ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE Șl POLITICE A REPUBLICII I SOCIALISTE '■ ROMÂN I A DIN SUMAR: ? O POLITICĂ EXTERNĂ DINAMICĂ, ȘTIINȚIFIC FUNDAMENTATĂ, AFLATĂ ÎN SLUJBA INTERESELOR POPORULUI ROMÂN, A CAUZE NOBILE A PĂCII ȘI COLABORĂRII INTERNAȚIONALE KARL MARX DESPRE ROMÂNI. RESTITUIRI ȘI DATE NOI Cornelia Bodea SOLIDARITATEA MIȘCĂRII MUNCITOREȘTI DIN ROMÂNEA CU LUPTA ANTIFASCISTĂ A FORȚELOR DEMOCRATICE ȘIJPROGRESISTE DIN ALTE ȚĂRI (1933-1939) II Nicolae Jurca ÎNCHEIEREA ACORDULUI ROMĂNO-RUS DIN 18 SEPTEMBRIE/1 OCTOMBRIE 1914. ÎNSEMNĂTATEA ȘI CONSECINȚELE SALE -v Anastasie Iordachb CONSULTAȚII ÎN SPRIJINUL PARTICIPANȚILOR LA ÎNVĂȚĂMÎNTUL POLITICO-IDEOLOGIC DE PARTID FĂURIREA PARTIDULUI UNIC MARXIST-LENINIST AL CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA. DESFĂȘURAREA OPEREI DE CONSTRU- IRE A SOCIETĂȚIIfl SOCIALISTE. VICTORIA DEPLINĂ A SOCIALIS- MULUI ÎN ROMĂNIA1I CONGRESELE AL IX-LEA ȘI AL X-LEA ALE P.C.R. DOCUMENTAR l| II VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ | TOMUL 29 Ion Spâlățell- RECENZII ÎNSEMNĂRI *^1976 _ ~_ www.dacoromanica.ro EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA ACADEMIA DE ȘTIINȚE SOCIALE Șl POLITICE A REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA SECȚIA DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE COMITETUL DE REDACȚIE Vasile Maciu (redactor responsabil); Ion Apostol (redaetor res- ponsabil-adjunct), Nichita AdXniloaie; Ludovic Dem£ny; Gheorghe I. IonițX ; Vasile Liveanu ; Aurel Loghin ; Traian Lungu ; Damaschin Mioc ; Ștefan Olteanu ; Aron Petric, Ștefan ȘtefXnescu ; Pompiliu Teodor (membri). Prețul unui abonament este de 120 lei. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din Întreprinderi și instituții. Revistele se mai pot procura (direct sau prin poștă) și prin PUNCTUL DE DESFACERE AL EDITURII ACADEMIEI, Calea Victoriei nr. 125, sector 1. La revue „REVISTA DE ISTORIE" paralt 12 fois par an. Toutes les commandes extărieures potir les ouvrages parus aux Edi- tions de l’Acadimie de la R. S. de Roumanie seront adressăes ă ILEXIM — Service Export-Import Presse, Calea Griviței no. 64 — 66, P.O.B. 2001 telex 011226 Bucarest, Roumanie. En Roumanie vous pourrez vous abonner par les bureaux de poște ou chez votre facteur. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru sehimb, precum și orice corespondență, se vor trimite pe adresa Comitetului de redac- ție al revistei „REVISTA DE ISTORIE”. Apare de 12 ori pe an. Adresa redacției : nuicod ituau^ui. www.daaaromanicajo București, tel. 50.72.41. WRE TOM. 29, 1976, Nr. 1 SUMAR 0 politică externă dinamicăj științific fundamentată aflată In slujba intereselor poporului român, a cauzei nobile a păcii și colaborării internaționale ... 5 ★ CORNELIA BODEA, Karl Marx despre români. Restituiri și date noi .... 21 ★ INICOLAE JURCA, Solidaritatea mișcării muncitorești din România cu lupta anti- fascistă a forțelor democratice și progresiste din alte țări (1933 — 1939) ... 35 ★ ANASTASIE IORDACHE, încheierea acordului româno-rus din 18 septembrie/1 octom- brie 1914. însemnătatea și consecințele sale........................ 49 ALEXANDRU LIGOR, Aspecte demografice din principalele așezări urbane moldovene consemnate de călătorii străini In anii domniei lui Vasile Lupu..... 63 DOCUMENTAR PETRU RUSȘINDILAR, Contribuția maselor populare din județul Suceava la Întărirea unității de acțiune a clasei muncitoare și crearea partidului unic muncitoresc 93 VLADIMIR IIANGA, Argumentele juridice ale revendicărilor românești din Supplex Libellus Valachorum..................................................... 105 SERGIU IOSIPESCU, Pe marginea unor documente de la Gheorghe Ștefan, domnul Moldovei (1653-1658)............................................... 114 CONSULTAȚII IN SPRIJINUL PARTICIPANTILOR la Învățămîntul politico-ideologic de partid TEMA 7 ION SPĂLĂȚELU, Făurirea partidului unic marxist-leninist al clasei muncitoare din România. Desfășurarea operei de construire a societății socialiste. Victoria deplină a socialismului In România. Congresele al IX-lea și al X-lea ale P.C.R. 119 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ Colocviul științific „Românii și marea” (Sergiu Columbeanu); Congresul de arheologie slavă de la Bratislava (Ștefan Olleanu); Aspecte privitoare la participarea română la activitatea comisiei de problemă,.IstoriaMariiRevoluții Socialiste din Octombrie (Gh. J. Jonifă); Cronica............................................... 135 «•REVISTA DE ISTORIE”. Tom. 29.«. ty^fl^romamca.ro 2 RECENZII PETRE BĂRBULESCU, România la Societatea Națiunilor. Momente și semnificafii, București, Edit. politică, 1975, 442 p. (Nicolae Dascălu)................................ 143 JACQUES GODECHOT, Histoire del’Italie moderne, 1770-1870, Paris, Hachctte, 1972, 581 p. (Constantin Șerban)............................................................... 146 FRANfOIS CHÂTELET, La naissance de l’histoire. La formation de la pensee historienne en Grece, voi. I, II, Paris, Editions de Minuit, 1974, 4444-432 p. (Dan A. Lăzărescu) 150 Însemnări Istoria României — OLIMPIU MATICHESCU, Opinia publică internațională despre Dictatul de la Viena Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1975, 255 p. 4- 10 pl. (Traian Udrea); * * * România în primul război mondial. Contribuia bibliografice, București, Edit. militară, 1975, 355 p. (Valeriu Stan); NECULAI ȘANDRU, Vulturul Cantacuzin, București, Edit. Albatros, 1975, 149 p. 4- 16 pl. (Nicolae Stoicescu); Istoria Universală — Travaux et Recherches 1973/1, Centre de recherches Relations Internationales de l’Universitâ de Metz. Maisonneuve S. A., Metz, 1973 (Eliza Campus); ADOLF FLEURI, Geschichte der Berner Papiermilhlen. Eine Chronologie, Basel, 1975, 44 p. (Ludovic Deminy);, » * Polnoe sobranie russkih letopisej, tom. tridsat’ vtoroj, sub red. acad. B. A. Rybakov, Moskva, Edit. Nauka, 1975, 233 p. (Jân Sykora)................................................... 155 www.dacoromanica.ro REVISTA "ISTORIE TOM. 29, 1976, N° 1 SOMMAIRE Une politique ext£rieure dynamique, âtablie sur des bases scientifiques, mise au service des intirfits du peuple roumain, de la noble cause de la paix et de la collaboration internaționale....................................... 5 ¥ CORNELIA BODEA, Karl Marx et les Roumains. Restitutions et nouvelles donnăes 21 ¥ NICOLAE JURCA, La solidarii^ du mouvement ouvrier de Roumanie avec la lutte antifasciste des forces democratiques et progresistes d’autres pays (1933-1939) ...................................................... 35 ★ ANASTASIE IORDACHE, La conclusion de l'accord roumano-russe du 18 septembre/lBr octobre 1914. Importance et conscquences............................. 49 ★ ALEXANDRU LIGOR, Aspects dimographiques des principales localităs urbaines moldavcs consign^s par les voyageurs itrangers pendant le rfegne de Vasile Lupu 63 DOCUMENTAIRE PETRU RUSSINDILAR, L’apport des masses populaires du d^partement de Suceava au renforcement de l’uniti d’action de la classe ouvridre et la crtation du parti unique des ouvriers......................................................... 93 VLADIMIR HANGA, Les argumcnts juridiqucs des revendications roumaines de Sup- plex Libellus Valachorum............................................ 105 SERGIU IOSIPESCU, En margc de documents du regne de Gheorghe Ștefan, prince de Moldavie (1653 — 1658)........................................... 114 CONSULTATIONS A L’APPUI DES PARTICIPANTS A L’ENSEIGEMENT POLITIQUE ET IDEOLOGIQUE DE PARTI THEME 7 ION SPĂLĂȚELU, La crâation du parti unique marxiste-lininiste de la classe ouvriire de Roumanie. Le diroulcment de l’oeuvre d'^dification de la sociitâ socialiste. La victoire totale du socialisme en Roumanie. Les IXe et X® Congrds du Parti Communiste Roumain ................................................................... 119 LA VIE SCIENTIFIQUE Le colloque scicntifique „Les Roumains et la mer” (Sergiu Columbeanu); Le Congrfes d’archiologie slave de Bratislava (Ștefan Olteanu); Aspects concernant la parti- cipation roumaine & l’activiti de la commission de problfeme „L’histoire de la Grande Rfevolution Socialiste d’Octobre” (Gh. I. lonifă); Chronique................... 135 „revista DE istorie” Tom. 2e.-^W:aâtbromanica.ro 4 COMPTES RENDUS PETRE BĂRBULESCU, România la Societatea Națiunilor. Momente fi semnificatii (La Roumanie ă la Sociâtâ des Nations. Moments et significations), Bucarest, Editions politiques, 1975, 442 p. (Nicolae Dascălu).......................................................... 143 JACQUES GODECHOT, Histoire de l’Italie moderne, Paris, Hachelte, 581 p. (Constantin Șerbari)............................................................................................ 146 FRANQ01S CHÂTELET, La naissance de l’histoire. La formation de la pensee historienne en Grbce, voi. I—II, Paris, Editions de Minuit, 1974, 444 4- 432 p. (Dan A. Lăză- rescu)............................................................................................ 150 NOTES Histoire de la Roumanie — OLIMPIU MATICHESCU, Opinia publică internațio- nală despre Dictatul de la Viena (Le Diktat de Vienne et l’opinion publique internaționale), Cluj-Napoca, Editions Dacia, 1975,255 p. 4-10 pi. (Traian Udrea); « * , România in primul război mondial. Contribuia bibliografice (La Roumanie dans la premidre guerre mondiale. Contributionsbibliografiques), Bucarest, Editi- ons militaires, 1975, 355 p. ( Valeriu Stan) ; NECULAI ȘANDRU, Vulturul canta- cuzin, (L’aigle des Cantacuzfenes), Bucarest, Editions Albatros,1975, 149 p. 4-16 pl. (Nicolae Stoicescu); Histoire universelle— Travaux et Recherches 197311, Centre de recherches Relations Internationales de l’Universitâ de Metz. Alai- sonneuve S.A., Metz, 1973 (Eliza Campus) ; ADOLF FLEURI, Geschichte der Berner Papiermiihlen. Eine Chronologie, Basel, 1975, 44 p. (Ludovic Demtny); , * , Polnoe sobranie russkih letopisej, tom. tridsat’ vtoroj, păru par Ies soins de l’acad^micien B. A. Rybakov, Moskva, Editions Nauka, 1975, 233 p. (JânSykora).......................................................................... 155 www.dacoromanica.ro O POLITICĂ EXTERNĂ DINAMICĂ, ȘTIINȚIFIC FUNDAMENTATĂ, AFLATĂ ÎN SLUJBA INTERESELOR POPORULUI ROMÂN, A CAUZEI NOBILE A PĂCII Șl COLABORĂRII INTERNAȚIONALE ,,7n lumea de astăzi, în care se afirmă tot mai viguros dorința popoarelor de a trăi libere, în care pe arena mondială se manifestă cu putere noi state independente, problema autonomiei și neatîrnării fiecărei națiuni, a dreptului suveran al fiecărui popor de a fi stăpîn în propria țară constituie o legitate obiectivă a însăși dezvoltării social-istorice. De respectarea acestui deziderat și realizarea acestui obiectiv depinde însăși posibilitatea promovării unei politici noi în viața internațională”. NICOLAE CEAUȘESCU Recenta sesiune a Marii Adunări Naționale a constituit, fără îndo- ială un eveniment de o deosebită însemnătate și cu adînci semnificații în viața politică a țării. Încununînd un cincinal caracterizat prin mari realizări și succese, forul suprem al puterii de stat a dezbătut și apro- bat în unanimitate politica externă și activitatea internațională a parti- dului și a statului nostru în răstimpul care s-a scurs de la al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român. Lucrările sale, urmărite cu viu interes și deosebită satisfacție de către întregul popor român, au stîrnit totodată un larg și justificat ecou în rîndul opiniei publice mondiale, în cele mai largi cercuri politice internaționale. Ceea ce conferă însă o înaltă semnificație recentei sesiuni a Marii Adunări Naționale este în primul rînd remarcabila expunere a președin- telui Republicii, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Documentul, de o inestimabi- lă însemnătate teoretică și practică, reprezintă o analiză amplă și clar- văzătoare a marilor schimbări petrecute pe arena internațională, în lu- mina cărora sînt trasate cu hotărîre liniile directoare și principiile funda- mentale care vor călăuzi activitatea externă a partidului și a statului, definind, în același timp, poziția țării noastre față de toate problemele care frămîntă lumea contemporană. Aprobînd în umanimitate aprecierile și concluziile cuprinse în expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu — care corespund pe deplin orientărilor Congresului al Xl-lea — Marea Adu- nare Națională, exprimînd voința și năzuințele întregului popor, a hotă- rît ca acestea să stea la temelia întregii activități viitoare pe care România o va desfășura pe plan internațional. Punînd în relief legătura dialectică indisolubilă care există între politica internă și cea internațională a României socialiste, această ex- www^dacoromamca.ro 6 POLITIOA EXTERNA ÎN SLUUSA. POPOitULiUI ROMAN 2 punere animată de un înalt spirit realist și creator confirmă în mod strălucit neobosita activitate a tovarășului Nicolae Ceaușescu, rolul său de prim ordin în procesul de elaborare și traducere în viață a activi- tății externe a statului, activitate care a asigurat țării și președintelui său un loc înalt în conștiința popoarelor lumii. * Analizînd profundele transformări care au avut loc în dezvoltarea social-politică a lumii, avîntul înregistrat de forțele revoluționare, pro- gresiste și democi atice în cadrul luptei pentru promovarea unei politici noi în viața internațională, documentul relevă faptul deosebit de sem- nificativ că întreaga desfășurare a evenimentelor a dovedit o dată în plus justețea deplină a aprecierilor și concluziilor Congresului al Xl-lea al P.C.R. în acest răstimp, raportul mondial de forțe a cunoscut modificări adînci, înregistrîndu-se transformări revoluționare, naționale și sociale deosebit de ample. Succesele pe care statele socialiste le-au repurtat în efor- tul de dezvoltare social-economică au făcut să se accentueze influența socialismului asupra dezvoltării lumii contemporane, asigurînd tutu- ror statelor socialiste un rol important în cadrul acestor modificări adînci ale raportului de forțe pe plan mondial, A sporit în același timp și influența pe arena internațională a statelor care și-au cucerit recent independența, a statelor care au pășit cu hotărîre pe calea dezvoltării economice și sociale libere, afirmîndu-și dreptul de a-și hotărî destinele la adăpost de orice fel de imixtiune, de a dispune în interes propriu de bogățiile naționale împotriva vechilor practici ale imperialismului și neocolonialismului. Victoriile istorice ale popoarelor vietnamez, cam- bogian și laoțian au demonstrat o dată mai mult invincibilitatea popoa- relor care luptă cu toate forțele împotriva intervenției și dominației străine. Avîntul mișcării de eliberare națională a înscris noi state în rîn- dul țărilor independente, dovedind că dominația colonială aparține tre- cutului, că ceasul lichidării sale definitive e foarte aproape. In întreaga lume s-a intensificat lupta forțelor revoluționare, progresiste și democra- tice, sub semnul întăririi unității lor pentru afirmarea tot mai deplină a noii politici, de egalitate, colaborare și pace. Forțe din ce în ce mai largi, organizații din ce în ce mai numeroase vin să se alăture efor- tului de eliminare a politicii dominației, forței și dictatului pentru pro- movarea unui spirit politic nou, întemeiat pe egalitate, încredere și respect între popoare, indiferent de concepții politice, filozofice și reli- gioase. în același timp, lumea capitalistă a cunoscut și ea mari schimbări mai ales în ceea ce privește relațiile dintre statele dezvoltate ale acesteia. Este vizibilă o anume regrupai e de forțe ca dealtfel și tendința unora dintre aceste state de a-și promova exclusiv piopria lor politică internă și internațională. Se profilează constituirea unor noi grupări de țări legate de interese politice și economice comune. în strînsă dependență de aceste fenomene se adîncesc continuu contradicțiile economice, sociale, naționale și politice. Sînt confirmate astfel tezele Congresului al Xl-lea în legătură cu noua fază de criză a sistemului capitalist, care, afectînd toate domeniile de activitate și ascuțind contradicțiile, grăbește cursul legic al înnoirilor și a'e caracterului reia- 3 POLITICA EXTERNA ÎN SLUJBA PCKPORUUUI ROMAN 7 țiilor internaționale. Actuala criză economică ce a afectat într-o măsură mai mare sau mai mică toate statele demonstrează de asemenea justețea tezei potrivit căreia vechile raporturi interne și internaționale create de societatea capitalistă, de politica imperialistă, nu mai corespund sta- diului actual de dezvoltare a societății, nu mai pot oferi soluții corespun- zătoare problemelor complexe care preocupă popoarele, întreaga omenire contemporană. Constituind un autentic model de analiză marxistă și răsfrîngînd o lumină generoasă asupra întregii concepții de politică internă și externă românească, următorul pasaj al documentului, cu certă vocație filozofică și în același timp cu imensă implicație în practică, constituie o teză de bază a activității internaționale a țării noastre afirmînd, într-un continuu efort de edificare a unei lumi a dreptății și egalității, interdependența care există între eliberarea de exploatare înlăuntrul statului, între cetă- țeni, și în afara lui, între popoare : „așa cum pe plan național relațiile de inegalitate și exploatare generate de societatea împărțită în clase antagoniste trebuie să fie lichidate în mod inevitabil, tot astfel și în viața internațională este inevitabilă înlăturarea vechilor raporturi de dominație și asuprire și înlocuirea lor cu raporturi întemeiate pe echitate, pe drep- tul fiecărui popor de a fi deplin stăpîn pe destinele sale, de a-și făuri viața așa cum dorește, de a colabora în pace și înțelegere cu celelalte state și popoare”. Subliniindu-se că în raportul de forțe existent pe plan mondial ca urmare a proceselor și fenomenelor social-politice ale lumii contempo- rane, ca ui mare a luptei popoarelor s-au produs importante mutații, în cuvîntare se atrage atenția asupra faptului că actualul curs spre destin- dere și colaborare este totuși încă fragil, existînd forțe capabile să pună în primejdie pacea și securitatea întregii omeniri. Întrucît împărțirea lumii în state cu orînduiri sociale diferite — fapt care constituie una din trăsăturile fundamentale ale epocii noastre — va dăinui încă mult timp, se impune cu necesitate ca abordarea tuturor marilor probleme ale con- temporaneității să se facă în spiritul coexistenței pașnice și cu parti- ciparea activă a tuturor statelor, asigurîndu-se în același timp dreptul fiecărui popor de a-și alege calea dezvoltării corespunzător propriilor interese și la adăpost de orice amestec dinafară. De asemenea, în rezol- varea acelor probleme caie încă mai fac dificile raporturile între unele state, moștenire tragică a unui trecut de violență și exploatare, tre- buie să se procedeze cu deplină responsabilitate, recurgîndu-se la calea tratativelor, a discuțiilor politice, pe baza respectării dreptului la auto- determinare al fiecărei națiuni, a respectării libertății și independenței fiecărui popor. Orice altfel de abordare a lucrurilor, întrebuințarea forței și a amenințării cu forța nu pot oferi soluții viabile, ba mai mult, pun în primejdie securitatea și pacea tuturor popoarelor. „.. . se impune mai mult ca oricînd — se arată în cuvîntare — intensificarea eforturilor pentru întărirea unității tuturor forțelor progresiste, democratice, antiimperia- liste, mobilizarea energiei tuturor popoarelor în lupta pentru promovarea unei politici noi în viața internațională, pentru consolidarea și dez- voltarea cursului spre Pentru soluționarea pe 8 POLITICA EXTERNA IN SLUJBA POPORIUUUI ROMAN 4 calea pașnică a tratativelor, a litigiilor dintre state, a tuturor marilor probleme de care depind pacea și progresul omenirii contemporane.” în continuare, caracterizînd politica externă a țării noastre ca o politică de colaborare cu toate statele, de participare activă la soluționarea problemelor complexe ale lumii contemporane, la întreaga viață inter- națională, cuvîntarea secretarului general al P.C.R., președintele României socialiste, tovarășul Nicolae Ceaușescu, reliefează activitatea internațio- nală a statului în perioada care s-a scurs de la Congresul al Xl-lea. întreținând relații diplomatice și consulare cu 126 de state și relații eco- nomice cu peste 130 de țări, România socialistă duce o politică externă activă, în deplină concordanță cu aspirațiile poporului român, cu cauza păcii și progresului în lume. Numeroasele contacte și schimburi de vizite, la nivel de șefi de state și la nivel guvernamental, s-au concretizat prin adoptarea unor importante documente politice de o deosebită valoare atît pe planul relațiilor bilaterale cît și în ceea ce privește îmbunătă- țirea climatului politic general. An de an, România și-a intensificat rela- țiile sale de colaborare și cooperare economică contribuind astfel la întărirea cursului de destindere și conlucrate, la întărirea păcii și securi- tății în lume. Este deosebit de concludent că în 1975, în comparație cu 1970, volumul total al schimburilor economice înregistrează o creștere de 226%. România a acordat o atenție de prim ordin în întreaga sa activitate externă dezvoltării relațiilor sale de prietenie, colaborare multilaterală și solidaritate cu țările socialiste, în spiritul egalității, avantajului reciproc și întrajutorării tovărășești. E semnificativ, în acest sens că din volu- mul global al comerțului său exterior 44 % se realizează cu țările socialiste. Membră a C.A.E.R., țara noastră contribuie activ la realizarea obiec- tivelor „Programului complex”, pronunțîndu-se totodată pentru îmbună- tățirea activității organizației astfel încît aceasta să poată contribui cît mai eficient la dezvoltai ea rapidă și armonioasă a fiecărei țăii membre, la procesul de egalizare a nivelurilor de dezvoltare a țărilor participante. Colaborarea în cadrul C.A.E.R. pornește de la necesitatea sporirii rolului planului național unic. România dezvoltă de asemenea largi relații de cooperare cu celelalte state socialiste care nu sînt membre ale organizației, considerînd că întărirea fiecărei țări socialiste în parte înseamnă implicit o întărire a influenței cauzei socialismului în lume. Deși România militează consecvent pentru a se pune capăt exis- tenței blocurilor militare, care constituie un anacronism incompatibil cu noul curs spre destindere și colaborare, ținînd seama de faptul că împre- jurările internaționale rămîn complicate, ea se preocupă constant de întărirea capacității de luptă a armatei sale naționale. Colaborarea armatei sale cu armatele țărilor participante la Tratatul de la Varșovia va continua și după desființarea blocurilor militare în vederea apărării independenței și suveranității popoarelor respective, a apărării cauzei socialismului. în același timp, țara noastră dezvoltă relațiile de prietenie și colaborare cu armatele tuturor țărilor socialiste, cu armatele altor state prietene care se pronunță pentru respectarea drep- tului fiecărui popor 5 POtLITWCA EXTHRNA IN SLUJBA POPiOfft’ULIUI ROMÂN 9 Ca și în trecut, România acționează neobosit în direcția depășirii divergențelor existente, pentru refacerea și întărirea unității și solida- rității țărilor socialiste, lucru de mare însemnătate pentru cauza socialis- mului în lume. Ea însăși țară în curs de dezvoltare, România socialistă își întărește continuu relațiile sale pe multiple planuri cu țările care au pășit recent pe calea dezvoltării libere, legată fiind de acestea prin aspirații și obiec- tive politice comune. Preocupată îndeaproape de găsirea celor mai potri- vite căi și mijloace de colaborare cu statele în curs de dezvoltare, cu statele nealiniate, care, în majoritate sînt țări în curs de dezvoltare, România a participat cu deosebit interes la conferința ministerială a țări- lor nealiniate de la Lima, intenționînd ca și în viitor să întărească rela- țiile sale cu acestea. Adîncirea și perfecționarea acestor relații se înscrie armonios în politica externă a țării noastre — țară socialistă și totodată țară în curs de dezvoltare — de întărire a solidarității cu toate forțele progresiste, cu toate statele, în scopul depășirii politicii de blocuri și pentru realizarea destinderii și securității internaționale. Acordînd o atenție susținută relațiilor cu statele africane, ca țară care a sprijinit și sprijină eforturile popoarelor de a se elibera de sub jugul colonia- lismului, România privește cu îngrijorare evoluția evenimentelor din Angola, pronunțîndu-se cu fermitate pentru încetarea oricărei intervenții străine în această țară, astfel ca poporul angolez să-și poată hotărî singur destinele. Se dezvoltă continuu relațiile țării noastre cu statele și națiunile din Asia. Poporul român a salutat cu bucurie victoriile istorice ale popoa- relor vietnamez, laoțian și cambogian, a căror luptă a sprijinit-o. Tot- odată, România sprijină propunerile constructive ale R. P. D. Coreene de reunificare pașnică și democratică a poporului coreean. S-au extins și s-au întărit de asemenea legăturile de solidaritate și cooperare în cele mai largi domenii cu popoarele Americii Latine de care România este legată prin afinitate deorigine, limbă și cultură, prin obiecti- vele și năzuințele comune de afirmare a dreptului fiecărui popor de a fi stăpîn pe bogățiile propiii și de instaurarea în viața internațională a unei politici noi, de dezvoltare economică liberă. Totodată, România a dezvoltat raporturile sale economice, tehnico- științifice și în alte domenii cu țările capitaliste dezvoltate. Din 1970 pînă în 1975, volumul total al schimburilor sale economice cu aceste țări a crescut cu 232%, astfel îneît, în prezent ponderea comerțului cu țările capitaliste dezvoltate este de peste 30% din totalul comerțului exterior. Dezvoltînd în continuare relațiile sale cu aceste țări pe baza principiiloi coexistenței pașnice, România pornește de la necesitatea participării tot mai active, la diviziunea internațională a muncii în scopul promovării unei politici de colaborare între toate popoarele lumii. La baza relațiilor sale internaționale cu celelalte state România așază ferm principiile deplinei egalități în drepturi, respectării indepen- denței și suveranității naționale, neamestecului în treburile interne și avantajului reciproc, ale renunțării la folosirea forței și la amenințarea cu forța, principii penru a căror deplină consacrare în viața internațio- nală ea a militat și militează încă neobosit. Este necesar însă ca toate statele să respecte neabătut aceste principii, dreptul suveran al fiecărui www.dacoromanica.ro 10 POLITIDA EXTERNA 1N SLUJBA POPORULUI ROMAN 6 popor de a fi stăpîn în propria țară constituind o legitate obiectivă a dez- voltării social-politice. în acest sens, în cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu se subliniază: „Trebuie să se pornească în toate împrejură- rile de la adevărul că principiul suveranității este universal valabil și același pentru toate statele, indiferent de mărimea sau de orînduirea lor socială, că el nu poate fi conceput decît într-un singur sens și în nici un caz nu poate fi aplicat sau interpretat în mod diferit față de o țară sau alta. Noi considerăm că țărilor socialiste le revine o înaltă răs- pundere istorică în lupta pentru promovarea acestor principii în viața internațională, în realizarea, atît între ele, cît și pe plan mondial, a unor raporturi noi, de tip superior, de deplină egalitate în drepturi, care să concretizeze în mod strălucit principiile avansate ale dreptului interna- țional, să ofere tuturor popoarelor un model și o perspectivă luminoasă pentru evoluția viitoare a colaborării libere și egale dintre ele”. ★ Desfășurarea și încheierea cu succes a Conferinței general-europene pentru securitate și cooperare constituie, fără îndoială, un eveniment de însemnătate cu adevărat istorică, dominînd întreaga viață politică a Europei și chiar a lumii întregi. Importanța sa este deosebită atît prin profundele sale implicații asupra evoluției politice mondiale cît și prin semnificația ei specială, căci, după cum se știe, pentru prima oară în îndelungata și zbuciumata istorie a continentului nostru un număr atît de mare de state s-au întrunit spre a dezbate și a adopta într-un spirit cu totul nou, democratic, documente de asemenea însemnătate pentru desti- nul popoarelor Europei și ale lumii întregi. După cum se știe, țării noastre îi revine meritul de a fi contribuit din plin la imprimarea acestui spirit cu adevărat nou în toate fazele conferinței. Astfel, este bine cunoscut rolul său în elaborarea și adoptarea regulilor de procedură care au deter- minat în cea mai mare măsură caracterul democratic al lucrărilor Conferinței general-europene pentru securitate și colaborare. Semnarea la Helsinki a actului final demonstrează cu putere că atunci cînd există în mod real dorința de a conlucra, atunci cînd se pornește de la deplina egalitate în drepturi și respect reciproc se poate ajunge la soluții via- bile care să țină seamă de interesele tuturor popoarelor. Totodată, docu- mentele de la Helsinki au deschis o etapă nouă în evoluția istorică, aplicarea lor creînd premisa stabilirii unor relații noi între statele euro- pene, contribuind la crearea unui climat de pace, colaborare și securi- tate cu influență pozitivă pentru viața politică a lumii întregi. Este esențial — se subliniază în Cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu — ca prevederile « Actului final » să fie integral aplicate, acesta avînd un evident caracter unitar. De asemenea, pornindu-se de la înțelegerile adoptate de comun acord la Helsinki, folosindu-se cadrul și metodele democratice ale Conferinței se pot găsi soluții corespunzătoare tuturor problemelor încă nerezolvate care există în Europa. Un exemplu eloc- vent în acest sens îl oferă rezolvarea definitivă de către Iugoslavia și Italia a chestiunii granițelor dintre ele. în același timp însă nu se poate vorbi de o securitate reală pe continent atîta timp cît în Europa se află cea mai puternică concentrare de trupe și armament, inclusiv nuclear, www.dacoromanica.ro 7 POiLITICA EXTERNA ÎN SLUJBA PCHPORUL/UI 'ROMAN 11 din cîte a cunoscut vreodată istoria, atîta timp cît cursa înarmărilor nu contenește iar la peste 30 de ani de la încheierea războiului continuă să existe trupe și baze străine pe teritoriul altor state și blocuri militare opuse. Iată de ce, potrivit concepției României, în prezent atenția tuturor statelor trebuie îndreptată în primul rînd asupra dezangajării militare și dezarmării în Europa. Ținînd seamă de faptul că negocierile de la Viena pentru reducerea trupelor și armamentelor în Europa Centrală se află de mai multă vreme în impas, țara noastră consideră că pentru a depăși stadiul actual al lucrurilor și pentru a se realiza un progres real se impune în mod necesar participarea directă și efectivă a tuturor statelor în scopul găsirii unor soluții concrete și efective care să fie în concordanță cu interesele fiecărui stat de pe continent, cu cauza secu- rității și păcii în Europa și în lume. „Realizarea securității europene — se arată în Cuvîntarea tovarășului Nicolae Ceaușescu — necesită con- tinuarea unor contacte strînse și dezbateri aprofundate, cu participarea tuturor statelor, într-un cadru organizat și democratic, atît pentru adop- tarea măsurilor preconizate la Helsinki, cît și pentru abordarea și solu- ționarea a noi probleme. In această direcție România este hotărîtă să acționeze cu toată consecvența, atît pe plan bilateral cît și multilateral”. în cadrul preocupărilor sale generale de politică externă Româ- nia a acordat și acordă o atenție deosebită situației din Balcani. Con- siderînd că în această regiune există condiții propice pentru intensificarea dezvoltării raporturilor bilaterale și multilaterale, țara noastră primește cu bucurie orice propunere constructivă îndreptată în acest sens, așa cum este de pildă propunerea Greciei de a se organiza o reuniune eco- nomică la nivel ministerial. Intensificarea activității organismelor și organizațiilor de colaborare interbalcanică, crearea altora noi ar contribui din plin la întărirea încrederii și cooperării între statele acestei zone constituind un pas important pe calea transformării Balcanilor într-o zonă a păcii și colaborării, lipsită de arme nucleare, contribuind în același timp la întărirea destinderii și securității în Europa și în lume. Tot în direcția întăririi securității europene România se pronunță și acționează pentru soluționarea conflictului din Cipru, pe baza res- pectării independenței și integrității acestui stat, a asigurării con- viețuirii pașnice între cele două comunități, pentru îmbunătățirea ra- porturilor dintre statele acestei zone. Securitatea europeană se află în strînsă legătură cu situația din regiunea Mediteranei și a Ori- entului Mijlociu, regiuni care se influențează și se condiționează în mod reciproc. Pornind de la poziția sa profund principială, afirmată în atîtea rînduri, România se pronunță și militează pentru stingerea foca- relor de război, a surselor de încordare și neliniște care există în această parte a lumii. întemeindu-se pe adevărul de netăgăduit că un popor nu poate fi cu adevărat liber atîta timp cît nu recunoaște și respectă libertatea altui popor, țara noastră consideră că : „trebuie să se ajungă la retragerea trupelor izraeliene din teritoriile arabe ocupate în urma războiului din 1967, la soluționarea problemei poporului palestinean în conformitate cu interesele și aspirațiile sale legitime — inclusiv de a-și constitui un stat propriu independent — la asigurarea independenței și suveranității tuturor statelor din zonă”. www.dacaromaiiica.ro 12 POLITICA EXTERNA IN SLUJBA POPORULUI ROMAN 8 Este evident însă că numai calea politică poate oferi soluția cores- punzătoare, intensificîndu-se eforturile în cadrul O.N.U., recurgîndu-se la orice alt fel de formule de această natură, cum ar fi, spre exemplu, Conferința de la Geneva care trebuie să se desfășoare cu participarea tuturor părților interesate, inclusiv Organizația pentru eliberarea Pales- tinei. Considerînd că evoluția situației din Liban oferă de asemenea motive întemeiate de îngrijorare, țara noastră se pronunță pentru rezolvarea problemelor din această țară de către singur poporul libanez, fără nici un amestec din afară, în spiritul deplinului respect al independenței și suveranității acestui stat. Pornind de la indivizibilitatea păcii, conștientă de interdependența existentă între toate regiunile lumii, România mili- tează neobosit pentru stingerea tuturor focarelor de încordare, pentru repudierea definitivă a forței din relațiile interstatale, pentru soluționarea pașnică a problemelor încă nerezolvate, convinsă fiind că aceasta este singura cale posibilă de construire a unei păci durabile. ★ Una din problemele fundamentale ale epocii noastre, căreia partidul și statul nostru i-au acordat o atenție specială o constituie lichidarea subdezvoltării și făurirea unei noi ordini economice internaționale, dezi- derate indispensabile de care depind în mod nemijlocit destinderea, pacea și colaborarea internațională. Faptul că 2/3 din omenire se află în stare de subdezvoltare sau se găsește pe drumul dezvoltării, trista realitate a împărțirii lumii în țări bogate și țări sărace sînt rezultatul unei întregi evoluții istorice, caracterizate prin relații de tip imperialist și colonia- list, al unui trecut bazat pe dominație și exploatare. Perpetuarea acestei grave situații contravine mersului înainte al societății, repercutîndu-se asupra întregii evoluții economico-sociale și punînd în primejdie cauza păcii, progresul și civilizația tuturor popoarelor. Pentru salvgardarea inte- reselor umanității se impune deci în mod imperios înlocuirea vechiului tip de relații interstatale, călăuzite de inegalitate și inechitate, printr-o nouă ordine economică și politică internațională, corespunzător actualului stadiu de dezvoltare al lumii, corespunzător legilor evoluției social- istorice. Ca țară socialistă și în același timp ca stat în curs de dezvoltare, România a militat și militează ferm pentru traducerea in viață a aces- tui deziderat major al contemporaneității. Sînt unanim recunoscute astăzi rolul deosebit al președintelui Nicolae Ceaușescu în fundamentarea teo- retică a acestei generoase idei, efortul depus pentru aplicarea neîntîr- ziată a ei în practică, în interesul cauzei păcii, al progresului tuturor popoarelor. Toate acestea au făcut ca România socialistă și președintele ei să se impună în conștiința umanității ca veritabili campioni ai luptei pentru o nouă ordine internațională, pentru o lume mai bună și mai dreaptă. Întreaga concepție a țării noastre în această problemă, bazată pe o cunoaștere profundă, pe o analiză științifică a evoluției omenirii con- temporane a fost recent dezvoltată în documentul prezentat celei de a VH-a sesiuni extraordinare a Adunării Generale a O.N.U., intitulat „Poziția României cu privire la instaurarea noii ordini economice inter- naționale”. Remarcabil prin clarviziunea și spiritul său științific, docu- www.dacoromanica.ro 9 POLITICA. EXTERNA IN SLUJBA POtPOtRTJLIUT ROMAN 13 meatul cuprinde un mănunchi de propuneri concrete, de măsuri practice și eficiente. Expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu la Marea Adunare Națională constituie o nouă și strălucită afirmare a tezelor esențiale cu privire la noua ordine economică internațională. Potrivit concepției țării noastre, instaurarea unei noi ordini înseamnă în primul rînd repudierea hotărîtă a politicii de inegalitate, dominație și asuprire a popoarelor, lichidarea definitivă a imperialismului, colonia- lismului și neocolonialismului, înlocui acestorainstaurîndu-se între state relații de tip nou, bazate pe deplina egalitate în drepturi, respectarea suve- ranității fiecărui popor asupra bogățiilor naționale și a dreptului de a-și alege calea dezvoltării economice sociale fără nici un amestec din afară. în vederea înfăptuirii acestui deziderat major al zilelor noastre, trebuie acționat de asemenea în direcția eliminării decalajelor dintre state, pentru apropierea relativă a nivelurilor de dezvoltare economico- socială a tuturor țărilor. Această misiune revine în primul rînd țărilor subdezvoltate înseși care vor trebui să-și dezvolte armonios toate sec- toarele economice, valorificînd la nivel superior resursele de materii prime, forța de muncă, acordînd o atenție corespunzătoare calificării cadrelor și alocînd pentru dezvoltare o parte însemnată a venitului național. Se impune totodată lărgirea colaborării internaționale, în spiritul echității, al avantajului reciproc și sprijinului mutual. De asemenea, întrucît majo- ritatea țărilor bogate și-au întemeiat dezvoltarea pe exploatarea fostelor lor colonii, azi țări subdezvoltate, este firesc și echitabil ca ele să con- tribuie substanțial, în diferite forme, la efortul de lichidare al decalajului existent. Alt imperativ al noii ordini economice internaționale îl constituie soluționarea judicioasă a problemei materiilor prime și energiei, pornin- du-se de la necesitatea respectării suveranității fiecărui popor asupra bogățiilor sale naturale, și, în același timp, de la satisfacerea necesităților de materii prime ale tuturor statelor, în vederea asigurării dezvoltării social-economice a acestora. Se impune totodată stabilirea unui raport just între prețurile materiilor prime și prețurile produselor industriali- zate, între acestea din urmă și prețurile produselor agricole. O atenție deosebită în cadrul eforturilor pentru instaurarea noii ordini internațio- nale trebuie acordată urgentei soluționări a crizei alimentare mondiale prin amplificarea producției agricole în toate țările lumii, în special în acelea aflate în curs de dezvoltare. De asemenea, toate statele trebuie să poată beneficia de cuceririle științei și tehnicii moderne, asigurîndu-se sprijinirea eforturilor țărilor mai puțin avansate pentru dezvoltarea unei baze proprii de cercetare, asigurîndu-se accesul lor liber la cele mai avansate cuceriri ale cunoașterii umane. în înfăptuirea tuturor acestor obiective Eomânia consideră că un rol important trebuie să revină Orga- nizației Națiunilor Unite, care nu cu mult timp în urmă a consacrat o sesiune specială problemelor subdezvoltării, și instaurării unei noi ordini economice internaționale. în acest sens, ca în cadiul forului mondial să se intensifice eforturile în vederea elaborării unor principii și a depistării unor căi adecvate de acțiune practică, fie prin mijlocirea unui organism deja existent, fie prin constituirea unuia special, care după o anumită perioadă de timp să poată prezenta un program concret de acțiune. Ca www.dacoromanica.ro 14 POUTIOA EXTERNA IN SLUJBA POPOrttJLBI ROMAN 10 și în trecut, România va depune toate eforturile pentru ca această pro- blemă de importanță crucială pentru viitorul omenirii să fie rezolvată, asigurîndu-se dezvoltarea independentă a fiecărei națiuni, pe calea pro- gresului și a bunăstării. Una din problemele cele mai grave ale situației internaționale actuale, care trebuie să stea permanent în atenția guvernelor, a popoarelor este fără îndoială înfăptuirea dezarmării generale și în primul rînd a dezarmării nucleare. An de an, în ciuda îndelungatelor discuții, în ciuda numeroaselor rezoluții adoptate cu privire la această chestiune cursa înarmărilor a continuat într-un ritm din ce în ce mai alert, atingînd proporții fără precedent. într-o măsură sau alta, fiecare popor resimte astăzi efectul dureros al acestei curse a înarmărilor, cheltuielile militare devenind o povară din ce în ce mai greu de suportat, uriașe fonduri materiale, un impresionant potențial științific și de cercetare fiind destinat unui scop eminamente distructiv. De asemenea, crește numărul statelor posesoare de armament nuclear, sporind în consecință și primejdia izbucnirii unui război nimicitor, de natură să pună sub semnul îndoielii însăși existența omului ca specie. Cursa înarmărilor, pe lîngă faptul că are repercusiuni dintre cele mai negative asupra situației economice și sociale generale, alimentează totodată politica de forță și dictat, stimulînd permanent tendința de imixtiune în treburile interne ale altor popoare, creînd un climat de încordare și neîncredere. în același timp, toate acestea consti- tuie un obstacol considerabil în calea cooperării și a eforturilor pentru li- chidarea subdezvoltării. Iată de ce România a militat și militează cu hotărîre pentru sporirea eforturilor menite să scoată din impas negocie- rile privitoare la această gravă problemă, pronunțîndu-se pentru înfăp- tuirea neîntîrziată a dezarmării generale și totale, în primul rînd a dezar- mării nucleare. Este binecunoscut în acest sens, documentul pe care țara noastră l-a prezentat la ultima sesiune a Adunării Generale O.N.U., document cuprinzînd un număr de propuneri deosebit de clare și con- crete, a căror traducere în viață ar deschide calea realizării acestui deziderat major al omenirii contemporane. Potrivit concepției României, un prim pas în această direcție este încetarea achiziționării, producerii și perfecționării armamentelor, îndeosebi a celor nucleare. Acest scop ar fi atins prin înghețarea bugetelor militare, iar apoi prin reducerea lor, procedîndu-se întîi cu bugetele statelor puternic înarmate. Pentru început se impune o diminuare cu 10 % a bugetelor militare ale tuturor statelor, luîndu-se ca bază anul 1973, jumătate din economiile realizate în acest fel putînd fi destinate unui fond special al O.N.U., afectat scopului, cu adevărat constructiv, al sprijinului eforturilor statelor rămase în urmă în ce privește dezvoltarea economică. O atenție prioritară trebuie acordată dezarmării nucleare, impunîndu-se pentru aceasta adoptarea unor măsuri neîntîrziate pentru stoparea procesului de producere al armelor de acest gen, trecîndu-se apoi la lichidarea stocurilor existente, la scoaterea în afara legii a tuturor armelor atomice. în conjunctura actuală ar fi deosebit de utilă asumarea, de către toate statele posesoare, a angajamentului solemn de a nu utiliza asemenea arme, prevăzîndu-se totodată interzicerea amplasării de noi arme nucleare www.dacaromamca.ro 11 POLITICA EXTERNA ÎN SLUJBA POPORULUI ROMAN 15 și retragerea acelora existente pe teritoriul altor țări, încetarea experi- mentării, producerii și perfecționării armelor atomice și a mijloacelor de transportare la țintă, oprirea producției de materiale fisionabile cu desti- nație militară și utilizarea în scopuri exclusiv pașnice a potențialului nuclear existent. Aplicarea acestor angajamente ar trebui să fie efectuată sub controlul atît al statelor care posedă armament atomic cît și celor- lalte state interesate. Un loc important în cadrul măsurilor de dezangajare militară și dezarmare trebuie să-l aibă, potrivit concepției țării noastre, crearea zo- nelor de pace, lipsite de arme nucleare, statele posesoare de armament atomic urmînd a se angaja să respecte statutul de zonă denuclearizată. Considerînd că și măsurile parțiale de dezangajare nucleară sînt binevenite, Bomânia se pronunță pentru lichidarea bazelor militare aflate pe terito- riile altor state ; retragerea tuturor trupelor în limitele frontierelor națio- nale ; reducerea treptată a efectivelor armatelor naționale, renunțarea la efectuarea de manevre militare în apropierea granițelor sau pe teritorii străine, etc. De asemenea, lichidarea concomitentă a N.A.T.O. și a Tratatului de la Varșovia devine din ce în ce mai actuală. Țara noastră consideră că a sosit timpul perfectării unui tratat de dezarmare generală și totală sub control internațional, statele urmînd să poată participa la negocierea și elaborarea lui, astfel încît el să oglindeasă voința și interesele tuturor popoarelor. Hotărîtă fiind să participe activ la orice fel de reuniuni internațio- nale — inclusiv la organizarea unei conferințe mondiale — avînd drept scop dezbaterea și stabilirea unor măsuri concrete de dezarmare, Bomânia este încredințată că esențială e nu forma în care acest obiectiv va fi realizat, ci măsura în care se va putea asigura o abordare eficientă, de natură să conducă la atingerea rezultatelor urmărite. în vederea adoptării unor măsuri concrete în această direcție, Orga- nizației Națiunilor Unite i-ar putea reveni un rol important, ea oferind cadrul organizatoric cel mai corespunzător. Expunînd cu claritate punctul de vedere al țării noastre în această problemă vitală, reafirmînd hotărîrea nestrămutată a Bomâniei socialiste de a acționa cu energie și în viitor pentru făurirea unei lumi a păcii și colaborării, Cuvîntarea președintelui Nicolae Ceaușescu atrage totodată atenția asupra imensei responsabilități care apasă asupra factorilor de decizie din fiecare țară în ceea ce privește viitorul fiecărui popor în parte și al umanității în ansamblu : „Omenirea va judeca activitatea fiecărui guvern, a fiecărui stat, a fiecărui conducător politic nu după vorbe, ci după fapte, după energia cu care militează pentru eliberarea popoarelor de povara cheltuielilor militare, de coșmarul unui nou război mondial nimicitor, pentru realizarea unei lumi a păcii și securității, a bunăstării și fericirii tuturor popoarelor.” ★ Eezolvarea corespunzătoare a marilor probleme care confruntă în prezent omenirea nu este posibilă decît în condițiile participării active la viața internațională a tuturor statelor, indiferent de mărimea, forța sau orînduirea lor socială. Beprezentînd cea mai mare parte a lumii, statele mici și mijlocii, țările în curs de dezvoltare, țările nealiniate sînt profund www.dacaromaiiica.ro 16 PCXLmCIA EXTERNA IN SLUJBA POtPOWUUUI ROMAN 12 interesate în soluționarea justă a problemelor complexe ale contempora- neității. în vederea dezbaterii largi, în spirit democratic a acestor chestiuni de importanță majoră pentru pacea și viitorul lumii, Organizației Națiu- nilor Unite îi revine, potrivit părerii țării noastre, un rol de cea mai mare însemnătate, forumul mondial oferind cadrul organizatoric cel mai adec- vat scopului propus. Iată de ce, după cum se subliniază în expunerea tovarășului Nicolae Ceaușescu la Marea Adunare Națională, se impune adoptarea unor măsuri ferme, de natură să conducă la îmbunătățirea și democratizarea activității O.N.U., la creșterea rolului și influenței sale în viața internațională. Încununînd un stăruitor efort subordonat acestui scop, documentul pre- zentat de țara noastră în cadrul celei de-a XXX-a sesiuni a Adunării Gene- rale a O.N.U., binecunoscut de opinia publică internațională, pornește de la necesitatea imperioasă de a se pune în acord structura și activi- tatea forumului mondial cu marile prefaceri care au avut loc în lume în cei 30 de ani care s-au scurs de la crearea lui. După cum se știe, de-a lungul existenței sale, O.N.U. a avut un rol pozitiv în afirmarea cursului destinderii și a colaborării între state, dar totodată nu trebuie uitat faptul că uneori au fost adoptate hotărîri și măsuri injuste, aflate în contradicție cu țelurile și spiritul Cartei. în același timp un motiv de îndreptățită îngri- jorare îl constituie tendința vizibilă de a se aborda un număr de probleme dintre cele mai arzătoare, interesînd îndeaproape toate popoarele, în afara Organizației Națiunilor Unite. Sînt cunoscute pe de altă parte unele critici, formulate de pe poziții negativiste, exprimînd nemulțumirea față de o serie de rezoluții adoptate în ultimul timp, exprimînd neîncrederea în activitatea O.N.U., punînd la îndoială capacitatea statelor care și-au dobîndit recent independența și au devenit membrele Organizației, de a judeca problemele și a acționa cu spirit de răspundere. O asemenea abordare, profund dăunătoare intereselor popoarelor, cauzei păcii și colaborării internaționale, vizînd lichidarea acestei înalte tribune a luptei pentru promovarea unei politici de tip nou, trebuie respinsă cu toată energia, militînd pentru perfecționarea și creșterea con- tinuă a autorității și influenței O.N.U. în viața internațională, a con- tribuției sale la soluționarea problemelor complexe care confruntă omenirea. Propunerile cuprinse în documentul prezentat la O.N.U. de către delegația țării noastre privesc în esență introducerea unor modificări, perfecționarea structurilor și a cadrului organizatoric care, răspunzînd marilor prefaceri ce au avut loc în lume, ar permite dezbaterea și soluțio- narea promptă, eficientă a dificultăților care confruntă omenirea. Desfă- șurarea și încheierea cu succes a lucrărilor Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, realizarea unui consens general al statelor în chestiuni fundamentale, oferă în acest sens un exemplu încurajator, pe deplin concludent. Avînd în vedere toate aceste considerente, se impune ca organismele forumului mondial să fie lărgite, asigurîndu-se participarea mai intensă la activitatea O.N.U. a numeroaselor state care și-au cucerit independența în ultimele trei decenii. Eecunoscînd rolul important care îi revine Consiliului de Securitate în viața internațională, țara noastră, se pronunță totodată pentru sporirea numărului membrilor acestuia, în concordanță cu creșterea numărului statelor membre ale Organizației, www.dacoromanica.ro 13 POLITICA externa in slujba poporului roman 17 cu ponderea pe care o au țările mici și mijlocii. După părerea noastră, subliniază tovarășul Nicolae Ceaușescu, în actualele condiții internațio- nale este necesară menținerea dreptului de veto în luarea hotărârilor în Consiliul de Securitate. Considerăm, totodată, că nu trebuie să se abu- zeze de acest drept, că el nu trebuie folosit în scopul promovării exclusi- viste a intereselor proprii ale unor țări în direcții ce nu corespund inte- reselor generale ale păcii. Dreptul de veto trebuie utilizat numai în situații cu totul deosebite, în cazuri excepționale, pentru apărarea cauzei securi- tății internaționale, a intereselor tuturor popoarelor, pentru salvgardarea păcii și destinderii mondiale. în același timp, s-ar impune ca unul-doi reprezentanți din fiecare regiune geografică, prin rotație anuală, să se bucure de aceleași drepturi ca și actualii membri permanenți ai Consiliului de Securitate atît timp cît se va menține actualul sistem de vot. Un efort perseverent trebuie depus în direcția precizării și adop- tării noilor principii ale relațiilor interstatale. în acest scop, una din pro- punerile cuprinse în documentul prezentat de țara noastră la cea de-a XXX-a sesiune a Adunării Generale a O.N.U. privește elaborarea șiadoptarea unui Cod de Conduită cu caracter universal care ar concretiza experiența acumulată de state în perioada de după război, completînd în chip feri- cit Carta Organizației Națiunilor Unite. Această acțiune de codificare a normelor care trebuie să guverneze relațiile dintre state, statornicind drepturile și îndatoririle fundamentale ale acestora la dimensiunile exi- gențelor creării unei noi ordini economice și politice internaționale, ar da expresie dezideratului major al vieții internaționale : primatul forței dreptului asupra dreptului forței. în mod necesar, Carta O.N.U. trebuie să oglindească marile schim- bări petrecute în lume, aflîndu-se la înălțimea dezideratelor fundamentale ale popoarelor, proclamînd și promovînd noile relații internaționale din care se cer a fi înlăturate pentru totdeauna dominația și asuprirea, colo- nialismul, neocolonialismul și rasismul, orice formă de inegalitate între țări, orice fel de privilegii și discriminări. Carta O.N.U. trebuie să permită satisfacerea intereselor tuturor statelor, indiferent de mărimea sau forța lor, ea consfințind în mod definitiv libertatea și independența popoarelor, drepturile fundamentale ale statelor și ale omului, asigurând mersul nestingherit pe calea progre- sului, civilizației și păcii. Acționînd în aceste direcții, se subliniază în Cuvîntarea președintelui Nicolae Ceaușescu, „Organizația Națiunilor Unite va putea juca un rol mai important în dezbaterea și soluționarea marilor probleme ale lumii contempo- rane cum sînt: lichidarea subdezvoltării, realizarea noii ordini eco- nomice, înfăptuirea dezarmării generale și în primul rând a dezar- mării nucleare, promovarea și generalizarea relațiilor democratice, noi, bazate pe egalitate, respect al independenței și suveranității, neamestec în treburile interne și avantaj reciproc, nerecurgere la forță și la amenințare cu folosirea forței”. ★ Epoca actuală, puternic marcată de efectele binefăcătoare ale revoluției tehnico-științifice mondiale, de grandiosul proces revoluționar de eliberare națională și socială se diferențiază totodată prin creșterea www.dacoromanica.ro 2-C.652 18 POLITICA EXTERNĂ IN SLUJBA POPORULUI ROMAN 14 rolului maselor largi, populare, prin imprimarea unui curs nou, pozitiv, vieții politice internaționale. Exprimîndu-și deschis punctul de vedere într-o serie de probleme deosebit de grave, a căror grabnică rezolvare este imperios necesară, avansînd propuneri realiste și pe deplin constructive, România nu consideră că a epuizat multitudinea aspectelor pe care aceste probleme le ridică. Așteptînd cu viu interes ca toate celelalte țări să-și facă cunoscute pozițiile, încredințată fiind că numai o foarte largă abor- dare poate să situeze cu claritate în conștiința popoarelor lumii gravitatea actualei situații internaționale și să ofere soluții mulțumitoare, țara noastră se pronunță pentru desființarea totală a diplomației secrete, pentru angajarea unui dialog deschis, în spiritul deplinei încrederi și al respec- tului reciproc. România socialistă este convinsă de faptul că popoarele lumii sînt întrutotul capabile să judece în mod just cursul evenimentelor internaționale, să deosebească ceea ce este în folosul lor de ceea ce contra- vine mersului înainte al evoluției istorice. O contribuție însemnată la cauza progresului și păcii pot și trebuie să o aducă parlamentele diferitelor țări. Este momentul ca parlamentele de pretutindeni, oamenii politici, deplini conștienți de impasul în care nerezolvarea marilor probleme ale actualității poate aduce omenirea în întregul său, să treacă cu fermitate de la faza abordărilor teoretice la aceea a acțiunilor concrete și metodice, bazate pe programe și măsuri corespunzătoare, care să asigure progrese reale în acest sens. Uniunea Interparlamentară, toate organismele politice și economice internaționale, conferințele și congresele mondiale, întîlnirile bilaterale și multilaterale ale șefilor de state și oamenilor politici în genere, partidele politice, organizațiile sindicale, de tineret și femei sînt chemate să-și intensifice eforturile în vederea promovării idealurilor nobile ale păcii și progresului. Exprimind convingerea nestrămutată a țării noastre că numai în acest fel poate fi asigurată dezvoltarea firească și armonioasă a omenirii, de la înalta tribună a Marii Adunări Naționale, președintele României Socialiste a adresat un vibrant apel către parlamentele tuturor statelor de a-și reînoi eforturile, acționînd cu „cea mai înaltă răspundere față de destinele civilizației și păcii mondiale, de a-și uni eforturile pe plan internațional pentru a deter- mina accelerarea cursului destinderii, pentru a impune guvernelor, conducătorilor politici promovarea unor principii și raporturi intersta- tale noi, care să asigure întregii umanități un viitor de securitate și pace, de colaborare și bunăstare”. Ținînd seama de tendințele noi care au loc în societatea contem- porană, de afirmarea mereu crescîndă a clasei muncitoare, a forțelor sociale avansate, Partidul Comunist Român, forță conducătoare a activi- tății interne și internaționale a țării noastre, a militat cu perseverență, în intervalul care s-a scurs de la Congresul al Xl-lea în vederea întăririi tot mai puternice a solidarității internaționaliste în lupta pentru progres social și pace. Acționînd în spiritul bogatelor tradiții internaționaliste ale mișcării noastre revoluționare, Partidul Comunist Român și-a inten- sificat legăturile de prietenie, colaborare și solidaritate cu partidele comu- niste și muncitorești din întreaga lume, lărgindu-și totodată relațiile de colaborare cu partidele socialiste și social-democrate, cu mișcările de eliberare națională, cu partidele de guvernămînt din țările în curs de dez- voltare, cu alte partide și organizații revoluționare, progresiste, democra- www.dacoromanica.ro 15 poutica externa in sotjba paporaunui roman 19 tice. Un obiectiv căruia Partidul Comunist Român îi atribuie o deosebită însemnătate este întărirea solidarității mișcării comuniste și muncitorești in- ternaționale, evitarea oricăror manifestări care ar putea înăspri divergențele existente. Pornind de la diversitatea condițiilor istorice, sociale și poli- tice în care aceste partide acționează, de la respectarea dreptului fie- cărui partid de a-și trasa singur linia politică, strategia și tactica revo- luționară, avînd în vedere că în condițiile actuale nu este posibilă exis- tența unui centru care să-și propună coordonarea mișcării comuniste și muncitorești, Partidul Comunist Român se pronunță și acționează pentru realizarea unei unități de tip nou între aceste partide. Potrivit concepției Partidului Comunist Român, colaborarea și solidaritatea trebuie înte- meiate pe deplina egalitate, pe evitarea oricărui amestec în treburile interne ale altui partid, problemele existente urmînd a fi discutate în mod tovărășesc, de la partid la partid, de la conducere la conducere, fără blamări și etichetări care nu pot decît să dăuneze unității și cola- borării. Trecerea la socialism într-o țară sau alta se desfășoară în funcție de condițiile specifice, de ordin istoric, național și social. De aceea, partidul nostru acordă întreaga atenție și respectul cuvenit preocupărilor acelor partide, din țările occidentale spre exemplu, de a depista formele cele mai potrivite de realizare a unor schimbări social-economice cu carac- ter democratic, capabile să asigure condiții de trecere la o etapă nouă a dezvoltării societății. Asemenea preocupări reprezintă un aport impor- tant la îmbogățirea gîndirii social-politice revoluționare, fiecare revoluție socială însemnînd un plus de cunoaștere teoretică și practică de mare valoare. Principiile marxism-leninismului nu pot constitui o dogmă moartă, o schemă rigidă, un asemenea fapt contravenind practicii revo- luționare și concepțiilor înseși ale creatorilor marxism-leninismului. Dis- cuțiile și schimburile de opinii asupra interpretării noilor realități și asupra sarcinilor mișcării revoluționare și muncitorești sînt inerente, ba mai mult, pot avea un efect pozitiv, cu condiția însă ca ele să aibă loc pe baza respectului reciproc, luîndu-se permanent în considerare pozi- țiile și interesele fiecărui partid precum și necesitatea ca fiecare partid să își aducă propria contribuție la dezvoltarea creatoare a materialismului dialectic și istoric, a principiilor marxism-leninismului. Aceasta este sin- gura modalitate de a spori forța și coeziunea mișcării comuniste și munci- torești în lupta revoluționară pentru progres și pace. în această lumină vede Partidul Comunist Român problema confe- rinței partidelor comuniste și muncitorești din Europa, care va trebui să se desfășoare în mod democratic fără a-și propune adoptarea de hotă- rîri cu caracter obligatoriu pentru partide, asigurîndu-se participarea la dezbateri, în condiții de egalitate perfectă a tuturor partidelor interesate, asigurîndu-se schimbul liber de opinii în spiritul stimei și respectului reciproc. Pe această linie, în conformitate cu hotărîrile Congresului al Xl-lea, partidul nostru va sprijini în continuare eforturile pentru desfă- șurarea cu succes a acestei conferințe. Totodată Partidul Comunist Român, va milita neobosit pentru întărirea colaborării și solidarității cu toate partidele, cu toate forțele progresiste și antiimperialiste, în vederea fău- ririi unei lumi mai bune și mai drepte. www.dacaromaiiica.ro 20 P3LITBOA EXTERNA IN SLUJBA POPORULUI ROMAN 16 ★ Exprimînd asentimentul întregului popor român, de la tribuna parlamentului României Socialiste, președintele Nicolae Ceaușescu a trasat cu claritate direcțiile fundamentale ale activității țării noastre pe plan internațional: „Doresc să declar în mod solemn că și în viitor România, partidul și guvernul nostru vor acționa cu toată fermitatea pentru a-și aduce contribuția, pe măsura puterilor lor, la crearea unui climat de pace trainică, de securitate și colaborare în lume, pentru promovarea unor relații noi între state. Ne exprimăm dorința și hotărîrea de a colabora în modul cel mai activ cu toate țările, cu forțele înaintate de pretutindeni, pentru afirmarea tot mai puternică a noului curs al destinderii și înțelegerii internaționale, spre binele fiecărei na- țiuni, al fiecărui popor, al progresului și păcii în lume”. ★ Ampla expunere a secretarului general al Partidului Comunist Român, președintele Republicii Socialiste România, tovarășul Nicolae Ceaușescu, la recenta sesiune a Marii Adunări Naționale evidențiază bi- lanțul fructuos al politicii externe a țării noastre, trasînd totodată cu precizie liniile de dezvoltare viitoare ale acestei activități. Ea permite în același timp degajarea unor concluzii de natură să arunce o puternică lumină asupra politicii internaționale a statului nostru, definind-o și conferindu-i acea conformație care o distinge ca trăsături proprii în marele concert al națiunilor lumii. Aflată într-o unitate dialectică cu politică internă, politica externă a României socialiste este în primul rînd o politică fundamentată știin- țific, vădind o cunoaștere aprofundată și o apreciere justă a fenomenelor politice, economice și sociale ale lumii contemporane. Politica externă românească oferă în același timp imaginea unei construcții unitare, de o remarcabilă coerență și omogenitate. Ea se distinge nu numai prin dinamismul ei puțin obișnuit dar și prin puterea de cuprindere, fiecare mare problemă a umanității contemporane găsin- du-și reflectarea corespunzătoare. într-adevăr, într-o epocă în care omeni- rea și-a dobîndit, cu prețul unor jertfe uriașe de-a lungul unei îndelungate evoluții istorice conștiința unității sale, țara noastră consideră că toate popoarele sînt egal interesate în rezolvarea marilor probleme ale contem- poraneității. Este în același timp o politică democratică și principială, afirmînd egalitatea deplină între toate statele, indiferent de forța și mări- mea lor, precum și respectarea neabătută a principiilor dreptului interna- țional. De asemenea, activitatea externă a țării noastre se caracterizează prin spiritul său constructiv, oferind soluții realiste și eficace pentru toate problemele cu care omenirea este confruntată. Pusă în slujba păcii și a securității, militînd neobosit pentru pace și cooperare, într-o lume nouă, eliberată de spectrul forței și al exploa- tării, este mai presus de orice o politică însuflețită de un înalt spirit umanita- rist, aflată exclusiv în serviciul intereselor superioare ale întregii omeniri. Iată de ce, votul unanim al Marii Adunări Naționale semnifică opțiunea unui întreg popor pentru un viitor al păcii și libertății, al cola- borării și progresului, încrederea sa în puterea și înțelepciunea lumii de a se ridica la înălțimea destinului său luminos. www.dacoromanica.ro KARL MARX DESPRE ROMÂNI. RESTITUIRI ȘI DATE NOI DE CORNELIA BODEA Paginile ce urmează reprezintă o primă parte dintr-un modest studiu menit a strînge la un loc rezultatele unor cercetări, începute cu ani în urmă și destinate a cunoaște mai îndeaproape scrierile și părerile lui Karl Marx despre poporul român. în acest scop am căutat cu deosebire a pă- trunde metoda de lucru a acestui tifan al cunoașterii și al cercetării. Din manuscrisele sale am urmărit geneza, procesul de elaborare a unora din părerile despre români, și creșterea treptată a interesului său pentru des- tinele acestui popor, a cărui luptă pentru emanciparea socială și politică, pentru unitate și independență statală se desfășura cu tot dramatismul mișcărilor naționale ale epocii. M-am oprit mai mult asupra cîtorva din caetele sale de studiu, căutîndu-le izvoarele și detașînd din ele totodată oglindirea ideilor sale personale. începutul l-au constituit însemnările extrase din cartea lui Elias Regnault \ A urmat apoi studierea altor con- specte și lucrări, care au înlesnit și identificarea articolului de care mă ocup în continuarea acestor pagini. în Introducerea la volumul Karl Marx, însemnări despre Români, se face afirmația că „trei articole referitoare la Principatele române și trimise de Marx ziarului „New York Daily Tribune” n-au fost publicate”1 2. în 1968, în volumul 29 din K. Marx, Fr. Engels, Opere, publicat în traducere românească, se spune că articolele despre Principatele dunărene, scrise de K. Marx pentru „New York Daily Tribune”, redacția ziarului nu le-a publicat și că manuscrisul acestor articole nu s-a păstrat3. Cercetări întreprinse în ultimii ani4 m-au condus la constatarea că articolul intitulat The Danubian Principalities — Principatele dunărene — apărut fără semnătura autorului în „New York Daily Tribune”, la 23 ianuarie 1856, este unul din acele articole bănuite a fi rămas nepublicate. The Danubian Principalities nu este inclus pînă acum în nici o colecție de texte Marx-Engels. în 1956 însă a fost catalogat de către Maxi- 1 K. Marx, însemnări despre români (Manuscrise inedite). Publicate de A. Oțetea și S. Schwann. București, Edit. Academiei R.S.R., 1964, p. 7. 