A C A I) E M IA DE ȘTIINȚE SOC I A L E SI P O L I TI C E A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA ISTORIA ROMÂNIEI PATRIOTISMUL - DIMENSIUNE A ISTORIEI NAȚIONALE. MIHAI OPRIȚESCU 23 AUGUST 1944 : O ZI DECISIVĂ. A CELUI DE-AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL FLORIN CONSTANTIN1U ARMATA ROMÂNĂ ÎN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 ȘI ÎN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST. ALESANDRU D. DUȚU IMPACTUL EVENIMENTELOR DIN AUGUST 1944 ASUPRA POLITICII. EXTERNE ROMÂNEȘTI. ORIENTĂRI IMEDIATE ȘI DE PERSPECTIVĂ. EL ISA BETA PETREANU CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE SI ADOPTAREA CONSTITUȚIEI SOCIALISTE A ROMÂNIEI (MARTIE—APRILIE 1948). VASILE BUDRIGĂ PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE CARTEA ROMÂNEASCĂ ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE TOMUL 41 1988 AUGUST EDITURA -ACADEMIEI BEinWmWPMTE ROMÂNIA ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA SECȚIA DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE COMITETUL DE REDACȚIE ȘTEFAN ȘTEFĂNESCU (redactor șef), ION APOSTOL (redactor șef adjunct)f NICHITA ADÂNILOAIE, LUDOVIC DEMENY, GHEORGHE I. IONIȚĂ, AUREL LOGHIN, DAMASCHIN MIOC, ȘTEFAN OLTEANU, POMPILIU TEODOR (membri). Prețul unui abonament este de 180 lei. In țară abonamentele se primesc la oficiile poștale și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Cititorii din străinătate se pot abona adresfndu-se la ROMPRES- FILATELIA Departamentul Export-Import-presă P.O. Box 12—201. Telex 10376 prsfi r — București, Calea Grlvițel nr. 64 — 66. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de Redacție al revistei „REVISTA DE ISTORIE”. Apare de 12 ori pe an. Adresa Redacției t B-dul Aviatorilor nr. 1 71247 — București, tel. 50.72.11 www.dacaromanica.ro TOM 41, Nr. 8 august 1988 SUMAR ISTORIA ROMÂNIEI MIHAI OPRIȚESCU, Patriotismul — dimensiune a istoriei naționale. 745 FLORIN CONSTANTINII!, 23 August 1944 : o zi decisivă a celui de-al doilea război mondial......................................... 751 ALESANDRU D. DUȚU, Armata română In revoluția din August 1944 și In războiul antihitlerist ......................................... 757 ELISABETA PETREANU, Impactul evenimentelor din August 1944 asupra politicii externe românești. Orientări imediate și de perspectivă.... 769 VASILE BUDRIGĂ, Constituirea Marii Adunări Naționale și adoptarea primei con- stituții socialiste a României (martie—aprilie 1948)... 797 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE Preocupări științifice franceze sub semnul apropiatului bicentenar al revoluției de la 1789 (Nicolae Liu) ........................ 813 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE Sesiunea științifică anuală a Academiei de Studii Social-Politice de pe lingă C.C. al P.C.R,; Contribuții în domeniul istoriei (Constantin Mocanu) ; Sesiunea științifică : Dunărea și Marea în istoria poporului român (Mariana Păvăloiu); Manifestare științifică consacrată împlinirii a 150 de ani de la apariția ,,Gazetei de Tran- silvania” (Constantin Șerban) ....................... 819 „Revista de istorie”, tom 41. nr. 8, p. 741 — 838, 1988 www.dacoromanica.ro 742 CA IVI HA ROMÂNEASCĂ ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE MARIN NEDELEA, Aspecte ale vieții politice din România in anii 1922—J92S, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1987, 268 p. (Constantin Mocanii) . . . 829' ȘTEFAN PÂSLARU, Republica la români. Ideal și împlinire, Edit. militară, Bucu- rești, 1987, 197 p. (Rie lonescu) ............................................ 832 JOSEF OPATRNY, Antecedentes historicos de la formaciân de la nacion cabana, Universidad Carolina, Praga, 1986, 254 p. (Eugen Denize) ......... 833 * * * Cing siecles de relalions franco-suisses, Hommage ă Louis-Edouard Roulet, Neuchătel, 1985, 359 p. (Mihai Manea)......................................... 835- www.dacoromanica.ro REVISTA 'ISTORIE TOME 41, N° 8 aout 1988 S 0 M M AIR E HISTOIRE DE ROUMANIE MIHAI OPRIȚESCU, Le patriotisme — dimension de l’liistoire naționale........... 745 FLORIN CONSTANTINIU, Le 23 aout 1944 : une journie decisive de la deuxidme guerre mondiale.......................................................... 751 ALESANDRU D. DUȚU, L’Armâe roumaine pendant la râvolution d’aout 1944 et pendant la guerre antihitlerienne.............................................. 757 ELISABETA PETREANU, L’impact des fevânements d’aout 1944 sur la politique ext6- rieure roumaine. Orientations immediates et de perspective .............. 769 VASILE BUDRIGĂ, La constitution de la Grande AssemblGe Naționale et l’adoption de la premiere Constitution socialiste de la Roumanie (marș —avril 1948). . . 797 PROBLfiMES DE L’HISTORIOGRAPHIE CONTEMPORANE Prâoccupations scientifiques francaises sous le signe du proche bicentenaire de la râvolu- tion de 1789 (Nieolae Liu) .............................................. 813 CHRONIQUE DE LA VIE SCIENTIFIQUE La session scientilique annuelle de l’Academie d’etudes socio-politiques preș le C.C. du P.C.R.; Contributions dans le domaine de l’histoire (Constantin Mocanu); La session scientifique : Le Danube et la mer dans l’histoire du peuple roumain (Mariana Păoăloiu); Manifestation scientifique consacree au 150® anniversaire de la parution de „Gazeta de Transilvania” (Constantin Șerban) ...... 819 „Revista de istorie”, tom 41, nr. 8 p. 741 — 838, 1988 www.dacoromanica.ro 744 LE LIVRE R0UMA1N ET fiTRANGER D’HISTOIRE MARIN NEDELEA, Aspecte ale viefii politice din România in anii 1922—1926 (As- pects de la vie politique de Roumanie en 1922—1926), Edit. științifică și enci- clopedică, București, 1987, 268 p. (Constantin Mocanii) ... 829 ȘTEFAN PÂSLARU, Republica la români. Ideal și împlinire (La Râpublique chez les Roumains. IdSal et accomplissement), Edit. militară, București, 1987, 197 p. (Ilie lonescu) ............................. 832 JOSEF OPATRNY, Antecedentes histâricos de la formaciăn de la naciân cubana, Universidad Carolina, Praga, 1986, 254 p. (Eugen Denize)... 833 • * * Cinq siecles de relations franco-suisses, Hommage ă Louis Edouard Roulet, Neuchâtel, 1985, 359 p. (Mihai Manea)...................... 835 www.dacoromanica.ro ISTORIA ROMÂNIEI PATRIOTISMUL—DIMENSIUNE A ISTORIEI NAȚIONALE MIHAI OPRIȚESCU într-o formulă lapidară, dai’ plină de sensuri adinei referindu-se la trecutul neamului nostru marele poet Mihail Eminescu spunea că istoria este suma vieții noastre. Parafrazîndu-1 pe geniul poeziei românești am putea spune fără să greșim că și patriotismul este viața noastră. Istorie și patriotism două noțiuni indisolubil legate între ele pentru că istoria nu reprezintă numai un act de cunoaștere a trecutului, de cunoaștere a experienței seculare de viață a înaintașilor dar și „cartea de aur” a legendarului eroism românesc, un adevărat manual de educație patriotică a maselor. „Avem un trecut glorios — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu în Expunerea la Plenara lărgită a C.C. al P.C.R. din 1—2 iunie 1982 — care reprezintă cea mai prețioasă moștenire a poporului nostru”. Cunoașterea acestei prețioase moșteniri, a muncii și luptei strămo- șilor reprezintă o îndatorire patriotică a generațiilor de azi a căror viață fericită liberă și demnă a fost posibilă datorită faptului că generații de-a rîndul au clădit eu sudoarea și sîngele lor temelia României socialiste de azi. Existența poporului român a fost — istoria o dovedește — o per- manentă luptă pentru unitate, libertate și independență, pentru păstrarea ființei sale. Viețuind pe aceste meleaguri prin strămoșii săi daci încă din anti- chitate, locuindu-le în permanență așa cum o dovedesc datele arheologice în ciuda vicisitudinilor la care a fost supus de-a lungul timpului poporul român și-a apărat cu hotărîre glia strămoșească înpotriva marilor imperii dominatoare, fapt ce a marcat profund existența și destinele sale. Așezat, cum plastic remarca un cronicar „în calea tuturor răutăților” pe un pămînt a cărui bogăție o remarcau istoricii încă din antichitate, poporul român a avut de înfruntat ostile marilor puteri ale Europei, a marilor imperii ale lumii. Moștenind de la strămoșii săi „cei mai viteji și mai drepți dintre traci”—cum îi caracteriza pe geți părintele istoriei, Herodot — o dragoste pentru glia strămoșească ce mergea pînă la jertfa supremă, jertfă eroică ce dăinuie și astăzi dăltuită în piatră pe frescele Columnei lui Traian, poporul român a dovedit ori de cîte ori a fost nevoie de-a lungul istoriei cel mai fierbinte patriotism. Acest popor de țărani căruia glia i-a fost mamă și codrul i-a fost frate cum sugestiv afirma un anonim rapsod popular a înfruntat cei eroism timp de un mileniu hoardele migratoare a lăsat ori de cîte ori i s-a cerut ✓ „Revista de istorie”, tom 41, nr. 8, p. 745 — 750, 1988 www.dacoromanica.ro MIHAI OPRIȚESCU 2 coarnele plugului și a luat armele pentru a apăra ce are mai scump un popor, patria. „Țărănimea — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu a fost întot- deauna vajnica apărătoare a gliei strămoșești împotriva dominației străine, a expansiunii marilor imperii, ea s-a ridicat ca un zid în fața a nenumărate năvăliri și agresiuni. Ori de cîte ori țara a fost în primejdie, țărănimea a pus mîna pe arme și a sărit la luptă fără să pregete dovedind o înaltă conștiință patriotică, nestinsă dragoste pentru pămîntul strămoșesc, un impresionant spirit de jertfă”. Pentru români „iubirea de moșie e un zid” cum afirm? cu pana-i genială Mihail Eminescu în Scrisoarea a IlI-a, acest manifest în versuri al patriotismului românesc. Eroismului românesc îi datorează în bună măsură Europa oprirea expansiunii otomane pe linia Dunării, vreme de un secol și jumătate. Fără geniul militar al lui lancu de Hunedoara, fără patriotismul ostașilor săi, Belgradul „cheia Europei centrale” ar fi împărtășit soarta Constanti- nopolului în 1456 cu consecințe grave pentru destinele popoarelor central- europene. Marile victorii antiotomane românești obținute sub conducerea unor străluciți voievozi patrioți ca Mircea, Vlad Țepeș, Ștefan, sau Mihai Viteazul arătau Europei adevăratele dimensiuni ale patriotismului româ- nesc, demonstrau de ce românii „s-au închinat turcilor nu ca învinși ci ca învingători”, cum a putut fi păstrată această oază de statalitate românească într-o mare de pașalicuri otomane. Cu bună dreptate afirma marele istoric-patriot Mihail Kogălniceanu că Vaslui și Călugăreni i se par mai mari decît Termopile și Salamina pentru că sînt obținute de români. Oare cum ar fi fost posibil marele act politic al lui Mihai Viteazul dacă conștiința de neam a românilor nu s-ar fi cimentuit cu sîngele vărsat în atîtea lupte pentru neatîrnare în care cele trei țări românești au acționat în deplină unitate. Dai’ destinul tragic al lui Mihai Viteazul, strălucirea meteorică a unirii sale, demonstrează un trist adevăr, acela că multe din faptele patrio- tice ale românilor nu au avut consecințe politico-militare pe măsura lor, datorită nefastei politici de dominație a marilor puteri. în epoca modernă, epocă în care popoarele europene aspirau în mod logic spre făurirea unității statale și o viață independentă, poporul român era confruntat cu setea de mărire și dominare a celor mai reacțio- nare și anacronice imperii europene. Teritoriul său a ajuns teren de confruntare pentru imperiile otoman, habsburgic și țarist în secolul al XVIII-lea cu grave consecințe economice și politice, trupul țărilor române fiind ■ mutilat la masa unor tratative oneroase în 1775 sau 1812 după interesele aefestor puteri. Aspirația legitimă a românilor de progres, de a se uni într-un singur stat liber, independent devenea și mai greu de realizat. A fost nevoie de lupta a generații și generații, de spiritul de jertfă al întregului popor, de geniul politic al unor mari atrioți români ca aspirațiile sale să devină realitate. Fără patriotismul și er ismul lui Tudor Vladimirescu cel ce a afirmat că „patria este norodul nu tagma jefuitorilor”, și al pandurilor săi, făăr www.dacoromanica.ro 3 PATRIOTISMUL — DIMENSIUNE A ISTORIEI NAȚIONALE 747 marea ridicare revoluționar-patriotică de la 1848 cînd poporul român condus de străluciți patrioți români precum Bălcescu, frații Brătianu, C.A. Eosetti, Eftimie Murgu, Bărnuțiu, Avram lancu, Kogălniceanu Alecsandri s-a devotat trup și suflet revoluției apărînd-o chiar cu arma în mînă, în momentele ei cele mai grele, nu ar fi fost posibilă Unirea din 1859 nici Independența. Patriotismul constituie o trăsătură definitorie a mișcării culturale de redeșteptare națională începută de Școala Ardeleană și continuată de strălucita pleiadă de oameni de cubură din generația pașoptistă. Lite- ratura cultivă asiduu poezia militant-patriotică prin Eliade, Grigore Alexandrescu, Andrei Mureșanu, Bolintineanu, sau Alecsandri. în zilele zbuciumate ale lui 1848 răsuna cu putere în conștiința românească poemul devenit simbol „Deșteaptă-te române”. în aceleași zile Alecsandri com- punea Hora Ardealului cea care peste puțini ani va deveni imnul unității neamului, Hora Unirii, simbolizînd parcă literar legătura dintre 1848 și 1859. în acești ani Alecu Russo compunea acel strălucit poem patriotic în proză Cîntarea Bomâniei, iar Bălcescu în apusul scurtei dar tumultoasei sale vieți, strălucit exemplu de patriotism se străduia să-și termine opera sa capitală închinată lui Mihai Viteazul, adevărat testament politic și patriotic al celui ce a fost numit pe bună dreptate „cea mai luminoasă figură de la 1848”. O strălucită pagină de patriotism au dat românii, îndeosebi cei mai obidiți dintre ei, țăranii, în anii unirii. Atunci au înțeles să renunțe la atît de îndreptățitele lor doleanțe social-economice pentru a nu crea disensiuni in tabăra unionistă într-un moment cînd era în joc viitorul neamului românesc. Elocventă în a ilustra patriotismul de care erau animați făuritorii unirii este afirmația lui Kogălniceanu că „Unirea națiu- nea a făcut-o”. Peste numai două decenii după ce parlamentul, la 9 mai 1877, într-un act energic al întregii națiuni proclama Independența pe teatrul de luptă al Balcanilor, ostașii români reînviau gloria străbună, prin pildele lor de patriotism făcînd să se rostească din nou în cancelariile diplomatice europene numele de România. „Cinstim eroismul ostașilor români din războiul de independență din 1877, care, la Plevna și Smîrdan au făcut totul — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — pentru a înfrînge arma- tele Imperiului Otcman, pentru afirmarea în lume a României indepen- dente ”. Dar 1877 a fost un moment de puternică afirmare a patriotismului românesc nu numai pe cîmpul de luptă. Bucovineni, transilvăneni și bănă țeni au alergat să se înroleze în armata română, au sprijinit material prin donații efortul militar, dovedind Europei indivizibilitatea neamului românesc, că pentru tot românul soarele la București răsare. Indepen- dența era ultimul mare act patriotic al marii generații de oameni politici și de cultură ce a ctitorit România modernă. Vreme de jumătate de veac între 1878—1918patriotismul românesc s-a identificat cu lupta pentru făurirea unității naționale. Suferințele fraților din teritoriile aflate sub dominație străină, lupta lor împotriva deznaționalizării, practicate de autoritățile maghiare în epoca dualistă, năzuința firească de a se uni cu țara au devenit cauza tuturor românilor. www.dacoromanica.ro 748 MIHAI OPRIȚESCU 4 Academia Română, acest înalt for științific și al unității românești a fost în același timp un ilustru for al patriotismului național. Discursurile de recepție de la Academie erau de cele mai multe oii pagini de înalt patriotism, de glorificare a geniului cultural și științific românesc. Cînd în august 1916, armata română trecea Carpații această,, chee de boltă a teritoriului românesc” primită cu mare entuziasm de românii din spațiul intracarpatic o făcea nu pentru a cuceri teritorii străine — așa cum se mai găsesc și astăzi să afirme unii istorici cărora le este străin spiritul de dreptate — ci pentru a-și elibera frații asupriți și năpăstuiți de cei ce guvernau un anacronic imperiu condamnat de istorie. O strălu- cită pildă de eroism au dat românii în anii primului război mondial supor- tînd ocupația prusacă, îndurînd mari privațiuni într-un teritoriu supra- populat. Cu o armată renăscînd ca prin miracol animată de un fierbinte patriotism românii demonstrau la Mărăști, Mărășești Oituz, într-una din cele mai mari încleștări militare din întregul război că ,,pe aici nu se trece”. Cînd la sfîrșitul lui 1918 la Alba lulia, oraș simbol al unității româ- nești se punea punct final unui secular proces istoric, se încheia și o stră- lucită pagină de patriotism militant românesc. „Desfășurarea evenimentelor istorice — arată secretarul general al partidului — a demonstrat cu putere că Unirea de la 1 Decembrie 1918 care a dus la crearea statului național român a fost rezultatul nemij- locit al luptei hotărîte a celor mai largi mase populare, a întregului popor, un act în deplină concordanță cu drepturile inalienabile ale românilor cu realitatea obiectivă, cu cerințele legice ale dezvoltării istorice sociale”. Patriotismul căpăta noi sensuri și evaluări după 1918. Crearea imediată după război a curentului revizionist, faptul că acesta s-a implan- tat puternic în apropierea granițelor noastre a făcut ca patriotismul interbelic să se caracterizeze prin latura sa antirevizionistă. Apărut în mai 1921 pe arena istoriei ca urmare a unor acumulări cantitative și mutații calitative Partidul Comunist Român prin obiec- tivele sale politice imediate și de perspectivă : lupta împotriva exploatării capitaliste, făurirea unei societăți lipsită de acest flagel al societăților bazate pe clase antagoniste, societatea socialistă, conferea noi dimensiuni noțiunii de pairiotism fundamentate pe o concepție revoluționară despre lume și viață. Marile bătălii de clasă purtate sub conducerea comuniștilor demon- strează cu puterea de netăgăduit a faptelor că Partidul comunist era continuatorul strălucit al glorioaselor tradiții pentru libertate, unitate, neatîrnare și progres social ale înaintașilor. Strălucite pagini de patriotism au înscris masele, sub conducerea partidului comunist în anii luptei antifasciste .Sesizînd imediat pericolul pe care îl reprezenta instaurarea fascismului în Germania, partidul s-a orientat rapid spre organizarea luptei antifasciste. în vara anului 1933 apărea o primă organizație de masă antifascistă Comitetul Național Antifascist în cadrul căruia ca reprezentant al tineretului activa tînărul revoluționar Nicolae Ceaușescu ce avea să fie, nu peste mult timp, figura centrală a marelui proces antifascist de la Brașov din vara anului 1936. Se deschidea o pagină glorioasă, patriotică în viața partidului — aceea a luptei antifasciste ce avea să-și găsească finalitatea în mai 1945 odată cu www.dacoromanica.ro 5 PATRIOTISMUL — DIMENSIUNE A ISTORIEI NAȚIONALE 749 înfrîngerea fascismului. Vreme de nai nulți ani înfrrntînd nu odată dificultățile ilegalității sau nedreptatea autorităților, comuniștii, celelalte forțe antifasciste au reușit piintr-o intens ă piopagandă în rînduiile maselor să dezvăluie adevărata sa față, să-i dezvăluie intențiile agiesive, să margi- nalizeze și săizoleze grupările fasciste și de extremă dreaptă în viața politică. Prin mari manifestații antifasciste cum au fost cele din 1 Mai 1939 cînd fascismul german ajuns acum lagianițele României îi amenința suverani- tatea și integritatea sau cele din august-septembiie 1940 prin care se protesta împotriva Dictatului odios de la Viena ce răpea României partea sa de nord-vest, comuniștii își dovedeau înaltul lor patriotism, atașa- mentul pentru valorile fundamentale ale civilizației umane, libertate, independență, egalitate, progres social. în toate documentele programatice, în platfoimeleprogiamdin anii 1940—1944 se cerea răsturnarea dictaturii, întoarceiea armelor împotriva puterilor fasciste, restabiliica suveranității și independenței țării grav amenințate. în același timp partidul a acționat cu hotărîie pentru făurirea unei laigi coaliții a forțelor patriotice, antifasciste, leușind să stabilească un larg evantai de alianțe politice creînd în 1943 Frontul Patriotic Anti- hitlerist, în aprilie 1944 Frontul Unic Muncitoresc, iar în iunie Blocul Național Democrat care au jucat un rol decisiv în realizarea actului istoric de la 23 August 1944 cînd forțele patriotice antifasciste, masele populare într-un suprem efort de voință, într-un act de un înalt patriotism „au deschis o eră nouă în istoria patriei” cea a revoluției de eliberare națio- nală, antifascistă și antiimperialistă. '„înfăptuirea revoluției din august 1944 a constituit rezultatul luptei Partidului Comunist Român de unire a clasei muncitoare a țărăni- mii, intelectualității, a tuturor forțelor naționale pentru apărarea inte- reselor întregului popor a integrității și independenței patriei noastre”. O minunată pagină de eroism ostășesc s-a scris în acele zile. La Păuliș românii au spus din nou invadatorilor „pe aici nu se trece”. în perioada războiului antifascist pînă în mai 1945, prin jertfa și patriotismul fiilor săi, poporul român a dovedit întregii lumi adevăratele sale sentimente față de fascism încheind eroic o luptă începută, după cum am aiătat, în 1933. în anii care au urmat, ani de profunde transformări, masele populare conduse de P.C.R. plenar angajate într-o profundă operă revoluționară de făurire a unei noi societăți, au conferit noi sensuri calitativ superioare patriotismului. Partidul Comunist prin întreaga sa activitate nu numai că a devenit forța politică conducătoare, centrul vital al națiunii, dar a dovedit înaltul patriotism al membrilor săi, preocupare permanentă pentru viitorul națiunii noastre. în perioada construirii socialismului poporul rorrân pentru prima dată în istorie și-a putut pune plenar în valoare întreaga sa energie crea- toare pentru făurirea celei mai drepte societăți din cîte a cunoscut istoria. Eroismul acestor ani nu este cu nimic mai prejos decît cel al înaintașilor. Condusă de partid națiunea noastră într-un uriaș efort a comprimat timpul și etapele istorice, a lichidat starea de înapoiere din trecut, și-a impus mai ales în ultimele două decenii de cînd în fruntea țării se află marele patriot și revoluționar Nieolae Ceaușescu un înalt ritm de dezvol- tare în toate domeniile de activitate, scrutînd cu încredere viitorul. www.dacoromanica.ro 750 MIHAI OPRIȚESCU 6 într-o sintetică caracterizare făcută epocii socialiste, secretarul general al partidului președintele României socialiste, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta „Se poate afirma fără teama de a greși că în îndelungata fia istorie de peste 2 000 de ani în care poporul nostru a parcurs multe etape grele și importante, epoca acestor 40 de ani este cea mai măreață și înfloritoare din întreaga dezvoltare istorico-socială a poporului român”. Sînt cuvintele unui mare patriot a cărui viață s-a identificat cu marile idealuri ale neamului său, cuvinte de prețuire pentru un popor al cărui fierbinte patriotism străbate ca un fii’ roșu întreaga sa istorie. www.dacoromanica.ro 23 AUGUST 1944 : O ZI DECISIVĂ A CELUI DE-AL DOILEA EĂZBOI MONDIAL FLORIN CONSTANTINII! a ,,23 August 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război” : formula îi aparține reputatului istoric britanic John Erickson \ unul dintre cei mai buni cunoscători ai principalului teatru de operații al celui de-al doilea război mondial — frontul de est. Această evaluare se sprijină pe constatarea amplelor consecințe strategico-politice ale Actului revoluționar de la 23 August 1944 2, istoricul britanic întîlnindu-se aici cu alți cercetători străini care au văzut în catastrofa suferită de Wehr- macht în România în vara anului 1944 un nou Stalingrad 3. Analiza impac- tului acțiunii curajoase a României asupra desfășurării celui de-al doilea război mondial dovedește că ea a precipitat prăbușirea Germaniei hitleris- te cu cel puțin 200 de zile4. Pentru a înțelege mai bine ce au însemnat aceste 200 de zile ca și marea translație de front efectuată în decurs de două săptămîni ca urmare a revoluției române, este necesară examinarea strategiei lui Hitler în vara anului 1944, astfel cum ea se dezvăluie într-o sursă, care nu a fost pînă acum valorificată în istoriografia noastră : jurnalul generalului Karl Koller, șeful de stat major adjunct al Luftwaffe, amplu utilizat și citat de publicistul englez David Irving 5. La 3 iulie 1944 el consemnează discuția dintre Hitler și feldmareșalul Albert Kesselring, comandantul frontului din Italia. După ce a ascultat raportul —în tonalități sumbre—al acestuia, Hitler i-a explicat concep- ția strategică care trebuie să călăuzească desfășurarea operațiunilor mili- tare ale Wehrmachtului: „Fiihrerul a răspuns amănunțit la toate acestea — notează Koller — și explică de ce noi trebuie să luptăm pentru fiecare metru pătrat de teren — deoarece pentru noi a cîștiga timp înseamnă totul, acum. Cu cît vom ține mai mult pe inamic la periferie cu atît mai bine. Poate că soldatul de rînd sau subofițerul nu înțeleg de ce i se cere să lupte în munții Abruzzi în loc de Apenini, dar comandantul lui suprem trebuie să înțeleagă de ce și să se conformeze, deoarece interesele luptei dusă de Germania transcend pe acelea ale fiecărui soldat ( ...). Referin- du-se la războiul aerian, Fuhreiul subliniază din nou cît de enorm diferită ar fi situația dacă noi am mai avea superioritatea aeriană. Sîntem pe punctul de a o redobîndi — cel puțin parțial — dar pentru aceasta avem nevoie de timp și nu trebuie să cedăm teren pînă atunci” 6. Declarațiile făcute de Hitler lui Kesselring trebuie plasate în conti- nuare discuției din ziua anterioară dintre Hitler și Karl-Otto Saur, loc- țiitorul lui Albert Speer, ministrul armamentului. în cursul unei conver- sații telefonice Saur, răspunzînd la o întrebare a lui Hitler privind pro- „Revista de istorie”/tom 41, nr. 8, p, 751—756, 1988 www.dacoromanica.ro 152 FLORIN CONSTANTINII! 2 ducția avioanelor de vînătoare, a arătat că în iunie fusese fabricate 2600 aparate mono sau bimotoare; în iulie era programată o creștere la 3000 aparate, în august 3300, apoi, sporind lunar producția cu 300 de aparate lunar să se ajungă la 4.500 aparate în decembiie. „Aceasta — a conchis Saur — va face ca producția noastră totală de avioane să fie, în cele din urmă, de 6500 aparate dintre care 5 000 vor fi avioane de vînătoare mono sau bimotoare” 7. Optimismul lui Saur nu era unul de comandă, pentru că de la înce- putul amdui 1942 și pînă la mijlocul anului 1944, producția de război a Germaniei hitleriste s-a triplat8. Cifrele sînt, în această privință, conclu- dente 8bis. Producția de război a Germaniei naziste a atins apogeul în iulie 1944 pe ansamblul ei (pe ramuri specifice, apogeul a fost atins la muniții în sep- tembrie, la arme în decembrie, la tan- curi în decembrie, la avioane în iulie)9. Așa cum subliniază și mareșalul Uniunii Sovietice, G.K. Jukov „Industria Ger- maniei a atins în iulie 1944 punctul culminant al dezvoltării sale în anii războiului. Uzinele germane au produs în prima jumătate a anului peste 17.000 de avioane, aproape 9 000 de tancuri grele și mijlocii. Producția de oțel era de trei ori mai mare decît producția de oțel a industriei grele sovietice10 Timpul 1943 1944 primul trimestru Aprilie Mai Iunie Iulie August Indici cifrici ai producției de armament ianuarie/februarie 1942 = 100 222 247 274 285 297 322 297 în vara lui 1944, Germania hitleristă pierduse definitiv de un an — mai exact de la bătălia de la Kursk (5 iulie — 23 august {1943) — inițiativa strategică u, dar ea rămînea încă un adversar de temut, prin marele ei potențial industrialo-militar. Strategia Eeichului se întemeia acum pe con- vingerea că eșecurile suferite pe toate teatrele de operații și în primul rînd pe cel mai important — cel din Est — pot fi compensate prin creșterea spectaculoasă a producției de război, urmată, firește de valorificarea ei pe cîmpurile de bătălie Și sub aspect cantitativ și sub aspect calitativ, tehnica de luptă a Wehrmacht-ului a cunoscut progrese remarcabile în anul 1944. Cifrele citate mai sus relevă sporul cantitativ; în privința calității, de la pușca automată de asalt MP 42- — cea mai bună din dotarea infanteriei germane 12 — și gurile de foc de 128 mm K/44, 155 mm obuzier/44 13, prin tancurile și tunurile de asalt (Tiger II,Kbnigstiger, Jagdpanther, Jagdtiger)14 pînă la avioanele cu reacție (Heinkel 162, Messerschmitt 262 A — 2, Arado 234)1S, industria de armament a Eeichului a dat o tehnică de luptă de înaltă calitate. Se mai adăugau noile arme aeriene: bomba zburătoare V —1 și racheta balistică V — 2 16, care, mai ales cea de a doua, aveau să constituie o noutate cu mari consecințe în dezvoltarea tehnicii de luptă. EQtler miza pe valoarea acestor produse ale industriei de război. Ceea ce îl preocupa cel mai mult în vara anului 1944 — și conversația cu feldmareșalul Kesselring o dovedește și ea — era redobîndirea contro- lului asupra spațiului aerian al Eeichului. www.dacoromanica.ro 23 AUGUST 1944 753 Articularea raționamentului său era următoarea — sporul cantitativ și calitativ al aviației — avioane de vînătore și noile mijloace de bombar- dament V—lșiV—2— pentru a proteja centrele vitale ale industriei de război și, respectiv, pentru a lovi din nou teritoriul britanic ; la adăpos- tul acoperirii aeriene, creșterea masivă a producției de armament, mai ales a blindatelor ; o dată refăcută înzestrarea cu armament a Wehrmacht- ului acțiuni de luptă care să redea inițiativă strategică Eeichului. Dacă se are în vedere că în cursul anului 1944, industria de război germană a produs 27.680 se tancuri17 Și 40 593 avioane 18, raționamentul dictatorului nazist nu mai apare o simplă himeră. Pentru ca el să devină o realitate, măcar pînă la ultimul său segment (reluarea inițiativei stra- tegice) era nevoie de timp. In vara anului 1944 pentru Germania nazistă factorul esențial era timpul, corelat cu spațiul: a cîștiga timp, ținînd pe inamic la o distanță cît mai mare de centrele esențiale ale industriei de armament. Pierderi umane și teritoriale de proporții dramatice — dacă nu afectează — în substanță lor cele două coordonate, oricît de grele ar fi aceste pierderi, ele devin „suportabile”. Este ceea ce s-a întîmplat în cazul prăbușirii Grupului de armate german „Centru” din Bielorusia. în urma ofensivei Armatei Eoșii, declanșată la 23 iunie și continuată pînă la 29 august 1944, Wehrmacht-ul a pierdut 28 de divizii ceea ce echivalează, sub aspectul efectivelor cu un „dublu Stalingrad”19. Catastrofa suferită de Grupul de armate german „Centru” nu a dus totuși la un colaps al frontului german în Est. „Trebuie să spun totuși — remarcă mareșalul G.K. Jukov — că în această situație extrem de complicată, comandamentul Grupului de armate « Centru » a găsit procedeul just de acțiune. întrucît nu avea un front de apărare continuu și nici nu-1 putea realiza, fiindcă îi lipseau forțele necesare, el a luat hotărîrea de a întârzia ofensiva (s.n.) trupelor noastre mai ales prin contralovituri scurte. Sub acoperirea acestor lovi- turi, pe aliniamentele de spate se desfășurau în apărare trupe aduse din Germania și de pe alte sectoare ale frontului sovieto-german” 20. David Irving a reconstituit corect atitudinea lui Hitler în timpul crizei provocate de prăbușirea Grupului de armate „Centru” : „Douăzeci și opt (de divizii pierdute — n.n.) ! De la 22 iunie — în exact două săp- tămîni — Hitler pierduse în fața rușilor 350.000 de soldați instruiți. Un altul s-ar fi pierdut cu firea, dar mintea agitată a lui Hitler era preocu- pată numai să cîștige timp încă pentru cîteva luni (s.n.) pînă cînd noua Luftwaffe și armele secrete aveau să răstoarne curentul” 21. Timpul devenise în vara anului 1944 miza principală a războiului, astfel cum îl concepea atunci Hitler. Actul revoluționar de la 23 August 1944 a lovit tocmai în capitalul de timp al Germaniei naziste. Pe teritoriul românesc existau două poziții excelente de apărare îndelungată : linia Eocșani — Nămoloasa — Brăila și aliniamentul Carpaților. Prima, considerată „una dintre cele mai puternice poziții de apărare strategică din Europa”22, cea de a doua, cu evidente posibilități de a multiplica situația creată forțelor abate de rezis- tența Wehrmacht-ului la Monte Cassino „Verdun-ul Italiei”. Acțiunea Eomâniei a făcut imposibilă executarea directivelor din 23, 26 și 29 august, care aveau drept obiectiv —primele două —să păstreze sub control www.dacoromanica.ro 754 FLORIN CONSTANTINII! 4 linia Focșani — Nămoloasa — Brăila și ultima să organizeze rezistența, pe aliniamentul Carpaților 23. Ca urmare a acestor eșecuri Armata Roșie nu a mai trebuit să desfășoare două operații strategice pentru cucerirea, celor două aliniamente strategice și, dată fiind lichidarea de către armata română, sprijinită de formațiunile patriotice de luptă, a rezistenței forțe- lor Wehrmacht-ului, în teritoriul aflat sub autoritatea guvernului român,, a putut înregistra ritmuri rapide de înaintare. Opinii exprimate în epocă, și calcule efectuate pe baza comparării cu alte operații din timpul celui de-al doilea război mondial arată că Actul revoluționar de la 23 August 1944 a scurtat războiul cu cel puțin 200 de zile M. în lumina conversației Hitlei* — Kesselring din 3 iulie 1944, rezu- mată în jurnalul generalului Koller, se poate înțelege mai bine impactul revoluției române din august 1944 asupra desfășurării războiului. Nu este vorbă —într-o astfel de evaluare—nici de izolarea segmentului românesc al frontului sovieto-german de celelalte desfășurări ale acestui front — repetăm, cel mai important al celui de-al doilea război mondial — nici de o deplasare de accent — judecată ca neîndreptățită — de la Operația. lași-Chișinău la insurecția română 25, ci de încercarea de a fixa consecin- țele acțiunii Bomâniei asupra strategiei Germaniei hitleriste în această, etapă a războiului. S-a arătat, mai sus, că pentru Hitler factorul timp era esențial și că dictatorul nazist considera cîștigul de timp (care să-i permită o reînnoire masivă a tehnicii de luptă) drept obiectivul fundamental în vara anului 1944; cîștigul de timp și ținerea la o distanță cît mai mare a forțelor adver- sarilor de centrele industriei de armament a Reichului. Actul revoluționar de la 23 August 1944 a privat Germania nazistă de cel puțin 200 de zile și într-un interval de timp scurt a operat o mare translație de front, care a apropiat Armata Roșie de aceste centre vitale ale producției de război 26. în același timp, acțiunea României a provocat destrămarea dispozitivului militar al Wehrmacht-ului din Europa de sud-est, care, prin, livrările de petrol, crom, antimoniu și bauxită avea, „din punct de vedere operațional, politico-militar și economic o importanță decisivă” 27 pentru Germania nazistă. Totodată, revoluția română din august 1944 a deschis Armatei Roșii drumul spre Ungaria, a cărei însem- nătate —din unghiul de vedere al producției agricole, a resurselor de bauxită și mangan și al căilor de comunicație—fusese subliniată de Hitler la 31 iulie 1944 într-o discuție cu generalul A. Jodl28. S-a remarcat cu dreptate că Actul revoluționar de la 23 August 1944 este un fapt unic în istorie : niciodată un singur eveniment nu a provocat într-un timp atît de scurt pierderea unui spațiu atît de întins și a unor efective atît de numeroase cum a pierdut Germania hitleristă în urma acțiunii României 2B. Această caracterizare corectă își capătă deplina ei semnificație prin raportarea la viziunea strategică a lui Hitler din vara anului 1944 : acolo unde dictatorul nazist miza pe o rezistență îndelun- gată (Poarta Focșanilor, munții Carpați), mutația strategică provocată de insurecția română l-a frustrat de prețiosul timp de care el își lega toate speranțele de a modifica, grație noii tehnici de luptă, cursul războiului. Considerații de istorie contra-factuală (,,Ce s-ar fi întîmplat dacă? . .. ”) nu-și au desigur rostul aici. Pierderile de vieți omenești și distru- gerile materiale provocate de prelungirea ostilităților cu o tehnică de www.dacaromanica.ro 5 23 AUGUST 1944 755 luptă superioară sînt evidente. Ceea ce se cuvine subliniat este că în ajunul sinuciderii sale, analizînd retrospectiv, desfășurarea marelui conflict, Hitler ajunsese la concluzia că pierduse războiul în noiembrie 1944 și că atunci ar fi trebuit să dispară de pe scena istoriei (conversația cu gene- ralul A. Jold) 30. Fără a da explicații monocauzale, este de netăgăduit că între eveni- mentele care făcuseră ca în toamna anului 1944 Germania să fi pierdut în fapt războiul, revoluția română din august 1944 jucase un rol esențial. Ea lovise Reichul hitlerist, mai exact strategia lui, în elementul funda- mental : timpul, împuținîndu-i-1 în chip dramatic, pînă la falimentul total al Germaniei hitleriste. Succinta caracterizare a lui John Erickson ■este întru totul adevărată : „23 August 1944 s-a dovedit a fi una din zilele decisive ale întregului război”, o performanță a națiunii române, realizată sub conducerea Partidului Comunist Român. NOTE 1 John Erickson, The Road to Berlin., Londra, 1983, p. 360. 2 Ibidem. 3B. II. Liddell-Hart, History of the Second World New York, 1971, p. 585; Hans Kissel, Die Kalaslrophe in. Rumănien 1944, Darmstadt, 1964, p. 9. 4 Vezi pe larg Ilie Ceaușescu, Florin Constantiniu, Mihail E. lonescu, ZOO de zile mai devreme, ed. a 2-a, București, 1985. 6 David Irwing, Hitler’s War, New York, 1977. 6 Ibidem, p. 652 — 653. 7 Ibidem, p. 652. 8 Ploetz-Geschichte des zweiten Weltkrieges, voi. I, Die Kriegsmittel Wiirzburg, 1960, p. 22 . 81)ls Ibidem, p. 21. 9 Ibidem. 10 G.K. Jukov, Amintiri și reflecții, București, 1970. p. 620. 11 Cf. P.A. Jilin, O voine i voennoi istorii, Moscova, 1984, p. 274—279. 12 Ploetz-Geschichte des zweiten Weltkrieges, voi. I, p. 191. 13 Ibidem, p. 192. 14 Ibidem, p. 194. 16 Ibidem, p. 200. 16 Ibidem, p. 204. 17 Ibidem, p. 196. 18 Ibidem, p. 201. 19 Hermann Gackenholz, Der Zusammenbruch der Hcercsgruppe Mitic 1944 tn Enlschei- ■dungsschlachten des zweiten Weltkrieges, ed. Hans Adolf Jacobsen, Jiirgen Rohwer, Frankfurt atn Main, 1960, p. 474. 20 G.K. Jukov, op. cit., p. 641, cf. B.H. Liddell-Hart. Strategia. Acțiunile indirecte, Bu- curești, 1973, p. 308—309. 21 David Irving, op. cit., p. 653. 82 The Second Great War, ed. Sir John Hammerton, voi. VIII, Londra, p. 3475. Cf. Eugen Bantea, Cotitura României și desfășurările militare de pe linia fortificată Focșani-Nă- moloasa — Brăila tn Actul de la 23 August 1944 in context internațional, coordonator Gheor- ghe Buzatu, București, 1984, p. 328— 349. 23 General-maior Eugen Bantea, Insurecția română tn Jurnalul de război al grupului de armată german „Ucraina de sud”, București 1974, p. 38 — 45. 24 llie Ceaușescu, Florin Constantiniu, Mihail E. lonescu, 200 de zile mai devreme, ed. a 2-a, București, 1985. 88 Cf. Ob Hogii znacenii lassko-Kișinevskoi operații, in „Voenno—istoriceskii jurnal’7, 1985, nr. 8, p. 70—79; A. V. Antosiak, lassko-Kișinevskaia operațiia i pobeda vosslaniia 23 ■augusta 1944 goda v Ruminii .în „Istoriia SSSR”, 1986, nr. 4, p. 36—55, www.dacoromanica.ro 756 FLORIN CONSTANTINII! 6 18 200 de zile mai devreme, p. 160—166; Florin Constantinii), Mihail E. lonescu, Augus- ’4i. Repere istorice, București, 1984, p. 94 : „La 6 octombrie, după 44 de zile de la declan- șarea insurecției, forțele sovietice, în alianță de luptă cu cele românești, debușau la atac la o distanță de 900 km spre vest de zona in care se găseau la 23 august”. 87 V.I. Dașicev, Bankrostvo strategii germanskogo fașizma, voi. II Moscova, 1973, p. 487. 88 Ibidem, p. 521. 18 Siegfried Kogelfranz, „Soweit die Armeen kommen ...” în „Der Spiegel”, 38(1984), nr. 37, p. 157. 