nu se putea realiza. Răsturnarea brazdei are conse- cințe importante în creșterea producției cerealiere, deoarece piin această răsturnare, plantele de la suprafață, se acoperă cu pămînt, grăbind astfel procesul de descompunere, de eliberare a substanțelor nutritive din plante, care sînt redate solului, servind, astfel, noilor cultrui. Pe plan european primele începuturi îndepărtate de realizare a unor brăzdare cu tendințe dc asimetrie apar în primele secole ale e.n. (în An- glia în secolele II—IV; în R.S.F. Iugoslavia în secolul III). Ele apar în special în zona nordică cu sol umed și dur. în Imperiul roman ele apar în provinciile europene de nord 21. Din secolele IV—V încep să apară asemenea brăzdare și mai la nord (în Germania și Polonia) 22. în seco- lele următoare sînt atestate și în alte părți europene (Bulgaria, Austria, Cehoslovacia, Rusia 23). Trebuie subliniat, însă, faptul că asupra carac- terului tehnologic al acestor brăzdare există încă discuții contradictorii, www.dacoromamca.ro 7 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 279 și că despre un veritabil brăzdat asimetric se poate vorbi pe deplin, în spe- cial din ultima parte a mileniului I, mai cu seamă după secolele VII—VUl24. Pe teritoriul României, prezența brăzdatelor asimetrice certe se înscrie în limita secolelor VIII—XI, prin exemplarele din depozitele de la Dragosloveni (jud. Vrancea), Dealul Morii (jud. Neamț), Mănăs- tirea pe Lișcov (jud. Vaslui). Există unele exemplare ca cele de la Buțu- luc, Tei, Băiceni datînd din secolele anterioare a căror simetrie, nefiind perfectă, a condus la unele interpretări în favoarea existenței tipului asimetric; ele sînt, însă, neconcludente, ușoara asimetrie a laturilor pu- țind proveni dintr-o uzură mai accentuată a acestora. Dar chiar dacă admitem o atare situație nu poate fi vorba decît de foarte timide și înde- părtate începuturi ale unui fenomen care va începe să se afirme cu conse- cințe economice evidente, în perioada secolelor VIII —XI2S. Prezența brăzdatului asimetric prilejuiește afirmarea unor ipoteze în legătură cu tipul de plug utilizat. Majoritatea cercetătorilor români sau străini admit următoarea evoluție a plugului : aratru (plug primitiv triunghiular sau patrulater ca formă, cu plaz sau fără plaz) utilizînd brăz- dat simetric (dacic sau roman) și cuțite de plug în unele cazuri; plugul propriu-zis, avînd ca particularități fundamentale brăzdatul asimetric cu cuțit și cormană și în general, cu rotile (avantren) 2S. Evident că această schemă rămîne, totuși, didactică, procesul evolutiv fiind, în rea- litate, deosebit de complex, în sensul coexistenței unor elemente ale plu- gului primitiv (aratru), cu cele ale plugului propriu-zis. Au existat zone geografice în care, datorită condițiilor pedo-climatice, s-a menținut ara- trul o îndelungată vreme. în acest context trebuie să admitem, de ase- menea, existența unei epoci de tranziție tehnică de la aratru la plug care ar corespunde pe plan european cu perioada secolelor III—VIII/XI. Cum arăta acest tip de plug, este greu de precizat. Există, însă, unele elemente precum brăzdarul asimetric, fapt care presupune atașarea cor- manei pentru răsturnarea brazdei. Întrucît unele brăzdare prezintă uzuri mai pronunțate pe latura dreaptă, altele pe stînga, s-a presupus existența unei cormane mobile, schimbătoare, care putea fi atașată pe ambele laturi ale brăzdatului în funcție de sistemul de arătură practicat. Astfel s-a admis existența plugului cu cormană schimbătoare caracteristic perioa- dei de tranziție de la aratru la plugul propriu-zis prin excelență asimetric27, în lumina acestor precizări și în funcție de prezența brăzdatelor asime- trice mai sus analizate se poate afirma că tipul de plug folosit în peri- oada secolelor VIII—XI pe teritoriul României, alături de celelalte ti- puri tradiționale, este cel propriu-zis, astfel că putem considera această perioadă o etapă deosebit de importantă în evoluția tehnică a plugului către forma lui superioară. O interesantă evoluție și structurare în decursul secolelor I—XI e.n. pe teritoriul României prezintă și o altă piesă importantă din compo- nența plugului. Este vorba de cuțitul de plug din fier atașat brăzdatului prin prinderea lui de grindei, în așa fel îneît să poată acționa imediat în fața brăzdatului pentru a-i ușura acestuia pătrunderea brazdei, dislo- cînd pămîntul înțplenit sau înierbit. Această piesă și-a făcut apariția în ultimile secole ale mileniului I î.e.n., însoțind, de regulă, brăzdatele, în decursul mileniului I e.n. cuțitul de plug a suferit unele transformări, în funcție de evoluția brăzdatului și de acțiunea, mai mult sau mai puțin www.dacoromanica.ro 5-c. 1Q6» 280 ȘTEFAN OLTEANU 8 intensă, de defrișare, desțelenire a nnor terenuri în vederea intrării lor în circuitul agricol. Potrivit cercetărilor de pînă în prezent, în spațiul Europei central- răsăritene și de sud-est se disting două tipuri de cuțite de plug, fiecare cu cîte două variante. în ordinea vechimii lor, ele sînt : mai întîi tipul de cuțit drept realizat dintr-o bară de fier dreaptă, care la capătul infe- rior a fost lățit și ascuțit pe o parte (pe cea lățită), vîrful acestuia fiind ascuțit. Acest tip prezintă două variante în funcție de dimensiunile părții lățite. Așa de pildă, la prima variantă, partea lucrătoare propriu-zisă este puțin lățită, aceasta acționînd mai mult ca un scormonitor. A doua variantă a aceluiași tip are partea lucrătoare mult mai pronunțată, ascu- țită mai bine, încît are rol de tăiere propriu-zisă a brazdei. Cel de al doilea tip prezintă o formă curbată, partea lucrătoare (lățită) aflîndu-se în curbura cuțitului. Ca și primul tip, prezintă și el două variante : varianta primă are o curbură mai puțin accentuată, iar partea lucrătoare (lățită) este asemănătoare cu cea de la tipul prim. Vaiianta a doua aie o curbură mai pronunțată, partea lucrătoare fiind foaite dezvoltată, mai cu seamă spre partea inferioară care este mai ascuțită și mai prelungă. în ceea ce privește evoluția acestor cuțite de plug în spațiul geo- grafic indicat mai sus, ea se înscrie în următoarele coordonate. Potrivit evidenței întocmite pe materialele aflate în etapa actuală în circuitul științific de specialitate, în secolele I—IV e.n. au fost folo- site pe teritoriile Europei central-răsăritene și de sud-est, inclusiv pe teritoriul vechii Dacii, turnătoarele tipuri și variapte de cuțite de plug : tipul I cu cele două variante și tipul II cu ambele variante, dar într-o răspîndire teritorială inegală. Cel mai răspîndit cuțit de plug în secolele I—IV e.n. pe teritoriul Europei central-răsăritene și de sud-est este primul tip, anume varianta a doua. El este evidențiat pînă în prezent în 19 localități pe teritoriul de la sud-vest de țara noastră (în Pannonia și pe teritoriul Iugoslaviei); lipsește la sudul Dunării. în ceea ce privește spațiul carpato-danubiano- pontic, el se întîlnește în două localități : Tîrgu Mureș și Cluj 28. Cel de al doilea tip de cuțit de plug (a doua variantă) se întîlnește și el, dar cu o răspîndire mai mică : 7 localități la vest de țara noastră și în două localități pe teritoriul României (Dedrad și Mărculeni, jud. Mureș w). Lipsește total la sudrl Dunării 30. Prima variantă a acestui tip se întîl- nește doar într-o singură localitate (pe teritoriul Ungariei) în tot spațiul central-european și de sud-est, el fiind mai numeros în perioada urmă- toare. Evidența întocmită mai arată un lucru deosebit de important pen- tru teritoriul României. Anume că în secolele I—IV e.n. spațiul carpato- danubiano-pontic este dominat de prima variantă a primului tip de cuțit de plug : cel de formă dreaptă cu partea lucrătoare puțin pronunțată. Interesant de remarcat este faptul că această variantă se întîlnește numai pe teritoriul vechii Dacii, în 6 localități : Piatra Craivii, Grădiștea Muncelului, Bicfalău, jud. Covasna, Văleni, jud. Neamț, Poiana Tecuci și Cetățenii din Vale, jud. Dîmbovița 31. Deci trei localități pe teri- toriul Transilvaniei, una la est de Carpați și două la sud pe teri- toriul Munteniei. De remarcat faptul că în 5 dintre aceste localități, www.dacoromanica.ro EVOLUȚIA. UNELTELOR AGRICOLE 281 acest tip de cuțit de plug apare asociat cu brăzdând de tip dacic (Piatra Craivii, Grădiștea Muncelului, Bicfalău, Poiana Tecuci și Văleni). Pre- zența acestui cuțit de plug numai pe teritoriul vechii Dacii și asocierea lui cu brăzdând dacic arată, pînă la viitoare cercetări, o specificitate anume ce ne dă dreptul să putem vorbi, nu numai de brăzdând dacic, ci și de cuțitul de plug specific, poate și în acest Caz, creație a strămo- șilor noștri. Interesantă din acest punct de vedere, ca o confirmare a asocierii celor două piese componente ale plugului geto-dac și daco-roman din secolele I—IV e.n., alcătuind o unitate sub aspectul elaborării lor, este faptul că ambele piese apar odată și dispar împreună, începînd din secolele IV—V e.n. ele nemaiîntîlnindu-se în cercetările efectuate pînă în prezent. Sînt înlocuite, cum vom vedea mai departe, de piese superior elaborate sub aspectul randamentidui lor economic. în perioada următoare, cea a secolelor V—VII e.n., se constată și în folosirea cuțitului de plug unele structurări și selectări tehnice. Așa, de pildă, dispare dintr-o dată cuțitul de plug „dacic”, el fiind înlocuit de varianta primă a celui de al doilea tip (curbat), întîlnit în trei loca- lități : Ipotești, jud. Olt, Șimleu Silvaniei, jud. Sălaj și Obreja, jud. Alba 32. Este tipul care se va întîlni de aici înainte nu numai pe terito- riul țării noastre, ci și în alte spații ale Europei central-răsăiitene și de sud-est (4 localități la vest de țara noastră, de exemplu 33), impunîn- du-se cu autoritate în perioada următoare. Varianta a doua a acestui tip (curbat) dispare pretutindeni din folosirea la plug. La sudul Dunării începe să se utilizeze în această vreme a doua variăntă a primului tip de cuțit de plug, întîlnindu-se în 10 localități 34. Sintetizînd deci, avem de-a face în secolele V—VII cu folosirea în Europa central-răsăriteană și de sud-est a variantei a doua a primului tip și cu prima variantă a tipului doi; celelalte variante (prima de la primul tip și a doua de la al doilea tip) vor dispare complet din uz. e Pentru secolele VIII—XI e.n., se constată prezența în continuare numai a celor două variante amintite, cu mențiunea predominării deplin a tipului curbat (varianta primă), răspîndită astfel : în li localități la vestul țării noastre și în 10 localități la sudul Dunării. Pe teritoriul Româ- niei el se întîlnește în 5 localități : Dăbîca, jud. Cluj, Dragosloveni, jud. Vrancea, Ploiești, jud. Prahova, Radovanu, jud. Călărași și Bîrlogu, jud. Argeș 3S. Este tipul de cuțit de plug asociat cu brăzdarul romanic cu manșon care se întîlnește în exclusivitate pe teritoriul Ungariei și al României. La sudul Dunării, el coexistă cu varianta a doua a primului tip de cuțit, prezent doar în două localități. Ca și în cazul evoluției brăzdarului si în cea a cuțitului de plug se constată un fenomen de structurare și selectare tehnică a acestuia pe parcursul mileniului I e.n. pe întreg spațiul Europei central-răsăritene și de sud-est, inclusiv pe teritoriul României, în funcție de cerințele de sporire a producției agricole utilizîndu-se piese cu caracteristici tehnico- economice corespunzătoare unui randament economic superior. în acesta ordine de idei se înscrie, în ceea ce privește spațiul carpato-danubiano- pontic, renunțarea la utilizarea cuțitului de plug de tip „dacic”, cores- punzător brăzdarului dacic, începînd din secolele IV—V e.n. și folosirea unui tip de cuțit 'de plug superior ca particularități tehnico-economice, corespunzătoare brăzdarului de plug cu manșon de tip romanic. Aceste www.dacoromanica.ro 282 ȘTEFAN OLTEANU 10 structurări și selectări au loc pe spații teritoriale mai largi; teritoriul de la sud de Dunăre reclamă o oarecare temporizare în aceste structu- rări și în ceea ce privește evoluția cuțitului de plug, asemănătoare celei a brăzdarului. Cum s-a afirmat în mai multe rînduri în lucrarea de față, cerce- tările au evidențiat o continuă preocupare a locuitorilor de pe teritoriul României din cursul perioadei menționate, de găsire a unor noi soluții tehnice în vederea sporirii producției cerealiere, odată cu creșterea sen- sibilă a populației. Acest proces este oglindit și de utilizarea unor noi unelte agricole care să permită ușurarea lucrărilor agricole. Așa se con- stată, de pildă, în domeniul pregătirii terenului agricol cu ajutorul plu- gului, în vederea efectuării însămînțării cerealelor. Pentru a ușura acțiu- nea brăzdarului de plug, atunci cînd se acționează cu acesta într-un teren înțelenit, proaspăt defrișat, deci un teren ce este redat circuitului agrar, pentru desfășurarea și curățirea brăzdarului de rădăcinile și ierburile întîlnite în brazdă și din cuza cărora brazda nu se desprindea normal, s-a elaborat o nouă piesă, numită otic cu ajutorul căruia plugarul desfunda și curăța brăzdarul plugului, chiar în timpul efectuării arăturii. Este vorba de o piesă din fier de mărimi și forme variabile, care prezenta la capătul inferior o lățime și ascuțire tip daltă; la capătul superior această piesă era prevăzută cu un lăcaș de înmănușare realizat prin batere la cald, în care se introducea o coadă de lemn, lungă după preferințe și necesități. Pentru lucrările de recoltare a culturilor cerealiere ajunse la matu- ritate se foloseau ca unelte principale secerile, coasele și cosoarele din metal, fiecare dintre ele prezentînd, în evoluția lor, diferite tipuri și va- riante legate, atît de tehnica elaborării lor, cît și de funcționalitatea aces- tora. Dintre ele se detașează simțitor, din punctul de vedere cantitativ, secerile al căror număr cunoscut pînă acum, este, de departe, mult mai mare decît al coaselor sau al cosoarelor. Judecind prin această prismă, deși aici s-ar putea invoca, poate, și alți factori, secera reprezenta unealta de recoltare a cerealelor cea mai răspîndită și mai mult utilizată, compa- rativ cu celelalte unelte de recoltat (coasa, cosorul). Evul mediu dez- voltat, dealtfel, păstrează această proporție, coasa începînd să predomine, sub raportul utilizării ei, în epocile mai noi 36. O evidență a exempla- relor descoperite pînă în prezent pe teritoriul României, care nu poate fi, se înțelege, exhaustivă, arată un număr total de peste 70 localități în care s-au descoperit seceri de tipuri și variante diferite, datînd din secolele I—XI e.n. Repartizate pe perioadele istorice identificate ca momente mai importante în evoluția societății de pe teritoriul carpato- danubiano-pontic în secolele menționate, situația în această privință se prezintă astfel: 35 localități pentru secolele I—III e.n., 21 localități pentru secolele IV—VII și 22 localități pentru secolul VIII—XI37. O problemă mai dificilă în privința acestor unelte o prezintă iden- tificarea, în urma cercetărilor efectuate, a tipurilor tehnice ale acestor piese și a variantelor lor în decursul vremurilor amintite. Cercetători mai vechi, pe de o parte, n-au prea ținut seama de evoluția tehnică a acestor unelte, considerînd-o lipsită de o anume semnificație istorică. Unele cercetări recente, pe de altă parte, încearcă să identifice mul- tiple tipuri și variante tehnice în evoluția secerilor, de pildă, pe baza unor www.dacoromanica.ro 11 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 283 aprecieri în ce privește forma și dimensiunile pieselor, care nu pot fi întotdeauna criterii obiective, dată fiind starea de conservare precară a pieselor descoperite. Examinarea atentă a exemplarelor de seceri scoase la iveală pînă în prezent, atît pe teritoriul României, cît și pe teritoriile de la vest și sud de țara noastră, ne conduce la identificarea, pe baza criteriilor de elaborare tehnică a acestora, a două tipuri esențiale, în func- ție de realizarea minerului secerii : tipul cu spin la mîner și cel cu tijă la mîner, ambele tipuii prezentînd unele variante (în funcție de deschi- derea mai mare sau mai mică a părții lucrative sau de lățimea lamei) care, sub raport economic, nu pot constitui criterii obiective de clasi- ficare și evoluție în timp. Din această cauză socotim că tipurile de seceri amintite prezintă, într-adevăr, o importanță demnă de remarcat în ceea ce privește evoluția utilizării lor în perioada menționată, în funcție de randamentul lor economic. Așa de pildă evidența folosirii lor, potrivit modului cum se reflectă în cercetările efectuate, arată următoarea situa- ție, compaiativ cu cea întîlnită în teritoriile învecinate. Pentru secolele I—III e.n., tipul de seceră cu spin la mîner se întîl- nește într-un număr de peste 50 exemplare, restul de circa 35 exemplare aparținînd tipului cu tijă la mîner. Ambele tipuri sînt prezente și în epo- cile anterioare 38; dar cel mai frecvent tip este cel cu spin la mîner, aceas- tă tradiție menținîndu-se și în secolele I—III pe teritoriul vechii Dacii, în teritoriile învecinate, situația apare diferită, în sensul că în secolele I—III, cel mai frecvent tip de seceră folosită este cel cu tijă la mîner. Astfel, acest tip apare în 7 localități la sud de Dunăre, în 10 localități pe teritoriul Iugoslaviei și în 13 localități pe teritoriul Ungariei 3B, pe cînd tipul cu spin apare în 2 localități la sud de Dunăre, într-o locali- tate pe teritoriul Iugoslaviei și lipsește pe teritoriul Ungariei. în perioada secolelor IV—VII e.n., din cele peste 30 exemplare de seceri descoperite, mai mult de jumătate aparțin tipului cu tije la mîner, ceea ce arată o mai mare pondere a folosirii acestui tip în lucrările de recoltare a cerealelor, spre deosebire de perioada anterioară cînd era folosit mai mult tipul de seceră cu spin. în teritoriile învecinate, con- tinuă să predomine masiv, în unele teritorii în exclusivitate, utilizarea tipului cu tijă în timp ce tipul cu spin lipsește total, cu o singură excep- ție la sudul Dunării40. Pentru secolele VIII—XI, se impune aproape total tipul de seceră cu tijă la mîner. Din totalul de 31 exemplare descoperite, doar cîteva sînt de tipul cu spin, restul fiind de tipul cu tijă. La sudul Dunării se folosește în exclusivitate tipul cu tijă (în 30 localități), iar la vest și sud-vest de Dacia, tipul cu tijă se întîlnește, de asemenea, în exclusivitate, într-un număr de 64 localități41. Observațiile și constatările de mai sus prilejuiesc cîteva încheieri importante în legătură cu evoluția tipurilor tehnico-funcționale de seceri întîlnite pe teritoriul vechii Dacii în secolele I—XI e.n., vis-ă-vis de situa- ția din teritoriile învecinate. în primul rînd se constată marea frecvență a tipului de seceră cu spin la mîner pe teritoriul Daciei în (epoca geto-dacă) tip care este și cel mai vechi (se întîlnește încă din epoca bronzului și apoi în La Tene, atît în mediul geto-dac cît și în cel celtic)42. Tipul de seceră cu tijă la mîner (cu variantele sale) se întîlnește foarte rar (dacă descoperirea www.dacoromanica.ro 284 ȘTEFAN OLTEANU 12 de la Arad a seceri! cu tijă datînd din epoca geto dacă este reală, am avea dovada începutului utilizai ii acestui tip încă înainte de cucerirea romană)4a. în primele două-trei secole ale e.n., pe teritoiiul Daciei se menține preponderența tipului cu spin, însă prezența celui cu tijă la miner ciștigă din ce în ce mai mult poziții funcționale importante ; cît privește situația din acest punct de vedere în teritoriile învecinate, ea este diferită, în ensul impunerii totale a tipului cu tijă la vest (pe teiitoriul Pannoniei) și aproape total la sud și la sud-vest de Dacia. Începînd din secolul al IV-lea și pînă în secolul VII, i aportul pri- vind utilizai ea celor două tipuri se schimbă, pe teritoriul Daciei pre- dominînd și generalizîndu-se chiar, tipul cu tijă la mîner44, în timp ce în teritoiiile vecine acest tip se utilizează în exclu, ivitate la vest și sud-vest, iar la sud cu o 'ingură excepție. în perioada u mătoare, a secolelor VIII—XI, pe teritoriul vechii Dacii se utilizează apioape în exclusivitate tipul cu tijă; în teiitoriile vecine (la sud și la vest) continuă folosirea în exclusivitate a acestui tip de seceră. Ca și în căzii evoluției brăzdarelor și cuțitelor de plug, și aici avem de-a face cu un fenomen asemănător: receptarea de către geto-daci, din lumea romanică, se pare, a tipului de seceră cu tijă la mîner, coexis- tența lui cu cel cu spin în primele secole ale e.n. și apoi impunerea defi- nitivă și totală în secolele următoare a tipului cu tijă, datorită calităților lui tchnico-funcționale superioare celor ale tipului tradițional. A o TE 1 Iată cîteva dintre studiile mai reprezentative : T. Pamfile, Agricultura la români, studiu etnografic, București, 1912; P. S. Aurelian, Despre sistemele de agricultură și raportul lor cu starea sociala, București, 1891 : R. Vuia, Dovezile etnografice ale continuității, în Problema continuității românilor în Dacia, Sibiu, 1943 ; R. P. Radianu, Din trecutul și prezentul agricul- turii române', Partea intiia-a : Exporturile agriculturii cu societatea în diferitele ei faze de trans- formare, București, 1906 ; Gh. Bungescu, Evoluția plugului din cele mai vechi timpuri pînă astăzi, București, 1934 ; P. Cancel, Termenii slavi de plug în daco-romănă, București, 1921; Al. Bocănețu, Terminologia agrară în limba română. Studiu filologic-istoric-cultural, Cernăuți, 1929. 