3 Jbidem, p. 17. 3 K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, București, Edit. politică, 1968, p. 591, n. 1. 4 Semnalate In Științele Sociale și Politice din România. Sinteza informativă nr.9 din septembrie 1974, p. 18 — 19. ..REVISTA DE ISTORIE” Tom. 29. nr. 1. P.21-34. 1976 www.dacoromanica.ro 22 CORNEUSA BODEA 2 milien Bubei în Bibliographie des Oeuvres de Karl Marx, la Paris5; iar în 1966 a fost inclus și în lista sumară a articolelor Marx apărute în „New York Daily Tribune” alcătuită de L. Lazarus la New York6. Pe baza unor calcule cantitative, de ordin lexicografic și sintactic, făcute prin computer — și din care a reieșit evidența unei ingerințe străine în textul apărut la 23 ianuarie — doi recenți editori ai articolelor lui Marx și Engels extrase din „New York Daily Tribune” îl consideră un material probabil Marx Concluziile mele cu privire la paternitatea lui K. Marx asupra arti- colului de la 23 ianuarie 1856 au fost afirmative, înainte de a cunoaște catalogările amintite. Independente deci de acestea. Ele se bazează, pe de o parte, pe referirile din corespondența Marx-Engels la materialul despre Principate trimis ziarului din New York, coroborate cu textul din „New York Daily Tribune”. Pe de altă parte, pe confruntarea de texte și conspecte Marx. Amîndouă operațiile au înlesnit și identificarea unor intervenții în textul original, sau, mai bine spus, natura acelor intervenții și pe autorul lor. Este fapt cunoscut că în raporturile lui Marx și Engels cu redacția lui N.Y.D.T. s-au întîlnit cazuri cînd aceasta din urmă a procedat după bunul ei plac cu articolele lui Marx și Engels : a intervenit în textul lor, a adăugat, a tăiat, a publicat multe din ele fără numele autorului sau nu le-a mai publicat deloc 8. Cazul de față constituie o nouă ilustrare lîngă cele știute pînă acum, o dovadă în plus despre rolul negativ exercitat în redac- ția lui N.Y.D.T. de către un colaborator al ziarului, expert pentru proble- mele slave și est europene. îmi propun să înfățișez izvoarele și argumentele care m-au condus la identificarea articolului de la 23 ianuarie 1856 și la restituirea, în mare, a conținutului lui original. Aducem prin aceasta și un plus de in- formații asupra izvoarelor folosite de Marx în lucrările sale despre români, și o contribuție cred la un studiu analitic ce s-ar cere scris despre K. Marx și români. Textul The Danubian Principalities de la 23 ianuarie 1856 — pe care îl reproduc în anexă — acoperă aproximativ spațiul unei coloane de ziar. Subiectul articolului este inspirat de fierberea politică și de ambi- țiile rivale europene ce se confruntau în timpul negocierilor de la sfîrșitul războiului Crimeii, mai ales pe tema statutului politic ce urma săfierecu- 6 M. Rubel, op. cit., Paris, M. Rivifere, 1956, sub nr. 445, p. 12 8; idem, Les cahicrs d’itude de Karl Marx. II. 1853 — 1856, In „International Review of Social History" V, Part I, 1960, p. 73. 6 Cf. Tlie American Journalism of Marx & Engels. A Selection from The New York Daily Tribune. Edited by Henry M. Christman. Introduction by Charles Blitzer, New York, The New American Library, 1966 (Appendix, p. 260). 7 Cele de mai sus reflectă discuția avută cu dl. A. Thomas Jr., In august 1974, la Amsterdam. Dl. Ferguson, Împreună cu Stephen T.O’Neil, este editorul colecției Karl Marx, Friedrich Engels, The Collecled Wrilings in ‘‘The New York Daily Tribune", New York, Pre- cedent, 1975, 4 voi. 8 Cf. K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 9, p. VII și 589—590, n.l; voi. 27, p. 610, n. 298; voi. 28, p. 591, n. 3; voi. 29, p. 591, n. 1; și Gesanunelte Schriften von Karl Marx und Friedrich Engels. 1852 bis 1862 Hrsg. von. N. Riasanoff, I. Bd., Stuttgart, 1917, p. XVII—L (Karl Marx und die New York Tribune 1851 bis 1856); Morton Borden, Some notes on Horace Greeley, Ch. Danaand Karl Marx, in,, Joiynalism Quartetly”, XXXIV, 1957, nr. 4, p. 457—465. www.dacoromamca.ro 3 KARL MARX DESPRE ROMANI 23 noscut Principatelor române la încheierea tratatului. Se citează presa engleză ca oferind o prolifică, debordantă publicitate în materie. Se preci- zează că ideea preponderentă în toate combinațiile politice și diplomatice care privesc Principatele era „de a crea un stat nou purtînd amprenta naționalității daco-romanice”. Și se arată că această idee de a uni Princi- patele române sub o singură suveranitate se agita de mai bine de treizeci de ani în amîndouă țările. Este menționat numele lui Eliade Rădulescu ca un promotor principal al ideii de unitate națională. în acest context se fac și unele comentarii pe marginea originii și a unității limbii și a poporului român. Un fapt semnificativ, pe lîngă altele, care dealtfel m-a și condus la discriminarea interpolărilor în textul lui Marx, este tonul apăsat cu care se subliniază caracterul „exagerat tendențios” al statisticii presupusă a reprezenta totalul populației românești la acea dată. Se constată apoi că situația încîlcită e provocată de iminenta alegere de domni din amîndouă Principatele. Se trec în revistă ultimele eveni- mente din cele două Principate, începînd cu hotărîrile Regulamentului Organic privind alegerea domnilor, revoluția de la 1848, programele ei, ocupațiile străine care au urmat și Convenția de la Balta Liman (1849). Se relevă implicațiile negative, interne și externe, pe care le atrăgea după sine termenul de șapte ani fixat în Convenție pentru durata domniei. Aceas- ta, în vădit contrast cu efectele pozitive ale sistemului alegerii pe viață ce se arată căfusese stipulat la intervenția specială a Rusiei, în tratatul de la Adrianopol (1829). Se conchide că, în toată situația creată, de compă- timit era poporul — cel „atît de strîns în chingi și de împovărat”. O primă constatare în procesul de identificare a conținutului arti- colului a fost prilejuită de următoarea precizare a lui Marx, în scrisoarea din 18 ianuarie 1856 către Engels : „N-am abordat pamfletul lui Cobden în articolele mele — scrie Marx —, întrucît am umplut multe pagini plictisitoare exclu- siv cu istoria Provinciilor dunărene și a Suediei”9. Aveam astfel primele puncte de reper : o dată calendaristică și indicația asupra extinderii materialului ca și a exclusivității subiectului. Pe baza lor m-am oprit asupra articolului apărut la 23 ianuarie 1856, purtînd chiar titlul conturat în scrisoare : Principatele Dunărene. Peste cîteva luni după ianuarie 1856, Marx a anunțat ce-i drept pe Engels că : „Tribune” i-a restituit „articolele care n-au fost tipărite”. Și le enumeră : articolele sale — la plural deci — intitulate Danubian Principalities și panslavismul, acesta fiind al lui Engels. Scrisoarea e da- tată 22 septembrie 1856 9b. înregistrăm deocamdată această informație ca atare, și continuăm firul identificării deschis de scrisoarea din ianuarie. Repetate întîlniri avute în luna septembrie și octombrie 1856 cu F. L. Olmsted, un agent al revistei americane „Putnam’s Monthly Maga- zine”19, și examinarea atentă a însemnărilor descoperite pe manuscrisul despre Principate returnat de la New York l-au dus pe K. Marx la anumite * 10 ’ K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, p. 5. ,b Cf. K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, p. 63. 10 Ibidem, scrisorile din 26 și 27 septembrie. Op. cit., p. 66 și 68. www.dacoromanica.ro 24 CORNiELfflA BOEXEA 4 constatări și concluzii revelatoare pe care le comunică lui Engels, la 30 octombrie. Prima era următoarea : „De la Olmsted omul lui Putnam, și de la un tovarăș al lui de călătorie american, care se afla la el, am aflat că Gurowski (polonezul)* și-a cîștigat o mare influență asupra lui Dana; tot atunci acești domni mi-au povestit că același om respec- tabil primește cu regularitate subvenții bănești de la Amba- sada rusă de la Washington”11. Urmează două completări deosebit de importante ale lui Marx în legătură cu numitul personaj. Una îl arată pe Gurowski un fervent susți- nător al ideilor panslaviste împotriva părerilor lui Marx și ale lui Engels, și că din cauza lui a respins Charles A. Dana articolul scris de Engels împotriva panslavismului. A doua este legată direct de textul nostru, și sună astfel: „Cînd mi-a restituit manuscrisul despre Principatele Dună- rene — scrie Marx — dl. Dana a uitat să șteargă o observație a aceluiași G(urowski) scrisă în limba franceză. Și anume, în legătură cu datele statistice prezentate de mine cu privire la populația românească, el face următoarea remarcă : Tous ces chiffres sont exageres pour faire mousser 1’idee de nationalite Roumaine. Ils sont dementis par Ies faits, l’histoire et la lo- gique”12. Lingă aceste observații, următorul pasaj din articolul publicat în N.Y.D.T. e de natură a reține de la început atenția oricui: „Astfel de date cu toate acestea sînt exagerate pe o scară uriașă. Scopul exagerării este de a adăuga o naționalitate în plus la grupul acelora care urmează a fi restaurate — deși pretențiile unora dintre acestea la independență și importanță între națiunile existente ale Europei sînt, fie superficial men- ționate în istorie, sau deloc”13. Asemănarea dintre pasaje este izbitoare. Ea îndreptățește pe deplin constatarea că tot acest pasaj nu este scris de autorul propriu-zis al arti- colului, ci este o interpolare ! Și încă, am zice, destul de stîngace. Din expresia lui Gurowski „tous ces chiffres...” rezultă că a fost vorba de mai multe cifre ! în textul de la 23 ianuarie 1856 apar totuși numai două. Una e cifra globală de 11 milioane, considerată a reprezenta toată populația de limbă românească de la mijlocul secolului trecut. Cea- laltă e totalul de 3.500.000 al locuitorilor Țării Românești și Moldovei la un loc. înseamnă oare că celelalte cifre să fi fost înlăturate de recenzent ? Mai cu precădere mi se pare acum însă a arăta din ce surse au fost luate acele cifre? Cine, cu alte cuvinte, Ie-a introdus în circuitul publi- cistic ? ♦ Sublinierea noastră, C.B. 11 Jbidem, scrisoarea din 30 octombrie 1856, op. cit., p. 73. 12 „Herr Dana, bei der Zuriickschikung meines Manuscripts uber die Donaufurstenthii- mer, hat vergessen to biol oul eine in franzosischer Sprache geschriebene Bemerkung desselber Gurowski. Er bemerkt nămlich bei meinen statistischen Angaben uber die rumănische BeviU- kerung”. în Der Briefwschsel Zwischen F. Engels und K. Marx, voi. II, Stuttgart, 1913, p. 131. Traducerea românească, după K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, p. 73. 13 Cf. Jnfra, anexa. - www.dacoromamca.ro 5 KARL. MARX DESPRE ROMANI 25 Globalul de 11 milioane pe națiunea românească se află citat de Eliade Rădulescu în Memoires sur Vliistoire de la râgeneration roumaine. în cartea sa, apărută la Paris în 1851 , citim : „La Nation roumaine se compose de onze millions d'habitants”14. Or, faptul că în articolul din N.Y.D.T. numele și activitatea propagandistică a lui Eliade par a fi cunos- cute, ar putea conduce la concluzia că cifra de 11 milioane este extrasă din cartea acestuia. Dar, în acest caz, de unde a fost luată cea de a doua cifră globală de 3.500.000 pentru Principate? de unde deci datele parțiale pe provincii? Aici, de la început, se impune o remarcă. Totalul de 3.500.000 locui- tori este mai mic decît ceea ce în mod obișnuit se indica la acea dată pentru Principatele dunărene. El nu se acordă cu globalul general de 11 milioane. Reiese deci a fi o cifră substituită în locul acelora sau aceleia care au provocat iritarea lui Gurowski. Lucrul se poate constata chiar și din formularea frazelor respective în text. Despre cele 11 milioane se vor- bește la modul indirect (,,Se apreciază că această limbă este folosită de către aproximativ 11 milioane”), în timp ce pentru cazul al doilea se spune direct : „Principatele în sine au aproximativ 3.500.000 locuitori”. Cîteva exemple concrete statistice ne vor convinge mai ușor : Ion Ghica, de pildă, într-un articol din „La Concordia” de la Torino (februarie 1849), dă 2.500.000 de locuitori pentru Țara Româ- nească și 1.500.000 pentru Moldova, raportate la un total de 8.767.000 locuitori15. Alexandru G. Golescu, în Memoire statistique sur les Princi- pautes de Moldavie et de Valachie, redactat tot la 1849 și destinat informării cabinetelor din Apus 18, indică aceleași cifre ca și Ion Ghica. Generalul Gh. Magheru, în memoriul adresat în martie lui Kossuth, rotunjește glo- balul la nouă milioane, și dă pentruȚara Românească șiMoldova 4.000.00017. Tot la 1849, Nicolae Șuțu dădea pentru Moldova 1.462.105 locuitori și consemnează tot cifra de 2.500.000 pentru Muntenia 18. 2.500.000 și res- pectiv 1.400.000 locuitori apar și în Numărul Românilor prețuit de George Barițiu, în 1847 19, a atinge totalul de 8.250.000. Un observator străin, de limbă germană, care „a cunoscut Princi- patele mai de aproape decît din diligență. . .”20, obține cifre asemănătoare prin prelucrări analitice proprii. în fundamentala sa Reschreibung der Moldau und Walachei, scrisă în 1848, J. F. Neigebaur — fost consul ge- neral al Prusiei pentru Principatele Țara Românească și Moldova între 11 I. Heliade Rădulescu, op. cit., p. 78 n. 16 Cf. B.A.R., Arhiva I. Ghica, mapa VI, f. 79T, nr. 25 (Lettre au Journal ,,La Concordia"), și f. 300 sq. 18 Ibidem, f. 271T. 17 Cornelia Bodea, Emigrația română după 1848 și unitatea națională, In ms. 18 Nicolas Soutzo, Notions Stattstiques sur la Moldavie, Jassy, 1849; în traducere românească : Notiții statistice asupra Moldaviei de prințul Neculai Suțu. Traduse cu adăogiri de Teodor Codrescu, Iași, 1852, p. 60 (și 57). 18 G. Barițiu, Numărul Românilor, In „Foaie pentru Minte, Inimă și Literatură", X, 1847, nr. 31, p. 255—256; articol reprodus și de „Curierul Românesc", XIX, 1847, nr. 14, p. 54 —55; In și „Albina Românească”, XIX, 1847, nr. 64, p. 258—260. Cf. și G. Em. Marica, Foaie pentru Minte, Inimă și Literatură. Bibliografie analitică cu un studiu monografic, Bucu- rești, 1969, p. 227, nr. 777. 20 Cf. Victor Papacostea, Un observator prusian în țările române acum un veac, Bucu- rești, 1942, 97 p.; N. lorga, Istoria Românilor prin călătopi, voi. IV, București, 1929, p. 65 — 67. www.dacoromamca.ro 26 CORNELIA. BODEA 6 1842—1845 — indicătot2 Vamilioaneșil^milioanepentru Tara Româneas- că și Moldova21. La baza calculelor sale stă o amănunțită examinare a catagra- fiei din 1845. în 1854, el își reeditează în volum o serie de articole răzlețe tipări- teînl848.Și în unul din acestea regăsim aceleași date statistice globale,pre- zentate într-un context mai larg geograf ic-istoric. în estimațiasa, „întreaga rasă a Daco-Romanilor” se cifrează tot la „vreo nouă milioane de suflete”22. Adaug că în anii războiului Crimeii, anuarul statistic și diplomatic — Almanach deGotha — oglindind informația de circulație curentă în Europa, indică totalul de 2.600.000 pentru Țara Eomânească și 1.400.000 pentru Moldova 23 24. în 1855, Elias Eegnault, în Histoire politique et sociale des Princi- pautes Danubiennes, distinge două cifre globale. Una, de 7.767.000 repre- zintă românii din provinciile istorice și care, defalcată, dă 2.500.000 locuitori în Țara Eomânească, 1.500.000 în Moldova, 1.486.000 în Tran- silvania propriu-zisă, 1.085.000 în Banatul timișan, 300.000 în Bucovina, 896.000 în Basarabia. Al doilea global e de 2.000.000 și corespunde, potrivit indicațiilor lui, numărului românilor din afara provinciilor amintite, dise- minați pe grupuri, în Bulgaria, Serbia, Podolia, Ungaria și Macedonia. Adunate însă, cele două cifre globale nu dau totalul de 11 milioane, ci numai 10 milioane 2i. Un amănunt semnificativ, care înlătură ipoteza că Marx ar fi folosit datele lui Eegnault pentru N.Y.D.T., este că în însemnările... sale extrase din volumul lui Eegnault sînt înregistrate numai cifrele cores- punzînd teritoriului cu 7.767.000 de locuitori25 26 *. Cifre apropiate de globalul populației indicat în textul din N.Y.D.T. pentru Moldova și Țara Eomânească se află în statisticile an- terioare catagrafiei din 1845. Așa, de pildă, F^lix Colson, agent consular francez pentru Principate înainte de 1839, indică 1.419.105 locuitori pentru Moldova și 2.402.027 pentru Țara Eomânească, ceea ce revine la un total de 3.821.132 2B. J. A. Vaillant, publicist francez, stabilit ca profesor la București în această vreme, dă totaluri mai mici. în cartea sa La Românie, apărută la Paris în 1844, Țara Eomânească figurează cu 2.324.484 locuitori, iar Moldova cu 1.254.447 total 3.578.931. Tabelul său statistic diferă și în felul de enume- rare al unităților teritoriale și în calcularea globalului. Destul de ciudat, Vaillant redă această statistică, în același an 1844, în două variante. într-un fel și implicit cu un total apare în cartea menționată; în alt fel, în Statis- tique generale synoptique des Principautes de Valachie et de Moldavie, publicată în „Eevue de l’Orient”, tot la Paris. Diferența este sensibilă în consemnarea cifrei totale pe aria etnică. De unde în volum îi ieșise o cifiă minimalizată la 6.258.663 locuitori, în revistă totalul respectiv este cres- cut la 8.132.931. Explicația este de găsit nu atît în gruparea ușor modi- ficată, a datelor pe unitățile teritoriale, cît în scăparea de condei la operația 21 J.F. Neigebaur, Beschreibung der Moldau und Walachei, Leipzig, 1848, p. 114. 22 J.F. Neigebaur, Die Donau-Fiirstenthilmer. Gesammelle Skizzen geschichllich-slalistish- politischen Inhalts, Breslau, 1854, p. 2. 23 „Almanach de Gotha” (sub Turquie, Nolices slalisliques'), pentru anul 1853, p. 659; pentru anul 1854, p. 676; pentru anul 1855, p. 700. 24 Elias Regnault, op. cit., p. VI. 25 K. Marx, Însemnări despre Români, p. 92 și 170. 26 Ffelix Colson, De l'ilat prisenl et de 1‘aoenir des Principautis de Moldaoie et de Vala- chie, Paris, 1839, p. 12. wwwdacnmmanica rr> 7 KARL MARX DESPRE ROMANI 27 de adunare a cifrelor... Globalul Principatelor este însă același, nemodi- ficat în ambele variante 27. Ar putea rămîne astfel în discuție două nume, două izvoare. Eliade, pentru globalul de 11 milioane pe națiune de partea lui Marx; și Vaillant pentru cifra diminuată de 3.500.000 substituită de Gurowski. Dar în felul acesta nu avem un răspuns la întrebarea, care au fost celelalte cifre, indicate de Marx, și care au provocat reacția lui Gurowski. Prima serie de cifre deci, răspunzînd globalului de 11 milioane, tre- buie căutată în altă parte. Deslegarea aceasta o dă un alt autor contem- poran într-o lucrare amintită, în alte împrejurări, în corespondența dintre Marx și Engels28. Titlul ei este Confidences sur la TurguiepwcRLDes- trilhes. Această carte, după expresia autorului ei, ,,se adresa unui public special inițiat în evenimentele la ordinea zilei“, adică în „marea comoție care agita Europa”. A fost cerută cu urgență pentru o dată fixă de ordin diplomatic. A fost de aceea scoasă în condiții slabe tipografice. în noiembrie același an însă a ieșit în ediție „revizuită și adăugită”, repetată și în anul următor în a treia ediție 29. Pentru textul din N.Y.D.T. Marx a folosit ediția a doua, deoarece capitolul special tratînd „Despre România — despre Principatele moldo- valahe — despre tratate — hospodarat — boieri — țigani" a fost introdus în a doua ediție. Și — e locul potrivit să o spunem — la adăugirea acestui capitol au contribuit reproșurile, sau îndemnurile prietenilor români ai autorului. Căci identitatea autorului se ascunde aici sub un pseudonim adoptat ad-hoc. Numele adevărat al lui M. Destrilhes este F 61 i x Colson, vechiul susținător al planurilor de unitate națională încă din 1837—1839, cum se vede și din volumul amintit mai sus 30. într-o scrisoare către un tot atît de vechi prieten și revoluționar — loan Voinescu II31 — Colson anunța, la 3 noiembrie 1855, condițiile ameliorate în care scotea ediția nouă: „Une seconde £dition des Confidences, corrigee et augment^e, paraît Mardi prochain. Cette fois elle est purgde, bien imprimee et publide par E. Dentu du Palais Royal. Vous n’aurez plus de reproches ă m’adresser touchant votre pays. Toute votre question esttrait^e dans le chapitre 88. Ce travail m’aun peu retenu”32. Noul capitol scris în 1855 este animat de aceleași sentimente filo- române. O dovadă o oferă și pasajul revelator al cifrelor statistice contes- tate de contele Adam Gurowski: „Dans l’ancienne geographie, la terre Roumaine ou Tzara Româ- neasca se composait de la Moldo-Valachie, de la Transylvanie, 27 J. A. Vaillant, La Românie ou Hisloire, Langue, Litttrature, Orographie, Slalistique des Peuples de la Langue d'Or, Ardtaliens, Vallaques et Moldaves, râsumâs sous le nom de Ro- mans, Paris, voi. 3, 1844, p. 29. Idem, Slalistique ginirale synoptique des Principautis de Valachie et de Moldavie, in „Revue de l’Orient”, t. III, 1844, p. 178. 28 K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, p. 34, 35, 40. 22 M. Destrilhes, Confidences sur la Turquie [ediția I], 1855, XXXIX-|-193-[197] p.; ediția a Il-a, „revue et augmentâe”, 1855, XLI 4- 253; ediția a III-a, 1856, XLI 4- 253 p. 80 Supta, nr. 26 31 loan Voinescu este citat de Colson Intre figurile de seamă ale partidului național român (Confidences sur la Turquie, p. 182). 32 Scrisoare inedită. B.A.R, inv. 61 967. www.dacoromanica.ro 28 CORNIEIflIA BODEA 8 du Banat, de la Bukovine, de la Bessarabie, des cercles au-delâ de la Theiss, c’est-â-dire du pays limită par ce dernier fleuve, le Danube, la mer Noire et le Dniester. L’ensemble de la popu- lation de cette zone, y compris celle de la Moesie et de la grande Blakie, est de 11 300 000 habitants de meme origine... ” Ceva mai departe, citatul continuă așa : „Sans comprendre la Bessarabie qui compte 1200000 habitants, leterritoiredecesdeuxprovincesestd’uneOtendue de 5610 lieues carnSes, 4810 lieues carrOes pour la Valachie, £00 pour la Mol- davie. Sa population s’Meve ă 3000000 pour la Valachie el 2000000 pour la Moldavie”33. Enigma izvoarelor este astfel complet dezlegată, adăugind și amă- nuntul că referirea bibliografică a lui F. Colson pentru tabelul statistic amintit e tot un român : broșura lui D. Bolintineanu, Les Principautes roumaines, apărută la Paris în 1854 '4. Realitatea contemporană fusese fără îndoială îngroșată, dintr-un stimul național explicabil. Calculul celor 11 milioane, reprezentînd populația de limbă română, depășise realitățile. Dar nu-i mai puțin adevărat că și cifra de 3500000 substituită de Gurowski cădea sub realitatea de la acea dată. Pe aceasta o infirmă în primul rînd statisticile amintite reflectînd situația de după 1845. O respinge de asemenea și critica autorizată în ma- terie statistică prezentată domnitorului Cuza cu privire la erorile strecu- rate în numărătoarea ulterioară, a populației Principatelor Unite române, din decembrie 1859 ss. Datele consemnate în 1859 dăduseră 2.400.291 pentru Țara Românească și numai 1.463.927 pentru Moldova, mărită terito- rial în urma tratatului dela Paris (1856). Situația din urmă, mai ales, e contes- tată de I. Petrescu, directorul Biroului statistic din 1865, pe un argument care este de ținut în seamă și în alte situații. Cifrele nu corespund reali- tății, susține el, „fiindcă România este considerată, cu drept cuvînt, a fi locuită de aproape 5 milioane locuitori (cu populație flotantă)”. Căutînd cauzele erorilor comise în recensămîntul din Moldova, constatările sale dovedesc că „mai mult de 28% din numărul adevărat nu s-a inclus...”. ★ Nu este în intenția mea, și nici măcar necesar, a duce mai depaite această discuție. Nu este de asemenea nici cazul de a continua exegeza întregului conținut al articolului din N.Y.D.T. în schimb ceea ce cied necesar, a mai adăuga este că la prima lectură — exceptînd cazurile de interpolare analizate — ideile majore din textul de la 23 ianuarie 1856 nu distonează cu alte texte Marx, de un cuprins asemănător și exprimate în articole precedente sau scrise în urma acestuia. Din păcate, puțină- tatea de izvoare sigure documentare, de care ne-am izbit și mai sus, se con- stată și cu privire la informația istorică despre trecutul îndepărtat al popoi u- lui român. Lingă ele și-a făcut drum publicistica de ocazie sau informația de proveniență adeseori străină realităților-8. Această stare de lucruri se 33 Destrilhes [F. Colson], Confidences sur la Turquie, p. 158 — 159. 34 D. Bolintineanu, op. cit., p. 27. 35 Analele Statistice pentru cunoscintia României, seria II, VI, 1865, p. 1 — 8 (Raport oficial). 36 Cf., intre altele, și constatările In acest sens din Confidences sur la Turquie, p. 173. www.dacoromanica.ro 9 KARL MARX DESPRE ROMANI 29 răsfrînge negativ și în informația lui Marx și Engels despre formarea poporu- lui român și despre așa-numitul amestec etnic intrat în compoziția lui. Dar ea mai explică, pe de altă parte, și de ce, întîlnind lucrări dedicate istoriei Principatelor, în limbi de largă circulație, Marx, în setea lui de in- formație, le-a conspectat cu de-amănuntul și a extras din ele un material masiv cu intenția evidentă de a-l valorifica. Așa a făcut în septembiie 1853, cu broșura The Russians in Mol- davia and Wallachia, a cărui informație se oglindește bogat în articolul înrudit ca titlu — Moldavia and Wallachia — scris la 4 iulie 1854 și pu- blicat la 19 iulie 1854 în N.Y.D.T.* 37 Menționăm în treacăt că în volumul de însemnări despre Români, în care este inclus și conspectul acestei broșuri38, autorul ei (anonim) nu a putut fi identificat atunci. Astăzi, identitatea sa nu mai este o problemă. Este W. L. B i r k b e c k, un prieten și colabo- rator al Lordului Dudley Stuart39. Așa s-a întîmplat și cu notele luate din Confidences sur la Turquie. Și cu atît mai mult cu amănunțitele însemnări din cartea lui Elias Reg- nault. Referințele din amîndouă aceste lucrări au stat la baza acelor „multe pagini” destinate a constitui o serie de articole asupra Principatelor dună- rene. După refuzul întîmpinat la redacția lui N.Y.D.T., e de la sine înțeles că Marx s-a preocupat să le găsească un alt editor, o altă revistă sau un ziar pentru a le valorifica. ,,Principatele Dunărene — scrie Marx la 27 septem- brie 1856 — le-ași oferi chiar acum cînd zarva * continuă, unui ziar englez sau vreunei publicații lunare”. Intenția pare a nu fi fost străină de a le oferi lui D. Urquhart pentru „Free Press” 40. Pentru articolul apărut la 23 ianuarie 1856, infor mația principală se arată a fi fost extrasă din Confidences sur la Turquie. De asemenea, reci- tindu-1 la lumina constatărilor lui Marx despre spiritul pro-țarist în care obișnuia Gurowski să adnoteze articolele sosite în redacția ziarului41, un cititor avizat mai poate surprinde și cîte o subliniere, un cuvînt sau o nuanțare ce se pot atribui fără teama de a greși interesului politic al refe- rentului. Adam Gurowski este un personaj cunoscut în cercurile specialiști- lor 42. O recapitulare sumară a datei dr principale din viața lui va contribui a înțelege mai ușor mobilul amestecului său în textul de la 23 ianuarie 1856. Născut în Polonia la 1805, el și-a început cariera ca revoluționar în slujba cauzei polone, a țării lui de origine, la 1830—31. Dar a căzut curînd după aceasta în admirația Imperiului împotriva căruia conspirase pînă atunci43. A cutreierat Europa întreagă pînă să se stabilească, în 1849, în Statele Unite. Primul popas în Lumea Nduă i-a fost New YCnkul și, pentru o vreme, Cambridge (Mass.)și campus-ul Universității Harvard. E intere- * în original, engl. tuck. 37 K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 10, p. 324 — 332. 38 K. Marx, însemnări despre Români, p. 93 — 100 și traducerea, p. 170—178. 38 Despre Împrejurările apariției broșurii ne ocupăm cu alt prilej. 40 K. Marx, F. Engels, op. cit., p. 68. 41 K. Marx, Fr. Engels, Opere, voi. 29, p. 93 (scrisoare din 16 februarie 1857). 42 Cf. LeRoy H. Fischer, Lincoln's Gadfly, Adam Gurowski. University of Oklahoma Press : Norman, 1964, 301 p.; Morton Borden, Some notes on Horace Greeley, Ch. Dana and Karl Marx, in „Joumalism Quarterly”, loc. cit. 43 Comte Adam Gurowski, La virili sur la Russie et sur les prooinces polonaises, Paris, 1834, 96 p.; idem, La civăisaGotytyfylfyfâtâfafâiffâjffri.840, IV —222 p. 30 CORNEUA BODEA 10 sânt de semnalat că în conflictul ivit la Cambridge și la Boston între redac- torul lui „North American Review” — pe nume Francis Bowen — și susținătorii americani ai ideilor kossuthiene privind problema națională în Imperiul habsburgic, Gurowski s-a alăturat grupului kossuthist, ostil deci egalei îndreptățiri naționale. între 1851—1857 a stat mai mult în preajma ziarului N.Y.D.T. atît cu influența cît și cu sensul. A plecat apoi la Was- hington, unde a și murit în 1866. Adversar al oricăror idei sau perspective care ar fi impietat asupra convingerilor sale panslaviste, acest ciudat conte și nestatornic revolu- ționar ar fi putut fi un familiar la ambasada țaristă de la Washington, după cum i se relaitase lui Marx. Dar, pare-se44, nu ca un stipendiat special, ci mai degrabă ca un adept de vederi și convingeri politice, fiind el un fervent apologet al panslavismului realizat prin Rusia țaristă. Apropiindu-ne de sfirșitul acestor pagini, o ultimă nedumerire se mai cere lămurită. Anume, dacă manuscrisul despre Principatele Dunărene, conținînd cifrele contestate de Gurowski, a fost returnat de Oh. Dana lui Marx, nu contrazice aceasta afirmația că textul din N.Y.D.T. este un text Marx ? Marx nu s-a sesizat de această alterare adusă textului său ? Cum de nu a protestat împbtriva procedeului care l-a indignat în alte dăți î Explicația, nu poate fi decît că lui Marx nu i-a parvenit textul tipărit care apare clar a nu fi fost decît o parte din amplul material la care se referă în scrisori. Lui i s-a restituit manuscrisul întreg, la cîteva luni după apariția textului de la 23 ianuarie și fără specificarea a ceea ce s-a tipărit din el. Procedeul redacției nu poate mira, după cîte alte prcfvocări și situații neplăcute crease. Pierderea manuscrisului este însă, în același timp, și o pierdere reală pentru istoria și istoriografia română. ANEXA [K. MARX], The Danubian Prineipalities in “NewYork Daily Tiibune”, Wednesday, January 23, 1856 Owing to the European imbroglio, the Danubian Prineipalities have acquired a special notoriety. Diplomatic maneuvres, and political schemes respecting them form a delicious cat-cradle of knotty swindles. Contesting ambitions are thus ground together between the Carpathian Mountains, while the generous valleys, forming the bone of the snarl, and at present under the paw of Austria, are desolated by foes or so-called friends. One Iamb is growled over by all the beasts of prey. The fate of these lands remains unsettled, but a definite issue regarding them is looked for in the negotiations for peace, or by a special convention between Turkey, Austria, France and England. Moldavia and Wallachia form, indeed, a rich prey — the soli of the latter being among the best and most fertile in Europe. Not only the regular diplomatic army, but sturdy red-tape amateurs lay out definite plâns for “ LeRoy H. Fischer, op. cit., p. 63—66. www.dacoromanica.ro 11 KARL MARX DESPRE ROMANI 31 adjudicating this question. The English political barn-yard affords any quantity of hatchments of the golden egg. Exuberant are dailies, weeklies, quarterlies and pamphlets thereon. In these political creations the pro- minent idea is the carving out a new State with the character of a Daco- Romanic nationality. In itself this is nothing new, as for more then thirty years the notion of uniting the Principalities into one Sovereignty, either independent or under Turkish protection, was agitated among the boyards of both sides — a certain Mr. Eliad or Eliades having been and still conti- nuing principal promotor, through writings and by other means. But now this question has acquired, in English speculations, a wider range. The Daco-Romanic idiom is taken as a basis and cement for a new realm. It is estimated that this language is used by about 11000000 of men, scattered over Turkey, Austria and Russia. Such data, however, are exagerated on a gigantic scale. The object of the exageration is toadd one more nationality to the lump of those to be restored—the claims of any of which, however, to independence and weight among the living European nations are men- tioned in history either slightly or not at all. Whatever may be the presumed extension of that confused idiom, the Principalities themselves have about 3 500 000 inhabitants, a motley compost of the remains of various wandering tribes, such as ancient Dacos, Roman colonists, Goths, Huns, Magyars, Slaves, Jews, and Bohemians or Zingari. Aside from this there is a curious fact, weakening the boasted superiority of the Daco-Romanic idiom. The denomination of the sovereign dignity as Hospodar is Slavic, as is that of the boyards given to the ruling nobility. At all events, the proposed new realm is to be created under the protection of the Four Powers, with a sovereign of Austrian, Gotha or Sardinian breed, or of some scion of the German princely vagabonds and beggars. So much for speculations. In reality, however, the present slab condition of that political broth comes of the impending election of new Hospodars. By the organic law, the boyards are to be electors, but the Porte is to accept and confirm the elected candidate. This privilege was extorted from the Sultan by Russia and secui ed to the Principalities by the treaty of Adrianople in 1829. The ori- ginal disposition was that the Hospodars were to be elected for life, and so Stourdza was chosen for Moldavia, and Bibesco for Wallachia. In 1848 a Revolution broke out, first in Moldavia, originating chiefly with the boyards, the people nbt participating therein. The boyards made a kind of pronunciamento demanding a better administration, the abolition of civil abuses, the emancipation of the village, the establishment of the liberty of the press, and a reform in theschool System ; Stourdza resisted : his sons arrested the revolted nobles ; Russian Commissioners and their troops inter- fered, and the old rule was maintained. No unanimity existing between the Liberals, when the movement in Moldavia was suppressed that in Wallachia took place. Bibesco was deposed, and a new and liberal Consti- tution proclaimed, which, however, was very short-lived, as Omer Pasha occupied the country with hisarmy, as the Russians occupied Moldavia. A convention was then concluded between Turkey and Russia, by which, among other stipulations, the Hospodars were thenceforth to be elected for the term of seven years only. This convention — concluded at Balta- Liman, and called accordingly —jconceeded to Russia the right, in certain www.dacaromamca.ro 32 CORNELIA (BODEA 12 cases, of occupying the Principalities with an army of 37,000 men, and was thus, in some sort, the origin of the present war. In 1839, Stirbey was elected for Wallachia, and Ghika for Moldavia. Their terna is running out. Candidates start up like mushrooms on all sides. Every one of these has his party and superior influences. Foimerly it was Eussia and Turkey only that meddled with these elections, now aii the Protectors have’a finger in the pie, and are prepared to use the right of exclusion, as did Spain, Austria, and France in the Papal Conclave. Some of the inhabitants wish for a Hospodar of foreign extraction ; others for a native; others again for a Fanariote, that is a Greek of Moldavia living at the feet of the Porte in Pera, the Christian suburb of Constanti- nople. All therefore in the Principalities is in suspense, and a people so hemmed in and overlaid are to be pitied. TEADUCEEEA* The Danubian PnncipafîVies/Principatele Dunărene/, “New York Daily Tribune”, 23 ianuarie 1856. Datorită situației încurcate europene, Principatele Dunăiene au cîș- tigat o deosebită notdrietate. Manevre diplomatice, mașinații politice în ceea ce le privește constituie un savuros joc de sfoară ** cu noduri înșelă- toare. Ambiții rivale se macină între munții Carpați, în timp ce geneioa- sele văi — formînd ciolanul pentru mîrîit, și în prezent sub laba Austriei — sînt pustiite de dușmani sau de așa-numiți prieteni. Toate animalele de pradă mîrîie acolo la un miel. Destinul acestor țări rămîne nehotărît, dar o soluție precisă în ce le privește se caută în negocierile de pace sau într-un acord special între Turcia, Austria, Franța și Anglia. Moldova și Țara Bomânească formează, într-adevăr, o bogată pradă — solul acestora fiind printre cele mai bune și roditoare din Europa. Nu numai armata regulată diplomatică, dar chiar și puternici amatori biro- crați pregătesc planuri precise pentru a hotărî în această problemă. Șo- pronul politic englez oferă o cantitate oricît de mare de clocitori pentru oul de aur. Presa cotidiană, săptămînală, trimestrială și broșuri debordează pe această temă. în aceste combinații politice ideea dominantă este de a crea un nou stat purtînd amprenta unei naționalități daco-romanice. în fapt, nu este nimic nou în acest lucru, deoarece de mai mult de treizeci de ani ideea de a uni Principatele într-o singură suveranitate, fie indepen- dentă, fie sub protecție turcească, a fost agitată printre boierii din ambele țări — un anume domn Eliad sau Eliades fiind, și continuînd a fi, prin- cipal promotcfr, prin scrierile sale și prin alte mijloace. Acum însă această problemă a cîștigat, în speculațiile engleze, o sferă mai largă. Idiomul daco- romanic este luat ca bază și liant pentru un nou stat. Se apreciază că această limbă este folosită de către aproximativ unsprezece milioane de oameni, * Traducerea din limba engleză a fost efectuată de autoarea articolului—Cornelia Bodea (Nota redacției). ♦* Cat’s cradle = „leagănul pisicii” sau „fierăstrău” — joc de copii constind dintr-o sfoară trecută In jurul degetelor, cu ajutorul căreia se formează diferite desene. www.dacaromanica.ro 13 KARL MARX DESPRE ROMANI 33 risipiți în Turcia, Austria și Eusia. Astfel de date, cu toate acestea, sînt exagerate pe o scară uriașă. Scopul exagerării este de a adăuga o națio- nalitate în plus la grupul acelora care urmează a fi restaurate — deși pre- tențiile unora dintre acestea la independență și importanță între națiunile existente ale Europei sînt, fie superficial menționate în istorie, sau deloc. Oricare poate fi presupusa extindere a acestui amestecat idiom, Principatele în sine au aproximativ 3.500.000 locuitori, un amestec pestriț de rămășițe ale diferitelor triburi rătăcitoare, precum vechii daci, colo- niștii romani, goții, hunii, maghiarii, slavii, evreii și țiganii (Bohemiens or Zingari). în afară de aceasta, mai este un fapt neobișnuit care slăbește pretinsa superioritate a idiomului daco-romanic : denumirea demnității suveranului este slavă, ca și aceea de boieri dată nobilimii conducătoare, în orice caz, plănuitul nou stat urmează să fie creat sub protecția celor patru puteri, cu un suveran de viță austriacă, de Gotha sau sardă, sau cu vreun vlăstar princiar de al prinților cerșetori și vagabonzi germani. Atît despre speculațiunile acestea. în realitate însă actuala situație încîlcită a acelei ciorbe politice vine de la iminenta alegere de noi hospodari. Pe baza Eegulamentului organic, boierii urmează a fi alegători, dar candidatul ales urmează a fi acceptat și confirmat de către Poartă. Acest privilegiu a fost smuls sultanului de către Eusia și asigurat Principatelor prin tratatul de la Adrianopol, în 1829. Dispoziția originară prevedea că hospodarii să fie aleși pe viață, și așa au fost aleși Sturdza pentru Moldova și Bibescu pentru Țara Eomâ- nească. în 1848 a izbucnit o revoluție, întîi în Moldova, inițiată în special de către boieri, fără participarea poporului. Boierii au alcătuit un fel de pronunciamento cerînd o administrație mai bună, desființarea abuzurilor administrative, emanciparea iobăgiei, introducerea libertății presei și o reformă a invățămintului; Sturdza a rezistat: fiii săi au arestat pe nobilii revoltați; comisarii ruși și trupele lor au intervenit și vechiul guvern a fost menținut. Neexistînd o unanimitate între liberali, atunci cînd a fost repri- mată mișcarea din Molddva, a avut loc cea din Țara Eomânească. Bibescu a fost depus și o constituție nouă și liberală a fost proclamată, care, cu toate acestea, a avut o viață scurtă deoarece Omer Pașa a ocupat țara cu armata sa, în timp ce rușii ocupau Moldova. O convenție a fost apoi încheiată între Turcia și Eusia, prin care, întrealte stipulații, hospodarii aveau de acu m înainte să fie aleși numai pe termen de șapte ani. Această convenție, încheiată la Balta Liman și numită ca atare, a recunoscut Eusiei dreptul ca, în anumite cazuri să ocupe Principatele cu o armată de 37.000 de oameni, și aceasta, într-un fel, a fost originea prezentului război. în 1849 * Stirbey a fost ales în Țara Eomânească și Ghica în Moldova. Termenul lor este scadent. Candidații apar ca ciupercile, din toate părțile. Fiecare dintre aceștia își are partidul său și influențe înalte. înainte erau numai Eusia și Turcia care se amestecau în aceste alegeri, acum toți pro- tectorii au cîte un deget în plăcintă și sînt pregătiți să facă uz de dreptul de excludere, așa cum au făcut Spania, Austria și Franța în conclavul papal. Unii dintre locuitori doresc un hospodar de origine străină, alții sînt pentru un pămîntean, alții din nou pentru un fanariot, adică un grec din Moldova trăind la picioarele Porții în Pera, suburbia creștină a Constan- ♦ în text: 1839 www.dacoromanica.ro 8-0.652 34 CORNEUA BODEA 14 tinopolului. Din această cauză totul este în suspensie în Principate și un popor atît de strîns în chingi și de împovărat este de compătimit. KAEL MAEX ET LES EOUMAINS. EESTITUTIONS ET NOUVELLES DONNEES rEsumE L’auteur s’applique ă prouver, d’une part, que l’article The Danu- bian Principalities, păru sans signature, le 23 janvier 1856 dans le „New York Daily Tribune”, appartient ă Karl Marx. D’autre part, elle r^ussit ă restituer le texte original de Marx en le d^tachant, dans ses grandes lignes, des interpolations introduites par Adam Gurowski — interpolations qui alterent la pensie de K. Marx. On utilise pour cette âtude l’ex^gese du texte păru dans le N.Y.D.T., l’interpr6tation des donn^es qu’il contient et Ies ref^rences comprises dans la correspondence de Marx et d’Engels. Le principal argument menant ă l’identification des interpolations repose sur l’analyse des sources employ6es ă la r^daction de l’article en discussion. Nomdmment, il s’agit de deux chiffres statisiques cit6s, et dont l’un se rapporte au nombre global de la population de langue roumaine, et l’autre â la population de la Moldo-Valachie proprement dite. Les pages pr6sent6es ci-dessus font pârtie d’une plus ample 6tude sur les ouvrages et les opinions de K. Marx ayant traît aux Eoumains, qui se propose de suivre la genfese de ses id^es ainsi que son intdret pour la destinde de ce peuple, dont la lutte pour l’unit6 et l’ind^pendance a connu tout le dramatisme de l’6poque. www.dacoromanica.ro SOLIDARITATEA MIȘCĂRII MUNCITOREȘTI DIN ROMÂNIA CU LUPTA ANTIFASCISTĂ A FORȚELOR DEMOCRATICE ȘI PROGRESISTE DIN ALTE ȚĂRI (1933-1939) DE NICOLAE JURCA Consecventă tradițiilor sale internaționaliste, clasa muncitoare din Eomânia, în frunte cu organizațiile sale politice, s-a solidarizat cu lupta antifascistă a forțelor democratice și progresiste din alte țări, cu bătăliile oamenilor muncii de pretutindeni pentru drepturi și libertăți democratice, pentru o viață mai bună. „întreaga istorie a mișcării muncitorești din Eomânia, a Partidului Comunist Eomân — se subliniază în Programul partidului — cuprinde pagini nepieritoare de solidaritate internațio- nalistă cu forțele revoluționare din celelalte țări” Alături de comuniști, cărora le-a revenit rolul hotărîtor în frontul luptei antifasciste și a căror internaționalism militant a însuflețit toate forțele democratice și patriotice din țară, mișcarea socialistă și social- democrată din Eomânia s-a înrolat și a activat,de pe pozițiile ei politico- ideologice, în marea bătălie ce s-a dat, în cel de al patrulea deceniu al secolului nostru, împotriva primejdiei de moarte care amenința valorile umanității și existența liberă a popoarelor — fascismul *. 1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, Edit. politică, București, 1975, p. 205. ♦ Cu privire la solidaritatea mișcării muncitorești și democratice din România cu lupta antifascistă a popoarelor din alte țări, in istoriografia noastră au apărut lucrări și studii re- marcabile. Semnalăm citeva dintre ele, care au abordat parțial sau monografic, problema : Ion Babici, Solidaritate militantă antifascistă, Edit. politică, București, 1972; Valter Roman, Sub cerul Spaniei, Edit. militară, București, 1972 ; Voluntari români in Spania, Edit. politică, București, 1971; Petre Constantinescu-Iași, Lupta pentru formarea Frontului popular In România, Edit, Academiei R.S.R., București, 1968; lucrările lui Gh, I. loniță : Pentru front popular antifascist în România, Edit. politică, București 1971; P.C.R. și masele populare (1934 — 1938), Edit, științifică, București, 1971; Solidaritatea forțelor democratice din România cu Congresul mondial pentru pace (Bruxelles, 1936), in „Analele Insti- tutului de studii istorice și social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R.”, anul XIII, nr, 21 1967, p. 69 — 85; Gh. I. loniță și A. Simion, Clasa muncitoare forța socială fundamentală a mișcării antifasciste din România, Edit. politică, București, 1974; Ștefan Voicu, Pagini de istorie socială, Edit. politică, București 1971 ; Gh. Adorian, Ion Babici și Natalia Vilcu, Gheorghi Dimitrov și tradițiile revoluționare româno-bulgare, București, colecția Biblioteca de istorie, 1972; antologia de texte: Solidaritatea mișcării muncitorești și democratice din Româ- nia cu mișcarea muncitorească și democratică din Bulgaria, Edit. politică, București, 1974, etc. Studiul de față Își propune să aducă o modestă contribuție la evidențierea rolului și contri- buției pe care l-au avut socialiștii români in frontul luptei de solidaritate internaționalistă. ..EEVISTA DE ISTOEIE”, Tomul 20. nr. 1, p. 35-48. 1075 www.dacoromanica.ro 36 NICOLAE JURCA 2 Solidaritatea mișcării socialiste și social-democrate din România cu lupta antifascistă din alte țări, reprezintă un capitol luminos din activi- tatea acestei componente a frontului nostru muncitoresc. Antifascismul militanților socialiști și social-deinocrați rezida în convingerea că „dacă există un dușman al națiunii, el este pretutindeni, ca și la noi, fascismul și antisemitismul” 2. Social-democrații vedeau în fascism nu numai ,,o formă de ofensivă reacționară la care lumea capita- listă recurge disperată, în spasmele groaznice ale crizei care roade temeliile ei, dar și — în primul rînd — un dușman al națiunii, o abjectă înșelăciune, o diversiune de cea mai proastă calitate”3. împotriva acelor care teoretizau inutilitatea luptei antifasciste în România, deoarece victoria sau înfrîn- gerea fascismului se va hotărî pe plan internațional, Lotar Rădăceanu, lider marcant al Partidului Social-Democrat, se ridica cu hotărîre: „Să se înceteze, deci, cu teoretizarea impotentă a celor mai elementare nevoi de viață. Cine vrea să merite numele de democrat și socialist, are datoria să intre în rîndurile armatei luptătoare a democrației” 4. Pe aceeași linie, de condamnare a poziției fataliste față de ascensiunea fascismului, se afla și „Proletarul”, organul de presă al Partidului Socialist Unitar, cînd afirma că este necesar „să se spună muncitorilor că piopria lor soartă este în mîinile lor și triumful fascismului nu este inevitabil precum sus- ține o anumită presă burgheză” 5. în acțiunile lor de solidaritate internațională, socialiștii români porneau de la convingerea că în acest fel slujesc mai bine patria, poporul și națiunea căreia îi aparțin. între internaționalism și patriotism ei vedeau un deplin acord. Răspunzînd legionarilor, care încercau să convertească internaționalismul socialiștilor în lipsă de patriotism, Lotar Rădăceanu afirma fără echivoc. : „Internaționalismul nu înseamnă că sîntem contra națiunii noastre. Dimpotrivă, noi, social-democrații, ne iubim neamul nostru, limba și cultura noastră, istoria poporului nostru mai mult și mai adînc decît acei cari, bătîndu-se în piept că sînt mari români nu mai încap în piele de atîta naționalism și scot din gură, de cîte oii vorbesc, numai panglici tricolore, dar cari sînt frați de cruce cu toți capitaliștii interna- ționali și părtașii acestora între exploatarea poporului muncitor. Noi recunoaștem, însă, că tot așa cum noi românii ne iubim neamul, au dreptul să și-l iubească și celelalte națiuni conlocuitoare cu noi pe acest pămînt” ®. Unul din momentele care evocă internaționalismul clasei muncitoare din România, îl constituie acțiunile de solidaritate cu lupta curajoasă a lui Gheorghi Dimitrov și a tovarășilor săi implicați în odiosul proces de la Leipzig 7. La această largă mișcare de solidaritate, în fruntea căreia s-a aflat Partidul Comunist Român, au participat și Partidul Social- 2 Lotar Rădăceanu, Studii marxiste, Edit. SOCEC, București, 1946, p. 235. 3 Ibidem, p. 231 4 „Șantier”, nr. 12 din 1 decembrie 1935. 6 „Proletarul”, nr. 69 din 28 ianuarie 1934. 8 Lotar Rădăceanu, Socialism și naționalism, Edit. Cercul de literatură socialistă, București, 1937, p. 44. 7 Vezi pentru detalii: Ion Babici, Solidaritate militantă antifascistă, Edit. politică, București, 1972, p. 59 — 79; antologia de texte: Solidaritatea mișcării muncitorești și demo- cratice din România cu mișcarea muncitorească și democratică din Bulgaria, Edit. politică, București, 1974, p. 190—207. « . www.dacaromamca.ro 3 MIȘCAREA REVOLUȚIONARA ȘI LUPTA ANTIFASCISTA DIN ALTE ȚARI 37 Democrat, Partidul Socialist Unitar, precum și organizațiile profesionale, de femei și tineret socialiste. Presa socialistă și social-democrată a informat opinia publică în legătură cu desfășurarea procesului și a demascat însce- narea odioasă hitleristă, calificînd-o ca o ,,nouă nebunie pentru a avea motive să acuze și să asasineze pe comuniști și social-democrați” 8. La scurtă vreme după începerea procesului, Ștefan Voitec, secretarul Parti- dului Socialist Unitar, atrăgea atenția opiniei publice că se pregătește „o crimă care va fi încoronarea tragediei și sfidării proletariatului german și a mișcării muncitorești din întreaga lume” 9. Participînd la ancheta „Cine a dat foc Reichstagului?”, organizată de revista „Șantier” printre intelectuali, deputatul și fruntașul social- democrat Lotar Rădăceanu a răspuns că incendierea este opera hitleriș- tilor și în special a lui Gbring pentru că numai ei, „au putut trage foloasele politice din această crimă”.10 11 Congresul tineretului socialist din România, ale cărui lucrări s-au ținut întie 24—25 septembrie 3 933 la București, a adoptat o moțiune prin care a protestat „cu toată energia contra criminalei justiții de clasă care domnește azi în Germania și care aruncă asupra unor nevinovați odioasa și stupida crimă a incendierii Reichstagului german” u. Presa socialistă a evocat cu admirație personalitatea și curajul lui Gheorghi Dimitrov la proces. „Ceea ce voim noi să subliniem în aceste scurte însemnări — se spunea într-un articol din „Proletarul” — este personalitatea impresionantă care s-a desprins în mod luminos din dez- baterile piocesuhii, figura revoluționarului Dimitrov. Un om și o atitudine iormidabilă. Un atlet al spiritului revoluționar” 12. Salutînd achitarea grupului de antifasciști, în frunte cu Gheorghi Dimitrov, presa socialistă și social-democrată a ținut să sublinieze că aceasta s-a datorat puternicei presiuni exercitate de opinia publică inter- națională. Ștefan Voitec afirma răspicat că Dimitrov și tovarășii săi au fost achitați datorită „presiunii formidabile, irezistibile, pe care au făcut-o asupra guvernului hitlerist masele muncitorești, opinia publică civilizată din toată lumea”13. C. Titel Petrescu aprecia, la rîndul său, că „Achitarea comuniștilor bulgari și a lui Torgler este un triumf al opiniei publice uni- versale, care n-a permis prin protestul ei unanim, să fie condamnați țapii ispășitori ai hitlerismului inculpați în atentatul odios al incendierii parla- mentului german” 14. Campania internațională împotriva procesului de la Leipzig a con- stituit prima experiență reușită de realizare a unității forțelor antifasciste din întreaga lume după instaurarea dictaturii hitleriste în Germania15 16. 8 „Lumea nouă”, nr. 39 din 24 septembrie 1933. * „Proletarul”, nr. 62 din 1 octombrie 1933. 10 „Șantier”, nr. 2 din 1 octombrie 1933. 11 „Lumea nouă”, nr. 40 din 1 octombrie 1933. 12 „Proletarul” nr. 68 din 1 ianuarie 1934. 13 Ibidem 11 „Lumea nouă”, nr. 2 din 7 ianuarie 1934 (articolul Sentința de la Lipsea este semnat de C. Titel Petrescu sub pseudonimul de Dr. Stockmann). 16 Ion Babici, op. cit., p. 79 www.dacoromanica.ro 38 NICOLAE JURCA 4 Forțele antifasciste din România au luat parte la campania de soli- daritate internațională pentru apărarea lui Ernst Thălmann și a altor antifasciști germani arestați și persecutați de naziști. Partidul Social- Democrat și Partidul Socialist Unitar s-au înrolat în acțiunea de sprijinire a antifasciștilor germani. Congresul al XV-lea al Partidului Social-De- mocrat (14—16 mai 1933) a protestat împotriva terorii barbare pe care regimul hitlerist a dezlănțuit-o împotriva organizațiilor muncitorești și a forțelor progresiste. „Regimul barbar instituit în Germania — se arată în moțiunea adoptată de Congres — scoate această țară din rindurile statelor civilizate, amenințînd prin contagiune reîntoarcerea la reacțiune și barbarie și a altor state fără tradiție democratică și este un permanent pericol pentru pacea lumii” 16. La chemarea comuniștilor și social-democraților, muncitorimea din porturi a desfășurat o largă campanie de solidaritate cu antifasciștii ger- mani. în iunie 1933 muncitorii din portul Galați au refuzat să descarce un vas aflat sub pavilion hitlerist. Secțiunea tineretului social-democrat din Capitală și-a exprimat adeziunea la lupta antifascistă a docherilor, solidarizîndu-se cu acțiunea lor 17. Refugiații germani sosiți pe meleagurile românești au fost înconju- rați cu dragoste și căldură de oamenii muncii de la orașe și sate. Masele populare din București, Cluj, Brașov, Oradea, Galați, Bacău, Constanța, Satu-Mare, Rădăuți ș.a. au sprijinit pe antifasciștii germani veniți în țară pentru a scăpa de teroarea nazistă18. Pentru sprijinirea materială a refugiaților germani, Partidul Social- Democrat și Uniunea Tineretului Socialist au lansat liste de subscripții19. Acțiunii de sprijinire materială a antifasciștilor germani, îndeosebi socia- liști, se alătură și Partidul Socialist Unitar, care aderă la fondul inter- național „Ernst Ekstein” 20. Congresul Confederației Generale a Muncii din octombrie 1931, ținut în condițiile ascensiunii fascismului internațional, a constituit, așa cum aprecia fruntașul social-democrat Ilie Moscovici, „o impunătoare mani- festație de solidaritate, cu caracter internațional și internaționalist, într-o vreme de barbarie a ultranaționalismului șovin de pretutindeni” 21. în aprilie 1936, de la tribuna Congresului al XVI-lea al Partidului Social-Democrat din România, s-au ridicat glasuri de protest împotriva teroarei fasciste din Germania și de simpatie cu lupta curajoasă a anti- fasciștilor germani22. în rezoluția asupra politicii externe, denunțîndu-se pericolul pe care-1 reprezintă nazismul german pentru pacea lumii, Congresul face un „apel călduros către proletariatul din lumea întreagă să ducă lupta cu forțe unite, pentru a abate fascismul și a grăbi triumful 16 ,,Lumea nouă”, nr. 21 din 21 mai 1933 17 Ion Babici, op. cit. p. 84 18 Arhiva CC al PCR, fondul nr. 4 ; filele 164, 121, 125, 129, 208, 214, 232, 242; ,,Clo- potul”, nr. 58 din 28 octombrie 1934. 18 ,,Lumea nouă”, nr. 6 din 4 februarie 1934, nr. 16 din 16 aprilie 1934. 20 Fondul internațional „Ernst Ekstein” a fost constituit de Partidul Socialist Indepen- dent german pentru sprijinirea emigranților socialiști. („Proletarul”, nr. 59 din 20 august 1933)’ 21 „Lumea nouă”, nr. 45 din 4 noiembrie 1934. 22 Ibidem, nr. 15 din 12 aprilie«1936. • www.dacoromamca.ro 5 MIȘCAREA REVOLUȚIONARA ȘI LUPTA ANTIFASCISTA DIN ALTE ȚARI 39 socialismului, singurul în măsură să organizeze temeinic pacea între popoare” 23. Presa socialistă și social-democratică a condamnat cu vehemență dictatura fascistă din Germania și a evocat, în același timp, cu căldură lupta curajoasă a patrioților germani, față de care și-a manifestat constant simpatia și solidaritatea. „Muncitorii din România, toți tovarășii noștri — aprecia ziarul „Proletarul” — au datoria să înfiereze banditismele fasciștilor germani, să adune semnături de protest, să-și manifesteze solidaritatea cu eroicii tovarăși germani cari, în ciuda represiunii, țin sus steagul mar- xismului” 24 25. în perioada ce a urmat, în diferite localități din țară, s-au desfășurat noi acțiuni de solidaritate cu antifasciștii germani. Mișcarea socialistă și social-democrată din România s-a ridicat în apărarea insurecțiilor antifasciste ale proletariatului austriac (februarie 1934) și spaniol (octombrie 1934). Puternicele legături ce au existat, de-a lungul timpului, între social-democrația română și cea austriacă, au ampli- ficat sentimentele de simpatie și solidaritate ale socialiștilor români față de tovarășii lor austrieci. în ședința din 17 februarie 1934, Comitetul Executiv al Partidului Social-Democrat a hotărît ca toate secțiunile par- tidului să organizeze întruniri sau adunări de protest împotriva repre- siunii fasciste din Austria și pentru comemorarea miilor de „tovarăși austrieci căzuți jertfă pentru socialism și libertate” 2B. Dînd curs acestei chemări, secțiunile Partidului Social-Democrat au organizat numeroase întruniri și adunări de protest. La adunarea ce a avut loc în Capitală, muncitorimea organizată a adoptat o moțiune prin care își „exprimă prin reprezentanții ei toată revolta și disprețul ei pentru cîrmuirea actuală, asasină și uzurpatoare a Austriei” 26. în moțiune se cerea guvernului român și tuturor statelor civilizate ca printr-o intervenție diplomatică concertată să intervină pentru restabilirea regimului democratic în Austria27. O întrunire asemănătoare a avut loc, la 18 februarie 1934, la Casa Poporului din Ploiești, cu care prilej numeroasa asistență a protestat împotriva reprimării sîngeroase a muncitorimii austriece 28. în timpul cînd se desfășurau luptele la Viena, partidele social-demo- crate din țările Micii înțelegeri au hotărît să facă fiecare intervenții pe lîngă guvernele lor pentru a întreprinde demersuri diplomatice în vederea menținerii regimului democratic în Austria. în consecință, o delegație a Partidului Social-Democrat din România, formată din Lotar Rădăceanu, loan Flueraș, losif Jumanca și Eftimie Gherman, a înmînat un memoriu primului ministru Gheorghe Tătărăscu. Pornind de la considerentul că menținerea Austriei independente și democrate este o chestiune de interes internațional, memoriul cerea ca „România să intervină ea însăși și să 23 Ibidem, nr, 16 din 19 aprilie 1936. 21 ,.Proletarul”, nr. 76 din 2 septembrie 1934. 28 Arhiva CC al PCR, fondul nr. 1, dosar nr. 439, fila 65; „Lumea nouă”, nr. 9 din 25 februarie 1934. 28 „Lumea nouă” nr. 9 din 25 februarie 1934, 27 Ibidem 28 Arhiva CC al PCR, fondul nr. 1, dosar nr. 439, fila 65; „Lumea nouă”, nr, 9 din 25 februarie 1934. www.dacoromanica.ro 40 NICOLAE JURCA 6 determine un demers colectiv al Micii Antante pentru menținerea regimului democrat în Austria” 29. Tribuna parlamentară a fost folosită de social-democrați pentru exprimarea sprijinului și solidarității cu lupta popoarelor victime ale agre- siunii fasciste. La 15 februarie, senatorul losif Jumanca a depus pe biroul Senatului o interpelare scrisă cu privire la situația din Austria și a cerut, în același timp, guvernului român să intervină pe lîngă cel austriac „pentru încetarea sălbaticului măcel care revoltă toată lumea civilizată, cît și pentru reintroducerea regimului democratic, singura garanție pentru toate statele interesate că statul austriac va duce o politică cinstită de pace” ro. O formă de exprimare a solidarității cu vietimile teroarei din Austria, a constituit-o ajutorarea materială. Partidul Social-Democrat și sindicatele au lansat liste de subscripție, care au găsit un larg ecou în rîndul munci- torilor, intelectualilor și a altor categorii sociale cl. Uniunea Tineretului Muncitor Socialist a lansat un apel către orga- nizațiile sale și tineretul din întreaga țară prin care le cerea să sprijine material pe antifasciștii austrieci. în ședința din 4 martie 1934, secțiunea tineretului socialist din București a hotărît ca membrii săi să subscrie salariul pe o zi pentru ajutorarea văduvelor, orfanilor și tinerilor austrieci32. Secțiunea femeilor muncitoare din Capitală a organizat, în același scop, ceaiuri literare pentru strîngerea de fonduri33. Presa socialistă și social-democrată („Proletarul”, „Lumea nouă”), revistele „Șantier”, „Societatea de mîine” ș.a., la care publiciștii socialiști colaborau, au publicat ample articole și reportaje despre insurecția din Austria, din care se degajă simpatia și solidaritatea lor cu lupta dreaptă a proletariatului austriac £4. Evocînd epopeea luptelor din Viena din fe- bruarie 1934, organul de presă social-democrat „Lumea nouă”, la cîteva zile după înfrîngerea insurecției, consemna : „Deși soarta luptelor din Viena era dinainte pecetluită, muncitorimea social-democrată, decisă să moară în cinste decît să se predea în lașitate, s-a bătut cu un eroism nemai- pomenit care a stîrnit uimire pretutindeni și admirație în toată lumea civilizată ”35. Scriitorul și publicistul Ion Pas, într-un articol publicat în revista „Șantier”, considera că deși insurecția vieneză a fost înfrîntă, ideea de libertate pentru care proletariatul austriac s-a jertfit nu a fost ucisă : „Dacă blockhausurile au rezistat eroic ceasuri întregi și zile întregi asalturilor, explicația nu stă în tăria materialului întrebuințat, ci în ideea 29 Arhiva CC al P.C.R., fondul nr. 1, dosar nr. 439, fila 5; „Lumea nouă”, nr. 9 din 25 februarie 1934; „Dimineața”, nr. 9751 din 18 februarie 1934. 30 „Lumea nouă”, nr. 9 din 25 februarie 1934; „Proletarul”, nr. 70 din 18 februarie 1934 și „Dimineața”, nr. 9751 din 18 februarie 1934. 3X Arhiva CC al PCR, fondul nr. 46, mapa nr. 9 ; „Lumea nouă”, nr. 2 din 13 ianuarie, nr. 10 din 10 martie, nr. 11 din 11 martie, nr. 12 din 18 martie, nr. 13 din 25 martie 1934, etc. 32 „Lumea nouă”, nr. 11 din 11 martie 1934. 33 Ibidem, nr. 11 din 11 martie 1934, nr. 12 din 18 martie 1934, nr. 15 din 8 aprilie 1934. 34 Ve/i: „Reviste progresiste românești interbelice”, Edit. Minerva, București, 1972, p. 289 — 336 ; Ion Spălățelu , Printre foarfecele cenzurii, Edit. politică, București, 1974 ; lordâky Lajos, Din istoria presei democratice în orașul Cluj (1930—1940), tn „Studia L'niversitalis Babeș-Bolyai”, series Historie, f. 1, 1972. 36 „Lumea nouă”, nr. 9 din 25 Miruarie 1934. , www.dacoromamca.ro 7 MIȘCAREA SOCIALISTA ȘI LUPTA ANTIFASCISTA DIN ALTE ȚARI 41 de libertate, de viață mai bună și mai demnă pusă la temelia lor. Ea, mai mult decît betonul armat, s-a împotrivit pînă la ultimul moment, obuzelor de calibru mare și tancurilor și automobilelor blindate și mitralierelor și Beimwehrului. Și cu toate acestea ea nu a fost ucisă” 36. Socialiștii români, alături de comuniști și celelalte forțe democratice și progresiste, au organizat numeroase acțiuni de solidaritate cu insurecția antifascistă din Spania din toamna anului 1934. Presa socialistă și social- democrată a evocat cu emoție și îngrijorare evenimentul „extraordinar care a fost declanșarea unei răzmerițe muncitorești care a avut caracterul unei adevărate revoluții” 37. Analizînd evenimentele sîngeroase din octom- brie 1934 din Spania, organul de presă al Partidului Socialist Unitar con- stata că : „Minunata armă de luptă a maselor proletare, care este unitatea de acțiune și-a dovedit eficacitatea în rezistența, în defensiva muncitorimii și țărănimii spaniole” 38 39. Congresul secțiunilor social-democrate din Vechea Românie (octom- brie 1934), ale cărui lucrări s-au desfășurat într-o puternică atmosferă antifascistă, a votat o rezoluție de solidarizare cu poporul spaniol, care în acele momente lupta pentru apărarea drepturilor și libertăților sale demo- cratice C9. Contactele și tratativele care au avut loc în octombrie 1934 între delegațiile C. C. al Partidului Comunist Român și C. E. al Partidului Social-Democrat, finalizate prin încheierea unui protocol, au stabilit, printre altele, și organizarea unor acțiuni comune în sprijinul antifasciș- tilor spanioli40. în aceeași lună, conducerea Partidului Socialist Unitar a acceptat propunerea Ligii Muncii și Comitetului Național Antifascist de a încheia o înțelegere pe baza unui program de revendicări cu un pronunțat caracter de luptă împotriva primejdiei fasciste41. Comitetul Central de coordonare a frontului unic, încheiat între organizațiile menționate, a hotărît organi- zarea unor acțiuni de ajutorare materială și morală a muncitorimii din Spania, victimă a fascismului. S-a preconizat lansarea unui manifest, campanii prin presă și convocarea de întruniri42. Sentimente de simpatie și solidaritate internaționalistă cu luptele muncitorești din Spania, s-au exprimat și la Congresul Confederației Generale a Muncii (octombrie 1934 ) 43. 34 „Șantier”, nr. 4 din februarie 1934. 37 „Lumea nouă”, nr. 42 din 14 octombrie 1934. 38 „Proletarul”, nr. 81 din 14 octombrie 1934. 39 „Lumea nouă”, nr. 42 din 12 octombrie 1934. 40 Delegația P.C.R. a propus organizarea imediată a unor acțiuni comune pentru apă- rarea luptelor duse de muncitorimea spaniolă, proteste prin presă, ajutoare materiale, Întruniri. Delegația social-democratică și-a dat acordul și s-a fixat ,ln principiu, data unui miting comun pentru prima jumătate a lunii noembric. Comitetul executiv al P.S.D. a dezavuat Insă acti- vitatea delegației sale și a rupt acordul principial, renunțlnd a participa și la acele acțiuni care se refereau la solidaritatea cu insurecția antifascistă din Spania. (Arhiva Institutului de Studii istorice și social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., cota A XVIII—45 — In continuare se va da A.I.S.I.S.P.; „Cuvlnt nou”, nr. 10 din 17 nocmbrie 1934). 41 Arhiva C.C. al P.C.R., fondul nr. 29, mapa nr. 61; A.I.S.I.S.P., cota L XVIII—2; „Proletarul”, nr. 84 din 4 noembrie 1934. 42 A.I.S.I.S.P., cota XVIII—45; „Cuvlnt nou”, nr. 8 din 3 noiembrie 1934 șinr. 9 din 10 noiembrie 1934. 