30 A.J.P. Taylor, The Second World War, Londra, 1976, p. 209. LE 23 AOUT 1944 : UNE JOURNEE DECISIVE DE LA DEUXIEME GUERRE MONDIALE Resumd A la lumiâre d’une conversation du 3 juillet 1944 entre Hitler et le feldmar6chal A. Kesselring, consignde dans le jouinal de K. Koller, conversation au cours de laquelle le fiihier apr&ente sa conception stra- t^gique relevant la portee exceptionnelle accordâe aux facteurs de temps et d’espace, l’auteur analyse l’importance internaționale de l’Acte r6vo- lutionnaire du 23 aotit 1944 qui a dcourte la fin de la guerre d’au moins 200 jours et determină l’dcroulement de l’entier dispositif de la Wehrmacht en Europe du sud-est, frayant ă l’Armâe rouge la voie vers la Peninsule Balkanique et la Plaine hongroise. www.dacoromanica.ro ARMATA ROMÂNĂ ÎN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 ȘI ÎN RĂZBOIUL ANTIHITLERIST ALESANDRU D. DUȚU Tradițiile glorioase de luptă ale armatei române — care, la fel ca și poporul căruia i-a aparținut și-i aparține, are o vechime bimilenară neîntre- ruptă, acționînd în permanență numai și numai pentru apărarea ființei poporului, a independenței naționale, dragostea nemărginită față de patrie, confirmată în luptele și bătăliile purtate de-a lungul veacurilor împotriva forțelor agresoare care rîvneau părți mai mari sau mai mici din trupul țării, au fost ridicate pe o treaptă superioară, au căpătat o nouă strălucire în timpul războiului antihitlerist început la 23 August 1944, concomitent cu declanșarea revoluției de eliberare socială și nați- nală, antifascistă și antiimperialistă. Animați de înalte sentimente patrio- tice, însuflețiți de idealul eliberării rapide, depline și definitive a patriei de sub ocupația străină, de vibrantele apeluri adresate de Partidul Comu- nist Român care chemau întregul popor ,,la lupta fără cruțare, cu toate armele, împotriva dușmanului de moarte al poporului român, pentru asigurarea viitorului său”x, militarii români au dovedit în Augustul eroic al anului 1944 și în cele nouă luni care au urmat un înalt „spirit de sacrificiu și o adîncă împlinire a datoriei” față de țară, arătîndu-se — așa cum releva generalul Costin lonașcu, comandantul Diviziei 9 infanterie — „vrednici de ceasul pe care îl trăim” 2. La 23 August 1944, într-o situație militară deosebit de complexă, armata română s-a angajat imediat și în totalitate, fără nici o defecțiune organizatorică și de funcționalitate în lupta hotărîtă împotriva trupelor hitleriste și horthyste cotropitoare. Eveniment fără precedent în istoria universală, actul eroic al armatei române nu a reprezentat un eveniment conjunctural, ci a constituit rezultatul unui complex de factori 3 care au conturat imaginea și caracteristicile unui organism militar animat de înalte sentimente patriotice, capabil să-și îndeplinească menirea de apărătoare a independenței și suveranității naționale, a integrității teri- toriale a patriei. De la ministrul de război și șeful Marelui Stat Major pînă la ultimul soldat, armata română a trecut imediat la îndeplinirea misiunii patriotice încredințate, încercările comandanților germani de a provoca chiar și o cît de mică sciziune în cadrul corpului de comandă al oștirii eșuînd în totalitate, fapt consemnat, de altfel, și în jurnalul de război al Comandamentului suprem al armatei germane în care se men- ționează : „împotriva regelui și a noului guvern nu se poate găsi nici un general pentru formarea unui contraguvern” 4. Prin urmare, înlăturarea dictaturii mareșalului Ion Antonescu s-a făcut fără război civil, victoria împotriva trupelor hitleriste, în perioada 23—31 august 1944, obținîn- „Revista de istorie”, tom 41, nr. 8, p. 757—768, 1988 2 — c. 2422 www.dacoromanica.ro 758 ALESANDRU D. DUȚU 2 du-se într-un timp scurt, cu pierderi minime, prin efort exclusiv românesc, fiind rezultatul deplinei unanimități de luptă și acțiune a întregului popor, a acțiunii eroice a vitezei armate române. Semnificativă în ceea ce privește ralierea deplină a întregului corp de comandă al armatei la revoluție a fost atitudinea patriotică a coman- danților armatelor 3 și 4 române, aflate pe frontul sovieto-german din partea de est a țării, care au refuzat categoric continuarea colaborării sub orice formă cu trupele germane și au luat măsuri pentru desprin- derea marilor unități române din dispozitivul Grupului german de armate „Ucraina de Sud”și anihilarea oricăror contramăsuri germane. „în noap- tea de 23 august, către orele 23 — consemnează colonelul Nicolae Ivănescu, șeful detașamentului de legătură român de pe lingă comandantul grupului de armate citat mai sus — am fost rugat să mă prezint la domnul general Friessner (...) care m-a rugat să fac succesiv legătura cu domnul general Dumitrescu și domnul general Șteflea, comandanții armatelor 3 și 4 române, și care au fost întrebați prin mine, în prezența personală a domnului general Friessner, care îmi formula în limba germană între- bările pe care le transmitem în limba română celor doi generali și prin care succesiv i-am întrebat, în esență, dacă vor da ascultare noului regim din România. Ambii au răspuns categoric și net că vor da tot concursul (...) țării și guvernului său” B. Din momentul în care au luat la cunoștință, de întoarcerea armelor împotriva Wehrmachtului, în ultima parte a zilei de 23 August, armata română a trecut la dezarmarea inamicului hitlerist, în multe locuri, înainte chiar de primirea documentelor oficiale din partea Marelui Stat Major. Elocventă în acest sens a fost acțiunea detașamentului de grăniceri aflat sub comanda colonelului Nistor Teodorescu, în nordul Moldovei, care, deși își avea subunitățile intercalate în dispozitivul Diviziei 3 munte germane, a trecut imediat la atacarea forțelor hitleriste aflate în acea parte a țării. în mod asemănător au procedat și alte comandamente și unități române aflate în diferite zone ale țării. Relevînd entuziasmul cu care militarii români, la fel ca și întregul popor, au primit vestea declanșării evenimentului istoric de la 23 August 1944, ziarul „Timpul” relata următoarele: „Pretutindeni o veselie nespusă. Soldații și ofițerii se îmbrățișează pe străzi, sărutîndu-se și plîngînd de bucurie”fl. La rîndul lor, documentele vremii, sub- liniind „moralul foarte ridicat” al militarilor români, consemnau că ei au înțeles de la început semnificațiile istorice ale acțiunii eroice pe care o înfăptuiau. „Un nou drum se deschide în istoria neamului nostru” 7; „Clipa cea mare, clipa cea mult așteptată venise. Lanțurile ce ținuseră timp de patru ani de zile 1 500 000 de români în robie, trebuiau tăiate” 8, menționau semnificativ jurnalele de operații ale Diviziei 20 infanterie- instrucție, respectiv Regimentului Centrului de instrucție al infanteriei. Participînd cu toate forțele sale la înfăptuirea obiectivelor revolu- ției, armata română s-a situat din nou alături de popor, de forțele cele mai înaintate ale societății românești. „Armata română — menționa în acest sens ziarul „România liberă” la începutul lunii septembrie 1944 — a ascultat la 23 August glasul poporului. A urmat disciplina intereselor naționale (...) Cinste și onoare armatei” ®. www.dacoromanica.ro 3 ARMATA ÎN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 759 Relevînd comportarea eroică a organismului militar românesc, atitudinea sa patriotică, tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretarul general al Partidului Comunist Român subliniază : ,,în condiții deosebit de grele, ofițeri și generali, întreaga armată — animați de patriotism și de simțul datoriei față de destinele țării — au răspuns cu însuflețire chemării Parti- dului Comunist Român, aducîndu-și contribuția la răsturnarea dictaturii antonesciene; întreaga armată română a participat cu hotărîre și abne- gație, alături de masele populare, la înfăptuirea insurecției, a întors arme- le împotriva trupelor hitleriste” 10. Semnificativ pentru caracterul inedit al remarcabilei întoarceri de arme executată de armata română la 23 August 1944 — fapt apreciat ca fiind fără precedent în istoria universală — este și comparația cu alte state aflate în situații similare. în toamna anului 1943, de exemplu, din cele 62 de divizii ale armatei de uscat italiene, doar nouă (14,5 %) au trecut de partea aliaților, fără a începe imediat luptele împotriva Wehr- machtului ceea ce a făcut ca efortul Italiei să nu fie integral și nici unitar, deoarece o parte din diviziile sale au continuat lupta alături de trupele hitleriste. Cu toate acestea, Italia a primit de la început statutul de țară cobeligerantă. Ungaria, la rîndul ei, deși a semnat armistițiu cu Națiunile Unite la 20 ianuarie 1945, într-un moment în care cea mai mare parte a teritoriului său era eliberat, și s-a obligat să participe alături de coaliția antihitleristă cu cel puțin opt divizii de infanterie, nu a participat în realitate cu nici o mare unitate. Dimpotrivă, diviziile ungare au continuat lupta alături de Wehrmacht pînă la capitularea acestuia, completîndu-și astfel locul de prin satelit-voluntar al Germaniei cu cel de ultim și cel mai important secondant al Reichului nazist în Europa. Chiar și în cazul Bulgariei, caracterul imediat și integral al acțiunii forțelor sale armate nu a fost deplin de la 9 septeimbrie 1944, diviziile bulgare înfruntînd pe cele germane succesiv, după cum transmitea și postul de radio Londra la 14 septembrie 1944, ora 22 u. Finlanda a încheiat și ea armistițiu cu Națiunile Unite, la 19 septembrie 1944, dar nu și-a asumat nici o obligație de luptă împotriva trupelor hitleriste. Spre deosebire de aceste situații, România a participat la războiul antihitlerist din primul moment al întoarcerii de arme, cu întreaga sa capacitate de luptă, fără nici o cruțare a forțelor. Documentele arhivistice, numeroase, evidențiază cu putere adevărul că la 23 August 1944 România dispunea de potențialul militar necesar pentru a susține lupta împotriva trupelor germane și ungare. Din punct de vedere al efectivelor, armata română însuma peste 1 200 000 de militari mobilizați (aproximativ 8,5 la sută din populația țării), repartizați pe următoarele categorii : 39 697 ofițeri (17 086 activi și 22 611 de rezervă), 50 913 subofițeri (36 100 activi și 14 813 de rezervă), 1 059 579 trupă (742 026 concentrați, 172 708 con- active, 144 845 recruți), 11148 elevi în școlile militare de ofițeri (1 890 activi și 9 258 de rezervă), 16 631 elevi în școlile militare de subofițeri (5 840 activi și 10 791 de rezervă), precum și alte categorii de personal (501 elevi în licee și categorii militare, 10 798 premilitari, 7 642 funcționari civili etc.)12. Dintre aceștia, aproximativ 740 080, adică peste 63 % înca- drau comandamentele, marile unități, unitățile și formațiunile dislocate înapoia dispozitivului de luptă din partea de est a țării. www.dacoromanica.ro 760 ALESANDRU D. DUȚU 4 Sub aspect organizatoric, armata română dispunea de o conducere centralizată, asigurată de Ministerul de Război, Marele Stat Major și Consiliul Superior al Oștirii, de comandamente de armă și servicii adec- vate, de un mecanism complex de asigurare logistică și de instruire a trupelor. Din punctul de vedere al categoriilor de forțe armate, armata avea în compunere trupele terestre (trei comandamente de armată, 18 comandamente de corp de armată și similare, 50 de divizii (operative sau de instrucție) — de infanterie, cavalerie, munte, blindate — , unități și mari unități de transmisiuni, pionieri, grăniceri, căi ferate, jandarmi, pompieri etc.; aeronautica — aviație (71 de escadrile cu 508 avioane de luptă și 1138 de școală și antrenament), artileria antiaeriană (11 regimen- te), geniu aeronautic, parașutiști, aerostație (cu un total de 74 000 de militari); marina (21 046 militari) cu 71 de nave mai importante (34 mari- time și 37 fluviale)13. Datorită măsurilor pregătitoare luate de Marele Stat Major român, la 23 August 1944, în zona de interior a țării se aflau 30 de divizii operative și se instrucție cu efective apreciabile, dislocate într-o clară concepție strategică, între care menționăm, diviziile 19 infan- terie (11 507 militari), 3 munte (10 746 militarii), 20 infanterie-instrucție (8 570 militaii), 11 infanterie-instrucție (9 046 militari) 8 cavalerie moto (11 527 militari), 9 infanterie (19 622 militari) etc 14. în ceea ce privește înzestrarea, armata română dispunea, la 23 august 1944, de o varietate de armanent modern și alte mijloace de luptă produse fie de industria autohtonă, fie procurate din străinătate. S-au impus din acest punct de vedere puștile ZB ; pistoalele mitralieră Orița; tunurile Ki'upp, Schneider, Vickers, Hotchiss, Oerlikon, Reinmethall; obuzierele Skoda ; tancurile R—35—Renault, R—2—Skoda ; avioanele IAR, Messer- schmitt, Junkers, Heinkel etc. La rîndul ei, industria română de armament și muniție dispunea, la 23 August 1944, cu toate dificultățile pe care i le provo casetă bombardamentele aeriene ale aviației statelor Națiunilor Unite, de capacitățile de producție necesare pentru a fabrica la timp tru- pelor operative cantități importante de tehnică de luptă. La principalele categorii de armament, era pusă la punct producția următoarelor categorii la debitele lunare menționate : pistoale-mitralieră Orița (915 lunar), pușcă-mitralieră ZB (350), tunuri anticar și antiaeriene calibru 75 mm (37), obuziere, calibrul 100 mm (5), aruncătoare brandt, calibrele 60, 120 și 81,4 mm (345) etc15. Industria aeronautică română putea produce avioane de vînătoare (120 pe an), bombardament (30), observare și școală (45) etc. complet echipate de luptă, motoare de avion (300). Navele necesare marinei puteau fi construite (o parte din ele) și reparate la șantierele navale din Galați, Brăila, Drobeta-Turnu Severin, sau numai reparate la Constanța, Salina și Giurgiu 16. în ceea ce privește muniția, capacitățile de fabricație existente puteau asigura și ele impor- tante cantități de cartușe, proiectile, mine pentru aruncătoare, grenade etc. la debite lunare apreciabile (1970 000 cartușe, calibrul 9 mm ; 10 200 000 cartușe calibrul 7,92 mm; 125 000 cartușe calibrul 13,2 mm; 180 000 proiectile pentru tunurile de calibrul 75 mm; 270 000 mine pentru arun- cătoare brandt; 250 000 grenade și focoase pentru grenade etc.)17. Cu toate că imposibilitatea efectuării de importuri de materii prime și semi- fabricate, insuficiența mijloacelor de transport disponibile pentru nevoile www.dacoromanica.ro 5 ARMATA IN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 761 economiei românești, în condițiile regimului de armistițiu, și alți factori au determinat o scădere firească a producției de armament și muniții, inven- tivitatea specialiștilor și activitatea neprecupețită a muncitorilor români au creat condiții propice producerii armamentului și muniției necesare înzestrării corespunzătoare a armatei române pe front. Prin urmare, România dispunea la 23 August 1944 de un organism militar puternic, armonios structurat în ceea ce privește categoriile de trupe componente, dotat și instruit la nivelul cerințelor, capabil să-și îndeplinească misiunile de luptă împotriva Wehrmachtului. Modificările efectuate în timpul războiului antihitlerist în structura și înzestrarea armatei s-au efectuat „din mers”, într-un ritm rapid, în funcție de necesități, și au avut ca rezultat sporirea permanentă a capaci- tății de luptă a armatei de pe front. Ideea directoare care a călăuzit acti- vitatea organelor de conducere ale armatei române a fost aceea ca pe baza armamentului, materialelor de specialitate existente și a efectivelor dispo- nibile să mențină unități și mari unități operative puternice, manevriere, care să facă față cu succes misiunilor de luptă pe front. O atenție deosebită, s-a acordat realizării unui raport adecvat între posibilitățile de dotare și efectivele disponibile încadrării unităților cu „ofițerii cei mai buni”. Deși în noile condiții determinate de încheierea Convenției de armistițiu, și îndeosebi a protocolului militar, nu s-au putut aplica toate criteriile și exigențele Marelui Stat Major în acest domeniu, a imposibilității recuperării armamentului rămas în partea de est a țării și altor factori, diviziile și regimentele armatei române au dispus de un grad sporit de mobilitate și manevrabilitate, fapt relevat de altfel pe parcursul războiului antihitlerist de comandanții armatelor sovietice, care au cunoscut îndeaproape capa- citatea de luptă ridicată a unităților și marilor unități române. Semnificativ în acest sens este și tabelul prezentat mai jos în care se prezintă efectivele prevăzute de Marele Stat Major român pentru diviziile de infanterie, munte și cavalerie la sfîrșitul lunii septembrie 194418. Categoria marii unități Efective Divizia de infanterie Divizia de munte Divizia de cavalerie Divizia de cavalerie purtată Ofițeri 401 400 318 344 Subofițeri 398 460 501 491 Maiștri militari și funcționari civili 30 42 37 31 Trupă 9 027 10 094 8 779 8 007 Total efective 9 856 10 996 9 635 8 873 Cu toate că în anumite etape ale operațiilor militare, în special după perioadele mari de efort, efectivele diviziilor române de pe front au fost inferioare celor stabilite prin tabelele de încadrare, pe ansamblul războiului antihitlerist, datorită grijii permanente a guvernului român de a menține ridicată forța combativă a armatei, dinamica efectivelor participante la www.dacoromanica.ro 762 ALESANDRU D. DUȚU 6 operațiile militare a fost mereu activă, depășind cu mult angajamentele asumate de România față de Națiunile Unite. Dacă în Ungaria, de exem- plu, totalul efectivelor militare române angajate în lupte a depășit 210 000 de militari, în Cehoslovacia numărul acestora s-a ridicat la aproape 250 000. Momentul victoriei finale asupra fascismului în Europa a găsit pe frontul antihitlerist 198 522 de militari români. Acest lucru a fost posibil datorită atitudinii sincere și loiale a guvernelor române, a preocupării permanente pentru respectarea cu scrupulozitate a obligațiilor asumate prin Convenția» de armistițiu, a faptului că România a declarat în permanență disponibilul militar în efective utilizabil pe frontul antihitlerist19. Completările trimise pe frontul antihitlerist s-au ridicat la 167 735 de militari20. Din efectivele mobilizate de România în cursul războiului antihitle- rist (1 200 000 la 23 August 1944, 627 593 la 15 noiembrie, 495 360 la» 20 ianuarie 1945,454 603 la 1 mai 1945)21, partea care nu a avut posibilitatea» de a participa nemijlocit la lupte a fost considerată de Marele Stat Major ca o rezervă strategică pentru completarea permanentă și rapidă a pier- derilor înregistrate pe front. De altfel, raportul dintre „armata de operații” și „armata de interior” a fost determinat de clauzele Convenției de armis- tițiu din 12 septembrie, ale protocolului militar româno-sovietic din 26 octombrie 1944 și de alte exigențe ale Comisiei Aliate de Control, care a impus desființarea unui număr important de unități și mari unități rămase în țară. Cu toate acestea însă România a dispus de im potențial de luptă ridicat, mai ales dacă îl raportăm la parametrii demografici. Referindu-se la contextul în care a fost făcută reducerea masivă de efective în armata română în toamna anului 1944, șeful Marelui Stat Major menționa urmă- toarele în nota adițională la protocolul militar din 26 octombrie : „Ca împuternicit al guvernului și ca reprezentant al înaltului Comandament Român declar că consider fixarea de către Comisia Aliată (Sovietică) de Control a numărului de mari unități române ce pot rămîne în ființă în interiorul țării ca nederivînd din obligațiile impuse României prin Con- venția de armistițiu din 12 septembrie 1944 (art. 1, art. 18, anexa la art. 18), condițiuni care nu pot fi modificate prin acest protocol. Protocolul îl semnez ca fiindu-ne impus de Comisia Aliată (Sovietică) de Control și în scopul de a evita consecințe dăunătoare operațiilor comune contra Ger- maniei și Ungariei22. Aceeași preocupare constantă a guvernului român de a întări forța combativă a armatei s-a observat și în ceea ce privește dotarea diviziilor care luptau pe front, stabilită de Marele Stat Major după următoarele norme 23 : Categoria Armamentul Div de infanterie Div. de munte Div. de cavalerie Div. de cavalerie purtată Puști și carabine 7 876 9 052 7 501 6 669 Revolvere 513 935 310 320 Pistoale-mitralieră 1 281 934 1 175 1 171 Puști mitralieră 318 342 360 368 Mitraliere terestre 58 68 64 70 www.dacoromanica.ro 1 ARMATA IN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 763 Pe întregul parcurs al războiului antihitlerist, dotarea armatei române a crescut semnificativ cu aproximativ 20% la puști mitralieră, 40% la mitraliere, 134% la tunuri antiaeriene, 16 % la tunuri antitanc, 61 % la arun- Categorial Armamentul Div. de inf. Div. de munte Div. de cav. Div. de cav. purtată Tunuri antitanc 33 18 33 33 Tunuri antiaeriene 10 10 10 10 Tunuri de cîmp 13 13 13 13 Obuziere 13 13 13 13 Aruncătoare 106 121 83 83 cătoare, 30% la guri de foc artilerie, 40%la avioane etc. Analiza dinamicii completării pierderilor în armament și muniție evidențiază faptul că cele mai mari cantități au fost primite de unități — la armament, în lunile februa- rie 1945 (11 056 mijloace de foc diferite categorii), apoi, în ordine, în sep- tembrie, octombrie și noiembrie 1944 (9 332, 6184, respectiv 3 774), iar la muniție, în ianuarie 1945 (7 194 tone), martie 1945 (5 990 tone) și noiem- brie 1944 (4 521 t), adică în timpul sau imediat după perioadele maxime de efort în luptă. Greutățile temporare, firești, de altfel, în condițiile desfășurării operațiilor militare departe de țară, și într-un ritm extrem de intens, s-au datorat nu sabotajului cercurilor guvernante — așa cum menționează eronat o parte a istoriografiei străine — ci mai mult sistemului de transport dirijat în întregime de comandamentul aliat care a satisfăcut în primul rînd necesitățile trupelor sovietice. Cu toate acestea, ca urmare a preocupărilor deosebite ale Marelui Stat Major român pentru menținerea capacității de luptă a armatei române la un nivel ridicat, au fost expediate pe front, pentru acoperirea pierderilor (30 — 40 la sută la armamentul de infanterie și 15 — 30 la sută la cel de artilerie) 33 711 mijloace de foc de infanterie și artilerie, din care 22 778 puști, 5 096 pistoale, 1144 puști-mitralieră, 514 mitraliere, 3 650 pistoale- mitralieră, 233 tunuri, 217 aruncătoare de mine, 79 obuziere. în ceea ce privește muniția, pentru completarea consumului de pe front (aproximativ 100 000 000 de lovituri-cartușe, grenade, proiectile etc., după rezultatele cercetărilor efectuate pînă în prezent) diviziile armatei de uscat au primit 33 374 tone de muniție. Acest lucru s-a datorat atît producției realizată în țară în timpul războiului antihitlerist, sub însuflețite ar ea chemare lansată de Partidul Comunist Român „Totul pentru front, totul pentru victorie” : 7 500 puști-mitralieră, 530 aruncătoare, 130 tunuri etc., precum și a apro- ximativ 40 000 000 cartușe de infanterie de diferite calibre, 800 000 de mine pentru aruncătoare, 1100 000 de grenade ofensive și defensive, 1 200 000 de proiectile pentru tunuri și obuziere M, cît și existenței în depozite a unor cantități apreciabile de armament și muniție. Prin urmare, în întreaga perioadă a participării la războiul antihit- lerist, România a dispus de o armată puternică, dotată și pregătită la nivelul cerințelor, capabilă să execute cele mai dificile misiuni deluptă. www.dacoromanica.ro 764 ALESANDRU D. DUȚU 8 Din momentul în care s-a alăturat coaliției antihitleriste, fără nici o cruțare a forțelor, România și-a mobilizat și subordonat întregul potențial uman și material pentru obținerea victoriei asupra fascismului. Deosebit de semnificativ în ceea ce privește evaluarea contribuției României la victoria asupra fascismului este și faptul că aportul românesc a fost susținut în întregime pe baza propriilor resurse ale țării, fără nici un sprijin din partea statelor abate și s-a desfășurat concomitent cu îndeplinirea ireproșabilă a clauzelor, nu ușoare, ale Convenției de armistițiu. Acest lucru a fost posibil datorită faptului că participarea românească la război a constituit rezul- tatul unității de voință și acțiune a întregului popor român, a tuturor for- țelor politice interne care constituiseră în vara anului 1944 Blocul N ațional Democrat și care, indiferent de convingeri politice și opțiuni în ceea ce privește evoluția ulterioară a României — pe calea capitalismului sau socia- lismului — și-au unit eforturile în rezolvarea sarcinii de interes național privind eUberarea rapidă și definitivă a țării și înfrîngerea fascismului. Imediată și integrală, susținută în întregime pe baza resurselor proprii ale țării, participarea armatei române la războiul antihitlerist a fost și deosebit de eficientă, contribuind decisiv la prăbușirea sistemului german de operații din sud-estul Europei, la deschiderea căilor de înaintare rapidă a armatelor sovietice spre centrul Europei — pe valea Dunării — și spre Peninsula Balcanică, la reabzarea, într-un timp extrem de scurt armei uriașe translații de front fără egal în istoria universală, la îmbunătățirea rapor- tului de forțe dintre cele două coaliții aflate în conflict, în favoarea {Na- țiunilor Unite etc. După ce a eliberat, prin efort propriu, în perioada 23—31 august 1944, întregul teritoriu național aflat la 23 august 1944 sub autoritatea guvernului român (peste 150 000 km2, adică aproximativ 19 000 km2 zilnic), provocînd trupelor hitleriste mari pierderi umane (peste 61 000 de mihtari — morți și prizonieri), echivalente cu șase divizii ale Wehrmachtului sau cu 30 la sută din media pierderilor lunare ale armatei germane pe frontul de răsărit în vara anului 1944, armata română a respins, la începutul lunii septembrie 1944 diviziile hitleriste șihorthyste care încercau să ocupe trecătorile Carpaților Meridionali și Occidentali, după care a declanșat, în strînsă cooperare de luptă cu armata sovietică, ofensiva ebberatoare în partea de nord-vest a țării, finaUzată la 25 octombrie 1944 prin alungarea inamicului dincolo de hotarul firesc al țării. Fără întrerupere, armatele 1 și 4 române au desfășurat ample operații pentru eUberarea Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, zdrobind trupele hitleriste și horthyste pe un spațiu de aproximativ 30 000 km2 în Ungaria și 35 000 km2 în Ceho- slovacia 25. în faza finală a războiului (martie-mai 1945), unități române de tancuri și căi ferate (aproximativ 2000 de mflitari) au participat la înfrîn- gerea trupelor hitleriste pe teritoriul Austriei, în spațiul petrobfer de la Zistersdorf, și la reconstrucția sau repararea de poduri pe diverse tronsoane de comunicații, la sporirea capacității de garate a unor stații de cale ferată etc. www.dacoromanica.ro 9 ARMATA IN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 765 în expresie sintetică, rezultatele principale ale participării armatei ro mâne la războiul antihitlerist se prezintă astfel: Etape Indicatori 23 august-25 octombrie 1944 (elibe- rarea României) 24 septembrie 1944—15 ia- nuarie 1945 (participarea la eliberarea Ungariei) 18 decembrie 1944—12 mai 1945 (partici- parea la eli- berarea Cehoslovaciei) Efective angajate ne- mijlocit in lupte 525 702 (38 divizii) 210 006 (17 divizii) 248 430 (17 divizii) Localități eliberate 5 758 1 237 1 722 Front activ menținut 1 400-520 120 km 100-120 km 50-130 km Pătrunderi realizate In dispozitivul inamic 1 000 km 250-300 km 400 km Pierderi proprii (morți, răniți și dispăruți) 58 330 42 700 66 495 Pierderi provocate inami- lui (morți și prizonieri) 72 937 30 789 22 803 Străbătînd prin lupte 1 700 km, într-un ritm mediu de 6,5 km pe zi, armata română (538 536 militari angajați nemijlocit în acțiuni militare) a traversat 20 de masive muntoase, a forțat 12 cursuri mari de apă, a eli- berat 8 717 localități, a provocat inamicului pierderi mari în oameni (136 529 morți și prizonieri), pierderile proprii ridicîndu-se la aproximativ 170 000 de militari (morți, răniți și dispăruți). Alături de trupele terestre (de infanterie, vînători de munte, artilerie, blindate, transmisiuni, geniu, căi ferate și drumuri etc.), la luptele împotriva trupelor hitleriste și horthys- te au participat și navele marinei române (34 maritime și 37 fluviale), care prin acțiuni directe sau indirecte au scos din luptă, singure sau în cooperare cu alte trupe române, 498 de nave inamice, precum și unitățile și marile unități de aviație cu 508 avioane de luptă, care au executat 4 306 misiuni cu 8 542 ieșiri-avion, provocînd inamicului pierderi însemnate (222 avioane capturate, 101 avioane doborîte, 83 tancuri distruse, 26 baterii de artilerie nimicite sau neutralizate etc.). Efortul economic, efectuat concomitent cu îndeplinirea ireproșabilă a prevederilor Convenției de armistițiu din 12 septembrie 1944, a depășit 1 200 000 000 dolari, la cursul valutar din 1938, sumă egală cu peste 4 ori bugetul general al României în anul 1938, anul antebelic cel mai prosper din punct de vedere economic. Prin efectivele angajate în luptă, prin amplul efort militar și economico-financiar făcut pentru înfrîngerea Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, România s-a situat pe locul patru în rîndul statelor care au contribuit la obținerea vic- toriei finale asupra fascismului, imediat după Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii și Marea Britanic 26. Contribuția remarcabilă a Ro- mâniei în războiul antihitlerist a grăbit în mod hotărîtor victoria Nați- unilor Unite și a scurtat cu cel puțin 6 luni durata războiului. Victoria istorică de la 9 Mai 1945 a găsit armata română pe frontul antihitlerist, cu steagurile acoperite de glorie, cu sentimentul mîndriei www.dacoromanica.ro 766 ALESANDRU D. DUȚU 10 patriotice că alături de armatele Națiunilor Unite a contribuit decisiv la înfrîngerea Eeichului nazist, a celui mai periculos dușman al omenirii — fascismul. Eelevante în ceea ce privește patriotismul și dragostea de țară a militarilor români, hotărîrea lor nestrămutată de a înfrînge cît mai curînd inamicul, sînt cuvintele adresate de colonelul Totu Elefterie ostașilor din subordine la începutul lunii decembrie 1944 : ,,Să ne facem datoria și de aici înainte, dînd dovadă odată mai mult lumii întregi eroismul de veacuri al neamului nostru. Eăgaz nu putem avea pînă ce dușmanul nu va fi înge- nuncheat. Mă bizui pe voi, pe spiritul vostru de disciplină și jertfă. Sînt sigur că vom cinsti gloria drapelului nostril, sporindu-i însemnele nepieri- toare ale vitejiei românești a dorobanților noștri. Din parte-mi nu cunosc decît un singur consemn : al datoriei împlinite. Același lucru cer și aștept de la voi toți ... Numai astfel vom ajunge într-o țară liberă și întregită și ne vom întoarce printre ai noștri: soții, copii, părinți, mîndri de ei, dar și mîndri de noi” 27. Animați de astfel de înalte sentimente patriotice, mili- tarii noștri au săvîrșit noi fapte legendare de arme înălțînd pe cele mai înalte culmi faima și gloria armatei române, faima și gloria țării. Subliniind,, la rîndul său, mobilurile care i-au animat pe militari în lupte, ministrul de război al Eomâniei, generalul Constantin Vasiliu-Eășcanu, sublinia următoarele la scurt timp după încheierea războiului în Europa : ,,De îndată ce momentul de luptă era venit, ei înaintau cu un pas hotărît spre destinul lor, știind cu toții soarta ce-i așteaptă, dar minați de iubirea de țară. Eroii noștri de astăzi au putut să-și merite numele căci au avut în suflet dragostea de țară, de popor” 28. Vitejia, eroismul și patriotismul fierbinte al militarilor români, ini- țiativa și ingeniozitatea luptătorilor, capacitatea, iscusința și perspicacita- tea cadrelor de comandă, valoarea combativă de ansamblu a armatei ro- mâne, rezultatele importante obținute în lupta desfășurată alături de armata sovietică pentru obținerea victoriei finale asupra fascismului, au fost apreciate și de numeroase comandamente sovietice, inclusiv de Coman- damentul Suprem sovietic, de reprezentanți ai altor puteri ale coaliției antihitleriste. „Armata română, sublinia în acest sens generalul-locotenent I. M. Managarov, comandantul Armatei 53 sovietice — a operat foarte bine în tot cursul războiului, îndeplinindu-și complet misiunile primite” 29. în timpul luptelor duse împotriva trupelor hitleriste și horthyste, militarii români au probat pe lîngă înaltele virtuți ostășești și alese sentimente de solidaritate umană față de populația civilă pe care a ajutat-o cu hrană, îmbrăcăminte, combustibil, medicamente, asistență medicală gratuită etc., comportarea lor arătîndu-se, așa cum reliefau autoritățile ungare din Abony „demnă de fiii unui popor de cultură” 30. Zecile de mii de morminte care jalonează drumul de luptă al armatei române în războiul antihitlerist constituie o elocventă și de neșters dovadă că poporul român a fost profund atașat cauzei democrației și progresului, luptei antifasciste căreia i s-a dăruit cu devotament și sacrificiu, că armata română a luptat exemplar împotriva Wehrmachtului nazist și a trupelor horthyste, îndeplinindu-și misiunea față de patrie și popor. „Participarea Eomâniei, cu întreagă forță, la războiul împotriva Germaniei naziste, luptele grele purtate de ostașii români, sacrificiile uriașe făcute de întregul popor pentru obținerea victoriei finale asupra fascismului — subliniază tovarășul Nieolae Ceausescu — au demonstrat cu putere hotărîrea popo- ’ www.dacoromanica.ro 11 ARMATA IN REVOLUȚIA DIN AUGUST 1944 767 rului român de a lupta pentru zdrobirea fascismului și lichidarea politicii imperialiste de dominație și asuprire, pentru democrație, pentru cauza independenței și libertății popoarelor, a înțelegerii și colaborării în întreaga lume” 31. NOTE 1 „România liberă” din 24 august 1944. 2 Arhiva Ministerului Apărării Naționale (in continuare Arh. M.Ap.N.), fond 515, dosar 12, f. 28. 3 General-colonel dr. Constantin Olteanu, general-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, colo- nel dr. Florian Tucă, colonel dr. Vasile Mocanu, Armata română in revoluția din august 1944, Edit. Militară, București, 1984 p. 73 — 89. 4 Kriegstagebuch des Obercommandos der Wehrmacht, yarr 1945, voi. II, Frankfurt am Main, 1961, p. 808. 8 Arh. M. Ap. N., fond 3, dosar 105, f. 10. 6 „Timpul” din 25 august 1944. ’ Arh. M. Ap. N., fond 525, dosar 18, f. 1. 8 Ibidem, fond 399, dosar 2, f. 6. 9 „România liberă” din 2 septembrie 1944. 10 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăvîrșirii construcției socialiste, voi. 3, Edit. politică, București, 1969, p. 360. 11 Arh. M. Ap. N., fond 948, Secția 3-a, dosar 1905, f. 21 12 Ibidem, fond 948, Secția l-a, dosar 3376, f. 83. 13 Căpitan Alesandru Duțu, Organizarea și înzestrarea armatei române în războiul anti- hitlerist, în „File din istoria militară a poporului român”, voi. 16, Edit. Militară, București, 1985, p. 150-151. 11 România in războiul antihitlerist, 23 August 1944 — 9 Mai 1945, Edit. Militară, Bu- curești, 1966, p. 604—608. 18 Arh. M. Ap. N., fond microfilme, rola F. II. 2.245, c. 538 — 548. 16 Aripi românești, Edit. Militară, București, 1964, p. 230 — 231. 17 Arh. M. Ap. N., fond microfilme, rola F. 11.1230, c. 424—425. 18 Arh. M. Ap. N., fond 948, dosar 880, f. 14-17. 19 Maior dr. Mihail E. lonescu, Contribuția militară a României la înfrîngerea fascismului. Bilanț și consecințe, in „File din istoria militară a poporului român”, Edit. Militară, București, 1985, p. 275. 20 România în războiul antihitlerist, 23 August 1944 — 12 mai 1945 Edit. Militară, București, 1966, p. 701 — 704. 21 Arh. M. Ap. N., fond 948, Secția l-a, dosar 3376, f. 82—135. 22 23 August 1944. Documente, voi. III, Edit. Științifică și Enciclopedică, București, 1985, p. 160. 23 Arh. M. Ap. N., fond 948, dosar 880, f. 14—17. 21 Cf. cpt. Alesandru Duțu, op. cil., p. 164—165. 28 General-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, colonel dr. Florian Tucă, maior dr. Mihail E. lonescu, căpitan Alesandru Duțu, România și marea victorie. 23 August 1944 — 12 mai 1945, Edit. Militară, București, 1985, p. 92. 26 Dr. Ilie Ceaușescu, dr. Florin Constantiniu, dr. Mihail E. lonescu, 200 de zile mai devreme. Rolul României în scurtarea celui de-al doilea război mondial, Edit. Științifică și En- ciclopedică, București, 1984, p. 209. 27 Arh. M. Ap. N., fond 1031, dosar 21 f, 104 28 Ibidem, f. 100 29 Arh. M. Ap. N., fond 948, dosar 1404, voi. 2, p. 237. 31 în numele libertății și prieteniei, I. Edit. Militară, București, 1972, p. 400. 31 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 27, Edit. Politică, București, 1984, p. 433. www.dacoromamca.ro 768 ALESANDRU D. DUȚU 12 L’ARMPE ROUMAINE PENDANT LA RRVOLUTION D’AOUT 1944 ET PENDANT LA GUERRE ANTIHITLpRIENNE Resumt A partir du moment ou, le 23 aout 1944 elle a retournâ Ies armes contre la Wehrmacht nazie, l’armâe roumaine, appuyâe par le peuple tont entier, a participi sans interruption et avec une efficience maxima ă la guerre antihitlârienne, confirmant une fois de plus un profond patriotisme, la tradition de son indissoluble attachement au peuple, â la defense de l’indâpendance et de la souveiainet6 nationales. Harmonieusement structuree, possedant l’instruction et lAquipment technique requis, l’organisme militaire roumain s’est avărâ apte ă exâcuter des missions de lutte amples et complexes. remplissant admirablement ses missions sur le front antihitldrien. Le multilateral apport roumain ă la defaitedu faseisme s’est d6roul6 dans son ensemble sur la base des propres ressources du pays et a 6t6 le râsultat de l’unite de vie du peuple roumain tout entier, mobilis6 par l’enthusiaste appel patriotique lanc6 par le Parti Communiste Roumain „Tout pour le front, tout pour la victoire !”. Par Ies effectifs engagâs dans le combat, par l’ample effort militaire et Economi co-financier visant triompher de l’Allemagne fasciste et delaHongrie horthyste, la Roumanie s’est situde ă la quatrieme place dans la coalition antihitl6rienne. www.dacoromanica.ro IMPACTUL EVENIMENTELOR DIN AUGUST 1944 ASUPRA POLITICII EXTERNE ROMÂNEȘTI. ORIENTĂRI IMEDIATE ȘI DE PERSPECTIVĂ ELISABETA PETREANU Revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperia- listă, declanșată prin victoria insurecției naționale din august 1944, a deschis o nouă perioadă în istoria multimilenară a poporului român și a dat României o nouă perspectivă pe drumul ei spre civilizație și progres : perspectiva socialismului. „înfăptuirea actului istoric de la 23 august 1944 — se arată în Programul Partidului Comunist Român — marchează un moment hotărîtor în dezvoltarea țării noastre pe un drum nou, deschi- zînd calea eliberării de sub dominația Germaniei naziste și trecerea la realizarea unor profunde transformări revoluționare în România”1. La 23 august 1944, forțele vitale ale națiunii române — sub conducerea Parti- dului Comunist Român — au declanșat un amplu proces de transformare revoluționară a societății românești. Pentru prima dată în istoria poporului român puterea în stat a fost preluată de o largă coaliție deforțe politice în cadrul căreia un rol important — și, mai apoi, hotărîtor — a revenit Partidului Comunist Român. Acest act a determinat o cotitură istorică în evoluția politică și socială a României. Generatoare a unor profunde mutații în dezvoltarea poporului român, insurecția națională din august 1944 apus capăt pentru totdeauna dictaturii militaro-fasciste dar și dominației imperialiste și a deschis calea marilor transformări revoluționare din patria noastră, a trecerii puterii politice în mîinile clasei muncitoare în alianță cu țărănimea, intelectuali- tatea și celelalte forțe progresiste, a transformării poporului nostru într-un popor stăpîn pe destinele sale, constructor conștient al socialismului, fău- ritor al propriului său viitor comunist.’Corolar al luptei îndelungate a popo- rului român pentru dreptate socială și națională, pentru emancipare politică și economică, pentru civilizație și progres, revoluția de eliberare socială și națională, antifascistă și antiimperialistă — declanșată prin victoria insurecției naționale din august 1944 — a demonstrat dimensiunea (și profunzimea) conștiinței de sine a poporului român, capacitatea sa de a-și hotărî și făuri destinul, de a-și apăra și consolida independența națională, întregul context politic — intern și internațional — în cadrul căreia a fost obținută victoria insurecției naționale române, evoluția ulterioară a vieții politice interne a României, demonstrează că evenimentele (politice și militare) din august ’44 au fost ocazia și nu cauza revoluției române. Bătă- liile purtate în vara lui 1944 în această parte a Europei „au constituit doar indiciul de care aveam nevoie că ne aflăm pe drumul cel bun în pregătirea revoluției noastre de eliberare socială și națională’2. „Revista de istorie", tom 41, nr. 8, p. 769 — 795, 1988 www.dacoromanica.ro 770 ELISABETA PETREANU 2 Primele documente elaborate și date publicității simultan în chiar noaptea de 23 spre 24 august 1944, în numele șefului statului3, al guver- nului (nou constituit)4 și al Partidului Comunist Român 5 indicau faptul că înlăturarea dictaturii antonesciene nu însemna doar o schimbare de guvern, că ruperea alianței cu puterile „Axei” și intrarea României (cu tot poten- țialul ei economic și militar) în lupta dusă de coaliția Națiunilor Unite pentru înfrîngerea Germaniei hitleriste și pentru zdrobirea fascismului în Europa, nu reprezenta doar o „întoarcere a armelor”, că victoria insurecției române din noaptea de 23 — 24 august și trecerea puterii politice în mîinile unei coaliții ce reprezenta, în acel ceas al națiunii noastre, forțele politice avansate ale societății românești, nu constituia un moment final — cum considerau forțele politice conservatoare, sperînd „restabilirea drepturilor și libertăților burghezo-democratice parlamentare anterioare dictaturii regale din 1938 8, și,,revenireala vechea ordine burgheză”7 ci un început 8 pe drumul unor profunde transformări în toate structurile vieții politice și economice românești în direcția instaurării unei noi orînduiri sociale : orînduirea socialistă. în declarația Comitetului Central al Partidului Comu- nist Român din noaptea de 23 — 24 august, cu privire la actul istoric de la 23 august 1944 se arăta că politica Partidului Comunist Român de for- mare a unui bloc național cîtși aceea de front național patriotic nu era de natură să atingă independența sa organizatorică, ideologică și politică, partidul „păstrîndu-și deplina libertate în rezolvarea problemelor de bază ale României de azi și de mîine”9 (subl. ns.). în proclamația șefului statului român către țară se sublinia că noul guvern (instaurat în noaptea de 23 — 24 august 1944) însemna sfîrșitul dictaturii și totodată „începutul unei ere noi” 10. Exprimînd încrederea în viitorul neamului românesc pro- clamația chema poporul român să pășească cu hotărîre „pe drumul înfăp- tuirii României de mîine” u. Guvernul, nou instaurat, își încheia prima sa declarație politică solicitînd sprijinul întregului popor pentru „înfăptuirea comandamentelor supreme ale ceasului de față : asigurarea păcii și instau- rarea unui regim democratic de largi drepturi și libertăți publice pentru toți cetățenii țării” 12. Așadar, încă din „primul ceas” al insurecției naționale din august 1944, Partidul Comunist Român avea în vedere problemele de bază ale României de azi și de mîine. Chiar și șeful statului român (regele) înțelegea că în istoria poporului român 23 august 1944 constituia „începutul unei ere noi”. Operă a tuturor forțelor revoluționare, democratice și progresiste, expresie a consensului național și al hotărîrii unanime a poporului român de a lupta penru restabilirea integrității teritoriale a României prin eli- berarea părții de nord-vest a Transilvaniei și reîncorporarea ei în teritoriul românesc, de a participa — în cadrul coaliției Națiunilor Unite — la înfrîngerea Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, pentru zdrobirea fascismului în Europa, pînă la victoria finală, pentru restabilirea indepen- denței și suveranității României, insurecția națională din august 1944 „a redeschis poporului român calea spre realizarea năzuințelor sale seculare de libertate națională, progres economic și social”13, (subl. în text). Victoria din august ’44 a determinat „întreaga evoluție postbelică a României, atît în planul vieții social-politice interne cît și în acela al relațiilor interna- ționale” 14. www.dacoromanica.ro 3 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 771 ORIENTĂRI NOI IN POLITICA EXTERNĂ A ROMÂNIEI CA URMARE A INSURECȚIEI NAȚIONALE ROMÂNE DLN AUGUST 1944 Eveniment cu profunde implicații interne și internaționale, cu conse- cințe imediate și de perspectivă pentru evoluția politică a României, vic- toria insurecției naționale din august 1944 a avut un impact decisiv asupra politicii externe românești. Participarea Partidului Comunist Român, rolul său eres cînd, determinant, în evoluția vieții politice interne a Româ- niei a contribuit „în mod hotărîtor la evoluția noului curs al politicii ex- terne” 15 a țării noastre. „Noul curs” al politicii externe românești a fost determinat de însăși hotărîrea României de a rupe alianța cu puterile Axei și de a se alătura coaliției Națiunilor Unite, fapt care a situat România alături de aliații ei firești, tradiționali, desclzînd în același timp, perspectiva „revenirii politicii externe românești la postulatele testamentare, cu valoare de practică diplomatică, ale lui Nicolae Titulescu”16. în primele documente politice de la 23 august 1944 (Declarația C.C. al P.C.R., Declarația guver- nului ) erau evocate principii și idealuri proprii care exprimau speranța că România va intra pe făgașul normal al existenței sale, iar politica sa externă își va regăsi linia sa, de continuitate, pe drumul apărării indepen- denței naționale a poporului român. Arătînd că noul guvern, de uniune națională, a fost însărcinat să ducă la îndeplinire „voința hotărîtă a țării de a încheia pacea cu Națiunile Unite și de a accepta armistițiul oferit de Uniunea Sovietică, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii”17 aceasta fiind singura cale „pentru salvarea țării de la o catastrofă națio- nală” 18 in proclamația șefului statului român era subliniat faptul restabilirii independenței României, asigurată prin angajamentul Națiunilor Unite de a garanta independența țării noastre și de a nu se amesteca în treburile noastre interne19. Totodată, era exprimată voința poporului român de a fi independent și suveran. „Poporul nostru — se menționa în același docu- ment — înțelege să fie singur stăpîn pe soarta sa” 2e. Întrucît dreptul la existență liberă, independentă, era considerat ca fiind un drept inalienabil al fiecărui popor, în proclamație se preciza că oricine s-ar fi împotrivit acestei hotărîri „liber luate și care nu atinge interesele nimănui” 21 acela s-ar fi ridicat în ipostaza unui „dușman al neamului nostru” 22. Viitorul României era văzut într-o conexiune directă cu forța și curajul întregului popor de a-și apăra — fie și cu arma în mînă —independența. „De curajul cu care ne vom apăra cu armele în mînă independența — se spunea în proclamație — împotriva oricărui atentat la dreptul nostru de a ne hotărî singuri soarta depinde viitorul nostru” 23. în declarația guvernului se subli- nia de asemenea faptul că, prin reprezentanții lor, guvernele U.R.S.S., Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii „au garantat independența României și, în cadrul suveranității respectate, neamestecul lor în viața noastră de stat” 24. Arătînd că ieșirea României din războiul dus alături de Germania hitleristă și încetarea ostilităților împotriva Uniunii Sovietice erau „hotărîri menite să împiedice o singură și inevitabilă catastrofă nar- țională” 25, îil declarație se preciza că România considera „de azi înainte Națiunile Unite