ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE Institutul de Istorie şi Filosofie Revistă de istorie şi filosofie ANUL 5 IULIE - SEPTEMBRIE 1952 EDITURA ACADEWWWaSCPrSmaWrtfU'-ARE ROMANE „STUDII" REVISTĂ DE ISTORIE Şl FILOSOFIE APARE TRIMESTRIAL _ COMITETUL DE REDACŢIE: Acad. p. Constantinescu-Iaşi» Prof. S. ştirbu» prof. univ. ion Ionaşcu» Conf, uni< Barbu câmpina» conf. univ* V. Maciu, Prof. univ. Mihail Frunză, prof. univ. C. i. gulian Acad. Mihail Roller: redactor responsabil BUCUREŞTI) B'OUL generaliss mul stalin nr. i, tel* E-87*4S ABONAMENTE: CENTRUL DE DIFUZARE A PRESEI» str, sărindar 14, tbL> 0-28-80, LIBRĂRIA ACADEMIEI R. P, R.» calea victoriei St7» TEL. 4-oe-BO www.dacoromamca.ro ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE INSTITUTUL DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE STUDII Revista de istorie şi filosofie iii ANUL 5 IUL IE — SEP TEMBRIE 1952 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMANE www.dacaromamca.ro „STUDII" REVISTĂ DE ISTORIE Şl FILOSO APARE TRIMESTRIAL COMITETUL DE REDACŢIE: Acad. f. fcor stantinescu-'aşi» Prof. S. ştirbu, Prof. univ. ion Ionaşcu, Barou Câmpina, conp. univ. V. Maciu, Prof. univ. Mihail Frunză» Prof. univ. Acad. Mihail Roller : redactor responsabil BUCUREŞTI» B'DUL GENERALlSSIMUL STALIN NR. 1, tel- 2-07-43 ABONAMENTE: CENTRUL DE DIFUZARE A PRESEI, STR. SĂRINDAR 14. TBL- B-: LIBRĂRIA ACADEMIEI R. P. R.» CALEA VICTORIEI 27. TEL. 4-08-80 F I E CONF. UNIV. C. I. GULIAN l-»0, Şl www.dacoromanica.ro CUPRINSUL Pag. GH. GHEORGHIU-DEJ, Statul de Democraţie Populară, instrumentul construirii vieţii noi............................................................... GHEORGHE APOSTOL, Despre proiectul de Constituţie a Republicii Populare Române ......................................................... * ELIZA CAMPUS, Despre politica externă antinaţională a guvernelor burghezo-moşiereşti din România, în timpul politicii imperialiste de aşa zisă „neintervenţie" (1936) .............................................. E. I. SPIVACOVSCHI, Avântul mişcării muncitoreşti din România în anii 1905—1906 ..................................... . . C. ŞERBAN, întreprinderea manufacturieră de postav dela Pociovalişte şi Bucureşti............................................................... , Asupra activităţii catedrei de marxism-leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti..................................................... 3 . , „ M. RALEA, Aspecte din psihologia canibalică americană...................... * VIAŢA ŞTIINŢIFICA: P. CONSTANTINESCU-IAŞI, Prezentarea hotărîrii Sesiunii Generale Ştiinţifice a Academiei R.P.R. din 17—23 Maitie 1952 ..........................a DESBATERI LA RAPORT: MIHAIL ROLLER, Cu privire la unele probleme cţin domeniul cercetărilor istorice * Scurt Dicţionar Filosofic . . . , ... ... ★ GH. ŞTEFAN, Cu privire la cursul „Istoria veche a Republicii Populare Române", Facultatea de Istorie, Universitatea „C. I. Parhon", Bucureşti . . . . * DOCUMENTARE : O. ILIESCU, Despre tezaurele monetare şi viaţa economică în secolele III—XIV pe teritoriul ţării noastre.............................................. Pe marginea folosirii izvoarelor cu privire la supunerea Moldovei la tributul turcesc (Vaslui 1456).................................................... DOCUMENTE: Istoria răscoalelor şi a cruzimilor săvârşite la Hluknaviţ în ziua de 9 August din anul 1831 ..................................................... O inscripţie despre Mircea cel-Bătrân (1408)............................. fNOTE Şl RECENZII: înscrierea lui Hristo Botev ca student al Facultăţii de Medicină din Bucureşti Anglia şi Rusia în perioada celui de al doilea război împotriva Turciei (1787—1792).................................... ......................... 5 13 24 58 86 • 106 122 136 148 156 176 178 187 199 210 213 215 www.dacaromamca.ro STATUL DE DEMOCRAŢIE POPULARĂ — INSTRUMENTUL CONSTRUIRII VIEŢII NOI DE GH. GHEORGHIU-DEJ SECRETAR GENERAL AL C.C. AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMAN Ziua de 23 August — a 8-a aniversare a eliberării României de sub jugul hitlerist de către Armata Sovietică şi răsturnării dictaturii fasciste de către oamenii muncii, conduşi de Partidul Comunist, poporul nostru o întâmpină cu mari realizări în domeniul desvoltării industriei, agriculturii, culturii. Oamenii muncii din Republica Populară Română construesc cu succes bazele economice ale socialismului. Ei au repurtat succese mari în opera de întă'rire a statului democrat-popular, care este, instrumentul principal de construire a socialismului. Este ştiut că făurirea formelor noi, socialiste ale economiei, devine posibilă abia după răsturnarea puterii claselor exploatatoare. Sarcina de a ajuta activ noii orânduiri să capete formă şi să se consolideze, de a lua toate măsurile pentru a ajuta noii orânduiri să lichideze vechea orânduire şi vechile clase, constitue sarcina fundamentală a dictaturii proletariatului, ale cărei funcţii le îndeplineşte statul de democraţie populară. Statul de democraţie populară constitue arma activităţii conştiente a clasei muncitoare — activitate bazată pe cunoaşterea legilor de des-voltare a societăţii şi având ca scop lichidarea vechii orânduiri, statornicirea, consolidarea şi desvoltarea orânduirii noi. In lupta pentru întărirea statului democrat-popular, Partidul Muncitoresc Român se călăuzeşte de ideile lui Lenin-Stalin, inspirându-se din măreaţa experienţă istorica a construirii socialismului în Uniunea Sovietică. Tovarăşul Stalin spune ca sarcina comuniştilor este de ,,a înţelege sensul evenimentelor, sensul proceselor noi, iar apoi să le dirijeze cu iscusinţă, în corespundere cu tendinţa generală de desvoltare". In activitatea noastră practică noi pornim dela aceste indicaţii. Construirea socialismului pune în faţa puterii populare din R.P.R. sarcini complexe. Deşi ţara noastră, datorită imenselor bogăţii naturale I — petrol, cărbune, me le neferoase — are cele mai 5a.ro 6 GH. GHEORGHIU-DEJ largi posibilităţi pentru desvoltare industrială, guvernele burghezo-mo-şiereşti marionete ale puterilor imperialiste, duceau o politică criminala de împiedicare a desvoltării ramurilor hotărîtoare ale industriei, menite să asigure ţării independenţa economică. ' In cei 4 ani ce s’au scurs dela naţionalizarea industriei, statul democrat popular a desfăşurat o vastă activitate de desvoltare şi reorganizare a industriei naţionale pe baze noi. In prezent cca. 96,5% din producţia industrială totală revine sectorului socialist. Deosebit de rapid se desvolta industria grea. Având în mâinile sale o astfel de sursă de venituri financiare ca acumulările crescânde ale industriei socialiste, statul de democraţie populară duce o politică de investiţii corespunzătoare cu ideile staliniste cu privire la industrializarea socialistă. Rezultatul rodnicei activităţi economico-organizatorice a statului de democraţie populară este schimbarea radicală a greutăţii specifice a industriei în ansamblul economiei naţionale. Se îndeplineşte cu succes sarcina trasata de partidul nostru încă în 1945 de a transforma ţara noastră dintr’o ţară agrară înapoiată într’o ţară cu o industrie desvoltată şi o agricultura mecanizata. La sfârşitul anului 1951, greutatea specifică a industriei în economia naţională a atins 60,4°'0- Trecerea la planificarea economiei naţionale demonstrează ca, alături de funcţiunile de bază pe care le are în perioada de tranziţie dela capitalism la socialism (reprimarea claselor exploatatoare răsturnate în interiorul ţarii şi apararea împotriva agresiunii din afară), statul nostru exercita cu succes şi funcţiunea economico-organizatorică şi cultural-educativa. Desigur, pentru a avea succes în construirea socialismului nu este deajuns a elabora un plan bun. Tovarăşul Stalin ne învaţă că „trebue făcută o strictă deosebire între posibilităţile existente în regimul nostru, şi folosirea acestor posibilităţi, transformarea acestor posibilităţi în realitate". Pentru realizarea planurilor noastre, pentru transformarea lor în realitate, este necesară mobilizarea tuturor eforturilor oamenilor muncii, antrenarea tuturor celor ce muncesc în batălia pentru îndeplinirea planului. Aceasta este una din sarcinile statului de democraţie populară. Rezultatele obţinute de oamenii muncii din R.P.R., în cei 4 ani de economie planificata, sunt mărturie a succeselor obţinute pe acest drum. In anul 1949, planul de stat a fost realizat cu 108%, în 1950 cu 104%, în 1951 cu 104,5%. Cu o buna organizare a muncii, cu o neslăbită activitate organizatorică, a organizaţiilor de partid şi a organelor de stat, avem toate posibilităţile de a îndeplini încă înainte de termen planul nostru cincinal. • Una din sarcinile importante ale statului socialist este asigurarea creşterii necontenite a producţiei. Economiei noastre, în primul rând industriei socialiste, i s’a asigurat o sistematica desvoltare ascendentă. Forţele de producţie sunt în mod just repartizate pe teritoriul întregii ţări. Tovarăşul Stalin arată că socialismul marxist „înseamnă nu reducerea necesităţilor personale, ci lărgirea şi înflorirea lor multilaterală, nu limitarea sau refuziWWWadaC-OOffiaH:i£a;rfleces‘^t‘’ c’ satisfacerea STATUL DE DEMOCRAŢIE POPULARA, INSTRUMENTUL CONSTRUIRII VIEŢII NOI J multilaterală şi deplina a tuturor necesităţilor oamenilor muncii, desvol-taţi din punct de vedere cultural”. Desvoltarea economiei socialiste în ţara noastra merge mâna în mâna cu creşterea continuă a nivelului de trai al celor ce muncesc. Venitul naţional în anul 1951 a crescut faţa de 1948 cu 94,5%. A crescut salariul real. II In domeniul agriculturii, problema îndeplinirii de către statul de-mocrat-popular a funcţiunii sale economico-organizatorice este mult mai complexă decât în industrie, datorita faptului ca partea cea mai însemnata a producţiei agricole provine din sectorul micii producţii de mărfuri (gospodarii mici şi mijlocii) şi ca în agricultura mai exista sectorul par-ticular-capitalist (gospodarii chiabureşti). Dar în domeniul agriculturii rolul organizator şi regulator al statului de democraţie populara se manifestă cu o putere crescânda. In ultimii ani în agricultura noastră au avut loc schimbări importante. A fost creat sectorul socialist de stat (gospodăriile de stat şl S.M.T.-urile). Baza tehnică a agriculturii creşte din an în an. In prezent avem aproape 200 S.M.T.-uri cu 9.000 tractoare. In ţara noastra exista în prezent 1.420 de gospodării colective, din care fac parte circa 120.000 gospodării ţărăneşti, precum şi 860 de TOZ-uri, cuprinzând 36.000 de familii. Punând la dispoziţia gospodăriilor colective tractoare şi alte maşini agricole în condiţiuni avantajoase, acordându-le uşurări la colectări şi impozite, dându-le credite pentru construcţii, cumpărări de vite şi desvoltarea economiei obşteşti, acordându-le ajutor agrotehnic, statul de democraţie populară creează condiţiuni optime pentru desvoltarea economica şi întărirea organizatorică a gospodăriilor colective, în vederea trecerii treptate a întregii ţărănimi muncitoare pe fagaşul gospodăriei colective. Astfel se creează condiţiile lichidării contradicţiei între industria socialistă, cu o producţie în continuă şi rapida creştere, şi o agricultura bazată pe mica producţie de mărfuri, cu o producţie a cărei creştere este cu mult ramasă în urma faţa de cea a industriei. Primele succese ale gospodăriilor colective exercită o atracţie tot mai mare asupra masselor de ţarani muncitori. In ultima vreme peste 40.000 de familii ţărăneşti au dat cereri de intrare în gospodării colective. In diferite regiuni ale ţării ţăranii muncitori au format 1.250 comitete de iniţiativa pentru formarea de noi gospodarii colective. Luptând cil severitate împotriva pripelii, împotriva încercărilor de forţare artificială a ritmului de desvoltare a gospodăriilor colective, combătând şi pedepsind orice încercare de a călca principiul liberului consimţământ, partidul îşi intensifica munca de întărire economico-organi-zatorică a gospodăriilor colective existente şi duce munca politica de massă în rândurile ţărănimii muncitoare, în vederea trecerii treptate, pe baza liberului consimţământ, a massei de oameni ai muncii dela sate pe drumul transformării socialiste a vieţii. Aşa cum prevede proiectul noii Constituţii a R.P.R., statul democrat-popular sprijină pe ţăranii cu gospodării mici şi mijlocii, cu scopul de www.dacaromamca.ro 8 OH. GHEORGHICJ-DEJ a-i feri de exploatarea capitalistă, de a spori producţia realizată de ei şî de a ridica bunăstarea lor. Acţiunea planificatoare şi regulatoare a statului în agricultură se manifestă cu putere crescândă. Planul cincinal prevede sarcini anuale concrete în ce priveşte creşterea suprafeţelor însămânţate, repartizarea acestor suprafeţe pe culturi, sporirea producţiei pe hectar, aplicarea masurilor agrotehnice, respectarea termenelor de executare a lucrărilor agricole ş. a. Prevederile Planului de stat sunt în ansamblu îndeplinite. Posibilitatea realizării sarcinilor de plan în agricultură este asigurată, înainte de toate, prin aceea că statul are în mâinile sale pârghii economice puternice, care-i permit să-şi exercite rolul planificator şi regulator, cât şi prin faptul ca ţărănimea muncitoare s’a convins din propria experienţa de justeţea masurilor elaborate de stat. îndeplinirea sarcinilor fixate de stat de către ţărănimea muncitoare sunt o vie expresie a alianţei tot mai trainice între clasa muncitoare şi ţărănimea munci-citoare. Creşte rolul organizator şi regulator al statului în domeniul schimbului de produse între oraş şi sat. In lupta pentru organizarea schimbului socialist de mărfuri între oraş şi sat, statul de democraţie populară foloseşte următoarele pârghii: organizarea comerţului de stat; folosirea cooperaţiei de consum săteşti; sistemul de colectări de stat de produse agricole; crearea cu ajutorul colectărilor, a achiziţiilor şi contractărilor a unor rezerve de produse, ajutorul cărora statul poate influenţa preţurile pe piaţa neorganizată. Reforma bănească din Ianuarie a. c., înfăptuită în ciuda rezistenţei depuse de deviatori şi a sabotajului elementelor contrarevoluţionare, a constituit un factor de seamă în îmbunătăţirea radicală a schimbului între oraş şi sat. Reforma Bănească a pus capăt politicii antimarxiste de concesiuni continue faţă de păturile avute ale ţărănimii, pe care o duceau oportuniştii de dreapta, a pus ordine în sistemul monetar şi de credit şi a întărit leul. ■ Desvoltarea schimbului socialist de mărfuri între oraş şi sat, desvol-tarea S.M.T.-urilor aparţinând statului, mecanizarea agriculturii, apariţia şi desvoltarea gospodăriilor colective şi a întovărăşirilor de lucrare în comun a pământului, măsurile de ajutorare economică a ţăranilor mici şi mijlocii şi de apărare a lor împotriva exploatării chiabureşti, politica de clasă fiscală şi de colectări a statului democrat-popular, măsurile represive împotriva speculei şi sabotării lucrărilor agricole şi a colectărilor — toate acestea subminează—puterea economică şi influenţa politica a „clasei capitaliste celei mai numeroase" — chiaburimea. „Statul democrat-popular — prevede proiectul noii Constituţii a R.P.R. — realizează în mod consecvent politica de îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste". ! Existenţa micii producţii de mărfuri, generatoare de capitalism, face c^ odată cu scăderea relativă a puterii economice a chiaburimii să aibă loc creşterea sa absolută. La aceasta a contribuit într’o foarte mare măsură politica antipartinică şi antistatală a deviatorilor de dreapta. Ajunge să menţionăm că după cele mai aproximative calcule un număr de peste 100.000 de chiaburi erau trecuţi în mod ilegal în rândurile ţărănimii muncitoare, sustrăgându-se astfel efectelor politicii de îngrădire sau elimi- www.dacoromanica.ro STATUL DE DEMOCRAŢIE POPULARA, INSTRUMENTUL CONSTRUIRII VIEŢII NOI 9 nare a elementelor exploatatoare. Chiar şi chiaburii care figurau oficial ca atare se bucurau de credite pe lungă durată (dintre care majoritatea nu au mai fost recuperate) precum şi de alte avantajii, inclusiv ştergere de datorii- Sdrobirea devierii de dreapta în partidul nostru a creat conditiunile necesare pentru o cotitură hotărîtă în aplicarea politicii de clasă faţă de chiaburime. Sarcina organelor de partid este de a aplica întocmai această politică, de a spori vigilenţa împotriva greşelilor stângiste faţă de ţărănimea mijlocaşă, căreia trebue să i se acorde un permanent sprijin şi ajutor politic în vederea lichidării complecte a şovăelilor ce-i sunt proprii. Activitatea economico-organizatorică a statului este strâns legată de activitatea sa cultural-educativă. Revoluţia culturală am trebuit s’o începem cu lucrul cel mai elementar, dar şi cel mai important în condiţiile noastre, lichidarea analfabetismului, care sub regimul burghezo-moşieresc era un fenomen de massă în România. In anii puterii populare au fost alfabetizaţi peste 2 milioane de oameni. învăţământul de toate gradele a luat un avânt şi o desvoltare necunoscute în trecut. In Republica Populară Română se numără în prezent două milioane două sute de mii elevi. S’au creat numeroase institute de învăţământ tehnic superior. A fost înfiinţată o vastă reţea a şcolilor rezervelor de muncă, s’a creat învăţământul tehnic mediu. Crearea unei cinematografii, lărgirea reţelei de cămine culturale săteşti, cluburi, colţuri roşii, biblioteci, construirea de aşezăminte de cultură de mari proporţii — „Casa Scânteii", Centrul cinematografic, noul Teatru Muzical din Bucureşti, Casa Radiodifuziunii — iată aspecte ale multilateralei activităţi cultural-educative desfăşurate de statul de democraţie populară. Activitatea educativă a statului de democraţie populară este activ sprijinită de diferitele organizaţii de massă, sindicate, organizaţii de femei şi de tineret, organizaţii culturale, ştiinţifice şi altele... Un viguros ajutor îl acordă operii educative a statului, presa. In prezent întregul popor român desbate proiectul noii Constituţii. Această desbatere, la care participă milioane de oameni ai muncii, se desfăşoară sub semnul activităţii politice şi de producţie fără precedent a masselor de oameni ai muncii. Ce ar putea contrapune acestei măreţe manifestări a democraţiei adevărate exponenţii „democraţiei" fascisto-poliţiste din Statele Unite şi din alte ţări imperialiste, care se încumetă să dea ţărilor de democraţie populară lecţii de democraţie şi de apărare a drepturilor omului! III Pentru a putea îndeplini cu succes sarcinile construirii socialismului, este necesară permanenta întărire a statului democrat-popular, a organelor sale, a aparatului său. Grija pentru întărirea continuă a statului democrat-popular formează una din preocupările centrale a partidului şi guvernului R.P.R. Tăria statului de democraţie populară stă în aceea că politica sa www.dacoramamca.ro 10 GH. gheoughiu-dej este determinată de partidul clasei muncitoare. Politica Partidului Muncitoresc Român — care se călăuzeşte de măreaţa învăţătură maxist-leninistă — este acea forţă dătătoare de viaţă care asigură înaintarea ţării noastre pe drumul socialismului. Politica partidului exprimă cele mai vitale interese ale poporului şi de aceea este activ sprijinită de mas-sele populare cele mai largi. In cadrul discutării de către întregul popor a proiectului noii Constituţii, oamenii muncii salută cu deosebit entuziasm consacrarea rolului Partidului Muncitoresc Român ca forţă conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc, cât şi a organelor şi instituţiilor de stat, ca detaşament de avangardă al oamenilor muncii în lupta lor pentru întărirea şi desvoltarea regimului de democraţie populară şi construirea societăţii socialiste. Sdrobirea devierii oportuniste de dreapta şi a împăciuitorismului faţă -de ea a constituit un factor puternic de creştere a forţei partidului, o grea lovitură dată duşmanilor democraţiei populare. Partidul întreg a respins cu hotărîre linia deviatorilor oportunişti de dreapta. Zdrobirea devierii de dreapta a determinat o cotitură în viaţa partidului. Au crescut şi s’au întărit disciplina de partid, vigilenţa, spiritul de partid, s’a întărit democraţia internă de partid. A fost dată o lovitură metodelor de conducere birocratice, izolării de masse, îngâmfării şi dispreţului faţă de massele de oameni ai muncii, ce erau caracteristice deviatorilor oportunişti de dreapta. Cele mai largi straturi ale celor ce muncesc aprobă cu hotărîre masurile luate de partid pentru lichidarea devierii oportuniste, manifesta dragostea şi devotamentul lor pentru partid, pentru puterea populară. Unul din izvoarele principale ale tăriei statului nostru de democraţie populară constă în activa participare a masselor de milioane ale oamenilor muncii la conducerea treburilor de stat şi obşteşti şi la opera de construire a socialismului. Rolul principal în organizarea participării active a masselor la conducerea treburilor de stat şi obşteşti îl au sfaturile populare. Noul proiect de Constituţie încredinţează sfaturilor populare — prganele locale ale puterii de stat — sarcini largi în domeniul conducerii activităţii locale pe tărâmul economic şi cultural, asigurării respectării legilor şi ocrotirii drepturilor cetăţenilor Proiectul noii Constituţii stabileşte că baza puterii populare în Republica Populară Română este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei muncitoare. Strângerea şi întărirea alianţei clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare este una din sarcinile fundamentale ale sfaturilor populare. Fraţia între poporul român şi minorităţile naţionale formează unul din fundamentele puterii populare în Republica Populară Română. Reafirmarea prin noul proiect de Constituţie a deplinei egalităţi în drepturi între poporul român şi minorităţile naţionale, asigurarea autonomiei administrativ-teritoriale pentru populaţia maghiară din raioanele secueşti, unde ea formează, o massă compacta, vor contribui la consolidarea şi mai mare a regimului de democraţie populară, la o şi mai mare întărire a încrederii reciproce între oamenii muncii români şi cei www.dacaromamca.ro STATUL DE DEMOCRAŢIE POPULARĂ, INSTRUMENTUL CONSTRUIRII VIEŢII NOI H aparţinând minorităţilor naţionale, la întărirea luptei împotriva exploatatorilor şi naţionaliştilor burghezi. Desigur, sarcina întăririi statului nu se poate limita la îmbunătăţirea activităţii sfaturilor populare. In condiţiile trecerii dela capitalism la socialism, întărirea statului nu este cu putinţă fără întărirea continuă a acelor organe ale sale care au misiunea de a asigura securitatea internă a cetăţenilor, de a face inofensivi şi a reprima pe duşmanii poporului. Câtă vreme clasele exploatatoare în ţara noastră n’au fost complect lichidate, atâta vreme ascuţirea luptei de clasă este şi rămâne o lege a desvoltării ţării noastre spre socialism. Duşmanul de clasă recurge la cele mai perfide şi cele mai diverse metode de subminare a puterii statului, a operii de construire a socialismului. Un nou exemplu al josniciei şi perfidiei duşmanului, al urii sale turbate faţă de regimul de democraţie populară, l-a constituit activitatea criminală a bandei de sabotori şi diversionisţi, descoperită recent pe şantierul Canalului Dunare-Marea Neagră. Statul democrat-popular îndeplineşte funcţiunile de apărare a Republicii de duşmanii interni, funcţiunile de apărare a independenţei, suveranităţii poporului român, a securităţii sale şi a păcii. Oamenii muncii din ţara noastră sunt conştienţi că atâta vreme cât există lagărul imperialist, cu planurile sale criminale de nimicire a independenţei şi suveranităţii altor popoare, atâta vreme grija deosebită pentru întărirea capacităţii de apărare a patriei noastre este o necesitate vitală şi o sarcină de stat importantă. Un rol de seamă în apărarea independenţei şi suveranităţii naţionale a R.P.R. îl are deasemeni politica externă a statului democrat-poptilar. _ Intre ţara noastră şi marea putere socialistă — Uniunea Sovietică — s’au închegat şi se întăresc zi de zi relaţii economice de tip nou. Frăţescul ajutor multilateral acordat Republicii Populare Române de către Uniunea Sovietică, şi personal de către tovarăşul Stalin, consiitue una din temeliile operei de construire a socialismului în ţara noastra. Nu există şantier important, nu există ramură mai însemnată a in> dustriei, agriculturii, culturii, unde să nu se manifeste acest ajutor de-sinteresat — sub forma utilajului tehnic, sub forma folosirii uriaşei experienţe acumulate de oamenii sovietici în toate domeniile construcţiei economice şi culturale. O pildă a relaţiilor de colaborare şi între-ajutorare frăţească între ţările frontului socialist îl constitue recentul acord încheiat între R.P.R, şi R.P. Ungară în vederea construirii în comun a unui combinat chimic în R.P.R, şi a furnizării de către R.P.R- a gazului metan pentru industria chimică din R.P.U., etc, Statul nostru are strânse legături prieteneşti şi relaţii de ajutor reciproc şi cu alte ţări de democraţie populară. C.alăuzindu-se de atotbiruitoarea învăţătură a lui Lenin şi Stalin, partidul conduce poporul muncitor al Republicii Populare Române pe drumul luptei pentru victoria deplină a cauzei măreţe a socialismului şi a păcii. . (Din ziarul „PRAVDA" Nr. 235 (12.437)) www.dacaromamca.ro www.dacoromanica.ro DESPRE PROIECTUL DE CONSTITUŢIE A REPUBLICII POPULARE ROMÂNE DE GHEORGHE APOSTOL SECRETAR AL C.C. AL PARTIDULUI MUNCITORESC ROMAN Proiectul de Constituţie a Republicii Populare Române elaborat de Comisia Constituţională .aleasă de Marea Adunare Naţională în frunte cu tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej, a fost supus desbaterii largi a întregului popor muncitor din România. Proiectul noii Constituţii exprimă schimbările economice şi sociale ce au avut loc în perioada ce s’a scurs dela votarea Constituţiei de către Marea Adunare Naţională în Aprilie 1948 şi până în prezent. UN BILANŢ AL MARILOR TRANSFORMĂRI ECONOMICE ŞI SOCIAL-POLITICE Care era situaţia la votarea Constituţiei în 1948? Ca urmare a eliberării României de către eroica Armată Sovietică, clasa muncitoare din ţara noastră în alianţă cu ţărănimea muncitoare, sub conducerea Partidului Comunist Român, a înfăptuit până în acea perioadă mari transformări democratice: a lichidat moşierimea ca clasă, a zdrobit forţele negre ale fascismului şi reacţiunii, a răsturnat clasele exploatatoare dela putere şi a lichidat monarhia — instaurând o nouă formă de stat corespunzătoare caracterului nou al puterii de stat — Republica Populară Română. In acel timp, pentru ţara noastră era caracteristică existenţa a patru formaţiuni social-economice: mica producţie de mărfuri, capitalismul privat, capitalismul de stat şi elemente socialiste în diverse compartimente ale economiei. Greutatea specifică a industriei de stat în siderurgie reprezenta 20% şi în metalurgia prelucrătoare circa 30 %• In agricultură predomina mica proprietate ţărănească, ca efect al reformei agrare din 1945. Elementele capitaliste la sate aveau o poziţie predominantă în aprovizionarea cu produse alimentare a oraşelor. Gospodăriile agricole de stat şi S.M.T. erau puţine la număr şi nu aveau o greutate specifică prea mare în economia noastră. In comerţul cu ridicata în mare măsură capitalul particular era diminuat, iar în comerţul cu amănuntul era predominant. www.dacaromamca.ro 14 GHEORGHE APOSTOL Comerţul exterior era în parte preluat de stat şi în parte sub controlul direct şi nemijlocit al statului. In raportul său asupra proiectului de Constituţie, făcut în fata Marii Adunări Naţionale în Aprilie 1948, tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej a subliniat că una din schimbările principale care s’au produs în tara noastră după eliberarea ei consta în aceea că forţele populare, reprezentând imensa majoritate a populaţiei, au smuls puterea de stat din mâinile claselor exploatatoare. Care este situaţia acum, în 1952, la apariţia proiectului noii Constituţii? ' Poporul nostru muncitor în frunte cu clasa muncitoare, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, datorită sprijinului generos şi multilateral al Uniunii Sovietice, a trecut la conducerea planificată a economiei naţionale şi se află în plină lupta pentru realizarea primului r^bstru plan cincinal, plan de construire a bazei economice a socialismului în ţara noastră, şi a planului de electrificare de 10 ani a Republicii Populare Române. In perioada dela naţionalizarea industriei, transporturilor, băncilor etc., industria noastră a crescut într’un ritm rapid. S’au creat noi ramuri industriale: industria electro-tehnică, chimică etc., care se bazează în cea mai mare parte pe o tehnică nouă, modernă, pe o industrie grea mult mai desvoltată decât aceea de sub regimul burghezo-moşieresc. In ţara se fabrica tractoare, utilaj petrolifer şi alte tipuri de maşini complexe. Producţia de strunguri a crescut cu 600% faţă de 1949, iar producţia de motoare — cu 476%. Cu toate urmările devierii de dreapta, ai căror purtători au fost Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu, care prin practica lor oportunistă au încercat să frâneze desvoltarea industriei, partidul a fost atât de strâns unit şi s’a bucurat de sprijinul şi de încrederea atât de mare a oamenilor muncii, încât volumul producţiei industriale a crescut aproape de trei ori faţă de aceea a anului 1948. • In agricultură sectorul socialist a continuat să crească. In aceşti ani s’au înfiinţat câteva sute de gospodării de stat, înzestrate cu maşini agricole moderne. S’au înfiinţat aproape 200 de staţiuni de maşini şi tractoare, care deservesc gospodăriile colective şi întovărăşirile de tip T.O.Z. Cu toată împotrivirea înverşunată a chiaburimii faţă de politica partidului şi guvernului de transformare socialistă a agriculturii, au luat fiinţa, pe baza liberului consimţământ, aproape 1.500 de gospodării agricole colective şi peste 860 de întovărăşiri pentru lucrarea în comun a pământului. La sate sectorul socialist cuprinde acum 16% din întreaga suprafaţa cultivabilă şi el continuă să se desvolte neîncetat. Toate aceste schimbări produse în agricultura au făcut ca recolta anului 1951 sa depăşească cu 20% pe cea din 1950, întrecându-se pentru prima oară nivelul producţiei agricole din 1938. Aceste succese în desvoltarea agriculturii au fost obţinute în pofida încercărilor oportuniştilor de dreapta de a crea dificultăţi pe drumul transformării socialiste a agriculturii, de a slăbi schimbul de mărfuri între oraş şi sat, de a zădărnici îndeplinirea planului de colectări şi achiziţii. www.dacaromamca.ro DESPRE PROIECTUL DE CONSTITUŢIE A R. P. R. 15 In oeeace priveşte circulaţia mărfurilor, avem deasemeni o situaţie cu totul alta decât cea din 1948. Comerţul cu ridicata se află în întregime, şi comerţul cu amănuntul se afla în cea mai mare parte în mâna statului şi a cooperaţiei. Comerţul exterior este monopol de stat. După reforma bănească din acest an, şi în urma demascării liniei antipartinice, contrarevoluţionare a lui V^sile Luca, sistemul financiar şi de credit au fost puse cu adevărat în slujba statului nostru de democraţie populară. In acest timp învăţământul a fost organizat pe baze noi, socialiste, deschizând porţile tuturor gradelor de învăţământ fiilor de muncitori şi de ţărani muncitori, iar pentru minorităţile naţionale s’au asigurat pentru prima dată învăţământul în limba maternă. Justiţia a căpătat un caracter popular, fiind pusă în slujba poporului muncitor. S’au înfiinţat Sfaturile Populare, care constitue baza politică a regimului democrat-popular. Ca organe locale ale puterii de stat, ele atrag la opera de conducere şi gospodărire a statului sute de mii de muncitori, ţărani muncitori, intelectuali legaţi de popor, tineri, femei şi militari. Sfaturile Populare conduc activitatea organelor administrative din subordinea lor, activitatea economică şi culturală locală, asigură ordinea publică, respectarea legilor şi ocrotirea drepturilor cetăţenilor. Toate aceste transformări, obţinute de clasa muncitoare aliată cu ţărănimea muncitoare, sub conducerea Partidului Muncitoresc Român, au schimbat în mod radical starea de lucruri existentă în anul 1948. Exploatarea omului de către om a fost lichidată în sectorul socialist din industrie, agricultură şi comerţ. Prin actul naţionalizării, proprietatea socialistă asupra principalelor întreprinderi industriale, asupra transporturilqr, băncilor, a mijloacelor de comunicaţie, a pădurilor şi bogăţiilor subsolului Republicii Populare Române etc., este stabilită ca bază de neclintit a statului nostru de democraţie populară. Astăzi economia noastră se desvoltă în mod planificat pe baza învăţăturii marxist-leniniste şi a bogatei experienţe a Uniunii Sovietice. Sectorul socialist este complect predominant în industrie (96,5%) şi transporturi (85%), în agricultura cuprinde 16% din pământul culti-vabil, 85% din păduri, îai comerţ reprezintă 76%. Schimbările ce au avut loc în viaţa economică şi social-politică a Republicii Populare Române în perioada dintre 1948 şi 1952 au determinat necesitatea unei noi Constituţii, care să consfinţească din punct de vedere legislativ cuceririle poporului român în ultimii ani. FORMAŢIUNEA SOCIALISTA, BAZA DBSVOLTARII ŢĂRII PE CALEA SOCIALISMULUI In spiritul învăţăturii tovarăşului Stalin, care arată că o Constituţie nu trebue confundată cu un program, că Constituţia trebue să vorbească despre ceeace există deja, despre ceeace este deja obţinut şi cucerit azi, în prezent, — a fost elaborat de Comisia Constituţională proiectul noii Constituţii a Republicii Populare Române. www.dacaromamca.ro 16 GHEORGHE APOSTOL Proiectul noii Constituţii oglindeşte bilanţul drumului străbătut, el înregistrează şi fixează dim punct de vedere legislativ ceeace este deja dobândit şi cucerit în fapt. Proiectul noii Constituţii consfinţeşte victoria istorică obţinută de poporul român, care de secole a luptat pentru libertate şi independenţă naţionala. In proiectul noii Constituţii este înscris marele adevăr istoric: „Republica Populară Română a luat naştere ca urmare a victoriei istorice a Uniunii Sovietice asupra fascismului german şi a eliberării României de către glorioasa Armată Sovietică, eliberare care a dat putinţa poporului muncitor, în frunte cu clasa muncitoare condusă de partidul comunist, să doboare dictatura fascistă, să nimicească puterea claselor exploatatoare şi să făurească statul de democraţie populară, care corespunde pe deplin intereselor şi năzuinţelor masselor populare din România”. Proiectul noii Constituţii stabileşte că Republica este un stat al oamenilor muncii dela oraşe şi sate. In Republica Populară Română puterea aparţine oamenilor muncii. Baza puterii populare este alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare, în care rolul conducător aparţine clasei muncitoare. Definind structura şi funcţiile organelor puterii de stat, proiectul noii Constituţii stabileşte că organul suprem al puterii de stat a Republicii Populare Române este Marea Adunare Naţională — unicul organ legiuitor. Marea Adunare Naţională este aleasă de către oamenii muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române, care au împlinit vârsta de 18 ani, fără deosebire de rasa sau naţionalitate, sex, religie, grad de cultură, profesiune sau durata domicilierii. Proiectul noii Constituţii stabileşte că statul democrat-popular este principalul instrument al construirii socialismului. Acest rol al său de principal instrument în construirea socialismului statul îl exercită în condiţiile existenţei în economia naţională a Republicii Populare a trei formaţiuni social-economice. Articolul 5 din proiectul de Constituţie glâsueşte: „Economia naţională a Republicii Populare Române cuprinde trei formaţiuni social-economice: formaţiunea socialistă, mica producţie de mărfuri şi formaţiunea particular-capitalistă“. „Fundamentul formaţiunii social-economice socialiste — se spune în articolul următor al proiectului de Constituţie — este proprietatea socialistă asupra mijloacelor de producţie, care are fie forma proprietăţii de stat (bun al întregului popor), fie forma proprietăţii coopera-tiste-colectiviste (proprietatea gospodăriilor agricole colective sau a organizaţiilor cooperatiste). In formaţiunea socialistă a economiei naţionale este) lichidată exploatarea omului de către om. Formaţiunea socialistă, căreia îi aparţine rolul conducător în economia naţională a Republicii Populare Române, constitue baza desvol-tarii ţarii pe calea socialismului. Statul de democraţie populară, proclamând ca principală sarcină a sa construirea socialismului, întăreşte şi lărgeşte neîncetat formaţiunea socialistă, asigură creşterea neîntre- www.dacoromanica.ro DESPRE PROIECTUL DE CONSTITUŢIE A R. P. R. 17 Tuptă a bunei stări materiale şi a nivelului cultural al oamenilor muncii”. Mica producţie de mărfuri cuprinde gospodăriile ţărăneşti mici şi miilocii, care posedă proprietate particulară asupra pământului bazata pe munca proprie a producătorului, ca şi atelierele meseriaşilor şi meşteşugarilor care nu exploatează munca altora. Proiectul noii Constituţii stabileşte că statul sprijină pe ţăranii cu gospodării mici şi mijlocii, pe meşteşugari şi meseriaşi, cu scopul de a-i feri de exploatarea capitalista, de a spori producţia realizata de ei şi de a ridica bunăstarea lor. Formaţiunea particular-capitalistă cuprinde gospodăriile chiabureşti, întreprinderile comerciale particulare, micile întreprinderi industriale nenaţionalizate, bazate pe exploatarea muncii salariate. Faţa de această formaţiune statul democrat-popular realizează în mod consecvent politica de îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste. Pornind dela caracterul economiei cu mai multe formaţiuni, Lenin a ajuns la concluzia inevitabilităţii celei mai ascuţite lupte de clasa în perioada de trecere, deoarece în spatele fiecărei formaţiuni economice stau clase, iar puterea burgheziei răsturnate de proletariat este mult mai mare decât greutatea ei specifică în massa populaţiei. Puterea burgheziei răsturnate — a spus Lenin — constă în puterea capitalului internaţional, în puterea şi trăinicia legaturilor internaţionale ale burgheziei, în faptul că multă vreme ea păstrează îhcă o serie de enorme avantaje reale: îi rămân banii, o oarecare avere mobilă. îi rămân legăturile, priceperea de a organiza şi a administra, un grad de cultura mai ridicat. Iar esenţialul, puterea burgheziei răsturnate consta în existenţa micii producţii, care „generează capitalism şi burghezie permanent, în fiecare zi, în fiecare ceas, spontan şi în proporţii de massa“. Trecerea dela existenţa mai multor formaţiuni social-economice la dominaţia indivizibilă a formaţiunii socialiste se desfăşoară şi în ţara noastră în condiţiile celei mai ascuţite lupte de clasă. Pentru a înfăptui politica de îngrădire şi eliminare a elementelor capitaliste, partidul şi statul nostru continua cu fermitate lupta pentru consolidarea şi desvoltarea alianţei politice şi economice dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. REZOLVAREA MARXIST-LENINISTA A PROBLEMEI NAŢIONALE In lupta pentru desvoltarea democraţiei noastre populare, pentru pace trainica, împotriva imperialismului şi a reacţiunii, se spune in rezoluţia Biroului Politic al C.C. al Partidului Muncitoresc Român (Decembrie 1948), rezolvarea chestiunii naţionale este una din sarcinile importante ale clasei muncitoare şi partidului ei. După eliberarea poporului nostru de către glorioasa Armată Sovietică şi mai ales după instaurarea regimului democrat-popular s’au produs schimbări radicale în relaţiile reciproce dintre poporul român şi minorităţile naţionale conlocuitoare. Regimul nostru democrat-popular a lichidat orice discriminare naţională şi de rasă, cultivata de regimurile burghezo-moşiereşti şi fasciste, a acordat drepturi egale minorităţilor naţionale, asigurând în acelaş timp baza materială pentru înfăptuirea 2. studh www.dacoromanica.ro 18 GHEORGHE APOSTOL. acestor drepturi, a creat cele mai favorabile condiţii pentru desvoltarea multilaterală a naţionalităţilor din România şi avântul lor. Proiectul noii Constituţii este pătruns de -nobila ideologie a frăţiei dintre popoare, de ideologia internaţionalismului proletar. Articolul 82 din proiectul de Constituţie spune: „In Republica Populară Română se asigură minorităţilor naţionale folosirea liberă a limbii materne, învăţământul de toate gradele în limba materna, cărţi, ziare şi teatre în limba maternă. In circumscripţiile locuite şi de populaţii de altă naţionalitate decât cea română, toate organele şi instituţiile vor folosi oral şi scris şi limba naţionalităţilor respective şi vor face numiri de funcţionari din rândul naţionalităţilor respective sau al altor localnici care cunosc limba şi felul de trai al populaţiei locale". Justeţea liniei partidului în problema naţională, întemeiată pe învăţătură leninist-stalmistă, aplicarea ei justă şi consecventă şi rezultatele obţinute până în prezent au asigurat condiţiile politice şi materiale de a se trece în proiectul noii Constituţii înfiinţarea Regiunii Autonome Maghiare, care este formată din teritoriul locuit de populaţia compacta maghiară secuiască. Prin proiectul noii Constituţii se stabileşte că legile Republicii Populare Române, hotărîrile şi dispoziţiile organelor centrale ale statului sunt obligatorii pe teritoriul Regiunii Autonome Maghiare. Organul puterii de stat al Regiunii Autonome Maghiare este SfatuL Popular al Regiunii Autonome. Sfatul Popular al Regiunii Autonome Maghiare elaborează Regulamentul Regiunii Autonome şi îl supune spre aprobare Marii Adunări Naţionale. Realizarea acestei prevederi din proiectul noii Constituţii va duce la consolidarea şi desvoltarea convieţuirii frăţeşti şi ajutorului reciproc între poporul român, minoritatea naţională maghiară şi alte minorităţi naţionale, la lichidarea ultimelor rămăşiţe de neîncredere dintre ele, cultivate de moşierii şi capitaliştii români şi maghiari în scopul subjugării şi exploatării sălbatice a tuturor oamenilor muncii din ţara noastră. Totodată, aceasta va întări şi desvolta unitatea politică şi morală a poporului muncitor în lupta comună pentru construirea socialismului, pentru ridicarea nivelului de trai al celor ce muncesc, pentru apărarea păcii. DREPTURILE OAMENILOR MUNCII, CETĂŢENI AI R.P.R., ŞI GARANTAREA ÎNFĂPTUIRII ACESTOR DREPTURI Statul de democraţie populară a deschis în istoria poporului nostru o pagină nouă şi luminoasă, aceea a realizării celor mai înalte năzuinţi ale oamenilor muncii, a cuceririi unei vieţi libere şi fericite. Aceasta se exprimă nemijlocit în marile drepturi şi libertăţi de care se bucura astăzi poporul nostru muncitor şi care sunt consfinţite în proiectul noii Constituţii. Proiectul noii Constituţii pe lângă proclamarea acestor drepturi eraranteaza şi înfăptuirea lor. Acest lucru este posibil numai acolo unde puterea în stat aparţine oamenilor muncii dela oraşe şi sate. www.dacaromamca.ro DESPRE PROIECTUL. DE CONSTITUŢIE A R. P R 19 Oamenii muncii din ţara noastră nu pot uita trecutul nu prea îndepărtat când erau concediaţi după bunul plac al patronilor, când din cauza şomajului şi crizelor erau aruncaţi în stradă cu familiile lor, pradă foametei şi mizeriei celei mai negre. O viaţă de câine asemenea aceleia pe care a trait-o poporul muncitor din ţara noastră sub regimurile burghezo-moşiereşti şi fasciste o îndura astazi zeci şi sute de milioane de robi ai imperialismului. Numai în Statele Unite ale Americii, după date oficiale care sunt departe de a arata realitatea, sunt înregistraţi 4.200.000 de şomeri totali şi 9.000.000 de şomeri parţiali. In ţara noastră însă dreptul la muncă al tuturor cetăţenilor apţi de a munci, adica dreptul de a căpăta o muncă garantată şi plătită potrivit cu cantitatea şi calitatea ei, nu este numai pur şi simplu proclamat în proiectul de Constituţie, dar este şi consfinţit din punct de vedere legislativ prin faptul înlăturării posibilităţii crizelor economice, prin faptul lichidării şomajului. Acest drept este garantat prin existenţa şi desvol-tarea neîncetată a formaţiunii socialiste a economiei naţionale, prin faptul că fabricile, uzinele şi minele, toate bogăţiile solului sunt proprietate socialistă, bunuri ale întregului popor muncitor. In ţara noastră nu mai pot exista şomaj şi crize. Clasa muncitoare creşte an de an; numai în anii de conducere planificată a economiei numărul muncitorilor şi funcţionarilor a crescut cu peste 200.000 în fiecare an, iar pentru 1953 se prevede o nouă creştere de aproape 250.000 de ■salariaţi. Noua Constituţie nu se mărgineşte să proclame pur şi simplu dreptul cetăţenilor la odihnă, ci şi garantează acest drept prin stabilirea zilei de muncă de 8 ore, iar pentru anumite profesii cu condiţii de munca grele şi foarte grele — prin reducerea duratei zilei de muncă sub 8 ore fără scăderea salariului. Acest drept este garantat, apoi, prin stabilirea de concedii anuale plătite pentru toţi muncitorii şi funcţionarii, prin punerea la dispoziţia oamenilor muncii a caselor de odihnă, sanatoriilor şi instituţiilor de cultură, care în trecut aparţineau exclusiv claselor exploatatoare. Numai în acest an sindicatele vor trimite ,300.000 de muncitori şi funcţionari să-şi petreacă concediul la munte sau la mare. Proiectul noii Constituţii nu se mărgineşte să proclame pur şi simplu dreptul oamenilor muncii la asigurarea materială la bătrâneţe, în caz de boală sau incapacitate de muncă. Acest drept este garantat prin des-voltarea largă a asigurărilor sociale ale muncitorilor şi funcţionarilor, pe socoteala statului, prin asistenţa medicală gratuită, lucru ce nu există în nicio ţară capitalistă. In Patria noastră, în ultimii trei ani s’a alocat din bugetul stalului nostru pentru asigurarea materială a acestui drept suma de 51 miliarde de lei. Proclamând dreptul cetăţenilor la învăţătură, proiectul noii Constituţii a Republicii Populare Române asigură înfăptuirea acestui drept prin obligativitatea şi gratuitatea învăţământului elementar, prin sistemul burselor de stat ce se acordă studenţilor şi elevilor merituoşi din învăţământul superior şi mediu, prin organizarea învăţământului profesional al oamenilor muncii în mod gratuit pe lângă întreprinderile industriale, gospodăriile agricole de stat, staţiunile de maşini şi tractoare şi gospodăriile agricole colective. www.dacaromamca.ro 20 CHBORGHE APOSTOL In ţara noastră sub conducerea Partidului Muncitoresc Român şi a guvernului, revoluţia culturală este în plină desvoltare. Ştiinţa, arta şi literatura nicicând n’au fost astfel preţuite ca astăzi, sub regimul de democraţie populară. Ele se desvoltă cu putere, servind cu fidelitate intereselor poporului şi ale Patriei. Ca rezultat al tuturor acestor fapte, în anul 1951 numărul analfabeţilor a scăzut faţă de 1941 cu 2.500.000 de oameni, numărul elevilor din învăţământul mediu a crescut faţă de 1938 mai mult decât de patru ori, iar numărul universităţilor şi al studenţilor a crescut aproape de două ori. In patria noastră pe anul 1952 se acordă din bugetul statului pentru acţiuni social-culturale suma de aproape 2,5 miliarde lei (ceeace reprezintă 121,7% faţă de 1949). Ce ar putea să spună în faţa acestor fapte „democraţia” lui Truman, care din bugetul statului a rezervat numai 1 % pentru nevoile învăţământului ? Toată omenirea înaintată, progresistă ştie că ţările imperialiste în frunte cu S.U.A. alocă cea mai mare parte a bugetului lor nu pentru ridicarea culturii şi ştiinţei care să servească interesele poporului, nu pentru ridicarea nivelului de viaţă materială a celor ce muncesc, ci pentru fabricarea de imense cantităţi de armament atomic şi de alt arma ment, precum şi de arme bacteriologice, cu care asasinează în massă poporul coreean şi cu care vor să aprindă flăcările unui nou război mondial. Proiectul noii Constituţii asigură tuturor oamenilor muncii, cetăţeni ai Republicii Populare Române, indiferent de naţionalitate, rasă, sex şi religie, deplină egalitate de drepturi în toate domeniile vieţii economice, politice şi culturale. Acest drept inu există- în fapt şi nici nu poate exista în niciuna din ţările „democraţiei" burgheze, care în mod făţarnic fac paradă de „egalitate”. Oare şomerul flămând din S.U.A., muncitorul lovit" de teroarea fascistă sau negrul care nu este considerat om au drepturi egale cu Morgan şi Rockefeller, care pe lângă economia S.U.A. şi a ţărilor dependente stăpânesc şi întreaga maşină de stat ? A vorbi de o asemenea egalitate, înseamnă a vorbi despre egalitatea ce ar putea fi între lup şi oaie. Popoarele Iugoslaviei, rupte vremelnic din lagărul socialismului şi păcii de banda spionilor şi asasinilor în frunte cu Iuda-Tito, au fost deposedate de drepturile şi libertăţile democratice pentru care au luptat, pentru care au sacrificat viaţa celor mai buni fii ai lor, şi care au fost obţinute ca urmare a eliberării Iugoslaviei de către invincibila Armată Sovietică. Din ordinul imperialiştilor americani şi englezi, constituţia democratică a Iugoslaviei a fost calcată în picioare de către clica titoistă de criminali şi trădători şi înlocuită cu altă constituţie, care dispreţueşte interesele vitale ale popoarelor iugoslave, dar care totodată corespunde intereselor imperialiştilor americani şi englezi, care au transformat Iugoslavia dintr’o colonie a lor şi într’un focar de provocări împotriva ţărilor de democraţie populară şi a Uniunii Sovietice. Proiectul noii Constituţii a Republicii Populare Române garantează femeii drepturi egale cu ale bărbatului în toate domeniile vieţii economice, politice, de stat şi culturale. www.dacaromamca.ro DESPRE PROIECTUL DE CONSTITUŢIE A R. P. R. 21 Statul democrat-popular încurajează participarea activă a femeii pe toate fronturile construcţiei socialiste a ţării. El ocroteşte căsătoria şi familia, sprijină multilateral interesele mamei şi copilului. In ce ţară din lume, în afară de Uniunea Sovietică, China populară, ţările de democraţie populară, Republica Democrată Germană, există o asemenea grijă pentru femee, mamă şi copil ? Proiectul noii Constituţii prevede ca o realitate vie, existentă deja în ţara noastră, libertatea cuvântului, libertatea presei, întrunirilor şi meetingurilor, cortegiilor, demonstraţiilor de stradă, dreptul de asociere în organizaţii obşteşti, libertatea de conştiinţă. înfăptuirea acestor drepturi este garantată prin faptul că poporul muncitor este stăpânul tipografiilor, al fabricilor de hârtie, al clădirilor pentru întruniri, al ziarelor şi posturilor de radio. Care din aceste posibilităţi materiale se află la dispoziţia oamenilor muncii din ţările „democratice” occidentale? Acolo tipografiile, fabricile de hârtie, şcolile, ziarele, posturile de radio se află în mâinile marilor capitalişti. Presa din S.U.A., de pildă, este în stăpânirea câtorva miliardari, „regi” ai minciunilor şi calomniilor, de teapa lui Cripps-Ho-ward, Patterson, Mc C.ormik, care folosesc tiparul pentru înşelarea neruşinată a opiniei publice, pentru pervertirea cititorilor, pentru aţâţarea isteriei războinice. Caracterul profund democratic al regimului nostru şi largile libertăţi şi drepturi de care se îmcură poporul muncitor sunt demonstrate cu prisosinţă şi prin supunerea spre desbatere largă publică, a proiectului noii Constituţii. Acest lucru nu se poate întâmpla în nicio ţară capitalistă, colonială sau dependentă, căci, după cum arată tovarăşul Stalin în raportul său despre proiectul de Constituţie a U.R.S.S., „constituţiile ţărilor burgheze pornesc de obicei dela convingerea că orânduirea capitalistă este de neclintit. Baza principală a acestor constituţii o formează principiile capitalismului, temeliile lui principale: proprietatea privata asupra pământului, pădurilor, fabricilor, uzinelor şi asupra celorlalte unelte şi mijloace de producţie ; exploatarea omului de către om şi existenţa exploatatorilor şi exploataţilor ; nesiguranţa zilei de mâine pentru majoritatea muncitoare — la un pol al societăţii — şi luxul minorităţii care nu munceşte, dar care are ziua de mâine asigurata — la celalalt pol, etc. etc.“ SOCIALISMUL ŞI MUNCA SUNT DE NEDESPĂRŢIT România de azi va avea o Constituţie în care, pentru prima oară, va sta scris că : „In Republica Populară Română munca este o datorie şi o chestiune de onoare pentru fiecare cetăţean capabil de muncă, după principiul «cine nu munceşte, nu mănâncă». Irf Republica Populara Română se înfăptueşte tot mai larg principiul socialismului : «Dela fiecare după capacităţile sale, fiecăruia după munca sa»”. Elementele cele mai active şi mai conştiente ale clasei muncitoare, ale ţărănimii muncitoare şi ale intelectualităţii apropiate de năzuinţele poporului, ataşată construcţiei vieţii noi, socialiste, se află în rândurile www.dacaromamca.ro 22 CrHEORGHE APOSTOL Partidului Muncitoresc Român — detaşamentul de avangardă al clasei muncitoare. Partidul s’a străduit şi se strădueşte mereu să educe pe toţi oamenii muncii ca să devină conştienţi ca munca colectivă a membrilor societăţii noastre, care poseda principalele mijloace de producţie, care lucrează pentru ei, pentru societate, este izvorul tuturor bogăţiilor pe care le posedă poporul nostru, este izvorul puterii economice şi al capacităţii de apărare a Patriei noastre, este mijlocul principal pentru ridicarea bunei stări a poporului nostru. „Partidul Muncitoresc Român — glăsueşte articolul 86 din proiectul de Constituţie — este forţa conducătoare atât a organizaţiilor celor ce muncesc cât şi a organelor şi instituţiilor de stat- In juru' lui se strâng laolalta toate organizaţiile celor ce muncesc din Republica Populară Româna’’ ■ . Sub conducerea Partidului Muncitoresc Român şi a Comitetului său Central, în frunte cu tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej, se construeşte în Republica Populară Română, după pilda primei Ţări a socialismului victorios — U.R.S.S., cea mai dreaptă orânduire, socialjsmul, în care toţi membrii societăţii capabili de muncă sunt obligaţi să muncească. Clasa muncitoare şi toţi oamenii muncii — ziditori ai acestei drepte orânduiri sociale — înfierează cu toată asprimea pe cei leneşi, pe cei ce lipsesc fara motiv dela muncă ; se arată necruţători faţă de toţi cei care cauta sa se eschiveze dela îndeplinirea părţii lor de muncă socială în dauna intereselor societăţii. Acesta este sensul articolului 15 din proiectul de Constituţie, care spune : „ciule nu munceşte, nu mănâncă”. In regimurile burghezo-moşiereşti din trecut, în România, ca şi în oricare ţară capitalistă, principalele unelte şi mijloace de producţie aparţineau capitaliştilor şi moşierilor. O parte din veniturile lor ei le foloseau pentru desvoltarea întreprinderilor lor, iar altă parte o păstrau pentru folosinţă proprie, pentru viaţa de lux şi de desfătare, lăsând oamenilor muncii un salariu de mizerie, de foame. Astăzi, în regimul de democraţie populară, o parte din venitul naţional se foloseşte pentru nevoile producţiei, pentru înlocuirea mijloacelor de producţie uzate, pentru lărgirea economiei socialiste şi pentru alcătuirea de rezerve, pentru cheltuelile necesare învăţământului public,- pentru ocrotirea sănătăţii ponorului, pentru întreţinerea celor incapabili de munca etc., precum şi pentru cheltuelile administrative şi cheltuelile în vederea apararii ţarii împotriva unui atac din afara frontierelor. Iar tot restul venitului naţional se foloseşte pentru satisfacerea nevoilor personale ale oamenilor muncii. Aceasta înseamnă că cu cât avuţia ţării noastre este mai mare, cu cât productivitatea muncii poporului este mai ridicată, cu atât este m^i mare în condiţiile noastre acea parte din producţie pe care statul o atri-bue consumului personal al membrilor societăţii. In ţara noastră această parte din producţie se distribue tot mai larg în raport cu munca prestată de fiecare om al muncii. Deaceea în proiectul de Constituţie, tot la articolul 15, stă scris : „Dela fiecare după capacităţile sale, fiecăruia după munca sa”; cine lucrează mai mult şi mai bine, acela capata mai mult. cine poate munci, dar nu munceşte, acela nu capata nimic. www.dacaromamca.ro DESPRE PROIECTUL DE CONSTITUŢIE A E. P. R. 23 Tovarăşul Stalin ne învaţă : „...Socialismul se bazeaza pe munca. Socialismul şi munca sunt de nedespărţit”. ★ Pentru poporul român şi minorităţile naţionale, imensa însemnătate a noii Constituţii a Republicii Populare Române stă în laptul că ea face bilanţul victoriilor obţinute în lupta pentru făurirea unei Românii libere şi independente, pentru lichidarea exploatării omului de către om, pentru construirea socialismului, pentru pace şi prietenie între popoare. Clasa muncitoare şi toţi oamenii muncii din Republica Populara Română, care muncesc cu însufleţire şi luptă cu încredere deplitnă în viitorul fericit al poporului, toţi cei care îşi iubesc cu ardoare Patria scumpă, liberă şi independentă au primit proiectul noii Constituţii cu mare satisfacţie şi bucurie. Oamenii muncii, care au în mâinile lor puterea de stat, îşi exprimă încrederea de neclintit în Partidul Muncitoresc Român, care se călăuzeşte în activitatea sa după învăţătură nemuritoare a lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin. Ei consideră proiectul noii Constituţii ca un document istoric,’ pătruns de măreţele principii ale Constituţiei Staliniste a Uniunii Sovietice. In aceste zile poporul român îşi exprimă din nou dragostea sa fierbinte şi recunoştinţa adâncă faţă de marele conducător al tuturor oamenilor muncii — tovarăşul Stalin — genialul creator al Constituţiei Uniunii Sovietice, care a devenit prototipul de Constituţie pentru toate popoarele libere, care făuresc o viaţă nouă, fericită. (Din ,,Pentru pace trainică, pentru democraţie populară!” Nr. 33, (197). www.dacaromamca.ro DESPRE POLITICA EXTERNĂ ANTINAŢIONALĂ A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI DIN ROMÂNIA IN TIMPUL POLITICII IMPERIALISTELE AŞA ZISĂ „NEINTERVENŢIE" (1936)* ’ DE ELIZA CAMPUS I Toate evenimentele politice ce se desfăşură pe plan internaţional în 1936 sunt o evidentă dovadă a falimentului tratatului dela Versailles, ca şi a prăbuşirii Societăţii Naţiunilor. La Congresul al XVIII-lea al P.C. (b). tovarăşul Stalin a caracterizat situaţia complexă a acestei epoci, apreciind-o ca o schimbare totală a tot ceea ce crease sistemul Versailles-Washington: „întregul sistem al regimului de după război, al aşa zisului regim de pace, este sguduit până ’n temelii" *. Din punct de vedere economic, situaţia pe plan mondial, este aceea a unei grave depresiuni, fapt care turbură serios, socotelile monopolului internaţional. Conferinţa parlamentară internaţională de comerţ care şi-a ţinut a XXI-a sesiune la Bucureşti în Septembrie 1936 ne arată clar că cercurile financiare, ca şi cele comerciale, erau îngrijorate de această depresiune, care anunţa, în fond, o nouă criză. In rezoluţia comisiei financiare prezidată de delegatul Angliei, Philip Dawson, se constată o restrângere a volumului comerţului mondial: „Considerând că aplicarea măsurilor protecţioniste excesive a avut ca rezultat restrângerea volumului comerţului mondial, atrag atenţiunea guvernului asu-nra nevoii de a institui o mai mare libertate a tranzacţiilor internaţionale, fie comerciale, fie monetare"2. Reprezentanţii celor 20 de state capitaliste au căutat să găsească diferite soluţii pentru restabilirea echilibrului economic mondial, soluţii care nu puteau rezolva situaţia, pentrucă putreziciunea ei se găsea în baza economică a orânduirii capitaliste. , Tovarăşul Stalin ne învaţă că ..o asemenea întorsătură nefavorabilă în * In textul de faţă ne ocupăm în special cu evenimentele politice din 1936. 1 I. V. Stalin, Raport făcut la Congresul al XVIII-lea al Partidului asupra activităţii Comitetului Central al P C. (b) al U. S. (10 Martie 1939). Problemele Leninismului, Ed. a 11-a P.M.R., 1948, p. 891. 2 „Viitorul", Nr. 8606, 19 Septembrie 1936, p. 4. www.dacoromanica.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞ I'I 25 treburile economice n’a putut să nu aducă o înăsprire a relaţiilor dintre state“ *. încă în 1933, se semnase la Roma, un pact de înţelegere şi colaborare între Marea Britanie, Franţa, Germania hitleristă şi Italia fascistă. „Acest pact însemna o tranzacţie între guvernele englez şi francez şi între fascismul german şi italian, care chiar pe atunci nu încerca să-şi ascundă planurile agresive" 2. Aceasta însemna că, în timp ce U.R.S.S. se străduia, la conferinţa de desarmare (ce se desfăşura în acea epocă), să lupte împotriva agresiunii, propunând „Pactul pentru definirea agresorului", marile puteri imperialiste (Anglia, Franţa, etc.) dovedeau că nu au deloc intenţia să lupte pentru securitatea colectivă a popoarelor. , Hitler, ajutat de Anglia şi Franţa, semnează în 1934, un pact de neagresiune cu Polonia, pact care trebuia să-i servească pentru a demonstra că : „Europa nu are nevoie de securitate colectivă, ci de acorduri bilaterale"3. In 1934, i se îngăduise deci lui Hitler, de către marile puteri imperialiste, să facă prima ruptură în edificiul securităţii colective. Politica de securitate colectivă promovată de U.R.S.S., la Liga Naţiunilor, era nădejdea popoarelor de pretutindeni; era pionul pe care se sprijineau în special statele membre ale Ligii Naţiunilor, care se simţeau ameninţate de agresiunea fascistă. Formal, marile puteri imperialiste, sub presiunea popoarelor,* aderaseră la această politică. Toate acţiunile însă pe care aceste state le vor întreprinde' dovedesc că „ele renunţau la securitatea colectivă, pentru motivul că aceasta stătea în calea noii lor politici de «împăciuire», faţă de agresiunea germană, politică de concesiuni faţă de agresiunea lui Hitler1' *. Anglia, semnatară a tratatului dela Versailles, violează acest tratat, favorizând Germania. Mai mult, încheie în Iunie 1935 un acord naval germano-englez, fără ştirea Franţei şi fără avizul Societăţii Naţiunilor. Duşmanul comunismului, vârful celor mai şovine cercuri reacţionare, Winston Churchill, mărturiseşte aceasta : ..Guvernul Majestăţii Sale a făcut acest lucru fără să consulte Franţa şi fără să informeze Societatea Naţiunilor..." 5. Guvernul britanic i-a acordat Germaniei dreptul de a construi submarine, drept pe care tratatul de pace tiu i-1 dase, în proporţie „de 60% faţă de forţele submarine britanice şi să ridice această proporţie la 100% dacă socoteşte că se găseşte în împrejurări excepţionale"6. Astfel Germania agresoare găsea pentru reînarmare o libertate pe care o sancţiona acordul naval cu Marea Britanie, putere care aderase, în mod făţarnic, la principiul „securităţii colective". Este dela sine înţeles că relaţiile anglo-franceze înregistrează o serioasa înăsprire, mai ales că, în urma acordului naval anglo-german, Hitler redeschide în mod solemn, la 15 Octombrie 1935, şcoala militară de Stat Major, dovedind încă odată că nu mai are intenţia să respecte clauzele tratatului dela Versailles cu privire la armată. Clasa muncitoare din Franţa este adânc neliniştită de creşterea agresi- 1 I. V. Stalin, op. cit., p. 895. 2 Falsificatorii istoriei. Notă istorică a Biroului Sovietic de InformatiunI, P.MR., 1948. p. 15. 3 Ibidem, p. 16. 4 Ibidem, p. 19. 5 Winston S. Churchill, L’Orage approche. Paris, Pion, 1948, v. I, p. 137. 6 Ibidem, p. 138. - . www.dacoromamca.ro Ed. 26 ELIZA CAMPUS vitătii Germaniei, care, ajutată de S.U.A. şi Anglia, se înarma rapid. Partidul Comunist francez mobilizează poporul francez şi, în preajma anului 1935, pune cu tărie problema prieteniei cu U.R.S.S., apărătoarea principiului de „securitate colectivă". ★ Iiî această perioadă în care pe planul politicii internaţionale, se discuta încă în mod făţarnic, despre securitatea colectivă, pentru a înşela massele în plină frământare, politica externă burghezo-moşierească a României ducea o politică antisovietică şi urma calea pe care o aveau marile puteri Imperialiste (S.U.A., Anglia, Franţa), cărora le era înfeudată, atât din punct de vedere economic, cât şi din punct de vedere politic. La baza tuturor tratatelor încheiate de România, din 1919 până în perioada de care ne ocupăm, a stat mereu aceeaşi politică antisovietică şi de apărare a principiilor ce stăteau la baza tratatului de jaf dela Versailles. Se ştie însă că, încă în vremea elaborării diferitelor tratate ce se negociau la Conferinţa de Pace, marile puteri învingătoare au imprimat tuturor hotă-rîrilor lor două aspecte precise : noua împărţire a lumii trebuia păstrată în avantajul statelor învingătoare, iar o luptă aprigă pe toate căile trebuia dusă împotriva noii orânduiri sociale socialiste, care, în 1917, rupe pentru totdeauna existenţa numai a orânduirii capitaliste. România burghezo-moşierească, înfeudată puterilor învingătoare din primul război mondial, a îndeplinit cu fidelitate atât în politica ei externă, cât şi în politica ei internă, condiţiile ce reieşau în mod necesar, din punerea în vigoare a tratatului dela Versailles. O succintă analiză a tratatelor încheiate ne va oglindi mai clar această situaţie. România, în spiritul tratatului dela Versailles, făcea parte din „cordonul sanitar", cu care fusese înconjurată Ţara Sovietică. In acest scop s‘a încheiat la 3 Martie 1921 tratatul agresiv polono-român, tratat semnat de prinţul Sapieha şi de Take Ionescu, în care se stipulează angajamentul categoric că Polonia şi România se obligă a se ajuta reciproc împotriva statului Sovietic *. Tratatul acesta a fost reînnoit în 1926 de către liberalul Duca şi apoi în 1931 de către naţional-ţărănistul G. M. Mironescu. In perioada 1936, acest tratat agresiv de alianţă militară a celor două state, ce fac parte din cordonul sanitar este reînnoit în conformitate cu linia trasată de către marile puteri imperialiste. Crearea Micii înţelegeri corespundea evident tendinţelor de hegemonie ale Franţei. Dar Franţa crease Mica înţelegere şi în scopul de a întări cordonul sanitar, care trebuia să încercuiască Ţara Sovietică. Take Ionescu a semnat în acest scop în Aprilie 1921, convenţia cu Cehoslovacia, şi în Iunie 1921, convenţia cu Iugoslavia. Legăturile dintre statele Micii înţelegeri, pe această linie, se strâng din ce în ce mai mult, astfel încât în 1933 se crează un consiliu permanent, care prin reuniuni regulate, de trei ori pe An, organizează linia politică a statelor Micii înţelegeri, după instrucţiunile primite dela marile puteri imperialiste. 1 1 George Sofrone, La posilion internaţionale de la Roumanie. Centre des hautes etudes internalionales. Bucureşti, 1938, p. 93. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR F.URGHEZO -MOŞIEREŞTI 27 De altfel, după conferinţa dela Locarno, în care se vorbea atât de făţar-nie că pacea ar fi fost pentru totdeauna asigurată, Franţa a căutat să-şi întărească poziţia încheind o serie de pacte de amiciţie şi arbitraj cu ţările „cordonului sanitar". In Iunie 1926 încheie cu România o convenţie de amiciţie şi arbitraj pe timp de 10 ani, prin care întărea statutul teritorial al României. Aceasta era încă o garanţie pentru burghezo-moşierimea care cotropise, cu aprobarea de altfel a marilor puteri imperialiste, Basarabia. In Februarie 1934 se semnează la Atena Pactul înţelegerii Balcanice, între România, Grecia, Jugoslavia şi Turcia, întărindu-se astfel atât statutul teritorial al României burghezo-moşiereşti, cât şi „cordonul sanitar" organizat împotriva U.R.S.S. In vremea aceasta, în pofida tuturor actelor de vădită duşmănie îndreptate împotriva ei, Uniunea Sovietică luptă consecvent şi cu dârzenie pentru pace. U.R.S.S. aderă la pactul Briand-Kellog, care se semnează la 27 August 1928, la Paris. Pactul acesta trâmbiţa formal, în faţa popoarelor, că războiul va fi abolit, ca instrument politic de lichidare a litigiilor. U.R.S.S. a arătat atunci că pactul nu stipula însă niciun mijloc practic de apărare a păcii şi deci de punere în aplicare a clauzei de abolire a războiului, ca instrument politic. Totuşi, U.R-S.S. a socotit că acest pact, oricât de slab ar fi, ar putea constitui cu toate acestea un mijloc de a apăra pacea. In urma aderării sincere a U.R.S.S. la acest pact, ia naştere „Protocolul dela Moscova" din 9 Februarie 1929. Uniunea Sovietică a invitat pe vecinii ei. printre care şi România, să semneze pactul care excludea metoda războaielor în rezolvarea problemelor internaţionale. România a fost invitată „deşi existau probleme nerezolvate între U.R.S.S. şi România" '. Comisarul pentru Afacerile Externe al U.R.S.S. a arătat atunci că, în dorinţa ei de pace, U.R-S.S. a invitat totuşi România. „Acest fapt nu este decât o dovadă în plus a spiritului pacific de care e animată Uniunea Sovietică", a spus atunci reprezentantul U.R.S.S. In Iulie 1933, sub presiunea masselor populare care luptau activ împotriva războiului antisovietic, România ca şi celelalte state din Mica înţelegere încheie cu U.R.S.S pactele pentru „definirea agresorului". In 1934, graţie luptei diplomatice pentru pace a U.R.S.S., încep raporturi care duc la schimbul de scrisori între reprezentanţii U-R.S.S. şi ai României, în care se arată că „cele două naţiuni pot să coopereze reciproc, pentru cel mai mare bine al lor, pentru menţinerea păcii în lume"1 2. Pe planul internaţional al politicii imperialiste, se continuă, încă la începutul anului 1936, să se discute oficial despre pace şi despre mijloacele de a o păstra. Pe linia făţarnică dusă de marile puteri imperialiste, pentru aşa zisa apărare a securităţii colective, România burghezo-moşierească duce la Liga Naţiunilor o politică asemănătoare statelor imperialiste, cărora le este înfeudată. Oficial deci, pentru a înşela massele, pentru a le narcotiza, se făceau acte care trebuiau să demonstreze că România este de acord cu politica de securitate colectivă. Evenimentele ce se desfăşoară însă cu rapiditate pe plan internaţional vor produce schimbări mari în politica externă a României. Chiar această linie făţarnică de apărare a securităţii colective va fi părăsită atât de Ro- 1 W. P. Poljomkin, Geschichle der Diplomaţie. Dritter Bând (1919-1939). „Verlag fur Fremdsprachige Literatur", MosHau, 1947, p. 473. 2 George Sofronie, np.wwy.flacnffîmanicaro 28 EUZA CAMPUS mânia burghezonmoşierească cât şi de Mica înţelegere şi înţelegerea Balcanică. Analiza succintă a acestor evenimente politice este absolut necesară pentru a înţelege schimbările esenţiale din politica externă a României în aceşti ani. II La 5 Octombrie 1935, MussolinI lansa armatele fasciste italiene contra Ablsiniei, împotriva tuturor convenţiilor stabilite în mod oficial la Geneva. Dacă Mussolini a trecut la asemenea acţiuni înseamnă că acest lucru i se permisese. .La Conferinţa dela Stressa (11 Aprilie 1935), târgul s’a făcut între Italia, pe de o parte şi Anglia şi Franţa, pe de altă parte. Chiar Winston Churchill mărturiseşte acest lucru. Arată că atunci când s’a ajuns la discutarea rezoluţiei conferinţei, Mussolini a accentuat în mod special cuvintele care arătau că pacea Europei trebue neapărat păstrată, adică, că în genere se vor evita faptele susceptibile de a pune pacea Europei în pericol. „Aceasta, spune Churchill, înseamnă că la Stressa, Mussolini a arătat clar că vrea să atace Abisinia. In consecinţă, chestiunea nu s’a pus, s’a trecut peste, şi Mussolini s’a gândit, nu fără temei, că aliaţii aprobând declaraţia sa, îi lasă mână liberă în Abisinia". „Francezii au rămas muţi asupra acestui punct şi conferinţa s’a separat"'. Astfel, la palatul Borromeo Conferinţa dela Stressa ceda Abisinia, Italiei. Faptele evidente de mai târziu confirmă această situaţie. Societatea Naţiunilor a adoptat, formal de sigur, sancţiuni colective împotriva Italiei. O comisie a fost instituită pentru punerea în aplicar.e a acestei hotărîri. S’a stabilit un impozant program. S’a interzis accesul în Italia a unui mare număr de mărfuri, dintre care unele constituiau material de război, „dar petrolul indispensabil campaniei din Abisinia, continua să intre liber în peninsulă" 2. Situaţia aceasta de nerespectare a hotărîrilor luate la Geneva este confirmată de o serie de istorici burghezi. Iată ce spune de pildă Maurice Baumont: „Timp de cincisprezece ani, Franţa a reclamat în mod automat sancţiuni împotriva agresiunii, gândindu-se la Germania... în momentul suprem, ea dă înapoi în faţa acestor sancţiuni; ea îşi desfăşură toate forţele, pentru a le lăsa un caracter benin"3. De altfel, în problema respectării sancţiunilor, în mod practic, nu s’a făcut nimic. Statele Unite continuau să furnizeze Italiei petrol. In Anglia, reprezentanţii a vreo 60 de companii importatoare de produse italiene s’au constituit într’o asociaţie, care avea drept scop să facă toate diligenţele pentru a obţine compensaţii în schimbul pierderilor suferite din cauza aplicării sancţiunilor" 4 Guvernul englez era în întregime de acord cu aceste manifestări împotriva sancţiunilor, aşa încât, la o mare desbatere asupra politicii externe care a avut loc în Camera Comunelor, Eden a declarat că „guvernul nu va împiedica beneficiile industriei de armament"5. Primul Ministru Baldwin a confirmat în aceeaşi şedinţă declaraţiile lui Eden. 1945, 1 Winston S. Churchill, op. cit., p. 133. s Ibidem, p. 177, 3 Maurice Baumont, La faillite de la paix. „Presses universitaire de France p. 676. 4 „Universul", 8 „Universul", Nr. 32, 2 Februarie 1930. Nr 56, u POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 29 Toate acestea se desfăşurau, in timp ce la Liga Naţiunilor englezii discutau în mod cinic despre securitatea colectivă. In Iunie 1936, vorbele mari sunt uitate. In parlamentul englez, guvernul susţine cu tărie ridicarea sancţiunilor împotriva Italiei. Stanley Baldwin a declarat atunci : „Adoptăm această metodă, pentrucă în actuala stare a Europei, este bine să procedăm ca oameni cinstiţi şi suntem convinşi că metoda noastră este cea mai înţeleasă şi cea mai capabilă de a duce la pace“ *. Toate discursurile, toate articolele care au umplut coloanele ziarelor burgheze din Iulie, nu au putut camufla sensul celor spuse de Negus la şedinţa extraordinară din Iulie 1936 a Societăţii Naţiunilor: „Guvernul abisinian nu a sperat niciodată că alte naţiuni ale căror interese personale nu erau direct în joc, ar fi vărsat sângele soldaţilor lor. Războinicii abisinieni au cerut numai mijloace de apărare, dar a fost refuzat în mod constant ajutorul financiar cerut de noi în mai multe rânduri pentru ca să ne procurăm arme. Transporturile pe calea ferată Djibuti—Adis-Abeba au fost interzise, împotriva legilor neutralităţii, Această linie este pusă actualmente la dispoziţia trupelor italiene, servind drept principală cale de împrospătare cu muniţii şi de aprovizionare. ...Ce aveţi de gând pentru ţara mea? Ce răspuns trebue să duc eu poporului meu?