academia DE științe! SOCIALE Șl POLITICE A REPUBLICII! SOCIALISTE' R O MÂN I A| REVISTA "ISTORIE DIN SUMAR: •'rOMĂNIÂ. ^SOCIALISTĂ—PREZENȚĂ ACTIVĂ ÎN EFORTUL! GENERAL1 AL|| NAȚIUNILOR PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE ÎN EUROPA 11 1 d 1 ' I li 1| । । 11 Nicolae Fotino, Florin. Roșu h II । । t I POZIȚIA ROMÂNIEI! CONTRADICȚIILOR . INTERNAȚIONALE 'I DIN ., VARAI '| ' ‘ I ' H '' I ’ I' '' । ' 'l INTERESE'ECONOMICE ENGLEZE LA DUNĂREA DE JO.S ȘL ÎN MAREA I || ' || II ii ’’ 'i , n । li , I. I ii , Paul Cernovodeanu SDATE NOI PRIVIND 1 1 i h I ÎN1 | CONTEXTUL , ANULUI 1938 IoanJ| Talpeș i. NEAGRĂ ÎNTRE 1803-r 1829 [. | n , <[ [] ,1 ' '| ' ■ | ji ]| || I i 1 l( 11 ' |j । || | n । 1 Paul Cernovodeanu .ACTIVITATEA ISTORIOGRAFICĂ^A LUI ION 'URSU ȘI LUPTA SA PENTRU UNITATEA NAȚIONALĂ (| . I 1 । || 1 l[ I ' il I I f II 'I i I ’ I |. I II li l| II .1 .Seroiu Columbeanu J ’ ■ I '!' I 1 I ■!. '! I1'!1 1 1 I 1 ■ COLUMBEANU || I I i ' CONSULTAȚII ÎN SPRIJINUL PARTICIPANȚILOR I 1 i] I >| l i| " LA INVĂȚĂMINTUL POLlTICO-IDEOLOGICl DE PARTIDil l| 1 I I1 ' I i' h ii ■ । n । h । INTENSIFICAREA PROCESULUII 4gjMMMtaift'jgtarjMdionale’’, nr. 2 (24) 1974, p. 138. 3 ROMÂNIA — PREZENȚA ACTIVA IN EUROPA 1629 Drept urmare, a avut loc trecerea de la perioada războiului rece, de la politica de încordare și confruntare, la o politică de colaborare care a inaugurat cursul destinderii în viața internațională” 3. în documentele de partid și de stat ale țării noastre, în interven- țiile reprezentanților români la lucrările consultărilor multilaterale și în organele de luciu ale Conferinței, în documentele prezentate de țara noastră la Conferință, a fost expus în detalii conceptul românesc asupra modalităților de edificare a unui sistem de securitate și cooperare în Europa. „Securitatea europeană presupune o largă cooperare între toate statele — economică, tchnico-științifică, culturală — înlăturarea oricăror bariere și restricții în vederea extinderii cooperării multilaterale” 4. în „Raportul la cel de-al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român” se arată că „sînt necesare în continuare eforturi susținute pentru .. .elabo- larea unor documente cît mai complete care să dea o bază trainică și o largă perspectivă relațiilor de colaborare multilaterală între toate statele continentului, să asigure gaianții depline împotriva oricăror agresiuni sau imixtiuni în treburile vreunui stat european. Acordăm o importanță deosebită constituirii unui organism cu caracter consultativ, permanent, care să asigure continuarea contactelor în vederea traducerii în viață a principiilor stabilite în cadrul Conferinței general-europene” 5 6. Eforturile îndreptate spre edificarea unui sistem de securitate și colaborare în Europa reprezintă o constantă esențială a politicii externe românești. Țara noastră a adus o contribuție deosebit de importantă pe planul elaboi ărilor conceptuale, începînd cu definiția însăși a securității europene care, în limbajul diplomaților și politologilor, a căpătat abrevie- rea de „formula românescă” . în concepția guvernului român, securitatea europeană trebuie concepută ca un sistem de angajamente liber consimțite, clare și precise, din partea tutui or statelor, însoțite de măsuri concrete, de natură să ofere tuturor țărilor garanții depline că se află la adăpost de orice act de agresiune, că se pot dezvolta liber, în concordanță cu interesele și voința lor, colaborînd între ele pe temeiul principiilor fundamentale ale dreptului internațional. De o înaltă apreciere se bucură aportul țării noastre la precizarea și sistematizarea principiilor de bază ale dreptului internațional chemate să guverneze relațiile dintre state, cu aplicare specifică la Europa. Astfel, înfăptuirea securității pe continent presupune, în concepția românească, așezarea raporturilor dintre țări pe principii noi: egalitatea în drepturi a tuturor statelor, indiferent de orînduire socială, mărime, situație geo- grafică, apartenență sau neapartenență la alianțele militare; respectarea dreptului fiecărui stat la existență liberă, la independență, și suverani- tate ; neamestecul, sub nici o formă și sub nici un pretext, în nici o cir- 3 Nicolae Ceaușescu, Cuvinlare la Conferința pentru securitate și cooperare în Europa, „Sclnteia” din 2 august 1975. * „Programul Partidului Comunist Român de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism, București, Edit. politică, 1975, p. 199. 5 Nicolae Ceaușescu, Raport la cel de-al Xl-lea Congres al Partidului Comunist Român, București, Edit. politică, 1974, p. 29. 6 Vezi dr. Nicolae Ecobescu, România socialistă, factor activ al Bieții internaționale, „ Re- vista română de studii internaționale”, nr_l (19) 1973, p..3O. www.dacoromamca.ro .1630 nuco'LiAj: fotino, florin roșu 4 cumstanță, în treburile interne ale statelor; inviolabilitatea frontierelor și integritatea teritorială; excluderea definitivă din raporturile intersta- tale a forței sau amenințării cu forța, a presiunilor și metodelor de inti- midare, reglementarea diferendelor exclusiv pe calea tratativelor pentru găsirea de soluții politice, pașnice, în toate împrejurările ; avantajul reci- proc al statelor în colaboiarea lor pe diverse planuri, ținîndu-se, totodată, seama de necesitatea sprijinirii eforturilor țărilor în curs de dezvoltare. Desigur că nu se poate voibi de securitate în adevăratul sens al cuvîntului, fără a se aborda cu toată răspunderea problemele dezanga- jării militare și dezarmării în Europa. ,,în acest scop se impun acțiuni hotărîte pentru desființarea bazelor militare de pe teritoriul altor state, retragerea trupelor străine și reducerea treptată a trupelor naționale — în cadrul măsurilor generale de dezarmare. Partidul Comunist Român consi- deră necesar să se depună eforturi susținute pentru a se ajunge la des- ființarea concomitentă a Pactului N.A.T.O. și a Tratatului de laVaișovia, înfăptuirea securității europene fiind incompatibilă cu existența blocurilor militare opuse” 7. Politicii pe plan continental a țării noastre i se integrează organic activitatea susținută a României pentru dezvoltarea relațiilor de colabo- rare cu toate țările din peninsula Balcanică. Sînt, dealtfel, binecunoscute propunerile românești vizînd transformarea Balcanilor într-o zonă a păcii, cooperării și bunei vecinătăți, fără arme nucleare și baze militare străine. O retrospectivă a principalelor momente ale Conferinței reprezintă, în fapt, o evidențiere a intensei activități desfășurate de România de-a lungul tuturor fazelor și etapelor Conferinței. Angajată ferm în giandioasa operă de edificare a securității europene, România — împreună cu celelalte țări socialiste, cu toate statele de pe continent — a adus o contribuție activă, unanim recunoscută, în asigurarea cursului nou spre destindere, în consolidarea păcii, înțelegerii și colaborării în Europa, venind cu pro- puneri proprii la Conferință, care s-au bucurat de o largă audiență și care, în ultimă instanță, au fost încorporate în prevederile Actului final al acestei reuniuni. Pornind de la orientările principiale stabilite de congresele al X-lea și al Xl-lea, precum și de Conferința Națională din 1972 ale Partidului Comunist Român, România a militat încă de la început, din primele zile ale reuniunii pregătitoare de la Helsinki, pentru împlinirea dezideratului statornicii unei noi ordini politice în Europa, a acționat ferm pentru reali- zarea unor documente clare, precise și angajante care să dea expresie intereselor de pace, securitate, cooperare și progres ale tuturor popoare- lor de pe continent. Din inițiativa României au fost propuse și acceptate soluții originale, la care s-au raliat și alte state, au fost puse în dezba- terea acestui forum european probleme vitale pentru securitatea continen- tului, s-a subliniat în mod viguros importanța continuării destinderii politice prin dezangajare militară. 7 Programul Partidului Comunist Român, Edit. politică, București, 1975, p. 199—200. www.dacoromanica.ro 5 ROMANWA — prezența actuvA in europa 1631 I EVOLUȚIA NEGOCIERILOR IN CADRUL CONFERINȚEI PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE Precedată de o reuniune pregătitoare la nivel de ambasadori lucră- rile Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa (C.S.C.E.) s-au desfășurat în trei faze la Helsinki (3 — 7 iulie 1973), Geneva (29 august 1973 — 21 iulie 1975) și din nou la Helsinki (30 iulie — 1 august 1975). I. REUNIUNEA PREGĂTITOARE A CONFERINȚEI (HELSINKI, 22 NOIEMBRIE 1972 - 8 IUNIE 1973). Reuniunea pregătitoare8 a C.S.C.E. s-a deschis la Helsinki (sala Dipoli) la 22 noiembrie 1972, în urma invitației adresate guvernelor țări- lor europene, Statelor Unite ale Americii și Canadei. La consultările multi- latei ale au luat parte inițial 34 de state, cel de-al 35-lea stat participant devenind Principatul Monaco. Desfășurată la nivelul ambasadorilor acreditați în capitala Finlandei,, reuniunea pregătitoare a stabilit regulile de procedură ale Conferinței (pe baza propunerilor României), ordinea de zi și etapele desfășurate a C.S.C.E., concretizate în recomandările finale către experți. Redăm selectiv și în ordine cronologică, unele momente importante * ale negocierilor din această fază pregătitoare : — A doua zi după deschiderea reuniunii, delegația României expune, în cadrul dezbaterilor cu privire la problemele de procedură, principiile care, în concepția țării noastre, ar trebui să stea la baza desfășurării reuniunii. — Este adoptat (noiembrie 1972) textul regulilor de procedură care, în principal, statuează următoarele : cele 34 de state participă la lucrări pe baza egalității și independenței; fiecare stat are un singur reprezentant oficial; hotărîrile se adoptă prin consens ; posibilitatea sta- bilirii unor grupe de lucru pentiu dezbaterea unor chestiuni; președinția acestor grupe va fi asigurată prin rotație. — Prin consens, delegații decid (ianuarie 1973) întocmirea unui catalog al tuturor propunerilor statelor participante pentru ca ulterior, pe această bază, să se procedeze la definitivarea ordinei de zi a Confe- rinței. — Grupul de lucru adoptă (mai 1973), piin consens, documentul referitor la organizarea Conferinței general-europene, aceasta urmînd a se desfășura în trei faze : prima — la nivelul miniștrilor de externe, a doua — la nivelul comisiilor de lucru, iar a treia — la un nivel care va ff stabilit de Conferința însăși. — La 5 iunie 1973, delegația română propune ca secretarul general al O.N.U. să fie invitat ca oaspete de onoare la deschiderea C.S.C.E. — In ultima zi a reuniunii pregătitoare (8 iunie 1973) delegațiile participante adoptă prin consens, recomandările finale ale consultărilor, * Lucrările reuniunii s-au desfășurat In patru etape: 1) 22 noiembrie —15 decembrie 1972 ; 2)15 ianuarie —9 februarie 1973 ; 3)26 februarie — 6 aprilie 1973; 4)25 aprilie — 8 iunie 1973. ’.O cronologie cvasi-exhaustivă a fazelor C.S.C.E., realizată de George Serafim și Ilie Olteanu, este expusă In revista „Lumea”, nr. 31 din 31 iulie 1975, p. 4—10. www.dacoromanica.ro 1632 NUiCOLlA-E FOTINIO, FLORINi ROȘU 6 care cuprind : organizarea Conferinței, ordinea de zi10 și directivele pentru organele de lucru, prevederile referitoare la participanți, observatori și invitați (textul adoptat a fost propus de reprezentantul României), data și locul de desfășurare ale Conferinței, regulile de procedură, aranjamentele financiare. Participarea delegației României la reuniunea pregătitoare — ca și la fazele propriu-zise ale Conferinței — s-a remarcat prin numeroase pro- puneri și inițiative, menite să asigure încununarea cu succes a dezba- terilor și adoptarea unor documente cît mai cuprinzătoare. Un factor deosebit de important pentru întreaga desfășurare ulterioară a Conferin- ței, pentru însăși edificarea unui sistem trainic de securitate și cooperare în Europa, l-au constituit concepția și regulile vizînd modul de abordare a problemelor europene în cadrul acestei Conferințe. La elaborarea și aplicarea în practică a acestei organizări unice, România a adus o contri- buție efectivă. Documentul prezentat de țara noastră privind „aranja- mentul de procedură” al Conferinței — cel dintîi document românesc înregistrat de analele C.S.C.E. — cuprinde un ansamblu de reguli demo- cratice, menite să asigure un cadru corespunzător desfășurării lucrărilor. El exprimă concepția românească potrivit căreia statele participă la lucră- rile Conferinței ca state independente și suverane, în condiții de deplină egalitate, indiferent de sistemul lor social, mărime, nivel de dezvoltare, apartenență sau neapartenență la alianțele militare. în dispozițiile de procedură, care sînt valabile pentru cele trei faze ale C.S.C.E., se arată că toate deciziile vor fi adoptate prin consens. De asemenea, președinția va fi asigurată pe baza rotației, prin tragere la sorți și apoi în ordine alfa- betică. Documentul prevede, totodată, posibilitatea fiecărei delegații de a-și face cunoscute, în mod public, punctele de vedere, organele de lucru fiind deschise tuturor statelor participante. Prezintă mare importanță faptul că toate aceste propuneri formulate de țara noastră și aprobate de toți participanții urmează să se aplice la toate activitățile ce se vor desfășura și în cadrul urmărilor instituționale ale Conferinței. Stabilirea unor aranjamente clare și democratice de procedură, aplicarea principiilor deplinei egalități în drepturi, consensului și rotației11, precizarea formulei organizatorice și avansarea unor propuneri concrete cu privire la ordinea de zi a Conferinței europene — aceasta este, în rezumat, principala contribuție românească în cadrul activităților de pregătire a Conferinței. II. FAZA I-A A CONFERINȚEI PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE (HELSINKI 3-7 IULIE 1973). Deschiderea Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, la nivelul miniștrilor afacerilor externe, a avut loc la 3 iulie 1973, în 10 Pe ordinea de zi figurau următoarele patru puncte : probleme referitoare Ia securitatea ln Europa, cooperarea In domeniile economiei, științei, tehnicii și mediului înconjurător; coope- rarea In domeniile culturii, educației, al informațiilor, contactelor și In probleme umanitare; urmările instituționale ale Conferinței. 11 Pentru detalii, a se vedea Dr. Ion Diaconu, Aplicarea regulii rotației in pregătirea și desfășurarea Conferinței pentru securitate șl cooperare in Europa — expresie a principiului egali- tății în drepturi a statelor și prof. dr. doc. Edwin Glaser, Locul consensului in relațiile internaționale contemporane, ambele in „Revista română de studii internaționale”, Nr. 2 (20)/1973, p. 47—54 și respectiv 1(19)/1973, p. 37—57. www.dacoromanica.ro 7 ROMANȚA — PREZENȚĂ ACTIVĂ IN EUJR1OPA 1633 sala „Finlandia” din Helsinki, fiind reprezentate următoarele 35 de state : Austria, Belgia, Bulgaria, Canada, Cehoslovacia, Cipru, Danemarca,. Elveția, Finlanda, Franța, Republica Democrată Germană, Republica Federală Germania, Grecia, Irlanda, Islanda, Italia, Iugoslavia, Liech- tenstein, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Monaco, Norvegia, Olanda,, Polonia, Portugalia, România, San Marino, Spania, Statele Unite ale Americii, Suedia, Turcia, Ungaria, U.R.S.S., Vatican. Așa cum sublinia- ministrul afacerilor externe al Republicii Socialiste România în cuvîn- tarea rostită la 4 iulie, începerea Conferinței reprezintă un ,,eveniment poli- tic de importanță istorică, chemat să marcheze un moment de răscruce în viața și destinele continentului nostru, ale întregii lumi. însemnă- tatea excepțională a întîlnirii politice la care participăm rezidă în faptul că, pentru prima oară după război, se află reuniți aici miniștrii afacerilor externe a 35 de state de orînduiri diferite, aparținînd sau neaparținînd unor alianțe militare, de mărime sau giad de dezvoltare economică deose- bite, cu scopul de a acționa pentru crearea temeliilor unei Europe noi. Pe deplin îndreptățite sînt interesul și speranța cu care opinia publică de pe continent, popoarele de pretutindeni își ațintesc privirile asupra conferinței noastre, căreia îi levine înalta misiune de a așeza pe baze noi, durabile, calitativ superioare, relațiile intereuropene” 12. Prezintă, de asemenea, o impoitanță deosebit de mare faptul că, pentru prima dată în istoria bătrînului continent european, s-a creat posi- bilitatea ca statele europene să discute problemele vitale de care depind, securitatea și pacea Europei, pe baza deplinei egalități în drepturi și a respectului reciproc. în același timp, desfășurarea lucrărilor pregătitoare și a Conferinței însăși demonstrează că, oricît de dificile ar fi chestiunile în discuție, este pe deplin posibilă găsirea unor soluții general-acceptabile, atunci cînd există voința politică, cînd negocierile se poartă în spiritul respectării pozițiilor și intereselor celorlalte state, pe baza egalității în drepturi. în cadrul acestei faze a C.S.C.E., reprezentanții celor 35 de state participante au adoptat, prin consens, textele Recomandărilor finale ale consultărilor pregătitoare de la Helsinki, fixînd astfel cadrul de desfășu- rare a Conferinței. în mod implicit, a fost aprobată ordinea de zi cuprin- zînd următoarele patru puncte : 1) problemele referitoare ]a securitatea euiopeană, incluzînd măsuri pentru sporirea încrederii între statele parti- cipante și propuneri referitoare la modalitățile de soluționare pe cale pașnică a disputelor ; 2) cooperarea în domeniile economiei, științei, tehno- logiei și mediului înconjurător ; 3) cooperarea în domeniul umanitar și alte domenii; 4) urmările instituționale ale Conferinței. Totodată, miniștrii de externe ai statelor participante au expus: pozițiile țărilor lor în problemele securității și cooperării în Europa, ultima zi a Conferinței fiind consacrată rezolvării unor chestiuni de ordin organizatoric și definitivării comunicatului final cu privire la această primă fază a C.S.C.E. 12 Discours de Son Excellence Monsieur George Macooescu, Ministre des Affaires Etrangires de la Ripublique Socialiste de Roumanie, ă La Conference sur la Șicurile et la Coopiration en Europe, Helsinki, 4 juillet 1973, 18 p. www.dacoromanica.ro 1634 NUOOIjAiE FOTlNjO, FLORIN HOȘU 8 III. FAZA A n-A A CONFERINȚEI (GENEVA, 18 SEPTEMBRIE 1973-21 IULIE 1975) Cea de-a doua fază13 a C.S.C.E., la nivelul experților, a fost precedată (29 august — 3 septembrie 1973) de o reuniune a Comitetului său de coordonare — organul politic superior al acestei faze — format din repre- zentanții tuturor statelor participante la nivelul ambasadorilor (pentru unele țări socialiste la nivelul adjuncților miniștrilor de externe). Comitetul de coordonare a adoptat ordinea de zi, cuprinzînd, în principal stabilirea numărului organelor de lucru la cea de-a doua fază, frecvența și orarul ședințelor, modalitățile de consultare a organizațiilor internaționale competente. Lucrările celor 12 organe de lucru ale fazei a II-a, căi ora li s-au adăugat pe parcurs alte opt, au început la Geneva, la 18 septembrie 1973. în această fază a Conferinței — faza experților saula nivel de lucru— negocierile au avut un caracter complex și laborios, acoperind, practic, întreaga problematică de interes general-european. Faza geneveză a antrenat diplomați și juriști, experți, militari și economiști, specialiști în cele mai diferite domenii din sfera conlucrării între țările continentului. Pornind de la premisa necesității de a se elabora documente clare și angajante, de a se găsi rezolvări constructive problemelor aflate pe agenda ■de lucru, participanții au dezbătut în amănunțime fiecare aspect al secu- rității și cooperării, enunțate în recomandările Conferinței miniștrilor de externe de la Helsinki, pentru a se evita formulări conjunctura le. Conferința a analizat, îmbrățișînd realitatea europeană dintr-o perspectivă cît mai cuprinzătoare, toate problemele agendei de lucru în vederea elaborării unor prevederi cît mai clare, cît mai precise și cît mai angajante, care să risipească orice putință de interpretare echivocă asupra tematicii securității și cooperării. în această penultimă fază a Conferinței a ieșit din nou în evidență voința politică a statelor participante de a aduce, prin documentele finale ale C.S.C.E., o contribuție reală, eficace, de mare valoare politică și practică, la edificarea unui sistem trainic de securitate și cooperare în Europa. Pentru a ilustra imensul volum de muncă depus de delegați la cea de-a doua fază a C.S.C.E., redăm mai jos organigrama fazei geneveze și principalele chestiuni dezbătute și adoptate în cadrul grupelor de lucru, scoțînd în evidență contribuția substanțială adusă de Pomânia la elabo- rarea documentelor, încorporate în Actul final al Conferinței. Organigrama fazei a doua, la nivel de lucru 1. Comitetul de coordonare — forumul suprem al fazei geneveze — s-a întrunit periodic pentru evaluarea progresului realizat, stabilirea pro- gramului de desfășurare în continuare a lucrărilor și îndrumarea comisii- 13 Tratativele s-au desfășurat pe parcursul a cinci etape : 1) 18 septembrie — 14 decem- brie 1973 ; 2) 15 ianuarie — 5 aprilie 1974; 3) 22 aprilie — 26 iulie 1974 ; 4) 3 8‘Ptcmbrie — 20 decembrie 1974 ; 5) 20 ianuarie — 21 iulie 1975. www.dacoromanica.ro s ■ROMAMffiA. — PtKEEENȚA ACTIVA 1N EUJRfcUPA 1635 lor; de asemenea, în atribuțiile sale a intrat examinarea punctului patru al ordinii de zi — urmările (instituționale) ale Conferinței. 2. Comisia I pentru problemele securității, cuprinzînd trei organe subsidiare : a) Subcomisia 1 pentru principiile care trebuie să guverneze rela- țiile dintre statele participante; b) Grupul special de lucru pentru aplicarea principiilor; c) Subcomisia 2 pentru aspectele militare ale securității. 3. Comisia a Il-a pentru cooperarea în domeniile economic, știin- ței și tehnicii și al mediului înconjuiător, cuprinzînd cinci organe de lucru : a) Subcomisia 3 pentru schimbuli comerciale; b) Subcomisia 4 pentru cooperarea industrială și proiecte de inte- res comun; c) Subcomisia 5 pentru știință și tehnică; d) Subcomisia 6 pentru mediul înconjurător; e) Subcomisia 7 pentru cooperarea în alte sectoare. 4. Comisia a IlI-a pentru cooperarea în domeniul umanitar și alte domenii, cuprinzînd patru subcomisii: a) Subcomisia 8 pentru contacte umane ; b) Subcomisia 9 pentru informație ; c) Subcomisia 10 pentru cooperarea și schimburile în domeniul culturii; d) Subcomisia 11 pentru cooperarea și schimburile în domeniul educației. Ulterior au fost create și alte grupuri de lucru — pentru Mediterana, pentru urmările instituționale etc. Prezentare sintetică a dezbaterilor fazei a Il-a a C.S.C.E. Aportul României Ia elaborarea documentelor adoptate A. Activitatea din cadrul grupelor de lucru. 1. Comisia I-a. a) Subcomisia pentru principiile relațiilor între state. Elaborarea principiilor destinate să guverneze relațiile dintre statele participante a constituit de la început un domeniu în care toate statele participante au manifestat un interes deosebit. România a militat pentru stabilirea unor prevederi cît mai largi, clare și precise, care să definească o conduită angajantă a statelor. încor- porînd 10 principii, documentul întocmit în cadrul acestui grup de lucru cuprinde numeroase elemente propuse de delegația română, cum sînt: dreptul fiecărui stat la libertate și independență; dreptul fiecărui stat de a-și stabili și conduce după propria voință relațiile cu alte state; interzi- cerea oricărei recurgeri, directe sau indirecte, la folosirea forței sau la amenințarea cu forța împotriva altui stat; interzicerea oricărei acțiuni îndreptate împotriva integrității teritoriale sau a unității oricărui stat participant precum și a ocupației sau a altor măsuri de folosire a forței asupra teritoriului altui stat; interzicerea oricărei forme de intervenție armată sau de amenințare cu o asemenea intervenție împotriva altui stat participant; dreptul fiecărui popor de a-și stabili fără nici un amestec din afară statutul politic intern și extern și de a-și continua, conform www.dacoromanica.ro 1636 NdCOLiAE FOTtNO, FLORIN ROȘU 10 voinței sale, dezvoltarea politică, economică, socială și culturală; dreptul de deplină egalitate la cooperarea în domeniile securității și colaborării în Europa etc. b) Grupul special de lucru pentru aplicarea principiilor. Obiectul dezbaterilor acestui organ l-au constituit în cea mai mare parte documentul prezentat de Bomânia cu privire la măsuri care să facă efectivă nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța și proiectul Elveției referitor la elaborarea unui sistem de reglementare pașnică a diferendelor în Europa. Documentul adoptat pe baza ideilor românești reprezintă un ansam- blu unitar de măsuri și angajamente în domeniile politico-juridic, militar, economic și cultural, menite să ducă la eliminarea definitivă a forței și amenințării cu folosirea ei. Acest document apare, alături de documentul elvețian, ca singura, parte a Actului final al Conferinței elaborată pe bază propunerilor origi- nale ale unei singure țări. c) Subcomisia pentru aspectele militare ale securității. Eomânia, împreună cu Iugoslavia și alte țări mici și mijlocii (Olanda. Belgia, Suedia, Elveția, Austria, Canada etc.) au promovat punctul de vedere potrivit căruia subcomisia trebuie să elaboreze un text cuprinzînd măsuri de creștere a încrederii și de întărire a securității și stabilității, perspectivele negocierilor vizînd destinderea militară și dezarmarea, considerentele menite să călăuzească desfășurarea negocierilor de dezanga- jare militară și dezarmare. Documentele propuse în acest sens de Eomânia. și Iugoslavia se completau reciproc în sensul că documentul iugoslav dez- volta în detaliu măsurile concrete conținute în documentul românesc privind notificarea marilor manevre și mișcări militare și alte măsuri de încredere, iar documentul țării noastre prezenta pe larg concepția gene- rală asupra procesului dezangajării militare și dezarmării în Europa, inclusiv normele care trebuie să stea la baza acestui proces și obiectivele de realizat. Documentul final, întocmit de acest grup de lucru, își are la bază propunerile Eomâniei, Iugoslaviei, Maltei, Marii Britanii, Norvegiei, Spaniei și Suediei. în textul adoptat se regăsește concepția românească din documentul prezentat de țara noastră cu privire la trecerea la măsuri concrete pe linia dezangajării militare și dezarmării în Europa. Este vorba, printre altele, de notificarea manevrelor și mișcărilor militare, precum și de schimbul de observatori la manevre. De asemenea, în documentul final își găsește reflectarea ideea pro- movată de Eomânia în sensul că acestea sînt doar măsuri parțiale și că trebuie adoptate în continuare măsuri efective care, prin importanța și natura lor, să conducă treptat la dezarmarea generală și completă, sub un control internațional strict și efectiv. 2. Comisia a Il-a. Negocierile din această comisie au pus în evidență, printre altele, preocupările și interesele specifice ale țărilor în curs de dezvoltare din Europa, fapt care a dus la inserarea, în final, în documentele Conferinței, a unor prevederi referitoare la luarea în considerație, pe planul cooperării, a. www.dacoromanica.ro 11 ROMANIA — PREZENȚA ACTIVA ÎN EUROPA 1637 nevoilor și preocupărilor acestor țări. Țara noastră a fost una din ini- țiatoarele dezbaterilor pe această temă, împreună cu Iugoslavia, Grecia, Malta, Portugalia, Spania și Turcia. Dintre problemele de principiu promovate de România și reținute în documentele Conferinței menționăm : asigurarea accesului la cuceririle științei și tehnologiei; transferul de cunoștințe tehnico-științifice; desfă- șurarea cooperării pe bază de acorduri interguvernamentale; cooperarea în vederea formării de personal tehnic și de specialitate (propunere făcută împreună cu Franța); crearea unor relații echitabile, durabile și stabile pe plan economic; soluționarea corespunzătoare a problemelor contem- porane majore (materii prime, energie, probleme financiare și monetare) astfel încît pe această bază să se asigure o dezvoltare armonioasă și diversificată a tuturor țărilor. Toate aceste propuneri, care sînt reflectate în documentele C.S.C.E., au fost sprijinite de un mare număr de țări mici și mijlocii. în ansamblu, se poate afirma că documentele redactate în comisia a doua consacră pe plan multilateral concepția României privind statorni- cirea unei noi ordini politice și economice, care își găsește expresia într-o serie de acorduri încheiate de țara noastră cu state participante, dîndu-se acestui concept un caracter general-european. 3. Comisia a III-a. Documentele elaborate în cadrul acestui grup de lucru conferă unor raporturi bilaterale deja existente o dimensiune multilaterală în domeniile culturii, educației, informației și contactelor umane. România a participat activ la lucrările din comisie prezentînd 10 propuneri în scris și altele în dezbateri, care aveau să fie reflectate în documentele finale. 4. Grupul de lucru în problema Mediteranei. România, împreună cu alte state, îndeosebi mici și mijlocii, din zona mediteraneană, a contribuit în mod efectiv la elaborarea documen- tului respectiv care prevede, în principal, extinderea asupra acestei zone a principiilor și normelor consacrate la Conferință. 5. Grupul de lucru pentru urmările (instituționale) ale Conferinței. Conferința s-a dovedit un forum în care s-au afirmat cu vigoare tendințele noi de democratizare a relațiilor dintre state în Europa, în în care problemele care se pun în fața continentului să fie soluționate cu participarea tuturor, în condiții, de deplină egalitate, în afara blocurilor militare, pe bază de consens. România a acționat cu fermitate pentru asigurarea continuității procesului de destindere, de edificare a securității, Conferința reprezentînd, în opinia țării noastre, nu un „punct terminus”, ci o bază de plecare, în acest scop, România s-a pronunțat pentru elaborarea unor prevederi concrete privind continuitatea eforturilor inițiate de Conferință, poziție care, împărtășită de un mare număr de alte țări, îndeosebi mici și mijlocii, și-a găsit, la rîndul ei, reflectarea în Actul final. www.dacoromanica.ro 1638 .NTCOLAE FOTUTO, FLORIN ROȘU 12 B. Punctaj cronologic privind evoluția principalelor momente ale dezbaterilor14 — La 18 septembrie 1973, Comitetul de coordonare ia în dezbatere stabilirea modalităților prin care țări neparticipante, riverane Mediteranei să-și poată face cunoscute punctele de vedere asupra securității și coope- rării europene (dorința de a fi invitate la Geneva și-au exprimat Algeria, Tunisia, R. A. Egipt, Siria, Maroc și Israel. — La 19 septembrie, delegația română prezintă un document de lucru privind măsuri care să facă efectivă nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța. — La 21 septembrie, reprezentantul țării noastre avansează propu- nerea referitoare la definirea celor mai bune căi de realizare a destin- derii militare în Europa. — La 4 octombrie Comitetul de coordonare adoptă programul con- cret al ședințelor fiecărei comisii și organ subsidiar. — La 29 noiembrie, în cadrul ședinței Comitetului de coordonare, delegația României prezintă propunerea (adoptată prin consens) ca U.N.E.S.C.O. să poată fi consultată de către organele de lucru compe- tente ale Conferinței în problemele educației, științei și culturii. — La 8 martie 1974, participanții hotărăsc ca în organul special de lucru să înceapă, pe baza propunerilor prezentate de delegația română., procesul de redactare privind măsuri destinate să facă efectivă nerecurge- rea la forță și la amenințarea cu forța. — La 26 martie, participanții ajung la un acord cu privire la stabili- rea unor măsuri de creștere a încrederii și de întărire a stabilității pe continent. Acordul a fost realizat pe baza unor propuneri concrete prezen- tate de România, U.R.S.S., Marea Britanie, Spania și șase țări coautoare ale unui document de lucru comun : Austria, Cipru, Elveția, Finlanda, Iugoslavia șî Suedia. — La 8 iunie, în ședința plenară a Comisiei a Il-a, continuă dezba- terile asupra propunerilor prezentate de delegațiile României, Austriei, Bulgariei și Turciei privitoare la reflectarea în documentele Conferinței a preocupărilor țărilor în curs de dezvoltare. — La 22 iunie, la propunerea României, Comitetul de coordonare hotărăște înființarea unui grup de lucru, care urmează să țină 3 ședințe pînă la 12 iulie în vederea elaborări textului privind relațiile dintre Europa și zona Mediteranei. — La 18 septembrie, pornind de lastrînsa legătură dintre securita- tea și cooperarea în Europa și securitatea și cooperarea în zona Medite- ranei, s-a convenit ca aspectele respective să facă obiectul unei declarații. — La 12 octombrie, în programul de lucru privind cooperarea cultu- rală, delegația română propune crearea de lectorate de limbă, literatură, și civilizație ale țărilor europene avînd limbi mai puțin răspîndite, precum și intensificarea activității lectoratelor existente. 11 A se vedea, pentru detalii, George Serafim și Ilie Olteanu, Conferința pentru securitate și cooperare in Europa (cronologie) revista „Lumea”, nr. 31 din 31 iulie 1975, p. 7 — 10. www.dacoromanica.ro 13 ROMÂNIA — PREZENȚA ACTtrvA ÎN EUROPA 163» — La 26 octombrie, pe baza acordului stabilit privind adoptarea unor măsuri militare concrete, destinate creșterii încrederii și întăririi stabilității în Europa, care să includă notificarea prealabilă a manevrelor militare de anvergură, prezența unor observatori la asemenea manevre, precum și alte măsuri similare, se examinează detaliile privind notificarea și invitarea de observatori. — La 16 noiembrie, în ședința Comisiei a Il-a, reprezentantul român se pronunță pentru inițierea și adoptarea de măsuri de natură să permită instaurarea unei noi ordini economice internaționale. — La 20 decembrie se realizează un acord asupra celei mai mari părți a textului Declarației asupra principiilor care să guverneze relațiile dintre statele participante, se realizează un consens asupra a șase din cele șapte propuneri românești privind caracterul efectiv al nerecurgerii la forță și la amenințarea cu forța. — La 22 ianuarie 1975, grupul de lucru creat de Comitetul de coor- donare reia munca de redactare a documentului privind punctul 4 al ordinii de zi — urmările Conferinței pentru securitate și cooperare. Dezba- terile se axează asupra formulărilor prezentate de delegația română cu privire la includerea în preambulul acestui document a unor prevederi referitoare la punerea în aplicare a hotărîrilor Conferinței, precum și la necesitatea continuării eforturilor multilaterale de edificare a securității și cooperării. — La 19 februarie, în baza propunerilor României, se adoptă anga- jamentul ca statele participante să se abțină de la orice folosire a for- țelor armate împotriva unui stat participant și, în special, de la invazia sau atacul asupra teritoriului său. — La 2 iulie, organul special de lucru adoptă preambulul care con- sacră, pe baza propunerii României, caracterul unitar al măsurilor menite să asigure excluderea forței din toată aria relațiilor dintre statele europene: juridice, politice, militare, economice și culturale. Potrivit textelor conve- nite, statele participante exprimă convingerea că este necesar să se facă din nerecurgerea la forță și la amenințarea cu forța o normă efectivă a vieții internaționale. — La 17 iulie Comitetul de coordonare adoptă primele documente elaborate în organele de lucru ale Conferinței: documentul integral pri- vind cooperarea în domeniile culturii, educației, contactelor dintre per- soane și informației; documentul asupra legăturii securității și cooperării în Europa cu securitatea și cooperarea în zona Mediteranei; documentul asupra urmărilor Conferinței. — La 19 iulie Conferința adopta definitiv hotărîrea privind deschi- derea reuniunii la cel mai înalt nivel, la Helsinki, în ziua de 30 iulie 1975. Hotărîrea este luată ca urmare a elaborării celorlalte documente și a încheierii în ansamblu a lucrărilor fazei a Il-a a Conferinței. Totodată, Comitetul de coordonare adoptă Actul final al Conferinței. — la 21 iulie ia sfîrșit cea de-a Il-a fază a Conferinței pentru secu- ritate și cooperare. Pentru continuarea procesului multilateral inițiat de Conferință Comitetul de coordonare al fazei a Il-a hotărăște ca primele două reu- c. 540 www.dacoromanica.ro 1640 NOCC'DAE FOTINiO, FLORINI ROȘU 14 niuni ale Conferinței, după reuniunea la nivel înalt de la Helsinki, să aibă loc la Belgrad. Prima reuniune va avea loc începînd cu data de 15 iunie 1977, în scopul de a pregăti o Conferință ulterioară a funcționarilor supe- riori din ministerele de externe ale celor 35 de țări participante, în •același an. IV. FAZA A HI-A A CONFERINȚEI PENTRU SECURITATE ȘI COOPERARE (HELSINKI, 30 IULIE-1 AUGUST 1975). Lucrările fazei a IlI-a a Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa s-au desfășurat între 30 iulie — 1 august 1975, în sala „Fin- landia” din Helsinki, la cel mai înalt nivel. La acest istoric eveniment Republica Socialistă România a fost reprezentată de președintele Nicolae Ceaușescu, cel mai autorizat exponent al voinței de pace și colaborare a poporului nostru. Timp de trei zile, înalții reprezentanți ai celor 33 de state europene, Statelor Unite ale Americii și Canadei, au abordat, în discursurile rostite, întreaga problematică a așezării unor noi relații pe continentul european, cerința creării unei noi ordini economice și politice mondiale și a întăririi păcii generale. Ei au subliniat, în acest context, necesitatea edificării unei Europe a înțelegerii și conlucrării prietenești, a promovării unor noi principii democratice, de relații interstatale, a dezvoltării multilaterale a cooperării între toate națiunile continentului nostru, a rezolvării proble- melor ce mai persistă pentru a exclude efectiv politica de forță și a con- solida securitatea și cooperarea în Europa. Conducătorii celor 35 de state au evidențiat în mod deosebit cerința imperioasă de aplicare în practică, cu corectitudine și consecvență, a prevederilor Actului final. în ultima zi a lucrărilor celei de-a treia faze a Conferinței, în con- formitate cu ordinea fixată la Geneva, prin tragere la sorți, a luat cuvîn- tul președintele Nicolae Ceaușescu, care a expus concepția României asupra dezideratului securității și cooperării în Europa. Referindu-se la semnificația activității depuse în fazele anterioare ale Conferinței, precum și la importanța momentului semnării Actului final, președintele României a arătat: „Dăm o înaltă apreciere lucrărilor fazei întîi de la Helsinki și ale fazei a doua de la Geneva — care au stabi- lit principiul consensului, norme democratice, de egalitate, pentru Confe- rința general-europeană și au elaborat documentele ce urmează a fi adop- tate în mod unanim de actuala reuniune la nivelul cel mai înalt. Repre- zentanții României participă la actuala reuniune avînd convingerea că semnarea documentelor cu privire la securitatea și cooperarea europeană corespunde pe deplin intereselor propriului popor, ale celorlalte popoare participante, cauzei securității, cooperării și păcii în Europa și în în- treaga lume” La 1 august 1975, cei 35 de șefi de stat și guvern au semnat, într-un cadru solemn, Actul final al Conferinței pentru securitate și cooperare, 15 Nicolae Ceaușescu, Cuutntare la Conferin/a pentru securitate ți cooperare in Europa, „Scinteia” din 2 august 1975. www.dacoromanica.ro 15 ROMAN1A — PREZENȚA ACTIVA UN EUROPA 1641 document de însemnătate istorică, ale cărui dispozițiuni deschid noi și încurajatoare perspective pentru dezvoltarea în continuarea unui climat de pace,colaborare și securitate pe continentul nostru. Actul final a fost semnat, în numele țării noastre, de președintele ÎJicolae Ceaușescu, a cărui activitate neobosită pentru aplicarea în viață a politicii externe a partidului și statului nostru, pentru promovarea, pregătirea și desfășurarea cu succes a Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, a primit o deosebită apreciere în cadrul Ședinței comune a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România : „întreaga activitate desfășurată de secretarul general al partidului în cadrul confe- rinței de la Helsinki, pozițiile exprimate, servesc interesele și aspirațiile poporului român, cauzei socialismului și păcii, înțelegerii între națiuni și de aceea au fost primite cu aprobarea unanimă și cu deplină adeziune de poporul român, avînd un larg ecou internațional”16. în același timp, Comitetul Politic Executiv, Consiliul de Stat și Consiliul de Miniștri „au salutat încheierea cu succes a lucrărilor Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, apreciind aceasta ca un moment de însemnătate istorică în viața politică pe continentul european, care marchează un spirit nou în relațiile internaționale, punînd bazele unui amplu și profund proces de edificare a securității pe continentul nostru, cu implicații deo- sebit de pozitive pentru întreaga lume”17. Prin adoptarea, la cel mai înalt nivel, a Actului final al C.S.C.E., statele participante la Conferință s-au angajat solemn să asigure continua- rea cursului destinderii, să soluționeze toate problemele litigioase dintre ele pe calea tratativelor, să pună la temelia relațiilor lor principiile deplinei egalități în drepturi, respectului independenței și suveranității naționale, renunțării la forță sau amenințarea cu folosirea ei, să construiască o Europă a înțelegerii și păcii, în care să se afirme nestînjenit aspirațiile de progres, social și dezvoltare economică liberă a tuturor națiunilor. Cele 35 de semnături reprezintă o confirmare a faptului că s-a făcut un important pas pe calea de la ideea securității europene la transpunerea în viață a acesteia, pas care trebuie urmat de noi eforturi pentru ca toate prevederile Actului final să devină realitate. ACTUL FINAL AL CONFERINȚEI PENTRU SECURITATE Eod al unor îndelungate și laborioase negocieri, desfășurate pe parcursul a aproape doi ani, Actul final18 al C.S.C.E., însumînd peste 100 de pagini (redactat în cele șase limbi oficiale ale Conferinței) conține prevederi menite să stea la baza procesului de făurire a unor noi relații între state în Europa, de transfoimare a acestui continent într-o zonă a păcii, securității și colaborării. Unitar în ansamblu, documentul abordează^ 18 Ședința Comună a Comitetului Politic Executiv al C.C. al P.C.R., Consiliului de Stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România, „Sclnteia" din 10 august 1975. 17 Ibidem. 18 Textul Actului final a fost publicat integral in presa românească centrală la 29 iulie 1975. www.dacorornanica.ro 1642 MDOOLAE FOTINO, FLORIN, HOȘU 16 un larg evantai de probleme, cuprinzînd o suită de acțiuni pe care statele sînt chemate să le întreprindă, fie în mod unilateral, fie pe plan bilateral sau multilateral, în anii și deceniile următoare. I. STRUCTURA ACTULUI FINAL Preambulul și cele cinci capitole tematice fie Actului final sînt pre- cedate de un scurt istoric al dezbaterilor C.S.C.E. în preambul, țările semnatare subliniază că sînt animate de voința politică de a contribui în Europa la pace, securitate, justiție și cooperare, precum și la apropie- rea între ele și cu toate celelalte state din lume. Actul final se deschide cu capitolul intitulat Probleme privind secu- ritatea în Europa, compus din trei părți. — Declarația privind principiile care guvernează relațiile reciproce dintre statele participante; — Probleme privind punerea în practică a unora din principiile enunțate mai sus; — Document privind măsuri de edificare a încrederii și anumite aspecte ale securității și dezarmării. Cele 10 principii care trebuie să stea la baza relațiilor dintre țările participante formează partea esențială a acestui prim capitol (cunoscut și sub denumirea de ,,primul coș”). Pentru înțelegerea mai profundă a filozofiei politice a destinderii, care a facilitat însăși convocarea Con- ferinței, considerăm necesar și util a evoca succint aceste teze fundamen- tale. 1. Egalitatea suverană, respectarea drepturilor inerente suveranității. Ansamblul acestor drepturi se referă, în special, la dreptul fiecărui stat la egalitate juridică, la integritate teritorială, la libertate și inde- pendență politică. Statele participante se angajează să respecte fiecare dreptul celuilalt de a-și alege și dezvolta liber sistemul politic, social, economic și cultural, precum și dreptul de a-și stabili legile și regle- mentările. 2. Nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța. Potrivit acestui principiu, forța sau amenințarea cu folosirea aces- teia, nu va fi folosită ca mijloc de rezolvare a diferendelor între țările participante. Nici o considerație nu va putea fi invocată drept justificare pentru a recurge la folosirea forței sau la amenințarea cu forța. 3. Inviolabilitatea frontierelor. Statele participante consideră inviolabile, fiecare, toate frontierele celuilalt, precum și frontierele tuturor statelor din Europa și, în conse- cință, se vor abține acum și în viitor de la orice atentat împotriva acestor frontiere. 4. Integritatea teritorială a statelor. Statele participante se vor abține de la orice acțiune incompatibilă cu scopurile și principiile Cartei Națiunilor Unite împotriva integrității www.dacoromanica.ro ROMANȚA — PREZENȚA ACTIVA ÎN EUROPA 1643 17 teritoriale, a independenței politice sau a unității oricărui stat partici- pant și în special de la orice asemenea acțiune care constituie o folosire a forței sau amenințarea cu forța. Ele se vor abține, de asemenea, fiecare, de a face din teritoriul celuilalt obiectul unei ocupații militare. 5. Reglementarea pașnică a diferendelor. Statele participante vor reglementa diferendele dintre ele prin mijloace pașnice (negocierea, ancheta, mediațiunea, concilierea, arbitra- jul, reglementarea judiciară etc.), astfel incit să nu fie puse în pericol pacea și securitatea internațională și justiția. 6. Neamestecul în treburile interne. Interdicția se întinde asupra oricărui fel de intervenție, directă sau indirectă, individuală sau colectivă, în treburile interne sau externe care intră în competența națională a altui stat, și în special de la intervenția armată și constrîngeri militare. Țările participante se vor abține, în con- secință, între altele, de la sprijinirea, directă sau indirectă, a activităților teroriste sau subversive sau altele îndreptate spre răsturnarea violentă a regimului altui stat participant. 7. Respectarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, inclusiv a libertății de gîndire. Respectarea acestor drepturi este recunoscută de statele partici- pante ca fiind un factor esențial al păcii, justiției și bunăstării necesare pentru a asigura dezvoltarea relațiilor amicale și a cooperării între ele, ca și între toate statele. 8. Egalitatea în drepturi a popoarelor și dreptul popoarelor de a dispune de ele însele. în virtutea acestui principiu, toate popoarele au în permanență dreptul, în deplină libertate, de a determina așa cum doresc și atunci cînd doresc statutul lor politic intern și extern, fără nici un amestec din afară și de a înfăptui conform voinței lor dezvoltarea lor politică, eco- nomică, socială și culturală. 9. Cooperarea între state. Statele participante se vor strădui, dezvoltînd cooperarea lor pe bază de egalitate, să promoveze înțelegerea și încrederea reciprocă, relații amicale și de bună vecinătate intre ele, pacea internațională, secu- ritatea și justiția. Cooperarea va trebui să se dezvolte luîndu-se în con- siderație interesul tuturor de reducere a diferențelor de nivel de dezvol- tare economică și îndeosebi interesul țărilor în curs de dezvoltare. 10. îndeplinirea cu bună credință a obligațiilor asumate conform dreptului internațional. Este vorba de obligațiile decurgînd din principiile și normele gene- ral recunoscute ale dreptului internațional, cît și de cele rezultînd din tratate sau alte acorduri în conformitate cu dreptul internațional. în exer- citarea drepturilor lor suverane, inclusiv a dreptului de a-și stabili legile www.dacoromanica.ro 1644 ' iNUCDLAE FOTENO, FLORINI boșu 18- și reglementările, statele participante se vor conforma obligațiilor juridice care le revin în virtutea dreptului internațional. De asemenea, ele vor aplica dispozițiile Actului final al Conferinței pentru securitate și coope- rare în Europa. Celelalte două părți ale primului capitol prevăd, în esență, măsuri care să facă efectivă nerecurgerea la forță sau la amenințarea cu forța și convocarea unei conferințe pentru elaborarea unui tratat privind regle- mentarea pașnică a diferendelor (la inițiativa României și Elveției) și, respectiv, un preaviz de 21 zile pentru manevrele la care participă peste 25 000 de oameni. Capitolul al doilea al Actului final, „Cooperarea în domeniile econo- miei, științei și tehnicii și mediului înconjurător (,,al doilea coș”), conține acțiuni generale și concrete în domeniile privind comerțul, cooperarea industrială și proiectele de interes comun, știința și tehnica, mediul încon- jurător. Punctul „Cooperarea în alte domenii” vizează transportul, turis- mul, aspectele economice și sociale ale forței de muncă migrante și for- marea de cadre. Textul capitolului referitor la Probleme privind securitatea și coope- rarea în Mediterana, privește în principal extinderea celor 10 principii la relațiile cu celelalte state mediteraneene. Capitolul următor Cooperarea în domeniul umanitar și în alte dome- nii („al treilea coș”) cuprinde dispoziții privitoare la contacte între per- soane, informație, cooperarea și schimburile în domeniile culturii și edu- cației. Fiecare din aceste teme dezvoltă aspecte în legătură cu reunifi- carea familiilor, întîlnirile între tineri, sportul, activitatea ziaiiștilor, accesul la realizările culturii și artei, știința, limbile străine etc. în ultimul capitol al Actului final, Urmările Conferinței, statele participante declară hotărîrea lor de a continua procesul multilateral început de Conferința general-europeană. Totodată, o nouă conferință, la nivelul experților, este prevăzută peste doi ani, la Belgiad, precedată de o reuniune pregătitoare, ce va începe la 15 iunie 1977. Documentul precizează că „textul prezentului Act final va fi publicat în fiecare stat participant, care îl va difuza și îl va face cunoscut cit- mai larg posibil”. în plus, el va fi transmis secretarului general al O.N.U.r directorului general al D.N.E.S.C.O. și secretarului executiv al Comisiei O.N.U. pentru Europa. II. UNELE CONSIDERENTE ASUPRA PRINCIPALELOR PREVEDERI ALE ACTULUI FINAL AL C.S.C.E. Adevărată Cartă a continentului, Actul final al Conferinței afirmă,, ca idee fundamentală, faptul că securitatea europeană trebuie să fie așezată pe principiile noi, democratice, ale relațiilor dintre state : egali- tate deplină în drepturi, respectarea independenței și suveranității națio- nale, renunțarea Ia orice formă de agresiune sau amestec în treburile interne ale altora, eliminarea pentru totdeauna a forței și a amenințării cu forța. Aceste principii ocupă un loc central în Actul final tocmai dato- rită importanței lor hotărîtoare pentru construirea unui nou sistem de securitate în Europa. Definite pe larg și cu claritate în primul capitol al Actului final, ,,aceste principii, afirmate, dealtfel, cu putere, în ultimii www.dacOTomanica.ro 19 ROMANCA — PBEZENȚA ACTIVA ÎN EUROPA 1645 ani în viața internațională, constituie singura bază trainică pentru asigu- rarea păcii, colaborării și progresului economico-social al fiecărei națiuni”19. Avînd un caracter universal, aceste principii sînt imperative, ele nu pot fi derogabile, nu pot fi puse în discuție de nici un stat, indife- rent de mărime, putere economică, apartenență la alianțe și grupuri diferite sau identitate de orînduire socială. Proclamarea unor principii și a angajamentului de a se respecta nu sînt însă suficiente pentru a garanta securitatea statelor. Elementul esențial care trebuie să se adauge principiilor enunțate îl constituie, prin urmare, adoptarea măsurilor concrete cele mai adecvate pentru apli- carea lor în viață. ,,Se impune să se acționeze energic pentru aplicarea fermă în viață a principiilor și normelor consemnate în documente, în vederea creării unui sistem trainic de securitate și colaborare pe conti- nentul nostru. înfăptuirea măsurilor înscrise în documentele conferinței trebuie să ducă la sporirea încrederii între state, să deschidă calea unor noi pași în direcția soluționării problemelor care se află în suspensie”20. Un rezultat important al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa, consacrat în Actul final, îl constituie documentul privind măsurile de edificare a încrederii și anumite aspecte ale securității și dezarmării, prin care statele participante au convenit asupra unor măsuri concrete, cum sînt notificarea în prealabil a manevrelor militare și a mișcărilor de trupe, precum și schimbul de observatori și delegații militare. Asemenea măsuri sînt de natură să contribuie la întărirea încrederii, să diminueze riscul unor conflicte armate prin faptul reducerii posibilității de interpretare eronată a activităților militare ale statelor, să deschidă calea unor noi pași în direcția rezolvării problemelor dezarmării pe continentul european. Edificarea unui nou sistem de securitate nu se poate face de la sine sau printr-un simplu acord, ci numai prin continuarea și chiar spori- rea, intensificarea eforturilor tuturor națiunilor europene. Se impune de aceea, ca statele semnatare ale Actului final al C.S.C.E., toate statele lumii, să treacă în mod hotărît la adoptarea unor măsuri eficiente pentru înfăptuirea dezarmării și, în primul rînd, a dezarmării nucleare, pentru desființarea bazelor militare străine, pentru reducerea armatelor naționale, a armamentelor și a bugetelor militare, pentru dezvoltarea încrederii și colaborării care să ducă la lichidarea blocurilor militare opuse, la desfiin- țarea concomitentă a Pactului Nord-Atlantic și a Tratatului de la Varșovia, pentru crearea unor zone de înțelegere și bună vecinătate în Europa, inclusiv în regiunea Balcanilor. Pentru continuarea consultărilor în problemele majore ale relațiilor statelor europene și intensificarea conlucrării vizînd înfăptuirea deplină a securității și păcii pe continent este necesară, așa cum sublinia președin- tele Nicolae Ceaușescu în cuvîntarea sa la C.S.C.E., crearea unui organism permanent; acesta ar asigura organizarea în viitor a unor noi reuniuni general-europene în vederea examinării aplicării angajamentelor asumate și continuării eforturilor de soluționare a problemelor vieții politice europene, aflate încă în suspensie. M Nicolae Ceaușescu, Cuolntare la Conferința pentru securitate și cooperare In Europa ,,Sclnteia” din 2 august 1975, p. 2. 10 Ședința Comună a Comitetului Politic Execuția al C.C. al P.C.R., Consiliului de stat și Consiliului de Miniștri ale Republicii Socialiste România, „Sclnteia” din 10 august 1975. www.dacoromanica.ro 1646 NfflCOLAE FOT1N10, FLORIN ROȘU 2» Unitar prin structură, Actul final al C.S.C.E. prevede angajamentul statelor participante de a făuri o Europă a înțelegerii și păcii, în care să se afirme nestingherit aspirațiile de progres social și dezvoltare economică liberă ale tuturor popoarelor. Prevederile referitoare la cooperarea eco- nomică și tehnico-științifică, înscriindu-se în sfera mai largă a principiu- lui cooperării între state — parte integrantă a procesului de destindere și edificare a securității europene — constituie valoroase contribuții la elaborarea cadrului conceptual al unei noi ordini economice internaționale;, măsurile concrete vizînd transpunerea în practică a acestor disi oziții pot reprezenta pași pe calea instaurării acestei noi ordini economice. De mare importanță în acest sens este recunoașterea pentru prima oară într-un document internațional a existenței pe continentul nostru a unor țări în curs de dezvoltare din punct de vedere economic și afiimarea hotărîrii statelor participante de a ține seama de interesele și preocupă- rile lor specifice. Aceste prevederi de principiu minează să se materiali- zeze, în practică, prin acordarea clauzei națiunii celei mai favorizate, acordarea de credite în condiții mai avantajoase, acordarea de asistență tehnică etc. Componentă principală a procesului de dezvoltare economică și socială a fiecărei națiuni, dezvoltarea cultuiii joacă un rol din ce în ce mai important în evoluția societății contemporane, adueîndu-și contribu- ția la accelerarea progresului prin capacitatea sa de influențare a perso- nalității umane. Locul pe care cooperarea în domeniul culturii, educației, informației și al contactelor umane îl ocupă în cadrul eforturilor generale de edificare a securității în Europa a fost evidențiat cu claritate în preve- derile Actului final al C.S.C.E. Așa cum releva președintele Nicolae Ceaușescu la înalta tribună a reuniunii de la Helsinki, intensificarea schimbu- rilor culturale și realizarea unei mai bune informări prin presă și prin alte mijloace trebuie să servească apropierii și prieteniei între popoare, să nu admită propagarea rasismului, a propagandei războiului. O atare activitate trebuie să ducă la întărirea respectului pentru tradițiile și cul- tura fiecărui popor și să contribuie la răspîndirea a tot ceea ce a creat mai bun omenirea în toate domeniile de activitate și ale cunoașterii umane. ★ Istoria va judeca nu numai „momentele Helsinki și Geneva” din viața continentului european, nu numai documentele semnate la 1 august 1975, ci, îndeosebi, modul concret în care fiecare stat, fiecare guvern și șef de stat sau guvern va acționa în direcția înfăptuirii prevederilor Actu- lui final al C.S.C.E. Semnăturile puse pe acest document, ratificarea sa ulterioară, reprezintă angajamente moral—politice ferme în fața tuturor popoarelor. Pornind de la interesele construirii noii orînduiri sociale, a colabo- rării și păcii internaționale, Eepubliea Socialistă Eomânia a participat activ, împreună cu celelalte țări, la eforturile de convocare, pregătire și desfășurare a Conferinței, depunînd o activitate susținută pentru ela- borarea unor documente cît mai clare și angajante pentru afirmarea unor concepte și principii noi în viața internațională, pentru promovarea unor modalități și proceduri democratice, care consfințesc egalitatea între. www.dacoromanica.ro ' 21 romaniia — prezența actuva în europa 1647 state, pentru a asigura succesul deplin al Conferinței pentru securitate și cooperare în Europa. Se cuvine să facem un sumar bilanț al principalelor inițiative și .acțiuni românești întreprinse pe parcursul negocierilor de la Helsinki și Geneva: documentul privind normele de procedură ale Conferinței; propunerea referitoare la înscrierea pe ordinea de zi a punctului cu pri- vire la urmările instituționale ale Conferinței; documentul vizînd măsuri care să facă efectivă nerecurgerea la forță și la amenințarea cu folosirea forței în relațiile dintre state; includerea notificăiii prealabile a manevre- lor militare în ansamblul măsurilor de sporire a încrederii și consolidare a stabilității; înlăturarea tuturor restricțiilor, discriminărilor și barierelor aflate în calea schimburilor; crearea condițiilor pentru dezvoltarea armo- nioasă a tuturor țărilor și, în special, a celor mai puțin dezvoltate în Europa; dezvoltarea colaborării în domeniile culturii, educației, contacte- lor umane și informației, pe baza respectării principiilor de bază ale rela- țiilor dintre state. Se poate, deci, afirma, că România s-a evidențiat practic în toate domeniile de preocupări ale reuniunii ca un factor activ, dinamic, hotărîtă să nu-și precupețească energiile pentru a contribui, împreună cu celelalte țări, la încununarea cu succes a eforturilor depuse. Prin semnarea Actului final al C.S.C.E., se poate spune că prima Conferință pentru securitate și cooperare în Europa s-a încheiat, într-adevăr, cu succes. Cu toate acestea, așa cum releva președintele Nicolae Ceaușescu în discursul său la C.S.C.E.,,,trebuie spus că aceasta nu este decît cea dintîi etapă, importantă desigur, a luptei pentru securitate și pace. Nu trebuie să se creeze iluzia că putem sta liniștiți și în siguranță, dimpotrivă, trebuie să fim conștienți că urmează o etapă nouă, hotărîtoare pentru viața popoa- relor europene, aceea a realizării în fapt a păcii, bunăstării și libertății”21. Intiăm, deci, într-o nouă etapă în care statele participante la Conferință, toate popoarele lumii, trebuie să demonstreze în fapt că sînt animate de dorința de a asigura triumful noii politici în Europa. în ce o privește „România este ferm hotărîtă să facă totul pentru realizarea acestor prin- cipii. Ea va dezvolta cu toate statele participante la conferință, cu toate țările lumii relații multilaterale de prietenie și colaborare, va face totul pentru triumful păcii pe planeta noastră” 22. LA ROUMANIE SOCIALISTE - PR^SENCE ACTIVE DANS L’E- FORT G^NHRAL DES NATIONS POUR LA S^CURITH ET LA COOPtiRATION EN EUROPE RgSUMg Abordant un moment de portee historique dans la vie de notre -continent — Pachevement avec succes de la Conf^rence pour la s£curit6 «t la coop^ration en Europe, l’article £voque, dans sa premiere pârtie, 21 Scinteia”, din 2 august 1975. 