ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE Șl POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA DECEMBRIE EDITURA ACADEMIEI www.dacaromanica.ro ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA SECȚIA DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE COMITETUL DE REDACȚIE ION APOSTOL (redactor responsabil adjunct); NICHITA ADANILOAIE, LUDOVIC DEMENY, GHEORGHE I. IONIȚA, VASILE LIVEANU, AUREL LOGHIN, DAMASCHIN MIOC, ȘTEFAN OLTEANU, ȘTEFAN ȘTEFANESCU, POMPILIU TEODOR (membri). Prețul unul abonament este de 180 Iei. In țară abonamentele se primesc la oficiile poștale și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Cititorii din străinătate se pot abona adresindu-se la ILEXIM Departamentul Export-import presă, D.C. BOX 136 — 137 Telex 11226 — București, Str. 13 Decembrie nr. 3, 70116 Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „REVISTA DE ISTORIE”. Apare de 12 ori pe an Adresa Redacției B-dul«Aviatorilor nr, 1, REVISTA ISTORIE TOM. 35.Nr. 12 decembrie 1982 SUMAR INVESTIGAREA ISTORIEI ROMÂNEȘTI VICTOR V. GRECU, Unitatea și independenta națională in gindirea revoluționarilor români din sceolul trecut...............................................1277 M10DRAG MILIN, Interferențe politice româno-sirbe la confluența dintre tradiție și modernitate (1790-1848)............................................. 1298 IOLANDA MICU, RADU LUNGU, Domeniul lui Matei Basarab.........................1313 RĂZVAN THEODORESCU, Epoca lui Matei Basarab, răscruce a vechii culturi româ- nești ..................................................................1330 MEMORII, CORESPONDENȚĂ, ÎNSEMNĂRI Surse germane despre misiunea Chastclain în România (loan Chiper)............1339 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE Sesiunea științifică ,,350 de ani de la urcarea lui Matei Basarab pe tronul Țării Românești” (lolanda Micii) ; Prioritate românească pe plan mondial (Date privind istoria arhitecturii) (Radu Haret) ; O „metodă” de lucru reprobabilă (Nicolae Stoicescu) ; Reuniunea biroului Comisiei internaționale de istoriografie (Lucian Boia); Cronica................................................................1352 CARTEA ROMÂNEASCĂ Șl STRĂINĂ DE ISTORIE GUEORGHE I. IONIȚĂ, Istoria Partidului Comunist, a mișcării revoluționare si democratice din România (1934 —1947 ), Curs universitar, București, 1982, 225 p. (Mihai Opri/escu ) ..................................... 1357 ȘERBAN RĂDULESCU-ZONER, Dunărea, Marea Neagră și Puterile Centrale (1878 — 1898), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, 175 p. (Paul Cernovodeanu)..1359 EMIL DIACONESCU, DUMITRU MATEI, Alexandru cel Bun (1400—1432), Edit. militară, București, 1979, 144 p. (Mircea Soreanu).......................1360 ITALO BRIANO, Storia delleferovie in Italia, Cavalloti editori, Milano, 1977, voi. I —III, 2884-2954-191 p. (Dumitru P. lonescu)..............................1362 REVISTA REVISTELOR DE ISTORIE , * * „Dix-huitiime siâcle”, Paris, nr. 13 (1981), 588 p.; nr. 11 (1982), 543 p. (Ni- colae Liu).........................................................1368 INDEX ALFABETIC (Gelu Apostol) ....................................1372 Rî/ISCV DE ISTORIE”, Tom. 35, nr. 12, p. 1275- 1378, 1982. www.dacaromamca.ro TOME 35, n°. 12 decembre 1982 SOMM AIRE L'lNVESTIGATION DE L’HISTOIRE ROUMAINE VICTOR V. GRECU, L’uniU et l’independance naționale dans la pensee des revolu- tionnaires roumains du siecle passe................................... M10DRAG MIL1N, Interferences politiques roumano-serbe au confluent de la tradi- tion et de la modernite (1790 — 1848)................................. 1OLANDA MICU, RADU LUNGU, Le domaine de Matthieu Basarab.............. RĂZVAN THEODORESCU, L’ipoque de Matthieu Basarab, moment crucial de l’ancie- nne civilisation roumaine ............................................ mEmoires, CORRESPONDANCES, NOTES Sources allemandes sur la mission de Chastelain en Rouinanie (loon Chiper) . ... . CHRONIQUE DE LA VIE SCIENTIFIQUE La session scientifique ,,350 ans dcpuis l’avenement de Matthieu Basarab au trdns de Valachie (lolanda Micu) ; Prioritd roumains sur le plan mondial (Donnees con- cernant l’histoire de l’architectnre) (Radu Ilarei): Une „methode” de travail reprobable (Nicolae Sloicescu) ; Seance du bureau de la Commission internaționale d’historiographie (Lucian Roia); Chronique............................ LE LIVRE ROUMAIN ET ^TRANGER D’HISTOIRE GHEORGHE I. IONIȚĂ, Istoria Partidului Comunist, a mișcării revolufionarc si democratice din România (1934 — 1947). Curs universitar (L’histoire du Parti Communiste, du mouvement râvolutionnaire et d6mocratique de Roumanie (1934 — 1947), Cours universitaire), Bucarest, 1982, 225 p. (Mihai Oprifescu)............................................................ ȘERBAN RÂDULESCU-ZONER, Dunărea, Marea Neagră si Puterile Centrale (1 878 — 1898) (Le Danube, la Mer Noire et Ies Puissance Centrales (1878 — 1898), Editions Dacia, Cluj-Napoca, 1982, 175 p. (Paul Cernovodeanu).................. EMIL DIACONESCU, DUMITRU MATEI, Alexandru cel Bun (1400-1432) (Alexandre le Bon (1400 — 1432), Editions militaires, București, 1979, 144 p. (Mircea So- reanu)................................................................ 1TALO BRIANO, Sloria delle ferovie in Italia, Cavalloti editori, Milano, 1977, voi. 1 — III, 2884-2954-191 p. (Dumitru P. loncscu)............................ LA REVUE DES REVUES D’HISTOIRE „ ♦ * „Dix-huilieme silele”, Paris, no. 13 (1981) 588 p., no. 1 1 (1982), 543 p. (Nicolae Liu) INDEX ALPHABETIQUE (Gelu Apostol)............................... .REVISTA Dl Hfltli”, Tom. 35, nr . 12, p. 1275-1378 , 1982. www.dacaromanica.ro 1277 1298 1313 1330 1339 1352 1357 1359 1360 1362 1368 1372 61 INVESTIGAREA ISTORIEI ROMANEȘTI UNITATEA ȘI INDEPENDENȚA NAȚIONALĂ ÎN GÎNDIREA REVOLUȚIONARILOR ROMÂNI DIN SECOLUL TRECUT DE VICTOR V. GRECU în gindirea social-politică a revoluționarilor din secolul trecut, idealurile unirii tuturor românilor intr-un singur stat și al independenței naționale depline, strîns legate de cel al emancipării sociale, alcătuiesc o unitate indestructibilă. Examinarea modului cum se înfățișează aceste deziderate în gîndi- rea și preocupările leprezentanților generației revoluționare, precum și a celorlalți scriitori și oameni de cultură din secolul trecut, ca reflectare a convingerilor și năzuințelor maselor populare, demonstrează că acestea au fost apreciate și promovate întotdeauna în unitatea și interdependența lor. Imperativul unirii, în conștiința și lupta poporului, este întotdeauna legat de cel al libertății sociale și al independenței naționale depline, alcătu- ind o unitate și condiționîndu-se reciproc. Ele reprezentau temeiurile fundamentale fără de care națiunea nu își putea asigura emanciparea, nu se putea dezvolta liber pe făgașul destinelor sale istorice. Eeprezentînd o constantă a gîndirii și acțiunii forțelor înaintate ale poporului, încă din epoca etnogenezei și în tot cursul evoluției sale, idealurile unității și independenței naționale — preluate ca o sacră moș- tenire din gîndirea secolelor anterioare, cînd erau „visarea iubită a voie- vozilor noștri cei viteji, a tuturor bărbaților noștri cei mari cari întrupară în sine individualitatea și cugetarea poporului”1, așa cum recunoștea Bălcescu, vorbind de „apostolii românismului” 2 —, au cunoscut o for- mulare lapidară în secolul al XlX-lea. Din stadiul de aspirații ale con- științei teoretice a epocii, ele devin acum obiecte inseparabile ale luptei revoluționare, revendicări programatice care au dinamizat spiritele și au însuflețit lupta poporului în toate marile frămîntări ce au caracterizat acest secol, în perspectiva înfăptuirii lor. Situate la temelia existenței 1 N. Bălcescu, Opere, tomul I, partea a 2-a. Edițe critică adnotată, cu o intoducere iresti. I, 1882, p. 133-146. 2—c. 2642 1292 VICTOR V. GRECU 16 Alexandru Papiu Ilarian, viitorul său ministru de justiție în guvernul lui Kogălniceanu. Prin memoriul său, Papiu Ilarian îndemna pe dom- nitor să realizeze, prin mijloacele indicate, „idealul român” : „unirea tuturor românilor intr-un singur corp politic" 79 (subl.n.) independent și suveran. Autorul oferă minuțioase și realiste sfaturi domnitorului cu pri- vire la măsurile și politica ce avea să le promoveze pe plan intern și extern, pentru „unirea Transilvaniei cu Principatele", care, nu numai că „ar completa sistema statului român și ar pune și fundamentul vieții per- petue a României" ci, totodată, „ar împăca interesele politice ale Europei apusene" 80 (subl. n.). Prin principiile vizionare vehiculate iu acest memoriu —emanație a Unirii și grăitoare sinteză a dorințelor tuturor româ- nilor, resuscitate de aceasta — Papiu Ilarian rămîne un precursor al desă- vîrșirii unității politice, statale 81. Realizată parțial, față de cum concepea poporul, unirea a continuat să rămînă un deziderat primordial și mai departe, după 1859 lupta pentru unitate și independență deplină desfășurîndu-se cu și mai mare intensi- tate. Se punea acum imperios problema desăvirșirii ei, prin cuprinderea tuturor românilor intr-un singur stat unitar și independent. Ca urmare a evenimentelor politice petrecute după 1859, între care, cel mai apăsător, încheierea dualismului austro-ungar, necesitatea desăvirșirii unirii e mai acut legată, în conștiința epocii, de cea a obținerii independenței, care, în viziunea maselor și a conducătorilor acestora, la rîndul ei, înlesnea însăși deplina unificare politică statală și reformele sociale preconizate. Această stare de spirit este surprinsă de călătorul englez Charles Bonner, care constata la 1863 că pe românii transilvăneni ,,... nu-i atrage nimic spre apus, deoarece nădejdile lor sint îndreptate spre răsărit și toți trăiesc în secret în așteptarea că odată, după unirea ramurilor răzlețite, se vor transforma într-o mare și puternică națiune română” 82. Și eroica epopee a independenței nu a făcut decît să confirme, în aceeași organică interac- țiune, unitatea de simțire de voință și de acțiune a tuturor românilor, în dorința lor de a trăi uniți intr-un stat independent și suveran. * Lupta pentru desăvîrșirea unității statale și independență națională deplină cunoaște, după 1859 și pînă la cucerirea acesteia, un reviriment deosebit, iar cadrele ei cuprind acum pe toți românii. Nu mai avem de a face cu manifestări separate pornite din cîte o țară sau provincie spre alta și consacrate țelurilor comune, ci cu acțiunea unitară, peste grani- țele politice, recunoscută și instituționalizată oficialmente, a românilor de pretutindeni, din toate teritoriile românești. Această luptă înfrățită se defășoară pe toate planurile vieții economice, sociale, național-politice și culturale, cunoscînd o expresie, o concretizare grăitoare mai intii în activitatea societăților cultural-patriotice. 79 „Revista pentru istorie arheologie și filologie”, p. 142. 80 Ibidem, p. 142. 81 Victor V. Grecu, Un precursor al desăotrșirii unităfii de stal a românilor: Al. Papiu Ilarian, In „Apulum”, (Alba lulia), VIII, 1971, p. 331 — 336. 82 Ch. Bonner, Transilvania, its Products and its People, London, 1865, p. 394, apud C. Bodea, Ideea de unitate..., p. 148. « . www.dacoromamca.ro 17 UNITATEA ȘI INDEPENDENȚA NAȚIONALA 1293 Renăscută și extinsă la întreg spațiul național, activitatea societă- ților culturale și științifice întemeiate acum este deliberat și în întregime consacrată marilor imperative istorice. „Societățile culturale au consti- tuit astfel adevărate cetăți de apărare și afirmare națională, sprijinitoare ale luptei pentru realizarea unității naționale depline” 83 și pentru obți- nerea independenței; ele „au contribuit la grăbirea procesului de desă- vîrșire a unității politice a tuturor românilor” 84. Iau ființă acum numeroase societăți în toate provinciile românești, la București, Arad, Sibiu, Gherla, Satu Mare, Cernăuți etc., între care cea mai mare însemnătate au avut-o cele două societăți, legate prin geneză, „Astra” și îndeosebi Societatea Academică. însușindu-și reciproc apelu- rile și programele lor, aceste societăți erau însuflețite de aceeași deviză : „Unitatea poporului român ... este legea supremă” 85 86, cum proclamase Asociația culturală arădană, unitate ce trebuia realizată în limbă, lite- ratură, cultură etc. în memorabilul discurs rostit în 31 iulie/12 august 1867, cu prilejul inaugurării Societății Academice, Alexandru Roman, deputat în parlamentul din Budapesta, declara în cuvinte profetice, fina- litatea unică a tuturor acestor strădanii: „Fie ca din unitatea limbii lite- rare, pre calea cea pacinică a științelor, să rezulte unitatea noastră națio- nală'1' 88 (subl.n.). Opera comună a acestor societăți, trebuia să fie, prin destinele premeditate de urzitorii lor, „piatra fundamentală a edificiului măreț la care aspirăm toți" (subl.n.), cum se spunea cu același prilej. Prin modul de organizare și activitatea lor, aceste societăți realizau o conver- gență creatoare a forțelor intelectuale și în mare parte și politice din toate provinciile românești care erau reprezentate în compoziția lor, structura acestora fiind o mărturie a unității spirituale și anticipînd simbolic pe cea politică. în memoriul adresat Consiliului de Miniștri, la 12 martie 1866, C.A. Rosetti include între argumentele înființării Societății Aca- demice adevărul — valabil întru totul și pentru celelalte societăți, — că aceasta preocupa, „nu numai pe românii din Principatele Unite, dară și pe cei din provinciile dependente de puteri străine” 87. După caracteri- zarea sobră a lui Delavrancea, la jubileul celor cincizeci de ani, Academia, ca și „Astra” și celelalte societăți în proporțiile corespunzătoare lor, a întruchipat „o jumătate de veac, imaginea virtuală a României” 88. De la crearea sa, Academia a fost, concomitent, un stegar al luptei pentru unitatea și independența națională deplină 89, obiective promovate fără excepție de toate celelalte societăți din acea vreme. Martor al începutu- rilor Academiei, octogenarul lacob Negruzzi releva retrospectiv, la 14/ 27 mai 1919, acest adevăr : „Țelul unirii poporului român într-un singur stat s-a dat pe față chiar de la început fără înconjur și fără temere, deși în momentul înființării ei, România se găsea încă sub suzeranitatea 83 V. Netea, V. Curticăpeanu, art. cil., p. 173. 81 Ibidcm, p. 154. 88 Catalogul membrilor și statutelor Asociafiunii naționale in Arad pentru cultura și con- servarea poporului român, Arad, 1864. 86 V. A. Urechia, Actele și solemnitatea oficiale și neoficiale a inaugurării Societăfii lite- rare române. Culese de.... București, 1867, p. 48. 87 „Analele Societății Academiei Române”, tom. I, București, 1869, p. 1 — 2. 88 „^nalele Academiei Române”, tom. XXXIV, p. 40. 88 V. Maciu și V. Natea, Unitatea națională tn preocuparea Academiei Române, tn „Studii” tom. 19, 1966, p. 1108. www.dacaromanica.ro 1294 VICTOR V. GRECU 18 Turciei, iar Transilvania fusese jertfită Ungariei chiar în acel an prin proclamarea dualismului austro-ungar”90. Scopurile societăților cultu- rale, urmărite pe alte direcții decît numai cele strict politice, erau, ca și înainte, aceleași; ele au constituit focare în care au fermentat și au fost călite toate marile idei și planuri privind viitorul unitar și suveran al țării. Presa rămîne consecventă în promovarea și sprijinirea tot mai însuflețitoare a acestor idealuri, înțelegînd că unitatea forțelor e cerința cea mai imperioasă pentru obținerea independenței și făcînd din acestea principalul front de acțiune. Cu atît mai sugestivă era atitudinea publi- cațiilor ce apăreau peste hotare, care înfruntă toate riscurile rigorilor oficiale, slujind cu un devotament neabătut și pilduitor năzuințelor scumpe ale națiunii. Replicînd la corespondența din Pesta cu titlul: „Românii din Ungaria și Cuza”, publicată în jurnalul vienez „Die Presse”, în care se cerea socoteală „Concordiei” pentru că „provoacă pe românii din Ungaria a lua parte vie din speranțele românilor din Principate”, redacția ziarului declară răspicat: „Dar, ne bucurăm cînd vedem înaintînd pe frații noștri ..., ne bucurăm că frații noștrii de acolo au un domnitor ce-și iubește poporul, au un minister inteligent cu un bărbat luminat în frun- te ... Apoi cînd om zice noi că nu ne bucurăm de prosperarea genului nostru, crede-ne-ați? Ba, ați zice că sîntem lași”91. De altfel cît timp Alexandru Roman 92 a fost în redacția „Concordiei”, România era consi- derată „pămîntul făgăduinței” 93 pentru toți românii. Presa și-a făcut o îndatorire sacră din propagarea idealului desă- vîrșirii unirii de la 1859. Ea a alimentat și a întreținut fierbinte dorința unirii cu România, militînd fără preget pentru o apropiere și o legătură permanentă cu Principatele Unite, către care erau ațintite toate privi- rile și nădejdile celor de dincoace de munți în perspectiva unirii cu frații lor. Ripostînd incriminărilor preopinenților și detractorilor, „Federa- țiunea” nu ezită a declara fățiș și energic aceste preocupări, încă de la început: „Am avut ocaziune a vi o spune de mai multe ori franc și fără de rezervă că, noi, spiritualmente, adevărat că gravităm cătră frații noștri, cu cari în privința aceasta am fost, sîntem și vom fi în cea mai strînsă legătură” 94; chiar prin „Coala de prenumerațiune” avertizînd că va ur- mări cu atențiune osebită toate mișcările politice naționale ale fraților din România de peste Carp ați, ca să cunoaștem starea sănătății sau a morbului părților trupului nostru național" 95 (subl.n.). Credincioasă și asiduă în aceste preocupări, ca și celelalte periodice, în preajma războiului de independență, în ultimii ani ai existenței sale, ca un final eroic, „Fede- rațiunea” își încurajează cititorii cu îndemnul entuziast că „în curînd are să sosească momentul suprem cînd fiii națiunii române, electrizați de dorul nestins de a-și vedea patria salvată și națiunea fericită, vor pune 80 „Analele Academiei Române”, seria a Il-a, tom. XXXIV, p. 22G. 81 „Concordia”, IV, 1864, nr. 48, 14 20 iunie, p. 189 — 190. 82 Gelu Neamțu, Al. Roman militant pentru unitatea naționali a românilor, in „Anuarul Institutului de istorie națională și arheologie”, Cluj, XVI, 1973, p. 137 — 165. 83 „Concordia”, I, 1861, nr. 17, p. 66. M „Federațiunea”, I, 1868, nr. 23, p. 86. 84 Arhiva istorică a Bibliotecii Filialei Cluj a Academiei R.S.R., dosar „Diverse”, mapa „Culturale”, fără număr. www.dacoromanica.ro 19 UNITATEA ȘI INDEPENDENȚA NAȚIONALA 1295 umăr la umăr și ... nu vor slăbi pînă nu vor întinde hora unirii pe pă- mîntul României” 90. înfăptuirea celor două idealuri inseparabile primește un nou im- puls și se înviorează mult în pragul declanșării războiului, cînd această problemă devine obiectul preocupărilor și dezbaterilor febrile ale unor fruntași ai generației revoluționare și ai vieții politice din acest timp, stîrnind un viu interes în popor. Concludentă pentru atitudinea transil- vănenilor este orientarea și reacția „Gazetei Transilvaniei”. Cu diplomația și abilitatea redacțională cunoscute, folosind aceeași cale indirectă, sub aparenta comentare și „dezmințire” a știrilor din „Pești Naplo”, „Ga- zeta”, în fapt, informa și făcea cunoscut cititorilor despre ținerea unor conferințe la Alba lulia pentru adoptarea tacticii românilor, la care au luat parte, între alții, tribunii Axente, Balint împreună cu loan Rațiu. Față de aceste relatări, ea nu pregetă să își afirme poziția sa, considerînd faptele respective deplin legitime : „ar fi lucru prea firesc ca și românii să se ocupe serios cu întrebarea, că ce e de făcut în asemenea împreju- rări” 96 97 și accentuează, fără teamă, realitatea că, în împrejurările create, românii „sînt convinși că România trebuie să intre în acțiune dacă vrea să devină regat liber, care să cuprindă în sinul său pre toți românii” 98 99. Relevînd înrîuririle luptelor pentru independență asupra românilor tran- silvăneni, „Gazeta” arată că izbucnirea războiului între sîrbi și turci, așa ca și pe celelalte națiuni subjugate, „pe românii din Transilvania i-a pus în mișcare, resuscitîndu-le speranțele relative la formarea unei Daco- romanie” ". Războiul neatîrnării a confirmat definitiv că împletirea celor două idealuri era de mult o realitate la nivel național, demonstrînd faptic că, pusă în acțiune, unitatea lor a dat cu prisosință rezultatele mult dorite. Luptînd pentru independență, românii luptau pentru unitate, cu con- vingerea profundă că numai suveranitatea deplină oferă condițiile priel- nice și cadrul necesar pentru împlinirea visului unirii tuturor. Mărturiile vremii, fără excepție, arată că, la 1877, „românii din orice parte a teri- toriului românesc luptau pentru independența și unirea tuturor fraților” 100 cum recunoștea maiorul Moise Grozea. Conștiința unității naționale cunoaște acum apogeul manifestării ei, primind botezul focului. Desfășurarea războiului a oferit cea mai emo- ționantă mărturie a forței conștiinței unității naționale, a sentimentelor frățești care au generat cele mai nobile gesturi de solidaritate cu frații aflați pe cimpul de bătaie. Ea este reflectată impecabil în apelul „Tele- grafului român” din Sibiu, surprinzind tocmai ecoul independenței printre transilvăneni: „S-ar putea acum, români, ca noi, cei mai de aproape ai lor, noi asupra cărora încă s-au răsfrînt razele binefăcătoare ale vic- toriei lor, noi să rămînem nepăsători față cu aceia care vin a continua opera ce au început-o glorioșii lor strămoși?”101, apel la care răspunsul 96 „Eederaliunea”, VII, (187G) nr. 9, p. 341. 07 lirașov, 5 iulie, în „Gazeta Transilvaniei”, XXXIX, 1876, nr. 48, p. 2. 98 Ibidem, p. 2. 99 „Gazeta Transilvaniei”, XXXIX, 1876, nr. 48, p. 2. 100 Sejctil Pușcariu, Douăzeci de scrisori ale lui Moise Grozea,ln „Anuarul Institutului de istorie națională”, Cluj, IV, 192G —1927, p. 229 — 249. 101 „Telegraful Român", 1877, pr. 47, 16/28 iupie, p. 3. www.aacoromamca.ro 1296 VICTOR V. GRECU 20 firesc fusese dat deja, cu puțin înainte, de „Telegraful” din București, printr-un verdict născut din trupul națiunii: „Toți trebuie să facă sacri- ficii în aceste timpuri de restriște, pentru că toți sîntem fii ai aceleiași mame, România” 102. într-o impresionantă unanimitate, românii de pretu- tindeni au sprijinit cu voluntari și cu avutul lor purtarea războiului, eroismul celor rămași acasă contopindu-se cu al celor de pe front, cu con- vingerea neclintită că independența era o victorie a tuturor românilor, ea simboliza însăși unitatea lor .„Cauza ostașului român e o cauză generală română, victoria lui e a întregii națiuni” — scria atunci „Gazeta Tran- silvaniei”. Conceptul unității inseparabile dintre dezideratele unirii și inde- pendenței naționale, îmbogățit în urma evenimentelor istorice petrecute, găsește o definire completă, avansată și clarvăzătoare, în timpul încleștă- rilor pentru cucerirea independenței, la vestitorul ei, M. Kogălniceanu. Adăugîndu-i o viziune internaționalistă, conturată încă la Bălcescu, Kogălniceanu dovedește o profundă înțelegere politică a problemei, pe care o integrează în contextul realităților istorice europene, într-o decla- rație de mare actualitate, ce sintetizează năzuințele tuturor românilor : „așadar, trebuie să dovedim că, dacă voim să fim națiune liberă și independentă, nu este pentru ca să neliniștim pe vecinii noștri, nu este pentru ca să fim un popor de îngrijiri pentru dînșii; din contra, și încă mai mult decît pînă acum, să arătăm că sîntem o națiune hotărîtă să ne ocupăm de noi, de națiunea noastră, să ne ocupăm de dezvoltarea ei, de dezvoltarea bunei stări morale și materiale, iar nici decum ca să în- grijim, ca să neliniștim pe cineva. Noi voim ca să fim bine cu toate pute- rile, și cu Rusia, și cu Austria, și chiar cu Turcia; și cu Turcia vom face legături nouă, (...), iar nu să rămînem în acele legături ca pînă astăzi, care nu mai au rațiunea lor de a fi. Mă rezum, d-lor : voim să fim inde- pendenți, pentru că voim să trăim cu viața noastră proprie, pentru că nu voim să mai pătimim pentru greșelile altora, pentru că voim ca la gurile Dunării de jos să fie un bulevard în contra rezbelului” 103. Independența a însemnat o apoteoză a unității naționale, certitu- dinea perspectivei apropiate a desăvîrșirii ei. L’UNITE ET L’INDEPENDANCE NAȚIONALE, DANS LA PENSIE DES RUVOLUTIONNAIRES ROUMAINS DU SlECLE PASSfi RtSUMfi Par Ies temoignages et documents interpr6t6s dans l’6tude on sou- ligne que Ies iddaux de l’union et de l’ind6pendance naționale pleine et entiere ont 6t6 constamment pr6sents dans la conscience et la lutte du peuple roumain, dans la pensde et l’activit6 des militants rdvolution- naires du XIXe siecle, constituant une unit6 ins6parable. Ceux-ci ont apprăcid avec rdalisme Ies rapports entre l’unită et l’indâpendance, voyant dans l’union la base de la conquete de l’ind6pendance pleine et entiere, 102 București, 7 mai, tn „Telegraful”, 1877, nr. 1522, din 8 mai. 103 Mihail Kogălniceanu, Texte social-politice alese, p. 317. www.dacoromanica.ro 21 UNITATEA ȘI INDEPENDENȚA NAȚIONALA 1297 de l’emancipation sociale, condition primordiale du progres general de la nation roumaine. Ces ideaux ont constitue le pivot autour duquel ont gravita tous Ies efforts des Roumains, toute leur lutte d’une impression- nante et âloquente unii. Pendant la isolution de 1848 l’unite et l’inde- pendance ont 6te consid6ies en tant que revendications d’une primor- dialii vitale, se situant â, la base de toutes Ies actions et luttes qui sui- vront. La signification vitale de ces ideaux a engendi le devouement patriotique exemplaire avec lequel ils ont 6i soutenus et poursuivis jusqu’â leur accomplissement en 1918. La lutte unitaire de toutes Ies forces patriotiques progressistes, des masses populaires a contribue de la sorte, comme le relevait le pisident Nicolae Ceaușescu ,,â la realisation du reve seculaire du peuple roumain de vivre â l’interieur d'un Etat național inde- pendant et libre”. www.dacoromanica.ro INTERFERENȚE POLITICE ROMÂNO-SÎRBE LA CONFLUENȚA DINTRE TRADIȚIE ȘI MODERNITATE (1790-1848) ’ MIODRAG MILIN Circulația ideilor. Abordînd problematica interferențelor politice româno-sîrbe în procesul conturării conștiinței de sine a celor două po- poare, considerăm indispensabilă prezentarea contextului în care ele se maturizează istoricește, la confluența dintre tradiție și modernitate. în cele ce urmează, ne vom strădui să sugerăm climatul ideologic, hotărîtor pentru depășirea stării de inhibiție și ridicarea, pe calea afir- mării politice-naționale, în aria mentală și istorică a sud-estului european. Concomitent cu decăderea puterii militare a Porții, odată deci cu năruirea mitului invincibilității otomane, asistăm la procesul de continuă deteriorare a autorității centrului imperialLa vremea sa, pălirea strălu- cirii Bizanțului, a oferit ocazia afirmării factorilor politici locali. Acum, popoarele din acest orizont înregistrau precipitate, pulsul lumii noi, a cărei parte intrinsecă o reprezintă. Ideile iluministe, cucerind un mediu receptiv, determină esențiale transformări în conștiința colectivă; se năruie o veche lume, cu propria ei ierarhie de valori. Docilitatea și suprapunerea încetează de a mai repre- zenta un ideal, voința de afirmare a devenit țel al individului și al colec- tivității. Sub influența ideilor novatoare, sud-estul Europei este confruntat cu o adevărată redimensionare mentală, cu ,,o reconsiderare a schemei de gîndire tradiționale” 2, aspirînd spre un model întruchipat prin socie- tatea burgheză și valorile ei, individul și națiunea. Spiritul reformator de cancelarie, iozefinismul, este cel care se mani- festă în țările Coroanei habsburgice; el este propriu mișcării de idei din lumea românească a Ardealului, întrupată prin ideologia Supplexului 3. Tot iozefinismul a determinat, la trecerea din veacul al XVIII-lea spre al XlX-lea, semnificative mutații cultural-politice, în lumea sîr- bească a supușilor împăratului. Este sesizabilă deplasarea centrului lor 1 Duțu, Alex., Formarea culturilor moderne sud-est europene. Tranziția și „durata lungă", In „Academia Republicii Socialiste România. Memoriile Secției de Științe Istorice” (AAR — SI), seria IV, II (1977), București, 1979, p. 24-25. 2 Duțu, Alex., Teodor, P., Iluminismul tn centrul și sud-estul Europei și implicațiile sale social-politice, In „Revista de Istorie” (RI), nr. 12, 1980, p. 2256. 3 Prodan, D., Supplex Libellus Valachroum, Ediție nouă, refăcută, Edit. științificii, Bucu- rești, 1967, p. 449—451. „REVISTA DE ISTORIE", Rom. 3SMH7Wld»fiOTfin'llimiCa TCl 2 INTERFERENȚE POLITICE ROMANO-SlRBE (1790—1848) 1299 de polarizare, din Viena spre Pesta și mai ales, Novi Sad4; cultura pri- mește tentă ideologică și culoare națională. Exemplul tipic în epocă ni-1 oferă Congresul național — confesional sîrbesc de la Timișoara, din 1790®. Congresul de la Timișoara, deschis la 21 august 1790,6 are însemnătate prin faptul că este prima dată cînd probleme confesionale (alegerea mitropolitului bisericii ortodoxe) se împletesc cu cele de politică națională. De reținut este faptul că această întrunire a fost convocată din inițiativa Curții imperiale, direct intere- sată în stăvilirea ascensiunii naționalismului maghiar. Mitropolitului Moisie Putnik, pur și simplu i se ordonă să solicite întrunirea congresului național — confesional, cu promisiunea acordării pe seama sîrbilor a unei regiuni autonome, a unui voevodat (= Vojvodina) ca preț al fidelității în conflictul cu ungurii7. Autoritatea imperială a stîrnit instinctul național al sîrbilor, ca o armă în promovarea intereselor sale. în cazul sîrbilor din Vojvodina, lipsiți de conștiința permanenței istorice, „încutumați iozefinismului” 8, ideea a reușit. Nu același lucru se poate spune în privința Serbiei sud-dună- rene, unde insurecția națională a lui Caragheorghe sugerează perisabili- tatea acestui ideal ,,cu iz imperial” 9. Mediul pentru receptarea politicului era plămădit și în conștiința poporului român. Verva pregătirilor congresului național-confesional ,,a accelerat gestația ideilor pentru concretizarea postulatelor românești” 10, consacrate peste un an, în actul programatic al Supplexului. Pe de altă parte, în perioada imediat premergătoare congresului, circulau în Banat instrucțiuni ale episcopatului ortodox, dispunînd intro- ducerea limbii române în comunitățile cu populație preponderent româ- nească n. Aceasta în sine sugera ponderea factorului politic românesc, msumînd de altfel, 30% din numărul deputaților la congresul ilir. Trebuie luat în considerare faptul că, sub termenul de „națiune iliră” se subîn- țelegeau nu numai sîrbii, ci întreaga populație ortodoxă din cuprinsul monarhiei12, supusă ierarhiei de la Karlowitz (Sremski Karlovci). în aceas- tă idee și românii bănățeni au beneficiat de statutul privilegiat al „națiunii ilire”, ierarhia avînd merite incontestabile în apărarea ortodoxiei13. ■ * Gavrilovic, SI., Knllurno-politicki razaitak srbtt u HabsburSkoj Monarhiji od Sabora 1790. do renolucije lils, fn ..Zbornik za Istoriju” (ZI), nr. 18, Novi Sad, 1978, p. 20. Q Gavrilovic, Si., Petrovic, N., Tcmiivarski Sabor 1790. Novi Sad — S. Karlovci, 1972. Lucrare fundamentală asupra problematicii. 8 Popovic, D. ,1., Srbi u Vojvodini (Sirbii In Voivodina), voi. III, Edit. Matica Srpska. (\ovi Sad, 1963), p. 26. ’ Ibidem. p. 18. 8 lorga. N., La penctration des idees de l’Occident dans le Sud-Esl de l’Europe anx XVII-e el XVIII-e sitele, in „Revuc Ilistoriquc du Sud-Est curopcen” (RHSEE), I, 4 — 6, Bucarest — Paris, 1921. p. 129. 9 Idem. Relalions entre serbes et rottmains 8 ). Edit. Academiei RSR, București, 1970, p. 80 .și urm. 72 Milic, D., BukureSka ageneija i srpsko-vlaska trgovina solju (Agenția bucureșteană și comerțul sirbo-valah cu sare). în iC, XVIII (1971). p. 356. Florescu, G. G., Înființarea agen- țiilor diplomatice de la București și Belgrad, moment important in dezvoltarea relațiilor româno- iugoslaoe, in ,,Revista Română de Studii Internaționale” (RRSI), VII, 2, București, 1973, p. 02. 73 Milic, D., Op. cil., p. 355. 7J Ibidem. - . www.dacaromamca.ro INTERFERENȚE POLITICE ROMÂNO-SlRBE (1790—1848) 1305 nească și Moldova, nelipsindu-i nici atribuții politice : i se rezerva în princi- pal rolul de observator al contextului politic intern din principate, fiind, capabilă de a reprezenta interesele sîrbești în eventualitatea unor contacte politice. Deși agenției nu-i era recunoscut caracterul oficial de către reprezen- tanții puterilor europene acreditați la București, semnificativ este faptul că agenția sîrbă a fost considerată de autoritățile românești ,,ca îndepli- nind unele atribuții cu specific diplomatic” 7S *. Raporturile cneazului Milos cu Țara Românească 75a erau favora- bile și prietenești 78, ,,adeseori chiar și mai mult de atît” 77Deși au cunos- cut și momente de stagnare 77a, relațiile cu principele Alexandru Ghica au devenit foarte cordiale, fiind pe punctul de a se încheia legătură matri- monială 78. în urma abdicării fortuite, fostul cneaz a primit ,,cu multă bunăvoință” azil din partea principelui valah 79, stabilindu-se la Herești (Ilfov), unde poseda un întins domeniu 80. Un eveniment de politică internă a Țării Românești, însă cu largi implicații din exterior, revoltele de la Brăila, din anii 1841—1843 81, au numărat între participanți și sîrbi. Organizate în spiritul ridicărilor insurecționale de la începutul veacu- lui, ele au angrenat mai ales rezidenți sud-dunăreni din Principatele- Române. Sub conducerea lui Milivoj (Milisav) Tatid 82, unealta lui Milos Obrenovid, cetele înarmate urmau să traverseze fluviul, pentru a angaja confruntări cu forțele otomane. Prin alăturarea răsculaților de la Niă 82a, se urmărea, cu eforturi conjugate, realizarea unei vaste rebeliuni balcanice antiotomane 83. Lipsite de pregătire și sprijin politic real, încercările au eșuat în fașă. Dovada implicării intereselor politice sîrbești în aceste acțiuni, este corespondența politică de la agenția bucureșteană a Serbiei, cu ample 75 Florescu, G. G., Ari. cit. 75a lancovici, S., Din legăturile lui Miloș Obrcnovici cu Țara Românească, In „Romano- slavica”, V (1962), p. 165. 74 în ianuarie 1836, a fost trimis un oin de Încredere al cneazului în Țara Românească, spre a efectua plățile restante, cu Însărcinarea de a exprima principelui Ghica scuze ,.... pentru această procedură pe care n-am putut-o mai devreme efectua. In pofida semnelor de prietenie exprimate nouă de ocfnnuirea valahă.” CArhiv Srbije, Beograd. Fond Srpska Agencija u Buku- reitu (Fondul Agenția slrbă de la București), 1838, nr. 49, f. 1, 1 verso.) 77 Milid, D., Op. cil., p. 355. •7a Nistor, I. I., Op. cil., p. 14—18. 78 Milid, D., Op. cit. 78 Nistor, I. 1., Op. cit., p. 27 — 32. 80 Dărdală, I., Moșiile dinastiilor sirbeșli din România, in RIR, XVI, lase. 111, 1946? p. 273-281. 81 Velichi, C. N., Bulgares, serbes, grecs et roumains dans le mounemenl revolulionnaire de Brăila de 1841. In ,.Romanoslavica”, I, 1958, p. 237 — 261. Idem, Mișcările revoluționare de la Brăila de la 1841— 1843, București, 1958. Idem, România și renașterea bulgară, Edit. Știin- țifică și Enciclopedică, București, 1980, p. 89—99. 82 Romansky, St., l.es troubles bulgares de Braila 1841—1843, J, Les insurges bulgares de 1841, Sofia. 1915 ; recenzie N. lorga, In „Bulletin de l’Institut pour l’Europe sud-orientale”. II, 8 — 9, (1915), p. 176—177. Velichi. C. N., România și renașterea bulgară... p. 91 — 94. 82a Velichi, C. N., Știri si documente inedite asupra mișcării revoluționare de la Brăila dm 1841, In ..Romanoslavica”, V, (1962), p. 104. 82 vezi nota 82. www.dacOToniamca.ro 1306 MIODRAG MILIN 9 relatări asupra faptelor de la Brăila 84 și a urmărilor acestora in viața internă a Țării Românești. Se remarcă atitudinea diferențiată a puterilor europene, obstrucția rusească determinînd căderea lui Alexandru Ghica 8S *. Cu simpatie 88 scriau agenții Serbiei despre mărinimia lui Gheorghe Bibescu; avînd în vedere scopurile distructive ale insurgenților de la 1843 (incendierea Brăilei, otrăvirea garnizoanei și uciderea celor ce s-ar împotrivi intenției lor de a trece în Turcia), se considera ca fiind deosebit de blînde pedepsele 87 pronunțate celor 23 de instigatori, printre ei fiind și „conjurați sîrbi” 88. Trei dintre cei implicați, Petar Garov din Zajtar, Dimitrije Djordje- vi<$ din Belgrad și Tanasije Stojkovid din Jagodina, au fost eliberați de către guvernul provizoriu în iulie 1848 89, Garov luînd parte activă în acți- unile gărzii naționale, sub conducerea generalului Magheru90. Simțindu-și amenințată poziția de uneltirile grupării rivale 91, cneazul Alexandru Karadjordjevid a depus insistente strădanii, pentru a și-l apropia pe Gheorghe Bibescu. în scrisoarea de înștiințare (11 23 septem- brie 1843) asupra confirmării sale prin berat de învestitură 92, cneazul vorbea „d’une amitie franc et durable”, oferind ferme asigurări asupra intențiilor sale de a consolida relațiile (bune, de altfel!) dintre cele două țări. Răspunsul lui Gheorghe Bibescu 93 lăsa să se întrevadă intențiile conducerii Țării Românești de a păstra raporturi principiale și cu gruparea din exil; documentul este conceput în termeni amabili, fără a angaja însă cu fermitate interesele politice românești; urările sînt exprimate mai mult către „la nation heroique” decît persoanei domnitorului. Urmare a primirii favorabile 94 a președintelui Senatului Serbiei95 *, în cursul vizitei sale în Țara Românească, cneazul Alexandru avansează (la 8/20 septembrie 1844) noi oferte98: suspendarea carantinei pentru favorizarea negoțului, realizarea uniunii poștale între cele două principate și altele — urmărind în principal obținerea mîinii libere în urmărirea refugiaților politici din Țara Românească 97. Inutil însă, căci a trebuit să se mulțumească cu un nou refuz, formu- lat, e drept, în termenii cei mai amabili98. 