ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE Șl POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROM ÂNI A REVISTA DIN SUMAR ^EVOLUȚIA GÎNDIRII SOCIAL-POLITICE „REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 'Ghbobohb Ghimeș VIAȚA POLITICĂ A ÎNDEPĂRTAREA 1 ROMÂNIEI! , H 1 1 I , 1 1 ' 11 ir h li 1 '' , TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARĂ A ARMATEI ROMÂNE ÎN ANII EDIFICĂRII NOII ORÎNDUIRI ÎN ȚARA NOASTRĂ | ' । 'I PARTIDELOR BURGHEZE DIN I' Trai am Udrea i ■ ' T n1 i' । i, 1 Col. Mirai Inoan Lt. Major Alexandru Duțu ll DEZVOLTAREA legăturilor Al REPUBLICII 'I || I I |i 1 ; f i ' 1 i| " ■i h . j 11 >' ’l VIATA ȘTIINȚIFICĂ i । , I 1 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ RECENZII , h IJ l' II I > 1 P.C.R. CU MASELE,, 1N PRIMII ANI । Gheorohb Țutui REVISTĂ REVISTELOR ÎNSEMNĂRI alfabetic INDEX 12 TOMUL 30 u 1977 DECEMBRIE E DIT u REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE ȘI POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA SECȚIA DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE COMITETUL DE REDACȚIE Ahon Pbtric (redactor responsabil); Ion Apostol (redactor res- ponsabil adjunct) ; Nichita AdXniloaib ; LudovicDem6ny ; Ghbor- gheI. IonițX; Vasile Livband ; Aurel Loghin ; Damaschin Mioc; Ștefan Olteanu; Ștefan ȘtbfXnbscu ; Pompiliu Teodor (membri)- Prețul unul abonament este de 120 lei. tn țari abonamentele se primesc la oficiile poștale, factorii poștali ș! difuzorli de presă din Întreprinderi șl Instituții. Revistele se mal pot procura (direct sau pti poștă) șl prin „PUNCTUL DE DESFACERE AL EDITURII ACADEMIEI", Calea Victoriei nr. 125, sector 1. Cititorii din străinătate se pot abona adreslndu-se la ILEXIM Departamentul Export-Import-Presă — P,O. Box. 136—137, Telex 11 226, București, Str. 13 Decembrie nr. 3. Manuscrisele, cărțile șl revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „REVISTA DE ISTORIE". Apare de 12 ori pe an. Adresa redacției B-dul Aviatorilor nr. 1 București, tel. 50.72.41. www.dacoromanica.ro TOM. 30, Nr. 12, Decembrie 1977 SUMAR GHEORGHE GHIMEȘ, Evoluția glndirii social politice republicane din România . . . 2125 TRAIAN UDREA, îndepărtarea partidelor burgheze din viața politică a României . . . 2145 Col. MI1IAI INOAN, Lt. major ALEXANDRU DUȚU, Transformarea revoluționară a armatei române In anii edificării noii orlnduiri în țara noastră................2163 GHEORGHE ȚUȚUI, Dezvoltarea legăturilor P.C.R. cu masele In primii ani aiRepublic’i 2185 ★ EL1SABETA IONIȚĂ, Muria Rosetti —luminoasă reprezentantă a mișcării de femei din secolul XIX................................................................. 2207 C. RĂILEANU, Tabula Peutingeriana și "Tivisco,, —Timișoara............................ 2225 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ Al VI lea Congres internațional de filozofie medievală (Constantin Șerban) ; Sesiune i de lucru a cercului de studii pentru istoria relațiilor culturale In Europa centrală și răsăriteană (Dan Derindei); Conferința „Gustav Strcssemann și Konrad Adcnauer, două concepții politice germane” Nicolae Dascalu) 2253 RECENZI LI VIU MA 1OR, Transiloania și războiul pentru independentă (1877 — 1878), Cluj-Napoca. Edit. Dacia, 1977, 204 p. + 7 il. (Paul Abrudan)............................ 2257 * * , Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale, voi. V(1701 1720), București, 1974, XII + 656 p. ; Supliment I (1403 — 1700), București, 197o, 48a p. (N. Stoicescu)....................................................... 2260 , • , British Policy Touiarik, Wartime Resistance in Yougoslavia and Greece, Edited bj I’hyliss Auty and Richard Glogg, London The Macmillan Press Ltd., 1975, 308 p. (Nicolae Dascălii)................................................................ 2263 ROBER T MANDROl ,1’Europe "absolutiste”. Raison et raison d'Fiat (1649 — 1775). Paris, Ea yard, 1977,401 p. (Alexandru Duțu)................................ 2266 REVISTA REVISTELOR . * « Apulum, XIII (1975) 800 p., XIV (1976) 547 p. (George Trohani)............... 2271 „REVISTA DE ISTORIE", Tom. 30. Nr. 12. p. 2121-2300, 1077 www.dacoromanica.ro 2122 ÎNSEMNĂRI ISTORIA ROMÂNIEI: ION MAMINA, VASILE NICOLAE, Independența patriei, ideal și acțiune ale muncitorimii române (1811—1918), București, Edit. politică, 1977, 67 p. (M. Strofa) ; Colonel dr. VICTOR ATANASIU, Bătălia din zona Bran-Ctmpu- lung, București, Edit. militară, 1976, 137 p.) (Dumitru Preda) -, « • « Omagiu liceului „Nicolae Bălcescu” din Craiooa la cea de-a 150-a anioersare, Craiova, 1977, 436 p. (Gr. Chiriță); ISTORIA UNIVERSALĂ: HARALD ZIMMERMANN, Canossa 1011. Storia e atlualtiă, Arnaldo Forni Editore, 1977, 210 p. + 3 schițe + + 16 pl. (Adolf Armbruster) ;RUMEANA RADKOVA, Neofit Btlski t nooobălgars- kata kultura (Neofit de la Rila și cultura modernă bulgară), Sofia, 1975, Izd. Nauka 1 izkustvo, 227 p. (Constantin N. Veltchi)......................... | PETRE CONSTANTINESCU-IAȘI | (1892-1977)......................... INDEX ALFABETIC (Gelu Apostol).................................... 2277 2285 228» www.dacoromanica.ro TOM. 30, Nr. 12, Decembrie 1977 SUMAR GHEORGHE GHIMEȘ, Evoluția glndirii social politice republicane din România . . . 2125 TRAIAN UDREA, îndepărtarea partidelor burgheze din viața politică a României . . . 2145 Col. M1HAI INOAN, Lt. major ALEXANDRU DUȚU, Transformarea revoluționară a armatei române In anii edificării noii orlnduiri in țara noastră...................2162 GHEORGHE ȚUȚUI, Dezvoltarea legăturilor P.C.R. cu masele In primii ani ai Republicii 2185 ★ ELISABEfA IONIȚÂ, Maria Rosetti —luminoasă reprezentantă a mișcării de femei din secolul XIX.................................................................. 2207 C. RĂ1LEANU, Tabula Peutingeriana și "Tivisco,, —Timișoara........................ 2225 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ Al VI lea Congres intcrnațion il de filozofie medievală (Constantin Șerban); Sesi mea de lucru a cercului de studii pentru istoria relațiilor culturale In Europa centrală și răsăriteană (Dan Berindei); Conferința ..Gustav Stressemann și Konrad Adenauer, două concepții politice germane" Nicolae Dascălu) 2253 RECENZ LIVIU MAIOR, Transilvania ți războiul pentru independentă (1877 —1878), Cluj-Napoci, Edit. Dacia, 1977, 204 p. -f-7 ii. (Paul Abrudan)............... , • , Catalogul documentelor moldoaenețti din Direcția Arhivelor Centrale, voi. V(1701 1720), București, 1974, XII + 656 p. ; Supliment I (1403-1700), București, 1975, 48o p. (N. Stoicescu) . ........................................ , • , Brittsh Poltcg Touiards Wartime Besislance in Yougoslavia and Greece, Edited by Phyliss Auty and Ricbard Glogg, London The Macmillan Press I.td., 1975, 308 p. (Nicolae Dascălu) ............................................• ROBERT MANDROL, L'Europe absolutiste". Baison et raison d'I-'lat (1645 — 1776). Paris, l ayard, 1977, 401 p. (Alexandru Duftt) ................ REVISTA REVISTELOR » • , Apulum, XIII (1975) 800 p., XIV (1976) 547 p. (George Trohant) 2257 2260 2263 2266 2271 „REVISTA DE ISTORIE", Tom. 30. Nr. 12. p. 2121-2300. 1977 www.dacoromanica.ro 2122 ÎNSEMNĂRI ISTORIA. ROMÂNIEI: ION MAMINA, VASILE NICULAE, Independența patrtei, ideal șt acțiune ale muncitorimii române (1877—1918), București, Edit. politică, 1977, 67 p. (M. Stroia) ; Colonel dr. VICTOR ATANASIU, Bătălia din zona Bran-Clmpu- lung, București, Edit. militară, 1976, 137 p.) (Dumitru Preda) ; , • , Omagiu ticeulul Nicolae Bălcescu” din Craiova la cea de-a 150-a aniversare, Craiova, 1977, 436 p. (Gr. Chlrlță) ; ISTORIA UNIVERSALĂ: HARALD ZIMMERMANN, Canossa 1077. Storla e allualită, Arnaldo Forni Editore, 1977, 210 p. + 3 schițe + + 16 pl. (Adolf Armbruster) ; RUMEANA RADKOVA, Neofit Rtlskt l novobălgars- kata kultura (Neofit de la Rila și cultura modernă bulgară), Sofia, 1975, Izd. Nauka I Izkustvo, 227 p. (Constantin N. Velichi)................................... | PETRE CONSTANTINESCU-IAȘI | (1892-1977)..................... INDEX ALFABETIC (Gelu Apostol)................................ 2211 2285 2289 www.dacoromanica.ro EVOLUȚIA GÎNDIEII SOCIAL-POLITICE REPUBLICANE DIN ROMÂNIA DE GHEORGHE GHIMEȘ Cu trei decenii în uimă poporul român a instaurat republica, forma de organizare superioară a conducerii de stat, cea mai democratică cunos- cută de-a lungul glorioasei sale istorii. Ziua de 30 decembrie 1947 a marcat o nouă etapă în istoria României, un moment care s-a încrustat adînc în inima poporului român. Instaurarea republicii a găsit un profund ecou în conștiința maselor largi populare, care au salutat cu nețărmurită bucurie marea cucerire, exprimîndu-și hotărîrea nestrămutată de a-și consacra toate forțele consolidării și înflo- ririi republicii populare, apărării integrității și suveranității sale, ridicării ei la un loc demn în marea familie a națiunilor lumii. Instaurarea republicii reprezintă împlinirea unei vechi și arzătoare aspirații a poporului, a năzuințelor, concepțiilor și tradițiilor înaintate ale reprezentanților de seamă ai gîndirii progresiste care, de-a lungul istoriei, au militat pentru forme mai evoluate de organizare politică a societății. „Este știut — arată tovarășul Nicolae Ceaușescu — că in decursul istoriei, exprimînd aspirațiile de libertate și independență ale poporului, patrioții cei mai luminați au năzuit către o formă de stat democratică, progresistă, care să asigure libertate și dreptate socială pentru cei mulți, neatirnarea politică și înflorirea economică a țării, să înfăptuiască dreptul sacru al poporului de a fi singur stăpîn în patria sa strămoșească” \ Ideea de republică are rădăcini adînci atît în formele de existență materială și de organizare statală a societății românești, cît și informele de manifestare a vieții spirituale. Ea își găsește geneza în vechile și bogatele obiceiuri și tradiții democratice strămoșești și se coroborează cu întreaga istorie a poporului român, cu lupta sa legendaiă pentru păstrarea ființei naționale, pentru libertate și independență. Determinată de realitățile economice, sociale, politice și spirituale românești, ideea de republică s-a format și dezvoltat și sub influența rea- lităților externe, a ideilor înaintate ale epocii respective care, sub o formă 1 Nicolae Ceaușescu, Raport cu prioire la proiectul de Constituție a Republicii Socialiste România, in România pe drumul desăvirșirii construcției socialiste, voi. 1, Edit. politică, Bucu- rești, 1968, p. 117. ..REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 30, Nr. 12, p, 2125—2143. 1977 www.dacoromanica.ro 2126 GHEORGHE GHIMEȘ 2 sau alta, au fost preluate și adaptate condițiilor social-istorice ale po- porului român, năzuințelor sale de progres social. Ideea de republică a constituit, pentru multe generații, o tradiție în gîndirea și practica socială, care a fost mereu preluată și îmbogățită în conținut, în fiecare epocă de dezvoltare a societății românești, ajungînd, în final, în anii desfășurării revoluției și construcției socialiste, sub con- ducerea comuniștilor, să devină o realitate concretizată în înfăptuirea Republicii Socialiste România. Cercetînd formele de viețuire și de organizare statală ale poporului nostru, se impune remarca că procesul apariției statelor feudale românești a fost unitar prin cauzele care l-au generat și prin esența lor unică de clasă. Cu toate acestea, închegarea statelor feudale românești a îmbrăcat forme deosebite, în raport cu condițiile social-istorice cunoscute și particularită- țile locale ale unuia sau altuia dintre principate. în Transilvania, pătrunderea maghiarilor a întrerupt procesul firesc de formare a statului feudal român, dar nu a putut impune românilor transilvăneni forma de guvernămînt a regalității. Așa se explică de ce regalitatea maghiară nu a putut desființa voievodatul Transilvaniei care își păstra autonomia, vechile tradiții și instituții specifice, precum și for- mele anterioare ale împărțirii administrative pe „țări”. Toate aceste par- ticularități ale organizării social-politice ale Transilvaniei și-au pus amprenta asupra dezvoltării ei deosebite față de regatul feudal maghiar, fapt ce explică, printre altele, de ce Transilvania nu s-a contopit organic cu regatul Ungariei și s-a ridicat mereu la lupta împotriva imperiului, „pentru Unirea cu Țara”. O situație asemănătoare era în Banat, unde românii — care con- stituiau majoritatea populației — continuau, în pofida dominației maghiare, să-și mențină tradițiile și formele de organizare autonome, cunoscute anterior. Deși regalitatea maghiară a înlocuit la sfîrșitul seco- lului al XII-lea vechile formațiuni politice românești cu comitatele, acestea erau conduse, în continuare, după „legea veche a românilor”, pe care stăpînirea feudală maghiară a fost obligată să o păstreze. în preajma formării statelor feudale Moldova și Țara Românească existau unele obști teritoriale sătești care se asemănau, în bună măsură, cu forma de organizare a orașelor medievale europene, în care organizarea politică era independentă de puterea centrală, era creată o administrație autonomă care exercita o serie de atribuții social-politice ce țineau de puterea suverană, motiv pentru care unii cărturari ai vremii le-au denumit „vechi democrații ale țărilor de jos” și chiar „adevărate republici” 2. în Descrierea Moldovei, D. Cantemir, referindu-se la aceste „republici” prezintă existența unor ținuturi care cuprind zeci de sate și în care continuau, după patru secole de existență să se mențină vechile obștii sătești cu o largă autonomie administrativă și judecătorească. Aceste ținuturi, după cum arată cărturarul, erau Cîmpulung în ținutul Sucevei, Vrancea în ținutul Putnei și Tigheciul în ținutul Fălciului. „Locuitorii din trei ținuturi ale Moldovei — arată autorul — nu sînt supuși nici unui 2 P.P. Panaitescu, Interpretări românești, București, Edit. Universul, 1947, p. 161 și urm. www.dacoromanica.ro 3 EVOLUȚIA GINDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2127 boier și fac la un loc un fel de republică” 3 . .menționînd, în continuare, că în ținuturile respective, cetățenii ,,au legile lor și nu primesc nici porun- cile, nici judecători de la domnie” 4 *. Analizînd formele de manifestare ale vieții spirituale din trecutul poporului nostru, este de remarcat că, în pofida vicisitudinilor istoriei, masele populare au adus de-a lungul secolelor, prin experiența lor de viață și de luptă, la tezaurul gîndirii republicane, elemente care au contribuit la cristalizarea și afirmarea puternică, de mai tîrziu, a ideii și luptei pentru republică. Printre aceste elemente, se remarcă absența tradițiilor și a titlurilor monarho-dinasticc. Tradițiile și instituțiile strămoșești și împrejurările istorice în care s-au dezvoltat țările române au făcut ca — spre deosebire de alte popoare din apusul și răsăritul Europei — poporul român să nu aibă dinastii, să nu cunoască cultul monarhic. în rîndurile poporului nostru — așa cum descriu numeroși cărturari — nu a existat o ereditate de titluri, ranguri și funcții, acestea fiind schimbate și redistribuite la fiecare nouă domnie, și chiar de mai multe ori în cursul unei domnii, ci doar o ereditate de stare socială, pe baza cunoscutei pretenții boierești după care la curte trebuia să fie doar ,,os de domn”. Mai mult, realitatea istorică demonstrează că în țările române, nici o familie de mari boieri nu a reușit să-și asigure în exclusivitate monopolul asupra instituției domniei, din generație în generație la scaunul domnesc succedîndu-se periodic persoane din numeroase case boierești. De-a lungul istoriei, o serie de gînditori progresiști au subliniat, sub diferite forme, aceste realități din trecutul îndepărtat al patriei noastre. Astfel, N. Bălcescu descriind viața și lupta seculară a poporului nostru în lucrarea Românii sub Mihai Vodă Viteazul arăta: „Despotis- mul totdeauna a fost și este peste putință între Români ... care nu pot suferi alt guvern decît cel întemeiat pe caracterul național, cel care orga- nizează egalitatea, adică democrația” ®. După ce tratează pe larg despre modalitatea alegerii domnitorilor, despre raporturile existente între aceș- tia și popor, modul cum era organizată viața socială și cum răspundeau masele la apelul domnitorului de a apăra țara, N. Bălcescu conchidea: ,,într-un stat organizat ca al nostru, unde nici o familie nu avea dreptul de stăpînire, chestia dinastică nu putea avea loc ...” a. Proclamația de la Islaz elaborată de revoluționarii pașoptiști din Țara Românească, după ce arată că marea boierime și ocupația străină au uzurpat obiceiurile strămoșești menționa: „Poporul român leapădă de la sine orice titlu ce i s-a introdus prin corupție de la străini împotriva vechilor sale datine ... Domnul este ales unul dintre cetățeni, și după domnie, rămîne iar cetățean, fiu al patriei. Domnul nici nu a fost nici nu este prinț, Domn e tot cetățeanul, Domn e și capul țării. îsta e titlul cunoscut de toți Românii ... Vorbele nobil, nobilitate sînt necunoscute între poporul Român ... vorbele de Prea înălțat, Prea Luminat sînt 3 D. Cantemir, Descrierea Moldovei, ediția a Il-a, Edit. Minerva, București, 1976, p. 185 — 187; vezi și N. Bălcescu, Opere alese, E.S.P.L.A., București, 1966, p. 136. * Ibidem, p. 188. 4 N. Bălcescu, Opere, ESPLA, București, 1952, p. 215. • Ibidem, p. 212. www.dacoromanica.ro 2128 GHEORGHE GHIMEȘ 4 niște traducții din limbajul Fanarioților iubitori de titluri” 7. în broșura intitulată „Principe străin sau Domn Român” publicată în 1863, N. Rucăreanu scria: „Este știut din Istorie și o cunoaștem cu toții că ... Românii n-au cunoscut dinastia în țara lor; ei n-au cunoscut decît ale- gerea domnului și chiar numai pe cîțiva ani” 8. Aceeași idee o susține în lucrările sale și S. Bărnuțiu care, în aceeași perioadă, argumenta că poporul român în decursul veacurilor își alegea domnii din rîndurile sale, motiv pentru care aceștia nu se numeau „monarhi, rege, împărat”, insis- tînd că: „Domnii Românilor n-au guvernat de capul lor ca autocrații, ci împreună cu poporul, de aceea au numele de domnitori ...” 9. Un alt element adus la tezaurul ideii republicane, îl constituie încli- națiile, obiceiurile și instituțiile democratice din strămoși ale poporului nostru. Cele mai vechi scrieri evocă realitățile din vremurile îndepărtate cînd, pe teritoriul locuit de români, pe lîngă comunitatea de limbă și a intereselor economice și spirituale, ei aveau aceleași preocupări privind organizarea democratică a vieții social-politice, aceleași obiceiuri, legi și instituții. Lipsa tradițiilor monarho-dinastice și caracterul adînc democratic din strămoși al poporului nostru, au influențat puternic și asupra institu- ției domniei. Aceasta, prin trăsăturile și atribuțiile evidențiate în organi- zarea și conducerea activității politico-juridice întrunea, în fapt, caracte- risticile instituției monarhice în accepția cunoscută a noțiunii. Deși, în țara noastră, domnia purta pecetea particularităților determinate de evoluția istorică a poporului nostru, subliniate mai sus, totuși, ea reflecta pe planul vieții sociale, constrastul izbitor dintre suma privilegiilor și puterea despotică a multora dintre domnitori și viața plină de privațiuni și suferință a celor obidiți. Cu toate acestea, analiza trecutului istoric a instituției domniei în țara noastră, ne arată că, din cele mai vechi timpuri, domnii români nu au deținut puterea prin „dreptul divin” că, în extrem de rare cazuri, domnia a fost în țările române rezultatul continuității aceluiași domnitor sau al succesiunii și atunci numai ca urmare a exprimării voinței colective și aprecierii meritelor deosebite ale persoanei domnitorului sau respectiv, a predecesorului, ca semn de recunoștință pentru serviciile aduse țării. Nici dreptul la succesiune nu era recunoscut. Dacă domnitorul avea un urmaș, acesta nu moștenea tronul decît dacă era proclamat Domn prin voința tuturor. Puterea Adunării Obștești era mare; ea putea înlă- tura pe domnitorii care nu se dovedeau capabili sau erau autocrați. Legiti- mitatea unor descendenți nu constituia deci, automat o condiție a succe- siunii la scaunul domnesc. Cu excepția acelor grele și triste perioade de ocupație străină, dom- nii în țările române, erau aleși după vechi obiceiuri democratice. Ei erau eligibili, cei mai mulți pe termene limitate, proveneau din diferite stra- turi sociale, evident, în majoritatea covîrșitoare a cazurilor, din casele mariler boieri. Nu au fost puține cazurile cînd alegerea lor se făcea în 7 Anul 1848 in Principalele române, voi. I. Institutul de Arte Grafice, „Carol Gobl”, București, 1902, p. 494. • N. Rucăreanu, Principe străin sau Domn român, Tipografia Națională, București, 1863, p. 2-3. » S. Bărnuțiu, Dreptul public al românilor, Iași, 1869, p. 142. www.dacoromamca.ro 5 EVOLUȚIA GÎNDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2129 funcție de capacitatea persoanei respective, de destoinicia și vitejia dove- dită în războaie, de serviciile aduse țării. Așa cum atestă documentele istoriei, în trecutul îndepărtat, alegerea domnitorului și a principalilor slujbași de la curte, elaborarea actelor juridice și administrative și înche- ierea tratatelor internaționale, în genere, rezolvarea treburilor țării, nu erau înfăptuite exclusiv și absolut de către domn, aceste acte de organizare și conducere purtînd pecetea participării și a Divanului boieresc, a princi- palilor sfetnici de la Curte, precum și, în unele împrejurări, a tuturor cetățenilor liberi. Existau situații că regulile și principiile democratice ale poporului nostru mergeau pînă acolo încît Domnul care nu era la înălțimea poziției sale și a încrederii țării era considerat nedestoinic, fără merite către țară și, în consecință, detronat de boieri și celelalte stări so- ciale și înlocuit cu altul, ce inspira mai multă încredere, se dovedea onest și capabil, acest lucru fiind considerat firesc, în interesul țării. Mai mult, ca expresie a obiceiurilor și tradițiilor strămoșești, a vicisitudinilor istoriei în care s-a format și dezvoltat poporul român, res- pectiv a necesităților impuse de apărarea țării împotriva deselor cotropiri străine, cînd, în jurul domnitorului trebuia să se strîngă „întreaga suflare”, acesta era considerat „primul cetățean al țării” și „capul oștirii” și, în consecință, era venerat și urmat cu încredere de popor. Așa se explică realitatea de necontestat că, de cîte ori Domnii țărilor române chemau poporul să apere glia strămoșească, întreaga țară răspundea cu fierbinte patriotism. „Aniversînd proclamarea republicii — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu Ia a 25-a aniversare a republicii — nu putem să nu evocăm, cu îndreptățită mîndrie, istoria eroică, de secole, a poporului român, în decursul căreia a ars mereu vie flacăra luptei pentru libertate și neatîrnare, pentru scuturarea jugului exploatării și asupririi, pentru afirmarea deplină și neîngrădită a geniului său creator, pentru asigurarea progresului și civilizației patriei noastre. S-au scris cu litere nepieritoare în cronica timpurilor marile bătălii desfășurate de masele populare, sub conducerea lui Mircea cel Bătrîn, Ștefan cel Mare, Mihai Viteazul și a altor legendare figuri de domnitori patrioți, pentru păstrarea ființei naționale și apărarea gliei strămoșești”10. Sînt numeroase împrejurările în care proeminente personalități ale gîndirii social-politice românești au subliniat, de-a lungul istoriei, aceste bogate și prețioase tradiții democrate ale poporului nostru, tradiții care stau la baza formării și dezvoltării gîndirii republicane de mai tîrziu, a luptei antimonarhice. D. Cantemir susținea că în Moldova nu a existat domnie ereditară sau dreptul feudal al primului născut și că funcțiile și titlurile domnitorilor erau date prin alegere iar nu moștenite. EI acuza, în același timp, marea boierime de falsificare a obiceiurilor pămîntești. Mai aproape de zilele noastre, S. Bărnuțiu relevînd faptul că, conducerea treburilor politice în statele feudale românești, nu era în exclusivitate opera persoanei domnitorului, scria: „Domnii României nu au lucrat de capul 10 Nicolae Ceaușescu, Cuvintare la ședința jubiliară a Marii Adunări Naționale consa- crată celei de-a XXV-a aniversare a proclamării republicii, In România pe drumul construirii societății socialisie multilateral dezvoltate, voi. 7, Edit. politică, București, 1973, p. 954 — 955. www.dacoromanica.ro 2130 GHEORGHE GHIMEȘ 6 lor, ci numai cu consiliul și în adunarea națională a celor mai înțelepți” n, iar T. Maiorescu, cu o notă de regret dar și de realism, recunoștea în trecutul țării atît „vechea sa formă a unor principate elective” ia, cît, mai ales, „lipsa oricărui simțămînt dinastic în poporul român”11 12 13. în „Dorințele partidei naționale”, ale revoluționarilor pașoptiști din Mol- dova, M. Kogălniceanu după ce descrie realitatea seculară după care „is- toria dovedește că fiește-care Eomân putea fi chemat la domnie. Petru Eareș în minutul alegerii sale era pescar, Constantin Cantemir era de abia Sărdar; și unul și altul au fost mari și buni domni ...”14, menționa : „ ... vroim a ne întoarce la acele instituții, a căror origine este din pămîn- tul nostru care în timp de cinci veacuri le-au avut și pre care vroim numai a le adapta după trebuințele epocii” 15. Prețioase idei cu semnificații republicane sînt cuprinse în programele mișcărilor sociale care au avut un larg ecou de-a lungul orînduiiii feudale. Este de menționat caracterul antifeudal al răscoalei țărănești de la Bobîlna, în care regalitatea care se identificase cu interesele claselor exploatatoare este repudiată de răsculați. Cronicile vremii inserează hotărîrea răscula- ților de „a desființa șerbia și de a întrona o nouă libertate, de a înlocui pe regele ce se aliase nobilimii”16. Se preconiza astfel, o formă de guver- nare diferită de cea existentă, cu orientare vădită spre exercitarea unei conduceri populare. Deși ideea în sine nu era suficient de conturată, în focul răscoalei, căpeteniile acesteia s-au proclamat „ret/i” ai „noii puteri populare” pe care voiau s-o instituie în locul celei nobiliare. Conducătorii principali ai răscoalei, „regii” țărănimii, negau autoritatea regală exis- tentă, precum și pe cea a nobilimii, urmăreau „răsturnarea rânduielilor țării” 17, preconizau o guvernare bazată pe exercitarea puterii populare. Un pronunțat caracter antimonarhic cunoaște, prin desfășurarea și conținutul revendicărilor sale, răscoala țăranilor din 1514, de sub con- ducerea lui Gheorghe Doja. Momentul culminant al marelui „război gene- ral al țărănimii” 18 aduce în fața răsculaților, clar formulată, ideea de repu- blică. La Cenad, după ce a cucerit localitatea, Gh. Doja dă o proclamație din care se desprinde scopul urmărit de „armata revoluționară” și anume : „doborîrea monarhiei și proclamarea republicii, înlăturarea titlurilor de noblețe, egalitatea între toți locuitorii țării ...”19. însemnătatea plat- formei revoluționare a răsculaților din 1514 rezultă din faptul că, pe lîngă aceste vechi deziderate ale țărănimii, cuprindea numeroase idei de factură umanistă, avînd la bază teza egalității originare a oamenilor, precum și ideea necesității luptei de clasă a producătorilor direcți, care, deși „sînt cauza belșugului ... îndură cel mai mult lipsurile” 20. 11 S. Bărnuțiu, op. cit., p. 155. 12 T. Maiorescu, Istoria contemporană a României, Editura ,,Socec” București, 1925, p. 446. 12 Idem, Discursuri parlamentare, voi. I, Editura ,,Soccc”, București 1867, p. 14. 11 Anul 1848 în Principatele Române, voi. IV, Institutul de Arte Grafice „Carol Gobl", București, 1903, p. 98. 16 Ibidem, p. 98. 16 Istoria României, Edit. didactică și pedagogică, București 1969, p. 153. 11 Ștefan Pascu, Bobîlna, Edit. Tineretului, București, 1957, p. 196. 18 K. Marx—F. Engels, Opere, voi. 7, Edit. politică, București, 1960, p. 398. 19 Răscoala țăranilor din 1514 de sub conducerea lui Gheorghe Doja, București, 1955, p. 7 ; vezi și K. Marx—F. Engels, op. cit., p. 339. 20 Antologia gindlril românești, secolele XV —XVI, Edit. politică, București, 1967, p.ll. www.dacoromaiiica.ro 7 EVOLUȚIA GÎNDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2131 Elemente antimonarhice se remarcă și în programele unor alte importante mișcări sociale antifeudale. Răscoala țăranilor din 1784, condusă de Horia, Cloșca și Crișan, îndreptată împotriva servituțiilor feudale implicit și a asupririi naționale de către monarhia hasburgică, s-a desfășurat, printre altele, și sub lozinci antimonarhice. Referindu-se la semnificația unor asemenea revendicări a conducătorilor răscoalei, scriitorul revoluționar losif Marlin scria în 1848 : „încă înainte de a se plămădi republica franceză din sîngele tronului regal, fiind semnalul de alarmă pentru Europa adormită, încă înainte de a fi răsturnat în Franța «Război palatelor, pace bordeielor!», răsunase deja în văile Transil- vaniei de pe buzele mînioase : «Război palatelor, pace bordeielor » ... ”21. După cum arată documentele vremii, răscoala din 1784 din Transil- vania, a avut ecou și în Banat unde se remarcă propagarea unor idei înain- tate și revendicări cu caracter antifeudal și unde se făceau tot mai multe auzite „cuvinte fără cuviință împotriva domnilor și împotriva judecă- torilor” 22. în perioada respectivă s-au semnalat și îndemnuri la răscoală împotriva împărăției. Deoarece Transilvania și Banatul constituiau re- giuni mărginașe de o deosebită importanță economică și politică pentru Imperiul hasburgic, împăratul losif al II-lea a recurs la măsuri represive pentru înlăturarea pericolului ce amenința tronul imperial23. Afirmarea ideii republicane în orînduirea feudală este legată, eu deosebire, de gîndirea umanistă, care s-a făcut simțită în țările române la o serie de cărturari. în opera gînditorilor umaniști din secolele al XVI-lea și al XVII-lea, se oglindesc principalele probleme care frămîntau masele largi și, cu deosebire, cele legate de lupta de eliberare națională și socială. Scrierile cărturarilor privind problemele de stat, în special, ale instituției domniei, oglindeau preocuparea ca aceasta să nu favorizeze transformarea persoanei domnitorului într-un „stăpînitoriu” absolut, nevoia de a găsi o nouă formă de exercitare a puterii opusă voinței unei singure persoane. în acest context, în opera gînditorilor umaniști sînt întîlnite nume- roase luări de poziție împotriva abuzurilor și privilegiilor marii boerimi, precum și a domnitorilor despotici, este înfierată lipsa de legi scrise care să îngrădească puterea centrală, criticate sub diferite forme nedreptă- țile la care sînt supuse masele țărănești. Mai mult, în perioada destrămării feudalismului, sub influența curentelor de idei ale epocii, în opera unor reprezentanți ai gîndirii iluministe din țara noastră, se remarcă prețioase concepții antimonarhice și, chiar, idei republicane. Așa cum se desprinde din cronici și mai ales, din tendințele politice ale boerimii, ideologia statu- lui feudal centralizat, pare a vedea în domnitor, încă din secolul al XVII-lea „mai degrabă președintele unei republici aristocratice”. La Grigore Ureche, care manifesta o mare simpatie pentru organi- zarea statului polon, „adevărată republică aristocratică”, găsim formulată ideea după care autocratismul domnesc a fost o formulă greșită de orga- nizare a statului, neopotrivită cu vechile obiceiuri din străbuni...” „nici legile nici tocmeala țării pre obiceie bune nu-s legate, ci toată direp- tatea au lăsat pre acel mare, ca să o judece și ce i-au părut lui, ori bine, 21 Ibidem, p. 445. 22 W. Marin ș.a., Unirea Banatului cu România, Muzeul Banatului, Timișoara, 1968, p. 36. 23 Ibidem. www.dacoromanica.ro 2132 GHEORGHE GHIMEȘ 8 ori rău aceea au fost lege . ..”24. Demascînd lipsa legilor și abuzurile unora dintre domnitori, același cronicar menționa : „Iară ce va fi lucrat înlăuntru sau în țară la noi, dinspre partea judeților și a direptății, nu aflăm, ci cunoaștem că unde nu-s pravile, din voia domnilor multe strîm- bătăți se fac” 25. Miron Costin, în scrierile sale, după ce se referă la lupta marii boie- rimi, împotriva puterii centralizate, ridicîndu-se asupra acesteia, pentru o monarhie cîrmuită de sfatul boierilor și cu un domn blînd, respectat, fără prerogative de autocrat, scria: ,,Iară ce fac domnii singuri den gîndurile sale sau din șoapte (după vorbele anturajului său — n.n.) rar lucru iasă la folos” 2®. El dezvăluie și condamnă totodată tendința unora dintre domnitori spre îmbogățire, precum și lăcomia lor. „O nesățioasă hirea domnilor spre lățire și avuție oarbă! Pre cît să mai adaoge, pre atît răhnește. Poftile a domnitorilor și a împăraților n-au hotar. Avînd mult, cum n-ar avea nimica le pare” 27. în opera lui Dimitrie Cantemir, se remarcă de asemenea, pe lîngă probleme ale conducerii statului, ale necesității edictării legilor etc., întîl- nite și la cronicarii precedenți, prezența unor idei avansate social-politice. Fundamentînd ideea domnitorului iubitor de țară, „samoderjet”, dar apropiat de supuși, cronicarul arată: „Ce duhul cît de sărac și slobod decît împăratul de poftă robit, mai bogat este; și robul drept, decît ti- ranul strîmb mai tare este, că cela întreg, iar cesta în suflet biruiaște, de care lucru de multe ori adesea s-au văzut” 28. Ca și alți cărturari, D. Cantemir sublinia consecințele nefaste ale ocupației otomane, ară- ta necesitatea luptei de eliberare națională și argumenta ideea „refor- mării regimului boieresc, adaptarea acestuia la noile împrejurări, mai ales prin lărgirea bazei sale social-politice. în acest context, cărturarul vor- bea de republică, pe care o numea „publică” și prin care înțelegea „sfatul a toată cetatea”, sfat care însă, nu cuprindea poporul „cetății”, ci pe boieri, republica, avînd deci, în accepția sa, un conținut aristocratic. în Țara Românească, Constantin Cantacuzino, cărturar de seamă al epocii, sub influența republicilor italiene, cunoscute în timpul studiilor urmate la Padova, încearcă în spiritul vremurilor, să explice conceptul de „republică” și să-i definească conținutul arătînd că, în: „Răspublicile (...) adecîte otcîrmuire de obște, nu numai unul, samoderjet, să porun- cească” 29, că, într-o asemenea formă de „otcîrmuire”, conducerea este a tuturor, adică a obștei. Mai tîrziu, în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, printre căr- turarii animați de înțelegerea necesității organizării politice a societății pe baze noi, democratice, se distinge Ion Budai-Deleanu. în opera aces- tuia, se întruchipează cele mai avansate idei ale gîndirii social-politice de la sfirșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea, perioadă 24 Gr. Ureche, op. cit., p. 67. 25 Ibidem, p. 143 28 M. Costin, Opere, Edit. pentru literatură, București, 1958, p. 103. 27 Ibidem, p. 96—97. 28 D. Cantemir, Istoria hieroglifică, după Texte privind dezvoltarea glndiril social-poli- tice in țările române, voi. I, Edit. Academiei R.P.R., București, 1964, p. 52. 28 Adrian Marino, Primii,,republicani” români, In „Lumea”, nr. 5 din 28 ianuarie 1965, p. 21. www.dacoromanica.ro 9 EVOLUȚIA GINDIRII REPUBLICANE DIN ROMANIA 2133 de destrămare a feudalismului, de trecere de la feudalism la capitalism. De altfel, în această epocă istorică, de închegare a națiunii române, de apariție a conștiinței și idealului național, s-au creat condițiile pentru dezvoltarea și afirmarea ideii republicane, în accepția sa modernă, așa cum s-a remarcat de altfel, în întreaga gîndire revoluționar-democratică europeană. Adversar hotărît al ideologiei și instituțiilor feudale, I. Budai-Delea- nu, dezvăluie și respinge caracterul obscurantist, arbitrariul și privilegiile claselor exploatatoare, supune unei critici severe orînduirea feudală și marea boierime, demască cu acuitate caracterul parazitar al instituției monarhiei, manifestă preferințe pentru forma de guvernămînt republicană. în cunoscuta epopee populară Țiganiada el se ridică cu virulență împotriva monarhiei, dezvăluie caracterul parazitar al acestei instituții. ,,în monarhie — spune cărturarul — numai unul poruncește și pune legi, iar toți ceilalți trebuie să asculte” 30. în monarhie, continuă autorul „și cel mai bun” este silit „egoist a să face” deoarece „la o samă să pun”, adică laolaltă „cu cel rău”, și numai acela „să caută și să ascultă”, adică este luat în seamă „care are bogătate mai multă” 31. în spiritul ideilor avansate ale epocii, adept al concepțiilor înaintate a lui J. J. Rousseau, cărturarul ardelean manifestă o deosebită simpatie pentru republică, despre care spune că reprezintă o „stăpînire unde noro- dul, prin legi așezate de dînsul și prin dregători din mijlocul lor cu voia de obște aleși, se cîrmuiesc toate lucrurile țării” 32. Subliniind superioritatea formei de guvernămînt republicane și binefacerile acestuia pentru popor, I. Budai-Deleanu scria : „In republică nu se dau porunci voinicești, ci după legi așezate și toți cetățenii au asemenea drepturi”, peutru că — insista el republica este „o stăpînire unde precum norodul așa și cei aleși din norod să aibă cuvînt și sfat la trebile țării de obște” 33 *. Cărturarul recomandă, prin intermediul personajelor sale, republica democratică, ca formă avansată de organizare politică a societății, în care scop pune față în față monarhia și republica : „în monarhie nu e cea sim- țire/Noablă, de suflet înălțătoare,/ce se cheamă a patriei iubire, / Nici alte virtuți strălucitoare ... ”, în timp ce : „nu-i viață mai fericită / decît într-o republică așezată”, în care „omul se ridică / la vrednicia sa cea mai deplină / Lui e patria ca dulce mamă ... ” 31. La sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XIX-lea, contradicțiile feudale agravîndu-se, au dus la o ascuțită criză socială și politică. La aceasta, se adaugă influența puternică exercitată de revoluția burgheză din Franța, care, în 1792, a dus la abolirea monarhiei și procla- marea republicii. în acest context, o serie de categorii sociale, inclusiv din stările de jos ale boierimii, se pun în mișcare pentru îngrădirea puterii nelimitate a marii boierimi și a domnitorului, pentru „reformarea” sta- tului, inclusiv prin modernizarea sistemului de guvernămînt. Documentele vremii evidențiază existența unor proiecte de reforme inițiate de diferiți boieri printre care și a acelor „boieri care s-ar putea să 30 I. Budai-Deleanu, Opere, voi. 1, Țiganiada, Edit. Minerva, București, 1962, p. 270. 31 Ibidem, p. 289. 33 Ibidem, p, 278. 33 Ibidem, p. 287. 31 Ibidem, p. 286 — 287. www.dacoromanica.ro 2134 GHEORGHE GHIMEȘ 10 aibă ideea de a alcătui o republică”3S. Astfel, în 1802, la Iași, se înregistrează apariția primului proiect de constituție românească, de orientare republi- cană, intitulat „Plan sau formă de oblăduire republicană” 36. Potrivit „formei sale de oblăduire" întreaga putere politică urma să fie concentrată în mîinile a două divane : „cel mare” format din 15 boieri, avînd sarcina să conducă întreaga politică internă și externă a țării și „divanul pravilnicesc” cu atribuții în administrarea justiției. Un al treilea divan, „cel dă jos”, avea puteri limitate. în viziunea autorului, acest divan avea menirea să asigure caracterul democratic al „republicii aristo- dimocraticești”, deoarece membri acestuia urmau să fie „locuitorii cei adevărați slobozi ai republicei aristodimocraticești” 37. Prin conținutul său, documentul menționat reflecta preocuparea boierimii de a-și asigura un rol activ în conducerea statului, în contextul schimbărilor înnoitoare ale epocii. Acest obiectiv rezultă răspicat din obligația stabilită ca în întreaga lor activitate divanurile alese „nici într-un chip să nu se depărteze de forma cea aristodimocraticească a republicii” 38. Această importantă acțiune se coroborează, în timp, cu încercarea făcută de „șase moldoveni și valahi [care] au plecat la Napoleon pentru a obține permisiunea de a constitui țările lor în republici ... ” 39. Cu tot caracterul lui de clasă limitat, care în ultimă instanță exprima realitatea că „marea boierime, care invoca titlul și calitatea de starea întîi a țării, dorea ... să dispună ea de toată puterea politică” 40 41, prezența unui proiect de constituție republicană în 1802, sub influența republicii franceze, avea să prevestească numei oasele fiămîntări și încercări ale boierimii „republicane”, de-a aduce unele schimbări în sistemul organizării politice a societății românești, greu încercată de regimul fanariot cînd — așa cum nota Mihail Kogălniceanu — ,,nu'mai eia în această țaiă nici legi, nici libertăți; de la tron purcedeau abuzuiile cele mai maii” ", La începutul secolului trecut, se remarcă prin piofunzimea și impor- tanța revendicărilor sale, mișcarea națională și socială condusă de Tudor Vladimirescu. Prin obiectivele sale îndreptate împotriva jugului otoman și a regimului fanariot, impus de acesta, revoluția lui Tudor Vladimirescu are profunde semnificații înaintate, democratice și însemnate consecințe politico-juridice pentru dezvoltarea ulterioară a țărilor române. Idealul de eliberare națională se împletea cu năzuința poporului privind „curățirea țării de fanarioți” și „restaurarea drepturilor celor vechi de a-și alege Domn român” 42, ceea ce însemna revenirea la secula- rele obiceiuri democratice ale poporului, uzurpate și falsificate de puterea otomană. Desființarea regimului fanariot și restabilirea domniilor pămînte- ne au fost de-altfel, principalele rezultate politico-juridice ale mișcăiii. 36 C.A. Rosetti, Arhiva Senatorilor din Chișinău, voi. 1, București, 1909, p. 29. 34 T. Codrescu, Uricariul, voi. IV, tip, „Buciumul român”, Iași, 1857, p. 281. 37 Ibtdem, p. 292. 38 Ibidem, p. 295. 38 E. Vlrtosu, Napoleon Sonaparle și proiectul unei republici aristodimocraiiceșli, ed. a Il-a, București, 1947, p. 14. 40 Istoria românilor, voi. 3, Edit. Academiei, București 1964, p. 604. 41 M. Kogălniceanu, Discurs Camera Deputalilor, Tipografia „Carol Gobl”, București, 1891, p. 10. 42 A. Treboniu-Laurian, Izvoarele contemporane asupra mișcării lui T. Vladimirescu, Tipograf. Cartea Românească, Buc., 1921, p. 5. www.dacoromanica.ro 11 EVOLUȚIA GINDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2135 în timpul revoluției din 1821, masele populare socoteau că Tudor este „Domnul lor”, fiind recunoscut de acesta ca șef al cîrmuirii de stat în calitatea sa de pămîntean și conducător al mișcării. Timp de două luni cît a stat la București „Domnul Tudor” a adoptat acte de autoritate suverană, domnia sa reprezentînd după fuga boierilor la Brașov, singura autoritate organizatorică și politico-juridică a țării, fapt apreciat la timpul său și de K. Marx. în plus, Tudor, socotea — așa cum se cunoaște — că „patria este a norodului”, că el, poporul, trebuie să se bucure de libertatea și drepturile ce i se cuvin. în Proclamația de la Padeș adresată „Către tot norodul omenesc din București și din celelalte orașe și sate ale Țării Românești”, Tudor Vladimirescu exprimînd obiectivele mișcării, „Dreptate și slobozenie”, care avea să însemne abolirea privilegiilor boierești și egalitatea tuturor în fața legilor și socotind că nici-o autoritate nu e legitimă dacă nu emană de la națiune și nu se exercită spre folosul acesteia spunea : „Veniți dar fraților, cu toți unde veți auzi că se află Adunarea cea orînduită pentru binele și folosul a toată țara” 43 44. Frămîntările puternice și consecințele favorabile ale anului 1821, au generat noi speranțe cu privire Ia posibilitatea instaurării unei republici aristocratice. Se remarcă, în perioada următoare, tendința unor cercuri ale boierimii de a reactualiza proiecte mai vechi privind instituirea unei forme de guvernămînt republicane, în care puterea legislativă și cea executivă să fie deținute de marea boierime prin reprezentanții săi Este vorba, mai întîi, de memoriul alcătuit în 1821 de boierii din Țara Românească, refu- giați la Brașov, intitulat „îndreptarea țării [după cele] ce a pătimit la 1821 de la străini”, în care cereau deschis o conducere boierească. Un alt memoriu, alcătuit în același an, de rîndul acesta de boierii moldoveni, în frunte cu T. Balș, cerea „pentru îndreptarea țării” introducerea unui „decemvirat” cu un „borș-boier” în frunte, un fel de președinte de republică45. O altă inițiativă, din aceeași perioadă, preconiza o formă nouă de conducere în care „domn să fie unul din boierii pămînteni”, sau ,,să se povățuiască țara vreo cîțiva ani de către boieri” 46, formulă ce apărea ca o noutate în ansamblul încercărilor de găsire a unei soluții viabile de guver- nămînt politic, convenabilă boierimii. Revoluția de sub conducerea lui Tudor Vladimirescu a avut un larg ecou în conștiința maselor populare din Transilvania și Banat, care credeau că din nou „va fi vremea lui Horia” 47. în scrisoarea nobilimii către Consilierul Comitatului Hunedoara din aprilie 1821, se exprima temerea acestora asupra primejdiei ce amenința imperiul habs- burgic : „Știrile care, în fiecare zi, vin tot mai numeroase din toate păr- țile Comitatului nostru ne încredințează în mod neîndoelnic că poporul e pregătit de o răscoală generală, îndreptată împotriva nobilimii funciare, amenințînd cu pieirea și monarhia .. . datoria legală de nobili ne impune 43 Documente privind istoria României, voi. I, Edit. Academiei, București, 1959, p. 208. 44 I.C. Filittii, Frămîntările politice și sociale In Principatele Române de la 1821 —1828, Edit. „Cartea Românească”, București, 1932, p. 109 — 112. 46 Adrian Marino, art. cit., p. 21, Vezi și C. Hurmuzachi, Documenle privind Istoria Româ- niei, voi. 2, Edit. Academiei, 1967, doc. 701, p. 764. 44 Ibidem, doc. 760, p. 841. 47 C. Hurmuzachi, op. cit., voi. III, p. 21. www.dacoromanica.ro 2136 GHEORGHE GHIMEȘ 12 ca acum cînd poporul de jos începînd revoluția din Țara Românească vecină ... amenință cu primejdia și patria noastră, să fim de ajutor chiar cu sacrificiul vieții noastre pentru înlăturarea primejdiei care s-ar putea întinde și asupra monarhiei” 48. în perioada de după înfrîngerea revoluției din 1821, întîlnim în țările române numeroase acțiuni cu caracter revoluționar, pre- mergătoare anului 1848, în contextul cărora se înscrie și revendicarea instaurării republicii. Astfel, în 1830, în Banat, la Lugoj, a fost descoperită societatea secretă „Constituția” compusă din meșteșugari și intelectuali din localitate, în frunte cu inițiatorul ei Dimitrie Stoichescu. Scopul socie- tății era așezarea statului pe baze constituționale inspirate din politica și ideologia burgheziei, în proces de formare, iar programul său urma să fie realizat cu sprijinul maselor populare 49 *. Activitatea societății se în- scrie ca un moment semnificativ al luptei pentru eliberare și unitate națio- nală, pentru înfăptuirea unui stat de formă republicană. După puțin timp, în 1834 se remarcă acțiunea „societății conspirative româno-polone”, cu centrul la Sibiu și cu ramificații în Transilvania, Banat și Țara Românească, care elaborează un program social-politic cuprinzînd toate țările române. Principalul obiectiv politic urmărit de societate era întemeierea unei republici române prin unirea celor trei țări românești ®°, Conspirația, prin programul anunțat, a reușit să atragă cate- gorii largi din rîndurile lucrătorilor de la orașe, țărănimii și intelectuali- tății progresiste. Inițiatorul „conspirației republicane” a fost Adolf David, un tînăr revoluționar polonez, refugiat și stabilit în Transilvania, unde și-a continuat activitatea revoluționar-republicană. în concepția autorilor programului, unirea politică a țărilor române într-o republică democratică avea ca temei egalitatea în drepturi și îndato- riri a tuturor cetățenilor, desființarea titlurilor de noblețe și a privilegiilor, introducerea votului universal, libertatea muncii, reforma agrară etc. Membrii asociației popularizau larg obiectivele programului, răspîndeau manifeste cu conținut revoluționar și scrieri în favoarea instituirii repu- blicii române51 *. Membrii asociației conspirative întrețineau legături cu revoluționarii din Țara Românească și Moldova în scopul „de a uni pe românii dintr-o parte și alta a Carpaților, într-o singură patrie” 82, avînd în vedere exis- tența și activitatea, și în aceste principate, a unor organizații revoluțio- nare secrete ce urmăreau obiective similare. Cîțiva ani mai tîrziu, în Moldova, se înregistrează conjurația confede- rativă din 1839, condusă de Radu Leonte, care urmărea să îndepărteze regimul instaurat de Mihail Sturdza, să „îndrepte cîrmuirea”, în care scop a elaborat și un „Proiect pentru cele ce s-au socotit spre îndreptarea în ale Ocîrmuirii dinlăuntru” 53. 48 Ibidem, p. 188. 48 Din istoria Transilvaniei, voi. I., Edit. Academiei, București, 1960, p. 217. 60 Ștefan Pascu, Marea Adunare Națională de la Alba-Iulia, Cluj, 1968, p. 67, vezi și Istoria României, voi. III, Edit. Academiei, București, 1964, p. 1022. 61 Carol Gollner, Conspirația emigrantului polon Adolf David, In „Revista istorică” XXIII, (1937), nr. 7-8, p. 235-249. 82 Ibidem. 68 E. Hurmuzachi, op. cit., supl. 1, voi. VI, 1895, p. 86. www.dacoromanica.ro J3 EVOLUȚIA GÎNDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2137 în Țara Românească partida națională de sub conducerea lui Ion Câmpineanu a elaborat, în 1838, „Declarația de principii a partidei națio- nale” și „Proiectul de Constituție care proclamau „suveranitatea română”, „patria slobodă și independentă a tuturor românilor” 54. La puțin timp, în 1840, este cunoscută activitatea revoluționară desfășurată de societatea secretă organizată și condusă de Dimitrie Filipescu. Societatea își propune sa realizeze obiective mai avansate printre care lichidarea regimului feudal și instaurarea unei republici democrate. în acest sens, sînt concludente concluziile comisiei însărcinate cu anchetarea complotului, după care asociația secretă a încercat „să întocmească o nouă constituție a țării, ... să formeze oștire revoluționară, se desființeze proprietatea și în sfîrșit să întocmească viitoarea oblăduire a țarii într-o ocîrmuire republicană.. .”55. Legăturile și conlucrarea strînsă dintre revoluționarii din Țările Române ca și obiectivele urmărite în fiecare din acțiunile „conspirative” analizate mai sus, dezvăluie, de fapt, existența unui program unic, care viza constituirea „statului daco-român”. Revoluționarii transilvăneni și bănățeni, ca și cei moldoveni și munteni, legau vechea aspirație de elibe- rare a românilor din Transilvania, de dezideratul unirii tuturor românilor într-un singur stat. în concepția conducătorilor mișcării noul stat trebuia să ducă la „întemeierea unei Daco-românii republicane și democratice cît mai puternice” 5®, la baza căreia să fie așezate principiile democratice, care răspundeau aspirațiilor înaintate ale burgheziei în ascensiune. în condițiile istorice premergătoare anului revoluționar 1848, cînd masele populare au început să devină mai receptive la sensurile evenimen- telor istorice, să participe mai conștient la făurirea lor, ideea cîrmuirii republicane se prezumă în raport cu noua forță socială — burghezia, angajată într-un lung și decisiv proces de afirmare. în această perioadă, instituția domniei capătă noi sensuri, de natură democratică. Spre de- osebire de trecut cînd o „urcare pe tron” era îndeosebi apanajul celor ce erau „os de domn”, acum, instituția domniei cunoaște un conținut nou, oare se impune tot mai mult, domnul fiind ales din popor și slujind aces- tuia. O asemenea semnificație a făcut ca, treptat, concepția despre institu- ția domniei să evolueze, apropiindu-se tot mai mult de ceea ce avea să se numească de către revoluționarii pașoptiști republica democratică, în accep- țiunea politică a noii clase în dezvoltare, cu determinările ei firești, printre care pe prim plan se situa „domnia democrației”. Ansamblul acțiunilor cu caracter republican premergătoare anului 1848, se înscriu totodată, în efortul mai larg de înnoire revoluționară care cuprinsese majoritatea țărilor Europei, efort în care, în mod firesc se inte- grau și țările române. Cu toată nereușita lor, ca urmare a măsurilor repre- sive ale regimurilor despotice existente, ele s-au înscris în istoria luptei pentru democrație, ca mișcări revoluționare ale românilor din cele trei principate de înfăptuire a unei „Românii-republici unitare, independente și democratice”. Cu atît mai apreciabile și îndrăznețe sînt aceste acțiuni * 64 64 Istoria României, voi. III, Edit. Academiei, București, 1964, p. 990. 66 I.C. Filitti, Tulburări reoolulionare in Țara Românească tntre anii 1840 — 1843, Tipo- grafia națională, București, 1912, p. 81. 64 G. Marica ș.a., Ideologia generației române de la 1848 din Transiloania, Edit. politică, București, 1968, p. 287. www.dacoromanica.ro 2 — c. 7643 2138 GHEORGHE GHIMEȘ 14 •cu cît ele au avut loc în contextul cînd țările române se aflau sub dominația stiăină și în vecinătatea a trei mari imperii monarhice absolutiste. Remarcăm astfel că, în Țara Românească, ca și în Transilvania, Moldova și Banat, epoca de sfîrșit a feudalismului, care, pentru români, ca și pentru alte popoare asuprite, a fost și epoca împlinirii aspirațiilor naționale, gîndirea înaintată, progresistă din țara noastră, ca și ecoul revoluției franceze, a contribuit la răspîndirea ideii republicane, ca cerință a progre- sului social, a aspirațiilor maselor spre eliberare socială și națională, spre înfăptuirea unui regim democratic 57. Idealul republican cunoaște o viguroasă afirmare odată cu apariția și dezvoltarea burgheziei, clasă socială înaintată a epocii, interesată în avîntul forțelor de producție, în dezvoltarea industriei și comerțului, în formarea pieței naționale și respectiv, a unui regim politic democratic. în perioada revoluției burghezo-demoeratice, atît în programul acesteia, cît mai ales, în opera militanților ei de seamă se face remarcată cerința instau- rării republicii democratice ca formă de stat concepută să asigure eman- ciparea materială și spirituală a maselor, să faciliteze, în noile condiții, înfăptuirea secularelor aspirații de unitate și independență națională. Revendicarea în conținut a idealului republican în Proclamația de la Islaz, ca dealtfel, cu mici deosebiri, și în Dorințele partidei naționale în Moldova și în Proclamația de la Blaj este, în ceea ce privește fondul, deo- sebit de clară : „Domnia să se dea celui ales numai pe cinci ani ... Domnia nu e drept de moștenire a nici unei familii, domnia este a patriei... ” ; „Domnul este ales unul din cetățeni și după domnie rămîne iară ■cetățean ... ” ; „Domnul să fie ales din toate straturile Societății, în toată nația, iar nu într-un număr mărginit de oameni ... ”; „Domnul să fie considerat slujbaș al națiunii, supus Obșteștei Adunării ...” etc.58. Păs- trarea pentru șeful statului a titlului de domn—acesta avînd în concepția democraților revoluționari nu vechea accepție de monarh, ci pe aceea de președinte de republică — are o importanță cu totul secundai ă și repre- zintă numai o adaptare, ca formă, la situația externă a țărilor române, pentru a nu genera argumente pentru o eventuală intervenție a imperiilor absolutiste înconjurătoare. După opinia aproape unanimă a revoluțio- narilor pașoptiști, menținerea denumirii de domnitor era singura moda- litate de reflectare a idealului republican în contextul poziției internațio- nale a țărilor române, ea constituind deci, o concesie de moment pe care viitoarea constituție a țării urma să o înlăture. Preocupărilor de ordin programatic li s-au adăugat cele de înaltă ținută teoretică ale numeroșilor gînditori revoluționari care au militat pentru republica democratică. în Țara Românească, cel mai ilustru expo- nent al revoluției, Nicolae Bălceseu, cerea ca „românii să întocmească republica democratică” în care „puterea statului și drepturile lui trebuie să fie în mîna poporului întreg” 59 . în Transilvania Simion Bărnuțiu, concepea ca republica reprezintă forma de guvernămînt „cea mai bună pentru Români, pentru că e cea mai acomodată după natura lor și a 67 Gh. Ghimeș, Idcea de republică la români, Edit. științifică, București, 1972, p. 37 — 38. 58 Anul 1S4S in Principatele Române, In Acte șl Documente, voi. II, București, 1902, p. 495 —49G, vezi și voi. IV, p. 89 — 90. 