2 Vasile Neamțu, Contribuții la istoricul instrumentelor de arat ..., în „Arheologia Mol- dovei”, 1966 ; idem, Contribution â l’etude du probleme des inslrumenls araloires ulilises en Moyen Age en Moldavie, în „Revue Roumaine d’Histoire”, 1967, 4 ; idem, La lechnique dc la pro- duction cirealiere en Valachie et la Moldavie jusqu’au XVIIle siecle, București, 1975 ; N. Edroiu, P. Gyulai, Evoluția plugului în țările române m epoca feudală, în „Acta Mus. Nap.”, II, 1965; V. Canarache, Un lle agricole pe teritoriul R.P.R. în epoca veche, în SCIV, 1950, 2; Georgeta Moraru, Contribuții etnografice la arheologia plugului, în „Revista de etnografie și folclor”, 1967, 3 ; idem, Puncte de vedere în cercetarea etnografică a inventarului agricol românesc, în „Rev. de etnografie și folclor”, 1968, 3 ; R. O. Maier, Agricultura dc munte, în „Rev. de etno- grafie și folclor”, 1967, 2. 2 Vasile Neamțu, La technique de la production cerealiere... ; Corneliu Mărgărit-Tătulea, Contribuții la cunoașterea tipologiei, evoluției și răspîndirii brăzdarelor romane în Dacia (Depo- zitul de fiare de plug de la Ghidici — Dolj), în Oltenia. Studii și comunicări, Craiova, voi. III, 1982 ; etc. Dintre cercetările străine cităm lucrarea cea mai recentă a lui Joachim Ilenning, Siidosteurope Ziuischen Antike und Miltelalter, Berlin, 1987. 1 Asupra acestor pobleine vezi studiul nostru : Agricultura p" teritoriul României în secolele IV—XI în lumina izvoarelor arheologice și istorice, (în curs de editare). www.dacoromanica.ro 13 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 28a 5 Georgeta Moraru-Popa, Puncte de vedere.. ., în op. cit. 6 Cercetările etnografice contemporane au identificat prezenta de brăzdarc pe o vastă arie geografică ce se întindea din Spania, Franța, Elveția, Boemia, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, pină in India, Indonezia, Malaczia si Afganistan (Georgeta Moraru Popa, op. cil., p. 219). 7 Pină de curînd se acre lila ideca că încă înainte de cucerirea Daciei de către romani, pe teritoriul Daciei ar fi fost recep'at un nou tip dc brăzdar, cel romanic. Problema aceasta a fost insă clarificată recent, în sensul ca s-a ! < i ■ itat cu Icpline argumente, că pină la cucerirea romană pe teritoriul Daciei nu era utilizat decit tipul de brazdar în formă de lingură cu varianta sa „dacică” (Corneliu Mărgărit-Tătulea, op. cit., p. 50 și urm.). 8 Columella socotea un asemenea plug propice pentru lucratul solurilor tari (Golumella De re rustica, II, 2) 8 în lucrarea cercetătorului german amintită mai sus se menționează existența unui exemplar de brăzdar dacic la Căianu Mic, jud. Bistrița-Năsăud pentru secolele VIII X; după cum s-a dovedit recent, datarea acestui brazdar este eronată. 18 Vezi nota anterioară. 11 Joacbim Henning, op. cit., p. 51 (harta). 12 Dobjenok și colab., menționează existența brăzdarului lingură în secolele VIII—XII pe teritoriul Rusiei; B. A. Kolcin, Drevneia Ruși. Gorod, zamok, selo, Moscova, 1985, p. 234, pl. 82; p. 235, pl. 83 ; B. K. Mikeev, Podonie v Sostave Havarskove Koganata, Harkov, 1985, p. 132. 13 Corneliu Mărgărit-Tătulea, op. cit., p. 45—50; J. Kudlacck, Kultura pohrebnyk poli cerneachovske typuna Ukrajine a antska problemalika, în „Slovenska Archaeologia”, V, 2, 1957, p. 362, fig. 4; I. loniță, în „Arheologia M ildovei”, 1966, 4, p. 217—258. 14 Pe plan european prezența brăzdarului romanic este semnalată în toată lumea romană, precum în Britania, Germania, Noricum, Pannonia, Moesia Inferior etc. în sec. I î.e.n. — sec. î.e.n. (W. H. Manning, The plough in Roman Brilain, în „The Journal of Roman Studies”, LIV, 1964; S. E. Rees, Agricultura Implements in prehistoire and Roman Britain, part. 1, B.A.R. Britisch, Series, 69 (1), 1979. 16 Cît privește menținerea mai îndelungată în folosire a brăzdarului tip lingură (a celor două variante) pe teritoriul Bulgariei, ea ar putea fi pusă în legătură cu caracteristicile pedo- logice ale acestui teritoriu, fiind vorba de soluri tari, pe de o parte. Pe de altă parte, însă această explicație ar putea fi infirmată de receptarea rapidă în secolele următoare (sec. V—VII) a unui alt tip de brăzdar, neîntîlnit la nordul Dunării și în Pannonia, descoperit în 38 loca- lități în asociere cu brăzdarul lingură în 5 localități; ca în perioada următoare, cea a seco- lelor VIII—X, să se impună definitiv tipul de brăzdar romanic (în circa 30 localități), cu excepția unei singure descoperiri a brăzdarului tip lingură. 18 Vasile Neamțu, La technique..., p. 49 și urm.; Corneliu Mărgărit-Tătulea, op. cit; Șt. Olteanu, Societatea românească la cumpănă de milenii (secolele VIII—XI), București, 1983 (cap. Corespunzător). 17 I. Nania, O importantă descoperire din perioada feudalismului timpuriu la Bîrlogu, corn. Negrași (jud. Argeș), în „Studii și comunicări”, II, Pitești, 1969; Maria Comșa, E. Gheannopoulos, Unelte și arme din epoca feudală timpurie descoperite la Radovanu, jud. Ilfov, în SCIV, 1969, 4; Maria Comșa, Gh. Constantinescu, Depozitul de unelte și arme din epoca feudală timpurie descoperit ta Dragosloveni, în SCIV, 1969, 3 ; Gh. Coman, Evoluția culturii materiale din Moldova de sud in lumina cercetărilor arheologice cu privire la secolele V—XIII, în „Memoria Antiquitatis”, III, 1971; Dan Teodor, Teritoriul est-carpatic..., p. 109, 111; Maria Comșa, C. Deculescu, Un depozit de unelte și arme descoperit la Curcani (jud. Ilfov), în SCIV, 1972, 3 ; I. Mitrea, în „Studii și comunicări”, Focșani, 1978, etc. 18 Despre asemenea prefaceri vezi Șt. Olteanu, Societatea..., p. 58 și urm. 18 Ibidem, p. 26 și urm. Analizele efectuate asupra marilor depozite mai sus amintite au dus la concluzia că asemenea depozite de unelte agricole aparțineau, nu unui singur individ, ci unei colectivități rurale, unui giaip comunitar agrar. Raportat la structura socială a vremii aceste depozite aparțineau comunităților sătești devălmașe. într-un asemenea tip de organizare socială a producției, alături de fenomenul de individualizare a unor unelte de producție, prin- cipalele unelte agricole și meșteșugărești etc. constituiau proprietatea colectivă a comunității și erau păstrate în încăperi sau construcții corespunzătoare. 28 Brăzdarul asimetric este caracteristic plugului propriu-zis. 21 M. Bcranâva, Ilromadny nalez orebniho naredize Smolnice a problematika oradla v Cechachi v dobe hradostni, în „Pamâtky archeologickem”, LIX (1968), 2, p. 537—538; Șt. Olteanu, Agricultura la est și sud de Carpafi tn sec. IX—XIV, (I), în „Muzeul Național”, 1, 1974, p. 49 www.dacaramanica.ro 283 ȘTEFAN OLTEANtf i4 22 J. Welowiejski, Recherches sur l’agriculture anlique..., în „Kw. Hist.Kult.Mat.”, 1964 (Ergon IV), p. 648; „Kw.Hist.Kult.Mat.”, 1955, 1, p. 153-165; Z. Podwinska, Origines et propagalion de la charrue sur le lerritoire polonais, în „Kwartalnik-Ergon”, VIII/2 (1961), p. 302 și urm.; V. Neamțu, op. cil., p. 67—69. 28 J. Kudrnafi, Citeva dale noi despre agricultura la Slavi, în „Arheologia Moldovei”, I; H. Lowmianski, Le problime du tournanl dans la culture du sol chez Ies slaves ă l’ipoque du hăul Moyen Age, în „Kw.Hist.Kul.Mat.", 1964, 3, supl., p. 499 și urm. 24 Vezi această discuție Ia V. Neamțu, op. cit., p. 67 și urm. 25 H. Lowmianski, op. cil., p. 499 și urm. 28 V. Bentzien, Haken und Pflug. Eing ivolkskundliche Unlersuchung zur Geschichte Elbe und Oder, Berlin, 1970. 27 Întreaga discuție și bibliografie la N. Edroiu, P. Gyulai, Evoluția plugului..., în op. cit., p. 307—344; V. Neamțu, op. cit., p. 81 și urm.; N. Edroiu, Bibliografia referitoare la istoria instrumentelor de arat utilizate în agricultura țărilor române, în „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, Seria Historia, 1970, XV, 1; idem, Despre apariția plugului în țările române, in „Terra Nostra”, voi. II (1971), p. 95—117. 28 I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, în „Dacia”, 14, 1970, p. 221. 29 I. Glodariu, M. Cîmpeanu, în SCIV, 17, 1966, 1, p. 22; I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, în op. cit.; I. Glodariu, A. Zrinyi, în „Terra nostra”, 2, 1971, p. 78. 80 Joachim Henning, Siidosleuropa zwischen Antike und Mittelalter, Berlin, 1987, p. 51. 81 I. Berciu, A. Popa, H. Daicoviciu, în „Celticum”, 12, 1965, p. 140, 142; A. Popa în Ades du VII* Congris internațional du Sciences prehistoriques et protohistoriques, Praga, 1970, p. 897; I. Glodariu, în „Act. Mus.Nap.”, 4, 1967, p. 472; I. Berciu, Al. Popa, în SCIV, 14, 1963, 1, p. 151; I. H. Crișan, în „Studii și comunicări”, 12, Arheologie-istorie, Sibiu, 1965, p. 213; I. H. Crișan, în SCIV, 11, 1960, 2, p. 295; H. Daicoviciu, în „Act. Mus. Nap.”, 1 1964, p. 117; R. Vulpe, în „Dacia”, 3-4, 1927-1932, p. 253 ; idem, în SCIV, 1, 1951, p. 177; I. H. Crișan, în SCIV, 11, 1960, 2, p. 296 ; V. Neamțu, op. cit., p. 176 ; C. Scorpan, în „Mem. Ant.”, 4-5, 1972-1973, p. 118 ; I.H. Crișan, în SCIV, 11, 1960, 2, p. 292. 82 Vasile Neamțu, op. cit., p. 62, 74; D. Protase, în „Act.Mus.Nap.”, 8, 1971, p. 144; J. Hampel, 1905 (III); A. Haberlandt, în J.O.A.I., 41, 1954, p. 102-103. 88 Joachim Henning, op. cit., p. 52. 84 Ibidem. 85 I. Nania, în „Studii și comunicări”, 2, Pitești, 1969, p. 117; M. Comșa, Gh. Constan- tinescu, în SCIV, 20, 1969, 3, p. 425; V. Canarache, în SCIV, 1, 1950, 2, p. 38; V. Neamțu, op. cit., p. 63, M. Comșa, Gh. Constantinescu, op. cit., 1969, 4, p. 617, 621; Șt. Olteanu, în „Terra Nostra”, 2, 1971, p. 34—25. 86 Explicația acestei situații constă în caracterul funcțional al acestor piese. Secera poate fi utilizată pe suprafețe agricole mai mici cu un mai mare randament economic, pier- derile de boabe în timpul recoltării fiind mult mai mici în comparație cu cele rezultate din recol- tarea cu coase. Coasa, pe de altă parte, permite recoltarea mai rapidă a cerealelor și ea poate fi utilizată mai des în cazul suprafețelor arabile mai întinse. Neajunsul este, însă, pierderile mari de boabe de cereale în timpul recoltării. 87 Gh. Bichir, Cultura carpică, București, 1979, p. 45—46 : idem, Geto-dacii din Muntenia în epoca romană, București, 1964, p. 20 ; Dan Gh. Teodoru, Gh. Coman, Ruxandra Alaiba, Săpăturile arheologice de la Drăgănești— Vaslui, în Materiale și cercetări arheologice (în con- tinuare Materiale); Oradea, 1979, p. 287; N. Ghidioșan, Raport asupra săpăturilor arheo- logice întreprinse în anul 1978 în satul Tășad, Comuna Drăgești (Jud. Bihor), în Materiale, Oradea, 1979, p. 19 ; V. Ursache, Săpăturile arheologice de la Văleni (Jud. Neamț), în Materiale, IX, p. 268 ; Gh. Ștefan și colab., Așezarea feudală timpurie de la Bisericufa-Garvăn, București, 1967, p. 59—60; Gh. Bichir, Eugenia Popescu, Săpăturile arheologice de la Mătăsaru, jud. Dîmbovița, In Materiale, IX, p. 275 ; Gr. Florescu și colab., în Materiale, IV, p. 115 ; R. Vulpe, în Materiale, I, P. 305; I. Winkler, V. Vasiliev, L. Chițu, A. Borda, în „Sargeția”, 5, 1968, p. 59; I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, în „Dacia”, 14, 1970, p. 221; Vasile Neamțu, La technique de la production cirialiire en Valachie et en Moldavie Jusqu’au XVIII’ sticle, Bucu- rești, 1975, p. 60—61; V. Căpitanu, V. Ursache, în „Crisia”, 2, 1972, p. 113; I. Winkler, M. Takacs, Gh. Păuiș, în „Apulum”, 17, 1979, p. 129; I. Glodariu, A. Zrinyi, P. Gyulai, in „Dacia”, 14, 1970, p. 221; L. Mărghitan, Cercetări arheologice în vatra orașului Deva, Deva, 1971, p. 24; I. Berciu, Al. Popa, în SCIV, 14, 1963, I, p. 151; H. Daicoviciu, în „Acta Mus. Napocensis”, 1, 1964, p. 117; M. Moga, D. Benea, in „Studii și comunicări de etnografie și istorie”, 2, 1977, p. 321; I. Berciu, Al. Popa, H. Daicoviciu, în „Celticum”, 12, 1965, p.140— 155 ; Joachim Henning, op. cit.; Gh. Popilian, M. Nica, Săpăturile arheologice de la Locusleni „La Gropan”, în Materiale, Brașov, 1983, p. 395 și urm.; Ligia Bârzu, Continuitatea populației www.dacoromanica.ro 15 EVOLUȚIA UNELTELOR AGRICOLE 287 autohtoni in Transilvania in secolele IV— V (cimitirul 1 de la Bratei), București, 1973, p. 35 ; Ghenuță Coman, Statornicie și continuitate. Raportul arheologic al județului Vaslui, București, 1980, p. 372 și urm.; V. Balade, Metalurgia bronzului și a fierului în așezarea Sintana de Mureș de la Bîrlad— Valea Seacă, in Hierasus, 1983, p. 131 ; I. loniță, Contribuții cu privire la cultura Sînlana de Mureș—Cerneahov pe teritoriul Republicii Soscialistc România, in „Arheo- logia Moldovei”, IV, 1966, p. 200; SGIV, 1955, 3—4, 717 ; M. Marcu, Unele date privind practicarea meșteșugurilor în așezările daco-romane din sud-estul Transilvaniei, in SGIVA.1980, 3, p. 365 și urm. ; I. Milrea, Agricultura in Moldova in secolele IV—X, comunicare la sesiunea științifică de la Arcuș —Sf. Gheorghe; Joachiui Hcnning, op. cit.; Ruxandra Alaiba, Așezarea din secolul IX e.n. de la Gara Banca, Jud. Vaslui. Comunicare la sesiunea de rapoarte arheolo- gice, Timișoara, 1987 ; K. Horedt, Contribufii la istoria Transilvaniei in sec. IV—XIII, Bucu- rești, 1958, p. 77; I. Erdelyi, in ,.Etnographia”, 86, 1975, 1, p. 162; Gh. Ștefan și colab., '•Dinogeția I; P. Diaconu, S. Baraschi, Păcuiul lui Soare II. Așezarea medievală București, 1977, p. 33; Materiale, VIII, p. 726; Maria Gomșa, Cultura materială veche românească (Așezările de la Bucov—Ploiești, București, 1973, p. 44 — 45 ; S. Dumitrașcu, Ceramica..., in Biblioteca „Crișia”, II, p. 68 și urm.; „Garpica”, 1978, p. 225—226; V. Ganarachc, Unelte agricole pe teritoriul Republicii Populare Române in epoca veche, în SGIV, 1950, 2, p. 103 —104 ; Gh. Goman, Murgeai, Vaslui, 1973 ; Oct. Toropu, Romanitatea...; Ruxandra Alaiba op. cit.; A. Kralovansky, in A magyar metzogazdasagi muzeum Kozlcmenyei, Budapesta, 1962, p. 119, 136, pl. III | I. Nania, în „Studii și comunicări”, 2, Pitești, 1969, p. 117 ; G. Marincscu, A. Retegan, în SGIVA, 1979, 2, p. 253; M. Gomșa, Gh. Gonstantincscu, în SGIV, 1969, 3, p. 425, 428; Șt. Oltcanu, în „Terra nostra”, 1971, p. 110; V. Neamțu, op. cit.; Joachim Hcnning, op. cit. 38 Gheorghe Bichir, Cultura carpică, București, 1973, p. 45—46; idem, Geto-dacii din Muntenia in epoca romană, București, 1984, p. 20; a sc vedea și b:bliografia corespunzătoare din studiile citate mai sus. 39 Joachim, Hcnning, op. cil. 40 Ibidem. 41 Ibidcm. 43 Gheorghe Bichir, op. cit., p. 46. 43 R. Dorncr, Urme ale culturii materiale dacice pe teritoriul arădean, Arad, 1968, p. 12, fig. 7. 44 Vezi de pildă secera eu spin la miner din depozitul de unelte de la Bratei (vezi apre- cierea lui Gh. Bichir din lucrarca Cultura Carpică, p. 46, notă). CONTRIBUTIONS CONCERTANT L’RVOLUTION DES PRINCIPAUX OUTILS AGRICOLES SUR LE TERRITOIRE DE LA ROUMANIE Â L’RPOQUE DES GRANDES MIGRATIONS (IVe -XIe SlRCLES) liesume L’evidence des outils agricoles (socs, coutres, faucilles, faux etc.) d6couverts dans des dizaines de localites, examinâes par Ies archdologties, situees sur l’entier territoire du pays et repr^sentant des centaintes d’ex- emplaires qui remontent â lApoque des grandes migrations dâmontrent, d’unc part, le fait qup Ies communautes rurales autoehtones avaient cultivi la terre au cours de l’entiere periode mentionnee. D’autre part, l’analyse technico-stylistique de ces outils montre que, des l’incorporation d’une pârtie importante du territoire dace â l’Empire romain apres 105—106 n. ere, â cot6 des Instruments agraires traditionnels qu1on employait encore (dont quelques-uns sp^cifiques la civilisation agraire geto-dace, tels le soc „dacique”), on emprunte ă www.dacoromanica.ro 288 ȘTEFAN OLTEANU 16 la civilisation romaine de nouveaux types d’outils agiicoles â rendement Economi que superieur par rapport aux el^mcnts traditionnels. C’est le cas du soc et du coutre en fer du type romain, de la faucille dont le manche 4tait pourvu d’une tige, empruntee au monde romain aussi, ou- tils qui, apres avoir ete employes pour une periode â cote des instruments traditionnels g6to-daces, ont fini par s’imposer dans la societe daco- romaine ă partir des IV8 — Ve siecles n. ere; donc, on avait dâfinitivement renoncâ aux outils traditionnels, L’auteur demontre ainsi que l’assimi- lation de certains elements de la civilisation agraire romaine apres le II8 siecle par la population geto-dace s’integre pleinement, sous l’aspect de la culture materielle, au processus connu sous le nom de romanisation. www.dacoromanica.ro PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE ȚĂRĂNIMEA. RELAȚIILE AGRARE ÎN TRANSILVANIA SECOLULUI AL XVII-LEA ÎN VIZIUNEA ACAD. D. PRODAN La cunoscutele sale lucrări Supplex Libellus valachorum (ediție 1947, 1967 și 1984), Răscoala lui Horea (2 volume și două ediții 1979, 1984), Iobăgia in Transilvania in secolul al XVI-lea (3 volume, 1967 — 1968), David Prodan adaugă o altă amplă monografie: Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea (2 volume), apărută în Editura științifică și enciclo- pedică în 1986 — 1987. Despre primul volum s-a mai scris în paginile „Rc"istci dc istoric'’ (nr. 8/1987). în atenția noastră vor sta problemele lucrării în ansamblu, cu inevitab'le referiri și la volumul I, deoarece materia ambelor volume formează de fapt un tot organic, îmbrățișează laturile, desigur dis- tincte dar ale aceleiași realități, luminează raporturi economice, sociale și tchnicc-productive avind ca termen ordonator iobăgia. Titlul cărții acoperă exact conținutul ci : este o carte despre iobăgie și despre lumea «are se înalță în umbra acesteia în Transilvania. Dar a explora iobăgia în secolul al XVII-lea înseamnă a reda istoriei acestei vremi o dimensiur" esențială, definitorie. Prin ca se încheagă chipul istoriei in epoca dată ; ca ne permite s-o înțelegem în structura ci intimă, în manifestarea ei caracteristică, în determinările ci specifice. Ea reprezintă acea temelie din adine pe care se înalță celelalte manifestări de viață a societății, întreaga desfășurare fenomenală a acesteia în plan intern și extern, în organizarea politică, administrativă și statală, în trăirile sale spirituale. Prin tematică, cercetarea lui D. Prodan se situează, deci, în inima unei realități, acoperă zona ei centrală, și, ca atare, întrunește priorități care sint nu numai dc ordin editorial, dar și știin- țific, gencrind pentru specialist, pentru profesorul dc istoric nevoia lecturii, aș spune o nevoie devenită normă obligatorie a formării sale profesio”alc și a nivelului său cultural de specialitate. Ca și în cazul altor lucrări ale sale, D. Prodan ține să-și avertizeze cititorii că Iobăgia în Transilvania în secolul al XVII-lea nu arc atributele unei lecturi ușoare, captivante. Materia însăși a temei și concepția care stă la baza cercetării creează unele aridități, o anumită mono- tonie a desfășurării materialului documentar, expus in serii uniforme repetative. Desigur, cer- cetarea academicianului Prodan este una dc „neistovită adîncirc