43 „Lumea nouă”, nr. 45 42 NICOLAE JURCA 8 Partidul Social-Democrat, alăturîndu-se partidelor socialiste din alte țări, a înaintat un protest autorităților spaniole, cerînd ,,în numele civilizației și democrației” încetarea represiunilor și suspendarea tuturor execuțiilor Făcînd bilanțul luptelor antifasciste ale anului 1934, Lotar Rădăceanu remarca cu îndreptățire că : ,,democrația spaniolă n-a căzut fără luptă. Cu armele în mînă, cu toate mijloacele revoluționare, începînd cu greva generală și terminînd cu insurecția, muncitorimea socialistă din Spania a căutat să apere republica cucerită de ea”45. înfăptuirea frontului unic muncitoresc și a frontului popular în Franța a determinat puternice manifestații de simpatie ale poporului român cu lupta antifascistă a poporului francez. Acțiunile de solidaritate cu forțele democratice din Franța au întrunit adeziunea a numeroase partide și organizații politice de masă : Partidul Comunist Român, Par- tidul Social-Democrat, Partidul Socialist (Popovici), Frontul Plugarilor, Madosz-ul ș. a. 46. Rezultatele obținute de comuniștii și socialiștii francezi pe linia concentrării forțelor în lupta împotriva fascismului au fost evo- cate adesea în presa muncitorească din România, inclusiv în cea socialistă, drept exemple binefăcătoare și pentru mișcarea muncitorească din România47. Referindu-se la închegarea frontului unic în Franța, mili- tantul socialist Ștefan Voitec afirma: „Și, cu atît mai vie este satisfacția noastră cu cît, necontenit, de ani de zile, noi pledăm și milităm pentru frontul unic cinstit, ne străduim a-i dovedi formidabila putere ca și pu- tință de înfăptuire” 48. Iar fruntașul social-democrat C. Titel Petrescu, exprimîndu-și satisfacția pentru victoria în alegeri a partidelor de stînga, — constituite în front popular — , considera că „Socialismul victorios în Franța trebuie să preia puterea pentru a da națiunii franceze un regim economic și politic nou de tranziție, care să pregătească terenul pentru regimul socialist” 49. Acțiunile de solidaritate cu forțele antifasciste din Franța (care au îmbrăcat forme dintre cele mai diferite : campanii de presă, întruniri, manifestații cu prilejul zilelor de 1 Mai etc.) au contribuit la mobilizarea și concentrarea forțelor democratice din România împotriva pericolului fascist. Pagini memorabile de internaționalism a consemnat poporul român, în frunte cu comuniștii, și prin sprijinirea luptei drepte a poporului etio- pian, victimă a agresiunii fascismului italian. Presa socialistă a demascat, încă din faza de pregătire a agresiunii, scopul urmărit de Mussolini în Etiopia : „Scopul imediat al acestui atac este robirea economică a Abi- siniei și ocuparea unui teritoriu în prelungirea coloniilor italiene din Africa Orientală50. Anunțînd declanșarea agresiunii fasciste împotriva poporului 44 „Lumea nouă”, nr. 7 din 17 februarie 1935, 46 „Calendarul muncii”, pe anul 1935, p. 25. 46 Vezi pentru detalii: Ion Babici, op. cit. p. 124 — 144 ; Gh. I. loniță : P.C.R. și masele populare, p. 280—282. 47 „Proletarul”, nr. 74 din 5 august 1934; „Lumea nouă”, nr. 32 din 5 august 1934. 48 „Proletarul”, nr. 73 din 15 iulie 1935. 49 „Lumea nouă” , nr. 20 din 19 mai 1935. 60 Ibidem www.dacoromanica.ro 9 MjȘCAREA REVOLUȚIONARA ȘI LUPTA ANTIFASCISTA DIN ALTE ȚARI 43 etiopian, ziarul „Lumea nouă” consemna: „Marea crimă s-a săvîrșit, tunurileau început să bubuiască în Africa. Sîngerosul Mussolini aînceput”51. Comitetul executiv al Partidului Social Democrat, în ședința din 4 septembrie 1935, a condamnat agresiunea Italiei fasciste și a „hotărît să intervină energic pe lîngă guvernul român și să-i ceară ca, în acțiunea sa diplomatică, să facă o politică hotărîtă de apărare a păcii și de sancțio- nare a acelora care provoacă în mod criminal războiul” S2. La rîndul său, în cadrul aceleiași luni, Partidul Socialist-Unitar a condamnat provocările lui Mussolini la adresa EtiopieiS3. La data de 3 septembrie 1935, răspunzînd apelului Internaționalei Socialiste, muncitorimea social-democrată din Cluj a încetat pentru cinci minute lucrul în semn de protest față de agresiunea Italiei fasciste61 * 63 64. Organizațiile politice și profesionale socialiste și social-democrate, cu excepția liderilor de dreapta, au acceptat să colaboreze cu comuniștii într-o serie de acțiuni de solidaritate cu poporul etiopian desfășurate între anii 1935-1936 65 *. Congresele organizațiilor politice și profesionale muncitorești și-au manifestat solidaritatea cu lupta dreaptă a poporului etiopian. Astfel, Congresul Uniunii muncitorilor din porturi și transporturi, ținut la Turnu Severin între 14—16 septembrie 1935, a votat o moțiune prin care înfie- rează atitudinea Italiei fasciste și cere guvernului român „ca prin repre- zentanții săi în forul internațional de la Geneva să lupte pentru pacea omenirii, care înseamnă și pacea României” 56. în numele muncitorimii ceferiste din întreaga țară, Congresul Uniunii generale a Sindicatelor ceferiste, care a avut loc în vara anului 1936, a adoptat o moțiune de protest împotriva războiului fascist67. Congresul al XVI-lea al Partidului Social-Democrat (5—7 aprilie 1936) a cerut, prin rezoluția în problema politicii externe, sancțiuni eco- nomice totale împotriva Italiei „pentru a o obliga să înceteze cu un ceas mai devreme războiul din Abisinia” 68. Cînd Liga Națiunilor a adoptat hotărîrea de a aplica sancțiuni economice agresorului, Partidul Social- Democrat și militanții săi, alături de întreaga opinie publică românească, au salutat această măsură de „legalitate internațională” 69. Cu prilejul sărbătoririi zilei de 1 Mai 1936, muncitorimea din București, Brașov, Timișoara și din alte localități și-a manifestat solidari- tatea și simpatia cu lupta poporului etiopian 6r). în vara anului 1936 cînd fascismul spaniol, în cîrdășie cu cel inter- național, a dezlănțuit rebeliunea împotriva Spaniei republicane, mișcarea muncitorească din România, în frunte cu comuniștii, s-a ridicat în apă- rarea poporului spaniol. în frontul acestei largi mișcări de solidaritate 61 Ibidem, nr. 40 din 6 octombrie 1935. 63 Ibidem, nr. 36 din 8 septembrie 1935. 63 Ion Babici, op. cit., p. 147. 54 „Lumea nouă”, nr. 36 din 8 septembrie 1935. 66 Ion Babici, op. cit., p. 147 68 „Lumea nouă”, nr. 38 din 22 septembrie 1935. 67 , ,Sclnteia”, din 15 septembrie 1936, „Vremuri noi”, nr. 3 din 1936. 68 „Lumea nouă”, nr. 16 din 19 aprilie 1936. 88 „Lumea nouă”, nr. 16 din 19 aprilie 1936, nr. 42 din 20 oct. 1935. «o Arhiva CC al PCR, 202> 237‘ 44 NICOLAE JURCA 10 militantă, s-au înrolat și Partidul Social-Democrat, Partidul Socialist Unitar, Partidul Socialist (Popovici) precum și sindicatele afiliate Confe- derației Generale a Muncii. în luna august 1936 s-au întrunit în ședință comună, sub președinția lui C. Titel Petrescu, Comitetele executive ale Partidului Social-Democrat și Confederației Generale a Muncii, pentru a lua în discuție evenimentele din Spania. Cu acest prilej, L. Rădăceanu și 1. Mirescu au prezentat un raport asupra războiului civil din Spania și consecințele acestuia. în moțiunea care s-a adoptat, conducerile P.S.D. și C.G.M. și-au exprimat „întreaga solidaritate cu poporul spaniol care-și apără cu atîta eroism libertatea și cu clasa muncitoare spaniolă care s-a pus cu atîta însuflețire la dispoziția patriei și democrației amenințate” 81. Participanții la Congresul Uniunii Sindicatelor ceferiste (26—27 iulie 1936) de la Brașov au transmis „Salutări calde și entuziaste” eroilor luptători din Spania „care, în front popular, înfruntă de săptămîni de zile încercările disperate ale reacționarilor de a sfărîma republica liberă, democrată și pacifică.62 în o serie de localități, secțiunile social-democrate au organizat adu- nări de protest în care s-au votat moțiuni de solidaritate cu eroicul popor spaniol.63 într-o astfel de moțiune, membrii secțiunii social-democrate din Galați și-au exprimat „întreaga lor solidaritate și dragoste pentru lupta eroică a poporului spaniol care apără cu atît de admirabil avînt libertățile și drepturile sale împotriva năvalei fascismului și reacțiunii” M. Comitetele pentru ajutorarea Spaniei, la care au aderat și socialiștii, au colectat importante sume de bani pentru ajutorarea Spaniei65. Presa social-democrată, precum și cea apropiată de mișcarea socia- listă („Șantier”, „Societatea de mîine”), au informat cu consecvență și căldură opinia publică românească despre evenimentele din Spania. La scurtă vreme după declanșarea rebeliunii, „Lumea nouă”, solidară cu Spania luptătoare, își exprima „speranța că în cele din urmă cauza bună a libertății va învinge forțele criminale ale întunericului” 66. Același ziar s-a ridicat, în repetate rînduri, împotriva presei românești de dreapta („Universul”, „Curentul”, „Porunca vremii”) care sprijinea rebeliunea fascistă și prezenta într-o lumină falsă evenimentele din Spania 67. Acțiunile de solidaritate cu lupta dreaptă a patrioților spanioli constituie impresionante momente ale internaționalismului clasei mun- citoare din România. Anexarea, la 13 martie 1938, a Austriei de către Germania bitleristă a provocat în opinia publică românească o puternică indignare și, în același timp, o legitimă îngrijorare. Alături de comuniști, de întreaga clasă mun- citoare, de celelalte forțe democratice și progresiste, socialiștii români și-au ridicat glasul în apărarea Austriei cotropite. încă în perioada pre- mergătoare Anschluss-ului, presa social-democrată aprecia că este în „inte- 81 „Lumea nouă", nr. 32 din 9 august 1936. 82 Ștefan Voicu, Pagini de istorie socială, Edit. politică, București, 1971, p. 110. 63 Arhiva CC al PCR, fondul nr. 46, mapa nr. 75. 84 Ibidem, fondul nr. 5, dosar nr. 1153, filele 323, 324, 332-333, 350, 353-355. 68 Ion Babici, op. cit. p. 174 66 „Lumea nouă”, nr. 30 din 26 iulie 1936. ” Ibidem, nr. 31 din 2 WM^.^!â” 70 71. în legătură cu satisfacția zgomotoasă a presei de dreapta, provocată de ocuparea Austriei, ziarul „Lumea nouă” atrăgea atenția asupra fap- tului că în acest fel nu sînt servite interesele României, ci, dimpotrivă, prejudiciate. „Orice om știe perfect de bine — remarca ziarul — că expan- siunea germană în Europa Centrală și Orientală poate duce la complicații grave care numai binefăcătoare nu pot fi pentru țara noastră” n. Cu toate opreliștile autorităților dictaturii regale, clasa muncitoare din România și-a manifestat simpatia și solidaritatea cu poporul austriac în cadrul unui șir de adunări antifasciste. Cu prilejul unei întruniri publice organizată de sindicatele aliate la C.G.M., în mai 1938 la Cluj, peste 600 de participanți au protestat împotriva acțiunilor agresive ale Germaniei fasciste. Asemenea întruniri de solidaritate internaționalistă au avut loc și în alte centre muncitorești din țară 72. încurajată de politica de capitulare a marilor puteri occidentale, în septembrie 1938 — prin acordul de la Miinchen — Germania fascistă a dezmembrat Cehoslovacia, stat aliat și prieten al României. în acest fel, pericolul pentru pacea lumii, și îndeosebi pentru popoarele din sud-estul european, a crescut considerabil. Aceasta explică îngrijorarea cu care poporul român a urmărit evenimentele, precum și larga mișcare de solida- ritate internaționalistă desfășurată sub semnul unității muncitorești cu lupta de rezistență a poporului cehoslovac. Evaluînd, în acele momente grele, pericolul ce-1 reprezenta pentru pacea lumii mutilarea Cehoslovaciei, C. Titel-Petrescu aprecia că războiul nu va putea fi evitat „decît prin soli- daritatea activă a tuturor statelor democrate și pacifiste. Numai făcîndu-se zid de apărare a independenței și integrității statelor astfel cum sînt con- stituite prin tratatele de pace, se va mai putea salva pacea lumii” 73. La scurtă vreme după acordul de la Miinchen, cînd norii grei ai războiului planau deasupra Europei, într-un articol publicat în „Lumea nouă”, fruntașul socialist — formula astfel dezideratul de pace al mișcării noastre socialiste : „Noi, cei ce sîntem strîns uniți în mișcarea muncitorească din țara noastră, fiindcă ne iubim poporul, din rîndurile căruia am ieșit, “ „Lumea nouă”, nr. 10 din 6 martie 1938. ” Ibidem, nr. 13 din 27 martie 1938, nr. 18 din 1 mai 1938 și nr. 10 din 7 august 1938. 70 Ibidein, nr. 18 din 1 mai 1938. 71 „Lumea nouă”, nr. 12 din 20 martie 1938. 72 Ion Babici, op. cit., p. 208. 73 „Lumea nouă”, nr. 17 din 25 septembrie 1938. www.dacoromanica.ro 46 NICOLAE JURCA 12 voim ca el să se realăture, cu toată conștiința și cu toată energia acțiunii care tinde la colaborarea economică și politică pe plan european, pentru a contribui la consolidarea păcii între toate popoarele” 74. La 15 martie 1939, Germania fascistă a cotropit întreaga Cehoslovacie. „Dezmembrarea republicii cehoslovace, hotărîtă la Munchen în septembrie anul trecut — constata cu îndreptățire gazeta „Lumea nouă” — nu a fost decît un preludiu al dispariției ei și înghițirii de Germania — în cea mai mare parte — și de Ungaria — în o bună parte” 7S. în articolele : „Cehoslo- vacia și urmările Anschluss-ului”, „O altă primejdie pentru pacea Europei: pregătirile războinice ale Germaniei”, „Cehoslovacia răspunde provocărilor”, „Cehoslovacia mutilată”, „Sfîrșitul Cehoslovaciei”, „Cehoslovacia și conștiința lumii” etc., publiciștii socialiști au condamnat cotropirea Cehoslovaciei și au manifestat o caldă simpatie cu cauza poporului vecin și prieten 76. împotriva militarismului german s-a dezlănțuit o uriașă mișcare de protest a întregului popor român. Răspunzînd chemării comuniștilor, zeci de mii de cetățeni ai Capitalei au ieșit în stradă. Mase de muncitori au părăsit fabricile, studenții democrați au părăsit cursurile, au ocupat străzile din jurul legației Cehoslovaciei, au pătruns în curtea legației, manifestîndu-și solidaritatea și simpatia cu poporul cehoslovac. Mulțimea, sub conducerea comuniștilor, a pornit spre legația Germaniei pentru a-și exprima protestul și indignarea. Ore în șir, străzile din jur au fost teatrul unor îndîrjite ciocniri cu poliția și jandarmeria, care înconjuraseră legația pentru a o feri de furia mulțimii77. Multiplele acțiuni de solidaritate cu cauza dreaptă a poporului cehoslovac, pe care clasa muncitoare din România le-a inițiat și organizat, se înscriu ca o contribuție de seamă a poporului român la lupta pe plan european împotriva fascismului și războiului, în anii ce au premers izbuc- nirii celui de-al doilea război mondial. Reprezentanții mișcării socialiste din România și-au adus, de ase- menea, contribuția la pregătirea și desfășurarea unor importante acțiuni internaționale de luptă pentru salvgardarea păcii și demascarea fascis- mului agresiv și războinic. în primăvara anului 1936, cînd se lansează convocarea Congresului mondial pentru pace de la Bruxelles („Reuniunea Universală pentru pace” — R.U.P.), forțele democratice din România au aderat cu căldură la această inițiativă de pace 78. Alături de o serie de distinse personalități ale vieții politice și culturale mondiale (lordul Cecil, Edouard Herriot, Marcel Cachin, Eduard Beneă, Manuel Azana, Louis de Brouchâre, Paul Langevin, Jolliot-Curie, Romain Rolland, Thomas Mann, Mihail Șvernic și alții), din România a semnat apelul, printre inițiatorii congresului, Constantin Titel-Petrescu, vicepreședintele Parti- dului Social-Democrat79. în timpul desfășurării Congresului de la Bruxelles 71 ,,Lumea nouă”, nr. 20 din 16 octombrie 1938. 75 Ibidem, nr. 12 din 19 martie 1939. 78 Ibidem, nr. 14 din 3 aprilie 1938, nr. 12 din 21 august 1938, nr, 16 din 18 septem- brie 1938, nr. 20 din 16 octombrie 1938, nr. 12 din 19 martie 1939 și nr. 13 din 16 martie 1939. 77 Ștefan Voicu, op. cit., p. 403. 78 „Lumea nouă”, nr. 96 din 15 noiembrie 1936. 79 Arhiva C.C. al P.C.R., fondul nr. 67, mapa nr.,5. www.dacoromamca.ro 13 mișcarea, revoluționara și lupta antifascista din alte țAri 47 (3—7 septembrie 1936), a avut loc, în ziua de 5 septembrie, la Casa popo- rului din București, o adunare a secțiunilor social-democrate de sectoare închinată problemelor păcii. în încheierea întrunirii, s-a adoptat o mo- țiune prin care participanții au cerut ca „politica externă a României să-și urmeze cursul neclintit pe linia politicii de securitate colectivă în cadrul S(ocietății) N(ațiunilor), alături de Franța, Anglia, Rusia Sovietică și Mica înțelegere, pentru aplicarea integrală a politicii de securitate colectivă, prin măsuri energice colective împotriva tulburărilor păcii” 80. întruniri asemănătoare au avut loc și în localitățile Cluj, Galați, Brăila ș.a. 81 în luna octombrie 1936 se pun bazele Comitetului român al R.U.P., din conducerea căruia făceau parte, printre alții, Nicolae Titulescu — pre- ședinte de onoare, dr. Nicolae Lupu — președinte activ, dr. Petru Groza, Gr. Filipescu, C. Rădulescu-Motru — vicepreședinți, Victor Eftimiu, Isabela Sadoveanu — secretari generali. în rîndul membrilor Comitetului activau și social-democrații: C. Titel-Petrescu, loan Flueraș, Lotar Rădă- ceanu și Ion Clopoțel82. Concomitent cu lucrările Congresului de la Bruxelles, s-a ținut la Geneva Congresul internațional al tineretului pentru pace. La Congres a participat și o numeroasă delegație a tineretului din România din rîndul cărora a făcut parte și tînărul social-democrat din Cluj, Ludovic lordâky 83. La cel de-al VII Congres al Federației Sindicale internaționale (iulie 1936 la Londra), delegatul muncitorimii organizate din România, Lotar Rădăceanu, a atras atenția asupra primejdiei fasciste care amenința România și celelalte țări. „Noi știm — a spus L. Rădăceanu — că este datoria noastră să combatem noi înșine cu propriile noastre puteri această primejdie care amenință nu numai libertățile cetățenești, dar și existența de stat unit a poporului român. Dar sînt sigur că în lupta noastră, grea, vom fi încurajați de solidaritatea întregii lumi muncitoare” M. Prin delegații săi la diferite congrese și întîlniri internaționale anti- fasciste și pentru pace, mișcarea socialistă și social-democrată din România și-a adus contribuția sa, alături de întregul popor român, la lupta pe plan european împotriva fascismului și războiului. Cel de-al patrulea deceniu al secolului nostru se înscrie în istoria poporului român ca una din cele mai bogate perioade în acțiuni de luptă, pe plan național și internațional, împotriva fascismului. Socialiștii români, alături de întreaga mișcare muncitorească și democratică din România, s-au înrolat în frontul luptei antifasciste, pentru solidaritate cu forțele progresiste din întreaga lume. „Sînt cunoscute — sublinia tovarășul Nicolae Ceaușescu — vechile și bogatele tradiții internaționaliste ale 80 Arhiva C.C. al P.C.R., fondul nr. 25, dosar nr. 4162, filele 197, 198. 81 Arhiva C.C. al PCR fondul nr. 46, mapele nr. 19, 38, 46, 48; ,,Lumea nouă”, nr. 37 din 13 septembrie 1936. 82 Arhiva C.C. al P.C.R., fondul nr. 46, mapa nr. 48; „Gindul vremii”, nr. 9 din 15 septembrie 1936. 82 Ion Babici, op. cit. p. 250 84 ,.Lumea nouă”, nr. 29 din 19 uilie 1936 și nr.»31 din 2 august 1936. www.dacoromamca.ro 48 NICOLAE JURCA 14 proletariatului român, ale militanților socialiști și comuniști din tara noastră” Din cele cîteva momente și acțiuni de solidaritate internaționalistă a socialiștilor români, evocate în studiul de față, se degajă concluzia că succesele dobîndite de forțele democratice și antifasciste, în fruntea cărora s-a situat Partidul Comunist Român, încorporează în sine și con- tribuția mișcării socialiste și social-democrate din România. la solid aritE du mouvement ouvrier DE ROUMANIE AVEC LA LUTTE ANTIFASCISTE DES FORCES DIMOCRATIQUES ET PROGRESSISTES D’AUTRES PAYS (1933-1939) RfiSUMfi L’auteur de l’itude souligne que l’un des traits fondamentaux du mouvement rivolutionnaire et dimocratique de Roumanie est con- stitui par son internationalisme, sa solidariti avec la lutte antifasciste des forces dimocratiques et progressistes d’autres pays. 11 releve igalement que, aux cotis des communistes auxquels est revenu le râie dicisif dans le front de la lutte antifasciste et dont l’internationalisme militant a- animi toutes les forces dimocratiques et patriotiques du pays, le mouve- ment socialiste et socio-dimocratique de Roumanie s’est enroli et a diployi son activiti â partir de ses positions politico-idiologiques dans la lutte menie pendant la quatriime dicennie de notre siicle contre le danger fasciste. On ivoque igalement, de maniere chronologique, les principales manifestations des socialistes roumains avec la lutte des forces dimocra- tique d’Allemagne, avec les insurrections antifascistes d’Autriche (fi- vrier 1934) et d’Espagne (octobre 1934), avec la juste lutte des peuplcs ithiopien, espagnol, autrichien et tchicoslovaque, victimes de l’agression fasciste. L’itude offre sur la base d’un ample matiriel d’archive et de la presse de l’ipoque des exemples concluants de la collaboration entre les communistes, les socialistes et les sociaux-dimocrates dans toute une sirie d’actions de solidariti internaționaliste. Les moments et les actions de solidariti internaționaliste ivoquis par la prisente itude conduisent ă la conclusion que les succes remportis par les forces dimocratiques et antifascistes, ayant â leur tete le Parti Communiste Roumain, ont joui igalement de la contribution du mouve- ment socialiste et social-dimocratique de Roumanie. “ Nicolae Ceaușescu, România pe drumul construirii societății socialiste multilaterar dezvoltate, voi. 8, București, Ed^<^Mâiica.ro ÎNCHEIEREA ACORDULUI ROMÂNO-RUS DIN 18 SEPTEMBRIE/I OCTOMBRIE 1914. ÎNSEMNĂTATEA ȘI CONSECINȚELE SALE DE ANASTASIE IORDACHE Inițiată, încă înaintea declanșării primului război mondial, reorien- tarea politicii externe românești evolua în mod cert spre scopul urmărit cu tenacitate și prudență al încheierii procesului de unificare statală : ,,Unirea Transilvaniei cu România a constituit înfăptuirea firească a năzuinței seculare de unitate a poporului nostru, a visului pentru care au luptat și s-au jertfit nenumărate generații de înaintași, împlinirea unei ne- cesități obiective a înseși dezvoltării istorice” \ Eliberarea românilor din Imperiul austro-ungar nu era posibilă decît prin apropierea de Puterile Antantei și încheierea unui tratat de alianță. Preliminariile încheierii acestui tratat au fost îndelungate, din motive diverse, printre care cel mai de seamă era determinat de inegali- tatea existentă între o țară mică și mari puteri imperialiste, la care se mai adăugau vechile suspiciuni și multă neîncredere, acumulate în trecutul mai îndepărtat sau apropiat. Practicile de dictat și forță folosite de marile puteri imprimau politicii externe a micilor state multă prudență în scru- tarea perspectivelor istorice, întrucît numai în acest fel își puteau menține existența statală și un grad sporit de independență, fără a mai vorbi de necesitatea, pentru unele popoare din centrul și răsăritul Europei, de a-și desăvîrși unitatea statală, iar pentru altele, problema și mai grea, a con- stituirii în state independente. Guvernul român, analizînd temeinic aceste perspective, acționa perseverent pentru ajungerea la o înțelegere cu Puterile Antantei, în vederea împlinirii dezideratului național. Momente de apropiere față de Rusia au existat cu cîțiva ani înaintea izbucnirii războiului mondial și s-au intensificat îndată după declararea neutralității României, în vara anului 1914. Existența unor tratative, aproape intermitente cu Antanta în anii neutralității, constituie dovada incontestabilă a opțiunii guvernului român pentru această alternativă, în vederea înfăptuirii unității statale. Astfel, îndată după Consiliul de Coroană de la Sinaia, ministrul român la Petersburg, C. Diamandy transmitea, la 23 iulie/5 august 1914, Minis- terului de externe vestea remiterii de către S. D. Sazonov a unui text de 1 Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, București, Edit. politică, 1975, p. 37—38. „REVISTA DE ISTORIE ”, Tom. 29, nr. 1. p. 49-62, J976. www.dacoromamca.ro 4-C.652 50 ANASTASIE IORDACHE 2 proiect referitor la încheierea unei convenții româno-ruse. Proiectul era, desigur, rezultatul unor tratative mai îndelungate între București și Petersburg, oricum anterioare declarării neutralității, dovedind continui- tatea acțiunii de reorientare a politicii externe românești. Dealtfel, există dovada certă a unei astfel de continuități. într-o telegramă a lui C. Diamandy către Em. Porumbaru, din 14/27 iulie 1914, deci anterioară izbucnirii primului război mondial, se spunea : ,,Eu am comunicat d-lui Sazonov conținutul telegiamei cifrate primite astăzi de la președintele consiliului. El a fost foarte satisfăcut” 2. în telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru, din 23 iulie/5 august 1914, se comunica : „Astăzi, miercuri, 23 iulie, la 7 ore seara, am avut o întrevedere cu d-1 Sazonov. El mi-a remis textul proiectului Con- venției eventuale ruso-române, la care va fi anexată o hartă”. Ministrul român cerea instrucțiuni asupra modalității de expediere la București, optînd pentru alternativa aducerii de către el personal, cu explicațiile necesare, decît pentru cea a încredințării pe calea telegrafierii cifrate, spre a se cîștiga timp 3. Întrucît însă Austro-Ungaria declarase război Serbiei și se întîrzia plecarea lui Diamandy la București, S. D. Sazonov a insistat a se tele- grafia textul acordului propus României de către guvernul rus. în proiectul de convenție se preconiza cooperarea militară a Româ- niei alături de Antantă și nu neutralitatea, așa cum s-a convenit mai tîi’ziu. Rațiunea încheierii acordului se întemeia pe menținerea echilibrului balcanic, restabilit după pacea de la București și periclitat de Austro-Ungaria. în preambulul proiectului se menționa îndeosebi această necesitate: „Guvernul României și guvernul imperial al Rusiei conștiente de interesul pe care îl au de a menține echilibrul balcanic și considerînd că agresiunea Austro-Ungariei tindea a compromite acest echilibru, au convenit cele ce urmează”. Textul propriu-zis al proiectului are trei paragrafe. în acestea se stipula angajarea României cu toate forțele într-o cooperare militară cu Rusia contra Austro-Ungariei, începînd cu data semnării acordului, în schimbul angajamentului Rusiei „de a nu înceta războiul contra Austro- Ungariei înainte ca teritoriile din monarhia austro-ungară locuite de populație românească să fie reunite la Coroana României”. Limitele acestor teritorii erau stabilite în harta anexată. La rîndulsău, România urma să se angajeze a nu încheia pace cu Austro-Ungaria, decît numai cu acordul Rusiei și concomitent cu aceasta. în final, se stipula rămînerea în vigoare a acordului pînă la încheierea păcii între Rusia și Austro-Ungaria4. în acel moment, guvernul rus excludea posibilitatea alternativei neutralității României, pronunțîndu-se ferm pentru cooperare militară. Aceasta rezulta cu evidență din relatările luiC. Diamandy referitoare la 2 Arhiva Ministerului Afacerilor Externe, Fond 71/1914, E2, partea Il-a, voi. 32, f. 28. Vezi și Mejdunarodnie otnoșeniia » epohu imperializma, M.O.E.I., tom. V, Moskva —Leningrad, 1934, doc. 72, pp. 83 — 84; doc. 85, p. 116; doc. 121, p. 146; doc. 146, pp. 163 — 164; doc. 147, p. 164; doc. 148, pp. 164-165. 3 Ibidem, vezi și M.O.E.I., seria IlI-a, 1914 — 1917, tom. VI, partea I-a, Moskva — Leningrad, 1935, doc. 14, p. 15. 1 Ibidem, I. 82, Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 26 iulie /8 august 1914. Vezi și Albert Pingand, Le premier mois de la guerre mondiale, In ,,Revuedes deux mondes” din 1 august 1929, p. 541 A^ftrrtfmwtihaPlirtea I-a, doc. 22, pp. 20-21. 3 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SEPTEMBRIE/1 OCTOMBRIE 1914 51 convorbirile cu S. D. Sazonov și baronul Schilling, directorul cabinetului politic al Ministerului de externe rus. într-o astfel de convorbire, baronul Schilling a respins ideea unei eventuale neutralități a României. în privința hărții, prevăzută la paragraful II, se afirma că rămîn încă a fi determinate limitele teritoriilor; la baza stabilirii frontierelor sta principiul majorității populației după chiar statisticile austro-ungare. S. D. Sazonov a declarat că va fi dispus să garanteze integritatea teritorială din acel moment a României, în cazul unui eventual atac bulgar în timpul cooperării militare româno-ruse. El a mai dat asigurări în privința garanțiilor ce vor fi acor- date de Anglia și Franța asupra tuturor stipulațiilor acordului româno-rus, sub forma unei declarații scrise a miniștrilor lor la București. Guvernul rus era în așteptarea unui răspuns în termenul cel mai scurt posibil din partea celui român 6. S. Sazonov făcea aceste propuneri de cooperare militară și nu de neutralitate guvernului român, fiind convins, așa cum mărturisea mai tîrziu, că înfăptuirea statului unitar era aproape imposibilă fără concursul Rusiei. Că aceasta era realitatea, au dovedit-o evenimentele ulterioare, spunea Sazonov. La Consiliul de Coroană de la Sinaia s-a adoptat, cu aproape una- nimitate, neutralitatea, cercurile conducătoare ale României nelăsîndu-se convinse de argumentele în sens contrar ale Germaniei6. Demersurile guvernului rus pe lîngă cel român în vederea cooperării militare erau privite însă cu rezerve și scepticism de către Anglia și Franța, care aveau motive a crede mai de grabă într-o poziție de neutralitate a României, date fiind relațiile speciale din trecut ale acesteia cu Puterile Centrale și existența la conducerea statului român a unui rege german, fidel angajamentelor asumate față de patria sa de origine. în acest sens aprecia și Albert Pingaud perspectiva încheierii unui acord cu guvernul român. După ce reproducea proiectul acordului româno-rus din 23 iulie/5 august 1914, aprecia că acesta era un tratat bilateral între Rusia și România, în care aliații occidentali erau interesați doar prin urmările lui. în conse- cință, la 27 iulie/9 august 1914, Sazonov a cerut aliaților o adeziune formală la acest proiect de tratat, însă aceștia considerau că acțiunea întreprinsă era precipitată, întrucît se crea posibilitatea unei zdruncinări a echili- brului balcanic de către Turcia și Bulgaria, care ar ataca Grecia și Serbia. împotriva formulei de cooperare militară se pronunțau diplomați și oameni politici francezi îndeosebi C. Blondei și P. Cambon Aliații au acordat garanții pentru integritatea teritoriului României, din acel moment, și, la caz de nevoie, atît Rusia, cît și Anglia și Franța se angajau a face demonstrații de forță pentru a preveni un eventual atac bulgar contra României8. Vestea declarării neutralității României n-a fost primită cu satis- facție de către unele cercuri politice din capitala Rusiei. Evident, acestea 5 Ibidem, f. 82-83. • S. Sazonov, Les annies fatales. Souvenirs... (1910—1016), Paris, 1927, p. 246—247. ’ AI. Pingaud, op. cit., p. 542 — 544. 8 Arh. M.A.E., Fond 7111914, E2, partea Il-a, voi. 32, Pctcrsburg, f. 86. Telegrama Iui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 26 iulie/ 8 august 1914. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea l-a, doc. 39, p. 34. - www.dacaromamca.ro 52 ANASTASIE IORDACHE 4 doreau cooperarea militară, înaintea încheierii unui acord sau tratat cu România, dar acest lucru nu era posibil fără garanții scrise. Dealtfel, faptul că au durat atît de mult convorbirile pentru încheierea unui tratat este elocvent în privința dificultăților ce le întîmpinau propunerile guver- nului român, în vederea cooperării militare. Pentru aceste motive, cercurile conducătoare de la Petersburg nu erau mulțumite și, uneori, împingeau la o politică de presiune asupra României, spre a-i influența și chiar de- termina atitudinea eventuală. Astfel, în ziarul „Russcoe Slove”, din 24 iulie/6 august 1914, se publica un articol cu privire la atitudinea României ,,al cărei guvern n-a luat atitudine clară în conflictul care va avea loc. Ezitarea și tăcerea guvernului român trebuie să fie obiectul atenției noastre foarte serioase” ®. O. Czernin, care nu lăsa să-i scape aproape nimic din atitudinea diplomaților Antantei la București, informa la Viena că are motive să creadă că Rusia, ,,în concurență cu largi promisiuni, uzează de terorism aici ca și la Sofia și face miniștrii personal responsabili de o politică antirusă”* 10 11. Ulterior, însă, guvernul rus și-a dat seama că nu exista altă posibili- tate, în raporturile sale cu România, decît cea a tratativelor și își modifică atitudinea, trecînd la promisiuni cu caracter mai larg. Nu s-a renunțat totuși la ideea intrării României în război. Astfel, în telegrame succesive adresate la București, la 3, 4 și 9 septembrie 1914, Sazonov insista ca Poklevsky-Koziel, ministrul Rusiei la București, să explice guvernului român că trupele rusești au făcut primul pas spre eliberarea Bucovinei și că România poate intra în luptă în vederea desăvîrșirii eliberării acestei provincii românești și unirii la statul român precum și a Transilvaniei. Pentru atitudinea de neutralitate, maximum ce se putea acorda de către Rusia consta în recunoașterea dreptului de a uni la România Transilvania, veche provincie românească, dar „numai dacă aliații n-au nevoie de a trimite trupele lor în mod special pentru a o ocupa” u. Baronul Schilling, informîndu-1 pe secretarul legației române, Ghermani, despre conținutul telegramei lui Sazonov către Poklevsky, îl ruga să comunice lui E. Porumbaru că Rusia era favorabilă dezide- ratului unirii cu românii din Imperiul austro-ungar, orientîndu-se, în această privință, după principiul etnic. Schilling a spus că Româ- nia n-avea decît să se decidă a intra în acțiune spre a-și împlini dezideratul unirii provinciilor românești din Austro-Ungaria, dată fiind „starea critică în care se găsește armata austriacă. El a adăugat că nu depinde decît de noi de a accepta această invitație înainte de a fi prea tîrziu” 12. în privința eventualității unui atac bulgar, a spus că în acel moment situația era alta decît la începutul războiului și nu se mai simțea necesi- ’ Arh. M.A.E., Fond 7111914, E, partea II-a, voi. 32, Petersburg, f. 74, Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 24 iulie/6 august 1914. 10 Documents diplomatiques concernant Ies rapports entre l’Autriche Hongrie et la Roumanie, 1914 — 1916, Vienne, 1916, p. 7, (in continuare D.D.A.H.R.), Telegrama lui Czernin către Berchtold din 10/23 august 1914. 11 D.D.S.R., p. 176 — 177. Documents diplomatiques secrets russes 1914 — 1917, Paris, 1928, p. 176—178 (în continuare D.D.S.R.). 12 Arh. M.A.E., Fond. 71/1914, E 2, partea II-a, voi. 32, Petersburg, f. 156. Telegrama lui Ghermani către Em. Porumbaru din 4/17 septembrie 1914. Vezi și telegrama lui Poklevsky- Koziel către Sazonov, 27 august/ 9 septembrie, 8/21 septembrie și 9/22 septembrie 1914, in M.O.E.I., tom. VI, Partea PP’ 283-84: doc- 296- p- 29°- 5 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SHPTEMBRIE/1 'OCTOMBRIE 1914 53 tatea ca România să participe cu toată puterea sa militară contra Austro- Ungariei, ci numai cu o parte13 *. Prin urmare, în această fază a tratativelor, guvernul rus nu era dispus a consimți la acordarea unor garanții României în vederea unirii cu teritoriile locuite de români din Imperiul austro-ungar în schimbul atitudinii sale de neutralitate. Ambasadorul italian la Petersburg, interesat în aceeași măsură ca ministrul român de problema atitudinii Rusiei, îi declara lui C. Diamandy că opinia generală în Rusia, inclusiv a guvernului, constă în aceea că, dată fiind orientarea opiniei publice românești, nu va fi posibilă o acțiune a României contra Rusiei, asupra acestui fapt existînd o convingere absolută. Ambasadorul italian a remarcat că această certi- tudine „va face guvernul rus mai puțin generos și de asemenea mai puțin dispus a acorda avantaje în schimbul eventualei noastre neutralități” u. Diplomatul italian mărturisea că și asupra Italiei se fac presiuni din partea guvernului rus spre a coopera în război cu Antanta, întrucît numai în acest fel va consimți la acordarea unor garanții, altfel nu va acorda nimic. Pare să fi adoptat formula : „nimic pentru nimic”, consi- derînd că orice tratative în privința neutralității nu sînt decît o încura- jare pentru cei nehotărîți: „Domnul Sazonov a spus că beligeranții vic- torioși vor negocia cu arma la picior, cu excluderea neparticipanților”. Dar, ambasadorul italian aprecia că războiul va fi de lungă durată15. Pozițiile celor două țări, Italia și România, față de problemele răz- boiului mondial erau similare. Ambele intraseră în alianță cu Puterile Centrale, în pofida existenței a numeroși conaționali în cuprinsul Imperiului austro-ungar. în Italia exista, ca și în România, un puternic curent politic antiaustriac. Ministrul italian la București, Fasciotti, afirmase chiar regelui Carol I că „Italia, cu nici un preț, n-ar intra în război alături de Triplice” 16. Cercurile politice române proantantiste, cît și guvernul român, urmăreau cu interes toate acțiunile de politică externă ale Italiei, fiind convinse că-i vor urma exemplul. în scopul sondării opiniei oamenilor politici italieni și a guvernului, a plecat la Roma o misiune neoficială alcă- tuită din deputății dr. C. I. Istrati și G. Diamandy, fratele fostului ministru la Roma, C. Diamandy, ministru în funcțiune la legația din Retrograd. Misiunea a sosit în capitala Italiei la începutul lunii septembrie 1914, fiind primită cu viu interes în cercurile politice. Presa italiană a publicat unele comentarii referitoare la semnificația demersurilor misiunii ro- mâne 17. Dr. C. I. Istrati și G. Diamandy au fost primiți de mai multe perso- nalități politice italiene, apoi au avut convorbiri cu primul ministru Salandra și ministrul de externe San Giuliano. De fapt, se pregătea o înțelegere italo-română. Jurnalul „Corriere della Sera” din 19 septembrie 13 Ibidem. M Ibidem, f. 163. Telegrama lui C, Diamandy către Em. Porumbarii din 9/22 septembrie 1914. 13 Ibidem. 13 Al. Marghiloman, Nole politice, voi. I, București, 1927, p. 252. 17 Arh. M. A. E., Fond 71/1914, E2, partea Il-a, voi. 19, f. 131, 132, 133, 134, Roma. Raportul lui D. Ghika către Em. Porumbaru din 6/19 sept. 1914; „Epoca”, XXI, nr. 245 din 6 septembrie 1914, 54 ANASTASIE IORDACHE 6 1914 publica un interviu luat lui G. Diamandy. Deputatul român spunea, printre altele : ,,în ceea ce ne privește, noi sîntem prea aproape de teatrul de război pentru a putea rămîne inactivi la infinit. Noi sîntem strînși de teribila dilemă a faptelor și trebuie să acționăm”. în alt interviu, acordat ziarului „Stampa” din 18 septembrie 1914, G. Diamandy a precizat scopul vizitei celor doi oameni politici români, afirmînd că aceasta nu era, de fapt, o misiune, întrucît nu era oficială, cu vreo sarcină specială din partea guvernului. Scopul lor era de a cunoaște opinia cercurilor condu- cătoare italiene. întrebat asupra atitudine! Eomâniei, a răspuns că va urma pe cea a Italiei, interesele fiind identice în acel moment. Atitudinea Eomâniei. nu va premerge însă pe cea a Italiei16. în scurt timp, la 10/23 septembrie 1914, se încheia la București acordul româno-italian asupra stabilirii atitudinii comune în viitor, numai prin consultări reciproce. Acordul, semnat de I. I. C. Brătianu și baronul Fasciotti, avea ca scop apărarea intereselor comune ale celor două țări, care, în războiul declarat, erau în situație asemănătoare față de Marile Puteri. Guvernele respective se angajau reciproc a nu ieși din politica de neutralitate, decît printr-un preaviz de opt zile. Se mai prevedea, de asemenea, informarea reciprocă, pentru examinarea situației și luarea măsurilor ce se impuneau în funcție de necesitățile eventuale. Se stipula, în final, secretul asupra încheierii acordului18 19. Ulterior, la 24 ianuarie/6 februarie 1915, a fost încheiat un nou acord secret, semnat de I. I. C. Brătianu și baronul Fasciotti. în spiritul acordului încheiat la 10/23 septembrie 1914, s-a convenit ca Eomânia și Italia să se angajeze într-o acțiune solidară în caz de agresiune din partea Austro-Ungariei, pentru apărarea comună. în acestscop, se prevedea că partea care va fi obiectul unei amenințări trebuia să prevină pe cealaltă spre a lua, de comun acord, măsurile necesare. Acordul secret, încheiat la 10/23 septembrie 1914, rămînea neschimbat, iar cel încheiat la 24 ianuarie/6 februarie 1915 era valabil pe o durată de 4 luni de la data semnării lui20. încheierea acordurilor cu Italia avea semnificația desprinderii treptate și definitive a Eomâniei din alianța cu Puterile Centrale. Acordul cu Eusia, încheiat cu puțin timp în urma celui cu Italia, semnifica în mod cert producerea unei cotituri în orientarea politicii externe românești spre Puterile Antantei. La sfîrșitul lunii august și începutul lunii septembrie 1914, ministrul român la Petrograd, C. Diamandy, venea la București pentru convorbiri referitoare la încheierea apropiată a unui acord între Eusia și Eomânia. Al. Marghiloman relata în notele sale rezultatul unei convorbiri cu Dia- mandy : ,,La Petersburg se crede sau se arată că se crede că neutralitatea noastră e cîștigată. Diamandy crede că trecerea din starea de fapt actuală la declarația formală de neutralitate mai poate fi obiect de discuție și de avantagii de cîștigat” 21. 18 Ibidem. 18 Arhiva Istorică Centrală, Fond Casa Regală, dos. 61/1914, t. 1. Ibidem, f. 9. 21 Al. Marghiloman, opțyț^;^țjnrtMnanica.rn 7 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SEPTEMBRIE/1 OCTOMBRIE 1914 55 Consultările lui C. Diamandy, în primul rînd cu președintele Consi- liului de miniștri, au fost deosebit de rodnice. După întoarcerea sa în capi- tala Rusiei, ziarele „Petrograder Herald” și „Petrograder Zeitung” din 13/26 septembrie 1914 făceau diverse presupuneri cu privire la semnifi- cația călătoriei ministrului român la București. Se nutrea speranța ca el să aducă la Retrograd declarația de război a României, ceea ce nu era, bineînțeles, posibil. Se presupunea apoi că ori era vorba de un act politic de o mare importanță ori de o deziluzie 22. în realitate, era vorba de defi- nitivarea textului înțelegerii româno-ruse, care avea să se încheie foarte curînd. La 13/26 septembrie 1911, S. Sazonov făcea noi propuneri României prin intermediul ministrului rus la București. El informa că a elaborat un nou proiect de acord cu România, împreună cu C. Diamandy, pe care ruga a-1 transmite lui I. I. C. Brătianu. în proiect, spre deosebire de variantele anterioare, se prevedea numai atitudinea de neutralitate bine- voitoare a României față de Rusia, în schimbul recunoașterii dreptului de a uni la vechiul regat teritoriile locuite de români din Imperiul austro- ungar, delimitările frontierelor făcîndu-se după principiul etnic. Așadar, fapt deosebit de interesant, se renunțase la stipularea cooperării militare, în favoarea neutralității binevoitoare. S. Sazonov conchidea, în instruc- țiunile sale către Poklevsky, că dacă proiectul de acord va fi aprobat de guvernul român, înțelegerea va fi încheiată la Retrograd printr-un schimb de note între el și C. Diamandy23. Unor cercuri politice rusești nu le convenea însă perspectiva măririi teritoriale a României. Baronul Schilling însuși, directorul cabinetului de politică externă al lui Sazonov, i-a dat de înțeles lui C. Diamandy, în decursul unei întrevederi, că în Rusia exista o oarecare teamă cu privire la faptul că o Românie mărită prin unirea provinciilor românești din Imperiul austro-ungar ar pune problema desăvîrșirii unității sale statale. C. Diamandy i-a răspuns că ceea ce a îndepărtat cele două țări vecine a fost procedeul lui Gorceacov după cooperarea militară din războiul ruso- româno-turc din 1877—1878, exprimîndu-și speranța că politica lui Sazonov va duce la încredere reciprocă. După părerea lui Diamandy, temerile, de care amintea baronul Schilling, se explicau prin preferința unor cercuri politice influente din Rusia ,,de a păstra o Ungarie puternică și fără aspi- rații naționale din partea Rusiei, în locul unei Românii mărite” 24. Starea de spirit a cercurilor politice din capitala Rusiei era deter- minată, firește, de scopurile urmărite în războiul mondial. Ambasadorul Franței la Retrograd nota, la 1 octombrie 1914, concepția care stăpînea cercurile conducătoare țariste : „Acest război nu va avea sens pentru noi, dacă nu ne va procura Constantinopolul și Strîmtorile... Țarigradul trebuie să fie al nostru, numai al nostru”. Maurice Pal^ologue sublinia că această idee era propagată cu asiduitate în cercurile politice și religioase25 26. 22 Arh. M.A.E., Fond 7111914, Et, partea H-a, voi. 13, f. 215-219. 23 D.D.S.R., p. 178—179. Telegrama lui Sazonov către Poklevsky din 13/26 septembrie 1914. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea I-a, doc. 353, p. 358 — 361; doc. 389, p. 401 — 403. 24 Arh. M.A.E., Fond 71/1914, E2, partea Il-a, voi. 32, I. 174, Petrograd. Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 13/26 septembrie 1914. 26 Maurice Palăologue, La Russie des Isars pendant la grande guerre, voi. I, Paris, 1921. p. 152. Vezi și M.O.E.I., tom. 56 ANASTASIE IORDACHE 8 Atingerea acestor scopuri declarate, de importanță majoră pentru politica externă țaristă, determina înclinarea spre tratative și facerea unor concesii, evident, din necesitate. Evoluția tratativelor cu guvernul român, pînă la acceptarea unei neutralități binevoitoare, constituie dovada incontestabilă a unor dificile și tardive renunțări în favoarea încheierii unui acord, în conformitate cu interesele fundamentale ale României din acel timp. Întrucît textul proiectului de acord prezentat de Sazonov la București, în ziua de 13/26 septembrie 1914, avea unele impreciziuni, I. I. C. Brătianu comunica lui Poklevsky că guvernul român accepta condiționat propunerile lui Sazonov. Primul ministru român condiționa încheierea acordului propus de garantarea de către Rusia a frontierelor existente ale României și de delimitarea viitoarei frontiere în Bucovina. I. T. C. Brătianu mai cerea ca înțelegerea să rămînă secretă pînă în mo- mentul înfăptuirii dezideratelor exprimate 26. S. D. Sazonov s-a declarat satisfăcut cu poziția de neutralitate a României, mai întîi fără a vorbi de problema românilor din Bucovina, apoi, incluzînd și acest teritoriu în prevederile acordului27. Așa precum se convenise, au fost schimbate note diplomatice între S. Sazonov și C. Dia- mandy, la 18 septembrie/1 octombrie 1914, semnificînd în fapt încheierea acordului româno-rus. Nota adresată ministrului României în Rusia cuprindea și ultimele condiții puse de guvernul român. în acest document se declara că : „Rusia se angajează să se opună la orice atingere a statu-quo- ului teritorial al României în fruntariile actuale”. în continuare, Rusia se obliga a recunoaște României dreptul de a se uni cu teritoriile locuite de români din monarhia austro-ungară. în privința Bucovinei, se mențio- nează că se va avea în vedere principiul naționalităților la delimitarea viitoarei frontiere dintre Rusia și România : „Această delimitare va fi săvirșită după constatări făcute la fața locului. Pentru aceasta, o comisiune interadministrativă va fi numită și ea va primi instrucțiuni pline de spi- ritul împăciuitor de care sînt însuflețite ambele guverne”. în nota diplo- matică se preciza că România putea proceda la unirea cu teritoriile locuite de români din Austro-Ungaria „cînd va judeca mai bine”, menționîndu-se că „Rusia se obliga să facă să fie aprobate de către cabinetele din Londra și Paris instrucțiunile de mai sus”. Se mai menționa păstrarea secretului asupra celor declarate în acest document diplomatic, pînă în momentul în care România se va fi unit cu teritoriile locuite de români din monarhia austro-ungară 28. în răspunsul său la nota ministrului de externe rus, C. Tliamandy declara : „în schimbul acestei declarațiuni, sînt autorizat de către Bră- tianu, președintele consiliului de miniștri al României, să vă spun că România se angajează din partea ei să păstreze o neutralitate amicală față de Rusia” 29. 28 D.D.S.R.,ț. 179. Telegrama lui Poklevsky către Sazonov din 15/28 septembrie 1914. Vezi și Al. Marghiloman, op. cit., p. 284 ; M.O.E.I., tom. VI, partea I-a, doc. 330, p. 330. 27 Ibidem. 28 Războiul României. Documente ofociale, București, 1921, p. 85 ; D.D.S.R., p. 179 — 180; Emile Laloy, Les documents secrits des archives du Ministere des Affaires Etrangeres de Russie publies par les bolcheviks, Paris, 1919, p. 106-107, M.O.E.I.,tom. VI, partea I-a, doc. 340, p. 341. 28 iMem. www.dacoromanica.ro 9 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SHPTEMBRIE/1 OCTOMBRIE 1914 57 Textul acordului româno-rus a fost transmis de către Sazonov lui Poklevsky-Koziel, Ia 20 septembrie/3 octombrie 1914, spre a-1 face cunoscut guvernului român. Sazonov adăuga că, promițând a se opune atingerii integrității teritoriale a României, Rusia înțelegea a o face pe cale diplo- matică și nu pe calea armelor, iar prin neutralitate binevoitoare interzicerea transportului de armament pe teritoriul României pentru Puterile Centrale și prietenii acestora și facilitarea transportului rus în Serbia. Altminteri, cerea explicații din partea lui 1. I. C. Brătianu asupra termenului „bine- voitoare” M. Poklevsky transmitea, la 23 septembrie/6 octombrie 1914, că primul ministru român considera că angajarea Rusiei în privința integrității teritoriale a României va fi numai de natură diplomatică, de îndată ce înțelegerea bilaterală se baza pe un document diplomatic, însă din moment ce România va intra în război contra Austro-Ungariei, Rusia nu va putea refuza să intervină prin forța armelor. I. I. C. Brătianu a insistat să se includă această clauză în textul înțelegerii. Poklevsky i-a răspuns că problema intervenției militare se va hotărî în momentul intrării Româ- niei în război, opinînd, pentru acest motiv, să nu fie inclusă în textul înțelegerii. în privința interzicerii tranzitului de muniții de către Puterile Centrale spre Turcia și Bulgaria, Brătianu n-a dat un răspuns satisfăcător. El motiva lui Poklevsky că interzicerea într-un sens ar atrage-o și pe cea către celălalt. Pe de altă parte, aceasta va îngreuna aprovizionarea României cu echipament militar, ceea ce n-ar fi în interesul Rusiei: „el a cerut ca în general noi să avem încredere în tactul și în dorința sa sinceră de a acționa în interesul nostru” 31. încheierea acordului româno-rus din 18 septembrie/1 octombrie 1914 a avut o importanță deosebită în special pentru România, care avea nevoie de garanții, atît de necesare existenței sale viitoare, pentru desăvârșirea unității statale. Marile Puteri, firește, nu vedeau necesita- tea unor astfel de garanții. De aceea le acordau cu multă dificultate altor state mai mici. Astfel, în schimbul atitudinii lor de neutralitate, Italia și România au cerut garanții speciale din partea Rusiei și Fran- ței. Cercurile politice ruse și franceze au reacționat negativ. într-un articol din ziarul „Le Temps” se amenințau toți acei care vor facilita aprovizionarea Germaniei, iar într-un articol pe aceeași temă din ziarul rus „Novoe Vremia” se susținea că nu va fi posibilă îndeplinirea dezideratelor naționale italiene și române fără acordul Rusiei și Franței. Se considera că pretențiile celor două țări, în schimbul neutralității lor, erau foarte mari, că oricum războiul va duce inevi- tabil Ia distrugerea uneia din părțile cobeligerante: „în marele război european nu au loc micile ispite .. Cine nu e cu noi e împotriva noastră. Aceasta e deviza pe care trebuie s-o aibă marile și micile puteri europene” 32. 30 D.D.S.R., p. 180. Vezi și Al. Marghiloman, op. cit., p. 328 ; M.O.E.I., tom. VI, partea I, doc. 341, p. 343. 31 D.D.S.R., p. 180 — 182. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea l-a, doc. 366, p. 376 — 377. 33 ,,Românul”, IV, nr. 221 din 8/21 octombrie 1914, p. 1., Reproducerea articolului din ,,Novoe Vremia”. www.dacoromanica.ro 58 ANASTASIE IORDACHE 10 Dealtminteri, în pofida existenței acordului româno-rus, guvernul țarist acționa conform propriilor interese, fără a ține prea mult seama de clauzele înscrise în acest document. în cazul în care se ofereau pro- puneri convenabile de pace cu Puterile Centrale, era oricînd dispus a sacrifica angajamentele scrise. într-o convorbire cu C. Diamandy, baro- nul Set illing a abordat problema unei eventuale păci separate cu Unga- ria. După părerea sa, această idee nu era primită defavorabil din partea cercurilor conducătoare rusești, cu condiția, numai, ca Ungaria să facă concesii Serbiei: „Rusia nu-i va putea garanta [Ungariei] intangibili- tatea posesiunilor sale decît în ceea ce o privește și nu contra velei- tăților vecinilor Ungariei” 33. Problema concesiilor față de România din partea Ungariei nu era prevăzută în cadrul condițiilor realizării păcii separate, deși exista un acord expres, în această privință, încheiat între Rusia și România, cu puțin timp în urmă. Ministrul României la Paris comunica ministrului de externe, la 15/28 octombrie 1914, atitudinea rezervată a guvernului francez față de România. După constatările sale : „sentimentele guvernului francez în privința noastră nu sînt ostile, dar foarte reci” 34 * 36. în momentele critice pentru operațiile militare ale Puterilor Antan- tei, acestea erau dispuse la unele concesii cu condiția concursului militar imediat al României. La începutul lunii noiembrie 1914, Sazonov dădea instrucțiuni ambasadorilor Rusiei la Bordeaux și Londra spre a explica guvernelor Franței și Angliei că e necesară acordarea de credite Româ- niei pentru pregătirea militară, în scopul de a înlătura pretextul întîr- zierii intrării acesteia în războia5. Concomitent dădea indicații și minis- trului rus la București pentru a lămuri guvernul român de necesitatea intrării imediate în război în sprijinul Serbiei, înainte de înfrângerea ei, încît numai în acest fel era posibilă atingerea scopului propus cu privire la eliberarea Transilvaniei. Altminteri Austro-Ungaria, terminînd cu Serbia, ar aduce trupele disponibile în această provincie 38. în vederea grăbirii intrării în acțiune a neutrilor, se făcea caz de eventualitatea încheierii păcii separate între Rusia și Austro-Ungaria, care putea leza interesele acestor țări neutre. Ministrul României la Retro- grad comunica la București, spre a nu se denatura semnificația acestor știri, că : „Dacă presa rusă atribuie o oarecare importanță, și aceasta ad-hoc, este pentru a impresiona neutrii și mai ales România, un aver- tisment pentru a se grăbi să intre în acțiune” 37. Din surse diplomatice, C. Diamandy a aflat că Austro-Ungaria făcea, într-adexăr, sondaje pentru o pace separată cu Rusia, dar aceasta din urmă refuza. Statul Major rus punea condiții: cedarea către Serbia a Herțegovinei, unei părți din Bosnia și unei ieșiri la Marea Adriatică prin Dalmația, iar către Rusia cedarea Galiției cu Cracovia. întrebat 33 Arh. M.A.E., Fond 7111914, E2, partea 11-a, voi. 32, f. 243, Petrograd. Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 12/25 octombrie 1914. 31 Ibidem, Telegrama cifrată a lui Ghika, din Paris, către ministrul de externe, din 15/28 octombrie 1914. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea I-a, doc. 408, p. 420. 36 D.D.S.R., p. 182. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea II, doc. 505, p. 71-72. 33 Ibidem, p. 182—183. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, partea II-a, doc. 515, p. 81 — 82. 37 Arh. M.A.E., Fond 71/1914, E„ partea II-a, voi. 32, f. 253. Pelrograd. Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 26 noiembrie/9 decembrie 1914. www.dacoromanica.ro 11 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SHPTHMBRIET. OCTOMBRIE 1914 59 asupra existenței unor astfel de demersuri de pace separată, baronul Schilling a răspuns afirmativ 38. Asemenea sondaje pentru pace erau făcute, potrivit știrilor aflate de C. Diamandy, și la Paris de către unii oameni de afaceri austrieci39. Ministrul de externe rus era tot mai nemulțumit de atitudinea guvernului român. într-o convorbire, i-a și spus lui C. Diamandy „că conduita guvernului român pare misterioasă în cel mai înalt grad”, și nu ar trebui să fie, dacă nutrește speranța eliberării Transilvaniei. Altminteri neutralitatea perpetuă nu poate duce la nimic bun, apoi „înțelegerea pe care o avem cu România obligă pe Brătianu la mai multă franchețe cu noi, și îi va fi foarte util de a afla de la el explicații precise asupra intențiilor sale”40. într-o convorbire cu Poklevsky, care i-a făcut cunoscută telegrama lui Sazonov, I. 1. C. Brătianu a declarat că toate strădaniile sale erau îndreptate spre o apropiere de Antantă, relațiile cu Rusia avînd o im- portanță excepțională. Deocamdată era preocupat de pregătirea militară și diplomatică a României spre a putea face posibilă realizarea înțelegerii în termen cît mai scurt41. Primul ministru român respingea, în acest fel, suspiciunile lipsite de temei ale lui Sazonov, care mai de grabă, așa cum a dovedit-o de atîtea ori, dorea o intrare imediată a României în război și, în acest scop, recurgea la diverse mijloace spre a determina o decizie. Dealtfel, S. Sazonov dispunea de indicii sigure asupra intenselor pregătiri militare ale României și își exprima satisfacția în legătură cu acestea42. Țarul Rusiei, însuși, transmitea o telegramă regelui României, cu prilejul Anului A'ou, în care-i dorea: ,,o domnie glorioasă prin reali- zarea aspirațiilor naționale” 43. Cu toate acestea, în secret, se urzeau planuri pentru împărțirea unor teiitorii din sud-estul european între puteri aflate în conflict sau în aceeași grupare de forțe. Rusia țaristă depunea toate eforturile pentru reglementarea problemei Strîmtorilor, scopul declarat al intrării sale în război. Preocupat de această problemă, ministrul de externe al României aflase că au avut loc negocieri între Rusia și Anglia cu privire la Strîm- tori și că ar fi intervenit chiar un acord în această privință și solicita ministrului român la Retrograd să cerceteze și să transmită știri refe- ritoare la o astfel de problemă „atît de importantă pentru noi și de soluționarea căreia România, cum bine știți, este una din primele inte- resate” 44. C. Diamandy, întrebînd pe ambasadorul francez la Retrograd asupra existentei unui acord anglo-rus, acesta i-a răspuns printr-o dez- 38 Ibidem. Telegramele lui C. Diamandy către Em. Porumbarii din 3/16, 4/17 decembrie 1914, f. 263, 264. 38 Ibidem, voi. 33, f. 2. 40 D.D.S.R., p. 185. Telegrama lui Sazonov către Poklevsky din 28 decembrie/10 ianuarie 1915. Vezi și M.O.E.I., tom. VI, parlea Il-a, doc. 744, p. 33. 41 Ibidem, p. 186. 43 Arh. M.A.E., Fond 7111915 — 1918, Et, partea Il-a, voi. 33, f. 5. Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbarii din 3 ianuarie 1915. 43 Ibidem. * 44 Arh. M.A.E., Fond 71)1914, E„, partea Il-a, voi. 32, f. 284, Petrograd. Telegrama iui Em. Porumbarii către C. Diamandy din 12/25 decembrie 1914. www.dacoromanica.ro 60 ANASTASIE IORDACHE 12 mințile categorică întrucît, după părerea sa, Puterile Antantei colabo- rau în toate problemele de interes comun45. Ulterior, la legația română din Londra s-a aflat, din surse sigure, că fusese încheiat un acord referitor la ocuparea Constantinopolului. Anglia consimțise la viitoarea ocupare a acestuia de către Eusia, cu condiția acordării de garanții în privința asigurării libertății complete de navigație prin Strîmtori. Un memorandum în această problemă a fost trimis la Paris, unde erau în curs convorbiri. în Asia, toate cele trei puteri ale Antantei împărțeau sferele de influență. Acordul, în linii mari, era așadar complet46. Emanoil Povumbaru cerea, apoi, precizări referitoare la acordul survenit între Puterile Antantei cu privire la problema orientală, în sensul dacă exista o înțelegere asupra regimului viitor al Mării Negre și dacă există divergențe asupra punctelor în discuție și care sînt acestea47. Răspunsul ministrului român la Londra a fost negativ la toate întrebările formulate de Em. Porumbaru, explicînd că aceste pro- bleme vor fi rezervate momentului încheierii păcii48. în realitate, N. Mișu nu cunoștea date precise despre existența unui acord asupra problemelor în care era interesată direct și România. Marile Puteri, indiferent de apartenența la gruparea politică în războiul mondial, înțelegeau să-și realizeze scopurile imperialiste pe seama și împotriva voinței micilor popoare, care erau, aproape în perma- nență, obiect de tranzacție. Tratativele pentru pace separată vor continua în tot timpul desfășurării războiului mondial49. Din toate, rezulta carac- terul imperialist al politicii externe urmărite de marile puteri pe plan mondial, care consta în împărțirea și reîmpărțirea diferitelor țări și popoare, a sferelor de influență, în impunerea dominației economice și politice. Pentru înfăptuirea scopurilor urmărite, nu existau nici un fel de scrupule în alegerea mijloacelor. Convențiile, acordurile, tratatele erau nesocotite și pe cale de a fi încălcate. Astfel, deși exista un acord româno-rus, încheiat la 18 sep- tembrie/1 octombrie 1914, în care se menționa angajamentul Rusiei de a se opune „la orice atingere a statu-quo-ului teritorial al Eomâniei” în fruntariile existente în acel timp, guvernul țarist nu acționase ulterior, pe diverse căi, decît împotriva prevederilor acestui document diplomatic, ducînd permanente tratative de pace separată care vizau tocmai atinge- rea integrității statale a Eomâniei. în pofida relațiilor oficiale normale, se plănuia chiar, de către unele cercuri politice și militare, trecerea forțată pe teritoriul Eomâniei a unui mare număr de unități militare rusești, în sprijinul Serbiei. Mărturisea, mai tîrziu, acest lucru însuși 45 Ibidem, voi. 33, f. 12. Telegrama lui C. Diamandy către Em. Porumbaru din 2/15 ia- nuarie 1915. 48 Ibidem, voi. 29, Londra, Raportul lui Boerescu către Em. Porumbaru din 4/17 martie 1915. 47 Ibidem., f. 35. Telegrama lui Em. Porumbaru către N. Mișu din 13/26 martie 1915. 48 Ibidem, f. 42. 48 Vezi Protokolle des gemeinsamen Ministerrates der Osterreichisch Ungarische Monarchie 1914 — 1918, (Procese-verbale ale Consiliului de Miniștri comun ale monarhiei austro-ungare 1914 — 1918), Budapest, Akadâmiai Kiadâ, 1966, p. 446, 447, 448, 450 — 451, 483, 484, 485, 486, 487-488, 489, 491, 492, 497-498, 680-681, 687. www.dacoromanica.ro 13 ACORDUL ROMANO-RUS DIN 18 SEPTEMBRIE/1 'OCTOMBRIE 1914 61 .Sazonov, ministrul de externe. Numai intervenția hotărîtă a guvernelor Franței și Angliei și opoziția energică a guvernului român au determinat renunțarea la planul de trecere forțată, fără consimțămîntul României. Armata rusă, destinată îndeplinirii acestui plan, n-a fost retrasă de pe linia Prutului, fiind chiar întărită5a. Cu toate acestea, acordul româno-rus din 1914 a constituit o reu- șită a diplomației românești, o etapă indispensabilă pe calea recunoașterii de către Puterile Antantei a drepturilor legitime ale statului român, înaintea încheierii tratatului de alianță din august 1916, el însuși rezul- tatul unor îndelungi și dificile convorbiri diplomatice. Supus presiunilor marilor puteri imperialiste vecine, care-și disputau între ele concursul militar și economic al României, precum și presiunilor interne, determi- nate de curente politice și ideologice divergente între ele și toate potriv- nice politicii oficiale, guvernul român se afla într-o situație deosebit de grea, trebuind a face față concurenței tuturor împrejurărilor generate de izbucnirea războiului mondial. Evident, în asemenea condiții nu era posibilă menținerea neutralității definitive. încălcarea teritoriului Româ- niei de către cobeligeranți devenea iminentă și, odată cu aceasta, se crea perspectiva dezintegrării și dispariției sale ca stat. LA CONCLUSION DE L’ACCORD ROUMANO-RUSSE DU 18 SEPTEMBRE/1ER OCTOBRE 1914. LMPORTANCE ET CONSLQUENCES rEsvmE La conclusion d’accords entre la Roumanie, l’Italie et la Russie, quelques mois apres le d6clencbement de la premiere guerre mondiale, prtWd^e de l’acte particulierement significatif de la declaration de la neutialitiî, au Conseil de Couronne du 3 aout 1914, constituait des mo- ments importantes de l’orientation de la politique extdrieure roumaine sur de nouvelles bases, consistant dans le dâtacbement progressif de l’alliance avec les Puissances Centrales et le passage du cot6 de l’En- tente, vu Ia promesse de celle-ci d’accorder son appui â l’unification de l’Etat roumain, de la Transylvanie et de la Bucovine. Analysant â fond cette perspective, le Gouvernement roumain agissait dans un esprit de suite par aboutir ă un accord avec les puis- sances de l’Entente, aux fins de l’accomplissement du desideratum națio- nal. Les moments de rapprochement de la Russie, enregistrds quelques anndes avant le diclenchement de la premiere guerre mondiale, se sont intensifi^s des la declaration de neutralită de la Roumanie. Les pourparlers intermittents avec l’Entente pendant les annees de la neutralitâ prouvent incontestablement l’option du gouvernement roumain pour cette alternative visant â l’accomplissement de l’unite etatique. Au bout de longues ndgociations avec le gouvernement russe, 60 „Seara”, V, nr. 1907 din 31 ianuarie 1915, p. 3 ; S. Sazonov, op. cit., p. 253. www.dacaromanica.ro 62 ANASTASIE IORDACHE 14 entamdes meme avant le ddclenchement de la conflagration mondiale, le 18 septembre/ler octobre 1914, l’on a abouti â la conclusion d’un accord, concrdtisd dans l’dchange de notes diplomatiques ou l’on recon- naissait ă la Roumanie le droit de rdunir les territoires habitds par les Roumains de l’empire austro-hongrois, contre la neutralitd bienveillante. Le 10’23 septembre avait dtd condu un accord roumano-italien, aux termes duquel les deux gouvernements s’engageaient mutuellement ă n’abandonner la politique de neutralitd que par un prdavis de huit jours. L'lterieurement, notamment le 24 janvier/6 fdvrier 1915, un nouvel accord roumano-italien fut condu, dtant ddcidde une action solidaire en cas d’agresssion par l’Autriche-Hongrie. En ddpit de ces accords, les grandes puissances agissaient confor- mdment â leurs propres intdrets, les transgressant et menant constam- ment des pourparlers diplomatiques pour une paix sdparde. Nâanmoins, l’accord roumano-russe de 1914 a constitui un succes de la diplomație roumaine. Sous les pressions extdrieures et intdrieures, le gouvernement roumain ne pourra plus r^sister, ddcidant en aout 1916 de sortir de la neutralite et de se rallier aux puissances de l’Entente. www.dacoromanica.ro ASPECTE DEMOGRAFICE DIN PRINCIPALELE AȘEZĂRI URBANE MOLDOVENE CONSEMNATE DE CĂLĂTORII STRĂINI ÎN ANII DOMNIEI LUI VASILE LUPU * DE ALEXANDRU LIGOR în scrierile de la noi consacrate demografiei istorice ori atingă- toare la această importantă temă, aflăm, nu arar, și prețioase date asupra populației așezărilor urbane din Moldova anilor 1634—1653 \ Lipsește însă, o lucrare specială, care să urmărească în exclusivitate și detaliat fenomenul demografic urban din Moldova în amintita perioadă, cum, dealtminteri, se resimte lipsa unei sinteze asupra perioadei istorice ca atare* 1 2; o reclamă, cred, una dintre cele mai interesante perioade din istoria medievală românească, corespunzătoare celei mai îndelungate domnii din veacul al XVII-lea moldovean, fapt pozitiv într-un secol în care, fărâmițarea politică (durata unei domnii era, cum se știe, în medie de doi ani și jumătate) a avut consecințe atît de negative în evoluția socie- tății noastre. Știut este că, deși mărturiile istorice pentru secolele XVII și XVIII sînt mult mai bogate față de cele ale veacurilor anterioare, totuși, inexis- tența statisticilor și recensămintelor — în special — îngreunează enorm cercetarea fenomenului demografic în evoluția sa. Dacă pentru tratarea chestiunilor de demografie rurală documentele interne (vînzări-cumpă- rări de sate, moșteniri, etc.) pot constitui un real temei3, apoi, pentru trebuințele noastre de acum, de cele mai multe ori, nu. Vechile catas- tihuri ale orașelor și visteriei din vremea lui Vasile Lupu — izvoare ♦ Numărul populației, componența (socio-juridică și etnică), locuințele. 