59 Nicolae Bălceseu, Opere alese, voi. I, ESPLA, București, 1960, p. 325. www.dacoromanica.ro t5 EVOLUȚIA GINDIRU REPUBLICANE DIN ROMANIA 2139 umanității”La rîndul său, în Moldova, Mihail Kogălniceanu opunindu-se cu vehemență încercărilor cercurilor retrograde de a impune un principe străin în locul alesului națiunii, domnitorul A.I. Cuza, spunea în Adunarea generală a României : „Sîntem într-o țară cu instituții democratice, sîntem într-o republică ... misiunea noastră aci nu este de a alege un Domn stiăin, ci de a organiza țara împreună cu Domnul ce l-am ales și de a da țării reformele ce le așteaptă ... ”60 61. în întreaga perioadă istorică postpașoptistă ca rezultat al întronării dinastiei hohenzollerniene, care timp de peste opt decenii a îndeplinit funcția de principal instrument al claselor exploatatoare, al politicii anti- populare promovate de acestea, gîndirea social-politică antimonarhică și republicană s-a dezvoltat continuu, manifestîndu-se în principal sub forma criticilor deosebit de virulente la adresa monarhiei62. Mai mult, în ultimele decenii ale secolului trecut asistăm la o vastă campanie politică și propagandistică a diferitelor organizații politice burghezo-radicale care militau pentiu înfăptuirea idealului republican. „A sosit timpul — sciia ziarul „Adevărul” în 1893 — cînd trebuie să încercăm a lupta în contra însăși a foi mei de guvernămînt, să lăsturnăm regalitatea ... Răsturnînd regalitatea vom înființa guveinul democratic al mulțimii : republica popu- lai ă și demociatică” 63. în condițiile apariției și afirmării mișcării muncitorești și socialiste, idealul republican are o nouă semnificație, un nou conținut, de natură socialistă, fiind exprimat în concordanță cu postulatul răspîndirii și însu- șirii marxismului, ca năzuință a instaurării „republicii sociale”, strîns corelată cu cerința realizării și a altor revendicări de esență general-demo- cratică și socialistă, care au fost, precum se știe, larg propagate de miș- carea socialistă și democratică la sfirșitul veacului trecut și începutul secolului nostru. Elementul calitativ nou în afirmarea republicanismului de către mișcarea socialistă rezidă în înțelegerea esenței de clasă a statului și, ca atare, în conceperea republicii ca expresie a puterii de stat a clasei mun- citoare, în legarea indisolubilă a idealului republican de înfăptuire a unor profunde transformări revoluționare pe plan eConomic și social. „Noi socialiștii democrați — scria 0. Dobrogeanu-Gherea — dacă vroim sincer dezrobirea muncitorilor, dacă vroim sincer desființarea monarhiei atunci trebuie să căutăm să distrugem rădăcinile, temeliile acestei instituțiuni. Dacă noi vom putea organiza pe muncitori și ai face să capete stăpînirea politică, dacă piin această stăpînire politică vom putea reuși ca mijloacele de producție, unelte și pămînt, să nu mai fie în mîna unei singure clase, ci în mîna națiunii întregi, dacă prin aceste mijloace am pus în neputință de a exploata și jefui om cu om și prin urmare, atunci nici o clasă nu mai atîrnă de alta, nici o clasă nu mai poate stăpîni prin silnicie pe alta, atunci domnia burgheziei va dispărea, domnia silniciei și a jafului nu vor mai fi, alcătuirea 60 S. Bărnuțiu, Dreptul public al românilor, Iași, 1867, p. 144. 61 M. Kogălniceanu, Cuvint rostit tn ședin/a Adunării Generale a României, Tipografia ,,Sf. Sava”, București, 1863, p. 83 — 84. 62 C. Șerban, Evolufia concepțiilor despre republică în conștiința poporului român (sec. XV1-XIX) in „Studii”, nr. 6/1972, p. 1160-1173. 83 „Adevărul”, nr. 518 din 10 mal 1893. www.dacoromamca.ro 2140 GHEORGHE GHIMEȘ 16 societății de azi va pieri cu toate instituțiile ei: cu armată, regalitate, poliție etc. ” M. în programul primului partid al muncitorilor din România, înte- meiat în 1893, dezideratul republican era conceput în strînsă legătură cu concepția generală a mișcării socialiste internaționale din perioada dată : ,,Ca și social-democrația lumii întregi, cea română, —menționa programul — ca formă de guvernămînt, nu poate fi în principiu, decît pentru cea repu- blicană” 65. Mai tîrziu, Partidul social-democrat, reorganizat în 1910, într-una din hotărîrile adoptate, exprimînd același ideal al înfăptuirii guvernămîntului republican, menționa printre altele : „Este de datoria Partidului social-democrat să-și afirme în fața principiului monarhic, pe care este întemeiată Constituția țării, principiul său republican, fiindcă numai sub un regim republican, lupta clasei muncitoare se poate desfășura în toată puterea ei ... ” 6S. Afirmarea deschisă a principiului republican în documentele parti- dului reorganizat al proletariatului, evidenția gradul de maturitate poli- tică în continuă creștere a mișcării muncitorești din țara noastră, căreia îi erau tot mai limpezi deosebirile de interese existente între masele munci- toare, de o parte, și forțele politice reacționare, în frunte cu regele, pe de altă parte. în concepția și activitatea ulterioara a Partidului social-demo- crat, ideea de republică a căpătat un caracter politic dinamizator, fiind tot mai larg răspîndită în rîndurile maselor muncitoare, care înțelegeau că înlăturarea monarhiei și instaurarea „republicii sociale” se condiționau reciproc și că numai republica poate asigura revendicările legitime ale poporului. După victoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie care a exercitat o puternică influență asupra mișcării revoluționare din România, activi- tatea elementelor revoluționare din mișcarea socialistă s-a intensificat considerabil. Militanții socialiști puneau problema răsturnării „țaris- mului” român, dezvăluiau legătura dintre rege și clasele stăpînitoare, cereau instaurarea regimului republican : „înlături cu clasa stăpînitoare— — se spunea într-un manifest adoptat în decembrie 1917 — vrem o Con- stituantă aleasă de tot poporul, care să hotărască republica socială 87 ”. întemeierea Partidului Comunist Român — moment de însemnă- tate istorică în viața națiunii — a marcat continuarea pe o nouă treaptă, superioară, a bogatelor tradiții republicane ale mișcării democratice, muncitorești și socialiste din țara noastră. Partidul Comunist a dus pînă la capăt, a dat viață gîndirii republicane, democratice și socialiste, a deve- nit purtătorul unei idei superioare despre conceptul de republică. Sub îndrumarea și conducerea comuniștilor, activitatea antimonarhică s-a integrat într-un mod mai cuprinzător în lupta generală a proletariatului și a tuturor oamenilor muncii împotriva monarhiei burghezo-moșierești, pentru realizarea, în final, a idealului republican. în pofida condițiilor ilegalității și ale represiunii burghezo-moșierimii, Partidul Comunist Român a continuat, îmbinînd formele activității legale 44 „Munca” nr. 12 din 10 mai 1892. 48 Ibidem, nr. 7 din 11 aprilie 1893. 44 Documentele din Istoria mișcării muncitorești din România, 1910 — 1915, Edit. politică, București, 1968, p. 761. 47 Ibidem, 1916 — 1921, p. 73. www.dacoromanica.ro 17 EVOLUȚIA GÎNDIRII REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 2141 cu lupta ilegală, să propage larg ideea necesității luptei pentru putere, pentru înfăptuirea unui stat de formă republicană. Congresul al III-lea al Partidului Comunist Român, care a avut loc în anul 1924, reflectînd această cerință, sublinia în documentele sale că „guvernul muncitoresc- țărănesc este singura ieșire din situația de astăzi, singura putință a maselor muncitorești și țărănești, de a se elibera de asuprire și a se salva de la pieire și mizerie. Problema luării puterii și lozinca guvernului muncitoresc- țărănesc devine așadar, cheia de boltă a atitudinii partidului” 68. Rolul Partidului Comunist Român de promotor al luptei anti- monarhice, pentru înfăptuirea „republicii muncitorești-țărănești” „poziția sa consecvent republicană au fost clar relevate în 1927, în contextul eveni- mentelor petrecute în familia regală, respectiv renunțarea la tron a princi- pelui Carol și decesul regelui Ferdinand, împrejurări care au declanșat în România „o criză dinastică”. „Proletariatul — se arată într-un articol publicat în „Lupta de clasă” — nu poate în genere lua înăuntrul unui stat monarhic, o atitudine de indiferență față de problema : monarhie sau republică : dar mai ales ... nu poate lua o asemenea atitudine proletariatul din România ... în momentul de față, cînd criza prin care trece monarhia, ridică pe planul actualității problema republicii 69”. Lozinca pe care o preconiza partidul și o insufla maselor era : „Contra monarhiei carliste; republică populară! o republică a țăranilor și muncitorilor care să apere interesele tuturor celor ce muncesc” 70. După puțin timp, Congresul al V-lea al Partidului Comunist Român care a avut un rol important în procesul de clarificare ideologică și de maturizare politică a mișcării muncitorești din România, a menționat în rezoluția adoptată că, „puterea economică și politică se află în mîinile marii burghezi române și a marilor boieri semifeudali”, că „în fruntea puterii monarhice de stat se află primul boier « regele »” 71. Pe baza acestei analize, partidul a tras concluzia necesității înlăturării monarhiei și instau- rării republicii, ca proces necesar și inevitabil al trecerii în perspectivă la socialism. în anii dictaturii militaro-fasciste și ai războiului hitlerist, Partidul Comunist Român deși acționa în condițiile grele ale ilegalității, războiului și terorii fasciste, a găsit forța necesară pentru a se situa în fruntea luptei poporului român pentru libertate și independență națională. Punînd în centrul preocupărilor și a activității sale revoluționare obiectivele națio- nale, antiimperialiste și antifasciste ale mișcării de rezistență, pe care a organizat-o și condus-o, partidul comunist a continuat să exprime în documentele sale și dezideratul luptei antimonarhice, republicane. în cunoscutul document Punctul nostru de vedere adoptat în septembrie 1940, partidul arăta necesitatea coroborării sarcinilor apărării libertății și inde- pendenței naționale cu lupta „pentru un guvern popular compus din reprezentanții celor ce muncesc, care va duce o politică în interesul po- porului muncitor ... pentru Republică Democratică Populară” 72. 68 Documentele din Istoria Partidului Comunist Român, 1923—1928, voi. II, Editura pentru literatură politică, București, 1953, p. 243 — 244. •’ „Lupta de clasă”, nr. 4 — 5 din iunie 1927. 70 Ibidcm ’1 Arhiva I.S.I.S.P., cota Ab XVI-3, Înv. 474. 78 Ibidem, cota Ab XXIV—1, Înv. 1906. www.dacoromanica.ro 2142 GHEORGHE GHIMEȘ 18 înfăptuirea și victoria insurecției naționale armate antifasciste și antiimperialiste din august 1944 și desfășurarea impetuoasă a revoluției democrat-populare, sub conducerea nemijlocită a Partidului Comunist Român, au creeat într-adevăr, așa cum a prevăzut și a militat partidul, de-a lungul întregii sale existențe, condițiile pentru instaurarea, în martie 1945, a „guvernului popular compus din reprezentanții celor ce muncesc” și apoi, în continuarea procesului revoluționar, la 30 decembrie 1947, a „republicii populare”. „Ca rezultat al procesului dezvoltării istorice — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — al luptei revoluționare a maselor populare conduse de partid, la 30 decembrie 1947, poporul român și-a luat soarta în propriile mîini, instaurînd Republica Populară Română, patria tuturor celor ce muncesc de la orașe și sate ... Crearea republicii constituie deci o încununare a luptei duse de-a lungul secolelor de poporul român, de forțele sale înaintate, pentru elibeiare națională și socială, pentru neatîrnare, progres social și o viață mai bună” 73. Republica a dat viață și a depășit cu mult năzuințele înaintașilor pentru libeitate, dreptate și progres social. în anii Republicii, poporul român a devenit pentru prima oară singur și întiu totul stăpîn pe des- tinele sale. Republica socialistă a ridicat pe o treaptă superioară concepția înaintașilor despre „domnia democrației” căreia i-a dat un conținut mai bogat și, ceea ce este esențial, a asigurat realizarea ei în fapt, în mod auten- tic și consecvent, în toate domeniile vieții sociale. Instaurarea cu trei decenii în urmă a Republicii și diurnul glorios parcurs de atunci evidențiază cu putere valoarea bogatelor tradiții anti- monarhice și republicane din gîndirea social-politică din țara noastră. Realitățile economice, sociale, politice și spirituale din anul XXX al Republicii Socialiste România întruchipează încununarea celor mai înalte năzuințe ale înaintașilor, a celor mai profunde idealuri revoluționare, democratice și socialiste ale precursorilor. Republica Socialistă este vatra străbună a împlinirilor noastre socialiste, cadrul social, politic și național al dezvoltării patriei pe calea civilizației socialiste și comuniste. L’EVOLUTION DE LA PENSIE SOCIO-POLITIQUE REPUBLICAINE EN ROUMANIE rEsUMIî: Dans la premiere pârtie de son ătude l’auteur se râfere aux condi- ționa âconomiques, socio-politiques et historiques dans lesquellcs est apparu le concept de r6publique, aux traditions d&nocratiqucs en ce qui concerne l’organisation politique des premieres formations ^tatiques sur le territoire du pays, au lien organique entre l’id6al de l’ind6pendance et de l’unit6 naționale et l’aspiration ă l’instauration d’une forme de gonver- nement avanele, ă meme d’assurer l’&nancipation mat6rielle et spirituelle du peuple roumain. L’6tude est consacrde dgalement ă l’apparition et au ddveloppement de la pensâe antimonarchique et r6publicaine dans Ies condiționa du îâo- ” Nicolae Ceaușescu, op. cit,, VO1.J7, p. 957 — 958.. www.oacoromamca.ro 19 EVOLUȚIA GÎNDIRH REPUBLICANE DIN ROMÂNIA 21 13 dalisme roumain, â la modalit^ d’expression de celle-ci dans les program- mes des mouvements socio-politiques â large dcho dans la conscience et l’histoire du peuple roumain ainsi que dans l’ceuvre des drudits de l’^poque professant des idiș progressistes qui ont milii tant contre la domina- tion dtrangere, pour la liberte et l’indăpendance naționale, que contre l’autocratisme princier autochtone. Dans ce contexte, l’auteur se refere amplement & la piiode de d^sagr^gation du făodalisme et au debut de l’dpoque moderne, â la multitude de courants et de mouvements socio- politiques. La pârtie finale de l’iude aborde sous une forme synthiique la pensie socio-politique antimonarchique et ipublicaine, en tant que pârtie insdparable detoutela spiritualii roumaine. A l’dpoque de l’appari- tion et du developpement du capitalisme, des personnalitds marquantes du peuple roumain ont, dans le contexte de la ivolution bouigeoise- d&nocratique et apres celle-ci, milita fermement pour l’instauration d’une ipublique democratique. L’auteur examine ensuite, l’dvolution du con- cept de rcSpublique dans la pensie du mouvement ouvrier et socialiste, de meme que la vaste activii deplojie par le Parti Communiste Roumain en vue de l’instauration — dans la conjoncture du dâroulement victorieux de la ivolution d&nocratique-populaire — le 30 decembre 1947, de la R^publique Populaire Roumaine. Elle incarne â un ihelon supdrieur les id&iux et les aspirations progressistes des picurseurs et exprime de fașon pleniere sur le plan de l’organisation iatique, les desiderata sdculaires du peuple roumain. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro ÎNDEPĂRTAREA PARTIDELOR BURGHEZE DIN VIAȚA POLITICĂ A ROMÂNIEI DE TRAIAN UD REA Partidele politice burgheze au părăsit definitiv scena istoriei țării noastre la sfîrșitul primei etape a procesului transformărilor revoluționar- democratice declanșat în urma actului istoric de la 23 August 1944, elimi- narea lor din viața politică a țării constituind, pe plan politic intern, pro- logul abolirii monarhiei și al trecerii la înfăptuirea sarcinilor revoluției socialiste. înlăturarea partidelor burgheze din viața politică a României s-a produs treptat, în mai multe faze, ea marcînd reversul cuceririi treptate a puterii politice de către clasa muncitoare și aliații săi, în anii 1944—1947 1. O particularitate a desfășurării revoluției populare, a luptei pentru instaurarea puterii revoluționare democratice în țara noastră constă în cucerirea relativ rapidă (la 6 martie 1945), ținînd seama de raportul de forțe inițial (doar la 200 zile după 23 August 1944) de către clasa munci- toare și aliații săi a unor poziții dominante în guvern, în aparatul de stat, în întreaga viață politică a țării. Aceasta își găsește explicația atît în carac- terul obiectiv, ireversibil al îndepărtării definitive și decisive a partidelor burgheze din viața politică — ca urmare a mersului înainte al revoluției populare—cît și în refuzul și opoziția înverșunată a principalelor partide burgheze de a participa după 23 August 1944 la realizarea acțiunii de defascizare și democratizare energică, de refacere economică a țării. Primele lucrări, studii și articole ale istoriografiei noastre referitoare la această problemă luînd o poziție critică de „demascare” în bloc a par- tidelor „istorice” ca partide reacționare în întregul lor și contrarevolu- ționare nu făceau distincția necesară și nuanțată între manierele și meto- dele diferențiate în care clasele și păturile exploatatoare și exponenții lor politici s-au opus și au căutat să stăvilească sau să atenueze desfășurarea întregului proces de transformări revoluționare democratice în țara noastră. Prezența grupării tătărăsciene, de pildă, era caracterizată mai ales ca o încercare a acestei grupări burgheze de a frîna și de a pune bețe în 1 Facem această remarcă, deoarece, uneori, in mod simplist, se confundă îndepărtarea ultimilor exponenți ai claselor exploatatoare (gruparea tătărăsciană, monarhia) cu procesul amplu ce are loc de-a lungul perioadei 23 august 1944 — 30 decembrie 1947 de înlăturare trep- tată, în raport cu evoluția raportului de forțe, a diverselor partide, organizații și grupări bur- gheze de cele mai diferite nuanțe din viața politică a țării. „REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 30, nr. 12. p. 2145-2162. 1977. www.dacoromamca.ro 2146 TRAIAN UDREA 2 roate reformelor și măsurilor democratice inițiate de P.C.R. și aliații săi, deci se punea un accent aproape exclusiv pe latura negativă, conservator- contrarevoluționară a activității politice a grupării tătărăsciene în guver- nul Groza. Elementelor social-democrate de dreapta care pînă în martie 1946 se aflaseiă la conducerea P.S.D. li se nega de asemenea orice aport pozitiv în evenimentele dinainte și de după 23 August 1944, punîndu-se accentul doar pe orientarea lor anticomunistă, pe simpatiile pe care le-au manifestat față de ideologia și practicile reformiste ale Internaționalei socialiste, apreciată atunci ca fiind în întregime în slujba cercurilor impe- rialiste occidentale, deci reacționară și anticomunistă. Accesul larg la o serie de surse documentare de prim rang (arhivele principalelor instituții centrale de stat, ale principalelor partide politice), interpretări noi, eliberate de reziduurile unei viziuni dogmatice, au permis istoriografiei noastre, îndeosebi în ultimul deceniu, să ajungă la concluzii mai nuanțate și mai apropiate de adevărul istoric. Fără a nega caracterul anacronic și retrograd al partidelor burgheze, în condițiile desfășurării revoluției populare, în marș spre socialism, rolul — după cum vom vedea — nefast al politicii forțelor și partidelor conservatoare și reacționare, isto- riografia noastră a izbutit să analizeze mult mai diferențiat orientarea generală, pozițiile și tactica urmată de diferitele partide, grupări și orga- nizații burgheze în raport și în confruntarea lor cu forțele revoluționare înainte și după 6 martie 1945. Există, astfel, în prezent, o unanimitate a istoricilor noștri asupra rolului important pe care, alături de forțele revoluționare antifasciste în frunte cu P.C.R., l-au jucat și principalele partide politice burgheze, P.N.Ț. și P.N.L., cercurile monarhice, chiar unii lideri de dreapta ai P.S.D., în pregătirea și înfăptuirea insurecției, în formarea guvernului de unire națio- nală antifascistă de la 23 August 1944 z. în ultima vreme, o serie de specialiști (Gh. Țuțui, A. Petric, P. Nichita, V. Liveanu, I. Alexandrescu, M. Fătu, Șt. Lache etc.) pornind de la analiza critică a unor documente programatice și de la pozițiile adop- tate față de problemele de bază ale țării, față de o serie de evenimente de prim ordin au reușit să delimiteze mai precis poziția fiecărui partid, organizații și grupări politice în anii 1944—1947. în monografia sa consacrată istoriei partidelor național-ță.ănesc — Maniu și național liberal — Brătianu în anii 1944—1947, M. Fătu ajunge la concluzia că partidele burgheze aveau încă după 23 August 1944 resurse și posibilități reale de a mai juca „un rol pozitiv, de a contribui la pro- gresul chiar, sub anumite aspecte, al țării noastre”2 3 *. M. Fătu consideră că în prima etapă a procesului transformărilor revoluționar-democratice, 2 Vezi, In acest sens, Intre altele, Zaharia Gh., A. Simion, Politica de alianțe a Partidu- lui Comunist Român in pregătirea șl înfăptuirea insurecției din August 1944, in P.C.R. in vtafa social-politică a României, 1921—1944, București, Edit. militară, 1971, p. 363—391 ; Ilie Ceaușescu, Aspecte contradictorii in atitudinea unor forțe politice burgheze din România față de problemele militare și politice ale țării in perioada septembrie 1940 — august 1944, in File de isto- rie militară a poporului român, voi. I, București, Edit. militară, 1973, p. 181 — 226 ; T. Udrea, Activitatea Partidului Comunist pentru făurirea frontului patriotic antifascist, in ,,Studii’’. Revistă de istorie, nr. 3/1971, p. 537—561. 3 M. Fătu, Sfirșlt fără glorie. Partidul național-țărănesc (Maniu) și Partidul național- liberal (Brătianu) in anii 1944—1947, București, Edit. științifică, 1972, p. 8. www.dacoromamca.ro 3 ÎNDEPĂRTAREA PARTIDELOR BURGHEZE DIN VIAȚA POLITICA 2147 cînd nu se „punea încă sub semnul întrebării, existența proprietății pri- vat-capitaliste asupra mijloacelor de producție”4, cînd deci revoluția ,,nu-și propunea să lichideze pozițiile burgheziei în viața social-economică a României”5 6, burghezia putea încă, în mod obiectiv, sa fie interesată în desăvîrșirea sarcinilor revoluției burghezo-democratice, în opera de refacere economică a țării, de restabilire și consolidare a suveranității și independenței de stat după 23 August 1944. Subscriind la aceste aprecieri, în general pertinente, privind posi- bilitățile existente imediat după 23 August 1944 de atragere a burgheziei, a partidelor și grupărilor sale politice la desăvîrșirea sarcinilor revoluției burgheze-democratice, (fapt confirmat istori- cește, în ceea ce privește țara noastră, însăși de participarea grupării tătărăsciene timp de mai bine de doi ani și jumătate, la activitatea guvernului Groza) ținem să facem precizarea că esențială pentru perioada anilor 1945—1947, nu a fost atît desăvîrșirea sarcinilor revoluționare bur- ghezo-democratice, care au constituit doar un aspect, unul din obiectivele revoluției, cît lupta pentru putere, pentru cucerirea și consolidarea puterii revoluționar-democratice instaurată la 6 martie 1945. 6 Martie 1945 reprezintă, dealtfel, un moment esențial de referință în definirea pozițiilor și în activitatea tuturor partidelor și grupărilor politice, mai cu seamă a partidelor și grupărilor burgheze care, refuzînd să participe în minoritate în noul guvern prezidat de dr. Petru Groza, vor trece în opoziție și prin aceasta își vor reduce într-o măsură hotărîtoare posibilitățile de a influența dinlăuntru! angrenajului politico-administrativ mersul evenimentelor poli- tice interne, își vor îngusta astfel posibilitățile și de fapt vor refuza să contribuie constructiv la opera națională de refacere social-economică și de reînnoire democratică a țării. Un al doilea moment esențial în schimbarea raportului de forțe l-a constituit victoria în alegeri a B.P.D. din 19 noiembrie 1946, care a asigurat în mod definitiv un rol precumpănitor, întărit prin votul întregii țări, forțelor revoluționar-democratice în parlament și în guvern, în întreaga viață politică. în sfîrșit, anul 1947, an al unui proces accelerat de reforme și măsuri cu caracter democrat-revoluționar și anticapitalist, de clarificări și deli- mitări în sinul guvernului și al majorității partidelor și organizațiilor poli- tice a marcat maturizarea factorilor social-politici care au făcut istoricește necesară înlăturarea de la cîrma țării a ultimilor reprezentanți ai claselor și paturilor exploatatoare — tătărăscienii și instituția monarhică. Momentul și împrejurările îndepărtării ultimilor reprezentanți ai claselor exploatatoare de la conducerea țării la sfîrșitul anului 1947 au purtat pecetea unor situații specifice, unor particularități ale evoluției raportului de forță, a luptei de clasă din țara noastră în acea perioadă. ★ Consensul principalelor partide și forțe social-politice care a stat la baza pregătirii și înfăptuirii insurecției naționale antifasciste din august 1944 putea constitui baza unei coaliții guvernamentale democratice de * Ibidem. 6 Ibidem. www.dacoromanica.ro 2148 TRAIAN UDREA 4 durată, cel puțin pentru întreaga perioadă a războiului antihitlerist și a încheierii tratatului de pace. Dar aceasta ar fi fost posibil cu condiția ela- boiării și adoptării de către toate partidele și organizațiile democratice a unui program general de măsuri economice și social-politice democratice, care să cuprindă și să propună soluții unanim acceptate de rezolvare a întregului complex de probleme și cerințe prioritare sau de durată care se puneau în fața țării noastre după 23 August 1944. în realitate, unanimitatea și consensul realizat în cadrul acordurilor de colaborare realizate de principalele partide și formațiuni politice în ajunul și în vederea înfăptuirii actului istoric de la 23 August 1944 au avut un caracter de excepție, limitat doar la obiectivele național-antifas- ciste ce urmau să fie realizate, ca urmare a victoriei insuiecției naționale antifasciste. Diferitele acoiduri de colaborare (și în piimul rînd acor- dul B.N.D.) enunțau doar — și aceasta la propunerea P.C.R. — sarcina instaurării după doborîrea dictaturii antonesciene a unui regim democra- tic (ceea ce implica abolirea legislației fasciste) fără a fixa un program de guvernare comună îndelungată după ce vor fi fost realizate obiectivele naționale antifasciste la ordinea zilei6. Este semnificativ, în acest sens, că îndată ce victoria insurecției devine un fapt împlinit fruntașii partidelor politice burgheze sînt obligați să-și precizeze punctele lor de vedere, în fond să schițeze orientarea gene- rală, obiectivele politice pe care urmăreau să le realizeze pentru întreaga perioadă a războiului antihitlerist și a pregătirii semnării armistițiului și apoi a tratatului de pace cu Națiunile Unite. în vreme ce Partidul Comunist Român în declarația sa din 24 august 1944 și Partidul Social-Democrat în declarația din 25 august 1944, fără a abdica de la crezurile lor socialiste, apreciind ca obiectiv central lupta pentru eliberarea întregului teritoriu național de sub dominația fascistă și participarea în acest sens cu toate forțele la războiul antihitlerist, țineau să precizeze necesitatea primordială a instaurării și consolidării unui regim democratic, fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. în primele lor declarații (din 31 august și 1 septembrie 1944) asociindu-se sarcinilor antifasciste la ordinea zilei preconizau deja într-o formă primară intenția partidelor lor de a ac- ționa pentru amînarea pînă după război a oricăror transformări revolu- ționar-democratice, ceea ce implica menținerea și restaurarea în formele antebelice ale regimului politic de stat burghez, a ordinei burgheze în ansamblul ei. încă din primele declarații ale conducerii celor două principale par- tide politice burgheze7 reieșea convingerea lor că alianța stabilită cu for- • Vezi, in această privință, recentul studiu al lui V. Liveanu, Asupra elaborării șt semni- ficației declarației de constituire a B.N.D., in „Revista arhivelor”, nr. 3/1976, p. 322 și urm.; idem, Primele decrete ale insurecției armate antifasciste și antiimperialiste. Despre guvernul de la 23 August 1944, in „Revista de istorie”, nr. 10/1976, p. 1514 —1518 ; cf. studiul nostru Insurecția națională antifascistă — factor hotăritor in schimbarea raportului de forță in viața politică a României, in „Revista de istorie”, nr. 8/1974, p. 1131 — 1143. 7 Gh. Țuțui, Partidele politice democratice din România în perioada de după 23 August 1944, in „Anale de istorie”, nr. 6/1969 ; cf. T. Udrea L'attitude des principaux partis et orga- nisations polttiques a l’egard du developpement democratique de la Roumanie apris le 23 Aoât 1944, in „Revue Roumaine d’Histoire”, nr. 5/1972. www.dacoromanica.ro 5 îndepărtarea partidelor burgheze din viața politica 2149 țele revoluționare nu mergea dincolo de înfăptuirea obiectivelor națio- nale antifasciste cuprinse în acordul B.N.D., după care, se spera, viața publică își va relua cursul ,,normal”. Partidele politice burgheze și îndeo- sebi fruntașii P.N.Ț. aveau, imediat după 23 August 1944, convingerea că opoziția pe care o manifestaseiă față de regimurile dictatoriale carlist și antonescian, rolul lor în pregătirea și desfășurarea evenimentelor din august 1944, experiența lor de guvernare antebelică, relațiile și sprijinul care scontau să-l primească din partea cercurilor guvernante anglo-ame- ricane vor contribui la restabilirea regimului constituțional și parlamentar dinainte de 19388. în această viziune, ei nu se considerau obligați să men- țină, cu atît mai puțin să dezvolte și deci să reconsolideze și să lărgească, pe noi baze, acordul de colaborare realizat cu P.C.R. și celelalte partide revoluționar-democratice înainte de 23 August 1944. Mai mult chiar, în perspectiva unei îndepărtări sau mențineri doar simbolice pentru considerente mai ales de ordin extern, a prezenței unor reprezentanți ai partidelor muncitorești în guvern, fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. stigmatizează și refuză reîncadrarea în partidele lor a tuturor foș- tilor lor aderenți care încheiaseiă individual sau în grup acoiduri de cola- borare antifascistă cu P.C.R. și celelalte forțe revoluționare cu excepția acordului B.N.D. în acest fel, gruparea socialist-țărănistă Ralea, grupul masiv de simpatizanți ai fostului prim-ministru și secretar general al partidului liberal Gh. Tătărăscu erau considerați excluși din vechile lor partide. în schimb, I. Maniu, invocînd sentimentele patriotice de care ar fi fost ani- mată grupai ea legionarilor ardeleni condusă de H. Comaniciu, autorizează la 30 august 1944 înscrierea individuală în P.N.Ț. a foștilor legionari care se deziceau public de vechile lor credințe prohitleriste. Se deschidea astfel una din porțile de infiltrare voluntară a legionarilor înăuntrul celui mai puternic partid politic burghez român. Majoritatea membrilor primului cabinet Sănătescu nu erau formal sub influența sau încadrați într-un partid sau grupare de partide, ci repre- zentau și acționau ca mandatari ai intereselor superioare ale întregii națiuni. Totuși, prin apartenența și concepția lor de clasă, majoritatea membrilor guvernului înclinau să dea ascultare în problemele controversate fruntașilor partidelor burgheze prezenți ca miniștri secretari de stat fără portofoliu în guvern și în primul rînd lui I. Maniu. în această conjunctură și struc- tură a guvernului, vocea reprezentantului P.C.R. în guvern putea fi pusă în minoritate ceea ce convenea intențiilor cercurilor burghezo-moșieiești interesate în menținerea intactă a structurii social-economice și a regimului politic de stat burghez. Această tentă conservatoare își punea uneori amprenta și asupra unor acțiuni de politică externă. Prin nedesemnarea unor membri marcanți care să facă parte din delegația guvernamentală plecată la Moscova pentru a semna armisti- • Vezi in acest sens, manifestele și circularele pe care conducerile celor două partide le trimit organizațiilor lor județene și comunale imediat după 23 August 1944, reproduse și in presă la Începutul lui septembrie 1944. , www.dacoromamca.ro 2150 TRAIAN UDREA 6 țiul8 9, prin refuzul de constituire a unui guvern de coaliție democratică antifascistă, principalele partide politice burgheze urmăreau să nu anga- jeze decisiv și direct responsabilitatea lor politică atît în opera de guver- nare propriu-zisă cît și în parafarea condițiilor grele ale armistițiului. Nesesizmd sau considerînd ca trecătoare situația politică nou creată de afirmarea puternică pe scena politică a țării a forțelor revoluționare în frunte cu P.C.R. în timpul și ca urmare a victoriei insurecției din August 1944, nutrind iluzia că în cele din urmă vor primi un sprijin eficace din partea cercurilor imperialiste anglo-americane cu stare de spirit antisovie- tică10, fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. înțelegeau să continue, cu alte mijloace și într-o altă ipostază, tactica practicată în anii dictaturii militaro-fasciste de neangajare directă, responsabilă la soluționarea gravelor probleme social- economice cu care era confruntat poporul român după 23 August 1944. în concepția fruntașilor P.N.Ț. și P.N.L., partidele lor nu trebuiau să-și asume responsabilitatea guvernării directe care în condițiile economice și financiare grele cu vizibile tendințe de înrăutățire ar fi putut duce la ,,uza- rea” lor politică. Pornind de la aceste considerente, P.N.Ț. și P.N.L. au preconizat menținerea în funcție a primului guvern Sănătescu, alcătuit în majoritate din generali, pe întreaga perioadă a războiului sau chiar pînă la încheierea tratatului de pace. Necesitățile legate de mobilizarea resurselor materiale și umane ale țării pentru participarea, într-o măsură corespunzătoare intereselor națio- nale ale țării, la războiul antihitlerist, de reconstituire din temelii a unei Românii democratice, de refacere cît mai grabnică a economiei naționale reclamau însă concentrarea, tuturor partidelor și organizațiilor democra- tice într-un unic, uriaș și plin de sacrificiu efort național. Se impunea deci o reconsiderare a sistemului de alianțe politice creat înainte de 23 August 1944, în sensul unirii și cooperării tuturor forțelor naționale antifasciste în cadrul unui guvern de largă concentrare democratică11. Pornind de la aceste considerente de interes național, din inițiativa P.C.R., Grupul patriotic antihitlerist12, în primul său manifest public lansa chemarea la „lărgirea Blocului Național Democratic într-un front național patriotic unic pentru ca toate elementele luptătoare să poată participa”13. P.C.R. și celelalte forțe revoluționar-democratice considerau că efortul cerut de participarea României la războiul antihitlerist pînă la victoria finală, defascizarea energică și democratizarea în profunzime a 8 în mod curent, se apreciază că B. Știrbei și C. Vișoianu reprezentau partidele burgheze In delegația română prezentă la Moscova, dar In realitate nici unul dintre ei nu făcea parte din conducerea P.N.Ț. sau P.N.L., ei puțind, cel mult, să apară ca purtătorii de cuvlnt ai acestor partide. 10 Spre a spori interesul cercurilor de afaceri occidentale pentru soarta României bur- gheze, fruntașii P.N.Ț. și P.N.L., chiar și regele, In declarațiile făcute corespondenților presei străine se declarau adepțil atragerii In condiții avantajoase a noi capitaluri străine In economia națională. lx I. Scurtu, Poziția P.C.R. față de partidele ..istorice" In timpul primului guvern Sănă- tescu, In „Analele Univ. București”, seria St. Soc., t. XVI/1965. 12 Constituit pe baze ilegale la sflrșitul lunii iunie 1944 din P.C.R., P.S.D. și din orga- nizațiile neacceptate de fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. de a face parte din B.N.D., adică : Frontul Plugarilor, Madoszul, partidul socialist-țărănesc Ralea, Apărarea Patriotică, Uniunea Patrioți- lor. 13 „Luptătorul”, organ al județenei P.C.R. Ilfov, 10 septembrie 1944. www.dacoromanica.ro 7 îndepărtarea partidelor burgheze din viața politica 2151 aparatului de stat, a întregii vieți politice a țării, redobîndirea independen- ței și suveranității depline a țării noastre se puteau realiza în condiții optime de către o coaliție de forțe care să cuprindă toate partidele poli- tice democratice ale țării. în acest scop, la 24 septembrie 1944, P.C.R. lansează un proiect program pe care-1 propune ca platformă de acțiune a tuturor partidelor și organizațiilor democratice unite într-un front națio- nal democrat. Platforma program propusă de P.C.R.14, cuprindea, în esență, o suită de prevederi menite să înfăptuiască un regim democratic antifascist, (ceea ce implica democratizarea aparatului de stat, lichidarea tuturor rămășițelor fascismului din viața politică, din legislația țării, urmărirea și pedepsirea criminalilor de război etc.) să asigure participarea României la războiul antihitlerist, să pună temeliile reconstrucției pe baze mai demo- cratice decît în trecut ale economiei naționale (pe primul plan se situau o reformă agrară radicală și preluarea sub controlul statului a unor ramuri industriale) dar fără a atinge caracterul predominant al relațiilor capita- liste în industrie, agricultură și comeiț. Atitudinea negativă a principale- lor partide politice burgheze — P.N.Ț. și P.N.L. față de platforma-pro- gram propusă de P.C.R. (platformă însușită de P.S.D., de sindicatele revoluționare, Frontul Plugarilor, Uniunea Patrioților, Madoszul, Apăra- rea patriotică etc., care se vor reuni la 12 octombrie 1944 în Frontul Național Democratic), de a participa activ și constructiv la făurirea unei noi Românii democrat-populare va reduce simțitor, imediat după eveni- mentele din August 1944, posibilitățile principalelor partide burgheze de a juca în perspectivă un rol important în viața politică a țării. Refuzul P.N.Ț. și P.N.L. de a adera la programul transfoi mărilor democratice cuprins în platforma F.N.D.15 va precipita procesul delimi- tărilor, clarificărilor și cristalizării a două linii, în fond a două tabere în rîndul forțelor politice care participaseră la insurecție și care pînă atunci giraseră în comun activitatea primului guvern Sănătescu. Se produce o delimitare decisivă. Luînd act de refuzul P.N.Ț. și P.N.L. de a adera la platforma program de guvernare democratică, Consiliul național al F.N.D. ia hotărîrea la 13 octombrie ca cei doi reprezentanți ai P.C.R. șiP.S.D. în guvern ,,să aducă la cunoștință d-lor luliu Maniu președintele Partidu- lui național-țărănesc și Constantin I.C. Brătianu președintele Partidului național-liberal desființarea Blocului național democrat, care devenise o stavilă în calea dezvoltării poporului român și îndeplinirii sarcinilor isto- rice care stau în fața noastră”16 * * 19. La 16 octombrie 1944, reprezentanții P.C.R. și P.S.D. își prezintă demisia din guvern ceea ce determină criza de guvern și declanșarea de către F.N.D. a luptei pentru formarea unui guvern de largă coaliție poli- tică. M „Sclntcia”, 26 septembrie 1944. 15 Pornind de la necesitatea antrenării, dacă era posibil, a tuturor partidelor și organizații- lor democratice ale țârii, Consiliul național al F.N.D., In ședința de constituire din 12 octombrie 1944, reînnoiește apelul făcut principalelor partide politice burgheze de a adera la platforma program a F.N.D. 19 ,,Scintcia”, 14 octombrie 1944. www.dacoromanica.ro 2152 TRAIAN UDREA 8 între timp, P.N.Ț., principalul partid politic burghez, lansează pro- priul său program de acțiune care statua refuzul acestui partid de a sub- scrie la orice dezvoltare progresistă a țării. Declarîndu-se în principiu cre- dincios programului său antebelic care cuprindea formal unele reforme economice în domeniul agrar, industrial și bancar fără a oferi soluții adec- vate și viabile, P.N.Ț. refuza în fapt să țină seama de schimbările pro- funde petrecute în raportul de forțe pe plan intern și internațional în anii celui de-al doilea război mondial și prin aceasta bara posibilităților reale ale partidului de a juca un rol și a participa la procesul transformărilor revoluționar-democratice în curs de desfășurare. Fără a recurge momentan la republicarea programului său, P.N.L. într-o serie de declarații, de întru- niri și în presă a manifestat și el același refuz obstinent de a ține seama de noile realități istorice17. în măsura în care fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. nutreau iluzia posibi- lității menținerii la putere a primului cabinet Sănătescu chiar și în con- dițiile retragerii girului celor două partide muncitorești, coaliția forțelor democratice grupate în F.N.D. s-a decis să mobilizeze toate forțele pen- tru doborîrea de la cîrma țării a guvernului Sănătescu și instalarea sub presiunea revoluționară a maselor a unui guvern democratic18. în ciuda sprijinului primit din partea regelui, primul guvern Sănătescu este obligat să părăsească la începutul lunii noiembrie 1944 scena politică a țării. Prima încercare de forțe provocată de refuzul P.N.Ț. și P.N.L. de a ține seama de noul raport de forțe și de marile cerințe ale dezvoltării democra- tice a țării s-a soldat, astfel, cu un prim și decisiv succes al forțelor revo- luționar-democratice grupate în F.N.D. Noul cabinet, deși prezidat tot de generalul C. Sănătescu se prezenta într-o compoziție și avea un caracter sensibil diferit în raport cu fostul cabinet răsturnat de valul luptei revoluționare. AI doilea guvern Sănătescu era, așa cum militase P.C.R. încă din vara anului 1944, (dar cum nu se putuse realiza la 23 August 1944 din cauza poziției obstrucționiste a lui Maniu) un guvern de coaliție democra- tică cu participarea directă a reprezentanților principalelor partide și gru- pări burgheze și muncitorești. Pentru prima oară în istoria țării la guvern va participa un important grup (cca. o treime din portofolii) de reprezen- tanți ai P.C.R. și P.S.D. și ai altor forțe democratice grupate în F.N.D.19. 17 18 * 17 Spre deosebire de P.N.Ț., care se bucura incă de relativ numeroase simpatii Îndeosebi in rindul unor pături și categorii sociale burgheze și mic burgheze și ai cărui aderenți In majori- tate vor urma imediat după 23 August 1944 indicațiile președintelui partidului I. Maniu, la liberali, care Intr-o serie de județe, orașe și comune rurale intlrzie să-și reconstituie pe baze legale organizațiile locale, existau mari disensiuni, In fapt se contura existența a două viitoare partide : cel al vechilor liberali credincioși președintelui In funcțiune C.I.C. (Dinu) Brătianu, și cel con- dus de fostul secretar general al P.N.L. Gh. Tătărăscu care grupa majoritatea elementelor dina- mice din partid ce se declarau favorabile adoptării liberalilor la noua situație politică creată după 23 August 1944, participării și deci păstrăriț chiar și In minoritate a controlului asupra unor instituții guvernamentale și al unor verigi ale aparatului de stat local. 18 O desfășurare pe zile a manifestărilor și demonstrațiilor pentru un nou guvern de coali- ție, democratică este prezentată In lucrarea Din cronica unor zile istorice, București, Edit. Academiei, 1971, p. 168 — 174. 18 însăși acceptarea In lotul F.N.D. a unor miniștri sau subsecretari de stat aparținind unor grupări sau organizații democratice cu care P.N.Ț. și P.N.L. refuzaseră să colaboreze In vara anului 1944 (ne referim la reprezentanți ai sindicatelor, Frontului Plugarilor, Uniunii Patrio- tice etc.) era o dovadă a eșecului Înregistrat de forțele reacționare In Încercarea lor de a bara drumul spre putere reprezentanților forțelor revoluționar-democratice. www.dacoromanica.ro 9 îndepărtarea partidelor burgheze din VIAȚA POLITICA 2153 Față de numai doi reprezentanți ai P.C.E. și P.S.D. desemnați ca miniștri de stat fără portofoliu și față de prezența vremelnică20 ca ministru de jus- tiție ad interim a lui L. Pătrășcanu, în noua echipă guvernamentală erau prezenți numeroși titulari în unele cazuri ai unor departamente cheie (de pildă, prezența la ministerul comunicațiilor a reprezentantului P.C.E. Gh. Gheorghiu-Dej). Nu trebuie omis, pe de altă parte, că în focul luptei pen- tru răsturnarea primului guvern Sănătescu forțele revoluționar-democra- tice pornind de la necesitatea defascizării și democratizării țării au trecut la îndepărtarea a numeroase elemente colaboraționiste preluînd sub con- trolul lor un important număr de prefecturi și primării, ai căror noi titu- lari, reprezentanți ai F.N.D., vor acționa în viitor ca elemente ale noii puteri revoluționar democratice21. Încercînd, fără rezultat, să determine adoptarea de către guvern în plenul său a unor măsuri de ,,ordine” represive contra organelor locale de stat alese de populație, precum și contra acțiunilor de ocupare și preluare în folosință de către țărani a pămînturilor și bunurilor agricole părăsite, reprezentanții P.N.Ț. și P.N.L. în cel de al doilea guvern Sănătescu se izbesc de opoziția fermă a reprezentanților F.N.D. Ca exponenți ai inte- reselor claselor exploatatoare, vădit lezate de avîntul luptei revendicative a maselor largi de la orașe și sate, și apreciind că al doilea cabinet Sănă- tescu prin compoziția sa nu putea să asigure menținerea sau, ca în Moldova, restaurarea „ordinei burgheze”, conducerea principalelor partide politice recurge la sfîrșitul lunii noiembrie 1944 la o soluție extremă. Fruntașii P.N.Ț. și P.N.L. determină pe generalul C. Sănătescu să prezinte rege- lui — fără a se consulta în acest sens cu miniștrii F.N.D. din guvern — demisia cabinetului prezidat de el. Era declarată, astfel, o nouă criză guver- namentală, pe care cercurile reacționare încurajate de intervenția trupelor engleze la sfîrșitul lunii noiembrie 1944 în războiul civil din Grecia o doieau rezolvată în condiții mai favorabile decît cea precedentă. Invocîndu-se imposibilitatea și neviabilitatea unui guvern „etero- gen” în care se confruntau deschis și în permanență două tabere cu orien- tare diferită, cercurile reacționare, sub pretextul asigurării unei guvernări unitare „omogene” au încercat să strecoaie la putere un așa-zis guvern de tehnicieni, formal neînregistrați în vreun partid. Prin aceasta, fruntașii principalelor partide politice, bucurîndu-se de concursul cercurilor pala- tului, scontau să elimine de la guvernare pe reprezentanții F.N.D. și, în același timp, să evite uzura propriilor lor cadre. Așa-zisul cabinet de teh- nicieni22 putea fi controlat și influențat decisiv dinafară de cercurile poli- tice burgheze. Un astfel de cabinet „neutru” nu era chemat și n-avea căde- rea, în concepția fruntașilor P.N.Ț. și P.N.L., să elaboreze și să treacă la 20 în timp ce se afla la Moscova In fruntea delegației române pentru semnarea armistițiu- lui la 7 septembrie 1944, Lucrețiu Pătrășcanu e Înlocuit din funcția de ministru al Justiției cu un tehnician „neutru”, el rămlnlnd In continuare doar ministru de stat fără portofoliu. Era un semn al tendinței cercurilor politice reacționare că nu intenționau să stabilească o colaborare de durată In guvern cu reprezentanții P.C.R. 21 Procesul instituirii, de jos în sus, pe cale revoluționară, a unor noi organe locale de stat democratice cunoaște un succes deosebit Încă din lunile septembrie-octombrie 1944 In special In județele moldovene, dar și Intr-o serie de importante centre din Dobrogea, Muntenia și Banat. 22 Ca formatori ai cabinetului de „tehnicieni” se avea In vedere intre alții, prințul Știrbei și generalul N. Rădescu, șef al Marelui Stat Major. www.dacoromanica.ro 2154 TRA1AN UDREA 10 înfăptuirea unor reforme structurale a căror „oportunitate” urma a fi luată în seamă abia după război. A doua criză de guvern, provocată, după cum am arătat, de fruntașii principalelor partide burgheze, nu s-a soldat însă cu rezultatele scontate de aceștia. La sfirșitul lunii noiembrie și începu- tul lunii decembrie 1944, forțele revoluționare cuceriseră noi și importante poziții. Majoritatea prefecturilor și primăriilor orașelor cele mai impor- tante ale țării trecuseră sub controlul reprezentanților F.N.D. Forțele conservatoare și-au dat seama atunci că prelungirea crizei lucra împotriva lor, de aceea părăsind atitudinile veleitare de la începutul crizei, ei încep consultații cu reprezentanții F.N.D. pentru ieșirea rapidă din criză și constituirea grabnică a unui nou guvern. în condițiile interne și internaționale existente, forțele revoluționar democratice grupate în F.N.D. au apreciat că necesitățile de ordin econo- mic și politico-militar impuneau menținerea formulei guvernamentale ce stătuse la baza constituirii celui de-al doilea guvern Sănătescu. F.N.D. a condiționat însă rămînerea reprezentanților săi în minoritate și în noul guvern, de recunoașterea și legalizarea situației existente de fapt la nivelul prefecturilor și primăriilor în sensul recunoașter ii și confirmării în posturi a reprezentanților F.N.D. aleși de populație pînă la acea dată. Deoarece fruntașii partidelor burgheze și însăși premierul nou desemnat generalul N. Rădescu invocau menținerea pe viitor a „liniștei” ca o condiție sine qua non a stabilității guvernamentale, forțele democratice au acceptat să suspende temporar acțiunile de desemnare de jos în sus, pe cale revolu- ționară, a noi prefecți și primari în schimbul angajamentului miniștrilor burghezi din noul guvern Rădescu de a trece la elaborarea și adoptarea unor legi și măsuri democratice. S-a preconizat, astfel, ca noul guvern să adopte o nouă lege de purificare a administrației de stat, să adopte un statut al naționalităților, o nouă lege de organizare sindicală, noi reglemen- tări privind contractele de muncă în industrie și agricultură etc. încercările de forță ale principalelor partide politice burgheze se soldaseră așadar cu o deteriorare accentuată a pozițiilor lor în guvern și în afara guvernului. în raport cu situația existentă imediată după 23 August 1944, forțele revoluționar-democratice obținuseră punerea în practică, chiar dacă nu în cadrul foarte larg, reprezentativ, propus de plat- forma-program din septembrie 1944, a formulei guvernamentale de coali- ție democratică preconizată de P.C.R. încă înainte de 23 August 1944. în al doilea guvern Sănătescu ca și în noul cabinet Rădescu F.N.D. deți- nea circa o treime din portofolii. Controlul realizat însă de F.N.D. asupra majorității23 prefecturilor și primăriilor urbane, iar în unele regiuni și a celor rurale au permis accesul maselor revoluționare la activitatea unor importante verigi locale ale aparatului de stat. Se creaseră, astfel, încă înainte de 6 martie 1945, condițiile transformării vechii organizări admi- nistrativ politice în instrument al noii puteri revoluționar democratice. P.C.R. și celelalte forțe democratice își sporeau de la o zi la alta rîndurile, cucereau noi adeziuni. Clasa muncitoare, organizată în Frontul Unic 23 Clnd facem această afirmație ne referim atlt la situația existentă pe teritoriul aflat sub controlul directa! guvernului, cît și la faptul că cei 11 prefecți și celelalte organe ale puterii de stat din nordul Transilvaniei fuseseră desemnate de consiliul local F.N.D., deci urmau orien- tarea politică a forțelor revoluționare democratice grupate in F.N.D. www.dacoromanica.ro 11 îndepărtarea partidelor burgheze din viața politica 2155 Muncitoresc exercita deja o influență hotărîtoare asupra evoluției vieții politice a țării în ansamblul ei. Organele locale de stat democratice aflate sub controlul F.N.D., comitetele de fabrică, comitetele țărănești, oficiile județene de adminis- trare a bunurilor agricole părăsite, rețeaua densă și tot mai extinsă a organizațiilor F.N.D. asigurau forțelor democrației exercitarea în fapt a unei a doua puteri, a unei duble puteri, în raport cu elementele și orga- nele aparatului de stat burghez în funcție. în fapt, majoritatea burgheză din guvern nu mai deținea controlul asupra a numeroase organe de stat, în fabrici și pe ogoare sindicatele și respectiv comitetele țărănești înca- drate în Frontul Plugarilor impuneau noi orînduieli democratice. De la nivelul cuceririlor revoluționare democratice deja obținute și consolidate partidele și organizațiile politice grupate în F.N.D. puteau pregăti condițiile democratizării în continuare a vieții politice, aducerii la cîrma țării, la momentul potrivit, a unui guvern de largă concentrare democratică. La începutul anului 1945, au loc conferințe ale uniunilor sindicale în vederea ținerii primului congres liber pe țară al sindicatelor revoluționare. Au loc, de asemenea, conferințe județene ale Frontului Plugarilor care, inițial, urma să-și țină și el congresul la sfîrșitul lunii februarie. Congresul sindical aprobă noul program de guvernare F.N.D. elaborat în cursul lunii ianuarie 1945. La începutul lunii ianuarie 1945, deoarece majoritatea angajamente- lor ce și le asumaseră generalul Eădescu și odată cu el și reprezentanții P.N.Ț. și P.N.L. nu fuseseră duse la îndeplinire, F.N.D. face publică in- tenția si de a reveni asupra „armistițiului” politic ce fusese în vigoare în cursul lunii decembrie 1944 și de a chema din nou masele la înfăptuirea de jos în sus, pe cale revoluționară a revendicărilor democratice pe care majoritatea burgheză din guvern refuza să le onoreze24. în fața forțelor conservatoare și reacționare din guvern și din afara guvernului se ivea din nou alternativa : fie de a satisface revendicările juste ale maselor, fie de a încerca o nouă confruntare cu forțele revoluțio- nare. Principalele partide burgheze au optat în principiu pentru cea de a doua alternativă. După lansarea programului de guvernare F.N.D.25 la sfîrșitul lunii ianuarie 1945, în guvern și în afara guvernului se desfășoară cu o intensi- tate sporită o confruntare vie a punctelor de vedere divergente, dintre reprezentanții F.N.D., pe de o parte, și cei ai majorității burgheze în cap cu generalul Eădescu, pe de altă parte. Dînd o interpretare eronată raportului de forțe pe plan internațio- nal, hotărîrilor luate la conferința de la lalta, încurajate de succesul represiunilor contrarevoluționare, desfășurate în Grecia cu concursul unor unități britanice, forțele reacționare din țara noastră au apreciat greșit în februarie 1945 că sosise momentul unei confruntări dure și decisive cu forțele revoluționar-democratice grupate în jurul F.N.D. Invocînd apelul C.C. al Frontului Plugarilor lansat la 9 februarie 1945 de a se trece la înfăp- 24 Vezi, in acest sens, apelul consiliului național al F.N.D. adresat de Anul nou 1945 tuturor cetățenilor țării. 24 însăși publicarea programului de guvernare al F.N.D. marca intenția forțelor revolu- ționar democratice de a lansa lupta decisivă pentru formarea unui nou guvern care să corespundă noului raport de forțe, a unui guvern F.N.D. www.dacoromanica.ro 2156 TRAIAN UDREA 12 tuirea imediată pe cale revoluționară la exproprierea pămînturilor moșie- rești și împroprietărirea țăranilor fără pămint sau cu pămînt puțin, pre- cum și noile acțiuni populare de instalare a noi prefecți și primari democrați într-o seiie de județe, majoritatea reacționară din guvern în cap cu Eădescu își manifestă deschis hotărîrea de a se împotrivi cu forța valului acțiuni- lor revoluționare, împingînd lucrurile pînă la provocarea unui război civil. Cercurile politice reacționare nutreau iluzia pe cît de periculoasă inteiese- lor naționale pe atît de nefondată că provocarea unor ciocniri sîngeroase și a unei eventuale intervenții a unităților militare sovietice în favoarea forțelor revoluționare vor putea provoca protestul și chiar intervenția cercurilor anglo-americane în afacerile interne ale țării noastre. Această nouă încercare de forțe s-a soldat de asemenea cu o înf rîngere categorică și — de data aceasta — decisivă a forțelor reacționare în sensul că în urma evenimentelor de la sfîrșitul lunii februarie 1945 ultimul guvern cu majoritate burgheză din istoria țării este înlăturat de la putere; s-au deschis perspectivele formării unui guvern de largă coaliție democratică în care rolul precumpănitor avea să-l joace reprezentanții muncitorimii și țărănimii. Bucurîndu-se pînă în ultimul moment de sprijinul cercurilor palatu- lui, fruntașii P.N.Ț. Maniu și P.N.L. Brătianu au fost surprinși de decizia regelui de a accepta formarea cabinetului Groza chiar și în condițiile tre- cerii principalelor partide burgheze în opoziție. Valul luptelor revoluțio- nare, raportul de forțe pe plan intern și internațional, temerea cercurilor palatului că în cazul unui eventual refuz monarhia ar fi fost înlăturată, l-au determinat pe rege să accepte constituirea guvernului de largă coali- ție democratică dr. Petru Groza într-o compoziție net favorabilă forțelor ^evoluționar-democratice. Părăsiți de numeroși aderenți, în unele cazuri de grupări dizidente26, fruntașii principalelor partide politice burgheze calculînd din nou greșit evoluția raportului de forțe pe plan intern și internațional refuză oferta dr. Petru Groza de a participa la noul guvern și trec în opoziție27. Trecerea în opoziție a principalelor partide politice burgheze s-a dovedit o decizie fatală pentru destinul lor politic, ele fiind părăsite de aderenții lor ce trec după 6 martie 1945 în masă în rîndul partidelor și organizațiilor guvernamentale. 26 După repetate Încercări de reconciliere și de revenire — evident pe o poziție fruntașă- In conducerea P.N.L., Gh. Tătărăscu care nu tntrerupsese, in paralel, o serie de contacte cu repre- zentanti ai F.N.D., sfirșește prin a Încheia In februarie 1945 un acord de colaborare cu F.N.D. pentru o eventuală participare la un guvern de coaliție. La rlndul său, fostul președinte al tine- retului P.N.