“2 Răspunsul acesta l-a dat a doua zi reprezentantul U.R.S.S. care a des-văluit atunci în mod public falimentul Societăţii Naţiunilor. Tovarăşul Stalin, în raportul său la Congresul al XVIII-lea apreciase intrarea U.R.S.S. în Societatea Naţiunilor ca o posibilitate de demascare a agresorilor şi ca o slabă frână în oprirea războiului. U.R.S.S. „a intrat în Liga Naţiunilor, pornind dela principiul că, cu toată slăbiciunea acesteia din urmă, ea poate fi totuşi o tribună de demascare a agresorilor şi un oarecare instrument de pace — fie el cât de slab — care să poată frâna deslănţuirea războiului“3. Reprezentantul U.RS.S. a folosit Societatea Naţiunilor ca o tribună de demascare : „Astăzi când viteaza Abisinie a fost învinsă, a sosit momentul de a reexamina, mai curând decât ne aşteptam, angajamentele noastre şl ale Societăţii Naţiunilor. Societatea Naţiunilor s’a dovedit incapabilă să asigure integritatea teritorială şi independenţa politică a unuia din membrii săi" *. Reprezentantul U.R.S.S, a arătat cu energie toate consecinţele grave ale acestei situaţii, când în fond Liga Naţiunilor s’a ferit să discute fapte cunoscute de întreaga opinie publică. „Eu aşi prefera o Societate a Naţiunilor care ar căuta fie şi fără succes să dea ajutor victimei, unei Societăţi a Naţiunilor care ar închide ochii şi s’ar feri să privească ceea ce nu îi convine" 5. Discursul acesta a dat prilej opiniei publice mondiale să afle în mod nemijlocit cum Societatea care afirma că apără independenţa şi suveranitatea popoarelor a permis ca un popor mic să fie înghiţit în mod cinic de un popor mai mare şi mai puternic. Dar acesta era numai un act al criminalei politici de neintervenţie, 1 „Universul", Nr. 166, 20 Iunie 1936, p. 13. 2 „Universul", Nr. 180, 2 Iulie 1936, p. 15. 3 I. V. Stalin, op. cit., p. 904. 4 „Universul", Nr. 181, 3 Iulie 1936, p. 15. . 3 „universul", Nr. îşi,wwwtdaeoromamca.ro 30 ELI ZA CAMPUS care se solda cu subjugarea unui popor liber. Evenimentele se precipită însă într’un ritm neînchipuit de rapid. Ele se desfăşură paralel cu tragedia abisiniană şi, într’o anumită măsură, o estompează. La 9 Martie 1936, Germania denunţă pactul dela Locarno şi ocupă zona demilitarizată a Rinului. In şedinţa Reichstagului, Hitler îşi fundamentează actul agresiv, dând citire unui memorandum, prin care spune că a afirmat numaidecât după încheierea pactului franco-sovietic (2 Mai 1935, ratificat de parlamentul francez în Februarie 1936)^ că obligaţiile Franţei, prin noul pact, nu sunt compatibile cu obligaţiile pactului dela Locarno. Bineînţeles, îşi camuflează intenţiile, întrebuinţând aceleaşi argtimente care au determinat monopolurile imperialiste să-l înarmeze ş> să-l finanţeze: lupta împotriva comunismului. In faţa evidentului pericol care ameninţa Franţa, semnatarii pactului dela Locarno se întâlnesc în Martie la Londra. Comunicatul oficial se mulţumeşte să constate doar „o violare evidentă a articolelor 42 şi 43 din Tratatul dela Versailles şi a Pactului dela Locarno“ '. . Consiliul Societăţii Naţiunilor urma să se pronunţe asupra acestei chestiuni. Pentru Germania, devenise mai clar acum că Societatea Naţiunilor va merge pe binecunoscutul drum, de tolerare a situaţiilor agresive. Pe drumul acesta se ajungea însă precis la război. încă dela 1 Martie 1936, opinia publică mondială, oamenii muncii de pretutindeni^ sunt avertizaţi de această situaţie. Tovarăşul Stalin a dat un interview lui Roy Howard, preşedintele lui Scripps Howard Newspapers. Răspunzând întrebărilor lui Howaid, în legătură cu o eventuală declanşare a războiului, tovarăşul Stalin a arătat existenţa a două focare de război : în Extremul Orient, Japonia, şi al doilea, Germania. „Este posibil, totuşi, ca centrul acestui pericol să se transporte în Europa. Se găsesc indicaţii, dacă nu ar fi decât recentul interview dat de dl. Hitler unui ziar francez. In acest interview, dl. Hitler paie că se căsneşte să pronunţe cuvinte pacifice, dar acest pacifism este atât de presărat de ameninţări cu privire la Franţa şi la Uniunea Sovietică, că din acest pacifism nu mai rămâne nimic, cum vedeţi, căci chiar atunci când H’tler se apucă să vorbească despre pace, nu se poate opri să nu ameninţe. Este un simptom'1 2. Pe linia trasată de tovarăşul Stalin, la şedinţa publică a Consiliului Societăţii Naţiunilor, reprezentantul sovietic denunţă cu toată energia, agresiunea germană. Dar reprezentantul U.R.S.S. ştia ce va face Liga Naţiunilor, deoarece cunoştea esenţa, rădăcina acestei politici de „toleranţă", de încurajare a agresiunii; de aceea, el desvălue încă odată politica acestui for internaţional căruia îi cere încă să ia măsuri: „Printre aceste măsuri colective nu poate fi, în niciun caz, capitularea în faţa agresorului, în faţa călcării tratatelor, nici încurajarea colectivă a acestor abateri şi cu atât mai puţin un acord colectiv care să dea agresorului, pe baza acestui acord, beneficiul agresiunii. O asemenea Societate a Naţiunilor nu ar fi luată niciodată în serios" â Germania se ştia bine sprijinită atunci când a întreprins această acţiune agresivă. De pildă, Statele Unite cunoşteau încă din Mai 1935 intenţia Germaniei de a crea o linie de fortificaţie în faţa frontierelor franeeze şi 1 ..Universul", Nr. 73, 14 Martie 1936, p. ÎS. 2 „Journal de Moscou", 10 Martie 1936 p. 1.. 2 ..universul", Nr. 86, wwwtdaeOromaBiea,ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 31 belgiene şi deci -de a Intra în Renania. Chiar Winston Churchill, în lucrarea citată, arată că „von Neurath, o ştim azi, a povestit ambasadorului Statelor Unite la Moscova, dl. Bullit, la 18 Mai 1935, că nu intra în politica Germaniei de a întreprinde vreo acţiune oarecare, din punct de vedere exterior, înainte ca Renania să fie digerată... De îndată ce fortificaţiile vor fi terminate a adăugat el, şi ţările din Europa Centrală vor înţelege că Franţa nu mai poate să intre în Germania, toate aceste ţări vor adopta un punct de vedere diferit în politica externă şi o nouă constelaţie politică se va forma“ *. La 19 Martie 1936, Consiliul Societăţii Naţiunilor condamnă violarea tratatelor de către Germania cu unanimitate de voturi. Urmarea acestei hotărîri trebuie să fie un act prin care agresorul ar fi putut să priceapă că Liga Naţiunilor poate fi cu adevărat o forţă. Ceea ce a urmat a dovedit însă Germaniei naziste că i se va tolera totul. In Iulie, comunicatul oficial al conferinţei puterilor locarniene era o capitulare totală, în faţa agresorului. Câteva fraze din acest comunicat dovedesc supunerea marilor puteri imperialiste faţă de atacatorul viitor al U.R.S.S. lata câteva fraze caracteristice pentru această capitulare, extrase din comunicatul oficial : ' „Totul trebue să se îndrepte spre păstrarea păcii... nimic nu ar fi mal dezastruos pentru nădejdea care trebue păstrată în această privinţă, decât divizarea aparentă sau reală a Europei în blocuri opuse... Prima sarcină este negocierea unui nou acord destinat să se substitue pactului dela Lo^arno şi reglementarea, prin colaborarea tuturor interesaţilor, a situaţiei create prin iniţiativa germană din 7 Martie" s. Iată cum se lichida şi acest al doilea act al politicii de capitulare în faţa agresiunii, agresiune care în comunicatul oficial al puterilor semnatare ale pactului dela Locarno este intitulată drept „iniţiativa germană din 7 Martie". „Iniţiativa germană" a dus la ideea înlăturării vechilor tratate, a sistemului Versailles-Washington, ca şi la renunţarea puterilor imperialiste la politica de securitate colectivă. . Toate acestea se camuflau încă sub forma fariseică a pacifismului burghez, caracterizat atât de genial de Iosif Vissarionovici Stalin : „Forma cea mai răspândită de narcotizare a clasei muncitoare şi de abatere a acesteia dela lupta împotriva pericolului de război este pacifismul burghez de astăzi cu a sa Ligă a Naţiunilor, cu propovăduirea „păcii", „interzicerea" războiului, pălăvrăgeala despre „desarmare", etc.“ 3 III Dar evenimentul de seamă, care trebuia să dovedească concret adevăratul sens al politicii de neintervenţie, nu se consumase Războiul civil din Spania nu isbucnise .încă. De aceea, în perioada Ianuarie—Iulie 1936, în mod oficial, se va mai discuta făţarnic încă despre securitatea colectivă. Politica externă a României continuă să se orienteze după principiile fariseice ale pacifismului burghez. care se discutau în mod grandilocvent la Geneva. * 2 3 > Winston S. Churchill, op. cit., p. 209. 2 „Universul", Nr. 203, 25 Iulie 1936, p. 11. 3 I. V. Stalin, Opere. Ed. P.M.R., v. 11, p. 219—220. www.dacaromamca.ro 32 ELIZa campus O trecere în revistă însă a diferitelor situaţii politice, ce se desfăşură în această perioadă, dovedesc că în România, ca şi la Geneva, se tinde numai la păstrarea ipocrită, convenţională, a acestor principii. Incontestabil, politica sancţiunilor economice, pe care Liga Naţiunilor a hotărit să le aplice Italiei în forma pe care am analizat-o în capitolul precedent, a determinat o atitudine precisă în politica externă a României. In mod oficial, România a aderat la politica sancţiunilor, preconizată de Geneva. Carol al II-lea, într’un interview pe care îl acordă în Februarie 1936 redactorului diplomatic al ziarului „Daily Telegraph", arată că aceasta este linia: „Principiul care stă la baza sancţiunilor este prea important ca sa fi fost posibilă pentru noi o altă hotărîre“'. Totuşi, Carol al II-lea arată în mod public, deseori simpatia lui pentru Italia fascistă, ca şi ceea ce gândea el despre cotropirea Etiopiei. De pildă, atunci când se întoarce dela Paris, trece prin Italia şi îşi exprimă mulţumirea că Iorga a telegrafist lui Mussolini, felicitându-1 pentru victoria obţinută în Abisinia. „S’a arătat mulţumit că am telegrafist lui Mussolini pentru victoria italiană, pe care o consideră adevărată, plină de urmări şi se bucură de dânsa"2. Din această gară italiană, unde fusese primit în mod oficial, suveranul unei ţări care aderase la sancţionarea Italiei, „pleacă salutând roman",3 iar în Martie, ca să-şi dovedească deplina sa admiraţie pentru Mussolini, îl decorează „pentru opera de educator" 1 2 3 4. De altfel, această atitudine, care prezintă o totală contradicţie între frazeologia oficială şi ceea ce se făcea de fapt pentru aducerea la îndeplinire a sancţiunilor, este exemplificată printr’o laconică notă din memoriile lui Iorga, cu privire la problema exportului de petrol în Italia : „Italienii au prins o comunicaţie a Englezilor, care se plâng că Franţa si România nu le-au făcut mai multă opoziţie în chestia petrolului"5. In fond, Englezii cereau mai multă opoziţie, o consecvenţă în ipocrizie. Nu cereau să nu se dea petrol Italiei. Carol al II-lea, în acelaşi interview acordat reporterului lui „Daily Telegraph", arată în mod elocvent în ce fel România punea în aplicare politica sancţiunilor: „Pentru noi, luarea de sancţiuni împotriva Italiei, a fost cu deosebire neplăcută, atât din punct de vedere sentimental cât şi din punct de vedere al intereselor noastre... Sancţiunile au lovit în interesele noastre materiale, deoarece au însemnat o pierdere serioasă pentru comerţul nostru şi o scădere însemnată în bugetul nostru relativ mic"6. In Iunie 1936, printr’un discurs ţinut la Societatea Naţiunilor, Titulescu întăreşte cele spuse de Carol al II-lea, în Februarie : „Pentru România sancţionarea Italiei a fost o încercare cu adevărat dureroasă"7. . De altfel, Titulescu a arătat atunci şi modul formal în care se aplicau sancţiunile peste tot, deci şi în România: „Opinia mea a fost totdeauna — procesele-verbale de şedinţă stau martore — că era imposibil ca sancţiunile 1 „Universul", Nr. 49, 19 Februarie 1936. 2 N. Iorga, Memorii, 1939, v. VII, p. 318. 3 N. Iorga, ibidem, p. 318. 4 N. Iorga, ibidem, p. 320. 5 N. Iorga, ibidem, p. 320. 6 „Universul", Nr. 49, 19 Februarie 1936. 7 „Universul', Nr. 176, 28 Iunie 1936, p. 17. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 33 să fie eficace, dacă nu erau aplicate in globo automatic şi dacă nu le aplicam aşa, mai bine nu le aplicam deloc"'. Este clar că întreaga clasă dominantă a favorizat comerţul clandestin cu Italia şi că în fruntea acestor acte de încălcare ale hotărîrilor oficiale luate la Geneva, se găsea Carol al II-lea. Burghezia din România, ca şi cea din Occident, nu avea decât de câştigat din această derogare dela hotărîrile Societăţii Naţiunilor. Apărarea fascismului sub toate formele era mai mult decât necesară pentru ca să poată să-şi mai păstreze capitalismul o anumită situaţie economică şi uolitică. Când agresivitatea nazistă a crescut atât, încât în Martie s’a trecut, de către Hitler, la ocuparea zonei demilitarizate a Rinului, incontestabil, în politica externă si internă a României, problemele au început să se pună în • mod deosebit. Clasa dominantă din România şi-a dat seama că poziţiile economice şi politice apărate prin vechile alianţe ca şi prin adeziunea la politica oficială a Societăţii Naţiunilor ar putea totuşi să fie clătinate. Faptul că Germaniei i se permisese ocuparea zonei demilitarizate a Rinului, faptul că i se îngăduise să ridice chiar o serie de fortificaţii la frontiera cu Franţa, însemna că fascismul german îpcepea să aibă mână liberă. Construcţia fortificaţiilor nu era încă terminată când României ca şi celorlalte ţări legate de Franţa, li s‘a cerut să ia poziţie în faţa noii situaţii. România era obligată să dea ajutor Franţei, prin angajamentele ce o legau de această ţară. In Februarie 1936, când ocuparea zonei demilitarizate a Rinului nu se punea decât în culise, Carol al II-lea, într’un interview acordat ziarului „Excelsior", a făcut declaraţii categorice, pe care de sigur că le-a regretat adânc, în Martie. A spus atunci: „Acolo unde se va găsi armata franceză, armata română se va găsi totdeauna"1 2 3. Venise momentul în Martie să se răspundă limpede Franţei. înainte de plecarea lui Titulescu a avut loc o consfătuire, în care s’a examinat situaţia. Iată ce relatează Iorga despre această discuţie : „înainte de plecarea lui (Titulescu), politica României a fost fixată într’o conferinţă dintre rege, Tătărescu şi Titulescu. Ne vom îndeplini angajamentele contractuale pentru a nu fi arătaţi „ca feloni", dasr nimic mai mult. Nimeni nu .ne va putea atrage într’o aventură. Nu vom 'merge la nidun. risc suplimentar"3. Iată ce linie i se indicase lui Titulescu în noua situaţie. Linia pe care regele şi cercurile reacţionare o trasează lui Titulescu se deosebeşte mult de cele afirmate în Februarie de Carol al II-lea. Nu mai putea fi vorba de o legătură strânsă cu Franţa, dacă politica acesteia s’ar fi orientat „în mod loial". Cu toată lupta poporului francez, cercurile reacţionare au impus însă o altă linie decât aceea a securităţii colective. Această linie este urmată deci şi de România Jwrghezo-moşierească 1 „Universul", Nr. 176, 28 Iunie 1936, o. 17. 2 „Universul", Nr. 48, 18 Februarie 1936, p. 1. 3 N. Iorga, op. cit., p. 324. www.dacaromamca.ro 3, STUDII 34 ELIZA CAMPUS In cadrul Consiliului Micii înţelegeri, care s’a consfătuit în grabă, la Londra, s’a dat publicităţii un comunicat oficial, din care reiese că atât Purici, ministrul Jugoslaviei la Paris, cât şi Ian Masaryk, ministrul Cehoslovaciei la Londra, au fost de acord să urmeze o iinie comună cu România : ,,miniştrii s’au întrunit azi şi au constatat perfecta solidaritate a Micii înţelegeri asupra tuturor chestiunilor la ordinea zilei" A urmat apoi o mare desbatere în Consiliul Societăţii Naţiunilor, când Titulescu a luat în discuţie rezoluţia franco-belgiană, arătând că Mica înţelegere (şi deci şi România) consideră că tratatele dela Versailles şi Locarno au fost violate şi deci votează pentru rezoluţia franco-belgiană. La această mare desbatere în care Eden a declarat că „infracţiunea germană nu pretinde acţiunea imediată prevăzută de tratatul dela Locarno"1 2, ~se pare că Titulescu a trecut peste marginea atitudinii hotărîte atât de forurile din România, cât şi de conducătorii de atunci ai politicii de tolerare a agresiunii. A susţinut politica securităţii colective, fiind de acord cu reprezentantul U.R.S.S. (deşi Titulescu nu era un prieten ci un duşman al comunismului). A spus atunci : „Dacă repudierea unilaterală a tratatelor ar putea fi accentuată fără consecinţe, aceasta ar fi sfârşitul şi al securităţii colective şi al Societăţii Naţiunilor. Am intra într’o lume din care ne credem ieşiţi pentru totdeauna şi care ar fi guvernată nu de forţa dreptului, ci de dreptul forţei-.. Nu mi-a fost teamă niciodată de riscurile sincerităţii ; dacă Societatea Naţiunilor iese învinsă din criza actuală, ea va evoca de astăzi înainte, mai curând un frumos ideal al trecutului, decât o realitate vie a prezentului... Să-mi fie îngăduit să răspund că nici o consideraţiune subiectivă nu poate îndritui pe cineva să-şi facă dreptate singur"3. Incontestabil, această ţinută depăşea linia dată. Evenimentele ce se succed şi pe care le vom analiza într’un capitol următor, vor arăta probabilitatea acestei ipoteze. Dar de abia după isbucnirea -războiului civil din Spania poziţiile se vor concretiz'a făţiş. In perioada Martie-Iulie 1936, se mai discută încă făţarnic despre securitatea colectivă, la a cărei şubrezire au contribuit şi acţiunile întreprinse de România burghezo-moşierească. * Felul in care se purtau discuţiile la Geneva, era atât de lămuritor, încât? nu este cJe mirare că, rând pe rând, tratatele încep să fie denunţate de către puterile învinse îr> primul război mondial. Discuţiile în jurul denunţării pactului dela Locarno de către Germania continuau încă, când, în Aprilie, Austria denunţă şi ea tratatul dela Saint Germain. In faţa acestei situaţii care, în fond, nU era decât consecinţa logică a actului agresiv german, Mica înţelegere ca şi România trebuiau să ia în grabă o poziţie de protest. Franţa, consultată, aprobă protestul pe care România, ca şi Mica înţelegere se grăbesc să-l facă în mod oficial la Viena. Din textul notei de Drotest trimftă la Viena reiese că s’a modificat statutul militar, fixat pentru Austria în partea a V-a din Tratatul dela Saint 1 „Universul", Nr. 74, 15 Martie 1936, p. 15. 2 „Universul", Nr. 79, 20 Martie 19J6, p. 14. 3 „Universul", Nr. 79, 20 Martie 1936, p. 3. www.dacoromanica.ro POLITICA ANTINAŢIONAL î. A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 35 Germain... „Această modificare constitue violarea formală a clauzelor militare ale acestui tratat"Austria introdusese deci serviciul militar obligatoriu. Forţa Germaniei naziste începe să se facă simţită în Europa Centrală. Bine înţeles, coloana a cincia nazistă începe să lucreze mai activ în această perioadă, căutând să impună, cu ajutorul şefilor de partide burghezo-moşiereşti din România, o modificare oficială a politicii externe în favoarea Germaniei. O serie de grupuri parlamentare cer măsuri urgente (grupul ţărănesc Mihaiache, grupul condus de Qheorghe Brătianu, etc-). Iuliu Maniu a arătat atunci clar că „s’a diminuat prestigiul marilor noştri aliaţi" 1 2 făcând astfel aluzie la necesitatea găsirii altor aliaţi, adică Germania hitleristă. Şi pe această cale se caută, în faţa evenimentelor care, evident, nu puteau să nu impresioneze opinia publică, să se schimbe deschis, linia politică făţarnică, de apărare a securităţii colective. Cercurile capitaliste ale căror interese erau legate de Franţa, Anglia şi Statele Unite, au reacţionat atunci, cerând garanţii. Marile puteri imperialiste nu erau încă hotărîte în acel moment să piardă sfera de influenţă din Sud-Estul Europei şi din Balcani. Mica înţelegere trebuia asigurată. Soseşte la Bucureşti trădătorul Bonnet, care trebuia să liniştească clasa dominantă din România şi să închege cârdăşia, în vederea îndreptării politice spre Germania nazistă. In memoriile lui Iorga, vizita se comentează, ca şi cum s'ar fi soldat cu succes. Declaraţiile lui Titulescu dela sfârşitul lunii Aprilie caută să arate că se păstrează vechea orientare politică. Acest lucru era necesar, din cauza presiunii masselor, care trebuiau încă înşelate, cate trebuiau făcute să cieadă că se va lupta, totuşi, împotriva agresiunii fasciste. ★ Clasa muncitoare din România, condusă de P.C.R., lupta cu dârzenie împotriva politicii burghezo-moşiereşti, care făcea intense pregătiri pentru războiul antisovietic. Documentele Partidului demască • aceste criminale pregătiri : , Cursa nebună de înarmări, secătuind vlaga povorului muncitor, continuă şi întrece orice închipuire de când Germania fascismului celui mai bestial şi-a aruncat masca de pe faţă şi a devenit centrul provocatorilor de războaie imperialiste şi antisovietice. Sprijinit pe faţă de imperialismul englez, Hitler, care se află în slujba trusturilor capitaliste, caută să organizeze cruciada antisovietică" 3 4. Intr’adevăr, trusturile internaţionale de armament lucrau intens. Imperialiştii pregăteau pretutindeni bazele de âtac împotriva Uniunii Sovietice. Cursa înarmărilor era în plină desfăşurare. In România, problema comenzilor de armament era la ordinea zilei. Victor Bădulescu, subsecretar de Stat la Finanţe, fusese trimis la Paris ca să înceapă tratativele „pentru încheierea unul acord financiar care să asigure plata cuponului, comenzile de armament şi datoriile arierate" *. Atât de puternică era presiunea masselor, împotriva înrobitoarei înfeudări economice a ţării, încât ministrul Finanţelor este obligat să prezinte un buget a cărui cifră va rămâne aceeaşi: „urmând să se facă multe economii la diferitele departamente şi să se sporească numai 1 „Universul", Nr. 96, 6 Aprilie 1936, p. 23. 2 „Universul ‘, Nr. 95, 5 Aprilie 1936, p. 9. 3 Documente din Istoria Partidului Comunist din România. Ed. P.M.R., 1951, p. 239. 4 „Universul", Nr. 2, 3 Ianuarie 1936. www.dacoromanica.ro 36 ELIZA CAMPUS cifra Ministerului Armatei"'. Este lesne de înţeles că întreaga greutate a economiilor ce trebuiau făcute în vederea cursei înarmărilor, urmau însă să fie suportate de poporul muncitor. Lş 7 Februarie, acordurile cu Franţa se semnează de către Victor Anto-nescu, ministru de Finanţe şi Marcel Regnier şi Georges Bonnet din partea guvernului francez. Aceste acorduri „care privesc schimburile comerciale, plata angajamentelor financiare ale României în Franţa şi posibilitatea de a da „apărării naţionale" a României materialul de care are nevoie" 1 2, înseamnă o înfeudare şi mal adâncă a RQmâniei faţă de marile trusturi. Oficial, România capătă dreptul la o oarecare mărire a stocurilor de devize libere. Acest avantaj este însă numai aparent, căci iată ce declară Georges Bonnet ministrul de Industrie şi Comerţ al Franţei: „România va beneficia de asemenea de o uşoară mărire a stocului de devize libere lăsat la dispoziţia sa. In schimb, Franţa obţine ca sumele în devize, de care va dispune România, să fie afectate în primul rând plăţilor pe care le are de făcut în Franţa"3. Este atât de clară declaraţia ministrului francez, se vede atât de limpede cui foloseau aparentele avantaje financiare ale României, încât tot ceea ce se întâmplă pe această linie vine în mod organic să completeze declaraţiile ministrului francez. De exemplu, în Mai se înregistrează acordul pentru vânzarea redevenţelor statului către „Societatea Petroliferă Franceză". „Statul român a angajat redevenţele de petrol pentru 12 ani"4. Se motivează oficial această înrobitoare situaţie, arătându-se avantajele pe linia comenzilor de armament. „Contractul acesta ne îngădue să obţinem prin plăţi cu termen lung livrarea rapidă a armamentului, a materialelor comandate în Franţa"5 6. Este evident că oamenii muncii din România nu au putut fi însă înşelaţi. Ei au înţeles pericolul războiului ce se pregătea şi mai ales au înţeles că acest război se pregătea împotriva U.R.S.S. Partidul Comunist cheamă la luptă pe toţi oamenii cinstiţi din România : „Noi comuniştii chemăm la luptă toate forţele vii ale neamului împotriva forţelor destructive ale fascismului asasin. Noi ştim că puterea colosală a Uniunii Sovietice susţine sforţările de salvare ale voporului român“s. Mari frământări au loc în sânul poporului muncitor, care demonstrează pe toate căile, împotriva pregătirilor pentru războiul antisovietic, ce se desfăşurau amplu şi pe teritoriul patriei noastre. Iată de ce, în Martie, starea de asediu şi cenzura se prelungesc (se spunea atunci, „până la 16 Septembrie")7. Pe de altă parte, pe linia relaţiilor de politică externă se înregistrează în Germania anumite animozităţi. Oficiosul german, „Deutsche politsch-diplomatische Korrespondenz", „regretă spiritul în care s’au desfăşurat la Paris, sforţările pentru a ajunge-la un acord politic şi economic între guvernul francez şi ţările dunărene"- Faptul că guvernul francez s’ar fi angajat să cumpere întreaga pro- 1 „Universul", Nr. 3, 4 Ianuarie 1936. 2 „Universul", Nr. 31, 9 Februarie 1936. J „Universul", Nr. 40, 10 Februarie 1936 4 „Viitorul", Nr. 8497, 12 Mai 1936. 5 „Viitorul", ibidem, p. 5. 6 Documente din Istoria Partidului Comunist din România. Ed. P.M.R., 1951. p. 248. . 7 „Universul", Nr. 70, 11 Martie 1936, p. 11. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZ O-MOŞIEREŞTI 37 ■ducţie de petrol a României deranjează pe nazişti. Ei vor încerca pe linia unor insinuări făcute şi cu ajutorul coloanei a cincia din România să arate pierderile efective pentru comerţul românesc din cauza acestei acaparări a petrolului de către Franţa şi să producă astfel o îndreptare a opiniei publice spre Germania. De sigur, a fost şi acesta unul dintre mijloacele de largă suprafaţă întrebuinţat de nazişti şi de către oamenii politici care erau în solda lor. Cursa înarmărilor se manifestă deci în mod activ la noi. Trusturile de armament aveau nevoie de o bună desfacere a mărfurilor lor, în România şi în genere în ţările Micii înţelegeri care făceau parte din „cordonul sanitar" ce înconjura U.R.S.S. „Prieteni desinteresaţi" ai României vin să arate publicului românesc necesitatea înarmărilor. De pildă, prin Aprilie 1936 vine la noi din Statele Unite un om de „ştiinţă", Charles Upson Clark, care tine o doctă conferinţă cu caracter economic la Academia Comercială. El îşi termină conferinţa cu un sugestiv proverb american : „Incredeţi-vă în dumnezeu, dar aveţi grijă ca praful de puşcă să fie mereu uscat" ’. Instl-gaţiile privitoare la războiul antisovietic se fac acum deschis de către reprezentanţii acestor trusturi din S.U.A., care îmbracă în mod perfid masca oamenilor de ştiinţă. ' In Martie, la Consiliul Apărării Naţionale, generalul Angelescu „învederează o însemnată operă de înarmare"1 2. Trusturile de armament care lucrau prin Cehoslovacia sunt tot atât de active, ca şi cele care lucrau prin Franţa. Dintr’o discuţie dintre Iorga şi Şeba aflăm că ni s’au livrat prin Cehoslovacia 18.000 de mitraliere şi că ,.meşteri" de ai lor au refăcut Diro-tehnia şi arsenalul3 *. Toate aceste pregătiri se motivau însă pe linia aşa ziselor garanţii, pe care oficial Franţa înţelegea să le dea României şi celorlalte state din Mica înţelegere, căci la sfârşitul Iui Martie ziarele arată că la Paris, se duc importante conversaţii între reprezentantul Franţei şi reprezentanţii Micii înţelegeri. Se arată că între altele, s’a pus în discuţie şi organizarea garanţiilor privitoare la teritoriile situate la Estul şl Sudul Germaniei. Motivări pentru cursa înarmărilor erau deci în cantitate suficienta. Se mal întrebuinţau atunci de către guvernul român şi o serie de alte mijloace, pentru a se argumenta încă şl mal mult această criminală acţiune. De pildă, se stimula ura împotriva Ungariei prin articole aparent desinte-resate şi chiar prin declaraţii oficiale. întregul arsenal al şovinismului otrăvea opinia publică. In Ianuarie, un Român întors din America desvălue ..activitatea revizionistă a Ungurilor în America" *. In Februarie, Carol al II-Hea, într’un interview acordat redactorului diplomatic al ziarului „Daily Tele-graph", spune: „Ungaria trebue să recunoască că nu putem admite nicio modificare a tratatelor de pace. Nu poate fi nicio umbră de discuţie asupra revizuirii tratatelor" 5. Ca în urma acestei declaraţii să înceapă o campanie de presă, prin care Ungurii sunt acuzaţi că ,,au falsificat declaraţia regelui"6 şi se deslănţue astfel o polemică plină de insinuări, cu scopul de a crea ura între poporul maghiar şi cel român. Această situaţie, coroborată cu fap- 1 „Universul", Nr. 95, 5 Aprilie 1936, p. 9. 2 N. Iorga, op. cit., p. 322. 3 lbidem, p. 323. * „Universul", Nr. 4, Ianuarie 1936. 5 „Universul", Nr. 49, 19 Februarie 1936. 6 ”Universu1''’ Nr- 51’ WWWmdiObamca.ro 38 F.LIZA CAMPUS tul că Austria şi Ungaria foxmaseră, sub egida Italiei, un bloc în basinul dunărean, dădea suficiente motive oficiale înarmării, care, în fond, avea scopuL bine determinat : atacarea Uniunii Sovietice. ★ Cu toate că faptele, sumar analizate denotă că România burghezo-moşie-rească, întocmai ca şi puterile imperialiste, este departe de a duce o adevărată politică pentru apararea securităţii colective, documentele oficiale continuă până în vară (în Iulie) să păstreze această linie făţarnică. In Iunie, are loc la Bucureşti o consfătuire a Micii înţelegeri, consfătuire la care iau parte Beneş, preşedintele Republicii Cehoslovace şi prinţul Paul, regentul «Iugoslaviei. Din comunicatul oficial al acestei consfătuiri, se desprinde hotărîrea de „menţinere a păcii prin respectul frontierelor actuale pentru totdeauna intangibile şi ale tratatelor de pace... credinţa în Societatea Naţiunilor... ca şi respectarea principiului egalităţii statelor în Societatea Naţiunilor şi inad-misibilitatea vreunei propuneri care ar tinde să slăbească pactul dela Geneva" *. Mai mult încă, vizita mareşalului Franchet d’Esperey tindea să dovedească cât de puternică este legătura României cu Franţa, legătură care se adânceşte şi din cauza recentelor tratate încheiate- Mareşalul a declarat atunci, printre altele : ...„un fapt de ordin financiar ne-a făcut să ne apropiem şi mai mult: este recentul acord relativ la petrol"1 2. Oficial deci, România merge pe linia vechilor ei alianţe şi în consecinţă va apăra intangibilitatea pactului Societăţii Naţiunilor. La dejunul oferit la Ministerul Afacerilor Străine, cu prilejul plecării marchizului d’Ormesson, ministrul Franţei la Bucureşti, Titulescu a precizat şi mai mult această situaţie, căci a declarat între altele: ...„fie că zilele care vin, vor fi zile de grea încercare, România va fi alături de Franţa, fie în ODera constructivă a păcii, fie m opera defensivă a dreptului"3. • In conformitate cu aceste atitudini, poziţia României la Liga Naţiunilor este aceea de opoziţie la vreo modificare a celor 26 articole ale Pactului Societăţii Naţiunilor. Politica de securitate colectivă începuse însă să jeneze. Protagoniştii acestor idol se apropiau prea mult din cauza aceasta de U.R.S.S., singura aDărătoare a politicii de securitate colectivă. Oamenii aceştia • trebuiau îndepărtaţi de pe arena politicii Internaţionale. Principiile trebuiau susţinute numai formal. Discursurile de acest fel, nu aveau alt scop decât acela de a înşela massele care trebuiau făcute să creadă că la Liga Naţiunilor se luptă pentru apărarea păcii. Astfel, din cauza evenimentelor ce se pregăteau, guvernul român a trebuit oficial să treacă la fapte concrete, care vor dovedi o modificare deschisă a politicii lui externe. Pentru o înţelegere mai justă a acestei schimbări, este necesară o analiză succintă a actelor celor mai elocvente, caracteristice politicii de neintervenţie care se manifestă cu toată amploarea în tragedia războiului civil din Spania. 1 „Universul", Nr. 156, 8 Iunie 1936. 1 „Universul \ Nr. 153, 5 Junie 1936, p. 1. 3 „Universul", Nr. 165, 17 Iunie 1936, p. 11 www.dacaromamca.ro POLITICA ANTIN \ŢIONALA GUVERNELOR EURUHEZO-MOŞIEKEŞTI 39 IV In Iulie 1936, Isbucneşte războiul civil din ispania. Guvernul legal spaniol al republicii luptă împotriva rebeliunii militaro-fasciste condusă de Franco, care tindea la cucerirea puterii şl la stabilirea dictaturii militare. Chiar din primele zile ale isbucnirii războiului civil, începuse să se observe amestecul anumitor puteri în acest conflict, care trebuia să fie rezolvat la ei acasă, de către spanioli. ' „Journal de Moscou“ începe să desvălue situaţia. Se arată că anumite ţări „erau în curent cu rebeliunea ce se pregătea" 1 şi că se promisese generalilor rebeli un serios ajutor : „...este fără Îndoială că acest ajutor a fost promis generalilor care pregăteau răscoala, nu pentru ochii lor frumoşi, ci în schimbul unor angajamente politice concrete, având o serioasă importanţă internaţională..."Ziarul semnalează prezenţa în apele spaniole a unor vase de război ale Italiei şi Germaniei, „ţări care nu au frontiere comune cu Spania" ’. De altfel, în August, amestecul Italiei şi Germaniei devenise atât de evident, încât marile puteri imperialiste, sub presiunea opiniei publice, sunt silite să ia anumite hotărîri. Guvernul francez prezidat de Leon Blum propune „politica de neintervenţie". __ In fond, se consacrau sub acest titlu toate formele de tolerare şi de încurajare a agresiunii care se concretizaseră cu prilejul războiului italo-abisinian sau al ocupării zonei demilitarizate a Rinului. Caracterizând politica de neintervenţie, tovarăşul Stalin a arătat urmă-Tlie periculoase pe care acest joc politic îl poate avea : „Formal, politica de neintervenţie ar putea fi caracterizată în felul următor: „Fiecare ţară să se apere împotriva agresorilor cum vrea şi cum poate, asta nu ne priveşte ; noi vom face comerţ cu agresorii cât şi cu victimele lor.“ In realitate însă, politica de neintervenţie înseamnă încurajarea agresiunii, deslănţuirea războiului, prin urmare transformarea lui în război mondial"4. „...Trebue însă remarcat că marele şi primejdiosul joc politic început de adepţii politicii de neintervenţie, poate sfârşi pentru ei, printr’un eşec serios"5. Tot ce a urmat, confirmă cu prisosinţă aprecierea, ca şi previziunea tovarăşului Stalin. Propunerile făcute de Franţa au fost acceptate de Anglia şi, faţă de detaliile tehnice ale planului, precizate de ministrul de Externe francez, a aderat şi Germania. Printre documentele germane publicate la Londra în 1951, se găseşte un document care lămureşte de ce Germania a aderat la politica de neintervenţie. Secretarul de Stat Diekhoff scrie ministrului de Externe: „Cred că planul nu poate implica vreun pericol serios pentru noi. Cuvântul „Control" nu apare în nota franceză. De asemenea, conform explicaţiilor lui Franţois Poncet, ceea ce se implică este mai ales un schimb de informaţii şi de coordonare. Noi înşine putem juca un rol în a veghea ca acest aranjament londonez să nu evolueze într’o agenţie politică permanentă care ne-ar putea cauza neplăceri; 1 „Journal de Moscou", 28 Iulie 1936. Un rideau de fumee qui ne cache rien. 2 Ibidem. 3 „Journal de Moscou", 28 Iulie 1936. * I, V. Stalin, op. cit., p. 900. 6 Ibldem’p 903 www.dacaramamca.ro 40 EL1ZA CAMPUS şi în aceasta, putem obţine sprijin italian şi de asemenea englez" Deci„ este clar. Germanii nu credeau că acest plan francez poate fi periculos-pentru ei. Dacă cumva comitetul care trebuia să supravegheze neintervenţia, ar fi pornit să-şi ia în serios menirea, Germanii ajutaţi chiar de Britanici, l-ar fi împiedecat. Nu este de mirare deci că şi textul notei italiene privitoare la politica de neintervenţie dovedeşte că Italia fascistă îşi păstrează-o poartă larg deschisă, pentru a putea trimite neturburată, trupe : „Dat fiind totuşi, că in propunerea franceză se vorbeşte de ingerinţa indirectă, fără să se specifice de ce e vorba, guvernul italian ţine să precizeze că interpretează această ingerinţă indirectă, în sensul că nu simt admisibile, în ţările care aderă la acord, subscripţiile publice sau angajamentele voluntare pentru una sau alta din părţile în conflict. Guvernul italian acceptând să adere la neintervenţia directă, are deci onoarea să menţină observaţiile sale cu privire la neintervenţia indirectă" 1 2. Deşi U.R.S.S. cunoştea motivele pentru care marile puteri imperialiste propuseseră politica de neintervenţie, deşi cunoştea motivele pentru care ţările agresive aderaseră la această politică, totuşi a aderat la politica de neintervenţie, socotind că este de datoria Uniunii Sovietice să fie prezentă în acest for politic în care se putea apăra, oricât de slab, pacea şi mai ales se puteau demasca uneltirile împotriva Republicii spaniole. In vremea aceasta, în care din motive de largă umanitate, U.R.S.S. adera la politica de neintervenţie, republica Uruguay trimite o notă oficială Statelor Unite, prin care cerea ca Statele Unite să întreprindă o acţiune de mediaţie în Spania. Răspunsul departamentului de Stai al S.U.A. a fost negativ : „După examinare profundă, guvernul din Washington a fost determinat să creadă că şansele de succes ale propunerii făcute de guvernul Uruguay, oricât de bine intenţionată ar fi această propunere, nu sunt de aşa natură, încât guvernul să poată renunţa la politica sa tradiţională de neintervenţie"3. Intr’o discuţie avută cu Joseph E. Davies, ambasadorul american la Moscova, Maxim Litvinov a arătat ce însemna în acel moment legea neutralităţii. însemna că în fond, agresorii sunt liberi în Europa. Punctul acesta de vedere este recunoscut şi de duşmani ai păcii.. De pildă, Winston Chuichill declară într’o lucrare a sa : „...Pe de altă parte, niciun eveniment nu era mai susceptibil de a întârzia sau de a împiedeca războiul, ca intrarea Statelor Unite în cercul european" 4. Numai că atunci Statele Unite nu intenţionau deloc să ajute la restabilirea păcii în Spania, ci sperau într’o înlăturare a Republicii Spaniole. Davies, într’o scrisoare către M. Baruch, susţine tocmai acest lucru : „Situaţia spaniolă are mai mult un aspect rău, dar se poate ca Franco să reglementeze chestiunea, repurtând succese militare decisive" 5. Iată deci care erau tendinţele marilor puteri imperialiste atunci când au iniţiat politica de neintervenţie propusă de social-democratul de dreapta, Blum. Vroiau în fond, fascizarea Spaniei. 1 Documenls on german foreign policy 1918—45. From the ârchivs of the german toieign ministry. London, His Majesty’s Stationary Office, 1951. Series D. (1937—45), v. III Gcrmanv and the Spanish civil war, (1936—39), p. 64, 29 August 1936. 2 „Viitorul", Nr. 8584, 25 August 1936, p. 6. 3 „Viitorul", Nr, 8583, 22 August 1936. 4 Winston S. Churchill, op. cit., p, 268. 5 Joseph E. Davies, Mission â Moscou. Trad. Albert Pascal. Ed. de l’arbre. Montreal, 1944, p. 207. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIERE ŞTI 41 In Septembrie 1936, se întâlneau la Londra, reprezentanţii a 14 naţiuni spre a constitui Comisia internaţională de supraveghere a neutralităţii faţă de evenimentele din Spania In Octombrie, se constitue chiar şi o comisie de anchetă care trebuia să vegheze ca nu cumva pactul de neintervenţie să fie violat. Comitetul compus din jurişti consulţi, profesori dela Universitatea din Cambridge, generali, membri -ai Camerei lorzilor ca şi ai Camerei comunelor, trebuiau să prezinte bune garanţii că nu intenţionează, în fond, să lucreze serios („M. Mallalieu, jurist consult, Prof. Treud dela Cambridge, general Mac Kinon, lord Farrington, membru al Camerei lorzilor, J. Jager şi Eleanor Rathborn, membri ai parlamentului englez" etc.2. „La Luna Park, în. Septembrie 1936, leaderul social-democraţilor de dreapta, Leon Blum, ţinea un discurs prin care apăra politica de nelnter-venţie‘‘ *, împotriva poporului francez care cerea ca Republica Spaniolă să fie ajutată. De altfel, opinia publică începuse să mţeleagă că sub firma ne'ntervenţiei, se ajuta instaurarea fascismului în Spania. Maischi, ambasadorul Uniunii Sovietice la Londra, trimite ,.la 23 Octombrie 1936, o notă lordului Plymouth, preşedintele Comitetului pentru executarea convenţiei de neintervenţie... Această notă acuză Germania, Italia şi Portugalia, că au contravenit regulilor pe care aceste puteri le-au acceptat, furnizând naţionalilor juntei dela Burgos, maşini de război şi motoare" *. Ambasadorul U.R.SJS. a protestat împotriva nenumăratelor acţiuni care dovedeau amestecul direct al Germaniei şi Italiei în Spania. •De pildă, în documentele germane publicate la Londra în 1951, se găseşte o scrisoare a Consulului din Tetuan către Ministerul de Externe, în care se arată impresia profundă, pe care escadra amiralului Cari a făcut-o la Ceuta. Escadra compusă din crucişătorul de buzunar Deutschland şi din vaporul Luchs a fost primită în mod oficial de Franco. Iată fraza prin care Wegener, cel ce iscăleşte documentul, arată cum apreciază Franco ajutorul german : „Franco a răspuns în mod egal de cordial-., şi a exprimat mulţumirile sale, mai presus de toate, pentru sprijinul moral pe care Germania şi Fuhrerul îl arătaseră, trimiţând o escadră, apreciind astfel, eforturile sale de a învinge comunismul, în Spania"5. Un alt document arată limpede că trupe regulate germane şi italiene erau trimise în Spania. Consulul de Sevilla, Draeger, îşi exprimă părerea de rău că Germanii trimişi la Sevilla au fost „imediat şi fără nicio îndoială recunoscuţi ca Germani din cauza uniformelor lor albe şi a albelor capele olimpice"6. In aceeaşi scrisoare, Draeger arată cu părere de rău, pentru Germanii care nu au întrebuinţat aceeaşi metodă ca „aviatorii italieni care au apărut în uniforme ale ofiţerilor legiunii străine din Spania, astfel că nimeni nu i-a băgat în seamă, deşi şase bombardiere Caproni se găseau în acelaşi timp, pe aeroportul din Sevilla"7. Mai Târziu, Italienii însă au venit şl ei îmbrăcaţi în propriile lor uniforme. 1 „Viitorul", Nr. 8599, 5 Septembrie 1936. 2 Alfred Savelle, Spania, 1937, p. 54. 3 Rene Pinon, Chronique de la quinzaine. „Revue des deux mondes“, 1 Octcrni-'bne 1936, p. 714. 4 Rene Pinon, Chronique de la quinzaine. „Revue des deux monde=“, p. 472 B Documents on german foreign policy, ibidem, 3 August 1936, p. 27. 6 Documents on german foreign policy, ibidem, 14 August 1936, p. 38 7 Ibidera www.dacoromanica.ro 42 EL1ZA CAMPUS In ceea ce priveşte încălcarea de către Portugalia a politicii de neintervenţie, aşa cum reiese din nota oficială a ambasadorului sovietic, Maischi, probe sunt nenumărate, dacă nu ar fi să ne referim decât la documentele germane. De pildă, Du Moulin, însărcinatul cu afaceri în Portugalia, scrie la 22 August 1936, că după ce vapoarele Kamerun şi Wigbert au sosit la Lisabona, „Primul ministru Salazar a îndepărtat toate dificultăţile, într’un timp foarte scurt, prin iniţiativa sa personală, încredinţând fostului ministru al Comerţului Ramires, proiectul11'. Toate aceste fapte evidente, nu-1 împiedecă pe Eden să răspundă imperturbabil „după câte ştiu eu, nu !“> la întrebarea pusă în Camera comunelor „dacă dl. Eden a primit o notă din partea guvernului spaniol privitoare la importul de arme prin Portugalia, pentru rebelii spanioli112. ★ Protestele oamenilor cinstiţi de pretutindeni nu impresionau însă câtuşi' de puţin comitetul ce veghia la punerea în aplicare a politicii de neintervenţie. Guvernul Republicii SDaniole se adresa pretutindeni, arăta „că lamentabila istorie a politicii de neintervenţie este marcată- de-a-Iungul ei, cu sacrificiile Republicii113. S’a demonstrat atunci de către guvern, cu multă durere, „că felul cum. a funcţionat şi funcţionează politica de neintervenţie, pare să arate că singurul care nu are dreptul să intervină în războiul din Spania este guvernul spaniol11 *. Re demască, în faţa poporului spaniol, politica comitetului de neintervenţie : „Comitetul dela Lobdra şi recentele sale acorduri este produsul acestei teze şi organul acestei politici: a nu permite în fond, poporului spaniol să apere Republica115. Guvernul Republicii Spaniole a sezisat de nenumărate ori Liga Naţiunilor despre toate actele agresive ale Italiei şi Germaniei. Primul ministru al Spaniei a arătat presei, la 14 Septembrie, şi Societăţii Naţiunilor, la 18 Septembrie, toate nelegiuirile, toate actele îngrozitoare săvârşite de statele agresoare. Se petreceau atunci adevărate acte de piraterie în Mediterana, dar, oficial, comitetul dela Londra ca şi Eden, „nu ştia11 cine comisese fantele agresive. ..Trebue odată să se sfârşească cu acest sistem dăunător pentru întreaga lume, de a se închide ochii în faţa faptelor reale. Statul anonim, ale cărui vapoare de război au creat în mod constant o adevărată situaţie de teroare, în Mediterana, este Italia116. De nenumărate ori, vocea reprezentanţilor guvernului spaniol a răsunat la Geneva, denunţând agresiunea. In Septembrie 1936, ministrul de Război al Republicii Spaniole a adus dovezi concrete ale agresiunii. La şedinţa Consiliului a citit de exemplu următorul document: „La Guadalajara, divi- 1 2 3 4 * 6 1 Documents on german foreign policy, ibidem, Doc. Nr. 52, 22 August 1936, p. 153. 2 „Univeisul11, Nr. 207, 29 Iulie 1936, p. 11. 3 Azana Manuel, Discours prononce le 18 Juillet a Barcelone. Ed spaniolă, 1938, p 14. 4 Ibidem, p 15. 3 Ibidem. 6 Juan Negrin, Drei Reden des spanischen Ministerprăsidentm. Genf, Septembrie 1937, Coop. Etoile, Temple, Pc-ris, p. 14. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR Bl RGHEZO-.MOŞIEPEŞTI 43 ziile italiene Lettorio şi Săgeata Neagră au fost capturate împreună cu toate documentele statelor lor majore" '. Dar dovezile concrete nu aveau deloc să schimbe nefasta politică de neintervenţie. ★ Cum ar fi putut marile puteri imperialiste să asculte justele denunţări ale politicii agresive aduse împotriva Germaniei şi Italiei. când ele, încă dela început, erau hotărîte să ajute în mod camuflat la întronarea fascismului în Spania. înainte chiar de semnarea acordului de neintervenţie, Franţa a suspendat orice livrare de material de război, fapt care a determinat guvernul spaniol să protesteze. Scrisoarea reprodusă de agenţia Havas prin care guvernul republican spaniol arată că : „hotărîrea guvernului francez de a suspenda orice livrare de mateTial de război, înainte de încheierea acordului, nu cores-purde grijei de neutralitate, care a inspirat această hotărîre. deoarece nicio altă putere nu a luat o astfel de hotărîre, îngăduind aprovizionarea rebelilor" 2. Nelivrarea comenzilor făcute dinainte, a fost prima activitate a guvernului prezidat de Leon Blum, care a trecut apoi la acte agresive împotriva Republicii Spaniole, înainte ca acordul, în care evident sl stipulează acest lucru, să fie semnat. In ceea ce priveşte Anglia, atitudinea ei, este şi mai netă. „Guvernul britanic a făcut cunoscut celui francez că nu are putinţa de a interzice trimiterea de arme, muniţiuni, avioane, în tranzit, prin por-furile engleze, trimise din alte ţări, spre Spania" 3. • Lordul Stanhope, secretarul de Stat la Ministerul Muncii, ufmând linia guvernului, a declarat limpede în Camera lorzilor că „aprovizionarea cu combustibil a vaselor de război spaniole este o chestiune de ordin pur comercial, care nu interesează guvernul"4. Patru avioane engleze trimotoare Fokker a câte 1260 c. p., care nu au putut fi destul de discret camuflate, au fost reţinute în Franţa. Ştirea dată de agenţia Havas „că ele au fost cumpărate de Juan March, bancherul spaniol, care este acuzat de guvernul spaniol că finanţează revoluţia din Spania" 5, pare destul de serioasă, dată fiind atitudinea oficială a guvernului britanic. Felul în care acest guvern a înţeles să apere politica de neintervenţie pe care o iniţiase, se oglindeşte şi în Documentele germane publicate la Londra în 1951. însărcinatul cu afaceri din Soania scrie Ministerului de Externe, la 2 Ianuarie 1937. din Salamanca. despre cele relatate de Sangroniz, şeful de cabinet diplomatic al lui Franco. Tată ce spune Sangroniz lui Scfineudemann : „ambasadorul brjtanic Chilton, care este acreditat pe lângă guvernul roşu şi care a stat la St. Jean de Luz mereu în timpul sejurului Corpului diplomatic la San Sebastian în timpul verii, a întreţinut active relaţiuni diplomatice cu guvernul Franco. 1 2 3 4 5 1 Genevieve Tabouis, Dela Liga Naţiunilor la San Francisco. Ed. Moderna. 1946. p. 305. 2 „Viitorul", Nr. 8575, 13 August 1936, p. 6 3 „Viitorul", Nr. 8571, 8 August 1936, p. 6. 4 „Universul", Nr. 209, 31 Iulie 1936, p. 11 5 ..Universul", Nr. 208, 30 Iunie 1936, p. 11. . www.dacoromanica.ro 44 lUZA CAMPUS Note şl telegrame veneau dela el în flecare zl. Declaraţiile lui Eden, din ultimul său discurs ţinut în Camera comunelor desDre chestiunea spaniolă, au fost comunicate înainte, guvernului naţionalist11Sangroniz a mai afirmat că „dl. Pach, ataşatul comercial al ambasadei britanice a fost deseori la Burgos şi Salamanca, pentru a discuta chestiuni economice112. Incontestabil, însărcinatului cu afaceri al Germaniei i s’a povestit adevărul de către Sangroniz. Toate evenimentele ce au urmat, confirmă în fond faptul că Marea Britanie a susţinut pe Franco. Statele Unite care oficial sunt de acord cu politica de neintervenţie, o pun riguros în aplicare când este vorba de guvernul Republicii Spaniole. Rigurozitatea se concretizează prin faptul că „Camera reprezentanţilor a adoptat un amendament privitor la clauza vânzării la plată, din proiectul legii de neutralitate Pittman, aşa ca să se limiteze la doi ani durata acestei dispoziţii şi a dat preşedintelui dreptul discreţionar de a interzice temporar, exportul oricărui articol nemanufacturat, sau al oricărei materii prime113. Rigurozitatea se îndrepta net, împotriva guvernului Republicii Spaniole. Ambasadorul S.U.A. la Moscova se pare că a discutat cu Litvinov despre acest amendament la proiectul legii de neutralitate Pittman şi despre consecinţele ce decurg pentru Republica Spaniolă, căci iată ce notează Davies în jurnalul său: „Mă întreb dacă Litvinov nu are dreptate şi dacă nu o să ne dăm seama într’o zi, că înfometăm chiar acele naţiuni care constitue bastioane ale apărării supreme a democraţiei şi a libertăţii, împotriva totalitarismului şi a înregimehtării114. Nu tot atât de riguroase erau condiţiile, când era vorba de Franco. Se găseau atunci forme, prin care să se arate că nu s’au putut găsi alte soluţii şi de aceea, într’un anumit caz numai trebue să se calce politica de neintervenţie. ' Tntr’un memorandum datat la Berlin în 31 Decembrie 1936, către şeful secţei extra-europene din Departamentul politic, se relatează un asemenea caz, când Statele Unite au trebuit „cu părere de rău11 să calce politica de neintervenţie. Din textul documentului cităm câteva fraze edificatoare: „primul secretar al ambasadei americane, dl. Lee m’a vizitat şi, la instrucţiunile guvernului său, mi-a citit o comunicare a Departamentului de Stat american. Conform cu această comunicare, guvernul american nu putea respinge cererea firmei Robert Cuse de a expedia aeroplane şi motoare la Bilbao în sumă de $ 2.775.000, deoarece deciziunea unită a congresului cerea un embargo asupra expedierii de arme şi materiale de război numai naţiunilor beligerante şi nu se aplica cazurilor de război civil. 'Departamentul de Stat care în mod sincer regretă contravenţia la politica de neintervenţie a auvernului american, in cazul de fată. afirmă mai departe că majoritatea avioanelor destinate exportului nu sunt noi şi trebue întâi reparate115. Aşa dar, S.U.A. intervine deschis împotriva Republicii Spaniole. 1 2 3 4 1 Documents on german foreign policy, ibidem, Doc. Nr. 181, p. 200—201 2 Documents on german foreign policy, ibidem, p. 200—201. 3 Joseph C. Davies, op. cit., p. 124—125, (Doc. din 18 Martie 1937). 4 Joseph E. Davies, ibidem, p. 124—125. 3 Documents on german foreign policy, ibidem, p. 198, Doc. Nr 78, 31 Decembrie 1936. www.dacaromamca.ro POLITICA AN1INAŢIONAL.A a GUVEHNELOII JÎURGIIEZO-MLOŞIERE3T1 45 Această succintă analiză a formei concrete pe care o la politica de neintervenţie după isbucnirea războiului civil, nu mai lasă nicio îndoială asupra atitudinii pe care marils puteri imperialiste o au faţă de fascism. Consecinţele acestei atitudini duc la o mărire a agresivităţii germane. Winston Churchill relatează o discuţie pe care a avut-o cu Ribbentrop, din care reiese limpede poziţia Germaniei. Germania în această vreme asigura mereu Anglia că va ataca U.R.S.S. Din propunerile făcute de Ribbentrop lui Churchill se vede cam ce teritorii cred Germanii că sunt necesare spaţiului lor vital... .,In consecinţă, Polonia şi coridorul Danzig trebuiau absorbite. Rusia Albă şi Ucraina erau indispensabile viitorului Reich de şaptezeci milioane de suflete" '. Din cauză că se cunoşteau aceste dorinţe de expansiune spre Est ale Germaniei, nimeni "în parlamentul britanic nu a rămas prea mirat, când ş’a aflat că enorma cifră de aproximativ 11 miliarde mărci, se cheltuiseră în Germania pentru înarmare. La întrebarea, pusă în parlament, lui Cham-berlain, acesta răspunde : „Guvernul nu posedă nicio cifră olicială, dar după informaţiile pe care le-a putut aduna, nu văd niciun motiv de a gândi ca cifrele indicate sunt excesive pentru vreunul din exerciţiile examinate"9 Nu există nicio îndoială că se dorea înarmarea Germaniei, că se permitea orice Germaniei. în această etapă, pentru scopul bine determinat ca Germania să atace Uniunea Sovietică. Uniunea Sovietică a întrebuinţat atunci toate mijloacele ca să împiedece deslănţuirea războiului. Ea a arătat gravul pericol al războiului. Reprezentantul sovietic la Londra, urmând lima trasată, de luptă pentru menţinerea păcii, a arătat că : „guvernul sovietic consideră că Europa este In fata unei cotituri istorice, la o răscruce de drumuri şi că trebue să facă o alegere definitivă : sau să facă o realitate din securitatea colectivă, sau să vizeze la ceea ce Se numeşte localizarea războiului, cale de retragere constantă în faţa agresorului, cu SDeranta ridicuiă că poate, totuşi, lupul vorace nu va devora pe mica scufiţă roşie" 3. Intr’adevăr, războiul civil din Spania a desvăluit toate tendinţele agresive ale fascismului, dar în acelaşi timp a lămurit şi poziţia marilor puteri imperialiste care au finanţat şi au desvoltat fascismul atât pe cale directă, cât şi pe cale indirectă. In 1936, toate statele care trăiseră în credinţa intangibilităţii tratatului dela Versailles, înţelegeau că acest tratat se prăbuşea, că Societatea Naţiunilor era falimentară şi că aşa numita politică de apărare a păcii a imperialiştilor era o grosolană minciună. V România burghezo-moşiereascâ apăra aceleaşi interese ca şi burghezia internaţională, care diriguia falimentul Societăţii Naţiunilor. Analizând situaţia acestei etape istorice, tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej apreciază că : „întregul curs al politicii interne şi externe a României "arată că cercurile reacţionare româneşti se orientau categoric spre fascism". 1 Winston S. Churchill, op. cit., p. 227. 2 Ibidem, p. 231. 3 Joseph E. Davies, op. cit., p. 123. _ * Gh. Gheoighiu-Dej, 30 de ani de lupta a Partidului sub steagul lui Lenin ŞÎ Stalin, Ed. P.M.R., 1951, p. 24. - . www.dacoromamca.ro 46 JSLIZA CAMPUS Partidul Comunist din România a desvăluit această situaţie pe toate căile. Oamenii cinstiţi din România au putut astfel afla cum se desfăşura politica de trădare a guvernului liberal, care se pregătea să vândă bogăţiile şi independenţa ţării, imperialismului germano-fascist. Jn documentele Partidului Comunist din România, această situaţie este desvâluită, în toată monstruozitatea ei : „Falimentul către care se îndreaptă cu repeziciune regimul capitalisto-moşieresc din România, a trezit într’o parte din burghezia româna dorul de aventură. Politica de pace a Uniunii Sovietice nu-i convine. In grăbirea războiului contra ei, în forţarea cursului fascist din interior, o parte din burghezie vede izbăvirea. Şi tocmai acea aripa a partidului liberal care cred° că ora H — era fascismului deschis — a şi sunat, şi-a întărit poziţiile prin refacerea guvernului Tătărescu. Aceeaşi clică burgheză este şi promotoarea apropierii de politica externă hitleristă, de politica războiului imediat contra Uniunii Sovietice. Partidul naţional-ţărănist nu rămâne nici el în urmă. Madgearu la Berlin, Mihalache anunţat Ia Roma, planurile de modificare fascistă mussoli-niană a Constituţiei, afişate de conducerea partidului naţional-ţărănist, dovedesc nu numai că acesta este unul din organizatorii de bază ai fascismului din România, dar şi că curentul hitlerist în politica externă e reprezentat de către o parte a partidului ţărănist1' '. Deci guvernul liberal, sprijinit de întreaga reacţiune din România burghezo-moşierească, porneşte deschis la o schimbare a politicii externe, deci la înfeudarea ţării, la imperialismul agresiv german. O foarte sumară analiză a importului şi exportului, în această perioadă a anului 1936, confirmă cu prisosinţă această situaţie. Câteva cifre pe care le dă economistul burghez V. Madgearu, într’o lucrare a sa, arată net înfeudarea ţării „la carul imperialismului german, pe care o executa cu mult zel, guvernul Tătărescu"1 2. . Se ştie că 1936 este un an de depresiune. Există deci efective scăderi, atât în importul cât şi exportul nostru. Totuşi, în special în 1936 participarea Germaniei este în creştere. Să luăm numai câteva exemple : „La importul de piei proaspete care se află în scădere pronunţată (se reduce la 20%), participarea Germaniei este în creştere : In 1928 28,8%, iar în 1937 - 44,5°o“3. La unele obiecte, se poate constata chiar o „excepţională" creştere, în 1936. De exemplu, la importul de fier şi oţel, Germania participă cu 36.8% în 1936, iar la importul de cărbuni minerali, procentul Germaniei se ridică dela 8,6% în 1928, la 47,1% în 1936, iar importul de aramă se urcă „ocazional" — spune economistul burghez — în 1936 la 48,7%. La importul de fire de lână, în timp ce se înregistrează o descreştere a participării basinului dunărean, se constată o remarcabilă creştere a par- 1 Documente din Istoria Partidului Comunist din România, Ed. P.M.R., 1951, p. 224. 5 30 de ani de luptă a Partidului pentru socialism, pentru Pace, pentru fericirea Patriei, p. 76. . 3 Toate cifrele şi datele cu privife la import şi export, s’au luat din lucrarea : V. Madgearu, Evoluţia economiei româneşti după războiul mondial. 1940, Mon. Of. şi Imprim. Nation., p. 285, 286, 287, 288, 289, 290, 291. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 47 ticipării Germaniei, care în 1928 avea un procent de 22,3%, iar în 1937 are un procent de 72,2%. Aceeaşi creştere se poate observa la importul de mătase vegetală : 1928 = 18,7%. . 1937 = 42,2%, în timp ce Franţa are o participare în descreştere: 1934 - 46%. 1937 = 7,5%. La importul de fler şi oţel laminat, procentul participării Germaniei este în creştere : . 1928 ■= 17,5%. 1937 = 51,7%. Aceeaşi situaţie se constată la importul de colori, vopsele şi lacuri: 1928 = 46,4%. 1937 = 71,2%. La uleiuri minerale şi derivate : 1928 - 22% 1937 = 51,30% ; la importul de maşini şi aparate electrice, (1937 =■ 42,2%), la maşini motrice, cazane cu vapori şi turbine (1937 = 39,7%); la maşini-unelte (1936 = 60,3%) în timp ce la aceste din urmă obiecte, participarea Angliei scade: dela 14.8% în 1928. la 0.0% în 1937. Cât priveşte importul de maşini de ţesut, participarea Germaniei creste vertiginos : 2,8% în 1928, 55,2% în 1937. Aceeaşi creştere, se constată la maşini agricole, unde participarea este de 23,2% în 1928 si de 50,7% în 1937. In ceea ce priveşte importul de automobile, Germania trece dela 5.6% în 1928 la 24,6% în 1937. La importul de medicamente, participarea Germaniei creşte: 1928 37,5%, 1937 ~ 57%, în timp ce importul francez este pentru acest articol în descreştere: 1928 - 47,2%, 1937 - 17.8% Aceeaşi situaţie de creştere a participării Germaniei, se observă si la importul de produse chimice : 1928 = 39,5% ' 1937 * 53,6% La aceleaşi obiecte, participarea Angliei şi a Franţei trece pe planul al doilea, fără ca aceste două state să protesteze câtuşi de. puţin. • In ceea ce priveşte exportul, se constată aceeaşi situaţie de scădere a participării Franţei, de exemplu, la exportul de legume, care scade dela 23,6% în 1928, la 6,8% în 1938, în timp ce piaţa germană ocupă un loc important atât în exportul de legume, cât şi în exportul se seminţe de plante, care creşte : 1928 - 23,66%. 1937 - 46,5%. ■ Aceste câteva exemple coroborate şi cu nu tablou statistic întocmit de preşedintele Institutului pentru cercetarea conjuncturilor, o personalitate oficială nazistă din Berlin, dovedesc locul tot mai dominant al Germaniei în comerţul nostru exterior. De altfel, din cifrele tabloului de mai jos reiese dominaţia Germaniei în întreg spaţiul balcanic, unde Franţa şi Anglia au o participare redusă'. ■ Wageman Ernsi, Der WWWlttacOtOma&iCartf' 120' 48 EL1ZA CAMPUS Export Anul Germania Italia Marea Briianie Franţa S. U. A. 1929 19,9 16,4 6,0 5,9 4,8 1935 31,4 4,1 12,0 4,1 6,0 Import Anul Germania Italia Marea Britanie Franţa S. U. A. 1929 16,8 8,7 9,4 6,7 8,2 1936 34,2 1,5 9,6 3,0 6,1 Aceasta înseamnă implicit că marile puteri imperialiste începuseră totuşi, în 1936, să se decidă la părăsirea zonei de influentă pe care o aveau în România. Burghezia considera în această vreme că România trebue în fond să rămână o ţară agricolă şi căuta să fundamenteze prin teorii economice această situaţie de înfeudare la Germania : ..Această situaţie nu este atât rezultatul unei cristalizări politice, cât al schimbării de structură a economie! româneşti" '. Toate teoriile şi argumentele ştiinţei burgheze nu puteau ascunde trădarea guvernului liberal care era evidentă în politica internă, de a păstra încă o anumită mască în politica externă. In acest sector politic, se discută făţarnic, chiar în Iulie, despre securitatea colectivă şi despre respectarea Pactului dela Geneva. ★ In August, Mica înţelegere şi deci şi România, primiseră nota franceză cu privire la politica de neintervenţie în războiul civil din Spania. Guvernul Tătărescu a pus în aplicare această politică. în acelaşi fel în care o Duseseră în aplicare Anglia, Franţa şi Statele Unite. Se respectau oficial formele, dar se călcau sub înalte auspicii, aşa cum se călcaseră în vremea războiului italo-abisinian In August, Pedro de Prat y Soutzo, ministrul Spaniei la Bucureşti „a demisionat"£ ca un trădător, considerând că nu poate servi Republica Spaniolă. A rămas la Bucureşti, fiind considerat în mod oficial ca ministru al Spaniei „naţionaliste". In Noembrie 1936. îl vedem, în orice caz, în plină acţiune de propagandă pentru Franco, socotit fiind ca ministru al Spaniei naţionaliste, într’o vreme în care guvernul Franco, nu fusese recunoscut de marile puteri imperialiste. Pedro de Prat y Soutzo dă atunci oficial o masă pentru legionarii care plecau în Spania şi care considerau că au fost primiţi de ministrul Spaniei naţionaliste. Evident că Prat y Soutzo se bucura de protecţia oficială a guvernului, care îl considera în fond ca reprezen- 1 V. Madgearu, op cit., p. 301. 2 „Universul", Nr. 216, 7 August, 1936, p. 13. . • www.dacor6mamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-.vIOŞIEREŞTI 49 "lanţul lui Franco la Bucureşti. In orice caz, înaltele cercuri îl tratau ca atare, căci titlul lui apare ca ceva obişnuit. Aceste aspecte ale aplicării politicii de neintervenţie în România sunt -oarecum oficioase. Ele dovedesc schimbările survenite în politica externă ★ In Aprilie, Turcia a denunţat convenţia care o împiedeca de a avea normală suveranitate asupra propriului ei teritoriu. In 23 Iunie s’a deschis la Montreux, conferinţa ,,Strâmtorilor“. In mod oficial se punea problema securităţii colective. Numai că singura delegaţie care lucra sincer în acest sens la Montreux, a fost delegaţia sovietică. Toţi cei care asemenea lui Barthou susţineau, pe această linie, politica dusă de Uniunea Sovietică, erau socotiţi indezirabili. Se pare că, fără să fie deloc prieten al comunismului, Barthou era un adept al politicii de securitate colectivă şi în acest sens dorea o apropiere de Uniunea Sovietică. In problemele principale ce trebuiau stipulate la Montreux, reprezentantul U.R-S.S. a prezentat conferinţei un text limpede în care se arăta că noua convenţie a strâmtorilor nu trebue să aducă niciun prejudiciu pactelor ’ de asistenţă mutuală existente : „Dispoziţiile prezentei convenţii, neputând să aducă atingere drepturilor şi obligaţiilor decurgând din pactul Societăţii Naţiunilor pentru înaltele părţi contractante, membre ale Societăţii Naţiunilor, sau să restrângă într’un chip oarecare misiunea acesteia de a salvgarda cu eficacitate securitatea naţiunilor" '. Textul propus de delegaţia britanică era departe de a apăra aceleaşi puncte de vedere, căci tindea în fond, la substituirea Pactului Societăţii Naţiunilor. Or, în acest moment, susţinerea Ligii Naţiunilor şi a vechilor pacte, însemna o întărire a politicii de securitate colectivă. In rezoluţiile şi hotă-rîrile plenarei a V-a lărgite a Comitetului Central al Partidului Comunist din România, se vede limpede că, pentru asigurarea unei adevărate politici de apărare a ţării împotriva fascismului german, Partidul „cere o politică de strânsă legătură cu Uniunea Sovietică şi de încheiere a unui pact de asistenţă mutuală cu ea. Toate măsurile care sunt în stare să asigure pacea şi securitatea ţării lor şi să oprească pe agresor, ca întărirea Ligii Naţiunilor, tratatele de neagresiune şi de asistenţă mutuală ş.a.m.d. trebue să fie consecvent realizate, susţinute şi apărate"1 2... Tocmai acest lucru nu îl voiau puterile imperialiste. Textul britanic anihila, de fapt, toate convenţiile care stăteau la baza înţelegerii balcanice. Se încerca o desagregare a vechilor alianţe, o restructurare în fizionomia politică a spaţiului balcanic, care nu mai convenea celor hotărîţi să cedeze această sferă de influenţă Germaniei hitleriste. Textul britanic voia deci să aplice numai articolul 16 al Pactului Societăţii Naţiunilor, adică articolul care prevedea unanimitatea voturilor şi să înlăture articolul 23, care prevedea respectarea acordurilor Regionale ca şi paragraful 7 din- articolul 15, care se ocupa de asistenţele regionale existente. Când s’a arătat Angliei că aceasta însemna de fapt lichidarea Pactului înţelegerii balcanice, i-a displăcut profund, aşa cum a clisplăcut şi Franţei 1 „Universul", Nr. 189, 11 Iulie 1936, p. 15. 2 Documente din Istoria Partidului Comunist din România. Ed. P, M. R., 1951, p. 277. . , sTmm www.dacoromamca.ro 50 ±.L1ZA CAMPUS care s’a văzut în situaţia de a accepta oficial textul sovietic. La 27 August, România a ratificat Convenţia strâmtorilor. Se înregistrase, graţie luptei UlR.S-S., un succes în apărarea principiului de securitate colectivă. ★ Discuţiile ce avuseseră loc la Montreux în jurul textelor propuse de delegaţia sovietică de o parte ca şi de delegaţia britanică de alta, au desvăluit încă odată intenţiile marilor puteri imperialiste de a substitui vechiului Pact al Societăţii Naţiunilor un altul, care să convină intereselor lor, în pregătirea agresiunii împotriva Uniunii Sovietice. In ceea ce priveşte spaţiul balcanic, textul propus de delegaţia britanică, dovedea o clară tendinţă de a schimba configuraţia politică din spaţiul balcanic, în favoarea statelor agresoare (Germania şi Italia). Aceasta a arătat limpede guvernului Tătă-rescu ce avea de făcut. In fond, indicaţiile celor cărora România le era înfeudată erau foarte clare: dacă zona de influenţă se ceda Germanilor, politica externă a guvernului Tătărescu trebuia implicit să urmeze acest drum. Clasei dominante din Româhia îi era în fond, indiferent stăpânul; important era ca acest stăpân să-i garanteze privilegiile de clasă. Guvernul Tătărescu care se îndrepta net spre Germania, a trebuit să ia poziţie, imediat după Montreux. Tătărescu a fost sprijinit în această atitudine de Carol al II-lea care dirija mersul spre dreapta al politicii externe a României, în mod vădit. „Regele a intervenit pentru Tătărescu*1relatează Iorga în aceeaşi însemnare. Ceea ce dovedeşte că regele era de perfect acord cu poziţia luată de Tătărescu. Astfel, se pot înţelege în adevăratul lor sens cuvintele „apărarea intereselor României**» care se traduceau concret prin înfeudarea ţării la carul imperialismului german. ★ După 1 Septembrie, când presa comunică oficial schimbarea de guvern. actele de vădită modificare a politicii externe vor fi vizibile, chiar în declaraţiile oficiale, care păstrează totuşi încă unele aspecte ale poziţiei ipocrite de adeziune la politica de securitate colectivă. Acţiuni nenumărate ale guvernului Tătărescu mai ales pe planul politicii interne, dovedesc adeziunea acestui guvern la politica hitleristă. Deşi actele politice au continuat câtva timp să se facă mai acoperit, se pot da numeroase exemple despre protecţia de care s’au bucurat mişcările de dreapta din partea guvernului Tătărescu. Desprindem câteva aspecte. Se permitea în Ianuarie, de pildă, organizarea unui plebiscit al Germanilor din România având ca scop „să se vadă că populaţia germană formează un tot**2, în sensul aderării acestei populaţii, la politica nazistă. S’a îngăduit ptunci, fără nicio oprelişte, alcătuirea articolelor care constituiau regulamentul organi-. zaţiei fasciste germane în România. In privinţa ajutorului direct ce s’a dat fasciştilor români, există un material imens care, de sigur, nu poate fi analizat în cadrul acestui studiu. Este insă clar, că organizaţia „Totul pentru ţară** care era în fond Garda de fier, beneficia în 1936 de o asemenea protecţie, încât adunările şi manifestă- 1 N. Iorga, op. cit., p. 347. 2 „Universul", Nr. 11, 12 Ianuarie. 1936, p. 11. . www.dacoromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA. A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞTI 51 irile acestei organizaţii „se bucurau de toată publicitatea în presa oficioasă şi semioficioasă" Ziarul de dreapta care desvălue această situaţie, mai arată că „guvernul a ridicat paza militară dela aşa numita Casă verde din Bucureştii Noi, care, după cum se ştie, era căminul gardiştilor, dând dreptul ca, pe viitor, Casa verde să fie stăpânită de organizaţia „Totul pentru ţară“, iar la uzinele metalurgice Malaxa se confecţionează în metal insignele pentru organizaţia „Totul pentru ţară“1 2. In vremea aceasta în care, pe plan intern, se ajuta pe toate căile desvoltarea atât a organizaţiilor fasciste germane, câU şi des-voltarea organizaţiilor fasciste române, emisarii neoficiali ai guvernului sunt trimişi la Berlin. Aflăm de pildă, din însemnările lui N. Iorga, că Gh. Bra-tianu a fost la Berlin, unde a făcut şi anumite declaraţii presei. In Iunie însă, emisarii sunt trimişi în mod mai deschis. De pildă, aflăm că Goga „a fost primit într’o audienţă de Suveran"3 care a durat două ore şi aool a plecat în străinătate. (Se pare că s’a anunţat oficial plecarea la Karlsbad). Toate faptele întâmplate, în special pe plan intern, întregesc înţelegerea mai clară a politicii externe, pe care o manifestă în mod oficial guvernul Tă-•tărescu. Pentru a înşela opinia publică, declaraţiile lui Tătărescu privitoare la politica externă sunt pe linia apărării politicii de securitate colectivă : „..-.întărirea alianţelor existente, colaborare activă la întărirea Societăţii Naţiunilor, colaborare activă la toate iniţiativele active pentru organizarea frontului unic şi indivizibil al păcii şi securităţii colective"4. Deci, nimic nu se va schimba. Se merge pe acelaşi drum. Aceasta, se spunea la 1 Septembrie. La 4 Septembrie însă, în declaraţiile oficiale făcute presei de Victor Anto-nescu, pe aceeaşi linie, se adaugă, în mulţimea copleşitoare de asigurări de credinţă la vechea politică şi două fraze semnificative. Una subliniază amiciţia deosebită a României pentru Italia fascistă : „ O origină comună şi amintirile marelui război ne leagă de Italia. Interesele economice ale celor două ţări şi. simpatia poporului român pentru Italia, întăresc aceste legături" 5, Altă frază arată bunele legături cu Germania, accentuându-se în mod special asupra unor însemnate interese economice: „... In sfârşit, vom menţine cele mai bune legături cu vecinii noştri şi cu toate celelalte state : printre acestea Germania cu care avem bune relaţii isvorîte din însemnate interese economice" 6... In declaraţiile program ale guvernului intră acum în mod deschis, relaţiile cu cele două state agresoare. In curând, o serie de acte oficiale ilustrează net înfeudarea la Germania-Chiar în Septembrie, o delegaţie română condusă de Prof. Gh. Leon pleacă la Miinchen, pentru a duce negocieri în legătură cu exportul nostru de petrol în Germania. Organul guvernului, „Viitorul", afirmă deschis că „obişnuit, petrolul reprezenta 25% din totalul vânzărilor în Germania: azi, acest produs alcătueşte 65°o din totalul exportului în acea ţară". Ziarul tinde să popularizeze această situaţie, arătând o serie de avantaje. De pildă, arată că pentru orice cantitate de petrol „ce depăşeşte 25% din quantumul global al 1 „Cruciada Românismului", Nr. 65, An. II, 14 Martie 1936. 2 Ibidem, p. 8. ■ J „Universul". Nr 166, 14 Iunie 1936, p. 11. ♦„Viitorul1, Nr. 8591, 1 Septembrie 1936, p. 1. 5 Ibidem, Nr. 8594, 4 Septembrie 1936, p. 2. 5 Ibidem, Nr. 8594, 4 Septembrie 1936. www.dacaromamca.ro 52 tLIZA CÂMP1 « exportului nostru în acea ţara", va fi plătit în devize libere şi forte“ Se tinde deci să se arate că relaţiile economice cu Germania vor aduce numai, câştig ţării. Pe de altă parte, se înlesnesc transacţiile societăţilor care lucrează cu Germania. De pildă, în Octombrie, Monitorul Oficial din 19 Octombrie publică jurnalul Consiliului de Miniştri, prin care se prelungeşte contractul S.A.R. pentru cultura şi exportul seminţelor oleaginoase soia, pe încă doi ani. Printre condiţiile ce se pun societăţii, la prelungirea contractului, două sunt interesante de relevat: „Să importe din Germania pentru o egală valoare mărfuri germane, din care 50 °o dela I. G. Farbenindustrie, iar pentru restul de 50°o să importe alte mărfuri germane, cu avizul Ministerului Industriei şi Comerţului'12. Se adaugă apoi într’un alt articol, că se va acorda, la cerere, societăţii şi un avans de import, dar „acest avans de import se va putea face fie numai de I. G. Farbenindustrie, fie dela această firmă şi alte firme" d. In Noembrie, un incident mărunt, poate ilustra slugărnicia guvernului faţă de Germania. Naziştii căutau să pătrundă şi pe cale culturală, cât mai adânc la noi. Pe această linie, contele Rudiger Altman, consilier al legaţiei germane, urma să conferenţieze la Dalles despre muzica germană-Opinia publică a aflat curând însă că acest Altman „a fost şeful poliţiei secrete pe vremea ocupaţiei" 1 2 3 4. Aflăm din memoriile lui N. Iorga, că „Victor Antonescu nu poate da nicio sugestie Şefului legaţiei, Fabricius" 5. Deci, nici în cazul când un om adusese evidente prejudicii ţării în calitate de şef al serviciului secret german, în vremea de tristă amintire a ocupaţiei, nici atunci, fiind deci perfect îndreptăţit, ministrul de Externe român nu îndrăs-nea să ia vreo măsură. De altfel, tratat fiind cu nenumărate menajamente, Eabricius a protestat, ameninţând că „dacă vor fi demonstraţii, el va cere satisfacţie"6. Toate aceste metode naziste erau bine cunoscute Uniunii Sovietice. De nenumărate ori Uniunea Sovietică a prevenit pe susţinătorii nazismului, arătând gravele consecinţe ale acestei situaţii. Litvinov, de pildă, a arătat acest lucru lui Davies, ambasadorul Statelor Unite la Moscova, acuzând marile puteri imperialiste că aruncă de bună voie în braţele lui Hitler ţările mici. Reprezentantul U-R.S.S. a prevenit atunci pe ambasadorul Statelor Unite că această situaţie va duce la distrugerea securităţii colective, Hitler devenind apoi „stăpânul micilor ţări, una după alta". Este limpede că prin voinţa guvernelor imperialiste, România a intrat în zona de influenţă a Germaniei. * încă din Iunie 1936, Germania a pornit să-şi ia în primire zona de influenţă cedată. Doctorul Schacht, ministru al Economiei Reichului şi preşedinte al Băncii Reichului, a plecat la Belgrad, Atena şi Sofia. In organul oficial al guvernului Tătarescu, vizita se comenta, ca având drept scop „încheierea de acorduri de clearing pentru a determina ţările din Sud-Estul european să cumpere mărfuri în rfiai mare cantitate din Germania, în schimbul produselor agricole" 7. De fapt, această evidentă acaparare economică a spaţiului 1 Viitorul, Nr. 8612, 25 Septembrie 1936, p. 1. 