y REVJ5Ţ ISTORIE I „» ' ' " C- 'VIASA XŢlli't» \ RECENZII i.., , .r R BVl 9ŢX RE VjJ S'i'E NOR ■ j1 LNSEMM^E t ■' " ~ " v- i.a™ i ;Xi i- ' ■: li .1 s,'111 > . -i ■ ,1 ,1 1 1 s y .■=A ■■ www.dacoromanica.ro EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMANIA ’-r k ACADEMIA DE ŞTIINŢE SOCIALE ŞI POLITICE A KEPUBLICII SOCIALISTE EOMÂÎTIA SECŢIA DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE COMITETUL DE REBACTIE Acad. A. Oţetea (redactor responsabil); Matei Ionescu (redactor responsabil adjunct); Acad. P. Constantinescu-Iaşi ; Acad. C. Daicoviciu ; M. Berza, Şt. Pascu, membri corespondenţi ai Academiei; L, Bânyai ; Miron Constantinescu ; Al. Elian ; M. Petrescu-Cîmboviţa ; Eugen StXneecu ; Şr. Ştefănescu (mem- bri]I; I. Ai'ostol (secretar de redacţie) Preţul unui abonament anual este de 180 de lei. în ţară abonamentele se primesc la oficiile poştale, faclorii poştali şi difuzorii voluntari de presă din Întreprinderi şi instituţii. La revue „STUDII. REVISTĂ DE ISTORIE”, paraît G fois par an. Le prix d’un abonnement annuel est de £ 3.G.0 ; $ 8. — ; F.F, 39 - ; D.M. 32,- Toute commandc â T6trang,,r sera adressee ă Centrala cărţii, oficiul de comnrţ exterior, Boite poştale 134 — 135, Bucarest, Rouma- îbc, ou â ses reprdsentants â l’ătrangcr. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux d; poşte ou chez votre facteur. Manuscrisele, cărţile şi revistele pen- tru schimb, precum şi orice corespon- denţă, se vor trimite pe adresa Comitetu- lui de redacţie al revistei „Studii. Revistă de istorie”. Apare de 6 ori pe an. Adresa redacţiei B dul Aviatorilor nr. 1 www.daCOrOiâ0ica.ro HOTĂRÎRE Cu privire la aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român In mai 1971 se vor împlini 50 de ani de la crearea Partidului Co- munist Român, conducătorul încercat al poporului român în lupta pentru lichidarea exploatării şi asupririi, pentru transformarea revoluţionară a societăţii, pentru bunăstare şi fericire, pentru triumful socialismului în România. Constituirea partidului comunist cu o jumătate de secol în urmă a marcat o cotitură istorică în dezvoltarea mişcării muncitoreşti din ţara noastră pe baza ideologiei marxist-leniniste, a ridicat pe o treaptă supe- rioară lupta revoluţionară a proletariatului, a forţelor democratice, progre- siste, continuînă şi ducînd mai departe glorioasele tradiţii ale luptei poporului pentru eliberare socială şi naţională, pentru făurirea unei Românii prospere, libere şi independente. Sub conducerea P.C.R., oamenii muncii din România au străbătut un drum lung de lupte şi victorii, au înlăturat dominaţia cla- selor stăpînitoare şi a imperialismului străin, au înfăptuit revoluţia populară, au trecut la edificarea socialismului, au deschis larg căile progresului social în patria noastră. Comitetul Central hotărăşte ca aniversarea semicentenarului Partidtdui Comunist Român să se desfăşoare sub semnul activităţii creatoare pen- tru înfăptuirea măreţului program de înflorire a patriei elaborat de Congresul al X-lea, pentru realizarea de noi succese în constmcţia socialis- mului, în dezvoltarea economică şi culturală, în ridicarea nivelului de trai, pentru întărirea continuă a partidului, a rolului său conducător în societate, pentru intensificarea activităţii sale politice, organizatorice şi ideologice în rînăul maselor largi de oameni ai muncii. Mişcarea muncitorească din România are bogate tradiţii revoluţio- nare; ea s-a afirmat în viaţa politică a ţării în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, venind neîntîrziat în contact cu ideile socialismului, cu con- cepţia marxistă despre lume şi societate, acţionînd ca o puternică forţă mo- trice a progresului social. Detaşament activ al proletai'iaiului mondial, miş- carea muncitorească din România a dezvoltat largi legături de solidaritate cu clasa muncitoare din alte ţări, a avut contact, prin reprezentanţii săi, cu prima Internaţională comunistă făurită de Marx şi Engels, a fost apre- ciată de înşişi fondatorii comunismului ştiinţific. Un moment de seamă în evoluţia mişcării noastre muncitoreşti l-a constituit înfiinţarea, în 1893, a Partidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, care a stimulat răspîndirea ideilor sociali^WW forme tot mai II 2 largi a activităţii social-politice a proletariatului, a luptei maselor munci- toare de la oraşe şi sate pentru drepturi economice, pentru libertăţi democra- tice, pentru dezvoltarea pe o linie progresistă a ţării. Primul război mondial a ascuţit într-o măsură fără precedent contra- dicţiile sociale, economice şi de clasă, a dat un nou impuls mişcărilor sociale, a intensificat lupta întregului nostru popor pentru realizarea statului na- ţional unitar. în aceste condiţii s-a afirmat cu o forţă impresionantă voinţa proletariatului, a oamenilor muncii de a impune, pe cale revoluţionară, satisfacerea năzuinţelor lor vitale, de a imprima o orientare nouă dezvoltării social-economice a României. Un exemplu însufleţitor şi o profundă influenţă a exercitat asupra mişcării muncitoreşti, revoluţionare, din ţara noastră victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie în Rusia, care a deschis epoca trecerii omenirii de la capitalism la socialism. 3Iilitanţii revoluţionari români, masele populare din ţara noastră au văzut în triumful Revoluţiei din Octombrie un imbold şi o înflăcărată chemare la lupta pentru realizarea năzuinţelor de libertate şi progres, pentru eliberarea socială şi naţională. Sînt cunoscute amploarea şi combativitatea deosebite pe care le-a avut greva generală din octombrie 1920, grevă care a zguduit puternic înseşi temeliile orînduirii bnrghezo- moşiereşti, demonstrînă forţa şi vigoarea revoluţionară a proletariatului român, capacitatea sa —pe care istoria a verificat-o apoi pe deplin — dea conduce destinele întregului popor. în condiţiile creşterii furtunoase a mişcării muncitoreşti, ale unui profund proces de clarificare politică şi ideologică marxist-leninistă, în lupta pentru adoptarea unei linii consecvent revoluţionare, Congresul din 8 mai 1921 al Partidului Socialist a hotărît transformarea acestui partid în Partidul Comunist din România şi afilierea lui la Internaţionala a IlI-a. comunistă, făurită de V. I. Lenin. Afirmîndu-se pe arena vieţii politice, organizînd luptele sociale contra claselor exploatatoare, partidul comunist a înscris în istoria patriei nenu- mărate pagini de eroism şi abnegaţie revoluţionară. Cu deosebită forţă s-a. manifestat capacitatea politică şi organizatorică a partidului comunist în timpul marilor bătălii revoluţionare din ianuarie-februarie 1933 împotriva măsurilor luate de capitalişti de a ieşi din criză pe spinarea celor ce muncesc,, bătălii care, totodată, au reprezentat prima mare mişcare muncitorească din Europa împotriva pericohâui pe care-l reprezenta fascismul. Partidul comunist s-a dovedit neînfricatul detaşament revoluţionar de avangardă al proletariatului şi, totodată, exponentul intereselor vitale ale maselor largi de oameni ai muncii, ale ţărănimii şi intelectualităţii, ale unor largi cate- gorii sociale progresiste. Partidul nostru a luptat cu consecvenţă şi fermitate împotriva asupririi naţionale, pentru prietenie şi solidaritate frăţească între toţi oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate; în rîndurile sale au activat fiii cei mai buni ai poporului român şi ai naţionalităţilor conlocui- toare. Stegar al intereselor naţionale fundamentale ale poporului român, partidul comunist s-a ridicat în apărarea independenţei şi suveranităţii ţării, a militat pentru o politică externă de pace şi colaborare cu celelalte popoare, împotriva dominaţiei imperialismului străin, pentru prietenie şi alianţă între România şi Uniunea Sovietică. www.dacoromanica.ro 3 iii în istoria patriei va rămîne ca un simbol strălucit al spiritului revo- luţionar al comuniştilor, al dăruirii lor piuă la sacrificiu pentru cauza libertăţii poporului lupta împotriva fascismului şi a ocupaţiei naziste, pentru eliberarea României şi recîştigarea independenţei naţionale. în anii ilegalităţii comuniştii români, devotaţi ideilor internaţionalis- mului proletar, au manifestat un înalt spirit de solidaritate cu lupta comu- niştilor, a clasei muncitoare, a popoarelor din alte ţări, împotriva reacţiunii, a fascismului, pentru drepturi democratice şi o viaţă mai bună, pentru libertate şi independenţa ţărilor lor. Numeroşi au fost membrii partidului nostru, ai Uniunii Tineretului Comunist, alţi milita7iţi revoluţionari care, în anii ilegalităţii, ai dictaturii militaro-fasciste, au înfruntat închisorile şi lagărele, au plătit cu preţul vieţii devotamentul faţă de cauza socialismului şi a libertăţii patriei. Partidul nostru, întregul popor român dau o înaltă preţuire activităţii comuniştilor, a tuturor militanţilor revoluţionari care — călăuziţi de idealul făuririi unei societăţi mai drepte pe pămîntul României — au înfruntat cu abnegaţie greutăţile luptei împotriva regimului burghezo-moşieresc, şi-au consacrat întreaga viaţă eliberării oamenilor muncii, progresului României. Unul din momentele cele mai glorioase ale istoriei partidului comtmist este organizarea şi conducerea insurecţiei armate din august 1944. Dînd glas frămîntărilor poporului, aspiraţiilor uriaşei majorităţi a naţiunii, partidul comunist a reuşit să coalizeze cele mai largi fo7'ţe sociale patriotice, democratice, progresiste, cadrele militare şi armata şi să asigure răsturnarea dictaturii militaro-fasciste, întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi alăturarea ţării coaliţiei antihitleriste. O importanţă deosebită pentru victoria luptei de eliberare duse de poporul român au avut strălucitele izbînzi obţinute de glorioasa Armată Roşie, de eroicele popoare ale Uniunii Sovietice, care au dus greul războiului antihitle7'ist, dînd contribuţia hotărîtoare la eliberarea popoarelor de sub jugul fascist. Partidul nostru a fost forţa hotă- rîtoare care a asigurat participarea poporului român, cu toate resursele sale economice, militare şi umane, în războiul dus alături de armata sovietică pentru eliberarea deplină a teritoriului patriei, pentru zdrobirea fascismului, pînă la victoria finală asupra Germaniei naziste. Partidul comunist a condus cu succes revoluţia populară, lupta pentru democratizarea ţării şi cucerirea puterii politice; sub conducerea sa, în furtunoase bătălii de clasă, de o amploare necunoscută în istoria României, clasa muncitoare — care şi-a afirmat cu vigoare spiritul său consecvent revoluţionar — în alianţă cu ţărănimea muncitoare, cu masele largi de oameni ai muncii, a înfrînt forţele reacţiunii, a instaurat guvernul revolu- ţionar-democrat de la 6 Martie 1945, a înlăturat monarhia şi a proclamat Republica, făurind apoi statul socialist. Un rol de cea mai mare importanţă l-a avut realizarea, încă în condi- ţiile ilegalităţii, a colaborării dintre Partidul Comunist şi Partidul Social- Democrat; prin unirea lor în 1948 — pe baza ideologiei marxist-leniniste — s-a constituit partidul unic al clasei muncitoare, Partidul Muncitoresc Român, ţara noastră fiind printre primele în care s-a realizat unitatea politică-organizatorică a clasei muncitoare. Această însemnată victorie politică a împlinit o imperioasă necesitate istorică, experienţa României demonstrând că unitatea clasei muncitoare constituie una din premisele fundamentale pentru cucerirea puterii şi făurirea noii orînduiri sociale. www.dacoromanica.ro IV 4 îndeplinindu-şi măreaţa misiune încredinţată de popor, Partidul Comunist Român a deschis cea mai luminoasă epocă din îndelungata istorie a patriei noastre — epoca revoluţiei şi construcţiei socialiste; sub conducerea sa, România a cunoscut în ultimul pătrar de veac transformări radicale în întreaga structură economică şi de clasă, în organizarea socială şi de stat, în modul de viaţă al oamenilor muncii ; exploatarea burghezo-moşierească a fost lichidată pentru totdeauna, socialismul a triumfat definitiv la oraşe şi sate. La semicentenarul partidului comunist, România prezintă imaginea unui stat socialist în plin avînt, care ocupă un loc demn în rîndul popoarelor lumii; pe baza făuririi unei industrii socialiste moderne au crescut puternic forţele de producţie ; cooperativizarea agriculturii a schimbat profund viaţa satelor şi a situat agricultura pe linia dezvoltării intensive şi multilaterale; s-a îmbogăţit tezaurul spiritual al ţării, învăţămîntul, ştiinţa, arta şi litera- tura cunoscînd o puternică înflorire, afirmîndu-se ca factor de seamă în edificarea societăţii socialiste. în condiţiile progresului dinamic al economiei, a crescut an de an venitul naţional şi, pe această bază, nivelul de trai al poporului — obiectivul suprem al politicii partidului, al orînduirii noastre socialiste. Una din marile victorii ale politicii Partidului Comunist Român este lichidarea inegalităţii, discriminării şi astipririi oamenilor muncii de alte naţionalităţi, rezolvarea în spiritul marxism-leninismuhii a pro- blemei naţionale. Societatea noastră socialistă a creat condiţiile afirmării libere, nestingherite, în viaţa socială a tuturor cetăţenilor indiferent de naţio- nalitate, a întărit prietenia şi unitatea frăţească dintre poporul român şi naţionalităţile conlocuitoare. Politica partidului comunist, făurirea orînduirii socialiste au dat o nouă strălucire naţiunii române, asigurînă fructificarea tuturor energiilor sale creatoare, întărind coeziunea societăţii pe baza comunităţii ţelurilor şi intereselor majore ale tuturor celor ce muncesc. Alianţa şi prietenia dintre clasa muncitoare şi ţărănime, unitatea social-politică a tuturor oamenilor muncii s-au consolidat trainic în jurul Partidului Comunist Român, al conducerii sale. Nu există astăzi forţă care să poată răpi poporului român cuceririle sale revoluţionare, să-l abată de pe calea pe care păşeşte ferm şi sigur, sub flamura partidului — calea socialismului şi comunismului. Nesigur, istoria de cinci decenii a Partidului Comunist Român nu reflectă o evoluţie rectilinie, partidul nu a fost ferit de greutăţi, greşeli şi neajunsuri în elaborarea liniei politice, a tacticii, în stabilirea formelor de activitate. Caracteristic este însă faptul că partidul a găsit în rîndurile sale, ale clasei muncitoare, suficiente forţe pentru a corecta greşelile comise, a depăşi greutăţile, a asigura victoria socialismului. în lupta pentru învin- gerea greutăţilor şi lipsurilor, Partidul Comunist Român s-a întărit şi matu- rizat, a dobîndit o bogată experienţă, şi-a sporit capacitatea de a rezolva problemele complexe ale luptei revoluţionare şi construcţiei socialiste într-un mod creator, original, corespunzător cerinţelor obiective şi condiţiilor concrete ale ţării noastre. Măreţele realizări obţinute de-a lungul acestui drum istoric de o jumătate de secol reprezintă cea mai concludentă dovadă a justeţii politicii Partidului Comunist Român, care s-a călăuzit întotdeauna şi se călăuzeşte neabătut după concepţia revoluţionară a proletariatului despre lume şi viaţă, după www.dacoromanica.ro D V ideile marxism-leninismului, aplicîndu-le creator la condiţiile României, la particularităţile fiecărei etape a dezvoltării societăţii. Ele constituie, totodată, o mărturie grăitoare a faptului că partidul comunist, trup din trupul poporului român, al clasei muncitoare, ţărănimii, intelectualităţii, nu are ţeluri mai înalte, scopuri mai nobile decît servirea intereselor funda- mentale ale poporului, a cauzei socialismului şi comunismului, că întreaga sa politică internă şi externă este expresia fidelă a cerinţelor dezvoltării ascendente a societăţii româneşti, a ridicării României pe culmi tot mai înalte de civilizaţie, a sporirii contribuţiei sale la întărirea forţelor socialis- mului si păcii în lume. Tocmai de aceea politica partidului este însuşită şi înfăptuită cu elan de toţi oamenii muncii, indiferent de naţionalitate, tocmai de aceea partidul comunist este urmat cu deplină încredere şi devo- tament neţărmurit de întregul nostru popor. Aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român constituie un prilej de evocare a glorioaselor tradiţii revoluţionare ale mişcării noastre muncitoreşti, a clocotitoarei istorii de lupte şi victorii a partidului, de trecere în revistă a măreţelor realizări dobîndite de poporul nostru sub conducerea sa încercată. în această perioadă vor fi sărbătorite o serie de evenimente importante din istoria luptei clasei muncitoare care au precedat crearea Partidului Comunist Român, între care un loc de seamă ocupă aniversarea semicentenarului grevei generale din octombrie 1920. Vor fi marcate de asemenea, prin manifestări sărbătoreşti, împlinirea unui sfert de secol de la Conferinţa Raţională a Partidului din 1945, precum şi aniversarea unor figuri de seamă ale mişcării noastre muncitoreşti din trecut. împlinirea a 150 de ani de la naşterea lui Friedrich Engels va prilejui, de asemenea, manifestări menite să releve caracterul marxist-leninist creator al politicii aplicate cu consecvenţă de Partidul Comunist Român. în întîmpinarea marii sărbători va fi editată Istoria Partidului Comunist Român; de asemenea, editurile vor tipări lucrări consacrate tre- cutului istoric al partidului, mişcării comuniste şi muncitoreşti din România, în preajma aniversării semicentenarului partidului va fi inaugurat Muzeul de istorie al Republicii Socialiste România, iar muzeele judeţene vor organiza expoziţii documentare consacrate tradiţiilor mişcării noastre muncitoreşti, istoriei partidului comunist, realizărilor dobîndite în epoca construcţiei socia- liste în ţara noastră. Prilejuind un bogat bilanţ al activităţii de cinci decenii a partidului nostru, jubileul va reprezenta, totodată, un eveniment politic deosebit de impor- tant pentru munca de viitor a partidului ; el va marca intensificarea activi- tăţii partidului şi statului, a întregului nostru popor, pentru obţinerea de noi succese în construcţia socialistă. Comitetul Central al partidului cheamă muncitorii, ţăranii, intelectualii, pe toţi oamenii muncii, fără deosebire de naţionalitate, să întîmpine gloriosul semicentenar sporindu-şi eforturile pentru înfăptuirea grandiosului program adoptat de cel de-al X-lea Congres al P.C.R. de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate, pentru înflorirea economică, socială şi culturală a patriei, pentru ridicarea României pe noi trepte ale civilizaţiei. Obiectivul fundamental ce stă în faţa partidului şi a întregului popor este dezvoltarea tot mai puternică a bazei tehnico-materiale a societăţii, creşterea forţelor de producţie, realizarea unei viguroase industrii moderne şi a unei agriculturi inţ^WWdtfiCOfoffl'RĂiCa .fOerea ^ar9^ producţie VI 6 a cuceririlor ştiinţei, toate acestea trebuind să ducă la lichidarea decalajului care ne desparte de ţările cu economie avansată. Partidul adresează tuturor oamenilor muncii chemarea de a-şi concentra forţele spre sporirea şi perfec- ţionarea contimiă a producţiei de bunuri materiale, spre creşterea avuţiei noastre naţionale, spre ridicarea eficienţei şi a nivelului calitativ al întregii activităţi economice. Pe această bază se vor asigura creşterea continuă a venitului naţional, sporirea veniturilor cetăţenilor, îmbunătăţirea condiţiilor de trai ale populaţiei, satisfacerea în tot mai largă măsură a cerinţelor oamenilor muncii. Punerea deplină în valoare a superiorităţii noii orînduiri sociale, accelerarea procesului de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate impun să se acţioneze cu perseverenţă pentru perfecţionarea relaţiilor de producţie, a tuturor raporturilor sociale, a activităţii statului nostru socialist, a formelor de conducere şi organizare a societăţii socialiste. Este necesară continuarea acţiunilor iniţiate de partid pentru îmbunătăţirea conducerii, planificării şi organizării economiei naţionale, întărirea rolului planului unic, precum şi a răspunderii şi iniţiativei tuturor organismelor economice. Pentru continuarea procesului de adîncire a democraţiei socialiste — nece- sitate obiectivă a progresului continuu pe calea socialismului şi comunis- mului — este necesar să se creeze cadrul corespunzător în vederea participării tot mai active a maselor la conducerea statului, la dezbaterea şi'elaborarea politicii interne şi externe, la adoptarea celor mai importante decizii şi măsuri privind evoluţia societăţii. în cadrul vastei activităţi consacrate perfecţionării şi întăririi noii orînduiri sociale, vor trebui promovate în continuare cu fermitate principiile echităţii şi dreptăţii sociale, ale umanis- mului socialist, creîndu-se cele mai favorabile condiţii pentru manifestarea plenară a personalităţii umane. Afirmarea deplină a foiţei societăţii noastre impune să acordăm o neslăbită atenţie întăririi alianţei muncitoreşti-ţărăneşti — temelia trainică a orînduirii noastre —, unităţii social-politice şi coeziunii naţiunii noastre socialiste, dezvoltării prieteniei frăţeşti dintre poporul român şi naţionali- tăţile conlocuitoare. Unitatea întregului popor în jurul partidului constituie principalul izvor al forţei şi trăiniciei de nezdruncinat a orînduirii noastre sociale şi de stat. Orientarea justă a procesului complex de făurire a societăţii socialiste multilateral dezvoltate pune în faţa partidului cerinţa imperioasă de a-şi perfecţiona neîncetat activitatea politică şi organizatorică, formele prin care îşi exercită rolul conducător în societate, de a da un caracter ştiinţific întregii munci de conducere a vieţii sociale. Exprimînă voinţa, gîndurile şi aspira- ţiile întregului popor, afirmînău-se ca forţă motrice a societăţii, participînă direct, nemijlocit la întreaga viaţă socială, organizînd, prin membrii săi, prin organele şi organizaţiile de partid activitatea creatoare a muncitorilor, ţăranilor, intelectualilor, a tuturor oamenilor muncii indiferent de naţiona- litate, partidul comunist va reprezenta şi în viitor izvorul care vitalizează energia creatoare a poporului în procesul făuririi societăţii socialiste multi- lateral dezvoltate, forţa care dinamizează societatea noastră şi-i asigură mersul ascendent spre comunism. Unul din factorii esenţiali ai victoriilor de ieri, de azi şi de mîine ale Partidului Comunist Român, ai capacităţii sale de a-şi înfăptui în con- tinuare misiunea de fortăt.^^xăiag3ul^Maqrrna societăţii îl constituie uni- 7 VII tatea politico-organizatoricâ, coeziunea de granit a rîndurilor sale. Mai puternic şi unit ca oricînd, reprezentînd o uriaşă forţă politică, organiza- torică şi ideologică, Partidul Comunist Român va acţiona şi în viitor cu toată hotărîrea pentru păstrarea şi întărirea unităţii sale de nezdruncinat — bunul său cel mai de preţ, prima condiţie a forţei sale de luptă, a potenţialului său de mobilizator şi organizator al poporului în opera de contrucţie socialistă. îndeplinirea rolului ce-i revine în societate impune, de asemenea, înfăptuirea neabătută a principiilor democraţiei interne şi a centralismului democratic, respectarea strictă a normelor disciplinei de partid, precum şi statornicia muncii colective în activitatea tuturor organelor centrale şi locale, valorificarea înţelepciunii colective a cadrelor, a întregului efectiv al parti- dului, afirmarea tot mai largă a iniţiativei comuniştilor, participarea lor la găsirea soluţiilor celor mai juste, a hotărîrilor celor mai corespunzătoare cerinţelor dezvoltării patriei. Aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român constituie un prilej deosebit pentru intensificarea activităţii noastre ideologice. Prin stimularea gîndirii creatoare, a spiritului novator, prin aplicarea originală a legilor generale ale construcţiei socialiste în funcţie de cerinţele obiective şi particularităţile societăţii noastre — evitînd transpunerea mecanică a unor forme şi metode proprii altor condiţii social-economice —, Partidul Comunist Român îşi va aduce şi în viitor contribuţia la dezvoltarea experienţei mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, la tezaurul teoretic şi practic al marxism-leninismului. Este datoria oamenilor de ştiinţă, a cerce- tătorilor din domeniul ştiinţelor sociale de a elabora lucrări care să oglin- dească fenomenele noi ale evoluţiei societăţii noastre, să contribuie la eluci- darea teoretică a problemelor privind perfecţionarea organizării societăţii, a relaţiilor de producţie, a vieţii social-politice, evoluţia în perspectivă a societăţii noastre, a proceselor care au loc în lume, în condiţiile epocii con- temporane. în întîmpinarea jubileului partidului, Academia de ştiinţe sociale şi politice, Institutul de studii istorice de pe lîngă G.G. al P.G.R., Academia de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu1'1 şi Academia Republicii Socialiste România vor organiza o sesiune ştiinţifică comună cu participare internaţională. Institutele de cercetări ştiinţifice, institutele de învăţămînt superior, societăţile ştiinţifice ale cadrelor didactice vor organiza sesiuni de comunicări şi simpozioane cu teme adecvate acestui eveniment. Aceste manifestări, ca şi lucrările ce urmează a fi publicate vor releva bogata activitate teoretică şi practică desfăşurată de Partidul Comunist Român în conducerea operei de edificare a societăţii socialiste, problemele actuale privind dezvoltarea economiei, culturii, a vieţii sociale, activitatea interna- ţională a partidului şi statului. Întîmpinarea aniversării partidului trebuie să fie o perioadă de inten- sificare a muncii politice pentru educarea comunistă a oamenilor muncii, pentru formarea şi dezvoltarea conştiinţei socialiste a maselor. în cluburi, case de cultură, cămine culturale, şcoli, institute de învăţămînt superior, unităţi militare vor fi organizate cu acest prilej conferinţe, simpozioane şi alte manifestări politico-educative. Presa centrală şi locală, revistele teoretice şi social-culturale, radioul şi televiziunea vor desfăşura o amplă şi multi- laterală activitate politico-educativă consacrată oglindirii eroicelor tradiţii de luptă ale partidului, cultivării devotamentului tuturor oamenilor muncii www.dacoromanica.ro VIII s faţă de politica sa marxisi-leninistă, mobilizării întregului popor la înfăp- tuirea sarcinilor trasate de partid. Dezvoltarea culturii şi artei va constitui şi în viitor una din preocupările majore ale partidului şi statului; partidul va acţiona neobosit pentru îmbo- găţirea vieţii spirituale a poporului, pentru cultivarea înaltelor trăsături ale omului nou, făuritor conştient al propriei sale istorii, pentru lărgirea orizontului cultural al maselor populare. în acest sens, scriitorii, compo- zitorii, pictorii, sculptorii, toţi creatorii de artă sînt chemaţi să-şi afirme talentul, forţele creatoare în opere literare, artistice, cinematografice înfă- ţişînd lupta revoluţionară a comuniştilor, a forţelor înaintate ale poporului, viaţa nouă, tumultuoasă a societăţii noastre socialiste, care să înaripeze poporul în lupta pentru înflorirea patriei. Sărbătorirea a 50 de ani de activitate revoluţionară constitue, de ase- menea, pentru partidul nostru comunist un prilej de dezvoltare a relaţiilor de colaborare şi solidaritate cu toate ţările socialiste, cu toate partidele comu- niste şi muncitoreşti frăţeşti, cu forţele democratice, antiimperialiste, de inten- sificare a activităţii internaţionale puse în slujba cauzei nobile a socialis- mului şi comunismului, a progresului social, a luptei pentru destindere, securitate şi pace în lume. Concentrîndu-şi eforturile asupra dezvoltării construcţiei socialiste în ţara noastră, Partidul Comunist Român îşi înde- plineşte o înaltă îndatorire faţă de popor şi, totodată, se achită de- o obligaţie esenţială faţă de clasa muncitoare din întreaga lume, faţă de forţele socialis- mului şi păcii. Pornind de la înaltele răspunderi ce îi revin ca detaşament activ al mişcării revoluţionare contemporane, P.C.R. va acţiona şi în viitor în spiritul internaţionalismului proletar, care a caracterizat viaţa şi lupta partidului nostru de-a lungul întregii sale istorii. în acest spirit, Partidul Comunist Român va situa cu fermitate în centrul politicii sale dezvoltarea prieteniei, alianţei şi colaborării multilaterale cu toate ţările socialiste, va milita în continuare neabătut pentru depăşirea dificultăţilor existente între ţările socialiste, pentru întărirea unităţii lor, pe baza principiilor indepen- denţei şi suveranităţii naţionale, ale egalităţii în drepturi, neamestecului în treburile interne, întrajutorării şi avantajului reciproc. Partidul Comunist Român va intensifica relaţiile de solidaritate, colaborare şi prietenie cu toate partidele comuniste şi fmuncitoreşti, îşi va aduce contribuţia la refacerea şi întărirea unităţii mişcării comuniste şi muncitoreşti, pe baza marxism-leninismului şi internaţionalismului proletar, a respectării independenţei fiecărui partid, a dreptului său de a-şi elabora de sine stătător politica internă şi externă, strategia şi tactica revoluţionară, formele de organizare şi conducere. în strînsă legătură cu partidele comuniste şi muncitoreşti, vor fi orga- nizate manifestări adecvate în străinătate pentru aniversarea semicentena- rului Partidului Comunist Român: expoziţii, conferinţe publice, tipărirea de lucrări consacrate acestui eveniment. Partidul nostru va dezvolta în continuare legăturile de colaborare cu mişcările de eliberare naţională, cu organizaţiile democratice şi progresiste, cu popoarele care luptă [împotriva colonialismului şi neocolonialismului, pentru libertate socială şi naţională, pentru apărarea independenţei şi suve- ranităţii naţionale, va milita cu toată energia pentru întărirea unităţii şi solidarităţii frontului antiimperialist. www.dacoromanica.ro 9 IX Partidul nostru va milita în continuare pentru dezvoltarea colaborării şi cooperării cu toate statele lumii, pentru promovarea în relaţiile dintre state a principiilor independenţei şi suveranităţii naţionale, egalităţii în drepturi, neamestecului îmtreburile interne, avantajului reciproc, pentru respectarea dreptului fiecărui popor de a-şi hotărî de sine stătător destinele. P.C.R. va acţiona neobosit pentru însănătoşirea climatului internaţional, stingerea focarelor de încordare şi război, soluţionarea pe cale paşnică a problemelor litigioase, pentru întărirea securităţii internaţionale, pentru victoria cauzei generale a păcii şi progresului social. Comitetul Central al Partidului Comunist Român îşi exprimă con- vingerea că împlinirea a 50 de ani de la crearea partidului va fi întîmpinată de comunişti, de utecişti, de toţi oamenii muncii printr-o activitate însufle- ţită, prin mobilizarea energiilor creatoare pentru înfăptuirea politicii parti- dului, a programului trasat de Congresul al X-lea, asigurînd mersul ascen- dent al economiei, culturii şi ştiinţei, înflorirea multilaterală a naţiunii noastre socialiste, sporirea contribuţiei României socialiste la întărirea forţelor păcii şi progresului în lume. La aniversarea semicentenarului său, Partidul Comunist Român asigură clasa muncitoare, ţărănimea, intelectualitatea, întregul popor că îşi va îndeplini şi de acum înainte cu abnegaţie şi devotament misiunea de forţă politică conducătoare a societăţii, cu care a fost învestit, că va călăuzi în mod ferm România pe calea progresului şi civilizaţiei, slujind cu nemăr- ginită dăruire interesele patriei noastre socialiste, cauza generală a socialis- mului şi comunismului. COMITETUL CENTRAL AL PARTIDULUI COMUNIST ROMÂN www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro MODdJDD O o REVISTA DE ISTORIE TOM. 23, 1970, Nr. 4 S U M A E Pag. HOTĂRÎRE cu privire la aniversarea semicentenarului Partidului Comunist Român I ★ VIRGIL CÂNDEA, Letopiseţul Ţării Româneşti (1292 — 1664) in versiunea arabă a lui Macarie Zaim.................................................. 673 LIA LEHR, Camăta in Ţara Românească pină in secolul al XVIII-lea........ 693 PAUL CERNOVODEANU, Contacte de ordin ştiinţific şi cultural intre intelec- tualitatea engleză şi cărturari din Ţara Românească şi Moldova in a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale celui de-al XVIII- lea .................................................................... 717 S. COLUMBEANU, Monopolurile feudale din Ţara Românească in secolul al XVIII-lea in raport cu instituţiile similare din Europa........... 727 ★ GR. CHIRIŢĂ, Modificarea constituţiei în 1884. Desprinderea grupării liberal- radicale conduse de C. A. Rosetti din Partidul Liberal............ 739 DOCUMENTAR AL. ZUB, Asupra unor scrieri ale lui Kogălniceanu din epoca Unirii. 769 Titu Maiorescu „însemnări zilnice” (continuare), publicate de AN. IORDACHE, M. IOSA, TR. LUNGU .................................. . . . . 779 PROBLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE (STUDII DOCUMENTARE) Umanismul medieval şi umanismul Renaşterii (Renaşterea, Prerenaşterea şi Anteprerenaşterea) (Dan A. Lăzărescu)........................ 795 VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ Aniversarea centenarului naşterii lui Vladimir Ilici Lenin (Viorica Medeleanu); Sărbătorirea aniversării a 150 de ani de la naşterea lui Alexandru Ioan Cuza (Alexandru Porţeanu); Aniversarea unui sfert de veac de la victoria asupra fascismului (7.A.); Sesiunea ştiinţifică consacrată lui A. D. Xenopol (Al. Zub); Legăturile lui R. W. Seton Watson cu românii (V.N.); Călătorie de studii in R. P. Polonă (Paul Cernovodeanu): Teze de doctorat. 801 wWw.dacoramamca.ro RECENZII ţ t Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1S93 — 1900, Bucureşti, Edit. politică, 1969, 896 p. (Mircea losa) .......................... 825 , * * Eţlimie Murgu. Scrieri, ediţie Îngrijită cu o introducere şi note de I. D. Suciu, Bucureşti, Edit. pentru literatură, 1969, 632 p. (Aurel Decei )................. 830 GIIEORGHE MATEI, Cluburile socialiste la sate. 1898—1899, Bucureşti, Edit. ştiinţifică, 1968, 252 p. (Matei Ionescu)....................................... 831 MEHMET ALI EKREU, Ataliirk făuritorul Turciei moderne, Bucureşti, Edit. politică, 1969, 251 p. (Muslaja Mehmst) ........................................ 836 ARTHUR M. SCHLESÎNGER, The birth of the nalion. A portrait of the American peopte on the eve of independence, New York, 1969, 258 p. (Ecaterina Negruţi- yiunteanu)............................................................................. 839 REVISTA REVISTELOR „Anale de istorie”, an XV, nr. 1 — 6/1969, Bucureşti, Edit. Scînteia, 1 160 p. (Ion Apostol)................................................. 843 ÎNSEMNĂRI Istoria României. — N. PETREANU şi D. BARAN, I. C. Frimu. Studiu şi antologie, Bucureşti, Edit. politică, 1969, 287 p. (I. Apostol); DAMIAN BOGDAN, Compendiu al paleografiei româno-slave, Universitatea Bucu- reşti, Facultatea de istorie, Bucureşti, 1969,2 voi., 152 p. (V cronicaV asilescu); Istoria universală. — * * * Fonles hebraici ad res oeconomicas socialesque ler- rarumbatcanicarum..., Sofia, voi. I (1958), voi. II (1960) (7. Iiara); JOSEF MACUREK, Ceskă zemi a Slovensko (1620 — 1750) (Ţările cehe şi Slovacia), Opera universitatis Purkynianae Brunensis, Facultas philosophica, 147, Brno, 1969, 339 p. (Tr. Ionescu-Nişcov) ; G. COSTAMAGNA, Paleografia latina, communicazione e tecnica scrilloria, Milano, 1968, (Radu Con- sianlinescu); G. COSTAMAGNA, A proposilo di alcune convenzioni medievali tra Genova e i comuni provenzali, „Atti del I Congresso Storico Liguria-Provenza”, Bordighera, 1966, p. 131—136 (Radu Conslantinescu); t t Sludi Napoleonici. Alţi del primo e seconda congresso inlernazionale, 3 — 5 maggio 1962/3 — 6 maggio 1955, Leo S. Olschki Editore, Firenze, 1969, 587 p. (Constantin Şerban); LlSOPOLD GENICOT, Le XlII-e siecte eu- ropien, Paris, Presses Universitaires de France, 1968,409 < —411 > p. (Nou- velle Clio— L’histoire et ses problfemes (S. Columbeanu).............. 851 i.f-IUDll", tomul 23, nr. 4, p. 671-862, 1970. Www.dacoromanica.ro LETOPISEŢUL ŢĂRII ROMÂNEŞTI (1292-1664) ÎN VER- SIUNEA’ARABĂ A LUI MACARIE ZAIM DE VIRGIL CÂNDEA în moştenirea literară a lui Macarie Zaim, patriarh al Anţiohiei între anii 1647—16721, se află şi un Sbornic dulce (al-Majmu' al-latif), cuprin- zîncl extrem de variate extrase şi însemnări din lecturile greceşti ale căr- turarului sirian din timpul călătoriilor sale în Moldova, Ţara Românească şi Rusia (1653—1658). Lucrarea, de un excepţional interes pentru renaş- terea culturală din secolul al XVII-lea a creştinilor arabofoni din Orien- tul Apropiat, nu a făcut încă obiectul unei cercetări amănunţite. Acum cîteva decenii, Leontius Kulzi a descris sumar o copie din 1670 păstrată în biblioteca mănăstirii Deir es — Sîr, aşezămînt greco-catolic din regiunea Bmakkin, la 20 km de Beirut2. Kulzi a publicat şi cîteva file din acest codice, privind Viaţa patriarhului Eftimie Karma3. Dar, alcătuit pe pă- mînt românesc, cu mijloacele de informare oferite de cultura noastră (se ştie că Macarie a cunoscut cîţiva cărturari români de seamă de la curtea lui Matei Basarab), Sbornicul dulce trebuia să cuprindă informaţii interesînd trecutul nostru. Cercetarea codicelui de la Deir es — Slr a 1 Vezi despre Macarie Zaim informaţiile lui Georg Graf, Geschichle der christlichen ara- bischen Lileralur, III. Bd., Cittâ del Valicano, 1949, p. 94 — 110; despre epoca lui, vezi C. Karalevskij, art. Anlioche, în Diclionnaire d’hisloire el de qiographie ecclcsiastiejiies (dir. de Mgr. Alfred Baudrillart et aii.), t. III, Paris, 1924, în special col. 642 — 644; despre opera sa, cf. Dibu Maluf (Arhidiaconul Toma) în „Soobşceniia imperatorskago pravoslavnago pales- tinskago obşcestva”, 28 (1917), p. 65 — 95. 2 L. Kulzi în ,,Masarra”, 4(1913 1914), p. 41—42; cf. şi G. Graf, op. cil., p. 101; este vizibil însă că Graf face o confuzie identificind codicele în chestiune cu Vat. ar. 689 (descris de A. Mai, Scriplorum ueterum nova collectio e Valicanibus codicibus collecla, t. IV, pars 2, Roma, 1831, p. 595 — 597), înşelat de cuprinsul parţial asemănător. Ms. de la Deir es-Sir are cota 118 (cota veche 16 27, greşit 16/24 in indicaţiile lui Kulzi şi Graf), 21 x 14 cm, 810 p. hîrtie velină, scriere naschî, 19 ridduri pe pagină, în cerneală neagră, titlurile şi unele nume proprii în cerneală roşie. Legătură modernă, uzată, în pînză neagră. Scris de preotul Mourkos în 1670 după originalul autograf al lui Macarie. Textul e redactat în stilul creştin numit in£ă’ al-anagil („evanghelic”). Despre particularităţile acestui stil defectuos folosit de Macarie, de fiul său diaconul Paul şi alţi scriitori melkiţi ai vremii, vezi H. Zayat, Letlre... ă M.Bărbier de Meynard (sur VHisloire des palriarches d’Anlioche par Paul d’Alep), în „Journal asiatique”, X® sărie, 3 (1904), p. 350 — 356. 3 L. Kulzi, loc. cil., p. 42-47, 81-89 şi 135-144. „STUDii«, tomul 23, nr. 4, p. 673 — 692, 1970| www.dacoromanica.ro 674 VIRGIL CANDEA 2 dovedit ipoteza exactă : între canoane, liste de patriarhi, texte hagiogra- fice, însemnări diverse, dintre care multe interesează istoria românească, a Europei orientale şi de sud-est, Sbornicul lui Macarie ne-a revelat, între filele 534—558, un Letopiseţ al Ţării Româneşti pentru anii 1292—1664. El poartă titlul arab : Tawârîji wa-ajibăr mufytaşarat lan afanăiyyat al-Aflaţi wa-kayfa kâna sulukuhum wa-muddat iqâmatihim fi alafandiyya minmâ sdhhala land gam lahu wa-tahşilahu. Wa-l-badu fi dâlika min sanat sitat alăf wa-ţamânimVat at li-l^alam (Istorii şi ştiri pe scurt despre domnii Ţării Româneşti şi despre petrecerea lor şi vremea şederii lor în domnie precum am putut culege şi aduna. Şi începutul este în anul 6800 al lumii). Cronica relatează istoria munteană de la „cucerirea lui Negru-vodă”, pe care o aşază în 1292, şi pînă la începutul domniei lui Radu Leon, abia menţionat (deci luna decembrie 1664). Macarie Zaim foloseşte, cum vom vedea, tradiţia cronicărească locală, dar printr-un intermediar grecesc. Particularităţile textului arab confirmă declaraţia autorului din prefaţa &dornicului dulce : „Cine va citi acest sbornic să ştie că, pe cînd mă aflam eu, sărmanul, în străinătate, îmi plăcea să citesc în cărţile greceşti străine. Şi dacă vedeam vreun lucru curios şi de folos sufletelor, precum canoane şi povestiri şi pilde şi altele care nu se aflau în limba noastră, mă sileam pe cît puteam să le tălmăcesc ...”. într-adevăr, numele de persoane şi locuri au forma greacă arabizatăde traducător (Ankro Cine a fost acest alcătuitor nu putem deocamdată şti. Cărturarii greci nu lipseau la curtea lui Matei Basarab, nici cărturari români cunos- cători de greacă18. Un Dionisie Comnen, viitor patriarh al Constantinopo- lului (Dionisie al IV-lea Seroglanul), învăţat foarte apropiat familiei Can- tacuzinilor, a fost ani de-a rîndul secretar al lui Matei Basarab19; Paisie Ligaridis a condus cunoscuta, acum, şcoală din Tîrgovişte din timpul aceluiaşi voievod20. Amîndoi cărturarii s-au interesat, fie şi în treacăt, de istoria munteană21. Iar eliminarea din partea folosită din Cronica rimată a lui Matei al Mirelor a tuturor pasajelor privind persecuţiile antigreceşti, abia amintite, ar indica un alcătuitor grec. Putem, în schimb, aproxima data redactării versiunii greceşti. Ea nu poate fi anterioară anului 1636, deoarece atunci este emis hrisovul care menţionează data „întemeierii Ţării Bomâneşti” adoptată în chiar titlul cronicii noastre : 6800 ( = 1292). Nici posterioară anilor 1656—1658, cînd o foloseşte Macarie Zaim. în acelaşi interval se situează, cum ştim, acţiu- nea, atît de însemnată în istoriografia noastră, a contopirii cronicilor ro- mâneşti mai vechi, fragmentare, într-o redacţie unitară. Eezervăm pentru un studiu viitor observaţiile privind raportul din- tre versiunea greacă folosită de Macarie şi, pe de o parte, tradiţia croni- cărească munteano-slavă anterioară sau, pe de altă parte, Letopiseţul 17 G. Graf, op. cit., III. Bd., p. 96. 18 Cf. V. Gândea, L’humanisme d’Udrişte Năsturel el l'agonie des lellres slavonnes en Valachie, In ,,RESEE”, 6 (1968), nr. 2, p. 255. . 19 P. Chihaia, op. cit., p. 154 (sugestie comunicată de autor). 20 Cf. V. Papacostea, Les origines de l’enseignemenl supirieur en Valachie, in ,,RESEE”, 1 (1963), nr. 1-2, p. 7-39. 21 P. Chihaia, op. cit. în Hrismologhion, Paisie Ligaridis citează pentru originile mun- tene informaţii ale lui PionisWwW HaCQŢQmanîca ŢQ 7 LETOPISEŢUL ŢARII ROMANEŞTI (1292—1664) 679 Ivi Matei Basarab, cronici pe care nu le cunoaştem decît prin prelucrări ulterioare, dar al căror cuprins începe să fie desluşit de cercetări recente22. înrudirea de conţinut a lui M cu versiunile G, N şi U (ms. 2 591) justifică o dată mai mult încercarea de restabilire a textului Letopiseţului Ţârii Româneşti în forma sa precantacuzinească. în această încercare M va avea locul ce i-1 conferă calitatea de a constitui cel mai vechi text păs- trat pînă azi din tradiţia cronicărească munteană. Ultimele două părţi ale cronicii arabe pot fi plauzibil atribuite lui MacaTie Zaim însuşi. Informaţia lui rezumă pe aceea, relativ săracă în date de istorie politică munteană, a fiului şi secretarului său Paul din Alep, mai interesat, cum ştim, de obiceiuri, monumente, construcţii civile sau practici liturgice. După ştirile din Matei al Mirelor pe care le-a avut în prototipul său grecesc, Macarie ignoră domniile lui Eadu Mihnea (a treia oară), Alexandru Coconul şi Alexandru Iliaş (a doua oară), deci perioada 1620—1629, trecînd la ceea ce putuse el afla : antecedentele domniei lui Matei Basarab (domnia lui Leon; pe Eadu Iliaş, domn cîteva luni, între iulie şi septembrie 1632, îl ignoră), domniile lui Matei, Con- stantin Şerban şi Mihnea al III-lea pentru că le fusese, în parte, martor. Cit despre cei doi Ghiculeşti şi Eadu Leon, patriarhul plecat de la noi scrie după puţinele veşti sosite din ţară. Dar el ştie (greşit), ca şi Paul din Alep23, că Matei Basarab ar fi domnit 23 de ani, cunoaşte împrejurările alegerii lui Constantin Şerban, caracterizarea lui Matei este la cei doi corectă, domnul părîndu-le remarcabil prin războaie, ctitorii şi miloste- nii. Judecarea aspră a lui Constantin Şerban din aventurile căruia cei doi sirieni au avut atît de suferit este, de asemenea, identică. Fără vTeo valoare istorică deosebită, partea originală a Letopiseţului arab (exceptînd data precisă a înscăunării lui Mihnea al III-lea, care îl confirmă pe Paul din Alep24 *) mărturiseşte numai dorinţa cărturarului sirian de a da în arabă o relaţiune completă a istoriei Ţării Eomâneşti. Pentru că ne pare limpede că din tradiţia istoriografiei muntene el n-a dispus, printr-un intermediar grecesc, decît de expunerea unitară a istoriei anilor 1292—1618. Partea privind anii 1629—1658 a fost redactată în Ţara Eomânească între 1656 — 1658, iar adaosul (1658—1664) la Damasc după întoarcerea lui Macarie. 22 Bibliografia studiilor despre cronicile muntene este deosebit de vastă. Eforturile de- puse in ultimele două decenii pentru editarea critică a acestor texte au adus, unei îndelun- gate dezbateri ştiinţifice, folositoare limpeziri. Prof. Dan Simonescu, în Introducere la ed. cri- tică citată a Letopiseţului cantacuzinesc, evaluează cercetările precedente şi izolează diferitele unităţi ale cronicii (p. Y-XIY); Eugen Stănescu, Valoarea istorică şi literară a cronicilor mun- lene, în Cronicari munteni, ed. Mihail Gregorian, voi. I, Bucureşti, 1961, p. Yl-YII, propune critica de fond (analiza bazată pe „conţinutul de idei politice al cronicilor, pe fondul de gîn- dire politică a cronicarilor, care-i individualizează şi diferenţiază”) drept criteriu de datare şi căutare a paternităţii cronicilor (cf. şi studiul introductiv al aceluiaşi la Istoriile domnilor Ţării Româneşti de Radu Popescu, ed. cit., p. XI). P. P. Panaitcscu, începuturile istorio- grafiei tn Ţara Românească, loc. cil., p. 216 — 218, încearcă să stabilească fazele de constituire a cronicilor muntene, încheind că „o dată cu istoria domniei lui Matei Basarab şi de către acelaşi autor a fost compusă prima istorie a Ţârii Româneşti”, pe la 1653; Dan Zamfircscu, op. cil., reia problema tradiţiilor manuscrise însistind asupra etapei precantacuzincşti, a cărei reconstituire o încearcă în prezent; Pavcl Chihaia, op. cil., printr-o amănunţită comparare a informaţiei transmise de Letopiseţ cu documente şi alte izvoare din secolele XYI-XVII, face acelaşi efort de regăsire a fizionomiei autentice a diferitelor etape ale 'bronicii muntene. 23 Călătoriile..., trad. cit., p. 109. 24 Tirgovişte arde in prima noapte din postul mare (21—22 februarie 1658), cind Mihnea al III-lea se îndreaptă spre capitală, în care intră marţi 23 (Călătoriile. . ., p. 229), iar după Macarie chiar luni 22. www.dacoromanica.ro VIRGIL CANDEA 8 f)80 Cronica arabă a Ţării Româneşti a fost alcătuită în epoca „Renaş- terii melkite”, cînd populaţiile creştine arabofone de rit bizantin din Orientul Apropiat îşi descopereau tradiţiile spirituale şi culturale. întă- riţi de conştiinţa unui venerabil trecut, melkiţii au depus mari eforturi de propăşire politică, materială, culturală în condiţiile generale create de decăderea Imperiului otoman în secolul al XYII-lea. Atunci se reiau le- găturile cu ţările Europei orientale stabilite încă la sfîrşitul secolului pre- cedent, cînd Ioachim al Y-lea Daou fusese oaspete, la Suceava, al episco- pului Gheorghe Movilă. în peregrinările lor româneşti, cărturarii melkiţi, ca Macarie Zaim, Paul din Alep, Athanasie Dabbas, Silvestru de Antiohia, găsesc întotdeauna la noi sprijin material, un climat de cultură înfloritor, repaus şi încurajare pentru iniţiativele renaşterii lor spirituale. Literatura, arta, tiparul, cultura inelkită în general poartă pînă în timpurile moderne amprenta contactelor fertile cu românii25. Părăsind ţările române la 15 octombrie 1658, după o şedere de cî- ţiva ani la noi, Paul din Alep, în ultima sa însemnare din lunga călătorie românească, observă ca la cetatea Chiliei, pe atunci sub turci, a auzit pentru prima oară după mult timp chemarea la rugăciune a muezinului, adanul. „Şi erau aproape şase ani — observă el melancolic—de cînd nu l-am mai auzit, ci numai clopote”26. Călătorii sirieni plecau de la noi cu ima- ginea unor ţări incomparabil mai libere decît a lor. Şi avem dreptul să credem că dorinţa de a păstra această imagine explică efortul lui Macarie Zaim de a duce cu el Letopiseţul Ţării Româneşti şi de a povesti în arabă, celor de acasă, „lncruri de noi neştiute şi atît de folositoare sufletului”27. 26 Vezi in acest sens comunicarea noastră din august 1969 (la Sesiunea ştiinţifică a Aso- ciaţiei de drept internaţional şi relaţii internaţionale din Republica Socialistă România) : Un vechi capitol de diplomaţie românească: Oriental Apropiat, publicată in „Familia”, seria a 3-a, 6 (1970), nr. 3, p. 14 şi 22; cf. şi studiul nostru Une polilique cullurelle commnne roumano- arabe aa dibut da XVIIIe sibcle, In „AIESEE Bulletin”, 3 (1965), nr. 1, p. 51—56. 26 Călătoriile..., trad. cit., p. 262. 27 Textul românesc al Letopiseţului pe care-1 dăm In anexă este rezultatul unui efort pentru care sintem datori să menţionăm aici o largă şi entuziastă participare. P. Ambrosius Kassis, stareţul mănăstirii Deir e§-Sîr, ne-a îngăduit cu comprehensivă bunăvoinţă reprodu- cerea ms. ar. 118, iar P. Andrâ Kâk, din aceeaşi comunitate, ne-a ajutat la găsirea lui în biblioteca reorganizată, cu cotele de mult schimbate. D-nii Saleh Saad, Edouard Chemali şi Abd el-Rahman el-Said Ismail ne-au asistat, în faze succesive, la obţinerea unei traduceri româneşti mulţumitoare. D-lui Krikor Dish îi datorăm excelentele reproduceri ale paginilor atît de preţioase pentru regăsirea unui vechi monument al istoriei noastre. Tuturor le exprimăm aici viile noastre mulţumiri. în traducerea textului arab am redat forma românească numelor proprii, adeseori des- figurate In versiunea lui Macarie datorită formei greceşti de la care pleca şi dificultăţi de transliterare In caractere arabe. Punctuaţia şi alineatele slnt stabilite de noi. Articolul de faţă reprezintă textul comunicării noastre prezentată la 17 iulie 1970 In Secţia de istorie şi arheologie a Academiei de Ştiinţe Sociale şi Politice a Republicii So- cialiste România. www.dacoromanica.ro ANE XA Ms. ar. 11H, Delr e§-Sir, p. 534 — 558 ISTORII ŞI ŞTIRI PE SCURT DESPRE DOMNII ŢĂRII 3:J/* ROMÂNEŞTI ŞI DESPRE PETRECEREA1 LOR ŞI VREMEA ŞEDERII LOR Î\T DOMNIE PRECUM AM PUTUT CULEGE ŞI ADUNA. ŞI ÎNCEPUTUL ESTE ÎN ANUL 6800 AL LUMII Cel dintîi care a cucerit Ţara Românească a fost Ankro- voievod (Ankro înseamnă pe limba românească „negru”, căci era negru, de aceea s-a şi numit pe turceşte ţara Kara Falalch, sau Valahia Neagră, după numele lui)2. Venit-a din Ţara Un- gurească, adică al-Magar, şi s-a pogorît pe rîul Dîmboviţa şi a început cucerirea Ţării Româneşti. Şi a zidit o biserică mă- reaţă şi foarte înaltă şi foarte frumoasă în oraşul Cîmpulung. Şi a stat în domnie ani 24 şi a murit. După el a venit Mihail-voievod 19 ani şi a murit. După acesta a venit Dan-voievod şi a stat în domnie 23 de ani şi a fost ucis de Şişman, împăratul3 bulgarilor. După el a venit Mircea-voievod cel Bătrîn. El a zidit mănăstirea Cozia. Şi a purtat o mare luptă împotriva căpeteniei agarenilor, Baiazid, la Ialomiţa, şi l-a biruit. A ucis dintre ei în război oameni fără de număr. Şi Baiazid a fugit, a trecut Dunărea curmeziş şi s-a întors la locul lui. Acest domn Mircea a rămas în scaun ani 29 şi a murit.