Ț., Anton Alexandrescu aderă la 23 februarie 1945 la F.N.D. In fruntea unei impor- tante grupări dezidente (inițial cu aderenții mai numeroși In județele de munte din Oltenia). Numeroase organizații județene sau comunale P.N.Ț. și P.N.L. trec In masă, la Începutul anului 1945, In rlndul F.N.D. sau ale grupării tătărăsciene. 27 în legătură cu aceasta, ținem să precizăm că celor două partide li s-a oferit cîteva por- tofolii, deci s-ar fi putut constitui Intr-o minoritate burgheză In noul guvern In care majoritatea urma să fie deținută de reprezentanți ai partidelor și organizațiilor ce activaseră In F.N.D. în dorința reunificării forțelor liberale Intr-un singur partid, liberalii brătienești au Înclinat, tn ciuda recomandării făcute de Maniu, spre o participare chiar și In condiții minoritare la guvern. Pentru cîteva sâptămlni chiar, o rudă apropiată a Brătienilor dar In același timp bun prieten și colaborator apropiat al lui Gh. Tătărăscu, D. Alimănișteanu participă In guvernul Groza ca ministru al Finanțelor. El va părăsi guvernul abia in luna aprilie, după elaborarea și adoptarea bugetului pe anul 1945 — 46. www.dacoromaiiica.ro 13 îndepărtarea partidelor burgheze din viața POLITICA 2157 în vara anului 1945, fruntașii P.N.Ț. Maniu și P.N.L. Brătianu deter- mină factorul monarhic să ceară demisia guvernului dr. Petru Groza la 21 august 1945. Guvernul refuză în bloc să-și prezinte demisia și-și con- tinuă activitatea. Speranțele reacțiunii în înlăturarea guvernului democra- tic au fost, astfel, spulberate. Conferința miniștrilor de externe ai marilor puteri ținută la Moscova în decembrie 1945 va recunoaște legalitatea guver- nului Groza, cu recomandarea urgentării organizării primelor alegeri par- lamentare postbelice, regele fiind nevoit să reia contactul cu guvernul Groza28. După eșuarea „grevei” regale și falimentul provocărilor sîngeroase din 8 noiembrie 1945, P.N.Ț. Maniu în special va luneca și mai mult spre o activitate conspirativă, antiguvernamentală, se va transforma într-o rezervă de cadre pentru o eventuală (în fond o iluzorie) intervenție impe- rialistă în România. Campania de defăimare și calomniere a guvernului democratic dr. Petru Groza în fața unor guverne occidentale, transmiterea în străinătate a unor date secrete și dări de seamă asupra situației econo- mico-financiare și politice din România, organizarea unor acțiuni tero- riste și de sabotaj, trecerea la organizarea unei rețele clandestine de „rezis- tență” antiguvernamentală au caracterizat activitatea P.N.Ț. Maniu și P.N.L. Brătianu și de fapt au discreditat și au împins aceste partide la descompunere și faliment public rapid. Procesul foștilor conducători ai P.N.Ț. — Maniu din vara anului 1947 pentru activitate îndreptată împotriva intereselor de stat și ostilitate față de transformările democratice petrecute în țară după 23 August 1944 a fost, în fapt, procesul principalelor partide burgheze, a constituit condam- narea acelor forțe social-politice care se opuneau dezvoltării progresiste, făuririi unei noi Românii democratice și populare. Dizolvarea P.N.Ț., principalul partid politic burghez al țării era consecința directă a incapa- cității organice a acestui partid în ciuda unor sloganuri țărăniste și a unei frazeologii patriotarde de a se adapta noii situații și noului raport de forțe intervenit în urma victoriei insurecției din august 1944. Orientarea sa constantă anticomunistă și contrarevoluționară, după 23 August 1944, încrederea oarbă în sprijinul reacțiunii internaționale, transformarea sa îndeosebi după 6 martie 1945 în principalul loc de con- centrare și manifestare a elementelor reacționare, inclusiv a rămășițelor Gărzii de Fier, în portdrapelul reacțiunii și forțelor contrarevoluționare, au atras concentrarea focului împotriva sa atît din partea puterii populare instaurată la 6 martie 1945 cît și oprobiul opiniei publice românești. în ceea ce privește partidul liberal-Biătianu el încetează după 6 martie 1945 a fi al doilea partid politic burghez al țării. Începînddin vara anului 1945, majoritatea cadrelor liberale, grosul foștilor aderenți trec în rîndurile noului partid liberal — Gh. Tătărăscu. Apreciem că încă din vara anului 1945 locul de al doilea partid politic burghez îl va deține fosta gru- pare tătărăsciană transformată din vara anului 1945 în al doilea partid liberal care prin participarea sa la guvern a căpătat, în ciuda ostilității vădite ce o manifestau față de el cele două partide burgheze „istorice”, 28 Mai pe larg despre aceasta : Gh. Țu^ui, înfringerea de eălre for (ele revolu/ionare a ac/iu- nilor antidemocratice și antiguvernamentale întreprinse de partidele politice reac/ionare și de monar- hie (august 1945-ianuarie 1946) In „Studii”, nr. 6/1967, p. 1093 — 1114. www.dacoromanica.ro 2158 TRAIAN UDREA 14 un ascendent politic și moral asupra tuturor celorlalte partide și grupări politice burgheze 29. Partidul liberal Gh. Tătărăscu a urmat o linie politică oarecum di- ferită pînă la un anumit punct în raport cu cea adoptată de P.N.Ț. Maniu și P.N.L. Brătianu. încă din anii războiului (1942) Gh. Tătărăscu are o serie de inițiative pe linia realizării unei „uniuni sacre” de salvgardarea intereselor României în cazul prezumat al înfrîngerii Germaniei. încercările sale din anii 1942—1944 de a realiza împreună cu cercurile maniste și brătieniste acțiuni pentru scoaterea României din războiul hitlerist au fost primite constant cu ostilitate de aceste cercuri. Maitîrziu el va contacta și va discuta în mai multe rînduri cu reprezentanți ai P.C.R. și ai altor partide și grupări democratice eventualitatea stabilirii unui acord de cola- borare antihitleristă al cărui obiectiv major era scoaterea României din războiul hitlerist înlăturarea dictaturii militare-fasciste și restabilirea drepturilor și libertăților politice fundamentale. După 23 August 1944, după încercări infructuoase de a reveni la conducerea P.N.L. Brătianu, Tătărăscu se decide să reînnoade contactele cu partidele și organizațiile democratice de stingă. Participarea grupării tătărăsciene la guvernul dr. Petru Groza pe lingă faptul că a conferit acestuia un caracter de mai largă concentrare democratică a asigurat antrenarea la activitate guvernamentală și la re- facerea economică a unor cadre cu experiență și cu relații în sinul unor importante cercuri de afaceri din țară și chiar din străinătate. Desfășu- rarea ascendentă a procesului transformărilor revoluționare democratice dincolo de limitele considerate convenabile cercurilor liberale grupate în jurul lui Tătărăscu, concepțiile și interesele de clasă ostile oricărei pel tici de îngrădire și limitare treptată a inițiativei particulare, măsurile economice cu caracter anticapitalist care se vor intensifica mai ales în 1947 au creat o discrepanță tot mai vădită între mersul înainte al revoluției populare și rolul de apărător al intereselor capitaliste jucat de tătărăscieni în cadrul guvernului. Nu trebuie uitat nici faptul că trecerea masivă după 6 martie 1945 în rîndul partidului liberal Gh. Tătărăscu a majorității foștilor mem- bri ai partidului liberal, mulți dintre ei cu stare de spirit reacționară, une- ori vădit anticomunistă, pe lîngă faptul pozitiv al slăbirii și decăderii unuia din partidele burgheze în opoziție, a avut și partea sa negativă, în rîndurile P.N.L. Tătăiăscu căutîndu-și și găsindu-și adăpost și loc de manifestare numeroase elemente reacționare și anticomuniste. Cu prilejul procesului foștilor conducători P.N.Ț. și al altor procese politice a reieșit că mulți funcționari liberali-tătărăscieni au pactizat cu reacțiunea și deci au acționat contra politicii oficiale a guvernului. Fidel apărător al intereselor burgheziei, Gh. Tătărăscu și colaboratorii săi au încercat să folosească 2* O amplă analiză asupra istoricului celor două partide burgheze „istorice" o realizează M. Fătu In monografia citată de noi. Autorul, bizuindu-se pe numeroase izvoare In mare parte inedite izbutește să prezinte o varietate de momente și aspecte care au condus la „sflrșitul fără glorie", al acestora. Considerăm Insă, că autorul urmărind Îndreptățit activitatea principalului partid burghez P.N.Ț., a acordat în schimb mai puțină atenție, în fond a subestimat Intr-o oare- care măsură rolul jucat de liberali, nesesizînd în suficientă măsură că principala grupare liberală după 6 martie 1945 n-a mai constituit-o „brătieniștii" aflați în opoziție și jucînd într-adevăr un rol șters, ci „tătărăscienii" aflați în guvern și avlnd sub controlul lor importante posturi în admi- nistrația de stat și în economie. www.dacoromanica.ro 15 îndepărtarea partidelor burgheze din viața POLITICA 2159 pozițiile deținute în guvern și în aparatul de stat împotriva procesului transfoi mării or revoluționare democratice în curs. în aceste condiții, treptat laturile constructive ale colaborării forțe- lor revoluționare democratice cu membrii partidului liberal Tătărăscu diminuează, dezvoltîndu-se treptat o serie de contradicții și asperități care, în lumina pregătirii trecerii la înfăptuirea sarcinilor revoluției socialiste, făceau incompatibilă prezența pe mai departe în guvern a reprezentanților burgheziei. La 6 noiembrie 1947, în urma votului parlamentului de neîncredere în miniștrii liberali, aceștia sînt excluși din guvern și înlocuiți cu reprezen- tanți ai partidelor consecvent democratice. * Încercînd un bilanț al acestei succinte treceri în revistă a principa- lelor momente și împrejurări care au condus la diminuarea treptată a rolu- lui, iar apoi la înlăturarea definitivă a partidelor politice burgheze din viața politică a României după 23 August 1944 se poate afirma că la înlă- turarea partidelor politice burgheze din viața politică a țării au concurat atît cauze obiective (legate de desfășurarea procesului revoluționar demo- cratic în direcția trecerii la revoluția socialistă) cît și cauze subiective legate de incapacitatea principalelor partide politice burgheze, P.N.Ț. — Maniu și P.N.L. — Brătianu, de a participa constructiv după 23 August 1944 la procesul transformărilor democratice chiar și în cadrul și condițiile în care aceste transformări democratice nu atingeau, ci dimpotrivă prin eli- minarea definitivă a rămășițelor rînduielilor feudale, curățau terenul (desăvîrșindu-se revoluția burghezo-democratică) dezvoltării economice a țării. Situația concretă a țării noastre, faptul că la îndeplinirea obiecti- velor național antifasciste au concurat în anii 1944—1945 alături de toate celelalte forțe ale națiunii, întreaga burghezie (mai puțin — evident — lămășițele organizațiilor fasciste), împletirea după 23 August 1944 a sar- cinilor externe ale purtării războiului antihitlerist, ale efortului general susținut și de durată pentru achitarea obligațiilor asumate prin convenția de armistițiu, cu necesitatea unei defascizări și democratizări energice și totale a vieții publice care să permită declanșarea unui proces de înnoiri democratice concomitent cu prevederile reconstrucției economice, punerea unor temelii cit mai trainice dezvoltării economice ulterioare a țării, însăși efectuarea unor reforme cu caracter social-economic democratice ca refoima agrară, reprezentau obiective de interes național la care bur- ghezia, principalele sale partide politice puteau și trebuiau să-și aducă contribuția. Cramponarea asupra unor formule și soluții depășite istoricește care vizau, în fond, restaurarea realităților economice și social-politice ante- belice într-o lume în mișcare, martoră a unor schimbări profunde, incapa- citatea unor însemnate cercuri burgheze, în special a unei părți a marii burghezii, a principalelor partide politice, de a analiza și de a se adapta, chiar în interesul propriilor lor țeluri, noului raport de forțe — corobo- rată cu iluziile fanteziste despre o miraculoasă intervenție imperialistă care la momentul oportun ar fi putut salvgarda orînduirea capitalistă și regimul www.dacoromaiiica.ro 2160 TRAIAN UDREA 16 politic burghez din România — au împins prematur piincipalele partide burgheze spre căutarea unor soluții inadecvate și nerealiste, le-au grăbit falimentul politic și eliminarea lor de pe scena politică a țării. Semnificativ în acest sens este faptul că P.N.Ț., socotit în perioada interbelică ca purtător al unei orientări mai de stînga decît liberalii și care avusese un rol mai important în pregătirea politică și diplomatică a actului istoric de la 23 August 1944, după această dată a concentrat speranțele majorității cercurilor burgheze din țară și din străinătate dovedindu-se opac față de necesitățile oricăror schimbări democratice și progresiste și ostil colaborării cu forțele democratice de stînga, transformîndu-se în prin- cipalul portdrapel al reacțiunii românești, în vreme ce liberalii (mai ales tătărăscienii) dovedesc relativ o mai mare luciditate și forță de acomodare. în altă ordine de idei, înlăturarea ultimului guvern cu majoritate burgheză și instaurarea la 6 martie 1945 (deci la numai 6 luni după vic- toria insurecției la care își dăduseră o contribuție importantă și partidele politice burgheze, incluzînd aici și majoritatea corpului ofițeresc care prin avere, concepție și educația de castă era atunci de formație burgheză) a guvernului cu majoritate revoluționar-democratică prezidat de dr. Petru Groza se datorește — după părerea noastră nu atît unor necesități revoluționare stringente care ar fi cerut înregistrarea unui succes decisiv în lupta pentru putere într-un moment în care războiul antihitlerist nu era încheiat, cît poziției obstrucționiste adoptată de importante cercuri ale burgheziei în guvern sau în afara guvernului față de o serie de pro- bleme și măsuri la care în mod normal ar fi trebuit să-și dea și ele con- cursul (defascizarea rapidă și totală a aparatului administrativ de stat, urmărirea, arestarea și condamnarea criminalilor de război și în genere a tuturor colaboraționiștilor, înlăturarea tuturor vestigiilor dictaturii fasciste, a legislației fasciste etc., restabilirea în drepturi și despăgubirea victimelor dictaturii fasciste, returnarea unor bunuri jefuite de fasciști, repartizarea judicioasă și în raport cu averea a obligațiilor și sarcinilor ce decurgeau din purtarea războiului și din obligațiile asumate prin con- venția de armistițiu, adoptarea unor reforme și măsuri cu caracter social- economic compensator pentru păturile țărănești cele mai sărace; împotriva împroprietăririlor socotite ca necesare după războiul de independență sau după primul război mondial, s-au ridicat cu vehemență în special libe- ralii brătieniști etc.). Incapabile să sesizeze și mai ales să se adapteze noului raport de forțe intern, dar mai ales internațional, principalele partide politice bur- gheze și îndeosebi P.N.Ț. Maniu au scontat că vor stăvili desfășurarea revoluției populare și că vor restaura regimul politic antebelic ca urmare unei conjuncturi internaționale conflictuale între marile puteri aliate, iluzie ce s-a dovedit aberantă și falimentară și care a împins P.N.Ț. Maniu și P.N.L. Brătianu îndeosebi după 6 martie 1945 în postura de oficii de informații și spionaj puse în slujba cercurilor imperialiste reacționare din occident. Neînțelegînd și incapabile să țină pasul cu mersul evenimentelor interne și internaționale, victime ale anticomunismului lor, devenit tra- dițional, punînd, în perioada anilor 1944—1947, ani de grele încercări și privațiuni pentru poporul român, interesele lor de clasă și ambițiile par- www.dacoromanica.ro 17 îndepărtarea partidelor burgheze din viața politica 2161 tizane de moment mai presus de interesele naționale, partidele politice burgheze — mai puțin gruparea tătărăsciană în anii 1945—1946 — au grăbit prin orientarea și activitatea lor nerealiste desnodămîntul confrun- tărilor de clasă care au condus la îndepărtarea de la putere încă din prima fază a transformărilor revoluționar democratice din România. Absența din guvern, opoziția unor importante cercuri de afaceri burgheze vor produce dificultăți suplimentare în efortul de redresare eco- nomică desfășurat de guvernul Groza după 6 martie 1945, vor crea unele dificultăți suplimentare României la conferința de pace din partea cercuri- lor impei ialiste. Pe de altă parte, prezența masivă încă de la 6 martie 1945 a repre- zentanților maselor muncitoare de la orașe și de la sate în guvern, în organele locale de stat a permis instaurarea și consolidarea puterii revo- luționare populare în România încă în perioada războiului antihitlerist; desfășurarea revoluției populare după 6 martie 1945 va avea loc, astfel, cu sprijinul și de pe pozițiile predominante pe care le ocupă clasa munci- toare și aliații săi în guvern și aparatul de stat. La sfîrșitul anului 1947, în urma îndepărtării tătărăscienilor din guvern, se formează un cabinet democrat-revoluționar omogen. Monarhia fusese instituită în România în condițiile și cu scopul consolidării în continuare a regimului politic burghez de stat, a României moderne. Monarhia s-a încadiat, a slujit, a fost beneficiara și a constituit apanajul regimului politic de stat burghez. înlăturarea definitivă din viața politică a țării a partidelor burgheze, instituirea, îndeosebi în 1947, a unui amplu și tot mai riguros sistem de îngrădire economică și de con- trol muncitoresc a întreprinzătorilor capitaliști oglindeau modificări ire- versibile în raporturile de forțe, creaseră condiții favorabile trecerii la revoluția socialistă. în aceste împrejurări, instituția monarhică complet izolată și neu- tralizată politic devenise un anacronism lipsit de sens, incompatibilă cu progresul social-politic general al țării. Lipsită de oiice sprijin politic organizat în urma desființării partide- lor burgheze, datorită instituirii și consolidării unei administrații de stat și a unui guvern în totalitate democrat-popular, nemaibucurîndu-se de credit și sprijin nici pe plan extern, monarhia nu avea altă alternativă» decît împărtășirea aceluiași destin cu regimul politic care o crease adică, dispariția de pe scena istoriei. Convins de neputința și dezavantajele pe care și le-ar fi atras în cazul unui eventual refuz, regele Mihai semnează la 30 decembrie 1947 actul abdicării sale. Proclamarea Republicii Populare Române reprezenta o încununare a procesului transformărilor revoluționare de după 23 August 1944, a» luptei pentru cucerirea deplină a puterii politice de către clasa muncitoare și aliații săi. Drumul spre făurirea societății socialiste în România era astfel larg deschis. www.dacoromamca.ro 2162 TRAIAN UDREA 18 L’^CARTEMENT DES PARTIS BOURGEOIS DE LA VIE POLITIQUE DE ROUMANIE rEsumE L’abolition de la monarchie a constitue l’acte final de l’^cartement des repr^sentants de la bourgeoisie et des grands propri^taires terriens de la vie politique du pays, a marqu^s l’achevement de la longue lutte men6e entre le 23 aout 1944 et le 30 decembre 1947 par la classe ouvriâre et ses alli^s pour la conquete du pouvoir politique, pour l’instauration du r6gime de democrație populaire en Roumanie. La monarchie avait ete instituie en Roumanie dans Ies conditions et dans le but du renforcement du r^gime politique d’Etat bourgeois de la Roumanie moderne. La monar- chie s’est encadree, a servi et a ete la b&idficiaire du r6gime politique bour- geois. Apres le 23 aout 1944, le dernier monarque a appuyâ toutes les tentatives des forces conservatrices et rdactionnaires â barrer la conquete Progressive du pouvoir politique par les forces r^volutionnaires. Tant â> l’occasion des crises de gouvernement d’octobre-novembre 1944 et de fdvrier-mais 1945, que surtout lors du conflit direct entre le roi et le gouvernement declench^ la 21 aout 1945, la monarchie est sortie vaincue de la confrontation avec les forces r^volutionnaires. Ndanmoins, pour des considerations d’ordre interne et internațional, le dernier roi n’a pu etre chass^s du trâne qu’apres l’6cartement de tous les partis politiques bourgeois de la vie politique du pays. Sans aucun appui de l’intdrieur et de l’extdrieur, la monarchie, dernier vestige d’un r6gime politique hostile au progres et â l’epanouissement des larges masses a 6tâ sans difficultâ liquid<5e. Par suite, le peuple souverain a instaurd la rdpublique populaire, s’engageant .en meme temps â l’6dification de la sociât6 socialiste en Roumanie. www.dacoromanica.ro TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARĂ A ARMATEI ROMÂNE ÎN ANII EDIFICĂRII NOII ORÎNDUIRI ÎN TARA NOASTRĂ DE Col. MIHAI INOAN Lt. maj. ALEXANDRU DUȚU Armata română de astăzi este rezultatul unui complex proces trans- formator a cărui desfășurare s-a înscris organic în ansamblul bătăliilor revoluționare duse de clasa muncitoare și aliații săi, sub conducerea Par- tidului Comunist Român, pentru răsturnarea claselor exploatatoare, cuce- rirea puterii politice și edificarea noii orînduiri pe pămîntul patriei. Teme- iurile obiective ale înfăpturii acestui proces rezidă în necesitatea imperioasă a creării aparatului de stat și instrumentelor de forță menite să slujească revoluția, să apere cuceririle ei, puterea muncitorească-țărănească împo- triva reacțiunii interne și externe. Problema creării unui nou aparat de stat și, în acest cadru, a unei armate menite să slujească puterea revoluționară s-a impus în mod obiec- tiv pentru toate popoarele care s-au angajat să edifice orînduirea nouă. Teza formulată inițial de V.I. Lenin cu privire la necesitatea făuririi unei armate de tip nou — materializată pentru prima dată în cadrul edificării statului socialist sovietic — a căpătat o largă aplicabilitate, în raport de condițiile istorice concrete, în toate țările care au pornit pe calea revolu- ției și construcției socialiste după cel de-al doilea război mondial. Viabi- litatea acestei fundamentări teoretice și-a găsit în zilele noastre o nouă consacrare în Piogiamul Paitidului Comunist Român, care — pe baza analizei profund științifice a experienței istorice și realităților contempo- rane — subliniază că „preluînd puterea politică, proletariatul, în alianță cu celelalte mase muncitoare, trebuie să-și creeze propriile sale instrumente, propria forță armată care să asigure salvgardarea cuceririlor revoluționare împotriva reacțiunii interne și externe”1. Desigur, condițiile concrete în care s-a desfășurat revoluția în fie- care țară, particularitățile organizării statale, tradițiile istorice și alți factori interni au imprimat note de specificitate procesului de făurire a ai matelor lespective, a structurilor organizatorice și spirituale ale acestora, în unele țări, organizația militară a puterii muncitorești-țărănești a fost înfăptuită pe un „teren gol”, după dizolvarea vechilor armate; în altele, 1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dez- voltate și înaintarea României spre comunism, Edit. politică, București, 1975, p. 191. ,.revista DE istorie». Toffi. so. ^W.d^c^bffiânica.ro 2164 MIHAI INOAN, AL DUȚU 2 noua armată s-a constituit pe baza detașamentelor și armatelor de parti- zani care luptaseră împotriva fascismului și pentru victoria revoluției populare ; în unele cazuri s-a realizat o fuziune a detașamentelor și arma- telor de partizani cu mari unități și unități regulate constituite în timpul războiului pe teritoriul și cu sprijinul Uniunii Sovietice. în Eomânia noul organism militar s-a realizat pe calea unor adînci și ample transformări efectuate în ansamblul și în toate componentele— organizatorice, spirituale și de funcționalitate — ale organismului exis- tent. Soluția adoptată de partidul nostru comunist poartă pregnant am- prenta particularităților căilor pe care le-a urmat procesul revoluționar din țara noastră, îndeosebi în ceea ce privește construirea propriului aparat de stat pe calea prefacerii treptate a vechilor instituții statale, a reorgani- zării lor corespunzător cerințelor revoluției.,,Am avut totdeauna grijă — arată tovarășul Nicolae Ceaușescu — ca, menținînd ceea ce este bun, să întărim organele respective, să le reorganizăm pe o bază nouă, revoluțio- nară, să le dăm un conținut de clasă pentru a le transforma în organe ale dictaturii proletariatului, în organe ale puterii muncitorești-țărănești”2. în lumina acestei concepții, PCB a înscris ca un obiectiv strategic al politicii sale, încă din prima etapă a revoluției, transformarea organis- mului militar existent într-o armată proprie orînduirii socialiste. Adopta- rea acestei soluții a fost facilitată de raporturile strînse ale Partidului Comunist Eomân cu armata în perioada ilegalității, de participarea activă a acesteia la înfăptuirea insurecției naționale și la războiul contra Germaniei fasciste3, de dezvoltarea în focul acestor lupte pe un plan superior a legă- turilor dintre armată și popor, de influența exercitată de partidul comunist ca forță politică conducătoare a luptei maselor pentru cucerirea puterii politice și de acțiunea sa directă prin intermediul guvernului revoluțio- nar-democratic, în care deținea rolul politic conducător4. Astfel orientat, procesul de transformare revoluționară a organis- mului nostru militar a evoluat pe o linie ascendentă, adîncindu-se și ampli- ficîndu-se în concordanță cu dezvoltarea întregii opere de edificare a noii orînduiri. Aplicarea creatoare de către PCE a cerințelor generale ale revo- luției a asigurat continuitatea armatei române și, totodată, menținerea în permanență a unei forțe militare pregătite pentru a îndeplini misiunea de apărare a integrității și independenței patriei. Orientarea Partidului Comunist Eomân prefacerile trăiitî de spre prefacerea organismului militar organiskul^ peri' a inclus în prim plan acțiunile de 30 decembrie 1947 reorganizare a armatei pe noi ba- ze, acțiuni cunoscute sub genericul „democratizarea” ai matei5 6. Acestea au vizat integrarea instituției ostășești în ansamblul transformărilor pe care le trăia societatea românească, anga- 2 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dez- voltate, voi. 9, Edit. politică, București, 1973, p. 392. 3 Programul Partidului Comunist Român dc făurire a societății socialiste multilateral dez- voltate ți înaintare a României spre comunism, Edit. pslitică, București, 1975, p. 125. 4 Colonel Constantin Nicolae, locotcncnt-coloncl Petre Ilie, Armata română pe drum de luptă ți victorii, Edit. militară, București, 1973, p. 159 — 160. 6 Armata română In primii ani at revoluției ți construcției socialiste, Edit. militară, București, 1075, p. 30 www.dacaramanica.ro 3 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2165 jarea acesteia în viața politică a țării de partea forțelor revoluționare, mo- delarea ei intr-un instrument de sprijin al puterii revoluționar-democratice a maselor populare, efectuarea unor profunde transformări în educația și configurația moral-politică a corpului de cadre, în relațiile interumane din armată6. Proclamată public în septembrie 1944*, concepția PCR privind democratizarea armatei, s-a materializat în faza inițială prin abolirea unor legi cu caracter reacționar referitoare la sistemul de recrutare6 7, la practica pedepselor corporale8 în armată, la instituirea unor criterii rasi- ale în căsătoriile ofițerilor și subofițerilor români”9. De asemenea, s-a trecut la înlăturarea din armată a unor generali și ofițeri superiori care sprijiniseră deliberat regimul antonescian; în același timp au fost reinte- grați în cadrele active ale armatei unii dintre generalii și ofițerii trecuți în rezervă de Ion Antonescu10. Activitatea depusă în cadrul guvernului de către reprezentanții PCR și ai celorlalte partide democratice reprezentate pentru înfăptuirea acestor măsuri legislative s-a împletit cu preocupările pentru mobilizarea eforturilor armatei, ale întregii țări în războiul antihitlerist pînă la vic- toria finală asupra Germaniei naziste, cu acțiunile de popularizare în rîndurile armatei a ideilor cuprinse în platforma de luptă comună a forțe- lor reunite în Frontul Național Democratic, pentru atragerea militarilor din unitățile aflate în țară la lupta acestor forțe în vederea cuceririi depline a puterii politice. în activitatea sa, Partidul Comunist Român a acordat o deosebită importanță dezvoltării conștiinței cetățenești a militarilor, stimulării răspunderii lor față de interesele generale ale patriei11, obținerii unor îmbunătățiri substanțiale a condițiilor lor de viață, atît ale celor ce luptau pe front, cît și ale celor ce se instruiau în țară, precum și familiilor lor12, acordării de drepturi politice13 militarilor, indiferent de grad, legife- 6 General-maior dr. Constantin Olteanu, colonel dr. Ilie Ceaușescu, colonel dr. Vasile Mocanii, Actiuitatea Partidului Comunist Român în armată 1921—1944, Edit. militară. Bucu- rești, 1974, p. 269 și colonel dr. Vasile Mocanu, colonel Gheorghe Tudor, Aspecte ale politicii Partidului Comunist Român în domeniul mililar in anii 1944—1941, In „File din istoria militară a poporului român”, voi. I, Edit. militară, București, p. 263 — 264. * „Pentru ca armata noastră să-și Îndeplinească cu succes Îndatoririle către țară și neam — se arăta In Apelul CC al PCR publicat In primul număr legal (21 septembrie 1944) al ziarului „Scintcia" — se impune; reorganizarea temeinică a armatei In oștirea noastră trebuie să domnească noul duh de viață democratică, corespunzător năzuințelor și voinței Întregului popor”. 7 „Monitorul oficial” nr. 202 din 2 septembrie 1944, p. 6235. 8 Ibidem, nr. 223 din 27 septembrie 1944, p. 6429. 8 Ibidem, nr. 227 din 2 octombrie 1944, p. 6480. 10 Ibidem, nr. 205 din 6 octombrie 1944, p. 6248. 11 „Ostașii din căzărmi și garnizoane ca și cei de pe front — se arăta In numărul din 21 ianuarie 1945 al organului central de presă al PCR „Sclnteia” — trebuie să-și facă datoria. Fiecare ostaș concentrat sau activ trebuie să se gindească mai Intli la interesele generale ale patriei și apoi la interesele lor personale. întli trebuie distrus definitiv fascismul, iar In urmă fiecare Iși va primi răsplata sa". 12 „Scintcia" din 4 octombrie 1944. 12 ,,într-un stat cu adevărat democratic ofițerii, subofițerii și soldații care sunt cetățeni ai țării trebuie să aibă dreptul de a-și alege conducătorii și de a fi aleși /.../ Dreptul de vot pentru ostași este o necesitate pentru o Românie democratică” / „Scintcia” din 17 decembrie 1944/. în aceeași ordine de idei Rezoluția Conferinței Naționale a PCR din octombrie 1945 preconiza pentru militari „drepturi egale politice cu toți cetățenii țării” /„Sclnteia” din 18 octombrie 1945/. www.dacoromanica.ro 2166 MIHAI INOAN, AL DUȚU 4 rării și aplicării reformei agrare și, în cadrul acesteia, a împroprietăririi cu prioritate a ostașilor aflați pe front14 etc. Pentru realizarea acestor deziderate național-patriotice POR a folosit pînă la 6 martie 1945 o gamă largă de forme și mijloace. Prin intermediul reprezentanților săi și ai celorlalte organizații politice demo- cratice aliate, partidul comunist a acționat oficial pe cale guvernamentală, influențînd unele măsuri ale guvernelor din acea perioadă; a înrîurit considerabil acțiunile Serviciului cultural al Marelui stat major — orga- nism constituit în luna decembrie 1944, destinat și dotat cu mijloacele necesare pentru a desfășura propaganda patriotică în rîndurile militari- lor. Cea mai mare pondere a avut-o însă activitatea directă dusă prin comuniști (sau simpatizanții partidului) și membrii celorlalte organizații democratice care aveau legături nemijlocite cu ostașii, influențarea poli- tică a militarilor prin rețeaua mijloacelor de informare publică: presă, radio etc.15 în condițiile amplificării luptei de clasă, cînd partidele politice bur- gheze încercau pe toate căile să pătrundă în cazărmi, comuniștii au evitat popularizarea activității organizațiilor de partid în armată; fără a face publice acțiunile, ei au reactivat celulele de partid existente în unități încă din anii ilegalității au trecut la înființarea altora noi, în special în cadrul unităților aflate în țară unde condițiile de acțiune erau mai priel- nice. Pentru îndrumarea activității pe tărîm militar au fost înființate, în toamna anului 1944, în cadrul organizațiilor regionale și județene ale par- tidului, comunist, organisme speciale, denumite resoarte militare, precum și un resort militar central inclus în structura organizatorică a C.C. al P.C.R.16. Activitatea patriotică a P.C.R. în armată a avut un profund ecou în rîndurile militarilor, în special printre elementele tinere ale corpului ofițeresc, fapt semnalat, dealtfel, de numeroase rapoarte informative17. După instaurarea guvernului revoluționar-democratic, prezidat de dr. Petru Groza, procesul transformării revoluționare a armatei a căpătat noi dimensiuni. Deținerea de către P.C.R. a rolului conducător în guvern i-a lărgit posibilitățile de acțiune în rîndurile armatei și, ca urmare, prefacerile înnoitoare din cadrul armatei au căpătat un curs tot mai pro- fund. Ele au îmbrăcat, ca dealtfel, în întreaga societate, un conținut gene- ral-democratic, desfășurîndu-se în faze succesive în funcție de raportul de forțe existent în momentul respectiv pe arena luptei politice. Măsurile preconizate de documentele programatice ale P.C.R., ale F.N.D.* au înce- put să fie puse în practică de acum direct prin intermediul guvernului, în al cărui program problemele armatei au fost situate printre cele priori- 11 Arh. ISISP de pe lingă CC al PCR, cota T XXIX-16. 15 General-locotenent Constantin Opriță, Trăsături ale evolu/iei organelor politice din armata Republicii Socialiste România, in Armata Republicii Socialiste România. Tradi/ii și con- temporaneitate, Edit. militară, 1975, p. 133—136. 16 Armata română in primii ani ai revoluției și construcției socialiste, p. 32. 17 Arhiva Ministerului Apărării Naționale (in continuare sursa se va cita astfel : Arh. MAN), fond 1376, dosar 17, f. 307 și fond i, dosar 183, f. 578. * „Guvernul F.N.D. — se arăta in programul de guvernare publicat la 29 ianuarie 1945 in ziarul „Sclnteia” — va reorganiza armata in spirit democratic, eliminind elementele reacțio- nare și fasciste și intronind o ierarhie militară Întemeiată pe principiul autorității morale și alt pregătirii profesionale a comandanților”. www.dacoromanica.ro TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2167 tare. Dr. Petru Groza, președintele Consiliului de Miniștri, arăta astfel că una din cele mai mari sarcini ale poporului și ale guvernului era demo- cratizarea armatei, iar Gheorghe Gheorghiu-Dej menționa într-una din primele ședințe ale guvernului: ,,A treia problemă pe care o socotesc de mare, de foarte mare importanță, este problema armatei, problema reor- ganizării armatei. Trebuie să facem în așa fel incit armata noastră să simtă întreaga căldură a poporului, întregul sprijin al poporului”18 19. Abordarea într-un spirit nou a problemelor militare și-a găsit o reflectare mai largă și în ordinele și instrucțiunile conducerii superioare a armatei. în scopul intensificării activității sale în rîndurile armatei, partidul a îmbunătățit cadrul organizatoric al îndrumării acestei activități, atît la nivelul Comitetului Central cît și în plan teritorial și local. Pentru orga- nizarea și desfășurarea activității politico-educative în armată, pentru promovarea ideilor revoluționare ale partidului printre militari — factor esențial în afirmarea armatei ca instrument de sprijin al noului regim — în structurile organizatorice ale armatei a fost introdus un aparat special destinat acestui scop, denumit curent „Aparat pentru educație, cultură și propagandă” (ECP)*. Introducerea acestui organism, care a acționat de la început sub îndrumarea PCE, a avut un rol deosebit în amplificarea influenței partidului în rîndurile militarilor, în mobilizarea lor la înfăptui- rea sarcinilor revoluției populare. Pentru început aparatul pentru E.C.P. a fost introdus, din necesități politice și din insuficiența personalului necesar încadrării, numai în cadrul comandamentelor, marilor unități și unități aflate pe front și a cîtorva comandamente aflate în țară. Ca organ central al aparatului pentru E.C.P. a fost înființată, în cadrul Ministeiului de Eăzboi, Direcția superioară a educației, culturii și propagandei, iar la comandamentele de mari unități au fost constituite servicii pentru educație, cultură și propagandă, ai căror șefi erau în același timp și ajutoare ale comandanților pentru educație ; (ulterior au fost denumiți comandanți secunzi pentru educație); în unități și subunități pînă la companie (similare) inclusiv, a fost introdusă funcția de ajutor al comandantului pentru activitatea culturală și educativă. Aparatul pentru E.C.P. a fost învestit cu largi competențe. Direcția supe- rioară pentru E.C.P. elabora programele și tematicile lecțiilor și con- ferințelor ce urmau a fi ținute în fața militarilor, edita cărți, broșuri, ziare destinate armatei, se îngrijea de dotarea unităților și subunităților cu materialele necesare muncii cultural-educative; serviciile pentru E.C.P. de la marile unități erau învestite cu atribuții de conducere și îndrumare a activității educative, șefilor lor conferindu-li-se drepturi administrative și disciplinare corespunzătoare, precum și posibilitatea de a lua legătura directă cu Direcția superioară pentru E.C.P. trecînd peste subordonarea ierarhică, pentru toate problemele referitoare la educația militarilor din subordine18. 1B „Scînteia", nr. 164 din 11 martie 1945. * instituirea acestui organism a fost hotărltă Încă din prima ședință a guvernului demo- cratic, la cererea reprezentanților PCR din guvern, pregătită de măsurile politico-organizatorice din lunile martie-mai 1945 și consfințită prin ordinul general al Ministerului de Război nr. 29 «lin 8 mai 1945. 19 Arh. MAN, fond E.C.P., dosar 44/1945, f. 16 — 17. Instrucțiunile nr. 20220 din 16 mai 4945. www.dacoromanica.ro 2168 MIHAI IOAN, AL. iDUȚU 6 în toamna anului 1945 aparatul politic a fost extins în întreaga armată română. Direcția superioaiă pentru E.C.P. a fost transformată în Inspectoratul general al armatei pentru educație, cultură și propagandă20, ale cărui ordine erau de această dată obligatorii nu numai pentru organele aparatului politic, ci și pentiu toți ceilalți comandanți sau șefi militari, ceea ce implica și angajarea lor directă în executarea activităților de pro- pagandă și educație în unitățile respective 21. Activitatea partidului în armată a fost ridicată pe noi trepte după Conferința Națională a P.C.R. din octombrie 1945, care a schițat sarci- nile imediate și de perspectivă în vederea sporirii influenței partidului în rîndurile militarilor și atragerea acestoia tot mai mult la viața politică a țării. A fost considerabil îmbunătățită munca de îndrumare de către orga- nele centrale și locale a activității comuniștilor din armată și a aparatului de educație, cultură și propagandă22. Ca urmare, în perioada următoare P.C.R. și-a întărit pozițiile în cadrul oștirii, influența sa politică a sporit considerabil printre militari. La rîndul său, aparatul politic a înregistrat serioase mutații calitative. Tot mai mulți lucrători ai aparatului E.C.P. au devenit membri de par- tid. La împlinirea a doi ani de la înființarea Inspectoratului general al armatei pentru E.C.P., aparatul politic a fost citat prin ordin de zi pe armată și apreciat ca „un adevărat motor al tuturor sectoarelor de acti- vitate ale oștirii și un sprijin de neprecupețit pentru comandanți”23. La baza acestei aprecieri a stat desigur munca tuturor lucrătorilor poli- tici care în cei peste doi ani de activitate au organizat peste 254 000 de convorbiri cu militarii, peste 352 000 de ore ale ostașului, peste 11 000 de mitinguri, au editat 61 000 de gazete de perete și numeroase alte mij- loace de agitație și propagandă care au contribuit la educarea și influența- rea politică a militarilor 24 Concomitent cu activitatea desfășurată în direcția influențării poli- tico-ideologice a militarilor, cu preocupările pentru dezvoltarea cadrului organizatoric necesar exercitării înrîuririi comuniștilor din interiorul orga- nismului militar, Partidul Comunist Român a acordat o deosebită atenție efectuării unor prefaceri radicale în fizionomia politico-morală a corpului de cadre militare, ca o problemă centrală a reorganizării armatei pe baze revoluționare. Concepția partidului în această problemă, soluțiile adoptate și obiectivele concrete ale activității sale în domeniul respectiv — consti- tuind o reală contribuție la dezvoltarea teoriei marxist-leniniste asupra construcției militare — au fost formulate cu. toată claritatea în documente programatice ale partidului și ale guvernului revoluționar democratic, în analizele sistematice făcute la C.C. al P.C.R., au fost larg explicate și susținute prin organul central de presă al partidului comunist și prin alte publicații. Exprimînd punctul de vedere al guvernului democratic și implicit al partidului comunist în domeniul vizat, președintele Consiliului de Miniștri, dr. Petru Groza, sublinia” :,,Problema cadrelor militare ne preocu- 20 Arh. MAN, fond 465, dosar nr. 3, f. 78. 21 Armata română in primii ani ai revolufiei șl construc/iei socialiste, Edit. militară,. 1975, p. 64 — 65. 22 Ibidem. 23 Arh. .MAN, fond 333, dosar nr. 39, f. 69 — 70. 24 Ibidem. www.dacoromanica.ro 7 transformarea revoluționară a armatei romane 2169 pă cu toată seriozitatea. La bază avem principiul unei noi concepții, noi discipline și noi ierarhii, bazată pe superioritatea priceperii în arta militară, izvorîtă din unitatea de interese dintre conducere și popor \... \ promovînd în posturi de conducere elementele sănătoase și democratice care se disting atît prin iubirea față de popor cît și prin cunoașterea artei militare 25 26. Pentru promovarea fermă a cerințelor partidului comunist în acest domeniu au avut o însemnătate deosebită concluziile formulate și indicațiile date de Plenara C.C. al P.C.R. din 25—28 ianuarie 1946. Dezbătînd pro- blemele de bază ale activității partidului în rîndurile armatei, ale desfă- șurării procesului transformator din domeniul militar, plenara a stabilit un complex de măsuri pentru aplicarea în continuare a criteriului politico- moral, cît și cel profesional în soluționarea și promovarea cadrelor, precum și pentru primirea celor corespunzătoare în rîndurile partidului*. Politica partidului comunist în problema cadrelor militare a fost materializată prin acțiuni care au căpătat contururi concrete pe urmă- toarele direcții : menținerea și utilizarea cadrelor care și-au dovedit ata- șamentul față de idealul reclădirii României pe baze democratice și care posedau o calificare profesională corespunzătoare ;2<1 eliminarea treptată din aimată a cadrelor impenetrabile la înnoiri; reactivarea unor cadre îndepărtate de regimul antonescian pentru manifestări de desolidarizare de politica acestuia; integiarea în r'mdul cadrelor active și de rezervă a ofițerilor și subofițerilor din cele două divizii de voluntari — „Tudor Vla- dimirescu” și „Horia, Cloșca și Crișan” — ,precum și a altor militanți antifasciști care au luptat în mișcarea de rezistență antihitleristă din țaia noastră și din alte țări27; formarea în școlile militare a unor cadre noi, cu preferință a tinerilor proveniți din rîndurile muncitorilor și țăranilor; educarea întregului corp de cadre militare în spiritul loialității față de regimul revoluționar democratic, al îndatoririlor și răspunderii față de popor. în spiritul acestei politici în perioada 1945—1947 au fost efectuate considerabile modificări în compoziția corpului de cadre, cuprinzînd atît structurile politico-sociale cît și cele profesionale și pe vîrste. Au fost promovați în grade și funcții numeroși ofițeri și subofițeri care, deși formați la școala veche, demonstraseră prin fapte hotărîrea lor de a sluji noul stat român ce se clădea. De asemenea, prin trecerea armatei la organizarea de pace, precum și datorită altor necesități, au fost puse în „cadru disponi- bil” peste 17 000 de cadre militare28. Ulterior, o parte a acestora au rămas în poziția de pensionari militari, alții s-au recalificat în diferite funcții din economia națională, iar unii, a căror îndepărtare din armată se dove- dise a fi neîntemeiată, au fost rechemați, pentru un timp, în rîndul cadrelor active. 25 Democratizarea armatei, îndrumări pentru munca aparatului de cultură, educație și propagandă, București, 1945, p. 23 — 24. * în august 1946, existau in armată 3 100 membri de partid, dintre care 900 erau ofițeri, 1300 subofițeri și 900 soldați. 26 General-locotenent Ion Coman, întărirea continuă a legăturii dintre armată și popor — componentă a operei de făurire a noii organizații militare. In Momente din făurirea și întărirea armatei Republicii Socialiste România, Edit. militară, București, 1970. 22 Decretul-lege nr. 320/25 aprilie 1945 ; Decretul-lege nr. 666/15 august 1945 ; Legea nr. 314/25 august 1947. 28 Arh. MAN, fond Bibliotecă, litera B, cota 113, p» 30 — 41. www.dacoromanica.ro 2170 MIHAI INOAN, AL. DUȚII 8 Ca urmire a măsurilor întreprinse, spre sfîrșitul anului 1947, după originea socială, proveniența ofițerilor era următoarea : 6 % din muncitori, 23% din țărani săraci și mijlocași, 43% din funcționari și liber profesio- niști, 18% din chiaburi, 10% din moșieri și capitaliști. Tot atunci, în rîndurile ofițerilor erau 5,55 % cadre noi, provenite dintre voluntarii care au luptat pe frontul antihitlerist în cadrul armatei române și a armatelor aliate ori în cadrul mișcării de rezistență din diferite țări. în rîndurile subofițerilor erau 7,5% cadre noi, provenite dintre soldații și gradații, care s-au distins în timpul luptelor și în alte acțiuni și care au urmat cursuri scurte de pregătire militară și politică Dincolo de aceste schimbări, reflectate în cîteva date de ordin sta- tistic, se cer a fi subliniate mutațiile adînci produse în profilul politico- moral al corpului de cadre militare, oglindite pregnant și convingător în faptul că majoritatea covîrșitoare a cadrelor armatei noastre — de toate gradele — s-a situat de partea forțelor revoluționare, în lupta pentru reclădirea Eomâniei pe baze noi, democratice. Această poziție s-a făcut simțită încă în perioada luptei pentru instaurarea unui guvern al Fron- tului Național Democratic, cînd cadrele militare — armata, în general — s-au desolidarizat de încercările unor cercuri reacționare de a înăbuși voința maselor populare * *. Eeferindu-se la rolul și poziția armatei în perioada dată, tovarășul Nicolae Ceaușescu arăta că : „Paralel cu partici- parea activă pe front, în luptele duse cot la cot cu armata sovietică pentru eliberarea întregului teritoriu al țării și apoi pentru eliberarea Ungariei și Cehoslovaciei, pînă la victoria finală asupra Germaniei hitleriste, armata română a îndeplinit o importantă misiune patriotică, revoluționară, acți- onînd alături de popor, de clasa muncitoare, de forțele democratice ale societății, pentru înfrîngerea împotrivirii reacțiunii și cucerirea puterii politice de către proletariat în alianță cu țărănimea muncitoare, cu toate categoriile de oameni ai muncii” 30. Acumulînd în viața cotidiană, în modul de a gîndi și a acționa înnoi- rile revoluției populare, armata s-a subordonat neabătut guvernului demo- cratic instaurat la 6 martie 1945, s-a dovedit a fi un sprijin credincios al acestuia. Angajamentul luat de armată cu prilejul întoarcerii unităților și marilor unități de pe front, situarea ei de partea guvernului pe timpul așa-zisei „greve regale” din toamna anului 1945, participarea ei Ia acțiu- nile de refacere economică a țării**, sprijinul și votul acordat forțelor poli- tice coalizate în Blocul Partidelor Democratice constituie dovezi conclu- dente ale poziției armatei ca o componentă a ansamblului forțelor ce 29 Arh MAN, fond Direcția personal, dosar nr. 1, voi. 2, f. 9. 29. * Slnt semnificative in acest sens : Declarația publică a unui grup de generali și ofițeri superiori, avînd funcții de mare răspundere In armată, de desolidarizare de acțiunile guver- nului Nicolae Rădescu care a Încercat să înăbușe cu forța armelor demonstrația populară din Capitală, de la 24 februarie 1945 (vezi „Scinteia” din 1 martie 1945), poziția clară exprimată in sprijinul F.N.D. de cadrele de conducere și alți militari din garnizoanele Craiova, Botoșani, Sibiu, Galați ș.a. 30 ,,Sclntcia”, nr. 10 121 din 7 martie 1975 ** Zeci de mii de militari au fost angajați efectiv la refacerea rețelei feroviare și rutiere a țării, combaterea efectelor secetei, ajutorarea țărănimii in campaniile agricole și in alte acțiuni economice și sociale. « • www.dacoromamca.ro 9 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2171 militau sub conducerea comuniștilor pentru prefacerea revoluționară a societății românești și, în același timp, ale transformărilor pe care le trăia armata ca instituție statală și socială, integrată ansamblului nostru social. De la începutul campaniei pentru alegerile parlamentare din 19 noiembrie 1946, militarii, în frunte cu șefii oștirii, și-au manifestat hotă- rîrea de a vota pentru forțele democratice, alături de care luptaseră pînă atunci, pentru a asigura și pe mai departe „libera dezvoltare a regimului democrat, singurul regim care, ne poate duce pe calea progresului și civi- lizației” 31. în timpul campaniei electorale cadrele de conducere ale armatei și-au făcut cunoscută poziția în favoarea B.P.D. prin cuvîntări radio- difuzate, materiale de presă, expuneri ținute în fața militarilor și altor cetățeni. Unitățile militare au contribuit la buna desfășurare a alegerilor asigurînd paza secțiilor de votare împotriva bandelor reacționare * care încercau să provoace dezordine. Procentul de 90 la sută din totalul voturilor date de militari B.P.D. a confirmat angajarea definitivă a armatei de partea noului regim, fapt subliniat de dr. P. Groza la 24 noiembrie 1946 cu ocazia mitingului organizat în Piața Națiunii în cinstea obținerii victoriei în alegeri cînd arăta că „armata poporului a devenit a noastră, a tuturor, și va rămîne pentru totdeauna de aici înainte în slujba numai și numai a poporului” 32. Integrarea armatei în opeia de reclădire a țării pe baze noi este ilustrată de ansamblul prefacerilor cunoscute de instituția ostășească în acei ani, cuprinzînd structurile sale interne, conținutul instrucției mili- tare, normele relațiilor dintre militari, raporturile dintre armată și celelalte organizații sociale, dintre armată și conducerea politică a țării ș.a. Procesul de prefaceri democratice din armată desfășurat în această perioadă, înrîu- rirea crescîndă exercitată de partidul comunist asupra armatei, influența generală a înnoirilor revoluționare prin care trecea întreaga țară au deter- minat însemnate reevaluări în toate componentele vieții și activității militare, inclusiv în ce privește orientările doctrinare ale armatei, funda- mentele politico-ideologice ale interpretării fenomenelor militare, orga- nizarea și conducerea piocesului instinctiv-educativ, raportul ile dintre militari. Totodată se impune sublinierea faptului că această evoluție nu poate fi concepută ca „un marș de paradă” — așa cum lasă să se înțeleagă unele studii și materiale apărute pe această temă. Acțiunile transformatoare, corespunzător făgașului revoluționar pe care se angajase țara, țineau seama, obligatoriu, de necesitățile menținerii unei organizații militare viabile, care să constituie un reazem real al securității naționale, însă materializarea acestei cerințe se confrunta cu greutățile economice prin care trecea țara. înfăptuirea scopului vizat eia, de asemenea, grevată de îngrădirea exercitării prerogativelor comandamentului național datorită statutului juridic internațional al României, ca urmare a nerecunoașterii 31 ,,Glasul armatei”, nr. 135 din 14 noiembrie 1946. * în aceste acțiuni 2 soldati și-au pierdut viața, iar 2 ofițeri, 1 subofițer și 4 soldați an fost răniți. 32 ,,Glasul armatei”, nr. 144 din 25 noiembrie 1946. www.dacoromanica.ro 2172 MIHAI INOAN, AL. DUȚU 10 calității ei de cobeligerantă de partea Națiunilor Unite. Pe de altă parte, aceste împrejurări se cumulau cu încercările forțelor reacționare interne de a menține armata sub influența claselor exploatatoare, cu poziția unor cadre impenetrabile la înnoiri, consecințe negative ale marilor fluctuații din rîndul cadrelor de la verigile superioare ale armatei. Totalitatea împre- jurărilor amintite a accentuat complexitatea procesului de reorganizare a armatei, a determinat anumite sinuozități în mersul acestuia, și chiar oscilații în înfăptuirea unor soluții din sfera principiilor de organizare a armatei și a doctrinei militare. Este un merit deosebit al Partidului Comunist Român că, studiind cu atenție complexitatea acestor împrejurări a știut să asigure o fermă și consecventă îndrumare politică asupra poziției și evoluției armatei. La sfîrșitul anului 1947, în conformitate cu mutațiile produse în toate sferele de activitate ale societății românești, ca urmare a eliminării din guvern a ultimei fracțiuni politice burgheze, a limitării prerogativelor regale, în condițiile existenței unui parlament democratic, conducerea armatei a fost preluată (Ia 23 decembrie 1947) nemijlocit de partidul comunist, prin numirea lui Emil Bodnăraș, membru al Biroului Politic al C.C. al P.C.R., ca ministru al Apărării Naționale, fapt ce a avut implicații cdînci asupra accelerării procesului de transformare i evoluționară a arma- tei. încă de la instalarea sa în fruntea departamentului militar, noul ministru a făcut publice sarcinile ce i-au fost încredințate de partid și implicit misiunea oștirii române : „Mai întîi, armata română va trebui să devină unul din cele mai bine organizate și disciplinate corpuri ale poporului nostru : apărătoarea drepturilor și libertății poporului român în al doilea rînd, armata noastră nu va trebui să servească niciodată interesele unor clici imperialiste și reacționare sau scopuri care să amenințe libertatea și independența altor popoare. în al treilea rînd, armata noastră va trebui să fie chezășia alianțelor noastre. Armata română va trebui să fie apărătoarea păcii și libertății /.../ Iată sfaturile și îndemnurile pe care partidul și guvernul mi le-au dat atunci cînd mi-au încredințat sarcina conducerii armatei” 33. Angajarea și acțiunea armatei în spiritul acestor sarcini au fost pro- bate cu succes pe parcursul anilor revoluției și construcției socialiste. O primă probă a fost făcută cu prilejul înfăptuirii ultimei sarcini fundamen- tale a revoluției populare — abolirea monarhiei. Potrivit indicațiilor date de PCR, armata a fost pregătită pentru asigurarea pazei obiectivelor statale importante, căilor de comunicație, pentru intervenție militară în cazul eventualelor încercări de rezistență din partea regelui și a altor cercuri reacționare. întreaga armată și-a exprimat cu însuflețire adeziunea la actul istoric al înlăturării monarhiei și proclamării Republicii. După anunțarea abdicării regelui, un val de entuziasm a cuprins cazărmile, militarii manifestînd pentru Republică, pentru puterea politică a oamenilor muncii. 33 ,,Glasul armatei”, nr.^46^dhi^l^^.ece)^brie^l94^7^ 11 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2173 Oglindind dragostea și încrederea oștirii țării față de tînăra Repu- blică, ziarul „Glasul armatei” consemna în acele zile istorice : „Pretutin- deni lozinca Trăiască Republica Populară Română a izbucnit din miile de piepturi ostășești, pline de cel mai cald și avîntat patriotism. Această lozincă alterna cu aceea de Trăiască armata populară. în aceste două lozinci înfrățite, ostașii și-au strigat întregul lor crez, pentru care ei au muncit și muncesc fără precupețire, plini de devotament pentru cauza popoiului” 3‘. înfrățiți cu oamenii muncii, ostașii au participat la adunări populare, mitinguri, serbări, demonstrații de stradă, manifestînd pentru Republică, pentru viitorul ei luminos. Devotamentul nețărmurit al armatei f iță de patrie și popor a fost însuflețitor reliefat prin jurămîntul de cre- dință depus, într-o atmosferă sărbătorească, de către întregul efectiv al armatei, de la soldat la general, față de puterea muncitorească-țărăuească. Exprimîndu-și cu acest prilej voința neclintită de a fi straja cuceririlor revoluționare ale oamenilor muncii, militarii din garnizoana Craiova de pildă declarau solemn : „Ne luăm angajamentul cu toată hotărîrea de a lupta și a ne sacrifica oricînd și oriunde pentru apărarea drepturilor cuce- lite de poporul român prin constituirea Republicii Populare Române. Asigurăm poporul român și pe guvernul său republican de tot devota- mentul nostru” M. Desăvîrșirea revoluției burghezo-democratice a marcat totodată sfîrșitul unei perioade importante din înnoirea fundamentală a armatei române. într-un timp relativ scurt oștirea țării își schimbase consideiabil fizionomia politico-morală, devenind o apărătoare a cuceririlor revolu- ționare ele poporului, unită și legată de lupta lui, un reazem al puterii populare. Armata română căpătase un caracter popular, corespunzător trăsăturii fundamentale ce o avea statul român la începutul anului 1948. Dar cursul prefacerilor societății românești intra într-o etapă nouă, mai amplă și mai radicală decît cea străbătută pînă atunci. Aceasta cerea ca și organismul militar al țării să pășească într-o nouă fază a transfor- mării sale revoluționare, în faza schimbărilor socialiste. Abolirea monarhiei și proclamarea repu- blicii ~ mareînd cucerirea puterii politice PROCESULUI DE TRANSFORMA* •» , .. * ni? A Knil ATlUîATI? ÎN PONDITI* ClCplill© QC CUitre ClcLScl lUU.HCltO2ir€j LD. Yle etapTi socialiste T alianță cu țărănimea și celelalte categorii A revoluției. de oameni ai muncii, trecerea României la etapa socialistă a revoluției — au pus probleme noi și în domeniul construcției militare, au determinat o redimensionare calitativă și cantitativă a întregului proces de transfor- mare revoluționară a armatei. Direcțiile generale de evoluție a instituției ostășești, rolul și misiu- nile acesteia au fost schițate în Raportul Comitetului Central al partidului la cel de-al Vl-lea Congres, în care se arăta : „Pentru țara noastră profund pacifică și pentru poporul ei, armata pusă în slujba întăririi republicii populare este apărătoarea cuceririlor democratice ale poporului nostru, apărătoarea independenței și suveranității noastre [...] Pentru masa de tineri cetățeni care trec prin perioada de stagiu militar, ea trebuie 34 „Glasul armatei” din 4 ianuarie 1948. 