2 „Cruciada Românismului", Nr. 92, 30 Octombrie 1936 p. 2. 3 Ibidem, Nr. 92. 30 Octombrie 1936. 4 N. Iorga, op. cit., p. 372. 3 Ibidem. 6 Ibidem. 7 „Viitorul ■ Nr. 8522, 12 Iunie 1936. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIERLŞ TI 53 balcanic se traduce pe plan politic Drin .metode naziste, de desagregare a Micii înţelegeri. Despre această situaţie politică se ştia bine în cercurile conducătoare ale Statelor Unite. Deşi se cunoştea importanta Micii înţelegeri ca şi posibilitatea ce o avea de a juca un rol în salvgardarea păcii, totuşL se permitea Germaniei să întreprindă acţiuni de desagregare a acestui for nolitir In Iunie, naziştii au lucrat mai mult în Jugoslavia. Vizita lui Schacht acolo, a creat o strânsă legătură a Jugoslaviei cu Germania. Oficiosul „Vreme" a anunţat atunci limpede situaţia : „...Vizita este considerată ca un nou pas al Germaniei în vederea stabilirii de legături economice cât mai strânse cu aceste ţări" *. Ziarul adaugă însă şi alt.e precizări, afirmând că „creanţele jugoslave în Germania se menţin la 400 milioane dinari... şi că o mare parte a exportului jugoslav e îndreptat &pre Germania" Tot în Iunie, se mai dau încă o serie de amănunte în legătură cu noile acorduri dintre Jugoslavia şi Germania, arătându-se că „exportul sârbesc pentru Germania creşte cu 300 milioane"1 2 3. Efectele acestei înfeudări, s’au văzut curând. căci in Noembrie. Stoiadinovici a declarat făţiş că „fiecare din membrii Micii înţelegeri îşi poate căuta cum vrea de interesele sale" 4. Se pare că în opinia publică exista o serioasă preocupare în legătură cu ruperea Jugoslaviei de Mica înţelegere, căci Iorga revine asupra acestei situaţii în memoriile sale şi atunci aflăm că în fond totul se făcea cu asentimentul Angliei : „Topa îmi relevă nesinceritatea lui Stoiadinovici care vorbeşte de dreptul fiecărui membru al Micii înţelegeri de a-şi căuta în afară de punctele înseşi ale pactului, de interesele sale proprii". Adaugă apoi că prinţul Paul (regentul Jugoslaviei) „a cărui soţie e vara primară a ducelui de Kent, e la Londra pentru a primi instrucţiuni"5. In orice caz. ceea ce a urmat a fost făcut incontestabil cu asentimentul Angliei. Această politică a Jugoslaviei s’a făcut cu asentimentul marilor puteri imperialiste. Se căuta însă înşelarea masselor. Casidolat, ministrul Jugoslaviei la Bucureşti, prezintă politica lui Stoiadinovici ca „dreaptă"6 7, şi adaugă că „am încheiat cu Krupp, dar aceasta n’are aface cu îndreptarea alianţelor" 1. Şi totuşi, pe oamenii cinstiţi în neliniştea adânc politica de vădită duplicitate a lui Stoiadinovici, care a făcut primul pas în procesul de desagregare a Micii înţelegeri. De pildă, preşedintele Camerei cehoslovace, Malpeyer, îşi arată neliniştea. Iorga relatează : „şi pe el, îl neliniştea duplicitatea lui Stoiadinovici", în cuh'sele Micii înţelegeri discuţiile arătau că semnatarii tratatelor ce stăteau la baza Micii înţelegeri nu mai credeau că acest for politic mai putea să le fie util. Guvernele burgheze 1 „Viitorul", Nr. 8522, 12 Iunie 1936 2 Ibidem. 3 „Cruciada Românismului", Nr. 78. 27 Iunie 1936, p. 2 * N. Iorga, op. cit., p. 373. 3 Ibidem, -p. 371. 6 Ibidem. p. 386. 7 Ibidem. www.dacaromamca.ro 54 FLIZA CAMPUS căutau să se apropie cât mai mult de Germania, în speranţa că această grabă şi această slugărnicie, le va aduce oarecare avantaje. ★ In Septembrie 1936, toate aceste vădite semne de desagregare a Micii înţelegeri se ascund cu grijă. Comunicatele oficiale au tendinţa de a înşela încă massele. In Septembrie, Stoiadinovici face o vizită oficială în România. Din declaraţiile făcute de Tătărescu agenţiei Avala reiese că scopul vizitei era încheierea unul acord comercial între Jugoslavia şi România în privinţa alimentării cu petrol a Jugoslaviei şi a aprovizionării României cu cupru din Jugoslavia. încheierea acestei transacţii urma după vizita lui Schacht la Belgrad. Este posibil, ca atunci Tătărescu şi Stoiadinovici să fi ajuns la anumite puncte comune, asupra modului în care Mica înţelegere trebuia să-şi modifice politica externă- In orice caz, comunicatele oficiale ca şi discursurile rostite, stăruiau asupra poziţiei neschimbate a Micii înţelegeri. „Scor-purile, metoda şi politica Micii înţelegeri şi a înţelegerii balcanice rămân deci neschimbate11'. (Declaraţia lui Stoiadinovici făcută presei române şi străine). Această declaraţie s’a dat presei cu două zile înainte de Conferinţa Micii înţelegeri, care a avut loc la Bratislava, în zilele de 13—14 Septembrie 1936. Nu cunoaştem nici stenogramele şi nici discuţiile ce s’au dus în culisele acestei conferinţe, dar analiza textului comunicatului oficial aduce evidente lămuriri asupra noii atitudini politice spre care se îndreaptă Mica înţelegere- In câteva fraze, se reînnoesc angajamentele faţă de Liga Naţiunilor : „...cele trei state se declară gata să se asocieze numai la sforţările menite să întărească autoritatea Societăţii Naţiunilor în vederea menţinerii şi organizării păcii112. Se reînnoeşte şi asigurarea respectării pactelor regionale. In această parte a comunicatului se găseşte însă o frântură de frază care ilustrează situaţia de desagregare a Micii înţelegeri: (statele Micii înţelegeri)11... continuând bine înţeles să întreţină cu celelalte ţări raporturile de vie şi strânsă cooperare pe care fiecare din ele a isbutit să le stabilească113. Se simte net că atât România cât şi Jugoslavia care, este evident acum, se înţeleseseră cu prilejul vizitei la Bucureşti a lui Stoiadinovici, îşi rezervau dreptul de a se lega cât mai strâns de Germania. Intr’un alt punct al comunicatului acest lucru se spune sub o formă mai clară. Este vorba de raporturile economice dintre ţări. Se arată că în Octombrie se va întruni la Bucureşti Consiliul economic al Micii înţelegeri, care „va examina proiectele stabilite de experţi, cum şi alte posibilităţi de extindere în sânul Micii înţelegeri... va avea de asemenea să se ocupe de chestiunea apropierii economice in Europa Centrală114. Această frază a comunicatului care arată necesitatea unei apropieri de Europa Centrală este confirmarea oficială, pe care Mica înţelegere o dă pe linia îndreptării ei spre Germania hitleristă. In Octombrie, această situaţie devine evidentă, mai ales după discursul lui Leopold III al Belgiei, care repudia în mod oficial alianţa cu Franţa. Regele Belgiei a arătat atunci că, în conjunctura internaţională creată, Bel- 1 2 3 4 1 „Viitorul11, Nr. «601, 12 Sepţembrie 193h 2 lbidem, Nr. 8604, 16 Septembrie 1936, p, 5, 3 lbidem. p. 4. 4 lbidem. Nr. 8604, 16 Septembrie 1936 www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GUVERNELOR BURGHEZO-MOŞIEREŞ.TI gienii „sunt situaţi acum pe o poziţie internaţională asemănătoare aceleia de dinaintea războiului"1. Situaţia creată prin repudierea oficială a alianţei cu Franţa de către Belgia a produs, de sigur, o anumită mişcare în activitatea politicii externe a României. Tătărescu a plecat la Belgrad să se sfătuiască cu Stoiadinovici. S’a pus de sigur, acolo problema dacă comunicatul dat la Bratislava de către Mica înţelegere nu o leagă prea mult încă de vechile alianţe şi dacă nu este cazul să se producă o schimbare mai vădită. In presa românească oficială acest lucru nu se comentează. Singurul fapt sugestiv îl constitue reproducerea, în organul oficial al guvernului, „Viitorul", a unui comunicat oficial al guvernului jugoslav, publicat în ziarul „Vreme", cu prilejul vizitei lui Tă-tăreacu la Belgrad. Oficiosul guvernului jugoslav desminte categoric unele comentarii făcute în presa străină după care, „se afirmă că Jugoslavia şi România s’ar gândi să imite exemplul Belgiei, părăsind relaţiile actuale"2. Desminţirea dată de oficiosul jugoslav nu a produs nicio destindere. Era normal să fie aşa, căci ea contrazicea declaraţiile făcute de primul- ministru al Cehoslovaciei cu prilejul unui răspuns pe care acesta l-a dat ziarului ,.Echo de Paris". Milan Hodza, membru al partidului agrarian cehoslovac, a publicat aceste declaraţii în ziarul „Venkov", organul principal al partidului agrarian. Declaraţiile sunt atât de categorice, încât nu permit nicio umbră de îndoială: „Este natural ca Mica înţelegere şi Europa Centrală să caute a-şi pune la punct relaţiile cu Germania, cum fac şi Franţa, Italia şi Anglia. Noi nu trăim în afară de spaţiu, şi nu putem trăi izolaţi, când două treimi din graniţele noastre ating statele germane"3. Spre sfârşitul lunii Octombrie, necesitatea unor declaraţii mai evidente decât a celor date la Bratislava se face din ce în ce mai simţită. In acest scop,. Carol al ll-lea pleacă la Praga. Chiar în discursul protocolar al lui Beneş, ţinut la dineul de gală, scopul acestei întrevederi se desenează cu claritate „...să discutăm şi să stabilim atitudinea de luat, în faţa tuturor schimbărilor pe care le aduce evoluţia rapidă şi uneori precipitată a vieţii internaţionale actuale" 4. Din discursul lui Beneş însă, se vede mult mai mult. El face aprecieri asupra „alianţelor ce se sdruncină", asupra alianţelor care se regrupează, asupra concepţiilor politice ce se revizuesc şi termină spunând: ......Mica în- ţelegere demonstrează din nou viabilitatea ei, nu încetează de a constitui un sprijin ferm şi indestructibil pentru membrii ei, fără ca prin aceasta să. piardă adaptabilitatea şi elasticitatea necesară" 5. Scopul consfătuirii lui Carol al II-lea cu Beneş era tocmai această adaptabilitate şl elasticitate, necesare schimbărilor din politica externă. De sigur, pactul sovieto-cehoslovac deranja socotelile lui Carol al II-lea, care vroia o schimbare mai vizibilă. Totuşi, presa străină apreciază că s’a ajuns cu prilejul acestei vizite, la „un acord în ceea ce priveşte relaţiile cu Germania: Cehoslovacia este gata de a 1 Rene Pinon, Chronique de Ia quinzaine. „Revue des deux mondes", 1 Noem brie 1936 p. 231. 2 „Viitorul1'. Nr. 8637, 24 Octombrie 1936, p. 1 3 Ibidem, Nr. 8618. 2 Octombrie 1936, p. 5. * Ibidem, Nr. 8642, 30 Octombrie 1936, p. 3. 5 Ibidem. , . www.dacoromamca.ro 55 EL IZA CAMPUS negocia cu ea“ De altfel, textul comunicatului oficial, care s’a publicat cu prilejul vizitei lui Carol al II-lea este actul doveditor al schimbării deschise din politica externă a, Micii înţelegeri şi deci şi a României. Comunicatul nu mal are deloc fraze de reafirmare a adeziunii la politica Societăţii Naţiunilor. Singurul lucru care revine este adeziunea la politica de neintervenţie: „Decizia luată la Bratislava de cele trei state ale Micii înţelegeri de a rămâne departe de toate încercările de imixtiune în alte state, de luptele regimurilor interne ale diferitelor state şi de luptele ideologice'12. In acest comunicat apar însă fraze deschise, în legătură cu noua orientare politică : „In acelaş timp s’a subliniat voinţa celor trei state ale Micii înţelegeri de a colabora în problemele Europei Centrale şi cu Statele protocolului dela Roma şi cu Germania... Ojsera asanării politice şi economice a Micii înţelegeri va fi continuată în mod neîntrerupt şi sistematic, însă în linişte şi cu voinţa de a pune în concordanţă interesele statelor Micii înţelegeri cu interesele Europei Centrale şi ale Europei în general1'1 * 3. Exista o evidentă deosebire între textele celor două comunicate, publicate unul în Septembrie şi altul în Octombrie. In textul comunicatului dela Bratislava, se simte noua orientare, dar total este încă pigmentat cu grandilocvenţa frazelor ipocrite, ce discutau încă despre securitatea colectivă. In textul comunicatului dela Praga, nu mai întâlnim nici măcar această ipocrită forma, de apărare a vechilor principii. Totul se spune deschis. Politica Micii înţelegeri sufere o evidentă schimbare, în sensul colaborării acestui for politic cu Germania şi cu statele care semnaseră protocolul dela Roma. De altfel, Krofta, ministrul de Externe cehoslovac, a declarat net acest lucru delegaţiei de ziarişti români: „Căutăm o apropiere de statele semnatare ale protocolului dela Roma" 4. Milan Hodza exprimă şi mai deschis năzuinţele Micii înţelegeţi într’un interview acordat corespondentului din Praga al agenţiei Ştefani : „Ţinând seamă de evoluţia evenimentelor, Cehoslovacia se sileşte să constitue cu celelalte două state ale Micii înţelegeri şi cu alţi vecini, un bloc care ar putea colabora pe terenul economic cu Italia şi Germania" In Octombrie 1936, prin comunicatul publicat la Praga, Mica înţelegere intră de fapt, în mod oficial, în sfera de influenţă a Germaniei. De altfel, în Noembrie, ca să învălue într’o anumită atmosferă actele ei agresive, Germania nazista încheie cu Japonia la 25 Noembrie „Pactul Anti-komi'ntern". Toate anexiunile, toate actele de acaparare se făceau acum sub camuflajul acestui pact. înregistrăm numai pe acelea din Noembrie 1936 : Germania şi Italia recunosc junta dela Burgos, ca guvern al Spaniei, iar comitetul de neintervenţie dela Londra consideră că acest fapt nu constitue o încălcare a politicii de neintervenţie. Germania rupe din nou tratatul dela Versaiiles, ne mai voind să recunoască prescripţiile din acest tratat privitoare la Rin şi Dunăre. Statele semnatare ale tratatului dela Versaiiles găsesc că mf este căzui să ia măsuri. In faţa acestei atitudini precise a marilor puteri imperialiste care lăsau astfel să se înţeleagă, fără echivoc, că dau mână liberă Germaniei şi că renunţă la politica de securitate colectivă, România burghezo-moşiereascâ şi-a orientat şi mai adânc politica ei spre Germania. 1 „Revue des deux mondes", 15 Noembrie 1936, p. 477. 1 „Viitorul", Nr. 8644, 2 Noembrie 1936, p. 6. 3 Ibidem, Nr. -8638, 26 Octombrie 1936. p. 6. 4 ibidem. 15 Ibidem. www.dacaromamca.ro POLITICA ANTINAŢIONALA A GU /ERNELOR BURGHEZO-MOŞIERES-TI 5? După publicarea comunicatului dela Praga, se poate spune că politica externă a României se soldează la sfârşitul anului 1936, cu înlăturarea stăvi-larului oficial, care ar mai fi putut eventual împiedeca cotropirea ţării de către fascismul cel mai agresiv nazist. încă din 1936, politica de neintervenţie se dovedeşte deci a fi un mijloc-criminal pentru deslănţuirea unui nou război mondial. Ieri, ca şi azi, imperialiştii americani, englezi şi francezi sunt iniţiatorii tuturor actelor, tuturor uneltirilor menite să deslănţue un nou măcel. Azi însă, spre deosebire de ieri, s’a organizat puternicul front al păcii, în fruntea căruia stă glorioasa U.R.S.S., care a sdrobit hitlerismul, cunoaşte uneltirile imperialiştilor şi luptă cu dârzenie împotriva lor pentru a asigura victoria forţelor păcii NOTA REDACŢIEI. — Lucrarea tcV. Campus prezintă o serie de date ţi documente interesante care demască atât politica imperialiştilor apuseni, cât şi politica trădătoare a burgheziei şi moşierimii române. Tocmai din acest motiv, publicarea unui astfel de articol va fi folositor. De asemenea, trebue considerat ca articolul este un început în privinţa analizei şi studierii problemelor politicii externe a României hurghezo-moşiereşti. In ciuda faptului ca tov. Campus a folosit documentele Partidului, este totuşi insuficient tratata influenta masselor populare şi lupta Partidului pentru o politica de prietenie cu U.R.S.S. şi împotriva fascismului şi a fascizării tarii noastre, de către guvernul burghezo-moşieresc. De asemenea, trebue întărită demascarea unor politicieni burghezi ai Românief din această perioadă şi să fie demascaţi mai ales acei care în momentul de fata sunt ..selecţionaţi11 agenţi ai imperialismului american şi englez. Cârdăşia imperialiştilor americani, englezi şi francezi cu fasciştii germani nu este destul dc puternic scoasă în evidenta. Ţinând seama de serioasa muncă depusa de autor, de părţile valoroase ale articolului şi de dorinţa de a încuraja pe tineri noştri istorici sa atace cu mai mult curaj probleme de cercetare, redacŢa a considerat că publicarea acestui articol va fi de un real folos. www.dacaromamca.ro AVÂNTUL MIŞCĂRII MUNCITOREŞTI DIN ROMÂNIA ÎN ANII 1905-1906* DE E. I. SPIVACO VSCHI Prima revoluţie rusă din anii 1905—1907 a exercitat o uriaşă influenţă asupra creşterii mişcării revoluţionare din ţările Europei şi Asiei. In Ianuarie 1905, V. I. Lenin scria : „Proletariatul întregei lumi priveşte acum cu nerăbdare înfrigurată spre proletariatul întregei Rusii" '. Atrăgând atenţia asupra însemnătăţii istorice mondiale a primei revoluţii ruse, V. I. Lenin şi I. V. Stalin au subliniat, nu odată, că ea a ridicat la luptă sute de milioane de oameni. Rezultatul influenţei ei de însemnătate istorică mondială a fost o serie de revoluţii în ţările din răsărit. „Revoluţia însă şi-a exercitat, în-afară de aceasta, influenţa ei şi asupra ţărilor din Apus"2. Răscoala ţărănească din anul 1907 a fost evenimentul cel mai important din istoria poporului român dela începutul veacului al XX-lea şi s’a produs sub înrâurirea directă a primei revoluţii ruse. Studierea sub toate aspectele, a istoriei acestei răscoale, a premiselor şi însemănătăţii ei, reprezintă o sarcină importantă a ştiinţei istorice marxiste, cu atât mai mult, cu cât istoria mişcării revoluţionare din România, în anii primei revoluţii ruse, a fost în mod conştient trecută sub tăcere de istoriografia burgheză. Sub tăcere a fost trecută şi răscoala ţărănească din anul 1907, care a desăvârşit perioada avântului revoluţionar din România în anii primei revoluţii ruse. V. I. Lenin a scris despre cartea istoricului reacţionar german Egelgfaf, „Istoria cotemporană" : „E foarte caracteristic, că stupidul de autor, care dă cu o exactitate pedantă date şi alte amănunte despre fiecare ţar neimportant, despre rubedeniile neînsemnate ale ţarilor, despre avorturile reginei Olan-lei (sic ! p. 440) etc., n’a spus niciun cuvânt desore răscoala din 1907 a ţăranilor din România !“ Publicarea documentelor privitoare la istoria mişcării muncitoreşti4 şi la istoria răscoalei ţărăneşti din anul 1907 ", a început numai după victoria regimului de democraţie populară din România. Pe baza acestor documente şi a altor izvoare, pe baza publicaţiilor sovietice de documente de arhivă, a * Traducere din „Voprosii istorii*j Nr. 5/1952, p. 44—67 1 V. I. Lenin, Opere, ed. rusă, v. 8, p. 80 2 Ibidem, v. 23, p. 244. 3 V. I. Lenin. Gaiete de imperialism, ed. rusa, M. 1939, p. 615. 4 Documente din -mişcarea muncitoreasca, 1872—1916, Bucureşti, 1947. 5 Rascoala ţăranilor din 1907, Documente publicaţi de M. Roller, Bucureşti, 1948 1949, v. I III. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCĂ DIN ROMANI,\ IN 1905—1906 59 presei periodice din acea vreme, a literaturii memorialistice şi a materialelor nepublicate ale arhivelor sovietice, există posibilitatea de a se înfăţişa in mod veridic, istoria mişcării revoluţionare din România din anii 1905— 1907. Studierea temeinică a situaţiei din ţară, din anii imediat premergători răscoalei şi mai ales cercetarea istoriei avântului mişcării muncitoreşti române din anii 1905—1906, au o mare însemnătate pentru înţelegerea esenţei răscoalei ţărăneşti din anul 1907- Acest articol este consacrat tocmai studierii acestui avânt. ★ Desvoltarea istorică a României dela sfârşitul veacului al XlX-lea şi începutul veacului al XX-lea, se caracterizează prin intensificarea desvoi-tării capitalismului. România cade sub puterea capitalului străin, transfor-mându-se pe de-a’ntregul într’o ţară dependentă de monopolurile străine. Contradicţiile de clasă la oraş şi sat cresc, lupta de clasă a proletariatului şi a ţărănimii române împotriva dictaturii burghezomioşiereşti, se înteţeşte. „In perioada desvoltării capitaliste a României, — remarcă Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român — burghezia a căzut la înţelegere cumoşierimea pentru a înnăbuşi lupta poporului. La baza acestei înţelegeri stătea menţinerea marii proprietăţi moşiereşti asupra pământului, ceea ce a determinat păstrarea unor puternice rămăşiţe feudale în economia noastră şi înapoierea economică şi socială a ţării noastre. Acest caracter specific al evoluţiei României a adus suferinţe înzecite clasei muncitoare şi ţărănimii muncitoare11 1 Clasa muncitoare din România era concentrată în regiunile industriei prelucrătoare (Bucureşti, Iaşi, Ploeşti, Focşani), în porturi (Galaţi, Turau-Severin, Constanţa) şi în regiunile petrolifere. Compoziţia ei nu era omogenă. Massa principală a muncitorilor provenea din foşti meseriaşi şi din ţărani, având un mic stagiu în munca salariată. Numărul muncitorilor calificaţi era redus. Clasa muncitoare din România, care în multe privinţe mal suferea încă de povara rămăşiţelor ideologiei de breaslă, a păşit pe arena politică la sfârşitul secolului al XlX-lea. In 1893, a fost înfiinţat partidul socialist. In anii 1899—1900, conducerea oportunistă a acestui partid, C. Dobrogeanu-Gherea, I. Nădejde, V. Morţun şi alţii, au trădat făţiş cauza clasei muncitoare, făcând totul pentru disolvarea partidului. împotriva disolvării partidului a luat atitudine grupul de muncitori progresişti cu năzuinţe revoluţionare, în frunte cu Ştefan Gheorghiu. Politicii trădătoare a conducerii partidului i s’a opus linia revoluţionară de refacere şi întărire a mişcării muncitoreşti. In 1899, la Congresul partidului socialist, iar apoi în presă, Alexandru Ionescu, care a lansat lozinca luptei pentru menţinerea mişcării muncitoreşti organizate, a înfierat comportarea trădătoare a oportuniştilor. Ştefan Gheorghiu, care a desfăşurat o intensă activitate pentru înfiinţarea ziarului rpuncitoresc şi propagarea ideilor re7 voluţionare în massele muncitoreşti, a publicat o serie de articole. Pentru a scinda mişcarea muncitorească, guvernul a publicat în anul 1902 legea pentru înfiinţarea aşa numitelor „corporaţii11, organizaţii profe- 1 Gheorghe Gheorghiu-Dej, 30 de ani de lupta a partidului sub steagul lui Lenin şi Stalin. Ed. P.M.R., Bucureşti, 1951—p. 7. . ’ www.dacoromamca.ro V.. I. SPIVACOVSC1II 69 sionale înguste de breaslă, care urmau să fie conduse de fabricanţii şi de proprietarii de uzine. Clasa muncitoare a răspuns la această acţiune prin intensificarea luptei pentru unitatea ei. Din iniţiativa cercului muncitoresc bucureştean, în anul 1902 a văzut lumina tiparului prima serie a ziarului „România Muncitoare", apărut nu fără influenţa „Iscrei" leniniste, care în anul 1901 era adusă prin România. Ziarul îşi propunea sarcina să organizeze cercurile răzleţe, într’un partid unic al proletariatului. In diferitele oraşe ale României au început să apară diferite numere de ziare muncitoreşti. Interesul faţă de literatura revoluţionară a crescut odată cu/mişcarea ţărănească din anul 1904 şi nu a încetat nici după înăbuşirea acesteia. Cercurile muncitoreşti, care au apărut la Bucureşti, Iaşi şi în alte oraşe, neunite încă între ele într’un partid unic, au ^optat denumirea de „România Muncitoare", dorind să sublinieze prin aceasta sarcina imediată a unificării proletariatului In condiţiile trecerii capitalismului în stadiul Imperialismului, în condiţiile. desvolţăriLmai departe a mişcăriijnuncitoreşti şi a înăspririi contradicţiilor de clasă,' în faţa 'proletariatului din ~Români& a apărut sarcina imediată a făuririi unui partid marxist centralizat, capabil să conducă mişcarea revoluţionară. Ţărănimea română, lipsită de pământ şi înrobită prin sistemul clăcilor, se găsea într’o stare de semiiobăgie. Nivelul scăzut al tehnicii agricole, starea de înapoiere a agriculturii în ansamblul ei, aveau ca urmare necesară scăderea sistematică a recoltelor. Secetele dese şi foametea legată de ele, secerau de timpuriu zeci de mii de vieţi omeneşti. „40 de ani de mizerie, robie şi ruşine", astfel era numită domnia lui Carol I în manifestul lansat în anul 1906 de „România Muncitoare"2. In pofida cruntei reprimări de către guvern a răscoalelor ţărăneşti din anii 1896, 1900, 1904, ca şi în anii 1876, 1888 şi 1894, ţăranii s’au răsculat din nou, au dat foc conacurilor boiereşti şi au intrat cu plugul în pământul moşieresc. Massele populare ardeau de dorinţa de a scutura jugul capitaliştilor şi moşierilor români şi străini. „Sub picioarele noastre clocoteşte un vulcan"3, declară în anul 1904 economistul burghez Bazilescu şi această afirmaţie oglindeşte situaţia reală din România. Revoluţia din 1905—1907 din Rusia a pus bazele unei perioade noi în istoria micării revoluţionare române. Urmând pilda" rusească, proletariatul român a trecut dela activitatea în cercuri, la greve şi demonstraţii. Exemplul fus a însufleţit şi ţărănimea română să se răscoale în anii 1906—1907. Presa revoluţionară rusă a început să se răspândească în România- Operele lui M. Gorchi au devenit populare. Intelectualitatea progresistă s’a pus în mişcare. Vorbind despre influenţa revoluţiei ruse asupra creşterii mişcării revoluţionare din România în anii 1905—1907, Gheorghe Gheorghiu-Dej, secretarul general al Partidului Muncitoresc Român a remarcat, în cuvântarea ţinută la plenara Comitetului Central al Partidului Muncitoresc * Român din 1 Trebue remarcat totuşi, că printre conducătorii acestor cercuri se aflau, alături de muncitorii progresişti revoluţionari (Şt. Gheorghiu, etc.) şi elemente oportuniste, care au încercai sa înlocuiască revendicările revoluţionare ale muncitorilor prin lozinci oportuniste ca „desvoltarea paşnica", „calea legală", etc. 2 Calendarul muncii pe anul 1907, Bucureşti, 1906, p. 13. 3 R. Selon-Watson, A history of,the Roumanians, London, 1939* p. 385. www.dacoromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROM \NIA IN 1JI|V-1906 61 ^Martie 1949, că în România s’a înregistrat un larg „ecou al mişcărilor revoluţionare din Rusia, mai ales al revoluţiei burghezo-democratice din anul 1905, care au influenţat atât asupra refacerii mişcării muncitoreşti din ţara noastră în anul 1905, cât şi asupra izbucnirii răscoalelor din 1907“ Pe la sfârşitul lui Ianuarie 1905, V. I. Lenin scria : „Răsturnarea ţarismului în Rusia, începută eroic de clasa noastră muncitoare, va fi un punct de cotitură în istoria tuturor ţărilor, o uşurare pentru cauza tuturor muncitorilor, tuturor naţiunilor, din toate statele şi din toate colţurile globului pământesc”1 2. Ştirea despre începutul revoluţiei în Rusia a trezit sentimentul de solidaritate revoluţionară al clasei muncitoare române şi a însufleţit-o la intensificarea luptei revoluţionare din ţară. Prima mare manifestare politică a mişcării muncitoreşti române renăscute, a avut loc în Ianuarie 1908'. Este vorba de meetingul de protest împotriva măcelului sângeros din 9 Ianuarie 1905 dela Petersburg, meeting convocat de cercurile muncitoreşti din Bucureşti. Participanţii la meeting au sprijinit lozinca muncitorilor ruşi „Jos ţarismul” ! Meetingul a avut loc la „Eforia”, una din cele mai mari săli din Bucureşti şi la el au participat mai bine de 2.000 de oameni. „Lângă sala unde a avut loc adunarea — spune un martor ocular — se aflau câteva mii de oameni. Entuziasmul celor aflaţi în sală s’a transmis şi celor care se găseau pe stradă. Strigătele de „ura“ nu mai conteneau. In ochii tuturor se citea dorinţa de luptă”.3. Oratorii care au luat cuvântul la meeting, au îndemnat la solidaritate cu revoluţia rusă, la renaşterea mişcării muncitoreşti şi la înfiinţarea organizaţiilor sindicale. In rezoluţia adoptată la meeting, muncitorii din Bucureşti au înfierat reprimarea sângeroasă a muncitorilor de către ţarismul rus şi au salutat pe vajnicii luptători, care îşi jertfesc viaţa pentru libertatea poporului”4. Muncitorii români şi-au exprimat convingerea că lupta pentru libertate va fi dusă până la capăt. Rezoluţia se încheia cu apelul „Jos ţarismul despotic” ! Această lozincă a răsunat nu numai ca o manifestare de solidaritate cu revoluţia rusă. O asemenea chemare în regatul României a pus în faţa muncitorilor români problema luptei revoluţionare. Propaganda revoluţionară desfăşurată în jurul evenimentelor revoluţiei ruse, a trezit conştiinţa de clasă a proletariatului român. Meetinguri de protest împotriva „Duminicii sângeroase”, au avut loc de asemenea şi la Iaşi şi în alte oraşe ale României. Cercul bucureştean „România Muncitoare” a publicat ia 27 Ianuarie 1905 un număr special al ziarului, cu titlul „Jos despotismul !“ 5 6. Ca editorial s’a publicat manifestul cercului „România Muncitoare”c. In acest manifest se arăta, că măcelul din Ianuarie a însemnat începutul revoluţiei ruse, care va doborî ţarismul şi va schimba societatea. Arătând că întreaga burghezie europeană caută să susţină ţarismul şi contrarevoluţia 1 Gheorghc Gheorghiu-Dej, Sarcinile partidului muncitoresc rcmâr. în lupta pentru întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea socialistă a agriculturii, Ed. P-M.R., Bucureşti, 1949, p. 8—9. 2 V. I. Lenin, Opere, v. 8. p. 80 1 „Viaţa Muncitoare”, 31 Ianuarie 1906. 4 Documente din mişcarea muncitorească, p. 314 5 „Jos despotismul”, 27 Ianuarie, 1905. 6 Idem, Documente din mişcarea muncitoreasca, p. 313—314. www.dacaromamca.ro 62 X. J. SPIVACOVSCEU rusă, manifestul punea problema solidarităţii clasei muncitoare române cu_ luptatorii ruşi pentru cauza revoluţiei şi îndemna la unitatea internaţională a proletariatului. .. Alături de manifest, pe prima pagină a ziarului, a fost publicat un articol intitulat „începutul sfârşitului" Articolul afirmă just, că rolul de frunte în revoluţia rusă, care începuse, îl deţine clasa muncitoare, sublinia creşterea spiritului de organizare al acesteia în lupta împotriva organizaţiilor poliţiste zubatoviste şi ale altor organizaţii similare şi arata că numai acest spirit de organizare a făcut din proletariatul rus acea forţă către care priveşte acum întreaga lume. „Proletariatul, ca clasă, a păşit pe arena revoluţiei. Aceasta înseamnă pentru ţarism începutul sfârşitului"; aceasta a fost concluzia articolului. Punând problemele revoluţiei ruse, articolul impune implicit şi examinarea stării de lucruri din România. Sarcinile luptei împotriva corporaţiilor înfiinţate de patroni, ale luptei pentru renaşterea mişcării muncitoreşti şi ale organizării proletariatului român, apărură în întreaga lor amploare. Primele ecouri ale evenimentelor revoluţiei ruse au arătat că, urmând pilda proletariatului revoluţionar rus, clasa muncitoare română a păşit pe calea organizării rândurilor ei şi a desfăşurării luptei active pentru interesele ei de clasă Creşterea activităţii politice a muncitorilor în alegerile parlamentare, greva din Februarie a muncitorilor petrolişti, apariţia, în Martie 1905, a seriei a H-a a „României Muncitoare", erau o mărturie a acestui fapt. In Ianuarie-Februarie 1905 s’a desfăşurat în România campania de alegeri pentru parlament. Meetingurile şi adunările care au avut loc în legătură cu aceasta, au silit clica guvernamentală să devină mai grijulie, iar partidul conservator guvernamental a fost chiar silit să introducă în programul său electoral o serie de promisiuni demagogice, cu scopul de a abate atenţia masselor muncitoare dela lupta revoluţionară. La adunarea electorală dela Iaşi, din 31 Ianuarie, primul ministru a expus programul partidului conservator, în care populaţiei săteşti i se făceau unele făgădueli nebuloase si se spunea că ,>atenţia guvernului va fi îndreptată asupra des-voltarii resurselor activităţii productive a ţării, asupra menţinerii echilibrului bugetar şi a îmbunătăţirii căilor de comunicaţii" 1 2. Caracterizând situaţia din România de pe atunci, ziarul bolşevic „Proletarii" scria: „Pe hârtie, libertate absolută a întrunirilor, în realitate, agenţi secreţi şi făţişi ai poliţiei, în calitate de invitaţi la ele; întrunirilor li se pune capăt deseori în mod samavolnic. Deplina libertate a presei şi ziarele sunt adeseori confiscate. Percheziţii, arestări şi interceptarea corespondenţei particulare; tovarăşii noştri din România cunosc în mod desăvârşit toate acestea"3. Teroarea, falsificarea alegerilor, lipsirea în fapt de drepturi politice a masselor muncitoare şi demagogia conservatorilor a adus acestora din urmă victoria în alegerile parlamentare din Februarie 1905. Dar alegerile au arătat şi altceva, şi anume, creşterea activităţii poltice a masselor. In comparaţie cu anul 1901, numărul participanţilor la alegeri, a crescut în anul 1905 cu 12% 4 1 „Jos despotismul", 27 Ianuarie, 1905. 2 ,Prantelistvenîi vestnic", 20 Ianuarie (2 Februarie), 1905 Nr 14, ţ. 5. 3 „Proletarii", 1 Aprilie (19 Martie), 1908, Nr. 26, p. 8. 4 Anuarul statistic 1922, p. 15. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—1906 63 Greva de trei zile, care a isbucnit în Februarie 1905, la exploatările petrolifere „Steaua Română11 din Câmpina, a fost un alt indiciu al creşterii •activităţii clasei muncitoare. Motivul grevei l-a constituit refuzul direcţiei de a da muncitorilor din schimbul de noapte cărbune -pentru încălzirea atelierelor- Directorul a încercat, fără succes, să aducă spărgători de grevă. Muncitorii au făcut grevă şi au cerut schimbarea directorului. După o grevă a trei zile, administraţia a cedat şi a satisfăcut toate revendicările celor 200 de muncitori grevişti'. - In condiţiile de atunci, când era în vigoare legea breslelor, acest eveniment a arătat limpede că nemulţumirea-masselor a crescut şi există acum terenul pentru înfiinţarea de organizaţii muncitoreşti. - La 5 Martie 1905, a ieşil* primul număr al seriei a doua a ziarului „România Muncitoare" ; începutul apariţiei acestei serii l-a făcut de fapt ziarul „Jos despotismul", la 27 Ianuarie. Ziarul considera că sarcina sa principală este educarea politică a muncitorilor şi organizarea lor1 2. Trebue remarcat chiar aici că deşi articolul-program „Rolul nostru", publicat de ziar, îndemna într’adevăr la luptă pentru transformarea socialistă a societăţii, el nu punea totuşi chestiunea sarcinilor concrete ale luptei politice. Conducerea ziarului şi-a propus sarcina de a uni cercurile social-democrate şi organizaţiile sindicale. Dar, chiar dela primul său număr, organul central al mişcării muncitoreşti române renăscute a intrat în mâinile oportuniştilor, care propagau renunţarea la „greve şi răscoale şi în general la mari acţiuni politice", pretextând necesitatea organizării mişcării muncitoreşti şi acumulării de forţe3. Dar în ciuda liniei conducerii oportuniste, clasa muncitoare română a trecut la acţiuni. La 19 Martie a început greva muncitorilor dela şantierele navale din Turnu-Severin 4 5. După aceea, au urmat o serie de greve ale muncitorilor din Tumu-Severin, care reprezenta unul din cele mai înaintate detaşamente ale clasei muncitoare române. După greva din Februarie a muncitorilor petrolişti, această grevă era o dovadă a desvoltării mai departe a mişcării muncitoreşti. Adunarea din 20 Martie a cismarilor meseriaşi din Bucureşti a hotărît ca în locul breslelor să organizeze sindicatul cismarilor „bazat pe lupta de clasă" '. La 30 Martie a fost organizat la Galaţi sindicatul tâmplarilor6. Oglindind starea de spirit a muncitorilor, primele adunări de constituire a sindicatelor, au subliniat în rezoluţiile lor că sindicatele se constitue „pe baza luptei de clasă". Oportuniştii au făcut tot posibililul ca să abată pe muncitori dela lupta revbluţionară şi să îndrepte mişcarea muncitorească pe calea r6form lor paşnice şi^ a luptei parlamentare legale. Cu prilejul sărbătorii internaţionale de 1 Mai, „România Muncitoare" a lansat un manifest, în care conducerea oportunistă a îndemnat pe muncitori „să demonstreze pentru reforme legale"7. Manifestul a fost sprijinit de C. Dobrogeanu-Gherea, ideologul social-democraţiei române de dreapta. Această linie reformistă a fost introdusă de duşmanul poporului, Racovschi, care a pătruns în conducerea 1 „Moniteur du pelrole roumain", 1905, Nr. 5, p. 156. 2 Documente din mişcarea muncitoreasca, p. 316. 3 Ibidem, p. 319. 4 Calendarul muncii pe anul 1907, p. 13. 5 Documente din mişcarea muncitoreasca, p. 320 6 „Tinerelul socialist", 24 Februarie 1924. 7 Documente din mişcarea muncitoreasca, p. 322. www.dacaromamca.ro 64 E. L SPIVACOVSCHl , României Muncitoare1'- Moşier, spion şi trădător, el a făcut totul ca să dăuneze cât mai mult mişcării revoluţionare din România. Dar trădătorii şi scizioniştii nu au reuşit să stăvilească desvoltarea mişcării revoluţionare din ţară. O manifestare clară a spiritului revoluţionar al muncitorilor români a fost primirea pe care au făcut-o cuirasatului revoluţionar Potemchin. Revolta de pe cuirasatul Potemchin a avut o mare însemnătate internaţională. V. I. Lenin a scris în ziarul „Proletarii" : „Trecerea armatei de partea revoluţiei a putut fi constatată de întreaga Rusie şi de întreaga lume" In acelaşi număr al ziarului, V. I. Lenin a arătat, că „trecerea crucişătorului «Potemchin» de partea răscoalei a constituit primul pas spre transformarea revoluţiei ruse într’o forţă internaţională, punând-o faţă’n faţă cu statele europene"1 2. Guvernele ţarist şi român s’au unit în lupta împotriva marinarilor revoluţionari. La 19 Iunie 1905, consulul rus din Constanţa a primit ordinul telegrafic de a preveni autorităţile române ca să nu dea alimente, cărbuni şi apă marinarilor de pe Potemchin. In sdara aceleiaşi zile, cuirasatul revoluţionar se afla în rada exterioară a Constanţei. Guvernul român speriat, s'a grăbit să execilte servil cererile guvernului ţarist. La 20 Iunie, ministrul Afacerilor Externe, generalul Lahovary asigura, la reşedinţa regală de vară dela Sinaia, pe primul secretar al consulatului rus că, „vapoarele vor fi ocupate de un echipaj român şi apoi înapoiate" 3. Guvernul român era deosebit de neliniştit: el se temea de marinarii cuirasatului revoluţionar şi dorea să se descotorosească cât mai repede de ei. De aceea, generalul Lahovary a trimis încă în dimineaţa de 20 Iunie — comandantului portului Constanţa — o telegramă specială, în care scria : „Străduiţi-vă să convingeţi pe marinarii ruşi, că guvernul nostru îi va con-^ sidera drept dezertori streini şi le va acorda în consecinţă libertatea de îndată ce vor părăsi vaporul lor şi vor debarca pe ţărm fără arme". Paza militară a oprit debarcarea pe ţărm a marinarilor care veneau cu o barcă spre port, pentru a da scrisori la poştă şi a cumpăra alimente. Barca s’a întors înapoi. In acest timp s’a adunat în port mult popor, pentru ca să salute pe potemchinişti. „Bravo ! Bravi marinari!“ strigară locuitorii oraşului, care se adunaseră pe dig. In timpul şederii lor la Constanţa, potemchiniştii au înmânat comandantului portului proclamaţiile „Către întreaga lume civilizată" şi „Către toate puterile europene". In prima dintre ele se vorbea amănunţii despre revoluţia rusă, despre sarcina armatei „de a-şi‘ spăla în sfârşit pata ruşinoasă de a fi călăii propriilor lor părinţi şi fraţi". Proclamaţia se termina cu cuvintele : „Suntem adânc încredinţaţi că cetăţenii cinstiţi şi muncitori ai tuturor ţărilor şi popoarelor vor întâmpina cu caldă simpatie marea noastră luptă pentru libertate" 4 *. A doua proclamaţie, declara că echipajul vasului Potemchin a început „lupta decisivă împotriva autocraţiei". Mai departe, se anunţa că tuturor vaselor străine li se garantează deplină inviola— 1 V. I. Lenin, Opere, v. 8, p. 526. 2 Ibidem, p. 536. 3 Crasnîi arhiv pe anul'1925, v. 11—12, p. 195. 4 Rascoala de pe cuirasatul „Prinţul Potemchin-Tavriceschi11. Materiale şi docui mente, Moscova-Petrograd, 1924, p. 127—128. 316—3i7. www.dacoromanica.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—1906 65 bilitate. Comandantul portului a făgăduit că va înainta aceste proclamaţii tuturor consulilor străini şi corespondenţilor de presă. S’a crezut mult timp că comandantul român si-a ţinut făgăduiala. Astfel scriau nu numai istoricii ci şi cei care au luat parte la evenimente. De fapt însă, după cum reiese din rapoartele consulului rus din Constanţa, s’a făcut totul pentru ca aceste proclamaţii să fie ascunse. Ele au fost expediate la Bucureşti, iar apoi predate ambasadei ruse şi trimise în Rusia Această din urmă împrejurare a fost probabil motivul pentru care autorul uneia dintre cele mai recente lucrări despre mişcările revoluţionare din flota Mării Neţgre în anul 1905, nu a amintit deloc despre proclamaţiile potemchiniştilor2. Astfel, este negată cu desăvârşire însemnătatea documentelor amintite. In pofida sforţărilor guvernului român, proclamaţiile potemchiniştilor au devenit totuşi cunoscute departe, dincolo de graniţele României, datorită iniţiativei marinarilor revoluţionari. V. I. Lenin scria la 27 Iunie, în ziarul „Proletarii*1: „... în România, crucişătorul revoluţionar a înmânat consulilor proclamaţia cu declaraţia de război adresată flotei ţariste... Revoluţia rusă a adus la cunoştinţa Europei războiul început de poporul rus împotriva ţarismului"3. Astfel a apreciat V. I. Lenin însemnătatea istorică a acestor documente revoluţionare, care în pofida măsurilor poliţieneşti, au devenit larg cunoscute şi în România4. Neacceptând condiţiile guvernului român de a preda vasul şi neprimind alimente, apă şi cărbune, cuirasatul Potemchin a părăsit Constanţa. „Pentru măsurile energice, luate faţă de cuirasat**, guvernul român a primit mulţumiri personale din partea lui Nicolae al II-lea5. . Iar peste câteva zile, ataşatul militar rus din Bucureşti raporta statului major : „Toate ziarele locale sunt pline de ştiri despre revoltele marinarilor din flota noastră, şi se spune că întreaga noastră flotă a aderat la mişcarea revoluţionară; această atitudine a flotei, precum şi victoriile japonezilor oferă material pentru articole şi caricaturi foarte jignitoare care ne discreditează nespus de mdlt“6. La 24 Iunie 1905, Potemchin a apărut din nou în rada Constanţa. In legătură cu aceasta, Dobrogeanu-Gherea, unul dintre leaderii de dreapta ai mişcării socialiste, a plecat imediat din Ploeşti la Bucureşti, la ministerul Afacerilor Interne, ca să afle ce hotărîre a luat guvernul7 şi să primească instrucţiuni.' Documentele publicate mai târziu demască pe deplin comportarea trădătoare a conducerii de dreapta a social-democraţilor. Astfel, la 24 Iunie, ataşatul militar rus din Bucureşti a scris în raportul adresat Statului Major, că un grup de socialişti care trăiesc în Bucureşti, s’au adresat generalului Lahovary să li se acorde permisiunea „de a pleca la Constanţa pentru a convinge echipajul să se predea în condiţiile propuse de guvernul român**8. Serviciile socialiştilor au fost acceptate. ’„Le-am permis 1 Crasnîi arhiv pe anul 1925, v. 11—12, p. 199, 224. 2 A. Tiodorov, Mişcările revoluţionare din flota Marii Negre în anul 1905. M., 1946 3 V. I. Lenin, Opere, v. 8, 536—537. * C. Orlov, (I. Egorov). Viaţa unui muncitor-revoluţionar Leningrad, 1925, „Proboi“, p. 13. 5 Crasnîi arhiv pe anul 1905, v. Îl—12, p. 197. 6 Ibidem, p. 206. 7 „Proletarscaia revoluţia**, 1925, Nr. 9 (44), p. 70. 8 Crasnîi arhiv pe anul 1925, v. 1J—12, p. 208 . wWw.dacdromamca.ro dela 1905—1917. 5t STUDII 65 *. L SPIVACOVSCMi această călătorie, presupunând că aceasta va folosi cauzei" 1 ataşatului nostru, comunica ministrul de Interne român. Echipajul vaporului Potemchin a debarcat pe ţărm la 25 Iunie. Predarea cuirasatului a fost precedată de tratative cu reprezentanţii guvernului român, în frunte cu generalul Angelescu. comandantul trupelor. Iată ce a raportat despre aceste convorbiri agentul poliţienesc rus Melas : „Generalul Angelescu, comandantul trupelor, a declarat delegaţilor că nu poate să le dea o declaraţie scrisă, dar îi încredinţează verbal că se vor bucura in România de deplină libertate şi guvernul român nu-i va preda niciodată guvernului rus" Aflând despre sosirea vaporului Potemchin la Constanţa, primul secretar al ambasadei ruse, Lermontov, a transmis telegrafic din Bucureşti la Sinaia, ministrului de Interne Lahovary, cererea guvernului rus, ca să nu se admită debarcarea potemchiniştilor, motivând-o prin aceea că echipajul „s’a compromis prin făptuirea de omoruri şi jafuri"1 2 3 *, in telegrama de răspuns, Lahovary anunţă că Potemchin s’a şi predat, iar autorităţile române au garantat marinarilor libertate, „dată fiind imposibilitatea de a desarma cuirasatul prin forţă" *. Poziţia guvernului român în momentul convorbirilor cu potemchîniştii este foarte bine caracterizată în raportul secret din 1 Iulie 1905 al ambasadei ruse, care- sublinia „teama grozavă care a cuprins autorităţile române la simpla apropiere a cuirasatului nostru de Constanţa"5 6 Vestea sosirii vasului Potemchin, s’a răspândit repede în oraş, şi în port s’a adunat o mare mulţime. Poliţia a trimis imediat în port o pază întărită şi agenţi secreţifi. In ziua de 25 Iunie, la ora 2, echipajul vasului Potemchin a început să debarce pe ţărm. „Pe ţărm au fost întâmpinaţi de urale de salut, — scrie potemchinistul Lîcev. Acestea răsunau şi erau repetate pe întregul litoral-O uriaşă mulţime de oameni ai muncii din Constanţa întâmpină echipajul cuirasatului revoluţionar rus. Această minunată demonstraţie de solidaritate internaţională a oamenilor muncii a produs asupra noastră o impresie uriaşă, de neuitat"7 8. In ziua următoare, mulţi locuitori ai oraşului Constanţa purtau în loc de cravată, panglicele „Sf. Gheorghe" şi berete marinăreşti s. Popularitatea potemchiniştilor era deosebit de mare în rândurile muncitorilor şi ţăranilor din România. Starea de spirit revoluţionară s’a întărit în rândurile masselor muncitoreşti. Autorităţile române erau foarte mulţumite de faptul că Potemchin s’a predat, în sfârşit. Dar clasele conducătoare ale României, continuau să fie alarmate din cauza marelui val de simpatie faţă de potemchinişti. Ca să 1 Crasnîi arhiv pe anul 1925, v. 11—12, p. 208. 2 Revolta de pe cuirasatul „Prinţul Potemchin-Tavriceschi". Materiale şi docu- mente, p. 272 3 Crasnîi arhiv pe anul 1925, v. 11—12, p. 207. * Ibidem, p. 208. 5 Ibidem. p. 224. 6 Arhiva centrala de stat pentru literatură TGLA, folio 1019, op. 1, Nr. 114. 7 I. Lîcev, Potemchiniştii, M., 1937, p. 109, 111. . 8 Revolta de pe cuirasatul „Prinţul Potemchin-Tavriceschi". Materiale Ş' docu- mente, p. 272—273. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROM ANCA IN lOOr—1906 07 scape de potemchinişti, autorităţile le-au oferit paşapoarte române gratuite, pentru ca să plece din România1. Cât de puternică a fost impresia pe care evenimentele de pe cuirasatul Potemchin au produs-o în România, se poate vedea şi d'n faptul că, chiar presa burgheză română era plină de comentarii cu privire. la aceştia. „Presa străină a tuturor ţărilor şi a tuturor partidelor, — scria V. I. Lenin — este plină de ştiri, telegrame şi articole relative la trecerea de partea revoluţiei ruse a unei părţi din flota Mării Negre. Ziarele nu găsesc cuvinte pentru a-şi exprima uimirea şi a caracteriza în deajuns de puternic ruşinea de care s’a acoperit guvernul autocrat"1 2. Guvernul tarist a continuat să exercite presiuni diplomatice asupra guvernului României, încercând să obţină extrădarea potemchiniştilor la 27 Iunie. Lermontov, secretarul ambasadei ruse din Bucureşti, a atras atenţia generalului Lahovary asupra „împrejurării1' că echipajele ambelor vapoare ’ (Potemchin şi torpilorul Nr. 267) sunt acuzate de infracţiuni de drept comun şi că guvernul rus cere de aceea extrădarea potemchiniştilor. In telegrama secretă din Petersburg, Lermontov comunica: „Lahovary m’a rugat să transmit Excelenţei Voastre că guvernul român va face pe altă cale tot ceea ce este posibil pentru satisfacerea cererilor noastre. Majoritatea echipajului a fost trimisă în provincia care se învecinează cu Rusia pentru a-i da posibilitatea de a trece în orice moment graniţa. Autorităţilor vamale locale li s’a dat ordinul de a înlesni aceasta prin toate mijloacele".3 4 Când au început să circule svonurile cu privire la faptul că se pregăteşte extrădarea către poliţia ţaristă a marinarilor de pe vasul Potemchin şi a altor f-evoluţionari ruşi aflaţi ca emigranţi în România, social-democraţii ruşi au comunicat acest fapt lui V. I. Lenin, care se găsea în acel timp în străinătate. L. M. Cnipovici scria din Rusia: „Tovarăşii îl roagă pe tov. Lenin să intensifice agitaţia în rândurile reprezentanţilor social-democraţiei pentru ca ei să ceară ca marinarii şi alţi tovarăşi să nu fie extrădaţi de România" \ Din iniţiativa lui V. I. Lenin şi N. C. Crupscaia s’a început o campanie specială pentru apărarea marinarilor de pe vasul Potemchin şi o colectă de fonduri în toate ţările europene. Guvernul român nu a îndrăsnit să extrădeze făţiş pe marinarii de pe vasul Potemchin. Echipajul cuirasa-tului a fost împărţit în grupe de câte 40—80 de persoane şi trimis în diferite oraşe şi porturi ale României. „De acolo le va fi mai uşor să treacă la vecinii noştri" 5 — îi raporta regelui, generalul Lahovary. Temându-se de influenţa revoluţionară a marinarilor de pe vasul Potemchin. guvernul român i-a pus sub supravegherea secretă a poliţiei, in-terzicându-le să-si schimbe locuinţa fără o permisiune specială. Inafară de aceasta, guvernul a luat măsuri pentru a trimite un număr cât mai mare dintre marinarii echipajului din România în alte ţări, punând în acest scop la dispoziţia marinarilor paşapoarte false (în scopul de a uşura arestarea 1 Revolta de pe ouirasatul „Prinţul- Potemchin-Tavriceschi", Materiale şi documente, p. 254. 2 V. I. Lenin, Opere, v. 8, p. 533. 3 Crasnîi Arhiv pe anul 1925, v. 11—12, p. 223 4 „ProletaTascaia revoluţia", 1925, Nr. 11, p. 39. b Crasnîi arhiv pe anul 1925, v 11—12, p. 210 www.dacaromamca.ro 68 K ». SPIVACOVSCHl ior dincolo de graniţele României). Grănicerilor li s’au dat instrucţiuni de a nu pune piedici celor care plecau. Cu totul altfel au fost întâmpinaţi marinarii echipajului de către muncitorii români. Aceştia le-au acordat sprijin material, ajutându-i totodată să-şi caute de lucru. Echipajul cuirasatului, care a debarcat la Constanţa şi s’a împrăştiat în diferite oraşe şi sate ale României, nu reprezenta o massă omogenă din punct de vedere politic. Printre marinari erau şi social-democraţi bolşevici (Lîcev, Spinov, etc.) şi menşevici, şi socialişti-revoluţionari, şi monarhişti. Adepţii români ai menşevicilor şi socialiştilor revoluţionari, au luat de îndată măsuri pentru a strânge în jurul lor elementele cele mai înapoiate dintre marinari. Unul dintre inveteraţii reacţionari români, Z. Arbore, le furniza bani şi literatură socialist-revoluţionară, căutând să-i îndepărteze pe marinarii de pe Potemchin de lupta politică. Totuşi, avântul ulterior al mişcării revoluţionare din România a atras o mare parte dintre aceştia în activitatea politică. ' Apariţia în România a celor 800 de participanţi la răscoala de pe cui-rasat a stârnit nelinişte în cercurile guvernamentale. A fost mobilizată întreaga poliţie română. încă la începutul anului, după primirea veştilor despre revoluţia din Rusia, poliţia României a luat măsuri pentru a exila în Bulgaria şi Austria pe emigranţii revoluţionari ruşi'. După debarcarea la Constanţa a conducerii cuirasatului, poliţia română a început să dea concurs agenţilor de poliţie ruşi care aveau misiunea de a aduce echipajul prin orice mijloace pe teritoriul rusesc. Ohrana rusă a inundat România cu agenţii săi secreţi, care căutau să-i convingă pe marinari să se întoarcă în Rusia1 2. In legătură cu aceasta, social-democraţii români, în urma rugăminţii marinarilor aflaţi la Bucureşti, au tipărit — cu scopul de a fi răspândit printre marinarii echipajului — un manifest care îi îndemna pe aceştia să fie vigilenţi3 4. Pentru a-i ajuta pe marinarii echipajului, oamenii muncii din România au înfiinţat în Iulie 1905, „Asociaţia pentru ajutorarea marinarilor ruşi" \ Asociaţia a strâns printre muncitori bani pentru marinari şi şi-a asumat obligaţia de a le găsi de lucru. Ziarul „România Muncitoare" a publicat în această privinţă o chemare specială adresată muncitorilor români. Oamenii muncii din România au răspuns la această chemare. In fruntea acestei campanii, s’au situat muncitorii din centrele industriale. In Iulie 1905, muncitorii din Tumu-Severin au strâns bani şi i-au trimis la ^Bucureşti. „Noi considerăm aceasta o datorie de om şi de revoluţionar" — scriau ei în scrisoarea adresată redacţiei ziarului „România Muncitoare"5. Aici, la Turnu-Severin, a început în August greva generală a muncitorilor dela şantierele navale. Aceasta a fost a doua grevă generală din anul 19056. Banii strânşi de muncitorii români pentru fondul de ajutorare a miş- 1 Arhiva Muzeului Revoluţiei din Moscova (AMR), folio DŢ-2D, Nr. 5138,'12—48. * lbidem, Nr. 1816 49. 3 TGLA, folio 1019, Nr. 159, 4 lbidem, op. 2, Nr. 70. s lbidem, Nr. 105. 6 Calendarul muncii pe anul 1914, Bucureşti, 1913, p. 96. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DEN ROMANIA IN 1»W 69 ■carii revoluţionare ruse au continuat să sosească la cassa C-C. al P.M.S.DR. .şl îh anul 1906 şi în anul 1907 Marinarii revoluţionari de pe cuirasatul Potemchin, răsculaţi împotriva absolutismului ţarist, au plecat în diferite oraşe ale ţării, relatând evenimentele din Rusia şi răspândind în massesle de muncitori şi ţărani adevărul despre revoluţia rusă, „unii dintre el au redat atât de viu şi de sugestiv, atât de convingător şi de atrăgător epopeea lor revoluţionară de pe Potemchin, povesteşte un martor ocular — încât erau ascultaţi cu răsuflarea Întretăiată112. La adunările lor, consacrate problemelor politice şi organizatorice, marinarii de pe vasul Potemchin invitau pe membrii grupărilor muncitoreşti social-democrate române1 2 3. Toate acestea sporeau interesul muncitorilor români pentru Rusia, pentru evenimentele care se petreceau acolo. Creştea dorinţa de a-i ajuta pe tovarăşii îuşi în lupta lor eroică. Ideile revoluţiei ruse cuprindeau treptat zeci şi sute de muncitori şi ţărani. „Am primit o scrisoare din Brăila şi mi s’a relatat că acolo se face propagandă în jurul revoluţiei ruse"4 — comunica într’o scrisoare unul din marinarii echipajului. Informaţii similare soseau şi din alte# oraşe. ' ^ In a doua jumătate a anului 1905 s’a intensificat în mod simţitor activitatea de organizare a sindicatelor (în al muncitorilor pielari5 6 din Bucureşti, în Septembrie, al muncitorilor tăbăcari din Bacău^ în Noembrie al muncitorilor croitori din Bucureşti 7, etc.). Influenţa revoluţionară a marinarilor din echipajul vasului Potemchin reiese limpede din activitatea lor la Câmpina. Imediat după sosirea lor aici, ei au închiriat o locuinţă specială, care a format un fel de club unde aveau loc întrunirile marinarilor8. Marinarii au desfăşurat o activitate de lămurire printre muncitorii uzinelor şi muncitorii dela sondele de petrol din •Câmpina. Ei „organizau convorbiri în grup, explicând foarte amănunţit muncitorilor români semnificaţia politică a evenimentelor revoluţionare care se desfăşurau în Rusia. Aceste convorbiri au constituit de fapt cea mai •hună formă de propagandă revoluţionară"9 10. Dar marinarii de pe vasul Potemchin nu s’au mărginit la propagandă. Ei au participat în mod activ la organizarea primei Uniuni sindicale a me-taluxgiştilor din Câmpina. „Uniunea a crescut literalmente nu din zi în :zi, ci din oră în oră. La aceasta a contribuit, înafară de intensa activitate de agitaţie pe care am dus-o noi şi tovarăşii români cu care stabiliserăm legături — îşi aminteşte I. Lîcev — şi inegalitatea în remunerarea muncitorilor, inegalitate foarte vădită pe acea vreme în România. Se obişnuia ca pentru o calificare egală, un strungar german să primească 8 franci pe zi, unul rus — 4—5 franci, iar imul român dela 2'k până la cel mult 3V2 franci" 1 Procesele verbale ale Congresului al V-lea al P.M.S.D.R. M., 1933, D. 9Q 2 TGLA, folio 1207, Nr. 8, foaia 2. 3 Ibidem, foaia 3. 4 AMR, folio D7—20; Nr. 5158/12—31. 5 Calendarul Muncii pe anul 1914, p. 17. 6 Documente din mişcarea muncitorească, p. 324 7 Calendarul Muncii pe anul 1914, p. 25. » AMR, folio D7—2D, Nr. 5138/26 9 I. Lîcev, op. cit. p. 129. 10 Ibidem, p. 130. www.dacaromamca.ro 70 K, 1, SPIVACOVSCH1 Din pximele zile ale existenţei sale, Uniunea Sindicală a început lupta pentru lichidarea discriminării naţionale în remunerarea muncii, Această, lupta a întregistrat şi primul succes, Salariul muncitorilor companiei Steaua Română a fost uniformizat, Atunci potemchiniştii au participat activ la organizarea unei serii de greve la întreprinderile din Câmpina, Activitatea potemchinişlilor şi influenţa lor asupra mişcării muncitoreşti, nelinişteau tot mai mult autorităţile române. Aşa de pildă, poliţia l-a chemat pe marinarul Spinov. I s’a comunicat ordinul de a pune capăt întrunirilor şi discuţiilor politice ‘ Marinarii echipajului vasului Potemchin aflaţi în România nu au rămas, pasivi nici faţa de lupta de clasă care se înteţea în satele româneşti în anii primei revoluţii ruse, La 2 Februarie 1906, unul dintre marinari a trimis ministrului Afacerilor Interne cererea de a da ordin moşierului Mihulescu să plătească .muncitorilor agricoli salariul pe timp de 7 luni, indicând că. la Mihulescu lucrează 150 de muncitori cu care nu au fost încheiate contracte şi a cerut să se dea ordin poliţiei din oraşul Călăraşi să-l amendeze pentru aceasta pe moşier* 2. Un grup de marinari care lucrau la moara unuL moşier a organizat o grevă a muncitorilor agricoli de pe o moşie de lângă. Buzău, La grevă au participat peste 100 de persoane 3, In acest timp, valul acţiunilor ţărănimii a cuprins regiunile centrale şi răsăritene ale României. Cu ajutorul potemchiniştilor a fost organizat un cerc de propagandişti în rândurile pescarilor4. In Iulie 1905, a avut loc greva croitorilor din Galaţi ; în August, greva docherilor din Turnu-Severin, iar în Septembrie greva tapiţerilor din Bucureşti, In vâltoarea acestor manifestări ale clasei muncitoare din România, deocamdată neorganizate, izolate, se ridicau conducători tineri din mediuL muncitoresc ca Ştefan Gheorghiu, conducătorul muncitorilor din Turnu-Severin, Gheorghe Păunescu şi alţii, Sfârşitul anului 1905 s’a desfăşurat sub semnul luptei pentru organizarea Uniunilor Sindicale. Clasa muncitoare din România a depus toate eforturile' pentru a-şi făuri organizaţii, pentru a-şi strânge rândurile în vederea desfăşurării luptei împotriva burgheziei. In acest timp, trădătorii intereselor clasei muncitoare, Socialiştii de dreapta, căutau să neutralizeze activitatea muncitorilor, să paralizeze activitatea sindicatelor, să încătuşeze desfăşurarea luptei greviste, In anul 1906, mişcarea muncitorească din România ia un nou avânt, Aoest nou avânt a fost determinat de veştile despre lupta eroică a proletariatului rus, despre lupta grevistă din Rusia din Octombrie—Noembrie 1905, despre insurecţia armată din Decembrie dela Moscova. V. I. Lenin a arătat că greva din Octombrie, s’a mutat îndată în Europa Occidentală, că asemenea etape ca Octombrie 1905, constitue etape de importanţă istorică universală5. Dar cea mai mare influenţă a exercitat-» în străinătate insurecţia armată din Decembrie din Moscova, V. I. Lenin scria: puternica insurecţie din anul 1905 a lăsat urme adânci.,, influent . 1 AMR, folio D7—2D, Nr. 5138/12—7. * 2 Crasnîi Arhiv pe anul 1925, v. 11—12, p, 230, 3 I. Lîcev, op. cit. p, 116—117. 4 AMR, folio D7—2D, Nr. 12335/114. 5 V. 1. Lenin, Opere, v. 27, p. 241 ; Opere alese, Ed. P.M.R., v. II, partea 1-*» p. 495. • www.dacoromanica.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—1908 71 ţei ei, care s’a vădit în mişcarea progresivă a sute şi sute de milioane de oameni, este de neînlăturat“ In anul 1906, mişcarea grevistă s’a intensificat considerabil. Numai în Bucureşti au iost 56 de greve, la Galaţi (în zece luni ale anului 1906) — 13 greve mari. Greve au avut loc şi la Brăila, Iaşi, Câmpina, Ploeşti, în ■toate centrele din Industria mică şi mijlocie2. Se schimbă şi caracterul luptei proletariatului român. Până în a doua jumătate a anului 1905, grevele au fost în special mici, izolate. După anul 1905, lupta grevistă a luat un caracter mai de massă, dobândind un colorit politic. Totuşi, ca şi înainte, grevele în majoritatea lor erau spontane, neorganizate şi fără legătură cu cercurile social-democrate. Elementele oportuniste care au pus stăpânire pe conducere în aceste cercuri, au încercat să stăvilească mişcarea revoluţionară, dar au suferit un eşec-mişcarea se lărgea împotriva voinţei acestei conduceri şi în procesul luptei, promova conducători • noi, tineri din mediu muncitoresc. începutul noului an, 1906, a fost marcat în România, la 8 Ianuarie, printr’un mare meeting la Bucureşti, convocat în cinstea primei aniversări a revoluţiei ruse. Cercul „România Muncitoare” a adresat oamenilor muncii din România o proclamaţie specială în care se spunea: „Muncitori ! Lupta tovarăşilor voştri ruşi este lupta voastră ! Cauza lor este cauza voastră! Victoria lor va fi victoria voastră!“ Proclamaţia exprima sentimentele de solidaritate frăţească cu clasa muncitoare rusă. „Solidaritatea noasţră — se spunea în proclamaţie — nu este numai morală, ci şi materială. Trebue să continuăm strângerea de fonduri de ajutorare pentru luptătorii revoluţiei". In încheiere, proclamaţia îi îndemna pe muncitori să-şi demonstreze „solidaritatea cu armata revoluţiei ruse“3. Meetingurile dela 8 Ianuarie s’au desfăşurat cu mult succes şi In capitala României şi în provincie. Ele au contribuit mult la creşterea avântului mişcării muncitoreşti în ţară. Guvernul, alarmat de creşterea activităţii politice a clasei muncitoare, se hotărăşte să recurgă la o manevră demagogică, şi la 21 Ianuarie 1906, adoptă legea pentru o oarecare îmbunătăţire a condiţiilor de muncă în industrie pentru minori şi femei 4. Dar nici această lege care de fapt nici n’a fost tradusă vreodată în viaţă, nici alte măsuri demagogice n’au putut frâna^ creşterea activităţii politice a proletariatului. In anul 1906, apar noi cercuri muncitoreşti; aşa de pildă, la începutul lui Februarie apare la Brăila grupul ,,România Muncitoare" care, pentru câtva timp, a început să scoată pentru judeţele Brăila, Galaţi şi Constanţa o publicaţie săptămânală, „Eliberarea"s. In această perioadă, după cum a remarcat V- D. Bonci-Bruevici, în România a crescut numărul abonaţilor la publicaţiile bolşevice care apăreau la Petersburg0. ' Intensificarea propagandei revoluţionare s’a resfrânt şi asupra armatei. Până acum nu avem informaţii dacă existau cercuri social-democrate în 1 V. I. Lenin, Opere, v. 23, p. 244. 2 Rapports soumis au Congres International de Stuttgart Bruxelles, 1907, v. II, p. 139 (mai deoarte vom scrie numai Raoports... Nota Red.) . 3 Muzeul Româno-Rus, Bucureşti, 1950, p. 81. 4 Calendarul Muncii pe anul 1907, p. 57—60 B Rapports..., v. II, p. 139—140. 6 V. Bonci-Bruevici. Problemele tipăriturilor bolşevice între anii 1905_1907 r (933, p. 23—24, , . ’ www.dacoromamca.ro 72 *. L SPIVACOVSCHl unităţile armatei. Dar ştim că presa muncitorească română, după exempluL celei ruse, s’a adresat prin paginile sale, în repetate rânduri, soldaţilor L Aceste chemări au găsit ecou în rândurile soldaţilor progresişti, cu concepţii revoluţionare. Dela începutul anului 1906 se întăresc legăturile dfntrel ohrana rusă şi siguranţa română. In această privinţă, este semnificativă corespondenţa publicată, dintre Vuici, directorul departamentului poliţiei şi Ghirs, reprezentantul Rusiei în România, pe de o parte, şi Hartvig, directorul departamentului I al Ministerului Afacerilor Externe1 2, cu privire la noul transport „Gorsemor“, care trebuia să descarce la Odessa 13 lăzi cu arme. Autorităţile ţariste erau îngrijorate de faptul ca armele să nu fie descărcate în secret pe ţărmul dela Constanţa sau Brăila, iar apoi cu ajutorul social-democraţilor români să fie trimise în Rusia pe calea pe care nu de mult era trimisă „Iscra“. Deaceea, Ghirs a cerut poliţiei secrete române, prin. mijlocirea şefului ei, prinţul Moruzzi, să supravegheze calea parcursă de acest transport. Totodată Ghirs, pentru a se asigura, a ordonat vice-consului rus dela Sulina şi dela Constanţa să supravegheze personal vasul „Gorsemor". ' In acelaşi timp, se întăresc legăturile revoluţionare în afara ţării. Se stabilesc o serie de întâlniri conspirative la Galaţi, Ploeşti şi alte oraşe. Poliţia secretă română a fost informată despre aceasta şi conform dorinţelor guvernului ţarist, precum şi în scopul „securităţii" Ynterne, a luat o serie de măsuri represive3 4. Persecuţiile poliţieneşti s’au abătut nu numai asupra marinarilor echipajului, ci şi asupra emigranţilor ruşi, care lucrau în atelierele feroviara din Iaşi. Poliţia i-a supus unor interogatorii amănunţite, manifestând un deosebit interes pentru corespondenţa lor cu Rusia *. . La 13 Aprilie 1906, conform ştirii transmise de corespondentul ziarului „Arbeiter Zeitung", a avut loc şedinţa Consiliului de Miniştri la care s’a hotărît să se propună conducătorului Comitetului revoluţionar de pe cuira-satul Potemchin, Matiuscenco, ca în 24 de ore să părăsească România, lnafară de aceasta, s’a hotărît expulzarea din România a încă 40 de marinari ai echipajului 5 Ca răspuns la represaliile poliţieneşti împotriva marinarilor, clasa muncitoare din România a intensificat lupta pentru strângerea rândurilor sale* a intensificat mişcarea grevistă. Nu trecea o săptămână fără să se organizeze un nou sindicat. Muncitorii au început să boicoteze breslele. După cum a recunoscut în circulara sa Ministerul Comerţului, 80% dintre muncitorii înscrişi în bresle, au încetat de a-şi mai plăti cotizaţiile de membri6. La 9 Aprilie 1906. a început greva a câteva mii de pielari din Bucureşti, iar M 17 Aprilie, au declarat grevă dulgherii care lucrau la construirea expoziţiei 1 Astfel ziarul „România Muncitoare'1, a publicat o serie de articole care îi îndemnau pe soldaţi sa nu traga în muncitori şi ţarani. „Baioneta în pământ sau în pieptul călăilor" — cu aceste cuvinte se termina articolul lui N. G. Bujor, Armata şi clasa muncitoare (I. Nădejde, V. G. Morţun, Bucureşti, 1924, p. 28). 2 Crasnîi arhiv pe anul 1925, v. 2 (9), p. 48—50 i AMR, fclio, P7—2D, Nr. 5138 12—43 b. 4 Ib'dem, Nr. 5138/12—48 g. s „Arbeiter Zeitung", 14 Aprilie 1906. 6 Rapports..., v. II, p. 136. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1985—1906 73 .jubiliare din Bucureşti şi muncitorii dela fabrica de hamuri Mandrea La 25 Aprilie, s’a terminat cu succes greva pielarilor din Bucureşti, iar la 1 Mai, a început greva muncitorilor bucureşteni dela fabricile de mobilă. In timpul grevei, la Bucureşti, muncitorii l-au ameninţat pe proprietarul întreprinderii că vor propune muncitorilor din Stuttgart (unde se trimitea jproducţia întreprinderilor din Bucureşti) să boicoteze mărfurile româneşti. La 27 Iunie, fabricantul a fost nevoit să facă concesii. Tot prin victoria muncitorilor s’a terminat greva dela una din fabricile de cărămizi, la care au participat potemchiniştii. Proprietarul întreprinderii a trecut repede la concesii2. La 11 Mai, a început greva muncitorilor agricoli din judeţul Ialomiţa, iar la 19 Mai, _ au intrat din nou în grevă docherii din Turnu-SeverinJ. ’ Simţind creşterea valului grevist, poliţia s’a hotărî t să treacă la. pra-vocăli_iăţişe şi la_30 Mai~1906 a săvârşit un atac banditesc asupra încăperii cercului „România Muncitoare" din Bucureşti4. întreg mobilierul a fost aruncat în stradă, geamurile sparte, dulapurile sfărâmate, hârtiile aruncate pe trotuar. Atacul a stârnit indignarea şi protestele muncitorilor din toate oraşele României. Organele judiciare au fost nevoite să dea în legătură cu aceasta „explicaţia" că agenţii de poliţie au acţionat în acest caz fără aprobarea conducerii superioare a poliţiei5. Ca răspuns la mârşava provocare a poliţiei, clasa muncitoare din România intensifică şi mai mult lupta pentru organizarea rândurilor sale. Continuă şi creşte lupta grevistă. La sfârşitul lunii Iunie 1906 s’a terminat cu succes greva de 10 săptămâni a muncitorilor dela fabrica de hamuri Mandrea şi greva dulgherilor din Bucureşti. La începutul lunii Iulie, la Bucureşti, a început o largă mişcare pentru ziua de lucru de 9 ore şi pentru asigurarea salariului minimal6. Se lărgea mişcarea grevistă. La 12 Iulie, erau în grevă muncitorii dela Regie şi muncitorii dela Poşta din Bucureşti7. Pentru a asigura activitatea organelor de legătură, guvernul a înlocuit cu jandarmi pe muncitorii grevişti dela Poşta din capitală. De asemenea poliţia a încercat să oblige prin forţă pe grevişti să înceapă lucrul. Totuşi, proletariatul din Bucureşti a răspuns la aceasta printr’o demonstraţie pe străzile oraşului, cântând Internaţionala. Un asemenea răspuns a mărit frica zeloşilor comisari de poliţie şi a întărit şi mai mult starea de spirit revoluţionară a masselor muncitoare. In noaptea de 14 Iulie 1906, poliţia a săvârşit din nou un atac banditesc asupra încăperii cercului „România Muncitoare"8. In acelaşi timp au început greve în diferite întreprinderi din Galaţi. încercând să pună capăt grevelor, la 20 Iulie a arestat 60 de grevişti, iar în ziua următoare încă 4 „instigatori". Pentru a înlocui pe muncitorii grevişti au fost chemaţi soldaţii din concediu. Ca răspuns la represalii, la 27 Iulie. Comitetul sindi* catelor din Galaţi a declarat greva generală a docherilor. 1 Calendarul muncii pe anul 1907, p. 15. 8 AMR, folio D7—2D, Nr. 12335 114. 3 Calendarul muncii pe anul 1907, p. 17 4 Ibidem, 1908, p. 7. 5 Ibidem, 1907, p. 19. 6 Ibidem, 1907, p. 21. 7 Ibidem, 1914, p. 17. ■ ibidem, mu, P. ir www.dacoramamca.ro 74 ic. i. sPiVACOvscm La greva docherilor din Galaţi au participat 600 persoane. Guvernul a pus în stare de alarmă garnizoana militară din Galaţi, trimiţând ca întărire şi un detaşament de 500 de^ostaşi. In acelaşi timp s’au făcut arestări masive. Ca răspuns la această provocare, toate cele 7 sindicate ale docherilor au organizat o mare demonstraţie, care a produs o puternică impresie--asupra populaţiei oraşului prin felul cum era organizată şi prin disciplina sa * Totodată muncitorii din Galaţi i-au ameninţat pe patroni că vor apela la muncitorii germani să boicoteze vasele cu cherestea care vin din Galaţi în Germania. ■ Unul dintre potemchinişti scrie în amintirile sale că, atunci când poliţia a încercat să împrăştie demonstraţia din Galaţi, el a fost arestat împreună cu alţi muncitori şi interogat de patru ori. fiind bătut de fiecare dată Largul avânt al mişcării greviste din Galaţi a speriat totuşi autorităţile poliţieneşti. Guvernul, care la început nici n’a vrut să audă de vreo concesie, a fost’ nevoit la 28 Iulie să satisfacă revendicările muncitorilor şi să elibereze pe cei arestaţi de poliţie. Guvernul regal român nu a putut împiedeca, nici apariţia manifestului cercului „România Muncitoare", cu titlul „40 de ani de sărăcie, robie si ruşine". In manifest era prezentat tabloid viu al jalnicei stări în care ajunsese economia naţională română şi poporul român în timpul conducerii dinastiei burghezo-moşiereşti Hohenzollern-Siegmaringen. Manifestul a fost tipărit în 3000 de exemplare şi a avut un succes imens. Mai târziu, el a fost citat, în repetate rânduri, în majoritatea publicaţiilor organizaţiilor muncitoreşti. La 10 Mai, în ziua deschiderii expoziţiei jubiliare dela Bucureşti, cercurile social-democrate au organizat o manifestaţie de protest. In timpul ciocnirii cu poliţia, doi oameni au fost ucişi2. . Intensificarea agitaţiei şi propagandei politice, precum şi acţiunile încununate de succes ale greviştilor au sădit încrederea clasei muncitoare române în propriile sale forţe şi au contribuit la o desfăşurare şi mai largă a luptei greviste. La începutul lunii August erau în grevă funcţionarii dela Direcţia Strângerii Impozitelor, pielării din Bucureşti; la 6 August a avut loc un meeting sindical general de protest împotriva acţiunilor-banditeşti ale poliţiei faţă de grevişti3. Avântul mişcării muncitoreşti în primăvara şi vara anului 1906 a creiat premisele şi a făcut necesară centralizarea acţiunilor clasei muncitoare pe scara întregii ţări. A devenit imperioasă sarcina convocării unei conferinţe a organizaţiilor muncitoreşti. La mijlocul lunii Mai, în ziarul „România Muncitoare" a apărut o informaţie privitoare la faptul că. după discutarea problemei posibilităţii convocării conferinţei mişcării muncitoreşti, s’a hotărît să se convoace o conferinţă la sfârşitul lunii Iunie şi să se formeze un comitet pentru pregătirea ordinei de zi4. La începutul lunii Iunie, ordinea de zi a fost elaborată. S’a stabilit ca la 50 de persoane-să fie ales un delegat. Data definitivă a convocării conferinţei a fost hotărîtă pentru 13 August 1906. ' AMR, folio D7—2D, Nr. 12335/25 2 Calendarul Muncii pe anul 1907, p. 17. 3 Ibidem, p. 23. 4 Documente din mişcarea muncltoreasscă, p. 329—330 www.dacoromanica.