1 Dintre lucrările recente, vezi, tn mod deosebit, Ștefan Ștefănescu, Demografia, dimen- siune a istoriei, Edit. Facla, 1974, p. 118 — 141. Pentru cele anterioare, cu referiri la populația urbană moldoveană, din motive de spațiu, ne mărginim a trimite cititorul la atlt de documen- tata scriere a lui Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic ai localităfilor și monumentelor medievale din Moldova, București, 1974. 1 Cele două binecunoscute lucrări semnate de G. Missail, Epoca lui Vasile Lupulu și Matheiu Bassarab V. V. Domnii Moldovei și Țtrrei-Romănesci (1632—1654), București, 1866 și Victor Motogna, Epoca lui Matei Basarab și Vasile Lupu, tn ,,Cercetări istorice”, an XIII—XVI nr. 1 — 2, Iași, 1940, p. 453 — 544, fiind depășite nu numai sub raportul temeiului informațional, dar — și mai cu seamă — din punct de vedere al concepției de prezentare a istoriei Moldovei de la mijlocul secolului al XVII-lea. 3 Lia Lehr, Factori determinant in evoluția demografică a Țării Românești în secolul al XVII-lea, In „Studii și materiale de istorie medie”, voi. VII, 1974, p. 161 — 207. ..REVISTA DE ISTORIE". Tomul 29. nr. 1. p. «3 - 92, 197« www.dacoromanica.ro 64 ALEXANDRU LIGOR 2 istorice în putință să stea temei și studiilor demografice — deși nu o dată menționate în actele vremii4, din păcate, azi nu se mai găsesc6. Afirmațiile cronicarilor noștri, în sensul în care ne interesează, sînt rare și, de fiecare dată, exagerat de generale. Săpăturile arheologice, sistematice, după criterii științifice, cu toate rezultatele remarcabile din ultima vreme, privesc mai ales așezările rurale și mai puțin pe cele orășenești6. Ne rămîn, în principal, pentru statistică, relatările călătorilor străini, cu caracterul lor destul de aproximativ, nu o dată contradictoriu și de cele mai multe ori incomplet, realitate sesizată de către critica isto- rică 7 și ades recunoscută chiar de călătorii înșiși. Cu toate că dispunem de cîteva lucrări de prestigiu consacrate relatărilor peregrinilor străini despre țările române, fie cu caracter gene- ral 8, fie cu unul mai restrîns (spre pildă, asupra lașilor)9, socotim că, o înmănunchiere a datelor furnizate de aceștia cu privire la aspectele mai sus înscrise, reliefarea unor observații mai puțin cunoscute ca și o reluare a discuției pornind de aici, nu-s neavenite. Tabelul de mai jos cuprinde, pe lîngă datele de ordin demografic din vremea lui Vasile vodă, și cîteva notații statistice din perioadele ante și post celei vasiliene, spre a oferi puncte de sprijin lărgirii compa- rației și sferei comentariilor. El se vrea, pentru anii 1634—1653, ceva mai dezvoltat decît cel cuprins într-un studiu relativ recent (care, spre pildă, nu indică numărul de copii — fie și numai pe cei din familiile catolice — element ce nu poate fi, credem noi, neglijat)10. * Ex. Doc., <1634 —1615>, menționează că loachim Bandur, \ornic de gloată, consulta, din porunca lui Vasile voievod In catastihul lașilor, pentru rezolvarea pricinii dintre Irina Alivăneasa și mănăstirea Sf. Sava, motivul fiind stăpinirea unei vii (Arh. St. Buc., fond M-rea Sf. Sava — Iași, XXXVI 31); doc., iulie 5, prin care șoltuzul și cei 12 pirgari din Iași mărturiseau că mănăstirea Sf. Sava a cumpărat o povernă, fapt ce-a fost Înregistrat, și In catastihul orașului, „după obiceiu” (Ibidem, LVIII 12); doc., 8 august 1634, emis de Vasile domnul Moldovei, prin care poruncea slujitorilor săi din ținutul Suceava să nu strlngă dările din satul Vllcești, stăplnit de mănăstirea Galata, deoarece este scutit de toate dăjdiile, cu excepția birului, obligație cu care amintitul sat era Înscris In catastihul visteriei (Idem, fond Manniscrise, nr. 628, f. 203). 8 N. Grigoraș, Instituții feudale din Moldova. I. Organizarea de stat plnă la mijlocul sec. XVIII, Edit. Acad. R.S.R., 1971, p. 361-364. 6 N. Zaharia, M. Petrescu-Dimbovița și Em, Zaharia, Așezări din Moldova de la paleo- litic plnă in sec. al XVIII-lea, Edit. Acad. R.S.R., București, 1970. 7 Ștefan Ștefănescu, op. cit., p. 130, 131; Paul Cernovodcanu, Societatea feudală româ- nească văzută de călători străini, sec. XV —XVIII, Edit. Acad. R.S.R., București, 1973, p. 196, 198. 8 N. lorga, Istoria românilor prin călători, ed. a Il-a, București, 1928; P. P. Panaitescu, Călători poloni in țările române, București, 1930; Paul Cernovodcanu, op. cit. 9 Gh. Ghibănescu, Iașii în călători poloni, In „loan Neculce”, 1933, p. 280—288; Georgeta Crăciun, Călători străini despre Iași în secolele XIV—XIX. Elemente caracteristice In „Studii și articole de istorie”, VIII, 1966, p. 239 — 254. 10 D. Ciurea, Noi considerații privind orașele și llrgurile din Moldova în secolele XIV —XIX. In „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie < A. D. Xenopol », Iași, VII, 1970, p. 33 — 35, www.dacoromanica.ro 359 c» I o Loca- litatea Anul Autorul Schismatici Catolici Total Total calculat de noi * Obser- vații case sau familii suflete case sau familii suflete case sau familii suflete case sau familii suflete 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Bacău 1623 Andrei Bogos- lavcc11 100 + 100** (unguri) „dar case sărace” + 200 + 1000*** 1630 Paolo Bonnicio (Bonici din Malta 12 «100**** (inclusiv casele din jur) 1632 Idem 13 „Cîteva case de unguri și luterani săraci” + 200 + 200 + 1000 11 Maria Holban, M. M. Alexandrescu-Dersca Bulgarii, Paul Cernovodeanu, Călători străini despre țările române, voi, V, Ed. științifică, Buc. 1973, p. 5. 12 Ibidem, p. 16 13 Ibidem, p. 22. * Pe temeiul afirmațiilor călătorilor străini. * * Semnul „plus” Insemnînd „peste” sau „mai mult de”. ♦ ** Considerînd (convențional) că o familie cuprinde cinci membri; același calcul seva efectua și In continuare. ♦ *** Semnul « atenționează asupra caracterului aproximativ al cifrei date. O' www.dacoromanica.ro 1 1 2 3 1 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1636 Benedetto Ema- nuele Reinondi din Milan1* 130 130 «40 (un- gu ri) 1641 Petru Bogdan BakSic15 «700 520 (un- guri, din care 120 copii) «1220 1643 Bartoloineo Bas- setti *• 500 112 145 242 645 1650 Bonaventura din Campofranco17 40 (un- guri) Baia 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Mal- ta » «40 1632 Idem1* «40 «300 «300 «1500 Ar Însemna «260 c. schis- matici 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan ao 38 (sași) ,,Un oraș mare” 1641 Petru Bogdan Baldic 21 150 + 900 240 (sași și clțiva unguri, din care 80 copii) + 1140 1643 Bartoloineo Bas- setti aa 180 600 44 215 224 815 u Ibidem, p. 96. 16 Ibidem, p. 245, 248. 16 Ibidem, p. 178. 17 Ibidem, p. 437. “ Ibidem, p. 16. “ Ibidem, p. 19, 26. ao Ibidem, p. 96. al Ibidem, p. 240, 241. aa Ibidem, p. 183. www.dacoromanica.ro 1646 Marco Bandini23 40 250 „cîndva avea mai bine de 1000 case și mai bine de, 6000 oameni” 1650 Bonaventura din Campofranco 24 40 (sași) Birlad 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta 23 «20 1632 Idem 28 30 «250 «250 «1250 Ca atare, nr. c. schisma tici«200 1633 Niccold Barsi 27 15 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Miian 28 20 (un- guri) 1641 Petru Bogdan BakSid22 150 + 800 30 160 (un- guri, din care, 20 copii) 180 + 960 1643 Bartolomeo Bas- setti 30 150 430 25 120 175 550 1646 Marco Bandini31 30 150 600 5000 600 5000 Ar reieși 570 c. schismatici cu 4850 suflete 23 24 25 20 27 28 28 80 31 Ibidem, p. 325. Ibidem, p. 437. Ibidem, p. 16. Ibidem, p. 22 — 27. Ibidem, p. 82. Ibidem, p. 95. Ibidem, p. 227, 228. Ibidem, p. 180. Codex Bandinus la V. A. Urechia, în ,,Analele Acad. Rom. m.s.i.", s. II, t. XVI, 1893 — 1894, p. 201. o www.dacoromanica.ro 1 2 3 | 4 | 5 | 6 7 | 8 | 9 | 10 11 12 1650 Bonaxenlura din Campo- franco 33 30 (un- guri) 1645 Dare de seamă iezuită 33 40 (un- guri) Cotnari 1623 Andrei Bogos- lavi634 * 120 260 (un- guri, sași și români catolici) 380 1900 1632 Paolo Bonnicio (Bonici) din Mal- ta 36 60 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan 38 1 0 (șași) 1641 Petru Bogdan Bak8i6 37 100 300 491 (sași, unguri, din care, 11 copii) 791 1643 Bartolomeo Bas- setti38 120 «480 47 260 167 «740 1646 Marco Bandini39 276 1650 Bonaventura din Campolranco40 40 (din Iași) o> 00 33 Călători străini..., voi. V, p. 438. 33 Ibidem, p. 507. 34 Ibidem, p. 6. 36 Ibidem, p. 26. 38 Ibidem, p. 95. 37 Ibidem, p. 237, 238. 38 Ibidem, p. 181. 39 Codex Bandinus, p. 253. 40 Călători străini..., voi. V, p. 437. www.dacoromanica.ro Galați 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta 41 «16 1632 Idem 42 «20 + 500 + 500 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan43 12 (un- guri) 1641 Petru Bogdan Bakăic44 * 100 + 2600 51 (un- guri, din care 8 copii) + 2 651 1643 Bartolomeo Bas- setti46 3000 1300 13 63 313 1 363 Autorul dă gre- șit, cred, cifra de 3 000 pentru casele schisma- ticilor. Poate să fie vorba de nu- mai 300. 1646 Marco Bandini48 12 70 5 000 15 000 5 000 15 000 Ar Însemna c. schismatici, 4 888; locuitori schismatici 14 930. Autorul, cred, că exage- rează. 1650 Bonaventura din Campofranco 47 40 (un- guri) 1654 Dare de seamă iezuită48 30 41 Ibidem, p. 16. 43 Ibidem, p. 21, 27. 43 Ibidem, p. 94. 44 Ibidem, p. 227. 46 Ibidem, p. 180. 48 Codex Bandinus..., p. 203. 47 Călători străini..., voi. V, p. 438. 48 Ibidem, p. 507. www.dacoromanica.ro 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Hlrlău 1643 Bartolomeu Bas- setti4’ 350 1200 4 16 (din care, 6 copii) 354 1216 „Pe vremuri peste 100 case (de catolici, n.n.) 1646 Marco Bandini60 5 19 200 200 1000 Înseamnă că nr. c. schismatici era de 195. 1654 Dare de seamă iezuită51 ,,citeva case” Huși 1623 Andrei Bogos- lavid H 4-80 (un- guri) 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Mal- ta 13 «80 1632 Idem 64 «120 «300 «300 «1500 1633 Niccolo Barsiu 100 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din MilanM «100 (unguri) 1641 Petru Bogdan BakSid5’ 10 495 (un- guri, din care, 95 copii; și cu cei din împreju- rimi) 605 (și cu cei din din jurul orașului) tn jurul orașu- lui 60 schisma- tici. Cifra 10 in- dicată de autor este, cred, depar- te de adevăr (vezi mai jos Bassetti) «• Ibidem, p. 181. M Codex Bandinus..., p. 251 — 252. 81 Călători străini.. voi. V, p. 508. M Ibidem, p. 7. ” Ibidem, p. 16. “ Ibidem, p. 22, 27 ** Ibidem, p. 75. *• Ibidem, p. 95. 67 Ibidem, p. 229. www.dacoromanica.ro 1643 Bartolomeo Bas- setti 59 110 411 81 682” 480 191 891 1646 Marco Bandini69 1650 Bonaventura din Campofranco 80 «150 îi 1623 Andrei Bogos- lavic 81 + 60 000 84 (un- guri + 60 420 înclin să cred că cifra indicată de autor pentru totalul populaț- iei schismatice este exagerată 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Mal- ta 83 «50 (un- guri) — 1632 Idem 8i «60 7-8 000 7-8000 3 5000 — 40 000 Ar face 6 940 — 7 940 gospodării ale schismati- cilor 1636 .Ierzy Krasin- ski88 + 7 000 + 7 000 + 35 000 1636 Benedetto Etna- nuele Remondi din Milan86 65 (un- guri, fran- cezi, vene- țieni etc.) 1641 Petru Bogdan BakSid88 9 600 + 100 000 202 (un guri, din care, 42 copii) +100 202 Cred că autorul exagerează tn privința nr. lo- cuitorilor schis- matici 88 Ibidem, p. 179. 68 Codex Bandinus, p. 197. 80 Călători străini..., voi. V, p. 438. 81 Ibidem, p. 6, 7. “ Ibidem, p. 16. 83 Ibidem, p. 21, 26. 84 Ibidem, p. 116. 85 Ibidem, p. 95. 88 Ibidem, p. 234, www.dacoromanica.ro 1 1 2 3 1 4 5 6 7 8 9 10 11 12 1643 Bartolomeo Bas- setti67 15 000 ^60 000 60 222 15 060 «60 222 1644 Paul Beke87 88 + 7 000 + 7 000 + 35 000 1646 1647 Marco Bandini’9 300 (din care, o parte lo- cuiește în viile din afara o- rașului”) 15 000 48000 15000 48 000 Ar rezulta un nr. de 47 700 schis- matici 1650 Bonaventura din Campofranco 70 30 (un- guri) Ismail 1651 Arsenie Suha- nov 71 8 000 8 000 40 000 Unii dintre lo- cuitori sînt fu- gari din alte așe- zări moldovene, remarcă Suhanov Piatra 1632 Paolo Bonnici (Bonici) din Malta 72 «300 «300 «1 500 1643 Bartolomeo Bas- setti73 60 280 3 10 63 290 Există o diferen- ță prea mare în- tre cifra 290 și cifrele indicate de alți autori spre a nu privi spuse- le lui Bassetti cu circumspecție. 87 Ibidem, p. 178, 179. 88 Ibidem, p. 281. •• Ibidem, p. 327-329. 70 Ibidem, p, 437. 71 Ibidem, p. 411. 72 Ibidem, p. 19. 73 Ibidem, p. 184 www.dacoromanica.ro 1646 1623 Marco Bandini71 * * 74 * * 300 200 200 800 3 8t (un- guri și sa?i) 72 (un- guri) «60(și In satele din jur) 16 300 800 303 816 Piatra < Neamț > și Șiret Andrei Bogos- lavic78 * 284 1420 1360 Roman 1623 Andrei Eogos- lavid 78 272 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta 77 «3000 1632 Idem 78 «600 «600 Rezultă pentru perioada 1630 — 1632, un nr. de «540 c. schisma- tici 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan 78 10 (sași și unguri) 1641 Petru Bogdan BakSic 80 260 și 80 locuințe de ar- meni 250 și 80 locuințe de ar- meni + 1500 și 450 ar- meni 31 (un- guri, din care, 6 copii + 1981 1643 Bartolomeo Bas- setti 81 1200 și 360 ar- meni 7 37 337 1597 1645 Marco Bandini82 6 36 ,,6 case șubrede” 1650 Bonaventura din Campofranco 83 4 (sași) 71 Codex Bandinus..., p. 235. 76 Călători străini..., voi. V, p. 6. 76 Ibidem, p. 6. 77 Ibidem, p. 16. 78 Ibidem, p. 22. 78 Ibidem, p. 96. 80 Ibidem, p. 243, 244. 81 Ibidem, p. 185. 82 Ibidem, p. 309 și Codex Bandinus..., p. 237. 83 Călători străini..., voi. V, p. 438. www.dacoromanica.ro 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Suceava 1623 Andrei Bogos- lavic 8* 68 (un- guri și sași) „Foarte Înstări- ți” 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta 84 * 86 22 — 1632 Idem 88 «16 «1500 «1500 « 7500 înseamnă că schismaticii lo- cuiau In « 1484 c. 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan 87 8 (sași) 1641 Petru Bogdan BakSiă88 700 și 300 locu- ințe de armeni + 3000 și 1600 ar- meni 50 (sași, din care, 10 copii) + 4 650 Armenii „tră- iesc in mare pompă și liber- tate” 1643 Bartolomeo Bas- setti88 550 și 400 locuințe de ar- meni 400 și «2 000 ar- meni 12 50 862 5 450 1646 Marco Bandini80 20 000 și 13 000 ar- meni 25 23025 1650 Bonaventura din Campofranco81 „foarte puține fa- milii’ 84 Ibidem, p. 6. 86 Ibidem, p. 16. 88 Ibidem, p. 19, 26. 87 Ibidem, p. 96. 88 Ibidem, p. 239, 240. 88 Ibidem, p. 182. 8(1 Codex Bandinus, p. 247, 249. 81 Călători străini, voi. V, p. 437. www.dacoromanica.ro 1654 Dare de seamă iezuită 83 3 Ștefănești 1632 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta83 «200 «200 «1000 Tecuci 1646 Marco Bandini84 500 4000 «100 «100 «500 Tlrgul Frumos 1632 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta88 Tlrgul Neamț 1630 Idem88 20 1632 Idem87 «35 1636 Benedetto Ema- nuele Remondi din Milan88 «20 ,,sat” (!) 1641 Petru Bogdan Bakăic88 100 550 92 (sași, din care, 29 copii) 642 1643 Bartolomeo Bas- setti188 120 470 17 85 137 555 1646 Marco Bandini181 94 + 400 + 400 Ar Însemna + 306 schisma- tici. 1654 Dare de seamă iezuită183 ,,citeva case” 1 • » Ibidem, p. 508. 83 Ibidem, p. 21. 84 Codex Bandinus..., p. 205. 88 Călători străini..., voi. V, p. 22. 88 Ibidem, p. 16. 87 Ibidem, p. 26. 88 Ibidem, p. 96. 88 Ibidem, p. 241, 242. Ibidem, p. 184. 181 Ibidem, p. 325. 183 Ibidem, p. 508. www.dacoromanica.ro 1 1 2 1 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 Trotuș 1623 Andrei Bogos- la vid103 70 (un- guri) 1630 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta104 «120 (cu altele, din satele ■ve- cine) 1632 Idem105 «200 (cu altele din din satele vecine) «400 «400 «2000 Populația schis- matică ar locui in «200 c. 1641 Petru Bogdan Bakăid106 30 160 22 (din care, 28 copii) 282 1643 Bartoloineo Bas- setli10’ 45 133 22 100 67 233 a> 103 Ibidem, p. 6. 104 Ibidem, p. 16. 106 Ibidem, p. 20, 27. 106 Ibidem, p. 249. 10 f Ibidem, p. 186. www.dacoromanica.ro 1646 1650 Marco Bandini108 30 1 125 Bonaventura din Campo- franco i°9 «30 (un- guri) 1652 Francesco Maria Spera din Nar- nim «40 Vaslui 1632 Paolo Bonnicio (Bonici) din Malta m «250 «250 «1250 1633 Niccold Barsi u2 11 (un- guri) 236 «725 1643 Bartolomeo Bas- settiu» 230 «700 6 25 1016 1646 Marco BandiniU* 300 și 100 locuințe de ar- meni 1000 16 1654 1 Dare de seamă iezuită 115 5 (un- guri) 1 108 Codex Bandinus..., p. 210. 109 Călători străini..., voi. V, p. 437. ii» Ibidem, p. 390. in Ibidem, p. 22 ii8 Ibidem, p. 82. im Ibidem, p. 179. u* Codex Bandinus. . ., p. 200. u» Călători străini, voi. V,p. 507. www.dacaromamca.ro 78 ALEXANDRU LIGOR 16 Cum se vede, misionarii străini, din păcate, nu ne dau informați de ordin statistic asupra tuturor locuitorilor, din toate așezările urbane moldovene. Știri de această natură, mai consistente aflăm din relatările lui Bakăid, Bassetti și Bandini, care nu se opresc cu precădere sau în ex- clusivitate asupra numărului locuitorilor de origine etnică străină, de religie catolică (sași, unguri, etc.), așa cum procedează ceilalți călători, în marea lor majoritate. Nu o dată cifrele înscrise de peregrini sînt evident eronate; așa, cele indicate de Bartolomeo Basseti sînt, de regulă, mult sub cele consemnate de Bakăid și, mai ales, de Marco Bandini; greu putem crede că în anul 1643 Bîrladul să fi avut doar 550 de locuitori sau Suceava numai 5 450 ; o creștere a populației în răstimpul 1643—1646, este justificată, dar nu una explozivă, la 5 000 și respectiv 23 025 de orășeni. De aici, imposibilitatea de a face un total general, sigur sau cît mai aproape de realitate, al locuitorilor din orașele și tîrgurile Mol- dovei, existent la un moment dat. Și totuși, prin prisma unor înregistrări statistice, putem face cîteva scurte considerații; le discutăm însă, în contextul istoric dat de izvoa- rele istorice credibile și reliefat în rezultate cercetărilor istoriografice. Comparînd numărul locuitorilor din localitățile urbane din perioada ante 1634 cu cel din timpul domniei lui Vasile voievod (în ansamblu), constatăm că, cel din urmă este sensibil mai mare. Procesul de creștere a populației nu intervine în mod brusc; unele temeiuri le aflăm chiar în anii dinaintea lui 1634. Vremea lui Vasile vodă se înscrie în contextul general de înviorare — deși relativă, caracter determinat mai cu seamă de existența asupririi străine116 — a vieții meșteșugărești117 și neguțătoreștiU8. Pro- cesul de dezvoltare a economiei orășenești din Moldova acelui timp, refacerea unor vechi construcții și ridicarea din temelii a altora (cum : curțile domnești din Iași118 119 și Suceava 12°, impunătoarele edificii Trei Ierarhi121 și Golia122 — ultima terminată de Ștefăniță vodă — precum și bisericile : Nașterea Sf. loan Botezătorul, numită Beizadelelor din Su- 118 M. Berza, Haraciul Moldovei și Țării Românești in sec. XV—XIX, In: „Studii și materiale de istorie medie”, voi. II, 1957, p. 20—21 ; N. Grigoraș, Obligațiile in muncă față de stal și turci ale populației din Moldova (secolele XIV—XVIII), In „Studii. Revistă de istorie”, tomul 18, 1965, 4, p. 895 — 912; Aurel Decei, Relațiile lui Vasile Lupu și Matei Basarab cu Poarta, In „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie”, Cluj, XV, 1972, p. 49—84. 117 Ștefan Olteanu, Constantin Șerban, Meșteșugurile din Țara Românească și Moldova in evul mediu, Ed. Acad. R.S.R., București, 1969, p. 123 — 125; 155 — 241. 118 N. lorga, Istoria comerțului românesc, voi. I, București, 1925, p. 167 — 211; Lia Lehr, Comerțul Țării Românești și Moldovei în a doua jumătate a secolului al XVI și prima jumătate a secolului XVIII, In „Studiiși materiale de istorie medie”, voi. IV, 1960, p. 223—306; idem, Comerful Țării Românești și Moldovei in a doua jumătate a secolului al XVII-lea, In „Studii, Revistă de istorie”, tomul 21, 1968, 1, p. 29—51. 118 Gr. lonescu, Istoria arhitecturii în România, voi. II, Ed. Acad. R.S.R., Buc., 1965, p. 68-69. 120 N. lorga, Documente românești din arhivele Bistriței, partea I, Buc., 1899, p. 75 ; Hurmuzaki, XV/2, p. 1197. 121 Gr. lonescu, op. cit., p. 32—39. lîî Ibidem, p. 39—44. Pentru construcțiile ieșene, vezi și Dan Bădărău, loan Caproșu, Iașii vechilor zidiri, Edit. J~134 i 176 — 233. 17 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE 1N ANII LUI VASILE LUPU 79 ceava12,i, Maica Precista din Galați124, Adormirea din Bîrlad 125 ș.a.m.d.— eforturi susținute — în mod consecvent de către domnie, implicau, se înțelege, și un spor de populație. „Acestu domnu — avea să scrie, pe bună dreptate cronicarul despre Vasile vodă — au făcut ca de iznoavă și curțile cdle domnești în Iași, casele căle cu cinii, grădini, grajduri de piatră, tot de dînsul sintu făcute. Și multe locuri au așădzat, care au stătutu multe vrămi stătătoare” 126. Orașele constituiau și centre ale vieții culturale moldovene, cu un mai pronunțat caracter laic decît în perioada anterioară. Și în acest domeniu Iașii ocupă, acum, locul de frunte, deși de loc neglijabilă era activitatea ce se desfășura în celelalte localități. Se înființează noi școli, cum cea de la Trei Ierarhi127 „Școlile românilor, rutenilor, grecilor și armenilor, soco- tite la un loc sînt 20 în acest oraș (Iași n.n) spune Bandini — însă dacă aduni împreună numărul învățăceilor abia dacă sînt cu toții 200” 128. Și tot la Iași avea să se inaugureze și să se desfășoare o vie activitate tipo- grafică. în 12 ianuarie 1641 domnul mulțumea breslei Stavropighiei din Lemberg pentru că i-au permis să toarne litere în tipografia sa129. Aici, la Iași, în anul 1642 va fi tipărit Decretul patriarhului Partenie în limba greacă, prin care era afurisită învățătura lui Chirii Lucaris130; de sub teascurile Trei Ierarhilor vor ieși cele două binecunoscute cărți în limba română — primele de acest fel din Moldova — cu o largă circulație în toate provinciile noastre : Cartea românească de învățătură sau Cazania lui Varlaam (1643)131 și Pravila lui Vasile Lupu (1646) 132. însăși politica fiscală, abilă, a voievodului Moldovei, din primii ani ai domniei sale, a avut printre consecințe și sporirea populației țării. în acest sens loan Neculce face o interesantă afirmație : „(...) După ce au luat domnia de la Țarigrad, s-au rugat vizirului să lase țara de bir trii ani, și al triili anu să dă birul țărîi o dată (...) Și i-au făcut pre voie vizirul” După ce face cîteva referii i la politica de economii a domnului, notează : „Și au făcut cărți de slobodzie în toată țara. Și nemică din țară n-au luat pînă nu s-au plinit trii ani. Numai din desetină și din mortasipii, din goștină și din vamă ce lua să chivernisiă. Iar pînă în trii ani s-au umplut țara de oameni (subl. n). Și au scos atunce pre țară fumărit, cîte un leu de casă. Și au plinit atunce tustreli birurile, de le-au trimis la Poartă” 133. Afirmațiile cronicarului făcute în O samă de cuvinte, printre care și cele mai sus citate, au fost analizate într-un merituos studiu de către C. C. iJ’ Gr. lonescu, op. cit., p. 29—32. i»« Ibidem, p. 49. hs Alexandru Papadopol-Calimah, Notifă istorică despre Bîrlad, Birlad, 1889, p. 37. im Miron Costin, Letopisețul Țării Moldooei, tn „Opere” (ed. P. P. Panaitescu), Edit. pentru literatură, voi. I, București, 1965, p. 105. 1*1 N. lorga, Istoria înoSfămlntului românesc, Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1971, p. 12-13. îs» Călători strătnt..., Voi. V, p. 329. n» Hurmuzaki, supl. II, voi. III, p. 1, dos. nr. I. 130 loan Bianu și Nerva Hodoș, Biibliografia românească oeche, tomul I. București, 1903, p. 535. 131 Ibidem, p. 137 — 143. 13! Ibidem, p. 156—158. 133 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldooei precedat de O samă de cuoinle, (ed. lorgu Iordan), Edil, pentru literatură, București, 1963, p. 18. www.dacaromaiiica.ro 8« ALEXANDRU LIGOR 18 Giurescu134. Ca elemente probatorii pentru știrile lui Neculce în privința politicii fiscale a lui Vasile voievod de la începutul domniei sale, sînt aduse în discuție două documente contemporane. Le reluăm și noi, interesîndu-ne în chip special. Intîiul datează din 9 mai 1634 135. Atunci, Mihail Igyârto, scriindu-i din Cîmpulungul Moldovenesc lui Martin Deiprano, primarul Bistriței, se referea la unele aspecte din Moldova acelui timp. Pe lîngă unele inexactități (ex. Vasile Lupu, fost Lupu Mehedințul, probabil fiul lui Aron vodă), scrisoarea dezvăluie și cîteva aspecte interesante (despre : soliile polone pentru pace în Moldova; atacul cazacilor asupra Tighinei și a satelor din jur; întoarcerea oștilor tătărăști în țara lor după ce voie- vodul îi împacă, dîndu-le mai multe animale ; pedepsele aplicate de domnul Moldovei unor boieri, lotri, tăinuitori de hoți ș.a.). Dar informația intere- santă privește politica lui Vasile vodă față de categoriile sociale nevoiașe : „Față de sărăcime este cu inimă bună, căci pînă acuma n-a turburat-o nici cu o dare (subl. n.) nici cu altele și a și făgăduit că va fi spre folosul sărmanei țări și sărăcimea se bucură de el că va fi voievod bun; poate că va fi și statornic”. Speranța semnatarului scrisorii, din păcate, nu va fi împlinită. Cel de-al doilea act poartă data de 16 aprilie 1635 136. Consilierul Ștefan Erdeli se adresa municipiului Bistriței, cerîndu-i să păzească cu strășnicie drumurile dinspre Moldova, deoarece, pe lîngă contrabanda cu mărfurile interzise la export (aur, argint, mercur, etc.), se săvîrșesc „fel de fel de samavolnicii” ; astfel, scrie el mai departe, „un căpitan al voievo- dului, cu numele Ignat, zăbovește pe aici și încredințează și amăgește oamenii să meargă acolo cu făgăduința că voievodul le dă slobozenie de zece ani tuturor cari se duc. Din pricina aceasta multi înebunesc și pleacă (subl.n.l Și de la mine au plecat ispravnicii de la Gornești și de la Sărmaș, risipin- du-mi în afară de aceea și două turme de oi, stricîndu-mi măieriștile; au mers toți acolo”. Aceste două mărturii documentare contemporane lui Vasile vodă sînt, cum se înțelege, prețioase. Totuși, comparînd mai atent conținutul lor cu știrile lui Neculce, nu numai că nu dau un răspuns sigur și complet la toate întrebările inițial ridicate în legătură cu valoarea spuselor cronicarului ci, pun ele însele noi întrebări. Le sintetizăm : a) domnul Moldovei a acordat scutire de orice dare pentru sărăcimea Moldovei și pentru coloniștii străini, cum spun actele menționate, sau numai de dajdia împărătească pentru întreaga țară, cum afirmă cronicarul î b) Cît timp a durat scutirea, într-adevăr trei ani, cum scrie Neculce? c) Trebuie să luăm ad litteram știrea din izvorul narativ : „Și au scos atunce pre țară fumărit, cîte un leu de casă”, deși nu e confirmată de mărturiile docu- mentare discutate mai sus ? Dealtfel, chiar C. C. Giurescu, în valorosul studiu mai sus citat, arată că-i necesar a se întreprinde noi cercetări, de detaliu, spre a se stabili valoarea științifică a mențiunilor cronicarului asupra istoriei Moldovei din perioada anterioară vieții sale. „Intre timp — nota domnia sa — s-ar 134 Const. C. Giurescu, Valoarea istorică a tradifiilor consemnate de Ion Neculce, In „Studii de folclor și literatură”, Edit. pentru literatură, București, 1967, p. 439 — 485. 136 Andrei Veress, Documente privitoare la istoria Ardealului, Moldovei și Țării Românești,. voi. IX, București, 1937, p. 335 — 337, doc. nr. 260. 13« Ibidem, p. 344 — 345, doc. nr. 267. www.dacoromanica.ro 19 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE IN ANII LUI VASILE LUPU 81 putea ca materiale inedite sau pe care nu le-am avut în vedere acum să ne aducă noi lămuriri” 137. Ceea ce vom și încerca. E neîndoios că în primii ani ai domniei sale, Vasile voievod acordă și unor elemente sociale moldo- vene, în afara marilor feudali, scutiri de dări, cum, preoților și diaconilor din Iași, în 8 iulie 163 4 138. Dar nu întreaga sărăcime din Moldova acelui timp a fost iertată de toate dările, cum s-a afirmat. Domnul, scriind slugilor sale din ținutul Sucevii, în 8 august 1634, le poruncea să lase în pace satul Vîlcești al mănăstirii Galata de Sus, de sulgiu, iliș, unt, de lucru și ceară și de alte angherii mai mărunte, exceptind birul, cît vor fi scriși sătenii în catastih, „den vistiiarul domniei” ; de asemenea, adresîndu-se pîrcăla- bilor și globnicilor din acel ținut, vodă le cerea tot atunci: „să socotiți de să vor afla nescai oameni, făcători răi, în sat, furi sau tîlhari, de față, pre acâe să-i prădați și să-i globiți, iară oamenii cei drepți să-i lăsați în pace, întru nemic să nu-i învăluiți”139. Coloniștii străini beneficiau în Moldova de dreptul de „slobozie”, pe termene variind între unu și zece ani 14°. Datorită băjenirii din satele : Belcești, Plopi și Călugăreni, de pe rîul Bahlui, din ținutul Hîrlău, domnul Moldovei le scutea de dări în 11 iulie 1634, cu gîndul de a le repopula141, ceea ce confirmă spusele consilierului Ștefan Erdeli și ale cronicarului, mai sus înscrise. Sîntem înclinați să credem că Vasile Lupu a acordat nu mult după luarea domniei în Moldova unele scutiri de dări; în ceea ce privește birul împărătesc, scutirea, în nici un caz nu a durat trei ani cum afirmă Neculce. Am dat un exemplu mai sus. Continuăm a confrunta știrea cronicarului cu un alt document, emis de vodă în 11 ianuarie 1636 142. îl redăm mai jos, în întregime, dată fiindu-i valoarea deosebită nu numai pentru rosturile ce urmărim. A fost deseori citat, mai ales cu prilejul tratării unui alt capitol din istoria României: instituțiile feudale143, însă niciodată editat, ,,-f Iw RdCHdYf koikoa, kjkY» amctYw rcnApii stMAH iMoaahkckoh144 Scriem domniia mea la toți mișeii noștri țărani den în ținutul Uotinului, dămu-vă știire că ne-au venit de la înpărăție ca să dăm haraciul cistitului inpărat, cum au fostu obiceaiul de veacu. Pentru acela lucru socotit-am domniia mea, cu tot svatul nostru, cu vlădicii și cu boiarii și cu mazilii, și am aruncat dajde pre vlădici și pre boiari și pre mazili și pre curteni și pre popi și pre călărași și pre toată țara. Aruncat-am și pre voi ca să dați de un nume căte doi zloți, ce iaste dajdea cistitului înpărat. Iar lipsele banilor să le dați cum ați dat și pană acum. Numai cine va da zloți bătuți, 137 Op. cil., p. 449. las Documenta Romaniae Ilistorica, A. Moldova, voi. XXII, Ed. Acad. R.S.R., București 1974, p. 200 — 203, doc. nr. 181. 133 Ibidem,. p. 254 — 255, doc. nr. 225. Matei D. Vlad, Colonizarea rurală tn Țara Românească și Moldova (secolele XV— X VIII) Edit. Acad. R.S.R., București, 1973, p. 136 — 144. J«i Documenta Romaniae Ilistorica, A. Moldova, XXII, p. 209 — 212, doc. nr. 188. Arh. St. Buc., fond. Episcopia Roman, IV 58. 1<3 p. p. Panaitescu, Marea adunare a țării, instituție a ortnduirii feudale in țările române, tn „Studii, revistă de istorie”, X, 1957, 3, p. 161 ; Idem, Obștea țărănească in Țara Româ- nească și Moldova. Orinduirea feudală, Edit. Acad. R.P.R., 1964, p. 48 (in text, greșit datat : 14 ianuarie 1636; corectat in nota nr, 136); Damaschin Mioc, Les asscmbtees d’Etats et la fiscalitâ en Valachie et en Moldavie (A'V' — XVIII6 sibclcs), în „Revuc Roumaine d’Histoire”, V, 1966, 2, p. 211; N. Grigoraș, Instituții feudale in Moldova..., p. 240 (cu data greșită: 11 februarie 1636). 144 Adică; „Io, Vasile voievod, din jnila lui Duinnțzeu, domn al țării Moldovei”. www.dacoromamca.ro c. 652 6 82 ALEXANDRU LIGOR 20 să nu dea lipsele. Așejd rea 14S, cine va da potronic de argintii, să dea căte un ban lășes pentru căt să ia cum (?) să dea r <.. .> acolo, la hasnaoa înpărătească. Drept aceaia, deaca veți vedea cartea domniei meale, iar voi numai de sîrgiî să vă plătiți între mănile slugilor noastre care vor veni acolo să aducă toți banii la vistiiaria domniei meale. IIIol nHUlM, HH4K HI yMHHTH. Oy lom- sp.«A rtH. al Cam renAHh kmaa”.14® Ultimile argumente susțin, cu prioritate, ideea creșterii populației rurale. Celelalte însă, vin să ateste și sporul populației urbane în răs- timpul 1634—1653, ceea ce nu contravine spuselor călătorilor străini. Sporul de populație în domnia lui Vasile vodă, deși valabil pentru ansamblul vieții urbane moldovene, în comparație cu anii precedenți, nu se constată în absolut toate așezările. Există chiar și unele perioade de reflux. Dacă revenim asupra tabelului alăturat, observăm că numai unele dintre centrele urbane (ce-i drept, majoritare), cunosc un real pro- gres din punct de vedere demografic. Se accentuează decalajul dintre principalele orașe (Iași și Suceava) și, dintre acestea și tîrgurile mărunte (ex. Șiretul, Ștefăneștii etc.) Dintre orașe, locul prim îl ocupă Iașii, care, după cum nota Bandini, era „capitala întregii țări, situată în chiar mijlocul Moldovei, acolo unde se aduc mărfurile cele mai felurite din Turcia, din țara tătarilor și din Moscovia, și unde se răspîndesc articolele turcești de vînzare în Polonia, Ungaria și Transilvania” 147. Ca importanță economică, politică, culturală, dar și ca număr de locuitori, urmează Suceava, care, așa cum avea să observe și Paul Beke, era „a doua reședință a domnului” 148. Galații, de asemenea, înregistrează un număr destul de mare de locuitori, chiar dacă luăm cu rezervă cifra indicată de Bandini. „Aici este schela Dunării unde domnul ia vamă de la călătorii care trec din Turcia pentru a merge în Moldova, Transilvania, Polonia și Ungaria; pe aici trec toate caravanele care vin din Constantinopol, fie pe apă sau pe uscat; corăbii și vase mari care vin din Marea Neagră pe Dunăre încarcă gnu și alte mărfuri aici, în orașul Galați”, nota Bakăid, în anul 1641149. în schimb, unele dintre orașe și tîrguri cunosc un regres, identifi- cîndu-se aproape, sub raportul numărului de locuitori, cu unele dintre 14* Loc rupt. i«« Adică : ,, Așa scriem, și altfel să nu faceți. in Iași, 7144 ianuarie 11 însuși domnul a poruncit”. i«’ Călători străini..., voi. V, p. 327. 1<8 Ibidem, p. 281. 14» Ibidem, p. 226. . www.dacoromamca.ro 21 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE 1N AND LUI VASILE LUPU 83 satele moldovene180. Așa, Șiretul, aflat chiar, ,,în mare decădere”U1. în cadrul acestei perioade de aproape douăzeci de ani distingem și din punct de vedere demografic, două principale etape. în primii ani ai domniei lui Vasile vodă, „cu presupuneri de neapace iar între Ieși și între turci, iară apoi, după trei-patru ai, deschizîndu-și calea împărăția turcului asupra persului cu soltan Murat pentru Vavilonul, aicea aceste părți la mare păci și liniști și mare fericii era”182. Primele conflicte dintre Vasile Lupu și Matei Basarab — „O ! ne- sățioasă hirea domnilor spre lățire și avuție oarbă ! pre căt să mai adaoge, pe atîta rîhn^ște. Poftile a domnilor și a împăraților n-au hotar” 183 — nu vor lăsa urme prea serioase, negative, în rîndul locuitorilor orașelor și tîrgurilor moldovene. Nu avem informații asupra numărului celor căzuți în acele prime ciocniri armate, însă trebuie că nu a fost prea ridicat. Această perioadă, cu mici excepții, de liniște, în care sporul populației urbane, atît pe cale naturală, cît și prin integrarea elementelor românești din satele moldovene, din localitățile transilvane și muntene, precum și a unor ele- mente etnice străine, se încheie prin 1649—1650. „Și de atuncă — spune Miron Costin — țara au purcesu tot spre rău, den anu în anu..”1M. Acest declin se va resimți și pe plan demografic. „(...) Toate orașele și localitățile Moldovei sînt expuse incursiunilor și atacurilor tătarilor, cazacilor și altor neamuri, pentru că ele nu sînt înconjurate de ziduri sau de alte întărituri”, avea să observe Bernardino Valentini din Perugia, venit ca misionar în Moldova în anul 165016S. Atunci, tătarii și cazacii — în număr de 200 000 spune — exagerînd — același călător156 — „au prădat și au ars pămîntul Moldovei din Nistru și pînă la munte și Suceava”167 luînd, după aprecierea lui Robert Bargrave, „mii de robi” 158; sumele pentru răscumpărare fiind apreciabile, mulți robi nu s-au mai întors. Moldova a rămas atunci „pen multe locuri pustie, schimbată den fericiia acea dentîiu”169. lohann Mayer, călătorind prin Moldova în cursul anului 1651, relata cum vodă îi cerea hanului să-i eli- bereze supușii moldoveni („cîteva mii”), robiți cu prilejul năvălirii în Moldova, spre a-și „reface din nou țara distrusă pînă la pămînt”; hanul elibera doar 300 de oameni, dar aceștia nu erau „în stare să muncească”, fiind, „cu toții șchiopi, orbi sau sînt băieți și fete mici de tot” ; pe ceilalți, „cei mai buni, în floarea vîrstei, voinici și sănătoși i-a păstrat”180. în anul 1653 luptele purtate pe teritoriul Moldovei și Țării Românești, la care participă și oști din afara țărilor române, vor avea consecințe nega- tive și asupra multora dintre locuitorii orașelor. „Această stare de luptă Ibidem, p. 186, 249. 161 N. lor ga, Istoria comer/ului românesc, I, p. 213. ,M Miron Costin, op. cil., p. 90. ,ss Ibidem, p. 96—97. 154 Ibidem, p. 124. 1SS Călători străini..., voi. V, p. 428. 158 Loc. cit. 157 Arh. St. Buc., fond. M-rea Barnovschi II/l. 1M Călători străini..., voi. V, p. 491. 158 Miron Costin, op. cit., p. 120 — 124. Vezi și Neagoe Popea, Memoriile lui loan Keminy, Buc., 1900, p. 48; Georg Kraus, Cronica Transilvaniei (1608—1655), Edit. Acad. R.S.R., București, 1965, p. 143. 1,0 călători străini..., vofofo^;ffiicnrnmanica rn 84 ALEXANDRU LIGOR 22 (...) este de necrezut în ce chip a nenorocit pe locuitorii acestei țări. Căci în afară de distrugerea făcută la început de către Timuș și de cazaci, oștile, ba cea maghiară, ba cea muntenească sau polonă, ba mai ales cea moldovenească, au pricinuit nesfîrșite pagube țării (...) Foarte multe sate au fost dărîmate din temelie, orașele și cetățile au fost supuse prădă- ciituii (subl. n.), mănăstirile și locașurile sfinte (...) au fost jefuite”161. Se aprecia că în aceste confruntări au căzut peste 40.000 de oameni din ambele tabere 162. Obligațiile multiple, excesive, ale maselor populare, paupere, față de feudali (laici sau eclesiastici) vor determina o intensificare a luptelor de clasă, desfășurate sub diverse forme, cu toată existența unui numeros și complicat aparat oprimator163, cu toate măsurile ce se luau în contra răzvrătiților, măsuri, în parte înscrise și în Pravila lui Vasile Lupu. Printre aceste forme, un loc însemnat îl avea fuga. Mai întîi, a sătenilor săraci către orașe sau altunde (deși dreptul de strămutare a fost îngrădit, și apoi desființat, pentru vecini)184 dar, uneori, și a elementelor nevoiașe din mediul urban, chiar în afara limitelor teritoriale ale Moldovei. Despre starea orășenilor și tîrgoveților care participau nemijlocit la procesul producției materiale, despre neprivilegiați, ne vorbesc în repetate rînduri și călătorii străini. Nu lipsesc din relatări și elementele de comparație între situația acestora și aceea a categoriilor sociale dominante. „Domnul și boierii sînt bogați — scrie Baksid — dar țăranii și poporul suferă pentru că sînt împilați de dări, zi de zi” 165. Paul Beke : „Poporul este incredibil de apăsat de bir (...) El îi plătește domnului felurite dări, și nu se ține seama de vreo măsură sau număr de cîte ori a mai fost dat impozitul, ci oricînd și ori de cîte ori se poruncește, se plătește fără vreo considerație de persoană. Nu se poartă grijă dacă are cu ce plăti sau nu, ci este hărțuit în fel și chip pînă ce plătește birul din banii luați de el cu împrumut” 166. Iar Bandini: moldovenii „sînt împovărați de dările cele mai mari”167. Fuga din Moldova a unora dintre cei care nu puteau îndeplini obli- gațiile impuse, deși mai frecventă în perioada ultimă a domniei lui Vasile Lupu, totuși este constatată documentar și în anii precedenți. Printre lai Ibidem, p. 501. Vezi amănunte la: Miron Coslin, op. cit., p. 128 — 165; Paul de Alep, Călătoriile patriarhului Macarie de Aniiohia, In , .Arhiva istorică a României”, I, 2,p.73 —78 Georg Kraus, op. cit., p. 153 — 168; Radu Popescu vornicul, Istoriile domnilor Țării Românești (ed. Constantin Grecescu, Eugen Stănescu, Dan Simonescu, Șerban Papacostea), Edit. Acad. R.P.R., București, 1963, p. 104 — 108; Istoria Țării Românești sau Letopisețul Cantacuzinesc (ed. C. Grecescu și D. Simonescu), Edit. Acad. R.P.R., București, 1960, p. 108 — 114. 162 N. lorga, Studii și documente cu privire la istoria românilor, voi. XXIII, București, 1913, p. 221-222, doc. nr. CCXX). 1,3 N. Stoicescu, Rolul curtenilor și slujitorilor din Țara Românească și Moldova ca instru- mente de reprimare a luptei țărănimii, tn ,,Studii, revistă de istorie”, tomul 15, 1962, 3, p. 631 — 633; Idem, Curteni și slujitori. Contribuții la istoria armatei române, Edit. militară, 1968, p. 326 — 353; Idem. Sfatul domnesc și marii dregători din Țara Românească și Moldova, Edit. Acad. R.S.R., București, 1968; Idem, Despre subalternii marilor dregători din Țara Românească și Moldova (sec. XV — mijlocul sec. XVIII), In „Studii și materiale de istorie medie”, voi. VI, 1973, p. 61 — 90. 164 P. P. Panaitescu, Dreptul de strămutare al țăranilor In țările române pină la mijlocul secolului al XVII-lea, In „Studii și materiale de istorie medie”, voi. I, 1956, p. 111 — 120. 165 Călători străini..., voi, V, p. 224. 166 Ibidem, p. 279. 167 Ibidem'p 343 www.dacaromanica.ro 23 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE ÎN ANII LUI VASILE LUPU 85 moldovenii aflați în Țara Românească în toamna lui 1643, și pe care Vasile voievod îi recerea — revenirea acestora în Moldova fiind o condiție a împăcării sale cu Matei Basarab 168 * 170 — , printre cei ce plăteau domnului din Țara Românească „birul moldovenesc”189, printre „fugarii” și „răufăcătorii” moldoveni, numiți așa de Gheorghe Râkoczi I, principele Transilvaniei, care se obliga să-i extrădeze (tot astfel trebuind să proce- deze și Vasile vodă cu fugarii transilvăneni aflați în Moldova) 17°, printre ei presupunem și pe unii dintre foștii locuitori ai orașelor și tîrgurilor. In Ismail afla Arsenie Suhanov în anul 1651 și mulți locuitori fugari din celelalte localități ale țării Moldovei171. Mortalitatea era în Moldova, ca de altfel și în celelalte țări române, destul de ridicată, cu toate că medicina cunoscuse unele progrese. Pentru îngrijirea sănătății, poporul dispunea de mijloace și de metode tradiționale, empirice172. Numărul personalului sanitar era destul de scăzut173; asis- tența sanitară pentru marea majoritate a populației, ca și inexistentă174. Primul spital în Moldova se înființa abia la începutul secolului al XVII-lea; fondator—mitropolitul cărturar, Atanasie Crimca175. Printre cei ce se îngri- jeau de sănătatea locuitorilor se numărau și bărbierii. Doi transilvăneni dădeau unui bărbier din Suceava o fotă, o năframă și 3 1/2 zloți „să îmbie să tămăduiască pre cel om ce dzace tăiat” de ei într-o ciocnire ce avuseseră cu straja suceveană; faptele sînt relatate de șoltuzul și bătrînii Sucevei în scrisoarea ce adresau, în anul 1638, lui Andreiaș, birăul Bistriței176. Unii dintre bărbieri erau organizați în bresle, cum cei din Roman la 1641 177. Un bărbier din Iași, ajunge șoltuz 178. Orășenii și tîrgoveții moldoveni, care aveau o stare materială mai bună, beneficiau și de serviciile unor medici străini. Printre aceștia se afla și doctorul danez Skorgaard care, la angajarea în serviciul lui Vasile Lupu a pus următoarea condiție : „Liberta di medicare fuori di Palazzo” 179 * *. Trebuie că așa a procedat și medicul Coen (sau Cohen) succesorul danezului la curtea lui Vasile Lupu 18U. în atari condiții, ciuma, tifosul etc. erau greu învinse. Despre ciuma care a bîntuit Moldova în anul 1651 vorbește și principele Râkoczi al II-lea, 188 Andrei Veress, op. cit., voi. X, p. 149—153, doc. nr. 88. 188 Const. C. Giurescu, Istoria românilor, voi. III, partea a Il-a, București, 1946, p. 699. 170 Ion lonașcu, Petre Bărbulescu și Gheorghe Gheorghe, Relațiile internaționale ale României In documente (1368 1900), Edit. politică, București, 1971, p. 188 — 189. 171 Călători străini..., voi. V, p. 411. 172 V. L. Bologa, G. Brătescu, B. Duțescu, St. M. Milcu, Istoria medicinii românești, Edit. medicală, București, 1972, p. 93. 173 Ibidem, p. 96 — 120. im Ibidem, p. 120-126. 176 M. Costăchescu , Un spital în Suceava In 1619, In ,,Ioan Neculce”, IV, 1924, p. 320; P. Gh. Samarian, Medicina și farmacia în trecutul românesc, voi. III, București, 1938, p. 73; Dr. V. Gon(a și Al. Gonta, Mitropolitul Atanasie Crimca fondatorul celui dinții spital din Moldova, In „Mitropolia Moldovei și Sucevei”, XXXVII, 1962, 1, p. 33 — 39. 178 N. lorga, Documente românești din arhivele Bistriței, I, p. 65 — 67. 177 Ștefan Olteanu, Constantin Șerban, op. cit., p. 210. Arh. St. Buc., fond M-rea Sf. Sava — Iași, XXXV/8; Idetn, fond. M-rea Galata, XIV/19. 178 Ilurmuzacki, VIII, p. 502. Despre activitatea medicului Skorgaard, vezi P. Gh. Sama- rian, op. cit., voi. I, p. 90; N. Vătămanu, Voievozi și medici de curte, Edit. Enciclopedică Română, București, 1972, p. 139 — 146. îs» n. vătămanu, op. di., dacnmmanica rn 86 ALEXANDRU LIGOR 24 într-o scrisoare adresată lui loan Kem6ny 181. Kobert Bargrave se grăbea să părăsească Galații în anul 1652 „din cauza ciumei care era în oraș” 188. Importantă în acest sens și notația unor misionari iezuiți (1652—1653): „Ciuma a bîntuit toată țara (Moldovei n.n); în această calamitate , cato- licii molipsiți de boală au fost asistați așa de bine de ai noștri, rînduiți în diferite locuri ale acestei misiuni, încît nici unul nu a pierit de molimă”* 183. Misionarii ne lasă să înțelegem că alta a fost situația, atunci, a restului populației sărace. Nu puține victime vor fi lăsat în rîndul sărăcimii orașelor și anii de foamete, mai ales acel cumplit 1652 184. Nu putem ignora miile de condamnați la moarte de către voievod. Antonio din Brisello scria în 14 iulie 1645 că Vasile Lupu „de cînd domnește a ridicat viața a 15.000 de persoane” 18S *, iar Bandini, cu un an mai tîrziu, se referea la cei peste 20.000 de vinovați osîndiți de același domnitor din anul 1634 pînă atunci188. Poate că cifrele indicate de cei doi călători întrec realitatea, însă asprimea voievodului rămîne fapt. Nu puțini dintre ei trebuie că locuiseră în orașe și tîrguri. De reamintit că relatările se făceau în anii 1645—1646, deci, abia la mijlocul domniei autoritaruluiVasile voievod. Desigur, ne-am oprit numai asupra cîtorva explicații ale existenței unei populații numericește destul de scăzută în Moldova lui Vasile vodă, cu tot sporul înregistrat în acest sens, în ansamblu. în anii din urmă ai amintitei domnii se constată o descreștere a locuitorilor și în mediul urban (fără însă a ajunge sub numărul celor din Moldova ante 1634), starea de acum contrastînd cu cea din perioada 1634—1649. Structura socio-juridică a populației urbane era atît de diferită ; realitate, dealtminteri, surprinsă și de călători. Ei greșesc însă, mai cu seamă atunci cînd afirmă sau lasă să se înțeleagă că în orașele și tîrgurile moldovene numărul meșteșugarilor și negustorilor autohtoni era destul de redus. Ori, progresul meșteșugurilor și a comerțului, implica, se înțelege, și o creștere a numărului celor ocupați cu atari îndeletniciri. Documentele interne ale vremii consemnează numeroși meșteșugari și neguțători autoh- toni, în bună parte români. Faptul îl putem constata și din analiza nume- lor, semnăturilor și peceților acestora din actele timpului (ca emitenți de zapise, cumpărători, ori ca simpli martori, cum : cizmarii: Dănăilă187, Gheorghe și Constantin188, Oprea189, Teodor190; blănării: Pană, Stoica, Statie, Leca, Arsenie191, sau Gheorghe săbianul, Stahie grădinarul domnesc Andrei Veress, op. cit., voi. X, p. 235—237, doc. nr. 952. «2 Călători străini..., voi. V, p. 487. 1S3 Ibidem, p. 505. Arh. St. Buc., fond Manuscrise, nr. 575, f. 98. Vezi și D. Citirea, Foametea și epidemiile in Moldova în secolele XV—XVII, In „Revista medico-chirurgicală”, an LXVII, 1963, nr. 2, p. 79. iw Călători străini..., voi. V, p. 388. h» Ibidem, p. 342. 18’ Ath. St. Buc., fond. Achiziții Noi, CCXI/1, CCXXXIII/6 (nr. 1). 1B8 Idem, fond M-rea Galata, XIV/23. ii» Ibidem, XIV/2. i»o Idem, fond. M-rea Barnooscht, VII/1. 1»1 Idem, fond. M-re•« Arh. St. Iași, P. 816/10. i>s Arh. St. Buc., fond. Achiziții Noi, MMDCCLXXV/2. »»» Ibidem, MMDCLIX/11. i” Ibidem, CCXI/1. Idem, fond. Episc. Roman, IV/7. 1,3 Idem, fond. Af-rea Barnovcshi, VII/2. 200 Idem, fond. M-rea Răchitoasa I bis/4 (nr. 8). 301 Ibidem, X/4. 303 Idem, fond. Achizifii Noi, MMDCCLVIII/4 (nr. 1). «°s Idem, fond. M-rea Cetăfuia, XI/8. 304 Idem, fond M-rea Galaia, XIV/19. 306 Idem, fond. M-rea Galaia, II1/8 (nr. 1, 2) 303 Idem, fond. M-rea Neamf, LXVIII/2; Idem, M-rea Văratec, XIV/7, 8. 307 N. Grigoraș, Proprietatea funciară și imobiliară a meseriașilor, negustorilor, boierilor și mănăsirilor din orașele moldovenești. Regimul și rolul ei (sec. XV—XVIII), in „Anuarul Institutului de Istorie și Arheologie » A. D. Xenopol», Iași, VII, 1970, p. 83—105. «o» Melchisedec, episcopul, Notife istorice și arheologice adunate de la 48 de mănăstiri și biserici antice din Moldova, București 1885, p. 311 — 313. «o» Despre meșterii care au lucrat la Trei Ierarhi, vezi și Călători străini... voi. V, p. 235. «io N. lorga, Documente românești din arhivele Boistrifei, I, p. 75. 311 Ath. St. Buc., fond. Manuscrise, nr. 578, f. 104. «H Călători străini..., voi. V, p. 328. www.dacoromanica.ro 88 ALEXANDRU LIGOR 26 poslușnici (mai cu seamă ai mănăstirilor), robi sau clerici, ostași ș.a.m.d. La curtea domnului, după descrierea lui Marco Bandini, asistau la cere- moniile de la începutul anului 1647, pe lîngă vodă și familia sa, mai marii și mai micii boieri, înaltul și măruntul cler, cca. 11.700 de pușcași, suli- țași, dragoni, ieniceri, călăreți sau pedeștri, precum și mulți trîmbițași toboșari, cîntăreți din nai și din alte instrumente, iar ,,gloata(...) în- trecea numărul de 20.000 de oameni” 213. Interesantă e notația aceluiași asupra suitei domnului atunci cînd acesta pleca să inspecteze țara; era compusă dintr-un număr de pînă la 17.550 de ostași, plus nobilimea 214. Locurile de arătură, viile, livezile ș.a., din preajma tîrgurilor și orașelor despre care insistent vorbesc călătorii străini21S, erau întreținute, în bună parte, de cei care se stabiliseră în cartierele mărginașe ale acestor așezări. Unii dintre călători însă, exagerează atunci cînd așează în loc central preocupările agrare ale locuitorilor unor orașe și, înapoia acestora, cele meșteșugărești sau neguțătorești. Referindu-se la Bîrlad, Baksid scria că locuitorii săi „ară, pasc vitele, fac unt, cresc albinele și altele” a16. Ori documentele ne oferă nu o dată prilejul să constatăm acolo existența meșteșugarilor, negustorilor, a șoltuzilor desemnați din rîndul acestora, precum și ținerea tîrgului săptămînal 217. Orășenii și tîrgoveții liberi aveau obligații numai față de domn, ca și boierii și mănăstirile, de altfel; feudalii se bucură în Moldova de largi privilegii și imunități218. Componența etnică a populației urbane, după cum remarcau misio- narii era, larîndu-i, diversă. Unii dintre străinii văzuți de călători în piețele orașelor, la Iași, la Galați, la Suceava ș.a., nu erau, așa cum lasă ei să se înțeleagă, stabili ci, doar în trecere, cu treburi de negoț mai întotdeauna. în afară de români (cuprinzînd nu numai pe moldoveni, dar și pe transilvănenii și muntenii bejenari), locuiau într-adevăr : țigani, greci, maghiari, sași, armeni, tătari, ruși, bulgari, albanezi, polonezi, evrei etc.219. Chiar denumirile unor străzi (spre pildă, Ulița Rusească din Iași) 22°, amintesc de originea etnică a unora dintre locuitorii orașelor și tîrgurilor. O parte din acești străini se stabiliseră de foarte multă vreme în orașe; alții veneau acum (în special greci). Procesul de asimilare a elementelor etnice străine, deși destul de avansat în timpul domniei lui Vasile Lupu, era încă departe de a se fi încheiat221. Dealtfel, fenomenul pătrunderii elementelor etnice străine în Moldova va continua multă vreme. 21» Ibidem, p. 338 — 339. 2i< Ibidem, p. 340. «» Ibidem, p. 228, 229, 233, 237, 241, 243. »i* Ibidem, p. 227. 217 Arh. St. Buc., fond Achiziții Noi, MMDCCLXXV/1, 5, 6; Idem. fond. M-rea Băchi- taasa, I bis/4, X/4 ; Idem, fond. Eforia școalelor din Moldova, 1/6, 1/73 (nr. 4); Idem, Manuscrise, nr. 578, f. 349, nr. 579, f. 385-386. 21» Călători străini..., voi. V, p. 344. 21» Ibidem, p. 234, 276, 280, 328. 220 Arh. St. Buc., fond M-rea Cctățuia, XI/7, 12: Ibidem, XVI/3 ; Idem, fond. M-rea Barnovschi, H/3, f. 1T —2. 22i Const. C. Giurcscu^j^fr flgfflftfrfHKftiRapafr- 527. 21 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE IN ANII LUI VASILE LUPU 89 Marea majoritate a locuitorilor din Moldova ca și din orașele și tîrgurile ei, erau români. Ne-o spun călătorii, nu o dată. „Orășenii și locuitorii ce locuiesc în țară sînt români, unguri și sași, germani și un număr de armeni și bulgari. Și italieni, poloni, turci și evrei sînt în număr mare (...) Nu lipsesc nici tătarii, care slujesc pe bani la curtea domnului și a boierilor”, spune Paul Beke, la 1644 222. în Iași, „locuitorii — notează un altul — în marea lor majoritate sînt români, apoi unguri, armeni, greci, bulgari, albanezi, turci, tătari, poloni, ruteni, sași, moscoviți și unii italieni” 223. în Roman, locuitorii sînt toți moldoveni și armeni schisma- tici”, afară de cîțiva catolici 224. Se nota, de asemenea că, orășenii din Bacău sînt „în mai mare număr moldoveni decît catolici” 22S. La Hotin locuitorii „sînt cu toții moldoveni schismatici” scrie Niccold Barsi 226. Si exemplificările pot continua. Printre puținele izvoare istorice care ne înfățișează locuințele din tîrgurile și orașele moldovene de la mijlocul secolului al XVII-lea sînt, de asemenea, relatările călătorilor străini. Notațiile lor trebuie judecate prin prisma condițiilor istorice din Moldova acelui timp (asuprirea feuda- lității otomane, desele și pustiitoarele atacuri străine, luptele civile, sărăcia majorității populației urbane, numeroasele incendii ș.a.m.d.). Nu uităm, de asemenea, că majoritatea misionarilor veneau din țări și orașe mari, dezvoltate, multe dintre ele, ferite de războaie și invazii, de stăpînire străină. Călătorii sînt unanimi în aprecierea contrastului existent între înfățișarea bisericilor, mănăstirilor și a curții domnești pe de o parte și, celelalte clădiri, pe de altă parte. înainte de domnia lui Vasile vodă palatul ieșean era „destul de sără- căcios, dar domnul de acum pentru a avea o locuință comodă La restaurat foarte bine și l-a îndreptat și a făcut întărituri bune de jur împrejur” notează un misionar la 1636 227. Un sol polon, împreună cu însoțitorii lui, erau conduși, în anul 1643, la palatul domnului moldovean, „într-o cameră mare” (sala sfatului), care „era plină de diferite persoane, boieri de curte ai domnului”. Apoi, au fost duși „într-o cameră mai mică, în care stăteau de jur împrejur, de o parte turci cu turbane foarte deosebite pe cap, de alți dregători ai țării.” în final, au ajuns „într-o a treia cameră unde stătea domnul ea un monah pe tron și în fața lui erau cîțiva senatori” 228. Iar Bandini observă „în partea de miază-zi a orașului, în marginea dealului deasupra lacului (...) palatul principelui, care are numai spre răsărit un zid slab, neîntărit cu tunuri și nici cu metereze, și neprevăzut cu șanț și val, iar în părțile celelalte opune drept zid pari înfipți în pămînt. în ceea ce privește aparența sa exterioară, palatul nu arată așa strălucit, însă pereții dinăuntru, îmbrăcați în covoare, tapiserii, draperii de mătase strălucind de aur și de argint, înfățișează o maiestate oarecum regească a acestui principe. Scaunele acoperite cu o pînză foarte fină de in, sînt 222 Călători străini.. ., voi. V, p. 276. 223 Ibidem, p. 328. 224 Ibidem, p. 75. 225 Ibidem, p. 320. 22« Ibidem, P- 74. 227 Ibidem, P- 116. 225 ibidem, p. 192. www dacommanica rn 90 ALEXANDRU LIGOR 28 împodobite cu ținte de aur și de argint. Construcția palatului nu este toată din piatră și nici toată din lemn. Căci turcii nu îngăduiau să fie construite în întregime din piatră decît doar mănăstirile” 829. Locuințele celelalte nu erau, în general, prea arătoase. Scrie Barsi: „locuințele orașului (Iași n.n.), foarte puține ca număr, sînt toate din pămînt, însă cea mai mare parte din ele sînt făcute din bîrne îmbucate unele într-altele 23°. Peste ele se așterne lut amestecat cu pleavă, cu bălegar de cal și cu apă. După ce se usucă acest material se ia var și se albesc aceste case ca și cum ar fi nu din pămînt ci de zid (...) Aceste case ei și le împodobesc cu pridvoare și balcoane ieșite în afară, pentru a putea sta în timpul verii la răcoare, și le acoperă de cele mai multe ori cu paie. Numai casele boierilor și cea a domnului sînt acoperite cu șindrilă. Toate sînt izolate una de alta și fiecare din ele își are ograda sa cu grajduri pentru vite. Numai bisericile și palatul domnului sînt de zid” 231. Și un anonim polon, în 1636 : Iașii, „deși capitală, sau oraș de scaun al Moldovei, sediul domnilor, totuși nu are nici o întăritură în jurul său, peste tot se poate intra și ieși. întinderea lui este atît de mare, încît se zice că are mai mult de șapte mii de case, ceea ce e de crezut după circumferința lui care e destul de mare, și după desimea caselor. 232, loan Kemâny, spunea despre casele din Iași rezervate solilor că erau „împodobite cu mare lux” 233. La 1641, Baksid spunea că în Iași „casele, atît ale boierilor cît și ale tîigo- veților și ale sărăcimii sînt făcute din lemn .. . Pentru iarnă toate casele au sobele făcute așa fel, încît cuptorul de pîine și soba sînt la un loc. Casele sînt mici...” 234. Bandini, în 1647 : „De departe orașul se arată celor ce-1 privesc ca o nouă Romă, deoarece turlele, bisericile și mănăstirile oferă ochilor oarecare măreție, iar dacă intră cineva, nu află înăuntru decît colibe și cocioabe și nici chiar marii boieri foarte bogați nu au case mărețe, și nu le construiesc decît cu pereții din lemn acoperit cu lut. E drept că în anul acesta, 1647, unii mari boieri au de gînd să înalțe case de piatră, întrucît din cauza deselor incendii nu există nicio siguranță în construcțiile de lemn. în anul trecut s-a pornit focul de 40 de ori, iar în cele patru luni din anul acesta de 15 ori, cu care prilej s-au prefăcut în fum multe biserici schismatice și curți boierești” 236. „După distrugerea orașului (Iași n.n.) — spune un călător la 1652 — el se compune, în afară de 10 sau 12 clădiri de scînduri, construite după obiceiul de aici, numai din case acoperite cu paie” 233. Dacă despre clădirile locuitorilor din capitala Moldovei deținem, cum s-a văzut și din cele mai sus expuse, mai multe informații, asupra celor din restul așezărilor urbane, mai puține. Despre Roman se spunea J2« Ibidem, p. 328. 230 Sistem de,.Îmbucare a bîrnelor”, Intîlnit ți la palat, după notația aceluiași (Călători străini).. ■> voi. V, p. 75.) 231 Loc. cit. 232 Ibidem, p. 116. 233 Ibidem, p. 139. 234 Ibidem, p. 233. 235 Ibidem, p. 328 — 329. 234 Ibidem, p. 492— 49www.dacoromanica.ro 29 ASPECTE DEMOGRAFICE DIN AȘEZĂRI MOLDOVENE ÎN ANII LUI VASILE LUPU 91 că-i „unul dintre orașele mai frumoase, mari și nobile din toată Moldova”237 Cernăuții, doar un „mic orășel” 238 ; în Chilia „casele sînt de lemn și aco- perite cu lemn” 239 ; în Cotnari „sînt numai case de lemn, dar parte din ele sînt, în felul lor, încăpătoare și destul de frumos făcute” 210; orașul Galați „nu este mare dar clădirile sînt frumoase și bune (...); sînt zidite și acoperite cu șindrilă, pusă una peste alta și armonios împodobite” 211 ; Bîrladul era „un oraș mare și frumos, unde locuitorii au un fel de a clădi casele deosebit de acela al altor țări; pereții sînt făcu ți din bîrne rotunde de brad, cioplite la capete, astfel că o bucată se îmbucă cu alta și sînt tencuite frumos în alb pe dinăuntru ca și pe dinafară. Chiar cea mai săracă din aceste case este atît de curată înăuntru, încît o dată ce am intrat în casă, deși șovăisem să o fac, nu-mi venea să mai ies”, scrie Eobert Bargrave 242. Observăm deci, o unitate în sistemul de construcție a caselor în orașele și tîrgurile moldovene, de altminteri, tradițional. Casele erau din lemn, deși, cum s-a văzut, se intenționa în timpul lui Vasile Lupu să se ridice de către boieri și clădiri din piatră. Explicația lipsei caselor de piatră (sau a ridicării doar a cîtorva) este repetată de Paul Beke, în 1644 : „Nu îi este îngăduit nici unui magnat (boier n.n.) să-și ridice o casă din piatră sau să înconjoare cu un zid chiar mic curtea sa, ridicată din material lemnos. Dar nici chiar domnul nu îndrăznește să înalțe case din piatră în chip de castel (cu excepția curților domnești din Iași și Suceava pe care le reface n.n.) căci altfel turcul l-ar învinovăți că ar vrea să facă răzvrătire și l-ar alunga. îi e îngăduit domnului să clădească doar biserici și mănăstiri — de aceea se îndeletnicește cu totul și neîncetat de ridicarea acestora” 243. Călătorii străini care au poposit în orașele, tîrgurile și satele Moldovei, unii pentru un timp mai îndelungat, alții mai puțin, au fost primiți așa cum se cuvine de către populație. „Fiecare casă este loc de găzduire, și în aceasta sînt vrednici de laudă moldovenii, că primesc oaspeți fără plată și îi ospătează generos cu bucate pe care le mănîncă ei înșiși” 2M. în comparație cu orașele și tîrgurile moldovene, cele din Țara Românească erau mai populate, și, mai frumoase, chiar. Krasinski observa pe bună dreptate că orașul București „este mai frumos clădit decît Iașii”245. Capitala Țării Românești era mai populată decît cea moldoveană- Baksid menționa că în București existau în anul 1640 mai mult de 12.000 clădiri aparținînd schismaticilor, cu peste 100 000 suflete (catolici — doar două familii, compuse din 10 membrii) M6. Prin durabilitate, număr de locuitori, ca și prin armonia construc- țiilor, principalele orașe transilvănene nu puteau fi situate decît în fruntea sa? Ibidem, p. 309. 238 Ibidem, p, 453. »3» Ibidem, p. 411 — 412. a» Ibidem, p. 452. 241 Ibidem, p. 486. 342 Ibidem, p. 487. 343 Ibidem, p. 279. 344 Ibidem, p. 279. Vezi și afirmația, ln același sens, a lui Bandini, Ibidem, p. 331. 345 Ibidem, p. 120. 2«o Ibidem, p. 217. C. C. Giurescu demonstrează că cifra indicată de Baksic este greșită; după calcule, rezultă 60000 locuitori schismatici (Istoria Bucureștilor din cele mai vechi timpuri pină in zilele noastre, Edit. pentru literaturii, București, 1Ș66, p. 71, 265. www.dacoromamca.ro 92 ALEXANDRU LIGOR 30 așezărilor românești de pe întreg cuprinsul țării Dincolo de munți, însuși nivelul dezvoltării economice era mai ridicat 248. Transilvania, deși, ca întindere era mai mică decît Moldova, o întrecea ,,mult prin desimea locuitorilor”, nota Paul Beke 249. ★ în ansamblu, în timpul domniei lui Vasile Lupu, comparativ cu anii precedenți, Moldova va înregistra un spor de populație, inclusiv în mediul urban. între 1634—1649 —ani, cu mărunte excepții, de liniște, vremi de înviorare deosebită a vieții meșteșugărești și negustorești, de realizări remarcabile în domeniul artelor, a culturii, în general — sporul populației este apreciabil. Din păcate—în ultima parte a domniei sale (1650—1653) — ani tulburi, datorați în principal, năvălirilor externe, războaielor, frămîntărilor interne, social-politice, calamităților naturale — atît în așezările urbane, cît și în cele rurale, numărul locuitorilor se va reduce simțitor, fără a ajunge însă, sub cel existent în perioada ante 1634. în orașele și tîrgurile din Moldova trăiau elemente din toate categoriile sociale, privilegiate sau dimpotrivă. Marea majoritate a populației din orașe și tîrguri era compusă din români. Conlocuiau însă și oameni de origină etnică străină. Noi elemente străine (greci, cu osebire) continuau a se stabili aici. Locuințele — cu excepția palatului domnesc și a caselor aparținînd marilor boieri — nu erau atît de arătoase; sărăcia majorității populației, năvălirile externe, războaiele, calamitățile naturale, incendiile ca și inter- zicerea de către feudalitatea otomană a dreptului de a se construi de către domn și particulari case din piatră — constituiau principalele pricini ale acestei stări de lucruri. ASPECTS DEMOGRAPHIQUES DES PRINCIPALES LOCALIT^S URBAINES MOLDAVES CONSIGNES PAR LES VOYAGEURS ETRANGERS PENDANT LE RfiGNE DE VASILE LUPU RfiSUJlR En general, Ies villes et Ies centres 6conomiques moldaves ont connu dans l’intervalle 1634—1653 une vive activit6 artisanale et commer- ciale, ainsi qu’un rdel progres culturel, malgr6 Ies barrieres inh^rentes â la domination ottomane. Cet essor devait impliquer l’accroissement du taux de la population, mais on ne saurait pr^tendre de ce fait que tous Ies centres urbains se sont d6velopp£s suivant le mcme rythme. La vie 6co- nomique et culturelle s’6panouira surtout â Jassy et Suceava, alors que pour d’autres villes — celle de Șiret, par exemple — commencera la p6- riode de declin. 11 convient de noter aussi des periodes de declin ddmogra- phique enregistrdes par la vie urbaine moldave au cours de la vingtaine d’ann^es du regne de Vasile Lupu, notamment la p^riode 1650—1653. La principale explication de ce declin r6side dans Ies attaques et Ies guerres, autant que dans Ies luttes intestines. 247 Călători străini..., voi; V, p. 50. 24s »»» £)in istoria Transilvaniei, I ed. a Il-a Edit. Acad. R.P.R., București, 1961, p. 181 — 190. Vezi și Ștefan Pascu, Demografie istorică, In voi. Populație și societate. Studii de demografie istorică, Ed. Dacia, Cluj, 1972, p. 62 — 66. 242 Călători străini. ^y^.lflâ^aromamca.ro DOCUMENTAR CONTRIBUȚIA MASELOR POPULARE DIN JUDEȚUL SUCEAVA LA ÎNTĂRIREA UNITĂȚII DE ACȚIUNE A CLASEI MUNCITOARE ȘI CREAREA PARTIDULUI UNIC MUNCITORESC * DE PETRU RUSȘINDILAR Refacerea unității de acțiune și înlăturarea definitivă a sciziunii din rîndurile mișcării muncitorești, ca premisă hotărîtoaie a îndeplinirii misiunii istorice a proletariatului, a constituit unul dintre obiectivele cele mai importante ale luptei Partidului Comunist Român. înfăptuirea unității politice și organizatorice a clasei muncitoare, la începutul anului 1948, reprezintă o strălucită victorie a luptei comuniștilor și social-demo- craților de stînga pentru lichidarea definitivă a dezbinării din mișcarea noastră muncitorească1. Aceasta este un element deosebit de important al experienței țării noastre, un factor primordial care a asigurat succesele în dezvoltarea socialistă a României. Experiența mișcării muncitorești din țara noastră demonstrează că unitatea de acțiune a clasei muncitoare a avut o însemnătate hotărî- toare pentru desfășurarea cu succes a luptelor democratice și revoluționare, pentru făurirea premiselor necesare trecerii la socialism2. Concluziile valoroase ce se desprind din lucrările și studiile publicate pînă în prezent cu privire la acest eveniment de seamă în viața politică a țării, în istoria clasei muncitoare, a luptei revoluționare a partidului comunist, nu epuizează însă multitudinea aspectelor ce trebuiesc tratate, ceea ce reclamă eforturi suplimentare pentru efectuarea unor investigații și mai amănunțite, pentru aprofundarea cunoașterii procesului complex de pregătire și realizare a unificării organice a clasei muncitoare. De pildă, adîncirea analizei rolului Partidului Comunist Român în promovarea principială a politicii de front unic în organizațiile de partid locale, la nivelul județelor; contribuția Platformei Partidului Unic Muncitoresc la adîn- cirea colaborării între comuniști și social-democrați în spiritul unității * Menționăm că articolul nostru se referă la evenimente petrecute In raza actualului județ Suceava, teritoriu care In anii 1944—1948 aparținea atlt județului Suceava din acea epocă, cit și altor județe atunci In funcție (Baia, Clmpulung Moldovenesc, Rădăuți). 