documentară”, de continuă preocupare pentru a capta un imens material informativ. Nu o face însă de dragul documen- tului în sine, ci pentru a construi din miile de piese documentare imaginea vie a unei realități, pentru a obține plenitudinea senzației de viață. Căci David Prodan este, credem, în prima linie a istoricilor noștri care tinde parcă să strămute viața trecută din urna istoriei în paginile lucrărilor sale. A mai făcut-o, în felul său, și Nicolae lorga. Numai că lorga intervenea el însuși în fcrearea senzației de viață prin culoarea și relieful celor adăugate de el. Imaginea pe care lorga 'o oferă este, de aceea, nu o dată una construită sau, de ce nu, și plăsmuită artistic, fără ca prin aceasta marele istoric să nu se sprijine, bineînțeles, pe foarte numeroase repere documen- tare și informații provenite din sursele vremii. : ‘ * La David Prodan reconstrucția istorică înseamnă o strictă „supunere” la textul docu- mentar; metoda lui c unat analitică, sistematică, de maximă rigoare obiectivă față de ceea ce viața trecută oferă ca însăși prin vestigi’le ei, prin datele ei documentare. Istoricul trebuie să fie cît mai fidel acestor date, nu în sensul doar de a respecta litera și spiritul lor (aceasta »e pre- supune că o face orice istoric onest), ci în acela de a le include cît mai mult în materia cercetării, de a reface prin ele ceea ce Eminescu numea atit de sugestiv „pînza vremii”. Elocvența istoriei, în metoda academicianului Prodan, este elocvența datelor înseși, a stărilor și realităților pc care ele le cristalizează. Alături de determinările obiective — de ordin cantitativ și calitativ pe care le oferă aceste date — ele conservă și aroma vremurilor trecute. Viața de altădată palpită în aceste date ; ca trebuie căutată acolo, pusă în lumină prin magia tainică a lor. De aici încolo începe însă și sarcina receptorului : el trebuie să simtă această magie și să înțeleagă că nu este vorba de o simplă îngrămădire de date, de știri sau de cifre. Că ală- turarea lor servește reconstituirii unui întreg, conduce spre o imagine globală a vieții, spre crearea unei senzații de plenitudine a ei. Cu aceasta ar trebui de fapt să înceapă perceperea lucrărilor scrise dc D. Prodan; să existe adică ab initio presupoziția cititorului că autorul ÎL „Revista de istorie”, tom 42, nr. 3, p. 289—294, 1989 www.dacoromanica.ro 290 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 2 pune In fala unui tablou relevant de viață, refăcut din bucăți infinitezimale de știri și docu- mente. Altfel, dacă citește materia documentară ca pe o Îngrămădire pulverizată de știri, fără să țină scamă dc ansamblul spre care vrea autori 1 să-l conducă, de țelul omului de știință ca reconstructor dc viață trecută, atunci, desigur, textul îl poate îndepărta, părlndu-i-se chiar indigest. O astfel de reacție este explicabilă numai dintr-o nepotrivire, din neaflarea In ace- lași plan de intenții și de Înțelegere a autorului și a receptorului. De altfel nu Iasă la voia Intîmplării raporturile sale cu cititorul, deconcertat și dezorien- tat, poate, dc masa faptelor și documentelor care i se înfățișează. El îl conduce spre conținuturi și-i dezvăluie sensurile fenomenelor și proceselor prin comentarea și interpretarea documentelor atît în cuprinsul diferitelor capitole, cit și în capitolele sinteză dc la finele volumelor lucrării. Este drept, considerațiile autorului sînt succinte în raport cu masa documentară a textului, însă sînt suficient de lămuritoare, de o mare densitate a ideilor, analitice prin factura lor. E un text sobru de analiză, cu enunțuri greu de înfruntat pentru că pornesc din temelia adincă a faptelor. David Prodan e un istoric de aspră disciplină a documentelor, de strictă organizare interioară a materiei și de atentă judecată analitică. Este un cerebral care-și stăpînește ela- nurile afective și clocotul puternic al simțirii sub cadența scrutătoare a rațiunii. Primul volum al lobăgiei in Transilvania în secolul al XVII-lea prezintă, așa cum spe- cifică chiar subtitlul acestei părți, /e supuși adică țărănimea iobagă. Este elementul esențial al structurii lumii feudale, factorul uman pe care se înalță edificiul acestei lumi. Autorul explo- rează sistematic domeniile pe care se aflau supușii, cu așezările din cuprinsul lor, cu satele, tîrgurile și porțiunile de sate, cu potențialul lor uman, cu structura socială și ocupațională a acestui potențial. Urbariile epocii oferă un material abundent și edificator. Iată, de pildă, dome- niul Chioarului: la 1566 cuprindea 66 de sate; în 1603—70 de sate, în 1651 doar 44. Pentru domeniul Făgărașului conscripția din 1632 înscrie un tîrg și 42 de sate; urbariul din 1637 indică două tlrguri și 58 de sate (includem aci toate domeniile aferente cetății Făgăraș). Alte cifre apar din urbariul anului 1640, altele din conscripțiile următoare, pînă la sfîrșitul secolului al XVII-lea. Sistematic sînt prezentate și alte domenii : Gurghiu, Camera Ocnelor din Dej, Almașu Marc, Șintereag, Blaj, cu mai multe conscripții, Șimlcul — cu două tîrguri și 33 de sate la 1655 etc. în sate sau în porțiunile de sate, la curțile domeniale, în așezările vremii foia o lume situată în cadre fixe, precis delimitate și totuși foarte pestriță, de statute diferite, de poziții și condiții diferențiate. Cartea lui Prodan dă relief cu o forță aparte acestei caracteristici a lumii feudale: pe de o parte fixitatea cadrelor ei, lipsa de mobilitate socială, articulațiile încre- menite ale realității socio-umane, reproducerea proceselor productive și deci și a celorlalte forme de existență la aceeași scară și în aceleași modalități, ritmica organică a acestei lumi, iar pe de altă parte, caracterul ei colorit, măruntele ei despărțăminte, reglementările ei infinite, stările ei diferite, străpungerile care apar, cînd ici cînd colo, în situația unor membrii ai societății, caracterul mozaicat al satului, al condițiilor materiale ale locuitorilor, diversitatea ocupațiilor membrilor comunității rurale. Figura centrală, era, desigur, iobagul lucrător al pămîntului — slujitorul cu vite sau numai cu brațele — apoi jelcrul, țăranul de liberă strămutare, de statut ambiguu în legăturile cu marele domeniu, supus la sarcini mai ușoare, reprezentînd 30—50% din cele ale iobagului propriu zis, dar mai sărac în genere, atît sub raportul inventarului de care dispunea, cît și al Întinderii de pămînt pe care o cultiva. E greu de stabilit ponderea celor două categorii de lucrători ai pămîntului — e vorba de proporții foarte diferite de la domeniu la domeniu și de la etapă la etapă. Limitele lor variază între 3—5% și 30% reprezentînd ponderea jelerilor față de iobagi. Cele mai multe serii dc date prezentate dc academicianul Prodan permit să apro- ximăm în jur dc 10% ponderea jelerilor față de cea a iobagilor. Așa se prezenta, de pildă, si- tuația pe marele domeniu al Făgărașului, dar în cazul extrem al fărămițatulni domeniu al lui Ștefan Apor (la 1696 număra nu mai puțin dc 90 dc sate și părți din sate) jclcrii con- stituiau 30% față dc iobagi (vezi voi. I p. 81) In timp ce pe domeniul Hunedoarei numărul lor era foarte restrîns. (O altă conscripție pe domeniile Hunedoarei și Hațegului dă însă o pondere a jelerilor dc 24% față de iobagi și libertini — vezi voi. I, p. 360). Funcție de necesitățile domeniului o mulțime dc iobagi Îndeplineau cele mai diverse îndeletniciri, prestau slujbe administrative, de ordin militar, comercial, meșteșugăresc etc. Cartea academicianului Prodan dă o imagine vie asupra acestor roiuri de oameni integrați com- plexului domen'al. Iată cîtcva din funcțiunile îndeplinite in cea mai mare parte de iobagi, în tîrgul Șimleului : juzi, juzi alegători, slujitori cu cojocăritul, păpucari, slujitori cu cizmăritul slujitori cu fierăria, vier, 2 lăcătuși, 2 croitori, 11 argați, 1 bucătar, 1 pescar, 1 distribuitor dc fin, viziteu, slujitori Ia măieriște, etc., etc. De toți 125 astfel dc slujbași. www.dacoromanica.ro 3 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 291 Ar fi interesant de determinat rata iobagilor și a jderilor lucrători ai pămintului in masa populației. Conscripțiile urbarialc dau o imagine mișcătoare a acestui fenomen : după con- tacte sumare cu situația am putea evalua la 70—80% ponderea colonilor angajați In producția materială agricolă, restul îndeplinind alte activități administrative, meșteșugărești sau de alt gen. Și ar fi greșit să considerăm favorizați pe cei prinși în rețeaua slujbelor de la curte. Situațiile sînt atît de individualizate îneît c greu de făcut observații cu caracter general. Fapt e că dacă muncile în sine sînt poate mai ușoare — una c să fii măieriță la găini sau îngri- jitor de grajd la cai, și alta să lucrezi pămîntul pe arșiță — situația materială a iobagului agri- cultor era, probabil, ceva mai bună decît a celor antrenați în alte ocupații. Pe domenii se aflau și alte categorii de locuitori : mica nobilime de condiție materială și statut juridic diferențiat, libertini, preoți, taxaliști (țărani carc-și răscumpărau obligațiile plătind o taxă anume), boieri si vecini în țara Făgărașului (după urbariul din 1648 numărul lor se ridica 1$ 335 — vezi voi. I, p. 19), oameni așezați dc curînd pe domeniu, cu statut mai mult sau mai puțin definit etc., ele. Rurală și agrară prin excelență, economia feudală avea ca piloni productivi vitele și pămîntul. Sînt indicatorii care defineau starea locuitorilor, condiția lor materială. Lucrarea academicianului Prodan înfățișează numeroase serii de date privind înzestrarea cu șcptel și inventar viu a locuitorilor domeniului. Astfel, pe șapte mari domenii calculate dc autor, 10 834 unități familiale posedau 56 700 vite — boi,vaci, junei, cai, — revenind în medic 5,2 vite de unitate. La ele se adăugau alte animale (oi, miei, porci) ceea ce ridica la 12,7 media șeptelului pe o unitate (voi. I, p. 354—355). Pc domeniul Făgăraș, potrivit conscripției din 1637, rezultă o medie de 5,7 vite de unitate familială și de 19,6 pe totalul animalelor (voi. I, p. 362). Mediile estompează, evident, diferențele pe categorii dc locuitori — iobagi jclcri, vă- duve, libertini — cît și în interiorul fiecărei categorii. Esențială este asigurarea cu vite a iobagilor ca principală categorie de producători ne- mijlociți. Cifrele lasă senzația că aveau cel puțin dublu ca jclcrii, dar mai puține vite decit libertinii, boierii, sau chiar preoții români iobagi. (Țărănimea liberă nu intră în preocupările autorului). în genere deținătorii, cu precădere, ai vitelor posedau și oi mai multe. „Oile — scrie D. Prodan — le au deci în proprietate covîrșitoare cei cu boi și în genere iobagii legați de glie, striviți dc servitute și infinit mai puțin jderii ori muntenii de liberă strămutare”. Constatarea anihilează viziunea despre păstorie ca ocupație predilectă a românilor, cînd exista de fapt un raport strîns între vite, oi și pămîntul aflat în folosință (vezi voi. I, p. 389 — 390). Mai dificil este încă a defini mărimea medie a sesiilor, a suprafețelor medii deținute de supuși. Conscripțiile urbarialc înscriau vitele, nu și pămînturilc iobăgești. Există totuși un tablou din 1681 pentru domeniul Blaj care indică o medic de 13,8 iugăre pămint arător de unitate și 6,1 care de fînaț. (voi. I, p. 390—394). Alte date converg spre aceeași dimensiune a suprafeței. Media ca indicator c însă puțin operantă, mai ales in condițiile feudalismului, datorită varietății siuațiilor individuale. D. Prodan subliniază : „Situații variate, la nivel ță- rănesc, submediocre, rar mai în bună stare. Stări generale foarte diferențiate, in limitele unor extreme largi, făcînd atît de variată viața și în această masă osîndită în comun la servitute. Șcrbia, care instituțional circumscrie o societate închisă, în limitele sale practic include o variabilitatc impusă sau îngăduită de nevoile și posibilitățile vieții. De la omul sărac, neputincios, dc la jderul nestatornic, cu existență precară, de la văduva rămasă în sărăcie urcind scara se ajunge adesea la stări remarcabile” (voi. I, p. 372). Diferențierile se produc insă pc fondul unei stări gregare a societății, al unui organism social cu tendința de a ni- vela și reglementa „raporturile”, de a păstra diferențele ca diferențe individuale, mai mult decit ca stratificări socio-economice. Realitatea de temelie a acestei lumi era sesia, pămîntul pc care se întemeia gospodăria și munca iobagului. E locul pe care îl deținea supusul, pc care se afla casa și gospodăria lui, funcționînd „pc căi empirice”, cum spune autorul, putînd să scadă, să crească, trccînd din neam în neam prin legi scrise și mai mult nescrise, înrâdăcinlnd pe oameni In pămint, iden- tificîndu-1 cu locul, ingcmănînd pămintul și omul într-un destin (vezi voi. 1, p. 394). palele nu permit să se distingă clar condiția sesiilor : întreagă, jumătate etc. Semnificativ e faptul că „supușii” erau dc fapt posesori ai pămintului, putînd dispune de el: îl puteau schimba, zălogi (în anumite condiții) și, bineînțeles, transmite ereditar. Foarte elocvent este tabloul servituților feudale ale supușilor : censul, darurile, dijmele și slujbele (robota). După multiplele date cu care operează autorul, am putea evalua la apro- ximativ un florin censul anual datorat stăpinului. Darurile (daturile) erau prin definiție o mărime variabilă, deși reglementările obiceiului introduceau și aici norma. Caracteristic pentru dijmă este tendința de a se extinde și asupra altor culturi decît cele principale, dc a vămui cu 1/10 cît mai multe produse ale gospodăriei țărănești. In mod special autorul se oprește la slujbe pentru că ele prevalează acpin în masa obligațiilor feudale acaparind, ca bază de pornire, o treime din timpul de lucru al țăranilor www.dacoromanica.ro 292 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 4 supuși, dar avînd tendința de a se extinde și peste această durată, de a sechestra în între- gime timpul favorabil de muncă al țăranilor dependenți, în special în perioada muncilor agricole. Extinderea slujbelor se face atît prin creșterea numărului zilelor de muncă ale capi- lor familiei, cît și prin atragerea brațelor gratuite ale altor membri ai familiei, în speță ale femeilor pentru anumite lucrări specifice — tors, țesut etc. Secolul apasă cu toată greutatea asupra timpului necesar al iobagului ; o dată cu extin- derea alodiului, eu constituirea marilor rezerve feudale crește foamea după munca de clacă. Reglementările lui Vcrboczi în faimosul său Tripartit (1514) rămăseseră doar un punct de ple- care, o bază juridică pentru traiectoria crescindă a slujbelor. „Independent dc legiuirea din 1514 — scrie D. Prodan — care osîndea pe iobag la o zi de lucru pc săptămină, ea crește In marginile dreptului privat, arbitrar, variabil, după nevoile proprii ale acestei tot mai com- plexe economii” (voi. I, p. 210). Jclerii prestau, desigur, uți volum mai mic de robote, circa 30—40% din sarcinile țăra- nului iobag cu vite sau „pedestru” (numai cu brațe de muncă). Ponderea iobagilor care răscumpărau slujbele în bani era restrinsă, cuantumul răscum- părării ridicindu-se la circa 5—6 florini pe an (prețul aproximativ al unei vite ceva mai ieftine). Transformarea rentei în muncă în rentă in bani — precizează D. Prodan — nu exterio- rizează tendința dc restructurare a economiei feudale, de transformare a ci intr-una bănească, cu toate implicațiile evolutive ce decurg dc aci. Teoria stadiilor rentei feudale — muncă — dijmă-bani — formulată de Marx, este un concept logic, care nu se suprapune realității is- torice. In realitatea istorică concretă se poate îulimpla ca un foarte dezvoltat grad de comercia- lizare a produselor agrare să coexiste cu preponderența raporturilor naturale în sfera pro- ducției, așa cum a fost in agricultura României in cea de a doua jumătate a sec. al XlX-lea și la începutul scc. al XX-lea : desfacerea produselor pe piața mondială, munca în dijmă în sfera procesului de producție. în cazul vieții agrare a Transilvaniei sec. al XVII-lca situația era, desigur, alta : aci ■domeniul se structura și se dezvolta acuin pe temeiul muncii iobage, a rentei în muncă (vezi voi. I, p. 214—215). Cartea academicianului Prodan dă o imagine vie a regimului monopolurilor senioriale — al morilor și pivelor, al vămilor, al crîșmăritului și măcelăritului — a regimului apelor și pă- durilor (care nu intraseră încă în circuitul exploatării economice decit în zonele producției miniere și ca producătoare de ghindă pentru porci) a situației pășunilor, munților, vînatului. De asemenea, ea prezintă modalitățile și formele dc judecată a iobagilor — o logică judiciară paternalistă și extrem de dură în același timp — și acordă o atenție specială sarci- nilor publice ale locuitorilor, iu special a dărilor către stat. Pe linia de continuitate din secolul precedent darea — impusă in bani și completată cu provizii in natură — cunoaște o pronunțată traiectorie ascendentă. Cerințele puterii sînt în continuă creștere, solicitările devansează mereu reglementările statornicite ; evenimentele extraordinare — angajări în acțiuni militare, războaie, ocupații străine, mai ales către sfirșitul secolului al XVlI-lea, odată cu pătrunderea și înstăpinirea imperialilor în Principat — dările publice, duc pină la sleire economia Transilvaniei și situația contribuabililor. De la doi florini pc unitatea contribuabilă in secolul al XVI-lea, darea ajunge Ia 10 florini de „poartă” la în- ceputul secolului al XVII-lea, ureînd mereu la 20 de florini (intre 1630—1640 — vezi voi. I, p. 492) apoi la 50 — 60 de florini (în 1686 — vezi p. 502) pentru ca să atingă, in anumite perioade, chiar la 200 de florini impuși unei „porți” (formată în principiu din 10 gospodării iobăgești). Chiar dacă se ține seama de deprecierea monetară, saltul este spectaculos, învederind o prelevare de mijloace peste puterile productive ale iobagului. Jderii plăteau și ei cam 1/4 din darea unui iobag cu sesie inlrcagă. Dieta Principalului — ca organism care stabilea contribuțiile — invoca anual dificul- tățile perceperii lor, dar accepta cursul ascendent al creșterii. Doar magnații funciari și vir- furile societății feudale nu erau loviți direct de dări. încolo, impunerile vizau secuimea și locuitorii Pămîntului Crăiesc, nobilimea mică, orașele, tirgurile, preoții sași și cci români, diferite comunități și categorii de slujbași. Figura principală a contribuabililor era iobagul, purtătorul anonim al tuturor sarcinilor pe umerii căruia se ridica societatea vremii. Să ne mai mire, in atari condiții, că fuga de pe moșii, năzuința de-a se ascunde de ochii stăpinului și ai stăpinirii era destul de răspîndită? Fenomenul însoțește permanent feuda- lismul, ponderea lui — așa cum sugerează cifrele indicate în lucrare — tinde spre 7 — 1(1% din totalul unităților Înregistrate în conscripții (și e cu mult mai mare dacă ținem seama de gospodăriile „pustii” menționate in documente). Interesantă este discrepanța dintre slrașnicile reglementări menite să împiedice fuga de pe domenii și realitatea fugii, mai puternică decit intențiile legislatorilor și seniorilor feudali. De aci, de la temelia productivă a societății, D. Prodan ne introduce în volumul al doilea la etajul ocupat de „stăpîni” și de economia domenială. www.dacoromanica.ro .5 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 293 Sigur, economia domenială este o individualitate distinctă !n peisajul realității socio- economicc feudale, dar ea funcționează cu oamenii și cu forța de muncă de pe domeniu, incit îi vom regăsi din nu pe producătorii direcți, mai ales pe ei, alături de alți slujbași speciali- zați, integrați de astă dată mecanismului productiv, structurii funcționale a domeniului. Lite- ratura noastră de specialitate nu dispune, din păcate, de monografii dotneniale, iar datorită lipsei surselor documentare nici nu am putea să realizăm asmenea monografii pentru Țara Românească și Moldova decît începînd, în cazul cel mai bun, cu sfîrșitul secolului al XVII-lea sau, și mai sigur, cu secolul al XVIII-lea. în istoriografia din unele țări occidentale abundă asemenea