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN RDMANIA IN 1905—1906 75 Lunile care au precedat convocarea conferinţei au fost folosite de oportuipşti pentru diversiuni ideologice. Avântul larg al mişcării greviste a fost un indiciu al creşterii activităţii revoluţionare a proletariatului, care a trecut la bătălii de clasă făţişe. In aceste condiţii, oportuniştii au luat toate măsurile pentru a orienta mişcarea muncitorească pe făgaşul „legalităţii'1. Dovada marilor eforturi făcute de oportunişti în această direcţie, o constitue manifestul grupului „România Muncitoare11, apărut la 1 Mai 1906. Manifestul s’a limitat să îndemne pe muncitori să se organizeze în sindicate şi să revendice ziua de lucru de 8 ore'. Conducerea cercurilor „România Muncitoare" nu a folosit condiţiile de avânt al mişcării muncitoreşti pentru întărirea spiritului ofensiv al muncitorilor. Ea nu a făcut decât să îndemne la înfăptuirea de reforme economice. Manifestul era pătruns de spiritul reformismului, al oportunismului, al negării luptei politice. „Linia" făţiş oportunistă a fost expusă cu o lună mai târziu în raportul lui Dobro-.geanu-Gherea. In Aprilie 1905, V. I. Lenin scria : „Deviaţionismul sau lipsa de principialitate în problemele teoretice sunt echivalente tocmai în epoca revoluţionară cu falimentul ideologic total, căci tocmai acum este necesară o concepţie chibzuită şi fermă despre lume pentru ca socialistul să fie stăpân pe evenimente, iar nu evenimentele să-l stăpânească pe el" 1 2. In prelegerea ţinută la 28 Mai 1906, în sala de şedinţe a cercului „România Muncitoare", cu tema „Ideile fundamentale ale socialismului ştiinţific", Dobrogeanu-Gherea declarându-se adept al marxismului, în realitate a eliminat întregul conţinut real al marxismului, înfăţişându-1 ca o ştiinţă abstractă, ruptă de viaţă. In raportul său, Dobrogeanu-Gherea a acordat multă atenţie „teoriei" sale despre ţările înapoiate, afirmând că în România ca şi în Rusia, Bulgaria, Serbia şi alte ţări ale Europei răsăritene, capitalismul nu s’ar fi desvoltat încă. Proletariatul român, afirma oportunistul Dobrogeanu-Gherea, trebue să aştepte până când în România ce va desvolta capitalismul şi numai atunci să-şi propună sarcina de a lupta împotriva lui. Dobrogeanu-Gherea n’a pomenit un cuvânt despre rolul contrarevoluţionar al burgheziei române în revoluţia care va începe, şi despre rolul istoric al proletariatului ca forţă conducătoare a acestei revoluţii. In raportul lui Dobrogeanu-Gherea nu exista niciun cuvânt despre revoluţia rusă din 1905, despre avântul mişcării revoluţionare din România, despre sarcinile proletariatul român în legătură cu aceste evenimente. Bazându-se pe „teoria" sa despre ţările înapoiate, Dobrogeanu-Gherea a luat poziţie de fapt împotriva principalelor idei ale revoluţiei ruse, resp'ngându-le. Aceasta era o teorie antimarxistă, dăunătoare, care desorienta proletariatul român, lipsindu-1 de perspectivele imediate ale luptei. Era o diversiune directă împotriva mişcării muncitoreşti române, săvârşită intenţionat 'în ajunul conferinţei, era o trădare directă a cauzei revoluţei în Ttomânia. Prima Conferinţă sindicală din România s’a deschis la 13 August 1906 la Bucureşti. Conferinţa a arătat năzuinţa clasei muncitoare de a se orga--niza, a arătat că mişcarea muncitorească din România a renăscut pe o bază nouă, mai largă, că ideile revoluţiei ruse au sădit în inimile oamenilor 1 Documente din mişcarea muncitorească, p. 325—328. 2 v. i. Lenin, Opere, vWw^dacnmmanica.m 76 K. r. SPIVACOVSCHi muncii din România, dorinţa de luptă, dorinţa de a urma exemplul tovarăşilor lor ruşi. Cei 94 de delegaţi la conferinţă, reprezentau 4466 de muncitori, care făceau parte din 36 de organizaţii. Pentru prima oară în istoria mişcării muncitoreşti române, mai mult de jumătate dintre oratorii care au luat. cuvântul la conferinţă, erau muncitori. Dar oportuniştii, pentru a avea ei iniţiativa, au introdus chiar dela început în organele de conducere pe oamenii lor. Deaceea, majoritatea rezoluţiilor' conferinţei au fost pătrunse de spiritul împăciuitorismului şi al reformismului. 'Conferinţa a anunţat făurirea unei organizaţii sindicale unice în frunte cu comisia generală a sindicatelor din România, la Bucureşti. Intr’o rezoluţie specială cu privire la propagandă, a fost trasată ca sarcină extinderea presei muncitoreşti, hotărându-se să se editeze „Calendarul Muncii"; s’a indicat deasemenea necesitatea de a se face propagandă nu numai în limba română, ci şi în limbile minorităţilor naţionale. Rezoluţia cu privire la propagandă vorbea totuşi numai despre cercurile de „instruire" a muncitorilor, trecând sub totală tăcere prdblema legăturii propagandei cu lupta politică şi economică de zi cu zi a muncitorilor. Conferinţa a hotărît, în scopul îmbunătăţirii muncii ziarului „România Muncitoare" să-l oblige pe acesta ca, în paginile sale să examineze în spirit critic, toate evenimentele de ordin social şi să formeze corespondenţi permanenţi în toate organizaţiile de jos ; totuşi, sarcinile organizării clasei muncitoare nu au fost trasate cu adevărat ziarului, deşi conferinţa a aprobat lupta grevistă a muncitorilor şi i-a îndemnat să se organizeze şi mai mult. Influenţa oportunismului şi-a găsit expresia în deosebi în hotărîrile conferinţei privitoare la problemele legislaţiei muncitoreşti şi la problema atitudinii sindicatelor faţă de lupta politică. Proletariatul român era îndemnat numai la lupta pentru îmbunătăţirea legislaţiei muncitoreşti. Lupta politică a proletariatului trebuia, după părerea autorilor rezoluţiei respective, să-şi găsească expresia în mărirea număfului de deputaţi ai muncitorilor şi în aducerea în desbaterea Parlamentului a tuturor revendicărilor. . Cu toate că în anul 1906 au avut loc o serie de importante acţiuni revoluţionare ale ţărănimii române, conducerea oportunistă a conferinţei n’a amintit nimic despre mişcarea ţărănească. Negând posibilităţile revoluţionare ale ţărănimii, ea a căutat s’o izoleze de .proletariat, a promovat linia disolvantă a fărâiriiţării forţelor revoluţiei. • Totuşi, opoziţia făţişă a duşmanilor mişcării muncitoreşti nu a împiedecat conferinţa să arate că avântul revoluţionar nu poate fi stăvilit de niciun fel de şiretlicuri oportuniste. Conferinţa a adoptat cu mult avânt rezoluţia care salută lupta revoluţionară a proletariatului din Rusia: „Conferinţa salută proletariatul rus în lupta lui eroică şi-i îndeamnă pe muncitorii români să-i acorde sprijin moral şi material, cu atât mai mult, cu cât înafară de toate celelalte, răsturnarea ţarismului rus va fi un impuls-pentru desvoltarea mişcării muncitoreşti în România şi în Peninsula. Balcanică. Cinstind memonia eroilor care au căzut în luptă, dorind proletariatului rus o victorie deplină şi grabnică, ne alăturăm proletariatului internaţional în protestul împotriva progromurilor contra Evreilor şi Armenilor provocate de clica reacţionară pentru a abate din drum mişcarea muncitorească" ’. 1 Rezoluţia primei conferinţe a mişcării muncitoreşti din 13 Aueust 1906. Documente din mişcarea muncitoreasca, p« 10 . www.dacoromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—190» 77 Din vina oportuniştilor, conferinţa nu a contribuit la întărirea organizatorică a creşterii mişcării social-democrate. A fost înfiinţată o organizaţie sindicală centralizată. Cercurile „România Muncitoare1* au continuat să rămână până în toamna anului 1907 fără o conducere centrală unică. Lipsa unei organizaţii centrale şi a unei conduceri revoluţionare combative, s’a resfrânt_ în mod negativ asupra mişcării în lunile următoare, şi în special în timpul răscoalei ţărăneşti din Martie 1907. La 16 August 1906, cercul ..România Muncitoare1* a înfiinţat la Bucu* reşti o editură socialistă. Prima mare publicaţie a acestei edituri a fost „Calendarul Muncii pe anul 1907". Oportuniştii şi duşmanii mişcării muncitoreşti au continuat să propage în acest almanah ideile „căii paşnice şi legale11. Dar în pofida diversiunii ideologice a duşmanilor poporului, „Calendarul muncii11 s’a făcut ecoul şi al muncitorilor români progresişti, care începeau să-şi dea seama de sarcinile lor politice cu privire la făurirea partidului proletar. S’a făcut de asemenea o încercare de a pune problema activităţii în .rândurile ţărănimii- In articolul „Ţara fericită*1, pe baza imaterialului Congresului ştiinţelor sociale, care s’a ţinut la Bucureşti în Septembrie 1906. au fost arătate condiţiile îngrozitoare inumane în care a trăit şi a muncit ţărănimea română şi S’a tras concluzia justă că „eliberarea ţăranilor, nu poate fi înfăptuită de ei singuri, ci numai în alianţă cu fraţii lor, muncitorii dela oraşe11 *. Faptul că în „Calendarul Muncii" pe anul 1907, contrar dorinţei oportuniştilor, s‘a făcut simţit glasul proletarilor români progresişti, a arătat că mişcarea muncitorească continua să se lărgească şi să se întărească. In jurul lui 1 Noembrie 1906, în ţară existau 50 de Uniuni Sindicale şi 7 cercuri social-democrate (la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, Brăila, Ploieşti, Buzău, Paşcani), care au primit denumirea comună de „România Muncitoare" 1 2. In timpul celor trei luni care au trecut dela Conferinţa Uniunilor Sindicale şi a organizaţiilor social-democrate, numărul sindicatelor a crescut dela 36 la 50. In August s’a terminat cu succes greva cismarilor din Paşcani ■ şi s’a înfiinţat un nou- grup al „României Muncitoare" la Buzău3 *. La 3 Septembrie, ziarul „România Muncitoare" a apărut într’un format nou, mărit în opt pagini*. ■ In acest timp, iau un mare avânt legăturile cu social-democraţii ruşi, în vederea transmiterii peste graniţa româno-rusă a corespondenţei de partid, a presei muncitoreşti, a armelor. In extinderea acestor legături au avut un mare rol potemchiniştii. In Noembrie 1906, doi marinari au trecut graniţa şt au sosit la Sevastopol, unde au stabilit legătura cu organizaţia social-democrată locală5. Prin ei a fost organizată transportarea literaturii ilegale şi a armelor în Rusia, precum şi a banilor strânşi în România pentru ajutorarea mişcării revoluţionare ruse6. Potemchiniştii care se aflau la Tulcea au organizat de asemenea transportarea peste graniţă a literaturii ilegale şi 1 Calendarul Muncii pe anul 1907, p. 96 2 Ibidem, p. 128. 3 Ibidem, p. 23. * Calendarul muncii pe anul 1914, p. 2). 5 TGLA, folio 1019, op. 1, Nr. 24-a. 6 a-mr. foii° D7-2D-wwwaycofomifiiCăio-i2335/53- 78 X. JL SPIVACOVSCHl a armelor, precum şi trecerea graniţei române de către emigranţii politici ruşi In acest timp, în România continua să se desfăşure mişcarea grevistă. In Septembrie, a fost o grevă la Ploeşti2, iar în Octombrie, s’a desfăşurat cu succes greva muncitorilor dela tipografia bucureşteană „Carol Gobl ‘ (muncitorii dela această tipografie au tipărit în vara anului 1905 manifestul către marinarii echipajului vasului Potemchin); la Iaşi au fost în grevă muncitorii brutari8. Dar făptui mai caracteristic pentru sfârşitul anului 1906 şi începutul anului 1907 îl constitue noul avânt al mişcării pentru abrogarea legilor cu privire-ia bresle, pentru desvoltarea liberă a organizaţiilor sindicale. In Noembrie, „România Muncitoare" şi Comisia generală a sindicatelor eu publicat o chemare specială către muncitori. La 3 Decembrie au avut loc meetlnguri la Bucureşti, Iaşi, Constanţa. Galaţi şi Brăila. La Bucureşti au ieşit la demonstraţie 4000 de muncitori cerând guvernului desfiinţarea breslelor MeeUngurile şi demonstraţiile au continuat şi în Ianuarie (in 12 Ianuarie la Brăila, în 13, la Galaţi, în 14, la Iaşi, etc.). La 21 Ianuarie a avut loc al doilea meeting la Bucureşti, la care au participat delegaţii muncitoreşti din: Ploeşti, Bacău, Buzău, Galaţi, Constanţa, Câmpina şi Brăila \ ’ Pentru aprecierea avântului mişcării revoluţionare în ţară în ansamblu, trebue să ţinem seama şi de creşterea mişcării muncitoreşti. Numai atunci este posibilă o analiză mai completă a influenţei pe care a avut-o prima revoluţie rusă asupra României, numai atunci pot fi stabilite izvoarele mişcării al cărei punct culminant l-a constituit răscoala ţărănească din Martie 1907. Asupra ţărănimii române a exercitat o influenţă deosebit de mare mişcarea agrară din regiunile sud-vestice ale Rusiei şi în primul rând din gubernia Basarabia. Largul avânt al mişcării ţărăneşti din Basarabia şi manifestările ţărăneşti care au început în România, au neliniştit mult guvernul român. Poliţia secretă a întărit supravegeherea zonei de frontieră cu Rusia, în scopul de a nu lăsa să treacă niciun emigrant politic din Rusia. Un contact tot mai strâns se stabilea între poliţia secretă română şi ohrana rusă. Aşa, de pildă, grănicerii români de pe Prut au fost anunţaţi imediat de evaderea, din închisoarea din Chişinău, a lui G. I. Cotovschi, la 31 August 1906 şi agenţii poliţiei secrete au primit instrucţiuni de a-1 aresta dacă acesta va apare la Galaţi5. Veştile despre luarea în stăpânire a pământului de către ţărani în timpul răscoalelor ţărăneşti din Basarabia, au provocat o deosebită groază şi panică în rândurile moşierilor români6. Cât de mare a fost influenţa revoluţiei ruse asupra ţărănimii române, ne arată datele despre mişcarea din 1906 şi răscoala din 1907. Documentele publicate între anii 1948—1949 în România despre răscoala din 1907 nu desvălue încă într’o măsură deplină această deosebit de interesantă pagină din istoria României 7. 1 Idem, TGLA, lolio 1207, Nr. 8, foaia 3 2 Calendarul muncii pe anul 1907, p. 25. 3 Calendarul muncii pe anul 1914, p, 23. 4 Documente din mişcarea muncitorească, p. 352. 6 V Smerling, Cotovschi. Chişinău, 1950, p. 41. 6 C. Stere, Uraganul. Bucureşti, 1930. d. 204—20* 7 Răscoala ţăranilor dinWWWd«ttrQmMfttC&frnv 111 MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 19U5—190S 79 Deocamdată dispunem numai de puţine date asupra evenimentelor din anii 1905—1906, care desigur nu sunt complete. Din păcate, aici nu au fost publicate rapoartele din aceşti ani, ale prefecţilor către ministrul Afacerilor Interne; în cele câteva zeci de mii de documente, pe care le aminteşte M. Roller în prefaţa publicaţiei şi care nu au intrat în ea, se vor fi găsind probabil multe date despre mişcarea revoluţionară din satele româneşti, din anii 1905—1906. Totuş' şi datele de care dispunem în prezent ne îngădue să punem această problemă pe o bază fermă, cu ajutorul documentelor existente. Să trecem direct la evenimente. La începutul lunii Februarie 1906, în judeţul Dorohoi au avut loc răscoale ale ţăranilor care cereau pământ, iar în luna Mai a aceluiaşi an, în acest judeţ izbucnesc din nou răscoale ţărăneşti. De data aceasta răscoalele se răspândesc şi în judeţele învecinate'. In acest timp, au loc grevele muncitorilor agricoli din judeţele Ialomiţa şi Buzău. Cronologia mişcării greviste dela oraşe şi sate arată că, în această perioadă, mişcarea ţărănească a fost influenţată foarte mult de creşterea mişcării greviste dela oraşe, fapt despre care s’a vorbit amănunţit mai sus. Acest avânt revoluţionar îşi găseşte expresia în răscoalele ţăranilor din comunele: Stiubeni, Vlăsineşti, Avrameni şi Sârbi (judeţul Dorohoi), care au avut loc în lună Iunie 1906- Ţăranii din judeţul Dorohoi au pătruns cu forţa cu plugurile pe moşia Sârbi a bisericii Sf. Spiridon, pe care o avea în arendă Kalman Fischer. Arendaşul a fost nevoit să cedeze 600 de fălci de pământ (860 ha). Dar ţăranii nu sau mulţumit cu aceasta şi au mai luat încă 237 fălci de pământ (340 ha)1 2. După cum arată_ materialele de arhivă publicate, agitaţia îri rândurile ţăranilor din judeţul Olt pentru ocuparea pământului, nu a încetat după răscoalele dintre anii 1899—1900, continuând în cursul întregii perioade dintre anii 1901—1905 3 4. Acest lucru îl confirmă revizorul şcolar din judeţul Romanaţi care enumeră în denunţul său peste 20 de comune din judeţ'1. Agitaţia din judeţul Romanaţi a fost menţionată în rapoartele prefecturii şi la sfârşitul anului 1906 şl la începutul anului 1907 5. In toamna anului 1906, în Şerbăneşti (judeţul Oltl s’a remarcat o intensă agitaţie împotriva arendaşilor6. Ţăranii au reacţionat deosebit de puternic la mărirea impozitelor locale. Impozitele grele au provocat o serie de răscoale ale ţăranilor din judeţele Râmnicul-Sărat, Buzău. Vâlcea. Gorj şi altele. încă înainte de luna Februarie 19077. La 31 Decembrie 1906, s’au produs răscoale ale ţăranilor în comuna Hudeştii Mari (judeţul Dorohoi). Ţăranii cereau pământ. Ei au trimis această cerere ministrului Afacerilor Interne8. In mijlocul lunii Ianuarie 1907, în judeţul Botoşani s’a desfăşurat agitaţia printre ţărani pentru luarea pământului dela arendaşi9. La 31 Ianuarie, 1 Rascoala ţăranilor din 1907, v. I. p. 75, 78—79 2 Ibidem, p. 76. 3 Ibidem, v. II, p. 393. 4 Ibidem, p. 467. 5 Ibidem, p. 478—479. 6 Rascoala ţăranilor din 1907, p. 391. 7 Istoria României. M., 1950, p. 393 8 Răscoala ţăranilor din 1907, v. I, p. 76. » „Die Zeit”, 27 Martie 1907. www.dacaromamca.ro 80 *. L SPIVACOVSCfll răscoalele ţăranilor Izbucnesc în comuna Horodiştea (judeţul Dorohoi). Ţăranii cer să U se dea pământ. La sfârşitul lunii Ianuarie, agitaţia pentru luarea pământului dela moşieri se constată şi în judeţul Teleorman S’ar mai putea menţiona încă o serie de fapte similare. Chiar această sumară enumerare arată cu toată precizia creşterea mişcării ţărăneşti către sfârşitul anului 1906 şi începutul anului 1907. Cererea de a li se da pământ ţăranilor este formulată pretutindeni şi din ce în ce mai viguros. Toamai această situaţie din ţară, alarmantă pentru clasele conducătoare, o avea în vedere inveteratul reacţionar Take Ionescu, când în Ianuarie 1907, la Berlin, într’o convorbire cu cancelarul Biilow a prezis mari răscoale agrare care urmau să se desfăşure în primăvara anului 19071 2. Şi aceasta nu era o „presimţire*1 după cum scrie Jancovici. Răscoalele şi începuseră. Ele au cuprins un număr tot mai mare de judeţe şi ameninţau să sguduie întreaga ţară. Vorbind despre creşterea stării de spirit revoluţionare în sânul masselor ţărăneşti, la sfârşitul anului 1906 şl începutul anului 1907, trebue să subliniem că acest proces s’a desfăşurat în condiţiile agravării situaţiei politice generale în ţară. Sfârşitul anului 1906 şi începutul anului 1907 au fost marcate prin noi manifestări de massă ale muncitorilor. S’a intensificat lupta împotriva breslelor, în descompunere. In legătură cu această luptă s’au ţinut o serie de întruniri la începutul lunii Ianuarie 19073. Comisia generală a sindicatelor a organizat la Bucureşti, în Ianuarie, un meeting la care au participat mii de oameni pentru a cere abrogarea legii breslelor 4J După meeting a avut loc o demonstraţie la care au participat peste 10.000 de muncitori5 *. S’a intensificat activitatea presei muncitoreşti. In Ianuarie 1907, tirajul ziarului ,,Roftiânia Muncitoare11 a crescut la 4500 exemplare. La 1 Februarie a apărut primul număr al noii publicaţii muncitoreşti săptămânale „Eliberarea11. „Vom lupta pentru eliberarea de sub puterea burgheziei116, îndemna la luptă articolul editorial. Creşterea mişcării greviste în ţară a contribuit la strângerea rândurilor clasei muncitoare, la creşterea spiritului ei de organizare. Când la începutul lunii Ianuarie 1907, din cauza gerurilor mari, jumătate din muncitorii din Câmpina au refuzat să deservească turlele de foraj şi administraţia a încercat să-i ameninţe cu concedierea pe cei care nu au ieşit la lucru, muncitorii, ca răspuns, au declarat că în acest caz vor declara grevă7. In Ianuarie, muncitorii din Bucureşti au desfăşurat cu succes campania de boicotare a presei burgheze. Această mişcare a avut un larg răsunet, nu numai în interiorul ţării, ci şi în străinătate. Organul tesneacilor bulgari .,Rabotniceschii vestnic“ a pornit o campanie de solidaritate internaţională cu tovarăşii români 8. Creşterea spiritului revoluţionar în rândurile masselor muncitoare este 1 Rascoala ţăranilor din 1907, v. I, p. 76, v. II, p. 345. 3 D. Jancovici, Take Ionescu. Paris, 1919, p. 34. 3 Documente din mişcarea muncitorească, p. 353—354. * Rapports... v. II, p. 137. 5 Le mouvement socialiste, Paris, 1907, v .V, Nr. 186, p. 43° 8 Documente din mişcarea muncitorească, p. 335. 7 TGLA, folio 1019, op. 2, Nr. 87. 8 „Rabotniceschii vestnic *, 19 Ianuarie 1907. www.dacaromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCĂ DIN ROMANIA IN 1905—1908 81 ilustrată deosebit de viu de evenimentele care s’au desfăşurat în 1907 la Câmpina, în timpul funeraliilor potemchinistului Lîsac. La 12 Ianuarie voind să oprească motoarele electrice la puţul de foraj Nr. 105 al societăţii Steaua Română, Lîsac şi-a rupt o mână. La 14 Ianuarie, el a murit la spital„Despre moartea tovarăşului Lîsac, sindicatul a anunţat pe toţi muncitorii din Câmpina, învinuind de moartea lui pe proprietarul întreprinderii, care nu a luat niciun fel de măsuri pentru securitatea muncii lucrătorilor. Sindicatul şi-a asumat organizarea funeraliilor lui Lîsac ; această zi fiind declarată zi în care nu se lucrează, toţi oamenii muncii din Câmpina au fost îndemnaţi la o grevă de 24 ore. La funeralii au fost invitaţi toţi muncitorii din Câmpina, precum şi delegaţiile potemchiniştilor din alte oraşe* 2. Lîcev şi Spinov l-au rugat pe prefectul oraşului să le dea permisiunea de a-1 înmormânta pe Lîsac „după obiceiul rusesc". Prefectul, care nu bănuia nimic, a acordat această permisiune. In timpul funeraliilor s’a organizat o marg demonstraţie. Toţi au mers cu insigne roşii prinse pe piept. In momentul coborîrii în groapă, marinarii au cântat: A pierit in Împilare. Apoi, muncitorii români au intonat Internaţionala. La cimitir, a avut loc un meeting. Au luat cuvântul potemchinişti şi muncitori români. Dela cimitir, procesiunea, fără să se împrăştie, s’a îndreptat cântând cântece revoluţionare spre casa unde trăiau potemchiniştii. „Aci, unul dintre tovarăşi a rostit o mare şi strălucită cuvântare despre felul în care burghezia batjocoreşte clasa muncitoare, despre exploatarea nemiloasă la care sunt supuşi oamenii muncii din toate ţările şi a încheiat printr’o chemare adresată muncitorilor din Câmpina, îndemnându-i să participe la lupta revoluţionară. Numai după aceasta, demonstranţii, în sunetele Internaţionalei s’au împrăştiat pe la casele lor3. .Poliţia, care şi-a dat seama prea târziu, a hotărît să se răzbune pe muncitori. Potemchiniştii au fost ţinuţi arestaţi timp de cinci zile. Peste câtva timp, sindicatul a fost desfiinţat, documentele şi literatura confiscate. Au început arestări masive. Sindicatul a fost interzis. Totuşi, el a continuat să existe ilegal până în Martie 19074. Funeraliilor lui Lîsac şi demonstraţiei dela Câmpina U s’a consacrat o ^broşură specială de agitaţie, care a fost răspândită printre muncitori5 *. Creşterea organizării proletariatului român în lupta lui împotriva exploatării capitaliste o dovedesc şi evenimentele din Constanţa, dela mijlocul lunii Februarie 1907. La 18 Februarie s’a întrunit la Constanţa, în încăperea teatrului, Conferinţa organizaţiilor sindicale locale. S’a discutat problema intensificării luptei împotriva breslelor pe baza principiului luptei de clasa. Poliţia a aflat despre convocarea conferinţei. In timpul şedinţei, potrivit indicaţiilor primite dela Bucureşti, în sală a năvălit o bandă de huligani, în ÎErunte cu conducătorii breslelor locale; trăgând cu revolvere ei ş’au năpustit asupra celor întruniţi8. Conferinţa a fost zădărnicită. Toate acestea se petreceau eu ştirea poliţiei. Duminica următoare, în toate oraşele mari 'AMR, Folio D7—2D, .5138 12-21, Nr. 18189/15. 2 I. Lîcev, op. cit., p. 131. 3 I. Lîcev, op. cit., p. 133 * Ibidem t AMR, folio D7—2D, Nr. 5133/12—28-b. 8 „Rabotniceschii vestnic”, 27 Februarie, I90r. STln3n www.dacoromanica.ro 82 K. 1. SPIVACOVSCHi ale României au avut loc meetinguri de protest, la care au asistat numeroase-persoane împotriva provocării dela Constanta şi împotriva breslelor Muncitorii români au condamnat cu indignare această provocare a poliţiei. Din toate colţurile ţării ei au trimis la Constanţa telegrame şi scrisori exprimând protestul şi mânia lor 1 2. La meetingul de protest dela Bucureşti, ţinut împotriva provocării dela Constanţa, a sosit şeful poliţiei secrete, prinţul Moruzzi, care a declarat că poliţia nu a împiedicat atacul, respectând cu sfinţenie principiul libeT taţii de întrunire şi că muncitorii trebue să-şi facă singuri dreptate împotriva bandei de huligani- Această declaraţie mârşavă a stârnit indignarea unanimă a participanţilor la meeting. Protestul clasei muncitoare române a fost atât de puternic, încât guvernul a fost nevoit să cerceteze cum s’au desfăşurat evenimentele din Constanţa. Conferinţa sindicatelor din Constanţa a fost convocată pentru a doua oară. De data aceasta provocatorii n’au îndrăznit să turbure desfşurarea lucrărilor3 4. Pentru desvoltarea mişcării greviste în România, în perioada examinată, sunt caracteristice nu numai extinderea sistemului de bază de massă şi a activităţii politice a muncitorilor, ci şi participarea la această mişcare, cu începere dela mijlocul anului 1906, a funcţionarilor de stat. Acest lucru arată că autoritatea instituţiilor de stat era compromisă în ochii masselor muncitoare, iar fapte ca provocarea poliţienească dela Constanţa din Februarie, adânceau şi mai mult acest proces. * Vasta agitaţie dela-sate, pentru ocuparea pământului de către ţărani, acţiunile ţărăneşti, nesupunerea faţă de autorităţile locale, au grăbit coacerea crizei politice în ţară. Vârfurile burghezo-moşiereşti căutau o ieşire din situaţia care se agravase şi nu o găseau. In „vârfuri“ continua lupta pentru putere dintre libe rali şi conservatori, lupta pentru dreptul de a conduce direct jefuirea poporului. Lupta dintre conservatori şi liberali în jurul încheierii de tratate comerciale, în timpul iernii şi primăverii anului 1907, a turnat gaz peste foc, a intensificat dorinţa şi a unora şi a altora de a rămâne la conducerea Statului. Instigaţi de capitalul străin, ei erau gala să se doboare unii pe alţii, neţinând seama de nimic. In această încordată atmosferă, cuvântările revoluţionare în problema agrară din duma rusească au constituit chemarea care a dat semnalul. Bolşevicii „intrau în dumă... pentru a o folosi ca tribună în interesul revoluţie'114. • Mărturisirile presei române şi ale presei burgheze din alte ţări, ne arată că, cuvântările bolşevicilor dela tribuna dumei au fost folosite în scopul agitaţiei revoluţionare şi peste hotarele Rusiei. Lozinca împroprietăririi ţăranilor a avut un larg ecou in satele româneşti, care se ridicau la luptiţ pentru pământ5 *. Guvernul României recurgea la provocări, la represalii, dar nu mai era în stare să ascundă criza politică. Ziarele abundau în titluri ca: 1 Rapports..., v. II, p. 137. 2 „Rabotniceschii vestnic11, 27 Februarie, 1907. d. * 3 Ibidem, 6 Martie 1906, p. 4. 4 Cursul scurt de istorie a P.C. (b) al U.R.S.S., p. 85 ; Ed. P.M.R., p. 125. B C. Stere, Uraganul, p. 204—205 ; Mihailovici, Tipărituri române în Basarabia. Bucureşn, 1930, vezi „Chievleanin11 Nr. 70 11/3/J907. www.dacoromamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—1906 83 „Criza guvernamentală11, „Unirea conservatorilor", „Schimbarea probabilă a guvernului11 *. „Despotismul bizantin al acestei oligarhii alcătuite din tot felul de adunături, nu mai poate fi tolerat112, declara în broşura sa „1907“, scriitorul român progresist Ioan Luca Caragiale. Care a fost prin urmare la începutul anului 1907 bilanţul politic al desvoltării istorice a României? Clasele dominante din România şi-au dat seama şi au recunoscut că nu-şi vor putea menţine dominaţia în forma de până atunci, au recunoscut criza politicii claselor dominante. Această criză înăsprea contradicţiile în cadrul minorităţii dominante, crea o spărtură prin care pătrundea nemulţumirea şi indignarea claselor asuprite. Clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare din România nu mai vroiau să trăiască ca în trecut. Mizeria şi foametea masselor muncitoare erau în România fenomene cronice. La începutul secolului^ al XX-lea, mizeria şi nenorocirile claselor asuprite din România se agravează şi mai mult. Prima revoluţie rusă a trezit massele largi ale poporului român, le-a oferit un exemplu revoluţionar, le-a îndemnat să lupte împotriva asupritorilor. In anii primei revoluţii ruse creşte în România, în mod considerabil, /activitatea masseloi, care nu se mai lasă jefuite fără murmur. Instituţiile de stat ale României monarhice, partidele ei burghezo-moşiereşti, politicienii ei corupţi care personificau sistemul politic ce-şi trăise traiul, îşi pierd autoritatea morală şi politică în ochii masselor largi. Neîncrederea faţă de clasele dominante, creşte datorită propagandei oficiale, făcută politicii externe imperialiste. ■ Prima perioadă a avântului revoluţionar a Început cu demonstraţiile politice din Ianuarie 1905, care au pus bazele unirii clasei muncitoare prin mijlocirea primelor sindicate române. Alături de creşterea organizaţiilor muncitoreşti din România, se lărgeşte campania de ajutorare a marinarilor de pe vasul Potemchin, ia amploare lupta grevistă. A doua perioadă a avântului revoluţionar a început cu valurile de demonstraţii din Ianuarie 1906, pornite din solidaritate cu prima revoluţie rusă. Lupta proletariatului român ia alt aspect. In 1906, lupta grevistă ia caracter de massă, dobândeşte un colorit politic din ce în ce mai uro-| nunţat. Organizaţiile muncitoreşti cresc. Sindicatele din toată ţara se unesc. La sfârşitul anului 1906 şi la începutul anului 1907, proletariatul român duce o largă campanie de luptă împotriva legislaţiei antimuncitoreşti. In iuptă, se încadrează ţăranii care trec dela rezistenţă pasivă la manifestări revoluţionare active. La- începutul anului 190T, condiţiile obiective ale stării de lucruri din România, duc în ţară la o criză politică generală. Dar clasa muncitoare română nu era capabilă încă de acţiuni revoluţionare de massă destul de puternice pentru a sdrobi guvernul moşieresc şi al burgheziei. Rezultatul principal al desvoltării politice a României către primăvara anului 1907 a fost situaţia revoluţionară. In Februarie 1907, România era în pragul unor bătălii de clasă dintre cele mai aprige. Sub directa influenţă a luptei de eliberare dusă de clasa muncitoare română în 1905—1906, sub puternica înrâurire a primei revoluţii ruse, 1 2 1 C.'Stere, op. cit, p. 257 2 I. L. Caragiale, 1907 dWWW.daCOrOm&nfeff'rn 1907, p. 17. 84 X i. SPIVACOVSCH1 ţărănimea română de multe milioane de oameni se ridică la luptă pentru pământ, împotriva moşierilor şi a arendaşilor. La sfârşitul lui Februarie 1907, ţărănimea din Moldova se ridică în mod spontan şi, sub lozinca „Vrem pământ1' devastează conacurile boiereşti. Guvernul mobilizează armata, dar rezerviştii înceD să treacă de partea ţăranilor răsculaţi. Muncitorii, ca de pildă feroviarii din Paşcani, şi docherii din Galaţi, se alătură ţăranilor răsculaţi. Răscoala cuprinde şi Muntenia. Ţăranii se unesc în mod spontan în coloane de mii de oameni şi înaintează spre cei*' trele principale ale ţării pentru a le asedia. Ameninţaţi de prăbuşirea dictaturii burghezo-moşiereşti, liberalii şi conservatorii, încheie o alianţă militară pentru a înlesni înăbuşirea răscoalei. Ei sunt ajutaţi de trădătorii strecuraţi în conducerea mişcării muncitoreşti. Conducerea oportunistă a cercurilor soc'aliste nu a aprobat iniţiativa diferitelor grupuri muncitoreşti care sprijineau pe ţăranii răsculaţi, a condamnat manifestările ţărăneşti şi s’a pronunţat împotriva ciocnirilor armate cu trupele guvernului. Cu toate acestea, muncitorii revoluţionari în frunte cu Ştefan Gheorghiu ...sprijină cauza dreaptă a ţărănimii, tipăresc şi răspândesc manifeste,, organizează demonstraţii de protest împotriva arestării şi masacrării ţăranilor răsculaţi" '. Răscoala a cuprins întreaga ţară. Clasele guvernante erau gata sa deschidă frontierele pentru detaşamentele străine de pedepsire. Puterile apusene făceau pregătiri intense pentru o intervenţie aripată în România. iar monopolurile anglo-americane cereau guvernului român să înăbuşe răscoala prin orice mijloace. Guvernul lui Carol a dat ordin să se pună în acţiune artileria, împotriva răsculaţilor. Zeci de sate au fost şterse de pe faţa pământului. Peste 11.000 de ţărani au fost ucişi în timpul sângeroaselor represiuni. Răscoala a fost înfrântă deoarece ţărănimea română nu era organizată, era lipsită de conducere, acţiona în mod spontan; ea a fost înfrântă pen-trucă nu a fost înfăptuită alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea şl pen-trucă însăşi clasa muncitoare nu era organizată cum trebue şi nu avea un partid marxist. Răscoala a arătat creşterea contradicţiilor de clasă în ţară, combativitatea ţărănimii române; ea a demonstrat cât de greşite sunt poziţiile conducerii oportuniste a cercurilor socialiste, a arătat posibilitatea făuririi alianţei dintre muncitori şi ţărani, a pus încă odată problema necesităţii înfiinţării unui partid marxist al clasei muncitoare. Experienţa primei revoluţii ruse şi experienţa luptelor revoluţionare din România anilor 1905—1906, precum şi experienţa răscoalei ţărăneşti din 1907 au arătat muncitorilor şi ţăranilor români că este necesar să lupte consecvent pentru organizarea clasei muncitoare şi a ţărănimii, pentru alianţa clasei muncitoare cu ţărănimea, pentru înfiinţarea unui partid marxist al proletariatului, pentru organizarea luptei revoluţionare sub conducerea unui astfel de partid. Jertfele făcute de clasa muncitoare română şi de ţărănimea munci* 1 Gheorghe Gheorghiu-Dej, 30 de ani de luptă a partidului sub steagul lui Lenin 51 Slili"- “ PMR- ““'wWW.aaC0romamca.ro MIŞCAREA MUNCITOREASCA DIN ROMANIA IN 1905—1900 85 toare română ^în lupta pentru eliberarea de sub jugul capitalului, nu au fost zadarnice. Sub influenţa Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie, în România începe un nou şi puternic avânt al mişcării revoluţionare- Ia fiinţă Partidul Comunist Român, sub conducerea căruia clasa muncitoare luptă cu abnegaţie pentru lichidarea orânduirii exploatatoare burghezo-mo-şiereşti. După eliberarea României de către Armata Sovietică, această luptă a fost încununată de succes : masele muncitoare din România au răsturnat puterea capitaliştilor şi a moşierilor şi, cu ajutorul frăţesc şi deslntere-sat al Marii Uniuni Sovietice, ele construesc cu succes societatea socialistă la ele în ţară. ^ Istoria avântului mişcării revoluţionare din România din perioada primei revoluţii ruse este o mărturie a glorioaselor tradiţii revoluţionare ale poporului român şi a marii importanţe internaţionale a primei revoluţii tuse. www.dacaromamca.ro ÎNTREPRINDEREA MANUFACTURIERĂ DE POSTAV DELA POCIOVALIŞTE ŞI BUCUREŞTI DE C, ŞERBAN Manufactura reprezintă trecerea dela micile ateliere de meseriaşi la marile ateliere în care lucrează la un loc un număr mare de lucratori şi unde se aplică diviziunea sistematică a muncii '. „Atelierele cu un număr mai mult sau mai puţin important de muncitori introduc treptat diviziunea muncii din faza de cooperaţie simpla la manufactura capitalista'*1 2. In tara noastra, în urma condiţiilor sociale, economice şi politice create de existenta şi persistenta jugului otoman (încă din secolul al XVI-lea) apariţia relaţiilor de producţie precapitaliste şi capitaliste s‘a făcut în condiţii deosebite. Morile de hârtie dela jumatatea secolului al XVII-lea, de pe valea Oltului, care au constituit o preocupare sporadica a unor istorici burghezi, nu erau întreprinderi manufacturiere, c: simple atol'ere locale cu posibilităţi restrânse de cooperaţie neacoperind decât într’o mică măsură necesităţile consumului intern, rezervat şi acesta în cea mai mare parte clasei dominante. Baza economică a societarii din ţara noastră în plină orânduire feudala o Qonstituiau relaţiile de producţie din aşa numita industrie casnica, agricola şi meşteşugăreasca, unde barierele economice, interne şi externe, sprijinite puternic de jugul otoman, au frânat secole întregi desvoltarea relaţiilor dc producţie precapitaliste şi capitaliste. Abia în secolul al XVIII-lea, întreprin- derile manufacturiere încep totuşi să apară şi sa se desvolte în ţara noastra ca un rezultat al naşterii „unor raporturi sociale economice noi“ care, în luptă cu relaţiile vechi de producţie, au reuşit sa se afirme şi să pună bazele unor noi relaţii de producţie, relaţii capitaliste. Aceste noi mijloace de' producţie au fost stabilite în diferite puncte din tara „în afara controlului vechii organizări a oraşelor şi a organizaţiilor lor de breasla"3. Domnitorii, boierii şi negustorii au fost aceia care au înfiinţat primele manufacturi, ei fiind în secolul al XVIII-lea deţinători ai capitalului realizat în urma unei acumulări primitive. Capitalul învestit de aceştia, are la origine şi desvoltarea capitalului comercial, precum şi sumele de bani provenite din răscumpărări, din arenzi sau din cămătărie. Condiţiile de eliberare de rumânie erau prea grele (de două ori birul anual 10 taleri), iar arenda precum şi camatăria începuseră sa cunoască la noi o desvoltare însemnată. înfiinţate cu privilegiul domnesc4 şt cu consimţământul înaltei Porţi5 ele erau arendate unui boier 6 sau negustor 7 care se îngrijea de instalarea şi funcţionarea lor primind din partea domniei titlul de epistat8. In aceste ateliere manufacturiere, 1 K, Marx, Capitalul. Ed. P.M.R. 19+9, I. p. 336. * V. I. Lenin, Opere Ed. P.M.R., 1951, V. 3, p. 380—361 K. Marx, Capitalul, I, p 6b3—664. ‘ Arh. stat. Buc., Cond. domn. Nr. 11, p. 36—37 v Ibidem, Cond. domn., Nr 26, p. 260—261 v( inedit' ‘ Ibidem, Cond. domn., Nr. 23, p. 46 v. 7 Ibidem, Cond. domn., Nr. 26, p. 236—239 v. ’ Ibidem, Cond. domn., Nr, 23. p. <246—247 V Nr. 23. P. <246—247 V . www.dacoromanica.ro întreprinderea manufacturiera deda fociovallşte 8 T se aplica diviziunea muncii mâna de lucru era şi nesalariata şi salariata, iar mijloacele de producţie manuale erau rezultatul, fie al unei concentrări de unelte din industria casnică în descompunere, fie al unui import de peste hotar* 2. Cei care se bucurau de piivilegiul domnesc pentru a înfiinţa întreprinderi manufacturiere eau-boierii şi apoi negustorii. Ulterior, când relaţiile noi de producţie se consolidează în ţara noastră, iniţiativa creării unor asemenea întreprinderi este concurata şi de străini, care încearcă sa pună bazele uijor întreprinderi capitaliste După natura iniţiativei, a provenienţei capitalului învestit şi a mâinii de lucru, întreprinderile manufacturiere din ţara ncastra din secolul al XVIII-lea pol fi grupate în felul următor: manufacturi de stat (domneşti), boiereşti şi negustoreşti 3. 1. Manufacturile de stat sau domneşti sunt acelea înfiinţate din iniţiativa domniei, cu capitalul rezultat din vistieria domnească, care sunt arendate particularilor, fie boieri, fie negustori, folosind drept mână de lucru ţarani dependenţi, rumân'-de pe moşiile domneşti4. Ele apar iniţial încă din secolul al XVII-lea, sub forma atelierelor care folosesc cooperaţia simpla. 2. Manufacturile boiereşti apar numai în secolul al XVIII-lea, sunt înfiinţate din-iniţiativa boierilor, pe cheltuiala lor, au privilegiul domnesc de înfiinţare şi funcţm-nare, folosesc mâna de lucru formată din ţărani dependenţi nesalariaţi şi salariaţi şi din ţărani liberi salariaţi, rezultaţi de pe moşia boierului respectiv, care sunt obligaţi să muncească în întreprindere, prin grija domniei5. Epistat este însuşi proprietarul sau o alta persoana numita de domnie. 3. Manufacturile. negustoreşti iau naştere la sfârşitul secolului al XVIII-lea (după 1774) şi la începutul secolului al XlX-lea, când burghezia, în faza de început, începea să fie sprijinită de domnie prin hrisoave, pitace domneşti cu caracter pro-tecţionist, având interese comune cu aceasta. Ele sunt înfiinţate pe cheltuiala negustorului. au privilegiu domnesc de înfiinţare şi funcţionare, reînnoit la fiecare noua domnie, iar mâna de lucru este formată din ţărani liberi salariaţi, lasaţi la dispoziţia patronului pentru a fi cât mai crunt exploataţi6. Aceste întreprinderi manufacturiere aveau un caracter capitalist mixt Ia început, dat fiind ca ele foloseau ca forţă de muncă şi ţărani dependenţi care lucrau în întreprindere în cadrul obligaţiilor feudale (renta în muncă) pe care le aveau faţa de boier sau faţă de domnie. Născute în cadrul orânduirii feudale, care deşi sdruncinată de lupta de clasă nu voia încă să cedeze locul orânduirii capitaliste, manufacturile din secolul al XVIII-lea au capătat din ce în ce mai mult un caracter capitalist, atât în ceea ce priveşte natura capitalului învestit, al patronului, cât şi în ceea ce priveşte natura forţei şi relaţiilor de muncă. O dovadă evidenta ne-o oferă însăşi iniţiativa înfiinţării lor, care la început aparţinea domniei şi apoi, în cea mai mare măsură, trece în seama particularilor şi mai ales a negustorilor. ★ In secolul al XVIII-lea şi mai ales către sfârşitul lui, numărul întreprinderilor manufacturiere în ţara noastră este relativ mic şi puţin variat. Ele au început să se afirme chiar înainte de pacea dela Cuciuc-Cainargi, care a reprezentat în desvol-tarea acestor noi mijloace de producţie, o etapă de înviorare şi de desvoltare. Ceea ce este necesar de remarcat dela început este faptul că, în documente, aceste întreprinderi manufacturiere poartă numele impropriu de „fabrică". Aşa de exemplu, în hrisovul lui Grigore GHica (1766), precum şi în celelalte acte de întărire care i-au urmat, găsim menţionată înfiinţarea „tabricei de postaja" (postav) 1 Arh. Stat. Buc., Cond. domn. Nr. 23, p. 134—135 v ! Hurmuzaki, XIX, 1, p. b50. * Iacovlev. Apariţia şi etapele desvoltării /capitaliste in Rusia, „Voprosî Istorii", 1950, Nr. 9, p. 95. ‘ Arh. Stat. Buc.. Cond. domn. Nr. 43, p. 330 v. Manufactura d» postav din Bucureşti fl794) are muncitori nesa'arlaţi care depind direct de domnie, care îi iartă de daidie In anumite cazuri. Ea rrvai funcţionează şi cu mână de lucru salariată şi anume lucrători specialişti străini. 5 Ibidem, Cond. domn. Nr.ll. p. 36—37 v. Manufactura de postav dela Poclovallşte- F. Sulzer, Geschlchte Kles Transalpinlschen Daciens. Wten, 1781, v. I, p. 304. 1 F. W. Bauer, op. ctt. Francfort et Leipzig 1778, p. M8. 1 G. I. Laihiovarl, Marele Dicţionar Geografic al României, 1901, v. IV, p. 595. Se mal aminteşte că familia SlStlneanu avea în 1901 tn acest sat 600 ha., o informaţie bună asupra miarllor moşii pe care le deţinea această familie de latifundiari In -această regiune. . 1 G. I. Lahovari, Marele Dicţionar Geografic al României, 1901, v. IV, p. soi. ‘ I. Iordan, Rumănische Toponomasţik, v. II, III, p. 269. www.dacaromamca.ro 94 C. ŞERBAN satul Pociovaliştea-Hiotul (care mai poartă şi numele de Smecheaua), aşezat în plasa Snagov, cu 33 de case şi 34 de familii *. In 1865, satul Pociovalişte facea parte din comuna Corbeanca, care avea 166 de case. 166 de familii şi doua biserici. Comuna Corbeanca era formala din satele Corbeanca, Tamaşi, Zlatari, Tamaşii de Sus şi Pociovalişte1 2, . In felul acesta, locul unde Radu Slatineanu a întemeiat postăvaria sa la Pociovalişte se afla cam între satele de azi, Oracul şi Mecheaua sau chiar în Mecheaua de azi, pe malul văii Pociovalişlea sau Cociovalişlea. O aşezare pur industriala la sfârşitul secolului al XVIII-lea a determinat astfel formarea unui sat, care însă, între 1872—1875, a părăsit vechiul nume care era legat ce drumul de poştă ce trec°a prin acea regiune. Deschiderea unei noi artere de comunicaţie mai la Est de vecmul drum de poştă, şoseaua Bucureşti-Braşov pi irr Ploeşti, a redus importanţa vechii staţii de poştă dela Pociovalişte şi a desfiinţat-» chiar cu numele. In harta din 1859 a Principatelor Unite, alcătuita după Ştabul general austriac în litografia lui A. Bielţ din Bucureşti, satul Pociovalişte se afla pe şoseaua Bucureşti-Filipem drum secundar în dreptul localităţii Săftica. * Procesul de producţie în manufactura de postav începea cu operaţia de colectare a materiei prime, care era lâna. Trimişi speciali ai întreprinderii manufacturiere, posedând asupra lor pitace domneşti pentru a strânge lâna pe bani dela locuitori3, fiind privilegiaţi, înaintea altor negustori sau meseriaşi, străbateau satele din jurul între prinderii până în regiunile de câmpie ş ima'urih Dunarr mai ales (fostul jud. Ialomiţa), acolo unde se aflau oi ţurcane cu lână de calitate bună4. După anul 1805, întreDrinderea a fost înzestrată cu 2000 de oi merinos în vederea îmbunătăţirii calităţii de postav, şi a rasei ţurcane din ţara noastră 5. Operaţia de colectare a materiei prime s’a combinat astfel cu tunderea acestora în apropierea întreprinderii. Tunderea oilor se facea mai ales primăvara, întrucât producţia de lână, deşi era mai impura, era dubla faţa de cea de toamna. . După colectare lâna era transportată pe locul de producţie, unde era spălată de impurităţi Spalarea lânii6 se facea în apa râului unde era instalată întreprinderea, apa Pociovalişte. Pentru a se obţine un fir lung şi mătăsos, lâna uscată era pieptănată de către pieptanatori 7 care, înlocuind operaţia daracirii, înlăturau nodurile dintre fibrele de lână. Toate aceste operaţii, colectarea, tunderea, spălaiea, pieptanarea lânii erau îndeplinite de lucratori necalificaţi, cei mai mulţi recrutaţi dintre localnici, deoarece cunoşteau limba şi obiceiurile locuitorilor, regiunile unde numărul oilor era mai mare şf calitatea lânii mai buna. Pentru spalal, "tuns şi pieptănat nu era necesară o calificare-profesionala: acestea le cunoşteau din îndeletnicirea practică a industriei casnice. Pe de altă parte, cei care executau asemenea operaţii în procesul de producţie nu aveau funcţii fixe, ci aveau posibilitatea să se schimbe între ei dela o ocupaţie la alta. Filatura lânii era înlocuită prin torsul lânii,8 fie la locul întreprinderii, fie la domiciliu. La Pociovalişte, torsul lânii pentru confecţionat postavul de trei calităţi9 necesita o deosebită pricepere. De aceea, la înfiinţarea întreprinderii, au fost angajaţi" torcători specialişti, unii veniţi de peste hotare. Ei erau plătiţi la ocaua 10 de lână 11 1 Im-ilcele comunelor orăşene şi rurale • 1 oca a litre - 127186 r " Arh. Stat. Buc. Cond. domn., Nr. 23, p. 134. www.dacaromamca.ro întreprinderea manufacturiera dela pociovalişte 95 toarsă. Epistaţii au reuşit cu timpul să-şi formeze dintre localnici, lucrători specialişti în torsul lânii într’un fel deosebit, pentru reducerea marilor cheltueli* 1 făcute cu tor-1 cătorii străini. ' Astfel, operaţia torsului lânii a trecut din mâna lucrătorilor străini în sarcina lucrătorilor pământeni. La început, tendinţa lucratorilor pământeni a fost de a toarce la domiciliu şi nu în întreprindere. Faptul însă ca ei nu torceau bine lâna acasa, făcând firul mai „gros şi prost11 decât era nevoie pentru o anumită calitate de postav, i-a determinat pe epistaţi să-i oblige pe muncitorii localnici să toarcă „în fabrica11, unde se putea organiza mai bine lucrul şi unde muncitorii învatau unul dela altul cum trebue tors firul mai subţire2. Torcătorii localnici au devenit ulterior din ce în ce mai numeroşi, iar torsul pentru cele trei categorii de postav3 se facea deosebit pentru fiecare calitate4. In 1793, torcătorii erau despărţiţi în patru cete, fiindu-le repartizate cantităţi diferise de lână pentru tors. Cu cât cantitatea de lâna era mai mare, cu atât firul lânii toarse era mai gros, iar calitatea postavului mai proastă5, totalul postavurilor din cele patru cete era de 122, ceea ce revine cam la 15 lucratori torcători de ceata, întrucât din totalul de postăvari, jumătate erau ţesători. Torcătorii din ceata I-a erau obligaţi sa toarcă 39 ocale de tort pe an, cei din a Il-a 32 ocale, cei din a IlI-a 29 ocale, cei din a IV-a 22 ocale. In urma tuturor acestor operaţii din procesul de producţie, pierderile se ridicau aproape la 1/5 din greutatea lânii6. Operaţia principala în producţia de postav era însă ţesutul. Aici lucrau la început o mare parte de meşteri străini cu o practica îndelungata în diferite întreorinderi. Lucrau şi mulţi din Transilvania, unde industria manufacturiera era desvoltata şi calitatea postavului bună. Ţesutul se facea după calitatea lânii toarse la războiul manual7. După dimensiunile postavului executat de manufactura dela Pociovalişte8, reiese că •el se producea la un război lat de peste 120 cm, uşor. Uneltele de producţie, fusurile, războaiele de ţesut proveneau de cele mai multe ori dela ţarani, care erau obligaţi să le aducă la întreprinderea boierului9. Pentru cele speciale şi mai perfecţionate se apela adesea la cele din Transilvania *°. La fiecare război de ţesut postav lucrau câte doi ţesători. Pentru aceasta, fiecare era plătit cu câte 3 parale de cot de postav • După câteva decenii, numărul ţesătorilor localnici ■••rescând, au fost aduşi ţesători şi din Bucureşti pentru a lucra în întreprinderea manufacturieră cMa Pociovalişte. Aceştia erau împărţiţi toi în patru cete, ca şi torcătorii. Astfel, cei din ceata I erau obligaţi sa ţeasa 36 ocale tort de lâna pe an, cei din ceata a 11-a, 29 ocale, ce' din ceata a III-a. 26 ocale, iar cei din ceata a IV-a, numai 19 ocale tort de lâna pe an 12. Ţesătura executata se înfăşură pe un sul de marfa numit val, sau bal,3. După ce-era ţesut, postavul căpala diferite colori in urma vopsirii. De obicei, postavurile produse la Pociovalişte şi la Bucureşti, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, aveau coloarea albastră 14, cenuşie15 şi galbena. Coloranţii erau naturali. Vopseaua galbena 1 Arh. Stat. Buc. Cond. domn. Nr. 43, p. 330. Localnicii cunoşteau torsul lânii ins-•o torceau prea gros. La unele calităţi de postav era necesar un fir mai subţire; aceste fire subţiri pentnu un postav mal bun erau bine executate ie lucrătorii specialişti străini dela oare pământenii au Invătat lucrând numai In fabrică şl nu. la domiciliu. ■ * Arh. Stat. Buc.. Ccnd. domn. Nr. 47, p. 338 -340. • In 1785; în 178?. erau numai două calitîti. ‘ In 1793 • Arh. Stat. Buc.. Cond domn Nr. 23, p. 134. • Anaforaua epitropilor întreprinderii de poâtav din 1792 arată că din 10 oca’e se pier deau doua, una pentru spălat şi alta pentru pieptănat şi ters. Arh. Stat. Buc., Cond. domn. Hr 16, p. 37. I Primul război de tesut mecanic a fost inventat la 1771, iar maestrul rus Rodion Cllncov inventa în aceeaşi dată unul în Rusia. B. I. Mitropolski. Din istoria deavoltării Industriei ţesutului. Textil Prom. 1S4S, Nr. 4. p 21. • 1,129 m. • K. Marx Capitalul. Ed. P.M.R., 1948, T. p. 660. " Hurmuzakl, XIX, I. p. 650. II Arh. Stat. Buc., Cond. domn.. Nr. 23, p. 134—135 11 Ibidem. 11 M. Cogălniceanu. Cronicele României sau Letopiseţele Moldavei şi Valahiei ed. II-a, Buc. 1874 v., m Cronica lui Ieivche Cogălniceanu. 11 Cr. Struve, Voyage en Crlmâe sulvi de la relatlon de l’ambassade envoyâe ce P6-iersbourg â Constantinopole en 1793, publlâ par uh Jenne russe. Paris, 1802, p. 268—270. “r- u Carrai Histoire ids^ i777- m 96 c. şerban era obţinută dintr’o planta „Jasba galbena",1 iar cea albastra,' din planta numită Weyd2. Ambele creşteau din abundenţă în Ţara Românească şi Moldova, iar de cele-mai multe ori, ele reprezentau un produs pentru export, destinat fabricilor de postav din Franţa. Postavul albastru era recunoscut ca fiind mai gros,3 era confecţionat pentru armata şi era folosit pentru garda domneasca. Coloranţii naturali erau cumpăraţi de către întreprindere şi pre(ul lor ridicat influenţa adesea preţul postavului. Postavul finit în baluri era masurat apoi de către epistat şi pecetluit, după ce se scria suma coturilor. După fixarea preţului după calitate, de către boierii epitropi, postavul era pus în vânzare. întreprinderea manufacturieră de postav nu lucra în tot timpul anului, ci numai într'o anumita perioada. Este sigur că în timpul iernii, când apa era îngheţata, moara nu funcţiona şi întreprinderea era închisa4. De asemenea era închisă uneori în zile de primavaia şi vară, când apele veneau mari şi înecau ogoarele5. De obicei, lucrul începe? primăvara, odată cu tunderea oilor6 şi strângerea lânii prin oamenii speciali trimişi în acest scop. întreprinderea îşi termina lucrările prin Septembrie-Octorabrie, când timpul devenea ploios şi apele mari7. In aceasta perioadă, muncitorii din întreprindere prestau munca cca 8—10 săptămâni. Ştiind ca amenda pentru cei care nu lucrau era de 5 taleri saptamânal şi pe an era de 40—50 de taleri, reiese ca erau obligaţi a lucra 8—10 săptămâni pe an. Muncitorii nu lucrau continuu, ci o săptămână da şi una nu. Deci în total, era vorba de lfi 20 de săptămâni pe an de activitate a întreprinderii ceea ce revine Ia 4—5 luni pe an (Marlie-Aprilie, August-Seplembrie). In ceea ce priveşte tehnicitatea uneltelor de producţie folosite în întreprinderea manufacturieră dela Pociovalişte, ea era redusa. Războaiele de ţesut erau manuale deşi o foiţa motrice exista pe locul manufacturii. In industria textilă, invenţiile pentru perfecţionarea uneltelor de producţie se produc spre sfârşitul secolului al XVIII-lea, fie la 1771 maşina mecanica de dărăcit şi de ţesut a lui Rodioh Glincov, pusa în mişcare de o roată hidraulică,6 fie în 1785, maşina de pieptănat a lui Arwright9. In apusul Europei, unde capitalismul începuse să se desvolte cu paşi repezi, condiţiile pentru desvoltarea construcţiilor de maşini erau favorabile, în schimb în Europa rasariteana în Rusia, în Ţara Româneasca şi Moldova, etc., relaţiile de producţie lobagiste frânau pătrunderea şi încurajarea iniţiativei locale pentru perfecţionarea uneltelor de producţie. Apa ca forţa motrice nu era folosita decât fie la pive (dârste), la ficrastrae în industria casnică ţărănească, fie în atelierele manufacturiere de hârtie. Până în prezent, isvoarele interne şi externe nu ne dau alte amănunte în legătura cu tehnicitatea uneltelor de producţie din ţara noastră în domeniu] manufacturile» de postav dela sfârşitul secolului al XVIII-lea. * * Mâna de lucru folosită în întreprinderea manufacturieră dela Pociovaliştea şî apoi în cea dela Bucureşti era mixta din punct de vedere social, naţional şi al sexului. Documentele amintesc ca lângă barbaţi lucrau femei şi copiil0, lângă meşterii" dinăuntru se îndeletniceau cu această meserie şi străinii veniţi -de peste hotar, fie din ‘. I. L. Carra, op. cil p. 182, Hurmuzaki Supl. 1, v. XI, p. 15—16. 1 Ibidem, op. cit. 1 Hurmuzaki, Supl. I, v IX p 15—16. • In Ianuarie 1802, Const. Alex. Ipeilanti porunceşte vel agăi din Bucureşti să pună în funcţie morile de -cţai dela marile mănăstiri din Bucureşti întrucât morile de pe Dâmbo. viţa pot să Îngheţe şi este nevoie a se măcirţa zahereaua. Arh. Stat. Buc. Cond. domn. Nr. 49, p 19, 227. 1 Intre lânii 1783—1785 apele scăzând, domnia dă un pitao prin care se opresc pivele de postav pentmi ca în felul acesta cu puţina apă care mai curgea pe Dâmjboviţa ibrutarti să macine zahereaua pentru trebuinţa oraşului. V. A. Urechiai. Istoria Românilor. Buc. 1891, v. I, p. 477—478. • Hrisovul de întemeiere a postăvSrlei oare este eliberat în luna Februarie contine-clauza că până la 20 Martie instalarea ei să fie terminată. ’ Ultimele hrisoave şi pitace domneşti pe fiecare an în curs sunitr din luna Augu t — Septembrie. In lunile următoare ele nu mai apar. • B. I Mitropolschi op cit. p. 21. 1 Marx-Engeis. Opere, ed, Rusă, v. III, p. 305—306. Arh. Stat. Buc., Cond. domn.. Mr. 23, p. 39. • . wwW.dacofomamca.ro întreprinderea manufacturiera dela pociovalişte 97 Moldova 1 II fie din Transilvania2 Proporţia în care existau aceste categorii de muncitori, varia. In orice caz, bărbaţii erau preferaţi să lucreze în locul femeilor şi copiilor, întrucât ei dadeau un randament mai mare care marea profitul patronului. Femeile faceau parte însă dintr’o anumita categorie şi anume erau femei „netrebnice", trimise pe la mănăstiri pentru a-şi ispăşi în felul acesta pedeapsa. Domnia însă, căutând a folosi o mâna de lucru mai ieftină şi pentru a mări producţia,. trimitea aceste femei „netrebnice" să lucreze în postăvăria dela Pociovalişte3. „Copiii erau folosiţi însă în alte scopuri In primul rând la început, când penttu munca prestată nu li se da bani, ci numai mâncare şi îmbrăcăminte, erau folosiţi sa înveţe meşteşugul, iar ulterior urmau să muncească pe plata de bani"4. Aşa dar se folosea o mâna de lucru ieftina. In al doilea rând. domnia şi epistatul sperau ca, prin formarea unor muncitori dintre pământeni, să poată înlocui meşterii străini care erau platiti cu un salariu mai mare. In ceea ce priveşte bărbaţii „den năuntru" sunt scutelnici şi poslujnici meşteri, unii dintie ei chiar începători în acest meşteşug5. Numărul lor mic, la început, a ciescut într’un timp scurl şi s’a dublat. Dintre toate categoriile, bărbaţii aceştia „den năuntru" erau preferaţi. Ei erau plătiţi foarte prost; oei mai mulţi, ţarani dependenţi, rumâni, munceau gratuit pentru- zilele de claca la care erau obligaţi după reforma mavrocordateascâ din 1746. Străinii angajaţi în această manutactură de postav proveneau, unii dela pos-tâVăria dela Chipereşti desfiinţată în 17666, iar alţii dela manufacturile din Transilvania, dela Braşov (azi Oraşul Slalin) sau Sibiu7. La început erau numeroşi. întrucât eiau specialişti, calificaţi în diferite ramuri ale acestei întreprindei i manufacturiere, ţesători, torcători, etc. Ei erau angajaţi cu contract, plătiţi cu salariu mare, scutiţi uneori de dajdie, etc. La cât se va fi ridicat numărul muncitorilor în manufactura de postav dela Po-ciovalişle şi Bucureşti, la înfiinţare, nu putem şti în mod precis. Totuşi, după relatările lui Sulzer, reiese ca ea a început să lucreze la 1766 cu meşteri şi lucratori veniţi dela postavăria dela Chipereşti, atunci desfiinţată. Aceştia, care erau câteva zeci de familii, au format împreună cu localnicii angajaţi la îndeletniciri mai simple, aproape un sat întreg. In 17848, numărul muncitorilor se ridica la 50 lude „streini", la care se adaugă 100 lude, tot streini, meşteri (fără număr) dintre pământeni, 2 preoţi, un cântăreţ şi un epistat5, care era însuşi patronul, boierul vel clucer Radu Slătineanu. După zece ani, în 1794, aceeaşi întreprindere mai are în slujbă 20 de copii între 15—16 ani pentru deprinderea meşteşugului, iar pentru a mări producţia, au mai fost repartizaţi muierile netrebnice şi cei închişi pentru datorii10 mici cu plata pe bani. Munca depusa de cei 20 de copii între 15—16 ani fiind productivă şi necesitând proprietarului puţină cheltuială, l-a determinat pe' acesta să mai angajeze încă 10 copii de o vârstă chiar mai mică, de 12 ani ". Pe lângă aceasta, mai existau în toamna lui 1793 încă 122 de postăvari din Bucureşti care munceau „pe bani" 12. La începutul anului 1794 sunt semnalaţi 6 vătafi de postăvari, nume sub care trebue să înţelegem pe supraveghetori, iar epistat al fabricii este un negustor, Hagî Chiriac Arbut, originar din Chios. Ultima dată când manufactura de postav dela Pociovalişte este cunoscută din documente este în August 1794, când se dă un nou hrisov domnesc de întărire. La această dată, erau în producţie : 243 de postăvari pentru care epistatul Chiriac Arbut este obligat să plătească 10 taleri pe an de fiecare, 40 de scutelnici, la fel scutiţi dedări, şi 50 de străini care sunt obligaţi a plăti 6 taleri pe ani. 1 Sulzer, op. Cit. II, p. 665. 1 Hurmuzaki. XV.' 2. p. 1803. * Arh. Stat Etic.. Cond domn., Nr. 23, p. 39. * îbidem, Cond. domn., Nr 23, p. 39, 146. s îbidem, Cond. domn., Nr. 11. p. 36—37. * Sulzer, op. Cit.. II, p. 655. I Hurmuzaki, XV, 2, p. 1*03. " Arh. Stat.. Buc., Cond. domn., Nr. 11. p. 36—37 v. * EPistăşia iera o funcţie care se arenda de către domnie '• Arh. Stat. Buc.. Cond domn., Nr. 23, p. 39. " îbidem, Oomd. domn., Nr. 23, p. 131, 145 . II îbidem, Nr. 23, p. 134—135. , . STUBII www.dacoramamca.ro 98 C. ŞERBAN Pe lângă aceştia, personalul întreprinderii se completează cu 6 vatafi (supraveghetori), 1 spatar şi 1 epistat (arendaşul manufacturii) '. Din cele de mai sus se constata ca, în ceea ce priveşte mâna de lucru, la Pocio-valişte şi la Bucureşti, erau mai multe categorii de muncitori : a) scutelnici şi posltij-mci din regiunea respectiva (din şalele din jur), care prestau muncă gratuita primind în schimb o cota din lucrul fabricii „pentru alişverişul lor“, pe care putea s’o vândă la băl i. Ei erau scutiţi de dajdia datorată domniei, prin plata acesteia de către proprietarul întreprinderii, câte 10 taleri pe an. Totodată, erau scutiţi şi de alte ponturi. De obicei, locuiau în bordeiele sau casele făcute în jurul întreprinderii, care le aparţineau şi erau scutiţi de chiria casei pe care ar fi trebuit s'o plătească1 2 proprietarului moşiei; b) muncitorii care primeau salariul in natură, eile vorba de masa şi îmbrăcămintea pentru copiii care învaţau asemenea meşteşug „pentru folosul de obşte şi al Patriei" ; c) muncitorii care aveau un salariu mixt, şi în natură şi în bani, scutelnicii care după conflictul de munca din 1803 primeau şi o baniţă de mălai pe zi; d) muncitorii salariaţi dintre pământeni, care erau deprinşi cu meşteşugul, bărbaţi, femei şi copii Plata lor este de 3 parale cotul pentru ţesători şi 60 de parale ocaua de tort. I.ucrul se facea la cantitate, nefiind prevăzută o normă zilnică ; e) meşterii aduşi de peste hotare, buni cunoscători ai meşteşugului, care plăteau uneori dajdie anuală şi bineînţeles erau salariaţi. Din aceste cinci categorii de retribuţie, rezultă că manufactura dela Pociovalişte şi aceea dela Bucureşti se situează în perioada când coexistau relaţii mixte de producţie, anume şi cele iobăgiste şi cele caDitalisţe3. Transiţia se face lent, în decurs de câteva decenii, când la începutul secolului al XlX-lea predomină relaţiile de producţie capitaliste, rezultate dintr’o muncă salariată. Mărirea numărului de muncitori, de exemplu, la Pociovalişte, dela 150 la peste 250, în decurs de 15 ani, dovedeşte că numărul salariaţilor orescuse cu peste 50%. Aceasta se datoreşte în mare măsură avantajelor pe care le oferea munca salariată şi care determinau scăderea relaţiilor de producţie iobăgiste în lavoarea celor capitaliste. In felul acesta, manufactura de postav dela Pociovalişte, care se sprijinea pe munca nesalariată4 *, sufere o schimbare în timp de 15—20 de ani, care o transformă încetul cu încetul dintr’o manufactură iobăgistă, într’una cu caracter capitalist r\ Introducerea muncii salariate se efectua încet, însă progresiv 6. In ceea ce priveşte diviziunea muncii în diferitele ramuri de producţie, ea se facea după pregătirea lor profesionala. Muncitorii salariaţi erau consacraţi unei singure specializări pe care nu o părăseau în niciun chip; cei nesalariaţi nu aveau funcţii precise, înafară de torcători şi ţesători. Cei care colectau lâna, care o spălau, care c pieptănau, puteau să se schimbe între ei dela o zi la alta. Ei constituiau o mână de lucru, mai mult de corvoadă. Inafara de aceştia, mai aveau funcţii precise meseriaşii de categoria lemnarilor, fierarilor, făcătorilor de pive, etc. Aceştia, de cele mai multe ori, erau robi ţigani pe care boierul îi recruta din satele domneşti7 sau mănăstireşti, fie cumpărându-i, fie arendându-i. In ceea ce priveşte condiţia juridică a personalului acestei manufacturi de postav, ea se încadrează de asemenea în perioada când predomină încă rămăşiţele feudalismului in ţara noastră. Pentru a o stabili însă, este necesar dela început sa avem in vedere cele două mari categorii de muncitori: muncitorii nesalariaţi şi muncitorii salariaţi . Muncitorii nesalariaţi erau întotdeauna ţăranii săraci dependenţi, care prestau o munca gratuită şi obligatorie, care erau legaţi de întreprindere chiar prin locul de casa sau iocuinţa8. 1 Arh. Stat, Buc., Cond domn., Nr. 25, p. 236—239. 1 V. I Lcnin, Opere Ed. P.M.R., 1951. V 3, p. 400. 7 Lenin şi Stalin numesc sistemul economic care domina în această perioadă „uciad". J. L. Rublnstein, Unele probleme prtvitoare la iormarea plătit de muncă în Rusia în secolul ■ al XVlI-lea. „Voprosî Istorii", 1952, Nr. 2, p. 74—75. * V. Buhina, op. cit., p. 96—132. ■ E. I. Vedeneeva, Forţa de muncă a manufacturilor particulare de postav din Rusia după borderourile Colegiului manufacturilor pe enil 1791—1797, Izvestia Academii Năuc, Seria. Llstorii i Filosofii, 1951, Nr. 5, p. 4C2—425. * V. Buhina. op. crt., \, 96—132. 7 Arh. Stat. Buc., Oond. domn., Nr. 34, p 70. * V. I. Iaenin, Opere. Ed. P.M.R., 1/961, v. 3, J). 460. www.dacaromamca.ro ÎNTREPRINDEREA MANUFACTURIERA DELA 1 OCIOVALIŞTE 99 Ei aparţin fie domniei, fie boierului şi cunoşteau un organ superior juridic anume, spataria. Spataria are în vedere repartizarea lor la lucru, execuţia zilelor de claca, lipsa dela locul de producţie, executarea pedepselor, împotrivirile eventuale ale muncitorilor, conflictele de muncă, etc. După reforma din 1746, zilele de clacă fuseseră fixate la 12 pentru Ţara Româneasca1, însă norma de lucru eia aşa d° mare şi executarea muncii se facea în decursul tuturor celor patru anotimpuri, încât ţaranul ajungea să presteze câteva zeci de zile de claca pentru boier sau domn:e. Inafara de renta în munca, ţaranul clacaş mai era obligat sa dea şi cuvenita renta în natura. In epoca aceasta, ţăranii care muncesc în întrepi inderile manufacturiere c nstitue o categorie specială din punct de vedere fiscal. Ei sunt scutelnici şi poslujnici. Ţinând seama de timpul de producţie al întreprinderii şi de darea pe care sunt obligaţi a o plaţi unii ţarani pentru lipsa de la munca, reiese că muncitorii nesalariaţi munceau cu sezonul şi nicidecum numai cele 12 zile, obligate prin hrisovul domnesc. Sezonul acesta se întindea din primavara până în toamnă, fiind întrerupt de zilele de Duminica, de sărbătorile religioase şi săptămânile slobode în care ţaranii puteau să-şi muncească pământul lor. Numai aşa ne explicam cele trei încercări ale muncitorilor nesalariaţi de a micşora numărul zilelor de lucru pe sezonul de producţie, dela 8—10 săptămâni la 6 7 săptămâni de iucru pe an. Ei cereau o săptămână de lucru şi două libere. Astfel, constatam ca muncitorii nesalariaţi luptau pentru reducerea timpului de lucru la sezon cu un procent de 25—30%, ceea ce însă nu li s’a încuviinţat niciodată. Ceea cc este însă sigur, este faptul ca ţaranii dependenţi munceau în aceste manufacturi în mod gratuit în contul zilelor de clacă ne mai fiind supuşi la executarea altor ponturi în favoarea boierului. Lucrul se desfăşură astfel : o săptămână, ţaranii dependenţi de pe aceeaşi moşie munceau de Luni dimineaţa până Sâmbătă seara, având odihnă numai în timpul nopţii, iar în săptămână următoare erau liberi pentru „osebita muncă a pământului, adica la seceră, coasă şi sapă, cules de porumb şi alte d’alde acestea11, sau „chiar pentru vreo trebuinţă a casei lor112. In acelaşi timp, trebue precizat că, pentru neîntreruperea lucrului întreprinderii în săptămână în care aceşti muncitori nesalariaţi nu munceau, mai exista un schimb de muncitori din aceeaşi categorie, care munceau în săptămână când primul schimb era liber pentru alte munci. In ceea ce priveşte numărul zilelor prestate, ele erau toate înglobate în sezonul de producţie al manufacturii, care era de 16—20 de săptămâni, ceea ce revine în medie la 56—70. de zile. Faptul acesta nu ne miră întru nimic, dat fiind că, în perioada în care abuzurile boierilor de a sili pe ţărani să muncească în mod gratuit şi obligatoriu pe pământurile lor începuseră a fi legiferate prin reformele dela începutul secolului al XlX-lea. N Bălcescu3 constatase (în perioada Regulamentului Organic) un număr de 56 de zile de clacă în Ţara Româneasca, Aceasta goană după supramunca l-a determinat pe Marx să aprecieze Regulamentul Organic ca fiind „codice al muncii de claca114 In momentul în care însă ţăranii dependenţi nu se prezentau pe locul de producţie în săptămână în care trebuiau sa muncească, ei erau amendaţi cu 5 tal°ri pe care urma sa-i plătească epislalului; iar în cazul când cel amendat nu plătea o amendă atât de mare sau s'ar fi împotrivit, cel în cauza era osândit prin grija spată riei „la groapa ocnei11, după ce bineînţeles i se confisca tot alişverişul realizat din munca sa în întreprindere1 * * * 5. Tot în legătură cu muncitorii nesalariaţi mai este de remarcat dependenţa lor de patronul întreprinderii. Dacă ei erau obligaţi a munci, de către pr prietarul moşief unde; se afla manufactura, în schimb ei nu puteau fi iertaţi de dajdie sau de lucru decât de către patronul întreprinderii, mai ales pentru motive de bătrâneţe. Astfel este cazul din 1794 a doi unchiaşi, Borac şi Ivan, postăvari iertaţi de dajdie de domnie (manufactura la această dată era domnească sau de stal), iar în anul 1 01, la fel. 1 D. C. Sturza-Scheianu şl R. Roseti, Acte şi legiuiri privitoare ta chestia ţărănea“că dela \ a ile Lupu până ic 1?97. Buc. lfW-^1308, v. I. p 71—17? ’ Arh. Stat. Buc., Cond. domn. Nr. 43, p. 0. 5 N. Bălcescu, Question eeomomique des Principamâs Danubiens. în Opere. Buc 194a I, p"rtea II, p 33. ‘ K. Marx, Capitalul, Ed. FM.R.. lc48. T p 233. 5 Arh. Stat. Buc., Cond. domn. Nr. 43, p. 330; idem, Cond. domn. Nr. 45, p. 338—340 www.dacaromamca.ro 100 C. ŞERBAN uncii a ul Radu dela Podul Văleni „bătrân sarac desăvârşit şi nevrednic de slujbă" se laita de munca în manufactura tot de domnie __ In ceea ce priveşte muncitorii salariaţi, ei întocmeau la angajare un adevărat contrac de muncă. Astfel, primeau din partea patronului (epistat) o arvună din salariul fi at iniţial după specialitate şi aptitudini. Astfel se prezintă cazul postăvarului tesator Wilh Im Franz, după cum rezultă dintr’o lunga corespondenţă dintre consulul austriac din Bucureşti, Merkelius şi ministrul de Externe al Austriei, Thuguf. W'lhelm Franz, tesator născut ta Aachen, în trecere prin Ţara Românească spre Rusia, a fost angajat de către epislatul fabricii,1 2 Chiriac Arbut din Chios, în calitate de „maestru prim"3. La angajare el a făcut „contract" 4 cu manufactura de postav dela caie a primit şi o arvună de 7 ducaţi5 Din pricina unor neînţelegeri cu epistatul „fabricii", Wilhelm Franz, cu sprijinul material6 al consulului austriac,“părăseşte în taină întreprinderea şi ţara> în Iulie 1796. plecând la Sibiu unde-şi avea familia, oentru a se angaja mai bine în funcţia de calfa la ţesători, decât să fie maistru prim în această întreprindere. Dat fiind că maistrul prim tesator avea contract cu manufactură şi era supus austriac, el a fost reclamat de către Alex. Moruzi consulului Merkelius, pentru a fi adus înapoi în vederea îndeplinirii contractului pe care-1 făcuse, ameninţând chiar cu o intervenţie la Poartă în acest sens. In urma demersurilor repetate ale lui Alex. Moruzi, consulul austriac a cerut autorităţilor austriace din Transilvania, trimiterea înapoi a lui Wilhelm Franz, care însă n’a mai revenit, temându-se de pedeapsa pe care ar fi putut să o sufere din pricina plecării sale tainice7. Pe de alta parte, majoritatea lucrătorilor fiind scutelnici şi poslujnici, nu erau contribuabili la vistierie, ci boierului, fie cu 50 de taleri pe an, fie cu câteva săptămâni de lucru gratuit, în întreprindere. Intre domnie şi vistierie exista o înţelegere tacita în acest sens. Domnul dădea scutelnici şi poslujnici întreprinderii prin hrisov domnesc, iar lucrătorii din întreprindere erau liberi a-şi plăti birul boierului; pe de altă parte însă erau obligaţi a da domnului o cotă fixă din produsele manufacturate, lucrate în aceeaşi întreprindere8. Această întărire a relaţiilor de producţie feudale la sfârşitul secolului al XVIII-lea coincide însă cu înfiriparea primelor începuturi ale muncitorilor salariaţi. Deşi sporadic aparute, ele reprezintă, în aceste condiţii, germenii unor relaţii de producţie noi, pentru acea epocă. ★ Condiţiile Insuportabile în care se desfăşura exploatarea ţăranilor liberi şi a lucratorilor iobagi de către epistatul întreprinderii, abuzurile pe care le săvârşea acesta in scopul de a se folosi de munca gratuită într’o cât mai mare măsură, i-a determinat pe muncitorii din această întreprindere manufacturieră să recurgă la diferite mijloace pentru a-şi uşura îndatoririle la care erau supuşi. Astfel lupta de clasă dintre muncitorii din întreprindere, pe de o parte şi administraţia şi proprietarii întreprinderii, pe de alta, a luat diferite şi variate forme. In primul rând, mulţi dintre lucrătorii iobagi nu se prezentau să muncească în întreprindere, în mod gratuit, ceea ce l-a determinat pe domn să fixeze prin hrisov o amenda de 5 taleri pe săptămână — iar pentru cei care nu plăteau această amendă sa-i trimită la groapa ocnei3. O alta formă a luptei de clasă era aceea de a trimite la întreprindere, în locul lor, pe copii — Este dela sine înţeles că aceşti copii nu aveau posibilitate să dea randamentul necesar şi că rostul lor era mai mult de a se plimba de colo până colo 1 Arh. Stat. Buc., Cond. domn., Nr 43, p. 330; idem, Cond. domn. Ni. 27 scara 13 p. 81—82 3 Hurmuizaki, XIX, 1, p. 785. Potrivit raportului eplstatulul „fiabiicil” şi vornicului •de poliţie. • Ibidem, p. 7P5. ‘ Ibidem. s Ibidemn, p. 786. " A primit 7 piaştri de drum şi un subofiţer însoţitor; Idem, p. 786. ’ Hurmuzaki, XIX. 1, p. 735—88 • Hrisov din 1794, Arh Stat. Buc.. Cond. domn. Nr. 26. p. 236—232. • Arh. Sta*. Buc,, Cond. domn Nr. 43, p. 330 www.dacoromanica.ro ÎNTREPRINDEREA MANUFACTURIERA DEL A POCIOVALIŞTE 101 încurcând mai mult locul. Faţă de aceasta, epistatul în dese rânduri chema pe bărbaţi şi pe femei la lucru şi reclama domniei nesupunerea muncitorilorl. ■ Prin faptul că mulţi dintre muncitori tind sa lucreze la domiciliu (a toarce lâna) norma de lucru reprezenta o împotrivire faţa de noile condiţii de muncă care ii obligau pe muncitori sa lucreze împreuna în întreprindere. Cea mai caracteristică formă a luptei de clasă este reprezentată de conflictul de muncă pe care unii istoriografi burghezi l-au considerat ca prima forma a „grevei'1 In ţara noastră J. Despre o grevă în înţelesul modern al cuvântului nu poate fi vorba, întrucât nu avem de a face cu o muncitorime care să aibă o conştiinţă de clasă, nu sunt muncitori exclusiv salariaţi — nu sunt relaţii de producţie capitaliste puternic consolidate. Neînţelegerile dintre epistatul întreprinderii şi muncitorii nesalariaţi se pot numi conflicte de muncă. Până în prezent, cunoaştem numai trei asemenea conflicte de munca. Astfel dintr'un aşezământ datat la 29 Noembrie 1796, reiese că muncitorii „sunt neputincioşi a răspunde în lucru după forma fabricii lâna ce sunt îndatoraţi şi pătimesc foarte de către epistatul ce este orânduit medelnicerul Chiriac Arbut“ 3. Cercetările pentru soluţionarea acestui conflict de muncă s’au făcut din ordinul domniei de către vel spătarul care „a dovedit spusele muncitorilor ca neadevarate şi numai de un cuget de a rămânea slobod despre lucrul fabricii11 a convocat ambele părţi în faţa domnului spre judecată. Acesta a constatat că pârile muncitorilor împotriva epistatului au fost nedrepte şi a hofărît printr’un aşezământ: 1) Muncitorii nesalariaţi să fie obligaţi a lucra o săptămână, iar alta sa fie „slobozi11 fără .a li se fixa vreo normă. 2) Săptămâna de lucru se socoteşte de Luni dimineaţa până Sâmbătă seara, ziua lucrând şi noaptea odihnindu-se. De asemenea se ţin libere şi sărbătorile — de praznice mari. 3) Lâna va fi toarsă subţire după forma fabricii. 4) In săptămâna în care muncitorii sunt obligaţi a lucra,' plata nu se face pentru lucrul săvârşit. 5) Bolnavii sunt scutiţi a munci în timpul boalei. 6) Muncitorii nesalariaţi care prestează lucrul în săptămâna în care sunt liberi, primesc un salariu normat. • 7) Muncitorii nesalariaţi sunt amendaţi cu 5 taleri în cazul în care nu prestează munca gratuită în săptămâna în oare este obligatorie. 