22 Nicolae Ceaușescu, Cuutntare la conferința pentru securitate și cooperare în Europa, în „Scinteia” din 2 august 1975. www.dacoromanica.ro 1648 NICOLAE FOTINO. FWRIN ROȘU 22 Ies conditions qui ont favorise la convocation d’une conftrence de tous- lesEtats europtens, des U.S.A. et du Canada, destintes ătrouver une voie de cooptration en vue de l’ttablissement d’un nouveau systeme de rapports, conformtment aux aspirations des peuples. Dans le meme temps, on releve le concept roumain concernant Ies modalitts d’tdification d’un systeme de stcurite et de cooperation en Europe. La deuxieme pârtie de Partide porte sur l’evolution des negocia- tions dans le cadre de la Conference gtntral-europeenne, 6tant faite une breve prtsentation des principales etapes des pourparlers, dont le resul- tat a ttt consacri dans l’Acte final de Conference. On souligne la contri- bution active de la Roumanie dans le deroulement des negociations, con- tribution materialiste dans de nombreuses initatives et propositions con- cretes visant, en essence, Ies normes de procedure et Ies constquences ins- titutionnelles de la conference, le non recours â la force et ă la menace de la force, la notification prtalable des manoeuvres militaires, l’elimination de toutes Ies restrictions, discriminations et barrieres dressees dans la voie des tchanges, la crtation des conditions requises pour le developpe- ment harmonieux de tous Ies pays et surtout de ceux moins dtveloppes d’Europe, l’extension de la coîlaboration dans Ies domaines de la culture, de l’education, des contacts humains et de l’information etc. Dans la demiâre pârtie de Partide, Ies ante urs — apres avoir prt- sentt la structurede l’Acte final de la conference — mettant l’accent sur- Ies principes qui gouvernant Ies relations mutuelles entre Ies Etats parti- cipants — exposent certaines considerations sur Ies principales previ- sions de l’Acte final. www.dacoromanica.ro DATE NOI PRIVIND POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN CONTEXTUL CONTRADICȚIILOR INTERNAȚIONALE DIN VARA ANULUI 1938 DE 10AN TALPEȘ Momentul Miinchen, 29 septembrie 1938, a fost și continuă să ră- mînă unul dintre cele mai larg dezbătute probleme în istoriografia antece- dentelor celui de-al doilea război mondial. Suveranitatea, independența și integritatea unei țări membră a Ligii Națiunilor au fost brutal încălcate printr-o hotărîre a reprezentanților a patru mari puteri, dintre care două membre ale Ligii, cu poziții și rol preponderent. Dar pactul de la Miinchen nu a însemnat numai o încălcare a unor convenții internaționale ci și a tratatului existent între Cehoslovacia și Franța și, prin aceasta, anularea clauzei de care depindea aplicarea tratatului cehoslovaco-sovietic. Implicațiile dictatului de la Miinchen au fost deosebite x. Indiferent de ponderea acordată mutațiilor produse în raportul de forțe pe plan eu- ropean, în structura celor trei componente majore ale sale — politic, eco- nomic și militar — concluzia acceptată de majoritatea istoricilor este că prin sacrificarea Cehoslovaciei s-au oferit celui de-al III-lea Keich condi- ții propice pentru înfăptuirea unor noi acțiuni expansioniste ce vor culmina cu declanșarea la 1 septembrie 1939, într-o conjunctură internațională cu mult schimbată față de cea existentă în septembrie 1938, a celei mai mari conflagrații din istoria omenirii. Interesul pe care-1 suscită momentul Miinchen, 29 septembrie 1938, rezidă și în convingerea, prezentă la majoritatea [istoricilor, strategilor militari și oamenilor politici, ce s-au preocupat sau se preocupă de studi- erea premiselor celui de-al doilea război mondial, că utilizarea tuturor instrumentelor diplomatice și militare ce legau la acea dată țările parti- zane statu-quo-ului politic și teritorial european ar fi împiedicat dezlăn- țuirea după 11 luni a războiului sau, dacă Hitler, așa cum declarase, ar fi atacat Cehoslovacia, Germania nazistă s-ar fi izbit de o coaliție cu un potențial economic și militar net superior și ar fi fost înfrîntă fără ca pentru aceasta să fie necesară sacrificarea atîtor zeci de milioane de vieți omenești. Configurația politico-strategică existentă la sfîrșitul lunii septembrie 1938 indică următoarea distribuție a raportului de forțe. 1 După Miinchen, creditul Angliei și Franței a fost puternic zdruncinat In țările cu opinie majoritar favorabilă alianței cu cele două mari puteri apusene. Germania nazistă a dobindit un largclmp de manevră și, prin politica forței, a obținut rezultate evidente in acțiunea de neutra- lizare a unor state, care, pină la Miinchen, se situau pe poziții ostile planurilor sale imperialiste. . .HEVISTA DE ISTOBIE", Tom. 28, nr. 11. p. 1649-1670 1975 www.dacoromamca.ro 1650 IOAN TALPEȘ 2 Germania, hitleristă. Membră a „Pactului anticomintern” fără ca să- posede la acea dată tratate de alianță întărite prin convenții militare cu Italia și Japonia, partenerii săi din pact. Avea tratat de neagresiune cu Polonia și legături de prietenie cu Ungaria interesată și ea în dezmembra- rea Cehoslovaciei. în cazul declanșării unui război mondial nu putea conta- pe alăturarea Italiei și nici a Ungariei. Cehoslovacia. Un potențial militai- propriu evaluat la 40 de divizii dotate cu armament modern. în calitate de membră a Ligii Națiunilor putea conta, teoretic, pe sprijinul politic și militar al tuturor statelor mem- bre. Avea tratate de alianță cu Franța și U.R.S.S. (cel încheiat cu Uni- uneaSovietică fiind condiționat de aplicarea tratatului cehoslovaco-francez), în care se specifica obligativitatea asistenței reciproce în eventualitatea unui conflict neprovocat de una din părțile semnatare. Totodată, Ceho- slovacia era membră a Micii înțelegeri, alianță politico-militară regională- cu caracter defensiv, statele membre obligîndu-se să-și acorde sprijin în cazul unei agresiuni din partea Ungariei. Dar, în noaptea de 29/30 septem- brie 1938 la sediul Ligii Națiunilor nu au fost discutate măsurile ce tre- buiau întreprinse pentru apărarea unui stat amenințat cu agresiunea. Cham- berlain și Daladier, mijlocitor Mussolini, dădeau cîștig de cauză, laMiinchenr pretențiilor imperialiste ale lui Hitler, în timp ce delegația cehoslovacă nici nu fusese admisă la masa tratativelor. Cum s-a ajuns la această soluție? Care a fost mecanismul ce a făcut posibilă o încălcare flagrantă a unor tratate internaționale și bilaterale cu acordul și participarea chiar a semnatarilor acestora, Anglia și Franța? Care au fost motivele ce au determinat guvernul francez să nu-și îndepli- nească obligațiile contractate față de Cehoslovacia? în unele lucrări apărute în străinătate s-a încercat sugerarea ideii că. guvernul de la Paris nu și-a îndeplinit obligațiile față de Cehoslovacia întrucît o asemenea acțiune ar fi angajat Franța izolată într-un conflict cu cel de-al III-lea Reich iar raportul de forțe era net favorabil acestuia. Atitudinea guvernului Uniunii Sovietice, favorabilă aplicării tratatelor existente în vigoare, exclude teza izolării. Cînd se ajmțge la acest element incontestabil, concluzia ce se caută a fi insinuată este că, deoarece Polonia și România ar fi refuzat să-și dea acordul pentru trecerea Trupelor sovie- tice, U.R.S.S. nu ar fi putut interveni în conflict, deci tratatele sovieto- cehoslovac și sovieto-francez deveneau inoperante. De aici și aprecierea că. pozițiile adoptate de Polonia și România ar fi determinat într-o serioasă măsură politica guvernului francez 2. Considerăm această apreciere, în ce privește România, ca lipsită de consistență întrucît se fundamentează pe o inversare voită a rolurilor. La declanșarea unei agresiuni germane împotriva Cehoslovaciei, singurul stat obligat să intervină automat în sprijinul victimei, conform tratatelor în vigoare, era Franța. Tratatul cehoslovaco-sovietic urma să intre în vi- goare abia după ce Franța ar fi declarat război Germaniei naziste. Decir -------------1 -I w Jh * Georges Bonnet, Le Quai d’Orsay sous trois ripubliques, 1870—1961, Libiairie Arthfcme Fayard, Paris, 1961, pp. 197, 208; J.B. Duroselle, Histoire diplomatique de 1919 fanos jpursy Paris, 1957, p. 247. www.dacoromanica.ro 3 POZIȚIA ROMANȚEI ÎN> VAIRlA ANULUI 1938 1651 în mod firesc, guvernului român nu i se putea cere să se pronunțe dacă era* sau nu de acord să permită trupelor sovietice să treacă pe teritoriul său atît timp cît nu era încă îndeplinită clauza de aplicare a tratatului ceho- slovaco-sovietic. Dealtfel, nici nu cunoaștem, pînă în prezent, vreun do- cument care să ateste faptul că României i s-a cerut în moă oficial să se pro- nunțe asupra problemei în cauză. Sondajele întreprinse de Georges Bonnet au avut un caracter neoficial iar rezultatul lor nu poate oferi o concluzie privitor la poziția pe care ar fi adoptat-o România. în cele ce urmează ne-am propus ca pe baza unor documente inedite aflate în Arhiva Ministerului Apărării Naționale să întreprindem o analiză asupra coordonatelor politice și militare ale poziției României în contextul contradicțiilor internaționale din primăvara și vara anului 1938. România era diiect și nemijlocit interesată ca Cehoslovacia să-și conserve statutul politic și teritorial. în varianta că Germania nazistă reușea să pună în aplicare planurile de anexare a regiunii sudete, situația politică, economică și militară a României s-ar fi înrăutățit substanțial. Se avea în vedere în primul rînd faptul că odată pierdută regiunea sudetă mutațiile politice, economice și militare produse vor transforma statul cehoslovac într-o anexă a celui de-al III-lea Reich. în orice caz, era mai mult ca sigur că Cehoslovacia se va retrage din Mica înțelegere, România și Iugoslavia pierzînd un prețios aliat. Prin ocuparea regiunii sudete majo- ritatea întreprinderilor militare cehoslovace intrau sub control german. Și din acest punct de vedere România, care avea contractate cu uzinele cehoslovace cantități importante de armament și tehnică de luptă indis- pensabile acțiunii de modernizare a armatei, avea de suferit rigorile noii situații. Era de așteptat ca guvernanții de la Berlin să sisteze livrările de armament către România, sau în schimbul continuării lor să încerce să impună guvernului de la București cedări de natură politică și economică, înseși datele conflictului germano-cehoslovac din vara anului 1938 con- stituiau pentru România serioase motive de îngrijorare. Principiul revizui- rilor teritoriale odată acceptat în favoarea Germaniei, se putea presupune că va fi aplicat și în profitul altor state. Cum România făcea parte din gru- pul statelor vizate de pretenții revizioniste, nu era greu de înțeles că, după Cehoslovacia, va deveni chiar ea obiect de dispută imperialistă. Pornind de la aceste considerente majoritatea forțelor politice internei armata, masele largi populare apreciau cauza pentru care luptau po- poarele ceh și slovac în vara anului 1938 ca fiind proprie și României. Apă- rarea Cehoslovaciei și eșuarea planurilor imperialiste ale Germaniei naziste și ale acoliților ei revizioniști însemna consolidarea independenței și suve- ranității naționale a României. Analiza vieții politice interne românești indică constatarea că odată, cu agravarea contradicțiilor internaționale, mai ales după ce Germania, nazistă, părăsind Liga Națiunilor, a trecut la înfăptuirea dezideratelor po- ntice și militare enunțate de Hitler în „Mein Kampf”, apărarea și consoli- darea independenței, suveranității și integrității României devine con- stanta de bază a preocupărilor majorității partidelor și grupărilor politice, întărirea vechilor alianțe cu Franța, Anglia și cu țările din Mica înțelegere,. www.dacoromanica.ro 1652 IOAN TALPEȘ 4 edificarea înțelegerii Balcanice, sprijinirea Ligii Națiunilor întrunea su- fragiile tuturor forțelor politice conștiente de pericolele ce amenințau Ro- mânia, de la comuniști pînă la reprezentanții partidelor politice burgheze3. Nicolae lorga, Grigore lunian, N. D. Lupu, Nicolae Titulescu, Virgil Madgearu, Armând Călinescu, Constantin Băicoianu și alți oameni poli- tici burghezi au adoptat poziții net ostile Germaniei naziste, pronunțîn- du-se în favoarea politicii de securitate colectivă, pentru sprijinirea tutu- ror popoarelor amenințate de expansiunea țărilor fasciste și revizioniste. Marile demonstrații populare organizate de partidul comunist și organiza- țiile democratice de masă, întrunirile electorale ale partidelor național-ță- rănesc, național liberal , radical-țărănesc, național democrat, conservator, social-democrat și socialist îmbrăcau un profund caracter antiimperialist și antirevizionist. Opinia publică din România se pronunța pentru întă- rirea capacității de apărare a țării și întărirea legăturilor de alianță cu toate statele interesate în menținerea statu-quo-ului politic și teritorial european respingînd orice colaborare cu Germania4 *. Politica adoptată de guvernele de la Londra și Paris față de încălcă- rile prevederilor tratatelor de pace de către Germania și Italia a influențat poziția organelor de decizie politică și militară românești în sensul promo- vării unei politici externe care să nu pună România în situația de a intra în conflict cu cel de-al III-lea Reich atîta timp cît cele două mari puteri occiden- tale nu se arătau hotărîte să garanteze cu forța armelor statu-quo-ul po- litic și teritorial european. 3 Garda de fier a fost singura grupare politică care a urmărit restructurarea politicii externe a României In favoarea incheierii unei alianțe cu cel de-al III-lea Reich. Conștienți că nu vor reuși să cucerească puterea fără sprijin politic și financiar din afară, fruntașii legionari au transformat Garda de fier In agentura imperialismului german in România, văzlnd in subor- donarea politică și economică a țării față de Germania singura lor posibilitate de a guverna. Pentru o Îmbunătățire a relațiilor politice și economice cu cel de-al III-lea’ Reich s-au pronunțat Liga Apărării Național-Creștine și Partidul Național Liberal condus de Gh.I. Brătianu. Declarlndu-se pentru menținerea alianțelor tradiționale cu Franța și Anglia, conducătorii celor două partide au ajuns la concluzia, mai ales după militarizarea Rhenaniei, că cele două mari puteri apusene,preocupate de asigurarea statu-quo-ului politic și teritorial In vestul continentului, vor consimți și la Împlinirea planurilor anexioniste germane ce vizau țările din centrul și răsă- ritul Europei. In acest context, Octavian Goga și Gh.I. Brătianu considerau că dezvoltarea schimburilor economice cu Germania și Italia, adoptarea unei atitudini neutre față de problemele de litigiu internațional care nu afectau suveranitatea și independența țării ar fi constituit o po- litică de contracarare eficientă a pretențiilor revizioniste exprimate de Ungaria, guvernele de la Berlin și Roma nemaifiind cointeresate In dezmembrarea României. Concomitent, cele două partide se pronunțau Împotriva Încheierii unei alianțe politice și militare cu U.R.S.S. în vara anului 1938, Liga Apărării Național-Creștine era practic dizolvată. Gh.I. Brătianu se alăturase grupului condus de Dinu Brătianu, iar Garda de fier, după arestarea și internarea lui Corneliu Zelea Codreanu și a altor fruntași legionari nu mai avea posibilitatea de a se manifesta deschis în favoarea orientării pe care o susținea. în raportul Întocmit la 17 august 1938 asupra stării de spirit din România, Wilhelm Fabricius, ministrul plenipotențiar german la București, arăta : „Oameni care ar Îndrăzni să se pronunțe fără rezerve și deschis pentru noi nu există. Goga a murit iar Codreanu se află in Închisoare. Garda de fier, redusă la tăcere este inexis- tentă în momentul de față”. (Cf. Andreas Hillgruber, Hltler, Kdnig Carol und Marschall Antoncscu. Die deutsch-rumânischen Bezlehungen 1938— 1944, ed. a Il-a, Franz Steiner Verlag GMBH, Wiesbaden 1965, p. 22). 4 Poziția României față de Germania nazistă era Îndeajuns de bine cunoscută la Berlin. Astfel, von Neurath, ministrul de externe al Reichului, trimițlndu-1 pe Wilhelm Fabricius in aprilie 1936 ca ministru plenipotențiar la București arăta că „din punct de vedere politic « acolo nu se poate realiza mult», sarcina principală constind in a face ordine in relațiile economice” (Cf. Andreas Hillgruber, op. cit., p. 9). www.dacoromanica.ro 5 POZIȚIA ROMÂNIEI ÎNi VARA ANULUI 1938 1652 Corespunzător acestei poziții și în funcție de interesul României de a veni în sprijinul Cehoslovaciei în ipoteza că aceasta ar fi fost atacată de Germania, organele de decizie politică și militară românești au luat în studiu și au pregătit o serie de măsuri menite să vină în întîmpinarea și să faciliteze materializarea acțiunilor ce se sconta că vor fi întreprinse sub egida Ligii Națiunilor pentru apărarea statului cehoslovac. Referindu-ne la problema trecerii trupelor sovietice pe teritoriul României în sprijinul Cehoslovaciei se impune consemnării faptul că, încă din 1936, Marele stat major român considera că : „Dacă Rusia rămîne aliată cu Franța și înțelege să ajute Cehoslovacia, noi vom trebui să permitem tru- pelor ruse să treacă prin România” 5. Acordul român trebuia să fie însă precedat de o hotărîre a Ligii Națiunilor, în conformitate cu articolul 16 din Pactul său organizatoric. în condițiile agravării situației Cehoslovaciei,, la începutul anului 1938, Marele stat major lua în studiu stabilirea unui itinerar pentru trupele Uniunii Sovietice dacă aceasta s-ar fi hotărît, de comun acord cu Franța, să intervină în sprijinul Cehoslovaciei6. Se im- pune atenției, în același context, faptul că lucrările de construcție a liniei de cale ferată dintre Ilva Mică și Vatra Dornei au fost terminate pînă în vara anului 1938, realizîndu-se astfel legătura dintre nordul Moldovei și Transilvania 7, tronsonul de cale ferată dintre Ilva Mică și Vatra Dornei constituind o primă etapă în planul de construcții feroviare ce urmărea realizarea legăturii între localitățile Vișeu și lacobeni. Începînd cu anul 1938 se trece masiv la construirea liniei Salva-Vișeu 8 *. România răspun- zînd astfel propunerii făcute de Cehoslovacia la începutul anului 1936 ca pe baza unui împrumut de 150 milioane coroane pus la dispoziție de guver- nul de la Fraga „să se construiască linia Vișeu-Iacobeni care prezintă un interes capital atît pentru relațiunile economice dintre cele două state cît și pentru nevoile lor de apărare națională” ®. Pentru o mai cuprinzătoare reliefare a poziției organelor de decizie militară românești față de o eventuală intervenție armată a Uniunii So- vietice în sprijinul Cehoslovaciei, menționăm următoarea apreciere făcută de Marele stat major român în primăvara anului 1938 asupra relațiilor româno-polone. „în cazul cînd, prevalîndu-se de art. (16 — I.T.) din Pactul Societății Națiunilor, rușii ar cere voie polonezilor să treacă prin Polonia pentru a ajuta Cehoslovacia contra unei agresiuni germane, iar polonezii ar refuza, România nu mai este ținută (în sens de obligată —I. T.) să intre în război cu Rusia, chiar dacă rușii trec prin forță prin Polonia”10. Deci, în ipoteza că Polonia încâlcind o hotărîre a Ligii Națiunilor, ar fi refuzat să permită trupelor sovietice să intervină prin teritoriul polonez în sprijinul Cehoslovaciei, România s-ar fi considerat absolvită de respec- tarea stipulațiilor cuprinse în tratatul defensiv polono-român. Nu este greu de văzut, din acest context, care ar fi fost poziția adoptată de România 8 Arhiva Ministerului Apărării Naționale (ln continuare sursa va fi citată prin sigla AMAN), fond 948, dosar 434, f. 69. * Cf. Ibidem, dosar 455, f. 242. 7 Cf. Ibidem, fond 948 RSS6, dosar 452, f. 16. 8 Cf. Ibidem. 8 Cf. Ibidem, fond 948 RSS3, dosar 1414, f. 300-301. 10 Ibidem, fond 948, dosar 438, f. 270. www.dacoromanica.ro 1654 IOAN TALPEȘ 6 față de trecerea trupelor sovietice pe teritoriul său în eventualitatea că la Geneva s-ar fi hotărît sprijinirea Cehoslovaciei. Cunoscutul om politic britanic Winston S. Churchill ca și I. M. Maiski, ambasadorul sovietic la Londra în acea perioadă, au apreciat că România ar fi permis trecerea trupelor sovietice dacă Liga Națiunilor s-ar fi pronunțat și numai cu majoritate de voturi pentru sprijinirea Cehoslovaciei11. Dar guvernele francez și englez nu au ales această cale pentru a interveni în conflictul germano-cehoslovac. Enunțînd aceste cîteva considerații introductive, vom trece la pre- zentarea aspectelor și momentelor mai importante ale evoluției situației internaționale de la declanșarea crizei cehoslovace pînă la încheierea acor- dului de la Miinchen. Considerăm că definirea factorului românesc în contextul confrun- tărilor generate pe arena politică europeană de acțiunea revizionist-impe- rialistă a Germaniei naziste se poate realiza numai prin surprinderea con- diționată a componentelor sale majore : diplomatică și militară. Folosind mijloacele specifice diplomației, România s-a pronunțat constant în favoarea sprijinirii Cehoslovaciei și a căutat să influențeze în acest sens și alte țări cu care întreținea raporturi de prietenie, interve- nind totodată pentru temperarea unor acțiuni dușmănoase. Din punct de vedere militar, poziția României față de criza ceho- slovacă se conturează sub două aspecte : 1. cel oficial, conform cu obligațiile izvorîte din convențiile militare ale Micii înțelegeri, guvernul român pronunțîndu-se solemn în favoarea respectării lor în spiritul și litera documentelor •, 2. cel neoficial sau intim, corespunzător concepției organelor de deci- zie politică și militară privind rolul și locul României în contextul contra- dicțiilor internaționale, în funcție de desfășurarea evenimentelor. Ne vom opri în special asupra celui de al 2-lea aspect, considerat de noi esențial pentru orice încercare de stabilire a poziției reale a guver- nului român în contextul situației politice europene din primăvara și vara anului 1938. Întrucît confruntarea germano-cehoslovacă a reprezentat dominanta contradicțiilor dintre țările fasciste și revizioniste, pe de o parte, și țările partizane statu-quo-ului politic și teritorial, pe de altă parte, 11 Winston Churchill, La dcuxiime guerre mondiale, voi. I, Pion, Paris, 1948, p. 312 ; I.M. Maiski, Cine l-a ajutat pe Hitler (Din amintirile unui ambasador sovietic), București, Edit. "științifică, 1963, p. 73; Wilhelm Fabricius considera că Germania nu putea conta pe neutralitatea României intr-un conflict cu Cehoslovacia. El informa pe ministrul de externe german prin raportul Întocmit la 17 august 1938, că România va sprijini Cehoslovacia In următoarele situații:,, Prima, dacă Liga Națiunilor ar declara Germania drept agresor. In această situație, dacă Franța și Anglia s-ar hotărî la acțiuni de război sau la sancțiuni Împotriva "Germaniei atunci România, credincioasă Încă angajamentelor asumate față de Liga Națiunilor s-ar alătura. La aceasta se mai adaugă convingerea regelui Carol că, In cazul cind nu bolșevismul ar ieși Învingător Intr-un conflict european sau mondial, Anglia va fi aceea care, in cele din urmă, va cuceri victoria. De aceea, după părerea sa, este bine să se meargă cu Anglia. A doua ar fi situația unei intervenții a Ungariei in conflict. /. .. / După părerea mea, numai un succes rapid al armatelor noastre, pasivitatea Franței și Angliei și neutralitatea Ungariei ar putea reține România de a comite nebunia să se lase tirită Intr-un conflict armat Intre Germania și Cehoslo- vacia”. (Cf. Andreas Hillgruber, op. cit., p. 22). www.dacaromanica.ro 1 POZTȚtLA. ROMÂNIEI ÎN1 VARA ANULUI 1938 1655 poziția României s-a definit în forme distincte sub incidența mijloacelor și metodelor ce au fost destinate rezolvării conflictului de către statele implicate direct, Cehoslovacia și țările legate de aceasta prin tratate de asistență îndreptate împotriva unei agresiuni a celui de-al III-lea Reich. ★i Realizarea Anschluss-ului în condițiile și cu mijloacele cunoscute a avut o influență deosebită asupra țărilor din centrul și răsăritul Europei interesate în apărarea stătu-quo-ului teritorial. Faptul că Anglia și Franța s-au oprit doar la notificarea unui protest față de metodele cu care Ger- mania nazistă înfăptuise ceea ce cu nici patru ani mai înainte părea că ar fi generat un conflict european dădea mult de gîndit guvernelor ce mizau pe sprijinul anglo-francez în ipoteza că vor avea la rîndul lor de făcut față pretențiilor tot mai manifeste ale țărilor revizioniste. Chiar în zilele cînd unitățile Wehrmachtului invadau Austria, privi- rile diplomaților și strategilor militari de pretutindeni se îndreptau spre Cehoslovacia, virtuala victimă a poftelor imperialiste ale celui de-al III-lea Reich. în luna martie totuși poziția statului cehoslovac părea destul de solidă. La 28 martie 1938 Marele stat major român era informat de ata- șatul militar de la Paris că generalul Gamelin, șeful Statului major general al armatei franceze și alte personalități militare din anturajul acestuia con- siderau că, dacă Cehoslovacia va fi supusă unei agresiuni din partea Ger- maniei naziste, Franța își va îndeplini automat obligațiile contractate. Strategii francezi apreciau la acea dată că Cehoslovacia nu se găsea în fața unei agresiuni iminente, deoarece, după calculele lor, „Germania mai are nevoie de încă aproximativ 2 ani spre a fi complet gata pentru un răz- ’ boi generalizat (de lungă durată), iar — pe de altă parte — Hitler își dă perfect seama că o nouă agresiune nu s-ar mai produce, ca în cazul Aus- triei, sub privirile indiferente ale celorlalte puteri. Noi (adaugă ei) sîntem legați de Cehoslovacia printr-un tratat formal de alianță și guvernul fran- cez a declarat în repetate rînduri că este ferm hotărît « â faire honneur ă sa signature »”12. La Statul major general francez se considera — după cum raporta atașatul militar român — că „deși ar interveni fără să fi fost ei înșiși atacați, francezii sînt convinși că Anglia va trece de partea lor cu toate că Anglia nu vrea să-și ia nici un fel de angajament juridic față de Cehoslovacia” 13. Tot în zilele lunii martie 1938 a sosit la București Alexandrovski, ministrul Uniunii Sovietice la Praga, cu misiunea de a „discuta posibili- 14 Cf. A.M.A.N., fond 948, dosar 523, f. 27-28. 13 Ibidem. www.dacoromanica.ro 3 - 540 1656 IOAN TALPEȘ 8 tatea trecerii forțelor armate sovietice prin teritoriul României în vederea acordării de ajutor Cehoslovaciei”14. Deci, după ocuparea Austriei, guvernul român putea constata că atît Franța cît și U.R.S.S. luau în considerare sprijinirea Cehoslovaciei, din partea sovietică manifestîndu-se serioase preocupări în direcția asigu- rării posibilității de a interveni în conflict în favoarea acesteia. în funcție de situația politico-strategică europeană, în conformitate cu rolul și poziția României în contextul acesteia, Marele stat major român hotăra la sfîrșitul lunii martie, pentru acoperirea necesităților de ordin operativ, următoarea dispunere a forțelor sale armate : pentru fron- tiera de vest 12 divizii de infanterie, 3 brigăzi de vînători de munte și 1 divizie de cavalerie; frontiera de est — 5 divizii de infanterie (una la gra- nița cu Polonia — I.T.) și 1 divizie de cavalerie; frontiera de sud — 4 divizii de infanterie și 1 divizie cavalerie; rezerva Marelui cartier general — 3 divizii de infanterie15. Din situația mai sus prezentată rezultă că organele de decizie militară românești accelerau măsurile de grupare a majorității forțelor și mijloacelor destinate apărăiii frontierei de vest a României, în realizarea dispozitivului strategic, pe lîngă necesitățile propriei apă- rări — la acea dată încă nu se lua în calcul posibilitatea unui conflict izolat între România, pe de o parte, și Germania și Ungaria, pe de altă parte — , se avea în vedere și îndeplinirea obligațiilor asumate în cadrul Micii înțe- legeri. Interesele imediate și îndepărtate ale statului român, transpuse în doctrina sa militară, stabileau pentru perioada la care ne referim următoa- rele principii strategice : „Pe frontul de est, atitudinea strategică va fi, în toate ipotezele, defensivă și numai în cîmpul tactic pot fi întrevăzute operațiuni ofensive; pe frontul de vest și cel de sud vom adopta ofensiva 14 Istoria vtoroi mirovoi voint 1939—1945, tom vtoroi, Voennoeizdatelstvo Ministerslsa Oboroni, Moskva, 1973, p. 99. în lucrare nu slnt menționate rezultatele obținute de Alexan- drovski. Faptul că el comunica ministrului cehoslovac la București că , ,URSS va respecta angajamentele pe care și le-a asumat și primirea ajutorului din partea Uniunii Sovietice depinde numai de Cehoslovacia Însăși”, permite concluzia că guvernul romăn se arăta favorabil propu- nerilor sovietice, acceptlnd continuarea tratativelor in vederea stabilirii condițiilor ce trebuiau să reglementeze angajamentul In cauză. (Cf. Ibidem, p. 99; vezi și G. A. Deborin, Pravda i lozl v istorii diplomatii, Edit. Mejdunarodnle otnoșenia, Moskva, 1964, p. 160; Gh. Matei, Puncte de vedere referitoare la poziția României fața de politica mtlncheneză oglindite in lucrări apărute peste hotare, In „Anale”, 1965, nr. 5, p. 159 — 162; Andreas Hillgruber pune sub semnul Întrebării tratativele sovieto-române Începute prin Alexandrovski. Pentru a-și argumenta poziția indică faptul că N. Petrescu-Comnen, ministrul de externe român, l-a asigurat la 30 aprilie 1938 pe Fabricius „pe cuvlnt de onoare că nu au avut loc asemenea tratative”. Cf. Andreas Hillgruber, op. cit., p. 18. 15 Cf. AMAN, fond 948, dosar 438, f. 627. în același document se specifica: „Posibili- tățile noastre materiale actuale permit dotarea completă cu armament a acestor 24 divizii (se referă numai la diviziile de infanterie — I.T.). Pentru celelalte materiale putem asigura o dotare completă a M.U. (marilor unități — I.T.) de pe frontul de vest și din rezerva generală și o dotare redusă pentru celelalte. Lipsește complet materialul anticar și antiaerian de la armata de operațiuni. Ordinea de urgență in dotarea acestor M.U. trebuie să rămlnă cea deja stabilită de Marele stat major, adică, urgența I — frontul de vest și rezerva Marelui cartier general”. Referitor la aceeași problemă vezi și colonel dr. Ilie Ceaușescu, Probleme privind corelația dintre politica externă și cea militară a României tn concepția partidelor politice burgheze în anii 1938—1940, In File din istoria militară a poporului român, voi. 2, Edit. militară. Bucu- rești, 1974, p. 101. www.dacoromanica.ro U POZIȚIA ROMANȚEI INI VARA. ANULUI 1938 1 6 5 7 strategică numai în ipotezele de război în care angajamentele cu aliații ne impun această formă de război”16. ★ La 22 aprilie 1938 Konrad Henlein, șeful Partidului nazist al germa- nilor sudeți, rostea cunoscutul său discurs de la Karlsbad prin care se deschidea dosarul unei noi acțiuni imperialiste concepute și dirijate de ■conducătorii Germaniei naziste. Diplomația forței cu întregul său repertoriu, bogat nuanțat și per- fect regizat, intră în acțiune. Tulburările interne provocate de naziștii sudeți sînt însoțite de declarațiile belicoase ale liderilor de la Berlin17. Abia au trecut două luni de la invadarea Austriei și o nouă agresiune părea iminentă. La 21 mai guvernul cehoslovac a ordonat mobilizarea, arătîndu-se hotărît să reziste în fața oricăror presiuni și amenințări. La 22 mai N. Petrescu-Comnen, ministrul român de externe, comunica lui Fabricius, ministru german la București, că ,,un conflict armat între Germania și Cehoslovacia va provoca indiscutabil un conflict european”. Constatînd că „tot ceea ce primejduiește existența Cehoslovaciei nu ne va lăsa indi- ferenți”, N. Petrescu-Comnen cerea lui Fabricius să intervină pe lîngă guvernul său pentru „a împiedica o catastrofă" 18. Intervenția guvernului francez, urmată de declarația ambasadorului englez de la Berlin că dacă Franța va intra în război pentru Cehoslovacia „soarta sa nu o va lăsa indi- ferentă pe Marea Britanie” 19, atitudinea favorabilă sprijinirii Cehoslo- vaciei exprimată de guvernul U.R.S.S. l-au obligat pe Hiltler să evite escaladarea conflictului diplomatic. în luna mai 1938 nu se reușise încă crearea unei atmosfere propice conciliatorismului atît de dorit de guver- nanții celui de-al III-lea Reich. Erau prea proaspete declarațiile favorabile Cehoslovaciei pentru ca guvernele de la Londra și Paris să treacă peste ele. în zilele lunii mai 1938, cînțl pentru prima dată s-a pus în mod se- rios problema aplicării tratatelor existente între Cehoslovacia, Franța și U.B.S.S., Georges Bonnet, ministrul de externe francez, s-a adresat lui N. Petrescu-Comnen cu întrebarea „dacă România ar fi de acord să per- mită trecerea trupelor și avioanelor sovietice în caz că U.R.S.S. ar fi venit în ajutorul Cehoslovaciei” 20. Am mai arătat în cuprinsul acestui studiu că încă din luna martie între guvernul român și cel sovietic începu- *• AMAN, fond 948 — RSS—3, dosar 1594, f.6. ,,Memoriu asupra dotării materiale a armatei”, Întocmit de Marele stat major la 15 aprilie 1938 și Înaintat lui Carol al II-lea. 17 Heferindu-se la evoluția situației din Cehoslovacia și mutațiile apărute In poziția Angliei și Franței, Marele stat major român avansa, la 20 mai 1938, următoarea concluzie : ,,Vedem deci că la acțiunea divergentă a minorităților se adaugă acțiunea din afară a statelor interesate. în plus, chiar marile țări amice, Franța și Anglia, Încep să adopte o atitudine mai puțin categoric favorabilă Cehoslovaciei. Dovada o avem In sfaturile date guvernului din Praga de a merge In satisfacerea revendicărilor minorităților plnă la limita maximă, compatibilă cu independența statului” (AMAN, fond 333 —P, dosar 197, f. 86). 18 Cf. Viorica Moisuc, Diplomația României și problemele apărării suveranității și inde- pendenței naționale tn perioada martie 1938 — mai 1940, București, Edit. Academiei Republicii Socialiste România, 1971, p. 53. *• Cf. Eliza Campus, Mica Înțelegere, Edit. științifică, București, 1968, p. 303. 30 Ibidem, p. 309 ; vezi și Viorica Moisuc, op. cit., p. 58. www.dacoromanica.ro 1658 IQAN TALPEȘ 1» seră discuții pentru rezolvarea problemei ridicate acum de Georges Bonnet. Sondajul șefului diplomației franceze avea un caracter neoficial și limitat, neoferind o bază de discuții care să permită abordarea obligațiilor ce ar fi decurs dintr-un asemenea angajament. N. Petrescu-Comnen a răspuns că nu-și poate lua un asemenea angajament fără a avea acordul prealabil al aliaților săi din Mica înțelegere și al Poloniei21 22. Nu cunoaștem vreun demers al guvernului român la Varșovia sau Belgrad pentru a afla pozi- ția celor două guverne față de problema respectivă. Ceea ce dorea Bucu- reștiul să se înțeleagă la Paris era faptul că România nu concepea să-și asume noi obligații atîta timp cît nu obținea și garanțiile adecvate lor. Referindu-se la sondajul efectuat de ministrul de externe francez, N. Petrescu-Comnen relata într-un studiu retrospectiv : „Pentru a de- monstra pînă la ce punct eram deciși să ajutăm, în măsura posibilităților noastre Cehoslovacia, am amintit numărul de avioane cedate de sovietici aliatei noastre, pe care le-am lăsat să traverseze spațiul nostru aerian, fără dificultăți” zz. Abordînd această problemă, a atitudinii guvernului român față de survolarea teritoriului țării de către avioane sovietice destinate Cehoslo- vaciei, ajungem la una dintre cele mai larg dezbătute teme pe plan istorio- grafie. Importanța problemei rezidă în posibilitățile pe care le oferă efor- tului de descifrare a poziției României față de un eventual ajutor sovietic destinat Cehoslovaciei, fără ca decizia românească să aibă la bază vreun tratat sau să se includă unei hotărîri a Societății Națiunilor. Depistarea unor documente în Arhiva Ministerului Apărării Nați- onale ne-a permis concluzia că avioanele cumpărate de Cehoslovacia din U.R.S.S. au survolat teritoriul românesc pe baza unui acord încheiat între guvernul român și cel cehoslovac. în plus, România a acceptat trecerea și a altor avioane în afara celor menționate ca făcînd parte din lotul celor cumpărate. într-o notă întocmită la Ministerul Aerului și Marinei, la 13 aprilie 1938, se menționează: „Atașatul militar cehoslovac cu nr. 170 din 24 noiembrie 1937 a trimis Marelui stat major copie după intervenirea ce a făcut la Ministerul Aerului și Marinei referitor la zborul pe deasupra teri- toriului României a 21 avioane de bombardament (tip S. B„ 450 km/oră) care au fost cumpărate de Cehoslovacia din U.R.S.S.”23. Ministerul Aerului și Marinei „a aprobat survolul”, iar „Marele stat major a anunțat despre acest survol trupele de frontieră și organele de resort. Ulterior atașatul militar cehoslovac a comunicat It.-colonelului Moldoveanu A., șeful sec- ției 2 din Marele stat major, că chestiunea avioanelor va fi soluționată de domnul ministru Wawerka cu M. S. Regele” 24 *. Pînă la 13 aprilie, data 21 Cf. Viorica Moisuc, op. cit., p. 58. 22 N. P. Comnen, Un point d’histoire vicue, in „Acta historica”, tomus I, Romae, 1959. p. 320, apud Viorica Moisuc, op. cit., p. 59. 22 AMAN, fond Ministerul Aerului și Marinei, dosar 25/1938, f. 254. 24 Ibidem. Ministerul Aerului și Marinei ceruse ca avioanele să fie controlate ori de o comisie, In cazul că s-ar fi convenit să facă o escală pe teritoriul românesc, ori dacă nu vor face nici o escală să fie controlate de atașatul militar român la aterizarea pe teritoriul cehoslovac. Nu deținem informații asupra discuțiilor purtate Intre ministrul cehoslovac la București și Carol al H-lca. Din notele și rapoartele Întocmite asupra avioanelor care au survolat teritoriul românesc rezultă că avioanele nu au mai fost supuse nici unui control. www.dacoromanica.ro 11 POZIȚIA ROMÂNIEI tNI VARA ANULUI 1938 1659 de întocmire a notei, trecuseră 5 avioane la 4 aprilie și 6 la 10 aprilie, dintre care unul ,,a aterizat forțat pe teritoriul comunei Sucălăceni (lingă Baia Mare)” 25. La 25 iunie Ministerul Aerului și Marinei era informat că au sur- volat teritoriul 7 avioane, iar la 14 iulie alte 4 28. Prin adresa nr. 122 din 18 iulie, atașatul militar cehoslovac de la București anunța Marele stat major că în zilele de 20 și 21 iulie încă 8 avioane vor survola teritoriul românesc, unul dintre avioane urmînd să aterizeze pe aeroportul din Iași pentru a se alimenta cu combustibil26 27. „De la 15 iunie pînă în prezent — se specifica în sinteza informativă întocmită de Marele stat major la 27 iulie 1938 — au trecut peste teritoriul românesc, pe calea aerului, din Rusia în Cehoslovacia, aproximativ 40 avioane de bombardament” 28. în cursul lunii septembrie, pe deasupra teritoriului României s-a format un adevărat pod aerian între U.R.S.S. și Cehoslovacia29, avioanele zburînd la o altitudine de maxim 1 000 m. Menționăm înălțimea de zbor întrucît ministrul român de la Berlin i-a comunicat la 30 mai lui Goring că deasupra teritoriului României vor trece numai avioanele care vor zbura la o înălțime de trei-patru mii de metri înălțime, unde ies din raza de acțiune a antiaerienei românești 30. Sîntem siguri că Goring a înțeles semnificația reală a informației primite de la diplomatul român. în condițiile anului 1938 ar fi fost imposibil de realizat o apărare antiaeriană, numai prin mijloace artileristice, a unei zone cu o suprafață de zeci de mii de kilometri pătrați. înălțimea de zbor nu consti- tuia un impediment deoarece putea fi contracarată prin «întrebuințarea aviației de vînătoare. Dar ministrul român nu punea în discuție o asemenea variantă tocmai pentru ca Goring să înțeleagă că România nu se va opune zborului avioanelor sovietice destinate Cehoslovaciei. 26 Ibidem. 28 Ibidem, f. 285, 304. 27 Ibidem, f. 296, 297, 384. 28 Ibidem, fond 333-P, dosar 197, f. 239. , 29 Cf. Ibidem, fond 333-B, dosar 80, f. 7 ; fond 333-P, dosar 197, f. 159. La 30 iulie Comandamentul forțelor aeriene român Își dăduse avizul asupra ,,stabilirii unei zone neutre pentru zborul avioanelor la frontiera româno-cehoslovacă” (cf. Ibidem, fond 333-P, dosar nr. 197, f. 286 — 287). Adrien Thierry, ministrul Franței In România, a afirmat că ,,România a consim- țit oficial să permită avioanelor rusești să-i survoleze teritoriul,Intre 10 și 15 septembrie, 200 dintre aceste avioane se aflau In Cehoslovacia In momentul conferinței de la Miinchen (Cf. J. B. Duroselle, op. cit., nota nr. 3 de la pagina 247), Martin Gilbert și Richard Gott susțin că : ,,La 16 septembrie el (Bonnet — I.T.) i-a transmis lui Phipps informații false după care România n-ar fi permis avioanelor sovietice să zboare deasupra teritoriului românesc pentru a veni In ajutorul Cehoslovaciei. Cu două zile In urmă, Leger li comunicase lui Phipps că permisiunea de survol va fi acordată” (Cf. Martin Gilbert, Richard Gott, Concililatorii, Edit. politică, București, 1966, p. 187). Andreas Hillgruber consideră, Insușindu-și aprecierile lui Fabricius, că numai un lot de 7 avioane au zburat prin spațiul aerian românesc spre Ceho- slovacia (cf. Andreas Hillgruber, op. cit., nota nr. 49 de la p.272). 30 Cf. Viorica Moisuc, op. cil., p. 59 — 60; Eliza Campus, op. cit., p. 309. Privitor la aceeași problemă In Jsloriia vloroi..., tom II, p. 102, se arată că „guvernul român a dat de înțeles, prin intermediul ambasadorului francez că < se va preface că nu observă survolarea teritoriului de către avioanele sovietice la o altitudine de 3 000 de metri și mai mult, Întrucît la acea Înălțime artileria antiaeriană română este In mod practic ineficientă »” ; J. B. Duroselle afirmă că N. Petrescu-Comnen l-a informat pe Georges Bonnet despre această hotărlre a guver- nului român abia la Începutul lunii septembrie (Cf. J. B. Duroselle, op. cit., p. 247); John W. Wheeler — Bennett In Munich, prologue to Tragedy, The Murray Printing Company, New York, 1964, p. 100, afirmă că Litvinov i-a comunicat la 11 septembrie lui Bonnet că Comnen a fost de acord să permită trupelor sovietice să treacă prin teritoriul român, In caz că Liga Națiunilor ar fi declarat că Cehoslovacia este victima unei agresiuni. www.dacoromamca.ro 1660 IQAN TALPEȘ 12 între timp conflictul germano-cehoslovae primea o altă turnură. .Sosirea lordului Eunciman la Praga (iulie 1938) constituia un pas serios pe calea conciliatorismului. Analizînd situația Cehoslovaciei și perspectivele sale de rezistență prin prisma atitudinii adoptate de guvernele de la Paris și Londra, Marele stat major român, într-un studiu întocmit la 27 iulie, avansa următoarea ■concluzie : „Atîta vreme cît marile puteri și în special Anglia nu vor să se angajeze în mod categoric să susțină Cehoslovacia, Germania va continua să agite problema sudeților. într-un moment dat, cînd situația interna- țională va fi favorabilă, Germania va folosi cu siguranță acest pretext pentru a încerca să suprime acest stat, al doilea deziderat teritorial în ■expansiunea germană, înscris în evanghelia dată de Hitler poporului ger- man « Mein Kampf »” 31 32. Desigur, asemenea constatări, însoțite de altele de aceeași natură, influențau concepția organelor de decizie politică și militară românești asupra atitudinii ce urma s-o aibă Eomânia în situația agravării relați- ilor dintre Germania și Cehoslovacia. A doua parte a lunii august se caracterizează prin recrudescența agi- tațiilor provocate de naziștii sudeți. Situația internă din Cehoslovacia se impune cu insistența atenției opiniei publice europene. Guvernul român era informat printr-o telegramă expediată la 26 august, de ministrul său de la Praga, că Litvinov a reafirmat într-o con- vorbire cu ambasadorul german de la Moscova, Schullenburg, hotărîrea Uniunii Sovietice „de a-și îndeplini obligațiile față de Cehoslovacia fără șovăire și integral” 3a. Știrea primită de la Praga a fost confirmată și de ministrul român de la Moscova, Dianu, care comunica la 1 septembrie că Litvinov și Potemkin, comisarul adjunct al afacerilor străine, au făcut cunoscut ambasadorului englez că „U.E.S.S. este gata să facă față obli- gațiunilor de aliat” 33. Dianu mai încunoștința Ministerul Afacerilor Stră- ine român și de faptul că ambasadorul englez considera că „pînă a trece la fapte, Sovietele se vor gîndi mai mult de o dată” 34. Despre poziția pe care se situa guvernul Uniunii Sovietice la sfîrșitul lunii august fusese înștiințat în mod oficial, și Georges Bonnet de către Șuriț, ambasadorul sovietic de la Paris. Marele stat major român aflase că în urma convorbirii dintre Suriț și Bonnet, „atît Parisul cît și Praga au făcut cîteva sondagii la Moscova. Eezultatele lor — se consemna în Nota asupra situației inter- naționale în legătură cu evoluția problemei sudete — s-au văzut imediat. Ministrul U.E.S.S. la Praga a ținut să adauge că departamentele cores- punzătoare din Eusia Sovietică au primit de pe acum ordin să ia toate 31 AMAN, fond 333-P, dosar 197, f. 239. 32 Viorica Moisuc, op. cil., p. 60. 33 AMAN, fond 333-P, dosar 80, f. 47. 34 Ibidem. La 2 septembrie, Litvinov, In cursul unei Întrevederi cu Însărcinatul cu afaceri al Franței la Moscova, a propus „Începerea nelntlrziată a unor convorbiri de stat major Intre experții sovietici, francezi și cehi. Totodată a propus ca rușii, In temeiul articolului 11 (din Pactul Societății Națiunilor — I.T.) să pună In discuție la Geneva amenințarea germană Împo- triva Cehoslovaciei. Marea Britanie, Franța și Uniunea Sovietică urmau să remită imediat la Berlin o notă comună prin care să i se pună In vedere lui Hitler să nu recurgă la forța arme- lor. Bonnet a suprimat această informație”. (Ci. Martin Gilbert, Richard Gott, op. cil., p. 187). www.dacoromanica.ro 13 POZIȚIA ROMANȚEI ÎN VARA ANULUI 1938 1661 măsurile privitoare la aprovizionarea cu muniții, pregătirea forțelor aeri- ene și s-a dat ordine districtelor militare din Kiev și Bielorusia — denumite în ultimul timp speciale — să procedeze imediat la completarea efectivelor lor”36. Deci, la sfîrșitul lunii august și începutul lunii septembrie, guvernul român era informat că Uniunea Sovietică se pronunță pentru îndepli- nirea obligațiilor față de Cehoslovacia și că Franței și Angliei le fusese adusă la cunoștință această decizie. în funcție de aceste elemente, Marele stat major român întocmește la 7 septembrie 1938 Planul de mobilizare din punct de vedere operativ și al angajamentelor luate față de aliați 36. Analiza situației internaționale indica strategilor români concluzia că, îu ipoteza declanșării unui conflict armat, ostilitățile s-ar fi desfășurat între următoarele două grupuri de forțe : ,,De o parte Mica înțelegere și înțelegerea Balcanică ale căror țări au le- gături și acorduri politice sau interese comune cu Franța, Anglia și Eusia (legată prin acorduri politice cu Franța, Cehoslovacia și Turcia). De altă parte, Ungaria și Bulgaria, legate de politica și, în parte de interesele Ger- maniei. în afara acestor grupări politice stă Polonia care a încheiat însă convenții politice și militare cu Eomânia” 37. La 7 septembrie, la București se considera posibilă înfăptuirea unui front comun al țărilor interesate în menținerea și apărarea statu-quo-ului politic și teritorial european. Elementele de forță ce trebuiau să stăvilească agresiunea sau să înfrmgă pe agresor erau Mica înțelegere, înțelegerea Balcanică și cele trei mari puteri membre ale Societății Națiunilor, Franța, Anglia și Uniunea Sovietică. Punctul nodal în corelarea și coordonarea ripostei colective era Cehoslovacia. Apărarea Cehoslovaciei ar fi impus : — aplicarea integrală a prevederilor incluse în Pactul - Societății Națiunilor; — respectarea angajamentelor asumate de Franța și Uniunea Sovie- tică ; — aplicarea tratatelor încheiate între țările din Mica înțelegere. Cînd Marele stat major român întocmea Planul de mobilizare din punct de vedere operativ și al angajamentelor față de aliați se putea conta pe respectarea angajamentelor de către U.E.S.S. și țările din Mica înțe- legere, în limitele stabilite de tratatele ce le includeau. La 12 septembrie Hitler vorbind de la Niirenberg asigura guvernul de la Paris că între Germania și Franța nu există nici un litigiu de natură teritorială, dictatorul nazist făcea în același timp cunoscută întregii lumi hotărîrea de a anexa, fără plebiscit, regiunea locuită de populație germană din Cehoslovacia. în fața agitațiilor sîngeroase provocate de naziștii sudeți, guvernul cehoslovac decretează starea de asediu. Ministrul român de la Praga comunica : „Copleșitoarea majoritate a națiunii cehe vede în război singura 36 AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 237. 36 Ibiden, fond 948, dosar 438, f. 507. 37 Ibidem. www.dacoromanica.ro 1662 ioaN’ talpeș 14 ieșire dintr-o situație imposibilă” 38. N. Petrescu-Comnen, aflat la Geneva, transmitea la București că guvernul francez a refuzat propunerea Uniunii Sovietice „de a aduce chestiunea cehoslovacă în fața Societății Națiunilor pe baza articolului 11 din Pact” 39. Concomitent cu informația primită de la ministrul de externe român, Marele stat major fusese încunoștințat, privitor la poziția pe care se situa guvernul francez, că: „/.../însăși președintele de consiliu este hotărît să facă tot ce îi stă în putință pentru a evita un conflict armat. Nu este pentru nimeni un secret că Daladier a trimis prin intermediul ministrului Cehoslovaciei la Paris, Osuski, o scri- soare personală lui Beneș în care își exprimă admirația sa pentru stoicis- mul cu care Cehoslovacia își apără independența însă îi recomandă în același timp să facă tot posibilul ca să evite un conflict armat. Cercurile ■de stînga, în special comuniștii, sînt foarte nemulțumite de atitudinea pri- mului ministru”40. Rezervele guvernului francez erau determinate și de faptul că, așa cum era informat Marele stat major român, „deși tot timpul s-a afirmat că Anglia va fi alături de Franța în cazul cînd aceasta va fi tîrîtă într-un război cu Germania, guvernul englez nu încetează să sfătu- iască Parisul să fie moderat și prudent”41. La 15 septembrie 1938, forurile de decizie politică și militară românești puteau constata că Franța și Anglia respingeau ideea sprijinirii Cehoslo- vaciei prin mijloacele oferite de Pactul Ligii Națiunilor. în plus, guvernul de la Praga era sfătuit cu insistență să adopte o poziție mai maleabilă față de pretențiile celui de-al III-lea Reich. în aceeași zi, 15 septembrie, Marele stat major român primea de la Praga textul definitiv al acordului privitor la funcționarea legăturilor prin transmisiuni între Franța și Mica înțele- gere42. Rezultat al unor tratative îndelungate, documentul în cauză era întocmit pe baza acordului realizat la conferința experților militari fran- cezi, români, iugoslavi și cehoslovaci de la Paris din decembrie 1936 și a protocolului privitor la acest acord încheiat cu un an mai tîrziu la conferința de la Praga43. Colonelul loanițiu, șeful secției operații, propunea ca acordul să fie semnat și trimis Marelui stat major iugoslav. Documentul a fost semnat și expediat la Belgrad, șeful Marelui stat major român dispunînd ca „ofi- țerii de transmisiuni ai noștri, să fie familiarizați cu întrebuințarea”44. Nu sîntem informați dacă organele competente din Iugoslavia și Franța au semnat documentul, în orice caz eșecul acestei acțiuni ce trebuia să stea la baza colaborării militare dintre Franța și Mica înțelegere nu poate fi atribuit României. 38 Cf. Eliza Campus, op. cit., p. 313. în raportul atașatului militar român dc la Praga transmis la 13 septembrie se consemna : „Urmare discursului ținut ieri seară de cancelarul Hitler, situația din Cehoslovacia s-a Încordat și mai mult. Incidente grave au fost Înregistrate Intre sudeți și cehoslovaci; sint numeroși morți și răniți iar spiritele mult agitate de ambele părți. S-a declarat stare de asediu In unele regiuni. Cercurile oficiale văd totuși discursul cu posibilități de a se continua tratativele” (AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 43). 38 Cf. Eliza Campus, op. cit., p. 313. «® AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 238. 41 Ibidem. « Ibidem, fond 948/RSS3, dosar 1611, f. 1. 43 Ibidem. ** Ibidem. www.dacoromanica.ro 15 POZIȚIA ROMÂNIEI ÎNi VARA ANULUI 1938 1663 La 16 septembrie are loc prima întrevedere între Neville Chamber- lain și Hitler44 45. Eeferindu-se la întîlnirea dintre Hitler și Chamberlain, Marele stat major român considera, la 16 septembrie, că „nu este exclus ca marile puteri, în dorința de a menține pacea, să se pună de acord și să ceară Ceho- slovaciei să admită pentru minorități, sub o formă oarecare, dreptul la autodeterminare”46. în același timp, strategii români nu excludeau o a doua posibilitate și anume, intervenția primului ministru britanic să con- stituie un act de „o mare subtilitate politică pentru a scoate și mai mult în relief noile eforturi franco-engleze pentru menținerea păcii în fața repeta- telor amenințări și provocări ale cancelarului german” 47. Deruta era evidentă : pe de o parte, informațiile primite pe toate canalele diplomatice indicau faptul că guvernele englez și francez erau hotărîte să dea cîștig de cauză celui de-al III-lea Eeich ; pe de altă parte,, analiza repercusiunilor unui asemenea pas, a implicațiilor politice, militare, juridice și morale determinau Marele stat major român să atribuie inter- venției lui Chamberlain unele caracteristici specifice diplomației britanice pentru momentele de criză acută în relațiile internaționale. Desigur, subti- lele calcule făcute la București pot fi explicate în primul rînd prin existența unui curent net ostil pretențiilor anexioniste ale Germaniei naziste, curent ce determina atribuirea unor metode străine, în acel moment, diplo- mației engleze hotărîte să sacrifice Cehoslovacia pentru a pune bazele unei sperate apropieri anglo-germane. Prin telegrama expediată la 17 septem- brie ora 13.30, atașatul militai’ român de la Londra comunica : „Problema cehoslovacă este pe cale de a fi soluționată de englezi. Impresia este de des- cărcare de atmosferă cu condiția sacrificării aliatei noastre”48. La 18 septembrie Daladier și Bonnet sosesc la Londra și participa la o ședință a Consiliului de miniștri englez. Eezultatele întrevederii dintre Hitler și Chamberlain se materializează în așa-numitul „plan anglo-fran- cez”. După elaborarea acestui document se poate aprecia că s-a ajuns într-o 44 într-un raport Întocmit de ajutorul atașatului militar român de la Londra asupra poziției adoptate de guvernul englez față de evenimente plnă la semnarea dictatului de la Miinchen, inclusiv, se consemnează: „Ziua de 15 septembrie a Început sub această luminăi Întunecată a războiului iminent. Tot felul de zvonuri circulau. Din oră ln oră ediții speciale ale ziarelor anunțau mersul crizei, incidentele ce aveau loc ln Cehoslovacia și interminabilele- consilii de miniștri (consilii restrinse și plenare) care nu luau Încă nici o hotărîre /... / în seara zilei de 16 septembrie s-a anunțat oficial că primul ministru britanic va pleca a doua zi (16 sep- tembrie) cu avionul la Miinchen pentru ase Intlln iși discuta cu Hitler chestiunea cehoslovacă [...]. Hotărîrea primului ministru englez a provocat o adevărată stupoare și toate cercurile au Încercat să afle adevăratul motiv al acestei deciziuni. S-a aflat atunci că hotărîrea a fost deter- minată de o convorbire telefonică personală a d-lui Chamberlain cu dl. Daladier. Se afirma că ln această convorbire primul ministru francez a rugat pe dl. Chamberlain să intervină: personal ln favoarea păcii, deoarece Franța nu este gata și nu dorește să se bată pentru Cehoslovacia” (AMAN, fond Ministerul Aerului și Marinei — inventar vechi, dosar 94/1939» f. 527—528). Contrar zvonurilor ce circulau ln capitala Marii Britanii, N. Petrescu-Comneiii fusese informat la 14 septembrie de Berenger, președintele comisiei de afaceri străine a Sena- tului francez, de față fiind și Litvinov, că „acum trei zile, Întrebat ln mod categoric dacă Anglia asigură Franța că o asistă ln mod automat ln caz de război cu Germania, guvernul englez a răspuns ambasadorului Franței ln mod negativ” (Cf. Eliza Campus, op. ciL, p. 313). « AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 35. 47 Ibidem. 4» Ibidem, f. 30. www.dacoromanica.ro 1664 IQAN TALPEȘ 18 nouă fază a crizei. Anglia și Franța s-au transformat în mediatori ai conflic- tului germano-cehoslovac. Chiar și cel mai neavizat om politic putea să-și dea seama că Franța nu mai acționa în calitate de aliată a Cehoslovaciei. Referindu-se la atitudinea unor largi cercuri politice engleze față de soluția oferită de Chamberlain și Daladier pentru rezolvarea tensiunii politice-militare existente la acea dată în Europa, atașatul militar român de la Londra nota : „Toată lumea afirmă că Cehoslovacia a fost trădată de Franța și că acest plan însemnează : — dezastrul diplomației anglo-franceze ; — primul pas pe panta declinului făcut de Imperiul britanic”4B. Arătînd că în aceeași zi (19 septembrie) planul anglo-francez a fost comu- nicat la Praga, atașatul militar român continua: „Reacțiunea în Anglia a fost foarte vie : a) partidele laburist , socialist liberal și comunist (opo- ziția) s-au declarat contra politicii guvernului cerînd imediat deschiderea Parlamentului; b) mari manifestații de stradă afirmau voința maselor de a se ajuta Cehoslovacia; c) sute de englezi s-au prezentat zilnic la lega- țiunea cehă cerînd înrolarea în armata cehoslovacă; d) presa a început să atace « slab » politica primului ministru” * 50. Cînd la Praga se comunica „sprijinul” pe care Cehoslovacia putea •conta din partea Angliei și Franței, la Marele stat major român se întocmea Referatul nr. 98&. Document de o importanță deosebită pentru înțelegerea adecvată a poziției pe care se situa România față de evenimentele drama- tice la care trebuia să facă față Cehoslovacia aliată și prietenă, referatul poartă semnătura șefului Marelui stat major român și conține următoarele dispoziții: „Să se mențină sub arme ofițerii de rezervă și trupa concentrată pentru instrucție51. Să se completeze efectivele (ofițeri și trupă) și rechi- zițiile părților active ale unităților din acoperirea frontului de vest. Să se concentreze, fără întîrziere, prin chemări individuale, oamenii de trupă și ofițerii de rezervă pentru unitățile de pionieri, transmisiuni și aerona- utică destinate frontului de vest. Să se completeze fără întîrziere arma- mentul, materialul de artilerie etc., efectele de îmbrăcăminte și de mare echipament pentru unitățile destinate frontului de vest prin distribuirea din depozite, vărsări de la marile unități destinate frontului de sud și rezerva generală și — la neajungere — prin rechiziții. Toate serviciile armatei să ia măsurile pregătitoare pentru a îndestula la nevoie « de urgență » marile unități destinate frontului de vest cu tot ce este necesar în vederea ope- rațiilor" 52 (subl. ns. — I. T). La 19 septembrie, cînd a fost întocmit referatul mai sus citat, nu putea fi luată în considerare posibilitatea unei agresiuni îndreptate împo- triva României. Măsurile militare preconizate de Marele stat major român nu pot fi explicate decît dacă se acceptă ideea că la București se avea în AMAN, fond Ministerul Aerului și Marinei — inventar vechi, dosar 94/1939, f. 529. »• Ibidem, f. 530. 