35 Arh. MAN, lond CPS, dosar 19/1947-48, f. 118. www.dacoromanica.ro 2174 MIHAI. INOAN, AL DUȚU 12 să devină o adevărată instituție de cultură, o adevărată școală de edu- cație cetățenească, patriotică și democratică. [...] Scut al intereselor poporului și al Republicii Populare Române, școală a poporului — astfel concepem noi misiunea armatei în Republica Populară Română” 3 36. în lumina acestei concepții și în pas cu evoluția generală a societății organismul militar a fost racordat tot mai solid la transformările eco- nomice, social-politice și ideologice ale socialismului. Pentru succesul desăvîrșirii procesului de transformare revoluționară a armatei populare a fost hotărâtoare rezolvarea unor probleme ca: instituționalizarea și întărirea conducerii de către partid a armatei; promovarea criteriilor de clasă în recrutarea efectivelor militare și for- marea în masă a cadrelor militare din rândurile oamenilor muncii; așezarea procesului de pregătire a armatei, a întregii activități militare pe bazele ideologiei revoluționare a clasei muncitoare. Noua etapă a revoluției a adus în prim plan — ca o condiție obiec- tivă, fundamentală a evoluției ferme a țării pe calea edificării socialiste conducerea politică unică de către partidul nostru comunist a întregii activități statale și obștești, atît la scară națională, cît și în cadrul fie- cărui compartiment al societății, implicit în cadrul organismului militar. Odată cu elaborarea politicii generale și cu conducerea întregii societăți în spiritul acestei politici, Partidul Comunist Român a întreprins un șir de acțiuni menite să asigure cadrul organizatoric necesar desfășurării unei susținute activități politice, care a cuprins toate componentele ansam- blului nostru social, garantînd mobilizarea tuturor forțelor înaintate ale societății la înfăptuirea marilor sarcini ale construcției socialiste. Pe această linie de soluționări a problemelor exercitării rolului condu- cător al partidului în societate se înscrie și ansamblul măsurilor întreprinse de către CC al PCR în cui sul anilor 1948—1949 pentru reorganizarea structurală a activității de partid în rândurile armatei, instituționalizarea activității organelor și organizațiilor de partid și a celor de tineret în ar- mată, crearea și introducerea în structurile organizării militare a unei rețele de instituții cultural-educative ca instrumente ale muncii de partid. Inspectoratul geneialal aimatei pentru educație, cultuiă și propa- gandă a fost înlocuit cu Direcția Superioaiă Politică, ca organism aflat sub conducerea nemijlocită a CC al PCR37. Spre deosebire de cel anterior, noul organism a fost investit cu conducerea întregii activități politice din armată, atît a muncii organelor și organizațiilor de partid din armată cît și a activităților politico-educative în cadrul progiamelor de piegătire a unităților militaie și pe linia instituțiilor cultural-educative ale aimatei. Serviciile pentru educație, cultuiă și propagandă au fost înlocuite cu direc- ții politice la comandamentele de regiuni militare și de armă și cu secții politice la comandamentele de mari unități și la instituțiile de învățămînt militar. A fost preluată de la organele locale evidența comuniștilor și s-au constituit în anul 1949 — după principiul locului de muncă, prevăzut în sta- 3S Gheorghe-Gheorghiu-Dej, Articole și cuuintări, ediția a IV-a, Editura de stat pentru literatură politică, București, 1955, p. 144—145. 37 Arh. MAN, fond CPS, înv, nr. 158, dosar nenumerotat. Stenograma Conferinței apa- ratului politic al armatei din rn 13 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2175 tut — organizațiile de partid38 la toate verigile organismului militar, cărora li s-a stabilit ca sarcină generală înfăptuirea politicii partidului comunist în armată asigurîndu-li-se totodată condițiile necesare afirmării influenței lor asupra întregii vieți ostășești. De asemenea, sub conducerea direcțiilor și secțiilor politice s-au constituit și au acționat organizațiile de tineret39, a căror activitate s-a înscris de la început ca o parte inte- grantă a muncii de partid din armată. Prin aceste măsuri, munca de partid din armată a căpătat în totali- tate condițiile necesare integrării ei ansamblului activității generale politico- organizatorice și ideologice desfășurate de partidul comunist. Organizațiile politice (cum erau denumite, juridic, direcțiile și secțiile politice) au fost investite cu atribuții în toate domeniile vieții și activității militare, precum și cu atribuțiile de a conduce organizațiile de partid și de tineret, fiind echi- valate sub acest ultim aspect unor comitete de partid din diferite niveluri. De sus și pînă jos, la nivelul unităților aparatul politic a devenit un aparat al partidului, care acționa sistematic, ferm și consecvent pentru mobili- zarea personalului armatei în direcția înfăptuirii neabătute a hotărîrilor Partidului Comunist Român, pentru educarea efectivelor în spiritul politicii partidului, a ideologiei marxist-leniniste, al devotamentului nețărmurit față de patrie și orînduirea socialistă, față de cauza generală a socialismului. Statuarea activității organelor politice ca organe de partid și ca instanțe militare cu mari răspunderi în toate domeniile vieții ostă- șești asigura atît conducerea adecvată specificului militar a muncii organi- zațiilor de partid și de tineret, concentrarea continuă a eforturilor aces- tora în direcția înfăptuirii consecvente a politicii partidului în domeniul militar, cît și angajarea organelor respective, alături de comandanți, la rezolvarea principalelor probleme ale organizării și conducerii activității trupelor. Modalitatea principală de acțiune a acestor organe a constituit-o munca politico-organizatorică și educativă a organizațiilor de partid din unități și comandamente; ele se sprijineau pe angajarea răspunderii și acțiunii fiecărui membru de partid și a fiecărui utecist, dispuneau de numeroase publicații militare (periodice și carte politico-militară), pre- cum și de o largă rețea de instituții cultural-educative, nou create ori reor- ganizate în anii 1948—1949 : cluburile ostășești, casele armatei, diverse școli și cursuri de partid40, biblioteci militare, formațiuni artistice alcătu- ite din profesioniști ș.a. Pentru întărirea conducerii de către partid a instituției ostășești, pentru întărirea spiritului partinic în întreaga viață și activitate militară a avut o deosebită însemnătate măsura luată de C.C. al P.C.R. de a trimite în armată numeroși activiști de partid și ai organizațiilor de masă cărora li s-au acordat grade ofițerești și li s-au încredințat funcții de conducere în aparatul de partid și pe linie de comandă. A exercitat o deosebită înrîurire 38 în mod concret, acțiunea de constituire a organizațiilor de partid s-a Încheiat In ianuarie 1919 (arh. MAN, fond CPS, dosar nr. 116/1949, f. 1 — 4). 30 Organizațiile de tineret au fost instituționalitate In unitățile armatei prin „Instruc- țiunile D.S.P.A. cu privire la organizarea, structura și rolul organizațiilor de tineret din armată", din februarie 1919 (Arh. M.A.N., fond Bibliotecă, litera C, cota 1952). 40 în perioada la care ne referim au funcționat: Universitatea serală de marxism-leninism a armatei, școli divizionare de partid, cursuri medii serale de partid, cercuri de studii pentru comuniști și uteciști. www.dacOTomanica.ro 2176 MIHAI INOAN, AL. DUȚU 14 asupra activității armatei trimiterea unui grup de activiști de fiunte ai Comitetului Central — între care și tovarășul Nicolae Ceaușescu — , care au preluat conducerea compartimentelor centrale vitale ale ministerului: Marele stat major, Direcția superioară politică a armatei, Comandamentul serviciilor, comandamentul apărării antiaeriene a terit cuiului 41. Prin această măsură s-a întărit o legătură directă — existentă și anterior — între conducerea superioară a partidului și Ministerul Apăiării Naționale, ceea ce a grăbit transformaiile socialiste din interiorul armatei în pas cu transformările revoluționare care se desfășurau impetuos la scara întregii societăți. La, scurtă vreme după numirea tovarășului Nicolae Ceaușescu ca șef al Direcției superioare politice a armatei și ministru adjunct s-au produs mutații substanțiale în activitatea de partid în rîndurile armatei, a căpătat un caracter mult mai organizat și o perspectivă mult mai clară munca politico-educativă, a crescut capacitatea de cuprindere și forța de convingere a D.S.P.A., care s-a afirmat tot mai puternic ca un propulsor al politicii P.C.R. în domeniul militar. Munca politico-organizatorică și rolul organizațiilor de partid în armată au marcat considerabile sporuri calitative după încheierea acți- unii de verificare a membrilor de partid (desfășurată în întregul paitid în peiioada noiembrie 1948 — mai 1950) și alegerea noilor organe conducătoare de partid. Odată cu aceasta s-a asigurat și o mai bună repartizare a comuniștilor pe sectoare și domenii de activitate, punîndu- se accent pe sporirea ponderii acestora în compartimentele și locurile hotărîtoare pentru îndeplinirea sarcinilor puse în fața armatei42. în evoluția muncii organizatorice de partid se înscrie ca un moment distinct, cu adinei semnificații în întreaga viață politică a armatei, intra- rea în vigoare, în 1952, a Regulamentului organelor politice și a regulamen- tului privind „Structura și modul de constituire a organizațiilor de partid”. Reflectînd grija partidului nostru pentru optimizarea permanentă a for- melor organizatorice pe baza cerințelor reclamate de practică și de nevoile concrete, aceste documente reprezentau o aplicare a prevederilor Statutului partidului la sarcinile și specificul muncii de partid în armată ; stabileau locul, rolul și atribuțiile organelor politice și organizațiilor de partid în structurile armatei, cadrul organizatoric al exercitării plenare a influenței muncii de partid asupra tuturor compartimentelor activității ostășești. Ele au creat, în același timp, condiții prielnice afirmării crescînde a rolului organiza- 41 Odată cu numirea tovarășului Nicolae Ceaușescu In funcția de ministru adjunct și șef al Direcției superioare politice a armatei (ulterior a fost numit prim locțiitor al ministrului Apă- rării Naționale) — prin același decret al Prezidiului Marii Adunări Naționale — au mai fost numiți in cadrele active ale armatei : L.contin Sălăjan, membru al CC al PCR, in funcția de ministru adjunct și șef al Marelui stat major, William Suder, membru al CC al PCR, in funcția de ministru adjunct „pentru probleme care privesc spatele armatei”, Constantin Doncea, membru supleant al CC al PCR, in funcția de comandant al Comandamentului apărării antiaeriene a teritoriului. 42 în prima jumătate a anului 1951, funcționau in armată 600 organizații de bază cu aproape 15 000 comuniști, din care 20,36 la sută dețineau funcții de comandă (pe toate treptele), 15,15 la sută lucrau In aparatul politic, 8,38 la sută erau militari in termen din unitățile de in- strucție, 28,75 la sută reprezentau elevii și ofițerii elevi din instituțiile de invățămlnt militar, 17,36 la sută se aflau in sectorul tehnic și de asigurare tchnico-inaterială și sanitară a armatei;. 72,97 la sută din rindul ofițerilor comuniști dețineau funcții de comandă și in aparatul politic (Arh. MAN, fondul CPS-E, dosar nr. 7.1951, voi. 1, f. 2-^3). wwW.dadbrbiiianica.ro 15 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2177 țiilor de partid de promotor al politicii partidului în viața armatei. Avînd în continuare ca obiectiv fundamental mobilizarea personalului la înfăp- tuirea consecventă a cerințelor generale ale politicii partidului, a hotărî- rilor de partid și de stat, încorporînd înnoirile și problemele rezultate din evoluția generală a operei de edificare socialistă a țării și din dezvoltarea organismului militar, munca de partid din armată și-a lărgit continuu sfera de cuprindere, și-a îmbogățit de la un an la altul conținutul, și-a sporit necontenit forța de înrîurire. Organizațiile de partid au pătruns temeinic în problemele majore ale unităților și comandamentelor militare, aducîn- du-și contribuția hotărîtoare la rezolvarea acestora. Concomitent cu întărirea politico-organizatorică și cu lărgirea ariei tematice a preocupărilor lor, organizațiile de partid și-au perfecționat în mod susținut formele, procedeele, stilul de lucru. în acest sens, se înscrie •ca un moment de mare însemătate transpunerea în viață a prevederilor Hotărîrii Biroului Politic al CC al PCE din octombrie 1959 cu privire la întărirea muncii politice de partid și creșterea rolului organelor politice, organizațiilor de partid și UTC din forțele armate. Pe baza analizei princi- palelor aspecte ale instrucției și educației trupelor, Hotărîrea a trasat o seamă de jaloane și criterii menite să asigure „ridicarea la un nivel și mai înalt a activității comandanților, organelor politice, organizațiilor de par- tid și U.T.M. pentru ca toți acești factori să manifeste mai multă iniția- tivă și operativitate în organizarea și desfășurarea muncii politice și să întărească continuu rolul de conducător politic al partidului în toate com- partimentele de activitate din armată”. Pentru întărirea conducerii de către partid a armatei și diversificarea modalităților de exercitare a acestei conduceri, Hotărîi ea a prevăzut ca birourile comitetelor regionale de partid să aibă drept de control asupra activității politice de partid din unitățile militare dislocate pe raza regiunii respective ; membrii birourilor comitetelor raionale și orășenești de partid au fost investiți cu dreptul și sarcina să participe la adunări de partid și U.T.C. și la alte activități politico-educative. Aceste măsuri aveau să fie consacrate, mai tîrziu, în Statutul partidului adoptat de Congresul al VlII-lea astfel: „Comitetele regionale de partid au drept de control asu- pra activității organelor politice, organizațiilor de partid și U.T.M. din unitățile militare. Șefii organelor politice sînt obligați să prezinte periodic birourilor comitetelor regionale ale partidului rapoarte cu privire la starea muncii politice în unitățile Forțelor armate”43. Schimbările în structura organelor și organizațiilor de partid din armată și-au găsit un corolar în constituirea, în 1964, a Consiliului politic -superior, în locul Direcției superioare politice a armatei, a consiliilor poli- tice la comandamentele de armă, de armate și de mari unități în locul direcțiilor și secțiilor politice, precum și în constituirea comitetelor de par- tid în unități și în alte compartimente. Această schimbare a cadrului organizatoric al muncii de partid din armată n-a fost o modificare de titulatură, ci una de fond, de lărgire a competențelor, care generaliza, la un nivel superior, bogata experiență acumulată de partidul nostru în conducerea activității militare. Ea a 43 Congresul al IlI-lea al Partidului Muncitoresc Român, 20 — 25 iunie 1960, p. 721 — 722. www.dacoromamca.ro 2178 MIHAI INOAN, AL DUȚU 16 reprezentat un mod original de adîncire a conducerii de partid a armatei în deplină concordanță cu necesitățile concrete și cu realitățile societății românești. „Crearea consiliilor politice și a comitetelor de partid în armată — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — a contribuit la ridicarea nive- lului întregii munci politice din unitățile militare, la întărirea spiritului partinic, comunist, exercitînd o puternică înrîurire asupra tuturor laturi- lor activității ostășești, în dezvoltarea conștiinței politice a militarilor, în pregătirea lor de luptă”44. Desfășurarea largă a procesului de transformare revoluționară a armatei române în etapa revoluției și construcției socialiste a ridicat cu acuitate problema asigurării unei compoziții sociale și de clasă a armatei, corespunzătoare sarcinilor revoluției socialiste, cerințelor specifice unei armate a muncitorilor și țăranilor muncitori, a unei armate de tip socialist. Pentru aceasta trebuia schimbat modul de recrutare a personalului armatei, îndeosebi a cadrelor permanente, problemă care nu-și putea găsi rezolvarea decît în etapa socialistă a revoluției. Acțiunile întreprinse în direcția formării noului corp de cadre mili- tare — care să fie legat prin interese de clasă, prin gîndire și conduită de masele muncitoare — a evoluat în spiritul orientărilor stabilite de Congre- sul al Vl-lea al P.C.E., în cadrul căruia ministrul Apărării Naționale arăta : „Vom promova la grade superioare orice element alarmatei, devo- tat cauzei poporului, cinstit, capabil și pregătit din punct de vedere pro- fesional, după cum ne revine sarcina de a crea cadre noi, pricepute, ieșite din masa poporului, credincioase lui. Marea masă a soldaților noștri, alcă- tuită din muncitori, țărani muncitori și intelectuali progresiști, va deveni baza de recrutare a viitorilor noștri comandanți militari”45 46. în conformi- tate cu aceste cerințe, paralel cu menținerea în armată a cadrelor militare existente atașate regimului, P.C.E. a acordat o atenție deosebită formării cadrelor noi provenite din rîndurile clasei muncitoare, lucru realizat pe următoarele căi principale : pregătirea în școlile militare a unor mari promoții de ofițeri și subofițeri recrutați direct din cîmpul muncii, ori din cazărmi dintre cei mai bine pregătiți soldați; trimiterea în armată a unui important număr de activiști de partid și ai organizațiilor de masă4®, care și-au completat ulterior studiile militare; promovarea în rîndurile ofițerilor a numeroși subofițeri care-și dovediseră atașamentul față de regimul democrat-popular. Pentru realizarea unității corpului ofițeresc, s-a pus un accent deo- sebit pe strîngerea colaborării dintre ofițerii formați sub vechiul regim, bine pregătiți profesional, și noile cadre promovate după 23 August 1944. „Vechile cadre de ofițeri — se arăta într-un ordin general dat pe armată, la sfîrșitul anului 1948 — au datoria de cinste de a ajuta noile cadre să-și însușească în cel mai scurt timp pregătirea militară, transmițîndu-le cu toată dragostea experiența lor. La rîndul lor, noii ofițeri proveniți din cîm- pul muncii, aducînd cu ei o nouă atitudine față de muncă, concepția și 44 Nicolae Ceaușescu, România pe drumul dcsâuirșirii construcției socialiste, voi. 3, Edit- politică, București, 1969, p. 364. 46 ,,Glasul armatei, nr. 513 din 25 februarie 1948. 16 între anii 1948 — 1950 au fost trimiși să activeze in armată, In loturi succesive, aproxi- mativ 2 000 activiști (385 In 1948, 509 In 1949, 1 043 in 1950). www.dacoromanica.ro 17 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2179 experiența muncii politice, vor transmite vechilor cadre de ofițeri cunoștin- țele lor practice și politice”. Concomitent s-a continuat înlăturarea treptată din armată a elemen- telor necorespunzătoare din punct de vedere politic, social și profesional, în condițiile aprigei lupte de clasă din acel timp s-au înregistrat și unele greșeli, fiind înlăturate și unele cadre ce nu intrau în categoria celor de mai sus. Ele au fost repuse ulterior, de către conducerea de partid și de stat, în drepturile ce li se cuveneau, sau, în parte, reintegrate în rîndurile cadre- lor militare active. Ca urmare a acestor măsuri întreprinse de partid, s-au produs, în decurs de cîțiva ani schimbări importante în structura corpului de cadre al armatei. Astfel în decembrie 1955, comparativ cu situația din iulie 1954 și decembrie 1949 situația compoziției sociale a armatei se prezenta ast- fel : Anul Prove- niența Fii de muncitori și țărani Din familii de funcționari, meseriași și liber profesioniști Din alte categorii; chiaburi, moșieri, industriași 1949 44,90 % 40,50 % 14,50 % 1954 74,6% 23,70% 1.70% 1955 84,57% 15,43% La aceeași dată (decembrie 1955), 89,84% din cadrele existente erau ridicate de puterea populară, restul, de 10,16 % fiind cadre intrate în armată sub vechiul regim47. Reliefînd acest lucru, documentele Congresului al Vll-lea al PCR menționau : „Una din principalele realizări ale partidului în construirea forțelor armate este formarea în masă a noilor cadre de ofi- țeri. Ofițerii armatei noastre de astăzi aparțin clasei muncitoare, țărănimii muncitoare și intelectualității legate de popor”48. în anii următori, corpul de cadre militare a evoluat continuu pe linia acumulărilor calitative ale pregătirii profesionale politico-ideologice și culturale. Pregătirea cadrelor din unități și comandamente, cît și formarea viitoarelor cadre active în școli militare au fost orientate prioritar spre dezvoltarea activă a gîndirii tactico-operative, spre o însușire mai profundă a bazelor teoretice ale profesiunii militare, spre creșterea competenței practice și asigurarea condițiilor necesare afirmării spiritului creator, ini- țiativei în întreaga lor activitate. în șirul marilor probleme ale transformării revoluționare a armatei s-au înscris la loc de frunte dezvoltarea pregătirii trupelor, a întregii vieți și activități militare pe bazele ideologiei clasei muncitoare, dezvoltarea principiilor și normelor din sfera organizării și conducerii activității mili- tare în spiritul cerințelor politicii Partidului Comunist Român față de organizarea și conducerea ansamblului vieții sociale. Orientînd eforturile cadrelor de comandă și ale organelor politice din armată în direcția rezolvării problemelor vizate, partidul comunist a luat * 44 17 Armata română in primii ani ai revoluției și construcției socialiste, p. 154 — 156. 44 Congresul al II-lea al Partidului Muncitoresc Român, ESPLP, București, 1956, p. 438, www.dacOTomanica.ro 2180 MIHAI INOAN, AL. DUȚU 18- în considerare faptul că se cerea nu numai o elaborare de pe temeiurile economico-sociale și politico-ideologice ale noii orînduiri, ci și — în virtu- tea specificului insituției militare — o adaptare launcadiu social-istoric radical schimbat a unor principii cu îndelungată funcționalitate în toate armatele ca : organizarea strict centralizată, subordonarea necondițio- nată a eșaloanelor inferioare față de cele superioare și a subalternilor față de șefi, supunerea obligatorie și completă a tuturor militarilor față de nor- mele ordinii și disciplinii militare, unitatea de comandă, un anumit grad de autonomie a comandantului în exercitarea prerogativelor sale. Totodată se impunea ca principiile de organizare și conducere a vieții militare, precum și programele pregătirii de luptă a trupelor să încorporeze în conți- nutul lor cerințele reclamate de acțiunea unor factori noi ai tăriei armatei : conducerea decătrepartid a forțelor armate, legătura dintre armată și popor realizată pe bazele social-economice ale orînduirii socialiste, conștiința politică a militarilor și devotamentul lor față de puterea populară ; de ase- menea, era necesar ca acestea să dea rezolvări implicațiilor organizatorice care decurgeau din înființarea organelor politice în structura armatei, precum și din constituirea organizațiilor de partid în comandamentele, unitățile și instituțiile militare. Scopurile preconizate s-au materializat în timp, în strînsă împle- tire cu toate acțiunile transformatoare din armată. înfăptuirea lor a anga- jat însă și ample acțiuni — organizatorice, juridice, educative — de sine stătătoare*. Ideile fundamentale ale noilor principii și norme ale vieții și activității militare și-au găsit reflectarea inițial în documentele curente de orientare a pregătirii și activității forțelor armate — documente elabo- rate sub îndrumarea nemijlocită a organelor superioare de partid**. Trep- tat, noile principii și norme au fost consacrate în regulamentele generale și în unele regulamente ce au intrat în vigoare pe parcurs. în acest proces a fost reevaluat principiul unității de comandă, ca principiu fundamental în organizarea și conducerea trupelor. Opțiunea Partidului Comunist Român pentru așezarea unității de comandă la baza ierarhizării responsabilităților și a raporturilor din armată se înte- meia pe analiza realistă a particularităților instituției militare și a exigen- țelor războiului modern — operativitate, fermitate și elasticitate în luarea deciziilor, unitate de voință și acțiune în înfăptuirea lor — ce pot fi materia- lizate cel mai reușit pi intr-o conducere și responsabilitate unică. Totodată se avea în vedere că — spre deosebire de armatele țărilor capitaliste, unde acestea reprezintă un mijloc de impunere a voinței claselor exploatatoare — în armata noastră comanda unică se exercită în condițiile comunității de interese dintre șefi și subordonați, și se înfăptuiește ca o osmoză a con- * Pentru amploarea acțiunilor Întreprinse pare concludent și faptul că, pe baza unui ordin general al ministrului Apărării Naționale, dat la Începutul anului 1949, Întregul personal al armatei a fost antrenat să facă propuneri pentru adaptarea legislației militare la noile realități social-economice (Arh. MAN, fond Direcția secretariat, dosar 191/1949, p. 19). ** încă in Ordinul de zi nr. 1 din 1948 al ministrului Apărării Naționale se puneau ca deziderate imediate : Încadrarea tuturor militarilor și Întreaga lor activitate, ,,ln concepția demo- crației populare”, realizarea unei pregătiri militare temeinice, a unei discipline conștiente, Înte- meierea autorității comandanților pe ,,o serioasă pregătire militară și o Înaltă conștiință politică”, transformarea armatei Intr-unui „din cele mai bine organizate și disciplinate corpuri ale po- porului nostru” (Arh. M.A.N., fond Direcția secretariat, voi. 1/1948, f. 68). www.dacoromanica.ro 19 transformarea revoluționara a ARMATEI ROMANE 2181 ducerii ferme exercitate de comandant cu înțelepciunea colectivă a ajutoa- relor sale, a organelor și organizațiilor de partid. La nivelul comandamentelor de armă și armată și la alte verigi superioare ale organismului militar s-a asigurat antrenarea principalilor factori la dezbaterea și soluționarea colectivă a problemelor esențiale ale activității trupelor în cadrul consiliilor militare, înființate în 1952, care au funcționat în mod constant, și-au îmbunătățit continuu stilul de muncă, iar, într-o etapă ulterioară, și-au lărgit și diversificat componența. La nive- lul ministerului a fost creat, de asemenea, un ,,organ consultativ pe lingă ministru”, chemat să „dezbată problemele cele mai importante refeii- toare la capacitatea și pregătirea operativă a trupelor, organizarea lor, dotarea lor cu materiale tehnice, munca politică și de partid în cadrul ar- matei, starea disciplinară a trupelor”49. Acțiunea de așezare a principiilor organizării și conducerii vieții militare pe bazele noii orînduiri a căpătat multiple materializări prin insta- urarea unei discipline care să guverneze relațiile interumane din cadrul armatei, întreaga activitate militară, să fie o garanție eficace a coeziunii interne a armatei. S-a instaurat o disciplină deosebită — atît prin mobi- lurile și temeiurile ei, cît și prin criteriile de cultivare și menținere a sa — de aceea din armatele statelor bazate pe antagonisme de clasă, o disci- plină întemeiată — cum o caracterizează primul regulament în acest domeniu — ,,pe conștiința ostașilor că armata populară apără interesele poporului muncitor, asigură dezvoltarea țării noastre către regimul fără exploatare și asuprire, către orînduirea socialistă”50. întronarea fermă a normelor noii discipline militare a fost facili- tată de o vastă și perseverentă activitate politico-edueativă pentru înțele- gerea profundă și însușirea lor organică de către personalul armatei. După cum reglementarea, pe plan juridic, a noilor norme de organizare și condu- cere a activității militare, a noilor raporturi din cadrul armatei s-a materia- lizat în cadrul unei vaste acțiuni de adaptarea întregii legislații militare la caracterul și cerințele armatei de tip popular, la transformările socia- liste din viața țării. în acest cadru amintim — în afară de schimbările legislative referitoare la responsabilitățile și raporturile din sfeia reguli- lor de organizare și ordine militară — încă două momente ce reflectă ne- mijlocit încorporarea unor norme ale eticii socialiste în relațiile dintre militari. Astfel, Ia sfîrșitul anului 1949, a fost desființat sistemul desti- nării unor militari în termen drept oameni de serviciu ai ofițerilor. „Starea aceasta de lucruri — se arăta în motivarea măsurii — nemulțumește atît pe ostașii din categoria oamenilor de serviciu, cît și pe mulți ofițeri pătrunși de necesitatea lichidării unor relații care nu mai corespund caracterului noii armate”51. Cu cîteva luni înainte, fusese introdus termenul de adre- sare „tovarăș” în raporturile dintre militari pe întreaga scară ierarhică, ceea ce reflecta „conținutul nou al armatei” și „exprima înalta concepție 19 Arh. MAN, fond Direcția secretariat, dosar nr. 1 /1950 —1953, f. 18, Organul respectiv a fost denumit inițial „Consiliu militar”, iar apoi (din 1955) „Colegiul ministrului” ; In etapa actuală a căpătat denumirea de „Consiliu de conducere al ministrului” avind o componență și competențe mult lărgite. 60 Regulamentul disciplinar al Forțelor Armate ale Republicii Populare Române, 1950, art. 2. 51 Arh. MAN, fond Direcția secretariat, dosar ordine generale, 1949, f. 44. www.dacoromanica.ro 2182 MIHAI 1NOAN, AL DUȚU 20 ce călăuzește partidul și clasa muncitoare în raporturile dintre toți oamenii muncii în marea luptă pentru socialism”52. O coordonată esențială a efortului de înnoire a principiilor și normelor de organizare a activității militare a reprezentat-o restructurarea conți- nutului ideologic al programelor și metodologiei pregătirii armatei. A fost hotărîtor faptul că s-a constituit pregătirea politico-ideologică a trupelor ca disciplină de bază a pregătirii armatei, fiind introdusă în programele procesului instructiv-educativ de la toate nivelele. De asemenea, s-a asi- gurat infuzarea fundamentului ideologic socialist explicit instrucției militare, în spiritul noii concepții „izvorîte — cum sublinia un document al vremii — din aplicarea și dezvoltarea principiilor marxist-leniniste în domeniul militar”53, pentru a realiza o concordanță între programele de pregătire și funcția socială a armatei, pentru a elabora „noi metode de in- strucție a trupei și viitoarelor cadre, metode corespunzătoare ideologiei pe baza căreia se clădește armata populară”54. în același spirit s-au produs modificări substanțiale în structura și conținutul învățămîntului mili- tar55. Așezarea relațiilor din interiorul armatei, a sistemului de organizare și conducere a activității militare, a pregătirii trupelor pe temeiuri socialiste, nu a fost și nu putea fi considerată ca o problemă rezolvată odată pentru totdeauna. întreaga viață ostășească a evoluat constant pe linia îmbogă- țirii și perfecționării, în pas cu dezvoltarea întregului nostru edificiu social și statal; ea a încorporat, de asemenea, elemente rezultate din ridicarea continuă a gradului de tehnicitate a armatei, precum și din dezvoltarea generală a fenomenului militar, din înrîurirea puternică ce o exercită revo- luția tehnico-științifică contemporană asupra acestuia. ★ Ca urmare a prefacerilor pe care le-a cunoscut organismul militar al țării în etapa revoluției populare, a schimbărilor radicale petrecute în toate componentele în anii de început ai etapei socialiste, a fost realizată, în final, o armată calitativ nouă, o armată de tip socialist. în anii următori, armata noastră — inserată trainic în suprastruc- tura noii orînduiri — a cunoscut o continuă dezvoltare și întărire, în pas cu evoluția procesului de edificare socialistă a țării. Ca instituție socială și statală integrată noii orînduiri, armata a încorporat și reflectat schimbă- rile petrecute, de la o etapă la alta, în viața societății românești. Crearea bazei economice a socialismului, revoluția produsă în viața statului prin terminarea cooperativizării agriculturii, dezvoltarea susținută a procesu- lui de industrializare socialistă a țării, eradicarea exploatării din viața societății și realizarea unei noi structuri de clasă, ridicarea nivelului de cultură al populației, recunoașterea largă a Eomâniei socialiste și con- solidarea pozițiilor sale pe plan internațional sînt cîteva din marile reali- zări care au exercitat o puternică influență asupra evoluției armatei în acei ani. * 63 * 65 61 Ibidem, f. 128. 63 Ibidem, fondDSPA, dosar nr. 197/1949, f. 42. 51 Ibidem. 65 Ibidem, Biblioteca, lit. D, cota 457. Directivele pentru pregătirea cadrelor armatei In anul 1948 — 1949. www.dacoromanica.ro 21 TRANSFORMAREA REVOLUȚIONARA A ARMATEI ROMANE 2183 Armata noastră trăiește astăzi din plin procesele caracteristice etapei inaugurate de Congresul al IX-lea și redimensionate de Congresele X și XI ale P.C.R., etapa făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintării României spre comunism, măreț și clarvăzător conturată de Programul Partidului Comunist Român. LA TRANSFORMATION R^VOLUTIONNAIRE DE L’ARM^E ROUMAINE PENDANT ANNlSES D’^DIFICATION DU NOUVEAU REGIME EN ROUMANIE RfiSUMIi L’arm6e de la Roumanie socialiste est le r6sultat d’un processus com- plexe de transformation r6volutionnaire del’organisme militaire roumain qui, le 23 aout, a retourn6 Ies armes contre l’ennemi et a lutt6 cote-â-cote avec l’aimee sovietique jusqu’â la victoire finale sur l’Allemagne fasciste. Les Solutions adopt6es par le Parti Communiste Roumain â cet 6gard, refldtant la conception de la classe ouvriere concernant le phenomene militaire, ont incorpora les 61£ments valeureux de la tradition militaire roumaine, ont port6 l’empreinte des particularit^s des voies suivies par tout le processus ivolutionnahe de notre pays, notamment celui de la construction de l’appareil d’Etat du nouveau regime : la transformation Progressive des anciennes institutions 6tatiques, leur r^organisation en concordance avec les niessites de la rdvolution. La particularii essentielle de la nouvelle organisation militaire de l’Etat roumain socialiste reside dans le fait que la continuii de l’armee a 6te maintenue. L’organisme existant, loin d’etre supprini, s’est vu impri- mer, progressivement, par le pouvoir politique de la classe ouvriere une composition sociale et un profil politique et moral propres au processus ivolutionnaire par lequel passait le pays. Parallelement â ces transfor- mations l’arm6e roumaine s’est engag6e dans le front des forces socio- politiques militantes pour le triomphe de la ivolution, pour l’âdification du nouveau igime en Roumanie. Pleinement consciente de sa mission ivolutionnaire, l’armăe roumaine a renforc6 sans cesse sa capacite de combat, 6tant prete ă affronter tout attentat aux conquetes du peuple, â l’ind6pendance de la patrie socialiste. Aujourd’hui elle vit les processus inovateurs caraciristiques â l’6tape ouverte par le IX-e Congres et redi- mensionnds par les X-e et Xl-e Congres du Parti Communiste Roumain â l’6tape d’6dification de la soci6i socialiste multilateralement d6veloppee et de marche en avant de la Roumanie vers le communisme, dessinee de fașon grandiose et avec clairevoyance par le programme du Parti Commu- niste Roumain. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro DEZVOLTAREA LEGĂTURILOR P.C.R. CU MASELE ÎN PRIMII ANI AI REPUBLICII DE GHEORGHE ȚUȚUI Angajarea României într-o nouă etapă a dezvoltării sale, etapa revoluției socialiste, a cerut din partea Partidului Comunist un mare efort creator în elaborarea liniei politice generale, în concordanță strînsă cu cerințele obiective ale dezvoltării societății, care să corespundă reali- tăților românești, fermitate în organizarea și conducerea luptei maselor pentru realizarea obiectivelor stabilite, abnegație și spirit de sacrificiu în înfrîngerea greutăților inerente unui asemenea proces înnoitor de mare profunzime și complexitate. „Conducerea victorioasă a poporului român pe drumul socialismu- lui, al progresului material și spiritual, al democrației socialiste — arată tovarășul Nicolae Ceaușescu — nu ar fi fost posibilă dacă în fruntea nați- unii nu ar fi existat Partidul Comunist Român, unic și glorios partid marxist-leninist al clasei muncitoare, care și-a asumat înalta misiune istorică de a face să triumfe pe pămîntul României visul de aur al ome- nirii — societatea comunistă”1. Trecerea la revoluția socialistă — act care a marcat începutul epocii de făurire conștientă de către poporul român a propriului său destin, a fost însoțită de o amplă activitate politică, de grupare și regrupare a forțelor sociale avansate, de afirmare crescîndă a rolului conducător al P.C.R. și de dezvoltare pe noi coordonate a legăturilor dintre partid și mase, în centrul acestui proces, una din pro- blemele majore ale începutului revo- luției socialiste, în România, care apărea ca o necesitate obiectivă, de care depin- dea dezvoltarea cu succes a luptei revo- luționare și îndeplinirea misiunii istorice ce revenea proletariatului a fost realizarea unității depline a clasei muncitoare prin unificarea Partidu- lui Comunist Român cu Partidul Social-Democrat și făurirea unui partid revoluționar unic. Rezultat al aplicării consecvente a unei politici de colaborare dintre comuniști și social-democrați, care s-a concretizat într-o activitate comună 1 FĂURIREA PARTIDULUI UNIC, MARXIST-LENIMST AL CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA. 1 Nicolae Ceaușescu, Cuvintare la adunarea Activului de partid al Municipiului București, 26 aprilie 1968, In România pe drumul desăvirșirii construc/iei socialiste voi. 3, Edit. politică, București 1969, p. 621. 5 - c. 763t ,,REVISTA DE ISTORIE”. Tom. 30. Nr. 12, p. 2185-2205, 1977. www.dacoromanica.ro 2186 GHEORGHE ȚUȚUI 2 pentru desăvîrșirea transformărilor cu caracter burghezo-democratic, unitatea muncitorească avea să constituie nu numai elementul de legătură între cele două etape ale revoluției, dar și forța mobilizatoare în jurul căreia urmau să se unească toate clasele și păturile sociale interesate în construi- rea socialismului. Aflat într-un stadiu avansat încă de la finele anului 1947 procesul de unificare a mișcării muncitorești din România se defi- nea acum, prin constituirea și instalarea Comitetelor județene ale partidu- lui unic, ceea ce marca realizarea în practică a unității, alegerea delegaților pentru congresul ce avea să consfințească această cucerire istorică. Desfășurat pe fondul unei intense activități politice de masă, proce- sul de unificare deplină a mișcării muncitorești a avut un rol important, încă din această fază, în unirea celorlalte forțe politice în grupări mai omo- gene și gruparea lor într-un singur organism politic Frontul Democrației Populare (F.D.P.) care activa sub conducerea nemijlocită a partidului, în cadrul acestui proces unificator stimulat de făurirea partidului unic al clasei muncitoare, la 10 februarie 1948 pe baza Hotărîrii Comitetelor Centrale ale Uniunii Tineretului Muncitoresc și Uniunii Tineretului Socia- list, în vederea desăvîrșirii unității tineretului muncitoresc, se trece la încadrarea membrilor U.T.S. în U.T.M. După 20 ianuarie, are loc acțiunea de încadrare a membrilor Partidului Național-Țărănesc (Anton Alexan- drescu) în Frontul Plugarilor, iar între 14 și 16 februarie are loc congresul de unificare a organizațiilor de femei în Uniunea Femeilor Democrate din România. în aceste condiții, între 21 și 23 februarie 1948, în sala Ateneului Român din București, s-au desfășurat lucrările Congresului de unificare (al Vl-lea al P.C.R.) la care au luat parte 830 de delegați, reprezentînd peste un milion de membri de partid, personalități de seamă ale vieții publice, delegați ale organizațiilor democratice, etc. Au participat, de asemenea reprezentanți ai partidelor comuniste, socialiste și ai altor gru- pări democratice din 12 țări2. Din 13 țări au fost trimise telegrame și mesaje de salut3. în documentele Congresului, alături de analiza condițiilor interne și internaționale în care avea loc trecerea la revoluția socialistă, a genera- lizării experienței obținute de partid în realizarea unității mișcării munci- torești, au fost definite caracteristicile fundamentale ale partidului, ca partid revoluționar marxist-leninist, obiectivele sale imediate și de pers- pectivă, sarcinile membrilor de partid. Astfel în statutul adoptat de con- gres partidul era definit ca avangarda organizată a clasei muncitoare din România, care are la bază ideologia marxist-leninistă și ca scop final des- ființarea oricărui fel de exploatare a omului de către om, construirea socia- lismului și comunismului4. Statutul fixa structura organizatorică și principiile de clădire a partidului, drepturile și îndatoririle membrilor de partid, condițiile și modalitățile de primire în partid, criteriile de 2 Albania, Anglia, Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Franța, Grecia, Iugoslavia, Italia, Olanda, Palestina, Polonia, Ungaria. 3 Argentina, Belgia, Chile, Danemarca, Germania răsăriteană, Finlanda, Japonia, Liban, Siria, Suedia, U.R.S.S., Venezuela. 4 Statutul Partidului Muncitoresc Român, Edit. P.M.R., București, 1948, p. 5 — 7. www.dacoromanica.ro 3 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2187 constituire și atribuțiile organelor de partid etc. Eeferindu-se la obliga- țiile membrilor de partid statutul adoptat de Congresul de unificare sublinia obligativitatea ca aceștia să activeze pentru realizarea politicii partidului, să apere unitatea acestuia, împotriva tuturor celor care ar amenința-o, să respecte cu strictețe disciplina de partid, să fie model de cinste și conduită morală în viața publică și personală, să lupte pentru interesele clasei muncitoare ale întregului popor. Dat fiind condițiile specifice în care a avut loc Congresul, de unificare la scurt timp după cucerirea deplină a puterii de stat de către clasa muncitoare și celelalte categorii de oameni ai muncii documentele sale pun un accent cu totul particular pe sarcinile organelor și organizațiilor de partid pentru întă- rirea statului, le cere să desfășoaie o intensă muncă politică-educativă în vederea formării unei noi atitudini față de muncă și avutul obștesc, față de organele și aparatul de stat, pentru a face ca membrii de partid să fie și din aceste puncte de vedere nu numai sfătuitori și conducători devotați ai maselor dar și un exemplu permanent. Desăvîrșirea unității de acțiune a proletariatului într-un singur partid revoluționar, consolidată și prin documentele adoptate de congresul de unificare din 21—23 februarie 1948, s-a exprimat și prin alegerea Comi- tetului Central și constituirea celorlalte organe centrale : Biroul Politic și Secretariatul care au avut o însemnătate excepțională în viața social-poli- tică a noii Republici, în mersul țării noastre către socialism. Apreciind însemnătatea istorică a acestui moment, Programul Partidului adoptat de cel de-al Xl-lea Congres al P.C.R. arată că făurirea partidului unic a „asigurat forța politică și organizatorică necesară con- ducerii operei complexe de transformare socialistă a țării, de făurire a noii orînduiii sociale”. în același document se precizează că pentru Eomânia „făurirea partidului unic al clasei muncitoare afost o necesitate obiectivă”5. Dinamica schimbărilor economico-sociale, cerințele multiple ridicate în fața organizațiilor și organelor de partid, au impus ca simultan, în acțiunea de perfecționare permanentă a propriei activități, ca o parte a acesteia, să se urmărească constant găsirea unor forme adecvate de dez- voltare a legăturilor dintre partid și masele de oameni ai muncii. Avînd drept principiu călăuzitor deplasarea muncii de partid către verigile de jos, acolo unde se hotărăște soarta liniei politice, în anii 1948 — 1955 au fost luate un șir de măsuri pentru întărirea și îmbunătățirea muncii organizațiilor de partid, a comitetelor raionale și orășenești. Sub acest unghi de vedere, remarcînd faptul că principalele hotărui adoptate de partid, începînd din iunie 1948 se preocupă de aceste probleme, se impune totuși precizarea că în ansamblul său, problemele organizatorice ale par- tidului au fost analizate de către plenara C.C. al P.C.E. din 23—24 ianua- rie 1950. Cu acest prilej s-a apreciat că partidul are o puternică rețea organizatorică, cuprinzînd 58 de organizații de partid județene șialtecîteva organizații de partid și cu drepturi de organizații județene, aparatul Comi- tetului Central și al comitetelor județene a fost întărit, s-a realizat un control mai riguros asupra îndeplinirii sarcinilor, a crescut nivelul de pre- e Conffresui al Xl-lea al Partidului Comunist Român, Edit. politică. București, 1975, p. 638. www.dacoromanica.ro 2188 GHEORGHE ȚUȚUI 4 gătire marxist-leninistă a unui mare număr de cadre6. Dar pornind de la constatarea că „unele forme organizatorice, necesare în alte faze ale acti- vității partidului au devenit prea înguste pentru cuprinderea multiplelor probleme noi”, ca și de la principiul că partidul trebuie „în vederea înfăptuirii sarcinilor sale, să-și perfecționeze permanent formele organi- zatorice și metodele de muncă”, pe baza analizei situației existente în partid, raportate la cerințele vieții, plenara a hotărît adoptarea unui șir de măsuri. Astfel la nivelul Comitetului Central s-a constituit Biroul orga- nizatoric, organ care urma să aibă conducerea generală a muncii organi- zatorice, a stabilit structura aparatului Comitetului Central și a precizat atribuțiile secțiilor, a conturat mai precis sarcinile Comisiei Controlului, de partid și ale Comisiei Centrale de revizie. O atenție deosebită s-a acor- dat modului de constituire a organizațiilor de bază, a comitetelor de plasă, de sector și județene, normelor de alegere ca și sarcinilor ce le revin, urmărindu-se pe deoparte întărirea rolului fiecărui organism de partid ca și eliminarea verigilor interimare. Plenara C.C. al P.C.R. din ianuarie 1950 și-a concentrat atenția spre întărirea muncii comitetelor de plasă ale partidului organe chemate a fi conducătoare ale întregii activități, politice și de stat, în raza lor de activitate și îmbunătățirii activității politice într-o serie de sectoare sau întreprinderi de importanță națională. în acest scop s-a hotărît înființarea Direcțiilor Politice pe lîngă Departamentul C.F.R., Ministerul Agriculturii, Ministerul Construcțiilor. S-a instituit funcția de organizator de partid al C.C. al P.C.R. și al Comitetului județean. Plenara a apreciat necesitatea ca după terminarea verificării să se des- fășoare în întregul partid alegeri pentru organele conducătoare, începînd de la birourile oiganizațiilor de bază pînă la comitetele județene. în iulie 1950 a avut loc o primă mare restructurare a aparatului de partid, determinată de noua împărțire administrativă a țării. Așa cum rezultă din datele publicate, comitetul central a avut în vedere îndrepta- rea unui mare număr de cadre de partid spre întărirea celor 177 de comi- tete raionale organe care erau chemate să asigure nemijlocit aplicarea în viață a hotărîrilor partidului și statului. Datele privind repartiția acti- vului de partid, ne arată că în 1955 circa 75 % din cadrele de partid activau la comitetele raionale și orășenești, iar restul la celelalte organe de partid, la școli și în presa de partid, confirmă de altfel această orientare. Faptul că în conducerile organizațiilor ragionale, raionale și orășe- nești activau 11 000 de cadre de partid, iar în birourile organizațiilor de bază alte 76 000, demonstrează că în ciuda multiplelor greutăți existente în această perioadă partidul a asigurat fondul de cadre necesar pentru activitatea de partid și de stat. O importanță deosebită pentru creșterea rolului conducător al partidului a avut-o acordarea, din 1953, a dreptului de control al organiza- ților de bază asupra conducerii întreprinderilor ca și trecerea la organizarea periodică a dărilor de seamă și a alegerilor în cadrul tuturor organizațiilor de partid. începute în luna mai 1951 și desfășurate sistematic, pe baza indicațiilor conducerii de partid, adunările de dări de seamă și alegeri au 4 Hotărîrea ședinței plenare a C.C. al P.M.R. din 23—24 ianuarie 1950 despre sarcinile partidului în domeniul muncii organizatorice, in „Sclnteia”, nr. 1655, din 9 februarie 1950. www.dacoromanica.ro 5 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2189 adus o contribuție de seamă la dezvoltarea stilului de muncă colectiv, la creșterea răspunderii față de sarcini, la adîncirea democrației interne de partid, la promovarea a mii și mii de noi cadre de activiști revoluționari. Schimbările din viața economică și so- 2. fAurirea sistemului politic cială a României anilor 1948—1955, au mono-partid. dezvoltarea LE- determinat însemnate modificări în sis- gAturilor p.c.r. cu masele. temui politic, din țară în structura și funcțiile partidelor, a organizațiilor de masă și obștești. între partidele și organizațiile existente și partidul comu- nist pe de o parte, între acestea și statul socialist, pe de altă parte, se stabi- lesc noi relații. Acest proces, desfășurat sub îndrumarea P.C.R. și în condiți- ile creșterii rolului său conducător, cuprinde următoarele trăsătur i principa- le : a) încetarea activității partidelor și grupărilor politice, altele decît parti- dul comunist și deplasarea centrului de greutate în organizarea maselor de pe criteriile sociale pe cele profesionale ; b) Conturarea unor elemente noi, de conținut în orientarea activității principalelor organizații de masă (sindicate, organizații de tineret și de femei) și constituirea unor organizații noi, cu un dublu caracter, obștesc și de stat sau obștesc și economic (sfa- turile populare, cooperația de producție); c) Făurirea și dezvoltarea sis- temului mono-partid și d) Apariția unor forme noi de legătură a partidu- lui cu masele : Adunările generale de ale salariaților, consfătuirile, confe- rințele și congresele pe ramuri de activitate și pe profesii. Avînd ca orientare indicațiile Congresului al Vl-lea al P.C.R. care a stabilit sarcinile muncii de partid în organizațiile de masă, rolul acestora în sistemul politic condus de partid, ca și necesitatea făuririi unui nou organism, care să contribuie la unificarea tuturor forțelor națiunii inte- resate în construirea socialismului, Comitetul Central al partidului a tre- cut în perioada imediat următoare la analiza aprofundată a activității sindicatelor, a muncii de partid în rîndurile tineretului, a problemei națio- nale și a altor aspecte ale politicii de masă a partidului. Astfel, în Rezo- luția ședinței plenare a C.C. al P.C.R. din 22—24 decembrie 1948 asupra problemei sindicale7, se stabilea drept obiectiv prioritar al activității sin- dicatelor de a sprijini partidul în munca de mobilizare și educare a clasei muncitoare, organizarea eforturilor acesteia pentru construirea bazelor eco- nomice ale socialismului, apărarea intereselor maselor de salariați și preocu- parea permanentă pentru ridicarea nivelului lor material și politico-cultural. Definind rolul sindicatelor în noua etapă, Plenara a precizat că sarcina lor centrală este de a mobiliza masele la realizarea și depășirea planului econo- mic iar metoda principală întrecerea socialistă. Ulterior, cu prilejul analize- lor periodice făcute diferitelor sectoare de activitate, în hotărîrile adoptate privind planurile anuale de stat și a primului cincinal 1951—1955 ca și în alte situații, C.C. al P.C.R. s-a preocupat de analiza anumitor aspecte ale activității mișcării sindicale îndrumînd-o atît în privința sarcinilor, a stilului și metodelor de muncă, cît și în vederea perfecționării structurii sale organizatorice. Drept urmare în perioada la care ne referim sindica- ’ „Scinteia”, nr. 1318, din 7 ianuarie 1948. www.dacoromaiiica.ro 2190 GHEORGHE ȚUȚUI 6 tele s-au dezvoltat permanent8, au cuprins în rîndurile lor noi categorii de cetățeni9, și-au îmbunătățit activitatea, conturînd mai bine sarcinile diferitelor organe sindicale, îndeosebi întărind rolul Uniunilor sindicale. Ulterior, după 1950 cînd au fost create comitete sindicale regionale și raionale pe ramuri și desființate sindicatele pe localitate; s-au lărgit mult atribuțiile și răspunderile comitetelor de întreprindere10. Organizarea periodică a adunărilor de dări de seamă și alegeri, larga campanie dusă de sindicate pentru dezvoltarea democrației muncitorești, împotriva formalismului și birocratismului, a metodelor sectare de muncă și a unor manifestări de lipsă de grijă față de interesele salariaților, preocu- parea pentru ridicarea nivelului politico-ideologic a cadrelor sindicale ca și atragerea în cele mai diferite activități a unui larg activ obștesc, au contribuit de asemenea la creșterea nivelului activității mișcării sindicale, al maturizării acesteia. Sub acest unghi de vedere remarcăm însăși acti- vitatea colectivă a organului central de conducere, exprimată prin cele peste 20 de ședințe plenare ale Comitetului Central al C.G.M., ca și prin lucrările celui de-al III-lea Congres al sindicatelor din România, care a avut loc în ianuarie 195311, în plenarele și Congresele Uniunilor sindicale sau ale sindicatelor de ramură. Creșterea mișcării sindicale, amplificarea rolului ei în întreaga viață economică și social-politică a țării, este ilustrată și de atribuțiile ce i-au revenit, atît pe baza Statutului adoptat la Congresul al II-lea — noiem- brie 1947 — dar mai ales a celui adoptat de Congresul al III-lea al sin- dicatelor din ianuarie 1953, care cuprindea și precizarea deosebit de im- portantă, că sindicatele, își desfășoară întreaga activitate sub conducerea Partidului Comunist Român”. Potrivit noului Statut, sindicatele aveau următoarele atribuții: a) Iau parte activă la elaborarea legilor privind protecția muncii, condițiile de trai, culturii și luptă pentru aplicarea lor ; b) Organizează întrecerea socialistă, participă la planificarea și reglemen- tarea salariilor, la elaborarea sistemelor de salarizare, sprijină calificarea profesională și răspîndește experiența înaintată ; c) Exercită controlul asupra protecției muncii și a folosirii fondurilor asiguiăiilor sociale; d) Acordă ajutor la ridicarea nivelului politic și cultural al salariaților și al familiilor acestora etc.12 • în privința creșterii numărului de membri in sindicate următoarele date slnt semnifi- cative : 1 340 000 In noiembrie 1947, 1 720 303 tn 1949, 2 300 000 in ianuarie 1953, 2 400 000 in 1954 și 2 600 000 In 1955, decembrie. • Așa de pildă, tnceplnd din anul școlar 1950/51 s-a trecut la organizarea studenților In sindicate active ce a avut și un important rol educativ, studenții fiind Încadrați in Uniunile de ramură și antrenați la activitățile acestora. „Viața sindicală", nr. 925, din 22 septembrie 1950). 10 „Viața sindicală”, nr. 1645, din 25 ianuarie 1953. 11 Cel de-al treilea Congres General al Sindicatelor a avut loc In zilele de 26 — 30 ianua- rie 1953, adică la 6 ani și 3 luni de la Congresul precedent, deși statutul prevedea convocarea congreselor ordinare odată la 3 ani și a avut următoarea ordine de zi : 1. Raportul Comitetului Central al Confederației generale a muncii din R.P.R., și al Comisiei de cenzori; 2. Raport asu- pra noului statut al sindicatelor din R.P.R. și 3. Alegerea Consiliului Central al Sindicatelor și a Comisiei Centrale de Revizie. La lucrările sale au luat parte 732 de delegați reprezentlnd 2 300 000 de membri, precum și reprezentanți ai Federației Sindicale Mondiale și a mișcărilor sindicale din 11 țări: Bulgaria, Cehoslovacia, Republica Populară Chineză, Republica Democrată Germană, Grecia, Italia, Japonia, Polonia, Ungaria, URSS „Viața sindicală” nr. 1645 și 1649 din 27 și 30 ianuarie 1953). 