ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE Institutul de Istorie şi Filosofie Revistă de istorie şi filosofie --- j . i j ANUL 3 -SEPTEMBRIE IULIE - 1950 EDITURA ACADWWWIHaC&rOWaniCMrOOPULARE ROMÂNE ,, STUDII" REVISTA DE ISTORIE Şl F1LOSOFIE APARE TRIMESTRIAL COMITET DE REDACŢIE i Acad. Constantin Balmuş» Acad. Petre Constantinescu-Iaşi» Profesor Universitar Mihail Frunză» Acad. Mihail Ralea Acad. Mihail Roller i Redactor responsabil SECRETARIATUL DE REDACŢIE { Prof, univ. C. I. Gulian CONFi UNIV» LETIŢIA LAZĂRE8CU Conf. univ. Mihail Aronovici CONF. UNIV. PAVEL DAN BUCUREŞTI 2*B7*43 ACADEMIA REPUBLICII POPULARE ROMÂNE INSTITUTUL DE ISTORIE ŞI FILOSOFIE STUDII Revista de istorie şi (ilosofie iii ANUL 3 IULIE —SEPTEMBRIE 1950 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII POPULARE ROMÂNE www.dacaromamca.ro .STUDII" REVISTA DE ISTORIE Şl FILOSOFIE APARE TRIMESTRIAL COMITET DE REDACŢIE t Acad. Constantin balmuş* Acad. Petre Constantinescu'Iaşi, Profesor Universitar mihail Frunza. acad. Mihail Ralea Acad> Mihail Roller i Redactor responsabil ( Prof. univ. C. !> Gulian Secretariatul de redacţie: J Conf. univ. Letitia LAzArescu ] Conf. univ. Mihail Aronovici l Conf. univ. Pavel Dan BUCUREŞTI B-DUL GENERALI8SIMUL STA LIN NR> I TEL. 2>87'43 www.dacoromamca.ro CUPRINSUL Pag. I--- 1, V. STALIN: Cu privire la marxism în lingvistică 5 1. V. STALIN: Cu privire la unele probleme de lingvistică ...... 23 ★ Telegrama adresată profesorului Joliot-CuTie de către oamenii de ştiinţă din R. P. R...................... ............................■ • • 28 Oamenii de ştiinţă, litere şi arte din R. P. R. cheamă oamenii de ştiinţă, litere şi artă din U.S-A. şi Marea Britanie să participe în mod activ la lupta pentru pace .........................................................29 iAr Aoad. P. CONSTANTINESCU-IAŞI: Influenţa democraţilor revoluţionari ruşi din secolul XIX asupra curentelor ideologice din ţara noastră între 1850—1880 ..............■ ....................... 33 D. PRODAN : Date asupra mineritului Transilvaniei în preajma anului revoluţionar 1848 .............................. ■.................65 M. P. CAREVA : Lenin şi Stalin — Marii Creatori, conducători şi teoreticieni ai Statului Socialist Sovietic . •...............................81 Proif. S. ŞTIRBU şi colaboratori : Aplicarea reformei agrare din 1864 şi din 1921—23 pe moşia Bibescu din Comarnic-Prahova.........................96 Acad. MIHAIL RALEA: Problema personalităţii în psihologia burgheză şi în cea sovietică............■ .....................................133 G. V. PLATONOV : Ideile filosofice ale lui C- A. Timiriazev..................144 ★ DOCUMENTE : Gh. C,: Legături între Petru cel Mare şi Constantin Brân- coveanu • ..........................................................169 Scariat Calimachi: Un document inedit din anul 1711 privitor la colaborarea militară româno-rusă .............................................178 ★ NOTE ŞI RECENZII : D. Efimov : „Esseuri asupra istoriei moderne şi contemporane a Chinei ; I. Feodorov : N. A. DobrMubov, Opere alese, E. I.-G.; Buletinul Ştiinţific al Academiei R.P.R. Ştiinţe Istorice, Filosofice şi Economice-Juridice. Tomul I (Nr. 3—4 şi Tomul II (Nr. 1) V. A. Varga; Studii şi cercetări de Istorie medie (Anul I, Iulie— Decembrie 1950), A. V.; Analele Româno-Sovietice (Seria Istorie şi Filosofie, Nr. 3, Aprilie—Iunie 1950), N. Bolboaşă....• . jgl ★ "VIAŢA ŞTIINŢIFICA: Revista „Voprosî Istorii” despre Conferinţa istoricilor din R. P. iR. ..................................’..........207 •Consfătuirea de producţie cu colectiveite ştiinţifice ale Institutului de Istorie şi Filosofie al Academiei R.P.R. ............................209 www.dacoromanica.ro CU PRIVIRE LA MARXISM IN LINGVISTICĂ de I. V. STALIN Un grup de tovarăşi din rândurile tineretului mi-au adresat propunerea de a-mi exprima prin presă părerea în chestiunile lingvisticii, in special în ce priveşte marxismul in lingvistică. Eu nu sunt lingvist şi, desigur, nu pot să satisfac în întregime pe aceşti tovarăşi. Cât priveşte marxismul în lingvistică, ca şi în alte ştiinţe sociale, cu aceasta am o legătură directă. Iată de ce am consimţit să răspund la o serie de întrebări puse de către tovarăşi. ÎNTREBARE: Este adevărat că limba este o suprastructură a bazei? RĂSPUNS: Nu, nu este adevărat. Baza este orânduirea economică a societăţii într'o etapă dată a desvolfării ei. Suprastructura — sunt concepţiile politice, juridice, religioase, artistice, filosofice ale societăţii şi instituţiile politice, juridice şi celelalte, corespunzătoare lor. Orice bază are suprastructura ei corespunzătoare- Baza orânduirii feudale îşi are suprastructura ei, concepţiile ei politice, juridice şi altele, precum şi instituţiile ce le corespund ; baza capitalistă îşi are suprastructura ei, cea socialistă pe a ei. Dacă se modifică şi se lichidează baza, după ea se modifică şi se lichidează suprastructura ei ; dacă ia fiinţă o bază nouă, în urma ei se naşte o suprastructură corespunzătoare acesteia. In această privinţă, limba se deosebeşte radical de suprastructură. Să luami de pildă societatea rusă şi limba rusă. In decursul ultimilor treizeci de ani, în Rusia a fost lichidată baza veche, capitalistă, şi construită o bază nouă, socialistă. Corespunzător cu aceasta, a fost lichidată şi suprastructura bazei capitaliste şi creată o suprastructură nouă, corespunzătoare bazei socialiste. Prin urmare, au fost înlocuite vechile instituţii politice, juridice şi altele, cu instituţii noi, socialiste. Dar, cu toate acestea, limba rusă a rămas în esenţă aceeaşi cum a fost înainte de Revoluţia din Octombrie. Ce s’a schimbat în limba rusă în această perioadă? S’a schimbat intr'o anumită măsură compoziţia vocabularului limbii ruse, s’a schimbat în sensul că a fost completat cu un însemnat număr de cuvinte şi expresii noi, ivite în legătură cu apariţia noii producţii so- www.dacoromanica.ro 6 I. V. STAL IN cialiste, cu apariţia statului nou, a noii culturi socialiste, a noii opinii publice, a noii morale, in sfârşit în legătură cu progresul ştiinţei şi tehnicii; s’a schimbat sensul unei serii de cuvinte şi expresii care au căpatat o nouă semnificaţie; au dispărut din vocabular un anumit număr de cuvinte învechite. In ce priveşte principalul fond de cuvinte şi structura gramaticală a limbii ruse, care constitue temelia limbii, ele, după lichidarea bazei capitaliste, nu numai că nu au fost lichidate şi înlocuite printr’un nou principal fond de cuvinte şi prin-tr’o nouă structură gramaticala a limbii, ci, dimpotrivă, s’au păstrat in întregime şi au rămas fără niciun fel de modificări serioase — s’au pastrat tocmai ca temelie a limbii ruse contemporane. Mai departe. Baza generează suprastructura dar aceasta nu înseamnă nicidecum că suprastructura nu face decât sa reflecte baza, ca ea este pasiva, neutră, ca are o atitudine indiferentă faţă de soarta bazei sale, faţa de soarta claselor, faţa de caracterul orânduirii. Dimpotrivă, odata apărută, ea devine o forţă activă din cele mai mari, ajută activ bazei sale să se formeze şi să se consolideze, ia toate masurile pentru a ajuta noii orânduiri să nimicească şi să lichideze vechea bază şi vechile clase. Altfel nici nu poate fi. Tocmai de aceea baza creează suprastructura, pentru ca sa-i servească, să-i ajute activ să se formeze şi să se consolideze, pentru ca ea să lupte activ pentru lichidarea vechii baze care şi-a trăit traiul, şi a vechii sale suprastructuri. Ajunge doar ca suprastructura sa renunţe la acest rol auxiliar al ei, ajunge doar ca suprastructura să treacă dela poziţia de apărare activă a bazei sale, pe poziţia unei atitudini indiferente faţă de ea, pe poziţia unei atitudini egale faţă de clase, ca ea să-şi piardă calitatea sa şi să înceteze de a mai fi suprastructură. In privinţa aceasta, limba se deosebeşte fundamental de suprastructură. Limba nu este generată de cutare sau cutare bază veche sau noua, in sânul societăţii date, ci de întreg mersul istoriei societăţii şi al istoriei bazelor de-a-lungul veacurilor. Limba nu este creată de o singura clasa, oricare ar fi ea, ci de întreaga societate, de toate clasele societăţii, prin eforturile a sute de generaţii. Ea nu a fost creată pentru satisfacerea nevoilor unei singure clase, oricare ar fi ea, ci ale întregii societăţi, ale tuturor claselor societăţii. Tocmai de aceea, ea a fost creată ca limbă a întregului popor, unică pentru societate şi comună pentru toţi membrii societăţii. De aceea rolul limbii, de a servi ca mijloc de comunicare între oameni, constă nu în a servi o clasă în dauna celorlalte clase, ci in a servi în egală măsură întreaga societate, toate clasele societăţii. Aceasta explică de altfel faptul că limba poate servi în egală măsură atât orânduirea veche care dispare, cât şi orânduirea nouă care se ridică ; atât baza Veche, cât şi pe cea nouă, atât pe exploatatori cât şi pe exploataţi. Nu constitue un secret pentru nimeni faptul că limba rusă a servit tot atât de bine capitalismul rus şî cultura burgheză rusă înainte de Revoluţia din Octombrie, pe cât serveşte astăzi orânduirea socialistă şi cultura socialistă a societăţii ruse. www.dacoromanica.ro CU PRIVIRE LA MARXISM IN LINGVISTICA 7 Acelaşi lucru trebue spus despre limbile ucrainiană, bielorusa, uzbecă, cazahă, georgiană, armeană, estonă, letonă, lituană, moldovenească, tătară, azerbaidjană, başchiră, turcmenă şi celelalte limbi ale naţiunilor sovietice, care au servit tot aşa de bine orânduirea veche, burgheză, a acestor naţiuni, cum servesc orânduirea nouă, socialistă. Altfel nici nu poate fi. Limba tocmai pentru aceasta şi exista, tocmai pentru aceasta a şi fost creată, ca să servească societăţii luate în întregul ei, ca mijloc de comunicare între oameni, ca să fie comuna membrilor societăţii şi unică pentru societate, servind in egala măsură pe membrii societăţii, indiferent de situaţia lor de clasă. Ajunge ca limba sa părăsească această poziţie a întregului popor, ajunge ca limba să treacă pe poziţia favorizării şi sprijinirii unui grup social oarecare, in dauna celorlalte grupuri sociale ale societăţii, pentru ca ea să-şi piardă calitatea, pentru ca să înceteze de a mlai fi un mijloc de comunicare între oameni in cadrul societăţii, pentru ca să se transforme in jargonul unui grup social, sa se degradeze şi să se condamne la dispariţie. In această privinţă, limba, deşi se deosebeşte principial de suprastructură, nu se deosebeşte însă de uneltele de producţie, să spunem de maşini, care sunt la fel de indiferente fată de clase, ca şi limba, şi care pot servi în egală măsură atât orânduirea capitalista, cât şi cea socialistă. Mai departe. Suprastructura este produsul unei singure epoci, în cursul căreia trăieşte şi acţionează baza economică dată. De aceea suprastructura nu trăieşte mult, ea este lichidată şi dispare odată cu lichidarea şi dispariţia bazei date. Dimpotrivă, limba este produsul unei întregi serii de epoci, în decursul căro/a ea se formenza, se îmbogăţeşte, se desvolta şi se şlefueşte. De aceea, limba trăieşte incomparabil mai mult decât orice bază şi orice suprastructură. Tocmai aceasta explică faptul ca naşterea şi lichidarea nu numai a unei singurei baze şi a suprastructurii sale, ci şi a mai multor baze şi a suprastructurilor corespunzătoare — nu duce, în istorie, la lichidarea limbii date, la lichidarea structurii ei şi Ia naşterea unei limbi noi, cu un nou fond de cuvinte şi cu o structură gramaticală nouă. Dela moartea lui Puşchin au trecut peste o sută de ani. In această perioada au fost lichidate în Rusia orânduirea feudală, orânduirea capitalista şi a apărut o a treia orânduire, socialistă. Deci, au fost lichidate două baze cu suprastructurile Io>r şi a apa rut o bază nouă, socialistă, cu noua sa suprastructura. Insa, daca* luăm de pildă limba rusă, în decursul acestei mari perioade de timp, ea nu a suferit vreo transformare serioasă şi limba rusă contemporană se deosebeşte prea puţin prin structura ei de limba lui Puşchin. Ce s’a schimbat in acest timp in limba rusă? In acest timp s’a completat în mod serios compoziţia vocabularului limbii ruse; au dispărut din vocabular un mare număr de cuvinte învechite; s’a modificat semnificaţia unui îndemnat număr de cuvinte; s’a îmbunătăţit structura gramaticală a limbii. In ce priveşte structura limbii lui www.dacaromamca.ro 8 I. V. ST ALIN Puşchini, cu structura ei gramaticală şi cu principalul ei fond1 de cuvinte, ea s’a păstrat în tot ce are esenţial ca temelie a limbii ruse contemporane. Şi aceasta este lesne de înţeles. In adevăr, dece ar fi nevoie ca, după fiecare revoluţie, structura existentă a dimbii, structura ei gramaticală şi principalul ei fond de cuvinte să fie distruse şi înlocuite cu altele noi, aşa cum se întâmplă de obiceiu cu suprastructura ? Cine are nevoie ca „apă”, „pământ”, „munte", „pădure”, „peşte“, „om”, „a merge”, „ă face”, „a produce”, „a face negoţ”, şi aşa mai departe, să nu se numească apă, pământ, munte şi aşa mai departe, ci alt-fefl ? Cine are npvoie ca modificarea cuvintelor într’o limbă şi combinarea cuvintelor în propoziţie să se facă nu după gramatica existentă, ci după una cu totul diferită? Ce folos poate aduce revoluţiei o astfel de răsturnare in limbă? Istoria nu face în general nimic esenţial, fără să aibă neaparată nevoie. Se pune întrebarea: la ce ar servi o astfel de răsturnare a limbii, dacă s’a dovedit că limba existentă cu structura ei este în esenţă pe deplin potrivită pentru a satisface nevoile noii orânduiri? Vechea suprastructură poate şi tre-bue să fie distrusă şi înlocuită cu una nouă, în timp de câţiva ani, pentru a da câmp liber desvoltării forţelor de producţie ale societăţii; dar cum poate fi distrusă limba existentă şi construită in locul ei o limbă nouă în timp de câţiva ani, fără să se introducă anarhie în viaţă socială, fără să se creeze primejdia unei destrămări a societăţii? Cine inafară de un Don Quijote ar putea să-şi pună o asemenea sarcină? In sfârşit, încă o deosebire radicală intre suprastructură şi limbă. Suprastructura nu este legată direct de producţie, de activitatea productivă a omului. Ea este legată de producţie numai indirect, prin intermediul economiei, prin intermediul bazei. De aceea, suprastructura oglindeşte schimbările în nivelul desvoltării forţelor de producţie, nu dintr'o dată şi nu direct, ci după schimbările petrecute în bază, prin răsfrângerea schimbărilor din producţie, în schimbările din bază. Aceasta înseamnă că sfera de acţiune a suprastructurii este îngustă şi limitată. ' Dimpotrivă, limba este legată nemijlocit de activitatea productivă a omului şi nu numai de activitatea productivă ci şi de oricare altă activitate a omului, în toate sferele muncii sale dela producţie la bază, dela bază la suprastructură. De aceea, limba reflectă schimbările în producţie, imediat şi nemijlocit, fără să aştepte schimbările in bază. De aceea, sfera de acţiune a limbii, cuprinzând toate domeniile activităţii omului, este mult mai largă şi mai variată decât sfera de acţiune a suprastructurii. Mai mult, ea este aproape nelimitată. Aceasta şi explică în primul rând faptul că limba, mai exact compoziţia vocabularului ei, se află într'o schimbare aproape neîntreruptă. Desvoltarea continuă a industriei şi agriculturii, a comerţului şi transporturilor, a tehnicei şi ştiinţei, cere limbii completarea vocabularului cu cuvinte şi expresii noi, necesare activităţii lor. Şi www.dacaromamca.ro CU PRIVIRE LA MARXISM IN LINGVISTICA 9 limba, reflectând nemijlocit aceste nevoi, îşi completează vocabularul cu cuvinte noi, îşi perfecţionează structura ei gramaticala. Aşa dar : a) marxistul nu poate să considere limba ca fiind o suprastructură a bazei ; b) a confunda limba cu suprastructura înseamnă a face o serioasă greşală. ÎNTREBARE: Este adevărat că limba a avut întotdeauna şi continuă să aibă un caracter de clasă, că nu exista o limbă a întregului popor, o limbă fără caracter de clasă, comună şi unică pentru societate ? RĂSPUNS: Nu, nu este adevarat. Nu este greu de înţeles că ntr’o societate unde nu există clase, nici vorbă nu poate fi de o limbă de clasă. Orânduirea gentilică a comunei primitive nu cunoştea clasele, prin urmare, acolo nici nu putea exista o limbă de clasă — acolo limba era comună, unică pentru întreaga colectivitate. Obiecţiunea că prin clasă trebue să se înţeleagă orice colectivitate umană, intre care şi colectivitatea comunei primitive, reprezintă nu o obiecţiune, ci un joc de cuvinte care nici nu merită să fie combătut. In ce priveşte desvaltarea dela limbile geitiiice la limbile triburilor, dela limbile triburilor la limbile popoarelor şi dela limbile popoarelor Ia limbile naţionale, pretutindeni, în toate etapele de des-voltare, limba ca mijloc de comunicare între oameni în societate a fost comună şi unică pentru societate, servind in egală măsură pe membrii societăţii, indiferent de situaţia lor socială. In cazul de faţă, am în vedere nu imperiile din perioada sclavagistă şi a evului mediu, să spunem imperiul Iui Cirus şi Alexandru cel Mare sau imperiul lui Cesar sau Carol cel Mare, care nu aveau o bază economică proprie şi care reprezentau uniuni militaro-administrative vremelnice şi netrainice. Aceste imperii nu numai că nu aveau, dar nici nu puteau avea o limbă unică pentru întreg imperiul şi înţeleasă de toţi locuitorii imperiului. Aceste im/perii reprezentau un conglomerat de triburi şi popoare care îşi trăiau viaţa proprie şi aveau fiecare limba lor. Prin urmare, am în vedere nu aceste imperii şi altele asemănătoare Ier, ci acele triburi şi popoare care făceau parte din imperii, aveau o bază economică proprie şi o limbă formată din timpuri străvechi. Istoria spune că la aceste triburi şi popoare limbile nu aveau un caracter de clasă ci erau ale întregului popor, comune pentru fiecare trib şi popor şi înţelese de ele. Desigur, pe lângă ele existau dialecte, graiuri locale, dar limba unică şi comună a tribului sau poporului prevala asupra lor subor-donându-şi-le. Mai târziu, odată *cu apariţia capitalismului, cu lichidarea fărâmiţării feudale şi crearea unei pieţe naţionale, popoarele s’au des-voltat, devenind naţiuni, iar limbile popoarelor, limbi naţionale. Isto- www.dacoromanica.ro 10 . V. STALIN ria spune că limbile naţionale nu au un caracter de clasă ci sunt limbi ale întregului popor, comune pentru membrii naţiunilor şi unice pentru naţiune. Am aratat mai sus ca limba, ca mijloc de comunicare intre oameni iii societate, serveşte în egală măsură toate clasele societăţii şi manifesta din acest punct de vedere un fel de indiferenţă faţă de clase. Dar oamenii, diferitele grupuri sociale, clasele, sunt departe de a fi indiferente faţa de limbă. Ele se straduesc să folosească limba in interesul lor, să-i impună vocabularul lor specific, termenii lor specifici, expresiile lor specifice. In această privinţă se disting mai ales paturile de sus ale claselor avute, care s’au rupt de popor, şi ■arc ii urăsc: aristocraţia nobiliară, păturile superioare ale burgheziei. Se creează dialecte „de clasă”, jargoane, „limbi” de salon. Adesea, in literatură, aceste dialecte şi jargoane sunt calificate în mod greşit ca limbi: „limba nobiliară", „limba burgheză”, în opoziţie cu „limba proletara", „limba ţărănească". Pornind de aici, oricât ar parea de straniu, unii din tovărăşii noştri au ajuns la concluzia că limba naţională este o ficţiune, că, în mod real, există doar limbi de clasă. Eu cred ca nu există nimic mai greşit decât o asemenea concluzie. Pot fi oare considerate aceste dialecte şi jargoane ca limbi? Fara îndoiala ca nu se poate. Nu se poate, în pritrul rând, pentrucă aceste dialecte şi jargoane nu au o structură gramaticala proprie şi un fond propriu de cuvinte — ele le iau din limba naţională. Nu se poate, in al doilea rând, pentrucă dialectele şi jargoanele au o sferă de circulaţie îngustă printre membrii vârfurilor uneia sau alteia dintre clase şi sunt cu totul improprii ca mijloc de comunicare intre oameni, pentru societate, luată în întregul ei. Atunci, ce reprezintă ele? Ele reprezintă: o adunătură de cuvinte specifice care oglindesc gusturile specifice ale aristocraţiei sau ale vârfurilor burgheziei; un anumit număr de expresii şi întorsături de fraze care se deosebesc prin rafinament şi galanterie si sunt libere de expresiile „grosolane” şi de întorsăturile limbii naţionale ; in sfârşit, un număr oarecare de cuvinte străine. Şi totuşi, esenţialul, adică majoritatea covârşitoare a cuvintelor şi structura gramaticală sunt luate din limba naţională, din limba întregului popor. Prin urmare, dialectele şi .jargoanele reprezintă ramificaţii ale limbii naţionale a întregului popor, sunt lipsite de orice independenţă lingvistică şi sortite să vegeteze. A crede că dialectele şi jargoanele pot şă se desvolte devenind limbi de sine stătătoare, capabile să înlăture şi să înlocuiască limba naţională, înseamnă a pierde perspectiva istorică şi a părăsi poziţiile marxismului. Unii se referă la Marx, citează un pasaj din articolul său „Sfântul Max”, unde se spune că burghezul are „o limbă a sa”, că această limba „este un produs al burgheziei”, că ea este pătrunsă de spiritul mercantilismului şi al cumpărării-vânzării. Cu acest citat, unii tovarăşi vor să dovedească că Marx ar fi recunoscut caracterul „de clasă” al limbii, că el ar fi negat existenţa unei* limbi naţionale unice. Dacă aceşti tovarăşi ar avea o atitudine obiectivă faţă de acea- www.dacoromanica.ro . CU PRIVIRE LA MARXISM IN LINGVISTICA II stă chestiune, ar trebui să folosească şi un alt citat din acelaşi articol „Sfântul Max”, unde Marx, referindu-se la problema cailor de formare a limbii naţionale, unice, vorbeşte despre „concentrarea dialectelor intr'o limbă naţionala unică, condiţionată de concentrarea economică şi politică’'. Prin urmare, Marx recunoştea necesitatea unei limbi naţionale UNICE, ca o formă superioară căreia îi sunt subordonate dialectele ca forme inferioare. In acest caz, ce poate reprezenta limba burghezului, care, după spusele Iui Marx, „este un produs al burgheziei”. O considera oare Marx o limbă la fel cu limba naţională, cu o structură lingvistica specifică? Putea el să o> considere ca o astfel de limbă? Bineînţeles . o> ts> â t u P i i INFLUENTA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI DIN SECOLUL XIX ASUPRA CURENTELOR IDEOLOGICE DIN ŢARA NOASTRĂ INTRE 1850—1880*) de AcAd. ProF. P. CONSTANTINESCILIAŞI Literatura noastra istorică şi istorică-literara de după 23 August se ocupă tot mai mult de mişcarea politică şi culturală a democraţilor revoluţionari ruşi din secolull XIX, ale căror merite şi valoare au fost puse îritr’o justă lumină de ştiinţa sovietică. In ce priveşte capitolul, atât de interesant pentru noi, al influenţelor — fapt necontestat — al acestor cugetători asupra curentelor ideologice din ţara noastră, s’a scris totuşi puţin. Rămâne ca o problemă de rezolvat valorificarea influenţei acestor mari gânditori ruşi asupra contemporanilor lor şi a generaţiei imediat următoare din ţara noastră. Pentru luminarea acestei epoci, am crezut nimerit sa culegem informaţiuni de cuprins mai larg în ce priveşte mişcarea socialistă, cu atât mai mult cu cât acestea sunt puţin cunoscute, fiind date uitării tendenţios de către istoricii burghezi dela noi. Cercetarea noastră prezintă şi o lipsă: nu ne-am ocupat de influenţa literaturii revoluţionare şi progresiste ruseşti asupra mişcării noastre literare. Dacă luăm numai două nume de scriitori ruşi ce s’au desvoltat în largă măsură sub puterea principiilor estetice stabilite de criticii democraţi revoluţionari : Anton Cehov şi Vladi mir Corolenco, operele lor au fost larg cunoscute şi iubite la noi. Fenomenul influenţei literare a criticilor şi scriitorilor revoluţionar democraţi asupra literaturii beletristice din anii 1850—1880 nu poate fi contestat; rămâne subiect de lucru. . Studiul operei şi (luptei democraţilor revoluţionari ruşi- din secolul XIX este important pentru noi, întrucât ne ajută să înţelegem şi mai bine desvoltarea mişcării şi gândirii revoluţionare din ţara noastră în secolul trecut. In adevăr, există numeroase puncte co- *) Comunicare ţinuta în şedinţa plenară din 3 Iunie 1950 în sesiunea ştiinţifică a Academiei R. P. R- 3 STUDII www.dacoromanica.ro 34 ACAD. P. CONSTANTINESCU-IAŞI mune între desvoltarea capitalismului în secolul XIX în Rusia şi ţara noastră. Ne gândim mai cu seamă la desvoltarea capitalismului în agricultură, la situaţia şi atitudinea burgheziei faţa de clasa feudală dominantă şi la situaţia şi luptele ţărănimii iobage pentru pământ şi libertate. Concepţia despre lume a revoluţionarilor democraţi ruşi din secolul XIX, oglindeşte mişcarea de eliberare a ţărănimii iobage, lupta ei revoluţionară contra ţarismului înainte de apariţia proletariatului pe arena luptei revoluţionare de eliberare a poporului rus. Apariţia întârziată a proletariatului pe arena luptei .politice ca forţă socială independentă, atât în Rusia, cât şi la noi, constitue de asemenea un factor important pentru înţelegerea numeroaselor puncte comune în desvoltarea gândirii revoluţionare din ambele ţări. Marea importanţă a gândirii revoluţionarilor democraţi ruşi constă în faptul ca ei au încercat să dea soluţie revoluţionară problemelor ridicate de desvoltarea societăţii ruse şi au ajuns la concluzii filosofice şi politice mai ştiinţifice şi mai progresiste decât filosofia apuseană din epoca ascendenţei burgheziei. Opera lor, datorită înaltului eâ conţinut, a avut o asemenea importanţă internaţională, încât a putut influenţa puternic desvoltarea gândirii în toate ţările unde condiţiunile imateriale asemănătoare imprimau acelaşi caracter luptelor sociale din acea vreme. Aşa se explică influenţa puternică a operei lui Belinski, Her-zen, Cernâşevschi, Pisarev, Dobroliubov, Saltâcov-Soedrin, Necra-sov, asupra desvoltării gândirii şi a luptelor politice din ţara noastră din secolul trecut, al căror conţinut ideologic a fost astfel considerabil îmbogăţit. I In istoria gândirii omeneşti, filosofia clasică rusă din secolul XIX ocupă un loc deosebit, prima şi cea mai importantă trăsătură a ei este strânsa legătură cu mişcarea de eliberare a maselor, lupta ei neîmpăcată împotriva ţarismului şi iobăgiei. Filosofia revoluţionarilor democraţi ruşi exprima însăşi aspiraţiile către libertate ale • maselor populare. Ca mijloc radical pentru eliberarea poporului din jugul iobăgiei şi al absolutismului, ei au preconizat revoluţia populară. In periodizarea pe care Lenin o face mişcării de eliberare care s’a desfăşurat în Rusia cu atâta intensitate împotriva ţarismului şi exploatării şi care a concentrat în jurul ei celle mai bune forţe ale poporului rus, gânditorii revoluţionari democraţi din secolul XIX, — Herzen, Belinschi, Cernâşevschi, Dobroliubov, ocupă un loc de frunte. Mişcarea de eliberare din Rusia, afată Lenin, a trecut prin trei etape principale, corespunzătoare celor trei mari clase sociale dir. Rusia,- care au 5 mp rimat influenţa lor acestei mişcări : prima peri- www.dacoromanica.