51 în vara și toamna anului 1938, drept urmare a evoluției situației politice internațio- nale, In România s-au efectuat primele mari concentrări de rezerviști după demobilizarea ce a urmat Încheierii primului război mondial. “ AMAN, fond 948, dosar 493, f. 264. www.dacoromanica.ro 17 poarptA romanței Ini vajra anului 1938 1665. vedere o intervenție a României în sprijinul Cehoslovaciei în ipoteza că s-ar fi ajuns la un conflict european 53. Poziția adoptată de guvernele de la Londra și Paris, în special după 19 septembrie, a influențat decisiv evoluția crizei germano-cehoslovace. Revendicările teritoriale exprimate de Ungaria și Polonia depășesc faza tatonărilor diplomatice, guvernele de la Budapesta și Varșovia alăturîn- du-se deschis acțiunii germane. Obiectivele revizioniste maghiare și polo- neze găsesc înțelegere la diriguitorii celui de-al III-lea Reich cu atît mai mult cu cît erau în măsură să le faciliteze realizarea propriilor planuri expan- sioniste. La Liga Națiunilor, delegația poloneză susținea anexarea Slovaciei la Ungaria. Mai mult decît atît, guvernul polon (reprezentat în aceste zile la Geneva de Beck) a cerut de la Cehoslovacia ținutul Teschen. La 21 sep- tembrie guvernul polon a înscris această cerere într-o notă ultimativă remisă Cehoslovaciei54. La 20 septembrie ministrului Angliei la Budapesta i se comunicase cererea guvernului ungar pentru soluționarea pretențiilor sale asupra Cehoslovaciei iar ministrul maghiar la Londra solicita lordului Halifax ca Anglia să nu facă „discriminări” între Germania și Ungaria 55. La 22 septembrie, Hitler ordona concentrarea forțelor armate la granița cu Franța. Era prima amenințare cu forța la adresa Franței de la încheierea primului război mondial56. în aceste împrejurări Maxim Lit- vinov, comisarul pentru afacerile externe al Uniunii Sovietice, solicita, în discursul rostit la Geneva ca chestiunea Cehoslovaciei să fie adusă în fața Ligii Națiunilor, conform articolului 11 din Pactul său organizatoric^ declarînd totodată că Uniunea Sovietică este decisă să-și îndeplinească obligațiile asumate împreună cu Franța față de Cehoslovacia57. Plecarea lui Neville Chamberlain la Godesberg pentru o nouă între- vedere cu Hitler indica hotărîrea guvernului englez de a forța o rezolvare în afara Societății Națiunilor și a tratatelor ce asigurau Cehoslovacia în fața unei agresiuni germane. în seara zilei de 22 septembrie Bucureștiul era informat de atașatul militar român de la Praga că miniștrii Angliei și Franței au făcut inter- venții energice, în special ministrul francez „care a spus că în cazul neac- M Considerăm că referatul nr. 986 a fost Întocmit la Marele stat major Înainte de a se- afla conținutul planului anglo-francez. La această concluzie ne-a condus un alt document ela- borat de Marele stat major, fără a fi datat, intitulat Memoriu asupra necesilâfii de a se lua imediat măsurile propuse de Marele stal major prin referatul nr. 986119.09.1938. Presupunem căi publicarea planului anglo-francez a stopat aplicarea referatului nr. 986. Asupra celui de-al doilea document Memoriu asupra necesității... ne vom opri clnd vom Înfățișa situația din zilele- de 27 — 28 septembrie, o serie de elemente indiclnd zilele respective ca dată probabilă a redac- tării sale. 64 Cf. Viorica Moisuc, op. cit., p. 67. între Polonia și cel de-al III-lea Reich se ajunsese la o colaborare foarte strinsă stabilindu-se chiar liniile de demarcație Intre armatele celor două țări In ipoteza că ar fi izbucnit un conflict armat (Cf. Lothar Gruchmann, Der Zweite Welt- krieg. Kriegsfăhrung und Politik, In Deutsche Gechichle seit dem Erston Weltkrieg, Bând 2, Deutsche Verlags-Anstalt, Stuttgart, 1973, p. 11. “ Cf. Viorica Moisuc, op. cil., p. 67—68. 88 Cf. Axei Kuhn, Hitlers aussenpolittsches Programm, Edit. Ernst Kleit, Stuttgart, 1970, p. 229. Autorul consideră că prin concentrările ordonate la granița de vest, Hitler a trecut la o nouă fază a politicii sale. 87 Cf. AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 198; vezi și V. Moisuc, op. cil., p. 73 ; Henri Nogufcres, Milnchen ou la drăle de paix, Edit. Robert Lafont, Paris, 1963, p. 60; Martin Gilbcrt, Richard Gott, op. cit., p. 211. www.dacoromanica.ro 1666 IOAN TALPEȘ 18 ceptării (planului anglo-francez — I. T.) Cehoslovacia nu se poate bizui pe nici o asistență. Guvernul a acceptat condițiunile. / ... / Ofițerii acuză furios Franța de trădare; ei spun că dacă li s-ar fi comunicat anterior aceas- tă atitudine ar fi putut soluționa problemul german în alte condițiuni. Ei sînt furioși pe marile puteri pentru că i-a împiedicat să se bată chiar singuri” 58. Pe baza informațiilor obținute, pînă la 23 septembrie, privitor la evoluția situației politice internaționale, la poziția adoptată de guvernele țărilor europene față de criza germano-cehoslovacă, Marele stat major român aprecia: ,,Se definesc astăzi două grupări de state cu interese di- vergente și greu de soluționat în actuala situație internațională; grupul 1, reprezentat prin interesele Germaniei, Poloniei și Ungariei care prin amputările pe care încearcă să le aplice Cehoslovaciei vor să creeze un precedent periculos, favorabil ideii de revizuire a frontierelor; grupul 2, reprezentat prin Cehoslovacia, Iugoslavia și România, care sînt obligate să intervină în cazul cînd Ungaria va forța cu armata sa frontiera cehă. Ne-am găsi așadar în fața unui « casus foederis » care stă la baza convenției militare a Micii înțelegeri. în acest din urmă caz Rusia sovietică, care în mod netăgăduit susține încă Cehoslovacia, va intra în sfera coincidențelor de interese ale statelor din Mica înțelegere, care sînt reprezentantele acelorași idei” 59. Deci, la 23 septembrie 1938, Marele stat major român, în timp ce Uhamberlain se afla la Godesberg, considera că statele Micii înțelegeri și Uniunea Sovietică se aflau pe aceeași platformă, declanșarea unei agresiuni germano-polono-maghiare împotriva Cehoslovaciei impunînd riposta Ro- mâniei, Iugoslaviei și U.R.S.S.-ului. Respingerea de către Hitler a planului anglo-francez după ce acesta fusese acceptat de Cehoslovacia a determinat impasul tratativelor de la Godesberg. Noile condiții formulate de guvernanții celui de-al III-lea Reich în memorandumul60 prezentat lui Chamberlain a provocat reticențe chiar din partea campionului politicii de „appeasement”. Pînă și la Londra începuse să se ia în considerare posibilitatea izbucnirii unui război. La son- dajele întreprinse de diplomații englezi aflați la Geneva, Litvinov răspun- dea că „pactul sovieto-cehoslovac va fi aplicat” adăugînd că „de mult timp sperase că vor avea loc convorbiri între Marea Britanie, Franța și Rusia și ar dori să sugereze ... o întîlnire a acestor trei puteri la care să participe România și orice alt stat mic ce ar putea fi considerat demn de în- credere. în felul acesta am putea arăta că sîniem hotărîți să pășim la acțiune" (subl. ns. — I. T.)61. Guvernul cehoslovac, cu asentimentul Londrei, de- cretează mobilizarea generală 62. Cu tot răspunsul ferm primit din partea 58 AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 23. în buletinul de știri transmis la ora 6.00, Radio Moscova relua comunicatul agenției cehoslovace de știri prin care se arăta că „guvernul cehoslo- vac a primit planul franco-englez, deoarece și-a dat seama că In caz că va fi atacată de Ger- mania, dacă ar respinge planul, Anglia și Franța nu-i vor da ajutor" (Cf. Ibidem, f. 198). •• Ibidem, fond 333-P, dosar 197, f. 481. 80 Henderson, ambasadorul Angliei la Berlin, a apreciat memorandumul german drept un ,,dilUat" (Cf. Martin Gilbert, Ricbard Gott, op. cit., p. 212). 81 Ibidem, p. 212. 84 AMAN, fond 333-B, dosar 60, f. 10; vezi și Martin Gilbert, Richard Gott, op. cit., p. 210. www.dacoromanica.ro 19 POZIȚIA ROMÂNIEI ÎN, VARA ANULUI 1938 1667 lui Litvinov, guvernul englez evita colaborarea cu Uniunea Sovietică, Chamberlain dedarînd, la înapoiere în capitala britanică, că „soarta răz- boiului este în mîna Cehoslovaciei” 63. Se crease o situație deosebit de con- fuză. Pentru mulți observatori politici și opinia publică din majoritatea țărilor europene se contura posibilitatea declanșării războiului. Guvernul francez accelerează mobilizarea trupelor și în seara zilei de 25 septembrie Daladier și Bonnet sosesc la Londra unde participă la o ședință a Consiliu- lui de Miniștri. Radio Praga comunica în programul de la ora 22.00 din 25 septembrie că „Agenția Reuter anunță din București și Belgrad că miniș- trii României și Iugoslaviei de la Praga au primit dispoziții să anunțe mi- nistrul de externe cehoslovac că țările lor vor respecta obligațiile ce decurg din pactul Micii înțelegeri de a acorda Cehoslovaciei un ajutor armat în cazul că va fi atacată. Această informație e confirmată și de cercurile diplomatice din București” 64. în discuțiile purtate la Londra, Daladier s-a pronunțat pentru a se respinge pretențiile germane. în scopul coordonării acțiunilor generalul Gamelin este chemat urgent la Londra unde sosește însoțit de colonelul Petibon la 26 septembrie și participă la o altă ședință a guvernului britanic. La ora 14.00, B.B.C. difuza știrea că „Generalul Gamelin a dat asi- gurări că armata franceză este bine pregătită, că dacă ar fi nevoie linia de fortificații germană poate fi străpunsă și își ia răspunderea de a duce pe abați la victorie” ®5. De la Praga, Marelui stat major român i se comunica : „Guvernul cehoslovac, considerînd că cererile teritoriale ale Germaniei s-au mărit și pun Cehoslovacia în situație strategică și economică imposibilă, a respins memoriul d-lui Hitler. Acest paemoriu are caracter de ultimatum. Totodată, guvernul cehoslovac a răspuns că Republica Cehoslovacă se va bate și singură. Se afirmă că s-a primit promisiunea de asistență din par- tea Angliei și Franței. Se așteaptă, la Praga, rezultatul convorbirii cu Londra și discursul de astă-seară al d-lui Hitler 66. Reacția Marelui stat major român față de evenimentele din zilele de 25 și 26 septembrie se definește în Memoriul asupra necesității de a se lua imediat măsurile propuse de M. St. M. prin referatul nr. 986 din 19.09. 1938. Document întocmit pentru a fi prezentat guvernului, avea la bază •concepția, prezentă la strategii români, că în fața României se impunea ■cu necesitate mobilizarea forțelor destinate frontului de vest pentru a interveni în ipoteza declanșării unui conflict european. „în fața unui even- 63 AMAN, fond Ministerul Aerului și Marinei inventar vechi, dosar 94/1939, f. 532. •* * Ibidem, fond 333-B, dosar 80, f. 77. Privitor la atitudinea României față de colabo- rarea cu Cehoslovacia in ipoteza declanșării unui conflict este revelatorie și sosirea la 25 septem- brie ora 21.00 in gara Sighet a unei grupe de 6 soldați cehi conduși de un locotenent de rezervă cu misiunea de a coordona transporturile militare. Ofițerul cehoslovac prezentase ,,o legitimație personală și instrucțiuni in limba franceză referitoare la funcționarea organelor mili- tare mixte pentru asigurarea transporturilor interaliate pe timp de război". A doua zi urma să sosească un alt ofițer cehoslovac, In calitate de comandant al gărzii (Cf. AMAN, fond 333-B, ■dosar 80, f. 128). •6 Ibidem, fond Ministerul Aerului și Marinei — inventar vechi, dosar 94/1939, f. 533. Referitor la acest comunicat, atașatul militar român de la Londra informa Marele stat major că ,,lntreblnd pe colonelul Petibon asupra exactității ei, mi s-a răspuns că «In adevăr generalisi- mul francez are Încredere in victoria finală >. « AMAN, fond 333-B, dosar 80, f. 6. www.dacoromanica.ro 1668 IQAN TALPEȘ 20 tual protest — considerau autorii documentului — care se pare foarte puțin probabil al Germaniei, Italiei sau Poloniei, se poate oricînd răspunde că atîta timp cît conflictul politic a fost circumscris între Germania și Cehoslovacia, Eomânia nu a găsit necesar să ia nici o măsură dar că nu poate rămîne impasibilă în fața măsurilor luate de Ungaria și că o ele- mentară nevoie de siguranță impune aceste măsuri”87. în afară de faptul că Marele stat major considera necesare, în acel context, întreprinderea unor măsuri pentru degajarea partenerului din Mica înțelegere de presiunea maghiară, mobilizarea armatei române trebuia să constituie expresia unei „atitudini mai hotărîte din partea Eomâniei” care,, „adăugîndu-se la hotărîrea fermă de a rezista a Cehoslovaciei și la măsurile de mobilizare a Franței și Angliei, ar putea contribui într-o măsură care nu poate fi neglijată la salvarea păcii, ceea ce și din punct de vedere politic și din punct de vedere militar este în interesul Eomâniei” M. Mobilizarea cerută cu insistență de Marele stat major român în zilele de 25 — 26 septembrie nu a fost executată. Considerăm că neaplicarea măsurilor militare preconizate de strategii români a fost determinată de hotărîrile consiliului restrîns din 26 septembrie la care a participat și Carot al II-lea. Eaportul întocmit de N. Petrescu-Comnen asupra evoluției si- tuației politice internaționale — document dezbătut în consiliu — a ge- nerat hotărîrea de a se adopta o poziție ce nu depășea cadrele tratatelor existente între Eomânia și Cehoslovacia atîta timp cît Franța și Anglia nu se pronunțau pentru sprijinirea Cehoslovaciei6#. Analiza contextului politic european, a atitudinii adoptate de guver- nele de la Paris și în special de la Londra, în funcție, bineînțeles, de infor- mațiile pe care cercurile diplomatice românești le dețineau a impus la Bucu- rești concluzia că orice decizie ce ar fi depășit angajamentele deja asumate de Eomânia față de Cehoslovacia ar fi putut-o antrena într-un conflict izolat, ipoteză respinsă de cercurile guvernamentale românești. Atmosfera ce predomina la Marele stat major român constituie un argument în plus, la teza că o ripostă din partea Franței și Angliei față de o agresiune germană îndreptată împotriva Cehoslovaciei ar fi găsit în Eomânia un aliat hotărît să intervină cu toate mijloacele de care dispunea pentru a contribui la înfrîngerea agresorului. Deși pînă la anunțarea hotărîrii că reprezentanții celor patru mari puteri, Anglia, Franța, Italia și Germania, — se vor întruni la Miinchen pentru a decide asupra soartei Cehoslovaciei au mai existat momente de incertitudine asupra căilor de rezolvare a situației explozive ce caracteriza relațiile internaționale, conciliatorismul guvernului englez față de preten- țiile revizioniste exprimate de cel de-al III-lea Eeich indica soluția ce urma să fie impusă. La 29 septembrie 1938 statele mici și mijlocii, membre ale Societă- ții Națiunilor, interesate în menținerea statu-quo-ului politic și teritorial^ și, totodată, în promovarea unor relații bazate pe egalitate în drepturi, asistau la impunerea unui verdict imperialist care afecta integritatea sta- tului cehoslovac și-i anula, practic, posibilitatea de a-și dezvolta o viață liberă și independentă. •’ Ibidem, fond 948, dosar 493, f. 267. “ Ibidem. •’ Cf. Al. Gh. Savu, Dictatura regală, Edit. politică, București, 1970, p. 210. www.dacoromanica.ro 21 POZIȚIA ROMÂNIEI ini VARA ANULUI 1938 1669 întreg poporul român a trăit cu o intensitate mărită tragedia țării prietene și aliate. Viața politică internă românească se caracterizează prin existența unui uriaș curent de adeziune și sprijin față de cauza popoarelor •ceh și slovac, de protest și înfierare a acțiunilor imperialiste și revizioniste ale Germaniei, Ungariei și Poloniei70. Documentele elaborate de organele de decizie politică și militară românești dovedesc cu prisosință faptul că nu le lipsea înțelegerea impli- cațiilor pe care sacrificarea Cehoslovaciei le putea determina asupra inde- pendenței și suveranității României. Facilitarea revizionismului presupune existența unor interese simi- lare, or, întreaga politică externă promovată de România în perioada inter- belică s-a axat în principal spre combaterea acestui curent. în vara anului 1938, Cehoslovacia, aliată cu România, devenise obiect ■de dispută imperialistă. Pe toată perioada cît a durat conflictul germano-cehoslovac, guver- nul român a declarat fără echivoc că-și va respecta obligațiile asumate prin pactul Micii înțelegeri și va interveni împotriva Ungariei dacă aceas- ta va ataca Cehoslovacia. Mărturii documentare atestă faptul că la Bucu- rești s-au luat în studiu și au fost întreprinse o serie de măsuri menite să faciliteze aplicarea tratatului sovieto-cehoslovac și să pregătească armata română pentru a interveni în ajutorul Cehoslovaciei dacă s-ar fi declanșat un conflict european. Depășind imaginea pe care mărturiile documentare ne-o conturează, ne întrebăm : era oare posibil ca România să refuze acordarea permisiunii trecerii unităților Armatei roșii în sprijinul Cehoslovaciei, după ce Liga Națiunilor ar fi declarat Germania agresor și Franța, respectîndu-și obli- gațiile, la declanșarea unei agresiuni împotriva Cehoslovaciei, ar fi deschis ostilitățile împotriva celui de-al IlI-lea Reich? Un răspuns negativ se impune de la sine întrucît asemenea atitudine ar fi situat România pe poziții contrare Franței, Cehoslovaciei, Uniunii Sovietice și Marii Britanii,de partea Germaniei și Ungariei. Analiza întregului complex de măsuri militare preconizate sau reali- zate în perioada ce a precedat conferința de la Miinchen indică concluzia că România nu numai că ar fi permis trecerea trupelor sovietice, ci s-ar și fi angajat cu tot potențialul de care dispunea împotriva unei agresiuni germane. NOUVELLES DONNEES CONCERNANT LA POSITION DE LA ROU- MANIE DANS LE CONTEXTE DES CONTRADICTIONS INTERNA- TIONALES DE L’^T^ 1938 RfiSUMfi Le moment Munich 29 septembre 1938 a constitui et continue de constituer l’un des moments les plus d^battus de l’historiographie des ant^c^dents de la deuxiâme guerre mondiale. La souverainet^, l’inddpen- 70 Referitor la atitudinea poporului român, a tuturor forțelor politice patriotice și demo- cratice In frunte cu Partidul Comunist Român față de evoluția crizei germano-cehoslovace, vezi: Al. Gh. Savu, op. cit., pp. 205 — 207 ; Viorica Moisuc, op. cit., pp. 75 — 78 ; Viorica Moisuc și Gheorghe Matei, Concepția Partidului Comunist Român tn problemele politicii externe a României (1938— septembrie 1939), In P.C.R. In viața social-politică a României 1921 — 1944, Edit. militară, 1971. www.dacoromanica.ro 1670 IOAN TALPEȘ 22 dance et l’intâgritd de la Tchâcoslovaquie, membre de la Ligue des Nations, ont 6t6 brutalement violâes par ime dâcision des reprâsentants des quatres grandes puissances : l’Allemagne, l’Italie, la France et l’Angleterre. Le dâpistage et l’âtude de divers matâriaux de source militaire, pour la plupart inâdits, permettent ă l’auteur de dâvelopper l’image qui s’est dâjă prâcisâe dans l’historiographie roumaine quant ă la position et au râie de la Roumanie dans le contexte des contradictions internationales de l’âtâ 1938. L’analyse du facteur roumain en âtroit rapport avec la posi- tion adoptâe par Ies gouvernements de Londres, Paris et Moscou face â. l’âvolution du conflit germano-tchâcoslovaque, certes en fonctions des in- formations dâtenues par le gouvernement de Bucarest, offrent ă l’auteur la possibilitâ de mettre en âvidence ime sârie de mesures et d’actions prâ- conisâes et entreprises par Ies facteurs de dâcision politique et militaire roumains en vue de faciliter l’application des trait^s qui assuraient Iar Tch^coslovaquie contre une agression allemande. La construction de la voie ferrâe reliant la Moldavie du nord ă la Transylvanie, Ies pourparlers soviâto-roumains en vue de la conclusion d’un accord permettant l’inter- vention des unitâs de l’Arm^e rouge ă l’appui de la Tchâcoslovaquie,. l’arrangement en vertu duquel Ies avions achetâs par l’Etat tchâcoslovaque ăl’U.R.S.S. ainsi que d’autres n’ayant pas fait pârtie de ce lot ont survolâ le territoire roumain, ce sont lâ quelques arguments utilisâe par l’auteur dans la formulation de la these selon laquelle dans Ies conditions oii la Ligue des Nations aurait dâclarâ l’Allemagne en tant qu’Etat agresseur et la France aurait respectă ses obligations assumdes envers la Tchâcoslo- vaquie, la Roumanie aurait non seulement permis le passage des troupes soviâtiques mais se serait engagâe aussi avec tout le potentiel militaire dont elle disposait contre le IIIe Reich. www.dacoromanica.ro PROPRIETATEA IMOBILIARĂ A SUPUȘILOR STRĂINI DIN MOLDOVA ÎN PERIOADA PREREGULAMENTARĂ DE STELA MĂRIEȘ Capitulațiile încheiate de Poartă cu puterile europene, în cursul seco- lelor XVI — XIX, prevedeau că supușii străini nu aveau dreptul să cum- pere proprietăți imobiliare în cuprinsul Imperiului Otoman. Intre situația ,,de jure” și cea ,,de facto” exista însă o mare deosebire, care n-a fost pînă în prezent semnalată în istoriografia românească. Este motivul pentru care am considerat necesar să studiem mai îndeaproape chestiunea pro- prietății imobiliare a supușilor străini din Moldova (în perioada preregula- mentară). Problema prezintă însemnătate. Studierea ei aduce un spor de cunoaștere în problema sudiților și a drepturilor reale ale acestora, a pro- prietății imobiliare în general și a activității în această direcție a consula- telor străine de la noi. Chestiunea n-a făcut pînă-n prezent obiectul unui studiu amănunțit. Ea n-a beneficiat nici de o atenție deosebită din partea juriștilor români, în literatura juridică străină există numeroase lucrări în această materie, referitoare însă la proprietatea imobiliară a străinilor, în genere, din Im- periul Otoman, în a doua jumătate a secolului trecut (după reforma din 1867) \ Dintre puținele lucrări cu caracter juridic, de la noi, referitoare la situația străinilor din Moldova pînă la Regulamentul Organic, menționăm studiul lui Jean D. Condurachi *, Autorul nu se ocupă însă de situația * Cîteva cuvinte asupra condiției juridice a străinilor In Moldova și Țara Românească ptnă la Regulamentul Organic. (București, 1918, 114 p.), 1 Menționăm titlurile unor lucrări care ne-au fost accesibile: Rougon F., Du rigime de la propriiti immobiliire et du droit pour les itrangers d’acquerir en Turquie, In ,,Journal du Droit International" (Clunet), 1886, XIII, p. 57-67, 527-537; 1889, XVI, p. 23-39, 381- —396, 790; Yanko Effendi Vazzidi, La propriiti immobiliire en Turquie et l'article 2737 du Medjelli In ,,R6vue de Droit International et de Legislation Comparfee", Serie II, 1900, II, p. 300—315; Nasitn Sousa, The Capitulatory regime of Turkey, Baltimore, 1933, p. 321—323. Lucrări pe care n-am avut posibilitatea să le consultăm: D’Ardenne de Tizac, G., De la conditlon juridique des itrangers en Turquie et du droit pour eux d’y acquirir des tmmeu- bles, ,,Clunet", 1913, XL, p. 492—501; Tarica A., Les derniires riformes en Turquie concer- nant les immeubles appartenant aux nationaux et aux itrangers,,,Clunet”, 1913, XL, p. 823 — — 829; Aliotti Ange, Les Franțais en Turguie, spicialement au point de vue de la propriiti immobiliire et du rigime succesoral, Paris, 1900 (Thăse pour le doctorat, Facultfe de droit de l’Universit6 de Paris). ..REVISTA DE ISTORIE". Tom.28.nr. 11.P. 1671-16641875 i - 0. 549 www.dacoromanica.ro 1672 WPRl .A MART&Ș 2 străinilor din Principate aflați sub protecția statelor europene, numiți îndeobște sudiți, ci de alți străini2. I. C. Filitti, în studiul său* tratează într-un mod riguros științific și avînd meritul de afi printre cei dintîi — condiția sudiților din Princi- pate, sub raportul drepturilor private, însă fără a fi aprofundat această problemă. Chestiunea sudiților și a dobîndirii de bunuri imobiliare de către aceștia este abordată tangențial și de C. C. Giurescu **. în rindurile care urmează ne propunem să lămurim următoarele chestiuni ,,1) situația de drept și de fapt a proprietății imobiliare (urbane sau rurale) aparținînd supușilor străini din Moldova, în perioada preregu- lamentară, 2) căile de dobîndire de către sudiți a imobilelor, 3) măsurile luate de autoritățile locale pentru curmarea abuzurilor săvîrșite de sudiți în această materie, 4) atitudinea și concepția consulatelor străine față de proprietatea imobiliară a supușilor lor. Am ales ca limită cronologică anul 1832, întrucît materialul documen- tar a fost mai semnificativ pentru lămurirea unora din chestiunile propuse. Studiul de față se bazează în cea mai mare parte pe materiale docu- mentare inedite: corespondența consulară austriacă dintre anii 1824 — 1827, păstrată în copie la Arhivele Statului București (Fond Xerografic Viena), documente din Biblioteca Academiei R.S.R. (secția manuscrise) și Arhivele Statului’ Iași. După cum s-a arătat, capitulațiile încheiate de Poartă cu puterile europene nu îngăduiau supușilor străini să aibă proprietăți imobi- liare în Imperiul Otoman. Nicăieri în textele tratatelor internaționale dintre Poartă și statele apusene nu era inclus un asemenea drept pentru cetățenii străini care veneau în L°vant, mai ales pentru interese comerciale. Dimpotrivă, articolul 6 din capitulația încheiată de Sultanul Soliman cu regele Franței, Francisc I, în anul 1535, prevedea în mod expres, că este interzis, după legea mahomedană, oricărui francez, oricărei mănăstiri sau biserici latine să aibă bunuri imobiliare („des bienfonds”) în statele otomane 3. După tratatul de la Kuciuk-Kainargi (1774), prin care s-a prevăzut stabilirea de consuli ruși în Principatele române, se poate vorbi și la noi, oficial , de supuși străini (sudiți). Primul firman al Porții după 1774, cel din 1792, privind pe supușii străini din Principatele române, și cele care i-au urmat, din 1798, 1822, interziceau categoric supușilor străini să dobîndească proprietăți imobi- liare în Principate *. • România față de capitulațiile Turelei, (București, 1915, 63 p.). ** Contribuțiuni la studiul originilor fi dezooltării burgheziei române plnă la 1848, (Editura științifică, București, 1972, p. 203 — 215). 1 în Codul Calimach (§ 45 — 46) străinii erau locuitorii Moldovei de altă naționalitate și de altă religie decît cea ortodoxă (de ex. evreii, armenii). * Mouradgea d’Ohsson Ignatius, Tableau giniral de l’Emplre Ottoman, Paris, 1820, Tom. III-2, p. 447 — 448. Ordonanța regală franceză din 3 martie 1781, care confirma capitu- lațiile Încheiate de Franța plnă la acea dată cu Poarta, de asemenea, interzicea francezilor să dobîndească bunuri imobiliare In Imperiul otoman. Vezi De Clercq M.A. et De Vallat, Formu- laire des chancelleries diplomatiques et consulaires, Paris, 1880, Tom. II, p. 10 — 24. * Th. Codrescu, Uricarul, Iași, 1853, voi. III, p. 156—162. Vezi și D.A. Sturza și C. Colescu Vartic, Acte și documente prioitoare la Istoria Renașterii României, voi. I, p. 239 — 242. Același firman e datat 1799 In op. cit., mai sus. www.dacoromanica.ro 3 PROHMEHA.TEA IMOBILIARA DIN MOLDOVA 1673. în mod explicit se prevedea în firmanul din 1792 că supusul străin n-are dreptul să cumpere în Imperiul Otoman : case, dughene și alte lucruri nemișcătoare, nici pentru sine, nici în numele bisericilor sau mănăs- tirilor, deoarece aceasta contravine „sfintei pravile și așezărilor păcii” 6. Firmanul care i-a urmat, în 1798, precizează că dacă totuși supușii străini au dobîndit prin cumpărare pămînt sau moșii în cuprinsul Imperiului Otoman, faptulfiindîmpotriva „obiceiurilor cele dintru început și a pămîn- teștilor pravile”, ei sînt obligați să le vîndă pămîntenilor raialelor Porții și să locuiască în continuare numai „cu chirie și năimală” ®. Dispozițiile restrictive în acest sens sînt reînnoite prin firmanele din anii 1811 7,1820 8, 1822 9 și mai ales cele din 1824 10 11. Firmanul din 1822 ordona ca supușii străini să nu stăpînească „averi și moșii” în Principate, iar cei care le aveau să le vîndă pămîntenilor, cît mai urgent, la „cuviinciosul preț” u. Firmanele emise de Poartă în iunie și, respectiv, 24 august/5 septem- brie 1824 porunceau domnitorului loniță Sandu Sturza să nu permită supușilor străini să cumpere sau să arendeze moșii în Moldova, iar dacă unii dintre aceștia deveniseră proprietari de moșii, mori și alte imobile, să fie obligați să le vîndă pămîntenilor pînă la 26 octombrie același an 12. Dreptul românesc conținea și el dispoziții restrictive cu privire la», dobîndirea de bunuri imobiliare de către străini, în general, dispoziții izvorîte din deosebirile de religie între creștini și necreștini și între creștinii de rit ortodox și cei heterodoxi. Astfel, potrivit articolului 1430 din Codul Calimach, era interzis evreilor și armenilor să cumpere moșii „de veci” în Moldova13. Aceștia aveau voie să cumpere case și dughene în orașe și tîrguri, iar armenii puteau să achiziționeze și vii în podgoriiM. Dispozițiile citate nu priveau pe sudiți. Aceștia din urmă erau guvernați de regimul capitulațiilor sau al tratatelor încheiate de Poartă cu marile puteri europene în cursul secolelor XVI — XVIII, care, după cum am arătat, interziceau sudiților dreptul la proprietăți imobiliare. în fapt, situația era cu totul alta. încă de la sfîrșitul secolului al XVIII- lea și începutul secolului următor supușii străini din Moldova stăpîneau bunuri imobiliare urbane și rurale în Principat. Se impune de la început o precizare. Distingem în categoria sudiților două feluri de supuși: supusul propriu-zis, adică cetățeanul străin provenind din țara de origine și avînd naționalitatea țării respective, și așa numiții protejați, proveniți din rîndul pămîntenilor (armeni, evrei, greci, bulgari, 8 Th. Codrescu, Uricarul, p. 157. • Jbidem, p. 158. ’ Bibi. Acad., Documente, Pachet MCCXXII 162 a. Se face mențiune despre firmanul din 1811. 8 Jbidem, se face mențiune despre firmanul din 1820. • D. A. Sturza, op. cit., voi. I, p. 304. 10 Bibi., Acad., Documente, Pachet MCCXXII/162 a și 161. Copii In 1b. greacă traduse dc N. Gaidagis. 11 D. A. Sturza, op. cit., voi. I, p. 304. 18 Bibi. Acad., Documente, Pachet MCCXXII/162 a și 161. Copii In 1b. greacă traduse de N. Gaidagis. 18 Codul Calimach, Editura Academici R.P.R., ediția 1958, p. 509, § 1430. »« Jbidem, § 1431. www.dacoromanica.ro 1674 6TEGA MAREE? 4 moldoveni), trecuți la o protecție străină, sau proveniți din rîndul străinilor de altă naționalitate decît cea a statului care acorda protecția 15. I. IMOBILELE URBANE în general, tîrgoveții își aveau casele, prăvăliile, pivnițele și „aca- returile” clădite pe locuri aparținînd Domniei, mănăstirilor sau boierilor, între proprietarul terenului și stăpînul casei, prăvăliei sau altor binale se stabilea „tocmala de bezmen” (emfiteuză), prin care „persoana care stă- pînea un loc străin se îndatora să dea o mică plată pe an proprietarului acelui loc spre recunoașterea proprietății lui” 16. La sfirșitul secolului al XVIII-lea, Domnul nu mai încasa bezmen pentru casele tîrgoveților construite pe locuri din vechea moșie domnească a tîrgului17. Un mare număr de case și prăvălii erau clădite pe locuri apar- ținînd mănăstirilor și boierilor, pentru care se plătea în continuare bezmenul sau o chirie redusă pe care feudalii luptau să o mărească 18. Sub același regim de bezmen (emfiteuză) se aflau sudiții din tîrgurile și orașele moldovenești, care stăpîneau case, prăvălii, pivniți, binale ș.a. Ei aveau numai un drept ereditar19 de folosință asupra terenului și unul de proprietar asupra imobilului clădit pe locul respectiv. Dintre cele mai vechi mențiuni documentare despre sudiți bezme- nari cităm „scrisorile de bezmăn”, din 1779 aprilie 23 și din 1807 august 11, pe care le aveau sudiții austrieci Gheorghe Coste și Anastasă loan de la egumenii mănăstirilor Golia și Bîrnova, pentru două locuri din Tîrgul de Jos (Iași). Acestea sînt invocate de respectivii sudiți în 1824, cu ocazia unui litigiu cu comisul I. Tăutu pentru acele locuri20. Există numeroase mențiuni documentare de la sfirșitul secolului al XVIII-lea 21 și din primul sfert al secolului al XlX-lea de sudiți bezme- nari asupra anumitor terenuri din tîrgurile mai însemnate ale Moldovei, terenuri proprietate boierească sau mănăstirească ca de ex. din Iași22, Botoșani, Galați2'3, Piatra Neamț 24 ș.a. Suditul avea în proprietate de- plină imobile (case, binale, acareturi) clădite pe locul deținut ca bezmenar. Pentru construirea acestora era necesară permisiunea prealabilă a proprie- 18 Felix Colson ln lucrarea sa ,,De l'6tat prisent et de l’avenir des Principautis de Moldavie et de Valachie”, Paris, 1839, p. 249, distinge două feluri de subordonați ai consula- telor străine ln Principate: 1) sujets immediats, c’est-ă-dire sujets de l’Empire qu’ils reprăsen- tent, 2) ou bien protăgăs, c’est-ă-dire soumis ă la jurisdiction et relevant de la protection du consul, en vertu des traitfes ou par abus". 18 Codul Calimach, § 1506, p. 529. 17 Domnul renunțase la bezmen ln folosul obștei tîrgoveților. Vezi Documente privitoare la istoria economică a României. Orașe și tlrguri, Moldova, Seria A, voi. II, București, 1960, p. 6-7, 20—22, 56-60. 18 Valentin Al. Georgescu, Preem/lunea în istoria dreptului românesc, Editura Academiei R.S.R., București, 1965, p. 246. 18 Codul Calimach, f. 537. 20 Bibi. Acad., Documente, Pachet DCCXLVIII/81, 82. 21 Vezi Arh. St. Iași, Eforia Galați, Tr. 757, op. 853, dosar 119. 22 Vezi Arh. St. Iași, Tribunalul Iași, Tr. 1349, op. 1501, dosar nr. 567, f. 18—19; Ibidem, Condici K/342, f. 315, 375 v., 376. 22 Ibidem, Condici K/342, f. lOOv. — 101. 28 Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, condica nr. 23, f. 139, 425. www.dacoromanica.ro 5' PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MQUDOVA 1675 tarului terenului. Documentele indică uneori și suma bezmenului plătit de sudit proprietarului locului2B. Informații cu privire la sudiții stăpîni de imobile urbane în Moldova, încă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, găsim și în rapoartele consuli- lor străini. Astfel, într-un raport inedit, din 1824 noiembrie 12, al agentu- lui consular austriac din Iași, Johann Lippa, către principele Metternich, •este citat un protejat austriac, negustorul Chabert din Iași, care era proprietarul unei case, încă înainte de izbucnirea războiului ruso-austro- turc (1788—1792). La moartea sa, survenită în anul 1792, casa a fost scoasă la licitație și înstrăinată 26. Agentul austriac din Iași, Schilling, într-un raport din 14 martie 1800, adresat internunțiului austriac la Poartă, baronul Herbert, refe- Tindu-se la obligațiile impuse proprietarilor de case din Moldova de către administrația țării, preciza : „sînt unii supuși Kesaro-Krăiești care au case proprii, printre care neguțătorul armean Hagi Manciuc, care a dobîn- dit prin cumpărare o casă de piatră, plus o boltă” în Iași27 28 * * * *. Informația de mai sus este confirmată de catagrafia sudiților din Moldova, pe anii 1824—1825. Suditul austriac din Iași, Hagi Manciuc, este înregistrat în catagrafie ca proprietarul unei case pe Ulița Nemțească. Suditul mai avea •o „boltă” pe Podul Vechi și 12 dughene „de veci” pe Ulița Neamțească28. Din actele Departamentului Pricinilor Străine din Moldova aflăm, de asemenea, o știre importantă, precum că supușii străini aveau pro- prietăți imobiliare urbane în Principat încă înainte de tratatul de la Șiștov (1791) și că le-au stăpînit „în pace”, atît înainte cît și după acea dată 29. în primele decenii ale secolului al XlX-lea numărul supușilor străini proprietari de terenuri, case și prăvălii în tîrgurile și orașele moldo- venești este în continuă creștere. Mulțimea mențiunilor documentare •despre sudiți proprietari de imobile urbane atestă această situație. Cata- grafia sudiților din Moldova, din anii 1824—1825, conține numeroase exemple 30 în acest sens, din care cităm cîteva mai semnificative : dască- lul Victor Lefevre, supus francez, domiciliat în Iași, născut la Paris, venit în Moldova la 1817, căsătorit cu o pămînteană, avea în Iași o casă și două dughene „de veci” 31. Vestitul bancher Mihel Daniel, sudit austriac, era proprietarul unei case cu dugheni și a unor beciuri de piatră în Iași32. Supușii străini au dobîndit imobile urbane în tîrgurile și orașele moldovenești prin diverse căi, și anume, prin : 1. Căsătoria cu o femeie 28 Arh. St. Iași, Tribunalul Iași, Tr. 1349, op. 1501, dosar 567, f. 18 — 19, Eforia Galați, Tr. 757, op. 853, dosar 119. *• Arhivele Statului București, Arhiva istorică centrală, Fond Xerografii Viena, Pachet EXVI/38, f. 1. 27 Hurmuzachi, Documente, Tom. XIX,, p. 56—57. 18 Arh. St. Iași, Vistieria Moldovei, Tr. 166, op. 184, condica nr. 23, f. 21. 28 Adresa Departamentului Princinilor Străine din 10 februarie 1810 referitoare la drep- turile supușilor austrieci. — T. G. Bulat, Arhivele Basarabiei, an. III, nr. 4 (oct. — dec.), 1931, op. 291 — 293. 30 Vezi Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, nr. 23, f. 12 v., 187 v., 194. 81 Ibidem, f. 200 v. 81 Ibidem, f. 95. www.dacoromanica.ro 1676 BTBLA MĂRIEI 6 pămînteană. 2. Cumpărarea la licitație în calitate de necreditor, cînd suditul oferea cel mai mare preț sau în calitate de creditor, cînd imobilul se vin- dea pentru datorie. 3. Cumpărarea directă de la vînzător (sau prin per- soane interpuse) 4. Donații. 5. Moșteniri. In cele ce urmează vom analiza fiecare din mijloacele indicate mai sus. 1. Dobîndirea de imobile urbane prin căsătoria cu o pămînteană.. Căsătoria unui străin de rit ortodox cu o femeie pămînteană dădea acestuia, pînă la Regulamentul Organic, dreptul de a obține drepturi politice și proprietăți33. Astfel, prin căsătorie, stiăinul putea să dobîn- dească moșii, case, dughene, locuri de casă, grădini și vii în Principat, ca zestre a soției sale. De remarcat însă este faptul că, potrivit Codului Calimach, bărbatul nu avea un drept de proprietate asupra zestrei soției, ci numai dreptul „întrebuințării și luării rodurilor sau a veniturilor zestrei” 34 35. Supusului străin căsătorit cu o pămînteană i se aplicau aceste dispoziții. Deci, el avea numai un drept de folosință asupra zestrei soției. Străinii de rit creștin ortodox erau liberi să se căsătorească cu moldovence, cu condiția să prezinte „chezășie că nu există nici o legiuită oprire în privința căsătoriei” î8. După obiceiul pămîntului, străinul care se căsătorea cu o româncă devenea român 36. în privința sudiților, ordonanțele statelor occidentale interziceau căsătoria lor cu pămîntene 37. Firmanele Porții emise în repetate rînduri (1792, 1798, 1811, 1814, 1824) 38 se pronunțau în același sens. Dacă ei încâlcind aceste dispoziții se căsătoreau totuși cu fete de ale pămîntenilorr erau socotiți „drepte raiele” ale Porții și erau supuși aceluiași regim fis- cal ca și pămîntenii 39. în fapt, însă, sudiții contractau căsătorii cu pămîntene și dobîndeau pe această cale folosința imobilelor urbane sau rurale constituite ca zestre40. La adăpostul jurisdicției consulare, ei se sustrăgeau apoi de la plata impozitelor cuvenite pe averile nemișcătoare. Așa se explică de ce Poarta a fost nevoită să revină periodic cu firmane de interzicere a căsătoriilor dintre sudiți și pămîntene. Acestea au rămas însă literă moartă, în realitate, după cum se constată documentar, se înregistrează nume- 33 Jean D. Condurachi, Citeoa cuvinte asupra condi/iet juridice a străinilor In Moldova și Țara Românească pînă la Regulamentul Organic, București, 1918, p. 49. 34 Codul Calimach, § 1638, p. 563. 35 Ibidem, § 80, p. 93. Se interziceau căsătoriile dintre creștini și necreștini și Intre pravoslavnici și persoanele de altă dogmă. Ibidem, $ 91, p. 95. 33 loan C, Filitti, op. cit., p. 12. Condica catagrafiei sudiților din Moldova, din anii 1824—1825, confirmă aceasta. Vezi Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, condica nr. 23, f. 12 v.^ 13, 14 v., 101, 239 v. ș.a. 37 loan C. Filitti, op. cit., p. 11. Vezi Pfelissife du Rausas, Le r^gime des capitulations dans l’Empire ottoman. Paris, 1910, voi. I, p. 158. 38 Firmanele citate slnt menționate in firmanul din iunie 1824. Vezi Bibi. Acad., Docu- mente, Pachet MCCXXII/162 a. 33 Th. Codrescu, Uricarul, Iași, 1853, Tom. III, p. 159. Vezi Hatihumaiumul Porții din 22 iunie 1798. ”> Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, nr. 23, f. 13, 14 v. www.dacoromanica.ro 7 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MOL1DOVA 1677 roase căsătorii între sudiți și moldovence. Condica catagrafiei sudiților, la care ne-am referit, furnizează numeroase exemple de acest fel41. 2. Cumpărarea de imobile urbane la vînzare publică (în calitate de creditor, cînd imobilul se vindea pentru datorie și în calitate de necreditor, cînd suditul oferea cel mai mare preț). în documente apar adeseori menționați sudiți, care cumpără case locuri de case, dughene, pivnițe, prăvălii și „acareturi” în orașele șitîrgu- rile moldovenești — prin licitație sau „mezat”, care putea fi silit sau de bună voie, mezatul voluntar sau așa numitul „sultan mezat”. Cumpăiarea de imobile, în general, de către sudiți prin vînzare publică era înlesnită de § 1437 din Codul Calimach, care prevedea că „la lucrurile vîndute prin licitație nu are loc dritul protimisirii42. Cităm cîteva exemple concludente de cumpăiări de imobile urbane de către sudiți prin mezat sau „sultan mezat”, în calitate sau nu de creditori. Un caz tipic de cumpărare de imobil urban de către suditul credi- tor pentru datorii neachitate la scadență de către debitor este menționat într-un document din 15 martie 1821, prin care domnitorul Mihai Suțu întărea anaforaua boierilor din Divan referitoare la stăpînirea lui Mihalache State, supus rus, asupra unei crîșme din Iași, cumpărată la mezat, în anul 1818, de la Soltana, soția lui Sava Mumgiul, decedat, fost debitor al suditului43. Existau cazuri cînd sudiții participanți la mezat nu aveau o creanță asupra vînzătorului, dar li se adjudeca bunul scos în vînzare întrucît ofereau prețul cel mai mare. Cităm în acest sens „cartea” Divanului Moldovei, din 28 octombrie 1807, prin care s-a întărit stăpînirea „șpițe- rului” loan Gorghias (Gheorgheos), (sudit austriac din Botoșani), asupra cumpărăturii sale la „sultan mezat”, constînd dintr-o dugheană cu pivniță, cu loc cu tot, de pe Ulița Mare din Botoșani, care au aparținut Catrinei, soția răposatului Gheorghe Gorovei postelnic 44. Remarcăm faptul că suditul I. Gorghias dobîndește dreptul de proprietate atît asupra imobilului respectiv cît și asupra terenului pe care era situat acesta. Este o dovadă că sudiții puteau fi proprietari deplini de imobile urbane. Sudiții participau la vînzări și în calitate de creditori ipotecari45 * *. Numeroase mențiuni documentare de imobile urbane cumpărate de sudiți prin licitație48, în calitate de creditori ipotecari sau de necre- ditori, atestă pe lîngă răspîndirea procedeului și o situație financiară 41 Ibidem, f, 101, 239 v. Vezi și Ibidem, Condici K/342, f. 381 v. —382. 44 Codul Calimach, $ 1437, p. 511. 43 Arh. St. Iași, Tribunalul Iași, Tr. 1349, op. 1501, dos. 567, f. 725. 44 Ibidem, Litere K/374, f. 320—322. în document se arată că Întrucît „șpițerul” a dat mai mulți bani decit ceilalți „mușterii” — 5500 lei — și fiind mulțumită vinzătoarea cu suma oferită, bunul scos in vînzare a fost adjudecat acestuia, care a și plătit In numerar banii vlnzătoarei. 44 N. lorga, Studii și documente, București, 1904, voi. VII, partea IlI-a, doc. nr. 97 și 99, p. 146. Se citează cazul unei licitații din 27 noiembrie 1822, la Botoșani, pentru lichidarea unei creanțe garantată prin ipotecă asupra dughenei unei Zoița, văduva lui Chiriac blănariul staroste, debitoare față de Bifca, sudită franceză din localitate. Potrivit prevederilor Codului Calimach dacă un creditor deținător de gaj, amanet, nu era plătit la scadență putea cere vln- zarea amanetului. Vezi Codul Calimach, § 604, p. 265. 44 Arh. St. Iași, Condici K/342, f. 89 — 89 v.; Bibi. Acad., Documente, Pachet XLVII/78. www.dacoromanica.ro 1678 STELA MARilEȘ » tot mai puternică a sudiților. Pe baza acesteia, sudiții se vor infiltra în târgurile și orașele mai însemnate din Moldova (Iași, Botoșani, Galați), acaparînd ca proprietari sau simplu bezmenari case, prăvălii, locuri de casă, pivniți, dughene, „bolți” și diferite „binale” pe străzile principale ale tîrgurilor Moldovei. 3. Cumpărarea directă de imobile urbane de la vînzăior. Calea cea mai simplă era cumpărarea pe cale directă de către sudiți a imobilelor urbane scoase în vînzare. Documentele menționează asemenea, cazuri. Este o dovadă că sudiții din Moldova nu erau excluși de la ope- rații de acest fel. Cităm în acest sens un exemplu edificator : la 20 martie 1812, loan Bostan, împreună cu soția sa Maria, și fiii săi, semnau un zapis de vînzare-cumpărare cu loan Wolf, starostele Agenției austriece din Bacău, prin care adevereau că i-au vîndut acestuia din urmă, de bună voie, o casă, cu loc cu tot, din Bacău, pe locul domnesc al târgului, împreună cu o livadă, pentru suma de 520 lei47. La 22 martie același an, Isprăvnicia de Bacău întărea actul de vînzare cumpărare dintre părți48, fapt care probează că autoritățile locale nu se opuneau cumpărărilor de imobile urbane de către sudiți. Trebuie adăugat că vînzarea pe cale directă dintre părțile interesate se făcea după ce în prealabil se înștiințau protimitarii (rudele, megieșii,ș.a.)r pentru a-și valorifica dreptul lor de protimisis. Aceasta era calea legală, dar nu o dată s-au înregistrat reclamații ale protimitarilor care n-au fost consultați la vînzarea unor imobile, făcută în secret. Sudiții mai puteau cumpăra imobile urbane și prin persoane interpuse. 4. Donațiile Un mijloc mai rar folosit era dobîndirea de imobile urbane piin donații făcute de pămînteni sudiților. Cunoaștem un singur caz în acest sens, pe care-1 cităm în continuare. Este vorba de un hrisov, din 27 august 1816, prin care domnitorul Scarlat Calimach întărea lui Laba (Leiba) sîn (fiul) Faibiș, negustor din Botoșani, stăpînirea asupra unei dughene vechi de lemn și asupra locului pe care era ridicată în Tîrgul Vitelor, dăruite, la 18 august 1816, de boierul Nicolae Hrisoverghi biv vel logofăt „spre răsplătirea osăbitelor slujbe ce le-au săvîrșit numitul către dumnealui (Hrisoverghi) și către interesul dumisale” 49 50. în 1824, Leiba Faibiș este înregistrat în catagrafia sudiților ca sudit francez, proprietar al mai multor case și a 3 dughene în Tîrgul Vitelor din Botoșani80. 5. Moștenirile O altă cale de dobîndire de imobile urbane de către sudiți erau moștenirile. Suditul care ajunsese prin diverse mijloace stăpînul uniri imobil urban, fie că era proprietar sau numai bezmenar, avea dreptul a Arh. St. Iași, Documente, Pachet 377/2. Alt exemplu vezi: Ibidem, Pachet 151/11. 48 Ibidem. 44 Arh. St. Iași, Litere K/377, f. 402-403. 50 Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, nr. 23, f. 352. www.dacoromanica.ro ■9 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN (MOWlOVA 1679 să lase moștenire urmașilor săi bunurile imobiliare dobîndite în cursul vieții. Exista și cealaltă situație, cînd ascendenții sudiților, ca cetățeni moldoveni, cîștigau averi imobiliare în Moldova, pe care le lăsau moște- nire succesorilor lor, care dobîndiseră între timp supușenia străină61. Catagrafia sudiților la care ne-am mai referit este o sursă de nume- roase exemple de sudiți care dobîndesc averi imobiliare, urbane sau rurale, prin moștenire de la părinți* 52. în unele cazuri, moștenirea provenea de la soțiile defuncte ale sudiților 53. In concluzie, se constată că în Moldova supușii străini și „protejații”, în pofida prevederilor capitulațiilor și ale firmanelor, aveau, în fapt, lo- curi de case, case, prăvălii, dughene, pivniți, „acareturi”, hanuri și circiume în tîrgurile și orașele moldovene încă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului al XlX-lea, fie ca proprietari, fie ca bezmenari. Remarcăm, de asemenea, că în primul sfert al secolului trecut, numărul sudi- ților proprietari urbani era considerabil, după cum arată catagrafia sudi- ților din Moldova pe anii 1824 — 1825 și după cum dovedesc numeroasele mențiuni documentare în acest sens. Se mai constată că și sub raport canti- tativ imobilele urbane deținute de sudiți nu erau de neglijat. Sînt indicii că sudiții dispuneau deci de o solidă stare materială, avînd diverse proprie- tăți în cele mai însemnate centre comerciale ale Moldovei. II. PROPRIETĂȚILE IMOBILIARE RURALE ALE SUDIȚILOR DIN MOLDOVA Problema proprietății rurale a supușilor străini din Moldova prezintă o deosebită importanță în cadrul studiului chestiunii proprietății imobi- liare a sudiților, în general. Din punct de vedere juridic, ca și în cazul imobilelor urbane, supușii străini, în baza tratatelor Porții cu puterile apusene, erau excluși de la dobîndirea de proprietăți rurale in Imperiul otoman 54. Firmanele Porții, emise în repetate rînduri, încă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea, se rosteau în același sens. Ele interziceau chiar arendarea de moșii de către sudiți. în Moldova, Codul Calimach interzicea străinilor care nu erau de religie ortodoxă (evrei, armeni) să cumpere moșii în Principat. Pentru dobîndirea de proprietăți rurale, considerată un drept politic, străinul trebuia să intre în rîndul pămîntenilor sau să fie de aceeași religie cu cetățenii moldoveni55 * *. La restricțiile citate, care priveau pe străini, în general, se 61 Arh. St. Iași, Tribunalul de Iași, Tr. 1349, op. 1501, dosar 582, f. 254—257. Cazul negustorului sudit austriac Măglrdici Buiucliu, descendent din armenii Buiuclii, care moștenește de la tatăl său un loc In Iași, pe care-1 vinde, la 25 mai 1828, biv vel vistiernicului Neculai Roset Roznovanu. » Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, nr. 23, f. 13, 510. 63 Arh. St. Iași, Documente, Pachet 28/12, 39, Ibidem, Litere K/386, f. 165 — 167; Bibi. Acad., Documente, Pachet CCCXXIX/181; Arh. St. Iași, Condici K/343, f. 342—342 v. 64 Mouradgea d’Ohsson, op. cit., p. 447—448. “ Codul Calimach, § 45, p. 81 și § 1430, p. 509. www.dacoromanica.ro 1680 stelia mAtueș 10 adăuga pentru supușii străini din Moldova cele prevăzute de tratate și de firmanele Porții, menționate mai sus. Totuși, în fapt, sudiții din Moldova aveau proprietăți rurale : moșii, vii, grădini, păduri. a) Moșiile Se impune o distincție, ca și în cazul proprietarilor de imobile urbane, între sudiții propriu-ziși și sudiții protejați. Mai ales aceștia din urmă, și anume protejații proveniți din rîndul pămîntenilor, apar în documente ca proprietari de imobile rurale. Moșiile se dobîndeau de către sudiți pe căi asemănătoare ca și imobi- lele urbane. Căsătoria cu moldovence era una din căile frecvent folosite de sudiți pentru a intra în stăpînirea imobilelor rurale din Principat”6. Așa cum s-a arătat în lucrarea de față (capitolul imobile uibane), soțul nu avea decît dreptul folosirii veniturilor moșiei, constituită ca zestre. Procedeul dobîndirii de moșii de către sudiți prin căsătoria cu pămîntence este denunțat Porții de însuși domnitorul loniță Sandu Sturza, care în binecunoscuta sa „plîngere” către Poartă indică practicarea sis- temului sub următoarea formă : ,, ... și alții [sudiți] fiind mai întăi raiele împărătești, au luat femei „moldovence cu zestre de pămînturi, cumpărări și altele, apoi au rămas sudiți ruși, sau nemți și cu acea șiretenie a lor, au ajuns liberi în toate 57. O altă cale folosită de sudiți era cumpărarea de imobile rurale la vînzarea publică în calitate de creditori58. Dintre sudiții protejați, proprietari de moșii în Moldova, prin cumpă- rare — cităm un caz special, acela al supusului austriac de origine armeană, negustorul Teodor Mustață. în tovărășie, între 1792 — 1796, cu negustorul loan Adamacbi din Iași, Tb. Mustață desfășoară un intens comerț de vite mari cu Austria, din care acumulează un însemnat capital59. Ca toți armenii mai înstăriți din Botoșani, dobîndește și el protecția austriacă, probabil în perioada următoare tratatului de la Șiștov (1791). Cînd guvernul imperial austriac scoate la vînzare moșiile pe care mă- năstirile ortodoxe din Bucovina anexată la Imperiul Habsbuigic le aveau în Moldova, Tb. Mustață se asociează, la 21 martie 1798, cu logofătul Neculai Roset, vistiernicul Gb. Balș, vistiernicul lordacbe Roset și ser- darulPanaite Cazimir, alcătuind o tovărășie pentru cumpărarea acestora 60 * * * * * * * 68 69. M Cităm mai jos clteva cazuri de acest fel: Supusul rus din Iași, Teodor Karnovski» a dobindit, ca zestre, prin căsătoria cu o pămluteană unele părți răzezești din moșia Grozești. ținutul Fălciu și alte părți din aceeași moșie, prin cumpărare, In calitate de creditor, la vînzare publică, la 10 octombrie 1819, de la răposatul logofăt Neculai Stratulat, debitor față de sudit. Pentru părțile de moșie respective suditul a purtat un lung proces (1825 — 1828) cu vornicul Dimitrie Beldiman, obținlnd clștig de cauză. Bibi. Acad., Documente, Pachet CGXXXIII/812, 814, 815, 822; CCXXXIV/1204, CXXXV/257, CCXXXI/497. Pentru alt exemplu vezi Arh. St. Iași, Documente, Pachet 349/53. 57 N. lorga, Plingerea lut loan Sandu Sturza Vodă împotriva sudi/ilor străini în Moldova, In ,,Analele Academiei Române”, Seria II, Tom. XXXV, Mem. Secț. Ist., București, 1912, p. 5. 68 Vezi cazul citat mai sus al suditului rus din Iași, Teodor Karnovski (Bibi. Acad-, Documente, Pachet CXXXV/257). 69 Bibi, Acad., Documente, Pachet DCLI/7, 15; DLXIII/9. •° Ibidem, Pachet DXCV1/237. Vezi și C. C. Giurescu, op. cit., p. 157—158. www.dacoromanica.ro 11 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN (MOLIDOVA 1681 La 25 aprilie 1798, Th. Mustață, „omul de afaceri” al tovărășiei, a cumpărat în numele acesteia de la baronul G. Balș, împuternicitul împăratului Aus- triei, cu 331 000 florini, „bani nemțăști”, toate proprietățile funciare ale mănăstirilor ortodoxe din Bucovina aflate în Moldova 61. Vînzarea s-a ter- giversat pînă în 1804, cînd s-a încheiat la Liov contractul de vînzare-cum- părare între părți. Operația a fost autorizată printr-un firman al Porții și printr-un hrisov al domnitorului Alexandru Constantin Moruzi din 18 aprilie 1805 62. în baza firmanului Porții, Domnul întărește vînzarea moși- ilor către asociația boierilor „ca unii ce sînt din raelele împărăției”. Hrisovul abrogă, totodată, dreptul de protimisis al megieșilor moșiilor vîndute” 63. în hrisov se face o rezervă, pe care o semnalăm, cu privire la Teodor Mus- tață, tovarășul boierilor la această operație, care, în calitate de sudit aus- triac, conform firmanelor Porții, nu are dreptul să cumpere bunuri nemiș- cătoare în Imperiul otoman. Se hotărăște, deci, ca acesta „să nu fie slobod de a avea întru a sa stăpînire, nici de a opri vreuna dintre aceste moșii, ci toate să le vîndă la pămînteni, raiele ale Porții .. .”64. Autoritatea locală afirmă, deci, printr-un act oficial emanat de la Domnitor interdicția pentru sudiți de a avea moșii în Principat, cuprinsă între prevederile firmanelor Porții. Th. Mustață nu se Conformează însă ordinului domnesc, ci din moșiile care i-au revenit de pe urma acestei operații vinde unele altor sudiți, sau le păstrează pentru sine. Astfel, moșiile Bazga și Covasna (Hilița), ținutul Iași, în hotar cu Bohotinul, promise hatmanului Răducanu Roset, megieșul acestora, le vine suditului rus, maiorul loan Măcărăscu 65. Aceasta provoacă un lung proces între hatman și suditul rus, care ia sfîrșit abia în 1813. După 1806, suditul rus loan Măcărăscu solicită sprijinul administrației rusești în favoarea sa. Litigiul prezintă interes pentru că, în cursul desfășurării sale, Divanul Moldovei redactează o anafora către președintele Divanurilor Moldovei și Munteniei, senatorului Kușnicov, în care este expusă cu fermitate poziția autorităților moldovenești față de proprietățile rurale ale sudiților din Mol- dova. La 9 noiembrie 1809, Divanul Moldovei judecă procesul și dă cîștig de cauză hatmanului Răducanu Roset împuternicindu-1 să răscumpere, potrivit obiceiului țării, moșiile Covasna (Hilița) și BazgaM. Senatorul Kușnicov nu voiește să întărească hotărîrea Divanului favorabilă hatma- nului, cerînd prin adresă să i se explice mai întîi dacă supușii străini au avut sau nu, pînă atunci, dreptul de a cumpăra moșii în Moldova. Prin anaforaua, din 20 decembrie 1809, Divanul Moldovei răspunde că este “ Ibidem, Pachet DXCVI/236. C. C. Giurescu, op. cit., p. 157—158 este de părere că intruclt prețul de 331 000 florini reprezenta de 20 de ori arenda anuală și ținind cont că venitul prețului, calculat numai cu 5% este egal cu arenda pe un an, aceasta Însemna că Teodor Mustață a cumpărat venitul amintitelor moșii, adică le-a arendat In perpetuitate. •a Radu Rosetti, Cronica Bohotinului, In „Analele Academiei Române”, seria II, Mem. Socț. Ist., Tom. XXVIII, 1905 — 1906, București, 1906, p. 207 — 301. •3 Valentin Al. Georgescu, op. cit., p. 236. *4 Radu Rosetti, op. cit., p. 298. ’5 Ibidem, p. 302-303. •• Ibidem, p. 195. www.dacoromanica.ro 1682 srrajLA mabheș 12 cunoscut faptul că, potrivit prevederilor tratatelor, nici unul din audiții ruși n-au avut voie să păstreze moșiile și ,,acareturile” pe care le-au avut în Moldova, ci au fost obligați să le vîndă pămîntenilor într-un termen sta- bilit 67 *. Ei trebuiau să se desfacă de toate averile imobiliare pe care le-au avut în Principat, atunci cînd au devenit sudiți ruși și să se strămute în Rusia. încheierea Divanului Moldovei se referă la tratatul de la Kuciuk- Kainargi (1774) și la firmanul Porții care a urmat păcii de la Iași(1792)r în virtutea cărora moldovenii care voiau să-și părăsească țara și să plece în Rusia erau obligați ca într-un termen de un an, sau de 14 luni, de la» data ratificării tratatelor, să-și vîndă moșiile și celelalte imobile din Moldova rudelor sau raielelor Porții88. în ceea ce privește supusul rus, maiorul loan Măcărăscu, care declara că „și alți supuși ruși au moșii în Moldova, pe care atît mai înainte cît „și acum, le stăpînesc fără nici o supărare”, Divanul arăta că afirmațiile sale nu sînt adevărate, pentru că el însuși a fost obligat să vîndă în termenul stabilit de tratat imobilele pe care le avea în țară. Acestea au fost cumpă- rate de serdarul Toderașcu Măcărescu, fratele său 69. Divanul subliniază că autoritatea moldovenească a socotit de ade- vărat stăpîn pe cumpărător, adică pe șerdarul T. Măcăiăscu, iar nu pe vîn- zător (pe maiorul I. Măcărăscu). în încheiere, Divanul conchide cu fermi- tate : „dar a cumpăra moșii de veci supușii rusești, această voie nicidecum n-au avut”70. Se înțelege că cei care le-au dobîndit au comis un act ilegal, tolerat de administrația care a urmat de teama de a nu provoca incidente în rela- țiile cu puternicile Imperii vecine, Austria și Rusia. în ceea ce privește pe supusul austriac T. Mustață, devenit ulterior baron al Imperiului austriac, el este menționat în documente în perioada. 1805 — 1828 pentru diferite procese cu un ii boieri moldoveni sau diferende cu guvernul moldovean, referitoare la stăpînirea moșiilor dobîndite prin cumpărare de la „fondul religionar” din Bucovina71. Remarcăm că suditul Th. Mustață mai stăpînea moșii în Moldova și la 1823 și că guvernul moldovean, care i-a confiscat unele, dar apoi i le-a restituit72, i-a recunoscut implicit dreptul asupra acestora. Un alt exemplu de sudit (protejat) proprietar de moșii în Moldova, dobîndite prin cumpărare, este doctorul Antonie Caruzo din Botoșani73. Originar din insula Corfu, el este angajat la 1807 ca medic chirurg în armata rusă, obținînd, cu această ocazie, supușenia rusă 74. în 1808, docto- 67 Ibidem, p. 305. 38 D. A. Sturza, op. cit., p. 132. •• Radu Rosetti, op. cit., p. 305. 70 Ibidem, p. 305. n Arh. St. Iași, Condici K/342, f. 252 v. -253 v., Condici K/343, f. 22-56, 172 176, K/374, f. 152-153, K/375, f. 231-232; Ibidem, Documente, Pachet 282 bis/23; Pachet 450/9, 12, 13, 14, 15, 100, 112, 116; Pachet 712/55; Hurmuzaki, Documente, voi. II (seria nouă), p. 52, 932, 941-942. 