// După el a venit Vlad-voievod Ţepeş. El a zidit un oraş 555 la Poenari şi a făcut mănăstirea Snagov. Şi a stat în domnie 15 ani. După el a venit Vădislav4 *-voievod cel Bătrîn. El a zidit biserica din Tîrgşor. Şi a stat în domnie 18 ani. Şi l-au ucis cu sabia în mijlocul Tîrgşorului. După el a venit Dracu-voievod. A domnit 17 ani. După el a venit Radu-voievod, care era foarte frumos. El a zidit mănăstirea Tînganul. Şi a murit. După el a venit Laiotă-voievod. El este Basarab cel Bă- trîn. Şi el a început să asculte de turci şi să li se supună. Şi a murit. 1 Sulukuhum = purtarea (cf. gr. noXiTEta). 2 Cuvintele dintre paranteze sînt un adaos marginal. 3 Am tradus pretutindeni prin „împărat” ar. al-malik — „rege”, avînd de fapt înţelesul dublu al gr. SaaiXEuţ . 4 Ar. Wădi Sallaf transliterează rom. Vădislav. Vladislav ar fi fost scris Flâdi Sallaf. www.dacoromanica.ro 682 VIRGIL CANDEA 10 După el a venit Ţepeluş-voievod. Şi a făcut mare bătălie în oraşul Eîmnic dinspre partea Buzăului cu Ştefan-voievod al Moldovei cel Bătrîn. în această bătălie a fost ucis Alexandru hatmanul, în anul 6887. Ştefan-voievod a învins. Ţepeluş-voie- vod a pierit. Ştefan-voievod s-a aşezat în Ţara Românească. El a zidit mănăstirea Glavacioc5. Şi a murit. După el a venit Mihnea-voievod numai 1 an şi 9 luni. El a ucis mulţi boieri. Iar boierul Pîrvu a fugit şi s-a dus la Constantinopol şi a adus domnia lui Ylăduţ-voievod, fiul lui 536 Radu6-voievod care era călugăr, şi l-au silit, // iar el a părăsit călugăria şi s-a făcut voievod. Iar Mihnea-vodă a fugit în oraşul Sibiu care este în Ţara Ungurească. Danciu, fiul lui Ţepeluş-voie- vod, şi Dimitrie Iacşici au venit cu scrisori de la Craiul. în cale, au întîlnit pe Mihnea-voievod care se ducea la biserică şi l-au ucis lingă zidul oraşului. Apoi toţi boierii pribegi s-au adunat şi au ucis pe Danciu fiul lui Ţepeluş-voievod şi pe Dimitrie Iacşici, pe amîndoi. După toate acestea s-a făcut voievod Vlad7. După un an de domnie, Mihnea8, fiul lui Mihnea-voievod, veni din Ţara Ungurească cu mulţi ostaşi unguri şi s-a luptat cu el în oraşul Gherghiţa, unde Ylad-voievod a biruit pe Mihnea-voievod. Iar Mihnea-voievod a fugit, a trecut apa Dunării şi. s-a dus la Constantinopol. în această bătălie mulţi unguri au fost ucişi. A domnit Ylad-voievod 2 ani. Iar Pîrvu şi Pîrvu9 au fugit, au trecut apa Dunării şi au aşezat domn pe Basarab-voievod10. Ei au chemat într-ajutor şi pe Mahomed-paşa, fiul lui Mihaloglu. Şi l-au lovit pe Vlad- voievod în oraşul Tîrgoviştei. Iar Calotă vornicul şi alţi boieri l-au ucis pe Ylad-voievod tăindu-i capul. Şi s-a aşezat Basarab- voievod la 8 februarie. 3;J7 Acest voievod//s-a căit mult, pînă la urmă, că l-a ucis pe Ylad-voievod şi a trimis de a chemat patriarhul Constanti- nopolului, mitropoliţii, igumenii mănăstirilor, ieromonahii, preoţii şi diaconii şi mulţi alţi clerici în oraşul Tîrgovişte, unde au slujit patriarhul şi clericii lui o liturghie în sobor în biserica minunată a mitropoliei. Şi a sfinţit mirul. Acest domn a zidit mănăstirea şi biserica episcopală a Valahiei11. A zidit multe alte mănăstiri în multe locuri. Şi a făcut multe milostenii oa- menilor şi mai pe urmă a clădit mănăstirea de la Argeş, vestită prin frumuseţea şi strălucirea zidirii sale. A stat în domnia lui 8 ani şi 8 luni şi a murit. Şi a fost îngropat în mănăsitirea Arge- şului pe care o zidise la urmă. 6 Cum mănăstirea Glavacioc a fost zidită de Vlad Călugărul (1482 — 1495), se poate presupune aci o corupţie a vechiului letopiseţ care ar explica atît absenţa lui Vlad, cit şi a lui Radu cel Mare. 6 Confuzie pentru Vlad. - 7 Este vorba, aici şi mai departe, tot de Vlădu( şi de continuarea domniei. 8 Confuzie pentru Mircea, pretendentul. 9 în locul pluralului : Plrvuleştii. 10 Neagoe Basarab. 11 Biserica veche a mitropoliei din .Tîrgovişte. www.dacoramamca.ro 11 LETOPISEŢUL ŢARII ROMANEŞTI (1292—1664) 683 în anul 7029 al lumii, după moartea lui, domnul Preda, fratele lui, s-a ridicat ca să facă pe Theodosie, fiul fratelui său Basarab, vioevod în locul tatălui său. Dar boierii n-au vrut aceasta şi au ales un călugăr din partea Buzăului pe nume Vlad12 şi l-au numit voievod. Acest Ylad-voievod a venit din- tr-acolo ca să se lupte cu Preda. Iar Preda a trimis şi a chemat pe Mahomed-paşa într-ajutor dar paşa n-a vrut să vină. Atunci Ylad-voievod a sosit degrabă cu boierii şi ostaşii săi şi l-au lovit pe Preda în oraşul Tîrgovişte. Ylad-voievod a fost bi- ruitor şi Preda a pierit. în sfîrşit, a sosit şi Mahomed-paşa cu mulţi turci//şi l-a lovit pe Vlad-voievod la Tîrgovişte. Şi l-a biruit pe Vlad-voievod şi l-a prins viu împreună cu cîţiva din curtea lui, pentru uciderea lui Preda. Şi acelaşi paşă a trimis fără de veste mulţi de-ai lui în oraşul Buzău, ca să-l prade. Şi au săpat casele şi au luat tot ce se afla în ele şi au robit bărbaţi, femei şi băieţi, dar numai din Buzău, la 2 mai. Şi s-au întors turcii la Tîrgovişte şi Mahomed-paşa a rămas cu ei acolo cîteva zile. Iar după aceea s-a dus în oraşul Nicopolei cu Vlad- voievod şi cîţiva din boierii lui şi cu comisul, vărul lui Basarab- voievod, care a tăiat capul lui Vlad-voievod Călugărul din porunca lui Mahomed-paşa. într-acea vreme Theodosie, fiul lui Basarab-voievod, a murit. Iar Mahomed-paşa a trimis să ceară sultanului să-i dea lui domnia Ţării Româneşti, zicîndu-i că toţi locuitorii Ţării Româneşti îl iubesc şi îl vor de domn. Sultanul l-a crezut şi i-a dat domnia. Şi era pe atunci la Constantinopol un boier al Ţării Româneşti pe nume Stoica logofătul care fusese trimis de locuitorii Ţării Româneşti la Constantinopol pentru binele lor. Cînd a aflat ce făcuse Mahomed-paşa, el trimise degrabă o scrisoare să dea de veste despre acest lucru spre ştirea tutu- ror boierilor // Ţării Româneşti şi i-a îndemnat să nu primească şi să-l facă voievod pe Radu, ca să nu strice turcii Ţara Ro- mânească. Cînd locuitorii Ţării Româneşti au luat cunoştinţă de această scrisoare, s-au adunat toţi, mari şi mici, la curtea domnească şi au făcut domn pe Radu-voievod. Iar Mahomed- paşa a părăsit Constantinopolul cu o poruncă împărătească şi a intrat în Ţara Românească cu mare oaste de turci. Radu- voievod şi-a pregătit ostaşii şi a ieşit ca să-i dea război şi cu puterea lui Dumnezeu Radu-voievod l-a biruit. Paşa a dat înapoi şi s-a pregătit şi el să dea război. Iar Radu-voievod s-a întors înapoi către scaunul său, la Bucureşti. Şi după cîteva zile Mahomed-paşa a venit cu mulţi turci şi a intrat în Ţara Ro- mânească. Radu-voievod a ieşit cu ostaşii lui ca să-i dea război şi s-au luptat la Clejani. Mai întîi, Radu-voievod a fost birui- tor şi a ucis mulţi turci, dar pînă la urmă turcii au fost bi- ruitori şi au ucis pe unul din boieri numit Benga. Iar Radu- voievod s-a pribegit în Ţara Ungurească, împreună cu ai lui. Mahomed-paşa a luat Ţara Românească şi a pus în fiecare oraş de-ai lui. Iar el s-a întors, a trecut Dunărea şi a rămas acolo. 538 539 12 Este vorba de Vlad (Dragomir Călugărul), octombrie-noiembrie 1521. www.dacoromanica.ro 684 VIRGIL CANDEA 12 După cîtva timp, Radu-voievod s-a întors din Ţara Ungurească cu ostaşii lui şi cu mulţi alţi unguri13 şi i-a trimis în toate oraşele Ţării Româneşti ca să prindă fără de veste pe ostaşii paşei. Şi i-au adus la picioarele lui şi le-a tăiat capetele 540 la toţi. Apoi s-a aşezat cu ostaşii săi în Bucureşti. Iar//Maho- med-paşa a venit cu o oaste mare şi cu alţi paşi şi cu mulţi ostaşi turci gătiţi de război şi au intrat în Ţara Românească. Şi Radu-voievod le-a ieşit înainte ca să se lupte, el cu ostaşii săi. Şi s-a făcut război mare la Grumazi. Şi au stat cu turcii faţă către faţă. Biruinţa a fost mai întîi a lui Radu-voievod şi a omorît mulţi dintre ei. Iar Radu-voievod, după ce s-a sfă- tuit cu boierii lui, s-a întors înapoi. Mahomed-paşa, dacă a, văzut acest mare război, s-a întors şi el, şi nu ştiau nici unul din ei doi aceasta. Apoi turcii l-au urmărit pe Radu-voievod şi el a fugit cu ai lui la Ianoş crai al Ţării Ungureşti şi a căzut la el şi s-a rugat cu umilinţă să nu lase Ţara Românească şi pe creştini în mîinile turcilor şi să-i scape şi să-i izbăvească „şi-ţi vom fi ascultători”. Auzind aceasta craiul a avut milă de creştini şi pe loc a gătit pentru el ostaşi, toţi tineri, aleşi, în număr de 30 000 şi s-a pogorît în Ţara Românească şi a venit la Piteşti. Prinzînd de veste Mahomed-paşa s-a temut şi a tre- cut apa Dunării. Iar craiul s-a întors la scaunul lui cu mari daruri. ' Iar Radu-voievod şi toţi locuitorii Ţării Româneşti mult 541 s-au veselit şi s-a aşezat la Tîrgovişte şi a făcut//o învoială cu boierii lui să se jertfească pentru creştini, ca să-i mîntuiască de turci. Şi aşa a făcut, că şi-a pus capul pentru creştini căci s-a dus la Constantinopol şi s-a plîns sultanului. Sultanul l-a. ţinut multă vreme la el, apoi a vrut să-l trimită în Ţara Ro- mânească şi să-i dea scaunul. Dar Mahomed-paşa a urmat să-l pîrască înaintea sultanului14 şi nu i-a dat domnia lui, ci a dat-o lui Yădislav-voievod. Iar cînd a luat acesta domnia s-a dus în Ţara Românească şi locuitorii ţării au venit toţi şi i s-au închinat lui. In sfîrşit, Pîrvu banul Craiovei a venit cu mulţime de ostaşi şi s-au închinat lui, el şi ai săi. Dar domnul şi-a bătut joc de Pîrvu banul şi i-a spus că rămîne postelnic în casa lui, căci o să facă pe un alt boier ban în locul lui la Craiova. Pîrvu s-a mîniat şi seara a fugit Pîrvu şi s-a dus noaptea cu tinerii care-1 însoţeau şi după un ceas s-a întors cu ostaşii săi şi s-a războit cu Yădislav-voievod. Domnul a fugit de cealaltă parte a Dunării, pentru că l-a bi- ruit banul. Aflînd acestea sultanul, i s-a făcut milă de Radu- voievod şi i-a dat domnia. El s-a întors de la Constantinopol cu porunca sultanului şi s-a aşezat în Bucureşti. Domnia lui a ţinut 7 ani. 13 în sens de „locuitori ai Ţării Ungureşti”, Transilvania, pe care autorul versiunii arabe o numeşte tn textul de faţă al-Ankros sau al-Magar. într-o în- semnare ulterioară, de la p. 806 a aceluiaşi manuscris, Macarie scrie însă :,,Ţara Ungurească se numeşte Ţara Ardealului (al-Ardaliya 14 Textual : „să-l scirbească la picioarele sultanului”. www.dacoromanica.ro 13 LETOPISEŢUL ŢARII ROMANEŞTI (1292—1664) După aceea, vornicul Neagu şi postelnicul Drăgan s-au ridicat împotriva lui şi au venit cu ostaşi în taină împotriva lui Eadu-voievod. Domnul a prins de veste, dar n-a avut // vre- me să-şi strîngă ostaşii şi a fugit cu fiul său Ylad-voievod ca să se ducă la banii de Craiova. Dar cînd a sosit la Episcopia Eîmnicului boierii l-au ajuns din urmă, l-au prins, l-au legat şi i-au tăiat capul lui şi capul fiului său Ylad-voievod şi i-au ucis împreună la Eîmnic, în anul 7037 al lumii. După aceasta a venit de la Constantinopol Moise-voie- vod, fiul lui Vădislav-voievod, cu porunca sultanului, şi a luat domnia. Şi a rămas în scaun 1 an şi jumătate. Apoi l-a omorît pe vornicul Eeagu şi pe postelnicul Drăgan şi pe alţi boieri. Unii din ei au fugit şi s-au dus la sultan şi au uneltit ca să-l scoată din scaun pe Moise-voievod şi au adus domnia lui Vlad- voievod. Prinzînd de veste, a fugit Moise-voievod în Ţara Un- gurească. Două luni după aceea, Moise-voievod s-a întors din Ţara Ungurească, a mers către apa Oltului şi s-a luptat cu Vlad- voievod pe moşia Viişoara. Vlad-voievod a fost biruitor şi l-a ucis pe Moise-voievod şi pe Pîrvu, banul de Craiova. Vlad-voievod a stat în scaun 2 ani şi jumătate şi la urmă s-a înecat în apa Dîmboviţei în sat la Popeşti. Pe urmă au pus domn pe Vintilă-voievod din oraşul Sla- tina. Iar cînd s-a aşezat în scaun a clădit o mănăstire // în lo- cul ce se cheamă Menedic. Şi acest domn a omorît mulţi boieri. Iar în al treilea an al domniei lui s-a dus la Craiova la vînă- toare de cerbi. După ce a trecut apa Jiului, s-a sfătuit domnul cu oamenii lui să ucidă pe toţi boierii. Cînd boierii au prins de veste, s-au gătit şi s-au răsculat şi l-au ucis pe malul apei Jiului. A stat Vintilă-voievod în domnie 2 ani şi jumătate şi a fost omorît în 7044. Apoi boierii aceştia au vehit la mănăstirea Argeşului şi au ales pe egumenul Paisie şi l-au făcut domn şi l-au numit Ea- du-voievod. Şi s-a aşezat în scaun şi a început a zidi mănăsti- rea Mislea. Iar după o vreme a tăiat capul banului Toma şi logofătului Vlaicu. Peste o vreme a venit Laiotă Basarab cu boierii Stroe şi Manole şi Mihali, cu ostaşi mulţi din Ţara Ungurească, ca să-l ucidă pe Eadu-voievod şi s-au războit. Iar Laiotă a fost biruitor. Eadu-voievod a fugit cu ai săi la Eicopole. Iar Laiotă a venit la Tîrgovişte şi s-a aşezat acolo. O lună după aceea a sosit Eadu-voievod cu boierii săi şi a adus mulţi ostaşi turci în ajutorul lui şi s-a luptat cu Laiotă la Pîntîna Ţiganului. Şi a fost biruitor Eadu-voievod şi a omorît pe Laiotă şi Stroe şi Manole şi Mihali. Şi a stat Eadu-voievod în domnie 9 ani şi 8 luni. Mircea-voievod a venit de la sultan cu poruncă împără- tească şi l-a scos//pe Eadu-voievod din scaun. Eadu-voievod a plecat la Constantinopol. Iar turcii l-au surghiunit în Egipt, unde a murit. www.dacoromanica.ro 686 VIRGIL CANDEA 14 Iar Mircea-voievod s-a aşezat în Bucureşti, la 17 martie, în 7053 al lumii. După două săptămîni, el a omorît pe Coadă vornicul şi pe fratele său comisul Radu şi pe postelnicul Dragu şi pe spătarul Stroe şi pe Yintilă comisul, după ce i-a muncit mult, ca să-i dea şi să scoată avuţiile lor şi la urmă le-a tăiat capetele. Iar dintre ei care au scăpat au fugit şi s-au dus în Ţara Ungurească. Şi în al doilea an al domniei lui, boierii pribegi au adunat ostaşi mulţi şi s-au dus spre el şi au venit în par- tea Prahovei şi s-au luptat cu el la satul Periş. Mircea-voievod a biruit pe boieri şi pe ostaşii lor şi a prins pe vistierul Udrişte şi pe banul Theodosie şi le-a tăiat capul. Şi a stat în domnie 8 ani. Apoi Radu-voievod cel numit Ilie, care era pribeag în Ţara Ungurească cu ai săi, a venit cu oaste de haiduci şi l-a războit pe Mircea-voievod în sat la Măneşti. Şi a fost gonit la Giurgiov. Mulţi oameni au fost ucişi în acest război. Iar Ra- du-voievod a rămas în Ţara Românească 7 luni.// 543 Mircea-voievod s-a întors a doua oară cu hanul, cu o mare oştire alcătuită din tătari şi turci. Şi era praznicul înăl- ţării. El a alungat pe Radu-voievod şi ostaşii săi care au fugit spre munţi. Iar Mircea-voievod a rămas în Ţara Românească de la praznicul înălţării pînă la duminica Lăsatului, de carne. După aceasta Pătraşcu-voievod cel Bun a venit din Con- stantinopol cu poruncă împărătească şi s-a aşezat la domnie, iar Mircea-voievod s-a dus la Constantinopol. Şi a stat Pă- traşcu-voievod în scaunul Ţării Româneşti în Sîmbăta mare din anul 7062 al lumii. După 3 ani de domnie s-a dus cu boierii şi ostaşii săi către munţii din apropierea Ţării Ungureşti şi a trimis pe vornicul Socol în oraş la Liov în Ţara Leşească să aducă pe soţia craiului, văduva Havela, şi fiul său Ioan şi l-a pus crai în oraşul Clujvarului. Apoi s-a întors Pătraşcu în Ţara Românească şi a mai stat un an şi a murit la 24 septembrie. Şi a domnit cu totul 4 ani. Era în [anul] 7066 al lumii. Şi după aceasta Mircea-voievod a venit în Ţara Românea- scă pentru a treia oară cu poruncă împărătească de la sultan şi s-a aşezat în Bucureşti. El a chemat pe vornicul Stănilă şi pe alţi boieri. Şi au venit toţi la curtea domnească şi s-au în- chinat lui şi au stat şi erau acolo turci. Dar îndată ce se du- 546 seră turcii de al el// a ucis pe Stănilă vornicul şi pe toţi [boierii] mari şi mici. A ucis de asemenea fără vină mulţi episcopi şi călugări." Era în 3 februarie. Rămase în domnie 1 an şi 8 luni şi muri în 25 septembrie [anul] 7068 al lumii. Două săptămîni după aceea, boierii pribegi în Ţara Un- gurească s-au întors în Ţara Românească şi s-au luptat cu boie- rii lui Mircea-voievod în satul Româneşti. Şi au biruit pe boie- rii lui Mircea-voievod care au fugit în cetatea Giurgiov, peste apa Dunării cu doamna şi au rămas acolo. După aceea s-au pre- gătit şi s-au întors de acolo şi s-au bătut cu boierii care erau pribegi în Ţara Ungurească în sat la Şerpăteşti şi i-au biruit. Unii din ei au fugit. Badea clucşrul şi mulţi alţii au fost ucişi www.dacoromanica.ro 15 LETOPISEŢUL ŢĂRII ROMANEŞTI (1292—1664) 687 în acest război. Doamna Chiajna a venit cu fiul său Petru- voievod şi s-a aşezat în scaunul Bucureştilor. 7 zile mai apoi boierii Stanciu Bengăi şi Matei şi Marga şi Radu logofătul şi Yîlsan şi mulţi alţi boieri care erau pribegi s-au întors de la apa Oltului şi l-au lovit pe Petru-voievod şi pe turci în sat la Boiani. Iar turcii au biruit pe boieri, care au fugit în munţii înalţi şi mulţi oameni au fost ucişi în acest război. în sfîrşit banul//şi Portarul cel Mare15 au sosit la Constantinopol cu 517 un agă şi o poruncă împărătească ca să fie Petru-voievod domn al Ţării Româneşti. Şi aşa s-a făcut. Şi s-a aşezat în Bu- cureşti pe scaunul tătîne-său la 24 octombrie. Şi aşa au adaos la bir Petru-voievod şi maică-sa 5 osmanii pe fiecare cap. Şi a domnit 8 ani, apoi s-a dus la Constantinopol, de unde l-au surghiunit în oraşul Iconia, unde a murit. După aceasta a venit de la sultan Alexandru-voievod şi s-a aşezat în Bucureşti la 7 mai în anul 7076 al lumii. Atunci boierii care erau pribegi s-au întors şi s-au închinat înaintea lui Alexandru-voievod. Două luni mai tîrziu, acest Alexandru a ucis mai mulţi boieri, care sînt Radu logofătul din Drăgoeşti şi Mihnea şi fiul lui Udrişte şi Teodor şi alt Radu şi Pătraşcu şi Ca[lotă] şi Stan şi Radu stolnicul din Boteşti şi Radu fiul lui Socol vornicul şi mulţi alţii, la 1 septembrie. Acest Alexan- dru-voievod a zidit o mănăstire în Bucureşti, casa mitropoliei, şi i-a făcut danie multe moşii. Iar în al patrulea an al domniei lui a ieşit din curtea dom- nească cu boierii lui în întîmpinarea fratelui său Petru-voievod şi agăi care era cu el şi s-a dus către hotarul ţării. Acolo, chiar în cale, a pregătit un ospăţ ca să primească pe frate-său Petru- voievod şi pe aga//care era cu el şi pentru toţi [boierii] mari 548 şi mici care veneau în vremea aceea din Ţara Moldovei ca să se închine lui Petru-voievod. Şi Dumbravă vornicul şi toţi boierii care soseau din Ţara Moldovei şi toţi moldovenii, cînd au sosit, au stat înaintea lui Petru-voievod şi s-au gătit de lup- tă. Apoi l-au lovit fără veste pe Alexandru-voievod. Iar el nu ştia nimic de vicleşugul lor. Şi l-au omorît pe Pavel cluce- rul. Iar Alexandru-voievod a fugit la Brăila. Iar moldovenii l-au alungat de acolo şi au ars Brăila. Atunci Alexandru-voievod a fugit la Floci. Moldovenii s-au luptat cu turcii acolo şi turcii i-au biruit pe moldoveni. Apoi au fugit în Ţara Moldovei la Ionaş-voievod. După aceea a trimis Ionaş-vodă la Constantinopol şi a adus domnia Ţării Româneşti lui Yintilă-voievod. Şi i-a dat mulţi ostaşi pe care i-a luat cu el şi a venit la Bucureşti şi a stat acolo 4 zile. Iar boierii lui Alexandru-voievod, adică Dra- gomir vornicul şi Mitrea comisul şi Bratu paharnicul şi Ionaş pîrcălabul cu oaste mare l-au lovit pe Vintilă-voievod în mijlocul Bucureştilor. Yintilă-voievod a fost ucis//şi banul cu toţi os- 5'.9 taşii lui. Alexandru-voievod a venit iar în scaunul său la Bucu- 15 Probabil eroare pentru Slepan vel portar. www.dacoromanica.ro 2 — c. 5477 688 VIRGIL CANDEA 16 reşti. El a sporit birul ţării ce i se plătea pentru oi. Şi a stat în domnie 9 ani şi a murit la 25 iunie în anul 7085 al lumii. Iar boierii au ales pe Mihnea-voievod şi l-au pus în locu tătîne-său. Şi el a trimis pe soţia tatălui său16 şi pe vistierul la Constantinopol ca să-i aducă domnia. Şi s-au dus şi i-au adus-o. Iar Mihnea-voievod s-a făcut domn în Ţara Românească. El a scos pe ţară o născocire apăsătoare ce se cheamă găleata. Iar în al patrulea an din domnia lui, locuitorii ţinutului Mehe- dinţi s-au sculat împotriva lui şi au ridicat pe unul din ei ce se chema Radu-voievod, l-au adus de la Popa cu o mare oaste şi l-au lovit pe Mihnea-voievod la Craiova. Mihnea-voievod i-a învins şi mulţi au fost ucişi în acest război. Iar Radu Popa a fugit în oraşul Timişoarei. Mihnea-voievod a şezut în domnie 6 ani şi a zidit mănăstirea Tutana. Apoi a venit Borcea clucerul de la Constantinopol cu un ceauş al sultanului, cerîndu-1 pe Mihnea-voievod. Era la 24 iunie. Mihnea-voievod s-a dus la Constantinopol, de unde turcii l-au surghiunit la Tripoli. După el a venit de la Constantinopol Petru-voievod, fiul lui Pătraşcu-voievod, cu un agă şi poruncă împărătească // 5r,o şi s-a aşezat în Bucureşti la 29 august în anul 7092 al lumii. Acesta a zidit biserica mare ce se află în curtea domnească din Tîrgovişte. Şi l-a omorît pe vornicul Mihăilă şi pe banul Dobro- mir şi pe postelnicul Gonţea. Şi a pus acest domn un bir pe Ţara Românească şi a fost cel dintîi care a făcut această năs- cocire, adică să ia zeciuială pe oi. Iar în al doilea an al dom- niei lui a venit de la Constantinopol clucerul Paraschiv cu un ceauş al sultanului şi l-a mazilit pe Petru-voievod. Cînd Petru- voievod a prins de veste, s-a sculat şi a dezgropat toate avu- ţiile pe care le îngropase în Ţara Românească şi a fugit cu toate ale sale în Ţara Ungurească. Şi a stat în scaun vreme de 2 ani şi 9 luni. Mihnea-voievod s-a întors a doua oară cu un agă şi o poruncă împărătească. El s-a aşezat în Bucureşti la 20 mai şi l-a omorît pe Stanciu logofătul. Şi a scos şi el un bir mare pe Ţara Românească. Şi a făcut să se ia de pe locuitorii satelor pentru albine un stup din cinci. După aceea a venit Cadîr-ceauş şi l-a mazilit din domnie. Mihnea-voievod s-a dus iarăşi la Constantinopol şi, văzînd că sultanul e mîniat pe el şi de teamă să nu-1 omoare, că era puţin la suflet17, s-a lepădat de Hris- tos. Şi a rămas în scaun 5 ani. Acestea au fost în anul 7099 al lumii. II 55i A venit apoi Ştefan-voievod de la Constantinopol cu o poruncă împărătească şi s-a aşezat în scaunul lui. Şi a stat la domnie 1 an şi jumătate. 18 Textual „mamă vitregă”, confuzie pentru Milrea vistierul datorită neîn- ţelegerii gr. Mr]Tpta din intermediarul grecesc. Macarie a citit pnqxpotdt = mamă vitregă”. 17 .Fricos^",www.dae6romanica.ro 17 LETOPISEŢUL ŢARII ROMANEŞTI (1292—1664) 08 9 A venit apoi Alexandru-voievod de la Constantinopol cu po- runcă împărătească şi a stat în scaun. Şi a domnit 1 an şi 3 luni. După aceea a venit Mihail-voievod de la Constantinopol cu un agă şi cu poruncă împărătească şi s-a aşezat în Bucureşti la 23 august în anul 7101 al lumii. Acest domn este vestit prin îndrăzneala lui în războaie şi istoriile ştirilor despre el alcă- tuiesc o carte întreagă. Şi a luat Ţara Bomânească, Moldova şi întreagă Ţara Ungurească. Şi a stat la domnie 13 ani. El a dovedit o îndrăzneală ce întrece toată povestirea şi marginea. Numele lui s-a făcut auzit în lumea întreagă. El a fost totdea- una biruitor în toate războaiele lui. Toţi prinţii, regii, ducii, împăraţii şi craii îl cinsteau şi-i făceau daruri, venind şi implo- rîndu-1 să le fie binevoitor. La sfîrşit, şi fără de veste, a fost omorît de oameni din Ţara Ungurească. Iar din ai săi nimeni n-a ştiut pricina omorîrii lui. După el a venit Şerban-voievod. El a cîrmuit Ţara Bo- mânească 9 ani. Badu-voievod a venit apoi şi l-a mazilit. Iar Şerban s-a dus şi a murit în Ţara Nemţească. Badu-voievod cel pomenit era de neam boieresc din Ţara Bomânească. Bunicul său era Mihnea-voievod care a cîrmuit Ţara Bomânească 9 ani. Şi după el, fiul său Alexandru-voievod a cîrmuit Ţara Bomânească oarecare vreme. Cînd acest Badu i-a urmat lui Şerban el a cîrmuit bine raiaua, // căci în vremea tinereţii sale fusese crescut în cetatea Veneţiei cu cărturarii şi nobilii. Iar de acolo s-a dus la Constantinopol şi de la Con- stantinopol în Ţara Bomânească. Craiul Ţării Ungureşti s-a por- nit să-l lovească. Iar Badu-voievod a trimis să dea veste despre aceasta sultanului. împăratul a poruncit ca Ştefan-voievod al Mol- dovei şi Badu-voievod al Ţării Bomâneşti să încalece împotri- va [craiului] împreună cu ostaşii lor şi cu tătarii. Iar supuşii din Ţara Ungurească s-au sculat împotriva craiului, l-au ucis şi au stins vrajba şi au făcut prietenie cu toată lumea. Şi era în scaunul Ţării Moldovei un domn înainte de Şte- fan-voievod18 cu numele de Constantin19, pe care sultanul l-a mazilit şi l-a înlocuit cu Ştefan. Acest Constantin s-a dus în Ţara Leşească, a strîns acolo oaste şi s-a întors în Ţara Moldo- vei să lupte cu Ştefan-voievod cel amintit. Iar Ştefan-voievod l-a biruit. Tătarii l-au prins pe el şi pe cei ai săi şi l-au adus la picioarele lui Ştefan, care a poruncit să fie omorît. Iar tă- tarii l-au luat şi l-au omorît. Pînă la urmă Ştefan s-a mîndrit şi a făcut multe rele în ţara lui şi în Ţara Leşească. Deci sulta- nul a trimis şi l-a omorît. Iar soţia lui Ieremia voievodul Moldovei a adunat mul- ţime de ostaşi şi a venit din Ţara Leşească şi a făcut război lui Ştefan-voievod — înainte să fi fost omorît — pentru că el îi omorîse feciorul. Şi l-a biruit şi l-a silit să fugă la Brăila. Şi a rămas să domnească în Ţara Moldovei, fără consultarea sulta- nului. Deci Ştefan-voievod a trimis să dea de veste sulţanului 18 Ştefan al II-lea Tomşa tn prima domnie (1611 — 1615). 10 Constantin Movilă (1607 — 1611). . www.dacoFomanica.ro VIRGIL CANDEA 18 despre ce i-a făcut soţia lui Ieremia-voievod. Iar împăratul a trimis îndată pe Iskender-paşa cu o mare oaste şi cu Eadu voievodul Ţării Eomâneşti // ca să-i facă război. Şi cînd a ajuns Iskender-paşa la apa Prutului, a trimis să-i spună dacă vrea ea domnia Ţării Moldovei: ,,Dă-mi de veste ca să scriu sultanului şi am să ţi-o aduc. Iar tu îmi vei fi ca sora mea şi copiii tăi precum copiii mei şi între noi va fi prieteşug”. Dar el o înşela cu dragostea şi cuvintele şi altele asemenea. Iar nesocotita a crezut cuvintelor lui. Şi i-a mai trimis el pe Eadu-bei al Ţării Eomâneşti [să o roage] să nu mai dea luptă deloc, ci să aştepte pînă-i va veni sangeac de la sultan. Ea a crezut acestor cuvinte şi a stat cu pace împreună cu ostaşii ei şi a tăbărît într-un loc strimt. Dar apoi Iskender-paşa a lovit-o fără veste cu oastea lui cea mare, a prins-o vie împreună cu cei doi feciori ai ei, Alexandru şi Bogdan, şi a omorît mulţi din oastea ei. Şi au prins mulţi din ostaşii ei tineri şi frumoşi la cbip. I-au legat pe toţi şi i-au luat cu ei la împăratul. Acolo au pedepsit-o şi s-a lepădat de Hristos după ce au prădat-o de toate avuţiile ei nesocotite şi în sfîrşit aşa, în sărăcia ei, trebuia să toarcă inul, şi nu mînca decît pîinea cea de trebuinţă. Iar ginerele ei a stat la Constantinopol închis la Yedi Kula vreme de 2 ani. El era îndrăzneţ şi viteaz, frumos la chip, cinstit, răbdător şi s-a pregătit cu înţelepciunea lui pentru fuga lui din amintita prinsoare. Deci a început să adune fire de cî- nepă şi a trimis să-i cumpere un butoi de vin, l-a umplut cu firele de cînepă şi punea vinul peste ele. Şi de asemenea//dacă îi făceau în piaţă plăcinte sau pîini mari, şi roţi mari de caşcaval, el punea înăuntru din această cînepă. în multe zile a adunat din acestea şi le-a ascuns la el sus, şi a făcut din ele o frînghie şi s-a coborît din turn, el şi ai lui. A doua zi, cînd vizirul nu l-a mai găsit, a sugrumat pe paznici de poarta Yedi Kulei. După aceasta Eadu-voievod s-a făcut domn al Ţării Moldovei. Sultanul a trimis ceauş în Ţara Leşească să aducă de acolo pe Gavril-voievod, fiul lui Simeon-voievod al Moldovei, fratele lui Ieremia-voievod al Moldovei, căci îl vreau locuitorii, că-1 iubeau foarte mult. Iar cînd a ajuns el în Moldova, toţi locuitorii s-au sculat să-l aşeze bei în scaun, atît de bucuroşi erau. Dar el n-a ascultat şi a zis : „Fără să întreb pe sultanul n-am să fac nimic”. Şi s-a dus la Constantinopol. Iar Alexandru a venit la Constantinopol şi s-a dus de s-a făcut domn peste Ţara Eomânească. După aceea a trimis sultanul pe Iskender-paşa şi l-a făcut serdar peste ostaşi şi l-a trimis cu el pe Alexandru beiul Ţării Eomâneşti ca să meargă toţi şi să se dea război cetăţii Came- niţa, care este o bucată de munte foarte întărită, cea dintîi la hotarele Ţării Leşeşti. Şi s-au dus şi s-au bătut cu tătarii şi alţii. Iar locuitorii Ţării Leşeşti i-au ucis pe ostaşii fără număr. Şi după multă vreme cei din cetate au fugit şi au părăsit-o pustie şi n-au lăsat nimic în ea. Deci Iskender-paşa s-a întors // şi a lăsat-o goală. Alexandru-bei s-^, întors la scaunul său al Ţării Eomâneşti. www.dacoromamca.ro 19 LETOPISEŢUL ŢAPII ROMANEŞTI (1292—1664) 691 Iar unul din boierii acestui bei Alexandru, cu numele Lupu, care era pribeag în Ţara Ungurească de frică să nu-1 omoare Alexandru, a strîns mulţi ostaşi din Ţara Ungurească şi a venit să-i dea război. Şi au venit oameni de i-au dat de veste despre aceasta lui Alexandru. Iar el n-a crezut cuvintelor lor. Şi [Lu- pu] a venit şi l-a lovit fără de veste. Deci îndată Alexandru a fugit cu capul lui, iar soţia lui a scăpat în altă parte. Ungu- renii au omorît în ziua aceea mulţi oameni în oraşul Tîrgoviş- tei. Iar între cei mulţi era episcopul Monembasiei care se afla acolo. Şi au luat toate odoarele bisericeşti şi toate lucrurile de la toţi negustorii. Şi au omorît pe toţi pe care i-au văzut greci şi au prădat ungurenii toate bisericile şi toate mănăstirile şi au luat toate lucrurile tuturor oamenilor celor ce se aflau în ţară. Alexandru a fugit la Brăila, iar soţia sa a scăpat în ora- şul Busciuk. La sfîrşit, beiul s-a dus la ea şi de acolo a plecat la Constantinopol. Acolo se afla Gavril-voievod Moghilă. împăratul voise să-i dea lui Ţara Românească, dar l-a păstrat la el şi a poruncit apoi lui Alexandru să-i dea lui Gavril-voievod tain de zece galbeni pe zi. După aceea Alexandru s-a întors în Ţara Româ- nească şi cîtva timp după aceea au dat-o mai sus numitului Gavril. Cînd a venit el în Ţara Românească, locuitorii l-au pri- mit cu mare cinste. După aceea Lupu răsculatul s-a dus la Is- kender-paşa să i se plîngă despre starea lui. Iar acela l-a sugru- mat pentru mîrşăviile lui pe care le făcuse // mai înainte în Ţara Românească. După aceea un grec din Constantinopol pe nume Leon s-a făcut voievod peste Ţara Românească. El a venit şi l-a ma- zilit pe Gavril-voievod şi a rămas oarecare vreme să cîrmuiască Ţara Românească. Dar n-a putut să se înţeleagă cu ei, pentru că era un grec străin. Şi ei l-au mazilit pentru că cei mai mulţi din boierii şi clericii lor s-au dus la Constantinopol. Şi era pe vre- mea lui sultan Murad. Şi au numit pe unul din boierii lor ce se numea Matei-bei care era cu ei acolo. Şi au adus cu ei ha- tişerif cum că de acum înainte nu vor mai avea niciodată un bei străin pînă în veac. Iar acest Matei-bei a ştiut să mîne raiaua cp cea mai bună cîrmuire, căci era un om curat, cu frică de Dumnezeu, iubind ru- găciunea, postul şi milostenia. Era îndrăzneţ în războaie, fe- ricit, mîndru, şi oricare duşman care purta război cu el se în- torcea biruit şi nimicit. Avea un foarte bun nume, era temut de toată lumea. Vestea lui era pretutindeni răspîndită. Nimeni nu l-a putut mazili. Şi pe vreme aceea în scaunul Ţării Moldo- vei era Vasile-bei, după ce-1 omorîse pe Barnovski voievodul Moldovei. Şi din pizma diavolului se făcu mare discordie între ei. Căci Vasile-bei cerea mereu mazilirea lui Matei-bei ca să ia Ţara Românească pentru fiul său Ştefan. Şi a trimis la îm- păratul, a făcut să-l mazilească şi a venit împotriva lui cu o oaste alcătuită din toate seminţiile. Matei, a ieşit întru întîm- www.dacoromamca.ro 092 VIRGIL CANDEA 20 pinarea lui şi l-a fărîmat şi l-a biruit. Şi i-a făcut aceasta de trei ori. Iar pînă la urmă l-a alungat cu totul pe Yasile-bei din Ţara Moldovei şi l-a aşezat în locul lui pe Ştefan // bei. Iar el a rămas mazil pînă astăzi. Iar acest Matei-bei iubea mult a face binele. El a zidit multe biserici şi felurite mănăstiri, toate de piatră, boltite, din temelii desăvîrşit. Şi le-a făcut toate de cîte aveau nevoie ca odoare sfinte preţioase şi le-a făcut danii bogate. Şi a făcut multe milostenii la Ierusalim şi la felurite mănăstiri şi biserici din lume. Era grabnic ajutător pentru cei ce-i cereau, mai ales pentru mitropoliţi, preoţi şi călugări şi ceilalţi. A zidit multe locuri. Şi a făcut multe sate, poduri, eleştee pentru peşte şi altele. Şi a mers pe calea aceasta 23 de ani. Şi a murit în pace şi a fost îngropat în scaunul său, în oraşul Tîrgovişte. O zi înainte de îngroparea lui toţi locuitorii Ţării Româ- neşti l-au ales pe Constantin, fiul lui Şerban-voievod cel numit mai sus, şi l-au numit bei peste ei. Şi au trimis la sultanul şi i-au adus pentru el sangeacul şi hatişeriful să fie bei peste ei toată viaţa. Iar el a rămas să-i cîrmuiască timp de 4 ani. După aceas- ta Mihnea-voievod, fiul lui Radu-voievod al Ţării Româneşti, mai sus numitul, l-a mazilit. Dar el n-a vrut să iasă din oraş şi a adunat pe toţi ostaşii din ţară şi alţi ostaşi şi 'i-a silit pe toţi să-i facă jurămînt că vor fi una cu el. Şi rămaseră cu el în oraş vreme de două luni. împăratul, auzind acestea, trimise peste ei turci şi tătari pentru că aveau mare frică de el. Dar [Constantin] nu şi-a lăsat ostaşii să lupte, căci avea nădejde că împăratul îi va da scaunul înapoi. Şi a poruncit ţării de mar- gine II să fugă în munţii întăriţi. După toate aceste zile el a fugit în Ţara Ungurească fără să fi purtat război. Tătarii şi turcii au făcut multe rele în Ţara Românească, pentru că au robit tot ce au găsit şi au prădat tot lucru. Şi au ars toate locurile unde au intrat, pînă şi bisericile şi mănăstirile. Au ucis multă lume, mai ales pe bătrîni şi neputincioşi şi aceasta era din reaua cîrmuire a lui Constantin-bei. Apoi Mihnea-voievod s-a aşezat în scaunul Ţării Româ- neşti în cea dintî zi a postului mare. Şi a trimis să se vestească pacea şi liniştea. Deci cei ce erau pribegi şi ascunşi s-au întors acasă. Multe robite au fost reîntoarse şi mulţi au reîntors nea- murile lor. Acest domn a ştiut că cîrmuiască bine pentru că era un om curat, virtuos, milostiv şi drept. El nu iubea nici tira- nia, nici păcatul de loc. în sfîrşit l-au adăpat cu otravă şi a murit. El a domnit 2 ani. Ghica-voievod i-a luat locul, apoi fiul său Grigoraşcu. Şi au murit amîndoi20. Domnia lor a ţinut 4 ani, căci tatăl a stat mai întîi cîteva zile şi apoi a venit fiul său şi tatăl a murit. Iar fiul, după ce a domnit pomenita vreme, pentru reaua sa cîrmuire a fugit în Ţara Nemţească. ’ Radu-voievod i-a luat locul şi a domnit oarecare vreme. 20 In text urmează: „După ei au venit...”. Autorul voia să treacă la domnia lui Radu Leon, dar.se opreşte şi ravine la cei doi Ghiculeşti. www.dacoromamca.ro CAMĂTA ÎN ŢARA ROMÂNEASCĂ PÎNĂ ÎN SECOLUL AL XYIII-LEA DE LIA LEHR Evul mediu se caracterizează printr-o lipsă a banilor. Această lipsă, care se observă atît la clasele exploatatoare, cit şi la păturile de jos, a facilitat împrumutul de bani, ce s-a practicat în tot cursul acestei epoci, în întreaga Europă. în primele secole ale evului mediu, banii erau daţi pe bază de zălog, iar împrumuturile se datorau unei nevoi urgente, ime- diate. Comerţul cu bani, împrumuturile cu sume mai importante, făcute de oameni de afaceri pe termen mai lung, devin mai frecvente începînd cu secolul al Xll-lea. Capitalul purtător de dobîndă sau capitalul cămătă- resc aparţine, împreună cu capitalul comercial, formelor care preced cu mult modul de producţie capitalist1. Ce se înţelege prin camătă? După legile canonice, camăta constă în orice profit, mare sau mic, cerut peste împrumutul propriu-zis, în vir- tutea unei înţelegeri mutuale, după scadenţa legală. Orice depăşeşte suma iniţială înseamnă camătă. în consecinţă, în evul mediu, denumirea de camătă nu se aplică numai la dobînzile exorbitante, ci se extinde la orice dobîndă mare sau mică, excesivă sau moderată. Prin definiţie, împrumutul era un contract gratuit, liber consimţit. Dacă înceta să fie aşa, devenea un contract cămătăresc. „Doctrina canonică a cametei” a avut o deosebită influenţă asupra practicii bancare în evul mediu2. Cum biserica interzicea oficial cămătăria şi încă din secolul al Xll-lea găsim legi care interzic acest lucru, în primul 1„... formele caracteristice sub care capitalul cămătăresc există In vremurile premer- gătoare modului de producţie capitalist sint două. . . mai intti, camăta prin Împrumuturi de bani acordate celor mari şi risipitori, mai cu seamă proprietarilor funciari ; In al doilea rind, camăta obţinută prin Împrumuturi de bani acordate micilor producători... între care e cu- prins meseriaşul, dar în special ţăranul...” (K. Marx, Capitalul, voi. III, partea a Il-a, Bu- cureşti, E.S.P.L.P., 1955, p. 568). 2 Printre lucrările care discută despre rolul şi importanţa cametei în evul mediu men- ţionăm : The Cambridge economic history of Europe, voi. III, Economic organizalion and poli- ■cies in the Middle-ages, Cambridge, 1963, 696 p. ; Florence Edler de Roover, Reslilulion in Renaissance Florence, în Sludi in onore di A. Sapori, voi. II, Milano, 1957, p. 775 — 789; R. de Roover, Cambium ad Venetias : Conlribulion io the hislory of foreign exchange, în Sludi in onore di A. Sapori, voi. I, Milano, 1957, p. 631 — 648; R. de Roover, The rise and decline of the Medici bank, 1397—1494, New York, 1966, 500 p. etc. www.dacoromanica.ro „.STUDII", t-omul 23, nr. 4, p. 693-715, 1970. «94 LIA LEHR 2 rînd clericilor şi apoi şi laicilor, s-au găsit imediat acele mijloace care, păstrînd formele legale, să permită totuşi continuarea acestei practici, în loc de dobîndă în bani, pentru banii împrumutaţi se punea un zălog, iar veniturile încasate de pe domeniul respectiv reprezentau de fapt do- bînda. O altă formă de camuflare a luării dobînzii era şi aceea ca, pentru restituirea banilor, să se fixeze un termen, dar, de fapt, banii urmau să fie înapoiaţi mai tîrziu decît data stabilită, dobînda fiind socotită în acest caz ca o penalizare. în felul acesta, cei ce dădeau bani cu împrumut îşi continuau activitatea plină de riscuri atît la oraş, cît mai ales în sate, dînd cu împrumut sume mici, în primul rînd „pentru consum”, pentru nevoile proprii ale celui ce făcea împrumutul şi mai puţin pentru activi- tate comercială, în schimbul unui zălog, pe termen scurt şi cu o dobîndă In cele mai multe cazuri nu prea ridicată — de 10,12, 15 şi 21% — care însă le aducea profituri destul de mari. în Ţara Eomânească, la fel ca şi în întreaga Europă, se observă în linii generale acelaşi proces. La început, pentru banii împrumutaţi se punea zălog o parte sau întreaga proprietate. Camăta ca atare apare în a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cînd avem prima menţiune do- cumentară a unor bani daţi împrumut cu dobîndă. Totuşi, forma cea mai des întîlnită va fi aceea a împrumutului pe bază de zălog. Uneori găsim îm- binate cele două forme, astfel ca, în cazul în care banii nu erau restituiţi şi deci nu se putea obţine nici dobînda respectivă, veniturile luate de pe ocina zălogită să poată compensa pierderea banilor împrumutaţi. Dacă zălogul era considerat ca o valoare sigură ce poate acoperi o eventuală pagubă, de multe ori nici acest lucru nu era socotit suficient şi celui ce se împrumută i se cerea „de am pus şi jurămînt” că va restitui datoria. ★ Lipsa de bani a determinat căutarea prin toate mijloacele a noi şi noi surse de a-şi procura monede, bani lichizi. Avînd nevoie să facă faţă cheltuielilor crescînde de fiecare zi, locuitorii Ţării Eomâneşti — de la marii proprietari-feudali şi pînă la ţărani şi robii-ţigani — împrumută ba- ni, fac diverse datorii şi, pentru a putea să le achite, se împrumută în altă parte. în felul acesta se înglodează din ce în ce mai mult în datorii, ajun- gînd uneori să-şi piardă întreaga avere; chiar unul dintre primele împru- muturi menţionat în acte — la 1 iunie 1526 — are ca scop plata unor da- torii3. Motivele care duc la contractarea împrumuturilor sînt multiple, în general formula obişnuită întîlnită în documentele -vremii este că îm- prumutul se face „la o nevoie a mea”, dar această „nevoie” este diferită, depinde de cel ce recurge la împrumut. „Nevoia” poate reprezenta plata onei alte datorii, cumpărarea unui obiect de lux sau diferite proprietăţi mobile şi imobile. De asemenea, „la nevoia mea” reprezintă necesitatea de a-şi procura bani pentru hrană, pentru a se îngriji de o boală grea, a se răscumpăra din robie, a-şi plăti birul etc. Motivele sînt multiple, de- pinde de cel ce are nevoie de bani. Domnii Ţării Eomâneşti făceau numeroase împrumuturi. Este cu- noscut faptul că atunci cînd veneau la domnie, pentru a obţine recunoaş- terea Porţii, pretendenţii la scaunul domnesc făceau împrumuturi la că- 3 Documente privind istoria Rominici toria Rominiei, sec. XVI. B, voi. www.aacoramamcâ.ro II, p. 15. 3 camAtA In ţ. romanească fina in sec. xviii 695 mătarii greci, evrei, şi turci de la Constantinopol, iar despăgubirea lor se făcea în ţară prin acordarea unor privilegii comerciale sau concesionarea vămilor, ceea ce ducea la o exploatare a populaţiei, căci aceştia nu se mul- ţumeau numai cu recuperarea sumelor avansate, ci căutau să obţină cît mai mult. De altfel şi dobînda cerută de ei este foarte mare, raportată la dobînda ce se lua în mod obişnuit. Sînt însă şi unii domni, cum este cazul lui Mihai Viteazul, care împrumută bani efectiv „pentru nevoia ţă- rii”, ca să-şi organizeze armata în vederea luptelor pentru apărarea ţă- rii4. împrumuturi pentru răscumpărarea satelor şi ocinilor vîndute sau zălogite într-un moment de impas sînt contractate de foarte mulţi locui- tori ai ţării, cu singura diferenţă că ţăranii, cînd îşi răscumpără ocina sau se răscumpără pe ei înşişi împreună cu ea, pun zălog tocmai ocina pe care vor să o răscumpere, urmînd ca în cazul în care nu pot restitui banii să se vîndă rumâni. în felul acesta nu s-a schimbat, de fapt, nimic în situaţia lor socială5. în timpul războaielor şi al năvălirilor, mulţi locuitori sînt luaţi robi şi, pentru a se răscumpăra, trebuie să-şi vîndă ocina sau să se împrumute. Maria, soţia lui Ştefan din Priozda, a pus zălog, în timpul domniei lui Radu Mihnea, 60 de stînjeni de ocină în satul Greci şi cu cinci rumâni, la Tudor călăraş, pentru suma de 70 de galbeni „pentru mare nevoie ce a avut pentru robie”6. Aceşti bani vor fi restituiţi după un timp de Maria. Este unul dintre puţinele cazuri în care, după cîţiva ani, proprietatea este răscumpărată chiar de cel ce a pus-o zălog. Ceea ce a determinat pe mulţi să recurgă la împrumuturi, mai ales în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, au fost obligaţiile din ce în ce mai numeroase pe care le aveau faţă de domnie sau proprietarul-feudal. Mulţi bani se iau cu împrumut la vremea haraciului: „de m-am plătit de miare împărătească şi de birul haraciului”; sau se împrumută „de bogate nevoi ce am avut pe cap, de biruri şi de dăjdi”, „dene-amplătitodajde”. împrumuturile generează, la rîndul lor, alte împrumuturi: „de mi-am plătit capul di unde am fost dator”. Şi, ca de obicei, lipsa de bani este resimţită în primul rînd de locui- torii satelor7. Lipsa şi sărăcia împing la contractarea împrumuturilor : 4 Mihai Viteazul face în două rînduri importante împrumuturi : prima dată de 20 000 aspri ţi 20 cîntare de plumb, iar a doua oară împrumută 67 000 aspri (Doc. priv. ist. Rom., sec. XVII, B, voi. I, p. 21 şi 36). 6 Badea din Viţiclicşti împrumută la 25 februarie 1679 de la Dumitraşco Corbeanu pa- harnic 40 taleri ,,de mii-am scos moşia de la părintele Parthenie. . De pe această ocină el va lua dijma la fel ca şi Parthenie, pînă la restituirea banilor. Deci condiţiile sînt aceleaşi şi într-un caz şi in celălalt, numai persoana se schimbă (Arh. st. Buc., cond. m-rii Cozia, nr. 712, f. 475 v —476, copie rom.). La 14 octombrie 1654, satul Lazu, jud. Dolj, a împrumutat de la Pană Părdescu cămăraş din Căprcni 600 ughi, cu care „ne-am scos di cătrâ Istratc mare postelnic... de rumânii”. Dacă nu restituie banii pînă într-un an, li vor fi rumâni. Doi ani mai tîrziu, la 3 martie 1656, satul nu a reuşit să restituie suma datorată şi se vor vinde rumâni lui Pană (Arh. st. Buc., m-rca Brîncoveanu, XVIII/20 şi XVIII/16, orig.). 6 Doc. priv. isl. Rom., sec. XVII, B, voi. III, p. 435. 7 La 8 februarie 1671, satul Comanca împrumută de la Tănasc Sărăcinescu vătaf de aprozi o sumă de bani, pentru a se plăti ,,dc unde am fost datori” (Arh. st. Buc., ep. Rîm- nic, LXV/26, orig. rom.). Mănăstirea Aninoasa dă bani cu împrumut în două rînduri unor locuitori din Bratia şi Coteşti, ca să-şi plătească datoriile contractate în alte părţi (Arh. st. Buc., CV1/4, orig. rom., şi MitWWWidiC&i:âffiăfflCâ'.i00m)- 696 LIA LEHR 4 „ajungîndu-ne vreme de sărăcie şi de multă lipsă”, de spune în multe zapise. Pentru orice trebuia să recurgi la împrumuturi8. Uneori împreju- rările îi sileau să zălogească la rîndul lor chiar ocinile puse cîndva zălog la ei, cum s-a întîmplat de pildă în următorul caz : Bunea, om să- rac din Poenari, a orbit şi, pentru a se îngriji, a luat de la Milea arbănaş din Cîmpulung bani ,,de au dat vracilor”, punînd zălog ocina sa din sat. în martie 1647, venind vremea să dea „birul carele iaste haraciul împăra- tului” şi neavînd bani să plătească, Milea arbănaş a împrumutat, la rîndul său, de la Milea negustor 15 ughi, punînd zălog tocmai ocina pusă zălog la el de Bunea din Poenari9. în secolul al XYII-lea, o dată cu intensificarea schimburilor comer- ciale, încep să se facă împrumuturi şi pentru extinderea acestei activităţi pe scară mai largă, „să fim tovarăşi au la dobîndă au la pagubă”. Acestea sînt numai unele dintre principalele cauze care au dus la contractarea împrumuturilor. Diversitatea acestora, ca şi lipsa de bani, caracteristică evului mediu, au determinat ca la împrumuturi să recurgă aproape toţi locuitorii Ţării Româneşti, începînd cu domnul şi marii bo- ieri şi pînă la ţărani şi robii-ţigani. ★ Cine sînt cei ce se împrumută? Din aceeaşi familie, tatăl, soţul sau fratele dispun de numerar şi pot da bani cu împrumut; iar soţiile, copiii sau nepoţii sînt nevoiţi să caute bani cu împrumut pentru a face faţă nevoilor de zi cu zi. De pildă, în timp ce Dima chiurciubaşa, care era şi un mare negustor, dă bani cu împrumut — şi sume destul de mari: o dată 250 ughi, altă dată 300 taleri etc. —, soţia lui, Stana, este nevoită, după moartea lui, să se împrumute şi chiar să vîndă o parte din satele pe care le obţinuse Dima de pe urma acordării de împrumuturi. La fel se întîmplă în familia Yăcărescu sau în familia Cocorăscu, rudă cu ei, unde, în timp ce unii membri dau bani cu împrumut, alţii se împru- mută. Şi acelaşi lucru îl observăm în multe familii boiereşti. De cele mai multe ori împrumuturile se fac în familie, între rude mai apropiate sau mai îndepărtate, pentru a nu da posibilitate unor străini să pătrundă în mijlocul proprietăţilor lor10. Dintre familiile boiereşti, familia Rudeanu este o familie cu posibilităţi băneşti destul de reduse — cu toate că are în stăpînirea sa mai multe proprietăţi — şi aproape toţi membrii ei, cu mici excepţii, iau bani cu împrumut11. Printre cei ce se împrumută cu diferite sume de bani sînt şi micii dregători, slujitorii, preoţii. Dar cei ce au într-adevăr nevoie de bani şi 8 Dumitra, soţia lui Pirvu Voiccscu, împrumutase în toamnă 12 1 2 taleri de la Vlad logofăt din Căzăncşti, ,,de ne-am făcut îmbrăcăminte de iarnă mie şi copilei”. La zi, ncpu- tînd restitui datoria, îi dă lui Vlad, la 20 martie 1695, o funie de ocină în Pădurcni, cum- părată de soţul ei cu 12 taleri (Arh. st. Buc., cond. m-rii Hurez, nr. 419, f. 469v, copie rom.). 9 Acad. Republicii Socialiste România, XLIII/97, orig. rom. 10 Astfel, Tudoran din Aninoasa împrumută unor rude ale sale; Pană Părdcscu dă bani cu împrumut satului Lazu ca să se răscumpere de la cumnatul său Istrate mare postelnic, satul rămînind apoi în stăpînirea lui; Preda spătar din Albeşti se împrumută de la socrul său Pirvu Rudeanu logofăt ele. 11 Vlad paharnic Rudeanu împrumută 100 taleri, prin intermediul lui Tănase Crăciti- nescu vătaf; nepotul său, Diicu, fiul lui Preda paharnic, împrumută 100 ughi de la Tudoran din Aninoasa. Un alt membru al familiei, Radu Rudeanu postelnic a împrumutat 300 taleri de la Dima chiurciubaşa. Soţia lui Stoica Rudeanu paharnic, Rada, împreună cu mama ei, împrumută de la Pătru şi GhWWiWtiflflCniBraMaWIIBflilBO nevoia Radii”. 5 CAMATA IN Ţ. ROMANEASCA PlNA IN SEC. XVIII 697 recurg cel mai des la împrumuturi, chiar pentru sume foarte mici, sînt ţăranii12. Avem destul de multe cazuri în care locuitorii aceluiaşi sat se împru- mută pentru a putea face faţă obligaţiilor lor din ce în ce mai grele şi mai numeroase. în felul acesta mulţi îşi pierd libertatea, devenind rumâni la cei ce le-au dat bani cu împrumut; alţii care se împrumută tocmai pen- tru a-şi recăpăta libertatea, neputînd restitui banii, nu fac altceva decît să-şi schimbe proprietarul, cu toate că încearcă şi reuşesc să obţină mai multe amînări — aşa s-a întîmplat cu sate ca Betejani, Lazu şi altele. La 10 februarie 1664, mai mulţi ţărani din satul Groşi împrumută 50 uglii, ,,într-un an zece în unsprezece” şi să dea banii la zi; dacă nu, vor fi rumâni13. La 18 februarie 1653, tot nişte ţărani din satul Groşi — pot fi aceiaşi cu cei ce s-au împrumutat în primul caz sau poate fi vorba şi de alţii, documentele nu menţionează numele lor — împrumută de data aceasta de la vlădica Ştefan 60 ughi, pentru care se obligă ,,sî-i facem o vie noo dobânda banilor şi sî facem 10 stînjeni în lat, în lung 100 stîn- jeni. Iar di nu vom putea da banii iar noi să fim rumâni”14. De fapt, la zi nu pot restitui banii şi, dintr-un document din 5 martie 168015, reiese că nici pînă la acea dată nu au reuşit să-i restituie, ceea ce înseamnă că într-o perioadă de 27 de ani ei nu au putut strînge suma de bani ne- cesară ca să-şi achite datoria şi în mod cert îşi vor pierde acum liberta- tea, căci ceea ce nu au putut realiza în atîţia ani nu vor putea realiza într-un timp scurt. Un alt sat care recurge la împrumuturi este satul Comanca. Datoriile satului sînt, probabil, atît de mari, încît întreg satul împrumută la 8 februarie 1671 bani de la Tănase vătaf de aprozi, pentru a plăti „unde am fost datori”. Dacă nu vor restitui banii, se vor vinde rumâni, preţuind capul 7 ughi. în timpul cît banii vor sta la ei se obligă „să avim a-i cosire dumnealui fîn care 40 şi să-l strîngem” şi sînt chezaşi unul pentru altul să nu fugă16. La acordarea împrumutului, condiţiile contractării sînt diferite, cel ce dă banii cu împrumut căutînd să scoată maximum de profit: pe de o parte ia dobîndă, iar pe de altă parte pre- tinde, în contul dobînzii, efectuarea unor munci de care are nevoie pe lingă casă. ★ Să vedem şi cine sînt cei ce se îndeletnicesc cu darea banilor cu îm- prumut, cui aduce un profit această îndeletnicire. S-ar părea că, din mo- ment ce documentele menţionează existenţa unor zarafi şi a unor locuri special amenajate pentru ei — „locul zarafilor” —, avem de-a face cu o categorie de oameni a căror principală ocupaţie feste împrumutul de bani şi deci ei sînt aceia care dau bani cu împrumut. Or, din informaţiile pe 12 Vom da aci un exemplu caracteristic pentru a arăta cum lipsa acută de bani a ţă- rănimii îi determină pe aceştia să recurgă la împrumuturi pentru orice sumă. Călin din Tres- tia este nevoit, la 10 februarie 1666, să-şi zălogească partea sa de ocină la unchiaşul Dobre din acelaşi sat, pentru numai 30 de costande (Arh. st. Buc., ep. Buzău, XIV/2, orig, rom.). 