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI ÎN ŢARA NOASTRĂ 35 oada — perioada nobililor, 1825—1861, a doua — perioada bur-ghezo-democratioă, 1861—1895 şi a treia — perioada proletara, începând dela 1895, perioadă terminata prin victoria poporului in Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. Dacă pnima perioadă, perioada nobililor, este ilustrată prin numele decembriştilor şi al lui Herzen, perioada a doua a însemnat un pas enorm înainte faţă de prima, tocmai prin lupta şi opera lui Belinsohi, Cernâşevschi. Dibroliubov, Pisarev şi scriitorii crescuţi în şcoala criticii şi esteticei lor materialiste. Dacă la sfârşitul secolului XIX, în perioada proletară a mişcării de eliberare din Rusia, perioadă ilustrată prin geniile lui Lenin şi Stalin, a învins marxismul; dacă Rusia a devenit centrul mişcării revoluţionare internaţionale şi patria leninismului, ca o nouă treaptă în desvoltarea marxismului, aceasta se datoreşte, după cum scria însuşi Lenin, faptului că ,,timp de aproape o jumătate de veac, cam din al' cincilea până prin ultimul deceniu al secolului XIX, sub opresiunea fără precedent a ţarismului sălbatic şi reacţionar, gândirea înaintată din Rusia căuta cu aviditate o teorie revoluţionară justă, urmărind cu un zel deosebit şi cu grijă, fiecare-şi orice „ultim cuvânt“ rostit de Europa şi America în acest domeniu. Marxismul, unica teorie revoluţionară justă, a fost cu adevărat pentru Rusia rezultatul unei jumătăţi de veac de suferinţe şi de jertfe extraordinare, de eroism revoluţionar fără precedent şi de energie uimitoare, de căutări. înfrigurate, de studii, încercări practice, deziluzii, verificări si confruntări cu experienţa Europei111). ’ Strânsa legătură dintre filosofia clasică rusă din secolul XIX şi lupta şi aspiraţiile maselor populare au ferit-o de rătăcirile idealiste ale filosofiei apusene dinaintea lui Marx şi Engels. Lenin a apreciat întotdeauna „solidele tradiţii materialiste1' ale filosofiei clasice ruse, tradiţii care i-au creat superioritatea asupra filosofiei apusene nemarxiste. Acest caracter materialist al gândirii filosofice progresiste ruse se explică prin aceea că, spre deosebire de filosofia apuseană, ea nu a fost legată de activitatea socială a burgheziei, care în Rusia n’a fost niciodată o clasă socială revoluţionară ci mai ales de mişcarea de eliberare a maselor populare, de aspiraţiile poporului. Materialismul gândirii filosofice progresiste ruse se datoreşte şi strânsei ei legături cu ştiinţele naturii. Lomonosov, părintele gândirii materialiste ruse, este în acelaşi timp şi u,n remarcabil om de ştiinţă. Dela Lomonosov pornesc cele doua ramuri care s’au desvoltat apoi în întreg secolul XIX în gândirea progresistă rusă: ramura gândirii materialiste în ştiinţele naturii — continuată de marii savanţi ruşi, Lobacev&chi, Mendeleev, Stoletov. Secenov, Mecinicov, Popov, Timiriazev şi Pavlov .— şi ramura gândirii materialiste în filosofie, strâns împletită cu mişcarea de eliberare din Rusia şi reprezentată prin Radişcev, Decembriştii, Her- 1) V. I. Lenin, Opere Alese, voi. IJ partea 2, ed.P.M.R., 1949, p 314 www.daCOrcmamca.ro 36 ACAD. P. CONSTANTINESCU-ÎAŞI zen, Belinschi, Cernâşevschi, Dobroliubov, Pisarev, Plehanov, oul minând cu genialii Lenin şi Stalin. Această înrudire pe baze materialiste între ştiinţă şi filosofic a permis ştiinţei ruse să îmbogăţească ştiinţa mondială cu o serie de descoperiri epocale: Lorno-nosov cu legea conservării materiei, Mendeleev cu sistemul său periodic al elementelor, Seceiîov cu teoria sa asupra activităţii emisferelor cerebrale, Popov cu descoperirea radiofoniei, Pavlov cu teoria reflexelor condiţionate, Timiriazev cu fiziologia plantelor şi dezvoltarea creatoare a darwinismului şi în sfârşit strălucitele succese a’e ştiinţei sovietice de astăzi. Materialismul filosofilor clasici ruşi diin secolul XIX, deşi s'a desvoltat în condiţiuni sociale şi politice extrem de grele —• pe de o parte ingerinţa retrogradă a absolutismului ţarist, iar pe de altă parte înapoierea social-economică a Rusiei de atunci — s’a ridicat pe o treaptă net superioară materialismului pre-marxist din Apusul Europei, legat de activitatea revoluţionară şi limitat-progresiistă a burgheziei. Filosofii clasici ruşi au depăşit materialismul metafizic, contemplativ şi anti-istoric al lui Feuerbach, materialism care domina în Apusul Europei şi au pornit pe calea prelucrării independente, pe baze materialiste a dialecticei lui Hegel. Ei nu s’au mărginit să explice lumea, ci au încercat să schiţeze şi călea schimbării ei revoluţionare, cu toate că împrejurările sociale în care au trăit i-au împiedecat să ducă această operă până la capăt. Dându-şi seama de mărginirea de clasă a democratismului burghez, ei au îmbinat pentru prima oară în istorie ideile socialismului cu ale democraţiei revoluţionare, cu toate că socialismul lor continua să fie utopic din cauza lipsei de maturitate a relaţiilor sociale capitaliste din Rusia. <• Pentru prima oară în istorie, filosofii clasici ruşi au aşezat estetica pe baze materialiste. Şcoala criticii lor a deschis drumuri noi în literatura progresistă rusă — parte şi ea în mişcarea de eliberare din Rusia — şi prin operele lui Necrasov, Saltâcov-Scedrln, Tolstoi, Cehov, Gorchi, a exercitat o influenţă colosală asupra desvoltării literaturii şî a întregii culturi mondiale. întreaga lor viaţă, gânditorii revoluţionari democraţi ruşi şi-au închinat-o luptei poporului lor. Patriotismul lor, dragostea lor de popor, mergea până la sacrificiul vieţii. Belinschi a fost asasinat prin foame şi mizerie la 37 de ani, 'Herzen a fost silit să emigreze, Cernâşevschi a petrecut peste 17 ani în dop ori are în Siberia. Dobroliubov a murit cu mult înainţe de a-şi fi atins apogeul creaţiei. Dar niciunul dintre ei n’a cedat în faţa presiunilor absolutismului. Patriotismul lor mf avea nimic comun cu naţionalismul îngust şi retrograd al slavofililor, Ei nu căutau să astupe cu tot dinadinsul fereastra deschisă spre Europa de Petru I şi să dureze în locu-i un zid chinezesc de îngâmfare şi prejudecăţi. Ei erau în acelaşi timp www.dacaromamca.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTR duşmani înverşunaţi ai cosmopolitismului, văzând într’însul trădarea aspiraţiilor şi luptei poporului. Alexandru Ivanovici Herzen s’a născut în anul 1812, anul războiului de apărare a Patriei împotriva lui Napoleon, într’o familie de nobili. Din copilărie au exercitat o puternică influenţă asupra lui ideile decembriştilor şi ale iacobinilor franoezi. Decembriştii l-au trezit pe Herzen — scria Lemn; Soarta tragică a decembriştilor a . întipărit într’însul ura faţă de absolutism. De două ori este pedepsit cu deportarea de autorităţile ţariste. Trece prin influenţa ideilor hegeliene şi se convinge de absurditatea lor. Herzen devine materialist împreună cu Belinschi, conducător recunoscut al tinerimii revoluţionare. In 1847, emigrează în Franţa, pentru a continua de acolo lupta împotriva ţarismului. Situaţia din Franţa nu-1 mulţumeşte. Exploatarea şi mizeria maselor îi umple inima de deziluzii. In „Scrisori din Franţa şi Italia'*, în schiţele sale întitulate „De pe celălalt mal“, Herzen scrie că Apusul l-a desamăgit, că burghezia în care el, în Rusia fiind, îşi punea speranţele, s’a transformat dintr’o forţă a progresului, într’o piedecă a progresului. „Falimentul spiritual al lui Herzen — scrie Lenin — scepticismul său adânc precum şi pesimismul lui de după 1848, a însemnat falimentul nădejdilor pe care burghezia şi le pusese în socialism” (Lenin, Despre literatură, ed. P. M. R.,‘pag. 14). Gu tot pesimismul său, Herzen rămâne totuşi credincios idealurilor sale socialiste, dâr nu mai vrieâ să ajungă la socialism prin burghezie; el încetează de a mai socoti Apusul Europei drept model. Herzen caută alte drumuri spre socialism. El vede în obştea rusă (mir) calea spre socialism şi eliberarea ţărănimii ruse din jugul iobăgiei. „Herzen este întemeietorul socialismului rus*' scria Lenin — al „narodnicismului'*. Herzen vedea „socialismul” în eliberarea ţăranilor şi împroprietărirea lor, în stăpânirea obştească asupra pământului, ca şi în ideea ţărănească „a dreptului asupra pământului'*. In realitate, în această doctrină a lui Herzen, ca şi tot narodnicismul „rusesc** nu există nioiun gram de socialism. E o frază tot atât de blajină, un vis tot atât de blând ca cel care învăluia revoluţionarismul democraţiei burghezo-ţărăneşti din Rusia, ca şl diferitele forme a0e „socialismului** din 1848: „Socialismul ţărănesc" al lui Herzen nu era rezultatul studierii ştiinţifice a legilor desvoltării sociale. Herzen n’a reuşit să se ridice până la înălţimea materialismului istoric. Dar acest „socla-lism“, rezultat al dramei sufleteşti a lui Herzen, constituie reflectarea acelei epoci, în care — după Lenin — „spiritul revoluţionar al democraţiei burgheze era deja pe cale de a dispare în Europa, în timp ce spiritul revoluţionar al proletariatului socialist încă nu ajunsese la maturitate**. . www.dacoromamca.ro 38 ACAD. P. CONSTANTINESCU-IAŞI Ideile utopice ale „socialismului ţărănesc” nu-1 împiedecă pe Herzen să rămână duşman neîmpăcat al iobăgiei şi reacţiunii ţariste. In 1855 el întemeiază la Londra prima revistă liberă rusa „Steaua Polara”, iar între 1857 şi 1867 editează ziarul „Clopotul”, cu care, după expresia lui Lpnin, el a trezit pe „raznocinţii“ revoluţionari democraţi ieşiţi din rândurile micii burghezii şi care vor constitui o a doua etapă a mişcării de eliberare ruse. In crearea acestei prese libere, Lenin vede marele merit al lui Herzen. Prin ideile sale filosofice, Herzen a lăsat în urmă dialectica idealistă hegeliană şi materialismul metafizic al lui Feuerbach. Herzen nu vede în dialectică jocul unor idei abstracte, ci reflectarea unor procese ce au loc aevea în realitatea înconjurătoare. In „Scrisori asupra studierii naturii” Herzen subliniază legătura generală şi condiţionarea reciprocă în natură. El dovedeşte că natura se află în veşnică mişcare, în lume apar mereu forme noi şi dispar cele vechi. Aceasta se întâmplă în natură, în aceiaşi măsură ca şl în societate. „Vedem limpede — scrie Herzen în 1869 — că lucrhrile nu pot merge mai departe aşa cum' au mers, că în sfârşit domniei exclusive a capitalului şi dreptului indiscutabil de proprietate le-a sosit sfârşitul, tot aşa cum odată a sosit sfârşitul domniei feudalismului şi aristocraţiei. După cum încăpăţânarea şi degenerarea nobilimii au ajutat atunci la propria-i pieire, tot astfel acum burghezia îndărătnică şi degenerată, îşi sapă singură mormântul”1). Herzen explică existenţa contradicţiilor în natură şi gândire. Natura, scrie el, este mult mai complicată decât ar dori oamenii. In natură, infinitul nu este separat de finit, veşnicul de vremelnic, unicul de multiplu. Aceste contradicţii sunt — după Herzen — isvo-rul mişcării şi desvoltării în natură şi societate. Herzen critică logica idealistă şi abstractă a lui Hegel, socotind că ea trebue- să primească un conţinut material. t Şi în teoria cunoaşterii, Herzen, ca şi <^i!alţi revoluţionari democraţi ruşi, este materialist. Isvorul cunoaşterii sunt simţurile şi experienţa. Dar experienţa este inseparabilă de gândire ca două emisfere de Magdeburg ce se caută una pe cealaltă şi care, după ce s’au întâlnit — nu se mai pot despărţi. Spre deosebire de Hegel. Herzen nu recunoaşte vreo limită desvoltării cunoaşterii noastre. Lenin caracterizează în cuvinte elogioase fi’osofia tui Herzen. ,,ln Rusia iobagă din deceniul al V-lea al secolului al- XlX-lea — scrie Lenin — el a reuşit să se ridice la o astfel de înălţime, încât a atins nivelul celor mai mari cugetătorii al timpului său. El şi-a însuşit dialectica lui Hegel, înţelegând că ea reprezintă „algebra revoluţiei”. El a mers mal departe decât Hegel, spre materialism, pe urma lui Feuerbach. Herzen s’a apropiat cu totul dp materialismul dialectic şi s’a oprit în faţa materialismului istoric. 1) Herzen, Opere filosofice alese. www.dacaromamca.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTRĂ 3Q „Această oprire" a fost ceea ce a provocat falimentul spiritual al lui Herzen, după înfrângerea revoluţiei din 1848. Herzen părăsise Rusia şi observa revoluţia în mod direct. Bra pe atunci democrat, revoluţionar, socialist. Dar socialismul său (pe la 1848) aparţinea acelor nenumărate forme şi variante ale socialismului burghez şi mic burghez, care au fost definitiv nimicite în zilele din funie. In fond, aceasta nu era deloc socialism, ci doar o frază blajină, un vis blând, în care — pe atunci — democraţia burgheză îşi învăluia spiritul revoluţionar, ca şi proletariatul care încă nu âe eliberase de sub influenţa ei”1). Spre sfârşitul vieţii, Herzen sub influenţa creşterii mişcării muncitoreşti în Apus şi a victoriei marxismului în sânul acestei mişcări, recunoaşte rolul proletariatului ca gropar al vechii societăţi şi făuritor al societăţii socialiste şi şi-a îndreptat atenţia către „Asociaţia Internaţională a Muncitorilor", condusă de Marx, simţind că acolo apar noi forţe sociale, capabile să rezolve problemele sociale contemporane, Herzen moare la 21 Ianuarie 1870. Visarion Grigorievici Belinschi — premergătorul revoluţionarilor raznocinţi — s’a născut în 1811, în familia unui medic provincial. Student fiind, scrie un roman în care biciueşte iobăgia ca potrivnică raţiunii ş: naturii, din care cauză este exclus din Universitate sub pretextul că ar avea „capacităţi limitate1'. In 1833 debutează în critica literară, colaborează la diferite reviste progresiste şi în curând, în jurul său se grupează tot ce avea mai bun societatea rusă. 1 Belinschi a fost un neobosit căutător al adevărului, pe care l-a găsit deabia în 1840 în filosofia materialistă, luptând înverşunat împotriva idealismului hegelian şi mărginirii materialismului lui Feuerbach. Studiază pe socialiştii utopici şi scrie că: „ideea socia- lismului a devenit pentru mine ideea ideilor11. Belinschi nu împărtăşeşte însă iluziile utopiştilor; el afirmă că socialismul va putea fi întronat numai în urma unei răsturnări revoluţionare, care va trebui să întroneze o putere democratică de tipul dictaturii jacobinilor. Belinschi a fost un aprig biciuitor al iobăgiei. Pe drept cuvânt scrisoarea sa către Gogol este socotită ca un act de acuzare al regimului feudal din Rusia de atunci. Plin de dragoste pentru popor, Belinschi rezolvă just problema rolului maselor şi personalităţii în istorie. Belinschi vede caracterul trecător, deşi istoriceşte determinat, ai burgheziei. „înţeleg — scrie el — că burghezia nu este un fenomen întâmplător, ci' determinat de istorie, că ea nu a apărut Ieri, crescută dintr’odată ca o ciupercă, că ea a avut trecutul ei... Astăzi, 1) Lenta, Despre literatură, «Jitia P.M.R., 1948, p. 14. www.dacaromamca.ro 40 ACAD. P. CONSTANTINEJ3CU-IAŞI ea a aservit în mod conştient poporul prin foamete şi capital, dar, astăzi ea nu mai este lucrătoare, ci triumfătoare'1. Belinschi, ca şi Herzen, nu reuşeşte să extindă materialismul său asupra studiului societăţii. El nu vede lupta de clasă ca motor al progresului social, ci lupta raţiunii împotriva prejudecăţilor. Belinschi, în tripla lui personalitate de filosof, îndrumător literar şi luptător revoluţionar, a jucat un rol covârşitor în desvolta-rea literaturii ruse. El este întemeietorul esteticei materialiste şi a realismului clasic. Literatura, după Belinschi, trebue să reflecte cât mai veridic realitatea înconjurătoare, iar artistul în opera sa trebue să ocupe o anumită poziţie faţă de această realitate. Belinschi luptă pentru o artă pusă în slujba .intereselor poporului. ,,A răpi artei — scrie Belinschi — dreptul de a servi intereselor obşteşti înseamnă a umili arta şi nu a o ridica". . In teoria cunoaşterii, Belinschi se deosebeşte radical de Hegel, care caută să găsească o limită a desvoltăriL „Nu există hotar pentru desvoltarea omenirii — spunea Belinschi — şi niciodată omenirea nu-şi va spune: stai, ajunge, mai departe nu e drum!" In alt loc scria : „Nici de cum nu înseamnă că omenirea trebue să stea pe loc, sau să tindă dela o minciună la alta. Pentru omenire nu există minciună, ci doar un adevăr vechi, care distrugându-se, naşte-din el însuşi un nou adevăr, superior, ca phonixul, care după legenda orientală, renaşte şi mai frumos din ipropria-î cenuşe... Omenirea nu înaintează pe o linie dreaptă şi nici în zig-zag, ci pe un cerc în spirală, astfel încât punctul cel mai depărtat al adevărului atins de ea, este, în acelaşi timp şi punctul de îndepărtare dela acest adevăr". (Belinschi, Opere, voi. 12). . Din întreaga operă a lui Belinschi respiră un patriotism pe cât de înflăcărat, pe atât de înalt. Dragostea lui pentru poporul rus, asuprit de ţarism, era îmbrăcată în haina unui optimism nemărginit pentru viitorul poporului rus şi în acelaş timp era un duşman neîmpăcat al cosmopolitismului. După moartea lui Belinschi, problema lichidării iobăgiei se pune şi mai acut. Pătrunderea capitalismului, creşterea răscoalelor ţărăneşti, înfrângerea ţarismului în războiul Crimeii, creiază în 1859—1861 o situaţie revoluţionară în Rusia. Dar „poporul — scria Lenin — care de secole suferise iobăgia, nu era în stare să se ridice şi să se angajeze pe o scară întinsă a luptei pentru eliberarea sa". In asemenea condiţiumi apare Nlcolae Gavriloviei Cernâşevschl ■ (1828—1889), caracterizat de Marx drept ,,ma.re om de ştiinţă şi critic rus1', socotit de tovarăşul Stalin printre geniile poporului rus. împreună cu Dobroliubov (1836—1861) Cernâşevschi demască fal-. sitatea reformei agrare ţariste din 1861, făcută în interesul moşierilor şi care însemna de fapt o nouă deposedare a ţăranilor. Cernâşevschi numeşte această reformă „mârşăvie" şi arată că societatea www.dacoromanica.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTRA 4J va putea fi transformată nu prin asemenea „reforme1', ci numai pe cale revoluţionară. Cernâşevschl şi Dobroliubov au fost, prin vederile lor filosofice, maferialişti şi dialecticieni. Ei au jucat un rol deosebit de important în pregătirea terenului pentru răspândirea marxismului în Rusia. In revista lor „Sovremenic“, ei au continuat propaganda ideilor re voluţionar-democratice, începută de Herzen şi Belinschi. In 1862 „SovFemenic11 este suspendat, iar Cernâşevschi arestat, condamnat la moarte civilă şi deportat. !Mai bine de 17 ani petrece Cernâşeivschi în îndepărtata şi pustia pe atunci Iacuţie, dar în tot aoest timp el rămâne un adevărat model de consecvenţă şi cinste revoluţionară, refuzând permanent să ceară ţarului graţierea, cu toate insistenţele prietenilor săi. Prin revista lor „Sovremenic" (Contemporanul), Cernâşevschi şi Dobroliubov au exercitat o influenţă colosală nu numai asupra tineretului revoluţionar din Rusia, ci şi asupra tineretului din alte ţări. Intr’o prefaţă la romanul lui Cernâşevschi ,,'Ce-i de făcut?” conducătorul poporului bulgar, Gheorghi Dimitrov arată oe înrâurire binefăcătoare a exercitat asupra lui şi asupra celorlalţi tineri progresişti din generaţia sa, romanul lui Cernâşevschi. In operele sale, Cernâşevschi a reuşit să tragă concluziile cele mai juste din punctul de vedere al ştiinţei ruse din acele vremuri, din experienţa luptei revoluţionare din Rusia epocei crizei orânduirii iobage. Prin aceasta Cernâşevschi a adus o contribuţie extrem de preţioasă în gândirea revoluţionară, nu numai din Rusia. Marx studia cu deosebit interes lucrările lui Cernâşevschi „Despre reforma ţărănească”, socotind că aceste 'lucrări fac „într’adevăp cinste Rusiei”. Gândirea revoluţionară a lui Cernâşevschi nu-şi are egal în tot şirul de gânditon revoluţionari până la Marx şi Engels. Lenin îl socoate pe Cernâşevschi unul din premergătorii direcţi ai soci al-democraţiei ruse. In concepţia lui Cernâşevschi şi Dobroliubov locul central îl ocupă ideea transformării revoluţionar-democratlce a societăţii. Cernâşevschi şi Dobroliubov nu socoteau posibilă eliberarea poporului d? exploatare pe cale paşnică. Lupta trebuie dusă ~nu numai împotriva moşierilor, exploatatorii direcţi ai ţărănimii ruse iobage, cl şi îrnpo triva ţarismului, reazimul iobăgiei, dar pe care aşa zişii liberali căutau să-l apere şi să-l ridice deasupra înverşunatei lupte de clasă ci se desfăşura sub ochii lui Cernâşevschi. Monarhul, şi cu atât mai mult un monarh absolut, scrie Cernâşevschi, nu este altceva decât vârful piramidei aristocraţiei. Ideile revoluţionar-democratice ale lui Cernâşevschi şi Dobroliubov reflectau cel mai bine starea de spirit a ţărănimii Iobage din vremea lor, deşi Ideile lor, răspândite de pe înălţimea „catedrei întregii Rusii”, cum numeau ei revista lor, nu reuşiseră să atragă masele largi ale ţărănimii din pricina înapoierii în care se aflau. Deşi superiori lui Herzen şi Belinschi. mult mai consecvenţi în www.dacaromamca.ro 42 ACAD. P. CONSTANTINE9CU-IAŞI revoluţionarismul lor, Cernâşevschi şi Dobroliubov propagau în fond aceleaşi idei ale „socialismului ţărănesc”, ca şi marii lor predecesori. Ei vedeau transformarea socialistă a Rusiei prin intermediul obşte! ţărăneşti în urma revoluţiei ţărăneşti. Socialismul lor era o varietate a socialismului utopist, deşi infinit superior socialismului utopiştilor apuseni, căci ei nu credeau în posibilitatea întronării noii orânduiri prin convingerea aristocraţiei de nedreptatea orânduirii iobage, c: prin revoluţie sângeroasă, prin violenţă. Ar fi greşit să-l caracterizăm pe Cernâşevschi numai ca socialist utopist. Ceea ce-1 deosebeşte pe Cernâşevschi şi-l ridică deasupra tuturor utopiştilor apuseni, sunt tocmai adâncile „sale convingeri revoluţionare. „Cernâşevschi — scrie Lenin — a fost un socialist utopist, care visa trecerea la socialism prin vechea obşte ţărănească semi-feudală, care nu vedea şi nici nu putea în al şaptelea deceniu al secolului trecut să vadă, că numai desvoltarea capitalismului şi a industriei este în stare să creeze con-diţiunile materiale şi forţa socială pentru înfăptuirea socialismului. Dar Cernâşevschi nu este numai un socialist utopist. El a fost de asemenea şi revoluţionar, el a ştiut să influenţeze în spirit revoluţionar asupra tuturor evenimentelor politice din epoca sa, trecând prin toate pişdicele cenzurii 'deea revoluţiei ţărăneşti pentru răsturnarea vechilor orânduiri”. Şi din alt punct de vedere Cernâşevschi şi Dobroliubov şi-au afirmat superioritatea indiscutabilă faţă de Saint Simon, Fourier şi Owen. Ei au putut include în gândirea lor rezultatele experienţei Occidentului cu privire la triumful dominaţiei burgheziei. Cunoscând situaţia maselor populare din Occident, ei şi-au dat seama că siste mul capitalist nu va aduce poporului „libertate, egalitate, fraternitate”, ci numai o nouă formă de exploatare. Din lupta ce se desfăşura în Rusia între „liberali” şi apărătorii iobăgiei, luptă pe care Lenirr o caracteriza ca fiind o ciocnire nu pentru sau contra desfiinţării iobăgiei, ci „o luptă înlăuntrul claselor dominante, exclusiv din cauza proporţiilor şi formelor concesiunilor”, pe care trebuiau să le acorde ţărănimii, din această luptă Cernâşevschi şi Dobroliubov au înţeles că burghezia ce se forma în Rusia nu este capabilă să joace un roi revoluţionar în istoria patriei sale, că ea înclină spre o înţelegere cu moşierimea pe seama maselor ţărăneşti. De aceea, spre deosebire de Saint Simon, Fourier şi Owen, democraţii revoluţionari ruşi Cernâşevschi şi Dobroliubov nu-şi legau niclo speranţă de „spiritul liberal” al burgheziei. Vederile social-politice ale lui Cernâşevschi şi Dobroliubov au fost aşezate pe un solid fundament filosofic, materialist şl dialectic. Cernâşevschi şi Dobroliubov continuă lupta împotriva idealismului filosof iei clasice germane, începută de Herzen şi Belinschi. Ei demască servilismul faţă de aristocraţia prusacă de care era pătruns sistemul filosofic al lui Flegel. Ca şi Engels, Cernâşevschi relevă contradicţia dintre sistemul şi metoda hegeliană, dintre principii şi con www.dacaromamca.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTRĂ 43 duzii. De aici Cernâşevschi trăgea şi singura concluzie posibilă, că nici principiile sale largi şi puternice Hegel nu le-a înţeles. Criticând filosofia idealistă germană, Cernâşevschi merge mai departe şi crează o filosofie nouă, superioară, pe care o pune în slujba luptei de eliberare a maselor muncitoare. Materialismul lui Cernâşevschi, deşi cade uneori în greşeli mecaniciste, este liber de deviaţiile idea-list-religioase ale materialismului lui Feuerbach. Materialismul lui Cernâşevschi rămâne totdeauna consecvent pe poziţii antireligioase. Principiul antropologic al lui Cernâşevschi nu caută o cale de mijloc între idealism şi materialism. Conştiinţa pentru Cernâşevschi, ca şi pentru Herzen, nu este ceva independent de natură, ci o parte a naturii, o proprietate specîfică a materiei desvoltate pe o treaptă deosebit de înaltă. Dintre toţi gânditorii din perioada premarxistă, Cernâşevschi a fost acela care a combătut cel mai consecvent idealismul sub toate formele sale. Dar, ca şi la Herzen, materialismul lui Cernâşevschi se opreşte în fata materialismului istoric. Cernâşevschi şi Dobroliubov au căutat să dea o interpretare materialistă dialecticei hegeliene, susţinând necesitatea studierii realităţii concret, şi nu abstract. Dobroliubov scria de pildă, că istoria nu trebuie să se mărginească numai la descrierea faptelor, ci să stabilească legătura internă dintre ele. In lume totul se află în permanentă mişcare şi transformare. ,,0 veşnică schimbare de forme, — scria Cernâşevschi — o veşnică respingere a formei născute de un anumit conţinut sau tendinţă, în urma întăririi aceleaşi tendinţe, în urma desvoltării superioare a aceluiaşi conţinut, — cine a înţeles această lege mare, veşnică, universală, cine a învătat s’o aplice oricărui fenomen, — ce liniştit se poat^ bizui el pe şansele care îî intimidează pe alţii... Lui nu-i e milă de nimic dintre cele ce şi-au trăit traiul, şi spune „fie ce-o fi, dar până la urmă tot va fi sărbătoare în uliţa noastră”1). Mişcarea veşnică face inevitabilă victoria nou’.ui asupra vechiului. „Oricare ar fi insuccesele multor bătălii sociale — scrie Cernâşevschi — va triumfa întotdeauna acea parte ale cărei forte cresc cu fiecare an. Parca poate înceta desvoltarea noilor interese ? Nu, ele se întăresc pe fiece zi. $i dacă este aşa, putem oare să ne îndo:m de triumful definitiv al acelor, forme care sunt cerute de noile interese?” Şi mai departe, în acelaşi articol, Cernâşevschi continuă: „In Franţa activitatea industria!