84 Arhiv Srbije, Beograd, Fond cil.. 1842. nr. 50, f. 1 ; nr. 176, f. 1, 1 verso; 1844, nr. 113, f. 1. 1 verso ; 1848, nr. 88. f. 1, 1 verso. 2, 2 verso, 3 ; nr. 110, f. 1, 1 verso, 2. 85 Ibidem, 1812, nr. 176. f. 1, 1 verso. 88 Ibidem, 1814. nr. 113, f. 1 Verso. 87 Caracterul subiectiv al formulării se explică prin faptul că insurgenții inculpați erau în legătură cu gruparea politică din exil a familiei Obrcnovic. 88 Vezi nota 86. 89 Arhiv Srbije, Beograd, Fond cil., 1848, nr. 88, f. 1, nr. 110, f. 1, 1 verso. 90 Ibidem, 1818, nr. 110, f. 1 verso, 2. 91 Ibidem, 1815, f. 1. 92 Arhiva MAE al RSR, București, voi. 277 — Serbia, f. 2, 2 verso. 93 Ibidem, f. 3, 3 verso. 94 Motivul: Stojan Siinic s-a aflat și In slujba politicii lui MiloJ Obrcnovic; el a Înde- plinit misiuni diplomatice In Principatele Române In anul 1834. cu prilejul numiiii principilor Alexandru Ghica și Mihail Sturdza. (Milic, D., Op. cit., p. 355). 99 Arhiva MAE al RSR, Fond cil., f. 3. 98 Ibidem. f. 3 8. 97 Arhiv Srbije, Beograd, Fond cit., 1815, f. 1. 98 Arhiva MAE al RSR, Fond cil., f. 13-17. www.dacoromanica.ro 10 INTERFERENȚE POLITICE ROMANO-SÎRBE (1790—1848) 1307 în concluzie, dovedind deosebit tact, atît Alexandru Ghica cit și Gheorghe Bibescu nu s-au lăsat antrenați de luptele dinastice din Serbia, acordînd ospitalitate și respectînd bunurile 99 din Țara Românească ale ambelor grupări. S-au conservat astfel relații principial — strînse între cele două popoare, deosebit de rodnice în promovarea intereselor naționale similare : unitatea și independența statală. Raporturile româuo-sîrbe, în contextul revoluției de la 1848. Abordarea problematicii se încadrează aproape exclusiv 10°, la contextul ariei de conviețuire materială și spiritual-confesională, adică la Banat și la existența ierarhiei religioase comune. Tendința separării naționale, sesizabilă încă în perioada congresului național-confesional sîrbesc de la 1790 101, s-a adîncit în primele decenii ale secolului al XlX-lea, expresie firească a procesului de maturizare ideologică-națională. Sfîrșitul deceniului al 3-lea a adus realizări înseninate pe calea afirmării factorului național 102-confesional românesc din Banat; pentru prima dată ierarhia a fost constrînsă la concesii103. Episcopul de Arad este de acum numit dintre români104, iar în celelalte două episcopii cu populație preponderent românească (Timișoara și Vîrșeț), titularii trebuiau să posede uzul limbii române10S. A fost un moment semnificativ, deschizînd calea revendicărilor pentru egala îndreptățire a elementului românesc 106 ;Comunitățile epar- hiale au fost preluate de către populația românească majoritară, erau nimicite matriculele sîrbești și cărțile de cult în limba slavonă, preoții străini fiind boicotați107; se ivesc prin urmare, condițiile înfruntării pentru obținerea separării ierarhice depline. în atmosfera de efervescență revoluționară 107a, sîrbii din Vojvodina trimit o delegație la Pojon (Bratislava) spre a revendica autonomie teri- torială. în urma refuzului categoric, se ajunge la ruptură cu guvernul 99 Dârdală, I., Op. cit., p. 274. 100 Ecoul revoluției de la 1848 s-a făcut simțit în cnezatul Serbiei doar prin manifestarea unor sporadice revendicări țărănești; și acestea, îndreptate mai mult împotriva fiscului și admi- nistrației, decît urmărind prefaceri sociale semnificative. (Cubrilovic, V., Op. cit., p. 215). De aceea, în contextul raporturilor de politică externă, acestea se limitează la relații dintre emi- grația revoluționară românească și autoritățile de la Belgrad, bune, însă lipsite de consecințe efective. (Ciachir, N.. Serbia pe drumul cuceririi independentei naționale (1804—1878 ), în RI, nr. 12, 1978, p. 2245). 101 Suciu, I. D., Monografia Mitropoliei Banatului... p. 143. 102 Bojincă, D., Scrieri. De la idealul luminării la idealul național. Studiu introductiv, selecție de texte și note de Nicolae Bocșan, Edit. Facla, Timișoara, 1980, p. IX. 103 Gavrilovic, SI., Kullurno-politicki rarnitak srba u Habsburskoj Monarhiji od Sabora 1790. do revolucije 1848.(Dezvoltarea cultural-politică a sîrbilor în monarhia habsburgică...), în ZI, nr. 18, 1978, p. 25-26. 104 Suciu, I. D., Op. cit., p. 151 — 152. 106 Gavrilovid, SI.. Op. cit. 108 Bocșan, N., Gyâmant L., Aspecte ale luptei culturale și politice a romănilor bănățeni in prima jumătate a secolului al XlX-lea, în „Banatica”, II. Reșița, 1973, p. 352 — 361. Suciu. I. D., Constantinescu, R., Documente privitoare la istoria Mitropoliei Banatului, voi. I—II, Timișoara, 1980, nr. 313, p. 617 — 632 (Petiția românilor din Ciacova, 20 septembrie 1831); nr. 335, p. 655 — 659 (Petiție — Timișoara, 1838—1839); nr. 357, p. 671 — 673 (Petiție — Arad, 22 noiembrie 1845). 107 Vezi nota 103. io?» lorga, N., La penitration des idees..., în FțHSEE, I, 7—9, 1924. p. 258. www.dacoromamca.ro 3 - c. 2642 13 1308 MIODRAG MILIN 11 maghiar. Orașul Novi Sad devine centrul propagandei iugoslave, crește influența elementelor radicale. Evenimentele s-au precipitat și sub presi- unea mulțimii, mitropolitul KajaCic a dispus convocarea adunării naționale. Tinerii români, aflați la studii în Pesta, au luat atitudine împotriva tendințelor separatiste ale sîrbilor, în programul de la 23 martie 108; în ideea emancipării confesionale și a conservării valorilor naționale, se avansează ideea Banatului românesc și a mitropoliei românești109. Sîrbii rupînd legăturile cu guvernul maghiar 110 *, speranțele majorită- ții românilor bănățeni se leagă, în consecință, tocmai de revoluția maghiară 1U, „firește, supt condiția că noul ministeriu îi va scăpa de ori- care încercări nedrepte și tiranice, îi va ținea în libertate și egalitate...” 112 în această idee, din inițiativa românilor arădeni s-a difuzat un apel113 114. Se convocau la Pesta reprezentanții românilor din Banat și vestul Transil- vaniei, pentru a solicita guvernului aprobarea ținerii adunării naționale românești, la Arad sau Timișoara. între timp, la Sremski Karlovci, în Adunarea Națională din 1/13 — 3/15 mai 1848, a fost proclamată Vojvodina sîrbească. Mitropolitul Eajadid este aclamat ca patriarh iar colonelul Supljikac a fost ales voievod 1U. Faptul a însemnat o încălcare fățișă a doctrinei statului unitar, însușite de către revoluționarii unguri, marcînd deschiderea ostilităților și declanșarea războiului civil maghiaro-sîrb 11S. Bomânii au participat doar simbolic la adunarea națională a sîrbilor, fără ca apelul adresat poporului român din partea consiliului suprem, să determine vreo schimbare semnificativă în conduita lor rezervată 116. Revendicările românești, exprimate în petiția117 reprezentanților întruniți la Pesta (din 9/21 mai 1848), evoluau spre totala despărțire bisericească și constituirea ierarhiei românești separate118. Prin obstrucția episcopatului, nu s-a putut întruni proiectatul con- gres național la Timișoara 119. Acum Eftimie Murgu vine în Banat, întîmpinat într-o atmosferă de entuziasm popular fără precedent 12°. Centrul frămintărilor revolu- 108 Suciu, I. D., Constantinescu, R., Op. cil., nr. 364, p. 680. 109 Suciu, I. D., Revoluția de la 1848— 1849 tn Banat, Edit. Academici RSR, [București], 1968, p. 53 — 55. 110 Suciu, I. D., Știri românești privitoare la revoluția sirbilor din 1848. in RIR. XVII, lase. 1 — 2, 1947, p. 123 — 125. Arhivele Statului Timișoara, Fond Vucovici Sava, voi. III, nr. 3; nr. 4, f. 1 — 2; nr. 5, f. 1—3. lu Suciu, I. D., Revolufia de la 1848 1849 In Banat. .. p. 63. 112 Vezi nota 108. 113 Ibidem, nr. 367, p. 683 685. 114 Popovid, D. J., Op. cit., voi. III, p. 235 243. 115 „Teza burgheziei maghiare asupra existenței unei singure națiuni politice in Ungaria, in care rezida in fond ideea hegemoniei ungurilor asupra celorlalte naționalități, a dus la conflict între unguri, sirbi și croați, pînă la apropierea acestora din urmă de Viena. ceea ce nu numai că a lichidat practic revoluția lor, ci a pregătit dezastrul mișcării maghiare.” Djord- jevid, D., Rcvolutions nationaux des peuplcs balcaniques. 1804— 1914, Belgiade, 1965, p. 78, Aceeași idee, vezi: Suciu, I. D.. Știri românești privitoare la revoluția sirbilor..., p. 1;1O. 118 Popovid, D. J., Op. cit., p. 247. Suciu. I. D., Constantinescu, R., Op. cit., nr. 371, p. 689- 690. 117 Suciu, I. D., Revoluția de la 1848— 1849 în Banat.. . p. 66. 118 Ibidem. 339 Ibidem, p. 70. Suciu, I. D., Constantinescu, R., Op. cil., nr. 384, p. 710. uo Suciu, I. D., Constantinescu, R.,J0p. cil., nr. 3Ș2, p. 707. www.dacoromamca.ro 12 INTERFERENȚE POLITICE ROMANO-SÎRBE (1790—1848) 1309 ționare se deplasează din Pesta în orașele bănățene; inițiate de cercurile intelectuale stînjenite în afirmare din partea ierarhiei confesionale, reven- dicările s-au extins treptat și în lumea satului românesc. Dintr-o mișcare anti-ierarhică, de separare confesională și nestînje- nită afirmare, ea se „naționalizează”. Masele nu mai vor să știe de îngrădiri, de politică guvernamentală la. Apostolul lor, Murgu, a convocat Aduna- rea Populară de la Lugoj (15/27 iunie 1848). Aici, pe Cîmpul Libertății, li s-a promis înființarea armatei românești121 122, chemată să înfăptuiască emanciparea națională și confesională. în ciuda faptului că Murgu a acceptat clauzele comisarului guverna- mental, adunarea populară românească a decis ,,să nu ia hotărîri ci pe cale de petiție să ceară de la minister și de la dietă ceea ce va crede de cuviință” 123, în ciuda asigurării guvernului asupra fidelității româ- nești 124, în calea viitoarei cooperări se ridică o piedică de netrecut : este voința de proprie afirmare a națiunii românești. Promisiunile date în fața națiunii trebuiau onorate; pe bună dreptate se considera că, în pofida deosebirilor de opinie 12S, „naționalicește Banatul gîndea la fel” 126. îndeplinirea revendicărilor Adunării Populare Românești de la Lugoj, presupunea încălcarea teoriei integratoare, a statului unitar; Murgu consecvent, perseverează, fiind confruntat cu refuzul net al condu- cerii maghiare 127. Aceasta se temea de repetarea unei defecțiuni, similare celei din Vojvodina sîrbească 128. Deși pretextul invocat în favoarea înarmării poporului, sub condu- cere românească era „...pentra salvarea patriei de inamicul comun, sîrbii” 129, obiectivele lui Murgu ținteau mult mai departe. El a fost un vizionar, al cărui ideal era în egală măsură revoluționar și profund națio- nal ; este dacoromânismul, năzuința spre unitatea politică a tuturor românilor 13°. Intențiile sale, vizînd desprinderea Banatului de Ungaria și unirea cu Ardealul, Moldova și Țara Românească, erau cunoscute autorități- lor 131. Aceasta a determinat neîncrederea și în cele din urmă refuzul lor de a satisface revendicările naționale românești. Refuzul i-a îndepărtat treptat pe intelectuali de revoluția maghiară132. Și încercările autorităților revoluționare de a combate insurecția Orbească prin încorporarea țăranilor români133 în cadrai gărzilor națio- 121 Ibidem. Biblioteca Centrală Universitară Timișoara, Fond Vukovics, nr. 37. 122 Suciu, I. D., Revoluția de la 1848 1849 tn Banat..., p. 110. 123 Ibidem, p. 104. 121 Suciu, I.D., Constantinescu, R., Op. cit., nr. 387, p. 712—713. 126 Suciu, I.D., Revoluția de la 1848 — 1849 tn Banat ..., p. 63. 123 Bogdan-Duică, G., Eftimie Murgu, București, 1937, p. 151. 127 Suciu, I.D., Op, cit., p. 164 — 165. Murgu, E., Scrieri. Ediție îngrijită, cu o introducere ți note de I.D. Suciu, Edit. pentru Literatură, [București], 1969, p. 50 — 52. Bogdan-Duică, G., Op. cit., p. 179 — 180. 128 Bogdan-Duică, G., Op. cit., p. 132. Murgu, E., Op. cit., p. 51 — 52 123 Suciu, I.D., Op. cit., p. 110. 130 Bogdan-Duică, G., Op. cit., p. 182. Suciu, I. D.. Op. cit., p. 146. 131 Suciu, I. D., Op. cit., p. 93. BCU Timișoara, Fond Vukovics. nr. 37. 132 BCU Timișoara, Fond cit. Suciu, I. D., Demeny, L., Gliick, E., Arhiva Vukovics, în „Revista Arhivelor, X, 2, București, 1967, p. 302. 133 Suciu, I. D., Rumănen und Serben in der Revolution des Jahres 1848 im Banat, tn ,,Revue des ătudes sud-est europăennes (RESEE), VI, 4, 1968, p. 612. www.dacoromanica.ro 91 1310 MIODRAG MILIN 13 nale maghiare, s-au soldat cu eșec. în nordul Banatului, împotrivirea la recrutare a luat (în luna septembrie 1848) proporțiile unei adevărate răscoale țărănești134; ea a compromis definitiv autoritatea revoluționară, îndreptînd simpatiile lumii rurale românești spre tabăra habsburgică 135 136. în vara anului 1848, în sudul Banatului au fost angajate o serie de confruntări între sîrbi și trupele maghiare. Din rapoartele asupra aces- tor evenimente se pot trage concluzii cu privire Ia starea de spirit a populației românești. La sfîrșitul lunii iulie s-a produs ofensiva sîrbească pe Dunăre 13e, facilitată prin dezertările masive de la Moldova Nouă 137, ale românilor încorporați în gărzile maghiare. La 15 august sîrbii au obținut un însemnat succes militar la Straja 138, ușurat în mare parte prin auto- dizolvarea unităților românești139. A survenit între timp, incursiunea sîrbească în Valea Almăjului; departe de a opune rezistență, localitățile au arborat steaguri albe 14°, semnalîndu-se primirea entuziastă a sîrbilor de către românii din Bozovici141. După înfrîngerea maghiară de la Straja, pentru autorități a devenit evidentă defecțiunea elementului românesc. Se consemnează arestarea a 4 persoane suspecte Ia Moldova Veche și a 6 locuitori din Vlaicovăț, acuzați de propagandă în favoarea sîrbilor 142 143. Pentru starea de spirit a populației de rînd, semnificativă este și mărturia celor patru gardiști români, reținuți ca suspecți de către autorități. Cei patru au fost hiați prizonieri de către sîrbi și duși în tabăra de la Vracovgaj. Aici au fost îndemnați să-i determine pe cei din gărzile naționale la arborarea steaguri- lor albe în cazul conflictelor armate, întrucît sîrbii nu voiau să lupte cu românii ci doar împotriva ungurilor. Și în sînul intelectualității românești, deși nu puteau fi împărtășite aspirațiile sîrbești, totuși existau sentimente de prețuire pentru vitejia și demnitatea cu care-și apărau sîrbii drepturile la viața națională 144. Au existat și devieri de la conduita generală ; astfel în etapa inițială a revoluției a fost semnalată și participarea românească în taberele de concentrare 145 ale sîrbilor din sudul Banatului. Apoi, Ia extrema opusă, 8-a situat conflictul singular dintre românii din Sînmihai și sîrbii de la Alibunar 146. în pofida fondului conflictual de principiu, întreținut de elemente ale intelectualității din cunoscutele rațiuni, se impune o constatare majoră : 134 BCU Timișoara, Fond cit., nr. 40—41. Suciu, I. D., Revoluția de la 1848 — 1819 in Banal ... p. 174-177. 135 Ibidem, p, 179. 136 Arhivele Statului Timișoara, Fond Vucovici Șaua, sol. I, nr. G, f. 1 — 2; nr. 8; nr. 9; nr. 14. 137 Suciu, I, D., Op. cil., p. 135. Idem, Rumănen und Scrben . . . p. G14 —G15. 138 Idem, Revoluția de la!848 — 1849 in Banal. . . p. 137. Idem, Rumănen und Scrben p. 616. 139 Idem, Revoluția de la 1848 — 1849 In Banat... p. 138. 140 Arhivele Statului Timișoara, Fond cit., voi. III, nr. 19, f.l, 1 verso. 141 Vazi nota 138. Suciu, I.D., Rumănen und Scrben . . ., p. 619. 142 Arhivele Statului Timișoara, Fond cil., voi. III, nr. 66. 143 Ibidem, voi. V, nr. 3, f. 1—3. 144 Suciu, I. D., Știri românești privitoare la revoluția sîrbilor. . . p. 124. 146 Popovic, D. J., Op. cit., voi. III, p. 242 — 249. \ 146 Flora, R., Relațiile sirbo-române. Noi contribuții, Edit. Libertatea, Panciova, 1968, p. 97—101. Suciu, I.D., Revoluția de la 1848 — 11,49 in Banat... p. 83. www.dacaramanica.ro 14 INTERFERENȚE POLITICE ROMANO-SÎRBE (1790—1848) 1311 în zonele de interferență demografică s-a perpetuat climatul de stabilitate .și conviețuire pașnică, țăranii români și sîrbi simțind instinctiv, rod al credinței și tradițiilor de luptă pentru libertate comune, apartenența la aceeași tabără 147. Dacă rămîne valabilă constatarea că insurecția sîrbească a sub- minat temeliile înfăptuirilor maghiare 148, tot atît de adevărat este faptul că exercițiul opoziției sîrbești nu ar fi fost posibil fără solidaritatea tacită dar efectivă, de masă, a elementului românesc. în urma recunoașterii oficiale a meritelor sîrbești către dinastie 149, prin constituția de la 4 martie 1849 a fost instituită, independent de autoritatea maghiară, „Vojvodina Sîrbească și Banatul Timișan” 15°. Ea includea județele Bodrog, Torontal, Timiș, Caraș și cercurile Huma și Ilok. Această „Vojvodina” a fost însă departe de ceea ce-și doreau sîrbii : în componența ei n-a intrat nici o parte a graniței militare 151 cu orașul Novi Sad, care au suportat cele mai mari jertfe; în schimb au intrat părți pe care sîrbii nu le doreau 152, creindu-li-se în noua provincie o struc- tură etnică defavorabilă. în mod abil, Curtea a întreținut vechile disen- siuni153, spre a asigura nestingherita dominație a birocrației germane154. în ciuda măsurilor represive ale ierarhiei15S, lupta pentru emancipa- rea ierarhică-confesională a românilor bănățeni a continuat cu și mai multă tenacitate în perioada post-pașoptistă. Instrucțiunile episcopatului dispuneau anularea măsurilor administrației românești din timpul revolu- ției ; ele constatau 156 cu îngrijorare faptul că „...unii preoți se țin și pînă astăzi de orînduielile și poruncile sub rebela și nelegiuita ocîrmuire căpătate, cu toate că spre împlinirea acelora nu-i mai silesc amenințările și tiranele proceduri a căzutei acei orînduiri maghiare...” Promovarea scrierii cu caractere latine a devenit acum o armă deosebit de eficace în combaterea îngrădirilor tradiționalismului confesional157. Dacă în privința aspirațiilor politice autonomiste 158 românii bănă- țeni nu au reușit, în schimb după moartea patriarhului losif Rajacid 159, promotor de bază al unității ierarhice, s-a înregistrat reușită deplină în 147 Românii s-au împotrivit la recrutarea forțată în cadrul gărzilor maghiare, deoarece nu vor să lupte contra sîrbilor. (Suciu, I. D. Bumănen und Serben .. . p. 613 — 1514). 148 Vezi nota 115. 148 Popovid, D. J., Op. cil., voi. III, p. 304. 160 Ibidem. 151 Ibidem, p. 305. Krestic, V., Srbi u Vojvodini za vreme Bachova apsolutizma, in ZI, 13, 1976, p. 55. 152 Popovic, D. J.. Op. cit., voi. III, p. 305. 153 Krestic, V.. Art. cit., p. 63. 154 Boiic, J., Cirkovic, S., Ekmecic, M., Dedijer, VI., Op. cit., p. 262. 155 Suciu, I. D., Monografia Mitropoliei Banatului .. ., p. 161 — 162. isn Suciu. I. D., Constantinescu, R., Op. cit., nr. 403, p. 731 (Circulara episcopatului, 5'17 septembrie 1849, Vîrșeț). 157 Suciu, I. D., Op. cit., p. 175—177. 158 Naghi, Gh., Lupta românilor din Banat împotriva anexării la Ungaria (1860), în RI, nr. IO, 1978, p. 1835. 158 Eveniment survenit la 1/13 decembrie 1861 (Suciu, I. D., Constantinescu, R., Op. cit., nr. 477, p. 806). www.dacaromaiiica.ro 1312 MIODRAG MILIN 15 problema despărțirii religioase; Vincențiu Babeș aducea, de la tribuna Congresului național-confesional din Sremski Karlovici (5 august 1864), un simbolic salut către poporul sîrb : „Fraților ! Noi cu aceasta ne-aiu îndeplinit misiunea noastră; noi ne despărțim de voi și ieșim din mijlocul vostru, dar — credeți-ne — în inimă suntem ai voștri...”180 Astfel, într-o atmosferă de înțelegere, s-a convenit asupia despărțirii definitive și la finele anului 1864, Andrei Șaguna anunța 181 reînființarea Mitropoliei românești a Ardealului. inteefErences POLITIQUES EOUMAINES-SERBES AU POINT DE JONCTION ENTRE LA TRÂDITION ET LA MODERNITE (1790-1848) R£SUlt£ L’introduction dans l’analyse est dediee aux premisses de la regenera- tion dont l’espace sud-est europeen s’est confronte ă l’intersection des siecles XVIII—XIX. L’etablissement du climat ideologique favorable a l’enregistrement des imperatifs du monde moderne s’est ressenti avec pr^gnance dans la vie politique de l’6poque. Les idees neuve-> ont deter- mine des transformations completes au niveau de la conscience collective, exprimees suggestivement par le terme „revolutions nationales”. Dans ce climat se produit aussi un neuf etablissement des rapports politiques entre les deux peuples; ceux-ci sont orientes vers l’aceomplissement des principales aspirations : l’unit6 et l’emancipation politique et naționale.  la suite de la presentation des nouveaux elements d'ideologie, notre attention s’est concentra sur le cadre institutionnel; les deux peuples font les premiers pas sur la voie de l’assimilation des principes du systeme politique repr^sentatif, qui a amene aussi les premieres manifestations de la diplomație moderne. En cons^quence, nous nous sommes efforces â prâsenter la signification de l’agence de la Principaute de la Serbie en Bucarest (en commencant avec 1836); en outre, les implications des rapports entre princes-regnants sur le cours ascendent des r^lations entre les deux peuples. Nous avons consacre une attention particuliere aux rapports dans la zone d’interference demographique, durant la revolution de 1848. Sans ignorer le probleme des differends apparus par l’existence de la hierarchie confessionnelle comune, nous avons prouve ayant comme principaux elements les sources editees et le mat^riau d'archive consulte, la continuation des relations de confiance reciproque, le finit de la colabora- tion depuis toujours, de la croyance et de l’aspirations comunes dans la lutte antiotomane, pour l’independance. 160 161 160 Ibidem, nr. 498, p. 849. 161 Ibidem. nr. 500, p. 852 — 853. www.dacaramanica.ro DOMENIUL LUI MATEI BASARAB* DE IOLANDA MICU, RADU LUNGU Omagierea unei personalități istorice prilejuiește, de fiecare dată, o reevaluare a surselor documentare existente și, prin aceasta, a întregii sale activități. Credem că ne putem alătura celor care definesc o epocă a lui Matei Basarab la fel cum se vorbește și de importanța, de atîtea ori subliniată, a epocii brîncovenești pentru istoria noastră. Domnia lui Matei Basarab a reprezentat, după epopeea lui Mihai Viteazul, o perioadă de levitalizare a virtuților militare românești și, în egala măsură, a constituit un răstimp de înflorire, fără precedent, a fenomenului cultural și de înche- gare a unei școli artistice fără de care explozia brîncovenească nu ar fi lost posibilă. Iată de ce studierea fiecărui detaliu, punerea în evidență a oricărei nuanțe nu fac decît să întregească un tablou pe care istoriografia română l-a adăugat deja, cu mîndrie, patrimoniului nostru cultural. Cercetarea originii, structurii și evoluției averii funciare deținute de Matei Basarab ne va face să înțelegem nu numai aspectele strict legate de o altfel de investigație, formarea marelui domeniu feudal în țările române și relațiile dintre diferitele categorii sociale implicate în acest proces, dar și dimensiunea posibilităților materiale reclamate de o între- prindere culturală de felul celei inițiate și realizate de Matei Basarab**. Comunicarea noastră continuă, tematic și cronologic, un drum des- chis de Ion Donat, urmat de Constantin Rezachevici, care, prin studiile dedicate domeniului princiar rural \ domeniului lui Mihai Viteazul2 și, respectiv, domeniului boieresc deținut de Eadu Șerban 3, au contribuit la elucidarea mecanismului de formare și dezvoltare a relațiilor feudale în secolele XV—XVI și începutul secolului al XVII-lea. Fără a intra în detalii, menționăm, ca o caracteristică a relații- lor agrare din prima jmnătate a secolului al XVII-lea, tendința boierimii de a-și mări rezerva seniorială („delnița boierească”) prin cumpărare * Comunicare prezentată la sesiunea „350 de ani de la urcarea lui Matei Basarab pe tronul Țării Românești”. Institutul de istorie ..N. lorga”. București, 18 septembrie 1982. ** Cercetarea noastră privește numai domeniul din Țara Românească. 1 I. Donat. Le domaine princier rural en Valachie (XIV* — XVIe siecles), în „R.R.H”., t. VI. 1967, nr. 2, p. 201-231. 2 Idem, Șalele lui Mihai Viteazul, în „S.M.I.M.”, IV, 1960, p. 465-506. 3 C. Rczachevici, Domeniul boieresc al lui Radu Șerban, în „Studii. Revistă de istorie”» t. 23, 1970, nr. 3, p. 469-491. REVISTA DF. ISTORIE”, ’oni. 35. nr. 12, p. 1313 - 1329, 1982. www.dacoromanica.ro 1314 IOLANDA MICU — RADU LUNGU 2 de noi terenuri agricole, prin acaparare, cu ajutorul domniei, a moșiilor birnicilor fugiți, și prin defrișare4. Dinamica domeniului deținut de Matei Basarab se înscrie în această tendință generală a epocii, urmînd un drum mereu ascendent, fapt favori- zat de poziția socială ocupată de Matei, ca mare boier și apoi ca domn. Pentru a reconstitui ceea ce a însemnat, către mijlocul celui de-al XVII-lea veac, un mare domeniu feudal am parcurs documentele interne din Țara Românească emise în perioada cuprinsă între sfîrșitul secolului al XVT-lea, adică de la momentul desfacerii averii Craioveștilor, pînă în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, cînd se hotărăște soarta averii funciare ce-i aparținuse lui Matei Basarab. In acest scop, am utilizat colecțiile Documente privind istoria României (sec. XVI, voi. V—VI; sec. XVII, voi. I—IV) și Documenta Romaniae Historica (voi. XI, XXI-- XXIV), precum și colecția de documente transcrise, aflată în Institutul de istorie „N. lorga” (anii 1634—1700). De asemenea, am folosit materialul documentar cules de cercetătorii care, în cadrul colectivului „Dicționarul istoric la localităților din Țara Românească”, s-au ocupat de istoria așeză- rilor omenești din epoca medievală. în prezenta comunicare ne propunem să urmărim principalele căi de constituire a domeniului deținut de Matei Basarab ca domn : moșteni- rea de la antecesorii consanguini și domnești, cumpărarea din anii anteriori urcării pe tron, achiziționarea de moșii în timpul domniei. Pentru a înțelege originea domeniului lui Matei Basarab credem că se impun cîteva precizări de ordin genealogic. Matei, fiul lui Danciu mare vornic, era urmașul, pe linie paternă, al boierilor din Brincoveni, descendenți din vestita familie a Craioveștilor, mai exact, al lui Pirvu vornicul5. Prin mersul evenimentelor, Matei va ajunge, datorită situației sale privilegiate, de mare boier și apoi de domn, principal succesor la averea Craioveștilor. Din acest motiv, vom invoca, pentru început, docu- mentul din 17 mai 1589 care marchează, desfacerea averii Craioveștilor. Actul, emis de cancelaria lui Mihnea Turcitul, vorbește de trei corpuri de moșii : primul, care urma să fie deținut de descendenții lui Radu postelnicul Craiovescu și care, după stingerea lui Radu Șerban. a intrat, în mare parte, în posesia boierilor Cantacuzini; al doilea, constituit ca parte dom- nească din proprietățile deținute, mai înainte vreme, de Xeagoe Basarab și Preda banul, fiii lui Pirvu vornicul; al treilea, format din moșii stăpînite de drept sau vîndnte din partea deținută de frații ei de către Marga cea bătrînă, sora lui Neagoe Basarab și a lui Preda banul6. Prin ascendența patriliniară, Danciul vornicul fiind nepot al Margăi cea bătrînă, și prin înrudirea sa cu toți urmașii Craioveștilor, Matei Basarab a fost principalul beneficiar al averilor rămase din partea Margăi cea bătrînă și din partea domnească băsărăbească și a deținut și a aspirat și la alte averi ale vechilor Craiovești. Trebuie însă menționat, de la început, faptul că nu se poate vorbi, în cadrul proprietății Craioveștilor, de o autonomie precisă a diferi- telor corpuri de moșii, ramurile laterale, care au generat fărîmițarea averi- 4 Șt. Ștefănescu, D. Mioc, Țărănimea din Țara Românească și Moldova in veacul al XVII-lea, tn^Revista de istorie”, t. 32, 1979, nr. 12, p. 2298. 6 Pentru amănunte, vezi Șt. Ștefănescu, Bănia in Țara Românească, București, 1965, tabelul genealogic. 6 D.I.R., B, veac XVI, voi. V, p. 402-407. www.dacoromanica.ro 3 DOMENIUL LUI MATEI BASARAB 1315 lor, provocînd încălcarea reciprocă, de către descendenți, a moșiilor și impunînd, adesea, aplicarea principiului stăpînirii colective. în aceste condiții, „reprezentantul cel mai de seamă al neamului boieresc < al Craio- veștilor> într-o anumită perioadă, concentra în mîna sa o parte mai mare decît cea care îi revenea din averea familiei” 7. A fost cazul lui Keagoe Basarab, Radu Șerban și va fi și cazul lui Matei Basarab 8 *. Din întregul material pe care l-am prelucrat rezultă că un număr de 16 sate Matei le avea de moștenire de la strămoși, adică din averea vechilor Craiovești. Dintre acestea, 5 se regăsesc și în documentul din 17 mai 1589 : Coșcodia și Drencea jud. Mehedinți, din partea Margăi cea bătrînă; Ocolna, Măceșul jud. Dolj și Strehaia jud. Mehedinți, din partea rudelor colaterale, mai exact, din partea lui Radu postelnicul ®. Acest lucru vine să confirme faptul că practica încălcării moșiilor între rude era frecventă în epocă. Trei sate, Comoșteni jud. Dolj, Drencea jud. Mehe- dinți, Betejani jud. Olt, despre care aflăm dintr-un document din 31 ( !) iunie 1658 că au fost vîndute de Matei Basarab nepotului său Preda Brînco- veanu, apar, de asemenea, ca făcînd parte din averea Margăi cea bătrînă. Pentru un număr de 7 sate avem indicația că sînt domnești. Pentru 6 dintre ele există mențiunea că au fost cumpărate de Mihai Viteazul, primul dintre domnii Țării Românești care a avut intenția de a constitui un domeniu al coroanei cu caracter permanent10: Cătunu jud. Teleorman, Dedulești jud. Prahova, Detcoi jud. Vlașca, Dudești jud. Buzău, Găureni jud. Dolj, Stejarul jud. Mehedinți. Acestea sînt printre puținele sate care nu au avut posibilitatea să se răscumpere în vremea urmașilor lui Radu Șerban. Verificîndu-le pe lista satelor domnești ale lui Mihai Viteazul întocmită de Ion Donat, am regăsit 5 dintre cele enumerate mai sus, în locul satului Dudești jud. Buzău, din documentele lui Matei Basarab, figurind pe lista lui Donat satul Neculești jud. Vlașca11. Din vremea boieriei lui Matei posedăm știri pentru 5 sate : Racovița jud. Vlașca, ce-i era întărit, în 1612, pentru că îi era „de moștenire”, Odobești jud. Dîmbovița, întărit, la 23 martie 1628, lui Matei mare agă și lui Gorgan mare spătar, ruda sa; Spinișorul de Sus jud. Mehedinți, din care, în 1629, vinde jumătate lui Dumitru Filișanu căpitanul, pentru 360 galbeni, cu care cumpără satul Babiciu jud. Romanați; aceluiași Dumitru Filișanu îi mai vînduse, ante 22 mai 1620, două părți, cu vecini, din satul Pîrîia jud. Dolj. Constituit din satele amintite mai sus, domeniul lui Matei Basarab a cunoscut o continuă extindere în timpul domniei cînd, prin diferite căi, cumpărare, confiscare, schimb, domnul a intrat în posesia a numeroase bunuri funciare. Din materialul cercetat rezultă că Matei voievod a cumpărat în 87 de localități (sate, părți de sate, ocine, vii, livezi, bălți, heleștee, vaduri de moară, case), pentru 81 dintre ele, despre care avem informații privind prețul, plătind suma totală de aproximativ 17.323 galbeni. Pornind de 7 C. Rezachevici, op. cit., p. 478. 8 Ibidem. 8 Pentru localizarea satelor am optat pentru județele istorice. Pentru corespondentul actual al județelor, vezi tabelul sinoptic. 10 I. Donat, Le domaine princier..., p. 210; idem, Satele..., p. 475 — 476. 11 idem, satele..., p. 48foffifodacarnmanicam 1316 IOLANDA MICU — RADU LUNGU 4 la faptul că cele 81 de sate sau părți de sate reprezintă 94% din totalul localităților în care domnul a cumpărat, și că nu putem estima suprafața exactă a cumpărăturilor, dată fiind relativitatea informației oferite de documentele noastre interne 12, este probabil ca, în total, Matei să fi plă- tit aproximativ 18.329 galbeni. Ținînd cont că în epocă prețul unui sat era de circa 450 galbeni, rezultă că cei 18.329 galbeni reprezintă echiva- lentul a 40 sate. Avînd în vedere că în Țara Românească existau în acea vreme circa 3.000 sate13 14 și că haraciul anual era de 130.000 taleri u, adică 86.666 galbeni, înseamnă că Matei Basarab a cumpărat relativ puțin. Un argument în plus îl constituie știrea, din 15 martie 1637, conform căreia domnul îi întărește lui Hrizea mare ban din Bălteni cumpărături imobiliare în valoare de 5.000 galbeni15, sumă aproximativ egală cu aceea a achiziții- lor făcute de Bunea Grădișteanu în timpul cit a fost mare vistier al lui Matei Basarab 16. în legătură cu proveniența sumelor plătite, ne-au parvenit numai 5 mențiuni. Pentru ocine in 3 sate domnul a plătit „din punga domniei mele” sau „din cămara domniei mele”, iar intr-un act din 20 februarie 1638 se face referirea : „cu banii mei drepți, din venitul satelor mele de baștină, din boierie, de la părintele meu” 17. De asemenea, Matei trebuie să fi cumpărat moșii și cu bani din vistieria țării din moment ce într-un act din 30 august 1669 se afirmă că „fiind Constandin voievod domnul țării și dînd voie ca să se răscumpere satele lui Matei voievod, însă care le-au fost cumpărat cu banii țării în domnia lui” 18. Documente ulterioare domniei lui Matei Basarab ne oferă unele informații cu privire la mijloacele pe care, uneori, domnul le întrebuința pentru a intra în posesia unor moșii. La 25 iunie 1654, moșnenii din Stre- haia jud. Mehedinți se plîng că s-au vîndut lui Matei voievod „cu sila” 19; la 11 mai 1655, sătenii din Rîmniceni jud. Rîmnicu Sărat declară că s-au vîndut „în silă și fără de dreptate” 20; iar dintr-un act din 12 iunie 1661 aflăm că Matei vodă „înțelegînd .. .că iaste fier acolo lepădat-au [... ] în silă banii Danciului postelnic Pîrîianu și agăi Vladul Bîrsescu, de au făcut bae de fier” 21. Matei Basarab a cumpărat cu precădere de la boieri, în 54 de sate, iar de la moșneni în 41 sate. Trădarea față de domn și țară (hiclenia), fuga de bir, desherența erau tot atîtea motive pentru care domnul intra în stăpînire de noi moșii. Hiclenia este semnalată în 6 documente, 2 dintre acestea referin- du-se la Necula vistiernicul din lanina (cumnatul Stanei din Brincoveni, nepoata lui Matei), mort, în 1632, la Plumbuita în lupta purtată de Radu 12 A Sacerdoțeanu, O chestie de diplomatică românească : „ Tot satul cu tot hotarul”. In „Arhivele Olteniei”, IX, 1930, p. 1—25. 13 I. Donat, Așezările omenești din Țara Românească In secolele XIV— XVI, tn „Studii. Revista de istorie”, an IX (1956), nr. 6, p. 77. 14 Istoria României, III, București, 1964, p. 14. 15 Arh. St. Buc., Peceți, 50; N. Stoicescu, Matei Basarab, București, 1982, p. 58. 18 N. Stoicescu, op. cit. 17 Arh. St. Buc., M-rea Căldărușani, XXXIII/2. 18 Muzeul de istorie al municipiului București, nr. inv. 26.911. 18 Arh. St. Buc., M-rea Strehaia, 1/4. 20 Idem, Doc. ist., CXXV/19. 21 Idem, M-rea Hurezi,Ț^^.^ț^rnmanica TO 5 DOMENIUL LUI MATEI BASARAB 1317 Iliaș împotriva lui Matei. Moșiile lui au fost luate pe seama domniei pen- tru că „s-a ridicatcu oaste, cu tătari și moldoveni, venind cu jaf și măcel, ca un neprieten al domnului și țării... ” 22. Pentru evenimen- tele din același an, își pierde averile și banul lanache Catargi care „au venit împotriva domniei mele cu sabia și cu oaste din Țara Moldovei și cu tătari și cu alte răutăți, aici în țară, ca niște oameni răi și stricători de țară” 23. în vremea domniei lui Matei Basarab, s-a înregistrat o înăsprire a regimului fiscal, fapt care a constituit, deja, obiectul unor studii speciale 24. Expresie a acestei realități economico-sociale este și fuga de bir, individuală sau în masă, înregistrată frecvent în actele interne din Țara Românească și care este asimilată acum hicleniei. Ocinile celor fugiți erau confiscate de domnie. Astfel, sătenii din Curteni jud. Argeș (?) „ca niște oameni înșelători au fugit de bir și au lăsat dedinele lor pustii și pe seama dom- nească” 25 26. Cei din Stănești jud. Teleorman „s-au ridicat de au fugit de pe dedina lor, în altă țară, și și-au lăsat casele lor pustii și birul domnesc jos”, moșia lor rămînînd „o dedină fără dajdie și fără bir, nescrisă în catas- tih la vistieria domniei mele și pe seama domnească” 29. Fugile de bir, adică spargerile de sate, au generat dezechilibru demo- grafic 27, într-o perioadă marcată deja de o scădere sensibilă a populației, dezechilibru consemnat, în special, în județele de cîmpie limitrofe Dunării. în afară de Matei Basarab, mari proprietari erau și rudele sale apropiate, doamna Elina și nepotul lui de vară, Preda Brîncoveanu. Nu cunoaștem care a fost zestrea imobiliară pe care Elina Năsturel a adus-o, prin căsătorie, lui Matei din Brîncoveni. Știm însă că ajunsă doamnă deținea moșii înpeste 15 localități: unele cumpărate (în 12 sate), al- tele obținute prin schimb. Cu o parte din ele și-a înzestrat rudele : pe fratele ei, Udriște Năsturel, pe nepoatele sale, Anghelina și Marica, și pe fiul lui Udriște, Toma-Radu, care, prin actul din 18 septembrie 1653, devenea principalul beneficiar al averii răposatei sale mătuși28. Parte din averea funciară a Elinei pare să fi ajuns pe seamă domnească, după cum reiese dintr-un document din 17 mai 1679 în care se arată că, după moartea Elinei și a lui Matei Basarab „căzut-au toate satele și moșiile mătușă-mi doamnei Elina a fi pe seama domnească” 29; lucru confirmat și de un act, din 1658, în care se spune că satul Boteni al doamnei Elina ajunsese în stăpînirea doamnei Bălașa, prima soție a lui Constantin Șerban, urmașul nedorit de Matei Basarab la tronul Țării Românești 30. Preda Brîncoveanu, nepotul lui Matei voievod, a fost principalul beneficiar al averilor unchiului său. Pe Preda, marele spătar, îl întîlnim în calitate de deținător de proprietăți, obținute prin moștenire, cumpărare 22 Idem, Doc. ist., DCCXXXV/48. 