monografii de domenii pentru secolele XVI—XVII. Cu atît mai importantă este cercetarea întreprinsă de academicianul David Prodan pentru Transilvania secolului al XVII-lea, în continuarea celeilalte lucrări pe care a dedicat-o secolului al XVI-lca. Nucleu de putere și de viață economică domeniul este, am spune, opera timpului și a circumstanțelor. în legătură cu cristalizarea și extinderea domeniului D. Prodan insistă asupra creșterii lui prin adiționări fragmentare, a constituirii pe principiul coagulării picăturilor de ploaie care formează, pînă la urmă, un ochi de apă. Oricum, deși secolul al XVII-lea este secolul deplinei structurări a domeniului, autorul arată că în destule situații el se prezenta încă fărâmițat, uneori chiar pulverizat, tendința generală fiind, totuși, aceea de concentrare. Ce așteptau stăpinii de la domeniul lor, cum trebuia organizat și gospodărit, ne-o spun instrucțiunile cîtorva mari seniori — principii Gabriel Bethlcn, Gheorghe Râkoczi I, apoi Emeric Thokolyi, principesa Anna Bornemisza etc. Se sintetizează aci nu numai experiența de gospodărire și de organizare a unui domeniu — în cazul dat mari domenii senioriale — dar se dezvăluie orizontul de judecată asupra stărilor și lucrurilor din epocă. Instrucțiunile sînt in- finitezimale, căutînd să răspundă la toate situațiile, să preintimpine orice defecțiune, să curme orice abuz sau prejudiciere a veniturilor și a căilor dc prosperitate a domeniului. Ce puteau însă face instrucțiunile date intendentului (provizorul domeniului) în fața tentațiilor pe care tipul dat de gospodărire le genera la tot pasul... Nu numai provizorul, dar orice îngrijitor sau păstrător al vreunei categorii dc bunuri făcea în așa fel să-și rezerve și lui ceva.. . dacă se putea. Fiindcă, practic, nu era posibilă asigurarea evidenței exacte a bunurilor care se strîn- geau și se depozitau în încăperile domeniilor, în cămările, hambarele și grajdurile sale, mai peste tot unde te gindeai și nu te gindeai, croind senzația dc spirit gospodăresc și totodată de dezordine, de aparent interes pentru bunurile stăpînului, dar și dc vraiște care compromitca spiritul veritabil de economie. David Prodan scrutează lucid fenomenul îndemnînd la o meditație dc ordin mai general asupra lui. Considerațiile lui sînt o sinteză a unor stări de fapt atent eîntărite : „Exemple de administrații incorecte, de abuzuri, spolieri se pot cita destule. Raporturile deschid adminis- tratorilor posibilități infinite. Și altfel economia agrară se pretează la nereguli. în totalitatea ei nu se pot introduce calcule precise, nu se poate exercita un control riguros. Și mai ales nu într-o asemenea economic cvasi-patriarhală, libertină. Relativitatea ei e și ea o veșnică tentație de nereguli” (voi. II, p. 143 — 144). Lui D. Prodan îi reușește foarte bine tabloul gospodăriei domenialc, situația vieții de zi cu zi și a preocupărilor dc aprovizionare cu cele de trebuință. „Stocurule supranormative” abundau nu o dată și ele sînt oarecum de înțeles în vremuri ca acelea schimbătoare și într-un cadru mental care considera că e „mai bine să fie”, ,,să se ajungă” decît să lipsească cele necesare. Și erau, in adevăr, destule : slănini și șunci de porc dc ani de zile, vin transformat în oțet și butoaie de oțet stricat, piei de vită, de oaie, de vlnat, deteriorate de vreme, brinză și unt din anii precedenți, stoguri de grîu neîmblătite de mai mulți ani și clăi dc fin neconsumate. Judecind după inventare și hîrtiile de socoteli ale domeniilor, se mînca multă carne și se consuma zdravăn vin. Rațiile erau, desigur, reglementate pe categorii de slujitori indicînd o scară enormă, de la mai marii cetății Făgăraș, de pildă, la argații (birișii) de la curte. în genere mulțimea vitelor și mai ales ponderea mare a celor care nu erau de muncă — vaci, junei, viței — a oilor și păsărilor asigurau cantități de carne „la cerere”. Interesul și preocuparea pentru vii, ca și crîșmăritul înfloritor, lasă de asemenea senzația că se consuma vin din abundență. Ce soiuri, cum se prepara — documentele o spun mai puțin, deși citim nu o dată în instrucțiile men- ționate în lucrare că butoaiele trebuiau îngrijite și curat păstrate, că o bute de vin varia între 40, 80 și 120 de vedre etc. etc. Mai puțin percepem din descriere imaginea vizuală a domeniului, deși autorul enumeră cu minuție părțile componente ale cîtorva domenii. Ansamblul e însă oarecum estompat de părți; prezentarea fiecăreia e descrisă stăruitor, amănunțit, interesant. Dincolo de curte, sau cetate se afla alodiul, economia propriu-zisă a domeniului, spațiul productiv al acestuiă. E cu neputință să ne oprim în limitele unui text ca cel de față la toate categoriile de informații pe care le conține lucrarea în această privință. Punctăm cîteva cu titlul ilustrativ : alături de aparatul administrativ al domeniului cercetarea academicianului www.dacoromanica.ro 294 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 6 Prodan prezintă In Întreaga lui varietate „aparatul productiv” al domeniului, plătit și ne- plătit; apoi structura suprafețelor alodialc; pămînt arător, finețe, vii etc. (Pe domeniul Hune- doarei, de exemplu, păininlul arător se ridica la circa 1 500 găleți teren arător, 900 care de fin, 4 332 vedre dc vin — vezi voi. II, p. 176). Culturile se evaluau mai adesea in „găleți”, — ele insele de capacități diferite, dar echivalînd de obicei la semănat cu o jumătate de jugăr — deci două găleți la jugăr. Productivitatea, atlt cea preliminată cît și cea efectiv realizată, era dezamăgitor de scăzută, dacă am judeca-o după indicatorii noștri. Pentru griu abia dacă se ridica în mod curent la 250—300% față de cantitatea insămințată. Te Întrebi: de unde estimările superlative, pentru Moldova, ale lui Dimitric Cantemir în Descripția Moldaniae? Ar fi fost, desigur, interesante unele estimări transpuse în termenii capacităților dc măsură din zilele noastre. Pornind de la sugestiile pe care le dă-academicianul Prodan putem apro- xima producția dc griu pe un iugăr la 250—300 kg. ceea ce ar reveni 500—600 kg. la lia. O producție foarte modestă, după normele de azi, dar trebuie să ținem seama că media producției de griu la ha intre cele două războaie mondiale era de 1 000 — 1 200 kg! Producții mai ridicate apar, după indiciile vremii, la ovăz și mei (cam 500%), dar esențială era cultura griului, strins legată de extinderea alodiului și de creșterea ponderii producției alodiale. De pildă, între 1567—1672,pe domeniul Dumbrăveni producția de griu pe alodiu era de 3,6 ori mai mare decit cea rezultind din dijme; pe domeniul Făgăraș dijma nu trecea de 17 % din producția de pe alodiu. Mai ridicată era ponderea dijmei pe domeniul Blaj — circa 30-36% (voi. II, p. 244-246). Pornind dc la această constatare am deduce, deci, că întreaga producție a țăranilor dc- pendenți era cam de 2 1/2 mai mare decit producția alodiului. Multe, foarte multe știri și informații despre vii, în special despre cantitățile obținute și despre crîșmărit. Datele nu lasă nici un dubiu asupra gradului înalt dc comercializare a vinului — la adăpostul monopolului seniorial — și a ponderii ridicate a veniturilor provenite din viuzarca vinului în raport cu vlnzarca altor produse. în lipsa certitudinii statistice (ca însăși nu odată incertă) putem presupune, după datele lobăgiri..., că acest venit era de circa 3 ori mai mare decit ccl provenit din vinzarea grînclor. în general D. Prodan estimează prudent nivelul dc dezvoltare a raporturilor marfă-bani în epocă. Din izvoare diferite, pe căi diferite, banii curgcu totuși în visteriilc marilor seniori. Sume imense aveau Insă puțini; principi ca Gh. Răckăczi sau stăpîni întreprinzători ca Ștefan Apor. Și vor fi fost, se înțelege, destui alții. Pe domeniul Hunedoarei un venit apreciabil aduceau cohurile producătoare dc fier (9 150 florini potrivit știrilor din 1681 — 1682, ceea ce întrecea dc peste două ori taxa provenită din răscumpărarea prestațiilor și venitul crlșmăritului — (voi. II, p. 284; vezi și 176—177). Academicianul Prodan pune in valoare datele foarte interesante ale intervalului din 1861 — 1682 oglindind condițiile și procesul de producție a fierului la Hunedoara (vezi voi. II, p. 281—288). în genere, sub aparența unui material arid și stereotip se încheagă în lucrarea lui David Prodan tabloul multiform și colorit al economiei feudale: care era tipul personalului productiv agricol și meșteșugăresc de care dispunea, în ce consta inventarul viu și mort al domeniului, cum se crîșmărea vinul și se realizau alte produse, cum se adunau veniturile de pe domeniu. De aci și pînă la consumul „măriilor lor” în vremea șederii în cetatea Făgăraș (ca și pe alte domenii, voi. II, p. 373—374) sau cain cit se consuma la o nuntă princiară (voi. 2, p. 379 — 381), fiecare pagină a cărții e o secvență vie a lumii secolului al XVII-lea transilvănean, a realității unei societăți la baza căreia se afla munca aspră, încordată și grea a țăranului iobag, a oamenilor care lucrau în general. O muncă înstrăinată in bună parte, prestată pentru alții, dar în esența ei creatoare, capabilă să facă pămtntul să rodească, să umple cîmpurile dc vite, să ridice cetăți și să dea viață meșteșugurilor. Căci in ultimă instanță Iobăgia in Transilvania in secolul al XVII-lea este o carte închinată muncii, sensului ei creator, dezvăluind, bineînțeles, și condițiile sociale în care ea se producea. Este o carte frumoasă și adevărată despre o aspră realitate. Atît dc necesară istoriografiei noastre, presupunind eforturi intense și o inflexibilă disci- plină intelectuală, cunoașterea tcmainică a limbii izvoarelor — latină, maghiară, germană — (o mare realizare este chiar transpunerea in română a terminologici documentelor) noua lucrare a academicianului D. Prodan întregește o operă impunătoare ca proporții și valoare științifică. în istoriografia română această operă își află pe merit un loc de frunte. Damian Hurezeanu www.dacoromanica.ro CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE LABORATORUL DE STUDII OTOMANE ÎN ANUL 1988 Annl 1988 s-a Încheiat cu rezultate foarte bune pentru Laboratorul dc studii otomane. Și cînd spunem aceasta nc gindim în primul rînd la faptul că toate obiectivele fixate de către conducerea Laboratorului și aprobate de Rectoratul Universității din București au fost inte- gral îndeplinite. Apoi, a fost definitivat cuprinsul primului volum ce urmează să reunească o serie de lucrări prezentate în cadrul ședințelor de comunicări și documente turco-osmanc tra- duse și prelucrate în ședințele dc lucrări practice. Pentru mai tinerii membri ai Laboratorului, cursanți sau aflați la prima comunicare susținută, apariția acestui volum va constitui, desigur, încununarea eforturilor depuse și o binevenită încurajare pentru continuarea perfecționării lor post-universitare în frumosul, dar atît de dificilul domeniu al studiilor osmane. în cadrul ședințelor de lucrări practice desfășurate sub conducerea cercetătoarei Anca Ghiață, de la Institutul de Studii Sud-Est Europene, s-a încheiat traducerea și prelucrarea Anuarului (Sâlname) din 1873 pentru vilayetul Dunării (Tuna vilayeti). A fost o muncă extrem de complexă, care a permis participanților să se familiarizeze cu probleme de paleografie și limbă turco-osmană, istoric economică, a instituțiilor, a mentalităților, geografie și demografie istorică, dar mai ales cu cerințele lucrului în echipă, atît de necesar în abordarea unui docu- ment de asemenea natură. Orele de tutcă modernă, predate de cercetătoarea Liliana lonescu, de la același institut, s-au ținut, în continuare, dc două ori pe lună. Depășind deja cadrul manualului, cursanții au trecut la traducerea unor pasaje din lucrări ale istoriografiei turce contemporane, fiecare în funcție de domeniul dc preocupare. în cea de a treia miercuri a lunii, lect. univ. dr. Mihai Maxim, vicepreședintele Labora- torului de Studii Otomane, a continuat orele de limbă și paleografie turco-osmană. în selec- tarea documentelor care au fost traduse și analizate, s-a ținut cont atît de nivelul lor de accesibilitate, de posibilitățile pe care le ofereau pentru a ilustra diverse probleme ale gra- maticii turco-osmane, cît și dc aportul lor la înțelegerea unor aspecte mai dificile ale istorici otomane. Iată deci că ședințele au fost într-adevăr de lucrări practice, cu real profit pentru cursanți. Este meritul conducerii Laboratorului — al președintelui acestuia, prof. univ. dr. Ghcorghe I. loniță — dc a fi urmărit și îndrumat permanent aceste activități, asigurîndu-le toate condițiile necesare pentru buna lor desfășurare. A doua latură a activității Laboratorului de Studii Otomane an constituit-o, ca și în anii trecuți, ședințele de comunicări, în cadrul cărora s-au prezentat subiecte variate : rezultate recente ale unor investigații de arhivă, noi puncte de vedere într-o problemă sau alta a rapor- turilor româno-otomane, informări privind desfășurarea unor manifestări științifice de peste hotare etc. Alături de nume consacrate ale istoriografiei române, au apărut și tineri cercetători, chiar studenți, care au înfățișat rezultatele cercetărilor proprii. Ei au putut să își verifice, în fața unui auditoriu avizat, concluziile la care au ajuns și au primit îndrumări în privința direcțiilor de urmărit în cercetarea lor viitoare. Unele comunicări au fost prezentate — ca și în anii trecuți — în cadrul rubricii Din arhiva istoriei a ziarului „Scînteia” și au fost înregistrate de redactori ai Secției de limba turcă a Radioteleviziunii Române pentru a fi apoi prezentate în cadrul emisiunilor „Punți ale prieteniei româno-turce”. în luna ianuarie a anului 1988, Sala de consiliu a Facultății de Istoric-Filosofie a găzduit trei comunicări ce au abordat, pentru prima oară în cadrul Laboratorului, domeniul numisma- ticii. Nicolae Eugen, cercetător la Institutul de arheologie, a înfățișat Probleme actuale ale nu- mismaticii otomane. S-a făcut o trecere în revistă a rezultatelor obținute în ultima vreme în acest domeniu de cercetare în țările din sud-estul Europei, subliniindu-se faptul că documentele numismatice otomane sînt tot mai mult integrate în categoria izvoarelor importante ale istoriei naționale. Baza dc cercetare o reprezintă — cu excepția Republicii Turcia — colecțiile de stat, cele particulare fiind investigate în mai mică măsură. Cel mai bine sînt cunoscute emisiunile monetare din sec. XIV—XV și cele din sec. XVIII. Și în acest domeniu se impune tot mai mult necesitatea cercetării interdisciplinare. în continuare, Paraschiva Stancu, de la Muzeul de istorie al Republicii Socialiste România, a prezentat comunicarea Date noi privind „Revista de istorie", tom 42, nr. 3, p. 295—301, 1989 6 —c. 1069 www.dacoromanica.ro 296 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 2 circulația monetară in sec. XIV—XV. Au fost înfățișate o serie de concluzii ce s-au desprins din cercetarea tezaurului descoperit la Schela Cladovei — compus din monede de aur și argint, de proveniență diferită, ce acoperă o perioadă de 120 ani — și a celui din satul Plopi — care conține monede otomane emise in intervalul cuprins intre domniile lui Bayezid II și Sulevman I. Numărul asprilor descoperiți pe teritoriul Țării Românești sporește foarte mult după 1481, dată la care au Încetat emisiunile monetare autohtone. Cea de a treia comunicare, intitulată Cu privire la dreptul monetar al domnilor moldo-munleni in perioada suzeranității otomane, a fost susținută de lect. univ. dr. Mihai Maxim, vicepreședintele Laboratorului de Studii Otomane. Reexamintnd materialul documentar existent și procedind la analiza problemei ținlnd seama de exercitarea „dreptului regalian” In chip neîntrerupt de către principii Transilvaniei, rectorii (knezii) Dubrovnikului și hanii Criineei, cu un statut asemănător celui pe care 11 aveau domnii români față de Poartă, autorul a ajuns la concluzia că la baza Încetării emisiunilor regulate ale Țării Românești — din ultimele decenii ale sec. XV — și ale Moldovei —din prima jumătate a sec. XVI — a stat nu o interdicție oficială a Porții, ca semn al pierderii suveranității — ne- semnalată, dc altfel, de nici un izvor anterior sec. XVIII — ci nerentabilitatea mior asemenea emisiuni. Lupta românilor pentru restabilirea autonomiei depline și a suveranității interne, ca un prim pas spre independență, va repune In discuție și acest drept, recucerit la 1867, în con- dițiile In care independența țării nu era încă proclamată în mod oficial. La discuțiile ce au urmat s-au înscris : Bogdan Murgescu, lect. univ. dr. Mihai Maxim, Călin Felezeu, dr. Tahsin Gemil, Mehmet Aii Ekrem, Paraschiva Stancu, Nicolae Eugen, Constanța Știrbu. O premieră în activitatea Laboratorului a constituit-o și ședința de comunicări din luna februarie a anului trecut, care a inclus două comunicări înrudite ca tematică. Lect. univ. dr. Nevzat Ynsuf, de la Facultatea de Filologie din București, a prezentat Structura marilor poeme orienlalo-islamice in perioada medievală. Expunerea a constituit o veritabilă inițiere în tainele literaturii islamice medievale. Prezentînd tipul de erou din poemul oriental, lect. univ. dr. Nevzat Yusuf a marcat diferența dintre cel dinainte de cucerirea islamică — gala de jertfă pentru a-și apăra teritoriul, puternic marcat de viața nomadă pe care o ducea — și cel de după cucerirea islamică — acum el s-a interiorizat puternic, accentul punîndu-se lot mai mult pe forța spirituală. S-au subliniat, de asemenea, dificultățile cu care se confruntă cititorul european — deci și cel român — atunci cîud abordează acest gen de creații literare. Cel ce caută să europenizeze sentimentele și trăirile din aceste poeme, prin aducerea la un numitor Comun a celor două viziuni, poate oferi o traducere corectă, dar o decodare falsă. Cu același Interes a fost urmărită cea de a doua comunicare, susținută de cercetătoarea Liliana lonescu și intitulată Interferențe literare romăno-turce în ultimele decenii. S-a subliniat faptul că incontes- tabila deschidere pe care a reprezentat-o anul 1965 a dus la o sporire a prestigiului țării noastre și în Republica Turcia și implicit la un interes fără precedent manifestat în această țară față de cultura română. Pe de altă parte, ca o consecință a politicii de bună vecinătate și pace promovată de țara noastră, a crescut, tot de Ia mijlocul deceniului șapte, preocuparea editurilor și publicațiilor din țara nosiră pentru traducerea și prezentarea operelor autorilor reprezentativi ai literaturii turce. Astfel, opere clasice ale literaturii române au devenit accesibile cititorului turc, iar romanele, schițele, nuvelele și poeziile traduse In limba română oferă o imagine eloc- ventă a evoluției literaturii turce. în ultimii 20 ani s-a tradus la noi, din literatura turcă, mai mult dectt în primii 70 ani ai secolului XX. Există toate premisele pentru ca în anii următori acest proces să continue, la cote și mai înalte, spre profitul ambelor popoare, al păcii și colaborării în Balcani. Mehmet Aii Ekrem, Valeriu Veliman, Nedret Mamut, Andrei lonescu, Virgil Ciocâltan, proL Mihail Guboglu și lect. univ. dr. Mihai Maxim au luat cu- vintul, subliniind reușita acestei manifestări. Prima comunicare susținută în ședința din luna martie a avut ca autori pe cercetă- torul Sergiu losipescu, de la Centrul de studii și cercetări de istorie și teorie miltară, și prof. Stelian Dumitrescu de la Școala generală din comuna Corbu, jud. Constanța. Sub titlul O schelă premodernă la Marea Neagră — portul Karaharman și continuitalca românească pe litoralul ponficaufost reunite si prezentate rezultatele unor cercetări pluridisciplinare : inves- tigații de teren, arheologice, anchete sociologice-istorice pe bază de chestionare, corelate cu datele oferite de studiul vechilor reprezentări cartografice și de aerofotografii. Autorii au schițat evoluția așezării antice și medievale de la Vadu, subliniind faptul că sursele otomane pomenesc constant existența unei așezări creștine aici. Cea mai însemnată descoperire arheo- logică realizată în cetatda Karaharman o constituie tezaurul monetar