11 Munca, nr. 1690, 17 martie 1953. www.dacoromanica.ro 7 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2191 Marcînd un moment important în dezvoltarea mișcării sindicale și a întăririi rolului de conducător al partidului în această importantă orga- nizație de masă, Congresul al III-lea a adoptat și un șir de măsuri ca : renunțarea la vechea organizare pe Uniuni, creînd în locul acestora Sin- dicatul de ramură, care avea drept for de conducere Congresul, înlocuirea denumirii de Confederația Generală a Muncii (C.G.M.) cu aceea de Con- gresul General al Sindicatelor, care avea ca organ executiv Consiliul Cen- tral al Sindicatelor (C. C. S.) iar ziarul ,,Viața sindicală” și-a schim- bat denumirea în „Munca”. Această evoluție organizatorică a sindicatelor, urmărită îndeaproape și sprijinită de către organizațiile de partid, a fost apreciată pozitiv de către cel de-al Vll-lea Congres al P.C.R. care sublinia că în perioada 1948—1955 sindicatele „au crescut și s-au dezvoltat”13. Avînd atenția orientată spre mobilizarea masei de salariați, la mare acțiune de îndeplinire și depășire a planului de producție, începînd din 1948 sindicatele s-au preocupat în mod cu totul deosebit de organizarea între- cerii socialiste, acțiune complexă, care cuprindea un șir întreg de măsuri, începînd de la prelucrarea sarcinilor de plan și pînă la controlul calității produselor, dar între care pe primul plan se situau gradul de conștiință al salariaților și condițiile tehnico-materiale create în întreprinderi. De aceea în întreaga perioadă la care ne referim sindicatele, dispunînd de o bază materială în continuă creștere, au desfășurat o largă activitate de ridicare a nivelului cultural al maselor de salariați, începînd cu lichidarea analfabetismului, dezvoltarea pregătirii profesionale și crearea cadrelor necesare pentru cele mai diferite sectoare de activitate etc. Pentru a ilustra amploarea și diversitatea acestei preocupări vom arăta că la sfîrși- tul anului 1948 mișcarea sindicală dispunea de o școală centrală de cadre „I.C. Frimu”, de 715 școli pe lîngă întreprinderi se organizase 3517 cur suri de alfabetizare14. Avînd o editură proprie, mai multe publicații, „Viața sindicală”, „Muncitoarea”, „Revista Muncii”, „Lupta CFR” și altele, sute de cinematografe și mii de biblioteci, sindicatele reprezentau un fac- tor important în acțiunea de ridicare a nivelului de cultură al salariaților și al familiilor acestora. Activitățile cultural-științifice desfășurate de sin- dicate aveau în 1955, următoarele puncte de referință : un institut de cercetări științifice pentru protecția muncii, 26 de școli de cadre perma- nente între care o școală centrală cu durata de 2 ani, una de 1 an și 3 cu limba de predare maghiară, 5 000 de cluburi și colțuri roșii, 18 000 de biblioteci, 3 publicații zilnice, 2 săptămînale și 14 buletine ale uniuni- lor sindicale etc. precum și un mare număr de activiști culturali. Evident că roadele acestei activități complexe, desfășurate de sin- dicate sînt multiple, dar unul dintre cele mai importante îl reprezintă dezvoltarea unei noi atitudini față de muncă și avutul obștesc. Drept urmare în perioada 1948—1955 numărul celor cuprinși în întrecerea socia- listă a crescut an de an de la 10—15% în 1949, pînăla peste 75% în 195315, fapt ce s-a exprimat în principal în aceea că volumul producției industriale globale pe cincinalul 1951/1955, a fost realizat cu 50 de zile mai devreme. Apariția unor mișcări de masă ca cea a inovatorilor și raționaliza- torilor, creșterea numărului fruntașilor în producție, faptul că pînă în 13 Congresul al II-lea al P,M,R, p. 147. 14 ,,Viața sindicală”, nr. 301 din 1 septembrie 1948. 16 „Scînteia” nr. 707, din ianuarie 1950 și „Munca” nr. 1690 din 17 martie 1953. www.dacoromanica.ro 2192 GHEORGHE ȚUȚUI 8 anul 1953 s-au acordat 37 de steaguri roșii ale C.C. al Uniunii sindicale și ministerelor de resort și 2 ale Consiliului de Miniștri și C.C. al Confederației Generale a Muncii, sint de asemenea confirmări ale acestui proces revo- luționar. Ca și o încununare, în cinstea zilei de 23 august 1955, un număr de cinci muncitori: Haidu luliu, Lungu Ștefan, Voichiță Vasile, Constan- tin Adochiței și Constantin Vasilache, au fost distinși cu înaltul titlu de Erou al muncii socialiste16. Aplicînd consecvent principiul că fiecare pas făcut pe drumul cons- trucției socialiste duce la ridicarea bunei stări a celor ce muncesc17, sin- dicatele au acționat în permanență în această direcție avînd drept pîrghii principale contractul colectiv de muncă introdus din ianuarie 194918 și reînoit periodic, Codul Muncii, conducerea asigurărilor sociale și orga- nizarea odihnei salariaților. Astfel prin Codul Muncii, apreciat ca expresie a reprezentării în norme de drept a intereselor fundamentale a clasei mun- citoare în domeniul organizării muncii19, se stabileau principalele îndatoriri și drepturi ale salariaților, răspunderile acestora ca și pe cele ale între- prinderilor, se reglementau raporturile dintre salariați și întreprindere de la angajare pînă la pensionare. Acordînd atenție deosebită unor asemenea probleme majore ca : disciplina în producție și normarea muncii, ridicarea nivelului pregătirii profesionale, asigurarea protecției muncii, buna orga- nizare a asigurărilor sociale, Codul Muncii, statua o serie de principii și reguli de mare însemnătate cum sînt : salariu egal la muncă egală, ziua de muncă de opt ore, interzicerea muncii suplimentare pentru tinerii pînă la 16 ani, gravide sau postnatale, garantarea repausului duminical 24 de ore pe săptămînă, concediu anual de odihnă, cel puțin 12 zile pentru cei ce au muncit neîntrerupt 11 luni la unitatea respectivă, etc. Un loc impor- tant se acordă în legea Codului Muncii răspunderii personale a muncitori- lor în producție, stabilind răspunderea materială a salariatului pentru pagubele produse prin deteriorarea mașinilor sau uneltelor, irosirea materii- lor prime și a produselor fabricate. Contractele colective de muncă con- cepute ca expresie a raporturilor noi dintre salariați și conducerea între- prinderilor, erau de asemenea menite să contribuie atît la creșterea pro- ducției și a productivității muncii cît și la îmbunătățirea situației mate- riale și culturale a celor ce muncesc. Prin contractele colective de muncă, încheiate anual între întreprinderi și salariați, sindicatul ca reprezentant al oamenilor muncii avea importante sarcini în organizarea adunărilor de producție, controlul cantinelor și căminelor, al aprovizionării etc. Dar, în același timp, sindicatele dispuneau și de un puternic instrument în mobi- lizarea maselor de salariați. Este vorba în principal de Adunările generale ale salariaților prin care se exprima direct participarea oamenilor muncii la conducerea întreprinderii sau instituției. Forme noi și deosebit de eficace ale democrației socialiste Adunările generale ale salariaților dezbă- teau prevederile Contractului colectiv, analizau felul în care acesta a fost îndeplinit de către ambele părți impunînd corectările necesare. Aceste 14 ,,Munca” nr. 2134, din 26 august 1955. 17 „Sclnteia” nr. 1771 din 28 iunie 1950. 18 „Sclnteia”, nr. 1321 din 11 ianuarie 1949. 11 „Sclnteia” nr. 1746, din 30 mai 1950. www.dacoromanica.ro 9 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2193 adunări reprezentau momente importante în activizarea masei de oameni ai muncii atît prin dezbaterile ce aveau loc cît și prin angajamentele și propunerile ce se formulau cu acest prilej20. Referitor la celelalte aspecte ale activității sindicale, care a fost extrem de variată, o importanță aparte s-a acordat în acest timp asigurării odih- nei salariaților și activității asigurărilor sociale. Astfel, începînd din 1948, odată cu începutul activității de organizare de către sindicate a odihnei salariaților, s-au luat măsuri ca aceștia să fie sprijiniți prin acordarea unor subvenții peste salariu, reduceri la transportul pe C.F.R., la cazare și tratament21. Ulterior s-a introdus practica trimiterii la odihnă în mod gra- tuit a unui număr de salariați și studenți, număr ce a crescut an de an, pe măsura dezvoltării economiei naționale. Astfel, față de 1949 cînd au fost trimiși la odihnă 125 000 de salariați, în 1954 numărul lor a atins 500 000. Dacă la aceste cifre adăugăm sutele de mii de copii, elevi, ucenici și studenți, trimiși la odihnă și tratament, ca și pe acei salariați recoman- dați de sindicate să fie îngrijiți prin rețeaua Ministerului Sănătății, sutele de milioane de lei cheltuite în acest scop, ca și ampla activitate desfășu- rată pentru a se asigura salariaților cele mai bune condiții de odihnă și tratament, efortul [depus de sindicate în această acțiune de mare impor- tanță socială ne apare și mai clar. Acest efort poate fi relevat atît prin spo- rirea an de an a fondurilor afectate de către sindicate pentru odihna oame- nilor muncii : 307 848 000 lei în 1949 și 1 145 755 000 lei în 195022, prin cele peste 6 miliarde lei afectate din fondurile statului în anii 1949—1954 pentru asigurările sociale23, dar mai ales prin orientarea pe care acestea o aveau în organizarea odihnei și tratamentului, fiind preferați muncitorii și salariații decorați cu „Ordinul Muncii”, fruntașii în producție, inventa- torii și inovatorii, cei evidențiați în activitatea sindicală, cei care prestează munci în condițiuni grele precum și cei predispuși la îmbolnăvire. Aceiași orientare, de înțelegere a acestei activități, ca reprezentînd o obligație față de salariați, o parte a salariului social rezultă și din faptul că începînd din 1950 săptămînal erau trimiși gratuit la odihnă, cîte o zi, muncitori fruntași în producție și studenți. Activitatea desfășurată de sindicate în acești ani, remarcabilă sub multiple aspecte, a fost sensibil frînată de unele acțiuni sectare introduse în relațiile cu cadrele în anii 1948—1953, cînd din organele sindicale au fost destituiți sau înlocuiți numeroși activiști fără ca masa celor ce i-a ales să fie consultată, de stilul de muncă birocratic, care a pătruns în nume- roase organe și în practica unui însemnat număr de activiști, de neîn- țelegerea dinamicii organizării muncii — fie prin crearea a numeroase verigi intermediare fie prin centralizarea excesivă, și fapt deosebit de grav, insuficientă grijă față de sarcinile ce decurgeau din misiunea sindicatelor de a veghea la respectarea drepturilor masei de salariați la îndeplinirea Codu- lui Muncii și a Contractelor colective. ★ 20 Așa de pildă cu prilejul încheierii contractului pe anul 1949/50 s-au făcut 28 000 de propuneri („Scînteia nr. 1685, din 16 martie 1950). 21 „Scînteia" nr. 1159, din 2 iulie 1948. 22 „Scînteia", nr. 1390 și 1647, din aprilie 1949 și 31 ianuarie 1950. 23 „Munca”, nr. 2139, din 1 septembrie 1954. www.dacoromamca.ro 2194 GHEORGHE ȚUTUI 10 în sistemul politic condus de partid și între forțele cele mai impor- tante care erau chemate să participe la făurirea noii societăți, un rol deo- sebit de important revenea tinerii generații. De aceea C.C. al P.C.R. în plenara sa din 22—24 decembrie 1948 a analizat pe larg munca de partid în rîndurile tineretului și a stabilit ca sarcină imediată, „făurirea orga- nizației unice revoluționare a tineretului muncitor, fără deosebire de națio- nalitate”, care să fie bazată pe „principiul luptei de clasă a proletariatu- lui, condusă de Partidul Comunist Român și călăuzită de învățătura marxist-leninistă”24. Dezbaterea documentelor plenarei în rîndurile orga- nizațiilor de tineret, însoțită de o activizare a acestora în toate domeniile de activitate și de creștere a preocupărilor organelor de partid, a comu- niștilor, pentru educarea și antrenarea în acțiune a tuturor categoriilor de tineri, a fost încununată de Congresul de unificare a tineretului care a avut loc în zilele de 19—21 martie 194925. Congresul, la care au partici- pat 643 de delegați, a aprobat în unanimitate raportul Comisiei de Unifi- care, prezentat de Gheorghe Florescu, a hotărît Constituirea Uniunii Tine- retului Muncitor 26, a adoptat Rezoluția și telegramele de salut: către C.C. al P.C.R., către C.C. al Comsomolului și către Federația Mondială a Tineretului Democrat și a ales Comitetul Central format din 45 de membri și 10 membri supleanți. La 22 martie Comitetul Central al U.T.C a ales Biroul Politic și celelalte organe de execuție. Prim secretar al C.C. al U.T.C. a fost ales Gheorghe Florescu, membru al C.C. al P.C.R. Orientativă pentru definirea noii organizații de tineret rezoluția27 precizează că Uniunea Tineretului Muncitor își propunea următoarele : a) să vegheze la unitatea rîndurilor sale și la însușirea de către toți membrii U.T.M. a principiului conducerii de către partid, chezășia succeselor și activității sale rodnice : b) să cultive tradițiile eroice ale luptei dusă de Partidul comunist și Uniunea Tineretului Comunist, dezvoltînd în rîndu- Tile tineretului devotamentul nemărginit față de cauza clasei muncitoare, al dragostei înflăcărate față de patrie și al internaționalismului proletar; •c) să antreneze tineretul la lupta pentru îndeplinirea planului de stat, în întrecerea socialistă, în campania de economii, pentru ridicarea cantita- tivă și calitativă a producției; d) să se preocupe de apărarea drepturilor tineretului veghind ca să se respecte regimul ucenicilor, al salariaților agricoli, să asigure burse și locuri în internate etc. Rezoluția cuprindea de asemenea sarcina U.T.M. de a înființa și conduce organizația de pio- nieri. Constituirea U.T.M. a reprezentat un succes al politicii de unificare a organizațiilor de tineret promovată cu consecvență de către P.C.R.28, 24 „Sclnteia” nr. 1319, 8 ianuarie 1949. 24 La lucrările acestui congres au participat delegații ale organizațiilor de tineret din 16 țări precum și un reprezentant al Federației Mondiale a Tineretului Dembcrat. („Sclnteia”, nr. 1379, 18 martie 1949). 28 Din 1965 și-a schimbat denumirea In Uniunea Tineretului Comunist (U.T.C.). 27 „Sclnteia”, nr. 1383, din 24 martie 1949. 28 Plnă la unificarea forțelor tineretului erau fărimițate in mai multe organizații create fie după criterii profesionale: Uniunea Tineretului Muncitoresc, pentru muncitori; Organizația Tineretului Sătesc, pentru țărani; Uniunea Națională a Studenților din România (U.N.S.R.) pentru studenți; Uniunea Asociației de Elevi din România (U.A.E.R.) pentru elevi; fie pe cri- terii naționale. www.dacoromanica.ro 11 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2195 și a mai cat un moment important în lupta pentru antrenarea tinerei generații la opera de făurire a noii societăți, în asigurarea rolului conducă- tor al partidului în rîndurile acesteia. Evident că această preocupare majoră a continuat în întreaga perioadă și a fost marcată printr-un șir de măsuri și acțiuni care au cuprins toate domeniile de activitate. Astfel dacă privim problema, sub aspectele ei politico-organizatorice putem aprecia că unificarea care s-a încheiat odată cu Congresul din martie 1949 a fost urmată imediat de noi măsuri pentru realizarea omogenității organizației unice, printre care un rol mai important a revenit operațiunii de reînscriere generală a membrilor, desfășurată îd perioada mai—iulie 1949. Trecerea, din vara anului 1949 la primirea de candidați29 în rîndul organizației ca și preschimbarea documentelor de U.T.C., începînd din mai 1955, au con- curat de asemenea la realizarea acestui obiectiv. Drept urmare evoluția organizatorică a U.T.C. este marcată de o creștere a rîndurilor, de la 1 000 000 membri în martie 1952 la 1 300 000 în iulie 1954, de adaptarea structurilor sale la situația administrativă a țării și la cerințele revoluției, de dezvoltarea vieții interne de organizație, în acest cadru un rol important a revenit dezbaterilor care au avut loc cu prilejul adunărilor generale de dări de seamă și alegeri, organizate perio- dic începînd din 1952, a documentelor elaborate de către C.C. al U.T.C., a hotărîrilor și rezoluțiilor Comitetului Central al P.C.E. Eăspunzînd cerințelor stabilite de partid și acționînd sub conducerea sa nemijlocită, organizația de tineret și-a îndreptat activitatea în cîteva direcții prioritare ca : ridicarea nivelului politico-ideologic al tineretului, educarea lui în spiritul unei noi atitudini față de muncă și de avutul obș- tesc ; mobilizarea tinerii generații la îndeplinirea programului de indus- trializare socialistă și cooperativizarea agriculturii; pregătirea de cadre calificate pentru toate sectoarele activității economico-sociale participa- rea activă la viața politică a țării, la făurirea și consolidarea statului socia- list. Aceste obiective au fost sintetizate astfel în salutul adus de C.C. al U.T.C. Partidul Comunist cu prilejul sărbătoririi celei de-a XXX-a ani- versări a creerii sale : „Ne angajăm în fața partidului de a face totul pentru a crește o tînără generație călită ideologicește perseverentă, curajoasă și neînfricată, în fața obstacolelor... de a ne îmbunătăți aportul la îndeplini- rea planului, de a înrădăcina în conștiința tinerilor devotamentul fără de margini față de Patrie și atașamentul neabătut față de Partid”30. în activitatea politico-ideologică în sarcina de mare răspundere U.T.C. a dispus de mijloace variate și eficiente ca : o largă rețea de cer- curi și școli de cadre, o editură proprie, precum și numeroase publicații. Astfel față de anul 1948/1949 cînd în cinstea Congresului de unificare au fost organizate 134 de cursuri serale 200 de cercuri și 4 414 grupe de citit31, activitatea politico-ideologică s-a diversificat și după introducerea 29 Odată cu reînceperea primirii de noi membrii în UTC s-a introdus stagiul de candidat care era de 3 luni cu posibilitatea de prelungire și s-au stabilit trei grupe în ordinea de prefe- rință la primire, urmărindu-se îmbunătățirea compoziției sociale a organizației. „Scînteia Tine- retului", nr. 463, din ]0 octombrie 1950). 30 ,,Scînteia" Tineretului, nr. 1640, 10 mai 1951. 11 „Scînteia", nr. 1379, 18 martie 1949. www.dacoromanica.ro 2196 GHEORGHE ȚUȚUI 12 anului de învățămînt 1950/1951 s-a ridicat pe noi coordonate. în 1954, de pildă, U.T.C.-ul avea două școli centrale dintre care una „Filimon Sîrbu”, cu durata de un an, una de cinci luni, 18 școli regionale, dintre care 2 cu limba de predare maghiară, precum și un mare număr de cursuri și cercuri diferențiate pe nivelul de pregătire sau orientare tematică32. La aceiași dată U.T.C. edita 11 ziare și alte publicații cu un tiraj total de 685 000 de exemplare, între care amintim „Scînteia Tineretului”, „Ifjmunkas”, „Scînteia Pionerului”, „Cravata Roșie”, „Luminița” „Tînărul leninist”, „Știință și Tehnică pentru tineret” și altele. Presa de tineret a avut un rol deosebit în procesul de educare a maselor ca și în .desfășurarea învățămîntului politic, publicînd lecții și consultații, analize, schimburi de experiență, portrete de eroi și conducători ai luptei poporu- lui nostru, pagini din trecutul revoluționar, etc. în cuprinsul acelorași preocupări cultural-educative se încadrează și alte acțiuni ca organizarea joii tineretului, a zilei secretarilor, a unor concursuri ca cel intitulat „Iubiți cartea”, festivaluri artistice, manifestări sportive etc. Din șirul activităților de amploare organizate în acest timp se detașează prin însemnătatea lor cel de-al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru pace și prietenie, (2—16 august 1953) și a complexu- lui polisportiv „Gata Pentru Muncă și Apărarea R.P.B.” (G.M.A.) creat din inițiativa C.C. al U.T.C. care a cuprins sute de mii de tineri. Unul din sectoarele importante ale muncii U.T.C. a fost cel al orga- nizării și educării copiilor din școli, a pregătirilor profesionale și politice, în acest scop la 30 aprilie 1949 a luat ființă organizația revoluționară de masă a școlarilor organizația de pionieri, ale cărei rînduri a crescut rapid : 30 290 de copii în octombrie 1949, 250 000 în octombrie 1950, 600 000 în 1951 și 747 913 în iulie 1954, cifră ce reprezenta circa 70% din totalul elevilor. Concomitent cu creșterea numerică a organizației, U.T.C. a spriji- nit acțiunea de creare a condițiilor necesare activității elevilor, deschizînd zeci de cursuri serale pentru instructori și o școală centrală de cadre pre- cum și instituții cultural-sportive. în Octombrie 1954, după conferința pe țară a Uniunii Tineretului Comunist, Biroul Politic al C.C. al U.T.C. a adoptat regulamentul organizației de pioneri în care se precizează că ea își desfășoară activitatea sub conducerea Partidului Comunist Român și reprezintă principala rezervă de cadre a Uniunii Tineretului Comu- nist.33 Avînd drept scop unul din obiectivele principale, pregătirea tine- retului pentru viață și muncă organizațiile de U.T.C. au acționat pe multi- ple planuri în vederea angajării plenare a tineretului la îndeplinirea planu- lui cincinal care a fost apreciată sarcină principală a fiecărui membru al U.T.C. în acest context (sub lozincile : „Nici un minut întîrziere de la lucru, nici un minut pierdut în timpul lucrului” „să creștem cadre cali- ficate pentru cincinal”, se poate constata o creștere însemnată a număru- lui de tineri angajați în întrecerea socialistă; de la 102 192 în 1949 la 32 Statutul UTC, cursuri serale cu activul regional, cursuri cn activul sătesc, cercuri de istoria PCUS, cercuri de studiere a biogratiei lui V.I. Lenin, grupe de convorbiri etc., „Scln- teia Tineretului”, nr. 1621, 13 iulie 1954. 33 „Scînteia tineretului”, nr. 1692, din 5 octombrie 1954. www.dacoromanica.ro 13 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2197 300 000 în 1954, apariția și dezvoltarea unor variate forme ale atitudinii noi față de muncă : brigăzi de tineret (de calitate, de economii, de între- ținere) ; posturi U.T.C. de control, secții de tineret, munca voluntară pe șantierele naționale34, participarea la diferite campanii— strîngerea recol- tei, efectuarea de lucrări edilitar gospodărești etc. Pentru ilustrarea măsurii în care Uniunea Tineretului Comunist a mobilizat tineretul la diferite activități productive următoarele date ni se par semnificative : astfel în iulie 1954 din rîndurile tinerilor 338 000 erau antrenați în întrecerea socialistă, 1500 erau inovatori și raționalizatori și 67 000 erau fruntași în producție. La această dată organizațiile U.T.C. din 450 de întreprinderi erau angajate în mișcarea de economii. Funcționau 15 000 de brigăzi U.T.C.-iste de producție dintre care 736 dețineau titlul de brigăzi de cali- tate, iar 126 de secții din diferite întreprinderi erau secții de tineret. Mani- festări de răspundere față de muncă, angajarea plenară în producție, trăsături care se exprimau pe scară largă în întreprinderile industriale, își făceau loc și în alte sectoare. Astfel în agricultură peste 5 080 de trac- toriști se aflau angajați în competiția pentru titlul de cel mai bun iar în •G.A.S.-uri se desfășura campania pentru introducerea unor metode de muncă înaintate, funcționau numeroase școli și cursuri de calificare pro- fesională, etc. în același timp în școli și facultăți se desfășura acțiunea de mobilizare a tinerilor spre însușirea temeinică a cunoștințelor, pentru un nivel de calificare profesională, se organizau colective și grupe de într-aju- torare, se căutau căi pentru legarea învățămîntului cu producția.35 Una din realizările cele mai importante ale organizației de tineret în această perioadă de început a revoluției socialiste, este faptul că ea a reprezentat nu numai o școală de pregătire a tineretului pentru viața și munca dar și un adevărat rezervor de cadre pentru aparatul de partid și de stat, pentru cele mai diferite sectoare ale economiei naționale. Sem- nificativ pentru amploarea acestui proces este faptul că numai în decem- brie 1950 au fost aleși ca deputați în sfaturile populare 13 000 de tineri. Se mai poate adăuga tot ca un element care evidențiază aportul adus de U.T.C. cu prilejul împlinirii a trei decenii de existență, a fost decorat cu ordinul „Apărării Patriei”, clasa I-a. Creșterea și maturizarea organizației de tineret în acești ani, anga- jarea ei pe coordonatele stabilite de partid și acțiunea de antrenare a maselor de tineri în procesul revoluționar, s-au desfășurat însă cu multe greutăți și neajunsuri. Lipsa de omogenitate a noii organizații, izvorîtă în primul i înd din încadrarea în rîndurile sale a întregului tineret, adapta- rea sa greoaie la noile structuri organizatorice nerespectarea prevederilor statutare privind viața de organizație, ca și folosirea unui stil de munca și a unor metode necorespunzătoare, au fost principalele deficiențe ce au trebuit depășite. Analizele periodice făcute de C.C. al P.C.B. muncii și vieții organizației de tineret, propriile constatări și acțiuni, au determinat M în această perioadă tineretul a primit din partea partidului și a statului sarcina de a răspunde de efectuarea lucrărilor de construcție a căilor ferate Bumbești-Livezeni și Salva- Vișeu, a conductei de gaze Agnita-Botorca și a hidrocentralei de la Bicaz. 35 Datele sint preluate din darea de seamă a C.C. al U.T.C. prezentată la Conferința pe (ară din 29 — 31 iulie 1954, ,,Sclnteia”, nr. 3038, din 30 iulie 1954 și nr. 3040, din 1 august 1954. www.dacoromanica.ro 2198 GHEORGHE TUTUI 14 în decursul anilor anumite îmbunătățiri în activitatea U.T.C. Astfel pe baza hotărîrii ședinței plenare a C.C. al U.T.C. din 9—10 iunie 1952, care a constatat în activitatea unor organe și organizații tendința spre superfi- cialitate, preferință pentru formele zgomotoase, de paradă, metode sec- tare și lipsă de vigilență, au fost luate un șir de măsuri menite să îmbu- nătățească munca, între care și excluderea a doi membri ai C.C. al U.T.C.36 Ulterior cea de-a VlII-a plenară a C.C. al U.T.C., din 22 august 1952 a eliberat pe Gheorghe Florescu din funcția de prim secietar al C.C. al U.T.C și a constituit un nou secretariat37. Aceste măsuri organizatorice, dublate de amplele dezbateri caie au avut loc cu prilejul conferințelor regionale U.T.C., care s-au desfășurat într-un pronunțat spirit critic, ca și de lupta pentru aplicarea planului de muncă stabilit de către plenara C.C. al U.T.C. din 25—26 septembrie 1953 ; pe baza hotărîrilor plenarei C.C. al P.C.R. din 19—20 august același an, au determinat o însemnată creștere a maturității organizației de tineret. Acest lucru a fost evidențiat și de analiza pe care Biroul Politic al C.C. al P.C.R. a făcut-o în iunie 1954, dar care a apreciat că deși a obținut rezul- tate însemnate, activitatea U.T.C., nu este la înălțimea sarcinilor puse de partid. Reliefînd sectoarele slabe ale muncii U.T.C., Biroul Politic al C.C. al P.C.R., a apreciat că o cauză importantă a lipsurilor o constituie fap- tul că în munca C.C. al U.T.C. în Biroului și Secretariatul său a fost încălcat principiul muncii colective iar între membrii Biroului C.C. al U.T.C. au existat fricțiuni și discuții, lipsite de spirit critic și autocritic. Pe această bază, considerîndu-se că conducerea de atunci a U.T.C. nu prezintă garanția îndeplinirii cu succes a sarcinilor puse de partid, s-a hotărît convocarea conferinței pe țară a U.T.C. cu indicația de a analiza activitatea organizației și de a alege un nou comitet central. Pe baza sarcinilor stabilite de Biroul Politic al C.C. al P.C.R. orga- nele și organizațiile de partid au condus direct activitatea de pregătire a conferinței pe țară a U.T.C., a cărei ordine de zi a fost fixată de hotărî- rea Biroului Politic al C.C. al P.C.R.38. Se remarcă de asemenea, ca o expresie a atenției pe care C.C. al P.C.R. a acordat-o acestei Conferințe, faptul că la lucrările ei a participat tovarășul Nicolae Ceaușescu, secretar al C.C. al P.C.R. care a rostit și cuvîntul de salut al Comitetului Central al partidului. Conferința la care au participat 480 de delegați reprezentînd 1 300 000' de U.T.C.-iști, i-au analizat pe larg activitatea organizației și a stabilit un complex de măsuri pentru îmbunătățirea muncii, în toate domeniile de activitate, între care la loc de frunte se situează alegerea unui nou Comi- tet Central, a comisiei de revizie, constituirea unui nou Birou Politic șî a unui nou secretariat al C.C. al U.T.C. Pentru a putea înțelege mai bine 88 ,,Sclnteia Tineretului”, nr. 983, din 19 iunie 1952. 37 ,,Sclnteia Tineretului”, nr. 1042 și 1148, 27 august și 30 dec. 1952. 38 Ordinea de zi a avut următoarele puncte : 1. Darea de seamă a C.C. al U.T.C. cu pri- vire la Îndeplinirea hotărîrilor plenarei lărgite a C.C. al P.C.R. din 19—20 august 1953 și sar- cinile pentru Îmbunătățirea muncii organizatorice și de educație comunistă, In vederea mobi- lizării tineretului la realizarea sarcinilor puse de partid și guvern pentru dezvoltarea industriei si agriculturii. 2. Alegerea Comitetului Central al U.T.C. și a Comisiei Centrale de Revizie,. (Sclnteia Tineretului, nr. 1621, 13 iulie 1954). www.dacoromamca.ro 15 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2199 importanța acestei conferinței în viața U.T.C., vom preciza că din Comi- tetul Central ales de congresul de unificare, nu au mai rămas decît patru persoane iar din Biroul Politic și din secretariat nici unul. Tot acum s-a stabilit o regulă precisă privind datele la care urmează să se țină plenarele organelor alese : a Comitetului central — o dată la 4 luni; ale Comitete- lor regionale o dată la 3 luni și ale comitetelor raionale o dată la 2 luni; s-a hotărît scoaterea din evidență a tinerilor ce depășeau 26 de ani, și s-a adoptat salutul către C.C. al P.C.E. care cuprindea de fapt princi- palele orientări și obiective ale organizației. în ultima zi a conferinței s-au ales organele centrale, Comitetul Central format din 65 membri și 20 de supleanți și Comisia centrală de revizie, formată din 9 persoane. Prima Plenară a noului Comitet Central, ținută la 31 iulie, a ales Biroul Politic, compus din 13 membri și Secretariatul format din 5 persoane. Conferința pe țară a U.T.C. din iulie 1954 a reprezentat un moment important în dezvoltarea organizației de tineret, în asigurarea conducerii sale nemijlocite de către partid, în întărirea spiritului său revoluționar. Acest lucru rezultă din întreaga acțiune de pregătire și desfășurare a Con- ferinței și s-a concretizat în salutul pe care conferința l-a adresat către C.C. al P.C.E., în care sutele de mii de uteciști se angajau să acționeze cu hotărîre pentru ridicarea nivelului lor politic și ideologic, întărirea orga- nizației, dezvoltarea legăturilor cu masele largi de tineri și mobilizarea lor la aplicarea în viață a sarcinilor trasate de partid. Publicarea în august 1954 a Proiectului Statutului modificat al P.C.E., în care se precizează că U.T.C.-ul duce munca sub conducerea par- tidului, stabilește și în acest domeniu criterii precise. Astfel C.C. al U.T.C. este subordonat direct C.C. al P.C.E., Comitetul regional al U.T.C. subor- donat Comitetului Eegional al P.C.E. ș.a.m.d., iar organizațiile de partid obligate să asigure conducerea permanentă, îndrumarea continuă, spriji- nul și controlul sistematic al organizațiilor de U.T.C.,39 a contribuit în și mai mare măsură la îmbunătățirea muncii de partid în rîndurile tine- retului. Alături de sindicate și Uniunea Tineretului Comunist, principalele organizații de masă conduse de partid, un rol deosebit de important în atragerea la lupta pentru socialism a unei însemnate părți a populației țării — femeile, a revenit Uniunii Femeilor Democrate, organizație unică creată în februarie 1948. Potrivit hotărîrilor adoptate la Congresul de constituire, U.F.D.E. s-a angajat în marea acțiune de ridicare a nivelului de cultură și conștiință cetățenească a femeilor, pentru atragerea lor la viață politică, economică și socială a țării, a militat în direcția formării unei noi atitudini față de această importantă categorie de cetățeni, împotriva concepțiilor și prac- ticilor retrograde, pentru afirmarea și apărarea intereselor lor specifice. în această direcție cele trei congrese ale U.F.D.E., ținute în februarie 1948, iunie 1950 și 31 mai — 1 iunie 1953, plenarele Comitetului Central al organizației, au analizat periodic activitatea desfășurată, au stabilit măsurile organizatorice, politico-ideologice apreciate ca necesare. Avînd w „Scinteia Tineretului”, nr. 1645. din 10 augus.t 1954. www.dacoromamca.ro 2200 GHEORGHE ȚUȚUI 16 sprijinul crescînd al oiganelor și organizațiilor de partid, orientate și în- drumate permanent de cătie C.C. al P.C.R., care începînd din 1950 adopta anual hotărîri în legătuiă eu sarcinile mișcării de femei din R.P.R., Uniu- nea Femeilor Democrate din România și-a adus o contribuție notabilă la toate acțiunile din această importantă etapă revoluționaiă. Sub acest aspect, și preocupările U.F.D.R. au îmbrăcat, pe probleme specifice, do- menii extrem de variate : alfabetizarea, organizarea de creșe, cămine, case de nașteri, grădinițe, centre de distribuirea laptelui, participarea la făuri- rea și dezvoltarea sectorului socialist. Astfel, numărul femeilor antrenate în întrecerea socialistă, al fruntașelor în muncă, al celor din conducerea unor organe de stat și obștești, a crescut an de an, ajungînd în 1954 la următoarele coordonate : 280.000 de femei participante la întrecerile socia- liste, dintre care 39 784 fruntașe în producție, 3.500 de femei decorate cu ordine și medalii. In același an activau ca deputate în consiliile popu- lare 33.000 de femei, dintre care 4.000 în munci de conducere; 66 de fe- mei erau deputate în Marea Adunare Națională. Mii de femei activau în con- ducerea G.A.C., erau asesori populari, iar în unele sectoare ca cel al învă- țămîntului și ocrotirii sociale, femeile reprezentau mai mult de jumătate dintre salariați. Aceste date completate cu reliefarea faptului că un număr de 21 de femei erau laureate ale premiului de stat cu aceea că procentul de fete în învățămîntul superior a crescut pînă la 30%, ca și precizarea, că organizațiile de partid se preocupau din ce în ce mai atent de viața și activitatea femeilor, atestă pașii însemnați făcuți pe acest drum. Dar cele realizate reprezentau numai un început. Așa cum s-a apreciat de către Congresul al Vll-lea al P.C.R., organizațiile de partid, Comitetele executive ale sfaturilor populare, sindicatele, U.T.C., manifestă în genere o preocupare cu totul insuficientă față de problemele specifice ale muncii în rîndurile femeilor și promovează cu destulă timiditate femeile în pos- turi de conducere40. Alături de cele trei organizații de masă care activau de multă vreme sub conducerea P.C.R. și care acum își îmbogățesc și perfecționează acti- vitatea, în sistemul politic monopartid se încadrează un mare număr de asociații obștești constituite fie după criterii profesionale, fie naționale, în această categorie se încadrează asociațiile științifice cum sînt: Socie- tatea de științe naturale și geografie, Societatea științelor medicale, Socie- tatea de științe istorice, filologice și de folclor, Societatea de științe mate- matice și fizice, create în perioada 28 mai — 10 iunie 1949, Asociația științifică a tehnicienilor creată în octombrie 1949, Uniunile de creație precum Uniunea scriitorilor, Uniunea compozitorilor, criticilor muzicali și a muzicologilor, Uniunea arhitecților, organizații ale diferitelor categorii de alți oameni ai muncii, precum Uniunea cooperației meșteșugărești și altele. Aceeași atitudine o adoptau și diferitele organizații ale naționali- tăților conlocuitoare, cum sînt : Uniunea Populară Maghiară, Comitetul Antifascist German, Comitetul Democrat Evreesc, Comitetul Democrat al populației Armene etc. Legăturile dintre partid și aceste organizații sînt multiple și ele rezidă înainte de toate în faptul că fiecare dintre acestea recunosc programul 10 Congresul al II-lea al P.M.R p. 119. , www.dacoromamca.ro 17 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2201 elaborat de P.C.R. și se angajează să lupte pentru aplicarea lui, văd în partid forța politică a societății. Aceste legături politico-ideologice au căpătat și forme organizatorice concrete în Frontul Democrației Populare. Creat în martie 1948 din Partidul Comunist, Frontul Plugarilor, Partidul Național Popular și Uniunea Populară Maghiară, Frontul Democrației populare și-a lărgit permanent rîndurile ajungînd în octombrie 1950 la 16 partide, organizații, asociații științifice și culturale41. Sistem politic cu o structură dinamică, Frontul Democrației Populare a reflectat în componența și activitatea sa atît schimbările survenite în viața unor partide și organizații democratice cît și tendința generală a acestor ani, de creștere a rolului conducător al P.C.R. Astfel, din com- ponența F.D.P. au dispărut pe rînd, odată cu încetarea activității lor, Partidul Național Popular (februarie 1949); Frontul Plugarilor (februarie 1953), ca și unele organizații ale naționalităților conlocuitoare. Parte componentă a procesului revoluționar care a dus la formarea sistemului mono-partid, încetarea activității unor partide și organizații obștești ca și dispariția lor din viața politică a țării, în unele cazuri brusc și fără a fi create condițiile ca funcțiile lor să fie preluate de alte organisme, s-a repercutat asupra esenței fenomenului — întărirea rolului conducător al partidului — exercitai ea lui în mod nemijlocit și prin metode politice. Un alt element ce caracterizează activitatea P.C.R. în raporturile sale cu masele îl reprezintă practica consultării organizate a diferitelor categorii de oameni ai muncii, dezbaterea problemelor specifice în adunări, conferințe, și congrese și adoptarea de către partid, pe baza generalizării experienței cîștigate, a măsurilor ce se impuneau din practica vieții. începute încă din vara anului 1948 ca o manifestare a noii atitudini față de proprie- tatea socialistă, consfătuirile, conferințele și congresele au cunoscut o largă dezvoltare în perioada în care partidul și-a formulat clar programul său de făurire a socialismului. Astfel la începutul lunii octombrie 1949 la Petroșani și Reșița s-au desfășurat simultan primele consfătuiri pe țară ale inovatorilor și raționalizatorilor din industria carboniferă și cea side- rurgică, iar ulterior, au avut loc consfătuirile tehnicienilor și mecanicilor din siderurgie, care au adoptat programe precise de acțiune și au adresat apeluri către celelalte categorii de salariați. în anii următori acest gen de activitate cunoaște o creștere calitativă, atît prin aceea că ea cuprinde și alte categorii de oameni ai muncii, cît și datorită faptului că se iau în dezbatere și se adoptă planuri de acțiune la nivelul național. Astfel avem : Consfătuirea muncitorilor, tehnicienilor și 41 Partidul Comunist Român, Confederația Generală a Muncii, Frontul Plugarilor, Uniu- nea Populară Maghiară, Uniunea Tineretul Comunist, Uniunea Femeilor Democrate, Federa- ția Micilor Meseriași, Centrocoop, Comitetul Democat al populației ruse și ucrainene, Comitetul Antifascist German, Asociația Științifică a inginerilor și tehnicienilor, ARLUS, Uniunea Scrii- torilor, Academia RPR, Uniunea Sindicatelor din instituțiile de stat. www.dacoromanica.ro « - c. 7631 2202 GHEORGHE TUȚUI 18 inginerilor din industria petroliferă, care s-a desfășurat la Ploiești în zilele de 14—15 ianuarie 1950; Consfătuirea pe țară a conducerilor stațiunilor de mașini și a centrelor mecanice (4 septembrie 1950); Consfătuirea pe țară a tractoriștilor fruntași (9 septembrie 1950); Congresul corespondenților muncitori și țărani (18—19 august 1951); Congresul învățătorilor (10—13 aprilie 1952); Conferința pe țară a muncitorilor minieri din industria carboniferă (22—23 iunie 1952); Conferința pe țară a inginerilor, teh- nicienilor, agronomilor și mecanicilor din agricultură (21—22 februarie 1953); Congresul fruntașilor din gospodăriile agricole colective (21—23 mai 1953) etc. Precedate și urmate de ample acțiuni politico-organizatorice 42 de măsuri pentru îmbunătățirea activității profesionale, îndeosebi pe linia măririi producției, aceste manifestări au avut de obicei o însemnătate mai mare decît asupra ramurii respective. La aceasta au contribuit mai mulți factori, dar pe primul plan s-a situat analiza amplă făcută de con- ducerea partidului asupra stadiului de dezvoltare și a perspectivelor ramurii respective, încadrate în ansamblul economiei naționale, cît și măsurile luate de partid și guvern pe baza dezbaterilor care se desfășurau în plen sau pe secții. Astfel, de exemplu, la scurt timp după Conferința pe țară a cefe- riștilor a fost dată publicității Hotărîrea Consiliului de Miniștri și a C.C. al P.C.R., referitoare la îmbunătățirea muncii de ridicare a căilor ferate și a nivelului de trai al ceferiștilor care prevedea : a) ridicarea nivelului de trai și cultural al ceferiștilor ; b) asigurarea creșterii și perfecționării cadre- lor ; c) îmbunătățirea situației materialului rulant, atelierelor și depourilor, a căii și telecomunicațiilor, a șantierelor 43. în contextul acestei hotărîri se stabileau sarcini și răspunderi precise Direcției politice de la C.F.R., organizațiilor de partid, sindicatelor și organizației de U.T.C. Se impun de asemenea a fi remarcate pentru însemnătatea lor planurile de măsuri cuprinse în rezoluțiile adoptate de către congresele și conferințele amin- tite. Aceste ample dezbateri dintre Conducerea de partid și de stat și diferite categorii de oameni ai muncii au reprezentat în ansamblu acțiuni valoroase, prilej de strîngere a legăturilor dintre partid și masele de cetățeni, de dezvoltare în rîndurile acestora a sentimentului responsabilității de constructori ai noii societăți. Acest lucru rezulta între altele și din larga participare la dezbaterea documentelor prezentate — 74 de vorbitori la Congresul învățătorilor și peste 50 la cel al fruntașilor din gospodăriile agricole colective — mulți dintre ei exprimînd punctele de vedere formulate de colectivele ce le încredințase mandatul de delegat. ★ Abordînd această problemă esențială în opera de făurire a noii socie- tăți, aceea a raporturilor dintre partid și mase, este necesar ca odată cu 42 în această ordine de idei putem arăta că Înaintea Conferinței pe țară a muncitorilor mineri a avut loc o Intllnire Intre secretarul general al C.C. al P.C.R. și un număr dc muncitori fruntași tn producție din sectorul minier; iar congresul Învățătorilor și al fruntașilor din G.A.C. au fost pregătite prin adunări și alegeri de delegați de jos In sus, fapt care a prilejuit o intensă activitate politică și profesională a categoriei respective de oameni ai muncii. 42 „Sclnteia” ,nr. --^dOoîMmCaiO 19 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2203 sublinierea permanenței acestei legături și dezvoltării ei pe coordonate superioare, să remarcăm marea varietate de forme și metode folosite de partid, ampla sa activitate politico-ideologică pentru ridicarea neîncetată a conștiinței maselor la nivelul cerințelor revoluției. în această ordine de idei perioada la care ne referim se caracterizează printr-o activitate poli- tică extrem de dinamică care se manifestă deopotrivă atît la nivelul forței conducătoare cît și la cel al masei de participanți. în acest context se circumscriu mai multe acțiuni la nivelul întregii țări cum sînt: cele două alegeri de deputați pentru Marea Adunare Națională (1948, 1952); alege- rile pentru deputați în sfaturile populare, comunale, orășenești, raionale, municipale și regionale (1950, 1953); alegerile de asesori populari (1949, 1953); alegerile comitetelor de luptă pentru pace, cele ale conducerilor cooperativelor de consum, ale comisiilor de femei etc. în acest context de activizare politică a maselor și atragere a lor la conducerea țării, larga dezbatere organizată în jurul celor două proiecte de constituții, care au fost adoptate de M.A.N. la 13 aprilie 1948 și respectiv la 24 septembrie 1952. Astfel proiectul constituției din 1948 a fost pus în dezbatere publică înce- pînd de la 6 martie 1948, iar începînd de la 10 aprilie în Marea Adunare Națională, unde au luat cuvîntul, făcînd aprecieri sau propunînd amenda- mente 41 de deputați4i. La rîndul său constituția din 1952 a fost supusă dezbaterii publice timp de aproape trei luni, începînd de la 18 iulie, timp în care s-au adus peste 18 000 de propuneri și amendamente textului inițial.44 45 Aveam astfel exprimate sub laturile cele mai diferite și în dezvol- tarea lor, prevederile cuprinse în legea fundamentală a țării, cu pri- vire la apartenența puterii în stat, la formele prin care aceasta este exerci- tată de către oamenii muncii. Dar acțiunile la care ne referim, cuprinzînd literalmente majoritatea națiunii, au mai cat nu numai momente însemnate în atragerea maselor la conducerea treburilor obștești și etape ale proce- sului de maturizare a întregii societăți, în care strîngerea legăturilor dintre partid și popor și întărirea rolului conducător al partidului în toate dome- niile reprezintă trăsătura esențială. Ori acest adevăr istoric este con- statat sub diferite aspecte dacă analizăm acțiunile politice de masă la care ne-am referit, mai ales urmărind comparativ datele privitoare la participarea numerică la alegeri, procentul de voturi dat Frontului Demo- crației Populare ca și a evoluției raportului dintre comuniști și cei fără de partid din rîndurile deputaților sfaturilor populare. Astfel, dacă la alege- rile pentru Maiea Adunare Națională din 28 martie 1948 au fost înscriși 8.399.414 cetățeni dintre care 93,2% au votat pentru coaliția condusă de partid 46, la alegerile din noiembrie 1952 au fost înscriși pe listele elec- torale 10.574.475 de cetățeni, iar procentul de voturi pentru F.D.P. a fost de 98,84 %47. Rezultă evident o participare sporită la alegeri, ca și o mai mare aderență publică la coaliția dintre partidul comunist și celelalte organizații profesionale și obștești, caie își propuneau să militeze unite pentru construirea socialismului. 44 „Sclnteia”, nr. 1065, 7 martie 1948, 1096, 1097, 1098, din 12,13 și 14 aprilie 1948. 46 Ibidem, nr. 2403, 18 iulie 1952, și 2461, 24 septembrie 1952. 44 „Scînteia”, nr. 1092 din 7 aprilie 1948. 47 Ibidem, nr. 2522 din 3 decembrie 1952. www.dacoromanica.ro 2204 GHEORGHE ȚUȚUI 20 Privind problema participării maselor la conducerea țării sînt deo- sebit de instructive datele privind evoluția raportului dintre comuniști și a celor fără de partid în cadrul alegerilor de deputați pentru sfaturile populare. Astfel la alegerile din decembrie 1950, din totalul deputaților aleși 48,4% erau membri ai partidului comunist și 51,6% fără de partid, în timp ce la alegerile din 1953 procentul comuniștilor față de cei fără de partid era de 42,95% la 57,05%. Numărul deputaților comuniști la alege- rile din 1953, mai mare cu aproape 5.000 decît în 1950 (58.000 față de 52 914), reprezintă evident o dovadă concludentă a creșterii rolului con- ducător al P.C.R. în activitatea organelor locale ale puterii de stat. Dar același lucru este ilustrat însă din alt unghi de vedere și scădere procentuală a deputaților comuniști din total, dat fiind apropierea realizată între partid și masa largă a oamenilor muncii, disponibilitățile acesteia de a milita pentru aplicarea politicii partidului. în același cadru general, de activizare politică a maselor și de afir- mare a rolului de conducător al P.C.R., se impun a fi remarcate un șir de acțiuni, care prin problematica abordată, prin numărul mare al celor antrenați prin periodicitatea desfășurării lor au un rol de mare însemnă- tate în dezvoltarea democrației socialiste. Ne referim în primul rînd la oiganizarea periodică a adunărilor generale de dări de seamă și alegeri care au avut loc în organizațiile de partid în anii 1951,1953, 1955, în organiza- țiile sindicale 1949, 1952,1954, în organizațiile U.T.C.; 1952,1954,1955 în gospodăriile agricole de producție 1951, 1953 și 1955. Fără a stărui asupra însemnătății pe care o reprezintă periodicitatea acestor acțiuni, ca și faptul că în multe cazuri alegerile respective au marcat momente însemnate în dezvoltarea internă a organismului respectiv, este potrivit a sublinia influența apreciabilă, uneori poate determinantă, pe care a exercitat-o asupra dezvoltării democrației socialiste, instaurarea și consolidarea demo- crației interne în cadrul partidului și a principalelor organizații obștești. Dacă la cele relatate mai adăugăm practica adunărilor generale ale maselor de salariați pentru discutarea sarcinilor de plan, dezbaterile orga- nizate cu prilejul încheierii Contractelor Colective de muncă, numeroasele întruniri prilejuite de diferite acțiuni de solidaritate internaționalistă sau aniversative, avem jalonați parametrii vieții politice din România în primii ani ai revoluției socialiste și în acest cadru afirmarea rolului con- ducător al partidului comunist. LE D^VELOPPEMENT DES RAPPORTS DU PARTI COMMUNISTE ROUMAIN AVEC LES MASSES DURANT LES PREMIRRES ANNEES DE LA R^PUBLIQUE RfiSUMfi Consacri â l’activit6 du Parti Communiste Roumain durant Ies premieres annâes d’existence de la R^publique, plus pr^cisement aux ann6es 1948—1955, p^riode ou l’on vit se mat^rialiser pour la premiere fois, dans une conception unitaire, Ies objectifs fondamentaux de la poli- tique du parti de d^veloppement 6conomique et social du pays et d’ame- lioration du niveau de vie des masses populaires, â la lutte pour l’accomplis- www.dacoromaiiica.ro 21 DEZVOLTAREA LEGATURILOR P.C.R. CU MASELE 2205 sement de ces objectifs, l'dtude porte avec prioritâ sur l’activit6 dâployee par le parti, sur de multiples plâns, en vue d’âlaborer la ligne politique et ideologique, d’organiser la vie interne du parti et de crâer ses structures organisationnelles conform^ment aux nouvelles exigeances, en vue de renforcer le parti et ses rapports avec les masses. L’auteur fait ressortir clairement les efforts fournis par le Parti Communiste Eoumain afin de trouver dans les conditions historiques donnees les Solutions les plus appropri^es pour la construction de parti et d’Etat, pour l’edification de l’^conomie socialiste qui soit â meme de repondre aux râalit^s roumaines. Un autre aspect important qui se dcssine comme un trăit caract^- ristique du Parti Communiste Eoumain c’est la complexitâ de ses actions visant â etablir et a developper les rapports avec les masses, â attirer celles-ci â la direction de la socidt6 ; activit^ ayant pour cons^quence entre autres, durant cette periode, la cessation de l’activit^ des autres partis politiques et l’instauration du systeme politique monoparti. Dans cet ordre d’idiâes notons l’utilisation, â part les formes directes d’attraction organisme des masses, telle que l’activite des organisations de parti et des autres organisations publiques, l’Union de la Jeunesse Com- muniste, les Syndicats etc, d’autres formes comme les conseils populaires, les conferences, les conferences et les congres organis^s suivant des mi- tei es profesionnels etc. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro MARIA ROSETTI - LUMINOASĂ REPREZENTANTĂ A MIȘCĂRII DE FEMEI DIN SECOLUL AL XIX-LEA DE ELISABETA IONIȚĂ Importantele evenimente care au avut loc în țara noastră la mij- locul și în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, au scos în evidență numele unor oameni care, fără odihnă, zi de zi și-au înscris întreaga lor activitate cu toată puterea minții și a inimii în marea luptă a poporului român pentru dreptate, libertate, independență, unitate. Istoriografia noastră a consemnat în numeroase lucrări aportul substanțial al maselor în 1848, 1859 sau 1877. Deși femeile, ca și în alte momente de mare însemnătate istorică, s-au manifestat ca parte inte- grantă, într-un puternic elan patriotic, participarea lor este destul de slab prezentată, cu toate că din rîndul lor s-au ridicat multe luptătoare, al căror nume este încrustat în cartea de aur a țării. Una dintre aceste strălucite femei, ce prin nume, viață și activitate a mărturisit o profundă dragoste de patrie, de libertate și progres, a fost Maria Rosetti, care alături de soțul său—C. A. Rosetti, ilustrul om politic, democrat și revoluționar — a participat activ la însemnatele evenimente ale timpului său. Maria Grant — numele ei de dinainte de căsătorie — s-a născut în 1820 în insula Guersnay din largul coastelor normande, tatăl fiind un armator englez, iar mama franțuzoaică \ Venirea în România a fost legată de faptul că fratele său Effingham Grant îndeplinea de mai mulți ani funcția de secretar al Consulatului britanic din București, C. A. Rosetti avînd legături de prietenie cu el. Cum arăta Maria Rosetti? Cea mai reușită imagine literară despre ea mi se pare cea realizată de Sabina Cantacuzino, fiica lui I. C. Brătianu. „Era oacheșă, nu chiar frumoasă, dar cu nurii unei meridionale, expre- sivă, pasionată, artistă. Nu mai vorbesc de farmecul conversației sale, care i-a făcut un cerc de amici distinși în București și în Paris. Scria bine, cu o însuflețire romantică, scotea frumosul din orice lucru întreprindea și îl împrăștia împrejurul ei...” a. Impresionată de deosebitele calități ale Măriei, autoarea conchidea : „Prin cultura ei, prin virtuțile ei, prin iubirea nețărmurită pentru bărbatul ei, a fost un exemplu prețios...”1 2 3. 1 Documente șt manuscrise literare editate dc Marin Bucur, voi. I, București, Edit. Acade- miei R. S. R., 1967, p. 321. 2 Sabina Cantacuzino Din viata familiei I. C. Brătianu, 1821—1891, voi. I. Edit. Univer- sul, 1933, p. 32. 3 Ibidem, p. 33. revista DT iMORiE"Tom30. „. 12. anina rn 2208 ELISABETA IONIȚA Pe lîngă calitățile fizice și spirituale, ceea ce a impresionat pe toți cei din veacul său cît și pe cei ce aveau să vină, a fost înflăcăiarea, marea putere de abnegație și dăruire, izvorîte din adînca-i dragoste pentru liber- tate, pentru pămîntul românesc care îi devenise patrie. C. A. Rosetti a cunoscut-o în casa familiei colonelului Odobescu, unde era educatoare și din acel moment de multe ori a simțit îndemnul de a o revedea. Purtînd-o în gînd și în inimă, din 1845 a început să aștearnă rînduri despre ea în jurnalul său, preocupat de ideea realizării unei căsă- torii. „Este ciudat că de cîte ori văd pe femeia aceasta — nota cu însu- flețire C. A. Rosetti în octombrie 1846 — neîncetat doresc să mă însor cu dînsa” 4. Iar la numai citeva zile mărturisea din nou : „Am fost la Odo- bescu. Mă iubește mult acea femeie și în adevăr că pierd tot neluînd-o de soție !”5. Cucerit de farmecul, bunătatea și inteligența ei, C. A Rosetti a cerut-o în căsătorie, solemnitatea avînd loc la 31 august 1847 6. Din acea clipă a început marele capitol al vieții Măriei Rosetti, pașii săi pornind pe un drum nou cu mari asperități, dar și cu multe împliniri. Apus suflet în tot ceea ce a făcut, a știut să fie o mamă bună pentru cei 8 copii ai săi — înso- țind-o pe drumul anilor doar Liby-Sofia, Mircea, Vintilă și Horia, ceilalți murind de mici — așa cum a știut să pună și în vîrful condeiului flacăra inimii și înțelepciunea gîndului. Viața și activitatea ei s-au contopit, — aproape pe patru decenii — cu viața și activitatea lui C. A. Rosetti, fiindu-i nu numai soție iubitoare și curajoasă, dar și tovarășă de luptă și idei, consacrată marilor evenimente revoluționare și progresiste ale societății românești din perioada respectivă, momente care veneau să încununeze aspirațiile de veacuri a poporului român pentru libertate și neatîrnare. „Soție devotată, a făcut din cauza României, cauza sa” 7, remarca peste ani istoricul Radu Rosetti. Zi de zi alături de soțul său, Maria Rosetti a parcurs îndeaproape toată frămîntarea revoluționară a anului 1848. I-a cunoscut pe Nicolae Bălcescu, Cezar Bolliac, Dimitrie Bolintineanu, frații Golești și îndeosebi pe Ion C. Brătianu, știută fiind strînsa prietenie existentă între acesta și C. A. Rosetti. Casa ei deschisă multor revoluționari și ideilor revoluționare a fost, cum caracteriza istoricul francez Jules Michelet, „un focar al mișcării” 8. în atmosfera de intensă activitate pentru declanșarea revoluției, la 6 iunie 1848 Maria Rosetti a adus pe lume primul copil, o fată. Este semnificativ numele pe care i l-au dat părinții: „Libertatea” (Liby cum îi vor spune) mărturisind astfel încă o dată idealul luptei lor pe care-1 doreau transformat în realitate. Vestea izbucnirii revoluției, la 9 iunie 1848 la Izlaz s-a răspîndit cu repeziciune. La 11 iunie în București „în dangătul tuturor clopotelor Nițu Magheru, nepotul viitorului general, și poetul Ion Cătină au citit * C. A. Rosetti, Pagini din trecui, Note intime 1844—1859. Adnotate și publicate de Vintilă C. A. Rosetti, I, 1902, p. 161. 6 Ibidem, p. 162 • V. Netea, C. A. Boselli, București, Edit. științifică, 1970, p. 117. 