28 Muzeul de istorie al municipiului București, nr. inv. 26.887. u D. Mioc, Reforma fiscală din vremea domniei lui Matei Basarab, In „Studii. Revista de istorie”, an XII (1959), nr. 2, p. 53—85. 24 Muzeul de istorie al municipiului București, nr. inv. 26.861. 26 B.C.S., LXXX/8. 27 Șt. Ștefănescu, D. Mioc, op. cit., p. 2292. 28 S. Anuichi, Un hrisov al lui Matei Basarab tn arhive iugoslave. Peripețiile unui tes- tament, in „Magazin istoric”, an XVI (1982), nr. 9, p. 9—12. 28 Arh. St. Buc., M-rea Cotroceni, III/10. 30 Idem, Doc. ist., CXL/114. , www.dacoromamca.ro 1318 IOLANDA MICU — RADU LUNGU 6 și schimb, în peste 24 de localități. într-unele dintre acestea stăpinea împreună cu Matei Basarab (de exemplu, în Răzvad jud. Dîmbovița și Ștubeele jud. Mehedinți); în alte trei (Comoșteni jud. Dolj, Drencea jud. Mehedinți și hTedeea jud. Dolj) cumpărase moșii de la Matei, acțiune care însemna, de fapt, o întărire a dreptului de succesiune. încă din timpul domniei, cea mai mare parte a averii funciare a lui Matei Basarab a intrat în patrimoniul unor mănăstiri, mai ales al ace- lora pe care le-a ctitorit, le-a refăcut sau le-a completat. Astfel, din numă- rul total de 101 danii, mănăstirile au primit peste 76. De cele mai multe danii s-au bucurat: Căldărușanii (în 17 localități), Strehaia (10), Sadova (7), Slobozia (6). Daniile domnești către mănăstiri provin, în special, din cumpărături. Grija lui Matei Basarab față de mănăstiri se explică și prin faptul că în evul mediu aceste lăcașuri reprezentau principalele focare de cultură. Atitudinea culturală a domnului este surprinsă și de Theofan, patriarhul Ierusalimului, care într-un act de întărire a daniei, de 1.000 de florini anual, făcute de Matei Basarab mănăstirii Govora, remarca: ,,.. .a voit el să rînduiască într-însa dascăli și tipografi pentru a tipări și reproduce cărți sfinte, și încă nu numai de acestea să aibă grijă dascălii pe care i-a însărcinat cu administrarea, ci și copii să urmeze și să învețe scrierile sfinte și după toată puterea lor să-i deprindă pe ei a cunoaște înțelepciunea cea dinlăuntru și cea din afară a oamenilor. Căci este necesar ca bărbați aleși să depună multă silință și cu rîvnă să sfătuiască, fiind ei destoinici în cuvîntul și fapta adevărului” 31. Peste 26 de boieri, curteni și slujitori au primit, de asemenea, danii provenite, cu deosebire, din moșiile confiscate pentru hiclenie, dar și din pămîntul domnesc. Dintre marii dregători miluiți de Matei Basarab amintim pe : Drago- mir marele vornic din Plăviceni, rudă a domnului, dăruit „pentru dreaptă și credincioasă slujbă cu care a slujit domniei mele și țării, prin țări străine și la Țarigrad și în tot locul și cum s-a ridicat cu rîvnă bună și cu văr- sare de sînge...” 32; apoi pe Constantin marele postelnic Cantacuzino, Oprea mare agă din Bucu și 2N*iță fost mare agă din București. Slujitorii, baza armatei Țării Românești, primeau ca răsplată, pen- tru serviciile făcute domniei, cel mai adesea, ocine. Astfel, Sima căpitanul a căpătat, în 15 octombrie 1653, „ocina din Curteni, toată, cită a rămas birnică, pentru că am miluit domnia mea pe Sima căpitanul pentru slujba dreaptă și credincioasă cu care au slujit pe domnia mea și țara cu vărsare de sînge, în lupta cu cazacii la Finta, ca să-i fie dedină, ohabă în veac” 33 34. Două interesante documente surprind un aspect aparte : miluirea, în urma convertirii la ortodoxie, a unor supuși de alt rit sau de altă „lege”. Un comandant de mercenari, Gheorghe căpitanul de unguri, este dăruit cu satul Stănești jud. Teleorman „pentru slujbă dreaptă și credincioasă pe care au slujit-o domniei mele și țării, unde a fost treaba și porunca domniei mele și am făcut domnia mea și pomană de l-am botezat și a venit din întuneric la lumină, la legea creștină” M, iar pe Tănase al II-lea postel- 31 Idem, M-rea Govora, XXVI/1. 32 Idem, Doc. ist., LXXVIII/99. 33 Muzeul de istorie al municipiului București, nr. inv. 26.861. 34 B c s ’ LXXX'8- www.dacaramanica.ro 7 DOMENIUL LUI MATEI BASARAB 1319 nic „om străin de altă țară și de legea ovreiască [. . . ] l-am botezat, l-am scos de la întuneric la lumină în legea creștină [. .. ] și l-am și cununat domnia mea”, Matei dăruindu-1 și cu siliștea Cești din jud. Teleorman 35. în concluzie, Matei Basarab a stăpînit, pentru o perioadă de timp mai lungă sau mai scurtă, sate, ocine, vii, bălți, heleștee, vaduri de moară, case în circa 130 de localități rurale. A cumpărat în 87 și a făcut danii în 101, lui rămînîndu-i proprietăți în peste 28 de localități. Simpla parcurgere a listei generale de sate în care Matei voievod a stăpînit impune o serie de considerații de ordin geografic. Cele mai multe cumpărături se înregistrează în Muntenia (în 55 de localități), în timp ce în Oltenia, unde avea deja proprietăți de moștenire, îl întîlnim cumpărător în 28 de localități. Pe județe, ponderea cea mai mare o deține fostul județ Ilfov (18 sate), urmat de Mehedinți (15) și Ialomița (9), deci zonele în care se aflau unele din principalele sale ctitorii: Căldă- rușani, Strehaia, Tismana, Slobozia. Cele 28 de localități în care i-au rămas proprietăți sînt repartizate astfel: Ilfov (6), Dolj (4), Eîmnicu Sărat (3), Ialomița, Mehedinți, Boma- nați și Vlașca (cîte 2), Gorj, Vîlcea și Dîmbovița (cîte 1). Pe regiuni se împart în felul următor : în Oltenia 10 localități, din care cele mai multe îi erau de moștenire de la rude; în Muntenia 15, care-i erau cu cîteva excepții, de cumpărătură. Dorința de a întări baza economică a puterii domnești și în stingă Oltului, considerăm că ar putea fi o explicație a extinderii domeniului deținut de Matei voievod și în Muntenia. Din graficul pe care l-am întocmit, pentru a putea urmări mersul proprietății deținute de Matei Basarab pe parcursul întregii sale domnii, rezultă că au fost trei perioade de vîrf în care Matei a cumpărat și a dăruit intens. Astfel, în 1633, deabia ajuns pe tronul Țării Românești, recompen- sează, pentru sprijinul care i-a fost acordat, atît în timpul pribegiei cît și la luarea domniei, un număr de 6 boieri și slujitori. In anul 1641, profi- tînd de răgazul intervenit după luptele, din perioada 1637—1639, purtate cu Vasile Lupu, Matei Basarab a cumpărat mai multe moșii și a miluit 5 din ctitoriile sale de pînă atunci în peste 11 sate. Aplanarea conflictului cu domnul Moldovei i-a oferit o nouă perioadă de liniște. De aceea, în 1645—1647, se înregistrează numărul cel mai mare de cumpărături de la moșneni și boieri, ceea ce i-a permis să-și înzestreze, în mod substanțial, ctitoriile. Sintetizînd, Matei Basarab a cumpărat, în timpul domniei, relativ puțin, contrazicînd afirmația subiectivă a lui Constantin Șerban, conform căreia predecesorul său, fiind un domn tare și puternic, a cotropit multe sate cu silnicie și fără dreptate. Considerăm, așadar, că majoritatea averii sale a constat din bani lichizi din moment ce Radu Popescu afirma : „Constantin vodă deci au rămas domn Țării Rumânești și se veselea în avuția cea multă ce rămăsese de la Matei vodă”38, iar Miron Costin arăta că urmașul lui Basarab la scaunul Valahiei „s-au apucat îndată de pungi, să-și tocmească domnia cu 38 Arh. St. Buc., Mitrop. Țării Românești, CXXIX/4. 38 Radu Popescu, Istoriile domnilor Țării Românești, ed. C. Grecescu, București, 1963, p-111 www.dacoromanica.ro LISTA PROPRIETĂȚILOR DEȚINUTE DE MATEI BASARAB *> “ 1 Nr. cri. 1 Denumirea localității Județul Proveniența Danii S Observații Istoric pîDpV Mostenir Cumpărături - .——— — . ■ Confis- cări | Schimb M&nistiri te Boien S j Siujitor.-curteuL o •o □ । Domnești De la cine Situația satelor 1 Trădare 1 Fugă bir 1 Boieri- 1 negustori 1 Moșneni ® întregi 1 o Părți'OCuie Stînjeni (pogoane) Cu rumtni । (Cu) vii și Jiveîi 1 (cu) bălți 1 sau | heleștee (cu) case (cu) vad i de moară 11 12 13 14 16 17 18 1» 20 2 3 4 8 6 7 8 - 1 Albești X X X X - X X 2 Albești Dolj Dolj 300 u. — —— X X (De moș- tenire) 3 Aibulești Mehedinți Mehedinți X 28.000 a. 4 Ămăraștl Romana ți Dolj Gorj X 1.800 5 Baia de Fier Gorj x X X 336 u. 6 * Bălăci Ilfov Prob, tn București X 825 16.500 a. X . - - ... 7 Bă bu ești Argeș Vllcea X X X — X 293 u. X . 8 Băilești Dolj Dolj X - —— — “ 9 * Bărbătești Dîmbovița Dîmbovița X X 20.000 a. 10 Bărbătești Vtlcea Vllcea X X X 700 u. 12.000 a. X ■ 11 •Bărboși Ilfov Sect. agr. Ilfov — X X 393 7.860 a. X 12 Berbești Vllcea Vllcea — 400 X 16.200 a. 13 •Berci ugov Ilfov Călărași X Ocină dom- nească 14 •Betejani Romanațl OU */, X X X X X X 50.000 a. X X (?) 15 ~16 Bistri|a Blehani Mehedinți Rin. Sărat Mehedinți Galați X X X X X - X X X X 13.333 a. Vatră sat X 1'7 ♦Bloturi Teleorman X X 1.120 8 pog. X X — 1.120 a. X Siliște 18 ♦Bojenești Dolj Dolj 79 u. 19 Bordești Hm. Sărat Vrancea Siliște dom- nească 20 Braniștea Dîmbovița Dîmbovița 122,5 u. 37.500 a. X (?) 21 Brăgărești Saac Buzău 2.471 X — 200 u. X — 22 •Breșnița de Jos Mehedinți Mehedinți — X 46.600 a. X X 23 ^Breșnița de Sus Mehedinți Mehedinți X 16.000 a. 24 Bucșa Ialomița Ialomița —— X X X X 25 București X X X X 400 ti. X De moș- tenire X 26 Buicești Mehedinți Mehedinți 27 Busul Mehedinți Dolj X X X X 38.000 a. X X ■■ X In schimb cu Jăgfi- rita 300 st). 28 Căldărușani Ilfov Ialomița ’/» X ca 485 u. 29 •Cătun Teleorman Teleorman . - -■ - 30 Cătunul Muscel Argeș X W5 Vie dom- nească prin des- herență 260 mi ro— 13.000 a. 25 u. X Preț mixt (bani + plăsci) 31 Căzănești Ialomița Ialomița 800 X 160 u. K 32 ^Cervenle Ialomița Ialomița -w | Nr. crt. 1 Denumirea localității Jude(ul Proveniența Danii 1 Observații Istoric Actual Moșteniri Cumpărături Confis- cări Schimb | Mănăstiri Boieri Slnjitori-curteni | De la cine Situația satelor 1 Rude <3 Trădare | Fugă bir Boieri- negustori | Moșneni | întregi o 9 XU Pi Stinjeni (pogoane) •a 0 u 12 — (cu) vii 50 și livezi (cu) bălți sau beleștea cn (cn) case (cu) vad de moară 1 2 3 4 'S 6 8 9 10 11 14 16 17 18 19 20 21 22 23 24 33 ♦Cetățele Ialomița Ialomița X Luat pe seama domniei 34 ♦Ciorani Ialomița Călărași X X 650 X X 32.500 a. X 35 ♦Ciorani Rm. Sărat Brăila 13.333 a. Vatra sat 36 Ciupa Vlașca Argeș X ^2 200 u. X (?) 37 Clinceni Ilfov București X X X 38 Colentina Ilfov București X X 7.000 a. 39 ♦Coșcodia Mehedinți Mehedinți X X 100 u. + (?)• X De moș- tenire 40 ♦Culcați Ialomița Călărași X X 450 800 16.000 a. 41 Curteni Argeș (?) Argeș (?) X X 42 ♦Dedulești Prahova Prahova 1 III 1 X X Siliște 43 Detcoi Vlașca Dîmbovița X X 44 Dobriceni Vilcea Vilcea X X X 950 u. X 45 ♦Dobrinești Vlașca X X 250 u. X 46 Doicești Dîmbovița Dîmbovița X X 400 u. X 47 Dudești Buzău Brăila X X 48 Frăsinet Ilfov Călărași Dolj X X 49 ♦Frumușei Dolj X 50 ♦Fundeni Ialomița Ialomița — X X 200 70 u. X 2 părți v3 X 200 u. 28.000 a. X 51 ♦Futești Ilfov Călărași 52 Găureni Dolj Dolj X X 53 ♦Glrleni Dolj Dolj I X X X 57.000 a. X 3 pog. X 8.200 a. X (?) — _ 54 Greci Ilfov (?) 55 Gurguiați Teleorman X — . 56 ♦Hamzești Saac Buzău X % 110 u. X X 57 Ilănlșești Gorj X X 58 Xzbiceni Romanați Olt X X X X X 143 u. ____ — 59 Izvorani Muscel Argeș X 3 del- nițe X X X X X 400 u. X 60 ♦Izvorul Alb Mehedinți Mehedinți X - _x_ — 61 ♦Jăgărlta Ilfov Ialomița X 50 16 t. X (?) X X 62 ♦Leotești Saac Buzău X 1.075 180 u. 63 Lipla Ilfov Sect. agr. Ilfov X 2.300 78.000 a. X — 64 Măceșul Dolj Dolj X — X X — 65 ♦Măicănești Ilfov București X . X X . 66 ♦Mărcești Ilfov Ialomița X X 90 u. 67 Micșănești Ilfov Ialomița X X X 400 u. X X — X Confis- care-* danie-* cumpă- rare —> danie 68 ♦Mirceștii de Clmp Saac Buzău X 2.000 50.000 a. X (?) 69 Morteni Vlașca Dîmbovița W WV r.d aco roma □d( a.i 0 18.000 a. X <•19 Proveniența Observații rz Nr. cri. Denumirea localității Județul Confis- cări o Schimb ] Mănăstiri ' Boieri Siu jiiori-curteni । Istoric 1 Actual Moșteniri; Cumpărături De la cine Situa|ia satelor ZI £ j Trădare 1 I Fugă bir | Rude l Domnești 1 Boieri- | 1 negustori] Moșneni j ( Întregi 1 | 1 o j Părți-ocînel Stinjenî (pogoane) | Cu rumîni — to(cu) vii u și livezi (cu) bălți sau l heleștee 51 (cu) case | (cu) vad de moară 14 17 18 19 21 22 23 24 1 2 3 4 5 6 7 8 9 11 12 14 70 Murgeni Ialomița Ialomița X X 400 180 u. — X 71 Muscureni Rm. Sărat și Brăila 1.630 X .— — 103 ti. X X 72 Năeni Saac Buzău X X X X - 13 13,5 POg. _ X X 106,5u. ■ 2950 a. 11 c. 73 •Neculești Vlașca Teleorman X . X 74 •Nenciulești Ilfov Ialomița X X 549 X 72.800 a. X X X 75 •Ocolna Dolj Dolj X X w 1 3 X* 8,000 a. 1.200 c. 136.400 a. 22.070 a. X 76 Ogrăzeni Vlașca Giurgiu / Prove- niența necu- noscută 77 Păcurenl Saac Buzău Călărași Olt X X X _X (?) 78 Păduchioși Ilfov 600 79 Plătărești Ilfov 631 y y X 80 81 •Polovinele Romanați X 1/2 in schimb pentru Știubeele Priboiu Dîmbovița Dîmbovița X 82 Rădulești Ilfov Dîmbovița Ialomița Dîmbovița 200 8.000 a. —- 83 Răzvad 84 Slam Vrancea X X 9 funii X X 50.000 a. X X — — 85 Robănești Romanați Dolj X */s 100 u^ X 400 u. X 86 Rogova Mehedinți Mehedinți X 87 Sadova Dolj Dolj X 88 •Sasul Ialomița Ialomița X 1.110 39.600 a. X (?) 89 Sărățeni Ialomița Ialomița X 3.000 X X X X 405 u- — X 90 Seaca Mehedinți Dolj X X (De moș- tenire) 91 Simnicu de Sus Dolj Dolj X X 92 93 •Somești Rm. Sărat Brăila X 13.333 a. Vatră sat Soveja Vrancea X {£ 50.000 a. 94 Stăncești Mehedinți Mehedinți X X X 95 Stănești Vlașca Giurgiu X X _96 97 Stănești Teleorman — X X Stejarul Mehedinți Dolj X X ■ X 98 Stlngăceaua din Dos Mehedinți Mehedinți 1.500 X 60.000 a. ’ 58 u. X 99 Stlngăceaua din Față Mehedinți Mehedinți X X X 1.880 X X 100 •Stoeneștii de la Cimp Saac Buzău X 1.400 35.000 a. X (?) - ' ■ —. 101 •Strămătu- rești Ilfov Sect. agr. Ilfov X X 40 u. X 102 Strehaia Mehedinți Mehedinți X X X 950 u. X De moș- tenire 103 Suranl Saac Prahova X w r.ă icoro nu nii ia.ro 4.800 a. X Observații | Nr. crt. | Denumirea localității Județul Proveniența îl Mănăstiri 1 ț 1 8 Boieri 1 Slujitori-curteni | Istoric Actual Moșteniri Cumpărături Confis- cări o Schimb De la cine Situația satelor o £ Rude | Domnești | 1 Trădare 1 Fugă bir 1 Boieri* | negustori | ® Moșneni ® întregi o Părți-ocine Stinjeni (pogoane) Cu nimlni (cu) vii și livezi (cu) bălți sau heleștee cn (cu) case (cu) vad i । de moară 1 23 24 1 2 3 4 51 6 7 11 12 13 14 16 17 16 19 2J 104 105 •Șoptrliga Șotlnga Saac Dîmbovița Buzău Dîmbovița — — X X X X X X X X 3/< X 236,5 350 X X — — X 41,5 ti. 110 u. 33811. 12.400 a. 400 ii. 250 u. X X X X X X — X X X X X Siliște dom- nească !n schimb cu 1/2 din Ruz- vnd Siliște Siliște dom- nească Luat pe seama domniei 106 107 108 109 110 111 112 113 114 •Șovircu Ștefănești •Ștubeele •Tegeni Tirgoviște Țigănești Uda •Uești Vaideei Vlașca Mehedinți Ilfov Dîmbovița Ilfov Vlașca Teleorman Ialomița Vil cea Ilfov Giurgiu Mehedinți Sect. agr. Ilfov Dîmbovița Ialomița (?) Argeș Teleorman Ialomița Vllcea Ialomița X X X X 115 Vaideei 116 •Vllcăneștl 117 Vărbița Mehedinți Dolj X X 40.000a- X — — 118 Vitănești Vrancea X X 16.00C a. 119 120 Vlădăsești Mehedinți Mehedinți X ?/g 300 X 24.000 a. X ♦Vlădeni Ilfov Ialomița X X 200 u^ X . . 121 122 123 124 Voinești Muscel Dolj (?) Dolj Romana ți Argeș X X X X 140 U. X — Vrăpciune Zăval Balș X — X X 700 u. 70 u. — X X — Olt — X X 125 Bădeni Muscel Argeș X 120 U. X 126 Drencea Mehedinți Mehedinți X 127 Comoșteni Dolj Dolj Dolj X 1— 128 Nedeia Dolj X 129 Orodel Mehedinți Dolj X 130 Boteni Vlașca X www dflCQrcfflflfliîicfi.ro * I_istă. susceptibilă Îmbunătățirii in măsura cercetării exhaustive a documentelor interne cuprinse tn perioada 1654 — 1700. 1328 GRAFICUL MERSULUI PROPRIETĂȚII DEȚINUTE DE MATEI BASARAB ♦> LEGENDĂ 12 11 10 9 8 7 6 5 4 3 2 1 cumpărări de la boieri cumpărări de la moșneni confiscări »> La Întocmirea graficului am utilizat numai documentele in care cumpărările, confiscările și daniile s-au petrecut fie In anul 6 emiterii actului respectiv, fie la alte date menționate expres In texte. www.dacoromanica.ro 17 DOMENIUL LUI MATEI BASARAB 1329 bani, că era avuția lui Matei vodă neclătită încă”37. Mai mult, Paul de Alep ne furnizează știrea că Vodă Cirnul și-a plătit domnia la Poartă cu bani luați din averea antecesorului său la tron, iar comorile răposatului erau mari, multe case de piatră fiind pline pînă la acoperiș.38 Cît privește domeniul lui Matei Basarab, după dispariția domnului parte a ajuns la Constantin Șerban voievod, în virtutea dreptului succe- soral la partea domnească; parte a trecut în posesia lui Preda Brincoveanu, marele vornic, care, împreună cu sora sa Stana, a devenit principalul beneficiar al averii lui Matei, încă din timpul vieții unchiului său39. Cea mai mare parte a averii lui Preda a ajuns, in cele din urmă, la nepotul său Constantin Brincoveanu voievod. LE DOMAINE DE MATTHIEU BASARAB RfiSUMfi Constitui des villages herit^s de ses predecesseurs consanguins (Ies ,,Craiovești”) ou princiers, des achats faits pendant Ies annees ante- rieurs ă son avenement au trone, le domaine de Matthieu Basarab connaîtra une extension continuelle notamment sous son râgne, par des achats, confiscations ou ^changes. La majorit^ des achats sont enregistr^s en Valachie, tandis qu’en Petite Valachie, oîi il possMait d£jâ des propri^t^s provenant d’heritages, il en acheta moins. Nous consid^rons que le d^sir de consolider la base 6conomique de l’autoritâ princiere aussi dans la zone gauche de l’Olt pourrait constituer une explication de l’extension du domaine d^tenu par Matthieu Basarab, notamment en Valachie oii, d’ailleurs, se trouvaient de nombreuses fondations qu’il avait substantiellement dot4es. Par rapport ă Michel le Brave, Matthieu Basarab en a acheta rela- tivement peu. La majeure pârtie des achats a et6 convertie en donations, le prince ne gardant pour lui qu’un petit nombre de villages. Pour en conclure, Matthieu Basarab a poss6d6 pendant une p^riode plus ou moins longue des villages, parts de villages, terres, vignes, dtangs, emplacements de moulin, maisons dans environ 130 localit^s rurales. II en a acheta dans 87 et a fait des donations dans 101, conservant des pro- pri6t6 en plus de 28 localiUs. Nous consid^rons, donc, que la plupart de son avoir a consiste en fonds en especes, comme il r^sulte aussi de nombreux temoignages con- temporains. 37 Miron Costin, Opere, I, ed. P. P. Panaitescu, București, 1965, p. 184. , 33 Călători străini despre țările române, VI, București, 1976, p. 142 — 143. 39 Copie la Institutul de istorie „N. lorga”, actul din 29 martie 1635. www.oacdromanica.ro EPOCA LUI MATEI BASABAB, BĂSCBUCE A VECHII CULTUBI BOMÂNEȘTI* DE RĂZVAN THEODORESCU M-am întrebat nu odată, privind gravura cu chipul emaciat și ho- tărît, întovărășit de stema munteană, al lui „loanes Matteus Bassaraba Princeps Vaivodae Transalpinae Vallachiae” cum îl denumește inscripția portretului datorat lui Marco Boschini — artistul monden și cultivat, autor de „incisioni” cu efigii ale dogilor și notabihlor Serenissimei Republici în plin și glorios Seicento1—, cît de mult și cît de veridic poate consuna un asemenea chip de nobilă suveranitate, pigmentat cu o nuanță de exotism baroc, cu un anume clișeu mai vechi al istoriografiei noastre care preferă să vadă în boierul oltean urcat în scaunul Țării Românești acum trei veacuri și jumătate în primul rînd pe un bun gospodar de o patriarhală cumințenie și pe o iscusită căpetenie de oști sau, spre a relua cuvîntulunei cronici contemporane, pe un „om cuiat, cu fiică de dumnezeu, iubind rugăciunea, postul și milostenia”2. Fost-a cu adevărat marele agă Matei— „de moșie din satul Brânco- venii, fecior Danciului vornecul, care să trăgea din neamul băsăiăbesc”3— doar un dătător de normă conservatoare, nevoind să cheltuiască cu ctitorii fastuoase precum rivalul său politic și vecinul său întru țară și glorie, Vasile Lupu, din pricina, s-a spus, a culturii sale precare, a lipsei de mij- loace materiale — afirmație surprinzătoare pentru cine cunoaște fiscali- tatea epocii —, a ponderei avute de preocupările războinice, devenite, toate, aproape un corolar al „antilevantinismului” cîrmuirii sale, opuse domniilor anterioare, atît de „grecizate”, iubitoare de fast și strălucire stambuliotă, ale unor Radu Mihnea și Alexandru Iliaș, Alexandru Coconul și Leon Tomșa? Mă tem că lipsite de o reflecție critică cîteva dintre aceste concluzii — nu fără un sîmbure de adevăr, fiecare, dar rupte și izolate dintr-un context mental — riscă să schematizeze mult peisajul atît de complex al celor două decenii din prima parte a secolului al XVII-lea în care, socot, se * Comunicare la sesiunea științifică „350 de ani de la urcarea lui Matei Basarab pe tronul Țării Românești”, Institutul de Istorie „N. lorga” din București, 18 septembrie 1982. 1 Pentru aceasta, vezi R. Pallucbini, Marco Boschini e la pittura veneziana del Seicento, In „Barocco europeo e Barocco veneziano”, ed. V. Branca, Veneția 1962, p. 95 — 136. a V. Cândea, Letopisețul Țării Românești (1292 —1664) tn versiunea arabi a lui Macarie Zaim, în „Studii”, 4, 1970, p. 691. 3 Istoria Țării Românești 1290—1690. Letopisețul canlacuzinesc, ed. C. Grecescu, D. Si- monescu, București 1960, p. 95. „REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 35, nr. 12, p. 1330-1338, 1982. www.dacoromanica.ro 2 EPOCA LUI MATEI BASARAB 1331 pot regăsi unele atitudini și trăsături fundamentale ale culturii românești ce a urmat, întîlnite pînă în unele realități și idei ale secolului trecut. Căci, mă grăbesc să adaug, nu trebuie uitat că în acest veac al XVII-lea româ- nesc și în cele mai stabile domnii ale sale precedînd momentului brâncove- nesc — adică tocmai în epoca lui Matei Basarab și a lui Vasile Lupu — au fost identificate de cei mai profunzi exegeți ai fenomenului cultural românesc — care, paradoxal, nu au fost, cu excepția lui lorga, istoricii, ei numindu-se Eminescu, Ibrăileanu și Lovinescu — temeiurile unor ele- mente unificatoare dar și ale unor trăsături deosebitoare în sînul unei aceleiași civilizații a românilor, ale unor note spirituale regionale pe care generația noastră are încă a le cerceta și pune în lumină. Este îndeajuns să spun că a găsi în Țara Românească, sub Matei Basarab, o întreagă ideologie dirijată de tip tradiționalist și de caracter voievodal ancorată în unele „mituri istorice” medievale ale acelui loc și timp — o ideologie de autoritate și majestate, cu atît mai necesară la hotarele Turcocrației —, ca și o întreagă atitudine militantă ce o completa, prelungind parcă pe aceea a Viteazului, și în care secolul lui Tudor Vladimi- rescu și al revoluției pașoptiste s-au recunoscut; sau, dimpotrivă, a desluși în Moldova timpului lui Vasile Lupu o atitudine aulică și aristocratică deschisă Poloniei nobiliare, catolicismului, barocului și Occidentului — știut și pe filieră ucraino-rusă, apoi pe aceea austriacă — ce poate fi urmă- rită pînă tîrziu, în zilele „Junimii” ; sau, iarăși, a regăsi la cărturarii români temeiurile locale ale recursului veacului al XVII-lea la un istorism izvorît din realitățile etnogenetice foarte îndepărtate ale „neamului”, precum cele ale Romei, și nu pornit de la ficțiunea contemporană, cu origini fabu- loase, din învecinatele ideologii ale „scitismului” și „hunismului” nobililor maghiari sau a „sarmatismului” magnaților poloni4, constituie, după părerea mea, o operație necesară în sfera cea largă și încă puțin investigată a specificului cultural românesc. Chipul din gravura lui Boschini este cu mult mai aproape, să recu- noaștem, de acel Matei Vodă care a știut să se înconjoare de cițiva sfetnici cultivați și cu o mentalitate deschisă noului — marele său postelnic de stirpe cantacuzină, Constantin, și acel „vtori logofăt” ce i-a fost și cumnat, Udriște Năsturel, cei care îmi par a fi fost, prin opera lor diversă și în diverse direcții, deschizători de drumuri politice și culturale pentru mai tîrziu —, după cum e mai aproape de principele care întreținea în mediul italian al Propagandei Fide și al Veneției relațiile știute, printr-un secretar ca Giovanni Mascellini din Pesaro, prin misionarii iezuiți, minoriți conven- tuali și minoriți observanți sosiți la Tîrgoviște sau prin bogata comuni- tate elenă din orașul lagunelor, cea care îl socotea în septembrie 1642, în tonul encomiastic curent al vremii, asemănător cu „vechii împărați și arhonți, ca și cu cei mai noi, atît italieni cit și greci” s 6, Matei Basarab împărțind cu domnul de la Iași și cu țarul de la Moscova privilegiul de a-și vedea numele înscris în pomelnicul de la San Giorgio dei Greci, în care scop trimitea aici, în slavonește, o listă a strămoșilor săi. A unor strămoși pe care nu i-a amintit mereu doar din pravoslavnică pietate — 4 K. Pfeter, Das skgthische Selbstbeiimsstein des ungarischen Adels, in „La Pologne et la Ilongrie aux XVIe —XVII® siecles”, ed. V. Zimânyi, Budapesta, 1981, p. 121—133 ; J. Mi- chalski, Le sarmatisme el le probleme d’europeisalion de la Pologne, in același volum, p. 113 — 120. 6 Comples readus, în „Revue des âtudes sud-est europeennes”= RESEE, 1, 1980, p. 139 www.dacoromanica.ro 1332 RAZVAN THEODORESCU 3 cum ne-a plăcut prea adesea să simplificăm lucrurile, opunîndu-1 pe Matei unui „Lupu bei”, munificentul principe vecin lipsit de antecesori iluștri —, ci a căror memorie a cultivat-o ca un politician experimentat, înlăuntrul și în afara hotarelor țării, tocmai, probabil, în scopul afirmării unei neatîr- nări morale și a unei autonomii politice pe care nu o mai puteau reclama în acel ceas, în Europa orientală, decît cu mult mai recent iviții Romanovi. Domnia lui Matei Basarab a fost orientată net spre un tradiționalism atașat acelor momente ale istoriei Țării Românești ce au însemnat fie începutul unei creații statale independente, fie, mai apoi, o rezistență antiotomană activă — iar în prima cronică unitară a voievodatului, acum redactată, acestea sînt momentele de reper ale naratorilor —, după cum, pe plan ctitoricesc, ea a însemnat o conștientă, o voită preluare și conti- nuare a tradițiilor veacului al XVI-lea, ușor de recunoscut în expresia paramentelor și în tipologia planurilor mergînd pe linia unei standardizări, de la fațadele simple, albe ale lăcașurilor la așa-numitul „sirnili” sau la decorația parietală cu ceramică smălțuită. Regăsim acest aer comun al unor monumente prin excelență tradiționaliste — și aceasta în numele unei mentalități muntenești aproape generalizate la nivel domnesc sub Matei Basarab — din Bărăgan pînă la păsurile Transilvaniei, amintind de începuturile sobre și lipsite de ostentație ale primelor ctitorii din voievo- datul de la sud de Carpați în veacul „întemeierii de țară” ; un aer comun constînd într-o voită, parcă, simplitate și robustețe a principalelor ctitorii ale timpului lui Matei Basarab — în marea lor majoritate biserici de mănăstiri, ceea ce dă o indicație asupra unui alt aspect al politicii tradițio- naliste a domniei —, într-un gust ușor folclorizant — întîlnit, de pildă, în decorul exterior pictat al Strehaiei6, ca și în pictura murală de la Topol- nița în Mehedinți, de la Săcuieni în Dîmbovița 7 —, într-un același demers ctitoricesc pe întreg cuprinsul Țării Românești, de la bisericile voievodale ridicate de la Brâncoveni pe Olt la Măxineni pe Șiret, la cele boierești înălțate, după modelul celor dintîi, de un lanachi Caragea la Slobozia, de un Constantin serdan.il la Dobreni, de un Stroe Leurdeanu la Golești, de un Lupu Buliga la Topolnița 8. Toate acestea au creat în două decenii de cîrmuire mateină un peisaj artistic coerent și unitar — asemănător celui al limbii românești acum răspîndite cu repeziciune prin cărțile ieșite din tiparnițele țării—, un peisaj ce a fost socotit ca aparținînd primului stil efectiv „muntenesc” sau „românesc” — și el pregătit de veacul al XVI-lea —, de data aceasta cu monumente numeroase ce vor sta la temeiul viitoarei vîrste a arhitectu- rii Munteniei și Olteniei din anii ’60—’80, prefață a momentului brâncove- nesc. Acelaș număr mare de ctitorii ale timpului — remarcat, cu unele exagerări, de călători precum Paul din Alep sau Petru Bogdan Bakăid din Kiprovac —, a făcut să se vorbească despre Matei Basarab, din perspectiva unei aprecieri strict cantitative, ca despre cel mai important ctitor din • V. M. Pușcașii, Date noi cu privire la evolufia ansamblului de arhitectură medievală de la Strehaia, in „Buletinul monumentelor istorice” = BMI, 3, 1970, p. 33—34. 7 C. Pillat, Pictura murală in epoca lui Matei Basarab, București, 1980, p. 75 — 76. 8 Pentru ele, vezi V. Nicolae, Ctitoriile lui Matei Basarab, București, 1982, p. 97, 167, 170-171, 178-179. www.dacaromanica.ro 4 EPOCA LUI MATEI BASARAB 1333 trecutul românesc 9, el fiind de fapt, programatic, un ziditor și reziditor de lăcașuri de cult, mai ales monahale, înrudite între ele stilistic. Acest efort ctitoricesc, ca în genere întreaga cultură a epocii lui Matei Basarab, a fost subordonat — cum lăsam să se înțeleagă — cîtorva idealuri majore ale timpului între care, cu siguranță, tocmai cultivarea tradiției istorice a fost cel mai caracteristic, exprhnînd un întreg program ideologic cu atît mai explicabil în vremea unui reflux al luptei antiotomane. Voievodul care putea să pară, în 1643, rezidentului imperialilor la Stambul — într-o scrisoare către Ferdinand al III-lea — „un alt Mihai Voievod” 10, cel care a voit la un moment dat să lase urmaș la tron pe Mihai, fiul lui Nicolae Pătrașcu 11 — nepotul de fiu, așadar, al omonimului unificator al românilor — era cu siguranță, și așa apărea el contemporani- lor, un sprijinitor al ideii de cruciadă, un demn continuator al înaintașului său — și el descendent din Craiovești — Eadu Șerban, unul dintre expo- nenții a ceea ce poate fi denumit „militantismul muntenesc” antiotoman al secolului al XVII-lea reprezentat mai apoi tocmai de un Matei Basarab și de un Mihnea al III-lea. în treacăt fie spus, în această perspectivă tre- buie să interpretăm, în cazul cîtorva ctitorii ale timpului lui Matei Vodă, hramurile cu aluzii luptătoare ca tot atîtea semne ale inserției respective- lor lăcașuri și așezăminte în istoria timpului: cel al arhanghelilor Mihail și Gavril — „căpeteniile cetelor îngerești”, simboluri teologale ale luptei împotriva „necredincioșilor” — întîlnit la Arnota și mai apoi la Brebu, cel al Sf. Procopie de la Gherghița — unde pisania face trimitere la un „războiu la Nănișori pre lalomiță” 12, cel al Sf. Mercurie la Plătărești unde tradiția locală păstrează amintirea luptelor cu tătarii lui Vasile Lupu, însăși dispunerea principalelor mănăstiri fortificate ale domnului — în cîmpia munteană, nu departe de Dunărea ce-1 despărțea de imperiul sulta- nilor, pe colinele subcarpatice, spre hotarele Moldovei — indicînd un întreg program militar căruia faptul de cultură îi era, prin forța lucrurilor, subordonat (același reper politic îl vom găsi, ca altă dată în Moldova ște- fanină, în cazul ridicării unor ctitorii mateine pe locul sau în amintirea unor bătălii sau înțelegeri de pace : Căldărușanii legați de comemorarea unor lupte, Plumbuita amintind de răscoala împotriva lui Eadu Iliaș, „Dobromira” sau Soveja cu rostul ei bine cunoscut atunci cînd era înălțată, în acord cu Vasile Lupu, „peste hotarul țării noastre și pe un loc vrîncean al Moldovei” 13). Protector cultural — tocmai în acest spirit cruciat și antiotoman — al unei ortodoxii tot mai împilate în Sud-Estul european — să nu uităm că „Psaltirea” din 1637 de la Govora era tipărită în slavonă pentru acei clerici ce predicau „spre folosul bulgarilor și sîrbilor” —, voievodul și ’ C. C. Giurescu, Matei Basarab, cel mai mare ctitor bisericesc al ‘neamului nostru. Știri noui despre lăcașurile lui, in „înalt Preasfințitul arhiepiscop și mitropolit Nicodim Patriarhul României prinos la sărbătorirea a optzeci de ani de virstă”, București, 1946, p. 167—176. 10 E. de Ilurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, IV, 1, București, 1882, nr. 598, p. 671. 11 N. lorga, Histoire des roumains et de la românite orientale. VI. Les monarques, București, 1910, p. 111-112, 128, 148, 251. 12 Idem, Inscripții din bisericile României, II, București, 1908, p. 3. w Idem, Inscripții.,., I, 1, București, 1905, p. 25; pentru o altă lectură a pasajului* vezi G. Turcu, Știri noi despre mănăstirea Soveja sau Dobromira (mănăstirea Bunei înțelegeri), in „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, 5 — 7, 1957. p. 481. www.dacoromanica.ro 1334 RAZVAN THEODORESCU 5 doamna sa Elina ridicau biserici la Vidin și Șviștov 14, făceau danii la vene- rabilele mănăstiri Studenica și Mileseva sau la Hilandarul athonit15 *, întrețineau relații în centrul meșteșugăresc de la Kiprovac din Bulgaria 18; ei erau totodată protectori ai unei biserici locale amenințate de „erezii” venite din chiar Constantinopolul patriarhiei ecumenice (pravila lui Matei Basarab, cu caracter mult mai bisericesc și tradiționalist decît aceea a Moldovei vecine o indică, ca și cunoscutul hrisov din noiembrie 1640 ce scotea de sub jurisdicția Muntelui Athos unele așezăminte ale voievodatului). Matei Basarab a marcat timpul său printr-o orientare „națională” avant la lettre, ideologia domniei sale avîndu-și rădăcinile în amintitele, două, „mituri istorice” ale Țării Românești: cel al „descălecatului” — de unde voga personajului legendar și „întemeietor de țară” Negru Vodă 17, de unde și refacerea, prin 1635—1636, a bisericii mănăstirii Cîmpulungului (interesul pentru originile statului era, în acel timp, cu mult mai puțin susținut în Moldova !)—și cel al „noului Basarab” care a fost Neagoe, voievodul de faimă din care Matei descindea, de altminteri, ca strănepot de soră, la a patra generație, prin Marga, fiica lui Pîrvu I Craiovescu. Ceea ce se poate denumi, fără teamă de greșeală, „ideea basara- bească” a domniei lui Matei Vodă a răzbătut în predoslovii și stihuri — unele datorate lui Udriște Năsturel — ale unor cărți slavone atunci impri- mate în tiparnițe înfiripate — coincidență de loc întîmplătoare — în chiar mănăstirile legate de trecutul medieval basarabesc, la Cîmpulungul lui Nicolae Alexandru, la Govora și Dealul lui Radu cel Mare (acesta este cazul „Molitvelnicului” din 1635 cu versuri despre „casa preavitejescului neam al Basarabilor” 18, al „Antologhionului” din 1643 evocînd pe „prea- bunul Basaraba Neagoe de odinioară” 19, al „Evangheliarului” din 1644 proslăvind „marele neam băsărăbesc” 20); după cum a răzbătut în acți- unile ctitoricești ale voievodului, pline de semnificație și ele, precum refacerea ctitoriilor Craioveștilor și ale lui Neagoe Basarab de la Athos — la Dionisiu și Xenofon 21 —, sau din Țara Românească, la Brâncoveni, Sadova, Craiova, Strehaia și Curtea de Argeș pentru care, la mănăstirea lui Neagoe, „această minunată și preaslăvită frumuseță și cu podoabă mai presus de minunile din lume”, dădea două dintre primele sale hri- soave, la 5 și la 6 decembrie 1632 22, semn al nevoii de legitimare „basara- bească” al unei domnii abea începute cu cîteva luni în urmă. 14 C. C. Giurescu, Două ctitorii ale lui Matei Basarab in Bulgaria, in „Revista istorică română” = RIR., XI-XII, 1941-1942, p. 390-391. 18 S. Anuichi, Relațiile bisericești româno-strbe in secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, In „Biserica ortodoxă română” = BOR, 7—8, 1979, p. 897—899. 14 D. Giurescu, Mailres orfevres de Kiprovac en Valachie au XVIIe siccle, In RESEE, 3-4, 1964, p. 470. 17 P. Chihaia, De la „Negru Vodă” la Neagoe Basarab. Interferențe literar-arlistice in cultura românească a evului de mijloc, București, 1976, p. 17—43. 18 I. Bianu, D. Simonescu, Bibliografia românească veche, 1308—1830, IV, București, 1944, p. 181. 18 I. Bianu, N. Hodoș, Bibliografia..., I, București, 1903, p. 129, 132. 2,1 Ibidem, p. 145. 21 R. Crețeanu, Tradilions de familie dans Ies donalions roumaines au Mont Athos, in „Etudes byzantines et postbyzantines”, I, București, 1979, p. 139, 146. 