ă se măreşte cu fiecare an, creşte prin urmare şi numărul llucrătorilor. Nu este oare clar că ei capătă forţe să-şi ceară revendicările cu tot mai mare succes? Nu este oare clar că victoriile vechii stări de lucruri asupra lor pot fi numai întârzieri efemere a triumfului definitiv al noilor Interese economice ? Nu este oare clar că cu cât mijloacele pe care trebue să ie folosească vechea stare de lucruri pentru a se menţine împotriva ofensivei noilor inte- 1) Cernâşevschi www.aâCârbmmica.ro 44 ACAD. P. PONSTANTINESCU-IAŞI rese sunt mai silnice, cu atât acestea dovedesc mai mult forţa noilor interese ?” Izvorul desvoltării, concepută ca un proces interminabil, spre deosebire de Hegel este, după Cernâşevschi 'şi Dobroliubov, lupta contrariilor din orice fenomen. In societate de asemenea, forţa motrică a istoriei estş lupta forţelor contrarii. Dar nu întotdeauna sub forţe contrare înţeleg ei clasele sociale. In teoria cunoaşterii, Cernâşevschi şi Dobroliubov stau pe aceleaşi poziţii materialiste, ostile agnosticismului, neokantianismului şi machismului. In „Completarea” sa la „Materialism şi Empirio-criticism”, Lenin arată că Cernâşevschi, criticându-1 pe Kant, stă pe aceiaşi treaptă cui Engels, deoarece îi impută lui Kant nu realismul, ci agnosticismul şi subiectivismul său, nu admiterea „lu cru’.ui în sine”, ci refuzul său de a deduce cunoştinţele noastre din acest izvor obiectiv. Cernâşevschi socoate practica, criteriul^ adevărului. Cernâşevschi luptă împotriva esteticei idealiste germane. După Hegel, frumosul este identitatea perfectă între idee şi imagine. Dar această definiţie, observă Cernâşevschi, nu ţine seama de loc de conţinutul artei. Nu este acelaşi lucru să pictezi minunat o figură şi să pictezi o figură minunată. Din definiţia lui Hegel că frumosul este manifestarea completă a ideii într’un anumit obiect rezultă numai concluzia că în natură frumosul nu există, căci nici asemenea obiecte nu există, deoarece ideea nu se poate realiza într’un anumit obiect, ci într’un şir infinit de obiecte. De aci urmează, după estetica idealistă, că arta îşi are izvorul în tendinţa artistului de a completa prin fantezia sa lipsa de frumos în realitatea obiectivă şi că frumosul creat de artist este superior frumosului din natură. Esteticei idealiste, Cernâşevschi îi opune formula sa realistă • frumosul1 înseamnă viaţa. Omul găseşte în natură multe lucruri frumoase. Fantezia îşi are locul numai atunci când omul are prea puţine cunoştinţe asupra realităţii. Omul nu-şi poate imagina obiecte mai frumoase decât sunt ele în natură. Nimeni nu-şi poate imagina un trandafir mai frumos decât în realitate, iar copia este întotdeauna inferioară modelului. Importanţa artei constă tocmai în redarea realităţii şi a vieţii pe care natura o crează mereu. Conţinutul artei nu poate fi numai frumosul, căci aceasta ar îngusta arta, şi redarea a tot ce se află în realitate, chiar şl viaţa internă a omului. Artistul nu se poate mărgini însă la redarea realităţii, ci trebue să-şi impună o anumită atitudine faţă de această realitate, să contribue fa explicarea şi transformarea acestei realităţi. Patriotismul, dragostea de popor, caracterizează în cel mai înalt grad opera lui Cernâşevschi şi Dobroliubov, „Importanţa istorică a fiecărui mare om rus — scria Cernâşevschi — se măsoară după meritele sale faţă de patrie, demnitatea sa omenească — prin forţa patriotismului său”. Duşman neîmpăcat al cosmopolitismului şi al www.dacoromamca.ro INFLUENŢA democraţilor REVOLUŢIONARI ruşi in ţara nOastra 45 naţionalismului îngust, Cernâşevschi încă de tânăr spunea că ce! mai înalt şi virtuos lucru este să contribui la gloria nu efemeră, ci veşnică a patriei şi la binele omenirii. Desigur, gânditorii revoluţionari 'democraţi ruşi nu s’au putu. ridica la înălţimea materialismului marxist. Aceasta nici nu li se putea cere, în condiţiile Rusiei înapoiate şi iobage în care au trăit ei. „Meritele istorice, scrie Lenin, nu se judecă după ce oamenii istorici nu au dat în comparaţie cu cerinţele contemporane, ci după ce au dat ei nou în comparaţie cu precursorii lor”. Lupta ideologică desfăşurată de Herzen, Belinschi, Cernâşevschi şi Dobroliubov, a pregătit terenul pentru victoria noii revoluţii filosofice care s’a desfăşurat în Rusia spre sfârşitul secolului trecut sub semnul dootrinei marxiste a socialismului ştiinţific proletar, desvol-tat apoi în noile condiţiuni ale desvoltării capitalismului pe o treapta nouă de Lenin şi Stalin. Dela marii revoluţionari democraţi ruşi, proletariatul învaţă, după cum scria Lenin la aniversarea unui centenar dela naşterea lui Her-zen — „măreaţa însemnătate a teoriei revoluţionare ; — învaţă că devotamentul fără rezerve faţă de revoluţie şi apelul către popor, prin propovăduire revoluţionară, nu se pierd nici atunci când decenii întregi despart momentul însămânţării de acel al recoltei ; — învaţă a determina rolul diferitelor clase în revoluţia rusească şi internaţională” ^ Poporul rus — condus de Lenin şi Stalin, a ridicat marilor lui gânditori 'revoluţionari democraţi cel mai minunat monument cu putinţă : orânduirea socialistă construită pe .pământ, desfiinţarea exploatării omului de către om, exemplu şi îndemn pentru întreaga omenire muncitoare. * Pe ce căi au putut pătrunde influenţele literaturii revoluţionare ruseşti în Ţara Românească, nu comstitue o problemă- atât de grea, deşi datele precise istorice în genere sunt puţin studiate până azi. Legături mai vechi între vechea cultură rusă şi începuturile literaturii româneşti cu cele dintâi curente ideologice, sunt cunoscute: dela Antioh Cantemir la influenţa lui Caramzin, Puşchin, Crilov şi alţi scriitofi din prima jumătate a secolului XIX. O tradiţie exista şi în domeniul culturii. Literatura democraţilor revoluţionari a pătruns în ţara noastră, în primul rând, pe cale directă. O altă cale de pătrundere -a ideologiei revoluţionare ruseşti a fost înlesnită de mişcarea revoluţionarilor bulgarii, care, precum se ştie, s’a desvoltat cu amploare în România şi anume în această perioadă. Din cei patru fruntaşi ai acestei mişcări, care trăiesc şi activează în ţara noastră, trei au făcut studii şi au locuit un timp în Rusia : Gheorghe Sava Racovschi, Ljuben Garavelov şi Hristo Botev 1 1) Lenin, Despre literatură, Ed. P.M.R. 1948 y. 21. www.dacaromamca.ro 46 ACAD. P. CONSTANTINESCU-ÎA$t şi toţi trei au strânse legături cu revoluţionarii şi progresiştii români. Democraţii revoluţionari ruşi au fost cunoscuţi publicului românesc şi pe caiie Apusului, unde lucrările lor fuseseră traduse în parte, şi oricum ideile lor erau împărtăşite militanţilor revoluţionari. Karf Marx recunoaşte în 1871 că învăţase destul de bine ruseşte ; citise în original operele lui Cernâşevschi, ipentru care voise -un moment să intervină temeinic, — şl pe acelea ale lui Dobroliubov. In 1874, Engels scrie despre limba rusă că este una din cele mai bogate şi cunoaşterea ej nu mai este o raritate. In această vreme, în Apus, trăiesc, alarâ de Herzcn, o serie de reprezentanţi ai „mişcării generale ruseşti11, cei mai mulţi colaborând în cadrele mişcării socialiste şi a Internaţionalei I. 'Marx şi Engels, într’o broşură a 'lor din 1873, îl prezintă pe Cernâşevschi ca adevăratul teoretician şi conducător al mişcării socialiste din Rusia; Cernâşevschi este adevăratul şef al „Partidului revoluţionar”. Marx a văzut în Cernâşevschi un savant de importanţă universală. Celebrul roman „Ce-i de făcut?” apare în traducere franceză la 1875. In „Istoria socialismului” a lui Benoit Mallon (din 1879) pagini entuziaste sunt închinate lui Cernâşevschi şl multe informaţii despre activitatea lui Herzen şi alţii. Un fervent popularizator al lui Cernâşevschi în Apus a fost şi Cezar de Pap, proeminent militant al Internaţionalei I şi fondatorul Partidului Muncitoresc Belgian. Un studiu din 1941 al lui P. Alexeev, membru corespondent al Academiei de Ştiinţe U. R. S. S. se ocupă pe larg de „Cernâşevschi în literatura Europei apusene”, şi de influenţa pe care a exercitat-o asupra culturii mondiale. * In ţările româneşti s’au desvoltat idei pe linia democraţilor revoluţionari ruşi încă de timpuriu. Unele din ideile lui Nicolae Bălcescu exprimă aceleaşi preocupări ca şi cele ale marilor gânditori şi luptători ruşi : dragoste nemărginită pentru ţărănimea asuprită, ură aprigă faţă de asupritorii ei ; concepţia despre lupta de clasă, care va libera lumea de exploatare, etc. . Revoluţionarii democraţi ruşi s’au ridicat împotriva ideii că istoria s’ar datora capriciilor hazardului. Fără a se putea ridica la înţelegerea materialist-istorică a vieţii sociale, ei şi-au dat seama de rolul precumpănitor pe care-1 are lupta maselor populare în săvârşirea istorică. Interesul pentru viaţa celor asupriţi nu se reduce numai la cadrul naţional rusesc. Ei au generalizat rolu'l.motor al lupte’ maselor şi au ştiut să-l aplice şi în istoria altor popoare. Din aceleaşi motive, simpatia lor mergea spre cauza tuturor celor asupriţi, indiferent de naţionalitatea lor. www.dacaromamca.ro INFLUENTA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTR In- revista „Sovremenic” (Contemporanul), condusă de Cernâ şevschi', -Ş.U existat preocupări pentru evenimentele din istoria României. Astfel, referitor la răscoala condusă de Tudor Vladimirescu, revista ia poziţie împotriva istoricilor, care căutau să-l prezinte pe Tudor ca pe .un campion al naţionalismului şovin. Ştim că asemenea tendinţe-au mişunat până mai ieri în istoriografia burgheză dela noi. _ „Sovremenic” arată că Tudor Vladimirescu este un viteaz al poporului, un conducător a;l ţărănimii1). Cu privire la răscoala din 1821, se arată că „ciocoii trădaseră ţara”, şi-Vladimirescu „avu norocirea de a purta glasul în numel" poporului şi a personifica deşteptarea lui”, a poporului care „cere domnia democraţiei”. Revoluţia dela 1848 în Ţara Românească nu a fost considerata de autorul studiului din „Sovremenic” ca „întâmplătoare”, născut.-] din prostia lui Bibesau, cum a aratat presa reacţionară. Revoluţia anului 1848 a fost -considerată ca „un rezultat al stării sociale a paturilor care munceau, creat de timp”2). Mai departe, se precizează că originea revoluţiei trebue căutata în samavolnicia boerilor, în situaţia nenorocită în care se afla ţara nimea. Acelaşi punct de vedere just a fost aplicat şi de Nicolae Bălce-sciu în aprecierea pe care o face celor două momente revoluţionare în lucrarea sa „Mersul revoluţiei în istoria Românilor”. Cu privire la 1848, Bălcescu spune: „Revoluţia română dela 1848 n’a fost un fenomen neregulat, efemer, fără trecut şi Viitor, fără altă cauză decât voinţa întâmplătoare a unei minorităţi sau mişcarea generală europeană. Revoluţia generală fu ocazia, iar nu cauza revoluţiei române. Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitori: ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferinţe şi lucrare a poporului român asupra Iui însuşi”. Herzen arătase că istoria înseamnă frământarea claselor sociale. Bălcescu critică energic pe istoricii reacţionari care ascund baza materială a desvoltării societăţii, care nu văd importanţa stărilor sociale şi culturale în desfăşurarea "fenomenelor istorice. Astfel, în prospectul pentru „Magazinul istoric”, Bălcescu critică pe toţi aceşti istorici care nu ne-au dat decât biografia stăpânilor, iar partea cea mai interesantă a istoriei, instituţiunile, industria, .comerţul, cultura intelectuală şi morală, chipul de viaţă, l'-au trecut sub tăcere. • In lucrarea sa „Trecutul şi prezentul”, Bălcescu spune :• „Istoria omenirii ne înfăţişează lupta necontenită a dreptului împotriva tiraniei, a unei clase desmoştenite de dreptul său contra uzurpatorilor, lupta arzătoare care adesea are caracterul unei răzbunări, lupta fără sfârşit, căci se urmează încă în timpurile de azi, şi se 1) „Sovremenic“, voi. LXIII, p. 601 („Studii" IV/49 p 81). 2) „Sovremenic", voi. LXIII, p 593. . www.dacoromamca.ro 48 ACAD. P. CONSTANTINESCU-IAŞI va urma până când nu va mai fi umbră de tiranie, până când popoarele n/’or fi întregite în drepturile lor şi egalitatea nu va domni în lume”. ’ In evenimentele politice care urmează îin Ţările Române după 1848, prezenţa ideologică a revoluţionarilor ruşi se manifestă în diferite forme. In această perioadă, scriitorii, ziariştii şi oamenii politici progresişti dela noi se interesează din ce în ce mai mult de evenimentele politice şi ideologice din marea ţară vecină ; ei caută să intercepteze ştirile care puteau răzbate peste zidul Ohr-anei ţariste ş; le relatează cu simpatie. In presa şi publicistica pe care am putut-o cerceta, din anii 18501880, am surprins acest interes1). C. A. Rosetti, participant la revoluţia dela 1848, scrie o carte despre Rusia în 1852, în timpul exilului său în Franţa2). Drept „motto” reproduce cuvintele decembristului Pestei, executat de ţarul Nicolae I în 1825, pe cari revoluţionarul le-ar fi aruncat în obrazul regimului putred al ţarului călău : „Tristă ţara aceia unde nu ştiu nici măcar spânzura un om”. Sub influenţa ideilor revoluţionarilor ruşi din prima jumătate ? secolului, Rosetti atacă în cartea sa regimul ţarist, tratând în diferite capitole starea înapoiată social-economică, deplângând poporul care trăieşte sub jugul ţarului. In capitolul introductiv despre „Naţie”, C. A. Rosetti dă o interesantă definiţie,: „O naţie nu se poate constitui printr’un tratat, prin silnica încercuire a unor petece de pământ şi a unei constrângeri materiale mai mult sau mai puţin bine combinată... Orişicare naţie are propria sa misiune, ce nu şi-o poate împlini decât în puterea unei idei domnitoare; şi numai unitatea, întregimea şi libertatea poate da acea ideie şi constitui o naţie, iar nu sila”3). * Actul Unirii Principatelor este sprijinit ou căldură de cercurile revoluţionar-democrate din Rusia. Combătând în acelaşi timp asuprirea socială, ca şi asuprirea naţională, ei sprijineau atât năzuinţele ţăranilor noştri de liberare de sub silnicia moşierească, cât şi aspiraţiile Ţărilor Române, de eliberare de sub dominaţia turcească, după cum au sprijinit lupta de eliberare naţională a tuturor popoarelor din Sud-Estul Europei. Precum se ştie, în ochii ţăranilor iobagi din Principate, ca şi în ochii exponenţilor lor ideologici, Unirea urma să favorizeze strădania lor de veacuri Spre sfărâmarea iobăgiei. Ei îşi dăideaiu seama totodată 1) S’a cercetat doar o parte din publicaţiile semnalate tn lucrarea voluminoasa a lui Nerva Hodoş şi Al. Sădi lonescu „Publicaţiile periodice româneşti", I. Bucureşti, 1913. 2. „Scrierile lui C. A. Rosetti”, Bucureşti, 1887. 3) „Scrierile lui C. A Rosetti”, Bucureşti, 1887, p. 8 9. www.dacoromanica.ro ÎMf'LUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTRĂ că Unirea va favoriza şi lupta pentru independenţa naţională. Din ambele motive ţăranii au sprijinit cu entusiasm actul Unirii şi acest lucru nu a putut să scape spiritului larg şi simţului revoluţionar ascuţit al unui Cemâşevschi. In anul 1859, Cemâşevschi scrie în „Sovremenic” : „Ruşii simpatizează cu dorinţa poporului român de a se uni în-tr’un singur stat. Simpatia se preface în speranţă. In timpul conferinţelor dela Paris publicul nostru a căpătat siguranţa că dorinţa Românilor de a forma un Stat unic se va realiza”. Revista publică în aceeaşi perioadă de timp în două numere, un studiu intitulat „Principatele Dunărene Moldova şi Valahia”1). Scopul acestui articol a fost acela de a susţine dorinţa poporului român de a realiza Unirea sa şi — informând publicul cititor asupra stărilor din Principate — „să atingă, ou ajutorul acestui articol, cea mai arzătoare problemă rusă din acel timp : reforma ţărănească”2). ’ In cuvinte biciuitoare autorul articolului demască „boierimea actuală a Principatelor (care) nu are nici sentimente, nici bună educaţie şi nioi porniri nobile”, care se dedă desfrâului şi distrugerii şi dela care Patria nu mai are de aşteptat nimic bun. Pe baza tezei narodniciste, revista descrie suferinţele ţăranilor şi mizeriile iobăgiei, salutând acţiunile revoluţionare prin care aceştia au încercat să răstoarne j.ugul. Actul Unirii prilejueşte lui Dobroliubov un articol, sub forma, recenziei unei cărţi în „Sovremenic”, în care îşi exprimă simpatia^ faţă de acest fapt, prezentându-1 ca „împlinirea unei dorinţe de veacuri a poporului român”. El demonstrează în articol dreptul istoric al poporului român La Unire şi Independenţa. Salutând actul Unirii, el atrage atenţia asupra faptului că chiar dacă puterile interesate în existenţa unor Principate desbinate şi slabe încearcă să împiedice Unirea, totuşi aceasta se înfăptueşte de către popor, prin propriile sale forţe. „Conferinţa dela Paris — scrie Dobroliubov — n’a făcut decât un pas spre Unirea Principatelor. Iar Unirea definitivă şi împreună cu aceasta statul independent rămâne ca şi până atunci dorinţa .poporului, dorinţă care a fost exprimată de atâtea ori în istoria lui şi care se manifestă astăzi încă odată în Unirea Principatelor”3). Alături de Cemâşevschi şi Herzen, Dobroliubov atacă Austria, înfierând-o ca pe un imperiu care ţine sub jug numeroase popoare. Sub titlul plin de ironie „Cauzele simpatiei noastre faţă de Austriaci”, Cemâşevschi arată motivul pentru oare Austria este împotriva Unirii Principatelor, motiv legat de tendinţele ei expansioniste4). 1) „Sovremenic", voi. LXVIII, p. 597—599, 2) Reprodus în „Studii", IV, 1949, p. 80 3) Dobroliubov, „Opere complecte", p. 308. 4) Cemâşevschi, „Opere" voi. V, pag. 209. 4 STUDI www.dacoromanica.ro 5(1 ACAo. p. CONSTArîTiNEâdU-lA$î Dobroliubov aratase şi el în alta partet) .faptul că Rusia sprijinise Unirea şi că numai uneltirile reacţionarilor din Apus duseseră la amânarea repetată a soluţionării .problemei. Intr’o cronică externă din „Sovremenic” în .care analizează evenimentele din lunile Ianuarie şi Februarie 1859, Cernâşevschi scoate în evidenţă rolul ,pe care poporul l-a avut în alegerea lui Cuza şi în Muntenia. El salută cu sentimente adânc prieteneşti acţiunea energică şi luminată a populaţiei Bucureşti ului, care a ştiut să-şi impună voinţa. El aplaudă bucuria cu care .poporul a primit Unirea, arătând că în toată ţara „im entusiasm de nedescris a cuprins întreaga populaţie, la aflarea acestei veşti minunate”1 2). * Urmărind aceste manifestări repetate şi convergente, trebue să subliniem că nu sunt întâmplătoare ; legătura dintre activitatea marilor revoluţionari ruşi şi opinia publică progresistă din ţara noastră a avut caracter de permanenţă. Astfel, unele din ziarele noastre au fost cucerite de ideile democraţilor revoluţionari ruşi şi au căutat să sprijine şi să popularizeze la noi în ţară lupta lor împotriva asupririi ţariste, lupta întregului popor din Rusia împotriva absolutismului. Astfel, dintre ziarele româneşti, „Concordia” dela Budapesta (1861-1870) dă ştiri asupra mişcărilor din Rusia încă: din primul • an al1 apariţiei sale. Intr’un număr din Octombrie 1861 ziarul transmite informaţii despre manifeste adresate tineretului revoluţionar, iar în alte mai multe numere se vorbeşte de desvoltarea mişcării revoluţionare printre studenţi. ‘ ' In numărul dela 30 Septembrie 1861, ziarul reproduce un apel, publicat în ziarul clandestin „Velicorus”, care îndemna poporul să ceară reforme şi o constituţie. Peste două luni se transmit ştiri, relatate cu multă simpatie, referitoare la primirea prietenoasă ce i s’a făcut ilnui ofiţer revoluţionar care apărase cauza poporului. Ziarul ,,Independenţa”, care apare la Bucureşti din Octombrie 1860 —: Ianuarie 1862, dă ştiri despre mişcările revoluţionare ale studenţilor din Petersburg şi' Cazan. „Revolta Universităţilor găseşte un ajutor în opiniunea publică”. — scrie ziarul, la 3 Noemvrie. „Şi armata este pentru studenţi” — se relatează într’un alt articol, care anunţă arestarea a doi ofiţeri ce au fraternizat -cu răsculaţii. Referindu-se la ştirea unei petiţiuni semnată de mii' de studenţi, redactorul ziarului arată că satisfacerea cererilor deschide -drumul acordării unei Constituţii. Intr’un număr dela 29 August 1862, el revine cu ştirea că s’a convocat un „Consiliu al Imperiului, în care se . 1) Dobroliubov, „Opere” voi. IV, p. 301. 2) Cernâşevschi, „Opere", voi, V, p. 49—50. www.dacoromanica.ro INFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI iN ŢaRA N6ASTRA 5{ desbat bazele unei Constituţii... Bucuraţi-vă, Românilor!” spune am torul articolului, care în naivitatea lui nu-şi dădea seama de caracterul diversionist şi înşelător al acestor manevre ţariste. O privire mai clară are asupra evenimentelor ziarul „Buciumul" al lui Cezar Boliac, care vorbeşte despre „insurecţia rusă, care e de făcut” (anii 1862-1864). In această perioadă, în Rusia era la ordinea zilei problema liberării iobagilor de sub jugul moşieresc, sub presiunea răscoalelor necontenite ale ţăranilor din toate colţurile imperiului, precum şi a luptei viguroase pe plan politic şi ideologic a lui Herzen, Cernâşev-schi şi a tovarăşilor lor de aoţiune. In ţara noastră, datorită condiţiilor similare de existenţă ale ţăranilor şi sub influenţa directă a agitaţiei politice şi ideologice din Rusia, problema desfiinţării iobăgiei se pune şi ea cu acuitate. In preajma reformei’ruseşti din Februarie 1861, unele din ziarele noastre, mânate de simpatie pentru năzuinţe'e ţăranilor din Rusia şi din România, cad în iluzia ca în adevăr ţarul ar pregăti libertate pentru ţărani. In câteva numere ale ziarului „Tribuna Română”, care apare la Iaşi între anii 1859-1867, sub redacţia lui Ion Leca şi Ion Ionesou, apar informaţii în legătură cu această chestiune. .In numărul dela 3 Ianuarie 1860 se relatează „greutăţile” pe care le pun boierii, car* alcătuesc o opoziţie de „facţloasă cutezare”. In numărul dela IU Aprilie se scrie : „.această chestiune a emancipării şerbilor este aceia .ce mai cu seamă ocupă atenţia guvernământului”. Desigur, nu miopia redactorilor ziarului trebue să fie reţinută, •în cazul de faţă, ci preocuparea lor pentru problema lichidării ioba-giei. Acelaşi lucru şi în alte manifestări contemporane, pe care le consemnăm aici. Astfel, „Anunţătorul Român”, ziar din Bucureşti (1853-1861), în numărul său dela 3 Septembrie 1860, vorbind despre reforma ce se pregăitea în Rusia, scrie: „De ce să nu luăirn în consideraţie şi să ne folosim de spectacolul ce înfăţişează astăzi Rusia prin emanciparea şerbilor ei ? N’ar fi fost oare un act în .destul de mare şi umăr de a constitui în oameni liberi atâtea milioane de indivizi ce gem de secoli sub jugul sclaviei ?” „Gazeta Transilvaniei", cunoscuta foaie din Ardeal, vorbind despre măsurile ce păreau că se iau pentru desfiinţarea şerbiei, scrie —-în numărul dela 4 Martie 1861 : „Iacă şi Rusia des.eagă lanţurile robiei, pe când Principatele încă tot mai amână împroprietărirea clăcaş'ilor, ceea ce le poate trage o ma.e dungă peste socoteala viitorului...”. Iar la 19 Iulie acelaşi ziar scrie: „Se duce poveste cât de cervicosi mai sunt unii .boieri în regulşrea rapoartelor între clăcaş. şi proprietari... acum când Rusia îi dă de ruşine cu liberarea ţăra* niioţ şi cu împ roP ri€tărWWWîda£aramamca,ro 52 ACAfi. C6NS'fAÎJ'flNEâ(iU-ÎA$I Fără îndoiala ca, după săvârşirea reformei, adevăratul ei caracter a fost subliniat de revoluţionarii democraţi. Herzen în „Clopotul”, Ogariov în programul din „Pământ şi Libertate”, dar mai .ales Cernâşevschi în celebrul său „Manifest pentru ţăranii de pe moşii”, au arătat că „Ordinea nouă introdusă de ţar este aceiaşi care a existat şi înainte. Deosebirea constă numai în cuvinte”. In anii ce urmează, ecourile propagandei şi ale acţiunii revoluţionare din Rusia continuă să răsune în ziarele noastre. . Din nou, „Concordia" (între 7 (Martie 1863 şi 2 Decembrie 1864), dă informaţii despre lupta studenţilor din Petersburg, Moscova şi Chiev. Mai multe numere din 'anul 1867 ale ziarului „Românul" reproduc procesul atentatorului la viaţa ţarului. Ziarul de scurtă durată „Vocea Poporului’’ (1870) al publicistului G. Barozi, bun prieten al revoluţionarilor bulgari din România, aflaţi la rândul lor — cum vom vedea — sub influenţa directă a revoluţionarilor ruşi, se ocupă într’un articol de „Emanciparea ţăranilor din Rusia” (24 Mai). Ziarul ,,Telegraful" publică în două numere din anul 1871 ştiri din Odessa despre „un ordin al comisiei centrale din Petersburg, prin . care se atrage atenţia asupra comuniştilor”, precum şi ştiri din Petersburg asupra descoperirii unui „apel îndreptat populaţiunilor uvriere din oraşe şi câmpie, care predică socialismul şi comuniismul”. Un 'loc deosebit în publicistica epocii îl ocupă „Familia” din Oradea Mare, binecunoscuta „foaie enciclopedică şi beletristică”, dar mai puţin cunoscută pentru atitudinea sa progresistă. Condusă de Iosif Vulcan, redactorul responsabil’ proprietar şi editor, — în care vedem o interesantă figură demnă de valorificare critică — foaia a trăit mai bine de 40 de.ani (5 Iunie 1865 — 31 Decembrie 1906) şi şi-a câştigat merite nu suficient subliniate până în prezent. încă din 1869 (7 Iunie) la „Cronica Lumii” ziarul se ocupă de „Femeile ruse”, care iau parte activă la mişcările revoluţionare. In numărul dela 12 Octombrie se reproduce gravura cu chipul lui Tur-gheniev, „unul din cei mai renumiţi literaţi ai Rusiei”, cu date biografice, subliniîndu-se „partea necontestabilă în mijlocirea eliberării ţăranilor apăsaţi”. In numărul dela 7 Noembrie 1871 se vorbeşte pe larg despre acele „societăţi femenine” din Rusia, care deşi datează de curând, numără totuşi printre rândurile sale, un mare număr de „femei de toate condiţiunile”. şi „care se numesc progresiste”. Şi „Familia” (dela 11 Ianuarie .1879) dă informaţii despre mişcarea studenţilor revoluţionari. In legătură cu mişcarea revoluţionarilor aşa zis „nihilişti”, ziarul dă numeroase informaţiuni în anul 1879 (29 Martie, 20 Aprilie 13 Mai, 4 Noemvrie) — între altele că s’au împărţit în dotiă tabere; moderaţii din juirul ziarului „Zemlja i Volja” şl extremiştii, care au înfiinţat un nou ziar „Narodnaia Volja”: Şi în’1880 (la 27.şi 31 Ianuarie; 7, 10, 14, 17 şi 28 Februarie; 23. şi 27 Martie; la 14 Decem-www.dacoromamca.ro influenţa democraţilor revoluţionari ruşi IN ŢARA NOASTRĂ 53 vrie) se publică pe întreaga pagină întâi portretele mari a patru „nihiliste condamnate”. Asupra „procesului nihiliştilor”, subliniindu-se lozinca lor „a merge în popor”, dă informaţii ,.Românul” din 1874 (1 August). * Apropiindu-se de ultimul sfert de veac al secolului XIX, influenţa revoluţionarilor democraţi asupra manifestărilor progresiste din ţara noastră devine mai puternică şi mai manifestă decât în trecut. In această perioadă, elementele cu tendinţe revoluţionare din ţara noastră, care căutau o bază teoretică pentru acţiunea lor împotriva regimului de asuprire moşierească, găsesc bază teoretică în opera revoluţionarilor ruşi. Marx şi Engels nu erau încă cunoscuţi la noi şi în orice caz condiţiunile din ţara noastră înainte de 1875 nu erau încă destul de coapte pentru a permite înţelegerea socialismului ştiinţific. Dimpotrivă, soluţiile pe care le dădeau democraţii revoluţionari păreau a fi potrivite şi eondiţiunilor de existenţă ale poporului nostru. Acest lucru era valabil nu numai pentru ţara noastră, dar şi pentru alte ţări ce se aflau în împrejurări istorice asemănătoare, Bulgaria în primul rând. Aşa se explică faptul că, pe de o parte, mişcarea revoluţionară bulgară este direct aflată sub influenţa ideilor lui Herzen, Belinschi, Cernâşevschi şi alţii, iar pe de altă parte, acei dintre revoluţionarii bulgari care au trăit şi luptat în ţara noastră au putut contribui intens la difuzarea la noi a ideilor revoluţionarilor ruşi, de care erau ei înşişi pătrunşi. - Mişcarea revoluţionarilor bulgari, precum se şt!e, s’a desfăşurat cu amploare pe teritoriul României şi anume tocmai în această perioadă. Din cei patru fruntaşi ai aceştei mişcări, care trăesc şi activează în ţara noastră, trei au făcut studii şi au locuit un timp în Rusia, învăţând la şcoala ideologică a revoluţionarilor ruşi. E vorba de Gheorghe Sava Racovschi, Ljuben Caravelov şi Hristo Botev. Şi toţi trei au strânse legături cu frământările din România. In ce priveşte legăturile dintre intelectuiii bulgari şi revoluţionarii democraţi ruşi, istoriografia bulgară înregistrează rezultate bogate. „Este destul să spunem că mişcarea noastră de eliberare este alimentată ideologiceşte de mişcarea publică rusă... sub influenţa democraţilor .revoluţionari, Belinschi, Herzen şi Cernâşevschi...” — afirmă unul din cei mai noi cercetători1). Gheorghe Sava Racovschi, după un «prim popas tn România, unde participă la turburările revoluţionare ale bulgarilor dela Brăila din anii 1842-1843, pleacă în Rusia, unde trăeşte mai mult la Odessa. 1) Velcev Velco, în „Istoriceschi Pregled”, Sofja, 1948, V, I, p. 319 324. www.dacoramamca.ro 54 ACAD. P. CONSTANTINESCU-IAŞI Mai târziu conduce revista „Antichităţi bulgare”, pe care o tipăreşte în 1859 la Bucureşti. Cea mai importantă carte pe care Racovschi o scrie şi o tipăreşte la Odessa este „Pokaza’.eţ” (îndrumător), care e cea dintâi încercare de a se cerceta literatura orală în legătură cu condiţiile vieţii economice, sub influenţa evidentă a principiilor stabilite de criticul Belinsohi. Intre anii 1862-1867, Racovschi trăeşte şi activează la Bucureşti, unde şi moare în 1868, după o nouă călătorie în Rusia. El este în strânse legaturi cu C. A. Rosetti şi Haşdeu, care-i este colaborator la ziarul „B^duştnost” (Viitorul), scos în 1864 în limbile bulgară şi română. In lucrările sale, între altele, „Gorschi patnik”, cântă vitejia haiducilor, aparatori ai celor oprimaţi, după exemplul cărora el organizează cete de voinici, pe care le trimite dincolo de Dunăre pentru a lupta în contra asupritorilor Turci. Legătura dintre colonia bulgară din Odessa şi luptătorii bulgari din România este continuă, şi pe această cale pătrundeau şi publicaţiile ruseşti, care interesau deopotrivă pe revoluţionarii bulgari şi români. ’ Ljuben Caravelov, unul din conducătorii Comitetului Central Revoluţionar Bulgar, literat de seamă, publicist, întemeietor al câtorva gazete şi tipografii bulgare la Bucureşti, a activat zece ani (18691878) în fruntea mişcării revoluţionare bulgare din România. Legăturile sale cu mişcarea revoluţionară rusă au fost foarte strânse. Ca-î avelov cunoştea limba română editând unul din ziarele sale „Svo-boda” în româneşte (Libertatea) şi întreţinea în acelaşi timp legături cu progresiştii români. In privinţa formaţiei sale literare, Caravelov suferă puternica influenţă a Iul Belinschi. Intr’o nuvelă a sa. unul din eroi spune: „Cernâşevschi, Belinsohi, Govlicev — într’un cuvânt toţi acei oameni care s’au dedicat ştiinţei, cunoaşterii şi muncii, sunt mult mai sfinţi, mult mai dragi decât toţi Burboniâ, Capeţii, Cariii, Romanovii; căci astfel de oameni au adus omenirii . mult mai mult folos decât toţi generalii şi voevozii”1). Autorul bulgar V. E. Aprilov, studiind mai de aproape literatura lui Caravelov arată că : „Publicistica lui Caravelov se desvoltă sub influenţa principală a lui Belinschi, Herzen şi întreaga pleiadă de democraţi revoluţionari, dar are totdeauna în vedere aprecierile ce le face Cernâşevschi” 2). In studiul „Literatura noastră educativă”, Caravelov aproape îl parafrazează pe Cernâşevschi. Şi în creaţia sa literară Caravelov este sub influenţa lui Cernâşevschi ; eroul principal din nuvela sa „Este oare soarta de vină?’