7 Radu Rosetti, Familia Boselli, Edit. Cartea Românească, 1939, p. 78. 8 Maria C A- Ro sptti ■ tSW 1893’ p-3- 3 MARIA ROSETTI 2209 proclamația de la Izlaz în fața miilor de cetățenii adunați în strada Lip- scani și în piața Sf. Gheorghe...” 9. Maria Bosetti din casă, trăind toată fremătarea, „...auzea zgomote glasuri, descărcări de puști, simțea mișcarea revoluției,... strigătele de biruință ale poporului” 10 11. înflăcărată, cu copilul în brațe a venit în mijlocul mulțimii de tîrgoveți bucureșteni și săteni din împrejurimi, care cu steaguri și eșarfe tricolore s-au îndreptat spre palatul domnito- rului Gh. Bibescu, determinîndu-1 să semneze constituția și să recunoască noul guvern. Jules Michelet descriind, acele zile, exclama : „Un spec- tacol nemaipomenit se înfățișa privirilor, nu numai Bucureștii și orașele, dar sate întregi erau dornice de libertate...” u. în acest puternic entu- ziasm, relatează mai departe J. Michelet, Maria Bosetti—considerîndu-se o părticică a puternicelor simțăminte revoluționare ale maselor popu- lare — a împărțit oamenilor cocarde făcute din „...prețioasa eșarfă tri- coloră pe care bărbatul său o purtase în cele dintîi zile ale revoluției”12. Prezentă a fost și pe dealul mitropoliei, și în fața palatului domnesc salu- tînd cu bucurie atitudinea hotărîtă a Anei Ipătescu care în fruntea maselor a dus la eliberarea guvernului. Grea încercare a primit Maria Bosetti în septembrie, cînd în urma intrării trupelor turcești în București — întîmpinate printr-o aprigă rezistență de compania de pompieri pe Dealul Spirii și de mulțimea neînarmată — conducători ai revoluției au fost arestați, printre care N. Băl- cescu, C. A. Bosetti, Ion lonescu de la Brad, C. Aristia, C. Bolliac, D. Bolin- tineanu, I. C. Brătianu, frații Golești și alții. Aflînd că soțul ei și ceilalți arestați puși sub escortă au luat drumul spre Giurgiu, ia o hotărîre pe care numai un om dîrz, cu convingeri puternice în victoria idealului revoluționar, cu diagoste adîncă pentru tovarășul de viață, putea s-o ia, anume să-i însoțească, să facă tot ce i-ar sta în putere pentru salvarea lor sau pentru ușurarea situației lor. Lipsită de mijloace materiale a vîndut ce avea mai de preț și a plecat pentru a-i găsi pe cei arestați, ,, neluîndu-și nimic altceva decît hainele de pe sine și un mantei pentru a înveli copilul...”13, după cum descrie J. Michelet. Ajungînd la Dunăre, Maria i-a găsit îmbarcați pe 2 ghimii (vase mici turcești — n.a.,) urmînd a fi duși pe Dunăre în sus pină la Semlin în Austria (astăzi Zemun în lugoslavia-w.a.) unde pe baza pașapoartelor urmau să fie puși în libertate 14. Aceasta au aflat de la Maria Bosetti care le-a adus informația de la consulatul englez. Timp de o lună cît a durat, foarte încet, drumul pe Dunăre al celor două vase cu cei închiși, Maria Bosetti i-a însoțit mergînd de-a lungul malului. Dimitrie Bolintineanu în Călătorie pe Dunăre și în Bulgaria, așterne în cuvinte calde impresiile sale : „Dar las toate celelalte locuri ca să vorbesc despre un subiect ce pentru tot omul trebuie să aibă un mare interes : voi să vorbesc despre devotamentul unei femei. Doamna Bosetti, ’ V. Netea, op cit., p. 151. 10 Maria C. A. Rosetti, op. cit., p. 8. 11 Ibidem, p. 9. 12 Ibidem. 13 Ibidem, p. 8. 14 V. Netea, op. cit., p. 180. www.dacoromanica.ro 2210 ELISABETA IONIȚA 4 în tot timpul călătoriei noastre, ne urmase pe mal, fără să ne scape o singură zi din ochi și fără să știm nimic nici noi, nici soțul său, ce era pentru noi” 16. Prima întrevedere cu ei a avut loc la Vidin, unde vasele au ajuns pe la începutul lui octombrie. Obținînd aprobarea de a-și vedea soțul, Maria Rosetti le-a adus vești despre familiile lor, despre demersurile care se făceau pentru eliberarea lor mai rapidă. Dimitrie Bolintineanu relatează mai departe că, fără ca turcii să observe, în momentul cînd C. A. Rosetti și-a luat copila în brațe, în scutece a strecurat,,o protestație a celor arestați către Constantinopole”16, misiunea pentru a ajunge la destinație revenindu-i Măriei Rosetti. Vremea devenise friguroasă, de aceea la Orșova inimoasa femeie le-a dus îmbrăcăminte mai groasă și călduroasă, pe parcursul călătoriei procurîndu-le și alimente. O parte din drum pînă la T. Severin a fost însoțită de D. Brătianu. Dar cel care a susținut-o moral în acele grele încercări a fost pictorul C. Rosenthal. Stabilit la București în 1842, a cunoscut mulți revoluționari, fiind alături de ei în perioada iunie—octombrie 1848, cu C. A. Rosetti și soția lui fiind bun prieten. Impresionat de atitudinea Măriei Rosetti care i-a declarat „îi voi urma pretutindeni, împărtășind soarta lor!”17, de elanul revoluționar și tăria acestei femei manifestate atît în zilele revo- luției la București cît și în timpul călătoriei, C. Rosenthal a ales-o ca model pentru celebra sa pictură „România revoluționară”. De asemenea pentru istoricul francez J. Michelet a constituit un izvor de inspirație, scriind Principautes danubiennes — Madame Rosetti. 1848 în 1853 — pagini de mare frumusețe literară și importanță istorică — lucrare care a cunoscut mai multe traduceri și in limba română. El înfățișează foarte viu, nuanțat rolul Măriei Rosetti în cadrul evenimentelor din lunile iunie—octombrie 1848, menționînd că pînă în ultimul moment a fost alături de revoluționari ajutîndu-i. Astfel la granița imperiului austriac, curajul și prezența ei de spirit au fost în continuare de mare folos. Cînd au avut nevoie de viză pe pașapoarte, singură a mers — notează cu admirație Jules Michelet — la autoritățile austriece obținînd semnarea lor. Din acel moment grupul s-a despărțit. Maria Rosetti fericită că e din nou împreună cu soțul său, a pornit alături de el, de I. C. Brătianu și de alți revoluționari români spre Viena, de aici spre Paris unde au ajuns la mijlocul lunii noiembrie. începea așadar, o altă perioadă din viața tinerei femei, anii exilului *. Anii aceștia, nouă la număr au fost deosebiți de grei pentru Maria Rosetti ca și pentru ceilalți revoluționari. Departe de pămîntul patriei mult iubite, fără a avea certitudinea unei apropiate întoarceri cu dorința nestinsă în suflete și în minte pentru continuarea luptei căreia îi consa- craseră toată puterea vieții lor, acești patrioți înflăcărați au continuat să stea pe baricade pentru a face lumii cunoscute idealurile de libertate și dreptate ale poporului român. 16 D. Bolintineanu, Opere, București, 1951, p. 267. 18 Ibidem. 17 Maria C. A. Rosetti, op. cit., p. 16. * în 25 sept. 1848 Fuad-pașa și caimacanul Cantacuzino au semnat un decret de exil„ fără a se preciza data clnd ar urma să Înceteze. www.dacOTomanica.ro 5 MARIA BOSETTI 2211 „Notele intime”, însemnările pe care a continuat să le facă C. A. Rosetti și în anii exilului, prezintă viața familiei sale în această perioadă, de multe ori încercată de mari probleme, mărturisind în același timp puternicul spirit revoluționar patriotic care îi anima. în 6 iunie 1850 cînd fetița lor Liby (Libertatea) a împlinit 2 ani, tatăl nota : „Astăzi sînt 2 ani de cînd am auzit întîiul ei strigăt, care preceda cu 5 zile întîiul strigăt al românilor... Oh ! fetița mea ! te iubesc și te iubesc mai mult decît un tată, căci te iubesc ca Libertate și ca Revoluție. Ziua nașterii tale face pentru mine un șir de daruri și de fericiri care vor fi suvenirurile cele mai dulci și cele mai triste ale vieții mele... Ah ! sînt sigur că România va învia” 18. în Franța, revoluționarii români au închegat strînse și prietenești legături cu revoluționarii francezi, precum și cu cei polonezi sau ruși. Maria Rosetti era foarte apropiată de soțiile unora : de Mina Quinet și cu precădere de Adele Dumesniul, cu ea și cu soțul acesteia Alfred Dumes- niul — ginerele lui J. Michelet, soții Rosetti fiind foarte buni prieteni. La reuniunile care aveau loc, fie în casa ei, fie ca invitată Maria Rosetti s-a făcut repede apreciată, prin conversația interesantă pe care o purta, prin talentul său literar și muzical, dar mai ales datorită comportării curajoase de care a dat dovadă în zilele revoluției și în mod deosebit pentru strădania și pentru ajutorarea celor deținuți pe Dunăre*. Dintr-o scrisoare a lui Alfred Dumesniul către Charles Michelet, aflăm că la un an de la venirea la Paris, Maria Rosetti era „în centrul atenției cer- curilor și saloanelor revoluționare pariziene” 19. Astfel că, faptele Măriei Rosetti neobișnuite și neașteptate din partea unei femei au avut un larg ecou în cercurile intelectualilor și revoluționarilor francezi care se gîndeau la ea ca la o eroină, considerînd-o simbolul abnegației și puterii de sacri- ficiu al revoluționarului devotat. La aceste reuniuni erau întîlniți mulți români, casa lor fiind mereu vizitată de prietenii „valahi”, cum îi numea Alfred Dumesniul cel care vorbind cu admirație și respect despre români îi învăța pe tinerii fran- cezi să respecte lupta și jertfele pentru libertate ale popoarelor. Pentru românii veniți în Franța casa Măriei Rosetti le era un ade- vărat cămin, se simțeau ca „acasă” „...căci, de cînd sîntem în străinătate numai în familia d-voastră am simțit acea veselie sufletească ce o gustam odată în patrie cu maica, surorile și frații noștri la o asemenea zi”, măr- turiseau într-o felicitare cu ocazia anului nou C. G. Florescu și D. Flo- rescu. 20 Cît timp au stat în Franța, Maria și C. A. Rosetti, au căutat să facă cunoscut noilor prieteni că iubirea de libertate, dreptate, independență a românilor își are rădăcinile adînc înfipte în cremenea multor veacuri de istorie eroică. Au căutat să facă cunoscută frumusețea și bogăția folclo- 18 C. A. Rosetti, Pagini din trecut, voi. II, 1903, p. 70. * Povestindu-i-se despre Maria Rosetti, în momentul clnd a cunoscut-o acasă la Edgar Quinet, Alfred Dumesniul i-a spus : ,.Madame, vous âtes heureuse entre les femmes vous avez meriți d'avoir une beauti que rien ne peut detruire, et dont la vue enchante les hăros”. fiecare în parte în diferite rînduri la subscripțiuni pentru „Crucea Roșie” și altele, totuși citind apelul d-nei Rosetti făcurăm și cu această ocaziune o colectă în birourile noastre — ară- tau salariații Societății „Dacia”—dorind din inimă deplină victorie bravilor noștri luptători pentru Independența, onoarea și demnitatea României” 49. S-a primit din partea Băncii României80, Societății Transilvanieifil, a primăriei Bucureștiului* 61 62 63 64, P. S. Aurelian a oferit 15 exemplare din lucra- rea „Economia rurală” 53, lucrătorii din diferite întreprinderi ca de exemplu de la fabrica de timbre sau de la cea de băuturi gazoase „Porumbacu” 48 Idem. 47 „Familia” 2/14 oct. 1877. 48 „Românul”, 30 sept. 1877. 48 Idem, 23 aug. 1877. 50 Idem, 19 oct. 1877. 61 Idem, 19 nov. 1877. 62 Idem, 17 sept. 1877. 63 Idem. 64 Idem, 27 iulie 1877. 66 „Românul; 13 sept. 1877. WWW. 15 MARIA ROSETTI 2221 din partea locuitorilor de la sate, femei și bărbați din comunele Județelor Ialomița 66, Botoșani87, Prahova88, Putna 69 și din atîtea alte locuri. Enu- merarea ar putea astfel încă mult continua. Numai din sumele donate pînă la finele anului 1877 s-au strîns fonduri destinate spitalului Independenței de la T. Măgurele în valoare de peste 110 000 lei80. Pe lîngă faptul că s-a ocupat îndeaproape de strîngerea acestor fon- duri, Maria Rosetti a participat direct la activitatea spitalului. Pe 29 august 1877 a plecat la T. Măgurele. Chiar ,,a doua zi seara puturăm primi 11 răniți în 2 săli conținînd toate cele de trebuință” — relata ea mai tîrziu 6l. Personal puțin la început ulterior venind și E. Cantacuzino, soția gen. Alex. Cernat, E. Cîmpineanu, A. Kalendero, M. Fălcoianu, Z. Sturza, Maria Rosetti a fost sufletul întregii activități. „Am văzut pe doamna Rosetti cu multă abnegație lucrînd la bucătărie, stăruind, tocind și împăr- țind carnea pentru diferite preparații culinare și pe lîngă acestea mai preumblîndu-se (pe) lîngă răniți, întrebîndu-i de dorințele lor”, descria cu admirație dr. L. Fialla °2. Cîți oameni nu și-au îndreptat cu recunoștință gîndul și glasul către Maria Rosetti și către celelalte femei pentru profundul umanism de care au dat dovadă prin munca lor din spitale în 1877. Ce poate fi mai grăitor ca asemenea cuvinte exprimate de o mamă în scrisoarea de mulțumire pentru salvarea vieții fiului ei în spitalul de la T. Măgurele sub- liniind că numele lor ,, ... va fi etern imprimat în adîncul sufletului tutu- ror părinților, ce, ca mine, au a le mulțumi chiar viața, poate, a fiilor lor” °3. Devotamentul admirabil al Măriei Rosetti în sprijinul ostașilor răniți manifestat în timpul războiului pentru independență din 1877 — 78, a impresionat devenind mai iubită și stimată atit în țară cît și peste hotare. Pentru activitatea desfășurată i-a fost atribuită diploma Societății nați- onale a Crucii Roșii din Belgia, fiind declarată „mem d’honneur”. De re- marcat că toți membri familiei ei animați de profunde simțăminte patrio- tice, au stat în primele rînduri ale luptei poporului nostru pentru înfăptu- irea dezideratului secular al României. C. A. Rosetti cum se știe, de mult a militat pentru obținerea independenței țării de sub suzeranitatea oto- mană, luînd parte la toată activitatea, prezent și în 9 mai 1877 — preșe- dinte al Adunării Deputaților — cînd M. Kogălniceanu a citit istorica pro- clamație. Maria Rosetti, s-a situat printre femeile de frunte din țara noastră, cu toată dăruirea, integrîndu-se în marea luptă. Mircea Rosetti, atît de suferind, înțelegînd semnificația momentului pe care-1 trăia țara, a scris două nuvele intitulate O româncă și Bălanul apărute în mai 1877 M. Vintilă și Horia Rosetti s-au înrolat voluntar participînd la importantele bătălii de la Grivița și Plevna. * 80 81 * 83 * * * m Idem, 6 oct. 1877. 67 Idem, 8 oct. 1877. 58 Idem, 2 dec. 1877. 68 Idem, 31 aug. 1877. 80 ,,Dorobanțul” 16 ian. 1878. 81 ,,Românul”, 16 sept. 1877. 88 Idem. 83 ,,România liberă”, 4 ian. 1878. 81 T. Vlrgolici, Ecourile literare ale cuceririi independentei na/ionalc. București, Edit. Eininescu 1976, p. 125. www.dacoromamca.ro 2222 ELISABETA IONIȚA 16 însă timpul își purta pasul său. Bogăția vîrstei îi unise și mai mult pe cei doi soți; parcurseseră împreună multe decenii, perioadă în care nu numai afecțiunea dar și prețuirea reciprocă rămăsese constantă. în 1881 cînd s-au aniversat 25 de ani de la întemeierea ziarului „Românul” și în cinstea fondatorului său C. A. Rosetti s-a organizat un mare banchet în foaierul Teatrului Național, cei care l-au omagiat s-au referit și la rolul pe care l-a avut Maria Rosetti în viața lui . care prin virtuțile devota- mentului și amorul său a fost un element atît de modest pe cît de puternic”85. Ultimii ani ai vieții i-au rezervat însă „mamei Rose”, cum o numeau cei apropiați în această perioadă, grele și dureroase încercări. Sub ochii ei îndurerați s-a stins Mircea în 1882 la numai 32 de ani. în noaptea de 2C> spre 27 ianuarie 1884 un groaznic incendiu a cuprins casa în care stăteau și odată cu ea redacția și tipografia ziarului „Românul”. ,,... Scăpară cu viață abea îmbrăcați ... își amintea Sabina Cantacuzino ... tablourile, cărțile, mobila și mai ales documentele, corespondența, așa de voluminoasă și interesantă, numai în parte și în foarte proastă stare putuseră să fie salvată, aruncîndu-le pe fereastră ... Tot orașul le-a sărit în ajutor, toți le ofereau cele de primă necesitate 66 *. A fost o situație tragică pentru familia Rosetti, pierzînd tot ce aveau. în numele întregii națiuni li s-a oferit suma de 150 000 lei pentru construirea unei noi case 87, gest pe care C. A. Rosetti, dînd dovadă de o mare putere de sacrificiu, l-a refuzat. Dar cea mai mare și inevitabilă durere a avut-o Maria Rosetti, la moartea omului cel mai iubit de ea C. A. Rosetti, care la rîndu-i a venerat-o toată viața, pentru ea avînd cele mai frumoase gînduri și sentimente pînă în ultima clipă. „Exprim soției mele simțămintele mele de recunoștință pentru fericirile de tot felul ce mi-a dat pe toată ziua și pe toată ora de la 31 august 1847 și pînă acum” 68, mărturisea în testamentul său. Deși avea alături de ea cei trei copii totuși greu a suportat dispariția tovarășului alături de care parcursese un drum lung, ajutîndu-1 și îngrijindu-1 și de care nu se despărțise nici la bine, nici la rău. Maria Rosetti a încetat din viață în februarie, 1893, după o grea suferință, în vîrstă de 73 de ani. Ceremonia funebrăa fost—respectîndu-i-se dorința — la fel de simplă ca la C. A. Rosetti: un simplu car mortuar împo- dobit cu flori și tras de doi cai. Nu s-a făcut nici un fel de invitație și totuși mulți au fost cei care au venit s-o conducă pe ultimul drum. Numai dacă urmărești presa din acele zile îți dai seama încă o dată cît de mult a fost iubită, respectată și prețuită de toți cei care au cunoscut-o, trăind alături de ea, după cum va fi și de toți cei care o vor cunoaște citind despre ea. Pentru istoria mișcării de femei din țara noastră, din secolul al XlX-lea Maria Rosetti a fost, într-adevăr cum o caracteriza Emilia Rațiu în 1893 „luceafărul între femeile române”, peste care colbul timpului nu se va așeza niciodată. ,B „Românul”, 30 sept. 1881. •6 S. Cantacuzino, op. cil., p. 288. ” V. Netea, op. cit., p. 358. •8 Moartea și inmormintarea lui C. A. Rosetti, București, 1885, p. 3. www.dacoromanica.ro MARIA ROSETTI 2223 MARIA C. A. ROSETTI - ILLUSTRE REPR^SENTANTE DU MOUVEMENT DES FEMMES DU XlX-e SlfiCLE RIiSUMIi Maria C. A. Rosetti, epouse de l’illustre homme politique, revolution- naire et democrate 0. A. Rosetti, occupe une place de premier plan dans La galerie des femmes marquantes de Roumanie, son activitâ consignant des pages importantes dans l’histoire du mouvement des femmes de Roumanie du milieu et de la seconde moiti6 du XlX-e siecle. Elle a participi active- ment aux dvânements importantes de son 6poque, temoignant d’un profond amour de la patrie, de la liberte et du progres. Au cours de la râvolution roumaine bourgeoise-dâmocratique de 1848, elle a milita fermement pour l’accomplissement des hauts idcaux des rAvolutionnaires, faisant preuve de courage et d’esprit de sacrifice, ce qui ddtermina le peintre C. A. Rosenthal â la choisir pour modele repre- sentatif de sa fameuse toile ,,La Roumanie r6volutionnaire”. Profondement prâoccupde des problemes imposâs au pays par l’acte historique du 24 janvier 1859 — l’union des pays roumains — Maria Rosetti a ddployâ une intense activitâ au long de plusieurs decennies, jus- qu’au dernier moment de sa vie. La principale direction de son activii fut l’6ducation patriotique de la jeune g6n6ration. En d6pit de son âge avanc6, en 1877 — 1878, avec des forces accrues et rajeunies par le proche couronnement de la lutte s^culaire du peuple roumain pour la conquete de l’inddpendance pleine et entiere de la Roumanie Maria Rosetti a dtd une combattante marquante, inscrivant dans le dernier chapitre de sa vie les plus belles pages. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro TABULA PEUTINGERIANĂ, și „TIVISCO”—TIMIȘOARA DE C. RĂILEANU Orice document, indiferent de originea sau natura lui, ce se referă la trecutul patriei este considerat ca un „mărgăritar”1 pentru istoria noastră națională, și aceasta cu atît mai mult cînd se pune în discuție perioada daco-romană care — din cauza penuriei de știri — nu a fost, în anumite probleme, suficient de clarificată. Documentul cartografic antic pe care avem posibilitatea de a-1 cerceta este de o certă valoare ști- ințifică privind problema genezei și continuității poporului român pe „te- ritoriul în care s-a născut și dezvoltat” 2 — adică, pe întregul spațiu carpa- to-dunărean. Este vorba de TABULA PEUTINGERIANA, celebra hartă de tip „itineraria” romană care a suscitat un interes deosebit nu numai prin enigmaticele dispariții și reapariții ale manuscrisului—in perioade mult tîrzii (sec. XII — XVI) față de presupusele datări ale originalului 3 — cît, mai ales, pentru valoarea istorico-geografică a conținutului privind aproape întregul imperiu Roman și implicit, a Daciei Romane. Din multitudinea lucrărilor, cel mai recent studiu ce face referire la această hartă antică este documentarul lui I. D. Suciu privind „Castrul TIMIȘ — Timișoara” 4 — identificat de autor cu anticul TIVI SCO din Tabula Peutingeriana. Lucrarea respectivă a constitutit argumentul sti- mulativ pentru acest scurt studiu — care-și propune o analiză topo-car- togiafică a documentului în cauză, cu referire la zona de vest a Banatului. Mai concret, interesează elementele cartografice care privesc configurația celor trei drumuri principale romane de pe teritoriul Daciei, cu accent deo- sebit asupra primului : LEDERATA—TIVI SCO ffi), la care opiniem asupra identificării unui alt traseu. ¥ In fond, ce este această TABULA ... ? Este o hartă. Dar nu o hartă în accepțiuni a contemporană a cuvîntului5, ci una schematizată care, iu 1 N. Dcnsușianu, — E. Hurmuzache, Documente privitoare la istoria Românilor, voi. I. I’art. 1. București 1889, preiata. 2 Programul Partidului Comunist Român, București, 1975, capit. I, p. 28. 3 Dcsjardins Ernest. Raport sur la priparation d’un nouoelle idition de la TABLE dc PEUTINGER, Paris, 1873, p. I. 4 I. D. Suciu. Contribufii la problema continuităfii *. „Castrul Timiș” In „Revista dc istoric” ,Nr. 7, tom. 29(1976), p. 1051-1058, 6 M. Popcscu-Spincni, România in istoria Cartografiei, București 1938, p. 51, „REViSTA DE ISTORIE” Tom. 30 222G c. rAileanu 2 concepția romană, a fost alcătuită pentru a servi unui scop util și practic : itinerariul militar6 — accesoriu indispensabil politicii de expansiune, apărare și control al vastului imperiu. Denumirea de ,,itinerarii”, adică hărți de drumuri, a fost dată, de altfel, tuturor documentelor cartogiafice de factuiă romană, începînd de Ia Ptolemeu și pînă la începutul evului mediu — Tabula Pcutingeriana, enumerîndu-se, alături de ,,Orbis Pictus”, „Itineiarium Bui digalense”, „Notitia Dignitatum” sau „Itineiarium Antonini”, prinție cele mai carac- teristice ale genului de hărți amintite 7. O trecere în revistă a peripețiilor acestui document piuă la forma de prezentare contempoiană nu poate fi posibilă din lipsă de spațiu. Enumerăm, doar, cu titlu infoimativ, că pergamentul original nu se mai păstrează, că harta este o copie executată de un călugăr din Colmar (1265) și că acest manuscris — pierdut la rîndul său — a fost redescoperit la Worms (1494) de către Celtis Protucius. Ajunge, în fine in posesia lui Konrad Peutinger din Ausburg (1507) care o studiază o face cunoscută 8 și îi conferă astfel, prin adopțiune, titulatura de TABULA PEUTINGERI- ANA, — denumire sub care a rămas, în mod destul de impropriu, în istorio- grafia univeisală. Urmărind în continuare, aflăm că o copie executată de umanistul Hummelberg în 1526 s-a descoperit la Muzeul San Martino din Neapole, iar un exemplar tipărit în 1597 de M. Welser la Veneția, este cumpărat de celebrul general habsburgic, de origine latină, Eugeniu de Savoia — un nume de care se leagă pagini din istoria bănățeană — și, acesta îl cedează (1737) Bibliotecii Imperiale din Viena9. Edițiile ulte- rioare : Schyeb 10, Ukert (Weimar 1816), Mannert (Leipzig 1824) și Desjar- dins (Paris 1874)11 dar mai ales cea a lui Konrad Miller (Stuttgait, 1916)12, — folosită astăzi în mod curent — , au perfecționat tehnica dc prezentare pentru uzul cercetării istorice. Din păcate, foaia de titlu din original a ars sau a dispărut așa că nu cunoaștem mențiunea datei și nici numele autorului acestei hărți antice, în jurul acestor ultime două probleme — privind datarea și pater- nitatea documentului cartografic — s-au emis multiple păreri. Dacă unii se referă la perioada lui Severus (222—235),13 alții la perioada anilor 251 — —27114, cei mai mulți îl datează în sec. IV e.n., prin anii 365—366 (adică pe timpul lui Valentinianus) și este atribuit geografului cai togi af CASTO- RIUS — pe baza informației furnizate de Geogiaful Revenuat care, la întocmirea Planiglobului său (în sec. VII — 680), indică, printr-o obser- vație, sursa sa de inspirație: ,, ... așa cum spune Cosmogiaful Roman Castorius”15. • D. Tudor, Arheologia Romană, București, 1976, p. 102. 7 M. Popescu-Spineni, op. cil., p. 49, 50. 8 Desjardins, op. cit., p. 11, 8 C. Buchholtzer. —P. Rotaru, Istoricul Cartografiei (hărți vechi ref. la Țara noastră), I.G.M. ed. II, București 1937, lase. I, p. 43. 10 Desjardins, op. cit., p. I. 11 Gr. G. Tocilescu. Dacia înainte de Romani, București, 1880, p. 79. 12 Izvoarele istoriei României, voi. I, București, 1964, capit. CXXII, p. 748. 13 Mannert, Tabula Vitineravia Peulingeriana, II, Lipsiac, 1824, p, 15. 14 C. Daicoviciu, La Transylvanie dans l’anliquiti. București, 1945, p. 184. “ Buchholtzer-Rotan,1)^;dâ(^f(manica>ro 3 TABULA PEUTINGERIANA ȘI „TIVISCO" timișoara 2227 Se pare că această ultimă datare, la care subscriem, este cea mai corectă întrucît pe hartă, în afară de Roma mai apar alte două orașe mari: Constantinopolis și Antiohia, spre care gravitează toate drumurile din orient16. Ori, orașul de pe Bosphorus nu mai apare sub vechea denumire de „Byzantium” ci sub cea de CONSTANTINOPOLIS, înzestrat cu simbo- lul grafic de distincție inconografică și cu toate insemnele unei capitale17. Aceasta probează că harta a fost întocmită mai tîrziu de 11 mai 330, data inaugurării noii capitale. Datarea T.P.18 în a 2-a jumătate a sec. IV confirmă un adevăr is- toric de necontestat, acela că părăsirea Daciei de către Aurelian nu a adus cu sine decît o schimbare administrativă, — Romanii transferînd Goților, în calitate de „foederati”, administrarea Provinciei. Viața populației civile a continuat să se desfășoare aproape în același cadru iar abandonarea ora- șelor și integrarea numai în viața rurală, a fost un proces mult mai lent, — cel puțin în partea de sud-vest a Daciei. Mai mult, însă, menționarea într-o perioadă și mai tîrzie (sec. VII) de către Geograful Anonim din Ravenna, a localităților Daco-romane, din T. P., demonstrează că aceste toponomastice, din vechea provincie Dacia, figurează în cunoștințele oficialităților și a oamenilor de știință italici iar informațiile despre ele circulau într-o permanentă și vie legătură cu civi- lizația romano-bizantină. Din punct de vedere al tehnicii cartografice, surprinde indiferența cu care tratează autorul redarea elementelor de orografie și hidrografic. Nici elementele geografo-politice nu au o soartă mai privilegiată pe hartă, căci, celecîteva denumiri înscrise în Dacia, sau la hotarele ei (PITI, GAETE, DAGAE, VENETI, ori LUPIONES și SARMATES) nu spun mare lucru — sau prea puțin, din ceea ce am dori noi astăzisăștim. Desenul, de asemenea lasă de dorit el nefiind în legătură cu o anumită legendă. Dar pentru a-și justifica menirea de ,,orbis antique ex tabula itineiaria”, re- țelele de drumuri sînt mai bine redate — în scopul unui util ghid militar și administrativ. Astfel, drumurile sînt reprezentate prin segmente, frag- mentate la fiecare localitate (oppidum, statio sau mansio) de pe traseu, printr-un prag, iar distanța între două localități este înscrisă cifric în miile romane ( = 1481,5 m)19 sau galice ( 1 leugen — 2,2 km)20, — substituind, în felul acesta, scările grafice moderne. 16 Pentru o analiză comparată s-a observat T.P. în două ediții diferite ; a) La Table de Peulinger d’apres l’original conservi a Vienne, Paris, 1869 — 74, — din care Muz. Banatului deține patru pi. (segin. IV., V, VI, VII) și pe care figurează notația I grave’/par Erhard, 12, Rue Duguay-Trouin, Paris — iinp. Jenson (f.a)”, Nr. inv. 1378/a. b) K. Miller, Die Weltkarte des Casiorius gennant die Peulinger’sche Tafel, Revensburg, 1.888 (colect. Gantacuzino — Bibi. Ac. R.S.R., cab. hărți) 17 în vignetă : Un personaj tînăr, așezat pe tron, înveșmîntat în purpură imperială și purlînd acceptul puterii militare. 18 Vom folosi prescurtările : TP = tab. Peuting., Pt. = Ptolemeu, GR = Geograful Revennat și m.p. = millia passum (milă romană). 19 A. Zanne. Originea și Istoricul Sistemului Metric, București, 1886, p. 9. A. Sarcerdo- țeanu, Metrologia — unele aspecte istorice, în Metrologia aplicată, voi. 13, an 7, București, 1967, p. 320-328. Gr. G. Tocilescu, Op. cit., p.,80 :1 passus = 5 pes. (picior) = 1481, 5 m ; 1 pes.- = 0,296 m. 20 Buchholtzer—Rotaru, op. cil., p. 43. www.dacoromanica.ro 2228 C. RAILEANU 4 Erori în măsurarea distanțelor, sînt în general excluse deoarece ro- manii utilizau un dispozitiv foarte ingenios de înregistrare, conceput pe baze matematice și pe care îl atașau la roata unui vehicul de circulație în afara ,,pragurilor” dintre segmente — ce indică semnul conven- țional comun — unele dintre localități au ca semn distinctiv : două turnuri de cetate, iar altele : profilul perspectiv a unei „termae” romane. Din punct de vedere a statisticii istorice, TP arată că există în seg- mentum VII și VIII, pe teritoriul Daciei, un număr de 45 localități22, din care : 16 în Banat, 13 în Oltenia, 17 în Transilvania 23. Raportat la suprafață, faptul că în Banat apar 35% din numărul total de localități, indică importanța acestei zone în cadrul provinciei Romane. Dintre aces- tea, 5 localități figurează cu semnul cartogiafic de cetate (filă): Tivisco, Sarmategne 24, Apula, Napoca și Porolisso, iar una cu semnul de stațiune balneară (Ad-Aquas). Restul celor 39 de localități n-au alt semn conven- țional decît pragurile intersegmentare. Cu toate unele aparente imperfecțiuni, TABULA PEUTIN GERIANA are totuși o valoare istorică deosebită pe care posteritatea i-o atribuie pen- tru menirea sa istorico-documentară. intr-adevăr, denumirile de localități și legătura dintre ele prin drumuri, — chiar sub forma lor schematizată —, ne oferă importante jaloane în reconstituirea unei părți din istoria Daciei — romane și post romane. Toate cele 45 localități sînt situate pe trei trasee de drumuri —des- prinse din drumul principal ce șerpuie de-a lungul Dunării. I-ul drum, — pornind de la LEDERATA —, cuprinde 7 localități, toate pe teritoriul Banatului: Apo fl., ARCIDAVA, CENTU PUTEA, BERSOVIA, AZIZIS, CAPUT BUBALI, TIVISCO (M). Al II-lea drum —pornește de la FĂLI ATI S, traversează pe direcția Nord partea de răsărit a Banatului, trece prin capitală și se termină în nordul Daciei, — cuprinzînd 23 localități (dintre care 9 pe tetitoriulbănă- țean; TIERNA, AD MEDIAM, PRETORIO, AD PANNONIOS, GAG (anis), MASCLIANIS, TIVISCO (Jupa), AGNAVTE, PONTE AUGUSTI, SARMATEGNE ... APULA.. .POTAVISA, NAPOCA.. .POROLISSO. AlIII-lea drum pornește de la EGETA, traversează Oltenia, urcă pe valea Oltului în Transilvania și intersectează drumul a II-lea la APULA, — cuprinzînd 16 localități (din care 13 în Oltenia): DRUBETIS ... PELEN- DOVA ... ROMULA, ACIDA VA, PONTE ALUTI ... CASTRA TRA- IANA ... PRETORIO, ACIDA VA, APULA 25 *. 11 Vitruvius, De ArcMtectura, libri X, București, 1964, p. 414, 416. 11 Ptolemeu (In sec. îl) indică un număr aproape egal : 44 localități, (cf. Ist>. Ist. Rom. I, cap. XCI, p. 534-558.) 23 Aici nu apar Insă localitățile de pe limesul Someșan și din N.E. Dacici (Cășei, Gherla, Ilișua... Angustia etc.) — dovadă că T.P. a fost executată Intr-o perioadă mai tlrzie decît miji. sec. III. “ Sarmategne = Sarmizegetusa are și un cerc la bază care indică funcția sa de capitală a provinciei. 36 D. Tudor, Orașe, sale șl tirguri in Daciaromană, București, 1968, passim. (considerată cea mai recentă și competentă lucrare de sinteză și de referință privind topografia istorică a Daciei romane.) www.dacoromamca.ro 5 TABULA PEUTINGERIIANA ȘI ,, TIVlSC 0“ TIMIȘOARA 2229 Pe marginea nomenclaturii toponomastice a celor 45 de localități se impun citeva constatări : a) — 24 de localități (53,3%) poartă denumiri de origine dacică 26 — dintre care 6 au chiar sufixul specific de : ,,dava” = cetate — iar 22 denu- miri sînt de origine latină. b) — o serie de localități, aflate pe hartă în zone diferite, apar în denumire ca dublete, triplete sau coruptele toponimice, ca de ex. : Acidava (Enoșești — Olt) — Acidava (Sura Mică — Sibiu) Pretorio (Cornea — Domașnea)—Pretorio (Racoviță — Copăceni) Tivisco (ffil) — Tivisco (Jupa) Castra Novis (Reșca) — Castra Traiana (Sîmbotin) Ponte Aluti, ... Augusti — , ... Vetere (Marga — Stolniceni — Cîi- neni) c) — 18 dintre localitățile din T. P. figurează pe harta și textul Geografiei lui Ptolemeu, din sec. II e.n. 27. d) — în Cosmographia Geografului Anonim de la Ravenna 28 — apărută mai tîrziu (a 2-a jum. sec. VII) — din cele 45 localități menționate pe teritoriul Daciei, 34 sînt identice cu cele din T. P. Toate aceste constatări subliniază perfecta simbioză și armonizare proporțională în timp și spațiu a toponomasticei daco-romane, precum și caracterul ei unitar, — argumente convingătoare în sprijinul tezelor privind problema continuității. Dacă în ceea ce privește localizarea drumurilor II și III, și identifi- carea celor 38 de localități, — înscrise pe itinerariile respective — în pre- zent problemele sînt claiificate, în ceea ce privește traseul I-lui drum, LE- DERATA— TIVISCO, au existat și mai există încă multe confuzii care au generat, la rîndul lor, numeroase discuții contradictorii. înainte de a intra în ansamblul problemelor în dispută, se cuvine a se arăta cîteva caracteristici cartogiafice ale acestui traseu, așa cum sînt ele relevate pe tabula antică 29: — drumul LEDERAT A — TIVISCO este cel mai scurt din cele trei, cite figurează pe teritoriul Daciei, — cele 6 segmente din care e compus tra- seul însumînd o lungime de abia LXXIII m.p., adică 108,149 km. — la capetele segmentelor — marcate prin semne convenționale de „praguri” — figurează, în stînga Dunării denumirile a numai 6 localități, și cu distanțele respective : segm. 1. LEDERATA XII, 2. ARCIDAVA 3. CENTU PUTEA 4. BERSOVIA 5. AZIZIS 6. CAPUT BUBALI APO fl. XII - ARCIDAVA = 35,556 km XII - CENTU PUTEA = 17,778 km XII - BERSOVIA = 17,778 km XII - AZIZIS = 17,778 km III - CAPUT BUBALI = 4,444 km X - TIVISCO (M) = 14,815 km 28 Ibidem. *’ ISV. Ist. României, I. capit. XCI. 28 Fontes Historiae Daco-romanae, II, București, 1970 capit. XLIV, p. 580—581. 28 Ediția K. Miller, harta cit. www.dacoromanica.ro 2230 C. RAILEANU 6 — ,,Apo fl.” nu figurează cu semnul convențional pentru localitate (un prag), este înscris pe mijlocul primului segment și apare în sudul Dunării. Dar, despre incertitudinea considerării acestei denumiri ca locali- tate, vom mai reveni pe parcursul lucrării. ★ De fapt, punctul de plecare — LEDERATA — fiind cunoscut (Rama, pe malul drept al Dunării), cheia pentru deslegarea mesajului antic isto- rico-cartografic, transmis de Castorius, este identificarea punctului termi- minus : TIVISCO (M). Unde este acest TIVISCO? și care este corelația lui cu celălalt TIVIS- CO, situat tot în Banat — dar pe traseul celui de al II-lea drum, la Jupa? Iată întrebări ale căror răspunsuri exacte pot constitui cheia de boltă pe care se sprijină descifrarea perioadei istorice daco-iomană și post-romană în zona de vest a Banatului. în dezoltarea acestui subiect — mult discutat la finele secolului trecut și în perioada interbelică — s-au emis două teze mai importante. O primă teză — susținută de numeroși cercetători30, — este formu- lată în sensul unei depline identități a celor două TIVISCO, localizarea lor în același punct: Jupa (lîngă Caransebeș) și, în consecință, un presupus traseu în această direcție precum și o ipotetică intei sectare a celor două drumuri romane în acest loc. O a doua-a teză, — nelipsită nici ea de girul unor consacrați cercetă- tori 31—, indică alt traseu și, unii, arată că TIVISCO ((M) nu este un dublet sau formă coruptă a primului toponimic Tivisco (sub toate vaiiantele sale antice) — de la Jupa — , ci o localitate diferită, bine distinctă, situată la un punct terminus al primului drum și care se localizează la TIMIȘOARA. Pentru fiecare din ipoteze au fost aduse interesante argumente pro și contra, — părerile fiind împărțite atît pe temeiuri obiective, științifice, cît și, uneori, pe considerente subiective care au prevalat de obicei în funcție de conjuctura politică sau de fascinația produsă de personalitățile care se pronunțau în această problemă. Așa după cum s-a mai precizat, vom încerca o analiză a celor două ipoteze prin prisma topo-cartografiei istorice, în speranța de a se putea clarifica — cu aproximația posibilă — adevărul asupra problemelor dis- cutabile din T. P. privind partea de vest a Banatului daco-roman. IPOTEZA TRASEULUI LEDERATA - TIMSCO = JUPA Analiza acestei ipoteze conduce la constatarea că, criteriile ce o susțin sînt de natură pur arheologică 32 și se bazează, în principiu, pe exis- tența — în cîteva locuri, pe traseul indicat — a unor vestigii de drum 3. Ist. Rom., I, cap. XCI, p. 545. 38 I'oiitcs., ., II. cap. cit. www.dacoromanica.ro o TABUlLA PEUTINGErtLANA ȘI ,,TIVTSCO“ TIMIȘOARA 2233 EUROPAE TABULA” 39, reținem ca element aproximativ de calcul dife- rența de longitudine între cele două localități (— 1, 5 ). O recalculare a valorii coordonatei longitudinale a lui „Tirisco” funcție de referința coor- donatelor capitalei Daciei — „Zarmizethusa regia” — corectează cifra menționată mai sus, la numai 1° 11’. Lungimea arcului de meridian, — co- respunzătoare acestei valori unghiulare, — în proiecția cartografică adop- tată de Ptolemeu, este de 59 stadii, adică, corespunzător în sistemul me- tric, 109 km. Aproape aceiași lungime (de 106 km) corespunde și valorii arcului de meridian dintre Timișoara și Jupa (0,57’) — pe elipsoidul Hay- ford sau Krasovski, adoptat în proiecțiile cartografice contemporane40. Nu este nici o coincidență. Este o realitate. b) Geograful Ravennat, în Cosmographia sa, menționează tot de două ori localitatea „TIBISCUM”. — Odată, apare în cadrul grupajului de localități daco-romane de pe valea Cernei, Timișului superior și Bistra, sub denumirea de „TIBIS" 41 (deci cel de la Jupa). — A doua oară, îl aflăm în contexul unei anume precizări foarte clare, pe care o redăm în întregime42: ,,item ad aliam partem sunt civi- tates in ipsos Datia 43, id est: TEMA, TIVISCUM, GUBALI, ZIZIS, BERSOVIA, ARCIDABA, CANONIA, POTULA, BACAUCIS”. Această frază vine să întărească documentul cartografic a lui Casto- rius situînd pe TIVISCO > TIVISCUM în ,,aliam partem” față de TIVIS- CO > TIBIS de la Jupa. Mai mult încă, acest „aliam partem” = în altă parte, alt loc”, — în contextul ideii de mai sus, exprimată de Geograful Ravennat — ,devine o indicație concretă. Cele două „Tibiscum” sunt localizate separat, fiecare cu poziția lor succesională în cadrul grupajelor de localități — grupaje care compun, de fapt, traseele celor două drumuri romane din Banat. Faptul că G.R. indică localitățile într-o ordine inversă, — din direc- ția nord către sud — și că menționează, în plus, și altele, relevă multi- ple și diferite surse de informație politico-geografice (la nivelul sec. VII) și se absolvă de învinuirea unei compilații după Castorius. Rezumînd ideile de la acest punct, rezultă că nici nu poate fi vorba de vre-o eroare sau greșală a lui Castorius, că cele două „TIVISCO” nu se interferează ci sînt localități cu poziție topografică diferită și că sînt atestate de încă alți doi istorici-geografi ai antichității — într-o alternanță de timp care exclude orice insinuare a vreunui plagiat antic. VI I. Adepții teoriei unui singur „TIVISCO”, la Jupa, își sprijină în principal ipotezele, pe existența a două repere sigure: VARADIA și BERZOVIA (Jidovin) pe care, în baza argumentelor de natură arheolo- gică, le-au considerat ca sigur identificate cu anticele ARCIDAVA și BERSOVIA din T. P. 33 Franeesco Bcrlinghieri, Tabula nona Europae, Florența, 1478, apud. M. Popescu- Spincni, op. cil., p. 28. 40 Interesant că distanța rezultată din coord. lui Ptolemeu de 59 stadii = 109 km. se verifică cu distanța pc teren dintre Timișoara —Jupa (Via Buziaș), = tot cu 109 km. 41 Fontcs..., II, p. 581. 42 Ibidem. 43 pentru Datia = Dacia, a se vedea lucrarea lui A. Bărcăcilă, Dacia și Dania in istorio- grafia șl cartografia medievală (extras), In ȘTIM, III, 1959, p. 341, 358. fi - c. 7631 www.dacoromanica.ro 2234 C. RAILEANU 10 Desigur, este neîndoios faptul că în localitățile respective au existat fortificații militare romane iar în jur, așezări civile — legate între ele prin- tr-un drum de factură lomană. Dar dece neapărat trebuie ca aceste loca- lități să poarte denumirile din Tab. Peutingeriana? — Si, dacă totuși poartă aceste denumiri, de ce n-ar putea să fie ele consideiate ca niște dublete toponomastice — așa cum am văzut că sînt destule cazuri pe teri- toriul Daciei romane? De asemenea, ne-am mai putea întreba, de ce trebuie neapărat să treacă primul drum imperial roman prinVărădia șiBerzovia — Jidovin — și, după aceea, să-și continuie traseul spre Jupa-Caransebeș ? Pentru a se răspunde acestor întrebări, să încercăm a urmări, pe o hartă contemporană de precizie, — traseul LEDEEATA — TIVISCO — JUPA, în toate presupusele lui variante. 1) De la LEDEEATA pînă la AECIDAVA, pe T.P. există un singur segment care traversează Dunărea — segment neîntrerupt de vre-un prag, indicator de localitate. Dar pe acest segment nefragmentat există totuși înscrisă o denumire : ,,APO fl”. Descifrarea acestei denumiri ne dă posi- bilitatea localizării pentru Arcidava. Putem oaie să consideiăm această denumite de,,Apo fl” ca un toponomastic? — S-a apreciat că această denumiie este în stiînsă legătuiă cu nul Cai aș căiuia în antichitate i se punea ,,Apo” sau „Apion” (cf. G.E.) și caie își are punctul de confluență vis-â-vis de Ledeiata. Dar atunci, toponomasticul foi mat nu ar fi purtat un nume pur de hidionim : ,,Apo fl. = rîul Apo” ci un derivat al acestei denumiri sau numai ,,Apo” simplu, neînsoțit de deteiminativul „fl.” = fluviu, rîu, — așa cum poaită, de pildă, denumii ea TIEENA (piovenit de la rîul Cerna), ori alte localități derivate din hidronime. Atunci ce poate însemna acest „Apo fl.”? — Ar putea foarte bine să reprezinte foima abreviată de la „Apo(nte) fl(uvii)’44 sau A (d) po (ntes) fl (uvii)”45 — adică, indicarea podului de pontoane peste Dunăre — pe unde Tiaihn și-a trecut legiu- nile46. Castorius nu a indicat în acest loc o „statio”, unde să existe o fortificație militară, deoaiece aici nu eia un pod fix și stabil care să necesite a fi apăiat la ambele capete (ca la Diobeta, de ex.) de o unitate militai ă. Garnizoana din Lederata, aflată în imediata apiopieie a fluviului Dunărea, putea foarte bine controla vadul respectiv, atunci cînd eia cazul, — îndeplinindu-și și rolul de unitate genistică, pentru asamblaiea sau desamblarea pontoanelor. Ambarcațiunile cu rol de pontoane, după îndeplinirea funcției de pod, se desfăceau și se puneau la adăpost de furia valurilor pînă la un nou ordin. Adăpostirea ambarcațiunilor în așteptare era posibilă numai lîngă țăimul drept al Dunăiii, într-o radă lîngă Lederata, unde existau condițiile unei maxime secui ități împotiiva vre-unei diversiuni inamice sau a unei eventuale revărsăii ale apelor. Ca atare, Castorius nu a dat semnul convențional de prag pentru denumirea „Apo fl.” Întrucît nu exista o localitate47 sau un castru mili- 11 Aschbach, Ubcr Trajanus Steinerne Donau brucke, Wien 1858, p. 11; Frohner, La Colomne Trajane, Paris 1872, apud G. Tocilescu, op. cit., p. 82, n. 54, 55. 15 Mannert, Tabula intineraria Peutingeriana, Leipzig 1824, II, p. 15. 18 D. Tudor, Podurile Romane de la Dunărea dc jos. București 1971, p. 9. 17 Geograful Revennat nu indică această localitate In grupajul toponimic din vestul Banatului. www.dacoromanica.ro 11 TABUiLA PEUTEN'GERIANA ȘI „TIVESC O “ TIMIȘOARA 2235 tar48 ci doar un pod de pontoane la un vad foarte important. Acest pod, cartograful l-a menționat, — dar nu în stingă ci în dreapta Dunării — fapt care explică suficient acest raționament. Singurul punct șubred în raționamentul foimulat ar fi divizarea cifrei numerice ce indică lungimea segmentului Lederata-Arcidava de cîte două ori XII m.p. Aceasta se poate explica printr-un artificiu grafic executat de cartograf, din cauza trasării neglijente a cursului Dunării — mai aproape de Arcidava decît de Lederata — deoarece, după cum am văzut, elementele hidrografice sînt mult ignorate de autor. Oricum ar fi redată această distanță — fie ea chiar divizată în două părți egale — segmentul are valoarea a XXIV m.p. adică 35,5 km. Dar distanța reală între Lederata și Arcidava = Vărădia — pe orice variantă de traseu am urma49 — este cu mult mai mar e, variind între 42 — 53 km, adică cu +6--------1- 17 km — ceea ce nu poate fi admisibil, dacă avem în vedere că pe Tab. Peut. (la alte drumuri) nu întîlnim cazuri de erori atît de mari în aprecierea distanțelor. Deci, din punct de vedere topocartografic, VAEADIA nu corespunde identificării cu AECIDAVA din T.P.. Și, tot în legătură cu această concluzie, este inte- resant de remarcat că mai mulți istorici din secolul trecut localizează Arcidava în alte locuri decît Vărădia50. Mergînd tot pe firul primei ipoteze și presupunînd totuși ca reper fix Arcidava = Vărădia, să vedem ce se întîmplă cu următoarele segmente de pe acest traseu. 2) Următoarea localitate situată la capătul celui de al 2-lea segment și la XII m.p. (17,8 km.), — CENTU PUTEA — a fost localizată la nord de Surducul Mare, unde, pe dealul Bovine s-au aflat ruinele unui castru. Distanța reală, pe teren, între cele două puncte este mai mare cu 6 km. față de indicația din T.P. — ceea ce creează incertitudine privind o astfel de identificare, indiferent de argumentele ce se aduc ca sprijin. Și pentru această localizare părerile istoricilor au diferit51 — însă s-au impus, ca și în cazul Vărădiei, concluziile lui Torma. 3) De asemeni nici BEESOVIA = Berzovia (Jidovin) — nume pe care cercetătorii îl pun în directă legătură cu rîul Berzovis și unde s-au aflat suficiente dovezi arheologice privind existența unui centru civil și militar daco-roman — nu corespund distanței de XII m.p. (17.8 km) înscrisă pe cel de al 3-lea segment. Berzovia de astăzi (fost Jidovin), se află la o distanță de 21 km. față de Surducul Mare — deci, mai mult cu 3 km, — ceea ce iar pune semnul întrebării o corectă localizare topografică pe acest traseu. 18 Numeroasele păreri formulate privind „identificarea” Iui Apo fi. în diverse lucrări: Grebenaț (Goos), Oieșaț (Bohn și A. Cucu), Duplai (Traian Simți), Biserica Albă (D. Tudor) ctc. — indică opinii divergente, fiecare prezentînd argumente care nu se verifică decît parțial. 4’ Hărți Sc. 1/200.000, edit. D.T.M. 1972, PI. L-34-XXII, XXIII, XXVIII pe variante de trasee: Rama—Biserica Albă—Nicolinți, Răcăjdia—Oravița, Greoni—Vărădia 54 km; Rama—Biserica Albă — Nicolinți — Vrani —Mercina — Vărădia = 42 km ; Rama —Biserica Albă — Dobriceto —Jam—Milcoveni —Vrani —Mercina— Vărădia = 53 km; Rama— Gai — Oreșaț — Su- botica —Jam. Vrani —Vărădia = 46 km. 60 La Virșeț (Ilies. Miletz, Oitvay, Tomaschek); Oravița (Meyer) de-a lungul Dunării la Moldota Veche (Wcigel); Vărădia (Torma) apud: G. Tocilcscu, op. cit., p. 83; Tr. Siinu, op. cit., p. 30. 81 Stamora —Moravița (Goos, Tomaschek, Katanks); Oravița (Mannert) : Surducul Mare (Torma și Cichorius) apud. : G. Tocilcscu, op. cit., p. 83, și Tr. Simu, op. cit., p. 32. www.dacoromanica.ro 2236 c. rAileanu 12 4) AZIZIS — despre care se știe sigur că urma după Bersovia, din alt izvor antic52 — unii istorici s-au străduit să-i găsească cores- pondentul pe teren oprindu-se la două localități diferite : FÎELIUG (cf. Teglas și Halavats) sau EZEEIS (cf. Torma). Nici aceste localizări, diferite ( !), nu au o soartă mai bună în ceea ce privește raportul ce trebuie să existe între harta document și realitate. Astfel, în loc de 17,8 km (XII m.p.) cît este valoarea segmentului Bersovia-Azizis pe T.P., pe teren, corespund localizărilor făcute, distanțe mult mai mari: Berzovia- Firliug = 24 km; Berzovia-Ezeriș = 22 km. Deci și aici avem o diferență de —|— 4 —|— 6. 5) Localitatea următoare, — CAPUT BUBALI — , tradusă prin, ,,Izvorul Pogănișului” sau „Capul boului”, a dat naștere la și mai multe discuții și comentarii cu privire la localizarea sa, pentru motivul că dis- tanța — ce figurează pe segmentul 5 din T.P. — este de numai III m.p. (4,4 km). Și, pentru că n-a fost posibil de găsit o localizare așa de apro- piată, — fie de Fîrliug fie de Ezeriș — , cercetătorii, susținători ai acestui traseu (spre Jupa), au dat vina pe harta antică, pe cartograf sau pe copist susținîndu-se că ar fi greșit indicată cifra „III m.p.”. Odată considerat ca rezolvat acest impediment, s-a stabilit că antica localitate ar putea fi ori la BEEBU (cf. Bbhn) ori pe lîngă AP ADIA (cf. Milleker și I. Miloia53) ori aproape de PĂLTINIȘ — fost Valea Boului (cf. Torma și Halavats Gyula). De remarcat că în acest caz intervin trei (sau chiar patru) variante de localizare ( !). Notăm, ca cifra de compaiație distanțele reale, pe teren între cele două localități54, AZIZIS (Fîrliug sau Ezeriș) — CAPUT BUBALI (Brebu-Apadia) : Fîrliug-Brebu = 15 km ; Fîrliug-Apadia = 20 km Ezeriș-Brebu = 9 km ; Ezeriș-Apadia = 14 km După cum lesne se poate observa, oricare dintre variante am alege găsim iarăși o diferență de +5------1- 17 km. — constatare care nu mai are nevoie de vre-un comentariu suplimentar. 6) în sfîrșit, pe ultimul segment, pornind de la CAPUT BUBALI, apare și TIVISCO — asupra căruia au existat atîtea străduințe de a-1 interfera la Jupa cu celălalt toponimic similar (situat pe tabulă pe drumul al II-lea). Dar și aici distanța indicată pe T.P. de X m.p. (14,8 km) nu se verifică decît numai în cazul unei singure variante de localizare, a lui Caput bubali — la Brebu. într-o sinteză recapitulativă a celor de mai sus, constatăm că autorii ipotezei traseului LEDEEATA-TIVISCO — Jupa ignoră valoarea elemen- telor documentare din însăși documentul generator al informațiilor antice și încearcă să le subordoneze unor criterii cu rol complementar. Și de unde acest drum apare — în documentul cartografic cu o lungime totală de LXXIII m.p. = 108 km, — pe traseul respectiv și sub multiplele lui ---------------1 > 63 Priscianus, VI.13 — „Traianus in I Dacicorum : înde Bcrzobin, dcindc Aizi processi- mus" (cf. Isv. Ist. Rom., I, p. 484). 63 I. Miloaia, Numele șl locul castrului CAPUT RURALI, In Analele Banatului, an V, Timișoara, 1931, p. 125—126. M Pentru Caput Bubali = Păltiniș (fost satul „Valea Boului), distanța este și mai mare, (a se vedea planșa anexă). Despre etimologia românească Valea Boului”, vezi și N. Drăgan, Toponimic și Istorie, Cluj, 1928, p. 17. www.dacoromanica.ro '13 TABULA PEUTENGERIANA ȘI „TIVISCO- TIMIȘOARA 2237 variante — distanța reală este de 134—160 km. adică cu 26—52 km mai mult decît este înscris în Tabula Peutingeriănă. Această cifră exorbitantă — raportată la un drum atît de scurt — deteimină o nefirească lipsă de concordanță între document și realitate. Interesant de observat că nici una din cele 7 localități, — în cazul acestei ipoteze, nu prezintă garanția unei identificări sau localizări topo- grafice sigure. Una din ele — Apo fl. — este incertă toponomastic; două localități — Arcidava și Beisovia ci editate ca jaloane sigure de traseu, — nu corespund ca distanță față de punctul de referință : Lederata (și chiar cu diferențe între ele); următoarele trei: Centu Putea, Azizis și Caput Bubali, — au cîte două sau trei variante de ,,presupuse locali- zări”, și, de asemeni, nu corespund distanțelor: iar Tivisco, așa cum s-a demonstrat, nu poate fi identic cu cel de la Jupa. Prea multe gieșeli la un drum așa de scurt ! ! și de ce, dintre toate drumurile din tabula antică, Castorius l-ar fi greșit tocmai pe acesta — caie este cel mai scuit, cel mai apropiat de Dunăre și situat într-o zonă caie a fost cel mai mult timp controlată de Eomani. Ca atare, ipoteza suprapunerii diurnului roman Ledeiata—Tivisco, din Tab. Peuting., pe un tiaseu din zona deluroasă a Banatului și cu direcția Jupa—Cai ansebeș, se infiimă din punct de vedere al analizei documentai e topo-caitogiafice. Și, drept consecință, acest prim diurn nu se poate intersecta cu cel de al II-lea diurn loman — din zona Banatului iar cele două localități „Tivisco” nu se pot inteifeia la presupusul punct de joncțiune de la Jupa. Ele sînt toponimice distincte. Cele două localități Tivisco au aceiași origine semantică dar au structuri fonetice diferite — așa cum au fost ele atestate de geogiafii — cai togi afi ai antichității, pînă tîrziu în sec. VII : TIBISCON —TIVISCO(M) - TIVI SCUM = Timișoara TIBISCON - TIVISCO - TIBIS = Jupa IPOTEZA DBLMLIXT BOMAN - LEDEBATA - TIVISCO - TIMIȘOABA S-a demonstiat în capitolul piecedent consideientele care au avut ca urmaie infiimaica tiaiectului de diurn icman — LEDEBATA— TIVISCO pe diiccțiă Jupa. Ca o consecință, se impune cealaltă ijoteză, în caie tiaseul are ca punct final TIVISCO — Timișcaia. Pentiu elucidarea acestei probleme s-au căutat unele indicii pe bălțile vechi medievale ale Banatului. Și, nu este întîmplător faptul că primele indicații în acest sens le-a fuinizat prima haită zonală a Banatului, îa o scară mai mare, anume: harta care s-a întocmit în 1723—1725 care s-a genei alizat sub numele de Harta lui Mercy55 *. Pe această haită figuiează, în toată zona de sud și de S.V. a Banatului, un singur drum, marcat giaficcu linie dublă caie, în limbajul semnelor convenționale cartogiafice, are semnificația de „diurn piincipal, consolidat”. Acest drum în zona menționată este cel care străbate, întocmai 55 Der Temesvarer Bannat... (1723 — 25, 1 : 25 5000) foto reproducere Cabinet de hărți, Muzeu) Banatului (originalu) h^^«^0^ănica>ro ■2238 C. HAILEANU 14 ca un ax central, mijlocul Banatului, începînd de la Dunăre — din dreptul anticei Lederate (azi Rama) și pînă la Timișoara. Harta a fost executată imediat după cucerirea Banatului de la Turci de către armatele imperiale habsburgice conduse de Eugeniu de Savoya (1716)5B și, ca atare este exclus ca între anii 1716—1723 să fi fost construit vre-un drum strategic de către noua stăpînire. Dacă habs- burgii nu-1 construiesc, fosta stăpînire otomană — indiferentă și incom- petentă pentru lucrări speciale de drumuri și poduri — , nici atît. Iar mai înainte, în scurta și nominala suveranitate, de tip feudal, a rega- tului maghiar, nu au fost condiții propice pentru asemenea lucrări și nici un interes din punct de vedere al concepției feudale nu justifică construirea unui astfel de drum. înseamnă că acest drum era foarte vechi, iar la începutul secolului al XVIII-lea încă se mai păstra și era practicabil, pentru uzul mijloacelor de transport din acea vreme. Dacă drumul ar fi fost de dată mai recentă, el n-ar fi avut o linie așa de dreaptă, aproape ca o perpendiculară ridicată de pe axul Dunării (de la Palanca veche, situată vis-â-vis de antica Lederata) și pînă la Timișoara. Tehnica de la începutul sec. 18 nu ar fi permis trasarea și execuția unui astfel de drum drept, printr-o zonă cenți ală a Banatului, prin terenurile mocirloase — provocate de rîurile Bega, Timiș, Bîrzava, Moravița, — într-o perioadă cînd intențiile de asanare încă nu existau nici în faza de proiect. Așadar, între Lederata și Tivisco — Timișoara a existat un drum antic, care întreținut sumar, se mai putea încă circula la începutul sec. 18-lea și pe care, ulterior, s-a construit o șosea mai modernă. Acest drum nu poate fi decît drumul imperial roman din T.P. — nu numai pentru argumentul de mai sus ci și pentru faptul că el măsoară 107 —108 km, adică, exact cît este înscris pe tabulă în suma celor 6 segmente. Simplă întîmplare? — Nu — dacă se pot invoca și alte dovezi în sprijinul acestei teorii. în primul rînd interesează tot dovezi de ordin topo-cartografic și, ca atare, să reluăm în aceiași ordine de analiză segmen- tele componente ale respectivului drum antic. Mai întîi, o precizare de ordin general. Măsurîndu-se pe Harta lui Mercy (cu utilizarea scărilor grafice indicate : Gemeine Teusche Meilen sau cu miile transilvane)57 și după compararea acestor măsurători cu cele rezultate de pe hărțile militare actuale, constatăm că cele 6 segmente din T.P. — corespund cu distanțele dintre șase accidente topo-hidrografice ce se interpun pe traseu — iar localitățile aferente acestor segmente concordă cu localitățile care, fie că păstrează urme arheologice antice sau au fost confirmate de unii istorici, — fie că au un corespondent onomasio- logic care justifică argumentația ipotezei, așa după cum vom observa în continuare. 1. Segmentul 1 din T.P. — LEDERATA-ARCIDIVA, — (XXIV m.p. = 35,6 km) corespunde exact distanței dintre Rama și VIRSET, măsurat pe șoseaua despre care am mai vorbit. Această distanță cores- punde chiar și în cazul unei fragmentări ipotetice a segmentului (în cîte * 67 88 Alexander Krischan, Banater Karten im Kriegsarchio Wlcn (1686—1900), Munchen, 1963, cap. 1, Politische Karten. poz. a/1/1. 67 N. Stoiccscu, Cum măsurau strămoșii noștri, București, p. 44—45, 98. A. Zanne, Barem ZSEBELY>SCHENEL> 77 I. Lotreanu, op. cit., p. 60. 78 Al. Cheverelan, Monografia comunei Deta, Timișoara 1925, p. 8. 