din secolele XIV—XVII, care, prin ponderea emisiunilor monetare venețiene și spaniole din aur și argint, impune o nouă interpretare a comerțului pontic din sec. XVII. în comunicarea intitulată Politica orientală a lai Murad II, Pienaru Nagy, redactor la „Revista de istorie”, a analizat—punînd accentul pe izvoarele osmane, arabe si persane — politica asiatică desfășurată dc sultanul Murad II în intervalul anilor 1421—1430. Au fost Înfățișate principalele direcții ale avansării www.dacoromanica.ro 3 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 297 otomanilor, modul cum au fost neutralizate sau anexate principalele anatoliene Menteșe, Ay din, Teke, Candar-oglu (sau Kastamonu), Karamania. S-a subliniat permanenta iutercondiționare Intre expansiunea anatoliană și dezvoltarea stăpinirii otomane în Europa, cît și influența ra- portului de forțe din triunghiul strategic pe care îl alcătuiau statul mameluc, stăpînirea timu- ridă și triburile Ak-koyunlu și Kara-koyunlu. Comunicări atît de interesante au stîrnit inte- resul celor prezenți, manifestat prin numărul mare al celor înscriși la cuvînt : lect. univ. dr. Mihai Maxim, Bogdan Murgescu, Mustafa Aii Mehmet, Viorel Panaite, prof. Miliail Guboglu, dr. Tahsin Gemil, dr. Cristina Feneșan, Valeriu Veliman, Sergiu losipescu, Stelian Dumitrescu, Pienaru Nagy. Dr. Ion Stoica, directorul Bibliotecii Centrale Universitare, a răspuns cu solicitudine inițiativei Laboratorului de a prezenta în luna aprilie cîteva dintre tendințele actuale înregis- trate în domeniul producției de carte și în cel al biblioteconomiei. De altfel, prezența Biblio- tecii Centrale Universitare la acțiunile organizate în cadrul Universității din București a devenit un lucru obișnuit în ultima vreme. Dr. Ion Stoica a înfățișat un tablou extrem de viu și de interesant al evoluției tipăriturilor, care au înregistrat în ultima vreme o progresie geometrică, în condițiile în care informația este plasată în triunghiul de vîrf al resurselor, invitația la esență rămîne una dintre marile chemări ale epocii actuale. Li s-au înfățișat celor prezenți eforturile pe care le depune Biblioteca pentru a asigura un fond de carte cît mai bogat și mai echilibrat. în continuare, Anișoara Mihăilescu, din cadrul Bibliotecii Centrale Universitare, a prezentat Cartea orientală în fondurile B.C. U. Referindu-se la importanța studiilor de orienta- listică pentru cultura română — care și-a dovedit de timpuriu vocația mediatoare între Orient și Occident — referenta a subliniat necesitatea existenței unei solide baze de informare, temeinic organizată și cît mai accesibilă celor interesați. O mare parte a fondului de carte orientală al Bibliotecii se află cuprinsă în cadrul Secției de limbi romanice, clasice și orientale a Facul- tății de Filologie (circa 5 000 volume). Accesul la acest fond este facilitat de cataloage alfa- betice și sistematice (pentru cărți) și alfabetice și geografice (pentru periodice). O atenție deo- sebită s-a acordat asigurării instrumentelor de lucru. între titlurile cuprinse în fondul de carte rară al Bibliotecii sc numără și manuscrisul persan al lui Sa’adi (Bustan și Golestan) din 1795, Dicționarul chinez-francez al lui Ch. Louis Joseph dc Guigues din 1813 și o Grama- tică siriană din 1788. Cu ajutorul Bibliotecii Centrale Universitare a fost organizată și o expo- ziție de carte pe profil, pe care cei prezenți au vizitat-o cu mult interes. Laboratorul de Studii Otomane a organizat, în colaborare cu Consiliul județean de educație politică și cultură socialistă Argeș, Inspectoratul școlar județean Argeș, Societatea de științe istorice, filiala Argeș și subfiliala Cîmpulung, o manifestare științifică dedicată împlinirii a 300 ani de la urcarea lui Constantin Brîncoveanu pe tronul Țării Românești, care s-a desfă- șurat la Cîmpulung-Muscel în ziua de 21 mai 1988. Cadre didactice universitare și din învă- țămîntul liceal și gimnazial, precum și cercetători din orașele București, Iași, Cluj-Napoca, Satu Mare, Tîrgoviște, Giurgiu, Alexandria au susținut comunicări în care au reliefat perso- nalitatea marelui domn și semnificația luptei pentru unitate a românilor în veacurile XVII— —XVIII. Membrii Laboratorului au prezentat următoarele intervenții : prof. univ. dr. Gheorghe I. loniță, decanul Facultății de Istorie-Filosofie, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene și președintele Laboratorului de Studii Otomane — Constantin Brîncoveanu — per- sonalitate marcantă a istoriei poporului român ; lect. univ. dr. Mihai Maxim, vicepreședintele Laboratorului de Studii Otomane — Constantin Brîncoveanu — apărător al statutului de auto- nomie statală a Țării Românești față de Poarta otomană; Viorel Panaite, profesor la Școala Urlați, jud. Prahova — Reprezentanța diplomatică a Țării Românești la Poarta otomană în epoca lui Constantin Brîncoveanu ; Călin Felezeu, profesor la Liceul industrial nr. 1, Curtea de Argeș — Imaginea societății otomane în istoriografia românească din epoca lui Constantin Brîncoveanu; Adrian Tertecel, profesor la Școala Letca Nouă, jud. Giurgiu — Imaginea lui Constantin Brînco- veanu în cronistica otomană; Mirela Murgescu, de la Biblioteca Academiei R.S.R. — Domnia lui Constantin Brîncoveanu în manualele școlare de istorie din sec. XIX; Bogdan Murgescu, profesor Liceul industrial nr. 3, Tîrgoviște — Cu privire la climatul spiritual al epocii brînco- venești; Liviu Mitache, profesor Liceul industrial 1, Călărași — Mentalități, sensibilități, ati- tudini în epoca brîncovenească. O nouă ședință de comunicări s-a desfășurat în luna iunie. Lect. univ. dr. Nicolae Isar a prezentat o interesantă comunicare despre poziția intelectualilor pașoptiști din Țările Române față de revoluție, despre integrarea lor activă în desfășurarea evenimentelor. Studentul Armând Goșu, din anul II al Facultății de Istorie-Filosofie, a înfățișat modul în care s-a reflectat Re- voluția română de la RUS în „Journal de Constantinople”. Periodic de limbă franceză, semio- -ficios al guvernului otoman, apărut din 1845, el a exprimat în coloanele sale poziția Porții față de evenimentele anului revoluționar 1848. Ziarul stambuliot a fost primul în care revoluția română și-a aflat un ecou internațional. www.dacoromanica.ro t98 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE, 4 Laboratorul de Studii Otomane și-a reluat activitate? in anul 1988, după vacanța de vară, cu ședința din luna octombrie, care a prilejuit participanților reîntilnirea cu prof. dr. Virgil Căndea, secretar general trezorier al A1ESSE. Recunoscută autoritate in domeniul studiilor vieții și activității principelui Diinitrie Cantemir, avizat cunoscător al mediilor orien- tale, prof. dr. Virgil Căndea a înfățișat numeroasei audiențe Noi glose cantemiriene. Domnia sa a invitat asistența la un dialog pe marginea principiilor care trebuie să guverneze editarea operei lui Cantemir, pornind de la un caz concret: recent apărutul volum VIII al Operelor complete, și anume Sistemul religiei muhamedane. în Înțelegerea operei principelui român trebuie să ținem cont de condițiile vitrege in care a fost realizată cea mai mare parte a acesteia — a precizat prof. dr. Virgil Căndea. Știm că Sistemul făcea parte dintr-un triptic, din care a mai apărut doar Istoria Imperiului otoman. Soarta s-a opus realizării și a ultimei părți. Cantemir a trebuit să facă o serie de concesii pretențiilor lui Petru I și sfetnicilor săi. Dar trebuie pre- cizat că inițiativa scrierii Sistemului nu a aparținut țarului, chiar dacă momentul realizării a coincis cu cel al campaniei din Caucaz. Scrisă inițial in limba latină, au trecut 5 ani pihă ce lucrarea a fost tradusă in limba rusă. Cu toate acestea, cultura rusă nu i-a acordat atenția cuvenită, iar pentru Occident, ea a rămas piuă azi necunoscută practic și operația de introducere in circuitul științific internațional ridică o serie de probleme nu ușor de soluționat. Este necesar un efort mult mai susținut dccit piuă in prezent de explicare și valorificare a operei sale. Și efortul merită și trebuie să fie făcut. Incitantelc puncte de vedere expuse de prof. dr. Virgil Cândea au prilejuit un viu schimb de idei, la care au luat parte dr. Serbau Tanașoca, dr. Andrei Pippidi, dr. Zamfira Mihail. Trei comunicări au fost prezentate in cadrul ședinței din luna noiembrie. Mustafa Aii Mehmet a informat pe cei prezenți despre lucrările celui de al Vl-lea Congres internațional de turcologie. S-au Înregistrat clteva elemente noi față de manifestările anterioare : expedierea comunicărilor integrale Înainte de Începerea Congresului, cu obligativitatea respectării termenului de predare; deși au fost acceptate comunicări și în alte limbi, s-a manifestat In mod evident preferința pentru susținerea lor In limba turcă; participarea a fost mai redusă față de alte ediții și datorită faptului că In paralel se mai desfășurau două congrese de turcologie, unul In China și altul In Japonia. Lucrările Congresului s-au-grupat în jurul a trei personalități ale cul- turii turce : 1) Mustafa Kemal Ataturk ; 2) Naniik Kemal și 3) Yahiya Kemal. Din țara noastră a participat o delegație de patru persoane. Ar fi bine ca viitoarele Congrese să iși fixeze teme mai generale, care să permită aprofundarea cercetărilor de turcologie In domenii mai vaste. Valeriu Veliman a prezentat Seminarul de paleografie turco-osmană, desfășurat la Sofia, Intre 26 septembrie și 6 octombrie 1988. Organizat de CIBAL, care arc sediul în capitala Bulgariei și activează sub egida UNESCO, acesta a fost cel dc al Il-lea Seminar de paleografie și diplomatică turco-osmană ; primul a avut loc la Vișegrad în 1982. Intervalul mare de timp care desparte cele două manifestări se explică prin faptul că în vreme ce seminariile similare pentru documente in limba slavă (Bulgaria), pentru cele in limba greacă (Grecia) și pentru cele în limba latină (Italia) și-au găsit organizatori permanenți, pentru cel de paleografie și diplomatică turco-osmană nu și-a asumat nici o țară responsabilitatea găzduirii permanente. La actuala ediție au sosit participanți din 7 țări. Datorită duratei reduse, Seminarul nu a putut avea decît un caracter strict informativ, redneîndu-se la prezentarea unor comunicări, acordin- du-se mai puțină atenție lucrului practic cu documentele. Cea de a treia comunicare a aparținut lui Aurel David și s-a intitulat Românii in lupta de la Varna — liii. Noi puncte de vedere. Reanaliztnd izvoarele contemporane cu una dintre ultimele încercări dc acțiune comună a Europei în vederea opririi expansiunii otomane, cit și bibliografia consacrată acestei probleme, autorul a desprins o serie de concluzii interesante privind ponderea reală a Țărilor Române în efortul de cruciată. Aflați in prima Unic a rezistenței antiotomane, românii au jucat un rol mai însemnat decit li se acordă de obicei, atît în faza inițială, a pregătirilor diplomatice, cît și în cadrul forțelor militare grupate pc cimpul de luptă. în oastea ridicată de lancu de Hune- doara din Transilvania și în cea regală se aflau numeroși români. Lor li se adăugau cei veniți din GaUția, din sudul Dunării, dar mai ales cei sosiți din Moldova (în mod independent) și din Țara Românească (4 000 cavaleriști, sub comanda lui Vlad Dracul). în timpul luptei, cavaleria munteană a declanșat un zdrobitor contraatac, ajungînd pînă în tabăra sultanului și doar nechibzuința regelui Vladislav a transformat bătălia într-o înfrlngere în care el însuși a pierit. Au luat cuvîntul pe marginea comunicărilor prezentate Mehmet Aii Ekrem, lect. univ. dr. Gheorghe Iscru, lect. univ. dr. Mihai Maxim, conf. univ. Constantin Mocanu. Șirul ședințelor de comunicări din anul 1988 s-a încheiat cu interesanta temă Congrese internaționale și noutăți editoriale in Republica Turcia, susținută de prof. Mihail Guboglu Domnia sa a expus un scurt istoric al congreselor desfășurate de-a lungul timpului în Re- publica Turcia. Istoria lor începe cu primul Congres de istorie economică, organizat sub patro- najul lui Mustafa Kemal Ataturk, la Izmir, căci în vremea Imperiului otoman nu s-au orga- nizat asemenea manifestări științifice. Primul Congres internațional dc istorie economică și www.dacoromanica.ro 5 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 299 socială Insă s-a organizat abia In anul 1977, clnd a participat și o delegație română. Cel de al V-lea Congres de istorie economică urmează să aibă loc in luna august 1989, la Universitatea Marmara. Tot lui Atatiirk i-a aparținut și inițiativa organizării primului Congres de istorie, la Istanbul, in 1933. Surprinzător este faptul că la aceste congrese România, deși număra istorici de mare valoare, precum Nicolae lorga, Gheorgile Brătianu, C. C. Giurescu, nu a participat pină in anul 1970. Concomitent cu aceste manifestări — și tot la sugestia lui Atatiirk — s-au orga- nizat Congresele de limbă și lingvistică turcă. Din anul 1973, după ce s-a luat liotărirea să nu se mai țină Congresele de Orientalistică, se organizează în această țară, in mod regulat, Con- grese de turcologie. lar din 1976 s-a luat inițiativa organizării unor Congrese de folclor și literatură populară turcă, bine primite și care se bucură de o participare numeroasă. După acest extrem de interesant tablou al manifestărilor științifice cu caracter istoric organizate în Republica Turcia, prof. Mihail Guboglu a prezentat ultimele noutăți bibliografice pe care le-a adus din recenta sa vizită în această țară. Credem că la sfirșitul acestei scurte prezentări a activității Laboratorului de Studii Oto- mane, cuvintele cu care începeam și-au aflat deplina acoperire. Frumoasele rezultate Înregis- trate în activitatea de pînă acum, bunele aprecieri de care ele s-au bucurat, sînt o garanție că Laboratorul se află pe drumul cel bun și că iși justifică pe deplin crearea, în urmă cu trei ani. Rămîne ca activitatea sa viitoare să aducă noi confirmări în acest sens. Dorin. Matei SIMPOZION PE TEME DE ISTORIE LA „ATENEELE CĂRȚII” în ziua de 21 octombrie 1988 Biblioteca Centrală Universitară (B.C.U.) din București a organizat în cadrul manifestărilor „Ateneele cărții” un simpozion prilejuit de împlinirea a trei secole de la urcarea pe tronul Țării Românești a lui Constantin Brâncoveanu. în aula acestei prestigioase instituții de cultură au fost prezenți, un marc număr de bibliotecari, cer- cetători științifici, cadre didactice din învățămîntul mediu și superior, muzeografi, ariliviști. în cuvintul de deschidere Doina Făget, redactor la serviciul de Bibliografie al B.C.U. care a condus lucrările simposionului a evocat tntr-o scurtă alocuțiune marea personalitate a lui Constantin Brâncoveanu, domnul Țării Românești (1688 — 1714), scoțind în relief modul cum acesta a instaurat in țara sa o domnie autoritară. El s-a remarcat in politica internă prin grija manifestată pentru prosperitatea tuluror sectoarelor de activitate ale țării iar în politica externă prin abilitatea cu carc a reușit să mențină integritatea teritoriului Țării Românești și s-o țină departe de ororile războiului austro-otoman ale cărui operații militare s-au des- fășurat în apropierea hotarelor țării. în continuare a luat cuvintul dr. Florin Constantiniu, cercetător principal la Institutul de istorie ,,N. lorga” care a prezentat comunicarea intitulată : Constantin Brâncoveanu, persona- litate remarcabilă a luptei d" eliberare națională și inniilor al culturii românești. în cuvintul său vorbitorul a trecut mai Intli in mod critic in revistă istoriografia românească și străină privind viața și domnia lui Constantin Brâncoveanu oprindu-se asupra lucrărilor mai importante carc prin conținutul lor reprezintă contribuții valoroase în abordirea acestei probleme. Un loc impor- tant în expunere a ocupat-o analiza făcută glndirii politice a domnului muntean care încă din perioada cînd a ocupat înalte dregătorii în sfatul domnesc pc timpul lui Șerban Cantacu- zino, predecesorul său la tronul țării s-a dovedit un abil cunoscător al relațiilor internaționale europene din acea vreme ajunse înlr-un moment de criză prin declanșarea războiului dintre Liga sfintă și Otomani, început prin asediul Vienei din vara anului 1683 și încheiat cu pacea de la Carlovitz din 1699. Cu acest prilej auditoriul a fost informat asupra talentului diplomatic dovedit de Constantin Brâncoveanu față de curțile monarhilor europeni angajate în acest război prin intermediul căruia el nu numai că a stabilit legături secrete prin agenții săi cu principalii oameni politici (regi, ambasadori, cancelari și trimiși extraordinari) din țările angajate în acest război dar a întreținut o foarte bogată corespondență care dată la iveală în zilele noastre de specialiști permite celui interesat s-o cunoască avind pojibilitatea dc a aprecia înaltul patriotism de care a dat dovada fostul domn în lupta sa pentru menținerea autonomiei țării sale față de puterea suzerană (Imperiul otoman) și față de Polonia, Austria și Rusia călăuzite de tendința da cotropire sub pretextul eliberării și redoblndirii independenței politice. în continuarea mai luat cuvintul Răzvan Theodorescu, conf. univ. dr. la Institutul de arte plastice ,,N. Grigorescu”, care a prezentat comunicarea : Stilul brâncoven’sc o sinteză de civilizație. Vorbitorul a prezentat mai întii contrib tția hotăritoire la dezvoltarea culturii din Țara Românească în toate domeniile de activitate (învățămlnt, tipar, arta și arhitectura) snb- www.dacaramanica.ro 300 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 6 liniind faptul că prin activitatea sa și mai ales prin rezultatele obținute in numai un sfert de secol acesta a continuat de fapt opera culturală Începută cu citeva decenii mai înainte de Înaintașul său și ruda foarte apropiată Matei Basarab, dueîndu-o, însă pe culmile cele mai Înalte. Rlnd pe rlnd a fost apoi analizată creația artistică a epocii brâncovcnești care prin Însușirile sale proprii ce reflecta o puternică influență a stilului baroc Împletit cu clementul autohton popular, tradițional avea să rămină In amintirea contemporanilor și a generațiilor următoare ptnă In zilele noastre sub numele dc stil brâncovenesc. Vorbitorul depășind cadrul analizei elementelor estetice de o certă valoare europeană, remarcate nu numai la ctitoriile sale fie laice, fie religioase dar și la alte ctitorii de acest gen ridicate In secolul al XVIII-lea a precizat că denumirea de stil brîncovenesc trebuie extinsă și la alte Înfăptuiri ale fostului domn. Astfel s-a demonstrat prin exemple grăitoare că un stil brîncovenesc a fost introdus în acea epocă în ceremonialul și protocolul diplomatic de la curtea domnească, ca și în viața cotidiană a familiei domnitoare, care a dat un nou sens domniei itinerante prin călătoriile efectuate periodic pe meleagurile țării, pe la ctitoriile sale sau diferite conace. Un stil brânco- venesc mai trebuie recunoscut și in contactele stabilite de fostul domn cu călătorii străini oaspeți la curtea sa (ambasadori, soli, oameni de cultură, comandanți militari etc), care în me- moriile lor au lăsat pagini de antologie privind personalitatea lui Constantin Brâncoveanu. Nu-i mai puțin adevărat că acest stil nou de a face față tuturor problemelor ce-i stăteau în față, a mai adăugat vorbitorul, mai poate fi surprins și in modul cum urmașul lui Șerban Canta- cuzino a rezolvat principalele probleme ale politicii interne In cele mai diferite sectoare de activitate (economic, fiscal, social, administrativ, militar). în încheiere a fost evocat sfîrșitul tragic al fostului domn și al celor patru fii al săi decapitați în apropierea seraiului sultanului la Constantinopol, eveniment care a făcut atunci ocolul întregului continent Iar în secolele urmă- toare a Intrat în conștiința maselor populare prin intermediul cronicei rimate Istoria lui Con-, stantin vodă Brâncooeanul. După Încheierea lucrărilor simpozionului participanții au avut prilejul să viziteze o interesantă expoziție de carte consacrată vieții și domniei lui Constantin Brâncoveanu. Alese cu multă competență de organizatori o multitudine de materiale documentare: cărți