ca națiuni prietene” 26. www.dacoromanica.ro 772 ELISABETA PETREANU 4 Recunoașterea de către guvernele U.R.S.S., Statelor Unite ale Americii și Marii Britanii „a nedreptății făcute României prin Dictatul de la Viena” 27, deschidea țării noastre positlitatea eliberării de sub ocu- pația străină a Transilvaniei de nord și, prin aceasta, perspectiva refacerii integrității teritoriale (în zona de nord-vest) a statidui român. Era sub- liniată dorința României de a fi în viitor un stat independent și suveran în declarație se spunea : „De acum înainte înțelegem să fim stăpîni pe destinele noastre” 28. Precizînd că hotărîrea denunțării tratatelor de alianță cu puterile Axei și încetarea stării de război cu Națiunile Unite erau „expre- sia voinței întregului popor român” 28 declarația guvernului punea astfel în evidență faptul că actul istoric de la 23 august 1944 a „avut toate atri- butele unui act de deplină și legitimă suveranitate națională” 80. Se preciza că hotărîrile României de la 23 august 1944 erau îndreptate în direcția apărării drepturilor și intereselor inalienabile ale poporului român. „Aceste hotărîri — se spunea în declarația guvernului — nu nesocotesc drepturile vreunui stat străin, după cum nu ating nici interesele altor neamuri” 31. Subliniind că „țara întreagă voiește pacea” 32, declarația exprima dorința României de a pune capăt „războiului distrugător” 33, un „război de la început pierdut” 34, voința de pace a României, năzuințele „spre pace și libertate ale poporului român” 35. în concordanță cu orientările de principiu formulate în primele do- cumente politice ale statului român, în condițiile noi, determinate de victoria insurecției naționale din 23 august 1944, guvernul de uniune na- țională a dat curs obiectivelor imediate ale politicii sale externe : denun- țarea alianței cu puterile Axei, scoaterea țării din coaliția statelor fasciste, încheierea armistițiului cu Puterile Aliate, angajarea României, cu întregul său potențial economic și militar în lupta coaliției Națiunilor Unite împo- triva Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, pentru eliberarea părții de nord-vest a Transilvaniei, pentru refacerea integrității teritoriale a sta- tului român și redobîndirea independenței și suveranității României. Rea- lizarea acestor obiective, care au fost totodată acte politice de mare pro- funzime și cu adinei implicații pentru viitorul poporului român, pentru perspectiva sa istorică, a consființit noua situație internațională a României, ipostaza sa de aliat al Națiunilor Unite, de participant la lupta pentru înfrîngerea Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, pentru zdrobirea fascismului în Europa 36. După ruperea alianței cu Germania nazistă, România a acționat pen- tru ieșirea sa din coaliția statelor fasciste, pentru înlăturarea izolării sale în viața internațională. în această direcție guvernul român a întreprins o serie de măsuri succesive cu scopul declarat de a întrerupe relațiile sale politice cu statele de factură fascistă din Europa, cît și de pe alte continente. Astfel, la 30 august 1944, guvernul român a făcut cunoscut guvernului de la Budapesta decizia sa de a rupe relațiile diplomatice cu Ungaria 37. în aceeași zi a fost anunțată hotărîrea guvernului României de a pune capăt relațiilor sale cu guvernele Slovaciei, Croației și Italiei mussolini- ene 38, apreciate de România drept „creațiuni artificiale ale regimului hitlerist”39. în concordanță cu aceeași decizie, guverul român a făcut cunoscut guvernului Japoniei (la 31 octombrie 1944) că România a hotărît să rupă relațiile diplomatice cu Japonia. Tot atunci au fost rupte relațiile diplomatice cu guvernele pro-japoneze (Jin Manciuria și Nankin40. www.dacoromamca.ro 5 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 773 Situația relațiilor cu Ungaria s-a cristalizat la începutul lunii septem- brie. fu declarația ministrului afacerilor externe al Eomâniei, făcută la 7 septembrie 1944, era reamintit faptul că prin condițiile de armistițiu oferite Eomâniei la 4 aprilie 1944 și reiterate în nota Comisariatului Aface- rilor Externe al U.E.S.S. din 28 august 1944 41 se recunoștea nedreptatea și nevalabilitatea dictatului de la Viena din 1940 considerat „nul și nea- venit”42, ceea ce îndreptățea guvernul român să considere Transilvania de nord-vest ,,ca făcînd parte din teritoriul național”43. Guvernul de la București nu socotise necesar ,,să ia inițiativa unei declarații de război împotriva Ungariei” °, considerînd că guvernul de la Budapesta va recu- noaște el însuși această stare de drept. Dar, deoarece guvernul de la Buda- pesta a continuat ,,să-și păstreze prada obținută prin dictatul de la Vie- na”45, să fie solidar (în continuare), ,,cu politica germană de agresiune și de oprimare a altor popoare”46, dispunînd ca trupele ungare, împreună cu trupele germane, să atace forțele armate române, guvernul român considera că „prin această nouă agresiune Ungaria s-a pus în stare de război cu Eomânia”47. Guvernul român aprecia „că starea de război cu Ungaria era „o chestiune de fado"48. în alți termeni s-au pus problemele privind relațiile Eomâniei cu statele europene foste satelite ale Germaniei sau ocupate de către aceasta cu care Eomânia nu fusese — și nu era — în stare de război. în ceeace, privește relațiile cu Franța guvernul român declara la 31 august 1944, că întrucît guvernul de la Vichy încetase să mai existe chestiunea nerecu- noașterii lui nu se mai punea49, ceea ce implicit însemna că guvernul de la București recunoștea guvernul provizoriu francez condus de generalul Charles de Gaulle 50. Cîteva zile mai tîrziu, la 5 septembrie 1944, guvernul român transmitea guvernului provizoriu al Franței — prin repezentantul Eomâniei de la Ankara — hotărîrea sa de a întreține cu guvernul francez ,,relațiile cele mai cordiale în spiritul vechii și nedezmințitei amiciții care leagă cele două țări” 51. Eeluarea relațiilor diplomatice cu Italia, fostă aliată a Germaniei hitleriste, a preocupat de asemenea guvernul român. Guvernul italian (condus de mareșalul Badoglio), instaurat după înlătu- rarea lui Mussolini (la 3 septembrie 1943) aprecia că „relațiile cu Eomânia n-au fost niciodată întrerupte”52, fiind de acord cu redeschiderea legației Eo mâniei la Eoma. Noua situație internațională a Eomâniei determinată de „readu- cerea ei alături de Națiunile Unite”53 impunea cu urgență normalizarea relațiilor Eomâniei cu statele coaliției Națiunilor Unite, în primul rînd cu Puterile Aliate : U.E.S.S., S.U.A. și Marea Britanie, cu care Eomânia se afla acum în raporturi de colaborare și în coaliția cărora intrase. La 31 august 1944, ministrul de externe al Eomâniei făcea cunoscută intenția guvernului român de a proceda „cît mai curînd la un schimb de reprezen- tanți diplomatici cu Națiunile Unite”M. Această chestiune avea să fie avansată de Eomânia și la începutul lunii septembrie 1944, cu prilejul negocierilor de la Moscova privind încheierea Convenției de armistițiu între Eomânia și Puterile Aliate 5S. Dar, delegația română nu a primit atunci din partea negociatorilor sovietici decît un răspuns echivoc58, ce venea în contradicție cu propunerile de armistițiu avansate Eomâniei de către guvernul U.E.S.S. în aprilie 194457, cînd ideea unui schimb de repre- zentanți diplomatici era admisă ca o chestiune firească și necesară rela- 3 — c. 2422 www.dacoromanica.ro 774 elisabeta petreanu 6 țiilor dintre cele două state. în ședința Consiliului de Miniștri al României din 16 septembrie 1944, în cadrul căreia au fost analizate clauzele Conven- ției de armistițiu cu Puterile Aliate, semnată la Moscova la 12 septembrie 1944, a fost abordată și chestiunea raporturilor diplomatice cu Puterile Aliate. Evocînd conținutul propunerilor sovietice din aprilie 1944, cînd guvernul U.R.S.S. precizase că dacă România dorea să aibă pentru contac- tele cu Uniunea Sovietică nu numai un reprezentant militar, ci și un repre- zent ant politic, pentru chestiunile politice, guvernul sovietic nu avea nici o obiecție, ministrul afacerilor externe al României reitera dorința Româ- niei de a avea relații diplomatice cu U.R.S.S.S8. Guvernul român se considera îndreptățit să acționeze în direcția reluării relațiilor diplomatice cu Puterile Aliate, întrucît statul român, prin întreaga sa acțiune politică și militară de la 23 august 1944 se afla în ipostaza de aliat al Rațiunilor Unite. De fado. Dar Convenția de armisti- țiu încheiată la Moscova la 12 septembrie 1944 între România și Puterile Aliate stabilea pentru România un alt statut: acela de țară învinsă. în virtutea acestui statut acțiunea României de normalizare a relațiilor sale diplomatice cu Puterile Aliate (cît și alte probleme deosebit de importante pentru ea) aveau să capete, pînă la încheierea Tratatului de Pace, o evoluție sinuoasă, contradictorie. STATUTUL INTERNAȚIONAL AL ROMÂNIEI SUB IMPACTUL CONVENȚIEI DE ARMISTIȚIU ȘI AL POLITICII PUTERILOR ALIATE Deși întregul complex de acțiuni politice militari și economice, puse în operă la 23 august 1944 funcționase fără greș, deși consecințele acțiunii României pentru evoluția războiului59 fuseseră luate deja în calcul și puse în evidență 60, Convenția de armistițiu încheiată de România impunea României un statut de „țară învinsă”, ceea ce însemna ignorarea evidentă a situației noi a României, determinată de insurecția națională de la 23 august 1944, a cărei victorie situase România în ipostaza de aliat al Națiunilor Unite, de participant la lupta împotriva Germaniei hitleriste și a Ungariei horthyste, pentru zdrobirea fascismului în Europa. Desigur, încetarea ostilităților și acceptarea armistițiului izvorîsedin faptul concret al recunoașterii, de către România, a situației grave în care se afla, a per- spectivei și mai grave care se profila în urma pierderii războiului dus de către Germania hitleristă împotriva Uniunii Sovietice. în Convenția de armistițiu, încheiată de România cu Puterile Aliate, se preciza că guvernul și înaltul comandament al României, „recunoscînd faptul înfrîngerii României în războiul împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice, Regatului Unit și Statelor Unite ale Americii și a celorlalte Națiuni Unite, acceptă (subl. ns.) condițiunile armistițiului prezentate de către guvernele sus-menționatelor trei Puteri Aliate, acționînd în interesul Națiunilor Unite” 61, ceea ce sublinia situația nouă a României în cadrul conflagrației mondiale. De altfel, în articolul 1 al Convenției se stipula că de la 24 august 1944 a.m., „România a încetat cu totul operațiunile militare împotriva Uniunii Republicilor Socialiste Sovietice pe toate teatrele de război, a ieșit din războiul împotriva Națiunilor Unite, a rupt relațiile ei cu Ger- www.dacoromanica.ro 7 EVENIMENTELE DIN* AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 775 mania și sateliții săi, a intrat în. război și duce războiul împotriva Germaniei și Ungariei, cu scopul de a restaura independența și suveranitatea României” 62. ' ” Convenția consemna acțiunea politică românească, participarea ei de fado, la război, menționînd numărul diviziilor pe care România trebuia să le pună la dispoziție (art. 1) obligația guvernului de a asigura forțelor sovietice (și ale celorlalți aliați) înlesniri pentru libera lor mișcare pe teri- toriul României, în orice direcție, impusă de situația militară și pe cheltuială statului român (art. 3) și de a pune la dispoziția Comandamentului Aliat (sovietic) mijloacele mobile și imobile necesare inclusiv plățile — în monedă românească — cerute de acesta (art. 10). Aceste obligații indicau situația României de aliat63. Convenția impunea totuși României, prin prevederile altor articole, un statut paradoxal, ,,de țară învinsă și ocupată” 64, contrar situației noi în care se afla : aceea de participant la războiul dus de Națiunile Unite’ împotriva Germaniei. Această situație era cu atît mai paradoxală cu cît angajamentele militare ale României, stipulate prin unele prevederi ale Convenției de armistițiu, indicau ,,toate elementele de bagă ale unei alianțe militare” 65 (subl. ns.). Astfel, eiau precizate : „scopul operațiunilor militare, minimul forțelor de intervenție, subordonarea operativă, precum și ajutorarea și facilitarea armatelor aliate pentru ducerea războiului” 66. Ori, alianțele (de orice fel, militare sau politice) se încheie între state suve- rane. De altfel, chiar îndeplinirea sarcinilor militare și economice asumate de România prin Convenția de armistițiu : mobilizarea armatei și trece- rea ei de partea coaliției Națiunilor Unite, mobilizarea resurselor economice necesare atît forțelor armate române, cît Și forțelor armate ale Puterilor Aliate (îndeosebi sovietice) atît în etapa trecerii lor pe teritoriul românesc, cît și în etapele ulterioare ale deplasării frontului spre vest, pînă la victoria finală, intrau în atribuțiile unui stat suveran. Prin prevederile ei, Convenția de armistițiu avea un caracter contradictoriu. Unele articole care aveau în vedere îndeplinirea unor sarcini concordante cu interesele militare (dar și economice) nle Puterilor Aliate, nu atingeau atributele esențiale ale sta- tului român. Alte articole limitau tocmai aceste atribute. Așa erau, de exemplu, prevederile cuprinse în articolul 17, care stipulau că administrația civilă românească era restabilită pe întreg teritoriul României în afară de un sector de 50 — 100 de km. de linia frontului, ceea ce, la dimensiunea spațiului românesc, nu era puțin ! Organele administrative românești pe întreg cuprinsul țării trebuiau să aducă la îndeplinire „în interesul păcii și securității, instrucțiunile și ordinele înaltului Comandament Aliat (so- vietic) date de către el (subl. ns) în scopul de a asigura execuția acestor condițiuni de, armistițiu” 67 — ceea ce însemna substituirea autorității ștatului român asupra organelor sale locale. Articolul 14 al Convenției stipula obligația guvernului și comandamentului român de a colabora cu ^înaltul Comandament Aliat (sovietic) la arestarea și judecarea persoanelor acuzate de crime de război” 6S. în legătură cu consecințele acestei prevederi, Lucrețiu Pătrășcanu declara în ședința Consiliului de Miniștri din 16 sept. 1944, consacrată discutării clauzelor Convenției de armistițiu, că la acest punct a luat cuvîntul și a formulat observația că întrucît justiția este un atribut de suveranitate națională, tot ceea ce privește păstrarea și vegherea ordinii în interior cade în sarcina organelor românești6J. în timpul negocie- rilor de la Moscova, Lucrețiu Pătrășcanu a cerut ca arestarea persoanelor www.dacoromanica.ro 778 ELISABETA PETREANU 8 vinovate de crime de război să fie executată de autoritățile române și numai judecarea lor să se facă „pe baza colaborării între sovietici și noi”70. Observațiile n-au fost acceptate : articolul respectiv „a rămas, preciza Lucrețiu Pătrășcanu, în forma lui primă”. Prevederile articolului 16 atin- geau unele funcții ale statului român. Se preciza că „tipărirea, importul și răspîndirea în România a publicațiilor periodice și nepeiiodice, prezentarea spectacolelor de teatru și a filmelor” 71 să fie „executate în acord (subl. ns.) cu înaltul Comandament Aliat (sovietic)” 72. întreaga viață artistică și editorială românească (două pîrghii extrem de importante ale politicii și activității interne ale unui stat) era pusă astfel sub controlul Comanda- mentului Aliat (sovietic). Anexa la acest articol (16) atingea însă și funcția externă a statului român. Se prevedea că guvernul român se obliga ca „transmiterile fără fir, corespondența telegrafică și poștală, corespondența cifrată și prin curier precum și comunicările telefonice cu țările străine, cu Ambasadele, Legațiile și Consulatele aflătoare în România să fie dirijate (subl. ns.) potrivit modului stabilit (subl. ns.) de înaltul Comandament Aliat (sovietic)” 73. Prevederile altor „anexe” la articolele Convenției de armistițiu deschideau (și mai larg) „portița” amestecului în treburile interne ale statului român. Anexa la articolul 18, de exemplu, stipula dreptul Comisiunii Aliate de Control de a „instaura organe sau secțiuni speciale” 74, care să fie însărcinate cu „executarea de diferite funcțiuni” 75. în continuare, în anexa la articolul 18 se preciza că „în plus, Comisiunea Aliată de control va putea să aibă funcționari în diferite părți (subl. ns.) ale României” 7B. Astfel, întreaga realitate românească, trecea prin „fil- trul” Comisiei aliate de Control (sovietic). Analizînd clauzele Convenției de armistițiu din perspectiva intereselor României, delegația română, în frunte cu Lucrețiu Pătrășcanu, care a pur- tat tratative la Moscova în zilele de 10 — 12 septembrie 1944, a acționat cu fermitate pentru recunoașterea și obținerea drepturilor României ce decurgeau din situația sa nouă, de aliat al Națiunilor Unite. Dar argumente- le delegației României n-au fost receptate (decît cu unele excepții) în pofida consecințelor grave pe care unele prevederi ale Convenției aveau să le aibă asupra situației politice, economice și militare a României. Atitudinea echivocă — și pe alocuri conciliantă — a reprezentanților S.UA.. și Marii Britanii, inflexibilitatea reprezentanților U.R.S.S., au anihilat orice demers românesc astfel că prevederile Convenției de armistițiu negociate în sep- tembrie erau cu mult mai grele și cu consecințe mult mai grave pentru România decît cele propuse de guvernul sovietic în aprilie 1944 77. Consecințele pentru România a prevederilor unora dintre articolele Convenției de armistițiu, semnată la Moscova la 12 septembrie 1944 — și mai cu seamă a stipulațiilor cuprinse în anexe — au fost înțelese nu numai de către delegația română care purtase negocieri la Moscova, ci și de către reprezentanții Puterilor Aliate. într-o telegramă transmisă din Moscova după încheierea negocierilor tripartite cu delegația română, ambasadorul S.U.A. releva „climatul” în care se desfășuraseră negocierile, lipsa de recep- tivitate față de opiniile și argumentele prezentate de către delegația ro- mână. „Deși delegațiile mixte sovieto-anglo-americană s-au întîlnit, în total, timp de peste șapte ore cu românii — scria ambasadorul S.U.A. la Moscova — discuții serioase asupra vreunui punct al condițiilor de www.dacoromanica.ro 9 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 777 armistițiu au fost puține. Molotov care avea funcția de președinte al dele- gațiilor Aliate nu a analizat în detaliu nici un argument și nici o propunere avansată de români” 78. Referindu-se la propunerile delegației române, ambasadorul american nota că în timpul negocierilor obiecțiile românilor ,,au fost în principal asupra prevederilor economice și asupra dimensiuiiii în care Comandamentului aliat (sovietic) i-a fost dat (subl .ns.) controlul asupra vieții economice și aparatului guvernamental al României”79. Analizînd mai departe prevederile unora dintre articolele Convenției sem- nate la Moscova, ambasadorul american nota că „autoritățile rusești vor fi mînă forte în adoptarea unor măsuri polițienești considerate necesare pentru protecția absolută a intereselor sovietice” 80. „A fost evident — observa reprezentantul S.U.A. la Moscova — că rușii veniseră la aceste negocieri hotărîți ca ei să se simtă cît mai în largul lor, iar ca noi să le dăm cît mai mult mînă liberă în stabilirea condițiilor de armistițiu și în tratamentul ulterior al românilor” 81. Atitudinea manifestată de-a lungul negocierilor de către reprezentantul S.U.A. la Moscova care (scria el) a încercat „să se opună stării de spirit descrise mai sus” 82 a fost apreciată de către partea sovietică — și atît. „Străduința britanicilor de a formula în timpul negocierilor preliminare o mare varietate de propuneri, întrebări și idei” 83 a provocat, — scria ambasadorul american — „tulburare și oarecare iritare negociatorilor sovietici” 84, fiind acceptate cu interes „pro- punerile britanice care întăreau controlul aliat (sovietic) asupra Româ- niei” 85. Ambasadorul american scria că reprezentanții guvernului sovietic „au refuzat să facă orice concesie de fond” 88. Reflectînd asupra inflexibi- lități negociatorilor sovietici, ambasadorul S.U.A. preciza : „Ei socotesc, cred eu, că noi ne-am conformat unei înțelegeri tacite că România este o zonă de interes predominant sovietic în care noi nu ne amestecăm” 87. „Această atitudine, nota trimisul american la Moscova, este indiscutabil bazată pe faptul că România este vecină (U.R.S.S. — n.ns.) și ei (sovieti- cii — n.ns.) o justifică prin aceea că au avut cel mai mult de suferit de pe urma .ostilităților românești și că au avut contribuția cea mai mare în scoaterea României din războiul dus de partea Germaniei” S8. în aceste condiții perspectiva unei colaborări și a unor înțelegeri tripartite privind problemele de viitor ale României îi apărea ambasadorului american destul de ambiguă. „Este încă greu de prevăzut — scria el — rolul pe care repre- zentanții noștri îl vor juca în România în timpul perioadei de armistițiu. Concepția inițială rusească pare să fi fost că funcțiile reprezentanților noștri în Comisia de control ar fi strict limitate la acelea de intermediari între guvernul nostru și Comandamentul sovietic. în acest caz, informațiile privind activitatea de control a Comandamentului sovietic ar fi furnizate reprezentanților noștri dacă și cînd (subl. ns.) autoritățile sovietice com- petente vor considera ca de la sine înțeles că reprezentanții noștri ar putea să trateze direct cu oficialitățile guvernului român” 80. Relevînd că brita- nicii „contestăi energic acum (subl. ns.) această concepție și cer ca repre- zentanții lor în Comisia de Control să aibă o legătură dhcctă cu guvernul român”90 ambasadorul american considera că eficiența autorităților ame- ricane și britanice din România avea să depindă doar de măsura în care autoritățile române și sovietice aveau să le permită „să ia legătura în par- ticular cu oficialități sau cetățeni români”91. Convenția de armistițiu dintre Puterile Aliate și România era semnată din însărcinarea02 guvernelor www.dacoromanica.ro 778 ELISABETA PETREANU 10 U.R.S.S., S.U.A. si Marii Britanii, doar de către reprezentantul U.R.S.S. : Malinovski93, considerat a fi „reprezentantul Aliatilor în întreaga Româ- nie” M. Prin urmare, deși participaseră la negocierea Convenției de armisti- țiu, reprezentanții Statelor Unite și ai Marii Britanii nu-și puseseră semnă- tura pe acest document. Ei „nuiigurau printre semnatari”95. Titulaturii Co- mandamentului Aliat cît și celei a Comisiei Aliate de Control i se adăugase— în paranteză — termenul de : sovietic. Desigur, că nu întîmplător. Acest „amănunt” nu a scăpat lui Lucrețiu Pătrășcanu care, în ședința Consiliului de Miniștri din 15 —16 septembrie 1944, preciza că prin aceasta se accentua cine avea autoritatea „să tranșeze chestiunile românești”96. Statele Unite și Marea Britanie recnnoscuseră și astfel existența unor interese prioritare ale U.R.S.S. în această parte a Europei. Politica externă a României a fost marcată „vizibil de raporturile și înțelegerile intervenite între cele trei Mari Puteri în timpul sau la sfîr- șitul celui de al doilea război mondial”97. Acest fapt „a influențat profund situația internă și internațională a țării noastre”98 și „și-a pus amprenta asupra dezvoltării ei pe o bună perioadă de timp” ", După semnarea Convenției de armistițiu cu Puterile Aliate orice inițiativă românească în direcția refacerii legăturilor internaționale ale României — fie în plan politic, fie în plan economic sau cultural — trebuia să treacă prin „filtrul” Comisiei Aliate de Control (sovietic). „Potrivit clauzelor armistițiului, România era obligată ca relațiile sale externe, pînă la semnarea tratatului de pace, să se realizeze numai (subl. în text) la pro- punerea statelor învingătoare prin intermediul și cu aprobarea Comisiei Aliate de Control și a înaltului Comandament Aliat (Sovietic)”100. Din această cauză, reluarea raporturilor externe ale României (politice dar și economice) cu o serie de state, în special europene, ,,a rămas într-o fază incertă”101, situație care se va menține de-a lungul multor ani, alimentată apoi de politica de bloc și a „războiului rece”, politică ce a afectat spiritul de colaborare și înțelegere, activitatea politico-diplomatică a cvasitotalității statelor europene. Chiar procesul de normalizare a relațiilor politice cu statele coaliției Națiunilor Unite (U.R.S.S., S.U.A., și Marea Britanie) inițiat (și dorit) de România în perioada imediat următoare victoriei insu- recției naționale române din august 1944 „a parcurs un drum foarte ane- voios”102. Felul cum a evoluat și cum s-a soluționat această chestiune în cursul anilor 1945, 1946, a demonstrat — din nou — contradicțiile dintre Puterile Aliate, interesele lor diferite, tendințele lor (prea puțin voalate) de împărțire și reîmpărțire a sferelor lor de influență, capacitatea lor de a folosi, cu abilitate, concepte sau documente elaborate în comun și adop- tate în cadrul Conferințelor tripartite, ca de exemplu, Declarația asupra Europei eliberate103, adoptată în Conferința tripartită de la lalta (4 — 12 februarie 1945)104 sau acordurilor tripartite din cadrul Conferinței de la Potsdam (17 iulie — 2 august 1945)105 ale căror stipulații justificau ames- tecul în treburile interne ale unor state sau deciziile obstrucționiste ale Puterilor Aliate în soluționarea unor probleme de maximă importanță politică. La fel ca și alte state foste aliate ale Germaniei naziste — dar nu în aceeași măsură >— (cazul Italiei, de pildă) România „nu era tratată ca, un factor efectiv dinamic în evoluția evenimentelor politice și militare www.dacoromanica.ro 11 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 SI POLITICA EXTERNA 779 în reglementarea raporturilor internaționale postbelice”106. Ea nu era pri- vită — de către Puterile Aliate — ca țară care a ieșit din războiul hitlerist și a trecut de partea Națiunilor Unite ,,prin propria sa voință și în urma linei insurecții naționale, [a] ridicării la luptă a întregului popor, ci ca stat inamic, înfrînt în război”107, cu toate consecințele negative ce decur- geau de aici în exercitarea atributelor unui stat independent și suveran. Pînă la semnarea Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate (în februarie 1947), act internațional care a pus capăt regimului de armistițiu și atribuțiilor Comisiei Aliate de Control, restabilind astfel statutul inter- național al României, politica externă a țării noastre a fost marcată, pe de o parte, de impactul prevederilor unora dintre articolele Convenției de armistițiu, puse în operă prin activitatea Comisiei Aliate de Control (so- vietic), iar pe de altă parte, de consecințele politicii Puterilor Aliate care, prevalîndu-se de prevederile unor acorduri sau hotărîri comune, au acționat sub imperiul unor interese proprii, atît politice cît și economice, ,,în scopul obținerii unor poziții cît mai avantajoase în configurația postbelică a lumii” 108 contemporane. în consecință, obiectivele politicii externe româ- nești, cît și acțiunile politico-diplomatice ale guvernului român din perioada 1944 — 1947, pînă la încheierea Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate, vor lua în considerare situația specifică a României din această perioadă, statutul ei paradoxal, derivat din documentele interna- ționale semnate de România cu Puterile Aliate în septembrie 1944, cît și din evoluția ulterioară a poziției și politicii Puterilor Aliate față de Româ- nia. în această perioadă (de la încheierea Convenției de armistițiu, în sep- tembrie 1944 și pînă la semnarea Tratatului de Pace, în februarie 1947) România va urmări ca obiectiv prioritar al politicii sale (interne și interna- ționale) dobîndirea „încrederii Puterilor Aliate”109, angajîndu-se cu toate resursele sale (umane și materiale) în războiul antihitlerist și îndeplinind (indiferent de consecințele suportate de statul român în plan politic sau economic) toate prevederile Convenției de armistițiu. Dar nu numai atît. Ea va urmări — chiar în condițiile determinate de statutul său interna- țional — refacerea integrității teritoriale a statului român, solicitînd în mod imperativ (și cu argumente indubitabile) instaurarea administrației românești în partea de nord-vest a Transilvaniei110 eliberată (încă în octom- brie 1944) de sub dominația Ungariei horthyste, redotfndirea statutului internațional al României de stat independent și suveran, prin normali- zarea relațiilor sale diplomatice cu tteate statele democratice, și în primul rînd cu Puterile Aliate, recunoașterea statutului său de stat cobeligerant111 în războiul antihitlerist, reintegrarea sa în112 viața internațională postbe- lică. POSTULATE TRADIȚIONALE ALE POLITICII EXTERNE ROMÂNEȘTI REITERATE ÎN CONDIȚIILE SPECIFICE ALE ROMÂNIEI DIN PRIMII AM POSTBELICI®1* Pernird de la faptul că statutul impus prin prevederile Converlției de armistițiu și prin activitatea Comisiei Aliate de Control (sovietic) aveau un caracter 'temporar și că situația sa, instaurată după 12 septembrie 1944, era trcnzitoiie, Remania a considerat redobândirea statutului «ău interna- www.dacoromanica.ro 780' ELISABETA PETREANU 12 țional, de stat independent și suveran ca o perspectivă posibilă, ca o certi- tudine, bazată pe prevederile din actele internaționale semnate de România, cu Puterile Aliate în cuprinsul cărora erau consemnate și deciziile Puterilor Aliate. în virtutea acestei convingeri ea a dat o ascuțită bătălie politică 113 internă și internațională, pentru crearea tuturor condițiilor nece,sare refa- cerii integrității teritoriale a statului român, pentru reintegrarea părții de nord-vest a Transilvaniei (eliberată de sub dominația horthystă) în cadrul statului român și pentru trecerea acestui teritoriu sub jurisdicția și administrația românească114. Ea a desfășurat o intensă acti\ itate diplo- matică115 (susținută cu argumente politice, dar și științifice) în cadrul Conferinței de pace de la Paris, pentru obținerea drepturilor cuvenite Ro- mâniei, în urma participării sale la războiul antihitlerist116, a recunoașterii efortului său material117 și uman118 pentru înfrîngerea fascismului în Europa, pînă la victoria finală și pentru consfințirea acestor drepturi în Tratatul de pace pe care România se pregătea să-1 semneze cu Puterile Aliate și Asociate. Ea nu a renunțat, chiar în condițiile specifice ale acelor ani, la postulatele, de bază, tradiționale, ale politicii externe românești, în același timp, România nu a ezitat să exprime public acele nuanțe noi care interveniseră în politica sa externă ca urmare a cotiturii istorice din 23 august 1944, a trecerii sale în coaliția Națiunilor Unite, a modificării raportului de forțe pe scena politică europeană (în urma înfrîngerii Germa- niei fasciste și a ruperii coaliției Axei), a înțelegerii locului ei în configurația politică a Europei postbelice. în a<>est sens sînt elocvente declarațiile oficiale ale miniștrilor aface- rilor externe ai României, declarații care, oricit de puternic s-ar fi aflat sub imperiuî clipei, al „comandamentelor majore” ale zilei, al momentului politic, au dat expresie postulatelor de bază ale politicii externe românești, într-o cuvîntare ținută la Radio, la 17 septembrie 1944, deci a doua zi după încheierea discuțiilor din Consiliul de Miniștri119 pe marginea preve- derilor (și a consecințelor) Convenției de armistițiu abia semnate la Mos- cova, ministrul afacerilor externe al României, Grigore Niculescu-Buzești, formula (în pofida unora dintre prevederile Convenției de armistițiu) un program de politică externă pe cît de succint, pe atît de semnificativ pentru direcțiile de viitor ale politicii externe românești. Ministrul român exprima dorința României „de a trăi în bune relații cu poporul rus”120, hotărîrea de a nu „mai permite ca relațiile sale cu Uniunea Sovietică să mai fie tul- burate” 12t. El adăuga însă că România dorea „să colaboreze cu Marea Bri- tanic, Statele Unite, Franța și cu alte (subl. ns.) națiuni unite în opera de reconstrucție a lumii”122. Așadar, in septembrie 1944, guvernul român fixa linia de viitor a politicii sale externe pe trei direcții fundamentale : relații bune cu U.R.S.S. (în primul rînd); relații, de asemenea bune, cu celelalte mari puteri : Statele Unite, Marea Britanie, Franța; în fine, relații cu alte națiuni unite, ceea ce însemna că guvernul avea în vedere (așa cum avea să precizeze ulterior), un număr mult mai mare de state (celelalte state) ale lumii, interesate să promoveze între ele relații pașnice, de prietenie și colaborare „în opera — așa cum declara ministrul român — de reconstrucție a lumii”123. în noiembrie 1944, prin vocea minisțrului de externe al guvernului instaurat la 4 noiembrie 1944, România reitera idei și concepte promovate de Nicolae Titulescu, fapt ce semnifica dorința României de a pune in www.dacoromanica.ro 13 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 781 valoare concluziile cu valoare testamentară ale marelui diplomat român. Cu ocazia instalării sale ca ministru al afacerilor externe, Constantin Vi- șoianu, (fost colaborator apropiat și discipol al lui Nicolae Titulescu) amintea „două trăsături caracteristice ale concepțiunii lui Titulescu”124, după care își propunea să se conducă în activitatea sa viitoare de ministru al afacerilor externe al României. Ministrul român arăta că marele diplomat român înțelesese, nu numai în perioada cît funcționase el însuși ca ministru de externe al României, că „în centrul Europei se pregătea o agresiune împotriva continentului și a independenței unora dintre statele lui” 125 și că apărarea acestor state era posibilă „numai prin crearea unui sistem de securitate colectivă la caie să participe Marile Puteri, inclusiv Rusia Sovietică” 128. Reamintind aprecierea lui Titulescu, potrivit căreia „rezerva Rusiei Sovietice (față de unele evenimente de pe scena politică, europeană din perioada dintre cele două războaie) provocată de problemele create de revoluția socială pe care aceasta a împlinit-o era numai trecătoare și că U.R.S.S. va reveni curînd în ciclul (evenimentelor) Europei, Constantin Vișoianu releva rolul important al Rusiei Sovietice în Europa. Citîndu-1 pe Titulescu, el sublinia că „niciodată nimic nu s-a făcut și desfăcut în Europa, și îndeosebi în Europa de sud-est fără participarea Rusiei Sovieti- ce” 127. „Rusia Sovietică — aprecia ministrul român — a intrat victorioasă în politica europeană și mondială”128. „în elaborarea programului nostru de politică externă — încheia Constantin Vișoianu — vom ține seama de cîteva asemenea elemente dominante” 129. La 16 noiembrie 19-14, cu ocazia unui dejun oficial la care au participat înalte oficialități române, cît și re- prezentanți politici și militari ai U.R.S.S., S.U.A. și Marii Britanii în România, ministrul afacerilor externe al României formula un program de politică externă inspirat din postulatele de bază ale politicii externe românești, din normele și principiile dreptului internațional. Rclevînd voința României „de a continua lupta alături de Națiunile Unite și în colaborare cu Armata Roșie, pentru a-și restaura și consolida drepturile, pentru a contribui în măsura mijloacelor sale, la restabilirea păcii” 13°, ministrul român exprima dorința României de a restabili raporturile „de încredere cu U.R.S.S. și Națiunile Unite”131, voința „României suverane și independente de a nu întrerupe niciodată colaborarea cu Națiunile Unite și mai ales cu Uniunea Sovietică”132. Evocînd conținutul propunerilor de armistițiu avansate României de către U.R.S.S. în aprilie 1944133, minis- trul român aprecia că, într-adevăr, „a respecta independența și suverani- tatea noastră — așa cum a declarat dl. Molotov * — înseamnă a înlesni poporului român putința de a lupta pentru aceste scopuri supreme134. El considera că numai prin respectarea independenței și suveranității României se puteau „pune bazele unei colaborări întemeiate pe încrede- re” 136. în acest caz România nu putea să nu răspundă „în modul cel mai echitabil la o astfel de respectare a drepturilor noastre” 136. Anticipînd locul României în concertul națiunilor lumii, ministrul român preciza că România democrată „va fi mîndră să se încadreze în lumea de mîine alături de Națiunile Unite” 137, și „să trăiască și să muncească într-un sistem de națiuni libere (subl. ns.),pașnice și încrezătoare care se respectă mutual” 13S. Cîteva luni mai tîrziu, la 23 ianuarie 1945, într-un moment cînd armatele române luptau „pe teritoriul ungar și pentrii eliberarea www.dacoromanica.ro 782 ELISABETA PETREANU 14 Cehoslovaciei”139, cînd resursele economice ale statului român contribui- seră „într-o mare măsură la ducerea în comun a războiului”140 .și cînd prin declarația ,,unanimă a guvernului italian”141 dictatul de la Viena era con- siderat de acesta ca nul și neavenit, declarație apreciată de ministrul ro- mân drept im act politic al Italiei democrate ce „ștergea astfel încă o urmă a regimului fascist, rcparînd o imoralitate politică și o gravă eroare”142, Constantin Vișoianu reamintea hotărîrea Eomâniei de a nu se da ,,în lături de la toate sacrificiile pe care le poate face pentru ca să-și recîștige locul pe care îl merită în familia țărilor democrate și iubitoare de pace”143. în această perspectivă Eomânia dorea ,,să restabilească legăturile tradiționale cu aceste țări” 144 considerînd însă, în același timp, „prietenia cu Eusia Sovietică, condițiunea esențială a securității sale”145. Ministrul român preconiza o „Eomânie independentă, democrată și prosperă, sprijinită de prietenia cu Uniunea Sovietică”146 și — adăuga el de data aceasta — solidară cu marile și micile puteri democrate (subl.ns.) pentru organizarea în comun a păcii”147. Pe baza acelorași postulate dar cu unele nuanțe (care indicau deja deplasarea Eomâniei în cadrul coaliției Națiunilor Unite mai aproape de- U.E.S.S.), a fost formulat programul de politică externă preconizat de guver- nul revoluționar-democratic instaurat la 6 martie 1945. Cu ocazia unei conferințe de presă cu participarea ziariștilor români și a corespondenților presei străine acreditați la București, noul ministru al afacerilor externe al Eomâniei, Gh. Tătărescu, reitera postulatele de bază ale politicii externe românești. El sublinia din capul locului că Eomânia trebuia „să-și refacă legăturile de prietenie cu Națiunile Unite și, în special cu U.E.S.S.” 148. De asemenea, cu Marea Britanie, prietena și aliata Uniunii Sovietice (...). Cu Statele Unite ale Americii, care în atîtea rînduri și-au manifestat prie- tenia pentru poporul nostru”149, cu Franța „care prin lupta sa eroică, aju- tată de Națiunile Unite și-a eliberat teritoriul de hitleriști” 15°. „Și apoi — adăuga ministrul român, lărgind astfel sfera relațiilor externe viitoare ale Eomâniei — cu toate celelalte popoare democratice vecine solidare cu noi (subl. ns.) în apărarea libertății și în organizarea păcii”151. Stabilind această ordine a relațiilor externe ale Eomâniei care demonstra preocupa- rea guvernului de a reface legăturile internaționale, tradiționale, ale statu- lui român și de a reintegra astfel Eomânia în viața internațională postbelică, ministrul român adăuga sublinierile sale izvorîte din înțelegerea realistă a configurației politice a Europei postbelice, a locului Eomâniei, dar și al altor state — mari și mici — în această configurație. Ca și Titulescu la timpul său ministrul de externe român formula obiectivele de viitor ale politicii externe românești, luînd în considerare raportul de forțe pe continent, mutațiile care se produseseră — și aveau să se mai producă — pe scena politică europeană, rolul statelor mari. în această perspectivă el acorda prioritate raporturilor Eomâniei cu vecinii săi și, în primul rînd cu U.E.S.S. „Eomânia trebuie și trebuie — sublinia apăsat Gh. Tătăres- cu — în primul rînd să-și croiască un destin nou, adîncind și amplificînd raporturile de prietenie cu U.E.S.S.”152. Eeliefîndimportanța succeselor politice și militate obținute de U.E.S.S. în înfrîngerea fascismului, succese care ,,au dat un alt curs istoriei”153, ministrul român aprecia că partici- parea Eomâniei la războiul dus de Germania fascistă împotriva U.E.S.S. a fost un act ce a „silit poporul nostru să ducă războiul acolo unde nu www.dacoromanica.ro 15 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 783 trebuiau duse decît prietenia și dorința de bună înțelegere”154. „Căile viitorului” 155 României erau văzute într-o conexiune directă cu evoluția, raporturilor cu U.R.S.S. care trebuiau așezate „în cadrul unei colaborări permanente” 156. „Situația noastră geopolitică pe de o parte — explica ministrul român această orientare a politicii externe românești — și rolul, precumpănitor pe care U.R.S.S. este chemată să-l aibă în organizarea, lumii, pe de altă parte, ne dictează o politică de permanență” 157. Guvernul român preconiza — ca stadiu incipient al acestei „politici de permanen- ță” cu U.R.S.S. — încheierea unor acorduri economice cu U.R.S.S. care — se aprecia — aveau să deschidă „perspectiva unor raporturi de amiciție și ajutor reciproc, baza însăși a politicii externe a României — sublinia ministrul român — condiția esențială a securității noastre internațio- nale” 158. Conexiunea pe care ministrul român o stabilea între prietenia României cu U.R.S.S. și securitatea internațională a statului român nu. aparținea, în exclusivitate, ministrului de externe, întrucît ea fusese formu- lată mult mai concis și în termeni imperativi de către Gh. Gheorghiu-Dej cu ocazia instalării sale ca ministru în guvernul de la 6 martie 1945. în, ședința Consiliului de Miniștri din 8 martie 1945, ministrul comunicațiilor și lucrărilor publice, a formulat și unele propuneri privind obiectivele ime- diate și de perspectivă ale politicii externe românești. El a propus guver- nului nou instaurat să acționeze pentru „stabilirea unor schimburi econo- mice normale (subl. ns.) cu Uniunea Sovietică”159, apreciate drept „condi- țiuni indispensabile ridicării vieții economice a țării noastre” 16°. în ceea ce privește relațiile politice cu U.R.S.S. se considera că „pe linia politicii noastre externe trebuie să mergem, chiar la încheierea unui acord de asis- tență mutuală”181. El aprecia însă că acest acord trebuia să fie precedat de redobîndirea de către România a dreptului său de țară cobeligerantă. „Dobîndind din partea Uniunii Sovietice și a aliaților noștri dreptul de țară cobeligerantă — declara ministrul comunicațiilor și lucrărilor publice să ajungem la pactul de asistență mutuală care va constitui o garanție puternică pentru independența noastră națională”162. Perspectiva rela- țiilor politice ale României cu U.R.S.S. era condiționată astfel de acordarea dreptului României de țară cobeligerantă. Cît privește pactul de asistență mutuală între România și U.R.S.S. preconizat de ministrul român, el era conceput de România ca un instrument menit să așeze relațiile bilaterale dintre cele două țări pe principiile și normele dreptului internațional. El vedea acest pact, așa cum de altfel și declarase, ca o garanție a independen- ței naționale a României. Întrucît prin stipulațiile pactului părțile semna- tare se obligau să-și respecte, reciproc, independența și suveranitatea națională, integritatea teritorială, neamestecul în treburile interne, avan- tajul și respectul reciproc, relațiile de viitor dintre cele două țări se puteau desfășura pe principiile dreptului internațional ca între două state suverane, egale în drepturi. Declarația lui Gh. Gheorghiu-Dej din 8 martie 1945, susținută apoi de cea din 29 martie 1945, a ministrului afacerilor externe, Gh. Tătărescu„ indica faptul că încă în 1945, înainte ca relațiile diplomatice cu U.R.S.S. (și celelalte puteri aliate) să fi fost restabilite și înainte ca Tratatul de Pace cu Puterile Aliate și