78 Milleker, op. cit., p. 26, 28, 30. 80 C. Daicoviciu, Dacica, Cluj, 1969, p. 411 — 419. 81 A. Philippide, Originea Românilor, I, Iași, 1928, p. 222. 82 D. Pirvan, op. cit., p. 270. 83 J. Jordan, op. cit., p. 473. 84 D. Pirvan, op. cit., p. 263. 86 O. G. Lecca, Dicționar istoric, arheologic și geografic al României, București, 1937, p. 66. 88 Informație comunicată de muzeograful Ortansa Radu. 87 Informație comunicată de muzeograful I. Secară, originar din Jebel. www.dacoromanica.ro V 2212 C. RAILEANU 18 ZEBELY 88 (unele figurînd și pe hărțile bănățene din sec. 18) — indică clar originea sa daco-romană prin prezența rădăcinei „ZE”, (particolă în denumiri dacice 89) și a determinativului latin „bel” (bellus), — în înțelesul de „loc frumos”. Prezența grupului „ZE” (rom. „ZI”) în topo- nomasticul LI-ZISIS, AI-ZI, ZI-ZIS, probează — în ciuda combinațiilor fonetice maghiare — strînsa legătură ce există între vechea și actuala denumire și, totodată, demonstrează originea și caracterul toponimiei românești din cîmpia Banatului. Existența în hotarul de la N.V. satului a unui apelativ topic „Săliștea Mare”90, ne indică mutațiile de locuire produse în decursul vremii91 — funcție de cauze naturale, politice sau sociale — fără a se pierde din tradiția toponomastică amintirea așezării inițiale92. 5. CAPUT BUBALI, penultima localitate de pe traseu, figurează pe T.P. la numai III m.p. (4,4 km) de AZIZIS. Tocmai din această cauză — a distanței foarte reduse — localizarea pe traseul spre Jupa a creat atîtea probleme și atîtea variante încît pînă la urmă, incertitudinea a fost motivată cu o „pretinsă greșală” a documentului antic. S-a demonstrat mai sus imposibilitatea admiterii acestei afiimâții și se propune identi- ficarea lui CAPUT BUBALI în zona satului PADUREKI, care se află la 4,5—5 km distanță de limita nordică a satului Jebel93. Pentru admiterea acestei ipoteze, în afara criteriului sub raportul distanței — care are valoare și importanță primordială în succesiunea identificării localităților din Tab. Peutingeriană — mai pot fi invocate și alte argumente, unele de natură onomasiologică — dar în stiînsă legă- tură cu cele de ordin topo-cartogiafic. în nomenclatura toponomastică, „CAPUT BUBALI”, apare ca fiind de origine latină, în înțelesul de „Izvorul Pogănișului” (caput = izvor, bugalus > bubalus = rîul Pogăniș)94 sau, în altă variantă, de „CAPUL BOURULUI”9S *. Reținem această sinonimie, pentru a preciza că, pe documentele cartografice mai vechi figurează toponimicul „pădurea Boului” (BIKO WALD = mag. biko = Bour — taur + geim. wald — pădure) la numai 3,5—4 km est de satul Pădureni98 — fapt ce ne îndrep- tățește să facem o strînsa legătuiă între acest oronimic (pădure — însoțită de apelativul BOUR) și toponomasticul antic „BUBALUS”97. în legătură cu hidronimul bubalus > bugalus > rîul Pogăniș, nu putem admite o exclusivitate în ceea ce privește sensul apelativului de „caput” = izvor, ci, tot atît de bine, am putea să-i atribuim sensul de 88 C. Suciu, op. cit., I, p. 315. 89 V. Pîrvan, op. cit., p. 263. 90 Harta austriacă sc. 1/75.000, 1894, PI. 23/XXIV. 91 losif Schiopu, Țările Românești înainte de sec. XIV’, București, 1945, p. 66,85. 92 N. Drăganu, Românii în veacurile IX—XIV pe baza toponimici și onomasticei. București, 1945, p. 394, 566. lorgu Iordan, Toponimie Românească, București, 1963, p. 258. 98 Harta L-34-XXII, D.T.M., 1972. 94 Helmuth Wettel, Der Buziaschcr Bczirk, Timișoara, 1919, apud C. Grafsoreonu, Pe marginea unor monografii germane în Banat, In RISBC, XI, Timișoara 1943, p. 168. I. Miloia, op. cit., p. 126. 98 Ibidem. 98 Harta austriacă 1/75.000, idem și Harta austriacă 1/25.000, pi. 1752. 97 N. Densusianu, op. cit., p. 1082, D. Tudor, op. cit., p. 58. www.aacoromamca.rd 19 TABULA FEUTINGERIANA ȘI „TIVISCO" TIMIȘOARA 2243 „vîrf — extremitate” 98 — adică „capătul extrem, locul de confluiență” a Pogănișului cu rîul Timiș. Această confluiență între cele două rîuri, în trecut nu era pe locul de azi — la Uliuc — ci mult mai spre vest. Hărțile din sec. XI ne indică cursul inferior al Pogănișului și locul de confluiență, deplasat cu 4 km mai înspre vest — ceea ce înseamnă, că acum aproape două milenii, conul de dejecție a acestui rîu era foarte aproape de satul Pădureni. Acest fapt reiese clar atît pe harta veche cadastrală a teritoriului Com. Pădureni99 cît și pe alte hărți vechi, militare. Așadar, indiferent de semnificația toponimicului „Bubali”—fie el hidronim, fie element biogeografic — antica localitate CAPUT BUBALI poate fi localizată în zona satului PĂDURENI. Mențiunea tîrzie, — în sec. VII, făcută de Geograful Ravennat — a acestei localități, în aceeași ordine de succesiune pe itinerariu (redat doar în sens invers față de T.P.) confirmă existența acestei cetăți-oraș. Prezentarea în formă coruptă de „GUBALI” în loc de „BUBALI” nu înseamnă o altă localitate sau o greșeală a G.R. ci un fenomen fonologie specific acestei perioade. Și, încă o informație. în partea de N.E. a satului, la numai 2 km, pe cartografia veche figurează „Pădurea lui Adreanu” („Adreanu Wald” sau „Adreanu W”) 10°. Această denumire păstrează amintirea unei vechi așezări „villa Adrian” sau „Adriany” atestată în documentele medievale încă din anul 1334. Această denumire nu este altceva decît un antroponimic pentru o așezare, — a cărei întemeiere se pierde în negura trecutului, în perioada stăpînirii romane (nu-i exclus chiar pe timpul lui Hadrian — ca un „pagus”, dezvoltat lîngă fortificația CAPUT BUBALI). Considerăm de asemenea ca interesantă și constatarea că satul PĂDU- RENI se sprijină pe „valul roman”, deoarece, axul stradal din marginea de răsărit este chiar acest „Romer-Schantz” (cum apare pe hărțile vechi)101 102 iar dezvoltarea satului pe versantul său vestic a menținut parale- lismul ulițelor cu acest val. Pădureni (Lighet-Liget) nu apare pe harta lui Mercy din 1723, — dar aceasta nu înseamnă că satul ar fi fost o creație a noii stăpîniri austriece din sec. XVIII, deoarece el este atestat și în timpul stăpînirii turcești, în CONSCRIPȚIA lui MARSIGLI (1682-1700)U02 și chiar mult anterior 103 — de unde rezultă strînsa legătură cu „villa Ădrian” și, în consecință, persistența acestor așezări, în ciuda transformărilor de nume suferite în cadrul conjuncturilor politice. 6. De la CAPUT BUBALI — Pădureni și pînă la TIVISCO = Timișoara T.P. indică X m.p. (14,8 km), ceea ce pe teren corespunde întocmai — indiferent dacă am măsura pe vechiul drum sau chiar pe „valul roman”. Profilul, în zona respectivă, a acestui val, nu exclude posibilitatea utilizării lui, în perioada daco-romană sau post-romană 98 G. Guțu, Dicfionar latin-român, București, 1973. 99 Aufnahmsplan von Ligcth. Sc. l”40°, 1860 (col. Muz. Banatului). 100 Hărțile amintite In nota 98. 101 Aufnahmaplan, harta cit. 102 Marsigli, Conscripția Districtum. apud. T. Birăiescu, Conscripția lui Marsigli, Timi- șoara (f.a) — (apare clar sub denumirea de Liget tn scct. adm. „Neorrectie pagiinfra temesvar" — n.n.). 103 C. Suciu, op. cit., II, 2244 C. RAILEANU 20 (după ce i se pierduse funcția pentru care a fost construit), ca un drum de legătură pe cîmpia inundabilă dintre cele două localități. Această prezumție ne-o sugerează harta lui Griselini104 în care, drumul principal ce trece și prin Pădureni (Liget) se întrerupe la Sag. în schimb, desenul pentru „șanțul roman” este foarte accentuat în acest sector. Despre identitatea : TIBISCON > TIVISCO >TIVISCUM = Timi- șoara s-a demonstrat în capitolul anterior, cu prilejul paralelismului față de cealaltă localitate: TIBISCON > TIVISCO > TIBIS = Jupa, și cu redarea denumirilor așa după cum separat sînt ele menționate în izvoarele istorico-topografice ale antichității. în ceea ce privește etimologia toponimică a lui TIVISCO — Timi- șoara, problema este cunoscută, doar cu referire pentru Jupa și de aceea — considerăm util a o corela față de noua variantă a localizării. La baza denumirii se află etimonul dacic „tibisco” = mlaștină” 105 * atribuit din cele mai vechi timpuri108 în întreaga istoriografie antică, atît fluviului Tisa cît și rîului Timiș. Diferențierea fonetică și hidronimică a apărut în texte destul de tîrziu („TIBISIS” — la Herodot, „TIBISCON” - Ptolemeu, „PATISSUS” - Pliniu, și „TISIA” - Tisa, TIBISIA = Timiș — la Geograful Eavanat). în cartografie, această diferențiere a apărut și mai tîrziu, în epoca renașterii. Confuzia a pornit de la faptul că în trecut, Timișul unit cu Bega, polariza toate apele în cîmpia joasă a Banatului și apoi își vărsa apele — nu în Dunăre, ca astăzi — ci în Tisa 107 alcătuind astfel împreună cu acest fluviu cea mai întinsă regiune de divagare108 plină de mlaștini. Așa că, geografii antici care-și aveau ca reper de referință fluviul Istros (Danubius) la punctul de confluență cu Tisa, — puteau ușor să confunde cele două rîuri (Tisa și Timiș) în labirintul de brațe și canale întinse pe o zonă de aproape 100 km. Iată de ce TIVISCO — Timișoara își primește numele de la hidro- nimul comun antic pentru TISA 0 / Jebel 18 — b.2 - - 5 V Azizis Capul Bubali III 44 a. Brebu r b Apadia 5 c Păltiniș, VBoulu'i) 15 16 20 + 6 9,5 *15 5 Pâdureni 4,5 — — b,i — — 6 VI Caput Bubali Tivișco X 14,8 6 Tivișco [Ju p a) (18,5) 14.5 18,5 - 0 + 4 ♦4) 6 TtviscO M Timișoara 15,1 — — 5,8 — — TOTAL LXX» 108,2 ,.13i_l48_16Q ►26 >40 >52 — 108,2 — — 0 - — www^aeorcmmtte&Td Planșa nr. 2 25 TABITLA PEUTINGERIANA ȘI „TIVISCO" TIMIȘOARA 2251 TABULA PEUTINGERIANA, ET „TIVISCO” — TIMIȘOARA RfiSUMfi Dans le pr6sente 6tude l’auteur analyse — ă travers le prisme de la topo-cartographie historique et de certaines rdfdrences onomasiologiques — la route romaine nord-danubienne VIMINACIUM—LED ERATA — TIVISCO qui figure dans TABULA PEUTINGERIANA (segmentum VII) sur le territoire sud-ouest de la province romaine „DACIA”. Apr6s avoir clarific la paternit6 et la date oii fut dress^e cette carte antique (Castorius — IV-e sifecle n.A) on argumente l’inconsistance des preuves fournies par certains auteurs dans l’identification et la locali- sation du toponyme TIVISCO, par son interf6rence avec un autre TLVIS- €0, qui porte le meme nom et qui est situ6 â JUPA — sur une seconde route romaine. L’auteur s’applique ă combattre cette hypothfese, d&nontrant qu’elle ne correspond pas, au point de vue topographique, aux donndes pr^sent^es par la TABULA (voir la plancbe) et non plus aux informations historico- gGogiaphiques prâsent^es par Ies historiens de l’Antiquit6 (Ptol6m6e, le găographe de Ravenne etc.). Les nouveaux arguments â caractere topo-cartographiques et topo- nymique situent cette route sur le trajet Rama-Vîrșeț, Moravița-Deta- Jebel Pădureni — TIMIȘOARA, ce qui confirme avec exactitude les toponymes daco-romains inscrits sur la Tabula Peutingeriana : LEDE- RATĂ ARCIDAVA CENTU - PUTEA - BERSOVIS - AZIZIS - CAPUT BUBALI—TIVISCO ainsi que d’autres rdf6rences de l’historio- giapbie ancienne et de la cartograpbie m6di6vale. Ces nouvelles donnees contribuent â dtayer l’argumentation concer- nant la longue domination des Romains sur toute la zone du Banat, mclusivement la Plaine de Timiș — ce qui d&nontre la persistance et la conținu it6 de la populat ion daco-romaine sur tout le territoire carpato- danubien en d6pit des vicissitudes de l’bistoire. 9 — c. 7W1 www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro VIATA ȘTIINȚIFICA AL VI-LEA CONGRES INTERNAȚIONAL DE FILOZOFIE MEDIEVALĂ între 29 august și 3 septembrie 1977 a avut loc la Bonn al Vl-lea Congres internațional de filozofie medievală, organizat de Societatea internațională pentru studiul filozofiei medievale (din Louvain-Belgia). Ca și cele anterioare (vezi Studii 1/1973, p. 169 — 172) actualul congres a avut o temă centrală : Limbajul și cunoașterea in evul mediu ; în schimb participarea a cunoscut o formă fără precedent: peste 500 specialiști din 41 țări printre care și România aparținind celor cinci continente. Lucrările acestei manifestări științifice internaționale s-au deschis în marea aulă a Uni- versității In prezența unor Înalte personalități științifice și culturale. Cu acest prilej au fost rostite cuvinte de salut de către ; prof. dr. W. Kluxen, președintele Societății internaționale pen- tru studiul filozofiei medievale, prof. dr. Rolf Leis, rectorul Universității din Bonn, acad. Sava Ganovski, președintele Societății internaționale de filozofie, prof. dr. R. Klibansky, pre- ședintele de onoare al Societății internaționale pentru studiul filozofiei medievale. A urmat apoi conferința introductivă a prof. dr. W. Kluxen : Pregătirea și fixarea scopului In cercetarea filozofiei medievale, care a fost urmărită cu mult interes de auditoriu, mai ales pentru valoroa- sele Îndrumări cu caracter metodologic elaborate la capătul unor Îndelungate cercetări și pentru modul cum au fost puse in discuție, in spirit critic, lucrările unor filozofi din epoca modernă și contemporană care au abordat această temă. în zilele următoare an avut loc ședințele plenare, cele ale diferitelor comisii și ale secții- lor. Ședințele plenare s-au ținut in cadrul unor teme speciale după cum urmează : 30 august, tema : Limbaj și logică, rapoarte și corapoarte susținute de L.M.dc Rijk (Belgia) : Die Wirkung der ncuplatonischen Semantik auf das mittelalterliche Denken liber das Sein ; M. Markowski (Polo- nia), Sprache und Logik im Mittelalter; A. Maieru (Italia), Signum dans la culture medievale-, 31 august, tema : Limbaj și știință, rapoarte și corapoarte susținute de : J. Murdoch (S.U.A.) Scientia mediantibus vocibus ; Metulinguistic Analysis in Late Medieval Natural Philosophy ; St. F. Brosvn (S.U.A.), A Modern Prologue in Ockham’s Natural Philosophy; S. Knuuttila (Finlanda) The ,,Statistical” interpretation of Modality and Its Criticism in the Middle Ages ; 1 septembrie, tema : Limbaj și metafizică, raporte și corapoarte susținute de J. Jolivet (Franța) Pour une etude des rapports entre la grammaire et l’ontologie au Moyen Age : quelques exemples ; L. Oemg-Flanlioff (R.I'.G.) Sein und Sprache in der Metaphysik des Mittelalters ; A.B. Wolter (S.U.A.), An Oxford Dialogue on Language and Mctaphysics; 2 septembrie, tema Limbaj și cunoașterea religioasă, rapoarte și corapoarte susținute de M. de Gandillac (Franța), Langage et connaissance religieuse ; J. van Ess (R.F.G.). Sprache und religiiise Erkenntnis im Islam ; 3 septembrie, tema Structurile limbajului și treptele cunoașterii, rapoarte și corapoarte susținute de F. Inciarte (R.F.G.) /Jie Prâdikationsstruktur in der Theologie des Thomas o. Aquin ; R. Ina- giki (Japonia), Transcendence and Analogy. Rapoartele și corapoartelc precum și discuțiile angajate pe marginea lor au dezvăluit pe de o parte interesul crescind al specialiștilor din toată luniu de a găsi noi teme de cercetare In domeniul filozofiei medievale, de a fi rezolvate acele probleme aflate încă In discuție, de a se spori numărul tinerilor cercetători care studiază in acest domeniu, de a se da noi interpretări raportului dintre limbaj si cunoaștere în evul mediu. Pe de alta s-a constatat că majoritatea raportorilor și a coraportorilor au ajuns la concluzia că cer- cetările viitoare să se efectueze tot mai mult folosindu-se textele originale ale marilor filozofi din evul mediu. în zilele afectate congresului s-au desfășurat și ședințele celor 8comisii astfel : I. Edițiile critice de texte, conduse de M.Th. d’Alverny (Franța) 30 august; II, Comentariile lui Aristotel In evul mediu latin conduse de G. Verbekc (Belgia); 2 septembrie; III. Filosofia și știința pe pămintul Islamului, conduse de I. Madkour (Egipt) 1 septembrie ; IV., Istoria științelor și filozofia In evul mediu, conduse de M.G. Beaujouan (Franța) 2 septembrie ; V., Filozofia com- „REV1STA DE ISTORIE", Tom. 30. nr. 12. p. 2253 2256, 1977. www.dacoromanica.ro 2254 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 2 parată : Gindirea în Orient și Occident, conduse de T. Iz.utsn (Japonia) și R. Klibansky (Canada) 1 septembrie ; VI. Trivium, conduse de J. Pinborg (Danemarca) 31 august; VII., Tratamentul electronic al documentelor și studiilor de texte medievale, conduse dc P. Tombcur (Belgia) 1 septembrie ; VIII, Filozofia judaică, conduse dc S. Pines (Israel) 31 august. Rapoartele și dis- cuțiile din ședințele comisiilor au dczsăluit necesitatea : grăbirii ritmului de publicare a edițiilor critice ale operelor celor mai cunoscuti filozofi ai evului mediu latin, arab și judaic, aflării unor noi mijloace tehnice moderne pentru a se crea o colecție completă de texte dc filozofie medievală, descoperirea in arhive a comentariilor latine pe marginea operelor lui Aristotel, a sporirii cercetărilor de filozofie comparată menite să stabilească clemente comune in gindirea medievală orientală și occidentală, a elaborării unui indice onomastic unic la edițiile critice de texte filozofice medievale a Începerii lucrărilor preliminare pentru redactarea unei monumentale istorii a filozofiei medievale cu participarea celor mai valoroși specialiști din lumea Întreagă. în cadrul congresului au mai fost prezentate in cele cinci secții peste 150 comunicări din care menționăm numai o parte și anume : P. Miillcr Langage et pensie dans les ecrils de Saint Anselme ; G. Wicland, Elhica docens — elhica utens ; R.B. Mcllert, Rcconsidering Ihc Medieval Concept of Xature in Ihe Devclopment of a Scientific Elhics; P.A. Mellone, II linguaggio poetico e il pensiero teologico di Danie Aligheri; V. Cazcnave, A propos de l’iconographie et du langagc ă l’ipoque romane; J. Quillet, Hermeneuligue du discours allegorigue dans ,,le Songe du Vieil Pelerin” de Philippe dc Maizieres ; W. Htibener, Oraiio menlalis und oratio vocali s in der Phi- losophie des 14 Jahrhunderls ; Th. Crowlcy, Boger Bacon philologist ; V. Scrban, Inhllectus — Animus universalis dans le lexigue, d’Ockham: D. Pan Iov Sprachc, Ilcrmeulik, Metaphisik; I. Bcrtola, La grammaire et le problime des universaux ; E. Karger, Consequcnțes el inconseguences de la supposition vide dans la logigue d’Ockham ; A. Pena Cabrera, Crossclcstc und die moderne Wissenschaft; E. Morawiec, La melhode dans la philosophie par rapporl a la langue ; V. Richter, Ockham und Moderni in der Universalienfrage ; C. Scrban. I.’Idie de progres dans les travaux de guelgues philosophes du Moyen Age ; A. Nadcr, Le langage des Thcotogiens musulmans au Moyen Age ; Y. Wong, The Concrpts of Language and Immorlality in Early Medieval China B.L. d’Amore, Fondamenti de la conoscenza a del linguagio della scicnza net medioevo etc. în timpul lucrărilor congresului s-a mai ținut și o ședință plenară aniversativă (30 august) dedicată Împlinirii a 850 ani dc la nașterea lui Ibn Rochd Averrocs, in timpul căreia eveni- mentul a fost evocat printr-o comunicare de I. Madkour (Egipt). Dc asemenea la 2 septembrie a avut loc adunarea generală a membrilor Societății internaționale pentru studiul filozofiei medie- vale. în ziua următoare la Închiderea lucrărilor congresului a luat cuvintul președintele reales prof. dr. W. Kluxen care a făcut un bilanț al rezultatelor acestei manifestări științifice interna- ționale. Participanții la congres au efectuat și citeva excursii documentare una cu vaporul ,,Stadt Bonn” pe Rin de la Bonn „Alter Zoii” plnă la Kăblcnz In timpul căreia au fost vizitate unele localități și castele de pe malurile marelui fluviu (Drachenfcls, Bad Godcsbcrg, Rolandsbogen, Schloss Arenfels, Konigswinter, Remagen, etc.), o alta cu autocarul la Kfiln cu care prilej au, fost vizitate : cunoscuta catedrală datlnd din 1218, Muzeul romano-gcrmanic, Rheinpark Hohestrasse, Schildergasse, Romcrturm etc. In fine a treia la Remagen cu autocarul pentru a vizita monumente istorice și de artă din evul mediu și epoca modernă. în orașul Bonn participanții au avut prilejul să cunoască de asemenea importante obiec- tive istorice și de artă ca de ex. Miisterplatz, Beethowcnhalle, Theater des Stadt Bonn, Popels- dorfer Schloss, Redoute, Marktplatz, Bcethowens Geburtshaus, Rheinisches Landesmuseum (cu cele 64 săli cu exponate din paleolitic plnă la sfîrșitul evuulul mediu, inclusiv o secție de artă modernă și contemporană). în cadrul lucrărilor congresului a fost oferit participanților (la 1 septembrie) un concert de muzică medievală și din epoca Renașterii. Cu prilejul participării la acest congres s-a ivit posibilitatea cunoașterii unor locuri isto- rice legate dc istoria poporului român și anume In Austria în drum spre țară am cunoscut muzeul fortăreață din Kufstcin unde In secolul al XVIII-lca au fost Întemnițați numeroși țărani iobagi din Transilvania care luptau pentru drepturile și libertățile lor precum și castelul Ambras, de lingă Innsbruck unde se află un interesant portret In ulei al fostului domn al Țării Românești, Vlad Țepeș, portret executat pe vremea cind se afla ca prizonier de stat In castelul Vișcgrad (R.P. Ungară). Constantin Șerban www.dacoromanica.ro 3 VIATA ȘTIINȚIFICA 2255 SESIUNEA DE LUCRU A CERCULUI DE STUDII PENTRU ISTORIA RELAȚIILOR CULTURALE ÎN EUROPA CENTRALĂ ȘI RĂSĂRITEANĂ între 18 și 20 septembrie a avut loc la Lflneburg, cu participarea a 19 specialiști, o sesiune de lucru a Cercului de studii pentru istoria relațiilor culturale din centrul și răsăritul Europei, în afara celor 12 specialiști din R.F. Germania, au luat parte la lucrări trei specialiști polonezi, doi austrieci, un iugoslav și un român. De aproape un deceniu, Cercul de studii din Liineburg desfășoară o laborioasă activitate in direcția analizării relațiilor culturale din Europa de centru, de est și de sud-est in etapa 1750—1850 și a studierii lor comparate. Starea și mentalitatea țără- nimii, societățile științifice și academiile, literatura națională, societățile secrete, difuzarea cărții și traducerile au reprezentat obiectul de studiu al unor sesiuni anuale cu participare internațio- nală, România fiind aproape neîntrerupt prezentă In dezbatere prin reprezentanți ai ei. De ase- menea, trei masive volume au concretizat plnă acum prin tipar rezultatul acestor eforturi știin- țifice. De data aceasta, la Liineburg a fost dezbătut cu „nucleul activ" al Cercului de studii direcțiile de cercetare pentru următoarea etapă istorică, precum și obiectivele de perspectivă. Definirea noțiunii de „relație culturală”, stabilirea sferei izvoarelor la care urmează să recurgă specialiștii acestui domeniu, precum și fixarea conținutului următoarelor două sesiuni — cea dinții urmind să se desfășoare la Salzburg In 1978 — consacrate cea dinții călătorilor și relațiilor de călătorie, iar cea de-a doua schimburilor de corespondențe (desigur tot in etapa 1750—1850) au furnizat substanța unor discuții ample, teoretice și practice. Dezbaterea nu s-a desfășurat „în abstract”, deoarece ea a avut ca puncte de pornire cinci referate : Utilizarea comparatisticii literare in cercetarea relafiilor culturale (Eugeniusz Klin — Polonia); Sistemul lui D. DuriSin pentru cercetarea literaturii comparate și metodica cercetării istoriei relafiilor culturale (Heinz Ischrayt — R.F.G.); Imaginea America in literatura europeană (Peter Boemer — Bloomington, S.l’.A.) ; Imaginea Bosniei și a Herfegovinei în literatura europeană de itinerarii dintre 1850 și 1878 (Milorad lîkmecic — Jugoslavia); Tipologia călătoriilor (Gert Robei — R.F.G.) și Șederea lui Caglioslro la Milau (Heinz Ischreyt — R.F.G.). Pornindu-se de la aceste „puncte de pornire”, unele avind un caracter teoretic și de principiu, celelalte reflectind concretizări ale viitoarei sesiuni din 1978, a fost inițiată o amplă dezbatere, cu repetata participare, prin substanțiale intervenții ale celor prezenți. Discuții deosebit de interesante au avut loc in jurul definirii termenului de relafie culturală, majoritatea participanților fiind de părere că este necesar să se acorde acestei noțiuni o arie largă de acțiune, ea cuprinzind, pe de o parte, atit grupurile, categoriile, clasele sociale ale unui popor sau națiuni cit și ansamblul acesteia și, pe de altă parte, schimbul cultural dintre popoare și națiuni. S-a mai insistat asupra necesității tratării istorice a problematicii in dezbatere. Secretarului Cercului, dr. Ischreyt, li va reveni, Întemeiat pe lucrările sesiunii și pe sinteze Întocmite in timpul acesteia de cițiva participanți, intre care și de subsemnatul, să alcă- tuiască un document orientator menit a contribui la oactivitate cit mai eficientă a lucrărilor Cer- cului de studii de la Liineburg. Dan Berindei CONFERINȚA „GUSTAV STRESEMANN ȘI KONRAD ADENAUER. DOUĂ CONCEPȚII POLITICE GERMANE44 în ziua de 5 octombrie 1977 prof. univ. dr. Karl Dietrich Erdmann, președintele Comi- tetului internațional de științe istorice, a ținut la Institutul de istorie „N. lorga” o conferință pe tema : Gustau Stresemann și Konrad Adenauer. Două concepfii politice germane. Au asistat cadre didactice și cercetători de la institutele de specialitate. Rostind cuvîntul de deschidere, prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, decanul Facultății de istorie din București, directorul Institutului de istorie „N. lorga”, a evidențiat personalitatea științifică a oaspetelui. Karl Dietrich Erdmann s-a afirmat In istoriografie ca specialist In pro- blemele istoriei universale, moderne și contemporane. Autor a numeroase lucrări, cu preocupări speciale pentru metodologia istoriei, Kerl Dietrich Erdmann s-a impus prin cercetări de mare \aloare consacrate evoluției Germaniei intre cele două războaie mondiale. Fac autoritate In materie rezultatele investigațiilor sale privind rolul și locui lui Gustav Stresemann și Konrad Adenauer in istoria Republicii de la Weimar. www.dacoramanica.ro 2256 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 4 Ca o expresie a recunoașterii unanime a prestigioasei activități științifice desfășurate, arăta prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, Karl Dietrich Erdmann a fost ales membru al Academiei regale daneze, membru al Academiei bavareze etc., a fost rector al Universității din Kiel iar In anul 1975, la Congresul de la San Francisco, a fost ales președinte al Comitetului internațional de științe istorice. Luind cuvintul, prof. univ. dr. Karl Dietrich Erdmann a subliniat permanentul său interes pentru rolul istoric jucat de Gustav Stresemann și Konvad Adenauer. Acest interes este susținut de solida bază documentară oferită de investigarea documentelor personale ale lui Adenauer din perioada clnd a fost primar al orașului Koln precum și a documentelor franceze din anii 1918 — 1923 privind Renania. Cunoașterea personalității lui Stresemann a fost aprofundată prin cercetarea documentelor din perioada august-noiembrie 1923, clnd a fost cancelar a) Ger- maniei, documente pe care K.D. Erdmann le-a și pregătit pentru tipar. Gustav Stresemann și Konrad Adenauer, a apreciat conferențiarul, au fost din aceeași generație de politicieni, primul fiind născut în 1876 iar celălalt in 1878. Cu toate acestea Strese- mann a jucat un rol politic de prim rang după 1918 in timp ce Adenauer după 1945. Ambii insă, deși în perioade istorice diferite, au acționat pentru reconcilierea franco-germană ca o soluție a destinderii europene. în ciuda identității obiectivului politic final, Intre Stresemann și Adenauer a existat o profundă aversiune ce a făcut, de exemplu, ca de mai multe ori candidatura lui Adenauer pentru cancelaria Reichului să fie blocată de Stresemann. Așadar, deși proveneau din aceeași pătură socială, anume mica burghezie, deși aveau o pregătire universitară similară, deși obiectivul final pe plan politic a fost identic, Stresemann și Adenauer au avut concepții politice diferite. Expli- cația acestei situații, afirma Karl Dietrich Erdmann, se găsește nu atit in diferențele de caracter dintre cele două personaje, cit în optica diferită asupra soluționării problemelor de politică internă. Cu alte cuvinte, in ciuda faptului că Slresseinann și Adenauer au avut idei comune și In ce privește republica și funcțiile organismelor parlamentare, ei nu au găsit un răspuns cit de cit apropiat pentru dificilele chestiuni de natură internă. Karl Dietrich Erdmann a ajuns la această concluzie după ce a analizat evoluția Germaniei In perioada imediat următoare primului război mondial. Schițind tabloul acelei etape, vorbitorul a insistat asupra problemelor frontierelor cu Franța și a ocupării franco-belgiene a regiunii Ruhr în 1923. Acest an a fost pentru Republica de la Weimar un an de criză profundă, atit pe plan intern, prin devalorizarea mărcii și puciul lui Hitler de la Munchen cit și pe plan extern, prin acțiunea Franței și Belgiei in Ruhr. A fost creat astfel și cadrul maximei confruntări dintre Stresemann și Adenauer. Karl Dietrich Erdmann a arătat că in acel moment Adenauer a venit cu propunerea, ce a surprins pe contemporani, de a dezvolta pe baze supranaționale relațiile franco-germane, in special In sfera industriei grele, ca fundament al reconcilierii politiee dintre cele două țări. Stre- semann a respins proiectul și prin aceasta și-a reafirmat opțiunea pentru deplina valoare a prin- cipiului suveranității naționale, in deplină concordanță cu ideile epocii. în schimb Adenauer, cu un pas Înaintea perioadei istorice, s-a pronunțat pentru cooperarea lărgită ce făcea parțial abstrac- ție de frontierele statelor. Ideea va deveni o realitate după cel de-al doilea război mondial prin crearea Pieței Comune. După prezentarea conferinței, prof. dr.Ștefan Ștefănescu a mulțumit călduros, în numele celor prezenți, distinsului oaspete pentru vizita făcută ca și pentru inalta ținută științifică și frumusețea expunerii sale. Nicolae Dascălu www.dacoromanica.ro RECENZII LIVIU MAIOE, Transilvania și războiul pentru independență (1877-1878), Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1977, 204 p. + 7 il. La vasta și deosebit de bogata bibliografie a războiului pentru cucerirea independenței de stat a României din 1877 — 1878, apărută de-a lungul unui veac, și a aceleia care a văzut lumina tiparului In anul centenarului inde- pendenței, se adaugă o nouă lucrare, dedi- cată participării românilor transilvăneni, ală- turi de frații de dincolo de Carpați, la lupta comună pentru libertatea și neatlrnarea sta- tului român. Spre deosebire de scrierile anterioare, Închinate evenimentelor de la 1877 — 1878, In care sint cuprinse numeroase referiri la sprijinul românilor din provinciile anexate Imperiului austro-ungar sau se ocupă in Întregime de unul sau altul din aspectele soli- darității ardelenilor cu România, acestea fiind apreciate doar ca un „ecou”, ca un „răsunet”, in lucrarea lui Liviu Maior, sprijinul, solidari- tatea românilor din monarhia habsburgică cu țara de peste munți are un caracter mai larg, atotcuprinzător, de participare efectivă, cum dealtfel istoricul clujan o afirmă in Cuvin! înainte. La o asemenea concluzie l-a condus faptul că a abordat intr-un context larg și pe multiple planuri atlt problematica româ- nilor transilvăneni aflați sub ocupație străină, cit și aceea a participării lor la războiul din 1877 1878. Firește, la aceasta a contribuit formația sa ia istoric marxist, precum și studierea numeroaselor surse documentare și informaționale de epocă, scoase la lumină plnă In ultima vreme. Privită din acest unghi de vedere, lucrarea reprezintă un mare și însemnat pas Înainte. Organizată pe patru părți, cartea lui Liviu Maior reușește să dea nu numai o imagine uni- tară de ansamblu, ci și pe domenii de activi- tate. în prima parte, autorul își Începe expu- nerea printr-o sinteză intitulată Transilvania in perioada războiului pentru independență (p. 9 27). După ce se vorbește de redeschi- derea crizei orientale, marcată pe plan militar de lupta armată a popoarelor din Balcani Împotriva Imperiului otoman, este prezentată atmosfera politică din țară, poziția cercurilor conducătoare ale monarhiei dualiste față de evenimentele ce aveau loc pe teritoriile aflate sub dominația Porții și față de atitudinea slavilor din Imperiul austro-ungar, care s-au solidarizat pe multiple planuri cu lupta de eliberare a popoarelor sud-slave. Eviden- țiind poziția guvernanților, care era diame- tral opusă aceleia a popoarelor asuprite din monarhie, față de evenimentele din Balcani, se creează posibilitatea unei mai bune Înțelegeri a cauzelor ce au dus la ascuțirea contradic- țiilor naționale din Austro-Ungaria și la gru- parea forțelor pe baza criteriului național : de o parte națiunile dominante, iar de altă parte naționalitățile asuprite. Concludentă este In acest sens precizarea că In timp ce In Ungaria aveau loc „mari manifestații In favoarea Turciei, Însăși primul ministru Coloman Tisza a fost un partizan declarat al Imperiului otoman” (p. 10), In Cehia, Boe- mia, Croația se desfășurau colecte publice In beneficiul răsculaților, iar sirbii din Ungaria organizau detașamente de voluntari care să lupte Împotriva turcilor. în acest context, autorul relevă poziția și acțiunile românilor transilvăneni. Legați prin interese comune de naționalitățile din imperiu, colaborlnd In scopul Înlăturării asupririi, „românii au reacționat favorabil luptei pentru libertate națională și socială a popoarelor din Balcani, conștienți că victoria acestora va ușura ciștigarea independenței României și, implicit, o schimbare a soartei lor” (p. 10). Referindu-se la mișcarea de solidaritate cu popoarele sud-slave și In mod deosebit cu sirbii, el subliniază rolul presei și al cărtura- rilor români, Intre care un loc de seamă l-au ocupat „Albina” și redactorul acesteia, Vin- cențiu Babeș, „cunoscut pentru raporturile sale cu liderii mișcării naționale sîrbe, Mile- tici, Polit, Stratimirovici etc.” (p. 15). Cea mai mare parte din economia acestei părți este rezervată Înfruntării dintre românii transilvăneni și autoritățile guvernamentale de la Budapesta. în timp ce primii desfășurau o intensă luptă pe plan politico-ideologic, pentru drepturi și libertăți sociale și naționale, solidarizindu-se cu frații de dincolo de Carpați In vederea cuceririi independenței de stat a României, ca prim pas pe calea desăvlrșirii .,REVISTA DE ISTORIE”. Tom. 30, nr. 12, p. 2257 - 2270, 1977. www.dacoromanica.ro 2258 RECENZII statului național, oficialitățile recurg la tot felul de măsuri și acțiuni pentru a-i ține pe români in stare de cetățeni supuși. Folosind documentele de epocă și numeroasele scrieri, Liviu Maior redă atmosfera politică încăr- cată din Transilvania acelor ani, surprinde starea de spirit generală foarte agitată a româ- nilor1 2 care, așa cum o mărturiseau studenții de la Academia teologică din Gherla, erau con- vinși ,,că visul nostru se va realiza, că «viitor de aur România are » și din România inde- pendentă acum, in curlnd se va naște « Româ- nia Mare »" s *. Partea a doua a lucrării, formulată Parti- ciparea Doluniarilor transilvăneni la războiul pentru independență (p. 28 — 41), este concen- trată in 14 pagini, care cuprind principalele date cunoscute și publicate pină la sfirșitul anului 1976, in legătură cu această problemă, încă de la Început, autorul vorbește despre Încercările guvernului român de a Întări rlndu- rile cadrelor militare, prin „angajarea in armata română a doi generali din armata austro-ungară, de origine română” (p. 28). Este descrisă intervenția ambasadorului român de la Viena pentru a obține aprobarea Împăra- tului Francisc losif, ca generalii Traian Doda și loan Guran, a căror pregătire și calități militare erau binecunoscute și apreciate, să fie integrați In armata română. Se emite ipoteza că, in vederea acestui scop, au fost făcute demersuri și pe lingă colonelul David Urs de Marginea. în continuarea acestei părți este tratată problema trecerii peste munții Carpați a numeroși tineri ardeleni, in special dintre cei ce urmau a fi incorporați in armata austro- ungară. Se dau cifre semnificative privind numărul acestora, din circumscripțiile Săliște și Rășinari, județul Sibiu 3. în pofida măsurilor luate de autorități, privind eliberarea pașa- poartelor pentru România sau pentru Întări- rea pazei la granița de pe Carpați și de urmărire a celor plecați — cum a fost cazul invățăto- 1 Se mai pot folosi și următoarele docu- mente : Arhivele Statului Sălaj, fond Comite suprem, cota 3823/1877; Arhivele Statului Sibiu, fond Astra, Corespondență, cutia 27/ 1878, f. 163—164; Arhivele Statului Alba, fond Pretura plasei Ighiu, inv. nr. 17/1877, f.l, 3; fond Primăria Sebeș, inv. nr. 28/1877, f. 1-2. 2 Sextil Pușcariu, Răsunetul războiului pentru independența în Ardeal, București, 1927, p. 27. 3 Aici mai pot fi adăugate : 116 persoane neprezentate la incorporare din județul Seve- rin, 51 persoane din județul Cluj, 176 persoane din orașul Făgăraș și comuna Beclean, 138 persoane din comunele Veneția și Șercaia, județul Făgăraș. (Cf. Ștefan Suciu, Voluntari din Brașov pe frontul independenței, in revista Astra, nr. II (107), 1977, p. 11). rului Nicolae Butaș din comuna Ațintiș județul Alba4 — nenumărați români transil- văneni și bănățeni au continuat să treacă munții, tnroltndu-se tn unitățile armatei române, cu care vor lua parte la războiul pentru independență. Autorul citează numele voluntarilor români ardeleni, combatanți, medici, farmaciști — cunoscute și publicate pină la acea dată5 — participanți la luptele împotriva Imperiului otoman, se oprește asupra faptelor de arme săvtrșite de unii dintre ei, după cum și numele unor medici sași din Brașov care au activat tn serviciul sanitar al armatei române, dind îngrijire răniților ’. 4 Vezi și Arhivele Statului Alba, fond Prefectura județului Alba, inv. nr. 6684, 8446 și 7420/1877. 5 La aceștia mai pot fi adăugate numele unui grup de rășinăreni, care au trecut munții și au intrat voluntari in armata română : Nicolae N. Ciuceanu (1856 — 1937) avansat la gradul de plutonier-major, Maniu Băcilă (1856 — 1946) avansat sergent, Bucur Dancășiu (1828—1907), Eremia Dancășiu (1856 — 1945) avansat sergent, Giurca Bratu (1850 — 1940) slt. Nicolae Droc-Barcianu (1846—1920), dr. loan I. Ciuceanu (1849—1924), studentul medi- cinist loan N. Ciuceanu (1853—1891), medicii veterinari Emanoil Marcu și Aleman Bloanca, Învățătorul loan Roman (1840— ?). Apoi, următoarele nume : Constantin Folea (1859 — 1926) din Streza-Cirțișoara, maior Nichita Ignat, losif Bodescu și Nicolae Bodescu din Salva, Petre Citul din Năsăud, Nicolae Urzică, Gheorghe Munteanu și Vasile Gămulea din Brașov, Dumitru Negulici din Stupini, Dumitru Zaharia din Turcheș, George Nițiu din Șimonu Branului, Nicolae Cimpeanu din Vlădeni, Emanoil Ciuceanu din Orăștie, dr. Gheorghe Coman din Bungard-Sibiu, It. dr. loan Mețianu și It. dr. Nestor Mețianu, frați, din Zărnești (Cf. Corneliu Dragoman, Răși- nărenii și independența României, in „Tribuna Sibiului” din 5 mai, 26 iunie, 2 iulie și 19 august 1877; Ștefan Suciu, Voluntari din Brașov pe frontul independenței, in revista Astra, nr. II (107), 1977, p. 11). 5 Se adaugă : dr. Josef Fabricius din Bra- șov, care a condus Spitalul Independența din Craiova, dr. Friedrich Schmidt, care a funcțio- nat la Spitalul Știrbei din Buftea, dr. Robert Hintz, dr. Johann Rheindt din Hălchiu, medicul maghiar dr. Ludovic Fialla (1831 1911), iar printre alți specialiști : inginerul Christian Kertsch, care a activat in domeniul transporturilor militare pe C.F. (Cf. Michael Kroner, Participarea unor medici și ingineri brașoveni la războiul de independență din 1877țl878, in revista „Transilvania” nr. ,. 3/1977, j>. 17-18). www.dacoromamca.ro 3 RECENZII 2259 Cea de-a treia parte a lucrării, intitulată Contribuția materială a transilvănenilor la războiul pentru cucerirea independenței de stat 1877—1818 (p. 42 — 51), este cea mai re- strlnsă. Deși fondul documentar In legătură cu ajutoarele materiale și bănești colectate de românii transilvăneni pentru ajutorarea răni- tilor din războiul pentru independență, este cel mai bogat și mișcarea națională a avut un caracter de masă, totuși, In mod inexplicabil, această parte nu numai că este foarte restrinsă, dar și mai puțin realizată. Altfel spus, aici autorul nu reușește să prezinte cit mai aproape de adevăratele sale dimensiuni, unul din domeniile in care mișcarea națională a româ- nilor transilvăneni de solidaritate cu frații de dincolo de Carpați a fost deosebit de activă și a antrenat toate clasele și categoriile sociale, Inceplnd de la elevii din școlile sătești— care In orele de activități practice făceau scamă pentru răniți — plnă la bărbații și femeile în vlrstă. Putem spune că la această mișcare au luat parte aproape toți românii transilvă- neni și bănățeni. După părerea noastră, această parte a lucrării putea fi sistematizată pe etape, corespunzător condițiile concret-istorice, și anume: prima etapă, cuprinsă Intre 5/17 și 18/30 mai 1877, clnd acțiunea este organi- zată și condusă de comitete de ajutorare, care au luat ființă — după cum o atestă documen- tele de epocă — la : Sibiu, Brașov, Făgăraș, Năsăud, Cluj, Orăștie și Viena ; a doua etapă, care Începe In primele zile ale lui iunie 1877, clnd acțiunea organizată este interzisă de guvernul de la Budapesta, iar sarcinile comi- tetelor de ajutorare au fost preluate de per- soane particulare. Acum au luat naștere cen- trele de colectare provinciale la Sibiu și Brașov ’, si centrele de colectare zonale, locale, de car- tiere și străzi, In număr de 368. Trebuia evi- dențiat faptul că de-a lungul a 12 luni, prin activitatea neobosită a comitetelor și centrelor de colectare au fost adunate — desigur, după date incomplete — ajutoare In valoare de 44 606,85 lei aur, de la un mare număr de persoane din Transilvania, Banat, Ungaria și Austria, dintre care 10 253 nominalizate; la acestea adăuglndu-se mari cantități de ofrande materiale * 8. Aici putea fi prezentată compo- nența comitetelor de ajutorare, activitatea intensă și stăruitoare a celor care au condus centrele de colectare, așa cum a fost cazul lui : ’ Brașovul, ca oraș, avea 32 de centre de cartier și stradă. 8 Vezi P. Abrudan, Ajutorul bănesc și material al transilvănenilor in sprijinul răz- boiului pentru cucerirea independenței de stat a flomâniei, In „Revista de istorie”, tom. 30, (1977), nr. 1, p. 23-36, și tom. 30 (1977), nr. 2, p. 279-300. ludita Măcelarii!, Diamandi Manole, Hareti Stănescu, Anastasia Popescu, Zinca Roman, Ana Stoia, Elisabeta Pop Păcurariu, Elena Pop din Băsești, Emilia Rațiu, Maria Ilieșu, Maria Hossu, Ana Tincu, August Horșia, Patriciu Barbu, Dezideriu Borbola — ca să amintesc doar clteva nume. De asemenea, fotografiile lor, nu numai că ar fi dat consis- tență părții ilustrative a lucrării, ci ar fi Însemnat, totodată, cinstirea binemeritată a memoriei acestora. N-ar fi trebuit lăsate pe dinafară colectele de bani și ofrande materiale, adunate de ardeleni și trimise prin „vama cucului”, pentru ajutorarea răniților români. Și, In sflrșit, mai trebuiau avute In vedere și ajutoarele colectate și predate Ministerului de Război de la București, pentru procurarea de arme, așa cum izvoarele de epocă 11 amintesc pe M. G. Stănescu din Brașov. Toate acestea — și mai puteau fi și altele — ar fi constituit noi argumente care, adăugate celorlalte, Întă- reau și mai mult aprecierea de participare efectivă a ardelenilor la războiul pentru inde- pendență, consemnată de autor In Cuvint introductiv. In partea a patra a lucrării, Liviu Maior se ocupă de Consecințele războiului de inde- pendență asupra mișcării naționale romănești (p. 52—62). Dintre acestea, autorul aduce In prim plan ridicarea pe o treaptă nouă, superioară, a luptei naționale a românilor transilvăneni, marcată de Întărirea legăturilor dintre diferitele centre, dintre intelectualita- tea progresistă și masele țărănești, dintre bărbații politici și cărturarii ardeleni și cei din vechea Românie, realizarea unității celor două partide ale burgheziei românești din Transilvania și Banat, dezvoltarea conștiinței naționale, al cărei țel 11 constituia Înfăptuirea statului național unitar. Dinamizarea miș- cării naționale, Încrederea In forța poporului român, creșterea rezistenței In fața asupritori- lor străini, independența cugetării politice a românilor de sub stăplnirea habsburgică, slnt alte consecințe ale războiului din 1877 — 1878, pe care autorul le evidențiază. De-acum, după cum o mărturiseau ardelenii, România ,,ne Întoarce privirile dinspre Viena și ne aduce tot mai mult spre București” (p. 60 — 61). în lucrare, de asemenea, slnt creionate consecințele războiului de independență pen- tru mișcarea națională din România, in fața căreia „rămlnea de realizat Înfăptuirea uni- tății naționale” (p. 61). Coincidența reviri- mentului mișcării naționale din Transilvania și din România — cum bine conchide autorul — „va avea consecințe deosebite asupra luptei pentru desăvlrșirea unității naționale. Poten- țlndu-se și influențindu-se reciproc, unificată cu mult Înainte de 1 decembrie 1918, mișca- rea națională de pe ambele versante ale Car- www.dacoromanica.ro 2260 RECENZII 4 paților datorează războiului pentru indepen- dență impulsul decisiv in vederea realizării unității Statului român” (p. 62). In Anexe Liviu Maior publică Documente, in număr de 39 (p. 67—151), care se referă la măsurile instituite de autoritățile austro- ungare pentru a opri trecerea clandestină peste Carpați a tinerilor ardeleni dornici să ia parte la războiul pentru cucerirea indepen- denței de stat a României, și 35 Articole de presă (p. 152—191) privitoare la Întreaga lucrare. Rezumatul In limba germană (p. 192—196) o face accesibilă unui cerc mai larg de citi- tori. După un Indice de nume* (p. 197 — 202), urmează 10 ilustrații9 10, care Încheie această lucrare valoroasă și deosebit de utilă, pentru care autorul merită prețuirea și felicitările cititorilor. Paul Abrudan Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale, voi. V (1701—1720), București, 1974, XII + 656 p.; Supliment I (1403—1700), București, 1975, 485 p. Dintre toate instituțiile care păstrează mari fonduri arhivistice, numai Direcția Gene- rală a Arhivelor Statului din București Între- prinde o vastă și sistematică operă de publi- care a cataloagelor științifice de documente, operă a cărei utilitate deosebită a mai fost subliniată și de alți cercetători ca Ioana Con- stantinescu („Studii”, XIII, 1960, nr. 3, p. 273, pentru voi. II) sau I. Caproșu („Anuarul Inst. de istorie” Iași, VII, 1970, p. 384—385, pentru voi. III; VIII, 1971, p. 454 — 455, pen- tru voi. IV ; XII, 1975, p. 357 și XIII, 1976, p. 443, pentru voi. V). Ultimul cercetător a arătat pe bună dreptate că, plnă la editarea (destul de Îndepărtată In timp) a documente- lor din sec. XVIII In colecția Documenta Pomaniae Historica, voi. V al catalogului și cele ce-i vor urma vor constitui nu numai pre- țioase instrumente arhivistice, dar vor avea și o valoare documentară, rezumatele amă- nunțite ale documentelor puțind suplini par- țial textul integral al acestora „din ce In ce mai greu de consultat in ultima vreme”. De aceea calitatea rezumatelor cuprinse In aceste volume constituie o problemă mai impor- tantă decît pentru volumele ce rezumă docu- mentele din sec. XIV —XVII, documente publicate in mult mai mare măsură decît cele din veacul al XVIII-lea. Volumul al V-lea al catalogului rezolvă destul de bine această problemă, oferind rezu- mate foarte largi (unele depășind o pagină de tipar), pentru documentele cuprinse In volum. După cum se arată in introducere, volu- mul cuprinde 2 729 acte originale, copii, rezu- mate sau mențiuni, toate contopite In 1 758 de poziții. în aceeași introducere Veronica Vasilescu subliniază clteva aspecte importante ale vieții economice, sociale și politice ce apar In docu- mentele moldovene din primele două decenii ale secolului al XVIII-lea citind uneori (fără legătură cu textul introducerii) și pasaje din Descrierea Moldovei a lui D. Cantemir (care nu a murit In 1673, cum afirmă autoarea la p. V, ci s-a născut In acel an). Documentele rezumate cuprind intr-ade- văr o bogăție de știri relative la diverse as- pecte ale vieții societății moldovene de la începutul sec. XVIII. Numeroase documente se referă la organizarea fiscală, care constituia in această vreme una din problemele cele mai complicate ale administrației statului feudal. Din aceste documente amintim nr. 90, 258, 443, 445, 680, 681, 918, 992, 993, 1011, 1061, 1189, 1200, 1247, 1350, 1380, 1388, 1403 etc., din care aflăm numele și numărul dărilor ce se plăteau tn această vreme, ca și cuantumul unora dintre ele. Foarte interesante slnt docu- mentele nr. 1193, relativ la desființarea pogo- năritului viilor (1713), nr. 1112, referitor la scutirea de desetină de stupi și gorștină de porci a categoriilor privilegiate (1712), nr. 1547, relativ la abuzurile făcute la Încasarea solăritului (1718) sau nr. 161 despre vama ce se plătea pentru produsele desfăcute In unele tlrguri. O serie de alte documente cuprinde știri despre starea grea In care se găsea Moldova datorită prăzilor și robiilor la care au supus-o tătarii (nr. 1207, 1388, 1559, 1594) ca și des- pre evenimentele din 1717, clnd Moldova a cunoscut o „nespusă pradă și robie” (nr. 1515, 1517, 1523, 1641, 1722, 1729, 1746). în docu- mentele rezumate ma i aflăm știri despre Inmul - țirea meșteșugarilor (vătaf de torcători, nr. 1631, sau vătaf de cocieri, nr. 1511 etc.); despre obligațiile in muncă ale unor sate (nr. 441); despre organizarea administrativă și militară a statului (numire de căpitan de ținut, nr. 788 ; căpitan de panțlri, nr. 1741; steag de saragele, nr. 403 ; pisar unguresc și leșesc, nr. 850 ; atribuțiile armașului, nr. 1063 ; cămăraș de izvoade, nr. 1087 ; cămăraș de lu mini, nr. 849 ; trimbițaș leșesc, nr. 1328 ; slu- 9 Se impun clteva rectificări : numele dc familie al președintelui Comitetului români- lor din Brașov este Manole, iar prenumele Diamandi; Tipei tn loc de Țipei (p. 201); Wăchter Friedrick, nu Ilari (p. 202). 10 Se impune rectificarea : Anexa XIV, nu XIII. www.dacoromamcajo 5 RECENZII 2261 geria domnească, nr. 578; curteni de cămară, nr. 269 ; vătaf de pușcași, nr. 789 etc.), despre prețurile diverselor produse (nr. 1014, 1694) ; valoarea diverselor monede (nr. 687, 896) sau chiar despre o eclipsă de soare (nr. 1656). Alte documente se referă, in sflrșit, la dăruirea unor părți din locurile tlrgurilor unor boieri (nr. 758, 881, 1076, 1251, 1748). Citind rezumatele din voi. V observăm o serie de lecturi nu prea sigure sau greșite de genul : ceprigari (nr. 255), lordăchioiu (nr. 294, In loc de lordache); Nicolae Costache (nr. 365, In loc de Costin); Busuioc spătar (nr. 327, in loc de Bosioc); Topolii (nr. 575); Brădiceni (nr. 600, In loc de Brădicești); m-rea Aftonii (nr. 656); meșteșugarii (in loc de meșterșuguri, nr. 699); Istrate Franț (nr. 773); C-tin Zbierea mare logofăt (nr. 860); Antonie (In loc de Antohie) Jora (nr. 1079); patriarhul Sf. Munte (nr. 1112); Gheorghe (In loc de Grigore) Jora (nr. 1206); protopop vătăman (nr. 1208); C-tin Buhuș hatman (nr. 1232); Irotei (in loc de lorest, nr.1236); mare vistier al țării de jos (nr. 1292); diac de călărași (nr. 1316) ; Read (nr. 1364) ; Călmățui vornic de poartă (nr. 1428); Cos- tache Ivașco al doilea logofăt (nr. 1 559); Cirsteși (nr. 1686), hotarul nemților (nr.1711) etc. Asemenea lecturi pot induce In eroare pe cei care folosesc rezumatele. Unele din aceste greșeli (ca și multe altele asemănătoare : hectare, In loc de hotare, introducere p. VII, Cleni p. VII, susanul, nr. 1094 etc.) ar fi tre- buit trecute intr-o erată, care lipsește. în rezumatele analizate am mai remarcat prezența unor denumiri pitorești de genul : Flntina Zmăului (nr. 119), Izvorul împuțit (nr. 408), Bumbac-verde (nr. 1364) etc. Autoarele au mai scos In evidență și unele pasaje din pravile aflate In documente, de genul : „cine va ține o moșie 30 de ani și de nu-1 va gilcevi nimenea Intr-acei ani, deci ei să ție neapărat ” (nr. 862) ; vezi și nr. 1412, 1461 etc. Autoarele au depus o activitate merito- rie pentru datarea unor documente nedatate ; unele din acestea vor mai trebui Insă revăzute pentru o datare mai corectă (nr. 272, 916, 1523). Nici planul de moșie de la nr. 375 nu pare a fi din 1704. Apoi, numeroase documente sint cunoscute din alte publicații, ceea ce ar fi fost bine să se arate (nr. 369, 1517, 1520 etc.). Deși catalogul ar trebui să cuprindă numai documente moldovenești, el conține totuși și un document muntean de la C. Brln- coveanu (nr. 1210), care va trebui trecut In catalogul documentelor muntene. După rezumatele documentelor, care ocupă cea mai mare parte a volumului (p. 1 — 481), urmează o scurtă (și nu prea completă) bibliografie (p. 483 —484), apoi lista logofeților In indief ; Mosa e Moscova; Ren general se www.dacoromamca.ro și ispravnicilor (p. 485) și lista grămăticilor sau diecilor (p. 486—488); această listă este intitulată impropriu astfel deoarece cuprinde numele tuturor scriitorilor de acte, Intre care și mari dregători ca Scărlet Șerbu, Ștefan Hăbășescu plrcălab sau Ștefan Catargiu clu- cer, care nu au devenit grămătici pentru fap- tul că au scris diverse acte particulare. Deși greșala a mai fost semnalată și de I. Caproșu pentru alte volume, autoarele catalogului con- tinuă să intituleze greșit această listă, dove- dind lipsă de receptivitate la astfel de propu- neri. Din Tabla de corespondență pe fonduri a documentelor rezumate (p. 489—542), remar- căm bogăția de documente cuprinse In fondul de Achiziții Noi, ca și prezența unor docu- mente interne aflate tn microfilmele aduse din U.R.S.S. Indicele de nume și de materii ocupă peste 100 de pagini (p. 546 — 653). Menit să ușureze utilizarea catalogului, el nu-și poate Îndeplini pe deplin această destinație datorită modului nu prea fericit In care a fost alcătuit: peste 200 de nume sint trecute de clte 2 sau 3 ori In indice : Alexandra, soția lui Al. Buhuș și Buhușoae Alexandra; Alexandru Iliaș și Iliaș Alexandru ; Antiohie caimacam, Antio- hie Jora și Jora Antiohie ; Apostol Mitre vor. și Mitrea vor.; Athos, muntele și Muntele Athos ; Baenschi Vasile și Bainschi Vasile ; Barnovschi vv. și Miron Barnovschi; Bender și Tighina ; Blendea Vasile și Bllndea Vasile; Bogdan, fiul lui Ștefan cel Mare și Bogdan w.; Bog- dan loniță și loniță, fiul lui Lupu Bogdan; Canda vameș și Conde vameș ; Cantacuzino lordache, lordăchioiu stol, și lordăchiță stol.; Caragea bulucbașa, Caragea Gheorghe buluc- bașa și Caragea Gherasim ; Clndescu Mihalcea și Mihalcea, fiul lui Clndescu ; Cocoran Gri- gore vor. și Cucoran Grigore; Costin fost serdar, Costin Ion hat. și serd. și Ion hat., fiul lui Miron log.; Costin Pătrașcu log. și Pătrașcu, fiul lui Costin log.; Codrescu și Cudrescu ; Codrești și Cudrești; Cogălniceanu și Kogălniceanu ; Dabija vv. și Eustratie Dabija ; Dracea Ilie și Drăcea Ilie etc., etc. Aproape toți marii dregători sint trecuți și la numele de botez și la cel de familie Intru- clt autoarele nu utilizează un sistem unic de indexare și nici nu identifică personajele ; cit privește soțiile și fiicele de dregători, aces- tea sint indexate aproape toate la numele de botez, nu la cel de familie, cum ar fi fost firesc. Apoi numeroase persoane sînt trecute la numele meseriei sau calității lor sociale, deși acestea nu erau nume de familie: Bănar, Bărbierița, Bărbierul, Beșliaga, Blănar, Căl- dărarul, Căpitanul, Cărăușul, Cocierul, Cojo- caru, Curteanul etc. în sflrșit, unele nume de persoane sau loca- lități trebuiau identificate și trecute corect 2262 RECENZII 6 numea de fapt Ronne ; Snetin este Snyatin ; Ene Calotie fost mare vistier s-a numit lane Caloghera etc. Nici indicele de materii nu este prea bine alcătuit; mai Intii, amenzile (dușegubină, gloabă, hatalm) nu sint dări; apoi, deși desea- tină și zeciuială Înseamnă același lucru, sint trecute separat; bezmănul nu este dare, ci ,.chirie de loc” cum spune doc. nr. 1216; nu se spune cociură, ci cocie ; nu există chiler (ca obligație) ci chile; menzilul e trecut și la dări și la menzil; galbeni și ughi (nu unghi cum apare in indice !) reprezintă aceeași mo- nedă ; nu există căpitan al doilea și al treilea cum se trece In indice, etc. Din toate aceste motive indicele trebuie utilizat cu multă prudență. Volumul este ilustrat cu 51 de fotocopii de documente și desene de filigrane. Ca și la volumele precedente, nu se indică de clnd datează filigranele respective, lucru ce ar fi fost util specialiștilor (și această observație a mai fost făcută de I. Caproșu). Făcind aceste observații, nu negăm va- loarea de ansamblu a volumului, care consti- tuie, fără Îndoială, un ajutor de mare preț pe care arhiviștii 11 dau istoricilor In munca lor de cercetare. Nutrind toată stima pentru marea cantitate de muncă depusă de cele două autoare, Veronica Vasilescu și Doina Duca- Tinculescu, care vreme de patru ani au stat „aplecate asupra vechilor hrisoave” — după cum se spune In introducere — am dori ca pe viitor această muncă onestă, utilă și dis- cretă să dea rezultate cit mai bune, scutite de erori ca cele semnalate mai sus. ★ După apariția primelor patru volume ale catalogului de documente moldovenești, co- lecțiile acestor documente s-au Îmbogățit considerabil cu noi fonduri ca : fondul Con- siliul Aulic de Război al Bucovinei, fondul personal Sever Zotta, colecția V. Adamache, la care se adaugă fotocopiile și microfilmele după documentele aflate In Austria, Franța, Polonia și U.R.S.S. Aceste documente nou intrate In bogatele fonduri ale Direcției Arhi- velor Centrale constituie obiectul primului volum de supliment la cele patru apărute pen- tru perioada 1387—1700. Suplimentul — alcătuit de un colectiv de arhiviștl pricepuți și apărut sub Îngrijirea lui Mihai Fănescu — cuprinde un număr de 1105 documente din perioada 1403—1700, dintre care 327 sint originale, iar restul microfilme de pe originale sau de pe traduceri vechi, foto- grafii ale unor documente originale, traduceri După cum a remarcat I. Caproșu In „Anua- rul” amintit (voi. XIII, 1976, p. 442), acest volum „este rezultatul unui mare efort arhi- vistic și științific”, alcătuirea lui fiind mult mai dificilă declt a volumelor anterioare dato- rită muncii suplimentare de comparare cu documentele cuprinse In cele patru volume apărute, de completare a documentelor și rezumatelor incomplete, ca și de datare a nume- roaselor documente nedatate, operații migă- loase care cer timp și multă pricepere și pe care autorii le-au rezolvat cu competență. Pe lingă aceasta, am mai remarca biblio- grafia mult mai completă a documentelor publicate, ca și calitatea deosebită a rezumate- lor, deși unele dintre acestea ni s-au părut prea lungi (885, 894, 994, 1033, etc.). Nu Înțelegem prea bine rostul unor rezumate lungi, In care se reproduce și lista membrilor sfatului dom- nesc, In cazul documentelor deja publicate (și sint numeroase astfel de cazuri); pentru aceste documente erau suficiente rezumate foarte scurte cu trimitere la locul unde au fost editate documentele respective. Cit privește datările — destul de dificile din lipsa unor elemente sigure — unele ar mai trebui revăzute deoarece mai pot fi Îmbunătă- țite (nr. 62, 345, 590, 591, 601, 766, 931 etc.). Documentele rezumate cuprind o mare bogăție de știri despre diverse aspecte ale vieții economice, sociale și politice a Moldovei In sec. XVI —XVII; dintre acestea am remarca pe cele referitoare la dările plătite In această vreme (nr. 392, 580, 750, 885, 974), dintre care amintim dajdia șoimilor (nr. 991), pe cele relative la plata diverselor amenzi (dușe- gubina, nr. 172, 684, 771 sau gloaba plrcălă- bească, nr. 745), la o anchetă Întreprinsă de armași (nr. 830), la numeroasele robii și prăzi la care a fost supusă Moldova (nr. 696, 726, 1012, 1034), la datoriile contractate de unii locuitori la turci (nr. 900, 1073) la foametea din vremea lui Gheorghe Duca (nr. 1053), la luptele dintre Gheorghe Ștefan și Vasile Lupu (nr. 716), la Încercarea lui Constantin Șerban de a ocupa tronul Moldovei (nr. 784), la imensa avere a lui Ursachi vistierul (nr. 796) etc. Nu lipsesc nici știri privind istoria culturii; dintre acestea am aminti: documentul din 1656 relativ la soarta celebrului tetraevan- ghel de la Humor, cumpărat de Gheorghe Ștefan de la I. Kemeny (nr. 736), pe cel din 1643, relativ la averea lui Grigore Ureche (nr.629) sau documentul din 1690 in care Miron Costin și alți boieri arată că Moldova „a fost mai Intii colonizată de Traian, Împăratul romanilor, după scoaterea dacilor, cu popor adevărat roman și după ce acest popor roman, adus de Împăratul Traian, fusese gonit de ale unor documente slavone, copii, rezumate Atila.