8) Epistatul şi postăvarii sunt obligaţi a respecta prezentul aşezământ4. Din cele de mai sus reiese că domnitorul, care era exponentul clasei exploatatoare, acoida privilegii boierilor şi epistatului în dauna marii masse a muncitorilor Aceste măsuri pentru realizarea producţiei în întreprinderea manufacturiera de postav nu erau în asentimentul muncitorilor. Era evident astfel că exploatarea lor se intensifica prin aceste noi măsuri prevăzute de aşezământ. In scurtă vreme însă, noi jalbe la domnie dovedeau că lupta de clasa se •ascuţea. _ Astfel, în 1799. ţăranii muncitori nesalariaţi cereau domniei să li se acorde dreptul de a lucra o săptămână şi să fie slobozi doua săptămâni consecutive, nu ca' până atunci, o săptămână la lucru şi una slobozi. Noul conflict de muncă a fost cercetat din porunca domniei de către o comisie compusă din vel vistierul, vel căminarul şi vel cămăraşul. Aceştia au constatat ca jalba muncitorilor nu se potrivea cu nicio orânduială şi cu niciun obicei („acest fel de-jalbă este foarte obişnuit la breslele slujitoreşti11). In acelaşi timp, au fost ascultate şi protestele epistatului, care de fapt au hotârît rezultatul acestei anchete. Domnitorul, care a făcut' din nou cauză comună cu cei ce anchetaseră conflictul de muncă şi cu epistatul întreprinderii, a hotărît că cererea postăvarilor, fiind fara de cale şi neprimită la dreptate, este „împotrivitoare şi orândtelii şi obiceiului ce au 1 Arh. Stat. Buc., Cond. domn. Nt. 43, p. 330. Se arată în document că uneori erau la întreprindere mal mulţi copii decât oameni. ‘ N. Iorga. Istoria comerţului românşsc. Buc. 1925. v. IT s Arh. Stat. Buc., Cond. domn Nr. 42, p. 51—90. ‘ Este cel mai vechi contract de muncă cunoscut la noi până în prezent in întreprinderi manufacturiere. Ei era însă în mod absolut în lavoaiea patronului. www.dacoromanica.ro 102 C. ŞERB AN toate breslele de obşte" şi a respins jalba lor. In felul acesta, aşezământul din 1796 era întărit prin acesta din 27.IX.1799 Al treilea şi ultimul exemplu de conflict de muncă în cadrul întreprinderii manufacturiere de postav din Bucureşti este amintit în documente sub numele de „za-vi tia‘‘ postăvarilor din 1803, când 16 lude postăvari se jeluesc domniei împotriva abuzurilor epistatului Hagi Chiriac Arbut. Acesta, neluând în seamă lipsa lor mot'-vata din producţie, pentru caz de boală, le ia amenda pe an, câte 40—50 de taleri, d'n care însă plăteşte Vistieriei numai 10 taleri, iar pe de altă parte îi şi maltrateaza pentru a-i aduce la lucfu („îi ridică cu bătăi de-i aduce la lucru") 1 2. Arătând ca în asemenea condiţii pot „cu greu să continue munca", muncitorii postăvari cer sa fie iertaţi de slujbă şi să se dea la dajdii sau sa fie schimbat epi-statul 3. Ancheta a fost făcută în faţa zapciului, tot de către trei boieri numiţi de domnie, care dau dreptate tot epistatului. Jalba postăvarilor a fost găsită „deşartă şi neprimită" şi a fost respinsă; totuşi, cu acest prilej, muncitorii au obţinut un tain de o oca pe zi de mălai, în ziua în care vor lucra şi interzicerea bătăii de către epi-stat sau spătarei. In schimb, cei care vor fi găsiţi vinovaţi şi socotiţi ca elemente rele şi împotrivitoare urmau să tie arataţi la domnie şi pedepsiţi cu osânda ocnei. Dacă, pe de o parte muncitorii primeau un tain de hranăţ ceea ce reprezenta o victorie a conflictului de muncă, pe de altă parte luarea unor măsuri drastice împotriva celor dovediţi ca se opun abuzurilor clasei dominante însemna că conflictele dese de munca înspăimântaseră într’atâta pe exploatatori, încât îi determinau sa ae înarmeze cu instrumente puternice de oprimar» ★ Condiţiile economice şi politice ale Ţării Româneşti impuneau ca producţia de posrtav a acestor manufacturi să fie repartizată în primul rând nevoilor înaltei Porţi 4„ domniei5 şi în general clasei dominante6. Spitalele şi mănăstirile se aprovizionau şi ele cu cantităţi diferite de postav,'marea massă a poporului folosind postavuri ordinare. Vânzarea postavului realizat în aceste întreprinderi manufacturiere se facea fie prin prăvălie, unica prăvălie din Bucureşti, fie prin alte târguri şi bâlciurile pe-i lodice. Preţul postavului era în funcţie de lăţimea lui, de preţul lânii7 şi al vopselelor, „alteori mai ieftine, uneori mai scumpe". * In 1785, lăţimea postavului era de 1,129 m sau 1 cot, 5 rupi şi 1 gref8 *, ca şî „postavul cel vechi afară din bete", „bătut şi lat", iar în 1787, se producea şi un postav având o lăţime de aproape un cot8. Fixarea preţului se făcea de către boierii epitropi, care mai adăugau, cu ştirea domniei, câte o para la cot, para orânduită la orfanotiofion. plătită de către client şî nu de vânzător l0 *. In 1787, cotul de postav ordinar se vindea cu 25—26 de parale ". El echivala cu calitatea a IlI-a de postav polonez şi era de trei ori mai ieftin decât cel englezesc oare costa 100—110 parale cotul12. 1 Arii. Stat. Buc.. Cond. domn. Nr. 42. d. 51—fiO. 1 Ibidem, Cond. domn. Nr. 47, p. 238—248. 3 Jbidem. • Tn 1793 Imperiul Otoman monopolizează întreaga ptoducţie de postav a Tarii Romă ■ neştl C. Şerban, înfiinţarea consulatelor ruse în Ţara Românească şi Moldova. „Studii şi ceice'tărl de istorie medie'1. Anul II, 1951, I. p. 71. Orice manufactură era oblicată a da în mod gratuit domniei o cantitate fi ă din acea marfă pentru nevoile curţii — în general cu acest postav era echipata garda domneasca • Bo’rimea şi burghezia începe în această perioadă a adopta costunu! european n 1 cui cel i oriental. 7 Pr°ţul lânii este , vremelnic*' spune un pitac din 22.VIII.1785 ■ 1 cot = 0.6G6 m 8 rupi - 10 grefuri; 1 rup 0.083 m • P y onnel, Trăită *=ur le commerce de fa Mer Noire, Parts 1787, II, p. 180. 1 Or anotrofln orfelin, t (grec. mod. trofi-ls “ a hrănii. " y o nel, op cit., II, p. 179—180. ■' Ib m, 1 p, ra 3 bani 1 leu = 120 bani noi. www.dacoramamca.ro întreprinderea manufacturiera dela pociqvalişte 103 In 1775, Dionisie Eclesiarhul arată că postavul de Eclitera se vinde cu 8 lei cotul, iar „postavul mai de jos1', cu 2 zloţi1 şi 1 leu cotul1 2 ★ lntiinţarea întreprinderilor manufacturiere este strâns legată de existenţa şi lărgirea pieţei interne 3. Până la apariţia întreprinderilor manufacturiere, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, piaţa internă era limitată. Bogăţia economică a ţarii noastre era constituită mai ales din exploatarea agricolă şi industria casnică. Modul de producţie feudal excludea „diviziunea muncii în cadrul aceloraşi procese de producţie dominarea şi reglementarea socială a naturii, desvoltarea libera a forţelor sociale de producţie"4. Prin strâmtele bariere vamale ale producţiei şi ale societăţii, aproape tot din ceea ce se producea era repartizat consumului, care era superior producţiei: „înainte familia ţărănească producea şi preluora mijloacele de suDSistenţă şi materiile prime pe care apoi le consuma ea însăşi în cea mai mare parte" 5. „Exproprierea şi izgonirea unei părţi din populaţia rurală nu eliberează numai — odată cu muncitorii — mijloacele lor de subsistenţă şi materialul lor de muncă in folosul capitalului industrial, dar ele creează şi piaţa internă"6. Noţiunea de piaţă nu poate fi separată de noţiunea de diviziune sociala a muncii şi nici de producţia de mărfuri. „Mărimea pieţei este indisolubil legata de gradul de specializare a muncii sociale"7. Creşterea producţiei capitaliste, prin urmare şi a pieţei interne se efectuează, nu atât pe seama bunurilor de consum, cât pe seama mijloacelor de producţie8. fn cazul întreprinderilor manufacturiere, piaţa internă a mărfurilor fabricate era constituită de bâlciurile regionale locale, care erau o piaţă de desfacere în districtele rurale9. Grija domniei de a dat cât mai multe privilegii pentru înfiinţarea de bâlciuri prin oraşe, târguri, comune şi sate în această perioadă, coincide cu interesele pe care le avea clasa dominantă şi anume boierimea şi cierul, singurele categorii care se bucurau de aceste privilegii în procesul acumulării capitaliste. Bâlciurile înfiinţate periodic au o durata mai mică sau mai mare, aceasta fiind în funcţie de numărul târgurilor şi satelor din acea regiune, de apropierea lor de centre mai populate, de existenţa unor înterprinderi manufacturiere şi, bineînţeles, şi de rangul boierului care solicita un asemenea privilegiu. Bâlciurile anuale sunt legate de mari sărbători (Sf. Gheorghe, Sf. Dumitru, Sf. Maria) 10 *. Altele sunt trimestriale, având o durată de 3—4 zile ". In sfârşit, altele sunt săptămânale şi durează o zi12 din săptămână. Desvoltarea acestor bâlciuri, iarmaroace, atât în ceea ce priveşte periodizarea lor, cât şi varietatea lor, reprezintă un simptom al existenţei unei pieţe interne în continuă lărgire. Concurenţa mărfurilor manufacturiere faţă de producţia industriei casnice, se face tocmai în cadrul acestor bâlciuri unde se produce destrămarea industriei casnice ţărăneşti13, în acelaşi timp cu extinderea şi desvoltarea noilor relaţii de producţie capitaliste. De existenţa şi lărgirea pieţei interne este strâns legată şi problema politicii economice a clasei dominante. Astfel, la sfârşitul secolului al XVIII-lea este de remarcat existenţa elementelor protecţioniste în cadrul permis de jugul otoman, care 1 1 zilot — 80 bani; l leu nou - 120 bani *= 40 parale. 1 P. Ilarton, Tesaur de monumente istorice. Buc. 1863, II, p. 168 • V. I. Lenln, Opere. Fd. P.M.K., v. I, p. 91. 4 K. Marx, Capitalul. Ed. P.M R., 1948, I, p. 672 ■ Ibidem, p. 661. • Ibidem. ’ V. I. Lenln, Opere. Ed. P.M.R., V. 1, p. 31; Idem, V. 3, p. 48 ' Ibidem, 1951, v. 3, p. 50. • K. Marx, Cafdtalul. Ed. F.M.R. 1948 I, p. 661. Arh Siat. Euc., COnd. domn. Nr. 12, p. 70; in 1783 la Găgenl (Saac) pe urmă vel vist. N. Brâncoveanu. " 11 Ibidem, Cond. domn. Nr. 12, p. 326. Tot în 1797 la Afumaţi târgul dela lS.Vin, dura trei Izile. 13 Ibidem, Conid. domn. Nr. 12, p. 70, B43. 13 K. Marx, Capitalul, Ed. P.M.R., 1948, 1, p. 50L www.dacoromanica.ro 104 C. ŞEHBAN încurajează Înfiinţarea acestor mijloace noi de producţie de tip capitalist, ce au drept cop de a opri în ţară câţi mai mulţi bani'. Politica aceasta economică, însă, a fost relativă, datorită unor condiţiuni ex terne şi interne, care se împletesc cu apasarea jugului turcesc asupra Ţarii Româneşti. Pe lângă faptul că jugul Imperiului Otoman pe plan economic se exercită prin sechestrarea producţiei noastre naturale în vederea îndestulării pieţei interne a Imperiului, dar în anumite cazuri, Poarta acaparează chiar producţia de postav a tuturor manufacturilor din Ţara Românească, care este dirijată pentru echiparea armatei turceşti. Acest fapt ne determina sa afirmam că, deşi după 1774 începuse îngrădirea acestui monopol economic, totuşi Poarta încerca prin diferite mijloace a-şi menţine mai departe aceste privilegii'* *. Pe de altă parte însă, menţinerea unei politici liber schimbiste3 în Imperiul Otoman a avut urmări dezastruoase şi pentru economia Ţării Româneşti şi Moldovei întrucât aceste ţări nu se bucurau de un tarif vamal autonom. Numai aşa poate fi interpretata pătrunderea masivă a postavurilor străine pe piaţa internă a Ţarii Româneşti şi concurenţa sălbatică la care au fost exouse mărfurile produse în ţara noastra. O lovitură grea a primit producţia internă prin convenţia comercială a Imperiului Otoman din 1783, prin care se fixa taxa de import numai de 3%. Aceste tendinţe ale burgheziei capitaliste a marilor puteri coincid cu pătrunderea capitalului străin indirect şi direct, fie sub forma de promovare a comerţului ţarii respective, fie prin înfiinţarea de întreprinderi manufacturiere pentru a exploata şi bogăţiile din ţara noastră4. • Tariful vamal din 1792 conţine nu mai puţin de 16 categorii de postav străin de bună calitate, care concurau pe acela de ţară sau cel produs in manufacturib. Interesele pe care le aveau puterile capitaliste europene pentru a-şi crea cât mai multe pieţe de desfacere la noi este expresia eforturilor depuse de Anglia, Franţa,. Austria, de a acapara economia ţării şl a o asupri politiceşte. ★ In secolul al XVIII-lea, dintre multele întreprinderi de postav înfiinţate în Ţara Românească, cele mai importante sunt acelea dela Pociovalişte şi Bucureşti prin varietatea problemelor pe care le prezintă, a condiţiilor economice şi sociale în care a funcţionat si consecinţele pe care le-au avut asupra structurii societăţii din acea vreme. Cu acest prilej insă, avem posibilitatea să constatăm iniţiativa înfiinţării primelor instituţii industriale cu caracter iobăgist şi capitalist. Apariţia sporadică a unor muncitori salariaţi, forma specială a luptei de clasă — conflictul de muncă — este legat de apariţia unei noi clase exploatate, proletariatul. Pe de altă parte, coexistenţa în cadrul aceleiaşi întreprinderi a unor muncitori nesalariaţi şi a altora salariaţi ne dă imaginea perioadei de transiţie dela manufactura de tip iobăgist la aceea de tip capitalist. Desvoltarea întreprinderilor manufacturiere în Ţara Românească a dat posibilitate, în acelaşi timp, lărgirii pieţei interne; intensificarea circulaţiei mărfurilor şi a monetei, îmbogăţirea clasei boiereşti şi a unei categorii de negustori târgoveţi interesaţi a grăbit desvoltarea unui nou mod de producţie şi apariţia unei noi clase sociale, burghezia şi corolarul ei, proletariatul. 1 Sistemul economic protecţionist s’a manifestat la noi şl prin piohibirea exportul-ii de lână (Hurmiuzaki, XIX, 1, p. 838, 839, 843, 84») precum şl prin privilegiile de scutire de vămi; pentru mărfuri şl materia primă oare se acordau de către domn.e celor care înfiinţa . întreprinderi (manufacturiere, S. F. TotmBJaev, Capitalul comercial şl profitul colmercial. Ed_ de Stat, 1951, p. 75—81. * Poarta după pacea dela Iaşi (1791) caută prin reorganizarea puterii armate pregătirea unei revanşe împotriva Rusiei. In acest sens trebue înţeleasă grija el de a continua fortificarea cetăţilor dela graniţă (Hurmuzaki, XIX, p. 826, 851, 835, 637, 642) precum şi Înfiinţarea de depozite de aprovizionare pe teritoriul Ţării Româneşti (Hurmuzaki, XIX, p. 639, 635). 1 S. F. Tomalaev, op. cit., p 81—85. ‘ Hurmuzaki, XIX 1, p. 696—698, 735—738. Hurmuzaki, XIX, p. 233, 806, 797. Supl. 1. v, ’II, p 413—422. ‘ V A. Urechla, Isteria RomânEor, IV, p. 233—249. www.dacoromanica.ro ÎNTREPRINDEREA manufacturiera DEI.A l-'OCIO v alişte 105 Trecerea dela politica economică protecţionista la aceea liber schimbistâ a pus într’o lumină noua interesele pe care le urmăreau puterile capitaliste înaintate, de a acapara piaţa interna a Ţarilor dela Dunăre. Încercările de pătrundere ale capitalului străin au avut loc şi prin mijlocirea Imperiului Otoman *. Tehnica înapoiata în aceste întreprinderi manufacturiere, jugul turcesc, concurenţa manufacturilor străine sprijinite de un sistem vamal liber schimbist au contribuit la frânarea acestor iniţiative particulare şi ale statului de a grăbi desvoltarea unor întreprinderi manufacturiere locale. Ceea ce însă este necesar de reţinut este faptul că apariţia unor asemenea încercări care n’au ramas fara urmări în deceniile următoare din secolul al XlX-lea, au luat un avânt deosebit după 1829, când. cu ajutorul Rusiei, economia ţarii noastre a fost eliberată prin desfiinţarea monopolului turcesc. 1 Marx.Engel» Opere, ed. rusă, v. XVI, partea II, p. 22; „Stăpânirea otomană ca orie* altă stapanir* orientala este incompatibila cu .ir^ndunea capitalistă, piu valoar*a stoarsă nu este prin nimic asigurată împoiriva mâni hrapărefţ» a satrapilor şi paşalelor, nu există prima condiţie de bază a asiguram persoanei negustorului şi a proprietăţii sale1'. www.dacoramamca.ro ASUPRA ACTIVITĂŢII CATEDREI DE MARXISM-LENINISM DEL A INSTITUTUL POLITEHNIC DIN BUCUREŞTI* Catedra de Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din Bucureşti asigură predarea marxism-leninismului la mai multe Facultăţi, ce pregătesc un mare număr din cadrele tehnice pe care învăţământul superior trebue să le dea pentru industria grea şi extractivă în cadrul Planului Cincinal. Prin răspunderea sa, această catedră este una din cele mai importante catedre de marxism-leninism din ţară. Predarea ştiinţei marxist-leniniste în institutele de învăţământ superior urmăreşte să înarmeze noua intelectualitate cu cunoaşterea legilor de des-voltare ale naturii şi societăţii, cu/cunoaşterea legilor construcţiei socialismului şi cu priceperea de a folosi aceste legi în activitatea practică de construire a socialismului. Predarea marxism-leninismului în institutele de învăţământ superior urmăreşte educarea comunistă a viitoarelor cadre de constructori ai socialismului, devotaţi până la capăt cauzei clasei muncitoare. Acordând o atenţie deosebită activităţii pe frontul ideologic, Partidul nostru a creat condiţiile pentru ridicarea propagandei marxism-leninismului, la un nivel înalt teoretic, prin editarea operelor clasicilor marxism-leninismului, prin atenţia deosebită acordată problemelor ideologice în presa de partid, prin acţiunea largă de demascare a ideologiei duşmanului de clasă. Prin documentele Partidului nostru, prin lucrările tovarăşului Qh. Gheor-ghiu-Dej, prin presa de partid, Partidul nostru îndrumează zi de zi predarea marxism-leninismului. Din toate acestea, cât şi din faptul că Partidul a trimis la aceste catedre un mare număr de activişti de partid, că anual s’au organizat de către Partid seminarii cu cadrele dela Ştiinţele Sociale, etc., rezultă importanţa deosebită a sarcinilor ce revin catedrelor de Ştiinţe Sociale in formarea noii intelectualităţi a Patriei noastre. Activitatea catedrei de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti s’a îmbunătăţit în acest an şcolar. Faptul că munca catedrei s’a desfăşurat pe baza unui plan de muncă, că membrii catedrei au avut sarcini concrete, cât şi faptul că s’au creat colective de cadre didactice legate de facultăţi au dus la întărirea muncii organizatorice, la îmbunătăţirea legăturii catedrei cU viaţa institutului, cu massa de studenţi. Lecţiile repartizate dela începutul anului, profesorilor, conferenţiarilor, etc., au fost discutate în colectivele organizate pe anii de studii. • Text întocmit de un colectiv de profesori. . www.dacoromanica.ro CATEDRA DE MARXISM-LENINISM OELA INSTITUTUL FOLITEHNXC 107 Catedra s'a preocupat într'o mai mare măsură decât în anii trecuţi de pregătirea asistenţilor în vederea seminariilor, organizând în mod regulat discutarea problemelor pentru seminar în cadrul preseminariilor. Parte dintre şefii de lucrări şi asistenţi au dus o muncă serioasă pentru pregătirea studenţilor, pentru cunoaşterea şi îndrumarea lor, pentru antrenarea în discuţii a unui număr cât mai maife de studenţi, reuşind să conducă seminariile la un nivel ideologic şi metodologic mai ridicat. Catedra de Bazele Marxism-Leninismului a sprijinit pregătirea candidaţilor pentru Examenul de Stat, organizând un ciclu de lecţii, ore speciale de consultaţii şi seminarii care s’au bucurat de o largă frecvenţă. Urmărind crearea unor mai bune condiţii pentru însuşirea marxism-le-ninismului de către studenţi, prin Cabinetul de Marxism-Leninism, catedra a organizat expoziţii’ cu teme privind diverse capitole din Istoria P.C. (b) al U.R.S.S., precum şi din Istoria Partidului nostru, a organizat vizitarea unor muzee, precum şi prezentarea unor filme cu subiecte legate de studiul Istoriei P-C. (b). Legătura mai strânsă pe care conducerea catedrei a avut-o in cursul acestui an cu organizaţia de bază şi organizaţia de U.T.M- prin participarea reprezentanţilor U.T.M. la unele din şedinţele de colectiv de catedră, pr'n organizarea unei consfătuiri metodice cu U.T.M., • a contribuit la cunoaşterea mai adâncă din partea catedrei a problemelor studenţilor şi a ajutat la mobilizarea studenţilor pentru studiul marxism-leninismului. S'au creat astfel premisele pentru o mai bună pregătire a studenţilor, ceea ce s’a reflectat, atât în nivelul la care s’au desfăşurat în general seminariile, în rezultatele dela colocviile din Ianuarie 1952, cât şi în rezultatele obţinute la marxism-îeninism la Examenul de Stat. S'a îmbunătăţit legătura catedrei cu conducerile institutelor şi facultăţilor prin participarea regulată a reprezentanţilor catedrei la consiliile de facultate şi de institut. Prin aceasta, cât şi prin sprijinul pe care catedra îl dă cursului de ridicare a nivelului ideologic pentru cadrele care predau Ştiinţele Speciale, Iniţiat de organizaţia de partid şi conducerea institutului, prin sprijinul acordat organizaţiei de U.T.M. pentru cercurile de revista presei s’a întărit rolul de catedră conducătoare în viaţa acestor institute a catedrei de Marxism-Leninism. In cadrul schimbului de experienţă cu catedra de Marxism-Leninism din Oraşul Stalin, adjunctul şefului de catedră al catedrei de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic a predat la Oraşul Stalin lecţia „însemnătatea Internaţională a Marii Revoluţii Socialiste din Octombrie", a asistat împreună cu doi asistenţi la unele seminarii ale catedrei de Ştiinţe Sociale din Oraşul Stalin şi a analizat împreună cu colectivul acestei catedre părţile pozitive şi lipsurile constatate cu această ocazie. * Cu toate progresele realizate s’a putut constata în activitatea catedrei de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti, o serie de lipsuri importante, de a căror lichidare va depinde îndeplinirea cu succes a sarcinilor ce stau în faţa acestei catedre. A. iSTivelul predării marxism-leninismului la această catedră este încă nesatisfăcător. Aceasta se manifestă prin următoarele: 1) In primul rând unele lecţii şi seminarii cuprinzând probleme ale con- www.dacoromanica.ro 108 STUDII struirh socialismului se predau fără o suficientă argumentare teoretică, fără legarea organică, vie, de problemele practice ale luptei pentru construirea socialismului în ţara noastră, de problemele luptei pentru menţinerea şi apărarea păcii. Aceasta duce la însuşirea uneori mecanică, scolastică, de către studenţi a ideilor fundamentale ale teoriei marxist-leniniste, tocind astfel caracterul viu. creator al predării Ştiinţei marxist-leniniste. ( Un exemplu semnificativ din acest punct de vedere îl constitue lecţia „învăţătură marxist-leninista despre prpblema naţională" elaborată de tov. conferenţiar N. Racoveanu. Lecţia este abstractă, plină de citate care sunt slab argumentate din punct de vedere teoretic şi care nu sunt ilustrate cu exemple vii din realităţile ţării noastre. Lupta Partidului nostru pentru rezolvarea problemei naţionale este tratată în trei pagini, la sfârşitul lecţiei, fără o legătură organică cu aspectele teoretice ale lecţiei şi fără a reflecta problemele practice ale luptei pentru rezolvarea problemei naţionale în ţara noastră. Aceasta este cu atât mai nejust, cu cât aceeaşi lecţie a tov. Racoveanu a mai fost criticată odată pentru aceleaşi motive la seminarul cu profesorii şi conferenţiarii dela catedrele de Ştiinţe Sociale. Unele din lecţiile predate la catedra Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din Bucureşti şi în special lecţiile predate la anul I. se rezumă la expunerea faptelor istorice fără a le interpreta teoretic, fără a sublinia concluziile teoretice ce se desprind din acestea. Lipsa caracterului viu în predarea marxism-leninismului s’a manifestat de asemenea în unele lecţii privind problemele industrializării socialiste a ţarii, privind problemele politicii NEP-ului în ţara noastră, problema alianţei între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare şi a transformării socialiste a agriculturii. Datorită acestui fapt unele teze fundamentale ale teoriei marxist-leniniste de o deosebită actualitate cum sunt de exemplu problemele ascuţirii luptei de clasă în perioada de trecere dela capitalism la socialism,' problema funcţiilor şi sarcinilor statului de democraţie populară ca formă a dictaturii proletariatului, problemele luptei pentru asigurarea păcii, sunt tratate superficial, cu fraze şablon, nelegate de viaţă Cu toate că majoritatea acestor lecţii au fost predate după reforma bănească din Ianuarie 1952, ele folosesc slab şi adesea formal preţioasele învăţăminte cuprinse în Hotărîrile Guvernului şi Partidului privitoare la efectuarea şi consolidarea reformei băneşti. Ele nu pun în centrul atenţiei problemele teoretice şi practice ridicate în aceste Hotărîri, care ne permit să înţelegem mai adânc politica Partidului nostru într’un şir de probleme privind construirea bazei economice a socialismului în ţara noastră. Lecţia „Lupta pentru industrializarea socialistă a ţării noastre" elabo-îata de tov. E. Halunga, pe lângă faptul că nu prezintă esenţa Partidului nostru în ceea ce priveşte 2 olul conducător al industriei socialiste, al clasei muncitoare în procesul construirii bazei economice a socialismului, nu leagă organic lecţia de problemele pe care Hotărîrile Partidului şi Guvernului cu privire la reforma baneasca şi reducerile de preţuri le subliniază cu deosebită ascuţime privind caile acumulării socialiste. Tratând în mod superficial problema industrializării socialiste* lăsând cu totul la o parte problema rolului alianţei dintre clasa muncitoare şi ţă- www.dacoromanica.ro CATEDRA DE MARXISM-LENINISM DELA INSTITUTUL POLITEHNIC 109 rănimea muncitoare sub conducerea clasei muncitoare în procesul industrializării, lecţia nu înarmează pe studenţi cu cunoaşterea unora din teze e fundamentale ale teoriei marxist-leniniste privind industrializarea cu cunoaşterea aspectelor practice ale luptei Partidului nostru pentru construirea bazei economice a socialismului. A întări munca pentru o predare creatoare a marxism-leninismului. pnn adâncirea teoretică a tezelor fundamentale ale marxism-leninismului Driv’nd problema construirii socialismului, prin legarea vie, organică a acestor teze de practica luptei revoluţionare a clasei muncitoare din ţara noastra, iata prima sarcină în vederea ridicării nivelului predării la catedra de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic. 2) La catedra de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti s’au putut constata, mai ales în lumina articolului redacţional din Scânteia „Pentru continua întărire a Partidului11 care demască devierea de dreapta dela linia Partidului nostru, deviere al cărei purtător principal a fost V- Luca, unele manifestări ale abaterii de dreapta dela linia Partidului nostru în predarea problemelor privind alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare. înţelegerea greşită a problemei alianţei se manifestă în lecţia „întărirea alianţei între clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, chezăşia regimului de democraţie populară din ţara noastră1*, cât şi lecţia care tratează problemele politicii NEP-ului în U.R.S.S. Astfel, deşi în prima parte a lecţiei despre alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare se încearcă să se arate conţinutul acestei alianţe în perioada de trecere dela capitalism la socialism, relevându-se rolul conducător al clasei muncitoare, se lasă la o parte faptul deosebit de important că această alianţă trebue să ducă la întărirea dictaturii proletariatului, trebue să înlesnească desfiinţarea claselor. Referindu-se la această problemă, tovarăşul Stalin ne arată: „Leninismul este, indiscutabil pentru o alianţă trainică cu massele principale ale ţărănimii, pentru o alianţă cu mijlocaşii, dar el nu este pentru orice alianţă, ci pentru o alianţă cu mijlocaşii care să asigure rolul conducător al clasei muncitoare, să întărească dictatura proletariatului şi să înlesnească desfiinţarea claselor" 1 Lecţiile arătate mai sus nu analizează mecanismul luptei de clasă ce stă la baza lozincii leniniste în problema alianţei, în perioada de trecere dela capitalism la socialism, nu analizează în ce constă caracterul triplu şi indivizibil al acestei lozinci, şi trece sub tăcere faptul că în această perioada „mica producţie de mărfuri generează capitalismul şi burghezia permanent, în fiecare zi, în fiecare ceas, spontan şi în proporţie de massă". (V. I. Lenin). Ignorarea acestui aspect important al ascuţirii luptei de clasă în perioada NEP-ului arată în fond neînţelegerea lozincii leniniste în problema alianţei în perioada de trecere dela capitalism la socialism despre care tovarăşul Stalin ne învaţă că : „poate fi trainică numai în cazul când ea se bazează pe lupta împotriva chiar a acelor elemente capitaliste cărora le dă naştere ţărănimea" 1 2. ' Această greşeală care îşi are izvorul în subaprecierea forţelor duşmanului de clasă în perioada construirii socialismului, apare mai evidenta în lecţia 1 -4. Stalin, Opere, v. 12, p. 45 2 I. Stalin, Problemele leninismului, Ed a II a P.M.R., 1948 p. 380 www.dacaromamca.ro 110 STUDII despre „Politica NEP-ulul în U.R.S.S.". în care vorbindu-se despre tara noaa-Trâ se spune : „noi ne găsim în plină ofensivă într’o continuă desvoltare a sectorului socialist în economie care duce la înlăturarea de fiecare zi a elementelor capitaliste care mai există" Partea a doua a acestei afirmaţii duce, fiind incompletă, la concluzii £re-şite în ceea ce priveşte forţa duşmanului de clasă. Deşi este just faptul că prin ofensiva sectorului socialist are loc o înlăturare a unor detaşamente ale chiaburimii, nu trebue subapreciat nici un moment faptul că în etapa actuală mica producţie de mărfuri generează capitalismul. învăţătura leninist-stalinistă ne arată că în perioada NEP-ului, deşi greutatea specifică a sectorului capitalist în ansamblul economiei naţionale scade — pe măsura creşterii ofensivei sectorului socialist — are însă loc o oarecare creştere a numărului elementelor capitaliste. Subaprecierea forţei duşmanului de clasă şi a manifestărilor lui se constată şi din felul în care este pusă problema lipsurilor în schimbul dintre oraş şi sat, lipsuri care sunt explicate exclusiv prin deficienţele existente în aparatul de Stat şi nu prin creşterea rezistenţei duşmanului de clasă, prin ascuţirea luptei de clasă în ţara noastră. Totodată, nearătând rolul Statului nostru în reprimarea elementelor capitaliste, nearătând rolul regulator al Statului pe piaţă în perioada de trecere dela capitalism la socialism, lecţia despre NEP dă o imagine deformată a noii politici economice, nu reuşeşte să lămurească mecanismul schimbului dintre oraş şi sat, temelia economică a alianţei şi nici politica de preţuri în perioada .NEP-ului. Din această cauză, lecţia nu reuşeşte să lămurească cauza „foarfecelui" între preţurile produselor industriale şi preţurile produselor agricole care până la reforma bănească era în ţara noastră în defavoarea preţurilor produselor industriale, prezentând în mod demagogic această problemă ca rezolvată în Noembrie trecut. In felul acesta caracterul alianţei, scopul şi formele sale sunt nejust tratate, ceea ce apare evident şi în felul în care este expusă problema cooperaţiei. Astfel, în lecţia despre „Politica NEP-ului în U.R.S.S." vorbindu-se despre rolul cooperaţiei în ţara noastră, se afirmă greşit că : „milioane de ţărani sunt organizaţi în cooperative care îndeplinesc azi un rol din ce în mai mare în aprovizionarea satelor cu produse industriale, dar contribue şi la aprovizionarea oraşelor prin achiziţionarea de produse agricole". Acest fel de a pune problema constitue o denaturare a învăţăturii leni-nist-staliniste despre cooperaţie în perioada de trecere dela capitalism la socialism. O astfel de concepţie străină de linia Partidului nostru duce la ideea transformării cooperaţiei într’o organizaţie care pompează produse industriale din partea clasei muncitoare, fără ca să se ceară ţărănimii muncitoare să asiste aprovizionarea clasei muncitoare şi a industriei cu produse agricole, concepţie care este opusă interesului comun al clasei muncitoare şi al ţărănimii muncitoare de a construi socialismul în ţara noastră. Totodată, în lecţia care tratează problema alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare în ţara noastră, cooperaţia este considerată ca „verigă principală de care este condiţionată trecerea la organizarea gospodăriilor agricole colective". Trebue spus că o astfel de înţelegere a rolului cooperaţiei arată de fapt www.dacoramamca.ro CATEDRA DE MARXISM-LENINISM DELA IN STTTUTUL POLITEHNIC 111 neînsuşlrea învăţăturii marxist-lenlniste şi a indicaţiilor tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej care arată că: „pârghia principală pentru îndrumarea agriculturii pe calea socialismului este industria socialistă, industria grea“'. Iar mai departe, tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej vorbind despre formele noi ale schimbului de mărfuri între oraş şi sat (comerţul socialist şi cooperatist) spune că : „acestea devin în condiţiilş democraţiei populare, un puternic mecanism de transmisie care ajută industria socialistă să tragă după sine satul, micii producători de mărfuri'12. Aceste abateri dela linia Partidului nostru în predarea problemei alianţei dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, izvorăsc din subaprecierea forţei elementelor capitaliste din ţara noastră. Ele oglindesc o neînţelegere a mecanismului luptei de clasă în perioada de trecere dela capitalism la socialism, o neaprofundare a lucrărilor tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej şi reprezintă în mod limpede o influenţă a manifestării oportunismului de dreapta. A întări vigilenţa împotriva oricărei abateri dela învăţătura leninist-stalinistă, dela linia Partidului nostru expusă limpede în documentele Partidului nostru, în lucrările tovarăşului Gh- Gheorghiu-Dej, iată o sarcină de bază în predarea marxlsm-leninismului. A înţelege că documentele Partidului nostru izvorăsc din viaţa noastră, din lupta noastră pentru construirea socialismului,- a înţelege că noi trebue să trăim Hotărîrile Partidului nostru şi să ni le însuşim temeinic, constitue garanţia sigură a apărării şi aplicării liniei Partidului nostru împotriva oricărei abateri, împotriva oricărei denaturări. Sarcina întăriiri vigilenţei împotriva abaterilor în predarea marxism-le-ninismului este cu atât mai actuală, cu cât aşa cum ne arată tovarăşul Stalin în întreaga perioadă de trecere dela capitalism la socialism „elementele burgheze care se nasc pe "baza micii producţii înconjură proletariatul din toate părţile cu stihia mic-burgheză cu care-1 îmbibă, cu care-1 pervertesc, producând mereu în sânul proletariatului recidive ale unor trăsături proprii micii burghezii, ca de pildă lipsa de caracter, fărâmiţare, individualism, trecere bruscă dela entuziasm la descurajare şi introduc astfel în proletariat şi în Partidul lui anumite oscilări, anumite şovăieli" -. 3) O altă- lipsă importantă în predarea marxism-leninismului la aceasta catedră constă în slaba preocupare pentru educarea comunistă a studenţilor. T-ocţiiie nu sunt întotdeauna însufleţite de spirit partinic. Aceasta se exprimă prin tratarea uneori superficială sau prin denaturarea problemelor legate de ascuţirea luptei de clasă în etapa actuală în ţara noastră, se exprimă printr’o insuficientă combativitate, prin unele formulări obiectiviste, prin insuficienta preocupare pentru a desvolta acele'trăsături care sunt proprii eticii comuniste : dragostea pentru patria socialistă, solidaritatea cu proletariatul internaţional, dragostea nemărginită faţă de U.R.S.S., ura neîmpăcată faţă de duşmanul de clasă, noua atitudine faţă de muncă, faţă de bunul obştesc, etc. Exemplele prezentate anterioF privind felul cum sunt tratate problemele ascuţirii luptei de clasă în unele lecţii referitoare la problemele construirii socialismului, arată limpede acest lucru. Aceasta duce la slăbirea educaţiei în spirit de clasă a studenţilor şi nu întăreşte vigilenţa revoluţio- 1 Gh. Gheorghiu-Dej, Articole şi cuvântări. Ed. P.M.R., p. 241. 2 Ibidem, p. 252. 3 V. I. L'enin, Opere, ed. rusă, v.-25, p. 189. . www.dacoromamca.ro 112 STUDII ■nară faţă de acţiunile duşmanului de clasă, faţă de pătrunderea influentei ideologiei imperialiste în Institutul Politehnic. Slaba combativitate în predare se manifestă şi în felul cum sunt urmărite problemele demascării social democraţiei de dreapta. In lecţia „Bazele ideologocie ale partidului de tip nou“ elaborată de tov. A. Sidorovici se spune: „«teza» indiferentismului politic a economiştilor s’a păstrat şi astăzi, Durtă-t.orii ei de cuvânt fiind social-democraţii de dreapta şi spărgătorii unităţii sindicale mondiale. Centrul ideologic al economiştilor din zilele noastre este mişcarea laburistă...". O astfel de prezentare a problemei înseamnă de fapt denaturarea faptelor istorice. Deşi leaderii laburişti caută să inducă în eroare massele tnunci-toare prin afişarea unor lozinci economiste, trăsătura de bază a social-demo-craţiei de dreapta de azi nu este economismul, ci faptul că ea reprezintă o agentură a imperialismului american în rândurile clasei muncitoare. Despre caracterul de agentură al social-democraţiei de dreapta, lecţia nu se ocupă decât mult mai departe, pe scurt în penultima pagină. Această rupere a problemei nu permite formarea unei imagini complete asupra caracterului social-democraţiei de dreapta, duce la confuzia că social-democraţii de azi n’ar fi decât vechii economişti şi nu contribue, din această cauză, la demascarea convingătoare a acestor mârşavi lachei ai imperialismului american. Atât în lecţiile analizate mai sus, cât şi mai ales în lecţiile şi seminariile privind istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră se constată o insuficientă preocupare pentru educarea comunistă a studenţilor. • Lecţia despre „Importanţa istorică a Congresului al V-lea al P.C.R." în afara altor lipsuri serioase, cum ar fi neaprofundarea sarcinilor strategice stabilite de congresul al V-lea al Partidului în ceea ce priveşte problema alianţei ca şi a sarcinilor organizatorice trasate de Congres, nu contribue in suficientă măsură la întărirea în rândurile studenţilor a dragostei faţă de Partidul nostru, faţă de Patria noastră, pentru care s’au jertfit cei mai buni fii ai poporului nostru. Aceasta se datoreşte faptului că lecţia nu scoate în evidenţă cu suficientă tărie lupta eroică a clasei muncitoare condusă de Partidul Comunist împotriva înfeudării ţării noastre imperialismului american şi englez, împotriva pregătirii războiului antisovietic, etc. In felul acesta, lecţiile privind Istoria mişcării muncitoreşti din ţara noastră, care au un rol deosebit de important în educarea studenţilor în spiritul dragostei faţă de Partid, faţă de trecutul de luptă al'poporului nostru, faţă de Patrie, nu-şi ating întru totul scopul. Educaţia comunistă în rândurile studenţilor se realizează şi prin felul care în predarea marxism-leninismului se accentuează asupra sarcinilor ce le revin în construirea socialismului viitorilor specialişti. Aceasta trebue să ducă la o activitate plină de elan în timpul studiilor, ca şi după aceea. în producţie. • „ In niciuna din lecţiile analizate nu s’a oglindit preocuparea de a lega tema tratata de specificul institutului respectiv şi al activităţii pe care absolvenţii acestor institute o vor desfăşura apoi în producţie. Astfel, lecţia privind industrializarea socialistă a ţării noastre, deşi a fost predată viitoarelor cadre de tehnicieni necesari industrializării Patriei noastre, nu este întru nimic legată de specificul instituţiei respective. Ea ar www.dacaromamca.ro CATEDRA DE M AR XISM-LENINISM DELA INSTITUTUL POLITEHNIC [ 13 fi putut să fie predată exact în aceeaşi formă la oricare alt institut de învăţământ superior din ţară. Catedrelor de Marxism-Leninism le revine drept sarcină de frunte ca în strânsă legătură cu activitatea desfăşurată pentru însuşirea de către studenţi a concepţiei despre viaţă a Partidului să contribue cu toate forţele la crearea fizionomiei noi spirituale a intelectualităţii pe care o pregătesc, veghind necontenit la desvoltarea acelor trăsături proprii educaţiei comuniste. Munca de educaţie comunistă se desfăşură în condiţiile unei lupte aprige împotriva burgheziei învinse, dar care n’a fost nimicită, care nu a disoărut şi nu a încetat să opună împotrivire, care îşi înteţeşte împotrivirea. Ea se desfăşură în condiţiile unei lupte aprige împotriva influenţelor ideologiei putrede imperialiste cu care burghezia încearcă să demobilizeze proletariatul în lupta lui pentru o viaţă nouă, împotriva rămăşiţelor tradiţiilor şi deprinderilor vechi, a prejudecăţilor capitaliste în conştiinţa oamenilor. Având permanent viu acest lucru în faţa ochilor, catedra de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti trebue să întărească preocuparea ei de educare comunistă a noilor intelectuali pe care ii pregăteşte, prin sporirea combativităţii în predare, prin întărirea acţiunii de demascare a duşmanului de clasă şi prin legarea necontenită a predării marxism-leni-xiismului de practica luptei revoluţionare a clasei muncitoare din ţara noastră, de sarcinile ce vor sta în faţa viitoarelor cadre superioare în construirea socialismului, de lupta revoluţionară a popoarelor având în frunte Uniunea Sovietică, pentru pace, împotriva imperialismului Lipsurile existente în nivelul lecţiilor predate la catedra de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti se explică în bună parte prin felul în care se desfăşură şedinţele de discutare a lecţiilor. Felul în care se desfăşură şedinţele de discutare a lecţiilor la catedra de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic arată că nu întreaga catedră este pătrunsă de însemnătatea deosebită a activităţii colectivului de an şi de catedră pentru ridicarea la un nivel corespunzător a activităţii didactice a catedrei. In şedinţa din 18 Februarie a. c., la care s’au discutat lecţiile de anul I şi II „Democraţia populară ca formă a dictaturii proletariatului" şi „Teoria marxist-leninistă a claselor şi a luptei de clasă“ au asistat numai jumătate din numărul conferenţiarilor care trebuia să participe la şedinţe. A lipsit chiar şi conferenţiarul care elaborase una din lecţii. Participarea la discuţii a vădit insuficienta studiere a materialului bibliografic de către membrii colectivului, unii participanţi rezumându-se la aprecieri generale. Din desfăşurarea şedinţei a reieşit lipsa unui serios spirit critic şi autocritic, a lipsit combativitatea faţă de greşelile şi lipsurile ce existau în unele lecţii. In desfăşurarea şedinţei ^'a văzut lipsa de vigilenţă ideologică. Astfel, unul dintre conferenţiari, tov. Câmpeanu P., a făcut formulări greşite ca de exemplu : „Lupta de clasă se duce la noi în ţară şi împotriva mijlocaşului pentru transformarea lui". Niciunul dintre participanţii la şedinţă nu a luat atitudine faţă de această greşeală. Tov. conferenţiar dr. P. Cornea, care conducea şedinţa, în concluziile trase, nu a combătut greşelile, nu a dat o apreciere asupra lecţiilor şi nu a arătat ceea ce trebue însuşit pentru îmbunătăţirea lecţiilor din observaţiile făcute. Şedinţele de discutare a lecţiilor au o deosebită însemnătate întru cât ele trebue şi pot să îmbunătăţească în mod real conţinutul lecţiilor. Criticile aduse ca şi concluziile şJ^manicae'rnia^e în Procesu^ verkal g_ studii * 114 STUDII al şedinţei pentru ca lecţia să fie îmbunătăţită pe baza acestora. In cadrul acestor şedinţe trebue de asemenea să se folosească metoda discutării şi fixării planului lecţiei următoare, pentru ca elaborarea ei să se facă pe baza planului aprobat de catedră. Unii membri ai catedrei nu dau dovadă de suficient spirit de răspundere, de suficientă disciplină faţă de sarcinile trasate de catedră. Ei nu-şi pregătesc lecţia din timp, pentru a putea fi studiată din vreme de ceilalţi membri ai colectivului sau anunţă cu multă întârziere că nu pot pregăti lecţia. S’au întâmplat de asemenea cazuri când tovarăşii conferenţiari n’au introdus în lecţie îmbunătăţirile în sensul criticilor aduse în cadrul şedinţei de discutare a lecţiilor, cum s’a întâmplat cu lecţia tov. Racoveanu „învăţătura marxist-leninistă despre problema naţională1', care deşi a fost viu criticată de catedră, n'a fost refăcută, sau lecţia „Teoria şi tactica P.C. (b) în problema războiului, a păcii şi a revoluţiei", elaborată de tov. David Ludovic. O sarcină importantă a responsabilului colectivului de an este aceea dea urmări dacă lecţiile discutate au fost îmbunătăţite pe baza criticilor aduse. Pentru aceasta este necesar ca lecţiile să fie discutate şi prezentate în forma lor definitivă cu cel puţin o săptămână înainte de a fi predate. * B. A doua problemă care a constituit obiectul analizei activităţii catedrei de Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic a fost aceea al nivelului metodic al predării. Metodele folosite în predare sunt de o deosebită importanţă pentru însuşirea ştiinţei marxist-leniniste. Catedra de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti n’a dat dovadă de o preocupare susţinută pentru îmbunătăţirea metodicei predării marxism-leninismului. Lecţia are un rol deosebit de important în procesul predării, întrucât ea trebue să dea indicaţiile de bază necesare bunei desfăşurări a studiului individual al studenţilor. Un rol important în asigurarea acestei sarcini îl are metoda de prezentare a lecţiei. A ajuta pe studenţi să poată urmări firul conducător al lecţiilor, a scoate în evidenţă problemele esenţiale, a se feri de pierderea în amănunte, a folosi un limbaj viu colorat, dând exemple caracteristice care să ilustreze tema expusă teoretic, sunt condiţii de bază pentru o lecţie bine predată. Nu totdeauna lecţiile predate la catedra de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti respectă aceste condiţii. Un exemplu caracteristic din acest punct de vedere îl reprezintă lecţia despre „Lupta pentru industrializarea socialistă a ţării noastre". Această lecţie abundă în citate lungi, în date statistice numeroase, se pierde în amănunte şi nu lămureşte problemele fundamentale teoretice ale temei expuse. La aceasta trebue adăugat faptul că unele lecţii prin felul abstract şi sec de prezentare a problemelor nu reuşesc să intereseze pe studenţi, nu reuşesc să le fixeze atenţia, să trezească în ei elanul unei activităţi creatoare. Pe de altă parte, cele mai multe din lecţiile predate la Institutul Politehnic din Bucureşti nu prezintă dela începutul expunerii planul lecţiei şi nu încheie tratarea fiecărei probleme cu concluzii care să sintetizeze elementele de bază ale temei expuse, ceea ce ar ajuta pe studenţi să înţeleagă, să urmărească şi să fixeze mai uşor ideile fundamentale ale lecţiei. De asemenea, în cadrul catedrei Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din BwwWflaCflTftmigmieteTnanifestări de liberalism CATEDRA DE MARXISM-LENINISM DEL$. INSTITUTUL POLITEHNIC 115 în sensul că deşi conferenţiarii respectivi au textul lecţiei în faţă în timpul predării, unii dintre ei părăsesc aproape complet acest text, permiţându-şî improvizări în care se strecoară greşeli. Nu se poate trece cu vederea obligativitatea de a urmări cu stricteţe textul lecţiei aprobat de conducerea catedrei, ceea ce împiedecă unele greşeli şi confuzii în conţinut şi formă care dăunează mult calităţii lecţiei predate. Insuficienta preocupare faţă de problemele şi metodica predării mar-xism-leninismului se vădesc de asemenea în felul în care sunt conduse semi-nariile, cât şi în felul în care catedra se preocupă de studiul individual ai .studenţilor. Metoda folosită în general în seminarii este metoda discuţiilor. Nu se foloseşte decât în foarte mică măsură metoda referatului deşi condiţiile bune în care se desfăşură munca la unele dintre seminarii ar permite utilizarea acestor metode care prezintă marele avantaj de a stimula munca de însuşire creatoare a marxism-leninismului de către studenţi. Deşi o serie de asistenţi au făcut progrese deosebite, cum ar fi de exemplu: tov. Gh. Fillu, C. Băjenaru, P. Sfetcu, I. Roşianu, Alice Silvestru. Gh. Monheim şi au acumulat o experienţă pozitivă în conducerea vie a discuţiilor în seminar, totuşi catedra p’a urmărit cunoaşterea, generalizarea şi desvoltarea acestei experienţe. Aceasta face ca unii asistenţi, cum ar fi de exemplu tov. I. Moruzzi şt C. Vlădăreanu, să conducă slab seminariile; ei nu stimulează discuţiile, voi-besc prea mult, nu Irag concluzii la sfârşitul discutării fiecărei probleme, concluzii care lămurind aspectele principale ale problemelor discutate în seminar să contribue totodată la însuşirea lor. Aceste lipsuri, cât şi caracterul improvizat al unor concluzii trase de unii asistenţi, scad din valoarea seminarului şi nu ajută la însuşirea temeinică a principalelor aspecte ale temelor în discuţie. Metoda de a face scurte aprecieri asupra felului în care a decurs seminarul, metoda de evidenţiere a studenţilor, care s’au distins în cadrul discuţiilor în seminar şi de criticare a acelor studenţi care nu s’au prezentat bine pregătiţi stimulează pregătirea studenţilor pentru seminar. Această metodă este rar folosită în activitatea asistenţilor dela catedra de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti. De asemenea, este rar folosită metoda notării studenţilor în timpul seminariilor, ceea ce arată slabul interes pentru urmărirea desvoltării studenţilor. Lipsurile existente în metodica conducerii seminariilor se datoresv. în bună măsură felului în oare se desfăşură preseminariile la catedra de Bazele 'Marxism-Leninismului a Institutului Politehnic din Bucureşti. ' Deşi preseminariile prezintă un pas înainte faţă de situaţia din anul trecut în sensul programării lor regulate, ele au o serie de slăbiciuni. Aceste slăbiciuni se manifestă în insuficienta participare a cadrelor tinere la discutarea problemelor, insuficienta stimulare a discuţiilor şi a criticii în şedinţele de preseminar. " In preseminarul în care s’au tratat primele două trăsături ale dialecticii marxiste, majoritatea tovarăşilor asistenţi veniseră nepregătiţi. Tovarăşul conferenţiar dr. P. Cornea, care a condus preseminarul, n’a stimulat suficient discuţiile şl nu a luat o atitudine critică faţă de tovarăşii care veniseră nepregătiţi, ci a expus propriul său plan, desvoltându-i ideile. Unii dintre tovarăşii asistenţi dela catedra de Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din Bucureşti, cum ar fi de pildă tov. T. Huc, B. Dunăreanu, N. Marinca, dovedesc prin absenţele dese la preseminarii cât şi prin faptul că www.dacaromamca.ro 116 STUDII vin deseori nepregătiţi la preseminar, că nu înţeleg necesitatea şi importanţa preseminarului pentru buna desfăşurare a muncii în seminar. Conducerea catedrei n’a folosit suficient critica pentru a determina îmbunătăţirea lipsurilor acestor tovarăşi şi nu s’a străduit în deajuns să imprime un nivel cât mai ridicat şi un caracter cât mai viu presemlnariilor. Experienţa sovietică ne arată că una din sarcinile importante ale cadrelor didactice este stimularea şi sprijinirea studiului individual al studenţilor. Cu toate că există unele începuturi de preocupare pentru îndrumarea studiului individual al studenţilor — s’a organizat în acest scop o consfătuire metodologică cu studenţii — totuşi catedra subapreciază încă această problemă. Acest lucru reiese din faptul că asistenţii nu controlează în mod sistematic caietele de studiu individual al studenţilor, nu se interesează de greutăţile pe care studenţii le au in studiul operelor clasicilor marxism-lcninismului, nu dau îndrumări sistematice asupra felului cum trebue alcătuite conspectele şi notele de lucru. A nu controla caietele de studiu indivi-duâl, a laşa studiul individual la voia întâmplării înseamnă a nu ajuta la însuşirea sistematică şi profundă a ştiinţei marxist-leniniste. Insuficientul control asupra muncii studenţilor în cadrul seminarului,, neluarea de poziţie faţă de rămânerea în urmă a unora, insuficientul control al caietelor de studiu individual duce la scăderea exigenţei conducătorilor de seminarii faţă de studenţi,' ceea ce are consecinţe negative pentru pregătirea studenţilor, pentru educarea comunistă a acestora. Lipsa de preocupare pentru îndrumarea şi controlul studiului individual al studenţilor duce, aşa cum ne arată Hotărîrea C.C. al P.C. (b) al U.R.S.S. „Despre organizarea propagandei de Partid", din 14 Noembrie 1938, la pierderea încrederii studenţilor în forţele lor, în capacitatea lor de a-şi însuşi teoria marxist-leninistă. Cauza acestor lipsuri în activitatea catedrei de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti, se datoreşte faptului că colectivul catedrei n’a văzut legătura indisolubilă dintre conţinutul predării şi metodele folosite în predare, n’a văzut că oricât de corespunzătoare ar fi lecţiile şi seminariile din punctul de vedere al nivelului teoretic, ele nu-şi pot atinge obiectivele dacă nu se predau într’o formă accesibilă studenţilor, într’o formă care să contribue la înţelegerea şi fixarea problemelor, dac& nu se dă atenţia cuvenită studiului individual al studenţilor. * C. Sarcinile mari care stau în faţa catedrelor de marxism-leninism nu pot fi îndeplinite dacă aceste catedre, colective de partid în institutele de învăţământ superior, nu-şi asumă sarcina de a sprijini cu toată tăria munca pentru o justă orientare ideologică a întregei vieţi ştiinţifice a institutelor noastre. Pregătirea de specialişti la un înalt nivel ştiinţific devotat până la capăt cauzei clasei muncitoare, nu poate fi asigurată dacă predarea celorlalte ştiinţe contrazice spiritul ştiinţei marxist-leniniste, dacă predarea acestora nu se bazează pe concepţia materialist-dialectică. Un rol deosebit revine catedrei de Marxism-Leninism în sprijinirea cadrelor dela Ştiinţele Speciale ca să-şi însuşească concepţia materialist-dialectică. Deşi în direcţia orientării ideologice în predarea Ştiinţelor Speciale catedra de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti are unele realizări prin contribuţia pe care o dă cursului de ridicare a nivelului www.dacaromamca.ro CATEDRA DE MARXISM-LENINISM DELA INSTITUTUL POLITEHNIC 117 ideologic, pentru cadrele dela celelalte catedre, acestea sunt insuficiente faţă de răspunderea care revine catedrei în îndrumarea ideologică a vieţii ştiinţifice din institut. Este cunoscut faptul că sunt cazuri când predarea Ştiinţelor Speciale constitue un canal de infiltrare a ideologiei burgheze în diferitele ei forme, în special ale cosmopolitismului. Acest lucru ar fi cerut din partea catedrei de marxism-leninism un efort mai susţinut în sprijinirea catedrelor dela Ştiinţele Speciale, mai mult spirit de vigilenţă pentru demascarea ideologiei străine în predarea acestor ştiinţe. Se recomandă catedrei de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti să sprijine organizarea de către conducerea institutului a unor discuţii privind cele mai noi descoperiri din Iţpiunea Sovietica în domeniul ştiinţelor tehnice, să sprijine organizarea analizării unor cursuri speciale. De asemenea se recomandă catedrei de Marxism-Leninism să sprijine organizarea unui schimb de experienţă metodic cu catedrele de Ştiinţe Speciale din Institutul Politehnic. Un astfel de ajutor va contribui la întărirea spiritului de vigilenţă faţă de influenţele ideologiei burgheze în predarea ştiinţelor de specialitate, la creşterea exigenţei faţă de nivelul teoretic al predării Ştiinţelor Speciale, va întări rolul de colectiv de partid al catedrei de Marxism-Leninism în Institutul Politehnic. In concluzie, din analiza muncii catedrei de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti rezultă că lipsurile manifestate la aceasta catedră se datoresc următoarelor cauze : 1) Cauza principală constă în insuficienta preocupare a conducerii catedrei şi în primul rând a responsabilului catedrei, tov. Prof. Paul Luchian, de a asigura un viguros spirit de partid în cadrul colectivului de catedră. Aceasta se poate vedea în faptul că ’ unele lecţii şi seminarii vădesc o slabă preocupare pentru scoaterea în evidenţă a caracterului de clasa al marxism-leninismului, în insuficienta combativitate în aplicarea liniei Partidului nostru în predarea marxism-leninismului, în lipsa de vigilenţa revoluţionară faţă de manifestările de oportunism, faţă de influenţele ideologiei duşmanului de clasă. 2) In cadrul colectivului de catedră a domnit o atmosferă de autoliniştire exprimată în ideea că : „lucrurile n’ar merge mai bine nici la alte catedre de Ştiinţe Sociale". In cadrul catedrei nu se manifestă cu destulă tărie exigenţa faţă a? lipsuri. Spiritul de răspundere şi disciplină al cadrelor didactice, spiritul critic şi autocritic sunt încă slabe. Aceasta s’a manifestat în cadrul şedinţelor de discutare a lecţiilor, în şedinţele de presemlnar, permiţând trecerea cu vederea a unor greşeli serioase în predarea ştiinţei marxist-leniniste, aşa cum s’a putut vedea la analiza unor lecţii. Aceasta s’a manifestat în lipsa de disciplină a unor membri ai catedrei care lipsesc la şedinţele de catedră, care 'nu îndeplinesc sarcinile trasate de conducerea catedrei. Ele s’au manifestat la unii tovarăşi prin tendinţa de a justifica lipsurile, prin sarcinile pe care le au în alte domenii, prin tendinţa de a subpreţui însemnătatea catedrei, atunci când îndeplinirea sarcinilor ar fi cerut un efort mai susţinut, ca şi prin ideea exprimată de unii tovarăşi că lipsurile în pregătirea studenţilor s’ar datora aşa zisei calităţi a materialului uman cu care lucrează. Ele s’au manifestat în slaba preocupare pentru orientarea ideologica a catedrelor de specialitate, în insuficientul sprijin dat desfăşurării vieţii politice în facultăţi şi în institutele pe care catedra le deserveşte. www.dacaromamca.ro 118 STUDII Catedra n’a ştiut să se sprijine în mod temeinic pe ajutorul pe care poate să-l dea organizaţia de partid în mobilizarea studenţilor la studiul marxism-leninismului, în munca de educaţie comunistă, în întărirea rolului de catedră conducătoare a activităţii ideologice în institut Tov. Prof. Paul Luchian, responsabilul catedrei, nu a stimulat suficient desvoltarea spiritului critic şi autocritic la membrii catedrei. Conducerea catedrei a dat dovadă de împăciuitorism şi liberalism faţă de greşelile şi de manifestările de indisciplină ale unor membri ai catedrei, a dat dovadă de lipsă de exigenţă faţă de lipsurile colectivului şi faţă de propriile lipsuri. Necunoaşterea de către conducerea catedrei a posibilităţilor membrilor catedrei, insuficienta preocupare pentru desvoltarea cadrelor au dus la unele tendinţe de subapreciere a forţelor catedrei. V. I. Lonin dă indicaţii deosebit de preţioase asupra rolului hotărîtor al colectivului' de catedră în orientarea lecţiei, în activitatea didactică. „In orice şcoală, ne învaţă Lenin, factorul principal este orientarea politică a lecţiei. Ce determină această orientare ? In întregime şi exclusiv colectivul lectorilor. Orice «control», orice «îndrumare», orice «program», «regulament», etc., toate acestea sunt sunete goale în comparaţie cu colectivul lectorilor“. „Niciun control, niciun program, etc., nu sunt în stare să schimbe orientarea lecţiilor determinată de colectivul lectorilor'1. 3) O altă cauză importantă a lipsurilor în activitatea catedrei ele Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti constă în insuficienta preocupare a conducerii catedrei pentru ridicarea nivelului ideologic şi metodic al cadrelor didactice, pentru creşterea lor. Aceasta se manifestă uneori în procesul predării printr’o superficială prezentare a tezelor fundamentale ale marxism-leninismului, prin neaprofundarea documentelor Partidului nostru, prin nelegarea creatoare a predării de practica luptei pentru construirea socialismului, pentru apărarea păcii. In unele lecţii se constată tendinţa de a reproduce în mod dogmatic pasaje din operele clasicilor şi din documentele Partidului nostru fără a ţine seama de condiţiile istorice în care au fast elaborate, de problema generală în care se încadreazăi fără o argumentare teoretică profundă. Insuficienta preocupare pentru ridicarea nivelului ideologic şi metodic se poate vedea în lipsurile constatate în nivelul metodic al predării marxism-lenihismului. Catedra nu a luat măsuri pentru a ajuta cadrele tinere să-şi ridice nivelul ideologic şi metodologic prin organizarea unor şedinţe de referate, prin organizarea schimbului de experienţă între asistenţi, prin atragerea acestora la şedinţele de discutare a lecţiilor, printr’o mai temeinică asigurare a discutării lecţiilor şi a pregătirii preseminariilor, printr’un control mai susţinut al felului cum se desfăşură activitatea acestora. Participarea profesorilor, conferenţiarilor, şefilor de lucrări la şedinţele de colectiv în care se discută lecţiile, precum şi pregătirea temeinică pentru aceste şedinţe nu este considerată ca o îndatorire. In această şedinţă, discutarea problemelor nu are un caracter destul de combativ şi nu se dau Indicaţii concrete care să fie obligatorii pentru refacerea lecţiilor. Pe de altă parte, şefii de lucrări şi asistenţii nu sunt controlaţi în munca — sunt asistenţi, care lucrează de 2* sau 3 ani la această catedră şi care nu au fost niciodată controlaţi — de conducerea catedrei. www.dacaromamca.ro CATEDRĂ DE MARXISM-LENINISM DELA INSTITUTUL POLITEHNIC J19 4) Trebue arătat de asemenea că Comitetul pentru învăţământul Supe^-rior n’a ajutat în mod susţinut activitatea catedrei dela Institutul Politehnic din Bucureşti. Programul întocmit de Comitetul pentru învăţământul Superior a avut lipsuri mai ales în ceea ce priveşte faptul că nu s’a asigurat tematica lecţiilor şi bibliografiei necesare. Astfel, Comitetul pentru învăţământul Superior a lăsat fixarea tematicii şi a bibliografiei la aprecierea catedrelor, ceea ce a dus la tratarea neunitară, la scăparea uneori din vedere a problemelor esenţiale, la încărcarea bibliografiei sau la insuficienta folosire a operelor clasicilor marxism-Ieninismului, ca şi a documentelor Partidului nostru-' De asemenea, Comitetul pentru învăţământul Superior n’a urmărit felul în care cadrele tinere, în special cadrele de asistenţi noi numiţi îşi îndeplinesc sarcinile şi corespund muncii care li s’a încredinţat şi felul cum sunt ajutate de conducerea catedrei ca să crească. Comitetul pentru învăţământul Superior n’a asigurat scindarea catedrei de marxism-leninism dela Institutul Politehnic, care prin mărirea ei şi prin numărul prea mare de Institute şi Facultăţi ce le are în sarcină, îngreunează conducerea muncii organizatorice a catedrei. De asemenea, Comitetul pentru învăţământul Superior n’a acordat ajutor metodologic necesar catedrei prin elaborarea şi difuzarea unor indicaţii privind metodica predării ştiinţelor sociale. * Din analiza activităţii catedrei de Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din Bucureşti, reiese necesitatea îmbunătăţirii muncit prin: . 1. Ridicarea nivelului teoretic al predării marxism-Ieninismului şi întărirea caracterului creator al predării. In acest scop, conducerea catedrei trebue: a) Să ia măsuri pentru stimularea şi sprijinirea cadrelor didactice în studierea temeinică a operelor clasicilor marxism-Ieninismului, a documentelor Partidului nostru şi a lucrărilor tovarăşului Gh. Gheorghiu-Dej, a presei noastre de partid. bj Vor trebui organizate şedinţe de referate, în care să se desbafa pe larg hotărîrile Partidului şi Guvernului, cât şi referate asupra discuţiilor ce au loc în U.R.S.S., în diferite domenii ale ştiinţelor. c) Cercetarea ştiinţifică constitue o verigă principală pentru ridicarea nivelului teoretic al cadrelor didactice, pentru asigurarea caracterului creator al predării marxism-Ieninismului. Pe baza temelor date de către Comitetul pentru învăţământul Superior, catedra de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic va trebui să treacă Ia organizarea activităţii ştiinţifice, mobilizând în acest scop întreg colectivul. d) Conducerea catedrei de Marxism-Leninism a Institutului Politehnic din Bucureşti va trebui să urmărească şi să controleze felul în care membrii catedrei studiază şi îşi însuşesc limba rusă, una din condiţiile principale pentru studierea operelor lui Lenin şi ale tovarăşului Stalin, pentru studierea presei sovietice. e) Conducerea catedrei trebue să stimuleze desvoltarea spiritului critie şi autocritic în munca catedrei, să întărească spiritul de vigilenţă faţă de abaterile teoretice, manifestate în- lecţii şi seminarii, să combată cu hotărîre www.dacoromamca.ro 120 STUDII orice manifestare de împăciuitorism şi indisciplină, determinând pe fiecare membru al colectivului de catedră să fie pătruns de importanţa sarcinii încredinţate şi să manifeste o atitudine comunistă în muncă, prin exigenţa faţă de sine şi faţă de întregul colectiv- 2. Urmărirea şi sprijinirea temeinică a creşterii cadrelor tinere. Realizarea acestei sarcini necesită : a) Atragerea în colectivul de discutare a lecţiilor, a celor mai buni şefi de lucrări şi asistenţă, controlul sistematic asupra pregătirii lor teoretice. b) Controlul sistematic al activităţii lor, pentru generalizarea experienţei pozitive, ca şi pentru remedierea lipsurilor- 3. îmbunătăţirea metodicii predării marxism-leninilsmului. In acest scop, o atenţie mare trebue dată : - a) Ridicării nivelului metodic al lecţiilor şi seminariilor. In ceea ce priveşte lecţiile vor trebui urmărite : prezentarea planului lecţiei la începutul expunerii, stabilirea concluziilor după tratarea fiecărei teme. eliminarea din lecţii a amănuntelor neesenţiale, grija pentru limbajul folosit. b) Pentru ridicarea nivelului metodic al seminariilor, se recomandă organizarea în mod planificat a schimbului de experienţă între asistenţi, organizarea unor seminarii deschise, conduse uneori de către conferenţiari, cu participarea tuturor asistenţilor anului respectiv. Catedra de Marxism-Leninism va trebui să introducă treptat în semina-riile ultimelor semestre de studiu al marxism-leninismului, metoda referatelor. c) O deosebită atenţie trebue dată organizării studiului individual al operelor clasicilor marxism-leninismului de către studenţi. întreg procesul predării trebue să urmărească stimularea studiului individual al studenţilor. In mod special, trebue însă urmărite şi controlate ciaetele de studiu individual, trebue îmbunătăţită munca de consultaţie pentru studenţi în problemele teoretice şi metodice, trebue întărită legătura cu organizaţiile de U.T.M. d) Trebue întărită munca Cabinetului de Marxism-Leninism. e) Pentru ridicarea nivelului metodic al activităţii catedrei de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic, vor trebui organizate periodic consfătuiri metodologice cu spriijnul organizaţiilor de partid şi U.T.M. 4- întărirea rolului de catedră conducătoare în îndrumarea ideologică a vieţii ştiinţifice a Institutului. In acest scop, catedra de Marxism-Leninism trebue să întărească sprijinul acordat conducerii Institutului, pentru analiza unor cursuri del-a Ştiinţele Speciale, pentru organizarea unor discuţii ştiinţifice, pentru organizarea de conferinţe în vederea ridicării nivelului ideologic al cadrelor dela celelalte catedre. Garanţia îndeplinirii acestei sarcini, este întărirea legăturii cu organizaţia de partid, sprijinirea în mai mare măsură pe ajutorul acesteia. 5. Pentru îmbunătăţirea muncii catedrei de marxism-leninism a Insti-tului Politehnic din Bucureşti, Comitetul pentru învăţământul Superior ar trebui să analizeze necesitatea întăririi cu cadre didactice a catedrei de Marxism Leninism dela Institutul Politehnic, acordând o atenţie specială asigurării unui număr de asistenţi, a căror muncă principală să fie munca de catedră. www.dacaromamca.ro CATEDRA DE MARXISM-LENINISM DELA INSTITUTUL POLITEHNIC 121 Despărţirea în două a catedrei de Bazele Marxism-Leninismului dela Institutul Politehnic din Bucureşti. Să asigure catedra de Marxism-Leninism cu material metodologic privind predarea Ştiinţelor Sociale şi să sprijine în de aproape catedra în munca de închegare şi de lărgire a activităţii Cabinetului de Marxism-Leninism. Munca depusă de profesorii, conferenţiarii, asistenţii catedrei de Marxism-Leninism dela Institutul Politehnic din Bucureşti este o garanţie că aceştia vor trage toate învăţămintele ce decurg, pentru a îmbunătăţi şi ridica la un înalt nivel ideologic, predarea genialei învăţături a lui Marx, Engels, Lenin, Stalin. www.dacoromanica.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICĂ AMERICANĂ* DE Academician M. RALEA In ultimele două decenii psihologia americană — ca de altfel şl sociologia şi filosofla Imperialistă în general — şl-a luat ca sarcină misiunea de a camufla politica de cotropire pe care o duce împotriva libertăţii popoarelor. O puzderie de manuale care se numesc de „psihologie socială" se ocupă de problema muncii, a şomajului, a justificării erei capitaliste, a grevelor, etc. Să începem cu acel care este considerat în S.U.A. ca „părintele" psihologiei americane: E. Thomdike. Vom avea ocaizia să ne ocupăm mai departe de concepţia şi metodele acestui „cercetător" cuprinse în cunoscuta sa carte, „Educaţional Psychology". Acum să examinăm concepţiile sale despre orânduirea socială. In anii carie au precedat moartea sa, Thomdike a scris două volume din acest punct de vedere: „Natura omului şi ordinea socială" (1940) şi „Omul şi activitatea sa" (1943), amândouă reprezentând cursuri pe care el le-a ţinut la importanta universitate americană, Harvard University. Thomdike a trecut — în ochii multor naivi — drept un om de ştiinţă fiindcă s’a ocupat de zoopsihologie, de psihometrie, (considerate în mod greşit ca ştiinţe), de reacţii de fiziologie şi de instincte. In ultimii ani ai vieţii s’a străduit să „teoretizeze", cu ajutorul psihologiei, necesitatea regimului capitalist. Thomdike vrea să elimine problemele economice şi social-politice, explicând toiul printr’o anumită psihologie idealistă. „Prosperitatea speciei umane — scria el — depinde acum de ştiinţa despre om". El cere deci psihologizarea ştiinţelor sociale. Ocupându-se de societate, el este obligat să se ocupe de diferenţierea acesteia în clase sociale. El găseşte originea existenţei claselor în împărţirea între oameni buni şi răi. Oamenii buni — fireşte — formează clasa dominantă a capitaliştilor. Capitalul — evident — nu este n acumulare a exploatării, ci „opera inteligenţei umane". Capitalismul — după Thomdike — „acţionează în sensul dorinţelor umane11' iar Europă ar fi atins prin capitalism nivelul superior de viaţă bună, pentru oamenii buni'. Clasificând oamenii în „buni" şi „răi", psihologul american ajunge la concluzia inevitabilităţii a două clase: exploataţii şi exploatatorii. Aceştia din urmă * Fragment dintr'o lucrare în curs de pregătire. 1 Pentru citatele şi prezentarea unor „idei" ale lui Thomdike am utilizat studiul: N. A. Menciscaia, Autodemascarea politică a lui Thorndike, în Analele Româno-Sovie-tice, Secţia Pedagogie, 1951, Nr. 2. www.dacoromanica.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPERIALISMULUI AMERICAN 123 fiind — după el — intelectuali, apare inevitabilitatea împărţirii muncii între două categorii de oameni „predestinaţi" — unii pentru munca intelectuală şi alţii pentru munca manuală. Pentru a avea liniştea de a se bucura de privilegiile oferite de ordinea capitalistă pentru care are atâta admiraţie, „părintele psihologiei americane" vrea să fixeze pentru eternitate relaţiile de supunere şi dominaţie şi pentru aceasta el le trece în rândul instinctelor nemodificabile. El face şi portretul „pitoresc" al acestor două categorii de tipuri : „Cel care domină ţine capul sus, are privirea fermă, fixată asupra celui supus, manifestă forţa, îmbrânceşte pe celălalt, îi smulge mâncarea sau orice alt lucru" ; în schimb, „cel care se supune ţine capul plecat, are trupul chircit, privire rătăcitoare, nu are manifestări agresive, manifestă o slăbire generală a tonusului muscular şi şovăeli în mişcări" Iată un „nobil portret" demn de pana unui autor nazist din epoca de glorie a lui Htiler ! însuşi Nietzsche, părintele ideologic al hitlerismului, ar păli de invidie la o asemenea descriere ! Această împărţire în două categorii, care, în concepţia lui Thorndike, ar forma cele două clase antagoniste ale societăţii, este fixată — lucrul este dela sine înţeles într’o asemenea concepţie — ereditar : „Buna stare a indivizilor (a se citi existenţa claselor şi relaţiile de clasă. M. Ralea) depinde într’o mare măsură de diferenţele între gene, cu alte cuvinte sunt moştenite" 2. Când autorul enumeră calităţile omului american,, el nu uită să insiste asupra celor două caractere înăscute: „posibilitatea de a exercita torţa asupra unor oameni, animale sau idei" şi „posibilitatea de a sluji pe un stăpân merituos". Ca şi inspiratorii săi, Hitler sau Nietzsche, Thorndike se gândeşte la eugenie pentru a elimina oamenii „răi" şi genele „rele"- In această privinţă, el cere fără simţ de omenie, castrarea pentru o serie de oameni, în care, pe lângă delicvenţi, introduce şi pe „degeneraţii morali". El doreşte o ameliorare a. speţei prin reeducarea fizică, bineînţeles, chiar a „supuşilor defectuoşi". Supuşii sunt, în concepţia psihologului american, acelaşi lucru cu „defectuo-şii“ şi sunt un produs al sărăciei. Ei se comportă mereu într’un mod pe care psihologul reacţionar îl denumeşte cinic : „subordonat" şi „dependent". Ne întrebăm ce s’ar întâmpla pentru clasa scumpă lui Thorndike, aceea a exploatatorilor, dacă aceşti „subordonaţi" nu s’ar purta într’o zi aşa de „dependent". Categoria „supuşilor" se bucură de tot dispreţul „părintelui" psihologiei americane: „Ei sunt atât de desfiguraţi, de nesănătoşi, de strâmţi la minte, de excentrici, de neleali sau perfizi, încât patronii prudenţi nu-i angajează cu niciun preţ" 3 După cum se vede, lacheul ideologic al monopoliştiior americani transpune fără ruşine asupra muncitorilor toate viciile care pecetluesc tipul moral odios al stăpânilor săi. Ca apologet al capitalismului, Thorndike este principial împotriva oricărei schimbări. El face un elogiu al fixităţii şi este de părere să nu se încerce nicio schimbare : „Obiceiul se instaurează fiindcă dă mai mari satisfacţii decât schimbările posibile; el prilejueşte în mod nemijlocit aceeaşi satisfacţie pe care ţi-o dă hrana, datorită faptului că foamea di pare )?' ni< se umple în mod plăcut stomacul" \ 1 Citat de Menciscaia, op. cit., p. 86. 2 Menciscaia, op. cit., p. 86. 