13 Acad. R. S. R., ms. 5 728, f. 142, copie rom. 14 Arh. st. Buc., schit. Trivalea, XX/22, orig. rom. 15 Arh. st. Bpc., m-rea Cozia, XLVII/43, orig. rom. 16 Arh. st. Buc., ep. Rlmnic, LXV/26, orig. rom. Şi mulţi locuitori ai satului Costeşti sînt puşi In situaţia de a se Împrumuta cu diferite sume de bani „pentru multele lor nevoi”. www.dacoromanica.ro 698 LIA LEHK 6 care le avem, reiese limpede că în Ţara Românească aceştia se ocupă, în primul rînd, cu schimbul banilor, convertind pentru necesităţile pieţei diferitele monede aflate în circulaţie în acea vreme. De altfel, în Moldova îi găsim chiar menţionaţi sub această denumire de „schimbători de bani”, în anumite cazuri, desigur, dau şi ei bani cu împrumut, cum, tot atît de bine, se pot şi ei la rîndul lor împrumuta cînd sînt în dificultate. Nu pu- tem face o delimitare precisă, afirmînd cu certitudine că unii numai dau bani cu împrumut, iar alţii numai se împrumută. Aceleaşi persoane pot da bani cu împrumut şi, cînd au nevoie urgentă de bani, pot să se împru- mute, la rîndul lor, de la alţii. în orice caz, urmărind lista celor ce se îndeletnicesc cu darea banilor cu împrumut, desprindem două categorii: unii care dau bani cu împrumut în mod regulat şi permanent, făcîndu-şi oarecum o meserie din aceasta, iar alţii care dau cu împrumut în mod sporadic sau întîmplător. împrumutul se face de obicei între persoane care au ocini învecinate, locuiesc în acelaşi sat sau oraş; pot însă interveni şi alte criterii, cum ar fi, de pildă, cele de rudenie. Printre cei ce dau bani cu împrumut găsim numeroşi mari boieri. Ei îşi acordă reciproc împrumuturi, ajutîndu-se să-şi plătească datoriile făcute la negustorii şi cămătarii turci sau pentru orice altă „nevoie” a lor, de orice natură ar fi. Bineînţeles, toate acestea nu se fac în mod de- zinteresat, şi pentru unii devine o a doua îndeletnicire. Stoian mare comis dă cu împrumut lui Ignat clucer la 30 ianuarie 1671 suma de 320 ughi17, iar la 5 februarie 1680 împrumută lui Luca din Baloteşti suma de 100 taleri18. Interesante sînt condiţiile în care acordă el împrumuturile şi mai ales în primul caz. La încheierea zapisului stabileşte o dobîndă de 20°0; dobînda se va dubla dacă trece termenul de şase luni şi pînă la încheierea anului. Dacă nici atunci banii nu sînt restituiţi, se va pune un zălog, iar munca efectuată de rumâni va fi socotită drept dobîndă. Condiţiile stabi- lite dovedesc preocuparea de a scoate maximum de profit din banii daţi cu împrumut. Sînt unele familii boiereşti, ca, de pildă, familia Cantacuzino, familia Dudescu, familia Băleanu şi altele, în care găsim mai mulţi membri care dau bani cu împrumut în mod destul de frecvent. O familie care va da cu împrumut sume mari este familia Leurdeanu. Stroe Leurdeanu mare vistier va da cu împrumut nu mai puţin de 93 130 aspri, iar fiul său Eustratie, al doilea vistier şi mai tîrziu mare postelnic, va da împrumuturi în valoare de 832 ughi sau 166 400 aspri19. Zapisele rămase fiind destul de puţin numeroase şi disparate, nu pu- tem spune în mod sigur, în toate cazurile, dacă cei ce acordau împrumuturi o făceau în mod permanent sau nu. Singurul pe care putem să-l urmărim mai îndeaproape şi să spunem cu precizie că acordarea de împrumuturi constituie pentru el o îndeletnicire permanentă, avînd ca scop strîngerea unei averi cît mai mari, alcătuirea unor întinse proprietăţi, este Tudoran paharnic din Aninoasa, care ajunge apoi clucer, mare clucer şi mare agă. 17 Arh. st. Buc., m-rea Radu-Vodă, XVII/9, orig. rom. 18 Arh. st. Buc., ms. 1 175, I. 41v, copie rom. 18 Printre cei ce împrumută de la Stroe Leurdeanu se numără: Albu logofăt din Lân- geşti, Stanciu din Cimpulung, Voico, fiul lui Simion pitar, şi Udrea postelnic din Găeşti etc., iar de la Eustratie se împrumută Petre clucer, satul Fieni şi alţii. www.dacoromanica.ro 7 camAtA în ţ. romaneasca pîna in sex:, xvm 699 Din 1675 îl găsim menţionat şi sub numele de Tudoran clucer din Cos- teşti. Timp de aproape 20 de ani, între anii 1655 şi 1676, Tudoran dă cu împrumut în 21 de cazuri nu mai puţin de 206 000 aspri (1 033 galbeni). Tudoran dă cu împrumut de cele mai multe ori ţăranilor, dar, în acelaşi timp, acordă împrumuturi şi unor orăşeni, mici boieri, unii rudă cu el, constituindu-şi o întinsă proprietate unitară la Izvorani, Aninoasa, Berivoeşti, Costeşti etc. Dacă nu poate obţine unele ocine pe această cale, le cumpără, ca să nu permită altora să pătrundă în mijlocul proprietăţilor lui. împrumuturile acordate de Tudoran merg de la sume mici, ca 4 gal- beni, şi ajung pînă la 187 galbeni. El împrumută fie cu dobîndă, fie pe bază de zălog şi, atunci cînd dă banii fără a primi nici o garanţie în schimb, pentru „binele făcut” i se dau locuri sau ţigani, care de fapt nu sînt alt- ceva decît tot un fel de dobîndă, sub altă formă. Cînd nu are momentan bani lichizi, se împrumută la rîndul său în altă parte sau vinde ceva marfă pentru a-şi procura suma necesară şi a face astfel faţă acestei în- deletniciri care îi aduce atîtea profituri20. Acest lucru dovedeşte o dată mai mult că pentru Tudoran a da bani cu împrumut nu este ceva întîm- plător, ci constituie o activitate permanentă. Dobîndă cerută este întotdeauna cea obişnuită şi, în cazul în care suma împrumutată nu poate fi restituită şi se ajunge la o înţelegere, în sensul cumpărării de către Tudoran a ocinii zălogite, preţul de vînzare sta- bilit este preţul pieţei în acel moment. în felul acesta, el îşi poate asigura, prin condiţiile oferite, prioritatea faţă de alţii la acordarea împrumutu- rilor. Ca o garanţie că bunurile puse zălog la el nu vor ajunge în stăpîni- rea altora, Tudoran va pune condiţia — condiţie pusă, de altfel aproape în majoritatea cazurilor de cei ce dau bani cu împrumut — ca restituirea banilor să se facă numai din banii agonisiţi „din bucatele sale”, să nu fie luaţi din altă parte, ceea ce practic era aproape imposibil. Cînd acordă împrumuturi fără dobîndă sau zălog, Tudoran pune condiţia ca cel ce con- tractează împrumutul să lucreze pentru el, calculînd zilele de muncă în raport cu suma dată21. Din cele relatate mai sus putem trage concluzia că Tudoran din Ani- noasa era, în acea perioadă cel mai important om de afaceri ce da bani cu împrumut. Şi alţi membri ai familiei sale dau bani cu împrumut: bunicul, unchii, un cumnat etc. Tudoran sluger şi apoi pitar din Ylădeşti, tatăl lui Pîrvu Ylădescu mare vistier şi al lui Badea mare paharnic, bunicul lui Tudoran din Aninoasa, este primul membru al familiei care dă bani cu împrumut. Radu Creţulescu, cumnatul lui Tudoran, dă cu împrumut în perioada 1656—1670 suma de 359 ughi, adică 71 800 aspri. Ceilalţi membri ai familiei dau cu împrumut sume mai mici. 20 La 20 decembrie 1675 Tudoran împrumută „di la alţii ughi 40” şi ii dă lui An- tonie vătaf din Prădileşti, jud. Dîmboviţa, care ii solicitase un Împrumut. Dobîndă cerută este de 20% pe an (Arh. st. Buc., Mitrop. Buc., XLIX/5, orig. rom.). Cînd, la 21 august 1665, a trebuit să-i dea lui Negoiţă Văcărescu 187 ughi, nu avea această sumă şi a luat-o de la Bălan negustor, pentru nişte ceară ce urma să i-o livreze mai tirziu (Arh. st. Buc., Mitrop. Tării Rom., LIV/1, orig. rom.). 21 Astfel, la 29 iunie 1667, Manta şi fratele său, Oprea, din Lehceşti, jud. Muscel, îm- prumută de la Tudoran 4 ughi, pe timp de un an, iar pentru că ,,ne-au făcut dumnealui bini cu aceşti bani, pănă la zi noi Încă să avem a-i cosi dă un galben zili 3 jumătate, fac zili 14 şi cu bucatili dă la noi” (Arh. st. Buc., Mitrop. Buc., CI/5, orig. rom.). www.dacoromanica.ro 700 LIA LEHR S Cu toate că biserica, în mod teoretic, este împotriva cametei, totuşi printre cei ce se îndeletnicesc cu darea banilor cu împrumut găsim pe înal- ţii prelaţi, mănăstirile, preoţii, care, sub forma ajutorării celor ce sînt în nevoie, practică de fapt această îndeletnicire ce le aduce beneficii. Ast- fel, printre cei ce dau bani cu împrumut găsim pe unii mitropoliţi, mă- năstirile Tismana22, Cozia, Argeş, Cîmpulung, Aninoasa, episcopia Buzău şi alţii. Micii dregători dau mai rar bani cu împrumut şi în genere numai su- me mici, totuşi şi ei reuşesc în felul acesta să-şi mărească averea. Printre cei ce dau bani cu împrumut trebuie să mai amintim pe unii locuitori ai satelor, pe meşteşugari şi pe negustori. Dar pe toţi aceştia îi întîlnim nu- mai sporadic, zapisele rămase fiind foarte rare. Printre cei ce dau bani cu împrumut găsim pe unii care, la prima vedere, ar părea imposibil să dispună de sume de bani pe care să le poată da cu împrumut, şi totuşi aşa stau lucrurile. Aceştia sînt rumânii şi robii-ţi- gani. La 28 octombrie 1654 Ion împrumută de la Sînpetru rumânul mă- năstirii Căldăruşani 28 ughi şi, neavînd bani să-irestituie, seduce ,,de me bună voie să fiu rumân” mănăstirii, în locul lui Sînpetru23. împrumutul în astfel de cazuri se face între oameni apropiaţi ca situaţie socială. La fel s-a întîmplat şi în cazul lui Stoica ţigan de la Căldăruşani, care, în zapisul dat lui Ylădilă izubaşa la 14 ianuarie 1650, arată că Radu ţigan al lui Buzescu, însurat cu o ţigancă a lui Ylădilă, îi era dator 30 ughi şi „am umblat pre urmă pînă l-am găsit”’ şi, neavînd bani să-i dea, „mi- au dat să fiu volnic să-i vănzu copii şi pre dănsu”. Ylădilă va plăti el această datorie a lui Radu ţigan24. împrumutul de bani nu este practicat numai de locuitori din Ţara Românească. Cei ce au nevoie de sume mai mari apelează la cămătarii străini din Imperiul otoman, care cer de obicei o camătă cu mult mai mare decît cea obişnuită, după cum vom vedea. Printre cei ce se împru- mută de la ei sînt în primul rînd domnii şi boierii25, care au şi posibili- tatea să le poată da camăta pe care ei o pretind. Indiferent cine sînt cei ce dau bani cu împrumut, cele două părţi încheiau la contractarea împrumutului o tranzacţie consemnată într-un 22 Numai singură mănăstirea Tismana o găsim dind bani cu împrumut în şapte cazuri suma de 87 139 aspri. 23 Acad. R. S. R., XXI/222, orig. rom. 24 Arh. st. Buc., m-rea Mislea, III/9, orig. rom. 25 De pildă, Preda sluger, ginerele lui Mihai Viteazul, împreună cu fiul său, Mihai pos- telnic, ,,au căzut in mare datorie” in 1628 şi au luat de la Iovan Latinul din Sarajevo suma de 600 ughi, pentru care au pus zălog satul Plcşovul, jud. Olt, cu rumâni. La zi, ei nu au putut restitui banii, iar domnul a vrut să-i închidă in temniţă. După multe rugăminţi, au căzut de acord şi au aminat ziua, dar nici atunci nu au putut plăti şi i-au vindut satul pen- tru acea sumă de 600 ughi. După un timp, avind la rindul său, nevoie de bani, Iovan l-a pus zălog la un Latin din Sofia, anume Pavel, fiul lui Radu din Dubrovnic. în 1631, Pătru vistier, ginerele lui Preda, l-a găsit pe Iovan la Caracal şi l-a omorit, luindu-i cărţile, pentru a putea rămine cu satul Pleşovul şi a face să dispară orice dovadă că satul nu a fost răscum- părat. Fiul lui Iovan, Matei din Sarajevo, a adus insă cărţile cele vechi, aflate la Pavel La- tinul din Sofia, şi a dovedit că satul a fost dat de Preda tatălui său pentru acea datorie de 600 galbeni. în urma cercetărilor, Leon Tomşa voievod ii întăreşte lui Matei satul Pleşovui la 13 septembrie 1631. Citeva zile mai tirziu, la 22 septembrie, satul este întărit lui Necula fost mare vistier, care il răscumpărase de la Iovan şi Matei, deoarece, fiind ei „nişte oameni străini şi negustori din altă ţară", n-au putut stăpini satul şi au trebuit să-l vindă (Acad. R.S.R., XCV/62 şi XCV/63, orig. slav). www.dacoromanica.ro 9 camata In ţ. romaneasca pina in sec. xviii 701 zapis, specificînd condiţiile în care se făcea împrumutul şi obligaţiile celor două părţi. în zapis se trecea suma împrumutată, dacă pentru împrumut se punea un zălog sau se dădea dobîndă, termenul pînă la care trebuiau restituiţi banii, chezăşii dacă era cazul etc. ★ După cum reiese din primele menţiuni documentare privind împru- mutul, la început acesta se face numai pe bază de zălog şi abia în a doua jumătate a secolului al XVI-lea apare în documentele Ţării Eomâneşti şi camăta sau dobînda26. Făcînd o statistică a documentelor existente, observăm că în 227 de cazuri împrumutul se face pe bază de zălog, în 78 de cazuri se ia do- bîndă, iar în 48* de cazuri se ia şi dobîndă şi se pune şi zălog, acesta din urmă prezentînd cea mai sigură garanţie. De asemenea, avem cazuri (circa 28) în care, în loc de dobîndă, cel ce contractează împrumutul va îndeplini o muncă, aceasta contînd drept dobîndă, sau, „pentru binele făcut”, se dăruieşte un loc drept mulţumire. Alteori (în circa 37 de cazuri), cel ce acordă împrumutul va lua, în loc de dobîndă, întregul venit de pe ocina zălogită la el; dacă ocina va fi lucrată de proprietar, care va lua şi venitul, acest lucru este menţionat în zapis. De multe ori împrumutul se face „fără nici o dobîndă”, iar la termen, dacă nu se restituie banii, în schimbul lor se vor da locuri de o valoare apropiată cu suma împru- mutată sau cel în cauză se vinde rumân, împreună cu ocina sa. în unele cazuri, în zapis se menţionează că restituirea banilor se poate face numai „din bucatele sale” şi nu este voie să se recurgă la alte împrumuturi27. De asemenea, dacă vrea să vîndă ocina zălogită pen- tru a-şi procura banii pe care trebuie să-i restituie, cel ce se împrumută nu are voie să o vîndă decît celui de la care a luat împrumutul şi, numai dacă acesta nu vrea să o cumpere, cu consimţămîntul lui, ocina poate fi vîndută altcuiva. în momentul contractării împrumutului, cele două părţi stabilesc de comun acord o zi cînd banii vor fi restituiţi. Nu există un termen fix în toate cazurile. De cele mai multe ori termenul este de un an, însă poate fi şi de numai cîteva zile şi poate ajunge şi la cîţiva ani. La zi, dup& 26 în documente se întilneşte cînd termenul de dobîndă, cînd cel de camătă, fără a sc face acea diferenţă din care să reiasă că prin camătă se Înţelege o dobîndă mai mare decil cea legală. în majoritatea documentelor originale româneşti, indiferent de cuantumul la care se ridică doblnda, termenul folosit, este cel de „dobîndă” şi numai In cîteva găsim termenul de „camătă”, fără ca In acest caz să fie vorba de o dobîndă mai mare, deosebită. Şi „doblnda” şi „camăta” slnt socotite ca „o grea” pfvară pentru cel ce trebuie să plătească. Se spune fie „o grea dobîndă”, fie „cu grea camătă”. în documentele slave, termenul „ahXrS” a fost tradus cu camătă. De aceea, neexistlnd nici o deosebire Intre cei doi termeni, In acea pe- rioadă, vom folosi clnd unul, cînd celălalt termen. „Sub forma doblnzii tot ceea ce Întrece mijloacele de subzistenţă absolut necesare producătorilor. . . poate fi înghiţit de cămătar. . . şi de aceea e cu totul deplasat să se-compare nivelul acestei doblnzi... cu nivelul doblnzii moderne...” (K. Marx, op. cit., p. 569). 27 La 15 martie 1652, opt ţărani din Ciocănari, jud. Dîmboviţa, Împrumută de la Radu Cocorăscu mare logofăt 50 ughi, pentru mari „nevoi ce am avut pe cap”. Dacă nu vor resti- tui banii la zi, la sf. Dumitru, ei vor fi rumâni. în zapis se spune că cei opt nu au voie să ia bani din altă parte şi să fie rumâni acolo; dacă se dovedeşte că totuşi au făcut acest lucru, atunci „acei bani să fie domneşti şi noi toţi să fim rumâni pre seama logofătului, cum ne-am legat” (Arh. st. Buc., m-rea Cotroceni, LVII/9, orig. rom.). www.dacoromanica.ro 702 LIA LEHR 10 obicei, se cere restituirea banilor şi, dacă cel ce s-a împrumutat nu-i poate restitui, se încheie un nou zapis, fixîndu-se un nou termen, dar numai dacă cel ce a dat banii este de acord. Termenul se poate amîna de două, trei ori, pînă ce cel ce s-a împrumutat îşi dă seama că nu va putea niciodată restitui datoria şi atunci zălogul sau altă proprietate — dacă nu există zălog —trece în „proprietate stătătoare”. Cînd se încheie zapisul de „pro- prietate stătătoare” se face evaluarea zălogului, stabilindu-se acelaşi preţ cu preţul de vînzare al ocinilor din jur. Dacă valoarea este mai mare decît suma împrumutată, cel ce dă cu împrumut va plăti diferenţa28; dacă în- să valoarea zălogului este mai mică decît suma ce trebuie restituită, cel ce a făcut împrumutul va restitui diferenţa dintre suma datorată şi valoarea ocinii respective sau, dacă nu are bani, va completa diferenţa cu alte ocini de o valoare echivalentă29. Sînt şi cazuri în care condiţiile stabilite la contractarea împrumutu- lui nu rămîn aceleaşi pînă la restituirea banilor. în acest caz, pe lingă zălog, pe timpul cit se prelungeşte termenul de restituire, se mai adaugă dobînda de 20%. Zălogul sau dobînda se pot lua şi numai la stabilirea unui nou termen, în cazul în care, la contractarea iniţială a împrumutului nu se menţionează nici o condiţie, în afară de termenul pînă cînd banii vor trebui restituiţi: „dacă nu vor hi banii la zi, să aibă a umbla banii cu dobândă neguţătoreşte, la zece 12”. Şi în cazurile în care, pentru „binele ce ni l-a făcut”, cel ce se îm- prumută dăruieşte un loc celui de la care a luat banii cu împrumut, de fapt nu face altceva decît să-i dea un fel de dobîndă, concretizată sub forma unei proprietăţi, care poate uneori aduce mai multe avantaje decît dobînda propriu-zisă. 28 Dragomir, fiul lui Fătu din Corşori, a împrumutat in februarie 4 ughi de la Tudoran, din Aninoasa şi la zi — de sf. Ilie — îşi dă seama că nu poate restitui banii şi ii dă ocina din Mărzăneştii de Jos, jud. Teleorman. Socotind „că va fi moşiia eftină drept aceşti bani”, Dragomir a cerut şi Tudoran a acceptat să-i mai dea încă 4 1/2 ughi, ocina fiind evaluată la suma de 8 1/2 ughi (Arh. st. Buc., ms. 137, f. 323, copie rom.). Tudoran nu i-a dat imediat diferenţa, după cum reiese din zapisul din 10 februarie 1667. în acest zapis se arată că Dragomir a luat de la Tudoran încă 4 12 ughi ca să-şi îngrijească mama şi acum, la acea dată, cerindu-i banii,Drago- mir nu a avut şi l-a rugat să-i calculeze in preţul ocinii din Mărzăneşti, pe care i-o vinduse cu 5 ani in urmă, pentru suma de 4 ughi şi Tudoran a lăsat aceşti bani „să fie iar pentru moşie, deci fac împreună bani ughi 8 jumătate daţi pre moşie” (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CXLIII/3, orig. rom.). Totalul reprezintă exact suma la care fusese evaluată ocina in primul zapis. 29 Matei vistier a împrumutat bani de la cumnatul său Conica Brăiloiu mare paharnic in trei rînduri încă la 15 iunie 1688, cu zi pînă la sf. Dumitru, punind zălog 400 stinjeni de ocină la Jugureni. în 1694, Matei vistier moare şi lasă toată averea mănăstirii Radu-Yodă, care trebuie să-i plătească toate datoriile, printre care şi datoria către cumnatul său. Pentru acei bani mănăstirea a dat ocina de la Jugureni; cum, insă, morile de pe acea ocină s-au stricat şi deci preţul ocinii a scăzut, mănăstirea i-a mai dat lui Cornea ocină tot in Jugureni, in total 650 stinjeni, acoperind astfel suma datorată (Acad. R.S.R., CLXXXI 26, orig. rom.). în orice caz, valoarea ocinilor date in schimbul banilor împrumutaţi nu poate depăşi in plus sau in minus datoria, după cum reiese şi dintr-un zapis din 25 ianuarie 1646. Zălogul, in acest caz, era format dintr-un sălaş de ţigani (şase persoane), jumătate de ocină la Călina şi jumătate de vie. Dacă la zi nu se vor restitui banii — este vorba de suma de 100 de galbeni —, sa va lua „veri aceşti ţigani, veri această ocină a me jumătate cu viile, iar jumătate... iar cu amăndoo să nu fie amestecat” (Arh. st. Buc., ep. Rimnic, I.XVII/22, orig. rom.). Calculindu-se că întregul zălog avea o valoare mai mare decit suma de 100 de galbeni împrumutată, zălogul a fost astfel grupat, incit fie ţiganii, fie ocina şi via — deci numai o parte din zălog — să reprezinte datoria. în felul acesta nici una dintre părţi nu va fi păgubită. . www.dacoromanica.ro 11 camAtA In ţ. romaneasca pînA In sec. xvirr 703 Acestea ar fi în linii generale condiţiile în care se contractează un împrumut, după cum reies ele din zapisele redactate cu acest prilej. Ceea ce însă zapisele nu ne permit să spunem în mod precis este faptul cînd cel ce dă bani cu împrumut preferă dobînda şi cînd zălogul, în mod cert, zălogul reprezintă o garanţie în plus, prin faptul că, dacă nu obţine restituirea banilor, rămînînd cu zălogul, nu este păgubit. Şi la stabilirea dobînzii — mai ales cînd este vorba de cineva care dă bani cu împrumut în mod regulat — criteriul este ca dobînda să acopere even- tualele pierderi suferite în alte părţi. în ultimă instanţă se recurge la dom- nie pentru a obţine dreptul de a vinde oricît din averea datornicului pînă la acoperirea integrală sau aproape integrală a datoriei. Acceptarea zălogului şi preferinţa ce i se acordă în anumite cazuri se datoreşte şi faptului că în acea perioadă stăpînirea unei proprietăţi şi mărirea celei existente era o dorinţă aproape unanimă, şi un mijloc de a-ţi satisface acest deziderat era şi darea banilor cu împrumut. Dat fiind numărul mare de cazuri în care împrumutul se face pe bază de zălog, vom analiza numai pe cele mai caracteristice. Documentele interne amintesc de împrumutul pe bază de zălog încă într-un document din <1523—1528 >30, dar referirea se face la un fapt petrecut anterior, fără a se preciza data exactă, între apariţia împrumutului pe bază de zălog şi a celui cu dobîndă existînd o distanţă de circa 60 — 70 de ani31. Cînd împrumutul se face numai pe bază de zălog, în unele cazuri, se spune că banii s-au dat din „prietenie”. De fapt, de cele mai multe ori zălogul cuprinde sub o formă camuflată şi dobînda care nu este altceva decît venitul de pe ocina zălogită. Această dobîndă poate fi uneori chiar mai mare decît dobînda propriu-zisă, însă prin faptul că, la termen, cel ce s-a împrumutat nu trebuie să restituie decît suma împrumutată iniţial, fără nici un adaos în bani lichizi, îi dă lui iluzia că condiţiile în care a contractat un astfel de împrumut sînt mai avantajoase pentru el. Aceasta cu atît mai mult cu cît în această perioadă lipsa de numerar se face încă destul de simţită în Ţara Românească, iar nevoia de bani este din ce în ce mai mare. Un caz în care se vede clar că venitul luat de pe o ocină zălogită ţine loc de dobîndă şi că atunci cînd se ia acest venit nu se poate pre- tinde şi dobînda în bani este cazul Comanei, soţia lui Leca Roş din Pe- troaia, şi al fiilor ei. La 6 ianuarie 1677, fiii Comanei au împrumutat de la unchiul lor, Dumitraşco Rizescu sluger, 100 de taleri, pentru un an, punînd zălog partea lor de ocină din Petroaia de peste Argeş şi cu o dobîndă anuală de 20 °032. între timp Pîrvu Cantacuzino logofăt, care îşi avea proprietăţile în apropierea acestei ocini, se plînge domniei că împru- mutul s-a făcut fără ştirea lui şi obţine ca fiii Comanei să ia cei 100 de taleri împrumut de la el şi să-i restituie lui Dumitraşco. La 11 septembrie 1679 — deci după mai bine de doi ani de la primul împrumut — Pîrvu Cantacuzino dă Comanei cei 100 de taleri pe care trebuie să-i restituie „de acum pănă într-un an, însă banii fără dobândă”33. Ce se întîmplă după aceea? Dumitraşco Rizescu nu se mulţumeşte numai cu restituirea 30 Doc. prio. ist. Dom., sec. XVI, B, voi. I, p. 178. 31 Ibidem, voi. IV, p. 201—202. 32 Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CCXC/10, orig. rom. 33 Arh. st. Buc., Mitrop. Buc., C11 14, orig. rom. www.dacoromanica.ro 704 LIA LEHR 12 sumei împrumutate, ci cere în acelaşi timp să i se calculeze şi să i se dea şi dobînda banilor, căci aşa era prevăzut în zapisul încheiat între el şi fiii Comanei. Ispravnicii scaunului Bucureşti34, care judecă plîngerea lui, stabilesc următoarele : „pentru dobînda banilor aşa am judecat, cum dă vremi ce au ţinut acea moşie pănă acum şi au luat venitul moşii ce au fost să să lipsească Dumitraşco sluger de dobândă, căci că nu să cade să ia venitul moşii şi şi banii cu dobândă”. Deci în mod clar se confirmă faptul că, atunci cînd se ia venitul ocinii, nu se poate lua şi dobînda, acest lucru constituind un abuz35 36. întrebarea este : se respectă într-adevăr această clauză în toate cazurile în care se pune şi zălog şi se dă şi do- bîndă, sau nu? E greu de răspuns, căci, în general, zapisul menţionează numai faptul că se dă dobîndă şi se pune şi zălog, fără a specifica, de fiecare dată, dacă venitul de pe ocina respectivă este luat de proprietar sau de cel ce a dat banii cu împrumut. Puţine sînt cazurile în care se spune în mod precis că se iau amîndouă şi în aceste cazuri situaţia este mai grea, obligaţiile celui ce se împrumută fiind mult mai mari. Se pot întîmpla şi cazuri în care zălogul nu presupune şi încasarea veniturilor de pe acea ocină. Chiar în cazul soţiei lui Leca Boş şi al fiilor ei — care îm- prumută în mai multe rînduri direct de la Pîrvu Cantacuzino — găsim cele trei forme menţionate mai sus. Prima dată, la 17 martie 1678, Pîrvu dă cu împrumut fiilor lui Leca Boş suma de 20 de taleri, pe termen de un an, pentru care ei pun zălog ocina din Băstoaca. Cît timp vor ţine ei banii, Pîrvu va lua tot venitul ocinii zălogite38. A doua oară, la 27 februarie 1679, Pîrvu le mai împrumută 50 de taleri, tot pentru un an. De data aceasta însă, pe lîngă ocina din Petroaia pusă zălog, el mai cere şi „dobîndă într-un an zece unul şi jumătate”37. Ce se întîmplă în acest caz cu venitul de pe ocina din Petroaia ? în zapis nu se spune. Poate este luat de Pîrvu logofăt şi, ca dobînda să nu fie prea mare, dobînda în bani este de numai 15 %. Se poate însă ca zălogul să fie numai o garanţie în plus că banii vor fi restituiţi la termen, iar venitul este de fapt luat de proprietari. în sfîrşit, în al treilea rînd — după cum reiese din zapisul din 10 decembrie 1679 — Comana şi fii ei au împrumutat bani de la Pîrvu Cantacuzino „fără dobîndă”, numai cu zălog şi „venitul moşii să fie al nostru”38. în acest caz, documentul e clar, nu se ia dobîndă sub nici o formă. Cum în cele mai multe cazuri împrumuturile nu se restituie, avan- tajele pe care le oferă acordarea lor constă tocmai — în afară de mărirea proprietăţii — în foloasele obţinute de pe urma bunurilor zălogite, bu- nuri de orice natură ar fi ele39. 34 Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., LVII 36, orig. rom. 36 Şi In alte cazuri se specifică acest lucru. De pildă in zapisul încheiat între Preda al doilea sluger Tomeanu şi Radu Ştirbei postelnic, la 6 iunie 1679, se spune că la termen ,,să aibu a-i dare bani cu dobânda ce le va face au să-şi ia dumnealui venitul satului ce ar fi” (Arh. st. Buc., m-rea Brincoveni, IX/12, orig. rom.). 36 Arh.st. Buc., Mitrop. Buc., Cil 13, orig. rom. 37 Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CCLXXXVIII/7, orig. rom. 38 Arh. st. Buc., Mitrop. Buc., Cil 15, orig. rom. ’ 39 Un exemplu grăitor In această privinţă este, credem, cazul din 1638. Lăudat a luat Împrumut de la Oancea din Lereşti in urmă cu trei ani suma dc 4 000 de bani, pentru care a pus zălog un sălaş de ţigani. După un timp i-a restituit 1 000 de bani, iar restul de 3 000 a vrut să-i restituie acum, în 1638, dar Oancea a refuzat, spunind că banii au fost luaţi cu camătă. www.dacoromanica.ro 13 CAMATA ÎN T- ROMANEASCA FINA ÎN SEC. XVIII 705 Condiţiile în care se contractează un împrumut pe bază de zălog isînt aceleaşi, indiferent dacă părţile contractante sînt rude între ele sau persoane străine şi indiferent de categoria lor socială. Cînd zălogul este format din pogoane de vie, termenul pentru res- tituirea banilor este în aşa fel stabilit, încît via să poată fi lucrată şi cu- leasă de cel ce a dat banii cu împrumut. In nici un caz banii nu pot fi restituiţi înainte de data stabilită40. De asemenea, dacă restituirea banilor nu se poate face în termen, la prelungirea lui se ţine seama tot de perioada necesară pentru lucrul şi culesul viilor, stabilindu-se o nouă zi, cel mai devreme peste încă un an41. Mai există un sistem de zălogire a unei ocini în care, poate, nu avem de-a face cu un împrumut propriu-zis decît într-o oarecare măsură şi to- tuşi se poate vorbi de o formă de împrumut. Cineva are nevoie de bani şi pentru a şi-i procura vrea să-şi vîndă o proprietate aflată într-o regiune mai îndepărtată sau cel ce doreşte să o cumpere nu are timpul necesar momentan să se ducă să o vadă şi să-şi dea seama dacă aceasta îi con- vine sau nu. Atunci vînzătorul capătă o anumită sumă de bani drept acont — sumă ce poate fi echivalentă cu suma de care are nevoie şi pentru care recurge la vînzare şi care poate fi socotită ca un împrumut —, iar la o dată stabilită de comun acord cele două părţi se vor duce împreună să cerce- teze ocina şi, dacă cumpărătorului îi convine, vor fixa împreună preţul definitiv şi vor încheia actul de vînzare-cumpărare. Dacă suma avansată este mai mică decît preţul de vînzare, cumpărătorul va da diferenţa; dacă este mai mare, i se vor restitui lui restul de bani. Dacă nu îi con- vine ocina, avansul va fi restituit în întregime42; numai că documentele Matei Basarab, care judecă pricina dintre ei, dă următoarea hotărîre la 15 februarie : Lăudat ,,să fie volnic să-şi ia ţiganul şi să-i dea banii, capetele. Iar cit ii va fi lucrat ţiganul să aibă a-i socoti oameni buni”. La 3 martie, megiaşii — pe baza acestei cărţi domneşti — fac următorul falcul : sălaşul a fost pus zălog pentru 3 000 de bani, „face camăta in 3 aie 1800 de bani. .Şi am socotit şi lucrul ţiganilor căt au lucrat intr-acee 3 aie cie face lucrul ţiganilor de un an câte 5 galbeni” (Arh. st. Buc., m-rea Cimpulung, LXII 10 şi LXII/14, orig. rom.). Deci, in trei ani, pentru cei 3 000 de bani, dobinda ar fi fost de 1 800 de bani, adică o dobindă de 20 °„ pe an. Lucrul ţiganilor a fost evaluat la 5 galbeni pe an, ceea ce ar Însemna — dacă socotim pen- tru un galben 200 de bani — o sumă de 1 000 de bani pe an; in trei ani fac 3 000 de bani. Asta înseamnă că dobinda socotită pe trei ani ar fi echivalentă cu suma datorată şi mai marc decît dobinda de 20% calculată pe aceeaşi perioadă de timp cu 1 200 de bani. Un profit nel apreciabil şi mult mai folositor in multe privinţe pentru cel ce dă banii cu împrumut. Şi astfel s-a făcut probabil calculul şi in alte cazuri. 40 La 17 iulie 1679, Manea negustor din Rimnic se plinge că Bogdan din Fierăşti a pus zălog la el nişte vii, pentru 70 de taleri, „in 4 ani să le lucreze el şi să le mănînce, iar. . .acum. . . el nu s-au ţinut de tocmeală ce au făcut cu Manea. Ce s-au sculat să lepede banii Manii şi să-l scoată den vii”. La judecată s-a hotărit că, deoarece Înţelegerea a fost pentru patru ani, Manea să ţină in continuare viile pină la Împlinirea acestui termen şi numai atunci Bogdan poate restitui banii şi să-şi recapete viile, altfel Manea nu ar fi avut nici un profit de pe urma acestei tranzacţii, socotita de el asemănătoare oricărei tranzacţii comerciale, termenul fiind astfel calculat ca perioada de patru ani să acopere echivalentul unei dobinzi de 20% pe an (Arh. st. Buc., m-rea Rimnic, XIX/10, orig. rom.). 41 La 17 ianuarie 1687, Ignat din Urecheşti, împreună cu fiii Iui, Împrumută de la Crăciun pîrcălab din Zălogi 8 lei, punind zălog două pogoane de vie făcătoare In dealul Urecheştilor şi să ţină viile pină le va culege, „iar nescoţindu-le dacă le va culege şi nedindu-i banii, iar să fie volnic. . .şi in celălalt an pină le va culege” (Arh. st. Buc., m-rea Banu, XXXIII/2, orig. rom.). 42 Vilcu Grădişteanu mare vistierii dă lui Stanciu Berindescu căpitan suma de 150 taleri la 9 martie 1675, cu termen pină la Paşti, iar la 1 octombrie 1677 suma de 40 de taleri, cu zi pină la Crăciun. Pentru aceşti bani, Stanciu pune zălog munţii aflaţi in proprietatea lui. La zi, va merge cu oamenii lui Vilcu să-i vadă.«Dacă nu-i va Vfea. atunci va trebui să-i întoarcă banii www.dacoFomamcâ.ro 706 LIA LEHR 14 rămase nu specifică care sînt condiţiile în care se restituie banii şi ce se întîmplă dacă vînzătorul nu poate să-i restituie imediat. ★ Dacă unii preferă să-şi zălogească proprietăţile atunci cînd^ contrac- tează un împrumut, alţii, din contră, se împrumută şi dau -dobîndă toc- mai pentru a-şi scoate ocinile de sub zălog, uneori, dacă pot, chiar şi înain- te de termen* 43. „ , . „ „ A . împrumuturile cu dobîndă, fie dobînda cit de nuca, rănim forma cea, mai împovărătoare pentru cei ce recurg la astfel de împrumuturi. ,,Că- zut-am într-o datorie mare cu camătă” sau băgat capul la turci şi pre unde au putut afla tot galbeni de aur cu camătă”, spun documentele. Cînd termenul de restituire a banilor se prelungeşte prea mult şi dobînda creşte continuu, cei ce s-au împrumutat, dîndu-şi seama că singuri nu pot face faţă situaţiei, apelează la rudele lor care, atunci cînd au posibilitatea, îi ajută. Acest ajutor nu este însă dezinteresat şi, pentru „binele” făcut, obţin la un preţ avantajos, ocina răscumpărată cu banii daţi de ei sau primesc şi ei dobîndă, este adevărat o dobîndă mai mică decît cea dată unor oameni străini44, dar totuşi o dobîndă. Camăta sau dobînda obişnuită ce se ia în majoritatea cazurilor este de 20 % pe an. Această dobîndă se percepe atît la împrumuturile propriu- zise, cît şi la încheierea tranzacţiilor comerciale sau în cazul contracte- lor de vînzare-cumpărare ale căror clauze nu se respectă. Dobînda de 20% se păstrează pînă tîrziu în secolul al XVIII-lea, dar în tot acest timp nu avem de-a face cu o dobîndă fixă, ci ea poate fi mai mare sau mai mica, după caz. Cînd termenul de restituire nu este respectat, se poate prevedea o dublare a dobînzii. Atunci cînd se vorbeşte de dobînda de 20%, ca şi de cea de 10%, zapisele o denumesc „dobîndă neguţătorească”, socotindu-se şi intr-un caz şi în celălalt că este vorba de un beneficiu legal, obişnuit în orice tranzacţie comercială şi tratat ca atare. „ încă de la primele menţiuni documentare despre dobîndă observam că dobînda anuală a fost de 20 %45 * * * * * Si. Pentru mai multă siguranţă de cele fără nici un cuvînt, dacă ii vor plăcea insă şi va vrea să-i ia, atunci vor socoti preţul lor şi Vllcu ii va da diferenţa (Arh. st. Buc., ep. Argeş, XVI 47 şi XVI/49, orig. rom.). . 43 Radu Dudescu logofăt s-a Împrumutat in 1637 de la balgn şi boieri, luind bani cu dobindă, pentru a răscumpăra satul Tătarul, zălogit de tatăl său la Borcea vornic şi Ţudor stolnic din Topoloveni. El a restituit cei 300 de ughi Înainte de termen, termenul iniţial fiind de un an (Acad.^ Du ’ cum se al^int(fşj|e intr-un document din 26 august 1699, Necula ia in 1694 cu Împrumut dc la unchiul său, Cirstea Popescu fost mare vistier, suma de 500 de taleri, „cu dobanda zece, unsprezece pre an”, ca să-şi poată răscumpăra ocinile zălogile „la alţi streini de unde au fost zălogit, pentru nişte bani ce au fost luat el cu dobândă mai denainle vreme la zece doispră zece făcîndu-i unchiu său Cărstea acest bine ca să nu să Încarce cu alita dobanda (Arh. st. Buc., cond. brincovcncască, nr. 705, f. 234v — 236, copie rom.). 16 La 27 mai <1571 —1574> Alexandru Mircca voievod întăreşte lui Badea stolnic salul Bădcşti, pe care acesta 11 zălogise mai Înainte lui Stan Dolofan, pentru suma de 7 000 aspri. Si au dat Stan Dolofan acei bani ca să-i fie lui cu dobindă”. Domnul a hotarît ca acei bani ”să i Întoarcă Înapoi cu dobindă, după cum s-au fost tocmit, 9 000 dc aspri (Doc. prw. ist. Rom. sec. XVI, B, voi. IV, p. 23 24). Dacă suma iniţială a fost de 7 000 aspri şi acum li restituie 9 000, Înseamnă că dobînda a fost de 20% pe an, calculată pe o perioadădc un an şi cinci luni. La un calcul foarte exact, dobindă propriu-zisă ar fi de 1985 1986 aspri, dar In cele mai multe cazuri suma se rotui^WW daCOromaniCg.rO1"*111'^ ztc,n,altIc- L“ fC' Ş’ 15 CAMATA IN Ţ. ROMANEASCA PlNA IN SEC. XVIII 707 mai multe ori se adaugă însă şi zălogul şi, dacă este nevoie, se aduce şi un chezaş, care să garanteze cu întreaga sa avere restituirea banilor. Astfel, de pildă, cînd Leca din Băneşti îi dă, la 1 decembrie 1646, lui Stroe mare vistier zapisul de împrumut, menţionează acolo că, pe lîngă dobînda anuală de 20%, „pentru credinţă pus-am la dumnealui şi zălog 2 delniţe de la Ştefăneşti”. Martor şi chezaş, totodată, este Ivaşco vornic din Răteşti46. în unele cazuri, dobînda poate fi calculată numai la o parte din bani. Adică, se contractează un împrumut pe o anumită perioadă de timp — să zicem un an — şi, la zi, cel ce a făcut împrumutul nu poate restitui banii. Atunci, se face evaluarea ocinii puse zălog şi, dacă valoarea ei este mai mică şi nu acoperă împrumutul, trebuie să se dea atîţi stânjeni de ocină cît este necesar pînă la completarea sumei împrumutate. Dacă nici în felul acesta nu se poate acoperi datoria, diferenţa se restituie în bani, calculîndu-se pentru ei o dobîndă de 20% pe an47. Cercetînd zapisele privitoare la împrumutul cu dobîndă, constatăm că dobînda de 20% pe an se percepe şi în secolul al XVIII-lea48. împru- mutul se face — după cum am mai spus — pe timp de un an, dar numai cu rare excepţii acest termen este respectat. Din calculele făcute se poate uşor vedea că banii au stat la cel ce s-a împrumutat doi, trei şi chiar cinci ani, dacă nu şi mai mult. Uneori, de la început, cele două părţi sta- bilesc o dată mai tîrzie pentru restituirea banilor sau în zapis se specifică faptul că banii vor sta pînă „vor putea plăti”. Cînd termenul se prelun- geşte, cel ce dă banii cu împrumut, poate dacă vrea — şi acest lucru îi este permis —, să fixeze, pentru fiecare prelungire a termenului în parte, o mărire a dobînzii. Astfel, la 30 ianuarie 1671, Ignat clucer împrumută* de la Stoian comis 320 de ughi, „însă banii să umble cu dobândă de zece privinţa termenului: atunci cind banii se restituie după 10 —11 luni, aproape întotdeauna do- binda se calculează la un an întreg, socotindu-se probabil că de la zi şi pînă la lichidarea afacerii mai trece un timp. Desigur, cînd banii stau numai cîteva luni — 4,5 sau 9 luni — dobînda de 20% pe an este calculată numai pe această perioadă (Doc. priv. ist. Rom., sec. XVI, B, voi. V, p. 123 şi 253). 46 Acad. R.S.R., XXIX/216, orig. rom. Ocina zălogilă poale fi şi o ocină pusă zălog la el. ca în cazul lui Milea arbănaş, care spune la 12 martie 1647 : ,,eu n-am avut chezaş, nici alte scule să pui pentru credinţă, ci am avut puţănă moşie care iaste la Poenari”, pusă zălog la el de ,,un om sărac” de acolo, anume Bunu. Milea a trebuit să pună acest zălog, cu toate că la contracta- rea împrumutului a acceptat să dea o dobîndă de 20% pe an pentru suma pe care o împrumutase (Acad. R.S.R., XLIII/97, orig. rom.). 47 La 10 august 1649, Drăghici, fiul lui Staico logofăt din Necşeşli, jud. Teleorman, împrumută de la Sima şi Velişor25 de ughi, pentru care pune zălog ocina sa din Necşeşti. într-un nou zapis, din 5 octombrie 1652, se arată că împrumutul s-a făcut pentru un an, dar după cum se vede nu a fost restituit nici după trei ani şi se fixează un ultim termen. Condiţia pusă era că, dacă banii nu vor fi restituiţi In termen, Drăghici va trebui să mai dea încă 400 de stînjeni în Necşeşti şi dacă nici atunci întreaga sumă nu va fi acoperită va mai da o ocină în Zărneşti. Dacă nici în felul acesta întreaga datorie nu este acoperită, ,,să le umplu dumnealor banii cu dobîndă de 10 — 12 într-un an, din călă moşie va lipsi, de nu se va lua seama banilor” (Muz. ist. Buc., inv. nr. 30 613 şi 30 617, orig. rom.). 48 La 25 ianuarie 1700, Vasile şi fiul său împrumută de la Iane băcan 24 de lei, ,,într-un an cu dobânda de an zece doi” (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., LXXXVI 11, orig. rom.). La 15 noiembrie 1719, „Şerban logofăt Stoenescu” dă zapis ginerelui său că a împrumutat de la el 40 de taleri şi îi promite să-i restituie împreună cu o altă datorie „de acum intr-o jumă- tate de an şi să-i dau banii cu dobândă zece la doi” ; iar la 23 ianuarie 1747, „Stan Untariul” împrumută de la Pătru logofăt 100 taleri „până la vinerea mare, cu dobănda lor zecea doi” (N. Iorga, Studii şi documente, voi. XIV. p. 268 şi 305).. www.dacoromamca.ro 708 LIA LEHH 16 12 (20%) într-o jumătate de an den luna lu mai pană la sf. Dimitrie, tre- nând zioa şi neavănd noi să dăm banii dumnealor la zi căt vor mai sta banii la noi să aibă a umblare banii zece patrusprezece (40 °0) pană se va umple anul. Iar, căt va trece dentru an nainte şi nu se vor da banii dum- nealor, să fie zălog satul Părvuleştii ... să le lucreze tot hicrul la ce-i va pune pentru dobânda banilor”49. Deci, întîi, o dublare a dobînzii, iar mai departe, cit va trece peste an — cînd nu mai are rost să ceară tot bani, pe care oricum nu îi poate căpăta —, se pune zălog şi se cere în loc de dobînda în bani o dobîndă în muncă, mult mai folositoare în acest caz pentru el. Se poate trage concluzia că, în toate cazurile în care la expi- rarea termenului se fixează o nouă zi, adăugîndu-se fie dobînda pe lingă zălog, fie zălogul în plus faţă de dobîndă şi se ia şi venitul de pe ocina zălogită, ca dobîndă, avem de-a face cu o mărire a dobînzii într-o formă sau alta, ca urmare a nerespectării condiţiilor stabilite iniţial, la contrac- tarea împrumutului. în astfel de cazuri de nerespectare a termenului şi de amînare a restituirii banilor pe un timp mai îndelungat, se constată uneori şi încer- cări de a se lua dobîndă la dobîndă; adică dobînda la suma împrumutată iniţial este socotită ca făcînd parte din suma împrumutată, iar dobînda este calculată la întreaga această sumă, transformînd, mai exact, dobînda în „capete”. în felul acesta, datoria creşte foarte mult şi pune pe cel ce s-a împrumutat în imposibilitate de a restitui banii împrumutaţi. Aşa se întîmplă cu Stan, care, la judecata pe care o are cu datornicii săi, arată că el nu poate plăti, deoarece unul dintre datornici, popa Ylad, ,,i-au făcut dobînda banilor capete şi i-au încărcat şi aceia iar cu dobândă de s-au făcut sumă mare de bani şi cu acea dobândă îi ia viile fără dreptate şi făr de preţ, iar alţi datornici rămîn pe bani”50. în principiu, dobînda este de 20 % pe an şi termenul de un an. Nu întotdeauna însă sumele înscrise în zapis corespund cu dobînda de 20% pe an menţionată ca fiind cea stabilită la contractarea împrumutului şi nici termenul nu corespunde termenului fixat. Şi atunci: ori banii au stat mai mult sau mai puţin decît se spune în zapis, ori dobînda luată a fost alta, căci nu poate fi vorba de o greşeală de calcul sau de o greşeală de înscriere în zapis. Acest lucru ar fi fost poate posibil dacă ar fi fost vorba numai de un caz sau cel mult două; cum avem însă mult mai multe ca- zuri şi la date foarte diferite, nu putem admite că de fiecare dată avem de-a face cu o greşeală. Mai curînd putem presupune că iniţial condiţiile * 60 49 Arh. st. Buc., m-rea Radu-Vodă, XVII/9, orig. rom. 60 Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., LXII/15, orig. rom. Şi in cazul statului Lazu avem o situaţie asemănătoare. Satul împrumutase la 14 octombrie 1654 suma de 600 ughi, cu o dobîndă de 20 % pe an. Pe deasupra, mai trebuiau ,,a-i clăcui şi s-i lucrare dumnealui la ce va fi învăţă- tura dumnealui”, a lui Pană Părdescu, ceea ce înseamnă de fapt un plus de dobîndă. Termenul era de un an, dar la zi ei nu vor putea plăti, şi Pană le mai dă un răgaz de un an şi jumătate. Zapisul Încheiat a doua oară, la 3 martie 1656, arată că, după trecerea acestui timp, suma ajunge la 920 ughi, şi cum satul nu are aceşti bani, se vor vinde rumâni lui Pană (Arh. st. Buc., m-rea Brlncoveni, XVIII/20 şi XVIII/18, orig. rom.). Această sumă de 920 ughi reprezintă suma iniţială de 600 ughi, plus dobînda pe doi ani şi opt luni. Dacă am socoti pentru primul an suma totală de 720 ughi (adică banii plus dobînda), iar pentru restul 920 ughi cit indică al doilea zapis, suma ar reprezenta ceva mai puţin declt dobînda la dobîndă — adică o dobîndă de 20 °Q pe an la suma de 720 ughi, cit reprezintă „capetele” şi dobinda după primul an, ar Însemna 216 ughi, ceea ce ar face 936 ughi, deci cu numai 16 ughi mai mult decît preţul de vinzare. Şi astfel, în mod sigur£0° dobîndă. 17 camAtA in ţ. romaneasca pinA in sec. xvm 709 au fost cele înscrise în zapis şi că pe parcurs au intervenit unele modifi- cări privind termenul51. Dobînda cea mai des întîlnită în Ţara Românească este dobînda de 20% pe an. Există însă şi cazuri în care dobînda este mai mică sau mai mare. Dobînda poate fi de numai 10 sau 15% pe an. De pildă, la 8 ianuarie 1656, Toma şi Stoian din Găleşeşti împrumută de la Radu logofăt Creţulescu 5 ughi, iar ,,căt vor sta banii să umble zece unspreze- ce”52. Cînd Pîrvu Cantacuzino dă cu împrumut fiilor lui Leca Roş suma de 50 de taleri, ia o dobîndă de 15 % pe an53. Dobînda poate fi şi mai mare. în 1680, Hrizea vistier, avînd nevoie urgentă de bani, apelează la ginerele său, Pîrvu, care se împrumută la Mânu şi îvecula negustori cu suma de 1 000 de taleri, pe care o dă so- crului său. Pentru aceşti bani s-a tocmit „cu ei ca să le dea dobânda acestor bani talere 300 ... până la un an”54. Dobînda de 300 de taleri, socotită la 1 000 de taleri, înseamnă o dobîndă de 30% pe an. Alteori, dobînda este de 40°0. Călmăţuiul, fratele lui Toma robul din Ludeşti, împrumută de la Udrea logofăt 2 500 bani, „cu dobîndă de anu zece, 4, păn înlr-o jumătate an”55. Avem şi dobînzi care se ridică la 48 °0 şi 60% pe an şi chiar mai mult. Satul Slănicul de Jos cînd se împrumută cu bani pentru a se răscumpăra din rumânie dă „dobânda la sută într-o lună ughi 7, că aşa au fost luaţi de la turci”56. Dobînda de 7 ughi pe lună la 100 ughi înseamnă o dobîndă de 84% pe an. Dobînda dată turcilor poate ajunge şi la 120% pe an — cea mai ridicată dobîndă întîlnită în perioada de care ne ocupăm. La 30 august 1634, Matei Basarab întăreşte lui Radu al doi- lea vistier mai mulţi ţigani, cumpăraţi cu 110 galbeni. Banii au fost lua- ţi „de la turci cu camătă, într-o lună din 10 ughi 11, fac aceşti ughi 110, 61 Pentru a exemplifica cele afirmate vom da un singur exemplu : cînd la 1 decembrie 1652 Vlad stolnic împrumută de la Gheorghe şifar 110 ughi, cu termen la sf. Nicolae şi cu o dobîndă „la zeci in doisprăzece într-un an”, în zapis se menţionează că, la restituire, Vlad va trebui să-i dea lui Gheorghe „ughi 123 jumătate” (Arh. st. Buc., Mitrop. Buc., XXXIX 16, orig. roin.). Banii urmau deci să fie restituiţi intr-un an, iar dobinda se ridica la 13 1 2 ughi. Să vedem ce reprezenta in realitate această sumă. Dacă banii vor sta Intr-adevăr un an la cel ce s-a împrumutat, cum se menţionează in zapis, înseamnă că dobinda nu mai este de 20% pe an, ci de numai 12%. Cum insă o dobindâ atit de mică nu am mai întilnit in nici un caz şi cum mai mult ca sigur dobinda este cea înscrisă in zapis, banii urmau să fie înapoiaţi de fapt nu după un an, ci după şapte luni şi jumătate — atit face dobinda pe această perioadă, după cum reiese din zapis. Data de 6 decembrie fiind trecută probabil ca un termen maxim de prevedere, urinind ca, dacă totuşi banii vor fi atunci restituiţi, Vlad să dea şi diferenţa. 62 Arh. st. Buc. Mitrop. Ţării Rom., CLXIII/17, orig. rom. Mai mulţi locuitori din satu' Olteni împrumută, la 17 iulie 1691, de la mănăstirea din Focşani 20 de lei, „bani neguţătoreşti, zece a unspftzece” (Arh. st. Buc., m-rea Sf. Ioan-Focşani, 1/13, orig. rom.). Această dobîndă de 10% pe an o inlilnim şi la începutul secolului al XVIII-lea. Astfel, Constantin Brincoveanu a dat împrumut braşovenilor în 1705 suma de 3 000 taleri, sumă pe care la 30 mai 1708 — după Irei ani — trimite să i-o aducă un om al său, menţionînd într-o scrisoare că „de va fi cu putinţă să ni-i daţi cu dobinda lor cit fac : 3900 taleri, capetele cu dobânda cu tot” (N. Iorga, Studii şi documente, voi. X, p. 255 — 256). Suma de 900 taleri reprezintă dobinda de 10% pe an, ceea ce înseamnă că dobinda de 10% pe an este socotită „legală” şi de domnie, la fel ca dobinda de 20% pe an, puţind fi aplicată şi in cazul împrumuturilor externe. 63 „de acum intr-un an, Insă cu dobîndă intr-un an zece unul şi jumătate” (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CCLXXXVIII/7, orig. rom.). 64 7 iunie 1700 (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CLXV/2, orig. rom.). 66 16 octombrie 1675 (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., LVII 29, orig. rom). 66 Doc. priu. isi. Rom., sec. XVII, B, voi. IV, p. 57«-58. www.dacoromamca.ro 710 LXA LEHR 18. camăta într-o lună 11 ughi”57. Un ughi la 10 ughi pe lună înseamnă o> dobîndă de 10% pe lună, 120% pe an. De obicei, asociem dobînda cu un împrumut de bani. Or, dobînda apare în anumite condiţii şi în cazul vînzărilor unor proprietăţi sau atunci cînd se încheia o tranzacţie comercială. în Ţara Românească găsim 28 de astfel de cazuri pînă în secolul al XVIII-lea. Ce înseamnă această dobîndă şi cînd se percepe ea ? Cînd se încheie o tranzacţie comercială se stabileşte un anumit termen de livrare a mărfurilor. Pentru nelivrarea mărfurilor la timp şi nerespectarea termenului se percepe o dobîndă pe perioada cit banii au stat la vînzător şi deci nu au produs nimic. La încheierea actelor de vînzare-cumpărare, în zapis se prevede că, dacă din anumite motive cumpărătorul va întîmpina greutăţi la intrarea în posesia proprietăţii cumpărate — proprietatea nu îndeplineşte condi- ţiile prevăzute la contractarea vînzării sau rumânii sau ţiganii cumpăraţi au fugit şi nu vor putea fi găsiţi pînă la o anumită dată dinainte stabili- tă —, vînzătorul va da dobîndă pentru timpul cit banii au stat la el. De asemenea, dacă vreuna dintre rude sau vecinii din jur se opun vînzării şi restituie banii cumpărătorului, la suma restituită se va calcula o dobîndă de 20% pe an. în fond, în acest caz, vînzarea poate fi asemuită cu un împrumut, căci ea nu s-a definitivat şi ar însemna ca cel ce a cumpărat să fie păgubit, deoarece nu a putut, în acest interval de timp, folosi în altă parte suma de bani investită; pe cînd vînzătorul a folosit banii unde a avut nevoie, „nevoie” pentru care de fapt a şi vîndut acea proprietate. Chiar dacă vînzarea este definitivă, dar nu au fost daţi toţi banii de la început, pentru restul sumei datorate, trecînd un anumit timp, se ia do- bîndă. Ceea ce se prevede în unele zapise cu privire la contestarea unor vînzări şi restituirea banilor alteori se şi întîmplă, iar rudele dau, o dată cu suma iniţială, şi dobînda respectivă de 20% pe an, calculată pentru toată perioada cit banii au stat la vînzător58. Dobînda se calculează de obicei în bani; ea poate fi însă înlocuită şi, „în loc de dobândă”, se calculează echivalentul în produse59 sau în 67 Arh. st. Buc., A.N., CXI/30, orig. slav. Dar nu nuinai turcii iau o astfel de dobîndă ridicată. Întîlnim şi printre boieri pe unii care cer o asemenea dobindă. Cind Matei Birscscn paharnic, fiul lui Ylad Birsescu mare agă, dă bani cu împrumut lui Matei, fiul lui Tudosiu căpitan din Ruda, ii cere „dobândă zăci ausprizece de Ion” şi zălog partea lui de ocină din Copăcel şi Cacaleţi, după cum reiese din zapisul încheiat la 22 august 1685 (Arh. st. Buc., ep. Runnic, LIX 26, orig. rom.). 