și tătari In munții Ardealului, s-a Întors și mențiuni de documente. WWW.dSCOTOlD9IlUNkIO'a80? cu poporul său din Mara- 7 RECENZII 2263 mureș, iarăși Înapoi, de la munte pină la Marea Neagră” (nr. 960). Cu privire la cuprinsul volumului, am re- marca faptul că el nu respectă prea riguros noțiunea de documente moldovenești (se Înțelege interne) deoarece in volum se publică și rezumatul unui document extern (nr. 71), precum al unui document relativ la Țara Românească (nr. 464 bis). La documentele nr. 218 și 655 trebuia să se indice că slnt fal- suri sau Îndoielnice (nu a existat un Simion Jotnir mare șetrar Intre 1604 și 1645 1). Numirile din documente slnt redate destul de corect, cu citeva excepții : m-rea Răciuca (nr. 194) In loc de Rișca ; paharnic de Orhei (nr. 196); Lazol pitar (nr. 199); țigani peli- nești (nr. 311); bani de tălărie (nr. 428); Cucărăști (nr. 994) In loc de Cocorăști ; bicmini de ceară (nr. 976), In loc de bezmene; Hris- toscul postelnic (nr. 907); panii Sf. Munte (nr. 983) etc. Indicele este mult mai bine alcătuit decît la volumul precedent ; slnt puține cazurile In care o persoană apare de două ori In indice : Alexandra, soția lui Buhuș Alexandru și Buhușoae Alexandra, Cantimir serd. și C. Cantemir etc. La unele nume ar fi fost bine să se facă identificarea corectă : Brut postelni- cul se numea Bartolomeu Brutti; Dușca Sotiria este m-rea Dusicon sau Dușco; Alexandru mare paharnic este Coci Alexandru etc. Ca și la volumul V, indicele de materii cuprinde o serie de erori; ca și acolo, după același tipic greșit, respectat Insă cu sfințenie, amenzile slnt trecute împreună cu dările; tot la dări este trecut și un „obroc” (o danie de bani) făcută de un domn unei mănăstiri etc. în schimb, lista grămăticilor este intitulată aici mai corect: lista grămăticilor, diecilor și a scriitorilor de acte, ea cuprinzînd și nume de mari dregători care au scris acte. Observațiile noastre slnt menite să îmbu- nătățească rezultatele muncii de mare migală depusă de arhiviști pentru întocmirea acestor foarte utile cataloage de documente. în înche- iere ne rămîne să ne exprimăm toată recunoș- tința pentru această muncă și să ne arătăm, împreună cu I. Caproșu, părerea de rău că inițiativa demnă de toată lauda a Direcției Arhivelor Centrale continuă să rămînă singu- lară, nefiind urmată de celelalte instituții care dețin fonduri de documente. N. Stoicescu * * * British Folicy Towards Wartime Resistance in Yougoslavia and Greece, Edited by PHYLLIS AUTY and EICHAED CLOGG, London, The MacmUlan Press Ltd., 1975, 308 p. în luna iulie 1973 la Londra a avut loc o reuniune științifică, organizată de Departa- mentul dc istorie de la School of Slavonie and East European Studies a Universității lon- doneze, cu scopul de a reconsidera poziția oficială britanică față de rezistența armată din Iugoslavia și Grecia în anii celui de-a] doilea război mondial, pe baza documentelor Foreign Office-ului, accesibile cercetătorilor din luna ianuarie 1972, ca și a memoriilor unora dintre cei care au participat la luarea unor decizii sau la aplicarea lor, și care acum au susținut comunicări. Materialele prezen- tate cu această ocazie, ca și luările dc cuvînt, au fost reunite în volumul pe care-1 prezen- tăm și care a apărut sub redacția a doi cunos- cuți specialiști în istoria Iugoslaviei și Greciei, Phyllis Auty și Richard Clogg. Deși se fac referiri la cele mai importante evenimente din istoria celor două țări în anii 1941 — 1944, accentul este pus pe linia poli- tică promovată de Marea Britanie față de acestea, și în special se insistă asupra eveni- mentelor din anul 1943 considerat a fi un an de cotitură în atitudinea britanică. Comunicările prezentate, elaborate Iu ma- rea lor majoritate, așa cum am menționat dej.i, de către persoane care in momentul respectiv au fost implicate în luarea și aplicarea de de- cizii în problema abordată (vezi lista acestora, cu funcțiile pe care le-au avut, pagina XI— XII), ca și discuțiile purtate, au permis elu- cidarea unor aspecte încă neclare, legate mai ales de relațiile dintre diversele organisme bri- tanice care luau decizii în conduita oficială a Marii Britanii față de războiul din Balcani. Forreign Oftice, Special Operations Execu- tive, Cartierul General pentru Orientul Mijlo- ciu, Political Warfare Executive și B.B.C. (British Broadcasting Corporation). Desigur, cum subliniază editorii (p. VIII) multe as- pecte au rămas și la ora actuală neelucidate, mai ales datorită faptului că unele documente ale Foreign Office-ului precum și majoritatea arhivei de la Special Operations Executive (S.O.E.) nu slnt încă accesibile istoricilor. Volumul cuprinde două părți distincte ca structură, partea I Comunicări (în număr de 7, p.3-205) și a Il-a, Discuții (p. 207-281), dar avînd un caracter unitar și omogen prin temă, ca și prin documentarea de bază, pentru a se încheia cu o postfață semnată de profeso- rul G.U.N. Seton-Watson (p. 283 — 297), bibliogialie selectivă și un index. www.dacoromanica.ro 2264 RECENZII 8 Bickham Sweet-Escott este autorul unui interesant material cu titlul S.O.E. in Bal- cani (p. 2—21), In care scoate In relief acti- vitatea acestui organism In Grecia și Iugos- lavia In 1940—1942, pentru a stărui mai mult asupra acțiunilor din primăvara și vara lui 1943. Special Operations Executive a fost creat, In iulie 1940, de către Churchill care i-a stabilit statutul oficial, de altfel puțin cu- noscut chiar de către personalul de comandă al acestuia și i-a pus In frunte un ministru, secre- tar de stat ce avea acces direct la șeful guvernu- lui și la Șefii de Stat Major (Chiefs of Staff). Sarcina S.O.E. a fost de a organiza acțiuni speciale de sabotaj și comando pe teritoriul inamic sau ocupat de acesta și de a sprijini mișcarea de rezistență din aceste zone 87 LUPU, N.Z., Conflictul italo-ctiopian și unele schimbări In raportul de forțe pe plan internațional............................................................. 5 883 MOLDOVEAN U, MILICĂ, Unele aspecte ale Începuturilor mișcării de rezis- tență poloneze............................................................... 7 1317 NASTOVICI, EMA, Implicații economice și politice ale crizei problemei repa- rațiilor din anul 1923 ....................................................... 9 1607 PETRIC, ARON, NICOLAE COPOIU, Ecoul Marii Revoluții Socialiste din Octom- brie in România și oglindirea lui In istoriografia noastră contemporană 1 47 RUSENESCU, MIHAI, Monarhia In viața politică a României (1922-1927) 11 2025 „REVISTA DE ISTORIE”. Tom. 30, nr. 12, p, 22B9 - 2299, 1977 www.dacoromanica.ro 2290 INDEX ALFABETIC 2 ȘANDRU, DUMITRU, Locul băncilor comerciale din România In finanțarea agriculturii după primul război mondial pînă la conversiunea datoriilor agricole .................................................................. 3 443 TEODORESCU, VENERA, Consecințe ale crizei dinastice. Regența (1927-1930) 11 2043 ȚUȚUI, GHEORGHE, Dezvoltarea legăturilor P.C.R. cu masele în primii ani ai Republicii............................................................. 12 2185 UDREA, TRAIAN, îndepărtarea partidelor burgheze din viața politică a României. 12 2145 Istorie modernă ABRUDAN, PAUL, Ajutorul bănesc și material al transilvănenilor în spriji- nul războiului pentru cucerirea independenței de stat a României (I). . 1 23 ABRUDAN, PAUL, Ajutorul bănesc și material al transilvănenilor în spriji- nul războiului pentru cucerirea independenței de stat a României (II) 2 279 ADĂNILOAIE, NICHITA, Cucerirea independenței naționale — încununare a aspirațiilor seculare de libertate ale poporului român .................... 4 569 ADĂNILOAIE, NICHITA, Noi documente privitoare la războiul pentru inde- pendență (1877-1878)....................................................... 5 861 ALEXANDRESCU, col., VASILE, It. col. CONSTANTIN CĂZĂNIȘTEANU, Opinii străine despre armata română In războiul pentru independență 4 691 ATANASIU, colonel VICTOR, Aspecte ale angajării României în primul război mondial.................................................................... 3 427 BANTEA, general-maior EUGEN, Experiența războiului de independență și dez- voltarea puterii armate a României pînă la primul război mondial ... 3 381 BERINDEI, DAN, Ultimii ani de viață și activitate ai lui Nicolae Bălcescu. 11 1993 BODEA, CORNELIA, Unitatea națională și independența României oglindite in memorialistica și presa americană....................................... 5 813 BOLINTINEANU, ALEXANDRU, Conceptul de independență națională în politica externă a României socialiste .................................... 4 719 CĂZAN, GHEORGHE N., Tripla Alianță și politica sa expansionistă la sfirșitul secolului al XlX-lea....................................................... 7 1301 CERNOVODEANU, DAN, Din corespondența inedită a medicului militar Nicolae Stoenescu în timpul războiului de independență............................. 6 1051 CHIR IȚĂ, GRIGORE, Atitudinea puterilor europene față de proclamarea inde- pendenței României......................................................... 4 673 COLUMBEANU, SERGIU, Mărăști, Mărășești, Oituz în documente militare străine.................................................................... 7 1227 CORBU, CONSTANTIN, Operațiunile armatei române in prima parte a războiu- lui de independență (aprilie-august 1877)............................... 4 597 CSL’CSUJA, ȘTEFAN, Războiul pentru independență în opinia publică progre- sistă maghiară a epocii.................................................... 4 645 CSUCSUJA, ȘTEFAN, Manifestări ale solidarității maselor populare maghiare cu războiul pentru independența României................................... 5 811 DEAC, AUGUSTIN, Luptele din vara anului 1917 în aprecierea contemporani- lor.................. ..................................................... 7 1209 DRECIN, MIHAI, Legăturile băncii „Albina” din Sibiu cu România și rolul lor In accelerarea procesului desăvlrșirii unității naționale (1872—1914) . . 10 1805 FAZEKAS, JANOS, Dominația habsburgică în Transilvania. Lupta maselor popu- lare pentru eliberarea socială și națională (1690—1847).................... H 1953 HUREZEANU, DAMIAN, Răscoala din 1907 în documente.......................... 2 237 HUSCARIU, NICOLAE, Poziția de neutralitate adoptată dc P.S.D. din Româ- nia la începutul primului război mondial................................... 8 1401 IONIȚĂ, ELISABETA, Maria Rosetti — luminoasă reprezentată a mișcării de femei din secolul al XlX-lea........................................... 12 2207 IOSA, MIRCEA, Răscoala țăranilor din 1907. Premise și semnificații .... 2 183 IOSA MIRCEA, Urmările economice și sociale ale dobîndirii independenței de stat a României ........................................................... 4 709 IOSA, MIRCEA, încercări de modificare a legii electorale în ultimul dece- niu al secolului al XlX-lea ............................................... 8 1419 LIU, NICOLAE, Răscoala din 1907. Ecouri în corespondența primită de N. lorga și în acțiunea sa politică........................................ 2 199 www.dacoromanica.ro 3 INDEX ALFABETIC 2291 MARINESCU, BEATRICE, ȘERBAN RĂDULESCU-ZONER, Rapoarte con- sulare inedite cu privire la activitatea diplomatică de la București In ajunul și in timpul războiului pentru independența României........................ 5 829 MĂRIEȘ, STELA, Abolirea jurisdicției consulare in România — parte inte- grantă a luptei pentru independența națională .............................. 1 5 NEGRUȚI, ECATERINA, Noi contribuții la cunoașterea situației demografice a orașelor din Moldova in prima jumătate a secolului al XlX-lea .... 10 1825 NETEA, VASILE, Manualele școlare românești, elemente ale unității naționale 1 55 NETEA, VASILE, Războiul pentru independență, manifestare a unității și soli- darității tuturor românilor........................................... 5 799 NETEA, VASILE, Al, Papiu Ilarian la 150 de ani de la naștere.......... 11 2009 PETRIC, ARON, Consolidarea independenței naționale — factor de bază in dezvoltarea României........................................................ 4 733 POPI, GLIGOR, Ecoul luptei poporului român pentru independență in presa și documentele slrbești..................................................... 7 1243 POPOVICI, VICTORIA, Spiru Haret și răscoala din 1907 ....................... 2 219 PORȚEANU, ALEXANDRU, Mișcarea socialistă și problemele independenței, suveranității și unității naționale (I)..................................... 4 625 STAN, APOSTOL, Gîndirea și activitatea social-politică a lui Dinicu Golescu (200 de ani de la naștere).................................................. 6 1071 STANCIU, ION, John Kasson, diplomația americană și independența României (1877-1880)................................................................. 6 1035 SUCIU, I.D., Apelul lui George Pop de Băsești pentru ajutorarea văduvelor și orfanilor țăranilor din răscoala de la 1907 ................................ 2 231 SUCIU, I.D., Solidarizarea românilor bănățeni cu războiul de independență. . 3 397 VASILE, RADU I., întărirea capacității de apărare a țării in anii 1866 — 1877 In vederea cuceririi independenței.................................... 2 265 Istorie medie BREZEANU, STELIAN, Al XV-lea Congres internațional de studii bizantine. . 3 461 CĂZAN, FLORENTINA, Concepția politică a reformatorului german Martin Luther................................................................ 5 901 CIOBANU, VENIAMIN, Relațiile politice ale Moldovei cu Polonia In secolele XVI —XVIII In lumina unor cercetări recente................................. 6 1103 DUȚU, ALEXANDRU, Centre române de difuziune culturală in secolele XVII — XVIII................................................................. 3 413 EDROIU, NICOLAE, Mihail Viteazul in lumina cronicilor din veacurile XVII — XVIII....................................................................... 7 1257 GEMIL, TAHSIN, Date noi privind haraciul țărilor române in secolul al XVII-lea 8 1433 GOLDENBERG, S„ V. SCHIOPU, înainte și după Guruslău (30 iulie-16 august 1601)................................................................ 6 1087 MANOLESCU, RADU, Situația economică și structura socială a țărănimii din Anglia in secolele XIII —XV ................................................ 9 1625 POPA, RADU, Considerații istorice pe marginea toponimiei vechi maramure- șene ..................................................................... 8 1447 PRAHOVEAN!’, I0AN, Cetatea Bran — 600 de ani de atestare documentară 10 1839 REZACHEVICI, CONSTANTIN, Politica internă a lui Petru Rareș (a doua domnie, 1541 — 1546) ............................................. 1 67 S1MIONESCU, ȘTEFANA, Relațiile internaționale ale Moldovei In timpul dom- niei lui Petru Rareș ....................................................... 1 95 VELCIU, DUMITRU, O veche controversă : paternitatea redacției In 7 capitole a scrierii De neamul moldovenilor (II) ..................................... 7 1275 Istorie veche CEAUȘESCU, GHEORGHE, Conflictele politice din timpul domniei Iui Galba 10 1855 CIZEK, EUGEN, Probleme de ideologie politică in Imperiul Roman .... 8 1489 MORINTZ, SEBASTIAN, Probleme privind originea tracilor In lumina cer- cetărilor arheologice.................’............................... 8 1165 RĂ1LEANU C., Tabula Peutingeriană și „Tivisco” — Timișoara................. 12 2225 www.dacoromanica.ro 2292 INDEX ALFABETIC 4 Documentar AXENCIL'C, VICTOR, Unificarea organismului economiei naționale și reface- rea economică postbelică a României...................................... 5 931 BERINDEI, DAN, Făurirea statului modern român............................. 3 51 f BOZGA, VASILE, România In anii făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate............................................................... 6 1139 CERNOVODEANU, PAUL, Izvoare engleze privitoare la istoria românilor (Ar- hiva Finch).............................................................. 8 1519 CONSTANT IN’ESCU, ALEXANDRU, Structuri și codificări in Țările române la Începutul secolului al XlX-lea....................................... 10 1885 CONSTANT IN IU, FL., Țărănimea, forță motrice a dezvoltării societății româ- nești in evul mediu...................................................... 3 497 CORFUS, ILIE, în legătură cu data morții lui Vclicico și Mircn Costin ... 1 123 DEAC, AUGUSTIN, Etape ale procesului de răsptndire și însușire a socialis- mului științific in mișcarea muncitorească și socialistă din România plnă In anul 1893 ............................................................ 5 913 DIACONU, GHEORGHE, Unitatea culturii materiale și spirituale a populației daco-romane in secolele III —XI.......................................... 2 301 ESKENASY, V., O precizare asupra politicii externe a Țării Românești In vre- mea lui Radu cel Frumos.................................................. 9 1665 FAUR, VIOREL, Primele statute ale societății de lectură din Oradea (1819). . 10 1879 GAL, IONEL, MARIN FLORESCU, Despre locul și rolul Partidului Comunist Român in siața politică a României săzute de un diplomat străin (1933) 1 107 NEDELCU, FLOREA, Analiză și soluții privind problema agrară din România in resista „Lupta de clasă” (1920—1940)................................. 10 1871 OLTEANU, ȘTEFAN .Etapele procesului dc formare a statelor feucLile românești 2 313 RANCA, ION, Istoria românilor In viziunea unui sasant francez din a doua jumătate a secolului al XlX-lea.......................................... 9 1669 ROMAN, ȘTEFAN, Urmări ale aplicării reformei agrare din 1861 In județul Dolj 8 lo<)9 ȘERBĂNESCU, I., Poziția P.C.R., față de unele probleme ale dezvoltării Româ- niei in anii 1945—1947.................................................... 6 1121 TOACĂ, ION, Locuri și case care evidențiază rezistența maselor populare romă nești împotriva regimului de ocupație (decembrie 1916 noiembrie 1918) 1 115 ȚUȚUI, GHEORGHE, GHEORGHE TUDOR, Plenarele Comitetului Central al Partidului Comunist Român (1918—1977)................................ 11 2061 URUM, VALENTIN, Principiul naționalității și lumea colonială, elemente ale unui arhetip distinct hi mișcarea de idei din România.................... 8 1503 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE (STUDII DOCUMENTARE) CAMPUS, ELIZA, Ocuparea zonei demilitarizate a Rinului de către naziști (7 martie 1936) In unele lucrări din istoriografia contemporană ............ 7 1343 CEAUȘESCU, GHEORGHE, Noi studii românești de tracologie................... 3 523 DIACONU, PETRE, Istoria Dobrogei in unele lucrări străine recente (II) . . 10 1893 GOROVEI, ȘTEFAN, S., Pe marginea unor studii de genealogie și heraldică romă nească................................................................... 8 1531 REZACI1EVICI, CONSTANTIN, „Neam” și „națiune". Unirea politică a țărilor române sub Mihai Viteazul. Critica unor interpretări..................... 9 1709 STOICESCU, NICOLAE, Lucrări noi despre Mihai Viteazul și epoca sa ... . 1 133 DEZBATERI „Alianțele social-politice In istoria Partidului Comunist Român”.......... 9 1681 www.dacoromanica.ro 5 INDEX ALFABETIC 2293 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ ALEXANDRESCU-DERSCA BULGARII, MARIA MATILDA, Primul Con- gres internațional dc istorie economică și socială a Turciei.................... 11 2083 APOSTOL, GELU, Sesiunea de comunicări ,,Lupta poporului român pentru apărarea independenței și rolul lui Vlad Țepeș In organizarea și Întărirea statului”................................................................. 2 331 APOSTOL, GELU, Sesiunea dc comunicări a Universității din București con- sacrată aniversării centenarului independenței de stat a României ... 7 1362 ARMBRUSTER, ADOLF, Sesiune științifică la Sibiu................................ 11 2081 BANTEA, EUGEN, Colocviul internațional de istorie militară de la Teheran 1 149 BERCEANU, BARBU B., Precizări In legătură cu voluntarii transilvăneni din războiul pentru independența de stat a României........................... 6 1172 BERINDEI, DAN, Sesiunea de lucru a cercului de studii pentru istoria relații- lor culturale In Europa centrală și răsăriteană ......................... 12 2251 CAMPUS, ELIZA, Colocviul Asociației Internaționale de studii sud-est euro- pene. Comisia ,.Balcanii șl contemporaneitatea”........................... 9 1730 CERNOVODEANU, PAUL, Al doilea colocviu româno-amcrican de istorie . . 2 340 COMȘA, EUGEN, Lucrările Colocviului și secției orinduirii comunei primitive a Institutului de arheologie București ................................... 6 1165 COMȘA, EUGEN, Simpozionul internațional cu privire la bronzul timpuriu in bazinul Carpaților și In regiunile vecine................................ 10 1902 CONSTANTINIU, FL., A doua sesiune a Comisiei istorice româno-polone . . 9 1733 DASCĂLU, NICOLAE, Simpozionul științific „România in sistemul tratatelor de pace de la Versailles”................................................. 2 334 DASCĂLU, NICOLAE, Călătorie de studii in Statele Unite ale Americii ... 10 1906 DASCĂLU, NICOLAE, Conferința „Gustav Strcsscmann și Conrad Adenauer — două concepții politice germane”......................................... 12 2253 DUȚU, ALEXANDRU, Simpozionul „Centenarul independenței române” de la Dortmund.............................................................. 10 1901 FLOREA, ION, Sesiune științifică la Sibiu....................................... 6 1169 IONIȚĂ, GH. I., A IX-a ședință a Comisiei dc problemă „Istoria Marelui Octombrie și a revoluțiilor democrat populare și socialiste”.............. 1 147 IONIȚĂ, GH. I., Primul simpozion de istorie romăno-austriac..................... 2 339 IONIȚĂ, GH. I., A doua Intilnire Intre specialiștii români și sovietici, autori de manuale de istorie ....................................................... 4 766 IONIȚĂ, GH. I., Prima olimpiadă de istorie a elevilor din Invățămlntul liceal . . 7 1372 IONIȚĂ, GH. I., A X-a Intilnire a Comisiei interacademice de problemă „Istoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie și a revoluțiilor socialiste ce au urinat”................................................................ 9 1729 IORDAN-SIMA, CONSTANTIN, Simpozionul „Independența națională și cul- tura autohtonă In istoria popoarelor europene. O sută de ani de la cuceri- rea independenței de stat a României”..................................... 8 1541 MANOLESCU, RADU, Activitatea științifică a cadrelor didactice de la Faculta- tea de istorie In anul 1976 .............................................. 6 1160 MANOLESCU, RADU, Colocviul internațional de istorie maritimă și de istorie a orașelor de la Vama ...................................................... 8 1542 MATEI, IOAN, Al II-lea Congres internațional de turcologie...................... 6 1170 MIOC, DAMASCH1N, A Il-a Intilnire a Comisiei mixte de istorici români și iugoslavi................................................................. 2 337 OLTEANU ȘTEFAN, Pentru respectarea adevărului (Răspuns unei recenzii) 6 1173 SCURTU, IOAN, Pe marginea unei recenzii......................................... 6 1176 STAN, VALERIU, Comunicări prezentate de membrii Institutului de istorie ,,N. lorga” la manifestări științifice interne și internaționale In cursul anu- lui 1976 ................................................................. 5 961 STAN, VALERIU, Publicațiile membrilor Institutului dc istorie „N. lorga” pe anul 1976 ....................................................................... 5 956 STOICESCU, NICOLAE, în slujba adevărului (Răspuns la „O dovadă de rea credință”)................................................................ 8 1514 STOICESCU, NICOLAE, Două precizări ............................................. 8 1548 STOICESCU, NICOLAE, „Pentru respectarea adevărului”. Dar carc-i adevă- rul? .................................................................... 11 2084 www.dacOTomanica.ro 2294 INDEX ALFABETIC 6 SUCIU, I.D., Sesiunea științifică „Damascliin Bojincă”................................ 4 765 ȘERBAN, CONSTANTIN, Al Vl-lea simpozion național de istoric agrară a României ............................................................................. 2 332 ȘERBAN, CONSTANTIN, Sesiunea de comunicări „Unitatea culturală a români- lor. Tradiții culturale. Educație, Biblioteconomie"................................... 3 529 ȘERBAN, CONSTANTIN, Al Vl-lea Congres internațional de filozofic medie- vală ................................................................................ 12 2251 VRAPCIU, NICOLAE, Sesiunea de comunicări științifice prilejuită de sărbători- rea a 1600 de ani dc la prima atestare documentară a Buzăului .... 1 145 VULPE, ALEXANDRU, Al Xl-lca Congres internațional de științe pre- și proto- istorice ............................................................................. 3 530 , * , Activitatea Institutului de istorie ,,N. lorga” pe anul 1976 ................. 5 949 » * , Alte manifestări științifice consacrate aniversării centenarului Indepen- denței de stat a României............................................................. 7 1364 , * , Sesiunea științifică consacrată Împlinirii a 70 dc ani dc la marca răs- coală a țăranilor din 1907............................................................ 6 1160 , » , Sesiunea științifică a Ministerului de Interne consacrată centenarului In- dependenței de stat a României........................................................ 7 1364 , * , Sesiunea științifică a Academiei de științe sociale și politice cu tema „Lupta poporului român pentru libertate și independență”............................... 7 1358 » * , Sesiunea științifică cu participarea internațională „Lupta seculară a poporului român pentru independență națională” ................................. 7 1355 » ♦ , Cronica ...................................................................... 1 151 , ♦ , Cronica 3 533 • * „ Cronica ...................................................................... 4 767 * * , Cronica ...................................................................... 8 1548 * * , Cronica ..................................................................... 10 1908 RECENZII ASTER, SIDNEY, Les origtnes de la seconde guerre mondiale, traduit de l’anglais par Claudc Yelnick, Hachcttc, Littârature, Evrcux, 1974, 434 p. (Mihai Retegan)..................................................................... 3 546 BOLD, EMILIAN, De la Versallles la Lausanne (1919—1932) Activitatea diplo- mației românești In problema reparațiilor de război (Contribuții), Iași, Edit. Junimea, 1976, XXVI 4- 226 p. (Constantin lordan-Stma)....................... 9 1737 CERNOVODEANU, PAUL, ION STANCIU, Imaginea Lumii noi in țările ro- mâne și primele lor relații cu Statele Unite ale Americii pînă la 1859, Bucu- rești, Edit. Academiei R.S. România, 1977, 250 p. (Nicolae Dascălu) . . 11 2093 CIKVA1DZE, A.D., Angliiskil kabinet nakanune vtoroi mirovoi Doini, Tbilisi, Isz- datelstvo Mețnicrcba, 1976, 231 p. (G/i. Pașcalău)........................... 9 1746 CÎNCEA, PARASCHIVA, Mișcarea pentru emanciparea femeii in România, Bucu- rești, Edit. politică, 1976, 163 p. (Constantin Dobrescu) ........ 10 1914 CORFUS, ILIE, L'Agriculture en Valachie depuis la Rtoolution de 1848 jusqu’ă la Riformede 1864, București, Edit. Academiei R.S. România, 1976, 216 p. (Vastle Maclu) .......................... 2 343 DUMITRESCU-JIPPA, AUREL, NICOLAE NISTOR, Sibiul și ținutul în mina istoriei, I, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1976, 262 p. (Mircea C. Dumttriu)................................................................... 10 1911 EDROIU, NICOLAE, Răsunetul european al răscoalei lui Horea, cuvlnt Înainte acad. Ștefan Pascu, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1976, 231 p. + 9 il. (Adolf Armbruster) ................................................................. 2 346 FERENCZY, ENDRE, From the Patrician State to the Patricio-Plebeian State, Akadâmiai Kiadd, Budapesta, 1976, 224 p. (Cecilia loniță).................... 8 1558 FLORESCU, G.G., Navigația in Marea Neagră, prin strimtori și pe Dunăre. Contribuții la studiul dreptului riveranilor. București, Edit. Academici R.S.R., 1975, 206 p. (Nicolae Dascălu)....................................... 1 153 GOROVEI, ȘTEFAN S„ Mușatinii, București, Edit. Albatros, 1976, 170 p. + il-ț-1 pl. (Colecția Memoria pămlntului românesc) (Paul Cernovodeanu) . 6 1179 HALA GA, ONDREJ R., Kosice Balt. Vyroba a obhod v styku V uchodoslovenskych mlest s Pruskom (1275—1526), Kosice, 1975, 331, p. (Jan Sykora) . . 3 541 www.dacoromanica.ro 7 INDEX ALFABETIC 2295 HERMET, GUY, L’Espagne de Franco, Paris, Armând Colin, 1974, 302 p. (Silvia Islrate) .......................... 8 1563 IGGERS, GEORG G., New Directions In European Hisloriograpluj, Wesleyan University Press, Middletown, Connecticut, 1975, 321 p. (Victor Eskcnasy) 6 1189 IOVANELLI, MARCELA F., Industria românească 1934—1938, București, Edit. Academiei R.S. România, 1975, 222 p. + 17 anexe (Ilie Puia)........ 9 1735 JOANNON, PIERRE, Ilisloire d‘Irlande, Paris, Pion, 1973, 503 p. (Claudiu Crlstescu) ........................................................ 7 1382 KOSA, LASZLO, FILEP ANTAL, A magyar nep taj tortenete logalodasa (Divi- ziunea istorico-zonală a poporului maghiar), Budapcst, Akademiai Kiado, 1975, 230 p. (Crislina Bulgară)......................................... 1 157 LAUNAY, JACQUES, DE Titulescu el l’Europe, Byblos, Suisse, 1976, 196 p. (Ion C. Grecescu)...................................................... 11 2096 LOPEZ, ROBERTO S., La rivolulion commerciale dans l’Europe medievale, Paris, Aubier Montaigne, 1974, 252 p. (Collection historique dirigee par Paul Lemerle) (Șerban Papacoslea)............................................ 5 979 MAIOR, LIVIU, Transilvania și războiul pentru independentă 1877—1878, Cluj- Napoca, Edit. Dacia, 1977, 204 p.-j-7 il. (Paul Abrudan)............... 12 2255 MANDROU, ROBERT, L’Europe absolutiste. Raison el raison d’Elal (1649 — 1775), Paris, Fayard, 1977, 401 p. (Alexandru Du/u)........................... 12 2264 MILLER, A., Muslapha Pacha Bairaclar, A. I.E.S.E.E. (Etudes concernant le sud —est europâean), Bucarest, 1975, 466 p. (Lucia Taflă)............... 2 349 MUREȘAN, DUMITRU, Concepția economică a lui Ștefan Zeletin, București, Edit. Academiei R.S. România, 1975, 232 p. (Vasile Bozga) ........ 5 971 NENAROKOV, A.P., 1917, Velikii Okliabr: Kralkaia isloriia dokumenli, foto- grafii, Moscova, Edit. pentru literatura politică, 1977, 239 p. (Alexandru Bolintineanu).......................................................... 10 1917 OLTEANU, general maior dr. CONSTANTIN, col. dr. ILIE CEAUȘESCU, col. dr. VASILE MOCANU, col. dr. FLORIAN TUCA, col. GHEORGHE STOEAN, Cronica participării armatei române la războiul pentru inde- pendentă 1877—1878, București, Edit. militară 1977, XXVI+437 p. (Tralan lonescu)........................................................ 7 1375 PAPADIMA, OVIDIU, Ipostaze ale iluminismului românesc, București, Edit. Minerva, 1976, 396 p. (Vasile Nelea).................................... 4 772 PEREZ, JOSEPH, L'Espagne du XVI slecle. Armând Colin Paris V-e, 1973, 256p. (Seria „Etudes ibâro-am6ricaines) (Vlad Protopopescu) ......... 1 162 PLATON, GH. Lupta românilor pentru unitate națională. Ecouri în presa euro- peană (1855—1859), Iași, Edit. Junimea, 1974, 348 p. (Tr. lonescu) . . 5 969 REICHEL, DANIEL, Davout et l’art de la guerre, Centre d’histoire et de pros- pective militaires, Delachaux and Niestlâ S.Y. Neuchâtel (Suisse), Paris, 1975, 438 p. (Scrglu losipescu)........................................ 11 2098 STOICESCU, NICOLAE, Vlad Țepeș, București, Edit, Academiei R.S. România, J976, 238 p. (Florin Constanliniu) ..................................... 3 535 SZAKALY, FERENC, A Mohăcsl csala (Lupta de la Mohâcs), Budapesta, Akademiai Kiadâ, 1975, 141 p. (Maria Preda)............................. 6 1184 ȘOTROPA, VALERIU, Proiectele de constituție, programele de reforme și petițiile de drepturi din firile române din secolul al XVIII-lea și prima jumătate a secolului al XlX-lea. București, Edit. Academiei R.S. România, 1976, 306 p. (Constantin Șerban) ....................... 8 1551 TOKAREV, I.S., Pelrogradskii soviet rabocih i soldatskih dcputatov v marte-aprele 1917 g., Leningrad, Edit. „Nauka”, 1976, 206 p. (Florin Constantiniu) 10 1919 TOTU, MARIĂ, Garda civică din România, 1838—1884, București, Edit. mili- tară, 1976, 300 p. (Apostol Slan).................................. 4 769 TURCZYNSKI, EâfANUEL, Konfesston und Natlon. Zur Frăhgeschichte der serbischen und rumănischen Nalionsbildung, DUsseldorf, Pădagodischer Vcr- lag Schwann, 1976, XI+323 p.+4 hărți (Alexandru Dufu)................... 8 1555 UNGIEV, IVAN, ȚVETA UNGIEVA, Hrislo Bolev. Jivot i delo. Sofia, Edit. Nauka I izkustvo, 1975, 823 p. (Conslaniin N. Velichi) ................. 5 974 VEDRINE, HELENE, Les philosophes de l’histoire. Diclin ou crisel, Paris, Payot, Petite Bibliothdquc Payot, 1975, 200 p. (Dan A. Lăzărescu) . ... . 2 352 www.dacoromanica.ro 22% INDEX ALFABETIC S ZUB, AL., Junimea. Implicații istoriografice. 1864—1885, Iași, Edit. Junimea, 1976, 384 p. (Lucian Boia)..................................................... 6 1181 , * , Catalogul documentelor moldovenești din Direcția Arhivelor Centrale, voi. V, (1701-1720), București, 1974, XII + 656 p. ; Supliment I, 1103-1700, București, 1975, 485 p. (N. Stoiccscu) ....................................... 12 2258 , * , Documenta Romaniae Ii istorica. A. Moldova, voi. I (1381 — 1118), Bucu- rești, Edit. Academiei R.S. România, 1975, 607 p. (Scrgiu loslpescu) . . 3 537 , * , Indcpendcnfa României. Documente, voi. I, București, Edit. Academiei R.S. România, LII + 420 p.. 32 foto (Traian lonescu).......................... 11 2091 , * , Izvoarele istorici României. Fontes Historiac Daco-Romanae, III, Scriitorii bizantini sec. XI—XIV, publicate de Alexandru Elian și Nicolae Șerban Tanașoca, București, Edit. Academiei R.S. România, 1975, 570 p. (Ste- lian Brezeanu)................................................................. 7 1378 , * , La lutte antifasciste dc liberation naționale du peuple albanais, Documcnts principaux (1941—1944), Editions ,,8 Nentori”, Tirana, 1975, 560 p. (Gelku Maksulovici)................................................................... 7 1386 , * , Mubadele. An Oltoman Russian Exchange of Ambassadors, University of Chicago Press, Chicago and London, 1972, X-f-262 p. (Dan A. Lăzărescu) 9 1741 , * , O knezu Lazaru (Despre cneazul Lazăr), Bcograd, 1975, 436 p. + 145 il (Da- maschin Mioc).................................................................. 1 159 REVISTA REVISTELOR BOIA, LUCIAN, Comită internațional des Sciences historiques, „Bulletin d’in- formation”, numfero 10, 1974 — 1976. Numero du cinquantânaire du comitd. Redige par Nichel Franțois, secrttaire g£n6ral, Paris, 1976, 146 p. . . . 3 551 GOROVEI, ȘTEFAN S., „Anuarul Institutului de istorie și arheologic” „A.D. Xenopol”, tom. XII (1975), 418 p.; tom. XIII (1976) 479 p..................... 11 2105 RĂDULESCU, NICOLAE N., „Bolctin de la Academia Nacional de )a Historia”, Caracas, tom. LV III (1975), nr. 229-232, 873 p................................ 2 359 TROHANI, GEORGE, „Apulum", XII (1975), 800 p.; XIII (1976), 517 p. 12 2269 ÎNSEMNĂRI istoria României APOSTOL, MIHAI, Contribuia la istoria culturii ploieștene, Ploiești, 1973, 192 p. (Corneliu Lungu)............................................................... 1 168 ATANASIU, col. dr. VICTOR, Bătălia din zona Bran Cimpulung, București, Edit. militară, 1976, 137 (141 p.) (Dumitru Preda)............................ 12 2276 BATALLI, I. col. dr. V. MOCANU, col. I. STRUJAN, Pe aici nu se trece I, București, Edit. militară, 1976, 292 p. (M. Stroia)............................ 7 1393 BOIA, LUCIAN, Evolu/ia istoriografiei române, Tipografia Universității din București, 1976, 378 p. (Dumitru S'icii)....................................... 8 1569 CĂRĂBIȘ, VASILE, Sate de moșneni din Valea Jalcșului, Craiova, Edit. Scrisul Românesc, 1976, 184 p. (Petre Ardciu).......................................... 9 1756 CERNAT general ALEXANDRU, Memorii. Campania 1877 1878, Ediție Îngrijită cuvlnt Înainte și notă biografică dc general maior dr. Constantin Olteanu, București, Edit. militară, 1976, XLI-ț-41 p. + l portr. (Valeriu Stan) 4 777 CERNEA, EMIL, Istoria statului și dreptului român, voi. I, Tipografia Univer- sității, București, 1976, 343 p. (Tudor Voinea)................................ 6 1196 CORFUS, ILIE, însemnări de demult. Iași, Edit. Junimea, 1975, 340 p. + 14 reproduceri (Tr. lonescu-Xișcov)............................................... 6 1193 FOCȘA GHEORGHE, Țara Oașului. Studiu etnografic. Cultura materială, voi. II, București, 1975, 137 p. + 468 fig. alb-negru și color (Maria Constantin) [3 558 www.dacoromanica.ro INDEX ALFABETIC 2297 » GEORGESCU, BUZĂU GH., CONSTANTIN ȘERBAN, Răscoala de la 1184 din Transilvania de sub conducerea lui Horia. Cloșca fi Crișan, București, Edit. politică, 1974, 294 p. (Ioana Constantinescu, Paul Cernovodeanu) ... 6 1194 GHIBU, ONISIFOR, Din istoria literaturii didactice românești. Ediție Îngrijită de Octav Păun, București, Edit. didactică și pedagogică, 1975, 315 p. 4- il. (lacob Mâna)......................................................... 3 555 GILEA, CONSTANTIN, I. KARA CONST., I.IVIU RUSU, De la Unirea prin- cipatelor la războiul pentru independenta de stat a României. Contrtbufii ico- nografice, Biblioteca „Gheorghe Asachi”, Iași, 1977, 48 p. (Mtrcea C. Dumttrlu) ........................................................... 4 779 GOLDIȘ, VASILE, Scrieri social-politice și literare, Timișoara, Edit. Facla, 1976, 324 p. (Vaslle Netea) ............................................... 1 167 MACKENDRICK, PAUL, The Dacian Stones Speak, Chapel HUI, The University of North Carolina Press, 1975, XXI4-248 p. (Gheorghe Alexandru Niculescu) 1 170 MAMINA, ION, VASILE NICULAE, Independenta patriei, ideal șl ac/iune ale muncitorimii române (1811—1918) București, Edit. politică, 1977, 67 p. (M. Strola) ........................................................ 12 2275 MIOC, VASILE, DAMASCHIN MIOC, Cronica observațiilor astronomice româ- nești (Istorie șl astronomie), București, Edit. științifică și enciclopedică, 1977, 358 p. + 16 fig. (Adolf Armbrusler)........................... 10 1924 MUREȘAN, CAMIL, lancu de Hunedoara, București, Edit. militară, 1976, 127 p. + 8 planșe (Colecția Domnitori și voievozi ai țărilor române (A. Păcu- raTu) .............................. 5 986 ODOBESCU, ALEXANDRU, Opere, IV, Tezaurul de la Pietroasa, București, Edit. Academiei R.S. România, 1976, 1080 p. 4- 135 fig. 4-21 pl. color (George Trohanl)..................................................... 2 365 OLTEANU, ȘTEFAN, Lupta de la Valea Albă, 1416, București, Edit. militară, 1976, 103 p. (Gelu Apostol) ......................................... 3 555 PÂRNUȚĂ, GH., Învățători șl profesori In revoluția de la 1848, București, Edit. didactică și pedagogică, 1976, 169 p. (Victoria Popovici) .... 5 985 STOICESCU, NICOLAE, CRISTIAN MOISESCU, Tlrgovlștea șl monumentele sale, București, Edit. „Litera”, 1976, 323 p. 4-11 (Paul Cernovodeanu) ... 10 1923 ȘTEFAN, I.M., De la Podul Mogoșoalei la Calea Victoriei. Din eronica anilor 1811—1818, Timișoara, Edit. Facla, 1977, 248 p.4-28 il. (Traian lonescu) 9 1755 TOȘA, TURDEANU ANA, Oltenia. Geografie Istorică In hărțile secolului XVIII, Craiova, Scrisul românesc, 1975, 210 p.4-179 fig. (Paul Cernovodeanu) 11 2112 VĂTĂMANU, NICOLAE, Dohtorl șl pătimași (pină la 1800), București, Edit. științifică, 1974, 181 p.-f-il. (Paul Cernovodeanu) ........... 7 1392 VĂRGOLICI, TEODOR, Ecourile literare ale cuceririi independentei naflonale. București, Edit. Eminescu, 1976, 304 p. (Vaslle Netea) ....... 4 778 ZAMFIRESCU, I., V. CÂNDEA, V. MOGA, Ateneul român. București, Edit. științifică și enciclopedică,, 1976, 252 p. 4-130 planșe foto (Llvlu Ștefănescu) 10 1925 , * , Cercetări arheologice, II, Muzeul de istorie al R.S. România, Biblioteca muzeologică, 4, București, 1976, (Nora Oancca) .......... 11 2114 , • , Documenta Romanlae Historlca C. Transilvania, voi. X (1351 —1355), Bucu- rești, Edit. Academiei R.S. România, 1977, 461 p. (S. Goldenberg) 11 2111 , • , George Baril șl contemporanii săi, voi. III, ediție Îngrijită de Ștefan Pascu, losif Pervain (coordonatori), loan Chindriș, Dumitru Suclu, Gelu Neamțu și Mircea Popa, București, Edit. Minerva, 1976, 498 p.4-14 il. (Victor A. Neumann) ............................ 9 1753 , • , Izvoare istorice prahovene. Contribuții la istoria mlșcărU muncitorești, 1929 — 1933, voi. II, Ploiești, 1976, 281 p. (Constantin Dobrescu).... 2 363 , • , Lucrări științifice, 1974, 1975, 1976, seria B, Institutul Pedagogic Oradea, 554-53 p. (Gelu Apostol) ..................... 8 1572 , • , Omagiu liceului „Nicolae Bălceseu din Craiova la cea de-a 150-a aniver- sare, Craiova, 1977, 436 p. (Gr. Chlrlță) .................... 12 2275 , • , România in războiul pentru Independentă (1811—1818). Contribuia biblio- grafice, București, Biblioteca Centrală a Ministerului Apărării Națio- nale, 1976, 54 p. (M. Strola)........................................ 4 777 , • , Războiul pentru independentă In viziunea populară, Antologie Îngrijită și prefațată de Aurelian I. Popescu, Craiova, Edit. Scrisul românesc, 1976, 269 p. (Ion Drăgocscu) .............................................. 7 1389 www.dacoromanica.ro 2298 INDEX ALFABETIC 10 » ♦ „ Satu Mare. Studii și comunicări, III, 1975, 282 p.-f-XXX pl. (Doru Badosav)....................■.......................................... 2 366 * ♦ * Ytlzyillik Bagimsizlik (1877—1977) Romanya tarihtne Kisa bir bankiș (O sută de ani de independență 1877 — 1977. O scurtă privire asupra istoriei ' României), Istanbul, 1977, 204 p. (Mustafa Aii Mehmet) ".......... 8 1570 Istoria universală AR§, G.L., Kapodislrja i greceskoe nacionalino osvoboditelinoe dviienie 1809—1822 gg. Moscova, 1976, 328 p. (Nestor Camariano) ........................... 6 1200 AUBERT, RAYMOND, Journal d‘un bourgeois de Paris sous la Bevolution, Paris, Editions France-Empire, 1974, 632 p. (FI. Constantiniu)................. 9 1757 BlRKFELLNER, GERHARD, Glagolittsche r.nd Kyrillische Handschriften in Csterreich, Verlag des Osterreichischen Akademie dcr Wissenschaften, Wien, 1975, 540 p.4-16 il. (Jan Sykora).................. 1 176 BRITO FIGUEROA, FEDERICO, Ttempo de Ezequiel Zamora, Tercera edicion, Caracas, Edicionas Centaure, 1975, 531 p. (loan I. Neacșu).............. 5 989 BURMOV, ALEXANDR, Hristo Boțea i negovata cela (Hristo Botev și ceata sa), Sofia, Edit. Nauka i izkustvo, 1974, 785 p. (Constantin N. Velichi) ... 11 2115 BYSTRICKY, VALERIAN, LADISLAV DEAK, Europa na prelome, Bratislava, Nakladatclstvo pravda, 1974, 436 p. (Gh. I. Florescu) ........ 9 1760 CIACOMO, MUSSO GIAN, Genovest e Portogallo nell’eti delle scoperte (Nuove ricerche d’archivio), Introduzionc di Gaetano Ferro, antologia documen- taria di Rossana Urbani, Genova, Colombiano, 1976, 95 p. (Civico Istituto Colombiano, Studi e testi. Serie Geografica, I), (Șerban Papacos- tea)............................................................. 11 2117 CHAUNU, PIERRE, GEORGES SUFFERT, La peste blanche. Comment iviter le suicide de l'Occtdent, Paris, Gallimard, 1976, 265 p. (Lucian Boia) . . 7 1395 DOINOV, DOINOV, HRISTO JANKOV, Aprilskoto vastante (Răscoala din Apri- lie), Sofia, Izdatelstvo ,,Septemhri”, 1976, nepaginat, cu 359 reproduceri (Tr. lonescu Ntșcov) ....................... 7 1393 FALZONE, GAETANO, Bicerche mazztniane, Palermo, aprilie 1976, 202 p. (Ște- fan Delurcanu)......................................................... 10 1926 GROSS, JEAN PIERRE, Satnt-Just. Sa polttique et ses missions. Paris, Biblio- tbeque Naționale, 1976, 570 p. (Constantin Șerban)...................... 1 173 HODGETT, GERALD A. J., A social and Economic History of Medieval Europe, London, Methuen and Co. Ltd., 1972, 246 p. (Constantin Șerban) 6 1202 KANN, ROBERT A., A Htstory of the Habsburg Empire 1526—1918, University of California Press, Berkeley, Los Angeles, London, 1974, 646 p. (Ștefana Simionescu)....................................................... 2 368 KOSEV, CONSTANTIN, NICOLAI JECEV, DOINO DOINOV, Istortjy na Aprilskoto vastante (Istoria răscoalei din aprilie), Sofia, Partizdat, 1976, 623 p.-f-93 reproduceri (Tr. lonescu Nișcov)...................... 7 1393 KRZYZANIAKOWA, JADWIGA, Kancelaria kroleivska Wladyslaiva Jagiclly. Studiul z dziejow kultury politycznei Polski ut XV urieku. CzeSc I (Cance- laria regală a lui Vladislav lagiello. Studiu din istoria culturii politice a Poloniei din secolul al XV-lea, Partea I), Poznan, 1972, 257 p. (Ilie Corfus) 5 988 MAC DONALD, CHARLES B., The Mighty Endeavour American Armed Forccs in the European Theater in World War II, New York, Oxford, University Press, 1970, 564 p. (Stelian Popescu) .................................. 8 1575 MATEI, HORIA C., SILVIU NEGUȚ, ION NICOLAE, NICOLAE ȘTEFLEA, Statele lumii. Mtcă enciclopedie, coordonator științific Mircea Malița, ed. a If-a revăzută și adăugită. București, Edit. științifică și enciclopedică, 1976, 695 p. (Marian Strota).................................................. 8 1574 NĂSTĂSESCU, ȘTEFAN, Suveranitatea șt dinamica relațiilor Internationale, București, Edit. politică, 1976, 167 p. (Nicolae Dascălu)............... 6 1197 PESCEAK, M.M., Gramott XIV v (Documente din sec. al XlV-lea), Kiev, 1974, 255 p. (Paul Mihatl).................................................... 3 562 RACHET, GUY, Universul arheologiei, București, Edit. Meridiane, 1977, voi. I, 454 p., voi. II, 446 p. Traducerea de Radu Florescu și Gloria Ceacalopol. Prefață și note Radu Florescu IGheorqhe Ceaușescu) ......... 11 2118 www.dacoromanica.ro 11 INDEX ALFABETIC 2299 RADKOVA, RL'MEANA, Neofit Rilski i novobălgarskata kultura (Neofit de la Rila și cultura modernă bulgară), Sofia, 1975, Izd. Naukai izkustvo, 227 p, (Constantin Vclichi)......................................... 12 2275 REDEN, ARMGARD von, Landstăndische Vcrfassung und furstliches Regiment tn Sachsen-Lauenburg (1543—1689), Gottingen, 1974, 284 p. (Steltan Brezeanu) .................................................... 3 559 TANNENBAUM, EDWARD R., The Paseist Experlence. Italian Society and Cul- ture. 1922—1945, New York, London, Basic Books, Inc. Publishers, 1972, 357 p. (Nicolae Dascălu) ..................................... 2 370 WATSON, DAVID ROBIN, Gcorgcs Clemanceau. A political Biography, London, Eyre Methuen, 1974, 463 p. (Nicolae Dascălu) ................. 9 1758 WIESFLECKER, HERMAN, Kaiser Maximilian I. Das Reich, Osterreich und Europa an der Wende zur Neuzeit, Bând II, R. Oldenburg Verlag, Miinchen, 1975, 574 p. (Ștefana Simioncscu)............................ 10 1927 Z1MMERMANN, HARALD, Canossa 1077. Storia e Attualita, Arnaldo Formi Editorc, 1977, 210 p. + 3 schițe, +16 pl. (Adolf Armbruster). 12 2275 * * * Assimilation et rdsistance ă la culture grcco-romaine dans le monde ancien. Travaux du Vl-e Congrls International d’Etudes Classiques, Paris, Les Bellcs Lcttrcs, 1976, 551 p. (Gh. Ceaușescu) ................ 10 1928 * * * British Policy Towards Wartime Resistancc in Yougoslavia and Greece, edi- ted by Phyliss Auty and Richard Glogg, London, 'Ihe Macmillan Press Ltd, 1975, 308 p. (Nicolae Dascălu) .............................. 12 2261 * * * Colophons of Armentan Manuscripts 1301—1480. A source for Middle Eas- tern History, selectate, traduse și adnotate de Avcdis K. Sanjian, Har- vard, 1969, 459 p. (Vtrgil Ctoclltan) ................ 8 1574 * * * Der Kurftlrst von Mainz and dic Kreisasoziationen 1648—1746. Zur Ver- fassungsmâssigen Stellung der Reichskreise nach dem westfălischen Frteden, Wicsbadcn, 1975, 120 p. (Stelian Brezeanu).................... 3 561 * * * Macedonica, voi. XIV (1974), Thcssaloniki, VII + 475 p. Nestor Camariano 1 175 * * * Memorial de război, București, Edit. politică, 1976, 599 p. (Mihai Opri- fescu) .............................. 2 369 * » * » * » BULETIN BIBLIOGRAFIC (Gelu Apostol)................... 2 375 , * , BULETIN BIBLIOGRAFIC (Gelu Apostol) ............ 8 1579 |ANDREI OȚETEA) (1894-1977) ...................................... 5 991 |TRAIAN LUNGUl (1927-1977)........................................ 5 995 (CONSTANTIN C. GIURESCU| (1901 — 1977)........................... 11 2119 | PETRE CONSTANTINESCU-IAȘI | (1892-1977)........................ 12 2283 Index Alfabetic (Gelu Apostol)...................................................... 12 2287 Gelu Apostol www.dacoromanica.ro „REVISTA DE ISTORIE” publică tn prima parte studii, note șl comunicări, de nivel științific superior, din domeniul istoriei vechi, medii și contemporane a României și universale, in partea a doua a revistei de informare științifică suma- rul este complet cu rubricile: Probleme ale istoriografiei contemporane (Studii documentare), Viața științifică, Recenzii, Revista Revistelor, Însemnări, Buletin Bibliografic, la care se publică materiale privitoare la manifestări științifice din țară și străinătate și sint prezentate cele mai recente lucrări și reviste de spe- cialitate apărute In țară și peste hotare. NOTA CĂTRE AUTORI Autorii sint rugati să trimită studiile, notele șl comunicările, precum șl materialele ce se Încadrează tn celelalte rubrici, dactilografiate la două rinduri, in patru exemplare, trimiterile infrapaginale, fiind numerotate In continuare. De asemenea documentele vor fl dactilografiate, iar pentru celelalte limbi străine se va anexa traducerea. Ilustrațiile vor fl plasate la sfîrșitul textului. Numele autorului va fl precedat de inițială. Titlurile revistelor citate In bibliografie vor fl prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 30 de extrase. Responsabilitatea asupra conținutului materialelor revine In exclusivitate autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se restituie. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, B-dul Aviatorilor nr. 1, București. REVISTE PUBLICATE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SO CLI LISTE ROMÂNIA • REVISTA DE ISTORIE • REVUE ROUMAINE D'HISTOIRE • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE ȘI ARHEOLOGIE • DACIA. REVUE D'ARCHEOLOGIE ET D’HISTOIRE ANCIENNE • REVUE DES ETUDES SUD-EST-EUROPEENNES • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE CLUJ-NAPOCA • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE A. D. XE- NOPOL - IAȘI • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIA ARTEI - SERIA ARTA PLASTICĂ - SERIA TEATRU-MUZICA-CINEMATOGRAFIA • REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART - SERIE BEAUX-ARTS - SERIE THEĂTRE-MUSIQUE-CINEMA www.dacoromaiiica.ro LUCRĂRI APĂRUTE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUDLICII SOCIALISTE ROMÂNIA » * * Inscripțiile Dacici Honinne, voi. I, 1975, 285 p., 2 pi., 31 lei. MITREA BUCUR ș. a. (sub redacția), Studii și cercetări de numismatici, voi. VI, 1975, 308 p., 1 hartă, 40 lei. • * * Studii și materiale do Istorie medie, voi. VIII, 1975, 259 p. 2 pi., 28 lei. MIOC DAMASCHIN (sub redacția, Documenta Romaniae Hlstorlca B. Țara Românească, voi. XI, 1593—1600. Domnia lui Mlhai Viteazul, 1975, 747 p., 1 pl., 51 lei. MIOC DAMASCHIN (sub redacția), Documenta Romaniae Hlstorlca B, Țara Românească, voi. IU (1526—1535), 1975, 452 p„ 40 lei. , * , Mihal Viteazul. Culegere dc studii, 175, 280 p., 1 pl. 24 lei. , ♦ , Nouvelles ătudes d’hlstolrc, voi. 5, 1975, 275 p., 26 lei. NEAMȚU VASILE, La technique de la production cărculiăre en Valaciile et en Moldavie Jusqu'au XVIU-e slăcle, 1975, 271 p„ 12 lei. NICOLÂESCU-PLOPȘOR DARDU șl WOLSKI WANDA, Elemente de demografie și ritual funerar Ia populațiile vechi din România, 1975, 292 p., 1 pi., 23 lei. OLTEANU ȘTEFAN, Les Pays roumalns a 1‘ăpoquc de Mlelicl le Brave (L’Unlon de 1600) 1975, 159 p„ 13,50 lei. PIPPIDI D. M., Scythica Minora. Rcclierchcs sur Ies colonles grccqucs du llttoral roumaln de la Mer Noire, 1975, 314 p. XXXIV p., 38 lei. POTRA GEORGE, Documente privitoare la istoiia orașului București 1821 — 1348, 1975, 527 p., 43 lei. ȘANDRU D., Reforma agrară din 1921 in Rcmflnia. 1975, 360 p., 24,50 lei. CÎHODARU C., CAPROȘU I. șl Ș1MANSCHI I. (sub redacția), Documenta Romaniae Hlstorlca A. Moldova (1384—1448), voi. I, 1976, 607 p., 46 lei. NICOLAE STOICESCU, Vlad Tcpeș, 1976, 280 p., 20 lei. ION POPESCU-PUȚURI, ACAD. ANDREI OȚETEA (sub redacția) Documente privind marea răscoală a țăranilor din 1907, 573 p., 38 Ici. , ♦ , Independența României, 1977, 526 p., 39 lei. , * , Arta șl literatura in slujba Independența naționale, 1977, 238 p., 28 lei. IONEL GAL (coordonator), Independența României. Documente, voi. I, 1977, 120 p., 33 lei. ȘTEFAN PASCU ș.a., Documenta Romaniae Hlstorlca D. Relații Intre Țările Române, voi. I, (1222-1456), 1977, 527 p„ 39 lei. PETRE DIACONU, SILVIA BARASCHI, Păculul lui Soare. Așezarea medievală (secolele IV-XI), voi. II, 1977, 201 p. + XXVIII planșe, 36 lei. RM ISSN CO —3870 I. P. INlfOBMATIA o. 7031WWW 45 856 Lei 10