1 Programul Partidului Comunist Pomăn de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a Pomâniei spre comunism, București, Editura politică, 1975, p. 56. 2 Pomănia în anii revoluției democrat-populare 1944 — 1947, Edit. politică .București, 1971, p. 56 — 60, 86 92, 211 215, 301 — 314; Vasile G. lonescu, Partidul Social-Democrat și problema unității de acțiune a clasei muncitoare in anii 1944 — 1948, In „Analele de istorie” anul XIX, nr. 3/1973, p. 102—117. Vezi și: Gh. Tuțui, A. Petric, Frontul Unic Muncitoresc. București, Edit. politică, 1971, p. 76 — 112. ..REVISTA DE ISTORIE". Tomul 29, nr. 1, p. 93-J17, 1976 www.dacoromamca.ro 94 DOCUMENTAR 2 depline politice, ideologice și organizatorice; activitatea comisiilor mixte locale de pregătire a înfăptuirii de jos în sus a Partidului Unic Muncitoresc; rolul și specificul adunărilor pentru alegerea delegaților la Congresul de unificare a P.C.R. cu P.S.D.; constituirea și instalarea comitetelor jude- țene ale Partidului Unic Muncitoresc etc. — reprezintă aspecte de mare însemnătate politică și care, în concepția noastră, sînt probleme asupra cărora istoriografia consacrată acestei laturi a istoriei partidului nostru trebuie încă să se oprească, să aducă noi contribuții, să releve semnificația acestui eveniment important în mișcarea muncitorească internațională. Desfășurînd lupta pentru consolidarea și dezvoltarea Frontului Unic Muncitoresc, Partidul Comunist Român a acordat, chiar din primele zile după victoria insurecției naționale armate antifasciste și antiimperia- liste din August 1944, o mare atenție organizării și întăririi propriilor sale rînduri. „Ieșind din ilegalitate, partidul nostru — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu — și-a reorganizat întreaga activitate, reușind să-și constituie în scurt timp organizații puternice în întreprinderi și instituții, la orașe și sate, în toate județele” 3. Acționînd pentru reorganizarea și lărgirea propriilor rînduri, Partidul Comunist Român a depus eforturi mari pentru organizarea maselor muncitoare în organizațiile democra- tice, de masă și obștești și atragerea acestora în lupta pentru transformări revoluționare profunde. Conducerea P.S.D. a trecut,de asemenea, la organizarea activității de partid în condițiile legalității. în orașele țării se reconstituiau secțiile P.S.D. care stabileau contacte cu social-democrații și alegeau comitete provizorii ale P.S.D. în acest context, cînd rolul și sarcinile comuniștilor sporeau necon- tenit, în lunile decembrie 1944 și ianuarie 1945, cu sprijinul nemijlocit al conducerii partidului, s-au constituit comitetele județene ale P.C.R. Baia, Cîmpulung-Moldovenesc, Suceava și Rădăuți4, care au trecut imediat la primirea de noi membri în partid și organizarea celulelor. în lunile care au urmat, numărul membrilor partidului comunist a crescut simțitor, înființîndu-se noi celule, mai ales în sectorul forestier, minier, la C.F.R. și sate. Astfel, în preajma Conferinței Naționale a P.C.R. din octombrie 1945, organizația județeană de partid Cîmpulung-Moldovenesc cuprindea 1715 membri6, cea din Baia 1049 6, Rădăuți — aproape 2000 7, Suceava -■ peste 1500 8. O trăsătură caracteristică a procesului de reorganizare politică a clasei muncitoare a reprezentat-o faptul că, pe măsură ce se constituiau organizațiile P.C.R. si P.S.D., acestea stabileau legături de colaborare, afirmau necesitatea transformării unității de acțiune dintre P.C.R. și P.S.D. în cadrul F.U.M. într-o forță puternică, capabilă să deschidă drumul spre cucerirea puterii politice în stat de către oamenii muncii și transfor- marea pe cale revoluționară a societății românești. 3 Nicolae Ceaușescu, Cuvintare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naționale consa- crată celei de-a XXV-a aniversări a eliberării patriei de sub jugul fascist, in Jlomânia pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 4, București, Edit. politică 1970, p. 377. 4 Arhivele Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 17, dosar 1, t. 10. 8 Ibidem, fond 8, dosar 1, f. 42. 8 Ibidem, fond 6, dosar 1, f. 102. 7 Ibidem, fond 17, dosar 1, f. 18. 8 Ibidem, fond 21, dosar 1, f. 70. . www.dacoromamca.ro 3 DOCUMENTAR 95 Militînd pentru întărirea unității de acțiune a clasei muncitoare, organizațiile P.C.R. și elementele de stingă din P.S.D. au acordat o atenție deosebită dezvoltării conlucrării membrilor celor două partide în cadrul mișcării sindicale, reușind să transforme sindicatele, comitetele de fabrică și de întreprindere în puternice instrumente ale unității în lupta de clasă a muncitorilor. Reorganizarea mișcării sindicale, prin crearea de sindicate unice, s-a realizat și în Nordul Moldovei, începînd din octombrie 1944, cînd s-a constituit sindicatul salariaților publici din Suceava9. La sfîrșitul lui 1944 și începutul anului 1945 s-a trecut la organizarea sindicatului sala- riaților C.F.R. Ițcani, a comitetelor de fabrică și a sindicatelor muncito- rilor de la fabricile de cherestea Falcău, Brodina, Vatra Bornei, lacobeni, Moldovița, Frasin, Gura Humorului, Putna, Salina Cacica, care au fost de altfel cele mai puternice sindicate din această perioadă. în septembrie 1945 erau cuprinși în sindicate, în județul Cîmpulung-Moldovenesc 3766 salariați, Suceava 2604, Baia 1180, Rădăuți 1942 10 11. în lipsa comitetelor de front unic în unele întreprinderi, sindicatele au contribuit efectiv și substanțial la întărirea unității de acțiune a clasei muncitoare. Partidul Comunist Român a acordat, totodată, o mare atenție orga- nizării țărănimii muncitoare; în acest scop, în toamna amilui 1944, Frontul Plugarilor — care activase pînă atunci numai în cîteva județe—a devenit organizația unică a țărănimii muncitoare din România. Procesul de organizare a țărănimii în Nordul Moldovei, început imediat după eliberare și continuat cu intensitate în primele luni ale anului 1945, a dus la atragerea în rîndurile Frontului Plugarilor a zeci de mii de noi membri. La începutul lunii iunie 1945, organizația județeană Rădăuți a Frontului Plugarilor număra 12.000 membri u, Baia 22.000 12, Suceava, peste 6.000 13. Organizațiile P.C.R. și P.S.D. din județele amintite, tra- ducînd în practică politica de front unic, au desfășurat o intensă activi- tate în rîndurile țărănimii, iar pentru a nu diviza forțele politice demo- cratice de la sate au căzut de acord să întărească în comun organizațiile comunale ale Frontului Plugarilor, în rîndurile cărora comuniștii și social- democrații de stînga au militat pentru consolidarea alianței muncitorești- țărănești — temelia regimului democrat-popular și forța socială cea mai importantă a revoluției. în noile condiții de după 6 martie 1945, cînd clasei muncitoare și partidelor ei le-a revenit responsabilitatea principală pentru conducerea întregii vieți social-politice și economice a țării, se punea sarcina de a consolida necontenit Frontul Unic Muncitoresc, prin utilizarea unor forme noi de acțiune comună și pe plan local. în spiritul indicațiilor date de Comitetul Central al F.U.M., în aprilie și iunie 1945, Comitetele de F.U.M. din județele Suceava, Baia, Cîmpulung-Moldovenesc și Rădăuți, au discu- tat măsurile necesare menținerii contactului permanent între reprezentanții * Arhiva Consiliului județean al sindicatelor Suceava, dosar 1945, nenumerotat. 10 Arhiva Centrală a UGSR, fond 1 CGM, dosar 16, f. 147. 11 Arhiva Comitetului județean PCR Suceava, fond 17, dosar 1, f. 1. 12 Ibidem, fond 6, dosar 1, f. 26. »» ibidem, fond 6, dosar dacnmmanica rn 96 DOCUMENTAR 4 celor două partide muncitorești, hotărînd între altele, ca întîlnirile să aibă loc în mod regulat, în fiecare săptămînă14. O verigă importantă în dezvoltarea colaborării între comuniști și social-democrați a reprezentat-o activitatea comună în cadrul Consiliilor politice formate pe lîngă prefecturile județelor. Astfel, pentru adîncirea conținutului democratic al organelor locale ale puterii de stat și a întări legătura lor cu masele, guvernai dr. Petru Groza a hotărît, în aprilie 1945, constituirea, pe lîngă toak- prefecturile județelor, a unor consilii politice formate din reprezentanții partidelor și organizațiilor politice ce colaborau în guvernul instaurat la 6 martie 1945. Consiliile politice județene au început să-și desfășoare activitatea din luna mai 1945 și aveau menirea de a asigura în cadrul fiecărui județ „colaborarea tuturor elementelor democratice locale ; sudura realizată în sînul guvernului de largă concentrare democratică, trebuind să fie consolidată și în exterior, pe toată scara ierarhiei administrative, pînă la ultima celulă din administrația locală pentru a se asigura astfel omogenitatea necesară unei acțiuni politice și con- structive, unitare în cadrul programului guvernului”15. întărirea colaborării între P.C.R. și P.S.D. a reprezentat elementul catalizator al formațiunilor care făceau parte din guvern, respectiv pe plan local, din consiliile politice, contribuind la unirea tuturor partidelor și organizațiilor politice democratice putîndu-se astfel face față cu succes marilor probleme de ordin economic și politic care se ridicau atunci 16. în zilele de 27 și 28 mai 1945, au fost constituite consiliile politice de pe lîngă prefecturile județelor Suceava * și Baia. „Rostul acestui consiliu — sublinia tovarășul Emil Bodnaraș, la constituirea consiliului politic din județul Baia — este, în primul rînd de a da prefectului un organ cu care să se consulte, acesta fiind în strînsă legătură cu poporul prin organele respective, să-i poată sugera cum se pot rezolva nevoile poporului. în al doilea rînd, scopul consiliului este de a asigura prefectului o legătură permanentă cu populația județului, în spiritul unei linii politice juste. O măsură pe care prefectul o ia, sau o dispoziție pe care o primește spre executare, să pătrundă pînă la ultima verigă care funcționează în raza județului, pentru ca fiecare cetățean s-o înțeleagă și s-o susțină” 17. Prin activitatea de întărire a F.U.M., de unire și mobilizare a tuturor forțelor democratice și patriotice, în vederea aplicării în practică a progra- 14 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 1, dosar 1, f. 25 — 26, Ibidem, dosar 3, f. 12-13. 15 Arhivele Statului București, fond M.A.I., Direcția administrației de stat, dosar 22, f. 4, 148. 18 Consiliul politic județean se Întrunea în fiecare săptămînă cu ordinea de zi dinainte stabilită, cuprinzînd probleme de seamă ale județului. Hotărîrile luate cu unanimitate de voturi erau executorii prin ele însele și constituiau norme pentru prefectul județului. Pentru hotărîrile cu majoritate de voturi se consemnau în procesul-verbal și opiniile minorității, iar procesul verbal se înainta la București, spre a se decide în ultimă instanță. (Ibidem, f. 148 — 150). ♦ Din Consiliul politic de pe lîngă prefectura județului Suceava făceau parte : Prisăcaru Panaite, reprezentant al partidului comunist; Rotkopf Leon, reprezentant al partidului social- democrat; Țurcanu Ene, reprezentant al sindicatelor unite; Semeniuc Dumitru, reprezentant al Frontului Plugarilor; Doroftei Gheorghe, primarul orașului Suceava, reprezentant al P.N.L., — Tătărescu ; Mihuță Ștefan, reprezentant al Uniunii Patrioților. (Arhivele statului Suceava, fond prefectura județului Suceava, dosar 10/1945, f. 2 — 3). 17 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 6, dosar 1/1945. f. 22. www.dacaromanica.ro 5 DOCUMENTAR 97 mului guvernului instaurat la 6 martie 1945, forțele democratice din raza județului Suceava au constituit „un sprijin efectiv, o bază sigură a guver- nului de largă concentrare democratică” 1S. Succesele obținute la scara întregii țări, cît și în fiecare localitate în lupta pentru consolidarea regi- mului democrat-popular, au fost posibile datorită existenței și consolidării F.U.M. în raportul prezentat la Conferința organizației regionale Moldova a P.C.R. din august 1945, se arăta : „Frontul Unic Muncitoresc a con- stituit și la noi în Moldova stîlpul principal de susținere a guvernului, temelia succeselor de pînă acum a democrației și chezășia succeselor sale viitoare” 18 19. în lupta dusă de P.C.R. pentru întărirea unității de acțiune a mișcării muncitorești, un loc important îl ocupă Conferința Națională a P.C.R. din 16—21 octombrie 1945. Aceasta a ridicat lupta pentru pregătirea și realizarea unității organice a clasei muncitoare pe o treaptă mai înaltă, fapt deosebit de remarcabil, întrucît P.C.R. concepea făurirea Partidului Unic Muncitoresc nu ca pe o simplă contopire mecanică între cele două partide muncitorești, ci ca rezultat al unei susținute și profunde munci de clarificare politică și ideologică în rîndurile comuniștilor și social-demo- craților. Chemarea Conferinței Naționale a P.C.R. la lupta pentru întărirea continuă a F.U.M. și pregătirea condițiilor pentru făurirea unității politice depline a clasei muncitoare a găsit o caldă aprobare și în rîndurile oamenilor muncii din nordul Moldovei. Pe adresa Conferinței au fost trimise tele- grame din partea comitetelor F.U.M. și sindicale din diverse întreprinderi și instituții din Cîmpulung-Moldovenesc, Suceava, Fălticeni și Rădăuți, în care muncitorii își luau angajamentul să păstreze și să apere unitatea clasei muncitoare, să sprijine hotărîrile Conferinței Naționale a P.C.R., să lupte pentru crearea Partidului Unic Muncitoresc20. Trăinicia Frontului Unic Muncitoresc a căpătat noi valențe în procesul realizării înțelegerii dintre P.C.R. și P.S.D. pentru pregătirea și desfășurarea alegerilor parlamentare din 1946. în realizarea unității forțelor democratice în noua confruntare cu reacțiunea, Frontului Unic Muncitoresc îi revenea rolul hotărîtor, el trebuind să constituie mai departe coloana vertebrală a luptei forțelor democratice împotriva reacțiunii. Marea majoritate a conducerii P.S.D., înțelegînd just imperativele epocii, a militat pentru ca P.S.D. să participe la alegeri pe listă comună cu P.C.R. și celelalte forțe care au pus bazele guvernului revoluționar-democratic, în timp ce minoritatea de dreapta, în frunte cu Titel Petrescu, s-a situat pe poziția prezentării pe liste separate în alegeri. Sprijinul acordat de comuniști a permis majorității înaintate, revo- luționare a P.S.D. să respingă manevra ce urmărea ruperea colaborării dintre partidele muncitorești și spargerea unității de acțiune a clasei muncitoare. Astfel, s-a reușit ca, la Congresul extraordinar al P.S.D. din 10 martie 1946, majoritatea delegaților să voteze pentru politica de front unic cu comuniștii în alegeri, adepții listelor separate rămînînd în absolută 18 Conferința organizației regionale Moldova a P.C.R., 19 — 21 august 1945, Iași, Edit. Lupta Moldovei, 1945, p. 22. 18 Ibidem, p. 21. 20 Arhivele statului Suceava, dosar 14/1945. www.dacoromanica.ro 7 —c» 652 98 DOCUMENTAR 6 minoritate. Delegații aleși la Congres de organizațiile județene ale P.S.D. Rădăuți, Suceava, Cîmpulung-Moldovenesc și Baia au militat cu toată fermitatea pentru afirmarea și promovarea Tezei nr. 1 susținută de marea majoritate a conducerii P.S.D., în frunte cu Ștefan Voitec, Lotar Rădăceanu, Teodor lordăchescu, Tudor lonescu, Zaharia Tănase și alții de a merge în front comun cu P.C.R. în alegerile generale. Deși unii adepți ai aripei de dreapta din P.S.D., în frunte cu Titel Petrescu, au încercat să exercite presiuni asupra unor delegați din Nordul Moldovei pentru a adopta Teza nr. 2 prin care încercau să împingă P.S.D. spre hotărîrea de a merge pe liste separate în alegeri, aceștia prin atitudinea adoptată au dat o ripostă hotărîtă elementelor oportuniste de dreapta 21, care acționau în direcția dezbinării clasei muncitoare, a dezmembrării unității sindicale și a slăbirii unității de luptă a clasei muncitoare împotriva reacțiunii. în practică, această poziție confirma faptul că în Nordul Moldovei aripa de stînga din conducerea P.S.D., în frunte cu Ștefan Voitec și Lotar Rădăceanu, avea o influență hotărîtoare asupra majorității membrilor Partidului Social-Democrat. Această hotărîre a reprezentat o contribuție de preț la cauza unității proletare, un pas important pe calea realizării, în jurul și sub conducerea clasei muncitoare, a unei largi coaliții a forțelor democratice. Măsurile stabilite de Congresul extraordinar al P.S.D. din 10 martie 1946, au fost dezbătute cu activul local al ambelor partide muncitorești, în județele din Nordul Moldovei22, subliniindu-se, cu acest prilej, că hotărîrile acestuia reprezintă un succes al forțelor revoluționare, al întregii democrații românești2:t, că el a dus la lichidarea unei stări de ntstabilitate și șovăire care domnea în rîndul unei păi ți a membrilor P.S.D. în ce pri- vește participarea sau neparticiparea în front comun în alegeri, deschidea perspectiva unei munci mai serioase pentru întărirea Frontului Unic Muncitoresc. în urma ședințelor de F.U.M. care au avut loc după Con- gresul extraordinar P.S.D. s-a luat hotărîrea ca „toate problemele să se rezolve în mod tovărășesc, iar pentru cazuri mai grele să se facă apel la centru” 24. La scurt timp după aceste întruniri, Comitetul județean Rădăuți al P.C.R. informa : — „tovarășii social-democrați, în ședințele de partid pe care le-au avut au manifestat și demonstrat necesitatea colaborării hotărîte în cadrul F.l .M. Au fost și unii social-democrați, puțini la număr, care s-au opus acestei linii, dar aceștia au rămas în afara P.S.D.” 25. Consolidarea F.U.M. a determinat, în același timp, întărirea unității de luptă a intelectualilor, a dus la amplificarea activității învățătorilor și profesorilor din județele Baia, Cîmpulung-Moldovenesc, Rădăuți și Suceava pentru asigurarea victoriei în alegerile parlamentare din 19 noiem- brie 1946 a Blocului Partidelor Democratice. De pildă, profesorii și învă- țătorii din județele Baia și Cîmpulung-Moldovenesc, membri ai Partidului Comunist Român și Partidului Social-Democrat, au luat inițiativa de a trimite o scrisoare către toți părinții școlarilor, îndemnîndu-i să voteze cu încredere B.P.D. 21 Vezi colecția de documente Dumitru Juravlea, militant socialist, membru al C.C. al P.S.D. in perioada 1946—1947, căruia ii aducem pe această cale mulțumirile noastre. 22 Arhiva Comitetului județean PCR Suceava, fond 1, dosar 3, f. 12 — 13. 23 Ibidem, fond 17, dosar 1, f. 94. 24 Ibidem, fond 1, dosar 1, f. 25 — 26; Ibidem, dosar 3, f. 12 — 13. 25 Ibidem fond 17 ^W.dabbromanica.ro 7 DOCUMENTAR 99 „in aceste momente hotărîtoare pentru noi toți și în special pentru tineretul nostru drag, nădejdea de mîine a patriei, noi învățătorii din județul Baia, care am fost alături de dvs. în toate timpurile cu munca, cu sfatul și devotamentul nostru — se arăta în scrisoare — vă adresăm următorul apel. Spre a asigura viața noastră nouă a tuturor, pentru a avea liniștea necesară să ne refacem căminele, școlile, pentru a tămădui toate relele războiului, trebuie să facem în așa fel ca vremurile dinainte de 23 August 1944 să nu se mai întoarcă. Să facem în așa fel ca partidele ciocoești care ne-au împins spre dictatură și război să-și dea seama că poporul, iubitor de pace și progres le-a aruncat pentru totdeauna din viața acestui nearn. . . ” 2d. în scrisoarea profesorilor din Cîmpulung-Moldo- venesc se sublinia : „Facem un apel călduros către toți prietenii școlii și mai ales către voi părinții copiilor a căror educație ne-a fost încredințată de la școala primară și pînă la universitate, să dați o atenție deosebită zilei de 19 noiembrie 1946 cînd se hotărăște viitorul țării noastre scumpe și deci viitorul copiilor voștri. Ce este mai scump pentru un părinte decît soarta copilului său ? Și ce este mai scump pentru o națiune decît generația tînără care va fi chemată mîine să conducă destinele scumpei noastre patrii? ... Cu grija sinceră și dezinteresată ce o avem pentru 'copiii voștri și ai noștri, și pentru viitorul țării noastre, venim să vă sfătuim și să vă îndemnăm : în ziua de 19 noiembrie votați lista Blocului Partidelor Democratice” 2;. Rezultatele pozitive obținute pe linia colaborării între comuniști și social-democrați, excluderea elementelor de dreapta din P.S.D., crearea Blocului Partidelor Democratice și victoria forțelor democratice și patriotice în alegerile parlamentare din 1946, toate acestea demonstrau o consolidare a politicii de front unic, politică care și-a lărgit aria de activitate, apropiind faza următoare, calitativ nouă, în colaborarea partidelor muncitorești — unificarea lor deplină, în cadrul unui singur partid marxist-leninist. „Partidul Social-Democrat se poate mîndri — arăta Lotar Rădă- ceanu la începutul anului 1947 - că, în tot acest timp, a stat împreună cu partidul frate comunist în primele rînduri ale luptei. Rămășițele unui sectarism învechit și păgubitor clasei muncitoare s-au eliminat ele însele din partid, în urma clarificării politice și ideologice de la 10 martie 1946.. . Scăpat astfel de balastul unor oameni, la care teama de socialism se exprima prin ura lor împotriva ideii de unitate, partidul nostru și-a continuat ascensiunea”2S, transformîndu-se, cu ajutorul P.C.R., într-un partid realmente de stînga. Noua etapă de luptă pentru dezvoltarea F.U.M. și pregătirea pre- miselor făuririi partidului unic se caracterizează prin perfecționarea și adîncirea colaborării între P.C.R. și P.S.D. Adunările membrilor ambelor partide și dezbaterea, în cursul anului 1947, de către comuniști și social- democrați a problemelor specifice întreprinderilor, precum și cele care apăreau la nivelul localităților, județelor etc., ajuta la înțelegerea și cola- 28 Arhiva Institutului de studii istorice și social-politice dc pe lingă C.C. al P.C.R., Cutia 202, afișul nr. 6263. 27 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 6. dosar 71, f. 83. (Scrisoarea era semnată dc profesorii Ilie Bacinschi, Traian Șuhan, I. Sirghie, Mihai lonescu, Victor Ciumău, Nicolae Moraru și alții). 28 , Almanahul Socialist" — 1947, Edit. P.S.D., p. 48. www.dacoromamca.ro 100 DOCUMENTAR 8 borarea mai strînsă între membrii P.C.R. și P.S.D. Rolul acestor adunări desfășurate și în județele Baia, Cîmpulung-Moldovenesc, Rădăuți și Suceava, însoțite de măsuri concrete pentru combaterea speculei și sabo- tajului, pentru demascarea și zdrobirea forțelor reacționare, a sporit prin faptul că se desfășurau în prezența delegațiilor comitetelor județene ale F.U.M., precum și a reprezentanților Comitetului Central al F.U.M. La accentuarea spiritului de unitate între membrii celor două partide a contribuit și Conferința Regionalei Moldova de Nord a P.S.D. desfășu- rată la Suceava, în zilele de 12 și 13 iulie 1947, în prezența lui Lotar Rădăceanu, care, în cadrul dezbaterilor, a subliniat necesitatea dezvoltării la un nivel mai înalt a colaborării dintre social-democr ați și comuniști, pentru înlăturarea neajunsurilor ce apăreau în buna funcționare a F.U.M. 29. Organizarea și desfășurarea alegerilor sindicale, în vara anului 1947, au constituit o etapă importantă în lupta pentru realizarea Partidului Unic al clasei muncitoare. Rezultatele alegerilor sindicale au dovedit izolarea de mase a social-democraților de dreapta, contribuind, în același timp, la cimentarea legăturilor între comuniști și social-democrați de stînga. Presiunea de jos, din județe, întreprinderi și instituții, a fost un factor important în determinarea conducerii P.S.D. de a păși în mod hotărît spre desăvîrșirea unității politice a clasei muncitoare 3". In Nordul Moldovei, ca dealtfel în întreaga țară, comuniștii reprezen- tau factorul însuflețitor și conducător al comitetelor de întreprindere și sindicale. Următoarea situație statistică reflectă concludent compoziția politică a comitetelor de sindicat din această parte a țării, în urma ale- gerilor 31. JUDEȚUL Numărul sindica- telor Apartenența politică a membrilor comitetelor de sindicat comuniști social-de- mocrați muncitori fără de partid Baia 13 121 26 49 Cimpulung-Moldovenesc 18 161 35 38 Rădăuți 9 79 26 18 Suceava 17 137 54 42 TOTAL: 57 498 141 117 P.C.R., prin întreaga sa activitate, își cucerise rolul de forță conducă- toare necontestată a revoluției. El devenise cel mai influent partid politic în toate județele țării. Spre exemplu, în decembrie 1947, județeană P.C.R. Baia avea 6500, Rădăuți aproape 4000, Suceava peste 5000 membri.32 In același timp, lucrările Congresului al XVIII-lea al P.S.D. din octombrie 1947 au consfințit victoria elementelor de stînga, revoluționare, împotriva celor de dreapta, ceea ce a făcut posibil ca în perioada urmă- 29 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 6, dosar 1, f. 41. 29 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, dosar 8, f. 177. 22 Arhiva C.C. al P.C.R., fond 1, dosar 8, f. 155-156. 32 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 6, dosar 2, f. 135, fond 17, dosar 1, f 69, fond 21, dosar 1, f. 70. www.dacaromaiiica.ro 9 DOCUMENTAR 101 toare să se înregistreze din parte acestui partid pași rapizi și hotărîți pe calea colaborării cu P.C.R. în cadrul acestui congres, delegații din Nordul Moldovei și-au expus punctul de vedere concret și fără echivoc asupra necesității stringente a realizării unității depline, politice și organiza- torice a clasei muncitoare 33 34. Cu prilejul dezbaterii documentelor Congresului al XVIII-lea în organizațiile P.S.D. din județele Rădăuți, Cîmpulung Moldovenesc, Baia și Suceava, foarte mulți membri ai P.S.D. au vorbit cu înflăcărare despre faptul că partidul comunist este un partid revoluționar proletar, cu o activitate foarte bogată, că „partidul comunist este fratele bun al partidului social-democrat. Cei care cred altfel nu pot fi social-democrați și pot fi calificați fără să greșim dușmani ai socialismului” s4. în cursul luptei, alături de P.C.R., covîrșitoarea majoritate a membrilor P.S.D. au părăsit reformismul și oportunismul promovat de elementele de dreapta. Izolînd șj înlăturînd elementele oportuniste de dreapta, P.S.D. a făcut cotitura hotărîtoare spre stingă, spre partidul comunist, creindu-se astfel premisele necesare transformării frontului unic în partidul unic al clasei muncitoare. în rindurile membrilor P.S.D. exista un puternic curent spre unificare cu comuniștii. Ca urmare, la sfirșitul anului 1947, s-a trecut la pregătirea practică a realizării Partidului Unic Muncitoresc, pe baza platformei elaborate de conducerile centrale ale celor două partide și dezbătută amplu în rindurile membrilor lor. Elaborarea și prelucrarea Platformei Partidului Unic Muncitoresc a marcat o etapă superioară în lupta pentru realizarea unității depline a clasei muncitoare din România. Dezbaterea platformei P.U.M. a constituit și în Nordul Moldovei un prilej de intensificare a muncii de educare revoluționară a maselor de oameni ai muncii, de ridicare a combativității lor, de antrenare și mobilizare la înfăptuirea sarcinilor economice și politice stabilite de Partidul Comunist Român. în adunarea de la Suceava a activului ambelor partide pentru dezbaterea platformei P.U.M. s-a demonstrat că sciziunea în mișcarea muncitorească a dus la „slăbirea capacității de luptă a clasei munci- toare” 35 * și, de aceea, cei peste 600 activiști ai P.C.R. și P.S.D. s-au angajat să militeze cu hotărîre pentru a realiza P.U.M. și desființa pentru totdeauna forțele potrivnice unității organice a clasei muncitoare. Participanții la dezbaterile comune, comuniști și social-democrați, precum și oameni ai muncii fără de partid, au cerut să li se explice ce calități trebuie să întru- nească acela care își exprimă dorința să devină membru al paitidului revoluționar unic al clasei muncitoare. Oamenii doreau să afle „cine poate și cine nu poate să intre în partidul unic”, „din ce cauză cele două partide au stat separate”. De asemenea, au fost puse întrebări și s-au cerut explicații asupra categoriei de „exploatator”, „cînd se va face unificarea” și „cum se vor alege organele de conducere”, „care va fi organizația de bază a P.U.M.”, „dacă în P.U.M. vor mai intra elementele burgheze din P.S.D.”33 etc. Aceste probleme dezvăluiau inte- 33 Colecția de documente Dumitru Juravlea. 34 Colecția de documente Dumitru Juravlea. 33 „Lupta poporului”, nr. 146 din 11 ianuarie 1948. 33 Arhiva Comitetului județean P.C.R. Suceava, fond 21, dosar 1, fila 65. www.dacoromaiiica.ro 102 DOCUMENTAR 10 resul și grija participanților față de înțelegerea și cunoașterea profundă a principiilor politice, ideologice și organizatorice pe baza cărora se clă- dea partidul marxist-leninist unic. în prima parte a lunii decembrie 1947, au fost desemnate și alese comisiile mixte județene, compuse din cîte 2 comuniști și 2 social-demo- crați, și care aveau misiunea de a coordona munca de pregătire a Parti- dului Unic Muncitoresc. Alegerea și constituirea comisiilor mixte a avut o mare însemnătate politică și ideologică. Participarea în comun a comu- niștilor și social-democraților la adunările pentru constituirea comisiilor mixte, a însemnat cucerirea de noi poziții în direcția strîngerii legăturilor între membrii celor două partide muncitorești, în spiritul Platformei P.U.M. Unitatea de acțiune a clasei muncitoare începuse să se transforme treptat în unitate deplină, politică și organizatorică. în această stare de spirit, începînd cu 12 ianuarie 1948, s-au desfășurat adunările comuniști- lor și social-democraților pentru alegerea comitetelor de partid și a birouri- lor organizațiilor de bază ale P.U.M. Trecerea la această acțiune a însem- nat continuarea și încununarea cu succes a politicii de F.U.M. la un nivel superior. ,,Toate adunările făcute atît la Fălticeni, cît și în plăși — informa județeană Baia a P.C.R. — s-au desfășurat într-un cadru sărbătoresc și cu mult entuziasm. Felul în care au participat la discuții, angajamentele luate pentru îndeplinirea sarcinilor — atît de comuniști cît și de socia- liști — a arătat că actul înfăptuirii P.U.M. a făcut să se întărească con- știința de clasă și a dovedit o ridicare a nivelului și maturității politice”37. Modalitatea originală în care comuniștii și social-democrații din România au înfăptuit nemijlocit comitetele și organizațiile de bază ale Partidului Unic Muncitoresc a contribuit într-o mare măsură la înlăturarea deosebirilor ce mai existau din punct de vedere politic și ideologic între membrii celor două partide și unirea lor organică în cadrul P.U.M. pe baza principiilor marxism-leninismului. După încheierea procesului de constituire a organizațiilor de bază ale partidului unic s-au desfășurat în zilele de 24 și 25 ianuarie 1918 adunările județene ale reprezentanților P.U.M., pentru alegerea delegaților la Congresul de unificare a P.C.R. și P.S.D. La Suceava, adunarea județeană pentru alegerea delegațiilor la Congresul P.U.M., s-a desfășurat sub președenția lui Emil Bodnaraș, care, luînd cuvîntul, a spus : „Ceea ce facem astăzi și ceea ce vom consacra prin Congresul din februarie 1918 înseamnă un uriaș pas înainte pe linia consolidării puterii populare, a progresului, alupteipentru a împinge omenirea înainte. . ” 38 39. Participanții la adunarea județeană a activului de partid din Cîmpulung-Moldovenesc, evidențiind însemnătatea luptei desfășurate pentru crearea partidului unic al clasei muncitoare, au remarcat că acesta „va fi însemnată cu roșul biruințelor în istoria muncitorimii cîmpulungene, în istoria proletariatului din România” SB. în acest spirit, adunările județene ale reprezentanților P.U.M. pentru alegerea delegaților la Congresul de unificare, au marcat un nou 37 Ibidem, fond 6, dosar 6, fila 9. 38 „Lupta poporului” nr. 153 din 28 ianuarie 1948. 39 „Lupta poporului” nr. 154 din 29 ianuarie 1948. www.dacoromanica.ro 11 DOCUMENTAR 103 pas înainte pe drumul făuririi P.U.M. în fapt, P.U.M. începuse deja să-și afirme cu toată forța existența prin constituirea și alegerea comitetelor și birourilor organizațiilor de bază unice și activitatea pe care acestea o conduceau. Adunările reprezentanților P.U.M., desfășurate în județele Suceava, Baia, Rădăuți și Cîmpulung-Moldovenesc, au ales un număr de 19 delegați, învestiți cu dreptul de a lua parte la Congresul de unificare a P.C.B. cuP.S.D., pentru a consacra existența desine stătătoare a Partidului Unic Muncitoresc. în zilele de 1, 2 și 3 februarie 1948, au fost organizate adunări ale activului de partid pentru constituirea și instalarea comitetelor județene ale P.U.M. La județeană Rădăuți, adunarea activului care a avut loc în 3 februarie 1948 a fost condusă de tovarășul Nicolae Ceaușescu, care, în numele comisiei centrale de organizare a partidului unic, a instalat noul comitet județean al P.U.M.40. în cuvintul rostit cu acest prilej, tovarășul Nicolae Ceaușescu, trecînd în revistă împrejurările în care se făurește unitatea deplină a clasei muncitoare din România, arăta că : „Sîntem prima țară care înfăp- tuiește unificarea partidelor muncitorești”41 și că toate realizările regimului democrat-popular ,,se datorese existenței Frontului Unic Munci- toresc, a unității de luptă a clasei muncitoare” 42. în încheiere, trasa sarcinile care stăteau în fața organizațiilor P.U.M. : democratizarea eco- nomiei naționale, sprijinirea sectorului industriei de stat — baza econo- miei naționale; dezvoltarea cooperativelor sătești, asigurînd îmbunătățirea condițiilor de viață ale țărănimii muncitoare; ridicarea producției și orga- nizarea ei pe bază de plan; întărirea muncii de educare a maselor și tine- retului, dezvoltarea dragostei pentru muncă și libertatea națională, încre- derea în forțele proprii 43. Adunări asemănătoare au avut loc în perioada 1—3 februarie 1948 și în județele Baia, Cîmpulung-Moldovenesc și Suceava. Constituirea și alegerea organelor locale, teritoriale ale P.U.M. au însemnat așezai ea temeliei trainice a detașamentului de avangardă unic al clasei muncitoare, pe baza principiilor revoluționare ale marxism-leni- nismului. în acest proces, toate încercările adversarilor făuririi unității organice a clasei muncitoare au fost zdrobite prin lupta dusă de P.C.R., în colaborare cu social-democrații de stînga, care au realizat, de fapt, unitatea politică și organizatorică a clasei muncitoare. Delegații aleși în adunările generale ale județelor s-au întrunit la București, la 21 februarie 1948, cînd au început lucrările Congresului de unificare și care a consfințit, de fapt, realitatea din țară, revenindu-i sarcina de a proclama în mod public și solemn unificarea celor două partide într-un partid unic, pe baza concepției revoluționare materialist-dialectice despre viață și lume, căruia i-a revenit sarcina conducerii luptei poporului român pe drumul construirii socialismului. 40 „Lupta poporului” nr. 164 din 9 februarie 1948. 41 „Lupta poporului" nr. 164 din 9 februarie 1948. 48 „Lupta poporului” nr. 164 din 9 februarie 1948. 48 „Lupta poporului” nr. 164 din 9 februarie 1948. www.dacoromanica.ro 104 documentam 12 Partidul Unic Muncitoresc a fost rezultatul dezvoltării factorilor interni, al succeselor obținute de clasa muncitoare în întărirea unității de acțiune, în consolidarea regimului democrat-popular. Lupta pentru întărirea unității de acțiune a clasei muncitoare, asigurată prin acordul din aprilie 1944 între P.C.R. și P.S.D., a f^vut două faze importante : prima a fost activitatea în cadrul Frontului Unic Muncitoresc, unde, prin luptele comune ale comuniștilor, social-democraților și a oamenilor muncii fără de partid, pe tărîm economic și politic, pentru zdrobirea reacțiunii și conso- lidarea succeselor obținute sub conducerea clasei muncitoare, s-a realizat nemijlocit apropierea între toți oamenii muncii din țara noastră. La sfîr- șitul anului 1947, clasa muncitoare din România a pășit în a doua fază a luptei pentru unitate, faza desăvîrșirii ei, a unității depline a forțelor muncitorești din întreaga țară. Dușmanul nostru este unul singur și lupta împotriva lui — cereau muncitorii în această etapă — trebuie dusă de forțe unite, de un comandament unic și tovărășesc — Partidul unic al clasei muncitoare. „Prin originalitatea căii pe care s-a produs și a formelor pe care le-a îmbrăcat acest proces de unificare — arăta tovarășul Nicolae Ceaușescu —, experiența clasei muncitoare din România constituie o contribuție însem- nată la îmbogățirea tezaurului teoretic și practic al mișcării comuniste și muncitorești internaționale”44. în lumina celor arătate mai sus, se poate aprecia că activitatea organizațiilor P.C.R. din Nordul Moldovei, cu trăsăturile și particularitățile sale, învățămintele și experiența acumulată în această perioadă, face parte integrantă din lupta generală a Partidului Comunist Român pentru lichidarea sciziunii din rîndurile clasei muncitoare și desăvîrșirea unității sale politice și organizatorice, ceea ce a constituit un eveniment de mare importanță pentru consolidarea rolului conducător al clasei muncitoare în pregătirea și înfăptuirea revoluției socialiste. 44 Nicolae Ceaușescu, Cuvintare la plenara C.C. al P.C.R. din 28 februarie — 2 martie, 1973, in România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, Voi. 8, București, Edit. politică, 1973, p. 164 — 165. www.dacoromanica.ro argumentele juridice ale revendicărilor ROMÂNEȘTI DIN SUPPLEX LIBELLUS VALACHORUM DE VLADIMIR HANGA în a doua jumătate a secolului al XVUI-lea criza regimului feudal se accentuează în Transilvania; germenii capitalismului încep a se dez- volta impetuos, exploatarea iobagilor se înăsprește, iar ascuțirea contra- dicțiilor sociale duce la puternice mișcări sociale ce culminează cu marea răscoală țărănească a lui Horia, Cloșca și CrișanTotul arăta că problemele social-politice ale feudalismului în descompunere nu puteau fi soluționate pe calea reformelor 1 2. Paralel cu lupta dusă de iobăgimea română — împreună cu iobagii celorlalte națiuni — împotriva regimului feudal, pătura conducătoare românească, acum în formare, desfășoară o vie activitate pentru eman- ciparea națională a românilor considerați „tolerați” în pofida faptului că aceștia reprezentau marea majoritate a populației transilvănene. în acest scop pătura conducătoare românească concepe un program politic corespunzător stărilor de lucruri din Transilvania și năzuințelor epocii. Acest credo a fost formulat pentru prima dată de către Inochentie Micu Clain — Klein 3 în memoriile pe care le-a adresat vreme de 16 ani Curții imperiale de la Viena4. Pe baza unor puternice argumente istorice5 și juridice 6 el cerea ca românii să fie recunoscuți ca a patra națiune în stat și să li se recunoască drepturi egale cu ale celorlalți locuitori din Transilvania. Aceste revendicări și-au găsit expresia în formularea cuprinzătoare și judicios argumentată din memoriul pe care în 1791 l-au prezentat împăiatului Leopold al II-lea, în numele populației românești dinTransil- 1 Cu privire la mișcările țărănești, vezi N. Densuseanu, Revoluția lui Horia in Ardeal și Ungaria, București, 1884 și mai nou I. Toth Zoltan, Mișcările țărănești din Munții Apuseni pină la 1848, București, 1955, p. 130 și urm. 2 Vezi, Istoria Romăniei, III, București, 1964, p. 792 și voi., Din Istoria Transilvaniei, I3, București, 1963, p. 253 și urm. 3 Aug. Banca, Din istoria românilor. Episcopul loan Inocențiu Klein (1728 — 1751), Blaj, 1900 și mai ale D. Prodan. Supplex libellus Valachorum, București, 1967, p. 137 și urm. * Dintre toate cel mai important este cel din 8 martie 1835 (vz. textul la T. Păcățian, Cartea dc aur sau luptele politice naționale ale românilor de sub Coroana ungară, Ia, Sibiu, 1904, p. 60). Alte cereri și memorii au fost adresate guvernului sau dietei transilvănene. 1 Argumentul istoric se Întemeia pe vechimea autohtonismului românilor In Transilvania. — —• • Argumentul juridic era scos din dreptul natural: In raport cu numărul lor românii poartă de două ori atltea sarcini cit toate celelalte naționalități Împreună. (Vezi Aug. Bunea, op. cit., p. 75 și urm). www.dacoromamca.ro 9 r 106 DOCUMENTAR 2 vania, episcopii Gherasim Adamovici și loan Bob. Cunoscut sub numele de Supplex libellus Valachorum7 acest document este cel mai important act politic al românilor din Transilvania, din tot secolul al XVIII-lea. Sintetizând revendicările generale ale populației românești din Transil- vania, memoriul reușește să le dea o argumentare superioară și să devină pentru mai mult de o jumătate de secol un program mereu actual de luptă. Momentul istoric în care a fost înaintat memoriul era în linii mari prielnic satisfacerii unor asemenea doleanțe. Sub raport intern absolutismul luminat al lui losif al II-lea — iose- finismul8 * — urmărise o adaptare a societății la noile condiții social-eco- nomice ale vremii, o schimbare a lumii, pornită de sus, prin reforme luminate, ieșite din rațiunea suveranului. Statul, în noua concepție, cu toată lărgirea funcțiilor lui, rămînea însă feudal ®, deoarece burghezia ce se năștea nu era încă destul de puternică pentru a răsturna/ vechiul eșafodaj social printr-o revoluție așa cum se întîmplase în Franța. Marea nobilime și clerul înalt s-au arătat potrivnici noilor reforme și s-au împotrivit aplicării lor, încurajînd o puternică reacțiune împotiiva acestora. în schimb burghezia în formare — mai ales a popoarelor ținute în stare de inferioritate politică — aderă cu căldură la noile reforme în aplicarea cărora vedea posibilitatea dezrobirii ei politice și naționale. Dar burghezia nu era atît de puternică pentru a contracara uneltirile marii nobilimi și pentru a-și deschide calea spre revoluție; nădăjduind că va obține avantaje concedare de mărinimia imperială ea neglija în mare măsură alianța cu masele largi populare. Nimic mai firesc, așadar, ca reacțiunea să triumfe, iar împăratul losif al II-lea să-și revoce cu puțin înainte de moartea sa, reformele proiectate10. Această „restaurare” devine, sub domnia urmașului său Leopold al II-lea, lozinca generală a nobilimii în lupta ei împotriva sistemului iosefinist. O asemenea refacere constitu- țională implica însă și revizuiri; instituțiile imperiale clătinate pînă în temelii nu puteau fi pur și simplu repuse în starea de mai înainte, ci urmau a fi, în anumite limite, revizuite. Mersul ascendent al istoriei nu cunoaște reveniri „totale” oricît pe consecvent s-ar fi urmărit aplicarea acestora. Dar calea reformelor nu putea fi cu totul închisă într-o epocă în care iluminismul își deschisese drum spre regiunile cele mai îndepărtate 7 în ediția lui loan Piuariu de la Iași 1791 titlul este : Representatio et humillimae preces universae in Transilvania Valachicae Nationis. Titlul de Supplex libellus Valachorum i-a fost dat de către I. C. Eder in ediția sa de la Cluj, 1791. Traducerea românească a textului se găsește la T. Păcățian, op. cit. I, p. 114 și este datorată lui Elie Daianu. Cea mai nouă și In același timp cea mai corectă ediție latinească și traducere românească a memoriului la D. Prodan, Supplex libellus, op. cit., p. 475 și următ. Lucrarea academicianului D. Prodan constituie In același timp lucrarea de căpetenie asupra problemei. 8 Dintre lucrările mai noi referitoare la despotismul luminat al lui losif al II-lea, vezi Fr. Valjovec, Der Josephinismus, Miinchen, 1945, Kâlmân Benda, A jozefinizmus is jakobi- nussag kirdisei a Habsburg-Monarchiăban, In ,,Tortenelmi Szemle”, 1965, p. 388 și urm. și D. Prodan, Supplex libellus, op. cit., p. 239 și urm. ’ Pentru consecințele iosefinismului asupra românilor transilvăneni cf. N. lorga, Istoria românilor, VIII. București, 1938, p. 23 și urm. 10 La 28 ianuarie 1790 Împăratul Își revocă toate dispozițiile cu excepția edictelor privind iobăgia, preoțimea și cel privind toleranța. Moartea Împăratului are loc la 20 februarie același an. www.dacaromaiiica.ro 3 DOCUMENTAR 107 ale Europei și mai ales cînd în Eranța forțele revoluționare burgheze, răsturnînd vechile așezăminte feudale, puseseră temeliile unei noi orinduiri11. Exemplul Franței constituia pentru forțele progresiste din Europa un îndemn, iar pentru nobilimea reacționară ce nu înțelegea rosturile vremii, un avertisment. Pentru poporul român acest moment istoric era cît se poate de favo- rabil ; reformismul însemna pentru el deschiderea orizontului eliberării politice și naționale. Cînd toate forțele politice ale țării își formulau reven- dicări, profitînd de situația dinlăuntrul și îndemnate de exemplele din afară, cînd „restaurările” constituționale deveniseră lozinca epocii, poporul român și le-a formulat pe ale sale, pornind pe calea unei acțiuni pe care porniseră și alte popoare12. în căutarea unei vieți constituționale și naționale proprii, românii își aleseră, așadar, pentru petiția ce cuprindea revendicările lor, momentul cel mai propice. Care era cuprinsul acestei petiții? în prima parte memoriul conține o expunere istorică menită să probeze vechimea națiunii române în Transilvania și prioritatea ei față de toate celelalte națiuni ale țării13. Autohtoni în aceste părți, urmași ai colonilor lui Traian, ei n-au putut fi dislocați de năvălirile popoarelor migratorii, bucurîndu-se și după pătrunderea ungurilor în Transilvania de drepturile lor milenare. Această stare de lucruri s-a schimbat numai în secolul al XVII-lea prin colecția de legi numită Approbatae Constitutiones 14 în care s-au stre- curat la adresa națiunii române aprecieri injurioase și lipsite de orice bază legală ca : „tolerată”, „neadmisă între stări, „admisă în țară pentru folosul public”, „tolerată pentru folosul țării”, în timp ce religia ei era socotită ca nefăcînd parte din religiile „recepte” din Transilvania. Așa stînd lucrurile nimic mai firesc ca națiunea română să fie repusă în toate drepturile ei de care, pe nedrept, a fost lipsită și să fie înlăturate toate expresiile jignitoare introduse fără nici un temei juridic în susmen- ționata legiuire. Cu alte cuvinte o restitutio in integrum justificată prin faptul că națiunea română constituie „cu mult cea mai veche națiune din Transil- vania” (omnibus aliis longe antiquior est națio Valachorum in Transyl- vania) și întemeiată pe o serie de puternice argumente juridice pe care le vom analiza în continuare15. Mai întîi petiția se întemeiază, în mare, pe două principii: pe cel al echității naturale și pe drepturile omului și cetățeanului. 11 Cf. A. Soboul, Revoluția franceză 1789 — 1799, București, 1962, passim. 12 Cf. D. Prodan, Supplex libellus, cit. passim. care ne dă o vie și completă frescă a epocii. 13 Se pare că fundamentarea istorică a memoriului este opera lui S. Micu. Vezi Z. Plclișanu, Luptele politice ale românilor din Ardeal din 1790 — 1792, București, 1923, p. 21. 14 Colecția de legi care cuprinde regulele de drept mai importante incepind din anul 1510, adică din epoca Principatului transilvănean. Colecția a fost aprobată de dietă și publicată la 15 martie 1653. Cf. Șt. Pascu —VI. Hanga, Crestomație pentru studiul istoriei statului și dreptului român, UI, Feudalismul, București, 1963, passim. 15 Asupra problemei vezi și A. lonașcu, L’aspect juridique des revendications et des procla- mations nationales formulies au cours de l’histoire par la nation roumaine de Transilvanie, extras din „Revue de Transylvanie” VII- IX, 1944, p. 9 și urm., www.dacoromamca.ro 108 DOCUMENTAR 4 în adevăr dreptul natural (aequitas naturalis) constituia în concepția timpului principiul superior de echitate socială16. în virtutea acestui princi- piu egalitatea în fața legilor și respectul drepturilor fiecărui cetățean tre- buia să devină pivotul oricărei legislații, iar acolo unde dreptul pozitiv venea în conflict cu acest principiu, sădit în conștiința omenirii încă din epoca copilăriei sale, legile trebuiau de îndată modificate sau înlocuite pentru a corespunde echității naturale 17. Memoriul menționează totodată și drepturile omului și cetățea- nului pe care cu cei doi ani în urmă, în26 august 1789, Adunarea Națională Constituantă a Franței le declara ca fiind anterioare statului și în consecință obligatorii în egală măsură atît pentru conducători cît și pentru supuși. Invocînd drepturile omului și cetățeanului (iura tum hominis, tum civis)ls, memoriul le ridică totodată la rangul unor drepturi inerente societății civile (civilis societatis), în egală măsură corespunzătoare tuturor mem- brilor ei. în concepția timpului, aceste drepturi, inerente omului și cetățea- nului, urmau să-i asigure participarea la treburile publice și să-i garanteze libertatea și egalitatea politică indiferent de naționalitate sau religie. De mai multe ori invocînd aceste drepturi, petiția le reamintește conți- nutul, subliniind că nu este îngăduit ca o parte din cetățeni ridicîndu-se împotriva celeilalte s-o lipsească cu sila de drepturile ei și s-o asuprească (ut alteram suis iuribus violenter privet, opprimatque). Numai „înlătu- rîndu-se orice neînțelegere și dezbinare între națiuni și lăsînd la o parte toate prejudecățile celor potrivnici” (omne dissidium et scissionem inter nationes antevertendam, posthabitisguibuscumque in contrarium renitentium praeiudiciis) se „va putea șterge cu totul orice deosebire nedreaptă de inegalitate” (omni iniustae inaequalitatis discrimine penitus sublato) românii putîndu-se astfel bucura pe deplin, fără a se ține ,,seama de națiune sau de religie, de aceleași drepturi și aceleași beneficii ca și celelalte neamuri” (nullo habito respectu ad nationem ac religionem, iisdem iuribus et beneficiis aeque ac aliae... gentes perfecte fruantur). în argumentarea sa memoriul specifică de nenumărate ori că nu e vorba de a se acorda națiunii române drepturi și libertăți cetățenești noi și numai de a repune în dreptul ile și libertățile avute mai înainte (restitutio in integrum). Dovedind că națiunea română este cea mai veche din Transilvania și singura autohtonă memoriul arată că, după venirea ungurilor în Transil- vania, românii au acceptat conviețuirea cu aceștia și „drepturile de cetate pentru amîndouă popoarele, adică pentru cel unguresc și românesc, fiindu-le 11 Cu privire la ideea de drept natural In epoca luminilor, vz. D. Popovici, La litleralure roumaine ă l’ipoque des lumtires, Sibiu, 1945, p. 37 și urm. 17 Trebuie subliniat că ideea dreptului natural era uneori inxocală in sec. XVIII și pentru • sprijinirea prerogativelor nobiliare socotite ,,conforme” naturii omenești ! Sugestivă, dar neriguros definită, definiția capătă ctteodată accepțiuni contradictorii. 18 Sau: iura... tum hominis, tum ipsius societatis civilis; iura quae omnibus civibus essentialiter adhaerent etc. « * www.dacaromamca.ro 5 DOCUMENTAR 109 comune (iura civitatis utrique genți, hungaricae scilicet et valachicae.. . communia erant.. ) s-au unit într-o singură societate” {in unam socie- tate™ coaluere). Acceptînd teza contractului social autorii memoriului arată că românii prin convenții (pactis convenție) au primit să conlocuiască cu maghiarii cu care au împărțit în mod egal drepturile civile (iura civilia) 19 și ca o confirmare a acestei stări de lucruri ei citează cronica notarului anonim al regelui Bela 20 și alte documente posterioare care amintesc de „obștea locuitorilor unguri și români din părțile Transilvaniei” (universitatis regnicolarum Hungarorum et Valachorum in partibus Transylvanicis). De aceste drepturi civile și libertăți publice românii n-au fost lipsiți prin nici o lege, rămînînd pînă în secolul al XVII-lea în pașnica folosință a tuturor acestor drepturi și libertăți. Această stare de lucruri s-a schimbat în fapt în secolul de mai sus în urma apariției colecției de legi intitulate: Approbatae Constitutiones. în acest codice s-au strecurat cîteva texte injurioase pentru națiunea română cu totul potrivnice pactului fundamental (pactum conventum) ce asigura atît românilor, cît și ungurilor, drept uri egale. După două din ele națiunea română ar fi numai tolerată în Transil- vania avîndu-se în vedere doar interesele publice (propter emolumentum regui tolerabantur, propter bonumpublicum admissa sit 21, după alte două n-ar face parte din stările țării (in regno inter status reputate non sit, e tribus nationibus consistente regno 22, iar după un altul religia națiunii române nu face parte din cele patru religii recepte ale țării (prout religio vationis Valachicae e quattor recepție non est)23. Ce valoare juridică au însă aceste texte din Approbatae se întreabă autorii memoriului? Ei remarcă, pe bună dreptate, că susmenționata colecție cuprinde legile și decretele transilvane promulgate între anii 1540 și 1653. Codul urmărea așadar din nevoi practice să pună la dispoziția organelor judiciare într-un singur volum legile în vigoare (nam collectio haec testante eius praefatione non nisi e decretis et articulis diaetalibus ab anno 1540 qua Transylvania ab Hungaria separata fuit, ad annum usque 165-j conditis. Dar compilatorii nu au făcut așa cum se obișnuia numai muncă de tehnică legislativă, ci și-au permis să insereze cu de la ei putere în cîteva legi textele sus menționate cu privire la români. Aceste expresii care nu figurau așadar în textul original al legii, arată, după cum putem citi în memoriu, mai degrabă dușmănia decît dragostea compilatorului față de poporul român (expressiones quae odium potius quam amorem compilatorum erga nationem Valachicam non obscure indicant). Cu alte cuvinte expresiile injurioase la adresa românilor fiind doar simple considerente și nu dispoziții legale 24 — și nici nu puteau fi din momentul ce nici o lege nu le edictase — erau lipsite de orice valoare Invocarea contractului social se face In textul memoriului de nouă ori. Interesant de subliniat că autorii Înțeleg ideea de contract social Intr-un sens mai larg: convenția Intre două popoare. 20 Pentru textul cronicii vezi Șt. Pascu — VI. Hanga, Crestomație, cit., p. 77. 21 Pars I, tit. 8, art. 1; Pars I, tit. 9, art. 5 23 Pars I, tit. 8, art. 1; Pars III, tit. 1, art. 1 23 Pars III, tit. 53, art. 1. 24 Aurclian lonașcu, op. cit., p. 11. www.dacoromanica.ro 110 DOCUMENTAR 6 legală și obligatorie în virtutea celor mai elementare principii de drept. Indiferent de motivele subiective care au prezidat la introducerea acestor expresii (greșeală, nebăgare de seamă sau intenția de a prejudicia pe români — errore, incuria seu animo nocendi), ele, neîndeplinind sub aspectul formei condițiile unei legi (forma legalis) și nici întemeindu-se pe articolele unor legi promulgate anterior, sînt simple enunțări de fapt fără putere obligatorie. în concluzie, aceste adausuri neavînd nici o bază legală, n-ar fi trebuit să aibă nici o valoare (etsi vero talia praemissa, nisi legali cuidam fundamente innitantur, nullum vigorem habere soleant) ; cu toate acestea ele au găsit ecou la mulți locuitori ai țării și astfel s-a răspîndit părerea că poporul român și religia lui sînt numai tolerate în Transilvania. Și treptat o situație de fapt s-a substituit uneia de drept. Situația precară a românilor nu era, așadar, o consecință și nici nu putea fi, a dispozițiilor unor legi, ci a unei stări de fapt, evident temporară (Omnis igitur moderna tristis Valachorum in Transylvania sors, non legibus, sed iniuriae temporum debetur). De altfel puterea legis- lativă nici nu putea priva, chiar dacă ar fi vrut, națiunea română, autoh- tonă în Transilvania, de drepturile ei civile (iuribus civilibus), deoarece acestea se întemeiază pe vechi convenții (pacta conventa) unanim re- cunoscute. Societatea civilă din Transilvania—afirmă autorii, adepți ai contrac- tului social, se întemeiază pe o convenție dintre români, locuitorii aborigeni ai pămîntului, și unguri, așezați posterior pe aceste meleaguri(societatem civilem in quam Hungari et Valachi.. . coaluerunt) ; și deoarece pînă acum această convenție n-a fost desființată este de la sine înțeles că vechile convenții au rămas mai departe în vigoare (manserunt priora pacta conventa in suo vigore). Și evident consecința firească a memoriului românesc nu poate fi decît una singură : repunerea națiunii române în drepturile de care s-a bucurat anterior (ad omnia quibus antea gavisa fuit iura reponere). Memoriul românilor se bizuia așadar sub aspect juridic teoretic pe principiile dreptului natural, ale societății civile și ale unor vechi convenții (aequitati naturali, principiisque sodetatis civilis, pactisque conventis). Pe deasupra însă petiția se întemeiază pe un argument a cărei valoare juridică practică rezultă din realitatea demografică a Transilvaniei: dreptul pe care-1 conferă numărul lor majoritar 25. în adevăr memoriul arată că, potrivit recensămintelor oficiale din 1761, 1766 și 1787, dintr-un milion șapte sute de mii de locuitori ai Transil- vaniei, un milion îl constituie națiunea română. Prin urmare națiunea română constituia majoritatea zdrobitoare a populației Principatului; acest fapt trebuia să prezinte o importanță hotărîtoare pentru viața constituțională a țării. Principiul, formulat de gînditorii progresiști ai secolului, a fost proclamat în art. 3 al Declarației drepturilor omului și cetățeanului care precizează că toate puterile statului emană de la națiune : „Le principe de toute souverainetâ r^side essentiellement dans la nation” 26. 26 De remarcat că acum pătrunsese In Imperiul austriac ideile apusene că bogăția națio- nală depinde de numărul populației. Fiziocratismul in special, punlnd accent pe producția agri- colă, reliefează importanța muncitorilor agricoli și rolul creșterii populației. 22 Cf. și Diderot V° Autoriti publique in Enciclopedie. www.dacoromamca.ro 7 DOCUMENTAR 111 De aici consecința : legea nu poate fi decît expresia voinței generale, iar în formarea acesteia majoritatea joacă rolul decisiv 27. Cu alte cuvinte tocmai națiunea majoritară este exclusă de la exercițiul drepturilor politice nu prin lege, ci prin vitregia vremurilor (non lex ulla, sed iniquitas tem- porum ; non lege, sed iniquo duntaxat fato destrusa fuit). întemeindu-se pe această stare de lucruri autorii memoriului invocă, în strînsă legătură, un alt argument juridic : reciprocitatea dintre obligații și drepturi. în temeiul acestui principiu nu pot exista drepturi fără obligații proporționale și vice-versa. Or, deși românii suportă sarcinile țării într-o proporție mult mai mare decît toate celelalte popoare (et in genere publica provinciae onera națio supplicans a proportione maioris numeri in maiori etiam quantitati quam omnes aliae nationes simul sumptae susțineai), totuși ei nu se bucură de drepturi asemănătoare cu celelalte națiuni28. Dimpotrivă le-au fost abolite în fapt printr-o cruntă nedreptate. Și pentru ca argumentarea juridică să fie completă, memoriul înlătură și o eventuală excepție pe care adversarii ar putea-o aduce tezei susținute : drepturile românilor n-au putut cădea în desuetudine prin efectul pres- cripției extinctive, deoarece în temeiul unui principiu unanim admis drepturile unei națiuni sînt imprescriptibile (praescriatio contra iura socie- tatis civilis locum non habet) 29. Așadar cererile românilor sînt sprijinite pe argumente juridice puternice menite — alături de cele istorice — să asigure națiunii române recunoașterea ei constituțională în stat. Această recunoaștere nu este însă cerută în mod global, ci proporțional, în raport cu numărul populației românești. Orientîndu-se după principiile noi în materie de viață consti- tuțională autorii memoriului solicită o reprezentare proporțională care înseamnă asigurarea unui rol dominant națiunii române, cu mult superior ca număr față de celelalte națiuni din Transilvania luate împreună. Ponderea ei cantitativă trebuia să-i aducă întîietatea politică într-un stat ce urma să fie călăuzit după alte reguli constituționale decît cele pe care istoria le dovedise învechite și perimate. Supplex libellus își sprijină așadar revendicările pe o gamă completă și irefutabilă de argumente juridice 30 care poartă amprenta ideilor înnoi- toare ale timpului. Tot în acest sens nou folosește memoriul și ideea de națiune. în sensul medieval al termenului națiunea (națio) avea înțelesul de colecti- vitate suprapusă, de castă privilegiată prin poziția și drepturile consti- tuționale recunoscute în stat. Nu în această accepțiune folosesc redactorii petiției termenul de națio. Pentru ei națio Valachorum este o comunitate etnică, lingvistică și națională, o comunitate a cărei pondere socială i-o dă numărul celor care îndeplinesc cele mai multe sarcini sociale. Nu în 87 Cf. J. J. Rousseau, Le contrat social, II, 6 — 8. 88 Argumentul fusese invocat mai Intli de Inochentie Micu-Klein în memoriul său din 1735; qui sentit onus, sentiat et commodum (apund Aug. Bunea, op. cit., p. 75 — 76). De asemenea 11 găsim In petiția clerului unit din 1748 (ibidem, p. 286) legat de ideea justiției distributive. 88 Tot ce ține de drepturile unei națiuni este imprescriptibil. Vezi A. Esmein, Elements de droit constitui ionnel franțais et compari, I8, Paris, 1927, p. 321 și urm. 30 Se pare că părțile juridice din memoriu au fost introduse de losif Meheși. www.dacoromanica.ro 112 DOCUMENTAR 8 virtutea unor calități ce decurgeau dintr-o poziție constituțională consa- crată revendicau românii o reprezentare politică corespunzătoare, ci ca o urmare a numărului a cărui rol social revoluțiile burgheze, deși numai formal, îl recunoscuseră totuși în teorie. Deși Memoriul revendică drepturi pentru întreaga națiune, inclusiv pătura de jos pe care o denumește cu un termen general ,,plebe” (plebs), totuși în fapt foloasele sînt numai pentru pătura conducătoare sl. Este adevărat că memoriul este adresat în numele întregii națiuni și că pătura de jos era înglobată teoretic printre beneficiarii revendicărilor naționale. Dar aceste revendicări erau numai politice nu și sociale. De primele aveau să se folosească pătura conducătoare, fiindcă „plebea”, sub acest aspect, avea să constituie doar suportul numeric menit să jus- tifice drepturile politice ale minorității privilegiate. Sub aspect social însă „plebea” avea să rămînă în situația ei anterioară. Menținîndu-se raporturile social-economice existente evident iobagul român nu putea nădăjdui la o îmbunătățire a situației sale în societate, cu toate că era declarat cetățean al noii ordine constituționale. Singura mîngîiere era doar faptul că nici iobagii celorlalte națiuni din țară nu aveau o situație mai bună decît a lui. Așadar revendicările priveau, teoretic, întreaga națiune, practic numai pătura conducătoare. De aceea nu este de mirare că petiția a fost semnată de reprezentanții acesteia: de cler (clerus), de grănicerimea românească (nobilitaris status) și de țăranii liberi (civicus status) ai întregii națiuni române din Transilvania (universae nationis in Transyl- vania Valachicae), cu excepția așadar a iobagilor care constituiau, evident, marea majoritate a națiunii române. Acest fapt deși nu constituie un argu- ment juridic direct este totuși o prezumție iuris et de iure că pătura condu- cătoare românească înțelegea, fără a se deosebi în fond de celelalte burghezii naționale europene, să se folosească de numărul conaționalilor ei pentru a putea exercita în numele întregii națiuni, dar în propriul interes drepturile politice revendicate. Deși lipsită de omogenitate structurală, pătura conducătoare românească evolua totuși spre a deveni clasă burgheză. Ea era formată din orășănimea românească — meseriași și negustori — care lent, dar treptat, sporea în număr și avuție; din funcționărimea românească — în curs de dezvoltare în urma politicii iluministe imperiale; din ofițerimea română prezentă în regimentele de graniță: din intelectualitatea română care alături de preoți și învățători număra și personalități marcante, a căror activitate științifică propagînd ideea daco-romană se transforma într-o armă de luptă pusă în slujba ideii de dezrobire națională 32. La rîndul ei mica nobilime românească obținîndu-și titluri prin dregătorii și școli pactiza, în vederea propriei ei propășiri, cu burghezia română în formație, alături de care milita o pătură subțire de țărani 31 Cu privire la poporul de rlnd (plebs !), memoriul cere drepturi egale cu cele recunoscute plebei celorlalte națiuni. 33 Cf. Istoria României, cit., III, p. 849. www.dacoromanica.ro DOCUMENTAR 113 9 liberi bogați și una mai subțire de iobagi înstăriți, conștiente de importanța consecințelor dezvoltării forțelor de producție contemporane și ale unei lupte naționale comune. Această nouă pătură structural eterogenă, unitară prin dezvoltarea ei economică și evident minoritară față de marea masă a țărănimii depen- dente românești, avea treptat să devină conștientă de misiunea ei de a făuri emanciparea națională și socială a poporului român. Și în această luptă nu lipsită de înfrîngeri momentane, dar încoro- nată de biruința finală, Suppler libellus Valachorum a constituit în egală măsură un program și un îndreptar politic și național. g - C. G52 www.dacaromaiiica.ro PE MARGINEA UNOR DOCUMENTE DE LA GHEORGHE ȘTEFAN, DOMNUL MOLDOVEI (1653-1658) DE SERGIU IOSIPESCU De la Șincai și pînă astăzi1 însemnătatea informației diplomatice pentru scrierea istoriei, în vederea unor precizări cronologice și recon- stituirii faptice, a fost cu dese prilejuri afirmată. Fără a egala totdeauna bogăția informației cronicărești — care fiind deja istoriografie ușurează analiza istorică — știrile incluse în documente, chiar mult posterioare evenimentelor, întregesc sau fundamentează imaginea noastră despre trecut. Aceste lucruri au valoare și pentru istoria militară2, recent publicatele documente moldovene din arhivele Vienei3 stînd mărturie. Dintre acestea, două acte emanate din cancelaria lui Gheorghe vodă Ștefan prezintă interes întrucît completează și confirmă cele deja știute despre sfirșitul domniei lui Vasile Lupu. Ambele se referă la restituirea unor posesiuni lui lordache, fost mare vistier, anume siliștea Diniseuca din ocolul tîrgului Cernăuți și satul Lințești — al victoriei vornicului Boldur la 1497 — din același ținut al Cernăuților. Din documentul datat de editor Iași, 18 iulie 7169 (1661) aflăm privind momentul pierderii siliștei Diniseuca, „cînd s-a întîmplat și s-a sculat țara noastră împotriva lui Vasilie voievod și s-a bătut cu el pe Sirbca, cu noi și cu țara noastră, și l-am nimicit pe el și l-am învins și a fugit Vasilie voievod în țara cazacilor”4. O primă precizare se impune în legătură cu locul bătăliei: ea s-a dat lîngă drumul „carele vine de la Tîrgul Frumos preste Sirca [... / în 1 Gheorghe Șincai, Opere, ed. F. Fugarju, voi. I, București, 1967, p. 494 — 499 — admira- bilă analiză a Împrejurărilor de la Începuturile principatului Moldovei; apoi pentru o precizare de mare importanță — momentul instaurării suzeranității otomane accentuate asupra Țării Românești, Ion Radu Mircea, Țara Românească și închinarea raielii Brăila, In „Balcania”, IV/1941, p. 451-478. 