68 Miloş logofăt, nepotul lui Stoica fost mare vistier, răscumpără, la 14 mai 1630, de la mănăstirea Tismana, mănăstirea Strimba, cumpărată mai înainte de Tisinana cu 250 galbeni ca să-i fie metoh. Miloş urma să dea, după cum au socotit împreună, „cu toată cheltuiala şi cu dobânda banilor, fac galbeni 300 de toţi...şi ne-au dat aceşti bani...până Ia un ban” (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CCCXII 2, orig. rom.). Suma de 300 de galbeni reprezintă preţul iniţial de vinzare, plus dobinda de 20 °0 pe an. Şi Patra diaconeasa a dat 25 de taleri pentru ocina ginerelui ei, Ion, ca să o răscumpere „şi pe aceşti bani am dat dobândă lei 5”, adică o dobîndă de 20 % pe an (Arh. st. Buc., A. N., MMDCLXII/26, orig. rom.). 59 La 26 decembrie 1675, Dumitru, fiul lui Chivăraru, din Stinceşti, împrumută de la Irimia şi Bratu din Coiteşti 50 taleri, punind zălog cinci pogoane de vie. „Şi Ii-m zălogit în trii ani să aibă a dare di an căti vidre di vin 100, dobânda acilor bani” (Arh. st. Buc., ep. Buzău,. x.xv„3«, „,ig www.dacoromanica.ro 19 CAMATA in ţ. romaneasca fina IN SEC. XVIII 711 muncă60. Şi în secolul al XVIII-lea dobînda în bani poate fi înlocuită cu cea în produse61. Din cele relatate mai sus am văzut care sînt condiţiile în care se poate contracta un împrumut dar nu întotdeauna cel ce are nevoie de bani şi se împrumută prezintă toate garanţiile. Pentru a se asigura din toate punctele de vedere, cel ce dă banii cere — în afară de dobîndă şi zălog — ca, la încheierea înţelegerii, să fie şi un chezaş care va garanta cu averea sa respectarea condiţiilor înscrise în zapis. Cine sînt aceşti chezaşi? Ei pot fi rude ale celui ce contractează împrumutul, locuitori din acelaşi sat sau persoane străine, din afară, care îl cunosc bine şi prezintă în acelaşi timp suficientă garanţie şi faţă de cel ce dă banii cu împrumut. Cînd mai mulţi locuitori din acelaşi sat fac un împrumut, ei pot fi chezaşi unul pentru altul. în zapis se arată în ce fel vor răspunde chezăşii — indiferent cine sînt ei — pentru cei pentru care au garantat şi nu şi-au restituit datoria. Aceste obligaţii pe care şi le iau chezăşii nu sînt simple vorbe, ci, atunci cînd cei pentru care au garantat nu plătesc şi fug, ei trebuie să răspundă cu persoana lor şi cu toată averea putînd fi şi închişi şi să li se ia şi toată averea. Singura posibilitate de a se despăgubi în cazul acesta este de a vinde sau zălogi altora ocina celui pentru care au garantat şi nu a respectat clauzele împrumutului. La recuperarea sumei pe care au avan- sat-o, chezăşii profită uneori şi comit abuzuri, şi numai intervenţia dom- niei sau a marilor dregători îi poate determina să restituie surplusul de bani pe care l-au luat. Chezăşii răspund pentru cei ce au contractat împrumutul pînă în momentul în care întreaga sumă datorată a fost restituită şi atunci che- zăşia lor încetează. De pildă, Sima fost cămăraş a fost chezaş pentru cei 150 de galbeni pe care Dimitrie spătar îi luase cu împrumut de la Dima ehiurciubaşa din Constantinopol, în timpul domniei lui Constantin Şerban. La 29 august, 1659, Dima îi dă lui Sima cămăraş un zapis ,,că s-a terminat cu chezăşia şi să nu mai am a mă folosi de cuvîntul lui”62. Acest zapis este dat şi ca o garanţie că chezaşul nu va profita mai tîr- ziu de chezăşia lui, făcînd abuzuri. ★ Dacă documentele rămase sînt destul de clare în ceea ce priveşte îm- prumutul propriu-zis — suma împrumutată, termenul, condiţiile în care se contractează un împrumut şi între cine şi cine se face tranzacţia —, în comparaţie, puţine sînt cazurile în care putem urmări ce se întîmplă mai departe pe parcurs. Se respectă întotdeauna termenul stabilit, se restituie banii, cine îi restituie, după cît timp şi sub ce formă? Atîtea întrebări 60 împrunnitlndu-se la 1 marlie 1G57 de la Eustratic Leurdcanu marc postelnic, mai mulţi ţărani din Fieni se înţeleg să-i dea „zccic in 12 neguţătoreşte sau să-i dăm bani sau să-i cosim dumnealui fin pentru dobândă sau să-i aducem lemne de preţul dobăndci”. La 1 iunie, acelaşi an, împrumută din nou de la Eustratic stabilind „pentru dobânda banilor să aducem dumnealui 20 de cară de lemne încărcate foarte bine”. Deci de data aceasta va fi vorba numai de dobînda in muncă (Acad. R.S.R., XLIV 40 şi XLIV/41, orig. roin.). 61 La 20 iunie 1749, Duminică şi fratele său împrumută de la Pălru logofăt 15 taleri şi de „osteneala banilor să aibu a-i darea de zi câte o ocă de carne...” (N. Iorga, Studii şi documente, voi. IV, p. 306). . . 61 Acad. r.s.r., xr iwwwudacoromamca.ro 712 LIA LEHR 20 la care se poate numai în parte răspunde, deoarece ştirile rămase privesc, de obicei, numai acele cazuri care ridică anumite probleme, necesitînd întocmirea unui nou zapis sau intervenţia domniei, care judecă neînţele- gerile ivite între părţi şi hotărăşte în ultimă instanţă în favoarea cui se rezolvă conflictul. Puţine sînt cazurile în care se vorbeşte în mod obişnuit de restituirea la' termen a banilor împrumutaţi, fără nici o problemă şi fără vreo intervenţie din afară. • Menţionînd restituirea împrumutului, documentele indică mai multe forme sub care se face această restituire : restituirea banilor înşişi, răscum- părarea ocinilor zălogite, care de fapt însemna tot o restituire a banilor, vînzarea sau dăruirea către cel ce dă banii cu împrumut a unor proprietăţi în schimbul banilor împrumutaţi şi, în destul de multe cazuri, rumânirea celor ce au luat banii, care nu se pot altfel achita de împrumutul contrac- tat. Restituirea banilor se face de cele mai multe ori chiar de către cel ce a contractat împrumutul sau de soţia lui; cînd însă este vorba de răs- cumpărarea ocinii zălogite, acest lucru se face de către rude — după moar- tea celui ce s-a împrumutat. Răscumpărarea o pot face şi vecinii din jur dacă nu doresc să se ivească printre ei un proprietar străin, în cazul în care zălogul se va transforma în „stăpînire stătătoare”. , Cînd se restituie banii, normal ar fi să se dea un zapis în care să se arate acest lucru şi care să anuleze toate celelalte zapise existente. Pu- ţine sînt însă acestea63. Chiar dacă banii au fost restituiţi, se mai pot totuşi comite şi abuzuri, încercîndu-se să se mai ia încă o dată banii şi de la urmaşi. Dacă nu aveau nici o dovadă la mînă că banii au fost res- tituiţi, ei erau siliţi să-i dea din nou. Dacă însă urmaşii reuşesc să do- vedească, cu acte, netemeinicia celor afirmate, atunci capătă de la domnie un act care să-i ferească de viitoarele abuzuri ale celor ce dau bani cu îm- prumut. După cum am mai spus, la contractarea împrumutului se stabileşte şi termenul la care banii trebuie restituiţi, el putînd fi prelungit pe baza înţelegerii dintre părţi sau, tot atît de bine, banii pot fi restituiţi şi înainte de termen. Dar şi într-un caz şi în celălalt poate interveni „legea ţării”, care nu permite nici restituirea banilor înainte de termen, nici după tre- cerea unui număr mai mare de ani — că nu „iaste legea ţării” să întoarcă banii după atîta timp — şi de aceea, pentru apărarea drepturilor lor, părţile în cauză ajung la judecată. „Legea ţării” este însă destul de largă şi, după caz, domnia poate lua hotărîri în care restituirea să se poată face înainte de termen sau şi după trecerea unei perioade mai îndelungate, mai ales cînd este vorba de rumâni. Dacă vor lua bani de la alţi boieri pe ascuns, să fie în drept şi peste 20 de ani să li se lepede banii şi să fie din nou lui rumâni. * 41 63 La 13 septembrie 1657, Dumitraşco paharnic dă un zapis iui-Tudor al Margăi, prin care confirmă că ,,i-au fost dat Taica bani cu dobândă ughi 3, iar cănd au fost acum i-au făcut cu dobânda ughi 6 — deci banii au fost restituiţi după cinci ani — şi mi-au dat toii ca să fie d-acum înainte un om slobod, să nu mai aibu trabă” (Arh. st. Buc., Mitrop. Ţării Rom., CLVII/ 41, orig. rom.). Călugării de la mănăstirea Radu-Vodă confirmă la 2 martie 1699 că Şerban Năsturel postelnic a restituit cei. 8JJLegumenul Farthenie (Arh. st. Buc., cond. m-rii Cotroceni, nr.Wî^WlT 21 camatA in ţ. romaneasca PlNA IN SEC. XVIII 713 Prin acordarea de împrumuturi, cei ce se ocnpau cu aceasta urmăreau în primul rînd să-şi alcătuiască o proprietate sau să-şi mărească pe aceea pe care o aveau, de aceea cele mai multe zapise conţineau clauze ca restitui- rea banilor să se facă din „bucatele sale” şi să nu se recurgă la alte împrumu- turi, asigurîndu-se astfel că ocinile zălogite la ei le vor rămîne în proprie- tate definitivă. Dar şi fără aceste măsuri, de cele mai multe ori, restituirea banilor este problematică şi la zi, cele două părţi încheie un zapis de stăpî- nire „stătătoare” pentru ocinile zălogite şi în felul acesta se achită datoria. Tot ca un mijloc de siguranţă că ocina nu va fi înstrăinată, în zapis se pune condiţia ca, la termen, dacă cel ce a luat banii cu împrumut nu are suma necesară pentru a restitui datoria şi vrea să vîndă ocina zălogită ca să-şi procure banii, el nu poate face acest lucru decît vînzînd-o celui de la care s-a împrumutat, la acelaşi preţ cu care se vînd şi ocinile de acelaşi fel din jur. Numai în cazul în care cel ce a acordat împrumutul nu are nevoie de ocina respectivă, cu consimţămîntul lui, aceasta poate fi vîndută altcuiva. Această situaţie prezintă anumite avantaje, căci, atnnci cînd ocina zălogită are o valoare mai mare decît suma împrumutată, prin vînzare cel ce s-a împrumutat nu va pierde diferenţa dintre suma datorată şi preţul ocinii. ★ împrumutul în .general şi condiţiile în care el se contractează dau naştere la o serie de abuzuri. Cei ce dau bani cu împrumut caută să pro- fite de situaţie, luînd mai mulţi bani decît li se cuvenea, încercînd să transforme dobînda în capete şi pe deasupra îi obligă să le cedeze ocinile zălogite şi să le facă un zapis de vînzare, cu toate că nu este vorba de aşa ceva. în felul acesta încearcă să acapareze nişte proprietăţi fără nici un drept. Numai intervenţia domniei poate împiedica astfel de abuzuri. O altă încercare este şi aceea de a transforma zălogul în vînzare, cel ce a dat împrumutul pretinzînd că acele ocini nu au fost puse zălog la el, ci i-au fost vîndute — cu alte cuvinte încearcă să transforme zălogul în ocină „stătătoare”. Părţile ajung în mod inevitabil să se judece şi sînt cazuri în care cei ce au pus zălogul pot dovedi cu martori că ocinile au fost zălogite şi nu vîndute şi numai aşa pot scăpa de abuzurile celor ce le-au dat banii cu împrumut. Dacă cei ce dau banii cu împrumut fac o serie de abuzuri, nu este mai puţin adevărat că şi cei ce se împrumută nu respectă întotdeauna condi- ţiile stabilite de comun acord la încheierea tranzacţiei, căutînd să-şi rezolve treburile cum le convine lor mai bine 64. Părţile implicate în tranzacţia împrumutului, atît cel ce dă banii cu împrumut, cît şi cel ce se împrumută, pot recurge la domnie sau la un reprezentant al ei pentru a căuta să-şi facă dreptate atunci cînd clauzele împrumutului nu sînt respectate ori se comit abuzuri. Şi rolul lor este foarte mare, reuşind de multe ori să oprească abuzurile şi încercările de a încălca condiţiile stabilite la încheierea împrumutului. 64 Se ştie că una din condiţii este de a nu se vinde altcuiva zălogul decît celui ce a acor- dat împrumutul şi numai dacă el consimte poate fi vlndut altcuiva. Se lntlmplă Insă ca, fără ştirea acestuia, zălogul să fie vindut altcuiva, mai ales dacă se obţine un preţ mai bun, şi domnia trebuie să intervină pentru respectarea clauzelor înscrise îq zapisul de împrumut. www.aacoFomamca.ro 714 LIA LEHR 22 încă din secolul al XVI-lea, domnia are un cuvînt de spus în privinţa împrumuturilor 8S 86. Domnia poate elibera şi anumite cărţi domneşti — un fel de adeverinţe cu caracter general — pe baza cărora cei ce dau bani cu împru- mut îşi pot încasa datoriile de la toţi datornicii, nu numai de la o singură persoană. Necula logofăt primeşte de la Şerban Cantacuzino o carte dom- nească la 9 decembrie 1684, prin care acesta are voie să-şi scoată toate datoriile pe care le are fie ,,la boiar mare au mazil au la slujitori au la neguţători au la popă au la ţăran au măcar la orice fel de om ar fi avînd datorie, pre toţi să-i apuce să-i plătească cu zapis... să aibă a plătire pănă la un ban”88. Oricine poate apela la domnie, fie că este vorba de locuitori ai Ţării Româneşti, fie că este vorba de oameni străini care au datornici în ţară, şi domnia intervine, luînd anumite hotărîri care se aduc la îndeplinire87. Prin aceste intervenţii se împiedică abuzurile celor ce dau bani cu îm- prumut, care încearcă să obţină maximum de profit de pe urma acestei îndeletniciri a lor. ★ în Apus, biserica interzicea împrumutul cu camătă , totuşi acesta se practica pe scară largă, folosindu-se unele subterfugii, care, în mod camuflat, însemnau de fapt acelaşi lucru — dobînda luată sub alte forme. în Ţara Românească, în perioada de care ne ocupăm, nu existau „legi” care să interzică formal — la fel ca în Apus — împrumutul cu dobîn- dă. Domnia intervine, invocînd de cele mai multe ori „legea ţării”, pentru a împiedica unele abuzuri şi a nu permite să se calce „obiceiul” în ceea ce priveşte condiţiile stabilite la încheierea tranzacţiei de împrumut. Şi la restituirea banilor se ţine seama, de asemenea, de anumite reguli88. Dar 85 Ştefan Surdul voievod porunceşte lui Drăghici din Sălătruc să restituie datoria de 3 000 de aspri pe care o avea la Pirvu logofăt. Dacă nu-i plăteşte, pe baza acestei cărţi dom- neşti, Pirvu are dreptul „să te oprească de la stăpinirea a trei vecini din sat, din Sălătruc, pină ce vei plăti acei aspri” (Doc. priv. ist. R^m., sec. XVI, B, voi. VI, p. 13). întotdeauna se dă un răgaz, un anumit termen, celui ce 1 se trimite această carte domnească, după care, pe baza aceleiaşi cărţi domneşti, se aduce la Îndeplinire hotărtrea domnului. De multe ori, nici cartea trimisă de domnie nu are putere să determine pe datornici să-şi plătească datoria şi atunci domnul este nevoit să trimită o a doua carte, fixlnd un nou termen şi luind măsuri mult mai drastice deeit prima dată, pentru a-1 determina pe cel In cauză să respecte hotărlrea dom nească. 86 Arh. st. Buc., cond. m-rii Vieroş, nr. 479, f. 218, copie rom. O carte asemănătoare da şi Gheorghe Ghica la 14 ianuarie 1660 mănăstirii Argeş, pe baza căreia aceasta poate să-şi încaseze diferite datorii de la Pană, fratele lui Mihu, fiii lui Pană căpitan din Budeasa, de la Pană negustor din Argeş şi de la Mihu, fiul lui Bucur din Măţău. De asemenea, tot pe baza acestei cărţi domneşti, mănăstirea Argeş poate apuca pe toţi datornicii mănăstirii, in afară de cei amintiţi cu numele mai sus, după cum reiese din zapisele de Împrumut pe care le are (Arh. st. Buc., ep. Argeş. LXIX 16, orig. rom.). 87 La 20 decembrie 1660, Grigore Ghica scrie lui Iachim că s-a plins Calea arbănaş din Cernavodă că i-a rămas dator 107 taleri dintr-o datorie mai mare şi i-a făcut şi zapis că li va restitui plnă In septembrie şi nici pină acum nu i-a dat. îi porunceşte să caute să-i dea toţi banii, căci, dacă vine Calea a doua oară In faţa lui cu jalbă, va trebui să dea şi treapăd (Arh. st. Buc., m-rea Tismana, LXXXVI 10, orig. rom.). 88 De pildă, după moartea datornicului şi chiar in viaţă fiind el, despăgubirea creditori- lor nu se poate face din averea soţiei, care este separată de a soţului. La 6 mai 1637, mitropo- litul Ţării Româneşti dă un act Comanei, soţia răposatului Paraschiva logofăt din Budeşti, ca să ,,fie in pace şi slobodă. • ei”, deoarece el lăsase multe 23 camAtA in ţ. romaneasca pinA in sec. xvm 715 ■starea de fapt existentă în Ţara Românească şi „legea ţării” invocată în ceea ce priveşte împrumutul cu dobîndă nu se reflectă şi în singura pravilă existentă pînă în 1700 — Pravila lui Matei Basarab din 1652. „îndrepta- rea legii” aminteşte de camătă, dar cele spuse acolo, nereflectînd reali- tatea, nu pot fi aplicate în practică. Intervenţiile domniei, în virtutea „legii ţării”, nu înseamnă însă condamnarea şi interzicerea eametei sau dobînzii, care în secolele XVI—XVII, cu toate că era o grea povară, reprezenta totuşi o necesitate ; astfel că prevederile privitoare la camătă înscrise în pravilă nu sînt confirmate de documentele vremii. Xevoia tot mai mare de bani şi, în acelaşi timp, lipsa de numerar te obligau să recurgi din ce în ce mai des la împrumuturi şi aceasta era singura formă. Pentru a avea o garanţie că nu vor fi păgubiţi, cei ce dădeau bani cu împrumut au nevoie de ceva care să le asigure că nu vor pierde banii investiţi. Situaţia economică din acea perioadă — care a generat tocmai această îndeletnici- re — permite ca această garanţie — fie că este vorba de zălog, fie că este vorba de dobîndă — să devină o povară din ce în ce mai grea, care să-i ducă pe datornici pînă la pierderea întregii averi şi chiar a libertăţii în cazul ţăranilor, dînd în acelaşi timp posibilitate celor ce dau bani cu împrumut să-şi mărească în mod considerabil proprietăţile. „Capitalul cămătăresc posedă modul de exploatare al capitalului, fără modul lui de producţie”69. datorii la turci şi la negustori. Comana s-a judecat cu datornicii In faţa divanului — căci au apucat-o pe ea pentru acea datorie — iar domnia a hotărlt ca mitropolitul şi doi boieri să aleagă zestrea ei de averea soţului şi ce rămlne să-şi ia datornicii şi să-şi scoată datoriile (Arh. st. Buc., ep. Rimnic, LVIII/7, orig. rom.). în mod clar, „legea ţării” nu permitea ca cei ce dădeau bani cu împrumut să-şi acopere datoria din averea soţiei datornicului, declt dacă ea însăşi dorea acest lucru, cum s-a Intlmplat In cazul soţiei iu Iane vistier, care a dat din zestrea ei pentru acoperirea datoriei soţului (Doc. priv. ist. Rom., sec. XVII, B, voi. IV, p. 483). 69 k. Marx. op. cit., P. 57iwww_riafinimmanica.Tn www.dacoromanica.ro CONTACTE DE ORDIN ŞTIINŢIFIC ŞI CULTURAL ÎN- TRE INTELECTUALITATEA ENGLEZĂ ŞI CĂRTURARI DIN ŢARA ROMÂNEASCĂ ŞI MOLDOVA ÎN A DOUA JUMĂ- TATE A SECOLULUI AL XVII-LEA ŞI PRIMELE DECENII ALE CELUI DE-AL XVIII-LEA * DE PAUL CERNOVODEANU Ţările române au atras de timpuriu atenţia îndepărtatei monarhii insulare britanice prin poziţia lor geografică favorabilă la întretăierea marilor artere comerciale dintre centrul şi sud-estul continentului, prin bogăţia resijrselor naturale şi posibilităţile oferite de schimbul direct sau negoţul de tranzit, prin particularitatea originii etnice şi a limbii de factură romanică şi, în sfîrşit, prin regimul de semiautonomie politică de care beneficiau în cadrul sistemului de, dominaţie al Imperiului otoman. în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi primele decenii ale celui de-al XVIII-lea, într-o epocă cînd raţionalismul şi ştiinţele exacte începeau să-şi exercite influenţa binefăcătoare în apusul Europei, se poate constata o intensificare a contactelor stabilite de învăţaţii din Anglia cu cărturarii din Orientul ortodox, caracterizate deopotrivă prin schimbul de informaţii ştiinţifice şi răspîndirea tipăriturilor în limba engleză sau în traducere, de obicei în greacă şi latină, ca şi prin circulaţia de copii manu- scrise după opere cu caracter laic sau religios. în Ţara Românească, receptarea valorilor culturii engleze a avut loc îndeosebi în condiţiile stabilirii de legături personale între cărturari de vază cu reprezentanţi ai vieţii intelectuale din insulele britanice şi într-o oarecare măsură şi prin prezenţa în principatul muntean a unor tineri spudei din Orientul elenic ce urmaseră cursurile Colegiului grecesc din Oxford. * Fragment rezumativ din teza de doctorat a subsemnatului, Relaţiile Angliei cu ţările române, In cadrul politicii sale orientale din perioada 1660—1714, Bucureşti, 1969 (in ms.). istcdii", tomul 23,t. pWWW.daCOBomamca.ro 718 PAUL CERNOVODEANU 2 Cît despre Moldova — care în această perioadă ieşise din sfera intereselor economice şi politice britanice —, asemenea gen de relaţii este aproape inexistent cu excepţia contactelor stabilite cu lumea ştiin- ţifică engleză de doi mari învăţaţi, Nicolae Milescu şi Dimitrie Cantemir, dar în afara graniţelor ţării, la Constantinopol şi în Kusia. în 1692 teologul Benjamin Woodroffe a înfiinţat la Gloucester Hali din Oxford un colegiu grecesc destinat tinerilor din Răsăritul ortodox dornici să-şi adîncească cunoştinţele în filozofie, matematică, ştiinţele naturale şi teologie1. Din numărul acestor cursanţi plecaţi să studieze la Oxford în deceniul 1694 — 1705, trei merită să reţină atenţia noastră, deoarece unul a fost trimis din Bucureşti, iar ceilalţi doi, la înapoiere, au stat cîtva timp şi în reşedinţa de scaun a Ţării Româneşti. Toţi au fost aduşi în Anglia de lordul William Paget, fost ambasador la Constantinopol, prin grija eruditului capelan, clasicist şi numismat Edmund Cliishull, cunoscut pentru observaţiile judicioase făcute asupra Ţării Româneşti şi Transilvaniei în jurnalul călătoriei sale din 1702 2. Primul dintre aceşti tineri, un medic macedo-român din Sibiu, angajat la curtea domnească a lui Brîncoveanu ca specialist în boli de ochi şi al cărui nume s-a păstrat în forma sa latinizată Eustatius Placcicus 3, a urmat cu deosebită rîvnă cursurile de gramatică, medicină, logică şi matematică ale Colegiului de la Gloucester Hali predate de profesorii Roger Bourchier şi EdwaTd Eden4, atrăgîndu-şi mai cu seamă elogiile magistrului Thomas Hodgson de la Queen’s College; acesta îl prezenta pe Placcicus într-o scrisoare adresată la 19 aprilie 1704 lordului Paget ca pe ,,un medic reputat în artele şi ştiinţele ce le profesează”, avînd „multe cunoştinţe” şi renumele unui foarte bun lingvist, apreciat pentru pasiunea cu care studia neobosit în biblioteca publică, unde consulta tot felul de cărţi; el şi-a dobîndit totodată faimă prin tratamentele prescrise unor bolnavi cu afecţiuni oftalmologice, în rîndul cărora s-a nimerit a fi chiar Hodgson, foarte satisfăcut de îngriji- rile acordate5. După ce şi-a completat studiile în 1705 şi la „Collegium Orientale”6, înfiinţat pe lingă Universitatea saxonică din Halle — renumit centru de difuzare a pietismului —, înzestratul medic bucureştean s-a înapoiat în Ţara Românească, unde este amintit în 1714 continuîndu-şi îndeletnicirile profesionale7; o listă de „bărbaţi răsăriteni procopsiţi 1 B. Foulkes, Eslablishmenl of a Greek College al Oxford in Ihe 17,h Cenlury, în „The Union Review”, I (1863), p. 490 — 500, şi E.D. Tappe, The Greek College al Oxford 1699 — 1705, în „Oxoniensia”, XIX (1954), p. 92 — 94, unde se dau toate amănuntele în legătură cu înfiinţa- rea colegiului. 2 Edmund Chishull, Travels in Turkey and back (o England, London, 1747, p. 76 — 105. 3 E.D. Tappe, Euslathius Placicus, a physician al Ihe Courl of Brîncoveanu, sludies al Oxford, in ,,Revue des 6tudes roumaines”, Paris, III —IV (1955 — 1956), p. 221 ; N. Vătămanu, Euslalius Placcicus, un medic oculist la Bucureşti, tn primii ani ai secolului al XVIII-Ua, în „Oftalmologia”, IX (1965), nr. 3, p. 254, şi De la începuturile medicinei româneşti,Bucureşti, 1966, p. 198. 4 E.D. Tappe, The Greek College al Oxford. . ., p. 98 — 99. 6 Idem, Alumni of Ihe Greek College at Oxford 1699—1705, în „Notes and Queries”, March, 1955, p. 113 — 114. ' 6 Fr. Juntke, Matrikel der Martin Lulher Universilăt Halle-Willenberg, voi. I (1690 — 1730), Halle, 1690, p. 334. 7 Alexandru Helladius, Slalus praesens Ecclesiae Graecae.. . , 1714, la Indie aulorum quorum in hoc opuscuto menlio facla esl se află trecut Euslachius Placica, medicus, Buca- resn. www.dacoromanica.rG 3 CONTACTE CU INTELECTUALITATEA ENGLEZA 719 întru acest veac” (adică al XVIII-lea), alcătuită în limba greacă şi tradusă în româneşte de-abia în 1843, menţionează şi pe „Eustatie Plakida ( !) din Bucureşti, doctor, au voiajarisit prin Anglia pentru învăţătură”8. Al doilea student ce ne interesează, urmînd cursurile Colegiului grec din Oxford între 1703—1705 9, a fost Alexandru Helladius, teolog şi cărturar, autor al unei interesante istorii a stării bisericii greceşti la începutul secolului al XVIII-lea şi care, primit la Bucureşti de Constantin vodă Brîncoveanu, admirat ca „Dominus meus longe Cleinentissimus”10 11, a lăsat în lucrarea mai sus amintită informaţii preţioase asupra organizării şi programei analitice a Academiei domneşti de la Sf. Sava n. în sfîrşit, „Theodorus Basilius ex Ponte Euxino”, călugărit la Athos, cursant la Gloucester Hali din Oxford între 1702 — 1703 12, apoi înmatricu- lat ca student în teologie la Universitatea din Halle în 1704 13, a fost trimis în Ţara Românească la începutul anului 1714 la recomandarea cu- noscutului profesor August Hermann Francke, spre a fi „educator”, adică duhovnic şi îndrumător spiritual întreţinînd discuţii asupra unor subiecte morale sau ştiinţifice, în casa doamnei Stanca, cea mai vîrstnică dintre fiicele lui Constantin Brîncoveanu14; totodată Basilius a conlucrat la Bucureşti şi cu renumitul medic şi naturalist sibian Samuel Koles^ri, chemat în acea vreme pentru unele studii la curtea domnului Ţării Româ- neşti 1S. Xu putem omite în fugitiva noastră trecere în revistă şi un alt aspect, legat însă de stabilirea unor contacte ştiinţifice de ordin personal în această epocă între cîţiva cărturari din ţările române şi diferiţi învăţaţi din Anglia. Astfel orientalistul Thomas Smith (1638—1710), profesor de teologie, iar mai tîrziu rector al Colegiului Magdalenian din Oxford, slujind în calitate de capelan pe lîngă ambasadorul Angliei la Constantinopol Sir Daniel Harvey în perioada 1668—1672 16, a profitat spre sfîrşitul anului 1669 de prezenţa apreciatului cărturar moldovean Xicolae Milescu în capitala Imperiului otoman, spre a-1 invita la ambasada britanică, unde spătarul a primit găzduire şi apreciere. Drept recunoştinţă, Milescu a oferit lui Smith, într-un succint codice de 5 file, specimene de texte ecle- ziastice în limbile română, slavonă şi greacă, necesare studiilor eruditului pastor, interesat deopotrivă în cunoaşterea dogmelor bisericii Răsăritului 8 Meletie, Istoria bisericească, voi. IV, partea a 2-a, Iaşi, 1843, p. 67; N. Vătămanu, Eustalius Placcicus. . p. 256. 9 Helladius, op. cit., p. 56, 192, 205, 248; E.D. Tappe, Alumni.. ., p. 112; N. Vătă- manu, De la începuturile medicinei româneşti, p. 199. 10 Helladius, op. cil., p. 11. 11 Ibidem, p. 17, 60; Gh. Cronţ, începuturile Academiei domneşti din Bucureşti, în „Ma- teriale de istorie şi muzeografie” (Muz. de ist. a oraş. Buc.), IV, 1966, p, 22. 12 E.D. Tappe, Alumni..., p. 113. 13 E. Winter, Die Pflege der West- und Siidslavischen Sprachen im Halte im 18 Jahrhun- dert, Berlin, 1954, p. 104 — 105. 14 Ibidem, p. 149 — 151; N. Vătămanu, De la începuturile medicinei româneşti, p. 231-232. 16 E. Winter, op. cit., p. 255 — 256 (scrisoare din 8 februarie 1714). Vezi şi Sigismund Jâko, Legăturile bibliofile şi ştiinţifice cu Muntenia ale lui Samuel Koleseri, tn „Revista biblio- tecilor”, XXII (1969), nr. 6, p. 374. 16 John Nichols, Literary anecdotes of the eighteenth cenlury. . ., voi. I, London, 1812, p. 14; Dictionary of National Biography, voi. LIII, London, 1898, p. 131 — 132; Laetitia Tur- deanu-Cartojan, Une relation anglaise de Nicolas Milescu: Thomas Smith, In „Revue des £tudes roumaines”, Paris, II (1954), P WWw.dafiOmmanica.Tn tpir JtrAfJrf**i%j ţjf'-/ : ■■; f’f- "*' ■ ' , ;: * *ţ f9**i $*m fy*p- l' tjT- ş^f. '*$*&■ %¥***• /p*’ *- j4 fy */ fa- ****' *■*$'??&■ **• 9< fW j£r i*x*- ijf- $' *J, g.pfr. f * p t f$k f 4 f f ** | ■■■■■. ■ • f*f>:- 11 Idem, Les immunitis dans Ies principaulis roumaines aux XlV-e el XV-e siecles. Bu- cureşti, 1947, p. 88. 12 V. Costăchel, P. P, Panaitescu, A. Cazacu, Viaţa feudală In Ţara Românească şi Moldova (sec. XIV-XVII), Bucureşti, Edit. ştiinţifică, 1957, p. 263 — 265, 307 ; H. H. Stahl, Contribuţii la studiul şalelor deoălmaşe româneşti, voi. III, Bucureşti, Edit. Acad., 1965, p. 294, 298, 300; Istoria României, voi. II, p. 313 — 316, 830; voi. III, p. 636 — 638; Ş. Papacostea, Contribuţie la problema relaţiilor agrare In Ţara Românească In prima jumătate a veacului al XVIII-lea, in Studii şi materiale de istorie medie, voi. III, p. 233 — 321 ; FI. Constantiniu, Situaţia ctăcaşitor din Ţara Românească In perioada 1746 — 1774, in „Studii”, XII (1959), nr. 3, p. 71 — 109; A. Oţetea, Consideraţii asupra trecerii de la feudalism la capitalism in Moldova şi Ţara Românească, in Studii şi materiale de istorie medie, voi. IV, p. 307 — 390. www.dacordmamc4.ro 3 MONOPOLURILE FEUDALE DIN Ţ. ROMANEASCA IN SEC. XVIII 729 Articolul de faţă va căuta, aşadar, ca, pe baza documentelor cunoscute şi a celor inedite, să înfăţişeze unele aspecte din punctul de vedere al ponderii monopolurilor feudale în economia domenială, problemă pusă — aşa cum am arătat mai sus — de cercetările noastre mai noi de istorie agrară. Apoi vom încerca să facem unele scurte comparaţii — în măsura îngăduită de informaţia avută la dispoziţie — între monopolurile senio- riale româneşti şi monopolurile senioriale europene, atît din apusul, cît şi din centrul şi răsăritul continentului nostru. ★ Principalele izvoare pe care ne vom întemeia expunerea noastră sînt : condica de socoteli a mănăstirilor din Ţara Românească din anii 1730—1741 13 care a mai fost analizată într-un scurt articol14 — şi condi- cile moşiilor mitropoliei din anii 1744—1792 15. Sînt de altfel singurele izvoare — după cunoştinţa noastră — din secolul al XVIII-lea, excep- tînd cîteva foarte răzleţe semi de moşii boiereşti, care conţin date asupra economiei domeniului feudal. Menţionăm aici că marile studii de economie rurală medievală, publicate în străinătate, şi-au întemeiat concluziile tot pe datele din registrele domeniilor bisericeşti. Este de altfel cunoscut că în evul mediu biserica a fost mult timp singura instituţie care şi-a administrat în mod organizat bunurile. De aici şi numeroasele registre de socoteli rămase pînă în zilele noastre. Pentru prima jumătate a secolului al XYIII-lea, ponderea monopo- lurilor feudale în cadrul economiei domeniale apare în datele statistice generale pe care le-am obţinut în urma prelucrării listelor de venituri din condica de socoteli a mănăstirilor. Astfel, în anul 1739, 43 de mănăstiri,, posedînd 454 de moşii, 167 de vii, 106 mori şi 34 de munţi, au realizat următoarele venituri, luate în ordine descrescătoare : 25 000 taleri din vînzarea vinului şi a rachiului; 8 200 taleri din vînzarea animalelor şi a produselor lor; 3 100 taleri din perceperea unor impozite şi vămi; 2 700 taleri din vînzarea cerealelor şi a făinii; 1 500 taleri chiria prăvăliilor; 1 400 taleri din vînzarea mierii şi a cerii de albine ; 1 400 taleri venituri nespecificate de pe moşii; 430 taleri de la bălţi; 34 taleri chiria „odăilor” (locuri de adăpostit animalele); 300 taleri de la mori; 270 taleri suhaturi (taxe de păşunat); 250 taleri din vînzarea dijmei finului; 110 taleri de la pive şi alte venituri mai mici de 100 taleri de la fructe, ghindă, zalhana, pod etc.16. Pentru anul 1740 au fost posibile totalizări de venituri la un număr mai mare de mănăstiri : 53, care stăpîneau 501 moşii, 186 de vii,. 115 mori şi 37 de munţi. Acestea au realizat următoarele venituri: 23 500 taleri din vînzarea băuturilor; 5 200 taleri din vînzarea animalelor şi a produselor lor; 4 500 taleri din vînzarea cerealelor şi a făinii; 1 800 taleri din impozite şi vămi; tot 1 800 taleri chiria prăvăliilor; 1 600 taleri de la. albinărit; 1 200 taleri venituri nespecificate de moşii; 700 taleri de la bălţi; 670 taleri de la mori; 450 taleri după suhaturi; tot 450 taleri după 13 Arh. st. Buc., ms. 377; titlul complet : Condica de documente a mănăstirilor din Ţara Românească. Socotelile tuturor mănăstirilor din fără din anii 1730—1741. 14 S. Columbeanu, Date privitoare la economia agrară din Ţara Românească tn prima jumătate a secolului al XVIII-lea, In „Studii”, XV (1962), nr. 1, p. 111 — 134. 16 Bibi. Acad., ms. 616, 617, 618, 620, 621. 16 S. Columbeanu, /. cil., p. 129. . www.dacoFomanica.ro 730 S. COLUMBEANU 4 poame, 400 taleri vînzarea dijmei finului; 180 taleri vînzarea finului de pe rezerva feudală; 150 taleri vînzarea lemnului din pădure; 130 taleri după pive; 100 taleri chiria caselor şi venituri sub 100 taleri de la pod, după tufă şi frunze (taxe de păşunat), după zalhana etc.17 18. Constatăm deci că cele mai mari venituri erau cele rezultate din vînzarea băuturilor, depăşind cu mult nu numai veniturile legate de sectorul creşterii animale, ci şi veniturile de pe urma cerealelor. Pe baza acestor date se poate conchide deci că în prima jumătate a secolului al XVIII-lea sursa principală de venituri a domeniului feudal din Ţara Românească era monopolul feudal al vînzării băuturilor, îndeosebi a vinu- lui. Pe lîngă monopolul băuturilor, observăm însă şi existenţa altor mono- poluri feudale aducătoare de venituri: morile, pivele, podurile. De acestea însă ne vom ocupa mai tîrziu. Situaţia veniturilor domeniului feudal — din punctul de vedere al principalelor surse de unde proveneau aceste venituri — se va menţine neschimbată şi în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Monopolul băuturilor continua şi în această perioadă să fie cel mai important izvor de venituri al domeniului. Condicile moşiilor mitropoliei ilustrează în mod cît se poate de concludent acest fapt. Iată cîteva exemple. La grupul de moşii Tobolea (Ilfov), compus dintr-un număr de moşii variind între 10 şi 17, am obţinut pentru anii 1772—1792, conform datelor din condicile mitropoliei, următoarele totalizări pe categorii de venituri : 7 998 taleri la băuturi; 94 taleri la vînzare de animale; 252 taleri la dijma finului; 671 taleri la taxe de păşunat, la chirii pentru locurile de adăpostire a animalelor şi la căşării; 148 taleri la vînzarea cerealelor; 41 taleri venitul morii; 18 taleri la plante textile ; 97 taleri de la albinărit; 318 taleri la taxe de pescuit; 525 taleri la taxe de pod; 84 taleri de la lemne; 1 129 taleri clacă în bani; 677 taleri din impozite (vinăriciu) concedate mitropoliei1S. Tot în judeţul Ilfov, la grupul de moşii Gherghiţa — Borusul (4 — 6 moşii), am calculat pentru perioada 1776—1790, tot conform datelor din condicile mitropoliei, următoarele venituri: 5 029 taleri la băuturi; 79 taleri la vînzarea animalelor; 104 taleri la dijma finului; 274 taleri la taxe de păşunat, chirii pentru locurile! de adăpostire a animalelor şi căşării; 389 taleri venitul morii; 165 taleri de la pădure; 58 taleri de la fructe; 60 taleri de la albinărit; 120 taleri taxe de pod; 284 taleri taxe de tîrg percepute de la Gherghiţa; 108 taleri de la scaune de carne; 522 taleri claca în bani; 54 taleri de la birul ţiganilor19. O situaţie asemănătoare a veniturilor, ca importanţă şi repartiţie, întîlnim şi la grupul de moşii Pătroaia—Vlaşca (5 — 9 moşii), anii 1771—1790: 5 295 taleri la băuturi; 117 taleri de la vînzarea animalelor; 531 taleri la dijma finului; 527 taleri taxe de păşunat; 534 taleri vînzarea cerealelor; 79 taleri venitul morii; 111 taleri de la fructe; 35 taleri de la pădure ; 280 taleri taxe tîrg; 603 taleri claca în bani; 400 taleri de la arenzi20. 17 S. Columbeanu, l. cit., p. 129. . 18 Bibi. Acad., ms. 618, f. 20v-23v, 28, 48-49v, 63-63v, 79-82; ms. 620, f. 1-lv, 3 —llv, 14—14v, 16. 25 —25v, 129-129v, 131-131V, 133v. 19 Ibidem, ms. 618, f. 55, 59v-60, 71-72, 127 ; ms. 620, f. 17^-23v, 33 ; ms. 621, t. 31. 20 Bibi. Acad., ms. 618, f. 4-8, 52-53v, 64V-67,'91-91v; ms. 620, f. 43-47v, 50v, 52-57 www.dacoromanica.ro 5 MONOPOLURILE FEUDALE DIN Ţ. ROMANEASCA IN SEC. XVUI 73t Desigur, departe de noi pretenţia de a considera cifrele de mai sus ca avînd o valoare absolută. în primul rînd observăm că grupurile de moşii prezentate de noi nu au un număr fix de moşii pe o perioadă de timp determinată; foarte adesea acest număr variază de la an la an. Apoi la unele categorii de venituri avem hiatusuri pe 4—5—6 ani, care pot fi datorate fie absenţei acestor venituri în anii respectivi, fie omisiunii pur şi simplu a epistatului sau ispravnicului grupului de moşii de a le înregistra. Am ales totuşi această metodă a totalizărilor — efectuate conform date- lor înregistrate în listele de venituri — deoarece am considerat că îndeosebi ea ne poate oferi o imagine cît de cît mai apropiată de realităţile timpului, a direcţiilor în care se orienta economia domenială. De altfel, orientarea economiei domeniale în direcţia monopolurilor feudale, şi cu precădere în direcţia monopolului vînzării băuturilor, reiese cu prisosinţă şi din culegerea de documente, recent publicată, privind relaţiile agrare din Ţara Românească în secolul al XYIII-lea 21. Alături de clacă şi dijmă, cel mai des menţionat este monopolul băuturilor. Atra- gem atenţia cu acest prilej că o serie de semi de moşii boiereşti din Moldova şi Ţara Românească, analizate într-un recent studiu, atestă că şi în primele decenii ale secolului al XlX-lea sursa principală de venit a domeniului continua să fie tot monopolul feudal al vînzării băuturilor 22. Datele statistice prezentate mai înainte ne-au indicat, alături de veniturile rezultate din monopolul băuturilor, şi o serie de venituri pro- venind de pe urma altor monopoluri, ca cel al morilor, al pivelor şi dîrste- lor, al podurilor, al tîrgurilor, al pescuitului. în unele cazuri, şi aceste monopoluri aduceau beneficii mai mari decît celelalte sectoare ale domeniu- lui feudal. De exemplu în anii 1738—1740 morile mănăstirii Cîmpulung aduceau 230 chile de porumb, sub formă de uium, faţă de cele numai 165 chile de porumb de pe rezervă şi din dijmă23. în anii 1781—1792 moara de la Epureşti (Ylaşca) furniza stăpînului cantităţi de cereale mai mari de 4—6 ori decît cantităţile recoltate de pe moşie 2i. La fel se întîmpla şi cu moara de la Cucuieţi (Ilfov) în anii 1773—1792 25. De asemenea la moşia Fleşti (Argeş) în anii 1772—1775 vînzarea uiumului a adus 657 taleri, în vreme ce celelalte categorii de venituri însumau doar 350 taleri2G. Ne explicăm astfel de ce un document al timpului specifica: „A face moară pe vadul ce se va găsi şi a o stăpîni este cea mai întîi dicheomă a stăpînirii pămîntu- lui şi a ohăbniciei”27. Alt monopol era cel al comerţului cu amănuntul, care constituia o sursă de venituri prin taxele percepute de către stăpîni pentru tîrgurile care se ţineau pe moşiile lor. Aceste taxe, denumite „paraua de loc”28, 21 Documente privind relaţiile agrare in veacul al XVIII-lea, voi. I, Ţara Românească, Edil. Acad., 1961. 22 S. Cohimbeanu, Economia domeniului feudal din Moldova şi Ţara Românească la începutul secolului al XlX-lea (1800—1830), In „Studii”’, XVIII (1965), nr. 2, p. 335 — 345. 23 Arh. st. Buc., ms. 377, f. 306v—308. 24 Bibi. Acad., ms. 618, f. 93v; ms. 620, f. 79, 86 — 87, 464. 22 Ibidem, ms. 618, f. 20-21v, 48, 80; ms. 620, f. 131. 26 Ibidem, ms. 618, f. 12, 46. 27 V. A. Urechia, Istoria românilor, voi. XII, p. 436. 28 Bibi. Acad., ms. 618, f. 55. 5 Advocat Krupenski, Iaşi. Sunt mline mercuri dimineaţa Iaşi Maiorescu Mercuri 7, joi 8120 aprilie în Iaşi, proces Slurdza, cerere de sequestru la Apel Iaşi. Telţegramă] General Vlădescu34, Palat, Bucureşti. Rog presentaţi M.S. Regelui cele mai respectuoase omagii şi felicitări. Maiorescu Joi la 5 Vg plecat din Iaşi (cald), pe la Paşcani in tren plnă la Mirceşti cu Geroge Sturd- za (Miclăuşeni) isolatul ...*. Vineri 9/21 aprilie 1893. Reîntors in Bucureşti la 7 dimfineaţa], începe In fine primă- vara, mai cald. Tel[egramă] Dymsza, Batoum Souhaite feter longues annees heureux anniversairc en bonne santâ. Envoyă de Venise depeche et lettre Noworosjisk. Papa 31 Fosta reşedinţă imperială din Viena, astăzi muzeu. 32 Timpanist, instrumentist care clntă la timpan. 33 Cartier al Vienei. 34 Vlădescu Matei, (1835 — 1901) general de divizie, şef al Statului major regal şi şef al Casei militare a regelui Carol I. * Indescifrabil. www.dacoromanica.ro 11 TITU MAIORESCU „ÎNSEMNĂRI ZILNICE' 789 Mite Kremnitz mi-a cerut prin a doua scrisoare cu „Lieber Titus” o aquarelă a ei ■dăruită mie acum vreo 17 ani. I-o retrimit cu următoarele rinduri pe o cartă de visită ,,Bukarest, Freitag 9/21 April 1893”. T[itu] Maiorescu bittet sehr um Entschuldigung fur die Yerspătung (er erhielt aber den Brief Dienstag Abend im Augenblick seiner Abreise nach Jassy) und sendet anbei das Bild, da dessen Riickgabe so nachdriicklich gewiinscht wird35. Slmbălă 10/22 aprilie 1893. La masă băieţii (Dragomirescu, Negulescu, Basilescu* Brătescu şi Rădulescu) apoi sara la Întrunirea literară, a mai venit Floru, Longinescu, St. Predescu, deputatul Rosetti — Teţcanu şi d. C. Ollănescu şi pentru prima oară Liţica (de la Şcoa- la Normală an. II) şi Scărlătescu (de la Conservator). Au stat plnă la 12 1 */2 noaptea, imperfectul articol Rădulescu, asupra scrierii, articol Dragomirescu asupra „Criticelor”, o poesie D. Zamfirescu. La plecarea băeţilor ploua tare. Duminecă 11/23 aprilie 1893. Tot plouă cu zăpadă. Pămlntul cu o pătură subţire de zăpadă. Termometrul -|-20R. Luni 12/24 aprilie 1893. La 7 ore dim[ineaţa] -|-20R. Cer mai senin. Joi 15/27 aprilie. începe in fine a se n călzi. Azi la 6 1/2 dim[ineaţa] -|-50R., la 8 ore -f 8°, la 12 ore -|-150R. la umbră zi senină. Vineri 16/28 aprilie 1893. A ploat aseară. Azi cer senin, soare. La 7 ore dim[ineaţa] -|-10°R. Liliacul înverzit, castanii cu frunzele crăpate din boboc, nu toate incă, nici o floare ■de copac sau tufiş. Astăzi prima cafea pe terasă 1 Mar/i 20 aprilie/2 mai 1893. A mai fost totuş friguleţ sâmbătă sara, duminecă şi luni dimineaţa, aşa Incit ieri şi alaltăieri am luat cafeaua In odaia pompeiană ca şi iarna. Dar asea- ră iar cald, şi acum la 7 ore dim[ineaţa] cetesc -|-120R la umbră, va să zică astăzi vom re- lua cafeaua pe terasă. Nici o floare pe tufiş, nici o frunză pe salclm, oţetar, nici catâlpa38_ Anicuţa, de la întoarcerea din Venezia (in 5 aprilie) ceva friguri şi de vreo 5 zile ■cxantem de urticaria pe braţe şi picioare, şi ceva pe pintece şi la sin. Cam slăbită, dar veselă. ■(Chinină, pe urticaria praf de amidon. Eu de vreo 8 luni un fel de iritare foarte mică la uri- nat uneori, ca o nedureroasă arsură). Apoi acum vreo 5 luni o altfel neînsemnată strivire a degetului mic de la mina dreaptă cu scaunul căzut la otel Binder in Iaşi. De atunci ultima incheetură superioară a acelui de- get puţin umflată, din cind in cind ca o umbră de durere. Dr. Schachmann presupune ca ■explicare a amlndouă caşurilor arthritis, acidulare a singelui. Prin urmare găseşte bună con- stanta alcalinizare a noastră cu Gieftbiihler bun obiceiul meu de vreo 12 zile Kissinger vara, propune plimbare multă la munte, băi numai călduţe â la Wiesbaden, Baden-Baden, Kis- singer şi 2 zile pe lună ceva solol pentru purificarea internă a beşicei de residue urinare. (Scris de azi cu tezele Dragomirescu şi Negulescu din 1892). ' Trimis, Luni 8 mai stil nou. 35 Titu Maiorescu, vă cere foarte mult iertare pentru întlrziere (el a primit însă scrisoarea marţi sara în clipa plecării sale la Iaşi) şi trimite alăturat tabloul, pentru că restituirea lui a fost dorită cu atlta insistenţă. 38 Bignonia, arbore cu frunze foarte mari, in formă de inimă, şi flori grupate în panicule erecte piramidale. www.dacoromanica.ro 790 AN. IORDACHE, M. IOSA, TR. LUNGU 12 Monsieur Herbert Spencer, par Ies soins obligeant de Mr. Nedeyano secrătaire . de Legation, Londres (50, grosvento gardens S.W.). Monsieur et illustre maître, 11 est d’une grande importance pour notre pays que vos observations contre le socialis- me „from freedom to bondage”37, publiăes comme introduction au „Plea for Liberty”38 soient traduites et râpandues aussi chez nous. J’eu ai fait la traduction en roumain (je connais l’an- glais, je parie et j’ecris le franţais et l’allemande pour ma traductions j’ai eu â câtă de votre texte anglais dans la „popular edition” de Murray (1892) la traduction allemande du dr. Bo- de), mais je ne puis la publier dans la plus importante revue roumaine „Convorbiri literare” sans autorisation : J’ajoute qu’il ne s’agit ici nullement d’une question d’argent, nos revues. n’etant pas encore arrivăes â la possibilită de payer Ies articles. 11 s’agit exclussivement d’un bommage â rendre â la vărită et d’un service purement ideal. C’est dans ces circonstances que vous prier de bien vouloir me permettre la publication de votre essay traduit en roumain. Cette question de conscience excusera l’indiscrătion d’avoir pris de votre prăcieux temps par ces quelqucs lignes. Je crois devoir terminer ma lettre par une notice qui pourra avoir un certain intăret pour vous. On a crăe, il y a 9 ans ă notre Universită de Bucarest une chaire pour l’histoire de la pshilosophie contemporaine qui m’a ătă confiăe. Mon cours dure 3 ans (philosophie al- lemande — Kant, Schopenhauer —, philosophie franţaise — Mâine de Biron August Comte —, philosophie anglaise J.St. Mill, Herbert Spencer). C’est naturellement, votre philosophie syntă- tjque qui resume sous la formule unitaire de l’ăvolution, telle que vous la justifiez dans „Les. premiărs principes „tout le mouvement intellectuel de notre sifecle qui agit le plus puissament sur hotre jeunesse universitaire. (J’envoie ci-joint comme exemples deux thfeses de licence de la derniăre annăe scolaire.) 11 y a â l’heure qu’il est quelques centaines de jeunes roumains instruits qui sont pe- nătrăs de votre philosophie39. II est clair que dans cet ătat des esprits chez nous, vos observations sur le socialisme (qui du reste sont une dăduction năcessaire de votre doctrine) ont la plus grande valeur pour la direction du jugement dans cette grave question sociologique. Veuillez agrăer, Monsieur et illustre Maître, l’assurance de ma plus haute considăration. T. Majorescu Ancien ministre Recteur de l’Universită Bucarest Miercuri 21 aprUiej3 mai 1893. Ieri la 1 ora p.m. a murit Gh. Bariţiu la Sibiu, In vîr- stă de peste 80 ani. Fusese acum In martie ales Prezident al Acad[emiei] Române. Tel[egramă] Diaconovich, Sibiu. Delegaţiunea Academiei Sturdza, ...* Ollănescu şi alţi doi pleacă miine dimineaţă la Sibiu, Maiorescu 37 De la libertate la sclavie, de H. Spencer. 38 Pledoarie pentru libertate. H. Spencer se pronunţase în această lucrare împotriva ideilor socialiste, tot mai răspinditela sfirşitul secolului al XlX-lea. 39 Se referă la un grup de adepţi ai concepţiei idealiste a lui Spencer din rindurile cercurilor aflate sub influenţa junimismului. * Indescifrabil. www.dacoromanica.ro TITU MAIORESCU „ÎNSEMNĂRI ZILNICE' 791 ia Simbălă 24 apriliejs mai 1893. Diminjeaţa] la 7 ore numai + 6°R. Dar arborii verzi, afară de oţetari. Şi salcimii încep a încolţi. Sa Majestâ la Reine Elisabeth, Neuwied. Prions votre Majestâ agrâer nos respectueux hommages et fălicitations. Anna et Titus Majorescu Duminecă 25 aprilie/7 mai. De asară plouă, plouă şi acum rece şi Întunecat, plouă toată ziua (epoca mutatului). Luni 26 aprilie/8 mai. La 7 ore dim[ineaţa] +3°R. Ploios, întunecat. Mai 1893 Sâmbătă 1)13 mai. Tot nu e încă bine primăvară caldă. Azi pe la 8^ dim[ineaţa] de-abia 12°R, Incit afară de 2 ori acum vreo 8 — 9 zile nu putem lua cafeaua pe terasă. Ani- cuţei mai bine cu urticaria (ţine de vreo 2 săptămlni) de clnd a luat vreo 3 băi călduţe cu amidon. Duminecă 2114 mai. Liliacul In curtea de intrare In floare şi castanii. Luni 3/15 mai. Cafeaua pe terasă. Marţi 4jl6 mai. La 8 dimin[eaţa] +15°R. La masă Emilia40 Marenziller, Zizin Canta- cuzino, Rosetti-Teţcanu, Buiucliu, Brătescu-Voineşti. Sara cetirea jumătăţii isprăvite a novelei lui Brătescu „Pană Trăsnea Sfîntul”. 10/22 mai 1893. La dejun la noi, pe la 2 ore, după terminarea paradei şi defilării ar- matei, Ilarion Puşcariu (vicarul Mitropoliei Sibiu), Zacharia Boiu (protopresbiter), Partenie Cosma (directorul Albinei) şi Geroge Dima (profesorul de muzică vocală), aceşti 4 ca deputa- ţiunea românilor din Sibiu pentru parastasul academic al lui G. Bariţiu, apoi generalul Be- rendei cu nevasta şi Joiniţa, Jacques şi Mărie Negruzzi, Şampanie etc. Zi caldă, festivităţi azi şi mâine la Cişmigiu pentru inundaţii. Joi 13/25 mai. Noros, frig, la 9 ore numai 12°R. Eu mult de lucru, traduc Herbert Spenccr „from freedom to bondage”. Am primit scrisoare de la el, care mă autoriză a-i pu- blica traducerea. Marţi 18/30 mai. Cald in fine. La masă la noi mama, 2 Bengeşti, 2 Sandu Brăiloiu, Brătescu-Voineşti, sara şi Lecomte cu Coralie41, şi Coraliţa. S-a cetit frumoasa Întreagă nouă novela d-lui Brătescu „Pană Trăsnea Sfintul”. Mercuri 10/31 mai. Sara de la 84/2 la IO1/* la Alex. Marghiloman (numai noi 4) cetit novela lui Brătescu. El (duşman, dar politicos) avind broşurile contra mea (trilogia Hăşdeu, notele Caragiale, etc.). 