73 Hurmuzaki, Documente, voi. II (seria nouă), p. 52, 932, 941 — 942. 73 Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, nr. 17, f. 124 v. Catagrafia din 1820 a Botoșanilor 11 Înregistrează cu 24 oameni scutiți de bir. 71 Ibidem, Documente, Pachet 428/102, 103, 105. www.dacoromanica.ro 13 PROPRIETATEA IMOEUJARA DIN MOUDOVA 1683 rul Antonie Caruzo se afla în Principate, unde trata cu deosebită îngrijire și sîrguință pe ofițerii și subofițerii ruși, în timpul șederii armatelor ruse în lagărul de la Focșani75. Funcționează în această calitate pînă la 16 noiem- brie 1810, cînd, din motive de boală, își dă demisia din postul de medie al regimentului de dragoni ruși încartiruit la Botoșani76 77. Se stabilește apoi în Botoșani și este înregistrat în documente un timp ca sudit rus, apoi ca sudit britanic. Moare în Moldova, în ianuarie 1840, ca suspus britanic în anul 1827, doctorul Antonie Caruzo, în calitate de sudit rus, a cumpărat o parte din moșia Blîndești, ținutul Botoșani, de la pităreasa Zamfira78 *, iar în 1832, el apare menționat documentar ca proprietar al moșiei Straho- tinul, ținutul Hîrlău 7B, cumpărată la 20 ianuarie 1829, la „sultan mezat” de soția sa, contesa Smaranda Caruzo, de la Costache Ciure, fiul cămina- rului Teodor Ciure, pentru suma de 75 000 lei80. Calitatea de sudit nu-1 împiedică pe dr. A. Caruzo să dobîndească bunuri rurale în Moldova. El nu se împămîntenește după 1832, cum înclină să creadă fiul său, Gh. Caruzo, pentru că la moartea sa, survenită în 1840, Consulatul britanic l-a reclamat ca supus al ei, declarînd, totodată, că este singura autoritate competentă să administreze averea defunctului81. Supușii străini puteau dobîndi moșii în Moldova și în urma ipotecării acestora de către pămînteni la sudiți bogați, în contul unor datorii. Din cauza dobînzilor crescînde și a sporirii cursului monedelor pămîntenii debitori nu-și puteau achita datoria la scadență, și în această situație, proprietatea ipotecată trecea adeseori în stăpînirea efectivă a suditului creditor 82. Procedeul este denunțat Porții de însuși domnitorul loniță Sandu Sturza în celebra sa „plîngere” 83. Semnalăm încă o categorie de sudiți proprietari de imobile rurale : pămîntenii care aveau moșii în Moldova și obțineau apoi protecția străină84. în pofida prevederilor tratatelor și firmanelor, odată deveniți sudiți, ei nu renunțau la imobilele rurale dobîndite anterior, ca cetățeni moldoveni. 76 Ibidem, Documente, Pachet 428/102, copie 1b. rusă. 78 Ibidem, Pachet 428/104. 77 Bibi. Acad., Documente, Pachet CCCXVIII/204. 78 Arh. St. Iași, Condici K 348, f. 106 v. —107; Ibidem, Litere B/152, f. 10. între 1828 — 1830, doctorul Antonie Caruzo se află In proces pentru moșia respectivă cu medelnice- rul Lupu Călimănescu. Ibidem. 78 Arh. St. Iași, Condici K/985, f. 2 —2v. 80 Arh. St. Iași, Documente, Pachet 428/113. La 24 ianuarie 1829, Divanul Judecă- toresc poruncea Isprăvniciei ținutului Hlrlău să dea In stăpînirea contesei Smaranda Caruzo moșia Strahotinul, cumpărată de aceasta la mezat. Arh. St. Iași, Documente, Pachet 429/169. 81 Bibi. Acad., Documente, Pachet CCCXVIII/194. 88 Sobornicescul hrisov, din 1785, prevedea că nu poate fi oprit bunul amanetat In plată pentru neachitarea datoriei la scadență, totuși in fapt, această clauză era ignorată. Vezi Const. Solomon și C. A. Stoide, Documente tecucene, voi. III, p. 80, nr. 92—93, p. 141 (nr. 153), Exemplele nu se referă la sudiți. 83 N. lorga, op. cit., p. 5. 84 Cităm ca exemplu concludent cazul negustorului Gheorghe Cuciuc, moldovean de origine, născut in satul Cobâla, ținutul Dorohoi, menționat la 1803 in ,,Condica liuzilor” ca stăpin al moșiei Cobâla (vezi Th. Codrescu, Uricarul, voi. VIII, p. 306), devenit sudit rus după 1812, el poartă un lung proces (1813 — 1829) pentru moșia Cobâla cu spătarul loniță Sandu Sturza, viitorul Domn (Vezi, Bibi, Acad., Documente, Pachet CXIX/11; Pachet CCCXXIX/148, Pachet CXIX/15, 32, 33, 34). Litigiul prezintă interes pentru implicațiile sale politice și consecințele pe care le-a avut asupra relațiilor dintre autoritățile moldovene și Agen- ția consulară austriacă din Iași. Vezi Hurmuzaki, Documente, voi. II (serie nouă), p. 962 — 965. www.dacoromanica.ro 1684 STELA MĂRUEȘ 14 N-am epuizat prin prezentarea de față toate mijloacele de dobîndire de imobile rurale de către sudiți. Atenția noastră s-a îndreptat mai ales spre căile cele mai folosite, care apar menționate documentar. b) Viile și pădurile. Existau numeroși sudiți în Moldova care stăpîneau, în calitate de ■embaticari (bezmenari), vii pe terenuri proprietate mănăstirească, boie- rească sau domnească. Acestea puteau fi dobîndite pe căi asemănătoare •cu moșiile : prin cumpărare, prin moștenire, prin căsătorie cu femei pămîn- tene (și atunci suditul avea numai un drept de folosință a veniturilor viei) ș.a. într-un document din 1828, suditul austriac din Iași, Anton Vincler, apare în calitate de cmpărător al unei vii de 7 pogoane de la Șorogari, aflată pe moșia mănăstirii Golia, de la Marco Esofovici și soția acestuia, pentru suma de 2500 lei85. De remarcat, este calea dobîndirii viei prin cumpărare. Suditul este însă numai embaticar nu proprietar prin cumpărare, deoarece via, după cum rezultă din document, se află pe terenul proprietate a mănăs- tirii Golia. Dreptul de bezmenar al suditului era ereditar. Documentele precizează calitatea de embaticar a sudiților asupra viilor cumpărate, indicînd uneori și suma plătită ca embatic proprieta- rului terenului86. Exemplul citat nu este singurul87. Ca și în cazul imobilelor urbane, sudiții au fost, cîteodată, creditori ipotecari ai unor vii, proprietatea unor pămînteni. Neachitarea la termen a datoriei dădea dreptul creditorului sudit ipotecar să scoată via la licitație pentru a-i fi acoperită creanța 88. Au fost cazuri cînd debitorul s-a obligat na, în caz de neachitare a datoriei la termenul stabilit, via ipotecată să rămînă în stăpînirea creditorului său. Unii sudiți au dobîndit pe această cale, vii în Moldova, în proprie- tate deplină. Cităm în acest sens următorul exemplu : locuitorul Andrei din satul Liești a încheiat în anul 1823 un act cu suditul rus Dobre Petro- vici, prin care primul s-a obligat, ca în cazul neachitării la termen a sumei de 140 lei, împrumutată de la sudit, pentru care pusese amanet * un pogon de vie, ,,să rămîie de veci” acel pogon de vie suditului, precum au și rămas la sudit, ca unul ce n-a fost următor cu plata banilor la vade”, se arăta în document89. Sudiții proprietari de vii80 erau mai puțin numeroși decît embati- carii. Catagrafia sudiților din Moldova, din anii 1824—1825, oferă exemple “ Arh. St. Iași, Documente, Pachet CDXXX/105. 88 Arh. St. Iași, Litere B/133, I. 1. Embaticul anual asupra unei vii de la Copou, de 12 pogoane, era, la 1828, de 25 lei. 87 Pentru alte exemple vezi: Bibi. Acad., Documente, Pachet CCCXXIX/308. 88 Vezi nota Agenției austriace din Iași către Departamentul Pricinilor Străine, din 26 august 1823, prin care se cere scoaterea la ..sultan mezat” a viei din Iași a suditului austriac Dino Hagi Ilie pentru satisfacerea datoriei de 800 lei, contractată in anul 1820 și neachitată la termen față de suditul austriac Hristea Hagi Gheorghi, Arh. St. Iași, Documente, Pachet 317/20. * Se folosește impropriu, in document, termenul de amanet in loc de ipotecă. 88 Arh. St. Iași, Documente, Pachet 353/100. 80 Ca exemplu vezi. Arh. St. lași, Documeute pachet 151/11. www.dacoromanica.ro 15 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MOÎUDOTA 1685 de sudiți proprietari de vii91. De remarcat însă că aceștia erau,,protejați” nu sudiți propriu-ziși, iar „protejații ” proveneau mai ales din rîndul pă- mîntenilor. în documente există mențiuni de sudiți proprietari de vii, dobîndite „ca zestre” de la soții pămîntene92. Sînt menționați documentar și sudiți care cumpără păduri de la pămînteni93. Din expunerea de față rezultă că sudiții și „protejații” consulatelor din Moldova aveau proprietăți rurale (moșii, vii, grădini, livezi, păduri), încă de la sfîrșitul secolului al XVIII-lea și începutul secolului următor, dobîndite prin cumpărare, prin moștenire și alte căi. Sudiții puteau fi proprietari de imobile rurale sau embaticari (bezmenari) pe terenuri pro- prietate mănăstirească, boierească sau domnească. în ciuda prevederilor tratatelor, firmanelor și a ordinelor autorită- ților moldovenești, sudiții au continuat să stăpînească imobilele rurale dobîndite. Faptul se explică, după părerea noastră, prin toleranța tacită & unor Domni, de teama de a nu provoca incidente neplăcute cu puternicile Imperii vecine, Austria și Rusia. O chestiune de un deosebit interes, pe care o vom discuta în rîndurile care urmează, este poziția autorităților moldovene, în vremea domniei lui loniță Sandu Sturza, față de proprietatea imobiliaiă a supușilor străini, în comparație cu atitudinea consulatelor străine în aceeași problemă, în speță a Agenției consulare austriece. Ne-am oprit asupra perioadei 1822 — 1828 din motive lesne de înțeles. Este începutul domniilor pămîntene și al renașterii naționale. Este perioada în care s-a încercat îngrădirea abuzurilor jurisdicției consulare și supunerea sudiților la legile țării. în plus, dacă în perioada anterioară am menționat unele luări de poziție din partea autorităților moldovene, sub domnia lui loniță Sandu Sturza se înregistrează chiar acțiuni concrete de soluționare a problemei proprietăților imobiliare din Moldova ale supușilor străini. Beneficiem pentru expunerea de față de un foarte interesant mate- rial documentar inedit din arhivele vieneze, păstrat în copie la Arhivele Statului București, coroborat cu informații din fondul de documente al Bibliotecii Academiei R.S.R. (secția manuscrise) și din Arhivele Statului Iași. S1 Suditul rus din Iași, Nicolae Hagi Hristodor, comisionar de marfă turcească, moldo- vean de origine, născut si cre'cut in Moldova, avea in proprietate : o casă și o vie de 7 pogoane la Vișan. Arh. At. lași, Tr. 166, op. 185, nr. 23, f. 154 v. Protejatul britanic, Neculai Anastasiu Levnaditis din Iași, guc de origine, născut in insulele grecești, domiciliat in Moldova de 29 ani, negustor de vite, avea o vie „de veci” de 28 pogoane la Getățuia. Ibidem, f. 241, ș.a. •2 Vezi Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 185, nr. 23, f. 13, Ibidem, Condici K/342, f. 381 v. -382. *a Dragomanul consulatului rus din Iași, loan Arghiiopol a cumpărat, la 1818, de la răzeșii Bolești, de pe valea Bogdanei, ținutul Tutoia, —822 stinjeni codru, la prețul de 14 lei stinjenul — Bibi. Acad., Documente, Pachet CXGLX/190; Pentru alte exemple vezi Arh. St. Iași, Condici K/158, f. 1 2; Condici K/342, f. 344, 539 v. —540. www.dacoromanica.ro 1686 STELA MABfflEȘ 16 Memoriile boierilor moldoveni către Poartă , la începutul deceniului al doilea al secolului trecut, cuprindeau ca un deziderat de seamă soluți- onarea problemei supușilor străini din Moldova. Astfel, la punctul 6 al „arzului” boierilor moldoveni către Poartă, din 24 aprilie 1822, se cerea ca „sudiții de acum înainte să n-aibă voie să cumpere bunuri nemișcătoare în Moldova, nici pe numele lor sau a femeilor lor, nici sub forma vreunei alte iconomii (sic), iar cîți dintre dînșii au ajuns să aibă (bunuri — n.n.) cumpărate să le vîndă sau să se facă raiale cu act către stăpînire, afară numai de aceia care le au ca bunuri din clironomie”94. Memoriul următor, din 28 iunie 1822, conținea în articolul 8 aceeași revendicare : sudiții care au cumpărat moșii în Moldova să fie obligați să le vîndă pămîntenilor, la valoarea lor reală, și să plece din țară95 *. Firmanul Porții din 1822, adresat domnitorului loniță Sandu Sturza, ordona și ca o urmare a sugestiilor cuprinse în memoriile boierilor cu privire la sudiți, ca aceștia să nu dețină pe viitor „averi și moșii” în Principat, iar cei care le dobîndiseră pînă la acea dată să fie obligați să le vîndă cît mai repede pămîntenilor98. Firmanul respectiv nu s-a aplicat97. Chestiunea va fi readusă în discuție doi ani mai tîrziu de domnitorul loniță Sandu Sturza, care, printr-un memoriu, sesiza Poarta asupra abuzu- rilor sudiților din Moldova, deveniți o adevărată problemă pentru ad- ministrația țării98. Firmanul Porții din iunie 1824, consecință a reclamației Domnitorului Moldovei, interzicea categoric supușilor străini să aibă, ca proprietari, bunuri imobiliare, în general, în Principat (ogoare, moșii etc.) și să arendeze moșii și ordona celor care au dobîndit moșii și alte bunuri imobi- liare să le vîndă pămîntenilor și să rămînă simpli chiriași". Se mai ordona o riguroasă verificare a titlurilor de protecție ale tuturor străinilor din Principat și ridicarea patentelor de la pămîntenii care trecuseră la protecția Străină.De asemenea, se interzicea căsătoria sudiților cu femei pămîntene. Ca urmare, guvernul moldovean a luat o serie de măsuri în sensul prevede- rilor firmanului. Astfel, la 13/25 august 1824, Departamentul Pricinilor Străine, în baza ordinului domnesc din 6 august același an, a înștiințat Agenția consulară austriacă din Iași că era cu desăvîrșire interzis supușilor străini să mai construiască case și să exercite comerț cu amănuntul în tîr- gurile și orașele Moldovei, iar cei care erau deja proprietari de imobile erau obligați să le vîndă pămîntenilor și să părăsească țara, în cazul contrar, aveau să fie considerați „raiele” și supuși legilor țării 10°. Deoarece prin căsătoria cu femei pămîntene sudiții dobîndeau folosința unor bunuri imobiliare în Principat, domnitorul loniță Sandu Sturza, la 1 septembrie 1824, emite un ordin către Mitropolitul Moldovei, M Gh. Ghibănescu, Surete și izooade, voi. X, p. 322. 88 Bibi. Acad., Documente, Pachet MCCXXIII/161. Copie in limba greacă, tradusă de N. Gaidagis. 88 D. A. Sturza, Acte și documente, voi. I, p. 304. 87 Pină la Începutul lunii decembrie 1822 consulatele străine nu primiseră nici o comu- nicare oficială ln acest sens. Vezi Hurmuzaki, Documente (serie nouă), voi. II, p. 877. 88 Bibi. Acad., Documente, Pachet MCCXXII/162 a. Copie In limba greacă tradusă de N. Gaidagis. 88 Ibidem. 180 Arh. St. București, Arhiva istorică centrală, Xerografii Viena, Pachet LXVI/38, f. 9-10. www.dacoromanica.ro 17 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MOLDOVA 1687 Veniamin Costache, conform prevederilor firmanului din iunie 1824, care repeta dispozițiile cuprinse în firmanle mai vechi din anii 1792, 1798, 1811 și 1814. Prin acesta, domnitorul dispunea ca înaltul prelat să pună în vedere preoților din tot cuprinsul Principatului să nu mai oficieze căsătorii între sudiți și femei pămîntene101. Totodată, se instituia la Iași un comitet special care avea misiunea să verifice patentele de protecție ale tuturor străinilor din Principat, comitet compus din boieri numiți de domnitor și dintr-un delegat al Agenției consulare austriece, ca reprezentant al tuturor consulatelor din Moldova102. Măsura luată de autoritatea locală cu privire la bunurile imobiliare ale sudiților a provocat, după cum era de așteptat, reacția promptă a agentului consular austriac, Johan Lippa, care avea sub protecția lui în Principat pe cei mai numeroși sudiți. Corespondența agentului austriac Lippa cu cancelarul Metternich, din a doua jumătate a anului 1824, pune în evidență concepția Austriei și a reprezentantului ei consular în problema proprietății imobiliare a supușilor ei în Moldova103. Teza Cancelariei de Stat de la Viena, comunicată agentului consular Lippa prin adresa din 18 septembrie 1824, ca răspuns la raportul acestuia din 30 august 1824, referitor la măsura anunțată de autoritățile moldovene cu privire la imobilele urbane ale supușilor asutrieci, era că, în conformitate cu regula status-quo-ului strict, care stă la baza tratatului de pace de la Șiștov (1791), supușii austrieci au fost repuși atunci legal în folosința tu- turor drepturilor, privilegiilor și libertăților de care s-au bucurat la izbuc- nirea războiului. Deci, consideră Cancelaria imperială, că ceea ce a fost în mod tacit tolerat în practică a fost ridicat prin numitul tratat la rangul unui drept pozitiv 104. „Se pune întrebare, scria principele Metternich, dacă supușii austrieci au avut înainte și după 9 februarie 1788 (data izbucnirii războiului austro- turc) proprietăți imobiliare în Moldova și dacă au exercitat profesiuni. Dacă răspunsul este afirmativ”, ceea ce era aproape de bănuit, atunci — arăta Cancelarul — „numitul motiv al Status-quo-ului strict ne-ar acorda dreptul cel mai bun pentru a rezolva în mod amiabil amintita pretenție (a ocîrmuirii moldovene), în special în ceea ce privește vînzarea proprie- tăților imobiliare”105. Răspunsul lui Lippa, din 12 noiembrie 1824, confirmă presupunerea principelui Metternich, dezvoltînd aceeași argumentare juridică100. Singurul document din arhiva Agenției austriece (din Iași) care dovedește că deja cu cîțiva ani înainte de izbucnirea războiului austro-turc supușii austrieci au stăpînit în Moldova proprietăți imobiliare, scrie Lippa, este dispoziția internunțiului austriac la Poartă, baronul Herbert, către locțiitorul Agen- 101 C. Erbiceanu, Istoria Mitropoliei Moldovei și Sucevei și a catedralei mitropolitane din Iași, București, 1888, p. 259. Vezi și Xerografii Viena, Pachet LXVI/44. ioî S. Măricș, Abuzuri ale consulilor in Moldova in anii 1822—1828, In „Anuar”, VII, 1970, p. 294-295. 103 Arh. St. București, Xerografii Viena, Pachet LXVI, LXX. 104 Ibidem, Pachet LXX/6, f. 1 — 3. 105 Ibidem. io« ibidem, Pachet LXV 1/46, f. 1 — 6. www.dacoramanica.ro 6 - C. 549 1688 STELlA MAKtHEȘ 18 ției austriece von Spaun, din 26 mai 1786, pe care Lippa menționează că o anexează raportului său, în original107. Agentul austriac mai citează cazul binecunoscut boierilor moldoveni al protejatului austriac negustorul Chabert, proprietarul unei case din Iași, anterior datei de 1788, caz pe care l-am menționat deja în lucrarea de față. în încheierea raportului său, Lippa conchide în sensul sugerat de Cancelaria imperială că „din această libertate tacită timp de mai mulți ani și permisă supușilor de a poseda proprietăți imobiliare în Moldova, se pare că, prin regula status-quo-ului strict, care stă la baza tratatului de pace de la Șiștov, s-a născut un drept pozitiv pentru supușii austrieci la această proprietate”108. Agentul austriac mai invoacă vechimea și chiar consimțămîntul autorităților locale față de această stare de lucruri, scri- ind într-un raport, din 30 august 1824, că supușii și protejații austrieci, ruși, francezi, englezi, prusieni, dețin, de un lung șir de ani, case, prăvălii, vii și moșii în Moldova prin împuternicirea ocîrmuirii locale, pe bază de hrisoave domnești sau alte acte confirmate judiciar109. Afirmația lui Lippa nu este greșită, pentru că în fapt, după cum am arătat, sudiții aveau bunuri imo- biliare în Moldova, unele confirmate, prin acte oficiale, dar din aceste aba- teri de la legi și tratate nu izvora nicidecum un drept legal de stăpînire, cum încerca să demonstreze Lippa, Curtea de la Viena și agentul ei în Moldova încercau prin sofisme ju- ridice să legitimeze o abatere de la tratatele încheiate de Austria cu Poarta, care nu acordau supușilor austrieci dreptul de a avea proprietăți imobili- are în Principate. Scopul evident, era menținerea situației existente, creată prin toleranță tacită și abuz, pentru a nu micșora baza economică de înrîurire a Austriei în Moldova. Față de autoritățile moldovene, agentul Lippa, instruit de cancelaria de stat de la Viena, adoptă tactica temporizării, situîndu-se pe poziția imposibilității de a schimba „o stare de lucruri care există de un lung șir de ani”, și de a intra în discuții oficiale, din lipsă de dispoziții precise de la forurile superioare, sau se limitează în a declara că problema în cauză este un subiect ce urmează a fi tratat între Internunțiul austriac și Poartă. Se urmărea astfel tergiversarea chestiunii, pentru a cîștiga timp și a men- ține, cu orice preț, situația existentă. Cînd autoritatea moldoveană se arăta fermă în aplicarea dispozițiilor Porții de vînzare a proprietăților imobiliare ale sudiților austrieci pînă la 26 octombrie 1824, Lippa protestează formal față de o măsură „pe cît de nereglementară, pe atît de injustă”, după părerea sa, și face direct răspunzătoare administrația moldovenească de prejudiciile ce vor fi cauzate supușilor austrieci110. Concomitent, el adre- sează un raport detaliat în acest obiect internunțiului Herbert nl. Pe cît de puțin temei legal aveau supușii austrieci în deținerea de proprietăți imo- biliare în Principate, pe atît de puternic protesta agentul consular Lippa, erijat în „apărătorul drepturilor și al proprietății supușilor austrieci”118. * 100 107 Lipsește din corespondența respectivă. loo Ibidem, Pachet LXVI/46, f. 1-6. 100 Ibidem, Pachet LXVI/38, f. 1. no Ibidem, Pachet LXVI/46, f. 4—5. in Ibidem. uz Ibidem. www.dacoromanica.ro 19 PROPiRIETlATEA IMOBILIARA DIN (MOLDOVA 1689 Față de neaplicarea ordinului domnesc din 6/18 august 1824 referi- tor la averile imobiliare și comerțul „en detail” al sudiților, autoritatea locală se vede nevoită să insiste pe lîngă Agenția consulară austriacă pen- tru stricta respectare a firmanului din iunie 1824 și a scrisorii viziriale din septembrie 1824. CaimAua (scrisoarea vizirală) din 5 septembrie 1824 reînnoia, odată cu ordinul de retragere a supranumerarului armatei tur- cești de ocupație din Moldova, obligația sudiților care dețineau moșii, mori în Principat să le vîndă pămîntenilor și să părăsească țara, iar pentru sudiții care dețineau moșii în arendă obligația lichidării contractelor pînă la 26 octombrie același an 113. Pe baza acestei scrisori vizirale, domnitorul loniță Sandu Sturza emite un nou ordin către Departamentul Pricinilor Străine, prin care se punea în vedere să fie întrebată Agenția austriacă despre cauzele neconfor- mării ei la ordinul domnesc din 6 august și s-o invite să oblige pe sudiții săi să se supună, în termenul fixat, prevederilor firmanelor, căci amînarea sau nerespectarea lor este o „imposibilitate”. Se preciza, totodată, că dacă din lipsă de numerar, lipsă care exista atunci în țară, cumpărătorii n-ar fi în stare să depună prețul imobilului, să fie admis ca aceștia să plătească prin polițe. Conținutul acestui ordin este comunicat Agenției austriece prin nota Departamentului Pricinilor Străine din 28 octombrie/9 noiembrie 1824114. Din ordinul expres al domnitorului, prin strigări publice, s-a adus la cunoștința populației din Iași că supușii austrieci sînt obligați pînă la 26 octombrie (sărbătoarea Sf. Dumitru) să vîndă proprietățile imobiliare pe care le aveau, iar cei care practicau comerțul „en detail” sînt obligați să-și închidă prăvăliile U5. Preocuparea administrației moldovene de a reglementa problema su- dițior sub multiplele ei aspecte, inclusiv aceea a proprietății imobiliare, se vădește în stabilirea, la începutul lunii noiembrie 1824, în plenul Diva- nului și în asistența secretarului Agenției, Cantemir, a unui adevărat regulament pentru sudiții tuturor puterilor străine, întocmit în conformitate cu firmanele Porții și cu prevederile tratatelor dintre Poartă și puterile europene. Aplicarea punctelor înscrise în „anaforauă” Divanului ar fi însemnat rezolvarea definitivă a „problemei sudiților” din Principat. Punctele respective, care au fost comunicate Agenției austriece prin nota Departamentului Pricinilor Străine din 6/18 noiembrie 1824, erau : ,,a) Stărostiile instituite în ținuturi, de un timp, împotriva înaltelor ordine (firmanele) și a stipulațiilor tratatelor, trebuie desființate de acum înainte. b) Fiecare supus, fără deosebire, este obligat să se supună legilor Moldo- vei. c) Supușii străini care pe viitor vor veni în Moldova să fie obligați să treacă pe la Departamentul Pricinilor Străine, și să-și prezinte paten- tele de protecție. Ca urmare, vor primi autorizația Departamentului de a se ocupa în Principat de afacerile lor. 113 Bibi. Acad. Documente, Pachet MCCXXI1/161. Copie grecească tradusă de N . Gaidagis. 113 Arh. St. București, Xerografii Viena, Pachet LXVI/46, f. 7—8. u* Ibidem, f. 1 — 6. Raportul lui Lippa către Metternich, din 12 noiembrie 1824. www.dacoromanica.ro 1690 STELA MAKIEȘ 20 d) Toți supușii străini, fără deosebire, sînt invitați să se desfacă, total și neîntîrziat, de averea mobilă și imobilă pe care o dețin în Moldova” 116. Din păcate, programul propus nu s-a tradus în faptă, stărostiile de la ținuturi persistînd, ba chiar sporindu-și numărul în Principat, după 1832, iar proprietățile imobiliare ale sudiților de asemenea. La 19 noiembrie 1824, agentul consular Lippa comunica la Viena că a reușit să oprească, pentru moment, măsurile pe care ocîrmuirea mol- doveană avea intenția să le ia cu privire la vînzarea proprietăților imobili- are ale sudiților, care a fost amînată pînă la o dată viitoare, 23 aprilie 1825 (Sf. Gheorghe)117. Cu abilitate, Lippa descoperă omisiuni, în însăși notele Departa- mentului Pricinilor Străine către Agenție, pe care le speculează pentru a cîștiga timp și a tergiversa vînzarea bunurilor imobiliare ale supușilor săi. Astfel, prin nota din 10 noiembrie 1824, adresată Departamentului Pricinilor Străine, Lippa cere acestuia să-i arate actul oficial prin care s a făcut cunoscut Agenției că termenul pentru vînzarea imobilelor pe care le posedă supușii săi în Moldova a fost fixat la 26 octombrie (Sf. Dumitru), pentru că Agenția n-a primit un asemenea act oficial, iar în ceea ce privește nota din 13/25 august a Departamentului Pricinilor Străine către Agenție, în ea nu se menționează un termen ce urmează a fi stabilit pentru vînzarea imobilelor sudiților, dar nicidecum un termen fixat pentru Sf.Dumitru. în încheiere, Lippa acuză guvernul moldovean că procedează ilegal și duș- mănos, față de supușii străini118. Din această lacună a Departamentului Pricinilor Străine, agentul austriac conchide că autoritățile locale „nu au dreptul să întreprindă asemenea măsuri împotriva sudiților” 119. Cu pri vire la omisiunea semnalată Lippa avea dreptate, pentru că, în adevăr, Domnitorul și Departamentul se conving că nu au în arhiva lor nici o comunicare oficială adresată Agenției, în care să fi fost precizat termenul pînă la care să se facă vînzarea imobilelor sudiților 120. La 13 decembrie 1824, Lippa raporta cu satisfacție Curții de la Viena, atribuindu-și merite, că nu s-a mai întreprins nimic de către autoritățile moldovene în privința vînzării bunurilor imobiliare ale sudiților, în piivința comerțului cu amănuntul și a exercitării profesiunilor de către sudiți121. Explicația nu poate fi atît de simplă, după cum o prezenta Lippa Curții de la Viena, scoțîndu-și în evidență meritele. Este de presupus că lipsa de numerar existentă în țară, la acea epocă, cît și motivele politice decurgînd din vecinătatea Moldovei cu cele două mari imperii Austria și Rusia, care aveau cei maimulți sudiți în Principat, au determinat neapli- carea dispoziției vînzării proprietăților imobiliare ale sudiților. Chiar dacă nu s-a procedat la vînzarea bunurilor imobiliare ale sudi- ților, totuși trebuie menționat că, în perioada următoare scrisorii vizirale din septembrie 1824, s-au înregistrat măsuri concrete ale administrației u« Xerografii Viena, Pachet LXVI/50, f. 7 — 8. iu Ibidem, Pachet LXVI/47, f. 4-6, 7-8. na ibidem, Pachet LXVI/47, f. 7—8. u» Ibidem, f. 4 — 6. 12» Ibidem. lai Ibidem, Pachet LXVI/52, f. 1—4. www.dacoromanica.ro 21 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MOiLlDOVA 1691 moldovene față de sudiții proprietari. Astfel, la 20 septembrie 1824, De- partamentul Pricinilor Străine, judecind litigiul dintre sudiții austrieci, Gheorghe Coste și Anastasă loan, pe de o parte, și comisul I. Tăutu, pe de altă parte, pentru două locuri în Tîrgul de Jos, care ar fi fost ocupate de comisul loan Tăutu, consideră că de vreme ce firmanele interzic supușilor străini să aibă în țară „stabilimenturi” nu se puteau da respectivele locuri cu bezmen sudiților reclamanții, cisărămînă în stăpînirea comisului loan Tăutu, care este „raia”122. Domnitorul loniță Sandu Sturza întărește la 3 octombrie 1824 anafora Departamentului Princinilor Străine, repro- ducînd argumentele acesteia în rezoluția sa : „fiindcă după hotărîrea înal- telor împărătești firmanuri nu este iertat supușilor străini a avea aice lu- cruri nemișcătoare, pentru aceea neputîndu-se da locurile arătate spre împlinirea cererii jăhiitcrilor, mai ales că au ars cu totul, hotărîm ca dumnea- lui comisul loan Tăutul, care au și ridicat dughene pe dînsele, să le aibă în btăpînire, fără strămutare” 123. Un caz asemănător, este acela al supusului austriac Constantin Desila care se judecă la Departamentul Pricinilor Străine, în aceeași zi, cu același comis Tăutu, pentru ocuparea de către acesta din urmă a unui loc al mănăs- tirii Bîrnova, loc cu bezmen, dat de zestre suditului de socrul său Hagi loan, care a construit și binale pe acel loc, dar care au ars în vremea „răz- meriței” (1821). Anaf’oraua Departamentului, din 20 septembrie 1824, întărită de Domnitor la 3 octombrie același an, se bazează pe argumentarea dezvoltată mai sus și propune să se dea locul respectiv comisului Tăutu, ceea ce se și aprobă124. Preocuparea ocîrmuirii moldovene de a reglementa problema sudiților se observă și în anii următori. Catagrafia sudiților din Moldova, încheiată în martie 182.5, concretizată într-o voluminoasă condică, păstrată la Arhi- vele Statului Iași125, în care la fiecare sudit se indică starea negustoriei sau meșteșugului, averile nemișcătoare pe care le posedă, titlul de protecție ș.a., este dovada cea mai bună a încercării guvernului moldovean de a soluționa această spinoasă problemă. Pe baza datelor catagrafiei se redactează un amplu și documentat memoriu, adresat de domnitorul loniță Sandu Sturza, la 7 aprilie 1825, Porții Otomane, cerînd intervenția acesteia pe lîngă guvernele statelor străine pentru respectarea tratatelor și curma- rea abuzurilor consulare126. în binecunoscuta reclamație a domnitorului I. Sandu Sturza către Poartă, din anul 1826, se revine asupra chestiunii, făcîndu-se un adevărat istoric al problemei sudiților la noi, semnalîndu-se mijloacele ilegale prin care aceștia au dobîndit bunuri imobiliare urbane și rurale în Moldova și se solicită măsuri rapide din partea guvernului otoman pentru îndreptarea situației127. 122 Bibi. Acad., Documente, Pachet DCCXLVIII/81, 82. 123 Ibidem, Pachet DCCXLVIII/81. 124 Bibi. Acad. Documente, Pachet XIV/105. 126 Arh. St. Iași, Tr. 166, op. 184, condica nr. 23. 126 S. Mărieș, op. cit., In,.Anuarul Institutului de istorie și arheologie” A. D. Xenopol” Iași, 1970, voi. VII, p. 291 — 300. Copia memoriului se află la Bibi. Acad., Documente, Pache CXXII/95. 127 X. lorga, op. cit., p. 11. www.dacoromanica.ro 1692 STELA MĂBUEȘ 22 Pe plan intern, prin anaforaua Divanului Moldovei din 9 aprilie 1827 pentru pronomiile Moldovei, întărită de Domnitor la 10 aprilie același an, se hotărăște, printre altele, că „supușii străini nu vor putea cumpăra moșii de veci, nici într-un chip, sub nici un fel de cuvînt, afară numai de aceia ce de către Divan se vor legiui a să cunoaște de pămînteni, iar acei ce din străini au apucat a cumpăra averi nemișcătoare, atunce numai le vor putea avea legiuite, cînd să vor legiui și ei de a fi pămînteni” (art. 20)128. Aceste dispoziții însă nu s-au mai aplicat. Administrația lui loniță Sandu Sturza, chiar dacă n-a rezolvat problema proprietății imobiliare a sudiților, a realizat totuși un real progres față de epocile anterioare. A pus pentru prima dată în discuția cancelariilor europene chestiunea dreptului sudiților de a avea proprietăți imobiliare în Moldova, a sesizat Poarta asupra abuzurilor sudiților în aceas- tă materie, a luat pînă la un timp măsuri concrete de îngrădire a accesului sudiților la bunurile imobiliare în Principat. Că răul n-a fost curmat este bine cunoscut. Și după 1824 s-au înregistrat numeroase cazuri de supuși străini, care au dobîndit proprietăți imobiliare (urbane și rurale) în Prin- cipat sau le-au păstrat pe cele pe cale le aveau129. Autoritatea locală a fost nevoită, din motive insuficient cunoscute nouă, să accepte situația de fapt în privința proprietății imobiliare a sudiților, uneori confirmînd-o chiar prin acte judiciare. Regulamentul Organic stabilind procedura naturalizării străinilor130 a acordat dreptul la proprietate imobiliară rurală, considerată un drept politic, numai pămîntenilor de religie pravoslavnică sau persoanelor împă- mîntenite131. Deci, prin Regulamentul Organic, un străin nu putea cumpăra moșii în Moldova decît după naturalizarea sa, care implica, totodată, să fie de rit creștin ortodox. Naturalizarea cea mare conferea străinilor drep- tul de a dobîndi imobile de orice fel, rurale sau urbane. Prin naturalizarea cea mică străinul dobîndea doar drepturile civile pe care le aveau negustorii 128 Arh. St. Iași, Condici K/393, f. 414. Publicat in Th. Codrcscu, Vrlcarul, voi. II, Iași, 1852, p. 206. Articolul mai prevedea că, Jocuri de veci In orașe și tlrguri, evreii și armenii, de acum Înainte, nu vor mai fi slobozi de a cumpăra, precum de la o vreme incoace cu catah- risis au fost făcut Încăpere de a cumpăra, ci numai pămintenii vor avea acest pronomion ", 128 Cităm clteva exemple: negustorul Neculai Hagi Hristodor, sudit rus din Iași, prote- jat, cumpără prin mezat, la 16 august 1828, un loc de casă In Iași, sub Curtea Domnească, de la fiul lui Gh. Lazăr, Arh. St. Iași, Litere K/334, f. 341; Prin hrisovul domnitorului Mihai Sturza, din 26 mai 1843, se Întărește stăplnirca supusului austriac Meicr Sărhă asupra unui loc cu berărie de pe ulița Podul Lung din Iași, moștenire dc la părinții săi, prcscriindu-se totodată dreptul mănăstirii Galata la stăplnirea acelui loc, după scurgerea a 47 ani de la, cumpărarea lui de către părinții evreului de la Catrina, soția lui Petre Sirbu, Bibi. Acad., Documente, Pachet CCLX/164. 130 Naturalizarea cea marc a străinilor se obținea prin Îndeplinirea următoarelor condiții: 1) Străinul să fie de rit creștin pravoslavnic; 2) Să aibă un stagiu de 10 ani In țară; 3) Să obțină diploma de Impămlntenire, pe baza raportului adresat puterii centrale de către Obiș- nuita Obșteasca Adunare. Căsătoria unui străin cu o pămlnteană, prin Îndeplinirea condițiilor de mai sus, micșora durata stagiului de la 10 ani la 7 ani și conferea naturalizarea cea mică. Singură căsătoria străinului cu o pămlnteană, fără celelalte dovezi, nu-i acordau acestuia dreptul Impămlntenirii. Vezi Regulamentul Organic al Moldovei, Capitolul IX, anexa Litera X, art. 1 — 5, Iași, 1835, manuscris dactilografiat la Institutul de istorie și arheologie ,,A D. Xcnopol” din Iași. 131 Ibidem, art 4. www.dacoromanica.ro 23 PROPRIETATEA IMOBILIARA DIN MOLDOVA 1693 și meșteșugarii pămînteni și avea dreptul de a dobîndi numai „acareturi”, adică imobile urbane132. Totuși, nici Regulamentul Organic, care a stabilit reguli precise de dobîndire a bunurilor imobiliare de către străini, n-a fost mai eficace decît măsurile anterioare referitoare la supușii străini. Dovadă sînt firmanele Porții din 1834 133, reînnoite la 15 aprilie 1837, adresate domnitorilor Moldovei și Țării Românești, prin care, printre altele se interzicea supușilor străini să cumpere averi imobiliare în Principat134. O lege din 19 august 1864 dădea dreptul străinilor de rit creștin domiciliați în Principatele Unite, să cumpere proprietăți imobiliare, cu con- diția de a se conforma în această privință legilor locale și în schimbul reciprocității pentru români în țările de origine ale acelor străini135 * *. La 13 octombrie 1879 , prin revizuirea art. 7 din Constituția de la 1866, a fost prevăzut că străinii, supuși sau nesupuși unei protecții străine, fără deosebire de religie, pot dobîndi cetățenia română și deci, implicit, drep- tul de a achiziționa imobile rurale în România138. Chestiunea depășește însă limitele cronologice ale lucrării de față. Perioada regulamentară va face obiectul unui studiu separat. LA PROPRIEtE IMMOBILlfiRE DES RESSORTISSANTS ETRAN- GERS DE MOLDAVIE PENDANT LA pERIODE PREcEDANT LE REGLEMENT ORGANIQUE RESUME S’appuyant sur une ample documentation, pour la plupart inedite, l’auteur examine le situation „de jure” et „de facto” de la propri6t6 immo- biliere, urbaine et rurale, appartenant aux ressortissants etrangers (,,su- diți”)* de Moldavie pendant la pâriode qui precede le Reglement Organique, question qui n’a pas fait jusqu’ă pr&ent l’objet d’une âtude approfondie dans l’historiographie roumaine. On releve la difference existant entre la situation de droit, par laquelle on interdisait categoriquement aux ressortis- sants itrangers, en vertu du r^gime des capitulations et, des firmans de la Porte Ottomane, d’acquerir des proprietăs immobilieres dans les PrincipautAs et la situation de fait, lorsque les ressortissants itrangers possedaient en Moldavie, des la fin du XVIII® siecle et le dâbut du XIX® siecle, des biens immobiliers ruraux et urbains, soit en tant que proprietai- res, soit en tant qu’emphytâotes. L’auteur souligne que pendant le pre- mier quart du siecle pass6, le nombre des „sudiți” proprietaires urbains 133 Ibidem, art. 6. Vezi și D.A. Alexandrescu, Explicațiunea teoretică și practică a drep- tului civil român, Tom. I, București, 1906, p. 330. 133 Hurmuzaki, Documente, XVII, p. 415—416. 134 Bibi. Acad., Documente, Pachet 605/189. Vezi și C. C. Giurescu, op. cit., p. 206. 333 Monitorul Oficial al Principatelor Unite, joi, 20 august/1 septembrie 1864, col. I, p. 1. 138 C. Hamangiu, Codul general al României, București, 1900, Tom. I, p. 2. ♦ les citoyens itrangers ou les personnes autochtones se trouvant sous Ia protection des consuls des Etats europiens sur le territoire roumain. www.dacoromamca.ro 1694 STELA mArheș 24 en Moldavie etait consigne, sous rapport numerique et quantitatif, demon- trant la situation materielle prospere de ceux-ci. Dans la seconde pârtie de l’ouvrage on met en dvidence les mesures prises par l’administration moldave, notamment par celle du prince loniță Sandu Sturza (1822 — 1828) pour la cessation des abus commis par les ressortissants etrangers en matiere d’entrâe en possession de proprietes immobilieres dans la Principautd, abus toleres tacitement par les administrations prâcedentes. L’auteur pre- sente dgalement, sur la base d’un interessant materiei inedit, l’attitude et la conception des consulats etrangers de chez nous, notamment de l’Agence consulaire autrichienne de Jassy, quant â la propriei immobiliere de leurs ressortisants, mettant en evidence la confrontation d’opinions entre l’auto- rite locale et le consul autrichien â Jassy, Johann Lippa, dans ce domaine. www.dacoromanica.ro INTERESE ECONOMICE ENGLEZE LA DUNĂREA DE JOS ȘI ÎN MAREA NEAGRĂ ÎNTRE 1803-1829* DE PAUL CERNOVODEANU în perioada de avînt a activității faimoasei Companii engleze a Levantului în Mediterana orientală, corespunzătoare sfîrșitului secolului al XVI-lea și începutul celui de al XVIII-lea, se știe că singura regiune euro- peană a Imperiului otoman rămasă inaccesibilă flotei sale comerciale a fost aceea a bazinului pontic Cercurile conducătoare de la Constantinopol au opus în mod constant tuturor străinilor un refuz categoric privind pă- trunderea lor în Marea Neagră și exploatarea directă a bogățiilor țărmu- rilor ei ca și a regiunei Dunării de jos, afectînd țările române, pe atunci principate dependente Porții, asupra cărora otomanii și-au exercitat—deși nu totdeauna cu o riguroasă strictețe — monopolul economic L Această situație s-a perpetuat pînă la pacea de la Kuciuk Kainargi din 1774 în urma căreia Rusia — aflată în plină expansiune și dornică de a ajunge cît mai grabnic pe malurile Bosforului — reușește prin înfrîngerea Turciei în războiul început la 1768, să-i smulgă consimțămîntul pentru libera circulație a vaselor sale de comerț în Marea Neagră, avînd drept consecință directă dezvoltarea porturilor ei de la Odessa, Taganrog, Nico- laev,Mariupol ș.a. Izbînda cabinetului de la St. Petersburg a fost completată nu numai prin anexarea Crimeii (1783), dar și prin înființarea consulatelor de la București și Itși cu doi ani mai înainte, ce i-a facilitat dreptul de in- tervenție în princip ițele dunărene, inaugurînd astfel era acelei duble „pro- tecții” ruso-tuice asupra țărilor române ce avea să dureze pînă la sfîrșitul lăzboiului Crimeii (1856). Anglia, care a văzut în Rusia — cu rare excepții — un aliat aproape tradițional în secolul al XVIII-lea în lupta împotriva Franței, nu a început să manifeste îngrijorare față de planurile de desființare a Imperiului otoman în Europa preconizate de Ecaterina a Il-a (proiectul grecesc, crearea regatului Daciei ș.a.) decît după izbucnirea războiului din 1787, în care a fost antrenată și Austria habsburgică. Atunci s-a produs acea gravă criză în raporturile anglo-ruse, datorită protestului lui William Pitt împotriva recunoașterii anexării Oceakovului și a Peninsulei Crimeea de către ruși * Comunicare susținută ln cadrul colocviului de istorie româno-englez de la Căciulați (4-5 iulie 1975). 1 Amănunte In lucrarea noastră England’s trade policy in the Levant.. .1660 — 1714, Bucharest, 1972, p. 47 57. ..REVISTA DEISTOIUE".Toin.28.nr. 11. r. 1698 1709, 1978 www.dacoromanica.ro 1696 PAUIL. CERNOVODEAi'N'U 2 și care lansează un ultimatum în martie 1791 în Camera Comunelor, amenin- țînd curtea de la Petersburg cu o intervenție armată în apărarea Turciei. Deși Pitt a fost dezavuat atît de opoziția din Parlament cît și de opinia publică engleză, care vedea încă în Rusia un fidel aliat și un excelent par- tener comercial, criza Oceakovului a scos la iveală primele divergențe, care se vor agrava continuu după 1815, în politica celor două țări, diame- tral opusă în ceea ce privește modul de rezolvare a problemei orientale2. Marea Britanie găsește necesar, acum, să adopte o politică mai fer- mă în spațiul sud-estic al continentului și pentru aceasta consideră utilă prezența ei activă — sub dublu aspect, politic și comercial — în bazinul pontic și la Dunăre, importantă arteră de comunicații fluviale pînă în inima Europei centrale. Prilejul pentru atingerea scopului propus l-a constituit debarcarea lui Bonaparte în Egipt (1798), care a forțat Turcia la încheierea unei ali- anțe nu numai cu Anglia, dar, în mod paradoxal și cu rivala ei tradițională, Rusia, amîndouă puteri interesate, în acel moment, în stăvilirea expansiunei franceze și a spiritului revoluționar pe continent. Dacă politicește britanicii doreau să fie prezenți în Marea Neagră pentru contrabalansarea influenței rusești în această regiune, din punct de vedere economic, deși Compania Levantului se afla într-un evident declin iar sfera ei de afaceri se restrîn- sese, din obișnuință și spirit rutinier, doar la raza porturilor din răsăritul Mediteranei și la Constantinopol, totuși, negustorii afiliați acestei organi- zații au manifestat un interes — e drept destul de moderat — și pentru înglobarea bazinului pontic în activitatea lor de schimb. Ei s-au lăsat atrași de ideea — nu de a face, în mod special, comerț cu porturile rusești din sudul Ucrainei și Crimeea, deoarece calea Balticii oferea englezilor o rută mult mai lesnicioasă în schimburile lor cu Rusia — ci mai ales pentru a exploata resursele na+ural» ale Bulgariei și țărilor române la Dunărea de jos, de unde sperau să achiziționeze, în condiții mai avantajoase, cereale, cerviș și cherestea în schimbul desfacerii a diferite sortimente de postav, a colonialelor sau a unor produse manufacturate. Astfel, Spencer Smith, însărcinatul cu afaceri britanic la Poartă și totodată reprezentat al Companiei Levantului în Imperiul otoman, a înaintat un memoriu, la 1 septembrie 1798, dregătorilor turci, prin care le solicita — în conformitate cu instrucțiunile primite din partea guvernului britanic și a direcției Companiei din Londra — obținerea privilegiului pentru navele comerciale engleze de a naviga în Marea Neagră, avînd, bine- înțeles, acces și în porturile dunărene a. Deși Poarta n-a refuzat această cerere, totuși, prin amînări succesive, nu i-a dat curs decît după încheierea păcii cu Franța lui Napoleon, al cărui prestigiu și putere în creștere, o silise prin tratatul din 25 iunie 1802, să îngăduie în urma tratativelor duse de Talleyrand, pătrunderea flotei franceze de comerț în bazinul pontic4. Așadar, cu o întîrziere de cîțiva ani, Marea Britanie obține în sfîrșit, la 1 Vezi mai ales Trevor J. Hope, Anglia și comerțul In Marea Neagră la sflrșitul secolului al XVIII-lea, In,.Revista română de studii internaționale”, VIII(1974), nr. 2(24), p. 151 — 154. » Ibidem, p. 173. * Germaine Lebel, La France et les principaults danubtennes (du XVI* sitele â la chute de Napolion Iet), Paris, 1955, p. 319 - 320. www.dacoromanica.ro 3 INTERESE ECONOMICE ENGLEZE LA DU1NAJREA DE JQ Lipsea, deseori soldate cu interminabile procese judecate de kadii turci din Giurgiu, Brăila sau Constantinopol7. Așadar, din motive politice preponderente — necesitatea de a deține un post de observație dintre cele mai importante în sud-estul continentului, de a supravegea îndeaproape acțiunile emisarilor francezi în Balcani, de a contrabalansa influența tot mai mai crescîndă a Rusiei și cea, temporar estompată, a Austriei habsburgice —, deși nu a avut niciodată consim- 5 A. C. Wood, A Hislory of the Levant Company, Oxford University Press, 1935, p.181; copia traducerii In 1. engleză a hatișerifului sultanului la P.R.O., F. O., Turkey, 78/39, f. 112—113. • Cf. studiului nostru, înființarea consulatului englez în țările române (1803) și activi- tatea sa plnă la 1807, In ,.Revista română de studii internaționale”, V(1971), nr. 1(11), p. 144— -145. 7 Paul Simionescu-Radu Valentin, Documents inidils concernanl la cr^alion du consulat brllannique ă Bucaresl (1803) in „Revue roumaine d’histoire”, VIII (1969), nr. 2, p. 251 — 257, doc. III. www.dacoromanica.ro 1698 BAUIL. CERNOVODEANU 4 țămîntul expres alForeign-Office-ului —, ambasadorul britanic de la Constan- tinopol a hotărit să înființeze o reprezentanță consulară în principate cu sediul la București, avînd în același timp menirea să contribuie, în măsura posibilului, la activarea comerțului englez pe Dunăre și în Marea Neagră, în spiritul recomandărilor făcute în acest sens de memoriile lui William Eton 8 9 și, mai tîrziu, de cele ale lui Thomas Thornton ®. Sultanul Selim al III-lea a răspuns favorabil solicitărilor lordului Elgin și la 23 ramazan 1217 (17 ianuarie 1803 e.n.) a emis un berat (diplomă imperială) prin care a fost recunoscută lui Francis Summerers calitatea de consul general al Maici Britanii în Țara Românească și Moldova, iar la sfîișitul aceleiași luni, amin- tita calitate a reprezentantului englez a fost adusă și la cunoștința domnilor celor două principate, respectiv Constantin Ipsilanti și Alexandru Moruzi10. Activitatea consulară a lui Summerers în principatele dunărene a fost de scurtă durată (pînă în iunie 1807) și suficient de agitată, într-operioadă cînd tulburările provocate de adepții lui Pazvantoglu, rebelul pașă de Vidin împotriva Porții, greutățile iscate de agenții lui Bonaparte în Balcani profitînd d£ răscoala sîibilor sub Kara Gheorghe m 1804 și în sfîrșit izbucni- rea unui nou război ruso-turc în 1806, n-au fost în măsuță să creeze un climat propice dezvoltării comerțului în general, și acelui englez în special, în această regiune. De aceea în numeroasele rapoarte adresate de Summeres diferiților ambasadori britanici la Poartă s^u Secretariatului de Stat, precumpănesc informațiile de natură politică, diplomatică sau militară față de cele — aproape inexistente — cu caracter economic; chiar un raport destinat Companiei Indiilor orientale, la 30 septembrie 1805, trata probleme din afara zonei („Finances de la France sous le gouvernement de Bonaparte”)11. Cu toate acestea, ambasada britanică de la Constantinopol a încercat să dea un conținut real privilegiului obținut de navele engleze de a naviga în Marea Neagră. Astfel într-un raport înaintat metropolei de către minis- trul Alexander Straton în 1803 privind „Black Sea Navigation and Trade” se treceau în revistă — în afara articolelor de export și import din portu- rile rusești — și produsele expediate din piincipate pe Dunăre și de pe coasta Bulgariei la Constantinopol, subliniindu-se, piintre altele, rolul incipient în traficul internațional al portului Galați și importanța specială acordată de englezi obținerii de cherestea12. Amiralitatea britanică avea în vedere chiar unele propuneri de aprovizionare a flotei de război din Medi- terana de sub comanda amiralului Nelson cu 400.000 ocale de carne sărată 8 Concise account of the Commerce and Navigation of the Black Sea, London, 1805. 9 The present State of Turkeg or a Description of the Political, Civil and Beligious Cons- titulion, Government, and Latvs of the Ottoman Ernpire, Londcn, 1807. 10 P. Simionescu — R. Valentin, op. cit., p. 244, Traducerea In 1. engleză a acestor documente la P.R.O., F. O. Turkeg, 78 71, f. 82 — 95 și f. 96 101 v. 11 Ibidem, 78/46, f. 100—110. Pentru alte dificultăți — Îndeosebi financiare Intlm- pinate de Fr. Summerers In exercitarea funcțiilor sale In principate datorită nerecunoașterii -calității de consul de către Foreign Office și memoriile Înaintate In această chestiune diver- șilor secretari de Stat pentru afacerile externe, chiar și după părăsirea țărilor române, plnă la 1810, vezi și W. G. East, The Union of Moldavia and Wallachia, 1859. An Episode in Diplo- matic History, Cambridge, 1929, Appendix I, p. 170 — 181. 18 P. R. O., F. O„ Turkeg, 78/39, f. 83-85 v. www.dacoromanica.ro 5 INTERESE ESONOMBCE ENGLEZE LA DUNAJREA. 'DE JOS (1803—1829) 1699 ■din principate (23 martie 1805) și recrutarea de meșteri tîmplari și dulgheri pentru repararea corăbiilor engleze de către colonelul Moore sosit în acest scop la București la 17 septembrie 180513. Totodată, Secretariatul de Stat a dat instrucțiuni în 1804 ambasa- dorului britanic la Poartă, Charles Arbuthnot, de a solicita guvernanților turci acordarea de tarife preferențiale pentru mărfurile transportate pe navele de comerț engleze în Marea Neagră, identice cu cele obținute de Rusia și Franța. Problema nu a fost, însă, reglementată, decît la 18 iulie 1805, cînd Arbuthnot făcea cunoscut Secretarului de Stat al afacerilor ■externe, lordul Mulgrave, conținutul notei remisă lui de către dregătorii Porții prin care cererile biitanice erau satisfăcute14. Pătrunderea corăbiilor engleze în Marea Neagră a fost, însă, curînd, oprită, datorită izbucnirii războiului dintre Rusia — aliata Marei Britaniei împotriva lui Napoleon — și Imperiul otoman (decembrie 1806), în urma ocupării principatelor dună- lene de către trupele țariste. încurajată de succesele francezilor pe conti- nent, Poarta a respins mediația ambasadorului Arbuthnot determinînd pe britanici la ruperea relațiilor diplomatice cu Turcia în februarie 1807 și chiar la declanșarea ostilităților printr-un atac al flotei comandate de amiralul Duckworth — eșuat însă — asupra strîmtorilor. Defecțiunea Rusiei, la rîndul ei silită de victoriile lui Napoleon să încheie pace, a dus la o completă răsturnare a situației. în urma întrevederii împăratului Franței cu țarul Alexandru I la Tilsit (7 iulie 1807), Rusia a aderat la blocada continentală și a rupt relațiile cu Marea Britanie, care s-a trezit, astfel, într-o neplăcută izolare diplomatică. Totodată, prin intervenția Franței, Impeiiul otoman a încheiat un armistițiu temporar cu Rusia la Slobozia 24 august 1807), prin care această din urmă putere, favorizată de Napoleon, menținea, în continuare, sub ocupație militară principatele dunărene, în scopul — foarte clar mărturisit — de a le anexa. Reacția britanică la complicata situație din sud-estul continentului nu s-a lăsat însă așteptată. în primul rînd Marea Britanie s-a grăbit să-și normalizeze relațiile cu Turcia, deteriorate în mod artificial în urma inci- dentelor din 1807 ; în urma unor negocieri — destul de anevoioase — s-a .ajuns, însă, la încheierea tratatului de pace de la Dardanele (5 ianuarie 1809) între Marea Britanie și Imperiul otoman, prin care vechile relații de prietenie, în virtutea capitulațiilor. erau restabilite. Jocul politic dato- rat perturbăi ilor provocate de Napoleon în Europa, a făcut să se ajungă, astfel, la o răsturnare a alianțelor, fostele aliate Marea Britanie și Rusia, găsindu-se acum în tabere adverse, cea dintîi susținînd Turcia, iar cea de a doua fiind sprijinită — pînă la un punct — de Franța. Tratativele de pace între ruși și turci au eșuat, datorită pretențiilor teritoriale exagerate ale ■celor dintîi și în primul rînd al refuzului Porții de a-i ceda principatele13. Diplomația engleză a împărtășit total acest punct de vedere al Turciei, iar ambasadorul Sir Robert Adair, în raportul său înaintat de la Constan- 13 E. de Hurmuzaki, Documente privitoare la istoria românilor, voi. XVI, București, 1912, p. 682 - 683 și 690, doc. MDLXXVI și MDLXXXVIII, apud G. Lebel, op. cit., 105 și 106. 14 P. R. O., F. O., Turkey, 78/45, f. 47-58, v. 136-151 v. 199-203 v. 16 Vezi pentru toate acestea Hugh Seton — Watson, The Eussian Empire 1801 — 1917, ■Oxford, 1967, p. 94-96, 115 - 117. www.dacoromanica.ro 1700 PAUL CERNOVODEANU 6 tinopol Secretarului de Stat al afacerilor externe, George Canning, la 19 martie 1809, sublinia necesitatea de a înainta Porții o notă conținînd „a strong exhortation not to permit Eussia to establish herself on the Danube”16. Ba chiar mai mult spre a oferi o posibilitate de ripostă turcilor și a le întări poziția, Adair pleda — în același raport — pentru o expediție navală britanică în Marea Neagră, spre a ataca Crimeea și Sevastopolul17, anticipînd astfel cu aproape o jumătate de veac intervenția din 1854—1856. Se știe, însă, prea bine, că iminenta ruptură între Napoleon și țarul Alexandru a determinat Marea Britanie, în primăvara anului 1812, să intervină pe lîngă turci spre a accepta o pace de compromis cu Eusia, ale cărei pretenții s-au redus doar la anexarea Basarabiei, obținînd, totuși, ieșirea la Dunăre. Prin semnarea tratatului de la București (28 mai 1812), rușii puneau stă- pînire, astfel, nu numai pe jumătate din Moldova, pînă la Prut, dar izbu- teau să ocupe și un important braț al Dunării, la vărsarea ei, anume Chilia, măsură ce avea să sporească considerabil dominația lor în bazinul pontic18. Odată restabilită liniștea în acest colț, al continentului, Marea Neagră a fost redeschisă pentru navele de comerț ale țărilor europene, încurajată de asigurările Porții prin nota înaintată încă de la 9 octombrie 1811 de Mehmed Arif, reis efendi, ministrului Stratford Canning la Constan- tinopol prin care se permitea navelor engleze libera practicare a negoțului în Marea Neagră19, ca și de promisiunile făcute cu un an mai înainte de turci, la 21 octombrie 1810, de a aboli interdicția exportului de grîne din teritoriile aflate sub dominația otomană către țările străine20 21, Compania Levantului și-a îndreptat din nou atenția asupra principatelor dunărene unde a hotărît să reînființeze o reprezentanță consulară. După plecarea lui Summerers — consul britanic ,,de facto” la București — locul său a revenit unui girant, lăsat chiar de dînsul, anume dragomanul levantin loan Marco a, care n-a căpătat însă niciodată o recunoaștere oficială din partea guvernului de la Londra. Compania Levan- tului, cu asentimentul ambasadorului britanic la Constantinopol, Sir Eobert Liston, a desemnat ca reprezentant al ei cu rang consular în principate pe William Wilkinson, fiul unui fost reprezentant al Dane- marcei la Smirna 22, cu un salariu anual de 360 £. 23 Noul titular al postului făcea cunoscută numirea sa la 21 octombrie 1813 lordului Castle- reagh, Secretar de Stat pentru afacerile externe, oferindu-și serviciile Foreign-Office-ului 24; dar nici de data aceasta autoritățile engleze n-au « P.R.O., F. O., Turkey, 78/63, f. 144. 17 Adair insista pe lingă Canning in modul următor: ,,I ... strongly recommended to his Lordship, to consent to the demand of naval cooperation in the Black Sea if the Turks should require it, and if his means would permit it ... Capt Stewart who was seen the Castles both the Bosphorus and the Dardanelles is decidedly of opinion to venture a Squadron in the Black S ea.I really think the menace of attacking Sevastopolis would inateri- ally assist the conclusion of the Russian peace on fair terms ... ”, cf. ibidem, f. 148. 18 Paul Gogeanu, Dunărea în relațiile internaționale, București, 1970, p. 29 — 30. 18 P. R.O., F. O., Turkey, 78/74, f. 158-159. 28 Ibidem, 78/70, f. 295-296 v. 21 P. Cernovodeanu, înființarea consulatului englez în țările române. ... p. 156. 22 E. de Hurmuzaki, Documente privind istoria României (seria nouă), voi. II, Rapoarte- consulare austriace (1812 — 1823), București, 1967, p. 193, doc. 185. 23 Radu R. Florescu, The struggle against Russia in the Roumanian Principaliiies a problem in Anglo-Turkish diplomacy 1821 — 1854, MUnchen, 1962, p. 81. 