3 Citat de Menciscaia, op. cit., p. 87. • Menciscaia, „p. di, PWW.dacoramamca.ro 124 MIHAIL EALEA Aceasta formează de altfel, după psihologul american, o lege generală — aceea a menţinerii obiceiurilor. El nu admite introducerea noutăţii, decât daca este... inofensivă. Fiindcă noutatea este o formă foarte obositoare de exercitare : .,Oamenii care au simţit-o în cantităţi mari nu se pot lipsi de' ea. Adesea doza trebue să fie majorată pentru a-i mulţumi“. Deprinderea (citeşte deprinderea cu organizaţia capitalistă) este mult mai comodă. El merge până la a declara ritos că „atitudinea muncii faţă de capital este o îmbinare a unui oarecare ataşament pe care oamenii îl au de obicei pentru scaunul, strada şi oraşul lor, cu o anumită plăcere pe care o resimt în prezenţa soarelui, a lunii şi a stelelor, a succesiunii anotimpurilor sau a cazurilor de naştere şi de moarte" ‘. Nici mai mult, nici mai puţin! Soarele, stelele, anotimpurile sunt unul şi acelaşi lucru cu exploatarea capitalistă! Este de înţeles această admiraţie, căci pentru Thomdike, capitalismul nu este opera acumulării prin exploatare, ci „o creaţie a creierului"2. Nu ştii ce să dispreţueşti mai mult în toată această înşiruire de inepţii: reaua credinţă sau absurditatea. In rezumat, după Thomdike, clasele sociale reprezintă o diferenţiere biologică şi psihologică a oamenilor în stăpâni şi slugi. Factorul social şi economic nu este luat măcar în consideraţie. Această situaţie, datorită „genelor", nici nu trebue schimbată, conform „legii menţinerii obiceiurilor", după care fiecare este mulţumit, ba chiar încântat de starea în care se găseşte. Asemenea afirmaţii ale decanului psihologiei americane ilustrează până la evidenţă, chipul reacţionar şi neuman al psihologiei americane. Dacă Thomdike vorbeşte deschis şi prezintă fără şovăială teorii cinice, alţi psihologi mai mărunţi, evitând orice explicare a diferenţelor de clasă prin regimul de exploatare capitalistă, indică cele mai fanteziste cauze pentru a explica deosebirea de clase. Toate aceste cauze simt bineînţeles prezentate ca fiind numai de natură psihologicăi Foarte mulţi „psihologi" dintre aceştia, căutând să dea o înfăţişare experimentală concluziilor lor, utilizează din belşug testele, aşa numita analiză factorialâ, statisticile, etc. Rezultatele duc toate la aceeaşi concepţie : deosebirea de clasă este un produs „natural", datorit inegalităţii de aptitudini şi calităţi psihice. Aşa de pildă, după numeroase teste de inteligenţă, Goddard, în mod cinic, pretinde ca copiii de muncitori sunt mult mai puţin înzestraţi decât copiii din clasele avute. Un altul, făcând un studiu al aptitudinilor profesionale bazat pe teste relative la competinţă şi calificare pentru funcţia de a comanda (leadership) şi pentru „general mtelligence", după ce examinează pe bruni şi blonzi, pe introvertiţi şi extrovertiţi, tratează prin cifre superioritatea sau inferioritatea în funcţie de clasă. Patronul nu poate avea succese în afaceri, decât dacă poate găsi soluţii la cincizeci de probleme dintre care : — „cum să faci pe subalterni entuziaşti şi energici; — cum să obţii pentru acelaşi salariu maximum de muncă dela salariaţi , — cum trebue să te porţi cu un salariat care se plânge într’una"3. 1 1 Menciscaia, op. cit., p. 88. Ideea ca munca a creat capitalul i se pare a fi un mit: „Acceptarea mitului ti î a care munca a creat capitalul şi capitalul oprimă munca prezintă o latură de rau ig 'r . ea cons itue justificarea permanentă, aproape o invitaţie pentru iiecare munciI r nr \rca sa comită o tâlhărie". Hcrbcrt Moorc, Psychology ir bnsiness and Indrustry. New-York, 1922. Cf. în celaşi sens, Wendcll Wliite, The P->ychology of Dealing with people. New-York, 1946 www.dacarcmanica.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPERIALISMULUI AMERICAN 125 Printre nenumăraţii psihometri şi testomani, Coleman Griffith ajunge la concluzia că studiind copiii excepţionali se poate observa că numărul copiilor excepţionali care provin din straturile ..înalte" este mai mare decât al acelora care provin din clasele „de jos" ori mijlocii. „S’ar părea că în această privinţă există diferenţe clasiale aşa cum există diferenţe rasiale' . Dacă împărţim un număr de copii, ţinând seama de ocupaţia părinţilor — declară cu neruşinare acest psihometru — : muncitori necalificaţi, calificaţi, liber profesionişti, funcţionari, — nivelul cel mai scăzut de inteligenţa este găsit în grupul întâi şi cel mai ridicat, în grupul al treilea'. Psihometrii americani nu vor să pună la socoteală numărul uriaş de paraziţi, desfrânaţi, amorali, imbecili, etc., care se găsesc în straturile „înalte" ale societăţii americane, după cum neagă şi urăsc calităţile morale ale clasei muncitoare americane: energie, combativitate, perseverenţă. Legând inteligenţa de nivelul scăzut economic, ei aplică „teslele de inteligenţă" la câteva mii de oameni din diferite clase sociale, cu scopul de a „,dovedi" că nivelul mijlociu al lucrătorilor nu se urcă prea sus în inteligenţă. In clasificarea în trei grupe care urmează (A, B, C), niciun om care face parte din această categorie nu ajunge în grupa B, In schimb, dintre funcţionarii superiori — vătafi credincioşi ai monopoliştilor — niciunul nu cade aşa de jos ca să intre în grupa C1 2. Este clar că toată această falsificare statistică este înjghebată pentru a calomnia muncitorimea americană şi pentru a justifica exploatarea şi asuprirea. „Psihometria" imperialistă nu suflă un cuvânt despre faptul fundamental că muncitorii sunt acei care produc nenumăratele bunuri materiale cu care se îmbuibă patronii şi lacheii lor ideologici Alţi autori, care slujesc imperialismul, găsesc, pentru lupta de clasă, alte cauze psihice, îmbibaţi de concepţiile lui Adler (un discipol al lui Freud), unii autori explică nemulţumirile clasei muncitoare printr’un „complex de inferioritateNumai în aparenţă s’ar părea că clasa muncitoare cere salarii mai mari pentru faptul că nu poate face faţă necesităţilor elementare cu salariile ei mizere. Revendicarea, unui salariu mai mare — afirmă aceşti psihologi diversionişti — este doar un indicator de nemulţumire „din cauza muncii nesigure şi a unui nefericit obscurantism" 3, Nicio urcare de salarii nu-i poate da satisfacţie muncitorului, dacă nu este scăpat de sentimentul său de inferioritate, printr’o compensaţie adecvată 4. De aceea — afirmă aceşti falsificatori şi slugi servile imperialismului—partidele revoluţionare sociale capătă sprijin : pentrucă ele oferă un derivativ tendinţelor şi emoţiilor comprimate şi jiu din cauză că proletariatul are nevoie de o teorie revoluţionară pentru lupta lui împotriva exploatatorilor. Aceşti psihologi reacţionari, care flecăresc mereu despre respectul faţă de fiinţa umană a muncitorului, nu ştiu ce să mai inventeze pentru a calomnia clasa muncitoare. Declaraţiile lor despre „importanţa omului" nu-i împiedecă pe psihologii, pedagogii şi „eticienii" imperialişti să-şi ajute stăpânii în acţiunea de umilire şi distrugere a omului. Clasa muncitoare din S.U.A. ştie însă prea bine că nu prin compensarea complexului de inferioritate se va soluţiona 1 Coleman Griffith, An introduction to applîed Psychology. New-York, 1937. 2 Ibidem. p. 204. 3 Wayland Vaughan, The lure of superiority. New-York, p. 176. 4 Wayland Vaughan, op. cit., p. 179, 181, 188. „Radicalismul este o m'şcare compensatoare pentru sentimentele de autoureţuire jignite" (o. 181). www.dacoromamca.ro 125 MIHAIli RALEA lupta de clasă. Ea ştie tot mai bine că singurul remediu este acela al luptef revoluţionare şi de aceea respinge tot mai mult încercările de diversiune ale ideologilor imperialişti. Dela alţi psihologi aflăm că ciocnirile de clasă se datoresc unor „neînţelegeri" lingvistice, din cauza sensurilor deosebite ale cuvintelor. Adepţii semanticii, atât de numeroşi în S.U.A., mai găsesc încă o diversiune idealistă : ei învaţă ca, folosind sugestia — repetând mereu muncitorilor că ei „suni foarte mulţumiţi" — faptul acesta îi va face, în cele din urmă, mulţumiţi! Alte elucubraţii sunt formulate în legătură cu o pretinsă „instabilitate de spirit" a muncitorilor. Ce neruşinare se afirmă că şomajul nu sg datoreze unor legi inexorabile ale orânduirii capitaliste, ci... spiritului flotant al lucrătorilor care trec uşor dela o profesie la alta, „neadaptaţilor ca voca-ţie*‘ ! O statistică americană, citată de autor, arată că 45 °o din muncitori sunt adaptaţi muncii lor. Pentru rest, rezolvarea problemei şomajului este de resortul psihologiei, o chestiune de „vocational guidance" şi de „human engi-neering". întreaga tragedie a şomajului, care este un însoţitor fidel al orânduiri capitaliste, este aruncată în spinarea lucrătorului „neadaptat", a debutantului, a lucrătorului care nu se fixează într’o profesiune. Psihologii imperialişti nu vor să spună că această nefixare se datoreşte şomajului. Problema şomajului se reduce la aceşti lachei ai monopoliştilor, la crearea unui serviciu de „employment guidance" (orientare nrofesională), pentru a găsi fiecăruia slujba cea mai potrivită1. Aşa dar, să nu se gândească cineva să îmbunătăţească starea materială a lucrătorului, nici să viseze la răsturnarea capitalismului, ci clasa muncitoare să se mulţumească cu sfaturi asupra aptitudinilor fiecăruia. Fiindcă, vedeţi, şomajul nu este o problemă social-politică, ci o stare de spirit capricioasă a muncitorilor ! Aceleaşi absurdităţi calomnioase relative la „instabilitatea psihică" a lucrătorului sunt puse — tot sub influenţe freudiene — în legătură cu... problema sexualităţii. Este vorba de „readaptări emoţionale", care ar provoca părăsirea lucrului şi schimbarea profesiei, în funcţie de anumite tendinţe erotice*. Să nu credeţi că este vorba de o glumă. Autorul, grijuliu pentru consolidarea regimului capitalist, vrea să-şi ajute stăpânii ca psiholog şi de aceea sfătueşte întreprinderile să angajeze un psihanalist, care să cerceteze motivele părăsirii lucrului — fenomen ce a costat America, în 1931, 900 de milioane de dolari- Cu alte cuvinte, în 1931, în timpul celei mai groaznice crize de supraproducţie a regimului capitalist, care a adus în S.U.A. 12 milioane de şomeri, şomajul s’ar fi datorat „spiritului de instabilitate a lucrătorilor" în legătură cu problema sexuală. Neruşinaţii lachei ideologici ai monopoliştilor americani îşi închipue că muncitorii sunt depravaţi ca milionarii americani, feciorii lor de bani gata şj paraziţii în mijlocul cărora îşi petrec viaţa. Cât despre revoluţia socială, ea este explicată de către psihologii imperialişti ca o febră care atacă corpul social, ca o acţiune a oamenilor „răi" şi chiar ca un fenomen — iarăşi — de refulare sexuală1 2 3. Tată starea lamentabilă a „psihologizării" ştiinţelor sociale în S-U.A., î?tă denaturarea psihologică a cauzelor luptei de clasă: instabilitatea psi- 1 Donald Palerson, John Darley, Richard Elliot, Men, women and j bs. New-Y rk 19 6, p 38. P8, 190, ele. 2 Tonnv Kimball, Social Psychologv 1947, cap. XIII. 3 Ibid m, op. cit., 1947, cap. XIII; R. Hunter, Revolution why, who, when, 1940 www.dacarcmamca.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPFFIALISMULUI AMERICAN J 27 hică, „inferioritatea nativă", sexualitatea, etc. Toate acestea nu sunt spuse de deliranţi psihopaţi, Ci de slugi care caută să distrugă ştiinţa, aşa cum vor să distrugă omenirea, numai pentru a servi imperialismului. Aceleaşi temeiuri, tot atât de „serioase", sunt puse la baza „rezolvării‘‘ pe cale psihică a problemelor sociale. După unii psihologi şi sociologi imperialişti, este nevoie de a crea „elite" care să conducă muncitorimea, după alţii, ar trebui explicat muncitorilor buna intenţie a patronilor, alţii cer „sfătuitori", psihanalişti ori psihotehnicieni — problema socială fiind o chestiune de selecţie profesională. Alţii, în sfârşit, preconizează filantropia la patroni şi chiar „găsirea de distracţii şi amuzament" pentru muncitori, aşa ca aceştia să nu se mai gândească la problema socială. Cea mai mare parte dintre psihologi practică o perfidă demagogie pentru propovăduirea tezei ca leacul conflictelor sociale este împăcarea între clase. Intr’o anchetă făcută cu ajutorul chestionarelor se poate citi: „Dacă munca şl capitalul ar discuta în mod inteligent (adică aşa cum vor capitaliştii !), problemele lor ar putea găsi un compromis satisfăcător" '. ' ★ Problema eredităţii în psihologia americană. Este un fenomen cunoscut faptul că toate regimurile reacţionare au sprijinit cu îndărătnicie ideea unor aptitudini înnăscute. Burghezia din Franţa şi Anglia, în lupta ei pentru cucerirea puterii în stat şi pentru răsturnarea absolutismului, a susţinut principiul' educaţiei, al influenţei mediului al transformării datorită anumitor influenţe. Helvetius, d’Holbach, Locke au combătut concepţia nativistă- Era firesc ca regimul absolutist1 feudal, să susţină o doctrină care funda teoretic conservarea imuabilitatea. Este în logica imperioasă a luptei de clasă ca reacţiunea să susţină ideea unor „facultăţi" înnăscute, pentru a sprijini permanenţa sistemului ei de exploatare economică şi de guvernare politică. Astăzi, imperialismul american susţine aceleaşi concepţii metafizice, desvoltate în fiiosofie şi sociologie, dar şi în biologie şi psihologie. Se cunosc teoriile lui Morgan bazate pe fatalitatea neschimbată de nimic a cromosomilor şi a genelor moştenite. El are un institut de cercetări biologice în California, iar învăţământul şi publicistica guvernamentală au făcut din mendelo-morganism doctrina oficială a cercurilor conducătoare din S.U.A. S’au reluat experienţele călugărului ceh Mendel, asupra încrucişării a diferite specii de mazăre şi s’au aplicat la animale superioare pentru a ajunge la o concluzie ce se înscrie pe linia weismannistă —- teorie metafizică după care între celulele somatice ale corpului şi celulele germinative care ajută la procreare există un hiatus. In timp ce cele dintâi sunt influenţate de mediul în care se desvoltă şi constitue un element plastic modificabil, cele germinative, deşi trăiesc şi se hrănesc într’un organism care^ste în continuu echilibru prin schimburi reciproce cu mediul, ar rămâne intacte — nu se pot influenţa ori preface. Se cunosc argumentele hotărîtoare, definitive1 pe care Miciurin şi apoi Lîsenco le-au adus împotriva acestei aberaţii. In biologia americană însă, concepţia mendelo-morganistă stă la baza. „cercetărilor". Aplicările acestei teorii antiştiinţifice şi reacţionare la om sunt mai grele. Insă şi aici s’a încercat aplicarea, reourgându-se la studiul genealo- 1 The Journal of Social Psychology, 1950, p. 101—113. www.dacaromamca.ro 123 mihaHj haleta glilor — aşa cum făcuse pe vremuri Galton. Istoria familiilor — studiin-du-se părinţii, bunicii, străbunicii, etc. — a fost supusă aceloraşi procedee metodologice ca şi cercetările pe mazăre ori pe drosofile. Complexitatea structurii psihice, dar mai ales influenţa vădită a mediului, a educaţiei, etc., au silit pe psihologii imperialişti americani să atenueze rigoarea utilizării tezelor din biologia morganistă. In cercetările pe* mazăre ori pe drosofile s’a urmărit numai componenţa mecanică a genelor şi cromosomilor, fără să se facă studii asupra variaţiilor mediului în timpul vieţii fiecărei generaţii : procedeu arbitrar şi neştiinţific care a fost denunţat de şcoala biologică miciurinistă. La om însă, acest lucru era mai greu şi atunci psihologii americani au făcut concesii, „admiţând1 11 o anumită proporţie pentru ereditate şi o alta pentru mediu, ambele considerate ca „factori" imuabili. Dar măsura în care decide influenţa ereditară este considerabilă — dela 70-80% — în timp ce aceea datorită mediului este foarte redusă : 15—20%. In fond, este un mod camuflat, de a rămâne la teoria dominantă a eredităţii. Psihologii imperialişti n’au accentuat numai proporţia cantitativă zdrobitoare a eredităţii. După eţ, influenţa acesteia determină calităţile esenţiale ale caracterului, inteligenţei, aptitudinilor, în timp ce procesul de învăţare în timpul vieţii este redus doar la fapte de importanţă minimală. De pildă — ne asigură generos unii psihologi reacţionari americani -— învăţarea unui număr de telefon sau adresa unui prieten se datoresc, desigur, nu eredităţii, ci învăţăturii. S’au alcătuit astfel tablouri după care, în materie de inteligenţă, influenţa eredităţii este de 70—80%, iar aceea a mediului de 20—25%. In ce priveşte caracterul, ereditatea contribue cu 60% şi mediul cu 30—40%. Numai credinţele politice, culturale, etc. s’ar datora 70% mediului şi numai 30% eredităţii. S’a cheltuit multă hârtie şi cerneală în discuţiile asupra valorii acestor cifre — ele înşile complet arbitrare. Unii au găsit greşeli de 2—3% în favoarea uneia sau alteia din cele două serii cauzale şi pentru asta s’au scris volume de câteva sute de pagini, care numai pentru ignoranţi au o aparenţă de teribilă stringenţă ştiinţifică. Faptul acesta de a discuta în contradictoriu pe teme absolut neesenţiale, este un cunoscut mod de a crea di-\ersiuni, ocolind cu precauţie problemele esenţiale ale psihologiei. E. Thorndike, despre care a mai fost vorba aci, este şi el un protagonist al predominării eredităţii în psihicul uman. El ne vorbeşte de „gene de conştiinţă" şi susţine că educaţia nu are influenţă asupra genelor’. Găsim şi la el aceeaşi „contabilitate" între ereditate şi mediu. Modificările intelectuale şi procentajul stabilit de el se datoresc genelor în proporţie de 80°% educaţiei în proporţie de 17% şi cauzelor accidentale în proporţie de 3%. Capacitatea de „a conduce şi a câştiga bani" ar fi desigur un efect al moştenirii psihice. La fel, modestia, ambiţia, sociabilitatea. Educaţia nu se-poate vedea decât în felul de a pronunţa o limbă, în gustul pentru unele feluri de mâncare sau îmbrăcăminte şi iarăşi, din nou..., în cunoaşterea numărului de telefon al unui medic2. In general însă, aflăm că : „omul şi dorinţele lui sunt un dar al naturii 1 Un alt psiholog american, Charles Stockard, scrie în The physical basis of Personality, p. 26: „Biologul ştie foarte bine ca cea mai importanta parte din existenţa omului se petrece înainte de naştere". 5 Mcnciscaia, Autodemascarea politică a lui E. Thorndike. Analele Rom.-Sov.,. Secţia Pedagogie, 1951, Nr. 2, p. 83. www.dacaromamca.ro ASPECTE U1N PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPERIALISMULUI AMERICAN ]2J ca şi ochii, dinţii sau degetele sale“. Sau, mai departe : „Există mii de gene care influenţează intelectul : priceperea şi- comportarea cooperează şi ele în mii de feluri... Intelectul uman se deosebeşte mult de intelectul câinelui în jşţilivinţa genelor, dar aceasta nu înseamnă că omul are o „genă intelectuală*' care îi lipseşte câinelui şi care naşte diferenţa de intelect diiect şi independent de toate celelalte gene“ ’. Un întreg capitol din opera sa de bază, ca şi multe părţi din alte opere, sunt consacrate acestui fel de a vedea2. In concluzie, omul este predestinat în ceea ce priveşte aptitudinile sale, pe care le moşteneşte. Salvarea sa nu se poate găsi în educaţie, deşi obiectul cercetărilor lui Thorndike este educaţia şi una din operele sale are tocmai acest titlu. Singura scăpare este in eugenie, adică într’o reunire sexuala de oameni sănătoşi cu înalte aptitudini. Şi, ca şi în crescătoriile de păsări, în America se urmăreşte şi pentru oameni această absurditate a împreunărilor sexuale „potrivite11, pentru a obţine o rasă ameliorată. După cum se vede, în general, tendinţa este de a coborî natura omenească la rangul unui animal care, după psihologii americani, este condus de instincte conservatoare, căpătate prin ereditate. Totul devine astfel dependent de trecut, nimic nu mai poate fi modificat. Cine nu recunoaşte în această învăţătură legitimarea biologică a menţinerii capitalismului, adică preconizarea imposibilităţii mersului către progres, a transformării societăţii pe calea progresului social ? Societatea americană, declarată de apărătorii monopolurilor ca fiind cea mai bună din toate, urmează să fie conservată aşa cum este, ea fiind determinată de legi biologice fatale. Prin aceasta, ideologii imperialişti vor să împiedece proletariatul până şi dela putinţa de a spera. Numai proletariatul american, condus de către Partidul Comunist american, dovedeşte prin lupta lui tot mai perseverentă împotriva monopolurilor, că el cunoaşte şi luptă pentru transformarea revoluţionară a „veşnicei*1 orânduiri capitaliste din S. U. A. ★ Psihologia reacţionară americană şi problema raselor. Pentru o ştiinţă biologică şi psihologică care se sprijină atât de puternic pe ereditate, importanţa acordată factorului rasial este o consecinţă firească. Nicăieri, în-afară de Germania din timpul lui Hitler, nu s’a vorbit atâta de conceptul de rasă ca în S.U.A. Acesta este o vizibilă oglindire a luptei de clasă, a tendinţei deprecierii popoarelor decretate „inferioare** şi pe care monopo-liştii le oprimă şi le exploatează. La toate acestea se adaugă şi persecuţia negrilor, împotriva cărora este deslănţuită o ură bestială. In ce priveşte rasismul în studiile psihologice, ele au fost precedate şi se inspiră din aşa zise „cercetări** de ordin antropologie. S’a căutat criteriul după care se pot deosebi radical rasele între ele- Unii au propus indicele cefalic, alţii coloarea pielei sau a părului, alţii înălţimea corpului şi lungimea membrelor şi, în sfârşit, compoziţia chimică a sângelui. După cum se vede, unitatea a fost greu de realizat. Regimul hitlerist le-a adoptat pe toate, decretând un criteriu oficial compus din şapte caracteristici esenţiale. Antropologia americană imperialistă şi-a însuşit acest tablou al celor 7 1 2 1 Citat de Menciscaia. op. cit., p. 82. 83. 2 E. Thorndike, Educaţional Psychology. Cap. XI p. 225, 269. 9. STUDn www.dacoromanica.ro 130 MIHAUj rauea caractere. Bazată pe el, psihologia americană imperialistă a început să ,.verif ice“ superioritatea ori inferioritatea raselor şi a popoarelor cu ajutorul testelor. Ca şi deosebirile de clasă, cele de rasă au fost fundate pe măsurători ; însuşi acest fapt constitue o diversiune. Combătând sistemul de măsurare a „gradului" de desvoltare psihică a unor rase saiu naţiuni, psihologii sovietici bazaţi pe Învăţătura lui I. V. Stalin despre specificul psihic al naţiunilor, arată necesitatea de a studia acest specific calitativ şi nu prin can-tificări care sunt absurde. Cercetările americane s’au efectuat în anumite sate izolate (Alaska), pe Eschimoşi. Nu s’au avut în vedere anumite grade sau stiluri de cultură bazate pe o altă înţelegere a timpului sau pe o altă concepţie a spaţiului. Aplicând teste de inteligenţă la astfel de popoare şi confruntând concepţia lor cu cea a timpului sau spaţiului, aşa cum îl concepem noi, este firesc ca oamenii să pară inferiori'. Nu mai vorbim că însăşi metoda antiştiinţifică a testelor se aplică întotdeauna în limba engleză, pe care mulţi din cei „studiaţi" nu o cunosc Rezultatele obţinute în acest mod neştiinţific sunt pe măsura ideilor preconcepute, a prejudecăţilor rasiale, dela care psihologii rasişti americani pornesc în mod tendenţios ca dela un postulat verificat. S’a aplicat mai ales testul Vinter-Paterson al inteligenţei fără limbaj. Dar acest test este absurd. Noi ştim astăzi din lucrările tovarăşului Stalin că gândirea fără limbă nu este posibilă. Un act de gândire, de inteligenţă, separat de expresia sa lingvistică, nu poate exista. S’au luat astfel dintr’o populaţie rurală, şapte grupe de copii de 10—12 ani, câte 100 în fiecare grupă. Prejudecata superiorităţii rasei nordice a ieşit satisfăcută : nordicii (Englezi, Suedezi, Norvegieni) au obţinut coeficientul 197, Francezii consideraţi rasă intermediară între Nord şi Sud au obţinut 180, iar Italienii (mediteraneeni) numai 173- S’au aplioat şi teste pentru dovedirea, după rase, a interesului, instabilităţii emotive, onestităţii, perseverenţei, etc. S’au obţinut, bineînţeles, aceleaşi rezultate2. Iată cum psihologii apologeţi ai imperialismului servesc în mod direct şi activ tendinţele de dominaţie mondială ale stăpâni terilor lor. E. Thorndike a aderat la concepţia rasistă încă din 1924. In cartea sa fundamentală : „Educaţional Psychology", capitolul V este consacrat studiului diferenţelor rasiale şi trage concluzia inferiorităţii anumitor rase: „Marele progres înregistrat la unii elevi — scrie el — se explică printr’o capacitate inăscută sau prin aDartenenţă la rasa albă si nu la o rasă de coloare" 1 2 3. La cercetările laboratoarelor civile s’au adăugat cele ale laboratoarelor militare. Testomania a apărut şi în armată. Când, în 1924, a apărut în S.U.A. o broşură care combătea prejudecăţile rasiale, o autoritate militară „Special House Military Affairs" a ccndam-nat-o „ca fiind plină de manevrele propagandei comuniste"4. Preocuparea cea mai obsedantă însă, în problemele rasiale, o constitue problema psihologiei negrilor. Plecând dela concepţiile lui Gobineau şi 1 Cecil Mann, Race psychology, în Harrimans Encyclopedia of Psychology, p. 739 şi urm. 2 O. Klingeverg, Races Differences, N. Y., 1935. Social Psychology 1945, p. 282; Th. Garth, Race Psychology. N. Y., 1931 ; J. P. Guilford, Psycholometric Methods. N. Y., 1936, p. 225. 3 Citat de Menciscaia, op. cit., p. 83. 4 R. Benedict, Race Science and Politics. N. Y., 1945, p. 107 www.dacaromamca.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPERIALISMULUI AMERICAN 131 Chamberlain asupra superiorităţii omului blondcei mai mulţi psihologi îşi însuşesc, fără discuţie, prejudecăţile odioâse împotriva rasei negre. Nu vom descrie aici, încă odată, persecuţiile barbare îndreptate împotriva negrilor. Ne vom ocupa numai de aspectul psihologic al problemei. Astfel, foarte caracteristice sunt concluziile la care ajunge psihologia americană imperialistă în explicarea motivelor „psihice" ale linşajului, fenomen curent în S.U.A. Un autor analizează, foarte senin şi impasibil, diferitele oauze car© determină acest odios fenomen şi găseşte în primul rând imitaţia (dar pentru ca să se imite este nevoie ca fenomenul să existe în mod curent!) ; în al doilea rând frica (hoţul de păgubaş) şi apoi — închipuiţi-vă ! — atracţia lucrului interzis, cu alte cuvinte o „inocentă distracţie"1 2. Aceste crime oribile simt „explicate", după cum se vede, cu un cinism fără pereche, ca să nu mai vorbim de faptul că, departe de a fi interzis, linşajul este încurajat de autorităţile americane, care îl şi practică în mod oficial (vezi sentinţele în procesele intentate negrilor). \ In materie de „psihologie neagră", s’a mers la totala falsificare a realităţii, numai pentru a justifica crimele şi persecuţiile. Un grup de cercetători, sub influenţa opiniei publice progresiste, a lansat un protest împotriva consideraţiilor neştiinţifice ale psihologiei rasiste, prin care fasciştii caută să-şi legitimeze prigoana. In numele comitetului „societăţii pentru cercetări psihologice", un grup de psihologi a declarat următoarele : „In experienţele care s’au făcut asupra a diferite popoare, numite greşit rase, nu s’a constatat nicio diferenţă apreciabilă. Nu există nici o mentalitate diferită la Evrei, Italieni ori Germani. Mai mult, nu există nicio indicaţie că membrii acestor popoare ar fi incapabili din cauza eredităţii lor"3. In concluzie, o privire asupra cercetărilor aşa zis psihologice din S.U.A. arată că biologii şi psihologii reacţionari americani devin avocaţii unor instincte canibalice. Această mentalitate este întreţinută cu grijă de clasa dominantă şi este utilizată ca diversiune pentru abaterea clasei muncitoare dela lupta ei de eliberare. Exploatarea este pusă pe socoteala pretinsei superiorităţi psihice a exploatatorilor. Iată cum psihologii reacţionari americani, slugi devotate ale magnaţilor care vor să devină stăpânii lumii, servesc pe plan ideologic acţiunilor criminale ale acestora. ★ Psihologia şi misticismul în S.U.A. Concomitent cu concepţia brutală animalică, prin scoborîrea psihicului- uman la rangul instinctelor, prin introducerea în ştiinţa psihologică a noţiunilor de rasă, război, ereditate, etc., mişună în S.U.A- o serie întreagă de secte, societăţi, cluburi, etc., a căror ocupaţie este de a sta în contact cu forţele parapsihice, cu fiinţe ori forte supranaturale. Raportul între acestea şi o psihologie care neagă conştiinţa, preamărind forţele instinctului şi ale inconştientului, este foarte strâns. Conştiinţa presupune gândirea, adică analiza critică a fenomenelor, explicarea lor cauzală, considerarea lor din punctul de vedere al metodologiei ştiinţifice. In schimb, instinctul şi inconştientul nu apelează la niciun fel de determinism şi pot accepta miracolul, o lume suprasensibilă, etc. Religiile, ca şi practicile magice, se fundează pe supranatural, adică pe o experienţă care refuză controlul gândirii şi al conştiinţei. Credinţa oarbă 1 M. GrandJ The passing of the great race, p. 295. 2 Neal Miller and John Dollard, Social Learning and imitation. 1946, p. 235. 3 Canady and Harriman's Encyclopedia of Psychology, p. 415. www.dacaromamca.ro 132 M1HAIL, RAT.EA nu are nevoie de probe ori argumente. Ea se fundează afectiv, emoţional. Iată de ce, alături de o psihologie viscerală, brutală, se găsesc în S.U.A. simultan, în bună vecinătate, practici esoterice, culte absurde, experienţe simulate care vor să stabilească, să sprijine idealismul şi ruda sa apropiată, misticismul- Maniile religioase, obsesiile obscurantiste, procedeele metapsihice se găsesc peste tot in America. Spiritismul face ravaje: nenumărate cluburi adună în fiecare seară pe membrii lor pentru a le oferi o serie de „dovezi11, când şarlataneşti, când de o credulitate imbecilă» în favoarea existenţei unei lumi suprasensibile sau pentru existenţa autonomă a „sufletului1*- Brutalitatea exploatării de clasă este învăluită astfel într’o serie de mistere pătrunse doar de iniţiaţi, cei mai mulţi recrutaţi dintre clienţii isterici ori abrutizaţi ai clinicilor de boale mintale. W. James, în câteva „esseuri", s’a pronunţat pentru realitatea parapsihologici şi metapsihicii, încercând să arate legitimitatea unor asemenea practici, bazate pe doctrina lui „credo quia absurdum“. De atunci însă, asemenea obiceiuri s’au înmulţit considerabil. Ceea ce a fost părăsit de mult în ţările de cultură, se păstrează şi înfloreşte în S.U.A. Aşa «de pildă, concepţia despre „magnetismul animal11, sugestia hipnotică, spiritismul, etc. Intre anii 1734—1815, a trăit în Austria un practicant mistic, Mesmer. El vorbea de fluide astrale, de magnetism animal, de emanaţii enigmatice oare vin, fie din lumea siderală, fie din propriul nostru corp. El credea, ori se făcea a crede, că „influenţa planetelor se exercită asupra corpului uman prin intermediul unui fluid universal în care sunt confundate toate corpurile11. Este de ajuns — scria el — ca aceste» fluide să fie aranjate într’o anume armonie, pentru ca orice boală să înceteze. Diferite terapeutici religioase şi magice au fost lansate în acest scop. Asemenea aberaţii mişună şi azi, cu aceeaşi putere, în S.U.A.'. Vom menţiona aici pe cea mal importantă dintre ele prin numărul aderenţilor, prin averea pe oare o posedă şi prin influenţa pe care o exercită, chiar şi asupra persoanelor care nu s’au înscris ca membri în aceste cluburi. Este vorba de faimoasa (în lumea americană!) „Christian Science11, asociaţie care numără azi câteva milioane de membri, posedă un ziar de mare tiraj şi influenţă, „Christian Science Monitor11. Asociaţia „Christian Science11 a strâns o avere considerabilă. Importanţa ei în S.U.A. se vede din faptul că partidele politice tratează cu ea totdeauna înaintea alegerilor, spre a-i câştiga bunăvoinţa. Această sectă are o istorie stranie, oare nu s’ar fi putut desvolta nicăieri înafară de S.U.A. Ea a fost fundată de o oarecare Mrs. Eddy, născută pe la 1821, într’o fermă din New-Hampshire. încă de copil, ea prezenta accidente (accese) de nevroză isterică, cu violente atacuri convulsive, alternate de lungi perioade de letargie, de „fugi11 sau somnambu-lism delirant. Către vârsta de 35 de ani, a căzut pe. ghiaţă şi a căpătat o paralizie. După câţiva ani, a fost îngrijită de paraplegia de care suferea, de un fel de şarlatan cu pretenţie de medic, un francez, P. Quimby, care se nu--mea „magnetizor11 şi care pretindea a tămădui toate boalele pe cale psihică, prin sugestie, prin persuasiune, după o cură pe oare el o numea „Mind • Cure1* (cură mentală). Mrs. Eddy, crezându-se vindecată de boala ei prin 1 De pildă „osteopatia11, care recomandă în toate boalele masajul muşchilor co- loanei vertebrale, deoarece deplasarea uşoară a unora din vertebre determină tot felul de boale. www.dacaromamca.ro ASPECTE DIN PSIHOLOGIA CANIBALICA A IMPERIALISMULUI AMERICAN 133 această procedură, a adoptat concepţia lui P. Quimby, a cărui secretară a ■devenit. La moartea acestuia, ea, studiind manuscrisele rămase, s’a declarat vestitoarea unei noi religii, care consta dintr’o filosofi® arhisimplistă a negaţiei materiei şi printr'o practică medicală psihică bazată pe sugestie. Ea iundează în acest scop o şcoală medicală psihică la Lynn, apoi La Boston, unde cerea nişte taxe enorme pentru învăţământul pe care-1 dădea elevilor săi. Aceştia erau obligaţi să-i plătească din practica meseriei învăţate, o redevenţă, toată viaţa- După cum se vede, această iluminată mistică devenea foarte realistă când era vorba de bani, aşa cum se întâmplă foarte adeseori în societatea imperialistă din S.U.A., unde elucubraţiile spiritualiste se însoţesc de -o foarte conştientă sete de acumulare. Astfel, înafară de taxe şi redevenţe, tratamentul bolnavilor, direct ori prin corespondenţă, a devenit sursa unor venituri considerabile şi instalaţia directoarei a căpătat un aspect cu totul somptuos. Au urmat scandaluri, procese, fracţionări eretice (ca aceea a mişcării Newthought). Fondatoarea noii religii, dotată cu un orgoliu, o ambiţie şi un spirit considerabil de tiranie, a edictat regulamente draconiene împotriva ereticilor şi a ajuns în sfârşit la apoteoză. In ce constă concepţia pusă la baza lui „Christian Science" ? Ea se găseşte într’o carte intitulată „Ştiinţă şi sănătate" (Science and health) care a ajuns — lucrul este caracteristic pentru un anumit public din America — la peste 250 de ediţii. Ce „adevăruri" cuprinde această carte? Autoarea pretinde, în primul rând, că este o simplă stenografă a vocii lui dumnezeu oare dictează şi ea scrie. Vedeţi de ce autoritate urmează a se bucura cartea! Stilul este, fireşte, delirant, confuz, cu imprecaţii misterioase, ca al Py-thiei, adică aşa cum trebue ca să ameţească o serie de oameni naivi. Filo-sofia „sistemului" este de un antimaterialism lamentabil. întreaga carte se poate rezuma în trei postulate fundamentale: „D-zeu este în tot, D-zeu este binele, binele este spirit, spiritul fiind tot. materia nu este nimic". Logica acestei argumentaţii inspiră ori hazul ori mila. „Medicina ne învaţă neantul halucinaţiilor... Se spune copiilor că nu trebue să creadă în stafii, de ce să creadă atunci mai mult în boale care există şi mai puţin ?". Nu mai insistăm asupra acestor mizere elucubraţii, care interesează cel mult psihiatria ori neurologia, dar, în acelaşi timp, arată că în faza imperialistă asemenea aberaţii au putut să prindă până la a forma o nouă religie cu mulţi aderenţi. Cum spunea un psihiatru francez : „tot ce se poate spune mai bine pentru a scuza pe Mrs. Eddy, este că în calitatea ei de isterică delirantă, avea puterea de a transforma în credinţă propriile sale dorinţi" (P. Janet). Am luat ca exemplu al misticismului psihologic american cazul lui „Christian Science", fiind curentul cel mai cunoscut în S.U.A. Nenumărate alte religii şi asociaţii preconizează concepţii aproape identice. In mod organizat, imperialiştii cultivă la o serie de oameni, care suferă de condiţiile aspre ale exploatării economice, abrutizanta propagandă mistică, şi îi împinge să caute remediul în spiritism sau alte practici şarlataneşti. Ideologia reacţionară americană, cultivând sub aspectele ipocrit ştiinţifice ale psihologiei, conceptele: de inferioritate rasială şi de clasă (ca fenomen biologic şi nu social), cât şi de predominanţă a eredităţii, admiţând credinţa mistică şi inevitabilitatea războaielor, nu face altceva decât să www.dacaromamca.ro 134 MIHAlL RAHEA pregătească cultural şi educativ opinia publică, pentru declanşarea unui război mondial pe care-1 doresc trusturile imperialiste americane cu scopul de a cotropi popoare şi a-şi asigura dominaţia mondială- Mai puternic apare însă frontul organizat al păcii, care cuprinde sute de milioane de oameni, popoare, ţări puternice în fruntea cărora se găseşte acea forţă care a salvat omenirea de hitlerism. Această forţă organizată a păcii este garanţia că acelaşi sfârşit, pe care l-a avut hitlerismul, este sortit de istorie să-l aibă şi imperialiştii americani. www.dacaromamca.ro VIAŢA ŞTIINŢIFICA DAREA DE SEAMĂ ASUPRA ŞEDINŢEI LĂRGITE A SECŢIUNII DE ŞTIINŢE ISTORICE, FILOSOFICE ŞI ECONOMICO-JURIDICE A ACADEMIEI R.P.R., CONSACRATĂ PRELUCRĂRII HOTĂRÎRII SESIUNII GENERALE ŞTIINŢIFICE A ACADEMIEI R.P.R. DIN 17-23 MÂRTIe’ 1952 In ziua de 11 Iulie a. c. a avut loc şedinţa lărgită a Secţiunii de Ştiinţe Istorice, Filosofice şi Economico-Juridice a Academiei R.P.R., consacrată prelucrării Hotăririi Sesiunii Generale Ştiinţifice a Academiei R.P.R. din 17—23 Martie 1952. La^această şedinţă au participat, înafară de membrii Secţiunii, şi colaboratorii ştiinţifici ai Institutului de Istorie şi Filosofie din Bucureşti, ai Muzeului Naţional de Antichităţi şi ai Colectivului Juridic. Au fost invitate de asemenea, catedrele de istorie dela Şcolile Superioare de 'Partid, Academia Militară şi Universitatea „C. I. Parhon", instituţii care au ţcontingenţă cu problemele Secţiunii. La ordinea de zi au fost puse : prelucrarea Hotărîm Sesiunii Generale Ştiinţifice' a Academiei R.P.R, din 17—23 Martie 1952 şi discuţii în jurul analizei activităţii Secţiunii şi a propunerilor pentru aplicarea acestei Ho-tărîri. www.dacoromanica.ro PREZENTAREA HOTĂRÎRII SESIUNII GENERALE ŞTIINŢIFICE A ACADEMIEI R.P.R. DIN 17—23 MARTIE 1952* DE Academician P. CONSTANTINESCU-IAŞI Sesiunea Generală Ştiinţifică a Academiei R.P.R. din 17—23 Martie 1952 a constatat că cercetătorii din cadrul Academiei R.P.R., prin realizările lor, au adus o contribuţie serioasă la lupta poporului nostru pentru construirea socialismului şi pentru propăşirea ştiinţei. Succesele obţinute se datoresc în primul rând condiţiilor deosebit de favorabile pe care Partidul Muncitoresc Român şi Guvernul Republicii Populare Române le-au creat muncii ştiinţifice. Zeci de noi institute de cercetări, creşterea uriaşă a numărului cercetătorilor, mijloacele cele mai variate puse la dispoziţia lor, sunt mărturii vii ale grijii Partidului şi Guvernului pentru ştiinţă. Succesele noastre se explică şi prin aceea că marea majoritate a oamenilor de ştiinţă se străduesc să-şi însuşească singura concepţie ştiinţifică, concepţia materialismului dialectic, orientând tot mai mult activitatea ştiinţifică pe linia învăţăturii marxist-leniniste, folosind cuceririle celei mai înaintate ştiinţe, ştiinţa sovietică. Majoritatea cercetătorilor vor să-şi pună cunoştinţele şi puterea de muncă în slujba înfloririi Patriei şi a practicii construirii socialismului în ţara noastră. Hotărîrile Sesiunii subliniază că „s’au obţinut succese importante în. studiul cunoaşterii trecutului poporului român, pe baza cercetărilor arheologice şi a publicării de documente privind istoria României. S’a început cercetarea istoriei gândirii materialiste în R.P R “ Urmând cu fermitate linia marxist-leninistă, Partidul nostru. în fruntea celor ce muncesc, a obţinut succese de seamă în opera de făurire şi consolidare a regimului de democraţie populară, de construire a bazei economice a socialismului. Partidul nostru duce o politică proletară de clasă, o politică neşovăitoare de construire a socialismului, bazată pe ofensiva neîntreruptă împotriva capitalismului. Insă, după cum ne arată documentele de Partid — scrisoarea C.C. şl articolul redacţional apărut în. ,.Scânteia“: „Pentru continua întărire a Partidului" — conţinând rezultatele desbaterilor ce au avut loc în şedinţele plenare ale C.C. al P.M.R. din Februarie şi Mai a. c., purtătorii devierii de dreapta: Vasile Luca, Ana Pauker şi Teohari Georgescu au încercat să * Stenograma revăzută şi prescurtată. www.dacaromamca.ro PREZENTAREA HOTARIRII SESIUNII GENERALE A ACAUEMIEI R P. R. J37 abată Partidul dela această politică, singura justă, frânând opera de construire a socialismului din ţara noastră. Multe din greutăţile pe care le-am avut au fost rezultatul activităţii deviatorilor de dreapta. Ei au căutat să continue politica lor antipartinică şi antistatală şi s’o extindă. Insă, demascarea lor şi măsurile luate de Partid şi Guvern faţă de acei ce s’au făcut vinovaţi de oportunism şi împăciuitorism, i-a împiedecat să ducă până la capăt acţiunea lor de sprijinire a restaurării capitalismului în ţara noastră. La rădăcina poziţiei grupului de deviatori stă teza profund oportunistă cu privire la stingerea luptei de clasă în perioada de trecere dela capitalism la socialism şi la pretinsa încadrare paşnică a elementelor capitaliste în socialism. In realitate însă, după cum ne învaţă clasicii marxism-leninismului, experienţa Partidului Comunist (bolşevic) al U.R.S-S. şi propria noastră experienţă, etapa construirii socialismului este perioada unei ascuţiri continue a luptei de clasă. Şi aceasta nu numai pe plan politic şi economic, ci şi pe plan ideologic. In aceste condiţii, nimicirea definitivă din rădăcini a oportunismului şi împăciuitorismului faţă de oportunism, este o 'sarcină primordială pentru toţi oamenii cinstiţi din Patria noastră- Noi oamenii de ştiinţă înaintaţi stăm pe o poziţie fermă, ataşată liniei Partidului şi o vom dovedi printro muncă perseverentă pentru îndeplinirea sarcinilor trasate de Partid şi Guvern. In această lumină trebue să analizăm activitatea Secţiunii noastre pe baza Hotărîrii Sesiunii Generale Ştiinţifice a Academiei R.P.R. din 17—23 Martie 1952. Desvăluirea şi analiza curajoasă a lipsurilor noastre, elaborarea măsurilor necesare îmbunătăţirii muncii este chezăşia unor noi victorii şi în domeniul cercetării ştiinţifice pe tărâmul -istoriei. ■âr Hotărîrea Sesiunii Generale Ştiinţifice constată că aportul pe care activitatea ştiinţifică îl aduce la rezolvarea marilor probleme ale construirii socialismului în ţara noastră ar fi putut să fie mai mare şi mai concret, dacă s’ar fi dus o luptă suficient de hotărîtă pentru promovarea concepţiilor înaintate în ştiinţă, o luptă hotărîtă împotriva concepţiilor idealiste, obiec-tiviste şi cosmopolite care frânează ştiinţa. In această direcţie, un program de luptă a fost trasat de tovarăşul Gh-Gheorghiu-Dej, în cuvântarea sa rostită la Congresul învăţătorilor din R.P.R., valabil pe deplin şi pentru noi. „Materialismul dialectic este călăuză sigură a omului de ştiinţă. Numai această concepţie permite studierea lucrurilor şi fenomenelor în mişcarea, desvoltarea şi transformarea lor şi nu o prezentare scolastică, înţepenită a acestora. In ştiinţă se desfăşoară o luptă ascuţită între materialism şi idea lism, lupta împotriva concepţiilor idealiste, pentru triumful materialismului. Aceasta este însăşi lupta pentru progresul ştiinţei. Deaceea sarcina combaterii vederilor reacţionare, idealiste, în diferite ramuri ale ştiinţei, trebue să preocupe în cel mai înalt grad pe profesorii şi învăţătorii noştri de diferite specialităţi". Ştiinţa socială marxist-leninistă este un duşman de moarte al obiecti--vismului burghez, care, îeste sI 138 P. CONSTANTINESCU-IAŞI rămâne pericolul Ideologic principal în domeniul cercetărilor ştiinţifice la noi. __ In această direcţie, pe tărâmul istoriei, filosofiei, etc., mai există multe lipsuri. Cu toate că s’au făcut mari eforturi în direcţia asigurării unui nivel ştiinţific al cercetărilor, având la bază concepţia materialist-dialectică, totuşi mai multe cazuri dovedesc că nu s’a dat o atenţie suficientă problemei purităţii ideologice, luptei împotriva manifestărilor influenţei ideologiei burgheze. Astfel, manifestările cosmopolite ale membrilor secţiunii (David Predau), sau nihilismul naţional ai unor arheologi (Dorin Popescu, etc.). poziţii obiectiviste reieşite cu ocazia revizuirii activităţii colectivului însărcinat cu elaborarea bibliografiei (Prof. A. Oţetea), poziţia liberală a unor tovarăşi faţă de politica antinaţională a coaliţiei monstruoase (Conf. V. Maciu) nu au fost combătute cu destulă tărie, ceea ce dovedeşte lipsa unei vigilenţe ideologice ascuţite. O poziţie antiştiinţifică, obiectivistă o denotă şi tehnicitatea manifestată în cadrul Secţiunii de Istorie Medie (Letiţia Lăzărescu), la Secţiunea dec Psihologie şi la Colectivul Juridic. Unele comunicări au fost construite în forma unei îngrămădiri eclectice de date biografice, care nu au fost suficient interpretate, dovedind astfel o lipsă de metodologie ştiinţifică. Planul nostru de activitate cuprinde monografii asupra rezultatelor săpăturilor arheologice, întocmirea unor lucrări cu privire la lupta poporului român împotriva cotropirii otomane şi pentru independenţă şi la instituţiile feudale din ţara noastră, probleme ale istoriei moderne şi contemporane a R.P.R., elaborarea unor studii de filosofie. Totuşi nu ne putem mulţumi cu atât. Situaţia este nemulţumitoare în ce priveşte cercetările de istorie contemporană şi, în deosebi, de filosofie, de economie şi de drept. Hotărîrea Sesiunii subliniază pe drept cuvânt, că „Sesiunea de Ştiinţe Istorice, Filosofice şi Economioo-Juridice a Academiei R.P.R. a publicat puţine lucrări de specialitate şi nu a depus suficiente eforturi pentru a aduce la îndeplinire Hotărîrea Sesiunii Academiei R.P.R. din Martie 1951, în ce priveşte intensificarea cercetărilor în domeniul economiei politice şi filosofiei. Secţiunea de Filosofie a Institutului de Istorie şi Filosofie din Bucureşti, ca şi redacţia revistei de istorie şi filosofie „Studii", nu au antrenat cu curaj oamenii de ştiinţă, fizicieni, biologi, etc., în combaterea diferitelor teorii cosmopolite şi idealiste din domeniul ştiinţelor naturii". O altă lipsă mare este faptul că termenele stabilite în planul de muncă nu au fost întotdeauna respectate. Unele lucrări ale Institutului de Istorie şi Filosofie au fost date la tipar cu multă întârziere. Aceasta se datoreşte lipsurilor în planificarea muncii colectivelor, în fixarea răspunderii personale, în organizarea controlului îndeplinirii sarcinilor oare, în mare măsură, este formal. Ea se mat datoreşte şi activităţii cu totul insuficiente a unor colaboratori. Unii tovarăşi, capabili, cu mare perspectivă de desvoltare şi cu nivel ideologic şi politic mai ridicat (de exemplu Barbu Câmpina) nu s’au mobilizat suficient în direcţia intensificării creaţiei ştiinţifice, cu toate că lucrările lor sunt aşteptate cu mult interes. Nu au dat lucrări tov.: lonescu Gu-lian, Kepeş, Molnar, lucrări aşteptate şi pe care le dorim cât mai combative. MHloacele puse la dispoziţia noastră: operele clasicilor marx>sm- www.dacoromamca.ro PREZENTAREA HOTARIRII SESIUNII GENERALE A ACADEMIEI R. P. R. 139 leninismului, articolele şi cuvântările conducătorilor Partidului nostru şi alte documente de Partid, materialele sovietice apărute în traducere românească (care sunt insuficient studiate), Universitatea serală a Academiei R.P.R. (unde frecvenţa unor tovarăşi şi participarea lor la discuţii lasă de dorit), cursurile de limba rusă, etc., — toate aceste mijloace sunt folosite insuficient. Şi dacă, în general, putem afirma acest luciu, trebue să arătăm că în unele locui! (la Muzeul Naţional de Antichităţi, la Colectivul Juridic şi la Secţiunea de Psihologie) a existat o totală lipsă de preocupare pentru ridicarea nivelului politic şi ideologic pentru educaţia marxist-leninistă a cercetătorilor. In primul rând din cauza nivelului ideologic şi politic scăzut, critica şi autocritica, arma minunată a descoperirii şi lichidării lipsurilor, a fost folosită în măsură insuficientă. Teza genială a tovarăşului Stalin că ........Nicio ştiinţă nu se poate des- -volta şi prospera fără luptă de opinii, fără libertatea criticii'1’ are o însemnătate uriaşă şi pentru noi. Tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej subliniază că : ,.Această indicaţie a tovarăşului Stalin trebue să servească drept un îndemn puternic pentru oamenii de ştiinţă şi cultură din ţara noastră în lupta lor împotriva opiniilor reacţionare, antiştiinţifice în domeniul filologiei, fizicii, chimiei, biologiei, -ştiinţei medicale şi al altor discipline ştiinţifice". Nu putem nega faptul că am obţinut unele rezultate şi în ce priveşte folosirea acestei forţe motrice de desvoltare a ştiinţei. Creşterea luptei de opinii în cadrul Consiliului ştiinţific şi în cadrul unor Secţiuni ale Institutului de Istorie şi Filosofie din Bucureşti, a dus la îmbunătăţirea nivelului unor Comunicări, la învingerea unor teze şi conceţpţii false, antiştiinţifice (de exemplu în ce priveşte pretinsul rol pozitiv al guvernului coaliţiei monstruoase în războiul pentru scuturarea jugului otoman din 1877—1878 şi în proclamarea Independenţei de Stat a României, etc.). Totuşi, cum ne arată lipsa de combativitate a unor tovarăşi (Gheorghe Ştefan, V. Costăchel şi alţii) sau lipsurile grave, ca: persistarea unor tovarăşi în apărarea unor teze false, manifestările cosmopolite şi obiectiviste care nu au fost încă lichidate, neajunsurile serioase în domeniul organizării şi controlului muncii ştiinţifice, etc., sarcina întăririi luptei de opinii, a criticii şi autocriticii, se pune foarte ascuţit în cadrul Secţiunii noastre. Adeseori se întâmplă că unii tovarăşi folosesc cu totul formal această armă creatoare. însuşi faptul că suntem nevoiţi să desbatem aceleaşi lipsuri, ne arată că o critică sau autocritică poate fi sănătoasă numai atunci când ea reuşeşte într’adevăr să descopere rădăcinile lipsurilor şi se duce o luptă susţinută şi consecventă pentru înlăturarea lor. Aceste lipsuri îşi au rădăcina lor şi în faptul că la Institut, direcţia nu a creat încă toate condiţiile pentru o cât mai bună desfăşurare şi desvoltare a luptei de opinii, a criticii şi autocriticii. In cadrul Secţiunii de Filosofie, de exemplu, lipseşte o viaţă ştiinţifică susţinută, ceea ce nu favorizează desvoltarea spiritului critic şi autocritic. In cadrul Secţiunilor de Istorie Medie, Modernă şi Contemporană, printre unii tovarăşi mai există o teamă nejustificabilă de critică şi autocritică (în special la câţiva tovarăşi tineri, asistenţi ca Lia Lehr, D. Ionescu). Prejudecata cu totul greşită a „intangibilităţii" părerilor unor cercetători valoroşi, cu munci de răspuiWffwdaftQrnimaw:ira cu exagerarea meritelor lor. A. A. Jdanov a criticat apoi cu asprime modul nemar-xist de a trata istoria filosofiei ca un proces de succesiune treptată a şcolilor filosofice, filosofia marxistă fiind una dintre aceste şcoli filosofice. „Cu apariţia marxismului ca concepţie ştiinţifică a proletariatului despre lume — a spus A. A. Jdanov — se încheie vechea perioadă a istoriei filosofici, când filosofia era apanajul unor izolaţi, al unor şcoli filosofice formate din-tr’un număr mic de filosofi şi de adepţi ai lor, retraşi, rupţi de viaţă, de popor, străini poporului. Marxismul nu este o astfel de şcoală filosofică. Dimpotrivă, el constitue o victorie asupra vechii filosofii, când filosofia www.dacaromamca.ro 158 S T J D X 1 era apanajul câtorva aleşi — aristocraţia spiritului — şi constitue începutul unei ere absolut noi în istoria folosofiei, când ea a devenit o armă ştiinţifică în mâna masselor proletare, care luptă pentru eliberarea lor de sub jugul capitalismului“. Istoria filosofiei trebue să privească apariţia filoso-fiei marxiste ca im salt revoluţionar, ca o revoluţie care a produs o cotitură uriaşă în istoria gândirii omeneşti şi care a transformat filosofia în ştiinţă. Istoria marxistă a filosofiei trebue, apoi, să arate schimbarea a însuşi obiectului filosofiei ca ştiinţă, schimbare care s’a produs în cursul des-voltării filosofiei, a ştiinţelor naturii şi a celorlalte ştiinţe. Filosofia aproape până la apariţia marxismului era privită ca o „ştiinţă a ştiinţelor", care îmbrăţişează toate domeniile de cunoştinţe- Ultimul sistem artificial de acest fel a fost filosofia lui Hegel. In trecut, această lărgire a obiectului filosofiei era justficată, întru cât ştiinţa încă nu se diferenţiase şi multe ştiinţe pozitive, apărute ulterior pe baza cunoştinţelor tot mai numeroase despre natură, erau înlocuite prin născociri filosofice. „Specificul desvoltârii filosofiei — a arătat A. A. Jdanov — constă în faptul că, pe măsură ce evoluau cunoştinţele ştiinţifice despre natură şi societate, ştiinţele pozitive s£ desprindeau una după alta de filosofie. Prin urmare, domeniul filosofiei se reducea mereu pe seama desvoltârii ştiinţelor pozitive (voi observa cu această ocazie că acest proces un este terminat nici până în ziua de azi) şi această eliberare a ştiinţelor naturii şi a ştiinţelor sociale de sub egida filosofiei reprezintă un piv>ces progresist, atât pentru ştiinţele naturii şi ştiinţele sociale, cât şi pentru filosofia însăşi". Istoria marxist-leninistă contemporană a filosofiei nu trebue să înceteze cu apariţia marxismului. Ea trebue să includă întreaga istorie de un secol a filosofiei marxiste, lupta ei împotriva curentelor şi şcolilor reacţionare burgheze, desvoltârea creatoare a filosofiei marxiste de către Lenin şi Stalin potrivit noii epoci a imperialismului şl a revoluţiilor proletare. A. A. Jdanov a supus unei aspre critici împărţirea artificială din cartea lui G. F. Alexandrov a istoriei filosofiei, în istoria filosofiei Europei occidentale şi istoria filosofiei ruse; neincluderea în carte a istoriei filosofiei ruse, a arătat A. A. Jdanov a însemnat diminuarea rolului filosofiei ruse. O istorie cu adevărat ştiinţifică a filosofiei trebue să analizeze si să expună desvoltarea filosofiei materialiste în strânsă legătură cu istoria ştiinţelor naturii. Istoria marxistă a filosofiei trebue să fie direct legată de sarcinile actuale, să fie un instrument de educare în spiritul comunismului. Toate aceste indicaţii ale lui A. A. Jdanov sintetizează ideile şi tezele lui Marx, Engels, Lenin şi Stalin cu urivire la problemele istoriei filosofiei şi dau o definiţie completă şi profundă a istoriei marxiste a filosofiei ca ştiinţă. Operele clasicilor marxism-leninismului oferă exemple geniale de analiză şi expunere ştiinţifică a istoriei filosofiei. Aşa sunt lucrările lui K. Marx şi Fr. Engels „Sfânta Familie", „Ideologia germană", operele lui Fr. Engels „Ludwig Feuerbach şi sfârşitul filosofiei clasice germane", „Anti-Diihring". aşa sunt lucrările lui V. I. Lenin ,,Materialism şi empiriocriticism", „Trei izvoare şl trei părţi constitutive ale marxismului", „Caiete filosofice", lucrările lui I. V. Stalin „Anarhism sau socialism?", „Despre materialismul dialectic şi materialismul istoric", „Marxismul şi problemele lingvisticii" şi altele. IDEALISM — Curent antiştiinţific în filosofie, care, rezolvând problema raportului dintre gândire şi existenţă, în opoziţie cu materialismul, consideră ca factor prim conştiinţa, spiritul, negând faptul că conştiinţa este un www.dacaromamca.ro SCUFT DICŢIONAR FILOSOFIC 159 produs al materiei. Idealismul consideră lumea drept o întruchipare a „conştiinţei**, a „ideii absolute1*, a „spiritului universal**. Potrivit idealismului numai conştiinţa noastră există în mod real; lumea materială, existenţa, natura, există numai în conştiinţa noastră, în sensaţiile. reprezentările şi noţiunile noastre. Curentul idealist în filosofie se împarte în două varietăţi fundamentale: idealismul subiectiv şi idealismul obiectiv. Idealismul consideră ca bază a tot ce există, sensaţia, reprezentarea, conştiinţa unui individ, unui subiect. Această' varietate a idealismului este legată în primul rând de numele filosofului englez Berkeley (vezi). Idealismul subiectiv consideră că obiectele există numai în sensaţii, ca totalitate a sensaţiilor. El neagă faptul că îndărătul sensaţiilor se află obiecte reale, independente de om, care exercită o influenţă asupra organelor noastre sensoriale şi ne provoacă anumite sensaţii. Acest punct de vedere duce inevitabil la solipsism (vezi), la admiterea ideii că există numai subiectul de sensaţiile lui şi că tot ceea ce există nu este decât rezultatul activităţii conştiinţei individului. O dovadă concludentă împotriva acestei filosofii, ca şi împotriva oricărei filosofii idealiste este practica omenească, care la fiecare pas îl convinge pe om că trebue să facă o deosebire între iluzie şi realitate, că sensaţiile, percepţiile şi reprezentările omului reflectă obiecte care exista în mod real şi care exercită o influenţă asupra organelor noastre sensoriale. Spre deosebire de idealismul subiectiv, idealismul obiectiv ia ca bază nu conştiinţa personală, subiectivă, ci conştiinţa obiectivă, conştiinţa în general: „raţiunea universală**, „voinţa universală**, etc,, care după părerea idealiştilor obiectivi există în mod de sine stătător, independent de om. Idealismul este strâns legat de religie şi duce într’un fel sau altul la ideea existenţei lui dumnezeu. Idealismul este un aliat şi un ajutor credincios al religiei. Arătând că idealismul înseamnă clericalism, Lenin subliniază totodată faptul că «idealismul filosofic este („mai degrabă“ şi „în afară de aceasta") drumul spre clericalism printr’una din nuanţele infinit complexei cunoaşteri (dialectice) a omului». Idealismul îşi are rădăcinile în viaţa socială, precum şi în însuşi procesul cunoaşterii. Lenin scoate la iveală cu Drofunzime rădăcinile teoretico-gnoseologice ale idealismului. In cunoaşterea însăşi, în procesul generalizării fenomenelor există posibilitatea ruperii conştiinţei de realitate, posibilitatea transformării (şi totodată a unei transformări imperceptibile, de care omul nu este conştient) a noţiunilor generale în absolut, absolut rupt de materie şi deificat. Idealismul obiectiv face din noţiunile abstracte, din idei, care desvăluesc ceea ce este general în fenomene, baza a tot ceea ce există; lumea reală, care ne înconjură, devine din acest punct de vedere o altă formă de existenţă a noţiunii, a ideii, o copie palidă şi inexactă a lor. Pentru idealistul obiectiv, noţiunile, ideile nu constituesc rezultatul generalizării în procesul cunoaşterii a unor obiecte care există în mod real. Dimpotrivă, obiectele înseşi nu există decât în măsura în care există idei şi noţiuni. Aşa, de pildă, vorbind despre corelaţia dintre merele, perele, fragii, migdalele care există în mod real şi noţiunea lor generală, „rod**, idealistul obiectiv consideră această noţiune (,,rod“) separată de realitatea vie, drept bază a însăşi existenţei acestor mere, pere, fragi şi migdale. Pe acest principiul idealist este bazată întreaga filosofie a lui Hegel. Drept rezultat, după cum spune Marx, obţinem „un rod care nu este produsul unui teren real, ci al eterului creierului nostru". La fel şi idealismul subiectiv, pe motiv că fără sensaţii nu este posibilă cunoaşterea obiectelor, transformă sensaţia în singura realitate, negând existenţa lumii exterioare. Condiţiile www.dacaromamca.ro 160 ST JDIi sociale ale apariţiei idealismului filosofic le constituesc separarea muncii intelectuale de cea fizică, apariţia claselor şi a exploatării. Interesul de clasa al claselor exploatatoare statorniceşte îndepărtarea idealistă a gândirii de lumea reală- Explicaţia idealista a fenomenelor naturii a fost desvoltatâ mai ales de ideologii claselor reacţionare, precum şi de ideologii claselor care au recurs la un compromis cu clasele reacţionare. De aceea, de regulă, idealismul filosofic a jucat în istoria societăţii un rol reacţionar, luptând împotriva forţelor progresiste, împotriva democraţiei şi ştiinţei. Idealismul a luat naştere în antichitatea îndepărtată. Reprezentantul idealismului obiectiv din Grecia antica a fbst Platon (vezi), care exprima interesele aristocraţiei sclavagiste şi care era adversar înverşunat al democraţiei antice. Platon a declarat că lumea adevărată este o lume deosebită, deasupra simţurilor, este lumea ideilor, iar lumea lucrurilor reale este lumea umbrelor, lumea reflectării palide a ideilor. In societatea feudală a dominat scolastica religioasă idealistă, care a transformat filosofia într’o slujnică a teologiei. In perioada descompunerii feudalismului şi a desvoltării relaţiilor burgheze, din rândurile burgheziei revoluţionare din ţările mai desvoltate din punct de vedere economic (Anglia, Olanda) se ridică o serie întreagă de filosofi ma-terialişti (Bacon, Spinoza, Hobbs şi alţii). O reacţie împotriva materialismului filosofilor englezi a fost, în epoca statornicirii relaţiilor capitaliste m Anglia, idealismul subiectiv al lui Berkeley şi scepticismul lui Hume. ideologia burgheziei germane din secolul al XVH-lea şi începutul secolului al XVIII-lea, burghezie care era interesată în desvoltarea relaţiilor capitaliste şi care totodată era slabă, ceea ce o determina să facă un compromis cu feudalismul, s’a oglindit în filosofia idealistului Leibnitz (vezi). Ca o reacţie a aristocraţiei împotriva revoluţiei franceze şi a materialismului francez din secolul al XVHI-lea, în Germania se formează, în prima treime a secolului al XlX-lea, o filosofie idealistă (Kant, Fichte, Schelling, Hegel). Hegel a dus idealismul filosofic până la expresia lui maximă : După Hegel, totul nu este decât idşe, sau o altă existenţă a ideei. Hegel a fost ultimul reprezentant al acelei filosofii idealiste, în care, în pofida idealismului, existau unele elemente progresiste („sâmburele raţional“ al dialecticii hegelienej. Un mare rol în lupta împotriva idealismului filosofic l-au jucat matena-liştii ruşi din secolul al XVIII-lea şi secolul al XlX-lea — Lomonosov, Ka-discev, Belinschi, Hertzen, Ogarev, Cernîşevschi, Dobroliubov, Pisarev, Se-cenov şi alţii. In desvoltarea sa ulterioară filosofia idealistă degenerează, împrumutând din sistemele filosofice ale trecutului numai cele mai reacţionare şi mai mistice idei. Un caracter deosebit de reacţionar capătă filosofia idealistă în epoca imperialismului. La sfârşitul secolului al XlX-lea şl începutul secolului al XX-lea a căpătat o largă răspândire idealismul subiectiv sub forma empiriocriticismului (vezi) lui Mach şi Avenarius, care a reînviat berkeley-ismul şi care a constituit o reacţiune burgheză împoxriva filosofiei marxiste. Supunând machismul unei critici nimicitoare, Lenin a Scris că „în dosul scolasticii gnoseologice a empiriocriticismului nu se poate să nu se vadă o luptă de partide în domeniul filosofiei, luptă care exprimă în ultimă instanţă tendinţele şi ideologia claselor vrăjmaşe ale societăţii contemporane”. Dar niciodată încă filosofia idealistă nu s’a aflat într’o asemenea stare de marasm şi putrefacţie ca filosofia burgheză din ultimul timp. încercând să apere orânduirea capitalistă, care alunecă în mod nestăvilit în prăpastie, "filosofii burghezi nu se dau înapoi dela cele mai monstruoase elucubraţii „teoretice" care prin absurditatea lor nu pot fi comparate nici www.dacaromamca.ro SCURT DICŢIONAR FILOSOFIC 161 cu cele mai reacţionare şi mai mistice teorii ale trecutului. „Din experienţa victoriei noastre asupra fascismului se ştie în ce impas au fost aduse popoare întregi de filosofia idealistă- Acum ea apare în esenţa ei nouă, respingătoare şi murdară, oglindind toată adâncimea şi josnicia decăderii burgheziei11 (Jdanov). Filosofia burgheză idealistă a fost steagul revizionismului şi oportunismului. Apărând ideea colaborării dintre clase şi luptând împotriva ideii revoluţiei proletare, revizionismul a înlăturat din marxism dialectica materialistă, încercând să îmbine în mod eclectic învăţătura lui Marx cu o filosofie idealistă sau alta. Oportuniştii contemporani din lagărul socialiştilor de dreapta propăvăduesc în mod făţiş idealismul burghez, se dau peste cap să defăimeze marxism-leninismul atotbiruitor pe care ei îl urăsc. Dar toate încercările idealiştilor de a-şi apăra cauza reacţionară sunt zadarnice. Progresul ştiinţei şi victoria forţelor democraţiei şi socialismului au drept rezultat faptul că idealismul filosofic pierde în viaţa socială contemporană poziţie după poziţie. Pieirea capitalismului va însemna şi prăbuşirea bazelor sociale ale idealismului. In explicarea fenomenelor sociale, toţi filosofii dinainte de Marx şi Engels, inclusiv materialiştii premarxişti, se situau într’un fel sau altul pe poziţii idealiste, afirmând, de pildă, că principalele forţe motrice ale istoriei sunt oamenii culţi, „eroii“, care creiază istoria fără popor şi că poporul este o forţă pasivă, inertă, incapabilă să se ridice până la o activitate istorică. Pe aceste poziţii idealiste se situau narodnicii ruşi (Lavrov, Mihailovschi), tot felul de anarhişti, socialişti mic burghezi şi alţii. In scopul de a prelungi existenţa capitalismului muribund, filosofii burghezi contemporani folosesc cele mai reacţionare teorii idealiste — rasismul, catolicismul, etc. Marx şi Engels au alungat idealismul din ultimul lui refugiu, din domeniul fenomenelor sociale. Marxismul a arătat adevăratele forţe motrice ale desvoltării sociale, descoperind că modul de producţie a bunurilor materiale este principala forţă a desvoltării sociale. El a creat pentru întâia oară o concepţie consecvent materialistă despre lume, concepţie duşmană până la capăt idealismului. Apariţia materialismului filosofic marxist a însemnat o întreagă revoluţie în istoria milenară a desvoltării filosofiei materialiste. IDEE (în vechea greacă idea — imagine) — reflectare a realităţii în conştiinţă, care caracterizează relaţiile dintre oameni şi lumea înconjurătoare, reprezentările lor despre ea. O idee sau alta este întotdeauna determinată de caracterul orânduirii sociale, de condiţiile materiale de viaţă ale oamenilor. Esenţa ideii, izvorul provenienţei ei trebue căutate nu în ideile înseşi, ci în orânduirea economică a societăţii, „în condiţiile vieţii materiale a societăţii, în existenţa socială, a cărei oglindire sunt aceste idei...“ (Stalin). In societatea împărţită în clase ideile au întotdeauna un caracter de clasă şi sunt expresia ideologică a intereselor materiale ale claselor sociale. Afirmaţiile idealiste că ar exista idei eterne, imuabile, că ele nu ar depinde de realitate sunt neştiinţifice, false. Propăvăduirea ideilor eterne, în afara claselor, camuflează doar tendinţa claselor exploatatoare spre dominaţia eternă asupra claselor asuprite. Marxism-leninismul ne învaţă că ideile au o uriaşă însemnătate în istoria omenirii. Ideile pot avea un rol negativ, reacţionar, sau un rol pozitiv, revoluţionar. Când ideile apără o orânduire socială care piere sau clase pe cale de dispariţie, când ideile nu mai corespund nevoilor materiale ale desvoltării sociale- ele sunt reacţionare, împiedică progresul. -WWWflflCprQMĂnforilgnsovinismului burghez, 11. STUDII 162 STUDII ale cosmopolitismului, fascismului, rasismului, religiei etc. Şi, invers, când ideile sunt îndreptate împotriva rânduielilor vechi, pe cale de dispariţie, când ele exprimă noile nevoi ale societăţii, rolul lor este progresist, revoluţionar-Aşa sunt ideile comunismului, ideile patriotismului sovietic, internaţionalismului proletar. „Ideile şi teoriile sociale noi nu apar decât după ce des-voltarea vieţii materiale a societăţii a pus în faţa societăţii sarcini noi. Dar, odată apărute, ele devin o forţă din cele mai importante, care înlesneşte rezolvarea noilor sarcini puse de desvoltarea vieţii materiale a societăţii, înlesneşte progresul societăţii. Şi tocmai aici apare însemnătatea uriaşă a rolului organizator, mobilizator şi transformator al ideilor noi. al teoriilor noi, al concepţiilor politice noi, al instituţiilor politice noi. Ideile şi teoriile sociale noi apar, de fapt, tocmai pentrucă sunt necesare societăţii, deoarece fără acţiunea lor organizatoare, mobilizatoare şi transformatoare este imposibilă realizarea sarcinilor arzătoare ale desvoltării vieţii materiale a societăţii11 (Stalin). CONCEPŢIA IDEALISTĂ A ISTORIEI — este concepţia despre lume care, în opoziţie cu concepţia materialistă a istoriei (vezi Materialismul istoric), vede forţa principală a desvoltării sociale în idei, în teorii, în conştiinţa oamenilor, etc. Până la Marx, concepţia idealistă a istoriei domina in mod absolut. Până la Marx, chiar materialiştii rămâneau pe poziţii idealiste în explicarea fenomenelor sociale. Ei se limitau la explicarea materialistă numai a fenomenelor naturii, fără să fie în stare să extindă materialismul lor asupra cunoaşterii fenomenelor sociale. Astfel, materialiştii francezi din secolul al XVHI-lea porneau dela teza justă că părerile şi concepţiile sunt determinate de mediul social, dar atunci când trebuiau să explice schimbările mediului social, ei cădeau în idealism afirmând că pentru aceasta este suficientă cultura, răspândirea cunoştinţelor, schimbarea concepţiilor oamenilor („ideile guvernează lumea”). Ei puneau desvoltarea istorică în dependenţă de voinţa, stările de spirit şi desideratele „personalită-ţilor“ — a regilor, cuceritorilor, conducătorilor de oşti, etc. De aceea, istoria era privită de ei ca rezultat al unei îmbinări de întâmplări fericite şi nefericite, şi nu ca un proces necesar. Idealist în înţelegerea fenomenelor istorice a fost şi materialistul german din secolul al XlX-lea, Feuerbach, care afirma că perioadele din istoria omenirii s’ar deosebi una de alta numai prin schimbările din religie. Concepţia idealistă a istoriei se împarte în două curente fundamentale. Unii dintre idealişti explică desvoltarea socială prin activitatea „ideii absolute”, a „raţiunii universale1’, a conştiinţei supra-Individule, etc. Dintre ei face parte, de pildă, Hegel. „Ideea absolută11 mistică — iată după Hegel principiul creator care conduce viaţa popoarelor, a statelor, duce societatea înainte. Alţi reprezentanţi ai concepţiei idealiste a istoriei explică desvoltarea socială prin activitatea subiectului, a personalităţii izolate, îi atribue numai ei rolul creator în istorie. Dintre ei fac parte, de pildă, hegelieni de stânga în Germania (fraţii Bauer şi alţii), narodnicii în Rusja. După cum se ştie, narodnicii considerau că istoria o fac „eroii11, „personalităţile care gândesc în mod critic11, şi pe care îi opuneau massei, poporului, denumindu-1 cu dispreţ ,,gloată”. Narodnicii îşi bazau activitatea practică pe planuri „ideale” atotcuprinzătoare, rupte de viaţă, şi nu pe baza nevoilor vieţii materiale a societăţii. Concepţia idealistă a istoriei con-stitue in mâinile ideologilor burghezi o armă de luptă împotriva mişcării revoluţionare a masselor populare, armă de înrobire o oamenilor muncii. www.aacbromanica.ro SCURT DICŢIONAR FILOSOFIC 163 In sociologia burgheză contemporană domină în mod absolut forme mai rele, denaturate, ale concepţiei idealiste a istoriei, care neagă legile obiective în desvoltarea societăţii, care pun mersul desvoltării sociale în dependenţă de valoarea „rasei”, care propagă teoriile barbare, reacţionare ale malthusianismului (vezi), teorii antiştiinţlfice cu privire la circuitul istoric,, care afirmă că istoria s’ar desvolta într’un cerc închis, întorcându-se continuu la stadiul iniţial al existenţei, teorii după care războaiele ar exista veşnic, teorii despre pieirea inevitabilă a societăţii omeneşti, despre pericolul desvoltării continue a tehnicii, a gândirii omeneşti, etc. Sociologia burgheză contemporană caută să orbească massele de oameni ai muncii, să sădească în conştiinţa lor ideea imposibilităţii cunoaşterii legilor de desvol-tare socială, caută să le provoace frica faţă de „forţele de nepătruns" ale vieţii sociale. Marxism-leninismul a demascat demult esenţa antiştiinţifică a concepţiei idealiste a istoriei şi a elaborat singura teorie ştiinţifică desprp legile desvoltării sociale — materialismul istoric — care a înarmat proletariatul cu cunoaşterea clară a căilor de transformare revoluţionară a societăţii pe bazele comunismului. PERSONALITATEA ÎN ISTORIE. — Deseori teoriile burgheze, fie că rezumă istoria la activitatea conştientă a marilor personalităţi (regi, conducători de oşti, etc.) fără să vadă în istorie existenţa unor legi necesare, fie că diminuează importanţa activităţii oamenilor, considerând omul ca un instrument al necesităţii oarbe, al voinţei divine, al soartei necunoscute. In primul caz, istoria este considerată ca un domeniu în care totul se desfăşură după bunul plac, după dorinţele şi idealurile intelectualilor sau „eroilor", care „gândesc critic”. Aşa a fost, de exemplu, teoria narodnică a „eroilor" şi a „gloatei" pasive. In cel de al doilea caz. istoria capătă un caracter fatalist: în ea totul este predeterminat şi se săvârşeşte în afara activităţii oamenilor. Spre o astfel de concepţie a istoriei duce inevitabil, printre altele, punctul de vedere al materialiştilor economişti vulgari, cum a fost cu „economiştii”, menşevicii şi alţii. Diminuarea importanţei activităţii energice a partidului revoluţionar, mizarea pe mersul dela sine, negarea rolului măreţ al teoriei înaintate, al ideilor înaintate — aceasta este esenţa 'copr-cepţiei economisto-vulgare a istoriei. In opoziţie cu idealiştii şi materialiştii vulgari, marxism-leninismul ne învaţă că oamenii înşişi creează istoria, dar totdeauna în condiţii materiale istoriceşte determinate. „Ideeâ necesităţii istorice — ne învaţă Lenin — nu subminează câtuşi de puţin rolul personalităţii în istorie”. „Personalităţile de seamă pot fi reduse la nimica toată» dacă ideile şi aspiraţiile lor merg în sens contrar desvoltării economice a societăţii, nevoilor clasei avansate, şi invers, oamenii de seamă pot deveni personalităţi cu adevărat mari, dacă ideile şi aspiraţiile lor exprimă just nevoile desvoltării economice a societăţii, nevoile clasei avansate” (Cursul scurt de istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice). Un exemplu de astfel de personalităţi cu adevărat proeminente sunt militanţii din sânul clasei muncitoare. Mişcarea revoluţionară a proletariatului a promovat cei mai de seamă militanţi din istoria mondială, care au exercitat şi continuă să exercite o uriaşă influenţă asupra mersului evenimentelor sociale. Marx, Engels, Lenin şi Stalin au înarmat clasa muncitoare şi în-.treaga massă de oameni ai muncii cu cunoaşterea clară a legilor desvoltării societăţii şi au arătat calea luptei împotriva. robiei capitaliste, a luptei pentru comunism. Marx şi WWW.flaCfflfflmaniCfljEQ fundamentul teoretic 164 STUDII al comunismului, dar au şi organizat primele armate revoluţionare ale proletariatul şi le-au însufleţit la lupta împotriva orânduirii asupririi şi exploatării. Lenin şi Stalin au desvoltat în mod creator învăţătura marxistă şi au fost inspiratorii şi organizatorii primului stat socialist din lume al muncitorilor şi ţăranilor, care a inaugurat era prăbuşirii capitalismului mondial. Sub conducerea lui Lenin, statul socialist a făcut primii paşi în construirea unei lumi noi. Sub conducerea lui I. V. Stalin, această lume nouă a socialismului a învins în U.R.S.S. Astăzi, pe calea spre socialism păşesc deja popoarele dintr’o serie de ţări din Europa şi Asia, însufleţite de ideile lui Lenin şi Stalin. Una dintre cele mai importante trăsături caracteristice ale conducătorilor proletari este priceperea de a îmbina activitatea organizatorică, revoiuţionar-practicâ de transformare a lumii cu profunda generalizare teoretică a mersului istoriei. Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie şi construirea socialismului în ţara noastră au ridicat, din rândurile clasei muncitoare şi ale ţărănimii, organizatori de prim rang ai economiei, culturii, forţelor armate, oameni politici de tip leninist-stalinist. Lenin şi Stalin ne învaţă că un conducător cu adevărat bolşevic este conducătorul care este indisolubil legat de massele de oameni ai muncii şi care pune în slujba acestor masse cunoştinţele sale, capacităţile sale, conducătorul care „ştie nu numai să înveţe pe muncitori şi ţărani, ci şi să înveţe dela ei” (Stalin). Massele de milioane de muncitori, ţărani, oameni ai muncii consti-tue factorul activ al istorie, forţa ei hotăritoare. Faptul că personalităţile claselor burgheze sunt slabe şi condamnate la pieire se explică prin aceea că ele nu sunt urmate de popor, că ele sunt conducătorii unei pături restrânse, care apără interesele clasei exploatatoare. Conducătorul proletar, bolşevic este puternic prin legătura lui Cu poporul, cu massele, prin activitatea lui în interesul poporului. IDEOLOGIE — sistem de concepţii, idei, noţiuni şi reprezentări determinate. Concepţiile politice, filosofia, arta, religia — toate acestea sunt forme ale ideologiei. Orice ideologie este reflectarea existenţei sociale, a orânduirii economice dominante într’o epocă dată. In societatea împărţită în clase, ideologia este o ideologie de clasă. Ea exprimă şi apără interesele cutărei sau cutărei clase aflate în luptă. „Chestiunea se poate pune numai astfel: ideologie burgheză ori ideologie socialistă — scrie V. I. Lenin —. Aici nu există o mijlocie (pentrucă omenirea n’a elaborat încă până acum „a treia” ideologie; şi apoi, în general, într’o societate sfâşiată de contraziceri de clasă nu poate exista niciodată o ideologie înafară de clase sau deasupra claselor)”. („Ce-i de făcut” ? Ed. P.C.R., 1946, p. 79). Ideologia joacă un rol uriaş în viaţa socială, în istoria societăţii. Luând naştere ca reflectare a condiţiilor vieţii materiale a societăţii şi a intereselor unor anumite clase, ideologia exercită la rândul ei o influenţă activă âsupra desvoltării societăţii. Ideologia progresistă serveşte interesele forţelor revoluţionare ale societăţii. Ideologia clasei muncitoare este marxism-leninismul. Marxism-leninismul constitue măreaţa forţă ideologică a Partidului Comunist şi a clasei muncitoare în transformarea revoluţionară, socialistă a societăţii. Ideologia burgheză contemporană, dimpotrivă, este o forţă reacţionară. Ea serveşte interesele burgheziei în lupta ei împotriva clasei muncitoare, împotriva socialismului. Renunţarea la ştiinţă, idealismul, clericalismul şi obscurantismul, propovă-duirea şovinismului, propagarea cosmopolitismului sunt trăsături inseparabile ale ideologiei bui^WW c^ase* muncltoare şi scurt Dicţionar filosofic 165 ilriumful socialismului desfiinţează terenul care alimentează ideologia burgheză. Influenţa ideologiei burgheze nu dispare dela sine, ci în lupta înverşunată împotriva ei. OBIECTIV — în opoziţie cu subiectiv, înseamnă ceea ce există în afara .conştiinţei omeneşti şi independent de ea. OBIECTIVISM BURGHEZ — este o astfel de explicare a necesităţii procesului istoric, care justifică şi preamăreşte orânduirea capitalistă şi ca-•muflează concepţiile burgheze cu pretinsa lor „nepartinitate" în teorie. „Obiectivismul” este de fapt subiectivism, estomparea conştientă a legilor reale obiective ale desvoltării sociale cu scopul de a apăra interesele claselor exploatatoare. Astfel,' P. Strure, unul dintre reprezentanţii „marxismului legal” (vezi), criticând pe narodnici, care nu Înţelegeau inevitabilitatea istorică a desvoltării capitalismului în Rusia în secolul al XlX-lea, propovăduia renunţarea la lupta împotriva capitalismului pe motivul că acesta din urmă se desvoltă pe baza unei necesităţi obiective. El nega contradicţiile de neîmpăcat ale capitalismului, a căror desvoltare duce inevitabil la revoluţia proletară. In opoziţie cu astfel de obiectivism, marxism-leni-nismul dovedeşte că, capitalismul a luat naştere pe baza necesităţii istorice, dar că tot atât de istoriceşte necesară este pieirea lui. Concepţia marxistă despre caracterul obiectiv al analizei ştiinţifice cuprinde partinitatea, cerând să se aprecieze evenimentele istorice din punctul de vedere al proletariatului revoluţionar. Partinitatea marxistă nu numai că nu neagă necesitatea cercetării cu adevărat obiective a obiectelor, ci, dimpotrivă, se bazează în întregime pe ea. Tocmai mersul obiectiv al însăşi desvoltării istorice, al ten-«dinţei de desvoltare a societăţii duce implacabil la pieirea capitalismului şi la triumful comunismului. Marxiştii revoluţionari nu se tem câtuşi de puţin de analiza într’adevăr obiectivă a realităţii şi a legilor ei de desvoltare, deoarece ea confirmă justeţea învăţăturii marxist-leniniste. In marxism, partinitatea şi obiectivitatea ştiinţifică coincid, sunt indisolubil legate una del alta. Ideologia burgheză este însă incompatibilă cu spiritul obiectiv în cunoaştere; de aici tendinţa filosofilor burghezi de a camufla natura lor de clasă prin „obiectivism", „nepartinitate". Partidul Comunist luptă împotriva tuturor manifestărilor de obiectivism în cercetările ştiinţifice, care consti-tue o rămăşiţă a ideologiei burgheze şi care mai există încă în rândurile unei părţi dintre filosofii, criticii literari, istoricii, etc. sovietici. In hotârîrile "C. C. al P. C. (b) al U.R.S.S. cu privire la problemele ideologice, în discuţiile care au avut loc în jurul cărţii lui G. F. Alexandrov „Istoria filoso-fiei occidentale", în hotărîrea C. C. al P. C. (b) al U.R.S.S. despre lipsurile volumului al IH-lea din „Istoria filosofiei", în publicaţiile presei de partid împotriva cosmopolitismului, au fost supuse unei critici aspre rămăşiţele obiectivismului şi socialismului de catedră. In filosofie, obiectivismul se manifestă în ignorarea luptei dintre taberele filosofice — materialism şi idealism, în nepriceperea şi lipsa dorinţei de a face o critică ascuţită adversarilor materialismului, în academism, în ruperea teoriei de practică, în neînţelegerea faptului că fiecare pas în desvoltarea gândirii filosofice înaintate se face în condiţiile unei lupte crâncene împotriva concepţiilor reacţionare. 'Criticând obiectivismul „Istoriei filosofiei occidentale" a lui G. F. Alexan- — teorie reacţionară care propovădueşte o atitudine indiferentă faţă de ţară, de patrie, de tradiţiile naţionale, faţă de cultura naţională. Cosmopolitismul este reversul naţionalismului; ca şi naţionalismul, el constitue ideologia şi politica burgheziei. Astăzi cosmopolitismul este cultivat de imperialismul american care tinde la dominaţia mondială. Cosmopolitismul cere ca popoarele să renunţe la lupta pentru suveranitatea şi independenţa naţională, cere crearea unul „guvern mondial” în slujba imperialismului. Dacă naţional-şovinismul aţâţat în S. U. A. urmăreşte pregătirea ideologică a Americanilor în vederea deslănţuirii unui război cotropitor, scopul cosmopolitismului este de a atrofia la popoarele altor ţări sentimentul de nelinişte pentru soarta patriei lor, de a submina patriotismul lor şi de a le transforma în unelte docile ale imperialiştilor. Răspândind în alte ţări otrava cosmopolitismului, imperialismul anglo-american tinde să creeze înăuntrul lor puncte de sprijin pentru serviciul său de spionaj, pentru activitatea sa duşmănoasă îndreptată împotriva acestor ţări. Socialiştii de dreapta, slugi credincioase ale imperialiştilor, şi-au însuşit şi răspândesc ideile cosmopolite propagate de americano-englezi. Ideile cosmopolite constituesc pentru social-democraţi un paravan pentru camuflarea politicii trădătoare dusă de ei în. dauna intereselor naţionale vitale ale oamenilor muncii din ţările lor. Sub steagul cosmopolitismului ei apără şi traduc în viaţă înrobitorul „plan Marshall”, sprijină războiul imperialiştilor împotriva popoarelor care duc lupta pentru independenţa lor, desarmează din punct de vedere ideologic clasa muncitoare, căutând să provoace în rândurile ei confuzie şi îndoieli. Partidul Bolşevic duce o luptă continuă împotriva tuturor maşinaţiunilor duşmanilor Patriei noastre, explicând oamenilor muncii că, cosmopolitismul este o armă a imperialiştilor folosită în scopul de a slăbi Statul Sovietic, încercările unor renegaţi de a strecura otrava cosmopolitismului în unele sectoare ale muncii noastre ideologice au întâmpinat o ripostă hotărîtă din partea partidului şl a societăţii sovietice. Cosmopolitismul se manifestă sub forma ploconirii în fatwyWdaftOrMmWMriiyrode, a minimalizării măre- SCURT DICŢIONAR FILOSOFIC 167 "ţelor realizări ale culturii sovietice socialiste, a nihilismului naţional, a ignorării rolului de seamă al poporului, rus şi a ştiinţei înaintate, a literaturii •şi a artei create de el, precum şi în alte idei antipatriotice care vin în contrazicere cu interesele vitale ale societăţii sovietice. Cosmopoliţii fără patrie -au fost demascaţi ca duşmani ai culturii socialiste, duşmani care caută să .submineze patriotismul sovietic — izvorul dătător de viaţă al măreţei creaţii istorice a poporului sovietic. Lupta continuă împotriva cosmopolitismului este principala parte componentă a sarcinilor generale în toate sectoarele frontului ideologic sovietic. CRITICA ŞI AUTOCRITICA — este principala metodă de desvăluire şi 'înlăturare a~ greşelilor şi lipsurilor din activitatea partidelor’ marxiste şi a altor organizaţii ale oamenilor muncii. In societatea sovietică, critica şi autocritica a căpătat caracterul unei noi legi dialectice şi a devenit una dintre principalele forţe motrice de desvoltare a societăţii sovietice. „In societatea sovietică, unde sunt lichidate clasele antagoniste, lupta dintre vechi şi nou, şi, deci desvoltarea dela inferior la superior, nu se produce sub forma luptei dintre clasele antagoniste, .sub formă de cataclisme, cum se petrece sub regimul capitalist, ci sub forma criticii şi autocriticii, care con-.stitue o adevărată forţă motrice a desvoltării noastre, o armă puternică în mâinile partidului. Aceasta este desigur o nouă formă a mişcării, un nou tip al desvoltării, o nouă lege dialectică" (Jdanov). încă Marx a arătat că particularitatea revoluţiei proletare, spre deosebire de revoluţiile care au precedat-o, constă în faptul că, în scopul desvoltării ei cu succes, ea se supune autocriticii. Această teză a lui Marx a fost desvoltată în condiţii noi de Lenin şi Stalin, care vedeau în autocritică trăsătura proprie unui partid Cu adevărat proletar, spre deosebire de partidele oportuniste şi reformiste. Lenin considera că atitudinea curajoasă faţă de critică şi autocritică este una dintre principalele însuşiri ale Partidului Comunist. Combătându-i pe menşevici, socialişti-revoluţionari, kautskyşti şi alţi duşmani ai marxismului, Lenin arăta că teama de critică şi autocritică este izvorul putreziciunii partidelor lor, că „autocritica este absolut necesară pentru orice partid viu şi viabil". Tovarăşul Stalin a numit critica şi autocritica una dintre trăsăturile caracteristice ale metodei bolşevice de educare a cadrelor „în spiritul desvoltării revoluţionare". Autocritica, spune tovarăşul Stalin, „este o armă nelipsită din arsenalul bolşevismului, o armă care acţionează permanent şi care este indisolubil legată de însăşi natura bolşevismului, de spiritul lui revoluţionar". Numai partidele care îşi duc munca rupte de massele largi de oameni ai muncii şi împotriva masselor, se închid în găoacea lor, se tem de •critică şi autocritică. Un partid cu adevărat proletar, fiind avantgarda de luptă a clasei muncitoare şi a tuturor masselor de oameni ai muncii, îşi educă cadrele şi massele prin criticarea greşelilor şi lipsurilor mişcării şi cu ajutorul criticii şi autocriticii învinge piedicile care stau în calea spre victorie. Din primele zile ale existenţei Statului Sovietic, Partidul Comunist, Lenin şi Stalin au pus critica şi autocritica în slujba noii puteri, au făcut din ea o puternică armă în lupta pentru socialism. Insă în perioada •în care în ţara noastră existau încă clase exploatatoare, legea de bază a desvoltării societăţii sovietice era exprimată prin lupta de clasă. Existenţei în ţară a contradicţiilor antagoniste îi corespundeau şi anumite forme de învingere a contradicţiilor. Victoria socialismului în U.R.S.S. a schimbat -radical situaţia. Clasele exWWffltdaCOomnftifirihfrQite. Clasa muncitoare 168 STUDII şi ţărănimea s’au transformat în clase noi care îşi construesc activitatea pe: baza economiei socialiste unice, în strânsă colaborare între ele, şi de asemenea în colaborare cu intelectualitatea nouă sovietică. A luat naştere unitatea moral-politică a societăţii sovietice- Aceasta înseamnă că vechile contradicţii antagoniste din ţaija noastră au dispărut pentru totdeauna. întreaga ascuţime a luptei de clasă în ţara noastră a fost deplasată astăzi pe arena internaţionala, unde are loc o luptă înverşunată între lagărul păcii, democraţiei şi socialismului. în frunte cu U.R.S.S. şi lagărul rechinilor imperialişti, în frunte cu S.U.A. Lichidarea contradicţiilor antagoniste în ţara noastră are ca urmare şi desfiinţarea formelor antagoniste de luptă dintre vechi şi nou, dintre ceea ce moare şi ceea ce se naşte. Dar lichidarea contradicţiilor antagoniste nu înseamnă dispariţia contradicţiilor în general. Fără apariţia şi biruirea contradicţiilor nu poate exista desvoltare. Construind societatea socialistă, ţara noastră a intrat în perioada trecerii treptate spre comunism. Pe această cale trebue învinse o serie de contradicţii, printre care 'un loc deosebit de important îl ocupă contradicţia dintre conştiinţa nouă, socialistă, a masselor şi rămăşiţelor capitalismului în conştiinţa, psihologia şi obiceiurile oamenilor. Fără lupta dintre nou şi vechi, dintre ceea ce este progresist şi ceea ce este conservator, fără lichidarea stărilor de spirit antistatale, a atitudinii nesocialistu a unor oameni faţă de proprietatea obştească, faţă de muncă, fără lupta împotriva a tot ceea ce frânează mişcarea înainte, nu se poate construi cu succes comunismul. De aceea şi societatea sovietică se desvoltă pe baza învingerii contradicţiilor. Dar acestea jiu mai sunt vechile contradicţii antagoniste ale societăţii capitaliste care .dau naştere unei înverşunate lupte de clasă şi revoluţiilor politice. Natura contradicţiilor interne ale desvoltării societăţii sovietice este neantagonistă : îndărătul lor nu sunt clase duşmane care să-şi aipere interesele fundamental opuse- Aceste contradicţii interne neantagoniste există în cadrul comunităţii tuturor forţelor societăţii sovietice. Noul conţinut al contradicţiilor societăţii sovietice dă naştere şi la noi forme, la noi metode de lichidare a ior. Vechea noţiune de „luptă" capătă un nou sens istoric. Centrul de greutate în această luptă se deplasează asupra metodelor de educare în spirit comunist, de convingere prin forţa exemplului, ceea ce, bineînţeles, nu. exclude, dacă este necesar, aplicarea metodelor de constrângere faţă de cei care încalcă cu rea voinţă regulile de convieţuire socialistă. Desvoltând în mod creator leninismul, tovarăşul Stalin a desvoltat în mod genial pro-' blema noilor forme ale contradicţiilor în societatea noastră, a armei ascuţite cu ajutorul căreia partidul scoate la iveală şi învinge aceste contradicţii. Această nouă formă istorică, această armă ascuţită este critica si autocritica. La Congresul al XV-lea al P. C. (b) al U.R.S.S. tovarăşul Stalin a arătat, cu deosebită forţă, esenţa acestei legi de desvoltare în societatea sovietică. Subliniind că desvoltarea noastră are loc nu „printr’o legănare lină pe-valurile vieţii", ci prin desvăluirea şi învingerea contradicţiilor, I. V. Stalin spunea : „La noi mereu ceva dispare în viaţă. Dar ceea ce dispare nu vrea să moară pur şi simplu, ci luptă pentru existenţa sa, îşi apără cauza perimată. La noi mereu se nâşte ceva nou în viaţă. Dar ceea ce se naşte nu se naşte pur şi simplu, ci ţipă, strigă, apărându-şi dreptul la existenţă-Lupta dintre vechi şi nou, dintre ceea ce moare şi ceea ce se naşte — iată baza desvoltării noastre. Dacă nu vom releva şi nu vom scoate la iveală în mod deschis şi cinstit, aşa cum le stă bine bolşevicilor, lipsurile şi greşelile din munca noasWWW.dflCorhrt&ftifla-riOul care duce înainte- Dar SCURT DICŢIONAR FILOSOFIC 169 moi vrem sâ mergem înainte. Şi tocmai pentrucă vrem să mergem înainte, -trebue să ne fixăm ca o sarcină dintre cele mai importante, sarcina autocriticii revoluţionare şi cinstite. Altfel nu există mişcare înainte. Altfel nu există desvoltare". Tovarăşul Stalin dă o profundă fundamentare teoretică marelui rol al criticii şi autocriticii în societatea sovietică. El arată că, spre deosebire de societatea capitalistă unde desvoltarea are loc spontan, unde crizele sunt un regulator al producţiei, societatea noastră sovietică este bazată pe desvoltarea planificată a producţiei, pe rolul regulator al statului, al partidului. In cuvântarea sa rostită la 4 Februarie 1931 în faţa cadrelor conducătoare din industria socialistă, tovarăşul Stalin a arătat că în ţara noastră există toate condiţiile şi posibilităţile obiective pentru mişcarea înainte: bogăţii naturale, puterea poli'tică a clasei muncitoare care foloseşte aceste bogăţii în folosul poporului, orânduirea sovietică care nu cunoaşte bolile incurabile ale capitalismului, partidul care are o linie justă şi care conduce mişcarea noastră înainte. Toată sarcina constă numai în a şti „să foloseşti într’adevăr aceste posibilităţi. Iar aceasta depinde de noi. Numai de noi!“ — subliniază I. V. Stalin. Realitatea planurilor şi programelor noastre, spunea tovarăşul Stalin la consfătuirea cadrelor conducătoare din economie din 23 Iunie 1931 — ,,o constitue oameni vii, noi toţi, voinţa noastră de a munci, hotărîrea noastră de a munci îrftr’un mod nou, hotă-rîrea noastră de a îndeplini planul". Se înţelege de aceea ce importanţă are critica şi autocritica, care este instrumentul de luptă împotriva tuturor lipsurilor în muncă : împotriva rutinei, tărăgănelii, birocratismului, a lipsei de dorinţă de a lucra într'un mod nou — împotriva a tot ceea ce împiedică îndeplinirea planurilor grandioase ale partidului şi ale Statului Sovietic. Importanţa criticii şi autocriticii ca forţă motrice a desvoltării noastre, ■constă în aceea că, cu ajutorul ei, se curăţă calea în vederea atingerii scopului, sunt înlăturate obstacolele care împiedică desvoltarea, are loc 'o ■transformare mai rapidă a posibilităţilor obiective existente pentru mişcarea înainte, spre comunism, în realitate. Acest rol al criticii şi autocriticii este) viu exprimat în întrecerea socialistă care este o formă de luptă a masselor de oameni ai muncii pentru ridicarea productivităţii muncii şi, prin urmare, o formă de luptă pentru trecerea la stadiul superior al comunismului. Fiind vital interesate în ridicarea productivităţii muncii, massele supun criticii nivelul atins în productivitatea muncii, caută noi căi şi metode de ridicare a eficacităţii activităţii lor din producţie, etc. Muncitorul înaintat, care ■depăşeşte cu mult normele de muncă date, supune prin această critică pe tovarăşul lui care rămâne în urmă şi îl ajută să-şi îmbunătăţească munca. Tovarăşul Stalin a numit întrecerea socialistă expresia autocriticii revoluţionare constructive a masselor. Tovarăşul Stalin arată că critica şi autocritica, ca nouă formă de luptă dintre vechi şi nou, ca instrument de învingere a contradicţiilor, decurg din însăşi esenţa Statului Sovietic ca formă superioară de democraţie, democraţia socialistă. Statul nostru este statul masselor de oameni ai muncii. Forţa lui constă în faptul că milioane şi zeci de milioane de oameni iau parte la conducerea lui. De aceea, numai în cazul icând massele crează în mod obiectiv o viaţă nouă, când urmăresc cu vigilenţă toate lipsurile construcţiei, le desvălue şi le critică, etc., adică în cazul icând există critica de jos, mişcarea înainte a societăţii sovietice poate fi jîncununată de succes. Tovarăşul Stalin subliniază că nu orice autocritică este o forţă motrice a desvoltării, ci numai aceea care întăreşte forţele societăţii sovietice. Trebue să facem o deosebire riguroasă între critica străină. www.dacaromamca.ro 170 STUDII nouă, antibolşevică şi critica care are ca scop să întărească cauza comunismului. Elaborarea teoretică de către tovarăşul Stalin a problemei criticii ^i autocriticii ca formă de desvăluire şi de învingere a contradicţiilor a avut o uriaşă însemnătate pentru succesele construcţiei practice a socialismului,, are o uriaşă însemnătate pentru lupta dusă cu succes în vederea trecerii dela socialism la comunism. Critica şi autocritica educă cadrele de constructori ai comunismului, ea este forma de atragere a celor mai largi masse la opera construcţiei comuniste, ajutând intelectualitatea sovietică să înlăture rămăşiţele ideologiei burgheze. Prin tezele sale cu privire la critică Yi autocritică, tovarăşul Stalin a descoperit o nouă forţă motrice de desvol-tare a societăţii sovietice, o nouă formă de luptă între vechi şi nou, o nouă lege de mişcare a societăţii care a lichidat pentru totdeauna jugul capitalist, existenţa claselor exploatatoare. CONCEPŢIA DESPRE LUME — este un sistem de concepţii, reprezentări despre lume, despre fenomenele naturii şi societăţii, care îl înconjură pe om. Sursa diferitelor concepţii despre lume trebue căutată în condiţiile vieţii materiale a societăţii. Apărută în procesul activităţii concret-istorice a oamenilor, concepţia despre lume capătă o uriaşă însemnătate. însemnătatea concepţiei despre lume constă în faptul că exprimând concepţia generală asupra lumii şi legilor ei, ea condiţionează implicit şi atitudinea oamenilor faţa de ceea ce îi înconjură. Orice concepţie despre lume în societatea împărţită în clase este o concepţie de clasă. In societatea cu clase împărţită în clase vrăjmaşe, antagoniste, nu există şi nu poate exista o singură concepţie-despre lume- Fiecare clasă elaborează o anumită concepţie asupra realităţii înconjurătoare. Dacă clasa priveşte înainte, dacă apără ceea ce este progresist, dacă foloseşte întreaga cultură acumulată înainte în interesele desvoltării continue a societăţii, concepţia sa despre lume va fi progresistă. Şi, dimpotrivă, dacă clasa priveşte înapoi, încearcă să oprească progresul social, dacă foloseşte cunoştinţele acumulate în dauna desvoltării sociale, atunci concepţia sa despre lume va fi reacţionară. Pentru timpul său, a. lost progresistă concepţia despre lume a burgheziei revoluţionare în perioada luptei ei împotriva feudalismului; o mărturie a acestui fapt este, de pildă,, lînvăţătura materlaliştilor francezi, etc. Progresită a fost concepţia despre-lume a marilor filosofi ruşi din secolul al XlX-lea, îndreptată împotriva iobăgiei şi a altor forme ale asupririi de clasă. Profund reacţionară este concepţia despre lume a burgheziei imperialiste, o mărturie a acestui fapt sunt teoriile machiştilor, intuitiviştilor, personaliştilor, existenţialiştilor, etc. Toate acestea reprezintă în mod denaturat realitatea, strădaindu-se să prezinte capitalismul ca pe ceva veşnic şi neschimbat, iar orânduielile lui, ca pe ceva firesc. Toate teoriile lor sunt profund vrăjmaşe ştiinţei. Odată cu apariţia mişcării revoluţionare muncitoreşti, apare, pentru prima oară în istorie, o concepţie despre lume cu adevărat ştiinţifică. O astfel de concepţie despre-lume este materialismul dialectic şi istoric — fundamentul teoretic al partidului marxist-leninist. Această concepţie despre lume este monistă. Materialismul dialectic este opus dualismului (Descartes, etc.) care afirmă că la baza existenţei se află două elemente, independente unul de altul — materia şi spiritul. Concepţia despre lume a proletariatului este materialismul filosofic care recunoaşte că materia, existenţa, dste factorul prim, iar conştiinţa, factorul secund. Materialismul dialectic este opus concepţiei despre lume? idealiste, moniste, (Hegel, etc.) care afirmă că totul apare din conştiinţă,. www.dacoromanica.ro SCURT DICŢIONAR FILOSOFIC 171 idee, spirit. Concepţia marxistă despre lume nu este numai materialism filosofic, ci şi materialism dialectic, dat fiind că ea recunoaşte că şi în natură şi în societate totul se desvoltă, că această desvoltare nu are numai un caracter evolutiv, ci şi revoluţionar, şi ca urmare, ea are caracterul procesului de distrugere-creare: distrugere a ceea ce este vechi, a ceea ce este perimat şi crearea a ceea ce este nou, progresist. Concepţia despre lume a marxismului a dat gândirii omeneşti, pentru prima oară în istorie, o explicare ştiinţi-.fică a legilor vieţii sociale şi a înarmat proletariatul cu cunoaşterea exactă a căilor de luptă împotriva capitalismului şi a căilor de construire a societăţii .socialiste. Materialismul dialectic şi materialismul istoric reprezintă o con-'cepţie despre lume. monolită, deplină, legată şi întreagă, din care decurge în mod logic comunismul. „Teoria lui Marx este atotputernică pentrucă la care întregul colectiv ia parte la îndeplinirea misiunilor oe-i revin. In mod condamnabil, colectivul de profesori şi conferenţiari s’a complăcut în această lipsă de activitate a catedrei. O gravă vină o are Decanatul facultăţii de istorie care a tolerat această situaţie. A reieşit că nu mai puţin vinovată este direcţia de studii şi personal tov. rector, Prof. C. Balmuş, ca/re, fără a consulta catedra şi Decanatul şi pe baza unei superficiale lecturi, a dat curs ambiţiilor personale şi lipsite de bază morală a Conf. Berciu şi a propus „multiplicarea“ cursului. Considerăm că, conducerea Universităţii, Decanatul si colectivul de profesori trebue să analizeze situaţia şi să asigure o bună organizare a catedrei pentru noul an şcolar. Organizarea unui control sistematic din partea C.I-S. ■va fi de un real folos. STUDII 12. www.dacaromanica.ro documentare: DESPRE TEZAURELE MONETARE ŞI VIAŢA ECONOMICĂ. ÎN SECOLELE III—XIV PE TERITORIUL ŢĂRII NOASTRE. DE OCTAVIAN 1LIESCU Retragerea administraţiei şi a legiunilor romane din Dacia m timpul lui Aurelian a avut însemnate urmări pentru populaţia locală. Odată înlăturate vechile tipare romane de viaţă socială, elementele unei noi orânduiri — orânduirea feudală, ai cărei germeni apăruseră încă din timpul stăpânirii romane — se vor desvolta nestânjenit. Fără perceptorii şi fără legionarii romani, în contact strâns cu popoarele migratorii, localnicii îşi vor-continua viaţa de-a-lungui unui proces ce va dura mai multe veacuri, până la închegarea celor dintâi state feudale, de sine stătătoare pe teritoriul' patriei noastre. In acest răstimp, economia natuialâ devine predominantă. Gospodăriile strămoşilor poporului nostru, cu un pronunţat caracter rural, obţineau din. sânul' lor aproape toate bunurile de care aveau nevoie, pentru rest recurgân-du-se de obicei la troc. Legăturile comerciale, ce luaseră o extindere deosebită sub stăpânirea romană, se restrâng după plecarea negustorilor romani din Dacia. Cu toate acestea, schimbul monetar nu dispare. O serie de tezaure şi descoperiri de monete răsieţe, risipite pe întreaga suprafaţă a ţării noastre, atestă persistenţa unei circulaţii monetare, dela părăsirea Daciei de către-Aurelian, până la formarea celor dintâi state feudale şi apariţia primelor monete naţionale. Alături de alte izvoare, aceste tezaure pot constitui o bază de discuţie pentru studiul vieţii economice pe teritoriul ţării noastre,, în secolele III—XIV, adică în epoca atât de importantă a formării poporului român- • Studiul acestei probleme trebue intensificat şi tratat sub toate aspectele, în care să se aibă în vedere monetele originale, cele falsificate, mone-tele noi ce apar în succesiunea lor, etc. In vederea acestui studiu este necesar să stabilim mai întâi repertoriul tezaurelor monetare descoperite până astăzi, un astfel de repertoriu nefiind încă alcătuit. In ordinea vechimii îngropării lor, următoarele tezaure sau monete răslete> au fost date la iveală : • 1. La Poiana-Tecuci (vechea Piroboridava), s’a găsit în cursul cercetărilor efectuate o monetă romană de bronz dela împăratul Tacit (275—276) *. 1 1 Al. Dirhitriu laşn, Noi conlribuţium la descoperirile arheologice din castrul Poiana (Tecuci) „Cronica Num. şi Arh.“, XIV, 1939, p. 136. www.dacaromamca.ro DESPRE TEZAURELE MONETARE ŞI VIAŢA ECONOMICA IN SEC. III—XIV [79 Această piesă a pătruns deci în Dacia curând după retragerea stăpâni-torilor romani. Z. In jurul localităţilor Rupea şi Hoghiz (Târnava Mare) s’au găsit izolate monete romane cu efigia împăratului Probus (276—282) *. 3. La Constanţa, s’a găsit la 8 Iulie 1936 un tezaur cuprinzând 62 mo- nete de bronz, bătute în epoca imperială la Alexandrla-Egipt. Piesele identificate reprezentau emisiuni ale următorilor împăraţi : şase exemplare dela Probus, una dela Carinus (282—284), şapte dela Diocleţiah (284—305), cinci dela Maximian Hercule (292—305 şi una dela Galeriu Maximian (295—311) 1 2. 4. La Hinog-Constanţa, lângă cetatea Axiopolis, s’au găsit în morminte) monete de bronz dela Diocleţian şi Constantius Chlorus (292—304)3. 5. In campania de săpături întreprinsă în vara anului 1950 la Histria, s'au găsit monete dela Maximin • Daza (305—313) şi Constantin cel Mare (306—337) 4. . 6. La Bran, s’au găsit 75 monete mici de bronz dela împăraţii Liciniu (307—323), Constantin cel Mare şi fiul său, Crispus (317—326) 5. 7. In regiunea Reşiţei, s’a găsit un dinar de argint dela împăratul Constans I (337—350)6. 8. La Bucureşti, s’au găsit pe locul unde se află Ministerul Construc- ţiilor mai mulţi dinari romani imperiali şi piese de bronz din epoca lui Constantin cel Mare7. . 9—10. In anul 1910, s’au găsit în comuna Niculiţel-Tulcea două tezaure de monete de bronz din epoca lui Constantin cel Mare : unul de vreo sută de piese, la locul Oacheşa, celălalt, însumând două sute de exemplare, pe dealul Sarica 8. 11. La Dinogeţia, în săpăturile întreprinse în anul 1950, s’au găsit , monete romane din secolul al IY-lea, mai ales din vremea lui Constantin cel Mare, laolaltă cu opaiţe şi ceramică romană contemporană9 10 *. 11 bis. La Constanţa, s’au găsit în 1912, într’o cutie patrată de fier, trei monete de bronz: una dela împăratul Probus, a doua dela Maximian, iar a treia era o piesă autonomă bătută la Roma, în timpul lui Constantin cel Mare, având pe avers efigia Romei, iar pe revers lupoaica şi gemenii n. 12. La Măcin, s’a găsit în anul 1908, pe dealul cetăţii Arrubium, un “tezaur de câteva sute de monete de bronz argintate, cu efigiile împăraţilor din familia lui Constantin cel Mare “. 13. La Anadolchioi-Constanţa, s’au găsit 23 monete de bronz, imitaţii harbare ale pieselor lui Constantin cel Mare; erau reprezentate în total patru tipuri diferite l2. 14. Alte imitaţii .,barbare“ ale pieselor lui Constantin cel Mare şl 1 .,Stud. şi Cerc. de Istorie Veche", I, An. I, 1950 p. 124. 2 „Cronica Num. şi Arh.", XIII. 1938, p 14 şi urm. 3 „Bul. Soc. Num. Rom.“, XI, 1914, p. 23—24. 4 „Stud. şi-Cerc. de Istorie Veche. I, An. II, 1951, p. 141. s .Bul. Soc. Num. Rom.“, XV, 1920, p. 80. * Ibidem. p. 80—81. 7 „Bul. Soc. Num. Rom.“, X, 1913, p. 64. 3 „Bul. Soc. Num. Rom.“, X, 1913, p. 63. 9 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche", I, An. II 1951, p. 33. 10 „Bul. Soc. Num. Rom.“, XII, 1915, p. 154. n „Bul. Soc. Num. Rom.'1, X, 1913, p. 22. 12 „Bul. Soc Num Rom.“, XX, 1925, p. 8 şi urm. www.dacaromamca.ro 180 o. ILIESCU Constantius II, tot de bronz şi găsite tot în Dobrogea, sunt citate de numismatul KnechtelŞi acestea prezentau patru tipuri diferite. 15 La Timişoara, s’au găsit trei imitaţii „barbare", ale monetelor lui Constantius II (337—361), de tipul atât de cunoscut al călăreţului roman doborînd un barbar 1 2. 16—17. La Comana de Sus-Făgăraş, s’a găsit o monetă dela Constantius II, iar la Retis-Târnava Mare, un solidus dela acelaşi împărat3. 18. La Poieneşti-Vaslui, s‘a găsit la aratul unui ogor o monetă de argint dela Constantius II4. 19. In 1930, s’a găsit un tezaur de 79 monete romane de bronz in comuna Tatlageac-Constanţa, repartizate astfel: 61 piese dela Constantius Gal-lus (350—354), două dela Valentinian I (364—375) şi una dela Valens (364—378). Erau reprezentate emisiuni ale monetăriilor din Constantinopol, Cyzic, Nicomedia, Sirmium şi Heracleea5 *. 20. La Nalbant-Tulcea, s’a găsit în 1910 fin tezaur de 117 monete ro- mane imperiale, dintre care trei de argint’ iar celelalte de aramă, emise sub împărăţii Constantin cel Mare, Elena, Constantin junior (317—337), Crispus, Constans I, Constantius II, Iulian II (355—363), Valentinian I şi Valens 21. La Ş'mleul Silvaniei, s’a găsit în anul 1797 un preţios tezaur, alcătuit din 14 medalioane de aur dela împăraţii Maximian Hercule, Constantin cel Mare, Constantius II, Valentinian I, Valens şi Gratian (367—383)7. Împreună cu medalioanele, s’au găsit o seamă de podoabe de aur. 22. Lângă Craiova, s’a descoperit ia 1861 un mare tezaur, cuprinzând peste 5000 dinari romani de argint, cu efigiile împăraţilor dela Constantin cel Mare până la Gratian (între 306—383)8 * 10 11. 23. La Mesindorf-Târnava Mare, s’a găsit un solidus de aur dela împăratul Theodosiu I (379—395;°. 24. Un colidus dela Theodosiu I s’a găsit şi la Constanţa, era alcătuit dintr’un sâmbure de aramă, acoperit cu o foiţă subţire de aur. Un exemplar similar, dar cu un revers deosebit, dela acelaşi împărat, s’a găsit la Măcm 's. Amândouă piesele erau emisiuni oficiale ale monetărie: din Constantinopol. Ele nu sunt simple falsuri, ci fac parte din categoria acelor nummi aeraţi, emisiuni fiduciare, la care Romanii recurgeau destul de frecvent. 25. In jurul localităţilor Rupea şi Hoghiz s’au găsit monete dela Ar-cadiu (395—408) ". 26. Un tezaur găsit la Celei (vechea Sucidava) cuprindea 700 monete de bronz emise sub împăraţii ce s’au perindat dela Constantin II (317 —337) până la Theodosiu II (408—450). Unele piese erau imitaţii barbare ale monetelor romane din această vremel2. 1 .Bul. Soc. Num. Rom.“, X. 1913 p. 17 2 „Bul. Soc. Num. Rom.“, XV, 1920, p. 80. 3 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche", 1, An. I, p. 124. 4 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche", I, An. 1, 1950, p. 45. 5 „Cronica Num. şi Arh.", XVII, 1943, p. 168 şi urm. 0 „Bul. Soc Num Rom.", XI, 1914. p. 15. 7 ..Cronica Num. şi Arh.“, III, 1922. 8 ,Bul. Soc. Num. Rom.“, X, 1913, p. 21. 0 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche". I, An. 1, 1950, p. 124. 10 „Bul Soc. Num Rom.“, XIV, 1919, p, 20 şi urm. 11 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche", 1, An. 1950, 1, p. 124. 12 „Cronica Num. şi Arh.", XVI, 1942, p. 29 şi XIX, 1945, p. 60. www.dacaromamca.ro DESPRE TEZAURELE MONETARE ŞI VIAŢA ECONOMICA IN SEC, III-XIV [g| 27. La Cilibichioi-Constanţa, s’a găsit un tezaur format din 249 monete ■de bronz bizantine ,emise sub împăratul Leon I (457—474) 28. La Şeica Mică, în Târnava Mare, s’a găsit în 1856 un tezaur cuprinzând cca 80—100 piese de aur bizantine, cu efigia următorilor împăraţi: Theodosiu II, 16 piese, Zeno (474—476), două piese; o piesă dela Basiliscus (476—477), alta dela Anastasiu (491—518) şi una dela Justin I (513 -527)1 2 3. 29. La satul Pantelimonu de Sus—Constanţa (vechiul Ulmetum) s’au găsit în anii 1911—1913, cu prilejul săpăturilor arheologice executate, monete dela Constantius II, Iulian, Valentinian I, Valens, Theodosiu I. Honoriu (398— 423), Arcadiu, Theodosiu II, Justin I şi urmaşii lui până la Mauriciu Tibe-riu (582—602). Dela acest ultim împărat, s’au găsit trei monete de aur ; s’a mai găsit o monetă de aur dela Tiberiu II Constantin (574—582) . 30—34. Monetele emise în timpul împăratului Justinian I (527—566) s’au găsit în mare număr în diferite localităţi din ţară. Bunăoară, la Histria s’au găsit astfel de monete în mai multe locuri4; la Satu-Nou-Tulcea, s’au găsit în 1912, 25 piese, toate de bronz, sub o piatră, în ruinele cetăţii de pe malul Dunării5 6; la Celei, de asemenea s’au găsit monete de bronz dela Justinian0; la P'ua Petrii, s’au găsit patru piese de bronz7; o monetă barbară de bronz, imitaţie a unei piese cu efigia lui Justinian, s'a găsit în Dobrogea8; în sfârşit, monete de aramă dela Justinian s’au găsit şi la Dinogeţia9 * 11. Din aceeaşi epocă, datează şi o balanţă romană, găsită în 1946 la Dinogeţia, cu numele lui Flavius Gerontius, prefect al oraşu'ui Constan-tinopol1U. De notat că o greutate de sticlă, cu numele aceluiaşi prefect, s’a găsit în 1945 la Celei 35. La Histria, în sălile unui atelier de prelucrat metale, desgropate în campania de'săpături arheologice din anul 1949, s’au găsit monete bizantine dela împăraţii Justinian I, Justin II şi Sofia, Justin II (566—578), Tiberiu II Constantin şi Mauriciu Tiberiu l2. 36. La Hinog-Constanţa, s’a găsit într’un mormânt o monetă de bronz dela Tiberiu II Constantin13 14. 37. O mondtă dela împăratul Mauriciu Tiberiu s’a găsit în 1950 în preajma localităţilor Rupea şi Hoghiz, citate mai sus 38. In Olteniţa, a fost semnalată o monetă dela împăratul Heraclius (610—641). 39. La Piua Petrii, s’au găsit următoarele monete bizantine de argint : o piesă dela Constans II, Constantin Pogonat, Heraclius şi Tiberiu (668—685) 1 ’, 1 „Bul. Soc. Num. Rom,“, X, 1913, p. 21. 2 ,Bul. Soc. Num. Rom,“, XVIII, 1923, p. 91. 3 „Bul. Soc Num. Rom.“, XII, 1915, p. 152. 4 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche”, I, An. II, 1951, p, 141 şi 146. B „Bul Soc. Num. Rom,“, XI, 1914, p. 55. 6 „Ramuri”, XXXIX, 1943, p. 272. 7 „Cronica Num. şi Arh.“, XIX, 1945, p. 53. 8 „Bul. Soc. Num. Rom,“, X, 1913, p. 17. 9 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche”, I, An. II, 1951, p. 26 (Justinian sau Justin II). 19 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche”, II, An. I, 1950, p. 152 şi urm. 11 Ibidem, p. 161. 12 „Stud. şi Cerc, de Istorie Veche”, I, An. I, 1950, p, 81, 13 „Bul, Soc. Num. Rom,“, XI, 1914, p. 24. ■ 14 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche”, I, An. I, 1950. p, 124, IB „Cronica Num. Arh,“, XIX, 1945, p. 53. www.dacaromamca.ro 182 O. IL1ESCU 40. S’au găsit în ţară — localitatea nefiind precizată — manete de argint dela Heraclius I şi Heraclius Constantin (641) şi monete de aur dela Constans II, Constantin Pogonat, Heraclius şi Tiberiu (659—668) şi Theo-fil şi Mihall (832—839) 41. Monetele împăratului Ioan Zimisces s’au găsit în mai multe rânduri atât în Oltenia, cât şi la Dinogeţia1 2. 42. La Dolheşti-Fălciu, s'au găsit prin anii 1881—1882 cca 50—60 monete de aur bizantine dela împăraţii Vasile II şi Constantin VIII (976— 1025). In anul 1905, s’au mai găsit pe ogorul unui sătean încă 60 piese de aur> din care o parte erau montate în formă de salbă pe un lanţ de aur, găsit laolaltă cu celelalte piese3 *. 43—45. Un mare număr de monete de aur din aceeaşi epocă s’au găsit la Dinogeţia. Tezaurul descoperit în 1937 cuprindea 106 piese, din care 103 erau dela împăratul Vasile II (976—1025), două piese dela Constantin VIII (1025—1042) şi una dela Constantin IX (1042—1055) *. Monete de bronz şl o altă piesă de aur dela Vasile II şi Constantin VIII s’au găsit în campania de săpături a anului 19505. Din acelaşi secol, s’au mai găsit la Dinogeţia monete dela Mihail IV Paflagonicul (1034—1041) şi Constantin X Ducas (1059—1067)6. . 46. La Sântandrei-Bihor, s’a găsit la 21 Aprilie 1912 un tezaur ce cuprindea 172 monete, din care 171 erau dinari dela regele Ungariei, Ladis-lau I (1040—1095), şi un solidus de aur dela împăratul bizantin Constantin Monomahul (1042—1055)7 8. 47. La Piua Petrii, s’au găsit monete bizantine de bronz dela Nicefor III Botaniat (1078—1081)*. 48. In 1945, s’a descoperit în apropierea satului Zăgan-Trei Scaune, la rădăcina unui brad, un mic tezaur de 12 monete de aramă cu efigia regilor Ungariei Bela II şi Ştefan IV (1163—1164) de tipul monetelor hanilor din Turchestan din secolul al Xl-lea9 49—54. Numeroase sunt tezaurele de monete bizantine din epoca împăraţilor Comneni, tezaure ce s’au găsit în diferite localităţi. Astfel, la Balş în apropiere de Craiova, s’a găsit un tezaur de piese de aramă tăiate în câte patru sau opt fragmente; frânturile identificate proveneau din piese bătute sub împăraţii Alexis I (1081—1118) şi Ioan II Comnen (1118— 1143)l0. La Isaccea, în ruinele castrului roman, s’au găsit în 1913, într’o oală de lut, 450 monete de aramă dela împăraţii Alexis I, Ioan II şi Ma-nuel Comnen (între anii 1081—1183) ". La Cerna Nemţească-Timiş, s’au gă- 1 Istoria politicii noastre monetare etc. Buc. 1932, p. 22. 2 Pentru Oltenia : „Ramuri", XXXIX, 1943, p. 272; pentru Dinogeţia • „Stud. şi •Cerc. de Istorie Veche", I. An. II. 1951, p. 27. 3 „Bul. Soc Num. Rom", XV, 1920, p. 78—79 şi X, 1913, p. 63. « „Dacia", VII—VIII, 1937—1940. 5 „Stud şi Cerc. de Istorie Veche", I, An I, 1950 p. 35. 6 „Stud. şi Cerc. de Istorie Veche". I, An. I, 1950, o. 22. 2 „Bul. Soc Num. Rom.", XV, 1920, p. 81. ‘ 8 „Cronica Num. şi Arh.“, XIX, 1945, p. 53. • 9 Const. Moisil, Câteva tezaure monetare medievale. Buc. 1950. p. 35. 10 „Cronica Num. şi Arh.‘‘, XV, 1940, p. 227 şi urm " „Bul. Soc Num. Rom.“, XI, 1914, p. 25. www.dacaromamca.ro DESPRE TEZAURELE MONETARE ŞI VIAŢA ECONOMICA IN SEC III—XIV 183» sit monete de aur şi de aramă dela aceiaşi împăraţi'. La Tirimia Mare-Timiş s’au găsit 130 monete de bronz dela Ioan II şi Manuel Comnen 1 2; la Piua Petrii, piese dela Manuel Comnen3 4; la Dinogeţia, monete de bronz dela împăraţii din familia Comnenilor \ iar la Zimnicea, s’a găsit un tezaur cu peste 2000 piese de aramă din această epocă5 55. Tot la Piua Petrii, s’a mai găsit o monetă de aramă dela Isac An- gelos (1185—1195)6. , Monete din aceeaşi vreme se mai găseau şi în tezaurele descoperite în 1895 Ia Tulcea, în 1920 Ia Bucureşti, pe strada Armaşului, precum şi în tezaurul descoperit în 1939 într’o localitate din fostul judeţ Vlaşca, rămasa neidentlficată 7 8. 56. La Deta-Timiş, s’a găsit în 1880 un însemnat tezaur, ce cuprindea un număr de 10.000 piese de argint. Dintre acestea, marea majoritate o formau pfennigii de Friesach ; erau apoi pfennigi de Aluileea şi Colonia, precum şi şapte monete ungureşti, dinari dela regele Andrei IIs. Data îngropării poate fi fixată în jurul anului 1220. 57. Tezaurul găsit prin anii 1933—1934 la Filiaşi, în apropiere de Craio-va, cuprinde un număr de 58 monete de argint foarte Variate : pfennigi de-Friesach, Pettau şi Rann ai arhiepiscopilor de Salzburg Eberhardt I (1147— 1164), Adalbert I (1164—1200) şi Eberhard Ii (1200—1246) ; pfennigi de Landstrass şi St. Veit ai ducelui de Carinthia, Berhard II (1202—1256), pfennigi de Pettau şi Zierung ai ducelui Leopold VI al Stiriei (1177), pfennigi ai patriarhilor de Aquileea, Wolfger (1204—1218) şi Berthold V (1228— 1251) şi ai arhiepiscopului de Colonia Filip I (1167—1191); o serie de monete hibride şi imitaţii ale pfennigilor de Friesach, precum şi trei esterlini englezeşti cu efigia regelui Enric II Plantagenet (1154—1189)9 Data îngropării acestui tezaur poate fi pusă în legătură cu invazia Tătarilor din anul 1241, în urma căreia pfennigii de Friesach dispar din circulaţie. 58. La Curtea de Argeş, în pardoseala Bisericii Domneşti, s’a găsit un dinar banal de Slavonia, bătut în timpul regelui Ladislau IV Cumanul (1272—1290) 10 11 12. 59. La Turnu Severin, în ruinele thermelor romane, s’a găsit un tezaur cuprinzând 139 piese de aramă acoperite cu o foiţă subţire de plumb, imitaţii ale jumătăţilor de dinari vienezi din secolul al XlII-lea (1261—1282) u. Tezaurul pare a fi fost îngropat pe la anul 1282. 60. Un tezaur de imitaţii ale dinarilor vienezi, cuprinzând şi piese cu numele regelui Ungariei, Ladislau IV Cumanul, s’a găsit la Mihaifalău-Bihor (în total, câteva sute de piese, diverse varietăţi),2. 1 ..Bul. Soc. Num. Rom.“, XV, 1920, p. 80. 2 Ibidem. 3 ..Cronica Num. şi Arh.“, XIX, 1945, p. 53. 4 ..Stud. şi Cerc. de Istorie Veche1', I, An. 1, 1950, p. 72. 5 „Bul Soc. Num. Rom", X. 1913, p. 21 6 „Crinica Num. şi Arh.“, XIX, 1945, p. 53. 7 A. R. Buletin lunar, 11, 1947, Nr. 3, p. 10—11. 8 A. Luschin şi V. Ehengreuth, Friesacher Pfennige ..Numismatische Ztscliru N. F. Bd. 15/55, Wien 1922 şi 16 56, Wien 1923. 9 „Bul. Soc. Num. Rom/', XXXVIII, 1943, p. 39 şi urm 10 „Cronica Num. şi Arh.“, I, 1920, p. 40. 11 „Oltenia", IV, 1944, p. 37 şi urm. 12 Ibidem, p. 40 şi urm. www.dacaromamca.ro 184 O. IL.IESCU 61. Tezaurul dela Obad-Timlş, găsit în Octombrie 1922, este alcătuit din-tr’un număr de 74 de piese medievale de argint şi anume : dinari şi oboli dela regii Ungariei Bela IV, Ştefan V, Ladislau IV Cumanul şi Andrei III (între anii 1235—1301) ; oboli boemi din a doua jumătate a secolului al XlII-lea; aspri sârbeşti dela Ştefan Uros şi Ştefan Dragutin (între 1237— 1272), precum şi trei monete arabe din anul 1214 62. La Macin, s’a găsit în 1945 un tezaur de cca 70 piese de aur bi- zantine. Cele identificate erau emisiuni dela Ioan II Comnen (1118—1143), două piese, şi dela Andronic II Paleolog şi Mihail IX (1295—1320), opt bucăţi *. . Din examinarea tezaurelor înşirate mai sus, se pot desprinde următoarele constatări: a) Retragerea administraţiei romane din Dacia> aducând cu sine plecarea negustorilor romani din oraişele Daciei, a pricinuit vremelnic o restrângere a activităţii comerciale în provincia părăsită. Aceasta rezultă în mod evident, comparând marele număr şi bogatul conţinut al tezaurelor ce merg din secolul I până la mijlocul secolului al IlI-lea, tezaure găsite în diverse localităţi, cu descoperirile mult mai puţine şi mai sărace datând după părăsirea Daciei, spre sfârşitul secolului al IlI-lea. Populaţia localnică a continuat însă să se folosească de monete ca instrument de schimb, alături de schimbul în natură; dovadă, monetele intrate în Dacia după anul 271, găsite la Poiana, Rupea, Constanţa, Hinog- b) încercările lui Constantin cel Mare de a recuceri Dacia au avut drept consecinţă un nou aflux al monetelor romane dincoace de Dunăre. Predomină piesele de bronz. Nevoia de monetă circulatorie este resimţită într’o asemenea măsură de localnici, încât se imită pe o scară întinsă monetele de aramă emise de împăraţii din această vreme şi care aveau circulaţie mai largă. Am văzut că asemenea imitaţii locale s’au găsit în Dobrogea, Ia Celei şi la Timişoara. c) Circulaţia monetară poate fi urmărită pe teritoriul patriei noastre, fără întrerupere, în veacul al IV-lea, al V-lea şi al Vl-lea, până în secolul al VH-lea. Din acest secol şi până la Ioan Zimisces nu se cunosc, până în prezent, tezaure monetare îngropate în ţara noastră. Cele câteva piese râs-leţe din această vreme, citate mai sus, sunt doar o excepţie. Tocmai aceste secole sunt şi cele mai puţin cercetate din istoria noastră. Desvoltarea luată de cercetările arheologice începând din anul 1949 ne dă speranţa că această problemă va căpăta curând deplina ei deslegare. d) începând din a doua jumătate a secolului al X-lea, reapar în ţara noastră monetele bizantine. Ele reprezintă un important mijloc de schimb monetâr în secolul al X-lea şi al Xl-lea şi se răspândesc în întreaga ţară: Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat — piese de aramă şi de aur, mai rar de argint. e) In vremea Comnenilor, se înmulţesc tezaurele monetare în ţara noastră. Un interesant fenomen este reprezentat de tezaurul dela Balş, ce cuprinde, după cum am văzut, monete bizantine de bronz din această epocă, -tăiate in patru sau opt fragmente. Aceasta fragmentare nu poate fi expli- 1 2 1 Const. Moisil, op. cit., p 6. 2 E. Condurachi, Un nou tezaur de monete bizantine. Buc. 1949. www.dacaromamca.ro DESPRE TEZAURELE MONETARE ŞI VIATA ECONOMICA IN SEC. III—XIV J85, cată decât ca un semn al unei crize acute de numerar mărunt1 de valoare mai redusă'. f) Spre sfârşitul secolului al Xl-lea şi în secolele următoare, apar în circulaţie monetele feudale: tezaurele dela Sântandrei şi Zăgan, cuprinzând monete ungureşti, apoi tezaurele de pfennigi de Friesach, de Colonia, etc. După invazia Tătarilor, aceste piese vor fi înlocuite cu alte monete de mare circulaţie, dinarii banali, emişi de ducii Slavoniei sau imitaţi de regii Ungariei. De un mare interes este tezaurul dela Tumu Severin, alcătuit de piese ce imită jumătăţile de dinari vienezi din secolul al XlII-lea, piese fabricate, de bună seamă, de către meşteri locali2 g) Paralel cu aceste monete de argint, circulă mai departe solidul de aur bizantin : Tezaurul dela Măcin, databil din preajma formării statului feudal al Ţării Româneşti. Monetele de aur bizantine se menţin în circulaţie chiar şi după apariţia monetelor muntene şi moldoveneşti în a doua jumătate a veacului al XlV-lea, şi unele şi altele piese de argint Rolul perperilor dq aur Dizantini va fi luat mai târziu, după căderea Constantinopolului, de ducaţii de aur veneţieni sau florinii-ughii-ungureşti. Examinarea tezaureloi monetare menţionate mai sus ne dă indicaţii preţioase despre un aspect al vieţii economice pe teritoriul patriei noastre, timp de o mie de ani. Fără îndoială, rezultatele la care am ajuns, studiind aceste însemnate dovezi materiale ale trecutului, nu pot fi decât provizorii. Este de aşteptat ca roadele viitoarelor campanii de săpături arheologice să întregească multe lacune ale acestui tablou. 1 2 1 E. Condurachi, Monnaies byzantines coupees. 1940 p. 228 2 „Oltenia1, iv, !944,wWW:difihrftmanica.m 186 O. ILIESCU TABLA LOCALITĂŢILOR Nr. crt Localitatea Raionul 1 Poiana A Tecuci 2 Rupea A Racoş 3 Hoghiz A Racoş 4 Constanţa A 5 Hinog A Medgidia 6 Histria A Baia 7 Bran A 8 Reşiţa A 9 Bucureşti A 10 Nlculiţel A Tulcea 11 Dinogeţia A n Comuna Garvân, Măcin 12 Măcin A ■=> 13 Anadolchioi A Constanţa 14 Timişoara A 15 Comana de Sus A Făgăraş 16 Retis A Agnita 17 Poieneşti A Vaslui 18 Tatlageac A Constanţa 19 Nalbant A Tulcea 20 Şimleul Silvaniei A 21 Craiova A 22 Mesindorf A Agnita 23 Celei A Corabia 24 Cilibichioi A Medgidia 25 Şeica Mică A Mediaş 26 Pante imonu de Sus A 27 Fatu Nou A Măcin 28 Piua Petrii A O 1=1 Feteşti 29 Dolheşti o Codăeşti 30 Sântandrei □ 31 Zăgan a Tg. Sâcuiesc 32 Balş o Balş 33 Isaccea Tulcea 34 Cerna Nemţească co 35 Tirimia Mare * Sânnicolaul Mare 36 Zimnicea co 37 Deta co Deta 38 Filiaşi o Filiaşi 39 Curtea de Argeş n 40 Turnu Severin □ 41 Mihaifalău o 42 Obad o Legenda /ADescoperiri de monete şi tezaure monetare din secolele III-VI O VII-IX X-XIV Notă: Localităţile: Sântandrei, •calizate pe hartă. Cerna Nemţească şi Obad, nu au putut fi lo- www.dacoromamca.ro www.dacoromanica.ro PE MARGINEA FOLOSIRII IZVOARELOR CU PRIVIRE LA SUPUNEREA MOLDOVEI LA TRIBUTUL TURCESC (VASLUI 1456) Studiul împrejurărilor în care, pentru prima oară, boierii şi domnul Moldovei au acceptat să plătească Turcilor un tribut, este mult îngreunat de starea izvoarelor istorice, puţine la număr şi greşit editate. Deşi publicate de multă vreme, principalele documente referitoare la „închinarea dela Vaslui" au fost cunoscute şi folosite de toţi istoricii numai în traduceri greşite care denaturează sensul unor pasaje esenţiale. Baza documentară, destul de şubredă, a studiului acestor evenimente a fost astfel şi mai mult slăbită ; cte aceea, fără o restabilire a textului exact, nu putem macar porni la cercetarea faptelor şi nu le putem pune în cadrul lor adevărat. Această afirmaţie priveşte în special două din izvoarele istorice de care ne ocupam şi anume, scrisoarea sultanului Mehmed al II-lea adresată lui Petru Aron prin solul moldovean, logofătul Mihu şi încheierea adunării boierilor dela Vaslui prin care se acceptau cererile turceşti. Aceste documente, esenţiale pentru studierea raporturilor turco-moldovene la mijlocul secolului al XV-lea, au fost publicate 1 cu o traducere latina de Kaluzniacki2 şl cu o traducere românească de M. Costăchescu3, — amândouă traducerile pacatuind prin multe greşeli şi omisiuni. Noua traducere românească4, făcută de colectivul Academiei R.P.R., caie se ocupă cu editarea colecţiei „Documente privind Istoria României", se strădueşte sa îndrepte aceste greşeli şi să restabilească sensul real al actelor citate. Refacerea traducerilor celor două acte slave priveşte, după cum uşor se poate constata prin coipparaţia cu traducerile mai vechi ale aceloraşi documente, nU numai forma, ci şi fondul acestor mărturii ale începuturilor supunerii Moldovei la haraciu. Intr’adevăr, din vechile traduceri nu se putea vedea că adunarea dela Vaslui a declarat că Moldova nu este datoare să plătească haraci, că face aluzie la o cotropire a ţării de către Turci, la pradă, nici nu se vede în aceste traduceri nădejdea în aliaţii tării. Traducerea făcută de Costăchescu este inexactă. In ea se vorbeşte de o pace cum ar fi, ceea ce nu se găseşte în text. Adunarea nu numai s’a sfătuit, cum spune traducerea veche, ci a hotărit, ea nu a făgăduit, ci a jurat. Este vorba de încheierea păcii, nu numai de pace, deci un act diplomatic care^pune capăt ostilităţilor, nu simpla dobândire a liniştii. De asemenea, din traducerea celui de al doilea act se vede cum câ sultanul a luat cunoştinţă de textul unei solii printr’însul „cuvintele domniei tale" şi nu numai de .toate cuvintele ce el a spus". Dacă va fi adus haraciui, zice actul „să fie pacea încheiată" şi nu „să fie pace desăvârşit", ceea ce nu lasă să se înţeleagă precis o stare anterioară de nepace. Şi mai ales, sultanul nu spune: „am înţeles că vei trimite (haraciui)", ci a înţeles numai cuvintele solului, iar cererea haraciului apare acum ca o condiţie nouă, nu o promisiune a solului. In ce priveşte cel de al treilea act, dat * • ' Fftrfi traducere, aceste acte au fost pi bucate de Ulianiţchi, Materiali dlea istorii vzaimnih otroşenii Rossii, Polsil, Moldovii, Valahii 1 Turţii v XIV—XVI v. Moscova, 1887 p. 86—89. * In colecţia Hurmuzaki, II, 2. p. 669. * Documente moldoveneşti dinainte de Ştefan cel ^îare. Iaşi, 1932. II, p. 797—800 şi 801. • Reprodusă în anexa pi ewww nflCnrOmaftTfta. ro .183 STUDII Ja 9 Iunie 1456 în limba turcă, el spune : „Cu distinsul dintre principi, Petru voevod, domnul de acum al Moldovei, făcând pace, am uitat duşmănia dintre noi". Ca urmare da voie negustorilor din ţara lui sa facă negoţ la Adrianopol, Brussa şi Constanti-nopol. Trebue să rezolvăm şi problema datelor acestor documente, problemă care a dat naştere la o serie de confuzii privitoare la felul însuşi în care s’a făcut închinarea. Problema dataiii documentelor. Toate ediţiile de până acum ale celor două dintâi acte amintite mai sus, precum şi toate cercetările şi lucrările de istorie care s au ocupat şi au folosit aceste acte, le-au aşezat în următoarea ordine: întâi actul dela Vaslui, în care este însărcinat Mihu cu ducerea sumei de 2000 de galbeni, apoi scrisoarea sultanului în care declară că a primit solia lui Mihul'. In realitate, după cum vom vedea, ordinea este inversă. Actul dela Vaslui are data 6964, adică 1456, iar data zilei şi a lunii nu se poate citi, fiind rupt locul din vechime. Scrisoarea sultanului are data lunii Octombrie 5, fără an şi toţi istoricii, până acum câţiva ani, au socotit că este vorba de anul 1456, ca răspuns la scrisoarea datată din Vaslui. Dar în 1936, orientalistul german Babinger ? arătat pe baza textelor din cronicile bizantine ale lui Ducas Chalcocondyl şi Critobul, ca sultanul Mahomed al II-lea se afla la Sahran Beglie, localitate aşezată în Bulgaria aproape de Tatar Bazargic, în Octombrie 1455 şi nu în Octombrie 1456, deci, este evident că acest act este din anul 1455. Totuşi Babinger n’a tras concluzia ce se impunea în chip logic, ci a afirmat •ca şi actul dela Vaslui trebue să fie tot din 1455, socotindu-se data după era bizantina, cu începutul anului la 1 Septembrie, deci actul ar fi înainte de 5 Octombrie şi după 31 August 1455; supunerea Moldovei la plata haraciului ar fi avut loc deci, după Babinger, în 1455. In realitate, cancelaria Moldovei în secolul al XV-lea nu folosea era bizantină, ci cea dela 1 Ianuarie ; atât documentele domneşti* din întreg secolul, cât şi actele particulare, precum şi cronicile slave din Moldova folosesc datarea numai cu anul dela 1 Ianuarie. Este deci limpede că actul dela Vaslui este posterior ■şi nu anterior scrisorii sultanului din 5 Octombrie 1455. Aceasta rezultă de altfel din însăşi compararea celor doua documente, citite mai atent. Babinger socotea că scrisoarea sultanului „face cunoscut... primirea celor două mii de ducaţi de aur trimişi prin logofătul Alihul". Şi mai departe „Acolo... apăru logofătul moldovean cu cei 2000 de ducaţi, el primi dela sultan scrisoarea de confirmare"1 2. Şi totuşi scrisoarea nu spune aşa ceva, sultanul nu primise banii, ci somează pa domn sa-i plateasca tributul în timp de trei luni; scrisoarea sultanului nu este o „scrisoare de confirmare", ci o somaţie de plată, adică tocmai dimpotrivă. Adunarea .dela Vaslui hotărăşte ca Mihul să plece cu banii, sa plătească, ea este deci răspunsul la această somaţie. Adunarea dela Vaslui a fost provocată de scrisoarea sultanului, în care cere banii, este rezultatul ei. Actul dat la Vaslui face menţiune clară de cererea sultanului de a i se plăti un haraciu de 2000 de galbeni — deci de scrisoarea din 5 Octombrie 1455 — el este scris după această dată. Au fost deci două solii ale lui Mihul la sultan, una prin care a tratat pacea în Octombrie 1455, alta în 1456, când a adus banii. Seria cronologică a actelor este deci următoarea : a) Scrisoarea sultanului ta 5 Octombrie 1455, b) încheierea adunării dela Vaslui pentru plata haraciului, începutul anului 1456, c) Privilegiul sultanului pentru negustorii din Moldova, în care declară ca pacea s’a încheiat, 9 Iunie 1456. Putem data şi ceva mai precis actul adunării dela Vaslui, prin aceea că, în fruntea boierilor la locul al doilea, figurează în acest act marele boier Duma Braevici Duma Braevici fusese principalul sfetnic al lui Alexandrei, predecesorul şi rivalul la domnie al lu> Petru Aron, şi stătea în locul întâi între sfetnicii lui pomeniţi în cărţile domneşti. După urcarea în scaun a lui Petru Aron în 1455, Duma Braevici nu mai este între sfetnicii noului domn, în toate actele din acest an şi nici în actele din 20 Ianuarie3 şi 18 Februarie 14564. El s’a raliat 1 UHanltchi, op. cit., M. Caluzniachi (în Hurmuzaki. Documente) şi M. Costăchescu au documentele în această ordine. Cercetări: N. lorga, Isteria Românilor, v. IV, p. 113—114; C. Giurescu, Capitulatiile Moldovei cu Poarta Otomană, Bucureşti, 1908, p. 56—58; N. A. Comstan-tinescu. începuturile suzeranităţii turceşti îr. Moldova, Bucureşti, 1914, p. J7; F. Babinger, Cel dintâiu bir al Moldovei către sultan. Buc., 1916, p. 7—8 (şi ed. germană în Siiilost Forschuu-gen, \IU, 1943, p. 1—35); A Golimaiş, Sensul închinării dela Vaslui a lui Petru Vodă Aron, Iaşi, 1941. N. Grigoraş, Logofătul Mihul, „Cercetări isterice" XIX, 1945, p. 157 şi acelaşi. Din istoria diplomatică a Moldovei, Iaşi, 1948, p. 221. * F. Babinger, op. cit., p. 7 şi 8. 3 D. P. Bogdan, Acte moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare Bucureşti, 1939, p. 46—48. 1 M. Costăchescu, Documente noldovenesti dinainte de Ştefan cel Mare. Iaşi, 1932, n, p 568-571. www.dacoromanica.ro IZVOARE CU PRIVIRE LA SUPUNEREA MOLDOVEI LA TRIBUTUL TURCESC 189 la domnia lui Petru după această dată şi la 8 Iunie apare în fruntea sfatului, imediat după mlropolil'. Duma Braevici a urmat apoi pe Petru Aron în exil. unde-1 însoţea în 14582 Aşa dar prezenta lui Duma Braevici la adunarea dela Vaslui şi anume între cei dintâi boieri, este o dovadă că acest act este scris după 18 Februarie 1456, dar înainte de Iunie, când sultanul dă privilegiul comercial amintit. Pe de o parte, din restabilirea unui text exact al traducerii actelor, pe de alta, din corectarea dalei lor, vom putea, după cum se va vedea imediat, reconstitui, pe alte temelii decât cele cunoscute până acum, împrejurările începuturilor suzeranităţii otomane asupra Moldovei, care apar în altă lumină tocmai ca urmare a acestei rectificări. Agresiunea militară otomană împotriva Moldovei. împotriva părerii istoricilor care văd în supunerea Moldovei la tributul turcesc, un act benevol poate chiar pornit din iniţiativa Moldovenilor, reiese limpede, chiar numai din citirea actelor de care a fost vorba mai sus, că plata haraciului s’a făcut nu numai în urma unei ameninţări, dar şi a unei agresiuni militare otomane în Moldova. Intr’aidevar, scrisoarea sultanului din Octombrie/ 1455 spune că, dacă tributul va fi plătit în termen de trei luni, atunci, „pacea va fi încheiată", ceea ce arată că în acel moment era o stare de ostilităţi. Şi scrisoarea, după cum am văzut, adauga: „Iar daca nu va veni (tributul), ace'asta o ştiţi voi". încheierea adunării dela Vaslui spune mai lămurit: „CQtropirea şi pieirea ţării noastre... dela Turci, care au prădat şi prada de atâtea ori" şi adaugă aceste cuvinte dramatice : „precum au luat şi până acum soţiile şi copiii fraţilor noştri". De aci se vede că au fost năvăliri de pradă ale Turcilor în Moldova, care au precedat închinarea ; aceste năvăliri, cu robirea familiilor rămase în sate şi oraşe au fost mai multe la rând („de atâtea ori"). In sfârşit, după cum am văzut, privilegiul de comerţ arata că sultanul a făcut pace, „am uitat duşmănia dintre noi", ceea ce presupune o stare de război care a fost mai înainte. Aceste concluzii ce reies lămurit din cele trei acte citate, sunt coroborate şi de alte izvoare. Astfel cronicarul polon Martin Cromer spune sub anul 1455 : „In acest an domnul (Moldovei) cu sfetnicii sai au trimis un sol la principele Turcilor, Maho-met, ca să răscumpere pacea cu un tribut de două mii de galbeni. Căci acesta (Ma-liomet) după supunerea imperiului Constantinopolei, a devastat în chin cumplit Moldova, iar Polonii ocupaţi cu războiul din Prusia, nu au putut să dea aiutor aliaţilor si vasalilor lor"3. s Căderea Constantinopolului deschisese Turcilor porţile Mării Negre; ei construiseră o flotă puternică de război şi de transport pe această mare şi în anii care urmaseră căderii cetăţii imperiale!' dela Bosfor, atacaseră toate porturile mai însemnate de pe coastele mării, debarcând trupe care prădau populaţia şi aduceau robi pe corăbii. Odată cu aceasta, sultanul trimisese somaţii pentru plata haraciului, nu numai în Moldova, dar şi la Caffa în Crimeea, care în Martie 1455, fusese obligată să accepte plata tributului de 3000 de galbeni anual. încă din 1453 flota turca pornise împotriva Moldovei; o demonstraţie navală cu debarcări avusese desigur loc şi la gurile Dunării în anul 1454. Ştiri din Raguza şi din Veneţia relateaza aceste eveni mente. Un raport din Caffa, nefolosit complet, datat din 11 Septembrie 1454, arată că flota turceasca era compusă din 56 de corăbii de război, care la început au debarcat în Moldova, dar deoarece au aflat acele locuri bine apărate, au plecat; urmeaza apoi prădăciuni în părţile Mangupului, iuarea Sevastopolului şi atacul de mai multe zile, neisbutit, asupra Caffei4. Socotim că din scurta menţiune a raportului din Caffa reiese clar că a fost o debarcare şi un atac turcesc împotriva unei cetăţi moldoveneşti, care a fost respins. Iată dar o acţiune de război — de proporţii mai importante decât o simplă razie — şi dovada că Moldovenii şi-au aparat cu dârzenie ţara împotriva Turcilor. Este interesant că, în acelaşi timp, Turcii debarcaţi în Crimeea nu au atacat * * 1 Ibidem • Ibidem. H, p. 814—816. * M. Cromier. De origine et rebus gestis Polonjorum. Basel, 1568, p. 352. < Vignia. Codice diplomatico dcile colonie ta-iroligure, I, în At'i della societa ligure di storia patria, VI, Genova, IMgWWWftflcOmmflnica.Tn 190 STUDII numai cetăţile, ci au ars şi sate neaparate, luând prăzi şi robiceea ce arată caracterul agresiunii turceşti şi în Moldova. Totodată, pe temeiul acestei agresiuni, Turcii au cerut tribut dela împăratul de Trebizonda şi dela coloniştii genovezi din Caffa2. Cererea tributului moldovenesc se încadrează în această acţiune care cuprinde toate coastele neturceşti ale Marii Negre. Pe de alta parte, se vestea în 1455 că trupe turceşti sunt masate ia marginea Ţării Româneşti, ceea ce ne îndreptăţeşte să presupunem năvăliri prădalnice în Moldova şi Ţara Românească, unde pe atunci Vladislav vodă ducea o politică de nere-zistenţă faţă de turci3. încă din 1454 solul regelui Poloniei la dieta dela Ratisbona a imperiului, cere ajutor împotriva primejdiei turceşti, spunând : „Turcii au supus Moldova şi Valahia care sunt ţari ale regatului Poloniei. Ele plătesc deja tribut TurciLor în fiece an”4. Bineînţeles această solie cuprinde o exagerare; în 1454, cel puţin pentru Moldova, plata tributului nu era un fapt împlinit, dar ca să se poată spune că ţara era supusă de Turci, este evident atunci că trupe turceşti călcaseră pe pământul Moldovei. Toate aceste informaţii care din nefericire ne lasă mai mult să ghicim ce s’a întâmplat, fără să ne dea o vedere oarecum amănunţită a faptelor, sunt prin concordanţa loi* * o dovadă că, imediat după căderea Constantinopolului şi în anii următori, Moldova a fost atacată de mai multe ori de Turci. N’a fost probabil, în afară de apărarea unei cetăţi atacate de flota turcă, un război de bătălii mari, ci mai ales o acţiune repetată de mari prădăciuni, ca urmare a stăpânirii mării de către Turci, şi încercări locale de rezistenţă. Dovadă a acestei rezistenţe populare se vede în episodul atacului cetăţii Lerici dela gura Niprului de către pescari şi orăşeni din Moldova. Acest castel era stăpânit în 1455 de fraţii genovezi Senarega, care se îndeletniceau cu un comerţ destul de rentabil al răscumpărării robilor dela Tătari, credem şi dela Turci, pe care îi revindeau cu preţ bun familiilor. Tocmai în momentul marilor razii ale flotei turceşti în Marea Neagră, în anul care a urmat după atacul şi debarcarea în Moldova, fraţii Senarega aveau în castelul lor un număr de robi răscumpăraţi dela Tătari, în valoare de 3400 de ducaţi, robi luaţi dintre locuitorii din Moldova. Orăşenii din oraşul moldovenesc robit, neputând plaţi suma foarte mare ce li se cerea pentru răscumpărare, împreună cu un număr de pescari şi cu ştirea autorităţilor comunale şi militare din cetate se prefac că vin să pescuiască şi cu ajutorul robilor moldoveni din cetate o iau cu asalt. Este evident că scopul lor era în primul rând liberarea robilor aduşi acolo. Genovezi! protestează la Petru vodă Aron, care făgădueşte că va restitui castelul şi se vor plăti pagubele, dar în anul următor castelul era tot în mâinile Moldovenilor5. Acest episod dovedeşte că Moldovenii urmăreau pe răpitorii Tătari şi Turci care luau robi din ţară, se încumetau să meargă departe ca să libereze pe aceşti robi. Este deci un episod al rezistenţei Moldovenilor împotriva marilor razii din anii 1453— 1455 şi adaugam, o rezistenţă cu caracter popular, căci domnul desaprobase atacul făcut de supuşii lui şi făgăduise despăgubiri. Iar aceasta ne arată limpede că supunerea din 1456 s’a făcut, nu ca un simplu act diplomatic, ci a fost urmarea unei agresiuni militare otomane prelungite, întinsă pe un răstimp de trei ani, a fost rezultatul unei lupte. * Tratările diplomatice şi orientarea politică a Moldovei sub Petru Aron. Şi cu toate aceste lupte şi prădăciuni, care cu întreruperi, au ţinut trei ani, Moldova nu „s’a grăbit", cum spun unii istorici, să plătească tributul. Din stabilirea datelor documentelor, aşa cum am aratat mai sus, rezultă că au fost două solii ale logofătului Mihu la Sultan, una în 1455, alta în 1456,-când a adus tributul.-Pare evident că lucrurile s’au petrecut în felul următor: în urma prădăciunilor la oare a fost supusă Moldova din partea Turcilor şi a atacului respins al flotei; a fost trimisă în toamna anului 1455 o solie sultanului Mahomed II, ca protest şi ca încercare de „îmblânzire”. 1 Vigna, Codice diplomatloo delle colonie taurollgure, I, în Attl della societa Iigure dl storla patria, VI, Geneva, 1868, p. 385 şi urm * Ibdiem, p. 106. ' ■ Iorga, Chilia şi Cetatea Albă. Bucureşti, 1893, p. 187, 118, 112, 118—Ufl. In acelaşi an, se senmaleafcă participarea unor boieri munteni la năviăllrile prădalnice ale cetelor turceşti tui TransUvania. Hurmuzaki, XV, 1, p. 42, < Hurmuzaki, II, 2, p. 57 1 Vlgna, op. cit., în Atti, VI, p. 307—308, 358, 359, 430. Numai primul din aceste acte este repodus de Iorgia, îr. Acte m IZVOARE CU PRIVIRE LA SUPUNEREA MOLDOVEI LA TRIBUTUL TURCESC 191 cum spune încheierea dela Vaslui. Sultanul nu s’a lasat îmblânzit, ci a cerut cu ameninţări plata haraciului, anume în timp de trei luni, termen pus notei ultimative. Moldovenii însă nu s’au supus, căci la 5 Ianuarie 1456, când expira termenul, ei nu plătiseră încă. Abia după 18 Februarie, la o data între Februarie şi Iunie, aflându-se ide trecerea armatei imperiale cu însuşi sultanul, în Europa şi în Balcani (direcţia era Belgradul, dar se puteau bănui şi ^lte teluri) se tine adunarea dela Vaslui. Atunci abia, Mihul logofătul primeşte banii şi se duce să plătească haraciul, cu întârziere de câteva luni fata de data pusă de ultimatumul sultanului. Deşi o dată absolut precisa nu avem, socotim că ea este foarte apropiata de data de 9 Iunie, când sultanul da privilegiul de comerţ pentru Moldoveni, ca rezultat imediat al încheierii păcii, act adus poate de Mihul Ia întoarcerea din a doua solie. Atunci, în Iunie, Mahomed se afla în Europa şi îndrepta trupele spre Belgrad, al cărui asediu urma sa înceapa în Iulie şi faţă de aceasta desfăşurare de trupe cu destinaţie încă neprecisa vor fi cedat Moldovenii. A fost deci o lungă întârziere, lungi tratări diplomatice, chiar trecerea cu câteva luni peste termenul ultimatumului. Ceea ce a determinat această întârziere a tost «de sigur existenta în Moldova a unei opoziţii împotriva închinării la Turci şi a primirii condiţiilor puse de sultan. Faptul reiese limpede din textul actului dela Vaslui. Se iau adică precauţiuni, ca nimeni să nu învinuiasca pe Mihul că el, ca sol, a adus prima plată a tributului. Mai mult decât atât, boierii în frunte cu domnul, se sCuza : n'au putut face altfel, împotrivirea era inutilă, facem ce putem ca să salvăm copiii şi femeile ce pot iar să cadă în robie; mai târziu, când vom avea aliaţi, voţn anula aceste legaturi, etc. Este evident că aceste scuze se îndreaptă împotriva unei opoziţii «din ţară, care a protestat şi care vedea posibilă o rezistenţă armata. Scuzele puse în scris cu lux de amănunte, dovedesc existenţa opoziţiei; se previn argumentele ei, se arată că altă politică ar fi cu neputinţă. In actul dela Vaslui se spune că domnul şi boierii au încercat să obţină ajutorul ţarilor vecine împotriva Turcilor şi că neprimindu-1, nu a putut face altfel decât sa primească plata tributului : „Nu avem sprijin şi niciun ajutor din nicio parte, aşa cum au avut înaintaşii noştri" şi se arată nădejdea că o „să putem iaraşi avea ajutor dela Dumnezeu şi sa aflam aliaţii noştri, aşa cum au avut înaintaşii noştri". Alu--zia priveşte, fireşte, Polonia şi pe Ioan Huniade din Ungaria, cu care „înaintaşii", adica domnii precedenţi, avuseseră tratate de alianţă. Totuşi, aceasta scuza nu era sinceră, era făcută tot cu scopul de a răspunde opoziţiei din Moldova. In ce priveşte Polonia, este adevărat ca regele era angajat într’un război mare în Prusia, de care vorbeşte Cromer în pasajul citat mai sus. Dar, în afara de trupele angajate acolo, se afla nobilimea din cetăţile şi palatinatele vecine cu Moldova, familiile de mari feudali, Buciacki, Odrovaz şi alţii şi la 1 Octombrie 1455, în timpul tratativelor cu Turcii, Petru Aron obţine un act de garanţie drn partea acestor nobili poloni >, însuşi logofătul Mihul avea legaturi strânse cu fraţii Buciacki, care-i fagaduisera sprijin, bani şi adăpost în Polonia 2. Pentru a înţelege mai bine lucrurile, trebue sa ne înfăţişăm situaţia internaţională a Moldovei, în vremea stăpânirii lui Petru Aron şi a partidului de boieri care-i sprijineau domnia. Petru Aron se urcase în scaun în lupta împotriva lui Alexandrei voevod, în cursul anului 1455, în urma luptei dela Movile (25 Martie 1455) 3. Aşa dar, atacul flotei turceşti, raziile de prada ale Turcilor în Moldova, au loc mai ales şi în primul rând, în vremea domniei lui Alexandrei, înainte de venirea în scaun a urmaşului său. Politica lui Alexandrei era de a se sprijini pe Polonia (era văr primar cu regele Poloniei, Cazimir, mamele lor erau surori), avea un tratat cu această ţară, împotriva Tătarilor şi „oricăror duşmani"4. încă din 1453 Alexandrei încheiase o alianţa şi cu Ioan Huniade, marele luptător împotriva Imperiului Otoman5. Faţă de aceasta politică, ce însemna fireşte o orientare antiturceasca, răsturnarea lui Alexandrei şi venirea la scaun a lui Petru şi a partidei lui însemna o schimbare, nu numai a politicii interne, ci şi a celei externe. Petru Aron nu venise la scaun ajutat nici de Po- 1 M. Costăchescu, op. cit., II, p. 773—775 ’ M. Costăche'c.i Documente moldoveneşti dinainte de Ştefan cel Mare, II, p. 802—806. 1 I. "Bogdan, Cronice Inedite atingătioare de Istoria Românilor. Eue., 1895, p 37. Daca •data de 2 Mai 1455 a unui act intern al lui Alo .andrei peşti at numai într'un rezumat poate gieşit, este exactă, atunci trebue să admitem că bătălia dela Movile a avut 10c în Mai şi nu Tn Martie. Discuţia la M. Cosfichescu. op. cit, II, p. 528—530. • M Costăchescu, op cit. II. p. 769—770. M Cos““ op %WW:dMbmamca.ro 192 STUDII Ioni, nici de Unguri, nici de Ioan Huniade. Boierii lui trebuiau deci sa caute alta orientare. Este probabil ca noua partida boiereasca s’a gândit la o apropiere de Turci, în orice caz o împăcare cu ei. Ridicarea în scaun a lui Petru s’a făcut tocmai în timpul marilor atacuri turceşti, el s'a folosit desigur de nemulţumirile aduse de aceste razii. Aşa dar scuzele aduse la Vaslui, mascau probabil o noua îndreptare a politicii moldoveneşti, dusa de Petru şi de partizanii luţ. Departe de a fi deci sincere, ele acopereau o schimbare politica nepopulara. In ce priveşte pe Ioan Huniade, el era dispus să intervină la Marea Neagra, unde stăpânea cetatea Chilia, cedata de Petru al II-lea la 1448. La 3 Martie 1456 conducătorii comunei din Caffa scriu fostului guvernator al Ungariei ca au primit scrisoarea lui prin care le arată că ,,a hotarît a dea arme, ajutoare şi garnizoane (arma, auxilia et praesidia) pentru apararea cetăţii noastre, Caffa şi a celorlalte cetăţi şi ţari dela Marea Neagră". Ioan Huniade ceruse în schimb sa i se trimită pe Dunăre în sus doua corăbii de război (trireme), care trebuiau sa ajungă până la Sava, .deci, pentru apărarea Belgradului, al cărui asediu de către Turci urma sa înceapa în curând. Caffezii refuză însă trimiterea corăbiilor, ipunând că au una singură, de care au nevoie pentru apararea cetăţii lorl. Dar un ajutor din partea lui Ioan Huniade nu ar fi fost’ bine venit şi bine privit din partea lui Petru Aron şi a boierilor lui. Tocmai în momentul când spuneau ca au făcut apel la ajutorul „aliaţilor”, ei pregăteau reluarea Chiliei unde se afla o-garnizoană a fostului guvernator. Aceasta rezulta din actul omagial al ţui Petru Aron dat Polonilor la 29 Iunie 1456, imediat după închinarea la plata tributului, în care spune că nu va înstrăina provincii sau moşii din Moldova şi „pe cele înstrăinate le va recuceri", aluzie vădită la Chilia, cedată Ungurilor2. In loc să se străduiască a strânge relaţiile cu Ioan Huniade, conducătorul luptei generale împotriva Turcilor, în acea vreme, Petru Aron şi boierii lui folosesc mijloacele politice şi militare de care dispuneau pentru a lovi fn el dela spate. Pe de altă parte, din tratatul lui Petru Aron cu Polonii din 29 Iulie 1456 se vede ca domnul dispunea de anume trupe, contrar declaraţiilor dela Vaslui şi că înţelegea însă să le folosească, nu împotriva Turcilor, ci altfel. El făgadueşte regelui polon ca-i va trimite în ajutor în Prusia, în războiul de care am vorbit. 