40 Emilia Humpel, sora lui Titu Maiorescu, domiciliată la Iaşi. 41 Coralia, născută Rosctti, sora Aniculei Maiorescu, soţia lui Panait Sevescu. www.aacoromamca.ro 792 an. iordache, m. iosa, tr. lungu 14 Joi 20 maiji pide 42, Iaşi iunie 1893. Foarte cald; Închiderea Camerei. Tel [egramă] Profesor Philip- Casele IValier. Expediat astăzi numirea universitară, Negulesco, Paris, rue Sorbonne, 18 Attendons fin excellent article. Maiorescu. Majoresco. Duminecă 23 maiji iunie. Am plecat ieri la 9 sara prin Vaslui spre Iaşi, în acceleratul acesta era şi Prinţul moştenitor Ferdinand cu Lascăr Catargiu42 43 şi alţi invitaţi; astăzi la 11 sus la Copou pe locul Universităţii tedeum şi punerea pietrei fundamentale, discurs Rector Culianu ... *, Prinţul Ferdinand (glas tare, sigur, accent f. străin), ministrul Cultelor, Take Ionescu (foarte bun, sus şi cald), Pergament comemorativ pus in sul, iscălit şi de mine ca Rector al Universităţii] Bucureşti. Multă lume, mare pompă de arcuri, steaguri, tribune, timp frumos. La ora 1 banchet de 160 persoane in salonul Primăriei (casele Roznovano). Eu toast ministrului Cultelor; el răspuns mie şi ierarhilor (Eu fost cel dinţii Rector al Universităţii] Iaşi acum 30 ani). Sara plecat din Iaşi la Buc[ureşti] cu tren special, supralnghesuiţi vreo 15 In salonul iui Ferdinand. L-am Înlesnit pe Humpel44 să vie la banchetul de la Primărie ! , Simbălă 29 mai[10 iunie 1893. De la Iaşi Încoace tot ploios. Mercuri şi joi terminat cursurile Universitare], cel de istoria filo[zofiei] engleze cu un rezumat cald din Spencer contra Socialismului45 46. Azi dimin[eaţă] la 7 ore + 14‘R. Eu nu mai sunt sănătos. Cam obosit, urinul cam iri- tat', stOmachul cam greu, gura cam amară, degetul mlinei drepte cam tensionat şi nimic du- reros, dar „malaise” general. O fi Greft49 (din 1894 s-a văzut că nu e nici Greft cum credea Schachmann) ci că trec toate simptomele cu linişte şi rar. Mult de lucru, dar şi destul ciştig. Iunie 1893 Marţi 8120 dim[ineaţa] la 7 ore +14°R, Eri peste zi foarte cald, sara vint răcoros. Alaltăieri încă ceva ploaie. Slmbătă ploaie violentă. Cea mai ploioasă primăvară. Duminecă 6118 iunie intre 3 şi 5 ore la Zizin şedinţă spirită animată de Vermont (ovreiul Griinberg) cu stud[enţii] în med [iernă] Popovici, Brătescu, Rădulescu, Scărlătescu, Anicuţa şi eu. Popovici a adormit de sine in 1 minută, ochii contracţi, injecţionaţi, oftlnd, a scris : ,,il n-a pas la permission d’ecrire”, apoi l-a trezit Vermont. Cu** ... n-a izbutit. Asemenea şi cu fotografia in camera Întunecată a lui Zizin. în aceiaş sară la masă la noi Seveştii, Mitică, Nicu Negri, Miss, Olympe Brănescu. 42 Philippide. Alex., profesor universitar la Iaşi, filolog. 43 Lascăr Catargiu, primul ministru al ţării in această perioadă, şeful Partidului Con- servator. * Indescifrabil. 44 Cumnatul lui Titu Maiorescu, 45 în realitate, o pledoarie nefondată datorată formaţiei sale filozofice. 46 Probabil greht (artrită). ** indescifrabil www.dacoromanica.ro 15 TITU MAIORESCU „ÎNSEMNĂRI ZILNICE' 793 Simbătă pronunţat arbitrajul pentru fabrica de hîrtie „Letca” (cu Stătescu şi P. Stoi- cescu, grefier Christescu, căruia atribuit una mie franci pentru serviciul de grefier). Ieri 7/19 iunie de-abia primele două clematite lila înflorite, astăzi 4, dar mulţime de bo- boci, de la terasa noastră. Vineri 11/23 iunie. Încep căldurile ! Clematilele (peste o săptămînă) înflorite. Grădiniţa noastră mai frumoasă decit oricind. Dr. Bogdan, Iaşi strada Păcurari, 14. Mulţumesc pentru binevoitoarea invitare şi îmi pare rău că nu pot lua parte la serba- rea D-voastră. Maiorescu. Mercuri 23 iunie/5 iulie 1893. Azi ciştigat la Casaţie Încă respingerea recursului D-nei Adeiina Petrovitz, născută Fulga, (ieri neplăcut că am luat parte şi pierdut la Casaţie expro- prierea Bogdan din Piteşti, îndemnat de Dimancea), apoi la Universitate, apoi plecat la 5°50’ din Bucureşti prin Vlrciorova, la Orşova tot am trebuit să asist la visita bagajelor pe la 4 ore dimţineaţa], dar Anicuţa rămasă în sleeping. Bine pînă la Viena. La Viena bine, ca totdeauna la hotel Sacher. www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro PROÎLEME ALE ISTORIOGRAFIEI CONTEMPORANE [STUDII DOCUMENTARE) UMANISMUL MEDIEVAL ŞI UMANISMUL RENAŞTERII ^RENAŞTEREA, PRERENAŞTEREA ŞI ANTEPRERENAŞTEREA) Problematica Renaşterii continuă să rămină in centrul atenţiei istoriografiei universale. Nenumăratele lucrări de ansamblu, monografii, studii, articole insistă fie asupra unor puncte •de vedere noi asupra Renaşterii — incerclnd o luminare a trecutului prin prisma prezentului —, fie asupra anumitor probleme particulare, In timp şi spaţiu, privind acest fenomen fundamental ipentru cultura europeană. La cele două extremităţi, In timp, ale Renaşterii, se studiază : problematica devieri* esenţei spirituale a Renaşterii, ca urmare a noii conjuncturi create de Reformă şi, mai ales, de Contrareformă, insistlndu-se asupra fenomenului specific al barocului şi analizlndu-se astfel ceea ce istoricul Andră Chastel numeşte, intr-o lucrare recentă, Criza Renaşterii1, şi problema- tica realizării climatului spiritual, social şi politic in care au apărut liniamentele ideologiei re- nascentiste. In această din urmă ordine de idei, cunoscutul istoric Roberto Weiss a dezvoltat, Încă din 1947, Intr-o conferinţă ţinută la University College din Londra şi publicată, recent, In .„Bulletin of the Institute of Historical Research”2, idei in mare măsură noi asupra originii Renaşterii, căutlnd această origine cu aproape un secol Înainte de Petrarca şi de Boccaccio, In frămlntarea spirituală a cltorva oraşe italiene. In lucrarea lui compusă In anul cuceririi Constantinopolului, 1453, Italia Mustrata, istoricul Flavio Biondo, din Forli3, 11 considera pe Petrarca drept precursorul Întreruperii tra- 1 La Crise de ta Renaissance, 1520—1600, Skira, Genăve, 1968, 236 p., 60 planşe color :şi 60 planşe alb-negru, In col. Arls, Idees, Histoire. Lucrarea reia şi completează ideile din volu- mul apărut In 1964 şi datorit colaborării lui Andră Chastel şi Robert Klein : L’Age de ihumanisme. L’Europe de la Renaissance, Edit. Deux Mondes. Andră Chastel prezintă Renaşterea ca o aven- tură spirituală şi artistică a Occidentului, a unui dinamism creator de idei, de forme şi de stiluri •originale, fiind astfel mai mult decit reînnoirea tradiţiei antice, şi anume un adevărat salt calitativ al conştiinţei umane, care nu vrea să piardă nimic din patrimoniul spiritual al omenirii. 2 în nr. 105 (anul 42), din mai 1969, p. 1—16. Autorul publicase In 1941 o lucrare cu anu- mite contingenţe cu teza din conferinţă, şi anume Humanism in England during the Fifteenth 'Cenlurij, Oxford, 1941. 3 Asupra importanţei lui Flavio Biondo (Blondus) ca istoriograf şi umanist, vezi Ed. Fueter, Histoire de Vhistoriographie moderne, Paris, 1914, p. 129 — 132, şi acad. Andrei Oţetea, Renaşterea şi Reforma, Edit. ştiinţifică, Bucureşti, 1968, p. 225—226. ^,studii“, tomul 23, nr. 4, p. 795 — wwW.0daCOromamca.ro 796 STUDII DOCUMENTARE 2’ diţiei medievale. Dar încă din 1395, intr-o scrisoare către cardinalul de Padova, Coluccio Salu- taţi (1330 — 1406) amintea de doi antecesori umanişti ai lui Petrarca : istoricul şi poetul Mus- satus Patavinus (Albertino Mussato din Padova, 1261 —1329)4 şi mai puţin cunoscutul Gernis. Aretinus, poet şi satiric. Deci, In ultimele decenii ale secolului al XlII-lea — acest secol atît de frămlntat, care Începe cu implantarea „latinilor” In Europa orientală, cunoaşte năvălirea mongolilor şi duelul final dintre sacerdoţiu şi imperiu, Încheiat cu moartea providenţială a Îm- păratului Frederic al II-lea şi cu Înscăunarea Angevinilor la Napoli, pentru a cunoaşte, spre sfirşitul său, constituirea talasocraţiei aragoneze In Mediterana occidentală şi lichidarea stăpl- nirii creştine pe coasta Siriei — s-au produs fenomene spirituale care au pus bazele expansiunii spiritului european. Anume, spune profesorul Roberto Weiss, In ultimele decenii ale acestui secol a Început marea preţuire a spiritului scrierilor antice, spirit care nu avea contingenţă cu ideologia creştină. Scrierile antichităţii Încep să fie citite şi răsplndite cu mai multă fervoare şi Intr-un spirit mai critic declt fuseseră pînă atunci, sub permanenta şi spontana cenzură a bisericii şi a men- talităţii teologice. Ce este şi mai important, pildele trase din istoria veche Încep să fie folo- site şi apreciate Intr-o altă lumină declt plnă atunci. Acest fenomen esenţial de mutaţie intelectuală, specific Italiei, nu poate fi Insă localizat. A fost un fenomen spontan şi difuz, pe care-1 constatăm documentar ca fiind simultan, In epoca respectivă, la Padova, Verona, Vicenza, Veneţia, Milano, Bologna, Florenţa şi Napoli, dar manifestîndu-se cu grade diferite de intensitate şi calitate. Ceea ce este important şi, In mare măsură, original In studiul profesorului Robertch Weiss este faptul că el atrage, cel dinţii, aten(ia asupra unui fenomen care, la reflecţie, pare firesc. Anume, rolul determinant jucat de jurişti în dezvoltarea timpurie a umanismului In Italia. într-adevăr, juriştii şi notarii oraşelor Italiei medievale au fost singurii intelectuali care, prin profesie şi vocaţie, aveau prilejul să păstreze contactul nemijlocit cu tradiţia juridică ro- mană. Studiul Digestelor şi al Codului lui Iustinian, studiu obligatoriu, mai ales In urma Înte- meierii Înaltelor şcoli juridice, din Bologna şi din alte centre urbane italiene, şi ca urmare a constituirii şcolii glosatorilor, i-a Îndemnat pe juriştii italieni la contemplarea civilizaţiei romane ca o lume vie, care le dădea soluţii practice pentru soluţionarea multor spinoase probleme con- temporane lor. Tranziţia de la studiul juriştilor romani la studiul istoricilor şi poeţilor s-a făcut in mod firesc, după aceeaşi metodă şi In acelaşi spirit In care glosatorii redescopereau şi aprofundau ralio scripta a dreptului roman şi după care oamenii politici ai oraşelor italiene,, guelfe sau ghibeline, făceau apel la retorica antică pentru a-şi cizela discursurile politice sau juridice5. 4 Asupra lui Mussatus Patavinus şi a operei lui de istoric şi de autor dramatic, vezi Fran- cesco de Sanctis, Istoria literaturii italiene, trad. rom. Nina Faţon, Bucureşti, 1965, p. 171 — 173; Jakob Burckhardt; Die Kultur der Renaissance in Italien, Safari Verlag, Berlin, 1941,. p. 65 — 66. Asupra lui Coluccio Salutaţi, vezi Burckhardt, op. cit., p. 241, şi acad. Andrei Oţetea* op. cil., p. 204 — 206. 5 Asupra popularităţii comparate a operelor scriitorilor antici In evul mediu şi Renaştere,, vezi un important studiu de Peter Burke : A Survey oţ Ihe populariiy of ancienl hislorians, 1450 — 1700, in revista ,,History and Theory”, an. V, nr. 2 1966, p. 135 — 152, recenzie de subsemnatul în „Revista de referate şi recenzii” a C.D.S. Secţia istorie-etnografie, 1/1967, p. 9 —15. în perioada incunabulelor (1450 — 1499) se constată că ediţiile cele mai numeroase, In limba originală, le-au avut, in ordine : Salustiu (Calilina şi Iugurta), Valerius Maximus, Comentariile lui Cezar, Titus Liviu, Suetonius, Quintus Curtius, Florus. în regulă generală, predilecţia pentru autorii latini faţă de cei greci se menţine, nu numai In secolele medievale, clnd autorii greci erau puţin cunoscu- ţi, manuscrisele lor greu accesibile, iar limba greacă foarte rar folosită In Europa catolică, dar pină la sfirşitul Renaşterii, singurul autor grec mai des editat şi tradus fiind, evident, Plutarh- Studiul său statistic foarte amănunţit li Îngăduie lui Burke să trapă concluzia că ,,Renaşterea a tnsemnai in esenţă o reînviere a antichităţii romane, şi nu a antichităţii eline”. Se ştie că In istorio- grafia contemporană a Renaşterii există tendinţa de a considera umanismul Renaşterii ca o. 3 STUDII DOCUMENTARE 797' Este suficient să trecem in revistă seria personalităţilor primilor umanişti italieni pentru a ne convinge de covîrşitoarea proporţie a juriştilor in această perioadă de Anteprerenaştere care Începe in secolul al XlII-lea, deci înainte şi de Dante şi de Petrarca. Astfel, la Padova, In afară de Albertino Mussato, pomenit mal sus, care a fost notar- izvoarele ne informează despre existenţa a trei judecători care au avut incontestabile preocu- pări umaniste : Lovato dei Lovati (1241 —1306)6, Geremia da Montagnone şi Rolando da Piaz, zola. în jurul lui Lovato se constituise, la sfirşitul secolului al XlII-lea, primul cerc umanist atestat documentar în Italia, alcătuit din jurişti. în acest cerc se citeau şi se comentau poeţii latini. Amintirea lui Lovato şi a culturii sale umaniste a dăinuit multă vreme, compatriotul său Albertino Mussato l-a preamărit după moarte, ca şi Giovanni del Virgilio, gramaticul bo- lognez cu care a fost in corespondenţă Dante către sfirşitul vieţii şi care-1 onorează pe Lovato intr-o eglogă latină; Petrarca însuşi îl elogiază in Rerum memorandarum. Destul de puţin stu- diat de istoricii Renaşterii, Lovato dei Lovati a fost un precursor in multe domenii -u a în- vederat calităţi tipice pentru un umanist. Astfel, el a fost un apologet al clasicismului latin, împotriva literaturii naţionale (atitudine caracteristică majorităţii umaniştilor, pînă la Erasm). şi a scris un studiu asupra tragediilor lui Seneca, destul de puţin cunoscute in evul mediu, dar care au devenit, după cum se ştie, principalul izvor de inspiraţie pentru dramaturgia re- nascentistă, pină la Shakespeare. Principala dificultate a înţelegerii textului lui Seneca fiind constituită, pentru cititorii evului mediu, de structura metrică a tragediilor, Lovato a vrut să lămurească această structură pentru contemporanii săi şi a compus (evident, in limba la- tină) cel dinţii tratat de metrică din evul mediu. Majoritatea scrierilor lui Lovato s-au pierdut, dar se menţionează compunerea a două lucrări deosebit de caracteristice : o invectivă Împotriva guelfilor şi ghibelinilor, precum şi nrr poem asupra lui Tristan şi a Isoldei7. Urmaşii lui Lovato au mers, diversificînd-o, pe linia umanistă a predecesorului lor- Astfel, urmaşul şi nepotul său, Rolando da Piazzola, a fost un orator Înzestrat şi a avut preocupări arheologice. Geremia da Montagnone a compus un florilegiu de sentinţe morale, culese din literatura antică şi medievală. în sfîrşit,_Albertino Mussato a fost cel care a răspin- dit atlt gloria, cit şi preocupările culturale ale lui Lovato în Întreaga Italie. Mussato a fost un spirit enciclopedic, cum au fost, in general, toţi umaniştii : un istoric8 inspirat de Titus Livius, Salustiu şi Cezar; autorul a două tragedii, Achilleis şi Eccerinis, evident, în limba latină, dar în cea de-a doua tragedie el îndrăzneşte să aducă in scenă un personaj istoric, celebrul Ezze- lino da Romano, tiranul Padovei, cel pe care-1 intilneşte Dante în cercul al şaptelea al Infer- nului (XII, 100); autorul unui dialog asupra tragediilor lui Seneca, dialog in care unul din interlocutori este însuşi Lovato ; in sfirşit, Mussato a fost şi un poet, inspirat din Ovidiu, Horaţiu şi Virgiliu, şi a fost încununat cu lauri în 1315, cum va fi şi Petrarca mai tirziu. reacţie, iniţiată de Petrarca şi de contemporanii lui, Împotriva atît a scolasticii, cit şi, în mare măsură, a influenţei arabe in cultura medievală, mai ales Împotriva lui Avicenna şi a lui Averroes- în acest sens, Roland X. Bainton, Man, God and the Church in the Age of the Renaissance, în : The Renaissance, New York, 1966 (studii colective asupra Renaşterii), p. 79 — 82, consideră Renaşterea ca o revoltă a spiritului elin imanentisb împotriva celui semit transcendentalist, Reforma fiind reacţia inversă. Cf. şi George Sarton, The Que*t for Truth. Scientific Progress during the Renaissance, ibid., p. 56. Se ştie că Ernest Renan a explicat aversiunea lui Petrarca pentru incredulitatea fatalistă arabă, in Averrhoks et TAverrhoîsme, Paris, 1922, p. 328 — 338,. mai ales prin concepţia lui spiritualistă. 6 Menţionat, foarte sumar şi suficient de ironic, in Francesco de Sanctis, op. cit., p. 301, 316, ca şi în Burckhardt, op. cit., p. 67. 7 Tristan, după cum se ştie, apare în Infernul, cîntul 5, v. 67, dar fără Isotta. 8 A scris : De gestis Henrici VII, Caesaris, in 16 cărţi, şi De gestis italicorum post Ilenricum VII Cacsarum, în 14 cărţi, intercalînd in text hexametri. Despre onorurile care i se aduceau lui Mussato din viaţă, onoruri mergînd pînă la apoteoză, vezi J. Burckhardt, op. cit., p. 65. Cf„ şi Fr. de Sanctis, oP. cit.,, p l7fowwHacnrnmanica.Tn 798 STUDII DOCUMENTARE 4 La Vicenza, Benvenuto dei Campesani şi Ferrato Ferreti, In primele decenii ale secolului al XlII-lea (Ferreti a murit în 1337), vor compune opere istorice In care vor accentua rolul indivizilor In istorie, fiind consideraţi astfel drept precursori ai lui Machiavelli, pentru care, după cum se ştie, providenţa nu va juca nici un rol In istorie. La Verona, unde exista o importantă bibliotecă de texte clasice, Întemeiată de diaconul Pacifico In secolul al X-lea, preumanismul a avut un caracter livresc, de pură erudiţie, cul- minlnd cu studiile critice asupra antichităţii ale lui Giovanni de Matociis (cu numele latinizat In Johannes Mausionarius), care, cel dinţii pentru evul mediu, a stabilit că au existat doi scri- itori cu numele de Plinius ; ale juristului Guglielmo da Pastrengo şi mai ales ale lui Benzo d’Alessandria (notar şi apoi cancelar al lui Cangrande della Scala), care, In Enciclopedia — In genul celei a lui Vincent de Beauvais —, a practicat, printre cei dinţii In evul mediu, cri- tica izvoarelor. Bologna l-a dat mai ales pe Giovanni d’Andrea, mare jurist şi umanist, Florenţa, pe Ceri d’Arezzo, care a scris un număr de epistole In genul lui Plinius, şi pe Francesco de Bar- berino, ambii doctori In drept civil, iar Milano, pe Giovanni de Cermenate, comentator al lui Titus. Livius. Un rol important In această frămlntare culturală preumanistă l-a jucat Regalul Nea- polelui. Aici persistau şi se Încrucişau mai multe tradiţii culturale : greacâ-bizantină, mai ales Jn Calabria, unde limba greacă era Încă frecvent vorbită şi unde au persistat multă vreme mănăstiri de rit grec; arabă, normandă, germană. Ciudatul Frederic al II-lea, unul din cele mai eclectice spirite de suveran medieval, Intemeiase la Napoli o Magna Curia, pe care însă Angevinii o risipiseră. Dar RobeTto de Anjou (1309 — 1343), cel care, cum spune ironic Dante (Parad. VIII, 147), fusese făcut „re di tal ch’e da sermone”, Încurajase, pe lingă studiile teo- logice, şi traducerile din limba greacă In limba latină, angajlnd In acest scop trei cărturari şi solicitlnd şi obţinlnd texte eline de la Bizanţ. Printre preumaniştii napolitani se citează Niccolă di Deoproprio, din Reggio, comentator al lui Galienus şi Paolo da Peruggia, secretar regesc, notar al cancelariei napolitane şi, pare-se, şi bibliotecar al regelui. Învâţînd limba greacă de la savantul Barlaam din Calabria9, Paolo da Peruggia s-a preocupat de mitologie şi a revoluţionat genealogia zeilor din panteonul elin, preocupare pe care o va avea şi Boccaccio10. Un alt umanist napolitan a fost Dionigi de Borgo San Sepolcro, care, în comentariul pe care l-a făcut la opera lui Valerius Maximus, a consultat un mare număr de autori antici. Mai pot fi pomeniţi erudiţii Giovanni Barrili şi Barbato da Sulmona. Regatul Neapolelui a constituit de altfel, alături de Veneţia, o punte de legătură importan- tă Intre umanismul medieval occidental, multă vreme rezumat la limba latină, şi umanismul bi- zantin, axat pe vechea cultură elină, care, transmisă Europei latine şi germanice, a dat naş- tere adevăratului umanism renascentist. în această problemă fundamentală rolul principal pare a-1 fi jucat un italo-grec, probabil din Calabria, Leontius Pilatus, socotit Intr-o lucrare recentă a lui Agostino Pertusi drept „primul elenizant In istoria umanismului occidental”11. în lucrarea sa, Pertusi analizează contactele trilaterale dintre Pilatus, Boccaccio şi Petrarca. Boccaccio a putut cunoaşte prin Pilatus lumea Eladei şi a fost iniţiat de el în poezia homerică. Datorită lui Petrarca şi Boccaccio, curentul elenist a putut Începe să circule In partea latină a Italiei, astfel Incit prin prestigiul lor cei doi mari scriitori au pus bazele unei evoluţii care ar fi In- 9 Barlaam li oferise lui Petrarca să-l Înveţe limba greacă, la Avignon. Vezi acad. Andrei Oţetea, op. cit., p. 216. 10 în De genealogia deorum. 11 Agostino Pertusi, Leonzio Pilato fra Petrarca e Boccaccio. Le sue versioni omeriche negii aulographi de Venezia z la cultura greca del Primo Umanesimo, Verezzia, Roma, Fond. ■Gini, 1964. « . www.dacoFomanica.ro 5 STUDII DOCUMENTARE 799 Llrziat probabil şi n-ar fi luat nici avintul pe care l-a luat In secolul al XV-lea12. Pertusi con- sideră, confirmlnd astfel In mare măsură părerile lui Roberto Weiss13, că „contactele determi- nante ale culturii umaniste eline şi occidentale trebuie aşezate In contextul italo-grec al seco- lului al XlV-lea, poate chiar al secolelor XIII şi XII”14 * 16. Această teză, a influenţei predominante a sintezei greco-latine In elaborarea mentalităţii umaniste şi renascentiste, a fost, după cum se ştie, foarte superficial tratată de Jakob Burck- hardt, a cărui teză era, dimpotrivă, aceea a unei reale şi duble soluţii de continuitate Iu •constituirea Renaşterii : aceea dintre Renaştere şi evul mediu şi aceea dintre Italia şi celelalte ţări ale Europei. Pe Leontius Pilatus 11 pomeneşte indirect o singură dată, pentru a constata „succesul Îndoielnic”18 al Încercării sale, „făcută cu concursul lui Boccaccio”, de a da tradu- cerea completă In limba latină a Iliadei şi Odiseei. Iar Bizanţul e pomenit de Burckhardt numai pentru a scoate In relief contrastul dintre biserica romano-catolică, distinctă de puterea politică, şi confuzia dintre biserică şi stat la Bizanţ, şi In lumea islamică18. Istoricii moderni tind, dimpotrivă, să accentueze rolul esenţial jucat de Bizanţ ca o punte de legătură trainică aruncată spre antichitate şi menţinută Întotdeauna intactă, cu toate frămlntările suferite de statul bizantin. „Sufletul bizantin” — scrie astfel marele bizantinolog francez Paul Lemerle — a Înflorit In tiparele superioare ale culturii şi civilizaţiei europene, •care, fără Bizanţ, nu s-ar fi putut constitui atlt de repede şi atlt de strălucit”17. în acelaşi sens, In problema Renaşterii, se pronunţă şi istoricul american Kenneth M. Setton, Intr-un studiu des citat, apărut în 195618, The Byzantine Background io the Italian Renaissance. Relutnd această temă, pe marginea studiului lui Setton şi a lucrării recente a lui Per- tusi, profesorul A. Tripet, de la Universitatea din Chicago, aduce o viziune nuanţată asupra 12 Asupra rolului de precursor al lui Petrarca, vezi lucrarea recentă a lui Ernest Hatcli Wilkins, Life of Pelrarca, Chicago, 1961 (şi trad. ital. Remo Ceserani, Milano, Feltrinelli, 1964); B. T. Sozzi, Pelrarca, Palermo, 1963 ; U. Bosco, Peirarca, Bari, 1961. şi lucrarea lui G. Billanovich, Petrarca letierato. I. Lo Scrittoio del Peirarca, precum şi capitolul consacrat poetului de Natalino Sapegno In Storia lelleraria del Trecento (Milano-Napoli, 1963). Lucrările mai vechi ale lui Fran- •cesco de Sanctis şi Pierre de Nolhac Îşi păstrează valoarea, desigur în lumina noilor cercetări. 12 Roberto Weiss, Petrarca e il mondo greco. In ,, Atti e Memorie dell’Academia di Lettere, Arte e Scienze”, 1957, p. 65 — 96, şi The Spread of Italian Humanism, London, 1964. Comentate in A. Tripet, Pttrarque, multiple et singutier, In Bibi. Humanisme et Renaissance, XXXI, nr. 2/ 1969, p. 365-372. 14 Op. cit., p. 264. 18 ,,.. .die erste lateinisclie t)be"setzung der Ilias und Odyssee hat Boccaccio mit Hilfe •eines kalabresischen Griechen, so gut es ging, zustande gebracht” (subl. ns.) (op. cit., p. 84). 16 . .mit dem Dasein einer Kirche, die nicht, wie in Byzanz und in der islamitischen Welt, mit dem Staat identisch war” (op. cii., p. 61). 17 Paul Lemerle, Byzance ei Ies origines de nolre civilisation, In Venezia e t’Oriente fra tardo Medioevo e Rinascimento, Venezia, Sansoni, 1966, p. 1—18. Recenzie de subsemnatul In „Revista de referate şi recenzii’ a C.D.S. Secţia istorie-etnografie, nr. 2/1968, p. 187 — 192. Pasajul citat constituie finalul studiului lui Paul Lemerle (p. 11 — 12). Noile cercetări ale istorici- lor contemporani In problema influenţei culturii eline şi bizantine In dezvoltarea mentalităţii renascentiste contrazic astfel tezele moniste susţinute mai de mult de Cai ol Neumann (Byzanti- sche Ku/tur und Renaissance, 1903), Houston Steward Chamberlain - 800 STUDII DOCUMENTARE 6 rolului Bizanţului ca verigă culturală Intre lumea antică şi Renaştere. Etosul cultural bizantini avea un alt ritm decit cel al Italiei Prerenaşterii. „La bizantini — scrie profesorul Tripet —nu se distinge bucuria unei descoperiri, nici conştiinţa frămintată a unui naufragiu cultural19. Is- toria ii străbate fără a-i Îndemna să-şi pună probleme privind identitatea. La latini, dimpotrivă, sentimentul unei deosebiri (faţă de cei care au neglijat şi uitat pe cei vechi, şi In ciuda tuturor mimetismelor faţă de cei vechi) dă naştere unei noi forme de cultură şi condiţionează un modernism al cărui iniţiator a fost Petrarca, pe toate registrele şi chiar in domenii In care noutatea nu pare a fi dat roade”. Din expunerea făcută de istoricii analizaţi mai sus rezultă deci o serie de concluzii pri- vind fenomenul cultural pe care l-am putea numi Anteprerenaşterea, sau umanismul medieval, premergind umanismului renascentist, care aduce ca notă nouă etosul culturii greceşti : 1. Umanismul medieval timpuriu nu s-a dezvoltat, in secolele XIII şi XIV, ca o reacţie- împotriva unui anumit mod de speculaţie filozofică sau ca o năzuinţă conştientă, premeditată, către o renovalio sludiorum, pentru a se ajunge prin această renovaţie la o nouă vlrstă de aur. EI nu a fost decit un mod spontan de evoluţie a studiilor clasice, in roul mediu cultural creat de ambianţa universităţilor. 2. Majoritatea umaniştilor medievali au fost oameni cu preocupări juridice şi au ajuns la autorii clasici ai antichităţii pornind de la studiul jurisconsulţilor romani şi al glosatorilor lor. 3. Umanismul medieval, sau preumanismul, a cunoscut, in secolele >ţIII —XIV, două tendinţe distincte, şi anume : aceea reprezentată de şcoala din Padova, tinzind la reînvierea spi- ritului clasic, şi aceea reprezentată de şcoala din Verona, axată pe studiul critic al antichităţii, cu preferinţe de pură erudiţie. In general, umaniştii din Regatul Neapolelui au aparţinut acestei a doua tendinţe. La Veneţia, umanismul a avut un rol mult mai modest la început, el dezvoltindu-se in cancelaria dogilor şi exponenţii lui fiind in special notari. 4. Umanismul medieval a culminat in opera lui Petrarca şi a lui Boccaccio, care au contribuit in mod esenţial la accelerarea tendinţelor umaniste şi la avintul studiilor clasice. Fermentul esenţial al noului umanism a fost elenismul, transmis Italiei latine printr-un fenomen de osmoză din Bizanţ şi din regiunile italiene unde se menţinuse mai multă vreme influenţa greacă. Noul umanism, care pregăteşte Renaşterea, se distinge de umanismul medieval timpuriu, structurat pe limba latină şi pe autorii latini, prin conştiinţa superiorităţii gindirii greceşti şi prin preferinţa pentru operele literare şi filozofice eline. 5. Fără activitatea îndelungată şi vastă a reprezentanţilor umanismului medieval timpu- riu, umanismul nou, iniţiat de Petrarca şi de Boccaccio, nu ar fi avut, probabil, nici structura, nici înflorirea rapidă, nici prestigiul pe care l-a avut. Realizările fundamentale ale acestor doi corifei ai umanismului prerenascentist nu ar fi fost cu putinţă dacă terenul nu ar fi fost pre- gătit in spiritul vremii de umaniştii medieval'. Ban .1. Lăzărescu 19 „La hantise d’un naufrage cui ■ frage culţuiei” (op, cil., P- 371). www.aacaromamca.ro VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ ANIVERSAREA CENTENARULUI NAŞTERII LUI VLADIMIR ILICI LENIN Sărbătorim anul acesta 100 de ani de la naşterea lui Vladimir Ilici Lenin, strălucit om politic şi de acţiune, dialectician profund, discipol credincios şi continuator al lui Marx şi Engels, conducătorul revoluţionar al proletariatului. „împreună cu întreaga omenire pro- gresistă, poporul român sărbătoreşte centenarul naşterii lui Lenin — spunea tovarăşul Nicolae Ceauşescu la adunarea festivă de la Moscova consacrată centenarului —, cinstind pe teoreti- cianul şi strategul revoluţionar marxist, pe întemeietorul şi conducătorul partidului comunist bolşevic care a pregătit şi Înfăptuit Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie, eveniment ce a inaugurat o nouă eră în istoria omenirii”. Această personalitate uriaşă, de numele căreia se leagă făurirea primului stat socialist din lume, a lăsat o operă vastă, de mare valoare teoretică şi practică. Prin întreaga sa operă şi activitate, Vladimir Ilici Lenin a fost şi este un exemplu viu de fermitate revoluţionară, de perspicacitate politică. Centenarul naşterii sale prilejuieşte, prin numeroasele şi variatele manifestări de omagiu aduse lui Vladimir Ilici Lenin, atit pe plan naţional, cit şi pe cel mondial, evocarea acestei figuri luminoase, a măreţiei şi triumfului deplin al ideilor leniniste, în întreaga ţară, in toate oraşele şi comunele patriei, in întreprinderi şi instituţii, in şcoli şi universităţi, case de cultură, cămine culturale, au avut loc expuneri, simpozioane, seri lite- rare, gale de filme, expoziţii dedicate centenarului naşterii lui Lenin. Toate acestea scot în evidenţă Încă o dată spiritul creator al teoriei revoluţionare marxist-lcninistc, viabilitatea aces- tei teorii, care se confirmă in societatea socialistă a vremurilor noastre. începind din februarie presa, radioul, televiziunea au dedicat, în semn de omagiu adus lui Lenin, numeroase materiale sau emisiuni. în cele ce urmează vom încerca să consemnăm cele mai importante manifestări prilejuite de centenarul naşterii lui Vladimir Ilici Lenin, la care şi-au adus contribuţia numeroşi oameni de ştiinţă şi cultură, activişti de partid şi de stat. Astfel, la Casa prieteniei româno-sovietice au avut loc simpozioane, discuţii, intilniri, seri de filme închinate lui Lenin. Dintre acestea, le menţionăm pe următoarele : la 25 februarie a vorbit Constantin Manolescu, prorector al Academiei de studii economice, despre „Econo- micul şi politicul in concepţia leninistă despre construirea noii societăţi”, arătind importanţa acordată de învăţătura leninistă raportului dintre economic şi politic şi modul creator de aplicare a acestei corelaţii de către P.C.R.; la 5 martie a avut loc simpozionul „Naţiunea socialistă română — rezolvare leninistă a problemei naţionale în Republica Socialistă România", in cadrul căruia au vorbit Ioan Constant-Manoliu, vicepreşedinte al Tribunalului Suprem, pro- fesorul universitar Ludovic Takacs şi Anton Breltenhofer, redactor şef al ziarului „Neuer Weg", „studii”, tomul 23, nr. 4, p. 801—824,.1970. . www.dacoromamca.ro 802 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 2 care s-au ocupat de problema naţională şi rezolvarea ei de către P.C.R., pe baza principiilor leniniste, scoţind in evidenţă egalitatea In drepturi a tuturor naţionalităţilor conlocuitoare şi participarea acestora la construirea socialismului in ţara noastră; In ziua de 19 martie, tot la Casa prieteniei româno-sovietice, dr. Radu Pantazi a vorbit despre „Progresul ştiinţific In concepţia lui V. I. Lenin”, In care s-a referit la importanţa activităţii filozofice a lui Lenin, la strlnsa legătură dintre progresul tehnico-ştiinţific şi progresul social şi politic, subliniind valoarea ideilor leniniste despre industrializarea socialistă, pe baza tehnicii moderne, precum şi aplicarea creatoare de către P.C.R. a acestei idei la condiţiile concrete din ţara noastră. La această expunere au fost prezenţi reprezentanţi ai Ambasadei Sovietice; demn de consem- nat este şi simpozionul „Colaborarea şi cooperarea internaţională In lumina ideilor leniniste”,, unde au vorbit C. Paraschivescu-Bălăceanu, vicepreşedinte al Asociaţiei juriştilor, prof. univ. Ion Bulborea şi lector univ. Constantin Mocanu, care au relevat permanenta actualitate a concepţiilor leniniste despre relaţiile dintre state şi rolul lor în stabilirea unui climat de cola- borare şi cooperare. Comitetul naţional pentru apărarea păcii şi Consiliul general A.R.L.U.S. au organizat în ziua de 15 aprilie o adunare festivă închinată naşterii lui Lenin tot la Casa prieteniei româno- sovietice. La această manifestare, acad. Iorgu Iordan, vicepreşedinte al Consiliului general A.R.L.U.S., a evocat figura marelui conducător revoluţionar al proletariatului, iar acad. Gheorghe Mihoc, vicepreşedinte al Comitetului naţional pentru apărarea păcii, a vorbit despre contribuţia Republicii Socialiste România la triumful ideilor leniniste de pace şi cola- borare Intre popoare. Un program de filme despre viaţa şi activitatea lui Lenin a încheiat această prestigioasă festivitate. , Muzeul de istorie a partidului comunist, a mişcării revoluţionare şi democratice din România a organizat, cu prilejul centenarului naşterii lui Lenin, numeroase acţiuni, dintre care reţinem : ciclul de conferinţe din 27 februarie,’la care a vorbit dr. Augustin Dcac, director adjunct al Institutului de studii istorice şi social-politice, despre „întllniri ale unor români cu V. I. Lenin”. Au participat cercetători din Institutul de istorie „N. Iorga", profesori, istorici, muzeografi; la 6 martie, In cadrul manifestării închinate aceluiaşi eveniment, a vorbit C. Mocanu, de la Academia „Ştefan Gheorghiu” despre „Mărturii documentare despre V. I. Lenin şi mişcarea muncitorească şi democratică din România” evoclnd figuri de personalităţi ale mişcării muncitoreşti din ţara noastră care l-au cunoscut pe Lenin, subliniind activitatea P.C.R. în perioada dintre cele două războaie mondiale pentru răsplndirea în rlndul maselor a operelor sale ; mai tîrziu, la 13 martie, I. Stanciu adjunct al ministrului agriculturii şl silviculturii a vorbit despre. „Planul cooperatist al lui Vladimir Ilici Lenin. Politica marxist leninistă a P.C.R. de transformare socialistă a agriculturii. Manifestările organizate la Muzeul de istorie a partidului comunist a mişcării revoluţionare şi democratice din România au culminat cu lucrările sesiunii ştiinţifice cu tema „Leninismul şi victoria socialismului în România” In zilele de 13 — 15 aprilie, sesiune organizată de Academia Republicii Socialiste România, Academia de Ştiinţe Sociale şi Poli- tice, Institutul de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. şi Academia de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu” de pe lingă C.C. al P.C.R. în şedinţa plenară după cuvlntul de deschidere rostit de preşedintele Academici de Ştiinţe Sociale şi Politice, Miron Constantinescu, s-au prezentat comunicările ; „Leninismul şi experienţa Partidului Co- munist Român în conducerea revoluţiei populare şi cucerirea puterii politice” de Ilie Rădulescu, „Dezvoltarea mişcării muncitoreşti din România şi legăturile sale cu V. I. Lenin”, de dr. Augustin Deac, „Leninismul şi industrializarea socialistă a României”, de prof. univ. dr. docent Ion Rachmuth, „Ideile leniniste şi aplicarea lor creaLoare in transformarea socialistă a agriculturii în România”, de dr. Dumitru Dumitriu şi conf. univ. dr. Marin Popescu, „Socialismul şi intelectualitatea”, de conf. univ. Constantin Popovici, „Politica externă a României — contribuţie la cauza păcii, democraţiei şi progresului social”, de Ion Clrje şi Constantin Florea. Sesiunea ştiinţifică a cuprins un număr foarte mare de comunicări cu www.dacoromanica.ro 3 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 803- participarea cercetătorilor şi oamenilor de ştiinţă din ţări prietene. Pe secţii au prezentat comunicări prof. univ. dr. Radu Florian, „Lenin şi dialectica revoluţiei”, conf. univ. Petre Pinzaru, „Socialismul şi creaţia istorică a maselor”; K.K. Sirinia (Uniunea Sovietică), „Pro- gramul agrar leninist în revoluţia socialistă şi importanţa lui internaţională” ; dr. Radu Pantazi, „Leninismul şi gîndirea filozofică românească” ; Nicolae Goldberger şi dr. Gheorghe Surpat, „Concepţia leninistă despre rolul clasei muncitoare in revoluţia socialistă”. Renate Leuschner (R. D. Germană), „Falsificarea leninismului in Germania de vest” ; conf. univ. dr. Aron Petric şi lector univ. C. Mocanu, „Politica marxist leninistă a Partidului Comunist Român de făurire a alianţelor în procesul revoluţionar din ţara noastră” ; Daniel Csatari (R. P. Ungară), „Despre experienţa aplicării ideilor leniniste în Ungaria”; conf. univ. dr. Mihai Petrescu, „Naţiunea şi rolul ei istoric in gîndirea leninistă”; G. I. Zincenco (Uniunea Sovietică), „Previziunea ştiinţifică leninistă şi contemporaneitatea”; prof. univ. dr. Vasile Nichita, „Relaţia dialectică ' dintre partid şi mase în dezvoltarea societăţii socialiste”; conf. univ. dr. Rados ŞmiljkovicL (R. S. F. Iugoslavia), „Ideea lui Lenin despre democraţie în partid în cursul revoluţiei”; dr. Dumitru Ghişe, „Atitudinea creatoare — trăsătură fundamentală a gîndirii leniniste” ; Mircio Dimitrov (R. P. Bulgaria), „Lenin şi industrializarea Bulgariei” ; Daici Putnik (R.S. F. Iugoslavia), „Contribuţie la problema concepţiei leniniste despre sindicate”; prof. univ. dr. Ioan Ianoşi, „Dialectica leninistă şi estetica” ; prof. Adam Lopatka (R. P. Polonă), „Ur- măm în chip raţional calea trasată de Lenin” ; conf. univ. dr. Nicolae Beller, „Filozofia gîn- dirii politice la Lenin”; prof. univ. dr. Aurel Negucioiu şi conf. univ. dr. Nicolae Kallos, „Dialectica şi contradicţiile”; prof. univ. dr. Constantin Ionescu şi Ion Matei, „Lenin şi pre- viziunea socială” ; acad. Miron Nicolescu, „Lenin şi ştiinţele naturii” ; prof. dr. V. K. Gabunea (Uniunea Sovietică), „Construcţia socialismului şi unele probleme ale luptei de clasă” ; prof. univ. dr. docent Roman Moldovan, „Creşterea şi adîncirea relaţiilor de colaborare şi cooperare- economică internaţională a României în lumina învăţăturii leniniste”; Jacques Nagels (Belgia), „In sinul capitalismului monopolist de stat : o strategie leninistă pe măsura maturităţii poli- tice a noii generaţii”; Henrik Vass (R. P. Ungară), „Unele aspecte ale experienţei aplicării leninismului în politica P.M.S.U.”; acad. prof. univ. Athanase Joja, „Relaţii despre ideologie şi ştiinţă” ; Todor Vilov (R. P. Bulgaria), „Lenin şi unele probleme filozofice, sociologice ale conducerii sociale”; prof. dr. Sava Zivanov (R. S. F. Iugoslavia), „Antidogmatismul lui Lenin şi rezolvarea problemelor de bază ale revoluţiei socialiste”; prof. univ. dr. docent Tudor Bug- nariu, „Lenin şi făurirea culturii socialiste” ; Victor Michaut (Franţa), „Internaţionalism şl patriotism in activitatea partidului comunist francez”. Prezentă în cadrul manifestărilor închinate centenarului naşterii lui Lenin, Academia de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu” de pe lingă C.C. al P.C.R. a organizat, ince- pînd din decembrie 1969, in colaborare cu revista „Probleme economice”, un ciclu de discuţii ştiinţifice pe tema „Lenin şi economia contemporană”, precum şi o masă rotundă cu tema „Lenin şi capitalismul contemporan”, manifestări ce au dat naştere la ample dezbateri şi schimburi de opinii, în spiritul creator al învăţăturii leniniste asupra fenomenelor actuale ale economiei capitaliste. Au participat academicieni, cercetători, cadre didactice, publicişti. La 12 aprilie, tot la Academia de învăţămînt social-politic „Ştefan Gheorghiu”, a avut loc dezbaterea teoretică „Leninismul şi problemele istoriei mişcării muncitoreşti din România”. S-au prezentat in dezbateri comunicările : „Aplicarea creatoare a teoriei leniniste în lupta pentru instaurarea puterii populare”, de conf. dr. Nicolae Petreanu; „Primele ştiri despre V. I. Lenin în România (1897 — 1911)”, de lector Elena Năstase; „Răspîndirea ideilor leniniste în perioada 1911 — 1918”, de conf. Nicolae Huscariu; „Făurirea Partidului Comunist Român, victorie a leninismului în mişcarea muncitorească din tara noastră”, de conf. Gheorghe Mol- doveanu; „Români care l-au văzut pe Lenin”, de dr. Ioan Bahici; „Pătrunderea ideilor lui Lenin in viaţa politică românească, reflectată în dezbaterile parlamentare din 1919 — 1922”, de lector Valeria Potop; „Confirmarea în condiţiile României a învăţăturii leniniste cu privire www.dacoromanica.ro 804 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 4 la evoluţia proprietăţii agrare”, de lector Aristide Varghida şi Alexandrina Neacşu; „Con- tribuţia presei Uniunii Tineretului Comunist la propagarea leninismului in perioada interbe- lică”, de asistent Ion Coman ; „Aplicarea de către Partidul Comunist Român a ideilor leniniste cu privire la necesitatea unităţii mişcării muncitoreşti în perioada august 1944 — februarie 1948”, de asistent Glieorghe Sblrnă; „Cercetarea fenomenului istoric în lumina leninismului”, de asistent Constantin Unguru; „Leninismul şi forţele motrice ale procesului revoluţionar contemporan”, de conf. Janeta Brill; „însemnătatea concepţiei leniniste despre diversitatea formelor de trecere de la capitalism la socialism”, de conf. Traian Caraciuc ; „V. I. Lenin despre principiile politicii externe ale statului socialist”, de lector Ioan Oros ; „V. I. Lenin — om, cetăţean, tovarăş”, de conf. Mihai Oişteanu; „Probleme actuale ale ştiinţei istorice in lumina concepţiei lui V. I. Lenin”, de lector Constantin Mocanu. O sesiune asemănătoare a avut loc în ziua de 11 aprilie la Casa universitarilor, orga- nizată de Societatea de ştiinţe istorice, la care a fost prezentat un număr mare de comuni- cări. Profesori din capitală şi din întreaga ţară au participat cu interesante comunicări. Sesiu- nea a fost deschisă şi condusă de prof. univ. Vasile Maciu. Comunicările ştiinţifice prezentate au fost: „Lenin în publicistica românească pină la 23 August 1944”, de acad. prof. univ. Petre Constantinescu-Iaşi; „V. I. Lenin istoric”, de prof. univ. Vasile Maciu ; „V. I. Lenin şi pro- blema naţională”, de prof. univ. dr. docent Carol Gollner (Sibiu); „Crearea P.C.R. — Întruchi- pare a leninismului”, de prof. univ. dr. Titu Georgescu şi dr. Florea Nedelcu; „Confirmarea învăţăturii leniniste despre trecerea de la revoluţia burghezo-democraţică la revoluţia socialis- tă, In condiţiile ţării noastre”, de conf. univ. Nicolae Petreanu ; „Aplicarea învăţăturii mar- xist-leniniste privind rolul conducător al partidului In societatea socialistă, multilateral dez- voltată”, de conf. univ. Aron Petric; „V. I. Lenin despre problemele internaţionale In pe- rioada 1912 — 1916”, de dr. Eliza Campus; „V. I. Lenin şi problemele dezvoltării capitalis- mului In agricultură”, de dr. Ecaterina Negruţi-Munteanu (Iaşi); „Unele aspecte ale genera- lului şi particularului in gindirea leninistă privind politica naţională”, de prof. Gheorghe Popa (Braşov); „Chipul lui Lenin oglindit în literatură”, de conf. univ. Dumitru Almaş ; „V. I. Lenin In amintirea unor personalităţi din România”, de lector univ. dr. Ioan Babici ; „Primele ştiri despre V. I. Lenin şi ideile leniniste in presa română din Transilvania”, de dr. Ioan Cicală (Cluj); „V. I. Lenin în presa maghiară şi germană din Transilvania in perioada 1917 — 1919”, de conf. univ. Lajos Jordaky (Cluj); „Răsplndirea unor opere ale lui V. I. Lenin în Transil- vania”, de Simion Fuchs, şef de sector la Baza de cercetări a Academiei din Tg.-Mureş ; „V. I. Lenin despre problemele ocrotirii sănătăţii”, de conf. univ. dr. Teodor Pop (Tg.-Mureş), La sediul Asociaţiei de drept internaţional şi relaţii internaţionale a avut loc la 2 apri- lie un simpozion închinat lui Lenin, la -care au vorbit dr. Georgc Marin, director in M.A.E., despre „Teoria leninistă şi unele particularităţi ale relaţiilor economice internaţionale”, prof. dr. docent Erwin Glaser „Despre decretul asupra păcii” şi Şerban Rădulescu-Zoner, cercetă- tor la Institutul de istorie „N. Iorga”, „Lenin despre crizele politice internaţionale premer- gătoare primului război mondial”. Teoria leninistă privind forma şi principiile de organizare ale statului socialist, impor- tanţa Învăţăturii leniniste pentru perfecţionarea aparatului administraţiei de stat in ţările socialiste, precum şi aplicarea creatoare a principiilor leniniste de organizare şi conducere a statului de către P.C.R. astfel incit să servească in cel mai înalt grad intereselor maselor au fost dezbătute in comunicarea „Lenin despre administraţia de stat socialistă”, ţinută la Consiliul central al Asociaţiei juriştilor de dr. Mircea Anghene, şef de sector la Institutul de cercetări juridice al Academiei de ştiinţe sociale şi politice. Multilaterala personalitate a marelui filozof şi revoluţionar a fost evocată in numeroase alte manifestări, ce au avut loc in întreaga ţară. Bogata activitate şi creaţie a lui Lenin, de numele căruia se leagă crearea partidului de tip nou al clasei muncitoare, înfăptuirea primei revoluţii socialiste şi Întemeierea primului stat socialist din lume, a prilejuit cu această ocazie www.dacoromanica.ro 5 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 805 întregului nostru popor, în toate sectoarele de activitate, să i se consacre largi expuneri, acţiuni cu caracter ideologic şi cultural-artistic. Spaţiul restrlns al revistei ne obligă a nu putea enumera toate aceste manifestări care au avut loc in oraşele şi comunele patriei, în întreprinderi, fabrici, uzine, centre universitare, şcoli. Din domeniul editorial căutăm să consemnăm in clteva rlnduri numai unele apariţii mai importante. Editura politică a consacrat scrierilor lui Lenin o ediţie bibliofilă Lenin. Opere alese, care cuprinde o selecţie din lucrările cele mai reprezentative şi de mare actua- litate ale creaţiei teoretice leniniste. Volumul mai cuprinde şi scrisori, articole şi Însemnări ale lui Lenin din ultimii ani ai vieţii. Tot In semn de omagiu au apărut ultimele două volume, 54 şi 55, care Încheie suita de Opere ale lui Vladimir Ilici Lenin. In Editura Academiei a apărut culegerea de studii Silua(ia internaţională din primele două decenii ale secolului al XX-lea in lumina tezelor leniniste, sub semnătura Elizei Campus, Alvinei Lazea şi Şerban Rădulescu-Zoner, de la Institutul de istorie „N. Iorga”. Slnt prezen- tate trei studii, In care s-a urmărit evoluţia problemelor capitale ale politicii internaţionale Activitatea mea a fost concentrată asupra studierii relaţiilor româno-polone in perioada istoriei moderne (in sensul periodizării istoriei universale), adică din secolul al XVI-lea pină la jumătatea secolului al XlX-lea, insistind cu precădere asupra a două perioade ce imi erau suficient de bine cunoscute : epoca primelor încercări de desprindere a ţărilor noastre de sub suzeranitatea otomană, de la asediul Vienei pină la campania de la Prut şi urmările ei (1683 — 1714), precum şi perioada revoluţionară de la 1848 şi a luptei duse pentru realizarea statu- lui naţional român in 1859. în acest sens, in afara unor largi extrase şi Însemnări din literatura de specialitate- tipărită (in special din periodice, insuficient reprezentate în bibliotecile din ţara noastră), am efectuat ample cercetări de arhivă. Astfel, pentru secolul al XVI-lea, deşi istoria relaţiilor româno-polone din această pe- rioadă a fost destul de temeinic cercetată de predecesori cu experienţă, ca regretatul prof. P. P. Panaitescu, dr. I. Corfus şi mai recent dr. Şt. Ştefănescu şi dr. Ş. Papacostea, totuşi am putut depista in Biblioteca Iagellonă din Cracovia şi in secţia de cărţi rare a Bibliotecii Narodowa din Varşovia două broşuri necunoscute (una manuscrisă şi cealaltă tipărită) privi- toare la evenimente petrecute in Moldova in anii 1509 şi 1596. Aceste date reflectă momente de tensiune politică şi militară intre regatul polon şi Moldova, in cadrul general al rivalităţii turco-polone disputîndu-şi pretenţiile de suzeranitate asupra amintitei provincii. Primul manu- scris constituie o cuvintare a teologului Stanislaw Bijel ţinută la 1509 in faţa regelui Sigis- mund I „redeunte cum triumpho ex Valachia”, rczumînd versiunea polonă a evenimentelor legate de luptele pentru stăpinirea Pocuţiei1 2. Al doilea material îl reprezintă o broşură de 9 pagini a cunoscutului umanist Christophorus Sturcius (m. 1602), intitulată De Kegotio Mol- dairico Epislolae Clemenlis IIX P. P.. . .ad. . . Regem Poloniae Sigismundum III. . . şi tipărită la Rostock în 1596, ce cuprinde atit scrisorile adresate de suveranul pontif regelui şi cancela- rului Ioan Zamoyski, cit şi justificarea acestuia din urmă cu privire la împrejurările inter- venţiei polone din 1595 pentru Înscăunarea lui Ieremia Movilă la Suceava -. In privinţa legăturilor Poloniei cu Transilvania in secolul al XVI-lea, am Întreprins unele cercetări in arhivele bisericii dominicanilor şi ale Bibliotecii Iagellone din Cracovia, de- pistind o serie de materiale din perioada anilor 1557 — 1584 legate de personalitatea italianu- lui Prospero Provana (c. 1518 — 1584), fost arendaş al salinelor din Transilvania in timpul lui Ioan al II-lea Sigismund Zapolya, apoi al salinelor din Cracovia sub Sigismund al II-lea August şi Ştefan Bâthory, precum şi organizator al serviciului poştal regulat de curieri intre Veneţia şi Cracovia3; mormintul său, de marmură, de o factură artistică deosebită, in stilul Renaşterii, se află in capela Sf. Iacob a bisericii dominicanilor din Cracovia, cu o lungă in- scripţie funerară in limba latină4. De asemenea la Biblioteca Ossolineum din Wroclaw am analizat conţinutul broşurii cărturarului Hennann Daniel (Stephaneis Moschovitica, sive de occasione Belii contra Basilium 1 Biblioteka Uniw'ersytetu Jagiellonskiego, ms. 126 DD VIII 17 (Oracio mgrl Slanislai Bijel, s. theologiae professoris, in recloralu suo fada a. 1609 coram Sigismundo, rege Poloniae, redeunte cum triumpho ex Valachia). 2 Ibidein. ediţie facsimilată după originalul aflat in biblioteca Universităţii din Poznan, cota XVI Qu. 2 778 (De Negotio Moldavico Epislolae Clemcntis IIX. P.P. Altera, ad Scrcniss. Regem Poloniae Sigismundum III Altera, ad Illustrissimum Dm Johannem Samoyscum, magnum Regni Poloniae Cancellarium : Ilem Responsio Magni Cancellarij, gua concinnb & neruosi ă se suspiciones remouet... Rostochii, Typis Stephani Myliandri, <1596>, in 4 , 9 file). 