Asociate să se fi încheiat, România avansa ideea unor relații de prietenie, colaborare și asistență mutuală pe termen lung cu www.dacoromanica.ro 784 ELISABETA PETREANU 16 U.R.S.S. în postulatele politicii externe românești era introdus astfel un element nou ce indica, o dată mai mult, capacitatea României de a înțelege direcția muațiilor politice și sociale pe care avea să le cunoască Europa, viitoarea configurație politică și socială a bătrînului continent, locul Româ- niei în această configurație. Totodată, preconizînd ca relațiile României cu U.R.S.S. să se desfășoare pe baza unui pact de asistență mutuală, gu- vernul înțelegea viitorul acestor relații, așezat pe baza principiilor și nor- melor dreptului internațional. Desigur, acesta era un postulat. Evoluția relațiilor postbelice dintre România și U.R.S.S. va înregistra numeroase momente cînd acest postulat al politicii externe românești va fi ignorat. El va rămîne însă ca un deziderat pentru împlinirea căruia România va desfășura, cu inteligență și suplețe, o activitate politică și diplomatică (nu lipsită de compromisuri, de poziții și declarații de conjunctură) în direcția apărării și consolidării independenței sale politice și de stat. Este remarcabil că în tumultul evenimentelor politice interne și internaționale ale anilor 1944 —1945, al problemelor grave cu care Româ- nia se confrunta ca urmare a statutului său internațional ce decurgea din unele prevederi ale Convenției de armistițiu, cît și din politica și atitudinea Puterilor Aliate față de România, ideile independenței și suveranității naționale erau deosebit de pregnante în concepția unora dintre personali- tățile marcante ale vieții politice românești din acei ani. La 10 mai 1945, în cuvîntarea rostită în sala „Aro” din București cu prilejul sărbătoririi ,,Zilei victoriei”, Lucrețiu Pătrășcanu reamintea hotărîrea istorică a Ro- mâniei din august ’44, lupta și „grelele jertfe de sînge” 163 ale poporului român „pentru „obținerea victoriei comune” 164 împotriva fascismului. Relevînd bucuria victoriei, ce încălzea inimile tuturor celor ce luptaseră pentru ea, Lucrețiu Pătrășcanu sublinia că dincolo de mirajul cuvîntului pace „se aflau realități ce nu trebuiau uitate” 165. Arătînd că „libertatea unui popor se cucerește prin luptă și se menține prin luptă” 186 și că „inde- pendența unei țări — și a țării noastre în special, a fost cîștigată prin luptă” 167, el atrăgea atenția asupra faptului că „din lume n-au dispărut și n-au fost înlăturate toate tendințele imperialiste prin care, din nou, se va încerca subjugarea de țări și popoare”168. „Aici este primejdia” ! sublinia Pătrășcanu. „Și popoarele trebuie s-o cunoască ca s-o poată înlătura”. „Din- colo de cuvîntul magic al păcii — preciza el — să nu uităm deci care-i sînt dușmanii” 169. Lucrețiu Pătrășcanu arăta că între ideea de pace, de liber- tate și de independență există o conexiune intrinsecă, o desăvîrșită iden- titate 170 și vedea viitorul poporului român strîns legat de felul cum va ști să-și asigure prin propria-i forță politica internă și externă. „în mersul grăbit al istoriei — preciza el — se deschide cu victoria de astăzi un nou capitol. Poporul român înțelege însă că viitorul lui, independența țării,' dorința lui de mai bine, sînt strîns legate de felul în care își va pregăti singur și prin propria-i forță (subl. ns.) politica lui externă și internă” 171. Acest apel la luciditate, formulat într-un moment de euforie generală, euforia victoriei și a păcii, reamintea ecuația independenței și libertății poporului român, a perspectivei sale istorice. în contextul acelor ani, cînd — pînă la încheierea Tratatului de Pace cu Puterile Aliate și Asociate — România căuta să obțină — prin întreaga sa politică internă și interna- țională — bunăvoința și încrederea puterilor aliate 172 — apelul lui Lucre- țiu Pătrășcanu se ridica mîndru și curajos peste tumultul clipei, peste www.dacoromanica.ro 17 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 785 „comandamentele majore” ale zilei, reamintind că libertatea unui popor se cucerește prin luptă și se menține prin luptă, că independența României fusese dobîndită prin luptă și că trebuia menținută prin luptă. Prin vocea sa curajoasă Lucrețiu Pătrășcanu arăta ceea Ce poporul român înțelegea : că viitorul său, independența țării erau condiționate de capacitatea sa de a-și „pregăti singur, prin propria-i forță politica lui internă și exter- nă” 173. „Victoria o serbăm astăzi, declara Lucrețiu Pătrășcanu. Mîine va veni pacea. Cuvînt magic la auzul căruia orice inimă nu poate decît să tresalte. Poporul român voiește pacea. Dar dincolo de mirajul cuvîntului și dincolo de dorința poporului român stau realități pe care chiar sărbă- toarea de azi a victoriei nu trebuie să ne facă să le uităm” 174. Arătînd că „pacea de mîine nu este un dar ceresc” 175 și că trebuie „și ea apărată” 176, Lucrețiu Pătrășcanu considera că „trebuie să fim trezi și cu ochii deschi- și” 177, că nu trebuie să „ne lăsăm înșelați nici de formule ispititoare, dar goale de conținut” 178 și că „încă de acum, cînd pășim la înfăptuirea ei (a păcii — n.ns.) să ne dăm bine seama că pacea, scumpă inimilor tuturor popoarelor dornice de libertate și progres, trebuie apărată” 179. Subliniind că deși războiul se încheiase, că deși hitlerismul care „n-a fost altceva decît o haină nouă care îmbrăca [se] vechiul și bine cunoscutul imperialism german” 180„ a fost lovit de moarte” 181 și a dispărut, din lume nu dispăru- seră însă tendințele imperialiste. „Pe noi — arăta Lucrețiu Pătrășcanu — ca națiune, ca popor care dorim să trăim în libertate, să avem o țară in- dependentă și înfloritoare, această problemă sub acest aspect ne intere- sează în mod deosebit” 182. El nu ignora însă „comandamentele majore” ale zilei, situația internațională a României, statutul ei, paradoxal, ce decurgea din regimul de armistițiu, cît și din politica Puterilor Aliate față de. România, mutațiile care se produseseră (sau erau în curs) în configurația politică a Europei. Relevînd evenimentele politice care avuseseră loc în viața politică internă a României și care constituiau numai începutul pro- cesului de edificare a unei Românii democratice, „cu instituții democrati- ce, cu sănătoase temelii, plecînd tocmai de la interesele adevărate (subl. ns.) ale maselor populare din țara noastră” 183 Lucrețiu Pătrășcanu sublinia — așa cum o făcuseră și alți membri ai guvernului — orientările noi ale politicii externe românești, ca urmare a situației noi a României în confi- gurația politică europeană. Lucrețiu Pătrășcanu admitea că o Românie liberă și independentă trebuia să-și clădească relațiile de viitor cu vecinii săi pe bazele prieteniei, ale încrederii și respectului reciproc. Ca și alți re- prezentanți politici ai României acelor ani, el aprecia că în politica de viitor a României un loc prioritar revenea relațiilor cu U.R.S.S., relații care — nu uita să reamintească Lucrețiu Pătrășcanu — erau clădite pe jertfa ostașilor români ce și-au pierdut viața pe „cîmpiile Bulgariei, sub zidurile Griviței și Plevnei” 184 și, „din nou prin sîngele vărsat în comun, pe cîmpiile Tisei și în Munții Tatra” 18s. Cîteva luni mai tîrziu, în august 1945, guvernul român prezenta opiniei publice din țara noastră, cît și opiniei publice internaționale un program de politică externă ce sintetiza orientările de pînă atunci ale poli- ticii externe românești, avansînd în același timp noi idei și deziderate cu scopul declarat de a reintegra România în concertul națiunilor lumii, de a face, cu un ceas mai devreme, un pas pe drumul restabilirii statutului său internațional de stat independent și suveran. Programul (mai complex) www.dacoromanica.ro 786 ELISABETA PETREANU 18 formulat acum de guvernul român venea în urma unui eveniment important din viața politică a României postbelice : restabilirea, la 6 august 1945, a relațiilor diplomatice cu U.E.S.S., eveniment ce deschisese de fado dru- mul normalizării relațiilor Eomâniei cu Puterile Aliate înainte de înche- ierea tratatului de pace, ceea ce, implicit, însemna recunoașterea deptului Eomâniei de a participa la negocierea Tratatului de Pace, de a-și formula •poziția sa și de a acționa pentru recunoașterea (și consfințirea în Tratat) a drepturilor sale, Comentînd acest eveniment, „Scînteia” scria că poziția internațională a Eomâniei dobîndea o nouă perspectivă, restabilirea rela- țiilor diplomatice dintre cele două țări constituind, în același timp, ,,un pas hotărîtor pe calea încadrării poporului român în rîndul popoarelor iubitoare de libertate, în rîndul Națiunilor Unite”186. Urmare a acordurilor tripartite încheiate la Potsdam187 hotărîrea privind restabilirea relațiilor diplomatice cu Eomânia (și, de asemenea, cu alte state europene foste sate- lite ale Germaniei fasciste) înainte de încheierea Tratatului de pace punea capăt discuțiilor dintre Puterile Aliate privind evoluția procesului revolu- ționar din Eomânia, a legitimității guvernului revoluționar democratic instaurat la 6 martie 1945, a tendințelor Puterilor Aliate de a se amesteca în treburile interne ale statului român. Orice act ulterior hotărîrilor de la Potsdam ,,ar fi încălcat principiul înțelegerii la care s-a ajuns între cele trei puteri”188 la Conferință. Restabilirea relațiilor diplomatice dintre Eomânia și U.E.S.S., acordul Marii Britanii și Statelor Unite de a restabili și ele relațiile diplomatice cu Eomânia „în lumina condițiilor ce vor exis- ta”188 și „în măsura posibilităților”180 însemna în fapt, recunoașterea guvernului de la 6 martie de către guvernele acestor state și, implicit și de către guvernele altor state, ceea ce însemna „începutul unui proces de normalizare a relațiilor țării noastre înainte (subl. ns) de încheierea Tratatului de Pace”181. „însemnătatea acestui eveniment diplomatic (...) ținînd seama de statutul acordat Eomâniei atunci a conștituit o recu- noaștere și un exemplu de urmat pentru celelalte națiuni” 182. îmbunătățirea situației internaționale a Eomâniei, perspectiva con- tinuării acestui proces a dat guvernului de la București prilejul să afirme mai tranșat și mai aproape de postulatele tradiționale ale diplomației ro- mânești obiectivele politicii externe românești. într-un discurs aniversar, rostit la Radio cu prilejul sărbătoririi .zilei de 23 august 1944, ministrul de externe al Eomâniei aducea în fața opiniei publice interne și internaționale „programul de viitor” al politicii externe românești. Reamintind comanda- mentele majore ale politicii Eomâniei în raporturile sale cu U.E.S.S., mi- nistrul român declara că „pozițiunea internațională a Eomâniei este o pozițiune de colaborare”183. „Popor și guvern — preciza ministrul român — voim să reînnoim, îndată ce ne va fi dată putința (subl, ns.) raporturile noastre tradiționale cu toate democrațiile lumii”182. Ministrul român exprima dorința Eomâniei de a relua raporturile „cu Marea Britanie de care ne leagă un întreg trecut de prietenie manifestată în atîtea împrejurări în care ajutorul englez a fost dat neprecupețit Eomâniei”185, cu Statele Unite „care au acordat sprijinul lor dezinteresat poporului nostru și au ajutat consolidarea statului român”186 cu Franța,, pămînt de libertate și de ideal”187, cu „Italia nouă, care, repudiind fascismul își creează azi un nou destin printre popoarele lumii” 188. Eomânia dorea să reia vechile legă- www.dacoromaiiica.ro 19 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 787" turi de prietenie și colaborare cu Polonia demociatică „care a sîngerat atît de greu sub teroarea stăpînirii hitleriste”199, „cu popoarele iugoslave de care ne-au legat de-a lungul veacurilor numai interese comune și numai lupte comune împotriva acelorași vrăjmași” 20°, cu Cehoslovacia „cu care n-am avut în trecut decît raporturi de încredere reciprocă” pe pămîntul căreia „au căzut atîția dintre eroii noștri care s-au bătut pentru eliberarea României și totodată, pentru eliberarea Cehoslovaciei” 202. Totodată, România dorea ca prietenia să se statornicească la baza raporturilor ce înțelegea să ]e organizeze „cu ceilalți vecini ai noștri : cu Ungaria și cu Bulgaria” 203. Relevînd concepția României privind raporturile sale de viitor cu Ungaria, ministrul afacerilor externe declara : „Am întins o mină prietenească Ungariei. Voim să uităm tot ce ne-a despărțit, toate vechile vrăjmășii care au otrăvit în trecut raporturile dintre popoarele noastre” 244. Amintind că România și-a reocupat granițele apusene „granițele noastre românești” 205, ministrul român preciza că România nădăjduia că „aceste granițe nu vor mai fi izvor de ură și de lupte, ci numai izvor de colabo- rare prietenească” 206. „Nădăjduim — declara cu speranțe Gh. Tătărăscu — că Ungaria cea nouă, Ungaria democratică și socială va primi cu aceleași simțăminte mîna prietenească a României” 207. în același timp, România întindea „o mină prietenească Bulgariei” 208, cu care înțelegea să adîncească relațiile de conlucrare, împlinind astfel „dorințele și năzuințele comune ale popoarelor noastre” 209. Prin vocea ministrului său de externe, România declara că dorea să colaboreze „cu toate celelalte democrații ale lumii în cadrul acordurilor ce se vor încheia la Conferința păcii” 210. Prin politica externă pe care o preconiza, România voia să rămînă în acest colț de lume ceea ce a fost și în trecut, factor de ordine, de pace și de civilizare 21L Desigur, toate acestea erau postulate pentru viitor. Dealtfel ministrul afacerilor externe făcuse în acest sens precizările de rigoare. Guvernul român (inclusiv ministrul său de externe) înțelegea că unele dintre postu- latele pe care le formula nu puteau trece curînd din sfera dezideratelor, în condițiile de atunci ale României, orice acțiune politico-diplomatică românească, orice demers diplomatic (chiar și în sfera relațiilor economice) trecea prin „filtrul” Comisiei Aliate de Control (sovietic). Important era însă că tocmai în astfel de condiții România își manifesta voința de a așeza politica sa externă în viitor (im viitor ce începea imediat cu încheierea Tratatului de pace și restabilirea statutului internațional al României), pe principiile și normele dreptului internațional, ale prieteniei și bunei vecinătăți. Unele obiectivi ale politici externe românești, enunțate de ministrul de externe român, erau obiective pe termen lung și ele aveau în vedere nu numai relațiile cu Puterile Aliate (U.R.S.S, Statele Unite și Marea Britanie) nu numai relațiile cu statele vecine (Bulgaria, Ungaria, Iugoslavia), sau învecinate (Cehoslovacia și Polonia) ci și relațiile cu toate celelalte democrații ale lumii, ceea ce dădea politicii externe românești dimensiunea ei europeană. Obiectivele politicii externe românești — așa cum fuseseră ele formulate în august 1945 și prezentate opiniei publice interne și internaționale — reflectau efortul guvernului român de a stabili o continuitate cu postulatele de bază, tradiționale, ale diplomației româ- nești, de a reactualiza idei și concepte în virtutea cărora România spera să-și recapete prestigiul în peisajul diplomației postbelice și să restabi- lească legăturile sale internaționale. în plus, conținutul programului www.dacoromanica.ro 788 ELISABETA PETREANU 20 de politică externă, formulat de guvernul român în august 1945, trebuia să fie „cartea de vizită” cu care România trebuia să se prezinte la Con- ferința Păcii. Participarea României la lupta pentiu înfrîngerea Germaniei naziste și a Ungariei horthyste, pînă la victoria finală, efortul său econo- mic, jertfa de sînge a armatei române, toate acestea asiguraseră României locul său la Conferința păcii. Ele erau fapte trecute și aparțineau de acum istoriei. România privea însă și spre viitor și încă înainte de a se așeza la „masa păcii”,, dorea să prezinte Puterilor Aliate și Asociate, opiniei publice internaționale, angajamentele sale viitoare, angajamente care o plasau — așa cum de altfel guvernul preconiza — în familia statelor democratice, iubitoare de pace, de libertate și progres și care îi asigurau dreptul de a deveni membră a celei mai largi organizații internaționale postbelice: Organizația Națiunilor Unite. Cîteva luni mai tîrziu, în octombrie 1945, postulatele politicii externe românești aveau să fie reconfirmate în forumul comuniștilor români: Conferința Națională a P.C.R. Dovedind o înaltă responsabilitate pentru interesele naționale ale poporului român, dar și pentiu cauza păcii inter- naționale, Partidul Comunist Român s-a pronunțat pentiu așezarea relațiilor dintre state — mari și mici — pe principiile și normele drep- tului internațional. în raportul politic al Comitetului Central al P.C.R., prezentat la Conferință, au fost reiterate unele postulate ale politicii externe românești. Cu deosebită limpezime era afirmată concepția P.C.R. privind dreptul „fiecărui popor de a-și făuri singur regimul său social212, necesitatea respectării „independenței naționale213”, a neamestecului „în treburile interne ale altor popoare” 214. Relevînd voința României de a stabili relații de bună vecinătate cu toate statele limitrofe teritoriului românesc, raportul sublinia eforturile guvernului român în direcția lichi- dării definitive „a oricăror diferende teritoriale sau de altă natură” 215 cu Ungaria și Bulgaria, pentru consolidarea integrității teritoriale a sta- tului român și pentru a asigura României „într-un complex de prietenii folositoare, perspectiva unei pașnice și rodnice dezvoltări” a8. Obiecti- vele de viitor ale politicii externe românești aveau în vedere prietenia cu statele vecine, înconjurătoare dar și cu celelalte state ale lumii, indi- ferent de orînduirea lor socială. Analizînd evoluția vieții politice inter- naționale, raporturile dintre marile puteri, inclusiv unele contradicții și interese diferite ce se manifestau între acestea în problemele ce priveau organizarea Europei postbelice, P.C.R. sesiza — încă în toamna anului 1945, la puțin timp după ce războiul se încheiase în Europa — tendințele politicii de bloc, ale instaurării în viața internațională a unor concepte care ulterior avea să întrețină diplomația „cortinei de fier” și a „războiului rece”. Față de această perspectivă, P.C.R. se pronunța hotărît, arătînd că în viața internațională trebuie să primeze „nu o politică de «echilibru al forțelor >> — nu o politică de împărțire a lumii în « blocuri», ci una de înțelegere și colaborare între popoare și între state” a7. P.C.R. admitea însă că erau posibile păreri deosebite, divergențe între state, inclusiv între marile puteri. Referindu-se la evoluția lucrărilor Conferinței Consi- liului miniștrilor de externe ai celor cinci puteri (U.R.S.S., S.U.A.,Marea Britanie, Franța și China), care avusese loc la Londra în perioada 11 sep- tembrie — 2 octombrie 1945 218 și în cadrul căreia se iviseră unele deose- www.dacaramanica.ro 21 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 789 biri de păreri ao, raportul politic al P.C.R. preciza că dacă la Conferință „s-au ivit unele divergențe, acestea pot și trebuie să fie rezolvate tot în spiritul prieteniei și colaboiării (între Puterile Aliate — n.ns.), făurite în anii grei de război” 220. „Divergențe — se arăta în raport — pot exista și între membrii uneia și aceleiași giupări politice, cu atît mai mult între state destul de deosebite ca structură” 221. P.C.R. considera că esențial era „spiritul de colaborare și voința de a rezolva toate problemele prin buna înțelegere” 222. Potrivit concepției sale, aceasta era „prima condiție a unei păci durabile” 223. „O pace durabilă în lume — continua raportul — nu poate fi concepută decît dacă toate forțele progresiste ale lumii vor continua lupta pentru asigurarea unei democrații reale și active” 224. Erau puse astfel în evidență idei și concepte care aveau să reprezinte constante 225 ale politicii externe a României postbelice. Desigur, multe dintre postulatele politicii externe românești for- mulate în primii ani postbelici — ce stabileau o linie de continuitate cu postulatele tradiționale ale diplomației românești — ca și acțiunile poli- tice și diplomatice ale guvernului român aveau să se izbească de „împotrivi- rea forțelor conservatoare interne și externe 226, de „evoluția raporturilor dintre marile puteri, ca și de interesele lor care, nu totdeauna coincideau” 227. De asemenea, în desfășurarea politicii sale externe, România avea să se confrunte cu tendințele marilor puteri de a se amesteca în treburile interne ale statului român și de a impune României, Partidului Comunist Român (devenit, după înlăturarea monarhiei, la 30 decembrie 1947, partid de guvernămînt), orientări, puncte de vedere sau acțiuni politice inspirate din interese subiective, străine intereselor naționale ale poporului român, postulatelor politicii externe românești. NOTE 1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dez- voltate și înaintare a României spre comunism, Edit. politicii, București, 1975, p. 50. a Mircea Mușat, Ion Pavelescu, Cuvînl înainte in: Actul de la 23 august 1944, în context internațional. Studii și documente (coord. Gheorghe Buzatu). Edit. Științifică și Enci- clopedică, București 1984, p. 13 3 23 August 1944. Documente, voi. II, Edit. Științifică și Enciclopedică București, 1984, p. 415-416. * Declarația guvernului, voi. cit., p. 416—417. 8 Declarația Comitetului Central al Partidului Comunist Român, ibidem, voi. cit., p. 414-415. 6 M. Mușat, V. Arimia, Introducere în : 23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. II. Edit Științifică și Enciclopedică București, 1985, p. XXV. 7 Ilie Ceaușescu, Florin Constantiniu, Mihail lonescu, 200 de zile mai devreme. Rolul României în scurtarea celui de al doilea război mondial, Edit. Științifică și Enciclopedică, Bucu- rești, 1984, p. 184 8 Gheorghe Zaharia, Insurecția din august 1944, început al revoluției de eliberare socială și națională și însemnătatea ei istorică : in : Contribuții la studierea istoriei contemporane a Româ- niei, coord. Nicolae Petreanu, Ștefan Lache, voi. I, Edit politică, București, 1980, p. 215. ’ 23 August 1944. Documente. 1944, voi. II, p. 415. 10 Ibidem, p. 416. 11 Ibid. ' 12 Ibid. p. 417. 13 Gheorghe Zaharia, op. cit., p. 220. 4 — c. 2422 www.dacoromanica.ro 790 ELISABETA PETREANU 22 11 Ștefan Lache, Lupta poporului român pentru libertate, independență fi suveranitate națională în anii 1944—1947, în Contribuții la studierea istoriei contemporane a României..., voi. 1, p. 244. 16 Mușat M., V. Arimia, op. cil., p. XLVIII. 16 Valeriu Dobrinescu, Acțiuni diplomatice ale României pentru recunoașterea statului de cobeligerantă, în : Actul de la 23 August 1944 în context internațional, p. 467. 17 Proclamația Maiestății Sale Regelui călre Tară, voi. cit., p. 415. 18 Ibidem. 19 Ibidem p. 416. 20 Ibidem, 21 Ibidem. 22 Ibidem. 22 Ibidem. 21 Declarația guvernului, voi. cit., p. 417. 26 Ibidem. 26 Ibidem. 27 Ibidem. 28 Ibidem. 29 Ibidem. 30 General-locotenent dr. Ilie Ceaușescu, Cuvint înainte, în : 23 August 1944. Documente* 1944—1945, voi. III, p. XIV. 31 Declarația guvernului, p. 417. 32 Ibidem. 33 Ibidem. 31 Ibidem. 33 Ibidem. 38 Ibidem. 37 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, fondul M-l, E 9, XX, România (1944—1947) voi. 352, f. 21. 38 Ibidem, loc. cit., f. 173. 39 „Universul” din 1 septembrie 1944. 19 Arh. M.A.E., fondul 71, E 9, XX, România (1944-1947), voi. 352, f. 162. 11 23 August 1944. Documente . . , voi. II, p. 596-597- 42 Ibidem, p. 597. 13 Ibidem 11 „Universul” din 9 septembrie 1944. 13 Ibidem. 48 Ibidem. n Ibidem. 48 Arh. M. A. E., fond 71, E. 9, România, voi. I, 1945—1948, nepaginat. 49 „Universul” din 1 septembrie 1944. 39 „România liberă” din 11 octombrie 1944. 31 „Timpul” din 27 octombrie 1944. 32 Arh. M.A.E., fondul 71, E. XX, România (1944—1947), voi. 352, f. 236. 33 Ion Enescu, Politica externă a României în perioada 1944—1947,Edit Științifică și Enciclopedică, București, 1979, p, 61. 34 „Universul” din 1 septembrie 1944. 33 23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. III, p. 63. 38 Vezi In acest sens explicația lui Lucrețiu Pătrășcanu la această obiecțiune cuprinsă In Stenograma ședinței Consiliului de Miniștri din 16 septembrie 1944, în : 23 August 1944. Docu - mente 1944—1945, voi. III, p. 69. 37 23 August 1944. Documente. 1944, voi. II, p. 217. 38 Ibidem, voi. III, p. 63 — 64. 39 Vezi pe larg Ilie Ceaușescu, Florin Constantiniu, Mihail lonescu, 200 de zile mai devreme. Rolul României la scurtarea celui de al doilea război mondial, pp. 130—151. 89 Ibidem, op. cit., pp. 166—182. 81 Convenția de armistițiu între guvernul românși guvernele Națiunilor Unite, în : 23 August 1944. Documente. 1944, voi. II, p. 707. 82 Ibidem. 93 Ibidem 94 Gheorghe Zaharia, Unitcdea național-statală, independența și progresul social — esența vieții poporului român, Edit. militară, București, 1986, p. 357. www.dacoromanica.ro 23 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 791 65 Valeriu Dobrinescu, Acțiuni diplomatice ale României, voi. cit., p. 430. 66 Ibidem. 67 23 August 1914. Documente, voi. II, p. 709. 08 Ibidem. 69 Ibidem, voi. III, p. 57. 70 Ibidem. 71 Ibid, op. cit., voi. II, p. 709. 72 Ibid. 78 Ibid. ™ Ibid. 76 Ibid. 76 Ibid. 77 Vezi pe larg : Stenogramele Consiliului de Miniștri din 15—16 septembrie, în : 23 Au- gust 1944. Documente 1944—1945, voi. III, pp. 30 — 91; vezi și nota guvernuluiU.R.S.S. din 4 aprilie 1944 privind armistițiul cu România, în : 23 August 1944-. Documente, 1944, voi. II, p. 217. 78 23 August 1944. Documente, 1944, voi. II, p. 735. 79 Ibidem, p. 735— 736. 89 Ibid. 81 Ibidem, p. 735. 82 Ibid. 82 Ibid. 84 Ibid. 88 Ibid. 88 Ibid. 87 Ibidem. 88 Ibid, p. 735. 89 Ibid, p. 736 - 737. 99 Ibid, p. 737. 91 Ibid. 92 23 August 1944. Documente . ., voi. II, p. 710. 93 Ibidem. 94 Ibidem, op. cit., voi. III, p„ 63. 98 Valeriu Dobrinescu, op. cit., p. 72. 96 23 August 1944, Documente . . . , voi. III, p. 72. 97 Valeriu Dobrinescu, op. cit., p. 468. 98 Ion Enescu, op, cit., p. 62. 99 Ibidem. 199 Valeriu Dobrinescu, op. cit., p. 469. 191 Ibidem, p. 471. 192 Ion Enescu, op. cit., p. 62. 193 „Scînteia”, anul II, nr. 140 din 15 februarie 1945; vezi și: Dicționaire diplomatique, voi. IV, Academie Diplomatique Internationale, Paris, p. 1196. 194 Stenograma integrală a Conferinței de la Yalta, în „Magazin istoric” numerele : 1—7/ 1967; vezi și: Teheran, Yalta, Potsdam, Moscova, 1970, p. 250 — 280. 198 Foreign Relations of the United States, Conference of Berlin (Potsdam), 1945, noX. I, Washington, Departament of State, 1960. * Unul din numeroasele exemple elocvente în acest sens ni-1 oferă poziția Puterilor Aliate față de chestiunea stabilirii relațiilor diplomatice cu statele foste aliate ale Germaniei naziste. La Conferința de la Potsdam s-a pus în discuție problema normalizării relațiilor politice cu aceste state înainte de semnarea tratatelor de pace, condiție sine-qua-non a admi- terii lor la Conferința Păcii. Deoarece stabilirea relațiilor diplomatice însemna recunoașterea guvernelor instaurate în aceste state și implicit, acceptarea, nu numai de fado, ci și de Jure a transformărilor politice (în sens revoluționar) care avuseseră loc, această problemă a creat numeroase controverse Puterile Aliate situîndu-se pe poziții diferite’și avansînd formule proprii. în chestiunea stabilirii relațiilor diplomatice și a recunoașterii guvernului din România, reprezentan- tul S.U.A. (susținut de cel al Marii Britanii) a condiționat soluționarea acestei probleme, soli- citînd reorganizarea guvernului român instaurat la 6 martie 1945 prin includerea în compo- nența acestuia a reprezentanților unor partide politice ale burgheziei. U.R.S.S. a formulat un alt punct de vedere. S-a ajuns la un acord cu precizarea că fiecare dintre Puterile Aliate va de- cide reluarea relațiilor diplomatice și recunoașterea guvernelor statelor (aflate în discuție) foste aliate ale Germaniei, numai după un . . studiu prealabil și în lumina condițiilor ce vor exista, www.dacoromanica.ro 792 ELISABETA PETREANU 24 etc., etc. Prevaltndu-se de elasticitatea acestui acord, S.U.A. și Marea Britanie au tergiversat aplicarea lui, exercilînd presiuni asupra guvernului român, In sensul dorit de ele, fapt ce a creat In viața politică internă a României o stare de tensiune, instaurarea unei perioade gla- ciale intre guvern și șeful statului, precipitarea unor acțiuni politico-diploinatice care au dus la cristalizarea relațiilor României cu Puterile Aliate, la conturarea perspectivei acestor relații, a locului României in noua configurație politică și socială a Europei postbelice 106 Ștefan Lache, op. cit., p. 251. 107 Ibidem. 108 Ibidem, op. cit., p. 253. 108 Ștefan Lache, Lupta poporului român pentru libertate, independență și suveranitate națională in anii 1914—1.947, voi. cit., p. 253. uo Vezi pe larg inițiativele diplomatice ale României din martie 1945 ; vezi de asemenea, relatarea asupra festivității de la Cluj cu ocazia reinstaurării administrației românești în Transilvania, eliberată, In. -.23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. IV, p. 261, 270, 227-278; 288-289. U1 Valeriu Dobrinescu, Acțiuni diplomatice ale României pentru recunoașterea statutului de cobeligeranță, In : Actul de la 23 August 1944, pp. 467—500. 112 Elisabeta Petreanu, Gh. Buzatu, Rolul și locul României într-o lume în schimbare : 1945—1985, în: Românii în istoria universală, voi. I, coordonatori: B. Agrigoroaiei, Gh. Buzatu, V. Cristian, Iași, Universitatea „Al. I. Cuza”, 1986, pp. 677—679. 113 Vezi in acest sens : scrisoarea adresată de guvernul român la 8 martie 1945 guvernu- lui U.R.S.S. în cuprinsul căreia guvernul reamintea dreptul României de a reintegra partea de nord-vest a Transilvaniei în teritoriul românesc, și de a reinstaura acolo administrația românească ; vezi în același context politic și sub imperiul aceluiași deziderat: telegramele guvernului român adresate la 11 martie 1945 guvernelor S.U.A. și Marii Britanii în cuprinsul cărora guvernul de la București exprima (și cu acest prilej) hotărlrea României de a par- ticipa tn continuare la lupta împotriva Germaniei fasciste, pînă la înfrîngerea definitivă a acesteia, speranța României că astfel își va dobindi o nouă situație internațională, în : 23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. IV, p. 261 ; 277—278. 114 Vezi pe larg: cuvintarea primului ministru al României, dr. Petru Groza, rostită la marea adunare populară care a avut loc la Cluj (in Piața Libertății) la 13 martie 1945 cu pri- lejul reinstaurării administrației românești în partea de nord-vest a Transilvaniei, g reintegrării acestui pămînt românesc in cadrul statului român, în : 23 August 1944. Documente. 1944 — 1945 .... voi. cit., p. 288. 115 Vezi pe larg : Șt. Lache, Gh. Tuțui, România și Conferința de Pace de la Paris din 1946, Edit. Dacia, Cluj-Napoca 1978, pp. 221 — 232; 238—284; Vezi, de asemenea, Valeriu Florin Dobrinescu, România și Conferința păcii de la Paris (1946), în: Românii în istoria universală, voi. I, Iași, Universitatea ,,A1. I. Cuza”, 1986, p. 666—676. 116 Gheorghe Zaharia, Ion Cupșa, Participarea României la înfrîngerea Germaniei na- ziste, Edit politică, București, 1985; vezi și: România în războiul antihitlerist. 23 August 1944—9 mai 1945. Edit militară, București, 1966. 117 V. Anescu, Efortul economic al poporului român în războiul antihitlerist, Edit. militară, București, 1964; vezi și Ion Alexandrescu, Economia României în primii ani postbe- lici (1945—1941), Edit. științifică și enciclopedică, București, 1986, pp. 51 — 77. 118 La contribution de la Roumanie â la victoire sur le fascisme. Edules, Editions de l’Aca- dărnie de la R.S. Roumanie Bucarest, 1965, (Bibliotheca Historica Romaniae); Vezi și: Ilie Ceaușescu, Florin Constantiniu, Mihail lonescu, 200 de zile mai devreme . . , p. 209. 11 9 Vezi Stenogramele ședințelor Consiliului de Miniștri din 15, 16 septembrie 1944 în care s-au discutat clauzele Convenției de armistițiu, în : 23 August 1944, Documente, 1944—1945, voi. III, p. 30-91. 120 Ibidem, op. cit., voi. II, p. 476. 191 Ibidem, p. 477. 122 Ibidem. 128 Ibidem. 124 Ibidem. op. cit., voi. IU, p. 198. 128 Ibidem. 129 Ibidem. 127 Ibidem. 128 Ibidem. 129 Ibidem. 130 Ibidem, voi. cit., p. 271. www.dacoromaiiica.ro 25 EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 793 151 Ibidem. 132 Ibidem. 133 23 August 1944. Documente, 1944, voi. II, p. 217. 131 23 August 1944. Documente, 1944—1945, voi. III, p. 231. * referire directă la propunerile de armistițiu ale U.R.S.S. din aprilie 1944. 136 Ibidem. 130 Ibidem. 137 Ibidem. 133 Ibidem. 139 Ibidem. 140 Ibidem. 141 Ibidem. p. 553. 143 Ibidem. 143 Ibidem. p. 552. 144 Ibidem. 148 Ibidem. 146 Ibidem. 147 Ibidem. 148 23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. IV, p. 349. 149 Ibidem, p. 350. 180 Ibidem. 181 Ibidem. 183 Ibidem. 183 Ibidem. 154 Ibidem. 188 Ibidem. 186 Ibidem. 187 Ibidem. 198 Ibidem. 189 Ibidem, voi. cit., p. 264. 160 Ibidem, p. 265. 181 Ibidem. 183 Ibidem. 183 Ibidem, voi. cit., p. 464. 184 Ibidem. 188 Ibidem, p. 465. 188 Ibidem. 187 Ibidem. 188 Ibidem. 189 Ibidem. 170 Ibidem. 171 Ibidem. 173 Vezi și: Ștefan Lachc, Lupta poporului român pentru libertate, independenf* si suveranitate națională în anii 1944—1947, voi. cit., p 253. 1,3 23 Augus 1944. Documente. 1944—1945, voi. IV, p. 465. 1,1 Ibidem, p. 464 — 465. 1,6 Ibidem, p. 465. 1,8 Ibidem. 1,7 Ibidem. 178 Ibidem. 179 Ibidem. 180 Ibidem. 181 Ibidem. 183 Ibidem. 183 Ibidem. 188 Ibidem. 188 Ibidem. 188 „Scînteia”, anul II, nr. 296, din 8 august 1945. 187 Foreign Relalions of the United States. Conference of Berlin, (Potsdam) 1945, voi. II, Departament of State, Washington, 1960, p. 1509—1511. 188 Ion Enescu, op. cit., p. 1'26 — 127. 189 Foreign Relcdions of the United States . . .voi. I, p. 1509. www.dacoromanica.ro 794 ELISABETA PETREANU 26- 190 Ibidem. 181 Ion Enescu, op. cit., p. 126. 188 Valeriu Dobrinescu, Acțiuni diplomatice ale României, voi. cit., p. 471. 1,3 23 August 1944. Documente. 1944—1945, voi. IV, p. 548. 1,1 Ib idem. 188 Ibidem. 188 Ibidem. 197 Ibidem. 1,8 Ibidem. 1,8 Ibidem p. 549. 800 Ibidem. 101 Ibidem. 804 Ibidem. 808 Ibidem. 804 Ibidem. 205 Ibidem. 206 Ibidem. 807 Ibidem. 808 Ibidem. 808 Ibidem. 810 Ibidem. 811 Ibidem. 818 Gh. Gheorghiu-Dej, Articole și cuvîniări, Ediția a IV-a, Editura de Stat pentru lite- ratură politică, București, 1955, p. 8 ' 813 Ibidem. 214 Ibidem. 818 Ibidem, p. 33. 816 Ibidem. Ibidem, p. 8. 218 Foreign Relaiions of the United States, voi. II, p. 1500—1501. 818 Ion Enescu, op. cit., p. 143—149. 820 Gh. Gheorghiu-Dej, op cit., p. 8. 821 Ibidem. 822 Ibidem. 828 Ibidem. 824 Ibibem. 828 Valeriu Dobrinescu, Acțiuni diplomatice ale României, p. 473. 828 Șt. Lache, Gh. Tuțui, op. cit., p. 153. 827 Ibidem. L’IMPACT DES EVPNEMENTS D’AOUT 1944 SUR LA POLITIQUE EXTERIEURE ROUMAINE. ORIENTATIONS IMMEDIATES ET DE PERSPECTIVE Risumi Examinant l’impact des evenements d’aofit 1944 sur la situation internaționale de la Roumanie, l’dtude releve les orientations immddiates et de perspective de la politique exterioare roumaine, mettant en dvidence — dans le contexte politique interiour et internațional de cette periode — la preoccupation et l’effort constants de la diplomație roumaine de rdtablir le statut internațional de la Roumanie, l’int^grite territoriale del’Etat roumain, en concordance avec les principes et les normes du droit inter- național, avec les stipulations des documents intemationaux signes par la Roumanie avec les Puissances Allides, avec les declarations et les obliga- tions assumdes par celles-ci au moment ddcisif du passage de la Roumanie dans la coalition des Nationes Unies, en coficordance surtout avec les www.dacoromanica.ro W EVENIMENTELE DIN AUGUST 1944 ȘI POLITICA EXTERNA 795 ■droits qu’avaient acquis la Roumanie, et le peuple roumain, par sa participation — avec tout son potentiel materiei et liumain—â la lutte pour la defaite de l’Allemagne fasciste, jusqu'â la victoire finale. On evoque les premiers documents politiques 61abores par le Parti Oommuniste Roumain et par le nouveau gouvernement de la Roumanie {install6 dans la nuit du 23 au 24 aout, apres et comme suite du declen- chement de l’insuirection roumaine) documents port6s â la connaissance ■du peuple tout entier et de l’opinion publique mondiale dans la nuit du 23—24 aout 1944, qui exprimaient l'e&poir que des obligations assumdes par les Puissances alliees, les garanties offertes par celles-ci concernant l’inddpendance et la souverainetâ de la Roumanie allaient etie respectees. En rapport avec ces obligations, l’etude analyse le statut internațio- nal de la Roumanie sous l’impact de certaines stipulations de la Conven- tion d’armistice et de la politique des Puissances AUiâes, soulignant (en ■consensus avec d’autres chercheurs loumains) l’aspect paradoxal de la situation interieure et internaționale de la Roumanie pendant les annees 1944—1947 : depuis la signature de la Convention d’armistice (12 sep- tembre 1944) jusqu’â la ratification du Trăite de paix avec les Puissances alliees (le 23 aout 1947). On releve les efforts constants de la diplomație roumaine de surmonter les consequences de ce „statut”, d’assurer â la Roumanie sa reintegration dans la vie internaționale d’apres—guerre, en tant qu’Etat independant et souverain. Analysant certains documents officiels du gouvernement roumain, notamment ceux concernant le piogramme de politique ext6rieure, l’etude releve le fait que dans les conditions specifiques de la Roumanie (determi- nees par son "Statut ainsi que par les contradictions entre les Puissances alliees) les postulats traditionncls de la politique exterieure roumaine ont ete cependant reiteres, demontrant par lâ l’effort de la diplo- mație roumaine d’offrir â la politique exterieure roumaine une perspective viable, de formuler des objectifs sur un long terme, en vue d’assurer le râie de la Roumanie dans la nouvelle configuration politique et sociale •de l’Europe d’apres-guerre, sa place dans le concert des nations indepen- •dantes et souveraines. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE ȘI ADOPTAREA PRIMEI CONSTITUȚII SOCIALISTE A ROMÂNIEI. MARTIE-APRILIE 1948. VASILE BUDRIGĂ în ansamblul formelor de manifestaie a democrației noastre socia- liste un loc deosebit de însemnat ocupă sistemul electoral, care reglemen- tează modul de alegere și activitate a deputaților Marii Adunări Națio- nale — ca for suprem al puterii de stat socialiste în România, și a depu- taților consiliilor populare — organe democratice locale ale puterii și administrației de stat. Totodată, sistemul electoral socialist asigură cadrul organizatoric adecvat participării tot mai largi, directe și active, a tuturor cetățenilor țării la viața politică. La rîndul lor, Marea Adunare Națională și consiliile populare desemnează celelalte organe ale statului, a căror activitate o îndrumă și o controlează — toate acestea constituind baza întregului sistem al aparatului de stat pe plan central și local. Sistemul electoral exprimă, deci, esența profund democratică a orînduirii noastre noi, influențînd, la rîndul său, în mod pozitiv perfec- ționarea și amplificarea continuă a democrației muncitorești-revoluționare în patria noastră, fiind, de fapt, unul din etaloanele principale ale gradului' înalt de dezvoltare atins de democratismul statului nostru socialist. Alegerile de deputați au reprezentat și reprezintă evenimente de importanță majoră în viața politică a României în anii socialismului. în țara noastră, în noua epocă istorică deschisă de evenimentele revoluționare din August 1944, sistemul electoral, consacrat pe plan juridic în Constituția României și în legislația electorală — care are la bază și detaliază principiile fundamentale electorale constituționale — a cunoscut un proces continuu de perfecționare, pentru a fi în concordanță cu trans- formările profunde care au avut loc în patria noastră în opera de făurire și consolidare a orînduirii socialiste. Rolul hotărîtor a revenit în acest proces Partidului Comunist Român, în strînsă conlucrare cu toate celelalte forțe sociale și politice vital interesate în construirea socialismului și comunismului pe pămîntul românesc. Această colaborare s-a înfăptuit pe plan electoral în cadrul unor organisme politice largi, democratice, cu caracter permanent care au evoluat de la Blocul Partidelor Democratice la Frontul Democrației Populare, și de la acesta din urmă la Frontul Unității Socialiste și apoi la Frontul Democrației și Unității Socialiste x. Începînd cu Congresul al IX-lea al Partidului Comunist Român — din iulie 1965 — i-a revenit și îi revine tovarășului Nicolae Ceaușescu, secretarul general al partidului nostru comunist, președintele Republicii Socialis- te România, rolul hotărîtor 2 în perfecționarea continuă a sistemului electoral din România, în sensul amplificării și adîncirii caracterului * „Revista de istorie”, tom 41, nr. 8, p. 797 —812,1988 www.dacoromanica.ro 798 VASILE BUDRIGA 2 său democratic, în scopul asigurării accesului neîngrădit al tuturor oameni- lor muncii, fără deosebire de naționalitate, la conducerea treburilor de stat și obștești la nivel central și local. Astfel, în Cuwntarea rostită la Congresul al II-lea al Frontului Democrației și Unității Socialiste din ianuarie 1980 tovarășul Nicolae Ceaușescu, referindu-se la semnificația majoră a alegerilor de deputați în Marea Adunare Națională și în consilii- le populare în întreaga viață politică și socială a Eomâniei socialiste,, a apreciat că alegerile de deputați constituie im „moment de amplă parti- cipare a maselor largi de oameni ai muncii la conducerea societății, de exercitare liberă a drepturilor și libertăților democratice, de exprimare neîngrădită a voinței și aspirațiilor întregii națiuni socialiste, ce-și făurește în mod conștient și suveran propriul destin de bunăstare și fericire” 3. în studiul de față vom analiza principalele aspecte legate de primele -alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, de la 28 martie 1948, și de adoptarea, de acest prim parlament socialist român, a primei Constituții cu caracter socialist a Eomâniei — la 13 aprilie 1948. Pe baza hotărîrilor adoptate de Congresul al Vl-lea al P.C.E., din 21—23 februarie 1948, s-a trecut la aplicarea unor măsuri concrete în vederea edificării orînduirii socialiste în Eomânia. Una din sarcinile ce trebuiau urgent rezolvate era lichidarea neconcordanței dintre conținutul nou, socialist al puterii de stat și formele organizatorice ale aparatului de stat central și local. Deși avusese loc un profund proces de democratizare a aparatului ■de stat, acesta nu corespundea pe deplin necesităților făuririi societății socialiste. De aceea, pentru ca statul de tip nou să-și poată îndeplini cu succes, sub conducerea politică a P.G.E., rolul său istoric de instrument principal al construcției socialiste se impunea în mod obiectiv, și în primul rînd, făurirea organului suprem al puterii de ștat socialiste și adoptarea unei noi Constituții a țării care să creeze cadrul juridic necesar pentru trecerea la făurirea orînduirii socialiste în Eomânia. înainte de autodizolvarea Adunării Deputaților, în scopul organizării primelor alegeri de deputați în Marea Adunare Națională, au fost adoptate unele măsuri legislative. Astfel, deși rămâneau în vigoare, în general,, dispozițiile Legii electorale Nr. 560 din 15 iulie 1946 privitoare la alegerea Adunării Deputaților*, au fost aduse modificări importante acestei legi prin votarea, la 21 ianuarie 1948, de Adunarea Deputaților a Legii Nr. 9 pentru modificarea Legii electorale nr. 560 5. Aceste modificări au fost de natură să lărgească caracterul democratic al legislației electorale. în acest sens, de exemplu, articolul 1 modificat reducea limita de vîrstă pentru alegători de la 21 de ani la 20 de ani, iar prin modificarea articolului 2 limita de vîrstă pentru a putea fi ales- deputat a fost stabilită la 23 de ani, față de 25 de ani cît prevedea Legea nr. 560/1946 — prevedere ce a rămas în vigoare pînă în prezent. Articolul 4 modificat preciza că : „Funcționarii publici și militarii pot fi aleși în Adunarea Deputaților. Nu există incom- patibilitate între îndeplinirea mandatului de deputat și exercitarea funcției publice”, în timp ce același articol din Legea electorală nr. 560/1946 prevedea că : „Funcționării publici, cu excepția militarilor activi și a membrilor corpului judecătoresc, pot fi aleși în Adunarea Deputaților ; militarii activi pot fi aleși în cazul cînd îndeplinesc funcțiunea de ministru sau subsecretar de stat”. Au fost sporite cazurile de excludere de la dreptul de vot pentru www.dacorornanica.ro 3 CONSTITUIREA MARII ADUNARI NAȚIONALE 799 clementele reacționare. Astfel, articolul 7 modificat sublinia că : „Sînt nedemni de a fi alegători sau aleși: 1) cei epurați în temeiul legilor de purificare; 2) cei vinovați de atitudini antidemocratice sau activitate ■colaboraționistă, constatată prin hotărîri judecătorești, deciziuni adminis- trative sau în alt mod”. Prin aceste perfecționări s-a urmărit, de asemenea, scurtarea termenelor pentiu efectuarea operațiunilor electorale premergă- toare desfășurării alegerilor „pentru a se grăbi — se arăta în Expunerea de motive a Legii nr. 9 din 21 ianuarie 1948 — cu un ceas mai devreme întrunirea Adunării Deputaților, menită să statornicească noua așezare a instituțiilor de bază ale Republicii Populare Române” 6. Numărul deputaților a fost menținut, ca și la alegerile parlamentare .generale din 19 noiembrie 1946, la 414, potrivit Decretului-lege Nr. 3031, din 15 octombrie 1946 pentru rectificarea tabloului anexă al Legii electorale Nr. 560 din 15 iulie 1946 Tactica electorală a forțelor democratice a fost stabilită de Congresul al Vl-lea al P.C.R., unde, în Raportul politic general, prezentat de condu- cătorul de atunci al P.C.R. — Gheorghe Gheorghiu-Dej, s-a relevat nece- sitatea ca, sub conducerea comuniștilor, toate celelalte grupări politice, organizații de masă și obștești democratice să se prezinte pe liste unice de candidați în viitoarele alegeri parlamentare generale în cadrul unui ■organism politic larg democratic, reprezentativ și cu caracter permanent denumit Frontul Democrației Populare, alcătuit din : Partidul Comunist Român, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular și Uniunea Populară Maghiară, acest organism fiind expresia unității de voință a întregului popor muncitor din țara noastră „în lupta sa pentru întărirea R.P. Române”. în Raportul politic general, prezentat la Congresul al Vl-lea al P.C.R. în legătură cu menirea Frontului Democrației Populare (F.D.P.) se făceau următoarele precizări : „Avînd drept forță conducătoare Partidul Munci- toresc Român (P.C.R. — n.a.), Frontul Democrației Populare va constitui un minunat mijloc de mobilizare a celor mai largi mase populare la munca de refacere economică, un mijloc de activizare politică a maselor orășenești și — c6ea ce este deosebit de important, acelor sătești, un mijloc de antre- nare a maselor cît mai largi la lupta împotriva reacțiunii. Frontul Democra- ției Populare va fi o armă de făurire a unității politico-morale a întregului popor muncitor din țara noastră. Frontul Democrației Populare, odată creat, va deveni expresia voinței neclintite a întregului popor muncitor •de a ridica economia țării și, odată cu aceasta, bunul trai a celor ce mun- cesc. El va fi expresia voinței poporului de a apăra cu cea mai mare străș- nicie independența sa și cuceririle sale democratice” 9. în continuare se făcea precizarea că F.D.P ,-ul nu va fi o simplă înțelegere electorală, el d.eosebindu-se de toate celelalte alianțe electorale la care a participat P.C.R., în sensul că din F.D.P. nu mai făcea parte nici-o grupare politică burgheză, acest organism politic constituind o formă nouă, superioară ■de colaborare a forțelor consecvent democratice din România, vital inte- resate în făurirea orînduirii socialiste. în ultima sa ședință, din 24 februarie 1948, Adunarea Deputaților a dezbătut'și votat unanim Proiectul de lege pentru dizolvarea Adunării Deputaților, reglementarea convocării Marii Adunări Naționale și trecerea www.dacoromanica.ro 800 VASILE B UD RIGA 4 puterii legislative asupra guvernului10. Prin această lege s-a hotărît dizol- varea Adunării Deputaților începînd cu data de 25 februarie 1948, sta- bilirea datei alegerilor generale de deputați în Marea Adunare Națională — cum se- va numi de acum înainte parlamentul României socialiste — pentru ziua de 28 martie 1948. Marea Adunare Națională urma să se întrunească în prima sa sesiune de constituire în ziua de 6 aprilie 1948, avînd și rolul de Adunare Constituantă. Pînă la constituirea primului parlament socialist al țării noastre, puterea legislativă era Exercitată de guvern, sub rezerva ratificării actelor legislative respective de Marea Adunare Națională11. După autodizolvarea Adunării Deputaților, pe baza orientărilor date de Congresul al Vl-lea al P.C.R., în ziua de 27 februarie 1948 a avut loc ședința de constituire a Frontului Democrației Populare și de alegere a organului său central de conducere — Consiliul Național al F.D.P., avînd în calitate de președinte pe dr. Petru Groza12. Cu același prilej a fost dezbătut și aprobat textul Manifestului Program al T'.D.P-ului pentru alegerile de deputați în Marea Adunare Națională de la 28 martie 1948, urmînd să fie depuse, în toate circumscripțiile electorale, liste unice de candidați din partea forțelor sociale și politice ce alcătuiau F.D.P.