24 Ibidem. www.dacoromanica.ro 7 BNTERESE EOONOtMlC'E ENGLEZE LA DUNĂREA DE JOS <1803—1829) 1701 înțeles să recunoască existența unui consulat la București, situîndu-se pe o poziție rigidă în flagrantă contradicție cu propriile lor interese poli- tice și economice. Ca și în cazul lui Summerers, Poarta și-a dat consimțămîn- tul pentru ca Wilkinson să funcționeze în calitate de consul general al Marei Britanii în principate, prin beratul sultanului Mahmud al II-lea din 24 d jumadi 11229 (=14 mai 1814 e.n.), unde i se specificau îndatoririle de a apăra interesele comerțului englez și a asigura trecerea curierilor și a cores- pondenței diplomatice britanice prin țările române 25. Wilkinson și-a luat postul în primire la 2 iulie 1814 cînd a sosit la București înfățișîndu-se lui loan Vodă Caragea în audiență solemnă de prezentare 26 iar la 25 noiembrie 1814 și-a înaintat scrisorile de acreditare și la Iași domnului Moldovei Scarlat Callimacbi27. Comentînd sosirea lui la Iași, vice-con- sulul francez Fornetty se adresa astfel la 25 noiembrie 1814, lui Talley- rand : „M. Wilkinson, Consul d’Angleterre dans les deux Provinces, est venu ici pour se faire reconnaître du Prince en cette qualit6... En refl6chissant sur les motifs qui pouvaient n^cessiter la pr^sence d’un agent anglais dans cette province, j’ai pens6 qu’il est peut etre question de solliciter aupres de la Porte, l’exportation des bois de construction pour la marine anglaise dans la mer M6diterran6e. La mature surtout serait un article tres prdcieux.. . ” 28. în timpul scurtei perioade cît a funcționat ca reprezentant al Com- paniei Levantului în principate, Wilkinson s-a dovedit un foarte atent observator al realităților social-economice și politice din țările române și a analizat cu pricepere posibilitățile de dezvoltare a comerțului lor exterior. Chiar din scrisoarea înaintată lordului Castlereagh la 10 octombrie 1814 din București, consulul britanic făcea cunoscute intențiile Companiei Levantului și releva cifra de afaceri anuală a exportului englez în princi- pate : „The principal object that the Levant Company had in view in re-establishing this Consulate, was to encrease the Commercial intercourse of Great Britain with Turkey (Wallachia and Moldavia = n.n.), in facili- tating and promoting the Corn trade of this Country and the introduc- tion of British Products in return”. Relevînd greutățile întîmpinate de principatele dunărene în exportul de grîne datorită monopolului turcesc, Wilkinson menționa în continuare : „The Corn trade would have become very considerable, had not the Turkish Government imposed restrictions of the severest nature regarding the exportation of that article from any place whatever on the Danube where ships have access, for any but Government account”. Despre pătrunderea mărfurilor engleze în principate el semnala: „The importation however of British productions, has been duly encouraged and the annual consumption of them in both these provinces may now be valued at Forty thousand Pounds Sterlings”. în acest raport Wilkinson mai inserează și alte detalii interesante cu privire la numărul negustorilor britanici sau aflați sub protecție britanică *• *• Vezi W. Wilkinson, An account of the Princtpaltttes of Walachta and Moldavia ..., JLondon, 1820, appendix I, p. 199 — 202. ’* E. de Hurmuzaki, op. cit., (seria nouă), voi. II, p. 193, doc. 185. ” Ibidem, p. 221, doc. 216. «• Ibidem, voi. XVI, p. 989, doc. MCMXXVIII. www.dacoromanica.ro 1702 PlAiUlL CERiNOVOtDiEAiNTJ 8 din principate și la traf i ml vaselor engleze pe Dunăre : „It is not perhaps needless for me to inform Your Lordship that the number of Merchants. settled bere at Galatz and at Jassy, enjoying the British protection may amount to one hundred and that the number of English vessels Corning; at Galatz when the Black Sea navigation is entirely free, often exceed ten in the Season” 29. Numărul vaselor sub pavilion britanic navigînd pe Dunăre și în Marea Neagră a sporit atunci cînd Insulele Ionice (Corfu, Cefalonia, Zante ș.a.) au intrat la 5 noembrie 1815, printr-o hotărîre a Congresului de la» Viena, sub protecția Marei Britanii, o seamă de negustori greci — trafi- cînd în interesul englezilor — stabilindu-se la Galați și Brăila 30 sau în porturile de pe litoralul pontic. Cu toate aceste indicii de bun augur și de sporire a traficului în această regiune, Compania Levantului s-a declarat nesatisfăcută de bene- ficiile realizate în principate și a hotărît la 11 iulie 1816, desființarea postului de la București și rechemarea lui Wilkinson31, în pofida realelor servicii aduse și a prestigiului de care se bucura acesta atît în fața autorităților românești cît și a conaționalilor săi și a protejaților ionieni. De altfel la 22 iulie 1818, 60 negustori ionieni din București adresau — prin intermediul lui Wilkinson — o plîngere guvernului britanic, protestînd împotriva desființării consulatului din principate, măsura fiind socotită „nuisible ă nos int^rets commeiciaux, notre surete personelle et â notre dignite naționale” ; de asemenea loan vodă Caragea înainta lordului Castlereagh o scrisoare, la aceeași dată, arătînd că „Monsieur Wilkinson s’6tant comportă pendant son sejour en Valachie d’une maniere tres honorable et tres distinguee, non seule- ment il s’est acquis l’amiti^ et l’estime de tous ceux qui l’ont connu, mais qu’il remporte aussi en partant les regrets des habitants de la Vala- chie et les miens” 32. într-adevăr, înzestrat cu reale cunoștințe, cu un spirit de investiga- ție și o atitudine de înțelegere puțin obișnuite pentru vremea aceea la un străin, Wilkinson a lăsat ca rod al scurtei dar fructuoasei sale șederi în Principatele dunărene33, acea temeinică monografie asupra lor intitulată An account of the Princip alities of 'Wallachia and IHoldavia... tipărită la Londra în 1820, prin care le-a făcut cunoscute nu numai cercurilor politice și de afaceri engleze dar, prin circulația cărții și în traducere franceză, întregei opinii publice de pe continent. Referitor la resursele principatelor și la posibilitățile lor de exploatare, Wilkinson preciza : „The natural richness, and the various resources of Wallachia and Moldavia, are such, 33 P. R. O., F. O. Turkey, 78 82, f. 208-209 v. 30 într-o Înștiințare către înalta Poartă privind numărul supușilor străini ce locuiau In Moldova la 7 aprilie 1825, se arăta că din cei 90 de supuși in majoritate ionieni — declarați de consulatul englez, aproape 76 se aflau In principat ,,de Îndelungată vreme”, căsă- toriți cu pămintence și avind ,,și acareturi”, cf. Academia R. S. R., Mss. CXXII 95. 31 A. C. Wood, A Hislory of the Levant Company, p. 1G6 197. 33 Radu Florescu, op. cit., p. 80—81 și Appendix, doc. I, p. 293. 33 Wilkinson a cunoscut temeinic principatele pe care le-a străbătut In mai multe rlnduri. O mărturie asupra călătoriilor sale de explorare efectuate In Muntenia și Oltenia plnă la Orșova se află și In raportul consulului austriac Flaischhackl adresat lui Metternich la 8 octombrie 1816, cf. Hurmuzaki, op. cit., II, serie nouă, p. 363, dcc. 372. www.dacoromamca.ro 9 INTERESE ECONOMICE. ENGLEZE LA DUINAREA DE JOS (1803—1829) 170S that if those countries could enjoy the important advantages of a regular governnient and a vise administration, under which industry and agri- culture should receive their due encouragement, the trade of exports laid open, the commercial intercourse with foreign nations set upon a proper footing, and finally, the mines explored, they would in a short time become most populous and most flourishing provinces of Europe. The harbour of Galatz 34 would soon stand in rivalship with all the ports of the Black Sea, not excepting Odessa” 35 36. Privitor la desfășurarea comerțu- lui englez în principate, fostul consul britanic a adăuga : „Of late years» some natives of the lonian islands have began to trade in the principa- lities, and the English flag, borne by their vessels, is now frequently dis- played on the Danube. Some overland expeditions of goods Corning from Smyma, are now and then made by way of Enos and Adrianople; but they are attented with risk and difficulty; besides which, the amount of charges surpasses by eight per cent, those incurred by way of Galatz” 38. O marfă care avea multă căutare o constituia „the English muslins. .. always profitable to speculators, and never remain long on hand” 37. Cu toate acestea, în ansamblu, afacerile negustorilor englezi la. Dunărea de Jos aveau un caracter destul de modest iar cauzele se dato- rau, în primul rînd, condițiilor de monopol impuse, încă, de Poarta Oto- mană comerțului exterior al principatelor dunărene. Din producția de cereale a Țării Românești, evaluată de Wilkinson la 10 milioane de kile constantinopolitane 38, aproape 66% era destinată aprovizionării capitalei Imperiului otoman și cetăților turcești de la Dunăre» restul trebuind să acopere necesitățile pieții interne și în mică măsură — pe căi ilicite — comerțul de contrabandă cu grîne practicat, în deosebi» cu Austria. După date globale furnizate de consulatul rus din București, rezultă că în anii 1812—1819, principalul beneficiar al comerțului exterior al Țării Românești rămînea Imperiul otoman care absorbea 57,4% din totalul produselor a căror valoare se ridica la 8.087.000 lei sau piaștri, în timp ce alte țări ca Austria, Rusia, puterile occidentale etc. achiziționau doar 42,6%, adică mărfuri evaluate la 7 milioane. Importul dovedea o și mai mare dependență economică față de Poartă, adică 62,1% (cumpă- 34 Aici fuseseră intocmile mai multe reparații, după cum arăta Wilkinson in raportul său. în atribuțiile plrcălabului de Galați intrau, dealtfel, pe lingă supravegherea șantierului naval și a activității portuare, și lucrările de Întreținere pentru menținerea navigabilității brațului de la Sulina, unde din 1818 a fost instalat un far, recurglndu-se totodată și la serviciile unui inginer englez, adus de la Gibraltar, pentru efectuarea unor amenajări hidraulice, cf. Sergiu Columbcanu, Aspecte ale navigației în România (din cele mai vechi timpuri plnă la tratatul de la Adrianopol — 1S29) In „Studii. Revistă de istorie”, 25 (1972) nr. 4, p. 740. 36 Wilkinson, An account of the Principalities ..., p. 84 — 85. 34 Ibidem, p. 84. 37 Ibidem, p. 83. 38 Ibidem, p. 75. 6 c. 549 www.dacoromanica.ro 1704 PAUL CERNOiVCIDHAN'U 10 râturi de 9.800.000 piaștri) față de 37,9% cît reprezentau achizițiile din celelalte țări 39. Desigur o asemenea situație nu era de natură să încurajeze Compa- nia Levantului în menținerea reprezentanției sale în principate, la care a renunțat prin rechemarea lui Wilkinson la Constantinopol. Cu toate acestea, ambasadorul britanic la Poartă, Sir Robert Liston, ținînd seama de interesele negustorilor ionieni din Moldova și Țara Românească și în lipsa unei alte soluții mai potrivite, Foreign Office-ul neoferindu-și nici de data aceasta concursul, a solicitat la 13 februarie 1818 consulului Aus- triei la București, Prânz Flaischhackl von Hakenau, să gireze afacerile consulatului britanic din principate, cu încuviințarea cancelarului Metter- nich40. Această soluție de compromis s-a prelungit vreme de opt ani41, perioadă în care atît problemele politice, cît și cele economice, din regiune, au suferit mutații importante. în primul rînd, problema orientală s-a agravat brusc în urma izbuc- nirii mișcărilor revoluționare conduse de Tudor Vladimirescu și Eteria grecească în 1821. Tensiunea provocată de desfășurarea evenimentelor și de consecințele represiunilor turcești a dus la o aprigă confruntare diplo- matică între Poartă și Rusia, Marea Britanie și Austria, secondate de Franța, dobîndind rol de mediatoare. Ambasadorul britanic la Constan- tinopol, lordul Strangford, a combătut cu energie susținută atît veleită- țile de intervenție ale Rusiei în principatele dunărene cît și măsurile arbi- trare adoptate de Turcia, evitînd ruperea echilibrului atît de precar exis- tent în situația explozivă din sud-estul continentului european42 * 44. Flota comercială engleză — ca și cea austriacă dealtminteri — n-a suferit de pe urma restricțiilor impuse de turci în regimul strîmtorilor, dar nici n-a putut beneficia de un climat propice pentru desfășurarea nestînjenită a negoțului în Marea Neagră. Aceeași situație s-a ivit și pe Dunăre, care, deși liberă pentru practicarea schimburilor de bunuri, de ” Arh. Min. Afac. Ext., Moscova, «DCJIE, rjiaBHU apxHBb, 1 — 9, dos. 2, partea I-a, f. 17 — 18. Pentru Moldova situația era similară după mărturiile lui Julius de Hagemeister, Report, of the Commerce of the ports of New Russia. Moldavia, and Wallachia made to the Russian Government in 1836 . ..(trans. by T. F. Triebner), London, 1836, p. 86 — 87 ; „Furnishing the same export produce as the ports of Black Sea_Moldavia presents a most important market for foreign merchandise___The Turks, however, after almost paralyzing the spirit and the industry of the place, have hardly left to the inhabitants the consciousness of the value of their own position. Year by year, the Turkish functionaries fixed arbitrarily the price of wheat, tallow, butter, cattle, and wood; and whoever chose to sell his surplus stock. was obliged to give it up to the government at the price fixed. It was only by smuggling that shipments could be then made to other ports. The produce thus purchased by the gover- nment, and the imposts levied by it in kind, were sent to Constantinople”. 40 Radu Florescu, op. cit., p. 80, Flaischhackl a funcționat In această calitate pină In primăvara anului 1826, căpătlnd, pentru serviciile aduse, o gratificație de 500£ remisă prin ambasadorul britanic la Viena, lord Cowley, la 18 august 1826 — (Haus, — Hof, u. Staatsar- chiv, Wien, Staatskanzlei, Moldau — Walachei, Berichie aus Bukarest 1826 1 — XII, Karton 32). 41 în pofida insistențelor lui Summerers și Wilkinson care s-au adresat zadarnic lordului Castlereagh pină tn 1822 pentru restabilirea consulatului de la București, oferindu-și din nou serviciile, cf. R. Florescu, op. cit., p. 81 — 82. 44 Radu Florescu, Lord Stangford and the Problem of the Danubian Principalilies 1821 — 1824, In ,,The Slavonie and East European Review”, XXXIX (1961), p. 472 — 488; Andrei Oțetea, Tudor Vladimirescu și revoluția din 1821, București, 1971, p. 308 — 311, 475 — 490. www.dacoromanica.ro 11 INTERESE ECONOMICE. ENGLEZE LA DUNAJREA DE JOS (1803—1829) 1705 unde devenea navigabilă pînă la vărsare — în virtutea tatatului din 9 iunie 1815 de la Viena privind fluviile internaționale43 — , nu oferea con- diții de securitate din pricina tulburărilor provocate în principate, urmate de apăsătoarea ocupație militară turcească din anii 1821—1822. Situația atît de complexă existentă în această regiune a Europei după 1821, în contextul accentuării mișcărilor de eliberare a popoarelor balcanice de sub dominația străină, a impus guvernului britanic reconside- rarea pozițiilor sale. în primul rînd se dovedea obligatorie o armonizare a principiilor care călăuzeau cercurile guvernante de la Londra în raport cu obiectivele economice și politice urmărite. Astfel un dualism al împăr- țirii răspunderilor în bazinul răsăritean al Mediteranei între guvernul britanic și Compania Levantului nu mai era de conceput. Activînd, de mai bine de două secole, în conformitate cu cărțile de privilegii primite statuînd caracterul ei închis, monopolist, Compania Levantului — prin regulamentul ei de funcționare s-a dovedit, pînă în cele din urmă, ana- cronică și perimată în raport cu nevoile de liberalizare a comerțului reclamate de dezvoltarea societății engleze moderne. Pe de altă parte, în virtutea drepturilor dobîndite, Compania Levantului dispunea de latitu- dinea deschiderii sau desființării unor reprezentanțe consulare în Imperiul otoman, după considerente proprii. O astfel de situație s-a dovedit perni- cioasă într-un moment în care interesele politice au căpătat o pondere decisivă în preocupările cabinetului britanic legate de problema orientală, încît lichidarea Companiei Levantului a fost socotită necesară. La 19 maf 1825 atribuțiile ei reveneau în întregime coroanei iar toate reprezentanțele consulare din Levant au trecut în directa subordonare a Foreign- Office-ului44. O consecință importantă a inițierii unei noi linii politice engleze în sud-estul Europei a constituit-o și decizia luată de ambasadorul Stratford Canning — de data aceasta cu încuviințarea cercurilor oficiale — de a reînființa consulatul britanic în principatele dunărene, cu duble atribuții politice și economice, ca post de observație și supraveghere a acțiunilor Rusiei țariste și promovarea unui comerț mai activ în Marea Neagră șf la Dunărea de Jos, odată cu desființarea sistemului monopolist al Com- paniei Levantului și încurajarea liberei întreprinderi a tuturor negustori- lor, în special ionieni, dornici de a face afaceri în zonă. Alegerea noului consul s-a făcut în persoana lui E. L. Blutte, funcționar al ambasadei de la Constantinopol, care a primit numirea la 11 octombrie 1825 43 44 45, luîndu-șf în primire postul la 5 mai 1826 cînd a sosit la București46. Instalarea unui rezident în țările române s-a dovedit a fi deosebit de inspirată pentru cercurile guvernante engleze într-un moment în care 43 P. Gogeanu, Dunărea în relațiile internaționale, p. 31. 44 A. C. Wood, op. cit., p. 202. 45 W. East, op. cit., Appendix, I, p. 181. *• P.R.O., F. O., 352 12, part. 2, no. 6, f. 276 — 279 v°. Blutte a fost primit tn au- dientă de prezentare de domnitorul Grigore IV Dimitrie Ghica la 11 iunie 1826 (cf. N. lorga, A History of Anglo — Roumanian relations, Bucharest, 1931, p. 61); a funcționat ln calitate de consul general al Marei Britanii ln principate plnă la decesul său intervenit la 29 septembrie st. v. 1834 la București, fiind inmormlntat la biserica evanghelică din Capitală (anunț în ziarul ,,Albina românească”, Iași, V — VI (1833 — 1834), p. 353). www.dacoromanica.ro 1’03 PlAAJIL CtEtRNOVOlDBAiNTr 12 Rusia a trecut în mod fățiș la o contra-ofensivă diplomatică de anvergură căutînd să înlăture handicapul în care au plasat-o evenimentele din 1821 — —1822. Astfel, profitînd de slăbiciunea Porții și de dorința ei de norma- lizare a relațiilor cu puternicul ei vecin de la nord, cabinetul țarist i-a impus convenția de la Akkerman — semnată la 25 septembrie/7 octom- brie 1826 — prin care Rusia redobîndea, fără restricții, dreptul de navi- gație în toate mările și apele Imperiului otoman, obținînd în plus și ane- xarea celui de al doilea braț al Dunării de la vărsare, anuine Sulina47; pentru Principatele române se întărea din nou libertatea comer- țului sub rezerva asigurării aprovizionării Porții cu grîne. în mod practic însă comerțul englez cu principatele n-a putut bene- ficia de această stipulație a convenției de la Akkerman, datorită încordăiii neașteptate a relațiilor Marei Britanii cu Imperiul otoman pricinuită de refuzul acestuia de a acorda independență poporului grec, sprijinit atît de Rusia cît și de Franța. Marea Neagră și Dunărea deveneau astfel din nou inaccesibile navelor engleze de comerț. Bătălia de la Navarino (20 octom- brie 1827), în care escadra amiralului Codrington, în cooperare cu vasele de război franceze și ruse, distruge flota de intervenție turco-egipteană aflată sub comanda lui Mehmed Aii, a consumat, momentan, ruptura cu Poarta, prin retragerea ambasadorului britanic de la Constantinopol la 28 decembrie 1827. Profitînd de această situație Rusia a declarat război Porții la 26 aprilie 1828, ocupînd din nou principatele dunăiene. Turcia, înfrîntă, a fost nevoită să încheie cu implacabila ei adversaiă tratatul de la Adrianopol (2/14 septembrie 1829) iar prin conferința de la Londra (30 noiembrie) a recunoscut independența Greciei48. Reglementările pașnice din 1829 au pus capăt, pentru o perioadă de timp ceva mai îndelungată, conflictelor din zonă. Tratatul de la Adria- nopol, în special, a deschis o eră nouă în problema navigației și comer- țului internațional în Marea Neagră și pe Dunăre, deoarece-cu toată pon- derea evidentă dobîndită de Rusia ce luase în stăpînirea ei și al treilea braț al Dunării, anume Sf. Gheorghe, dobîndind astfel controlul gurilor fluviului — au fost create unele condiții propice și pentru dezvoltarea economică și politică a principatelor române. Astfel restituirea către Țara Românească a cetăților turcești cu hinterlandul lor de pe malul stîng al Dunării (Turnu, Giurgiu și Brăila), abolirea monopolului turcesc în prin- cipate prin suprimarea livrărilcr obligatorii către Poartă în grîne, unt, cherestea etc., liberalizarea comerțului pentru toate produsele și dreptul de navigație pe Dunăre cu vase proprii, ca și obținerea deplinei autonomii administrative49, au determinat sporirea producției agricole în Principa- tele române, au asigurat rapida integrare a comerțului lor exterior în circuitul internațional și au accelerat totodată procesul lor de intrare în rîndul comunității europene moderne. De abia după 1829 comerțul britanic cu principatele și-a căpătat cadrul corespunzător, centrele de schimb cele mai active dovedindu-se, 47 P. Gogeanu, op. cit., p. 31. 48 Pentru toate acestea vezi mai ales M. S. Anderson, The Easlern Question 7774 — 1923. A Sludy in internațional relations, London, 1966, p. 64 — 74. 49 Tractat de pace între Mărirea Sa împăratul tuturor Rossiilor și înălfimea Sa împă- ratul și Padișahul Otomanilor, încheiat la Adrianopole în 2 septembrie 1829, Iași, 1. d., p. 17 — 23. www.dacoromanica.ro 13 INTERESE DOONOMDCE ENGLEZE LA DUNAlREA DE JOS (1803—1829) 1707 după cum era și firesc, porturile dunărene Brăila și Galați, unde n-au întîr- .ziat să se înființeze și viceconsulate engleze. în mod premonitor Mihail Sturza, viitorul domn al Moldovei, se adresa ambasadorului britanic la St. Petersburg, lordul Heytesbury, la 19/31 ianuarie 1830, exprimîndu-și speranțele — ulterior satisfăcute din plin — de intensificare a relațiilor comerciale româno-engleze : „J’eus l’honneur d’entretenir Votre Excel- lence des relations commerciales qui pourraient s’&tablir entre les deux Principautes et entre la Grande Bretagne, ainsi que des avantages r6ci- proques qui en rdsultaraient. Ces relations conceineraient surtout la Mol- davie ă cause de la viile de Galatz qui a le meilleur port sur le Danube et qui est aussi l’entrepot des pioduits du sol et de l’industrie valaque... II s’ensuit que par raport au commerce... la principale attention se porte- rait sur la Moldavie... ” 50. Aruncîrd, în final, o plivire retrospectivă asupra modului în care a evoluat politica economică a cercurilor guvernante și de afaceri brita- nice de la 1803 — odată cu dobîndirea accesului navelor de comerț engleze în Marea Neagră și la Dunărea de Jos — și pînă la 1829 cînd se stator- nicesc condiții mai favoi abile desfășuiării piocesului de schimb în această regiune a continentului, putem face unele constatări. în primul rînd tre- buie recunoscut de la început că factorul preponderent în interesul mani- festat de englezi în primele decenii ale secolului al XlX-lea pentru acest colț al Europei, a fost cel politic, evoluția problemei orientale în contextul rivalității acerbe ruso-turce și a începutului mișcării de eliberare a popu- lațiilor balcanice de sub dominația Porții dînd naștere la numeroase com- plicații de ordin diplomatic în care au fost amestecate toate marile puteri continentale. Fidelă principiilor de menținere a integrității teritoriale a Imperiului otoman — în virtutea faimoasei devize „balance of powers” — Marea Britanie a căutat totodată să-și lărgească piața de desfacere și de a prospecta materiile prime din bazinul pontic, principatele dunărene corespunzînd, în linii generale, acestor deziderate. Dar rezultatele pe plan economic nu s-au dovedit a fi cele scontate în decursul intervalului 1803 1829, nu numai din pricina vicisitudinilor prin care a trecut această încercată zonă a continentului și a interesului moderat manifestat de Compania Levantului, anchilozată în practicile ei rutiniere și desfiin- țată chiar în 1825, ci prin însăși fluctuațiile guvernului englez dominat — în mod evident — de primatul politic. între Turcia și Eusia, de pildă, Marea Britanie a oscilat permanent în perioada 1803—1815, pendulînd alternativ între alianță și stare de beligeranță cu aceste două imperii în funcție de interesele sale primordiale vizînd înfrîngerea Franței napoleo- niene. După 1815, pe măsura întăririi pozițiilor Eusiei la Dunărea de Jos, rivalitatea anglo-rusă se accentuează, un moment maxim de încordare constituindu-1 evenimentele revoluționare ale anilor 1821—1822, cînd Marea Britanie, susținînd Poarta, a împiedicat guvernul țarist de a declanșa un nou război în zonă. Dar dorința cercurilor conducătoare engleze de a susține războiul de independență a Greciei sub presiunea opiniei publice le-a determinat din nou să ajungă la o înțelegere cu Eusia și chiar cu Franța, plasînd Marea Britanie iarăși în tabăra dușmanilor Porții în 1827-1829. 60 P. R. O., F. O., Turkey, 9'/402, f. 2'4. www.dacoromanica.ro 1708 PAUL CEHNOVOJJEANU 14 în timpul desfășurării acestui joc politic și diplomatic complicat,, ce a durat un sfert de secol intre 1803—1829, Marea Britanie a asistat, în mod firesc, la închiderea sau deschiderea, alternativă, a strîmtorilor pentru navele sale de comerț în Marea Neagră, creindu-se astfel condiții puțin propice desfășurării unui proces de schimb, regulat și rentabil, cu principatele dunărene, handicapate la rîndul lor datorită monopolului exercitat de Poartă asupra comerțului lor exterior. Dovada acestor oscilații continue, de ordin politic și economic, ale cercurilor diplomatice și de afaceri engleze, a reieșit și din condițiile precare în care a funcționat și prima reprezentanță consulară britanică în principate, înființai ă neoficial în 1803, reînnoită, tot neoficial, în 1813, desființată în 1816—1818 și resta- bilită în 1826, de cînd a căpătat, în sfîrșit, un caracter permanent șr legal. De aceea perioada 1803—1829 poate fi considerată mai mult ca o fază preliminară, exploratorie, a penetrației economice britanice în bazinul Mării Negre și la Dunărea de Jos, ce a evoluat î» condiții noi, amelio- rate, de abea după pacea de la Adrianopol din 1829, cînd și opțiunile politice ale guvernului englez au devenit mai clare, Mai ea Britanie situîn- du-se acum, în mod constant, pe poziția menținerii sialuquo-vlui în zonă, temperînd cu fermitate veleitățile de expansiune ale Rusiei țariste spre strîmtori și Constantinopol. INTERETS Economiques britanniques au bas danube ET DANS LA MER NOIRE ENTRE 1803-1829. RfiSUMfi L’auteur cherche ă d^montrer que le facteur pr^ponderant dans. I’int6ret manifestă par Ies Britanniques pendant Ies premieres ddcennies. du XIX® siecle pour la zone pontico-danubienne a d’ordre politique. En effet, l’âvolution de la question orientale dans le contexte de l’acerbe rivalitâ russo-turque et des d^buts du mouvement de liberat ion de la population balkanique de la domination exerc^e par la Porte Ottomane a engendr^ de nombreuses complications sur le plan diplomatique ou ont 6td impliquâes toutes Ies grandes puissances continentales. Fidele aux principes du maintien de l’intâgrit^ territoriale de l’Empire ottoman — en vertu de la fameuse devise „balance of powers” — la Grande Bretagne a essay£ en meme temps d’ălargir son d^bouchd et de prospecter Ies matieres premieres du bassin pontique, Ies principaut^s danubiennes- râpondant, en gân^ral, ă ces desiderata. Mais Ies r^sultats obtenus sur le plan ^conomique ne furent pas ceux escomptâs durant l’intervalle 1803—1829, et ce, non seulement du fait des vicissitudes par lesquelles est pass6 cette âprouvăe zone du continent et de l’intâret mod6r6 mani- festă par la Compagnie du Levant, enkylosâe dans ses pratiques routinie- res et supprimâe meme en 1825, mais aussi du fait des fluctuations memes du gouvernement britannique domini — de fașon Evidente — par la pri- maut6 politique. Pendant la p^riode 1803—1815, la Grande Bretagne a oscill^, constamment, entre la Turquie et la Russie, pendulant alterna- tivement entre l’alliance et l’6tat de beUig&fance avec ces deux empires www.dacoromanica.ro 15 INTERESE ECONOMICE ENGLEZE LA UU1NAREA (DE JOS (1803—1829) 1709 suivant ses int^rets fondamentaux visant la defaite de la France napoldo- nienne. Apres 1815, au fur et â. mesure du renforcement des positions de la Russie au Bas Danube, la rivalit6 anglo-russe alia en s’accentuant, Ies dvdnements rdvolutionnaires des annees 1821—1822 constituant un moment de tension maxima, lorsque la Grande Bretagne, en soutenant la Porte Ottomane, empecha le gouvernement tsariste de d^clencher une nouvelle guerre dans la zone. Mais le dâsir des milieux dirigeants britan- niques de soutenir la guerre d’inddpendance de la Grece, sous la pression de l’opinion publique, Ies determina ă. nouveau d’aboutir â une entente avec la Russie et encore meme avec la France, situant derechef la Grande Bretagne dans le câmp des ennemis de la Porte en 1827—1829. Tout au long de ce jeu politique et diplomatiques compliqud qui a dură de 1803 ă 1829, la Grande Bretagne a assist6, comme de juste, â la fermeture ou ă l’ouverture alternative des dâtroits pour ses vaisseaux de commerce dans la Mer Noire, âtant crâees de la sorte des conditions moins propices au d&roulement d’un processus d’âcbange r&gulier et ren- table avec Ies principaut&s danubiennes, handicapâes â leur tour par le monopole qu’exerțait la Porte Ottomane sur leur commerce exterieur. La preuve de ces permanentes oscillations d’ordre politique et diploma- tique, est ressortie 6galement des conditions prâcaires dans lesquelles a fonctionn6 la premiere mission consulaire britannique dans Ies princi- pautds, cr6£e non officiallement en 1803, renouvel&e toujours non officiel- lement en 1813, supprim£e en 1816—1818 et rStablie en 1826, lorsqu’elle acquit finalement un caractere permanent et 16gal. C’est pourquoi, la p^riode 1803 —1829 peut etre considdrâe plutfit comme une phase prdli- minaire, exploratoire, de la pdndtration economique britannique dans le bassin pontico-danubien, qui a dvolud en des conditions nouvelles, am6- lior6es, â. peine apres la paix d’Andrinople de 1829, lorsque Ies options politiques du gouvernement anglais sont devenues plus claires, la Grande Bretagne se situant alors, de fațon constante, sur la position du maintien du statu-quo dans la zone, tempdrant avec fermetd Ies ve!16it6s d’expan- sion de la Russie tsariste vers Ies dâtroits et Constantinople. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro ACTIVITATEA ISTOEIOGEAFICĂ A LUI ION UESU ȘI LUPTA SA PENTEU UNITATEA NAȚIONALĂ DE SERGIU COLUMBEANU Destinul istoricului și profesorului universitar Ion Ursu a fost să se nască în Transilvania, să-și desăvîrșească instrucția liceală și universitară •și să predea istoria în licee și universități din toate cele trei mari entități teritoriale ce formează România de astăzi. în sfirșit, el a fost — cu cuvîntul sau cu scrisul — și unul dintre cei mai activi promotori ai gene- rației sale pentru înfăptuirea idealului de veacuri al tuturor românilor : unirea într un singur stat. Născut la 14 octombrie 18751 în comuna Cața din județul Tîrnava- Mare, profesorul Ion Ursu, după școala primaiă, își va continua instrui- rea la liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. Renumitul liceu brașovean era una dintre puținele instituții școlare românești de grad secundar, autori- zată, de legislația discriminatorie a regatului maghiar, să funcționeze în Transilvania. Liceul „Andrei Șaguna” a fost nu numai o școală de grad secundar, ci și un important centru de cultură și de forjare a conștiinței naționale românești, din Transilvania aflată pe atunci sub dominația străină. Străvechile legături ale Brașovului cu Țara Românească și cu Moldova, apoi cu România, explică dezvoltarea unei puternice spiritua- lități românești în orașul de la poalele Tîmpei. în atmosfera creată de această spiritualitate s-au format generații întregi ale intelectualității române de peste munți, intelectualitate căreia i-a aparținut, ca tînăr bacalaureat și profesorul Ion Ursu. Chemarea sa spre studiul istoriei naționale, stimulată încă din sălile de clasă ale liceului Andrei Șaguna, a minat pașii tînărului Ion Ursu spre instituțiile de învățămînt superior din România Veche. El trece deci „în țară”, acea „țară” spre care se îndreptau privirile a milioane de români aflați sub dominație străină. Aici Ion Ursu urmează cursurile Școlii normale superioare și ajunge profesor la liceul din Piatra Neamț, în acest timp el face paralel studii universitare la Facultatea de litere și filozofie din București. în 1898 trece examenul de licență, susținînd lucra- rea intitulată Relațiile Moldovei cu Ungaria pînă la suirea pe tron a lui Ștefan cel Mare. în 1903 cîștigă concursul Academiei Române pentru o “bursă în Germania, iar patru ani mai tîrziu, în 1907, susține doctoratul la Berlin cu teza Die Auswărtige Politik des Woyvoden Petru Rareș (Die 1 Principalele date privind biografia profesorului Ion Ursu, In Bibliografia lucrărilor științifice ale cadrelor didactice. Universitatea București, Seria istorie, voi. 2, M — Z, București, 1970, p. 613 (Biblioteca Centrală Universitară — Sectorul documentare). „.REVISTA DE ISTORIE”. Tom. 28. nr. 11. P. 1711. 1723,1975 www.dacoromanica.ro 1712 6ERGIU COLUMBEA1NIU 2 Erate Regiereing, 1527—1538). Urmează apoi obținerea unei noi burse pentru studii la Miinchen și Paris. în capitala Franței prezintă în 1908 teza de doctorat La politique orientale de Frangois I-er. Reîntors în țară, Ion Ursu funcționează pentru scurtă vreme ca. profesor la liceul din Buzău. Concurează apoi pentru ocuparea catedrei de istorie modernă universală la Universitatea din Iași și se clasează pe primul loc. La Iași are o activitate bogată atît pe tărîm didactic cît și pe tărîm public. Astfel, pe lîngă cursul de istorie medie și modernă predat la universitate, profesorul Ion Ursu mai conduce în fosta capitală a. Moldovei filiala Ligii culturale pentru unitatea românilor, iar în 1915 înființează și conduce pînă în 1916 Revista neamului, publicație care sus- ținea ideea unirii românilor într-un singur stat. La finele anului 1917, profesorul Ion Ursu pleacă în misiune poli- tică, la Paris, împreună cu alți profesori universitari și oameni politici pentru a susține drepturile României asupra Transilvaniei, conform con- venției încheiate cu Antanta în august 1916. Aliații, ca urmare a păcii de la Buftea, lăsau să se întrevadă că ar putea abandona cauza românească, în primele luni de ședere la Paris, în 1918, profesorul Ion Ursu a scris cartea Pourquoi la Roumanie a fait la guerre; el a colaborat în mod frecvent și la revista „La Roumanie”. Atît în cartea citată cît și în coloa- nele revistei „La Roumanie”, Ion Ursu a pledat cu pasiune, slujindu-se de marea sa erudiție și de spiritul său de analiză, cauza unirii Transil- vaniei cu România. Trebuie, de asemenea, să menționăm că împreună cu Nicolae Titulescu, Vasile Lucaciu și Constantin Miile, profesorul Ursu a desfășurat o asiduă activitate pentru crearea regimentelor de soldați români din armata austr o-ungară, căzuți prizonieri pe frontul italian. După unirea Transilvaniei cu România, Ion Ursu este primul pro- fesor de istoria românilor la Universitatea din Cluj îndeplinind în același timp și funcția de decan al Facultății de litere. Tot la Cluj înființează și prima Universitate populară din Transilvania. După moartea lui Diini- trie Onciu, în 1923, este numit profesor de istoria românilor la Universi- tatea din București unde funcționează pînă cînd a murit (6 octombrie 1925). Ca recunoaștere a activității științifice în domeniul istoriografiei, profesorul Ursu este ales în 1910 membru corespondent al Academiei Române. De o recunoaștere similară s-a bucurat și bogata sa activitate în susținerea drepturilor noastre istorice asupra Transilvaniei. Aceasta s-a concretizat prin cooptarea sa, în 1918, ca membru al Consiliului pentru unitatea națională a României. Ca istoric profesorul Ion Ursu și-a consacrat cea mai mare parte din activitatea sa științifică cercetării istoriei medievale a României. El s-a îndreptat cu predilecție spre Moldova din perioada cuprinsă între jumătatea secolului al XlV-lea și jumătatea secolului al XVI-lea, adică între întemeierea statului feudal al Moldovei și a doua domnie a lui Petru Rareș. în cartea sa privind relațiile Moldovei cu Polonia pînă la sfirșitul domniei lui Ștefan cel Mare, Ion Ursu tratează unul din aspectele cele mai interesante ale politicii externe a sțatului moldovenesc din epoca. www.dacoromanica.ro 3 ACTIVrTATElA. ISTORIOGRAFICĂ A LUI ION URSU 1713 medievală 2. Autorul arată că suzeranitatea polonă asupra Moldovei își are originea în suzeranitatea ungară asupra acestei țări, din vremea rege- lui Ludovic de Anjou, care a domnit peste cele două mari regate vecine. Cauza acestei suzeranități este văzută în pericolul otoman care de la jumătatea secolului al XlV-lea începuse să amenințe direct țările române. Relațiile mai strînse cu Polonia s-au datorat faptului că acest stat, prin unirea cu Lituania, devenise foarte puternic. Trecerea Ungariei pe planul al doilea al politicii externe moldovenești se explică prin situația de criză internă care slăbea această țară. De altfel, în a doua jumătate a secolului al XlV-lea a avut loc în aceste părți ale Europei un proces politic general: toate țările în raporturi de vasalitate cu Ungaria, au găsit, în împrejurările date, că este mai avantajos pentru ele să schimbe suzeranul. După ce analizează raporturile moldo-polone între 1387 și 1457 și diferitele implicații ale acestora, profesorul Ursu se ocupă pe larg de aceste raporturi în vremea lui Ștefan cel Mare. El subliniază că într-o primă etapă, la începutul domniei marelui voievod, legăturile au fost strînse, deoarece necesitatea cea mai presantă pentru Ștefan era consolidarea tronului. Bunele raporturi cu Polonia au fost folosite de domnul moldovean și ca o contrapondere față de presiunea exercitată de Ungaria. în timpul conflictului său cu Matei Corvin Ștefan cel Mare s-a întemeiat pe atitudinea binevoitoare a regelui polon. Mai departe, autorul arată că în timpul luptelor pentru Chilia și Cetatea Albă aceste legături s-au dovedit a fi ineficiente. Cele două importante cetăți portuare, a căror pierdere a afectat în mod profund viitorul maritim al Moldovei, nu au putut fi recuperate de Ștefan, deoarece Polonia nu i-a acordat nici o asistență. Spre sfîrșitul domniei, folosindu-se și de conflictul militar din 1497 încheiat prin pacea de la 1498, Ștefan cel Mare a emancipat cu totul Moldova de sub supremația polonă. O aprofundare a analizei aces- tei noi situații făcută prin prisma dreptului internațional, ar fi scos mai mult în evidență poziția de independență și egalitate în drepturi dobîn- dită de Moldova, în raport cu Polonia, prin tratatul de pace din anul 1498. Tot în cadrul preocupărilor sale de istorie a relațiilor externe în evul mediu, profesorul Ursu a elaborat și o lucrare de istorie universală în acest domeniu. Este vorba de cercetarea unor aspecte privind politica orientală a regelui Franței, Francisc I (1515—1547)3. Autorul consideră că relațiile lui Francisc I cu Imperiul Otoman sînt într-un fel o prelungire a acelora stabilite de regele francez cu țările limitrofe de la frontiera răsăriteană a Imperiului habsburgic. Profesorul Ursu a analizat, în această privință, destul de detaliat politica de apropiere dusă de Francisc I față de Sigismund, regele Poloniei, și față de loan Zapolya, principe al Transilvaniei. în ambii suverani, regele francez vedea prieteni ai sultanu- lui. Explicația dată de autor bunelor raporturi dintre Soliman Magnificul și Francisc I, constă în faptul că regele Franței era supus unei puternice presiuni din două direcții, exercitată de Casa de Austria, care, prin Cai’ol Quintul, domnea și în Spania și în țările germane. Alianța politico- militară franco-otomană avea drept scop să restabilească echilibrul rupt 2 Relațiile Moldovei cu Polonia plnă la moartea Iui Ștefan cel Mare, Piatra Neamț, 1900 J La politique orientale de Franțois I-er (1515 — 1547), Paris, 1908 www.dacoromanica.ro 1714 SHRGIU COLUMBEAiNtU' 41 de Casa de Austria. în cartea sa profesorul Ursu a supus unui examen mergînd uneori pînă la detalii, avatarurile acestei colaborări franco-oto- mane, în care foarte adesea Francisc I a avut atitudini marcate de multe ezitări. Situația de rege „creștin” a împiedicat deseori pe Francisc să. adopte o poziție mai netă de apropiere față de Turcia, așa cum comandau realitățile conjuncturii internaționale, care nu făceau deosebire între cele două ideologii religioase : creștină și mahomedană. Opinia profesorului Ursu este că dacă Francisc ar fi urmat fără ezitare sfaturile realiste ale consilierului său Eincon, el ar fi găsit în Soliman Magnificul un aliat care ar fi pus totul în acțiune pentru a combate Casa de Austria. Privind retroactiv evenimentele din unghiul de vedere al anilor 1525—1540, remar- căm cum se prefigura, din prima jumătate a secolului al XVI-lea, politica Casei de Austria în direcția Transilvaniei și prin Transilvania spre celelalte două țări române și spre sud-estul european. Două din lucrările profesorului Ursu sînt consacrate domniei lut Petru Eareș. Una publicată în 1908 în limba germană tratează politica externă a domnului moldovean în prima sa domnie, 1527 —1538 4. A doua, apărută, după primul război mondial, în 1923, este o monografie istorică tratînd ambele domnii ale lui Petru Eareș 5 6. Aceasta completează, de altfel, prima lucrare. în ambele cărți despre Petru Eareș, Ion Ursu folosește o foarte bogată documentație atît de origine internă, cît și de origine externă (rapoarte diplomatice din colecțiile de izvoare românești și străine, relații de călătorie ale celor care au vizitat și au cunoscut țările române). Analizînd viața și activitatea domnului moldovean, profesorul Ursu face efortul de a explica politica acestuia ținînd seama de conjunc- tura internațională a vremii sale. Autorul contestă ca fiind subiective și lipsite de temei unele opinii defavorabile emise la adiesa lui Petru Eareș de către unii dintre contemporanii săi, ca Verancics sau Paolo Giovio, care ne-au lăsat o serie de relatări asupra Moldovei în prima jumătate a secolului al XVI-lea. După ce se ocupă pe larg de activitatea politico-diplomatică și. militară a lui Petru Bareș, Ion Ursu arată că Eareș s-a găsit confruntat cu probleme deosebit de grele, în comparație cu ilustiul său părinte, Ștefan cel Mare. Astfel, Ștefan cel Mare putea conta în jocul său diplo- matic pe Ungaria lui Matei Corvin care era unul din regatele feudale cele mai puternice din Europa. în vremea lui Petru Eareș o mare parte din Ungaria căzuse sub stăpînire otomană, iar altă parte era zonă de influență a Porții în Europa centrală. Transilvania ajunsese și ea un stat tributar Porții, la fel ca Moldova și Țara Eomânească. La rîndul ei Polonia între- ținea relații de prietenie cu Poarta, mai ales după ce aceasta anihilase regatul Ungariei. La sudul Moldovei statul suzeran care era Imperiul otoman ajunsese la apogeul puterii lui politice și militare sub domnia 4 Die ausivărtige Politik des Peter Rareș. FOrst von Moldau, (1527 — 1538), Vien, 1908. 6 Petru Rareș domn al Moldovei de la 20 ianuarie 1527 pină la 14 septembrie 1538 și din februarie 1541 pină la 3 septembrie 1546, București, 1923. Vezi și articolele : Grozao Vornicul,. publicat In ,,Convorbiri literare”, 1907 nr. 1 și Bătăliile de la Swozdziec și Obertin publicat in. 1913 (Extras). www.dacoromanica.ro 5 ACTITVtrrATEA istoriografi-cA a lui ton URSU 1715- celui mai mare sultan din cîți a avut: Soliman Magnificul. Moldova era deci înconjurată din toate părțile de state sub influența sau în raporturi amicale cu Poarta. La aceste împrejurări din Europa centrală și răsăriteană de care destinul Moldovei era legat în mod nemijlocit se mai adăugau împrejură- rile nefavorabile, pentru statul moldovean, determinate de situația inter- națională generală a continentului nostru. Examinînd această situație, Ion Ursu arată că în perioada domniei lui Ștefan cel Mare exista în Europa un echilibru între diferitele puteri. Casa de Habsburg, prin marile posesiuni teritoriale pe care le avea sub autoritatea ei rupsese acest echilibru. La rîndul lui, Imperiul otoman desființînd regatul Ungariei și apropiindu-se de Polonia, stricase echilibrul în zona lui geografică de acțiune, adică în Europa centrală și răsăriteană. Profesorul Ursu mai precizează că aproape tot timpul domniei lui Petru Eareș statele europene care duceau o politică externă activă au fost grupate în două sisteme de alianță. In fruntea unui sistem era Carol Quintul care strînsese sub autoritatea lui țările germanice și Spania, pentru a combate Poarta Otomană și pe principalul ei aliat: Francisc I, regele Franței. Celălalt sistem grupa pe Soliman Magnificul, pe Francisc I, pe Sigismund al Poloniei și pe loan Zapolya. Prin confruntarea apioape permanentă a celor două grupări de state se crease o stare de instabilitate care făcea extrem de dificilă poziția diplo- matică a Moldovei. Petru Eareș a încercat să facă față cu realism acestei situații pentru a salva autonomia statului său. Greaua încercare prin care a trecut în 1538, urmată apoi de exil timp de 3 ani, ilustrează complexi- tatea împrejurărilor externe, mai sus schițate, de care domnul moldovean trebuia să țină seamă la fiecare pas. Dar preocuparea de căpetenie a istoricului și profesorului I. Ursu a fost cercetarea domniei lui Ștefan cel Mare. într-o primă carte el se ocupă de raporturile marelui domn moldovean cu turcii6. A doua carte, de dimensiuni mai mari, este, la fel ca și în cazul lui Petru Eareș, o monografie, în care autorul lărgește investigarea activității diplomatico- militare desfășurată de Ștefan, adăugind și o serie de capitole privind istoria internă a Moldovei în perioada 1457 —1504 7. Aceleași preocupări de istorie internă, de dimensiuni mai reduse, le întîlnim și în monografia dedicată lui Petru Eareș. în cele două lucrări documentarea, atît cea din sursă internă, cît și cea din sursă externă, este foarte bogată. în ambele lucrări privind domnia lui Ștefan cel Mare, profesorul Ursu a urmărit istoria diplomatico-militară a Moldovei din timpul marelui domn pe principalele etape în cadrul cărora s-a desfășurat această istorie. O primă etapă o constituie acțiunile diplomatice și luptele pentru consoli- darea domniei. Acestea au fost duse pentru eliminarea lui Petru-Aron -, pentru întărirea poziției Moldovei la gurile Dunării prin ocuparea Chiliei -, pentru reglementarea și precizarea relațiilor cu Matei Corvin regele Unga- riei, după victoria de la Baia. Un examen aprofundat a fost făcut de către profesorul Ursu luptelor îndelungate pe care Ștefan cel Mare le-a purtat 1925 • Ștefan cel Mare și turcii, București, 1914 7 Ștefan cel Mare, domn al Moldovei de la 12 aprilie 1457 pînă la 2 iulie 1504, București,. www.dacoromanica.ro 1716 SERGIU COLUMBEANTJ 6 ■cu Poarta, pentru a emancipa Moldova de tributul turcesc. Aceste lupte, atît sub aspectul lor diplomatic, cît și sub aspectul militar, au fost cerce- tate în contextul internațional al timpului. Un loc important în această examinare aprofundată îl ocupă încercările lui Ștefan de a alătura Țara Românească la marele său efort, îndreptat în direcția stăvilirii expansiunii otomane și a apărării neatîrnării Moldovei. Autorul subliniază, de ase- menea, rolul extrem de important avut de cetățile Caffa și Mangop în sistemul de alianțe locale pe care Ștefan a căutat să-l creeze pentru a opri transformarea Mării Negre într-un lac turcesc. I. Ursu demonstrează, cu lux de amănunte, interesul major de ordin economico-politic, pe care îl avea Moldova ca să dețină poziții cheie la Gurile Dunării și pe litoralul Mării Negre. Ambele cărți ne reliefează apoi situația grea în care s-a găsit Ștefan în anii 1475 și 1476, situație pe care a depășit-o grație mare- lui său geniu politic și militar, care a știut să polarizeze eforturile și năzuințele întregii țări. Pierderea Chiliei și Cetății Albe în 1484, încercarea de ale recuceri în 1485, luptele cu turcii de la sfirșitul secolului al XV-lea, acțiunea întreprinsă — chiar cu prețul umilirii de la Colomeea — pentru a asigura Moldovei un sprijin mai substanțial din partea Poloniei, poziția realistă adoptată, în final, în raporturile cu Poarta, sînt tot atîtea aspecte ale activității politico-militare desfășurată de Ștefan cel Mare pentru a păstra ființa statului, o autonomie largă, o poziție internațională puter- nică în mijlocul adversităților și conflictelor foarte dese care frămîntau partea de răsărit a Europei. Conflictul moldo-polon din ultimul deceniu al secolului al XV-lea s-a bucurat, de asemenea, de o atenție deosebită din partea lui I. Ursu. în monografia asupra domniei lui Ștefan cel Mare, profesorul Ursu reliefează cauza principală a acestui conflict: expansiunea Poloniei spre sud pentru dezvoltarea legăturilor economice cu Levantul, în viziunea regelui Albert cea care trebuia să asigure Poloniei concretiza- rea acestor legături era Moldova. Soluția cea mai directă a problemei a fost găsită în înlocuirea lui Ștefan cu un membru al familiei lagello. Sfirșitul victorios pentru Ștefan cel Mare, al conflictului cu Polonia și pacea încheiată cu această țară în condiții de perfectă egalitate au fost factorii care au stat la temelia emancipării Moldovei de sub suzeranitatea polonă. Toate aceste dezvoltări istorice din raporturile moldo-polone sînt analizate în profunzime și cu mult spirit de discernămînt. Autorul a căutat să pună în relief cît mai mult complexitatea și implicațiile inter- naționale care dominau din confruntarea dintre Ștefan cel Mare și regele Albert. în afară de istorie politico-diplomatică loan Ursu a abordat în cărțile sale consacrate lui Ștefan cel Mare și Petru Rareș și probleme de istorie a instituțiilor și istorie social-economică. Astfel ni se arată care era concepția de stat a timpului, în ce constau prerogativele domnului, •cine exercita funcțiile administrative și judecătorești în mediul rural și în mediul urban, din ce se compuneau veniturile domnului, care era organizarea militară. în ce privește oastea reținem categoriile de ostași stabilite de autor, conform cercetărilor efectuate în diferite surse docu- mentare. Avem astfel boierii cei mari cu cetele lor, viteji, feciorii (elemente tinere provenind din rindurile boierimii mici, orășenimii și țărănimii), ■oastea cea mare (glotașii), husarii. Ni se prezintă apoi armamentul tim- www.dacoromanica.ro 7 ACTIVITATEA ISTORTOGRAÎFICA A LUI ION UiRSU 1717 pului, sistemul de fortificații, modul în care era împărțită oastea în unități combatante. Un paragraf special este rezervat calităților militare ale moldovenilor, așa cum au fost redate acestea în scrierile cronicarilor, îndeosebi ale celor străini. Stările sau categoriile sociale din secolul al XV-lea și primele decenii ale secolului al XVI-lea au stat, de asemenea, în atenția profesorului Ursu. în cîteva pagini de la sfîrșitul monografiei asupra lui Ștefan cel Mare el schițează unele din trăsăturile mai importante ale diferitelor stări sociale din țară. Astfel, despre boieri se arată că erau dregători, stăpîni de sate și judecători ai sătenilor. Ni se spune apoi care erau obligațiile țăranilor față de ei, inserîndu-se printre aceste obligații și respectarea de către săteni a monopolului boieresc al morii și al cîrciumii. Tot printre elementele componente ale stărilor dominante, profesorul Ursu citează și mănăstirile, precizînd că acestea stăpîneau o mare parte din țară : unele mari așezăminte eclesiastice aveau zeci de sate. Se dau și exemple în această privință. Autorul mai arată că mănăstirile beneficiau de impor- txnte privilegii fiscale și judecătorești. Referitor la cealaltă mare categorie socială, țărănimea, teza lui loan Ursu era că cei mai mulți dintre membri acestei stări se găseau în situație de dependență față de stăpînii moșiilor. Utilizînd referințele din documen- tele interne, mai ales pe cele publicate de Ion Bogdan, profesorul Ursu stabilește și o serie de date de ordin cantitativ. Doar din documentele cercetate de el rezultă că, în timpul lui Ștefan cel Mare, circa 300 de sate aparțineau unuia sau mai multor stăpîni, iar 100 de sate erau stăpînite de mănăstiri. Existența acestor 400 de sate, atestate documentar ca. fiind în stare de servitute, l-a îndrituit pe profesorul Ursu să tragă con- cluzia că majoritatea sătenilor din Moldova anilor 1450 — 1550 căzuseră în situație de dependență față de diferiți stăpinitori. Desigur, este greu de enunțat o concluzie ce se vrea definitivă, pe baza unor date cantitative incomplete. Reținem însă dorința lui Ion Ursu de a opera și cu alte categorii de argumente — de ordin statistic — în lucrările sale. în continuare profesorul Ursu se ocupă și de situația țăranilor din punct de vedere al obligațiilor lor, atît față de stăpînii de moșii, cît și față de stat. El are aici meritul incontestabil de a ne fi prezentat în mod diferențiat cele două categorii de obligații. în ce privește sarcinile față de- stăpîni, I. Ursu arată că în schimbul dreptului de folosință al pămîntului țăranii erau impuși să dea dijma din produse și dijma din stupi și să efec- tueze 3 zile de lucru pe an. Erau obligați să respecte monopolurile senio- riale tipice : al morii (să nu macine decît la moara stăpînului) și al vinului (să nu cumpere vin decît de la circiuma stăpînului). Respectarea, prin constrîngere, a acestor monopoluri este considerată ca fiind unul din faptele cele mai supărătoare pentru săteni. Privind această reliefare a monopolurilor feudale, în perspectiva cercetărilor mai noi ale istoriografiei noastre, remarcăm meritul incontestabil al profesorului Ursu în determi- narea, măcar și schițată, a importanței uneia din vechile și puternicile instituții din economia agrară feudală românească. în legătură cu obliga- țiile țăranilor față de stat, autorul stabilește următoarele categorii: dato- riile visteriei (în bani și în muncă); corvezi pentru construirea și întărirea cetăților; lucrul la morile domnești; străjde; să răspundă la chemările pentru oaste. www.dacoromanica.ro 1718 SHRGIU COLUMBEANU 8 Din cele menționate mai sus, reiese că profesorul Ursu a căutat să ne prezinte un tablou, deși sumar, în mare măsură destul de corect al stărilor sociale din Moldova secolului al XV-lea. Preocupat mai mult de istoria politică el nu a adîncit problematica atît de variată a istoriei sociale, în același timp însă, rezultatele sale, chiar în stadiu de schiță, au însemnat puncte de plecare pentru cercetările ulterioare de istorie social-economică a evului mediu românesc. Activitatea depusă în domeniul cercetării și la catedră (timp de aproape 25 ani) l-a îndemnat pe profesorul Ursu să formuleze și unele idei privind concepția sa istorică. Intr-un studiu consacrat acestei teme, el susține că „faptele istorice nu se repetă, ci se succed”, opinînd în con- tinuare că istoria „nu se bazează pe legi, ci pe serii”8. Este evident că el împărtășește aici teoria seriilor istorice emisă de A.D. Xenopol în marea sa lucrare de filozofie a istoriei9 și aplicată de același în sinteza Istoria românilor în Dacia traiană. în studiul amintit, I. Ursu, înainte de a ne releva propria sa concepție asupra istoriei, trece în revistă, în mod succint unele din principalele curente istorice : raționalist, pozitivist, idealist și materialist. în prezentarea teoriei materialiste a istoriei el a folosit un studiu scris de C. Dobrogeanu-Gherea10. Din expunerea făcută și din părerile exprimate rezultă cu foarte mare cla- ritate că profesorul Ursu, deși nu împărtășea punctul de vedere marxist, avea și unele opinii care îl apropiau de acesta. Astfel, el apreciază, foarte judicios, că evenimentele istorice nu sînt produsul unui singur factor, ci al unui complex de factori. Mai departe, după ce scrie „că nu se poate nega importanța extraordinară pe care a avut-o fenomenul economic în dezvol- tarea omenească”, moderează această opțiune pentru interpretarea eco- nomică a fenomenului istoric afirmînd „că ar fi o greșeală să-l considerăm (factorul economic, n.n.) singura cheie pentru explicarea tuturor fenome- nelor istorice”. „Concepția noastră — arată în altă parte I. Ursu — nu exclude importanța deosebită a factorului economic, dar nu vede în el •singurul nerv al istoriei. Din contră, îl considerăm în acțiune armonic și de influență reciprocă cu ceilalți factori numeroși care au contribuit la dezvoltarea poporului nostru”11. Constatăm și aici același punct de vedere expus în pasajul citat anterior. Pe de o parte, profesorul Ursu admite ceea ce denumește „importanța deosebită a factorului economic”, iar, pe de altă parte, el consideră că acest factor nu este determinant în evoluția procesului istoric, ci se află într-o stare de egalitate cu ceilalți factori. Un punct de vedere similar, care caută să îmbine iarăși două planuri de acțiune istorică este exprimat și cu referire la rolul maselor și al persona- lităților. „Istoria nu e numai opera indivizilor, după cum nu se poate concepe că e produsul exclusiv al maselor. între individ și lumea care îl înconjoară există o reciprocitate de acțiune. Geniul e în oarecare măsură produsul mediului, dar și mediul suferă la rîndul său influența geniilor”. Desigur, interacțiunea personalitate-masă este un fapt real al istoriei 8 Concepția istorică, București, 1924, p. 6. • Principiile fundamentale ale istoriei, Iași, 1900. Vezi și ediția franceză La iMorie de ■l’histoire. Deuxifeme âdition des Principes fondamenleux de l’histoire, Paris, 1908. 10 C. Dobrogeanu-Gherea, Concepția materialistă a istoriei, ed. a Il-a, București, 1892 11 I. Ursu, Concepția istorică, p. 14. www.aacoromanica.ro 9 ajctuvotatea. istorkxsrafica a lui Ion ursu 1719 evoluției societății umane. Totuși, așa cum ne arată concepția materialist- istorică, rolul determinant în desfășurarea procesului istoric, îl au, în ultimă instanță masele, iar nu personalitățile. De modul în care individul, devenit personalitate politică, are capacitatea de a se pune în consonanță cu tendin- țele și acțiunile maselor, de a fi purtătorul de cuvînt al acestor tendințe și acțiuni, depinde succesul sau insuccesul în participarea sa la desfășu- rarea evenimentelor. ★ Profesorul Ursu s-a arătat preocupat nu numai de problematica istoriei noastre medii. El a elaborat studii, articole, eseuri, privind liniile mari, directoare, ale dezvoltării istorice a poporului român, precum și problemele cele mai arzătoare ale cauzei românești înainte de izbucnirea primului război mondial și apoi în timpul desfășurării acestuia. Dintre articolele scrise în acest domeniu menționăm unul cu caracter de generalitate prezentat, mai întîi, ca o conferință la „Societatea Acade- mică Română din Berlin”, în ziua de 8/21 aprilie 190612. în acest articol autorul caută să surprindă cîteva din aspectele mai importante ale isto- riei noastre. Sînt subliniate contribuțiile decisive aduse de primii domnitori — Basarabii în Țara Românească, Bogdăneștii și Mușatinii în Moldova — care prin acțiuni politice și militare au întemeiat și au consolidat statele feudale românești. Profesorul Ursu scoate în relief și folosirea judicioasă a resurselor economice de către domnii români din secolele al XlV-lea și al XV-lea, în vederea afirmării politice a statelor lor. Rolul țărănimii este considerat ca un factor determinant al apărării ființei și individualității noastre naționale. ,,în luptele cu turcii și alți dușmani — scrie profesorul Ursu — țăranii au fost aceia care au adus cele mai mari sacrificii”13. în ce privește perioa ’ 'e de decădere, acestea au fost cauzate de frămîntările sociale și de luptele pentru tron. Grupările rivale în care s-a împărțit clasa conducătoare, grupări care duceau o luptă permanentă pentru putere au facilitat intervenția străină în treburile interne ale țărilor române. Căderea sub stăpînire străină a cetăților portuare de la Dunăre și de la Marea Neagră a fost iarăși un factor decisiv care a contribuit, pentru cîteva secole, la încetinirea considerabilă a dezvoltării noastre. Secolul al XVIII-lea este caracterizat ca o perioadă foarte grea a istoriei noastre naționale. Războaiele duse pe teritoriul românesc de cele trei mari imperii vecine, exploatarea fanariotă, decăderea țărănimii, grelele pierderi teritoriale suferite de Moldova, au fost principalii factori care au încetinit în mod considerabil dezvoltarea social-economică și politică a țărilor române. Păstrarea ființei naționale și dezvoltarea unei puternice conștiințe de neam, s-au realizat — arată profesorul Ursu — prin progresul scrisului și culturii în limba română. Cronicarii și apoi marele curent cultural național din Transilvania au întărit spiritul de rezis- tență al poporului român împotriva politicii de dominație și de desna- ționalizare promovată de marile state vecine. Mai tîrziu, în secolul al XIX- lea, Unirea Principatelor (1859) și eliberarea țăranilor din condiția de clă- 11 Cauzele de căpetenie ale căderii și măririi noastre in trecut, București, 1906. 13 Ibidem, p. 12. 7 - c. M9 www.dacoromanica.ro 1720 SERGIU COLUMBEANU 10 cășie (1864), au ilustrat, în mod pregnant, procesul în plină desfășurare al renașterii naționale. La începutul anului 1907, în ziua de 24 ianuarie, într-o cuvîntare ținută tot la „Societatea Academică Română” din Berlin, Ion Ursu men- ționa că „neamului nostru nu i-a fost dat nici pînă astăzi să-și vadă visul împlinit, căci ziua de 24 ianuarie 1859 nu aducea decît unirea unei jumătăți din neamul nostru. în continuare arăta că „unirea definitivă e o chestie de viață” (pentru toți românii, n.n.), ea fiind impusă de necesități economice, culturale și de apărare14 ls. Referindu-se la Transilvania, Ion Ursu spunea, auditoriului, următoarele : „Se știe că centrul de conservare al neamului nostru a fost în trecut Ardealul. El n-a încetat pînă azi chiar de a fi cen- trul nostru etnic. Neamul nostru nu se poate conserva în locul deschis din răsăritul și sudul Carpaților și în vremuri de primejdie statul nostru nu poate dăinui fără fortăreața noastră etnică. Nu mai vorbesc de avîntul cultural și economic care ar urma în urma acelei zile fericite, care e pentru noi un vis nu prea depărtat”16. Punctele de vedere exprimate în conferințele de la Berlin vor fi dez- voltate apoi într-o serie de alte conferințe și materiale publicate în presa românească a timpului16. Aceleași idei vor fi reluate apoi într-o broșură apărută în 1916, prin care autorul, după ce trecea în revistă politica externă a României în perioada dintre războiul de independență și primul război mondial, cerea cu insistență intrarea în acțiune în vederea realizării uni- rii Transilvaniei cu România17. în ultima parte a broșurii Ion Ursu con- chidea că prin alipirea ținuturilor românești de peste munți „România, și-ar găsi forma firească”18. Tot în această direcție a folosirii istoriei ca in- strument al apărării cauzei noastre amintim și un studiu în care Ion Ursu face un istoric al principalelor etape parcurse pentru forjarea și consoli- darea conștiinței naționale românești19. în perioada extrem de grea pentru țara noastră, care a urmat înche- ierii armistițiului și apoi a păcii silite de la Buftea cu Puterile Centrale, 14 I. Ursu, Idealul nostru. Articole politice și conferințe, Iași 1915, p. 2 (cilat dc I. Ghcorghiu, Ac{iuni pentru unirea Transilvaniei înainte de intrarea României in primul război mondial) In volumul Desăvîrșirea unificării stalului na/ional român. Unirea Transilvaniei cu vechea Româ- nie, București, Edit. Academiei, București, 1968, p. 152. ls I. Ursu, Idealul nostru ... p. 3. 