400 de călăreţi îmbrăcaţi în zale, cu lănci3. Este vădit că textul elaborat de adunarea dela Vaslui nu spune adevărul. Pentru a vedea motivele reale ale acestor declaraţii, este necesar să examinăm compunerea adunării care a primii plata haraciului şi apoi împrejurările care au adus înlăturarea celui dintâi domn al Moldovei ce s’a supus acestei obligaţii faţă de Turci. Adunarea dela Vaslui. Marile adunări ale ţării în Moldova. Adunarea dela Vaslui care a luat asupra ei răspunderea supunerii la plata haraciului nu a fost adunarea obişnuita a sfetnicilor domnului, cu care se întăreau privilegiile de moşii. In actele date de Petru Aron numărul boierilor, citaţi de obicei ca martori variază între 19 şi 25, cifra dintâi fiind cea mai frecventă. La adunarea dela Vaslui actul citeaza înafară de mitropolit 57 de nume de boieri, la care se adaugă acela al solului, Aâihul, iar doi boieri sunt numiţi „cu fratele său“, deci în total 60 de boieri. La urmă se adaugă această formula neobişnuită : „şi alţii toţi". De observat că termenul slav cu caie este indicată această adunare a boierilor este „rada" şi nu cel obişnuit „sveat". Rada tot sfat înseamnă, dar se vede că diacul a folosit un alt termen spre a arăta că avem de a face cu altfel de adunare decât sfatul restrâns al domnului, „divanul", aşa cum se numeşte mai târziu sub influenţă turceasca acest sfat. Socotim că este vorba de o consultare a ţării pentru o hotărîre gravă. Această consultare se făcea potrivit unei instituţii feudale care exista, atât în celelalte state feudale, câ! şi în Moldova şi în Ţara Românească. Nu este posibil să studiem aci structura şi evoluţia acestei instituţii medievale, pe care o vom numi deocamdată „adunare generala”, după chipul cum se numea de pildă în Ardeal „congregatio generalis ‘, „comiliae" etc. In toate statele feudale existau asemenea adunari neregulate în privinţa datei ţinerii lor, pentru chestiuni mai grave ale ţarii sau ale unei provincii, adunari numite generale, dar care în realitate nu reprezentau decât pe privilegiaţi. Din aceste adunari medievale, s’au desvoltat mai tâiziu dietele, 1 Vigna, în Codice diplomatico delle colonie tauroligure I. Attl, VI, p. 534—535. 1 M. Costăchescu, op. cit., II, p. 780. M. CDstăchescu. op cit WWW.dacaramamca.ro IZVOARE CU PRIVIRE LA SUPUNEREA MOLDOVEI LA TRIBUTUL TURCESC 193 seimul polon statele generale din Franţa, cele doua camere din Anglia, adica adunau regulate, cu ţel bine definit. In primul lor stadiu, care a existat ?i la noi este vorba de adunari ale privilegiaţilor, ale marii şi micii boierimi, clerului şi ale unei părţi a oştirii şi curtenilor, ţinute în cazuri speciale în care trebuia consultata „ţara“, de pilda pentru alegerea domnului. Prima adunare de acest fel cunoscuta în Moldova este cea din anul 1441 ^ Iunie 25, când avem un document dat de fraţii Hie şi Ştefan, domni ai Moldovei, act dat la Bulgari, adica Schcia, sat lângă Suceava. Diacul a însemnat „Mihul a «scris la Bulgari, la soimu“'. Acluî era dat deci în timpul ţinerii unei adunări care poartă în textul slav denumirea de soim, forma ucrainiană a seimului polonez, nrin care se înţelege dieta. De observat ca adunarea se ţinea într’un sat în afara cetăţii, tocmai pentrucă era o adunare a ţarii care nu încăpea în camerele palatului, ci se ţinea pe câmp afară2. Tot pe câmp lângă cetatea imcevii s’a ţinut adunarea care a ales domn pe Ştefan cel Mare ; „S'a adunat toată ţara, cu sfinţitul mitropolit Teoctist şi cu ajutorul lui Dumnezeu l-a uns pe ei la domnie la Şiret, unde se numeşte acest loc Dreptate şi până acum1 3. Ureche povesteşte după o varianta azi pierduta a letopiseţului slav: „Deci Ştefan vodă strâns-au boierii ţarii mari şi mici şi alta curte măruntă, dimpreună cu mitropolitul Teoctist şi cu mulţi călugări, locu’ ce se cheamă Direptate şi i-au întrebat pe toţi, este cu voia tuturor sa le fie domn, iară ei cu toţii au strigat într’un glas: In mulţi ani dela Dumnezeu sa domneşti” 4. î'.ând Ştefan cel Mare era pe moarte, el a vrut să impună ca urmaş pe fiul său, Bogdan, dar o parte din boieri voiau pe fiul ostatec dela Turci, Ştefan (Lă custa). Medicul veneţian Icronim de Cesena da amănunte foarte interesante despre adurarea electiva a boierilor: Ştefan a poruncit sa fie transportat pe un câmp, unde erau adunaţi toţi. Deşi tăiase caDul boierilor adversari alegerii lui Bogdan, domnul ţine o cuvântare adunării, în care îi recunoaşte dreptul de a alege pe domnul ţăr i: ei sa aleaga pe cel care li s'ar părea mai apt a guverna şi a-i apara de duşmani, el „nu propune mai mult pe unul decât pe celălalt” dintre candidaţi ; atunci toţi aleg pe fiul designat de Ştefan, care moare mulţumit, peste două zile5. Se vod° bine câ era o adunare electivă, ţinută în câmp, ale cărei drepturi, macar de formă trebuiau respectate chiar de un Ştefan cel Mare. Vom da şi câteva exemple de asemenea adunari din secolul al XVI-lea. ţn 1538, după plecarea lui Petru Rareş din ţara în faţa armatelor sultanului Solimar. Magnificul, „strânsu-s’au vlădicii şi boierii ţării la sat la Badeuţi de s’au sfătuit cu toţii, ce vor face de acea nevoie ce le venea asupra. Mai apoi din toate şi-au ales slat ca sa trimiţâ sol la împăratul cu mare rugăminte şi plângere... Şi au ales dintre dânşii pre Trifan Ciolpan”6. Şi aci este vorba de o adunare ce se ţine într’un sat de sigur pe câmp, cu scopul încheierii păcii cu Turcii. La 1552 : „Ei (pribegii) intrara (în ţară), Îîeci fără nicio piedică şi se adună tot norodul şi căpeteniile oştilor împreună cu episcopii şi cu boierii şi cu tot sfatul şi înalţară pe Alexandru în scaunul domniei, in palatul domnesc din Hârlau”7. La 1591, abdicarea lui Petru Şchiopul : „au strâns boierii şi ţara şi li-au zis ca nu mai poate sa sa'ur’’ pântecele Turcilor fără fund. Şi luându-şi dziua bună dela toţi, au lăsat domnia şi s’au dus pen ţara Leşeasca la Veneţiea”8. Asemenea şi în Ţara Româneasca, la 1552: „lntr’a-ceia curând s’au adunat boierii toţi şi mari şi mici şi toată cur ea şi au ridicat domn pe Radul voevod dela Afumaţi”9. La 1583, ia venirea în ţara a lui Petru Cercel el este primit lângă Bucureşti, „într’pn câmp mare» d» tot poporul, bărbaţi şl femei'. Când Mihai Viteazul hotărăşte să scuture jugul turcesc şi sa înceapa războiul (1594), atunci „îşi strânse toţi boiarii mari şi mici din toată ţara şi se sfatuiră cum vor 1 1 D. P. Bogdan, Acte moldoveneşti dinainte de Ştefan eel Mare. 1938, p. 31—°5. Am admis identific rea locului unde s’a dat documentul, propusă de M. Costachescu, Documente dela Ştefan cel M re Iaşi. If48. D. 17 " * Actul nu dă ea martori decât 20 de boieri, dar este evident că acest act de întărire de moşie a fnst dat de domni cu prilejul adunării; nu este rezultatul un 1 di cuţil a adunării şi i.u este dat d“ adunare - s I. Bogdan, Cronica lui Azarie, Anal. Acad. Rom., Secţia Istori ă, Seria a II-», t. XXXI. 1909. o. 147 (91). ‘ Gr. Ureche. Cronica (S Dascălul), eJ. C Giurescu. Buc-., 1316. p 43. ‘ Hurmuzaki, VIII, p. 40—41 • Gr. Ureche, cp. cit., r 145—140. 1 I Bogdan. Cronica lui Azaife, ed. citată, p. 147. ■ Miron Costin, Letcpifetul Moldovei, ed. P. P. Pareitescu, p 76, ■ Istoria Tării Româneşti (WWWdfiftOTOltfartfe&aTfl* BuC lf59> P 39 13. STUDII 194 STUDII face sa izbaveasca Dumnezeu ţara creştină din mâinile păgânilor şi dacă văzură eă într’alt chip nu se vor putea izbăvi, deci ei ziseră numai cu bărbăţie sa-şi ridice •sabla asupra vrăjmaşilor">. Ceea ce este foarte interesant este faptul că aceasta •adunare din vremea Iui M:hai Viteazul a fost amintită de un contemporan francez, foarte bine informat despre evenimentele din Ţara Românească. „Le prince de Valaquie qui a sa cour â Boucarest â l’exemple de celui de Transilvanie... a assemble Ies estats de son pays“ (adică domnul Valahiei, care-şi are curtea la Bucureşti, a adunat stările (statele generale ale ţării sale), (urmează hotărîrea de a se râscula .împotriva Turcilor) 2. Străinii făceau deci imediat identificarea între marile adunări din •ţările noastre şi statele generale din Apusul Europe:. Ţara era deci consultată în nnumite împrejurări grave. Aceste adunari, de care am vorbit, şi s’ar inai putea odauga şi alte exemple, se ţineau la câmp, în sate de pe lângă cetatea de scaun, ta la Soheia sau la Direptate, din cauza marilor mulţimi. Ele cuprindeau întotdeauna pe înalţii ierarhi ai bisericii ; izvoarele, aşa cum am văzut, vorbesc de „toată ţara", „boierii ţării", „lot norodul şi căpeteniile oştilor", „boierii şi ţara", „boierii mari şi mici şi toată curtea”, „boierii mari şi mici din toată ţara", „şi mulţi călugări", socotim însă că nu poate fi vorba decât dc oameni liberi, nu de ce> dependenţi. Această instituţie exista în toate statele feudale şi anume şi în cele vecine cu ţara noastră, chiar într’o formă mai evoluată. Adunarea, după cum am văzut, alegea pe domn, ■poate numai de forma, dar ca dovadă a participării ţării la ridicarea lui, încheia pace şi lua răspunderea războiului alături de domn. După exemplul celor din Transilvania şi din Ungaria, socotim ca adunările din Moldova şi Ţara Românească judecau chiar în cazuri de mare importanţa. Adunarea cea mai veche dela Scheia, în 1442, probabil ca a discutat raportul de drepturi între cei doi domni ai ţării, Ilie şi Ştefan. Aceste adunar' poartă în actele slave denumiri deosebite de aceea a sfatului, ele sunt soim •sau rada, care cu alt termen, tot sfat înseamnă. De sigur că nu acesta era numele lor in româneşte. Cutezăm sa formulăm în această privinţă o ipoteză : despre adu narea care a ales domn pe Ştefan cel Mare, cronica slavă spune că s’a ţinut pfe •un câmp lângă cetate, care se cheamă „până astăzi" Direptate, adică de atunci această adunare poDulara dându-i câmpului acest nume. Socotim că numele generic al acestor mari adunări în Moldova, în veacul al XVI-lea, era chiar „direptate", altfel nu s’ar fi dat câmpului acest nume. O direptate era o adunare oentru dreptate *=au pentru îndreptarea stării ţării3. Revenind la adunarea dela Vaslui din 1456, vedem că sunt pomeniţi numai 60 de boieri. Chiar de ar fi să ţinem seamă de adausul neprecis „şi ceilalţi toţi" aceasta încă a fost o adunare mai restrânsă decât cele în care a fost convocată în câmp „toată ţara, tot norodul, cu curtenii, călugării, căpeteniile oştii". Aşa dar, la prima închinare a Moldovei sub haraciul turcesc, a fost convocată adunarea cea mare, pentru a acoperi răspunderea domnului şi a solului trimis la „sultan, dar această adunare a fost totuşi mai restrânsă decât alte adunări de acelaşi fel, a fost o adunare numai de boieri, şi, în afară de cei patru dieci din cancelaria domnească, o adunare numai a marii boierimi. Socotim că nu este vorba numai de o întâmplare. Au fost înlăturaţi aceia asupra cărora trebuia să apese’ de acum începând, birul greu în bani al haraciului. Şi de asemenea s’au evitat protestele celor care ar fi putut cere ca ţara să nu fie supusă păgânilor. Supunerea Moldovei faţă de cererile turceşti s’a făcut numai prin consultarea boierimii mari, deşi exista putinţa consultării unor cercuri sociale mai largi. Aceasta ar fi o indicaţie asupra sentimentelor generale ale poporului fată de această închinare, care urma să aibă urmări asa in Moldova, nu s’a lăsat înduplecat de repetatele salv conducte acordate de Ştefan cel Mare. Faptul ca tocmai omul care dusese tributul la Turci, care tratase de două ori cu sultanul ş‘ avea legaturi cu Turcii, nu se împacă niciodată cu Ştefan cel Mare, cu toata gloria adusa de acesta ţarii sale, arata că Mihul reprezenta o tendinţă pol’-tica opusa, sau cu alte cuvinte, Ştefan într’adevăr, dela început a reprezentat ten dinţa de împotrivire împotriva Turcilor. In această lumina privite lucrurile, putem so o ’ al incrarea lui Petru Aron, în urma şi în paite din preina „închinării dela Va lui”, dreit un moment al luptei poporului român împotriva cotropitorilor turci şi a uneltelor acestora dinlâuntrul ţarii sale. A. C. G. 1 1 M. Costăchescu, cp. cit., H ip 806—i'OT» Şi actul fără data, al fraţilor Buciacki da-t lui Mii 1. f du ndu-i adapost în cetăţile lor, este probabil tot dela aceeaşi dată (idem, II, p 804—8 ol u „circa 1454“. î I. Bogdan Documentele lui Ş*ef n cel "Mare, TI, p. 257. 269. 365, 309. • Dlugosz, Hktoriae Polonicae librt XIII, II, ed. Leipzig" 1712, eol. 41C—417 1 M c t che eu, op cit., II. p. 809. ‘ In textul slnv al scrisorii: „togto Oomanovlci". din care editorul Costăche. cu (p. 81 î a *ăcut Togtocomanii, crezând că este vorba de un popor. * M. Costăchescu, op. cit., II, p. 423 (din 1452). www.dacaromamca.ro IZVOARE cu PRIVIRE LA SUPUNEREA MOLDOVEI LA TRIBUTUL TURCESC 197 ANEXE I. SCRISOAREA SULTANULUI MOHAMED AL Il-lea DIN 5 OCTOMBRIE (1455) Dela marele domn şi marele emir, sultanul Mehmed beg, nobilului şi înţe'ep-lului şi demn de orice cinste şi lauda, Ioan Petru voevod şi domn al Morovlahiei, iubitoare salutare sa primească nobleţea ta. Ai trimis pe solul acesta 1 şi boier al lău, Mihul logofăt şi printr’însul cuvintele domniei tale1 2, pe care le-a spus3. Deci, dacă vei trimite haraciu, 2000 de ducaţi4 5 * de aur, domniei mt-le, în Mecare an, atunci va fi încheiată pac^a56. Şi pentru aceasta punem soroc peste trei luni. Daca va sosi la împlinirea acestora7, atunci pacea să fie încheiată8 cu domnia mea. Dar dacă nu va veni, aceasta o ştiţi voi9 10 * Şi Dumnezeu să te veselească. Luna Octombrie 5, Ia Sahran Beglie. ii. actul adunării dela vaslui din martie—maiu (1456) Noi Petru voevod din mila lui dumnezeu domn al ţării Moldovei, cu panii -datului nostru moldovenesc şi cu mitropolitul nostru, chir Teoctist şi cu toţi panii dela mare până la mic, ne-am sfătuit mult şi am socotit între noi despre cotropirea 'o şi pieirea ţarii noastre care este din toate părţile şi mai ales dela Turci, care au prădat şi pradă de atâtea ori11 şi cel dela noi dare'2 2000 de galbeni ungureşti. Noi însă nu am fost datori13 să le dam. Dar a ne apăra nu este cu putinţă nicidecum, pentiuca nu avem sprijin14 şi niciun ajutor din nicio parte, aşa cum au avut înaintaşii noştri. Iar nedându-le ci singuri vor lua, precum au luat şi până acum soţiile şi copiii fraţilor noştri. De aceea, am hotarît15 toţi împreună sa înlă'urăm nevoia, după putinţa ce o avem şi sa ne plecam capul în faţa acelei pagânataţiI6 17, să găsim şi sa dam cu ce vom putea să-i îmblânzim ' până când milostivul Dumnezeu se va îndura sa putem iarăşi avea ajutor dela Dumnezeu şi să aflam aliaţii18 noştri, aşa cum au avut îmintaşii noştri. De aceea, sfăluindu-ne toţi împreună, am rugat pe boierul nostru, pan Mihail 3ogofăl, ca să plece la Turci, să înlăture greutatea noastră, luând pe dumnezeu în ajutor şi să ne facă nouă pace19, ca ţara noastră să nu mai fie20 dată pieirii. Daca \a putea cu ceva mai puţin21, e bine. Şi iar, dacă nu va putea să-i roage şi sa 1 acesta om B. şi M, C , * domniei talie om B, şi c. M. : şi domnia mea am luat cunoştinţă de toate cuvintele ce el a spus B. din care am înţeles M. C. 4 galbeni B. 5 să fie B. Aşadar să fie M C. c pace făcută M. C. pace desăvârşită B. 7 la acel termen M. C. la acel scroo B. » să fie pace făcută M. O. sn fie pace de^ătvârşită B. • atunci şi voi ştiţi (ce vă aşteaptă) M.C. atunci (ce va fl) şiiţi B. Notele reprezintă variantele din traducerile lui M. Cost&chescu (M.C.) op. cit. şi F. F. ibinger (B). .,Cei dintâiu bi** al Mioldovei către sultan", Bucureşti, 1936, p 6—10. Din fotografia textului se vede că diacul a scris întâi Vladlslav In loc de Petru şl XjngroviabSa în loc de Morovlahia. E*te deci vorba de un diac care ştia să scrie de obicei vatre domnul de atunci al Tării Româneşti, Vlatiisfiav, fiul lui Dan. 10 apăsarea M.C u au luat şi iau de atâtea ori M.C. « bir M.C. ,J nu suntem în stare M.C.. 14 putinţă M.C sfătuit M.C. « acestui păgân M.C. 17 întrucât vom putea m cererea lor M ^ *• ajutoarele M.C. *» ?cea<«tă sumtă M.C. *' să nu fie M.C. 81 să oeară şl să scoată mai puţin din ace-istă sumă M.C www.dacoromanica.ro 198 STUDII •zbutească întru aceasta atunci sa dea şi acei doua mii de galbeni ungureşt’, ca ssi avem noi pace, iar tara noastră să nu se mai piardă. Şi am jurat şi juram * * cu* această carte a noastră panului Mihait logofăt ca sa nu spunem niciodată niciun cuvânt împotriva tui şi deasemenea ca nimeni sa nu poata spune împotriva lui ca el a făcut3 acea dare4, pentrucă noi toţi împreuna 1 am trimis sa dea acea dare pentru nevoia noastră. _ _ . .... Şi la aceasta am dat cartea noastra panului Mihail logofăt şi cu toţţ panii noştri şi sfatului moldovenesc, supt pecetia noastră şi supt peceţile tuturor boierilor noştri, ca el din toata inima sa umble pentru încheierea păcii5 noastre, iar panii noştri, anume mai întâi mitropolitul nostru, chir Teoctist şi panul Braţul (urmează numcli boierilor în număr de 57, socotind şi pe Mihul între ei şi 5 pisari) şi alţii toţi. Iar Steţco a scris la Vaslui, anul 6964 (1456). 1 să-i roage şi să izbutească Intru «ceasta M.C. 1 am făgăduit şi făgăduim M.C. 1 a hotârit M.C. * bir M.C * pentru pace M.C. www.dacaromamca.ro DOCUMENTE Publicăm mai jos fragmente dintr’un document Inedit, important pentru cunoaşterea unor evenimente din istoria Republicii Cehoslovace In acest document sunt înfăţişate împrejurările cu care a început şi s'a desfăşurat rascoala populară din 1831. „ISTORIA RĂSCOALELOR ŞI A CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE LA HLUKNAVIŢ ÎN ZIUA DE 9 AUGUST DIN ANUL 1831, SCRISĂ DE MARTIN KLEIN, PAROHUL DE HLUKNAVIŢ, DECANUL ŢINUTULUI, ŞI EXTRASĂ DIN CARTEA PAROHIEI DE HLUKNAVIŢ, PAGINA 28 ŞI URMĂTOARELE'1 Pe când era în loiu războiul ruso-polon, a fost adusa în Polonia holera dîrj părţile Asiei în care doar se întindea până acum aceasta boala nenorocita. Maeslatea sa prea sfinţita Francisc I, împăratul Austriei şi reţele Ungariei, din dragostea sa părintească faţa de popoarele ce-i sunt supuse, pentru cn să oprească dela împaraţ a sa aceasta pacoste care începuse să se întindă în toate părţile prin păsurile amin tite, a poruncit cu - îndurare* ca înainte de toate să se înconjure hotarele Galiliei cu cea mai straşnica paza, cu un- cordon militar şi sa se taie orice legătură cu Polonia, de acum molipsită de aceasta boală, ceea ce s’a şi făcut fără zabava. Episcopii diocesani au luat măsuri sa se înalţe rugăciuni către dumnezeul în furărilor în toate bisericile parohiale sau mănăstireşti şi au însărcinat clerul mirean să îndemne prin predici fierbinţi norodul sau credincios la cucernicie şi sa-1 aducă Ia o pocăinţa neprefacuta pentru păcatele săvârşite, pentru ca în acest chip \dumnezeu — care este jignit de pacat dar îmblânzit de pocăinţă — sa privească cu îndurare Ia rugăciunile poporului sau şi să binevoiasca sa întoarcă milostiv acest biciu al mă niei sale de care ne-am învrednicii prin păcatele noastre, oprind braţul îngerului pedepsitor. înaltul consiliu regal de locotenenţa al Ungariei a trimis comisari regali in toate părţile ţarii cu aceasta însărcinare ca, pe de o parte să vegheze la împlinirea cât mai întocmai a înaltelor porunci, iar pe de alta parte, sa se străduiască sa ne tezeasca ciocnirile ce se puteau naşte cumva între (deosebitele) administraţii din chiar împlinirea acestor (masuri) şi carora sa le mai stea în sarcină pe deasupra şi «trân-gerea însemnărilor ce aratau starea sănătăţii dăinuind în sânul administraţiilor ce le suni încredinţate, sau (allminlerea zis) darea de seamă a sănătăţii ce trebue înaintată fără zabavă către Sfatul de cârmuire1 al ţarii, în sfârşit cautarea mai ales a mijloacelor de urmărit pentru îndestularea cu sare şi cu bucate în administraţiile lor. S’au dat poporului învăţături şi îndemnuri sănătoase pentru paza-şi mântuirea sa; cum trebue să se poarte în aceste împrejurări nenorocite: au fost sfătuiţi să pună Toată cumpătarea în hrana şi băutura (lor), să se ferească de a bea pe fierbinţeala apă rece sau în cantitate mai mare şi să se mai ferească mai ales de răcelile nopţii, 1 Dtrigens Diqasterlum Regnl www.dacoromanica.ro 200 STUDII să se îngrijească de curăţenie în ietacuri şi în vestminte .trupul să şi-l spele bine şi des, sa ocolească atingerea celor care sunt gata 1 molipsiţi, sau măcar sunt bănuiţi a se ti molipsit de boală, ceea ce este tot una şi alte (sfaturi) asemănătoare ce se socoteau trebuitoare şi folositoare după părerea medicilor, pentru a pune stavilă molimei grozave a holerei. După ce s’au luat aceste hotarîri mântuitoare şi (s’au luat) măsurile de oprire a răspândirii acestei cumplite molime, fiecare aştepta între nădejde şi teamă întâmplările viitoare, care erau negreşit cât se poate de nenorocite. Căci holera nu s’a lăsat sa fie închisa în hotarele ţarii Poloniei (ci) fără a fi împiedecată de niciun fel de masuri luate, a străbătut ca un puhoi ţara Galiţiei, şi în curând chiar comitat»^ de margine2 ale regatului Ungariei, în deosebi comitatele Saros, Zemplen, Ung, Abanj-vâr, Zips, etc. — acest biciu al mâniei dumnezeeşti a precedat cu mult acea născocire diavoleasca închipuita de un om duşmănos, că adică toate măsurile luate sau care aveau a fi luate pe viitor de către administraţiile cârmuirii nu ar tinde atâta la paza populaţiei cât la omorirea sa, ca puţurle şi izvoarele apelor se otrăvesc cu prafuri otrăvitoare (Praphy) şi de aceea mor oamenii. Aceasta născocire nebunească a cuprins în curând într’atata sulletele tuturor, în deosebi ale slavilor ruteni, încât nu au mai putut fi smulse după aceea din sufletele lor de niciunele îndemnuri însufleţite pe care le răspândeau cu toată străduinţă cu putinţă parohii lor, atât în convorbiri în parte dela om la om, cât şi în predici obşteşti ţinute în biserici (în faţa) credincioşilor ; ba chiar în cele din urmă până acolo a ajuns poporul orbit de această nebunie încât îşi bănuia chiar preoţimca sa ca ucigaşă3 a sa precum că i-ar întinde prea slânta taină a cuminecăturii în cuminecătură otrăvită. Norodul a fost însă mai îivtărit în această orbire de neînţeles a sulletului şi în împietrirea inimii (sale) prin zelul necumpănit al hirurgului caşovian N. Lehoczkv pentru paza locuitorilor din Caşovia. Cpci, pe când se întindea holera spre aceasta cetate liberă şi i egală, sus zisul hirurg dădea oamenilor nişte prafuri care să-i apere de molima4, negreşit nu numai acelora care şi tânjeau qu semne ce dădeau de bănuit că ar fi bolnavi, ci tuturor fără deosebire, chiar şi celor sănătoşi tun : iar cei care uu se hotarau sa ia aceste praluri de bunăvoe, erau constrânşi să le ia cu sila. Dar s’a întâmplat ca unii din aceştia cărora li s'au dat aceste prafuri de pre-întâmDinare a boalei sa moară de o moarte neaşteptată, nu pentru că au luat aceste prafuri, ci fiindcă erau cuprinşi dinainte de vreo altă boală grea lăuntrică, sau poate chiar de această holeră. Din pricina acestor cazuri neaşteptate de moarte, înrăirea5 norodului orbit a ajuns la culme, astfel că nu mai putea fi convins de contrariul 'prin nicio înlănţuire de dovezi. De altminteri, ca şi la Caşovia, aşa în oricare alt loc, tot (omul) şi fiecare judecând cu socotinţă şi încredinţat pe deplin că holera este pedeapsa lui dumnezeu prin care loveşte păcatele noastre după cerinţa dreptăţii dumnezeeşti, pe lângă rugăciunile unite cu pocăinţă cu care se închină prea plecat milostivirii lui dumnezeu, se mai folosea şi de acele măsuri de pază pe care le-a găsit de folos Facultatea de Medicină a Universităţii din Pesta şi a pus să se răspândească în foi tipărite scrise în cuvinte‘pe înţelesul tuturor4, adică purtarea asupra sa a camforului, a calciclori-nei7, întrebuinţarea oţetului numit „al tâlharilor"8, pentru deasa spălare a feţei şi a mânilor, etc. Insa mulţimea înrăită a răstălmăcit în- nume de rău şi toate aceste (măsuri) îndreptate doar spre paza poporului. In aceste triste împrejurări, când adică oamenii îşi întorceau auzul dela adevăr şi-l plecau la născociri diavoleşti şi pe când o bănuială de neînchipuit faţă de mai marii şi stăpânii lor fireşti cuprinsese pe de-a’ntregul sufletele lor, cumplita holeră indică a fost adusă încoace de trei locuitori din sânul Hluknaviei care fuseseră pentru seceră la Caşovia cu o urmare într’adevăr aducătoare de cele mai mari nenorociri, pc care după cum o însemn cu groază pe foiţa de faţă, aşa vor citi-o urmaşii cu mirare şi încremenii e. Era ziua de 29 Iunie când s’a strecurat pentru prima oară holera în cuprinsul 1 Iam tnfesti. * Conttgraos. 1 Entndlaatorem. 1 Pulveres praeuerve-turos • Maliţia. • Lablls usltatla oonceptis ’ Calcls clorinae * Acetl Jabionum r.uncupati www.dacoromanica.ro ISTORIA RĂSCOALELOR ŞI CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE LA HLl KNAVIŢ 201 •parohiei mele : în deosebi în circumscripţia bisericii mame din Hlukno. îndată ce s’a întâmplat acest lucru, după cerinţa planului întocmit de strălucită obşte a comitatului Zips, ţinându-se consfătuiri cu autorităţile locale 1 i s’a adus la cunoştinţa cinstitului medic al comitatului respectabilului d«mn Martin Ha.'tinan, doctor în medicină, cu reşedinţa în oraşul Gottn'z şi în acelaş timp şi vicRcomitelui obişnuit1 2, respectabilului domn Ludovic Almassy de Filiez. Medicul s’a înfăţişat îndată la faţa locului, a cercetat în tovărăşia mea pe fiecare în parte şi pe toţi bolnavii al căror număr creştea pe tiecare zi şi le-a prescris leacurile potrivite şi a pus pe loc să li se dea din farmacia din Goltniz. Domnul vicecomile obişnuit a trinrs de asemenea — neîntârziat — încoace pc părintele prior al convenluiui fraţilor indurării din Varallya, Benignus Smiancel, maestru hirurg, ca împreună cu sus numitul medic să ia în cercetare cu luare aminte semnele molimei ce se înlindea — sare în răstimp de cinci zile a mai doborit încă multe victime — şi să afle şi sa stabilească dacă ace? boala trebue so colita neîndoios ca fiind holera indica, sau nu ? Aceşti doi barbaţi, pentru a purcede cu mal mare siguranţă într’un lucru de aşa mare cumpănă şi ca sa nu mai sporească încă şi mai mult fără de cuvânt îndestulător spaima aceea dinainte care şi stiabătuse toate vecinătatea dimprejur, au hotarît sa se purceadă la deosebirea cadavrelor, din care atunci erau cinci la îndemână pentru ca din cercetarea mai adânca a acestor cadavre să se poata trage încheierea daca aceasta mortalitate trebue pusă pe socoteala acestei boale grozave — holera — sau poate a vreunei alte metehne lăuntrice. Această operaţie a săvârşit-o cu cea mai mare îndemânare sus numitul părinte prior, totuşi, puţin a lipsit ca să nu se ajunga la violente în chiar timpul acestei ope-îaţiuni, căci pe când trebuia să se purceadă la deschiderea cadavrului soţiei unui oarecare ţăran palmaş3, Martin lavorszky, om de altminterea greoiu şi pătruns cu totul de acest eres ca domnii omoară pe oameni cu praturi otrăvitoare, acest bărbat rau, înarmat cu un ciomag, i s’a ridicat împotriva. S’a stârnit o zarva nespus de mare, din tot locul veneau alergând oameni, şi dacă nu aş fi alergat şi eu acolo în acea clipă şi n’aş fi potolit acea turburare cu vorbă bună, dumnezeu ştie ce ar fi ieşit atunci de acolo. După ce s’a potolit această turburare şi a fo^l irimis de acolo acest bărbat a veni după putinţa sa în ajutorul omenirii încercate din Hlukno. Iar chiar aceşti cercetaşi a fc.st că doi inşi muriseră din cauza unor melehn-* lăuntric*, iar cobalţi trei muriseră fără nicio îndoială de boala grozavă a holerei. De’i, fa^ându-se darea de s°ama oficială asupra acestui fapt către strălucită obşte a comitatului Zips de către domnul medic şi (de) părintele prior, această strălucită obşte a fost rugată sa ia masuri de îndată pentru a pune stavilă răspândirii mai departe a ac°stei boale grozave ş' penl“j a veni după putinţa sa în ajutorul omenirii încercate din Ulukno. Iar chiar aceşti domni: medicul şi priorul cercetau cu cea mai mare sârguinţă pe toţi cei molipsiţi de holera, le prescriau medicamente care sa li se dea cu grija fiecărui bolnav prin mijlocirea învăţătorului Tobia Makroczy şi a unui om din administraţia sătească4. Cei care au întrebuinţat medicamentele prescrise în Telul prescris, care totuşi au fost puţini la număr, au fost redaţi sănătăţii lor dinainte; iar ceilalţi — aproape toţi — care erau pătrunşi de acea bănuială rea obştească, şi care s’au împotrivit să ia medicamente au ajuns jertfa acestei boale a holerei. Deci, ca să nu se dea medicamente tară rost, şi să se căşuneze ciiellueli zadarnice strălucitului comitat, am îndreotat o cerere la locul potrivit ca să se trimită un hirurg, sau în lipsa acestuia un altul, cunoscător cât de cât în ale hirurgiei, care să cerceteze bolnavii în fie ce zi şi să le dea medicamentele după prescripţia medicilor. După ce s’a făcut sus zisa dare de seama oficială a medicilor, ni s’a trimis nouă o instrucţie tipărită, cum trebue să se purceadă în aceste triste împrejurări, şi ce măsuri de paza trebue luate. Potrivit cu această rânduială, ţinându-se consfătuire cu inspectorul de acum al domenicilor : George Proskko, s’a însemnat locul pentru un cimitir în afara satului pe cuprinsul (Hluknotului la drumul ce duce spre Sf. Ana, nu departe de crucea ridicată pentru morţii seceraţi de această grozavă boală ce tre- 1 Offlciolatu domfnali. 1 Ordinarius. * Inqui inius. 4 Inctfecio rurali www.dacoromanica.ro 202 STUDII buiau îngropaţi; (cimitir) care a şi fost sfinţit îndată de mine. In ziua de 6 August au sosit doisprezece soldaţi cu caporalul lot, N. Maslar, care unindu-se cu alţi soldaţr ce ţineau închis pasul spre comitatul Saros la Sf. Ana au încercuit din toate părţile ţinutul Hlukno, potrivii cu porunca ce le fusese dată şi au tăiat legătura cu ceilalţi murit iri vecini. Comandant al acestei miliţii era subofiţerul1 N. Mihalevits. Iar nobilul domn N. Fanschmidt, vicefiscalul comitatului, a fost însărcinat sa ia măsurile de luat pentru închiderea cordonului1 2 *, precum şi să hotărască cele-ce sunt potrivite pentru cei încercaţi, rămaşi încercuiţi la Hlukno. A mai fost desemnat drept • comisar al sănătăţii N. Ribiczey, care stând nedeslipil2 în coliba4 ridicată pe linia de izolar-* între Hlukno şi Richnc, chiar la râul Szlatnik, să fie poarte toată grija, ca să nu ne atingem din lipsa celor trebuitoare precum şi a medicamentelor şi pentru ca să nu lămână cei molipsiţi lăsaţi doar pe seama lor înşişi a fost trimis la cererea stăpânirii5 din venerabilul conveni al Fraţilor Indurării din Varallya cuviosul frate Ko-muald Iarohmck, ca să-i asiste, să le dea medicamentele şi să-i cerceteze în fiecare zi. Suspomenitul domn vicefiscal, potrivit cu însărcinarea ce i se dase după ce a făcut mai întâi un drum încoace ai dispus să se pregătească o căruţă prevăzută cu porţ! în care sa se poată duce cadavrele (şi) să se faca (nişte) oleşte de fier prevăzute cu mânere lungi pentru apucarea cadavrelor, spre a se împiedeca mai uşor atingerea celor molipsiţi şi a se stăvili molipsirea. Aceste măsuri de început luate cu gândul cel mai bun, precum şi unele rostiri ne mgetate ale domnului vicefiscal, de care se folosise în trecerea sa orin Krompach au întărâtat într’atâta sufletele vecinilor Kronpachcenşi, Slovinkensi, Richnavrensi şi Hluknarinşi pe care le năpădise cu totul şi altminteri un duh rău în urma poveştilor nebuneşti răspândite pietmindeni, încât cu cei mai mare ierăbdare aşteDtau primul prilej în care să-şi ducă la îndeplinire gândul lor atâta de nedrept şi de neomenos urzi: dinainte. Prilejul dorit a sosit printr’un vicleşug diavolesc când erau chemaţi oamenii sus amintiţi în ziua de 8 August. In ziua aceasta, des pomenitul vicefiscal vrând să îndestuleze cu un articol din cele mai trebuitoare pe locuitorii din Hlukno, anume cu --are de bucătărie, a purces spre Hlukno însoţit de cuviosul frate Romuald Iarolimelc şi de slujitorul său Haido din acel comitat6. Târziu seara s’a şi înfatişat la casa mea parohială fratele Romuald, iar Haido rămas puţin în ,,Campo Domino" s’a dus în tâi la Richno cu trăsură stăpânului său, şi îndată ce s’a oprit în faţa casei judecătorului7 Gheorghe Harman, întrebat de acesta dacă a adus prafurile, a răspuns ca acestea sunt cu totul la îndemâna dar nu erau altceva decât caiciclorina care se adusese în acest scop : ca cci sănătoşi să o poarte la ei şi să se folosească de ea ca o măsură de pază împotriva holerei — pe acestea, apoi i le-a şi predat. Luând aceste, prafuri nelegiuitul judecător ca şi cuprins de furie, alergând apoi încoace şi încolo prin fot satul şi strigând spunea : „dacă aceasta este moartea voastră luaţi armele, fiţi bărbaţi, eu de acuma vă voi păzi şi apăra, numai voi să mă urmaţi pe mine, şi să faceţi cele ce vă voi porunci, nu veţi mai munci pentru stăpânii de moşii, nici nu veţi mai plăti dijme ’. Pentru a stârni o răscoală şi mai grozavă a poruncit să se sune clopotele din turn după cum se obişnuieşte să se sune la vreme Je pârjol. Dân-du-se acest semnal au roit îndată o mulţime de oameni atât bărbaţi câ4 şi femei, şi de îndată au dorit să pună mâna pe Haido şi să-l omoare; dar acela fiind tânăr şi puternic şi ajutat de întunericul nopţii abia a putut scăpa prin fugă, şi a ajuns cu bine după neîncetate hârţueli până la oraşul Olasz, de unde a fost dus printr’un prilej sigur la Leutschau. Abia scapase Haido din mânile răsculaţilor, când a sosit stăpânul său, pe care de asemenea l-au înconjurat de îndată mai mulţi răuvoitori, şi l-au ţinut prins şi l-au batjocorit cu fel de fel de ocări şi apoi l-au purtat de colo-colo până când cu ajutorul unuia sau altuia mai puţin rău ca ceilalţi, fiind eliberat din mâinile acestor oameni neomenoşi. a luat-o la fugă peste râul Hernad spre păduri şi munţi şi s'a salvat în noaptea adâncă. După ce a scăpat acela într’astfel, a sosit ofiţerul Mihalevitz care îşi avea cartierul său în Richno, întorcandu-se din Hlukno-, dela inspectarea pazei militare încredinţate supravegherei şi comandei sale. Pe acesta 1 Vexllllfer 1 Linea. • * ProDe statuam. 4 Gaza. ‘ I. Publici. • Comitalensis. 7 Iudicis. www.dacoromanica.ro ISTORIA RĂSCOALELOR ţ>! CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE IA HLUKNAVIŢ 203 de cum l-au văzut, l-au prins cu furie, l-au luat printre cele mai nevrednice ocări, şi l-au dus la judecător, l-au bătut după cum au vrut, l-au aruncat în lanţuri şi i-au băgat în gura spre a le înghiţi leacurile în contra holerei pe care le-au găsit asupra lui, şi îndata au trimis curieri anume la Kroinpach şi Slovinka cu o porunca scrisa «ă binevoiască sa le vină în ajutor, împreuna şi cu înştiinţarea ca acuma ei şi ţin în mâinile lor un spion otrăvitor care a venit la ei ca să-i răpună. Soldaţii care Faceau paza la linia de izolare din Slatnik — cei mai mulţi re cru{i lua{i de curând — şi care ar fi putut uşor sa elibereze pe ofiţerul lor din aceasta primejdie vădită, daca ar fi avut un caporal cu suflet, dar cum însuşi caporalul, un om din cei mai păcătoşi, se înţelesese cu {aranii răsculaţi, ei au rajnas doar ca nişte martori nepăsători ai acestei nenorociri. Oamenii din Krompach, la primirea cu rierului, de îndata chiar în timpul acestei nopţi trimiţând pe unii din cei mai rai ooncclateni ai lor, l-au dus pa nenorocitul ofiţer despuiat mai întâi de hainele şi de cişmele sale, legat crunt, cu picioarele goale prin bezna cea mai deasa la oraşul Krompach şi acolo l-au aruncat în temniţa din casa obştei. După luarea în prinsoare în chipul acesta a acestui ofiţer, smintitul de judecător din Riclino a chemat la casa sa pc oamenii din Richno spre a se sfătui cu ei cum sa purceadă mai departe pe calea drăceasa apucată. La chemarea sa s’au ^răbit nenumăraţi fără deosebire bărbaţi, femei, tineri şi bătrâni, şi au stat la sfat cu uşile şî ferestrele deschise si au hotârît măcelărirea tuturor slujbaşilor stăpânirii din Hlukno în care să se cuprindă şi parohii 1 lor, pe ziua următoare de 9 August, adică în alunul Sfântului mucenic Laurenţiu. Pentru a putea duce la împlinire mai uşor şi mai sigur gândul lor crunt, au trimis îndată în timpul nopţii, fără zăbavă, curieri la Hrissoc şi Kallyavam, vestind pe locuitorii din Hlukno, de altminteri informaţi încă dinainte, şi poftindu-i să se unească cu ei, cu această ameninţare că dacă nu vor purcede împreună cu ei în acest gând blestemat şi drăcesc să ştie că îi vor omorî şi pe ei După ce s’a hotărît această faptă cumplită pentru ziua următoare, deşi era cunoscută tuturor celor care locuiau în Richno, totuşi nu s’a găsit niciun om de al lui dumnezeu care să ne vestească de această primejdie aşa de apropiată nouă celor ce ne aflam în Hlukno. Dela comisarul sănătăţii pentru linia de izolare, locuind în Slatnik, Domnul Ribiţei, care cam pe la ora unsprezece noaptea a alergat la noi cuprins cu totul de spaimă în timp ce noi toti dormeam, am aflat doar atâta, că în Richno se stârnise răscoala. In sfârşit, s’a ivii ziua grozavă căreia i-am supravieţuit, ziua de 9 August care, arâtându-se neobişnuit de urîta, prevestea parca o nenorocire; căci suflau atât de tare vânturile de miazănoapte printre neîncetatele ploi nespus de reci, încât s’ar fi crezut că am fost mutaţi din zilele călduroase ale verii în timp de iarna. In timpul dimineţii, cam pe la ora a şasea, Reverendul Domn Andre* Hornyik, preotur din Zips pe '\are îl cerusem ca ajutător duhovnicesc dcla venerabilul capiMu. a siuiit liturghia în capela Sfântului Ioan Nepomuc. căci venise porunca hotarîtă ca în’ parohiile cu mai mult popor, spre a se preîntâmpina primejdia grozavă a unei molipsÎTi mai mari, şi spre a mi se da naştere la prea mare adunare de norod, să se t>na slujba bisericească în loc deschis. Duoă aceea a slujit în aceeaşi capelă capelanul locului Vendelinus Vilcsek, şi în sfârşit, cam la ora a opta, eu. Pe când ieşeam din casa parohială, am văzut îndată în jurul bisericii, şcoalei şi parohiei şi pe sub arborii plantaţi în şir spre castel o mulţime neobişnuită de tineri şi bărbaţi din Hlukno şi din Richno înarmafi cu ciomege, securi, turci do fier şi puşti, printre care erau amestecate şi nenumărate femei. In tabere am trecut prin aceasta mulţime înarmata spre capela sus amintită în care, fiind de fata şi inspectorul stăpânim, Giorgio Prosco, am slujit liturghia rugând prea înaltul sa binevoiască să lumineze prin harul Sfântului Duh norodul ce începe să se răscoale, înşelat de viclenia diavolului, şi să .înde părteze cu îndurare toată primejdia dela noi. După săvârşirea slujbei, m’aim oprit în fata capelei în mijlocul mulţimii inar mate şi i-am întrebat cu vorbă blândă ce au de gând prin această adunare neob'ş-nuită a lor, şi prin aceste pregătiri ale lor ce dau de bănuit ? La aceasta întrebare blânda cei mai mulţi strigând în desordine, printre care in deosebi şi anume au fost •bservaţi Ioan Hubov, Ioan Tobis şi Martin Magda, ţărani din Hlukno, au răspuns : „Astăzi se va săvârşi ceea ce trebue să se săvârşească, căci noi nu mai recunoaştem * Cumtoribus anlmarum -- paroh: www.dacoromanica.ro 204 STUDII acum nicio altă puler’ decât doar pe dumnezeu care este în cer“. La acest răspuns neaşteptat, eu le-am atras luarea aminte cu blândeţe şi i-am îndemnat cu sfaturi părinteşti prin care ii îndemnasem şi în predica tinută în biserică, sa baee de seamă şi a nu se lase duşi pe o cale greşita în urma unor poveşti neîntemeiate, sa se supună poruncilor date de către puterea legiuita, sa aibă pe dumnezeu înaintea ochilor, el care cercetează sufletele oamenilor şi care va fi judecătorul neînduplecat al nostru al tuturor, a recunoască b'ciul maniei dumnezeieşti în boala aducătoare de moarte trimisa asupra lor, şi sa se întoarcă spre pocăinţă faţa de dumnezeu pentru păcatele săvârşite, â fie supuşi domnilor lor cu ioata rabdarea’, că nu este putere decât dela dumnezeu, şi cel ce se împotriveşte puterii se împotriveşte rânduirii lui dumnezeu, şi deci daca au vreo olano-ere dreapta sa şi-o înfăţişeze autorităţii orânduite de dumnezeu, adica domnului judecător procesual sau prea luminatului Domn Com'telui supr;.u. şi sa e retraga în linişte la casele lor. Acest îndemn părintesc al meu nu a trrşcat sufletele împietrite ale răsculaţilor, căci diavolul şi intrase în ele şi !•» liri-;- în prinsoare, şi de aceea m’am îndepărtat întristat la parohie printre aceia urlând fără în cetare cât îi ţinea gura şi ameninţând cu moartea prin mutrele lor* 1. Intre timp se adunau tot mai mulţi şi mai mulţi oameni din Richno şi Hlukno, Răsculaţii alergau eand spre parohie când spie castel, în sfârşit la ora nouă înainte de prânz toţi s’au rapust't ca un puhoi în casa stăpânirii pe care o locuia Economul grânelor2 loan Gyurtsac. Văzând aceasta, economul a închis casa care era prevăzută cu gratii de fier la toate ferestrele, şi cu o poarta de fier, şi s’a retras şi s’a ascuns în pod împreuna cu Carol Faller, un tânăr de nouăsprezece ani. fratele /soţiei sale, care venise ari dinainte ca musafiri. Văzând ţaranii răsculaţi, casa închisă, luând drugi de fier au spart cu putere gratiile unei ferestre dela intrarea ca=ei în dreapta porţii în mij- locul a strigate, blesteme şi învinuiri şi sdrobind fereastra în ţăndări, au intrat în sala, de acolo sau năpustit în iatac în care se afla soţia economului cu cop':i, înspăimântată şi încremenită de groază, pe care apucând-o cu cea mai mare sumeţie şi ducând-o peste tot fara milă şi Urlând, o întrebau unde sunt fratele şi bărbatul ei. Nenorocita femeie cazula la picioarele răsculaţilor, îi ruga cu lacrămi sa se îndure de copiii săi micuţi şi să lase viaţa soţului şi fratelui sau '’are 3unt nevinovaţi si ca nu şlie unde au plecat soţul ş fratele ci. Totuşi a lip«it mult ca si se înduplece aceşti răsculaţi cumuliţi de rugăciunile şi plânsul femeii înspăimântate, ci mai degrabă au trio-.-it toţi îrtr’un glas ,.Nu \a vom cruţa, voi aţi vrut să ne omo.Tţi cu piafuri otrăvite, acum noi te vom răpune şi pe tine, pe bărbatul şi pe fratele tau şi pe toţi cei 1 alţi domni, şi câinii vor linge sângele vostru în curând". Şi în adevăr, îndată fără zăbava, râspândindu-se prin toate ungherele casei s’au pus sa caute cu grijă pe cei ascunşi pe care cum nu-i găsiseră şi, înfuriaţi cu totul, se pregăteau sa plece de acolo, o femeie prea întunecată. Elena soţia lui Aloi-sius Bclez, care aflase mult bine în casa economului a dat pe faţă că economul este ascuns cu Carol Faller în pod şi sa cerceteze bine toate ungherele în deosebi grămezile de piei de miei şi de oi îngianiadile acolo. Primind aceasta lămurire s’au întors şi au găsit într adevăr pe cei ascunşi şi i-au aruncat fără milă în jos pe treptele de piatră şi luându-i mai întâi pe econom, şi scoţându-1 din sala casei în încăperea aş temută cu pietre, l-au răpus cu cruzime, aducându-i nenumărate răni de moarte cu ciomegele, securile şi aşa mai departe. înainte de a-şi da sufletul printre chinurile sale, el îi ruga pe călăii3 sai pe ce au ei mai sfânt, ca să mă cheme pe mine, căc' deoarece el trebue sa moară, sa se poată îngriji de sufletul sau; dar aceasta i s’a tăgăduit cu totul. Ba chiar Antonius Rohal, ţăran din Ri:hno, a mai strigat: decanul acesta este „Hunczent” ca şi tine, tu acuma trebue să crapi, iar acela va crăpa îndată după tine. După omorîrea economului, l-au lovit fără încetare pe Carol Faller însângerându-1, şi când acesta fugind spre parohie, şi lăsând peste tot o dâră din sângele sau nevinovat, a vrut să se salveze, l-au străpuns cu două gloanţe de puşca Totuşi, cum era un tânăr puternic şi nu a căzut îndată fugind printre răsculaţi, a ajuns până la poarta parohiei ce era deschisă până atunci; ceea ce observând econoama 4 casei care era tocmai atuncea în cuprinsul casei, din voia lui dumnezeu, a închis «poarta, şi în felul acesta a salvat pentru moment viaţa mea şi a slugilor mele, -dar tânărul pomenit a fost crunt măcelărit şi răpus în faţa porţii. In acelaşi timp Haido, sluga lui Martin Rişhnovsky, care era în slujba inspectorului, vrând să se 1 Ge'turl’e lor. * rrurrentarius. 1 Canlbaloo 1 îngrijitoarea. www.dacoromanica.ro XSfOBIA RĂSCOALELOR ŞI CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE LA HI UKNAVIŢ 205 salveze prin fugă din castel, a fost împuşcat pe acest ţărm în faţa casei Hollariam 1 Strigătele, ureletele şi sgomotul erau atunci atât de mari. cum dacă s’ar fi luptat împreuna două armate de duşmani. După săvârşirea acestui întreit omor se părea că s’a potolit întrucâtva furia răsculaţilor, şi numărul lor-s’a micşorat simţitor; dar în acest timp a alergat încoace omul cel mai rau, mai păcătos decât chiar diavolul, clacaşul Ioan Labantz, înarmat cu un ciomag sdravan : zic omul cel mai rau, căci eu l-am ajutat şi l-am încărcat cu daruri nu numai pe el, dar şi pe fiul lui pe car?-l iubeam. Acesta adunând din nou norodul răsculat în număr mai mare ca până acuma, l-a adus spre parohie, în timp ce eu vedeam pe fereastra cu ochii mei ac‘asta grozăvie, ei ne mai având alt gând deca* a-mi lua viaţa cu mâinile lor pătate deja de sângele a trei jertfe nevinovate, ducând la îndeplinire osânda morţii pe care o hotarisera încă din timpul nopţii, împotriva oricărei autorităţi nu numai politice, ci chiar sufleteşti. Venind la poarta parohiei sus pomenitul Labantz, ca un câine turbat, spumegând venin, şi bătând grozav cu ciomagul în poartă, mă chema poruncitor afar^ urlând : Decan... Ascultând chemarea asta poruncitoare am deschis poarta şi m’am dus afară în mijlocul acelora, vorbindu-le cu blândeţe: „Ce vreţi ? care vă este dorinţa ?w A răspuns urlând mai tare ca ceilalţi Labantz : „Este rău, domnii noştri au vrut să ne otrăvească cu prafuri înveninate, acum îi vom răpune noi pe ei; daca ar fi fiul meu aicea l-aş ucide chiar eu cu mâna mea. Acest decan a ştiut prea bine ce se face cu noi : de ce nu ne-a dat de ştire şi nu ne-a vestit dinainte? Acuma nu mai recunoaştem nicio stăpânire, decât doar pe dumnezeu, şi toţi trebue sa piară de mâna noastra". Auzind spusa aceasta, eu am răspuns cu bunătate : „Tot nu v’aţi săturat de sângele acestor nevinovaţi pe care i-aţî răpus atât de cumplit, şi acuma vreţi sa ma aveţi şi pe mine jertfa a furiei voastre?1 Apoi am luat iar dela început toate acele predici părinteşti prin care îi îndemnasem in mai multe rânduri, şi în cele din urma la capela Sfântului Ioan Nepomuc, ca sa nu dea crezare născocirilor zadarnice şi blestemate, sa recunoască biciul mâniei dumne zeeşti în molima ce se înteţea, să se pocaiasca şi să se întoarcă spre dumnezeu ; in cel din urmă, le-am amintii toate binefacerile nu numai duhovniceşti, dar şi pe cele lumeşti pe care le-am împărţit în orice timp fiecăruia şi tuturor 4ln parohienii mei după putinta mea. In timpul acestei convorbiri a fost adusa din castel prea strălucită doamnă Ana, văduva răposatului comite Francisc Csaky împreună cu contesa, de asemenea fiica inspectorului Ana Udriczky cu copila sa, precum şi soţia lui Schaffer către casa parohiala, spre a primi un salv conduct. Cuvintele mele au înduplecat su ţletele unora din mulţimea răsculaţilor şi au strigat împreuna, iar printre aceştia s’a deosebit mai mult Ghcorghe Czenky, (aran din Ricbno : „pace decanului nostru, sa nu i se urncasca niciun fir de par din cap“. Dobândind îndurare in chipul acesta din partea răsculaţilor, am început să ma rog de ei pentru inspectorul ramas până acum în castel, pentru fiul ace tuia Ios'f, şi pentru Schaffer, care se ascunsesera în camera de langa capela castelului, ca a le cruţe şi viaţa acelora. După multe rugăminţi şi îndemnuri, în cele din urmă, am do bândit aceasta : că ei au declarat că vor dărui negreşit viaţa bătrânului inspector, dar ca cei doi ramaşi trebue sa piara fara nicio îndurare, şi ca sa merg eu cu ei la ca el şi chemându-1 pe inspector să-l iau de acolo la parohie. M’am supus fara întârziere voinţn lor poruncitoaie, şi luând o haina şi o pălărie2, căci erau ploi neîncetate, am ieşit din parohie şi m’am dus în mijlocul răsculaţilor înarmaţi către ca t 1. In t'mpul mersului, un rău voitor vrednic de furci, rebelul Andrea Endrizal, clacaş3 din Richno care mergea după mine Ia mică depărtare, a tras împotriva mea ; în a pen ru faptul ca nu am fost îmjiuşcat de alicele de plumb, aduc mulţumire bunătăţii dumnezeesti cart a orânduit ca unul (din răsculaţi) sdruncinat încă dinainte de predica mea sa împ-inga mâna păcătosului Endrizal în clipa în care tragea, astfel ca s’a tras în aer, şi eu am scapat din această primejdie cumplita. Venind la castel am găsit toate porţile închise, am bătut la geamuri, am strigat şi l-am chemat cu glas tare pe inspector, ca să se strecoare, sa deschidă şi sa ia a, ca venisem si-1 scap, dar în zadar, nu s’au auzit dinăuntru n'ciun glas omenesc, nenorociţii se piteau în acea camera, în cele mai grozave temeri de moarte. Deci am cerut mulţimii răsculate sa mă ducă înapoi la parohie, ceea ce s’a şi făcut. La du* 1 HoiJariamam. 1 Petafus 5 Inquilinue www.dacoromanica.ro 205 STUDII şi la reîntors slatea neîncetat langa mine conducătorul mulţimii Ioan Labancz cu care prilej i-am înfăţişat cu tot dinadinsul aceste nelegiuiri înspăimântătoare pe care le-au săvârşit răsculaţii până acuma sub conducerea sa şi l-am îndemnat părinteşte cu cuvinte pe care mi le-a insuflat Duhul Sfânt în acest scop, ca să-şi vina în fire şi să se îndrepte în pace spre casa sa, şi sa-i hotărască şi pe ceilalţi să faca la fel. Îndemnul meu nu a fost lipsit de urmare, căci îndată ce m’au adus înapoi la parohie, arun-cându-şi ciomagul, Labancz a venit înaintea inea, declarând că răsculaţii din Slovinka şi Krompach se apropie cu cea mai mare grabă într’ajutor din Richno pentru a purta mai departe „acele" grozavii, şi deci să rămân închis în casa parohiei până când va veni din nou Ia mine. Nu pot să mă minunez în deajuns nici să aduc în deajuns mulţumire proniei dumnezeeşli că într’o primejdie atât de vădită a vieţii mele nu mi-am pierdut firea nicicând şi nici nu am simţit vreo teamă fiind întărit de o minunată virtute de către cel de sus. Abia au trecut câteva minute, când s'a înfăţişat înspăimântată soţia directorului şcolii, Tobia Macroczy, asigurând că cei din Krompach şi din Slovinka au şi sosit şi ca ma vor răpune pe mine cel dintâi după câte spunea ca a înţeles foarte desluşit. Auzind această veste tristă, am stat în camera mea la fereastră suspinând şi rugându-1 pe dumnezeu să mă sprijine cu prea puternicul său ajutor dumnezeesc, şi sa binevoiasca să ma ţină, teafăr şi nevătămat dacă asta îi este prea sfânta sa voie. Pe când ma rugam astfel lui dumnezeu am văzut mulţimea răsculaţilor din Krompach şi din Slovinka sburând încoace, la care s’au mai adaugat apoi şi cei din Richno şi din Hlukno, care alergau ba spre parohie, ba spre castel printre strigăte grozave, cum daca ar sta la îndoială încotro să se năpustească mai curând şi al cărui sânge sa fie datori sa-1 verse mai degrabă. In sfârşit, cum dacă ar fi fost smulşi de un puhoi prea puternic, s’au pornit cu toţii spne castel, şi năvălind într’acolo au găsit toate uşile camerelor şi intrările închise. De aceea au trimis apoi un flăcău 1 la contesa, la parohie unde stătea contesa, ca să dea deîndată cheile, ceea ce s’a şi făcut. Primind cheile au descuiat toate uşile şi au cercetat toate ungherele ca-merilor, şi au găsit pe cei ascunşi în camera de lângă capela palatului. Atuncea un oareşicare din Krompach, numit Kral, mai rău ca un canibal, punând mâna mai întâi pe Schaffer Francisc Groch, l-a aruncat cu cea mai mare putere în curtea castelului şi l’a năruit la pământ, apoi pe fiul inspectorului Iosif şi în cele din urmă pe insnec-torul Ghcorghc Brosko şi pe toţi aceştia Pau răpus cu cea mat mare cruz'me. Căci cu atâta furie se îndârjeau împotriva noastră, a bieţilor slujbaşi ai stăpânirii, încât au sfârtecat grozav şi au făcut bucăţi trupurile lor neînsufleţite. Îndată ce s’a început această grozavă măcelărire de către aceşti canibali, a venit în graba des pomenitul Labancz şi a declarat că a sosit acuma timpul ca să ma salvez Împreună cu toţi cei ce se află în parohie, căci dacă am zăbovi, lără îndoială <ă am fi ucişi cu toţii. Deci, luându-mi haina, am luat-o la fugă cu ceilalţi prin grădina parohiei, şi prin cea alipită de aceasta în spre căpătui de sus al satului de-a lungul îngrăditurilor prin grădinile ţăranilor din afara satului, ajungând la ultimele case mi-au fugit întru întâmpinare femei plânse, în deosebi soţia lui Andrei Bator. rugându-se sa nu le părăsesc, şi sa ma adăpostesc în locuinţa lor unde Voi găsi un loc de scăpare şi un azil sigur. M’am plecat rugăciunilor şi tânguielilor lor, am intrat in casa numita acum Bator şi acolo suit în pod m’au ascuns, rugând-o sa observe cu luare aminte de departe cele ce se vor întâmpla şi să mă înştiinţeze din vreme daca m’ar paşte vreo primejdie, şi dacă răsculaţii s’ar răspândi prin ţinut pentru a mă cauta pe mine. Abia şedeam- dp o jumătate de oră în pod, când a venit în grabă gazda casei zicându-m: : Acuma au şi fost măcelăriţi toţi în castel, şi ei caută acuma prin grădină şi casa parohială pe domhul decan, şi n’a mai rămas nimic altul de făcut decât sa-şi urmeze fără zăbavă fuga începută spre câmpia din^ spre pădure şi ca să nu poata fi recunoscut uşor după îmbrăcăminte voi da haina ţărănească a fiului meu şi pălăria. AVam învoit cu sfaturile femeilor şi luând haina ţărănească (Csuha) din postav alb grosolan, şi pălăria m’am grăbit pe o potecă printre ogoare semănate cu orz care ducea spre Hrizu printre ploi necurmate şi vânturi reci su-flând neîncetat. Pornit pe această fugă, eu care până atunci rămăsesem nesclruncinat în toiul celor mai vădite primejdii ale vieţii, am fost cuprins cu totul de spaimă, am început sa tremur din toate mădularele şi m’au apucat nişte bătăi de inimă atât de puternice, încât gândeam în orice clipa că ma loveşte damblaua. In mijlocul acestor 1 Ephebum. „ . www.dacoromamca.ro ISTORIA. RĂSCOALELOR ŞT CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE LA HLLKNAVIŢ 207 întristări de moarte, am ajuns în sfârşit cu cea mai mare încordare a puterilor în ţinutul filialei1 Hrissocs, în care am intrat înconjurat de numeroşi credincioşi de diferite vârste, atât barbaţi cât şi femei, care au aici gat în pâlcuri spre mine şi le-am vorbii altfel : „lata asta este rasplala pe care am capatat-o dela chiar parohienn mei, pentru prinosul străduinţelor mefe duhovniceşti şi a binefacerilor lumeşti, ajuns în acest vest mânt nenorocit în care ma vedeţi sunt silit sa pribegesc ca sa-mi scap viaţa“. Cuvintele mele şi înfăţişarea hainelor cu care eram îmbrăcat, au mişcat într’atâta sufle tele celor de faţa încât toţi s’au pus pe plâns şi pe tânguieli şi copiii care sburda seră spre noi după obiceiul lor, văzând aceasta scenă trista s’au pus pe un bocet atât de grozav încât daca pietrele au fi văzut aceasta ar fi trebuit sa se sparga de •durere şi eu însumi am izbucnit in plânsul cel mai amar. Cuprinşi de cea mal mare compătimire faţa de mine, oamenii din Hrissocs m’au însoţit apoi la judele loculu' ?i vazându-tnă răpus de oboseală m'au rugat să rămân la ei, şi au declarat împreuna ca ei sunt pregătiţi cu toţii sa-şi verse sângele lor pentru ca să ma ţină nevătămat. Le-am mulţumit cât am putut mai mult pentru aceasta mărturisire atât de rara şi am spus că nu aş vrea deloc ca sa cada ci jertfă pentru cn să ma salvez eu pe mine, dacă cumva răsculaţii neomenoşi m’ar căuta pe aci, ci mai degraba ar fi mai chibzuit să purced mai departe şi astfel sa rămânem nevătămaţi şi ei şi eu; însă cum eram în parte împiedecat la mers de haina grea şi în parte mă părăsiseră puterile inele de teamă, am rugat ca să binevoiasca sa mă însoţească printre munţi şi pa duri spre Voikocz ca riu cumva rătăcind singur să cad jos şi sa pier. îndată s’au învoit cu cea mai mare bunăvoinţă : judecătorul Valentin Jendruch, Matei Tomassov, Aloizu Zsofcsin şi loan Labancz, care cuprins acum de remuşcare ma urmase chiar iu acea clipa la Hrissocs însoţit de aceştia şi aproape dus pe ‘sus dt ei, am ajuns la Voikocz şi mi-am cautat mântuirea cu toată încrederea la Andrei Ja-vorszky ce ţinea acolo o moşie nobiliara2, rugândul pe ce are mai sfânt bine-voiască să ma iase sa pot răsufla puţin în casa lui. El a încuviinţat cererea mea, iar prea cinstita lui soţie văzând starea nenorocită a sănătăţii mele mi-a pregătit înda‘3 nişte ceai şi mâncare, pe care însă nu am putut s’o mănânc şi m’a îngrijit împreună cu capelanul meu, care după multe rătăciri prin munţi şi vai sosise pe neaşteptate iii cele din urma la stâna oilor locuitorilor din Voikocz, de unde fusese adus atunci la mine de un cioban. Abia trecuse o jumătate de ora, când au sosit doi soldaţi din strajile acelea, care ţineau închisa trecatoarea aceasta în spre Szlatvina pentru oprirea răspândirii hoieiei, vestindu-mă ca nu pot să mă lase să trec peste această linie de izolare, ci sa ma întorc pe acelaşi drum p° care am venit. M’am supus, vrând ne-vrând, încunoştiinţarii lor şi luând cam un sfert de ora de odihnă şi iasându-mi haina ţărăneasca şi luând cu împrumut o haina ruptă dela su; zisul Andîei Iavorszkv am plecat pe calea dinainte fiind însoţit de sus zişii locuitori din Hrissocz până la culmile munţilor ţinutului Hrissocz, de aci înapoi prin cele mai povârnile culmi ale munţilor •ce duceau spre Szlubicza,' am înconjurat ţinutul Voikocz şi strajile militare aşezat’ asupra acestui ţinut, şi în sfârşit după ora a noua a '.erii am ajuns la parohia Szlat-vin, putându-ma abea ţine pe picioare. Parohul din Szlatvin pe atunci prea reverendul domn Aloisiu Flintos m’a primi1 bine în aceasta stare nenorocita a mea, şi cum nu mai era niciun fir us-at în haine'c mele cu care eram imbracat, mai întâi de toate m’a îmbrăcat cu o haina curată alba şi uscata şi a pus sa mi se pregătească un loc pentru a putea smulge cât de cât o clipa de odihna. După ce am petrecut acolo noaptea, dis de dimineaţa m’a dus prin mijloacele sale împreuna cu capelanul Verdelin Vîlcek la Târgul Obesz. Administra toni târgului atesta pe atunci prea reverenzii domni Emeric Popovitz şi Ignaţiu Duczc deli m’au primit cu dragoste fraţeasca şi m’au îngrijit şi am ramas la ei pribeag ■din parohia mea douăzeci şi patru de zile. După trecerea acestora, restabilindu-se întrucâtva ordinea, m'am întors la nerecunoscătorii mei enoriaşi, trist şi cuprins de jale. Şi cine să nu jelească 1 Poporul din Hlukno, atât de vestit întotdeauna în Zips pentru cucernicia sa vrednica de lauda faţa de dumnezeu, aplecarea sa deosebita pen tru lucrurile sfinte, pazirea pilduitoare a zilelor de sărbătoare şi deosebita încredere din moşi strămoşi faţa de cler şi mai ales faţa de parohii sai, iata ca într’o singura clipă a alunecat într’o rautafe atât de mare, încât s’a făcut vinovat de cruzimi neauzit’ până atuncea în lume. Fapta aceasta a arătat ca virtuţile sus amintite nu fuseseră altceva decât adevarata făţărnicie prin care ştiuse să înşele cu privire la superioritatea * * Ad iilialem possesslonem (adică filiala parohiei) * Portionem noblliarem inibi tenentem. . www.dacoromanica.ro 208 S T U O I I sa ; s’a dovedit că este din numărul acelor farisei şi făţarnici care îi arătau lui Hristos_ cea mai mare slăvire şi inchinare când a intrat la Ierusalim, cântând Hosana fiuL lui David, şi peste irei zile l’au cerut pentru ca să-l omoare strigând : „Răstigneşte-^ răstigneşte-l“. Această trăsătură păcatoasa a enoriaşilor mei pe care i-am încărcat de daruri atâţia ani după putinţa mea, mi-a rănit sufletul cu o rană de nevindecat şi a stins în pieptul meu orice încredere în ei într’atâta încât să mă rog prea smerit ziua şi noaptea dumnezeului îndurărilor pentru grabnica mea slobozire dela acest norod nemulţumitor ş' pentru ajungerea la căpătui acestei mucenicii ale mele, căci viaţa mea de faţa în mijlocul acestui norod este un chin neîncetat. Negreşit este adevărat că mulţi amăgiţi de acea născocire blestemată, câ cei săraci sunt otrăviţi cu prafuri veninoase d" către domni şi stăpâni s’au unit cu răsculaţii' şi s’au făcut parlaşi ai cruzimilor săvârşite. Totodată dacă se cercetează împrejurările acestei răscoale şi dară se adună cum trebue faptele şi făptuirile care au precedat lăscoala, nu rămâne îndoială ca gândul răsculaţilor nu a fost altul decât să se îmbogăţească din jaful şi prada celor puternici pentru ca omorând pe stăpânii de moşii şi orice autoritate legiuita, să cotropească bunurile lor; iar născocirea aceea de prafuri" înveninate nu fusese decât un prilej de ochii lumii pentru stârnirea răscoalei şi un meşteşug drăcesc pentru a ridica şi a amesteca poporul şi aci în această urzeală blestemata hotarîta dinainte ; şi aceasta în unire cu răsculaţii din Zemplem care începuseră cu zece zile mai înainte jefuirea şi măcelărirea grozavă a stăpânilor lor. A spus-o pe faţă şi înaintea tuturor şeful răsculaţilor, Gheorghe Harman, judecătorul din Richno în seara zilei de opt August, când au rid’cat mâna cu silnicie împotriva ofiţerului N. Mihalevilz : „Nu veţi mai munci în viitor pentru niciun stăpân de moşie, nici nu veţi mai plafî dijme, eu de acuma voi fi ocrotitorul şi cârmuitorul vostru", şi după săvârşirea acelor omoruri din ziua de nouă August, acelaşi judecător a poruncit oamenilor din Richno să-i dea o trăsura cu patru cai pentru ca să poată să meargă mai iute în întâmpinarea rebelilor din Zemplen ce se grăbeau să vină încoace în ajutor. In privinţa urzirii acestui plan păcătos şi precum că erau hotărîţi şefii şi aţă ţătorii răsculaţilor să-l ducă la bun. sfârşit dela începutul primăverii acestui an,, aceasta se poate deduce din cuvintele judecătorului de Hlukno, loan Richnovsky, pe care dumnezeu l-a chemat la cele veşnice în ziua de 1 August de boala holerei, înainte de izbucnirea răscoalei, pentru mântuirea multora — căci era fără îndoială dintre şefii blestemaţilor conjuraţi. Acest judecător pe când venea foarte des la mine încă din luna Martie din îndatoririle slujbei sale, când îl întrebam foarte des ce mai face şi ce rrfai e nou, niciodată nu mi-a răspuns altceva decât că merge rău. Luând seama de răspunsul acesta reînoit în multe rânduri, l-am întrebat de cauza spusei acesteia, căci de ce să spună întotdeauna ca merge rău ? Dumnezeu ne-a dat în anul acesta un belşug binecuvântat de bucate şi de alte roade ale pământului, deci cum ar putea să mearga rau ? Judecătorul a răspuns: De sigur, dumnezeu a binecuvântat întru toate câmpiile şi ogoarele noastre, dar dumnezeu ştie cine le va trage foloasele? — Acela care va trăi, am răspuns eu şi pe care dumnezeu îl va păstra sănătos şi teafăr, acela se va folosi şi se va înfrupta de acele daruri ale anului acesta. — Dar, zicea el, dumnezeu ştie cine din noi va supravieţui, căci pretutindeni se aude zvon de un război viitor. — Războiul s’a şi purtat, am răspuns eu, în Polonia în adevăr între Moscoviţi şi Poloni. — Nu vreau sa spun lupta aceasta, a spus judecătorul, ci lupta ce se va lăţi în Zips, care luptă îşi va lua începutul aici la Hlukno şi se va mântui mai jos de Car-paţi — Dar ce alt, întreb cu, înţelegea judecătorul prin spusele sale decât acea rascoala cumplită care a urmat şi pe care totuşi cine şi-ar fi putut închipui atunci ca s ar putea ivi în sânul acestei parohii? Oare nu reiese din cuvintele de mai sus că încă de mult s’au îndeletnicit şefii cu acest plan nelegiuit, şi că el a izbucnit în realitate in tot norodul ţărănesc încă înainte de ivirea molimei aducătoare de moarte, a holerei '. încă cu mult înainte, norodul îşi ridicase creasta2, îşi luase o cutezanţa poruncitoare şi aratase un dispreţ vădit pentru stăpânii şi mai marii săi ; când stăpânul trecea prjn faţa ţăranului, ţăranul abea îşi ridica pălăria de pe cap, şi când ţăranul era salutat de către domn abea binevoia wă răspundă cu un cuvânt. Acest exemplu aşa de păcătos al răsculaţilor din cuprinsul nenorocitei m°le parohii a fost urmat de îndată de alte ţinuturi stârnite parte prin scrisori, parte prin-îndemnul personal al şefului ades pomenit Gheorghe Harman. In ziua a unsprezece*. 1 Plebs. * Cristas enexlt fudulise. www.dacoromanica.ro ISTORIA RĂSCOALELOR ŞI CRUZIMILOR SĂVÂRŞITE LA HLUKNAVIŢ 209 a aceleiaşi luni August, la Mindzen, economul oficial1 Ezechiel Kraus a fost martirizat, de către locuitorii localnici, pe lângă bătaie, prin aplicare de fier înroşit la tălpi, In Domanyocz, Ioan Prossco economul oficial şi perceptorul stăpânirii a fost găsit pe jumătate mort, crunt lovit de ciomege, totuşi dintre aceştia şi unul şi altul s’au însănătoşit cu ajutorul ştiinţei medicilor, La Odor, după chinuri grozave şi cumplite îndurate timp de douăzeci şi patru de ore şi mai bine dela chiar enoriaşii săi, parohul locului Iosif Scholtesz a cerut moartea, Provizorul stăpânirii N, Kolcznai şi comisarul sănătăţii N, Vitkovsky au fost crunt măcelăriţi. La Kortveles, parohul locului, Ioan Oberczan, greu jignit de enoriaşii săi a putut în cele din urmă să scape prin fugă, La Tamasfalva, călugărul franciscan din mănăstirea Ocolici, fratele Ivo Csaklos a fost atât de rău bătut cu ciomegele, încât din cauza aceasta şi-a dat duhul după scurtă vreme în mănăstirea minoriţelor din,,,2 Chiar în târgul Varallya norodul de ţărani — căci era zi de târg — l-au trântit de pe cal la pământ pe prea strălucitul domn corniţele suprem Carol Csaky şi secretarul său N, Enghel şi l-au rănit cumplit, totuşi şi unul şi altul au fost salvaţi de locuitorii din Varallya. Trec cu tăcerea celelalte nelegiuiri şi crime pe care le-au făcut răsculaţii în multe alte Şocuri, E de ajuns să se gândească precum că demonul blestemat nu a răspândit zâzania numai In comitatul Zips, dar şi în alte comitate vecine, şi că duhul de răscoală şi gândul de a scutura jugul şi de a dărâma cu cruzime orice autoritate legiuită au fost hotărîte de poporul înrăit, într’un glas şi într’un gând, într’unul şi acelaşi termen dinainte statornicit. Că acest plan drăcesc nu s’a putut îndeplini nu o datorăm altui fapt decât doar îndurării dumnezeeşti, ■ Căci era după cum se svonea pretutindeni termenul prevăzut pentru măcelărirea tuturor domnilor din Zips în ziua de 15 August, care dacă s’ar fi împlinit, nu ne-ar mai fi rămas nicio scăpare. Insă faptul că a izbucnit mai înainte răscoala dela Hluk-no, s’a întâmplat de sigur din orânduirea lui dumnezeu, Tot din orânduirea dumne-zeească s’a întâmplat că pentru oprirea molimei holerei, nişte trupe ale înaltei cârmuiri ale Excelenţei sale domnului comite Ignaţiu Ghiulai alcătuiseră linia de izolare în întindere de mai multe mile, la hotarele comitatelor Zips, Saros şi Lipto, şi care fiind concentrate au venit în marş forţat la faţa locului răscoalei sub comanda supremă a maiorului3 prea cinstitului domn Iosif Deller, îndemnării neobişnuite a acestuia îi datoreşte ţinutul Zips că această cruntă mişcare a răscoalei norodului răuvoitor a fost înăbuşită chiar dela ivirea sa, Dar va rămâne o pată asupra' comitatului Zips ce nu se va şterge atât de uşor în lungul vremurilor, Trebue să rugăm fără încetare pe dumnezeu ca să binevoiască să îndepărteze cu îndurare asemenea pacoste şi să ne dea deapururi pacea sfântă şi vremuri liniştite pentru cei în viaţă, * * 1 Dlrigens Oecouomicus Officlalls. * Quintoforensi = * VtgiUarum Piaefecto (P. Maior). i4. studii www.dacaramanica.ro O INSCRIPŢIE DESPRE MIRCEA CEL BĂTRÂN (1408) La Muzeul Regional din Constanţa, în bogatul material epigrafic grec şi latin adus din toate colţurile Dobrogei, se găseşte printre altele, şi o inscripţie grecească privitoare la voevodul Mitcea cel Bătrân. Este vorba de inscripţia cu număTul de inventar 156 (156 bis într’un catastif al Muzeului, unde este trecuta ca inscripţie slavona)'. Piatra măsoară 46 om lungime, 34 cm lărgime şi 16 cm grosime. Slovele, sapate în calcar, au cca 7 cm mărime şi sunt uneori îmbinate.. Unele din ele mai pastreaza câteva urme de mortar, dovadă ca piatra a fost folosită cândva ca material de zidărie, după dărâmarea clădirii unde fusese aşezata. Inscripţia, deşi stricata în mai multe locuri, nu este totuşi, după cum vom vedea, fără însemnătate, pentru istoria din timpul lui Mircea cel Bătrân. Provenienţa ei este cunoscută la Muzeul Regional din Constanţa. Dintr’o nota a lui N. Iorga, aflam că piatra a fost găsită la Silistra, în spre partea fostului şanţ, între oraşul de astazi şi mahalaua veche dela Volna. Iorga a cunoscut într’adevar inscripţia după o scrisoare (transmisa cu multe scăpări) pe care a încercat s’o reconstitue; dar s’a înşelat cu totul, atribuind piatra lui Mihnea Vodă Turcitul, ajuns paşă la Silistra 2. Mai târziu a şi publicat, fără a revizui însă ce scrisese, o fotografie a pietrei s. Acum de curând, Prof. V. Beşevliev, pornind dela fotografia tipărită de N. Iorga, a reconstituit inscripţia în bună parte: dacă învăţatul epi- 1 I. Micu, Călăuza vizitatorului in Muzeul Regional al Dobrogei. Secţiunea arheologică. „Analele Dobrogei” XVIII, 1937 (de atunci, cotele inscripţiilor au fost schimbate). 2 N. Iorga, Deax inscripţiona grecques fotodites ote Silistra. ..Revue historique du Sud-Est eurocpăen” Vin 1931. p. 228-227. J Cf. „Revue historique du Sud-Est euro-păen” IX, 1632, p. 84, grafist bulgar nu a putut-o reconstitui în întregime, de vină este micimea şi neclaritatea fotografiei 4 5. Textul inscripţiei, după transcrierea şi estampajul făcute de noi la Muzeu, în vara anulu' 1951, este următorul : 1 H 14 Iu 2 XsXSoh o eyg 3 <5xPTlCTOc-MO-MHp 4 AAC K. AreENTrjC n<* 5 IXHAC - EPtjaaxo t întregim: 1 [xev îxbixcI Lite |i[T)vl] 2 [ ] 1 âX0ov 6 suas- 3 [{lâoxaxoţ Kut ^iX.]oxpi,joxoţ’Itoavvr;ţ) AItjp 4 [lâyag P°6j5o]8aţ «(al) aufrsvnjţ n&- 5 [oTjţ OoyypopX] a.yrjou; Ipţjoaxo x [ ]■ adică: ,,[+în anul 6J 916 (=1408) [luna...! sosind prea evlaviosul şi de Hristos iubitorul loan Mircea [mare] voevod şi domn a toată Ungrovlahia a izbăvit...” Datorăm cititorului câteva lămuriri asupra acestei restituiri 6. începutul celor 5 rânduri de text câte s’au pastrat lipseşte. Intru cât ceea ce a ramas nu este decât titulatura unui voevod muntean, restituirea acesteia este 4 V. Bechevliev, Notes ăpigraphlques. „Annualre du Musăe National archăolo-gique de Plovdiv”, II, Sofia 1950. p. 63.64. 5 N. Iorga reoonstituia astfel ^Xsujv 6 tuYSvâoxaxoţ [gat] 6 /pY)oxoţ xcopivo [0osgo] îaţ gal auQsvxr/ţ rt[«paîouv«Pi'aţ?J [M]i)xvaţ â[î]p£oaxo ( = '8puoaxo)...“ iar Beşevliev: ,...N. M... EAEON 5 suoe[pfoxaxoţ gal cp£A] oxptioxog ’I«o(avvrjţ) Mi)p[xţaţ psyaţ pot?o8]aţ x(al)au6evxtţn[daii)ţ0u']n'Po(j^3]Xîia£i.EPHCT“ Majusculele arată tocmai locurile pe care nu le-a putut desluşi: mai sunt şl câterva scăpări cum reiese din transcripţia noastră şi din fotografia pietrei. www.dacaromamca.ro O INSCRIPŢIE DESPRE MIRCEA CEL BATRAN 211 cu totul sigură, titlul domnesc oîicial fiind bine cunoscut L La rândul 1, data este mutilată nu-ma; în cifra miilor ţ trebue restituit 6000 în faţa lui 900 căci altfel inscripţia ar data din secolul al V-lea. Citirea 16 ( tţ ) este sigură: semnul sigma ( ţ ) are aci chipul unui fel de 4 ciuntit în partea de sus. După leat, pia-t. a mai arată parcă patru sgârieturi, dintre care cele trei dintâi ar putea fi rămăşiţă unui p, de unde restituirea ipotetică prjvi. La rândul 2, la stânga lui 4X3-6/ se mai vede o linie perpend'culară care nu poate fi urma unui • n, întru câit mai poartă urmai unei îmbinări cu o altă litera din care a rămas o l'niuţă oblică. La rândul 3 restituirile sunt pe deplin sigure, prin comparaţie cu texte similare. La rândul 4, numele lui Mircea, din care s’a păstrat la sfârşitul rândului 3 doar întâia silabă. Mir..., nu lasă nicio umbră de îndoială ca fond. Ca formă, putem şovăi, căci numele voevodulni român este foarte deosebit scris în izvoarele bizantine: astfel se întâlnesc M£X-cţi)£ (Duca), (Franţisl, Mupgaţ (Halcocandil), M£poaţ (Historia Tur-corum: cf. mssul Barberini 111, f. 17r-o) şi M£ptţo£ , (cf. o notiţă contemporană) 2. Alegem cu Prof. V. Beşevliev forma M^ptCaţ , ca fiind mai aproape foneticeşte şi ortograficeşte de cea sla-vo-română Mnpga şi oarecum ca sinteze formelor ce se citesc la Duca şi Franţis şi în notiţa contemporană. Intru cât este loc destul, ni se pare de asemenea că putem restitui aici titlul 1 Pentru izvoarele bizantine ale titular turii voevozilor munteni cf. Hurmuziaki-N. Iorga, XIV, 1. 1915, p. 1-36, passim), precum şl icoana dăruită mănăstirii Havra aela Muntele Athos de către Vlaicu vodă şi doamna Ana (o reproducere la M. Beza, Urme româneşti în Răsăritul ortodox, ed. a 2-a, Bucureşti, 1937, p. 40—41 şi 48-49 ; transcrierea Inscripţiei de G, Millet, J. Par-golre şl L. (Petit. Recyeil des inscripţiona chrâtlenmes du Mont Athos. Paris, 1904, p. 119, Nr. 361. 2. Sp. Lampros. ’Evflupijostov ijioi xpovt-£kwv orjfiat copctttov ouXXoţt) Ttptftti), N4oţ 'EX Xljvopvijptov, VIII, 1919. p. 151, Nr. 97 (forma este la genetlv : M£pt£ou ; textul a fost folosit de N. Iorga, Studii şl Documente, III. p. rv-IX (dar cu greşeli de traducere şi Gesehlchte des Osmanischeni de mare voevod, cum a şi făcut Prof. V. Beşevliev. La rândul 5 restituirea o facem prin comparaţie cu alte izvoare 3. Cât despre sfârşitul rândului, după 4p$occto, se mai vede partea de sus a unui T, ceea ce ne-ar îmbia să restituim, continuându-se pe un al 6-lea rând dispărut în întregime, ceva ca ăpiiaato ri;v itSXtv lauiTjv adică „a scos din primejdie aceasta ce tate”. In privinţa ortografiei, greşelile sunt mai multe şi sunt datorite, mai toate, itacismului: 4a8ov pentru âXfitftv, ipiXo/pTjotoţ pentru tpiXoxptotsţ. OuYYpoţXaxiijaţ; pen-ţru 06i7pof.Xax£o£ şi âp-ijoato pentru ipOoato. Traducerea lui âpjoato prin „a scos din primejdie" are nevoie de o justificare. La cea dintâi vedere, ne-am putea gândi că acest cuvânt, greşit ortografiat, vine dela 4p£ţ> şi este Un aorist mediu fără augment — temporal, de tip bizantin şi neo-grec4. — ca iioljiaax din 4totpd£a) şi SXiuoa din âXnlţco. ’£p££to înseamnă a se certa, a se întrece cu iar forma medie a lupta, a se bate. Aoristul mediu âpŢoato (recte iptoavs ) ar avea deci înţelesul de s'a luptat, lucru firesc din partea lui Mircea cel Batran care s’a bătut adesea cu Turcii în Do-brogea. Totuşi, acest înţeles nu este ce! bun, întru cât nu este atestat în literatura greacă decât la Homer, Hes od şi Pindar 5 6, iar