-ul și adoptîndu-se, totodată, măsurile organizatorice pentru constituirea imediată de consilii județene, de plasă și comunale ale F.D.P.-ului, for- mate din cîte doi reprezentanți ai fiecărei grupări politice ce făcea parte din F.D.P. Tot în ziua de 27 februarie 1948, Comisia Electorală Centrală a atribuit, la cererea Consiliului Național al F.D.P.-ului, ca semn electoral al acestui organism politic în alegerile parlamentare de la 28martiel948 — SOARELE10. în momentul autodizolvării Adunării Deputaților registrele elec- torale și certificatele de alegător erau în linii gtnerale întocmite. Decla- rațiile de candidaturi urmau să se facă pe liste, care trebuiau să cuprindă un număr de candidați egal cu numărul de deputați atribuit fiecărei circumscripții electorale, o listă de candidați puțind fi depusă de cel puțin 100 de alegători din circumscripția respectivă și trebuiau însoțite de decla- rațiile de acceptare a candidaturilor din partea celor propuși 14. îți orașul București au fost constituite 261 secții de votare, iar în celelalte părți ale țării încă 3327 secții — deci, în total, 3588 secții de votare în cele 414 circumscripții electorale pentru alegerea a tot atîția deputați în Marea Adunare Națională15. în afară de Frontul Democrației Populare, în aceste alegeri au mai participat pe liste separate cele două grupări burgheze existentd încă în acel moment în România, respectiv : Partidul Național Liberal — prezi- dat de Petre Bejan, care cuprindea elemente ale fostei grupări național- liberale conduse de Gheorghe Tătărescu — avînd drept semn electoral o linie dreaptă verticală, și Partidul Țărănesc Democrat — condus de profesorul universitar dr. Nicolae Gh. Lupu, decanul Facultății de medi- cină din București, partid care a avut ca semn electoral două cercuri concentrice. Aceste partide au depus liste doar în unele județe, iar pro- gramele lor electorale, cu toate încercările de adaptare la noile realități, au avut un caracter conjunctural, cu un slab ecou în rîndurile maselor de alegători — fapt dovedit de numărul foarte mic de voturi și de locuri de deputat obținute în urma alegerilor. în toate județele au mai fost www.dacoromanica.ro 5 CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE 801 depuse liste de candidați independenți — fără semn electoral, care nu au reușit să obțină nici-un mandat de deputat în parlament. Un loc central în cadrul campaniei electorale desfășurate de F.D.P. ocupat popularizarea largă, prin toate mijloacele, a Manifestului Program 6, dat publicității la 5 martie 1948 și care s-a bucurat de adeziunea majo- rității covîrșitoare a alegătorilor. în acest important document electoral se definea, mai întîi, F.D.P.-U1, în lumina orientărilor date de Congresul al Vl-lea al P.C.R., după care erau trecute în revistă marile transformări democratice și revoluționare înfăptuite în România în perioada istorică ce trecuse de la instaurarea guvernului revoluționar-democratic, muncito- resc-țărănesc de la 6 martie 1945 și erau trasate, în același timp, obiectivele de viitor care stăteau în fața poporului român în scopul trecerii la făurirea cu succes a noii orînduiri, socialiste în țara noastră. în acest sens, între altele, în Manifestul Program al F.D.P. se evidenția faptul că forțele sociale și politice, conduse de P.C.R., care alcătuiau F.D.P.-U1 urmăreau „prefacerea României într-o țară industrială înaintată, cu o agricultură înfloritoare. Bogățiile naturale ale țării trebuiesc exploatate și puse în valoare în folosul poporului”, precum și crearea condițiilor pentru trecerea la planificarea economiei naționale. O deosebită valoare principială și practică o are afitmarea clară în acest program electoral a scopului central urmărit de F.D.P. — acela al ridicării nivelului de trai material și spiritual al tuturor cetățenilor țării, fără deosebire de naționalitate. Un rol important în cadrul campaniei electorale a F.D.P.-ului a avut ampla dezbatere publică a conținutului Proiectului de Constituție a Republicii Populare Române, elaborat de forțele sociale și politice care alcătuiau F.D.P.-ul, sub conducerea P.C.R., și dat publicității în presa centrală în ziua de 7 martie 1948. Textul proiectului primei Constituții socialiste a României a fost adoptat, în forma sa definitivă, în ședința Consiliului Național al F.D.P.-ului din seara zilei de 5 martie 1948, prilej cu care s-a hotărît ca acest text să fie publicat și supus, pentru prima dată în istoria României, unei largi dezbateri publice, urmînd ca numai după aceea să fie dezbătut și votat de Marea Adunare Națională, ce se va cons- titui după alegerile din 28 martie 1948 17. Primele alegeri de deputați pentru Marea Adunare Națională, cade altfel toate alegerile de deputați și campaniile electorale din România din anii socialismului, s-au desfășurat în toată țara într-o atmosferă de puternic entuziasm popular, în deplină libertate, liniște și ordine, fapt ce demonstrează înalta conștință politică, patriotică a maselor de alegători, care s-au prezentat la vot în mod masiv, majoritatea covîrșitoare dîndu-și voturile pentru candidații Frontului Democrației Populare. Reliefînd aceată nouă realitate electorală, ziarul ”Scînteia” din 30 martie 1948, într-un amplu reportaj privind desfășurarea alegerilor în toată țara, scria, între altele următoarele: uîntr-o atmos- feră de nestăvilit entuziasm, pătrunși de un mare sentiment de răs- pundere și de un înalt spirit de disciplină liber consimțită, într-o perfectă ordine, însuflețiți de un cald patriotism, cetățenii Republicii Populare Române s-au prezentat la vot în proporții încă necunoscute în istoria politică a României. Ziua alegerilor pentru Marea Adunare Națională, care va da țării o nouă Constituție, s-a transformat într-o adevărată săr- www.dacoromanica.ro 802 VASILE BUDRIGA 6 bătoare a întregului popor. Pînă noaptea tîrziu stăzile și piețele Capitalei, ale orașelor și satelor din toată țara au răsunat de cîntece de veselie. Bărbați femei, tineri și bătrîni, muncitori, țărani, intelectuali, militari, meseriași, mici comercianți au sărbătorit prin hore și spectacole populare aceastiă măreață zi de afirmare a voinței de pace, libertate și progres a poporului român. Pretutindeni, la orașe și sate, alegătorii au manifestat cu însufleți- re pentru Republica Populară Română și Frontul Democrației Podulare exprimîndu-și încrederea în conducătorii săi. Un răspuns zdrobitor dat de poporul român manevrelor reacțiunii interne și internaționale”18. Deplina libertate în care s-au desfășurat alegerile de deputați pentru Marea Adunare Națională de la 28 martie 1948 a fost recunoscută public și de delegații electorali pe lîngă secțiile de votare ai celor două grupări politice burgheze din opoziție care au participat la aceste alegeri, precum ș' de corespondenți de presă străini acreditați în România — cărora li s-au creat toate condițiile să se convingă, la fața locului, în toată țara, de această nouă realitate electorală profund democratică. De exemplu, profesorul Anton Dumitriu, fost deputat, delegat elec- toral din partea Partidului Național Liberal — condus de Petre Bejan, într-un interviu acordat unui corespondent al ziarului „Universul” a declarat următoarele: „Votarea a decurs în cea mai perfectă ordine, iar secretul votului a fost pe deplin asigurat. Domnul președinte a legitimat pe orice alegător care se părea delegaților din opoziție a nu fi în regulă cu certificatul de alegător. Sînt pe deplin mulțumit de felul cum s-a des- fășurat votarea. în calitate de delegat al Partidului Național Liberal nu pot decît să constat libertatea de care s-au bucurat și cetățenii și parti- dele de opoziție” 1B. Numeroase organe de presă, posturi de radio și personalități politice progresiste de peste hotare au făcut aprecieri pozitive în legătură cu modul democratic în care au decurs atît campania electorală, cît și alegerile de deputați de la 28 martie 1948, precum și participarea masivă la vot a cetățenilor. Astfel, trimisul special al agenției engleze de știri „Telepress”, într-un interviu acordat unui corespondent al ziarului „Națiunea”, a subliniat că alegerile de deputați pentru Marea Adunare Națională din România s-au caracterizat prin: „1. Campania electorală s-a contopit cu o ofensivă fără precedent pentru mărirea producției și a devenit o veritabilă mobilizare a tuturor forțelor democratice și productive din România; 2. Pretutindeni, discuția asupra proiectului de Constituție a Republicii Populare Române, care a fost propus opiniei publice de P.D.P., a suscitat interesul fiecărui cetățean. Acesta și-a dat seama că are acum în mîinile lui mijloacele pentru a-și făuri destinul; 3. Toți corespondenții străini au avut posibilitatea să viziteze în mod liber secțiunile de votare și chiar observatorii ostili au mărturisit că gradul înalt al disciplinei conștiente a poporului a avut o consecință nemaiîntâlnită în România: o zi de alegeri fără nici-un incident. Victoria F.D.P.-ului constituie, cred eu, cea mai bună replică pentru defăimările răuvoitoare și, în același timp, expresia clară a voinței poporului de a păși înainte spre noi victorii” 20. în fața urnelor s-au prezentat circa 91 la sută din totalul alegătorilor înscriși în listele electorale, fapt ce constituie o cifră record în raport cu toate alegerile generale parlamentare anterioare din România 21. www.dacoromanica.ro 7 CONSTITUIREA MABH ADUNĂRI NAȚIONALE 803 Potrivit rezultatelor definitivi ale alegerilor de deputați de la 28 martie 1948 pentru Marea Adunare Națională, comunicate de Comisia Electorală Centrală, situația repartizării voturilor și a mandatelor de deputați a fost următoarea : 22 din totalul de 8399446 alegători înscriși în listele electorale s-au prezentat la vot un număr de 7.661.031 alegători; listele F.D.P.-ului au întrunit 6.959.936 voturi, adică 93,2 la sută din totalul voturilor exprimate și un număr de 405 mandate de deputați — din totalul de 414. Toate listele de candidați au întrunit un număr de 7.468.541 voturi, fiind anulate 192.490. voturi. Partidul Național Liberal, prezidat de Petre Bejan, a obținut doar 2,8 la sută din voturile exprimate, adică un număr de 212.438 voturi și un număr de 7 mandate de deputați. Partidul Țărănesc Democrat, de sub conducerea prof. univ. dr- Nicolae Gh. Lupu, a obținut 50.532 voturi, adică 0,7 la sută din totalul voturilor exprimate și două locuri în parlament. Aceste rezultate dove- desc slaba influență în rîndurile alegătorilor a celor două grupări politice burgheze, care ș-au încetat activitatea în a doua jumătate a anului 1948, autodizolvîndu-se din lipsă de aderenți, încît alegerile de la 28 martie 1948 au fost ultimele alegeri de deputați din Eomânia la care au mai participat grupări politice burgheze de opoziție, la toate alegerile de depu- tați următoare listele de candidați fiind depuse numai de masele munci- toare, conduse de P.C.E. și grupate în organisme politice revoluționare, democratice cum au fost: Frontul Democrației Populare — pînă în anul 1968, Frontul Unității Socialiste — creat în toamna anului 1968 și Frontul Democrației și Unității Socialiste — începînd din ianuarie 1980 și care continuă pe o treapta superioară activitatea Frontului Unității Socialiste. După cum bine aprecia ziarul „Adevărul”, referindu-se la partici- parea la aceste alegeri de deputați a celor două grupări politice burgheze : „Cele două partide din afara F.D.P.-ului', Partidul j Liberal al domnului Bejan și Partidul Țărănesc Democrat al profesorului dr. ÎLupu au reușit, totuși, să-și manifeste existența” 22bis, Este semnificativ pentru democra- tismul sistemului electoral socialist român, încă de la începuturile exis- tenței sale, că din cei 404 deputați aleși pe listele F.D.P.-ului, 31 erau femei23, iar după profesii situația se prezenta în felul următor : din totalul de 414 deputați aleși în Marea Adunare Națională la 28 martie 1948, 181 erau muncitori, 60 țărani, 139 profesori și învățători, medici, ingineii, scriitori și artiști, 8 militari și 26 funcționari24. Listele independente, depuse în toate circumscripțiile electorale, au întrunit, în total, 245.635 voturi, reprezentînd 3,3 la sută din numărul voturilor exprimate, dar nu li s-a atribuit nici-un mandat de deputat deoarece în nici-o circumscripție electorală ele nu au obținut un număr de voturi egal cu coeficientul electoral respectiv 2S. în ședința din 6 aprilie 1948 — care a fost ședința solemnă de consti- tuire a Marii Adunări Naționale — au fost stabilite cele cinci conjisii (secțiuni) pentru verificarea legalității operațiunilor electorale, iar. în ședința din 7 aprilie 1948, pe baza rapoartelor prezentate de șefii celor cinci comisii, Marea Adunare Națională a validat mandatele tuturor celor 414 deputați aleși la 28 martie 1948. Tovarășul Nicolae Ceaușescu — ales deputat în județul Olt, a fost membru în comisia care a verificat www.dacoromanica.ro 804 VASILE BUDRIGA 8 operațiile electorale din circumscripțiile : Alba, Arad, Argeș, Bacău, Baia, Bihor, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Caraș și Cîmpulung 26, iar în ședința din după amiaza zilei de 7 aprilie 1948 a fost ales unul din cei patru secretari ai Marii Adunări Naționale 27. în aceeași ședință, din 7 aprilie 1948, Marea Adunare Națională a ales organele proprii de conducere — respectiv Biroul său, alcătuit dintr-un președinte — în persoana depu- tatului Gheorghe Apostol — și trei vicepreședinți; cei patru secretari și patru chestori 28. în ședința din 13 aprilie 1948, după votarea Consti- tuției Republicii Populare Române și în conformitate cu prevederile acesteia, cuprinse în articolele 39 și 40, a fost ales Prezidiul Marii Adunări Naționale — ca organ suprem al puterii de stat cu activitate permanentă între sesiunile forului suprem al puterii de stat, fiind alcătuit dintr-un președinte — în persoana profesorului univ. dr. Constantin I. Parhon, trei vicepreședinți, un secretar și 14 membri 29. în ședința din 14 aprilie 1948 Marea Adunare Națională a dezbătut pe articole și a votat unanim Regulamentul interior al Marii Adunări Naționale 30, prin care se stabilea în detaliu, în conformitate cu prevederile noii Constituții a țării, modul de organizare și funcționare a forului suprem de stat și legislativ al țării. în perioada 1—13 aprilie 1948, Marea Adunare Națională, aleasă la 28 martie 1948, a îndeplinit și rolul de mare însemnătate politică — de Adunare Constituantă, care a dezbătut și apoi a votat în unanimitate, în ziua de 13 aprilie 1948, Constituția Republicii Populare Române, prin Legea nr. 111, proiectul Constituției fiind supus timp de o lună dezbaterii publice, prilej cu care au fost făcute de oamenii muncii numeroase pro- puneri de înbunătățire și, totodată, întregul nostru popor și-a manifestat adeziunea deplină față de prevederile largi democratice ale primei Consti- tuții cu conținut socialist din istoria României. Noua Constituție a țării, care a consfințit profundele transformări democratice și revoluționare înfăptuite de poporul român, sub conducerea P.C.R., pînă la data adoptării legii fundamentale a patriei noastre și a creat cadrul juridic necesar trecerii la edificarea orânduirii socialiste în România, este alcătuită din 10 titluri și 105 articole, care definesc cu claritate conținutul nou, socialist al puterii de stat, structura social-eco- nomică a țării, drepturile și îndatoririle fundamentale ale cetățenilor, organele centrale și locale ale puterii și administrației de stat, organele judecătorești și ale procuraturii, Stema, Sigiliul, Drapelul și Capitala țării, precum și procedura de modificare a Constituției Republicii Populare Române 31 — denumire pe care a purtat-o țara noastră în perioada : 30 decembrie 1947 — 21 august 1965, cînd, în condițiile victoriei depline și definitive a socialismului la orașe și sate realitate consfințită pe plan juridic prin votarea de parlamentul țării, la 21 august 1965, a unei noi Constituții, s-a proclamat, odată cu adoptarea Constituției, Republica Socialistă România. Constituția Republicii Socialiste România — din 21 august 1965, cu perfecționările ulterioare — a creat și crează cadrul juridic general instituțional pentru consolidarea orânduirii socialiste și făurirea societății socialiste multilateral dezvoltate și comuniste în România 32. Constituția Republicii Populare Române din 13 aprilie 1948 a con- sacrat pe plan juridic și practic conținutul nou, socialist al puterii de stat www.dacoromanica.ro 9‘ CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE 805 în patria noastră. Astfel, în articolul 1 din Titliil I Se precizează că : „Repu- blica Populară Română este un stat popular, unitar, independent și suve- ran” care, potrivit articolului 2, ,ța luat ființă prin lupta dusă de popor, in frunte cu clasa muncitoare, împotriva fascismului, reacțiunii și imperia- lismului” și unde, precizează articolul 3, „întreaga ptitete de stat emană de la popor și aparține poporului. Poporul își exercită puterea prin orga- ne reprezentative, alese prin vot universal, egal, direct și secret”. O dovadă a democratismului larg și profund al acestei Constituții o reprezintă și prevederea cuprinsă în articolul 4 din Titlnl I, conform căreia : „Repre- zentanții poporului în toate organele puterii de stat sînt răspunzători în fața poporului și pot fi revocați prin voința alegătorilor, în condițiile stabilite de lege”. în titlul II, referitor la structura social-economică a statului, s-a consemnat existența, atunci, a trei forme de proprietate, după cum ur- mează : proprietatea de stat, cooperatistă și particulară, precizîndu-se poziția statului socialist român față de fiecare tip de proprietate, subliniin- duse, în articolul 7, că : „Bunurile comune ale pOpotuhli constituiesc teme- lia materială a propășirii economice și a independenței naționale a Repu- blicii Populare Române. Apărarea și dezvoltarea bunurilor comune ale poporului sînt o îndatoriie a fiecărui cetățean”. Prin prevederile cuprinse în articolele 5, 6 și 11 Constituția a creat cadrul juridic hecesar trecerii, în perioada imediat următoare, la constituirea proprietății socialiste a întregului popor asupra principalelor mijloace de producție, realizare de importanță istorică înfăptuită la 11 iunie 1948 prin actul naționalizării întreprinderilor industriale, miniere, de transport, bancare, financiare comerciale ș.a. Astfel, articolul 6 sublinia că : „Bogățiile de orice natură ale subsolului, zăcămintele miniere, pădurile, apele, izvoarele de energie naturală, căile de comunicație ferate, rutiere, pe apă și în aer, poșta, tele- graful, telefonul, radioul aparțin statului ca bunuri comune ale poporului. Prin lege se vor stabili modalitățile de trecere în proprietatea statului a bunurilor enumerate în alineatul precedent care, la data intrării în vigoare a prezentei Constituții, se aflau în mîini particulare’’. în același sens, articolul 11 preciza că atunci cînd „interesul general o cere, mijloacele de producție, băncile și societățile de asigurare, care sînt proprietate particulară a persoanelor fizice sau juridice pot deveni proprietatea statului, adică bun al poporului, în condițiile prevăzute de lege”. în domeniul relațiilor agrare, în mod just și realist, noua Constituție a consfințit principiul socialist conform căruia : „Pămîntul aparține celor ce-1 muncesc. Statul protejează proprietatea de muncă țărănească. El încurajează și sprijină cooperația sătească” (art. 9). De mare valoare principială și practică este și prevederea din artico- lul 12, potrivit căreia : „Munca este factorul de bază al vieții economice a statului. Ea este O datorie a fiecărui cetățean. Statul acordă sprijin tutiiror celor ce muncesc, pentru a-i apăra împotriva exploatării și a ridica nivelul lor de trai”. Un alt principiu fundamental, cu caracter socialist, consfințit de legea de ba£ă a țării, este cel referitor la necesitatea trecerii rapide la planificarea economiei naționale de către Stat „în vederea dezvoltării www.dacoromanica.ro 5 — C. 2422 806 VASILE BUDRIGĂ. ■ 19 puterii economice a țării, asigurării buneistări a poporului și garantării independenței naționale” (art. 15}. în Titlul III au fost înscrise și garantate, material și politic, largi drepturi și libertăți democratice, cetățenești. în această direcție, articolul 16, cu care începea acest Titlu, preciza că : „Toți cetățenii Republicii Populare Eomâne, fără deosebire de sex, naționalitate, rasă, religie sau grad de cultură sînt egali în fața legii”, iar articolul 17 releva că „orice propovăduire sau manifestare a urei de rasă sau de naționalitate se pedep- sește de lege”. în continuare, prin articolele 18 — 36 se asigurau largi drepturi tuturor cetățenilor țării, cum erau și sînt : dreptul de a alege de la vîrsta de 18 ani împliniți și de a fi ales deputat de la vîrsta de 23 de ani în sus — prevederi electorale valabile și în prezent, aceasta fiind o ex- presie a caracterului profund și consecvent democratic al sistemului elec- toral socialist din România, încă de la începutul existenței sale; dreptul la muncă, la odihnă, deplina egalitate în drepturi a femeii cu bărbatul, dreptul la învățătură „prin organizarea și dezvoltarea învățămîntului primar obligatoriu și gratuit, prin burse de stat date elevilor și studenților merituoși și prin organizarea și dezvoltarea învățămîntului profesional și tehnic” (art. 22); încurajarea de către stat a științei și artei; ocrotirea sănătății publice ; protecția căsătoriei și a familiei de către stat; libertatea conștiinței și libertatea religioasă; libertatea individuală a cetățenilor, inviolabilitatea domiciliului; libertatea presei, a cuvîntului, a întrunirilor, mitingurilor ; secretul corespondenței; dreptul de petiționare ; interzicerea prin lege și pedepsirea oricărei asociații cu caracter fascist sau antidemocra- tic. Apărarea patriei este apreciată ca o datorie de onoare a tuturor cetă- țenilor (art. 36). Articolele 37 — 65 defineau pe larg atribuțiile Marii Adunări Naționale care, potrivit prevederilor articolului 37, este organul suprem al puterii de stat și, conform articolului 38, unicul organ legislativ al țării, avînd în competența sa exclusivă următoarele prerogative esențiale în stat: 1 - Alegerea Prezidiului Marii Adunări Naționale; 2. Formarea Guver- nului Republicii Populare Române; 3. Modificarea Constituției; 4. Stabi- lirea numărului, atribuțiilor și denumirii ministerelor, precum și desfiin- țarea, contopirea sau noua denumire a celor existente; 5. Votarea Bugetului Statului, a încheierii exercițiilor bugetare, stabilirea impozitelor și a modu- lui lor de percepere ; 6. Problemele războiului și ale păcii; 7. Să decidă consul- tarea poporului prin referendum; 8. Acordarea amnistiei (art. 39). în continuare, articolele 40 — 46 precizează modul de alegere și competențele Prezidiului Marii Adunări Naționale, dintre care amintim : convocarea organului suprem al puterii de stat în sesiuni ordinare și extra- ordinare ; emiterea de decrete cu putere de lege, interpretarea legilor adoptate de Marea Adunare Națională ; grațierea și comutarea pedepselor ; reprezentarea țării în relații internaționale ; numirea și revocarea miniștri- lor, la propunerea Președintelui Consiliului de Miniștri, în intervalul dintre sesiunile forului suprem al puterii de stat ș.a. După expirarea mandatului deputaților Marii Adunări Naționale sau în caz de dizolvare a parlamentului înainte de termen, Prezidiul Marii Adunări Naționale își exercita funcțiile pînă la alegerea unui nou Prezidiu. Marea Adunare Națională era aleasă pe termen de 4 ani (art. 47), ea fiind convocată. în sesiuni ordinare de cel puțin două ori pe an, prin www.dacoromanica.ro 11 CONSTITUIREA MARII ADUN ARI NAȚIONALE 807 decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale, iar în sesiuni extraordinare se convoca tot prin decret al Prezidiului la cererea a cel puțin o treime din numărul deputaților. Marea Adunare Națională a fost investită cu dreptul de a valida mandatele deputaților săi, în prima sesiune după alegeri. Imediat după constituire, Marea Adunare Națională își alegea, pentru fiecare sesiune, un Birou al său format dintr-un președinte, trei vicepre- ședinți și secretari, iar dezbaterile parlamentare erau conduse fie de pre- ședintele Biroului Marii Adunări Naționale, fie, în lipsa acestuia, de unul dintre vicepreședinții Biroului. Marea Adunare Națională nu putea, și nu poate nici în prezent, lucra valabil și legal decît în prezența a cel puțin jumătate plus unul din numărul total al deputaților și putea adopta hotărîri valabile cu majori- tatea simplă a voturilor deputaților prezenți, în afară de cazul în care Constituția sau Regulamentul interior de funcționare a forului suprem al puterii de stat prevedea alt număr de voturi. Ședințele Marii Adunări Naționale erau — și sînt și în prezent — publice, în afară de cazul cînd aceasta hotăra altfel. Deputății se bucurau — și se bucură și astăzi — de imunitate parlamentară și de dreptul de interpelare a membrilor guvernului sau a guvernului în ansamblul său. Articolele 66 — 74 precizau componența și atribuțiile organelor cen- trale ale administrației de stat —respectiv Consiliul de Miniștri și ministerele. Astfel, în articolul 66 se arăta că: „Organul suprem executiv și adminis- trativ al Republicii Populare Române este guvernul. Guvernul se compune din : Președintele Consiliului de Miniștri (primul ministru), din imul sau mai mulți vicepreședinți și din miniștri, care împreună alcătuiesc Consiliul de Miniștri”. în Titlul VIII, articolele 75 — 85, a fost stabilită împărțirea adminis- trativ-teritorială a țării și se precizau componența și competența noilor organe locale ale puterii de stat socialiste, numite în Constituție consilii populare, fiind alese pe termen de 4 ani prin vot universal, egal direct și secret de toți cetățenii români care se bucurau de drepturi electorale — în aceleași condiții ca și pentru alegerile parlamentare. Potrivit reglementă- rilor constituționale, consiliile populare aveau următoarele atribuții prin- cipale : îndrumarea și conducerea activității economice, sociale și culturale locale în conformitate cu prevederile legilor în vigoare și ale dispozițiilor organelor administrative superioare; elaborarea și executarea planului economic și bugetului local, în strînsă legătură cu planul general național și bugetul general al statului; buna administrare a bunurilor și întreprin- derilor locale; păstrarea ordinii publice, apărarea drepturilor locuitorilor, asigurarea respectării și aplicării legilor statului și adoptarea măsurilor ne- cesare bunului mers al gospodăriei locale (art. 78). Potrivit dispozițiilor articolului 75, teritoriul țării era împărțit din punct de vedere administrativ în comune, plăși și județe. Prima Constituție cu caracter socialist a României, adoptată la 13 aprilie 1948 de cel dinții parlament socialist al țării noastre, rezultat în urma alegerilor de deputați de la 28 martie 1948, s-a bucurat de aprecieri pozitive peste'hotare din partea forțelor democratice și progresiste de pretutindeni. Vom da, în această direcție, două exemple semnificative. www.dacaromamca.ro 808 VASILE BUDRIGA 12 Astfel, cunoscutul om politic francez, cu vederi burghezo-democratice, Pietre Cot, profesor la Facultatea de drept din Paris, fost ministru al aviației și raportor general asupra primului proiect de Constituție a Franței după al doilea război mondial, membru al partidului Uniunea Republicană și membru al Rezistenței antihitleriste din Franța, a declarat că a studiat cu atenție și interes Proiectul de Constituție a Republicii Populare Române și îl consideră drept: „Unul din cele mai bune din cîte se pot imagina. El îmi pare foarte bine adaptat la situația actuală a României și va da putința acestei țări să parcurgă o etapă importantă a istoriei sale. Aș dori să sub- liniez, îndeosebi, caracterul democratic al Proiectului de Constituție care face onoare celor care l-au conceput și celor ce l-au redactat, adaptîndu-1 României, pe care o va situa în primele rînduri ale democrațiilor populare, care sînt speranța Europei și a lumii moderne” 33. Demne de semnalat sînt și aprecierile făcute de D. N, Pritt — mem- bru în Consiliul Regal al Angliei și al Partidului Laburist, deputat în Camera Comunelor, care a subliniat că este pentru prima dată cînd în România un proiect de Constituție este publicat în prealabil și supus dez- baterii întregului popor, noua Constituție a României fiind, tot pentru întîia dată, o emanație a voinței maselor largi populare. A arătat, după aceea, că alte prevederi ale acestui proiect de Constituție care l-au impre- sionat profund, atît ca om politic, cît și în calitate de jurist, sînt urmă- toarele : „Dreptul la educație, dreptul la muncă, dreptul țăranilor la pămînt, stipulațiunile speciale pentru naționalitățile conlocuitoare, garanțiile pentru libertatea persoanei, dreptul de revocare și inițiativă legislativă și legislația împotriva fascismului și urii de rasă sau naționalitate”. în încheierea apre- cierilor sale, D. N. Pritt a precizat, pe bună dreptate, că: „Privită în general, în Constituția aceasta apare spiritul noii democrații nestingherit de proprietatea reacționară, aflată în mîini particulare, care dispune, la noi (adică în Anglia și alte state capitaliste — n.a.), de destinul lucrătorilor de la sate și orașe” 34. * întreaga pregătire și desfășurare a alegerilor de deputați pentru primul parlament socialist al României, de la 28 martie 1948, au demonstrat în practică adeziunea deplină a majorității covîrșitoare a poporului român față de politica internă și externă a P.C.R. și a statului nostru socialist, hotărîrea fermă a maselor largi de cetățeni, fără deosebire de naționalitate, de a lupta și munci pentru consolidarea cuceririlor democratice și revolu- ționare obținute pînă la data acestor alegeri, pentru trecerea la făurirea cu succes a orînduirii socialiste pe pămîntul strămoșesc. Și cu acest prilej s-a confirmat în practică justețea tacticii electorale elaborate de P.C.R. — și anume aceea de unire într-un front comun a tuturor forțelor sociale și politice cu adevărat democratice, unire înfăptuită în cadrul Frontului Demo- crației Populare ai cărui candidați au obținut o victorie strălucită în aceste alegeri. Un rol de prim ordin în asigurarea victoriei candidaților F.D.P.-ului în alegeri l-a avut elaborarea de Consiliul Național al F.D.P.-ului, sub conducerea politică directă a P.C.R., precum și larga popularizare, a Pro- iectului de Constituție a Republicii Populare Române și a Manifestului Program pentru alegerile de deputați în Marea Adunare Națională de la 28 martie 1948. www.dacoromanica.ro 13 CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE 309 în urma acestor alegeri s-a constituit Marea Adunare Națională — ca for suprem al puterii de stat socialiste și legislativ al țării care, totodată, în prima sa sesiune, a avut și importantul rol politic de Adunare Consti- tuantă — ce a dezbătut și votat unanim, în ziua de 13 aprilie 1948, prima Constituție cu caracter socialist a României. Cu acest prilej s-a demonstrat în practică profundul democratism al sistemului electoral socialist român, prin participarea conștientă și masivă la vot a cetățenilor, la care se adaugă deplina libertate, ordine și liniște, puternicul entuziasm popular ce au caracterizat atît campania electorală, cît și desfășurarea alegerilor. S-au asigurat pe deplin drepturi electorale egale, în conformitate cu prevederile legale, pentru toți cetățenii țării, fără deosebire de naționalitate, fapt ce a contribuit la întărirea unității social-politice a oamenilor muncii din România în jurul Partidului Comunist Român care, și cu acest prilej, s-a dovedit a fi la înălțimea misiunii sale istorice de forță politică conducă- toare în vasta și complexa operă de făurire și consolidare continuă a orîn- duirii socialiste în patria noastră. Primele alegeri de deputați în Marea Adunare Națională au fost, totodată și ultimele alegeri parlamentare din istoria României la care au mai participat grupări politice burgheze aflate în opoziție — care au și dispărut, prin autodizolvare din cauza lipsei de aderenți, la puțină vreme după aceste alegeri — în a doua jumătate a anului 1948. Victoria categorică obținută de candidați! F.D.P.-ului în alegerile de deputați de la 28 martie 1948 și constituirea Marii Adunări Naționale, care a adoptat și prima Constituție socialistă a României, au și o deosebită semnificație internațională, deoarece au dus la consolidarea poziției statului nostru socialist pe plan internațional, încît nimeni nu mai putea contesta hotărîrea fermă a poporului român de a făuri, sub conducerea P.C.R., o nouă orînduire, lipsită de orice exploatare a omului de către om — orîn- duirea socialistă și comunistă. în documentele elaborate și publicate cu prilejul acestor alegeri, în adunările electorale cetățenești și în timpul desfășurării alegerilor, masele largi de alegători și-au afirmat cu putere deplina adeziune față de politica externă a statului nostru socialist de pace și colaborare cu toate popoarele care au trecut la făurirea orînduirii noi socialiste, cu toate forțele democra- tice, progresiste și antiimperialiste, cu toate popoarele lumii în scopul realizării unei lumi mai bune și mai drepte pe planeta noastră, în care să domnească respectarea strictă a principiilor deplinei egalități în drepturi, neamestecului în treburile interne și externe ale statelor, renunțării la folosirea forței și la amenințarea cu forța în relațiile interstatale, avanta- jului reciproc, rezolvării tuturor problemelor internaționale numai și numai pe calea pașnică, a tratativelor, recunoașterii și respectării în practică a dreptului sacru al fiecărui popor de a-și alege în mod liber și suveran calea de dezvoltare economico-socială și politică, de a fi pe deplin stăpîn asupra bogățiilor sale naționale. în condițiile trecerii la făurirea orînduirii socialiste în România, după ce s-a ales și constituit forul suprem al puterii de stat socialiste din țara noastră,' s-a impus ca o necesitate obiectivă și făurirea unui nou aparat de stat, socialist, pe plan local. Noile organe locale ale puterii de www.dacoromanica.ro 810 VASILE BUDRIGA 14 stat au purtat denumirea de sfaturi populare 35 — care s-a menținut pînă în anul 1968, cînd, odată cu noua organizare administrativ-economică a teri- toriului Eomâniei și adoptarea unei noi legi de organizare și funcționare a organelor locale ale puterii de stat36, sfaturile populare și-au schimbat denumirea în consilii populare. Primele alegeri de deputați pentru organele locale democratice ale puterii de stat socialiste din patria noastră au avut loc la 3 decembrie 1950. în urma acestor alegeri s-au constituit consiliile populare a căror organizare și activitate au cunoscut un proces continuu de perfecționare, în sensul asigurării creșterii rolului acestora în mobilizarea maselor de cetățeni la opera de făurire a orînduirii socialiste și comuniste în Eomânia, pentru ridicarea pe o treaptă superioară a democrației noastre socialiste, muncitorești-revoluționare. în concepția P.C.E?, a secretarului său general tovarășul Nicolae Ceaușescu, democrația reprezentativă trebuie să se îmbine în mod dialectic cu democrația directă, pentru că numai în acest fel se poate asigura, cu adevărat, participarea amplă a tuturor categoriilor de cetățeni la viața politică a țării. Această viziune realistă, științifică a fost din nou afirmată cu tărie în Raportul prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu la deschiderea lucrărilor celei de-a V-a Conferințe Naționale a Partidului Comunist Român, desfășurată în zilele de 14—16 decembrie 1987, în care se arată că : „în același timp, amperfecționatși dezvoltat sistemul democrației reprezentative—lUarea Adunare Națională, consiliile populare,alte organe de stat — care, într-o strînsă colaborare cu organele democrației muncitorești, asigură un cadru nou, democratic, unic în felul său, de conducere a societății. Am acordat întotdeauna o importanță deosebită și am luptat pentru dezvoltarea democrației reprezentative. Considerăm că ea constituie un cadru și o formă importantă, dar cu anumite limite — și, de aceea, am trecut la realizarea, în același timp, a unui nou cadru, al democrației directe. Consi- derăm că îmbinarea armonioasă a acestor două forme de activitate democratică deschide calea unei noi democrații, cu mult superioară oricăror forme de d emocrație de pînă acum. Am pornit și pornim de la faptul că socialismul însuși reprezintă — și trebuie să asigure — cea mai largă democrație, cel mai corespunzător cadru pentru ca toate clasele și categoriile sociale, întregul popor să poată participa direct la conducerea societății. Această formă de democrație răspunde socia- lismului, viitorului omenirii'” 37. Campaniile electorale și alegerile de deputați pentru Marea Adunare Națională și consiliile populare au constituit și constituie evenimente politice de importanță majoră în viața întregii rațiuni române în anii socia- lismului, ele fiind o dovadă pe deplin convingătoare a dezvoltării și perfec- ționării democrației muncitorești-revoluționare, un prilej de afirmare puternică a unității de nezdruncinat a tuturor locuitorilor Eomâniei, fără nici-o discriminare, în jurul Partidului Comunist Eomân — centrul vital al întregii ncastre societăți socialiste, precum și momente de participare amplă și nemijlocită a maselor largi de cetățeni la conducerea țării. www.dacoromanica.ro 15 CONSTITUIREA MARII ADUNĂRI NAȚIONALE 811 NOTE 1 în legătură cu Întreaga evoluție a sistemului electoral socialist din România a se vedea : Vasile Budrică, Evoluția legislației eleetoiale din România. 1946—1986. (STUDIU publi- cat în : ..Revista de istorie”, Nr- 4/1986, p. 368—387). 2 A se vedea : Vasile Budrigă, Viziunea președintelui Nieolae Ceaușescu despre rolul sis- temului electoral in viața politică a țării (Studiu publicat în revista : ,.Anale de istorie”, Nr. 3/ 1985, p. 46-62). 2 Nieolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dez- voltate, voi. 19, Edit. politică, București, 1980, p. 352. 4 „Monitorul Oficial”, Partea I-a, Nr. 161 din 15 iulie 1946, p. 7359 — 7367. 