14 Vezi volumul -culegere intitulat Idealul nostru. Articole politice și conferințe, citat mai sus. în anii ce au premers izbucnirii primului război mondial, profesorul Ursu s-a numărat printre Invățații noștri care țineau prelegeri privind diferite probleme ale istoriei și culturii noastre. îl găsim deci alături de N. lorga, V. Pârvan, A. D. Xenopol, Ncrva Hodoș, G. Bogdan Duică, Vasile Bogrea, Alexandru I.cpadatu, Vintilă Mihăilescu, V. Pașcanii, I. Răducanu, Gheorghe Muntean-Murgoci, dr. Manicatide, I. Cantacuzino, Simion Mlndrescu, Dimitrie Pompeiu, Virgil Madgearu, G. Vllsan, C. Rădulcscu-Motru, Sextil Pușcariu, luliu Hațieganu, Ilie Minea, ș.a. (Vezi V. Curticăpcanu, Cultura in sprijinul unității de stat, In voi. Desăvîrșirea unificării ... p. 339 — 340. 17 Politica României, Iași, 1916, p. 18. 18 Ibidem, p. 18. De menționat că profesorul Ursu se afla printre personalitățile din frun- tea curentului care cerea intervenția militară imediată a României pentru a elibera Transilvania de sub dominația austro-ungară. în fruntea acestui curent se găseau oameni politici (printre care Nicolae Titulcscu, Take loncscu, Barbu Delavrancea) oameni de știință (dr. I. Cantacu- zino, dr. C. Istrati, A. D. Xenopol, C. Rădulescu-Motru O. Tafrali, dr. Thoma lonescu, I. Tanoviceanu) și transilvănenii veniți la București (V. Lucaciu, O. Goga, S. Mlndrescu). (Vezi I. Gheorghiu, Acțiuni pentru unirea Transilvaniei In voi. Desăvîrșirea unificării ... p. 155> 18 Conștiința națională, București, 1911 www.dacoromanica.ro 11 ajCtwttatha tstoriograficA a lui Ton ursu 1721 profesorul Ion Ursu s-a numărat printre oamenii politici și de cultură români plecați în Franța, pentru a susține, pe lîngă Puterile Antantei, respectarea stipulațiilor convenției din august 1916 privind unirea cu România a ținuturilor locuite de români din Imperiul Austro-Ungar. în cadrul acestei activități, Ion Ursu a fost unul dintre colaboratorii cei mai asidui ai ziarului ,,La Roumanie” editat de refugiații politici români din Franța pentru apărarea cauzei unirii. Abia sosit la Paris, profesorul Ursu se găsește printre semnatarii memoriului înaintat, în februarie 1918, președintelui Wilson, prin care se protesta împotriva intenției acestuia de a menține monarhia austro- ungară ca un stat de sine stătător, în cadrul căruia să se acorde popoarelor asuprite doar o „dezvoltare autonomă”20. La 4 martie 1918, Ion Ursu este membrul unei delegații reprezentînd pe românii din Transilvania, Banat și Bucovina, care expune primului ministru francez Clemenceau situația grea creată românilor din provinci- ile aflate sub autoritatea Austro-Ungariei21. Așa cum arătam la începutul articolului, Ion Ursu a publicat tot în 1918, la Paris, cartea Pourquoi la Roumanie afait la guerre. Cartea pre- zintă publicului francez istoria poporului român și drepturile noastre istorice referitoare la unirea Transilvaniei cu România. în carte mai este înfățișată pe larg și denunțată politica de desnaționalizare promovată de guvernul de la Budapesta, precum și politica de oprimare economică și socială exercitată asupra românilor. în încheiere autorul arată că prin unirea Transilvaniei, Maramureșului, Crișanei și Banatului cu România s-ar ajunge la un stat de 16 milioane locuitori (14 milioane români), dis- punînd de o puternică bază economică, ce îi va îngădui să-și păstreze inde- pendența și să fie, în această parte a Europei un important factor de pro- gres și de civilizație22. Dintre articolele publicate de profesorul Ion Ursu în ziarul „La Roumanie”, cităm pe cel din 5 septembrie 1918 în care autorul combate unele tendințe de a transforma imperiul habsburgic într-un stat federal, care ar menține mai departe, sub dominația lui, diferitele naționalități. Iată ce scrie, printre altele, profesorul Ursu, în acest articol: „pe măsura înfrîngerilor boala statului anacronic habsburgic se agravează și se încearcă să se salveze prin remediul federalizării, însă astăzi nu se mai poate așa ceva, căci cehii și slovacii vor să întemeieze un stat al lor, slavii de sud să se unească cu sîrbii și românii vor să se unească cu frații lor de dincolo de Carpați” (subl.ns.)23. Cu o zi mai înainte de apariția articolului, se puseseră bazele Consiliului național al unității române, organ politic creat ca să coordoneze acțiunile emigrației avînd drept scop — așa cum declara Vasile Lucaciu — „realizarea idealului nostru : unirea tuturor românilor într-o Românie mare. . . ’524. în comitetul „Consiliului național al unității române”, adunarea generală a emigrației a ales pe cei mai activi membri ai ei. Astfel profesorul Ion Ursu s-a găsit alături de : Take lonescu — pre- 20 I. Gheorghiu și C. Nuțu, Activitatea românilor din Transilvania și din vechea Româ- nie peste hotare, In voi. Desăvlrșirea unificării ... p. 175. 21 Ibidem, p. 177. 22 Ibidem, p. 186. 23 I. Gheorghiu și G. Nuțu, op. cit., p. 187. www.dacoromanica.ro 1722 SERGIU COLUMBEANU 12 ședințe : Vasile Lucaciu, Octavian Goga, dr. C. Angelescu, loan Th. Florescu — vicepreședinte; loan Cantacuzino, Nicolae Titulescu, Thoma lonescu, Traian Vuia, D. Drăghicescu, Simion Mîndrescu, O. Miile și alți membri25. Participarea profesorului Ion Ursu în conducerea acestui organ suprem al emigrației i-a inspirat articolul Aspirațiile României, publicat tot în ziarul ,,La Roumanie”, la 24 octombrie 1918, cînd înfrîngerea totală a Puterilor Centrale devenise un fapt evident. După ce subliniază temeiul și legitimitatea aspirațiilor românești de unitate națională, Ion Ursu con- chide, după cum urmează : „departe de a fi făcut o politică imperialistă, România prin intrarea sa în război n-a urmărit decît un scop legitim, de a da o formă politică unității de suflet care există dintotdeauna între cele două emisfere ale Carpaților în sud-estul european”* 28. ★ încheind această evocare, putem spune că profesoi-ul Ion Ursu a fost unul din medieviștii de seamă ai istoriografiei noastre. El a cercetat și a adus contribuții esențiale în reconstituirea uneia din perioadele cele mai importante ale istoriei feudale a țărilor române. Am văzut apoi că profesorul Ursu a fost preocupat și de istoria social-economică. Rezultatele sale în acest domeniu, mai puțin tratat în timpul cînd a trăit, deși nu au avut amploarea contribuțiilor sale din domeniul istoriei politice, au însem- nat totuși puncte de plecare indispensabile și sugestii pentru cercetările ulterioare. Cultura întinsă a profesorului Ion Ursu, dublată de un spirit generos, l-au ajutat să abordeze și probleme care depășeau cadrul strict al speciali- tății sale de medievist. El a fost unul din remarcabilii noștri istorici rnili- tanți. Astfel timp de mai mulți ani, profesorul Ursu a dus erudiția și vizi- unea sa istorică largă de la istoria antică la istoria contemporană, în slujba realizării idealului național al Unirii Transilvaniei cu România. Prin aceasta el se numără printre reprezentanți de seamă ai generației care o înfăptuit marele act din 1918. L’ACTIVIT^ HISTORIOGRAPHIQUE DE ION URSU ET LA LUTTE POUR L’UNIT^ NAȚIONALE RSSUMfi L’auteur dvoque la figure du professeur Ion Ursu, l’un des mddi4- vistes marquants de l’historiographie roumaine, qui a apportd des contri- butions essentielles ă la reconstitution de l’une des pâriodes Ies plus impor- tantes de l’histoire fModale des pays roumains. En approfondissant l’dtude de l’histoire politico-diplomatique, le professeur Ursu a dtd prdoccupd ^galement de l’histoire socio-ăconomique. Les rdsultats qu’il a obtenus dans 14 Ibidem, p. 192-193 28 Ibidem, p. 193 24 Ibidem, p. 197—198 o www.dacoromamca.ro 13 activitatea. jstqkdograifica a lui ton ursu 1723 ce domaine, moins aborda ă l’^poque ou il a v6cu, bien que n’ayant pas l’ampleur de ses contributions dans le domaine de l’histoire politique, ont constitui cependant des points de d^part indispensables et des suggestions pour Ies recherches ultdrieures. La vaste culture du professeur Ion Ursu, accompagnăe d’un esprit g6n6reux, lui ont permis d’aborder aussi des problemes qui dăpassaient le cadre de sa sp6cialit6 de m6di6viste. II a 6td l’un de nos remarquables histo- riens militants. Ainsi, plusieurs annees durant, le professeur Ursu a mis son 6rudition et sa large vision historique, allant de l’histoire ancienne ă l’histoire contemporaine, au service de l’accomplissement de l’iddal nați- onal de l’Union de la Transylvanie ă la Roumanie. II figure de la sorte parmi Ies repr&sentants marquants de la gdnăration qui a r6alis6 le gran- diose acte de 1918. www.dacaromanica.ro www.dacoromanica.ro E D O C U M N T A R IOAN SLAVICI. NOTE ISTOEIOGEAEICE DE ALEXANDRU ZUB S-a Intlinplat cu Slavici ceea ce se Intlmplă obișnuit cu scriitorii plurivalenți pe care pos- teritatea li abordează mai ales sub unghiul Împlinirii lor majore: scriitorul a obscurat celelalte laturi ale creației sale. Se cunoaște astfel prea puțin activitatea lui de istoric, autor de manuale și editor de documente, cu toate că ea s-a desfășurat la un nivel remarcabil. Doar cola- borarea sa la tipărirea colecției de documente „Hurmuzaki" a fost evidențiată, Intr-o bună măsură, de D. Vatamaniuc, ln erudita monografie de acum clțiva ani1, iar unele scrisori de la loan Bianu, comentate In „Ziridava” (II), luminează Intrucitva eforturile editoriale ale scriito- rului In perioada 1887 — 1889 *. O cercetare atentă a contribuției istoriografice a lui loan Slavici, in deplina cunoaștere a epocii și a problemelor abordate, va trebui să se facă de aici Înainte 3, Intruclt personali- tatea scriitorului nu s ar putea Înțelege cum se cuvine fără investigarea acestei laturi. Datele extrase din documente au fost utilizate In creația artistică, romanele și piesele sale istorice resimțindu-se de pe urma cercetărilor Întreprinse*. Cum s-a observat deja, mai ales munca desfășurată In cadrul Comisiei documentelor istorice, al cărei secretar a fost multă vreme, a as ut o mare Însemnătate pentru scriitor, iar ,.invocarea, statornic, in articole, a documentelor nu mai poate surprinde”6. în cele ce urmează vom aduce In di'cuție cîteva date noi pri- s itoare la această activitate, fără intenția, evident, de a epuiza chestiunea. Mobilul imixtiunii lui Slavici In domeniul istoriei, pentru cercetarea căruia nu făcuse studii speciale (N. lorga aprecia Insă ,,cunoștințele lui de autodidact, totuși puțin obișnuite” 6) era același care a determinat pe mulți dintre colegii de generație să se ocupe de cercetarea trecutului, chiar dacă nu ca profesioniști: necesitatea apărării intereselor naționale. A. D, Xenopol, de pildă, studia dreptul și filozofia la Berlin, atunci clnd a luat hotărîrea de a se consacra istoriei, spre a face ca România să se bucure de considerația la care avea dreptul in lume7. Slavici Însuși n a abordat domeniul istoriei decît cu teamă și constrins de motive politice. Asigurlndu-1 pe lacob Negruzzi că a tratat cu Slavici Întocmirea unor articole de istorie privitoare la probelma națională In Transilvania, Eminescu observa, la 4/16 septembrie 1870: ,.Bietul om s-a cam descurajat clnd a citit studiile lui Xenopol, pentru că simțea că n-o să poată scrie niciodată astfel; dar asta a fost totodată impulsul de căpetenie care-1 va face să vă dea niște articole Intr-adesăr bine scrise și corect cugetate”8. 1 D. Vatamaniuc, loan Stanici și lumea prin care a trecut, București, Edit. Acad. RSR 19G8, p. 181 — 193. Vezi și Corneliu Dima-Drăgan, Editarea documentelor Hurmuzaki, „Rcmâi.ia literară”, 1974, 7 (14. 117) 2 Paraschiva Kolosvari, Din corespondenta inedită a lui loan Bianu către I. Stanici (1887 — 1889), „Ziridava. Studii și cercetări", II, 1968, p. 73 — 79 (Muzeul județean Arad). 3 Proiectul de tematică Istoriografia modernă a României. încercare de periodizare, d e Șt. Pascu și Eugen Stănescu („Studii’’ XVII, 1964, nr. 1, p. 148) 11 menționează doar intre ,,alți reprezentanți ai istoriografiei romantice democrat și liberal-burgheze”. * Cf. Pompiliu Macrea, loan Stanici, București, 1968, p. 50. 5 D. Vatamaniuc, op. cil., p. 193. • N. lorga, Istoria românilor, X, București, 1939, p. 151. 7 I. E. Torouțiu, Studii și documente literare, voi. II, București, 1932, p. 28—30. 8 Ibidem, voi. I, București, 1931, p. 314. ..REVISTA DE ISTORIE”.Tom.28,nr. 11,P. 1725-1783 1975 www.dacoromanica.ro 1726 IXJOUIMEIN’TAIR 2 Articolele promise au apărut In „Convorbiri literare” (1871)’ și ele justifică prevederea poetului. O altă serie aveau să apară curlnd pe aceeași temă* 10 — un adevărat „tractat” cum 11 voia autorul11 12. Nu ne vom opri nici asupra acestora. Notăm doar că, In timp ce Xenopol lua inițiativa de a combate „calomniile ce curg din toate părțile asupra noastră” (1869), Slavici avea preocupări similare, izvorlte din același imbold. încă o coincidență se cuvine relevată : in 1881, clnd Xenopol Începea să publice In „Revue historique” din Paris, prin intermediul lui fimile Picot, seria de buletine privtoare la istoriografia română, care li vor deschide calea către tipărirea unor lucrări mai amplei asu- pra istoriei naționale10, Slavici publica, In cadrul unei colecții de studii privitoare la popoarele din Imperiul austro-ungar, inițiată de vienezul Carol Prohaska, volumul Die Rumănen in Ungarn, Siebenburgen und der Bukoivina 13 * *, care era In același timp o cercetare istorică, etnografică și culturală din cele mai vechi timpuri plnă la „stările prezente”. Volumul a fost bine primit de publicația londoneză „The Academy”, reputația autorului printre „nuveliștii europeni” fiind dublată acum de una In „știința etnografică”. Finalitatea politică a demersului era și aici clară, ca și In lucrările de mai Înainte. Să se observe că Slavici punea astfel pe piața europeană, la Indemlna specialiștilor, dar și a marelui public, o lucrare sintetică asupra unor teritorii românești cu patru ani Înainte ca A. D. Xenopol să fi putut publica volumul Une enigme his- torique. Les Roumains au mogen-âge (Paris, 1885). Paralela, privită, deocamdată, exterior, poate fi Împinsă mai departe, In sectorul manualelor didactice, sector In care și Xenopol, și Slavici au activat cu autoritate. Aportul celui dinții se cunoaște doar In linii mari11, al celuilalt Intr-o măsură și mai redusă16, deși activitatea scriitorului pe acest teren nu Îndreptățește nicidecum ignorarea. Manualele de istorie Întocmite de el, după o metodă cu totul modernă, constituie, dimpotrivă, un capitol interesant, explorabil cu folos. în 1891 Slavici tipărea, de exemplu, o Istorie universală pentru ciclul mijlociu, In două părți, cuprinzlnd : una — cele mai vechi timpuri și antichitatea greco-romană, cealaltă — evul mediu, cu texte agreabile, ușor de memorat și numeroase ilustrații. „Preocuparea mea de căpe- tenie — mărturisea autorul — a fost să deștept și să dezvolt gustul pentru citirea operelor istorice, prezentlnd istoria ca un lucru atrăgător, pe care orișicine poate, fără multă greutate, să-l Înțeleagă” 1B. El ambiționa să facă din această disciplină o „interesantă și plăcută gimnastică intelectuală”, dincolo de factologia sterilă și obositoare. Preocuparea autorului era aceea de a nu supralncărca memoria elevilor, dar In același timp de a nu omite nimic din ceea ce putea contribui la Înțelegerea deplină a destinelor umanității. Un riguros spirit selectiv trebuia să pre- zideze, prin urmare, Întreaga alcătuire. Pe măsură ce se Îndepărtează de origini, el Înfățișează istoria politică și culturală „din punctul de vedere al românilor”, adreslndu-se nu numai vlrstei școlare, ci tuturor acelora care voiau să Înțeleagă „legătura dintre evenimentele petrecute”. Este principiul pe care-1 urmărise, mai Înainte, și Xenopol17. Din acest punct de vedere, Slavici aprecia că istoria noastră este legată mai cu seamă de Orient, fără cunoașterea căruia ea s ar Înfățișa ca un șir de evenimente obscure și neînțelese. în Orient „s-a hotărlt soarta noastră și tot aici vom avea să ne Împlinim și menirea istorică”10. Dezvoltarea politică și culturală din epoca modernă stă sub Inrlurirea Apusului, și Înțelegerea acestei dezvoltări, conchidea autorul, nece- sită o bună cunoaștere a evenimentelor din acea parte a lumii. Pentru Întocmirea lucrării, el s-a folosit de istoria universală a lui G. Weber, de cea a lui Corvin și Held, de cronica lui Șineai și de documentele publicate In colecția „Hurmuzaki”, datele de istorie generală fiind controlate după Mayer's Conversations Lexikon, cu apel la C. d’Ohsson (Histoire des .Mongoles depuis 0 I. Slavici, Studii asupra maghiarilor, „Convorbiri literare”, V, 1871, p. 153 sqq, 10 Idem, Noi și maghiarii, ibidem, VII, 1873. 11 I. E. Torouțiu, op. cit., II, p. 184; scris, din 18/30 mar. 1872 către I. C. Negruzzi. 12 Cf. I. n. A. D. Xenopol peste hotare (Note bibliografice), In voi. A. D. Xenopol. Studii privitoare la viața și opera sa, București, Edit. Acad, 1972, p. 429 — 443. 13 Wien, 1881, 236 p. („Die Vdlker Oesterreich-Ungarns”, VI) 11 Stela lancu, Idei despre invățăminl și educație la A. D. Xenopol, „Revista de pedagogie”, XIII, 1964, nr. 11, p. 68—83; idem, Preocupări pedagogice la A. D. Xenopol, în voi. A. D. Xenopol, 1972, p. 317-326. 16 D. Vatamaniuc, op. cil., p. 244—257 : In invățăminl. 10 I. Slavici, Istoria universală, I. București, 1881, prefața. 17 A. D. Xenopol, Cronologia rațională a istoriei universale ... Iași, 1871 ; idem, Istoria universală, Iași 1881. 13 I. Slavici, op. cil., II, București, 1881, prefața. www.dacoromanica.ro 3 DOCUMENTAR 1727 Tchinguis — Khan) pentru Asia centrală, la Joachitn Lelevel și Schlozer pentru Polonia și Lituania, la Hamtner — Purgstall pentru mongoli, turci, perși, arabi, la Jireăek pentru popoarele balcanice (Geschichte der Bulgaren)w ș.a. Doi ani mai tlrziu, Slavici publica un studiu dedicat provinciei natale20, studip care se dovedește o amplă analiză a situației românilor de peste munți, Întemeiată pe date istorice sever controlate, Îndeosebi pe acelea extrase din colecția „Huimuzaki”, din care autorul cita copios. Scopul lucrării era, evident, unul pclitic. Mijloacele folosite erau Insă ale istoricului obișnuit să examineze probele și să scoată la lumină adevărul. Mai Intli el Înfățișează, cu date precise și fără zglrcenie, ,,stările topogiafice și etnogiafice”, In alți termeni — poziția geografică și populația, apoi starea provinciei ciscarpatine In raport cu țările din jur, poziția românilor față de celelalte naționalități, luptele revendicative, redeșteptarea națională, iredentismul, cu larg apel la texte narative și mai cu scamă la documente incontestabile. Același spirit istoric se recunoaște chiar și In lucrările de politică militantă, precum Românii din regatul ungar (1892), Românii de peste Carpafi (1911), Sbuciumâripolitice la românii din Ungaria (1911), pentru a nu aminti declt citeva dintre acestea. Este spiritul pe care autorul l-a deprins Încă din vremea studiilor și care inspiră mai toată literatura de peste munți, literatură constrlnsă de Împrejurări să apeleze, defensiv, mereu la istorie. Nu este fără interes, credem, faptul că, Înainte de a trece munții, Slavici a funcționat, de la 21 iulie 1873, ca arhivar la Consbtoriul din Oradea, ca unul ce avea „studii și capacitate bună ” 21. Munca desfășurată, Inceplnd din 1875, In cadrul Ccmisiei documentelor istorice a fost pregătită astfel nu numai prin lucrări de istorie pragmatică ci și prin exerciții de arhivă, chiar dacă Intr-un sens mai larg și mai difuz declt se Înțelege de obicei acest termen. Colaborarea lui Slavici la editarea corpusului de documente externe constituie, fără Îndoială, partea cea mai rezistentă a activității lui de istoric, Încă necercetată suficient. înce- puturile ei se leagă de venirea lui T, Maiorescu la Ministerul Instrucțiunii Publice. La 8/20 aprilie 1874, Înaltul demnitar ii adresa, In numele vechii colaborări la „Convorbiri literare”, propunerea de a trece munții și de a se stabili definitiv In țară: „La ce te crezi capabil? Pro- fesorat? O funcție administrativă In Ministeriu? Inspector de școale cu misiunea de a revedea și insufleți Invățămlntul din sat In sat și din oraș in oraș?”22. încredințat că,,soarele pentru toți românii la București răsare”, scriitorul dădu curs Îndemnului, optlnd pentru Îndeletniciri care să-i asigure cit mai multă independență. Poate de aceea a și descins mai Intli la Iași, unde a rămas doar citeva luni, după care, la finele lui 1874, se stabili In capitală. Aici Maiorescu li rezerva Insă o cu totul altă funcție declt cele cu care 11 ispitise In scrisoarea din aprilie. „Ve- nit In țară, tși va aminti Slavici mai tlrziu, m-am mulțumit să iau asupra mea sarcina de secretar al comisiunii [... ] pentru publicarea marei colecțiunide documente istorice” 23, adunate de Eudoxiu Hurmuzaki, comisie inițiată de Maiorescu și din care făceau parte personalități de prestigiu : Mihail Kogălniceanu. Teodor Rosetti, D. A. Sturdza, A. Odobescu. Numirea s-a făcut cu data de la noiembrie24, deși scriitorul nu s-a decis să părăsească Iașii declt la Înce- putul lunii următoare. împrejurările in care ministerul de resort a ajuns In posesia prețiosului fond de docu- mente, după moaitea lui Eudoxiu Hurmuzaki, și activitatea depusă de comisia respectivă se cunosc 26 și nu vom reveni asupra lor. Menționăm doar că din marele corpus diplomatic care la moartea scriitorului număra 41 volume, 12(IIX, IIIV2, IVvî, Vj,», VI, VII, VIII, X1>t>) au fost Îngrijite de Slavici ori prin colaborarea sa : muncă enormă, care a pretins din partea editorului nu numai pricepere, dar și o mare pasiune. „Am publicat [...] mii de documente privitoare la istoria românilor, cu Începere de la 1500” 20, va declara el mai tlrziu, recapitulind. pro domo, pe temeiul acestora, legăturile noastre cu lumea germană : Petru Rareș cu Ferdi- nand I, Radu Paisie cu Carol V, Petru Șchiopul și Mihai Viteazul cu Rudolf II, apoi Radu Șerban, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brlncoveanu. Se oprea astfel cu exem- plele In pragul epocii fanariote, despre care „prea multe” avea a spune27. 12 Ibidem, p. V, Vezi și recenzia din „Românul”, 11/23 1881, p. 1101. 20 Idem, Ardealul, București, 1893, 145 p. 21 D. Vatamaniuc, op. cil., p. 507 — 508; Anexe. 22 loan Slavici, Închisorile mele [București], „Cartea românească”, f. a,, p. 5. 23 Ibidem. 24 D. Vatamaniuc, op. cit., p. 508: Anexe. 26 Ibidem, p. 182 sqq ; T. Bălan, Eudoxiu Hurmuzaki și colecția de documente. „Atiliărul Institutului de istorie națională” Cluj, X, 1945, p. 223—256; Aurelian Sacerdoțeami, Cofec- jia Hurmuzaki”, „Revista arhivelor”, XII, 1969, nr. 2, p. 31—57. 26 loan Slavici, Închisorile melc, p. 233. 27 Ibidem, p. 234. j www.dacoromanica.ro 1728 DOCUMENTAR 4 Pptriyit ordinului de numire, Slavici trebuia să se ocupe , .Îndeosebi cu pregătirea exe- cuțiunii tipografice și a copiilor” 38. în realitate, mai toată munca legată de tipărirea acelor documente a căzut in sarcina scriitorului, iar D. A. Sturdza avea motive să-i mulțumească, omagiindu-i „zelul și activitatea dezvoltată la executarea acestei grele Întreprinderi”38. Slavici pregătea textele pentru tipar, făcea corecturile, Întocmea regestele, indicii de nume, localități și fapte, „sub privegherea specială a lui D. A. Sturdza”30, nervul Întregii lucrări. Participarea lui Kogălniceanu, efectivă, la realizarea acesteia nu pare a fi fost prea In semnată31, deși e de presupus că, In numeroasele dificultăți pe care le-a Intlmpinat comisia, autoritatea lui a limpezit multe situații. Lucru sigur, căci 11 vedem stăruind, de pildă, la 24 noiem- brie 1889, pentru tipărirea unui volum de documente din epoca regulamentară, In cadrul aceleiași colecții, de către D. A. Sturdza și D. C. Sturdza33. Este iarăși sigur că publicarea volumului VII, care deschidea seria, In 1876, s-a bucurat de sprijinul său activ, mai ales că In aprilie-iulie el a dispus ca ministru de externe, și de mijloace mai eficiente de a propulsa tipărirea docu- mentelor. I. Bianu 11 informa pe Slavici, Intr-un moment critic pentru destinul colecției, la 24 aprilie 1889, că M. Kogălniceanu este un „puternic apărător” al acestuia, Incit se putea spera că vor fi introduse In buget sumele necesare 33. La bl martie 1889, Kogălniceanu tocmai pri- mise un nou mandat de președinte al Academiei Române, astfel că speranța ce se punea In sprijinul său avea toate șansele să se Împlinească. într-adevăr, In ședința Camerei de la 5 iunie 1889, el a susținut restabilirea subvenției bugetare de 33.000 lei pentru publicarea documentelor, afirmlnd că „o națiune care nu are istorie, nu are trecut nici viitor” și că se cuvin făcute sacrificii pentru valorificarea documentelcr. Asemenea cheltuieli, conchidea isto- ricul, ,, slnt o virtute” iar nu o risipă zădarnică34. întemeiat pe hotărirea luată de parlament, Kogălniceanu convoacă, la 24 noiembrie 1889, „comisia publicațiunilor istorice Hurmuzaki”, •care, aprobînd lucrările făcute anterior, hotăra 35 * : să se publice ca al V-lea volum din Fragmente zur Geschichte der Rumăncn, notele și excerptele făcute de defunctul baron și rămase ine- dite 30; să continue traducerea și tipărirea volumelor II — V din Fragmente (primul fusese tradus de Emincscu și apăruse In 1879; următoarele două, tipărite abia in 1900, au fost tra- duse și Îngrijite de Slavici)37 38; să se efectueze cercetări In arhivele străine, mai ales la Constan- tinopol, pentru completarea cclccției; să se pregătească publicarea documentelor depistate In arhivele și bibliotecile poloneze (cercetate de B. P. Hasdeu și loan Bianu), dlndu-se pe lingă tex- tul original și o traducere franceză ; documentele din epcca regulamentară să fie tipărite Intr-un ■volum aparte. Stabilit din 1884 la Sibiu, unde Împrejurările specifice ale luptei naționale aveau să-I pună in fața a numeroase dificultăți, plnă la Întemnițarea de la Vac (1888), Slavici a conti- nuat să lucreze la colecția Hurmuzaki, ținut la curent de I. Bianu cu tot ce privea mersul lucrărilor. Mai experimentat, bibliotecarul Academiei li dădea Îndrumări cu privire la conser- varea și valorificarea științifică a documentelor găsite, sfătuindu-1 asupra traducerii și siste- matizării lor. Scriitorul descoperise in Arhivele sașilor din Sibiu importante documente pe care Bianu le dorea copiate fără Intlrzicre 38. O permanentă legătură cu Academia asigura bunul mers al editării colecției. Comisia de resort era informată prin rapoarte, a căror urmă ar trebui căutată Încă In arhiva instituției. Inventare de documente, trimise In copie, averti- zau asupra noilor descoperiri 30. 33 D. Vatamaniuc, op. cit., p. 508. 30 „Analele Societății Academiei Române”, t. X, 1878 (Memorii și notițe), p. 44 : ședința din 20 sept. 1877. 30 loan Slavici, Lumea prin care am trecut, București, 1930, p. 101. . 31 N. lorga afirmă chiar că bătrtnul istoric ,,nu se amestecă deloc” (Despre adunarea fi tipărirea izvoarelor, In Prinos Iul D. A. Sturdza, București, 1903, p. 113. 83 B.A.R., Arhiva Academiei, A — 10 — 1889/1892, f. 61. 83 Paraschiva Kolosvari, loc. cit., p. 75. 84 „Monitorul oficial”, Dezb. Ad. dep., 1889, p. 1746—1748. Asupra acelor Împrejurări, a se vedea Constantin C. Angelescu, Mihail Kogălniceanu ți Academia Română, „Anuarul Institutului de istorie și arheologie”, Iași, III, 1964, p. 28 — 30. 88 B. A. R„ Arhiva Academiei, A — 10 - 1889/1892, f. 60, 61. 88 Voi. I - V apăruse In 1878, 1881, 1884, 1885 și 1886. 37 loan Slavici, Lumea prin care am trecut, p. 103 : „Vnele dintre acestea au fost tra- duse de Eminescu, iar altele le-am tradus eu, ținlnd seamă de toate particularitățile de stil ale originalului german”. 38 Paraschiva Kolosvari, loc. cit., p. 74. 88 Ibidem, p. 75. www.dacoromanica.ro 5 DOCUMENTAR 1729 Munca prestată de Slavici la publicarea colecției Hurmuzaki, minuțioasă, tenace, poli- glotă, a durat clteva decenii. Informațiile asupra ei slnt parțiale și discontinue. Este probabil că investigarea sistematică a arhivei Academiei Române, coroborată cu știrile risipite in diverse alte arhive și publicații, va Întregi substanțial imaginea preocupărilor sale in acest domeniu. Pină atunci, credem că nu este fără folos să consemnăm, cele mai multe in rezumat, documentele din arhiva menționată cu privire la colaborarea lui Slavici In ultimii ani ai secolului (1897 — 1900), cind scriitorul se stabilea definitiv in „țară”. Cele mai multe slnt cereri, cu formulări stereotipe, pentru plata onorariilor. Le consemnăm, totuși, in ordine cronologică, dat fiind interesul lor documentar, In legătură cu una din fazele editării colecției Hurmuzaki. Aparent nesemnificative, ele oferă precizări cu privire la stăruințele depuse de scriitor pentru realizarea acestei opere monumentale, dificultățile pe care le Intîmpina etc. Ultima e o notă a lui I. Bianu din 1909, așadar după plecarea sciiitorului de la Măgurele, atestlnd demersuri neizbutite pen- tru tipărirea rapoartelor consulare austriece, In aceeași colecție, sub Îngrijirea lui Slavici. Ast- fel, colaborarea Începută la sflrșitul anului 1874, care i-a adus, In 1882, alegerea ca membru corespondent al Academiei (la secția istorică !), trecea dincolo de pragul secolului. Ea l-a pus In contact mai strlns cu mari personalități din epocă, precum M. Kogălniceanu, cu care a colaborat efectiv la publicarea (1875) bioșurii polemice relative la răpirea Bucovinei de către Habsburgi și care n-a Încetat să-l sfătuiască și după aceea, ori cu A. Odobescu, de la care lua, publiclndu-1, „manuscriptul lui Nicolae Bălcescu”, Istoria românilor in timpul lui Mihai Vodă Viteazul*0. ANEXE 1 1885, oct. 21 <* — I. Slavici către Academia Română Domnule președinte, Vă rog să binevoiți a dispune ca diurna ce mi s-a acordat pentru lucrările săvlrșite ca secretar al Comisiunii livărcinate cu publicarea documentelor rămase de la reposatul Eudoxie Hurmuzaki să mi se trimită lunar la Sibiu, unde mă aflu deocamdată domiciliat. Primiți, domnule președinte, expresiunea deosebitei mele stime și considerațiuni. Al domniei voastre devotat servitor, loan Slavici Aihisa Academiei, A —10—1885/1886, f. 115 2 1890, apr. 24, Buc. — I. Slavici către Academia Română Domnule președinte, Vizitlnd In timpul petrecerii mele la Sibiu mai adeseori arhiva orășăncască, In care se păstrează și actele mai vechi ale Universității naționale săsești, și Incredințindu-mă că-n arhiva aceasta se află, parte In copie, parte in original, multe din documentele publicate in colecțiuned Hurmuzaki, am cercetat mai cu dinadins, ca să văd dacă nu cumva din arhiva aceasta s-ar putea complecta seria documentelor publicate deja. După ce m-am orientat In arhivă, am găsit peste 400 documente privitoare la timpul de la anul 1343 pină la 1700, care se pot Împărți In 3 grupe: 1 Vreo 50 documente privitoare la relațiunile dintre Ardeal și Curtea din Viena In timpul războaielor purtate contra imperiului otoman; 40 I. Slavici, op. cit., p. 90, 103. 41 Data recepției, consemnată de I. Bianu. www.dacoromanica.ro 1730 DOCUMENTAR 6 2 Peste 200 documente privitoare la pozițiunea politică și economică a românilor din Ardeal; 3 Peste 100 corespondențe și hrisoave domnești privitoare la relațiunile politice și eco- nomice ale Ardealului cu țările române, cele mai multe, vreo 80, din timpul de la 1450 plnă la 1550. Deoarece, fiind silit a pleca din Sibiu, n-am putut să copiez cel puțin cele mai Însemnate din aceste documente, mă simt Îndemnat a vă trage luarea aminte asupra acestor constatări făcute de mine In arhiva orășănească din Sibiu. Al domniei voastre devotat servitor, loan Slavici București, 24 aprilie 1890 Arhiva Academiei A — 40 — 1889/1892, f. 128 3 1891, nov. 2** — I. Slavici către Academia Română Măgurele, 2 noiembrie st. v. 1897 Domnule președinte, Deoarece interese particulare nu mă iartă să mai port, fie chiar și numai In mod provi- zoriu, sarcina de director de studii al Institutului ,,Ioan Otteteleșanu” și pe cea de secre- tar al Comisiunii Însărcinate cu publicarea documentelor rămase de la răposatul Eudoxiu baron de Hurmuzaki, vă rog din nou să primiți viile mele mulțumiri pentru onoarea ce mi s-a făcut și binevoiți a lua măsurile cuvenite, pentru ca In urma retragerii mele nevoite să nu sufere mer- sul studiilor și al publicațiunilor. Primiți, domnule președinte, expresiunea celei mai distinse stime și considerațiuni. Al d-voastră devotat servitor, Ion Slavici Arhiva Academiei, A — 10 — 1892 — 1897, f. 314. 4 1891, mar. 20 — I. Slavici către Academia Română, cu rugămintea de a i se achita suma de 700 lei, cuvenită pentru 14 coaie (19 — 32) din voi. IX, al colecției Hurmuzaki, tipărite In lunile ianuarie—februarie. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897 — 1902, f. 47 5 1898, mai 4, Buc. — I. Slavici către Academia Română: să i se achite onorariul cuvenit (150 lei) pentru coaiele 33—35 din voi. IX, al colecției și pentru indicele voi. VIII—IX,_ Arhiva Academiei, A — 10 — 1897 — 1902, f. 56. 6 1898, iul. 31, Buc, — I. Slavici către Academia Română, cu rugămintea de a i se plăti pentru lucrul la vpl. IX (2% coaie, plus tabla de materii șl Indicele). Arhiva Academiei — A — 10 — 1897/1902, f. 81. 7 1898, aug. 31 — I. Slavici către Academia Română, pentru plata a două coaie de indice (38 — 39) la colecția Hurmuzaki. Arhiva Academiei — A — 10 — 1897/1902, f. 82. «* Data recepției. www.dacoromanica.ro 7 documentau 1731 8 1898, sept. 27, Buc. — I. Slavici către Academia Română. Roagă să i se plătească trei coaie de indice (40 — 42) la voi. VIII — IXt_, din colecția Hurmuzaki. Arhiva Academiei — A — 10 — 1897/1902, f. 85. 9 1898, oct. 22, Buc. — I. Slavici către Academia Română. Cere onorariul cuvenit pentru coaiele 43—46 din voi. VIII — IXj_, ale colecției Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A—10—1898, f. 88. 10 1898, noo. 29, Buc. — I. Slavici către Academia Română, pentru plata celor patru coaie (47 — 50) de indice la voi. IX, din colecția Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, f. 102. 11 1898, dec. 1913143 — I- Slavici către Academia Română, pentru remunerarea coaielor 51—54 din voi. VIII — IXj., ale colecției Hurmuzachi. Arhiva Academiei, A —10—1897/1902, f. 112. 12 1899, ian.26 — I. Slavici către Academia Română, pentru plata ultimei coli (55) de indici la voi. IX, al colecției Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A—10—1897/1902, f. 135. 13 1899, febr. 4, — I. Slavici către Academia Română Domnule președinte, Primind Însărcinarea ce ați binevoit a-mi da prin adresa de sub 11/948 de la 1 februarie 1899, Îmi iau voia de [a] vă pune In vedere că tipărirea nu se poate Începe decit după ce tra- ducerea unui tom43 a fost făcută, ceea ce necesită o lucrare de mai multe luni de zile, In timpul căreia eu nu aș putea să primesc nici un onorar, dacă retribuirea se face după coaiele tipărite. Vă rog să binevoiți a dispune să mi se acorde o anticipațiune de o mie lei, urmlnd să primesc numai clte cincizeci de lei pentru coala tipărită plnă ce mi se va fi scăzut această anticipațiune. Primiți, etc. Al dv. devotat servitor, loan Stanici București, 4 februarie 1899 Arhiva Academiei, A — 10 — 1897 — 1902, f. 145. 43 Este vorba de voi. II și III din Fragmente din istoria românilor, amindouă tipărite in 1900. www.dacoromanica.ro 1732 DOCUMENTAR » 14 [JS99] — I. Slavici către Academia Română. Domnule președinte, Vă rog să binevoiți a dispune ca d-l casier să-mi achite onorarul ce mi se cuvine pentru colile 9, 10, 11, 12, 13, 14 și 15 din traducerea Fragmentelor privitoare la istoria românilor Primiți etc. loan Slavici Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, p. 196. 15 1899, dec. 15, Buc. — I. Slavici către Academia Română, pentru plata colilor 16 — 18,a indicelui și a tablei de materii la voi. II din Fragmentele lui Hurmuzaki și a colilor 1—4 din voi. III, care au fost,.traduse și corectate” de el. Arhiva Academiei, A - 10 - 1897/1902, f. 231. 16 [ 1899] — I. Slavici către Academia Română. Roagă să i se plătească pentru colile 5—11 din voi. III al Fragmentelor lui Hurmuzaki. Arhiva Academiei — A — 10 — 1897/1902, f. 258. 17 [ 1899] — I. Slavici către Academia Română, să i se achite onorariul pentru colile 12 — 13 din voi. III al Fragmentelor lui Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, f. 277 18 1900, iul. 12, Buc. — I. Slavici către Academia Română, să i se plătească traducerea și corec- tura colilor 32—39 din voi. III al Fragmentelor din Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, f. 318 1» 1900, mar. 22**— I. Slavici către Academia Română. Cere să i se achite onorariul pentru colile 14 — 18 din voi. III al Fragmentelor lui Hurmuzaki, „traduse și tipărite” de el. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, f. 285. 20 1900, apr. 25 — I. Slavici către Academia Română, pentru plata colilor 19 — 26 din voi. UI al Fragmentelor lui Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897 /1902, f. 294. 44 Data recepției. www.dacoramanica.ro 9 documentau 1733 21 1900, mai 25, Buc. — I. Slavici către Academia Română, relativ la onorariul ce i se cuvine pentru colile 27 — 31 din voi. III al Fragmentelor lui Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A — 10 — 1897/1902, f. 310. 22 1900, mat 25 — I. Slavici către I. Bianu Măgurele, 25 mai 1900 Iubite amice, Sunt vreo trei săptămlni de clnd Socec nu mai tipărește, fiindcă nu mai are hirtie, eară eu stau și nu mai pot lua bani. Cinci coaie au fost corectate, dar stau netipărite. Iți trmit aici o cerere pentru onorariul ce mi se cuvine pentru aceste cinci coaie. Nu l-aș cere, dar mă aflu în mare strîmtorare. Dacă se poate să iau banii, spune, te rog, d-lui Ducea, să însemneze la locul lăsat gol cele cinci coaie ce urmează după ultima achitată. Dacă nu se poate, rămlne cererea neînregistrată 15 plnă ce nu va fi tipărit Socec. Fă, te rog, cum va fi mai bine. Salutări afectuoase, Slavici Arhiva Academiei, A — 10, 1897/1902, f. 311. 23 J900, aug. 10, Buc. — I. Slavici către Academia Română pentru plata colilor 40—12 din voi. III al Fragmentelor lui Hurmuzaki. Arhiva Academiei, A - 10 - 1897/1902, f. 321. 24 1909, iun. 18,șefi ai răscoalei". La fața locului sosesc generalul Comăneanu, prefectul, procurorul și judele www.dacoromanica.ro 1740 DOCUMENTAR T instructor. Generalul ordonă ca cei 11 arestați să fie violent pedepsiți. Dezbrăcați pină la piele, ținuți de cap, de miini și de picioare de către soldați, ei slnt crunt bătuți cu trăgătorile de la cai. Un grup de vreo 60 de țărani din Gura Caliței merg in comuna Lacul lui Baban, unde alungă pe controlori, amenințlnd că de vor veni și la ei in sat, vor fi primiți cum trebuie. Un țăran din Bordești, din cei trimiși de către sătenii de aci, reușește „a răscula și pe cei din Tirchești, cătun din comuna Dragosloveni”. Jud. Buzău. Sub controlul armatei se face taxarea și la Pleșcoi. Colonelul Cocea anunță că a dat dispoziție de Întoarcere a trupelor la garnizoanele lor. Jud. Gorj. Se dă de știre despre mișcări și luarea la goană a perceptorilor la Ciuper- ceni, Tismana, Cilcești, Pirlu și Hodoreasca. La Tirgu Jiu sosește armata chemată In ajutor de prefect, peste forțele deja existente : un batalion de vlnători și două escadroane de roșiori din Caracal. Procurorului general i se par Încă prea puține trupe și cere altele, motivlnd că „este absolută trebuință de trupe numeroase, pentru ca prin marele lor număr să impunem revoltaților”. Generalul Argetoianu dispune, la ordinul ministrului de război, să pornească grabnic in județ un batalion de infanterie din regimentul Rovine și Întreg regimentul 5 roșiori,, comandat de locotenent colonelul Lascăr Șainoglu. Comanda supremă o are generalul Gigurtu. — 28 octombrie / 10 noiembrie. Jud. Htmnicu Sărat. Informat de cele petrecute in comuna Lacul lui Baban, generalul Comăneanu, venit cu trupe numeroase, o ocupă. De aci trimite un escadron de roșiori, cantonați la Bordești, un divizion de roșiori, chemat din județul Buzău, precum și o companie de infanteriști să ocupe cătunul Gura Caliței, una din localitățile cele mai Indlrjite. înaintlnd In trei coloane, armata ocupă cătunul In zorii zilei de 28 oct./IO noiem. Slnt arestați nouă țărani, socotiți capi răzvrătitori. Sosesc aci și generalul Comăneanu și prefectul Alexandrescu. Ca și la Bordești, primul dă dispoziții ca cei arestați să fie bătuți pină la slnge. O anchetă, condusă de deputatul G. Pallade, stabilește că țăranilor, schingiuiți cu attta cruzime, li s-au provocat grave leziuni corporale. Se fac arestări și la Tirchești, cătun ocupat de asemenea de armată. Generalul Comă- neanu, In raportul ce face, se declară „stăpin pe această regiune”. — 29 octombrie/11 noiembrie. Jud. Rlmnlcu Sărat. Ministrul de război, J. Lahovari- cere generalului Pillat, comandantul Corpului 3 de Armată, să adreseze „o mustrare” coman, dantului diviziei a V-a, generalul Comăneanu, care „a ordonat pedepsirea unor săteni cu lovi- turi”, depășindu-și „drepturile ce avea”. Să i se arate, continuă ministrul In ordinul său tele- grafic, că „este totdeauna preferabil a uza de energie In limitele legalității, cit de crudă ar fi ea, decit a Întrebuința mijloace de represiune neprevăzute de lege”. Seara sosesc la Rlmnic 21 de țărani, trimiși sub escortă de generalul Comăneanu, bănuiți ca instigatori. Slnt depuși In arestul poliției. Jud. Mușcel. Opunere la taxare In comunele Davidești, Valea Rumâneștilor și altele. Fruntașii satelor, preoții, Învățătorii, primarii li potolesc pe țărani, expliclnd „foloasele” legii. Organele administrative procedează prudent, Intreruplnd taxarea acolo unde slnt agitații. Jud. Gorj. Majoritatea trupelor mobilizate Împotriva țăranilor se Îndreaptă, sub condu- cerea generalului Gigurtu, spre Godinești, socotit centru al răscoalelor din județ. Sint ocupate colinele din jurul satului pentru a Împiedica „răzvrătiții” din satele din jur să vină In ajutorul celor din Godinești. In sat se trag clopotele de alarmă. Țăranii, organizați In două grupuri, așteaptă sosirea armatei. Un grup se așază la intrarea In sat, iar celălalt, In mijlocul satului, la primărie. Se strlnseseră clteva sute de țărani, nu numai din Godinești, ci și din Ciuperceni, Cilcești și Pirlu. Atacă repede regimentul de roșiori; țăranii slnt Imprăștiați și satul ocupat. Taxarea se face casă de casă numai In prezența soldaților. Slnt arestați mai mulți țărani. Un escadron pleacă spre cătunul Arjoci, pentru a-i ajuta pe controlori să facă taxarea și aci. Țăranii blocaseră drumul de intrare In cătun, pe acolo pe unde trebuia să vină armata. Intr-un loc mai strimt, ei ridicaseră o adevărată baricadă din trunchiuri de copaci groși, fixațt cu pari și acoperiți cu spini și mărăcini. în spatele ei, adunate numeroase grămezi de pietre, bune de a servi drept arme de aruncat la distanță. Tot In spatele baricadei, In rlndurile din față, erau postate vreo trei sute de femei, iar In spatele lor, bărbații. Escadronul nu poate forța baricada și cere întăriri. Vin la fața locului Încă un escadron și o companie de infante- riști, conduse In persoană de Însuși generalul Gigurtu. Se Încinge o luptă Incrlncenată. Sint loviți cu pietre și ciomege generalul, locotenent colonelul, un locotenent, un sergent și cinci soldați, iar dintre țărani cad răniți cu gloanțe mai mulți, printre care și o femeie. în cele din urmă, baricada este distrusă și cătunul ocupat. Slnt arestați 29 de țărani, considerați capi ai revoltei. — 30 octombrle/12 noiembrie. Jud. Prahova. Țăranii din satele Cuibu și Gometu se opun taxării, alungind pe controlori. www.dacoromanica.ro DOCUMENTAR 1741 S Jud. Gorj. Situația continuă să rămină Încordată In multe din satele județului. Slnt ocupate, după oarecare rezistență, Brădicenii, Cilceștii, Plrlul și Ciupercenii. în cel din urmă cantonează două escadroane de roșiori și un batalion de infanteriști. în toate satele se fac prestări. Slnt semnalate agitații și la Arcani, Blltișoara, Paschi, Costieni, Pocruia și Cernești, unde se petrec cam aceleași evenimente, fără Insă a avea profunzimea și amploarea celor de la Godinești și Arjoci. — 31 octombrie/13 noiembrie. Jud. Dîmbovița. La Ocnița, țăranii alungă pe controlor, declarlnd că nu vor plăti nici o nouă taxă, căci au plătit taxa pe hectar plnă la 1 aprilie 1901. îl huiduiesc și pe preotul din sat, care Încerca să-i potolească. Jud. Mehedinți. Agitații serioase In comuna Ponoare, din cauza ,,legii țuicii”. Țăranii interzic intrarea In sat a controlorilor fiscului. Vin In sat prefectul Farra, procurorul și șeful jandarmilor rurali. După multe discuții și făgăduieli ale organelor administrative, țăranii se potolesc, dar taxarea este amlnată. — 1 14 noiembrie. Jud. Vilcea. în comuna Dăești agentul fiscal a fost bătut și pus pe goană de țărani, In frunte cu Învățătorul din sat. Jud. Gorj. „Neorlnduieli", cum le numesc organele de stat, se produc și In satele Bâlești, Stănești, Lelești și Rugi. Controlorii nefiind primiți, intervine armata. — 2 15 noiembrie. Jud. Dîmbovița. La Ocnița continuă frămlntările. Țăranii taie firele telefonice ce legau satul de Tlrgoviște. Jud. Gorj. La Timișani, opoziție a sătenilor la taxare; localitatea e ocupată de armată. — 3 16 octombrie. Jud. Dîmbovița. La Ocnița sosesc prefectul, procurorul și armata. Slnt arestați și bătuți crunt opt țărani, care apoi, legați cot la cot, slnt trimiși la Închisoare la Tlrgoviște. Țăranii din Urseiu, Pietroșița și Bezdead s-au Înarmat și patrulează In jurul satelor, hotărlți să reziste celor ce vor veni să le impună legea. — 4/17 noiembrie. Jud. Putna. Locuitorii cătunului Găuri, In număr de 2 — 300, se epun măsurătorilor țuicii și borhotului. Ei 11 țin sechestrat pe controlorul fiscal. Jud. Gorj. La Roșia slnt mișcări ale țăranilor; ele slnt potolite de armată, care ocupă satul. — 5 18 noiembrie. Jud. Putna. Procurorul de Putna cere telegrafic ajutor armat „pentru calmarea agitației din comuna Găuri, plasa Vrancea". Generalul Pillat trimite grabnic o com- panie de o sută de artileriști călări. Fiind prea puțini pentru liniștirea țăranilor, se dau dispo- ziții pentru trimiterea a Încă două escadroane de roșiori din Tecuci, aceștia fiind „mai bine Înarmați”. Comanda trupelor este Încredințată locotenent colonelului Cotescu. împreună cu acesta pleacă la Găuri și prefectul Apostoleanu, procurorul și judecătorul de instrucție, pentru „a restabili ordinea și stabili responsabilitățile”. Jud. Gorj. Cea mai mare parte a trupelor, care au potolit mișcările țărănești din județ, se află la Tlrgu Jiu, unde slnt trecute In revistă de „victoriosul” general Gigurtu. — 6/19 noiembrie. Jud. Putna. Autoritățile plecate In cercetare ajung dimineața la Vidra, nu departe de Găuri, unde se afla sosită și armata. Locotenent colonelul Cotescu, un om de mult bine, cunoscător al vieții și suferințelor țăranilor, ordonă ca armata să rămină pe loc, iar el, Împreună cu autoritățile civile și cu clțiva jandarmi, pleacă la Găuri. Aci erau strlnși 150 — 200 de țărani. Pllnglndu-se Împotriva noii legi, ei arată totodată toate relele care-i blntuie. Cu mult tact, ascultlndu-le necazurile, locotenent colonelul Cotescu reușește să-i calmeze, asigurlndu-i că atlt cit li va sta In putință va aduce la cunoștința superiorilor săi grelele lor nevoi, nedreptățile ce li se fac, ca și cauzele lor. Ceea ce va și face. „Nemulțumiri și veleități spre revoltă” se manifestă și In cătunele Purcei și Secături și In comunele Tichiriș și Vidra, dar, cu același procedeu, fără intervenția forțelor armate, cu vorbe bune, dătătoare de speranțe, țăranii s-au potolit. — 7/20 noiembrie. Jud. Putna. Autoritățile șl armata rămln In Vidra Întreaga zi, pentru a urmări cum se vor desfășura evenimentele In continuare. Locotenent colonelul Cotescu și-a ținut făgăduiala ; imediat după Încheierea misiunii sale, a Înaintat generalului Constantin Pillat, comandantul Corpului 3 de armată, un amplu memoriu, In care a expus, In primul rlnd, cauzele adinei ale frămlntărilor țărănești. Generalul Pillat l-a Înaintat ministrului de război. în rezumat, el arată : 1) Legea alcoolului nu a fost decît un pretext pentru ca țărănimea să se revolte Împo- triva autorităților. 2) Țăranii manifestă o completă lipsă de Încredere In cuvintele și actele autorităților; prea de multe ori au fost Înșelați. 3) In sate, impozitele apasă mult mai mult pe sărac decît pe bogat; bogății; „albăstri- mea satelor”, slnt cei care alcătuiesc rolurile fiscale. 4) Funcționarii fiscului Încasează tot felul de taxe ilegale J acestora le lipsește cinstea cu desăvlrșire. www.dacaromanica.ro 1742 DOCUMENTAR 9 5) Pentru locul din jurul casei, țăranii plătesc nu mai puțin de patru impozite. 4) Terenurile cele mai proaste slnt ale țăranilor săraci, din care cauză ei „sînt robiți și la proprietarii mari”. 7) Țăranii săraci slnt nevoiți să se Împrumute de la cei mai Înstăriți din sat, plătind o doblndă de sută la sută, „devenind astfel robii acestora”. ★ Prin măsurile aspre de represiune, luate cu cea mai mare grabă de guvernanți, răscoa- lele țărănești din toamna anului 1900 au fost Înăbușite chiar la Începutul lor, fără a se fi putut extinde pe teritorii mai largi. Dar și așa, cum au fost, ele au dat o nouă lovitură regimului burghezo-moșieresc, ca și răscoalele anterioare din 1888, 1894 și 1899. Dezvăluind energiile revoluționare care zac In masele țărănimii, contribuind la dezvoltarea conștiinței ei de clasă, răscoalele acestea se Înscriu ca pagini noi In lupta poporului pentru libertate, dreptate socială și o viață mai bună. www.dacoromanica.ro CONSULTAȚII ÎN SPRIJINUL PARTICIPANȚILOR LA ÎNVĂȚĂMÎNTUL POLITICO-IDEOLOGIO DE PARTID TEMA 5 INTENSIFICAREA PROCESULUI DE CLARIFICARE IDEOLOGICĂ ÎN MIȘCAREA MUNCITOREASCĂ. TRANSFORMAREA PARTIDULUI SOCIALIST ÎN PARTIDUL COMUNIST ROMÂN - ETAPĂ SUPERI- OARĂ ÎN MIȘCAREA REVOLUȚIONARĂ ȘI DEMO- CRATICĂ DIN ȚARA NOASTRĂ. LUPTELE REVOLU- ȚIONARE ALE CLASEI MUNCITOARE SUB CONDU- CEREA P.C.R. ÎN ANII 1921-1940 DE MIRCEA MUȘAT 1. Situația economică, socială și politică a României la sfîrșitul primului război mondial. -2. Creșterea avlntului revoluționar In perioada 1918—1921, mișcările greviste din anii 1918—1920. 3. Necesitatea organizării pe baze marxist-leniniste a partidului clasei muncitoare. Pregătirea și desfășurarea Congresului de creare a P.C.R. Transformarea partidului socialist In Partidul Comunist Român la 8 mai 1921. 4. Condițiile activității partidului in anii stabilizării capitalismului (1921 — 1928). Formele muncii de partid In ilegalitate. Crearea și activitatea organizației revoluționare de tineret (1922), a sindicatelor revoluționare (1923) și a altor organizații de masă legale și ilegale conduse de partid. 5. Acti\itatea politică desfășurată de P.C.R. tn anii crizei economice (1929 — 1933). Greva minerilor de la Lupeni (1929). Congresul al V-lea al P.C.R. (1931). Luptele muncitorilor ceferiști și petroliști din 1932 1933. Importanța internă și semnificația internațională a marilor acțiuni revoluționare purtate de proletariatul român. 6. Activitatea politico-organizatorică a P.C.R. In anii 1934—1940. Lupta pentru realizarea unității de acțiune a clasei muncitoare, pentru un front național antifascist, capabil să prevină ascensiunea fascismului și pericolul de război. Dictatul de la Viena. Instaurarea dictaturii militare fasciste. ★ 1, Cadrul economic și social-politic In care s-a desfășurat viața societății românești după primul război mondial este dominat In primul rlnd de desăvîrșirea procesului istoric de făurire a statului național unitar român. Corespunzlnd unei necesități obiective și năzuinței seculare a poporului român, desăvîrșirea unității de stat a creat condiții favorabile pentru progresul socie- tății, consolidlnd și lărgind piața internă, concentrlnd resursele economice și spirituale ale poporului român, deschizlnd posibilități noi pentru dezvoltarea forțelor de producție. Potențialul țării s-a întărit prin fructificarea la nivel național a bogățiilor solului și subsolului, s-a accen- tuat rolul industriei In viața economică. Pe plan economic, problema primordială care stătea In fața României postbelice era aceea a refacerii economiei naționale. Marile distrugeri pricinuite de răboi și jaful ocupanților străini au provocat dezorganizarea întregului aparat de producție și circulație, duclnd la scă- derea producției materiale, la inflație, dezechilibru bugetar etc. Războiul provocase țării uriașe „HEVI8TA DE ISTORIE”, Tom. 28. 11, P. 1743-1763 1»78 www.dacoromanica.ro 1744 iCaNISm-TAȚU! 2 pagube materiale, care se ridicau la peste 72 de miliarde de lei aur, precum și mari pierderi de vieți omenești. Industria a suferit cel mai mult. Distrugerile provocate de evacuarea sau dispersarea unor Întreprinderi, jaful exercitat de trupele cotropitoare, retragerea unei părți a populației țării In teritoriul neocupat au constituit principalele cauze ale scăderii nemailntilnite- a capacității de producție ale Întregii industrii. în 1917 1918, un mare număr de Între- prinderi nu funcționau, iar cele care lucrau dădeau o producție cu mult mai mică declt cca, antebelică. Din 845 de Întreprinderi ale industriei Încurajate de stat, Înregistrate In 1915, In România anilor 1917 — 1918 mai luerau 217 Întreprinderi. Principalele ramuri ale industriei au cunoscut reduceri de producție foarte mari. Extracția petrolului reprezenta la sfîrșitul anului 1918 numai 47% față de 1913—1914, iar a cărbunelui 41 °0. Scăderi mari de producție au fost In industria siderurgică, a cimentului, cherestelei, hlrtiei, zahărului, extracției de sare etc. Distrugeri și pierderi mari au fost Înregistrate In tiansportul feroviar. Intr-o situație asemănătoare se afla agricultura. Pagubele materiale provocate de război, insuficiența acută a brațelor de muncă la sate, determinate de mobilizare, marea lipsă a ani- malelor de muncă și a inventarului agricol In gospodăriile țărănești au dus la o scădere consi- derabilă a producției agricole, care s-a repercutat negativ asupra consumului intern, cit și a posibilităților de export. România — cunoscută Înainte ca exportatoare de cereale — a fost nevoită, pentru acoperirea consumului intern, să importe In 1919 cereale și alte produse ali- mentare. Finanțele publice au constituit un alt sector puternic lovit de război. Creșterea foarte lentă a producției, haosul In domeniul circulației monetare, volumul mare al datoriilor externe au influențat asupra finanțelor publice ale statului, astfel Incit bugetele se Incheiau cu mari deficite. Sporirea vertiginoasă a emisiunii de bani de hirtie fără acoperire, existența In circu- lație in același timp a patru feluri de monede au dus la creșterea proporțiilor inflației, cu con secințe deosebit de grele asupra situației maselor muncitoare. Urmările distrugătoare ale războiului, politica claselor stăpinitoare de aruncare a tuturor greutăților pe seama maselor s-au răsfrlnt din plin asupra situației clasei muncitoare, a oamenilor muncii. In timp ce economia era dezorganizată și se resimțea o lipsă mare de alimente șl produse industriale de larg consum, capitaliștii autohtoni și străini desfășurau o febrilă cursă pentru a-și spori pe diverse căi profiturile. De pildă. In timp ce salariile nominale au crescut în 1920 in medie de 4 ori față de anul 1913, prețurile au crescut in aceeași perioadă in medie de peste 9 ori, iar la unele categorii (pinzeturi, Încălțăminte, etc.) de 12 14 ori. La aceasta se adaugă condițiile grele de lucru, ziua de muncă ce ajungea In multe industrii la 10 12 ore, militarizarea Întreprinderilor, toate contribuind la accentuarea frămintărilor sociale. 2. Adincimea contradicțiilor social-economice și Înrăutățirea situației materiale a n ase lor largi populare au determinat in anii 1918 1921 o creștere impetuoasă a as lutului și eoni bativității revoluționare a maselor muncitoare, care doreau ca desăvlrșirca unității statului român să fie Însoțită de transformări sociale și politice radicale, menite să ducă la Îmbună- tățirea condițiilor de viață ale oamenilor muncii și la democratizarea vieții de stat. Avintul revoluționar al maselor a provocat o profundă efeivescență in viața politică Grevele, manifestațiile muncitorești, spiritul de revoltă al țărănimii și al altor categorii sociale s-au repercutat in transformările, in reformele, in tentativele claselor dominante de a se adapta la noile realități. In atmosfera revoluționară de la sfirsitul anului 1918, guvernul liberal a fost nevoit să publice la 29 noiembrie 1918 decretul privind legiferarea votului universal, iar la 16 decern brie decretul pentru exproprierea unei părți a moșiilor. Reforma electorală bazată pe abolirea sistemului cenzitar, pciimat, a lărgit considerabil posibilitățile maselor de a participa la viața politică. In pofida caracterului său ciuntit (femeile, militarii ca și tinerii pină la 21 de ani nu aveau drept de vot), legea electorală a reprezentat un succes al luptei de decenii a mase- lor muncitoare, dlnd posibilitatea unor noi categorii sbeiale de a se manifesta pe arena poli- tică. Exproprierea Începută pc baza decretelor-legi din 1918 — 1919 și definitivată prin legea de reformă agrară adoptată In iunie-iulie 1921 a Însumat peste 6 000 000 ha, adică 66% din pro- prietatea moșierească. । Transformările care au avut loc In viața economică au declanșat procesul de reorgani- zare și regrupare a forțelor politice și au afectat Însăși structura internă a claselor sociale, raporturile dintre ele, ponderea și poziția lor in viața de stat, ca și compoziția de clasă a partidelor burgheze. Procesul obiectiv de dezvoltare capitalistă a țării a Întărit pozițiile economice ale bur- gheziei și a accentuat rolul marii burghezii In ansamblul societății și a partidului său politic, Partidul național liberal. । www.dacoromanica.ro 5 CONSULTATE! 