rare românești și străine datînd din secolele XVII și XVIII, izvoare narative interne și externe, din secolele XVIII și XIX, publicații de formă și cu conținut foarte variat, de la articole și studii la monografii și sinteze din secolele XIX șl XX tratlnd cele mai diferite aspecte ale epocii brâncovenești. Astfel alături de exemplare excelent conservate ale unor cărți tipărite In timpul domniei lui Constantin Brâncoveanu ca de ex.: Biblia (București, 1688), Evanghelia (București, 1693), Mărturisirea credinței ortodoxe (Snagov, 1699), Noul testament (București, 1703), Apostolul (București, 1704), Panoplia dogmatică (Tîrgoviște, 1710) etc. dar șl Întîmpi- narea la principiile catolice a lui Meletie Sirigul (București, 1690), Manualul în contra schismei papistașilor al lui Maxim Peloponezianul (București, 1690) și Carte sau lumina de același (Snagov, 1699), s-au aflat jurnalele de călătorie ale lui La Motraye (La Haye, 1727) șl Ed. Chishull (London, 1747) precum șl cunoscuta „Istoria delle moderne Rivoluzioni della Valachla” a lui Del Chiaro (Venezia, 1718), pe lîngă unele cronici muntene (Stoica Ludescu, Radu Gre- ceanu, Radu Popescu, Constantin Cantacuzino) șl moldovene (Ion Neculce, Nicolae Costin), lucrări de bază menite să reflecte contribuția fostului domn al Țării Românești la dezvoltarea societății românești pe calea progresului în acea vreme. Date noi privind viața Iul Constantin Brâncoveanu au mal dezvăluit vizitatorilor expoziției lucrările lui Dimitrie Cantemir cu caracter istoric și geografic, cele aparținînd unor Istorici din secolul trecut (Mihall Kogălniceanu, Gr. Tocilescu, V. A. Urechia, Alexandru Xenopol, C. D. Aricescu etc.) și din secolul nostru (N. lorga, C. Giurescu, N. Dobrescu, V. Drăghiceanu, E. Vlrtosu etc.), privind atît pe cola- boratorii fostului domn: stolnicul C. Cantacuzino, Antim Ivireanul, cît și unele evenimente importante ale epocii: asediul Vienei din 1683, lupta de la Zărnești din 1690, pacea de la Carlovltz din 1699, războiul ruso-turc din 1710—1711 care prin implicațiile lor în viața poli- tică a Țării Românești au necesitat prezența acestuia în miezul evenimentelor. S-au mal remar cat de asemenea și numeroasele studii, articole, monografii și sinteze, albume consacrate dezvol- tării învățămîntului, tiparului, dar mai ales arhitecturii civile și de cult aparținind secolelor XVII și XVIII legate de personalitatea lui Constantin Brâncoveanu. în fine un interes deo- sebit a trezit „Tabelul genealogic al Brâncovenilor” alcătuit cu acest prilej de către Virgil Ciocîltan și Mariana Mihailescu. încheiem cu mențiunea că materialele prezentate la această expoziție de o abundență rar întîlnită privind această temă ar putea constitui într-un viitor apropiat o Bibliografie privind viața și domnia lui Constantin Brâncoveanu de mult așteptată de specialiști și chiar de marele public. Constantin Șerban www.dacoromanica.ro 7 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 301 CEONICĂ în ziua de 17 decembrie 1988 în fața Comisiei de doctorat a Institutului de studii istorice și social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat Politica României in sud-estul european după al II-lea război mondial elaborată de Elisabcta Petreanu. Lucrarea cuprinde următoarele capitole: Cap. I „Reluarea relațiilor României cu statele din sud-estul european in condițiile anilor 1944—1947”; Cap. II „România și proiectul unei federații în sud-estul european postbelic”; Cap. III „Relațiile României cu unele state din sud-estul european în condițiile războiului rece”; cap. IV „Evoluția relațiilor României cu statele din sud-estul european în condițiile,.dezghețului” internațional din anii 1954—1956”; Cap. V „Inițiativele României pentru edificarea unui climat de bună vecinătate și colaborare în sud-estul european în anii 1957—1960 ; Cap. VI „Contribuția României socialiste a președintelui Nieolae Ceaușescu la dezvoltarea relațiilor de colaborare cu toate statele din sud-estul european, la edificarea unui climat de pace și securitate internațională”. în afara acestor ca- pitole lucrarea mai cuprinde „Introducere” ; „încheiere” ; „Bibliografie selectivă”. Comisia de doctorat a fost alcătuită din dr. Gheorghe Surpat, șef de sector la Insti- tutul de studii istorice și social politice de pe lingă C.C. ăl P.C.R., președinte, conf. univ. dr. Gheorghe Zaharia, director adjunct științific al Institutului de studii istorice și social-politice de pe lîngă C.C. al P.C.R., conducător științific, prof. univ. dr. Gheorghe I. loniță, prof. univ. dr. Ștefan Lache, dr. Gheorghe Unc, membrii. Comisia de doctorat a acordat în unanimitate Elisabelei Petreanu titlul științific de doctor in istorie. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro CAFTEA ilOJilÂNE ASCĂ ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE N. ADĂNILOAIE, Răscoala țăranilor din 1888, Edit. Academiei E.S.E., București, 1988, 287 p. Moment de vîrf al luptei țărănimii, răscoala din 1888 constituie cea mai importantă mișcare socială pentru pămint și o viață mai bună din a doua jumătate a secolului alXIX-lea. Ridicarea la luptă a țărănimii in primăvara anului 1888 a atras atenția asupra marilor probleme nerezolvate care grevau asupra regimului economic social din România, asupra carac- terului contradictoriu și dureros al dezvoltării capitaliste asupra țărănimii, secole de-a rîndul principala forță a progresului social a apărării libertății și neattrnării țării. Despre acest eveniment s-a seris mult; s-au publicat documente, articole și studii, in- clusiv o monografie1, care au pus în circulație o bogăție impresionantă de informații privind condițiile economice, politice și sociale, cauzele și desfășurarea răscoalelor, trecutul de luptă al țărănimii române din a doua jumătate a veacului al XlX-lea. Monografia elaborată de N. Adăniloaie, apărută recent, la împlinirea a o sută de ani de la izbucnirea răscoalei din 1888, și care constituie și un prilej de evocare și cinstire a trecutului de luptă și jertfă al țărănimii române — are meritul de a aprofunda toate aspectele majore ale acestui important eveniment reoolufionar din istoria țărănimii,analizînd pe larg cauzele mai îndepărtate și ocazionale ale izbucnirii răscoalei — mai bine de o treime din lucrare fiind consacrată situației social-economice a țărănimii — , reliefîndu-se că răscoala a fost pregătită de o întreagă perioadă istorică bogată în evenimente politice și sociale, care au contribuit la maturizarea și impulsionarea acțiunilor revoluționare ale sătenilor (p. 10—11). Rod al unor investigații începute cu peste trei decenii în urmă (cum se arată în Cuvtnt înainte), monografia este bazată, în cea mai mare parte, pe documente inedite, dar și edite, care au permis autorului să urmărească pe un plan larg multiple aspecte ale răscoalei: desfășu- rare, forme de luptă folosite, atitudinea partidelor politice, a cercurilor muncitorești, aflate în plin proces de creare a partidului clasei muncitoare, a opiniei publice, să releve însemnătatea, ecoul și urmările răscoalei. Din cele nouă capitole ale lucrării, două sînt consacrate antecedentelor, adică situației social-economice și luptei țărănimii dintre anii 1864—1888. Primul dintre acestea are în ve- dere analiza legii rurale din 1864, moment de răscruce în dezvoltarea țării și cu deosebire în istoria țărănimii, care a emancipat pe țărani de servituțile feudale și, în același timp, a deter- minat extinderea economiei bazate pe schimbul produselor necesare consumului, cît și celor folosite ca mijloace de producție. Reforma — arată autorul, deși nu a rezolvat decît parțial și temporar problema agrar-țărănească, atît de mult dezbătută încă din timpul revoluției de la 1848, dosființînd claca, dependența de moșie și împroprietărind majoritatea clăcașilor, e drept, adeseori, cu loturi de pămînt insuficiente, a dat un puternic impuls progresului societății românești, dezvoltării industriei, agriculturii, comerțului etc. După aplicarea legii rurale din 1864, moșierimea a rămas stăpînă pe cea mai mare parte din suprafețele de pămînt cultivate, pe pășuni, pe păduri, în timp ce țărănimea, deși se eli- berase de clăcășie, era lipsită de mijloace bănești și de întinderi de pămînt suficiente, care să-i permită să întemeieze o gospodărie independentă și prosperă. Insuficiența loturilor de pămînt, calamitățile naturale și seceta din vara anului 1864 au contribuit la agravarea situației țără- nimii, care a fost nevoită să apeleze din nou la moșieri și arendași, angajlndu-și munca pe mulți ani în condițiile dictate de aceștia. La rîndul ei, legea pentru „tocmeli” agricole, votată în 1866, stabilind noile relații dintre proprietarii de pămînt și țărani, constituind „instru- mentul legal” cu ajutorul căruia moșierii și arendașii puteau folosi aparatul adimninstrativ comunal spre a-i obliga pe țărani să le muncească pămînturile, (ale cărei prevederi au fost și mai mult înăsprite în 1872, cînd țăranii trebuiau să fie scoși la munci cu ajutorul doro- banților) a contribuit și mai mult la înrăutățirea situației țăranilor, determinînd mari fră- mîntări în lumea satelor, amplifieînd nemulțumirile lor, cu atît mai mult cu cît guvernanții amînau promisiunile împroprietăririi tinerilor („însurățeilor”) care în 1864 se aflau sub drapel 1 Constantin Corbu, Răscoala țăranilor de la 1SS8, Edit. Științifică și Enciclopedică, Bucuiești, 1978, 234 p. „Revista de istorie”, tom 42, nr. 3, p. 303—315, 1989 www.dacoromanica.ro 304 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 2 și deci nu primiseră pămlnt. La sfirșitul anului 1873, In condițiile intensificării frămîntărilor și ale agravării crizei orientale, implicit a iminenței izbucnirii războiului pentru independență, guvernul național-liberal a promis împroprietărirea urgentă a tuturor sătenilor îndreptățiți de articolele 5 și 6 ale legii rurale. între timp, însă, izbucnind războiul, guvernul a amînat lucră- rile de împroprietărire, circulara dată în acest sens de Ion G. Brătianu urmărind, pc de o parte, să calmeze spiritele agitate din lumea satelor (p. 59), pe de altă parte, să lege promi- siunea împroprietăririi de războiul în care avea curind să intre și România. Promisiunile „noii” Împroprietăriri an avut un larg ecou in rîndurile țărănimii, care lega de dobîndirea independenței speranța împroprietăririi, lupta pentru independență contopindu-se cu lupta pentru pămîntul mult dorit. Monografia relevă pe larg contribuția țărănimii, participarea ei masivă la războiul pentru dobîndirea independenței depline, mii de țărani, animați dc dorul de libertate și de o viață mai bună, au răspuns la chemarea țării, mergind pe cîmpul de luptă, dînd dovadă, In marile bătălii de la Grivița, Plevna, Rahova, Vidin, Smîrdan, dc un eroism care a uimit lumea întreagă; alte sute dc mii au sprijinit campania militară prin subscripții bănești, donații de vite, alimente, îmbrăcăminte, ca și prin numeroase transporturi de muniții și provizii necesare frontului. Ostașii proveniți în cea mai mare parte din rindurile țărănimii au dus greul războiului pentru cucerirea independenței naționale. După război (vezi cap. III Agravarea situației țărănimii și frămînlările de la sate între anii 1878—1888) țărănimea, înșelată în așteptările ei, a început din nou să sc agite, frămîn- tările și nemulțumirile ei fiind alimentate nu numai de promisiunile neonorate, dar și ca urmare a agravării condițiilor de viață, cît și a ruinării multor gospodării țărănești în timpul războ- iului. în fața intensificării nemulțumirilor — se arată în monografie — guvernul național-liberal a fost nevoit să împroprietărească, în anii 1878—1879, o parte a țăranilor care nu primiseră pămînt. Din cele peste 100 000 dc familii țărănești îndreptățite a primi pămint, au fost îm- proprietăriți numai 48 342 dc familii de însurăței, cărora, în marc parte, li s-au oferit pă- mînturi slab productive. Modul cum s-a făcut „noua” împroprietărire, țăranii fiind șicanați la delimitarea loturilor și înșelați la măsurătoarea pămîntului, cît și faptul că mulți țărani, în timp ce erau pe front, fuseseră deposedați dc terenurile dc pămint primite la împroprietărire, a determinat noi frămîntări la sate. Această situație a impus guvernului să vină cu noi măsuri : pe dc o parte, să pună în vînzare loturi de 4, 6, 8, 25 și 50 ha din unele moșii ale stalului, plătibilc în rate, pe o durată de 24 ani, cu o dobîndă de 6%, măsură de care aveau să beneficieze mai cu scamă țăranii înstăriți, cărora le-a venit în sprijin, cu fonduri bănești, Creditul agricol, înființat, de asemenea, în 1881, iar pe de altă parte, să modifice unele prevederi ale legii „tocmelilor” agricole, prin care erau excluse clauzele penale și cele de solidaritate dn contractele agricole, precum și executarea țăranilor la muncă prin forța dorobanților (p. 82). Aceste măsuri, dacă ar fi fost aplicate întocmai, ar fi dus cît de cit la ameliorarea suferințelor țăranilor. în deceniul care a urmat războiului de independență, la sate s-au înregistrat mari ne- mulțumiri și frămîntări. Numai între anii 1883 — 1887 — arată autorul — au avut loc peste 40 de răfueli violente împotriva exploatatorilor (p. 101 — 110). Analiza aprofundată a situației social-economice a țărănimii dintre anii 1864—1888 îl determină pe autor să conchidă că „Nesoluționarea problemei agrare, insuficiența loturilor acordate foștilor clăcași și neglijarea drepturilor generațiilor viitoare de săteni de a obține pămînt au generat izbucnirea răscoalei din 1888”. Lipsa de pămînt a unei mari părți a țărănimii, „învoielile” agricole oneroase, creșterea cuantumului dijmei, a arenzii, a cametei, abuzurile și jafurile aparatului administrativ, inclusiv agitațiile politice în vara anului 1887 — 1888, toate acestea au contribuit la ridicarea la luptă a țărănimii. Momentul izbucnirii răscoalei din 1888 a avut loc în orașul Urziceni, în ziua dc 20 martie, dc unde s-a întins în alte localități, cuprinzind 28 din cele 32 județe ale țării. Răs- coala s-a resimțit puternic în județele Ialomița, Ilfov, Prahova, Dîmbovița, Vlașca, cuprinzînd circa 300 dc sate, (numărul maxim înregistrîndu-sc în județul Ilfov, unde s-au răsculat 132 de sate), Roman, Vaslui, Botoșani, Suceava, fiind mai puțin intensă în județele Putna Tecuci, Govurlui, Iași, Neamț etc. Desfășurarea răscoalei (a se vedea cap. V Desfășurarea răscoalei în Muntenia) este urmărită în ordine cronologică in cadrul fiecărui județ, marcindu-sc momentele mai semni- ficative, aria de răspîndirc, durată, participanți etc. De la Urziceni, unde trupele trimise au reușit cu greu să „restabilească ordine”, răscoala s-a întins în comunele învecinate : Spetcni, Bărcănești, Manasia, Alexeni, Bărbulești, Elizâ Stoenești, Grindu, Girbovi, etc, țăranii intrlnd cu plugurile pe pămînturile arendașilor, bătînd pe primari, notari, șefi de garnizoană, pe arendași și pe oamenii acestora, introducînd vitele pe semănăturile lor,. în partea de sud a județului Ialomița focarul principal al răscoalei a www.dacoromanica.ro 3 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 305 fost comuna Ulmu ; de aci răscoala s-a extins in comunele Cbirnogi, Ciocănești, Mărgineni, Vărăști, Valea Mare, Valea Rusului, Ceacu, Tăricen, Cunești, Lupșani. Flăcările răscoalei au cuprins, între 4—6 aprilie 1888, întreaga zonă între Lehliu, Slobozia și Călărași, țăranii mal- tratînd pe proprietari, arendași și primari, incendiindu-le casele, arzînd registrele de,,toc- meli” agricole, devastînd prăvăliile comercianților. în județul Ilfov flacăra răscoalei a cuprins mai întîi comunele Afumați și Ștefănești, cunoscînd o mare violență în comunele Dascălu-Creața, Căciulați, Creața-Leșile, Moara Săracă, Greci-Grădiștea, Fierbinți, Micșunești-Greci, Lipia Bojdani, Nuci, Meri Petcbi, Pitească Pasărea, Moara Domnească, Brănești, Belciugatele, Crîngu, Fundulea, inclusiv majoritatea satelor din jurul capitalei : Colentina, Pantelimon, Dudești-Cioplea, Berceni, Cățelu, Jilava, Săftica, Periș etc. răsculații cerînd, pe lingă pămînt, porumb, micșorarea dijmei, ușurarea „învoielilor” agricole, atacînd pe primari, perceptori, devastînd magazine, împărțindu-și produsele. în județul Prahova răscoala, desfășurată între 2—13 aprilie, a cuprins 52 de localități, printre care : Fulga, Gherghița, Vadu Părului, Sălciile, Ciorani, Adîncata, Drăgăncști, Ciocanii de Sus, Tomșani, Gorgota, Potiganu etc. în județul Dîmbovița răscoala a cuprins, de asemenea, un număr de comune, printre care : Bildana, Cătunu și Butimanu, Cojasca, Crtngurile, Bilciurești, Cornetu, Potlogi, Valea Mare, Mogoșani, Pătroaia, Conțești, Cornetu etc. în sftrșit, în județul Vlașca răscoala s-a desfășurat între 7—16 aprilie, cuprinzînd co- munele : Prundu, Gălățeni, Călugăreni, Mihăilești, Clejani, Bulbucata, Slobozia, Pueni, autorul referindu-se și asupra răscoalelor din celelalte județe (Buzău, Rimnicu Sărat, Brăila, Muscel, Argeș, Dolj, Gorj, Vîlcea, Olt, Teleorman, și Romanați zăbovind mai mult asupra celor din județele Dolj și Romanați unde, exagerările prefecților privind amploarea mișcărilor, s-au sol- dat cu schingiuirea multor țărani nevinovați, ca la Izlaz, Giuvărăști etc.