5 „Dezbaterile Adunării Deputaților”, Ședința din 21 ian. 1948, p. 493—497. 8 Ibidem, p. 493 7 „Monitorul Oficial”, Partea I-a, Nr. 239 bis din 15 oct. 1946, p. 111 — 118. 8 „România liberă”, VI (1948), Nr. 1073 din 23 feb., p. 5 ’ Ibidem. 10 „D.A.D.”, Ședința din 24 feb. 1948, p. 810—811. 11 Ibidem. Vezi și ziarul : „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1056 din 26 feb., p. 1. 12 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1059 din 29 feb., p. 1. 18 Ibidem. 14 „Monitorul Oficial”, Partea I-a, Nr. 161 din 15 iulie 1946, p. 7359—7367. 18 „Monitorul Oficial”, Partea IlI-a. Dezbaterile Parlamentare. Marea Adunare Națio- nală. Sesii-nea ordinară 1948, Ședința din 7 aprilie, p. 1 — 34. 18 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1063 din 5 martie, p. 3. 17 „România liberă”, VI (1948), Nr. 1089 din 7 martie, p. 3 și 8. 18 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1085 din 30 martie, p. 1. 18 „Universul”, 65 (1948), Nr. 75 din 31 martie, p. 3. 20 „Națiunea”, III (1948), Nr. 608 din 5 aprilie, p. 3. 21 „Adevărul”, 62 (1948), Nr. 17.126 din 1 aprilie, p. 1. 22 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1092 din 7 aprilie, p. 1. 22 bis „Adevărul”, 62 (1948), Nr. 17.126 din 1 aprilie, p. 1. 23 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1092 din 7 aprilie, p. 1. 24 Arhiva Marii Adunări Naționale, Fond : Legislatura I-a a Marii Adunări Naționale, dosar 5/1948—1950. 12 „Scinteia”, XVII (1948), Nr. 1092 din 7 aprilie, p. 1. 2a ,,Monitorul Oficial”, Nr. 1 din 14 aprilie 1948, Partea Ill-a. Dezbateri Parlamen- tare. Marea Adunare Națională. Sesiunea ordinară 1948. Ședința din 6 aprilie, p. 3. 27 Ibidem, Nr. 3 din 16 aprilie 1948, p. 39—41. 28 Ibidem. 22 Ibidem, Nr. 11 din 11 mai 1948. Ședința Marii Adunări Naționale din 13 aprilie, p. 103-105. 30 Ibidem, Nr. 12 din 12 mai 1948. Ședința Marii Adunări Naționale din 14 aprilie 1948, p. 107—108. 31 „Monitorul Oficial”, CXVI (1948), Partea I-a, Nr. 78 bis din 13 aprilie, p. 3379—3385 ; Ibidem, Partea 111-a. Dezbaterile Parlamentare. Nr. 4 din 17 aprilie 1948p. 43—44 ; Nr. 5 din 19 aprilie, p. 45—69 ; Nr. 6 din 26 aprilie p. 71 — 78; Nr. 7 din 27 aprilie, p. 79—90; Nr. 8 din 5 mai 1948, p. 91 — 94 ; Nr. 9 din 6 mai, p. 95—97; Nr. 10 din 7 mai 1948, p. 99—101. 32 Constituția Republicii Socialiste România. Proiect. Edit. politică, București — 1965, 30 p.; „Scinteia”, XXXV (1965), Nr. 6717 din 21 august, p. 1, 2 și 3 ; Nr. 6718 din 22 august 1965, p. 1. Vezi și ultima ediție a Constituției Republicii Socialiste România, Consiliul 'de Stat. Sectorul Buletinului Oficial și al publicațiilor legislative, București, 1986, 40 p. 33 „Scînteia”, XVII (1948), Nr. 1007 din 21 martie, p. 3. 34 „România liberă”, VI (1948), Nr. 1103 din 24 martie, p. 1 și 2. 38 în legătură cu întreaga evoluție a organizării și funcționării consiliilor populare, cu toate alegerile de deputați in organele locale ale puterii de stat socialiste din România a se vedea : Vasile Budrigă, Nouă decenii de activitate a consiliilor populare 1965—1985 (în „Revista de istorie”, nr. 6/1985 p. 572—596). 88 Referitor la perfecție narea organizării administrativ-teritoriale a României în anii socialismului a se vcdta, pe larg : Vasile Budrigă, Perfecționarea organizării administrativ — teritoriale a Rcrrâniei in perioada: 1965 — 1986. (în „Revista de istorie, nr. 1/1988). www.dacoromanica.ro 812 VASILE BUDRIGĂ 16 * în legătură cu tabelul nominal al dcputaților aleși pentru prima dată în Marea Adu- nare Națională — la 28 martie 1948, pe circumscripții electorale constituite pe județe — un județ formlnd o singură circumscripție, în care erau aleși mai mulți deputați, în raport cu numă- rul alegătorilor, a se vedea : „Monitorul Oficial”, Nr. 2 din 15 aprilie 1948, Partea IlI-a. Dezba- teri Parlamentare. Marea Adunare Națională. Sesiunea ordinară 1948. Ședința din 7 aprilie p. 2, 3, 8, 9, 10, 12, 15, 16, 17, 18, 29, 33 și 34. 37 Nicolae Ceaușescu,Raport la Conferința Națională a Partidului Comunist Român. 14 decembrie 1987, Edit. politică, București, ‘1987, p. 36 — 37. LA^CONSTITUTION DE LAțGEANDE; ASSEMBLEE NAȚIONALE ET L’ADOPTION DE LA PEEMIÎ3EE CONSTITUTION SOCIALISTE DE LA EOUMANIE (MAES-AVEIL 1948) Resumd L’auteur de la prEsente Etude analyse Ies principaux aspects touchant la preparat ion et le deioulement de la campagne Electorale et des premierea Elections de dEputEs ă la Grande AssemblEe Naționale — du 28 marș 1948 — par suite desquelles l’on a constituE le premier parlement socialiste de la Eoumanie — en tant qu’organe supreme du pouvoir d’Etat et forum lEgislatif unique — lequel a jouE Egalement l’important role politique d’AssemblEe constituante, adoptant le 13 avril 1948 la premiere Constitu- tion ă caractere socialiste de la Eoumanie, qui a consacrE Ies transforma- tions dEmocratiques et rEvolutionnaires accomplies en Eoumanie apres l’acte historique du 23 aout 1944 et crEE en meme temps le cadre juridique gEnEral nEcessaire au passage â la crEation du systeme socialiste, dEnuEe de toute exploitation de l’homme par l’homme sur le territoire roumain ancestral. L’Etude prEsente amplement aussi le contenu de la premiere Constitution de la Eoumanie pendant Ies annEes du socialisme. La prEparation et le dEroulement des Elections de dEputEs â la Grande AssemblEe Naționale, du 28 marș 1948, ont dEmontrE 1’adhEsion totale du peuple roumain ă la politique intErieure et extErieure du Parti Communiste Eoumain et de notre Etat socialiste, la ferme dEcision des larges masses de citoyens, sans distinction de nationalitE, de travailler et lutter pour la consolidation des conquetes rEvolutionnaires obtenues jusqu’aux Elections, pour le passage â l’Edification avec succEs du systeme socialiste. A cette occasion Egalement a EtE confirmEe la justesse de la tactique Electorale ElaborEe par le Parti Communiste Eoumain, ă savoir celle d’union en un seul front de toutes Ies forces sociales et politiques vraiment dEmocratiques, union rEalisEe dans le cadre d’un organisme politique nouveau dEnommE le Front de la DEmocratie Populaire, dont Ies candidats ont remportE une Eclatante victoire au cours des Elections — respecti- vement le plus grand pourcentagedevoix connu jusqu’alors dans Ies annales parlementaires de la Eoumanie — respectivement 93,2% sur le nombre total des voix valablement exprimEes. Ces Elections de dEputEs au premier parlement socialiste roumain ont constituE en meme temps Ies dernieres Elections de Eoumanie auxquelles ont participE encore des groupements politiques bourgeois d’oppositions qui ont ensuite dispăru par autodissolu- tion ă cause du manque d’adhErants dans la seconde moitiE de 1’annEe 1948. www.dacoromanica.ro PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE PREOCUPĂRI ȘTIINȚIFICE FRANCEZE SUB SEMNUL APROPIATULUI BICENTENAR AL REVOLUȚIEI DE LA 1789 Fenomen social-politic de referință din istoria umanității al cărui impact s-a exercitat asupra unei intregi epoci și ale cărei ecouri persistă în conștiința generațiilor succesive de pînă azi, „glorioasa Revoluție Franceză” de la 1789 cum o numea Karl Marx, n-a dis- părut niciodată din preocupările științifice. Dar punerea ei în valoare revine în atenția publică cu o nouă vigoare în preajma apropiatului Bicentenar. Tot mai numeroase au devenit lucrările apărute sau în curs de elaborare pe diverse meridiane, în legătură cu Revoluția Franceză. La care se adaugă cele mai variate mijloace de rememorare audio-vizuală. Se propune cu acest prilej o conturare mai precisă a imaginii, dar și o modernizare a ei, receptarea sa la diapazonul contemporaneității. Și în cazul cercetării științifice, tradiției i se adaugă înnoiri valoroase, inițiativele dispa- rate se organizează, investigările singulare s-au transformat în ample acțiuni colective, unele de inspirație și proporții internaționale. Cei dinții angajați sînt firește istoricii. Alături dc ei se înscriu filozofi, politologi, socio- logi, juriști, economiști, filologi și specialiști din alte discipline, oameni dc artă și litere. Astfel, limitîndu-ne la cîteva exemple, dacă lucrările celui de al XVI-lea Congres internațional al istoricilor din 1985, de la Stuttgart, au inclus ca și Congresul al XV-lea de la București pe cele ale Comisiei internaționale de istoric a Revoluției Franceze, prezidată de Jacques Godechot, profesor emerit și decan onorar la Universitatea din Toulouse, înnoind doar tema (Ideologia republicană și reooluționară în Europa și în America din jurul lui 1770 pînă în jurul lui 1830), Societatea internațională pentru studiul secolului XVIII a introdus pentru prima dată la cel de al VH-lea Congres internațional al iluminismului din 1987, de la Budapes- ta, Revoluția Franceză și ecoul ei printre temele generale. Lucrările la acestă temă s-au des- fășurat sub conducerea profesorului Michel Vovelle, succesorul lui Albert Soboul la catedra de istorie a Revoluției Franceze de la Sorbona și la direcția Institutului de specialitate, actualul președinte al comisiei amintite mai sus. Iar în proiectul de program al celui de al Vl-lea Con- gres internațional de studii asupra sud-estului european organizat la Sofia în 1989 de Asociația internațională de studii sud-est europene, lucrările acestuia sînt prevăzute să debuteze, ca un omagiu adus Bicentenarului Revoluției, prin conferința profesorului Georges Castellan, directorul Centrului de studii asupra civilizației Europei centrale și de sud-est de la INALCO, privind Impactul Franceze asupra Europei de sud-est, subiect care va constitui și una dintre principalele teme de dezbatere ale acestei importante reuniuni internaționale. în ce privește proiectele și acțiunile de inițiativă națională sau locală, în numeroase țări de pe toate continentele, printre care și țara noastră, institute de cercetări sau de învă- țămînt superior, societăți savante, alte cercuri interesate au organizat sau pregătesc diverse manifestări științifice în vederea Bicentenarului Revoluției Franceze. Au apărut sau sînt în curs de elaborare și publicare lucrări originale și traduceri dedicate aniversării marelui eveni- ment istoric. Pe primul loc figurează, firește, inițiativele franceze, atît prin amploarea cît și prin diversitatea lor. Răspunzînd dorinței exprimate de președintele Franței în toamna anului 1981, ca evenimentul să fie celebrat la nnelul importanței sale istorice, s-a luat în anii următori hotărîrea ca pregătirea sărbătoririi Bicentenarului Revoluției Franceze să includă atît popula- rizarea mai amplă a fenomenului istoric, cu ecourile și consecințele sale, cit și adîncirca cunoaș- terii sale științifice. în acest ultim scop s-au concretizat diverse forme de organizare ad-hoc a cercetării la Paris, și în provincie, prin adaptarea programatică a instituțiilor sau altor colective mai vechi și crearea de altele noi, și s-a decis, în urma misiunii exploratorii îndeplinite dc Michel Vovelle, înființarea sub auspiciile Centrului Național de cercetare științifică, (CNRS) a unei comisiuni formate din specialiști și alte personalități științifice, care să propulseze și să coordo- neze cercetarea în acest domeniu pe plan național. Acest organism a cărui activitate a în- ceput oficial în J,983 sub președinția profesorului onorar Ernest Labrousse, publică anual, j,Revista de istorie”, tom 41, nr. 8, p. 813 — 818, 1988 www.dacoromanica.ro 814 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 2 Începînd din 1984, un bogat buletin informativ, elegant și judicios întocmit, centralizlnd pro- gramări de investigatii colective din țară, dar și de peste hotare. Prefațînd numărul ultim al acestui buletin, intitulat „1789—1989. Bicentenaire de la Râvolution Francaise”, președintele de azi al Comisiei, Miehel Vovelle, își exprima convingerea că ,,în domeniul cercetării, cu toate mijloacele reduse, o rețea globală există și face dovada productivității sale . . întărirea contac- telor internaționale ale Comisiei ne aduce un motiv suplimentar de satisfacție”. Preparativele franceze pe șantierul Bicentenarului, in care sînt angajate atît instituții de stat cît și societăți savante sau alte instituții neguvernamentale implică din punct de vedere științific proiecte naționale și internaționale, locale sau regionale. Unele realizate deja, altele în curs de înfăptuire. Dar să dăm cuvîntul faptelor. Pentru promovarea unei eficiențe superioare a cercetării, s-a considerat indispensabilă îmbogățirea bazei documentare și perfecționarea sau înnoirea instrumentelor colective de lucru , în funcție de necesitățile actuale. în cadrul acestui program — destinat să se desfășoare cu precădere pînă la 1989, dar ș i după aceea — se înscrie activitatea arhivelor, bibliotecilor sau muzeelor, dar și a altor institu- ții începînd cu cele de învățămînt superior. Astfel Arhivele Franței (naționale și departamentale), aflate azi în continuă dezvoltare , sub conducerea prof. Jean Favier de la Sorbona, cum demonstrează broșura ilustrată La poli- tique culturelle, 1981—1985, bilan d’une legislature. Les archiues, a înscris între achizițiile re- cente registrele cheltuielilor regale din preajma izbucnirii Revoluției Franceze (1787—1789)’, corespondența ambasadorului Fersen și a reginei Mărie Antoinette și mai ales corespondență , memorii, adrese de la și către fruntași ai Revoluției, către societăți și instituții revoluționare . Pentru facilitarea studiului epocii, conducerea Arhivelor Franței a întreprins încă din 1983 o anchetă pe lingă serviciile departamentale, privind documentele speciale relative la administra- ția departamentelor, districtelor sau cantoanelor în perioada 1790 — 1800 și pregătește un Guide des departements sous la Reuolution aux Archioes Nalionales. Anul acesta urmează să apară o culegere de documente de arhivă privind istoria Revoluției, cu ocazia Congresului interna- țional al arhivelor, programat în Franța. Elaborată sub conducerea lui Dominique Cheynet, culegerea va include și acte din arhivele departamentale sau comunale. între publicațiile pe care le pregătește în perspectiva Bicentenarului secția modernă a Arhivelor Naționale din Paris, se mai află un inventar al dosarelor Tribunalului revolu- ționar pînă la căderea lui Robespierre, un altul al documentelor Directoriului executiv,' reper- toriul afișelor și placardelor dinainte și din timpul Revoluției și un altul al tipăriturilor Cons- tituantei, Legislativei și Convenției, incluzlnd proiecte de legi și decrete, discursuri, rapoarte, intervenții ale deputaților. O mare atenție se acordă indexării la calculator, pentru crearea de „tezaure” din informațiile inventarelor de arhive, îndeosebi a fondurilor revoluționare. Atît din partea Arhivelor Franței, cît și a Asociației arhiviștilor francezi. Au mai intrat sub ordinator, pentru indexare cibernetică, piesele de teatru reprezen- tate la Paris între 1789 și 1799, în vederea unui repertoriu exhaustiv angajat de Centrul de cercetări istorice de la Ecole des Hautes Etudes en Sciences Sociales. Laboratorul de de- mografie istorică al aceleași înalte instituții de învățămînt urmărește între altele transformările din domeniul căsătoriilor latre 1789 și 1802. O mare importanță se acordă elaborării unui amplu Alias istoric at Revoluției Franceze de către Laboratorul de grafică al aceleiași școli. Desfășurate sub dublul patronaj al EHESS și IHRF, lucrările au dus la publicarea fascicolelor Culture et education (responsabil D. Julia) și Les voies de communication (responsabil G. Arbellot). Alte fascicule se află în pregătire pri- vind limitele teritoriale ale Franței (realități și reprezentări), societățile populare, aspectele economice, istoria militară, viața religioasă, Parisul și Revoluția. Se urmărește continuarea și încheierea publicării unor corpusuri documentare esențiale ca „Archives parlementaires” a căror apariție urmează să se încheie pentru perioada Convenției în 1993. Precum și completarea altora. Menționăm colecția de documente inedite începută în 1903 și a cărei publicare are loc prin grija Comisiei Naționale de istorie a Revoluției Franceze (Comisia Jaures). în această categorie se înscrie și punerea la punct a suplimentelor și indexu- rilor culegerii vechi dar mereu utile Ades du Comite de Salut Public, editată de A. Au- lard, punere la punct încredințată de Institutul de istorie a Revoluției Franceze lui Marc Bou- loiseau (apariție programată în 1988—1989). Institutul de istorie a dreptului al Universității Reni Descartes (Universitâ Paris V) a prevăzut în programul de cercetare publicarea unui ghid juridic pe plan internațional pe peri- oada revoluționară 1785—1815, o culegere de documente alese și o alta de texte juridice fundamentale ale perioadei (cu excluderea codurilor). www.dacoromanica.ro 3 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 815 Echipa 18 — Revoluticn Franțaise a Laboratorului de studiere a textelor politice din cadrul CNRS elaborează in colaborare cu Institutul de istorie a Revoluției Franceze și alte grupe de cercetare, un Dictionnaire des-usages socio-politiques du franqais, sous la Revolution (1788 — 1801) care a demarat în 1983 și din care au apărut mai mulți termeni fundamentali. Tot în 1983 s-a decis înființarea unui Muzeu al Revoluției Franceze in castelul familiei Pferier de la Vizille (Departamentul Isere) implicată in Revoluție, fostă reședință prezidențială. Colecțiile sînt în curs de constituire cu sprijinul Bibliotecii Naționale din Paris (în special de- partamentele de stampe și de imprimate), reuniunii Muzeelor Naționale (Louvre), muzeelor orașului Paris (mai ales Muzeul Camavalet) etc. Ele înglobează și biblioteca de specialitate a lui Albert Soboul, care în ultimul an de viață (1982) s-a îngrijit de realizarea proiectului. Muzeul dispune de pe acum de un fond iccnografic impunător, iar directorul său, Philippe Bor- des, urmărește organizarea unui centru de documentare și de cercetare asupra artei Revolu- ției Franceze, avînd ca nucleu infoimațicnal o cît mai cuprinzătoare iconotecă specializată, prin folosirea celor mai înaintate tehnologii. Toate aceste reprezintă cîte\a din acțiunile principale ale efortului francez pentru îmbogățirea bazei documentare și perfecțicnarea sau crearea de noi instituții și instrumente de cercetare privind Revoluția Franceză. Ca o încununare a lor se înscrie constituirea Centrului Național de documentare speciali- zat, la inițiatha și sub auspiciile Institutului de istorie a Revoluției Franceze. El și-a propus să centralizeze o vastă inlonr.ație, sprijinită pe microfilmarea treptată a tuturor documen- telor privitoare la revoluția din 1789. O primă valorificare de răsunet a acesteia a avut loc recent prin organizarea unei apreciate expoziții documentare la Sorbona. O deosebită atenție s-a acordat și se acordă în Franța organizării de reuniuni științi- fice. De la simpozioane și mese rotunde la colocvii și congrese, de la manifestări locale la reuni- uni cu caracter național sau internațional, Ele au rolul de a incita la noi cercetări, de a marca diferitele etape ale unor cercetări de durată, dar și pe acela de a confrunta și valorifica re- zultatul investigațiilor, de a le sistematiza sau sintetiza. Ca exemplificare pentru reuniunile cu caracter incitativ amintim cele două colocvii or- ganizate în 1987 de Institutul de istorie modernă și contemporană (CNRS): Revoluția de la 1789 și cartea tipărită, abordind o relație de certă importanță dar prea adesea neglijată și Revoluția Franceză și spațiul forestier, deschizînd un nou domeniu de investigații. în ce privește reuniunile de lucru, ele caracterizează activitatea majorității colectivelor de pregătire a Bicentenarului. Unele au căpătat un caracter special, ca în cazul echipei din CNRS care, așa cum am mai amintit, elaborează și publică monografie un Dictionnaire des usages socio-politiques du fronqais, 1770—1815. Aceasta, pe lîngă cele 16 ședințe începind din ianuarie 1983, a organizat o masă rotundă la 30 noiembrie 1985 cu tema Normă și uzaj lin- gvistic sub Revoluția Franceză și o alta în toamna lui 1986 cu tema Lexicografic generală și lexi- cografic socio-politică : dicționarele socio-politice, 1770—1815. Societatea de demografie istorică a consacrat ședințele din 1986 ale celei de a opta dintre reuniunile științifice anuale cunoscu- te sub denumirea de „Entretiens de Malher” problemelor demografice ale Revoluției Franceze. S-au abordat trei teme reprezentative : 1/ pierderile umane ; 2/ mobilitatea geografică și struc- turile sociale ; 3/ politica demografică, discurs și realitate. Discuțiile s-au desfășurat ca de obicei în doi timpi : 1) de dimineață pe „ateliere” corespunzînd fiecare uneia din temele men- ționate ; 2) după amiază în ședință plenară, cu expunerea și discutarea rapoartelor celor trei ateliere și concluzii generale. în sfîrșit, un ansamblu de colocvii pe grupe de cercetare a înce- put să fie organizat de Departamentul de literatură franceză al Universității din Paris VIII, sub forma unei serii de zile de studiu pe manuscrisele epocii revoluționare. Sub tit- lul general De la vechiul regim la Revoluție urmează să fie discutate în decembrie crt. rezul- tatele obținute în cercetarea manuscriselor lui Laclos, Sade și Beaumarcbais, pentru 1989 fiind prevăzută discutarea manuscriselor de oratori și gazetari ai Revoluției, ale unor muzici- eni și dramaturgi, precum și ale arhitecțilcr utopiști ai epocii. Seria acestor reuniuni de lucru va continua în 1990, pe marginea unor manuscrise autobiografice. Un caracter ciclic au și colocviile organizate anual dc Facultatea de drept a Universită- ții Paris V începînd din 1896, cu tema generală Opera juridică a Revoluției, 1789—1815. Primul din serie și-a propus să răspundă la întrebarea: Reforme sau prerevoluției Cel de al doilea a avut loc în toamna anului trecut cu subiectul Administrația regională și locală. Urmă- torul, care are loc anul acesta, privește Protecția drepturilor omului și ale cetățeanului: proce- dura și organizarea jurisdicțională. Pentru ca în anul Bicentenarului să fie programat coloc- viul cel mai general, organizat în colaborare cu Ccmisia internațională pentru istoria insti- tuțiilor reprezentative și parlamentare, intitulat Revoluția și dreptul. Reuniuni științifice specializate au început să fie organizate în Franța încă din primii ani ai deceniului nostru. Dar ele devin tot mai frecvente pe măsura apropierii Bicentenarului www.dacoromanica.ro 816 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 4 Revoluției Francezc^Unele privesc cauzele și preliminariile marii răsturnări social-politice. Altele abordează aspecte fundamentale ale Revoluției, cu semnificațiile și con secințele lor lo- cale, naționale sau internaționale, evocă ecourile și imaginea ei peste timp. încă din noiembrie 1982 grupul „Sociâtes et mentalites” de la Universitatea Paris Vil, condus de profesorul Jean Nicolas, a inițiat o anchetă pe tema Mișcări populare și conști- ință socială, care a căpătat un caracter pluridisciplinar cu corespondenți in țară și străinătate. Primele rezultate s-au concretizat într-un colocviu cu acest titlu, care a avut loc in mai 1984. Atingind probleme și aspecte ale contestării sociale incepind din secolul XVI, s-a urmărit In special înțelegerea mai profundă a crizei revoluționare de la 1789. în primăvara lui 1984 a avut loc la Paris și colocviul Francmasonerie și iluminism in ajunul Revoluției Franceze, or- ganizat de IDERM și CNRS. Am citat mai sus colocviul din 1986 in jurul reformelor vechiu- lui regim și prerevoluției. Tot sub auspicii universitare pariziene s-a desfășurat in octombrie 1987 o reuniune științifică similară privind diplomația vechiulului regim : Vergenn-s și politica externă a Franței în ajunul Revoluției. Iar ca prefață a evocării Revoluției se mai inscriu -.Zi- lele de studii asupra Edictului de toleranță din 1787 patronate de Societatea de istorie a protes- tantismului francez (Paris, octombrie, 1987) și colocviile D-spre originile provinciale ale Re- voluției, organizat in comun de Universitatea de științe sociale din Grenoble și Muzeul Revolu- ției Franceze (Vizille, iunie 1988), cu participare internațională sau Bretania, o provincie tn zorii Revoluției, pregătit de Universitatea Bretaniei occidentale (Brest, septembrie 1988). în aprilie 1985, Institutul de cercetări marxiste a organizat la Paris un incitant coloc viu cu participare internațională, Marx și Revoluția Franceză, care a pus în discuție interpre- tarea evenimentului istoric în opera clasicilor socialismului științific. în toamna aceluiași an, Institutul de istorie a Revoluției Franceze de la Sorbona a reunit istorici și istorici de artă nu numai din Franța în scopul explorării unei problematici noi, sursele iconografice ca expresie a mentalităților. Intitulat Imaginile Revoluției Franceze, colocviul a pus in același timp problema inventarierierii iconografiei Revoluției și a constituirii sale într-un corpus, pe baza fondurilo r din capitală și provincie, precum și a surselor străine. Urmărită pînă în zilele noastre, anchet a n-a neglijat nici noile mas-media : cinematograf, televiziune ș.a. Două colocvii din 1985 (Re- nnes și Angers) au dezbătut problematica „rezistenței” la Revoluție (de la „contrarevoluția” dinainte de revoluție, la răscoala din Vendee și contrarevoluția europeană). Dacă în cadrul colocviului internațional organizat în 1983 de Centrul de cercetări re- voluționare și romantice al Universității din Clermont Ferrand (La bataille, l’armee, la gloire, 1715—1871) o secțiune specială și alte comunicări au adus elemente noi pentru cu- noașterea unor aspecte și ecouri ale Revoluției Franceze, colocviul din iunie 1986, desfășu- rat sub aceleași auspicii și în aceleași condiții sub titlul. Legenda Revoluției, a fost în între- gime dedicat acestei problematici. Antagonismele politice legate de Revoluția Franceză au făcut în octombrie același an obiectul unei reuniuni științifice speciale (Midi rouge-Midi blanc) pri- vind sudul Franței, iar Drepturile omului și cucerirea libertăților de la iluminism la Revoluția de la 1818 al uueiîntilniri internaționale la Vizille. Tot în același an avea loc sub auspiciile CNRS, la Chantilly, colocviul Viața religioasă tn Franța tn epoca revoluționară — mentalități, practici, forme de spiritualitate, iar la Besanțon colocviul franco-german înscrierea istoriei tn operele di- rect sau indirect inspirate de Revoluție și cel asociat Congresului Asociațiilor germaniștilor din Invățămintul superior privind Receptarea Revoluției Franceze tn țările de limbă germană. în ce privește reuniunile științifice din 1987, semnalăm în plus semnificația pentru stu- diul structurilor sociale a colocviilor Revoluția Franceză și lumea rurală, organizat la Sorbona In toamna anului trecut de Institutul de istorie a Revoluției Franceze și Institutul național de cercetări agronomice și Revoluția tn istoria capitalismului francez, desfășurat cam tot pe atunci la Lille, sub auspicii universitare locale. Adăugăm stimularea interesului provincial prin co- locviul Practicile politice tn provincie tn epoca Revoluției Franceze (Montpeliier, septembrie 1987) și a celui internațional prin coloviul franco-italian Scriitorul tn fața Revoluției (Greno- ble, septembrie 1987) și cel franco-olandez, Patrioți francezi și batavi (Paris, octombrie, 1987), precum și prin colocviul internațional Regiune, națiune, Europa. Unitate și diversitate a pro- ceselor sociale și culturale ale Revoluțiie Franceze (Besanțon, noiembrie 1987). Anul acesta, ultimul premergător Bicentenarului, programează un număr sporit de reuniuni științifice. Amintim astfel masa rotundă, Presa tn fața Revoluției (Vizille, vara 1988), organizată de Centrele de studii ale Universităților din Lyon și Grenoble și de echipa de studiere a presei de la Sorbona, colocviul de istorie militară a Revoluției Franceze (Dijon, septembrie 1988), pregătit de Universitatea locală, două colocvii cu sprijinul Centrului de cercetări revoluționare și romantice al Universității din Clermont Ferrand, unul care abor- dează o problemă puțin dezbătută, Micul oraș în timpul Revoluției, (Charroux, vara 1988) ple- cînd de la „modelul” orășelului Charroux d’Allier și de la descoperirea unui vast fond arhi- vistic al acestuia, celălalt căutînd să răspundă la o problemă mult controversată așa zisu www.dacoromanica.ro PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE 817 „vandalism revoluționar” (Clennont Ferrand, decembrie 1988), colocviile internaționale Revo- luția Franceză fi procesul de socializare a omului modern (Rouen, octombrie 1988) organizat de echipa de specialitate a IRED, sub conducerea lui Claude Slazauric. și Revoluția Fran- ceză: ideea de națiune și ideca de cetățenie (Belfort). Tot în toamna acestui an urmează să aibă loc la Paris colocviul organizat de Școala de înalte studii în științe sociale cu tema Inter- pretarea Revoluției Franceze, 1800—1848 și cel cu caracter internațional, organizat de Centrul de studii asupra civilizațiilor Europei Centrale și de Sud-Est al INALCO, privind Imaginea Revoluției Franceze la popoarele Europei Centrale și de Sud-Est. Ultimul colocviu amintit anunță și prin titlu marele Congres mondial dedicat de Franța In 1989 Bicentenarului Revoluției. Organizată de Institutul de istorie al Revoluției Franceze de la Sorbona, principala manifestare comemorativă a anului va avea loc la Paris între 6 și 12 iulie, cu tema Imaginea Revoluției (in Franța și in afara Franței). S-au stabilit pro- gramatic patru secțiuni de prezentare și dezbatere a celor cca. 200 de comunicări: 1/ Descoperi- rea și cunoașterea Revoluției; 2/ Primirea făcută Revoluției Franceze (1789—1815); 3/ Lec- turi și reprezentări ale Revoluției (1799—1989); 4/ Imaginarul Revoluției. Anul aniversării va prilejui firește și alte numeroase reuniuni științifice, precum coloc- viile : Popor, plebe, populație. Reprezentare, idei, cotidian de la vechiul regim la girondini (Bordeaux), Saint Denis sau judecata din urmă a regilor (Saint Denis), Parisul și Revolu- ția (Paris), Femeile și Revoluția (Toulouse), Administrația in timpul Revoluției (Paris), Revo- luția Franceză și moartea (Toulouse), Spațiul și timpul reconstruite : Revoluția Franceză, o revo- luție a mentalităților și culturilor? (Marsilia), Corp și cultură fizică la sfîrșitul vechiului regim fi sub Revoluția Franceză (Dep. Cote d’Or), Revoluția Franceză, sclavia și colonizarea (Africa și Antile) (Paris), Revoluțiile iberice și ibero-americane in zorii secolului XIX (Bordeaux), Imagini și reprezentări ale Revoluției Franceze, studiu comparat al primului și celui de al doilea centenar (Strasbourg). N-am inclus în această poate prea lungă enumerare colocviile desfășurate sub semnul Bicentenarului și dedicate unei singure personalități (Montesquieu, Jean Jacques Rousseau, Mably, Raynal, Volney, Râtif de la Bretonne, Condorcet etc.). Menționăm că printre participanții străini la colocviile din 1983 și 1986 de la Clermont Ferrand și din 1987 de la Besanțon s-au aflat și istorici și istorici literari români. Uneori colocviile au fost însoțite de expozițiile documentare corespunzătoare. Alteori asemenea expoziții au ocazionat prezentări sau dezbateri savante. Astfel colecviul internațional Revoluția, restaurația și tinerii, 1789—1848. Scrieri și imagini organizat în 1986 de grupul de studii comparatiste de la Universitatea din Metz a fost însoțit de o expoziție și s-a încheiat cu o masă rotundă internațională. Expoziția Ghilotina în Revoluție, deschisă în primăvara lui 1987 la Muzeul Revoluției Franceze din Vizille, a prilejuit pe lîngă conferințe, o masă rotundă reunind speciațiști în istorie și istoria artei. Centrul de politologie istorică al Universității din Lyon proiectează pentru anul Bicentenarului expoziția-colocviu Lionezii și comemorarea Revo- luției, 1889—1939. Iar repararea castelului și fortificațiilor de la Belfort de către municipali- tatea locală face posibilă, pe lîngă pregătirea unui colocviu internațional cu tema 1789, liber- tatea in Europa, crearea unui spațiu muzeografic permanent pentru ilustrarea ei. Toate manifes- tările de acest gen vor culmina în anul comemorării cu o mare expoziție aflată în pregătire la Grand Palais din Paris și cu inaugurare festivă a Muzeului Revoluției Franceze din Vizille. în ce privește conferințele științifice, ele au constituit și constituie în continuare mijloace eficiente de popularizare a Revoluției angajind adesea cadre didactice și de cercetare din cele mai apreciate. Uneori ele se constituie în cicluri. Ca de pildă cel intitulat Revoluția Franceză în conștiința intelectuală bretonă a secolului XIX, organizat de Centrul de cercetări bretone și celtice (Brest, 14 noiembrie 1985—24 aprilie 1986), Les lundis de l’histoire, organizate de CDN (Reims, 1987—1988) sau ciclul proiectat la Dijon pe tema Șase zile care au marcat Revo- luția Franceză. Numeroase examene de doctorat au avut ca temă lucrări legate de istoria Revoluției Franceze. Ca mijloace de informare științifică, afară de formele de învățămint obișnuite, se cuvin amintite universitățile populare. Astfel Universitatea de vară organizată de Universitatea din Grenoble în iulie 1987 a avut ca temă generală Revoluția Franceză în fața Bicentenarului. Nu putem încheia fără a sublinia contribuția deosebită la Bicentenar a tipăriturilor ști- ințifice sau de popularizare istorică (lucrări personale sau colective, cărți sau periodice, apă- rute la Paris sau în provincie). Uneori ele includ lucrările unor reuniuni științifice susamintite. Organ al Societății de studii robespierriste, înființată de Albert Matbiez în 193Q, Annales historiques de la Revolution Francaise, revistă specializată de renume mondial, apare trimes- www.dacoromanica.ro 818 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE a trial Intr-o formulă nouă. Ea a găzduit in 1986 și primul studiu românesc publicat sub auspiciile Bicentenarului, Revoluția Franceză și formarea ideologiei revoluționare și republicane la români. Alte reviste de Înaltă ținută științifică, precum Dix-huitiime siecle, apărută sub auspiciile Societății franceze pentru studiul secolului XVIII, pregătesc numere speciale. Propunindu-și să stabilească un punct de vedere contemporan cit mai apropiat de rea- litatea istorică, dar șl de cerințele prezentului, manifestările științifice din Franța, desfășu- rate sub semnul Bicentenarului Revoluției din 1789 reprezintă nu numai un omagiu patrio- tic, ci și o contribuție certă la apropierea popoarelor și la dialogul deschis al cercetătorilor tre- cutului. Nicolae Liu www.dacoromanica.ro CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ ANUALĂ A ACADEMIEI DE STUDII SOOIAL-POLITICE DE PE LÎNGĂ C.C. AL P.C.R.; CONTRIBUȚII ÎN DOMENIUL ISTORIEI în zilele de 23—25 martie, 18—23 aprilie și 12—13 mai 1988 s-a desfășurat sesiunea generală științifică anuală a Academiei de Studii Social-Politice de pe lingă C.C. al P.C.R. Prima ei etapă a fost reprezentată de sesiuni la nivelul catedrelor, la care au participat și invitați de la o seamă de instituții de cercetare științifică și de Invățămint. în ziua de 23 martie a avut loc sesiunea catedrei de istorie; odată cu membrii catedrei de Istoria României, au participat invitați de la Institutul de studii istorice și social-poli- tice de pe lingă C.C. al P.C.R., Institutul de istorie „Nicolae lorga”, Academia Militară, Uni- versitatea din București, Societatea de științe istorice. Constantin Mocanu a prezentat comunicarea Periodizarea isloriei generale a României. CîteDa idei referitoare la începutul epocii contemporane. Mai întîi, au fost făcute o seamă de con- siderații despre exigențele actuale pe care le comportă însăși definirea noțiunii de perio- dizare, apoi au fost înfățișate modalitățile de periodizare a istoriei României, în trecut ș: acum; mai departe autorul a pledat pentru a se interpreta că încheierea perioadei modeme — cu o durată de peste un secol — și începutul epocii contemporane să fie marcate de actul istoric de la 23 August 1944, după cum, dealtminteri, încă mai de mult s-au pronnțat și al ți istorici, inclusiv in articole și dezbateri publicate. în ultimul timp tot mai mult în documentele de partid — a precizat vorbitorul — se relevă că 23 August a deschis o eră nouă în istoria României. Nicolae Liu s-a ocupat de Anul revoluționar 1848 și formarea conceptului de revolufie la români, pe care îl socotește un moment foarte însemnat în formarea terminologiei politice moderne românești. Autorul a arătat că dacă primele manifestări ale ideii de revoluție la români datează de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul celui următor, cînd ideea a apărut pentru prima dată sub influența Revoluției Franceze din 1789 — 1794, consemnarea în limba română a termenului modern și a noțiunii respective a fost favorizată de anul revoluționar 1848. Militanții de seamă ai revoluției române cunoșteau bine fenomenul revoluționar european, istoria și realitățile românești contemporane lor, și generalizau, teoretic, în același timp, practica lor revoluționară. Ion Șendrulescu în comunicarea Relațiile româno-sîrbe tn perioada 1866—1818 a argu- mentat că, în acești ani, cooperarea dintre cele două țări a continuat să se dezvolte în interes reciproc, sub raport diplomatic, dar și economic. în contextul acestor relații de prietenie și bună vecinătate au fost încheiate convenții (1870, 1871); vizita domnitorului Serbiei, Milan Obrenovici al IV-lea, și activitatea desfășurată de reprezentanții diplomatici români și sîrbi la Belgrad și la București au avut o însemnătate deosebită. Fiecare din cele două țări militau pentru obținerea independenței proprii și a celeilalte țări; participarea României la războiul anti- otomandin 1877—1878 a stîmit un larg ecou în Serbia, și, în general, în Balcani. Independența a fost confirmată mai întîi prin tratatul de la San Stefano (19 februarie/4 martie 1978), apoi prin tratatul de la Berlin (1/31 iunie 1878). Paul Oprescu în comunicarea România și „Conferințele păcii" de la Haga (1899 și 1901), construită pe baza documentelor aflate în Arhiva M.A.E. și în volumele acestor două Conferințe, a arătat că guvernul român a fost direct preocupat de rezolvarea problemei dezarmării și de împiedicarea cursei înarmărilor, atît din motive economice, cît și pentru a contribui la asigurarea unui climat internațional de pace și înțelegere între popoare. Cu fapte concludente, autorul a înfățișat activitatea reprezentanților români la Haga pentru a împiedi- ca luarea de hotăriri defavorabile unor state de ,,al doilea rang” și pentru afirmarea suvera- nității lor. Gheorghe Sbârnă a relatat despre Poziția fruntașilor politici burghezi față de potul uni- versal la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului al XX-lea. In condițiile existenței, atunci, a votului cenzitar, apărat, retardatar, de partidul conservator, s-au cristalizat însă o ,,Revista de istorie”, tom 41, nr. 8. p. 819 — 827, 1988 www.dacoromanica.ro 820 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 2 seamă de încercări și atitudini hotărîte, in chiar rîndurile oamenilor politici burghezi, mai cu seamă in rîndurile partidului liberal. în 1892, liberalii au înscris in programul lor lărgirea votu- lui universal, deocamdată prin trecerea de la sistemul cu 4 colegii la sistemul cu 3 colegii; în 1893 liberalii-democrați, conduși de C.A. Rosetti, au mers pină la propunerea să se ac- cepte un sigur colegiu pentru Cameră, dar și pentru Senat. Autorul a examinat cum au evoluat ori au involuat aceste poziții a relevat poziția — care a fost cea mai Înaintată — promovată de socialiști. loan Coman a interpretat, istorico-juridic, Actele de autodeterminare a românilor din anul 1918 in raport cu principiile dreptului internațional. Evoluția „principiului naționalităților” în direcția recunoașterii sale internaționale ca drept de autodeterminare a cunoscut in anii 1917 — 1918 momente decisive ; sub impactul prăbușirii unor mari imperii multinaționale, au inter- venit însemnate schimbări în configurația teritorială a țărilor Europei centrale și răsăritene, precum și în ideologia juridică, in dreptul internațional public. în aceste împrejurări, consiliile naționale, ca forme de organizare și acțiune națională, constituite din inițiativa populară, au fost investite cu forța suveranității, fiind considerate unanim ca reprezentante legitime ale na- țiunilor și naționalităților. Autorul a analizat mai amplu compoziția și rolul Adunării Naționale de la Alba fulia, apoi, in concluzie, a subliniat că principiul autodeterminării popoarelor a primit consacrarea internațională deplină odată cu organizarea și recunoașterea noilor state independente și confirmarea in tratatele de pace din 1919—1920 a realităților împlinite [încă din 1918. Nicolae Petreanu s-a ocupat de Impactul politicii marilor puteri europene asupra situ- ației internaționale a României. Criza din iunie 1940; autorul a fructificat interpretativ o densă informație extrasă din așa de necesarele cinci volume de documente despre perioada 1939—1945, apărute recent în țara noastră. Pe această bază, a examinat împrejurările externe, cu atîtea schimbări neașteptate, din anii 1939—1940, politica revizionistă exercitată de Marile Puteri, și urmările acesteia asupra României, a integrității ei teritoriale. Ion Alexandrescu a înfățișat, cu unele date și interpretări noi, Relațiile economice româno-germane (1940—1944), continuînd preocupările sale de cercetare a istoriei economice a României din deceniul al cincilea; autorul a precizat în ce grele condiții internaționale țara noastră a trebuit, la începutul acestei perioade, să accepte într-o măsură mai mare relații economice cu Germania, dar în așa fel îneît să evite o subordonare care să afecteze inde- pendența economică și guvernamentală a României. în acest sens, abordînd aspecte mai puțin cunoscute ale relațiilor economice dintre România și Germania, autorul a urmărit impactul lor asupra evoluției generale a economiei României, a reliefat mecanismul acesto- ra, tensiunile crescînde, fricțiunile dintre guvernele celor două țări în acei ani dramatici pen- tru poporul român. Nicolae Nicolaescu, ocupîndu-se de Participarea naționalităților conlocuitoare la viața politică din România, în perioada interbelică, a precizat mai întîi că, incontestabil, și după Marea Unire din 1918 România a fost un stat național unitar; e adevărat, prin unirea cu țara a provinciilor care s-au desprins de stăpinirea străină a crescut, în anumită măsură, pro- centul populațiilor de altă etnie decît cea română, întrucît tocmai in aceste provincii în decursul timpului fuseseră favorizată așezarea lor — inclusiv prin colonizare, deliberat; dar preluarea unor asemenea situații nu a schimbat caracteristica statului român ca un stat na- țional unitar. în mod concret — prin date statistice și referire la documente — autorul a în- fățișat participarea minorităților naționale la viața politică a României întregite, formațiunile politice ale maghiarilor, germanilor, evreilor ș. a., reprezentarea lor în Parlament. Ștefan Lache a prezentat o seamă de rezultate noi Cu privire la reglementarea raportu- rilor politico-militare ale României cu Marile Puteri ale coaliției antihitleriste (august-septembrie 1944). Ca urmare imediată a actului istoric de la 23 August 1944, noul guvern român a ac- ționat în mod stăruitor pentru normalizarea relațiilor cu Națiunile Unite. Proclamația șefului statului și celelalte documente oficiale românești anunțau angajarea armatei, a eforturilor materiale, militare și morale ale națiunii in războiul împotriva Germaniei naziste. Cele trei mari puteri s-au pus de acord pînă la 27 august asupra modalității încheierii armistițiului și au convenit ca negocierea lui să aibă loc la Moscova ; autorul a analizat pe larg discuțiile purtate de delegația română. Este meritul Partidului Comunist