3 Asupra acestui personaj vezi Jan Ptasnik, Z dziejâw kulturg wioskiego Krakowa (Din istoria culturii italiene a Cracoviei), in ,,Rocznik Krakowski”, IX (1907), p. 16, 42, 131 ; Adam Chmiel, Domy Krakotvskie (Casele Cracoviei), partea a Il-a, Krakow, 1919, p. 50, şi Gitlgio Giorgi, Un nobile piemontese alia corle dl Polonia Cran Xlaeslro di Posta net sec. XVI, Lucea, 1967, 21 p. + 8 pl. 4 Redată in traducerea italiană de Giorgi, op. cit., pl. VI. www.dacoromanica.ro •820 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 20 Magnum Moschorum Ducem. . .) tipărită la Riga in 1582, relatînd expediţia regelui polon Şte- fan Bâthory pentru cucerirea Livoniei 5, la care au luat parte detaşamente din Transilvania ■comandate de Gâspâr Băkăs, Ioan Bornemisza şi Albert Kirâly (viitorul comandant de oşti, aliat al lui Miliai Viteazul). Cu privire la istoria legăturilor Poloniei cu ţările române In secolul al XVII-lea, in-am rezumat a parcurge fondurile Arhivei coroanei (Archiwum Koronne Warszawskie) de la Arhiva centrală a actelor vechi din Varşovia (karton 43 : Moidawskie i Woloskie), unde am depistat (fără a dispune Insă de timpul necesar pentru a le parcurge In totalitatea lor) numeroase scrisori adresate de Vasile Lupu, Gheorghe Ştefan, Ştefăniţă Lupu, Constantin Şerban, Istrate Dabija, precum şi de boierii Gavrilă Donici, Lupul Bogdan şi Iordache Ruset, regilor Ioan al II-lea Cazimir şi Ioan al III-lea Sobieski, precum şi hatmanilor Stanislaw Potocki, St. Lanckoronski şi St. Jablonovski 6 In perioada anilor 1653 —1695, neinserate In voi. II supl. III al colecţiei Hurmuzaki (documente editate la 1900 de I. Bogdan şi I. Skupiewski, perioada 1641 — 1703) ori In alte publicaţii de izvoare române sau polone; documentele provin din fosta arhivă imperială a ministerului de externe rus, cedată Poloniei după 1920, şi au fost In parte fotografiate de Ioan Bogdan Înainte de primul război mondial, afllndu-se astăzi In secţia ma- nuscrise a Bibliotecii Academiei7. în privinţa participării Poloniei la Liga Sflntă In perioada marelui război antiotoman din anii 1683 — 1699 Încheiat prin pacea de la Karlowitz şi a implicaţiilor acestor evenimente pentru ţările noastre 8, ţin să relev In primul rind scrisorile generalului imperial Federico Ve- terani adresate lui Sobieski şi castelanului Jan Wassilowski In 1691 (In limbile latină şi italiană), privind desfăşurarea operaţiilor de război In Transilvania şi Banat, cu respingerea atacurilor lui ThokiSly şi ale tătarilor, precum şi Încercările de a coordona o acţiune armată comună austro-polonă la Dunăre, prin teritoriul Moldovei9. Importante slnt şi scrisorile inedite ale lui Constantin vodă Cantemir şi Constantin vodă Duca, adresate aceluiaşi Sobieski, In perioada anilor 1691 — 1694, in care se deplîng suferinţele provocate Moldovei de pustiirile hoardelor tătăreşti şi de Înfruntarea oştilor polone cu turco-tătarii, precum şi rugăminţile adresate re- gelui de a evita pe viitor incursiunile armate In această ţară 10. O lumină revelatoare asupra personalităţii politice şi diplomatice a lui Constantin Briu- coveanu — de proporţii nebănuite Încă — o proiectează Insă corespondenţa sa susţinută cu regele August al II-lea, hatmanul Adam Nicolae Sieniawski şi palatinul Mazoviei Stanislas Chomentowski (In limbile latină şi polonă), din anii 1698 — 1713; plnă In prezent am desco- perit 12 scrisori inedite şi copia unui răspuns primit de la rege, In Arhiva coroanei, din Var- şovia 11, şi Biblioteca Czartoryski, din Cracovia12. Opt din aceste scrisori (din anii 1710 — 1713), adresate hatmanului coroanei Sieniawski, slnt cifrate (cu dezlegarea cifrului alăturată) şi se referă la pregătirile militare In vederea campaniei Încheiate prin eşecul lui Petru cel Mare la Prut, precum şi la misiunea palatinului Chomentowski, trimis In calitate de sol extraordinar 6 Bibi. Ossolineum din Wroclaw,cota XVI Qu.l 856 fDanielis Hermanni Borvssi : Stepha- neis Moschovilica, sive (le occasione, causis, initiji & progressibus, Belii, ă Serenissimo potenlissi- moq Polonorum rege. . .Slephano primo contra Ioannem Basilium Magnum Moschorum Ducem gesti. . .Excusae Gedani, a Iacobo Rhodo, 1582, 9 file + 85 p. nenumerotate). 6 Fondul indicat, nr. 1 — 142. 7 Foto XXI/1-82. 8 Pentru care vezi In special monografia lui W. Konopczynski, Polska a Turcja, 1683 — 1792, Warszawa, 1936, p. 9-37. 9 Biblioteca Ossolineum, ms. II 404, f. 349 — 350, 353 — 355. 361, 365 — 367, 369 — 373. 10 Ibidem, f. 375-378, 379-382, 38^-386. - 11 Archiwum Koronne Warszawskie, dzial : Moidawskie i Woioskie, karton 43. doc. nr. 131, 133,138 şi 144. 12 Muzeum Narodowe w’ Krakowie, Bibljoteka Czartoryskich, ms. 494, f. 465 — 466; tns. III 5 858, nr. 19 238 - 19 246. www.dacoromanica.ro 21 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 821 la Constantinopol In 1713 In vederea normalizării relaţiilor dintre Poartă şi Polonia şi obţi- nerea ratificării păcii de la Huşi. în arhiva hatmanului Sieniawski din Biblioteca Czar- toryski am descoperit de asemenea o listă a cheltuielilor sale Intre anii 1707 — 1712, unde figurează şi sumele plătite pentru darurile oferite lui Brincoveanu, ridicindu-se uneori la 1 000 — —1 500 zloţi, constind din postav franţuzesc şi atlas veneţian13 14 15. Pentru campania de la Prut şi cucerirea Brăilei la 1711 există de asemenea două memorii destul de amănunţite in limba polonă (in acelaşi fond) intitulate : Relacya o Balaliey... mied zy Prutem ... pod. Faleza. . .30 Junii 1711 14 şi Relacya attakowania Braila 15. Pentru secolul al XVIII-lea, perioadă cercetată cu destulă perseverenţă de prof. Gh- Duzinchevici şi prof. V. Mihordea, m-am rezumat doar a semnala citcva piese inedite, con- stind din scrisori schimbate In limba latină intre hatmanul Sieniawski şi Nicolac vodă Mavro- cordat, atit ca domn al Moldovei, cit şi ca al Ţării Româneşti16, dintre care cea mai intere- santă mi s-a părut aceea adresată de domn din Bucureşti la 5 martie 1716 cu rugămintea de a i se procura gazete tipărite la Leyda In limba franceză17. Menţionez de „scmcnca mai multe scrisori necunoscute ale lui Mihail Racoviţă (din 13 ianuarie 1720 şi 1 martie 1725), ale lui Grigore al III-lca Ghica (din 21 aprilie 1765), ale hatmanului Ioan Buhuş (din 11 octombrie 1712 şi din 1713), precum şi a unei kncaghine Cantacuzino (din 15 iulie 1768 şi 6 februarie 1777),' adresate regelui Stanislaw al II-lea August Poniatowski, cancelarului Ioan Zamoyski, palatinului St. Chomentowski18 şi vicecancelarului Ion Szcmbek şi al căror conţinut nu l-am putut parcurge, din lipsă de timp, decit In mod foarte fugitiv. în sfirşit, asupra perioadei regulamentare şi a revoluţiei de la 1848 — 1849 in ţările ro- mâne, precum şi a epocii următoare pină la 1863, am efectuat cercetări In special in Arhiva Czartoryski şi Biblioteca Ossolineum, unde am descoperit o scrie de materiale inedite (după o coroborare atentă cu materiale publicate sau depistate de P. P. Panaites$u, Gh. Duzinche- vici, V. Popovici, L. Boicu, Al. Csetri şi Gh. Platon). în rlndul acestora menţionez cu prio- ritate o scrisoare autografă In limba franceză a lui Nicolae Bălcescu adresată din Mehadia la 20 mai 1849 emigrantului polon LudwikT. Bystrzonowski19, ofiţer in armata revoluţionară a lui Bem, relatind preocuparea sa de a intra In contact cit mai urgent posibil cu guvernul provizoriu maghiar de la Debreţin In vederea înfiinţării unei legiuni armate române In Tran- silvania (o copie incompletă a acestei scrisori figurează Intr-un alt dosar al Arhivei Czartorys- ki 20, de care a avut cunoştinţă cercetătorul clujean Al. Csetri21). Mai semnalez apoi exis- tenţa (in aceeaşi arhivă) a conceptului unui memoriu adresat de membrii fostei locotenenţe domneşti (Eliade, N. Golescu, Teii) către ministrul de afaceri externe al Franţei, con- tele Alcxis de Tocqueville, in anul 1849, după încheierea convenţiei de la Balta-Liman, In care protestează împotriva regimului instaurat de autorităţile ţariste şi tur- ceşti in principate şi propun soluţii pentru remedierea acestei situaţii, in care Franţa este so- licitată să joace un rol activ in rezolvarea problemei orientale 22; in sfirşit, conceptul unui 13 Ibidem, ms. 2 624, f. 4, 6, 8-11. 14 Ibidem, ms. 1 687, f. 471-474. 15 Ibidem, f. 475. 13 Ibidem, f. 502-503 şi 542. 17 Ibidem, ms. 495, f. 193 — 198. 18 Ibidem, f. 279 — 281, 283 — 284; ms. 660, f. 583 — 586 ; ArchiWum Koronne Warszaw- skic, fond citat, nr. 132,134, 137,142,147 ; Bibi. Ossolineum, ms. II 11 630, f. 501 — 502. 18 Muz. Narod. W Krakowie Bibi. Czartoryskich, ms. IV 5 426, f. 941—942. 20 Ibidem, ms. 5 370, lit. B, f. 233, nr. 103. 21 Al. Csetri, Bălcescu şi emigraţia poloneză. Noi contribuţii documentare, In „Studia et acta Musei Nicolae Bălcescu”, I (1969), p. 105 — 106 şi 110, nr. IV. 22 Muz. Narod. w Krakdwie, Bibi. Czartoryskich, ms. IV 5 426, f. 907 — 917 (Projet d’une lettre â Mr. de Tocqueville adress^e par Ies 3 membres de la lieutenance princiere deVala- chie). www.dacoromanica.ro 822 "VIAŢA ŞTIINŢIFICA 22 alt memoriu anonim, adresat la 25 mai 1849 unei înalte personalităţi din aparatul de stat al celei de-a Il-a republici, in care se face un istoric al „chestiunei moldo-valahe” de la 1821 plnă In 1849, cu accente de protest viguros Împotriva exploatării la care era supusă ţărăni- mea clăcaşă in principate prin prevederile regulamentare şi necesitatea înfăptuirii unor re- forme urgente pe plan economic, social şi administrativ 23 *. Printre alte materiale cu caracter miscelaneic din această epocă, mă rezum a mai aminti un raport In limba engleză din 10 mar- tie 1841 al dr. Adam Lyszczynski (Lynch), agent al principelui Adam Czartoryski In Serbia, trimis pentru a pleda cauza emigranţilor poloni în principate M, apoi o scrisoare a lui Dimi- trie Brătianu expediată din Londra la 1849 lui Teodor Mankowski 25, o invitaţie făcută de Iancu Alecsandri la 1863 principelui Ladislas Czartoryski de a vizita pe doamna Elena Cuza la Paris 26 ş. a. în sflrşit, dintr-o lucrare relativ recentă închinată lui Adam Mickiewicz şi tipă- rită la Los Angeles în 1956, am extras informaţii referitoare la datele cînd a frecventat Nicolae Bălcescu Biblioteca polonă din Paris între anii 1847 — 1848 şi 1850 — 1851, după registrele sălii de lectură a acestei instituţii de cultură 27, precum şi unele informaţii noi privitoare la relaţiile lui I. C. Brătianu, Al. Golescu, I. Ghica şi C. A. Rosetti cu Adam Mickiewicz şi cu prietenul său intim Armând Lăvy, între 1849—185028. Toate materialele documentare depistate în arhivele şi bibliotecile din R. P. Polonă urmează a fi microfilmate, cu excepţia corespondenţei lui C. Brîncoveanu şi a scrisorii lui N. Bălcescu, care au fost microfilmate la sesizarea mea prin bunăvoinţa Institutului de istorie al Academiei Polone de Ştiinţe şi vor fi expediate, cit mai curlnd posibil, pe adresa Institu- tului de istorie „N. Iorga”. în afara activităţii de cercetare, am stabilit în timpul şederii mele în R. P. Polonă şi unele contacte cu diferite personalităţi ale cercurilor istorice din această ţară, ce au mani- festat interes pentru activitatea istoriografică din Republica Socialistă România, în rlndul că- rora menţionez pe prof. dr. Janusz Tazbir, director adjunct al Institutului de istorie al Acade- miei Polone de Ştiinţe, pe prof. dr. Zbigniew Wojcik şi prof. dr. Boguslaw Lesnodorski, de la Universitatea din Varşovia, pe prof. dr. Emmanuel Rostworowski, directorul filialei Insti- tutului de istorie din Cracovia — specialişti in istoria secolelor XVII —XVIII —, pe prof. Ju- liusz Demel din Wroclaw, bun cunoscător al istoriei României ş.a. Constatarea generală care se desprinde din ansamblul depistărilor şi sondajelor efec- tuate In arhivele şi bibliotecile din R. P. Polonă — mult uşurate prin perfecta evidenţă a materialelor existente datorită bibliografiilor, cataloagelor de documente şi repertoriilor editate Intr-un număr considerabil — este aceea a prezenţei masive de izvoare cu privire la istoria celor trei ţări române, Moldova, Ţara Românească şi Transilvania. Paul Cernouodeanu 23 Ibidem, f. 605 — 617 („La question moldo-valaque”). v-21 Ibidem, ms. 5 372, f. 11-13. 25 Bibi. Ossolineum, ms. II 12 192, f. 69 — 72. 26 Bibi. Czartoryskich, ms. 5 744, f. 335. 27 Adam Mickiewicz in World Literature (ed. by Waciaw Lednicki), Berkeley and Los Angeles, 1956, p. 547 şi 557, n. 21. 28 Ibidem, p. 549 şi 558, n. 36. Asupra acestei probleme, vezi şi N.P. Smochină, Sur Ies emigris roumains ă Paris de 1850 ă 1850, în „Mâlanges de l’£cole roumaine en France”, XI (1933), p. 155-203. www.dacoromanica.ro 2.3 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 823 TEZE DE DOCTORAT In ziua de 19 ianuarie 1970, în faţa Comisiei de doctorat a Facultăţii de istorie a mişcării muncitoreşti de la Academia de invăţămint social-politic „Ştefan Gheorghiu”, de pe lingă C.C. al P.C.R. a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Evoluţia ideilor pro- gramatice ale mişcării muncitoreşti şi socialiste din România ptnă la 1900 elaborată de Elena Georgescu. , Lucrarea cuprinde trei capitole : cap. I — România în a doua jumătate a secolului al XlX-lea. Începutul mişcării socialiste şi muncitoreşti; cap. II — Programele mişcării socialiste şi muncitoreşti 1885 — 1893 ; cap. III— Programul Social-Democrat al Muncitorilor din România şi ideile programatice dezbătute la congresele sale, 1893 — 1899. Comisia de doctorat a fost formată din : conf. univ. dr. Nicolae Petreanu, preşedinte ; conf. univ. dr. Damian Hurezeanu, conducător ştiinţific; conf. univ. dr. Constantin Corbu ; conf. univ. dr. Augustin Deac; prof. univ. dr. Aurel Loghin membri. Comisia de doctorat a hotărît să acorde Elenei Georgescu titlul ştiinţific de doctor in istorie. ★ In ziua de 26 februarie 1970, in faţa Comisiei de doctorat a Facultăţii de istorie a mişcării muncitoreşti de la Academia de invăţămint social-politice „Ştefan Gheorghiu” de pe lingă C.C. al P.C.R., a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Viaţa politică din Ro- mânia in preajma instaurării dictaturii regale, elaborată de Florea Kedelcu. Lucrarea cuprinde trei capitole : cap. I — Orientări şi tendinţe in viaţa politică a Ro- mâniei în perioada guvernării tătărăsciene (1934 — 1937); cap. II — Alegerile parlamentare generale din decembrie 1937 şi urmările lor asupra situaţiei .interne din România; cap. III — Guvernarea Goga-Cuza- pas spre instaurarea dictaturii regale. Comisia de doctorat a fost formată din : conf. univ. dr. Aron Petric, preşedinte ; prof. univ. dr. Titu Georgescu, conducător ştiinţific; dr. I. M. Oprea, lector univ., dr. Gh. I. Io- niţă, lector univ., dr. I. Babici, membri. Comisia de doctorat a hotărît să acorde lui Florea Nedelcu titlul ştiinţific de doctor in istorie. ★ în ziua de 17 martie 1970, in faţa Comisiei de doctorat a Institutului de istorie „N. Iorga”, a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Doctrine elice şi sociale In vremea lui Carol cel Mare (Locuri comune şi interpretarea originală In texlele carolingiene) elaborată de Radu Conslanlinescu. Lucrarea cuprinde 9 capitole. Cap. I — Introducere (obiectul şi metoda. Izvoarele is- toriei carolingiene); cap. II — Renovatio. Concepţia carolingiană a progresului şi conţinutul ei; cap. III — Norma rectitudinis. Conceptul şi doctrina imperativului social sub Carol cel Mare ; cap. IV — Correctio. Conceptul acţiunii sociale în textele carolingiene; cap. V — Via regia. Interpretarea carolingiană a unei imagini antice; cap. VI — Sapientia. Concepte antice şi moderne in istoria unei renaşteri medievale; cap. VII — Caritas. Sensurile sociale ale vir- tuţilor creştine in vremea lui Carol cel Mare ; cap. VIII — Observaţii finale ; cap. IX — Anexe. Comisia de doctorat a fost formată din : prof. univ. dr. Mihai Berza, preşedinte, mem- bru corespondent al Academiei, acad. Andrei Oţetea, conducător ştiinţific, prof. univ. dr. Francisc Pali, conf. dr. R^du Manolescu, dr. Iancu Fişpher, membri. www.dacoFomamca.ro 824 VIAŢA ŞTIINŢIFICA 24 Comisia de doctorat a hotărit să acorde lui Radu Constantinescu titlul ştiinţific de doc- tor in istorie, ★ în ziua de 17 martie 1970, in faţa Comisiei de doctorat a Institutului de istorie „N. Iorga”, a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Relaţiile Angliei cu ţările române }n cadrul politicii sale orientale din perioada 1660—1714, elaborată de Paul Cernooodeanu. Lucrarea cuprinde trei părţi : partea I, Politica comercială a Angliei in Levant. Relaţii de schimb cu ţările române : partea a Il-a, Politica orientală a Angliei. Contacte diplomatice cu ţările române ; partea a IlI-a, Contacte de ordin ştiinţific, cultural şi confesional stabilite Intre Anglia şi ţările române. Comisia de doctorat a fost formată din : prof. dr. docent Valentin Georgescu, preşe- dinte ; acad. A. Oţetea, conducător ştiinţific; prof. univ, dr. docent Mihai Berza, membru corespondent al Academiei, prof. univ. dr. docent Francisc Pali, dr. Ludovic Deineny, membri. Comisia de doctorat a hotărit să acorde lui Paul Cernooodeanu titlul ştiinţific de doctor In istorie. ★ în ziua de 23 martie 1970, in faţa Comisiei de doctorat a Facultăţii de istorie a Uni- versităţii Bucureşti, a avut loc susţinerea publică a tezei de doctorat Conferinţa de la Mon- ireux (1936), elaborată de Roberl Deutsch. Lucrarea cuprinde două părţi, cu şapte capitole. Partea I cuprinde o introducere şi trei capitole: cap. I — Istoriografie; cap. II — Convocarea conferinţei, constituirea organelor sale şi modul de lucru; cap. III — Poziţia statelor participante la conferinţă. Partea a Il-a cuprinde patru capitole şi încheierea : cap. I — Principii şi reglementarea în caz de război şi de primejdie de război; cap. II — Reglementarea în caz de război şi de primejdie de război; cap. III — Reglementări diverse ; cap. IV — Analiza textelor şi problemelor excluse şi conside- raţiuni critice. încheiere. Comisia de doctorat a fost formată din prof. univ. dr. Dumitru Berciu, preşedinte; acad. Andrei Oţetea, conducător ştiinţific; conf, univ, dr. Lupu Nathan, dr. Eliza Campus, dr. I. M. Oprea, membri. Comisia de doctorat a hotărit să acorde lui Robert Deutsch titlul ştiinţific de doctor în istorie, www.dacoromanica.ro R E C E N Z I I , Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1893~ 1900, Edil. politică, Bucureşti, 1969, 896 p. Institutul de studii istorice şi social-po- litice de pe lingă C.C. al P.C.R, continuă, cu acest al treilea volum de documente din istoria mişcării muncitoreşti din România* 1, opera de editare a unor importante instru- mente de lucru, menite să uşureze munca ace- lora care se ocupă cu cercetarea mişcării mun- citoreşti. Acţiunea Întreprinsă de colectivul de autori de a înmănunchea izvoarele de bază ale mişcării muncitoreşti, ale organizaţiilor sale politice şi profesionale etc. şi de a le pune la indemîna tuturor celor care- se interesează de tradiţiile revoluţionare şi de luptă ale cla- sei muncitoare din ţara noastră este mai mult decit lăudabilă. Ea se cerc insă a fi dusă la capăt prin publicarea, în cel mai scurt timp, şi a documentelor din perioada 1900 — 1910, singura rămasă In afară, pentru a avea colec- ţia completă a tuturor documentelor mişcării muncitoreşti pînă la crearea Partidului Comu- nist din România, etapă calitativ superioară. Volumul de faţă cuprinde în paginile sale documentele de bază ale mişcării muncito- reşti şi socialiste din ţara noastră, în anii activităţii primului partid politic al clasei muncitoare, Partidul Social-Democrat al 1. Celelalte două volume apărute sînt: 1) Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1916 — 1921, Bucureşti, Editura politică, 1966, şi 2) Documente din istoria mişcării muncitoreşti din România. 1910 — 1915, Bucureşti, Editura politică, 1968. Muncitorilor din România, în perioada 1893 — 1900, una dintre cele mai importante etape ale dezvoltării mişcării revoluţionare româ- neşti. în volum au fost incluse documentele fundamentale ale mişcării muncitoreşti de atunci, şi anume: programul şi statutul par- tidului, statutele cluburilor şi ale sindicatelor muncitoreşti, rapoartele şi dările de seamă prezentate la cele şase congrese al P.S.D.M.R., rezoluţiile şi moţiunile partidului, precum şi o serie de alte materiale, ca: manifeste, apeluri, comunicate, circulare, scrisori ale diferitelor personalităţi politice. De asemenea, în volum sînt incluse documente privind ac- tivitatea cluburilor muncitoreşti, a sindica- telor, a mişcării incipiente a tineretului şi femeilor, a cluburilor socialiste la sate, pre- cum şi materiale în legătură cu revendicările economice şi politice, ca: votul universal, repausul duminical, drepturi şi libertăţi ce- tăţeneşti ele., anchete industriale şi agricole privind situaţia materială a clasei muncitoa- re şi a ţărănimii, contracte de muncă înche- iate între muncitori şi patroni In urma unor acţiuni greviste victorioase etc. Pentru a întregi imaginea de ansamblu a mişcării muncitoreşti şi socialiste din ulti- mul deceniu al secolului al XlX-lea, volumul cuprinde articole şi relatări în legătură cu aniversarea clasicilor marxismului, sărbăto- rirea zilei de 1 Mai, Comuna din Paris etc. Totodată sînt incluse materiale care reflectă ,studii“, tomul 23, nr. 4, p . 825 - 841, 1970. . www.dacoromamca.ro 826 RECENZII 2 legăturile internaţionale ale mişcării munci- toreşti. în sfirşit, In volumul de faţă sint cu- prinse şi documente referitoare la mişcarea muncitorească din Transilvania. în genere, documentele publicate In vo- lum dezvăluie activitatea amplă desfăşurată de Partidul Social —Democrat al Munci- torilor din România, care a reprezentat un moment istoric in dezvoltarea luptelor sociale din ţara noastră şi In organizarea clasei mun- citoare pe plan naţional, a reprezentat Înce- putul afirmării acesteia In viaţa politică a României moderne. Important de reţinut este că proiectul de program a fost dezbătut pe larg la congres,adu- cîndu-i-se unele Îmbunătăţiri, astfel că pro- gramul votat (vezi doc. 6) se deosebeşte In- trucitva de proiectul de program (doc. 1). între altele, în legătură cu forma de guver- nămint, in programul votat a fost introdus un paragraf in care se prevedea : „ca şi so- cial-democraţia lumii Întregi, cea română, ca formă de guvernămlnt, nu poate fi in prin- cipiu declt pentru cea republicană” (doc. 6). De asemenea, oarecare deosebiri, rezultate In urma discuţiilor, care au contribuit la sta- bilirea mai precisă a poziţiei social-democra- ţiei române In problema agrară, au fost şi in legătură cu aceasta (vezi doc. 1 şi 6). Programul votat la congres viza un cerc larg de probleme politice şi economice, im- portanţa lui constind in aceea că era pentru prima dată cînd intr-un program politic se prevedeau o serie de reforme pentru de- mocratizarea vieţii politice, pentru Îmbună- tăţirea situaţiei materiale a muncitorimii şi a ţărănimii. Un alt document important este acela referitor la Statutul partidului, in care se precizau : componenţa şi sarcinile Consiliu- lui general, drepturile şi Îndatoririle membri- lor, veniturile partidului etc. (doc. 7). Merită, de asemenea, a fi semnalat documentul pri- vind tactica partidului, atitudinea sa faţă de celelalte partide burgheze, In care se spe- cifică că „Partidul Social-Democrat al Mun- citorilor din România, admiţind existenţa luptei de clasă, ştie că toate partidele bur- gheze, ori sub ce nume s-ar prezenta, sint potrivnice clasei muncitorilor, insă In lupta şi relaţiunile Iui cu ele va şti să facă deosebire Intre partidele reacţionare şi partidele mai mult sau mai puţin Înaintate” (doc. 8). Dintre documentele elaborate după În- fiinţarea Partidului Social-Democrat al Mun- citorilor din România din 1893, relevăm, in primul rind, pe acelea, destul de numeroase, care privesc organizarea forţelor muncitorimii (fie pentru constituirea de noi cluburi munci- toreşti, fie pentru organizarea In sindicate sau asociaţii de ajutor mutual a lucrătorilor diferitelor ramuri industriale), relevlndu-se intelectuală a poporului muncitor” (doc- 6). rolul hatărîtor al proletariatului In această Seria materialelor cuprinse In volum este deschisă de documentele care marchează momentul creării Partidului Social-Demo- crat al Muncitorilor din România, prin con- gresul din 31 martie—4 aprilie 1893, la care au participat 54 de delegaţi ai cluburilor şi asociaţiilor profesionale din Bucureşti şi din principalele oraşe ale ţării. Primul document al acestei serii de ma- teriale conţine proiectul de program al Par- tidului Social-Democrat al Muncitorilor din România, In care se relevă rolul istoric al proletariatului In lupta sa pentru edificarea unei noi orinduiri sociale şi Însemnătatea or- ganizării acesteia pentru atingerea scopului propus. „Datoria dar a social-democraţilor lumii întregi — se arăta In proiectul de pro- gram al P.S.D.M.R. — este de a organiza proletariatul, de a organiza poporul munci- tor, de a-1 face conştient de menirea lui is- torică şi de 1 ipta pe care trebuie să o ducă ... Social-democraţia trebuie să lupte pentru ridicarea puterii materiale şi intelectuale a poporului muncitor...” (doc. 1). Pentru prima dată In istoria României, P.S.D.M.R., inspirindu-se din ideile socialismului ştiinţific, Îşi propunea să lupte Împotriva oricărei „apă- sări, nedreptăţi ce se făcea poporului mun- citor”. El afirma necesitatea luptei nu atit pentru „Înlocuirea unei clase prin domina- ţiunea alteia, ci pentru desfiinţarea claselor, pentru desfiinţarea oricărei inegalităţi poli- tice şi economico-sociale... , pentru eman- ciparea desâvlrşită economică, politică şi LIU1 lUULri UI, 1UIUI llUldlllUl ii www.dacoromamca.ro 3 RECENZII 827 acţiune. „Organizarea temeinică — se arăta Intr-un document — nu poate să existe decît acolo unde lucrătorii slnt in capul mişcării” (doc. 29). Organizarea era arma cea mai de preţ a muncitorimii In lupta ei împotriva capitaliştilor. Numai ea putea — aşa cum se arăta într-un alt document — „să influen- ţeze asupra mersului dezvoltării noastre eco- nomice, uşurînd In aşa chip lupta şi grăbind transformarea alcătuirii de astăzi...”, mai departe menţionlndu-se că „organizaţia de muncitori e mijlocul de căpetenie pentru a aduce masele la luptă; ea deşteaptă simţă- mintele de solidaritate, comunitate şi iubire frăţească Intre muncitori” (doc. 20). Ideea organizării apare mai frecvent in documentele care privesc constituirea de noi sindicate. Ca formă de organizare profesională a mun- citorilor, sindicatele Începuseră, Încă din ultimul deceniu al secolului trecut, să se ex- tindă in rîndurile muncitorilor. Este semni- ficativ in acest sens faptul că articolele 1, 10, 13, 14 ale Statutului P.S.D.M.R., votat la congresul din aprilie 1893, se refereau direct la sindicate, specificindu-se că, „alături de cluburi, partidul se compune din sindicate de muncitori” (doc. 7). Acordînd importanţa cuvenită sindicatelor, Congresul de constitui- re a partidului a adoptat şi o rezoluţie con- sacrată organizării muncitorilor in sindicate, arătindu-se, printre altele, că acestea aveau menirea „să cerceteze condiţiile de muncă şi, după putinţă, să aducă Îmbunătăţiri..., să fie o şcoală pregătitoare a partidului” (doc. 8). De aceea, multe documente (20, 26, 27, 43, 49, 82, 84, 90, 120, 147, 196, 205, 218, 246, 302) au ca obiect organizarea mun- citorilor in sindicate. De altfel, după cum se arăta Intr-unui din aceste documente, orga- nizarea muncitorilor în sindicate trebuia să fie „unul din obiectivele principale ale pro- pagandei muncitorilor” (doc. 82). Clteva documente, e drept puţine la număr, au ca obiect tineretul — mai ales tineretul stu- denţesc — şi organizarea lui (doc. 51, 198, 199, 211, 226, 232) şi femeile, documentele 84 şi 85 Înscriind in acest sens, la loc vizibil, hotărîrea P.S.D.M.R. de a milita pentru ega- litatea femeii cu bărbatul, pentru egalitate ţie egală la muncă egală, pentru legi protec- toare etc. în apelul pentru organizarea fe- meilor se arăta necesitatea de a se face „o propagandă neobosită pentru răspîndirea so- cialismului” (doc. 52). Un număr apreciabil de documente au ca obiect propaganda şi agitaţia desfăşurată de P.S.D.M.R. pentru pregătirea muncitorilor şi a ţăranilor, pentru răspîndirea învăţăturii marxiste. în această privinţă, P.S.D.M.R. a Întreprins o largă acţiune de traducere şi difuzare a lucrărilor clasicilor marxismului, de organizare de conferinţe pe teme cultu- ral-ştiinţifice şi social-politice, de înfiinţare de cercuri de propagandă şi de studii sociale etc. „Trebuie ca orice muncitor cu ştiinţă de carte — se specifica într-un document — să citească Intr-una, să se convingă perfect de ceea ce vrea socialismul şi cum vrea el să-şi facă apariţia” (doc. 24). într-alt document se reliefa rolul clasei muncitoare în trans- formarea societăţii : „Gîndiţi-vă, muncitori, că pe clasa muncitoare e şi sarcina de a schim- ba societatea de astăzi” (doc. 30). De o deo- sebită importanţă slnt şi documentele omagiale asupra fondatorilor socialismului ştiinţific, Marx şi Engels. Rclcvîndu-sc personalitatea Iui K. Marx, Intr-unui din aceste documente omagiale, se spunea : „Marile sale descoperiri, concepţia materialistă a istoriei bazată pe teoria luptei de clase şi teoria plusvalorii, care au aruncat... lumină asupra tot ce s-a petrecut în trecut, asupra celor ce se petrec astăzi şi celor ce vor avea loc în viitor, şi-au găsit expresiunea în monumcntala-i operă •Capitalul»” (doc. 104). Una dintre problemele esenţiale ale pe- rioadei 1893 — 1900, şi bineînţeles şi mai tîr- ziu, a fost, fără îndoială, problema agrară, pe care documentele P.S.D.M.R. o relevă din plin. Este de semnalat însă că, dacă în ceea ce priveşte poziţia faţă de problema agra- ră, problema cea mai arzătoare a societăţii româneşti din acel timp, P.S.D.M.R. a avut serioase limite în sensul că în abordarea aces- teia ci nu pornea de la dezideratele ţărănimii, care năzuia la desfiinţarea proprietăţii mo- şiereşti şi la împroprietărire, reducînd rezol- varea acesteia la răscumpărarea proprictă- la arendarea pfiminturilor in drepturi politice şi civice, peWWW'da’OiOmawi'ftA1 ŢQ 828 RECENZII 4 la săteni (doc. 3), in schimb merită a fi re- levată aci activitatea desfăşurată in direcţia atragerii in luptă a ţărănimii. In acest sens, sînt numeroase documentele referitoare la propaganda iniţiată printre ţărani. De altfel, problema atragerii ţărănimii la lupt^ gene- rală a mişcării socialiste alături de proleta- riat, a propagandei in rindurile muncito- rilor agricoli şi a organizării lor fusese ridicată de delegaţia română şi in discuţiile Congre- sului Internaţionalei a Il-a de la Bruxelles din august 1891, precum şi la Congresul de la Ziirich din 1893, unde delegaţia socialiş- tilor români a prezentat pentru a doua oară un raport cu consideraţii asupra acestei pro- bleme. Pe plan intern, această problemă a fost pusă cu o deosebită stringenţă la Con- gresul al II-lea al P.S.D.M.R., din 20 — 22 aprilie 1894 (doc. 85), şi mai ales la Congresul al IV-lca, din 14-16 aprilie 1897 (doc. 118). Ulterior, în urma hotăririi Congresului al IV-lea, Consiliul general al P.S.D.M.R. îm- preună cu comisia agrară şi cu delegaţii cu propaganda socialistă în rindurile ţăranilor, au întocmit in toamna anului 1898 un statut- model al cluburilor muncitorilor plugari (doc. 245). In urma intensei activităţi desfăşurate, la sate s-au constituit peste 300 de cluburi socialiste ţărăneşti, care in fond erau orga- nizaţii ale P.S.D.M.R. la sate. Sint numeroase documentele care se referă la cluburile so- cialiste (doc. 151, 218, 245, 260, 265, 273, 276, 300 etc.). O activitate intensă, oglindită pe larg în documentele incluse in volumul de faţă, a constituit-o lupta pentru drepturi şi libertăţi democratice şi mai ales pentru obţinerea vo- tului universal. In acţiunea sa pentru dobin- direa votului universal, P.S.D.M.R. a reu- şit să atragă unele grupări şi reprezentanţi ai burgheziei, care aveau o orientare înain- tată. în acest scop, in 1895, s-a creat „Liga votului universal”, la care au aderat, pe lingă P.S.D.M.R., şi unele persoane cu vederi bur- ghezo-democrate şi cu influenţă politică de la redacţia ziarelor „Adevărul” şi „Românul”. Punind cu atita tărie problema votului uni- versal, P.S.D.M.R. era convins, după cum se arăta in apelul pentru constituirea „Ligii votului universal”, că „numgi JxLnmMlegei electorale prin introducerea votului obştesc, direct şi egal pentru toţi va lumina poporul şi, interesindu-1 la viaţa politică a ţărei, li va da conştiinţa patriotismului şi a demnităţei naţionale” (doc. 131). Documentele care abor- dează lupta P. S. D. M. R. pentru obţinerea votului universal sînt: 3, 29, 63, 85, 110, 189, 204, 218 şi 233. Cea mai mare parte a documentelor re- liefează acţiunile politice şi economice des- făşurate de clasa muneitoare, sub îndrumarea elementelor înaintate din conducerea P.S.D.M.R., care se manifestau sub cele mai di- ferite forme : Întruniri, mitinguri, demonstra- ţii etc. Semnalăm în acest sens documentele care Înfăţişează condiţiile grele de muncă din întreprinderile industriale (doc. 129, 139, 171, 176, 180 etc.), anchetele industriale şi mai ales pe acelea referitoare la ampla miş- care grevistă din perioada anilor 1893 — 1900, clasa muncitoare desfăşurind mai bine de 100 de greve. în centrul acţiunilor greviste din această perioadă au stat revendicările pentru reducerea ziţei de muncă (vezi doc. 61, 112, 133, 187, 229, 250, 251 etc.), pentru salariile mici, derizorii cu care erau retribuiţi muncitorii (doc. 132, 154, 184, 188, 248, 279 etc.), precum şi cele pentru respectarea re- pausului duminical (doc. 174, 202 etc.). Se ştie că legea pentru repaus duminical, obţi- nută în 1897, era încălcată mai întotdeauna de capitalişti; de aci şi acţiunile greviste ale muncitorilor. O scrie de documente se referă la legătu- rile internaţionale ale mişcării muncitoreşti, concretizate în relatări privind participarea delegaţilor români la congresele socialiste internaţionale de la Bruxelles (1891) şi Zii- rich (1893), Congresul internaţional al stu- denţilor socialişti de la Geneva (1893) ctc. (doc. 8, 19, 40, 42, 43, 45), în rapoarte şi ma- teriale exprimind poziţia internaţionalist-^ a proletariatului român, prezenţa sa la dez- baterea problemelor aflate in faţa mişcări! muncitoreşti internaţionale (vezi doc. 41, 56, 59, 86, 101, 108, '182, 200, 201). Afirmin- du-şi internaţionalismul său, P.S.D.M.R. ară- ta în manifestul dat cu prilejul zilei de 1 Mai din 1893 : „Noi, muncitorii, nu avem de ce să fim vrănnaşi; de orice naţiune de orice 5 RECENZII 829 naţionalitate am fi, fraţi sintem. Să ne ‘în- tindem mina frăţeşte, şi pacea şi liniştea va domni peste pămintnl intreg. Muncitori din întreaga lume, uniţi-vă!“ (doc. 12). Un important grup de documente au ca obiect sărbătorirea zilei internaţionale a proletariatului, 1 Mai. Organizată pentru prima dată în România în 1890, sărbătorirea acestei zile s-a bucurat an de an de o partici- pare tot mai numeroasă a muncitorilor (doc. 12, 78, 127, 130, 167, 284, 313, 314 etc.). Volumul conţine, de asemenea, unele do- cumente referitoare la situaţia şi lupta mun- citorimii din Transilvania, beşi P.S.D.M.R. a denunţat în mai multe rinduri dubla ex- ploatare— socială şi naţională — la care erau supuşi muncitorii din Transilvania (doc. 47, 113, 193, 195, 228, 259, 314, 315 şi 316), to- tuşi acţiunile iniţiate pentru atragerea munci- torilor de pe ambele versante ale Carpaţilor la lupta pentru realizarea unităţii politice a poporului român au fost reduse, şi acest lucru se oglindeşte din plin şi in volumul de faţă. Sint totuşi unele documente care, făcînd apel la organizarea muncitorilor din Transil- vania, Îndemnau pe muncitori să ducă acţiuni comune cu muncitorii unguri, saşi, germani, slovaci „pentru a dărima putreda temelie a societăţii capitaliste” (doc. 47). în sfirşit, un important grup de documente au ea obiectiv disidenţele ivite in P.S.D.M.R. (doc. 157, 158, 186, 238 şi 239) şi mai ales acţiunea de dezorganizare a P.S.D.M.R. de către elementele burghezo-liberale din con- ducerea sa, acţiune începută încă la Congre- sul al IV-lea, cind V.G. Morţun a propus desfiinţarea partidului, indicind trecerea „pă- turii culte” în Partidul Naţional —Liberal. Ulterior, la Congresul al Vl-lea al P.S.D.M.R., grupul V.G. Morţun —Diamandi, susţinlnd că in România — ţară înapoiată din punct de vedere ecomonic — lipseau condiţiile pen- tru o „mişcare socialistă serioasă” (doc. 287), a luat hotărîrea de dezorganizare a P.S.D.M.R., trecind in Partidul Naţional —Liberal. Dis- cuţiile in jurul acestei probleme sint pe colul lui C. Dobrogeanu — Gherea intitulat Socialismul romiln este el o plantă exotică? (doc. 324), in care acesta respinge părerile despre pretinsa neviabilitate a socialismului in România, susţinută de „generoşi”. El de- monstra că socialismul in România nu era o plantă exotică, ci un produs al realităţilor şi transformărilor din societatea românească din ultimele decenii ale secolului al XlX-lea. ★ Documentele sint inserate in general in ordine cronologică, excepţie făcindu-se nu- mai pentru acelea care au că obiect congre- sele P.S.D.M.R., acestea fiind grupate te- matic. Unele din documente sint însoţite de adnotări extrem de importante. De asemenea, culegerea de documente este prevăzută cu indici de nume, de organizaţii şi instituţii de ziare etc., ceea ce ajută in mod substan- ţial munca cercetătorilor şi a tuturor celor interesaţi în a cunoaşte istoria mişcării mun- citoreşti din ultimul deceniu al secolului tre- cut. Considerăm insă ca un minus al culegerii de faţă faptul că, deşi în momentul de faţă dispunem de fonduri importante de arhivă, totuşi mai bine de 95 °0 din documente sint din presă (din „Munca” şi „Lumea nouă”), documentele de arhivă fiind extrem de pu- ţine. Socotim că, in afara fondurilor existente in arhiva I.S.I.S.P., ar fi trebuit să se facă investigaţii şi in alt| fonduri : de pildă in fondul de corespondenţă de la Secţia de ma- nuscrise a B.A.R.S.R., unde este exclus să nu se găsească mărturii documentare referi- toare la istoria mişcării muncitoreşti din pe- rioada anilor 1893 — 1900. Oricum, volumul de documente se prezintă la un nivel superior în comparaţie cu cele două volume apărute, ceea ce ne îndreptăţeşte să sperăm că ulti- mul volum, incluzind documentele de după dezorganizarea vremelnică a P.S.D.M.R. şi pînă la reînfiinţarea P.S.D. 1900 — 1910, care Încheie perioada istoriei mişcării munci- toreşti de pină la crearea P.C.R., va fi rea- lizat in condiţii şi mai bune. Mircca Iosa larg dezbătute in documentele 278, 281, 285, 286, 287, 288 etc. Volumul se «WWWUflBCOrOmamCaJO 830 RECENZII 6 , * , Eftimie Murgu, Scrieri, ediţie îngrijită cu o introducere şi note de I. D. Sucill, Bucureşti, Edit. pentru literatuiă, 1969, 632 p. în timpul cercetărilor pe care I. D. Suciu le-a Întreprins In vederea alcătuirii lucrării sale intitulate Revoluţia de la 1848—1849 In Banal, autorul, el Însuşi bănăţean, a resimţit mai mult ca oricine, lipsa adunării Intr-un mănunchi a operei scrise de Eftiinie Murgu. Concomitent, aşadar, cu investigaţiile şi redac- tarea expunerii sale asupra anilor 1848 — 1849 oglindiţi In documentele vremii, el a purces la realizarea altei lucrări, la fel de necesară, deşi mult Intlrziată, care să Înlăture lipsa amintită. Rodul acestei oboseli este volumul de curlnd apărut al Scrierilor paşoptistului Eftimie Murgu. Deşi există o considerabilă bibliografie murgiană, în ordinea căreia ar fi putut sta pc locul Intli monografia profesorului G. Bog- dan-Duică, Eftimie Murgu (Academia Româ- nă, „Studii şi cercetări”, XXXI, Bucureşti, 1937), minuţioasă juxtapunere de fişe şi pă- trunzătoare exegeză, totuşi Eftimie Murgu nu este una dintre figurile istorice româneşti care să fi avut plnă acum coordonatele ideologice şi biografice bine precizate. Tocmai din cauză că faptele dar Înainte de toate scrierile lui1 2, 1 Aşa a putut ajunge să scrie dr. George Popoviciu, el Însuşi protopop de Lugoj, în Unirea românilor din Transilvania cu biserica romano-calolică sub împăratul Leopold, Lugoj, 1901, p. 233, că In adunarea de la Lugoj din 15 27 iunie 1848 Murgu a fost ales „Mitro- polit al Banatului”. De altfel, Murgu nici nu era teolog. Studiase filozofia şi dreptul. 2 Aşa, de exemplu, din tratatele recente, în Istoria literaturii române, II, de la Şcoala ardeleană la Junimea, publicată de Academia Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1968, printr-un comitet de redacţie prezidat de Al. Dima, membru corespondent al Acade- miei, Murgu e menţionat de patru ori, Insă nu pentru scrierile sale, ci pentru activitatea sa politică. în Istoria literaturii române, voi. I, Bucureşti, Edit. ştiinţifică, 1969, Murgu nu este menţionat nicidecum, deşi in acest volum este acoperită cultura noastră plnă la anul 1860. Dar mai surprinzător este faptul că în cele două volume intitulate Gtndirea româ- nească In epoca paşoptistă, publicate de Paul Cornea şi Mihai Zamfir, in nu erau plnă acum Îndeajuns de cunoscute. Scrierile lui erau inaccesibile marelui public şi de aceea ideile, ca şi activităţile lui, nu pătrunseseră in miezul patrimoniului popular, fiind rezervate aproape numai acelora care făceau cercetări speciale de istorie asupra epocii sale. în zilele noastre însă, Murgu a ajuns să-şi aibă locul său bine delimitat. Progresul con- tinuu al studiilor asupra fenomenului Murgu i-a trasat, după cum remarcă autorul, carac- teristicile pozitive; mai puţin cele negative. Interpretarea marxistă a omului şi a operei a scos la iveală, printr-o serie de studii şi artico- le publicate în ultimii ani, adevăratul sens al marelui bănăţean născut în ‘Rudăria, judeţul Caraş. în examinarea omului şi a operei sale, este imediată apropierea şi Înrudirea lui Murgu cu Bălcescu, care slnt doi dintre corifeii anilor 1848 — 1849 în toate ţările trunchiului comun românesc. Este un fapt clştigat pentru istorie că revoluţionarul de la Bucureşti & fost elev al exilatului Murgu şi că au colaborat In conspiraţia revoluţionară din anul 1840, unul terminlnd prin a fi expulzat din ţară, iar celălalt prin a fi arestat şi condamnat la în- chisoare. Raportul comisiei de anchetă arată că Eftimie Murgu, Dimitrie Filipescu şi pro- fesorul francez Y.A. Vaillant „au fost clrme şi povăţuitorii acestei întreprinderi”, iar sco- purile acestei mişcări erau „să înfiinţeze în- dată o vremelnică oblăduire revoluţionară supt numele dă un directoar alcătuit din şase mădulari şi un prezident; prin aceştia să în- tocmească o nouă constituţie a ţării, stator- nicită pe nişte închipuiri de pravili ce întoc- mise între dlnşii, să formeze oştirea revolu- ţionară, să desfiinţeze proprietatea şi, în sflr- literatură, Bucureşti, 1969, în care slnt Înmănuncheate diferite texte scrise de 48 de români ai epocii, precum şi o serie de pro- clamaţii, discursuri şi programe paşoptiste, numele lui Eftimie Murgu este de asemenea rierile sale. Friitiira neutru_Jihsent..*efl_si„sc www.aacoramamca.io 7 RECENZII 831 şit, să Întocmească viitoarea oblăduire a ţării intr-o ocirmuire republicană, dind numire ţării de Noă Romană”. înrudirea ideologică dintre profesor şi ele- vul său rezultă şi din alte paralelisme dintre faptele şi lucrările lor din acea vreme. După cum Bălcescu a scris opera sa capi- tală Istoria românilor sub Mihai Vodă Vitea- zul, tot aşa istoricul Murgu a scris şi a editat la Buda, Încă in anul 1830, pe cind avea doar 25 de ani, o lucrare fundamentală, rezultat al unei munci remarcabile, prin care răspun- dea alegaţiilor antiromâneşti ale lui Sava Tokoly 3, in care depăşeşte uneori documen- tarea şi argumentarea lui Clain, Şincai şi Maior, fiind o adevărată revelaţie ştiinţifică. După cum Murgu, cu o viziune concretă a posibilităţilor de înfăptuire a „revoluţiei” po- litico-sociale, preconiza şi cerea mereu in me- moriile sale constituirea unei forţe militare proprii româneşti — el fiind de altfel fiu de ofiţer al regimentului român grăniceresc din comitatul Caraş, iar in 1848 poporul ro- mân bănăţean adunat pe Cimpia Libertăţii de la Lugoj l-a proclamat,, mare căpitan”4 11—, tot aşa Bălcescu a dezvoltat punctul militar din programul lor revoluţionar din 1840 in studiul său Puterea armată şi arta militară de la întemeierea principalului Valahiei ptnă acum, tipărit in 1844. Studiul publicat de Bălcescu in anul 1846 : Despre starea soţială a muncitorilor plugari tn Principalele Române tn deosebite timpuri, şi acela din anul 1848 : Despre împroprietărirea ţăranilor, dezvoltă şi fundamentează ideile conspirative din anul 1840, dezbătute de ei in casa Iui Murgu (Scrieri, p. 22), pe care mai pe urmă tribunul bănă- ţean le lansează poporului său, Înainte de a porni de la Pesta la Lugoj (ibidem, p. 443). Ca şi Bălcescu in guvernul provizoriu revo- luţionar de la Bucureşti, tot aşa Murgu, în aceeaşi vreme, ca deputat ales român de Lu- goj in parlamentul de la Pesta, mutat apoi 3 Widerlegung oder Abhandlung welche unler dem Tilel vorkomml: Erweis, dass die Wallachen nichl romischer Abkunfl sind..., durch. S.T., in Ofen, 1827, und Beweis, dass die Wallachen der Rbmer unbezweiţelle Nach- kommlinge sind..., von E. Murgu, Ofen, 1830. 4 Cf. raportul menţionat. la Debreţin, se expuneau amîndoi In faţa reac- ţiunii interne şi internaţionale pentru aceleaşi idei progresiste, frămintate de ei laolaltă pu alţi tovarăşi de luptă socială şi naţională. „Duhul veacului” nu i-a favorizat insă, in condiţiile date. Fostul elev, devenit dascăl al progresului in ţara sa, a trebuit să se exi- leze şi să fie ajuns curind de aripa morţii, la Palermo (1852), iar profesorul lui a fost din nou arestat — a treia oară —, de reac- ţiunea austro-maghiară, şi condamnat la moar- te. însă a fost graţiat, trebuind să niuce- zească în Închisoare dură intre 1849 — 1853. Multe alte puncte comune ideologice intre Murgu şi Bălcescu se pot constata parcurglnd biografia şi operele fiecăruia, ca de exemplu in scrisoarea sa de Ia Pesta, 8/20 iulie 18485, in care Îşi exprimă exploziv bucuria identităţii lor : „Eu frate ! Să ştii că am plins de bucurie, cind am luat ştire despre triumful libertăţii In România; şi cu nerăbdare aştept ca eu, carele, după cum şti ca rob Ieşind din acea ţară, pentru că i-am vrut dezrobirea, şi carele tot din pricina aceasta iarăşi am picat in robie amară, acum ca om slobod să văd România slobodă şi să mă bucur de fericirea fraţilor mei, carii de mult ar fi meritat această soartă”. O altă latură a eforturilor desfăşurate fără oboseală de democrat-popularul Murgu, aceea a cooperării cu conducătorii poporului maghiar, se desprinde de asemenea cu destulă claritate din materialele murgiene culese şi redate maselor de cititori de astăzi de către I. D. Suciu. La 26 august 1848, Murgu pre- zintă in parlamentul maghiar proiectul de lege privitor la statutul românilor din Banat, „destul de modest in pretenţii”, constată I. D. Suciu (ibidem,p. 48). Răspunsul categoric negativ al cercurilor guvernamentale, şi nu numai guvernamentale, prin glasul lui Kos- suth, a însemnat o retranşare in dosul concep- ţiilor feudalismului străvechi maghiar. Se refuza orice bază de Înţelegere româno-maghia- ră pe tărlm democratic şi naţional: „Să nu se facă nimic ceea ce ar avea statut separat pentru fiecare popor. Aceasta ar duce la s Publicată mai intli de G. Bariţ, Epistole de ale repausaţilor, in „Transilvania”, 1877, nr. 16 (15 august), p. 1845, şi I.D. Suciu, www.dacd0ffiMCa.r054’cu note ?i expIicafii 11 - c. 547 7 832 RECENZII 8 dezmembrarea Ungariei, sau, ar hotărî sabia. Unitatea trebuie să fie pe baza egalităţii în drepturi şi datorii... Românii să nu ceară căpitan separat şi gărzi...”.8 Linia acestor eforturi româneşti ale lui Murgu nu este aceeaşi. Contradicţiile sînt însă aparente. El s-a Îndepărtat de guvernul maghiar, inaugurînd un fel de pasivism avani la lellre, el nu Semnează Împreună cu ceilalţi cinci deputaţi români din parlamentul ma- ghiar, la 24 septembrie 1848, Apelul către românii transilvani ca să-i determine la unirea (Unio) cu Ungaria; Insă, la Debreţin, la 13 aprilie 1849, împreună cu toţi deputaţii, votează detronarea Habsburgilor (ibidem, p. 54). I. D. Suciu arată, pe temeiul materialelor şi studiilor existente, că fruntaşul bănăţean, de comun acord cu Bălcescu, continuă a milita pentru unirea forţelor revoluţionare româno- polono-maghiare, tratlnd cu vestitul general polonez Bem. Poporul insă nu înţelege să urmeze această cale pe care se angajau respon- sabilii politici şi ai vieţii româneşti. în aduna- rea populară convocată de Murgu la 17 iulie 1849 la Caransebeş, ca să determine populaţia română grănicerească la o înţelegere cu guver- nul maghiar, deşi era la el acasă, s-a izbit de vizitat în munţi pe Avram Iancu, care, după cum se ştie, acceptase oferta de ultimă oră a cooperării cu forţele kossuthiste, prin Bălcescu şi Bolliac. însă planurile pentru viitor erau lipsite de bază concretă 6 7, totul s-a spulberat prin intrarea armatelor ţariste In Transil- vania, sub comanda generalului Liiders. Rezultatul pe plan politic şi istoric a fost negativ8, iar pentru Murgu a fost tragic. Arestat de austrieci, a fost judecat de un tribunal marţial şi condamnat la moarte. însă dirzenia sa proverbială l-a făcut să condamne el însuşi — în faţa generalului austriac Hay- nau, fcare-1 ancheta9—, aşa cum a făcut-o ulterior Avram Iancu In faţa directorului poliţiei din Viena in anul 185110 11 , cu fruntea sus, politica Habsburgilor, declarînd răspicat: „Iar împăratu in loc să ne dea ascultare prin decret ne subjugă tocma acelii naţii carea e duşmana Austriei. întru' această subjugare în urma protestăciunilor noastre mai timpurii am avea tot cuvîntu a zice că împărăţia ne-a vindut şi că e vlnzătoare”. Mărturiile acestea, prezentate deschis călăi- lor săi, după regulile preconizate In Logica sau filozofia formală — manualul lui Imre Jânos tradus in româneşte, ca o primă lucrare românească de „logică”, de către vajnicul luptător politic şi profesor Eftimie Murgu n —, protestul maselor româneşti (ibidem, p. 55) şi n-a reuşit să facă nimic. în noaptea de 14 spre 15 august, Murgu s-a intilnit cu Bem la I'ăget şi au discutat situaţia In descompunere, după ce conducătorul românilor bănăţeni l-a 6 Ibidem, p. 51 şi 475. Textele sînt redate după organul oficial maghiar de atunci „Kozlony” (Monitorul), din 28 august, 1848, p. 407 — 408; apoi de Bariţ în „Gazeta de Transilvania”, 1848, nr. 70, 71 din 30 august p. 298, în care se trage concluzia tristă că „rezultatul acestor lungi dezbateri fu că cauza se amină pe alt timp...”. 7 Editorul se întemeiază pe nou descope- ritul raport al lui Alois Willibald Juraschek, in casa căruia s-a petrecut întrevederea Murgu-Bem, păstrat In Arhivele statului din Lugoj ; v. p. 58, nota 1. 8 Lucidul Bariţ, publiclnd scrisoarea lui Murgu către Bălcescu, aminteşte că „fără de I. Maiorescu au mers la Pesta D. Brătianu, N. Bălcescu, doi Goleşti şi alţii, cari au tractat cu Kossuth şi cu coşutianii, săptămîni întregi, însă fără nici un rezultat”. 9 Vezi textul scrisorii din Închisoare a lui Murgu, aflat in Biblioteca Academiei Române, reprodus de I. D. Suciu (ibidem, p. 481 — 486) după Titu Maiorescu, Scrisori din 1SS0, „Convorbiri literare”, 1899, p. 796. 10 Vezi Aurel Decei, Sintem siliţi să purtăm doliu..., „Magazin istoric”, an. II, nr. 3 (24) martie 1969. 