2 Astfel stabilirea uneia dintre bătăliile lui Dan al II-lea (1420 — 1424, 1426 — 1431) de către Dan Pleșia și Ștefan Andreescu, Un ipisode inconnu des campagnes du voîevode Dan II, prince de Valachie, In „Revue roumaine d'histoire”, XIII, 3/1974, p. 545 — 557. 3 I. Caproșu, Documente moldovenești din arhive vieneze, In „Anuarul institutului de istorie și arheologie — A.D. Xenopol”, Iași, X, 1973, p. 399 — 410 și Idem, Noi documente moldove- nești din arhive vieneze, in „Anuarul institutului de istorie și arheologie — A.D. Xenopol”, Iași, XI, 1974, p. 187-197. 4 I. Caproșu, Noi documente.. ., p. 197. www.dacoromanica.ro 2 DOCUMENTAR 115 sus pre costișe alăture cu pîrîul” * 5 *. Cum și primul editor al documentului, din 1874, indică toponimicul Sirca („Sirka”) ®, este necesară acceptarea acestuia, cu atît mai mult cu cît rădăcina denumirii — cfcpk = umed 7 se grafiază cu semn moale, transcris însă acum drept k. Ceea ce interesează însă este afirmația — ce este drept pro domo — ,,și s-a sculat țara noastră împotriva lui Vasilie vodă și s-a bătut /. . ./ cu noi și cu țara noastră”, care relevă un masiv sprijin acordat noului domn, Gheorghe Ștefan. El este explicit arătat și de cronică în legătură cu concentrarea de oaste la Bacău : ,,adăogîndu-i den dzi în dzi oameni de Țara de Sus toată și den gioseni mulți” 8 — ceea ce nu echivalează în anvergură cu această adeziune deplină — „țara”. Ea lămurește însă mai bine sensul ridicării împotriva lui Vasile Lupu, deznodămîntul întîlnirii de la Sirca și rapida consolidare a domniei lui Gheorghe Ștefan. Al doilea document, scris la Iași, în 12 august 7162 (1654) din însăși porunca domnului, amintește de împrejurările pierderii „dresurilor” pentru satul Lințești, care drese „au perit la mănăstirea Dragomirna de cazaci cînd a venit Timoș Hmelnischie pînă la cetatea Sucevei și a prădat și a stricat sfînta mănăstire Dragomirna și a luat toată averea negustorilor /și/ a altor oameni care au fost acolo și au robit mulți oameni și altele” 9. Episodul se leagă de incursiunea lui Timuș Hmelnițki în Moldova după a doua izgonire a lui Vasile Lupu în urma luptei de la Sirca. Adversarii săi, Kondracki, Gheorghe vodă Ștefan și Ștefan Petki, evitînd o luptă în cîmp deschis, au lăsat drum liber fiului hatmanului cazacilor spre a-1 putea bloca ulterior în Suceava. Mai înainte însă de a îndeplini întocmai jocul rezervat de aliați, Timuș Hmelnițki „asupra Dragomirnei mănăstirii cu puști au mărsu și au bătut mănăstirea; și dacă i s-au închinat /.../ în jacu au dat”10. Este în această acțiune militară una dintre primele evidențieri ale rolului mănăstirilor fortificate, care se va prelungi din secolul al XVII-lea pînă în pragul epocii moderne, în prima jumătate a celui de-al XlX-lea veac. Afirmarea militară a acestui tip de construcție întărită îi corespunde dealtfel ultima fază de funcționare a cetăților de interior ale Moldovei. ★ Examenul crîmpeielor de istorie militară cupinse în cele două docu- mente, pune în discuție și datarea primului document amintit aici: „La Iași, anul 73 69 (1661) luna iulie 18”u. Or, Ia această dată, Gheorghe vodă Ștefan nu mai era de mult domn al Moldovei și cu atît mai puțin nu se afla în Iași. Din primăvara lui 1658 alianța cu Gheorghe Râkoczi al II-lea și cu Constantin Șerban, devenită sub amenințarea marelui vizir 8 Miron Costin, Opere, ediție P. P. Panaitescu, / București/, 1958, p. 157. O analiză amă- nunțită a izvoarelor privind bătălia la N. lorga, Istoria românilor, voi. VI, București, 1938, p. 202. 5 F. A. Wickenhauser, Bochotin oder Geschichte der Stadt Cernăuz und ihrer Umgegcnd, I, Wien, 1874, p. 83. 7 I. D. Negrescu, Limba slavă veche, București, 1961, p. 428. 8 Miron Costin, op. cit., p. 156. 9 I. Caproșu, op. cit., In loc. cit., p. 194. 10 Miron Costin, op. cit., p. 159. 11 I. Caproșu, op. cit., In loc. cil., p. 197. www.dacoromanica.ro 116 DOCUMENTAR 3 Mohamed Kbpriilu o confederație antiotomană, provocase prăbușirea domniei lui Gheorghe Ștefan și înlocuirea sa cu Gheorghe Ghica. Succesorul acestuia avea să fie Ștefăniță Lupu, domn al Moldovei între 21 noiembrie 1659 și 19 septembrie 1661, deci și în timpul presupusei date a emiterii documentului (18 iulie 1661). Printr-o fericită coincidență o scrisoare aproape concomitentă a principelui ardelean loanKem^ny, datată Mirăslău, 17 iulie 1661, prezintă astfel situația : „voievodul moldovenesc de mai înainte, Gheorghiță Ștefan, ar fi de partea noastră, dîndu-i ajutor împă- ratul romanilor, și am vrea noi să-l ducem în țară cu ostile noastre, să-l lipsim de scaun pe voievodul de acum” 12. Zvonul acestei tentative de restaurație se baza pe iminența campaniei generalului imperial Raimondo di Montecuccoli în Transilvania (august — septembrie 1661) și este probabil totodată ca lipsa de sprijin din partea Habsburgilor austriac!, precum și eșecul amintitei acțiuni să fi determinat călătoria lui Gheorghe Ștefan spre țara altui protector, țarul Alexei Mihailovici. Oricum Miron Costin este categoric atunci cînd spune că după bătălia de la Strunga (iulie 1658) ,,n-au mai vădzut Muldova în toată viața sa Ștefan Vodă” 13, iar arhimandritul Antonie de la Moldovița, credincios tovarăș al pribeagului însemna în cartea sa de rugăciuni, aproape de sfîrșitul vieții domnului, la Stettin, în 27 ianuarie 1668 : „multă strei- nătate, prin multe țăru și mări călcăm și trecum 10 ani”14. Primul editor al documentului, F. A. Wickenhauser, a citit însă data sa 7161 (1653) și nu 7169 (1661)15. Ea nu este verosimilă căci după lupta de la Sirca (16 iulie 1653) Gheorghe Ștefan nu intră în Iași ci pleacă să supună cetatea Sucevei, rămasă credincioasă lui Vasile Lupu, sub comanda vornicului Toma Cantacuzino16. Pe de altă parte, beneficiarul celor două întăriri de posesiuni, aici în discuție, fostul mare vistier lordache Cantacuzino, fugise la acea dată împreună cu Vasile Lupu la cazaci17. Ademenit de Gheorghe vodă Ștefan, el a fost prins ulterior și închis la curțile domnului din Buciulești-Podoleni. De aici lordache Cantacuzino a scăpat abia după înscăunarea la București a lui Constantin Șerban (9 aprilie 1654) prin intervenția postelnicului Constantin Cantacuzino. Abia atunci, după aprilie 1654, Gheorghe Ștefan ,,li-au dat moșiile înapoi”18. Se poate stabili așadar o limită inferioară a perioadei de datare : post aprilie 1654. Luînd în discuție și alt element prezent în document, semnătura marelui logofăt CehanRacoviță19 — în vremea căruia cancelaria domnească a emis actul putem stabili și limita superioară a perioadei de 13 E. de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, voi. XV, partea 2-a, București, 1913, p. 1312. 13 Miron Costin, op. cit., p. 183. 14 N. Drăganu, Codicele pribeagului Gheorghe Ștefan, voevodul Moldovei, Cluj, 1924, p. 53. 16 F. A. Wickenhauser. op. cit., p. 83. 18 Miron Costin, op. cit., p. 158. 17 Ibidem; I. Caproșu, op. cil., tn loc. cit., p. 197 : ,,și a fugit Vasilie voievod In țara cazacilor și a fost și boierul nostru care scrie mai sus cu el acolo, In acea țară" ; cf. Nicolae Stoicescu, Dicționar al marilor dregători în Țara Domânească și Moldova, sec. XIV— XVII, București, 1971, p. 361 — 364. 18 Ion Neculce, Letopisețul Țării Moldovei, ed. lorgu Iordan, /București/, 1963, p. 23 — 24. ” 1 Cw- ”p- tVW.'dăcfciaiiicajo 4 DOCUMENTAR 117 datare. Din cele cunoscute pînă acum Cehan Eacoviță ar fi ținut această boierie în Moldova în vremea lui Gheorghe Ștefan între 9 iunie .1653 și 8 mai 1654, avînd ca urmaș, între 1 septembrie 1654 și 20 aprilie 1658 pe lonașco Rusu20. Dar chiar marele logofăt lonașco Rusu întărește docu- mentul analizat aici, privind satul Lințești și prada lui Timuș Hmel- nițki la Dragomirna, datat 12 august 1654. Aceasta este limita superioară ante quem se încadrează actul întărit de marele logofăt Cehan Eacoviță — a cărui dată este deci 18 iulie 1654. Lectura mai veche a leatului spaa (7161—1653) sau cea de pe urmă 3ps9 (7169 = 1661) provin din confundarea literei cifră finală, care nefiind nici 11 nici o este E, de aici data corectă spss (7162 = 1654). O consecință a discuției pe marginea acestor documente este și sta- bilirea mai precisă a succesiunii marilor logofeți ai Moldovei, înlocuirea lui Cehan Eacoviță cu lonașco Eusu avînd loc deci în intervalul dintre 18 iulie și 12 august 1654. ★ Comentarea acestor documente dovedește utilitatea metodei de cercetare retrospectivă sau regresivă, firesc fiind ca pînă la transformările revoluționare ale secolului al XlX-lea consemnarea unor realități, fie și tîrzii, să cuprindă referiri la stări de lucruri anterioare, din care în mod inevitabil celelalte decurg *. 10 N, Stoicescu, op. cit,, p. 430, 440. * Este cu atît mai prețioasă stăruința lui I. Caproșu pentru realizarea unor volume din colecția ,.Documenta Romaniae Historica”, firește utiliztnd mijloace mai fidele de reprodu- cere a documentelor, dacă nu se dispune de însuși originalul. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro CONSULTAȚII ÎN SPRIJINUL PARTICIPANTILOR LA ÎNVĂȚĂMÎNTUL POLITICO-IDEOLOGIC DE PARTID TEMA 7 FĂURIREA PARTIDULUI UNIC, MARXIST-LENINIST AL CLASEI MUNCITOARE DIN ROMÂNIA. DESFĂȘURAREA OPEREI DE CONSTRUIRE A SOCIETĂȚII SOCIALISTE. VICTORIA DEPLINĂ A SOCIALISMULUI ÎN ROMÂNIA. CONGRESELE AL IX-LEA ȘI AL X-LEA ALE P.C.R. DE ION SPĂLĂȚELU 1. Maturizarea condițiilor necesare înfăptuirii unității politice depline a clasei muncitoare. Făurirea partidului unic, marxist-leninist, al clasei muncitoare din România. Importanța constituirii partidului unic munci- toresc pe baza ideologiei marxist-leniniste. 2. Activitatea P.C.R. pentru întărirea și perfecționarea statului potrivit cu necesitățile construcției socialiste. 3. Principalele obiective economice aflate în fața partidului în perioada trecerii la construirea socialismului. Procesul de industrializare socialistă și cooperativizare a agriculturii. 4. Dezvoltarea vieții politice și ideologice în anii construirii socialis- mului. Creșterea rolului Partidului Comunist Român în viața economico- socială și politică a țării. 5. Trăsăturile principale ale etapei de consolidare a societății socia- liste. Congresul al IX-lea al P.C.R. și importanța sa în procesul consoli- dării orînduirii socialiste. Adoptarea Constituției Republicii Socialiste România. 6. Congresul al X-lea al P.C.R. Obiectivele și linia politică stabilite de Congres în vederea trecerii la etapa făuririi societății socialiste multi- lateral dezvoltate. 1. Schimbarea calitativă produsă în conținutul puterii, prin instau- rarea dictaturii proletariatului în urma abolirii monarhiei la 30 decem- brie 1947, a marcat încheierea etapei strategice de desăvîrșire a revoluției ..REVISTA DE ISTORIE”. Tom 29, nr. 1, P. 119-134. 197« www.dacoromaiiica.ro 120 CONSULTAȚII 2 burghezo-democratice și trecerea la înfăptuirea revoluției socialiste în România. Noua etapă istorică — etapa revoluției socialiste — impunea cu necesitate ca în fruntea clasei muncitoare, clasa conducătoare a societății românești, să se afle un singur partid politic revoluționar, bazat pe ideolo- gia marxist-leninistă, cu o structură organizatorică unitară, capabil să elaboreze, corespunzător condițiilor concrete, specifice țării noastre, linia politică generală, formele și metodele de construire a socialismului. Unitatea de gîndire și de acțiune — trăsătură fundamentală a pro- letariatului din țara noastră, și-a pus cu putere amprenta, mai cu seamă în a doua jumătate a anului 1947 și la începutul anului 1948, pe acțiunile desfășurate de Partidul Comunist Român și Partidul Social-Democrat în vederea clarificării politice și ideologice a tuturor membrilor lor în luptă pentru făurirea partidului unic, marxist-leninist al clasei muncitoare. La 27 septembrie 1947 birourile politice ale P.C.R. și P.S.D. întrunite în ședință comună au hotărît: „să întărească și să adîncească în toate sec- toarele colaborarea de Front Unic Muncitoresc și, în vederea consolidării democrației populare în România și a îndeplinirii misiunii istorice a clasei muncitoare, să pună în discuția forurilor de conducere respective mijloa- cele practice pentru grăbirea înfăptuirii unității politice, organizatorice și ideologice a mișcării noastre muncitorești”. Această importantă hotărîre a fost dezbătută de către comitetele județene ale P.C.R. și P.S.D. în ședințe reunite, cît și în adunări comune ale comuniștilor și social-democraților. La 12 noiembrie, întrunite din nou în ședință comună, birourile politice ale P.C.R. și P.D.S. au luat în discuție proiectul de platformă și normele practice de pregătire a Partidului Unic Muncitoresc, care au fost adoptate în unanimitate. Cîteva zile mai tîrziu, la 14 noiembrie a fost dată publicității „Platforma Partidului Unic Muncitoresc”. Document de deosebită însemnătate teoretică și practică, sinteză a experienței celor două partide muncitorești din țara noastră, Platforma cuprindea principiile organizatorice, tactice, politice și ideologice care aveau să stea la baza partidului unic. Se sublinia că Partidul Unic Munci- toresc trebuia să constituie avangarda clasei muncitoare, care să acțio- neze pe baza ideologiei de clasă a proletariatului pentru înfăptuirea socia- lismului și comunismului în România. Astfel, — după cum apreciază tovarășul Nicolae Ceaușescu — către sfîrșitul anului 1947 „colaborarea timp de aproape patru ani, în cadrul Frontului Unic Muncitoresc a dus la o mai bună cunoaștere între comuniști și social-democrați, la izolarea liderilor de dreapta ai social-democrației care se opuneau unității, a creat condițiile pentru înfăptuirea deplinei unități politico-organizatorice a clasei muncitoare ”. Un rol deosebit de important în organizarea dezbaterii Platformei cît și în pregătirea congresului Partidului Unic a revenit Comisiei centrale de unificare, constituită la sfîrșitul lunii noiembrie și care avea organe proprii în toate județele. S-a trecut de îndată la organizarea adunărilor generale ale membrilor P.C.R. și P.S.D., pe întreprinderi, instituții sau pe circumscripții pentru cei neîncadrați în producție, alegîndu-se cu acest prilej birouri unice ale organizațiilor de bază, comitete unice de sector, de plasă și județene, precum și delegații la Congresul de unificare. Această acțiune de mare importan^î^ v^aj^țărn ty a întregului popor a determinat 3 CONSULTAȚII 121 printre altele creșterea avîntului politic al maselor largi și activizarea tuturor forțelor democratice cît și izolarea crescîndă a elementelor reac- ționare, dezorientarea și dezorganizarea acestora. Astfel, sub influența acțiunilor hotărîte desfășurate în vederea fău- ririi partidului unic al clasei muncitoare la 12 ianuarie 1948 a fost publicată hotărîrea Comitetelor Centrale ale Uniunii Tineretului Muncitoresc și Uniunii Tineretului Socialist de a desăvîrși unitatea politică a întregului tineret român în cadrul Uniunii Tineretului Muncitoresc, iar între 14—16 februarie s-au desfășurat la București lucrările Conferinței pe țară a femei- lor, constituindu-se cu acest prilej Uniunea Femeilor Democrate din România. După instalarea comitetelor județene ale partidului unic a fost dat publicității Comunicatul prin care se stabileau ordinea de zi, data și locul desfășurării Congresului de unificare. în ziua de 21 februarie 1948, s-au deschis în sala Ateneului român din Capitală lucrările Congresului de unificare a Partidului Comunist Român cu Partidul Social-Democrat. Timp de trei zile, pînă la 23 februarie, cei peste 800 de delegați și numeroși invitați — personalități ale vieții politice, cultural-artistice și științifice, reprezentanți ai armatei, sindicatelor și ai altor organizații democratice — au dezbătut, într-o atmosferă de însuflețit patos revoluționar, înfăptuirea unității forțelor politice ale clasei muncitoare din țara noastră. Congresul a aprobat Raportul politic general și Rezoluția, a adoptat Statutul și a ales Comitetul Central. Prim-secretar al C. C. al P.C.R. a fost ales Gh. Gheorghiu-Dej. După cum rezultă din documentele Congre- sului de unificare (Congresul al Vl-lea al P.C.R.), partidul unic al clasei muncitoare din România — P.M.R. — își înscria în program drept sarcini imediate și de perspectivă: făurirea relațiilor de producție socialiste, a bazei economice a socialismului, trecerea la dezvoltarea planificată a eco- nomiei naționale, industrializarea socialistă a țării, dezvoltarea și moderni- zarea agriculturii, crearea bazei tehnico-materiale a socialismului, elabo- rarea unei noi Constituții, înfăptuirea reformei administrative, a justiției și învățămîntului etc. Făurirea partidului revoluționar unic al clasei muncitoare din România, pe baza ideologiei marxist-leniniste, a reprezentat un eveniment de însemnătate istorică în viața țării, a întregului popor român. S-a pus în acest fel capăt, pentru totdeauna, sciziunii mișcării muncitorești. Astfel, lupta clasei muncitoare a fost ridicată pe o treaptă superioară, rolul și forța ei în viața întregii societăți dobîndind o substanțială creștere. O însemnătate istorică aparte a avut faptul că P.C.R. a devenit unicul conducător al luptei maselor muncitoare pentru construirea socialismului pe pămîntul românesc. Experiența mișcării muncitorești din România în făurirea unității partidului său de avangardă a reprezentat o originală contribuție la dezvol- tarea tezaurului învățăturii marxist-leniniste, la îmbogățirea formelor și metodelor practicii revoluționare. Dealtfel, chiar în timpul desfășurării Congresului, cele 14 delegații de partid de peste hotare — din Austria, Bulgaria, Franța, Ungaria ș.a. — au remarcat prin luările lor de cuvînt valoarea de excepțională însemnătate pentru mișcarea muncitorească și comunistă internațională a exemplului românesc de făurire a partidului unic. www.dacoromanica.ro 122 CONSULTAȚII 4 2. Pe baza directivelor adoptate de Congresul al Vl-lea, P.C.R. a trecut la luarea primelor măsuri în vederea construirii socialismului. Principala problemă care se punea cu deosebită acuitate la ordinea zilei era lichidarea neconcordanței dintre conținutul nou al puterii populare și formele concrete ale administrației de stat. Deși fusese înfăptuit un pro- fund proces de democratizare a vechilor organe de stat, acestea nu cores- pundeau nevoilor construcției socialiste. în afară de aceasta în aparatul de stat se aflau încă destule elemente reacționare, ostile socialismului. Iată de ce, pentru ca statul să-și poată îndeplini menirea istorică de principal instrument al construcției socialiste, sub conducerea nemijlocită a P.C.R. s-a trecut la desfășurarea unei intense activități pentru crearea, înainte de toate, a organului suprem al puterii de stat și adoptarea unei noi Constituții, pîrghii principale în mina poporului, indispensabile în lupta pentru realizarea viitoarelor transformări socialiste. în acest sens, încă la 24 februarie 1948 Adunarea deputaților, aleasă în noiembrie 1946 s-a autodizolvat, iar la 28 martie au avut loc alegeri de deputați pentru noul organ al puterii — Marea Adunare Națională. în campania electorală s-au înfruntat o serie de partide politice. Cea mai mare parte a acestora exprimînd alianța clasei muncitoare cu țărănimea munci- toare și cu celelalte categorii de oameni ai muncii de la orașe și sate, cu intelectualitatea legată de popor s-au unit în cadrul Frontului Democra- ției Populare, sub conducerea P.C.R. Au participat la alegeri pe liste sepa- rate Partidul Național Liberal (P. Bejan), și Partidul Țărănesc Democrat. Alegerile s-au încheiat cu o strălucită victorie a forțelor populare conduse de partidul comunist, care au obținut 93,2 % din totalul voturilor exprimate. După alegeri a fost constituită Marea Adunare Națională, organul suprem reprezentativ al puterii de stat, singurul în măsură să elaboreze legile țării, să aleagă Consiliul de Stat, (după 1961 organul executiv între sesiuni), să numească guvernul, pe președintele Tribunalului suprem și pe procurorul general. Adunarea Națională aprobă politica internă și externă a statului, planurile de dezvoltare economico-socială a țării etc. La 13 aprilie 1948, Marea Adunare Națională a adoptat Constituția Republicii Populare Române, care consacra puterea politică a clasei mun- citoare, drepturile și îndatoririle cetățenilor, înfăptuirea de transformări structurale cu caracter socialist în viața economico-socială ș.a. Constituția stabilea totodată, cadrul juridic pentru lichidarea proprietății capitaliste asupra principalelor mijloace de producție și transformarea acestora în proprietate a întregului popor. Adecvat spiritului Constituției — legea fundamentală a noii orînduiri — au fost reorganizate ministerele, au fost desființate poliția și jandar- meria și a fost creată miliția, trecîndu-se, totodată, la o intensă activitate de făurire a armatei noi, populare. în iunie 1948 a fost creat Comitetul de Stat al Planificării, organism chemat să se ocupe de planificarea econo- miei naționale. în dezvoltarea invățămintului, în general a culturii, un rol de seamă a avut Legea de reformă a invățămintului din august 1948 care în ciuda unor limite a asigurat caracterul de stat, unitar și laic al întregului nostru învățămînt. O deosebită atenția a acordat P.C.R. creării noilor organe locale ale puterii de stat. în aprilie 1949 au fost desființate primăriile, preturile si www.dacoromamca.ro 5 CONSULTAȚII 123 prefecturile în locul acestora fiind instituite comitetele provizorii, care au reușit să antreneze în conducerea treburilor obștești zeci de mii de cetățeni. La 3 decembrie 1950 au fost organizate alegeri pentru sfaturile populare. Acestea au constituit o vastă manifestare democratică, o vie afirmare a conștiinței politice și cetățenești. Milioane de muncitori, țărani, intelec- tuali, români și de alte naționalități au luat parte la alegeri, noile organe locale ale puterii de stat fiind astfel expresia voinței unanime a între- gului popor. Datorită componenței lor alcătuită în chip precumpănitor din mun- citori și țărani, cît și structurii organice unitare de la comună, oraș și pînă la județ, noile organe ale administrației locale de stat și-au demonstrat de-a lungul anilor forța, viabilitatea și potențele lor creatoare în amplul proces de făurire a noii societăți, dezvoltare a democrației socialiste. P.C.E. s-a preocupat în mod consecvent de perfecționarea continuă a activității lor în raport cu cerințele fiecărei etape în parte. 3. Transformările profunde petrecute în viața politică și de stat a Eomâniei, cît și cerințele obiective ale progresului social au impus drept un prim pas decisiv în realizarea mărețului țel — construirea socialismului — trecerea revoluționară a principalelor mijloace de producție în mîinile întregului popor. în realizarea acestui obiectiv, P.C.E. s-a călăuzit după învățătura lui Marx și Engels, care încă în Manifestul Partidului Comunist arătaseră că proletariatul are datoria să folosească întreaga putere politică ,,... pentru a smulge burgheziei, pas cu pas, întregul capital, pentru a centraliza toate uneltele de producție în mîinile statului, adică în mîinile proletariatului organizat ca clasă dominantă, și pentru a mări cît se poate de repede, masa forțelor de producție”. înfăptuirea naționalizării era reclamată cu stringență atît de nece- sitatea lichidării pozițiilor economice ale burgheziei, folosite în scopul subminării puterii politice a proletariatului, cît și de nevoia creării secto- rului socialist în economie, pe care să se bazeze clasa muncitoare în lupta ei pentru transformări socialiste în viața întregii societăți. P.C.E. a acordat o atenție deosebită naționalizării, pregătirii ei minuțioase. Au fost stabilite criteriile naționalizării, iar pentru coordo- narea și desfășurarea acțiunii au fost create o comisie centrală de partid și o comisie tehnică. De asemenea, au fost inventariate din timp toate întreprinderile particulare și au fost pregătite temeinic cadrele care urmau să fie puse în conducerea celor naționalizate. Odată încheiate pregătirile, Plenara C. C. al P. C. E. din 10—11 iunie 1948 a hotărît trecerea la înfăp- tuirea actului naționalizării. Ascultînd expunerea de motive la Proiectul de lege pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, miniere, bancare, de asigurări și de transport, Marea Adunare Națională a aprobat la 11 iunie 1948 Legea nr. 119 pentru naționalizare. Au fost trecute în proprie- tatea statului 8 891 de întreprinderi. Ulterior, în perioada 1949 — 1950, actul naționalizării a fost desăvîrșit prin trecerea în proprietatea statului și a spitalelor, farmaciilor, cinematografelor etc. Pretutindeni în țară oamenii muncii au primit cu nespus entuziasm naționalizarea, manifestînd combativitate și vigilență revoluționară în gospodărirea întreprinderilor și sporirea producției. „Naționalizarea — arată tovarășul Nicolae Ceaușescu — a deschis o etapă nouă în istoria relațiilor de producție din țara noastră, a dus la www.dacoromanica.ro 124 CONSULTAȚII 6 lichidarea marii burghezii industriale și financiare, la crearea unui puternic sector socialist de stat în economie, a permis trecerea la conducerea plani- ficată a economiei naționale”. Naționalizarea principalelor mijloace de producție a constituit astfel unul dintre momentele importante, de deosebită semnificație ale revoluției socialiste, urmat de schimbări structurale în conținutul rela- țiilor de producție, de lichidarea exploatării omului de către om, de crearea unui larg cîmp de acțiune pentru planificarea economiei naționale. Pentru România industrializarea socialistă se impunea ca o necesi- tate obiectivă, drept singura cale menită să asigure făurirea unei economii unitare, puternice și înfloritoare. Ținînd seama de realități : industria slab dezvoltată și înzestrată, agricultura rudimentară, în care erau ocu- pate aproape 4/5 din populația activă, dependența din punct de vedere tehnico-economic față de țările industrializate, repartizarea teritorială necorespunzătoare a forțelor de producție etc. P.C.R. s-a orientat cu fer- mitate către planificarea industrializării bazate pe valorificarea superioară a resurselor materiale și umane naționale, pe dezvoltarea prioritară a industriei grele cu pivotul ei industria constructoare de mașini. împotriva teoriilor îndelung vînturate de către reprezentanții partidelor burgheze reacționare, potrivit cărora România trebuia să rămînă o țară „emina- mente agricolă”, P.C.R. a fundamentat și dezvoltat necesitatea industria- lizării, ca singura cale de lichidare a înapoierii economice și asigurare a progresului rapid și multilateral al țării, garanția apărării și consolidării continue a independenței și suveranității naționale. începuturile industrializării au fost făcute prin planurile anuale de stat 1949 și 1950, de refacere a economiei naționale, de organizare și dez- voltare a ramurilor de bază ale industriei, a bazei energetice etc. Eforturile eroice ale clasei noastre muncitoare au asigurat la încheierea celor două planuri anuale de stat depășirea cu 47% a nivelului producției globale industriale obținute în 1938. Orientarea fermă spre industrializarea socialistă a României deve- nită cheia de boltă a întregii activități economice a partidului și statului a fost pusă pregnant în evidență de hotărîrile plenarelor C. C. al P.C.R. din octombrie și decembrie 1950 privitoare la planul de 10 ani de electri- ficare a țării (1951—1960) și, respectiv, planul cincinal de dezvoltare a economiei naționale pe anii 1951—1955. Principalul obiectiv urmărit prin realizarea acestor planuri îl constituia făurirea bazei economice și tehnico- materiale a socialismului, crearea unei economii complexe și echilibrate. Astfel, în perioada 1950—1955 volumul producției industriale a ajuns să fie de 2,9 ori mai mare decît în 1948. Au fost create noi ramuri industriale ca: industria de utilaj petrolier, minier și energetic, industria constructoare de autocamioane, tractoare și mașini agricole ș.a. în aceeași perioadă producția de energie electrică a fost dublată prin construirea unor termo și hidrocentrale la Doicești, Paroșeni, Borzești, Sadu V etc. Directivele celui de-al doilea cincinal (1956—1960) adoptate în 1955 de către Congresul al Vll-lea al P.C.R. au prevăzut făurirea economiei socialiste unitare, dezvoltarea continuă a industriei grele, cu pivotul ei, industria constructoare de mașini, înfăptuirea planului de electrificare a țării etc. La sfîrșitul acestei noi perioade din epoca construcției socialiste, industria României realiza în numai 12 săptămlni, întreaga producție www.dacoromanica.ro 7 CONSULTAȚII 125 industrială a anului 1938, reușind să producă prin forțe proprii linii tehno- logice complete pentru diferite ramuri ale economiei naționale. Un remarca- bil succes, l-a constituit în același timp realizarea sistemului energetic național prin interconectarea termo și hidrocentralelor electrice într-o rețea unică. Potențialul economic crescut și bogata experiență acumulată au permis adoptarea de către Congresul al VlII-lea al P.C.R. în 1960 a planu- lui șesenal de dezvoltare a economiei naționale (1960—1965) care a asigurat ridicarea industrializării țării pe o treaptă cantitativă și calitativă supe- rioară. Sarcinile trasate de congres, printre altele creșterea volumului producției globale industriale pînă în 1965 de 2,1 ori față de 1959 (cu un ritm mediu anual de 13 °0) au fost îndeplinite și depășite, România situ- îndu-se în rîndul țărilor cu cele mai dinamice economii, industria devenind ramura conducătoare a economiei naționale, ponderea ei în venitul na- țional crescînd de la 41 % în 1959 la 51 % în 1965. Cu toate succesele ob- ținute industria românească a continuat să rămînă în urma țărilor avan- sate. Numeroase instalații de mecanică fină, instalații electrice, mașini- unelte, aparatură de automatizare etc. erau în continuare procurate din import. Concomitent cu desfășurarea procesului de industrializare socialistă P.C.R s-a preocupat îndeaproape de transformarea socialistă a agricul- turii, condiție indispensabilă a făuririi unei economii socialiste unitare. Existența micilor gospodării țărănești, fărâmițate, (circa 20 000 000 de parcele aparținînd unui număr de aproape 3 100 000 de gospodării țără- nești în 1948) făcea aproape imposibilă folosirea tehnicii moderne, mecani- zarea și organizarea pe baze științifice a producției agricole. în același timp, mica producție de mărfuri genera în permanență relații de exploatare la sate. în asemenea condiții transformarea socialistă a agriculturii reprezenta o necesitate obiectivă, o lege generală a construcției socialismului și în țara noastră. Lichidarea rămînerii în urmă din punct de vedere social- cultural a satului față de oraș, consolidarea continuă a alianței muncito- rești-țărănești, transformarea țărănimii într-o clasă nouă, omogenă etc. au determinat din partea P.C.R. intense preocupări pentru elaborarea politicii sale agrare, pentru stabilirea căilor și metodelor de atragere a maselor țărănești pe calea socialismului. Programul P.C.R. de transformare socialistă a agriculturii a fost definitivat și adoptat de către Plenara C. C. al P. C. R. desfășurată între 3 și 5 martie 1949. Liniile directoare ale programului prevedeau : conducerea procesului de transformare socialistă a agriculturii de către clasa munci- toare în frunte cu P. C. R., întărirea și consolidarea continuă a alianței muncitorești-țărănești, făurirea bazei tehnico-materiale a agriculturii, unirea de bună voie a țăranilor în cooperative agricole de producție pe baza respectării liberului lor consimțămînt și a cointeresării materiale, spriji- nirea de către stat a cooperativelor agricole de producție cu credite, se- mințe de soi, cadre de specialiști etc. Esența programului agrar al P.C.R. consta în făurirea proprietății și a relațiilor de producție socialiste la sate, ridicarea pe o treaptă superioară a alianței muncitorești-țărănești. P. C. R. a îmbogățit necontenit programul adoptat pe baza expe- rienței proprii. O atenție permanentă a fost acordată aplicării consecvente www.dacaromanica.ro 126 CONSULTAȚII 8 a îngrădirii posibilităților de exploatare la sate, prin sistemul de cote și impozite, de interzicere a vînzării și circulației pămîntului spre a nu mai încăpea în mîinile exploatatorilor. La 2 martie 1949, prin decret al Pre- zidiului Marii Adunări Naționale, exploatările agricole pînă la 50 ha ră- mase moșierilor după reforma agrară din martie 1945 și fermele model, au fost trecute în proprietatea statului ca bunuri ale întregului popor. în cadrul primelor măsuri luate de partid pentru înfăptuirea pro- gramului său agrar s-au aflat dezbaterea temeinică în organizațiile de partid și de masă a prevederilor plenarei C. C. din martie 1949, crearea de organizații de partid în majoritatea S.M.A., organizarea de școli speciale pentru prgătirea de tractoriști și mecanici agricoli, întărirea și dezvoltarea I. A. S. care să constituie pentru țărănimea muncitoare modele de organi- zare socialistă a agriculturii etc. O mare importanță pentru transformarea socialistă a agriculturii a avut vasta muncă politico-organizatorică, dusă cu răbdare și perseverență de organele și organizațiile de partid, în vederea atragerii țăranilor muncitori, mai întîi, în forme simple, accesibile de muncă în comun (întovărășirile agricole) și, în cele din urmă, în formele cele mai avansate de organizare socialistă a muncii — cooperativele agricole de producție. Pentru a veni în sprijinul țăranilor dornici să-și lucreze pămîntul în comun, statul a înființat școli speciale pentru pregătirea președinților, contabililor, brigadierilor, normatorilor etc. în septembrie 1951 C. C. al P. C. R. a luat măsuri pentru întărirea comitetelor raionale de partid și a organizațiilor de bază din C.A.P. cu peste 4 000 de membri de partid cu experiență din întreprinderile industriale. Periodic C. C. al P.C.R. a orga- nizat consfătuiri cu reprezentanți ai țărănimii muncitoare în vederea cunoașterii și generalizării celor mai bune rezultate obținute în întărirea economico-organizatorică a sectorului socialist al agriculturii. Pe baza măsurilor stabilite de Congresul VII al P.C.R. procesul cooperativizării agriculturii a cunoscut un ritm ascendent de desfășurare. Începînd din 1957 agricultura a început să fie înzestrată în proporții de masă cu tractoare, combine și alte mașini agricole, cît și cu cadrele necesare de specialiști. S-a ajuns astfel ca, încă în 1959, sectorul socialist al agriculturii să devină preponderent, cuprinzînd peste 60% din suprafața agricolă a țării. Aceasta s-a datorat și faptului că la începutul anului res- pectiv Prezidiul Marii Adunări Naționale a emis decretul pentru „Lichi- darea rămășițelor oricăror forme de exploatare a omului de către om în agricultură”, prin care erau trecute în folosința C.A.P. sau a altor unități socialiste terenurile agricole care depășeau puterea de muncă a țăranilor. Pe baza unei analize cuprinzătoare, Congresul al VlII-lea al P.C.R., ținînd seama de avîntul cu care țăranii muncitori pășeau pe calea socia- lismului a stabilit măsuri concrete pentru încheierea cooperativizării agriculturii și statornicirea relațiilor de producție socialiste în economia națională. în decembrie 1961 a fost organizată Consfătuirea pe țară a țăranilor cooperatori care a adoptat chemarea către întreaga țărănime pentru a păși pe calea agriculturii socialiste. începutul anului 1961 a fost marcat de intrarea în masă a țăranilor muncitori în C.A.P. încheierii cooperativizării agriculturii i-a fost consa- crată sesiunea extraordinară a M.A.N. din aprilie 1962. „Trecerea micii producții țărănești, cu posibilitățile sale limitate — arăta tovarășul www.dacoromanica.ro 9 CONSULTAȚII 127 Nicolae Ceaușescu — la marea producție socialistă, a reprezentat o pro- fundă revoluție în viața satului, în relațiile de producție din agricultură, creînd condiții favorabile pentru progresul rapid al acestei ramuri esen- țiale a economiei naționale”. Cu toate că au avut loc schimbări radicale în agricultură, iar condițiile climaterice au fost în unii ani mai puțin favo- rabile, creșterea producției agricole a urmat o linie ascendentă, ajungînd în 1965 la 12,6 milioane tone, cea mai mare producție din istoria țării noastre de pînă atunci. încheierea cooperativizării agriculturii a asigurat caracterul unitar al întregii economii naționale, a dus la generalizarea relațiilor de producție socialiste, nrarcînd astfel victoria deplină și definitivă a socialismului în România — cea mai mare realizare politică a P.C.E. după cucerirea puterii. 4. Construirea socialismului în Eomânia ar fi fost de neconceput fără existența în fruntea națiunii române a avangărzii clasei noastre muncitoare — Partidul Comunist Eomân. Așa cum se apreciază în Pro- gramul P.C.R. de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, „acest rol al partidului, recunoscut de întregul popor, este rezultatul politicii sale juste, marxist-leniniste, al identificării lui depline cu interesele vitale ale maselor populare, al capa- cității sale de a conduce cu fermitate poporul pe calea eliberării sociale și naționale, a făuririi societății socialiste, a ridicării bunăstării materiale și spirituale”. Necesitatea conducerii de către P.C.E. a procesului revoluționar de făurire a orînduirii socialiste a fost determinată în mod obiectiv de rolul isto- ric al clasei muncitoare, de complexitatea și volumul sarcinilor economice și politice, de faptul că noua orînduire nu poate fi decît creația conștientă a maselor largi, a întregului popor, strîns unit în jurul partidului comunist. în elaborarea politicii de edificare a socialismului, partidul nostru s-a preocupat în permanență de aplicarea creatoare a legilor generale ale construcției socialiste, elaborate de clasicii marxism-leninismului, a ținut seama de condițiile concrete din țară, de schimbările petrecute în viața societății românești de la o etapă la alta. Pentru a putea conduce cu succes opera de construire a noii societăți P.C.E. a acordat în primul rînd atenție întăririi propriilor rînduri, forme- lor organizatorice și metodelor sale de muncă. Astfel, în primii ani ai con- strucției socialiste au fost sistate primirile în partid, realizîndu-se, totodată, o amplă verificare a tuturor membrilor. Prin aceasta au fost înlăturate din rîndurile comuniștilor elementele străine de interesele poporului, întărindu-se vigilența revoluționară, unitatea și disciplina în partid. Ple- nara C. C. al P.C.E. din ianuarie 1950 a hotărît trecerea la primirea în rîndurile partidului a celor mai buni cetățeni, evidențiați în muncă și în acțiunile politice organizate de comuniști. Un rol important în întărirea partidului l-a avut măsura luată, începînd din martie 1951, de alegere prin vot secret și individual a organelor conducătoare de partid. De mare însemnătate au fost, de asemenea, sarcinile pentru întărirea disciplinei de partid, dezvoltarea criticii și auto- criticii, stabilite de Congresul al Vll-lea al P.C.E., cît și hotărîrile adoptate de Congresul al VlII-lea privind calitățile pplitico-morale si profesionale www.dacaromamca.ro 128 CONSULTAȚII 10 ale celor care solicită intrarea în partid, criteriile pentru alegerea, creșterea și repartizarea cadrelor etc. De o atenție deosebită s-a bucurat în anii construcției socialiste munca de partid în rîndul maselor, conducerea și îndrumarea de către partid a organizațiilor de masă și obștești. P.C.E. a desfășimat o vastă activitate ideologică pentru dezvoltarea conștiinței socialiste a oamenilor muncii, a moralei socialiste, a atitudinii înaintate față de muncă, a intran- sigenței față de ideologia burgheză. întărirea rolului conducător al partidului în toate sferele vieții materiale și spirituale s-a concretizat în același timp în satisfacerea într-o măsură mereu mai mare a nevoilor social-culturale ale oamenilor muncii, în lărgirea bazei materiale și perfecționarea învățămîntului de toate gradele, generalizarea învățămîntului de 8 ani, îmbunătățirea ocrotirii sănătății publice, extinderea asigurărilor sociale etc. Animat de un profund spirit internaționalist, de înaltă responsabili- tate patriotică și revoluționară față de destinele poporului, P.C.E. a adoptat în Plenara Comitetului său Central desfășurată între 15—22 aprilie 1964 Declarația cu privire la poziția Partidului Comunist Român în pro- blemele mișcării comuniste și muncitorești internaționale. Eelevînd diversi- tatea de condiții social-economice, de particularități istorice și naționale în care partidele comuniste și muncitorești își desfășoară activitatea în epoca contemporană, P.C.E. sublinia cu claritate principiile care trebuie să stea la baza relațiilor dintre ele : respectarea independenței, egalitatea în drepturi, neamestecul în treburile interne, internaționalismul proletar etc. Munca desfășurată pe plan internațional în domeniul relațiilor externe a dus în perioada respectivă la consolidarea poziției P.C.E. și a statului român, intrarea Eomâniei în 1955 în Organizația Națiunilor Unite reprezentînd una dintre dovezile elocvente în acest sens. Perioada anilor 1948—1965, perioada construcției socialiste a fost una dintre cele mai frămîntate și fructuoase din istoria patriei noastre, în fruntea partidului și statului s-a aflat Gheorghe Gheorghiu-Dej, care a îndeplinit un rol de seama în întreaga activitate de făurire a socialis- mului. în perioada respectivă s-au manifestat însă și unele aspecte negative în viața de partid și de stat fără a stînjeni izvorul inepuizabil al forței și unității societății mersul ei impetuos pe calea progresului și civilizației socialiste. Astfel, uneori au fost nesocotite realitățile din țara noastră, condițiile concrete în care avea loc edificarea socialismului. Nu s-au res- pectat totdeauna normele vieții interne de partid. între Congresele VI și VII au trecut aproape opt ani. Adesea au avut loc încălcări grave ale lega- lității, abuzuri împotriva unor activiști de partid și de stat, arestări și procese fără o întemeiată fundamentare juridică. Victoria socialismului în Eomânia, realizările mărețe obținute prin truda și priceperea întregului popor român condus de partidul său comu- nist au creat o bază trainică pentru dezvoltarea în perspectivă a societății socialiste, pentru înflorirea ei multilaterală. 5. Unul din capitolele luminoase ale istoriei naționale a fost marcat de Congresul al IX-lea al P.C.E. desfășurat la București între 19 și 24 iulie 1965. Au participat delegații de peste hotare reprezentînd 57 de par- tide comuniste și muncitorești si alte partide democratice. www.dacaromamca.ro 11 CONSULTAȚII 129 Documentele dezbătute și adoptate de congres, raportul general prezentat de tovarășul Nicolae Ceaușescu, document marxist-leninist de covîrșitoare însemnătate teoretică și practică, în care și-au găsit o strălucită expresie clarviziunea și spiritul novator, au trasat întregului popor un program vast și mobilizator de activitate. Congresul a adoptat Directivele cu privire la planul cincinal (1966—1970) și cele cu privire la valorificarea surselor energetice și electrificarea țării (1966—1975), Sta- tutul P.C.R., Moțiunea de solidaritate cu poporul vietnamez. S-a hotărît ca Partidul Muncitoresc Român să-și reia titulatura de Partidul Comunist Român. într-o atmosferă de deosebit entuziasm, congresul a ales în funcția de secretar general al partidului pe tovarășul Nicolae Ceaușescu, hotărîre întîmpinată cu o unanimă aprobare de către întregul popor. Congresul a prevăzut continuarea neabătută a dezvoltării complexe și echilibrate a întregii economii, fixînd ritmuri înalte de creștere a produc- ției industriale, mai cu seamă în ramurile de deosebită importanță cum sînt baza de materii prime și energetice, metalurgia, construcțiile de mașini, chimia ș.a. Un accent aparte a fost pus pe valorificarea cît mai rațională și superioară a resurselor țării. Au fost prevăzute de asemenea o serie de măsuri menite să asigure dezvoltarea intensivă și multilaterală a agricul- turii, printre altele prin sporirea mijloacelor de mecanizare, chimizare, extinderea irigațiilor etc. Documentele congresului reflectau totodată legătura dialectică dintre pro0iesul economic al țării și îmbunătățirea condițiilor de viață și de muncă ale populației, creșterea retribuției muncii, dezvoltarea construcțiilor social- culturale, sporirea volumului de mărfuri desfăcute prin comerțul socialist, ocrotirea sănătății, îmbunătățirea protecției și securității muncii etc. Dat fiind rolul tot mai important care îi revenea științei în construcția socialistă au fost stabilite o serie de măsuri în vederea întăririi bazei ma- teriale a științei, îmbunătățirea organizării și îndrumării cercetării știin- țifice pe bază de programe unitare de cercetare și de pregătire a cadrelor. De asemenea a fost prevăzută perfecționarea continuă a învățămîntului de toate gradele, înființarea de licee industriale, agricole, economice și pedagogice, asigurarea gratuității manualelor pentru toți elevii din școlile de cultură generală și din licee etc. Congresul al IX-lea al P.C.R. ținînd seama de schimbările structurale petrecute în viața națiunii române prin victoria socialismului a pus sarcina schimbării denumirii țării în Republica Socialistă România și adoptarea unei noi Constituții. Marea Adunare Națională îndeplinind în istorica sesiune din 20 august 1965 atribuția de Adunare constituantă a adoptat Constituția Republicii Socialiste România. Noua lege fundamentală a patriei sintetizează succesele istorice obținute de popor, consfințește rolul de conducător al partidului comunist, caracterul orînduirii de stat bazată pe proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producție, reflectă noua structură socială a țării, consacră rolul clasei muncitoare, prevede și garantează marile drepturi și libertăți obținute de popor, îndatoririle cetățenilor. în deplină concordanță cu hotărîrea poporului român de a-și consacra toate forțele construcției socialismului și păcii în Constituție sînt prevăzute principiile de bază ale politicii externe a țării, obiectivele fundamentale ale statului nostru,în relațiile .cu alte state. www.dacoromamca.ro 9-c. 130 CONSULTAȚII 12 Hotărîrile Congresului au declanșat pretutindeni în țară o vie pre- ocupare pentru realizarea obiectivelor stabilite, pentru dezvoltarea expe- rienței în construcția socialistă. întrecerea socialistă a luat un avînt nemaiîntîlnit pînă atunci în țara noastră. Participarea tot mai activă a maselor populare la dezbaterea și înfăptuirea principalelor probleme ale politicii interne și externe a statului a devenit caracteristica definitorie a lărgirii continue a democrației socialiste. Un moment remarcabil în lupta pentru înfăptuirea hotărîrilor Con- gresului al IX-lea l-a constituit Conferința Națională a P.C.R. din decem- brie 1967, care a adoptat Directivele cu privire la : perfecționarea conducerii și planificării economiei naționale corespunzător condițiilor noii etape de dezvoltare socialistă a României; îmbunătățirea organizării adminis- trativ-teritoriale a României și sistematizării localităților rurale; perfec- ționarea metodelor de organizare și conducere a vieții sociale, de îmbunătă- țire a muncii organelor de partid, de stat și a organizațiilor obștești. Potrivit hotărîrilor Conferinței Naționale în cadrul fiecărei verigi economice au fost constituite organe colective de conducere. De o mare importanță au fost măsurile luate pentru organizarea administr itiv-teri- torială și sistematizarea localităților rurale. Prin împărțirea teritoriului țării în 39 de județe s-a asigurat îmbunătățirea activității administrative, edilitar-gospodărești și social-culturale, utilizarea mai judicioasă a resur- selor locale și a forței de muncă, atragerea largă a cetățenilor la rezolvarea treburilor obștești. Măsuri importante au fost luate pentru perfecționarea metodelor de conducere și îndrumare de către partid a întregii vieți economice, politice, sociale, de stat și obștești. Pentru a asigura soluționarea unitară și opera- tivă a problemelor de către organele de partid și de stat s-a trecut la apli- carea măsurii ca de activitatea de conducere atît pe linie de partid cît și pe linie de stat să se ocupe un singur tovarăș. Întrucît în procesul evoluției pe calea socialismului o importanță tot mai mare capătă gîndirea socială, fundamentată pe concepția științifică despre lume și viață, generalizarea teoretică a practicii sociale, creația artistică și culturală, de activitatea politico-ideologică se ocupă în mod nemijlocit partidul, Comisia ideologică constituită în cadrul Comitetului Central. S-a stabilit, totodată, ca pro- blemele principale ale politicii externe să fie rezolvate de către Comitetul Politic Executiv, iar politica de cadre să se desfășoare sub îndrumarea nemijlocită a Comitetului Central. Măsuri importante au fost adoptate de asemenea pentru perfecțio- narea activității Marii Adunări Naționale, fiind introdus sistemul sesi- unilor deschise cu durată mai mare în plen sau pe comisii. îmbunătățiri importante au fost aduse organizării aparatului Consiliului de Miniștri, al ministerelor, al celorlalte organe centrale. în vederea fructificării cît mai depline a energiilor creatoare ale oamenilor muncii aparținînd naționalităților conlocuitoare au fost create Consilii naționale ale oamenilor muncii de diferite naționalități. De o însemnătate deosebită pentru dezvoltarea democrației socialiste a fost constituirea la sfîrșitul anului 1968 a Frontului Unității Socialiste, care înmănunchează alături de P.C.R., forța politică conducătoare a socie- tății socialiste, toate organizațiile de masă și obștești, exponenții tuturor claselor și păturilor sociale^^e^^j^Pi^gty^tj^a societății. 13 CONSULTAȚII 131 Ținîndu-se seama de hotărîrile Congresului al IX-lea privitoare la îmbunătățirea activității de planificare și conducere a agriculturii socia- liste în martie 1966 a avut loc Congresul cooperativelor agricole de pro- ducție, care a instituționalizat uniunile cooperatiste, ca verigi importante ale organizării pe scară națională a țărănimii cooperatiste și a aprobat noul statut al cooperativelor de producție. în lumina directivelor Congresului al IX-lea privitoare la dezvoltarea științei a fost creat Consiliul Național al Cercetării Științifice. în ceea ce privește dezvoltarea invățămintului, un moment important l-a înscris Plenara C. C. al P. C, E. din 22—25 aprilie 1968 care a dezbătut „Legea învățămîntului din Eomânia”, adoptată de Marea Adunare Națională, lege în care s-a stabilit, printre altele, prelungirea duratei învățămîntului general obligatoriu la 10 ani. Astfel, printr-o vastă și temeinică activitate politico-organizatorică, fără egal în trecut, conducerea partidului a asigurat pas cu pas traducerea în viață a directivelor celui de-al IX-lea Congres. în anii cincinalului 1966—1970 pe harta țării au apărut peste 700 noi capacități și obiective industriale importante. Producția industrială a crescut într-un ritm anual de peste 12,3% față de 10,8% cît se prevăzuse. La rîndul ei producția agricolă a depășit limita superioară prevăzută în Directivele Congresului al IX-lea. La începutul anului 1970 pe ogoare lucrau peste 105 000 trac- toare și zeci de mii de alte mașini agricole. Concomitent cu industria și agricultura s-au dezvoltat transporturile, construcțiile, celelalte ramuri ale producției materiale. în aceeași perioadă au cunoscut o dezvoltare impetuoasă învățămîntul, cercetarea științifică, arta și cultura. A crescut necontenit nivelul de trai material și spiritual. S-a lărgit continuu demo- crația socialistă. După Congresul al IX-lea conducerea partidului a înce- tățenit practica de a supune dezbaterii publice problemele de interes na- țional interne și externe, de a organiza sistematic consfătuiri cu cadre superioare, specialiști, oameni de știință și cultură, scriitori etc. ceea ce atestă modul profund democratic de fundamentare a politicii partidului și statului nostru. Eomânia și-a extins relațiile de colaborare, economice, tehnico- științifice în primul rînd cu țările socialiste, cît și cu toate celelalte state fără deosebire de orînduirea lor socială, pe baza principiilor neamestecului în treburile interne, avantajului reciproc, respectăiii independenței și suveranității naționale. 6. O uriașă însemnătate pentru destinele poporului nostru, pentru noua istorie a Eomâniei au avut-o lucrările Congresului al X-lea al P.C.E. desfășurate la București între 6—12 august 1969. La Congres au fost prezente delegații reprezentînd 70 de partide comuniste și muncitorești, socialiste, democratice, antiimperialiste. De asemenea au fost primite 15 mesaje de salut din partea altor partide comuniste și muncitorești. Congresul a aprobat Eaportul Comitetului Central cu privire la activitatea P.C.E. în perioada dintre Congresul al IX-lea și Congresul al X-lea al P.C.E. și sarcinile de viitor ale partidului; Directivele Congresului al X-lea al P.C.E. privind planul cincinal pe anii 1971—1975 și liniile direc- toare ale dezvoltării economiei naționale pe perioada 1976—1980. Au fost aprobate, de asemenea, Eaportul Comisiei C.entrale de Eevizie, Modifi- www.dacaromamca.ro 10 - 0. 632 132 CONSULTAȚII 14 cările ce au fost propuse a se aduce Statutului P.C.R. A fost ales Comitetul Central al P.C.R. și Comisia Centrală de Revizie. Dînd expresie voinței întregului partid și întregului popor român, congresul, într-o atmosferă de însuflețit entuziasm a reales în funcția de secretar general al Partidului Comunist Român pe tovarășul Nicolae Ceaușescu. Documentele Congresului al X-lea au definit într-o largă viziune programul de dezvoltare a României pe planul economiei, al științei și culturii, al perfecționării orînduirii sociale și de stat în vederea asigurării condițiilor pentru trecerea treptată spre comunism. De o mare importanță pentru activitatea partidului, a întregului popor român a fost clarificarea teoretică a conținutului etapei de dezvoltare, în care pășea țara noastră, etapa făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate. Menționînd că în România erau create baza tehnico-materială și baza economică a socia- lismului, congresul preciza că era necesară o intensă activitate pentru dezvoltarea multilaterală a socialismului în toate sferele vieții sociale. Stadiul atins de economia națională, nivelul și structura ramurilor ei, resursele de care dispunea permiteau ca în deceniul următor România să se apropie tot mai mult de țările cu o economie avansată. Congresul al X-lea a stabilit ca și în viitor, în centrul eforturilor întregului popor să stea continuarea consecventă a industrializării pe baza celor mai noi cuceriri ale revoluției tehnico-științifice contemporane. Un accent deosebit era pus pe dezvoltarea industriei grele, avansate, cu o structură modernă, diversificarea bazei energetice, intensificarea producției de înlocuitori ai materiilor prime etc. A fost prevăzut un raport cît mai optim între grupele A și B ale producției, menit să asigure creșterea, diver- sificarea și modernizarea industriei ușoare și alimentare. A fost subliniată în același timp importanța acordată de partid repartizării teritoriale cît mai judicioase a industriei avîndu-se în vedere atît criteriile de eficiență economică, cît și cele sociale. O parte componentă a politicii economice elaborate de congres a constituit-o dezvoltarea intensivă, multilaterală a agriculturii, prin folosirea rațională a pămîntului, realizarea unui amplu program de irigații, chimizarea complexă și dotarea cu o gamă variată de mașini agrieole. Congresul al X-lea a pus într-o puternică lumină, marea însemnătate pe care o are pentru evoluția ascendentă a economiei românești politica de dezvoltare a acumulărilor — condiție hotărîtoare a întăririi continue a bazei tehnico-materiale a socialismului. Astfel, pentru perioada 1971—1975 s-au prevăzut investiții în valoare de 420—435 miliarde lei din fondurile centralizate ale statului. Un puternic avînt a fost imprimat de către Congresul al X-lea ridi- cării continue a nivelului de trai, dezvoltării științei, artei și culturii. în anii următori Congresului al X-lea, P.C.R. a desfășurat o vastă activitate pentru înfăptuirea hotărîrilor adoptate. Au fost luate măsuri pentru întărirea continuă a rolului conducător al partidului, pentru îmbu- nătățirea activității generale a statului în economie, învățămînt, știință și cultură, în întreaga viață socială, pentru organizarea rațională și simpli- ficarea aparatului de stat, de apropiere a activității de conducere de acti- vitatea economico-socială concretă etc. Sub conducerea organelor de partid s-a trecut la introducer^^^iif ic toate domeniile 15 CONSULTAȚII 133 de activitate. La 8 iulie 1971 a fost constituită Comisia centrală de partid și de stat pentru elaborarea prognozelor de dezvoltare economică și socială a României. O însemnătate tot mai mare a dobîndit în această perioadă activi- tatea ideologică menită să asigure însușirea de către masele largi a tot ceea ce este mai valoros în domeniul culturii, științei și tehnicii contemporane, pentru fructificarea concepției filozofice despre lume și viață, pentru sti- mularea gîndirii vii și a acțiunii revoluționare a oamenilor muncii. între 3—5 noiembrie 1971 s-au desfășurat la București lucrările Plenarei C.G. al P.C.R. în cadrul căreia tovarășul Nicolae Ceaușescu a prezentat expu- nerea cu privire la programul P.C.R. pentru îmbunătățirea activității ideologice, ridicarea nivelului general al cunoașterii și educația socialistă a maselor, pentru așezarea relațiilor din societatea noastră pe baza prin- cipiilor eticii și echității socialiste și comuniste. P.C.R. s-a preocupat îndeaproape, în același timp, de desfășurarea unei politici externe în deplină concordanță cu interesele și aspirațiile poporului român. Pe lîngă numeroase acțiuni consacrate dezvoltării relațiilor de prietenie și colaborare cu toate țările socialiste, cu toate țările lumii indiferent de orînduirea lor socială, pentru edificarea securității europene și stingerea tuturor focarelor de război din lume, România a inițiat la O.N.U. adoptarea unor importante rezoluții privitoare la promo- varea în rîndurile tineretului a idealurilor de pace, respect reciproc și înțelegere între popoare, la inițierea unor acțiuni pe plan regional în vederea îmbunătățirii relațiilor de bună vecinătate dintre statele europene cu sis- teme social-politice diferite ș.a. Recunoașterea prestigiului obținut de țara noastră în politica internațională s-a concretizat printre altele în fap- tul că România a fost aleasă membră în Consiliul Dezvoltării Industriale, Consiliul de Administrație, Consiliul consultativ pentru aplicarea științei și tehnicii ale O.N.U. României i-a fost încredințată președinția celei de-a XXII-a Sesiuni a Adunării Generale a O.N.U. și a fost aleasă a doua oară membră nepermanentă a Consiliului de securitate. La începutul anului 1976 țara noastră întreținea relații diplomatice cu 126 de state, iar relații comerciale cu peste 130 de țări. De o însemnătate deosebită în obținerea remarcabilelor succese în îndeplinirea directivelor Congresului al X-lea au fost hotărîrile Conferinței Naționale a P.C.R. din 19—21 iulie 1972 privitoare la accelerarea progre- sului economico-social al țării, pentru făurirea societății socialiste multi- lateral dezvoltate. în acest fel în cincinalul 1971—1975 s-a asigurat obținerea unor rezultate grăitoare pentru posibilitățile creatoare în plină înflorire ale harnicului și eroicului popor român. Au fost realizate peste 2 400 noi capacități de producție, a fost instalată o putere electrică de peste 5 000 MW s-a obținut o producție medie anuală de cereale de peste 15 milioane tone, venitul național a sporit într-un ritm mediu anual de circa 12 la sută etc. Referindu-se la bilanțul prestigioaselor succese obținute în răstimpul ultimilor cinci ani tovarășul Nicolae Ceaușescu sublinia că : „Toate acestea ne dau temeiul să privim cu încredere viitorul, avînd garanția că dezvol- tarea viitoare economico-socială a țării dispune de o temelie trainică și că România va obține noi și noi succese în toate domeniile de activitate, își va făuri o civilizație socialistă tot mai avansată, va merge ferm spre comunism”. www.dacaromanica.ro 134 CONSULTAȚII 16 BIBLIOGRAFIE Karl Marx — Friedrich Engels, Manifestul Partidului Comunist, București, Edit. politică, 1969. ♦ *» Programul partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvol- tate și înaintare a României spre comunism, București, Edit. politică, 1975, p. 56 — 64. Nicolae Ceaușescu, Semicentenarul glorios al Partidului Comunist Român, Expunere la adunarea populară din Capitală 7 mai 1971, in România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 5, București, Edit. politică, 1971, p. 872. Nicolae Ceaușescu, Cuvtntare la Plenara C.C. al P.C.R. din 28 februarie — 2 martie 1973, In România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 8, București, Edit. politică, 1973, p. 159—163. Nicolae Ceaușescu, Raport cu privire la proiectul de constituție al Republicii Socialiste România, In România pe drumul desăvtrșirii construcției socialiste, voi. I, București, Edit. politică, 1968, p. 113-114, 115-118. Nicolae Ceaușescu, Cuvtntare la sesiunea jubiliară a Marii Adunări Naționale consacrate celei de-a XX V-a aniversări a eliberării patriei de sub jugul fascist, In România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 4, București, Edit. politică, 1970, p. 1384-387. Nicolae Ceaușescu, Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la activitatea partidului tn perioada dintre Congresul al VUI-lea și Congresul al IX-lea al P.C.R., In România pe drumul desăvtrșirii construcției socialiste, voi. 1, București, Edit. politică, 1968, p. 58-66. Nicolae Ceaușescu, Raportul cu privire Ia măsurile de perfecționare a conducerii și planificării economiei naționale și îmbunătățirea organizării administrativ-teritoriale a României. Prezentat la Conferința Națională a P.C.R. din 6 decembrie 1967, In România pe drumul desăvtrșirii construcției socialiste, voi. 2, București, Edit. politică, 1968, p. 581 — 582. Nicolae Ceaușescu, Cuvtntare la constituirea Consiliului National al Frontului Unității Socia- liste in România pe drumul desăvtrșirii construcției socialiste, voi. 3, București, Edit. politică, 1969, p. 689 — 694. Nicolae Ceaușescu, Raportul Comitetului Central al Partidului Comunist Român cu privire la activitatea P.C.R. tn perioada dintre Congresul al IX-lea și Congresul al X-lea și sarcinile de viitor ale partidului fn România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 4, București, Edit. politică, 1970, p. 296 — 303, 252 — 254, 268 — 272. Nicolae Ceaușescu, Expunere cu privire la programul P.C.R. pentru îmbunătățirea activității ideologice, ridicarea nivelului general al cunoașterii și educația socialistă a maselor, pentru așezarea relațiilor din societatea noastră pe baza principiilor eticii și echității socialiste și comuniste, In România pe drumul construirii societății socialiste multilateral dezvoltate, voi. 6, București, Edit. politică, 1971, p. 622—636. Nicolae Ceaușescu, Raportul cu privire la dezvoltarea economico-socială a României tn următorii ani și tn perspectivă, la perfecționarea conducerii planificate a socielăfii și dezvoltarea democrației socialiste, la creșterea rolului conducător al partidului și edificarea socialismului și comunismului, la activitatea internațională a partidului și statului, prezentat la Confe- rința Națională a P.C.R., 19 iulie 1972, In România pe drumul construirii societății socia- liste multilateral dezvoltate, voi. 7, București, Edit. politică, 1973, p. 544—562. »*♦ Istoria României, Compendiu, București, Edit. Didactică și pedagogică, 1974, p. 464 — 483. România de la Congresul al IX-lea la cel de-al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român. Istorie in contemporaneitate și contemporaneitate tn istorie de Gh. I. loniță, In „Revista de istorie”, an XXVII (1974), nr. 10. www.dacoromanica.ro VIATA științifică COLOCVIUL ȘTIINȚIFIC „ROMÂNII ȘI MAREA” La începutul toamnei acestui an (22—28 septembrie 1975) a avut loc pe litoral, la Mangalia-Neptun, al XV-lea colocviu al Societății „Mihai Eminescu” din Freiburg i. br. cu tema „Românii și Marea”. Lucrările acestei importante sesiuni științifice internaționale s-au desfășurat sub auspiciile Universității „Al. I. Cuza” Iași, Universității „Albert Ludwig”— Freiburg i. br. (In cadrul căreia activează Societatea „Mihai Eminescu”) și Muzeului dc Arheo- logie Constanța. Au participat universitari și cercetători din România, R. F. Germania, Austria, Bulgaria, Grecia, Italia, Iugoslavia, Polonia. Ședințele de comunicări și dezbateri au fost grupate in două secțiuni: I. arheologie și istorie; II. literatură, limbă, folclor și artă. Lucrările au Început in ședință plenară prin cuvintul de deschidere rostit de prof. dr. Mihai Todosia, rectorul Universității „Al. I. Cuza” din Iași. Domnia sa a arătat că In istoria poporului român un rol tot atlt de important ca Munții Carpați și Dunărea l-a avut și marca care a deschis largi perspective spre lume, spre legăturile românilor cu alte popoare. Din partea Universității din Freiburg a vorbit prof. dr. Paul Miron (român de origină, din Fălticeni Moldovei), care a subliniat că „marginile Mării Negre” slnt „marginile românității”; a relevat apoi marea Însemnătate pentru noi a străvechiului pămlnt românesc al Dobrogei și români- tatea de două ori milenară de pe țărmul Mării Negre. Salutlnd pe participanții la colocviu, Gh. Trandafir, primarul municipiului Constanța, a exprimat satisfacția pentru alegerea lito- ralului nostru ca loc de desfășurare al lucrărilor colocviului și a menționat că rezultatele colocviului se vor Înscrie In cadrul mai amplu al manifestărilor prilejuite de aniversarea a 100 de ani de la independență (1877) și de la redoblndirea Dobrogei de cătreRomânia (1878). într-o amplă comunicare Românii și Marea prof. dr. doc. Radu Vulpe a arătat că istoria litoralului dobrogean este intim legată dc istoria celorlalte părți ale teritoriului românesc. Domnia-sa a trecut apoi in revistă existența geților in Dobrogea, legăturile dintre aceștia și coloniile grecești, Dobrogea in istoria geto-dacă in timpul lui Burebista și a lui Decebal, admi- nistrația romană din Dobrogea, romanizarea populației autohtone gete — fenomen ce-și are începuturile In deceniile care au precedat era noastră, stăpînirea la mare a domnilor români, consecințele negative pentru dezvoltarea noastră, a pierderii accesului la mare, revenirea noastră la mare ca urmare a tratatului de la Adrianopol și a războiului din 1877—1878. Acad. C. C. Giurescu a dezvoltat in comunicarea domniei sale importanta temă Continuitatea romanică și