Român — a relevat în concluzie — de a fi înțeles datele esențiale ale cadrului istoric, intern și extern, interdependența dintre rea- lizarea sarcinilor naționale imediate și perspectivele de progres, de a fi manifestat de la Început încredere deplină în capacitatea poporului român de a depăși momentele dramatice, așa cum a făcut-o și în alte perioade ale zbuciumatei sale istorii, de p-și făuri o viață nouă, liberă șl independentă. Ion Spălățelu a pus în atenția contribuției sale la această sesiune Situația părții de nord- vest a României tn perioada 23 August 1944 — martie 1945. După ce a reliefat importanța www.dacoromanica.ro 3 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 821 istorică a cotiturii pe care poporul român a imprimat-o cutezant in destinul țării, îniăturînd regimul antonescian de dictatură și alăturindu-se cu toate forțele sale războiului antihitlerist, autorul a prezentat, cu un bogat material documentar, eroismul armatei române, alături de trupele sovietice, pentru anularea, prin fapte de arme, a Dictatului de la Viena prin care In 1940 se smulsese României un important teritoriu. Partea cea mai mare a comunicării s-a ocupat, In continuare, de problema administrării acestui teritoriu eliberat, pină cînd, după instaurarea, la 6 martie 1945, a guvernului condus de dr. Petru Groza, s-a obținut încuviințare^ guvernului sovietic de a se reinstaura administrația românească, fapt consfințit nu peste mult timp de Tratatul de pace de la Paris. Stelian Popescu a Încheiat șirul comunicărilor sesiunii catedrei de istorie vorbind despre Unitatea poporului român oglindită în muzee și monumente istorice din țară. întrucît in acest an se împlinesc șapte decenii de la făurirea statului național unitar român în 1918, autorul a scos în evidență într-un adecvat stil istorico-literar tema Unirii, referiri mai numeroase primind Muzeul Unirii din Alba lulia, deschis, în actuala lui formă, în 1975, cu prilejul Împlinirii a 375 de ani de la unirea românilor in timpul lui Mihai Viteazul, și, totodată, cu prilejul Împlinirii a 2.000 de ani de la cea dintîi atestare documentară a municipiului Alba lulia, — anticul Apulum. Autorul a arătat însă că, de fapt, nu există muzeu de istorie în orice parte a țării, mai ales în reședințele de județ, în care cel puțin o secție ori măcar o sală să nu fie destinate temei Unirii, că de altfel întregul pămînt românesc este el însuși un mare muzeu al luptei, pentru unitate și independență, ceea ce este atestat prin numeroasele vestigii istorice, atit de tip arheologic, cit și literar-documentar, și ilustrat de monumentele presărate de-a lungul și de-a latul meleagurilor patriei. Au luat parte la discuții: N. Petreanu. I. Alexandrescu, I. Șendrulescu, C. Mocanu, I. Coman, St. Popescu, Șt. Lache, I. Spălățelu, N. Nicolescu, P. Oprescu. Pentru a se facilita schimbul de realizări și de opinii între catedre, Sesiunea Academie i noastre s-a desfășurat în a doua etapă a ei, reprezentată de trei sesiuni științifice intercatedre, la care s-au prezentat lucrările recomandate de sesiunile catedrelor. Una din aceste sesiuni a fost sesiunea catedrelor și colectivelor din domenii ale științelor politice, sociale și istorice. Din partea istoricilor, Stelian Popescu a prezentat aceeași temă Unitatea poporului român oglindită în muzee și monumente istorice din țară, și, în încheiere, Constantin Mocanu comuni- carea propusă de sesiunea catedrei, însă autorul a mărit sfera ei problematică, și s-a ocu- pat de periodizare nu numai în ceea ce privește începutul perioadei contemporane, ci întreaga istorie a poporului român, în interferență cu istoria universală; de aceea titlul comunicării a fost: Cu privire la criteriile de periodizare a istoriei poporului român. Aceasta a presupus tratarea mai amplă a exigențelor actuale pe care le solicită, înainte de toate, definirea a însăși noțiunii periodizare, discutarea filosofico-istorică a criteriilor de periodizare, felul cum au evoluat, din Antichitate pînă în prezent, preocupările de periodicizare. La sflrșit a fost propusă — cu o seamă de înnoiri față de ce este actualmente acceptat — o periodizare a istoriei ge- nerale a României. în problema periodizării au participat la discuții o dată cu istorici și filosofi, socio- logi, politologi, specialiști în problemele socialismului științific, ale teoriei și practicii presei: Vasile Nichita, Nicolae Petreanu, Marin Voiculescu, Dorel Sandor, Ion Spălățelu, Dumitru Popa, Doru Costea-Giurgaru; Constantin Mocanu a răspuns la întrebările puse. în zilele de 12—13 mai 1988 a avut loc a treia etapă a Sesiunii Academiei de Studii Soci- al-Politice, reprezentată de ședința ei plenară. Din partea istoricilor, Constantin Mocanu a prezentat o comunicare pe o temă, mai generală, și anume: Considerații cu privire la teoria istoriei, în care și-a sintetizat, dar a și dezvoltat, în raport de stadiul actual a 1 cunoașterii, preocupări cu începuturi încă din 1962 și care i-au rămas statornice de atunci și pînă acum. Este vorba de o interdisciplinaritate amplă, dar nu în așa fel încît știința istoriei să nu-și poată afirma personalitatea : este vorba de o comuniune între filosofia istoriei și teoria istoriei, dar în așa fel încît știința istoriei ea însăși să-și formeze com- ponentele sale teoretice intrinseci. în problemele teoriei istoriei au pus întrebări si au luat cuvîntul; Ion Florea, Dumitru Bălăieț, Grigore Georgiu, Manea Băbuț, Ion Popa, Stelian Popescu, Dumitru Ghișe; autorul a răspuns la întrebările primite. Constantin Mocanu SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ: DUNĂREA ȘI MAREA ÎN ISTORIA POPORULUI ROMÂN întllnire anuală a tuturor acelor care prin pasiunea lor contribuie la aprofundarea is- toriei marinei române și care are menirea să demonstreze că marina noastră cunoaște un e — c. 2422 www.dacoromanica.ro 821 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 4 trecut bogat In evenimente, complex și interesant, prin specificul său, Sesiunea anuală „Du- nărea și Marea in istoria poporului român” și-a desfășurat lucrările în zilele de 9—11 mai 1988, la Muzeul Marinei Române din Constanța. Manifestare științifică de prestigiu, organizată sub egida Comandamentului Marinei Militare, Sesiunea anuală de referate și comunicări a muzeului constănțean s-a bucurat și la această ediție de prezența unor reprezentanți și personalități marcante din conducerea Ma- rinei Militare, a unui număr impresionant de cercetători, cadre universitare, arhiviști, biblio- grafi, muzeografi de la prestigioase instituții civile și militare din București, Cluj-Napoca, Timișoara, Galați, Pitești și din orașul gazdă, Constanța. La deschiderea lucrărilor, a luat cuvlntul căpitan de rangul II Ilie Herța, care a anun- țat prezența In sală a o sută de oaspeți, reprezentanți ai unor recunoscute instituții națio- nale. „în programul reuniunii noastre — a arătat locțiitorul șefului muzeului — aflăm cu plă- cere ca și în anii precedenți, cercetători de la Institutul de Istorie „Nicolae lorga”, Universi- tatea București, Biblioteca Academiei, filiale ale Arhivelor Statului ș. a., fapt ce ne dă garan- ția că muzeul are prieteni constanți printre aceștia”. Faptul că în cele trei zile aveau să fie prezentate 95 de comunicări și referate, crează prin girul lor garanția calității sesiunii. Cuvtntul de salut către participanți a fost rostit de comandantul Marinei Militare, vice- amiralul loan Mușat, care s-a referit la faptul că anul acesta lucrările sesiunii se desfășoară In condițiile în care, de la înalta tribună a Conferinței Naționale a P.C.R., secretarul general al partidului, a subliniat încă o dată importanța activității politico -educative și culturale în formarea conștiinței revoluționare a omului nou, parte inseparabiă a dezvoltării economico- sociale, a făuririi noii orînduiri, a ridicării patriei noastre pe noi culmi de progres și civili- zație. în continuare, vorbitorul a făcut o succintă prezentare a tradițiilor milenare de viață și luptă ale marinarilor, tradiții care s-au împletit din totdeauna cu însăși istoria țării, con- chizionlnd că și această nouă ediție a sesiunii va deveni ca și precedentele, o sursă de îmbo- gățire a tezaurului de istorie a Marinei române. A fost evidențiat faptul că Muzeul Marinei Române contribuie cu succes la educarea patriotică, revoluționară a maselor, a tineretului în primul rînd, în opera de formare a omului nou. în final, comandantul Marinei Militare și-a exprimat speranța continuării în ani a bunelor legături ale muzeului cu celelalte instituții de cultură, a unor noi ediții ale sesiunii organizate de către acesta și a urat succes deplin lucră- rilor actualei reuniuni. în plen, au luat cuvîntul: căpitan de rangul I Emanoil Țigănaș, din Comandamentul Marinei Militare, care a prezentat referatul Tovarășul Nicolae Ceaușescu — fondatorul doctri- nei navale românești contemporane. Realizări și perspective ale marinei române; căpitan de rangul I ing. Titus Niculescu din același comandament, Concepția P.C.R., a secretarului general, tovarășul Nicolae Ceaușescu cu privire la principiile de bază ale înzestrării tehnico-materiale a armatei și celelalte componente ale sistemului național de apărare; prof. univ. dr. Gheorghe I. loniță, decanul Facultății de Istorie-Filosofie a Univerității București, directorul Institutului de Studii Sud-Est Europene, Inițiative și contribuții ale României socialiste - țară de la Dunăre și Mare-, ale președintelui său, tovarășul Nicolae Ceaușescu la statornicirea unui climat de bună vecinătate, colaborare, dezangajare nucleară și chimică, de pace și prietenie în sud-estul Euro- pei ; dr. ing. Corneliu Bratu și dr. ing. Vasile Morariv, de la Institutul de Tehnologie Izoto- pică și Moleculară, Cluj-Napoca Aspecte arheometrice în arheologia subacvatică; dr. Radu Florescu, Institutul de Arte Poastice „Nicolae Grigorescu”, București, Cristian Matei, Liceul Industrial Năvodari, Instalații portuare, porturi și poduri reprezentate pe Columna lui Traian; dr. Nicolae Bârdeanu, Probleme ale istoriei patriei în activitatea Ligii Navale Române; in- vitatul de onoare al sesiunii, acad. prof. univ. dr. Mihai Băcescu, directorul Muzeului „Gri- gore Antipa” a susținut comunicarea cu titlul Colaborarea oceanologilor biologi cu Marina Mili- tară ; și în continuare, tot în plen, dr. Gelcu Maksutovici, Muzeul de Istorie al R.S.R., Dună- rea în viața și opera scriitoarei Elena Ghica (Dora d’Istria— 1828—1888); căpitan de ran- gul II dr. Jipa Rotaru, Academia Militară, București, Acțiunile Marinei Militare pentru apă- rarea litoralului și comunicațiilor maritime în anul 1943 ; dr. Constanța Călinescu, Constanța, O carte în decor marin „Pînza de păianjen” — 50 de ani de la apariție”; Maria Bărbulescu, Complexul Muzeal: Muzeul de Istorie Națională, Arheologie și Artă, Constanța, Noi cer- cetări privind instalații hidraulice de pe teritoriul Dobrogei. A doua zi, lucrările sesiunii au fost reluate pe secțiuni și s-au remarcat mai multe comunicări interesante privind istoria marinei naționale. Secțiunea I — Istorie veche și medie — Vasile Barbu, directorul Muzeului Județean Giurgiu, Mărturii arheologice despre portul Tomis, secolele III — IV e. n.; Virgil Lungu, Complexul Muzeal; M.I.N.A. A., Constanța, Cristian Matei, Liceul Industrial Năvodari, Repre- www.dacoromaiiica.ro 5 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 823 zentări de nave pe un slrigil din necropola Tonusului; Dominuț Pădureanu, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn”, Noi contribuții la descifrarea și localizarea hidronimului Auras (Ail- pas) atestat de Herodot (Istorii, IV, 49); Cristian F. Schuster, Muzeul Județean Giurgiu, Unele aspecte ale transportului de mărfuri practicat pe apele interioare ale Daciei romane; Lucian Lică, Liceul ”Mircea cel Bătrîn”, Constanța, O ipoteză privind navigabilitatea văii Ur- luia; Stelian Dumitrescu, Școala generală Corbu, județul Constanța, Habitatul litoral — cazul Vadu ; Cornel Greavu, Muzeul Marinei Române, Colegii de navigație în Dacia romană; dr. Gemil Tahsin, Institutul de Istorie „Nieolae lorga”, București, Un act turcesc din 1745 privind construirea farului de la Sulina; Virgil Ciocâltan, Institutul de Istorie „Nieolae lorga”, Bucu- rești, Acordul de la Lublau (1412) și problema gurilor Dunării; căpitan de rangul II Neculai Pădurariu, Secția Legături Externe a Ministerului Apărării Naționale, Românii și flota bizan- tină, locotenent-major Mircea Dogaru, Centrul de istorie și teorie militară, București, Rolul fluviului și al cetăților Dunării maritime în războiul româno-otoman dintre anii 1473—1486; Livia Buzoianu, N. Cheluță-Georgescu — Complexul Muzeal: M.I.N.A.A., Constanța, Obser- vații privind tipurile de amfore elenistice descoperite în așezarea greco-autohtonă de la Albești (județul Constanța) ; Ioana Costa, Biblioteca Centrală Universitară, București, Călătoria lui Ovidiu; maior Octavian Burcin, Academia Militară București, Un precursor al strategiei româ- nești de apărare navală; despotul Dobrotiță; dr. Constantin Șerban, București, Regimul de na- vigație al Dunării la Porțile de Fier după un document inedit din arhivele vieneze (1738). Secțiunea a Il-a — istorie modernă — Lizica Papoiu, Muzeul Militar Central, Bu- curești, Dobrogea în impresiile de călătorie ale lui Alfred du Castou (secolulXIX); dr. Octavie Tudora, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrîn”, Al. I. Cuza și regulamentul său de navigație comercială; Paul Paltânea, Biblioteca ,,V. A. Urechia”, Galați, Alte date inedite privind interesele Franței la Dunărea de Jos în a II-a jumătate a secolului al XlX-lea; Vasile Docea, Muzeul de Istorie, Galați, înființarea reprezentanței consulare a Prusiei la Galați; Margareta Guziec, Galați, însemnări despre traficul portuar gălățean și importanța ei, înserate în presa locală a secolului al XlX-lea; Lidia Demăny, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București, Comerțul prin Brăila și Sulina în a Il-a jumătate a secolului al XlX-lea, pînă în 1878; An- drei Sanda, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București, Un canal Dunăre-Marea Neagră într-un proiect german din timpul primului război mondial; Viorica Prodan, Biblio- teca Centrală Universitară București, Un nou document privind nivelmentul orașului Constan- ța; Maria loniță, Muzeul de Istorie al R.S.R., Dunărea și porturile sale în prima jumătate a secolului al XlX-lea în arta grafică din patrimoniul Muzeului de Istorie al R.S.R; căpitan de rangul II Traian Șcbiopu, Muzeul Militar Central, București, Acțiunile Flotei de operațiuni la Turtucaia în viziunea comandorului loan Bălănescu; Ion Munteanu, Filiala Arhivelor Statului Constanța, Concursul din 1884 organizat de statul român pentru modernizarea portului Constan- ța ; căpitan de rangul II Ilie Herța, Muzeul Marinei Române, Jurnalul istoric al Diviziei de Mare (1901—1935 ) oglindă fidelă a unor evenimente din istoria Marinei Militare ; Georgeta Borandă, Muzeul Marinei Române, Considerații asupra activității Arsenalului Marinei Militare în peri- oada 1860—1940 ; Viorica Solomon, Filiala Arhivelor Statului, Galați, Lucrările de amena- jare a Dunării pentru întreținerea navigației, executate de C.E.D., în a doua jumătate a secolu- lui al XlX-lea; Alexandru Duță, Filiala Arhivelor Statului, Galați, Navigația pe Prut; Mirela Murgescu, Biblioteca Academiei R.S.R., București, înființarea S.M.R.-dezbateri și controverse; Ștefan Barbu, Biblioteca Academiei R.S.R., București, Navigația interioară și maritimă (1830—1850) olgindită în periodicele vremii; Cornelia Niculescu, Biblioteca Acade- miei R.S.R., București Presa dobrogeană despre liniile de navigație ale S.M.R.; Cornel Scafeș, Centrul de Studii istorice și teorie militară, București, Aspecte ale înzestrării Marinei militare în perioada 1878—1916; căpitan Puiu Diță, Cornel Tucă, Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Pitești, Un document inedit — studiul directorului flotei referitor la structura și capacitatea de transport a flotei române la 1896; Cornel Tucă, Ionel Burlacu, Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Pitești, Itinerarii ale prieteniei — călătoriile bricului „Mircea”, în a doua jumătate a secolului al XlX-lea; Horia-Vladimir Șerbănescu, Muzeul Militar Central, București, Contribuții la cunoașterea uniformelor, echipamentului și armamentului flo- telor (1830—1859). Secțiunea a III-a Istorie contemporană: Dr. Cezar Apreotesei, Timișoara, Primul scriitor și artist plastic român ambarcat pe bri» cui ,,Mircea” ; căpitan de rangul I (r) Ion Raicu, Constanța, Dale comparative privind raportul de forțe maritime militare în Marea Neagră. Acțiuni de luptă ale flotei maritime românești în Marea Neagră (1941—1944); locotenent-colonel Aurel Pentelescu — Academia Militară, București, Acțiunile,aviației în sprijinul Marinei militare din perioada 1940—1944; colonel (r) dr. Virgil Bostănaru, Constanța, Serviciul medical al marinei în perioada de după cel de-al doilea război mondial; Vasile Hurmuz, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București, în www.dacoromanica.ro 824 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 6 Jurul Statutului Dunării din 1921. Poziția lui Toma Stelian; Constantin Iordan, Institutul de Studii Sud-Est Europene, București; Problema dotării marinei române în primul deceniu interbelic. Mărturii externe; Angcla Pop, Filiala Arhivelor Statului, Constanța, Rolul căpităniei portului Constanța in organizarea transporturilor în perioda interbelică; Mariana Pă- văloiu, Muzeul Marinei Române, Presa dobrogeană și marina ; căpitan de rangul III Jianu Mol- dovan, Muzeul Marinei Române, Problema Dunării la Conferința diplomatică de la Sinaia din 18 august 1938, căpitan dr. Valentin Ciorbea, Institutul de Marină „Mircea cel Bătrin”, Constanța, Aspecte privind evoluția artileriei de coastă in perioada interbelică ; dr. Marian- Traian Gomoiu-, Maria Suman, Institutul Român de Cercetări Marine, Constanța, Partici- parea românească la Comisia Internațională pentru Exploatarea Științifică a Mării Medilerane (C.I.E.S.M.) ; dr. loan Chiper, Institutul de Istorie „Nieolae lorga”, București, Locul trans- porturilor fluviale și maritime in cadrul sistemului de comunicații și transporturi ale României tn perioada interbelică; Nieolae Dascălu, Institutul de Istorie „Nieolae lorga”, Probleme navale tn relațiile româno-franceze tn anii 1916—1926; căpitan de rangul I (r) Nieolae Petres- cu, Constanța, Cercetători români despre istoricul și condițiile geografice ale Insulelor din Marea Neagră ; Doina Vișan, Mihaela Popov, Muzeul Tehnic „Prof. ing. D. Leonida”, București, Modalități de organizare a unui sector de navigație in cadrul Muzeului Tehnic ; Cornelia Ghinea, Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Pitești, Călătoria de instrucție a monitoarelor „Bră- tianu” și „Lahovary" în anul 1924 pe Dunăre; Nieolae Dumitrache, Arhivele Ministerului Apărării Naționale, Pitești, Serviciul hidrografic al marinei între deziderate și realizări (1926— 1930). Cea de-a treia zi a debutat cu vernisajul expoziției de uleiuri și acuarelă a Marinei-Moni- ca Gorovei, lucrări ce au fost prezentate de criticul de artă Radu lonescu. Tematica adec- vată în cele unsprezece lucrări expuse de autoare în holul Muzeului Marinei Române, este inspirată de Dunăre și Marea Neagră. Continuînd tradiția edițiilor anterioare, și de data acea- sta cea de-a treia zi a cuprins comunicări și referate cu tematică mai diversă, cu audițență mai largă. De fapt, prin întocmirea programului s-a inclus în majoritate materiale cu referire mai ales la Dunăre, Mare și artele plastice. Astfel, dr. Florica Cruceru, Constanța, Cu privire la pei- sajul marin în pictura românească; Radu lonescu, Biblioteca Academiei R.S.R., București, Marea și portul Constanța în primele cărți poștale ilustrate; Maria-Monica Gorovei, Liceul Eco- nomic și de Drept Administrativ nr. 2, București, Peisajul marin tn pictura românească și universală a secolului al XlX-lea; Elena Borugă, Muzeul Banatului, Timișoara, Marea Neagră văzută de poetul Victor Vlad-Delamarian; Adrian Buzilă, Muzeul Banatului, Timișoara, Navigația in sud-veslul României oglindită in opere de artă; Adrian-Silvan lonescu, Muzeul de Istorie și Artă al Municipiului București, Războiul pe Dunăre de la 1877 tn imagini de epocă. în continuare au mai fost prezentate comunicări și referate de către Constantin Chera și Virgil Lungu, Complexul Muzeal: M.I.N.A.A., Constanța, Date noi privind necropolele tomitane; dr. Ion Stanciu, Institutul de Istorie „Nieolae lorga”, București, Porturi și navigația pe Dunăre tn impresiile unor călători americani din secolul trecut; dr. Cristian Crăciunoiu, București, Prima navă românească cu aburi la Dunărea de Jos; Alexandra-Cristina Cătuneanu-Pană, București, Comandorul Alexandru Cătuneanu; Liliana Roșiu, Muzeul Banatului, Timișoara, Construcția podurilor peste Canalul Bega în Timișoara (secolele XIX-XX); Ion loniță, Inspector școlar, Sectorul Agricol Ilfov, Puncte istorico-culturale românești pe aria geografică a Dunării; dr. Gheorghe Dumitrașcu, Liceul „Mircea cel Bătrîn”, Constanța, Implicarea Dunării și Mării tn spațiul științific românesc (încercare de sinteză) ; dr. Mihai Irimia, Comlexul Muzeal: M.I.N.A.A., Constanța, O nouă unitate militară la Sucidava (Izvoarele, comuna Lipnița, județul Constanța). La capătul a trei zile de lucrări, reuniunea constănțeană a fost apreciată în Cuvîntul de închidere de către căpitanul de rangul II Ilie Herța drept ediția cea mai bogată prin date, informații și largă participare, fiind un îndemn pentru ediția viitoare și în același timp o invitație pentru anul următor 1989. Mariana Păvăloiu MANIFESTARE ȘTIINȚIFICĂ CONSACRATĂ ÎMPLINIRII A 150 DE ANI DE LA APARIȚIA „GAZETEI DE TRANSILVANIA” în zilele de 11—13 martie 1988 s-au desfășurat la Brașov sub genericul „Tradițiile și contemporaneitatea în presa românească” lucrările unei sesiuni științifice consacrată sărbă- toririi unui secol și jumătate de la apariția primului număr al ziarului „Gazeta de Transilvania” www.dacoromanica.ro 1 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 825 organizată de Comitetul Județean al Educației și Culturii Socialiste Brașov. La ședință ple- nară care a avut loc în dimineața zilei de 11 martie în sala de festivități a Casei Armatei în pre- zența unui mare număr de istorici, ziariști, muzeografi, arheologi, muzicologi proveniți din București și nu mai puțin de 15 județe ale țării (Harghita, Sibiu, Covasna, Cluj, Ialomița, Hunedoara, Iași, Timiș, Argeș, Teleorman, Mureș, Alba, Bistrița-Năsăud, Bihor și Brașov) a luat cuvîntul Maria Cebuc, secretar al comitetului Județean Brașov al P.C.R, care a rostit cuvintul de deschidere. în alocuțiunea sa vorbitoarea a subliniat importanța sărbătoririi acestui eveniment istoric de nivel național în contextul dezvoltării multilaterale a județului Brașov în ultimele două decenii precum și semnificația acestei sesiuni în dezvoltarea culturii românești contemporane. în continuare a luat cuvîntul lanoș vice-președinte al Comitetului orășenesc de Cultură și Educație Socialistă care a evocat momentul istoric pe care l-a constituit acest eveniment nu numai în istoria Transilvaniei pe atunci aflată sub stăpinire străină dar și în istoria tuturor românilor din spațiul carpato-danubian-pontic. Acestuia i-a urmat la cuvînt, prof. univ. dr. N. Petreanu care în comunicarea sa intitulată: Concepția secretarului general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, despre caracterul unitar al dezvoltării societății românești în vatra sa de istorie multimilenară, a prezentat modul cum semnificația istorică a acestui eveniment se reflectă pe deplin în opera teoretică a tovarășului Nicolae Ceaușescu. Acad. Ștefan Pascu a dezvoltat comunicarea sa sub titlul „Sămință bună, pămînt primitor, rod bogat": „Gazeta de Transilvania” și „Foaie pentru minte, inimă și literatură” sub forma unui șir de reflectări asupra unei suite de momente de mare importanță din istoria poporului român in general și a istoriei Transilvaniei în special din perioada 1784—1838 în timpul căreia au fost surprinse diferite inițiative de a se pune bazele unui organ de presă românesc în Transilvania prin intermediul căruia urma să se integreze aspirațiile societății românești în contextul de idei înaintate puse în slujba progresului uman din spațiul carpato-da- nubian-pontic. în după amiaza aceleiași zile și în ziua următoare lucrările sesiunii științifice s-au des- fășurat în cadrul mai multor secții și anume Secția I „Tradiție și contemporaneitate în presa românească”; Secția Uși a IlI-a „Istoria”; Secția IV „Istoria culturii și civilizației românești”; Secția V „Muzicologie.” La secția I au fost expuse 15 comunicări din care menționăm: Liana Popa, Etape și momente din evoluția „Gazetei de Transilvania"; Șt. Petraru, în redacția „Ga- zetei de Transilvania"; S. Popa, George Barițiu și „Gazeta de Transilvania"; I. Itu, Programul politic al „Gazetei de Transilvania"; D. Drotleff, Johann Got-un promotor al presei progresiste brașovene; V. Oltean”, Foaia Duminicii", preludiu la „Gazeta de Transilvania"; M. N. Rusu, Activitatea ziaristică bucureșteană a unor colaboratori ai „Gazetei de Transilvania"; I. Lazăr. Aron Densușeanu și rolul său la înființarea ziarului „Orientul latin" de la Brașov; M. Radu, Ac- tivitatea și însemnătatea revistei „Meseriașul român" 1886—1890, în contextul publicisticii pro- gresiste românești; M. Spinu, „Gazeta Transilvaniei" — Număr de duminică (1889—1910); E. Boruga, Omagiul intelectualității bănățene cu ocazia jubileului de 79 de ani ai „Gazetei Tran- silvaniei” (1908); S. Bădragan, Ideologie și acțiune politică în ziarul „Proletarul” ;V. Șt. Nițulescu, Vnele considerații privind presa interbelică ialomițeană; E. Kiss, Pagini din istoria publicisticii brașovene (1927—1940); I. Popa, „Drum nou" — continuitate a tradițiilor „Gazetei Transilva- niei". La Secția II și III au fost prezentăte 34 comunicări din care menționăm; G. Lazarovici, Z. Szekely, Cercetări recente privind vestigii arheologice din sud-estul Transilvaniei; R. Ștefănescu, Zone arheologice în perimetrul municipiului Brașov; V. Soiom, Z. Kalman, Vestigii arheologice de pe raza județului Harghita aflate în colecțiile Muzeului de istorie al Transilvaniei; Z. Szekely, Noi descoperiri arheologice din epoca dacică-așezarea civilă de la Turia; C. Beldiman, O descoperire funerară dacică de la Stnsimion; FI. Costea, S. Coșuleț, Vasul stampat de la Drumul carului; Z. Szekely, Descoperiri dacice în castrul roman de la Olteni; Gh. Dragota, O valoroși descoperire arheologică; masca romană de paradă de la Cinesor (Brașov);N. Grecu, „Foaia Duminicii”; I. Vlad, O pagină din istoria primului nostru imn național „Deșteaptă-te române”; Al. Porțeanu, Gazeta Transilvaniei-organ al Partidului Național Român; D. Bucur, Foile brașovene și problemele învățăm!ntului românesc pînă la instaurarea regimului dualist austro-ungar; M. Maximescu, „Gazeta Transilvaniei" și Pronunciamentul de la Blaj; Șt. Suciu, Documente brașovene referitoare la interzicerea publicațiilor românești din Transilvania tn perioada dualismului austro-ungar; Gh. Firezak, Legăturile lui George Barițiu cu societatea de istorie șl arheologie a Comitatului Hunedoara; I. Pop, Faza de pămînt a castrelor romane din sud-estul Transilvaniei; T. Hașdeu, De la fortificațiile cu val de pămînt la cetatea feudală de piatră din Transilvania; Constantin Șerban, Belațiile lui Vasile Lupu cu transilvania; D. Negulici, Personalități brașovene, ale vieții economice în Sprijinul presei românești; V. Novac, Alexandru C. Golescu șl Transilvania îm lumina unor mărturii inedite; C. Balasan, C. Pătrașcu, Presa ro- mânească și internațională despre răscoala din 1888; N. Ceachir, Lupta comună a românilor, sîr- www.dacoromanica.ro 826 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 8 Hor, croaților și slovacilor împotriva dualismului austro-ungar (1867); FI. Costea, Felix Les- seur-un apărător înflăcărat al luptei românilor din Transilvania pentru unitate și independență națională; M. Râul, Considerații privind concepția economică a lui George Barițiu; M. Racovițan, Un plan secret din 1907 cu privire la românii din Transilvania; D. Munteanu, I. C. Pantu, Un cronicar al Brașovului din timpul primului război mondial, colaborator al „Gazetei Transilva- niei”; V. Faur, „Tribuna Bihorului” organ de propagandă în favoarea unității naționale (dec. 1918 ~ martie 1919); S. Saon, Considerații privind prezența problemei agrare în programele și acțiunea politică a mișcării socialiste în perioada interbelică; V. Dudaș, „Votul poporului”-o activă tribună de luptă a proletariatului timișan; Gh. Bodea, Considerații privind administrația militară horthystăîn nord-estul Transilvaniei; Elisabeta Petreanu, România și sud-estul european- tradifie și continuitate în concepția și acțiunea Președintelui Nicolae Ceaușescu; I. Ilincioiu, Lup- ta românilor din Transilvania-parle integrantă a luptei întregului popor român pentru unitate na- fional-statală; V. Bodca, De la lupta pentru unitate și independență națională oglindită în pagi- nile „Gazetei Transilvaniei" la unitatea indestructibilă a întregului popor în Jurul partidului, al Secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu. La secția IV-a au fost prezentate 19 comunicări din care menționăm: M. Basarab, Manu- scrisul primului calendar brașovean existent într-o colecție particulară hunedoreană; M. Tătușescu, Contribuția „Foii pentru minte, inimă și literatură” la îmbogățirea culturii românești prin tra- duceri; M. Necula, Preocupări de etnografie românească în „Gazeta de Transilvania”; S. M. Buta, Creația plastică a Elenei Mureșianu; C. Paradaiser, M. Paradaiser, Pictori români-date noi și rectificări; Gh. Mitran, Capodopere ale orfevrarilor și cositorarilor transilvăneni; A. Buzilă, Aspecte ale evoluției arhitecturale a monumentelor din Transilvania și Banat în secolul XIX; I. M. Gorgoi, Contribuții privind arhitectura populară din cîteva localități ale zonei Bran; M. Voi- culeț, Din colecția de mobilier pictat a Muzeului Bran; R. Oprea, Relații etnografice între sud- estul Transilvaniei și zonele de nord ale Argeșului; M. Dragodan, Cartea veche românească, mij- loc de vehiculare a ideilor naționale pînă la Marea Unire; L. Petrina, Atestări ale scrisului în limba română; etc. La secția V-a au fost prezentate 9 comunicări din care menționăm: V. Vasile, „Musa Romana”, factor de orientare a activității muzicale pe drumul unei arte cu conținut patriotic; V. Medan, Originea melodiei cintecului ,.Deșteaplă-te române”; G. Zinveliu, „Gazeta de Transilvania" și vocația umanisl-patriotică a muzicii românești; E. Borza, Inovații și permanențe. Contribuții ale revistei „Musa Română" la istoria culturii românești; M. N. Ștefănescu, Oratoriul românesc de la „Mînăstirea Argeșului" delacov Mureșianu la „Mircea cel Mare” de Sorin Vulcu; V. Tomescu Cultura muzicală românească expresie a continuității istorice și spirituale a poporului nostru; etc. De menționat că în ziua de 12 martie reprezentanții ziarelor: „Drumul socialismului din Deva,, „Steagul Roșu” din Tg. Mureș, „Ecoul ”din Bistrița, „Unirea” din Alba lulia, „Cuvîn- tul nou” din Sf. Gheorghe, „Informația Harghitei” din Miercurea Ciuc și „Tribuna Sibiului” din Sibiu au prezentat comunicări pe tema: Presa românească de astăzi în slujba înaltelor ide- aluri ale socialismului și comunismului, militantă activă pentru traducerea exemplară în viață a sarcinilorși orientărilor trasite de Seereiwul jm^rz1 z' oz'-'iiit'J.i, tovarășul Nicolae Ceaușescu a obiectivelor istorice adoptate de Congresul al XlII-lea și de cea de a V-a Conferință națională a partidului iar D. Cristea a vorbit despre Concepția Partidului Comunist Român, a Secretarului său general, tovarășul Nicolae Ceaușescu, privind rolul și funcțiile presei în sistemul democrației muncitorești-revoluționare. Comunicările supuse dezbaterii în secții și elaborate la un înalt nivel s-au remarcat în primul rind prin marea diversitate a problematicii abordate în comparație cu cele prezentat^ în urmă cu două decenii la sesiunea organizată atunci de Uniunea ziariștilor, Consiliul muni- cipal pentru cultură și artă și filiala Brașov a Societății de științe istorice și filologice cu prilejul împlinirii a 130 de ani de la apariția Gazetei de Transilvania. în al doilea rind baza de documen- tare a lucrărilor audiate a fost mult mai bogată, autorii lor punind in circulație acum nume- roase documente din arhive, din țară și de peste hotare. în tine concluziile la care au ajuns au- torii în urma unor îndelungi investigații și discuțiile angajate pe marginea lor au demonstrat că înainte de apariția „Gazetei de Transilvania” au mai existat și alte Încercări pentru impri- marea unui periodic românesc în Transilvania (de ex. ale lui I. P. Molnar, P. lorgovici) în sco- pul emancipării românilor din această provincie românească aflată atunci sub stăpinire străină, că apariția „Gazetei de Transilvania” s-a făcut și cu sprijinul burgheziei românești din Țara Românească și Moldova, că „Gazeta de Transilvania” a oglindit in coloanele ei principa- lele momente din istoria poporului român din sec XIX și XX (Revoluția din 1848, Unirea principatelor in 1858, Răzbiiul di independență din 1877—1878, desăvîrșirea unității statului național românia 1 decembrie 1918, lupta împotriva fascismului în perioada interbelică, etc. www.dacoromanica.ro 9 CRONICA VIEȚn ȘTIINȚIFICE 827 Ședința de Închidere a acestei sesiuni științifice a avut loc in ziua de 13 martie in sala de festivități a liceului Andrei Șaguna in cursul căreia au fost prezentate concluziile pe mar- ginea lucrărilor puse In discuție in plenară și pe secții de către acad. Radu Voinea, președintele Academiei R. S. România, din care au reeșit contribuțiile meritorii ale autorilor comunicărilor și Înalta valoare a dezbaterilor angajate pe marginea lor. în cadrul sesiunii științifice a fost organizată In sala Arta o expoziție jubiliară conți- nlnd manuscrise, tipărituri (broșuri, cărți, ziare, foi volante, afișe), stampe, gravuri, tablouri originale și fotocopii, xerocopii care au oglindit lupta dc emancipare politică, economică, so- cială, culturală a poporului român la Brașov, in Transilvania, pe Întregul teritoriu locuit de români In spațiul carpato-dunărean-pontic din sec. XVIII pină In anii socialismului și modul cum principalele momente din istoria poporului român din aceiași perioadă s-au oglindit in presa brașoveană. Tot în cadrul sesiunii științifice, participanții au vizionat două spectacole și anume un concert-vocal instrumental din creația compozitorilor Ciprian Porumbescu, Gheorghe Dima, Tiberiu Brediceanu, Norbert Petri și Tudor Ciortea, și au audiat Oratoriul „Meșterul Manole” de lacob Mureșianu; In celălalt spectacol s-a prezentat piesa „Cerul Înstelat dea- supra noastră” de Ecaterina Oproiu susținută de actorii de la Teatrul Dramatic din localitate. Constantin Șerban www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro CARTEA ROMÂNEASCĂ ȘI STRĂINĂDE ISTORIE MARIN NEDELEA, Aspecte ale vieții politice din România în anii 1922 — 1926, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1987, 268 p. Dacă referitor la o temă — generală ori mai restrinsă—se acumulează tot mai multe stu- dii de factură riguros științifică, și dacă prin fiecare dintre ele se completează tabloul faptic și se lămurește prin interpretări noi un aspect sau altul, ori conținutul ei întreg, cuprinzător, această împrejurare constituie o însemnată creștere a științei despre acea temă, o contribuție binevenită in edificarea imaginii noi, corecte, despre respectivele fapte, și semnificațiile, învăță- mintele istorice pe care le-au comportat și le comportă. Nu toate faptele, nu toate etapele is- torice au fost și sint însă egale în aceste privințe, unele în decursul timpului și în prezent au fost și sînt mai corespunzător studiate, altele însă incomplet, și sub înrîuriri deformatoare; unele dispun de o mai bogată literatură cu valoroase comentarii, cu succese trainice, deschiză- toare de perspective în cunoașterea necontenit mai aprofundată și în fructificarea învățămin- telor lor, altele au suferit în decursul aceluiași timp schimbări de optică, necesare corecturi, pînă s-a ajuns la un nivel corespunzător de știință și conștiință asupra lor. Un „destin” mai complex în termenii constatărilor schițate mai sus a avut relatarea despre perioada care des este numită prin această incompletă expresie : „interbelică”. Primele reflecții, de un fel sau al- tul, asupra faptelor care o compuneau au început să -fie făcute din însuși timpul în care ea se crea necontenit an de an, chiar în studii mai aparte inclusiv de tip istoric, ori prin analize, fie și doar exemplificative, în lucrări mai mari de sinteză, deși perioada respectivă era încă în formarea ei, și nu se încheiaseră. Am în vedere, de exemplu, cîteva scrieri ale inegalabilului — ca densitate de preocupări — Nicolae lorga: România contemporană de la 1904 la 1930. Supt trei regi. Istoria unei lupte pentru un ideal moral și național (1932) și Istoria românilor .Voi X, întregitorii (1939). în epoca deschisă de remarcabilul eveniment care a rămas și rămîne mai departe in istorie sub această denumire prescurtată prin data în care a avut loc: 23 August 1944, în primii ani în timpul cărora pe prim plan a fost pusă cu necesitate stringentă realizarea unei po- litici de ample alianțe, ceea ce a presupus și referiri — mai mult sau mai puțin insistente — la tradițiile pozitive de pe treptele precedente ale istoriei, și despre perioada de care ne ocupăm aici, au început să se facă, la un nivel superior de semnificație, interesante caracterizări po- zitive, desigur o dată cu respingerea, de pe poziții revoluționare, a trăsăturilor negative. Cu timpul însă, pe măsură ce în practica social-politică nemijlocită a trebuit să se ducă o tot mai intensă luptă împotriva forțelor politice care guvernaseră țara în anii 1918—1944 și care de data aceasta încetau să mai aibă rol pozitiv și trebuiau înlăturate; pe măsură ce s-a înaintat în înfăptuirea revoluției și construcției socialiste, care însă — se știe — a comportat în primii ani ai ei o anumită stereotipie — și datorită intruziunii unor factori externi —, studiile is- torice, în general, dar mai ales cele despre perioada „interbelică’ au fost afectate, în sensul că în centrul lor au rămas aproape numai preocupările de istorie socială, de critică — aproape exclusivă — la adresa claselor sociale și partidelor lor politice care înfăptuiseră—cît înfăptu- iseră — conținutul perioadei în discuție, componentele naționale, patriotice ale istoriei au fost diminuate, eludate. în anii 1965 — 1935, după Congresul al IX-lea și alegerea în fruntea partidului a tovarășului Nicolae Ceaușescu, s-a produs un necesar și meritoriu reviriment în orientarea ști- inței istorice din România. După întilnirea de lucru, din martie 1966, cu istoricii mobilizați să contribuie la reelaborarea istoriei partidului comunist, tovarășul Nicolae Ceaușescu, între multe idei fundamentale înnoitoare, de vibrant patriotism, în Cuvintarea festivă din 6 mai același an afirma o asemenea idee-program: „Valoarea unei istorii cu adevărat științifice constă în înfățișarea obiectivă a faptelor, în interpretarea lor justă, constituind astfel o oglindă a conștiinței de sine a poporului, a claselor, înmănunchind experiența de viață și de luptă a maselor și a con- ducătorilor”.1 Sub înrîurirea deschiderilor noi de orizont, și despre perioada în discuție s-a pro- dus o însemnată înnoire, studiul a devenit concret, obiectiv și multilateral, desigur și critic însă nu înlăturător de valori și sociale, dar și naționale, patriotice. în reviste au început să fie publicate studii de orizont nou, apoi după vreo zece ani au început să apară și cărți, pe o etapă mai restrinsă, sau de sinteză, să se întocmească teze de absolvire ori doctorat, să se prezinte comunicări la sesiuni științifice. S-a constituit deja, și se constituie mai departe, o literatură istorică în care de data aceasta este reliefată valoarea 1 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul desăuîrșirii construcției socialiste, voi. I, Edit. politică, București, 1068, p. 338. „Revista de istorie”, tom 41, nr. 8, p. 829 — 837, 1988 www.dacoromanica.ro 830 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 2 pozitivă a Marii Uniri din 1918, dezvoltarea economică, socială, politică și culturală in anii următori și, sub inrîurirea marelui eveniment, afirmarea caracterului unitar al națiunii române, al statului ei Întregit, contribuția poporului român în istoria universală a etapei, afirmarea României pe plan internațional prin lupta pentru salvagardarea păcii, a independenței și in- tegrității teritoriale, periclitate în acei ani de creștere a pericolului fascist și al unui război mon- dial. în cadrul acestei literaturi, dintre cărțile, mai importante, menționez, in ordine crolo- logică, mai ales pentru primvl deceniu: loan Scurtu, Vin via fa politică a României. Întemeierea și activitatea Partidului Țărănesc. (1918— 1926), 1975; Al. Gh. Savu, Sistemul partidelor politice din România. 1919—1940,1976; Mihail Rusenescu, loan Saizu, Viafa politică in România. 1922—1926, 1979; loan Bitoleanu, Vin istoria României moderne. 