.’ 1) Caracostov Ştefan „V. G. Belinschi i Balgarscata Literaturna Obştest-\ena MisaJ“, în „Istoriceeohi Pregled", Sofia 1948, I, p 100. 2) Caracostov Ştefan în „Balgaro-sovietsca Drujbâ", Sofia 1948, IV, 7—8, p. 29. www.dacaromamca.ro Influenţa democraţilor revoluţionari ruşi in ţara noastr 55 propovădueşte ideile din romanul „Ce-i de făcut?”. In 1875 el traduce poezia lui Dobroliubov „Dragă tovarăşe”, închinată lui Cemâ- şevschi. _ . .... Hristo Botev este mai Important decât ceilalţi şi prin activitatea sa, care l-a dus la moarte de erou la vârsta de 28 de ani, şi prin pregătirea sa ideologică, inspirată de democraţii revoluţionari ruşi, cu amestec de prudhonism şi bacunism, precum şi cu tendinţe spre socialismul ştiinţific, de care se apropie spre sfârşitul scurtei sale vieţi. Legăturile sale cu mişcarea progresistă româneasca poartă aceeaşi pecete a apropierii sale de cei mai consecvenţi revoluţionari. întreaga sa-activitate, scurtă dar intensă (1868-1876) se petrece în România: Bucureşti, Brăila, Galaţi şi Giurgiu, probabil Iaşi. Botev şi-a completat studiile la Odessa, — cei trei ani petrecuţi aici au avut o influenţă covârşitoare asupra formării concepţiei sale. revoluţionare. „Noi nu lăsăm din mâini operele lui Dobroliubov, Pisarev şi alţii”, scrie unul din colegii săi bulgari. „Botev s’a întors din Rusia cu totul transformat”, scrie un altul —; el a devenit un „discipol pasionat al ideilor democraţilor revoluţionari ruşi”. Nu se despărţea de Belinschi, Dobroliubov, Cernâşevschi; e cucerit. în întregime de revistele „Contemporanul” şi „însemnări patriotice”. In anul sosirii lui Botev la Odessa, fusese tipărit romanul „Ce-i de făcut?” al cărui erou, Rahmatov, îl cucereşte atât încât în primii an’ ai vieţii sale îl imită întru totul, după declaraţiile colegilor şi prietenilor săi. Concepţiile lui Cernâşevschi devin şi concepţiile sale, pe care şi le exprimă în ziarele pe care le-a condus sau la care a colaborat: „Duma” din Brăila, „Tapan”, „Zname”, „Nezavisimost”, „Budilnic” şi „Nova Balgaria” din Bucureşti. Concepţiile sale estetice sunt aceleaşi ca ale lui Cernâşevschi şi Dobroliubov; el este pentru o literatură cu tendinţe revoluţionare— ceea ce se oglindeşte în poeziile sale. In unele din articolele sale îl citează şi pe Belinschi. _ ' Un timp a avut legături strânse cu Neceaev (1869-1872), şi alţi emigranţi, cu care, împreună şi cu câţiva români — între ei, se crede Bonifaciu Florescu — organizează cercuri revoluţionare la Galaţi şi Brăila. împreună cu Neceaev organizează la Galaţi un centru de trecere clandestină a .literaturii revoluţionare în Rusia. La isbucni-rea Comunei, Botev scrie un imn neîntrecut de frumos „Simbolul de credinţă al Comunei bulgare”, Comună care trimite o entuziastă telegramă tovarăşilor din Paris. Grupul din România trimite şi un delegat care participă la luptele de pe baricadele Parisului, fapt menţionat şi prin alte cercetări1). i - După prima arestare la Galaţi, se pare că Botev a stat un timp şi la Iaşi, unde prin anii 1877 exista un grup de revoluţionari români şi. bulgari. Stabilit la Bucureşti, prin 1874-1875, el. se apropie 1) Studiul nostru .Liberalii români şi v/echii revoluţionari bulgari", Iaşi, 1924> p 12 www.dacoromanica.ro 56 ACAD. P. CONSTANTINESCU-IA$î de socialismul ştiinţific, cunoscând operele lui Marx : ,.Manifestul Partidului Comunist” şi „Capitalul” (Cum demonstrează biograful sau M. Dimitrof în mai multe din lucrările sale asupra lui Botev). In aceşti tiltimi doi ani ai vieţii sale el intră în strânse legături cu Dr. Zubcu Petrovici, Dr. Russel şi Dobrogeanu-Gherea. Un centru important .de cultură şi ideologie politică fu „Societatea literară bulgară” dela Brăila, care a activat între anii 18691882, devenită mai târziu Academia bulgară de azi. La şedinţele acestei societăţi, dar mai ales în paginile organului său ,;Periodi-cesco Spisatjie" se dau la iveală studii, în care influenţa democraţilor revoluţionari ruşi este evidenta. Cei mai mulţi din conducătorii societăţii — în frunte cu preşedintele ei — Marin Drinov — îşi făcuseră studiile în Rusia. Boncev, care studiase la Moscova, este considerat cel dintâi critic literar bulgar; părerile sale despre „Critica adevărată, care trebue să fie progresistă”, reflectă ideile lui Belin-schi şi Cernâşevschi. Un alt colaborator, Teodor Iconomov, care a studiat la Chiev, lupta pentru realism în literatura bulgară şi, învăţând dela Belinschi, scrie că literatura „trebue să înfăţişeze fapte din viaţa „adevărată”, „iar nu dintr’o viaţă închipuită”. Astfel, aceasta revista, deşi scrisă în limba bulgară, era răspândită în principalele oraşe din România şi vehicula astfel ideile poli-tico-literare ale scriitorilor democraţi revoluţionari ruşi şi printre mulţi intelectuali români care primeau şi discutau revista dela Brăila. * In aceasta perioada, numele revoluţionarilor democraţi ruşi apare tot mai des în literatura din ţara noastră, iar acela al lui Herzen mai ales. Aşa de pildă, interesul pentru literatura lui Herzen — pe care numai unii o puteau cunoaşte, citind în original „Clopotul" — este atât de mare că două din ziarele progresiste — cât s’a putut găsi din cercetările de până acum — reproduc articole de-ale scriitorului rus. „Românul” din 18 Octombrie 1861, sub titlul „Brutus şi Casius al Disparţirei a treia” publică scrisoarea de protest adresată de Alexandru Herzen baronului Brunov, ambasadorul rus la Londra. Şi mai interesantă este reproducerea din ziarul „Clopotul” a unui mare articol, intitulat „Libertatea”, de către foaia „Reforma” din 13 Iunie 1863, ziarul fostului participant dela 1848 I. G. Valen-tineanu. Autorul descrie regimul ţarist şi arată că în Rusia s’a alcătuit organizaţia „Pământ şi Libertate”, dând ample informaţiuni asupra acesteia. „Revoluţiunea este inevitabilă în Rusia, ea-va is-bucni cu putere...” se şcrie în acest articol, care se termină cu un apel către toţi cei ce simpatizează cu p.oporul rus. www.dacaromamca.ro tNFLUENŢA DEMOCRAŢILOR REVOLUŢIONARI RUŞI IN ŢARA NOASTRĂ 57 Asupra lui Herzen se revine şi într’o lucrare a prinţului Petre Dolgorucov, care a fost tradusa în româneşte scurtă vreme după apariţia ei1). In ,,Românul” dela 20 Iunie 1860 se anunţă apariţia lucrării „La verite sur la Russie*' (Adevărul despre Rusia). Un a’.l pasaj este reprodus în „Românul”, o lună mai târziu. Cartea este amintită şi de ,,Concordia” din 25 Februarie 1862, cu prilejul unei informaţii referitoare la condamnarea lui Herzen de către guvernul ţarist. Cartea prinţului Dolgorucov s’a bucurat de un mare interes la noi. Ea cuprindea numeroase citate din operele lui Herzen, ale căru! idei erau astfel explicate şi popularizate în ţara noastră. Un loc deosebit în literatura sociala a timpului îl deţine Ion lo nescu dela Brad. Chemat de Balcescu la Bucureşti, după izbucnirea revoluţiei, a fost Vice-preşedinţele „Comisiei agrare” şi a luptat pentru drepturile ţăranilor, pentru care motiv a şi fost silit să se exileze. Revenit în ţară, îşi dă seama de conţinutul adevărat al legii agrare dela 1864, pe care o critică, urmând exemplul dat de revolu- . ţionarii democraţi ruşi care respinseseră şi ei „reforma dela 1861”. Influenţat de narodnicism, el scrie : „Voi sătenii sunteţi numărul cel mare, voi sunteţi puterea şi avuţia ţării...” (1880). ’ Vorbind despre legiuirea dela 1864, el îşi exprimă speranţa că „în curând vom scăpa şi de răul din legea dela 1864 şi vom dobândi libertatea de a forma comuna cu cine voim şi după cum cer interesele acelor ce au să locuiască în comună”. „Aiidem să facem comuna, adică aide să ne unim, a fost strigătul cel dintâi al celor asupriţi care s’au unit şi au format comunele, spre a putea lupta în contra asupritorilor” 2). Influenţa narodnicismului, a democraţilor revoluţionari ruşi — care se bizuiau pe cunoscuta „obşcină” ţărănească — este evidentă asupra acestui gânditor, câre visează comuna ţărănească în 1876. Un loc deosebit în literatura vremii, în domeniul istoriei în deosebi, l-a ocupat Bogdan Petriceicu Haşdeu. B. P. Haşdeu a cunoscut şi a cercetat în de aproape operele lui Herzen, Beltinschi, Cernâ-şevschi şi Dobroliubolv. Sub directa lor influenţă, Haşdeu a publicat după 1869, o seric de lucrări în care descrie suferinţele ţăranilor şi exploatarea practicată de boieri. înţelegând cârdăşia dintre clasele exploatatoare şi monarhie, el ia atitudine împotriva regelui pe care-1 demască cu violenţă. Haşdeu publică în 1869 „Odă la boieri”, în care se arată suferinţele ţăranilor şi exploatarea boierilor. A avut o largă activitate 1) Principele Petre Dolgorucov. „Adevărul despre Rusia“, trad. de M. Mal-darescu, Craiova 1863. 2) Extrasele sunt luate din „Dările de . PRObAN Intre anii 1825 1830, producţia se repartiza astfel: Producţia de aur: Particulara, fara produsul topitorilor .... 10.451 fonţi 9 loţl De stat, cu produsul topitoriilor .... 5.178 * 6 „ Producţia de argint: Particulara, iară produsul topitorilor .... 5.042 , U , De stat, cu produsul topitoriilor............................18.077 „ 3 „ Aramă: Particulară ......... 2.995 mâji 67 fon De stat, cu produsul topitoriilor....................... 1.782 „ 72*/a » Fier: Particulară socotită în bani . . , . .377.953 1. 483/4 cr De stat .....................................................284.418 „ 24 „ Sulf: Numai de stat................................................33 măji 274/23 fnţ. Calculata toata producţia In bani, bilanţul celor 6 ani e următorul: Producţia particulara................................... 4.467.231 fl Prodi cţia de stat . .......................... 2.734.354 „ Producţia totală ............................................ 7.201.585 „ Dar acest raport nu e cel real. Cea mai mare parte a produselor totăş, mina Iacob şi Ana (aur, arg.) Leo Ana .... ... 10 acţ. Piesch Carol......... .3 acţ Lukâcs Thodor Simon . . 10 „ Angermayer Gheorghe . . . 21/2 * Wieland Terezia ... 8 „ Hensel Franc. moşt. . 21/2 » otves iacob ... wwwidacoromamcairo . 2 „ 70 PROF. D. PRODAN Zâknofi Anton . 6 Saurau, contele..... . 2 Daniel Elisabet* ... . 6 Lâzâr Alexe . . . . . 2 Daniel Anton . . . 4 n Manicatti Şotron..... . 2 Daniel Mar'a..... 4 n Plesch Catarina . . . , 2 David Thodor, most . . 4 n Stemmer Gheorghe . . , • IV* Novâk Simon ... . 4 Lukâcs Daniel .... . 1 VVieden ....... 2 Mâsvilâgi Isac şi Petru . . . 1 Pap Constantin..... 4 n Asoc. văduvelor din Viena , , 1 Mailand Samuel ... . 3 n Brenner Daniel . . . . . . ll/2 Binkova Venczel , . . 3 n Konrâd Iosif ...... , 7 Bradacs Carol..... 3 n Tovissi Grigore . . . . . . 10 Bradacs Samuel . , 3 n Orban Anton . . . , . . 8 » Total . 128 » 7. Bucium, mina veche Gheorghe (aur, arg.t aramă) Bruckenihal Iosif. baronul . .12 act- Kosotân Maria ..... 3 acf. Angermayer Gheorghe 11 » Jâmbor Rozalia ...... 3 Izekuoz Anton . . . 6 Baumann Carol . lVa T th Anton .... . 8 Bogdânifi Cristofor . , , . 1 Virâg, soţia . . . .11 Vizkeleti Dorotea . , . . 1 H< 116. soţja .... . 6 Daniel Maria ...... 1 Tartier Ioan, moşt. . . . 4 Zelenkav Ana .... 4Vu » Heydendorf Andrei . . 4 Kuncz El’sabeta ... . . */.5 » Dâvid Thodor, moşt. . . 5*/, » Szentpetei Ioan, moşt. . . . 8Vlr » Kenderesi Maria . . . ■ 44/l5 » Zsombori Ana...... 202/3 n Total . . . 128 » 8. Faja Băii, Laur Maria (aur, arg.) Griinwald Anton, moşt. .16 act- Kopacz Gheorghe .... 4 act. Reiobold Ignajiu . . .12 Schlauf Venczel . . . . 3 I i'kâcs Thodor Sinvon . .21 Wilhelmb, most..... 2lU Heinrich Ferd., most. . 10 Lâzâr Albert....... 2 I ukâcs Gergelv Lukâcs .10 Steer Anton ...... 2 Baumann Carol, moşt 9*/+ Thurnfeld Venczel ... . 2 Pocher Francisca . . 8 Slâfkovics. moşt. ... . 2 n Sim n' Carol .... . 8 Mârton Daniel..... *2 Rebav Carol. moşt. . . 7 » Szikora Ioan...... 2 Borsai. moşt .... . 6% » Zeilenkay Ana ...... 2 CI amare, conte'-a, Vecsey Aug., Le6n Ana, moşt. ...... 2 Cont. ... . . 6 » Kâpdebo. soţia...... 2 Winklcr Carol . . 6 Lorincz Paul ... . . . 24 Hippmann Iosif . . . 6 » Konrâd Iosif ... . . . 8 Vo rt. moştenitorii . . . 6 » Maver Carol, zalogite lui Niko- Izkucz. grupul . . . 6 » lâsi C...... . . . 0»/4 n Graf Ioan .... . 6 » Slâfkovics Ştefan ..... 24 Ka^erbauer. moşt. , . . 4 » Koch Ignaţiu ...... 1 n Wittmann Damei, moşt. 4 » Hrobonyj Ludmila . . . . 2 Novâk Simon , . . . 6 » Orbân Anton ..... 9 n Otves Ia^ob .... . 6 » Total . . 256 n 9. Fericei, mina Grigorie (aur, arg.) Teltkv, c nte«a . . . . 16 act. Matocsi, moşt. ...... 6 act. Bariez I an . . . 21 » Hainke, văd. Vodiân6ki . . 5 Ba imb rg, d-ş • ^a . 4 n Kalmâr Birbara . . 4 n DATE ASUPRA MINERITULUI TRANSIVANIEI 71 Zink ..........................6 „ Moruvek Norbert ..... 4 „ Eissmann Iosif ... . . 6 » Slâfkovics Ştefan . ■ . . . 42 n Total ... 128 , II CERCUL SACARAMB 10. Săcărâmb, mina de aur şi argint. Casa domnitoare.............16 act Pribîlla Iosif 2 act- Tezaurariatul ...... .32 „ Alstern Anton, zălogitc Contelui Willczek..................8 „ Basseli Aloisia, contesa ... 6 „ Montag Pauli ....... 2 „ Born Francisc, moşt..........8 „ Schmiedburg Iosif, baronul . . 4 „ Kohler nasc. Born Antonia, baroneasa, moşt. .... 3V7 „ De la Motte, contele ... 8 „ Wratizlaw, contele...........2 „ Total... 128 „ Sardagna Iosjf, baronul . . 16 n Ferrari Angelo, contele , . . 16 tt Favetti Ludovic, contele . . . 1 n Favetti Gaietan, moşt. .... 1 n Gail Ioan........ °7 n Bereczko Francisc, baronul. Le t:nB Ferd, br. şi sora sa, con- tesa Auersperg ..... 2, n Bereczko Iosif. Le tine Grim- pel Terezia....... 2/S n Bereczko Ludovic ..... ‘k n 11. Hăitau, mina Petru (aur, arg,) Tezaurariatul , 128 acţ. 12. Certei, mina Leopold (aur, arg.) Tezaurariatul . 128 acţ. 13. Certej, mina Maria ajuta ! (aur, arg.) Pipos Lâzâr ...... 128 acţ. 14. Certej, mina Regh'na (aur, arg.) Pipos Lâzâr ....... 64 acţ. Pipos Petru ....... 64 „ Total ... 128 „ 15. Fizeş, mina Sf. Treime (aur, arg.) Senden Ludovic, baronul ... 4 acţ. Moldova^ Dumitru jtin. ... 2 „ Tezaurariatul . ,...........122 „ Total ... 128 „ 16. Fizeş, mina Barbara (aur, arg.) Velicska Dumitru............120 acţ. Lederer Ana născ. baroneasa Wildburg ....... 4 „ Lederer Ludovica nasc. baroneasa 'Wildburg .... 4 „ www.dacoromanica.ro 72 PROF. D. PRODAN 17. Fizeş, mina Sf. Ghe-orghe (aur, arg.) Debreczeni Iacob............128 acţ. 18. Fizeş, la Malu^ mina Maria Victoria (aur, arg.) Demeter Maldovân jun. . . . 128 act. 19. Toplifa, mina Avram (aur, arg.) Pipos Lâzâr .... ■ . . 128 acţ. 20. Topliţa, mina Petru şi Pavel (aur, arg.) Pipos Lâzâr ....... 128 s/6 act- 21. Toplifa, mina Ioan (aur, arg.) Pipos Lâzâr ....... 123 5/e ac{. Tezaurariatul ..... . 1 */' » Tezaurariatul . ............ 22/s * ’ Total ... 128 * 22. Toiplij», mina Loboda şi Gheorghe (aur, arg.) Tezaurariatul............ 128 act. 23. Porcurea, mina Sf.Treime (aur, arg.) Sshmidt Fedor ..............64 ac(. Lehrman Anton . . . , , , 64 „ Total . . . 128 „ A ieşit de sub direcjia Tezaurariatului. III CERCUL BAIA-DE-CRIŞ 24. Tebea, mina regală (aur, arg.) Tezaurariatul . ..............128 act- 25. Ruda, 12 Apostoli (aur. arg.) Toldalagi Francisc, contele . 72 act-Teleki conţii şi baronul . . Bruckenthal Mihail ..... 56 Total . . ,~Î28 26. Zdraholt mina Evang, Ioan (aur. arg Batternay Emeric, moşt. . . . 128 acţ. 27. Luncoiul-de-Sus, mina 3 regi (aur, arg,) Batternay Emeric, jun, . . . 112 act-Dozsa Farkas ...... 14 „ Găti Dumjtru ................... 2 „ Total . . 128 „ www.dacoromanica.ro DATE ASUPRA MINERITULUI TRANSIVANIEI 73 28. Valea Arsului, m'na Grigore (aur, arg.) Tezaurariatul . ..................128 acţ. 29. Valea Arsului, ,mina Ioan (aur, arg.) Botta Ioan ........ 28 act, Knopfler, moşt. ... ■ ■ Spâtes Constantin . .... 28 „ Pâlfy Leop., Carol, Fred. eonii-' Mâkra Ion ........................28~ „ N'âda'-dv Leopold Contele . . . Mocz Ion ........ 28 „ Csâr Anton......................... Total . . 30. Valea Arsului, mina Martin (aur, arg.) Bârbu. nasc. Biluska Cecilia . 128 acţ. 31. Găinel, mina Simon şi tIuda (aur, arg.) Petko Lâzăr......................78 acţ. I ichtenstein Antonia, principesa Maureli Ana..................... . 5 „ Hajos Cristina, contesa . . ■ Bruckenthal Iosif. baronul . . 4 „ Acţiuni societare, comune . . Total . . • 32. Băiţa, aşa numita Baia cea Mare (aur, arg.) Petko Lâzâr ...... . 39V3 ac+. Moldovân Petru . . - Moldovân Dumitru, <^en. . . .39J-3 „ Tezaurariatul ...... Total . . - 33. Valea Mica, mina Daniel (aur, arg.) Eiseler Francisc, moşt. . . 128 acţ. 31. Sfredel, mina Ladislau (aur, arg.) Herczeg Ioan.....................42'/3 acţ. Vipf Ioan..................... 85*/3 „ 128 7 35. Sfredel, mina Catarina (aur, arg.) Moldovân Dumitru, jun. . . 118 acţ. Tezaurariatul ...... 10 „ Total . . .128 „ 36. Dracia, mina Francisc (aur, arg.) Behr Iosif .... ... 64 acţ. Zborai Nicolae............• 64 „ Total . . .128 „ 37. Trestia, mina Francisc şi Ana, unită cu , Cavalerul Gheorghc’’ (aur, arg.) Wass Gheorghe, contele, moşt. Ţinuta In arenda Moldovân Dymitru jun. 128 acţ. www.dacaromamca.ro 4 acţ. 4 „ 4 „ 4 „ 128 „ 2 acţ. 1 „ 38 „ 128 „ 391/3 acţ JO_____ 128 „ 74 PROF. D. PRODAN 38. Dolea, m'na Io6lf II (aur, arg. aramă) Tezaurariatul...................80 act. Domeniul Halmagiului, partaş gratuit . .................... 4 „ Societare . . 44 „ Total . .128 „ IV. CERCUL BAIA-DE-ARIEŞ )39. Baia-de Arieş, mina Barbara (aur, arg.) Angermayer Gheorghe . . 22 act Patrubân Martin ... . . 12 Pataki Daniel .... . . 6 Mauks, most...... . 4 Korosi loan ...... . 7 n Dlpp Maxim ..... . 5 Csâszâr Gheorghe, moşt. . • lVa n Held Magdalena .... 5 n O’Donel, contesa . . . . 3 n Lukâcs Gergelyi Lukâcs . . 4Vz Lukăcs Thodor Simon . . . . 4 Wilhelmb Elisabeta . . 2 Bacsam Gabrjela .... . 3 « Gerlin Terezia..... 2 Battyăni, contesa .... 2 Schuhmann Ignaţiu .... . 1 Schuhmann Ferdinand . . . . 1 n Baumann Carol, moşt. . . . 2 Prunetter loan..... . 2 Molnâr Petru ..... . 2 Roth Cristian, moşt. . . 2 « Tivuri Iosif...... . 2 acţ. Biserica rom. cat, Baia-de-Arieş, acţ. gratuit....... 2 n Held Anton ...... 2 n Teiber Fddor . . ... l5/e n Akâcz Ana ...... 1 n Mayer Gir. în zălog la Nikolâsi Carol . . .... 1 n Pâlfy Ferdinand, comele . . 1 n Roruszki Anton .... 1 n Kunezelmann Francisc . . . . 1 n Scholling most . . • 1 « Teibei Iosif....... l5/8 n Luczer Albert ... ... 1 n Teiber Ludovic ' .... s/8 n Guttenberg Iosif, cavaler . . . 5/8 n Te'ber Barbara...... 5/« n Teglâsi nasc........ Rorsai Aloisia....... lIz « Igwiân Iosif ....... 9Vz n Held Mauriciu...... 4 n Schaden loan ...... l5/e n Total . . . 128 n 40. Baia-de-Arieş, mina SI. Treime (au^r. arg.) Tezaurariatul ...... >.128 acţiuni 41. Ba-,a-de-Arieş, mina ,,\or c nesperat” (aur, arg.) Tezaurariatul . .............128 acţ. 12. Baia-de-Arieş, mina Iosif (aur, arg.) Tezaurariatul 128 acţ. 43. Baia-de-Arieş, mina Ştefan (aur, arg.) Tezaurariatul ..... . 128 acţ. 44. Baia-de-Arieş, mina Francisc (aur, arg.) O’Danel Mauriciu, contele . . 8 acţ. Stohr loan, moşt. ..... 1/i acţ. VVilheimb Elisabeta .... 612 „ Wappner loan ..... i/r „ Angermayer Gheorghe .... 5 Held CaroJina ...... 2/„ „ www.dacoromamca.ro DATE ASUPRA MINERITULUI TRANSIVANIEI 75 Bacsâni nasc. Baumberg Gabr. . Schobeln născ. Schram lozefa . Tischer Ioan . ............. Kalmâr Iosii .... . Schulz născ. Benko lozefa . . Akâcz Ana ....... Battyârrt născ. contesa Eszter-hâzi Philippina .... Hevdendorf Andrei şi moşt. Baussner . . . . . . Pataki Damiel ..... Mauks, moşt............. . . Schelling, moşt. . . . . Schuhmann Ignaţiu . . . . . Scht'lhmann * Ferd.......... Baumann Carol .............. O’Donel nasc. contesa Klâry Ca-rolina .... . . Krizsân Ioan ....... B'raulik Tereza......... Held Anton ....... Lukâcs Gergely Lutkâcs . . . Orbân Anton............... . Tartler Ioan ....... Oberdorfer Terezia . . • . Kern născ. Wappner Terez'a . Wappner Laurenţiu ... . 7 » Held Vilma ..... 2. 4 n Held Augustin . . . . . 7» 4 » Held Mihail...... V» 2 Held Fedor . .... 2 9 4 » Held Eduard..... 7« » 37* » Held Mauriciu ..... 167» » Miliski, moşt...... 7. » 2 » Teiber Fedor..... Wo » Teiber Ludovic ... . 17. » 2 » Guttenberg Iosif, cavaler . . 17. » l2/l0 » Teiber. Iosif . ..... 17. » 8/l0 » Teiber Barbara...... 27» » 2 » Kagerbauer nasc. Marschitsck 1 » Rozalia...... . 27. » 1 » Beringer Ignaţiu ..... 27 3 2 » » Lercbenfeld născ. Marschits"k 3 Elisabetai ....... 223 » 1 Mâyer Carol. Zălog la Nikolasi 1 Carol..... . . . 37* » 17a Kunczelmann Francisc . . . . 1 » 1 Koch Ignatiu ...... 47» m 1 Hrobonyi Ludmila..... 82/3 » Hz Truppe Catarina ...... 2 » Hz » lgyiân Iosif ....... 2 » 7* Rudclti, Iosif şt lozefa . . . . 4 » V» » Schaden Ioan ....... 27. » Total . . . 128 » V CERCUL RODNEI 45. Mina „Nădejdea lui Dumnezeu” (plumb) Tezaurariatut . ................128 acţ. 46. Mina Benyes (plumb) Tezaurariatui.................96 acţ. Deschân familia ...... 32 „ Total . . ri28 „ VI IN SECUIME 47. Mina din Sândominic, Ciuc (arama) Tezaurariatui ...... Zacharlâs Anton ..... Biserica rom. cat. din Sândomi nic, acţiuni gratuite . . . Total . 8 acţ. 118 , 128 Privind aceste liste vedem că numărul acţiunilor la cele 47 de m'ne îm preună se ridică la 6016. O parte din aceste acţiuni sunt ale statului, restul nar- trime^ffid mai bine de o pa 76 PROr. D. PRODAN Cine deţine restul de 4374 de acţiuni ? Pr'ntre acţionari gas'm însăşi casa imperiala care deţinea 16 acţiuni |a cea mai importantă mină de atunci, mina de aur dm Săcărâmb. Aiistocraţia, conlii^baronii, deţineau 541 de acţiuni. O bună parte din aceşti aiistocraţi sunt djn afara graniţelor ţării, sunt inalţ1 demnitari ai iirmeriului sau oameni de ai curţii. Oameni de ai curţii 6unt de sigur cei mai mulţi din deţi-aPrii acţiunilor dela mina din Săcărâmb: conţii Alstern, De la Motte. Wratizlaw, Sardagna, Ferrari, Favetti şi alţii. Sunt nutme din afară de graniţele ţării, din apro. perea curţii de sigur şi ale conţilor O’Donel, Saurau, Păify, Nâdasdy, Lichten-stein, ele. Dar figurează printre acţionari şi nume din aristocraţia locală, ca Brucken-thpl. Vdcsey, Kun, Telelcy, Toldalagi, Vass. Familiile Toldalagi şi Teleky ţineau in preună una d|n cele mai importante mine de aur, cea din Ruda. 12 Apostoli. Marea majoritate a numelor însă sunt nume fără titluri nobiliare, nume di- erse din paturile sociale de mijloc, din burghezia în formaţie. O clasare în aceste nun * e mai greu de făcut. Ele sunt foarte variate. De sigur o bună parte d'n purtătorii lor veneau din Austria, ca reprezentanţi ai expansiunii capitalului austriac aici. I a una d'n mine apare chiar Asoc'aţia văduvelor din Viena. Altele sunt de sigur 1 calnice, nume de cetăţeni din oraşele miniere. Abrud, Zlatna şi altele. Câteva d;n numele de acţionari se găsesc printre funcţionarii de stat ai I rovinciei, vreo două-trei chiar printre funcţionarii minieri. Reinbold Ignaţiu, care e a-ţionar la mai mult» mjne, e profesor şi chirurg în Zlatna. Printre numele divers, de cele mai variate naţionalităţi, germane, maghiare, cehe şi altele, apar şi câteva nume româneşti de localnici, ca Pipoş, Io Iran, Barbu, Bariţiu, Spateş, Moldovan şi altele. Unele din nume le găsim repetându-se de mai multe ori, purtat rii lor erau acţionari la mai multe mine: Slăfkov'cs Ştefan de pildă e acţionar la 6 i i ne, deţinând la toate împreuna 280 de acţiuni. Pipoş Lăzâr e acţionar la 5 mme, Orbăn Anton Ia 4. Şi din lista 6implă a numelor se poate vedea câ acest capital venea din foarte variate surse şi că burghezia în formaţie e de foarte diversă provenienţă. Ea fnsa exista, 6e îngroaşe, activează. Chiar mai înainte de a activa politic, activează economic, aleargă după câştig. Şi Încă un fapt reiese din aceste liste. Aristocraţia deprinde şi ea ocupaţii burgheze, e şi ea acţionară, intră şi ea în formele de acţiune ale capitalului. Concluzia e’ evidentă : aristocraţia sc apropie de ocupaţiile/ burgheze, o burghezie se ridică. Ceea ce nu e de loc fără importanţă pentru deplasările socialo care vor urma. Dar în afară de acestea era marele număr de mine mai mici, unele mici de tot, simple, întreprinderi ţărăneşti, care se găseau în jurul Abrudului, mai ales in Bucium, Roşia. Forma de exploatare erau micile asociaţii, pe cuxe (pe părţi). Cu ce personal lucra acest minerit ? Datele statistice ale timpului ne dau unele lămuriri şi în această privinţă. De pilda Szentkirăly, făcând calcule pentru anul 1836, ne prezintă următoarea situaţie numerică ’). 1. Funcţionari, servitori aproximativ . . . 2. Coproprietari de mine, mineri, lucrător, aprox. 3. Aurari ........ 1. Angajaţi la cuptoare, fierari .... 5. Cărbunari ... . . 6. Cărăuşi ... ... 269 7838 638 610 700 1200 7 Totalul personalului minier — 11.255 8. Femei, copii, servitori şi alţii . . 0. Populaţia trăind nemijlocit din minerit . . 33.765 . 45.020 II) Szentkiralyi, op, cit. p. 187, vn. p. ioi. . www.dacoromamca.ro BA'Î’E ASUPRA MINERITULUI TRANSfVANtEl •77 Pentru anul 1842, ^acelaşi Szentkirăl^i da următoarele cifre in Calenda rul minier : 1) Personal minier, înscris ca privilegiat în registrele de dare: COMITATUL ALBA -Zlatna . • 672 Presaca, Feneş, Gala{l, Petroşani . . . . 60 Bucium ...... . . 756 Abrud . ...... , . 651 Roşia . . 693 Abrud-sat....... . . 420 Coma ..... . . 273 Cărpiniş....... . . 242 Muşca ....... . . 32 Câmpeni şi satele vecine . . . . . 249 Baia-de-Arieş ...... . . 519 Total . . . 4.567 ZARAND Vata-de-Sus ..... . . 19 Rişca ... ... . . 46 Ţebea ...... . . 135 Căraci ........ . . 85 Căzăneşti . . ... . . 7 Bâia-de-Criş ...... . 22 Zdrapti, Luncoiul-de-Sus, Curechiu, Tarafel, Podele Bucureşti, Criscior, Ruda, Brad . . . . 252 Bălţa şi unele sate apropiate . . . . . 504 Dupăpiatra, Stăniia, Buceşd . . . . 82 1152 HUNEDOARA Săcărâmb . ...... . . 693 Certeş-Hon lol ..... 462 Fizeş......, . . 132 Măgura....._ . 118 Cercul Almaşului .... . . 567 Hunedoara şi ţinutul ei . . . . 850 2822 TURDA Rodna ....... . . 216 Sălciua şi Împrejurimile .... . . 210 Trăscău . ... . . 460 Lupşa..... , . . 27 913 SCAUNUL ARIEŞ Moldoveneşti şi împrejurimile . . . . 195 1) Calendarul, p. 119—ou. - . www.dacoromamca.ro 18 PROF. D. PRODAtf SCAUNUL CIUC Sândominic ..... Sarogag ........................ SCAUNUL SEBEŞ Pianul-de-Sus................... SCAUNUL ORĂŞTIE Sibişul şi altele................ Toate împreuna . 215 • _ 16 231 . 225 . 305 10.410 2. Personalul neînscris în liftele de dare, dar care îşi câştigă existenţa în localităţile miniere din minerit şi din munci legate de el, aproximativ 1/3 din suma de mai su« ............................... 3.471 Împreună = 13.881 3. Femei, copii, servitori socotiţi numai la de trei ori suma 41.643 55.524 4. Negustori, agricultori, mefieriaşi, concurând la nevoile vieţii acestu' personal, locuind in local'taţile miniere sau cele apropiate de ele, sd ridică la 1/10 din suma . . . . . . . 5.552 5. Femei, copii, servitori la aceştia, socotiţi la de 4 ori ............................. 22.208 27.760 6. Negustori, agricultori şi alţii din jur sau mai departe, care stau în legături comerciale permanente ş; membrii casei acestora, socotiţi la I 3 din suma precedată ....... 9.253 Rezulta numărul sufletelor trăind mijlocit sau nemijlocit din minerit .................................. 