(p. 116—132). în Moldova (vezi cap. VI Mișcările țărănești din Moldova p. 184—212) răscoalele gene- rate de aceleași cauze au izbucnit mai tirziu și n-au avut amploarea celor din Muntenia. Ele au cuprins județele Tecuci, Covurlui, Putna, Iași, Neamț, Vaslui, Roman, Suceava și mai ales Botoșani, unde au fost și cele mai puternice, mai ales în comunele Corni și Dumbrăveni. într-un capitol separat (al VH-lea Forme de luptă folosite de răsculafi p. 203—216) au- torul analizează formele de luptă folosite pentru atingerea obiectivelor lor, deși, atunci cînd s-a urmărit desfășurarea răscoalei s-au arătat întrucîtva și acestea. Oricum, în capitol se insistă asupra intrării răsculaților în orașe ca Oltenița, Călărași, Găești, Galați (s-au făcut încercări de a se pătrunde și în capitala țării, dar fără sorți de izbindă) în scopul de a obliga autoritățile superioare să le satisfacă revendicările, atacarea orașelor constituind, în fapt, o formă superioară de luptă folosită de răsculați. într-alt capitol (cap. VIII) autorul analizează în mod succint modul cum au reacționat clasele conducătoare, cum a fost reprimată răscoala, represiune care era cerută nu numai de numeroșii moșieri și arendași refugiați in Capitala țării (aproximativ 150) dar și de partizani ai fostului guvern național-liberal și ai Opoziției-Unite. Represiunea — apreciază autorul — a fost de o cruzime fără precedent, „barbară”. Au fost arestați, maltratați și schingiuiți mii de țărani „capi ai răscoalelor”. Deși numărul exact al victimelor este greu de stabilit, autorul apreciază că 1 000 de țărani au căzut uciși și răniți” (p. 229), din care 400 morți și 600 răniți. Ultimul capitol al monografiei (cap. IX) analizează atitudinea partidelor politice, a cercu- rilor muncitorești și a opiniei publice față de răscoală. Indiferent de apartenența de moment la Partidul Conservator ori Național-Liberal, reprezentanții claselor dominante au fost ostili mișcării țăranilor. Moșierimea, mai ales, lovită in interesele ei de clasă exploatatoare, a avut în întregime o atitudine ostilă răscoalei (p. 239). în contrast cu atitudinea claselor exploata- toare, monografia rebefează atitudinea plină de simpatie, de înțelegere pe care a avut-ozclasa muncitoare, intelectualitatea și unele cercuri și grupări de stingă. Muncitorii din București, Pașcani, Mizil, Găești, Galați și din alte orașe și-au manifestat solidaritatea cu țărănimea răscu- lată, presa socialistă. („Dezrobirea” organul cercului muncitorilor din București și „Muncitorul”— organ al cercului muncitorilor din Iași) luînd apărarea răsculaților și făcînd un aspru rechizitoriu claselor dominante. Manifestele date publicității în timpul răscoalei condamnau atitudinea claselor dominante. „Muncitorul” evidenția mai ales necesitatea ca țărănimea să acționeze pe cale pașnică. Socialiști și intelectuali cu vederi înaintate, ca A. Bacalbașa, C. Miile, G. Scorțeanu, Gh. Panu, Vintilă C.A. Rosetti, și alții cereau reforme radicale pentru îmbunătățirea situației țăranilor. La rîndul lor, învățătorii, muncitorii și tîrgoveții, ca și mărginași ai orașului Ploiești luau apărarea țăranilor adresînd soldaților îndemnul de a nu trage în frații lor. Răscoala din 1888 a pus în lumină atașamentul clasei muncitoare și interesul profund al socialiștilor față de țărani. „Solidarizarea cu răsculații a maselor populare orășenești, a cercurilor socialiste — conchide autorul — nu'a îmbrăcat o formă organizată pe întreaga țară, datorită faptului că nu exista un partid marxist revoluționar care să înfăptuiască alianța clasei muncitoare cu țărănimea și să conducă Ia victorie lupta acestora” (p. 253). www.dacoromanica.ro 30S CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 4 Răscoala din 1888 a avut un larg ecou In provinciile românești de dincolo de Carpați subjugate de Austro-Ungaria, in țările vecine și in presa europeană. Ziarele românești, ungurești și germane din Transilvania și Banat au publicat numeroase articole privind desfășurarea răs- coalei, manifcstind o vie simpatie față de cauza țărănimii. în finalul monografiei sint reproduse unele documente inedite, deosebit de importante, referitoare la răscoala din 1888, aflate In fondurile Tribunalului Ilfov și Prahova, și in Biblio- teca Muzeului Militar Central. Dată fiind mulțimea localităților rurale (comune și sate) angrenate in răscoală, a dife- ritelor personalități, considerăm că un indice de nume și localități ar fi fost bine venit. Tot atit de utilă socotim că ar fi fost o hartă privind aria de răspindire a răscoalelor. Apreciem că monografia elaborată de Nichita Adăniloaie, cunoscător profund al perioadei istorice din a doua jumătate a veacului al XlX-lea, se Înscrie printre aparițiile valoroase ale istoriografiei noastre. Ea aduce contribuții Însemnate, atit sub raport informativ cit și inter- pretativ privind lupta revoluționară a țărănimii la sfirșitul secolului al XlX-lea pentru pămînt și o viață mai bună, impunlndu-se atenției tuturor. Mircea losa TUDOR MATEBSCU, Păstoritul mocanilor în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră, D.G.A.S., București, 1986, 123 p. -|-8 ilustrații. Lucrarea elaborată de Tudor Mateescu ca o sinteză a problemei enunțate, este construită pe o amplă și serioasă documentare și este rodul muncii asidue și al înțelegerii proporției, cauza- lității și efectelor fenomenului transhumantei. Autorul a cercetat cu migală zeci și zeci de docu- mente — liste, condici, rapoarte, însemnări de călătorie, depozitate In arhivele românești sau din străinătate, In mare parte inedite și a reușit să aducă In fața specialistului și a publicului larg, imaginea de ansamblu, analitică, dar și pe cea concretă, palpabilă prin informațiile cantita- tive-matematice a tot ceea ce a Însemnat transhumanta mocanilor In Dobrogea. Volumul cuprinde o introducere, trei capitole — delimitate cronologic privind păstoritul transhumat plnă la 1877, un capitol de concluzii generale, Încheiere și in anexă clteva documente și fotocopii semnificative. în introducere autorul definește fenomenul transhumantei și termenul de „mocan”, prezintă condițiile de relief și climă propice iernării In Dobrogea și, In finalul acesteia analizează succint lucrările de specialitate dedicate acestei teme. De la bun Început este subliniat faptul că transhumanta, ca la toate popoarele de altfel, nu exclude viața sedentară, ci dimpotrivă este strîns legată de aceasta, fenomenul fiind deter- minat numai de bogăția șeptelului și de insuficiența furajelor, neavlnd cauze de natură demo- grafică. Așezările de unde proveneau mocanii nu au fost abandonate niciodată, ele existlnd de-a lungul veacurilor, plnă In zilele noastre, fapt ce se constituie intr-o dovadă de necontestat a continuității poporului român In spațiul carpato-danubiano-pontic. Păstoritul, așa după cum apreciază autorul, a fost doar o componentă a vieții sociale a poporului român, care n-a fost popor de păstori, ci a fost Întotdeauna legat de pămînt și de viața sedentară. în primul capitol — Păstoritul mocanilor în Dobrogea plnă la 1829 este argumentată marca vechime a fenomenului a cărui existență a fost semnalată documentar Încă din vremea lui Mircea cel Mare, apoi de numeroase așezăminte similare, la care, In secolul al XVIII-lea se adaugă firmane ale unor sultani otomani. Un proces complex care a durat cel puțin, după cîte știm plnă acum, cinci sute de ani — nu se poate logic, să nu aibă Începuturi și rădăcini adinei și puternice In timp. Cu secole in urma epocii amintite turmele de oi ale românilor transilvăneni au coborlt pe vechi poteci și cărări ale munților spre șes la Marea cea Mare. După anul 1800 sursele documentare se înmulțesc dar păstoritul transhumant nu a putut fi reconstituit sub toate aspectele, datorită știrilor disparate și fragmentare, și după cum apre- ciază cercetătorul odată cu anul 1829 se încheie o primă și lungă etapă a păstoritului mo- canilor în Dobrogea. Capitolul al doilea — Păstoritul mocanilor In Dobrogea In perioada 1830 — 1854, sinte- tizează numeroase informații și date ce l-au determinat pe autor să aprecieze că, epoca repre- zintă apogeul acestui fenomen, amploarea lui atingînd cifre fără precedent și fără a fi cunos- cute mai tîrziu. Mai întii autorul face precizări asupra cadrului „legislativ” ce reglementa trecerea moca- nilor peste Dunăre. Acesta s-a fixat după organizarea cordonului sanitar pe linia Dunării prin- tr-un raport al Divanului Săvirșitor al Țării Românești, aprobat la 9 octombrie 1830, cuprins www.dacoromanica.ro 5 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 307 apoi și în Regulamentul vămilor din 31 decembrie 1830. Reglementările juridice au fost urmate de introducerea la carantinele Dunării a unor evidențe stricte, astfel la 24 noiembrie se cerea carantinelor să înainteze lunar un „perilipsis de ori cîte vite vor trece peste graniță în Turchiia, la ernatic, arătînd deosebit felurimea lor”. Evidențele din această epocă s-au păstrat în mare măsură și i-au dat posibilitatea autorului să aprecieze aspectul cantitativ al fenomenului trans- humanței în Dobrogea. Pe baza perilipsisurilor, condicelor șnuruite și catastivelor întocmite de carantinele de pe Dunăre, autorul a realizat grafice anuale pentru toamnă și primăvară subliniind cu fidelitate numărul tîrlelor, al animalelor, numele stăpînilor, al ciobanilor simbriași și ai localităților de proveniență a acestora. Semnificative ni s-au părut cifrele pentru toamna anului 1841, cînd pe la Oltenița au trecut 357 de păstori transilvăneni în septembrie, 62 în octombrie, 213 în noiembrie și 45 în decembrie, iar pe la Călărași : 564 în septembrie, 196 în octombrie, 132 în noiembrie și 163 în decembrie; pentru Călărași deținem și informații cu privire la nu- mărul vitelor : 106 805 și 953 cai și 164 asini în septembrie, 21 316 și, 135 cai și 26 asini în octombrie, 189 cai în noiembrie și 253 cai în decembrie. în primăvara anului 1842 unii păs- tori au revenit la stînga Dunării pe la Giurgiu : 218 în martie, 171 în aprilie și 21 în mai; pe la Oltenița : 379 în martie, 176 în aprilie și 112 în mai; pe la Călărași: 157 în februarie, 745 în martie, 92 în aprilie și 2 în mai. Parcurgind acest capitol și comparînd informațiile oferite, constatăm că un număr impre- sionant de oi la care, după anul 1831 se adaugă cornutele mari sînt duse la „iernat” și la „vărat” peste Dunăre; acest fapt i-a permis autorului să aprecieze just că epoca 1830—1854 este epoca de apogeu a păstoritului transhumant în Dobrogea. în capitolul al III-lea este continuată tratarea problemei în ultimele decenii ale stă- pînirii otomane (1855 — 1877) în Dobrogea. începutul perioadei este marcat de încheierea con- venției austro-otomane (7 februarie 1855) care stabilea condițiile păstoritului, obligațiile mocanilor și statutul lor juridic. Convenția rămasă în vigoare pînă în anul 1865, a însemnat după opinia autorului nu numai un mijloc de reglementare a transhumanței, ci o îngrădire serioasă a acestui fenomen printr-o serie de restricții. Perioada analizată este mai săracă în surse documentare, după anul 1857 nu s-au mai păstrat liste ale mocanilor de la punctele de trecere spre Dobrogea și dinspre Dobrogea, feno- menul fiind atestat, deși diminuat cantitativ, în însemnările lui Henry C. Barkley participant la construirea liniei ferate Cernavodă—Constanța și sporadic în acte ale vremii. Autorul apreciază pe bună dreptate că, declinul păstoritului transhumant în Dobrogea a fost marcat de colonizarea masivă a tătarilor în stepele dobrogene, de extinderea terenurilor arabile în dauna pășunilor și a continuat prin scăderea puterii economice a mocanilor și cu stabilirea definitivă a unui număr mare de păstori ardeleni în Dobrogea. Capitolul se încheie cu concluzia justă, potrivit căreia „la 1878 transhumanța mocanilor în Dobrogea în trăsăturile ei clasice ia sfirșit”. Capitolul IV — Aspecte generale ale păstoritului mocanilor în Dobrogea în timpul stă- pînirii otomane este capitolul de analiză și sinteză, în care autorul reușește să desprindă tră- săturile caracteristice ale fenomenului transhumanței. Este tratată Cu discernămînt problema locurilor de origine ale participanților la transhumanță, făcîndu-se distincție în tratarea acestui aspect, între stăpînii vitelor și ciobanii simbriași. Mocanii stăpîni proveneau din trei mari re- giuni etnografice : ținutul Sibiului (Mărginimea — Săliștea, Vale, Tilișca, Poiana Galeș, Rod etc.), Țara Birsei (satele brănene, Săcelene, Brașov, Ilărman, Vîlcan), Trei Scaune (Brețcu și Intor- sura Buzăului),iarpăstorii angajați cusimbrieproveneaudin diverse localități ale țărilor române și nu în mod obligatoriu din Transilvania. Sint de asemenea, analizate aspecte privind drumurile parcurse de mocani prin „țară” pînă la Dunăre; punctele de trecere al fluviului (Brăila, Călărași, Giurgiu, Zimnicea, Izvoarele, Calafat, Cerneț, Piua Petrii, Oltenița, Galați); mijloacele folosite la traversarea Dunării, care erau, de regulă bacuri numite „poduri umblătoare”, aparțiuînd „contracciilor” șenalului Dunării, caice sau luntri; destinația mocanilor care treceau la dreapta Dunării precizată de regulă prin expresiile „în Turchiia” „la Dobrogea”, „la malul mării” sau „la mare”. Se impun atenției noastre informațiile referitoare la obligațiile financiare ale mocanilor față de statul otoman. Ciobanii transilvăneni se bucurau în Imperiul otoman, de drepturile cetățenilor austrieci, fiind scutiți de taxele pe care le plăteau raialele. Ei se aflau inițial sub jurisdicția consulatului Austriei de la Galați apoi după 1856 sub cea a viceconsulului de la Htrșova destinat să se ocupe special de treburile mocanilor veniți cu vitele în Dobrogea. Pentru pășunat, care era „în principiu” de șase luni sau un an, dar putea fi prelungit pînă la durata de patru ani, statul otoman încasa, pentru șase luni, 56 parale de fiecare oaie (otlakie) și, în plus, percepea o oaie la fiecare turmă de 500 de oi. Caii, animalele de povară și bovinele erau scutite de orice taxă, dar limitat: un cal pentru 100 de oi, o vacă cu www.dacoromaiiica.ro 308 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 6 lapte ,1a 500 de oi, iar cîud aceste proporții erau depășite se plăteau 240 parale un cal pentru șase luni și 160 parale de fiecare vacă, tot pentru șase luni. în continuare autorul tratează viața pastorală propriu-zisă : sălașurile și hrana păsto- rilor, organizarea tîrlelor, bolile oamenilor și animalelor, raporturile dintre stăpînii turmelor și ciobanii simbriași, condițiile aspre ale vieții de păstor, jafurile pricinuite de tîlhari și armatele otomane. Așa după cum o demonstrează documentele, numai stăpînii de tîrle mai puțin înstăriți își însoțeau vitele în Dobrogea, cei bogați rămînind în Transilvania, la gospodăriile lor. Stăpînii turmelor veneau, de obicei să-și inspecteze tîrlele instalate pentru iernat și să aducă lucruri de trebuință pentru păstori. în cursul lunii decembrie 1831, au trecut la dreapta Dunării, pe la Călărași, mai mulți stăpîni de turme, din Săliște ; despre care se arată că „merg spre vederea oilor ce le au spre crnatic în Turchiia, la Nangaliia cu soroc de două luni”, toți avînd „cai cu tarhaturile lor” și sume de bani. Volumul se impune și prin aprecierile corecte asupra stabilirii definitive ale mocanilor în teritoriul dintre Dunăre și Marea Neagră. Viața grea nu i-a împiedicat pe mulți dintre mocani să rămînă perioade îndelungate cu vitele în Dobrogea, situație care a dus treptat la stabilirea definitivă a unora dintre ei pe pămîntul dobrogean. Mocanii statorniciți în Dobrogea ieșeau din circuitul transhumanței, trecînd la practicarea păstoritului local, a agriculturii comerțului și meșteșugurilor, unii dintre ei contribuind la înflorirea vieții spirituale a Dobrogei. în final autorul subliniind implicațiile de ordin economic, social și politic ale acestui fenomen, apreciază faptul că mocanii sabiliți definitiv în Dobrogea au constituit un element activ în viața provinciei și au grăbit trezirea conștiinței naționale a românilor băștinași. Lucrarea în ansamblul său adună și sintetizează izvor lingă izvor, fapt lingă fapt, argument lîngă argument și reușește să convingă că păstoritul mocanilor în Dobrogea, feno- men cu implicații multiple și cu adînci rădăcini în trecut, s-a împletit organic, de-a lungul veacurilor, cu însăși istoria acestui străvechi pămint românesc. Filofleia Rinziș RADU POPA, La începuturile evului mediu românesc. Țara Hațegului, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1988, 324 p. în urmă cu două decenii, prin monografia Țării Maramureșului în veacul al XlV-lea, Radu Popa lansa în istoriografia românească un nou mod de abordare a istoriei țărilor me- dievale românești. înscriindu-se în cele mai avansate curente ale cercetării istorice, investigarea istorico-arheologică globală a acestor subdiviziuni politico-geografice — atît de importante pentru procesele de etnogeneză și de constituire a statelor feudale românești — s-a dovedit a fi deosebit de generoasă, lucrarea de față constituind, credem, cea mai bună dovadă în acest sens. O asemenea abordare necesita desigur și o metodă adecvată condițiilor materiale și nivelului actual al cercetării, ca și problemelor specifice ridicate de aceste „țări”. Folosită și în Țara Maramureșului, metoda reconstituirilor regresive, deși nu singura, după cum re- cunoaște însuși autorul, s-a dovedit cea mai oportună. Lucrarea debutează cu un capitol preliminar menit să delimiteze geografic și crono- logic limitele cercetării, lămurind aspecte esențiale privind semnificația extinderii teritoriale a Țării Hațegului sub raportul evoluției relațiilor dintre formele de organizare autohtone și cele pe care regalitatea încerca să le implanteze, precum și fixarea momentului cronologic pentru care este posibilă reconstituirea geografiei istorice hațegane la care să se raporteze informa- țiile arheologice în măsură să ofere date despre etapele anterioare. Izvoarele și istoriografia Țării Hațegului sînt trecute în revistă cu mult spirit critic, autorul apreciind lucid și cumpătat importanța dar și limitele fiecărei categorii de izvoare, limite ce decurg din natura sau cin stadiul actual al cunoașterii lor. Raportarea autorului la rezultatele cercetării anterioare subliniază nota de continuitate, reprezentată de bogatele in- formații privind diferite aspecte, dar exprimă și incapacitatea lor de a ține locul unui demers global care prelucrează și interpretează unitar întreaga informație și care este în măsură să releve atît specificul local cît și trăsăturile generale, semnificative pentru întreaga istorie me- dievală românească. Precizarea condițiilor cadrului natural-geografic constituie obiectul unei analize a cărei necesitate este subliniată cu îndreptățită insistență. Compartimentarea geografică, relieful, re- țeaua hidrografică și de drumuri, precum și resursele naturale, constituie factori care au exer- www.dacoromanica.ro 7 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 309 citat o permanentă influență asupra societății. De modul in care ea a reușit să răspundă acestor determinări a depins vitalitatea ei și, în ultimă instanță, continuitatea de locuire a Țării Hațegului. Caracterul lacunar al izvoarelor documentare și narative referitoare la primele secole ale evului mediu transilvan și metoda de cercetare amintită l-au determinat pe autor să consacre un capitol substanțial analizei documentației arheologice (cap. V. Țara Hațegului de dinaintea știrilor scrise, p. 39 — 77). Deși investigațiile arheologice au sporit considerabil în ultimele trei decenii, ele sînt încă departe de a fi suficiente și omogen repartizate din punct de vedere cronologic și geografic. Cercetările întreprinse de autor în Țara Hațegului sînt în măsură să arunce o lumină nouă asupra realităților istorice: cca. 80 — 90% din teritoriul cercetat nu a fost afectat direct de înaintarea granițelor politice ale regatului maghiar în secolele XI—XIII, așezările românești din secolele anterioare putîndu-și continua viața și evoluția istorică proprie. Vestigiile arheologice din afara zonei de contact cu colectivitățile nou instalate aparțin satelor românești, existînd chiar situații (ca de ex. la Streisîngiorgiu) în care este dovedită con- tinuitatea unor asemenea vestigii cu cele de mai tîrziu, din secolele XIV—XV, a căror atribuire etnică este asigurată de izvoarele documentare. Sînt remarcabile paginile consacrate problemelor cronologiei și atribuirii etnice ale unor elemente de inventar arheologic, abordarea nunanțată și circumspectă fiind în măsură să-l ferească pe autor de aprecieri unilaterale și de exagerări. Deosebirile constatate în inventarul arheologic din diferitele zone ale Transilvaniei sînt interpretate ca reflectînd nu atît deosebiri etnice cît decalaje de evoluție și de progres tehnic. Prezența unor podoabe sau accesorii dc port în necropolele medievale transilvane poate reflecta evoluția unor granițe politice, nicidecum transformări etnice fundamentale. Problemele geografiei istorice hațegane, aspect esențial al reconstituirii structurii socie- tății, constituie substanța capitolului următor : Țara Hațegului in secolele XIII—XIV. Satele hațegane, p. 78—144. Cantitatea și. calitatea știrilor din izvoarele documentare ridică în fața cercetătorului habitatului medieval transilvan dificultăți adeseori insurmontabile, riscul igno- rării unor sate fiind practic imposibil de eludat. Aceste dificultăți nu îndreptățesc însă concluziile grăbite ori denaturate ce caracterizează geografiile istorice mai vechi întocmite pentru Țara Hațegului. Neluarea în seamă a sistemului de relații sociale caracteristice satelor românești sau neglijarea transformărilor esențiale intervenite la începutul sec. al XlV-lea în sistemul social- juridic — transformări care au creat condițiile apariției în documente a satelor și a feudalității românești — duc în mod inevitabil la o imagine deformată și incompletă a geografiei istorice hațegane din sec. XIII —XIV. Singura cale justă, urmată și de autor, o constituie utilizarea tuturor informațiilor documentare, a cercetărilor de teren, arheologice, toponimice etc. pc baza cărora să se reconstituie rețeaua de sate și de relații patrimoniale, trăsăturile și dinamica habitatului sub raportul repartizării geografice, a mărimii și vechimii satelor, precum și suj, cel al etniei lor. Registrul așezărilor, ce cuprinde 195 de sate, este rezultatul unui efort impresionant, minuțiozitatea analizei structurilor patrimoniale, genealogice, a toponimiei, constituind garan- ția încheierilor ce se cuprind în capitolele următoare. Știrile scrise, coroborate cu informația arheologică, dovedesc în mod convingător că peste 85 % din numărul așezărilor îl formau satele românești, iar pretinsa „explozie demografică” ce ar trebui să fie urmarea unei colonizări recente, nu reprezintă decît cel mult o „explozie” a informației documentare în condițiile social-politice noi din vremea dinastiei angevine, Capitolul