românească în lumina toponimiei. A ilustrat argumentarea privind continuitatea romanică și românească pe litoral și In Dobrogea printr-o serie de termeni toponimici de origină romanică, ca de pildă Portila dc la latinul Porta + sufixul slav î/a, Bisericuța, Bir stor — Durostorum, Oliina de la Altinum, Băroiu de la Beroe, Constanța de la castrul roman Constanti ni ana din seco- lul IV e.n., Vicina, Sarica etc. Acad. C. C. Giurescu a citat de asemenea și renumita cronică a polonezului Dlugosz care menționează existența românilor In sudul Dobrogei, atunci clnd relatează urmările bătăliei de la Varna. în comunicarea Romanii la Tomis, Adrian Rădulescu, directorul Muzeului de Arheologie din Constanța, s-a ocupat de organizarea administrativă și maritimă a litoralului dobrogean in timpul stăpinirii romane, precum și de puternica și continua prezență in această regiune a populației romanizate. Prof. Th. Elwert, din Mainz a prezentat o comunicare intitulată interogativ De ce românii și marea? in care a ridicat o serie de probleme de ordin istorico-geografic, lingvistic, literar. Un prim răspuns la aceste întrebări le-a obținut de la prof. dr. Zoe Dumitrescu- Bușulenga, in comunicarea intitulată Imaginea mării in poezia românească. Din timpurile cele mai vechi marca a apărut ca temă in literatura populară. Apoi in perioada literaturii noastre culte marea a constituit unul din motivele majore de inspirație la poeți ca Mihail Eminescu, Lucian Blaga, Dan Botta, Ion Pillat. Pe aceeași temă literar-folclorică a prezentat o amplă comunicare prof. Petru Caraman (Iași), Reflexul mării tn folclorul românesc. Autorul a arătat că folclorul nostru este plin de motive reflectlnd activitățile omului pe apă, in general, și pe „REVISTA DE ISTORIE", Tomul 29, nr. 1, p. 135^142, 1079 www.dacaromanica.ro 136 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 2 mare, ln special. Acest fapt dovedește, ln mod indiscutabil, legătura permanentă pe care poporul român a avut-o cu marea din cele mai Îndepărtate timpuri ale istoriei sale. In cadrul lucrărilor pe secții, un prim grup de comunicări de la secția de arheologie și istorie a abordat o problematică legată de arheologie și istorie antică: perioada bronzului din România și perioada bronzului din Europa centrală (Christian Strahm — Freiburg); Marea Neagră ln cartografia antică (Italo Ronca — Parma); organizarea eclesiastică la Pontul Euxin In sec. I, e. n. (Paul Wiertz — Sinzig); probleme de arheologie romană provincială (Sabina Rieckhoff — Freiburg); monedele romane ln regiunile vest-pontice (Radu Dobișan — Constanța; Martirium-\i\ de la Niculițel, vestigiu arheologic dovedind romanitatea ln Dobrogea (Victor Bauman — Tulcea). Perioada dominației bizantine la Dunărea de jos, prezența românilor ln Dobrogea ln această perioadă, istoria politică a Dobrogei Înainte și ln timpul stăplnirii Țării Românești la Marea Neagră, aspecte de istorie economică dobrogeană (circulația de monede românești), toate acestea au constituit teme tratate ln comunicările susținute de mai mulți istorici și ar- heologi români: Petre Aurelian, Petre Diaconu, Corina Nicolescu, Stelian Brezeanu, Constantin Cihodaru, Maria Matilda Alexandrescu-Dersca Bulgaru, Victor Spinei, Octavian Iliescu, Anca Ghiață. In ce privește stăpînirea română ln Dobrogea, a reieșit din comunicarea prezentată de Anca Ghiață, că aceasta nu a Încetat brusc la finele domniei lui Mircea cel Bătrln, ci a fost rezultatul unui proces mai Îndelungat de Întindere a puterii otomane ln această regiune, proces care a durat plnă ln penultimul deceniu al secolului al XV-lca. Tot ln legătură cu istoria româ- nilor la Marea Neagră ln secolul al XV-lea reținem și comunicarea cunoscutului istoric polonez, M. Malowist (Varșovia). Ocuplndu-se de raporturile Poloniei cu Caffa, M. Malowist a evocat, ln lumina unora din documentele care fac istoricul acestor raporturi, activitatea diplomatică, politică și militară dusă de Ștefan cel Mare pentru păstrarea pozițiilor Moldovei la gurile Dunării și pe Litoralul Mării Negre. Dobrogea ln timpul stăplnirii otomane a constituit tema abordată ln comunicările supuse dezbaterii de Gemil Tahsin, Tudor Mateescu, Gheorghe Dumitrașcu. Folosind foarte interesante documente inedite — recensămintele fiscale alcătuite de autoritățile otomane — Gemil Tahsin și Tudor Mateescu au arătat că ln Dobrogea, ln secolele XVII—XIX a continuat să viețuia- scă o numeroasă populație românească. De asemenea, legăturile Dobrogei cu Țara Româ- nească, Moldova și Transilvania au fost permanente și deosebit de active. In comunicarea sa Gemil Tahsin (Iași) arată că Intr-un registru fiscal otoman din 1693 — 1694 asupra cazatei (district administrativ) Karasu din centrul Dobrogei, apare o abundență de nume specific românești: Marin, Danciul, Ilie, Ion, lenciul, Marian, Mihail, Ncdelcul, Trifu, Albul, Bobu, Ciortan, Ciucu, Ducu, Frlncu, Lepădatu, Lupu, Lupan, Oprea, Radul, Tatul. Elementul etnic românesc, așa cum reiese din registre, avea un caracter stabil cu ocupație principală agricul- tura, in vreme ce celelalte elemente etnice erau mai nestabile, indeletnicindu-se ln mare parte, cu comerțul. Tudor Mateescu, ln cealaltă comunicare (sec. XVIII —XIX) arată că ln localitatea Caraharman — aproape de locul de comunicare dintre lacul Sinoe și mare — alte recensă- minte turcești Înregistrează și ele numeroase nume românești: Radul, Mihnea, Ionică, Tudoran, Marin; la un nume Intllnim și indicația de vlah (român) — Gheorghe vlah. Prezența românilor este atestată, tot după documentele turcești, și ln sudul Dobrogei. într-un loc numit „Valea fără iarnă” veneau foarte des mocanii cu turmele lor. Traficul pe apă, in zona geografică a principatelor române, ln secolele XVIII și XIX, atlt pe riurile mari și pe Dunăre, cit și pe Marea Neagră a fost tratat ln comunicări prezen- tate de Veniamin Ciobanu, Paul Păltlnea, Lucia Taftă. Așa cum arată autorii citați, porturile românești de la Dunărea maritimă au cunoscut, ln perioada menționată, o intensă activitate comercială. In comunicări se dau cifre statistice privind numărul vaselor care asigurau traficul, se arată mărfurile care făceau obiectul exportului și importului, se fac mențiuni asupra șantie- relor de construcții navale. Activitatea lui Mihail Kogălniceanu ln legătură cu Dobrogea a fost subiectul comunicării susținută de Alexandru Zub. Autorul a relevat că marele om de stat trebuie considerat ca adevă- ratul fondator al Dobrogei moderne. Kogălniceanu a avut un rol de seamă ln organizarea admi- nistrației provinciei rcdoblndită de România ln 1878; s-a Îngrijit de instrucția publică; s-a preocupat de recunoașterea drepturilor noastre fundamentale la gurile Dunării; a luat măsuri pentru cercetarea litoralului plnă la Mangalia; a propus ln 1884 crearea unei flotile naționale la mare; in sflrșit, a ridicat problema construirii unui pod peste Dunăre In regiunea Silistra. Crearea marinei moderne românești — militare și comerciale — a constituit tema comu- nicării prezentate de Sergiu Columbeanu. Din comunicare a reieșit că, după redoblndireaDobrogei preocupările pentru flota maritimă au devenit din ce ln ce mai mari in România. Ele erau izvorlte din necesități imperioase atlt de ordin economic, cit și de ordin politico-militar, acestea www.dacoromanica.ro 3 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 137 din urmă privind apărarea ținuturilor maritime românești, a gurilor Dunării și a traficului pe mare. Activitățile depuse In cadrul marinei militare și a celei comerciale au favorizat apariția la noi In țară a unor noi profesiuni legate de navigație, precum și a unei mentalități marină- rești, factor indispensabil pentru dezvoltarea marinei noastre. Prof. Milan Vanku (Belgrad) a arătat apoi, Intr-o comunicare din domeniul istoriei relațiilor internaționale, interesul major al României pentru reglementarea navigației prin Bosfor și Dardanele. La conferința de la Montreux (1936) Nicolae Titulescu a depus eforturi susținute pentru o reglementare judicioasă a acestei probleme de care depindea traficul maritim al țării noastre. în sfîrșit, Șerban Rădulescu-Zoner, In ultima comunicare de la secția istorie, a subliniat marea pondere pe care o are, pentru politica externă a României navigația pe Dunăre și pe Marea Neagră. Astfel numai In 1914 exportul românesc se desfășura 5% pe uscat și 95 °o pe mare. în Încheiere putem considera că manifestarea științifică internațională de la Mangalia— Neptun, din septembrie 1975, s-a dovedit a fi fost deosebit de utilă pentru o reconstituire multilaterală a istoriei Dobrogei și a activităților maritime ale poporului nostru din cele mai vechi timpuri pină astăzi. Lucrările Colocviului „Românii și Marea” au arătat că istoria Dobrogei nu este o istorie particulară ruptă de istoria noastră, ci — așa cum spunea prof. dr. Mihai Teodosia In cuvintul de deschidere — , un crlmpei de istorie românească concentrată. Sergiu Columbeanu CONGRESUL DE ARHEOLOGIE SLAVĂ DE LA BRATISLAVA Intre 7 și 14 septembrie a.c. s-au desfășurat la Bratislava (R. S. Cehoslovacia) lucrările celui de al IlI-lea Congres de arheologie slavă la care au participat delegați din următoarele țări : Statele Unite ale Americii, Austria, R. P. Bulgaria, Canada, Danemarca, Finlanda, Franța, R. D. Germană, R. F. Germania, Grecia, R. S. F. Iugoslavia, Luxemburg, R. P. Polonia, R. S. România, Suedia, R. P. Ungaria, U.R.S.S. și țara organizatoare R. S. Cehoslovacia. Cele mai numeroase delegații au fost cele ale U.R.S.S. (circa 40 persoane), R. P. Polonia (circa 30 participanți), R. P. Bulgaria (circa 25 persoane), R. D. Germană (circa 20 persoane), R. P. Ungaria (circa 15 participanți) și, bineînțeles, delegația țării gazdă (circa 150 persoane). Numărul total al participanților s-a ridicat la peste 300 persoane, iar cel al comunicărilor la peste 200. Delegația R. S. România a fost compusă din următorii tovarăși: prof. univ. Kurt Horedt, de la Facultatea de Istorie-Filosofie a Universității Babeș Bolyai din Cluj; dr. Ștefan Olteanu, director adj. la Muzeul de Istorie al R. S. România; dr. Petre Diaconu, cercetător științific principal la Institutul de Arheologie al Academiei de Științe Sociale și Politice; Victor Teodorescu, directorul Muzeului Județean Prahova; dr. Dan Teodorii, cercetător științific principal la Institutul de Istorie și Arheologie din Iași; Suzana Dolinescu —Ferche cercetător științific la Institutul de Arheologie al Academiei de Științe Sociale și Politice. Tematica Congre- sului a cuprins probleme ca formarea statelor, cristalizarea aie/ii urbane, slavii în epoca romano- bizantină sec. III—XII e.n., cultura materială a slavilor. în cadrul acestei tematici, membrii delegației române au prezentat următoarele comuni- cări : „Die Brandgrăberfelder der Mediaș-Gruppe aus dem 7—9 Jh. in Siebenbiirgen” (K.Horedt); „Procâdâs d’influence slave pour la râduction du fer ă l’est des Carpates aux VI® — VII® siăcles dans le contexte de la technologie traditionnelle des autochtones” (Șt. Olteanu); „Autour de la pânetrations des slaves au sud de Danube” (P. Diaconu); „Les slaves des regions Est-carpa- tique de la Roumanie durant les VI—IX S.”(D. Teodoru); „Contributions au problfeme de la continuitâ du peuple roumain : le rapport entre les slaves et les autochtones” (V. Teodorescu); „Les rapports entre les slaves et les autochtones au Bas-Danube (au Vl-ăme sifecle) ă la lumifere des donnâs archeologiques et des sources ecrites” (S. Dolinescu-Ferche). Lucrările Congresului s-au desfășurat In cadrul a patru secții paralele, potrivit tematicii anunțate. Doi membri ai delegației române, K. Horedt și Șt. Olteanu, au prezidat lucrările secțiilor I și III în zilele de miercuri 10 septembrie și, respectiv, vineri 12 septembrie. în cadrul dezbaterilor privind comunicările prezentate pe secții, membrii delegației române au intervenit pe marginea punctelor de vedere exprimate în diferite referate, fie pentru a face unele precizări In funcție de rezultatele obținute do arheologii și istoricii români, mai cu www.oacoromamca.ro 138 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 4 seamă In ultima vreme, fie pentru a argumenta punctul de vedere românesc In problema funda- mentală a permanentei populației daco-romane (romanizate) pe teritoriul României, și a raportu- lui dintre autohtoni și populația slavă Începînd din momentul pătrunderii acesteia pe teritoriul patriei noastre. O particularitate deosebită a constituit-o faptul că In unele rapoarte și referate prezentate In timpul lucrărilor Congresului au fost menționate, In mod pozitiv, unele rezultate ale cercetă- rilor românești referitoare la perioada cuprinsă Intre secolele III-XIII, fapt care demonstrează receptarea de către istoriografia străină a rezultatelor cercetării arheologice românești din ultima vreme mai cu seamă. Așa, de pildă, rapoartele prezentate In ședința plenară de către istoricii sovietici V. Sedov și VI. Baran au recunoscut contribuția culturii carpo-dacice la cristalizarea culturii materiale din sec. IV. cunoscută sub numele de Cerneahov. Asemenea tendințe de a atri- bui culturii amintite un caracter multiplu prin aportul populațiilor locale s-au manifestat cu prilejul susținerii și a altor comunicări și referate In cadrul celor patru secții. Ceea ce trebuie, de asemenea, subliniat ca un lucru pozitiv este faptul că punctele de vedere prezentate de membrii delegației române in referatele susținute In spiritul Programului P.C.R. n-au fost combătute, n-au fost infirmate, cei care au luat cuvlntul pe marginea comuni- cărilor intereslndu-se doar de unele detalii mai mult sau mai puțin semnificative. Aceasta se datorește și punctelor de vedere echilibrate și unitar susținute de membrii delegației noastre, fundamentate științific pe baza rezultatelor recent obținute de cercetări de laborator și antropo- logice. Excursiile efectuate de participanții la Congres pe diferite șantiere arheologice din Împre- jurimile Bratislavei și ale Nitrei ca, de pildă, la Devin, Pohanska, PaC, Miculcice, Ducova, Stare Measto etc. au oferit posibilitatea cunoașterii și comparării culturii materiale a popoarelor slave din acele zone geografice, cu aspectele culturii materiale de pe teritoriul României din perioada anterioară venirii slavilor și mai cu seamă din epoca de simbioză româno-slavă. Se profilează tot mai mult concluzia potrivit căreia vestigiile culturii materiale nu pot avea In exclusivitate un caracter etnic, ele neputlnd defini In mod absolut etnicul uncia sau alteia dintre populațiile de la care provin asemenea vestigii. Cuptorul „pietrar”, de pildă, a fost utilizat atit de populația autohtonă de pe teritoriul României Încă Înainte de venirea slavilor cit și de populația slavă din zone foarte Îndepărtate de teritoriul patriei noastre, fapt care exclude atribuirea caracterului etnic acestei instalații casnice. S-a evidențiat, totodată, utilizarea pe scară din ce In ce inai mare a rezultatelor ana- lizelor de laborator și antropologice, cele mai In măsură să definească cultura materială a populațiilor sedentare, autohtone și a celor nomade, migratoare. O impresie deosebită In rlndul delegaților la Congres a făcut-o volumul de studii con- sacrate perioadei cuprinse Intre sec. III —XIV, volum editat anul acesta In cadrul colecției Bibliotheca Historica Romaniae intitulat: Relalions beluieen the autochtonous population and the migralory populations on the territory of Romania care a fost distribuit, Împreună cu Biblio- grafia istorică a României 1969—1971 și Inscripțiile din Dacia Romană, delegațiilor la Congres. Mulți participanți ne-au solicitat volumul, cu rugămintea de a-1 putea procura, tntr-o manieră sau alta. Înainte de deschiderea lucrărilor Congresului a avut loc, duminică 7 septembrie, prima ședință a Comitetului Executiv și a Consiliului Permanent ale Uniunii Internationale de arheo- logie Slavă (U.I.A.S.), ședință In care s-a precedat la unele remanieri ale celor două organisme de conducere (Comitetul Executiv și Consiliul Permanent) și s-au luat unele hotăriri legate de viitoarea activitate a U.I.A.S.-ului. Delegația română a prezentat unele propuneri privind par- ticiparea românească In cele două organisme, propuneri care au fost in unanimitate aprobate, astfel că In Comitetul Executiv al U.I.A.S.-ului R. S. România va fi reprezentată de doi membri St. Olteanu și M. Rusu, In locul prof. I. Nestor, decedat, și al prof. Gh. Ștefan, trecut In Comi- tetul de onoare permanent al Uniunii. Menționăm că In ședința plenară de deschidere a lucrărilor Congresului, In prezidiul căreia a luat locși conducătorul delegației române, s-a ținut un moment de reculegere In memoria a a doi membri ai Comitetului Executiv, decedați In perioada dintre cel de al II-lea și al III-lea Congres : I. Nestor și Z. Rajewski (R. P. Polonă). în cel de al doilea organism, In Consiliul Permannt figurează In continuare ca repre- zentanți ai țării noastre K. Horedt și D. Teodoru. Tot In această primă ședință s-a stabilit ca viitorul Congres să aibă loc la Sofia In 1980 la o dată care să nu se suprapună cu Congresul Mondial de istorie care va avea loc la București In același an. De asemenea s-au fixat și viitoarele ședințe ale Comitetului Executiv și Consiliului Permanent In perioada 1976 —1980 pentru definitivarea tematicii și programului viitorului Congres. La cea de a doua Întrunire a celor două organisme ale Uniunii s-a recomandat ca țările membre ale U.I.A.S. care n-au Încă constituite cornițețe«natiqnale, care să coordoneze Întreaga www.dacoromamca.ro 5 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 139 activitate pe plan local, să procedeze la crearea lor din membrii Comitetului Executiv și ai Consiliului Permanent. Totodată s-a hotărlt modificarea unor paragrafe din statutul Asociației In sensul că se vor constitui comisii de lucru In anumite domenii de activitate ai căror președinți să poată fi invitați la ședințele Comitetului Executiv și ale Consiliului Permanent. S-au propus următoarele comisii: — Comisia pentru studiul armamentului, președinte Nadolski (R. P. Polonă). — Comisia pentru toponimia arheologică, președinte Eihler (R. D. Germană). — Comisia pentru informații, președinte Chropowsky (R. S. Cehoslovacia). — Comisia pentru documentare, președinte B. Babici (R. S. F. .Iugoslavia). — Comisia pentru științele naturii, președinte din R. D. Germania. — Comisia pentru arhitectură, președinte, Tomascwski (R. P. Polonă). — Comisia pentru studiul ceramicii (președintele va fi propus ulterior). S-a propus, totodată, și crearea unei comisii pentru studiul relațiilor dintre populațiile autohtone și slavi urmlnd ca președintele acestei comisii să fie desemnat, eventual, din rîndurile cercetătorilor rom&ni. In ce privește activitatea dintre congrese s-a precizat că U.I.A.S. este afiliată Uniunii Internaționale de pre și proto istorie (U.I.P.P.) pe baza unei strînse colaborări Intre comisiile U.I.P.P. și organismele științifice corespunzătoare următoarelor probleme: — originea orașelor. — probleme de lingvistică slavă. — probleme bizantine. — probleme de economie din perioada etnogenezei slave și a formării statelor. — relațiile slavilor cu Asia Centrală, Orientul apropiat și Africa de Nord. In Încheiere subliniem atmosfera științifică, cordială, prietenească pe tot timpul desfă- șurării lucrărilor, ospitalitatea colegilor din țara gazdă. Cel de al III-lea Congres de arheologie slavă a evidențiat, pentru delegația romftnă participantă, o concluzie de mare importanță, anume : punctele de vedere ale reprezentanților noștri exprimate In referatele și comunicările prezentate slnt acceptate de auditori, In afara fundamentării lor științifice prin utilizarea in cercetare a procedeelor moderne de investigații, dacă se prezintă un punct de vedere unitar care să excludă contradicțiile nefundamentate Intre diferiți membri ai aceleași delegații. Contactele stabilite de membrii delegației române cu colegii din diferite țări, atlt In tim- pul desfășurării lucrărilor cit și In afara lor, au contribuit la Întreținerea unei atmosfere de cola- borare rodnică, In folosul științei, Intre toți cercetătorii din țările reprezentate. Intruclt tematica Congresului este variată, bogată, iar comunicările prezentate extrem de numeroase, considerăm necesară o prezență mai susținută numeric a delegației române la viitorul Congres care va avea loc la Sofia. Ștefan Olteanu ASPECTE PRIVITOARE LA PARTICIPAREA ROMÂNĂ LA ACTIVITATEA COMISIEI DE PROBLEMĂ ,.ISTORIA MARII REVOLUȚII SOCIALISTE DIN OCTOMBRIE» Comisia dc problemă ,,Istoria Marii Revoluții Socialiste din Octombrie” — Înființată cu peste un deceniu In urmă — și-a propus și-și propune să stimuleze colaborarea interacademică multilaterală tn studierea problematicii vaste care formează obiectul comisiei. Realizările pe planul colaborării multilaterale au fost și slnt condiționate — In mod firesc — de dezvoltarea cercetărilor respective In fiecare din țările participante. In România, problematica respectivă a constituit și constituie obiectul preocupărilor unui numeros grup de cercetători, activitatea lor desfășurindu-se pe baza planurilor de cercetare ale Academiei de Științe Sociale și Politice, Institutului de studii istorice și social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. și altor instituții de cercetare și Invățămlnt. www.dacaromanica.ro 140 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 6 în acest sens, istoricii români au contribuit prin numeroase monografii, studii, culegeri de documente, sesiuni științifice, conferințe ș.a. la cercetarea și popularizarea unor aspecte ale Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, ale istoriei Partidului Comunist Român și ale revolu- ției din România, ale activității lui V.I. Lcnin, ale tradițiilor și legăturilor internaționaliste ce au caracterizat permanent mișcarea revoluționară și democratică din România. în cadrul acestei susținute activități istoricii și cercetătorii din România și-au Îndeplinit și sarcinile pe care și le-au asumat prin protocoalele consfătuirilor Comisiei de problemă, au elaborat o serie de lucrări care converg sensului activității acestei comisii. Dintre numeroasele lucrări prin care istoriografia din România a intimpinat in 1967, de pildă, semicentenarul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie menționăm : „Marea Revo- luție Socialistă din Octombrie. Schiță istorică” de acad. P. Constantinescu-Iași, Al. Vianu, N. Copoiu și Gh. Cazan; culegerea de studii „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și Ro- mânia”; culegerea de documente și amintiri „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și mișcarea revoluționară și democratică din România;” volumul bibliografic „Lucrări și publicații din România despre Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”, „Solidaritatea mișcării munci- torești și democratice din România cu Marea Revoluție Socialistă din Octombrie” de Gh.Unc ș.a. Semicentenarului Revoluției din Octombrie i-a fost consacrată o sesiune științifică orga- nizată la București, sub egida celor mai reprezentative instituții de cercetare și invățămint. Delegații de oameni de știință români au participat, prezentlnd un număr Însemnat dc comuni- cări, la sesiunea consacrată semicentenarului Revoluției din Octombrie, care a avut loc la Mos- cova In primăvara anului 1967, precum și la celelalte simpozioane și conferințe științifice orga- nizate cu acest prilej In U.R.S.S. Sărbătorirea centenarului nașterii lui Vladimir Ilici Lenin — In 1970 — a constituit prilejul unor noi manifestări științifice, al publicării unor lucrări cu caracter istoric In care alături de diferite momente din viața și activitatea lui Lenin au fost abordate și noi aspecte ale istoriei Marii Revoluții Socialiste din Octombrie, ca și ale revoluției din România. Cu acest prilej, In România au văzut lumina tiparului monografia „Lenin și România”, culegerile de studii „Forța creatoare a ideilor leniniste” și „Situația internațională din primele două decenii ale secolului al XX-lea In lumina tezelor leniniste” și alte lucrări. A fost organizată, cu ace- lași prilej (aprilie 1970), o sesiune științifică cu participare internațională pe tema „Leninismul și victoria socialismului in România”. în toamna anului 1972, cu prilejul semicentenarului creării U.R.S.S. au fost organizate In România o serie de acțiuni și manifestări științifice, expoziții, au fost publicate studii și articole, a văzut lumina tiparului culegerea de studii „Tradiții dc solidaritate internațio- nalistă româno-sovietică”. în răstimpul care s-a scurs de la prima consfătuire a Comisiei de problemă, partea română a luat parte activă la toate consfătuirile ordinare ale Comisiei (Moscova, aprilie 1963; Moscova, octombrie 1965; Leningrad, septembrie 1969; Budapesta, martie 1971; Sofia, octombrie 1972; Berlin, octombrie — noiembrie 1973; Ulan Bator, octombrie 1974; Fraga, octombrie 1975), la alte acțiuni științifice și organizatorice inițiate pe linia activității Comisiei. în ultimii ani, partea română a luat o serie de măsuri in vederea realizării unor pre- vederi asupra cărora s-a convenit la consfătuirile de la Leningrad, Budapesta, Sofia, Berlin și Ulan Bator. Astfel, in luna mai 1973 au fost predate 2 studii pentru culegerea de studii „V.I. Lenin și experiența istorică a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Legitățile generale ale revoluției socialiste”. în clteva rinduri, delegații părții române au luat parte la discutarea In colectiv a studiilor prevăzute să apară In culegere. în toamna anului 1971 a fost organizat un colectiv de cercetători și a fost desemnat reprezentantul permanent al părții române In scopul asigurării unui cadru corespunzător cola- borării și raporturilor cu Comisia de problemă. A fost numit, dc asemenea, reprezentatul părții române In colegiul de redacție al Buletinului informativ al comisiei. în ultimii ani partea română a participat, de asemenea, la acțiuni bi sau multilaterale organizate pe linia Comisiei de problemă. Partea română a participat activ la acțiunile științifice din cadrul comisiei, prezentlnd — la sesiunea științifică dc la Moscova consacrată Împlinirii a 50 de ani de la infringerea intervenției și încheierea războiului civil din U.R.S.S. (iunie 1972), la Consfătuirea de la Sofia a Comisiei de problemă (octombrie 1972) și la simpozionul dc la Varșovia pe tema „Marele Octombrie și revoluțiile din anii 40 in țările Europei Centrale și de Sud-Est” — comu- nicări științifice pe teme ca : „Participarea unor oameni ai muncii români la apărarea cu arma in mină a primului stat socialist”, „Aliații clasei muncitoare in revoluția democrat-populară din România” „Premisele revoluției in România”, „Transformări social-economice in România In anii revoluției democrat-populare”. La timpul potrivit, revista noastră și-a informat cititorii www.dacoromanica.ro 7 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 141 asupra desfășurării acestor manifestări. Experiența acestor acțiuni științifice ale Comisiei per- mite aprecierea conform căreia ele constituie un cadru util pentru cunoașterea reciprocă a punctelor de vedere, a stadiului In care se află cercetările din fiecare țară, pentru dezbaterea unor probleme științifice de interes comun. în cele ce urmează, dorim să amintim că la cea de-a Vl-a Consfătuire a Comisiei de pro- blemă (Berlin, 1973), organizlndu-se sesiunea științifică pe tema „Marea Revoluție Socialistă din Octombrie și mișcarea revoluționară din Europa In anii 1917—1923”, partea română a prezentat prin Gh. I. loniță și Ion Chiper referatul intitulat „Mișcarea revoluționară din anii 1917—1923 In istoriografia română din ultimul deceniu”. în cadrul reuniunii științifice de la Ulan Bator (octombrie 1974), organizată pe tema „Calea necapitalistă a dezvoltării și contemporaneitatea” — cu prilejul celei de-a Vil-a ședințe a Comisiei de problemă — partea română a prezentat două referate prin Gh. I. loniță: „Tră- sături ale revoluției populare din România” și VI. Zaharescu : „Forțele sociale contemporane și progresul”. Cu prilejul celei de-a VUI-a ședințe a Comisiei de problemă (Fraga, 1975), In cadrul simpozionului științific organizat pe tema „Clasa muncitoare — forța socială fundamentală a revoluției socialiste”, partea română a prezentat referatul „Clasa muncitoare — forța socială fundamentală a revoluției și construcției socialiste In România" de Gh. I. loniță, Vladimir Zaharescu. Ca și la anterioarele reuniuni ale Comisiei de problemă, partea română a participat activ și la dezbaterea problemelor Înscrise pe ordinea de zi la sesiunile de la Berlin, Ulan Bator și Praga. în cadrul reuniunii de la Praga a Comisiei de problemă, partea română a făcut cunoscut că dorește ca cea de-a IX-a sesiune a Comisiei de problemă să aibă loc In România, In cursul lunii octombrie 1976. Propunerea a fost primită cu satisfacție de participanți. Tema dezbaterii științifice propusă de partea română In Comisia de problemă pentru a fi abordată In cadrul acestei reuniuni este „însemnătatea internațională a Marii Revoluții Socialiste din Octombrie și reflectarea ei in istoriografia contemporană”. Pregătindu-ne pentru organizarea acestei prestigioase reuniuni științifice sperăm Încă de pe acum ca ea să constituie Încă un prilej de dezbatere aprofundată a unui subiect de atlt de mare complexitate și semnificație istorică. Gh. I. lonifă CRONICA în ziua de 27 octombrie 1975, cu ocazia aniversării a 120 de ani de la nașterea istoricului Grigorie Tocilescu, laMizila avut loc un simpozion științific. Participanții la simpozion au putut audia următoarele luări de cuvlnt: Activitatea istorică și arheologică a lui Grigorie Tocilescu de prof. univ. dr. Ștefan Ștcfăncscu, decanul Facultății de istorie din București, director al Institutului de istorie N. lorga : Activitatea editorială a lui G. Tocilescu de prof. univ. Mihai Berza, directorul Institutului de Studii sud-est europene; G. Tocilescu — folclorist și militant cultural de prof. dr. Vasile Netca ; Săpături aiheologice întreprinse de G. Tocilescu de prof. Victor Tcodorescu, directorul Muzeului județean de istorie și arheologie Prahova. Cu același prilej, la Casa de cultură a orașului, s-a organizat o expoziție de carte, cuprin- zlnd lucrări din creația marelui om de știință român. ★ în ziua de 5 noiembrie 1975 la Facultatea de istorie din București a avut loc un simpozion prilejuit de Împlinirea a 100 de ani de la nașterea istoricului Constantin Giurescu. După cuvlntul introductiv rostit de prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, decanul Facultății de istorie, In continuare au expus : conf. univ. Radu Manolescu despre Constantin Giurescu, Istoricul și profesorul și lector univ. Nicolae Isar despre Constantin Giurescu, cercetător și editor al cronicilor noastre me- dievale. www.dac6romamca.ro 142 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 8 In ziua de 19 noiembrie 1975 la Facultatea de istorie din București, a avut loc o mani- festare științifică ocazionată de Împlinirea a 125 de ani de la nașterea istoricului și arheologului Grigorie Tocilescu. După cuvîntul de deschidere al prof. univ. dr. Ștefan Ștefănescu, care a sub- liniat semnificația acestei aniversări, rolul și poziția lui G. Tocilescu In ansamblul istoriografiei românești modeme, In continuare au fost expuse comunicările : Rolul lui G. Tocilescu in dez- voltarea istoriografiei românești de asist, dr. Lucian Boia; Actioitatea arheologică a lui G. Tocilescu in Oltenia de prof. univ. Dumitru Tudor. ★ în ziua din 9 noiembrie 1975 cu ocazia sărbătoriii a 25 de ani de activitate a Muzeului de istorie și etnografie, a Casei de cultură a Bibliotecii municipale și societăților de istorie și filologie din Lugoj, In orașul menționat a avut loc o sesiune de comunicări științifice. Cu acest prilej au fost susținute comunicările: Importanta descoperirilor paleolitice ale Muzeului din Lugoj pentru cunoașterea paleoliticului din Europa Centrală și de Sud-Vest, de Florea Mogoșan, Institutul de Arheologie, București; Probleme noi in paleoliticul superior din România, in lumina cercetărilor paleolitice in centrul Banatului, de loan Stratan, Muzeul de istorie și etnografie, Lugoj; In legătură cu începuturile neoliticului din România de Vladimir Dumitrescu, Institutul de Arheologie, București; Considerații asupra manifestărilor de artă preistorică din Banatul de Sud-Vest de Vasile Boroneanț, Muzeul de istorie al orașului București; Cultura Tisa-Polgar in colecțiile Muzeului de istorie șl etnografie din Lugoj de loan Stratan. Muzeul de istorie și etnografie, Lugoj și Petre Roman, Institutul de Arheologie, București; Secolul XIII— VI l.e.n. in apusul României; tendlnfe actuale ale interpretării istorice de Alexandru Vulpe, Institutul de Arheologie, București; Portretul lui Decebal de Radu Vulpe, Institutul de Arheo- logie, București; Problema Malvei de Hadrian Daicoviciu, Universitatea Cluj-Napoca; Melea- gurile bănățene in procesul etnogenezei și continuității de Dumitru Berciu, Universitatea București; Cercetările de la Remetea Mare jud. Timiș de Florin Medeleț, Muzeul Banatului, Timișoara; O nouă diplomă militară la Tibiscum de Maria Petrovschi, Muzeul de istorie locală, Caransebeș și Ion losif Rusu, Institutul de istorie, Cluj-Napoca ; Un vas — Terra Sigilatta de la Orșova cu ștampila meșterului Sociro de Dan Isac, Universitatea Cluj-Napoca; Urme romane in depre- siunea Mehadia — Teregova de Richardt Petrovschi, Muzeul de istorie locală, Caransebeș; Sondaj arheologic in așezarea romană de la Lăpușnicel de Ovidiu Bozu, Muzeul de istorie, Reșița ; Legăturile fazei Vinca A cu faza Dirniri timpurie de Gh. Lazarovici, Institutul de istorie, Cluj- Napoca; Locuirea feudală timpurie de la Gornea — ,,Țărmuri” de Ilie Huzun, Muzeul de istorie Reșița; Contribuții numismatice la istoria Banalului in secolul IV e. n. de Eugen Chirilă, Institutul de istorie Cluj-Napoca și loan Stratan, Muzeul de istorie și etnograiie, Lugoj; Necropola feudală tirzie de la Ilodoni, jud. Timiș de Marius Moga și Adrian Bejan, Muzeul Banatului, Timișoara ; Cîteva consierafii privind topografia orașului antic, Drobeta de Doina Benea, Muzeul Banatului, Timișoara; Problema continuității românilor in cronicile maghiare de Manole Neagoe, Cercetător Arhivele Statului, București; Unele pagini privind emisiunea de monede P.M.S.C.O.L.V.I.M. de Octavian Dogariu, Universitatea, Timișoara; Două locuințe feudale timpurii la Sacoșul Mare Jud. Timiș de Maria-Pop Moroz, Muzeul de istorie și etnografie, Lugoj; Relații agrare și mișcări țărănești in Banat, la începutul secolului al XlX-lea de Dan Popescu, Lugoj; Continuarea procesului Memorandumului la Timișoara șl condamnarea lui Valeriu Braniște de Alexandru Por- țeanu, Institutul de Istorie ,,N. lorga”,București; Damaschin Bojincă — activitatea numisma- tică de Octavian Dogariu, Universitatea din Timișoara ; Armata franceză de ocupație și Lugojul in perioada desăvîrșlrll unităfii nafionale de Valeria Căliman, Prof. Brașov; Mineritul carbonifer in zona Banatului montanistic intre anii 1848—1854 de Gheorghe Ruja, Economia bănească românească in condițiile societății feudale de Liviu Ștefănescu, Muzeul de istorie al R. S. România, București; Aspecte ale emigrării șomerilor cărășeni in perioada crizei economice (1929 — 1932), de loan Popa Muzeul de istorie, Reșița; Aspecte ale mișcării antifasciste din județul Caraș-Severin in (1934—1938) de Vasile Zaberca, Muzeul de istorie, Reșița ; Din rezistența țărănimii bănățene împotriva dictaturii militaro-fasciste și războiului hitlerist de Vasile Duduș, Muzeul Banatului, Timișoara : Asociația generală a muncitorilor din Timi- șoara și legăturile ei cu Internaționala l-a de loan Șendrulescu, Universitatea din București; „Urbarium Banaticum” din 1836 de Mircea Atanasiu ; Cu privire la situația economică a Lugo- jului în sec. al XVIII și începutul sec. al XlX-lea de Mircea Rusu, Muzeul de istorie și etnografie, Lugoj; Aspecte ale luptei prizonierilor români din Italia, pentru unitate națională de P. Ciughiță ; întărirea unității și frăției dintre poporul român și naționalitățile conlocuitoare in etapa desăvâr- șirii revolu/iei burghezo-democratice in Banat, (1941—1947) de Mihai Ziman, Directorul Muzeului Banatului, Timișoara; Societatea rurală bănățeană interbelică și cultura sa de Doru Luminosu, Institutul Politehnic, Timișoawww.dacoromamca.ro RECENZII PETRE BĂRBULESCU, România la Societatea Națiunilor (1929—1939). Momente și semnificații, București, Edit. politică, 1975, 442 p. Utilizînd pe larg informațiile oferite de documente aflate in Arhiva Ministerului Afacerilor Externe al României, Petre Bărbulescu reconstituie in volumul de mai sus poziția diplomației românești, față de clteva din marile evenimente internaționale din deceniul 1929 — 1939 și anume: criza economică din anii 1929 — 1933, agresiunea Japoniei Împotriva Chinei (1931 — 1933); conferința dezarmării (1932—1934); agre- siunea Italici Împotriva Etiopiei; criza renană și războiul civil din Spania. Din lucrarea istoricului român reiese foarte clar procesul lent dar implacabil al declinului Societății Națiunilor, al creșterii treptate a incapacității organizației de a-și Îndeplini principalul obiectiv al existenței sale, acela de menținere a păcii și securității mondiale. Acest fenomen de regres, tot mai vizibil după declanșarea marii depresiuni economice In anul 1929, s-a evidențiat preg- nant In momentele de criză din relațiile inter- naționale interbelice, cărora autorul le-a acordat o atenție particulară. Un prim capitol, intitulat începuturile actinită/ii României la Societatea Națiunilor (p. 17—50) reprezintă o reușită sinteză a creării și a activității desfășurate de forul de la Geneva, In primul său deceniu de existență. Desigur, pe acest fundal este scoasă In relief activitatea României la Societatea Națiunilor, subliniindu-se că inițiativele românești la Geneva făceau parte integrantă din politica externă a țării, politică ce avea ca obiectiv principal găsirea mijloacelor celor mai eficace pentru menținerea independenței și suveranității naționale, a statu-quo-ului teritorial. Diplomația românească, precizează autorul, nutrea speranța că Societatea Națiunilor putea contribui la crearea unei lumi de pace și securitate (p. 41). O altă caracteristică a activității României la Geneva, ca de altfel a Întregii politici ex- terne românești din perioada interbelică — accentuează Petre Bărbulescu — este orien- tarea pro-franceză, sprijinirea aproape totală a politicii Franței, lucru perfect explicabil prin faptul că și Quai d’Orsay promova, cu foarte multă perseverență, teza realizării unui sistem de securitate colectivă, care, o dată realizat, nu putea decît să faciliteze politica românească de menținere a integri- tății și suveranității naționale (p. 49 — 50). Dar, dacă In primul deceniu de existență se părea că Societatea Națiunilor era un instru- ment util pentru menținerea păcii și securității In lume, după 1929 s-a văzut tot mai clar că forul de la Geneva nu dispunea de mijloacele efective necesare atingerii acestui deziderat. Incapacitatea organizației de a-și realiza obiectivele a fost vizibilă In mod vădit cu ocazia marii crize economice declanșată in anul 1929. Repercusiunile depresiunii din anii 1929—1933 asupra activității Societății Națiunilor și poziția României sint pe larg analizate de Petre Bărbulescu In al doilea capitol al volumului (p. 51 — 121). Autorul subliniază eșecul Încercărilor făcute de orga- nizație pentru Înlăturarea efectelor crizei precum și a unor soluții politice, cum a fost proiectul de Uniune Europeană a lui Briand, care reprezenta o Încercare de a face față situației grave prin mijloace care, la vremea respectivă, păreau radicale. Toate eforturile acestui organism inter- național sau ale unor state au eșuat — afirmă In mod just istoricul român — deoarece criza, departe de a le diminua, a ascuțit foarte mult contradicțiile interimperialiste ca și pe cele dintre statele aflate In blocul imperialist și cel al țărilor mici și mijlocii. Soluționarea și depășirea fazei de criză s-ar fi putut realiza doar prin unirea eforturilor tuturor statelor ce sufereau de pe urma ei. Dar, de vreme ce depresiunea a accentuat diversitatea de interese acest lucru a fost, In opinia autorului, In mod obiectiv imposibil (p. 89). In condițiile In care România a fost pu- ternic afectată de criză, reprezentanții ei au activat și la Geneva pentru adoptarea unor soluții eficace dar, In ciuda numeroaselor eforturi, nu s-a ajuns la rezultate pozithe pe plan general ca și pe plan intern cu toate că sra Încheiat Acordul de colaborare tehnică- „BEVISTA DE ISTOBIE". Tom. 29. nr. 1. p. 143-163. 1976 www.dacaromanica.ro 144 RECENZII 2 consultativă Intre statul român și Societatea Națiunilor (p. 90—108). Ceea ce, credem noi, trebuia mai bine reliefat de către Petre Bărbulescu In legă- tură cu depresiunea din anii 1929—1933 este caracterul general al acesteia, faptul că ea nu numai că a cuprins Întregul sistem capitalist, ci a afectat foarte grav toate do- meniile vieții sociale. Criza a avut repercusi- uni profunde atit asupra sferei economice, fapt care este Întotdeauna accentuat, cit și asupra vieții politice, a glndirii și psihologiei contemporanilor, lucru asupra căruia nu se insistă Întotdeauna, după opinia noastră, In mod suficient. Nu trebuie uitat că In anii 1929—1933 a avut loc un proces foarte amplu de radicalizare a maselor, că extrem de mulți oameni, văzlnd efectele crizei, au Început să fie tot mai convinși de falimentul siste- mului capitalist. Un alt moment important In evoluția Societății Națiunilor, apreciat In general ca Începutul declinului definitiv al organizației, este criza manciuriană. Analizlnd poziția României la forul de la Geneva față de eve- nimentele din Extremul Orient din 1931 — 1933 (p. 142—166), a căror importanță este foarte adesea minimalizată ca o urmare, poate, a unei viziuni Înguste, europocentriste, asupra istoriei, autorul lucrării recenzate subliniază atitudinea constructivă a diplomației româ- nești, care a văzut In agresiunea japoneză Împotriva Chinei o violare a Pactului Socie- tății Națiunilor și a tratatelor internaționale, un act de mare gravitate care interesa toată omenirea Întrucît de soluționarea lui depindea Însuși viitorul și vitalitatea organizației internaționale (p. 162). Petre Bărbulescu apreciază, In mod just, că eșecul Societății Națiunilor In soluționarea crizei manciuriene se datorește, Intr-o foarte mare măsură, contradicțiilor dintre interesele marilor puteri care, dominind organizația internațională, i-au paralizat orice acțiune (p. 166). Urmărind evoluția negocierilor din cadrul conferinței dezarmării (1932—1934) (p. 167 — 238), istoricul român afirmă că eșecul acestei reuniuni a Însemnat, pentru România, pierderea speranței că forul de la Geneva putea contribui la realizarea păcii prin dezarmare. Consecința acestui fapt a fost reorientarea eforturilor diplomației de la București In vederea găsirii unor noi căi In direcția realizării, prin contribuția tuturor statelor interesate, a unui sistem de securitate colectivă. Una din soluțiile propuse In acest sens a fost Încheierea unui pact oriental, dar, In urma unor negocieri de durată (p. 239—268) s-a văzut că proiectul nu era rea- lizabil tot datorită intereselor opuse ale marilor puteri. Agresiunea Italiei Împotriva Etiopiei este un alt moment important din perioada interbelică asupra căruia se oprește autorul (p. 269-314); (353-360) Întrucît a fost o nouă ocazie In care România și-a afirmat, In fața Societății Națiunilor, adeziunea la opera de menținere a păcii și de afirmare a organi- zației de la Geneva ca singurul instrument al politicii de pace. Pentru forul internațional criza etiopiană a fost un test al slăbiciunii sale tot mai evidente și acute, al incapacității de a opri actele de agresiune, și deci a imposi- bilității de a-și Îndeplini obiectivul principal: menținerea păcii și securității In lume. Odată mai mult responsabilitatea pentru acest nou eșec revine marilor puteri care, datorită con- tradicțiilor dintre interesele lor, au paralizat posibilele inițiative efective și eficace (p. 314). Criza renană reprezintă fără Îndoială o piatră de hotar In evoluția relațiilor interna- ționale interbelice. Prezentlnd dezbaterile care au avut loc, In această problemă la Geneva, autorul conturează, In această chestiune, poziția României. In concepția istoricului român episodul renan... ,,Încheia o etapă a crizei ce se mani- festa In relațiile internaționale și a cărei desfășurare va căpăta forme tot mai acute, culminlnd cu declanșarea celui de al doilea răz- boi mondial”... (p. 346). După opinia noastră, ocuparea zonei demilitarizate a Renaniei, departe de a Încheia o etapă, trebuie sitițată, imediat după reintroducerea, la 16 martie 1935, a serviciului militar obligatoriu In Germania nazistă, la Începuturile acelui drum relativ lung, marcat de actele de forță ale celui de-al Treilea Reich, care se va termina cu izbucnirea marii conflagrații a secolului nostru. Este insă adevărat că actul german din 7 martie 1936, după cum prea bine sub- liniază autorul monografiei, a demonstrat că politica faptului Împlinit, promovată de Hitler și sprijinită de Mussolini, poate reuși In condițiile In care marile puteri occidentale promovau politica de conciliere (p. 346). Pentru Societatea Națiunilor, criza renană a fost un nou test de incapacitate, un alt semn al apropierii sflrșitului. Acest fenomen a devenit lesne sesizabil și cu ocazia dezbate- rilor care au avut loc In legătură cu războiul civil spaniol (p. 372—384). în timp ce la Geneva se purtau discuții sterile, ce se prelun- geau mereu, statele fasciste sprijineau masiv, cu armament și trupe, forțele contrarevolu- ționare spaniole care numai In acest fel au reușit să Înăbușe lupta pentru libertate a poporului spaniol. După anul 1937 falimentul Societății Națiunilor devenise un eveniment inevitabil și general acceptat. Tentativele de reformare a Pactului (p. 361 — 372) nu au reușit, iar evenimentele din anii 1938 — 1939, Anschlu- www.dacaromanica.ro 3 RECENZII 145 ssul, Miinchenul și ocuparea Cehoslovaciei nici nu au mai fost ridicate in fața Societății Națiunilor (p. 384 — 409). Politica de forță domina deja relațiile dintre state și nu putea duce, ca corolar firesc, declt la declan- șarea războiului. Aceasta a Însemnat dispa- riția Societății Națiunilor care, după o ultimă decizie luată In decembrie 1939, s-a auto- dizolvat In primăvara anului 1946, In condi- țiile In care se crease deja un nou for interna- țional, Organizația Națiunilor Unite. în finalul volumului Petre Bărbulescu sub- liniază că deceniul 1929—1939 a fost pentru Societatea Națiunilor faza de declin In care ea a fost incapabilă de a-și Îndeplini principalele sarcini și aceasta pentru că existau condiții obiective nefavorabile și mai ales un raport deforțe impropriu pentru aceastațp. 409 —414). Credem că trebuia subliniat, totuși, faptul că nu era vorba de imperfecțiuni ale siste- mului, ale Pactului Societății Națiunilor, ci de defecțiuni și reticențe din partea state- lor ce o compuneau. Autorul accentuează foarte bine responsabilitățile care reveneau, în acest sens, marilor puteri dar tre- buia arătat și cum au reușit acestea să transforme organizația de la Geneva Intr-un instrument al politicii lor. De asemenea, ar fi fost poate necesară nuanțarea formulei „contradicțiile dintre interesele marilor puteri”. Din lucrare reiese cu claritate poziția României la Genev'a, poziție determinată de orientarea generală a politicii externe româ- nești și de speranța că Societatea Națiunilor putea contribui eficace la menținerea păcii și securității în lume. Delegații români au acționat în direcția instaurării în relațiile dintre state a principiilor dreptului inter- național, împotriva acțiunilor de forță ale statelor fasciste, contra agresiunii (p. 413), Dar, așa cum menționează în mod just au- torul, baza de clasă a guvernelor care ela- borau politica externă a României interbelice, nu a permis găsirea soluțiilor reale ale crizei, care era, în fapt, o criză a sistemului capi- talist (p. 414). Se conturează cu limpezime din lucrarea lui Petre Bărbulescu că activitatea diplo- matică a României la Societatea Națiunilor în perioada 1929 — 1939 se înscrie pe o curbă descendentă, începînd cu criza economică și terminlnd cu izbucnirea celui de-al doilea război mondial, paralel cu înrăutățirea situației internaționale, multiplicarea ac- telor de agresiune, de forță și dictat care aveau ca victime statele mici și mijlocii. Volumul prezentat se impune prin varie- tatea surselor documentare utilizate cît și prin ținuta științifică și stilul sobru și adecvat. Chiar dacă autorul se oprește doar la semni- ficația unor momente din deceniul 1929—1939, lucrarea este unitară și omogenă atlt prin contextul oferit de activitatea la forul de la Geneva cit și prin unitatea și continuitatea politicii externe românești din perioada interbelică. Importanța monografiei lui Petre Bărbu- lescu rezidă in aceea că este prima lucrare de acest gen în istoriografia noastră,care abor- dează activitatea României la Societatea Națiunilor, chiar dacă numai pentru un deceniu și în citeva din momentele principale. Apa- riția acestui volum poate constitui un îndemn pentru elaborarea unei lucrări care să prezinte activitatea diplomației românești la forul de la Geneva în întreaga perioadă interbelică sau chiar a unei istorii de pe pozițiile marxist- leniniste a Societății Națiunilor. Nicolae Dascălu JACQUES GODECHOT, Histoire de Vltalie moderne, 1770-1870, Le Risorgimento, Paris, Hachette, 1972, 581 p. De multă vreme există convingerea In rlndul specialiștilor că istoria unei țări, a unui popor este necesar să fie abordată de una sau mai multe personalități, care aparțin efectiv aceluiași popor, aceleiași națiuni. La această regulă, din clnd în clnd mai sînt și excepții, fericite sau nefericite. O excepție fericită însă prezintă lucrarea de față alcă- tuită de istoricul francez J. Godechot. Autorul, decan aj Facultății de litere și științe umanis- tice de aproape trei decenii și de clțiva ani director al Institutului de cercetări istorice și arheologice, ambele instituții aparținlnd Universității din Toulouse, este recunoscut drept un istoric de mare prestigiu în Franța și in lumea întreagă; bogata sa activitate istoriografică privind istoria Franței (de la epoca revoluției din 1789 la epoca Revoluției din 1848), istoria Europei și Americii în epoca napoleoniană, istoria Maltei, etc. desfășurată timp de aproape o jumătate de secol este o dovadă a acestei înalte aprecieri. Ținînd așadar seama de profilul principa- lelor preocupări științifice ale autorului ne dăm ușor seama de la început de ce abordarea temei privind istoria Italiei în epoca modernă 10-C.652 www.dacoromanica.ro 146 RECENZII 4 n-a fost pentru acesta un impediment și una din explicații o avem parcurgind chiar numai introducerea lucrării In afară de cele 16 capitole ale acesteia. Introducerea pe cit de succintă pe atlt este de edificatoare pentru a ne lămuri din acest punct de vedere. La Început autorul schițează o periodizare a istoriei Italiei plnă In epoca modernă apoi stărue mai mult asupra subtitlului lucrării de față: Le Risorgimento. Provenită din limba italiană această expresie care privește i’n secol (1770 — 1870) de mari transformări social-economice, politice și culturale menite să Împingă națiunea italiană pe drumul dezvoltării capitaliste, nu-și are un cores- pondent In altă limbă prin simpla ei traducere. Această epocă —așa cum o definește și istoricul italian Franco-Valsecchi, definiție pe care și-o Însușește și J. Godechot — este rodul impunerii In viața socială a acelor idei lumi- niște care au pregătit masele să accepte programul și instituțiile revoluționare bur- gheze, numai că modelul care a stat la baza acestei reînnoiri l-a oferit Republica franceză din 1792. După istoricul francez Le Risor- gimento n-ar fi așa dar decît aspectul propriu poporului italian In cadrul Revoluției atlantice după cum Revoluția franceză din 1789 este aspectul specific poporului francez In cadrul aceleiași revoluții oceanice. Cum era și firesc una din problemele care au stat In atenția autorului a fost aceea de a stabili condițiile istorice ale apariției Risor- giment-ului In Italia, originile sale, formele pe care le-a cunoscut In a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, asupra cărora vom insista ceva mai mult. Mai Intli este surprins cadrul care a favorizat apariția acestui nou curent ideologic și anume pacea instau- rată aproape o jumătate de secol, după Răz- boiul de succesiune la tronul Austriei, o jumătate de secol lipsită de războaie, favo- rabilă unui avint economic, social și intelec- tual nemaiinttlnit de multă vreme In istoria Italiei. Pe baza materialului documentar și a literaturii istorice folosite J. Godechot constată pentru această perioadă o creștere a popu- lației fără precedent,,,o revoluție demografică” după părerea sa, drept urmare a sporului natalității și a ameliorării alimentației la scară națională. Deși Italia era considerată plnă atunci drept o țară a orașelor, a comunelor, In această vreme 85% din populația ei trăia !n mediul rural. Cu o agricultură și o industrie artizanală !n declin, cu un comerț frlnat de multitudinea barierelor vamale interne, Înăbușit de concurența străină și ane- miat de lipsa capitalurilor de investiție, cu o structură socială care opunea țărănimii analfabete, o burghezie slabă și o nobilime incapabilă să țină pasul cu vremurile noi, Italia se află In plină criză economică și ajeială fie consiliul de guvemămlnt, fie adunările www.daconnnamca.ro totodată. în asemenea condiții, remarcă autorul, avea să se nască nevoia de reforme pentru o renaștere a societății italiene, numai că această Renaștere avea loc In condițiile istorice de la jumătatea secolului al XVIII-lea, diferite cu totul de acelea din secolele XIII— XIV. La vremea respectivă despotismul luminat, care și-a avut atunci reprezentanții săi și in Italia, a Încercat pe diferite căi — amintind pe acelea intllnite In alte țări europene (Austria, Franța, Prusia) — să depășească acest moment de criză cu deosebirea că, de data aceasta problema modernizării societății italiene era mai strlns legată ca niciodată de aceea a unificării sale statale. Despre teore- ticienii in domeniul economic autorul arată că aceștia slnt In genere fiziocrați de felul lui Pompeo Neri și Genovesi, mulți devansează prin ideile lor pe economiști cu renume euro- pean ca de exemplu Adam Smith, dar printre ei slnt și mercantiliști și protecționiști și chiar purtători ai ideilor liberale (P. Verri). Slntem de acord cu J. Godechot că teoriile acestor minți luminate au fost puse In prac- tică și destul de repede s-a trecut la abolirea obligațiilor feudale și la sporirea suprafețelor de cultură dar In ceea ce privește libertatea comerțului și simplificarea sistemului de impunere fiscală era numai un Început. Tot așa și In privința altor reforme. Pe drept cuvlnt subliniază J. Godechot că In Italia nu exista In această vreme o piață internă unică șj nici creditele necesare pentru a o Însufleți, că regimul breslelor artizanale fusese abolit In același timp cu apariția manufacturilor a căror forță de muncă depășea clteva sute și clteva mii de muncitori dar această țară era considerată tot o țară agrară In exclusi- vitate. Și nici egalitate socială nu exista deși se preconizase legea alcătuită de Cesare Beccaria pentru instituirea egalității tuturor italienilor In fața legii.Procesul acesta avea să mai dureze și mișcarea jansenistă i-a dat impuls lovind mai ales In privilegiile de care mai dispunea Încă biserica. Analiza pentru aflarea originilor Risor- glment-ului făcută de autor se referă și la Înnoirile constatate In structura politică a statelor din Italia. El constată cum multe monarhii absolute și republici aristocratice Încep să cedeze din puterea lor excesiv de centralizată prin asocierea la conducerea sta- tului a unor intermediari care să facă legătura cu masele, intermediari proveniți din rlndul nobilimii cu idei avansate. Noua situație era o necesitate In concordanță cu unele Înnoiri care fuseseră realizate In domeniul economic și social. Slntem de acord că aceste elemente de intermediere slnt fie adunarea parlamentară, 5 RECENZII 147 municipale din numeroase orașe dar credem că nu se mersese atlt de departe pentru ca fenomenul să fie generalizat. Absolutismul luminat era decis atunci să facă numai unele concesii pentru a prelntlmpina revoluția care plutea In aer și pentru a-și consolida pro- priile sale poziții. Drept dovadă unele proiecte de constituție alcătuite tot In această vreme slnt apreciate drept „premature” și chiar „dăunătoare” In ansamblul planului de măsuri care se dorea să fie cit mai simplu și mai puțin liberal. Autorul remarcă pe drept cuvlnt și unele Încercări de unificare statală dar numai pe calea unor organisme suprastatale, de pildă o uniune a principilor. Dar nu aceasta era calea pentru Înfăptuirea Renașterii națiunii italiene. Izbucnirea Revoluției franceze din 1789 n-ar fi trezit atîta interes, atîta pasiune In Italia dacă aceasta era pe cale de a fi Înfăptuită. In acest sens J. Godechot aduce o serie de dovezi potrivit cărora despotismul luminat a reacționat de Îndată respinglnd calea revoluționară pentru Înnoirea societății italiene, mai scurtă și mai eficientă decit aceea oferită plnă atunci de cercurile condu- cătoare locale. In acest sens autorul ne pre- zintă o frescă amplă a modului cum propa- ganda revoluționară Înfăptuită de elemente autohtone s-a Întins cu repeziciune In toată Italia ridiclnd la luptă contra tiraniei cele mai largi pături și clase sociale, cum pretutindeni au apărut cluburile revoluționare de orientare iacobină In cadrul cărora și-a desfășurat activitatea și Buonarotti și cum incapacitatea acestora de a elibera, prin forțe proprii, Italia de resturile despotismului feudal a făcut necesară prezența trupelor revoluționare franceze. După cum se știe intervenția armatei franceze In Italia Începută In 1796 avea să se transforme Intr-o dominație a acesteia plnă In 1815. Această parte a lucrării cuprinde șapte capitole (cap. III—IX). Posesor al unui vast material informativ autorul face analiza acestei perioade din istoria Italiei moderne expunlnd cu lux de amănunte, uneori chiar prea multe, desfășurarea cam- paniei armatei franceze din 1796 — 1797, In Lombardia urmărind pas cu pas pe gene- ralul Napoleon Bonaparte și legăturile sale cu patrioții italieni menite nu numai să pună bazele unor noi forme statale dar să facă din lupta pentru unificarea statală a Italiei princi- pala lor datorie. Desigur că această luptă n-a fost deloc ușoară așa cum constată dealtfel și autorul. Campania din Italia l-a făcut pe Napoleon Bonaparte stăpln, In numele Directoratului asupra Italiei, dar problemele vitale ale populației acestei țări erau departe de a fi rezolvate. Iar dacă absolutismul aus- triac fusese eliminat prin forța armelor totuși rămăsese ca o umbră incomodă pe fundalul acestor victorii desființarea Republicii Veneția și Împărțirea teritoriului ei Intre cei doi sem- natari ai păcii de la Campoformio, care nu ținuseră seama de interesele populației autoh- tone. Dealtfel Însăși Directoratul era ostil unității statale italiene. J. Godechot urmărește Îndeaproape lupta patrioților italieni pentru Înfăptuirea unității lor statale și arată cum Intr-o oarecare măsură, deci cu anumite limite Napoleon Bonaparte i-a ajutat prin crea- rea Republicii cisalpine, rezultată din federali- zarea mai multorstate septentrionale din Italia. în acea vreme, mai ales după extinderea regimului republican și In părțile centrale și sudice ale peninsulei, poporul italian era la un pas de rezolvarea unității sale naționale, dacă Directoratul ar fi vrut-o. Dar nu este numai atlt adăugăm noi; era nevoie atunci să existe și o burghezie revoluționară autoh- tonă capabilă să controleze cu armele Întregul teritoriu italian care s-a făcut mai tlrziu In 1870. în schimb regimul democratic Înfăptuit In cadrul mai multor republici create după modelul celei franceze reușise In parte să Înlăture regimul monarhic care aparținea de acum trecutului. Factorul comun In aceste state tinere era drapelul lor tricolorul verde, alb și roșu (Încă din 1796) care avea să rămlnă ulterior simbolul Italiei unificate. In această parte a lucrării J. Godechot face o analiză a cauzelor care au Împiedicat in 1799 și In anii următori cit a existat dominația franceză, Înfăptuirea unității statale a Italiei. O cauză o află In izbucnirea contrarevoluției favori- zată de absența lui Napoleon Bonaparte, aflat In Egipt, și de intervenția trupelor austro-ruse. O alta și cea mai importantă după cum ni se pare și nouă, o constituie concepțiile politice alebravului corsicandevenit In 1802 consul pe viață iar In 1804 Împărat. Așa cum observă autorul, Italia a fost pentru acesta „un rezervor de bani și de trupe, un obiect al politicii sale In complicatul eșichier european" In care numai interesele generale ale Franței aveau prioritate. Din aceste motive Italia a fost mult timp teatru de război, apoi teritoriu sub ocupație franceză. Pentru această concepție el a sacrificat primul embrion al Italiei unificate, Republica italiană creată In 1802. Aceste concluzii ale lui J. Godechot ne confirmă o convingere care persistă de mult timp In istoriografia românească privind politica lui Napoleon Bonaparte față de țările române la Începutul secolului al XlX-lea care nu se deosebește cu nimic de vederile pe care le avea față de Italia. După cum se știe politica lui Napoleon Bonaparte a suferit unele modificări formale Intre 1805 și 1809. Mai întîi Republica italiană a fost transformată In Regatul Italiei, sporit cu unele teritorii spre est și sud est (Veneția, www.dacoromanica.ro 148 RECENZII 6 Marchia, Ancona). Apoi in acest nou stat au fost introduse unele reforme din punct de vedere judiciar, fiscal, administrativ, social, economic și cultural, menite să dea iluzia că se urmărea totuși o politică de uni- ficare națională (de exemplu circula o singură monetă, codul napoleonian fusese introdus in legislație, o administrație unică după modelul francez fusese aplicată). E drept că această remodelare a societății italiene avea să contribuie la Risorgimenio și la pregătirea unificării statale. Continuindu-și analiza sa, autorul se oprește destul de mult și asupra transformărilor pe care le-a suferit societatea italiană din părțile meridionale ale peninsulei unde regimul republican revoluționar francez fusese Înlocuit intre 1799 și 1805 cu monarhia feudală iar din 1806 cu monarhia constituțională bine Înțeles sub dominația lui Napoleon I. Folosind valoroase date statis- tice publicate In ultimul deceniu cu prilejul aniversării bicentenarului nașterii fostului Împărat al Franței J. Godechot stabilește cu acest prilej caracterul Înnoitor al reformelor aplicate in această parte a Italiei unde regimul feudal a fost abolit In 1806, unde fusese intro- dusă o administrație similară aceleia din Imperiul francez. Sfirșitului dominației franceze in Italia autorul ii acordă un capitol special (al IX-lea). El de fapt este mai mult un bilanț al unei dominații ideologice de peste două decenii, al unei dominații politice. Acest bilanț arată că sub raportul unificării statale se făcuse un pas important — de la un mozaic de state se ajunsese ln 1810 numai la trei. Se făcuse un progres și prin faptul că se ajunsese la o uni- ficare administrativă, la instituții politice similare, dar acest lucru nu era deajuns pentru că din punct de vedere economic Italia rămăsese tot o țară agrară și că deși fusese abolit feudalismul, marea latifundie Încă mai persista. Sfirșitul dominației franceze in Italia avea să coincidă Insă cu opera de distrugere a operei lui Napoleon I, concepută și aplicată ln parte de acesta, dar și cu izbucnirea, după expresia folosită de J. Godechot, a primului război de independență italian in 1815. Epoca de după Înlăturarea dominației franceze in Italia plnă la Înfăptuirea unificării statale italiene definitive ln 1870 este prezen- tată in următoarele șase capitole (X, XII — XVI), revoluția din 1848 fiind socotită un important moment de cotitură. Potrivit afirmațiilor autorului perioada plnă la 1848 se caracterizează printr-o manifestare vio- lentă a reacțiunii Împotriva oricărei propa- gande revoluționare, care la rlndul ei avea să genereze cîteva insurecții, comploturi și con- jurații. Insurecția din 1820 — 1821 izbucnită ln Regatul Neapole avea să fie Înăbușită datorită inconsecvenței revoluționarilor libe- rali moderați și a intervenției trupelor străine crearea și căderea celei de-a doua Republici www.dacoromamca.ro austriece. în contextul acestui capitol mai este prezentată și insurecția din Emilia din 1831, considerată de J. Godechot drept o insu- recție romantică după felul cum a fost pregă- tită și care ar fi putut totuși reuși dacă regele Franței Ludovic Filip ar fi sprijinit-o efectiv. Eșecul ei avea totuși să-l determine pe G. Mazzini cunoscutul democrat revoluționar aflat in emigrație In Franța să pregătească in anii următori o alta, prin societatea revolu- ționară ,,Tinăra Italie”. De data aceasta el a alcătuit un program in care erau prevăzute obținerea independenței, Înfăptuirea unității și a unui regim republican in Italia. Dar, așa cum subliniază și autorul, G. Mazzini era numai un revoluționar burghez fără a fi socialist așa cum afirmă unii istorici din zilele noastre. După cum se știe insurecția din 1834 avea să fie și ea Înăbușită de reacțiune ca și comploturile antistatale organizate plnă la 1818 nu numai in Regatul Piemont- Sardinia, dar și ln Regatul Neapole și ln Statul papal. Desigur că autorul nu s-a mărginit numai la urmărirea acestor acțiuni revoluționare ale burgheziei pentru Înfăptuirea unui regim demo- cratic și a unității Italiei. în paginile lucrării de față el a căutat să prezinte și politica cercu- rilor conducătoare din Regatul Pieinont- Sardinia și din Statul papal menită să le modernizeze pe calea unor reforme cu caracter liberal (cap. XII). Pentru aceste motive ideile neo-guelfilor propagate de V. Gioberti, contele Balbo și M. d'Azcglio prin operele lor privind realizarea unității statale italiene pătrund tot mai mult In rlndul maselor ; Tot ei sînt aceia care Încă Înainte de 1848 aveau să vadă ln monarhul Piemontului-Sardiniei pe viitorul Înfăptuitor al acestei unități. Cit privește reformele lui Carol Albert și ale papei Pius IX după cum arată J. Godechot acestea aveau să declanșeze ln Italia o agitație extraordinară care a provocat ostilitatea puterilor conservatoare europene. S-a spus pe drept cuvlnt că revoluția europeană din 1848 Își are Începutul in Italia caocontinuare aaceleiaizbucnităla sfirșitul se- colului al XVIII-lea. Dar autorul consideră că această apreciere n-ar fi completă dacă nu s-ar adăuga că aceasta a constituit piatra unghiulară ln lupta pentru unitatea statală a acestei țări. Privitor la felul cum s-a desfă- șurat revoluția de la 1848 din Italia se cunosc punctele de vedere ale lui J. Godechot dintr-o altă lucrare (Revoluțiile din 1848, Paris, 1971) recenzată tot ln paginile „Revistei de istorie” (nr. 2/1973, p. 426 — 429). De data aceasta expunerea sa este ceva mai succintă autorul urmărind cauzele care au dus la izbucnirea ei, formele pe care le-a luat aceasta ln diferite state italiene Începlnd cu insurecția și Încheind cu războiul de eliberare națională, 7 RECENZII 149 romane, etc. In schimb J. Godechot ajunge acum la unele concluzii noi. Relativ la cauze, unele slnt de ordin general (de ex. eșecul revoluției europene); altele slnt proprii poporului italian (lipsa de unitate In rlndul revoluționarilor, irealismul reformelor so- ciale care au reușit să țină departe masele populare de burghezia revoluționară. Se constată totuși și unele elemente pozitive și anume elanul revoluționar care a fost atit de puternic Incit a forțat reacțiunea să capi- tuleze necondiționat 12 ani mai tirziu. După părerea noastră ar mai fi și izolarea politică In care s-a aflat Regatul Piemontului- Sardiniei pe plan internațional In lupta pentru unitatea Italiei fapt care-i va convinge pe oamenii politici din acest stat să acționeze ulterior cu mai multă forță, In același scop. în privința Începutului sflrșitului acestei mărețe opere politice J. Godechot nu vede In Camillo Benso conte de Cavour, primul ministru al Regatului Piemont-Sardinia, un erou al unificării Italiei cum l-au considerat mulți istorici. El arată cum cel care in tinerețe fusese dominat de idei liberale și pasionat pentru construcția de căi ferate avea să grupeze mai tirziu In jurul lui pe partizanii acestei idei și să colaboreze strlns cu regele "Victor Emanuel al 11-lea la Înfăptuirea unității statale a poporului italian. Acesta este un prilej nimerit pentru autor să stabilească complicatele legături diplomatice ale Regatului Piemont-Sardinia cu celelalte puteri europene din această perioadă. Pe baza lor problema unității statale italiene a devenit In anii 1849—1861 dar și ulterior pină la 1870 o problemă europeană cum dealtfel unirea Principatelor române din 1859 fusese de ase- menea o problemă europeană mai ales după congresul de la Paris din 1856. Pentru docu- mentarea acestei părți din lucrarea de față J. Godechot a folosit comunicările prezentate la congresul și colocviile ținute In Franța și In Italia In 1959 și In 1970 prilejuite de sărbătorirea centenarului Înfăptuirii unificării Italiei, a Înfăptuirii statului modern italian. In lucrarea de față au fost incluse și două capitole avînd un profil special (cap. VII, XI) și anume privind viața economică și culturală a Italiei in două momente impor- tante din această epocă : vremea dominației franceze și a Restaurației. Ele completează armonios datele faptice privind viața politică, lupta revoluționară și contrarevoluția care au zguduit națiunea italiană timp de aproape o jumătate de secol. Abordarea acestor pro- bleme ne permite să constatăm că blocusul continental a provocat o nemulțumire gene- rală față de sistemul napoleonian, că deși Italia a cunoscut un avlnt in domeniul indus- trial (In special industria ușoară) totuși ea a rămas mai departe o țară agrară și a fost considerată două decenii de Napoleon Bona- , Constantin Șerban www.dacaixniianica.ro parte drept o colonie a Franței, că economia italiană a cunoscut rind pe rind sistemul mercantilist și protecționist, că, deși in această perioadă au apărut băncile de emisiune, casele de depuneri (Încă din 1821), companiile de asigurare, totuși la 1870 Italia era Încă o țară subdezvoltată din punct de vedere eco- nomic integrată in economia statelor capita- liste europene. Cît privește cultura slnt sub- liniate acele momente de avlnt în domeniul literaturii, artelor și arhitecturii. în vremea dominației franceze in Italia se remarcă activitatea pictorului Appiani, in sculptură a lui Canova, în epoca Restaurației a picto- rului romantic Fr. Hayez, a sculptorului G. Monti, in muzică a lui G. Verdi. Cit pri- vește centrul vieții intelectuale rămîne tot la Florența, Livorno, Siena și Pisa. Autorul dovedește cu acest prilej o cunoaștere temeinică și in domeniul literaturii. în acest sens el face nu numai o prezentare a principalilor reprezentanți ai acesteia și a operelor lor dar întreprinde analize critice demne de un critic literar. Materialul prezentat este un prilej de a cunoaște și organele de presă apărute in această vreme. E drept că ar mai fj trebuit să existe și un al treilea capitol privind dez- voltarea economică, socială și culturală a Italiei intre 1849 și 1870 dar autorul a avut grijă să insereze aceste noțiuni printre dife- ritele probleme politice expuse în ultimele capitole ale lucrării. Spre deosebire de alte lucrări de-ale sale J. Godechot a dispus notele la sflrșitul fiecărui capitol însoțindu-le deseori de largi explicații. Procedeul oglindește nu numai bogata infor- mare de care a dispus dar cele mai multe din monografiile, sintezele, culegerile de iz- voare slnt apărute recent în ultimul de- ceniu. Prin aceasta autorul pune in circu- lație științifică cele mai recente concluzii ale specialiștilor care au preocupări asupra acestei epoci din istoria Italiei și a Europei totodată. în anexă se dă un indice general cu grjjă redactat și 6 hărți ale Italiei In diferite mo- mente ale existenței sale (1748 — 1796, 1799, 1810, 1815, 1860, 1870). Lucrarea pe care o recenzăm se Înscrie printre cele mai importante monografii consacrate acestei probleme. Ea este totodată un Îndreptar prețios pentru cunoașterea nu numai a istoriei Italiei în epoca modernă — după părerea noastră a primei etape din istoria modernă a acestei țări, a doua urmînd să se Încheie la sflrșitul primului război mon- dial — ci și pentru istoria altor țări europene și chiar pentru istoria Europei luată In ansam- blu de vreme ce istoria unificării statale a Italiei a devenit mult timp o problemă euro- peană. 