92.537 După acest calcul, destul de competent, Szentkirâlyi, care face aceste calcule, e asesor la judecătoria miniera — aproape o sută de mii de suflete sunt lega'e într’un fel, mai mult sau mai puţin, direct sau indirect, de producţia miniera. Personalul m'nier social are un cuţprins mai larg decât îl are muncitorimea minieră in înţeles modern. In acest cadru, capital şi muncă încă nu se separa complet şi nici muncitorul minier nu are totdeauna ca exclusivă ocupaţie mineritul. Mineritul în buna parte se face încă în vechile forme ale producţiei medievale. MaLales în întreprinderile mici. Minierul e adesea şi proprietar şi muncitor, el face destul de des şi agricultură sau diferite meserii, impuse de nevoile vieţii ie aic’. Izvoarele de traiu aici sunt atât de reduse, încât omul trebue să a/bă obişnuit mai multe ocupaţii, ca sa-şi poată asigura un minim de existenţă. Dar din datele de mai sus se vede cum se ridica la suprafaţă, cum încep sa domine de acum formele noi, proprii capitalulu'; Societatea pe acţiuni, separaţia dintre capital şi munca, muncitorul salariat. In acest personal minier, trecut în www.dacaromamca.ro £>ate asupra mineritului transivaniei 79 statistice ca privilegiat, adica semit de dare sau de prestaţii iobageşti pentru a încuraja mineritul, cea mai mare parte va avea noua situaţie de muncitor salariat. " Care erau condiţiile de lucru, prele de mujica, salariile acestor munc'tori, documentaţia care ne stă la îndemână nu ne mai lămureşte cu preciziune. Vor trebui făcute noi cercetări, de arhiva, pentru a reconstitui aceste condiţii. *). Kovâry şi Szentkirâlyi ne dau doar indicaţii vagi, cât de reduse trebuiau sa f e Bălăriile. Ca să ne închipuim cât de reduse puteau să fie aceste salarii, sa ne gândim doar la raportul dintre producţia de aur şi argint dtn 1937 şi cea din 1842: producţia dn 1842 e de câteva ori mai mica decât cea din 1937, în schimb perso naiul mjnier numeric e aproape acelaşi. Ce salarii puteau sa-i revină atunci acestui personal, când ştim cât de reduse erau salariile în 1937? Ţinutul minier al Mulţilor Apuseni a excelat totdeauna prin salarii de mizeri®. Mai ales la mâna de lucru brută, Recalificata. întreprinderile au profitat totdeauna de grelele condiţii de viaţă ale omului de aţei care, în constrângerea în care se gasea, trebuia sa accepte şi cele ma' grele condiţii de munca. Kotâry spune doar atât, ca în condiţiile date, minerit faceau mai mult Moţi: săraci din ţinutul miner. Contrastul era evident dintre bogăţia, de tsub pământ şi m';zeria omuluii aşezat pe ei. Indicaţiile vagi ale lui Szentkirâlyi asupra protecţiei sau ajutorării muncitorimii miniere trebue verificate, concretizate şi ele prin cercetări de arhiva. Un studiu special necesita tehnica mineritului, lucrările de arta, uneltele, metodele de lucru. Că ele erau înapoiate se vede şi numai din raportul simp'u d.ntre numărul braţelor de muncă angajate şi cant'talea producţiei. Pentru ex ra-gerea şi separarea metalelor funcţionau uzinele din Zlatna. In mine se întrebuinţa, în cele mai mari, linia ferată, explosibilul ; minereul încărcat insă era tras de cal, se pisa în şieampuri, se spaila în apă, se topea mai întâi in cuptoare, in cohuri pentru o prima extracţie şi apoi era transportat, pe căruţe sau pe spinarea calului (carul întreprinderilor rrai mici) la uzine. Cohurile foloseau drept combustibil lemnul. Tăiatul şi transportul lemnului necesar topitoriilor era una din obli gaţiiie cele mai grele ale locuitorilor din munţi. Progresele tehnice sunt lente, mineritul creşte mai mult extensiv. Szentkirâlyi se plânge de prea mica încurajare de care se bucură inovaţiile tehnice, Inir’un capitol special, Szentkirâlyi se ocupă de semnele de recunoaştere ale gazelor subterane, de asfixieri, de readucerea la viaţa a minerului accidentat. Dar la personalul minier mai trebue adaugată şi o alta categorie de căutători de aur: spălătorii de aur; aceştia spălau aurul din nisipul apelor- Aurul în nisip !se găseşte în cantităţi mici, in scântei numai, dar e un aur foarte fjn. Spa latul aurului, azi rar,' atunci era o ocupaţie foarte întinsă, ii practica o buna parie din populaţie. Mai ales în jurul satelor Tebea, Bisca, Rişcnliţa, Carplniş, Cânipenj, Pianuf-de-Sus şi altele. Mai mult se spăla în Pianul-de-Sus. Benigni socotea aurul provenit din spălare la vreo 7-8 măji anual 2). In progres erau şi celelate mine, de fier, aramă, plumb, ele. Aramă se producea nu numai în Sân-Dominic, c' şl la Deva, Cazaneşii, Yeţel, etc. Producţia de aramă în i842 e socotită oficial la 1634 de maji, din care 245 producţie a Statului şi 1839 particulară. Fier se extrăgea din diferite locur': Topliţa, Ghelar, Trăscău, etc. Topitorii se găseau la Hunedoara, Trăscau, Cujir şi a te locuri. Datele (siiatistice diferă. Kovâry socoteşte că Hunedoara producea vreo 20—25.000 de măji anual, Trascaul 11 —12.000 (avea 11 cuptoare). Producţia întreaga de fier a Transilvaniei o socoteşte Ia cca 60.000 de măji anual 3). Producţia de plumb in 1842 se ridica la 2768 de maji, djn -arc 988 ale Statului, 2768 dela particulari. . 1) Ţinutul minier al Munţilor Apuseni are o arhiva foarte bogată dar împărţită în trei părţi, la Cluj, la Sibiu, la Zlatna. 2) Benigni Handbuch der Statistik und Geographie des GrossfUrstemthums Siebenbtirgen, Sibiu 1837, I, pag. 60. In domeniul Băii-de-Arieş. de pildă, 48 . capi de familie din 378 aveau şi această ocupaţie. Cf. D. Prodan, Iobăgia în domeniul Băii-de-Arieş Ia 1770. Cluj, 1948, p. 21. si Kovâry. oP cit Www.3dacoromamca,ro 80 PROF. D. PRObAN Se mai producea apoi sulf, mercur şi altele. Tăcând un bilanţ, Kovăry întocmeşt e următorul tabel de u anul 1842 : Aur ....... . . . 18 măji Argint . . . . . ... 30 „ Arama , . . . , . . . 1634 „ Fier ...... . . . 60.000 „ Plumb . . . . . . . 2768 „ Sulf ... 28 , Vitriol ..... . . 63 „ Cărbunele era, încă prea pu.in exploatat. Exploatarea lui târziu. producţie în ntare miniera e mai Deosebit de importanta în Transilvania e exploatarea sării. Aceasta însă \a trebui prezentară într’o comunicare aparte. In concluzie: Mineritul în preajma anului 1848 e una din cele mai puternice surse economice ale Transilvaniei. El se remarcă atât prin carttitaţile produse, cât şi prin numărul braţelor de muncă angajate în aceasta producţie. Producţia aceasta e in continua creştere. Mai mult,* în ea ocupa tot mai mult loc cele două elemente ae noii economii, capitalul în accepţiunea lui modernă (societatea pe acţiuni) si munca salariată, Se evoluiaza şi aici spre generalizarea sistemului cap talist a comunismului. întărirea prin toate mijloacele a acestui Stat reprezintă o sarcină de cea mai mare importanţă şl una din condiţiile hotărîtoare pentru construirea ou succes a comunismului în U.R.S.S. Ace->t prim Stat Socialist din lume, care arată Întregii omeniri calea spre un viitor luminos, spre comunism, a fost cireat de Lenin şi Stalin. Premiza hotâ-rîtoare a construirii Statului Socialist Sovietic a fost victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie, asigurată sub conducerea directă a lui Lenin şi Stalin. Insa nici victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie, nici formarea Statului Sovietic şi nici măreţele sale realizări nu ar fi putut exista, dacă nu s’ar fi creat Partidul comunist bolşevic, un partid de tip nou. Acest mare partid a fost creat, format şi educat de Lenin şi Stalin. „Secretul” tuturor măreţelor noastre realizări, începând cu victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie şi terminând cu salvarea omenirii de barbarii germano-fascişii şi'cu toate succesele ur.aşe repurtate după război pe frontul muncii paşnice, pentru vindecarea rănilor cauzate de război, pentru desăvârşirea construirii şi pentru trecerea treptată spre comunism, constă în primul rând în faptul că Partidul lui Lenin şi Stalin reprezintă în Statul sovietic forţa conducătoare şi îndrumătoare. Lenin şi Stalin, care au creat acest măreţ partid, l-au înarmat cu teoria înaintată a m şcaril muncitoreşti, cu teor.a marxist-leninfetă, a cărei forţă... „constă în faptul că ea oferă Partidului poşibilitatea de a se orienta într’o anumită situaţie dată, de a înţelege legătura îniinsă a venimentelor care se desfăşoară în jurul iul, de a prevedea mersul evenimentelor şi de a discerne nu numai oum şi încotro se desfăşoară even'mentele în prezent, ci şi cum şi încotro trebue să se desfăşoare ele în viitor” 3). întemeietorii marxism-leninismului, care au trăit mult timp înainte de victoria Revoluţiei Socialiste şi care nu dispuneau decât de experienţa scurtă a Comunei din Paris, ce fusese o dictatură a proletariatului incamplectă şi lipsită de trăinicie, nu au putut, fireşte, şi nici nu şi-au pus ca scop |să dea o teorie desăvârşita despre statul socialist, despre căile şt metodele construirii societăţii socialiste. Desvoltarea ulterioară creatoare a marxismului, în condiţii noi, necunoscute lui Marx şi Engels, reprezintă meritul permanent al lui L&nin şi aii celui mai apropiat tovaraş al 6ău de luptă şi urmaş — I. V. Stalin. „...Rusia a devenit focarul leninismului, iar conducătorul comuniştilor ruşi, Lenin, a devenit creatorul lui”4). 1 1) V. Molotov, stalin şi conducerea stalinistă, „Bolşevic", Nr. 24, 1949, (ed. P.M.R., 1850, p. 3). 2) L. P. B-ria, Marele inspirator şl organizator al Victoriilor comunismului .Bolşevic", Nr. 24. 1949, (ed. P.M.K., 1950. p, I). 3) is'orie, p. C. (b) al U.R.S.S. curs Scurt, p. 339, ed. rusă; v. şl ed. HI-a P.M.R., p. 194. 4) I. Stalin Opere, voi. 6, p 27, ed. rusă ; v. şi Problemele leninismului, ed Jl-a P.M.R., p. 18. www.dacaromamca.ro LfiNttr Şi S'fÂLÎN CREATORtl StATULUl SOdlALIST SOVIETld Cu mult timp înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octomvr'e. dân-du-şi seama de importanţa de prim ordin a teoriei pentru succesul luptei revoluţionare a clasei muncitoare, Lenin a început studierea proiundă a teoriei lui Marx şi Engels şi curăţirea ei de toate denaturările introduse de social-irădatorii şi de „teoreticienii" Internaţionalei a Il-a. Lenin a desvoltat marxismul, ţinând seama de elementele noi pe care i le-a adus viaţa. Astfel a luat naştere leninismul, care reprezintă, după definiţia precisă a tovarăşului Stalin, marxismul epocii imperialismului şi al revoluţiei proletaret). Apărut in Rusia, leninismul — după cum a arătat tovarăşul Stalin în carac. terizarea leninismului şi după cum a confirmat insaşi viaţa — reprezintă nu, numai un fenomen rusesc, ci şi „...un fenomen internaţional, care are rădăcini în întreaga desvoltare Internaţ'onala...” 2), Elementul principal în leninism este problema dictaturii proletariatului, a condiţiilor necesare pentru cucerirea şi pentru întărirea ei, precum şi fundamentarea şi concretizarea acestei probleme. Desvoltând în mod creator marxismul, Lenin a tras concluzia despre posibilitatea victoriei revoluţiei socialiste, a creierii dictaturii proletariatului şi a construirii socialismului intr’o singură ţară, luată aparte, pe baza legii inegalităţii desvoltării capitalismului pe oare a de6coperit-o. Lenin a arătat conţinutul dictaturii proletariatului ca stat al perioadei de trecere dela capitalism la comunism, a formulat sarcinile ei fundamentale şi a desvoltat principiul ei cel mai înalt — alianţa dintre clasa muncitoare şi ţărănimea muncitoare, alianţă în care, ca o condiţie obligatorie pemru construirea societăţii comuniste fără clase, clasa muncitoare păstrează rolul conducător. Studiind încă înainte de Revoluţia din Octomvrie noua organizare politică a societăţii, apărută in cursul primelor două revoluţii din Rusia (revoluţia din 1905 şi cea din Februarie 1917) şi anume, sovietele de deputaţi ai muncitorilor şi ţăranilor şi bazându-se pe teoria marxistă, Lenin a ajuns la concluzia că cea mai bună formă politică de dictatură a proletariatului nu este republica democratica parlamentară, cum socoteau marxiştii din toate ţările, până la revoluţia din Februarie, ci Republica Sovietelor. Desvoltând în mod creator marxismul, Lenin a înlocuit una din tezele lui învechite şi anume aceea despre forma de'stat a dictaturii proletariatului, cu noua teză a Republicii Sovietelor. Apreciind importanţa acestei geniale descoperiri a iui Lenin, a modului creator în care acesta a desvoltat teoria marxismului, tovarăşul Stalin 6cria: „Ce s’ar fi ales din Partid, din revoluţia, noastră, din marxism, dacă Lenin s’ar fi înclinat in faţa literei marxismului şi nu s’ar fi hotarît sa înlocuiască una din vechile teze ale marxismului, formulată de Engels, prin noua teză a Republicii Sovietelor, corespunzătoare noii s’tuaţii istorice t Partidul ar ii rătăcit in întuneric. Sovietele s’ar fi desorganizat, n’am fi avut puterea sovietică, iar teoria marxistă ar fi fost mult păgubită. Proletariatul ar fi pierdut, iar duşmanii proletariatului ar ii câştigat" <*). După victoria Marii Revoluţii Socialiste din Octomvrie, odată cu uriaşa activitate practică dusă în strânsa colaborare cu tovarăşul Stalin, Lenin a sintetizat în mod şiitnţit’c experienţa primului stat socialist din lume, pmernica gândire leninistă a deschis orizonturi noi, a indicat caile de desvoltare, şi a dat o rezolvare precisă problemelor complexe de o uriaşă importanţă teoretică şi politică practică, ce s’au ivit în decursul construirii şi activităţii primului Stat socialist din lume. Insă moartea necruţătoare nu i-a permis să vadă realizarea planurilor sale ştiinţifice geniale de construire a socialismului in U.R.S.S. şi sa creeze lucrarea plănuită de sintetizare teoretică a intregei experienţe noi a Statului Sovietic. La al XVIII-lea Congres al P.C. (b) al U.S., tovarăşul Stalin fspunea; „Lenin intenţiona 6ă scrie a doua parte a lucrării „Statul şi Revoluţia", în care el avea de gând să tragă concluziile principale din experienţa revoluţiilor din 1905 X) I. Stalin, Opere, voi. 6, p. 71, ed. rusă ; v. $1 Problemele leninismului, ed. Il-a p. 11. 2) I, stalin, opere voi. 6, p. 70, ed. rusă ; v. şl Problemele leninismului ed. Il-a P.M.H. p. io. ___ - . pm.r. 3VISM7ria p c' e o nouă cale, neexplorată, luminând-o prin forţa gând'rii sale şl scriiinindu-se în aplicarea tu. turor măsurilor pe avangarda clasei muncitoare — Partidul Comunist. — pe ini-t ativa create?, r* ,i mase'or înseşi atrase de Puterea Sovietică la partic'parea ho-tărîtoare şi de zi cu zi la conducerea Statului. Alături de Lenln, ca cel mai apropiat tovarăş de luptă îl vedem pe I. V. Stalin. In toate problemele cât de cât importante, Lenin se sfătuia în primul rând cu el. Numeroasele documente arhi-vist!ce, nublioaete in ,.I eninskle sbornlki” (.Culegeri leniniste”) cari păstrează pentru istorie activriatea desfăşurată de T enin. ea sdf al guvernului sov’etlc. abundă în note scrise de mâna Iu' Len'n : „Asi vrea Isă mă sfătuesc in această chestiune cu Stalin”, ..Cereţi părerea luf Stalin”, ..Anuntaii-1 ne Stalin”. „însărcinaţi cu aceasta pe Sta'in . etc. Corespondenta dintre Lenin şi Stalin si textul convorbirilor telefonice exnrimă de asemeni în mod sugestiv acest contact permanent între marii constructori ai Statului Sovietic. Autorii biografiei tovarăşului Stalin observă, op hună dreptate, că: „Stalin împreună cu Sverdlov sunt colaboratorii apropiaţi ai lui Lenin în opera de con-Iruire a sloiului sovietic Alături de lenin. Stalin duce lupta contra liu Camenpv, 7inoviev, Rîcov si a celorlalţi spărgători de grevă şi dezertori ai revoluţiei. La organizarea acFunii de nimicire a lui Kerenskî şi Crasnov. la înfrângerea isahota-iului funcţionarilor publici şi funcţionarilor particulari, la lichidarea Marelui Cartier General contrarevoluţionar şi a generalilor taristi, la suprimarea presei burgheze, la lupta contra Radei Ucrainiene contrarevoluţionare, la dizolvarea Adunării Cens. tîtuante, la elaborarea celei dintâi Constituţii Sovietice, în 1918, la toate aceste evenimente hotărîtoare *) Stalin ia partea cea mai activă şi are un rol conducător". Un eveniment de o importantă imensă din prima perioadă a construirii stalului este adoptarea, primei Constituţii sovietice — Constituţia R.S.F.S.P. Aci. ca şi In toate, s’a manifestat rolul conducător al poporului rus. primul din lulme care a creat o constitntip socialistă ce a servit ca model tuturor republicilor sovietice care s’au format dună R.S.F.S.R Prima constituţie sovietică este, în spnsut denl:n al cuvântului, o creaţie a Iul lenin-Stalin. rodul colaborării lor. Tovarăşul Stalin. care a făcut parte din comis!a constituţională cre-tă de Comitetul Executiv Central, ca reprezentant al fracţiunii bolşevice, a condus îmnrennă cu Sverdiov. lucrările acestei comise, până la plecarea sa c*. rpnreaentant al R.S.F.S.R. Ia Gur'c, în vederea tratativelor pentru încheierea tratatului de pace cu Rz'fa Ucrainiană. Tn această etapă hotărîtoare a lucrărilor comisiei, care a stabilit principiile şi caracterul general al proiectului de constituţie, tovarăşul Stalin a demascat împreună cu Sverdlov încercările soc:a!Iştilor revoluţionari „de stânga” si ale „comuniştilor de stânga” de a împiedeca activitatea, comisiei şi de a transforma Constb tufa pregătită, într’o simplă imitare a constituţiilor burgheze La baza lucrărilor comisiei au fost puse „Declaraţia drepturilor poporului muncitor si exploatat”, adoptată de al IlI-lea Congres al Sovietelor şi rezoluţia „Despre instituţiile federale”, scrisă de tovarăşul Stalin, precum si prcec+ul asupra princip ilor generale ale Con sil. tut'ei, întocmit tot de el. Când, după plecarea tovarăşului Stalin, socialiştii revoluţionari de „stânga” ş! „comuniştii de stânga” au încercat 6a compronrtă pregătirea proiectului de Constituţie pentru cel de al V-lea Congres, Lenin a condus personal pregătirea, în calitate de preşedinte al Comisiei de elaborare a Constituţiei, convocată de Comitetul Central în Iunie 1918, Comisie care a îndrep at greşelile proiectului prezentat de comisia Comitetului Executiv Central. Potrivit indicaţiilor date de Lenin, s’a elaborat pe baza „Declaraţiei drepturilor popoarelor din Rusia” întocmită de Stalin, şi a Deciziei celui de al III-Iea Congres al So. vietelor asupra raportului prezentat de tovarăşul Stalin, articolul cu privire la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, indiferent de apartenenţa rasială sau naţională. Acest articol a fost Introdus în proiectul prezentat d$ Comisia Comitetului Executiv Central. l) l) Io-=if Vissarionovlcl Stalin, Scurtă biografie, p. 68, ed. rusă ; v. şi ed. P.C.R.. p. 56—57. - . www.dacoromamca.ro LENIN ŞI STALIN CREATORII STATULUI SOCIALIST SOVIETIC 89 Făcând bManful a ceea ce a reuşit să înfăptuiască Statul Soviet’'' până atunci. Constituţia a consfinţit pe cale legislativă, atât principiile sale conducătoare, cât si formele organizatorice elaborate până în acel moment, a arătat limpede esenţa de clasă a Statului Sovietic ca stat de "fip nou, superor, care se deosebeşte radical de statul exploatator, a consfinţit adevăratul democrat:6tm al puterii sovietice, drepturile şi libertăţ:le cele mai largi ale poporului muncitor şi a dovedit în mod . strălucit în faja întregii lumi viabilitatea şi puterea Statului Soviete. ,.Dacă acum putem propune acestui Congres, Constituia sovietică. — a spuis Lenin în discursul roşit la al V-Iea Congrels. — acest lucru este posibil numai .din cauză că Sovietele au fost creeate şi verificate în toate co1tur!'e ţării, din cauză că voi le-ati creat şi voi le-a{i verificat în toatei colţurile ţării; numai la 6 luni după Revoluţia din Octomvrie şi la aproape un an dela Primul Congres al Sovietelor d-n Rusia, am putut fixa în scris ceea ce ex’stă de ia in prac'lcS” O Lucrările lui Lenin şi Sfalin au arătat imensa importantă internă şi internaţională a prmei Constituiţii sovietice, precum şi a tezelor şi principiilor pe cari Ie fixează ea. Adoptarea Constituţiei a avut o irrpojtantiă tot atât de mare în opera do desvoUare a dreptului sovietic, acest drept nou, de tip superior, adaptat la max -mum la interesele poporului muncitor în frunte cu clasa muncitoare, adaptat Ia înfăptuirea funcţiunilor dictaturii proletariatului. Din momentul în care a luat naştere, dreptul sovietic este le^at în mod indisolubil de numele lui Lenin şi Sfalin şi această legătură se exprimă nu numai în faptul că în actele juridice sov’etice îşi găseşte exnresia politica leninist sta-linlstă, dar şi în fapul că un nuimăr imens de acte jurdice dintre cele ma’ importante, sunt scrise sau redactate personal de el sau sunt elaborate din ini(iat:va lor directă şi sub conducerea ior nemijlocită. Asa sunt deciziile celui de al Il-lea Congres al Sovietelor despre pace, despre pământ, despre constituirea guvernului, aşa sunt regulamentele despre controlul muncitoresc, decretele de naţionalizare a băncilor, de naFonalizare a comeriu'ui exterior, de arestare a condueă-terilor răsbouilui civil împotriva: Revoluţiei, decretele despre tu»titie, despre tri-hpnalele revoluţionare, despre dreptul de revocare a deputaţilor, despre disolvarpa Adunări} Constituante, desnre naţionalizarea flotei maritime si fluviale, aşa sunt celebrele ,.Declaraţia drentur:!or popoarelor din Ruşi*” ş’ ..Declaraţia poporului muncitor şi exploatat”, der'zîa cu privire la inst:tuiiile federale vie Republicii Ruse. decretul despre Consiliul Economic Superior şi nv|meroa=e alte documente apărute în perioada pe care o exam’năm. Asa este si prima Constituţie sovietică, care a încununat prima perioadă a Puterii Sovietice si care a constituit baza jur'-dică pentru întreaga legislaţie ulterioară. Fundamentarea teoretică de că+re Lenin si Stabn a acestei Constituţii, a principiilor fuindamentale ale Statului Sovietic si a formelor sale organizatorice statuate în ea, precum si a documentelor iuridice de cea mal mare importantă care au precedaf-o au constituit o uriaşă contribuţie la teoria marxist-Ien’n’stă a .‘■tatu’uî si a dreptului. Succesele Marei Revoluitîi Socialiste din Octomvrie au Îndemnat victoria politică a socialismului in Rusia, Insă prin aceasta se rezolvă numai o parte din barcina dificilă de organizare a societăţii socialiste, ce crea numai nremiza cea mai importantă pentru rezolvarea completă a acestei sareini- .Dificultatea priici-pală — scria Lenin în articolul „Sarcinile imediate al Puterii Sovietice”, aparţ'ne domeniului economic: este aceea de a institui pretutindeni evidenta riguroasă si controlul sever ai producţiei şt al distribuirii produselor, sporirea productivităţ i muncii, socializarea coTectJvă a nr-vlpctiei 2), In acest articol Lenin pune în toată amploarea lor problemele în legătură cu disciplina, conducerea unică 'i organizarea şi face o profundă analiză teoretică a dictaturii proletariatului si a sovie telor, ca cea mai înaltă formă de democratism. Sub conducerea lui Lenin ai StaMn a început, în primăvara -anului 1918, trecerea dela exproprierea expropriatorilor ia întărrea oroanizator'că a reaiizărUor din lunMe precedente. Ia clădirea economiei naţionale sovietice, la construirea temeliei socialismului. Aplicarea în Iunie 1918 a unei largi naţionalizări în toate ramurile principale ale industriei, a Însemnat 1) Lenin, Opere, voi. 2?, p. 474, ed. rusă. 2) Lenin, voi. XXVII, p. 213 ed. rusă, v. şj Opere ilese, partea I, p. 459, c www.dacoromanica.ro 90 M. P. CAREVA un pas important în acţiunea de con«trntre a bazelor soclali'Tnulu'. Odată cp aceasta creşte foarte muilt importanta sarciriei de a învăţa cum (să organizăm într’un mod nou producţia şi conducerea ei. Aceasta devine acum sarcina centrală, principală. ..Noi. — scria Lenin în acelaşi articol — Partidul Bolşevic, am reuşit să convingem Rusia. Am reuşit s’o recucerim din mâinile celor bogaţi pentru cei săraci, din mâinile exploatatorilor pentru cei ce muncesc. Trebue acum s’o administrăm. Si marea dificultate care caracterizează momentul actual este de a pricepe parPcularităf'le acestei tranziţii dela o fază in care sarcina noaKtră centrală era aceea de a convinge poporul şf de a reprima pe exploatatori cu aiutorul armelor, la o fază în care sarcina noastră centrală este aceea a administrării... Sareina aceasta este cea mai grea, căcî este vorba de organizarea într’un fel nou a celor mai adânci temelii, a temeliilor economice ale vieţii a zeci şi zeci de milioane de oameni. Şi ea este si cea mai rodnică fiindcă numai dună ce va fi ea (în linii principale şi esenb'ale) realizată, se va putea 6puue că Rtfsia a devenit o rppublxă nu numai sovietică, ci şi soc'al'stă1 2 3 *). Munca titanică de atragere în făgaşul construcţiei socialibte a mase’or uriaşe de oameni aparţinând naţionalităţilor a.sunrite în trecut, muncă înfăDtu;tă în aceeaşi perioadă do tovarăşul Stalin. în calitate de Comisar al Ponorului pentru naţionalităţi, a lărgit frontul oamenilor muncii şi a contribuit la unirea lor strânsă în iurul marelui ponor rus. fant care a creat condîMî favorabile pentru desfăşurarea în întreaga ţară a muncii constructive de transformare a societăţ'i pe baze noi. Insă răshoiul civil care a izbucnit pela mijlocul anului 1918 si intervenţia străină au împiedicat trecerea nroectată la muTă nasrrieă s'- construcf'vă. In nârloara războiului civil, cu toate condiţiile extrem de gr°le ale acestui războiu, Lemn nu a scăDat din vedere nicio clipă problemele privind construcţia' economică, culturală, ridicarea politică a maselor si îmbunătăţirea situaţiei lor. Astfel, pe la începutul lunii Tube 1918. când slbiatia era deosebit de încordată. Lenin a prezentat la primul Congres al învăţătorilor un raport relativ la pregătirea învăţătorilor, şi a dus tn discuţia Consiliului Comisarilor Ponorului probleme privind ajutorarea ţăranilor cu maşini agricole, acordarea de fonduri pentru şantierul Volclov. ridicarea la Moscova a 50 de monumente de mari revoluţionari si activişti pe tărâm social, paza bibliotecilor din R.S.F.SR.., situaţia locuinţelor la Moscova, etc. Lenin acordă cea mai mare atenţie în aceabtă perioadă unor probleme ca: îmbunătăţirea aparatului de stat, lupta împotriva birocratismului st Întărirea legalităţii socialiste. Când unul din activiştii din aparatul Consiliului ComVsarilor Poporului 1-a întrebat pe Lenin dacă nu se poate ocoli decretul „Despre IngrădVea angajării de rude în instituţiile sovietice”, pentru a angaja pe ruda uneia din persoanele care lucrau in aparat. Lenin a răspuns ; „Nu este permis să ocolim decretele: numai pentru o astfel de Dronunere vom trimite în judecată” 2). Lenin a luptat împotriva denaturărilor birocratice din aparatul de stat, a căutat să obţină reducerea şi leftenirea acestuia şi a Indicat numeroasele lipsuri din activitatea aparatului de stat subliniind totodată că în spatele acestor lipsuri nu putem 6ă nu vedem lulcrul principal şi anume, că acesta elste un aparat de stat nou, de tip superior. „Se prea poate, — scria Lenin, — ca aparatul nostru să fio prost, dar se spune că şj prima maşină cu aburi care a fost inventată a fost proastă şi nici nu ştie măcar dacă a funcţional. Dar nu aceasta este important, ci faptul că invenţia s’a făcut. Ce importanţă are că prima maşină cu aburi a fost la început Inutilizabilă prin forma ei, când avem acum locomotiva. Să zicem că aparatul nostru de stat elste acum din cale afară de prost, el a fost totuşi creat; o descoperire istorică din cele mai măreţe Is’a făcut : s’a creat un stat de tip proletar...”8). 1) Lenin, Opere, voi. XVII, p. 217, ed. rusă şi Opere alese, ed. P.C.R., voi. II, partea I, p. 460—461. 