22 T. G. Bulat, Știri documentare despre mănăstirea Argeșului In timpul domniei Iui Matei Vodă Basarab (1632-1654), in BOR, 3-4, 1975, p. 360. www.dacoromanica.ro 6 EPOCA LUI MATEI BASARAB 1335 Se poate adăuga că, în general, nota voit tradiționalistă a acestei domnii a fost comună și feudalilor timpului sau altor ctitori mai mărunți ce și-au imitat voievodul, adoptîndu-i uneori punctul de vedere „istorist” — măcar și numai prin rezidirea unui așezămînt, prin reluarea unei tradi- ții ctitoricești locale —, de la mari boieri ca Danciu Pirîianu, capuchehaia la Stambul, pînă la marele șufar Mit rea din părțile Argeșului sau la negu- țătorul Badea din Brăila 23, ca exponenți ai boierimii de țară și ai unei pături orășenești pe cale de îmbogățire și ascensiune socială în veacul al XVII-lea. Există in<ă, în această epocă culturală românească, și un revers al medaliei, aparținînd și el, parcă, unui program politic conștient, fiind în orice caz semnul unei realități sociale și spirituale incontestabile : este leversul noutății, al inovației cu caracter nobiliar — completînd tradițio- nalismul aulic—, aparținînd nu domniei — ca în Moldova lui Vasile Lupu —, ci cîtorva mari boieri apropiați de aceasta care, spre deosebire de egalii lor de dincolo de Milcov — mai curînd „tradiționaliști” și „boieri de țară” înaintea levantinului lor stăpîn — sînt în cel puțin două cazuri, cel al Cantacuzinilor și cel al lui Udriște Năsturel, purtătorii inițiativei novatoare (și încă aș fi tentat să adaug aici, în acest sens, pe acel „vlă- dică” Ștefan I — păstorind întîia dată în timpul lui Matei Basarab, în 1648—1653 —, donatorul, sub Mihnea al III-lea, al unei icoane — la o biserică din Vîlcea, la Bălănești-Rîmești — unde fundalul prea ortodoxei și hieraticei imagini a Sf. Paraschiva era un peisaj de pictură italienizantă, același ierarh înfățișîndu-și stema din „îndreptarea legii”, în 1652, cu ele- mente — nu întîmplătoare, desigur — de heraldică catolică barocă24 apreciată altă dată de un alt mitropolit cu sînge românesc, Petru Movilă al Kievului). Sînt, desigur, în acest timp multe semne ce indică o nedezmințită deschidere spre înnoirea venită din Orient și din Occident deopotrivă, către largul fenomen de interculturalitate, vădit din sistemul instrucției superioare pînă în cel al cărții tipărite și al artelor de tot felul, între Apu- sul catolic și protestant și Răsăritul ortodox și islamic. Nu e de prisos de reamintit că în pruna parte al veaculului al XVII-lea lumea munteană nu ignora, la nivelul curții, al marilor boieri, al clerului înalt, nici moda vestimentară, nici arta Occidentului — să ne amintim, de pildă, de relația germanului Paul Strassburg din Niirnberg care, aflat în fruntea unei solii suedeze, punea la dispoziția lui Leon Tomșa, în 1632, un pictor din suita sa 25 —, nici un anume grad de cultură ridicat înfățișat de unii dintre misionarii bisericii romane sosiți îndeobște din Balcani, 23 Pentru ctitoriile acestora din urină : V. Nicolae, op. cil., p. 154, 182 ; Cf. M. Golescu, Biserica din Bohari, in „Buletinul Comisiunii Monumentelor istorice”, XXXV, 1942, p. 188— 190; R.I. Perianu, Un negustor brăilean prieten cu Matei Basarab, in R1R, XVI, 1946, p. 344-354. 24 Al. Efremov, Primul peisaj de concepție occidentală tn pictura de icoane din Țara Româ- nească, in „Revista Muzeelor și Monumentelor. Seria Monumente istorice și de artă”, 1, 1974, p. 69—74 ; D. Ccrnovodeanu, /Jcraldica bisericească in (ările române, in BOR, 7—8, 1975, p. 963, fig. 2 ; idem, Știința și arta heraldică in România, București, 1977, p. 179, pl. CX1V/3. 25 Călători străini despre țările române, V, București, 1973, p. 61, 63. www.dacaromamca.ro 1336 RAZVAN THEODORESCU 7 înainte și după schimbul de scrisori dintre Matei Basarab și papa Inocențiu al X-lea tocmai în chestiuni privind misionarismul catolic trimis spre spațiul românesc. Simpatiile catolice ale unor boieri munteni — chiar dacă nu atît de evidente ca în Moldova marilor dregători școliți la iezuiți — s-au polarizat în jurul cultivatului și mult intrigantului om al bisericii — mai exact spus, al bisericilor, catolică și ortodoxă deopotrivă — Panteli- mon (Paisios) Ligaridis, grecul din Chios ajuns elev al colegiului roman al Sf. Atanasie, profesor de retorică influențat de iezuiți, creator al unei școli greco-latine la Stambul, dușman al „calvinolatrilor” Lucaris și Corydaleu, sosit în Muntenia, către 1646, unde rămînea ca predicator al curții lui Matei Vodă și profesor al fiilor postelnicului Constantin Cantacu- zino, întemeind aici o aristocratică și antipadovană „schola greca e latină insegnando a i primi del paese” 26. Era, pe cit se pare, o școală organizată după principii iezuite în care se învăța, teologia, greaca, latina, retorica, logica, fapt mărturisit de Ligaridis însuși în corespondența cn Propaganda Fide, congregația fiind la curent, de altminteri, cu nivelul de instrucție din Muntenia — de data aceasta al unor preoți și laici de condiție mai modestă, desigur — dacă dăm crezare celor scrise în 1638 de minoritul Giovenale Falco despre propunerea de tipărire a unor cărțulii purtînd asupra controverselor dogmatice ale timpului, în „slovenica” și în latină, ele fiind cerute și căutate în Țara Eomânească 27. Acesta era de fapt mediul în care putea Udriște Năsturel — simpati- tizantul unor forme de cultură catolică, acest „lettre savant” 28 * ce-și presăra textele cu referiri la Platou și Pitagora, cu citate din Homer și Aristofan — să traducă în slavonă, în 1647, cartea de căpătii a Occidentu- lui medieval Imitatio Christi, cea pe care oamenii veacului al XVII-lea o aveau încă drept lectură preferată, gustînd-o către 1660 însuși eroul și campionul barocului italian, mult celebrul Bernini Spunînd aceasta vom înțelege de ce traducerea în Țara Eomânească a paginilor misticului neerlandez Thoma a Kempis — într-o slavonă devenită în acel timp ana- cronică și prețioasă, aparținînd acelui curent aulic ortodox pe care Contra- reforma îl încuraja în Europa răsăriteană 30 — nu a fost actul gratuit •și inutil pe care îl credea Nicolae lorga 31, ci nevoia spirituală a unui gen de „hbfische Kultur” 32 ce poate fi înregistrată pretutindeni pe continent, într-un veac atît de zbuciumat și marcat de întoarceri la evul mediu. întoarceri de felul celor pe care, prin limba slavonă ce a cultivat-o în chip predilect — ca oamenii barocului occidental, latina —, Udri.ște Năsturel le-a ilustrat. De numele aceluiași umanist, să nu uităm, se leagă pe tăriinul artelor vizuale o pagină înnoitoare. La începutul ei stă, ca un moment de refe- 28 V. Papaeostea, Les origines de l'enseignemenl superieur en Valachie, in RESEE, 1 —2, 1963, p. 7-39. 27 Călători..., VII, București, 1980, p. 40. 28 N. lorga, Hisloire..., p. 130. Pentru el vezi, mai recent, monografia lui D. H. Mazilu, Udriște Năsturel, București, 1971. 28 V. I. Stoichiță, Introducere In poetica lui Gian Lorenzo Bernini, în Filippo Baldinucci, Paul Freart de Chantelou, Via/a lui Gian Lorenzo Bernini. Jurnalul călătoriei in I'ranfa a cava- lerului Bernini, București, 1981, p. 42. 30 V. Cândea, Umanismul lui Udriste Năsturel și agonia slavonismului cultural in Țara Românească, in „Rațiunea dominantă”, Cluj-Napoca, 1979, p. 33 — 77. 31 Op. cit., p. 168. 32 A. von Martin, Geisl und Gesellschaft. Skizzen zur europâischen Kulturgeschicl te, Frank- furt am Main, 1948, p. 129 și urm. www.dacoromamca.ro EPOCA LUI MATEI BASARAB 1337 rință, acel „unicum” al arhitecturii civile românești din veacul al XVII-lea care este ,,palatul” de la Hierăști — reședință nobiliară de fapt, precursoare imediată a celor de la Filipeștii de Tîrg, Mărgineni sau Măgureni ale „Șeită- ne.știlor” ce-și începeau tocmai acum ascensiunea în Țara Românească. Monumentul cu ziduri placate cu piatră de talie — fapt și el unic în epocă în voievodatul muntean —, ridicat către 1641—1643 cu o certă con- tribuție a unor meșteri ardeleni, are bolți, ancadramente, profile, goluri, portaluri cu frontoane ce trimit direct spre sugestii ale Renașterii transil- vane lîizii 33, sugestii care nu pot fi străine de acei — amintiți de Paul din Alep — .,meșteri arhitecți din Țara Ungurească”, adică din Transilva- nia („Bilad al-Madjar” 34). Și mai limpede însă decît această clădire de severă noblețe din lunca Argeșului ilfovean, ne apare — legat cu siguranță de gustul lui Udriște — micul grup de monumente funerare cioplite prin anii 1652—1658 pentru membrii familiei lui Matei Basarab, la Tîrgoviște și la Arnola, de meșterul sibian Elias Nicolai, aparținînd unei viziuni de tardivă Renaștere germană și de început a barocului, cu inscripții latine, slavone și românești de gust cărturăresc, cu steme, tenanți, cartușe, ghirlande 35. în măsura în care într-o asemenea epocă de baroc european unde locul morții era eminent — în plastică, în muzică, în literatură —, unde efigii, armoarii și versuri veșniceau pretutindeni amintirea celui dispărut — suveran, aristocrat, patrician—, gustul nobiliar și aulic muntenesc a. reclamat recursul la tot ce era mai nou — repet, datorită inițiativei lui Udriște Năsturel în cazul acestor monumente, cel al fiului său Mateiaș, cel al surorii sale Elina doamna, cel al cumnatului său domnesc Matei Basarab — prin chemarea celui mai cunoscut sculptor al vremii din pro- vincia transalpină, un orizont de civilizație „modernă” se deschidea cu limpezime. Indicînd și pe planul artelor figurative legăturile eminente pe care Țara Românească a lui Matei Basarab le-a avut cu Ardealul celor doi Gheorghe Râkoczi pe plan politic și ecleziastic, acest moment de înnoire stilistică conturează raporturile artei muntenești cu așa-numita „Renaștere înflorată” transilvană pe care Elias Nicolai o ilustra și care a contat nu puțin, prin argintarii de la Sibiu și Brașov, prin pietrarii de la Făgăraș, la deschiderea artei Țării Românești din perioada Cantacuzinilor și a lui Brâncoveanu spre barocul est-central european (la fel cum, pe alt plan, școala din Tîrgoviște din timpul lui Matei Basarab, legată de Italia cato- lică, dar cu unele relații și în colegiile reformate din Ardeal, a pregătit din plin instrucția superioară bucureșteană de la Sf. Sava în epoca cantacuzin- brâncovenească). înaintea somptuosului, încărcatului și atît de barocului mormînt al lui Matei Basarab de la Arnota, decorat cu unduioase motive vegetale și cu simbolice rapeluri heraldice, în spiritul unui Occident tot mai insinuat, 33 R. Greceann, Casa de piatră din Herești. Jstoric, in „Monumente și Muzee”. 1, 1958 p. 119 — 129: E. Greceanu, Casa de piatră din Herești. Studiu arhitectonic, în aceiași volum, p. 131 —148 : O. Bâzu, Restaurarea casei lui Udriște Năsturel din Herăști, in BMI, 2, 1971, p. 53 — 58 ; P. Chihaia, Udriște Năsturel și casele de la Herăști, in „Revista Muzeelor... 2,1976, p. 23 — 26. 34 Călători. . ., VI, București, 1976, p. 232, nota 414. 35 P. Chihaia, Elias Nicolai als Bildhauer der rumânischen W’ojewoden, in „Forschungen zur Volks und Landeskunde”, 2, 1965, p. 62 — 65. www.dacdromamca.ro 1338 RAZVAN theodorescu 9 pe la 1650, în cultura românească, sub bolțile unui lăcaș tradițional, de austeră simplitate și de monahală reculegere — contrastînd cu faptul monumentului funerar —, sub frescele încărcate de sensuri teologic-livrești ce trimit înapoi la lecția Bizanțului și la cea a Athosului postbizantin, am avut mereu, trebuie să mărturisesc — ca și înaintea gravurii venețiene la început amintite, închipuind pe bătrînul principe muntean comemorat astăzi —, sentimentul viu că țara lui Matei Basarab se afla deja, în acel timp, prin destinul istoriei dar și prin fapta sa și a celor de care a știut să se înconjoare, undeva la o răscruce. La o răscruce unde, spiritual vor- bind, se întretăiau deja un ev mediu devenit treptat, atunci încă, o tradi- ție, și un ev modern ce se presimțea tot mai mult și pe acest meridian. L’EPOQUE DE MATTHIEU BASARAB, MOMENT CRUCIAL DE L’ANCIENNE CIVILISATION EOUMAINE RfiSUMt Un bref apergu de l’histoire des deux decennies du regne du prince Matthieu Basarab en Valachie (septembre 1632 — avril 1654) nous reflete le double visage de la civilisation valaque du temps tel qu’on pourrait le retrouver dans Ies deux directions majeures de vie spiritul lle : le traditiou- nalisme, erige au rang d’ideologie princiere officielle, et la nouveaute, cultivee par un petit nombre de dignitaires, proches du prince. Dans le premier cas, on decele en Valachie dans la premiere moitie du XVIIe siecle toute une ideologie dirigee, de type traditionnel, ancree dans deux „mythes historiques” m^dievaux : celui du legendaire fondateur d'Etat, le prince Negru („Noir”) et celui du „nouveau Basarab”, continuateur au debut du XVIe siecle de la dynastie des fondateurs du pay, du XIVC, le priuce Basarab Neagoe. II s’agissait d’une ideologie d’autorite et de majeste d’un grand seigneur — lui-meme descendant des anciennes familles feo- dales du Moyen Age —, resultat d’une attitude croisee et anti-ottomane apres 1600. Ce traditionnalisme on peut l’identifier ă la fois dans l’attention accordee aux fonda+ions princieres des XIVe—XVP siecles, dans un certain gout medievalisant, propre aux artiste^ et aux artisans du temps, reconnu dans la plupart des ^difices — £glises et palais — driges par le prince. Dans le second cas on se trouve devaut l’initiative seigneuriale des Cantacuzenes ou bien d’un Udriște Năsturel — traducteur de „Imita- tio Christi” —, lies parfois aux missionnaires catholiques envoyes par la Propaganda Fide et fondateurs d’ecoles superieures eu Valachie dans la premiere moitie du XVUe siecle. Ils furent, ces grands seigneurs, parents et conseillers du prince, posse.sseurs de residences nobiliaires, amateurs d’un art oriente vers la Renaissance tardive et le premier baroque (archi- tecture civile, sculptare funeraire), d'une litterature tres „moderne”. www.dacaromanica.ro MEMORII, CORESPONDENTĂ, ÎNSEMNĂRI SURSE GERMANE DESPRE MISIUNEA CHASTELAIN tX ROMÂNIA Publicarea, recentă, de către Florin Constantiniu — care a integrat, în ultimii ani. In circuitul istoriografiei române mai multe izvoare istorice privind evenimentele din România din august 1914 — a însemnărilor lui Alfred George Gardyne de Chastelain 1 a deschis calea ca pe baza celor mai multe — dacă nu a tuturor — piese de bază ale dosarului „Autonomus” să se poată emile aprecieri bine fundamentate asupra misiunii grupului condus de Chastelain și a implicațiilor de politică internă și externă. Chastelain nu este un personaj nou intrat în litera- tura istorică, dar în măsura în care cei cîțiva, nu prea numeroși, autori au Înregistrat elemente ale misiunii sale, au făcut-o incomplet și chiar cu preluarea unor date neverificate2. în ceea ce ne privește, fără a intra aici într-o dezbatere de fond și într-o analiză pe care, de altfel, a pro- mis-o Florin Constantiniu. considerăm că deși misiunea în sine a grupului „Autonomus” este interesantă pentru cunoașterea politicii britanice în sud-estul Europei la sfîrșitul anului 1943 — primele luni ale anului 1944 — menționăm. în acest sens, că un autor o consideră ca fiind cone- xată operației „Bodyguard” 3 — ea este desigur și mai interesantă prin reacțiile declanșate și, in acest sens, permite o privire dintr-un unghi inedit, asupra situației politice din țară, ca și asupra unor elemente ale relațiilor româno-germane. Din acest punct de vedere însemnările lui Chastelain publicate de Florin Constantiniu își găsesc o utilă completare în grupul de documente germane pe care-1 publicăm mai jos. Documentele provin din fondurile arhivei politice a Minis- terului de externe al Republicii Federale Germania (Politisches Archiv-Auswârtigen Amt) si au fost depistate în cadrul uneia din cercetările întreprinse în ultimii ani la Bonn. Folosesc prilejul pentru a exprima și pe această cale mulțumirile mele conducerii acestei arhive. Toate documentele publicate mai jos se conservă sub cota PA, AA, Inland II g. dosar 427. Documentele— telegrame, rapoarte, note, adrese — sînt limitate cronologic între 31 decembrie 1943 — 16 sep- tembrie 1944. Spațiul de care dispunem nu a permis publicarea tuturor elementelor privind emiterea și destinația documentelor, însemnările marginale și cu atît mai puțin publicarea și a textului german. O scurtă notă care precede fiecare document oferă un minimum necesar de informații cu privire la locul, data, emitentul și destinatarul documentului. Textele propriu-zise ale docu- mentelor sînt publicate integral în traducere românească. Subliniem că toate documentele au avut un caracter strict secret (Geheime Reichssache). Nu ne-am propus aici să procedăm la o discuție mai largă tn legătură cu documentele Vom observa deci doar succint că multe dintre datele pe care acestea le furnizează confirmă sau completează însemnările lui Chastelain. Totodată ele relevă insistența cu care în special serviciile SS (Gestapoul. Sipo și SD) au încercat să obțină transferarea lui Chastelain în Ger- mania, refuzul autorităților românești, succesul serviciului de informații român în acțiunea de mascare în fața agentilor și reprezentanților germani a datelor privind misiunea reală și activi- tatea lui „Autonomus” unele elemente — abia perceptibile — ale luptei pentru competență intre unele instituții germane și liderii lor. Pe de altă parte, documentele aduc în circuitul 1 Însemnările unui agenl britanic in ajunul insurecției române din august 1944 (I), (II), in „Revista de istorie”, tom. 35 (1982), nr. 1, p. 161 — 170, nr. 5 — 6, p. 735—739. 2 Referiri la misiunea lui Chastelain au fost făcute, între alții, de Alexandru Cretzianu, Arthur Gould Lee, Walter Hagen și alții, însă în lucrări publicate în 1950 — 1951, ele fiind apoi, intr-un fel sau altul preluate, fără a se lărgi baza documentară, pînă în anii din urmă. Chiar intr-o lucrare apărută în 1975 (în ediția engleză) erau preluate multe informații eronate din lu- crări anterioare : vezi Anthony Cave Brown. Die unsichtbare Front. Enlschieden Geheimdienste den 2. Weltkrieg?. Desch, (MUnchcn, 1976), p. 426—427. 3 A. Cave Brown, op. cit., p. 427. ,,REVISTA DE ISTORIE", -om. 35, nr. 12, p. 1339-1351, 1932. www.dacaromanica.ro 1340 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 2 științific și unele probleme care vor trebui să-și găsească rezolvarea prin cercetări ulterioare. Nu rezultă clar dacă Berlinul și-a mai trimis in cele din urmă echipa specială pentru interogarea, din nou, la București, a lui Chastelain (in ce ne privește înclinăm să presupunem că nu), dacă proiectul compromiterii lui Chastelain a fost pus in aplicare, cind și cu anume ce rezultate (do- cumentul publicat sub nr. 19 este, cel puțin în formă, un fals) etc. Publicarea documentelor de mai jos permite, alături de insenmările lui Chastelain. sta- bilirea destul de exactă a dimensiunilor și implicațiilor acestui episod al „crizei vtrfurilor”dii» România in lunile premergătoare declanșării revoluției de eliberare socială și națională, antifas- cistă și antiimperialistă. loan Chipcr 1. Telegrama nr. 7181 din București, 31 decembrie 1943 a atașatului de poliție Richter prin ministrul plenipotențiar al Germaniei, M. von Killinger, către șeful poliției de siguranță Sicherheitspolizei — și al serviciului de siguranță — Sicherheitsdienst = SD — grupa de ata- șați (se citează mai departe : Sicherheitspolizei și SD). în noaptea de 21 decembrie spre 22 decembrie 1943 la 60 km sud-vest de București au fost parașutați 3 agenți englezi. Este vorba despre următoarele persoane : 1) locotenent colonel Chastelain. Chastelain a fost timp de 13 ani conducătorul servi- ciului de informații englez in România, apoi conducătorul serviciului de informații englez din Istanbul și in cele din urmă conducătorul serviciului de informații de pe lingă înaltul coman dament aliat din Cairo ; 2) fostul cetățean român Mețianu ; 3) Ivor Porter, ofițer radio cu rang de căpitan. Toate persoanele au fost arestate de jandarmerie. Deoarece, după cum vă este cunoscut, in privința lui Chastelain este vorba de o personalitate conducătoare a serviciului de informații englez, in caz că exista interes In chestiune vă rog transmiteți instrucțiuni și materiale engle- zești care se află acolo. Ministerul de externe și O.K.W. * 4 au fost informate de către legație, respectiv de către biroul Abwehr5. o Telegramă f. nr. din 4 ianuarie 1944 a lui II. Miiller— Gruppenfiihrer, șeful Gcstapou-lui, către legația germană din București, pentru Richter. Există aici cel mai mare interes pentru agenții englezi parașutați cu misiunea București. Măsuri de verificare au fost inițiate, totuși greu, pentru că nu există date personale. Rog ca in cea mai strinsă Înțelegere cu miniștrii plenipotențiari să examinați toate posi- bilitățile dacă nu poate să fie transferat cel puțin Chastelain pentru scurt timp in Germania. Ch. ne oferă ocazia unică de a clarifica lucruri de deosebită importanță. Solicit raport curent telegrafic. 3. Telegramă f. nr. din Berlin. 5 ianuarie 1941 semnată Steengracht, subsecretar de stat la Externe, către ministrul plenipotențiar german la București. Ministrul de externe4 vă roagă se obțineți, in forma care apare potrivită, ca agentui englez Chastelain să fie transferat cel puțin pentru scurt timp autorităților noastre in vederea unui interogatoriu.Există cele mai serioase indicii că acesta a alcătuit .și controlează organi- zații de sabotaj in regiunile noastre de interes. Din acest motiv transferarea este pentru noi de cea mai mare importanță. telegramă. 4 Oberkommando der Wehrmacht — înaltul comandament al armatei germane. 4 Serviciul de informații al armatei germane. 4 Joachim von Ribbentrop. www.dacoromamca.ro 3 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1341 4. Telegrama nr. 52 din București, 6 ianuarie 1944, M. von Killinger către Ministerul de externe din Berlin. Am avut ieri o convorbire mai lungă cu șeful Siguranței, Cristescu, care conduce personal cercetările contra lui Chastelain. El mi-a comunicat următoarele : I. — Toate legațiile din București și mai ales ministrul elvețian, de Weck, se străduiesc să obțină informații despre ce vrea Chastelain in România. II. — în București circulă cele mai absurde svonuri. De exemplu, Chastelain ar fi fost primit de mareșalul Antonescu și i-ar fi remis acestuia o ofertă de pace. Acesta este desigur un non sens desăvirșit. III. — Arestarea propriu-zisă : Lansarea s-a produs noaptea la orele 23,45 între două păduri, in ceață, astfel că cei lansați și-au pierdut orientarea. Ei au căutat mai mult timp apa- ratul de radio, pachetul cu Îmbrăcăminte și pachetul cu alimente lansate. Ei au găsit numai aparatul de radio. în dimineața următoare au Întrebat o țărancă, care era tnsoțită de fiul său, despre drumul spre București. Toți 3 se aflau în uniforme engleze. Femeia bănuitoare și-a trimis copilul spre cel mai apropiat post de jandarmi. Imediat ce au sosit jandarmii au arestat pe cei trei agenți. Aceștia erau fără arme pentru ca, după cum ei au declarat mai tirziu, să nu fie îm- pușcați ca purtători de arme și în uniformă pentru ca să fie tratați ca prizonieri de război. Toți 3 aveau acte de legitimare și anume pe numele lor adevărat. Altfel ei nu purtau la ei nici un fel de documente scrise. în cingătoarea pantalonilor ei aveau cusută o hartă a României imprimată pe o mătase subțire și fiecare o cheie a cifrului pentru radio. IV. — Distribuirea rolurilor : 1. — Chastelain este persoana principală. 2. — Românul nu este periculos, este auxiliar. 3. — Englezul Porter, radiotelegrafist, tehnician de rachete, după cil se pare este su- bordonat. V. — Măsuri. 1. — Arestații au fost transportați pentru interogatoriu la legația britanică. 2. — S-a făcut percheziție imediat la toți proprietarii funciari din zona lansării,ca și la casele acestora din București, pentru că se presupunea că fn regiunea de lansare s-au aflat ajutoare românești. Sînt suspecți un partizan al lui Titulescu și doi proprietari funciari români de origine greacă. 3. — Toate automobilele care au circulat in zonă în decurs de 48 de ore (jandarmeria notează toate numerele) au fost controlate. Cercetările sînt in curs. Avionul s-a învlrtit după lansare la o depărtare de 20 km. încă 2 ore și a aruncat mani- feste, după cîte se pare pentru a masca lansarea. VI. — Interogatoriul lui Chastelain, el este foarte rezervat și dă numai informații generale asupia sarcinilor Încredințate. Pretinde că a venit de la Cairo. Sarcinile sale ar fi să cerceteze : 1. — Situația producției și rafinării petrolului. 2. — Reconstrucția Ploieștilor. 3. — Situația socială și starea de spirit a populației. 4. — Situația economică in special situația alimentară. 5. — Situația militară. 6. — Situația politică. Cit de mare este gruparea lui Antonescu, mărimea și atitudinea partidelor de opoziție. Cînd Cristescu i-a vorbit direct despre Maniu, Chastelain s-a exprimat că nu există nici o încredere in ci. 7. — Transporturile. 8. — Apărarea antiaeriană. Acestea toate sînt desigur lucruri care sînt de la sine înțeles pentru un proeminent membru al serviciului secret care a fost destituit. De aceea el le-a putut indica liniștit. El a negat că ar avea însărcinări de sabotaj. Interesante sînt următoarele aspecte : 1. — Cînd i s-a dat pline albă, el a caracterizat aceasta ca un bluff. El știa precis că Ger- mania a secătuit pe deplin România și că situația alimentară a populației ar fi catastrofală. 2. — El a zîmbit sceptic cînd Cristescu i-a spus că întregul corp de generali și ofițeri și armata și guvernul civil stau ferm în spatele mareșalului și a spus că informațiile sale ar fi altele. 3. — La Întrebarea, de ce Berlinul a fost așa de puternic bombardat, el a răspuns că aceasta ar fi revanșa pentru a avi,t atunc‘ de suferit. 1342 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 4 dar totul s-ar fi reconstruit și noile cartiere ale orașului oferă astăzi o cu totul altă imagine decît fnainte. 4, — La întrebarea de ce el ca predecesor al lui Gibson (conducătorul serviciului secret de informații Istanbnl) și acum ca șef al secției militar-politice pentru România de ț>e lingă co- mandamentul armatei engleze de la Cairo ar fi fost destituit, ceea ce totuși apare ca neobișnuit, el a răspuns evaziv. I s-ar fi ordonat. 5. — La întrebarea cine ar fi cunoscuții săi aici, el a indicat aproximativ opt persoane care sînt lipsite de importanță. Este insă cunoscut că el are mai multe și anume foarte intime cunoștințe cu care el se află în legătură. Se speiă ca el să fie prins. 6. — La întrebarea ce gindește el asupra stadiului războiului, el a spus că Germania a pierdut deja războiul. 7. — La reproșul că Anglia, pentru că a făcut cauză comună cu rușii, permite bolșevi- zarea Europei, el a răspuns că America și Anglia ar avea mijloace să oprească pe ruși pe o anumită linie. El nu a spus care ar fi acestea. Opinia lui Gristescu căreia mă asociez : Afirmațiile lui Chastelain cu privire la însărcinările sale sînt fără îndoială exacte. Acestea sînt însă numai însărcinări secundare. O a doua este probabil (aceea) să organizeze sabotaje. Sarcina principală ar părea să fie să încerce, ca bun cunoscător al României (el a fost 13 ani în petrolul românesc) să cauzeze, cu ajutorul opoziției, o răsturnare în România și să creeze o situație asemănătoare cu aceea din Italia. L’imirea sa provocată de faptul că partea cea mai mare a informațiilor sale referitoare la România, pe baza căreia el a întreprins probabil acțiunea sa, erau false constituie o dovadă pentru această ipoteză. Cristescu i-a spus în față (Chastelain vorbește perfect românește) că el se află intr-o mare eroare. Mareșalul Antonescu nu este Badoglio și România nu este Italia. Acestea au fost declarațiile verbale ale lui Cristescu. Cristescu mi-a promis că mă va ține la curent cu rezultatele ulterioare ale interogatoriului. Sper că voi reuși să determin pe mareșal să ni-1 cedeze pentru cîtva timp pe Chastelain atunci cind aici se vor încheia intero- gatoriile. 5. Telegrama nr. 126 din București, 13 ianuarie 194 ț, Richter către șeful Sicherheitspoliziei și al SD grupa de atașați. Alăturat datele personale ale agenților parașutați englezi: 1. — Cetățeanul englez Alfred George Gardyne de Chastelain, locotenent colonel, născut la 28 februarie 1906 (in Londra) inginer, căsătorit, domiciliul: Staines (Middlesex). 2. — Cetățeanul englez Ivor Fortyth Porter, căpitan, născut la 12 noiembrie 1913 în Barrow (Fumeis) profesor universitar, celibatar, domiciliul Cairo. 3. — Cetățeanul englez de origine română Silviu Mețianu, căpitan, născut la 23 iunie 1893 in Făgăraș/România, proprietar, căsătorit, domiciliul comitatul Barford * (Anglia). L'n raport amănunțit despre situația de pînă acum și rezultatele interogatoriilor urmează prin curier. 6. Raport nr. 110/44 g. Rs din București, 24 ianuarie 1944. M. von Kiliinger către Ministerul de externe german. Transmit în anexă procesul-verbal al biroului Abwehr România cu privire la interoga- toriul lui Chastelain. Din el rezultă (cuvint introductiv al șefului Siguranței Cristescu) că nu se are deloc intenția ca Chastelain și compania să fie aspru interogați și tratați. Se manifestă din nou atitudinea blîndă, asupra căreia s-a atras atenția în repetate rlnduri față, de America Și Anglia. Am făcut acum propunerea oficială pentru transferarea lui Chastelain in Germania, totuși nu cred că ne va reuși — chiar de-am pune in acțiune cea mai grea artilerie să impunem interogarea lui Chastelain în Germania. 7. Raport nr. 512/44 g III F 1 din (București), 20ianuarie 1914, al șefului birouluiAbwehr din România, colonelul Rodler transmis ministrului plenipotențiar von Kiliinger și altor repre- zentanți diplomatici și militari ai Germaniei în România. * — 2 grupe indescifrabil^y^y^i|^^i^^|n^jjj|^r<|.^arginală in document. C.I.). 5 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1343 1. — Interogatoriul celor trei ofițeri englezi colonelul Chastelain, căpitanul Porter și căpitanul Mețianu in prezența (reprezentantului) biroului Abwehr in România a avut loc la 10, 11, 13 ca și la 18 ianuarie 1944 la Inspectoratul jandarmeriei in București, șoseaua Ștefan cel Mare 51. La interogatoriu au participat din partea română directorul general Cristescu, It. col. de stat major Zdik ca și un căpitan român ca translator pentru engleză. în plus au luat parte ocazional : generalul de jandarmerie Tobescu ca și colonelul de stat major Titi lonescu. Biroul Abwehr România a fost reprezentat la toate interogatoriile prin Sdf (K) Petermann. într-o convorbire prealabilă la 10.1.44 colonelul Titi lonescu a citit însemnarea redactată în limba română de ofițerii englezi cu privire la zborul de la Bengazi in România, la parașutare și la intențiile lor următoare. Asupra acestor puncte s-a intrat In detalii în cursul interogatoriului. Apoi generalul Tobescu a arătat aparatul de emisie care este păstrat în camera sa de lucru, 3 lămpi de semnalizare (2 cu lumină roșie și 1 cu lumină albă) cu care se pot transmite de asemenea semnale Morse, cîteva bucăți de mătase care sint prevăzute cu șiruri de cifre și care ar găsi utilizarea in legătura radio, ca și o bucată de pinză cu imprimarea Peninsulei Bal- canice în aceeași execuție ca planurile de orientare găsite, la timpul respectiv, la aviatorii ame- ricani care au bombardat Ploieștii. Generalul Tobescu a comunicat că prizonierii au avut cu ei în total 500 000 lei și 75 lire aur (1 liră aur 20 000 lei). Din raportul postului de jandarmi in drept ar rezulta că cei trei ofițeri s-au predat la ce- rerea jandarmilor fără să opună rezistență. Ei erau prevăzuți cu acte de identitate corecte pe numele lor adevărat. Pe actele de identitate eia imprimată o ștampilă în limba română care arăta ca respectivii aparțineau armatei engleze. După declarațiile prizonierilor legitimațiile au fost prevăzute cu o astfel de ștampilă în limba țării unde urmau să acționeze. în scopul identificării persoanelor necunoscute care ar fi trebuit să ia legătura cu ofițerii englezi după parasutarea acestora, autoritățile române — conform declarației dir. gl. Cristescu — au verificat timp de trei zile toate automobilele și de asemenea proprietățile din împrejurimi. II. — înaintea interogatoriului reprezentantul biroului Abwer a fost rugat de colonelul Titi lonescu să se comporte față de prizonieri pe deplin camaraderește și amabil. Prizonierii slnt cazați în clădirea Inspectoratului jandarmeriei, (hastelain are o cameră singur, în timp ce Porter și Mețianu locuiesc împreună intr-o cameră alăturată. Interogatoriile s-au extins în esență asupra lui Chastelain pentru că acesta în calitate de conducător al grupului și pe baza poziției sale în serviciul de informații englez și ca un cunos- cător de mulți ani al relațiilor românești trebuie să fie cel mai bine informat asupra organizării și a modului de realizare și sarcinilor acțiunii. Interogatoriul a fost inițiat de directorul general Cristescu care a spus în românește aproximativ următoarele : ..România se află ca aliat al Germaniei în război cu Rusia. Deși Remania deține deplina sa suveranitate, ne simțim datori ca la interogatoriul Dvs, să introducem un reprezentant al armatei germane. Situația actuală a frontului a provocat neliniști în poporul roman. La aceste neliniști au contribuit și anumite svonuri care au apărut în legătură cu sosirea Dvs. in Roinania. Consider de aceea oportună o confirmare a Dvs. eă respectivele svonuri sint n (.fundate”. Dintre aceste svonuri, directorul general Cristescu a citat în deosebi pe acelea care vor- besc despre faptul că ofițerii englezi au venit cu o misiune pentru mareșal și că ar fi adus o valiză cu documente. Chastelain a dat de înțeles prin replicile și gesturile sale că aceste svonuri sint pe deplin eronate. Printr-o expunere amănunțită a fiecărui eveniment de la arestare și pînă la predarea către Inspectoratul de jandarmerie Chastelain a încercat să dovedească că el nici într-un caz nu a vorbit sau nu a luat legătura cu vreo personalitate proeminentă, după cum pretind anumite svonuri. în București el a fost de la început cazat în camera sa, pe care nu a părăsit-o niciodată în tot timpul pînă acum. în afară de obiectele aflate în posesia jandarmeriei el nu a transmis nimic si nimănui altceva de genul unor scrfsori sigilate sau documente în valiză. în valiză il a purtat cu sine aparatnl de emisie. Svonul că el a adus cu sine o valiză cu documente a fost generaL probabil, de faptul că Ia arestare ei nu a lăsat să fie deschisă valiza pentru că era prea multă lume prezentă. III. — în legătură cu activitatea sa în serviciul de informații englez din momentul ple- cării sale din România, Chastelain a afirmat că din februarie 1941 el s-a ocupat cel mai mult la Istanbul si parțial la Cairo, cu strîngerea informațiilor economice și politice. La Kabrid (pe canalul Suez) el a luat parte în ianuarie 1943 la un curs de zece zile de lansare cu parașuta. în iunie 1913 el a fost în Anglia, de unde s-a deplasat pentru trei luni în America de Nord (New Yoik și Washington) pentru a-și vizita familia care se mutase, in 1910, din Anglia. După o ședere de trei săptămîni la Londra s-ar fi reîntors, in octombrie 1943, la Cairo. www.dacoromanica.ro 61 3344 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 6 IV. — Chastelain a declarat că planul și scopul acțiunii au pornit de Ia el personal. Pentru •că la serviciile engleze competente nu se dispunea pentru nici o țară de rapoarte atît de contra- dictorii ca pentru România, In deosebi In privința atitudinii față de războiul contra Rusiei și a situației alimentare, el a vrut să se informeze la fața locului asupra situației reale. Porter a afirmat în interogatoriul său, în legătură cu aceasta, că ei au vrut să se informeze direct asupra opiniei publice și a problemelor politice și prin aceasta să obțină material pentru o propagandă mai eficace. Londra și Cairo și-au dat imediat acordul clnd Chastelain s-a declarat gata să aducă un raport precis asupra României. Conform afirmațiilor celor trei ofițeri prizonieri au fost luate în considerare trei pină la patru săptăinîni pentru rezolvarea sarcinilor propuse. V. — Din interogatoriu a reeșit că Chastelain a Încercat, Încă In noiembrie 1943, un sbor spre România. După cîte iși amintea el. In noaptea de 21 spre 22.11.1943 — trebuie să fi fost însă 22 spre 23.11.1943, pentru că sborul a avut loc iu noaptea dintre o luni spre marți — sbu- rind direct de la Bengasi peste Grecia și Bulgaria el a atins granița roinână la est de Giurgiu, ia o altitudine de aproximativ 1000 in. Ca urmare a focului violent al artileriei antiaeriene avionul, după aruncarea de manifeste în limba română, a sburat spre sudul Italiei peste Sofia, unde au fost aruncate manifeste in limba bulgară. Din cauza avariei aparatului, el (Chastelain) ar fi sărit atunci cu parașuta în apropiere de Brindisi. VI. — In legătură cu pregătirea și efectuarea sborului spre România Chastelain a declarat că amă nuntele tehnice ale expediției au fost elaborate de „ Secția tehnică specială” a M.O. (Military Operation) IV din Cairo și lui i-au fost transmise prin telegrame la Bengasi, unde el a zăbovit trei săptămtni înaintea startului. Sborul a fost efectuat cu un .,Liberator” cu patru motoare. Porter, care a fost inclus ca ofițer radio, a fost după plecarea sa din România in februarie 1941, mai Intli la Istanbul și apoi luat, in aprilie 1941, la Cairo unde a lucrat la M.O.IV. Porter s-a cunoscut cu Chastelain cu ocazia unei călătorii cu trenul In Anglia. La Istanbul și Cairo, în activitatea sa din serviciul de informații Porter ar fi fost subordonat lui Chastelain. Mețianu, care a fost trimis in 1917 de guvernul român în Anglia să învețe pilotajul aerian, l-a cunoscut pe Chastelain tn