1745 Pentru moșierime, perioada analizată s-a soldat cu o reducere considerabilă a forței economice și a rolului său politic. în atmosfera generală de avlntul revoluționar al maselor și de ascuțire a contradicțiilor interne ale societății românești, de lărgire a drepturilor elec- torale și de Înviorare a curentelor de opinie democratică, moșierimea, clasa cea mai retrogradă a societății românești, n-a mai putut să-și apere și să-și conserve pozițiile economice și poli- tice. Lovită In suportul politic prin desființarea sistemului cenzitar și aplicarea votului univer- sal, moșierimea primește prin legiferarea și aplicarea reformei agrare o nouă lovitură pe plan economic, fapt care-i va reduce considerabil rolul și influența In viața social-economică și politică a țării. Această situație a determinat destrămarea și dispariția treptată a Partidului conservator, exponentul principal și tradițional al moșierimii. Procesul de dezvoltare rapidă a relațiilor capitaliste In toate sectoarele vieții economice, creșterea numărului de Întreprinderi industriale, comerciale și bancare cu capitaluri relativ mici, extinderea micii producții de mărfuri au dus la creșterea numărului elementelor burghe- ziei mici și mijlocii, la afirmarea lor In viața economică și politică a statului. Schimbări importante au avut loc In acești ani și in rlndurile țărănimii. Perioada războiului și urmările sale, frămlntările și lupta maselor țărănești pentru pămlnt, intensificarea pătrunderii relațiilor capitaliste la sate, soldate cu creșterea ponderii chiaburimii au ascuțit •contradicțiile social-economice existente in sinul țărănimii, adlncind procesul de diferențiere și stratificare a lumii satului. Schimbările și deplasările intervenite In structura internă a claselor sociale ca urmare modificărilor care aveau loc In afara economiei au determinat un amplu proces de fărimi- țarc a partidelor politice ale claselor stăplnitoare, de zdruncinare a ponderii și pozițiilor lor In viața politică a țării. în sistemul partidelor politice, reprezentat plnă atunci de Partidul Conser- vator, Partidul național-liberal, Partidul național român din Transilvania ca și de Partidul socialist, au apărut după 1918 partide politice cu titulaturi „democratice”, „populare”, „țără- nești”, cum au fost: Partidul poporului, Partidul țărănesc, Partidul muncii etc., care, sub presiunea maselor și a cerințelor dezvoltării societății românești, se declarau pentru transfor- mări social-politice radicale. Acest fapt a făcut ca Intr-un interval de numai clțiva ani să se sncceadă la clrma țării mai multe guverne, reprezentlnd, In diferite combinații, toate partidele claselor dominante. Instabilitatea guvernamentală din perioada anilor 1918—1921 era expresia neputinței claselor dominante de a soluționa cerințele impuse de procesul obiectiv de dezvol- tare a țării prin vechile metode de guvernare. Desăvlrșirea statului național român unitar a Întregit forțele proletariatului, a creat condițiile pentru contopirea pe scară națională a mișcării muncitorești, conferindu-i un nou cadril de dezvoltare și manifestare. Numărul muncitorilor industriali se ridica In anii 1918—1920 la aproape 720 000, din care cea mai mare parte se aflau In București, Galați, Brăila, Iași, Timișoara, Cluj și regiuni industriale bogate In rezerve de materii prime : Valea Prahovei, Valea Jiului, Reșița etc. Numeric, pe ramuri industriale, exista un accentuat proces de con- centrare a forței de muncă. Astfel, circa 60 000 de muncitori erau ocupați din industria extrac- tivă, circa 370 000 In industria prelucrătoare, 90 000 In transporturi. în același timp, peste 200 000 de persoane lucrau permanent sau sezonier In industria forestieră. Deși clasa munci- toare avea o pondere mică In ansamblul populației (peste 80 °0 din populație trăia la sate), rolul ei In viața țării depășea cu mult Însemnătatea sa numerică. Creșterea numerică și Întări- rea organizatorică a proletariatului au sporit capacitatea lui de a se situa In avangarda miș- cării progresiste și revoluționare. Mișcarea socialistă s-a afirmat ca o largă mișcare de masă, care cuprindea proletariatul și antrena Însemnate pături muncitoare neproletare In lupta pentru Înfăptuirea unor transformări sociale radicale. 3. Creșterea avlntului mișcării revoluționare s-a reflectat și In maturizarea partidului, In intensificarea procesului de clarificare ideologică, In Întărirea considerabilă a poziției și rolului elementelor revoluționare din partid. Radicalizarea sensibilă a mișcării muncitorești s a reflectat In afluxul maselor spre Partidul socialist, spre organizațiile sindicale și de tineret, care după război și-au reluat activitatea pe cuprinsul Întregii țări. Experiența revoluționară acumulată In decursul deceniilor de luptă Împotriva claselor exploatatoare, procesul intens de organizare au condus mișcarea muncitorească din România spre noi forme și metode de luptă, spre adoptarea unor programe politice care să corespundă noului stadiu de dezvoltare a societății românești. în acest context, Partidul social-democrat și-a elaborat un proiect de program numit „Declarația de principii” publicată la 9 decembrie 1918, schimblndu-și și denumirea, In Partidul socialist din România. Schimbarea titulaturii partidului Bonapartist Generals in the Crimean War, 1959; Belgium and the February Revolution, 1963; The Reign of Na- poleon III, 1969; a editat de asemenea volu- mul Napoleon III: Man of Destiny, apărut In 1963. în concepția autorului, istoria Europei In secolul XIX se Încadrează Intre 1815 (după perioada de tranziție a anilor 1789 — 1815) și 1890. Desigur, această periodizare este discu- tabilă. Dacă 1789 sau 1815 sint jaloane solide, ani a căror semnificație nu poate fi contestată, nu același lucru se poate afirma despre data de Încheiere a expunerii. Pe la 1890, consideră autorul, Europa intră intr-o nouă fază, echili- brul politic se deteriorează prin reorganizarea sistemului de alianțe, pregătirile militare fe- brile anunță iminentul război, Însuși spiritul vremii se schimbă, credinței in progres luindu-i locul un anumit pesimism. Toate acestea sint adevărate, totuși Întreaga epocă reprezintă o unitate plnă la izbucnirea primului război mondial, astfel incit 1815—1914 ar fi fost, după părerea noastră, o mult mai bună deli- mitare decît 1815 — 1890. în Introducere, autorul definește trăsăturile fundamentale ale secolului XIX european, arătind că după progresul lent al epocilor an- terioare, pentru prima oară acum se asistă la -o accelerare a dezvoltării, pe toate planurile. Trăsături definitorii ale perioadei tratate sint considerate liberalismul, ideea națională, ca și intensa dezvoltare a producției, cu implica- țiile sale pe plan social, inclusiv elaborarea ideilor socialiste. Din punctul de vedere al structurii, volumul este compartimentat in 12 mari părți, insumlnd 37 de capitole, la care se adaugă un util sub- capitol de Indicații bibliografice (cuprinzind insă numai lucrări in limba engleză)și un indice. Prima parte a sintezei — cu caracter oa- recum introductiv — intitulată Un secol și nașterea sa (p. 3 — 50) se oprește asupra eve- nimentelor și consecințelor legate de situația vechiului regim din Franța, revoluția burgheză din această țară, epopeea napoleoniană și urmările ei. în cadrul acestei subdiviziuni, In paralel cu activitatea și biografia unor con- ducători de state europeni din această perioadă (Ecaterina II, Frederic II) este sesizat, in se- cundar, fenomenul ascensiunii noii clase sociale- burghezia, fără Insă să se reliefeze transfor- mările economice de substanță, care au deter- minat acest proces și au permis noii clase In ascensiune să capete un rol din ce In ce mai Însemnat In structura socială a societății europene din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Cu interes deosebit se urmărește capitolul consacrat de autor Revoluției Franceze, mai Închegat și mai bine structurat. Socotind revoluția din Franța ,,o ruptură de bază eu trecutul”, B. D. Gooch Își propune să „noteze clteva din cele mai interesante aspecte ale ei”. La acest capitol atenția principală a istoricului american se concentrează asupra luptei pentru putere Intre diferitele grupări politice. Ni se pare Insă nefondată afirmația potrivit căreia una din cauzele principale ale victoriei revolu- ției rezidă In greșelile regelui (p. 27), teză de altminteri mai veche, susținută și de alți istorici ai Revoluției (P. Gaxotte, M. Rein- hard), după cum nu putem să fim de acord nici cu minimalizarea aportului proletariatului urban la episoadele majore ale revoluției, la accentuarea caracterului popular și radical unora din fazele sale1, în continuare autorul subliniază impor- tanța măsurilor adoptate de Convenția giron- dină pentru salvarea țării de pericolul extern, după cum apreciază In chip obiectiv și acti- vitatea iacobinilor In timpul venirii lor la putere (mai 1793 — iulie 1794). In finalul prezentării,ni se oferă o privire asu- pra istoriografiei problemei, In cadrul căreia, B. D. Gooch, fără a opta propriu-zis pentru vreunul din curentele existente (liberal, ra- dical și marxist — după cum le delimitează 1 Asupra acestui aspect vezi I. Bruhat, Histoire du mouvement Ouurier en France, Paris, Editions Sociales, 1952, și mai recent G. Rudă, The Crouid in the French Reuolutton, Oxford, 1959, ca și A. Soboul, Les sans-culot- tes partstens en l'an II, Paris, Clavreuil, 1962. www.dacoromanica.ro 11 recenzii 176» el) subliniază totuși meritele istoriografiei marxiste a Revoluției Franceze, arătind că ,,acest curent privește istoria Revoluției ca o istorie a modului cum diferite straturi ale burgheziei au Încercat să destrame, să sfărlme structurile feudale; a felului cum un capitalism dinamic trebuia să se dezvolte intr-o societate feudală Închistată”, (p. 33-34) Un alt capitol al primei părți tratează pe- rioada imperiului napoleonian. Desfășurarea evenimentelor este redată aici corect, in succe- siunea lor cronologică, subliniindu-se impor- tanța sistemului administrativ și a instituți- ilor create de imperiu pentru construirea edi- ficiului Franței moderne. Autorul consideră, fn legătură cu caracterul expansiunii Franței din această perioadă, că „naționalismul fran- cez a devenit un imperialism care ducea as- pecte ale Revoluției majorității Europei, dar In acest proces el a deșteptat și impulsionat spiritul național In celelalte popoare” (p. 45). Slnt remarcate totodată consecințele Însem- nate avute de Revoluție și Imperiu asupra evoluției societății europene din primele două decade ale secolului trecut, ceea ce a făcut ca Restaurația In Franța și monarhii din celelalte țări să fie confruntați acum cu „o lume com- plet schimbată”. Partea a doua a sintezei are ca obiectiv Condițiile de pace (p. 53 — 97). Prevederile păcii Încheiate la Viena Intre Franța și puterile coaliției Învingătoare au rămas In vigoare cam plnă In 1900 — susține autorul la acest capi- tol, apreciere In genere justă dacă privim glo- bal tabloul epocii analizate. în continuare se bucură de o prezentare foarte detaliată atmos- fera In care s-a desfășurat Congresul de la Viena, participanții, problemele politice și diplomatice spinoase care s-au dezbătut aici, Oprindu-se asupra creării Sfintei Alianțe (26 septembrie 1815), autorul vede acest instrument de menținere a dominației marilor imperii reacționare ca „făclnd parte dintr-o lungă serie de organisme create pentru men- ținerea păcii mondiale”. Acest punct de vedere nu mai e impărtășit la ora actuală nici In isto- riografia occidentală contemporană2. în fond, marile puteri urmăreau, indiferent pe ce cale — pace sau război — satisfacerea intereselor. Autorul admite ulterior că sistemul creat la Viena va deveni, datorită dezvoltării social- economice a societății europene „steril și arhaic” (p. 81). Un compartiment distinct al cărții este consacrat Condițiilor de viață în schimbare 2 Vezi mai recent in acest sens, G, Berticr de Sauvigny, La Sainte Alliance, Paris, Armând Collin, 1972; iar pentru o sinteză a interpre- tărilor mai vechi asupra acestei instituții M. Bourquin, Histoire de la Sainie-Alliance Geneva, 1954. (p. 101 — 128), In care se analizează schimbările petrecute In modul de trai și In structura economică a statelor. Astfel „zonele centrală, apuseană și nord-vestică a Europei au fost teatrul unor schimbări majore. Un număr de orașe s-au dezvoltat considerabil și, comparativ cu răsăritul continentului, a existat aici un comerț Înfloritor. Clasa de mijloc (burghezia — — n.n.) a acumulat o bogăție considerabilă și a Început să aspire la puterea politică. Sporul demografic de-a lungul secolului a fost sub- stanțial. Față de cei 188 de milioane locuitori, clți număra Europa In 1800, la sfirșitul seco- lului ea a ajuns la peste 400 dc milioane, adică la mai mult decît dublu. Acest spor s-a produs In două faze dintre care cea dinții s-a carac- terizat printr-o creștere fenomenal de rapidă, urmată de a doua, In care ritmul a fost mult mai scăzut” (p. 103). în ceea ce privește Europa răsăriteană autorul arată că creșterea populației rurale nu a avut In general drept consecință o dezvol- tare a zonelor industriale și o migrație spre acestea (ca In occident), ceea ce a creat nume- roase probleme sociale3. Referindu-se la fenomenul revoluției in- dustriale In Anglia — autorul, după ce enun- ță desfășurarea și consecințele acesteia, apre- ciază că ea s-a datorat In mare parte șansei și Împrejurărilor, teză desigur discutabilă. O subdiviziune specială a volumului (partea a V-a, p. 173 — 208) este consacrată mișcărilor revoluționare din deceniul III al secolului, In care se tratează manifestările acestui fe- nomen In Rusia, Franța, Belgia, Polonia și Italia. După ce oferă o prezentare detaliată a desfășurării evenimentelor, autorul conchide că acestea „au trimis valuri de șoc asupra res- tului Europei, unde clasa de mijloc In creștere 3 Pentru Polonia primei jumătăți a seco- lului XIX, cercetările de demografie istorică au consemnat, „o explozie demografică fără precedent” (V. Irena Gieysztorowa, Research inlo Demographic Hislory of Poland, In „Acta Poloniae Historica”, XVIII, 1968, p. 14; ca și T. Sobczak, Wzrost Ludnosci a wzrost produkcji; rolnej IV Krolestwie Polskim u> XIX wieku, In „Kwart. Hist. Kult. Materialn” 13 (1965), nr. 1, p. 101-120). Pentru Rusia se constată un fenomen simi- lar, ajunglndu-se de la 45 milioane locuitori la 1800 Ia 132 milioane In 1900 (cf. Sovetskaia isioriceskaia ențiklopediia, voi. 9 Moscova, 1966, col. 982). în ceea ce privește Țările Române, cata- grafia din 1810 indica pentru Țara Românească și Moldova un număr de 1,6 milioane locuitori, (Istoria României, voi. III, p. 674), ca In 1831 statisticile oficiale să Înregistreze 2.032.362 (Țara Românească) și 1.268.768 (Moldova) adică peste 3 milioane locuitori (Ibidem, p. 982). www.dacoromaiiica.ro 1770 RflCEjîiZII 12 a reacționat cu entuziasm și adesea cu op- timism”. Din punctul de vedere al puterilor ■conservatoare anii 1830—1831, cu excepția Belgiei independente, ”n-au stricat structura Europei postnapoleoniene” (p. 202). Nu se subliniază Insă că aceste mișcări constituiau preludiul marelui flux revoluționar de la 1848 — 1849, care avea să altereze sensibil struc- tura politică și socială elaborată la 1815. în prezentarea succesiunii istorice a feno- menelor social-economice — atenția istoricu- lui se concentrează mai ales asupra țărilor apusene (Franța, Anglia, Germania). Așa este cazul Franței între 1830 — 1848 căreia li este consacrat un capitol special (p. 222—236). După ce evidențiază saltul calitativ înregistrat prin domnia lui Ludovic Filip, văzută ca ,,un triumf al liberalismului claselor mijlocii față de orientarea tradițională a aristocrației cu titluri” și descrie aspectele mai importante ale vieții politice din Franța în această perioa- dă, autorul oferă un cadru larg al doctrinelor ideologice care circulau în epocă, o expunere asupra rolului și locului pe care l-au avut în acest context teoriile socialist-utopice care s-au bucurat de o largă difuziune în opinia publică europeană, în cercurile progresiste. Autorul nu o menționează, dar din acest ansamblu nu poate fi omisă încercarea româ- nească de falanster de la 1834 a lui Teodor Diamant4 singura de acest fel în Europa, cu excepția bineînțeles a experimentului francez de la Conde-sur-Vegres. Secțiunea a VI I-a volumului, intitulată 1848 Europa apuseană și centrală tn tulburare (p. 257 — 295) este consacrată marelui val revoluționar de la mijlocul secolului. Fără a se ralia interpretării fenomenului ca o continuare și o completare firească a revoluției franceze de la 1789 și a celor de la 1830 (cum o face Jacques Godechot), B. D. Gooch se mulțu- mește cu prezentarea oarecum descriptivă a evenimentelor de la 1848 — 1849 din Franța, Germania și Imperiul Habsburgic, lăslnd la o parte frămîntările revoluționare din alte zone, inclusiv din Țările Române. între concluziile la care ajunge autorul In finalul acestei părți este și aceea că pentru imperiul austriac caracterul său multinațional a constituit un element de slăbire a stabilită- ții și trăiniciei sale. Nu întllnim nici un cuvlnt asupra însemnătății istorice a revoluțiilor europene de la 1848 — 1849, nici o mențiune asupra consecințelor lor pentru societățile din țările continentului, pentru structurile lor social-economice. * în legătură cu acest subiect, vezi Z. Ornea, Falanterul de la Scăient, București, Edit. Politică, 1966; iar mai recent Marin Florescu, Difuzarea ideilor socialismului utopic în Țările Române în „Revista de istorie", tom. 28, 1975, nr. 3. Următoarea subdiviziune a sintezei, par- tea a VII-a Un progres pașnic (p. 297—340) urmărește să prezinte situația internă a Angliei, Franței și Rusiei în deceniile 6 și 7 ale secolului. Considerînd pentru Anglia, domnia reginei Victoria (1837 — 1901) ca perioada de „cel mai înalt progres, de vitalitate intelectuală și de prosperitate fără precedent”, istoricul american se oprește, cu deosebire asupra ta- bloului vieții politice din această țară în pe- rioada amintită. După opinia sa aceasta este epoca în care tradiționalele partide politice britanice încep să aibă o bază largă de masă — lucruîn esență just — ; în schimb nu remarcă fenomenul sporirii popularității și aderenței tradeunionurilor în masele muncitorești în- soțit în chip firesc de creșterea substanțială a numărului de membri. în ceea ce privește Franța în timpul celui de-al doilea imperiu, în lucrare se relevă în mod corect, schimbările profunde petrecute aici pe plan economic și social. Autor al unei scurte monografii consacrate lui Napoleon III, autorul nu își ascunde simpatia pentru persoana acestuia. Semnallnd înfăptuirile po- zitive ale regimului napoleonian (dezvoltarea rețelei de căi ferate, încurajarea creditului, a industriei, resistematizarea și reconstruirea Parisului, ridicarea economică și socială a numeroase localități rurale ), autorul prezintă și eșecurile acestuia, materializate mai ales pe plan extern (Infrlngerea arhiducelui Maxi- milian în Mexic, incapacitatea de a opri ascen- siunea Prusiei după 1866 etc.). El consideră că prăbușirea regimului în 1870 nu se dato- rează unor eșecuri pe plan intern și nici dete- riorării limitate a situației diplomatice a Franței, ci falimentului armatei franceze în războiul cu Prusia. în concluzie, această etapă din istoria Franței moderne este apreciată ca „epoca unui intens progres pașnic pe plan intern, inspirat și sprijinit de regimul imperial” (p. 323). Mai puțin clar rezultă ce urmărea Imperiul în politica externă6. 6 Politica externă a lui Napoleon III a fost mult comentată de istorici. I nii au văzut în ea „promovarea principiului naționalităților”, alții un compromis între ideea sprijinirii dife- ritelor națiuni și ideea mai veche a echilibrului european (pentru ultima interpretare vezi G. I. Brătianu, Napoleon III el les nationali- lis, Paris-București, 1934) Pare mai logic să susținem că împăratul și burghezia franceza și-au urmărit propriile interese politice și comerciale, urmărind să asigure hegemonia Franței pe plan european și chiar mondial. Principiul naționalităților a fost susținut doar în măsura în care putea duce la realizarea a- cestui obiectiv, slăbind forța marilor imperii multinaționale. www.dacoromanica.ro 13 recenzii 1771 în ceea ce privește analiza situației din aceeași perioadă a Rusiei, se remarcă just faptul că țarismul slăbit In urma războiului Crimeii, a fost nevoit să ia inițiativa reformei din 1861 pentru a nu fi silit de presiunea opiniei publice la aceasta. Sint prezentate dc asemenea, ln mod amănunțit și reformele ulterioare din tim- pul domniei lui Alexandru II. Accentul este pus Insă pe rolul personal al Împăratului, tre- clndu-se prea repede peste cauzele economice și sociale adinei ale reformelor6. Pe parcursul capitolului se fac referiri asupra caracterului expansionist al politicii externe a țarismului rus, la dominația apăsă- toare impusă in anumite provincii ale imperiu- lui, ce a provocat răscoale, ca de pildă cea de la 1863 din Polonia. Tot In această politică se include și Încercarea de ocupare a Țărilor române ln 1853, prim act al războiului Crimeii. Partea a IX-a, Vitalitatea intelectuală a secolului XIX (p. 341 376) este consacrată dezvoltării științei și culturii europene ln această perioadă. Este semnalat aportul unor reputați savanți ln impulsionarea cunoașterii științifice din biologie, geografie, geologie, ca și progresele Înregistrate de științe tehnice și științele medicale. în ceea ce privește istoriografia, acum s-a făcut un salt Însemnat prin fundamentarea științei istoriei pe baze strict documentare, un mare rol avlnd In acest proces cunoscutul istoric german Leopold von Ranke și școala creată de el. Sint, ln același timp consemnate realizările mai Însemnate ln domeniul filozo- fiei, literaturii și muzicii. Nimic Insă despre evoluția artelor plastice ; o prezentare de pildă a curentelor din pictură, dc la clasicism și • Cele mai recente concluzii In acest do- meniu au fost emise de E. Molnar In comuni- carea Les fondemenls iconomiques el sociaux de l'absolutisme, susținută la al XH-lea congres internațional de științe istorice de la Viena <1965). în legătură cu situația din această perioadă din Rusia, s-a arătat de către isto- ricii sovietici că „premisele regimului absolu- tist le au constituit dezvoltarea relațiilor de producție capitaliste ln sinul societății feudale. Elementele noi burgheze la Început nu sint atlt de puternice Incit să servească drept bază puterii, Insă slut Îndeajuns de influente pentru a face să precumpănească interesele lor In stat. în felul acesta ele constituie baza social- cconomică a absolutismului ca regim politic. Expresia sa formal-juridică este un puternic aparat de stat alcătuit pe baze birocratice, o armată permanentă, un temeinic aparat judi- ciar și polițienesc, precum și un sistem fi- nanciar și fiscal birocratic”. Cf. V. Cerepnin, Vtoerjdenie absolutizma a Roșii, In voi. Abso- liutizm d Roșii (XVII — XVIII ouț 7), Moscova, 1964, p. 92. romantism plnă la impresionism și postim- presionism, ar fi fost foarte sugestivă pentru Înțelegerea evoluției spiritului și gustului artis- tic de-a lungul secolului. Interesantă este partea a X-a a lucrării, intitulată Schimbarea prin violență (p. 381 — 433), al cărei prim capitol tratează activitatea și opera a două mari personalități ale secolu- lui : Karl Marx și Charles Darwin. Interesantă Însăși apropierea lor, deși autorul, pe drept cuvlnt acordă un spațiu mult mai larg primului (p. 381 — 390). Dintre toate personalitățile secolului XIX, Marx este tratat de fapt cel mai amănunțit, ceea ce reflectă recunoașterea, chiar de nemarxiști, a semnificației operei și influenței ideilor sale. Desigur, In prezentarea autorului se Îmbină idei juste cu altele discu- tabile sau chiar greșite. El admite că Marx este „poate cel mai mare dintre economiștii clasici” și subliniază cu dreptate „enorma contribuție” a sa la studiul istoriei, arătind că după Marx, orice studiu științific al istoriei care ar neglija considerațiile economice, nu mai poate fi considerat corespunzător”. Pe dc altă parte, autorul susține idei ce nu pot fi admise de istoriografia marxistă: astfel 11 consideră pe Întemeietorul socialismului științific drept un „dogmatic pur, un profet energic cu o viziune Închisă”, iar sistemul promovat de el „eclectic”. Internaționalismul promovat de Marx este considerat „nepatri- otic”, deși Însuși autorul arată că, la Întemeie- rea Internaționalei I, acesta s-a opus Încercă- rilor de centralizare externă, susținlnd astfel activitatea secțiilor pe plan național. Este evident că autorul nu 11 înțelege decît parțial pe Marx și li atribuie uneori idei și exagerări aparținlnd altora care, chiar dacă s-au de- clarat marxiști, nu au respectat Întotdeauna spiritul concepției sale. Printre momentele istorice care au avut un rol Însemnat ln procesul de formare a națiu- nilor europene, sint tratate In volum unificarea Italiei și cea a Germaniei, subliniindu-se rolul unor personalități (Cavour, Bismarck) și es- tomplndu-se oarecum ponderea elementelor economice și sociale, mersul obiectiv al istoriei care a impus formarea statelor respective. Partea a Xl-a a volumului tratează pe- rioada 1870 — 1890, In centrul căreia se află prezentarea diplomației lui Bismarck, urmă- rind menținerea statu-quo-ului. Se face o in- teresantă paralelă Intre echilibrul politic eu- ropean realizat acum și echilibrul anilor 1815 — 1848 (față de aceste două perioade, de relativă stabilitate politică, etapa 1848 — 1870 apare mult mai frămlntată). Un pasaj este consacrat războiului ruso- turc din 1877 — 1878 și urmărilor sale. Ponderea României, deloc neglijabilă In pur- tarea acestui război, nu este însă nici amintită. România este menționată numai clnd se pre- www.dacoromanica.ro 1772 RECENZII 14 zintă tratatul de la Berlin, arătlndu-se că acum a obținut recunoașterea independenței. In comparație cu rolul real jucat de țara noastră este, categoric, prea puțin. O atenție deosebită este acordată, In această parte a cărții, fenomenului „renașterii imperia- lismului european”. Fără a intra in analiza cauzelor adinei ale expansiunii marilor pu- teri europene, autorul prezintă un tablou sugestiv al cuceririlor coloniale (cu o privire mai amănunțită asupra situației din Congo și rolului regelui Leopold II al Belgiei in sub- jugarea acestei zone). Se subliniează exploa- tarea sălbatică a coloniilor și rolul lor ca surse de materii prime, autorul considerlnd, pe de altă parte, că acestea nu au putut deveni și o la fel de importantă piață de desfacere pentru mărfurile europene. Ultima parte, a XH-a, a volumului con- ține concluziile autorului, la capătul analizei Întreprinse In pag.’nile volumului. Se arată aici că secolul XIX a fost, In ansamblu pentru țările europene (dar mai ales pentru cele ves- tice), o perioadă de Însemnate progrese eco- nomice, însoțite de o creștere a organizării mun- cii, fenomen atrăglnd după sine și o dezvoltare numerică și organizatorică a proletariatului industrial. Intre 1800 — 1900, arată In Încheiere autorul, societatea și civilizația europeană au cunoscut o remarcabilă schim- bare. Către sfîrșitul secolului forțele națio- nale și liberale devin tot mai puternice In lupta Împotriva unei autocrații rigide. Intre 1914 — 1918, structurile stabilite la Viena In 1815 aveau să fie sfărlmate In mod definitiv (p. 517). Lucrarea lui B. D. Gooch, al cărui conținut l-am prezentat succint, este In general bine documentată și scrisă Intr-un stil limpede, puțind fi citită cu plăcere atit de specialist, cit și de nespecialist. Narațiunea este ferm condusă, materialul bine sistematizat. Ilus- trațiile, din păcate nu prea numeroase, slnt potrivit alese, sugestive, unele dintre ele mai puțin cunoscute plnă acum. Sintezei i se pot aduce totuși serioase ob- servații. Concepția autorului, In ce privește interpretarea și expunerea istoriei, este In bună parte învechită. Ea este axată In primul rlnd pe reliefarea rolului marilor personalități. In expunerea sa, Metternich, Nicolae I, Na- poleon III, Palmerston, Cavour, Disraeli, Bismarck și alții domină scena istoriei, acte de cea mai mare importanță apărtnd drept opera lor aproape exclusivă. Ne Întoarcem astfel la concepția lui Emerson privind „oa- menii reprezentativi” și, poate, chiar mai mult, la Carlyle. Un asemenea mod de abor- dare a istoriei a fost părăsit de mai multe decenii, nu numai de istoriografia marxistă, ci și de o bună parte a istoriografiei occiden- tale, care pune tot mai mult accentul pe forțele economice și sociale, pe factorii colectivi. Desigur, după cum am arătat, economia și viața socială nu slnt lăsate cu totul in afara expunerii, ele ocupă Insă categoric, un spațiu și o pondere mult mai mică decit prezentarea evenimentelor politice, diplomatice. Lucrarea Își propune să trateze in general istoria Europei In secolul XIX, dar este de- parte de a prezenta istoria Întregului conti- nent. Aproape întreaga carte se referă la evoluția marilor puteri și raporturilor dintre ele, popoarele mai mici fiind privite strict In raport cu acestea. Lucrarea s-ar fi putut intitula, mult mai aproape de subiectul său real, Istoria politică a marilor puteri europene in secolul XIX. Este nu numai o concepție istorică, dar probabil și una politică, In acest mod de a vedea mersul omenirii numai prin prisma intereselor statelor mari. Forțele vii ale secolului XIX erau Insă tocmai acelea care se opuneau marilor puteri. In acest secol, al „naționalităților”, mișcarea națională a po- poarelor din Imperiul Habsburgic de pildă (despre care se vorbește prea puțin) a însemnat mult mai mult decit toate combinațiile diplc- matice ale monarhiei care s-au terminat plnă la urmă printr-un faliment total. Aceeași forță a popoarelor mici, asuprite, a erodat și Imperiul otoman și, parțial, Busia țaristă. Autorul se mulțumește Insă să prezinte deta- liat politica de echilibru a marilor puteri, care aparținea trecutului și neglijează foițele care au împins Europa spre viitor. In acest context, României ii revine desigur un spațiu limitat, prezentlndu-se In special Unirea și perioada lui Cuza, pe mai puțin de o pagină (p. 429—430), In legătură eu politica marilor puteri, fără sublinierea forțelor interne. Slnt aici destule aproximații (si chiar erori), deși autorul citează la bibliografie ex- celenta carte a lui T. W. Riker, The Making of Rumania, apărută In 1931 (ea Însăși axată Insă pe istoria diplomatică). Soarta aceasta nu este rezervată doar României. Nu este tratată de loc, sau schițată foarte sumar, is- toria popoarelor balcanice, a popoarelor mici din Europa Centrală, a țărilor nordice etc. Unei istorii a marilor puteri și a marilor personalități li opunem o altă viziune a isto- riei Europei In secolul XIX. Este o istorie a două mari forțe care Își deschid drumul.Mai Intli, dezvoltarea economică fără precedent, generlnd și o evoluție socială corespunzătoare, duclnd la formarea proletariatului și, implicit, la mișcarea socialistă. In al doilea rlnd, forța cresclndă a popoarelor care devin conștiente de drepturile lor, formarea națiunilor și a con- științei naționale. Aceste forțe au măcinat treptat edificiul creat In 1815 la Viena, do- minat de aristocrație și de interesele marilor puteri. Puternic zdruncinată timp de un secol, această construcție se va prăbuși complet In urma războiului din 1914 — 1918. Lucian Boia www.dacoromanica.ro 15 RECENlZn 1773 R. J. W. EVANS, Rudolf II and his World. A Study in Intellectuăl His- tory, Oxford, Clarendon Press, 1973, XII + 323 p. Figura enigmatică, „insolită”1, a Împăra- tului Rudolf al II-lea (1576—1612), nu și-a găsit Încă explicația coerentă, deși i s-au consacrat numeroase studii și biografii in limbile germană, cehă, maghiară, franceză și, recent, engleză, Recunoscînd acest lucru, profesorul R.J.W. Ewans, de la Universita- tea prestigioasă din Oxford, s-a hotărlt să-i consacre o lucrare exegetică, in care, pe baza unei biografii exhaustive, a căutat să interpre- teze, intr-o viziune unitară, tripla personali- tate a straniului Împărat habsburgic. Intr-adevăr, in această figură de hotar intre lumea Renașterii și lumea Barocului, intre Reformă și Contrareformă, sau chiar Contrarenaștere a, autorul deslușește trei dife- rite ipostaze. Aceea a unui suveran aparent abulic și bizar, care-și va Încheia existența ca prizonier in propriul său palat, despovărat de toate sarcinile și emblemele aferente co- roanei imperiale. Aceea a unui mare om de cultură, a unui Mecena rafinat, colecționind operele de artă și protejindu-i pe oamenii științei și ai culturii din epoca sa. In sfirșit, aceea a unui adept statornic și Înfocat al științelor oculte, a unui impărat-vrăjitor și alchimist, adept al astrologiei, al hermetis- mului, al cabalei și al tuturor ocultismelor. Soarta Europei a voit ca, Intr-un moment hotărltor pentru țările continentului, cea mai prestigioasă coroană europeană să attrne pe fruntea unui personaj atit de complex și de bizar In același timp. Marile probleme puse Europei centrale și sud-estice, prin dezlăn- țuirea ofensivei otomane dintre 1591 — 1606 — ofensivă care, cum se știe, a prilejuit epo- peea lui Mihai Viteazul — și-au așteptat, zadarnic, soluțiile coerente de la curtea de la Praga, unde Rudolf al II-lea a așezat iarăși centrul Imperiului, ca pe vremea glorioasei domnii a Împăratului Carol IV de Luxem- burg. Lipsa continuă a unei politici imperiale coerente și energice a prilejuit neașteptate biniinți unui Imperiu otoman totuși angajat pe panta decadenței; iar unele linii oblice ale acestei politici au compromis marile victorii ale lui Mihai Viteazul și, tn cele din urmă, după asasinarea viteazului domnitor român, 1 Este calificativul folosit de Philippe Erlan- ger și E. Neweklowsky In sinteza lor destinată marelui public și intitulată L'Empereur inso- lite, Rodolphe II de Habsbourg, Paris, 1971. a Termen folosit ca titlu In lucrarea lui H. Haydn : The Counter-Renaissance, New York, 1951 ; vezi și E. Battisti: L’ Antirinascimento (Milano, 1962) și D. C. Allen : The star-crossed Renaissance, New York, ed, a 2-a, 1966. vor duce la pacea de la Szitvatorfik (1606) care va pecetlui, pentru aproape un secol, status quo teritorial pe cursul mijlociu al Dunării și in țările române. Moștenitor al politicii energice și abile a fraților Carol V și Ferdinand I, fiu al tole- rantului împărat Maximilian II (1564—1576), Rudolf II va compromite, de asemenea, prin incoerența politicii sale, posibilitatea unității germane, și va face astfel inevitabil primul mare război civil european, acela de treizeci de ani; război care va Începe printr-unul din marile genocide cunoscute In istoria mo- dernă a Europei: acela practicat, cu un Inspăi- mintător slnge rece, de Casa de Austria, pe seama patrioților și intelectualilor Boemiei, după catastrofa militară de la Muntele Alb (Bilă Hora, Ungă Praga, 1620). Urmlnd catas- trofei statului medieval maghiar la Mohâcs (1526) și prefigurlnd împărțirea Poloniei (1772—1795), Ingenunchierea Boemiei a dat Europei centrale configurația ei politică plnă In 1918, dar a Împiedicat orice altă soluție In afara soluției habsburgice, care se va dovedi tot mai inconsistentă. întreaga politică a Împăratului Rudolf II. se va construi In jurul Boemiei și a curții de la Praga. Nenumărate curente politice, reli- gioase, sociale și oculte se Încrucișează la această curte imperială. Nobilimea protes- tantă (luterană și, mai ales calvină) caută tot mai temeinic să se organizeze pentru a face față contraofensivei tridentine dirijate cu o incontestabilă măestrie de papalitate și de noul ordin al lui Ignațiu de Loyola. Printr-un reflex firesc, această nobilime caută să se sprijine pe vechile adunări de stări (Stănde), moștenite din ultimele veacuri ale evului mediu, și să-și găsească aliați, Împotriva birocrației imperiale tot mai autoritare, tn rlndurile burgheziei și, mai ales, ale intelec- tualilor. Dublul — și, In fond, contrastivul — model al Țărilor-de-Jos burgheze și al Polo- niei nobiliare, a putut influența politica și reacțiile nobi imii Europei centrale, mai ales sub domnia șubredă a Împăratului Rudolf. Sub domnia acestuia nu se va putea solu- ționa Insă nici una din problemele majore, interne sau externe, ale Imperiului și ale zonei europene asupra căruia se profila umbra vulturului cu două capete, emblemă a necon- tenitelor, secularelor și alternativelor străda- nii Intre finitul Intereselor teritoriale, ale pose- siunilor ereditare ale Casei de Habsburg, și infinitul simbolizat de coroana imperială și de semnificația ei harismatică, tn care medie- vala Kaiseridee năzuind la unitatea imperială europeană se Îmbina cu mai recenta Reichs- idee aluneclnd tot mai mult spre ideia unității www.dacoromanica.ro RECENZII 16 naționale germane. Intr-un secol In care spi- ritul european, de la Thomas Morus la Lordul Bacon și la Campanella, va năzui spre lumea utopiilor, Rudolf al II-lea a reprezentat, In mod firesc, utopia încoronată. Destinele imperiale ale Austriei, Ostmark devenită cu vremea Osterreich, erau reprezen- tate, de la Împăratul Rudolf I (1273-1291), de Casa de Habsburg, și luaseră tot mai mult forma morală și socială a acelei Pietas aus- triaca analizată recent de istorica vieneză Anna Coreth într-o atmosferă impregnată de misticism și de fideism — atmosferă din care se va dezvolta, pe plan cultural, barocul— Casa de Habsburg, veleitară și fără mari mijloace materiale, va fi silită să renunțe la visurile paneuropene ale lui Carol Quintul și să se resemneze să joace un rol interna- țional In funcție de echilibrul de forțe In Europa, la umbra și sub influența puternicei ramure spaniole a Habsburgilor4. în același timp, trunchiul puternic al glndirii politice al lui Machiavelli sfirșise prin a impregna mentalitatea teoreticienilor și conducătorilor politici, din tabăra Contrareformei ca și din aceea a Reformei luterane și, precumpăni- tor, calviniste6 7, în Polonia — unde coroana va deveni electivă, In 1572, după stingerea ultimului Jagellon —, In Ungaria, Împărțită intre sultan, Casa de Habsburg și principele Transilvaniei, vor avea loc fenomene politice și intelectuale, sociale și economice, care vor contribui la complicarea tuturor problemelor europene, mai ales In contextul confruntării nenumăratelor fideisme religioase, sectare și oculte8. Prosperitatea, incontestabilă, a nobi- limii, In ținuturile Europei centrale și răsări- tene, contribuia la dinamizarea politică a acestei clase care lupta pe trei fronturi: împotriva țărănimii, aservite treptat spre formule prilejuind eticheta unei a doua iobăgii; Împotriva burgheziei, care-și vedea prosperitatea compromisă prin reorientarea spre țărmurile atlantice a marilor căi comer- ciale de la sflrșitul evului mediu ; In sflrșit, 3 Pietas Austriaca, Viena, 1959. Autoarea face o legătură Intre politica imperială bazată pe caracterul sacru al coroanei moștenite de la Carol cel Mare și fideismul propovăduit supușilor Casei de Habsburg de către cler. 4 Cf. lucrările istoricului ceh Bohdan Chudoba : Spanili na Bili Hore (Praga 1945) și Spain and the Empire, 1519—1643 (Chicago, 1952), In care se analizează pe bază documen- tară marea influență politică exercitată de Spania asupra politicii imperiale, la curtea din Viena sau din Praga. 6 Cf. R. Nurnberger: Die Polttisierung des franzosischen Proiesiantismus, (Tilbingen, 1948) și H. R. Trevor-Roper: Religion, the Reformation and social change, Londra, 1967. Împotriva monarhiei, care, după modelul monarhiilor vest-europene, se străduia să-și constituie și să-și consolideze cele trei insti- tuții fundamentale ale absolutismului monar- hic : o armată permanentă, o birocrație com- petentă și bine retribuită, In sflrșit, o situație financiară prosperă. Acestea fiind elementele pe care urma să le pună in ecuație noul Împărat al Germaniei, suit pe tron in 1576, să vedem cum Își va elabora el politica menită să soluționeze cit mai multe din spinoasele probleme cu care va fi confruntat. Cum va elabora Rudolf II ,,le construit”, ca să dea răspunsuri cit mai coerente fenomenelor independente de voința lui, ,,le donnt”. împăratul-lnțelept, Maximilian II’, a mu- rit in ziua de 12 octombrie 1576, la Regens- burg. Fiul său, Rudolf, părea a fi un prin- cipe inteligent, cultivat și demn 8. Ales rege al Ungariei Încă din 1572, și rege al Boemiei din 1575, el Își petrecuse o bună parte din tinerețe la curtea regelui Spaniei, Filip II, și, deși va păstra toată viața amprenta peni- bilă a atmosferei Innăbușitoare de la curtea din Madrid, el va Îngădui nunțiului papal Filippo Spinelli sa joace un rol important in politica imperială. Sub influența acestuia, el iși va alege sfetnicii din rindurile așa num - tului „partid spaniol” (Spaniheli, In limba cehă), condus de Lobkoviă. căruia Împăratul va căuta să-i opună sfaturile date de un aristo- crat morav, Karl von Lichtenstein, un iscusit expert financiar. Marea politică europeană a epocii pare a se fi jucat mai ales Intre cinci capitale : Roma, Madrid, Praga, Constantinopol și Paris. Vene- ția juca un rol tot mai marginal, ca și Cracovia. Casa de Habsburg nu Intieținea ambasadori permanenți, de altfel, decit la Madrid, Vene- ția, Roma, Constantinopol și, intermitent, la Paris. Războiul de 15 ani cu turcii (1591 — 6 Cf. S. Allen: The star-crossed Rcnais- sance, New York, 1966, ed. a 2-a ; Paul Arnold : Histoire des Rose-Croix, Paris, 1955. Pentru unitarianism, inclusiv influența lui In Tran- silvania, v. E. M. Wilbur: A History of Unitarianism Socianianism and tis anlecedenls, Cambridge, Mass, și A. Pirnat: Die Ideologie der Siebenburgcr Antitrinilarier in den 1570er Jahren, Budapesta 1961. 7 Și Maximilian II avea unele trăsături enig- matice, ceea ce justifică, titlul biografiei con- sacrate lui de cunoscutul istoric austriac Vik- tor Bibi: Maximilian II, der rălselhafte Kai- ser (Viena-Leipzig, 1929). 8 Așa apare figura lui Rudolf II In primele referințe contemporane. Din 1586 însă, de cînd au început să circule svonuri în legătură cu intenția împăratului dea abdica, referințele au devenit cu totul altele. www.dacoromanica.ro 17 recenzii 1775 1606) va pune la grea Încercare atit diploma- ția cit și forțele militare și financiare ale ținu- turilor habsburgice, și va sili curtea din Praga să trimită misiuni diplomatice și in alte state: in Polonia, unde se constituise un partid pro- habsburgic, condus de influenta familie Zbo- rowski, — adversară a politicii turcofile și antihabsburgice a cancelarului Zamoyski — la Moscova’ și, mai ales, in Transilvania și In celelalte țări române. Spre sflrșitul dom- niei se vor stabili relații și cu noul suveran, scoțian, al Angliei, regele lacob I, a cărui psihologie prezenta numeroase trăsături co- mune, pe plan mistic, ocultist și cultural in general, cu psihologia împăratului de la Praga. Cu toată educația catolică primită la curtea Spaniei, împăratul Rudolf avea ten- dințe anticlericale care le prefigurează pe ace- lea ale Îndepărtatului său urmaș la tron, losif II. Anume, concepția unui catolicism imperial și antipapal, In cadrul căruia Împă- ratul ar fi putut dispune de clerul catolic chiar Împotriva tendințelor papale, așa cum dispunea regele Angliei de clerul anglican al cărui stăpln era in virtutea actului de suprema- ție. Tradiția antipapală a Boemiei și atmosfera capitalei, Praga, vor fi contribuit la aceste tendințe ale împăratului-umanist patron al științelor și al artelor, dar și al tuturor forme- lor de ocultism. Politica Împăratului Rudolf va urma o linie tot mai șovăitoare, tot mai ambivalență, față de papalitate ca și față de Spania. Nume- roși istorici au explicat această tot mai con- stantă nehotărlre, atit prin ciudata psihologie frecvent apreciată ca patologică — a împă- ratului, cit și prin influențele contradictorii suferite din partea anturajului său, atit din partea numeroșilor arhiduci, tot mai ostili fratelui sau vărului lor, cit și din partea slu- jitorilor mărunți cu diferite funcții aulice sau domestice, acei Kammerdiener care sin- guri mai aveau acces In apartamentele impe- riale* 10. Marele dramaturg austriac din secolul trecut, Franz Grillparzer, a căutat, In celebra lui dramă istorică Ein Bruderzuiist in Habs- burg, consacrată împăratului Rudolf II, să • Țarii Feodor Ivanovici și Boris Godunov au trimis numeroase solii la Praga In vederea unei politicii antiotomane comune, și împăra- tul a trimis la Moscova, In același scop, soli ca Warkotsch (1590), Dohna (1597) și Logau (1604). Cf. H. Ubersberger: Oslerreich und Russland seit dem Ende des 15. Jahrhunderls (Viena, 1906, voi. I) p. 471 — 576. 10 Influența acestora pare totuși a fi fost interpretată exagerat de marele istoric catolic german Johannes Janssen In monumentala sa operă: Geschichle des deulschen Volkes seit dem Ausgang der Millelallers, 1881 — 1894. _ www.dacoromanica.ro explice tragedia finală care l-a opus pe împă- rat atit fratelui și succesorului său imediat la tron, arhiducele Matthias, cit și, mai ales, aceluia care avea să fie succesorul lui Matthias la tron, și care avea să dezlănțuie toată oroarea războiului de treizeci de ani, Ferdi- nand II, fiul arhiducelui Karl von Steyermark (fratele împăratului Maximilian II). „Der salurntsche Kaiser”, cum 11 numește pe Rudolf II Gertrude von Schwarzenfeld, intr-o recentă biografie11, a fost, incontesta- bil, mult influențat de anii petrecuți la curtea Spaniei, Intre 1563 — 1571, deci Intre vlrsta de 11 și de 19 ani. Tatăl lui Rudolf, împăra- tul Maximilian, Iși supraveghea feciorul tri- mis la curtea lui Filip printr-un nobil cu multe calități, Adam Dietrichstein, ambasa- dorul său la Madrid, căsătorit cu o nobilă spaniolă, Margareta de Cardona. Lui Dietrich- stein i-a urmat la Madrid, ca ambasador impe- rial, contele Hans Khevenhuller, care, Intre 1573 și 1606, cit a rămas In post, și după rechemarea lui la Praga, pare a fi fost princi- palul sfetnic al lui Rudolf In probleme de politică externă. Subsidiile spaniole, de care Rudolf II va avea tot mai multă nevoie, mai ales după 1591 cînd a Început greul război cu turcii, implicau, evident, anumite condiții politice și religioase. lesuitul Alfonso Carillo pare astfel a fi jucat un rol hotărltor In rela- țiile lui Rudolf cu Sigismund Bâthory, pato- logicul principe al Transilvaniei, In care împă- ratul pare a nu fi avut nici un fel de Încredere12. Influențele suferite de împărat, pe de-o parte de la Inalții demnitari aulici aparținlnd marii nobilimi cehe13, pe de alta din partea mărunților slujitori camerali, majoritatea de origine germană, vor juca un rol tot mai marcant, mai ales după grava criză politică din 1599 — 1600, cu atltea implicații asupra problemelor Transilvaniei In timpul stăpi- nirii lui Mihai Viteazul. în ziua de 24 au- gust 1599 — sinistra aniversare a sf. Barto- lomeu — activul nunțiu papal la curtea din Praga, Filippo Spinelli, va izbuti să-l deter- mine pe Rudolf să-i demită pe sfetnicii săi cehi protestanți: vice-cancelarul Jan Zelinsky 11 Rudolf II, der salurnische Kaiser (Miin- chen, 1961). 12 Cf. E. Veress : Carillo Alfonz leoeleztse 4s iralai (1591—1618), 2 voi. Budapesta, 1906, și recent, L. Szilas : Der Jesuil Alfonso Carrillo in Siebenbiirgen, 1591 — 1599 (Roma, 1966). 13 Rudolf II a acordat, In mod firesc, inițial o mare prețuire nobilimii cehe, mai ales după strămutarea capitalei Imperiului Ia Praga. Aristocrați cehi, ca Vilăm Roămberk, cancelar al regatului Boemiei, sau moravi, ca activul magnat Karel Zerotin, se vor bucura de încrederea lui. 1776 HECENElII și secretarul Jan Myllner z Mylhauzu, ca și pe înțeleptul președinte al serviciilor financiare (Hofkammer), Ferdinand Hoffmann. Aceste demiteri au reprezentat triumful partidului Contrareformei și au compromis, iremediabil, politica imperială, Începută de Maximilian II și continuată de fiul său, de apropiere față de protestanții cehi. In luna septembrie 1600, Împăratul li va demite — și exila — pe șam- belanul Wolfgang Rumpf, și pe prezidentul consiliului privat, Jan Trautson, foarte pro- babil pentru legăturile lor strlnse cu politica spaniolă și cu venerabilul și influentul amba- sador al Spaniei, Guillăn de San Clemente. Experiența tragică a acestor doi ani 11 va face pe Rudolf să-și piardă orice Încredere In oameni și va marca Începutul unei pro- gresive retrageri a împăratului Intr-o atmo- sferă de taină și de irealitate, dominată de preocupări astologice, alchimiste și ocultiste14 *. Intre timp, contraofensiva catolică se des- fășura In Întreaga Europă centrală, cu suc- cese răsunătoare, patronată de energicii nun- ții papali care vor urma, la curtea din Fraga, lui Spinelli: Giovanni Ștefani Ferreri (1604 — 1606) și Camillo Caetano (1607 — 1611). Toate strădaniile umaniștilor cehi și germani, succesori ai cercului umanist constituit de Împăratul Maximilian II, de a rezista curen- tului Contrareformei și de a pune bazele unui sistem educativ sănătos, la adăpost de primej- diile obscurantismului și fanatismului, vor eșua. Permanenta atmosferă de teamă prile- juită de războiul cu turcii va contribui la suc- cesul politicii de reintegrare catolică a Europei, centrale16, și numeroasele academii și asociații umaniste, consacrate „Înțelepciunii” (Weiss- heit) și „științelor păcii” (eironologiei) sau filo- zofiei1’, ca și strădaniile unor J. H. Alsted sau Amos Comenius.vorfi, treptat, refulate și Innăbușite de rețeaua colegiilor iesuite, fideiste- și neoumaniste Intr-un sens pur formal. In. Boemia, Contrareforma va găsi un prețios- agent In Zdenăk Lobkovid, devenit cancelarul lui Rudolf In 1599. încetul cu Încetul, reforma- torii eterodocși ai sistemului educativ și politic vor fi Îndepărtați din pozițiile lor oficiale, In așteptarea marelui genocid practicat și Împo- triva lor după bătălia de la Muntele-Alb (1620). Epistemologia nouă, aceea a lordului Bacon și a lui Descartes, nu va mai putea, pătrunde In centrele culturale și educative ale Europei centrale, supuse unei cenzuri tot mai riguroase din partea iesuiților omniprezenți. Arta liberă a Renașterii va fi deviată spre formalismul manierist și baroc care va triumfa, la Viena ca și, mai ales, la Fraga. Ofensiva stăruitoare dusă, pe toate fron- turile, de Contrareformă, avea Insă nevoie de instituția imperială pentru a triumfa la adăpostul ei. Intuițiile savantului Împărat Rudolf II par a-1 fi Îndemnat pe acesta să reziste tuturor presiunilor. Găsim, poate, tn această situație, o cheie a evenimentelor poli- tice dintre 1599 1612 și a criaei finale care va duce la retragerea totală a Împăratului din viața publică. După abdicarea lui nefor- mală, și după intermediul reprezentat de domnia fratelui său, Împăratul Matthias (1612 1619), forțele obscurantiste ale Con- trareformei vor pune, definitiv, stăpinire pe Casa de Habsburg și pe coroana imperială, și vor domina In Europa centrală cu un scurt intermediu Intre 1780 1790, cit va domni losif II — vreme de trei veacuri, pri- lejuind astfel una din cele mai triste lecții pe care le poate da istoria. Dan A. Lăzărescu 14 Autorul consacră importante capitole preocupărilor lui Rudolf pentru știință (Kep- ler), artă (Giuseppe Arcimboldo, Bartholo- meus Spranger, Adriaen de Vries, Joseph Heintz, Aegidius Sadeler) și științele oculte. 16 Autorul consacră foarte puține pagini războiului cu turcii și păcii de la Szitvatorâk. De altfel, In afara lucrării mai vechi a lui A. Loebl: Zur Geschichle des Tiirkenkrieges von 1593—1606 (2 voi., Fraga, 1899, 1904), nici nu există vreo lucrare de ansamblu, Intr-o limbă de largă circulație, asupra acestui răz- boi atlt de esențial pentru istoria Europei. 11 Cum au fost, de pildă, Fruchtbringende Gesellschaft, Întemeiată In 1617 de către Lud- wig von Anhalt-Kbthen șl Matthias Bernegger, sau Collegium Philosophicum, instituit la» Rostock de către Joachim Jungius. www.dacoromanica.ro REVISTA REVISTELOR „Apulum” (Acta Musei Apulensis), Alba lulia, XII (1974), 706 p. Tomul XII al periodicului „Apulum”, 'publicație anuală a Muzeului de istorie din Alba lulia, conține In acest număr, ca și tn tomurile anterioare, un sumar bogat și variat. Beneficiind, pe lingă aportul colectivului -științific al Muzeului și de contribuțiile unor cercetători reputați din diferite centre ale țării (București, Cluj, Iași, Orăștie) sau a unor specialiști din străinătate (Franța, Italia, Anglia, Luxemburg) volumul tn cauză repre- zintă, după opinia noastră, una din cele mai Teușite și mai reprezentative publicații mu- zeale românești din domeniul istoriei. Volumul se deschide cu un Cuvînl înainte, semnat de George Homoștean, prim-secretar al Comitetului județean Alba al P.C.R. in •care sint evidențiate succesele repurtate de cercetarea istorică locală, ca și sarcinile de viitor care stau in fața muzeografilor și cerce- tătorilor din această parte a țării. După lectura volumului o primă consta- tare care se impune este aceea a unei prepon- derențe nete a materialelor de istorie veche și arheologie, care Înglobează cam trei sferturi din substanța volumului. Astfel Eugen Comșa aduce interesante Date despre folosirea aurului in cursul epocii neolitice pe teritoriul României (p. 12 23). Oferind o privire de ansamblu asupra folosirii și răspindirii obiectelor de aur in neolitic In spațiul carpato-danubian, autorul concluzionează că utilizarea acestui metal prețios In perioada tratată era destul -de restrlnsă, el fiind Intilnit In clteva comu- nități din culturile Boian, Gumelnița, Cucu- teni. Vladimir Duinitrescu tratează despre Cro- nologia absolută a eneoliticului românesc în lumina datelor C 14 (p. 23 — 39). Așa cum subliniază Însuși autorul, articolul nu are drept scop discutarea diferitelor scheme și tabele de cronologie relativă întocmite de diferiți cerce- tători, ci de a vedea In ce măsură succesiunea general acceptată a culturilor eneolitice din România este sau nu confirmată de datele obținute plnă Jn prezent pe baza carbonului radioactiv. In acest scop sint menționate toate datele de C14 de care dispunem Incepînd cu .cultura ceramicii liniare din Moldova și ter- minlnd cu cultura Cernavoda I. Făclnd dese ireferiri la descoperiri din afara României, VI. Dumitresou ajunge la concluzia că, tn general majoritanea datelor C14 corespund cronologiei relative stabilite pentru culturile eneolitice din România. Pornind de la aceste date autorul a alcătuit un tabel cronologic— realizat pe baza punctului de vedere propriu al perioadei eneolitice din țara noastră. loan Al. Aldea Își propune să analizeze Altarul magico-ritual descoperit în așezarea neolitică de la Ghirbom (corn. Bergin, jud. Alba) (p. 40—47). Obiectul atenției autorului II constituie prezentarea unei mari locuințe de suprafață, aparținlnd culturii Petrești care pe baza inventarului și a pieselor desco- perite In ea, precum și prin asemănările cu o descoperire identică la Pianul de Jos, repre- zintă un complex de cult. Această locuință conținea, printre altele, o masă de cult(, .altar”) folosită pentru oficierea unor practici magico- religioase cu caracter agrar. în comunicarea lui Mihai Blăjan, Desco- periri din epoca fierului în nord-estul Olteniei (p. 559—567) sint prezentate rezultatele unei periegheze efectuate pe teritoriul comunei Roșiile (județul Vilcea) care a dat la iveală ceramică de tip Coțofeni și trei așezări din faza timpurie a Hallstatului. Valentin Vasiliev se ocupă de Poziția cronologică și semnificația cultural-etnică a să- geților scitice din aria carpatică (p. 48 — 59). Studiul tratează modul In care cronologia sta- bilită pentru diferitele tipuri de săgeți scitice se verifică și in afara arealului scitic de la nordul Mării Negre și, mai ales, răsplndirca săgeților In raport cu celelalte categorii de materiale și element etnic scitic. Pe baza cronologiei și difuzării virfurilor de săgeți de acest tip, precum și In urma analizei izvoarelor istorice scrise și arheologice, autorul pledează pentru necesitatea unei delimitări riguroase a zonelor In care prezența virfurilor de săgeți se datorează unei prezențe etnice scitice (tem- porară In centrul Transilvaniei și Clmpia Tisei, raiduri de jaf In zona sudică a culturii lusaciene, poliție „scitică tn Grecia”) de acelea In care ele au fost aduse printr-o influență culturală. în studiul de mai mică întindere, Noi dovezi privind relațiile Histriei cu geții nord- dunăreni (p. 568 — 572), Florentina Preda, pe baza descoperirii unei monezi de argint din Histria, datlnd de la sfirșitul secolului IV I.e.n., la Pietroasele (jud. Buzău), demon- strează extinderea relațiilor Intre cunoscuta „REVISTA £>E .IStraME”. Tom. 28, nr. 11, p 1777-1780,1975 www.dacoromamca.ro 1778 REVISTA REVISTELOR 2: colonie greacă de la Marea Neagră și geții de pe malul sting al Dunării plnă in zona subcarpatică. Autoarea conchide că nu poate fi vorba atlt de forța de penetrație a comer- țului și produselor istriene, cit mai ales de forța economică la care ajunsese populația getică din această regiune a țării. Un grup destul de mare de materiale sint axate pe tratarea a diferite aspecte legate de modul de trai al dacilor, de diverse laturi ale civilizației lor, In fine de perioada stăplnirii romane asupra Daciei. Seria lor este deschisă de Kurt Horedt care, Intr-un mod sintetic se ocupă de Dacii in România șt produsele lor din argint (p. 60— — 70). Autorul Își propune aici să-i prezinte pe daci In raport cu alte populații contemporane lor, și sub același unghi comparativ, să ana- lizeze manifestările și legăturile lor culturale cu aceștia. Pe această linie rezistența dacilor, conduși de Decebal Împotriva expansiunii romane, este comparată cu aceea a galilor conduși de Vercingetorix sau a germanilor lui Arminius. Studiind răsplndirea tipurilor fundamentale de obiecte dacice de argint și comparindu-le cu cele descoperite In Peninsula Iberică, istoricul și etnologul clujean este de părere că puternica lor asemănare se datorește influenței elenistice, manifestată In cele două margini ale Europei. De asemenea, este demnă de remarcat distingerea, după tipurile de obiecte, a două grupe principale ale argin- tăriei geto-dacice: una de sud, getică Intre Dunăre și Mureș, și una de nord, dacică. Ion Berciu și Vasile Moga tratează despre Ceramica pictată din cetatea dacică de la Piatra Craivii (p. 70—74). Descoperirea unor frag- mente ceramice aparținlnd unor fructiere, vase de provizii și cupe, lucrate la roată din- tr-o pastă fină, și decorate prin pictare cu motive geometrice, Intr-o construcție cu caracter religios, li conduce pe autorii respec- tivului articol la determinarea rolului acestui tip de ceramică și a Înaltei măiestrii artistice la care au ajuns olarii daci In secolule I l.e.n. — I e.n. Ion I. Russu analizează Diploma militară din anul 99 pentru provincia Moesia superior (p. 103—110). După ce reproduce, cu multă minuțiozitate textul acestui document de interes deosebit, cunoscutul epigrafist clujean relevă valoarea și importanța deosebită a acestui testimoniu documentar care oferă pre- țioase informații despre unitățile militare din Moesia superioară. Profesorul Dumitru Tudor abordează un subiect extrem de controversat plnă In pre- zent: Romanizarea Munteniei (p. 111 — 117). După ce supune unei analize detaliate vesti- giile arheologice și unele surse literare refe- ritoare la epoca daco-romană, autorul ajunge la concluzia,— că, chiar și In această regiune, situată In afara frontierelor Daciei, a existat al Transilvaniei (p. 599 — 607) Întocmește www.dacoromanica.ro o colonizare romană importantă, o evidentă romanizare, o continuitate daco-romană și o asimilare a slavilor. Grupele de populație dacoromână (și ulterior românească), mai com- plete și mai puternice s-au menținut In depre- siunile subcarpatice, unde au constituit nu- cleul viitoarelor formații politice feudale. Interesante puncte de vedere emite Nicolae Gudea despre Sistemul defensiv al Daciei romane (I) (p. 182 — 192). După ce evidențiază importanța Daciei In cadrul sistemului militar defensiv al imperiului roman, tlnărul cerce- tător reconstituie eșalonat, pe baza descope- ririlor arheologice de plnă In prezent, structura acestui complex și complicat sistem de apărare Împotriva popoarelor migratoare. Pronunțlndu-se pentru o Împărțire In 4 zone : apărarea Daciei de sud-vest, complexul podișului transilvan, apărarea Daciei de sud, dispozitivul central de apărare din Transilvania, autorul schițează totodată și direcțiile pe care trebuie să se plaseze cercetarea ulterioară a acestei probleme. Aurel Slntimbreanu și Wolker Wollman relevă unele Aspecte tehnice ale exploatării aurului in perioada romană la Alburnus Maior (Roșia Montană) (p. 240 279). După ce debutează prin semnalarea istoriografiei exis- tentă asupra acestui subiect, autorii se ocupă apoi cu prezentarea detaliată a metodelor de exploatare folosite la minele romane de la Alburnus Maior — exploatarea propriu-zisă a minereului, uneltele, transportul, iluminatul, evacuarea apei și prelucrarea minereului. Articolul se Încheie printr-o descriere topogra- fică a urmelor de exploatare minieră din perioada romană la Roșia Montană. Identificarea autorului unui monument de ordin religios este preocuparea lui Mihai Bărbulescu și Emil Nemeș, cei doi autori ai articolului Un relief cu inscripție de la Ulpia Traiană Sarmizegetusa (p. 587 590), In timp ce loan Piso, In materialul O inscripție fune- rară romană de la Beriu (p. 580 582) prezintă două fragmente dintr-o inscripție funerară descoperită in localitatea hunedoreană Beriu