2) Lenlnskl Sbornic, p. 60, ed. rusă. 3) Lenin, Opere, voi. XXVII, p. 254, ed. rusă: v. şl Opere alese ed. P.C.R., voi. n. partea II, p. «15. K www.dacoromanica.ro LENIN ŞI STALIN CREATORII STATULUI SOCIALIST SOVIETIC 91 Intr’o serie de cuvântări roşite In această perioada, Lenin 6e opreşte în mod special asupra problemelor prjvlnd munca, noua atitudine fată de muncă, necesară pentru rezolvarea sarcinii de construire a societăţii socialiste. Urmărind cu atenfie tot ceea ce este nou, Lenin explică maselor importanţa subotnicelor — această nouă formă de manifestare a iniţiativei creatoare a maselor, — ca înfăptuire practică a muncii socialiste, ca mlădlţă a noii atitud'ni faţă de muncă, pe care trebue s’n cultivăm şi s’o desvollăm prin toate mliloace'e Lenin • a îndemnat mereu clasa muncitoare să facă pe frontul muncii aceleaşi minuni pe care le-a făcut pe frontul războiului, arătând totodată că sarcinile depe frontul muncii şi crearea unei noi discipline în muncă sunt şi mai grele, dar că toate preutălile trebue si pot fl înv'nse. „Este necesar ca f ecare muncitor să ajute 1a organizarea muncii, ca ţărămmea să vadă în el pe organizator, ca munca să fie considerată oa unicul mijloc pentru menţinerea puterii muncitorilor si ţăranilor” U. In această perioadă s’a desvoltat foarte mult teoria marxist-leninihtâ în ansamblul ei si teoria S*atului Soririisf Sovietic, în snerial. Tocmai in aceasta perioadă au fost scrise admirabilele opere ale lui Lenin : „Revoluţia proletară si reneeratul Kautski”, conferinţa „Despre stat”, „Desnre d'ctatura proletariatului” precum si „Tezele şi raportul asupra democraţiei burgheze si a dictaturi' proletariatului”. Tot din aceaistă perioadă fac Parte lucrările lui Stalln „Revoluţia din Octomvrie şi problema naţională”. „Politica Puterii Sovietice în problema naţională din Rusia”, „Trei ani de dictatură a proletariatului" şi un şir de alte lucrări care sintetizează experienţa primilor ani de existenţă a Statului Sovietic. Citind operele Iui Lenin si Stalin, care cuprind ceea ce au scris sau au spus ei în diferite cuvântări, în perioada războiului civil, vedem cât de multe probleme teorerice au fost puse şi profund prelucrate de el In aceşti ani, sintetizând experienţa primilor ani de existentă a Puterii Sovietice, Vom releva probleme ca: noţiunea de dictatură a proletariatului, sarci- nile dictaturi proletariatului, principiul el cel mai înalt şi anume, alianţa dintre clasa muncitoare şi t&răn:me, în oare rolul conducător aparţine clasei muncitoare, mecanismul dictaturii proletariatului, rolul conducător al Partidului Comunist în Statul Sovietic, formele luptei de clasă în condiţiunile dictaturii proletariatului, dictatura proletariatului ca tipul cel mai înalt de democraţie, principiile constituţionale ale S*atu1ui Soviet'c. principiile -organizatorice de construire a aparatului de stat, politica Puterii Sovietice în chestiunea naţională, autonomia sovietică, sinteza experienţei sdrobirii aparatului de stat burghezo-moşie-resc, analiza aparatului de Siat Sovietic, chestiunea metodelor pentru îmbunătăţirea lui, importanţa internaţională a Revoluţiei din Octomvrie ş: constituirea Statului Sov'etic, In toate aceste probleme, găsim în lucrările iul Lenin şi Stalin, scrise în acea perioadă, concluzii şi teze de o importanţă uriaşă. In aceşti ani, Lenin a dat o lovitură nimicitoare ..teoriilor” social-trădă-tarilor. In lucrarea fea „Revoluţia proletară ţi renegatul Kautski”, Lenin a demascat în fata întregii lumi esenţa ideologiei pe care o impuneau teoretHenii Internaţionalei a Il-a, clasei muncitoare 'sub formă de marxism. Această lucrare a lui Lenin slujeşte sl azi la demascarea „socialist'lor” de dreapta caniempTanl, care continuă în condiţii noi aceeaşi acţiune murdară. Vorbind la Primul Congres al Internaţionalei Comuniste, întrunit la Moscova la începutul anului 1919, Lenin a arătat într’o formulă clasică esenţa Puterii Sovietice, ca formă de dictatură a proletariatului, de ia creată în RusiA „Esenţa Puterii Sov'etice, — spunea Lenin — constă în faptul că baza permanentă şl unică a întregii nuferi de stat, a Întregului auarat de stat, este organizaţia de masă tocmai a claselor care au fost asuprite de capitalişti... Tocmai acele mase, care chfar şi în republicile burgheze cele mai democratice, unde sunt după lege egale în drepturi, dar de fapt înlăturate prin mii de subterfugii dela participarea la viaţa politică şi dela folosirea drepturilor şi a libertăţilor demo- 1) Lenin, Opere, voi, XXV, p. IST, ed rusâ. www.dacoromanica.ro 92 M. P. CAREVA cratice, sunt atrase acum să participe în permanenţă, obligatoriu, şi în mod 1 otărîtor la .conducerea democratVă a statuau'” i). „Puterea Sovietxă, — scria tovarăşul St alin în 1020, — nu poate fi privită ca o putere ruptă de popor, dimpotrivă ea este în felul ei uuxa putere care provine din masele populare rusesti şi care le este draeă si apropiată. Astfel se explxă extraordinara forţă şi elasticitate de care dă deobiceiu dovadă Puterea Sovietică în momentele critice” S) Lemn a urmărit cu atentie desfăşurarea mulncii de pregătire pentru constituirea Uniunii Sovietice, munca pe care o conducea direct tovarăşul Stalin. Primul Congres al Sovietelor din U.R.S.S. a.ales ca preşedinte de onoare pe marele Lenin Pe baza Raportului prezentat de tovarăşul Stalin cu privire la constituirea U.R.S.S.. Congresul a adoptat textele Declaraţiei si ale acordului de constituire a U.R.S.S. promise în numele Conferinţei delegaţiilor împuternicite ale Republxii Sovietice. Cel mai mare eveniment din momentul victoriei Marii Revolu'Ii Socialist»» clin Octomvrle, — reunirea Republicilor Sov'etice în Uniunea Republicilor Socialiste Sov;etice, pregătit de îndelungata mvincă comună a lui Lenin şi Stalin — a devenit fapt. In cuvântarea rost:tă Ia Congres, tovarăşul Stalin a spuS: „Ziua de astăzi e^te o zi de cotitură în istoria Puteri Sovietice. Ea trage un hotar între perioada veche, depăşită, — când republicile sovietice, deşi acţionau în comun, erau totuşi răsleţ’te. preocupate < în primul rând de problema existentei lor, — şi perioada nouă. care a şi început, când se pune canăt existentei separate a repub’icelor sovietice, când republicile se unesc într’un stat unional pentru a lupta cu succes îmnotriva ruinei economice, când Puterea Sovietică nu e preocupata numai de problema existentei ei. dar;caută feă devină o forţă internaţională serioasă, în stare să influenţeze asupra situlaţiei internaţionale, în stare să o schimbe în interesul oamenilor muncii 8). încă în Decemvrie 1922, boala grea l-a împiedecat pe Lenin să mai stea la cârma statului. Insă, ch!ar şi grav bolnav, el a profitat de orice moment de îmbunătăţire a sănătăţii pentru a lucra. Până în Martie 1923, Lenin a scris art’cole importante că: „Pagini din iurnalut! de zi”. „Despre cooperaţie”, „Cum să reorganizăm inspecţia muncitorească şi ţărănească”, şi ,,Mai bine mai puţin, dar mai bine”. Gândirea titanică a lui Lenin a continuat să lucreze pentru binele poporului. căutând să-i uşureze mersul înainte. Geniala sch;tă 1en:n;stă a planului de lucrări pentru construirea socialismului a iost preluată de marele succesor ai lui Len:n, care a prelucrat-o în toate detalide si a înfăntuit-o. Sunt 26 de ani de când a încetat să bată in;ma conducătorului în'reffîi omeniri. Au trecut 26 de ani de când a răsunat iurământul de credinţă a lui Stalin fată de poruncile lui Lenin rostit la mormântul lui. Insă gândirea titanică a lui Len:n continuă să trăiască şi va trăi deapururi. Fa trăeste în teoria unitară si desăvâr-ş’tă a Statului Socialist, creată de tovarăşul Stalin. in marea Constituţie S^almistă, în puternica Uniunea a Republicilor Socialiste Sovietxe. în Prietenia frăţească a popoarelor d(n U.R S.S., în patriotismul sovietic dătător de viată. în unitatea morală şi politxă a poporului sovietic. în socialismul construit în Tara Sovietică, în fiecare pas înainte ne calea snre comunism. Ea trăieşte în construirea temeliei socialismului în ţările de democraţie populară, în luata întregei omeniri progresiste pentru eliberarea din lanţurile imperialismului .A exam'na activitatea tovarăşului Stalin în calitate de conducător şi teoretician aii Statului Sovietic, în air'i de după moartea lui Lenin, înseamnă a studia istoria Statului sovietic din aceşti 26 de ani, deoarece nu există o problemă cât de cât importantă din vieaţa Uniunii Sovietxe, care să nu fie legată de numele iul Stalin. Marele constructor al comunismului, care a un:t Part;dul şi întreg poporul muncitor în iurul steagului ipi Lenin, a asigurat industrializarea socialistă a Ţării, colectivizarea în 1) Lenin, Opeie, voi. XXIV, p. 18, od. rusă. 21 T. stalin, Opere, VOI. 4 p. 358, ed. rară; v. şi p. 378, ed, P.M.R. 3) I. Stalin, Opere, voi. 5, p. 166, ed. rusă; v. şl ed. P.M.R., p. 184. www.dacoromanica.ro LfcfolN şi STALIN CREATORII STATULUI SOCIALIST SOVIETIC g-} masă şi, pe această bază, lichidarea ultimei clalse exploatatoare — chiahurimea — a stabilit unitatea morală şi politică a poporului şi ne-a apropiat de comunism. Examinând activitatea uriaşă dusă de Lenin şi Stalin în calitate de creatori şi conducători ai Statului Socialist Sovietic, nu putem sa nu reievam următoarele trăsături care îi caracterizează în egală măsură. In primul rând : legătura indisolubilă a teoriei, a teoriei înaintate, singura teorie cu adevărat ştiinţifică despre stat şi societate, care este învăţătură le-ninist-'stalinistă — această treapta superioară de desvoltare a marxismului, — cu practica, cu munca practică de creare şi construire a Statului Sovietic, a societăţii socialiste sovietice. Această legătură este atât de strânsa, încât nu se poate vorbi de Lenin şi Stalin ca teoreticieni, fără sa vorbim de ei în calitate de creatori şi conducători ai Statului Social.st Sovietic şi invers nu se poate vorbi de ei în calitate de creatori şi conducători ai Statului Socialist Sovietic, fără sa vorbim de ei ca mari teoreticieni, Lenin şi Stalin au învăţat cadrele de partid şi de stat să stabilească aceasta legătură indisolubilă între teorie şi practica.......Dacă munca de educare in spirit marxist-lenimst a cadrelor noastre începe să lâncezească, daca munca noastră de ridicare a nivelului politic şi teoretic al acestor cadre slăbeşte şi cadrele ca urmare, încetează să se interelseze de perspectivele mersului nostru înainte, încetează să înţeleagă justeţea cauzei noastre şi se transforma în practicieni strâmţi, lipsiţi de perspective, care execută orbeşte şi mecanic directivele primite de sus, — apoi începe neapărat să lancezeasca toată munca noastra de stat şi partid”, — ne invaţa tovarăşul Stal'n: ,,lrebue sa recunoaştem ca o axiomă că, ou cât nivelu|l politic şi conştiinţa marxist-leninistă a activiştilor din orice domeniu al muncii de stat şi de partid sunt mai ridicate, cu atât munca însăşi este mai ridicată şi mai rodnica, cu atât rezultatele muncii sunt mai concrete, şi, dimpotrivă, cu cât nivelul politic şi conştiinţa marxist-leninista a activiştilor sunt mai scăzute, cm atât lacunele şi eşecurile în muncă sunt mai probabile, cu atât este mai sigur ca activiştii înşişi devin mai neînsemnaţi, că ei degenerează în practicieni lipsiţi de perspectivă, cu atât mai probabilă este degenerarea lor” !). Lenin şi Stalin au cultivat în inod sistematic în rândul cadrelor de activişti de partid şi de 6lat, create de ei, interesul pentru studiul teoret c, au asi- gurat condiţiile necesare pentru ridicarea, nivelului teoretic ai cadrelor. In al doilea rând: pe Lenin .şi Stalin îi caracterizează în egală măsură credinţa lor adâncă în mase, legătură lor indisolubila cu masele. In cuvântarea , ,,Despre Lemn”, rositita la 28 Ianuarie iy24, tovarăşul Stalin a spus : „Nu cunosc nicitm alt revoluţionar care să fi crezut atât de adânc în forţele creatoare ale proletariatului şi în puterea ,de qrier.tare revoluţionară a instinctului de ciasă al acestuia, precum a crezut Len.n”. „lată de unde provine atiiU- dinea dispreţuitoare a iul Lenin faţă de toţi acei care se străduiau să privească de sus masele şi să le înveţe după cum 6tă scris la carte, fată de unde provine şi neobosita propovaduire a lui Lenin : învăţaţi dela mase, patrundeţi cu mintea acţiunile lor, studiaţi meticulos experienţa practică â luptei niasselor. Credinţa în iorţeie creatoare ale maselor, — iată trăsătură caracteristică a activităţii lui Lenin, care i-a dat acestuia posibilitatea să înţeleagă adânc for- ţele elementare şi să îndrepte mişcarea lor în albia revolutei proletare” *). Acest lucru se referă in întregime şi la tovarăşul Stalin. Tocmai această credinţă în forţele creatoare ale maselor, în raţiunea colectiva a Partidului, a clasei muncitoare' şi a întregului popor muncitor, îmbinată cui darul desăvârşi al analizei şi sintezei teoretice dă întregei lor învăţături acel optimism dinamic care înzeceşte forţele maselor care îi urmează. In orice iniţiativă a lor, creatorii şi conducătorii Statului Sovietic se blzue pe sprijinul devotat al maselor, pe part.ciparea creatoare a acestora la realizarea iniţiativei respective, asigurând această participare prin acţiunea de lămurire cu ilâ I. Stalin, Problemele leninismului, ed. n-a rusă, p. 598; v şl ed. II P.M.R., p. 491—492. 2) l. stalin. Opere, voi. 8. p. 60—61. ed. rusă; v. şl I. Stalip despre Lenin, edlt. în limbi străine. Moscova, 1946,- p 44, 45. , www.dacoromamca.ro 94 k. P. caMVA răbdare a maselor în privinţa sarcinilor care li se pun în faţă, a importanţei acestor sarcini, a metodelor pentru rezolvarea lor şi a mijloacelor pentru înfrângerea greutăţilor care se ivesc. In acelaşi timp, nimic nu este mai străin de Lenin şi Stalin ca faimoasa teorie a mersului *deta sine, ploconirea în laţa spontaneităţii mişcării muncitoreşti şi, în general, a mişcării populare. Indemnându-ne sa învăţăm dela mase, bă ascultam vocea maselor, Lenin şi Stalin au luptat întotdeauna împotriva teoriei mersului dela sine, aceasta baza logică a oricărui oportunism, după expresia tovarăşului Stalin. In legătura lor indisolubilă cu masele, Lenin şi Stalin pornesc totdeauna dela principiul ca trebue îniarit rolul conducător al avangardei clasei muncitoare şi a tuturor celor ce muncesc — Partidul Comunist — dela cerinia de a ridica nivelul conştiinţei maselor până la nivelul conştiinţei avangardei lor. Datorită conducerii iu/ Lenin şi Stalin, Partidul Comunist a deţinut rolul de conducător, organizator, îndrumător şi inspirator în toate etapele de desvoltare a Statului Sovietic. Lenm a exprimat în repetate rânduri ideea că Statul Sovietic este puternic prin conştiinţa maselor. Insă această conştiinţa a maselor nu se creează dela tine, ci este rezultatul muncii educative de zi cu zi depusa de Part'dl şi de Statul Sovietic, din primele zile ale apariţiei sale. Grija leninist-stalinista pentru înfăptuirea consecventă a principiilor democratismului socialist în munca zilnică de conducere a statului, pentru atragerea maselor la conducere, pentru desvoltarea criticei şi autocriticei, esie o mărturie stpaluclta a credinţei lor adânci în forţele creatoare şi în raţiunea maselor. In al tre>lea rând: o trasatuia caracteristica a lui Lenin şi Stalin este priceperea tum.toare de a găsi in cea mai complicată situaţie, printre miile de prooierne variate care se împletesc, tocmai acea veriga, cu ajutorul careia se pot rezolva şi celelalte probleme, sau cel puţin se pot crea premizele pentru această rezolvare, 'lotodaia conceiurându-şi atenţia asupra a ceea ce este cu adevarat principal şi esenţial in etapa respectiva sau momentul respectiv, Lenin şi Stalin nu pierd niciodată din vedere, — din cauza unor, interese trecătoare de conjunctura, chiar dacă ele sunt foarte importante în momentul respectiv — interesele fundamentaţe ale clasei muncitoare, ale poporului sovietic şi ale Statului Socialist, subordonând rezolvarea oricărei probleme, acestor interese tunda-menlale. Trăsăturile caracteristice enumerate mai sus, îmbinate ou o înaltă prin. oipialitate, cu devotamentul nemărginit iaţă de poporul muncitor,, cu intransigenje laţa de orice abateri dela bolşevism^cu elasticitatea şi capacitatea de a manevra, explica forţa conducerii leninist-jstalinist®. Tovarăşul Molotov scria: „Controlul critic a ceea ce s’a făcut, indiferent de persoane şi de meritele din trecui; desfăşurarea perseverentă a autocriticei bolşevice ; vigilenţa neobosită faţă de duşmanul de clasă şi de orice ieşiri ale agenturii lui încă nedistruse; promovarea dje cadre noi, ferme din punct de veoere ideologie şi veriiicate în muncă, sprijinirea creşterii talentelor tinere, desfăşurarea prin toate mijloacele a întrecerii socialiste şi a oricăror alte iorme de participare activă a maselor largi la construirea comunismului, aliaturi de noi şi noi (nasuri în vederea ridicării Nivelului cultural şi a educaţiei comuniste a poporului sovietic, — în acestea constau laturile cele mai puternice ale conducerii stalin.ste a Partidului nostru” *). . Oamenii sovietici repetă des cuvintele „Stailin este Lenin al zilelor noastre”, Adevărul acestor cuvinte este confirmat de întreaga activitate a tovarăşului Stalin, in calitale de conducător şi teoretician al Statului Sovietic, in cei 26 de ani care s’au scurs dela moartea lui Lenin, ani în care el duce Ţara Sovietică pe cafea leninistă,, precum şi prin însuşi stilul conducerii staliniste. Numele marilor întemeietori şi conducători ai Statului Sovietic — Lenirt şi Stabil — şi teoria creată de ei despre statul socialist î1 despre construirea socia* lj V. M. Molotov, Stalin şl conducerea stalirtistă, „Bolşevic*’, Nr. 34, 1940, t» iit-23; v. şi ed. F.M.R., t> Www.dacoromanica.ro Lfcifm $1 STALIN CREATORII STATULUI SOCIALIST SOVIETIC lismuilui, reprezintă pentru întreaga omenire progresistă stindardul luptei pentru pace, democraţie şi socialism. ,,Numai pe baza strict ştiinţifică, pe baza ideologico-teortetică leninist-sta-linstă a fost posibil să 6e asigure într’o serie de ţări, lichidarea atât de rapidă a vechilor regimuri antipopulare, să se înfăptuiască o alianţă trainică între clasa muncitoare şi ţărănime. Ştiinţa, leninist-sfalinistă şi conducerea stalinisfă sunt cond.ţiile hotărîtoare pentru înaintarea {arilor de democraţie populară spie socialism. Ştiinţa leninist-stalinistă şi conducerea 6talinistă sunt condiţiile hotărîtoare pentru strângerea rândurilor tuturor oamenilor simpli din lume, în lupta pentru pace, democraţie ş' socialism”!). A trecut timpul când Statul Sovietic era singurul stat socialist, in jurul căruia exista o încercuire capitalistă completă şi ostilă. S’a împlinit previziunea lui Lenin şi Stalin, care au spus încă din primele luni ale Puterii Sovietice că va veni timpul când, alături de Statul Sovietic, vor apare dincolo de graniţele lui noi focare de socialism. Existenta puternicului Stat Socialist Sovietic, care a asigurat victoria socialismului in U.R.S.S.. a constituit factorul hotarîtor, atât în acţiunea de salvare a întregei omeniri deia ameninţarea de a fi subjugată de Germania fascistă, cât şi in desprinderea din sistemul imperialist a unui şir de ţări din Europa Centrală, Europa Răsăriteană şi din Asia, ţări care au folosit pe scară largă experienţa Statului Sovietic. Puternicul Stat Socialist Sovietic, creat de Lenin şi Stalin, împreună cu itinerele state de democraţie populară, conduce lagărul antiimperialist şi democratic al omenirii. Forţele socialismului şi ale democraţiei se întăresc pe zi ce trece, în timp ce capitalismul merge inevitabil spre pieire. Ţara Socialismului învingător, condusă de marele continuator al operei şi al învăţăturii lui Lenin, tovarăşul Stalin, opune planurilor canibalice ale noilor pretedenţi la dominaţia mondială — imperialiştii din Statele Unite — un program precis şl clar de luptă pentru pace, pentru progres, pentru o adevărată democraţie, pentru libertatea şi independenţa popoarelor, program care exprimă interesele vitale ale întregei omeniri progresiste, ale tuturor oamenilor muncii depe glob şi ale tuturor popoarelor coloniale. 11 A. Mikoian, Marele constructor al comunismului. ,.Bolşevic”, Nr. (4, I94â, p. 47—48; v.‘ yi ad P.M.R., pag. #-^9. - . www.dacoromamca.ro APLICAREA REFORMEI AGRARE DIN 1864 ŞI DIN 1921 PE MOŞIA BIBESCU — DIN COMARNIC, JUD. PRAHOVA *) de ProF. S. ŞTIRBI) şi-coUboRAîGRH Studiul caracterului reformelor agrare ne ajută să înţelegem şi să interpretam just desvoltarea relaţiilor de producţie capitaliste în agricultură. Lenin ne învăţă care sunt căile de desvoltare ale capitalismului în agricultură: calea reformei şi calea revoluţionară. In con-diţiunile regimului burghezo-moşieresc din ţara noastră, acest proces s’a desfăşurat pe calea relormei, denumită de Lenin calea prusacă- Trasaturile esenţiale ale reformei agrare, înfăptuită pe cale prusaca sunt sintetizate de către tovarăşul Stalin, în opera genială „Cursul Scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolşevic) al Uniunii Sovietice'1. Referindu-se la reforma agrară din 1861 din Rusia, tovarăşul Stalin arată că, „şi după desfiinţarea iobăgiei, moşierii continuară să asuprească pe ţarani. La „eliberere” ei îi jefuiră, luându-le, tăindu-le, o parte însemnata din pământul care înainte fusese în folosinţa lor... După desfiinţarea iobăgiei, ţăranii se văzură nevoiţi să ia în arendă pământul moşieresc in cele mai grele condiţii. Deseori, moşierul obliga pe ţarani ca, pe lângă plata arendei în bani, sa lucreze gratuit cu propriile lor unelte şi cai o anumită bucată de pământ moşieresc... Situaţia ramânea, astfel, aproape aceeaşi ca în regimul iobăgiei, cu singura deosebire ca ţăranul putea sa dispună de sine însuşi, neputând fi vândut ori cumpărat ca un obiect" ‘). Aceste trasaturi sunt caracteristice şi pentru reforma din 1864 din ţara noastră. Scoaterea lor în evidenţă în mod concreit se poate face cu ajutorul studiului istoriei locale. In domeniul studiului istoriei locale, ca şi în toate domeniile ştiinţelor, ne este ca exemplu şi îndrumător, ştiinţa cea mai avansată din lume — ştiinţa sovietică. Studierea istoriei locale a devenit una din preocupările principale a multor istorici din U.R.S.S. *) Comunicare ţinută în şedinţa Secţiei de Ştiinţe istorice, juridice şi filosofice, în ziua de 9 Iun:e 1950, în sesiunea ştiinţ'fică a Academiei R.P.R.. 1) „Cursul Scurt de Istorie a Partidului Comunist (bolşevic) at Uniunii Sovietice". Ed. P.M.R. 7—8. www.dacaromamca.ro REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 97 lntr’un studiu privitor la istoria locală în U.R.S.S., publicat in „Voprosî Istorii” Nr, 8/1949, V, Iaţunschi — pe baza unei anchete făcute de revistă, la 10 Universităţi şi 30 de Instituţii Superioare Pedagogice — face o analiză minuţioasă a cercetărilor locale şi a lucrărilor apărute în acest domeniu după Marele Război de Apărare a Patriei. Referitor la însemnătatea acestor lucrări, el scrie: „Nu prea este nevoie să dovedim că studierea istoriei locale este importantă nu numai ca atare, dar ea este o verigă necesară în studierea procesului istoric al ţării în general. Procesele istorice, econo-mico-sociale, ca de exemplu, desvoltarea agriculturii sau formarea proletariatului pot fi bine cercetate, numai pe baza unei studieri minuţioase a felului în care se desfăşurau aceste procese în diferite colţuri ale patriei noastre”. ’ , In continuare, tovarăşul Iaţunschi enumără o serie întreagă de centre de ştiinţă, unde se lucrează cu multă intensitate şi succes la cercetarea istoriei locale şi face o analiză amănunţită în legătură cu tematica şi conţinutul acestor lucrări. Studiul istoriei locale constitue o preocupare şi pentru urni istorici din R. P. R. Posibilităţile sunt nelimitate în această privinţă. Documente şi date statistice foarte preţioase există din abundenţă în arhivele Comitetelor Provizorii locale cât şi în arhivele fostelor co-nacuri moşiereşti. In prezenta comunicare ne vom referi la câteva documente inedite, adunate cu ocazia unor cercetări efectuate în comuna Comarnic jud. Prahova. Unele dintre aceste documente conţin date în privinţa modului de exploatare a moşiilor care au format proprietatea fostului domnitor Gh. Bibescu (1842—1848), iar după emigrarea lui din ţară, a soţiei acestuia,, Zoe Basarab Brâncoveanu şi apoi a moştenitorilor ei. Alte documente ne indică mărimea loturilor de pământ cu care au fost împroprietăriţi ţăranii în 1864 şi multiplele forme de jaf la care au fost supuşi aceştia din partea moşierilor. Documentul cu titlul „Estimaţia averii M. S. Zoe Doamna Basarab Brâncoveanu 1894“ are formatul unui volum in folio, /tipărit în câteva exemplare, anume pentru membrii familiei. El conţine descrierea completă a celor 19 moşii şi a unor edificii urbane aparţinând lui Zoe Basarab Brâncoveanu, precum şi evaluarea lor pe baza unei analize detailate din partea unei comisiuni de experţi, în vederea stabilirii cotelor respective ce reveneau fiecărui moştenitor în parte *). Având în vedere că cele 19 moşii erau situate în cele mai diferite judeţe ale ţării, documentul mai sus citat poate servi pentru o cercetare mai largă, adică însemnătatea lui nu se mărgineşte numai la datele referitoare la comuna Comarnic. Merită să menţionăm în aceasta privinţă că din tabloul sinoptic al estimaţiunii rezultă printre altele următoarele date : Până la reforma agrară din 1864 întinderea totală a acestor moşii (proprietatea unei singure persoane) era de aproape 90.000 ha (179.083 1) Actul de expertiză, din estimaţia averii M. S. Zoe Doamna Basarab Brâncoveanu. Documentul Nr. 1. www.dacoromanica.ro l STUDII 98 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII de pogoane) cu o populaţie de mai multe zeci de mii de clăcaşi (în Estimaţie figurează 38.387). După reforma agrară, pe seama moşiei au rămas 139.152 de pogoane, adică aproape 70.000 ha *). Aceste cifre ne arată că după reforma agrară un singur moşier a rămas în Posesia unei suprafeţe de pământ de 3,5 ort mai mare decât 40.000 de foşti clăcaşi (70.000 ha faţă de 20.000 ha ale foştilor clăcaşi). Aceste date arată deasemenea în linii mari caracterul reformei agrare din 1864. Trasaturile caracteristice ale reformei pot fi constatate insa numai pe baza verificării şi comparării datelor care figurează in diverse documente oficiale (procese >verbale de Împroprietărire, acte de hotărnicie, etc.) cu cele precizate în „Estimaţie“. O cercetare serioasă în acest sens, efectuată în privinţa fiecăreia din cele 19 moşii în parte, ar putea să lămurească foarte multe probleme şi ar avea o însemnătate generală pentru studierea Istoriei R.P.R. De aci rezulta marea importanţa a acestui document, rămânând ca sarcina continuarea cercetărilor in această privinţa. In ceea ce priveşte moşia din regiunea comunei Comarnic, din ,,Estimaţie" rezulta ca suprafaţa acesteia înainte de reforma agrara era de 17.141 de pogoane. „Terenul dat in virtutea legii rurale dela 1864 la 573 de locuitori împreună cu ceea ce a fost dat celor 3 preoţi' din comuna, se ridică total la 4883 pog. 166 st. p. scăzându-se exproprierile pentru caile ferate şi şosele, total rămâne pe seama moşiei 12.125 pog. 381 st. p.“ 1 2). Dosarul care conţine toate procesele verbale despre efectuarea împroprietăririi la Comarnic are ca încheiere un tablou recapitulativ 3) care ne arată cum a fost repartizat pământul între 523 de ţărani şi ce sume au plătit aceştia drept răscumpărare. Astfel : 198 clăcaşi cu câte 4 vite a 11 pog. = 2156 pog. despăgubire lei 298.165. 266 „ „ . 2 „ . 7 „ =s= 2072,14 pog. „ „ 305.501.92 , „ „ 1 vacă „ 4 „ 425,12 pog. „ „ 75.072. 19 numai cu casă şi grădină ___________ __________________ 573 - 4654 Total lei 678.738.— Din aceste cifre rezulta ca din cei 573 de clacaşi împroprietăriţi aproape 2/3, adica 377, conform legiuirii agrare din 1864, au fost împroprietăriţi în cazul cel mai bun cu un lot de pământ care, în condi ţiunile agriculturii extensive, nu asigura nici pe departe necesităţile minimale pentru existenţa lor sau chiar numai cu un petec de pământ pentru casa. Daca aceasta a fost situaţia in toată regiunea muntoasa-deluroasa, putem să ne dam seama ca în regiunile de şes unde principala îndeletnicire a populaţiei era agricultura, numărul celor împroprietăriţi în 1) Tabloul sinoptic de estimata întregii averi a moştenitorilor Doamnei Zoo Basarab Brâncoveanu. Documentul Nr. 2. 2) „Estimaţia". Actul 16, p. 1—2, Documentul Nr. 3. 