mai sau iunie 1943 la Ministerul de război din Londra și l-a văzut de două sau trei ori, In Cairo in octombrie 1943. La Începutul lui noiembrie 1943, Mețianu ar fi fost trimis la Bengasi pentru ca să aștepte acolo noi instrucțiuni. Despre sborul prevăzut spre România, M. ar fi aflat abia in ultimul ttiinut. El s-a asociat cu plăcere acțiunii pentru că spera să-și revadă, cu această ocazie, patria. El nu a Întreținut legături cu rudele sale din România de la emigrarea sa In Anglia, In anul 1917. Startul din Bengasi a avut loc, conform afirmației lui 31. la 21.12.43 în jur de orele 19.15. Cei trei ofițeri englezi ar fi fost lansați la 22.12.43 in jur de ora 0.45 de la o înălțime d • 6 700 m, clnd pilotul a dat, prin lumina verde, semnalul corespunzător. Ei au aterizat la cca l 5 km de Plosca în diferite puncte, astfel Incit Porter a atins pămintul la o depărtare de 50 m. de Chas- telain, Mețianu la 450 m. mai departe și aparatul de emisie la alți 550 m. încă in timpul nopții grupul s-a regăsit In pădurea de brazi scunzi In care a aterizat, 31. a afirmat că el a ajuns cu parașuta într-un pom mai mare, din care a trebuit mai întii să dea jos parașuta astfel că s-a întllnit cu ceilalți doi ofițeri abia către orele 3 noaptea. Către orele 7 dimineața a fost găsit apa- ratul de emisie. După ce acesta ca și parașutele au fost ascunse in diferite locuri din pădurice, grupul a Încercat să se orienteze mai exact. în ziua respectivă domnea în acea zonă o ceață foarte deasă. Asupra persoanei care trebuia să facă cunoscut celor trei ofițeri englezi prin semnale luminoase locul de lansare și apoi să intre cu ei în legătură, Chastelain a pretins a nu poseda nici un fel dc alte indicii în afară de numele conspirativ „Sorin” și de parola pentru recunoașterea reciprocă, pentru că această persoană a fost aleasă și stabilită de departamentul competent din Cairo. Conform afirmației lui Chastelain parola era „Caut pe Ștefan”, răspuns „Ștefan e acasă”*. Porter, care a fost de asemenea întrebat despre formula exactă a parolei, a afirmat: „Caut pe Sorin”* — „Sorin e acasă”*. La prezentarea altor prenume românești între altele „Ștefan” P. a declarat că tn legătură cu parola nici unul din numele menționate nu-i spune nimic Conform afirmației Iui Chastelain persoana respectivă trebuia să Însoțească pe cei trei ofițeri la București și să-i adăpostească acolo. întilnirile și convorbirile ulterioare in vederea îndeplinirii sarcinilor prevăzute trebuia să aibă loc numai pe întuneric pentru a nu fi recunoscut și ca urmare arestat. Chastelain a rugat Înaintea sborului său să i se dea o adresă In Roșiorii de Vede pentru cazul In care tntllnirea intenționată după lansare nu s-ar fi realizat. Nu i s-ar fi dat insă o astfel de adresă. * — în românește In text. • www.dacoromamca.ro 7 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1345 întrebat asupra intențiilor după îndeplinirea sarcinilor lor, Chastelain a declarat că întoarcerea era prevăzută prin regiunea Serbiei ocupată de insurgenții lui Tito. Dunărea ar fi trebuit traversată cu această ocazie între Turnu Severin și Baziaș. De partea cealaltă a Dunării ei ar fi fost întîmpinați și conduși mai departe de către „prietenii lor”. Toate amănuntele în le- gătură cu întoarcerea plănuită trebuia să li se comunice prin radio de la Cairo. VII. — în legătură cu arestarea celor trei ofiferi englezi, relatarea prizonierilor este ur- mătoarea : Conform afirmației lui Mețianu ei s-ar fi deplasat în trei pînă în apropierea de satul Plosca. Apoi Chastelain a mers pînă la cea mai apropiată casă, în timp ce ceilalți doi au rămas pe loc, astfel Incît ei nu au putut observa de la cine a luat informații Chastelain. Chastelain a declarat că a întrebat o țărancă de la prima casă, la care el a ajuns prin spate, cit de departe ar fi pînă la Roșiorii de Vede. Cu această ocazie el a aflat, în fine, că depărtarea se ridica la 15 km. Apoi s-ar fi Intors — după cum a confirmat și Porter — în pădurice. De aici Chastelain și însoțitorii săi au observat, după cîtva timp, mai multe persoane care se apropiau de pădurice. Cei trei ofițeri englezi au mărsăluit prin pădurice pînă la liziera acesteia care măr- ginește satul și au fost In cele din urmă arestați în fața păduricii. în cazul persoanelor care se apropiau, era vorba despre doi jandarmi, cu armele pregă- tite pentru tragere, un băiat și un civil. Arestarea a avut loc către orele 13,30. în continuare ei au fost predați postului de jandarmi din Plosca. Chastelain a afirmat, în continuare, că din camera din spate a postului de jandarmi, amenajată ca dormitor, el a văzut, către orele 18, în camera din față a clădirii, un soldat german a cărui uniformă, din cauza Întunericului care deja domnea, nu ar fi putut să o descrie. Chastelain a dat colonelului de jandarmi Caracaș un plic care conținea cifrul imprimat pe o bucată de mătase, pe care el mai înainte l-a avut Intr-un buzunar al cămășii sale. Caracaș a sigilat plicul. în Turnu-Măgurele prefectul de Teleorman a vrut să deschidă plicul ceea ce a provocat obiecțiile lui Caracaș, astfel că nu a mai avut loc deschiderea. Conform declarației lui Porter cei trei ofițeri englezi au fost duși cu un camion în seara de 22.12.1943 la Turnu-Măgurele, de unde au fost transportați în ziua următoare cu un auto- mobil la București și anume direct tn clădirea în care se aflau acum. VIII. — Interogatoriul lui Chastelain s-a extins încă asupra unui mare număr de întrebări din domeniul serviciului de informații care au fost puse în special de reprezentantul biroului Abwehr si la care Chastelain a răspuns In parte cu bunăvoință și pe larg : 1) Cu privire la cariera sa militară Chastelain a afirmat că între 1923 și 1926 el s-a in- struit la Officers Training Corps și și-a încheiat serviciul militar ca sergent. în decembrie 1939 cl s-a pus. Ia Londra, la dispoziția armatei, care Insă nu a avut nevoie de el. în martie 1941 el a fost mobilizat ca sublocotenent, avansat In fiecare an și datorită cunoștințelor sale privind limba și țara In relativ scurt timp a devenit locotenent colonel. în armata engleză exista acum deja generali care sînt mai tineri ca el. 2) La întrebarea care ofițeri germani din București li sînt cuncscuți, Chastelain. a numit, In mod ciudat, de asemenea pe Dr. Tester7, care ar fi unul din secretarii fasciști ai lui Mosley 8 si un om destul de bogat și pe care germanii l-au folosit pentru a chestiona acele persoane care vorbesc engleza. 3) Printre persoanele din România cu care a avut legături sau întîlniri în Istanbul, Chas- tdain a indicat. între alții, pe soția generalului Brătescu care a fost de două ori la el pentru a se informa in legătură cu soțul ei, care a ajuns prizonier la ruși, la Stalingrad. 4) La întrebarea, prin care alte mijloace și-a procurat informații cu privire la România, Chastelain a menționat. în primul rînd ziarele românești. El a declarat textual : „Toate ziarele românești sînt cele mai fecunde surse”. El s-a abonat la toate aceste ziare pentru a le extrage informațiile economice si politice. 5) în legătură cu organizarea serviciului englez de informații referitor la prelucrarea (informațiilor privind) diferitele state ale Axei sau țările ocupate de acestea, ca și in legătură cu ofițerii englezi de informații din Orientul Apropiat , Chastelain a făcut o serie de depoziții, care, pe baza documentelor de aici, pot fi apreciate ca exacte. 6) Asupra daunelor din Ploiești ar exista informații exacte care au fost procurate mai ales prin luarea de fotografii dintr-un avion de la 2 000 m. înălțime. * 6 7 Alfred Tester, agent german in România, a cărui biografie este bogată in obscurități, neclarifieate pînă astăzi. 6 Sfr Oswald Mosley, liderul fasciștilor britanici, conducătorul organizației ,,British Union of Fascists” constituită în 1932. www.dacaromanica.ro 1316 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 8 7) Chastelain a declarat că în cadrul serviciului englez de informații el s-a ocupat mai ■ales cu procurarea informațiilor economice și politice. în sabotaj el nu s-ar pricepe deloc. Tratarea acestuia ar fi subordonată unui departament special de sabotaj căruia el nu i-a aparținut nici- odată. IX. — Porter a fost interogat în special cu privire la latura radiotehnică. El a afinnat vă este autodidact în acest domeniu și de aceea posedă doar cunoștințele necesare pentru folo- sirea aparatului în scopul stabilirii legăturii radio cu Cairo. Aparatul de emisie pe care l-a adus are două cristale pe care sînt înscrise frecvențele; el lucrează se pare cu o tensiune de 110— 230 volți, curent alternativ. Timpii de emisie sînt notaț' pe bucățile de mătase găsite. Porter a păstrat însemnările cu semnele de apel ascunse în căputa cizmei și le-a ars Înaintea arestării. X. — Interogatoriul lui Mețianu, carc face m general o impresie nevinovată și puțin inteligentă, nu a produs nimic substanțial. XI. — Apreciere 1) Faptul că o participare directă a unui serviciu german la interogatoriul celor trei ■ofițeri englezi a survenit abia la 2 1 2 săptămini după arestarea acestora, permite, fără nici o îndoială, presupunerea că serviciile române au dorit să păstreze mai întii afacerea în niîinile lor. în orice caz tergiversarea conectării poate fi explicată, de asemenea, prin perioada de sărbători dintre Crăciun și Bobotează. 2) Expunerea prizonierilor asupra scopurilor misiunii lor poate fi apreciată in esență ca exactă. Biroul Abwehr a ajuns la acest rezultat nu numai pe baza altor declarații, in special ale lui Chastelain, care — atît pe cit acestea se verifică — corespund faptelor dar și avind în vedere faptul că serviciul de informații englez a utilizat și in alte state sud-est europene ca Grecia, Serbia, Croația tocmai ofițeri englezi de stat-major pentru procurai ea de informații autentice, pentru organizarea de grupe de rezistență sau pentru informarea asupra posibilităților de sabotaj și a realizării acestora. în toate aceste cazuri legăturile cu serviciile superioare au fost menținute respectiv, de asemenea, vor fi menținute nemijlocit de către ofițerii englezi în misiune. 3) Din informațiile obținute în ultimii ani pe calea contraspionajului activ de către or- ganele serviciilor Abwehr german rezultă că Chastelain a fost expert competent pentru România în special pentru serviciul de informații politice și economice, ca și pentru propagandă. Nu există o dovadă că Chastelain a fost, de asemenea, expert pentru sabotaj. Aceasta nu exclude că Chastelain a întreprins măsuri propagandistice și economice prin care el a realizat sabotaj rece Pe baza mai sus menționatelor sfere de probleme este de presupus că. pe lingă intențiile curat informative din domeniul politic și economic, Chastelain a urmărit de asemenea scopul care viza mai departe de a pregăti însuși terenul pentru o propagandă mai activă pro-engleză, pentru activizarea grupelor de opoziție care simpatizează cu anglo-americanii și pentru o înăsprire a rezistenței pasive a serviciilor economice românești față de dorințele și cererile Reichului. Este puțin probabil că Chastelain personal a întreprins sau a vrut să organizeze un sabo- taj activ în special în regiunea petroliferă. 1. — Pentru aprecierea Iui Chastelain și a acțiunii conduse de el nu este neesențială la- tura sportivă. Chastelain provoacă impresia sportivului tipie nu numai la interogatoriu. Activi- tatea sa de mai înainte ca automobilist în România, ca și sborul pornit deja în noiembrie 1913 spre România relevă, de asemenea, acest resort în deciziile lui Chastelain. 5. — Svonnl care a circulat după sosirea ofițerilor englezi că aceștia ar ti avut o misiune pentru mareșal, respectiv pentru guvernul român, trebuie să apară ca eronat chiar prin faptul că o asemenea misiune ar fi putut fi primită mult mai simplu și mai neobservat pe cale diplomatică, respectiv, prin țările neutre printr-o persoană de încredere special Însărcinată. La fel reiese din constatările confidențiale de pînă acum că nu s-a produs nici îutr-un caz o luare de contact a ofițerilor englezi cu Alaniu. Maniu, dimpotrivă, s-ar fi străduit temător să se mențină pe deplin departe de afacere. Biroul Abwehr conchide că aprecierea sa inițială asupra afacerii nu mai poate fi susținută după o examinare mai apropiată a situației de fapt și că, prin aceasta, supozițiile care decurgeau din ea asupra misiunii lui Chastelain nu mai sînt corespunzătoare. II. — Măsuri: 1) Investigațiile privind destinatarul prezumtiv al acestei misiuni și supravegherea altor persoane care trebuie să fie suspectate prin relațiile lor cu serviciul de informații englez. In special cu Chastelain, vor fi întărite în strînsă colaborare cu serviciul de informații român. 2) Asupra punerii în siguranță a ofițerilor englezi prizonieri, în scopul împiedicării ori- cărei încercări de evadare, serviciul de informații român va fi în mod special pus în gardă de către biroul Abwehr. www.dacoromanica.ro 9 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1347 8- Telegrama nr. 362 clin 3 februarie 1944, M. von Killinger către Ministerul de externe german. Biroul Abwehr România Îmi transmite următoarea comunicare a serviciului de informații român : „Mareșalul a primit informații că diferite instituții și personalități germane au primit informații false cu privire la ofițerii englezi lansați cu cîtva timp în urmă la sud de București și cu sarcina acestora și consideră ca adevărate aceste informații. Conținutul acestor informații: 1. Sborul lui Chastelain a fost Înscenat de către diplomații români din Ankara și organizat de serviciul de informații englez Împreună cu serviciul de informații român. 2. Cei lansați nu au fost arestați, ci s-au prezentat ei înșiși. 3. Chastelain a adus cu sine scrisori și mesaje pentru mareșal, respectiv pentru guvernul român. 4. Cei lansați au luat legătură cu conducătorii grupelor opoziției politice, în special Maniu. 5. Chastelain a fost primit de mareșal, respectiv de vicepreședintele Consiliului de Miniștri. Mareșalul pune preț pe faptul ca să se facă cunoscut ministrului plenipotențiar von Killin- ger că nici una din aceste informații nu este adevărată. Este adevărat că Maniu a făcut de două ori încercări indirecte să ajungă la Chastelain prin faptul că el a întrebat odată pe directorul general al Siguranței, Cristescu, a doua oară pe generalul Vasiliu, șeful Jandarmeriei, dacă va primi aprobarea de a avea posibilitatea să vorbească cu Chastelain. Chestiunea a fost raportată mareșalului care a dat lui Maniu de înțeles că un astfel de pas ar reprezenta din partea lui Maniu o trădare a poporului român și o atitu- dine neloială față de mareșal. Mareșalul nu este dispus nici să tolereze o astfel de crimă, nici să comită un act iloial. Dacă, după ce va examina raportul final înaintat de organele oficiale de cercetare, mare- șalul va considera necesar să asculte, de asemenea, personal pe Chastelain pentru a se informa direct asupra intențiilor acestuia, el va face aceasta numai după o prealabilă înștiințare a minis- trului von Killinger și-1 va informa pe acesta din urmă asupra rezultatului demersului”. Răspunsul mareșalului la propunerea făcută de mine pentru predarea (prizonierilor> (vezi telegrama nr. 238 din 22 ianuarie) nu a sosit încă. 9. Telegrama nr. 452 din Berlin, 23 februarie 1944, semnată Thadden, din Ministerul de externe către legația germană din București. Șeful Sieherheitspolizei și SD manifestă în continuare cel mai mare interes în transferul lui Chastelain — cel puțin pentru scurt timp — în vederea interogării. El roagă încă odată să întreprindeți toate demersurile care apar potrivite pe lîngă guvernul român în vederea transfe- rării. In acest context șeful Sieherheitspolizei comunică că el are informații încă neverificate potrivit cărora anumite cercuri se străduiesc pentru eliberarea lui Chastelain, prin evadare sau prin alte forme. Transmiteți telegramă. 10. Adresă nr. IV A 2-a — B Nr. 453/44 gRs din Berlin, 1 aprilie 1941 trimisă de Reichs- sicherheitshauptamt (Oficiul central de siguranță a Reichului — citat mai departe și ca RSHA)— semnată indescifrabil — Ministerului de externe german, pentru viceconsulul Geiger. Aici se pune preț pe o interogare a lui Chastelain. Din partea Reichssicherheitshauptamt vor fi trimiși în România SS-Sturmbannfiihrer Otten și Richter și comisarul de poliție Gramo-wski. SS-Sturmbannfiihrer Otten va intra în legătură, în zilele următoare, cu viceconsulul Geiger pentru completare^y^^H- de călătorie. 1318 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 10 11. Telegramă nr. 583 din Fusclil, 9 aprilie 1944, a ministrului de externe german ,1. von Ribbentrop către legația germană din Belgrad, pentru ministrul plenipotențiar H. Neubacher’. După cum rezultă dintr-un raport al legației din București, ați cerut, cu citva timp în urmă, legației rapoartele cu privire la cazul Chastelain tn curs în România pentru că afacerea vă interesa și pe Dvs. pentru activitatea Dvs. politică. Legația v-a rugat să vă adresați ministe- rului după care acesta a trimis la Belgrad rapoartele. Mai tîrziu, Dvs. ați restituit documentele legației din București și anume împreună cu un document din 5 ianuarie potrivit căruia Ober- gruppenfiilirer Kaltenbrunner9 10 v-a rugat să vă interesați de chestiune și să sprijiniți pe lingă guvernul român dorințele lui Kaltenbrunner. Vă rog să întocmiți un raport cit mai exact posibil cu privire la ceea ce ați făcut, în ceea ce vă privește, in această chestiune și ceea ce v-a determinat să o faceți. 12. Telegramă nr. 772 din Belgrad, 10 aprilie 1944, II. Neubacher către ministrul de externe german, J. von Ribbentrop. Cu privire la afacerea Chastelain raportez: în urmă cu citeva luni Kaltenbrunner m-a rugat sau mi-a transmis rugămintea (in scris) prin serviciul său de adjutanții să mă interesez, cu prilejul unei viitoare șederi la București, în cazul Chastelain in sensul ca și serviciile germane să participe la interogatorii. Am luat cu mine la București documentul, de a cărui formă și conținut exact nu-mi mai amintesc, dar acolo nu am avut timp de loc să mă ocup personal de aceste probleme și am lăsat-o locțiitoru- lui meu, consilierul de legație Klugkist, cu instrucțiunea generală să urmărească afacerea Chas- telain. De atunci, ca urmare a constant dificilului program încărcat de muncă prin variatele mele sfere de activitate, nu m-am mai ocupat In general de loc personal d* acest lucru, n-am solicitat documente nici la București, nici la Berlin. Cazul Chastelain nu mă interesează din punct de vedere politic, Insă ar fi fost de dorit să-mi parvină o informare asupra rezultatelor interogatoriului din cauză că se spune că (el) a lucrat ani de zile in regiunea petrolieră și de aceea exista posibilitatea ca el să aibă însărcinări ostile pentru această regiune. în concluzie constat că în afara convorbirii cu Klugkist nu s-a produs din partea mea în această afacere nici un fel de acțiune sau intervenție specială, că de la această convorbire nu am mai avut în față vreun material referitor la această afacere și că am rămas dator pină astăzi Obergruppenfiihrer-ului Kaltenbrunner cu un răspuns tn această chestiune. Am aflat doar de la Klugkist că ministrul plenipotențiar von Killinger a preluat chestiunea, pe care i-am concedat-o, întrucit nu prezenta interes pentru mine. 13. Nota-concept din 21 aprilie 1914 semnată Geigner pentru ministrul de externe german. După ce ministrul plenipotențiar von Killinger a telegrafiat cu citva timp în urmă că guvernul român nu este dispus să trimită pe Chastelain pentru interogatoriu în Germania, dar acceptă totuși o interogare suplimentară a lui Chastelain în București, de către funcționari de poliție germani, s-a comunicat telegrafic legației din București, la solicitarea șefului Sicher- heitspolizei și al SD, că 2 funcționari ai RSHA vor sosi acolo pentru interogarea lui Chastelain. Șeful Sicherheitspolizei și al SD roagă acum astăzi Ministerul de externe să transmită următoarea telegramă către atașatul de poliție Richter, la București. „Din însărcinarea Șefului Sicherheitspolizei vă rog să solicitați pe lingă domnul ministru plenipotențiar Killinger predarea provizorie a lui Chastelain. Chastelain ar urma să fie interogat și după cca. 10 zile va sta din nou la dispoziție”. 9 Hermann Neubacher, ministru plenipotențiar, „însărcinat special cu probleme eco- nomice” la legația germană din București, numit în 1943 și „însărcinat special pentru sud-est”-ul european și-a mutat reședința de la București la Belgrad. io Ernst Kaltenbrunner a fosl«aiyy^a^rgHMmin&)1fni și al SD, apoi și al RSHA. 11 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1349 Remiterea acestei telegrame nu a avut loc, avînd In vedere situația relatată și cercetările In desfășurare, In prezent, tn această chestiune. Referindu-mă la evenimentele tn curs, vă aduc la cunoștință cererea șefului Sicherheitspolizei și al SD cu rugămintea de a se indica dacă tre- buie să aibă loc transmiterea acestei comunicări către atașatul de poliție Richter din București, solicitată de șeful Sicherheitspolizei și al SD. Ne scapă motivele care l-au determinat pe SS-Obergruppenfiihrer-ul Kaltenbrunner să reia problema Chastelain din acest unghi. In cazul că nu au intervenit date noi — astfel de date nu stnt aici cunoscute — aceste cereri vor trebui să apară, după opinia de aici, domnului ministru von Kiliinger cu atlt mai de neînțeles cu cit el, după cum s-a spus la Început, a rapor- tat deja pe larg Ministerului de externe asupra faptului că românii nu vor să se conformeze unei astfel de cereri, ceea ce este cunoscut SS-Obergruppenfiihrerului Kaltenbrunner. 14. Telegrama nr. 712 din Fuschl, 22 aprilie 1944 semnată de ambasadorul K. Ritter11 * către legația germană din București ș.a. Chestiunea a fost discutată cu Obergruppenfiihrer Kaltenbrunner. El va trimite o grupă specială de oameni de tipul știut pentru scopul știut. Asupra amănuntelor atașatul de poliție Richter va fi informat nemijlocit. Vă rog să informați tn continuare în această chestiune. 15. Adresă nr. Ini. II 235 g.ks. din (Berlin), 28 aprilie 1944, semnată Geiger, către șeful Sicherheitspolizei și al SD, grupa atașați. La scrisoarea alăturată care a fost transmisă telegrafic legației noastre din București, ministrul von Kiliinger a raportat astăzi următoarele: „Am făcut din nou cererea pentru un transfer temporar al lui Chastelain tn Germania. Mareșalul Antonescu a respins aceasta, acum ca și Înainte, pentrp că el consideră pe Chastelain ca pe un colonel englez prizonier de război. El Își menține promisiunea ca Chastelain să fie interogat aici de către Însărcinați germani”. Vă rog a se lua la cunoștință. Totodată vă comunic că ministrul von Kiliinger a fost informat telegrafic la 12 aprilie a.c. asupra comunicării Dvs. că SS-Sturbannfuhrerul Otten și comisarul de poliție Gramowski se vor deplasa la București pentru interogarea suplimentară a lui Chastelain, aprobată de guvernul român. Cu această ocazie vă rog Încă odată ca ambii domni să fie instruiți să se prezinte la ministrul plenipotențiar von Kiliinger imediat după sosirea lor la București. 16. Telegramă nr. 1689 din București, 15 iunie 1944, M. von Kiliinger către Ministerul de externe german. Am intervenit Încă odată la mareșal In problema Chastelain și Bova Scopa lz. El mi-a declarat că hotărlrea sa este definitivă. Motivele In acest sens mi le-a expus mai Înainte. 17. Telegramă fără număr emisă de la RSHA, 27 august 1941, semnată SS. Brigadenfiihrer W. Schellenberg13 către Ministerul de externe german ș.a. 11 Karl Ritter, diplomat german, in anii războiului ambasador cu sarcini speciale in Ministerul de externe german. 13 Renato Bova-Scopa, ministru plenipotențiar al Italiei la București rămas in acest post ca reprezentant al regatului Italiei și după proclamarea republicii de la Sală. 13 Walter Schellenberg, șeful oficiului VI (Amt VI) din RSHA, care funcționa ca un ser- viciu secret de informații și contrainformații externe, aflindu-se în concurență cu Abwehrul. După căderea, în 1944, a amiralului Canaris, șeful Abwehrului, va spori și mai mult influența lui W. Schellenberg în cadrul serviciului secret german. www.dacaromanica.ro 1350 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 12 Sursă de încredere din poliția turcă transmite la 27.8 : la 24.8.1944 a aterizat la aeroportul Yesilkoe de lingă Istanbul un avion românesc cu locotenent colonelul englez Chastelain într-o uniformă de ofițer român. Chastelain s-a deplasat imediat la Ankara la ambasada britanică unde au avut loc convorbiri comune între ambasadorii britanic și rus. La bordul avionului s-an aflat pe lingă 3 români al căror nume nu-i cunoscut, de asemenea, colonelul Ikilescu u. Prin aceasta s-a confirmat presupunerea, de mai multe ori raportată, că locotenent colo- nelul Chastelain, care s-a aflat în conducerea serviciului de informații englez din Istanbul si care fnsese parașutat în România, a avut încă de atunci însărcinări politice speciale pentru guvernul român. în acelaș timp, se confirmă informațiile că perseverentul refuz al guvernului român de a da urmare cererilor repetate pentru transferul lui Chastelain iu Germania, respectiv interogarea sa de către Sicherheitspolizei, s-a aflat în cea mai strinsă corelație cu negocierile româno-engleze începute in acest mod. 18. Adresă nr. 100 44 g. Kdos din Berlin, 9 septembrie 1914 semnată It. col. Frcund din RSI1A către Ministerul de externe german ș.a. Alăturat se trimite o prelucrare cu rugămintea de a vă exprima dacă este ceva de obiectat contra transmiterii spre valorificare la Ministerul propagandei. Se intenționează pe această cale ca Chastelain, care dispune de bune cunoștințe din domeniul serviciilor de informații și in timpul prizonieratului său în România in mod cert a activat în acest domeniu, să fie compromis in fața compatrioților săi deoarece, fără îndoială, el a făcut mai multe afirmații decit ar fi trebuit să facă in situația dată. 19. Anexa la documentul nr. 17. Extras din declarațiile lui De Chastelain Alfred George Gordyne, locotenent colonel englez, născut la 28.11.1906 in Londra, aflat in prizonierat german. Domiciliul: Staines (Middlessexi. profesia : inginer. 1) Serviciul de informații militar englez contra trupelor germane și a dispozitivului din România și Bulgaria este dirijat de la Istanbul. Eu însumi am fost in Istanbul inclus camuflat ca șef la Inspectorat of Shipping din februarie 1941. Activitatea mea reală a constat: a) în procurarea informațiilor militare, economice și politice din România. Această sarcină a fost îndeplinită in principal prin referenții mei; b) eu personal am elaborat propaganda de dezagregare a populației românești, insti- garea ei contra guvernului și realizarea de sabotaje și atentate prin explozivi contra instala- țiilor militare. în ianuarie 1943 am luat parte în Kabrit la un curs de 10 zile pentru lansarea cu parașuta, am mers apoi la Londra și m-am întors în octombrie 1943 înapoi la Cairo cu scopul de a pre- găti o lansare cu parașuta in vederea executării de către mine însumi a unei misiuni speciale m România. Urmașul meu este acum ofițerul de informații Burland care a fost mai înainte ajutorul meu și în prezent a fost camuflat ca șef al Inspectorat of Shipping. 2) Ceilalți colaboratori ai mei, care se află și in prezent in Istanbul și sint ofițeri de in- formații camuflați, an fost: a) col. Thomson; b) cpt. Leslie Harop (referent pentru România): c) maior Morgan. Williams (referent pentru Bulgaria și Iugoslavia); d) cpt. Banvell (in prezent in sanatoriu din cauza unei boli de rinichi); e) comandorul Wolfson. 3) Serviciul de informații militar englez, ca și serviciul de sabotaje și de radio in Grecia au fost conduse de la Izmir. Șeful acestor servicii este Xoel Rees care instalat in calitate de vice-consul, este în reali- tate ofițer de marină și se ocupă exclusiv cu serviciul de informații. El dispune de cea 25 per- soane in consulat, in calitate de colaboratori pentru serviciul de informații, al căror nume nu-mi este cunoscut. 4) In Istanbul îmi mal sint cunoscute următoarele persoane ale serviciului secret englez: a) col. Harold Gibson, șeful serviciului militar de informații, din Turcia; b) Archibald Gibson, fratele lui a) și colaboratorul acestuia; c) col. Tompson șef al contraspionajului; d) cpt. Elliol, ajutor al col. Tomson; e) maior Roman Sudakoo, șef al organizației de sabotaj Împotriva industriei germane; f) Lafontaine, referent pentru instalarea de posturi radio; g) Ellcrington. ajutor al atașatului militar, colaborator al lui Harold Gibson; h) Corber, colaborator al lui Harold Gibson; i) O'Leary, ofițer de legătură între serviciul secret englez și acela turc; k) cpt. Bond. 14 Nume reținut greșit. înjtfAW^ălW/^UMrAwwlîWAliil-Stefan Niculescu. 13 MEMORII, CORESPONDENȚA, ÎNSEMNĂRI 1351 5) îmi sînt cunoscute următoarele birouri de informații ale serviciului secret englez din Istanbul: a) Mesrutiyet Cadd 48/III Seker Apt. (Birou comun al serviciului de informații cu al serviciului de informații turc); b) Istiklal Cadd, 137, locuința 3; c) Heza Apt. 4 Ayaspasa {locuința lui Harold Gibson); d) Kamarot Sokak 15, Izmir Palas, bloc 1, intrarea 2; e) Gumu- ssuyu Cadd. 47, Tiilin Apt. etaj 5; f) Saray. Arkasi Sok, 45 (locuința ziaristului Macintosh, care de asemenea este numai pentru camuflare ziarist, in realitate fiind membru al serviciului de in- formații); g) Mette Cadd. Fa. UKCC. Subliniez in mod deosebit că nu am furnizat datele de mai sus în nici un chip constrîns. Mă simt dimpotrivă dator, ca urmare a neașteptat de bunului și umanului tratament care mi-a fost acordat de autoritățile germane, să fac declarații conforme cu adevărul. 20. Adresă nr. Ini. II 543 g. Rs. din Berlin 16 septembrie 1944, semnată de Dr. Sonnenhol din Mi- nisterul de externe german către It. col. Freund. Nu sînt aici ezitări contra valorificării propagandistice a materialului Chastelain. www.dacaromaiiica.ro CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ „350 DE ANI DE LA USCAREA LUI MATEI BASARAB PE TRONUL ȚĂRII ROMÂNEȘTI” Aniversarea a trei veacuri și jumătate de la urcarea lui Matei Basarab tn scaunul Țării Românești a prilejuit organizarea, la 18 septembrie 1982, in cadrul Institutului de istorie ,,N. lorga”, a unei sesiuni științifice menită a marca acest eveniment. Comunicările prezentate au evidențiat diferite aspecte ale domniei lui Matei voievod : de la imprejurările luării tronului, la politica externă, de la aspectele economice, reflectate in evoluția proprietății, pină la înnoi- rile din sfera culturii. în Cucînful de deschidere, prof. dr. Ștefan Ștefănescu a trecut în revistă principalele realizări ale unei domnii ce a durat mai bine de două decenii subliniind rolul important pe care Matei Basarab l-a avut in planurile antiotomane; o mențiune aparte s-a făcut pentru politica pe care domnul a promovat-o in domeniul culturii, de la dezvoltarea, fără precedent, a lite- raturii în care tradiția și-a găsit locul ce i se cuvenea, pină la impresionanta operă ctitori- cească pe care Matei voievod a împlinit-o, ca nimeni altul pină atunci. Comunicarea dr. Paul Cernovodeanu intitulată înscăunarea lui Matei Basarab a recon- stituit evenimentele care au premers urcării pe tronul Țării Românești a lui Matei aga din Brînco- veni. începind cu prezentarea crizei politice pe care societatea românească o traversa, confrun- tată fiind tot mai mult cu influența crescindă a elementelor greco-levantine, sau mal exact, cum se sublinia, a celor de origine sud-dunăreană ; eontinuind cu cauzele care au determinat exilul voluntar al boierilor olteni conduși de Matei aga și cu acțiunile pe care aceștia le-au între- prins, atit pe lingă principele Transilvaniei G. Răkoczi cit și pe lingă Mehmed Abaza, influen- tul pașă de Silistra, pentru a-1 alunga pe Leon Tomșa de pe tronul Țării Românești ; comunica- rea s-a Încheiat cu derularea principalelor evenimente din august-septembrie 1632 care au mar- cat victoria deplină, diplomatică și militară, a lui Matei Basarab asupra lui Radu Iliaș și a partizanilor lui sprijiniți de turci și tătari. Considerații asupra politicii externe a lui Matei Basarab au fost făcute in comunicarea susținută de dr. Nicolae Stoicescu. Arătind că politica externă a domnului Țării Românești a fost condiționată de doi factori principali : pe de o parte alianța cu principii Transilvaniei G. Răkoczi I și G. Răkoczi II, iar pe de alta de adversitatea lui Vasile Lupu autorul a insistat asupra conflictelor cu cel din urmă considerind că acestea trebuiesc explicate nicidecum ascunse S-a subliniat faptul că înfruntările armate dintre Matei Basarab și Vasile Lupu nu au fost răz- boaie intre două popoare — cum susțin unii istorici străini — ci lupte între conducătorii celor două țări, lupte incurajate de înalta Poartă, care putea astfel domina mai ușor țările române. Dealtfel, s-a afirmat in încheiere, raporturile, uneori conflictuale, dintre domnii celor două țări n-au fost și nu pot fi socotite dominante, fundamentale, semnificative. Dr. Ștefan Andreescu, la rindul său, a prezentat comunicarea intitulată Un episod al relațiilor moldo-muntene in timpul lui Matei Basarab in cuprinsul căreia a fost reconstituită tentativa din mai-iunie 1635 de răsturnare din scaunul domnesc a lui Matei Basarab, ai cărei autori au fost boierii greci refugiați in Moldova după evenimentele din 1632, în frunte cu ,,Catar- gieștii”, precum și faimosul Curt Celebi, boierul „țarigrădean” cu rosturi atît de nefaste în viața politică a țărilor române. Remarcind că exact in același an 1635 se reia activitatea tipografică din Țara Românească, prin apariția unei cărți în limba slavonă, autorul a susținut ideea că feno- menul încurajării slavonismului cultural în vremea lui Matei Basarab a constituit, în fond, în bună măsură tot o reacție la influența grecească, predominantă in deceniile anterioare. Comunicările : Domeniul lui Matei Basarab autori lolanda Micu și Radu Lungu, și Epoca lui Matei Basarab, răscruce a vechii culturi românești prezentată de dr. Răzvan Theodorescu sînt publicate în acest număr al „Revistei de istorie”. ,,REVISTA DE ISTORIE”, Tom 35, nr. 12, p. 1352-1356, 1982. www.dacoromanica.ro 2 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 1353 Discuțiile care au urmat și la care au participat : Răzvan Theodorescu, Nicolae Stoicescu, Dan Pleșa, Paul Cernovodeanu, Ștefan Andreescu ș.a. au subliniat diverse aspecte ale probleme- lor puse in discuție. Sesiunea științifică organizată de Institutul ,,N. lorga” s-a dorit să fie și a fost un oma- giu pe care istoricii l-au adus uneia dintre cele mai de seamă personalități ale istoriei noastre. Io!an da Micu PBIOEITATE EOMÂNEASCĂ PE PLAN MONDIAL (DATE PEIVIND ISTOEIA ABHITECTUBII) Precursor în cultura majoră de artă și tehnică a fost in decursul secolelor și pînă azi po * porul român. Civilizația sa extrem de lungă, dezvoltată peste milenii l-a înzestrat cu un spirit și o putere de creație deosebită. Astfel, în urma unor seculare tradiții de artă națională în țara noas- tră, apare aceea ce avea să fie prima arhitectă activă din lume, Virginia Andreescu-Haret. Este un lucru obișnuit astăzi pentru tinerele noastre să abordeze cu depline împliniri, profesiunea de arhitect. Nenumăratele arhitecte care fac parte din colectivele de constructori ce au schimbat înfățișarea orașelor patriei în ultimele decenii, confirmă acest fapt. La începutul secolului nostru, femeile erau inexistente în arhitectură pe plan mondial, întrucît fetele nu erau admise în școlile de această specialitate. Conștient de imperativele vremii, punînd în practică ideile înaintate, în pragul dintre vea- curi, savantul Spiru C. Haret înființează Școala Superioară de Arhitectură din București, unde se înscriu numai băieți. Dar tot el va fi acela care va acorda tinerei Virginia Andreescu, nepoata «le frate a celebrului nostru pictor Ion Andreescu, licența de a se înscrie în această Școală. Ea moștenește, ca și pictorul — a cărui comemorare de 100 de ani se celebrează în acest an — de la țăranii din care descindeau, spiritul și talentul inventiv precum și pasiunea creației. La 6 iulie 1919, după o activitate susținută, in Școală unde obține la lucrări 56 de men- țiuni „foarte bine” iși ridică diploma cu aceeași mențiune „foarte bine” cu care intrase. Era mențiunea maximă I Grație talentului ei, s-ar fi putut dedica artelor plastice, în care a excelat încă de pe băncile liceului. Cităm din comentariile presei asupra expoziției sale de la Maison «l’Art, din București făcute de criticii de artă ai vremii in 1920 : „Genul domniei-sale este unul propriu, care are farmecul lui și care denotă gustul ales și temperamentul puternic al artistei.” O parte din aceste piese se află împreună cu albumul său de lucrări arhitectonice, la tcademia Română. Totuși o sfredelea cucerirea spațiului care crează pentru arhitect satisfacții nebănuite «le cei din afara acestei sfere de activitate. Astfel, cu toate că concomitent, absolvise Școala «Ic Belle-Arte din București, pleacă să-și completeze studiile la Roma. Aici, va fi timp de un an, discipola unor iluștri maeștri de la Școla Superioară de Arhitectură, specializlndu-se în Decorațiuni interioare și arheologice. I se propune să rămină acolo, dar simte chemarea patriei. Revenind, se angajează cu sirg în cadrul Casei Școalelor, pendinte de Ministerul Instrucțiunii, la ridicarea bazei tehnico-materiale a invățămîntului nostru. Va activa pe acest tărîm timp de aproape trei decenii, luptind pentru introducerea ideilor novatoare în arhitectura școlară. Astfel considerind că „soluțiile de altă dată unde localurile de școală semănau a Închisori, au rămas o scuză pentru vechile posibilități” pornește o acțiune de modernizare a clădirilor noastre de invățămint, incepind de la școliile primare și pînă la instituțiile de invățămint superior pe tot cuprinsul țării. Lăcașuri de cultură răspindite în Iași, Pitești, Ploiești, Făgăraș, Vaslui, Tecuci, Focșani, Birlad, Botoșani și București stau mărturie celor peste 40 de proiecte școlare elaborate și executate de prima noastră arhitectă. Cităm citeva exemple : Liceul „Cantemir Vodă”, o parte a Liceului „Gh. Șincai”, diverse corpuri ale Facultății de medicină, toate din București, liceul de fete din Focșani, Școala de meserii din Ploiești, Școala primară Socola — Iași. Reliefăm totodată proiectele-tip de școli primare cu două, trei, patru și șapte clase ce au fost executate pe Întinsul țării. De fiecare dată a urmărit îndeaproape realizarea acestor obiective, îndrumind traducerea lor în practică, grație experienței sale. Atrasă de tezaurul nostru cultural național, încă de la Începutul activității sale de arhitectă, colaborează In cadrul lucrării de mari proporții Evoluția arhitecturii tn Muntenia și Oltenia cu arhitect N. Ghika- Bude.