11 Din care editorul selecţionează mai multe fragmente, ibidem, p. 533 — 573. Murgu a întreprins o muncă- grea, desţelenitoare şi pe acest teren, mai cu seamă prin încercarea destul de reuşită de a stabili o terminologie filozofică românească, la 1837. Pe lîngă replicile filologice date lui Sava Tokoly, i această muncă asupra vocabularului filozofic www.dacoFomanica.ro 9 RECENZII 833 sint tot atitea dovezi de logică a istoriei, care a fost crudă cu cel ce le profera fără teamă de moarte. Oricum, după ieşirea din temniţă, în viaţa lui Murgu urmează o cezură, semnalată în prefaţă de editorul scrierilor sale. După ce a ieşit din închisoare, în anul 1853, timp de şapte ani numele lui nu mai apare sub nici o formă pe ecranul vieţii contemporane : „Sînt şapte ani în care nu ştim nimic despre el. Ce a făcut? Din ce a trăit? Unde a trăit? Nimic, nimic !” (ibidem, p. 64). Reapare mai tlrziu, de trei ori : în anul 1861, în timpul alegerilor parlamentare, clnd candidează la I.ugoj — oraşul triumfurilor sale In anii revoluţiei —, în anul 1862 şi în 1865, anul separării ierarhice a bisericii româneşti de cea sîrbească, clnd a publicat ultima sa carte, intitulată Despre memorandumul Congresului slrbesc, in nemţeşte, tipărind-o la Pesta12. I. D. Suciu a adus un serviciu însemnat istoriei noastre şi istoriei noastre literare republicind, în Întregime, în textul original german acompaniat de traducerea în româ- neşte, „Răspunsul”, care este un studiu amplu, documentat şi fremătător de patriotism — chiar în limitele ajunse de ştiinţa istorică şi filologică a vremii sale —, pe care l-a dat nu numai lui Sava Tokâly, ci tuturor oamenilor de ştiinţă şi politici. Cartea aceasta nu şi-a căpătat plnă acum locul cuvenit In rafturile bibliografiei româneşti şi străine a lucrărilor similare, aşa cum s-a Intîmplat cu lucrările Şcolii latiniste, creată pe aceleaşi teme, sau, de exemplu, cu Hisloire de la Valachie, de la Moldavie el des Valaques transdanubiens a lui Kogălniceanu, apărută la şapte ani după rechizitoriul lui Murgu, In 1837, la Berlin. Răspunsurile date de tlnărul Murgu într-o matură şi documentată formă ştiinţifică atacurilor îndreptate şi pe tărîm ştiinţific Împotriva românilor au drept la acelaşi titlu de carte deschizătoare de drumuri ca şi cele mai sus menţionate. I. D. Suciu scoate In dovedeşte încă odată că Murgu avea un simţ ascuţit al lingvisticii. 12 Editorul o reproduce integral, însoţind-o de traducerea în româneşte şi de note explica- tive asupra persoanelor şi faptelor, ibidem, p. 503-549. evidenţă acest fapt, în prefaţa şi în notele sale substanţiale. Dar este altceva, mai mult. Murgu a ales cîteva poezii populare româ- neşti, cărora le juxtapune traducerea în lati- neşte, spre a demonstra latinitatea limbii române. Acest procedeu l-a adoptat Hasdeu cînd a formulat vestita teorie a circulaţiei cuvintelor; însă, cu toate că cunoştea cartea lui Murgu, pe care a citat-o Intr-un alt articol al său, totuşi afirmă că „principiul circulaţiunii în limbă n-a fost pină acum niciodată formulat în lingvistică” (Elymologicum Magnum Romaniae, t. I, Bucureşti, 1887, p. L —LIV). Paternitatea acestei teorii de o primordială importanţă lingvistică o restabileşte I. D. Suciu, arătind seria faptelor şi afirmînd limpede: „Dar teoria circulaţiei cuvintelor fusese lansată de Murgu cu jumătate de veac înaintea lui Hasdeu !” (ibidem, p. 79)13. în această perspectivă, cuvintele care deschid această carte sînt deosebit de semni- ficative : „Pentru prima dată în istoria culturii noastre se adună Intr-un volum studiile, articolele, discursurile şi scrisorile fruntaşului revoluţionar Eflimie Murgu. O mare parte din opera lui a fost scrisă în limbile germană şi maghiară, incit a devenit mai greu accesibilă atlt specialiştilor, cît şi oamenilor de cultură generală” (ibidem,p. 5). Scrierile lui Eftimie Murgu, mai mult decît acţiunile lui politice, cunoscute şi plnă acum in linii generale, sînt fără Îndoială o revelaţie pentru cea mai mare parte a publicu- lui, chiar şi pentru specialişti. I. D. Suciu a făcut astfel o operă de o deosebită utilitate pentru mai multe sectoare ale culturii noastre contemporane. Selecţiona- rea lucrărilor marelui patriot activ în toate cele trei provincii româneşti, pentru a căror unire a trasat şi el de pe atunci cu verbul său de foc clteva linii-fulgere impresionante şi astăzi, a fost dusă la bun sflrşit după cele 13 Bariţ a fost mai corect (ibidem, p. 80 şi nota 1). în articolul său Ce limbă esle limba românilor ?, în ,,Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, Braşov, 1843, nr. 35 (30 august), p. 373—375, reproduce poeziile alese de Murgu, cu traducerea şi argumentarea lui, demonstrlnd astfel încă o dată latinitatea limbii române. www.dacoromanica.ro RECENZII 10 831 mai sigure criterii ştiinţifice, iar munca depusă de editor, atit pentru fixarea texte- lor, cit şi pentru relnveşmintarea lor In orto- grafia zilelor noastre, a fost desfăşurată la fel de judicios. Introducerea la Scrieri — de fapt o expunere critică şi exhaustivă a perso- nalităţii excepţionale, pentru epoca sa, a lui Eflimie Murgu, precum şi a activităţii sale, cu lungul declin cenuşiu din ultimii ani ai vieţii — este o substanţială şi necesară pre- faţare a lucrărilor care urmează în volum. Bogatele şi competentele note explicative, bibliografia completă şi elocventa ilustraţie, uneori inedită, laolaltă cu indicele care orientează perfect asupra tuturor paginilor acestei cărţi, fac din Scrierile lui Eftimie Mur- gu, editate de I. D. Suciu, una din cărţile cele mai bune şi mai valoroase apărute în cursul anului trecut. Aurel Decei GHEOEGHE MATEI, Cluburile socialiste la sate. 1898—1899, Bucureşti, Edit. ştiinţifică, 1968, 252 p. Incununind o mai veche preferinţă şi activitate a autorului, lucrarea Cluburile socialiste la sale. 1898—1899 reuneşte tot ce este important şi nou despre un moment istoric peste care se Încercase timp de aproape o jumătate de veac să se aştearnă, în mod conştient, vălul uitării. Deşi greu de justificat, această conspiraţie a tăcerii este totuşi explica- bilă dacă disecăm atent profunda semnifica- ţie pe care o acordau clasele dominante primejdiosului fenomen social-politic petrecut în satul românesc In ultimii ani ai secolului trecut. Primejdios de două ori — Intîi prin perico- lul imediat, de moment, pentru bazele marii proprietăţi funciare şi ale regimului social- politic ce o apăra şi apoi prin aceea că repre- zenta germenele unei viitoare dezvoltări comune a luptei celor două principale clase sociale asuprite ale societăţii româneşti. Şi totuşi, in pofida semnificaţiei grave a feno- menului, in pofida sentimentului de uşurare cu care au primit atunci clasele stăpinitoare dispariţia lui aparentă, publicistica oficială şi semioficială a României burgheze l-a trecut cu vederea, mimind bagatelizarea lui atunci cind nu-1 putea ignora întru totul. Aşa se explică sărăcia informaţiei edite — evocată scrupulos de autor In introduce- re — de-a lungul celor aproximativ cinei decenii ce despart evenimentele descrise în lucrare de apariţia şcolii istoriografice marxiste româneşti. De fapt, pînă în 1953, cînd autorul, îm- preună cu Damaschin Mioc, a tratat această temă Intr-un amplu studiu, istoria scrisă a cluburilor socialiste la sate s-a rezumat mai mult la referirile — uneori minore ca spaţiu, alteori alterate de cenzură sau de o interpre- tare forţată — din publicaţiile vechii mişcări socialiste. Ideea de a relua şi amplifica studiul ini- ţial şi de a-1 corobora cu celelalte studii şi documente publicate In ultimul sfert de veac, este de aceea lăudabilă şi utilă, cu atit mai mult cu cit scopul propus a fost pe deplin realizat. Aşadar, avem, în sflrşit, o monografie care sintetizează, şi detaliază în acelaşi timp, evenimentele din anii cind a germinat la noi şi a căpătat pentru prima oară forme concrete, organizatorice, explozive, acea categorie a materialismului istoric denumită alianţa cla- sei muncitoare cu ţărănimea. Privite prin prisma aplicării ulterioare în practica socială şi politică a acestei alianţe, care Însumează masa principală a naţiunii, evenimentele din 1898 — 1899 capătă — In ciuda publicităţii reduse din deceniile următoare — dimensiunile unui moment istoric de primă Însemnătate, care ne-a fost acum restituit integral prin munca, priceperea şi acribia lui Gheorghe Matei. www.dacoromanica.ro 11 RECENZII 83.> Lucrarea este organizată in patru capitole : I. — Factorii mişcării socialist-agrare din anii 1898 — 1899. Structura proprietăţii agrare şi situaţia ţărănimii. Poziţia şi activitatea mişcării socialiste în problema agrară. II. — Cluburile socialiste la sate din anii 1898 — 1899. înfiinţarea cluburilor. Organizarea şi activi- tatea cluburilor. Acţiuni revoluţionare la sate. III. — Represiunea Împotriva mişcării socialist-agrare. Poziţia diverselor partide şi forţe social-politice. Poziţia mişcării munci- toreşti. Ecoul internaţional al mişcării socia- list-agrare din România. IV. — Urmările miş- cării socialist-agrare. Răscoala ţărănească din judeţul Olt (iunie 1899). Problematica agrară la începutul secolului al XX-lea. Mişcarea socialist-agrară din 1898 — 1899 şi marea răscoală a ţăranilor din 1907. Lucrarea cuprinde o listă a cluburilor socialiste la sate, ampla bibliografie consultată de autor, indici de nume şi localităţi, rezumate în limbile engleză, franceză şi rusă, o interesan- tă, bogată şi în bună parte inedită ilustraţie (fotografii, scheme etc.). Fără a intra în descrierea conţinutului, voim să relevăm citeva merite şi clteva idei fundamentale ale cărţii. Evident, este necesar să fie în primul rind subliniată informaţia deose- bit de bogată, de arhivă şi edită, cu ajutorul căreia autorul reconstituie veridic secvenţe convingătoare ale societăţii româneşti din epocă, mergind de la centrul politic al ţării şi pină in viaţa de toate zilele a satelor pierdute în clmpia română sau în Moldova. Avem astfel cifre, date geografice, fapte, procente, care nu mai lasă nici un dubiu asupra profunzimii şi seriozităţii fenomenului. Avem mai ales — şi acest lucru dorim a-1 sublinia in mod deosebit — oameni vii, sute de figuri de militanţi revoluţionari ţărani care populează paginile cărţii, conferindu-i acesteia vigoare, forţă de convingere, culoare. Dacă fruntaşilor şi activiştilor mişcării muncitoreşti li s-au consacrat pină acum pagini şi rînduri numeroase, în schimb lumea militanţilor ţărani rămăsese în marea ei majoritate ano- nimă. Cu cită surprindere şi mîndrie nu des- coperă astăzi cititorul figurile acestor oameni simpli, bravi, cinstiţi care au reuşit — nu fără căutări dureroase — să depăşească men- talitatea ţăranului sărac şi asuprit, resemnarea, naivitatea, credulitatea, bezna neştiinţei ! Cartea sugerează astfel un paradox apa- rent : de pe o parte descrie detaliat mizeria materială, fiziologică şi spirituală a ţărănimii, pe care o genera exploatarea barbară practicată de moşieri, arendaşi şi auxiliarii lor adminis- trativi, iar pe de altă parte dezminte indirect aserţiunile unor ziare burgheze străine din epocă, îndeosebi din Austro-Ungaria, care — din calcule politice — simulau mila şi compasiunea pentru masa ţărănească română, pe care o considerau „animalizată” de mize- rie, degenerată din punct de vedere fizic şi moral, incapabilă să glndească şi să se ridice deasupra instinctelor telurice, primare. Or, figurile de ţărani săraci Înaintaţi pe care auto- rul le aduce în paginile cărţii sale demonstrează convingător că satul românesc de atunci nu era caracterizat prin spiritul de turmă, de îndobitocire, urmărit de exploatatori, ci, dimpotrivă, prin Închegarea conştiinţei de om, de egal cu semenii săi, de cetăţean din ce în ce mai conştient de drepturile sale. Evident, limitele mentalităţii specific ţără- neşti — caracteristică de altfel ţăranilor din toate ţările — nu sint neglijate nici de autor. Nu ne referim numai la evocarea limbajului uneori confuz — deşi nu lipsit de culoare şi farmec — pe care-1 utilizează ţăranii în formu- larea pllngcrilor lor. Este vorba de însuşi modul in care au Înţeles aceştia rostul şi titulatura cluburilor socialiste la sate. La mentalitatea tipică şi la gradul de cultură — generate de stadiul unei revoluţii burghezo- deinocratice incă departe de a fi desăvlrşite — nu este de mirare că masa ţărănimii a Înţeles că esenţialul se reduce de fapt la un singur cuvint : pămint. Din acest punct de vedere noţiunea de mişcare „socialist-agrară” ar meri- ta poate o discuţie şi, eventual, o revizuire, Intr-o viitoare ediţie, deoarece motivul real al adeziunii entuziaste a ţărănimii nu coincide pe deplin, după opinia noastră, cu titulatura organelor de luptă şi cu apartenenţa cluburi- lor la mişcarea socialistă. Lucrarea are de asemenea meritul de a stabili legătura precisă, organică, dintre desfiinţarea cluburilor socialiste de la sate şi dezorganizarea P. S.D.M.R., interesul claselor www.dacoromanica.ro 836 RECENZII 12 dominante de a Împiedica dezvoltarea germeni- lor alianţei muncitoreşti-ţărăneşti răsăriţi In răstimp de numai zece luni (aprilie 1898 — februarie 1899) şi concretizaţi prin cele peste 300 de noi focare de revoltă organizate la sate sub egida mişcării socialiste. Cartea lui Gheorghe Matei aduce, evident, In discuţie numeroase probleme. Am cita, spre exemplu, resorturile reale ale Îndemnuri- lor scrise la „linişte” şi „legalitate” pornite către cluburile săteşti de la conducerea P.S.D.M.R. din Bucureşti (vezi statutele- tip). Precum se ştie, asemenea Îndemnuri puteau fi date din motive diferite : din consi- derente tactice, din grija sinceră pentru viitorul cluburilor, pentru eliminarea tendinţe- lor stihinice şi aducerea mişcării spontane ţărăneşti pe făgaşul unei organizări care necesita timp, sau, dimpotrivă, din idealiza- rea „ordinii” burghezo, moşiereşti, ca şi din alte motive tot atlt de puţin lăudabile. Pro- blema rămine de altminteri deschisă şi pentru alte momente din istoria vechii mişcări socia- liste şi din viaţa unor militanţi de frunte ai acesteia. încheind această scurtă şi, desigur, incom- pletă prezentare, relevăm Încă o dată meritul autorului de a fi pus In circuitul ştiinţific o lucrare meritorie, bine documentată, plină de idei, de fapte şi de oameni vii, scrisă cu talent şi totodată cu stilul sobru'reclamat de impor- tanţa momentului tratat. O bună lucrare ştiinţifică, ce oglindeşte gradul de maturizare a istoriografiei noastre de specialitate. Matei lonescii MEHMET ALI EKEEM, AtâtUrle făuritorul Turciei moderne, Bucureşti, Edit. politică, 1969, 254 p. Apariţia lucrării privitoare la viaţa şi activitatea uneia dintre cele mai de seamă personalităţi politice şi militare ale secolului nostru, Mustafa Kemal Atatiirk, marchează, fără Îndoială, reînnoirea interesului de care s-a bucurat şi In România acest mare om de stat, considerat, pe drept cuvlnt, „făuritorul Turciei moderne”. Axlndu-şi lucrarea pe monografii funda- mentale şi valorificlnd o serie de studii străine, dar mai cu seamă din literatura istorică turcă, autorul discută In primul rlnd cadrul istoric In care s-a format Atatiirk, omul „creat de frămlntata istorie a poporului turc din ultimele decenii ale secolului trecut şi din primele decenii ale secolului nostru”, prin aceasta lnţelegindu-se „evenimentele politice interne şi externe, forţele sociale care acţionau In acea epocă, precum şi structura de clasă, cu problemele specifice societăţii turceşti din perioada respectivă” (p. 6). în primele trei capitole (din cele 9), con- comitent cu prezentarea copilăriei şi a anilor de studii ai tlnărului Mustafa Kemal, se ana- lizează situaţia Imperiului otoman din a doua jumătate a secolului al XlX-lea, clnd „omul bolnav” se afla in pragul prăbuşirii sale definitive, crelnd In fiecare zi complicaţii interne şi internaţionale dintre cele mai grave, fie datorită ineficienţei reformelor care se succedau, fie imixtiunii permanente a puterilor europene care Înfeudaseră Imperiul sultanilor sub toate aspectele vieţii sale. , Aspiraţiile noi, pentru libertate, ale inte- lectualităţii tinere, faptele „junilor turci”, ca şi activitatea organizaţiilor „Patrie şi liber- tate”, „Uniune şi progres” ş.a., de care se leagă şi numele lui Mustafa Kemal, slnt cu- prinse in aceleaşi capitole de Început ale lucrării. în perioada respectivă, Mustafa Kemal asistă la duelurile politice din parlamentul otoman, se afirmă pe scena istoriei ca şef de stat-major al armatei revoluţionare care, pornind din Salonic, 11 detronează pe sultanul Abdul-Hamid al II-lea In 1909 sau cutreieră ţinuturile imperiului de la un capăt la altul, m fie ca surghiunit, fie cu misiuni secrete sau oficiale, călătoreşte prin Europa pentru a-şi căuta sănătatea sau sub alte pretexte, iar o dată cu primele Împuşcături care anunţau începutul primului război mondial capătă o www.dacoromanica.ro 13 RECENZII 837 faimă deosebită prin victoria de la Dardanele asupra flotei şi trupelor Antantei in 1915. Tot în cursul acestui război 11 vedem pe ofiţerul Mustafa Kemal luptind fie in Caucaz, fie în Orientul arab, unde se convinge din ce în ce mai mult nu numai de sfirşitul tragic al războiului pentru soarta poporului turc, dar şi de inutilitatea jertfei pentru păstrarea unor ţinuturi nelocuite de turci, cum era, de pildă, lumea arabă. Armistiţiul de Ia Mudros (1918) a justificat temerile lui Mustafa Kemal, deoarece puterile Antantei trecuseră la partajarea a ceea ce mai rămăsese din fostul imperiu, iar ţara se ruinase din cauza războiului, foametei şi mizeriei. Asis- tind Ia intrarea flotei aliate la Istanbul, Alatiirk avea să exclame cu o previziune pre- cisă că „ei (aliaţii) vor pleca aşa cum au venit”. într-adevăr, capitolul IV al lucrării ne poartă pe urmele lui Mustafa Kemal în Anato- lia, unde pornise la 19. mai 1919, trecind în fruntea luptei pentru organizarea marii bătălii de eliberare naţională — care avea să dureze încă trei ani —, dovedind plnă la urmă hotărirea fermă a poporului turc de a trăi independent alături de celelalte popoare. Iniţiator al congreselor de la Sivas şi Erzurum, Mustafa Kemal vine apoi la Ankara (27 decembrie 1919), unde se organizează prima Mare Adunare Naţională (23 aprilie 1920), al cărei preşedinte a fost ales el însuşi in acele împrejurări de mare cumpănă. Se creează astfel o adevărată „dualitate a puterii”, forţele naţionale acţionind asupra guvernului de la Istanbul, iar acesta recurgind la toate mijloacele pentru a înăbuşi iniţiativele de eliberare pe scară naţională şi de anulare a condiţiilor umilitoare impuse prin tratatul de la Sfcvres (1920). Poporul turc s-a angajat la o luptă crincenă cu forţele intervenţioniste (engleze, franceze, italiene, greceşti), împiedi- cînd aplicarea clauzelor tratatului încheiat de sultan, iar în toată această perioadă Mustafa Kemal şi-a dovedit capacitatea sa de coman- dant, organizator şi de om politic. în lucrare se remarcă îndeosebi clarviziunea sa politică atunci clnd a iniţiat contacte cu Rusia sovieti- că, avind convingerea că va fi în interesul luptei pentru independenţă. Drept urmare a unor schimburi de corespondenţă între Mustafa Kemal şi Lenin, „la 16 martie 1921 s-a semnat la Moscova tratatul de prietenie şi fraternitate dintre R.S.F.S.R. şi Turcia”, acesta mareînd „unul dintre primele succese politice de seamă ale Iui Ataturk” (p. 117). Ajutorul material şi moral al popoarelor sovietice a contribuit la reorganizarea luptei de eliberare naţională din Anatolia, fapt care l-a determinat pe Mustafa Kemal să afirme : „Atît timp cit voi trăi, Turcia nu va uita ceea ce a făcut şi ce face pentru ea Lenin”. Se insistă, de aseme- nea, asupra faptului că măsurile extraordinare luate de Mustafa Kemal în situaţii tot atît de extraordinare au cuprins toate păturile sociale, întreaga ţară transformindu-se ,,lntr-o adevă- rată tabără”. Ele au justificat încrederea acordată de reprezentanţii naţiunii din M.A.N., care 11 numiseră pe Mustafa Kemal „coman- dant-şef al armatei” şi-i transferaseră pentru o perioadă de timp toate prerogativele institu- ţiei respective. Astfel, a urmat imediat victoria de pe riul Sakarya (1921) asupra forţelor greceşti ceea ce i-a adus lui Mustafa Kemal paşa „gradul de mareşal şi titlul de gâzi (glorios)”, aşa cum pe băncile şcolii obţinuse porecla de Kemal (perfect). Entuziasmul produs in toată Turcia de acest mare succes militar a fost canalizat cu mult tact de Mustafa Kemal în direcţia ofensivei finale care avea să asigure stabilirea hotarelor de astăzi ale Turciei şi pentru care Mustafa Kemal a folosit deopotrivă atît forţa armelor, cit şi întreg arsenalul său diplomatic. Astfel, armistiţiul de la Mudanya (octom- brie 1922) a fost urmat de Congresul de la Lausanne (20 noiembrie 1922), unde şeful delegaţiei turce, Ismet-paşa (Inonii), unul din principalii colaboratori ai lui Alatiirk, a pus de la Început condiţia „negocieri pe picior de egalitate sau de loc”, ceea ce a înlesnit ulterior calea discuţiilor constructive. Autorul procedează bine atunci cînd discu- tă, deşi Intr-un cadru limitat, şi poziţia Româ- niei in cadrul tratativelor de la Lausanne, relicflnd mai cu seamă „principiul libertăţii de navigaţie în strlmtori”, propus de delegatul român, cu condiţia respectării şi a intereselor Turciei. www.dacoromanica.ro 838 RECENZII 14 Capitolele VI şi VII ale lucrării ni-1 înfăţi- şează pe reformatorul Atatiirk, care, consacrln- du-şi eforturile sale problemelor interne, a avut de luptat o bună perioadă de timp cu forţele sociale şi politice potrivnice planurilor de reformare multilaterală a Turciei, care trebuia să facă un salt spectaculos de la modul de viaţă şi de gindire medievală la sistemul de organizare a statelor moderne, dacă voia să-şi menţină independenţa. Sint analizate cu atenţie reformele regimu- lui kemalist in domeniile politic, economic, social, cultural şi spiritual, concretizate In : abolirea monarhiei şi califatului, interzicerea poligamiei, adoptarea alfabetului latin in locul celui arab, a calendarului gregorian In locul celui mahomedan, emanciparea femeii, separarea bisericii de stat, inclusiv laicizarea invăţămintului, crearea unor instituţii noi de cultură, ca şi iniţierea unei noi orientări in economie, pe considerentul exprimat cu con- vingere de Mustafa Kemal însuşi că „perioada în care trăim este de fapt o epocă economică. Pentru a face ca noua noastră Turcie să ocupe locul cuvenit in rindul ţărilor civilizate, sîntem obligaţi să acordăm o importanţă primordială economiei”. Sint cunoscute eforturile de industriali- zare a Turciei, fie cu sprijinul direct al statu- lui, fie prin iniţiative combinate : stat-parti- cular. Cu acelaşi interes sint prezentate de autor şi partidele sau frămîntările politice din perioada reformelor, clnd, alături de principa- lul partid politic, Partidul republican popular, apăreau şi dispăreau o serie de alte partide, unele create de forţele opoziţioniste, iar altele iniţiate de Atatiirk Însuşi, tot el luînd apoi măsuri energice împotriva lor In momentul depăşirii anumitor limite concepute de el, invocindu-se motivul că „poporul nu avea încă educaţia politică necesară pentru acel joc ingenios al forţelor care este o opoziţie bine mînuită”. Procesul de maturizare a parti- delor democratice este urmărit in lucrare pină la crearea Partidului Comunist Turc încă in anul 1920 în frunte cu revoluţionarul Mustafa Suphi. Un alt element nou îl consti- tuie şi secvenţele privitoare la interesul cu care erau urmărite în presa românească de atunci marile transformări care aveau loc în inima Anatoliei. Capitolul VIII este consacrat reliefării caracterului realist al principiilor şi metode- lor politicii externe promovate de Atatiirk, ideilor şi concepţiilor sale despre drepturile poporului turc în rîndul celorlalte popoare, ca şi aspiraţiilor sale de colaborare între state în vederea menţinerii păcii, crezul său politic fiind „Pace în ţară, pace în lume 1”. Tot în acest context, se acordă un spaţiu distinct şi politicii balcanice a lui Mustafa Kemal, caracterizată prin consecvente eforturi de apărare a păcii în sud-estul Europei, inclusiv sprijinirea iniţiativelor de constituire a înţelegerii Balcanice, iar relaţiile dintre România şi Turcia în perioada lui Atatiirk sint analizate într-un subcapitol special, subliniindu-se caracterul sincer şi activ al acestor relaţii, manifestat şi cu prilejul discu- ţiilor de la Montreux pentru modificarea regimului strîmtorilor (1936). în ultimul capitol, autorul încearcă să stabilească locul lui Atatiirk în istorie, consi- derindu-1 ca „unul dintre marii oameni de stat din istoria contemporană”, care „a sfărîmat idolii trecutului, a sfişiat plnza neagră a ignoranţei, a fatalismului şi indolenţei, a făcut să pătrundă pe « ogoarele » patriei sale lumina progresului uman şi, descoperind la lumina acestor raze un tineret setos de cultură, de ideal şi de muncă, a înfăptuit cu sprijinul lui o ţară nouă : Republica Turcia”. Desigur, despre Mustafa Kemal Atatiirk s-au scris foarte multe lucruri care exprimă, într-un fel sau altul, importanţa înfăptuirilor sale într-un mediu social specific şi în condiţii istorice speciale. Lucrarea pe care o prezentăm reînvie în memoria cititorului din ţara noastră personali- tatea multilaterală a acestui om de stat pe care, cu prilejul adoptării numelor de familie, poporul turc l-a poreclit Atatiirk (tatăl turci- lor), după cum în literatura română el a fost supranumit şi „lupul cenuşiu”, în amintirea vestitei legende: Bozkurl, care cuprinde odiseea peregrinărilor de altădată ale turcilor în stepele Asiei Centrale. Mustafa Mehmet www.dacoromanica.ro 15 RECENZII 839 AETHUE M. SCHLESINGEE, The birthof thenation.A portrait of the American people on the eve of independence, New York, 1969, 258 p. The Birth of the Nation este ultima lucrare a cunoscutului istoric american Arthur M. Schiesinger. Ea a apărut după moartea autorului, survenită In 1965, prin grija fiului său Arthur M. Schiesinger jr. Arthur M. Schiesinger, profesor de istorie timp de peste 30 de ani la Universitatea din Harvard, s-a făcut remarcat, In numeroasele sale publicaţii şi în activitatea de profesor, ca unul din pionierii istoriei sociale şi intelec- tuale a Statelor Unite, care a rupt cu vechile canoane ce reduceau istoria americană la istoria războaielor, a diplomaţiei şi a lifte- lor de partid. Această lucrare, deşi completă prin ea insăşi, autorul o desemnase a fi primul volum dintr-o serie de volume privind istoria poporu- lui american (History of the American People). Această serie de volume proiectată de autor ar fi trebuit să reprezinte sinteza întregii sale activităţi ştiinţifice, al cărui obiectiv princi- pal era să aducă în cadrul cercetării istorice viaţa obişnuită a poporului, obiceiurile lui, credinţele, temerile şi speranţele sale. La moartea sa, Arthur M. Schiesinger a lăsat manuscrisul complet al acestei cărţi, fiind revizuite de el primele şase capitole. Soţia şi cei doi fii, care au împărtăşit preocu- pările lui istorice, au revizuit capitolele următoare, operind numai clleva schimbări in textul manuscrisului, şi acelea sugerate de notele autorului şi în conformitate cu ideile lui. Volumul cuprinde o introducere scrisă de fiul său Arthur M. Schiesinger jr., el însuşi istoric reputat şi scriitor de talent. în cele 14 capitole ale cărţii autorul pre- zintă schimbările sociale, politice şi, mai ales, intelectuale ale coloniilor americane în curs de mai bine de un secol şi jumătate, schimbări care au dus, după 1776, la constituirea unei societăţi cu un caracter distinctiv american. în primul capitol, tratind despre aşezarea fizică şi umană, autorul subliniază faptul că, deşi coloniştii au reţinut caracterul lor de bază englez, transplantaţi pe noul continent, şi-au dezvoltat trăsături şi şi-au însuşit ţeluri pe care nu le-ar fi putut avea în vechea lor lume. Rolul Atlanticului ca primă forţă izolatoare, influenţa reliefului şi a climei în formarea trăsăturilor specifice coloniilor slnt analizate cu atenţie. De asemenea, autorul prezintă confruntarea dintre cele două civilizaţii, cea „dinamică şi achizilivă” a albilor şi cea „statică şi neprogresivă” a indienilor, şi cauzele care au oprit amestecul de slnge între indieni şi albi. Coloniştii erau veniţi din di- ferite state europene, însă în ciuda acestui neobişnuit amestec de popoare, englezii au rămas predominanţi nu numai ca număr, dar în special ca influenţă. Triumful britanic în confruntarea cu celelalte elemente europe- ne, mai ales franceze, a fixat civilizaţia ameri- cană din acea vreme intr-un context anglo- saxon cu consecinţe deosebit de mari pentru naţiunea Statelor Unite, chiar după obţine- rea independenţei. Capitolul următor este consacrat rolului familiei in formarea noii naţiuni. Autorul face o atentă prezentare a organizării vieţii familiale, a sistemului de educaţie în familie, a rolului femeii etc. El constată, pe bună drep- tate, că în Lumea nouă tradiţia solidarităţii familiale era bazată în primul rlnd pe nevoi economice. Promovarea familiei era o necesi- tate colonială. în primul secol de existenţă a coloniilor familiile au devenit cheia de boltă a organizaţiei sociale şi politice. Ele au consoli- dat puterea economică şi socială a colonişti- lor, alcătuind cu timpul adevărate clanuri politice. în timpul războiului de independenţă familiile risipite au fost în stare să lege între ele o punte de înţelegere şi cooperare împotriva opresorilor, sprijinind mişcarea colectivă de rezistenţă. în capitolele următoare autorul se ocupă de dezvoltarea vieţii provinciale, în special agricole, a fermierilor americani şi apariţia oraşelor. www.dacoromanica.ro 840 RECENZir 16 O atenţie deosebită este acordată de autor pieţei miinii de lucru : modul de procurare a mlinii de lucru, ucenicia, comportamentul stăpinilor, legislaţia servitorilor şi dezvoltarea sclaviei. Autorul constată că, in perioada colonială, in secolul al XYIII-lea, sclavia era mai puţin opresivă decit in secolul al XIX- lea. Un capitol special este consacrat rolului religiei, credinţelor şi superstiţiilor in viaţa coloniştilor. In noile condiţii, religia americană avea elemente diverse şi bizare, dar, in gene- ral, toleranţa domina concepţia religioasă a majorităţii coloniştilor. Analizlnd conţinutul diverselor secte şi credinţe, autorul constată că un produs final al vieţii religioase colo- niale a fost faptul că oamenii au Învăţat să respecte dreptul altora de a gindi diferit, să Înţeleagă că spiritual toţi oamenii erau creaţi egali. Cele mai multe secte propovăduiau autoguvernarea ecleziastică şi necesitatea Întăririi eforturilor colective. Aceasta a Întărit tendinţele democratice, ceea ce avea să aibă un efect durabil asupra coloniştilor americani. Eforturile pentru constituirea temeliilor viitoarei civilizaţii urbane autorul le prezintă urmărind apariţia şi dezvoltarea primelor mari oraşe. Numeroasele probleme urbanis- tice care s-ău cerut rezolvate atunci (constitui- rea organelor de administraţie, de poliţie şi de justiţie, comunicaţia şi poşta, construcţiile, Întreţinerea curăţeniei, problema incendiilor, încălzitul, iluminarea, aprovizionarea oraşe- lor etc.) fac obiectul unor serioase cercetări. Expresiile mişcării conştiinţei sociale sint redate de autor pe baza memoriilor contem- poranilor de atunci, a discursurilor politice şi, mai ales, a legislaţiei din diferite colonii cu privire la servitori, la alcoolism, prostitu- ţie, cerşetorie etc. De asemenea, autorul prezintă in acest capitol, unele aspecte ale filantropiei publice, organizarea asociaţiilor de ajutor mutual şi diverse proiecte utopice privind organizarea societăţii. Artliur M. Schlesinger constată că sărăcia cronică şi pauperismul nu s-au manifestat in colonii, in acea perioadă, lu formele intilnite in Europa apuseană, ele erau provocate aici, in special, de calamităţile naturale, de epidemii, războaie etc. ^ ^111^.11- u uiu www.dacoFomanica.ro Analiza situaţiei aristocraţiei in coloniile din sud şi cele din nord, a formării ei, a educa- ţiei şi locului pe care-1 ocupa In societate, relevă caracterele speciale ale acesteia diferite de cele din Lumea veclie. Autorul observă cu acest prilej că revolta Împotriva dominaţiei clasei suprapuse aristocrate avea să se mani- feste aici nu in această perioadă, ci, mai tlrziu, in secolul al XlX-lea. O atenţie specială este acordată de autor formării spirituale multilaterale a colonişti- lor, dezvoltării ştiinţelor şi căutărilor artistice, In perioada colonială. In ceea ce priveşte arta, autorul constată că in această perioadă coloniştii nu au ajuns la un autentic stil american, arta atunci fiind mai mult imitativă, însă in domeniul ştiinţei nici o naţiune nu a realizat intr-un timp atit de scurt o acumulare atlt de mare de cunoştinţe şi nu a ştiut ca popo- rul american să tragă foloasele care decurgeau din ele. La 1776, după aprecierile contemporani- lor de atunci, poporul american, datorită siste- mului de educaţie deschis şi potrivit la toate nivelele societăţii, e socotit de autor drept unul din popoarele cele mai cultivate de pe glob. Arthur M. Schlesinger nu pierde din ve- dere să prezinte intr-un capitol special dis- tracţiile şi plăcerile, latura veselă şi uşoară a vieţii coloniştilor din secolul al XVIII-lea şi care dovedeau vitalitatea şi gradul lor de receptivitate pentru tot ceea ce putea să le ofere viaţa In condiţiile In care trăiau. In ultimul capitol, consacrat apariţiei modelului americanismului (The emerging pattern of americanism), autorul constată că în aproape jumătate din istoria aşezărilor albilor in America de Nord (de la Înfiinţarea primelor colonii pină la războiul de indepen- denţă de la 1776), In ciuda vastităţii oceanului şi a exigenţelor specifice vieţii coloniştilor cele nouă generaţii de americani au păstrat o permanentă şi strinsă legătură cu Anglia, Coloniştii englezi au căutat să reproducă in totul viaţa şi civilizaţia engleză, iar ceilalţi europeni emigraţi au fost absorbţi de aceştia şi dominaţi de legătura cu Anglia. Din analiza antagonismelor naţionale, reli- gioase şi politice in cursul celor 12 ani de dispută cu Anglia şi care s-au Încheiat cu obţinerea independenţei, autorul observă că 17 RECENZII 841 la această perioadă s-a format cea mai remar- cabilă generaţie de oameni politici din istoria Statelor Unite. Coloniştii erau revoluţionari fericiţi, luptind în acelaşi timp pentru apă- rarea şi pentru desăvîrşirca unei societăţi libere. Scopul lor era in primul rind obţinerea, independenţei naţionale. Autorul constată că războiul american de independenţă a fost totuşi limitat atit in scopurile sale, cit şi în consecinţe. El a eliberat statul american, dar nu şi spiritul american de influenţa engleză. Naţionalismul şi democraţia, in expresia lor cea mai arzătoare, mai degrabă au succedat războiului decit l-au însoţit. Abia la începutul secolului al XlX-lea şi-a făcut apariţia o societate americană distinctivă. Atunci însă cind a apărut, ea şi-a găsit un suport ideologic in idealurile care au dus la războiul revolu- ţionar de independenţă, deoarece principiile care au stat la baza acestuia erau universale. Volumul se încheie cu o bibliografie selec- tivă care cuprinde 89 de titluri de lucrări şi un indice. Autorul nu face nici o trimitere in textul lucrării. Materialul de bază folosit constă, în special, din memoriile şi relatările scrise de contemporanii de atunci; materialele de ar- hivă, documentele inedite nu au fost utilizate. Datorită atit manierei in care a fost conce- pută lucrarea, cit şi materialului folosit, in majoritatea problemelor tratate autorul vine cu aprecieri generale, cu observaţii de sinteză nespirijinile întotdeauna pe date precise. Concluziile sale sint fundamentate mai ales pe o erudiţie bogată, pe intuiţii sclipitoare şi pe maturitate de gîndire. Din prezentarea foarte sumară pe care am făcut-o conţinutului cărţii se poate observa că autorul a insistat în special asupra laturilor de dezvoltare morală, spirituală şi culturală a societăţii americane în ajunul războiului de independenţă, ca atare au fost neglijate nu- meroase aspecte ale transformărilor sociale şi, mai ales, economice din acea perioadă, transformări care constituie, după cum se ştie, fundamentul dezvoltării spirituale şi cultu- rale a societăţii şi care au determinat, în ul- timă instanţă, izbucnirea conflictului cu Anglia şi declanşarea războiului. Prezentarea mai pe larg a dezvoltării economice sub toate raporturile a coloniilor din acea perioadă ar fi completat şi Întregit imaginea asupra societăţii americane din seco- lul al XVIII-lea. De asemenea, autorul se opreşte prea pu- ţin asupra naturii raporturilor dintre colonişti, asupra disputelor politice cu Anglia şi, in general, asupra problemelor de ordin politic. Cu toate acestea, Arthur M. Schlcsinger reu- şeşte să redea în acest volum cel mai remar- cabil şi mai însufleţit portret al poporului american in ajunul războiului de independenţă. Ecalerina Xegrufi-Munleami www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro REVISTA REVISTELOR „Anale de istorie”, an XY, nr. 1—6/1969 Bucureşti, Edit. Sclnteia, 1 160 p. Intrind in al XV-lea an al existenţei sale, ,,Anale de istorie” organ al Institutului de studii Istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R., se afirmă tot mai frecvent In cadrul literaturii istorice şi social-politice ca o revistă militantă, abordind de pe poziţiile materialismului istoric teme majore ale istoriei P.C.R. şi ale mişcării muncitoreşti, ale ştiin- ţelor sociale In general. Valorificlnd In paginile sale îndeosebi re- zultatele muncii de cercetare din institut, al secţiilor din Cluj şi Iaşi, Comitetul de redacţie a antrenat numeroşi specialişti din alte institute şi facultăţi. Dezbaterile ample sau informaţiile cuprin- zătoare din domeniul istoriei moderne şi contemporane a ţăriî, In domeniul economiei, filozofiei, dreptului şi al altor ştiinţe sociale şl asupra stadiului In care se află cercetarea istoriei mişcării muncitoreşti In ţările socialiste, conferinţele, simpozioanele sau sesiunile ştiin- ţifice aniversative sau obişnuite, organizate în ţară sau peste hotare, care ocupă un spaţiu tot mai mare in cadrul celor şase numere ale revistei pe anul 1969, oglindesc tot mai preg- nant eforturile acesteia de a-şi informa cola- boratorii şi cititorii cu privire la nivelul atins de ştiinţele sociale pe plan mondial. Subliniem că aproape jumătate din paginile revistei slnt dedicate informaţiei, criticii ştiinţifice şi biblio- grafiei. Publicarea unor comunicări sau arti- cole mai scurte ca număr de pagini, dar dense, mai concentrate In conţinut, In general sinteze pe probleme sau aspecţe ale unei teme mai largi, informarea amplă asupra activităţii ,,STUDII”, ştiinţifice curente, asupra criticii şi biblio- grafiei cărţilor apărute fac revista mai vie, suscită un plus de interes din partea specia- liştilor, cercetătorilor, cadrelor didactice, acti- viştilor din domeniul ştiinţelor sociale, publi- cului larg cititor. Apariţia In ultimul timp a unor studii publicate de istorici străini privind momente deosebite din istoria patriei lor sau a parti- delor comuniste şi muncitoreşti întregeşte tabloul iniţiativelor pe care conducerea şi aparatul redacţional le-au Întreprins pentru a răspunde noilor exigenţe pe care dezvoltarea multilaterală a României contemporane o impune publicaţiilor din domeniul ideologic _ Referindu-ne ca şi In trecut la problemele privind istoria partidului, a mişcării muncito- reşti naţionale sau universale, remarcăm importanţa pe care revista a acordat-o celor două momente cu semnificaţii istorice din cursul anului 1969; al X-lea Congres al P.C.R. şi aniversarea a 25 de ani de la victoria insurecţiei antifasciste. Editorialul intitulat Congresul al X-lea al Partidului Comunist Român — moment is- toric in viaţa poporului român (nr. 4), alcătuit pe baza Tezelor şi proiectului Directivelor C.C. al P.C.R. apărute In vederea congresului, subliniază clteva idei fundamentale care au stat la baza discuţiilor largi privind progra- mul dezvoltării viitoare a ţării : politica ştiin- ţifică a P.C.R.; unitatea dintre socialism şi democraţie; dinamismul dezvoltării econo- mice ; industrializarea In centrul preocupă- tomul 23, nr. 4, p www.dacOromamca.ro 814 REVISTA REVISTELOR 2 rilor partidului; creşterea rolului partidului în conducerea societăţii. Dr. Titu Georgescu, redactorul şef al revistei, făclnd o scurtă incursiune In perioada ultimilor 25 de ani de istorie contemporană In articolul România la un sfert de veac de la eliberare (nr. 4), relevlnd importanţa plena- relor, a congreselor P.C.R. care au avut loc In acest răstimp, îndeosebi a Congresului al IX-lea, In imprimarea unui ritm accelerat al procesului istoric, pornind de la cerinţele obiective ale dezvoltării ţării noastre, schi- ţează tematic capitolele cele mai semnifica- tive ale acestei etape: cucerirea puterii politice de către clasa muncitoare şi aliaţii ei, rolul conducător al partidului In politica internă şi externă, industrializarea socialistă, cooperativizarea agriculturii, făurirea culturii socialiste. In cadrul rubricii aniversative „25 de ani de la victoria insurecţiei antifasciste” din nr. 4 au apărut trei articole. Parlidul Comu- nist Român forfa conducătoare a insurecţiei din august 1944, studiu semnat de Gh. Za- haria, relevă rolul pe care P.C.R. l-a avut în rezistenţă Însemnătatea platformelor din iulie şi septembrie 1941, stabilirea contactelor cu partidele burgheze şi cu monarhia pină la crearea Blocului Naţional Democrat. Oprin- du-se asupra perioadei dintre 20 iunie şi 25 august 1944, autorul prezintă tratativele duse de P.C.R. cu diferitele organizaţii şi partide, proclamaţia regală, desfăşurarea insurecţiei, semnarea armistiţiului de la Moscova şi im- portanţa istorică a cotiturii hotărltoare din jstoria României. în articolul Insurecţia armată antifascistă din august 1144 — începutul revoluţiei popu- lare In Fomănia, Paraschiva Nicliita pre- zintă în continuare lupta desfăşurată de P.C.R. pînă la 6 martie 1945 in mobilizarea maselor populare pentru democratizarea apa- ratului de stat, Înfăptuirea reformei agrare, schimbarea guvernelor cu majoritate reacţio- nară şi crearea coaliţiei forţelor grupate in F.N.D., schimbarea raportului de forţe pină la instaurarea guvernului dr. Petru Groza. Vladimir Zaharescu prezintă, pe baza unor jucrări ample, Victoriile coaliţiei antihitle- riste şi dezvoltarea rezistenţei antifasciste a popoarelor. Ocuplndu-se de începuturile răz- boiului de către Germania hitleristă şi Japonia militaristă, evoluţia fronturilor, închegarea coaliţiei antihitleriste dintre U.R.S.S., S.U.A. şi Anglia, autorul se opreşte asupra prezen- tării strategiei marilor bătălii : a Moscovei, a Stalingradului, a celei de la Kursk-Orel, capitularea Italiei, formarea celui de-al doilea front, dezvoltarea in amploare a mişcării de partizani şi eliberarea popoarelor de sub jugul fascist. Prilejuite tot de înfăţişarea unor mişcări de rezistenţă din Balcani, revista a avut ini- ţiativa publicării in nr. 3/1969 a unei rubrici „Din lupta de rezistenţă antifascistă a po- poarelor din sud-estul Europei”. Nicolae Ciachir se ocupă de Războiul naţional de eli- berare a popoarelor Iugoslaviei (1941 —1945); Ion Babici de Rezistenţa antifascistă a po- porului bulgar; Gelcu Maxutovici de Miş- carea de rezistenţă albaneză împotriva cotropi- torilor fascişti, italieni şi germani (aprilie 1939 —noiembrie 1945); Dan Baran de Rezis- tenţa tn Grecia (1940—1944). Materialele au menirea de a informa succint cititorul român despre marile sacrificii pe care popoarele vecine le-au adus in lupta cu fascismul italian şi hitlerismul german, eforturile depuse de aceste popoare pentru infringerea duşmanului comun, ecoul insurecţiei antifasciste din au- gust 1944 asupra luptei lor de eliberare. împlinindu-se 20 de ani de la plenara C.C. al P.C.R. din 3 — 5 martie 1949, Gh. Surpat publică in nr. 3 articolul Înfăptuirea programului P.C.R. de cooperativizare a agri- culturii. în prezentarea procesului de trans- formare a agriculturii din România de la mica gospodărie ţărănească la marea gospo- dărie cooperatistă slnt expuse procedeele, metodele folosite şi saltul produs in 1962 prin terminarea în linii generale a cooperativi- zării ca şi probleme actuale ale agriculturii : creşterea producţiei agricole, sporirea efici- enţei economice a. cheltuielilor de producţie etc. Pentru ridicarea agriculturii ţării la nivelul celei din ţările avansate se impune Înzestrarea tehnică, diversificarea mecani- zării lucrărilor agricole, aplicarea îngrăşă- www.dacoromanica.ro 3 REVISTA REVISTELOR 845 minlelor chimice şi a irigaţiilor, organizarea ştiinţifică a producţiei. Cu acelaşi prilej Paraschiva Nichita şi Marin Popescu prezintă Transformări agrare in România in anii 1944 — 1947, in care se subliniază importanţa realizării F.N.D., ocupa- rea pămîntului de masele ţărănimii şi confir- marea reformei agrare de către, guvernul in- staurat în martie 1945. Sînt înfăţişate pro- gramele P.C.R. incluse în platformele F.N.D. precum şi cele preconizate de P.N.