1922—1926, 1981; Marin C. Stănescu, Mișcarea muncitorească din România în anii 1924—1928, 1981; loan Scurtu, Viafa politică in România, 1918—1944, 1982; Eufrosina Popescu, Vin istoria politică a României. Constitufia din 1923, 1983. Dintre lucrările de sinteză într-un volum ori în mai multe volume, menționez pe acestea numai, tot în ordine cronologică : Istoria poporu- lui român. Sub redacția acad. Andrei Oțetea, 1970, Istoria României intre anii 1918—1981. Manual universitar, 1981; Mircea Mușat, Ion Ardelanu, România după Marea Unire. Voi. II. partea I. 1918—1933, 1986; în curînd va apare voi. VI din așa de importanta serie Istoria militară a poporului român. în acest palmares istoriografie, politico-ideologic, la sfîrșitul anului trecut, 1987, s-a în- scris temeinica și densa — ca fapte și idei — carte elaborată de Marin Nedelea. Cartea se inti; tulează : Aspecte ale vieții politice din România in anii 1922—1926, cu subtitlul delimitator: Politica guvernuluui liberal. Regrupări în rîndul partidelor burgheze. Intitularea prin cuvîn- tul Aspecte, după cum ne-am dat seama în urma parcurgerii atente și cu plăcere a textului de peste 250 pagini, nu duce, pentru cititor, la ideea că în cele trei caitole ale cărții vor fi întîl- nite mulțimi de grupări de fapte mai mult ori măi puțin legate între ele, sau părți puter- nic informate alternînd cu părți tratate sumar, așa cum se întîmplă cînd un autor sau altul selectează după cum vrea aspecte ; dimpotrivă, în toate paginile cărții se întllnește o puter- nică sudură între grupurile de fapte — din contexte, paragrafe și capitole — , o topire a amă- nuntelor — multe care, firește nici nu slnt menționate în scris dar au fost larg studiate de au- tor —, formulări concluzive foarte dense pe întreg parcursul textului. Orice idee este extrasă din examinarea minuțioasă și are exemplificarea strict necesară și certă. Termenul Aspecte din titlu, odată cu modestia care trebuie să fie specifică unui veritabil om de știință, vrea să indice — așa cum am înțeles cînd am citit și cred că acesta este și gîndul autorului — con- tribuția, noutatea, nerepetabilitatea față de lucrările tipărite care i-au precedat cartea proprie. De altminteri, Marin Nedelea este și un continuator, dar și un premergător în înnoirea inter- pretativă a temei studiate, căci în acest domeniu investighează de mult, de cînd și-a pregătit și susținut teza de doctorat, și de cînd a publicat informate și limpezi articole în reviste de spe- cialitate ori culegeri de studii, aducind contribuții notabile și în clarificarea unei probleme mai generale, și anume caracterizarea regimului politic (unii autori spun : regimul social-poli- tic) din anii de după 1918. Sîntem, prin urmare, în fața unei lucrări care rezumă cercetări mai întinse ale autorului, lucrare de densă temeincie, de aport personal masiv pe aspecte care, la prima vedre, par cunoscute, însă care realmente sînt contribuții distincte, vis-â-vis de li- teratura pe care, de altfel, Marin Nedelea o citeză cu toată probitatea și o și menționează — — de bună seamă prin cărțile mai reprezentative și mai recente — în subtextul Introducerii (p. 16). Concret, după această Introducere, în care înfățișează, în schiță, principalele situații și caracteristici ale vieții politice din România în anii 1922—1926, Marin Nedelea exa- minează fizionomia Partidului Național Liberal, și felul cum a realizat — imprimîn- du-și pecetea — organizarea regimului politic și a veții de stat în anii de refe- rință (cît a fost la putere, neîntrerupt, 1922—1926), principalele direcții In care s-a ma- terializat acest regim politic fiind: întocmirea și adoptarea noii Constituții, potrivită Româ- niei unite; organizarea administrativă unitară a teritoriului; sistemul electoral, însă cu mai multe carențe (îndeosebi datorită înlocuirii principiului „reprezentării proporționale cu inovația primei majoritare’*, p. 54 —). Caracterzînd, în ansamblu, regimul polițe, din primul deceniu de după Unirea din 1918, încă în Introducere Marin Nedelea arată că „Regimul politic în România prezintă trăsăturile esențiale ale unui regim burghez-democratic”(p. 17). Măsurile principale adoptate de partidul liberal în anii 1922—1926, purtînd și caracterul intereselor de clasă pe care le reprezenta, au avut, în general, un rol poztiv, modern, de afirmare a for- țelor interne ale României și consolidarea integrității sale teritoriale. între acestea, „Adop- tarea Constituției din 1923 a reprezentat cel mai important act politico-juridic pentru orga- nizarea și dezvoltarea României interbelice după Marea Unire din 1918. Răspunzînd inte- reselor naționale fundamentale ale țării, ea consacra unitatea statului, inalienabilitatea teri- toriului, independența și suveranitatea țării, caracterul constituțional al regimului politic, www.dacaromanica.ro 3 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINA DE ISTORIE 831 drepturile și libertățile democratice ale cetățenilor. Sub raport constituțional, România se în- scria, prin noua ei lege fundamentală, în rîndul celor mai avansate țări ale vremii (p. 50). Autorul desigur arată că unele prevederi au avut limite, că puterea executivă, în mina liberalilor, a eludat o seamă de părți pozitive, că lupta de clasă s-a desfășurat și întruchipat în numeroase manifestări, și partidul liberal, ca și orice partid burghez, nu agrea ființarea partidului comunist, din 1924 crunt lovit prin împingerea Iul în ilegalitate. > Politica economică a partidului (și guvernului) liberal este bine analizată de Marin Nedelea, și cititorul percepe îndată valoarea acestei analize în care este imprimată formația filosofico- teoretică a autorului. Avînd premise încă din anii de dinainte de primul război mondial (a se vedea paginile 58—59), politica „prin noi înșine”, fără a fi fost scutită de limite, a prezentat în anii de după 1918 o orientare „avansată corespunzător intereselor naționale ale țării” p. 80), dealtfel, după cum în 1926 remarca, de exemplu Nicolae Titulescu, din interviul căruia autorul citează : „Politica «prin noi înșine », pe care mulți ar voi să o ridiculizeze, este, după mine, singura politică rodnică pentru țara noastră”; aceasta înseamnă „o reală stăpînire de către noi a destinelor românești”. („Viitorul”, 16 iunie 1926). Titulescu, precizează limpede autorul, „căuta o bază economică pentru afirmarea independenței politice a țării” (p. 80). Dacă pentru politica în ceea ce privește agricultura, respectiv reforma agrară, sau în ceea ce privește sfera financiară sau cea a problemelor sociale, nu zăbovesc în aceste citeva însemnări ale mele, mi se pare că un număr de contribuții mai semnificative trebuie remarcate în tratarea politicei indus- triale, care a avut — și Marin Nedelea a argumentat neîndoielnic — ca rost „accelerarea dezvol- tării industriei”, cum precizează autorul în încă intitularea paragrafului de la pagina 80. Remarc însă — în acest spațiu succint de recenzie — numai citeva aprecieri ale unor oameni politici din epocă, pe care autorul îi citează. Ștefan Cerchez, președintele U.G.I.R., declara în 1923 că primul ministru, ca și ministrul de finanțe, „Sînt convinși de importanța dezvoltării industriei în statul român întregit”, „că prosperitatea și independența țării nu pot exista decît bazîndu-se pe o industrie puternică”. („Viitorul”, 15 mai 1923) (p. 82); sau, în memoriul adresat străină- tății de guvernul român, în 1924 : „România posedă elementele necesare pentru a asigura dezvoltarea unei activități industriale aproape complete, capabile să satisfacă în mare parte nevoile țării”. („Democrația”, anul XII, nr. 9,1924) (p. 82). Vintilă Brătianu, în lucrarea Politica financiară, monetară și economică a României (p. 37) : „Azi ne trebuie industrie, precum ne trebuie și agricultură. Agricultura este, desigur, azi ramura principală ... dar și industria poate deveni in curînd o ramură tot așa de importantă ca și cealălaltă” (în cartea lui M. Nedelea, p. 82). Aprecierile mai de ansamblu le-am găsit, firește, în această primă și bogată parte a lucrării, căci au fost referiri nu numai la partidul liberal ca partid, ci și — și mai ales — ca partid de guvernămînt, implicînd deci nemijlocit problemele și interesele efective ale statului român, ale țării. Valoroase contribuții are Marin Nedelea și în paginile, și ele numeroase, în care — în aceeași manieră de minuțiozitate temeinică și totodată de interpretare teoretică — analizează principalele partide burgheze din opoziție (Partidul Național; Partidul Țărănesc; Partidul Poporului) și regrupările în rîndurile opoziției burgheze, cadru în care — după cum indică în chiar titlu (p. 197) — se ocupă de „Formarea Partidului Național-Țărănesc”. E capitolul împărțit în cele mai multe paragrafe, tocmai pentru ca analiza să fie cît mai adecvată situațiilor multiple. Nu numai ca încheiere, ci, în primul rînd, pentru că este o idee primordială, Marin Nedelea scrie : „Un factor a cărui prezență și evoluție a influențat puternic temeiurile ce au determinat regrupările politice din perioada analizată a fost afirmarea tot mai pronunțată în viața socială și politică a clasei muncitoare, ridicată pe o treaptă superioară prin crearea și acti- vitatea Partidului Comunist Român” (p. 264). Evident, autorul nu și-a propus să se ocupe în mod special de istoria partidului nostru comunist, de interferența și rolul lui în ansamblul analizat al partidelor politice burgheze (de la guvern, ori din opoziție in anii 1922 — 1926), și in viața generală a țării, însă din întreaga sa carte rezultă că deși aceste partide au avut atitudinile pozitive, evidențiate și în această carte, totuși, cu toate dificultățile pe care le întîmpina, și cu toate tezele greșite introduse în anumite etape în documentele sale, Partidul Comunist Român a reprezentat, incontestabil, poziția politică, ideologică cea mai înaltă și firește de cea mai largă perspectivă istorică, întrucît nimic din origi- nea și din esența lui nu îl determina să se teamă în nici un fel de desfășurarea necontenită a progresului istoric. E ceea ce atestă, fără îndoială, istoria de atunci și pînă acum, și mai cu seamă istoria edificării socialiste în patria noastră. Iată de ce am considerat, și consider încă odată în acest sfîrșit de recenzie că lucrarea, foarte bine documentată și interpretată, oferită de Marin Nedelea este o contribuție temeinică neapărat necesară în ffontul ideologico-științific din România, în creșterea necontenită a cuan- tumului și valorii literaturii istorice de specialitate despre perioada de care a fost vorba, și despre istoria României în ansamblul său. Constantin Mocanii www.dacoromanica.ro 832 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINA DE ISTORIE 4 ȘTEFAN PÂSLABU, Republica la români. Ideal și împlinire, Edit. militaiă, București, 1987, 197 p. Recent, mai vechile preocupări ale istoricului militar Ștefan Pâslaru, legate de evenimen- tele de la 30 decembrie 1947, s-au materializat într-un volum. în partea sa introductivă intitu- lată „Evoluția ideii de republică la români” (p. 7—41), autorul semnalează faptul că Încă din secolul al XVI-lea unele dintre marile personalități populare s-au pronunțat pentru respectiva formă de guvemămînt (p. 11). în epoca modernă, numărul adepților republicii a crescut considerabil; ei proveneau mai ales din pătura intelectualilor (p. 18). însă, situația internațională din veacul trecut, era potrivnică împlinirii acestei aspirații a poporului nostru, devenită realitate spre sfîrșitul deceniului cinci al următorului secol. După domnul unirii, socotit de autor ca fiind primul conducător republican din istoria neamului (p. 15—16), la cîrma țării a venit Carol I, împotriva căruia forțele democratice au organizat insurecția din orașul Ploiești, și, apoi, în ultimul an al războiului franco-prusac manifestația republicană din capitală. O dată cu apariția mișcării muncitorești și socialiste, ideile republicane au căpătat noi valențe. Abolirea monarhiei, emanciparea socială și națională, popularizarea acestor concepții înaintate în rîndul militarilor, sînt cîteva din prevederile programatice ale socialiștilor înserate in paginile volumului. în epoca interbelică lupta pentru republică a fost un obiectiv major al politicii P.C.R. Continuator al celor mai înaintate tradiții revoluționare ale poporului, partidul comunist, con- sidera că edificarea unei societăți mai drepte în România era condiționată de cucerirea puterii de stat de către masele populare și de înlăturarea monarhiei. Ținînd cont de compoziția lui socială, conchide autorul, partidul comunist s-a străduit să-i atragă pe militari în șuvoiul revoluționar; a combătut educația promonarhică făcută tine- retului în timpul stagiului militar, căutînd să-i stimuleze „răspunderea patriotică” ; a luat atitu- dine atît împotriva dictaturii regale cît și a celei antonesciene. Dar în condițiile istorice din anii 1940—1944, comuniștii au renunțat temporar la lupta împotriva monarhiei și au acționat, pe de o parte, pentru constituirea unei largi alianțe cu for- țele antifasciste ale poporului în vederea apărării intereselor naționale periclitate de politica reacționară a cercurilor conducătoare, iar pe de alta pentru înregimentarea armatei în rezistența națională, antifascistă. în capitolul (întîi) „Integrarea armatei în procesul revoluționar din societatea românească în perioada premergătoare instaurării republicii (23 August 1944 — decembrie 1947) (p. 42—83) Ștefan Pâslaru relevă importanța includerii în guvern a reprezentanților partidelor social-democrat și comunist, politica realistă a acestuia din urmă în etapa cea precedat proclamarea republicii, datorită căreia a reușit să evite un război civil, tactul dovedit de comuniști în relațiile cu grupările burgheze, soluțiile adoptate pentru rezolvarea uiior probleme stringente. Se releva procesul de democratizare declanșat în instituția militară în primii ani ai revoluției, modul în care ea a fost antemată de comuniști la „înfăptuirea prefacerilor social progresiste din viața țării, îndepărtarea treptată a armatei față de suveran, participarea militarilor alături de masele populare, la lupta pentru cucerirea puterii. Autorul arată că oștirea n-a putut fi antrenată de forțele de dreapta în acțiunea organizată de ele în vara lui 1945 ce viza căderea guvernului de largă concentrare democratică, a cărei politică militară era inițiată de partidul comunist; înfățișează măsurile luate pe linie de sat pentru metamorfozarea treptată a instituției militare și atitudinea prudentă a P.C.R. față de rege, care (încă) mai avea influență în armată, integrarea ei în viața social-politică a țării. „Semnificații politice și militare ale proclamării republicii” (p. 84—121) este capitolul al doilea, ce însumează același număr de subcapitole ca și precedentul, în care Șt. Pâslaru sur- prinde incapacitatea cercurilor conservatoare de a opri înaintarea națiunii pe calea propășirii, schimbarea raportului de forțe în favoarea democrației, modificarea profilului și înlocuirile operate în pîrghiile de comandă ale instituției militare, sporirea influenței partidului comunist în cadrul acesteia, pregătirile comuniștilor pentru confruntarea decisivă cu monarhia, rolul important al oștirii în cea dinții etapă a revoluției din țara noastră; folosește surse de primă mină pentru a ilustra abdicarea regelui (p. 96—97); prezintă cîteva dintre măsurile luate de autorități, imediat după abolirea monarhiei; se referă la entuziasmul populației și al oame- nilor în uniformă față de istoricul eveniment, la atașamentul și adeziunea militarilor față de republică, și la hotărîrea lor de a o sluji cu devotament, (p. 118—119). www.dacoromanica.ro 5 CARTEA ROMÂNEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 833 Avînd o simetrie asemănătoare cu primele două, cel de-al III-lea capitol (p. 122—196), „Mutații calitative produse în evoluția statului român și armatei în anii republicii”, conține referiri la transformările petrecute în România postbelică pină in 1965, dată cînd a fost adop-1 tată denumirea de republică socialistă; schițează schimbările intervenite în natura și rosturile statului nostru după Congresul al IX-lea al partidului; creionează puternica înflorire a demo- crației în epoca pe care cu mindrie o numim „Epoca Ceaușescu”, prefacerile radicale realizate în toate componentele armatei, rolul tovarășului Nicolae Ceaușescu la îmbunătățirea muncii politice și educative în cadrul oștirii, la sporirea combativității și modernizării sale. De la jumătatea deceniului șapte al acestui veac, remarca St. Pâslaru au crescut răspun- derile instituției militare în societate, ea avînd un rol deosebit nu numai pe plan militar ci și pe plan social-economic în făurirea noii orinduiri. în continuare, subliniază aportul tovarășului Nicolae Ceaușescu la dezvoltarea și fundamentarea doctrinei militare românești, doctrină baza- tă pe întreaga experiență a trecutului și a prezentului socialist al țării, contribuție de seamă la confruntarea de idei pe plan mondial privind rolul organismului militar în societatea contem- porană. Cu această lucrare, istoriografia noastră întregește imaginea referitoare la marile trans- formări ce ău avut loc în România postbelică, transformări in care armata, prin importantele ei funcții social-politice, a fost profund implicată. Ilie lonescu JOSEF OPATEKY, Antecedentes historicos de la formacion de la nacion cubana, Universidad Carolina, Praga, 1986, 254 p. Josef Opatrny, unul dintre cei mai renumiți iberoamericaniști cehoslovaci contemporani, ale cărui calități și competență științifică în investigarea istoriei Americii Latine sînt unanim recunoscute, oferă cititorilor de limbă spaniolă o nouă și foarte interesantă lucrare referitoare la procesul de formare al națiunii cubaneze. Chiar din Introducere (pp. 9—39), după ce abordează procesul de formare și dezvoltare a națiunii in general, el arată că în această lucrare Iși propune să studieze dezvoltarea societății cubaneze în perioada care începe cu a doua jumă- tate a secolului al XVIII-lea și se termină la sflrșitul secolului al XlX-lea, cînd Cuba se deschide pieței mondiale și intră în luptă cu colonialismul spaniol, evenimente care marchează desăvîr- șirea procesului de formare a națiunii cubaneze. în primul capitol al lucrării, Făclnd parte din piața mondială (pp. 41—60) autorul analizează evoluția economiei cubaneze din momentul cuceririi temporare a Havanei de către englezi (1762) pînă la începutul secolului următor. El arată că economia se baza in principal pe trei culturi: a trestiei de zahăr, a cafelei și a tutunului, prima cunoscind un avlnt deosebit, dezvoltarea tuturor acestor ramuri depinzlnd de evoluția pieței mondiale, ceea ce semnifică începutul integrării Cubei în această piață. Capitolul următor, Neooia de schimbări (pp. 61 — 88), ia în discuție situația politică din insulă, determinată atit de evoluția economică, cît și de evenimentele politice din Spania și din America Latină (războiul antinapoleonian, revoluția de eliberare hispanoamericană, revoluția lui Rafael de Riego). Pe la 1820 se disting în Cuba trei curente politice în rîndurile clasei dominante și anume : reformismul, anexionismul, care preconiza anexarea Cubei la Statele Unite, și independentismul. Reformismul, cel mai puternic dintre ele, reprezentînd interesele plantatorilor de trestie de zahăr, preconiza, prin intermediul principalului său expo- nent, Francisco Arango y Parreno, formarea în insulă a unui guvern propriu, reprezentativ, puternic și autonom, dar fără desprinderea de Spania. El reprezenta o posibilă amenințare la adresa dominației spaniole, dar Madridul a reușit să-1 mențină sub control datorită temerii plantatorilor de o eventuală răscoală a sclavilor, ca cea din Haiti, și datorită anumitor reforme (1817 —abrogarea monopolului regal asupra vînzării tutunului, 1818 — liberalizarea într-o măsură importantă a comerțului exterior al Cubei și o reformă școlară preconizînd o mai bună calitate a învățămîntului primar și crearea unor școli specializate pentru comerț, meșteșuguri și agricultură) care veneau în întîmpinarea revendicărilor formulate de aceștia. Dorința claselor dominante de a menține sclavia și teama lor de o răscoală a sclavilor explică și faptul că ideile independeniste cunosc o răspîndire redusă in această perioadă. în capitolul Schimbările ecooomice din perioada 1817—1868 (pp. 89—108) autorul arată că producția de zahăr cunoaște o puternică dezvoltare, la fel ca și cea de tutun, sint introduse căile ferate îh 1837 și o rețea de telegraf în 1854. Tot acum are loc un proces de mecanizare a producției de zahăr, proces care necesită muncă salariată dar, în același timp, intensificarea cultivării trestiei de zahăr face să crească și numărul de sclavi. Astfel se pro- www.dacoromanica.ro 834 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 6 duce o suprapunere a metodelor și relațiilor de producție moderne cu cele vechi, ceea ce va pro- voca o criză nu numai economică, ci și socială. In același timp se remarcă și faptul că exportul cubanez de zahăr este dirijat tot mai mult spre piața Statelor Unite ceea ce va face să crească, dependența economiei cubaneze de această piață. CapitolulJV, Pericolul americanizării (pp. 109—121), analizează curentul politic anexionist al cărui principal reprezentant a fost Narciso Lăpez. Autorul arată că anexionismul era pro- movat de sectoarele politice cele mai reacționare și era, în același timp, strîns legat de expan- sionismul nordamerican care avea drept obiectiv cucerirea unor foste colonii spaniole. Problema fundamentală a anexionismului cubanez era aceea a menținerii sclaviei, lucru ce putea fi garantat de Statele Unite, unde exista de asemenea sclavie în statele din sud. Anexionismul a fost, după expresia autorului, un drum fără ieșire în ceea ce privește dezvoltarea rezistenței împo- triva colonialismului spaniol atît din punctul de vedere al formării națiunii cubaneze, cît și din acela al formării unui stat independent. Următorul capitol, Naționalitatea în opera lui Jose Antonio Saco (pp. 123 — 139) abordează principalele aspecte ale concepției acestuia asupra noțiunilor de naționalitate și națiune. Jos6 Antonio Saco a fost un exponent al creolilor bogați, un fruntaș al mișcării reformiste, continuator al lui Parreno, un exponent al punctului de vedere după care cubanezii constituiau, în cadrul regatului spaol, o entitate particulară. în același timp a fost un critic acerb al anexionis- mului și a luptat pentru profunde reforme sociale în Cuba. Saco s-a opus cu hotărîre anexării arătind că aceasta ar duce la o colonizare anglo- saxonă și la schimbarea structurii populației. Pentru Saco naționalitatea era imortalitatea popoa- relor și originea cea mai pură a patriotismului. El definea astfel naționalitatea : un popor care locuiește același pămint și are aceiași origine, aceiași limbă și aceleași obiceiuri. în concepția sa diferența dintre naționalitate și națiune este dată de faptul că a doua presupune suverani- tatea și independența completă. Orice națiune presupune naționalitatea, dar naționalitatea singură nu poate constitui o națiune. Saco aparținea susținătorilor ideii unei naționalități cubaneze particulare pe care o concepea însă compusă numai din locuitorii albi, cu exclude- rea negrilor și a mulatrilor, dar fără a fi totuși un rasist. Naționalitatea avea pentru el cinci trăsături și anume : limba, originea comună, obiceiuri comune, comunitate de teritoriu și de religie. Națiunea este caracterizată de el din punctul de vedere al statului și al guvernării. în ansamblu, ideile lui Saco, după părerea autorului, au contribuit la consolidarea conști- inței comune a locuitorilor creoli, care încep să caute argumente pentru exigențele lor politice nu numai în sfera economică, ci și în tradițiile istorice ale Cubei. Capitolul VI, Procesul de populare a Cubei (pp. 141—175), este consacrat demografiei istorice. După un început dificil, populația autohtonă dispărind rapid, iar spaniolii plecînd în Mexic și Peru, abia prin decretul regal din 16 iunie 1561 au fost puse adevăratele baze ale colonizării sistematice a întregii insule. Populația Cubei a fost compusă, în principal, din două elemente : spaniolii și negrii aduși ca sclavi din Africa. La aceștia s-au adăugat, de-a lungul istoriei și în împrejurări istorice diferite, coloniști francezi, englezi și chiar chinezi, care încep să vină din 1847. Autorul analizează recensămintele populației efectuate în Cuba începînd cu, primul, din 1774, și terminînd cu cel din 1887. Dacă la primul, populația albă era majoritară la cele din 1827 și 1841, majoritară devine populația de culoare, datorită importului masiv de sclavi negri. Dar recensămîntul din 1861 marchează o creștere constantă a populației albe și o scădere a celei de culoare, la fel ca și cele din 1877 și 1887, cînd la o populație de 1.631.687 locui- tori, 1.012.869 erau albi și 528.798 negrii și mulatrii, dar între timp, în 1886 sclavia fusese abolită. în capitolul VIII, Noua realitate socială si economică (pp. 207—224), autorul analizează evoluția economiei și societății cubaneze în ultimele decenii ale secolului XIX. Se constată că acum munca salariată devine predominantă și împreună cu modernizarea mijloacelor de producție reprezintă un pas important pe linia tranziției spre metodele de producție capitaliste. In ansamblu, consideră autorul, și noi sîntem de aceiași părere cu el, în Cuba se stabilesc acum relații capitaliste de producție și se formează cele două clase antagoniste, proletariatul și burghezia. Dar victoria capitalismului nu se limitează numai la mediul urban, ci se face simțită puternic și în zonele rurale și, o dată cu aceasta și cu desființarea sclaviei, se poate considera că procesul de formare al națiunii cubaneze este încheiat. Analiza politică și ideologică a acestui fenomen este abordată de autor în capitolele VII, Independentismul fi originea națiunii cubaneze (pp. 177—206) și IX, Marti fi Maceo (pp. 225—235). Idependentismul era mișcarea politică al cărui obiectiv final era eliberarea Cubei de sub dominația spaniolă. Primele mișcări, cele din 1823 și 1826 au fost repede înăbușite și abia în deceniile 6 și 7 ale secolului XIX mișcarea cunoaște un nou avînt generat de criza economică din 1857 care a radicalizat burghezia cubaneză. în același timp mișcarea refor- mistă își pierde din importanță deoarece nu a reușit să obțină nici o concesie mai importantă din partea metropolei. Dispare de asemenea și anexionismul ca urmare a evenimentelor din Statele Unite dintre 1861 și 1865. Din aceste cauze cîștigă tot mai mult teren idea luptei www.dacoromanica.ro 7 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 835 armate împotriva colonialismului spaniol, luptă care a ajutat la unirea tuturor adversarilor stării de lucruri existente atunci și a creat o comunitate care va genera națiunea cubaneză. Cele două războaie pentru independență (1868—1878 și 1895—1898) au marcat ultima fază a procesului de formare al națiunii cubaneze, aceasta deoarece au adus de aceiași parte a baricadei pe creoli, negri, mulatri și chinezi și au realizat simbioza dintre independentism și aboliționism. în privința ideologiei promovată de Josâ Marti și Antonio Maceo se remarcă faptul că amindoi ajung la convingerea că există un vecin puternic în nord, a cărui economie, cultură și sistem politic se deosebesc în mod fundamental nu numai de realitatea politică cubaneză, ci și de aceea latinoamericană în general. Această conștiință împreună cu evoluția economică a Cubei după 1868 constituie factorii cei mai semnificativi și caracteristici ai vieții cubaneze în ultimele decenii ale secolului XIX, cînd se poate vorbi despre punctul culminant al procesului de formare al națiunii cubaneze. Concluziile autorului fpp. 237 — 245) nu fac decit să întărească aceste considerații. în ansamblu considerăm că lucrarea lui J. Opatrny reprezintă o încercare reușită de a descifra evoluțiile economice, sociale, politice și culturale care toate la un loc au constituit procesul istoric de formare al națiunii cubaneze. Ea, avînd la bază o bogată bibliografie (peste 130 de titluri), reprezintă o adevărată chintesență a cercetărilor întreprinse în această direcție pînă in prezent și, în același timp, prin problemele, dar mai ales prin optica cu care acestea sînt abordate, deschide noi cîmpuri de investigație care își așteaptă istoricii și răspunsurile adecx ate. Eugen Denize * * * Cinq siecles de relations franco-suisses, Hommage d Louis-Edouard Roulet, Neuchâtel, 1985.359 p. Louis-Eduard Roulet este un nume demult consacrat în istoriografia elvețiană. Născut la 18 octombrie 1917, a făcut studii la Geneva și Berna. în 1934 a obținut doctoratul în litere cu teza Vollaire et les Bemois. Strălucit cadru didactic, Roulet a predat la Berna, New York, Neuchâtel și Delemont. Preocupat de studiul relațiilor franco-elvețiene, a fondat Central de studii istorice privind relațiile franco-elvețiene. A condus delegația țării sale la congresele inter- naționale de științe istorice de la Moscova (1970) și San Francisco (1975). Volumul de față se dorește un modest omagiu adus de autori unei opere prolifice și de mare densitate. Biblio- grafia (p. 10—12) înregistrează 46 titluri de lucrări, studii, articole. în Avant-Propos G. A. Che- vallaz reface drumul parcurs de știința istorică din Elveția în analiza relațiilor franco-elvețiene. Aceste contacte au fost importante deoarece nu au fost in discuție doar simple raporturi de vecinătate, ci relații între un stat unitar și unul federal, între o concepție monarhică și una repu- blicană. în 1444 viitorul Ludovic al Xl-lea al Franței s-a confruntat cu elvețienii la Saint Jacques-sur-la Boise, unde cei din urmă i-au opus o dîrză rezistență. Alianța perpetuă între cele două țări din 1521 a oferit condițiile necesare statutului de neutralitate a cantoanelor, în care s-a conturat un regim politic oligarhic. Abia în 1815, după ce a cunoscut influența ideilor Revoluției franceze și a fost ocupată de Franța, Elveției i s-a recunoscut statutul internațional particular. La jumătatea secolului al XlX-lea agitația revoluționară a dus la statutarea unui sistem politic federativ, cu o putere centrală, ce gira politica externă și forțele armate. în anii celor două conflagrații mondiale guvernul elvețian a urmărit atent situația din Franța, față de care a manifestat deseori simpatie, deși s-a aflat într-o situație foarte grea. Din cele 26 studii cuprinse in lucrarea omagială, numeroase vizează istoria economică. Henri Dubois în Merchands D’Outre-Jura en Bourgogne ă la fin du Moyen-Age (oers 1340 — vers 1440), (p. 21—30) dezvăluie legăturile economice ale negustorilor din Juraîn Burgundia. Rutele Laussane-Dijon și Jougne-Salins au fost foarte solicitate în comerțul cu produse textile și cai. între 1340—1341 este menționat cazul negustorilor de lină Jean de Lifege din Laussane și Jeannot Jacquinot din Vevey. Tîrgurile din Chalons și Champagne au reprezentat centre înfloritoare de schimb economic. în Laines de Bourgogne et Draperie Tribouigeoise : A propos d’un contrat de 1381, (p. 31—35), Jean Richard se oprește asupra unui contract din august 1381, ce atestă o bogată activitate economică în zona Fribourg. Lina a tranzitat prin Saint-Jean-de Losne și Jougne către Cîmpia Lombardă și a alimentat un intens flux comercial. Philippe Gem identifică în Les relations iconomiques franco-suisses pendant la Bevolution francaise (1793—1794), (p. 153 — 166) o strînsij colaborare economică între cele două țări în perioada revoluției din 1789—1794. Autorul arăta că Elveția a jucat un rol decisiv în aprovizionarea Franței peste, blocusul militar și economic a primei coaliții contrarevoluționare. Negustorii din Bertia, Băle Saint-Gall, Ziirich au acționat pentru aprovizionarea oficială sau prin contrabandă a Parisului www.dacoromanica.ro 836 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE § cu cereale, orez, carne, cai, vite cornute, produse textile, muniții. Masacrarea Insă a soldaților elvețieni, ce asigurau la 10 august 1792 paza palatului Tuilleries, a Încordat relațiile franco- elvețiene, iar Dieta a rupt legăturile cu Franța. Numai grație activității ambasadorului Franțois de Berthelemy contactele s-au reluat. Jean Courvoisier insistă asupra consecințelor realizării căi ferate Besanțon—Neuchâtel—Locle, de importanță regională deosebită, In La Difficile Realisalion de Chemin de Fer de Besancon au Locle, (p. 225—232). Franțois Jequier în studiul Les origines de Jaeger — Le Coullre : Un aspect des relations economiques franco-suisses dans la prâmiere moilie du XlX-e sitele, (p. 245—258) reconstituie istoricul firmei Jaeger-Le Coultre, Întreprindere de seamă în domeniul produselor electrice. între vinzare—cumpărare, întreprin derea, rod al colaborării franco-elvețiene, și-a diversificat producția, chiar în anii crizei economice (1929—1933). Urmările denunțării în 1933 și 1936 de către Elveția a convențiilor comerciale încheiate cu Franța sint investigate amănunțit de către Jean-Claude Favez în contribuția Les raisons du plus forl ne soni pas toujours les meilleurs, (Quelques remarques sur les relations commer- ciales franco-suisses dans les annees 30), (p. 259—270). Favez își transformă participarea la volum într-o pledoarie pentru vitalitatea economiei elvețiene, pentru capacitatea sa de a depăși fazele de criză și de a se adapta realităților pieții externe. Privind problematica economiei post- belice Philippe Marguerat și Gârard F. Bauer în Les negocialions economiques franco-suisses de 1945, (p. 299—303) și respectiv La Participation de la Suisse â la reconslruclion economique de l’Europe au lendemain de la Seconde Guerre Mondiale (1947—1948), Un temoignage, (p. 305—325) demonstrează rolul de creditor al Elveției — un împrumut de 250 milioane franci francezi acordat Parisului, dar și participarea guvernului de la Berna, în ciuda reafirmării neutralității sale, la refacerea economică a Europei. Rolului unor zone li sînt dedicate două articole. Remy Acheuer în Les Grisons dans les Communications entre France, Venise el l’Orient au milieu du XVI-e sitele, (p. 37—49) analizează importanța „drumului drept”, ce traversa Alpii între Coire și Lonato—Verona legînd Lyonul de Adriatica. Deși un drum lung, el a fost sigur pentru agenții diplomatici, curieri și diplo- mați, ce s-au îndreptat spre Orient. Numeroase memorii de călătorie au transmis grija autori- tăților pentru Întreținerea circulației pe acest drum, de altfel lung și accidentat. Poziția Strase bourgului pe parcursul a două secole transpare din contribuția lui Bemard Vogel, intitulată Un- alliance manquee : Strasbourg et les XIII cantons (1555—1789), (p. 111 — 121). Reforma a con* ferit relațiilor Intre cantoane și Strasbourg o tentă confesională, dar nu doar atît. Perioada* 1530—1681 a Înscris legături strînse, pecetluite de alianța Intre Strasbourg și Berna, Băle, în condițiile războaielor religioase și a neputinței militare a Imperiului. Apogeul lor s-a marca între 1584—1588, cînd o delegație din Strasbourg a participat la lucrările dietei de laBaden, s-au organizat concursuri de tir cu arcul, iar cantoanele Berna și Ziirich au fost susținute contre ducelui de Savoia. Prezența unor studenți protestanți elvețieni la Universitatea din Strasbourg a consolidat comuniunea confesională. După 1681, in urma anexării Strasbourgului de către Ludovic al XlV-lea, relațiile cu Elveția au devenit sporadice și doar Facultatea de Medicin ă din oraș a mai atras un număr relativ redus de studenți. Ecoul unor momente cruciale din istoria celor două țări în presa epocii sau arhive străine, face obiectul cîtorva interesante studii. Reflectarea trecutului Elveției în opera lui Jules Michelet este tema contribuției lui Peter Stadler- Die Schweitz in Michelels Tagebiichern, (p. 183 — 194). Evenimentele din 1830—1831, Comuna din Paris se regăsesc în paginile semnate de Edwin Bucher și Albert Schoop sub titlul Frank- reichs, Einflussname auf die Schweitz 1830—1833 aus der sicht Oslerreichischer Dokumenle, (p. 195—211) și mai ales Die Pariser Commune von 1871 im urteil der Schweizer Gesandschafl, (p. 213—224). Un studiu interesant publică Gabrielle Berthoud. în Les francais dans le clergt neuchâtelois d l’cpoque de la Reforme, (p. 51—71) autorul prezintă rolul francezilor în răspîndi- rea Reformei în cantonul Neuchâtel. Printr-o anchetă amănunțită Berthoud a stabilit o listă a predicatbrilor francezi între 1530 — 1563 în teritoriul Neuchâtel și senioria de Valangin. Cei 60 clerici au provenit dintre studenții aflați la studii, refugiații politici, dar și voluntari din Lyon, Macon, Paris, Champagne, Normandie, Beaune. Astfel biserica reformată din Neuchâtel a dato- rat Franței 2/3 din clericii săi (cf. p. 53). Binecunoscuții Yves-Marie Berce și Andră Corvisier se ocupă de mercenariatul militar și locul său în istoria cantoanelor. Berci în Le role des Suisses pendant la Fronde: „Maitres ou Scrvileurs”?, (p. 73 — 86), deși colateral în funcție de poziția cantoanelor față de Frondă, declară că corpul militar elvețian a fost un atu decisiv în mina autorității centrale, ce a dorit să-1 păstreze indiferent de preț. Elvețienii au protejat Palais- Royal și fuga regelui la 6 ianuarie 1649 la Saint-Germain, au apărut Parisul în două rînduri în 1649 și 1652. Neplata soldei mercenarilor a dus insă la agitații în 1649—1650 incit o misiune diplomatică extraordinară din partea cantoanelor a vizitat Parisul pentru a-și rechema sol- dații. Doar intervenția familiei regale a salvat Franța amenințată în Piemont, Picardie și Catalonia. Andrâ Corvisier propune o privire exhaustivă asupra forțelor militare de naționalitate elvețiană aflate în serviciul Parisului. în Une armee dans l’armee : Les suisses au service de la www.dacoromanica.ro 9 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 837 France, (p. 87—98), pe baza unor noi documente autorul estimează la 20000 numărul elvețienilor tn secolul al XVIII-lea în slujba coroanei franceze. Ei s-au recrutat pe baza voluntariatului și au avut o organizare militară proprie sub conducerea Colonelului General al Elvețienilor. Au avut dreptul să apeleze la legile elvețienilor și s-au bucurat de libertate religioasă. în 1739 erau consemnate 9 regimente regulate fiecare cu 2 batalioane la Lille, Douai, Aire, Băthune, Bouchain, Cambrai, Cond6, Maubăge, Fort-Louis, Philippeville ! Deci „o armată in armată cu caracteristici proprii: o soldă superioară, o justiție mai riguroasă, o organizare, ce le dădea o unitate reală...” (p. 91). Pornind de la arhivele departamentale din Doubs, unde a studiat 37 dosare pentru peri- oada 1751 — 1764, Maurice Gresset în Correspondance entre le Conseil d’Etat de Neuchâtel et l’In- tendant de Franche-Comti au milieu du XVIII-e si iele, (p. 99—109) se apleacă asupra delimitării frontierei între cele două state și în funcție de aceasta afacerile judiciare cu motivație penală și comercială. Georges Livet insistă în comunicarea „Delicatesse republicaine et Absolutisme monar- chique”, Note sur l’interiret des Instructions aux Ambassadeurs pour la conaissance des rapports franco-heloetiques sous l’Ancien Regime, (p. 123 — 139) asupra interesului Parisului de a dezvolta relații bune cu cantoanele elvețiene în vederea asigurării recrutării de soldați, dar și a securității frontierelor. Prin tratatele de alianță din 1521, 1663, 1777 regele Franței s-a impus drept garan- tul unității Confederației Helvetice. Paralel s-a vehiculat în cantoane o literatură de multe ori antibourbonică, de inspirație evident iluministă și ce a avut drept autori pe Voltaire la Fernay și Rousseau la Geneva. Monopolul statului asupra educației a fost un fapt real în anii Imperiului Napoleonian. Ocuparea Savoiei, a episcopatului de Băle și a comitatului de Montbăliard de către trupele franceze a grăbit dominația intelectuală a Academiilor din Lyon șl Strasbourg asupra zonelor Geneva, Mulhouse, Dâlemont, Saint-Maurice, Neuchâtel. Discuția în jurul mono- polului cultural este inițiată de Andre Bandelier în Les colleges des pays reunis & la France dans l’Unioersili Imperiale: Monopole napoleonien ou concurence ecclesiastiquel, (p. 167 — 182), ce remarcă totodată în mod just tendința Parisului de a înfăptui la nivelul Imperiului și o centrali- zare tn plan cultural. Elveția a interpretat un rol semnificativ în anii celui de al doilea război mondial. Cu neutra- litatea mereu amenințată de Reich, guvernul federal a observat atent desfășurarea de forțe și a oferit refugiu celor dornici de libertate. în studiul Une page de la risistence francaise ecrite en Suisse, (p. 293—298), Henri Michel afirmă că cantoanele au fost „plămînul pentru o rezis- tență încă slabă, a cărui izolare ar fi sufocat-o treptat”, (p. 293). Placă turnantă a contactelor cu Europa ocupată, scenă a confruntării între agenturile de spionaj adverse, ea a fost generoasă cu mișcarea de rezistență din zonele limitrofe frontierei, în Alpi și Jura. Deosebit de interesante sînt articolele, ce tratează relațiile Elveției cu Franța de la Vichy. Edgar Bonjour în Rcise oon Schuieizer Journalislen nach Vichy zu Pilain und Laval 1942 (p. 273—280), descrie călătoria la Vichy a unui grup de gazetari elvețieni, ce solicitaseră un interviu mareșalului Pfetain. Cu acest prilej au fost formulate aprecieri judicioase cu privire la criza regimului colaboraționist din Franța. Tema este reluată de Oscar Gauye în La crise politique de novembre-decembre 1943 i Vichy, Commentairas du ministre Walter Slucki et de la presse romande, (p. 281—292), dar aprecie- rile sînt realizate de această dată pe baza interpretării corespondenței diplomatice a ministrului elvețian la Vichy, Walter Stucki cu Consiliul Federal, dar și a articolelor din „La Suisse”, „Jour- nal de GenCve”, „Gazette de Laussanne”. Max Petitpierre scrie articolul La mission de Cari Jacob Burckardt â Paris 1945—1949, (p. 325—335), în care prezintă rolul lui Cari J. Burckhardt, președinte al Crucii Roșii Internaționale și fost înalt comisar al Ligii Națiunilor la Dantzig1 în reluarea relațiilor franco-elvețiene. Lucrarea se încheie cu aprecierile lui Roland Ruffieux din Changements et innooation dans la Suisse de 1’apre.s guerre : Quelques hypotheses de recherche, (p. 337—349), privind direcțiile de dezvoltare economică și politică în viitor ale cantoanelor. Amplă și detaliată frescă a relațiilor între Franța și Elveția de-a lungul istoriei, volumul omagial închinat profesorului Roulet este o veritabilă sinteză de istorie a Elveției, a cărei con- tribuție la propășirea tezaurului civilizației universale este imensă, dar insuficient studiată pînă în prezent. NO TE 1 Vezi și catalogul expoziției The Good Offices of Sivitzerland, Swiss National Museum, Ziiricb, 1975, 27 p. Mihai Manea 7 — C. 2422 www.dacoromanica.ro „REVISTA DE ISTORIE” publică In prima parte studii, note și comunicări originale, de nivel științific superior, din domeniul istoriei vechi, medii, modeme și contemporane a României și universale. în partea a doua a revistei, de informare științifică, sumarul este completat cu rubricile : Probleme ale istorio- grafiei contemporane, Cronica vieții științifice, Cartea românească și străină de istorie, In care se publică materiale privitoare la manifestări științifice din țară și străinătate și sint prezentate cele mai recente lucrări și reviste de specialitate apărute In țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sint rugați să trimită studiile, notele și comunicările, precum și materialele ce se Încadrează In celelalte rubrici, dactilografiate la două rînduri, trimiterile infrapaginate fiind numerotate In continuare. De asemenea, docu- mentele, vor fi dactilografiate, iar pentru cele în limbi străine se va anexa tradu- cerea. Ilustrațiile vor fi plasate la sflrșitul textului. Numele autorilor va fi pre- cedat de inițială, titlurile revistelor citate in bibliografie vor fi prescurtate con- form uzanțelor internaționale. Responsabilitatea asupra conținutului materialelor revine In exclusivitate autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se restituie. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații se va trimite pe adresa Comitetului de Redacție, B-dul Aviatorilor, nr. 1, București — 71247. REVISTE PUBLICATE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA REVISTA DE ISTORIE REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE ȘI ARHEOLOGIE DACIA, REVUE D’ARCHEOLOGIE ET D’HISTOIRE ANCIENNE REVUE DES fiTUDES SUD-EST EUROPfiENNES STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIA ARTEI — SERIA ARTĂ PLASTICĂ — SERIA TEATRU-MUZICĂ-CINEMATOGRAFIE REVUE ROUMAINE DE L’HISTOIRE DE L’ART — SfiRIE BEAUX-ARTS — SfiRIE THEÂTRE - MUSIQUE - CINfiMA www.dacoromanica.ro DIN SUMARUL NUMERELOR VIITOARE Valoarea temporală a informației cartografice. Învățămîntul preuniversitar în Evul mediu. Tratatul din 7 martie 1395 : semnificația sa politică și cronologică. Ștefan cel Mare si războiul otomano-venetian din 1499 — 1503. 9 9 » Nicolae lorga și Revoluția franceză. înființarea consulatelor franceze în țările române și impactul asupra spiritului romanesc. Considerații privind cauzele prăbușirii Veneției. Problemele învăț ămîntuhii în parlamentul român. Pe marginea criticii reformelor școlare a lui Take lonescu. Ecoul unor evenimente istorice românești în presa norvegiană. Oamenii de știință și viața politică a României. Grigore Tocilescu și slavistica cehă din cursul secolului al XÎX-lea. Concepții privind industrializarea țării în timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. Misiuni militare românești trimise peste hotare în timpul domniei lui Alexandru loan Cuza. Promovarea de către socialiștii români a idealului păcii la congresele internaționale. Reacții în România față de atacarea Belgiei în 1914. Un sprijinitor al cauzei unității naționale românești în S.U.A. : Theodore Roosevelt. Legislația electorală în România după Marea Unire. Acțiuni comune ale românilor, cehilor și slovacilor în lupta pentru recunoașterea lor internațională 1916 — 1920. Poziția statelor europene față de războiul italo-etiopian văzută de diplomația S.U.A. Contribuția Biroului pentru servicii strategice al S.U.A. la victoria Națiunilor Unite. RM ISSO 5G7 - «30 I. P. Informația c. 2422 Lei 15