ști, efectuind relevee, studii, cercetări și restaurări ale monumentelor tradiționale românești. Publică sub semnătură proprie diferite lucrări în Buletinul Comisiunii Documentelor Istorice fiind prima prezență feminină în cadrul acestuia. Aria sa de desfășurare nu se limitează la cele mai sus arătate. Muncind neostoit, proiectează și urmărește execuția a numeroase clădiri cu www.dacaramanica.ro 1354 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 3 programe dixersc, concepute în stilurile cele mai variate. De la minusculele [fintini în stil națio- nal, situate pe D.N. 1 intre Comarnic și Sinaia și pînă la impozantul edificiu cu opt etaje din Piața Rosetti, colț cu strada Hristo Botev. în legătură cu această lucrare, decana de vîrstă a arhitectelor de la noi, Henriette Delavrancea-Gibory, iși amintește : „maestrul nostru, arhitect lotzu m-a luat de mină spunindu-mi : iată cea mai puternică și expresivă cornișă în stil nco- românese, la coronamentul unei clădiri proiectată de Virginia Andreescu”. Multe alte edificii precum „Tinerimea Română” din București, Teatru-cinema din Govora au rămas vie mărturie a activității sale. Paralel eu cele de mai sus, prima noastră arhitectă desfășoară o activitate intensă în construcția de locuințe cu unul sau mai multe nivele atît în București, cit și în alte orașe ale țării. în plină maturitate profesională și după o intensă conlucrare pe șantiere, Virginia se căsătorește in 1928 cu prof. inginer Spiru I. Haret, nepotul savantului. Va continua o rodnică colaborare atit pe plan profesional, cit și familial, pînă la sfirșitul vieții. Zi de zi, inulți ani de-a rindul. am văzut instalîndu-se in casă după orele obligatorii de serviciu ale părinților mei, o atmosferă susținută de lucru. Pe scurt vom arăta evoluția stilului săn arhitectonic. în deceniul al treilea, discipolă și ferventă urmașă a maeștrilor noștri in arhitectură Ion Mincu și Petre Antonescu imprimă influențele arhitecturii strămoșești studiată in situ prin țară și realizează o serie de construcții in stil neo-românesc. în pragul deceniului al patrulea urmează cu discreție și reținere revoluția in arhitectură. Locul arcadelor și foișoarelor il iau orizontalele ponderate, spațiile liniștite ce degajă din ele o viață primitoare și reculeasă.Este noul caracter al arhitecturii la care se fixează. Ca o recunoaștere a meritelor sale, este prima arhitectă delegată de către Ministerul Instrucțiunii și Societatea Arhitecților Români să ne reprezinte țara la diferite congrese inter- naționale ale arhitecturii (Roma, Paris, Bruxelles, Berlin, Moscova). Printre alte priorități feminine ale Virginiei, putem reține : prima femeie semnind in revista „Arhitectura", prima femeie membră a Societății Arhitecților Români, prima femeie membră a Societății Politehnice din România. Continuindu-și studiile și cercetările după al doilea război mondial, elaborează monografia Istoricul clădirii Teatrului Najional din Bucu- rești retrasind linia evolutivă a culturii și artei românești de-a lungul unui secol. Consacrată in cadrul Congresului Internațional de Istorie a Științelor din 1981, ca prima arhitectă activă din lume, Virginia Haret-Andreeseu, arhitect diplomat, pictor, profesor, publi- cist, a lăsat o amprentă neștearsă in urbanistica multor orașe ale patriei. Radu Haret O „METODĂ” DE LUCRU REPROBABILĂ Am mai avut, din nefericire, prilejul dc a condamna eu asprime o „metodă” de lucru utilizată de unii cercetători sau cadre didactice din domeniul istoriei, care „uită” să pună ghi- limele cînd împrumută din textele unor colegi de breaslă, săvirșind astfel delictul grav de plagiat, adică „însușirea fără drept, in orice mod, a calității de autor al unei opere (sau parte de operă) științifice, literare..., ori a oricărei opere de creație intelectuală”. în toate dicționarele și enciclopediile, plagiatul este considerat infracțiune, sau mai simplu furt. Cu toate acestea, „metoda” continuă să fie utilizată de unii autori certați cu morala, care consideră probabil că prin acest sistem pot impresiona prin bogăția lor de cunoștințe. De curind am citit un scurt articol al Marianei Neguț, Un document inedit de la Șerban Canlacuzino — 1682, apărut în revista „Mousaios”, 1978, editată de Muzeul din Buzău. în comentariile ce Însoțesc acest document — foarte interesant, dealtfel — autoarea amintită copiază fraze întregi din lucrarea mea Curteni și slujitori apărută in 1968. Iată mai jos dovada : „Mousaios”, 1918, p. 38 „în sec. al XVII-lea exista in Țara Româ- nească o categorie socială, militară și fiscală sau o breaslă de curteni sau roșii. Membrii acestor bresle, atit ai celor de curteni, cit și ai celor de dregători mărunți, făceau parte din aceeași categorie socială a curtenilor — .V. Stoicescu, Curteni și slujitori: „în sec. al XVII-lea, exista in Țara Româ- nească o categorie socială, militară și fiscală sau o breaslă de curteni sau roșii... Membrii acestor bresle — atit ai cclci de curteni, cît și ai celor dc dregători mărunți — făceau parte din aceeași categorie socială, a curtcni- www.dacoromanica.ro 4 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 1355 lor —ceea ce Ii deosebea pe unii de alții erau titlurile de dregători mărunți, pe care unii dintre roșii, care moșteneau cu toții situația de curteni — le obțineau in cursul vieții. A doua jumătate a sec. XVII reprezintă o perioadă de schimbări — în această vreme mai ales In timpul domniei lui Șerban Canta- cuzino și Constantin Brincoveanu, numărul curtenilor ca și al slujitorilor, dealtfel, este in continuă scădere, iar roșii — categorie socială privilegiată — sînt în continuă scădere ( I?). In aceeași perioadă, noțiunea de „roșii” își pierde treptat accepțiunea generală, desem- nind numai categoria celor ce nu obținuseră titluri de dregători subalterni și care era periclitată cu dispariția, prin asimilarea ei de către țărănime. In această perioadă, datorită înmulțirii dărilor cuvenite domniei, majoritatea celor însărcinați cu stringerea lor nu mai erau curteni sau slujitori — ca în perioada anteri- oară — ci erau oameni cu o situație materială bună, printre care se aflau și marii dregători”. lor; ceea ce ii deosebea pe unii de alții erau titlurile de dregători mărunți, pe care unii dintre roșii — care moșteneau cu toții situația de curtean — le obțineau în cursul vieții’.’ (p. 54). A doua jumătate a sec. al XVII-lea repre- zintă o perioadă de schimbări; în această vreme — îndeosebi în timpul domniilor lui Șerban Cantacuzino și Constantin Brînco- veanu — numărul curtenilor, ca și al slujitori- lor, de altfel, este în continuă scădere, iar roșii, categorie socială privilegiată, sînt în continuă decădere. în această perioadă, noți- unea de roșu își pierde treptat accepțiunea generală, desemnind numai categoria celor care nu obținuseră titluri de dregători subal- terni și care tindea și ea la dispariție, la asimi- larea cu țărănimea” (p. 59). In secolele XVI —XVII, datorită înmulțirii dărilor cuvenite domniei, .. .majoritatea celor Însărcinați cu stringerea dărilor nu făceau parte dintre curteni și slujitori, ci erau diverși oameni cu situație materială bună, printre care se găseau și mari dregători” (p. 343 — 344). Condamnind din nou acest sistem nefericit, care tinde să prolifereze, atrag atenția redac- țiilor revistelor să fie ceva mai exigente cu materialele pe care le publică, aceasta deoarece editarea unor astfel de „lucrări” compromit în egală măsură nu numai pe „autori”, dar și pe cei care le dau la lumina tiparului, încurajind in felul acesta plagiatul. Xicolae Stoicescu REUNIUNEA BIROULUI COMISIEI INTERNAȚIONALE DE ISTORIOGRAFIE Biroul Comisiei internaționale de istorie a istoriografiei, ales la București, în august 1980, și-a desfășurat lucrările anul acesta la Gottingen, in zilele de 27—28 iulie 1982, cu par- ticiparea a cinci din cei șapte membri ai săi Charles-Olivier Carbonell, Georg G. Iggers, Lucian Boia, Hans Schleier, Bianca Valota), continuindu-se apoi discuțiile la Paris, in vederea pre- gătirii colocviului internațional de istoriografie care va avea loc la Montpellier in 1983. Două probleme principale au stat in centrul dezbaterilor. 1. Editarea Revistei internaționale de istoriografie (titlul său, in patru limbi : Storia della Stenografia, Histoire del’historiographie, History of Historiography, Geschichteder Geschitcht- schreibung — Rivista internaționale, Revue internaționale, International Review, Internatio- nale Zeitschrift). Primul număr, sub tipar în momentul întrunirii, acum deja apărut, cuprinde, printre alte materiale, un articol de istoriografie românească : Lucian Boia, Romantisme et ’sprit crilique dans l'historiographie roumaineălafin du XI Xe cl au debut du XXe siecle. Biroul Comisiei a dezbătut orientarea generală a revistei, care urmează să apară la Milano, in ritmul a două numere anual, fiecare de 160 pagini, și a stabilit sumarul celui de-al doilea număr, reținind din nou un articol românesc, și anume studiul profesorului H.H. Stahl, Sociologie et histoire au XX’ si bele, cu referire specială asupra școlii românești de sociologie și implicării ei în cercetarea istorică. 2. Pregătirea colocviului internațional de istoriografie, Montpellier, 25—28 iulie 1983. S-a dezbătut îndelung tematica acestei întruniri, prima de asemenea anvergură de la înființarea comisiei, consacrată Istoriografiei mondiale la sfirșitul secolului al XlX-lea ți inceputul secolului al XX-lea. în acest cadru larg s-au definit trei probleme, pe care se vor axa comunicările și discuțiile : Condiția istoricului, organizarea studiilor istorice 6-c. 2642 1356 CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE 5 {inclusiv primele congrese internaționale de istorie). Istoriografia românească va fi bine ilustrată, prin două comunicări, una privind in general școala noastră istorică la sfirșitul secolului a XlX-lea, iar a doua privitoare la concepția istorică — de notorietate mondială — a lui A. D Xenopol. Pe lingă aceste două direcții esențiale ale activității sale, biroul comisiei a discutat și o serie de probleme curente, printre care activitatea corespondenților naționali și elaborarea in viitor a unui „Anuar internațional de studii istoriografice”. în încheiere, doresc să subliniez condițiile excelente oferite Întrunirii noastre de Max- Planck-Institut fur Geschiclite din Gottingen, al cărui director, profesorul Rudolf \ ierhaus, a fost un participant activ la discuții, ca dealtfel și un alt invitat profesorul K.D. Erdmann, fost președinte al Comitetului Internațional de științe istorice. Lucian Boia CRONICA în ziua de 14 iunie 1982, in cadrul Facultății de istorie-filozofie a Universității „Al. I. Cuza” din Iași, a avut loc susținerea publică a tezei de doctorat Renașterea și dezvoltarea armatei pămintene din Moldova (1831 —1838), elaborată de Anghel Popa. Lucrarea cuprinde următoarele capitole : Cap. I „începuturile organizării armatei pămin- tene in Moldova (din a doua jumătate a veacului al XV-lea pină la aplicarea Regulamentului Organic)”; Cap. II „Evoluția armatei din Moldova in perioada regulamentară (1834 — 1858)”. în afara acestor capitole, lucrarea mai cuprinde „Introducere”, „Concluzii” și „Bibliografie”. Comisia de doctorat a fost alcătuită din conf. univ. dr. Vasile Cristian, președinte; prof. univ. dr. Constantin Cihodaru, conducător științific ; prof. univ. dr. Nichita Adăniloaie, general maior dr. Marin Dragu, conf. univ. dr. Dumitru Rusu, membri. în unanimitate, Comisia de doctorat a hotărit să acorde lui Anghel Popa titlul științific de doctor in istorie. în ziua de 28 septembrie 1982 la Facultatea de istorie-filozofie a Universității din Bucu- rești s-an desfășurat lucrările simpozionului „In memoriam Vasile Pârvan” organizat cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la nașterea marelui savant. După Cuvintul de deschidere rostit de prof. dr. Ștefan Ștefănescu, decanul Facultății de istorie-filozofie, au prezentat comunicări : prof. dr. doc. Dumitru Berciu, directorul Institutu- lui de tracologie, Vasile Pârvan, creator de școală arheologică românească; lector dr. Florența Preda, Geto-Dacii tn opera lai Vasile Pârvan; lector dr. Ligia Bârzu, Românizare și continuitate în opera Ini Vasile Pârvan; lector dr. Zoe Petre, Cultura greacă tn opera lui Vasile Pârvan; conf. dr. Eugen Cizek, Despre filozofia istoriei la Vasile Pârvan; asistent Vasile Morat, Estetica la Vasile Pârvan; prof. dr. Gheorghe I. loniță, Contribuția lui Vasile Pârvan Ia infiin/area Universității Naționale a Daciei Superioare. în cadrul manifestărilor consacrate aniversării unui secol de la nașterea lui Vasile Pârvan m ziua de 5 octombrie 1982 la Muzeul Național de istorie al R. S. România a avut loc un simpozion omagial in care, după cuvintul de deschidere rostit de prof. dr. Florian Georgescu directorul muzeului, personalitatea ilustrului savant a fost evocată de foștii săi colaboratori prof. dr. doc. Radu Vulpe, prof. dr. doc. Vladimir D imitrescu, dr. doc. Maria Holbau. www.dacaramanica.ro CARTEA ROMÂNEASCĂ ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE GH. I. IONIȚĂ, Istoria Partidului Comunist, a mișcării revoluționare și democratice din România (1934—1947). Curs universitar, București, 1982, 225 p. Continuind o activitate, începută anul trecut prin editarea unui prim volum al cursului universitar de Istoria Partidului Comunist a mișcării revoluționare ți democra- tice din România consacrat anilor revoluției socialiste (1948 —1981), prof. univ. dr, Gheorghe I. loniță a publicat de curind un al doilea volum analizind activitatea P.C.R. și mișcarea muncitorească in perioada cuprinsă între sfirșitul marii crize economice interbelice (1933) și trecerea la etapa revoluției socialiste (30 decembrie 1947). Deși scurtă cronologic, perioada este extrem de complexă sub aspect social-politic incluzind nu mai puțin de patru etape distincte din istoria noastră contemporană : perioada creșterii pericolului fascist (1934 — 1938), a dictaturii regale (1938 — 1940), a celei militaro- fasciste (1940 — 1944), a primei faze a revolu- ției de eliberare socială și națională antifascistă și antiimperialistă (1944 — 1947). Ținînd seama de faptul că activitatea P.C.R. a fost per- manent influențată de mutațiile produse in viața social-politică, că tactica și strategia sa politică s-au modificat in funcție de etapa istorică dată, autorul și-a structurat materia- lul in patru părți corespunzător etapelor mai sus amintite. Volumul debutează cu un capitol intitulat Partidul comunist, mișcarea revoluționară și democratică din România in anii luptei împo- triva primejdiei fasciste pentru apărarea inde- pendenței și suveranității țării, a integrității sate teritoriale (1934 — februarie 1938) in care autorul, după o succintă prezentare a situației internaționale și a vieții politice românești, prilej pentru a reliefa gravitatea pericolului fascist, face o aprofundată analiză a activității partidului comunist și a forțelor democrate și revoluționare în acești ani de acerbă con- fruntare. Profund cunoscător al activității P.C.R. in această perioadă in legătură cu care a publi- cat deja o serie de valoroase lucrări și studii științifice pe care cititorul le poate vedea nominalizate in nmpln „bibliografie selectivă” de la finele lucrării, autorul prezintă in deta- liu, cititorului, mai intii o serie de aspecte organizatorice ale activității P.C.R. subliniind însemnătatea plenarelor C.C. al P.C.R. din februarie 1935 și iulie 1936 — care apreciind realist situația din țară au trasat ca sarcină de bază lupta împotriva pericolului fascist, pentru făurirea frontului popular antifascist. Sînt relevate in continuare condițiile grele in care activau comuniștii, represiunea auto- rităților care a culminat cu procesele înscenate unor luptători comuniști ca Nicolae Ceaușescu, Petre Constantinescu-Iași și Tudor Bugnariu, intensa activitate antifascistă desfășurată de partid prin intermediul numeroaselor organi- zații de masă legale și a presei antifasciste. Un amplu paragraf este consacrat efortu- rilor depuse de P.C.R. pentru făurirea Fron- tului Popular Antifascist arătîndu-se atît succesele în această direcție : acordurile de la Băcia, Țebea, București, victoriile electorale din Mehedinți și Hunedoara (febr. 1936) cit și neimplinirile datorate în principal poziției rigide a conducerii P.S.D. și P.N.Ț. dar și unei atitudini sectare a unor cadre de P.C.R. După o succintă trecere în revistă a manifestărilor de solidaritate cu lupta anti- fascistă din alte țări capitolul se încheie cti un paragraf in care sînt analizate campania electorală și alegerile din decembrie 1937 și poziția P.C.R. în această problemă în care se arată situația dificilă în care au fost puse forțele democratice, inclusiv P.C.R., datorită încheierii pactului de neagresiune Maniu- Codreanu, precum și eroarea tactică comisă de P.C.R. de a mai susține listele țărăniste în aceste condiții. Capitolul următor înfățișează activitatea P.C.R. și a celorlalte forțe democrate și revo- luționare in anii dictaturii regale (1938 — 1940). Tratind pe scurt noile condiții social-poli- tice autorul arată că încă în acele momente P.C.R. a apreciat în mod just caracterul nou- lui regim care, cu tot caracterul său reacționar și antipopular nu trebuie confundat cu fascis- mul luînd poziție față de o serie de lucrări de peste hotare, care și azi pun semnul ega- lității între dictatura regală și cea fascistă. „REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 35, nr. 12, p. 1357-1367, 1982. www.dacaramanica.ro 1358 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 2 După ce se analizează o serie de probleme organizatorice subliniind însemnătatea reîn- ființării în 1939 a U.T.C.-ului, cititorului li sint înfățișate principalele realizări ale forțe- lor democratice conduse de P.C.R. in lupta dusă contra pericolului fascist, pentru realiza- rea frontului unic muncitoresc și apoi a celui .antifascist. Aceleași cauze relevate iu capitolul ante- rior, la care se adaugă măsurile antidemocra- tice ale noului regim, au făcut să nu se reali- zeze aceste deziderate, deși activitatea anti- fascistă a marcat numeroase momente de virf, cum au fost momentele martie 1939, 1 mai 1939, cea mai mare manifestație anti- fascistă din acei ani, august-septembrie 1940. Adăugind la aceasta ampla mișcare de solidaritate cu popoarele victime ale agresi- unii fasciste (spaniol, cehoslovac, polonez), avem o cuprinzătoare imagine asupra forței mișcării antifasciste și înțelegem de ce fascis- mul in România nu s-a putut instaura decit în condițiile cu totul specifice din anul 1940, sub directa presiune a Germaniei naziste după ce țării ii fuseseră impuse importante cesiuni teritoriale cuîminind cu odiosul dictat de ia Viena, din 30 august 1940. Cel de-al treilea capitol al lucrării urmă- rește in prima sa parte, activitatea P.C.R., a mișcării revoluționare și democratice in anii de tristă amintire a dictaturii fasciste iar in cea de a doua, principalele momente ale pregătirii insurecției naționale antifasciste și antiimperialiste de la 23 August 1944. Arătind că partidul a sesizat și caracterizat în termeni cxacți noul curs al vieții politice, autorul pro- bează cu numeroase fapte incepind cu docu- mentele programatice, ca „Punctul nostru de vedere”, din septembrie 1940, circulara din iulie 1941 sau Platforma-program din septem- brie 1941, grevele și demonstrațiile, sabota- jele, că P.C.R. a fost de la început în fruntea luptei pentru răsturnarea dictaturii fasciste în ciuda terorii și represiunii crunte la care a fost supus in toți acești ani. Urmărind creșterea mișcării de rezistență antifasciste in condițiile in care România fusese atrasă in războiul antisovietic, Gh. I. loniță narează in continuare principalele evenimente care au marcat pregătirile în vederea răsturnării dictaturii militaro-fas- «iste: făurirea Frontului Patriotic Antihitle- rist în 1943, stabilirea de către P.C.R. a con- tactelor cu reprezentanții palatului și armatei, făurirea Frontului Unic Muncitoresc in aprilie 1944 și a Blocului Național Democrat in iunie 1944, care au condus la acea largă coaliție •antifascistă ce a asigurat, p elaborat de P.C.R.. victoria insurecției anti- fasciste și antiimperialiste de la 23 august 1944. Ultimul capitol al lucrării, urmărește activitatea organizațiilor clasei muncitoare in segmentul istoric 1944 — 1947. în deschidere autorul face o competentă analiză a concepte- lor de revoluție de eliberare națională anti- fascistă și antiimperialistă și insurecția națio- nală armată antifascistă și antiimperialistă arătind că primul concept (introdus in docu- mentele de partid în 1979) nii-1 elimină pe cel de-al doilea care nu este decit momentul de început al revoluției, revoluția care con- tinuă și astăzi sub forma revoluției socialiste. Trecindu-se în continuare la analiza faptelor istorice circumscrise perioadei, lectorului i se înfățișează pe larg desfășurarea insurec- ției din august 1914, amplul ecou internațional, lupta politică dusă de P.C.R. și aliații săi, cu sprijinul maselor pentru cucerirea puterii politice, pentru instaurarea guvernului revo- luționar democratic de la 6 martie 1945, condus de dr. Petru Groza, măsurile luate de guvern in vederea sprijinului frontului antihitlerist, pentru depășirea situației eco- nomice dificile a țării, pentru crearea condi- țiilor de trecere la economia socialistă. Atenția autorului se concentrează in con- tinuare asupra Conferinței Naționale a P.C.R. care capătă in contextul politic respectiv, o importanță deosebită pentru jalonarea viito- rului socialist al țării, asupra alegerilor din 191G, votul de încredere acordat de mase politicii P.C.R. și a guvernului revoluționar democratic, capitolul incheindu-se cu prezen- tarea evenimentelor care au dus la abolirea monarhiei și proclamarea republicii, moment marcind trecerea revoluției de eliberare socială și națională antifascistă si antiimperialistă in noua etapă socialistă. Ne permitem să subliniem de asemenea faptul că deși atenția autorului se concen- trează in mod firesc asupra activității P.C.R. și a celorlalte forțe revoluționare, aceasta se face intr-o armonioasă incadrare in istoria României reliefindu-se o dată in plus rolul conducător al partidului in lupta pentru democrație, pace și progres social. Apreciind in incheiere, așa cum am mai făcut-o și altădată, solida argumentație știin- țifică, stilul clar, ușor accesibil cititorilor, așteptăm cu interes volumul următor, aștep- tare care, dat fiind ritmul de apariție al prime- lor două volume, credem că nu va fi prea lungă. Mihai Oprijescu <\^W.tM^omamca.ro 3 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 1359 ȘERBAN RĂDULESCU-ZONER, Dunărea, JIarea Neagră și Puterile Centrale (1878—1898), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1982, 175 p. în lucrarea intitulată Dunărea, Alarea Neagră ți Puterile Centrale (1878—1898) alcătuită de Ș. Rădulescu-Zoner, autorul analizează, in lumina intereselor economice și politice ale Germaniei și Austro-Ungariei din spahiul pontico-danubian, poziția adoptată de aceste două imperii față de problema regi- mului de navigație pe cursul inferior al Dună- rii și prin strimtorile Bosfor și Dardanele de-a lungul ultimelor decenii ale secolului al XIX- lea. Lucrarea prezintă interes in primul rind prin modul de abordare a subiectului. Cele două zone geografice studiate — Dunărea și Marea Neagră — care in literatura de speciali- tate sint de obicei analizate separat, fac la Ș. Rădulescu-Zoner obiectul unei singure cer- cetări de ansamblu, dat fiind concepția autoru- lui asupra interdependenței amintitelor regi- uni. în al doilea rind autorul a stăruit asupra politicii pontico-danubiene a unui grup de mari puteri ale căror interese economice și politice au fost minuțios analizate pe baza a numeroase statistici și a unui bogat material documentar, parțial inedit. în sfirșit, cu excep- ția politicii austro-ungare legată de chestiunea reglementării navigației fluviale pe cursul inferior al Dunării, tema abordată de autor anume analiza poziției Puterilor Centrale față de regimul internațional al Mării Negre in strinsă legătură cu cel al Dunării in timpul Congresului de la Berlin și al următoarelor decenii pină la sfirșitul secolului al XlX-lea a stat intr-o mică măsură in atenția specialiști- lor atit străini cit și români. Lucrarea Dunărea, Alarea Neagră ți Pute- rile Centrale prezintă ca atare noutate in pri- vința tematicii cit și din punct de vedere al unor concluzii ale autorului. Ea este impărțită in patru capitole precedate de o introducere la care se adaugă și o scurtă încheiere. Inițial este relevată atitudinea puterilor centrale in timpul Congresului de la Berlin față de problemele reglementării regimului de navigație pe cursul inferior al Dunării și prin striintori, în urma examinării proto- coalelor Congresului de la Berlin și a altor documente diplomatice, in aprecierile sale autorul se alătură acelor specialiști care, contrar opiniei unui alt grup de istorici, con- sideră că in 1878 Germania a susținut in zona Mării Negre politica externă rusă, atit de bine explicată de autor prin lipsa unor inte- rese speciale ale Imperiului german față de navigația pe Dunăre și prin strimtori. Ca atare diplomația germană, ce a urmărit con- tinuu păstrarea unui echilibru intre Rusia și Austro-Ungaria in vederea menținerii com- plicatului sistem de alianțe inițiat de c rul Bismarck pentru a asigura astfel suprema- ția Germaniei in Europa, a folosit problemele Dunării și Mării Negre ca mijloace de a fi in cele mai bune raporturi cu ambele imperii, în acest scop, arată autorul, la amintitul Congres al celor 7 mari puteri cit și in deceniile următoare, Germania a susținut interesele imperiului țarist la Marea Neagră și pe cele ale monarhiei habsburgice pe cursul inferior al Dunării. Interesele economice germane și austro- ungare in intreg spațiul pontico-danubian (cuprinzind România, statele balcanice, Impe- riul otoman și Rusia de sud) fac deopotrivă obiectul preocupărilor lui Ș. Rădulescu-Zoner. Pe baza a numeroase date statistice, mișcări portuare, bilanțuri de trafic, examinate de autor, se pun in lumină, pe de o parte, impor- tanța deosebită pe care o avea navigația pe Dunăre pentru Austro-Ungaria și foarte puțin pentru Germania iar pe de altă parte, lipsa unor interese speciale ale ambelor puteri centrale la Marea Neagră și strimtori. Pină la sfirșitul secolului al XlX-lea Marea Brita- nic mai deține încă poziții redutabile, urmată la mare distanță de Franța, Italia, Belgia și celelalte țări europene, insăși Rusia și Turcia fiind puternic concurate in comerțul lor exterior de abundența și calitatea mărfuri- lor engleze desfăcute in această regiune. în centrul celui de-al treilea capitol al lucrării consacrat problemei danubiene stă, după cum este și firesc, analiza conflictului româno —austro-ungar legat de discutarea, în cadrul Comisiei Europene a Dunării, a viito- rului regulament de navigație și politic pe cursul inferior al amintitului fluviu. în același loc se face și o prezentare critică a lucrărilor întreprinse la Porțile de Fier de către Austro- Ungaria în decursul anilor 1890 — 1898. Ultimul capitol al lucrării este consacrat problemelor Mării Negre, autorul demonstrind cum Germania, secondată de Austro-Ungaria, a susținut pină la sfirșitul secolului, politica Rusiei in schimbul obținerii din partea acesteia din urmă a angajamentului de a rămine neutră in eventualitatea unui război franco- german și totodată cum, in compensație, cabinetul de la St. Petersburg a recunoscut partea nord-estică a Peninsulei Balcanice ca zonă de influență austro-ungară. Monografia se încheie cu evenimentele anului 1898, an considerat de autor drept dată de început a unei noi epoci, atit în istoria relațiilor Internaționale, în general, perioadă marcată de cristalizarea imperialismului, cit și tn istoria Mării Negre, deoarece în ultimii doi ani ai seco- lului trecut a început puternica penetrație a ițiat de cancela- capitalului german în Imperiul otoman, schim- www.aacoromanica.ro 1360 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 4 bind astfel intrutotul datele problemei strîm- torilor. In Întreaga lucrare, mai puțin capitolul al IV-lea, politica pontico-danubiană a Germaniei și Austro-Ungariei este analizată de autor nu numai în raport cu cea a celorlalte mari puteri ci și în opoziție cu politica micilor state rive- rane România, Bulgaria și Serbia. De aceea ancheta întreprinsă de autor nu reprezintă doar expunerea unui punct de vedere românesc pe o temă majoră din istoria relațiilor internațio- nale ci și o prezentare critică a unor episoade din trecutul diplomației românești integrată înt-un studiu de istorie universală. Se reliefează astfel cu pregnanță dorința Românei de a-și apăra cu fermitate neatîrnarea economică și politică Ii> fața presiunilor de tot felul exercitate mai ales de monarhia austro-ungară — oprimatoare a naționalităților — și de a stăvili influența per- nicioasă a acestei mari puteri în Balcani, trans- formați într-o zonă de aprige confruntări și concurență a statelor imperialiste. Prin bogata și variata documentare folosită, prin interpre- tarea judicioasă In lumina materialismului is- toric prin capacitatea de selecție și orientare a lui Șerban Rădulescu-Zoner lucrarea sa Dună- rea, Marea Neagră și Puterile Centrale (1878 — 1898), constituie o interesantă contribuție românească adusă într-un important subiect de istorie universală. Paul Cernovodeanu EMIL DIACONESCU, EUMITEU MATEI, Alexandru cel Bun (1400- 1432), Edit. militară, București, 1979, 144 p. Seria portretistică a colecției „Domnitori și voievozi” lansată de Editura militară s-a îmbogățit cu un nou studiu, dedicat unui mare domnitor român, Alexandru cel Bun, de la a cărui moarte s-au Împlinit în 1982 550 de ani. într-un număr mic de pagini, autorii au creat o imagine sintetică, realistă, a unei perioade mai puțin dezbătute din evul mediu românesc. Situația politică externă pe care a moște- nit-o fiul mai mare al lui Roman I este succint prezentată, subliniindu-se faptul că după moartea regelui Ludovic I de Anjou, Ungaria și Polonia nu au mai acționat unitar. Prin unirea dintre Polonia și Lituania s-a creat un stat puternic a cărui rivalitate crescindă cu Ungaria a fost folosită cu iscusință de către Țara Românească și Moldova pentru păstrarea independenței lor. Autorii scot în evidență faptul că Alexan- dru cel Bun a urcat în scaunul părintelui său datorită sprijinului marelui său vecin, Mircea cel Bătrîn, domnitorul Țării Românești. Un prim succes diplomatic este obținut de domnitorul Moldovei cind, după doi ani de relații încordate, sînt reînnoite legăturile cu Polonia. Suzeranitatea polonă asupra Moldovei s-a dovedit a fi formală, datorită consolidării puterii lui Alexandru. nul unui stat puternic cu care avea hotare foarte întinse la nord și la răsărit și greu de apărat. Cu Ungaria ax ea o singură frontieră, Carpații Orientali, ale căror trecători erau lesne de apărat împotriva tendințelor anexio- niste ale regelui Sigismund de Luxemburg1. Ferită de atacurile otomanilor, care au fost stăvilite cu succes de către domnitorul muntean Mircea, și la adăpost de dușmănia regelui Sigismund prin alianța poloneză. Moldova — subliniază autorii — trăiește o epocă de stabilitate politică, de prosperitate, care permite consolidarea tinărului stat româ- nesc. Domnul și-a întărit autoritatea asupra boierilor, cit și asupra bisericii. Iau naștere sau se dezvoltă unele instituții feudale, ase- mănătoare cu cele din Țara Românească (asemănare ce se relntîlnește și în organizarea teritorial-administrativă) ceea ce subliniază încă o dată comuniunea între cele două state surori. S-au precizat raporturile între domnie și boieri și dintre boieri și țăranii dependenți. a fost îmbunătățit sistemul de coordonare a dregătorilor teritoriali trimiși —de atunci— în ținuturile ce le conduceau. Liniștea, atît internă cit și externă, a avut urmări binefăcătoare asupra creșterii 1 N. lorga, Istoria lui Ștefan cel Mare, Edit. pentru literatură, București, 1966, p. 25. Această Înțeleaptă măsură a lui Alexandru cel Bun, remarca N. lorga, i-a asigurat spriji- __ ¥_ .. www.dacoromamca.ro 5 CARTEA ROMÂNEASCA ȘI STRÂINA DE ISTORIE 1361 demografice, a construirii de așezări noi, sau a consolidării celor vechi. Locuințele și fortificațiile de piatră In orașe sînt tot mai numeroase. Orașele capătă privilegii, o organizare precisă și sînt dăruite de domn cu terenuri Întinse. Cei ce Intemeiau noi așezări primeau de la domnie danii in terenuri mai puțin populate. Alexandru cel Bun a moștenit de la Înainta- șii săi o rețea de cetăți dispuse in punctele strategice de mare importanță ale țării, la care el a mai adăugat și Chilia. Aceste cetăți au constituit multă vreme un obstacol de netrecut in fața cotropitorilor. In privința organizării oștirii, autorii subliniază deosebirile intre realitățile din țările române și cele din apusul Europei pen- tru că „locul și funcția nobilului feudal din societatea apuseană era altul declt al boieru- lui” (p. 45) și pentru că am dus războaie de apărare. Noi am adăuga la aceasta rolul predo- minant pe care l-au jucat răzeșii și tirgoveții in apărarea țării, din rlndurile cărora se va recruta grosul oștirii. Moldovenii, arată documentele vremii, erau călăreți iscusiți și arcași neintrecuți, cavalerii teutoni simțind la propriu vigoarea in luptă a oștenilor lui Alexandru la Grîinwald și Marienburg. O activitate nu mai puțin rodnică a avut-o Alexandru cel Bun in organizarea judecăto- rească, pe fondul dreptului cutumiar grefin- du-se unele din legile bizantine. N. lorga ii face o minunată caracterizare : „A fost bun față de țară, pentru că n-a tăiat, n-a prigonit, n-a nedreptățit pe nimeni, și totuși a știut să-și stăpinească boierii fără să miște împotriva lor buzduganul sau să ascută sabia călăului”2. Bunul gospodar și pașnicul domnitor, prin măsuri chibzuite, a asigurat Moldovei o stare economico-financiară înfloritoare. In acea perioadă crește ponderea domeniu- lui feudal, și desigur, unii boieri ajung să stăpinească zeci de sate. Credem însă că majoritatea populației o constituiau țăranii liberi, ce nu puteau fi „in număr nu prea mare” la începutul secolului al XV-lea (p. 71). In viața economică a țării, în relațiile comerciale interne și externe, cit și în comerțul de tranzit un r?l important 11 juca o dezvol- tată rețea de drumuri pentru acea vreme. Drumul comercial cc traversa Moldova urmînd x ilei Șiretului era foarte cunoscut prin denumirea de „drumul moldovenesc” și înles- nea legăturile intre Gdansk, Cracovia, Liov, >i Chilia și Cetatea Albă, unde se întîlneau mărfuri orientale. Credem că un motiv însem- nat in respingerea cunoscutelor planuri anexio- niste ale regelui Ungariei, Sigismund de Luxemburg, de către poloni a fost necesitatea 2 Ibidcm. imperioasă ca acest drum să nu poată fi „tăiat” de către un potențial inamic, ci să fie bine păzit de către un domnitor ce era considerat „prietenul” regelui Wladislaw lagello. în această ordine de idei, negustorii polonezi au primit importante privilegii comer- ciale de la Alexandru cel Bun. în capitolul privind politica externă (p. 100—128), sînt relevate diplomația chibzuită, clarviziunea lui Alexandru cel Bun, care au asigurat țării liniștea atît de necesară unui tînăr stat. Un prim sprijin acordat muntenilor de către moldoveni și transilvăneni în lupta împotriva otomanilor a constituit un început în lupta comună pentru independență. Cu multă căldură este reliefată figura lui Mircea cel Bătrîn și subliniată marea pierdere ce au suferit-o cele trei țări române la moartea lui. La puțin timp, și nu întimplător, este consem- nat primul atac otoman împotriva Moldovei (1420), rămas fără rezultat. Acțiuni deosebit de importante în nota de iscusită diplomație a marelui domnitor au fost: stingerea conflictului cu Patriarhia de Constantinopol, recunoașterea ca mitropo- lit a lui losif, rudă a lui Alexandru cel Bun și nu în ultimul rlnd cîștigarea simpatiei și înțelegerii unui mare om de cultură — Grigore Țamblac. La creșterea prestigiului domniei au contribuit și căsătoria domnitorului cu Bingalla, sora lui Vitold al Lituaniei și vara lui lagello, și cea a fiului său Iliaș cu Marinca, cumnata regelui Poloniei. De o mare importanță a fost alianța cu Polonia, îndreptată împotriva pretențiilor cotropitoare ale lui Sigismund, alianță înso- țită de recunoașterea suzeranității regelui polon, ceea ce nu a știrbit, desigur, indepen- dența Moldovei. Totuși, expresia „prietenul nostru domnul Moldovei” nu credem că ar reflecta neapărat „afirmarea neatîrnării Moldovei” (p. 110), ci, în comparație cu formula de frate (mult superioară celei de prieten) adresată de regele Ungariei către Wladislaw lagello (p. 112), tn uzanțele diplo- matice din acea vreme ar reflecta voința suveranului, conștient de puterea sa. Poziția de mare putere ce nu ar fi admis din partea unui „prieten” nesupunere este si mai clar exprimată In clauzele tratatului de la Lublin (germanul Lublau) In 1412. Ea însemna ,,o încălcare flagrantă a independenței și suvera- nității Moldovei” (p. 114). Totuși nu credem că regele Wladislaw lagello ar fi intenționat intr-adevăr să împartă Moldova, pe care o considera tn sfera de domi- nație a Poloniei, cu rivalul său Sigismund care ar fi pus stăpinire astfel pe linia Dunării și pe partea sudică a „drumului moldove- nesc”. Conflictul cu Polonia (1431) este solid justi- ficat prin pierderea încrederii In poloni după (1429>a secretului trative 1362 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 6 lor de la Lublin între Polonia și Vngaria și ocuparea Pocuțici de către lagello. In capitolul dedicat vieții cultural-artistice (p. 129—140) este redată o imagine plastică a avintului general datorat hărniciei domnu- lui și a perioadei de liniște. Se construiesc cetăți și biserici de piatră purtînd pecetea pămîntenilor, crcindu-se „stilul moldovenesc'’. „Zugravii” împodobesc cu mult gust lăcașu- rile de cult cu icoane și fresce, și sînt răsplătiți cu dărnicie. Alexandru cel Bun a fost ctitorul mănăstirilor Moldovița și Bistrița și a încu- rajat transformarea mănăstirilor în lăcașuri de cultură, școli și ateliere de artă. Este remarcabilă toleranța de care a dat dovadă domnitorul moldovean în problema religioasă. O episcopie armenească este încu- vințată la Suceava (1401) și o catedrală cato- lică e terminată în 1420 la Baia. De asemenea este de relevat faptul că Moldova era „singu- rul loc din Europa unde husiții erau recunos- cuți ca o comunitate legală” (p. 140). Din păcate, lipsa unei reglementări asupra moștenirii tronului a dus la un sfert de veac de lupte interne, năvăliri și prădâciuni. „Dacă țara n-ar fi avut temelii sănătoase, puternice, dacă n-ar fi existat cei treizeci și doi de ani de stăpinirc rodnică ai lui A lexandru, e o întrebare ce s-ar fi ales de statul moldo- venesc” 3 *. Pe lîngă o serie de calități incontestabile între care nu în ultimul rînd structura echilibrată și un stil clar de redactare, lucrarea pe care o prezentăm cititorului are totuși unele aprecieri discutabile și unele scăpări. Pentru capitolul Organizarea statului și a institufiilor sale tn timpul lui Alexandru cel Bun ar fi fost obli- s Constantin C. Giurescu, Istoria românilor, București, 1938, p. 518. gatorie consultarea unei lucrări de recunoscută valoare în domeniu1. Ar fi fost evitată enumera- rea unor dregători menționați în documente la o distanță de timp mult prea mare pentru a sc putea presupune existența lor în prima jumă- tate a secolului al XV-lea : serdarul (secolul al XVII-lea), termen împrumutat de la otomani, al treilea logofăt (a doua jumătate a secolului al XVI-lea). Nu este amintit marele vornic care era „pină în sec. al XVI-lca cel dinții dregător moldovean...”5, poziție care este atribuită marelui logofăt, a cărui importanță a crescut, fără îndoială, în timpul domniei lui Alexandru ccl Bun. Lupta de la Plonini (1377) nu putea avea loc în secolul al XV-lea (p. 42), prenumele cronicarului Dlugosz era corect Jan și nu Jahn (p. 33, 59, 60), domnia nu acord ca răsplată „români” (p. 75), ci vecini, vinul de Cotnari putea fi valorificat de mulți negustori, dar nu chiar de cei turci (p. 81), popasul nu se denumea în secolul al XV-lea printr-un termen otoman, menzil (p. 86). Desigur, că nu incursiunile lui Dan al II-lea în Moldova (1429, 1430) au însemnat sfirșitul domnitorului muntean (p. 124), el murind eroic într-o luptă cu otomanii (iunie 1131). Dincolo de aceste aprecieri, Alexandru ccl Hun este o lucrare utilă, autorii reușind să prezinte o imagine edificatoare asupra anilor de glorie a domniei celui mai de seamă voievod moldovean dc pină la Ștefan cel Marc. Mircea Soreanu * Nicolae Stoicescu, Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova (sec. XIV — XVII), Edit. Academiei R. S. R., București, 1968. 