și datlnd probabil din sec. II e.n. Această dez- văluire conduce la presupunerea existenței unei așezări romane prin Împrejurimi, probabil o villa rustica. Descoperirea a două figurine (una din bronz, reprezentlndu-1 pe Mercur, și una din marmoră, Intruchiplnd pe Hercule) In săpă- turile arheologice, a constituit punctul de plecare al contribuției Două monumente votive de la Sucidava (p. 614 — 617) aparținlnd lui Gheorghe Popa și Constantin G. Petolescu. Pornind de la descrierea unei statuete din bronz reprezentlnd un zeu casnic, descoperită la Brădeni (județul Sibiu), Constantin Pop, autorul studiului Un Iar tn muzeul de Istorie 3 REVISTA REVISTELOR 1779 un repertoriu al tuturor descoperirilor de acest fel din Dacia. Un document material, care reactualizează o serie de puncte de vedere Intr-o problemă extrem de dezbătută, legată de procesul de formare al poporului român, este semnat de Eugenia Zaharia. Lulnd ca subiect Surse- le arheologice ale continuității daco-romane (p. 279 — 291) autoarea prezintă succint etapele parcurse In cadrul procesului de etnogeneză subliniind caracteristica fiecăreia dintre ele. Făcind o amplă analiză asupra modalităților de manifestare a culturii de tip Dridu, autoarea demonstrează că ea a aparținut populației și așezărilor urbane și rurale din sec. VIII—XI de pe actualul teritoriu al României de azi, ceea ce acreditează ca evident faptul că ea nu a putut fi creată de bulgarii turanici care ar fi adus-o la Dunăre la sflrșitul secolului VIL în Încheiere E. Zaharia punctează carac- teristicile principale ale perioadei sec. VIII—XI pe baza datelor oferite de cercetările arheolo- gice, subliniind intre altele apartenența popo- rului român la teritoriul pe care 11 populează și astăzi, unitatea de cultură materială re- flectată și in limba română (care este lipsită de dialecte) și in fine, faptul că continuitatea de cultură materială Înregistrată in primul mileniu in spațiul dacic implică și o continui- tate a populației pe acest teritoriu. Maria Comșa face Unele considerații pri- vind situația de la Dunărea de Jos in secolele VI—VII (p. 300 319). Analizind izvoarele scrise referitoare la această perioadă și coro- borindu-le cu rezultatele săpăturilor arheolo- gice, semnatara studiului opinează că venirea slavilor in regiunile Dunării de Jos trebuie plasată incepind cu anul 527. Odată cu acest moment, deplasarea slavilor spre regiunile locuite de populația daco-romană s-a făcut in etape succesive, in cursul cărora ei au intrat treptat in legătură cu populația băștinașă romanizată. O altă serie de studii sint prilejuite de ana- liza rezultatelor unor descoperiri arheologice făcute pe locul vechii așezări romane de pe teritoriul Alba luliei de astăzi. Pe această linie Dumitru Pretase se ocupă de Necropola orașului Apulum (p. 134 — 158). Valorificind rezultatele săpăturilor din anii 1970 1971, studiu] prezintă concluziile autorului privind 77 de noi morminte descoperite in cursul ultimelor campanii de săpături, ceea ce ridică numărul total al mormintelor apărute pe locul numit „Podei” la 135. Dintre aceste noi morminte 37 sint de inhumație, iar 40 de incinerație. Mormintele aparțin cronologic perioadei Traian-Commodus, iar din punct de vedere etnic cele de inhumație cuprind elemente colonizatoare romane, iar cele de incinerație pe coloniști iliri. Două contribuții (cea dinții a lui Cloșca L. Băluță. iar cea de-a doua aparține lui Vasile Moga) urmăresc caracteristicile unor monumente sculpturale descoperite in aceeași arie, iar o a treia, realizată de Cloșca L. Băluță in colaborare cu Ion Berciu, descrie o metopă din friza unei mari clădiri din zona Colonia Nova Apulensis, avînd ca personaj principal o divinitate fluvială, o probabilă personificare a Mureșului. în volum slnt incluse și o serie de contri- buții care aparțin, prin subiectul abordat, numismaticii. Astfel Carmen Maria Petolescu aduce Date noi privitoare la tezaurul de monede dacice de la Cărbunești (jud. Gorj) (p. 572—576). în cadrul materialului slnt prezentate 7 monete-imitații tirzii ale tetradrahmelor lui Filip II aparținlnd tipului oltean (sau Ani- noasa-Dobrești) al monetelor geto-dacice. Aceste piese, descoperite în satul Cojani, comuna Tlrgu Cărbunești, se adaugă unui lot mai vechi de 14 monete, toate datînd din a doua jumătate a secolului II l.e.n. Viorica Pavel, se ocupă de Monedele republicane din vechile colecții ale Muzeului din Alba lulia (p. 86—102). Sint prezentate aici 96 monete emise Intre anii 167—31 l.e.n., dintre care 88 provin din achiziții sau donații, iar 8 din săpă- turi efectuate pe teritoriul vechiului Apulum. Neexistlnd insă urme dacice In locul unde au fost descoperite, autoarea consideră că ele au fost aduse aici după cucerirea Daciei. Din observațiile de ordin numismatic articolul aduce noi elemente In legătură cu evoluția denarului roman intre anii 167—31 l.e.n. Despre Un tezaur roman republican pu- țin cunoscut: Năsăud-Jud. Bistrița-Năsăud (p. 577 — 580) scrie Bucur Mitrea, care prezintă aici 8 denari romani republicani descoperiți In 1898 și aflați la Cabinetul numismatic al Bibliotecii Academiei R. S.R. donația Constantin Moisil. în nota Monede romane din sec. IV e.n. descoperite la Alba lulia (p. 617—618) Radu Ocheșanu introduce in circuitul științific o serie de noi piese numismatice, conchizlnd la o circulație restrinsă a monetei romane de bronz In secolul IV pe teritoriul Transilvaniei. Materialul Monede bizantine fn colecția Muzeului din Sebeș (p. 295 — 299) este semnat de Alexandru Popa și Gheorghe Fleșer. Cu acest prilej sint înfățișate 8 monete (7 din colecția muzeului și una dintr-o colecție par- ticulară) descoperite in majoritate in zona Sebeșului și datînd din perioada Împăraților Theodosiu II, Leon I, lustinian, lustinus II și Sofia. Aceste mărturii aduc o nouă contri- buție la problema circulației monetare la nordul Dunării de Jos In sec. V —VI e.n. și la evidențierea persistenței populației locale, care după invazia hunică, a Întreținut, strlnse legături cu lumea bizantină. Ultimul dintre articolele cu acest profil este datorat Angelei Mureșan, preocupată să pună In lumină o serie de Monede transilvane din www.dacoromanica.ro 1780 REVISTA REVISTELOR 4 ■colecția Muzeului din Alba lulia (p. 626—629) și colectivului E. Chirilă-V. Pepelea care se ocupă de Tezaurul monelar de la Ttrnăveni (sec. XV-XVI) (p. 619-625). Dintre specialiștii de peste hotare pre- zenți cu contribuții in volum, italianul Luca N. Bianchi se oprește asupra Reliefurilor fune- rare cu banchet din Dacia Romană (p. 159 — 181), iar francezul C. Guyonvarch face un Inventar critic al toponimelor celtice continentale la Nooiodunum (p. 75 86). în schimb George C. Boon (Cardiff, Anglia) și Charles M. Ternes (Luxemburg) abordează probleme speciale. Astfel cel dinții autor se ocupă de reconstituirea unei mense funerare britanice de la Carleon, in timp ce realizarea datorată arheologului luxemburghez este de un interes particular prin ineditul pe care-1 prezintă pentru cititorul român. Făclnd o documentată trecere In revistă a descoperirilor recente din epoca romană In ducatul Luxem- burg, studiul cuprinde și probleme de ono- mastică pe baza datelor epigrafice, poziția așezărilor conform Tabulei Peutingeriene, situația săpăturilor de la Tilelberg și din alte centre. Dacă materialele de istorie medie absentea- ză din volum, Intllnim in schimb unele epi- soade din perioada modernă și contem- porană a istoriei românești, cu referire specială la Transilvania. Impresionanta solidaritate a Întregului popor român cu șefii săi politici in timpul răsunătorului proces al Memorandului din 1894 constituie una din cele mai frumoase pagini din istoria luptelor pentru emanciparea națională a românilor din Transilvania. Nicolae Josan, (Adrese de aderență la cauza memorandistă in colecțiile Muzeului de istorie Alba lulia (p. 431 — 438), se ocupă de una din formele de manifestare a acestei solidari- tăți : trimiterea, din numeroase localități din Transilvania de adrese de adeziune și Încurajarea Comitetului Central al Partidului Național Român, aflat atunci la Cluj pe banca acuzaților. loan I. Șerban, urmărind Contribuția presei românești din Orășlie la lupta pentru reluarea aclioismului politic (1901 — 1906) (p. 448 — 464) evidențiază faptul că aceasta ,,a jucat un rol deosebit In această perioadă de conflu- ență ... Ea a adus servicii importante cauzei națiunii române in general, contribuind la difuzarea culturii In mase, la răspindirea unor idei privind emanciparea economică a poporu- lui, la Întărirea conștiinței naționale a maselor românești”. Ca reprezentant al aspirațiilor poporului român din Transilvania, Vasile Lucaciu a contribuit substanțial, prin talentul său ora- toric la sudarea opiniei publice române intr-un veritabil front al unității naționale. De acti- vitatea depusă de acest mare patriot in perioa- da primului război mondial se ocupă Eugen Hulea Intr-un studiu de mare Întindere (p. 465-497). într-o scurtă notă Ion Poporogu anali- zează poziția adoptată de Nicolae lorga față de masacrul de la Lupeni din august 1929, subliniind simpatia acestuia față de soarta muncitorimii oprimate, vehemența cu care a Înfierat slngerosul măcel. Tomul XII al ,,Apulum-ului mai grupează articole cu caracter de miscellaneu (Gheorghe Anghel-Mihai Blăjan, Sondajul de salvare de la Stnmiclăuș; lacob Mârza, O listă cu cărți de la episcopul Anton Sigismund Stioca de Szala (1699—1770), Doina Lupan, Lucia Hațeganu, Cartea veche românească in biblioteca Muzeului de istorie din Alba lulia ; loan Șerban, Elemente de arhitectură barocă la biserica reformată din Alba lulia; Cornel Tatai, Gravorii in lemn de la Rla j. I. Gravorul Vlaicu; Cornel Tatai, Octavian Rotaru, Un document revelator asupra activității culturale desfășurate de Petru Panel Aron) ca și un triplet de materiale de etno- grafie (Nicolae Dunăre, Șura poligonală In munții Apuseni, Otilia Pernicek, îmbrăcă- mintea de pănură in zonele Alba și Sebeș; Olivia Lungescu —Gheorghe Fleșer, Sebeșul, un important centru de cojocarii). Mai amintim prezența rubricilor (ceva mai reduse) de „Cronică” și „Recenzii și Note bibliografice”. Cu sugestia unei tematici mai variate (care să nu se limiteze In majoritate la ma- teriale de istorie veche și arheologie), conchi- dem că, chiar in structura sa actuală, periodicul recenzat rămlne o publicație de prestigiu In peisajul științei istorice românești contempo- rane. George Trohani www.dacoromanica.ro N S E M N Ă R I ISTORIA ROMÂNIEI PARASCHIVA NICHITA, 6 Martie 1945, București, Edit. politică, 1975, 68 p. (Colecția „File de istorie”) Sub semnătura cunoscutei cercetătoare Paraschiva Nichita de la Institutul de studii istorice și social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., a apărut In colecția „File de istorie” o broșură Închinată Împlinirii a 30 de ani de la instaurarea puterii revoluționar-democra- tice in țara noastră. Constrlnsă să trateze această temă majoră din istoria contempo- rană a patriei noastre In numai trei coli editoriale (cit permite colecția respectivă) firește că autoarea nu a putut aborda tema analitic și nici nu a putut-o dezvolta sau pre- zenta pe larg și cu multe elemente inedite, ci s-a văzut In situația de a face o trecere In revistă sintetică a principalelor aspecte pe care le-a Îmbrăcat lupta pentru putere In perioada 23 August 1944 6 martie 1945, încheind lucrarea cu dezvoltarea ideii că in- staurarea puterii revoluționar-democratice la 6 martie 1945 a permis pregătirea și tre- cerea Intr-un ritm mai accelerat la Înfăptuirea sarcinilor revoluției socialiste In România. Dealtfel, ultimul paragraf, care schițează cucerirea deplină a puterii politice de către clasa muncitoare și aliații săi la 30 decembrie 1947 este intitulat semnificativ „Pas hotă- rltor spre socialism”. în prezentarea și interpretarea materia- lului factic autoarea s-a călăuzit după cri- teriul tratării cronologice, In paragrafe dis- tincte, a principalelor momente și componente ale vieții și luptei politice Inceplnd cu victoria insurecției naționale antifasciste și antiimpe- rialiste din August 1944 („început de eră nouă") și Încheind cu ajunul și momentul instaurării Însăși a noii puteri revoluționar- democratice („Spre marea sictorie de la 6 martie 1945"). în viziunea autoarei principalul obiectiv al Întregului popor român după cotitura de la 23 August 1944 — l-a constituit participarea cu toate forțele la eliberarea Întregului teri- toriu național de sub dominația fascistă, iar apoi la Infrlngerea Germaniei hitleriste plnă la victoria finală. „Forțele patriotice Înțelegeau — arată autoarea — că Infrlngerea militară a Germaniei hitleriste era una din condițiile esențiale pentru consolidarea inde- pendenței de stat a României, că de gradul participării armatei române la războiul anti- hitlerist depindea In mare măsură soarta României la conferința de pace, locul ei In viața internațională postbelică” (p. 14). Dacă Intr-adevăr, după cum se știe, zdrobirea defi- nitivă a fascismului pe plan intern și interna- țional a deschis larg drumul dezvoltării pro- gresiste a României, In ceea ce privește locul țării noastre In viața internațională postbelică nu a fost deajuns importanta contribuție adusă de poporul nostru la Infrlngerea totală a Ger- maniei naziste, interesele unor mari puteri privind țara noastră de recunoașterea stării de cobeligeranță In care s-a aflat România de- drept și de fapt din seara zilei de 23 August 1944 ; ceea ce a pricinuit grave daune econo- mico-financiare, moral-politice Însăși dezvol- tării țării ca stat deplin independent și su- veran in special in primul deceniu ce a urmat terminării celui de-al doilea război mondial. Factorul politic intern primordial, care a asigurat victoria luptei pentru putere revolu- ționar democratică l-a constituit Partidul Comunist Român, „conducătorul luptei pentru reînnoirea României”, idee dezvoltată de au- toare In cadrul unui paragraf special dedicat rolului jucat de partid In organizarea și mobili- zarea maselor populare celor mai largi la desfășurarea cu succes a revoluției populare in țara noastră. într-un alt paragraf („Prin forța revolu- ționară a maselor”) autoarea prezintă acțiunea de democratizare revoluționară, de jos In sus, a componenței aparatului de stat, preluarea sub controlul maselor revoluționare a nume- roase prefecturi, primării, organe de ordine, constituind un aspect esențial al luptei pentru instaurarea puterii revoluționar-democratice. Credem că aprecierea autoarei privind un „proces de reînnoire democratică a României’” trebuie amendată in sensul că a fost in reali- tate, o democratizare revoluționară a apara- tului de stat, care în unele cazuri s-a mani- festat sub forma unei duble puteri: organele de stat trecute sub controlul forțelor revolu- ționare care nu luau în seamă ordinele contra- revoluționare ale majorității conservator-reac- ționare din guvernele Sănătescu-Rădescu, pe de o parte, și autoritățile de tip vechi, menținute încă în funcție care plnă la 6 martie 1945 au urmat linia forțelor reacționare^ pe de altă parte. „REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 28, nr. 11, p. 1781-1788, 1875 www.dacoromanica.ro 1782 ÎNSEMNĂRI 2 Lupta pentru reformă agrară, pentru fău- rirea In cadrul acestei lupte a alianței revolu- ționare muncitorești-țărănești este prezen- tată de asemenea ca o altă „componentă esen- țială a procesului de instaurare a puterii populare In România”, în legătură cu modul de tratare a acestui aspect facem observația că nu a fost vorba doar de Înfăptuirea unei reforme agrare oriclt de radicale ar fi fost ea, ci că, In fapt, P.C.R. apliclnd creator tezele leniniste a mobilizat masele la o „revoluție agrară”, miez, cum aprecia Lenin, al oricărei revoluții democrat-populare Intr-o țară ca România în care nu se desăvirșise plnă la capăt revoluția burghezo-democratică, în paragraful consacrat formării și activi- tății celor trei guverne Sănătescu-Rădescu, autoarea dezvoltă ideea că esența luptei poli- tice n-a constat doar în ciștigarca treptată de către F.N.D. a cit mai multe portofolii, fie chiar și a majorității In guvern, ci In lupta pentru un nou tip de regim politic, pentru insta- urarea puterii revoluționar-democratice in România. O serie de măsuri și legi organice adop- tate de cele trei guverne Sănătescu-Rădescu trebuiesc apreciate nu atit prin caracterul lor uneori limitat și trunchiat, reflectare a rapor- tului de forțe existente In acel moment, ci ca expresie a procesului de democratizare a vieții politice declanșat In urma victoriei insu- recției antifasciste, ca rod al prezenței și activității reprezentanților F.N.D. in cele 3 guverne. S-ar fi cuvenit credem, acordată o atenție mai mare modului creator, caracterului negocierilor și in genere tacticii folosite de P.C.R. in ajunul și In preajma formării gu- vernului prezidat de dr. Petru Groza. în concluzie, broșura 6 martie 19i5, in ciuda unor rezerve care nu alterează insă fon- dul in general bine realizat al lucrării, se Înscrie ca o contribuție prețioasă In ajutorul publicului larg, al cursanților din invățămlntul ideologic, fiind un instrument util de informare privind principalele concluzii la care a ajuns istoriografia noastră și autoarea, in mod spe- cial, In studierea luptei pentru putere in prima etapă a revoluției populare in țara noastră. Traian Vdrea C.A. ROSETTI, Jurnalul meu, Ediție Îngrijită și prefață de Marin Bucur, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1974, 463 p. După excelenta monografie consacrată lui C.A. Rosetti, in care viața și activitatea acestei mari personalități slnt prezentate intr-o largă perspectivă, cu accent Îndeosebi asupra contri- buției literare și culturale la dezvoltarea patri- moniului național, Marin Bucur oferă spe- cialiștilor și publicului larg cititor una dintre primele scrieri cu caracter memorialistic aparțintnd Începutului epocii moderne. Este vorba de Jurnalul meu de C.A, Rosetti, care este nu numai o sursă de cunoaștere a unor evenimente ale epocii, ci și un autentic docu- ment literar. Ideea de a restitui posterității versiunea originală a acestei opere trebuie să-i fi venit, desigur, lui Marin Bucur în urma intenselor și multiplelor sale investigații necesitate de ela- borarea monografiei dedicată lui C.A, Rosetti. Documentația inedită, mai ales corespondența și Însemnările aflate in depozitele secției de manuscrise a Academiei, i-au revelat edito- rului deosebiri sensibile Intre Note intime publicate de fiul fruntașului pașoptist și textele originale care conțineau Însemnările memorialistice ale acestuia. Din motivul men- ționat, pentru Marin Bucur trebuința unei ediții noi a Însemnărilor rămase de la C.A. Rosetti a devenit imperioasă. Necesitatea publicării Jurnalului meu a fost și mai profund resimțită de editor de existența In publicistică, pe lingă Note intime, a unui text al acelorași memorii inserate In volumul Lui C.A. Rosetti, apărut cu prilejul centena- rului nașterii acestuia. în ultima lucrare, Însemnările lui C.A. Rosetti slnt și mai frag- mentat și denaturat publicate. De pildă, adno- tațiunile cuprinse Intre 6 18 februarie și 4 17 martie 1848 lipsesc cu desăvirșire din acest volum. Cel care utilizează fie Note intime, fie textul din Lui C.A. Rosetti este astfel derutat, frustrat de informația autentică. Publiclnd Jurnalul meu de C.A. Rosetti, Marin Bucur oferă cititorului o scriere memo- rialistică In multe privințe deosebită de aceea cunoscută din cele două lucrări. Felul cum Vintilă C.A. Rosetti a Înțeles să transmită poste- rității una dintre scrierile ilustrului său pă- rinte a contrazis cele mai elementare norme de editare a postumelor. Intervențiile frecvente In textul original, omisiunile intenționate și chiar substituirea unor cuvinte au deformat conținutul Însuși al acestei lucrări, procedeu care a afectat plnă și titulatura stabilită de autor. Istoricii care au folosit versiunea lui Vintilă C.A. Rosetti In luminarea uneia dintre cele mai interesante și pasionante epoc i, aceea a revoluției pașoptiste și a luptei pentru fău- rirea statului național, au fost frustrați de au- tenticitatea unui izvor de informație dintre cele mai prețioase. Mai păgubiți au fost insă istoricii literari, care prin alterarea unor expresii aparținlnd lui C.A. Rosetti și, In general, epocii au fost lipsiți de un instrument remarcabil de cunoaștere a stadiului de evo- luție a limbii literare și a modalității de folo- sire a ei In scrierile cu caracter memorialistic. în calitate de editor, Marin Bucur a trebuit să depună o muncă intensă spre a Învinge nu- www.dacoromanica.ro 3 ÎNSEMNĂRI 1783 meroascle dificultăți legate dc descifrarea tex- telor lui C.A. Rosctti. Toți cei care au venit ln contact cu manuscrisele acestuia au fost izbiți de o grafic dintre cele mai dificile, tn care caracterele chirilice se Îmbină cu cele latine. Se poate astfel aprecia că chiar și numai desci- frarea textului original al Însemnărilor memo- rialistice rămase de la C.A. Rosetti este un merit deosebit al editorului, care se cere a fi subliniat. Transcrierea a mai ridicat lui Marin Bucur o serie de probleme legate de identificarea numeroaselor personaje menționate sub formă prescurtată sau doar cu inițiale. Prin bogatele și Întinsele note care Însoțesc acest volum de memorii, editorul a precizat locul și rolul diferitelor personaje ale epocii nu numai tn raporturile cu C.A. Rosctti, ci și ln cadrul evenimentelor politice mai importante. Ace- leași note evidențiază deosebirile dintre va- rianta originală a Jurnalului meu și aceea deformată a lui Vintilă C.A. Rosetti. In plus, notele mai conțin fragmente din jurnal supri- mate dc însuși autorul lor la o lectură ulte- rioară, după prima redactare, care sint și ele semnificative pentru relevarea procesului de creație a lui C.A. Rosetti. Noua versiune a memoriilor ne dezvăluie un C.A. Rosetti ln contextul unor frămlntări și evenimente legate nu numai de marile probleme ale epocii sale, ci și de preocupările, intimitățile și căutările creatoare. Latura in- timă mai ales, importantă pentru înțelegerea personalității lui literare, a cadrului social și a relațiilor personale tn care a fost concepută și realizată opera lui artistică a fost estom- pată dc Vintilă C.A. Rosetti ln Note Intime, prin suprimarea sau atenuarea sensului unor cuvinte prin care creatorul de artă se confesa lui tnsuși, cu o totală sinceritate. Redarea fidelă a textului unei scrieri este astăzi un principiu călăuzitor pentru orice editor care ține să scoată la lumină toate sursele unei opere, definitorii pentru ilustrarea ipostazelor complexe și deseori contradictorii ale unei mari personalități ca aceea a-lui C.A. Rosetti. Dar nu numai autenticitatea deosebește Jurnalul meu de Note inlime. Beneficiind de publicarea unor fragmente inedite privitoare la călătoria pe Dunăre a revoluționarilor exi- lați din Țara Românească rămase de la Însuși C.A. Rosctti, din timpul acelor peregrinări, editorul Ic integrează in jurnalul menționat, Întregind astfel observațiile acestui fruntaș al luptei poporului nostru pentru emancipare de servituți feudale și eliberare națională asupra unor evenimente de Însemnătatea acelora de la 1848. Aprecierile asupra revolu- ției Însăși, precum și asupra personalităților ei conducătoare sint astfel puse ln circulație prin intermediul acestui jurnal, atit de semn i- ficativ pentru concepția și activitatea poli- tică, literară și culturală a autorului lui. 11 -C. 649 Versiunea originală publicată de Marin Bucur are meritul că Înlătură numeroase omi- siuni, uneori fraze Întregi, de Însemnătate mai mare sau mai mică,toate importante Insă pentru reconstituirea integrală a scrierii memorialiste. Menționăm, printre omisiunile mai de seamă, unele referitoare la relațiile fruntașului pașop- tist, tn exil, cu români ca Eudoxiu Hurmuzaclti sau N. lonescu, deveniți personalități pro- eminente In anii luptei pentru Unire și pentru organizarea statului național român. Aceeași versiune introduce pentru prima dată ln contextul ei una din creațiile poetice La Elena, Încadrată astfel tn atmosfera ln care a fost concepută și realizată. Prin publicarea Jurnalului meu istoricii literari mai ales, dar și publicul cititor iau contact cu o seric de expresii specifice epocii, folosite ln creația artistică, dar modernizate și literaturizate de Vintilă C.A. Rosetti. Versiunea originală publicată de Marin Bucur redă astfel ceva din acel farmec al limbii, relevă rolul și funcția unor expresii tn procesul de perfecționare a limbii noastre literare. Jurnalul meu Înlătură și unele falsuri, mici intr-adevăr, dar totuși falsuri făcute de Vintilă C.A. Rosetti, care a suprimat din textul original fraze ce i sc păreau nedemne cu ima- ginea pe care el Însuși voia s-o acrediteze despre ilustrul său părinte. Inserate ln partea a doua a acestor memorii, notele și comentariile lui Marin Bucur repre- zintă o pondere însemnată. Pentru specialiști mai ales, curioși să constate ei Înșiși ctt de mari sint deosebirile Intre varianta lui Vin- tilă C.A. Rosetti și aceea originală a lui Marin Bucur, ar fi fost de dorit adoptarea unui sis- tem mai lesnicios de trimitere la note și comen- tarii, spre a fi mai ușoară confruntarea acestora cu textul Însuși al memoriilor. Editlnd jurnalul menționat, Marin Bucur aduce un serviciu prețios cercetării istorice tn general, care are acum la dispoziție ediția științifică și completă a unora dintre cele inai importante memorii referitoare la epoca revo- luției pașoptiste și a constituirii statului na- țional. Pentru acest efort deosebit, editorul merită toate felicitările. Apostol Stan ION CUPȘA, Bătălia de la Vaslui, București, Edit. militară, 1975, 69 p. împlinirea a 500 de ani de la glorioasa bătălie de la Vaslui a prilejuit apariția a numeroase articole și materiale dedicate acestei strălucite biruințe românești Împotriva cotro- pitorilor străini. Editura Militară a ținut să comemoreze aniversarea printr-o micromono- www.dacoromanica.ro 1784 tNSDMNAAI 4 grafie semnată de cunoscutul istoric militar Ion Cupșa. Bazată pe izvoarele și studiile cunoscute dc istorici și adreslndu-se unui public larg, lu- crarea nu aduce știri sau puncte de vedere noi cu privire la marea Încleștare din 10 ianuarie 1475. în cele patru capitole ale lucrării: 1) Cum s-a ajuns la războiul din 1475?; 2) Forțele care s-au Înfruntat In bătălia de la Vaslui; 3) Bătălia și 4) Rezultatele și ecoul bătăliei, autorul expune cu acuratețe Împrejurările care au dus la vestita bătălie, pe care o descrie cu destulă exactitate, subliniind vitejia deo- sebită a moldovenilor, precum și priceperea cu care strălucitul comandant de oști care a fost Ștefan cel Mare i-a condus la biruință. Sînt citate numeroase mărturii despre im- portanța acestei mari victorii românești, dintre care reținem pe aceea a mamei sultanului, potrivit căreia ,,niciodată armatele turcești n-au suferit un dezastru atlt de mare". Se subliniază cu justețe participarea Întregului popor—Intr-o formă sau alta — la efortul dc apărare a țării și la izgonirea invadatorilor. Dacă cu privire la prezentarea bătăliei — care formează partea centrală a lucrării — nu avem de formulat nici o observație, nu același lucru putem spune despre modul cum Înfățișează I. Cupșa situația internă a Moldovei și mai ales organizarea armatei moldovene, unde informația autorului nu este prea sigură. Iată clteva exemple. Autorul nu face deose- bire între viteji, curteni și slujitori (p. 18—19), care slnt trei categorii diferite dc oșteni, ultimii inexistenți In vremea lui Ștefan cel Mare1. După părerea autorului, voinicii alcătuiau pedestrimea grea (p. 24). Din izvoare rezultă Insă că voinicii erau numiți oștenii In general, nu o anumită categorie a acestora. Astfel, Verancsics — citat de autor pentru alte in- formații — arată că ,,ei(moldovenii) numesc pe soldați voinici”2, iar In cronica lui Grigore Ureche se pune semnul egalității Intre oșteni și voinici, clnd se afirmă că Ștefan ,,nu avea voi- nici de oaste” sau că luga vodă dăruise ocine la voinicii ,,ce făcea vitejii la oști”3 *. i Vezi N. Stoicescu, Curteni și slujitori, Buc., 1968, p. 22—26 și 60 — 64, lucrare ne- utilizată de autor. 2 Călători străini, I, p. 405. 3 Letopisețul Țării Moldovei, ed.C. Giurescu p. 20, 66. Vezi și p. 53, 184, 189, precum și numeroasele exemple citate de I. Bogdan, Documentul Rizenilor din liSi și organizarea armatei moldovene în sec. XV, București, 1908, p. 10—11 și 34—38 (lucrare importantă, nefolosită de autor). Pentru echivalența ostași = voinici a se vedea : Ilie Bărbulescu, Unele numiri comune ca izvoare istorice La rlndul lor, vitejii nu formau nici ci că- lărimea grea, cum afirmă autorul la p. 25. După cum rezultă din izvoare, vitejii alcătuiau cavaleria ușoară, iar husarii cavaleria grea (după model polon sau maghiar). La Valea Albă au căzut luptlnd ,,vitejii cei buni . . ., oștenii cei buni ... și cu husarii cei viteji”4. Este vorba, evident, dc două categorii dife- rite de oșteni. ,,Oastea de țară” nu este tot una cu „oastea cea mare", chemată In caz de mare primejdie, cum susține autorul (p. 20 — 21). Nici raportul dc 2/3 pedestrime față dc 1/3 cavalerie nu este prea exact (p. 25). O scrie de izvoare din secolul al XVI-lea — clnd situația nu se schimbase prea mult In acest domeniu — indică predominarea netă a ca- valeriei față de pedestrime5. La fel dc nefondată este și afirmația că Ștefan cel Marc ,,a introdus pentru prima dată .. . ofițerii dc profesie, hotnogi și căpi- tani” (p. 27), grade ce apar In oastea moldo- veană mult mai tlrziu5, sau aceia potrivit căreia sujitorii (care nici nu existau In aceea vreme) purtau uniformă (p. 29), Nu se poate susține că „moldovenii aveau In permanență asupra lor armele, pe care le Întrebuințau In lupta zilnică cu fiarele sălba- tice" (p. 28); mai Intli, nici un izvor nu ne vorbește de o asemenea „luptă" zilnică, iar apoi nu toate armele utilizate In război pu- teau fi purtate zi de zi asupra lor dc către locuitori. Nici celelalte știri privind arma- mentul nu slnt prea sigure; dc pildă, vorbin- du-se despre săbii, ni se spune că doar unii pedestrași aveau săbii capturate In lupte dc la dușmani (p. 29), pentru ca mai departe să se afirme că săbiile erau aduse din străinătate (p. 30)’. în lucrare se Intllncsc și uncie exagerări evidente. Ștefan nu avea cum să stimuleze pentru români („Revista din Iași”, I, 1908, p. 69—71); N. Dossios, Contribuție despre ,,voinic" și ,,turlac" (ibidem, p. 151 — 152); Nicoară Bcldiccanu, La region de Timok- Morava dans Ies documents de Mehmed II et de Sclim I („Revuc des etudes roumaincs”, III-IV, 1957, p. 111-124) etc. 4 Cronicile slavo-române, p. 18. Vezi și I. Bogdan, Documentul Rizenilor, p. 41 și N. Stoicescu, op. cit., p. 163. 5 Călători străini, I, p. 407, II, p. 249, 383 etc. 5 N. Stoicescu, op. cil., cap. Organizarea (Îndeosebi p. 267). ’ Pentru utilizarea săbiilor de către oștenii moldoveni a se vedea relatările lui G. Reicher- storffer și A.M. Graziani (Călători străini, I, p. 196 și II, p. 383.) www.dacoromanica.ro 5 ÎNSEMNĂRI 1785 agricultura (p. 9) sau să scoată pe țăranii de- pendenți de sub autoritatea stăpinilor (p. 10), așa cum nu putea intra in orașul București (cucerit după luptă I) ,,in aclamațiile entuziaste ale muntenilor” (p. 14). în sfirșit, Moldova nu era Înconjurată de trei „imperii puternice” (p. 17), pentru că Polonia și Ungaria erau doar regate, nu imperii. Ca tehnică de lucru, remarcăm o serie de cazuri In care nu se indică locul de unde citează autorul sau se fac unele trimiteri greșite (p. 21, 22, 23, 26, 29, 30, 31, 53), precum și unele citate nu prea exacte, cum este cel din Dlugosz (p. 21), unde este vorba de oșteni (militares), nu de curteni, așa cum spune autorul. N. Sloicescu ISTORIA UNIVERSALĂ V.V. KABANOV, Okljabr’skaja revolucija i kooperaeijaf 1917— mart 1919 g.) (Revoluția din Octombrie și cooperația), Moscova, „Nauka”, 1973, 296 p. în știința istorică sovietică continuă să persiste controversele In ceea ce privește rolul și evoluția cooperației — de producție și de consum — in perioada trecerii de la capitalism la socialism, controverse care s-au manifestat pregnant in timpul discuțiilor desfășurate la sesiunea științifică pe tema „V.I. Lenin și rezolvarea problemei agrare in U.R.S.S.” ținută la Moscova in iunie 1969. Lucrarea de care ne ocupăm este scrisă ca o replică la această polemică. Posibilitățile folosirii cooperației — aso- ciațiilor micilor producători sau consumatori — in scopul construirii socialismului au fost dezbătute de clasicii marxism-leninismului, K. Marx și F. Engels subliniau că proletariatul este dator să folosească vechea cooperație, formată in sinul societății capitaliste, ca o verigă intermediară in drumul spre socialism. V.I. Lenin a Îmbogățit și a dezvoltat Învăță- tura marxistă privind cooperația, iar practica U.R.S.S. și a țărilor socialiste printre care și România, a dovedit pe deplin justețea principiilor teoretice și practice elaborate de el. în monografia dc față este sintetizată experiența primului stat socialist din lume in ceea ce privește folosirea acestei organizații de masă a oamenilor muncii pentru edificarea noii societăți. Autorul pornește de la definirea esenței social-economice și a rolului coopera- ției in primii ani ai puterii sovietice ca un produs al societății burgheze, ca o variantă a capitalismului de stat, ca o punte de legătură intre diferite formațiuni social-economice existente atunci in Rusia, ca un instrument de exploatare a micilor producători de către capitalul financiar, dar totodată și ca una din premisele social-economice, organizatorice și culturale cele mai importante ale socialismu- lui. Autorul susține punctul de vedere conform căruia planul cooperatist leninist nu s-a limitat niciodată doar la agricultură, deși cooperarea agriculturii constituia o piatră de temelie a Întregii probleme. El consideră că această problemă trebuie privită mult mai larg și legată de sarcinile majore ale transformării societății In general. De aceea el Încearcă să prezinte cooperația sub aspecte diferite : pe plan economic — poten- țialul material al cooperației, starea ei orga- nizatorică, activitatea gospodărească, sociali- zarea și dezvoltarea diferitelor forme ale coope- rației, colaborarea economică cu statul, formele acestei colaborări; pe plan general politic—ideologia și teoria mișcării cooperatiste, cadrele cooperației, platforma politică a acesteia In timpul revoluției, relațiile reciproce cu puterea Sovietelor; pe plan teoretic — ana- liza particularităților cooperației ca o formă a capitalismului de stat, cu toate asemănările și deosebirile ei față de alte forme ale capi- talismului, de stat, ca de exemplu concesiunea. Limitele cronologice ale lucrării (octombrie 1917 — martie 1919) se explică prin faptul că spre sflrșitul acestei perioade, puterea sovietică a reușit să pună stăpinire pe cooperație, să o scoată din mlinile vlrfurilor burgheze, făcind primii pași decisivi in vederea transformării orientării ei sociale. Pe baza unui bogat material concret, V.V. Kabanov arată cum cooperația a fost pusă in slujba revoluției, jucind un rol de seamă, mai ales pe frontul aprovizionării. Deja In anii 1918—1919 cooperația — care cuprindea atunci In Rusia 3/4 din populație —, cu sprijinul material al statului proletar, a dat o treime din cerealele colectate, jucind și un rol important in problema distribuirii ali- mentelor. Pornind de la ideea că natura cooperației este, In ultima instanță, determinată de orin- duirea de stat și de relațiile de producție domi- nante, autorul urmărește chipul In care tendin- țele de dezvoltare interioară a cooperației ca organizație cu caracter mic burghez mergeau inevitabil, in condițiile dictaturii proletaria- www.dacoromanica.ro 1786 ÎNSEMNÂKI 6 tulul, spre sistemul socialist. Politica coope- ratistă dusă de V.I. Lenin și partidul bolșevic, legislația puterii sovietice, In domeniul cooperației raporturile practice Intre stat și cooperație au contribuit pe deplin la accentu- area acestui proces. In perioada analizată, partidul comunist a făcut primii pași importanți In direcția transformării orientării de clasă a cooperației. In anii care au urmat, partidul In frunte cu V.I. Lenin a Înaintat mai departe pe drumul transformării cooperației Intr-un instrument puternic al prefacerilor socialiste, planul coope- ratist, fădnd parte integrantă din planul de construire a socialismului. Iar modul In care a fost conceput și Înfăptuit acest plan In primii ani ai celei dinții revoluții socialiste continuă să-și păstreze actualitatea, cu toată diversitatea condițiilor specifice existente astăzi pe globul pămlntesc, aflat In procesul prefacerilor fundamentale In căutarea unei lumi mai bune și mai drepte. Alvina Lazea STANLEY HOFFMANN, Decline or Renewal? France since 1930’s, New York, The Viking Press, 1974, 529 p. Sub titlul„Declin sau reînnoire?”, cunoscu- tul politolog și istoric american Stanley Hoffman reunește paisprezece studii con- sacrate istoriei Franței contemporane, mai precis perioadei 1940—1973. Unitatea lucrării este conferită de Încercarea de a da un răs- puns la Întrebarea cuprinsă chiar In titlu și care ar putea fi formulată mai clar in ter- menii : ce s-a intlmplat in politica franceză după anul 1940? Analizlnd structurile politice și sociale ale Franței in perioada menționată, autorul se Întreabă dacă spectaculoasele transformări economico-sociale și constituționale franceze slnt un imperativ al progresului sau, dimpotrivă, o ultimă Încercare de a lupta Împotriva para- liziei pe plan intern și a decăderii externe. Dar, dacă Întrebarea este foarte clară, răs- punsul este mai greu de descifrat, autorul preferind a-1 pune pe cititor In situația de a-și forma o opinie. Problema ridicată este examinată din patru unghiuri diferite, care corespund In fapt celor patru capitole ale lucrării. Astfel, in prima parte, sub titlul ,, Prăbu- șirea", slnt incluse trei studii consacrate regi- mului de la Vichy.1 In acest sens trebuie men- ționat, de la bun Început, că nu toate tezele susținute de istoricul american slnt noi. Este Insă remarcabilă analiza vieții politice a regimului de la Vkhy, nuanțarea diverselor sale aspecte. In studiul ,, Vichy, cercul conser- vatorilor francezi”, Stanley Hoffmann face o investigație penetrantă In structura și acti- vitatea politică a regimului (p. 4 — 12). Teza pluralismului politic al Vichy-ului nu este nouă, dar istoricul american este acela care-i aprofundează diversele aspecte și-i evidențiază clar cauzele. Elemente originale slnt aduse de autor In al doilea studiu, intitulat ,,Colaborare cu Germania nazistă”, prin stabilirea unei dis- tincții nete Intre ceea ce numește „colabo- rarea de stat", motivată de rațiuni de stat, și „colaboraționism", care nu are nici o justi- ficare (p. 27 — 31). In funcție de aceste două tendințe, a căror graniță este foarte labilă deoarece una duce In mod inevitabil la cea- laltă, se face o grupare a politicienilor de la Vichy. Astfel, iu opinia autorului, „colabo- rarea de stat" a fost promovată de o elită, reprezentată de pătura superioară a funcțio- narilor civili, a finanței, a proprietarilor fun- ciari, a notabililor locali și a armatei, deci, intr-un cuvlnt, de esență cercurilor conserva- toare, care avuseseră o solidă poziție econo- mică și socială și sub regimul republican, dar care aspirau la puterea politică. Din cea de-a doua categorie, a „colabora- ționiștilor", au făcut parte, crede istoricul american, elemente foarte diverse, „decla- sați", caracterizați prin inadaptabilitate socială și instabilitate politică (p. 38—40). Din clasificarea făcută reiese clar că dife- rențele dintre cele două orientări slnt mai mult de natură teoretică, căci practic foarte multe elemente erau comune. Credem că nuanțarea făcută de Hoffmann este importantă deoarece facilitează Înțelegerea acelui feno- men, atit de complex și controversat, care a fost colaborarea cu ocupanții naziști. Istorio- grafia franceză nu admite o asemenea nuan- țare acceptlnd doar termenul de „colabora- ționism". De remarcat că aprecierile lui Hoffmann slnt preluate și de alți istorici ame- ricani. Astfel, Robert O. Paxton, autorul uneia dintre ultimele lucrări consacrate regi- mului de la Vichy, apreciază că se poate vorbi de o „colaborare de stat"*. Este inevitabil, credem noi, ca Intr-o cule- gere de studii consacrate unor probleme isto- rico-politice, nu toate părțile să aibă aceeași valoare și același interes. De pildă al treilea studiu al capitolului I prezintă o redusă va- loare științifică, fiind consacrat analizei fii- * Robert O. Paxton, La Franee de Vichy, 1940-1944, Paris, Editions du Seuil, 1973, _r__________ 375 _p. (ed. franceză). www.dacoromanica.ro 1 Vom insista asupra capitolului I al volumului deoarece, prin natura aspectelor abordate, este mai interesant pentru istorici. 7 ÎNSEMNĂRI 1787 mulul american „Durere șl milă”, dedicat Franței din anii celui de-al doilea război mondial. Capitolul al II-lea al lucrării, intitulat ,,Autoritate ți societate”, este o Încercare de analiză a vieții politice franceze contemporane. Autorul consideră că, din acest punct de vedere, societatea franceză se găsește In fața unui mare semn de Întrebare: In ce măsură vechea Franță este Încă prezentă In etapa de transformări? (p. 63 — 186). Din punctul de vedere al politicii externei deci al locului pe care-1 ocupă Franța In rela- țiile internaționale, ne slnt prezentate clteva aspecte importante In capitolul al IV-lea,,,Na- țiunea In lume”. în acest context autorul evi- dențiază In mod special contribuția franceză la procesul integrării vest europene, accentulnd, ca o trăsătură specifică, tendința de a se evita absorbirea de către un grup de state controlat de o singură putere. Celor trei studii reunite In acest capitol le corespund tot atltea aspecte importante din politica externă: orientarea externă a lui De Gaulle, relațiile franco-ame- ricane și poziția Franței față de integrarea Vest europeană (p. 281—400). Aceste trei aspecte slnt considerate de autor ca suficiente pentru delimitarea locului Franței In relațiile inter- naționale contemporane. In sflrșit, capitolul al III-lea al volumului, pe care-1 menționăm la sflrșit dată fiind natura subiectului, este consacrat Încercării de defi- nire a locului unei mari personalități politice franceze, a unui mare om de stat, Charles de Gaulle. Mare admirator al generalului, Hoff- mann 11 consideră unul dintre cei mai mari oameni de stat din istoria Franței; deși con- stată că locul acesta nu este Încă general accep- tat, crede că In final contribuția sa va fi apre- ciată doar prin prisma simbolului de mare conducător care a știut să mobilizeze resursele materiale și morale ale națiunii., In vederea renașterii „grandorii Franței” (p. 253). Reținem și analiza memoriilor lui De Gaulle, a primei serii de,,Memorii de război", termina- tă, și a seriei a doua, „Memoriile speranței”, concepută In trei volume, dar din care nu a reușit să scrie decît primul volum șl trei capitole din al doilea. Volumul pe care l-am prezentat, și a cărui valoare este In opinia noastră, neîndoielnică, se situează la granița dintre istorie și știința politicii. Ceea ce recomandă acest volum este atlt tema, de interes foarte general, cit și modul de prezentare, stilul clar și sobru precum și maniera In care slnt prezentate diversele aspecte ale subiectului abordat. Nicolae Dascălu LUIGI GRAZIANI, La politica esterna ita- liana nel doppoguerra, Padova, Marsilio Editori, 1974, 190 p. în epoca actuală, clnd transformările poli- tice slnt atlt de frecvente, continuitatea poli- ticii externe a unei țări dă In primul rind poporului țării respective, și apoi celorlalte state un element de siguranță. Nu toți co- mentatorii și specialiștii Împărtășesc insă această părere. Unii dintre ei numesc această fidelitate In politica externă imobilism politic și ideologic, imobilism intrat In conflict cu evoluția situației internaționale contemporane, care cere o mare suplețe diplomatică. Pe această linie se vorbește astăzi de o criză a politicii externe a statului italian, unii politologi ridiclnd chestiunea dacă există cu adevărat o politică externă italiană, alții răspunzlnd cu fermitate negativ la această Întrebare. Internaționalizarea politicii externe italiene a suscitat dezvoltarea unor discuții asupra problemelor atitudinii exterioare a acestei țări. Ceea ce ar fi permis Italiei să participe efectiv la politica internațională și la discuta- rea problemelor privind viitorul omenirii a intrat In criză atunci clnd contextul istoric al cărui produs era (climatul de război rece, Împărțirea continentului european In blocuri potrivnice) a Început să se contureze. în fața numeroaselor transformări și evoluții care caracterizează civilizația umanității contem- porane — consideră autorul — Italia pare prea puțin pregătită pentru o analiză a lor și pentru unele adaptări, deoarece politica sa externă are numeroase carențe dintre care citează informația, studiul, planificarea ope- rativă, care In alte țări servesc cu prisosință diplomației respective. în felul acesta-susține autorul-nu se poate spune că contribuția italiană la rezolvarea unor chestiuni ale rela- țiilor internaționale este de mare importanță. Prezentul studiu este scris de Luigi Graziani, licențiat In științe economice și diplomat al Institutului de relații internaționale și studii politice al Universității din Paris. Excursul său Încearcă să surprindă — urmă- rind cronologic —aspectele cele mai importante ale relațiilor externe promovate de statul italian, incepind de la sfirșitul ultimei con- flagrații mondiale și merglnd plnă in anul 1967. Eseul poate fi, din acest punct de vedere, delimitat In patru mari capitole: 1. Procesul de elaborare a politicii externe italiene, din punct de vedere instituțional și politic; 2. Situația politică postbelică după cum re- zulta in urma tratatului de pace, cu referire specială la problemele care au avut un larg răsunet in viața politică italiană (statutul definitiv al coloniilor și mai ales problema Triestului); 3, Geneza și contextul interna- www.dacoromamca.ro 1-788 ÎNSEMNĂRI • 8- țional al atlantismului și europeismului, care pot fi considerate ca puncte cardinale ale poli- ticii externe italiene; 4. Italia și politica internațională contemporană, criza politicii externe italiene actuale și soluțiile de depășire a crizei. Limitele lucrării rezidă chiar In conținutul său, In sensul că dimensiunile problemelor tratate nu slnt atinse In Întregime, iar temele propuse pentru analiză nu slnt dezbătute exhaustiv, ele fiind urmărite de autor doar din punct de vedere istoric, structural și al pre- ciziei politice, nelulnd In considerare și alți factori sau elemente de intervenție (cel eco- nomic sau factori sociali). Lucrarea lui L. Graziani rămlne totuși plnă In prezent unica la care se poate face apel de către cercetătorul sau specialistul interesat In problema politicii italiene contemporane, rămlnlnd ca atare ca un punct de referință, cu lipsurile menționate, In domeniul amintit. Nicolae N. Rădulescu www.dacoromanica.ro BULETIN BIBLIOGRAFIC Ceaușescu, Nicolae, Cuvtntarc la Plenara comună a Comitetului Central al Partidului Comunist Român și Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice și Sociale a României. 21 — 22 iulie 1915, Eucurești, Edit. politică, 1975, 72 p. Ceaușescu, Nicolae, Cuvtntare la grandioasa adunare populară consacrată împlinirii a 315 de ani de la prima unire politică a țărilor române șl sărbătoririi orașului bimilenar Alba lulia, 28 mai 1915, București, Edit. politică, 1975, 16 p. I. LLCRĂRI TEORETICE. BIBLIOGRAFII. GENERALITĂȚI * * * Bibliografia militară românească, voi. I—II—III, București, 1975. * * * Convorbiri literare. Bibliografie, București, Edit. științifică și enciclopedică, 1975, 540 p. Densusianu, Nic., Vechi ctntece și tradiții populare românești, București, Edit. Mincrva, 1975, LV 4- 370 p, 4-6 p. ilustr. * * * Dicționarul limbii române (DLR), Serie nouă, tom. IX, litera R, București, Editura, Academiei RSR, 1975, 642 p. , * „ Dicționar politic, Eucurești, Edit. politică, 1975, 662 p. Fochi, Adrian, Coordonate sud-est europene ale baladei populare românești, București, Edit. Academiei R.S.R, 1975, 270 p. * * * International medieval bibliography, July-December 1973, July-December 1974, Leeds, 1973, 1974. McLuhan, Marshall, Galaxia Culenberg. Omul și era tiparului, București, Edit. politică, 1975, 454 p. Nedelcovici, Viorica, Elvira Popescu, Constanța Protopopescu, Cartea românească tn lume. Bibliografie, București, Edit. științifică și enciclopedică, 1975, XVIII 4-440 p. 4- 16 p. ihistr. II. ISTORIE VECHE Bojanovski, Ivo, Systeme routicr de Dolabclla dans la province romaine de Dalmatie, Sarajevo, 1974, 278 p. cu ihistr. 4- 5 pl. Busuioc, Elena, Ceramica de uz comun nesmălțuită din Moldova (Secolul al XlV-lea plnă la mijlocul secolului al XVI-lea), București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 88 p.4-62p. * * * Mala encyklopedia kultury antycznej A-Z, Warszawa, 1973, 818 p. 4- LXVI pl. Michalowski, Kazimilrz, Cum și-au creat grecii aria, București, Edit. Meridiane, 1975, 232 p. 4-115 ihistr. Nicolaescu-Plopșor, Dardu, AVanda Wolski, Elemente de demografie și ritual funerar la popu- lațiile vechi din România, București, Edit. Academiei R.S.R, 1975, 292 p. cu ilustr. III. ISTORIE MEDIE * * * Ades du XIV‘ Congres International des Etudes Byzanlines. Bucarest, 6 — 12 septembre 1911, Voi. II, București, Edit. Academiei B.S.R., 1975, 656 p.-|- 1 h. 4- 106 p. ilustr. Baltrusaitis, Jurgis, Evul mediu fantastic, București, Edit. Meridiane, 1975, 248 p. 4- 122 ilustr. * * * Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, voi. XI, (1593—1600), Domnia lui Mihai Viteazul, București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, LII 4-744 p. cu ilustr. Georoescu, Valentin Al., Emanuela Popescu, Legislația urbană a Țării Românești 1765 — 1782, București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 316 p. cu ilustr. 4- 1 h. HrubeS, Jiri, Politicki nâboienski rozpory v Evropb v dobovi publicistice 1590 — 1611, Praha, 1974, 156 p. cu ilustr. ..REVISTA DE ISTORIE”, Tom. 28, nr. 11, p. 1789-1701, 1975 www.dacoromanica.ro 1700 BULETIN BÎBLKXSHATTC 2 • * « II primo regtstro delta iesoreria di Ascoli 20 agosto 1426 — 30 aprilie 1427, Roma, 1974, XIV + 192 p. + 1 tb. • * « Magyarorszăg tartinele kepekben, Budapest, 1973, 750 p. cu ilustr. McNeill, William H., Jean AV. Sedlar, China, India and Japon. The Middle Period, New York, 1971, 292 p. NemeskCrty, Istvân, Kronika Dâzsa Gydrgy telleirol, Budapest, 1974, 224 p. cu ilustr. Popescu, Petru Demetru, Basarab I, București, Edit. militară, 1975, 142 p. 4- 8 p. ilustr. Panoiu Andrei, Mobilierul vechi românesc, București, Edit. Meridiane, 1975, 40 p. 4- 64 p. ilustr. Porumb Marius, Icoane din Maramureș, Cluj-Napoca, Edit. Dacia, 1975, 48 p. 4- 50 ilustr. Potra, George, Documente privitoare la istoria orașului București (1821 — 1848), București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 572 p. Puiu, Enache, Viața și opera lui Miron Costin, București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 322 p. Schobel, Johannes, Prunkwaffen, Leipzig, 1975, 254 p. cu 183 ilustr. Simonescu, Dan, Codex Burgundus, București, Edit. Meridiane, 1975, 94 p. ilustr. • * « Studii șt materiale de istorie medie, voi. VIII, București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 258 p. Szajnocha, Karol, Jadwiga i Jagiello 1374—1413, Voi. I—II—III —IV, Warszawa, 1974. IV. ISTORIE MODERNĂ Boerescu, Pârvu, Jurnal de front. De la Jiu la Mărășeștl (1916—1917), Craiova, Edit. Scrisul Românesc, 1975, 120 p. cu ilustr. Burada, T. T., Istoria teatrului In Moldova, București, Edit. Minerva, 1975, XXIV 4- 810 p. 4- 16 p. ilustr. Costachescu, Emil, Sub faldurile tricolorului, București, Edit. militară, 1975, 182 p. • * • Documente privind istoria militară a poporului român, ianuarie 1886—mat 1888, Bucu- rești, Edit. militară, 1975, LXIV 4- 488 p. Fleming, D. F., The Origins and Legacies of World War I, Greenwich, Connecticut, 1973, 384 p. Foca, F., Principiile războiului. Conducerea războiului, București, Edit. militară, 1975, 234 p. Iscru, G. D., Contribuții privind Invăfămlntul la sale tn Țara Românească plnă la jumătatea secolului al XlX-lea, București, Edit. didactică și pedagogică, 1975, 244 p. 4- 8 ilustr. Knackstedt, Wolfgang, Moskau. Sludien zur Geschlchte elner mtllelallerlichen Stadt, Wiesbaden, 1975, VIII 4- 286 p. Kofos, E van gelos, Greece and the Easlern crisis 1875—1878, Thessaloniki, 1975, 284 p. KrepelXkovâ, Vlastimila, Struktur und soziale Lage der Arbeiierklasse in Băhmen in der Jahren 1906—1914, Praha, 1974, 162 p. Manzi, Pietro, Colombaie e colombl vlaggiatorl nella ballaglla di Vtttorto Veneto. Contribuia alta Storia dell’Arma del Genio, Roma, 1973, 16 p. cu ilustr. Miller, Davtd Humphreys, Custer’s Fall. The Indian Stde of the Slory, New York, 1957, XIII 4- 208 p. Myl'Nikov, Alexandr SergejeviC, Apari/ia ideologiei națtonal-lumtnisie tn Cehia tn secolul al XVIII-lea, Praha, 1974, 260 p. Ornea, Z., Junimea și junimismul, București, Edit. Eminescu, 1975, 668 p. • * • Regnorum Dalmatiae, Croaiiae et Slavoniae a. 1808—1814, voi. X, Zagreb, 1975, XII 4- 246 p. 4- 4 tb. • * « România tn primul război mondial. Contribuții bibliografice, București, Edit. militară, 1975, 356 p. Srgia, Giancarlo, Spagna e problemi medtterranei neU’elă moderna, Padova, 1973, 138 p. Spira, Gyorgy, Pe urmele generației de la 1848, Budapest, 1973, 394 p. Urbân, Aladăr, Organizarea Gărzii Nafionale șt a honvezilor tn vara anului 1848, Budapest, 1973, 426 p. 4- 11 ilustr. Vianu, Al., Revolufla americană și George Washington, București, Edit. științifică și enciclope' dică, 1975, 232 p. cu ilustr. Wissler, Clark, Indians of the United States, New York, 1966, XII 4- 384 p. 4-16 ilust r. www.dacoromanica.ro 3 BUiLfirrrN Bibliografic 1761 Zalin, Giovanni, L’eeonomta Veronese in etă napoleon lea. Forte dl lavoro, dinamica fondiaria e alttvttă agricolo-commerciali, Milano, 1973, XVI+ 400 p. V. ISTORIE CONTEMPORANĂ * * * Acțiuni comune ale poporului bulgar cu celelalte popoare balcanice tn lupta antifascistă tn anii 1940—1945. Documente și materiale, Sofia, 1974, 342 p. cu ilustr. Bernstein, Carl, Bob, Woodward, AU the President’s Men, New York, 1974, 384 p. Bozoa, Vasile, Criza agrară tn România dintre cele două războaie mondiale, București, Edit. Academiei R.S.R., 1975, 257 p. + 2 tb. Craio, Gordon A., Fbux, Gilbert, The Diplomats 1919—1939, New York, 1968, 316 p. Fairlie, Henry, The Kennedy Promise. The Politics of Expectation, New York, 1974, 304 p. Kekekes, Lajos, Amurgul primei republici austriece. Mussolini, Gbmbos și Heinwehr-ul austriac, Budapest, 1973, 184 p. + 23 ilustr. Kostopoulos, Sotiris, Le P.C.G. le gouvernement Metaxas et l’entree en guerre de la Grece (1939—1941), Geneve, 1975, V + 169 p. Lojendio, Juan Pablo de, L’evoluzione economica delta Spagna negii ultimi annl, Roma, 1973, 34 p. + 3 ilustr. Miixer, Merle, Plain Speaking an oral biography of Harry S. Truman, New York, 1974, 480 p. Nichita, Paraschiva, 6 Martie 1946, București, Edit. politică, 1975, 70 p. Petrilli, Giuseppe, Crtsl e avvenire della comunlta’Europea, Roma, 1975, 30 p. 4- 3 ilustr. * , * Obiectivele fundamentale ale etapei următoare a istoriei României Socialiste, București, Edit. politică, 1975, 55 pl. Porten, Edward P., The German Navy in World War Tu>o, New York, 1974, 288 p. + 16 p. ilustr. * • * Recuell des Ugislalions des pays socialisles europdens sur la coopdratton iconomique, Genfeve, 1974, 215 p. Skrivan, AlbB, China and United States 1941—1945, Praha, 1974, 156 p. Telbki, £va, Nyllas uralom magyarorszâgon, Budapest, 1974, 388 p. Liliana Irimia www.dacoromanica.ro ,.REVISTA DE ISTORIE” publică In prima parte studii, note și comunicări originale, de nivel științific superior, din domeniul istoriei vechi, medii și con- temporane a României și universale. în partea a doua a revistei, de informare științifică, sumarul este completat cu rubricile : Probleme ale istoriografiei con- tcmpoiane (Studii documentare), Viața științifică, Recenzii, Revista Revistelor, însemnări, Buletin Bibliografic, In care se publică materiale privitoare la mani- festări științifice din țară și străinătate și slnt prezentate cele mai recente lucrări și reviste dc specialitate apărute In țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii slnt rugați să trimită studiile, notele și comunicările, precum și materialele cc sc Încadrează la celelalte rubrici, dactilografiate la două rlnduri. In patru exemplare, trimiterile infrapaginale fiind numerotate In continuare. De asemenea documentele vor fi dactilografiate, iar pentru cele In limbi străine sc va anexa traducerea. Ilustrațiile vor fi plasate la sfîrșitul textului. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate tn bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 30 de extrase. Responsabilitatea asupra conținutului materialelor revine in exclusivi- tate autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se restituie. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. sc va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Bdul. Aviatorilor nr. 1, București. www.dacoromanica.ro REVISTE PUBLICATE IN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA • REVISTA DE ISTORIE • REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE • DACIA. REVUE D’ARCHEOLOGIE ET D’HISTOIRE ANCIENNE • REVUE DES ETUDES SUD EST-EUROPfiENNES • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE - CLUJ-NAPOCA • ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ȘI ARHEOLOGIE A. D. XENOPOL - IAȘI • STUDII ȘI CERCETĂRI DE ISTORIA ARTEI - SERIA ARTĂ PLASTICĂ — SERIA TEATRU-MUZICĂ-CINEMATOGRAFIE • REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART • STUDII CLASICE www.dacoromanica.ro LUCRĂRI APĂRUTE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA L. BOICU, Austria șl Principatele Române în vremea războiului Crimei!, 1853—1856, „Biblioteca istorică”, XXXIII, 1972, 478 p„ 29 lei. ADOLF ARMBRUSTER, Romanitatea românilor. Istoria uneiidei, „Biblioteca istorică” XXXV, 1972, 283 p., 20,50 lei. ELIZA CAMPUS, Înțelegerea balcanică, „Biblioteca istorică”, XXXVI, 1972, 394 p., 27 lei. VLAD MATEI, Colonizarea rurală în Țara Românească și Moldova (sec. XV—XVIII), „Biblioteca istorică”, XXXVII, 1973, 186 p., 11,50 lei. DAN BERINDEI, L’annee revolutlonnaire 1821 dans les Pays Roumains „Bibliotheca Historica Romaniae”, 46, 1973, 346 p., 10 lei. RĂZVAN THEODORESCU, Balcani, Bizanț, Occident la începuturile culturii medievale românești (sec. X—XIV), „Biblioteca istorică”, XXXVII, 1974, 379 p., 25 lei. LUDOVIC DEMfiNY, PAUL CERNOVODEANU, Relațiile politice ale Angliei eu Moldova, Țara Românească șl Transilvania în secolele XVI—XVIII, „Biblioteca istorică”, XLII, 1974, 287 p., 25 lei. SILVIA MARINESCU-BÎLCU, Cultura Precucuteni pe teritoriul României, 1974, 172, p., 32 lei. EUGEN COMȘA, Istoria comunităților culturii Boian, 1974, 272 p., + 34 pl. D. BERCIU, Contribution ă I’etude de l’art thraco-getc, „Bibliotheca Historica Romaniae", 13, 1974, 239 p., 19 lei. I. I. RUSSU, Inscripțiile Daciei Romane, voi. I, 1974, 285 p., 31 lei. DUMITRU TUDOR, Les ponts romains du Bas-Danube, „Bibliotheca Historica Roma- niae”, 1974, 176 p., 9 lei. * * * Mihai Viteazul. Culegere de studii, 1975, 280 p., 24 lei. NICOLAE PUIU, Viața și opera Iui Miron Costin, 1975, p. 21 lei. * * * Studii și materiale de istorie medie, VIII, 1975, p. 26 lei. GEORGE POTRA, Documente privitoare la istoria orașului București, II 1821 — 1848, 1975, 572 p., 43 lei. VASILE BOZGA, Criza agrară în România dintre cele două războaie mondiale, 1975, 263 p„ 16,50 lei. * * * Bibliografia istorică a României, V, 1969—1974, 1975, 514 p., 57 lei. TM ISSN 00/’ - 3878 I. P. ..InfornutU” o. SM WWW ica.ro Lei 10