3) Tabloul recapitulativ din dosarul cu procese verbale privind împroprietărirea ţăranilor în anul 1864- Documentul Nr. 4. www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 99 prima categorie (având 4 vite) era incomparabil mai inie. Intr’adevar, pe baza statisticelor oficiale, proporţia lor pe întreaga ţara era de 15,73° o din numărul total al celor împroprietăriţi. Această cifra medie nu ne arata însă adevarata situaţie, deoarece aşa cum ne învăţă Lenin, cifrele stastistice globale nu sunt concludente daca nu sunt analizat'1 in mod concret. Ţinând seama de numărul relativ mare al celor cu 4 boi din regiunile muntoase (după cazul nostru la Comarnic, circa 33% din numărul improprietariţilor) rezultă că din regiunile de şes numărul celor cu 4 vite reprezenta un procent mult mai scăzut decât 15,73%, am putea spune global, chiar mai puţin decât jumătatea aces tei cifre. In regiunile de şes, proporţia celor împroprietăriţi în categoria I ar fi deci cam 7—8°/o faţă de 92—93% din numărul total al clăcaşilor împroprietăriţi. Această proporţie reală poate fi stabilita uşor, prin cercetarea celorlalte 18 acte de estimaţie ale moşiilor din regiunea de şes în documentul susmenţionat. Situaţia mult mai grea a ţăranilor din comunele situate la şes rezultă şi din următoarele exemple luate din „Tabloul sinoptic de esti-maţiunea întregii averi a M. S. Doamna Zoe Basarab Brâncoveanu”. Astfel, dacă în comuna de munte Comarnic, dintr’o suprafaţa de 17.141 pogoane au fost expropriate 5.016 pogoane, adică aproximativ 28° ®, în comuna de şes Rostu-Dolj din 20.818 pogoane au fost expropriate 2.330 de pogoane, ad'că numai 11,1°/®, iar în Ciulniţa-Ialomiţa din 17.314 de pogoane au fost expropriate 1.179 pogoane, adică numai 6,8°/®. < Tocmai din cauza aceasta datele din Comarnic sunt foarte graito, re şi exprima situaţia optima care s’a putut crea în urma aplicării reformei agrare. • 'a+â acum ce rezultă din analiza sumei de 678.73S lei, suma plătită de foştii clăcaşi drept despăgubire, proprietarului. Această sumă exprimă jaful cel mai neruşinat, săvârşit de moşieri sub forma legala. După 30 de ani, preţul pământului socotit în lei aur. a crescut de •câteva oni faţa de cel care-1 avea în timpul reformei. (După datele „Estimaţiei” arenda a crescut de 5 ori; numai dela 1890 la 1894 a crescut cu 30%) J). In aceasta perioadă, întreaga suprafaţă a moşiei de 5.491 pogoane (înafara de cele 6.613 pogoane de păduri) împreuna cu zeci şi zeci de clădiri, instalaţii industriale, etc., etc., era evaluată la valoarea de lei 907.313 2). Dacă comparăm cu aceasta, suprafaţa de 5.491 pogoane evaluată lei 907.313, suprafaţa terenurilor expropriate în 1864 de 4.654 de pogoane plătite lei 678.738 şi admitem că instalaţiile şi suprafaţa de 757 pogoane valorează numai 228.575, rezultă aceeaşi sumă de lei '907.313. Valoarea pământului în 1864 fiind de 5 ori mai mica, rezulta ca ţăranii au fost jefuiţi numai în acest fel cu peste 500.000 de lei aur fara să mai vorbim de jaful pe care I-au constituit „tăierea” pământului care 1) Vezi „Estimaţia“. Aptul 16, p. 14, Documentul Nr. 3; 2) Vezi „Estimaţia”. Actul 16, p. 15, Documentul Nr. 3. www.dacoromanica.ro 100 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII fusese in folosinţa ţăranilor şi consfinţirea prin lege a acestuia ca proprietate moşierească. Să ne oprim pe scurt la repartizarea sumei fixată drept despăgubire între diferitele categorii de ţărani. Este semnificativ faptul că fruntaşii, deşi au primit 47° ° din totalul suprafeţei expropriate, au plătit numai circa 43°/o despăgubiri, iar aşa zişii „codaşi”, deşi au primit numai 9°/« din totalul pământului expropriat, au plătit 11°/» din totaluf sumei. Prin urmare, ţărănimea săraca, pentru puţin pământ, trebuia să plătească proporţional mai mult decât cea Înstărită pentru mult pământ. Dacă „fruntaşii” se putea presupune că au avut de unde să plătească, codaşii trebuiau să recurgă la împrumuturi cămătăreşti. Dobânzile ce le plătesc ţaranii cârciumarilor, arendaşilor şi ţăranilor înstăriţi sunt înspăimântătoare : „dobânda ce se considera „priete-nească“, se urcă până la 1200/o, 250°/o, 365% şi nu sfârşeşte decât cu, dobânda de 520D/o pe an”1 2). Se vede clar atât din dimensiunile exproprierii, din faptul cum au fost împărţiţi clacaşii pe categorii, cât şi din repartizarea despăgubirilor că burghe7.o-moşierimea a urmărit dela bun început, pe lângă, menţinerea marii proprietăţi moşiereşti, sa-şi formeze o bază de clasă la sate. Aşa zişii „fruntaşi”’, chiaburii de mai târziu, devin părtaşi ai moşierimii, in exploatarea, jefuirea şi spolierea ţărănimii muncitoare. . Aplicarea reformei agrare mai are însă şi alte aspecte, care dovedesc ca prin ea s’a urmărit numai jefuirea şi mai cruntă a maselor ţărăneşti. Astfel, din moşia „Bibescu" au fost date clăcaşilor drept pământuri cultivabile 349,5 pogoane de prundişuri şi pământuri nisipoase din albia râului Prahova '•*). Terenul acordat era în marea lui majoritate pământ neproductiv, râpe, prunduri aşezate în cele mai di-lerile colţuri ale trupului moşiei şi la mari depărtări de cătunele af căror locuitori au fost împroprietăriţi. Clăcaşii au primit pământul în diferite locuri, sub forma de tăieturi care în, multe cazuri nu le erau. accesibile decât prin drumul care trecea prin moşie, rămânând astfel dependenţi de moşier. Ca un exemplu iîn această privinţă, anexăm planul locurilor cedate cătunului Secăria şi redăm un pasagiu-din petiţia locuitorilor din Comarnic adresată în anul 1873 banditului N. G. Bibescu : Măria Ta* Subsemnaţii locuitori din cătunului Secării pendinte de comuna Comarnicu, proprietate Măriei' Sale... acumu în urma delimitării ve-zândune constrânşi!' în pamenturile nostre, ne vine forte greu de a-poseda pamentul în- două locuri-, fiindcă alcia locurile munctoase şf neproductive urmează a ni le-închide în garduri şi a ni le hrăni Cu gu-noiu, şi fiindcă păduri împrejuru nu slnt în exploatare, nu avem "cu 1) S. Neniţescu,. „Sarcinile proprietăţii rurale”, Buc., 1901, p. 6. 2) „Carte de hotărnicie” pentru moşia Comarnicu, p_ 12,.Documentul Nr. 5>. www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1B64 ŞI 1321 TE nIOŞIA BIBESCU 101 ■ce le închide, — pentru aceste considerante vă rugăm ca sa se taca al nostru unu trupu în muntele Gâlmeuţa şi al proprietăţi erasu unu trupu în muntele „Furciturile” *). Din acest document reiese cât se poate de clar ca tăieturile „Otiezki”. despre care vorbeşte tovarăşul Stalin în „Cursul Scurt al Istoriei P.C. (b) al Uniunii Sovietice1* au existat din „abundenţă” şi la .noi 2). ’ Pentru a ilustra modul de exploatare şi de jaf la care a fost supusă ţărănimea muncitoare a acestei comune de către arendaşul mo şiei, după reforma agrară din 1864, redăm un extract după „Esti-maţia”. In privinţa exploatării pământului cultivabil al moşiei se constata: „Mai toate fâneţele se subînchiriază de arendaş în bani locuitorilor din cătunele aflătoare pe moşie cu un preţ de 10—30 lei de pogon, după calitate”. Mica întindere de teren arabil şi grădinile se închiriază cu 25—35 lei pogonul. Izlazul şi fâneţele, după cosire se folosesc la păşune pentru vitele învoite ale sătenilor. Sub închirierea fâneţelor, a terenului arabil şi a islazului se face cu înlesnire, — deoarece populaţia este relativ deasă în localitate. In cătunele Poiana, Podul Lung, Podul Corbului, Chioşeşti şi Posada, vitele sunt învoite cu 2,50 de vită mare, 1,25 lei de noaten, 1,20 lei de capră, 1 leu de oaie, 50 bani de miel sau ied... Cei din cătunul Secăria plătesc : 1,20 de vită mare, 60 de bani de noaten, 1,20 lei de capră, 0,50 lei de oaie. 0,25 lei de miel sau ied plus câte o zi de lucru şi o găină de nume dela toţi locuitorii învoiţi** s). De aci reiese clar că ţărănimea săracă — care nu avea alt mijloc de existenţă decât creşterea vitelor — din lipsă de pământ, era (nevoită să plătească aceste sume pentru arendarea fâneţelor, (după ce ele au fost cosite de arendaş). Exploatarea sângeroasă la care erau supuşi ţăranii muncitori de către Bibescu, reiese şi mai clar dacă comparăm aceste sume pe care trebuiau să le plătească la arendarea pământului, cu sumele ce le primeau ei în schimbul unei zile de muncă. Intr’un pasagiu din „Estimaţiune** se spune: „Braţe şi căruţe pentru transporturi se găsesc cu înlesnire în orice timp şi muncile se execută cu preţurile următoare : ziua cu mâinile lei 2—2,50, ziua cu carul 4—5 Iei. Tăiatul unui stânjen de lemne de foc 3 lei** 4). . Dacă spre exemplu un ţăran învoit ar fi avut o vacă şi doi boi pe care le-ar fi păscut pe moşia Bibescu — el trebuia să plătească în muncă recalculată in bani următoarele : 4 zile cu braţele a 2 lei = 8 lei la care se adaugă în plus câte o zi de lutru şi o găină de nume - 1) Petiţia locuitorilor din comuna Comarnic. Documentul Nr- 6. 2) Vezi anexă, Planul locurilor cedate cătunului Secării. 3) „Estimaţia”. Actul 16, p. 4j—5, Documentul Nr. 3. 4) „Estimaţia- Actul wwwaacoiomanieaaro 102 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII care este o obligaţie (de fapt clacă şi rusfeturi) faţa de moşie pentru toţi ţaranii învoiţi. La aceasta trebuie să adăugăm şi alte cheltueli: 30 lei de pogon (adică 15 zile de muncă) pentru cositul fâneţelor necesare pentru iarnă, plus banii pentru păstoritul acestora. Trebue de asemenea sa adăugam ca ziua de muncă cuprindea o anumită normă care nu putea fi împlinită nicidecum într’o zi. In asemenea condiţiuni au fost „650 locuitori învoiţi”. Numărul vitelor învoite la păşune în anul 1893 este următorul : boi 814. vaci 711, cai 263, oi 5.321, miei 2.203, capre 842, iezi 93, total 10.247“ 1). Aceastaj a însemnat, înafară de sumele plătite pentru învoieli care s’au urcat la zeci de mii lei aur, 650 de zile de lucru cu normele sus-amintite şi 650 de găini. Tabloul exploatării şi al mizeriei ţăranilor de pe moşia Bibescu ar îi aproximativ exact dacă adaugam birurile şi impozitele care apăsau pe spatele aceloraşi ţărani. Dacă ne gândim ca aceste puternice resturi feudale existau în jurul anului 1890 şi chiar după acest an, deci 30 de ani după ce fusese înfăptuită reforma agrara (1864), în urma căreia a iom desfiinţată în mod formal iobagia, ne putem da seama de condiţiunile în care s’a desvoltat capitalismul în agricultură la noi în ţară, după o reformă in-iuptuita de sus în jos. Nu insistăm aci asupra datelor care dovedesc în mod concret desfăşurarea luptei de clasă in regiunea de care ne ocupăm (această I rohlema va necesita un studiu deosfebit). Trecem direct la schiţarea unor aspecte ale reformei agrare de după primul războiu mondial, pe ice^aşi moşie din Comarnic. In privinţa aplicării reformei agrare de după primul razboiu mondial, avem la dispoziţia noastra următoarele documente: 1. Dosar întitulat „cazierul Proprietăţii Izlazului Comunal”... care conţine o serie de procese verbale ale comisiunilor de ocol pentru împroprietărire şi diferite acte judecătoreşti. 2. „Chestionarul privitor la ancheta monografică a comunei Comarnic 1937“, completat de autorităţile locale pe baza ordinului primit de Prefectura Judeţului Prahova. 3. Alte documente culdse la faţa locului. In linii mari este cunoscut caracterul jefuitor al celei de a doua reforme agrare înfăptuită de regimul burghezo-moşieresc dela noi. Este necesar însă să fie precizat că, această reformă nu este decât o veriga constitutivă a căii prusace pe care a parcurs-o desvoltarea capitalismului în agricultură, în ţara noastră. Cauzele care au impus regimul burghezo-moşieresc să recurgă la acest act au un dublu aspect. 1) Regimul burghezo-moşieresc a urmărit să izoleze prin cele mai diferite manevre şi diversiuni clasa muncitoare — care în acest timp lupta cu un elan revoluţionar necunoscut până atunci — de aliatul ei firesc, ţărănimea muncitoare. Marea Revoluţie Socialistă din i) „Estimaţia”. AWtoW.daCnfiammida.rn 3, REFORMA AGRARĂ DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 103 Octomvrie 1917, care a aratat oamenilor muncii din întreaga lume drumul pe care trebue să-l urmeze, a înfricoşat de moarte burghezia şi moşierimea din ţara noastra. Căutând să oprească valul revoluţionar, ea a recurs la tot felul de manevre pentru a îndepărta ţarăni mea de clasa muncitoare. Astfel, după evenimentele sângeroase dela 13 Decemvrie 1918, guvernul a publicat chiar în ziua următoare. 11 Decemvrie 1918, decretul de împroprietărire şi numai după înfiinţarea partidului marxist-leninist din ţara noastra P .C. R. în Iulie 1921, s’a trecut la votarea în Parlament a „Legii pentru reforma agrară din [Vechiul Regat”. Acest scop de a izola clasa muncitoare de ţărănimea muncitoare, poate fi constatat foarte precis în condiţiunile din Comarnic. Aceasta localitate a devenit între timp un centru industrial. Pe teritoriul comunei a fost ridicată o mare fabrica de ciment (care fusese tot proprietatea prinţului Bibescu). Din aceasta cauza, spre deosebire de toate regiunile „eminamente agricole” din ţara, unde lucrările de expro priere încep sa fie efecuate abia după anisde zile, la Comarnic primul proces-verbal de expropriere este .încheiat în ziua de 14 Ianuarie 1919, adică exact o lună după publicarea decretului. In vara anului 1919, când muncitorii dela fabrica de ciment din Comarnic se alătura grevei generale a muncitorilor petrolişti din judeţul Prahova, se institue o noua comisiune, care „Confirma Procesul Verbal al Comisiunei Lo cale de Expropriere din 14 Ianuarie 1919“ ‘). In ziua de 22 Septembrie 1919, Comisiunea a IV-a judeţeană de expropriere Filipeştii de Târg, judeţul Prahova încheie un nou proces verbal în care se spune: „Având în vedere ca atât procuratorul proprietarului cât şi delegatul obştei nu făcu nici o obiecţiune în contra exproprierilor făcute: cerând din contra, menţinerea lor... în unanimitate hotărăşte: , Menţine în totul procesul verbal cu data de 2 Iulie 1919 al comisiunei locale prin care se declară expropriat ca teren de izlaz pentru comuna Comarnic din moşia Prinţului Bibescu... total 1803 ha. Se rezervă proprietarului 149 ha partea dinspre parc cu subsolul terenurilor expropriate'1 2). Cu aceste 149 ha din urmă ne vom întâlni de mai multe ori, deoarece în jurul acestei bucăţi de pământ, „distinsul” prinţ Bibescu a întreprins manevrele cele mai neruşinate. Motivând că reţine o bună parte din acest teren pentru nevoile muncitorimii din fabrică, el a aţâţat încontinuu ţărănimea împotriva muncitorilor. Această manfevra. precum vom vedea mai departe, va duce însă la o rezistenţă înarmata sângeroasă din partea ţărănimii, îndreptată de astă dată împotriva lui Bibescu. , 2) Trecem la al doilea aspect al cauzelor care au determinat re gimul burghezo-moşieresc să recurgă la reforma agrară de după pri mul război mondial. 1 2 1) Dosar, Cazierul p. 13—14, Documentul Nr. 7. 2) Dosar, Cazierul p. 15» Documentul J^r. 8. www.dacoromamca.ro 104 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII Din documentul susmenţionat rezulta ca : „procuratorul proprietarului nu făcu nici o obiecţiune în contra exproprierei comisiunei locale... In ceeace pniveşte preţul cere 800 lei pe hectarul de fâneaţă şi 600 lei pe hectarul de păşune. Delegatul obştei declară că este de acord cu delegatul proprietarului însă ca preţ oferă 300 lei pe hectarul de fâneaţă şi 200 lei pe hectarul de păşune”... 1). ^ De aoi s’ar putea conchide că, deşi cu preţul foarte ridicat — 200% —300% faţă de valoarea reală — ţăranii au cumpărat pământul şi procesul s’a terminat. Dar de abia acum începe calvarul adevărat al ţărănimii muncitoare. Pe baza prevederilor legii, până când pământul nu este defalcat, ţăranii trebue să plătească mai departe arendă proprietarului. In această privinţă, procesul-verbal din 17 Aprilie 1920 stabileşte „Arenda pentru 1355 hectare teren cl. Il-a a 40 lei hectarul cu preţul regional este de . ţ,...................lei 54.120 arenda pentru suprafaţa de 450 (patrusute cincizeci) ha teren calitatea I-a a 45 lei ha este de . . . . . , lei 20.350 Total lei 74.470 plus impozitele către stat urmează a se plăti la comună *). E curios să fii obligat să plăteşti arendă pentru ceea ce este al tău, dar mai curios şi mai semnificativ este faptul că această arendă poate fi ridicată după placul „fostului” proprietar şi că suprafaţa terenului poate fi schimbată, de asemenea în folosul fostului proprietar. In interesul moşierimii totul era însă permis sub regimul burghezo-moşie-resc. Astfel, din procesul-verbal din 4 Septembrie 1922, Comis'unea de Ocol pentru expropriere „revizueşte şi rectifică exproprierile făcute”, în sensul următor: enumără loturile care rămân ale sătenilor şi stabileşte că „s’a rezervat proprietarului” un teren care în total reprezintă 300 ha în loc de 149 ha şi mai departe spune : „Preţul de arendă anuală al suprafeţelor expropriate conform tabelelor regionale este socotit lei 50 ha, păşunea fiind de calitatea I-a şi de 80 lei fânea-ţa” 1 2 3) în loc de 40—50 'lei. In sfârşit, iată încă un document din anul următor, de astă dată Hotărîrea Comisiunii Judeţene din 9 Martie 1923 în privinţa preţului: „Fixează pentru terenul expropriat câte 3200 (trei mii două sute) lei pentru terenul de fâneaţă şi câte 1000 (urna mie) lei pentru terenul de izlaz” 4) în loc de 300—400 lei. Chiar dacă ţinem cont de devalorizarea leului, această creştere întrece orice proporţie a inflaţiei, ştiut fiind că salariile au crescut numai de 3 ori faţă de 1916, 'ar în 1919 (data fixării pentru prima dată a preţului pământului expropriat) n’au crescut nici de 1,5 ori. Prin urmare, de 4 ori au fost fixate preţurile pământului şi tot mereu au fost ridicate în favoarea moşierului. Bani, cât mai mulţi bani, din vlaga poporului muncitor, iată ce urmăreau moşierii prin reforma 1) Dosar, Cazierul p. 15, Documentul Nr. 8. 2) Dosar. Cazierul p. 17, Documentul Nr- 9. 3) Dosar. Cazierul p, 3—5, Documentul Nr. 10. 4) Dosar, Cazierul p. 9, Documentul Nr. 1 \. d. 9. Documentul Nr. li. wWw.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE VOŞIA 3IFESCU 105 agrară. Numai din preţul pământului, Bibescu a încasat 3.086.000 lei. Cu această sumă a fost dată în debit comuna 1 2 3), dar el a primit de îndată titluri de rentă dela stat, de care putea să se folosească ca şi de numerar, pentru exploatarea fabricilor sale. In această privinţă sunt grăitoare cifrele din contul de profit şi pierdere al bilanţului „întreprinderii” N. G. Bibescu — Comarnic. Vom folosi numai datele pe anii 1920-1921-1922, când a început să fie fructificat capitalul care a rezultat şi urma să mai rezulte din reforma agrară. Din aceste cifre rezultă, pentru 1920 beneficiu net 1.096.237,15 lei *). Din aceste cifre rezultă, pentru 1921 beneficiu net 2.623.155,25 leis). Din aceste cifre rezultă, pentru 1922 beneficiu net 8.787.276,60 lei4). S’ar putea crede că această creştere exprimă numai gradul de deva- lorizare a leului (este ştiut că a fost inflaţie). Dar datele ne indică un alt izvor de unde provine această creştere colosală a profitului. In 1920, fabrica de ciment încă nu-i aducea lui Bibescu niciun beneficiu; pentru a o face rentabilă îi trebuiau bani. In 1921, fabrica iî aducea deja un beneficiu de peste 2.000.000 lei, Iar în 1922, peste 6 milioane. Iată pentru ce erau necesari banii ţăranilor: pentru a-i folosi în fabrică, unde Bibescu putea să stoarcă pe spinarea muncitorilor o rată a plus valorii, de câteva ori mai ridicată decât în agricultură sau creşterea vitelor. înseamnă oare acest fapt că datorită intereselor mai sus arătate marile moşii ar fi fost în realitate desfiinţate ? Nicidecum ! Caracterul prusac al reformelor constă mai ales în faptul că marile moşii sunt menţinute. Numai în textul legii, precum şi în hârtii bazate pe falsuri în acte publice, ele apar desfiinţate. In fapt, ele există mai departe. In ceea ce priveşte pădurile, nici asemenea manevre nu sunt necesare, deoarece legea asigură şi garantează menţinerea lor integrală în proprietatea moşierilor. In spatele acestui drept, moşierii pot manevra mai uşor pentru a se sustrage exproprierilor şi în privinţa restului terenurilor. Astfel, în privinţa exproprierilor dela Comarnic, zeci de procese au avut loc pentru acele „faimoase" 149 ha., dar ţărănimea săracă nu şi-a dat seama că problema acestui teren este pusă pe tapet de către moşier, numai pentru a abate atenţia ţăranilor dela celelalte terenuri. Ceea ce n’a vrut să dea, el a reuşit să şteargă din ordinea de zi a discuţiilor dela bun început cu ajutorul direct al autorităţilor. In această privinţă este foarte semnificativ un pasagiu din Hotărârea Comisiunii Judeţene de Expropriere din 9 Martie 1923, care spune printre altele : 1) Chestionar. Agricultura p- 8, Documentul Nr. 16. 2) Extras din arhiva Fabricei de Ciment Comarnic „Contul de profit şi pierdere la 31 Decembrie J920“. Documentul Nr. 12. 3) Extras din arhiva Fabricei de Ciment Comarnic „Contul de profit şi pierdere pe 1921“. Documentul Nr. 13. 4) Extras din arhiva Fabricei de Ciment Comarnic „Contul de profit şi pierdere pe anul 1922", ItyWWJdaCOrOmamCajrO 106 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII „Considerând ca şi aceasta comisie, apreciind din faptul ca moşia apelantului este cea mai mare parte compusă din păduri — 4.200 hectare care sunt puse în exploatare, şi din certificatul liberat de administratorul Plaşii Peleş sub Nr. 155P922, găseşte că suprafaţa de 69 hectare lăsată pentru vite, nu este exagerată" *). Dacă ţăranii au încercat să pretindă ceva pământ d'n perimetrul acestor 4.200 ha aşa zise pădure, ei au fost de îndată refuzaţi cu argumente absurde, scoţându-se complet chestiunea de pe ordinea de zi a desbaterilor. Iată ce scrie în continuare în această privinţa acelaşi proces-verbal: „Având în vedere în ce priveşte golul muntelui Gurguiata, pe care locuitorii cer să fie expropiat ca păşune comunală, întrucât din hotă-rîrea comisiei de ocol se constată că este la o depărtare de 10 km de comună şi deci nu ar fi propriu pentru păşune comunală, că astfel fiind şi întrucât reprezentanţii locuitorilor nu fac nic'o dovadă a celor susţinute, apelul este nefandat. In ce priveşte apelul proprietarului, ' Având în vedere că cererea apelantului de a se fixa pe marginea pădurei un perimetru de 25 metri pentru protejarea pădurei urmează să o facă la măsurătoarea ce se va face de către delegatul cadastrului” 2). Este clar ca sătenii nu aveau dreptul să se apropie de cele 4200 ha de aşa zisă pădure. Din contra, ei au mai pierdut sute de hectare chiar din cele atribuite lor — precum vom vedea mai departe — prin fixarea perimetrului de protejare şi manevre asemănătoare. Dar sa vedem ce au reprezentat în realitate cele 4200 hectare. Un avocat naiv al lui Bibescu, care n’a înţeles întreaga esenţa a reformei agrare ca o manevră în interesul burghezo-moşierimii, — în lipsa stăpânului sau — a înaintat în numele acestuia un memoriu din care se poate lamuri tot ceea ce a ascuns în mod iscusit Bibescu. tl scrie : „luându-se toate păşunile şi fâneţele moşiei Comarnic, Prinţul Bibescu nu va mai avea vite nici pentru exploatarea pădurei fostă de 3.314 ha şi azi de 3.725 ha, nici pentru exploatarea fabricilor, nici pentru prăsilă” 3). Prin urmare nu 4.200 ha pădure, ci 3.314 ha, şi 410 ha cu pueţî pentru a masca terenul. Această cifră corespunde exact cu datele „Estimaţiunei” despre care am vorbit în prima parte a comunicării şi care arată că există „pădure 6613 pog. 79 st. p.4). adică aproximativ 3.300 ha şi terenuri de altă natură tot ale proprietăţii moşiereşti, 2.745,5 ha.“ Rezultă de aci că din cei 4200 ha pădure, 900 ha erau păşune şi fâneaţă neexpropriată. Scăzând aceste 900 ha din totalul pământului ce ar fi trebuit să fie expropriat conform legii, adică din 2.745 ha menţionate în ,,Estimaţie“ rămân tocmai cele 1.800 hectare cu care au fost împroprietăriţi ţăranii în anul 1919. Ca aceste 900 (nouă 1) Dosar. Cazierul p. 8. 2) Dosar. Cazierul p. 8. 3) Dosar. Cazierul p. 18. 4) Estimaţia. Actul Nr. 16 ». 3. • www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1854 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU IOT sute) de hectare sa nu poata constitui obiectul de revendicări. Bibescu a manevrat tot timpul cu cele 1.800 ha acordate, ciuntmdu-le mereu cu ajutorul Comisiunilor de împroprietărire, ajungând până la urma să taie chiar 400 ha din pământul atribuit ţăranilor. Astfel, „exproprierea făcută pentru izlazul comunal din moşia Gh. V. Bibescu este (434 ha” 1), precum constată în mod oficial chestionarul completat din ordinul Prefecturii Prahova. Prin urmare, Bibescu a rămas cu 900 + 400 ha, adica 1,300 ha păşune, fâneaţă şi pământ cultivabil în loc de 25 ha, cota prevăzută de legea agrară din 1921, iar împreuna cu pădurile i-au rămas în total peste 4800 ha, adică cca 9600 pogoane faţă de 12104 pogoane cât avea în 1864. Nu este nicio îndoială ca exact la fel a fost aplicata reforma şi pe celelalte moşii ale lui Bibescu, care erau destul de multe Ia' număr. Numai din dosarul referitor la Comarnic rezulta ca : „proprietarul mai posedă în ţară şi alte moşii ca : în judeţul Dolj — Gali cia Mare; în jud. Ilfov—Chitila, Mogoşoaia şi Bâloteşti—Săftica” 2). Acestea fiind date numai ca exemplu. Câte o mai fi avut înafară d^ acestea, nu ştim. Dar din cele constatate până acum, din datele sus înşirate rezultă îndeajuns de clar că, reforma agrara de după primul războiu mondial era o verigă a căii prusace a desvoltarii capitalismului în agricultura, noastră, că această reformă n’a lichidat marea proprietatea moşierească, ci dimpotrivă, pe seama unei mici întinderi de pământ plătit de ţărani cu preţuri fantastice, a întârit-o, a consolidat o din punct de vedere financiar. Cum se explica faptul ca burghezo-moşierimea în plin sec, XX, chiar după măreaţa lecţie da.tă omenirii de Marea Revoluţie Socialista din Octomvrie, a reuşit să facă din reforma agrară o astfel de farsă, menţinând desvoltarea capitalismului pe drumul prusac? Aşa cum ne arată tovarăşul Gheorghe Gheorghiu-Dej „de teama extinderii revoluţiei la noi în ţară, sub presiunea creşterii valului revo luţionar muncitoresc şi a ţărănimii cuprinsă de frământările pentru pământ, burghezia şi moşierimea română pentru a nu pierde totul, au fost silite să promită şi să acorde reforma agrară” 3). Şi mai departe „Faptul că încă nu exista un partid comunist înarmat cu ideologia marxist leninistă, a permis ca manevrele burgheziei şi moşierimii şi tradarea mişcării muncitoreşti de către conducerea sOcial-democrata de drear> ta, să ducă Ia izolarea luptelor crescânde ale clasei muncitoare de luptele şi frământările ţărănimii care se desfăşurau în acelaşi timp dar Paralel” 4). In loc ca aiceste două forţe să lupte cot la cot sub o unică conducere, a detaşamentului de avantgardă a clasei muncitoare, ele au luptat izolat una de alta,, mai mult spontan decât organizat, pri mind lovituri din faţă din partea regimului burghezo-moşieresc şi lo ' 1) Chestionar, p. 8. ' 2) Dosar. Cazierul, p. 23. 3) Gh. Gheorghiu-Dej, „Sarcinile Partidului Muncitoresc Român în lupta pentru, întărirea alianţei clasei muncitoare cu ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea socialistă a agriculturii", p. 10. 4) ibidem, P. 'Www.dacaTomamca.ro 108 S. ŞTTRBU ŞI COLABORATORII \ilari din spate (ceea ce era şi mai greu de suportat), din partea conducătorilor social-democraţi. Aceste lovituri erau date In mod bine chibzuit, nu In acelaşi timp muncitorimii şi ţărănimii. Regimul burghezo-moşieresc s’a răfuit mai Întâi cu primii, cu muncitorii, făcând concesii pentru cei din urmă, pentru ţărani, şi abia după aceea şi-a arătat dinţii de lup fată de aceştia, jefuindu-i şi asuprindu-i mai nemilos decât Înainte. Când ţăranii au opus rezistenţă, aceasta a fost respinsă fără multă greutate cu ajutorul jandarmilor. Desfăşurarea evenimentelor din Comarnic oglindeşte cât se poate de clar acest proces. Toate procesele verbale referitoare la exproprierea din 1919 (când muncitorii din fabrica de ciment erau în grevă şi continuă frământare), precum şi cele până în toamna anului 1920 — reprimarea grevei generale ne întreaga ţară — oglindesc concesiile făcute ţărănimii. Toate conflictele ivite între moşier şi ţăran In acest timp au fost rezolvate de către comisiuni în mod favorabil ţărănimii (cu excepţia celor 149 ha necesare cică pentru nevoile muncitorimii şi având drept scop crearea unei prăpăstii artificiale între ţărănimea muncitoare şi clasa muncitoare). Din contra. Începând din toamna anului 1920, toate dorinţele moşierului sunt satisfăcute, conflictele sunt rezolvate în interesul acestuia, folosin-du-se In acest scop toate mijloacele şi în primul rând jandarmii. Foarte semnificativă în această privinţă este „Nota serviciului special de siguranţă Ploeşti“> din 15 August 1922. De aci rezultă că, până la urmă, ţăranii şi-au dat seama că cele 149 ha nu erau rezervate pentru muncitori. Ţăranii şi-au dat seama că fără luptă nu vor obţine drepturile lor şi s’au răsculat. Dar acum lui Bibescu li era uşor să-i potolească. Iată ce spune Nota Siguranţei : „Urmare la nota telef. cu Nr. 5513 din 14 a., c. ' Din ziua de 14 August a.c. ora 7 dimineaţa locuitorii din cătunele Secaria şi Vatra Satului pendinte de corn. Comarnic jud. Prahova în număr de vreo 500... au împiedecat sub ameninţare de coase, furci, topoare, etc. pe muncitorii care erau angajaţi la Prinţul Valentin Bi-besdu de a cosi fânul de pe întinderea de 149 ha situată pe teritoriul corn. Comarnic. Locuitorii se plâng că nu au nutreţ pentru vite, că totdeauna s’au alimentat cu fân depe această fâneaţă şi că în hotărlrile anterioare ale ■Comisiunii Judeţene li s’a recunoscut dreptul lor asupra acestor fâneţe. • S’au luat cuvenitele măsuri pentru respectarea întocmai a ultir mei hotărîri definitive dată de Comisia a 4-a Judeţeană Filipeştii de Târg. prin care se recunoaşte proprietarului Valentin Bibescu cota de 149 ha fâneţe" ‘). • Putem să ne închipuim care erau aceste „cuvenite măsuri” luate pentru respectarea drepturilor proprietarului V. Bibescu. Fapt este că ţăranii induşi în eroare prin această manevră mârşavă şi-au Indrep- i) Dosar Nr io37. www.dacoramanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1*84 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 109 tat atenţia lor către aceste 149 ha, în loc să lupte pentru toate cele 1300 ha care li se cuveneau, conform legii aduse şi votate de însăşi burghezo-moşierimea, că datorită acestor 149 ha şi altor manevre asemănătoare, ţăranii n’au început lupta în timpul când avântul revoluţionar al muncitorimii era puternic şi in plină desfăşurare; că până la urmă au Început lupta in mod spontan, dar numai atunci când jandarmilor lui Bibescu le era uşor să reprime mişcarea lor. Datorită acestor împrejurări, care erau caracteristice nu numai pentru Comarnic dar pentru întreaga ţară, ţăranii din localitate au ajuns la următoarea situaţie jalnică după anlicarea reformei agrare : a) In loc de 2745 ha au primit numai 1434 ha ‘), adică peste 1300 ha de pământ cuvenit după lege ţăranilor a rămas în proprietatea moşierului, care pentru camuflarea acestui jaf a Început să-l planteze ulterior cu pueţi. împreună cu pădurile, moşierului i-au rămas deci numai aici la Comarnic 4600 ha pământ. Merită să fie menţionat faptul că în anul 1930, când a fost încheiat procesul verbal despre defalcarea pământului expropriat, in act figurează următoarea declaraţie : „Cu această ocazie am constatat că avizul Casei Pădurilor este neexact, căci pe trupul zis „Faţa Bradului’' sunt livezi de fâneţe şi nu păduri *) şi Întreaga chestiune a fost aplanată pe baza declaraţiei proprietarului, că : „Aceste declaraţii nu sunt conform cu realitatea”8). b) Pentru acest pământ, ţăranii au plătit ca preţ odată, 3.086.000 lei* 4) şi alte milioane drept arendă până în anul 1930 când a fost efectuată defalcarea pământului. Pentru a ilustra mai bine cât s’a plătit in realitate, reproducem un tablou al veniturilor şi cheltuielilor comunei B). Din acest tablou rezultă modul în care comuna — având In administrare izlazul comunal — a jefuit ţărănimea muncitoare, pe de o . parte pentru a face faţă obligaţiilor faţă de stat (preţul pământului) şi faţă de moşier (arendă), pe de altă parte pentru a defrauda sume cât mai mari din banii obştei. Ce povară era numai arenda pentru comună se vede şi din următoarele cifre : In anul 1929, ultimul an pentru plata arenzilor, comuna are un venit total de 2.666.048 lei. In anul 1930, când după 10 ani de plată în sfârşit s’a terminat cu arenda, venitul — provenit în cea mai mare parte din taxe pentru vite plătite de ţarani — scade la 1.439.263 lei. Diferenţă „apreciabilă” de peste 1.200.000 lei este suma plătită pentru arendă şi restul defraudat de chiaburii care stăteau in fruntea comunei şi conduceau treburile izlazului obştesc. Este adevărat că in anii precedenţi acest jaf n’a ajuns la asemenea proporţii, dar despre faptul că ţăranii au fost jefuiţi in acest mod încă în primul an al existenţei izlazului obştesc, ne serveşte ca dovadă următorul proces-verbal Încheiat de un inspector al Ministerului Agri- 1) Chestionar p. 8. 