5 Nicolae Stoicescu' op. cit., p. 194. ITALO BEIANO, Storia delle ferovie in Italia, Cavallotti editori, Milano. 1977, voi. I-III, 288 + 295 + 191 p. Născut la Savona, la 7 martie 1901, în casa unui mecanic feroviar, Italo Briano a moștenit dragostea pentru calea ferată, ceea ce l-a determinat, cum singur ne mărturisește, ca la 15 mai 1917, să se angajeze la Secretaria- tul Departamentului Colaudi din orașul natal. Salariat al căilor ferate italiene timp de 25 de ani, (1917—1942) și autodidact de excepție, In diversele peregrinări de serviciu, Italo Briano a studiat problemele feroviare, reușind In 1937 să obțină diploma de laureat în eco- nomie și comerț, la Universitatea din Genova. După cinci ani, a părăsit calea ferată, a înte- meiat o editură tehnică în Genova și a înfiin- țat în 1951 Revista Italmodel-Calea ferată In care a publicat numeroase sț^^^, i^^^yiTÎf:iVfflfi^fl.tr?tabOrate du^ă critcrii tehnice : și tehnică feroviară, timp de 23 dc ani. Pro- motor și cofondator al organizațiilor F.I.M.F. (națională) și Morop (internațională), Italo Briano a continuat să se preocupe dc pro- blemele tehnice și economice, elaborlnd valo- roasa operă Storia delle ferovie in Italia care reprezintă sinteza unei vieți trăită pentru calea ferată. Autorul și-a propus și a realizat în trei volume o istoric completă a căilor ferate italiene, pe care o periodizează, fie după evenimente feroviare (1839 prima calc ferată italiană Napoli Porției), fie după eveni- mente politice (1862 — formarea statului italian). Bine proporționalizate, cele trei 7 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 1363 volumul I cuprinde istoria căilor ferate, volumul II se ocupă de evoluția locomotivei, iar volumul III analizează tracțiunea termică. Analizlnd contribuția tuturor precursori- lor de izvoare de energie, autorul descrie larg rolul lui Robert Boyle (1627 — 1691) și Denis Papin (1647—1714) in formularea principiilor termo-dinamicii, dar mal ales aportul lui James Watt (1736—1819), Nicolas- Joseph Cugnot (1725—1804),Richard Trevithich (1771-1833), William Hedley (1779- 1843) și George Stephenson (1781— 1848) la con- struirea primelor locomotive. Partea a Il-a a volumului I tratează apariția căilor ferate In Italia generată, după părerea lui Italo Briano care atribuie fac- torilor economici rolul secundar, dc Congresul de Ia Viena 1815 cc divizase țara in mai multe state cc țineau o permanentă legătură intre ele in scopul unificării patriei. Deși Ferdinand II (1830 1859) instaurase in Regatul celor două Sicilii un regim retrograd și represiv tare a dus la încarcerarea unor patrioți ca : Settembrini, Pocrio etc., sttrnind un val de revolte, el a concesionat inginerului francez Armând Bayard de la Vingtrie construirea primei căi ferate Napoli Porției = 7,640 km, inaugurată la 3 octombrie 1839 (vezi voi. I, p. 56). Prin construirea acestei linii, autorul consideră că Italia a fost al cincilea stat din lume (după Anglia, S.U.A., Belgia și Germa- nia) care s-a bucurat dc binefacerile noului mijloc, de transport. Cu lux de amănunte este prezentată inaugurarea liniei napolitane ale cărei venituri au impulsionat prelungirea ei pină la Torre Annunziata și apoi la Castel- lammare (1844), paralel cu construirea căii ferate Napoli Canccllo Caserta Capua = 44,032 km in anii 1843 1814. în 1846 s-a construit linia Cancello Nola 12,265 km si stabilimentul dc locomotive și vagoane de la Pietrarsa. Ca să atragă Lombardia și Veneția in sfera economică a Austriei, împăratul Ferdi- nand Karl Leopold (1835 1848) a aprobat construirea liniei Milano Trcviglio Brcs- cia Vcrona Viccnza—Padova Veneția, rea- lizată in anii 1846 1857 șt numită Ferdinan- dea (vezi voi. I p. 68). Atrași dc febra construcțiilor feroviare, dar și din rațiuni politice, conducătorii din Lucea și Firenze (Florența) au manifestat preocuparea de a uni cele două orașe cu Pisa și Livorno, tradiționale centre meșteșugărești și comerciale. In acest scop s-au construit liniile : Pisa Livorno 12,3 km, in anul 1841; Pisa—Pontedcra 19,359 km, in anul 1845; Pisa—Lucea in anul 1846; Pontedera—Em- poli — 26,8 km, in anul 1847; Empoli— Firenze (Florența), in anul 1848; Lucea — Pcscia în anul 1818; Firenze—Pistoia, in anii 1848 — 1851; Pescia—Pistoia, în anii 1853 — 1857; Politica conservatoare a papei Grigore al XVI-lea (1831 — 1846) a împiedicat construirea de căi ferate in Statul pontifical. Urmașul său, Pius IX (1846—1878), prin ideile liberale ce le-a nutrit, a fost promotorul liniilor ferate : Roma—Frascati zisă „Pio Latina” = 20 km, in anul 1856, Roma—Civitavecchia zisă „Pio Centrale”, in anul 1859. Deși in anul 1832 (vezi voi. I, p. 93) fusese concepută o cale ferată între Piemont și Savoia care urma să străbată un tunel pe sub Muntele Frejus, iar în 1839 s-a demonstrat utilitatea unei legături feroviare intre Pie- mont și Franța, deși contele Camillo Benso Cavour 1810—1861 vedea in calea ferată instrumentul principal al unificării Italiei și i-a făcut elogiul intr-una dintre primele sale scrieri, au trecut mulți ani de dezbateri, ca in 1846 regele Carol Albert (1831 — 1849) să aprobe și in 1848 să se realizeze calea ferată Torino Moncalieri. Căile ferate, sim- bolul și emblema noii economii capitaliste, au atras pe fiul și urmașul său, regele Victor Emanuel II (1849—1878) care a realizat liniile.-Moncalieri Genova, tn anii 1849—1853; Trofarello —Savigliano —Cuneo, în anii 1853— 1855 ; Alcssandria— Valenza — Mortara —No- vară, tn anul 1854; Torino —Pinerolo, în anul 1854; Mortara —Vigevano, in anul 1851; Novara Arona, în anul 1855 și Novara — Vercelli —Torino, tn anul 1855, prin care s-a făcut legătura cu căile ferate din Lombardia și Veneția. La 10 ianuarie 1859 (vezi voi. I, p. 103), in parlamentul piemontez, regele Victor Ema- nuel II a proclamat eliberarea Italici de sub dominația austriacă și evenimentele militare ce au urmat au amtnat construcțiile feroviare pentru cîțiva ani. Ducatele Toscana, Romagna. Emilia, Umbria și Marchia în 1860, Napoli în 1861 s-au unit cu Piemontul, astfel că la 17 martie 1861 s-a proclamat Regatul Italici care dispunea de 2.170 km c.f. Partea a IlI-a intitulată „Primele încer- cări de punere în ordine” cuprinde perioada 1862 — 1905. Majoritatea liniilor ferate fuseseră construite de concesionari străini care executa- seră lucrări slabe. Deși trecea prin mari dificultăți financiare și nu dispunea de expe- riența tehnică necesară, noul regat a trecut imediat la înlăturarea deficiențelor din siste- mul feroviar, proces care a durat 5 ani, 1861 — 1866. în acest scop, ministrul de finanțe, contele Pictro Bastogi, a înființat „Societatea pentru căile ferate meridionale” care a con- struit in Sardinia o rețea de 400 km cale ferată. Italo Briano consideră că a fost o mare eroare economică ă guvernului, părăsi- rea sistemului de construcții în regie, datr www.dacaramanica.ro 1364 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE recunoaște că necesități mari impuneau căi ferate in Sicilia și I.iguria, iar regatul italian nu era in măsură să facă asemenea sacrificii financiare. Pentru stimularea unor noi lucrări, Camera a votat legea numărul 2279/1865 cu privire la fuziunea societăților particulare și de stat, crcindu-se 4 grupuri tehnico-finan- ciare. Cele patru societăți feroviare, inegale ca putere economică și lipsite de mijloace financiare, au solicitat credite guvernului italian care Ic-a refuzat deoarece balanța statului pe anul 1866 se soldase cu un deficit de aproape 1.000 000,000 lire, cifră enormă pentru acea vreme. Deși valoarea obligațiunilor (titlurilor) lor a scăzut cu 50% tn anul 1865, cele patru grupuri feroviare și-au îndeplinit sarcinile in vremea războiului din 1866 cu Austria, cit și in timpul crizei economice din 1867, construind 740 km e.f. in anii 1865 — 1866 și 207 km in 1867. După 1870, grupul Calabro-Siculo a con- struit 640 km: in anul 1871 s-a construit in Sardinia calea ferată Cagliari —S. Gavino = 24 km, iar in anul 1872 liniile : S. Gavino — Oristano = 45 km și Port Torres — Sassari = 102 km. în deceniul 1866 — 1875, s-au construit în Italia 3.362 km c.f. (vezi voi. I, p. 129), iar in perioada 1876 — 1885 incă 2.934 km (vezi voi. I, p. 135). Autorul subliniază faptul că la aceste construcții au contribuit cu capital nu numai statul italian și societățile particu- lare, ci și unele provincii și orașe cu fonduri din bugetele proprii. în această perioadă s-au construit tunelurile Giovi = 3.265 m și Fre- jus = 2.800 m. Construit in curbă si la altitu- dine de 1.295 m de inginerul Sebastiano Grandis (1817-1892) in anii 1857-1871. tunelul Frcjus numit și Mont-Cenis a costat 70.000.000 lirc din care Franța a suportat 28.000.000. Acest tunel, prin care trec trenu- rile rapide Lyon—Torino, Paris — Roma și Bordeaux—Milano, are ca stații terminale Modanc in Franța și Bardonccchia in Italia. Prin colaborarea cu Elveția si Germania, in anii 1872 — 1880, s-a construit tunelul Saint Gotthard lung de 14.984,19 m care reprezintă, după aprecierile lui Italo Briano, un triumf al tehnicii italiene. Această lir.ie creată de inginerul Saint Gotthard este o linie grea eu declivitâți de 27 mm m, cu multe tunelc in curbă și cu renumite bucle in formă de spirală. Linia a costat 85.000.000 lirc, din care Italia a suportat 45.000.000, iar Elveția și Germania cîte 20.000.000 fiecare: ea nu a corespuns integral prevederilor, dar a făcut legătura dintre Milano eu marile centre Berna, Zurieh, Bonn, Kiiln, Hnmburg, Bruxelles, Amsterdam. Tot prin colaborare, s-a realizat în 1898 — 1906 tunelul Simplon = 19.824 m care tra- versează Muntele Lcone la o altitudine de 704,90 m ca să pătrundă pc vilea viului Isela in Elveția. Situat intre stațiile Brieg la Nord și Isela la Sud, tunelul Simplon trece prin stinci dure și are o puternică ventilație deoa- rece este format din două galerii (a doua dată in circulație in anul 1921), la o distanță de 17 m una de alta și cu culoare de legătură între ele din 200 in 200 in. Italia a fost prima (ară din lume care a adoptat tracțiunea electrică in 1889, iar in 1905 a naționalizat 10.518 km c.f. Partea a IV-a intitulată sugestiv „Ieri, astăzi, miine” se ocupă de legea din 22 aprilie 1905 prin care s-a înființat Noua Direcțiune Generală a Căilor Feratc Italiene F.S., eu sediul la Roma, unificindu-se administrativ și tehnic cele trei regionale feroviare : Milano, Florența și Palermo. Tot pe baza acestei legi, care a fost mult criticată fiindcă a provocat o vastă mișcare de personal, s-a stabilit pri- mul plan de electrificare, s-au construit linii duble, a sporit materialul rulant și s-au modir- nizat stațiile dc pe căile ferate Roma —Napoli si Bologna — Vcrona. Datorită acestor realizări, Italo Briano numește deceniul 1905 — 1915 „bclla epoca”. Autorul evidențiază impor- tanța căilor feratc după cutremurele din 1908 și 1915, în timpul războiului cu Turcia In 1911 — 1912, dar mai ales in perioada pri- mei conflagrații mondiale căreia ii afectează ■ un capitol special (șezi voi. I, p. 187—194). Odată cu declanșarea ostilităților, materialul rulant a fost vopsit in gri-serde (uniforma armatei italiene), s-au înființat trenuri-spi- tale, iar feroviarii s-au înrolat in efortul eroic al întregului popor. După armistițiul din 3 noiembrie 1918, sarcinile căilor ferate au spo- rit considerabil : trebuiau transportați cei 200.000 prizonieri austrieci și repatriați prizo- nierii italieni, in condiții deosebit de grele, deoarece, in provinciile eliberate, personalul străin părăsise lucrul, iar specialiști autohtoni nu se găseau. Cu lux de amănunte, autorul descrie dezor- dinele materiale și morale ale perioadei post- belice, frămîutările din rindurilc sindicatelor italiene, dar mai ales grevele economice și politice din anii 1918—1921 care au culminat cu greva generală din 1922. Toate aceste greve au fost înăbușite de forța armată și. în anul 1923, au fost „liccnțiați” circa 50.000 agenți feroviari, motivindu-se „lipsa de ran- dament” a căilor feratc. Italo Briano critică regimul lui Bcnito Mussolini care a creat miliția feroviară, sistem polițienesc sever, ce supraveghea pe toți cei ce nu se înrolaseră in Partidul Național Fascist. Datorită politicii antimuncitorcști a mișcării fasciste, numărul angajaților feroviari a scăzut de la 211.000 ciți crau în anul 1921, la 132.000 salariați in 1926, deși s-au rduat lucrările feroviare și s-au construit noi gări Napoli (1925), Milano (1931), Florența (1935), precum și liniile directe www.dacoromanica.ro 9 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 1365 Roma —Napoli = 260 km In anul 1927 și Bologna —Florența = 132 km In anul 1934 și căile ferate ale Vaticanului 1929 — 1934. A crescut și rețeaua electrificată care in anul 1933 Însuma 1.456 km. Cercetător profund și multilateral, care a trăit in perioada interbelică și a fost salariatul căilor ferate, Italo Briano se ocupă de toate problemele feroviare, arătind dependența lor de viața politică a țării. Nu i-a scăpat nici concurența pe care automobilul a făcut-o căilor ferate după anul 1931, arătind măsurile luate de guvernul italian in această direcție ca: Înființarea trenurilor rapide cu 2—3 \agoane, introducerea automotoarelor elec- trice In 1932, organizarea de garnituri turistice in zilele de sărbătoare. Campania lui Mussolini împotriva Etiopiei in 1935, intervenția fascistă in războiul civil din Spania 1936 — 1939 și declanșarea celei de a doua conflagrații mon- diale au produs in viața și activitatea fero- xiarilor o atitudine de indiferență și resemnare care a dominat sărbătorirea centenarului căilor ferate italiene. Autorul consideră că șocul moral suferit de feroviari a sporit și mai mult după anul 1940 cind Mussolini a declarat război Angliei și Franței, dar mai ales, in anul 1943 după debarcarea anglo- americană in Sicilia, cind au inceput bombar- damentele de aviație asupra Întregului teri- toriu italian, paralizindu-i aproape integral transporturile pe calea ferată. Situația dra- matică a continuat și după armistițiul din 8 septembrie 1943 dintre Italia și aliați, deoarece războiul a continuat incă 20 hini, iar căile ferate au suferit mari pierderi umane și materiale pe care autorul le menționează in partea a V-a intitulată „Moarte și rein- xiere”. Sentimentul patriotic al lui Italo Briano crește treptat atunci cind se ocupă de „faza de reconstrucție” (1950 — 1951), atingind apogeul in tratarea deceniului modernizării (1951 —1961). Prezentind actualul potențial feroviar al țării sale, autorul arată in finalul volumului 1 că s-au construit noi gări funcționale și înzestrate cu aparatură electrică, materialul rulant a fost Îmbogățit, astfel că rețeaua feroviară electrificată in proporție de 76 °„ în anul 1977, asigură per- manent transportul de călători și mărfuri. S-au Înființat noi ateliere de construcții și reparații : la Veneția in 1955, la Napoli in 1960. Prin alocațiile de credit, pe care autorul le menționează la fiecare plan cincinal sau decenal, a crescut eficiența tehnică și funcțio- nală a căilor ferate, diminuindu-se diferențele economico-sociale dintre Italia nordică și Italia sudică. Volumul II se ocupă de evoluția locomo- tivei cu aburi a cărei istorie, In Italia, a Înce- put fn amil 1839 și s-a sfirșit In 1977, istorie împărțită de autor din punct de vedere tehnic, liniei. Centrala din Tornavento a devenit www.dacaromanica.ro financiar și administrativ, In trei perioade distincte : 1839 — 1865 perioada de Început In care s-au construit primele linii ferate și primele locomotive; 1865—1905 perioada de mijloc ce se caracterizează prin concentrarea adminis- trațiilor feroviare; 1905 — 1977 perioada mo- dernă de unificare a căilor ferate și a materia- lului rulant sub administrația statului. în analiza primei perioade, autorul subli- niază faptul ca aproape toate proiectele de locomotive au fost executate de străini, tn deosebi de tehnicieni englezi. Așa explică Italo Briano faptul că din cele 764 locomotive care au funcționat In perioada 1839 — 1860 pe căile ferate italiene, 709 proveneau din import. Autorul face o clasificare a tipurilor de locomotive și o amănunțită descriere teh- nică a lor, indicînd denumirea, proveniența, data construcției și numărul de fabrică, carac- teristicile tehnice și funcționale, administra- ția feroviară care le-a folosit, linia ferată pe care au circulat și timpul. Autorul a reliefat, și bine a procedat, apariția locomotivelor „mastodont” In anul 1853, construite pentru tracțiunea pe planuri Înclinate și folosite, In mod deosebit, pe calea ferată Genova — Torino, ce trecea prin tunelul Giovi. Perioada de mijloc 1865—1905 analizează Împărțirea căilor ferate italiene Intre patru mari societăți, iar, In 1885, Intre opt societăți. A treia perioadă 1905 — 1977 a Început cu constituirea căilor ferate de stat = F.S., in anul 1906, cind rețeaua italiană dispunea de 2.769 locomotive, puține dintre ele fiind noi. dar împărțite in 200 grupe tehnice, în timpul primei conflagrații mondiale, dar mai ales după, deși căile ferate italiene au fost solicitate la maximum, parcul de locomo- tive a crescut datorită capturilor (1.000 loco- motive) și, mai ales, despăgubirilor de război (31.000 unități material rulant din Austria și Germania). La Încheierea păcii, Italia dispunea de 1.000 km c.f. electrificate și 6.326 locomotive, împărțite in 226 grupe. Datorită acestei situații, primul obiectiv al F.S. a fost unificarea tehnică și administra- tivă. Pină In anul 1923, Italia a primit cărbuni din Ruhr și Silezia, in contul despăgubirilor de război. Anul 1929 a Însemnat sfirșitul locomotivei cu aburi și Începutul tracțiunii electrice. Transportul de călători cu locomotive cu curent continuu s-a inițiat in anul 1901 pe linia Milano —Varese—Porto Ceresio = 72,6 km, din care 13,9 km linie simplă și 58,7 km linie dublă. Energia electrica era produsă de centrala din Tornavento. Experi- mentul a dat deplină satisfacție, astfel că treptat cursele au crescut pină la 100 pe zi, ceea ce a Însemnat potențialul maxim al 1366 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 10 insuficientă și in 1909 s-a construit o nouă centrală hidroelectrică la Varzo. Linia elec- trificată a funcționat piuă in anul 1950 și ea a fost deservită de 20 automotoare con- struite in S.U.A. al căror număr a crescut pină la 53. După modelul său, în anii 1925 — 1927 a fost construită linia metropolitană Napoli —Pozzuoli —Villa Literno care a func- ționat numai opt ani. Electrificarea cu curent continuu, experi- mental, s-a făcut pe linia Benevento Foggia în anul 1928, ca în 1939 să se hotărască trece- rea la curent continuu pe toate liniile. Al doilea război mondial a împiedicat realizarea integrală a acestui plan, deoarece bombarda- mentele aviației anglo-amcricane au distrus o bună parte din parcul de locomotive și vagoane, iar rețeaua feroviară italiană, lovită în nodurile principale, a devenit neexploata- bilă. După anul 1915 s-a trecut la refacerea căilor ferate, rcalizindu-se numai în cinci ani tracțiunea electrică trifazică alimentată cu curent continuu în cea mai mare parte a Italiei. în 1971 erau în funcțiune numai 137 unități din vechile locomotive alimentate cu curent alternativ. Simultan, s-a produs modernizarea locomotivelor și vagoanelor, precum și a tuturor sistemelor automate de comandă, control, manevră, semnalizare etc. Au fost puse în funcțiune trenuri electrice de diverse tipuri și forme care au satisfăcut necesitățile traficului feroviar în continuă creștere. S-au creat trenuri rapide și ultra- rapide cu motoare electrice de o factură specială (aerodinamică), cu vagoane spațioase și elegante, dotate cu saloane, baruri și săli de fumat, oferindu-se călătorilor maximum de confort. Volumul III se ocupă de ,,tracțiunea termică” (T.T.), adică de motoarele de cale ferată care nu sînt acționate nici de aburi, nici de curent electric. Aceste motoare consti- tuie o parte importantă a parcului feroviar a) statului italian și al societăților particulare. Ele se bazează pe conibustiunea fluizilor naturali lichizi și gazosi, numiți generic car- buranți. Spre deosebire de locomotiva cu aburi (combustie externă), la aceste motoare arderea se realizează înăuntru (combustie internă) si de aceea ele se notează C.I. Carbu- ranții principali sînt lichizi (alcoolul, benzina, gazolina, bitumul) sau gazoși (metanul, buta- nul, gazul de iluminat). După apariția diferitelor tipuri de motoare cu combustie internă și a diverșilor carburanți, căile ferate italiene au adoptat motorul Diesel (după numele inventatorului, bavarezul Rudolf Diesel născut la Paris 1858 — mort la Harwich 1913) și au folosit bitumul lichid derivat din țiței. în primul deceniu al secolu- lui al XX-lea, tracțiunea termică a fost folosită paralel cu tracțiunea electrică, dar nici una nu s-a substituit tracțiunii cn aburi. Tracțiunea termică nu a luat amploare deoa- rece Italia nu dispune de bitum lichid decît intr-o mică măsură. Se simțea nevoia de un motor de mici dimensiuni care să ofere randamente mai bune de cit cele ale locomotivelor cu aburi. S-a căutat un motor autonom și el a fost creat în Italia de abatele Eugenio Barsanti (1821 1861) și Felice Matteucci (1808 1887). Autorul susține (vezi voi. III, p. 4 8) că fizicienii Barsanti și Matteucci au realizat un prototip de motor cu combustie internă, brevetat la Londra In 1851. Deși au mai construit patru exemplare după acest proto- tip, moartea prematură a hli Barsanti a decepționat pe colaboratorul său Matteucci, care a abandonat invenția, astfel că motorul cu combustie internă a apărut în anul 1867, sub paternitatea oficială a germanilor Niko- laus August Otto (1832 1891) și Eugen Langen (1833 1895). Autorul arată cauzele pentru care tracțiunea termică nu are și nu va avea în Italia extinderea pe care a cunos- cut-o In alte țări, precum și cauzele pentru care T.T. a avut o aplicare mai largă în mica tracțiune (manevră) și mult mai redusă în marea tracțiune. După ce descrie automotoarele cn viteză redusă (introduse In anul 1930) și motoarele Diesel cu putere medie utilizate pe unele linii cu trafic restrîns In perioada 1951 1965 (vezi voi. III, p. 9 18), Italo Briano prezintă locomotivele Diesel care au înlocuit locomo- tivele cu aburi în serviciul de manevră, subli- niind contribuția celor aduse de armata americană In timpul celui de-al doilea război mondial. După război, statul italian a trecut imediat la refacerea rețelei feroviare, precum și a parcului de locomotive și vagoane, acordind prioritate automotoarelor termice, în deosebi automotoarelor plate pentru creșterea vitezei. Drept urmare, In anul 1957 a apărut Trans- Europ-Express cu viteză sporită și cu un confort ridicat care oferă călătorilor posibilita- tea de a ajunge repede în marile centre ale continentului. Bunele rezultate obținute In construcția de automotoare FIAT au permis exportul lor în Eritreea, Tripolitania și Abisinia încă din anul 1935, iar după 1950 în Uniunea Sovietică și Bulgaria. Iugoslavia a cumpărat automotoare Breda care sînt folosite pe calea ferată Belgrad Zagreb. Bogăția de informații cu caracter tehnic de care autorul face uneori abuz este prezentă și în descrierea diferitelor tipuri de vagoane (vezi voi. III, p. 71 — 102), insistlnd în mod deosebit asupra vagoanelor de călători al căror confort este apreciat în lumea întreagă. www.dacaramanica.ro 11 CARTEA ROMANEASCA ȘI STRĂINĂ DE ISTORIE 1367 în mod firesc, Halo Briano a consacrat un capitol special vagoanelor de marfă a căror evoluție a fost asemănătoare cu aceea a vagoa- nelor dc călători, evidențiind varietatea tipuri- lor lor in raport cu felul mărfurilor, cu aria lor de folosire și cu viteza. în categoria construcțiilor feroviare auto- lul include și stațiile, haltele de parcare, depozitele și magaziile de mărfuri, remize si ateliere pentru materialul rulant, cabine, case oficiale și locuințe pentru personal. Subliniind aspectul arhitectonic stilizat al i'ecstor construcții, evoluat mereu spre moder- nism funcțional, Italo Briano descrie istoricul marilor stații, reconstrucțiile, inovațiile și modernizările lor, mai ales ale acelora care se găsesc pe traseele internaționale (Milano, Genova, Torino, Bologna etc.) și care sint dotate cu confortabile săli de așteptare, cu igienice bufete și restaurante ai căror pereți sint decorați artistic. Din punct de vedere t rbanistic și arhitectonic, autorul apreciază că Italia ocupă unul din primele locuri in Europa și In lume. Italo Briano analizează toate elementele care compun calea ferată, inclusiv pregătirea profesională a personalului, chemat să Înde- plinească o gamă Întreagă de servicii, ca trafi- cul să se desfășoare cu rapiditate, regularitate și siguranță care constituie cele trei postulate fundamentale ale oricărei administrații fero- viare. Tratînd măsurile de siguranță, penultimul capitol al volumului Iii descrie amănunțit comunicările telegrafice, semnalele și semnali- zările, semafoarele, aparatele centrale meca- nice, electrice și hidrodinamice, blocul manual, aparatele de telecomandă și automatisme. Concluzia finală a lui Italo Briano este aceea că aportul capitalului străin a fost preponderent in construcțiile feroviare din Italia care au cunoscut un ritm vertiginos pină la primul război mondial : 10 km in 1810, 2592 km în 1860, 8713 km în 1880, 14.153 km in 1892, 16.792 km în 1909. L’rmind marile linii ale reliefului, rețeaua italiană pornește din nord unde face o dublă legătură cu Elveția și traversează țara în două ramifica- ții principale : una interioară și alta pe țărmul Mării Adriatice. Ca și Elveția, Italia este o țară lipsită dc cărbuni, dar dotată cu forțe hidraulice in nord unde căile ferate au un traseu greu și accidentat, ccca ce a impus electrificarea lor încă de la sfirșitul secolului al XlX-lea. Pe baza unui program general, guvernul italian a format un sistem unic pentru alimentarea cu energie electrică a întregii țări și a asigurat căilor ferate o sursă de energie sigură și ieftină. Pentru a ușura lectura, autorul a acordat o atenție deosebită ilustrației (gravuri, stampe și fotografii alb-negru și color), precum și cartografiei (hărți, scheme și planuri). Dease- menea, fiecare volum dispune de un indice de nume proprii și o bibliografie selectivă, anexe care dovedesc nu numai o bogată documentare, ci și dorința cercetătorului pasionat de a ajuta pe cititor. Toate aceste elemente demonstrează conștiinciozitatea lui Italo Briano care s-a străduit și a realizat in Storia delle ferrovie in italia o realizare nota- bilă a istoriografiei europene. Dumitru P. lonescu www.dacaromaiiica.ro REVISTA REVISTELOR DE ISTORIE * * * DIX-HUITIEME SIECLE, Paris, Nr. 13, 1981, 588 p.; Nr. 14, 1982, 543 p. înscriindu-se printre publicațiile istorice și istorico-literare franceze de prestigiu interna- țional, revista anuală „Dix-huitiăme siecle”, organ al Societății franceze de studii asupra secolului al XVIII-lea, la conducerea căreia se află specialiști de prim ordin și In rindurile căreia figurează și cercetători români, se prezintă pe ultimii doi ani cu două masive volume de studii și articole, elegant impri- mate de cunoscuta casă de editură Garnier freres. Prima parte a numărului 13 e dedicată rolului economico-social și vieții spirituale a populației evreești din Europa, America și Asia, tn epoca Luminilor (și a preiluminismu- lui), a cuceririi independenței Statelor Unite ale Americii și a Revoluției Franceze. Sint publicate in acest -compartiment care conferă numărului un caracter special, după o scurtă prezentare introductivă, studii și articole semnate de specialiști, de la instituții univer- sitare din Paris, Avignon, Los Angeles, Boston, St. Louis, Connecticut, Cambridge (Mass.), Exeter, Bar Han și Ierusalim, de la Arhivele Franceze de stat sau Arhiva iezuiților din Paris. Din temele abordate menționăm : tendin- țele de centralizare sau liberalizare la comuni- tățile evreești din Franța, pînă la unificarea încercată de Napoleon și rolul lor economic; delimitarea activității economice a evreilor în Anglia, care a fost de obicei exagerată; sfirșitul „unei dinastii” dc mari bancheri londonezi imigrați din Portugalia, bancrută dc care a fost afectat si Voltaire ; precursori ai emancipării evreești tn Europa centrală fsec. XVII XVIII); influența revoluției ame- ricane asupra emancipării evreilor și liberaliză- rii comunităților acestora din Statele Unite; interesul arătat de lumea savantă din Occi- dent „protestantismului” sectei evreești a caraiților sau „descoperirii” de către misionari a unei sinagoge la Kaifeng(reg. Hainan, China) în lumina mentalului colectiv al epocii. „Inter arma silent musac” afirmă un vechi dicton latin. Grupajul de comunicări prezen- tat la Sorbona. in cadrul celei dinții renninni științifice organizate de Centrul de cercetări asupra teatrului european, sub titlul Le theâtre en Europe â l’epoque de la guerre de sept ans (1156—1763) pare să dovedească contrariul. In orice caz atestă că nici in această epocă zilele faste ale Thaliei n-au lipsit. „Perioada războiului de șapte ani — preci- zează Andre Blanc — a fost la Comedia Franceză o perioadă importantă, frăinintată și strălucitoare”. Celebra companie teatrală se instituționalizează, situația actorilor se ameliorează, se crează un comitet de lectură pentru trierea pieselor tot mai numeroase, se obțin succese de scenă și de casă. Viața teatrală cunoaște succese in Germania (Eti- enne Maringue, Le theâtre en Allemagne.) sau Italia (Robert Perroud, Le theâtre des italiens), iar in Spania, cum demonstrează Jacques Guinard, asistăm la Începuturile criticii dramatice. Dar războiul nu trece fără să lase urme. Dimpotrivă. Meritul major al comunicărilor — evocat de Marc Fumaroli in Încheierea sub- stanțialului său cuvint introductiv — constă tocmai in demonstrația că istoria teatrului poate fi In același timp istorie politică, socială și culturală. Analizind Reflectarea războiului in teatrul francez al epocii, Jacques Trucbet stabilește două principale unghiuri de incidență a acestor reflexe directe sau indirecte cu spiri- tul public, prin intermediul unor producții dramatice reprezentative, de la Diderot sau Voltaire la Sourin, Palissot, Rochon de Cha- bannes, Favart sau de Belloy. Dacă majorita- tea au plătit tribut propagandei oficiale pentru viziunea căreia erau relevante trei teme : „războiul In dantelă, regruparea nați- unii in jurul regelui, lupta contra filozofiei» Luminilor, „vocile filozofiei” scoteau in evi- dentă antiumanismul războiului si al patriotis- mului oficial, ridiculizind totodată pe cei care le acuzau că au contribuit la infringerea Franței. Chiar dacă in confruntarea cu cenzura oficială și virulența propagandei de război, scriitorii iluminiști au fost nevoiți să se retran- șeze la un moment dat in defensivă, ideile lor s-au insinuat și in tabăra adversarilor. Cițiva ani mai tirziu ele vor copleși totul. .REVISTA DE ISTORIE", Tom. 3\ nr. 12, p. 13S8-1371, 198.. wW.aacaramanica.ro REVISTA REVISTELOR DE ISTORIE 1369 mai ales teatrul. Eșecul alianței militare franco-austriacc din timpul Războiului de șapte ani, preciza Fiimaroli, a marcat începu- tul crepusculului „Europei mondene și fran- ceze” și prin precipitarea divorțului dintre programul teatrului vremii și gustul curții de la Versailles. Ceea ce descindea drum dramei naționale și „dramei burgheze”. însăși noți- unea de dramă fusese lansată de Diderot in 1757. în Germania epoca Războiului de șapte ani, considerată epoca lui Lessing, a pecetluit alianța dintre scenă și publicul burghez Împotriva gustului de curte orientat spre teatrul francez sau italian și a adus in această nouă direcție primele mari victorii. Apariția celor dinții periodice specializate ocazionează marele atac al dramaturgului german impotiiva normelor clasicismului francez (1759), in numele ideii teatrului național, infăpluilă la Ilamburg, cițiva ani mai tirziu. Ccl mai semnificativ succes al acestei scene l-a con- stituit reprezentarea comediei Minna von Barnhelm de Lessing (1767), a cărei. intrigă se desfășoară In urma conflictului recent încheiat, reflectînd sechelele morale ale aces- tuia. Pentru prima dată teatrul german se Îmbogățea cum remarca Goethe, cu o operă originală autentic națională. Ea era in același timp inspirată de realitatea cotidiană, din microcosmosul vieții private, al vieții de familie, ca în teatrul burghez. în ce privește „teatrul italienilor”, Răz- boiul de șapte ani a oferit lui Metastasio (Egeria), și mai ales lui Goldoni (La guerra) motive semnificative de meditație morală și ideologică. Iar apariția criticii spaniole asupra reprezentațiilor teatrale (1762 — 1763) era intim legată de dezvoltarea fără precedent a presei in peninsulă. Dezvoltare influențată de inte- resul crescind al opiniei publice pentru răz- boiul în care Spania intra chiar in acea vreme. Al treilea grupaj de texte din acest număr al revistei „Dix-huitiăme siăcle” il reprezintă amplul compartiment de studii și articole documentare „Varia”. Privirile istoricului sint atrase in particu- lar de două contribuții la studiul istoriogra- fiei franceze : La condition historienne ă la fin de l’Ancien Begime, semnată de Dieter Gcmbicki, Geneva și Voltaire el ses sources historiques de Larissa Albina de la Biblioteca Saltikov Șcedrin din Leningrad. Primul studiu pleacă de la analiza activită- ții istorice mai puțin cunoscute din cadrul și din jurul lui DepOt des chartes. Această instituție, ivită din necesitățile „Vechiului regim”, apăruse intr-un moment in care pe conservarea sau cercetarea vechilor documente medievale se sprijinea eșafodajul social din Franța. Obiectivul fixat de la întemeiere (1762) era acela de a aduna copii după toate diplomele și hrisoavele de pe teritoriul țării, relative la istoria și dreptul public. Deși in fruntea colaboratorilor se aflau erudiți de renume, printre care membri ai academiilor provinciale sau de la Academie des inscrip- ti«fls et de bellcs leltres, situația mărci majori- tăți a colaboratorilor, paleografi și arhivi.