Ţ. — Maniu şi P.N.L. — Brătianu care nu mai corespundeau cerinţelor obiective ale dezvoltării ţării. Au- torii tratează apoi trecerea în masă a ţără- nimii la înfăptuirea reformei agrare, adop- tarea şi aplicarea ei, măsurile elaborate de guvern în 1947 în domeniul relaţiilor agrare menite să pregătească trecerea la transforma- rea socialistă a agriculturii. O altă aniversare marcată de „Anale de istorie” în nr. 6 a fost cea prilejuită de împli- nirea a Jumătate de veac de la marile bătălii greviste ale proletariatului din România (1919), în care Gh. Unc prezintă situaţia politică după desăvîrşirea unităţii politice, subliniind miş- carea de amploare de acum 50 de ani a clasei muncitoare pentru drepturi economice şi politice. Unificarea organizaţiilor munci- toreşti, sindicale, de femei, de tineret a dus la creşterea numerică a acestora, la ridicarea po- sibilităţilor de organizare, a combativităţii şi a conştiinţei de clasă a muncitorilor. Conferinţa din mai 1919 a partidului Socialist, deşi releva rolul dictaturii proletariatului în cucerirea puterii politice, avea şi unele limite. Sînt evidenţiate marile mişcări greviste : a ceferişti- lor, care a durat trei săptămini şi la care au participat 20 000 de muncitori, a petroliştilor care a ţinut două luni, cu 25 000 de partici- panţi, a metalurgiştilor, minerilor ş.a. Au mai avut loc trei acţiuni cu caracter politic pe scară naţională : greva de la 21 iunie de solidarizare cu Rusia Sovietică şi cu revoluţia proletară din Ungaria, greva din 3 noiembrie de protest Împotriva alegerilor parlamentare arbitrare şi din 13 decembrie la aniversarea unui an de la mişcarea tipografilor. împlinindu-se 25 de ani de la masacrul de la Ribniţa, Maria Covaci înfăţişează în nr. 3 lupta antifasciştilor şi a comuniştilor din închisori şi lagăre, condiţiile in cire hitleriştii au pregătit şi executat masacrul de la Rîbniţa din 17 martie 1944, in care au căzut Lazăr Grunberg şi Bernard Andrei, ale căror bio- grafii scurte apar la sfirşitul articolului. N. Petreanu şi D. Baran evocă, cu prilejul împlinirii unei jumătăţi de veac de la moarte, principalele etape ale activităţii lui I. C. Frimu, conducător al mişcării muncitoreşti din România (nr. 1), incepind de la 1893, cinci se pun bazele P.S.D..VI.R., la 1910, cînd se afla în fruntea celor care au creat Partidul Social-Democrat din ţara noastră, şi culminînd cu lupta intensă desfăşurată in timpul neutrali- tăţii şi al războiului şi cu aportul său la grevele din 13 decembrie 1918. Cu ocazia aniversării a trei decenii, N. Gh. Munteanu face o trecere în revistă a desfăşură- rii grevei din 1929, a ecoului ei pe plan interna- ţional şi a solidarităţii unor personalităţi politice şi ştiinţifice care au condamnat masacrul, în comunicarea Lupeni 1929 o viguroasă afirmare a combativităţii revoluţio- nare a clasei muncitoare din România (nr. 4). Evidenţiind momente mai semnificative Din cronica luptei pentru eliberarea întregului Ieri loriu al patriei de sub jugul fascist (nr. 5), col. A. Petri, cu ocazia împlinirii a 25 de ani de la eliberarea Romăniei, se opreşte asupra luptelor din Transilvania şi nord-vestul ţârii şi a efortului economic al României pentru aprovizionarea frontului. Realizarea Frontului Unic Muncitoresc— moment de însemnătate istorică in lupta de eliberare a poporului român (nr. 2), de la care s-au împlinit 25 de ani, prilejuieşte lui Gh. Ţuţui, autor cunoscut al elucidării acestor probleme, plasarea acestui eveniment in cadrul mişcării muncitoreşti, dar şi in cel de istorie a patriei. Aniversind in nr. 3/1969 50 de ani de la crearea Internaţionalei Comuniste, revista pu- blică comunicarea susţinută de Ion Popescu- Puţuri la sesiunea ştiinţifică de la Moscova consacrată acestui eveniment, in care se arată că ţelurile şi obiectivele proclamate de ea au avut ecou in România, iar P.C.R., creat în mai 1921, a aderat la acest for internaţional. După ce se arată că acest organ a promovat şi metode şi practici negative, care au afectat www.dacoromanica.ro 846 REVISTA REVISTELOR 4 mult activitatea partidelor comuniste, inclusiv a P.C.R., slnt expuse principiile pe baza cărora partidul nostru consideră că se poate Întări In prezent unitatea partidelor comuniste şi muncitoreşti pornind de la faptul că ele slnt egale In drepturi. Acum, clnd condiţiile interne şi externe au dus la maturizarea politică a partidelor existente din cele peste 90 de ţări unde acţio- nează şi care cuprind mai mult de 50 de mi- lioane de membri, numai pe baza egalităţii şi neamestecului In treburile interne ale altui partid se poate concepe refacerea şi consolida- rea unităţii mişcării comuniste şi muncito- reşti. în acelaşi număr, N. Giurgiuveanu publică articolul Solidarilalea oamenilor muncii din România cu revoluţia proletară din Ungaria, cu prilejul semicentenarului Republicii Sovie- tice Ungare. Vorbind de greva din 21 iulie 1919 de solidaritate cu Rusia Sovietică şi Ungaria proletară, despre manifestaţiile şi demonstraţiile din marile oraşe sau centre muncitoreşti din România, inclusiv activita- tea grupei comuniste române din Budapesta, autorul se opreşte la sprijinul acordat comuniş- tilor şi democraţilor unguri după Infrlngerea revoluţiei proletare din ţara vecină, la protestul vehement al clasei muncitoare din România Împotriva regimului de teroare instaurat de Horthy. Pregătind apariţia unor rubrici sau numere speciale, articolele au menirea de a sintetiza in unele cazuri la un nivel superior probleme cunoscute, de a oferi noi unghiuri de investiga- ţie a fenomenului social sau de a deschide per- spective aprofundării momentului istoric sau puternicelor personalităţi din viaţa social- politică naţională sau europeană. Astfel, In întîinpinarea centenarului naşterii lui Vladimir Ilici Lenin, sărbătorită In aprilie 1970, „Anale de istorie” a Început publicarea unei suite de articole încă din nr. 6/1969. Augustin Deac şi Florian Tănăsescu, In studiul Inlllniri ale unor militanţi revoluţionari din România cu V. I. Lenin, relevă poziţia internaţionalistă a mişcării muncitoreşti din ţara noastră, legăturile ei cu mişcarea muncito- rească din Europa, prin participarea delegaţi- lor români la congrese, conferinţe, schimburi www.dacoromanica.ro de scrisori, cit şi informarea publicului de la noi despre activitatea mişcării socialiste din alte ţări. După crearea P.S.D.M.R., aceste relaţii s-au lărgit şi consolidat. Numele lui Lenin apare in presa noastră socialistă in 1901 ; el face referiri la C. Dobrogeanu-Gherea, corespondează In 1911 cu I. C. Frimu, se intllneşte la congresele Internaţionalei a Il-a cu militanţi din România. La congresul de la Stuttgart, C. Rakovski a lucrat cu Lenin la redactarea unei rezoluţii şi tot atunci l-au cunoscut pe conducătorul proletariatului rus Al. Ionescu, Al. Constantinescu, N. D. Cocea. La Congresul de la Zimmerwald, P.S.D. din România a avut o poziţie de stingă. După Revoluţia Socialistă din Octombrie, Dicescu Dic, N. D. Cocea, M. Gh. Bujor, Al. Nicolau, militanţi ai mişcării socialiste din România, au avut ocazia să-l cunoască pe Lenin, ca şi delegaţia P.S.R. in 1920 trimisă la Congresul al II-lea al Internaţionalei a IlI-a. Alţi munci- tori români care au luptat pe fronturile războiului civil In Rusia Sovietică au venit In contact cu marele conducător. Lucreţiu Pătrăşcanu l-a auzit vorbind la Congresul al IV-lea al Internaţionalei Comuniste. V. I. Lenin a urmărit, apreciat şi stimat mişcarea muncitorească din România, a elogiat avlntul revoluţionar de la noi. Al. Gh. Savu, In articolul V./. Lenin des- pre necesitatea aplicării creatoare a marxis- mului, pornind de la concepţia că marxismul e o călăuză In acţiune, relevă că, V.I. Lenin a arătat că la problemele noi ridicate de viaţă, de condiţiile economice, social-politice noi, trebuie găsite căi, metode şi forme de rezol- vare adecvate. Toate lucrările lui Lenin au abordat cu curaj fenomenele noi care au apă- rut pe arena mondială. Întrucît cercetarea intensă a istoriei miş- cării muncitoreşti a partidului comunist a elucidat In linii generale problemele princi- pale, rămine Insă un cimp larg de analiză a unor aspecte care să Întregească înţelege- rea unor evenimente sociale, de lămurire Încă a unor părţi mâi puţin studiate sau de argu- mentare ştiinţifică a unor puncte de vedere mai complete. De aceea In ultimul timp,.Ana- le de istorie”, pe lingă valorificarea unor ma- teriale de cercetare inedite, publică numeroa- 5 REVISTA REVISTELOR 847 se materiale de sinteză, care abordează de pe poziţiile actualei etape superioare a isto- riografiei româneşti momente de seamă din istoria modernă şi contemporană a patriei care au mai făcut obiectul unor studii apărute anterior. Acest lucru se referă la articolele cu caracter aniversativ, dar !n parte şi la celelalte. Este şi explicabilă de aceea publi- carea unor materiale la rubrica „Discuţii”, prezenţa unor dezbateri care au Început să se refere şi la regimul social-politic al Româ- niei moderne, pe care o dorim continuată, cit şi iniţierea altor aspecte care se cer discutate, bogăţia şi varietatea vieţii ştiinţifice oglin- dită în revistă. Celelalte articole şi comunicări cuprind o arie largă de aspecte : tratarea unor aspecte ale mişcării socialiste de la finele secolului al XlX-lea, probleme de istorie a mişcării muncitoreşti şi a patriei dintre cele două răz- boaie mondiale, abordarea unor probleme din ultimul sfert de veac al României socialiste. Vasile Nicolae redă Înfiinţarea, activi- tatea şi importanţa Cercului de sludii sociale din Bucureşti (nr. 6) care a funcţionat Intre 1884 — 1885, a organului său de presă „Drep- turile omului”. înfăţişlnd tematica cercului In care se dezbăteau principalele teze asupra socialismului, probleme agrare, naţionale, drepturi democratice, teme susţinute de C. Miile, C. Bacalbaşa, Scorţeanu, Radovici, Nădejde ş.a. care au jucat un rol Însemnat In răsplndirea marxismului la noi, autorul prezintă şi limitele acestor expuneri. Acti- vitatea cercului a contribuit la organizarea a trei acţiuni: aniversarea Comunei din Pa- ris In martie 1885, participarea muncitorilor la Inmormlntarea lui C.A. Rosetti, luptător de la 1848 şi apărător al drepturilor demo- cratice, şi apărarea expulzaţilor din 1884, dovedind că tînăra mişcare socialistă româ- nească preia tradiţiile democratice ale Înain- taşilor. timilitarismului la congresele Internaţiona- lei a Il-a. Slnt analizate succint discuţiile şi rezoluţiile adoptate la Congresul al II-lea de la Bruxelles (1891), unde rezoluţia lui W. Liebknecht care arăta just rădăcinile economice şi sociale ale războiului a fost votată, cele de la Ziirich (1893) şi Londra (1896), cit şi participarea delegaţilor români şi popularizarea lucrărilor acestor adunări In presa socialistă din România. Autorii se opresc asupra congresului de la Stuttgart, care, la insistenţa delegaţiei române, s-a ocu- pat şi de problema agrară, ca şi asupra po- ziţiei lui Lenin, A. Bcbel şi Roza Luxemburg şi a celorlalţi delegaţi de stingă la acest con- gres. La congresele de la Copenhaga (1910) şi Basel (1912) delegaţia română a sprijinit cu hotărlre aripa revoluţionară in cadrul dez- baterilor. Pe linia unor preocupări mai Îndelungate, O. Matichescu se ocupă, In articolul Lupla pentru apărarea şi ajutorarea victimelor tero- rii antimunciloreşti din România In anii 1921—1924 (nr. 2), de crearea şi contribu- ţia organizaţiilor care acordau sprijin mate- rial, apărare morală şi juridică militanţilor Întemniţaţi după 13 decembrie 1918 şi după greva generală din 1920, ca şi celor arestaţi la congresul din mai 1921. Crucea Roşie so- cialistă, care a fiinţat In 1920, Comitetul cen- tral de ajutorare, ambele de pe lingă Comisia Generală a Sindicatelor, Comitetul de apărare juridică, care după 1921 s-a numit Birou de asistenţă juridică, comitetele locale de aju- torare aveau drept scop sprijinirea celor în- temniţaţi prin asistenţă juridică, primirea de sume sau colete de la muncitorii români din S.U.A., din Franţa etc. în studiul Organizaţiile democratice cre- ate, îndrumate şi influenţate de P.C.R., re- zervor de cadre şi energii revoluţionare, mijloc important de slringere a legăturilor partidului cu masele In anii 1921 — 1944 (nr. 1), Gh. J. Brill şi N. Huscariu, în tstudiul Lupla împotriva militarismului şi războiului la con- gresele socialiste internaţionale (1889 — 1914) (nr. 5), după ce arată că Engels a definit In clteva lucrări obiectivele luptei Împotriva militarismului, trec în revistă cele două cu- rente care s-au manifestat în domeniul, an- munist; ilegalizarea www.dacoromamca.ro 12 I. Ioniţă, cunoscător al acestor probleme, tratează tematic rolul, activitatea şi mobili- zarea maselor la acţiunile iniţiate de partid ale celor 60 de organizaţii care au activat în această perioadă. După ce arată că trei momente grele au stat In faţa partidului co- din 1924, ordonanţa 12 - c. 5477 848 REVISTA REVISTELOR 6 din noiembrie 1924, care a dat o nouă lovitu- ră mişcării revoluţionare, şi instaurarea dic- taturii regale, apoi a celei antonesciene, autorul înfăţişează personalităţile vieţii po- litice, economice, sociale, ştiinţifice, artis- tice care au activat sau şi-au dat adeziunea Ia scopurile acestor organizaţii. Sînt relevate modul de organizare, presa, diverse forme ale muncii, acordurile Încheiate, mobilizarea ţă- rănimii, unele lipsuri şi greşeli în activitatea P.C.R. care n-au umbrit totuşi munca susţi- nută depusă de organizaţiile îndrumate de partid în lupta pentru democraţie, antifas- cism, antirevizionism, de solidaritate cu mişcările democratice populare din alte ţări. Publicînd In ultimii ani şi probleme de istorie a patriei, In nr. 1 a apărut studiul Con- ferinţa de la Monlreax (1936), de R. Deutsch, in care sînt schiţate condiţiile In care s-a ţinut, faptul că Turcia, dorind să-şi consoli- deze suveranitatea asupra strimtorilor, a cerut desfiinţarea Comisiei internaţionale şi înlocuirea convenţiei de la Lausanne, dezba- terile principale şi poziţia României ce tin- dea la menţinerea securităţii în Europa şi in zona Balcanilor. Autorul se referă la efec- tul favorabil stlrnit de această conferinţă prin aceea că a constituit un exemplu de rezolva- re pe calea tratativelor a problemelor liti- gioase, în contradicţie cu metodele violente promovate de Italia fascistă şi Germania hit- leristă, inscriindu-se în rîndul întrunirilor in- ternaţionale în care şi-au croit drum princi- pii de relaţii Intre state bazate pe egalitate şi respect reciproc. Tătărăscu şi poziţia P.C.R., reprezentat prin L. Pătrăşcanu In diferite ocazii. Contribuţii la istoria eliberării Ungariei aduc două materiale publicate in nr. 6 : Par- ticiparea armatei române la luptele pentru eli- berarea Ungariei de sub jugul fascist, In care D. Tuţu şi I. Tudor se referă la ajutorul mo- ral şi material (alimente, asistenţă sanitară, protejarea monumentelor de cultură, rede- schiderea şcolilor) acordat de militarii români populaţiei maghiare, precum şi la manifes- taţiile de simpatie ale acesteia faţă de ostaşii noştri, şi Contribuţia Diviziei „Tudor Vla- dimirescu — Debreţin” la eliberarea poporu- lui ungar, In care general-colonel In rezervă Mircea Haupt, comandantul acesteia, redă episoade de eroism din luptele purtate pe pămîntul ţării vecine. Continuînd publicarea unor articole de autori străini, revista face loc în paginile sale studiului Insurecţia {lin septembrie 1923 in Bulgaria (nr. 5), în care Stela Dimitrova descrie pe larg condiţiile In care s-au desfă- şurat evenimentele, poziţia Partidului Co- munist Bulgar, alianţele lui cu ţărănimea şi alte pături ale populaţiei, pregătirea şi desfăşurarea insurecţiei conform directive- lor C.C. al P.C.B., cauzele înfrîngerii şi te- roarea care a urmat. Autoarea subliniază solidaritatea P.C.R., a presei comuniste din România cu insurecţia antifascistă din sep- tembrie 1923, protestul Împotriva terorii din Bulgaria şi primirea călduroasă făcută emigranţilor bulgari de forţele democratice din ţara noastră. Pe baza unor noi materiale de arhivă, C. Nicolae şi P. Ilie rediscută problema tra- tativelor purtate de partidul comunist cu P.S.D., P.N'.Ţ. şi P.N.L. In articolul Din activitatea P.C.R. pentru făurirea unei largi coaliţii de forţe antihitleriste (nr. 3), subliniind eforturile pentru crearea unui Comitet na- ţional al unui Front naţional antihitlerist. Aducînd elemente inedite In tratare, autorii arată că în noile condiţii militare şi politice din primăvara şi vara anului 1944, Maniu, Brătianu şi Titel Petrescu au consimţit la tratativele pentru crearea B.N.D., anunţat oficial la 20 iunie 1944. Slnt prezentate dis- cuţiile cu reprezentanţii monarhiei, cu Gh. www.dacoromanica.ro Parcurglnd cele şase numere pe 1969, se poate constata o atenţie mai mare pe care revista o acordă studiului epocii de după august 1944, prilejuit şi de faptul că s-a ani- versat un sfert de veac de istorie socialistă a patriei. Greutăţile de documentare, nesedi- mentarea faptelor pentru intuirea sensurilor şi a semnificaţiei lor creează unele dificul- tăţi în elaborarea istoriei mai noi a patriei şi partidului. Considerăm totuşi că se impun eforturi şi in diregţia elucidării istoriei ulti- melor două decenii. Preocupările în direcţia evidenţierii rolu- lui conducător al partidului în etapa construc- ţiei şi desăvîrşirii socialismului sînt concreţi- 7 REVISTA REVISTELOR 849 zate prin cele două materiale: Partidul Comunist Român — forţă politică conducă- toare In transformarea socialistă a României (nr. 5), de Ion Popescu-Puţuri, şi Rolul conducător al partidului, rezultat al unei întregi evoluţii istorice (nr. 3), de Paul Radovan. Articolele lămuresc aspecte de istorie poli- tică internă înainte şi după 1944. O sinteză a partidelor, a organizaţiilor, a congreselor, conferinţelor şi reuniunilor lor intre 1944 — 1948 întreprinde Gh. Ţuţui în articolul Partidele politice democratice din România tn perioada de după 23 August 1944 (nr. 6). Este bine venită analiza pe care Gh. I. Ioniţă o face în articolul Cercetarea istoriei contemporane a României tn ultimul sfert de veac (nr. 6), în care, evidenţiind nivelul atins de istoriografia noastră în această etapă, pornind de la monografiile publicate şi stu- diile apărute in revistele de specialitate pri- vind elaborarea istoriei naţionale în ultima jumătate de secol, cu rezultatele pozitive ob- ţinute, dar şi cu lipsurile şi limitele semnalate, autorul prezintă perspectiva dezvoltării cer- cetării ştiinţifice în lumina documentelor de partid, a folosirii mai judicioase a mate- rialelor documentare care urmează a fi in- terpretate. începlnd cu nr. 1/1969, în „Anale de is- torie” a apărut la rubrica „Istoria miş- cării muncitoreşti — Consultaţii” reluarea pe etape a istoriei partidului comunist şi miş- cării revoluţionare şi democratice pe baza noilor cercetări şi a interpretărilor care se impun, adoptind un nou mod de sistemati- zare a materialului pe probleme cu o succintă bibliografie la sflrşit. Alte materiale apărute în fascicolele pe 1969 se referă la activitatea publicistică a lui Gala Galaction la periodicele muncito- reşti „Socialismul” şi „Tineretul socialist”, lupta clasei muncitoare la începutul primu- lui război mondial, contribuţia delegaţilor români la colocviul internaţional asupra celui de-al II-lea război mondial, acţiunile desfăşurate de intelectualii patrioţi din Ro- mânia in anii dictaturii militaro-îasciste prin redarea în întregime a celor trei memo- rii din aprilie, iunie şi august 1944 ale inte- lectualilor către Ion Antonescu pentru scoa- terea ţării din războiul antisovietic. în alte domenii ale ştiinţelor sociale re- vista a publicat materiale care pot prezenta interes pentru istorici: din trecutul invăţă- mlntului de istorie românească, aportul in- telectualităţii progresiste din România în lupta pentru un învăţămînt democratic între 1918 — 1944, probleme de istorie economică sau filozofică, de drept, sociologie sau poli- tologi e. Partea de informare, critică ştiinţifică şi documentare bibliografică ocupă un spaţiu apreciabil în coloanele „Analelor de istorie”, iar rubrica „Evocări” aduce la cunoştinţa publicului viaţa şi activitatea unor militanţi ai mişcării muncitoreşti din România. Dis- cuţiile ample care au loc in diverse domenii ale ştiinţelor sociale, informarea despre sta- diul şi evoluţia lor în diferite ţări, organi- zarea şi desfăşurarea unor colocvii, simpo- zioane, conferinţe în ţară şi străinătate, con- tribuţiile şi intervenţiile delegaţilor români la diferite reuniuni ştiinţifice sint pe larg prezentate. La rubrica „Recenzii — Note bibliografice” este analizată literatura de specialitate română şi străină, tot mai boga- tă, între care lucrările de istorie a patriei şi a mişcării muncitoreşti ocupă un loc de sea- mă, iar bibliografia istoriei contemporane a României între congresele al IX-lea şi al X-lea ale P.C.R. constituie un valoros instru- ment de lucru pentru specialişti. Ion Apostol www.dacoromanica.ro www.dacoromanica.ro î N S E M N R I w A ISTORIA ROMÂNIEI N. PETREANU şi D. BARAN, I.C. Frimu. Studiu şi antologie, Bucureşti, Edit. po- litică, 1969, 287 p. Apariţia unor lucrări monografice privind Viaţa şi activitatea unor militanţi revoluţio- nari ai mişcării muncitoreşti din România, ca şi ale unor oameni de ştiinţă şi cultură, prezintă un interes deosebit, nu numai pen- tru tlnăra generaţie, oferindu-i exemple dem- ne de urmat, dar şi pentru a omagia figuri proeminente care şi-au consacrat Întreaga lor muncă şi energic, pe plan ştiinţific sau po- litic, năzuinţelor poporului nostru pentru progres şi civilizaţie. Eforturile Institutului de studii istorice şi social-politice de pe lingă C.C. al P.C.R. — sub a cărui egidă apare această lucrare — de a persevera pe această cale slnt salutare. După republicarea cărţii lui M. Gh. Bujor despre Ştefan Gheorghiu, după monografia privind pe Gh. M. Vasilescu, apariţia studiului şi anto- logiei dedicate lui Ioan C. Frimu contribuie la Înfăţişarea acestei figuri luminoase care s-a contopit cu istoria mişcării muncitoreşti aproa- pe trei decenii, de la crearea partidului po- litic al clasei muncitoare, in 1893, plnă la 1919, epoca avlntului revoluţionar ce precedă constituirea partidului de tip nou al proleta- riatului. începutul făcut prin creionarea datelor mai semnificative din viaţa, opera şi lupta unor fruntaşi ai mişcării revoluţionare, de- mocratice, antifasciste sau ale unor oameni de ştiinţă şi cultură apropiaţi luptei maselor populare la rubrica .„Evocări” din revista „Anale de istorie” şi continuarea apoi la scara unor lucrări mai largi, monografice slnt meritorii. Editată cu prilejul aniversării semicen- tenarului morţii lui I.C. Frimu, pe baza cer- cetării presei, arhivelor centrale şi locale, a amintirilor celor care l-au cunoscut, autorii prezintă datele mai semnificative din munca devotată şi consecventă desfăşurată de aces- ta pentru organizarea şi educarea proletaria- tului In perioada transformării clasei munci- toare din „clasă In sine” In „clasă pentru sine”. în „Cuvint înainte”, Gheorghe Stoica — vechi militant în mişcarea comunistă din ţara noastră —, care l-a cunoscut pe Frimu, îşi propune să contureze figura acestuia evo- clnd clteva momente pe care le-au trăit Îm- preună pentru a aduce o mărturie vie asupra acestui mare om şi conducător al clasei mun- citoare. Referindu-se la mintea lui ascuţită „studii11, tomul 23, nr. 4, p. 851 — 862, 1970. www.dacoromanica.ro 832 Însemnări 2 care reuşise, pe baza unor lecturi perseve- rente din traducerile existente atunci din clasicii marxismului şi ai literaturii socialis- te, să acumuleze o cantitate impresionantă de cunoştinţe, la impresia puternică pe care acest muncitor-intelectual a lăsat-o contem- poranilor, autorul prefeţei menţionează : „Aşa se explică preţuirea mare de care se bucura Frimu, concretizată în caldul portret pe care i-1 făcea N.D. Cocea în 1911, ca şi in emoţio- nantele evocări publicate după moartea lui de Gala Galaction, N. Iorga, Iosif Nădejde- Armaş, Constantin Graur, Epaterina Arbore ş.a.; chiar adversarii cei mai înverşunaţi ai muncitorilor, ca C. Argetoianu, n-au putut să nu recunoască meritele şi calităţile perso- nalităţii Iui Frimu”. în cele opt capitole in care autorii struc- turează studiul, cu titluri simbolice — „Mer- gem Înainte”, „Cum se luptă pentru cauză”, „Flacăra revoluţiei” —, unele folosite de Fri- mu în activitatea publicistică, N. Petreanu şi D. Baran prezintă copilăria, adolescenţa, intrarea în mişcarea muncitorească, căreia i-a dedicat întreaga sa viaţă. Născut la Bir- zeşti (Vaslui) în 1871, cunoscînd de timpuriu greutăţile vieţii, tinărul Frimu învaţă mese- ria de timplar, ciştigindu-şi existenţa prin unele oraşe din Moldova, după care vine la Bucureşti, unde, pe lingă munca istovitoare într-o fabrică de lîmplărie, îşi consacră o parte din timpul său activităţii politice. Ast- fel începe să publice în 1892 la ziarul „Mun- ca” şi se afirmă treptat ca un luptător con- secvent pentru interesele celor oprimaţi. Crearea partidului propriu al clasei munci- toare a reprezentat un moment însemnat in viaţa sa. La congresul al V-Iea al P.S.D.M.R., din 1898, îl găsim ca delegat, intervenind cu energie pentru imprimarea unor puncte de vedere principiale în definitivarea ordinii de zi şi in dezbateri, în aceeaşi perioadă ma- nifestlndu-se viguros pentru menţinerea par- tidului politic al clasei muncitoare, împotri- va generoşilor, pentru crearea cluburilor socialiste la sate. După 1899 rămlne alături de alţi munci- tori credincioşi steagului proletar fiind ales în 1900 casier al Clubului muncitorilor din Bucureşti, militind în coloanele gazetei „Ro- mânia muncitoare” pentru adevăratele in- terese ale muncitorimii prin organizarea ei în sindicate pe principiul luptei de clasă, îm- potriva corporaţiilor. Cu ocazia centralizării tuturor organizaţiilor muncitoreşti la prima conferinţă a sindicatelor şi cercurilor socialis- te din România, ţinută în 1906 la Bucureşti, I.C. Frimu a susţinut referatul privind ra- portul dintre sindicate şi corporaţii. îl găsim apoi secretar al Uniunii socialiste, ţinind con- ferinţe la cluburile socialiste în capitală sau în centre muncitoreşti, apărind cauza ţără- nimii răsculate in 1907. în 1910, în calitate de preşedinte, deschide Congresul de recon- stituire a Partidului Social-Democrat, că- reia I.C. Frimu ii dedicase un deceniu întreaga sa activitate pasionată, subliniind că „actuala mişcare socialistă este continuarea vechii mişcări sau mai bine zis a vechii idei socia- liste”. Autorii ne prezintă apoi pe acest condu- cător de mase participlnd la congresele şi întrunirile P.S.D., acţiunile Iui de apropiere a intelectualităţii de mişcarea muncitorească, Înscrierea sa in 1911 pe listele electorale în vederea alegerilor ce urmau să aibă loc, pro- testlnd împotriva intrării României in răz- boiul balcanic, militind pentru o reformă agra- ră radicală şi o nouă lege electorală. în perioada neutralităţii, cu aceeaşi neo- bosită rlvnă a organizat clasa muncitoare împotriva războiului mondial, explicind ma- selor, alături de D. Marinescu, Gh. Cristescu, ăl. Gh. Bujor, poziţia P.S.D. faptul că răz- boiul Îşi are originea în nedreapta organizare a societăţii, în contradicţiile care o macină. Rămas o perioadă în teritoriul ocupat de germani după decembrie 1916, Frimu duce in noile condiţii lupta pentru apărarea inte- reselor de clasă ale proletariatului. în 1917 pleacă la Iaşi, unde, ca urmare a situaţiei create, a ecoului Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, nutreşte speranţe în ce pri- veşte justeţea luptei duse de clasa munci- toare pentru eliberare de exploatare şi asu- prire. Revenind in capitală, în decembrie 1918 participă cu toată puterea şi convinge- rea la marea grevă a tipografilor — cu pri- lejul căreia a rostit ultima sa cuvlntare pu- blică —, exprimind profesiunea de credinţă www.dacoromanica.ro 3 ÎNSEMNĂRI 853 a unui revoluţionar devotat trup şi suflet mişcării. După aceea a fost arestat, lo\it şi maltratat, de unde i s-a tras şi moartea In februarie 1919. Studiul este completat cu unele fotogra- fii de familie, facsimile ale unor manuscrise şi articole. Partea a doua redă bogata activitate pu- blicistică a militantului revoluţionar l.C. Frimu prin publicarea articolelor şi cuvlntă- rilor sale din decursul celor peste 30 de ani de activitate in mişcarea muncitorească. Materialele incluse, apărute Intre 1892 1916 In ziarele mişcării socialiste „Munca”, „Lu- mea nouă”, „România muncitoare”, „Lupta zilnică” ş.a., atestă talentul de publicist al autorului ce se remarcă prin titlurile suges- tive, bogăţia de fapte şi idei pe care Îşi spri- jinea argumentarea. Evocarea, prin această lucrare alcătuită de N. Petreanu şi D. Baran, care Încadrează In mod organic lupta conducătorului In ca- drul epocii sale, pe lingă contribuţia privind popularizarea acestei figuri luminoase, pre- zintă un rol Însemnat In educarea patriotică, prin puterea exemplului pe care 11 oferă ac- tivitatea devotată şi consecventă a lui l.C. Frimu. I. Apostol DAMIAN BOGDAN, Compendiu al paleo- grafiei româno slave, Universitatea Bu- cureşti. Facultatea de istorie, Bucureşti, 1969, 2 voi., 152 p. Profesorul universitar dr. docent Damian Bogdan publică acest tratat de paleografie i'omâno-slavă, Intre ultimele din succesiu- nea de studii apărute In anii din urmă. Autorul lucrării aprofundează şi lărgeşte domeniul princip' 1 de prodigioasă activitate In acest Compendiu mult aşteptat şi binevenit. Încă de la Început se precizează locul pa- leografiei inlre celelalte ştiinţe auxiliare ale istoriei, aceasta fiind ,, ... cea mal impor- tantă dintre toate ştiinţele care aiuţă la dezvoltai ea istoriei”. Ca piofesoi la catedra de arhivistică de la facultatea amintita, au torul recomandă metodele care duc la for marea istoricului cu orizont larg, cu o s noasă şi multilaterală pregătire. Totodată sc con sideră utilă Însuşirea paleografiei române şi slave, latine şi greceşti, paralel cu a epigra- fiei, diplomaticii, sigilografici, cronologiei, genealogiei, arliivisticii, bibliologiei, codico logiei ştiinţă ale cărei baze au fost puse de curmd In ţara noastră chiar de autor şi a celorlalte ştiinţe auxiliare ale istoriei. Este de remarcat că fiecaie cipilol si subcapitol al lucrării se Încheie cu cile o bo gată bibliografie, cuprinzlnd opeiele specia- liştilor români şi străini, articole, albume, manuale. Activitatea slav iştilor de seamă este ana- lizată Intr un capitol aparte. Printre aceş- tia se numără Ion Bogdan. A. Iaţunirski. Se analizează apoi alfabetele slave vechi, Istoricul lor, prioritatea alfabetului glagoli- tic faţă de cel chirilic pentru care autorul optează —, cai ac terni fiecăruia, piecum şi legătura dintre ele. Rod al unor atente observaţii şi al unei experienţe Îndelungate, concluziile cuprinse In capitolul intitulat „Dezvoltarea scrierii roinâno-slave” menţionea/ă că scrierea slavă chirilică derivă direct din tipul bizantin un- cial nou sau liturgic. Este foarte potrivit relevata contribuţia scriitorului şi arheologului savant Alexandru Odobescu in fixarea celui de-al patrulea tip de scriere slavă, şi anume al minusculei di- plomatice. în problema grafiei izvoarelor istorice se face precizarea că există două categorii, şi anume : librăria — scrierea codicelor — şi actuaria — aceea a actelor —, fiecare din acestea reprezentlnd aspecte şi tipuri expuse minuţios, cu variate şi bogate ilustraţii de texte. Dlndu-se o deosebită atenţie acestui capitol, se dezvoltă In continuare grafiile specifice folosite pe teritoriul Ţarii Româ- neşti, Moldovei, Transilvaniei, Încă din cele mai vechi timpuri. Se fac comparaţii, eviden- ţiindu-se asemănări, deosebiri, influenţele actelor emise din cancelariile ţărilor vecine : unciala- (literară şi documentară), cursiva 1» c 5477 854 însemnări 4 (literară ţ.i documentară) şi, in fine, minus- cula (mi\lă, care apare la noi Înaintea mi- nusculei propiiuzise şi care este sublmpăr- tilă in irpnusculă literară mixtă şi minusculă documentară mixtă), precum şi minuscula propriu zisă (sublmpărţilă in minusculă li- terară si minusculă documentară). Tocmai această caracterizare explicită a tipurilor grafice, subliniată cu competenţă şi claritate de autor, deosebeşte tratatul de faţă de cele apărute anterior. Alt punct din acelaşi ca- pitol tratează prescurtările din textele slave, pe categorii, cu numeroase exemplificări. De asemenea : „Criptogramele”, „Literele in- scrixe” şi „L't'-rele suprascrise”, constituie un preţios aport in domeniul paleografiei româno- slave. Iu Compendiu silit studiate şi alte proble- me importanţe ale paleografiei, ca : „Mate- rialul folosii la scriere”, „Uneltele folosite la scriere” şi „Cernelurile şi vopselele”. în legătură cu pergamentul se relevă importan- ţa cunoaşterii palimpsestelor, iar in legătură cu liirlia se arată importanta studierii fili- granelor. Deosebit de utile unei largi mase de cer- cetători sini anexele. Acestea au fost alese cu meticulozitatea ştiinţifică ce-1 caracte- rizează pe autor. Cu această ocazie se remarcă faptul că este prima lucrare de paleografie, de la noi, care dă planşele precedate de tran- scrierea textelor respective. Din nefericire, execuţia tehnică nu se ridică la nivelul valorii lucrării. Ilizibilitatea unor texte face ca ele să nu-şi ajungă in totali- tate scopul propus. Veronica Vasilescil Balcani. Printre acestea se numără şi cele două volume intitulate l'ontes hebraici ad res oeco- nomicas socialesque terrarum balcanicarum...". Primul volum conţine 219 documente din secolul al XVI-lea, al doilea 185 din secolul al XVII-lea toate in ebraică, doar cîteva fiind in ladino (judeo-espanol), graiul popular al evreilor sefarzi, urmaşii celor izgoniţi din Spania de Ferdinand şi Isabella. Documentele au fost culese, traduse şi comentate de cer- cetătorii Academiei dr. Aşer Chananel şi Eli Aşkenazi. Primul volum este redactat şi prefaţat de prof. Dimităr Anghel, iar al doilea de Nicolai Todorov. Textul documentelor este reprodus prin fotografierea la scară redusă a pagini- lor din cărţile respective. Traducerea in bul- gară e fidelă şi cursivă. Rezumate in limbile rusă şi franceză permit folosirea documentelor de către un cerc larg de cercetători. Comen- tariile sint mulţumitoare, iar dalele calen- darului mozaic au fost transpuse in calenda- rul universal. Documentele au fost selectate din 30 de autori de „Response rabinice” de pe teritoriul de atunci al Imperiului oto- man. Se ştie că in evul mediu, şi chiar ulterior, rabinii comunităţilor mozaice rezolvau, pe lingă probleme religioase, şi o mulţime de probleme de drept civil şi comercial în proce- sele dintre evrei. în cazuri litigioase tribu- nalele rabinice se adresau unor erudiţi re- cunoscuţi din diferite ţări, iar aceştia răspun- deau argumentat. Răspunsurile cele mai Însemnate erau slrinsc şi editate, alcătuind un fel de jurisprudenţă. Unele dintre aceste culegeri s-au bucurat de mai multe ediţii de-a lungul veacurilor. Pentru istoric, ele pot fi un izvor preţios de materiale docu- mentare. ISTORIA UM\ER.SAL\ însemnătatea Tesponselor rabinice pentru istoria ţărilor române a fost recunoscută acum un veac de B.P. Hasdeu, care a folosit un astfel de izvor. N. Iorga, C.C. Giurescu, A. Gorovei ş.a. an folosit aceste izvoare, ca şi bineînţeles — acei istorici cărora le era accesibil textul in original : fraţii E. şi M. Schwarzfeld, I. Brociner, dr. M.A. Halevy, I. Rara ş.a. Dr. M.A. Halevj afirma că a serie de izvoare privind istoria ţărilor din ales dţn aceste surse un număr de 300 de ştiri www.dacoromanica.ro * * * Fontes hebraici ad res oeconomicas socialesque terrarum balcanicarum..., Sofia, voi. I (1958), voi. II (1960) Institutul de istorie al Academiei de Ştiin- ţe a Bulgariei a editat in ultimul deceniu o 5 ÎNSEMNĂRI 855 privind isloria României. Nu a publicat insă decll clleva, In traducere sau tn rezumai. în cele două volume de care ne ocupam am depistat şase texte inlcrcslnd isloria Ţării Româneşti in secolele al X\ I-lca şi al X\H lea. Uncie slnt cunoscute total sau parţial, allclp sini insă inedite pentru istoriografia noastră. Cea mai vecile responsa, datată 1550, se referă la Bucureşti şi citează o serie de negus- tori evrei cu Case proprii. Fusese tradusă de M.A. Haievy in lucrarea sa Cumunilu(ile evrei- lor din Iaşi şi Bucureşti . . ., 1931, p. 41 42. Al doilea document, tradus de acelaşi In iu crarca citată (p. 4f 45), este din 1559 şi sc referă la uciderea unui creditor1 evreu în salul Dridov dc lingă Bucureşti. Textul este scos după alt izvor declt cel folosit de Ifalevy. El mal fusese semnalat şi In „Revista izrae lilă”, I, p. 407 408, fiind folosit şi de N. Iorga. Interesul pe care autorităţile 11 acordă descoperirii ucigaşului şi pedepsirii lui c legal de necesitatea dc a sc asigura comerţului ex terior şi de tranzit condiţii normale dc desfă şurarc. Trebuie să ţinem seama şi de faptul că domnitorul răspundea faţă dc Poartă de viaţa negustorilor supuşi otomani. Cu totul necunoscut istoriografiei noastre este documentul din 1544, reprodus după rcsponsclc eruditului Iosef ben Levi. E vorba de un negustor evreu din Galipoli, care tre- cuse prin Nicopolc, In drumul sau spre Va lahia, spre a cumpăra vile. Cei trei greci care 11 Însoţeau 1 au omorit şi i-au aruncat cada vrui pe teritoriul satului muntenesc Urbaşko (!). Locuitorii satului, la rlndul lor, au dus Iru pul pe teritoriul altui sat din Teleorman. Banul din Luta, sat In Ţara Românească, trimite pe un. om al său la rudele mortului, care veniseră să 1 caute, şi le comunica că vilele cumpărate şi ucigaşul sc află în mii- milc sale. în lucrarea Bănia tn Ţara Româneasca, dc Şl. Şlefăncscu. (Bucureşti, Ţ9G5), care se opreşte la secolul al XVI-lea, jiu se pomeneş tc de un ban la Luta. Documentul citat lă- mureşte unul din rosturile Unui ban „de Sud” pe la mijlocul secolului al XVI lca. www.dacoromanica.ro Alt document inedit |cilru noi sc icfcra la uciderea, la 15 ianuarie 1600, sub Milnu Viteazul, a trei negustori : Iosef Russ, Iţliack Varon şi Iţliack Amici. Ştirea, rtpiodusu la pagina 538 din volumul 1, provine din lucia rea Torul emet de Ai-on ben Iosef Sasson (consultaţia nr. 2). Un document de la începutul secolului al XVII lca c reprodus la paginile 118 119 ale volumului al II lca. Un evreu din Bulgaria ccdcaza unui cunoscut o creanţă a sa asupra unui debitor din Ţaia Româneasca. Acesta vine să şi Încaseze datoria, dar se Inloaicc cuilnd acasă fală bani şi fără zapis. Pretinde că J a pierdut şi aduce ca dovada o adeverinţa semnată dc un Raskalo, administratorul ave rii debitorului. Deosebit de însemnat ni se parc documen tul inedit, datat 22 mai tic 1010 şi publicat In volumul al II lea pagina 227 228. E vorba de uciderea de către doi „săruri” a unui „so fer” (secretar) evreu din Oiiliovo pe Diinaic (Raliova? lllrsova? Nucet?). El fusese ucis lingă Ostrov, localitate dc lingă Dilboka Du brava şi kiicuk Iazindgi. Şi acest document arata o vie circulaţie comercială între umilele nialuii dunărene în editarea celor doua volume s au slic curat unele inadvertenţe şi inexactităţi, mai ales la transpunerea datelor calendarului mozaic In calendarul curent. Se ştie că anul mozaic Începe cu luna ’lisn (septembrie). Pentru lunile calendarului mo zaic piuă la 31 decembrie diferenţa lnlie cele dona calendare (cel mozaic socotind de la facerea lumii) este de 3 761 de ani, pentru lunile următoare Insă numai de 3 760 de am. Calcularea greşita, în unele ca/mi, a dat naştere la anomalii, ca lumatoaiea : vineii 7 Tişri (prima luna a anului mozaic) 5320 este transpusa 7 august 1500, iar ziua de 1 Tamuz 5320, care cade cu 10 luni mai llrziu, c transpusă 29 iunie 1500. Nu poale fi gre şcală de tipar, dcdarccc data sc repeta de trei ori. De altfel, atare calcule greşite mai apm In cursul lucrării. 6 dC'flfcienţă o constituie şi condiţiile ne satisfacatoare dc reproducere a textului ori- ginal, care uneori nici nu poate fi citit. 8o6 Însemnări 6 Documentele se refera la industria tex- tila (linii, mătuşe), vopsiloric, lăbăcâric, la comerţul intern şi extern cu Vile, pici, măr- furi orientale, textile, la operaţii de credit şi schimb de monede, la viaţa orăşenească in general, la transportul pe apă şi pe uscat, la probleme administrative şi fiscale, moşte- niri, căsătorii ele. Cele două volume dc documente, editate de Academia de Ştiinţe a Bulgariei, ne arulă că rcsponsclc rabinice, pe lingă alte izvoare ebraice, pol aduce materiale şi şliri intere- sante privind istoria sud-cslului european. 1. Kara JOS EI'' MACUREK. Ceste zeme u Slovenslco \ldiO 1710) (Ţările celle şi Slovacia) O- pera universilulis Purkyuiuuac Bruncnsis, l'ucultas pliilosopliica, I 17, Brno, 1909, 339 p. Lucrarea pc care o semnalăm nici c alcă- tuită din două părţi distincte *. In prima parte (p. 1 79), prof. Mncurek analizează, cu o luxuriantă documentaţie, caracteristică lucră- rilor sule, situaţia politică şi economică din ţările cehe şi Slovacia dc după'1620, deci după izbucnirea războiului dc 30 dc uni, de- fineşte apoi măsura in cure această siLuuţic sc oglindeşte in sferu relaţiilor ccho-slovacc şi urmăreşte fluctuaţiile populaţiilor cehe şi slovace, sub aspect demografic, Intre 1620 — 1750. Iii sfirşit, ultimul capitol tratează pro- blema formării conştiinţei naţionale, atit la cehi, cil şi Iu slovaci, In perioada sus-men- ţională. Cealaltă parte a lucrării, mult mai Întinsă, cuprinde un număr de 237 dc piese 1 Eu poate fi considerată cu o continuare a primului volum, care poartă un titlu asemănă- tor : Ceskt zeml a Stovensko ve slolell pred liilou Ilorou (Ţările cehe şi Slovacia Înainte dc lupta dc la Muntele Alb), publicată dc J. Macurek in colaborare cu MiloS RcjnuS, Braga, 1958, p. 418 (1697, studiu şi 225 de anexe). » k* ■■■■“• j www.dacoFomanica.ro de arhivă petiţii, cereri, jalbe, scrisori şi intervenţii pc Ungă primari, plrgari, juzi, tes- tamente, liste demografice ş.a. Cea mai mare parte a materialului documentar, menit să acorde o mai marc pondere problemelor dez bătute tn prima parte după cuin precizează autorul (p. 78) , a fost depistat In fondurile dc arhivă din Moruvia, Slovacia şi Ungaria. Inlorclndu ne la situaţia politică, schiţată pţ scurt de Macurek in primul capitol, reţine atenţia noastră deceniul „rebelilor'’, cum li sc spunea In limbajul secolului al XVII-lca, din Moravia dc răsărit. La aceste răscoale, cure s-au desfăşurat mai cu scamă in ţinutu- rile muntoase ale Slovaciei dc nord-vest şi pc graniţa moravo-slovacă, tnccpind din 1632 şi pină in perioada operaţiilor militare suedeze şi maghiare din Moravia (1642 1644), au luat parte şi numeroşi valaşi din ambele re- giuni, slovacă şi moravă. Această tradiţie de luptă comună antifeudală a fost reînviată in a doua jumătate a secolului al XVII-lca şi ia Începutul celui următor, In cunoscutele răs- coale antihabsburgice, conduse dc E. Tiikbly (1678 1683) şl I-r. Râkoczi al Il-lca (1703), de către populaţia dc pc ambele clinuri ale Carpaţilor apuseni. In privinţa relaţiilor economice ccho-slo- vacc, Macurek constată că, In perioada dintre 1620 şi Începutul aşa-zisei mişcări de redeş- teptare naţională (mijlocul secolului al XVIII- lea), schimbul dc mărfuri a continuat să aibă loc de ambele părţi, alll pc timpul războiului dc 30 dc ani, cit şi după aceea. Aceste schim- buri au constituit una din cele mai impor- tante legături dintre ţările cehe şi Slovacia In secolele XVII şi XVIII. Ceea ce Înseamnă că producţia dc pinzeturi şl postavuri cehe din această epocă nu numai că satisfăcea ce- rinţele pieţei interne, ci era solicitată şi la export. Deosebit de interesante slnt consta- tările lui Macurek privitoare la mişcarea de- mografică a populaţiei. In legătură cu această problemă, cercetările dc pină acuin şi-au con- centrat atenţia asupra a două realităţi isto- rice : 1. emigraţia cehă In Slovacia s-a produs după lupta dc la Muntele Alb (1620), din cauza unor persecuţii religioase tot mai cresclnde, şi 2. trecerea iobagilor cehi in Slovacia In prima, jumătate a secolului al XVIII-lea. 7 însemnări er, A propun de Canooa el de la resUlulion en M/5 des oeuores d'arl de Rome). In fine, unele rapoarte şi comuni- cări au surprins evoluţia Hegalului Neapolelui In sistemul politic napoleonian (N. Corlese, Napoleone e il regno di Xapoli; P. Villani, II regno di Napoli nel sistema napoleonica (1808 1812). Appunli dai carleqgio diploma- tico ; V. l’rosini, Esuli siciliani al seguilo di A apoleone ele.). Ca şi prima parte a volu- mului, actele celui de al doilea congres cu- prind o cronică amplă asupra vi/ilelor efec- tuate de participanţi bl diferite locuri istorice din insula Elba (de cx. la San Marlino, Rio Marina, Marciana Marina, Marina di Campo, Marciana etc.). Prezentai In condiţii grafice meritorii, vo- lumul de faţă reprezintă o contribuţie valo- roasă de studii napoleoniene pe teme din cele mai variate, In cea mai mare măsură bazate pe rezultatele cercetărilor In arhive din Italia şi din alte ţări europene. Constantin Şerhan l.ltOPOI.D GENICOT, Le XIII e sitele en- ropfen. Paris, Prcsses Univcrsilaires de France, 1968, 109 ( 411) p. (Nouvelle Clio l.’histoire el sex problemcs). Cartea cunoscutului medievist belgian. I.£opold Gcnicot, apărută In colecţia Nouvelle secol al XIII lea european. In realitate Insă, autorul circumscrie tratarea sa doar la Eu- ropa calolică, văzută ca un tot unitar datorită unor puternice trăsături comune In slructu rile social-economice, politice, religioase şi cultural artistice. Importante părţi ale conţi ncntului nostru Europa de sud-est şi o mare parte a Europei răsăritene, adică lot ce a ţinut de zona creştinătăţii greco-orientale , slnt omise. Ar fi fost deci preferabil, după părerea noastră, ca autorul să fi Înscris un titlu care să fi exprimai Intr un mod mai fidel conţinutul real al cărţii, de altfel valo- roasă şi plină de idei şi consideraţii intere- sante. Conform profilului sintezelor din Nouvelle Clio, şi cartea lui I.. Genicol este Împărţită tu trei : orientarea bibliografică în problema- tica istoriei secolului al XIII lea; un bilanţ al rezultatelor obţinute plnă In prezent ; pro- bleme noi cercetate sau care in pun o reluuic mai aprofundată a cercetării. în ce priveşte prima parte, remarcăm nou- tatea bibliografiei şi Îndeosebi folosirea amplă a lucrărilor din unele ţări socialiste (Ungaria, Cehoslovacia, Polonia) care au făcut parte din Europa medievală calolică. La acest ca- pitol reţinem, mai ales, spaţiul mare acordat de autor titlurilor aparţinlnd istoriografiei poloneze actuale. Iată unele cifre care ni se par concludente : din 37 de titluri inserate de L. Gcnicot la paragraful bibliografie poloneză, doar 2 aparţin unor lucrări apărute înainte de 1945; iar din restul de 35 de titluri, peste două treimi slnt ale lucrărilor publicate ln- ceplnd din 1960. Subliniem deci efortul auto- rului şi tendinţa colecţiei Nouuelle Clio ca orientarea bibliografică să ofere cit mai multe dintre ultimele noutăţi ale publicisticii isto- rice. Partea a doua, de bilanţ al rezultatelor obţinute plnă acum, se fixează asupra urmă- toarelor probleme/ mediul uman privii din punctul de vedere al istoriei populaţiei; orga- nizarea socială în forma ci elementară fa- milia; ambianţi le_ locale (sat, parohie, senio- rie); regiuni şi oraşe; state şi naţiuni; comu- nitatea economică şi spirituală a lumii occi- dentale; politica de expansiune comercială şi politico militară a Europei apusene, Clio, după litiu, pare a se ocupa de Întregul www.dacoromanica.ro li Însemnări bfei Cu referire la problematica demografiei istorice, notăm analiza factorilor care au dus la creşterea populaţiei In secolul al XllI-lea, precum şi interesantele considerente asupra organizării familiale. Autorul subliniază preponderenta tot mai accentuata a familiei de tip conjugal, oprindu-sc in acelaşi timp asupra modului de formare a familiei, a dez- voltării sentimentului de solidaritate dintre membrii ci, a funcţiei ci economice şi sociale. Ni se relevă de asemenea şi diferen- ţierile ivite reflccllnd tipuri de familii deose- bite : familia din mediul urban şi familia din mediul rural ; familia In diferitele straturi ale societăţii (nobiliar, ţăiăncsc, patriciat urban, pături populare orăşeneşti). Strins legată de problematica demografiei istorice este şi problematica diferitelor gru- pări umane alcătuite in mediul rural. Autorul enunţă un punct de vedere nou, potrivit că- ruia societatea rurala din secolul al XIII lea nu arc nimic din imobilismul atribuit, In general, de istorici şi sociologi lumii de la tară. Alături de procesul obişnuit de consolidare a structurilor sociale formale la un moment dat, se desfăşoară un alt proces, „de redistribuire” a indivizilor Intre diferite grupuri, alcătuite după avere. In plus, mai trebuie luai In con- siderare şi faptul că societatea rurală, contrar imaginii tradiţionale formale despre ca, nu trăieşte bl izolare ; ea arc multiple şi variate legături biologice, economice şi juridice cu oraşul, care este de obicei centrul unei regiuni. Hcgiunilc, de altfel, arată L. Gcnicot Intr un alt capitol al cărţii sale, se organizează, pe d i Teri Le planuri, In jurul oraşelor. Acestea, centre ecpnomicc prin definiţie, devin în se- colul al XIII lea şi centre ale „jocului politic”, precum şi centre religioase, intelectuale şi artistice, promotoare de primul ordin ale civi- lizaţiei. In oraşe, de asemenea, populaţia se diferenţiază In bogaţi (puleixles, nubiles, mag- nalcs, meliures, civex), fornnnd patriciatul, şi în săraci (povres, pupulu), Intre aceşti doi poli sociali mişcindu-se o serie de pături inter- mediare. Un capitol destul de inlins cslc consacrat problemei statului, „naţiunii” in secolul al XllI-lea. După ce analizează factorii slăbi- ciunii instituţiilor politice medi, se ocupa de i fort mile făcute de monarhie pentru a şi Întări autorilalea, asociind In acea- stă direcţie forţele sociale cele mai active, Îndeosebi paturile orăşeneşti. Arc loc un pro- ces de unificare a instituţiilor şi a normelor de drept, iar conflictele cu statele străine incurajcaza naşterea unui sentiment de soli- daritate în faţa pericolului extern. L. Gcnicot plasează procesul de formare a naţiunii In secolul al XIII lea, proces, pe alunei, desfă- şurat In forme foarte elementare şi limitat la o minoritate cuprinzlnd doar straturile su- prapuse ale societăţii. Socii lalea medievală privită ca un lot for- mează obiectul unui capitol in care autorul caută să desprindă faclorii caracteristici ce au contribuit la organizarea unei societăţi mal mult sau mai puţin unitare. Aceşti fac- tori pot fi găsiţi In legăturile comerciale la mari distante; bl curentele ştiinţifice şi in doctrinele filozofice; in creaţiile literare şi artistice (extinderea şi apogeul goticului); in structurile religioase. Referitor la direcţiile noi de cercetare, au- torul recomandă in primul rliul aprofundarea problemei creşterii populaţiei prin reperarea sistematică şi clasarea geografică şi cro- nologică a tuturor indicilor privind acist proces. în continuare, remarcăm sublinierea pe care L. Gcnicot o face contribuţiei marxism- ului In stabilirea rolului determinant al fac- torului economie. L. Genicot arată că isto- riografia marxistă a atras atenţia asupra sor- ţii şi acţiunii populare şi, In accsl sens, pre- conizează o consultare cit mai aprofundată a lucrărilor apărute In ţările socialiste. O altă problema care trebuie să stea in atenţia mcdievişlilor cslc şi aceea a struc- turii societăţii rurale; se impun, îndeosebi, investigaţii lărgite asupra comunităţii rurale, care, in secolul al XIII lea, a cunoscut pe- rioada ci de consolidare. Comunitatea rurală „villa” din documentele medievale este mai puţin cunoscută dccll senioria. Folosirea, mai ales, a izvoarelor fiscale şi a izvoarelor arheologice va aduce multă lu- mină in această direcţie. Toi in legătură cu istoria structurilor sociale, L. Genicol reco- mandă cercetarea unei alte importante coin- i rurale ; repartiţia oamenilor WWwfeKlariBffifliitartf ÎNSEMNĂRI 12 86<> 51 a caselor In secolul al XIII lea; modul in. caic sa fac ît concentrarea sau dispersarea populaţiei. în ce priveşte societatea urbană, sc sugerează reluarea cercetării funcţiei OTa,- 5ului (centru economic, centru polilico-reli- gios, centru cultural); investigaţii asupra pla- nurilor oraşelor, edificatoare nu numai pentiu activitatea populaţiei, ci şi pentru densitatea ei; lămurirea destinului social al urmaşilor primilor orăşeni; stabilirea veniturilor populaţiei urba- ne, factor important pentru determinarea stra- tificării sociale. Sugestii interesante se fac şi în legătură cit agricultura. Istoria acestei ramuri econo- mice, fundamentale în perioada medievală, trebuie sâ^ aibă in vedere nu numai condiţia ^oamenilor şi a bunurilor — aspectul juridic, ii spune 'L. Genicot —, ci şi activitatea econo- "mică propriu zisă, de producere şi de circula- ţie a bunurilor agrare. De aşemenea, impor- tanta problemă a raportului dintre cultura cerealelor şi creşterea vitelor impunş o reluare a cercetării. Pentru obţinerea a noi clarificări sînt necesare date privind întinderea terenu- rilor arabile şi efectivele turmelor de animală; alimentaţia vegetală şi alimentaţia cu carne ; preţurile produselor agrare. Tot in privinţa istoriei economice este de dorit ca cercetarea activităţilor comerciale să aibă in vedere situaţia clientelei, frecvenţa diferitelor cate- gorii de mărfuri, precum şi sfera de activi- tate a agenţilor marelui comerţ, care erau in acelaşi timp şi producători şi vînzălori. în sfirşit, tot în cadrul problematicii de perspectivă, autorul caută să fixeze unele jaloane cu referire la cercetarea structurilor organizării politice şi la cercetarea dezvoltării ştiinţelor, literelor şi artelor in secolul al XlII-lea. S. Columbeanu www.dacoromanica.ro „Studii. Revistă de istorie” publică in prima parte studii, note şi comunicări originale, de nivel ştiinţific superior, din domeniile istoriei medii, moderne şi contemporane a României şi universale. în partea a doua a revistei, de informare ştiinţifică, sumarul este completat cu rubricile : Probleme ale istoriografiei con- temporane (Studii documentare), Discuţii, Viaţa ştiinţifică, Recenzii, Revista revistelor, însemnări, Note bibliografice in care se publică materiale privitoare la manifestări ştiinţifice din ţară şi străinătate şi sint prezentate cele mai recente lucrări şi reviste de specialitate apărute in ţară şi peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sint rugaţi să trimită studiile, notele şi comunicările, precum şi materialele ce se încadrează in celelalte rubrici, dactilografiate la două rinduri, în patru exemplare, trimiterile infrapaginale fiind numerotate in continuare. De asemenea, documentele vor fi dactilografiate, iar pentru cele in limbi străine se va anexa traducerea. Ilustraţiile vor fi plasate la sfirşitul textului. Numele autorilor va fi precedat de iniţială. Titlurile revistelor citate in bibliografie vor fi prescurtate conform uzanţelor internaţionale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase gratuit. Responsabilitatea asupra conţinutului materialelor revine in exclusivitate autorilor. Manuscrisele nepublicate nu se restituie. Corespondenţa privind manuscrisele, schimbul de publicaţii etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacţie, B-dul Aviatorilor nr. 1, Bucureşti. www.dacoromanica.ro REVISTE PUBLICATE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA STUDII. REVISTĂ DE ISTORIE REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE STUDII ŞI CERCETĂRI DE ISTORIE VECHE DACIA. REVUE D\ARCHEOLOGIE ANCIENNE REVUE DES ETUDES SUD-EST EUROPEENNES ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE CLUJ ANUARUL INSTITUTULUI DE ISTORIE ŞI ARHEOLOGIE IAŞI STUDII ŞI CERCETĂRI DE ISTORIA ARTEI SERIA ARTĂ PLASTICĂ - SERIA TEATRU ML ZICĂ — CINEMATOGRAFIE REVUE ROUMAINE D’HISTOIRE DE L’ART SÎUDII CLASICE www.dacoromanica.ro _ •’ M " , -t • =!i*î■'■ lm-__\p- •y>' ', :>■ ■' Vtt'1 I • •' • : s* ir --v ,.-•' '■•. . .4»j .-, t ;.^r- ---t. ,W - • V>a ■ TEi ■:•*<«-- ■ s^r.^Pf.-s^s*- . f ■ r- /'' r,v •-.j#SV>'.dl' , * . C/ X;^^- /TA'^^'r > ••. ' -•• w-\ ^ _j*j/ ' * ' ’ ‘ ‘ ‘ k|-^F A-^ **>.' . -y;^ -:: ' :■<, - -~= ' \.3* --' P*v- '■r ^- l.- i =?**■*/ X LUCRĂRI APÂRUTE IN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA J.i GHÎEORGHE^CRONŢ, Instituţii medievale româneşti. înfrăţirea do moşie, juirătoril, „Bib llotec V.^rfTT»*. ihiîfl 'n^C A A Ti.a • • ^^sfcofică- xvjll",; Jâ69/'24ă.^>.t 14 iei. ,> ■ P ... ŞTEFAN RLTEANU, PtOXŞTĂNTiN jŞERBAN,- ,Meşteşugurile din ŢaraJRomâncaseă in ■ ,. ■ . ai- 111 «nu Ilif* 3 Tii Klîn 1 rt Vvrt .4 'V- Vil 1 nori A fi i.; •**-*"■ .. loviţi m.o.i^^Bi^|ii'otey'lst^rrc& -XX'^ -196$,; 460^^ 27 lei. Documenta RomanîaeTlistorica, B. Ţara Romanească, voi, XXÎÎ \lC2B~ 1629), red* resp* A- Oţetea şi D. Prodan, 1069,864 p„ 44 Iei ; voi. XXIII (1030-J632), volufiitntoc- mit de Damasc.hin.Mioc, 1969, 830 p., 43 iei. * * .Document» Romăniae Illstorica, A. Mtddova, voi. XIX (ifiifi—J la 1918 (ctt • . istorică XiX;.Ţi9f)9; ,Ş>^p., 32 lei, % . .... II.HANA.,PEXRH S CU, Documente privind reVQluţia din 1848. in Tiltenia, ^Documente istorice ;ir%"Centrui de istorie, f^ldgîe şi etnogrâfife;'Craiova,^Ş69V 3ltg,, M Iei. = f: r :.ie. ■ Ppişy ■ _ L 4 S-?i ■ >Y 1 I . ■