Societatea hafegană la începuturile evului mediu. Obști sătești, cnezi și nobili, p. 145 — 202, evidențiază cu și mai multă claritate vechimea și caracterul omogen românesc al structurilor politîco-sociale și juridice ale societății hațegane. Factor de permanență și de unitate în istoria noastră, obștea sătească a constituit și în cadrul societății hațegane rea- litatea fundamentală. Echivalînd în esență cu satul, obștea a funcționat ca organism social-eco- nomic unitar chiar și după aservirea ei juridică. Caracterul confuz al documentelor ca și inte- resele autorității politice sau ale stăplnilor feudali proveniți din mediul autohton ridică nume- roase obstacole în calea unei analize ce-și propune reconstituirea mecanismelor care asigurau funcționarea obștilor sau a procesului de destrămare ale acestora. Interpretarea atentă a informațiilor din documentele de cancelarie a permis totuși autorului să distingă aspectele reale de cele create în mod artificial de cancelaria regală sau voievodală. în veacul al XlV-lea obștea sătească hațegană, deși încă puternică, suferise fisuri ce i-au grăbit dezagregarea și apariția unor instituții noi. Printre acestea pe primul loc se impune cea a cnezatului. Desemnînd o simplă posesiune de părntnt sau avînd caracter de dominium, deci de stăpînire asupra satului, cnezatul este definit de autor ca o instituție de natură feudală pur românească, reflectînd existența unei pături sociale suprapuse cu importante rosturi șociale, economice, militare și spirituale. www.dacoromanica.ro 310 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 8 Reconstituirea formațiunilor teritoriale, reprezentate dc uniunile de obști, de aceeași natură eu cnezatele de vale din Țara Maramureșului, este de natură să ofere noi puncte de sprijin în cunoașterea mai detaliată a societății hațegane, dar relevă In același timp și carac- terul unitar al evoluției scietății românești In evul mediu. Cele zece cnezate dc vale (Rlul Marc, Densuș, Rlu Bărbat, Rlul Alb, Britonia, Streisîngiorgiu, Cerna, Sălașuri, Silvaș și Vad) Își datorează existența unor necesități cc țin de funcționarea mecanismelor economice, sociale, juridice, militare și spirituale In afara cărora nu se poate concepe viețuirea nici unei co- munități sătești. Un aspect important, adeseori greșit Înfățișat, 11 reprezintă transformările suferite de feudalitatea românească hațegană In contactul cu autoritatea politică care i s-a suprapus Ince- plnd din sec. al XlII-lea. Sistemul de stăpiniri din interiorul societății românești nu a fost afectat direct de instalarea la Hațeg a reprezentantului autorității regale In deceniul al optulea al sec. XIII, noul factor politic mulțumindu-se cu acceptarea tacită a stăpînirilor de fapt exercitate de feudalitatea românească In schimbul unor redevențe. Relațiile s-au dezvoltat in secolele urmă- toare, tnregistrindu-se chiar fenomene de inobilare ale unor cnezi, ceea cc a Încurajat pro- cesul de destrămare al obștilor. Cu toate acestea, este In afară de orice Îndoială că ieșirea din devălmășie n-a fost determinată de actul regal și că procesul de stratificare socială a fost unul intern in fundamentele lui. Atenția autorului s-a Îndreptat în continuare spre mărturiile de civilizație hațegană (cap. VIII. Civilizație medievală in Țara Hațegului, p. 203—249). Analiza proceselor de pro- ducție l-a condus pe autor la surprinderea modalităților In care societatea românească din Țara Hațegului a izbutit să-și regleze procesele economice In funcție de resursele naturale și de necesarul subzistenței, relevînd caracterul complex, agro-pastoral al economiei sătești. Remarcind problemele ridicate de investigarea arheologică a satului medieval, rezultate din insuficiențele cercetării sau din Însăși natura acestor obiective greu de surprins In teren, cercetătorul insistă asupra monumentelor de arhitectură, militare și civile, abordarea lor sub- liniind stăruitorul efort depus pentru a desluși semnificațiile sociale adinei ale ridicării acestor construcții. Cetățile (Hațeg, Deva, Hunedoara), fortificațiile și reședințele cneziale (Răchitova, Mălăești, Colț, Strei) sînt expresii ale maturizării relațiilor feudale In societatea românească. în capitolul Țara, comitatul și districtul Hațegului, p. 249—264, slnt analizate aspectele legate de evoluția teritorial-administrativă și instituțională a „țării”. în contextul Diplomei cavalerilor ioaniți din anul 1247 această terra se definește ca un teritoriu geografic delimitat ce formează o structură teritorial-politică românească, asemenea cnezatului lui Litovoi voievodul, înainte de această dată ea fiind unul din cnezatele care formau voievodatul lui Litovoi dispus pe cele două versante ale Carpaților. Cercetarea evoluției statutului juridic și al organizării interne ale Țării Hațegului prilejuiește exprimarea poziției autorului în controversata problemă a descălecatului hațegan In Oltenia, interpretat ca un transfer al unui nucleu de organizare politico-militară românească și nu ca un transfer de populație de pe o parte pe alta a mun- ților. Analizlnd condițiile In care Țara Hațegului a evoluat de la terra la district, se remarcă continuitatea teritorială și instituțională, deci implicit și etnică, Încercarea de a organiza un comitat negăsindu-și suportul social și politic necesar. Transmiterea unor instituții din sec. XII—XIII ale Țării Hațegului In districtul din sec. XIV—XV este exemplificată de evoluția instituției „adunărilor obștești ale cnezilor, bă- trînilor și oamenilor de orice stare din district”. Inițial adunările au fost o instituție exclusiv românească a Țării Hațegului, cu caracter larg popular, care doar după instalarea autorității regale și-a pierdut o parte din atribuții (politic, administrativ, militar) rămlnind doar scaune de judecată. Ultimul capitol, Țara Hațegului ca parte a teritoriilor românești, Pagini de istorie politică, p. 265—286, este consacrat prezentării istoriei politice a Țării Hațegului pină în secolul al XlV-lea, preocuparea centrală a istoricului fiind plasarea evenimentelor în contextul general al istoriei românești. „Nici nu putea fi altfel, după cum recunoaște însuși autorul, căci indiferent de împrejurările care au condiționat diferit evoluția societății dintr-o parte sau alta a teritoriilor locuite de români, această istorie a fost unitară”. Lipsa știrilor scrise pentru această perioadă timpurie a evului mediu românesc obligă pe specialiști la avansarea multor ipoteze referitoare la evoluția istoriei politice a acestor „țări”, raportarea permanentă la evenimentele, mai bine cunoscute, din vecinătate fiind unica garanție a veridicității acestor reconstituiri. Explicația situației politice aparte a Țării Hațegului în secolele Xț—XII, ca și a celorlalte formațiuni teritorial-politice românești din sud-estul Tran- silvaniei și nordul Olteniei, este găsită de autor în rezistența acestor țări, cuprins Intr-un bloc omogen și compact de locuire românească, atît împotriva centralelor de autoritate ale rega- lității de pe Mureș, cit și împotriva acelora ale cumanilor din regiunile extracarpatice. www.dacoromanica.ro 9 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINA DE ISTORIE 311 Din această perspectivă, o serie de evenimente și procese istorice (rolul și ponderea populațiilor alogene, crearea Banatului de Severin, conflictul dintre regat și voievodul Litovoi etc.) Iși găsesc explicația și locul potrivit In contextul istorici românești. Remarcabilele rezultate științifice și calitățile metodologice ale lucrării o vor impune, sin tem convinși, printre contribuțiile dc referință In domeniu. Antal Lukacs Paysans et Nations d'Europe centrale et balkanique. La reinvention du paysan par Wțltat en Europe centrale et balkanique aux XIXe et XXe siecles, Maisonneuve et Laiose, Paris, 1985, 279 p. Volumul Paysans et Nalions d’Europe centrale el balkanique conține 18 comunicări, ce au fost prezentate la Paris, cu prilejul unei reuniuni internaționale, sub auspiciile Centre Națio- nale dc Rccherchc Scicntifique și avind drept temă: La reinvention du paysan par l’Elat en Europe centrale el balkanique aux XiX-e et XX-e siecles (Rcinventarca țăranului de către stat în Europa centrală și balcanică, sec. XIX și XX). Autorii comunicărilor tind să demonstreze că odată cu apariția Slatiilui-Națiunc și pînă în zilele noastre în întreaga regiune ccntral-sud-est-curopcaiiă, s-a desfășurat și continuă să se desfășoare un proces, cu totul defavorabil țărănimii ca atare. Pentru a dovedi această idee, ei an utilizat moderna metodă dc cercetare intcrdiscipli- nară și s-au ocupat de controversele dintre statul națiune și țărani, rccurgind la analiza asupra folclorului (partea l-a), a limbii și ideologiilor (partea a II-a), oprindu-se apoi lu partea a treia a lucrării asupra aspectului : fărani și politică. Cartea oferă, incontestabil, mult interes atit din cauza metodei întrebuințate cît, mai ales, din cauza conținutului variat, bogat în idei și informații al comunicărilor. Ținem, de la bun început să relevăm două mari idei pozitive, ce se desprind din majoritatea comunică- rilor, idei ce constituie de altfel și firul roșu care leagă între ele subiecte foarte diferite. Prima idee se referă la trăsătura comună a statelor din aceste regiuni ale Europei, trăsături ce le distinge și de occident și de Orientul Apropiat și dc Rusia, și care interzice ideea căele ar fi un simplu mimetism al occidentului sau ar putea fi examinate ca un univers închis (p. 7). Cea dc-a doua idee generală, ce considerăm că trebuie scoasă în evidență subliniază rolul important al țăranului în formarea Statului-Națiunc. Conform acestei idei, Statul-Națiunc a luat ființă numai atunci cind țăranul a intrat în strategia politică sau mai tîrziu, cind el s-a integrat in activitatea politică națională (p. 7). Concomitent, majoritatea comunicărilor tind însă să demonstreze idcca că și în secolul al XlX-lea și în cel al XX-lea, elitele, care dețin puterea, indiferent dc poziția lor politică, cultivă ideologii neo-țărănești, destinate să le întărească puterea atît pe plan național cît și pe plan social. Aceste elite — sc arată In continuare — recurg la țăran în sensul „unui recurs mitologic, care le servește în fond, drept legitimare” (p. 7). în consecință, aproape toate comunicările urmăresc dc aceea să stabilească raporturile instrumentale sau de putere, ce au existat și există pînă în zilele noastre, între stat și țărani. în prima parte a lucrării, destinată folclorului (p. 13 — 93) sînt prezentate șase comunicări — trei cu cqracter general și alte trei consacrate folclorului grec. Incontestabil, că specialiștii greci Statis Damianakos 1, Stclios Papadopoulos 2 și Alke Kyriakidou 3 au izbutit să ofere, chiar și pentru nespccialiști, un tablou deosebit de intere- sant atit asupra rolului țărănimii, cit și a folclorului în societatea greacă. Dc remarcat este faptul că oamenii dc știință greci consideră necesară examinarea producțiilor culturale ca atare și în contextul lor istoric și sociologic, propunînd astfel, o analiză intcrdisciplinară. Aceeași metodă de cercetare este utilizată in genere și de ceilalți trei specialiști — Zador Todai4, Vilmos Voigt6 și Claude Karnoouh 6 care tratează probleme generale și trag con- cluzii pentru folclorul din toate statele regiunii ccntral-sud-cst europene. Astfel, Claude Karnoouh, care se ocupă de impactul dintre Statul-Națiune și societățile rurale în secolul al XlX-lea, consideră că Statul-Națiune a ignorat „valorile proprii gîndirii țărănești arhaice și uzurpind cuvîntul țăranilor, discursurile folclorice au fost constituite în discursuri politice; concomitent, a operat și o analogie înșelătoare Intre aistoricitatea identității etnice și lingvistice a comunităților țărănești și istoricitatca proiectului statal al Statului-Națiune” (p. 52), ce și-a oferit astfel probe ontologice, care legitimează spațiul suveranității sale. Constatăm imediat că această idee, foarte discutabilă, a cercetătorului francez nu corespunde cltuși de www.dacoromanica.ro 312 CARTEA ROMÂNEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 10 puțin ideii, incluse in chiar introducerea acestei cărți in care se afirmă că „Statele-Națiuni nu au devenit State și Națiuni decît atunci cînd țăranii au intrat in strategia Politicului sau mai tirziu ciijd ei s-au integrat in politica națională. In fond, se subliniază în continuare Societățile țărănești și partidele cu interese țărănești au legitimat aceste state” (p. 7). Apare așa- dar limpede contradicția dintre idcea-cheie și plină de substanță a cărții, subliniată in Cu- vintul introductiv, (p. 7) și ideea neconfirmată de realitatea istorică, susținută de Claude Karnoouh. Dacă unii dintre autorii acestui volum, inclusiv Claude Karnoouh, care au utilizat metode de cercetare interdisciplinară, ar fi studiat cu atenție procesul istoric, care adus, pas cu pas, la formarea Statului-Națiune, ar fi înțeles ireversibilitatea acestui proces dominat de forța principiului naționalităților; ar fi înțeles atunci mai bine, rolul istoric al țărănimii factor important in lupta pentru formarea și consolidarea Statului-Națiune. Această serioasă deficiență apare și mai pregnant, dacă ne referim la comunicarea lui Zador Tordai, despre Metamorfozele folclorului în întreaga regiune central-sud-cst europeană. El pornește de la ideea justă că transformările folclorului decurg din transformările generale ce afectează și societățile locale (p. 20); dar că inscrîndu-se în național, folclorul s-a izolat de conținutul său popular pentru a da naștere unei slabe identificări naționale care putea compensa ideologia naționalistă, dind astfel istoriei naționale un caracter mitic; apoi, continuă autorul cînd această mitologie a luat locul vidului ideologic creat dc schimbarea socială, funcția sa a fost aceea de a menține naționalul în afara socialului. Astfel, consideră Zador Tordai, poate fi Înțeleasă fixarea punctelor nodale ale identificării naționale pe independență și pe luptele naționale intre țări vecine : unificarea, conchide el, se funda pe negarea celuilalt, nercalizindu-se deci în cadrul pozitiv al problemelor sociale (p. 21) și naționale. Pornind de la astfel de speculații și idei apriorice, autorul ignoră procesul istoric, care a dus in anul 1918 la formarea sau la unificarea statelor naționale în regiunea central-sud-est europeană. El ignoră, de asemenea, o imensă literatură istorică, inclusiv o cunoscută istorie a Ungariei 7 care a analizat efectele luptei istorice purtate, in numele principiului naționalităților, de către națiunile oprimate in scopul formării sau al unificării Statului-Națiune 8. De pe această poziție, el susține că anumite forme de folclor apar acolo unde unitatea națională este mai mult ideologică decit socială, fiind realizată „pentru a satisface scopuri exclusiv politice” (p. 30). Pentru a-și funda această aserțiune, Zador Tordai utilizează metoda de cercetare interdiscipil- nară, recurgind la istorie și anume la istoria României, de a cărei unitate națională se ocupă In mod special. Pornind de la etapa istorică a desăvirșirii unității naționale, în cursul anului 1918, • etapă pc care*Zador Tordai o definește ca „moment a celei mai vaste extensiuni teritoriale, a României”, (p. 30), autorul emite o teorie apriorică despre natura unirii din 1918, teorie ce el tinde să demonstreze pe baza faptelor istorice. Începe prin a considera că unirea s-a rea- lizat in jurul Munteniei „țară, după el, relativ arierată” (p. 30), în comparație, în primul rînd cu Transilvania și chiar cu Moldova. Deci, continuă Zador Tordai, dacă unificarea se realizează in jurul părții celei mai periferice a Națiunii, se produce o nivelare prin factorul inferior, (p. 31). Din acest moment, procesul nu mai poate fi trăit de întreaga națiune; astfel că, susține el, transformarea in Stat-Națiune nu mai este rezultatul unei evoluții ci sacrificarea părții celei mai înaintate a națiunii. în consecință, conchide autorul, dacă regiunea centralizatoare se relevă incapabilă de a oferi o perspectivă de progres general, statul va folosi ideologia ca mijloc de realizare a unificării (p. 31), mitologia și folclorul constituind cele două chei de boltă ale acestei ideologii (p. 31); iar această ideologie ca atare, se va manifesta prin construcția și reconstrucția oarecum ireală a unei istorii naționale, ce vizează să legitimeze faptul național, în esență, acestea sînt opiniile autorului despre natura unirii din 1918 cînd națiuneâ română din teritoriile subjugate de două mari imperii anacronice a hotărit să se unească cu țara. Tocmai acest din urmă fapt îi scapă lui Zador Tordai, adică faptul istoric, universal cunoscut, că unirea din 1918 s-a făcut cu Regatul României. îi mai scapă autorului și alte fapte tot atît de bine cunoscute și anume : unirea din 1859, votată de reprezentanții aleși ai națiunii, între Moldova și Țara Românească și ca urmare apariția Statului-Națiune România care, în 1881, devine Regatul România, stat suveran și independent, cu rol efectiv pe arena internațională. Și atunci desigur, se ridică întrebarea : ce valoare mai poate avea o teorie ce se bazează pe atît de evidente greșeli materiale? Constatăm, de asemenea că spre deosebire de majoritatea comunică- rilor, cea a lui Zador Tordai nu are aparatul critic de rigoare și deci nu indică nici o sursă de informare. Ne putem atunci întreba, cum se poate el referi la știința istorică? Cum se pot trage conclzii cu caracter istoric, dacă nu se bizuie pe sursele documentare necesare oricărei cercetări în această știință? Fără bază documentară, fără istoriografie, ce sînt atunci afirmațiile lui Zador Tordai despre Actul istoric al Unirii din 1918? Răspunsul se impune imediat : nu sînt decît simple declarații, pe care autorul desigur le poate face oriunde, dar care nu au nimic de a face cu cercetarea științifică. www.dacaramanica.ro 11 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 313 Cu aceste rezerve, considerăm că partea l-a a lucrării consacrată analizei pe baza folclo- rului, a rolului țărănimii In formarea Statului-Națiune oferă, incontestabil, interes, tn ciuda faptului, că impactul Stat-Națiune — țăran nu iese cu claritate și deci nu este atins unul dintre obiectivele importante anunțate de autori. Partea a Il-a : Limbi, ideologii, identități naționale (p. 97—144) este efectiv o reușită. Autorii, scoțînd în evidență exemple din limba și literatura turcă și greacă, izbutesc, în mod pertinent, să dovedească cît de important, cît de pozitiv este raportul dintre Statul-Națiune și țărănime. Astfel, Altan Gokalp 9 arată că turca, limbă comunitară purtînd stigmatul statutului ■dc țăran și de nomad, servește drept model pentru limba scrisă și vorbită a Turciei de azi (p. 101). în fond, autorul utilizind metoda dc cercetare intcrdisciplinară și recurgind adesea la istorie, dovedește că întreaga mișcare lingvistică, care în anii 1920—1930 ai Turciei kcmalisle, acționa sub deviza „Țăranul, iată stăpînul nostru”, (p. 101), a participat la geneza Statului- Națiune Turcia (p. 113). Pe aceeași linie de gîndire se situează Nedim Giirsel10. Cercetind tradiția poeților și muzi- cienilor populari (âsîk) cc-și cîntau propriile compoziții transmițîndu-le apoi pe cale orală, din generație în generație, Nedim Giirsel descoperă perenitatea acestei tradiții pînă și in viziunea modernă a poeziei revoluționare a lui Nazim llikmet (p. 137). Ambii cercetători relevă deci, cu prisosință, rolul pozitiv al țăranului atît la constituirea Statului-Națiune Turcia cit și la consolidarea, în continuare, a acestui stat și a dezvoltării culturii. Ca și ceilalți cercetători Zachos Siaflekis11 urmărește să demonstreze, recurgind la opera marelui scriitor A. Papadiamantis, rolul țărănimii în fondarea literaturii naționale grecești eadrarea țării noastre în circuitul economic internațional. 11 Contribuția Biroului pentru servicii strategice al S.U.A. la victoria Națiu- nilor Unite. Demografia istorică în lume la sfîrșit de mileniu. i' criticii războii'l www.dacoromanica.ro