ști recrutați dintre slujitorii minăstirilor și ai bisericii, dar și dintre juriști sau magistrali era precară atit material cit și moral. Mai ales in ceea ce privește intelectualii laici ai sec. al XVIlI-lca. era evident eă muza istorici nu le putea asigura plinea. E drept că atenția autorităților de stat n-a lipsit chiar pentru publicarea unor mari culegeri sau repertori? de documente. Se Încearcă și introducerea istoriei in invățăniintul superior, transformin- du-se cea de-a doua catedră dc ebraică dc la College Royal in catedră de istorie. Tentativa eșuează în studiul moralei și analiza istorică continuă să revină in general, in instituțiile de invățămint, celui care predă franceza și retorica. în comparație cu Germania, unde dezvoltarea istoriei ca știință devine posibilă la nivel universitar în legătură cu aceea » dreptului, în Franța istoria răminea un gen literar, in vreme ce practicarea ei profesio- nală nu depășește categoria purei erudiții. „L’histoire de Voltaire historien reste a ecrire” — observa Reni Porneau, un decenii» după tentativele monografice ale lui Furit» Diaz și J. II. Brumfitt. Articolul asupra surselor istorice ale lui Voltaire din Dix-hui- tieme siecle confirmă intr-un fel această afirmație, pe baza cercetării însemnărilor păstrate in biblioteca sa personală. Multe dintre acestea au fost folosite la elaborarea celebrului Essai sur Ies moeurs et l’esprit des nations, la care marele scriitor a lucrat 34 de ani. în domeniul istoriei social-politicc și mili- tare se înscrie un documentat articol semnat de Abmad Gunny, de la Universitatea din Liverpool, despre viața in insula Mauritius (île de France) și raporturile sale cu metropola franceză, pe fundalul luptei coloniale dintre Franța și Anglia, incheiată cu îndepărtarea din India a companiei franceze a Indiilor și cucerirea insulei de către englezi in 1810. Dar atenția principală a revistei e îndrep- tată spre problematica istoriei culturii și a mentalităților. Fie că intră in discuție atrac- ția pe care continuă să o exercite, după Răz- boiul de șapte ani, călătoria in sudul Franței pentru vizitatorii englezi și deplasarea aces- teia de la Montpellier la Nisa (Michele Sac- quin dc la Biblioteca Națională din Paris). Fie că se încearcă explicarea concepției lui Jeai» Jacques Rousseau asupra rolului femeii ir» societate și a receptării critice in epocă a acestui statut noii al femeii, prin care inferiori- tatea socială era compensată de „superiori- tatea axiologică” (Coîctte Piau-Gillot). Fie www.dacoromaiiica.ro 1370 REVISTA REVISTELOR DE ISTORIE 3 că se urmărește rolul de „instrument peda- gogic” al fabulei lui La Fontaine in principa- lele tratate de educație, care au apărut Intre 1687 și 1762 (Robcrt Granderoute, Unlver- sitfc de Pan). O mențiune specială se cuvine articolului lui Mieczyslavv Klimowicz de la Universitatea din Wroclaw, despre influența franceză asupra renașterii teatrului polon In sec. XVIII. O prezentare a editării Operelor complete ale lui Diderot, întreprinsă de Jean Varloot, unul dintre conducătorii lucrării, ne pune la curent cu dificultățile și primele roade ale acestui travaliu științific imens. ★ Prin epoca și tematica abordată (Au tournanl des Lumiires: 1180—1820A, numă- rul 14 1982 al revistei „Dix-huitieme siecle” prezintă pentru cititorul român un interes particular. Chiar dacă analiza se oprește la spațiu) francez. Era insă epoca de afirmare a iluminismului românesc și a unui început de deschidere spirituală spre Franța. Pentru înțelegerea „în specificitatea sa” a acestei epoci de tranziție dela iluminism la romantism, căreia IXevohiția Franceză, apărută pentru „Europa Întreagă” ca „sem- nul unui nou destin”, și urmările ei i-au conferit diferența specifică față de alte „fins de siecle”, se pronunță intr-un incitant articol introductiv, cunoscutul specialist belgian, profesorul Rolland Morticr de laUniversitatea din Bruxelles, cunoscător al țării și culturii noastre. Dezamăgirea provocată de unele aspecte ale Revoluției și războaielor napoleo- niene, sau reacțiunca Restaurației, pun la îndoială mesajul Luminilor asupra omului și lumii. Reînnoirea conceptului impenetrabi- lității sufletului coincide cu reafirmarea temei răului, a dificultăților vieții și dragostei. Unii se refugiază in evocarea Greciei antice sau a evului mediu, alții înăuntrul inimii. Invazia feminină in ficțiunea literară pregă- tește și ca sensibilitatea romantică. Tradiția secolului XVIII era continuată de „ideologi”, dar in direcția epistemologiei și a antropolo- gici. Metamorfoza spiritului Enciclopediei face în continuare obiectul articolului Sanoir foln/i- sanl el forme eclalec. Autorul (Michel Delon, Universitatea din Orleans) analizează „criza” unității cunoașterii și a formei de expresie in două cazuri exemplare : De la philosophie de la nature de Dclisle de Sales și La philo- sophie de M. Nicolas de Retif de la Brctonne. Concluzia : filozofia, disciplinele științifice și practica literară se particularizează, cu voie sau fără voie, universalitatea preocupări- lor devine iluzorie, asistăm fără îndoială la sfirșitul „republicii literelor”. Abordind interdependența chimic-medicină» favorizată la sfirșitul sec. XVIII de succesele răsunătoare ale celei dinții, Jacques Guillcrme, de la Centrul Național al Cercetării Științifice din Paris, se oprește asupra prestigiului de care s-a bucurat in epocă utilizarea terapeu- tică a oxigenului și a compușilor săi. Instituțio- nalizat pe temeiul unor conjecturi raționale, avind ca punct de sprijin „stimulul browian”, dar infirmat de numeroasele eșecuri din practica „curelor oxigenate”, tratamentul chimic cedează de la începutul sec. XIX restaurării ideilor „naturiste” și „cmpirismi - lui rațional”. Două instituții cultural științifice, promo- vate de Revoluția Franceză, se bucură in acest grupaj de un interes particular; 1. rețeaua de „școli centrale” departamentale înființată in 1795 de Convenția națională cu „scop moral și filozofic”, și inovind prin introducerea istorici in programul de invăță- inint (Louis Trenard, Universitatea din Lille) ; 2. Biblioteca Națională din Paris, realizată prin reorganizarea și îmbogățirea Bibliotecii Regale (Ly Ifiatig Thieu, Biblioteca Națio- nală). Problematica ideologică face obiectul a cinci articole, semnate de specialiști de la Sorbona, Universitățile din Rennes și Tours, Queen Collcge al Universității din New York, Clare College, Cambridge. E prezentată critic viziunea social-politică Îngustă, elitară. ruptă de realități, manifestată de reprcz.entanții claselor dominante prin intermediul lucră- rilor Adunării notabililor, ca răspuns la publi- carea „avertismentului” ministrului Calonne și la reformele fiscale preconizate de acesta, cu numai doi ani înainte de revoluție. Dintre vederile iluministe ale Doamnei de Stael se scot In relief constatările privind spiritul național și raporturile sale cu statul, pentru „modernitatea” lor. Raporturile iacobinism- liberalism sint evocate, nu întotdeauna obiec- tiv prin prisma trăsăturilor „creatoare” ale epocii Directoratului pentru „gestația statului burghez”. Un aspect semnificați' al „mentalu- lui” vremii, acela al metamorfozei convinge- rilor religioase și mutațiilor implicate de afir- marea acestora in funcție de evenimentul politic și de orientarea vieții publice, este urmărit de la revoluție la restaurație din două unghiuri: acela al „convertirii” din anii 1790 1800 a unor figuri reprezentative din viața literară, și acela al paralelismelor din glndirea franceză și germană, politică, estetică și filozofică, de la dictatura iacobină la apari- ția in 1807 a Fenomenologiei spiritului de Ifegel. în sfirșit, două articole din grupaj privesc rolul și evoluția artei : unul evocă rolul educa- tiv atribuit edificiului arhitectonic in perioada revoluționară, din punct de vedere moral și politic, prin analiza proiectelor monunien- www.dacaromaiiica.ro 4 REVISTA REVISTELOR DE ISTORIE 1371 talc puse In slujba legii. Celălalt studiază in lumina dezvoltării expozițiilor de pictură, „favorizată de revoluție”, apariția „imaginii moderne a artistului” și rolul criticii de artă in condițiile Înlocuirii mecenatului cu relațiile capitaliste de producție și valorificare artistică. Două anexe documentare, un text politic nepublicat al lui Benjamin Constant (Du moment actuel de la destinee de l'espece humaine ou hisloire abregee de l’egalile) și o scrisoare inedită a medicului elvețian J.M.A. Servan, marcind poziția rațiunii și a „bunului simț” față de fenomenul recent descoperit al,.magne- tismului aniiml”, inclieie prima parte a aces- tui bogat și interesant număr de revistă. Din cca de a doua parte, incluzind texte inedite sau regăsite și articole varia, grupate, ca și in numerele anterioare, in comparti- mentele : istorie, istoria ideilor, studii literare, studii documentare, reținem : Cercetarea de iconografie populară Întreprinsă de Gilles Duval, propnnind o perspectivă nouă pentru cunoașterea gustului public din \nglia celei de a doua jumătăți a secolului al XVIII-lea. Demonstrația prof. Miguel Benitez de la Universitatea din Sevilla că, dincolo de măsurile simplificatoare ca formă și fond, care indică dorința de mai largă difuzare, și lăsind deoparte o minoritate de orientare radicală, manuscrisele filozofice de orientare iluministă, difuzate clandestin In Franța sub „vechiul regim”, n-au urmărit luminarea poporului, ci au persistat In umbrele și limitele elitismulni specific. Valorificarea uneia din cele mai vechi texte criptice materialiste publicate in epoca Luminilor : Trăite de la communication des maladics el des passions; ance un Essai pour seriile ă l’hisloire naturellc (1738), semnat de azi necunoscutul Morcau de Saint Elier, fratele mai mic al lui Pierre Moreau de Maupertius, caracterizat de Vol- taire drept unul dintre cei mai mari geometri ai Europei. O paralelă strinsă Intre antropolo- gia psiho-fiziologică din eseul anexă și opera lui La Mettrie duce la constatarea că in această carte fără răsunet apare, intre alte asemănări filozofice și științifice, și ideea centrală din L’Homme machine, celebra lucrare a celui din urmă, publicată nonă ani mai tirziu. De unde supoziția schimburilor de vederi intre cei doi autori, care se cunoașteau și erau originari din St. Malo (Aram Vartanian de la Universitatea din Virginia, S.U.A.). Dacă preocuparea educativă constituie o parte însemnată a construcției utopice din Code de la nalure, ideile pedagogice ale lui Morelly s-au afirmat încă din primele sale lucrări, Essai sur l'espril humain (1743) și Essai sur le coeur humain (1745). Ele se impun atenției prin existența unui sistem și originali- tatea metodelor propuse, ca și prin apropierea de innoirea „senzualistă” a lui John Locke (Serge Baudiffier). Confrunlind rezultatele cercetărilor de specialitate cu datele oferite de Abatele Prăvost In romanul Manon Lescaul, prof. Jean Sgard, de la Universitatea din Grenoble alcătuiește o sugestivă „scară a veniturilor”, pe categoriile sociale ale epocii, invitind la lărgirea acestei anchete ,,de un interes capital pentru cunoașterea vechiului regim”, prin colaborarea istoricilor și literaților. Iar artico- lul „Les letlres franțaises el germanigues” de hlauvillon et leur receplion en Allemagne, de Roland Krebs (Universitatea din Rcims), evocare a puternicei reacții stlrnită în lumea literară germană de la mijlocul sec. XVIII de această lucrareazi uitată, atestă Încă o dată interesul pentru cercetarea confruntărilor de mentalitate ale vremii. Din restul sumarului amintim două texte insuficient cunoscute și o incursiune cu discu- tabilă cheie freudistă tn opera lui Jean Jacques Rousseau, articole despre romanele lui Marivaux și „ultimele focuri” ale romanului „gotic” englez, corectarea unei greșeli de isto- rie chineză a lui Voltaire, readucerea la lumină a unui text didactic neglijat, elaborat probabil de „hughenolul” A. Teissier la Curtea Prusiei, pentru viitorul „rege sergent” Frederic Vil- helm, Considerations sur le livre de Tilimague, lucrare anonimă care dovedește trecerea de care se bucura în educația de curte a vremii cartea lui Fenclon ; prezentarea pe baza unei corespondențe inedite a disputei clștigate de astronomul francez Lalande, In favoarea achiziționării de către statul francez cu trei ani înainte derevoluție, a unui „sfert de cerc”, pentru Școala regală militară, instrument care va permite întocmirea unui catalog de 50 000 stele, monument al istoriei astronomiei fran- ceze. Imaginea ultimelor două numere ale revis- tei „Dix-huitiăine siâcle” ar fi incompletă, dacă nu am aminti amplul aparat informativ reprezentat de substanțiale note de lectură, bibliografia cărților primite, discografie cri- tică, corespondență. Rezultat al unul impresionant efort colec- tiv, publicația franceză reprezintă un instru- ment de lucru de deosebită utilitate pentru cercetătorii epocii, și o contribuție prețioasă la înțelegerea și colaborarea internațională prin știință și cultură. Nicolae Liu www.dacoramanica.ro 7 — c. 2u42 REVISTA DE ISTORIE INDEX ALFABETIC ANUL XXXV, 1982 GENERALITĂȚI, ISTORIOGRAFIE, TEORIA ȘI METODA ISTORIEI Nr. Pag. « * „ Apelul poporului român adresat Sesiunii Speciale a Organizației Națiunilor Unite consacrate dezarmării................................................... 7 779 Istoria și pacea : acad. Ștefan Pascu; dr. Florin Constantiniu.................... 9 981 Istoria și pacea : acad. Emil Condurachi; prof. univ. dr. doc. Titu Georgescu . . 10 1067 Istoria și pacea : prof. univ. dr. Ștefan Ștefăncscu, membru corespondent al Aca- demiei R. S. România; prof. univ. dr. Gheorghe I. loniță..................... 11 1169 , * , Simpozionul internațional „Oamenii de știință și pacea”..................... 7 780 * * « Știința istorică In fața noilor imperative politico-educative, teoretice și metodologice...................................................... 7 782 BOIA, LUCIAN, Problema agrară In istoriografia românească la începutul se- colului al XX-lea....................................................... 2 257 HUREZEANU, DAMIAN, Mihai Eminescu — un pasionat al istoriei (I) . . . . 1 115 HUREZEANU, DAMIAN, Mihai Eminescu — un pasionat al istoriei (II) . . 2 313 MAXIM, MIHAI, Atatiirk și începuturile istoriografiei turcești moderne .... 1 105 ȘTEFĂNESCU, ȘTEFAN, Institutul de istorie „N. lorga” la 45 de ani de la în- ființare și sarcinile actuale ale istorici românești.............. 8 873 Istorie contemporană BUDRIGĂ, VASILE M., Din activitatea antifascistă a Partidului Comunist Român în anii 1935-1937 ..................................................... 11 1173 BUZATU GH., Petrolul — o dimensiune a relațiilor externe ale României in pe- rioada 1918 — 1924. Lupta Împotriva penetrației monopolurilor străine . . 1 5 CAMPUS, ELIZA, Planul Briand de uniune eruopeană (1929 1930)...................... 8 924 DASCĂLU, NICOLAE, CONSTANTIN BUȘE, Opera scrisă a lui Nicolae Ti- tulescu și locul acestuia In istoriografia contemporană..................... 4 483 IACOȘ, ION, Semnificația Conferinței Partidului Muncitorilor din România (iunie 1899) ..................................................... 10 1071 IONIȚĂ ELISABETA, Tradiții de luptă eroică ale tineretului sub conducerea Partidului Comunist Român. Documente ......................................... 4 511 MATICHESCU, OLIMPIU, Nicolae Titulescu — diplomat patriot, luptător Îm- potriva fascismului, pentru apărarea independenței șl suveranității naționale (Opinii externe) ............................................................. 3 420 OPREA, ION M., Glndirea diplomatică a lui Nicolae Titulescu pe cele două continente americane.......................................................... 3 433 SEFTIUC, ILIE, Aspecte privind lupta clasei muncitoare din țările Americii La- tine In etapa actuală......................................................... 1 79 SMÂRCEA, DOINA, Aspâcte privind participarea tineretului revoluționar și democrat la lupta Împotriva fascismului (1933—1939)......................... 3 385 .REWSTA DE ISTO^E», To». 35, 2 INDEX ALFABETIC 1373 Nr. Pag, SURPAT, GHEORGHE, Dezvoltarea multilaterală a agriculturii în cele două decenii de la încheierea cooperativizării. Trecerea la realizarea noii revoluții agrare...................................................................... 5 — 6 672 UDREA, TRAIAN, Activitatea guvernului dr. Petru Groza în perioada decembrie 1916 — decembrie 1947 ................................................ 8 880 Istorie modernă BERINDEI, DAN, Giusepe Garibaldi în ansamblul relațiilor risorginientale româno-italiene................................................................ 10 1116 CIACHIR, NICOLAE, Poziția Rusiei față de mișcările revoluționare de la 1821 din sud-estul Europei ..................................................... 9 1013 COSTANDACHE, JULIAN RUDOLF, Declarația americană de independență, document majorai ideologiei burgheze. Răsunetul internațional șiimportanța istorică........................................................................ 7 822 COTOȚIU, CONSTANTIN, GAVRIL, HORJA, Vasile Lucaciu, tribun al luptei pentru drepturile și unitatea românilor......................................... 7 793 CR1STEA, GHEORGHE, Idei asociaționiste în România. Forme de asociere ale țărănimii. Obștea sătească de arendare a pămîntului (1864—1907) .... 2 229 DELUREANU, ȘTEFAN, Români alături de Garibaldi în expediția celor o Mie ........................................................................... 10 1124 GRECU, VICTOR V., Unitatea și independența națională în gîndirea revolu- ționarilor români din secolul trecut........................................... 12 1277 I0RDACHE, ANASTASIE, Eforturile românilor din Imperiul habsburgic în revoluția de la 1848 — 1849 pentru unitate națională .................... 5 — 6 686 IOSA, MIRCEA, Relațiile agrare din România în deceniul premergător primului război mondial.................................................................. 2 205 LIU, NICOLAE, Giuseppe Garibaldi — un mare patriot italian, luptător pentru libertatea popoarelor și herald al păcii....................................... 10 1101 MILIN, M10DRAG, Interferențe politice româno-sîrbe la confluența dintre tradiție și modernitate (1790 1848)............................................ 12 1298 NASTOVICI, EMA, Relațiile româno-turce în ajunul și în timpul primului război mondial ................................................................. 5 — 6 707 PĂIUȘAN, RADU, Lupta socială și națională a românilor bănățeni împotriva dualismului austro-ungar tn anii primului război mondial........................ 1 35 POPA, MIRCEA N., Blocada continentală napoleoniană............................. 11 1204 TOTU, MAR1A, Din tradițiile democratice și patriotice ale mișcării studențești din România (1821 — 1877)....................................................... 3 406 VLAD, RADU-DAN, Procesul de la Tîrgoviște al mișcării antidinastice din 8 august 1870 ...................................................... 8 903 Istorie medie CERNOVODEANU, PAUL, Atitudinea cercurilor conducătoare din Moldova față de insurecția rakdcziană (1703 1711)......................... CIOBANU, RADU ȘTEFAN, începuturile și scopul Inchiziției........ CIOCÎLTAN, VIRGIL, Competiția pentru controlul Dunării inferioare (1412 — 1420) (I)........................................................ CIOCÎLTAN, VIRGIL, Competiția pentru controlul Dunării inferioare (1412 — 1420) (II) ...................................................... CONSTANTINIU, FL., Istoria ca viață : opera științifică a acad. David Prodan. . DEMENY, LUDOVIC, Primele ecouri germane ale războiului țărănesc din 1514, reflectate în așa-zisele Wunderzeichen.......................... GOROVEI, ȘTEFAN S., Pacea moldo-otomană din 1486. Observații pe mar- ginea unor texte................................................. IOSIPESCU, SERGIU, Ștefan cel Mare coordonate de strategie pontică . . . LIGOR, ALEXANDRU, Tradiție și modernitate în opera stolnicului Constantin Caulacuzino .................................................... MICU, 1OLANDA, RADU LUNGU, Domeniul lui Matei Basarab...... PA PACOSTEA, ȘERBAN, Relațiile internaționale ale Moldovei în. vremea lui 2 11 10 11 2 2 7 5-6 1 12 5-6 307 1224 1090 1191 273 291 807 639 55 1313 607 Ștefan cel Mare www.dacbrbinaiiica.fd ' 1374 INDEX ALFABETIC 3 Nr. Pag. REZACHEVIGI, CONSTANTIN, începutul epocii lui Matei Basarab și Vasile Lupu In lumina relațiilor cu Imperiul Otoman și cu Transilvania...... 9 1003 REZACHEVICI, CONSTANTIN, Ringala-Ana. Un episod dinastic In relațiile moldo-polono-lituaniene din vremea lui Alexandru ccl Bun............. 8 917 REZACHEVICI, CONSTANTIN, Știri despre Ștefan ccl Mare într-o cronică inedită a Moldovei (sec. XlII-lnceputul sec. XVII) descoperită in Polonia 5 — 6 654 STOICESCU, NICOLAE, Academicianul David Prodan și problema continui- tății românilor...................................................... 2 283 STOICESCU, NICOLAE, Lupta lui Matei din Brîncoveni pentru ocuparea tro- nului Țării Românești................................................ 9 985 ȘIMANSCHI, LEON, Politica internă a lui Ștefan ccl Mare.......... 5 — 6 585 THEODORESCU, RĂZVAN, Epoca lui Matei Basarab, răscruce a vechii culturi românești .......................................................... 12 1330 Istorie veche PETOLESCU, CONSTANTIN C., Contribuții la istoria Munteniei In secolul al Il-lea e.n........................................................... 1 65 Documentar DIȚĂ, ALEXANDRU V., O precizare privind Însemnările de taină ale lui Con- stantin Brîncoveanu ................................................ 11 1211 ȘERBAN, CONSTANTIN, Preocupări privind construirea dc rachete In Mol- dova la sfirșitul secolului al XVIIl-lca............................ 11 1252 Dezbateri • * « Condițiile social-politice și importanța făuririi de către partid a Uniunii Tineretului Comunist................................................. 4 533 • * , Forme ale păcii in sud-estul eruopean in secolele XI\ —X\ II... 1 139 MEMORII, CORESPONDENȚĂ, ÎNSEMNĂRI I0AN, CHIPER, Surse germane despre misiunea Chastelain in România ... 12 1339 FL. CONSTANTINIU, însemnările unui agent britanic In ajunul insurecției române din august 1944 (I) ................................. 1 161 FL. CONSTANTINIU, însemnările unui agent secret britanic in ajunul insurecției române din august 1944 (II)...................................... 5 — 6 735 FL. CONSTANTINIU, 23 August 1944 in memoriile unui general gennan ... 10 1139 RĂSPUNDEM CITITORILOR DAN, BERINDEL Cum trebuie apreciat programul revoluției române de la 1848?................................................................ 9 1040 NICHITA, ADĂNILOAIE, Despre suzeranitatea otomană și ncrespectarea dc către Poartă la 1775 și 1812 a obligațiilor dc apărare a teritoriului Țărilor Române .............................................................. 8 9o0 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE MANOLESCU, RADU, Ev mediu și feudalism (concept, obiective, metode de cercetare)........................................................... 7 835 PORȚEANU, ALEXANDRU, O valoroasă sinteză a istoriei economice a epocii moderne și contemporane in lumina unor probleme ale științei istoriei economice............................................................ 9 1033 VLAD, RADU-DAN, CORALIA FOTINO, DANIELA. BUȘĂ, Lucrări noi privind istoria județului Teleorman.................................. 2 339 www.dacoromamca.ro 4 INDEX ALFABETIC 1375 Nr. P.ig. CRONICA VIEȚII ȘTIINȚIFICE APOSTOL, GELU, Sesiunea științifică a Institutului de istorie „N. lorga”, ,,525 de ani de la urcarea pe tron a lui Ștefan cel Mare"................................ 9 1043 BERINDEI, D AN, Colocviul de la Mclk „Dunărea arteră de viață euro- peană” ........................................................................... 11 1260 BERINDEI DAN, Colocviul „Garibaldi general al libertății..................... 10 1151 BOIA, LUCIAN, Reuniunea biroului Comisiei internaționale de istoriografie . . 12 1355 COMȘA, EUGEN, Colocviul X al Institutului de arheologie din București ... 7 847 FLOREA, IOAN, Simpozion științific la Sibiu................................... 3 457 HARET, RADU, Prioritate românească pe plan mondial (Date privind istoria arhitecturii)......................................................... 12 1353 IONIȚĂ, GH. I., Faza republicană a celei de-a VI a Olimpiade naționale de istorie............................................................................ 9 1044 IONIȚĂ, GIIEORGIIE I., A VUI-a intîlnire a Comisiei mixte româno-sovietice de istorie......................................................................... 2 348 IONIȚĂ, GH. L, A IX-a sesiune a Comisiei mixte româno-sovietice de istorie . . 10 1150 IONIȚĂ, GH. I., A XlV-a reuniune a Comisiei de problemă „Istoria Marelui Octombrie și a revoluțiilor socialiste ulterioare”........................... 8 959 LIU, NICOLAE, „Magazin istoric” la a cincisprezecea aniversare................. 5 — 6 546 MANOLESCU, RADU, Activitatea științifică a cadrelor didactice de la Facul- tatea de istorie și filozofie (secția istorie-filozofic) tn anul 1981 ....... 7 811 MAXIM, MIHAI, Al IX-lea Congres ture de istorie..................................... 2 351 MICU, IOLANDA, Sesiunea științifică „350 de ani de la urcarea lui Matei Basarab pe tronul Țării Românești".................................................. 12 1352 MIOC, DAMASCHIN, Cea de-a treia reuniune a Comisiei mixte roinâno-iugolsave de istorie......................................................................... 4 561 MOCANU, C., Sesiunea științifica organizată de Academia „Ștefan Glieorgliiu”, C.C. al U.T.C. și Școala centrală de pregătire a cadrelor Uniunii Tineretului Comunist eu prilejul celei de a 60-a aniversări a Uniunii Tineretului Comunist .......................................................................... 4 558 NAGIII, GHEORGHE, Sesiunea științifică „Continuitate, unitate și indepen- dență in istoria poporului român a Muzeului „Unirii” din Alba lulia ... 3 154 OPRIȚESCU, MIHAI, Sesiunea științifică anuală a Institutului de istorie „N. lorga”....................................................................... 8 956 PETRESCU, NICOLAE, Expoziția „Permanențe ale politicii externe românești. Centenarul Nicolae Titulescu”...................................................... 8 957 PETRE, ZOE, Călătorie de documentare in Franța...................................... 3 459 POPA, MIRCEA N., Al treilea colocviu de istorie româno-olandez...................... 1 176 PORȚEANU, ALEXANDRU, A VIH-a sesiune a comisiei mixte româno-ungare de istorie................................................................... 9 1048 ROMAN, LOUIS, Constituirea Laboratorului de demografie istorică de pe lingă Facultatea de istorie filozofie a Universității din București................ 1 171 ROMAN, LOUIS, Laboratorul de demografie istorică la un an de activitate . . 11 1255 STOICESCU, NICOLAE, O metodă de lucru reprobabilă.................................. 12 1354 STROIA, M., Sesiunea științifică a Facultății istorie-filozofie a Universității București și Institutul de istorie „N. lorga” consacrată împlinirii a 75 de ani de la răscoala din 1907 și a 20 de ani de la încheierea cooperativizării agriculturii................................................................. 4 560 ȘERBAN CONSTANTIN, A XlV-a ediție a Lectoratului de vară al Societății de științe istorice din R. S. România................................................. 1 174 ȘERBAN, CONSTANTIN, A XV-a ediție a Lectoratului de vară al Societății de științe istorice din R. S. România................................................ 10 1148 ȘERBAN, CONSTANTIN, Sesiunea științifică „Pontica ’81”.............................. 2 345 TROHANI, GEORGE, Al IlI-lea simpozion „Elenismul și litoralul Mării Negre” 11 1259 UDREA, TRAIAN, Vizită documentar-științifică în Polonia............................. 3 458 , * , Activitatea Institutului de istorie „N. lorga” în anul 1981 ............. 5 — 6 740 , * , Sesiune științifică dedicată aniversării a 525 de ani de la uscarea lui Ștefan cel Mare pe tronul Moldovei................................................. 9 1042 , * , Cronica..................................................................... 2 355 * * » Cronica..................................................................... 4 563 * * » Cronica..................................................................... 7 852 www.dacaramanica.ro 1376 INDEX ALFABETIC 5 Nr. Pag. * ♦ * Cronica.............................................................. 9 1049 * ♦ * Cronica............................................................. 10 1152 * * * Cronica............................................................. 11 1261 « * « Ctonica............................................................. 12 1356 CARI EA ROMÂNEASCĂ Șl STRĂINĂ DE ISTORIE ĂKOS, EGYED, Falu, Vâros, Civilizacio. Tanulmanyok a Felszabadilas ts a Kapilalismus lortinelibol Erdely ben 1843—1914 (Sat, oraș, civilizație. Studii privind istoria desființării iob igiei și a capitalismului In Transilvania), Kriterion KSnyvkiado, Bucarest, 1981, 360 p. (Slclian Mlndruf)........... 2 361 \NDREI, NICOLAE, GHEORGHE PÂRNUȚĂ, Istoria invălămlnluliii din Oltenia, voi. II, Edit. Scrisul românesc, Craiova, 1981, 602 p. (Victoria Popou ici)............................................................ 11 1262 BARRA.L, PIERRE, Les societes agraires du YY° siecle, Armând Colin, Paris, 1978, 327 p. (Dan C. Rădul seu)............................................ 5-6 765 BENNASAR, BARTOLOMEO, Cu colaborarea lui Jean-Pierre Dedieu, Cathcrinc Brault-Noble, Claire Guilhem, Mărie Jose Marc, Dominique Pcyre, L’In- quislion Espagnole XVe— XlXe siecle, Hachctte, Paris, 1979, 402 p. (Xlihai Manea)....................................................................... 1 187 BERCIU-DRĂCHICESCU, ADINA, O domnie umanistă in Moldova: Despot- Vodă, Edit. Albatros, București, 1980, 148 p. (lolanda Micu)......... 11 1264 BOTEZ, CONSTANTIN, IOAN SAIZU, Lelea un secol de istorie, Edit. Sport- turism, București, 1981, 263 p. (Iulian Gh. Dima)..................... 8 965 BRIANO, ITALO, Storia d lle ferovie in Italia, Cavallotti editori, Milano. 1977, voi. I—III, 947 p. (Dumitru P. loncscu)............................... 12 1362 BUNTA, PETER, Kuzdelmes eock 1921—1928 (Ani de frămtntări), Politikai Konyvkiado, Bukarest, 1981, 261 p. (Stclian Mindrut).................. 1 181 BUZATU, GH., România și trusturile p troliere internaționale pină la 1929. Edit. Junimea, Iași, 1981, 274 p. (Radu Vasile)............................. 4 561 CORVISIER, ÂNDRE, La France de Louis XIV (1643— 1715) Ordre inlerictir el place en Europe în col. „Regards sur 1’ listoire. Histoirc moderne ct con- temporaine” sous la direction de Michel Deveze, SEDES, Paris, 1979, 374 p. (Miliail Manea)....................................................... 4 569 DELUMEAU, JEAN, La peur en Occident (une cili assiegee), Collection Pluriel, Librairle Fayard, 1980, 607 p. (Ileana Căzan) ............................... 2 367 DIACONESCU, EMIL, DUMITRU MATEI, Alexandru cel Bun (1400 1432), Edit. militară, București, 1979, 144 p. (Mircea Soreanu).................... 12 1360 DILLON, KENNETH I., Scholars’ Guide Washington D. C. for Central to and Easl European Studies, Smithsonian Institution Press, Washington, D. C., 1980, 329 p. (Dumitru Vilcu)................................................. 1 190 DOGARU, MARIA, Un armorial românesc din 1813. Spița de neam a familiei Balș dotată cu steme, Direcția Generala a Arhivelor Statului, București, 1981, 147 p. 4- il. (Paul Cernooodeanu)............................................ 2 367 FENEȘAN, COSTIN, Documente medievale bănățene, Edit. Facla, Timișoara, 1981, 220 p. 4- 12 pl. (Andrei Busutoceanu)..................................... 5 6 757 GEORGESCU .VALENTIN AL. și PETRE STRIHAN, Judecata domnească In Tara românească și Moldova. Organizarea judecătorească, voi. II, Edit. Academiei R.S.R., București, 1981, 233 p. (Vasile Gionea).................... 2 36o GERGELY, ANDRÂS, ZOLTAN SZÂSZ, Kiegyezes Utân (După dualism), Edit. Goudolat, Budapesta, 1978, 263 p. (Stelian Mindrut)........... 5 6 759 GHELERTER, dr. LEON, Scrieri social-politice, Edit. politică, București, 1980, 416 p. (L. E*anu)................................................... 5 — 6 751 GIURESCU, DINU C., Istoria ilustrată a românilor, Edit. Sport turism, București, 1981, 640 p. (Anastasie lordache)..................................... 7 853 HAFFNER, SEBASTIAN, The Rise and Fall of Prusia, Weidenfcld and Nicolson, London, 1980, IV 4-183 p. (Dan A. Lăzărcscu)................................. 3 473 IONESCU-N1ȘCOV, TRAIAN, Relațiile social-culturale ceho-române (Epoca modernă), Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1981, 211 p. [Constantin Șerban) . . 7 859 www.dacoromamca.ro 6 INDEX ALFABETIC! 1377 Nr. Pag. I0N1ȚĂ, GH. I., Istoria Partidului Comunist, a mișcării revoluționare și demo- cratice din România (1934— 1947). Curs universitar, București, 1982, 225 p. (Mihai Opri(escu)..................................................... 12 1357 LIPTON, DAVID R., Ernst Cassirer. The Dilemma of a Liberal Inlelleclual Ger- many, University of Toronto Press, Toronto, Buffalo, London, 1978, XIV + 212 p. (Dan A. Lăzărescu)............................................ 8 967 LUKIANENKO, V. I., Izdania Kirilliceskoi peceali XV— XVII vv. (1494 — 1688 gg) dlea iujnlh slouian i rumln Kalalog Knig iz sobrania Gasudarst- vennoi publicinoi biblioteki im M. E. Saltlkoua — Scedrina, Leningrad, 1979, 188 p. (Lidia DemAny)............................................ 4 507 LUPU, N. Z., Războiul italo-etiopian, Edit. politică, București, 1981, 318 p. (Ni- colae Dascălu) .......................... g 1058 LĂSZLO MERENY, Boldog Blkeidok. Magyarorszăg 1900—1914 (Vremuri fericite. Ungaria între 1900 1914), Edit. Gondolat, Budapesta, 1978, 237 p. (Stelian Mindruf).....................................................5—6 759 MIHĂILEANU, N., Istoria matematicii, voi. 2, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1981, 776 p. (Vasile Mioc) ............... 11 1267 OVCINNIKOV, P. V., Manifestl i ukazt E. I. Pugaceva Isloricinikooedceskoe issledovanie, Izd. „Nauka”, Moskva, 1980, 280 p. (Constantin Șerban) . . 2 368 PANAIT, PANAIT I., La cumpăna continentelor. însemnări de călătorie in Repu- blica Turcia, Edit. Sport-turism, 1980,160 p. + 20 il. (Paul Cernooodeanu) 10 1158 PASTOUREAU, MICHEL, Traiti d’heraldique, Paris, 1979, 366 p. (Maria Do- 9