150 RECENZII 8 FRANQOIS CHÂTELET, La naissance de l'histoire. La formation de la pensee historie,nne en Grece, Paris, Editions deMinuit, 1974, voi.I, TI 444+432 p. Filozof și istoric in același timp, profe- sorul Franțois Châtelet face o investigație aprofundată asupra modului in care s-a con- stituit și a evoluat spiritul istoric In cultura greacă. Pentru a dispune de un cadru de compa- rație, autorul Începe prin a analiza trăsăturile caracteristice ale spiritului istoric contempo- ran. în funcție de aceste trăsături moderne, el caută să determine specificul spiritului elin in domeniul investigației istorice, consem- nind asemănările și deosebirile lui față de mentalitatea istorică a epocii noastre. Istoricii de astăzi, consideră autorul, cred In realitatea obiectivă a evenimentelor trecutului. Aceste evenimente însă, ca urmare a ireversibilității timpului in care au avut loc, nu mai pot fi supuse investigației și tes- tării directe. Orice eveniment istoric se situează la Încrucișarea coordonatelor spațio-tempo- rale și, ca atare, el trebuie considerat ca fiind specific, nou, original, inedit, practic nere- petabil In ansamblul caracteristicilor sale. Aceasta nu Înseamnă insă că istoricului i-ar fi interzis să grupeze și să compare evenimen- tele din trecut, după anumite criterii pertinen- te, In funcție de elementele lor ireductibile la tipologii, ca și de elementele refractare Înca- drării Intr-o schetnă-model. Cronologia fixează, pentru istoric, ordinea exterioară, cadrul în care s-au desfășurat evenimentele istorice; prin aceasta, ea pune la dispoziția istoricului repere prețioase, care-i îngăduie să schematizeze anumite diacronii și sincronii, cu condiția să nu consi- dere reperele cronologice decît drept simple cadre, în cuprinsul cărora se poate urmări dinamica și multiplele interferențe și combinații ale evenimentelor istorice : res gestae. Istoriografia contemporană nu tăgăduiește existența unei cauzalități a evenimentelor istorice. Dar această cauzalitate nu se poate asemăna cu aceea specifică fenomenelor fizico- chimice, astfel cum apreciase, cu totul greșit, istoriografia burgheză pozitivistă. Cauza- litatea istorică sesizează anumite structuri ale evenimentelor, anumită ordine în desfă- șurarea lor. Istoricii pot astfel elabora com- plexe cauzale și motivaționale care să Îngăduie o inteligibilitate cît mai clară a evenimentelor. ,.Practica istorică a zilelor noastre ne înfă- țișează astfel ca cercetarea de Înțelegere a trecutului”1 2. în măsura în care istoria urmărește să interpreteze cit mai just, ea nu poate să nu urmărească obiec- tivitatea, cel puțin prin tehnicele pe care le folosește. Astăzi nu se mai poate pune în discuție, cum se punea acum cîteva decenii, „obiectivitatea” funciară urmărită cu bună credință de istorici; după cum nu se mai poate insista asupra caracterului „conjectu- ral” al istoriei, și nici chiar asupra „subiec- tivității ireductibile strecurate în orice relatare a trecutului", apreciază autorul. într-adevăr, istoricul nu urmărește reîn- vierea integrală a trecutului; și, dealtfel, nici n-o poate realiza. Scopul urmărit de istoric, apreciază autorul, este „înfățișarea trecutului într-un astfel de mod tncît să fie făcut inteligibil”. Pentru a ajunge la acest țel suprem, istoricul, atit în munca lui de cercetare, cit și în strădania lui de a înfățișa, cit mai coerent și mai limpede, rezultatele cercetării, năzuiește la ceea ce profesorul Châtelet denumește „o obiectivitate aprofun- dată”, care depășește vechea dilemă a isto- ricilor privind subiectivismul sau obiectivismul muncii lor de cercetare. Munca istoricului implică astfel „Înfățișarea continuă, adincită și lărgită în permanență, a trecutului”l. Rezultatele muncii de cercetare istorică nu pot fi testate experimental direct, în laborator, in vitro, întrucît trecutul este ireversibil și nerepetabil. Testarea implică deci o subtilă acțiune de veri-ficare (în sensul strict etimo- logic al termenului), care năzuiește „să cu- prindă, în structura ei profundă, evoluția, în permanentă devenire, a omenirii empirice”, strădanie pe care istoricul o întreprinde ajutat de luminile rațiunii și ale inteligenței lui critice și Înzestrate cultural. Istoria a devenit însă cunoștința știin- țifică abia din clipa în care a putut aspira la statutul de disciplină științifică prin trei 1 La pratique historienne contemporaine se prăsente comme recherche d’un ordre de comprăhension visant ă assurer rintelleclion du passă. Dans la mesure oii la pensie histo- rique a un objet, oii elle croit ă la rialitâ de cet objet, elle ne peut manquer de se souloir objectise” (37) 2 L’ceuvre d’histoire est une prisentation continue, sans cesse approfondie et âlargie, du passi, visant ă saisir, dans ses structures profondes, le devenirde l'humaniti empirique, (voi. I, p. 44). 9 RECENZII 151 elemente mai ales, și anume: 1) elaborarea unor concepte-chei, de genul celor mențio- nate la Începutul recenziei; 2) constituirea unor metode de cercetare cit mai precise și cit mai critice și 3) In momentul in care a ajuns să formuleze unele legități asupra evoluției structurilor umane, fiind astfel o historia revelans, care Îngăduie o mai bună Înțelegere a fenomenelor umane trecute și, prin aceasta, a fenomenelor umane prezente și viitoare, In diferite domenii. Geneza istoriografiei eline s-a făcut In condiții de o importanță esențială, cit se poate de instructive pentru istorici ca și pentru sociologi, etnografi, antropologi și, In general, pentru toți specialiștii In domeniile diferite ale științelor sociale. în speță, omenirea a pătruns In istoricitate grație gîndirii eline. Multă vreme, omenirea se temuse, instinc- tiv, de tstortcitate și Învedera o neliniște semnificativă față de orice evoluție In timp. Mitul, moștenit de la societățile primitive și folosit In continuare ca element de coeziune și de educație socială, este, prin esența lui, atemporal și spațial. Orice basm Începe printr-o formulă care Înalță narațiunea mai presus de spațiu și de timp : ,,A fost odată . .. ca niciodată’”. Nostalgia mitului se resimte și In opera Părintelui istoriei. Dar Herodot s-a simțit Îndemnat să-și Înceapă vestita sa ,,investigație”, ca urmare a unui eveni- ment pe care, In terminologia toynbeeană, autorul 11 numește ,,o provocare” : In speță, provocarea hoardelor lui Xerxes, prilejuind riposta Europei eline. Herodot, din proprie inițiativă, nelndemnat de nimeni, a purces la culegerea materialelor operei lui, pentru următoarele obiective: 1) rememorarea unor evenimente socotite vrednice să fie pomenite, anume, acelea prile- juite de războaiele medice; 2) istoricizarea faptelor de seamă ale unor personalități exemplare; 3) revelarea ponderei trecutului asupra prezentului; 4) in\ederarea unor eve- nimente profane, empirice, situate In afara sferei mitologice și sacre; 5) urmărirea ideii, cu totul noi, a unui destin istoric : destinul omului, opus concepției arhaice a destinului mitologic, a unui fideism care refuza cu Îndărătnicie istoricitatea, prin urmare Însăși mutația, evoluția, progresul; In sfirșit, 6) afirmarea, irecuzabilă, a devenirii profane, laice, a oamenilor, sustrași astfel impactului totalitar al fatalismului mitologic arhaic, Îndrăgostit veșnic de vechi și străduindu-se să tăgăduiască orice perspectivă istorică evo- lutixa, creatoare de nou, printr-un categoric ,,refuz existențial al timpului istoric”. Opera lui Herodot marchează astfel, consi- deră autorul, momentul crucial In care omul, strădui să-i deslușească schemele cauzale și Intr-un anumit stadiu al evoluției, se hoții- inotivaționale. Investigind structurile Impe- www.aacoromamca.ro răște, In sfirșit, să-și recunoască destinul istoric, să-și conceapă ființa In istorie. în secolul care a precedat elaborarea operei lui Herodot, Grecia cunoscuse fenomenul esențial al Înlocuirii treptate a vechilor mitografi prin noii logografi. Acest proces premergător este, evident, consecința evo- luției inteligenței eline și a structurilor social- politice grecești spre instituția fundamentală care va fi polisul, cetatea autonomă. Fiecare polis a simțit nevoia să-și organizeze arhi- vele, unde se strlngeau consemnările eve- nimentelor politice sau de altă ordine. Este și acesta un semn al tendinței culturii eline de a simți tot mai puternic nevoia să deslu- șească ființa istorică a oamenilor și a colectivi- tăților urbane, de a consemna și memora acțiu- nile profane, individuale, desprinse, treptat, din sacralitatea hieratică in care le structurase mitul. Omul pătrunde astfel In istorie, in temporalitate, sustrăglndu-se — In chipul acesta — determinantelor mitice fideiste ale esenței, pentru a se supune, tot mai hotărît, determinantelor istorice ale existenței. Și autorul marchează paralelismul semnificativ dintre evoluția politică a polisului, spre demo- crație, spre laicitate, și dezvoltarea spiritului istoric atenian, Întruchipat in opere istorice de fundamentală importanță pentru omenire. Fiecare din aceste opere istorice este urmărită de autor, In toate sensurile și semni- ficațiile lor multiple, ca ilustrlnd contribuția culturii eline la dezvoltarea civilizației euro- pene. Fiecare operă este un răspuns la anumite Întrebări și probleme puse, de la epocă la epocă, Greciei șl culturii ei. ★ Evenimentul istoric epocal, care a pus In mișcare inteligența elină și a silit-o să Întrevadă orizonturi noi de glndire, a fost acela al răz- boaielor medice. Un proces, accelerat și ire- versibil, a fost dezlănțuit atunci, ca ripostă organizată, inteligentă și biruitoare, dată de cultura elină provocării Imperiului autocrat al Persiei. Herodot a fost pe deplin conștient de profunda semnificație a războaielor medice pentru cultura greacă. Pentru el, confruntarea hoardelor lui Xerxes cu formațiunile disci- plinate de hopliți atenieni și spartani nu Însemna numai conflictul Intre un Imperiu despotic și o mină de cetăți libere unite Intre ele prin lanțuri culturale și etnice, ci Însemna conflictul Intre două stiluri de viață, intre două perspective culturale, intr-un antago- nism care se va dosedi ireductibil și peren. Structura logică a devenirii istorice îi apare, pregnant, lui Herodot, care se va 152 RECENZII 10 riului persan, Herodot nu a răspuns numai la Întrebarea pe care și-o pusese la Începutul „investigației” sale istorice, anume: pentru care pricină s-a purtat războiul Intre greci și barbari; opera lui a devenit și o investigație asupra cauzelor generale ale războaielor dintre oameni. Cauzele acestui fenomen rămln, pentru Herodot, ambiția conducăto- rilor, dorința de răzbunare și de revanșă, motive de prestigiu, orgoliul, lăcomia. Cresus, Policrat și Xerxes devin astfel, pentru Herodot, Întruchiparea marilor motivațiuni războinice, contrarii — prin dezlănțuirea nemăsurată a patimilor individuale (hibris) — acelei mode- rațiuni specifice geniului grec, In perioada lui de strălucită maturitate, clnd plnă și cău- tarea gloriei individuale sau cetățenești trebuia să se desfășoare după normele Înțelep- ciunii. Victoria grecilor asupra perșilor, înve- derează, pentru Herodot, poate și acțiunea destinului, a providenței; dar ea a fost, pre- cumpănitor, opera solidarității socio-politice și etnice eline, a instituțiilor Înțelepte și democratice pe care și le creaseră cetățile grecești. Opera lui Herodot cuprinde astfel modele perene pentru cercetarea istorică din toate timpurile. Ba elaborează o schemă explica- tivă, cauzală, a evenimentelor istorice, și conceptul-cheie al devenirii, al evoluției istorice. „Istoria” reprezintă astfel momentul de supremă dilatare a inteligenței practice eline, prologul marelui avlnt cultural și civili- zatoriu din secolul V l.e.n. La sfirșitul acestui secol, sub impactul unor cauze neașteptate, dar previzibile, alianța cetăților eline adversare perșilor se destramă și se precizează tendințele hegemonice ale confederației de la Delos și ale celei lacede- moniene inspirate de politica economică a Corintului. Tucidide, martor și participant la aceste tragice evenimente, care au dat un sfirșit dramatic secolului lui Pericle, a consem- nat, In celebra lui Istorie a războiului pelo- ponesiac, succesiunea cauzală a evenimentelor și a dezvăluit toate aspectele, intelectuale, morale și materiale, ale politicii și ale răz- boiului, in lumea elină. Apogeu al violenței colective, războiul se desfășoară, in opera lui Tucidide, după anumite scheme, mai mult sau mai puțin raționale, de valoare strategică, tactică, dar, esențial, politică și psihologică ; diplomația devine, la rlndul ei, o categorie istorică, esențială pentru elucidarea fazelor războiului peloponesiac, în opera lui Tuci- dide, In care se evidențiază, de asemenea, valoarea respectivă a structurilor și a insti- tuțiilor politice, semnificația simbolică a șefilor politici și militari (in speță, Pericle, ca model predilect, Cleon, ca exponent al demagogiei vanitoase și ires biade, ca reacție discutabilă a claselor de sus). Trei motivații ale războiului și ale politicii slnt apreciate mai ales de Tucidide, pentru semnificația lor socială: teama, orgoliul, interesul. Combinații nuanțate ale acestor motivații slnt găsite in comportamentul politic al Atenei democratice și al Spartei oligarhice. Laicizarea străvechiului hibris ia forma unei ,,libido dominandi" care va determina destrămarea civilizației eline.Eșecul final al planurilor politice ale lui Pericle va pune capăt, consideră Tucidide, nu numai măreției Atenei, dar și civilizației eline, amenin- țate de atltea primejdii. în contextul Infrlngerii Atenei de către Sparta — infringere care a compromis idealul democratic al libertății eline — terenul rămă- sese liber pentru noi investigații teoretice, In domeniul istoriei și, tot mai mult al filozofiei. Socrate, și elevul său, Platon, ilustrează acest moment suprem al vacanței idolilor. Filozofia se avlntă acum să depășească opera și sensul istoriei, prea realistă Intr-o perioadă de criză, și să deslușească temeiurile acțiunilor politice ale oamenilor. în regimul oligarhic și tiranic hărăzit Atenei de Sparta, rivala ei, filozofii nu văd decît triumful incompetenței, al invidiei, al corupției, al retoricei găunoase, al imoralității aristocratice și tiranice. Dez- gustată de prezent, filozofia, pe urmele istoriei, se constituie într-o disciplină a devenirii, dar proiectată spre viitor, nu retroactiv, cum făcuse Herodot cu istoria. Prospectivitatea filozofiei platoniciene duce la elaborarea unui model ideal de cetate utopică, de callipolis. In care restituirea sinergiei străvechilor polisuri va fi opera coordonatoare a filozofilor, deveniți regi și adversari ireductibili ai vio- lenței și ai celorlalte patimi asocialc. Deși strădaniile lor slnt Îndreptate spre idealuri de viitor, totuși filozofii acestei perioade din istoria Greciei au contribuit la o deslu- șire mai temeinică a resorturilor socio-politice. Ei au Înțeles astfel, cit se poate de temeinic, „corelația adlncă Intre situația și destinul individului și statului, Intre Împlinirea drep- tății și posibilitatea liberei manifestări a glndirii”. Eșecul social și politic final al filo- zofilor platonicieni — eșec anticipat prin exe- cuția lui Socrate — s-a învederat prin orien- tarea glndirii filozofice către un ideal al vii- torului. „Futurologia” filozofilor elini a fost, consideră autorul, consecința imposibilității jocului creator și fecund al inteligenței, în cadrul tot mai strimt al polisului, devenit prea îngust pentru fermentarea inteligenței și pentru valorificarea schemelor ei în ordinea sociopolitică și economică. Eșecul dramatic al filozofiei eline a urmat deci, după o generație, eșecului istoricilor și oamenilor politici luminați grupați în jurul !WW.d^roto^to6cest dublu eșec’ ,n timp’ a 11 RECENZII 153 lăsat calea liberă sofiștilor și dramaturgilor. Paralel cu destrămarea structurilor sociale și politico-morale ale polisului,• se constată și destrămarea conștiinței istorice a culturii eline. Reprezentantul retrograd al mentali- tății rurale arhaice, Aristofan, conduce, cu aceeași vervă satirică, lupta pe plan politic Împotriva lui Cleon și a lui Lainachos, ca și pe plan filozofic și literar Împotriva lui Socrate și a lui Euripide, refuzind noua istoricitate elenică in numele idealurilor conservatoare. La rîndul lor, sofiștii tăgăduiesc valabilitatea unei istorii a colectivităților omenești — astfel cum orientase Herodot istoria — și afirmă primatul trufaș, dar ambiguu, al omului singular, Însetat de a parveni cu orice preț și prin orice mijloace. Transpus iarăși pe plan individual, hibrisul depășește, necon- tenit, măsura, și străvechiul ideal agonic al eroilor legendari, reorientind valorile sociale și vibrațiile patriotice. în vreme ce „voința de putere”, tot mai exacerbată, și a cărei apologie o fac, necontenit, sofiștii, se va subli- ma In marea epopee a lui Alexandru cel Mare, pe plan politic, și In uriașa operă enciclope- dică a lui Aristotel, pe plan științifico-filozofic, agnosticismul lunecă tot mai mult spre ateism. Decadența ireversibilă a polisului elin are loc Intr-un climat intelectual naturalist, erudit, empiric și agnostic. Retor al clasei mijlocii, Isocrate caută să pună logosul In slujba ideii fecunde a federa- lizării polisurilor Intr-o Eladă In sfirșit inte- grată. Alexandru cel Mare, realizator al ideii, nu și-a găsit Insă un Tucidide, care să-i situeze faptele mărețe In justa lor ambianță cauzală, motivațională, istorică, politică și sociologică. Cu excepția lui Polibios — care va face, mai tirziu, după scheme cauzale asemănătoare acelora elaborate de Tucidide, investigația etiologică a biruințelor romane — istoriografia greacă, In contextul destrămării sociale, politice și culturale a cetății eline, va Înceta să facă operă creatoare. Refuzind marile scheme sociologice și culturale ale predecesorilor iluștri, ea se va complace in elaborări romantice, pragmatice sau de pură erudiție și morală; și va sfirși, cu Lucian din Samosata, printr-un fel de parodie, spirituală, dar lipsită de orice valori consistente, a istoriografiei. Franțois Châtelet urmărește toate fazele acestei decadențe a spiritului istoric elin, după cum le urmărise și pe acelea ale consti- tuirii și impresionantei sale desfășurări. La capătul Îndelungatei lui cercetări, el scoate In relief importanța hotăritoare, pentru istorie ca și pentru politică, a ambianței culturale. Faptul de cultură, consideră au- torul, este, intr-un anumit sens, de natură ideologică, In măsura In care exprimă voința unui ansamblu sociocultural de a glndi, cit mai just cu putință, o anumită situație, pentru a-i putea da răspunsuri cit mai coerente și mai inteligente. Dezvoltarea istoriografiei unei societăți nu se poate realiza decit in condițiile constituirii unei perspective limpezi asupra sensului istoriei omenirii. Numai ca urmare a făuririi unei asemenea conștiințe istorice se poate constitui un front progresist al tuturor disciplinelor sociale, angajate in munca aridă, dar pasionantă, a descoperirii, pe baza precedentelor și a elaborărilor prac- tice și teoretice, a soluțiilor celor mai potrivite care pot Îngădui oamenilor să ajungă, prin muncă rodnică și creatoare, la satisfacerea nevoilor lor materiale și intelectuale și la recunoștință pentru strădaniile Înaintașilor in domeniul științelor sociale. Dan A. Lăzărescu www.dacaromanica.ro www.dacoromanica.ro î N S E M N Ă R I ISTORIA ROMÂNIEI OLIMPIU MATICHESCU, Opinia publică internațională despre Dictatul de la Viena, Cluj-Napoca, Edit. Dacia,1975,255p. 4-10pl. Antecedentele politico-diplomatice, carac- terul fascist al celui de-al doilea dictat de la Viena din 30 august 1940, urmările nefaste interne și internaționale ale a- cestuia au constituit Îndeosebi In ultimul deceniu — cind accesul la importante fonduri arhivistice din țară și străinătate au permis cunoașterea aprofundată a faptelor — o pre- ocupare de seamă a specialiștilor de istorie contemporană (vom cita dintre autorii români ai unor monografii ce s-au oprit mai mult asupra acestui subiect pe Al. Gh. Savu, Aurică Simion, Gh. Zaharia, Eliza Campus ș.a.). Pornind de la materialul documentar deja acumulat, de la concluziile la care a ajuns istoriografia noastră marxistă și In urma cerce- tării personale a unor noi izvoare documentare — In special a fondului fostului minister al propagandei — Olimpiu Matichescu s-a gln- dit să Inmănunchieze și să interpreteze critic Intr-o lucrare sintetică cit mai Închegată variatele și eterogenele referiri privind modul In care cercurile guvernamentale, organele de propagandă, presa, opinia publică din diferite țări au abordat, Inceplnd Îndeosebi din 1933, problemele legate de frontierele, de suveranitatea statului român In granițele fixate In 1918. De fapt, titlul la care s-a oprit autorul („Opinia publică internațio- nală...’’) nu acoperă decît parțial Întregul material informativ și interpretativ pe care ni-1 oferă cartea deoarece, In realitate, din nevoia de a selecta, prelucra, interpreta și — de clte ori a considerat necesar — de a polemiza cu tezele contrare drepturilor istorice ale poporului român asupra teritoriului pe care-1 locuiește de la bun Început, autorul s-a găsit In situația de a aborda pe larg, de a lua poziție și a emite — uneori — o serie de considerații proprii cu privire la cadrul general al politicii externe și al situației internaționale a României, a Întregului complex al relațiilor sale internaționale In deceniile patru și cinci, mai cu seamă legat de lupta Împotriva tendințe- lor revizioniste a cercurilor șovine ungare. Dealtfel, autorul a ținut să sublinieze că revizionismul horthyst va căpăta virulență și va deveni un pericol pentru pacea țărilor vecine cu Ungaria abia după ce In sprijinul său vor veni regimul fascisto-mussolinian italian și Germania nazistă. Din dorința reconstituirii cu orice preț și In disprețul oricărui drept internațional a Ungariei In fostele ei granițe medievale, cercurile ultrareacționare revizioniste ungare și-au căutat sprijin, s-au angrenat și s-au aliniat definitiv la planurile revanșist-impe- rialiste ale Puterilor Axei. „Aspectul alianțelor externe — se arată In „Cuvlnt Înainte” — a mers In practica politicii revizioniste a guvernanților horthyști, mină In mină cu o extrem de intensă acti- vitate propagandistică, destinată a crea cadrul intern și premise politice externe adecvate, In vederea transpunerii in fapt, cu ajutorul statelor fasciste, a proiectatelor planuri de dezmembrare teritorială a statelor vecine și reconstituirea teritorială a Ungariei din timpul dualismului, stat eterogen, bazat pe subjugarea națională și socială a altor popoare" (p. 7 din lucrarea recenzată de noi). întregul eșafodaj al propagandei revizio- nismului teritorial ungar pornea de la teza aberantă, anacronică după care Îndelungata dominație străină asupra altor popoare con- ferea drepturi istorice pentru Înrobirea din nou a acestor popoare de către foștii tirani, în afara caracterului naționalist șovin, la baza revizionismului horthyst stătea și dorința retrogradă a foștilor moșieri maghiari, expropriați In urma reformelor agrare demo- cratice din România, Cehoslovacia și Iugo- slavia, ca, In cazul trecerii acestui teritoriu la Ungaria, statul horthyst să procedeze (cum dealtfel s-au petrecut lucrurile in nordul Transilvaniei In 1941) la retrocedarea moșiilor către foștii deținători feudali. Faptul că o parte a aristocrației maghiare expro- priate avea legături de familie cu unele cercuri influente dintr-o serie de țări occidentale, In special In Anglia, explică de altfel audiența și sprijinul dat de anumite personalități politice din acele țări re\izionismului teri- torial ungar. „REVISTA DE ISTORIE". Tomul 29, nr. 1, p. 156-162, 1976 www.dacaromamca.ro 156 ÎNSEMNĂRI 2 „Dacă pînă în deceniul patru propaganda din străinătate a iredentismului horthyst — arată autorul — a avut mai mult un caracter teoretic, lucrurile se vor schimba In mod ra- dical odată cu recrudescența fascismului pe plan internațional, a politicii sale revanșarde și teroriste. Susținute nemijlocit de Reichul nazist și de Italia fascistă, pretențiile teri- toriale ale revizioniștilor asupra unor teritorii întinse — care făceau parte din însăși leagănul național, de formare și afirmare istorică a poporului român — vor deveni tot mai insis- tente” (p. 9), Nu întlmplător mutilarea teritorială a României are loc în vara anului 1940 în condițiile în care Germania hitleristă, aliații și asociații săi anexaseră prin forța armelor sau dictat întinse teritorii ale unor state europene. Meritul lucrării recenzate — In ciuda caracterului uneori eclectic, insuficient de problematizat și prelucrat al materialului prezentat — constă în punerea la dispoziția marelui public de cititori a sute de citate, extrase din presa străină, din dezbaterile unor parlamente sau unor foruri cu caracter internațional, dintr-o serie de lucrări istorice din care rezultă că revizionismul teritorial — nu numai cel horthyst —a mers mină în mină cu atentatul la pacea lumii, la suveranitatea, independența și integritatea teritorială a unor popoare de către o serie de puteri imperialiste ce urmăreau reîmpărțirea sferelor de influență, a zonelor de interese în profitul lor exclusiv. Pe de altă parte, reiese dease- menea că opinia publică internațională democratică, mișcarea internațională anti- fascistă, iar din vara anului 1941 coaliția Na- țiunilor Unite s-au ridicat împotriva cuceririlor și anexiunilor obținute prin forță și dictat de Germania hitleristă și aliații ei. în mod natural, firesc, eliberarea țării noastre de sub dominația fascistă s-a împletit intim cu participarea României la războiul antihitlerist, ceea ce a dus la 25 octombrie 1944 la izgonirea ultimului ocupant din partea de nord a Transilvaniei și implicit la lichi- darea în fapt a dictatului de la Viena. Lucrarea ar fi avut de cîștigat dacă autorul ar fi extins aria documentării sale dincolo de sursa de bază folosită — arhiva fostului minister de Propagandă. Există, astfel, la Arhivele Centrale ale Statului din București, In urma cercetării unor fonduri de arhivă din R. S. Cehoslovacă, Republica Federală Germania, S.U.A. numeroase filmrole cuprinzlnd și alte surse declt cele utilizate în lucrare și la care autorul cu mai multă atenție ar fi putut ajunge. Se poate afirma că aceste noi surse nu sînt de natură să modifice esențial problematica expusă In lucrare, ci doar ar fi putut s-o îmbogățească. Se resimte de asemenea lipsa www.dacoromanica.ro unor informații mai ample privind poziția guvernului, a presei sovietice față de dictatul de la Viena; sînt relativ puțin numeroase materiale de sorginte iugoslavă și bulgară. Deși aparent în afara temei abordate, o serie de informații din care reies solidarizarea poporului român, uneori și a cercurilor guver- namentale în 1938 — 1940, cu victimele agre- siunii hitleriste-horthyste refugiate la noi (polonezi, cehi etc.) întregesc imaginea con- fruntării pe plan internațional dintre forțele revanșiste, revizioniste, pe de o parte, și popoarele supuse dictatului și ocupației străine. Referitor la situația României, la cedările teritoriale la care a fost silită sub dictatul forței brutale, lucrarea recenzată confirmă concluzia majoră a istoriografiei noastre că România — în ciuda scăderilor și caracterului de clasă al guvernanților din acea vreme — nu a fost în ajunul și în primul an al celui de al doilea război mondial subiect, ci obiect al politicii imperialiste de reîmpăr- țire a lumii. Zdrobirea militară a Germaniei hitleriste și a aliatului ei Ungaria horthystă, care a dus la eliberarea de fascism și la dezvoltarea pro- gresistă a popoarelor din bazinul dunărean, inclusiv a poporului ungar, a permis ca dictatul fascist de la Viena, condamnat de către opinia publică internațională, să fie anulat definitiv ca urmare a hotărîrilor con- ferinței de pace de la Paris. „Bazată pe cele mai sacre drepturi istorice, revenirea părții de nord a Transilvaniei la România — arată O. Matichescu în încheierea lucrării — marca o nouă victorie a poporului român în lupta pentru libertate și indepen- dență națională, pentru integritatea teri- torială a patriei sale strămoșești. Salutată pe plan internațional cu aceleași vechi sen- timente de prețuire, sprijin și solidaritate față de poporul român, hotărlrea Conferinței de pace dovedea din nou că nic^o forță, oriclt de oarbă și brutală ar fi în acțiunile sale, nu poate să se impună In fața dreptății și jus- tiției istoriei” (p. 241). Caracterul amplu documentar, bogăția citatelor și extraselor, în special din presa internațională a anilor 1933 — 1947, o serie de considerațiuni pertinente, fac din lucrarea Opinia publică internațională despre dictatul de la Viena — în ciuda unor scăderi sau a unor formulări pe alocuri insuficient cize- late — un prețios instrument de referință atît pentru publicul larg cit și pentru specia- liști. în afara valorii sale științifice intrinsece, cartea se înscrie ca o pledoarie în favoarea necesității ca la baza relațiilor internaționale să stea nu biruința forței asupra dreptului, ci a dreptului asupra forței, a dreptului popoa- relor de a trăi libere și suverane pe întreg teritoriul lor național. Traian Udrea 3 ÎNSEMNĂRI 157 , * , România in primul război mondial. Contribuții bibliografice. Coordonator de ediție colonel Gheorghe Stoean. București, Edit. militară, 1975, 355 p. Participarea poporului român și a armatei sale la primul război mondial, eveniment de importanță majoră In istoria patriei, a atras In mod deosebit atenția istoricilor și cerce- tătorilor, dind naștere, in decursul celor aproape șase decenii care au trecut de atunci, unei bogate literaturi de specialitate. In afara lucrărilor istorice propriu-zise, după primul război mondial au apărut In primul rind — așa cum era și firesc — numeroase scrieri cu caracter memorialistic sau de evocare, apar- ținlnd participanților direcți la evenimente. Cele mai multe dintre ele datează chiar din timpul războiului sau din anii imediat urmă- tori, dar lucrări de acest gen continuă Încă să apară și In zilele noastre. Multitudinea scrierilor consacrate evenimentelor dintre anii 1914 — 1918 In România, ca și Imprăș- tierea celei mai mari părți a lor In publicații periodice dintre cele mai diverse, unele de restrlnsă circulație, făceau dificilă cunoaș- terea lor chiar de către un specialist avizat. Urmînd unei lucrări similare, consacrată războiului pentru independență de la 1877 — 1878, apărută in urmă cu cițiva ani In aceeași editură *, lucrarea bibliografică elaborată de un colectiv sub coordonarea colonelului Gheorghe Stoean are de aceea meritul de a aduna Intr-un volum unitar majoritatea scrierilor privitoare la România In timpul primului război mondial **. întregul material bibliografic, cuprinzind 2681 de titluri, a fost structurat in trei părți. în prima parte sint cuprinse volumele de documente, me- morii, sinteze, monografii etc., in a doua studiile și articolele din publicațiile periodice, * Lt. Col. Dr. Ilic Ceaușescu, Lt. Col. Dr. Vasile Mocanii, România în războiul pentru independentă națională 1877—1878, Contri- buții bibliografice, București, Edit. militară, 1972, 232 p. •* O bună parte din lucrările privind eve- nimentele anilor 1914 — 1918 se găsesc și In bibliografiile apărute in ultimii ani, cum ar fi : Bibliografia istorică a României,II ,1944 — 1969, București, 1970, și V, 1969 — 1974, București, 1975 (capitolele respective); Contribuia bi- bliografice privind unirea Transilvaniei cu România [Buc.], 1969, 648 p. (passim), precum și In volumele II (1914 — 1944) și III (1944 — 1973) din Bibliografia militară românească, București, Edit. politică, 1975 (cuprinde numai lucrările apărute indepen- dent sau In extras, fără studiile și articolele din publicațiile periodice). iar In a treia materialele din organele de presă și din alte publicații. O serie de indici, tematic de probleme, de autori și al publicațiilor periodice și de presă cercetate, completează in mod fericit lucrarea, constituind partea a patra a acesteia. De o reală utilitate ni se par, pe lingă traducerea titlurilor in limbi străine, atît menționarea cuprinsului la lucrările mai importante, cit și explicațiile (cuprinse Intre paranteze drepte) date de autori la foarte multe titluri. Așa cum se specifică și in cuvîntul intro- ductiv, autorii acestei bibliografii n-au avut pretenția de a Întocmi o lucrare exhaustivă, ci numai de a selecta principalele materiale apărute In decursul anilor care au trecut de la primul război mondial și plnă astăzi. Totuși nu putem trece cu vederea faptul că au fost omise o serie de lucrări importante, apărute atit In țară cit și in străinătate, care n-ar fi trebuit — după părerea noastră — să lipsească din volum. Cităm numai cîteva dintre ele, cum ar fi C. Bacalbașa, Capitala subocupafie 1916—1918, Brăila, f.a.; mono- grafia istoricului sovietic Vinogradov, sau lucra- rea lui Sherman David Spector, Romania at the Paris Peace Conference. A study of the diplomacy of loan I. C. Brătianu, New York, 1962, 368 p. Și exemplele ar putea continua. în ciuda acestor lipsuri, bibliografia privind România in timpul primului război mondial, rămîne totuși o lucrare utilă și binevenită, constituind un bun instrument de lucru atit pentru istoricii și cercetătorii epocii, cit și pentru nespecialiștii interesați să cunoască ceea ce s-a scris, sub un aspect sau altul, despre acest important eveniment din istoria țării noastre. Valeriu Stan NECULAI ȘANDRU, Vulturul Cantacuzin, București, Edit. Albatros, 1975, 149 p. + 16 pl. Șerban Cantacuzino este unul dintre pu- ținii mari domnitori din secolul al XVII-lea căruia nu i s-a dedicat Încă o monografie, deși merita cu prisosință o asemenea lucrare. Această lipsă s-a gindit s-o Împlinească N. Șandru — un nume mai puțin cunoscut Intre istoriei — care a tipărit recent o mono- grafie de popularizare In editura „Albatros”. Intenția este, fără Îndoială, demnă de toată www.dacaromanica.ro 158 Însemnări 4 lauda, dar realizarea ei lasă de dorit, după cum vom arăta Îndată. Lucrarea se compune din două părți distincte și aproape egale ca Întindere: In primele trei capitole (p. 5 — 71) se prezintă istoria politică a Țării Românești de la 1655 piuă la moartea lui Șerban Cantacuzino, iar In ultimele cinci (p. 72—140) principalele realizări In domeniul artei și culturii din timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, precum și ctitoriile familiei Cantacuzino (multe din ele din vremea domniei lui C. Brlncoveanu). Primul capitol, intitulat Sub cumpăna mor/ii (p. 5—31), își propune să ne înfățișeze lupta și suferințele familiei Cantacuzino de la 1655 plnă la ocuparea tronului de către Șerban Cantacuzino. In acest capitol autorul, urmind cronica lui Stoica Ludescu, se declară partizan al familiei Cantacuzino și condamnă în general pe adversarii acestei familii. Ni se pare insă că ,,postelniceștii” nu au fost chiar atît de nevinovați după cum caută să-i prezinte autorul; înverșunarea cu care luptă Șerban Cantacuzino pînă reușește să ocupe tronul țării dovedește că acuzațiile aduse de Grigore Ghica nu erau vorbe goale. Capitolul al doilea Vulturul cu două capete (p. 32 — 53) ne prezintă primii ani din domnia lui Șerban Cantacuzino, insistlnd asupra modului cum s-a răzbunat noul domn asupra adversarilor săi politici. Aici autorul acordă oarecare credit și cronicii potrivnice familiei Cantacuzino (aceea scrisă de vornicul — nu logofătul — Radu Popescu) și arată că setea de mărire și putere avea să aducă „pieirea întregului neam" (p. 35). Cel de-al treilea capitol își propune să răspundă la întrebarea: Atunci, care-i calea spre minluirea fării? (p. 54 — 71), dar nu gă- sește cel mai potrivit răspuns în politica externă a lui Șerban Cantacuzino. Decepționat de politica polonă care suferise înfrlngeri în Moldova lui C. Cantemir, Șerban Cantacu- zino și-a îndreptat speranțele spre Imperiul austriac care — după 1683 — obținea victorie după victorie împotriva otomanilor. Intrlnd în tratative cu imperialii, cărora le-a promis și sprijinul popoarelor din Balcani, Șerban Cantacuzino și-a dat curlnd seama că aceștia nu urmăreau decît înlocuirea stăpl- nirii otomane cu propria lor dominație. încer- cările sale de a găsi un sprijin In Rusia nu au dus nici ele la vreun rezultat, Rusia avlndu-și problemele sale de rezolvat și nefiind încă în stare să lupte contra Imperiului otoman. Avem impresia că autorul era obligat să facă o prezentare ceva mai amplă a împrejurărilor morții lui Șerban, despre care se spunea că ar fi fost ucis ,,de ai săi” (Del Chiaro) sau de fratele său C. Cantacuzino (Radu Popescu). Următoarele trei capitole: Falnice zidiri peste timpuri, Ctitoriile măriei sale și Min- dria spătarului ne înfățișează ctitoriile familiei Cantacuzino în general (primul), ale lui Șerban Cantacuzino, care a clădit de fapt doar mănăstirea Cotroceni (cel de-al doilea), iar ultimul ctitoriile spătarului Mihai Canta- cuzino. Monumentele sînt descrise cu destulă exactitate, iar autorul face și unele constatări generale despre arhitectura și pictura cti- toriilor cantacuzinești, acestea însă mai puțin exacte. Urmează apoi un foarte scurt capitol dedicat culturii (p. 118 — 128), care este pre- zentat mult mai sumar decît monumentele de artă. Principalele realizări In domeniul culturii sînt considerate cronica stolnicului C. Cantacuzino (deși aceasta nu a fost alcătuită în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino) și Biblia din 1688. Ar fi trebuit să se vorbească ceva mai mult despre biblioteca stolnicului, despre școala de la Sf. Sava, ca și despre sus- ținerea bisericii române din Transilvania. ritimul capitol urmărește Soarta zidirilor canlacuzine (p. 129 — 140). Considerăm cu acest capitol este prost plasat după cultură ; ce se spune aici ar fi completat mai bine istoricul monumentelor din capitolele IV—VI, care puteau alcătui toate un singur capitol, mai bine sistematizat. Acesta este pe scurt cuprinsul lucrării Ini N. Șandru despre domnia lui Șerban Cantacuzino și realizările sale mai de seamă. Lucrarea este ilustrată destul de frumos, cele mai multe ilustrații înfățișlndu-ne monu- mente sau opere de artă din epoca respectivă. în lucrare se întilnesc numeroase greșeli, datorate, credem, insuficientei informări istorice de care dispune autorul, care nu folo- sește bine izvoarele și lucrările citate la biblio- grafie. Astfel, se spune că postelnicul C. Canta- cuzino a rămas pribeag în Transilvania trei ani după 1655 (p. 5). în realitate, după cum declară el însuși, în timpul domniei lui C. Șerban s-a aflat în țară, dar „nepohtind nici o boierie”, rămăsese mazil (N. lorga, Studii și doc., IV, p. 32). Mai departe se afirmă că Constantin Șerban a căzut victimă intrigilor țesute de el la Constantinopol, pierzlnd domnia în ianua- rie 1658. De fapt, Constantin Șerban a plecat din țară cu două luni mai tirziu, pierzlnd tronul din pricina alianței sale cu Gheorghe Râkoczi al II-lea, principele Transilvaniei. Mihnea al III-lea nu a fost fiul Iul Ștefan Surdul (p. 6), ci al cămătarului grec lane Surdul. Ujvar (Neuhăusel) nu este tot una cu Ocna Mureșului, jud. Cluj (p. 11) ci se află — cum spune cronica — în Ungaria Superioară. Stroe Leurdeanu nu a fost ginerele lui G. Băleanu (p. 17); autorul îl confundă pe Stroe cu Hrizea vistierul din Popești. Drăghici Cantacuzino nu a fost mare postelnic, ci mare spătar, 1665 — 1667 (p. 18). www.dacoromanica.ro 5 ÎNSEMNĂRI 159 Datele despre Plrvu și Șerban Cantacu- zino de pe aceeași pagină nu slnt nici ele prea exacte (a se vedea Dicfionarul marilor dre- gători al subsemnatului, sub voce). Nicolae (de fapt Necula) nu era din Sofia (p. 18), ci „grec de la Rumele” (Istoria Țării Româ- nești, p. 157). „Casele domnești de sus” nu slnt curțile noi de pe dealul mitropoliei (p. 19), deal pe care nu au existat niciodată curți domnești; autorul a Înțeles greșit cronica, unde se spune „sus In casele domnești” (Istoria Țării Românești, p. 159). Stoica paharnicul nu era din Izvor (p. 22) ci din Bucșani (și aici o proastă lectură a textului cronicii). lanoș Bethlem (adică Bethlen) nu a fost principele Transilvaniei (p. 25) ci doar cancelarul acestei țări (Radu Popescu, Istoriile, p. 152 — 153). lordache Ruset nu a fost fiul lui Antonie Ruset (p, 27), ci al lui Constantin Cuparul, din care pricină lui și fraților săi li se spunea și Cupărești. Bunea Grădiștcanu nu a fost mare armaș In vremea lui Gr. Ghica (p. 40), ci mare vistier al lui Matei Basarab; autorul 11 confundă cu fiul său Nica, inare annaș In 1674-1678 etc. Numeroase greșeli se fntilncsc și In partea a Il-a a lucrării relativă la artă și cultură. Astfel, nu a existat tipografie la mitropolie In timpul lui Matei Basarab (p. 72), așa cum spătarul Mihai Cantacuzino nu a învățat la Padova și Ia Veneția (p. 75). în arhitectura Țării Românești pridvorul este mai vechi decît crede autorul la p. 76 (a se vedea studiul Iui V. Drăguț, In Omagiu lui P. Constanti- nescu-Iași, p. 651 — 659). Paul de Alep nu a stat „mai bine” de o jumătate d£ an In țările noastre (p. 78), ci mai bine de QDi ani. Greșite sînt și datele relative la biserica din Măgureni (p. 83), ca și acelea privind ctitoriile lui Șerban (II) Cantacuzino, care nu a refăcut biserica Banu din Buzău, nici biserica mănăstirii Hotărani (p. 84). în schimb, autorul a omis dintre ctitoriile acestuia schitul Bascoavele (1695) și biserica Sf. Apostoli din Roșiorii de Vede (1708). Este greu de Înțeles de ce autorul consideră pe Mihai Cantacuzino drept „unul dintre marii boieri renascentiști și patrioți ai țării” (p. 117). Imaginea sa de om contemplativ, de care vorbește autorul, este desmințită de rapacitatea cu care și-a Însușit numeroase averi ale megiașilor din regiunea Saac-Rlmnic. Primele două cronici ale Țării Românești nu s-au născut din voința lui Șerban Canta- cuzino (p. 119); după cum se știe, primele cronici datează din sec. XVI, iar includerea lor Intr-o compilație a avut loc In vremea domniei lui Matei Basarab. Autorul ar fi trebuit să arate că după moartea postelni- cului (1663), istoria Țării Românești este prezentată in mod deosebit In cele două cronici, una favorabilă Cantacuzinilor, cealaltă partidei adverse a Bălenilor. Am putea lungi această listă, dar exemplele citate dovedesc cu prisosință insuficienta pregătire a autorului pentru a scrie lucrări istorice de popularizare care trebuie să cuprindă date cit mai exacte. Cartea se Încheie cu o bibliografie (p. 145 — 149), In care autorul enumeră lucră- rile utilizate. Unele din acestea slnt citate din amintire, cu titluri destul de aproximative. De pildă, articolele lui N. lorga Palatul de la Filipești Tirg și Biserica și palatul din Afumafi slnt citate Curtea de la Filipești și Curtea de la Afumafi, tot așa cum Biserica și casa din Mărgineni a lui A. Zagoriț devine Curtea și biserica de la Mărgineni etc. Din bibliografie lipsesc o serie de lucrări care ar fi oferit autorului posibilitatea unei informații mai largi. Mai întîi, clteva izvoare importante : documentele din arhivele vieneze publicate In Mag. istorie pentru Dacia, V, p. 78 — 89 sau relațiile generalului Veterani din 1688 publicate în „Conv, literare”, 1941, p. 455 — 475 și de V. Lascu, In „Studia Universitatis Babeș-Bolyai”, 1967, fasc. 2, p. 29-43. Foarte utilă ar fi fost apoi consultarea lucrării lui Otto Briinncr, Oestreich und Walachei tvăhrend des Tiirkenkrieges von 1683—1699, Viena, 1930, ca și a unora din numeroasele studii In limba germană relative la asediul Vienei din 1683, ale căror titluri slnt strinse de W. Sturminger, Bibliographie und Ikonographie der Tiirkenbelagerungen Wiens 1529 und 1683, Graz-K61n, 1955. Lipsesc, de asemenea, din bibliografie unele lucrări mai noi dedicate politicii balca- nice a lui Șerban Cantacuzino, legăturilor sale cu răsculații din Brașov la 1688 sau intențiilor domnului de a restaura Imperiul bizantin (vezi: Radu Șt. Ciobanu, Orașul București în politica balcanică a lui Șerban Cantacuzino, In „București”, 1972, p. 129 — 136; Maja Philippi, Betrachtungen zum Biirgeraufstand von 1688. Verbindungen der Aufstăndischen zu Șerban Cantacuzino, In „Forschungen”, 1972, nr. 2, p. 75 — 87 sau Dan lonescu, Ideal and representation. The ideal of the restoration of the Byzantine Empire during the reign of Șerban Cantacu- zino (1678—1688), lh „Revue des Etudes sud-est europâennes”, 1974, nr. 4, p.523 —535). în lucrare se intilnesc numeroase greșeli (probabil de tipar), pentru care ar fi trebuit neapărat o erată. Iată clteva exemple: Gheorghe Rakoczi I In loc de II și Pa vel pentru Papa vistierul (ambele p. 5), Moroneia in loc de Maramonia (p. 37), Drăgășani In loc de Drăgănești (p. 87), Chiusthall (p. 87) și Chiusthull (p. 131) pentru Chishuli, Salter in loc de Schlater (p. 137) etc. www.dacoromanica.ro 160 ÎNSEMNĂRI 6 în concluzie considerăm că editura „Albatros”, care publică lucrări de po- pularizare pentru tineret, trebuie să dea dovadă de mai multă exigență In editarea acestor lucrări de istorie. Nicolae Stoicescu ISTORIA UNIVERSALĂ Travaux et Recherches 197311 Centre de recherches Relations Internationales de l’Universită de Metz. Maisonneuve, S. A., Metz, 1973. Centrul de Cercetări Relații Intrnațio- nale al Universității din Metz publică de cițiva ani, sub conducerea competentă a profeso- rului R. Poidevin interesanta colecție Tra- vaux el Recherches. Cuprinsul numărului 1/1973 oferă un de- osebit interes atit pentru variata gamă de probleme ce abordează, cit și pentru bogata și exigenta documentare a lucrărilor bazate, in mare măsură, pe documente inedite. Volumul este dominat de studiile ce-și propun să releve, sub diferite ipostaze, as- pecte pozitive din relațiile franco-germane. Astfel, Raymond Poidevin se oprește asupra relațiilor economice din perioada 1871—1873, prezentînd aspecte, cu totul necunoscute, in legătură cu provinciile anexate Alsacia și Lorena. în studiul său Les relations economi- ques entre la France et l’Alsace-Lorraine: la question des admissions lemporaires (1871—1873), autorul dovedește că grație stăruinței Încăpățînate a industriașilor din ramura textilă, s-au putut menține legăturile cu industriile complimentare din provinciile ocupate de Germania pină in iunie 1873, în ciuda frontierei impusă de al II-lea Reich. Urmărind problemele Alsaciei și Lorenei intre 1871 — 1914, Mărie Thărâse Borelly se ocupă de istoria mentalității colective și, Îndeosebi, de sentimentul național francez in studiul L’Image de l’Alsace-Lorraine ă travers quelques ceuvres lilleraires franfaises 1871—1914. Făcind o analiză, cu caracter sociologic, autoarea desprinde spiritul de rezistență al societății din Alsace-Lorraine, patriotismul fierbinte al populației. Totuși, ea critică cu obiectivitate multe lucrări care ocolesc părțile pozitive ale relațiilor cu Ger- mania, in sensul unui anumit liberalism al ocupanților față de cultura franceză și de reala dezvoltare economică a celor două provincii. în același spirit David. Watson evocă in interesantul studiu Clemenceau, Caillaux el Pichon: la politique ilrangtre du premier gouvernement Clemenceau(1906—1909), faptul că in ciuda cunoscutei sale poziții antiger- mane, Clemenceau, care nu era totuși șovin, a Încheiat la 9 februarie 1909 un acord cu al II-lea Reich, privitor la Maroc, tocmai pentru a Înlătura un conflict imediat. Autorul, sprijinindu-se pe numeroase documente, răs- toarnă astfel vechea teză, potrivit căreia ar fi existat un complot al miniștrilor din cabinetul Clemenceau, in scopul realizării acestui acord cu Germania. Adolf Kimmel, profesor la Universitatea din Saarbriicken, stăruie,la rlndul său, asupra scoaterii In evidență a anumitor realități obiective. în studiul Le National-Socialisme avant 1933, vu par la presse franțaise, autorul analizind poziția celor trei tendințe din opinia publică franceză (dreapta, stingă, centrul), oglindite in presă, ajunge la concluzia că ar fi cu totul nejust să se mai afirme că Franța ar fi ruinat Republica de la Weimar, contri- buind astfel la instaurarea nazismului. El consideră că fenomenul istoric al instaurării nazismului este strict german. Tendința de a surprinde și de a aduce la cunoștință momente pozitive din istoria rela- țiilor franco-germane, a dat prilej profesoru- lui Michael Salewski, de la Universitatea din Bonn, să scoată la iveală date noi tn studiul De Mers El-Kebir ă Toulon: les grandes lignes de la politique maritime franco-alle- mande de 1940 â 1942, Volumul, care mai cuprinde tncă trei studii semnate de Jacques Willequet, Ginette Kurgan van Hentenryk și Pierre Kalck, oferă un mare interes pentru cercetătorii istoriei moderne și contemporane, căci toți autorii volumului pun tn circuitul științific attt știri cit și interpretări noi. Eliza Campus ADOLF FLEURI, Geschichte der Berner Papiermiihlen. Eine Chronologie, Basel, 1975, 44 p. Asociația elvețiană a istoricilor htrtiei, care in ultimii ani desfășoară o activitate sus- ținută și din ce in ce mai mult apreciată prin- www.dacaromanica.ro 7 însemnări 161 tre specialiști pe plan mondial, alături de publicația periodică „Kontakte”, a început, din 1971, să tipărească mici monografii1 de istoria fabricării hlrtiei, de foligranologie etc. Ultima dintre ele este cea semnată de vete- ranul elvețian al istoriei hlrtiei Adolf Fleuri din Muri și se referă la morile de hlrtie din Berna, care au funcționat aici, incepînd din 1466 și plnă In timpul celui de-al doilea război mondial. în prima parte a lucrării sale Fleuri Înfă- țișează moara de hlrtie din Thal, care a func- ționat aici Intre 1466 și 1888, reproduclndu-se știrile referitoare la principalele faze ale evo- luției acestei mori. Este normal faptul că s-a acordat o atenție mai mare informațiilor din secolele XV—XVII, care sînt mai puține și prezintă un interes mai mare. în partea a doua se procedează la fel In ce privește moara de hlrtie din Worblaufen care a funcționat de la 1466 și plnă la 1942 cu o lungă Întrerupere de la 1470 și plnă la 1654. în sfîrșit, In partea a treia Adolf Fleuri prezintă succint datele refe- ritoare la moara de hlrtie cunoscută sub nu- mele de Wegmiihle, care a produs hlrtie Intre 1786 și 1854. O bibliografie selectivă și rezu- mate In limbile franceză și engleză Însoțesc publicația. Subliniem faptul că autorul re- produce, la mărime naturală, pentru secolele XV— XVI și parțial pentru secolul al XVII-lea, principalele variante de filigran folosite de aceste mori, și, micșorate, filigranele folosite in secolele următoare. Am ținut să semnalăm specialiștilor noștri aceste publicații pentru motivul că mai ales trei dintre ele, cele scrise de Hans Kălin și cea a lui Adolf Fleuri prezintă un interes aparte pentru noi. Este vorba de faptul că hlrtia produsă la Basel și la Berna a pătruns și la noi și pe ea au fost scrise o serie de manuscrise nedatate sau In jurul datării cărora există încă discuții. Astfel, hlrtia de la Berna, avînd ca filigran ursul, apare în Transilvania încă de la sfirșitul secolului al XV-lea destul de des și, prin urmare, lucrarea lui Adolf Fleuri devine utilă celor care se izbesc de problema datării unor manuscrise cu hlrtia produsă la Berna. Ludovic Demeny 1 în această serie au apărut plnă în prezent următoarele lucrări : Werner Hiltbrunner, Die moderne Papierkonservierung und -resta- urierung im Sinne angeivandter Chemie und Physik, 1971 ; Hans Kălin, Das Basler Papiergeiverbe in der Peformations-eit, 1972; Idem, Vom Bandei mit Basler Papier im Mittelalter, 1973; Henri Gachet, Les Grives d’Ouvriers papeliers en I'rance au XVIII-me sitele jusgu’â la Btvolution, 1974. www.dacaromamca.ro »*» Polnoe sobranie russkih letopisej, tom tridsat’ vtoroj, sub red. acad. B. A. Rybakov, Edit. Nauka, Moscova, 1975, 233 p. Cel mai nou tom al cunoscutei colecții de izvoare narative ruse, tomul 32, alcătuit de dr. N. N. UlaJăik conține cronici privitoare la istoria Marelui cnezat al Lituaniei și leto- pisețe regionale care privesc ținuturile nordice, bieloruse ale acestuia. Cronologic acest ultim tom acoperă o perioadă, ce merge din vremuri legendare și plnă în deceniul al șaptelea al celui de al XVIII-lea veac. Hronika litovskaja i tmojlskaja a fost descoperită de V. I. Buganov, în arhivele din regiunea Tjuinenskaja. Editată aici pentru prima dată, după copia Tobol’skij1 Cronica lituaniană și samogițiană relatează, după cum arată și titlul, istoria Marelui cnezat al Litua- niei, aflat din 1386 In uniune cu Regatul Poloniei și avînd în stăpînire cnezate ruse apusene. Relatarea pornește, ca în majori- tatea cronicilor ruse, de la vremuri legendare, ducind firul evenimentelor pînă la urcarea în tronul Poloniei a lui Sigismund III (1588, corect 1587). Cronica e de proveniență tlrzie, probabil de la jumătatea sec. XVIII și utili- zează masiv izvoare de limbă sau proveniență polonă: Maciej Stryjkowski, parțial Marcin Bielski ca și pe Al. Guagnini, Sarmaliae Europeae Descripția, Cracovia, 1578 (Sarma- tia = Polonia). între izvoarele folosite de compilator mai trebuie menționate documen- tele și tradiția populară. Deși mult ulterioară evenimentelor rela- tate și tributară autorilor pe care i-a compilat, Cronica lituaniană și samogițiană conține informații privitoare la evul mediu românesc, care, cercetate în spirit critic, nu pot fi negli- jate de o investigație conștiincioasă mai ales în istoria Moldovei, căci majoritatea lor se referă direct sau indirect la statul de pe ver- santul răsăritean al Carpaților. întruclt obiectul prezentării de față nu-1 con- stituie analiza acestor informații românești, ne vom rezuma să amintim doar pe cele mai însemnate, sau care nu apar în alte cronici rusești. Astfel trebuie remarcată știrea privind participarea moldovenilor alături de Svidri- gajlo, mare cneaz al Lituaniei (1430 — 1432) la conflictul acestuia cu Coroana polonă și 1 Copia de la Leningrad a cronicii, desco- perită de N. N. Ulaăăik la secția de manuscrise a Bibliotecii publice de stat Saltykov- Săedrin din Leningrad (F. IV 372) se află într-un colligat care conține și o „Poveste despre Potcoavă domnitorul voloh”. 11 —c.652 162 ÎNSEMNĂRI 8 anume Infrlngerea lor și a unei oști lituano- ruse de către oștile Coroanei pe rlul Murahva (in Rusia haliciană) in anul 1432 (p. 83). Cele mai numeroase sint știrile referitoare la domnia lui Ștefan cel Mare, la luptele acestuia cu tur- cii, cu tătarii, omagiul lui Ștefan la Colomeea, bătălia de la Codrii Cosminului și in urma ei expediția de replică a lui Ștefan. Este de ase- menea relatată bătălia de la Obertyn, domnia zbuciumată a lui Bogdan Lăpușneanu și destul de amplu Întreaga aventură a lui Despot-vodă, a cărei documentație se Îmbo- gățește astfel cu o nouă variantă de text. Astfel textul „Povești despre Despot” cores- punde foarte Îndeaproape cu interpolările lui Simion Dascălu la Letopisețul Țării Moldovei al lui Grigore Ureche și amindouă ne trimit la lucrarea lui Al. Guagnin, de bună seamă la traducerea polonă a acesteia a lui M. Paszkowski, Kronika Sarmacyey Euro- pejskiej, Cracovia, 1611 ’. Cea de-a doua cronică, a lui Byhovec, nu este necunoscută istoricilor. Trăgindu-și nu- mele de la proprietarul bibliotecii In care a fost găsită In prima jumătate a veacului trecut, ea a fost editată In Întregime pentru prima dată de Theodor Narbut in Pomniki do dziejâiv lileivskich, Vilna, 1846, iar sub redacția lui S. L. PtaSickij și colaborarea lui A. A. Sahmatov a fost reeditată in 1907 in tomul 17 al colecției P S R L. S-a procedat la o nouă ediție in volumul de față pentru a Înlătura greșelile ediției din 1907, care la rîndul ei reproducea pe cele ale lui Th. Narbut. Cronica, scrisă la sflrșitul veacului al XVI-lea sau Începutul celui de-al XVII-lea, s-a păs- trat doar intr-o transcriere a manuscrisului rusesc In polonă și tratează de asemenea istoria Marelui cnezat al Lituaniei. Se re- marcă in ceea ce ne interesează știrile referi- toare la Ștefan cel Mare (luptele cu turcii, omagiul de la Colomeea, Codrii Cosminului) și constituie ca și cele din Cronica lituaniană și samogițiană o mărturie a personalității de Însemnătate europeană a domnitorului mol- dovean. Barkulabovskaja letopis’, de profil regio- nal, scrisă la sflrșitul sec. XVI — Începutul sec. XVII la Barkulabovo, relatează eveni- mentele din Mogilev, Vitebsk, Polock și acordă atenție Unirii de la Brest. Letopis’ Pancyrnogo i Averki, cel mai recent, tratează istoria Vitebskului și a Împrejurimilor insistlnd asupra perioadei 1562-1708. Știrile referitoare la istoria românească, pe care ni le oferă tomul 32 al colecției P S R L vor fi incluse, alături de cele din tomurile precedente, In colecția de izvoare Fontes hisloriae Dacoromanae, seria slavă, aflată In curs de elaborare. Jăn Sykora 3 ct. P. P. Panaitescu, Influența polonă in opera și personalitatea cronicarilor Grigore Ureche st Miron Costin tn „Analele Academiei Române”, Memoriile secțiunii istorice, seria III, tom. IV, București, 1925, pp. 191 — 204; Grigore Ureche, Letopisețul Țării Moldovei, ed. II revăzută, ed. P. P. Panaitescu. E.S.P.L.A., 1958, p. 45. www.dacoromanica.ro „REVISTA DE ISTORIE’” publica ln prima parte studii, note și comunicări originale, de nivel științific superior, din domeniul istoriei vechi, medii, moderne și contemporane a României și universale. în partea a doua a revistei, de informare științifică, sumarul este completat cu rubricile: Probleme ale istoriografiei contemporane (Studii documentare), Viața științifică, Recenzii, Revista revistelor, însemnări, Buletin bibliografic, In care se publică materiale privitoare la manifestări științifice din țară și străinătate și sint prezentate cele mai recente lucrări și reviste dc specialitate apărute In țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sint rugați să trimită studiile, notele și comunicările, precum și materialele ce sc Încadrează in celelalte rubrici dactilografiate la două rinduri, In trei exemplare, trimiterile infrapagin. le fiind numerotate in continuare. De asemenea, documetelc vor fi dactilografiate, iar pentru cele in limbi străine se va anexa traducerea. Ilustrațiile vor fi plasate la sfirșitul textului. Numele autorilor va fi precedat dc inițială. Titlurile revistelor citate In bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 30 dc extrase. Responsabilitatea asupra conținutului materialelor revine In exclusivitate autorilor. Manuscrisele nepublicatc nu se restituie. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, B dul A\intorilor, nr. 1, București www.dacoromanica.ro REVISTE PUBLICATE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA • REVISTA DE ISTORIE • REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE • DACIA. REVUE D’ARCHEOLOGIE ET D’HISTOIRE ANCIENNE • REVUE DES fiTUDES SUD-EST EUROPfiENNES • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE—CI.LJ-NAPOCA • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE „A. D. XENOPOL" - IAȘI • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIA ARTEI - SERIA ARTĂ PLASTICĂ - SERIA TEATRU - MUZICĂ - CINEMATOGRAFII' • REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART • STUDII CLASICE www.dacoromanica.ro h LUCRĂRI APĂRUTE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA L. BOICU, Austria șl Principatele Romflne tn vremea războiului Crimeil, 1853—1856, „Biblioteca istorică", XXXIII, 1972, 478 p., 29 lei. ADOLF ARMBRUSTER, Romanitatea românilor. Istoria unei idei, „Biblioteca isto- rică", XXXV, 1972, 283 p., 20,50 lei. ELIZA CAMPUS, înțelegerea balcanică, „Biblioteca istorică", XXXVI, 1972, 394 p., 27 lei. VLAD MATEI, Colonizarea rurală in Țara Românească șl Moldova (jee. XV—XVIII), „Biblioteca istorică", XXXVII, 1973, 186 p„ 11,50 lei. DAN BERINDEI, L’annăe revolutionnaire 1821 dans Ies Pays Roumains, „Bibliotheca Historica Romaniae”, 46, 1973, 346 p., 20 lei. SILVIA MARINESCU-BÎLCU, Cultura Precucutenl pe teritoriul României, 1974, 172 p., 32 lei. EUGEN COMȘA, Istoria comunităților culturii Boian, 1974, 272 p. + 34 pl„ 37 lei. D. BERCIU, Contrlbutlon a l’etude de l’art thraco-gete, „Bibliotheca Historica Roma- niae", XIII, 1974, 239 p„ 19 lei. I. I. RUSSU, Inscripțiile Daciei Romane, voi. I, 1974, 285 p., 31 lei. D. TUDOR, Les ponts romalns du Bas-Danube, „Bibliotheca Historica Romaniae", 1974, 176 p., 9 lei. RĂZVAN THEODORESCU, Balcani, Bizanț Occident la Începuturile culturii medievale românești (sec. X-XIV), „Biblioteca istorică”, XXXVII, 1974, 379 p., 27 lei. LUDOVIC DEMfiNY,PAUL CERNOVODEANU, Relațiile politice ale Angliei cu Moldova, Țara Românească și Transilvania tn secolele XVI— XVIII, „Biblioteca istorică", 1974, XLII, 287 p., 25 lei. * * * Mihai Viteazul. Culegere de studii, 1975, 280 p., 24 lei. GEORGE POTRA, Documente privitoare la istoria orașului București, II, 1821 — 1848, 572 p„ 43 lei. VASILE BOZGA, Criza agrară in România dintre cele două războaie mondiale, 1975, 263 p„ 16,50 lei. * * * Bibliografia istorică a României, 1975, 514 p., 57 lei. * * * Studii și materiale de istorie medie, VIII, 1975, 26 lei. ENACHE PUIU, Viața și opera Iul Miron Costin, 1975. RM ISSN 00/’ - 3878 I. P. .Informația" c. 652 WWW. anica.ro Lei 10