2) Dosar. Cazierul p. 65. 31 Idem. 4. Chestionar p. 8. 5) Tablou de veniturile şt cheltuelile comunei pe anii 1910—1935. www.dacaromamca.ro 110 S. ŞTIBBU ŞI COLABORATORII culturii, venit la faţa locului sa ia masuri pentru asigurarea plaţii aren-dei către moşier şi pentru a lichida anumite diferende în privinţa unor terenuri revendicate de ţarani. lata ce a stabilit el : „Proprietarul va stabili cota ramasa lui, aşa cum s’a judecat de ultima comisiune iar pentru împacarea spiritelor anul acest?, sa se folosească porţiunea în litigiu în dijmă cu proprietarul, ceea ce el admite şi a spus oamenilor"; şi mai departe: „Cu ocazia acestei cercetări făcând o verificare a gestiunii administratorul islazului V. Pe-ticilâ, am constatat următoarele nereguli: Statele de plata nu sunt aprobate nici de Consiliul Comunal şi nici de Consflieratul Agricol sau Prefectură, cum ar fi de exemplu cheltu-elile cu tot felul.de procese, pentru transport, întreţinerea calului d-lui administrator, etc. . D-nul administrator a luat personal din fâneaţă 7 ha când măsura de ha a fost 2 pentru ceilalţi locuitori. Pe anul trecut se constata un deficit al izlazului 31.715 lei iar pe anul în curs din cauza cheltuelilor celelalte, deşi arenda la ha a fâne-ţelor s’a dublat faţa de cele fixate la 1920, totuşi izlazul va da deficit. D-l controlor agronom Filoti dând toate instrucţiunile d-lui Ad-tor şi d-lui primar, cum să aducă la corent contabilitatea islazului cum şi scriptele, totuşi pana la cercetarea făcuta azi de noi, nimic n’a fost adus la corent. Astăzi sunt încasări în valoare de lei 124.011,80 dpci un sold în casă de 26.245,65 lei pe care d-nul V. Peticila nu ni-1 prezintă pe motiv ca îl are acasa. Din încasări justifica că a plătit în contul arenzilor suma de lei •82.360 iar în contul impozitelor suma de lei 15.000. Diferenţa până la 160.307 sunt absorbite de salarii şi diferite cheltueli, afară de soldul pe care nu ni l-a prezentat. Dispoziţiuni Nu se mai poate face nici un fel de cheltuiala pana ce nu va achita întreaga arenda pe 1921 si restul din 1920 în valoare de lei •63.422“') ’ Daca in dosarul pe care-1 avem la dispoziţie nu figurează alte procese verbale asemanatoare, aceasta înseamnă ca procesul verbal,citat mai sus a avut ca urmare — o înţelegere deplina între cele trei părţi care erau în măsură egala interesate în jefuirea ţărănimii; aceasta înţelegere înseamnă ca moşierul avea asigurată fara bataie de cap încasarea regulata a arenzii, iar chiaburii trebuiau sa împarta cota lor cuvenita cu reprezentanţii aparatului de stat începând cu cei din minister şi până la cei din ocol. In felul acesta ei n’au fost stingheriţi ca jaful anual sa se ridice dela suma de cca 120.000 lei în 1920 până la cca 1.200.000 în anul 1929. Fără îndoială că acest ritm nu ar fi început sa scada nici în 1930 daca n’ar fi intervenit marea criză eco- I) Dosar. Cazierul, p. 49—50./ ' www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1B64 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 111 nomica, care a făcut ca pur şi simplu sa nu mai fie de unde jefui mai mult dela ţarani înafară doar de propria lor piele. Dar cea mai mare ticăloşie în această întreaga afacere este faptul ca totul a fost aranjat sub masca exploatării obşteşti a izlazului, adică a unui fel de „cooperativă de producţie” organizată de statul burghezo-moşieresc. Prin aceasta, sprijinind direct chiaburimea în jaful ei, se urmarea discreditarea completă în ochii ţărănimii muncitoare a oricărei munci colective. După asemenea experienţe triste, nu este de mirare ca ţaranimea noastra muncitoare primeşte la început cu destula neîncredere orice formă de cooperaţie de producţie, neînţelegând decât foarte încet şi numai pe baza exemplelor şi experienţelor concrete, deosebirea între formele de cooperaţie capitalista — instrument in mâna moşierimii, chiaburimii şi a aparatului de stat pentru jefuirea ţărănimii — şi formele cooperaţiei socialiste care constitue singurul drum posibil pentru salvarea ţărănimii muncitoare din cea mai neagra exploatare şi mizerie şi făurirea unei vieţi îmbelşugate şi fericita. lata acum câteva cifre care ne ilustrează situaţia jalnica în care a ajuns ţaranimea muncitoare din Comarnic in urma aplicării reformei agrare de după Primul război mondial. Astfel, în chestionarul susmenţionat la întrebarea : „Care a fost medîa costului zilei de agricultură pe 10 ani din an în an ?“ — găsim următorul răspuns : In anii dela 1926—1929=85 lei In anii dela 1930—1932=65 lei In anii dela 1933—1935=50 lei.1) Prin urmare, salariul înregistra o scădere permanentă din an în an, scădere care în 10 ani ajunge aproape la 50°A>. E de notat faptul că după criză, salariul este mai scăzut decât chiar în timpul crizei. Aceasta se petrecea în timp ce preţul produselor locale după aceeaşi statistică s’a menţinut (fânul 1 leu, fructele 4 lei kg) 2), iar produsele industriale precum se ştie s’au scumpit mult chiar faţă de preţurile dinaintea crizei economice. După toate acestea nu poate să ne mire faptul că procesul de diferenţiere în sânul ţărănimii a ajuns la proporţii peste orice înclii puire. Âstfel, în anul 1937 la Comarnic din cele 1100 de gospodării erau : 645 proprietari sub 1 ha 444 proprietari dela 1 ha la 5 ha 10 proprietari dela 6 la 10 ha 1 Proprietar peste 200 ha 3). Aceasta înseamnă ca aproape 60(o erau ţărani sărăci şi mai puljn de 1% chiaburi după proprietatea de pământ (ceva mai mult după numărul vitelor sau altor modalităţi de exploatare). 1) Chestionar, p. 7. 2) Idem, p. 7- 3) Idem, p. 7. , www.dacoromanica.ro 112 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII Sa comparăm acest procentaj cu datele împroprietăririi din 1864 când am avut deaface numai cu cca 20% aşa zişi ,,codaşi” adică ţărani săraci şi cu 33% aşa zişi fruntaşi. Aceste cifre nu numai că confirma pe deplin justeţea tezei leniniste despre diferenţierea ţărănimii în condiţ’unile capitalismului, dar ne arată ce ravagii înspăimântătoare făcea acest proces în viaţa satelor noastre în condiţiunile regimului burghezo-moşieresc. Dar aceste cifre nu ne spun totul. Având în vedere că principala ocupaţie a populaţiei este creşterea vitelor, să vedem ce spun cifrele în acest domeniu. N’avem la dispoziţia noastră date despre repartizarea vitelor între ţărani, decât cifre globale pe întreg satul. 1926 1935 Cai 550 539 Bovine 1576 1400 Ovine 8400 4500 Porci 900 1200 Păsări 30000 18000 *) Prin urmare, în toate domeniile înregistrăm o scădere importantă; numai în creşterea porcilor este o urcare. ’ Dacă luăm în considerare lipsa aproape totală a cerealelor în regiune, ne dăm bine seama că cu creşterea porcilor nu se ocupau ţăranii săraci. In schimb, numărul ovinelor care constituiau aproape singura avere a ţărănimii sărace marchează o scădere de aproape 50%. Dacă comparăm aceste date cu cele din „Estimaţia“ când numărul ovinelor era 8459 (anul 1894) z), constatăm că în 1926 numărul Ovinelor este mai mic ca în 1894 deşi populaţia s’a înmulţit între timp în mod considerabil. Prin urmare, această simplă comparaţie indica 0 agravare tot mai accentuată a situaţiei ţărănimii sărace. Comparaţia este însă mai izbitoare cu anul 1935 — când avem o populaţie şi mai numeroasă şi numai 50% de ovine faţă^de 1894! Situaţia nici nu putea să fie alta, în urma jefuirii sistematice a pământului ţărănimii sărace. Datorită scăderii permanente a salariului, ţăranul sărac nu putea decât să piardă şi ultima cămaşe de pe el şi încă ceva, viaţa sa şi a copiilor săi. Din datele despre mişcarea populaţiei pe ultimii 40 de ani, rezultă că din 4.476 decese, numărul copiilor care au murit sub vârs+a de 1 an era de 1654 3), adică cca 37%>. Fără oraicio îndoială că socotind şi numărul copiilor morţi peste vârsta de 1 an, procentul se va ridica la • 50%, iar numărul deceselor la bătrâneţe va fi foarte mic. Numai la câţiva km de cea mai renumită staţiune climaterică a ţării — Sinaia — unde se scăldau în desfrâu toţi bandiţii de teapa lui Bibescu, în frunte cu monarhul lor prusac, în timp ce aceştia făceau 1 2 3 1) Chestionar, p. 4. 2) Estîmatia. Act. 16, p. 4. 3) Mişcarea populaţiei pe ultimii 40 ani. www.dacaromamca.ro REFORMA AGRARA DIN 1884 ŞI 1981 PE MOŞIA BIBESCU 113 monstruoase orgii, In vecinătate — la Comarnic — mureau la rând un copil, un vârstnic, un copil, un vârstnic, din cauza mizeriei si foamei. Dacă te gândeşti la acest fapt îţi vin lacrimi în ochi dar în acelaşi timp creşte ura nemărginită în pieptul tău împotriva vinovaţilor pentru această situaţie. Ce să mai vorbim de alte aspecte ale tragediei ţărănimii muncitoare: boli, lipsa ştiutorilor de carte, superstiţii, etc., etc. Fiecare din aceste probleme ar necesita un studiu deosebit. Nu intră însă în sarcina noastră ca în cadrul acestei comunicări să vorbim de tragedia şi de eroismul maselor exploatate, ci doar de ticăloşiile fiarei cu chip de om împopoţonată cu titlul de prinţ. Acest sălbatec nu cunoştea limite în pofta sa hrăpăreaţă. După ce a împins ţărănimea muncitoare în starea în care se afla, lipsind-o de pământ, el a mai continuat totuşi să jefuiască şi puţinul pământ rămas ţăranilor, în mod sistematic, oriunde şi oricând i s’a prezentat cea mai mica ocazie. Miliardarul Bibescu jefuia într’o zi 20 ha, în altă zi 5 ha, când mai mult, când mai puţin, dar jefuia mereu. In această privinţă vom da .numai 2 exemple: într’o adresă a Ministerului de Interne datată 12 Ianuarie 1937 se scrie: că se „aproba schimbul porţiunei de 79 ha din izlazul comunal plus 40.000 lei, cu , suprafaţa de '59 ha 2500 m1 2 proprietatea d-lui Gh. V. Bibescu, plus valoarea pădurii pe acest teren. Toate cheltuielile necesare cu încheierea actelor legale privesc pe proprietarul interesat”1). Lui Bibescu nu-i ajung deci miile de ha jefuite. El trebuia să mai ia încă 20 de ha în plus pe baza schimbului. Nu-i ajungeau milioanele adunate prin jaf, trebuia să mai stoarcă 40.000 lei şi cu această ocazie. Şi ca să dovedesc că acest calvar al ţărănimii n’ar fi avut sfârşit dacă nu am fi izgonit odată pentru totdeauna aceste bestii cu chip de om, voi cita încă dintr’un document datat din ultimele zile ale prăbuşirii regimului fascist, 8 Iulie 1944 : „Din verificarea la faţa locului se constată că proprietarul nu binevoeşte să mal ţină seama de linia de defalcare... înglobând în felul acesta o suprafaţă de 7,3800 ha pe care o foloseşte din anul 1932” 2). Această constatare este urmată de un răspuns din partea Camerei Agricole Jud. Prahova în care se spune că „cererea acestei primării este injustă şi vina este numai a Primăriei” 3).Da, suntem de acord, vinovată era Primăria, nu numai pentru acest petec de pământ, dar pentru mii de ha. Dar pe lângă Primărie am putea înşira liste nesfârşite de vinovaţi până când am ajunge şi la numele Bibescu. Noi spunem simplu : vinovat a fost şi a rămas regimul burghe-zo-moşieresc. Drumul prusac al desvoltării capitalismului în agricul- 1) Adresa Ministerului de Interne. ' 2) Proces verbal din 8.VII. 1944. 3) Adresa Camerei Agricole a jud. Prahova Nr. 6961, înregistrată la Nr. 17669/944. 8, _ STUDII www.dacoromanica.ro 114 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII tură cu toate consecinţele dezastruoase ale acestuia nu constitue insă decât un aspect al nenumăratelor crime ale acestui regim. In acest şir de crime din ce In ce mai oribile, oare toate consecinţele Îndrumării desvoltării capitalismului pe drumul prusac pot fi măcar comparate cu suferinţele, jertfele şi pierderile provocate in urma târîrii poporului nostru în războiul cotropitor şi de jaf anti-sovietic ? Bilanţul acestei perioade de război numai la Comarnic ar dovedi că prin această crimă, burghezo-moşierimea a întrecut tot ceea ce a reuşit să facă până atunci. Reluând comparaţia făcută mai înainte cu situaţia dela sfârşitul secolului trecut ar rezulta un bilanţ de sute de ori mai Înspăimântător. - Dar iată cum a fost apreciată în înseşi fiţuicile şi scrierile burgheze această situaţie dela sfârşitul secolului trecut. Astfel: ,,La 1872 starea economică a foştilor clăcaşi este disperată" — scrie C. G. Chebap — in lucrarea „Regimul Legii Rurale din 1864”, p. 65. La 1882 este aproape mai rea decât sub regimul obligativităţii muncii agricole, este o stare de robie. (A. D. Xenopol in „Studii Economice", p. 146—147). La 1887, înaintea marii revolte a ţăranilor din primăvara anului 1888, starea satelor şi a sătenilor este mai rea decât la 1857. Ea este extrem de rea; la 1888, starea lor este o stare de degenerare şi pieire. (G. G. Peucescu în lucrarea „îmbunătăţirea stării ţăranilor", p. 5—19). La 1893, starea lor economică e mai rea decât pe vremea clăcii, scrie Z. Filotti, in „Chestia agrară in România"; la 1895, ea este o stare de robie, jaf, sărăcie, ignoranţă, este o stare insuportabilă. (I. Rădoi în lucrarea „Chestiunea agrară din România", Bucureşti 1895, p. 9—12). In sfârşit, în anul' 1900 starea aceasta se prezintă astfel, încât G. Maior a trebuit să dea următoarea apreciere asupra ei: „ţăranul nostru de azi nu poate fi câtuşi de puţin asemănat cu ţăranul de sub regimul legii feudale, când el era clăcaş născut". „Adus in sapă de lemn" este un termen prea domol şi impropriu pentru a denota starea lui actuală; el a fost proletarizat peste tot cum nu a fost nici când" ‘). Prin urmare, unii reprezentanţi ai burgheziei dela sfârşitul secolului trecut, exprimând năzuinţele lor de a îndrepta desvoltarea capitalismului în agricultură pe calea fermieră, au mai recunoscut câte un pic de adevăr despre soarta mizerabilă a ţărănimii. Dar reprezentanţii burgheziei în sec. XX, minţind în mod neruşinat, au susţinut în timpul dominaţiei lor că s’a terminat cu marea proprietate moşierească, sau că „burghezia trăeşte greu... ţăranul irăeşte mai bine"2). Speriindu-se de astfel de informaţii false, ca cele de mai sus, imperialiştii din Apus s’au alarmat — epoca când burghezia era împotriva drumului prusac s’a terminat de mult; in perioada imperialismului, burghezia încheie o coaliţie desăvârşită cu moşierimea. De aceea, ei 1) Dr. G. Maior, Manual de Agricultură Raţională p. 332—3. 2) Iooiescu Siseşti. „Reforma, agrară sipraducţiunea”, p. 35. www.dacoromamca.ro REFORMA AGRARA DIN 18«4 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 115 au pus pe lacheii lor să dea lecţii burghezo-moşierimii române in această privinţă. Unul din aceştia, pe nume L. B. Namier, Intr’un articol publicat in „Manchester Guardian Comercial", pledând pentru menţinerea marii proprietăţi moşiereşti, face următoarea afirmaţie : ‘ „...Castelele şi vastele lor moşii erau centre de inaltă cultură şi reazimul de căpetenie al vieţii economice moderne a Europei Centrale. Ele se asemănau cu vilele romane din ţările pe jumătate barbare. Locuitorii lor citeau operele civilizaţiei cele mai înaintate, se împărtăşeau din ideile acesteia, trăind totuşi, în mijlocul populaţiei analfabete” x). Precum s’a văzut din cele de mai sus, regimul burghezo-moşieresc din ţara noastră a dat ascultare cerinţelor imperialismului apusean şi ca „reazim de căpetenie al vieţii economice moderne" a căutat să împrăştie ideile acestuia prini ’tâlhările comise, prin escrocherii, fraude şi în primul rând prin exploatarea nemiloasă a poporului muncitor. In ceeace priveşte viaţa economică al cărei „reazim" era burghezo-mo-şierimea, aceasta a reuşit într’adevăr să creeze o situaţie care, precum am văzut mai sus, a fost mult mai proastă decât cea dela sfârşitul secolului trecut. Iar dacă situaţia dela sfârşitul secolului trecut după afirmaţiile înseşi ale reprezentanţilor burgheziei, era mai proastă decât în perioada iobăgiei, atunci putem afirma că „distinsul" Namier a avut într’o privinţă dreptate în comparaţia făcută cu situaţia din perioada sclavagistă romană; numai că nu vilele erau asemănătoare, ci soarta ţăranilor muncitori cu cea a sclavilor din Dacia Romană, cu deosebirea că nu puteau fi vânduţi şi ucişi. Şi este foarte bine ca oamenii muncii dim Occident (nu domnul Narpier, care prea puţin ne interesează), ştiu prin ce transformări adânci a trecut populaţia aceasta „pe jumătate barbară şi analfabetă" numai in acest inteval foarte scurt de când a fost eliberată de armata sovietică, şi mai ales de când clasa muncitoare conduce destinele ţării noastre. lată clădirea nouă a şcoalei care se construeşte la Comarnic, care nu era necesară aşa ziselor „centre de înaltă cultură" concepute după model apusean; iată „castelul — Vila Romană —“ transformată în Casă de Odihnă pentru copii, ca oamenii să nu mai moară sub vârsta de un an în proporţie de peste 37%>, ca înainte; şi lată primele începuturi ale cooperaţiei de producţie, care se ocupă cu îngrijirea ovinelor prin munca colectivă. Datorită acestei munci şi, bineînţeles, pământurilor primite, numărul oilor — care a scăzut catastrofal în timpul războiului chiar în comparaţie cu cele 4500 de capete din 1935 — începe să se ridice, atingând astăzi aproape 6000 de capete. Şi iată încă un fapt care ne dovedeşte ce diferenţă, ca dela cer la pământ, există între realităţile de ieri şi de azi din Comarnic. Când am analizat procesul de diferenţiere al ţărănimii, pe baza datelor din anii 1935, am constatat că aproape 1100 de gospodării ţărăneşti aveau pământ sub 5 ha şi numai 10 chiaburi peste 6 ha. Or, regimul burghezo- 1) L. B. Namier, „La Revolution Agrgire", Manchester Guardian Comercial Supliment , Reconstruction de l’Europe, Nr. 6/1924. www.dacoromanica.ro 116 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII moşieresc a strâns toate veniturile din această comună pe spinarea acestor 1100 de gospodării ţărăneşti. Impozitele, arenda pentru moşier, preţul Izlazului comunal pentru sat, jaful funcţionarilor aparatului de stat, etc,, etc,, toate acestea loveau numai in ţăranul muncitor. Şi iată azi în „Hotărîrea Consiliului de Miniştri cu privire la colectarea produselor agricole vegetale" din ziua de 25 Mai 1950, se prevede în art, 12 că ţăranii muncitori care posedă până la 6 ha de pământ, nu dau statului niciun kg de fân de pe pământul lor. Abia ţăranii care posedă peste 6 ha sunt obligaţi să dea o cotă de 100 kg de ha, adică 600 kg pe întreaga lor suprafaţă. Această cotă se ridică proporţional până la 240 kg pe hectar pentru gospodării chiabureşti cu peste 40 ha, adică 9600 kg pe întreaga lor suprafaţă. Mal mult încă, art. 23 prevede : ,,Islazurile comu'nale nu se impun la predare de cote obligatorii". Referitor la Comarnic, din aceasta sumară comparaţie rezultă că regimul burghezo-moşieresc punea toate sarcinile pe spinarea ţăranilor muncitori, chiaburii neavând aproape nimic de suportat, pe când regimul de democraţie populară scuteşte această mare masă a ţărănimii muncitoare de diferite obligaţii, în schimb greul colectărilor apasă pe spinarea acelor care o viaţă întreagă au supt vlaga ţăranului muncitor. Nu încape nicio îndoială că asemenea condiţiuni deschid pentru ţărănimea muncitoare o cale nouă şi prosperă către o viaţă îmbelşugată şi fericită. Spre pauperizare şi mizerie ducea capitalismul în agricultură; fie pe calea prusacă, fie pe cea fermieră. Spre progres şi belşug duce calea transformării socialiste a agriculturii noastre. Ca încheiere, pentru a completa tabloul Comarnicului de astăzi, iată acest afiş care a apărut pe străzile capitalei: „Datorită unei inovaţii, fabrica de ciment Comarnic a devenit fruntaşă". Acest afiş ne vorbeşte despre realizările muncitorilor la fabrica de ciment Comarnic. In cursul lunii Aprilie a acestui an, ei au introdus o inovaţie care a costat numai 25.000 lei şi datorită căreia fabrica a putut depăşi delao lună la alta producţia curentă cu peste 30°/o la toate produsele, devenind una din fabricile fruntaşe pe întreaga ţară. Iată din ce cauză clasa muncitoare din ţara noastră n’are nevoie de sfaturile unui Na-mier sau ale altor reprezentanţi ai „culturii” canibalice a Occidentu-iui, ci dimpotrivă, ea urăşte şi dispreţueşte această pretinsă cultură, indiferent dacă Provine dela junkerii prusaci sau dela lacheii dolarului american. Iată de ce, noi, oamenii de ştiinţă din domeniul istoriei, împlinin-du-ne datoria noastră faţă de poporul muncitor, luptăm pentru extirparea tuturor rămăşiţelor de ploconire faţă de această aşa zisă „cultură" apuseană şi faţă de toate manifestările cosmopolite; iată de ce spriji-nindu-ne pe cuceririle ştiinţei marxist-leniniste şi pe experienţa istoricilor sovietici, ne îndreptăm atenţia noastră spre studiul Istoriei satelorr oraşelor şi fabricilor noastre, pentru a restabili adevărata istorie a patriei noastre, dând prin aceasta un ajutor-poporului-nos-tru muncitor în lupta sa pentru un viitor fericit. Mergând pe acest drum, trasat de Partidul Muncitoresc Român, www.dacaromamca.ro REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 117 un colectiv de profesori şi studenţi ai Şcoalei Superioare de Ştiinţe Sociale „A. A. Jdanov“ de pe lângă C.C. al P. M. R. a început cercetarea monografică a regiunii Comarnicului. Unul din primele rezultate ale acestei cercetări este comunicarea de astăzi. Datele şi faptele, prezentate în cadrul acestei comunicări, dovedesc că nu numai reforma din 1864, dar şi cea din 1921 sunt verigi ale desvoltării capitalismului pe cale prusacă în agricultura noastră. Exemplul dela Comarnic este unul din numeroasele, care ilustrează teza expusă de tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej la Şedinţa Plenară a Comitetului Central al P. M. R. din 3—5 Martie 1949 : „Reforma agrară din 1921 a fost acordată şi apoi aplicată in asemenea condiţiuni, Încât marea proprietate moşierească a fost menţinută, majoritatea ţăranilor fără pământ sau cu pământ puţin nu au fost Împroprietăriţi, iar celor Împroprietăriţi li s’au crpat asemenea conditinni. încât într’un timp mai mult sau mai puţin scurt să-şi piardă pământul în favoarea chiaburilor şi a moşierilor. Pentru a da aparenţa că este un act pornit din iniţiativa burgheziei şi nu cedat sub presiune, burghezia, In interesul său de clasă, a Întocmit o lege a reformei agrare, care exprimă pe de o parte Înşelarea ţărănimii, pe de altă parte, faptul că burghezia s’a Înţeles cu moşierimea asupra menţinerii marii proprietăţi moşiereşti. In acelaşi timp, ea întărea şi desvolta burghezia satelor ca forţă principală care să asigure exploatarea la sate“ '). împotriva acestei ultime, dar cea mai numeroasă clasă exploatatoare, luptă cu succes In zilele noastre, Întregul popor muncitor, sub conducerea avangărzii sale—P. M. R. — pentru extirparea tuturor urmelor nefaste, rămase din timpul regimului burghezo-moşieresc în viaţa satelor noastre. 1) Gh. Gheorghtu-Dej: „Sarcinile Partidului Muncitoresc Român In lupta pentru întărirea alinţei clasei muncitoare ou ţărănimea muncitoare şi pentru transformarea socialistă a agficWwW daCOmmanica. ro 118 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII TABELUL documentelor citate în Comunicarea „Aplicarea reformei agrare dela 1864 şi din 1921 pe moşia Bibescu — din Comarnic Jud. Prahova. 1. Documentul nr. 1. — 2. Documentul nr. 2 3, Documentul nr. 3. — 4. Documentul nr. 4 — 5. Documentul nr. 5 — Extras din „Estimaţia averii M. S. Zoe Doamna Ba-saraba Brâncoveanu 1894’’ : „Act de expertiză". Extras din „Estimaţia averii M. S. Zoe Doamna Ba-saraba Brâncoveanu 1894“: „Tablou sinoptic de esti-maţlunea întregii averi a moştenitorilor M. S. doamnei Zoe Basaraba Brâncoveanu", Extras d'n „Estimaţia averii M. S. Zoe Doamna Basaraba Brâncoveanu 1894“: „Nr. 16 — Act de Estima-ţiune al Moşiei Comarnicu". Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic, Dosarul „Procese.Verbale" privind împroprietărirea‘ţăranilor Ja anul 1864”: Proces-Verbal din 20 Decembrie 1864 al Comisiei Rurale Pi. Prahova’’ şi în anexă „Recapitulaţia" după procesul-verbal. „Carte de Hotărnicie pentru Moşia Comarnic" — lucrată în anii 1892—1893. 6. Documentul nr. 6 — Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic : „Petiţia locuitoriloru din Comuna Comar-nîcu“ — din 13 Martie 1873 (copie). 7. Documentul nr. 7 — 8. Documentul nr. 8 — 9. Documentul nr. 9 — 10. Documentul nr. 10 — 11. Documentul nr. 11 — 12. Documentul nr. 12 — 13. Documentul nr. 13 — 14. Documentul nr. 14 — 15 Documenutl nr. 15. — Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazoerul proprietăţii izlazului” : „Comislusnea Judeţeană de expropriere Filipeşti de Târg — jud. Prahova — Proces-Verbal din 17 Iulie 1919“. Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii izlazului” : „Comislu-nea IV Judeţeană de expropriere Filipeşti de Târg, jud. Prahova — Proces-Verbal din 22 Sept. 1919". Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii izlazului”: „Inputer-nicire — Proces-Verbal din 17 Aprilie 1920’’. Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic. „Cazierul proprietăţii izlazului": Comisiu-nea de Ocol pentru exproprierea de pe lingă Judecătoria Ocolului Rural Sinaia — comuna Comarnic, proprietatea G. V. Bibescu — Proces-Verbal din 4 Septembrie 1922. Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii Izlazului": „Hotărâre de exoropiere nr. 64 — Şedinţa dela 9 Martie 1923 — Comisiunea Judeţeană de expropiere Trib. Prahova". Extras din arhiva Fabrlcel de Ciment Comarnic: „Contul de profit şi pierdere la 31 Decembrie 1920". Extras din arhiva Fabrice! de Ciment Comarnic" : „Contul de profit şi pierdere pe anul 1921". Extras din arhiva Fabrice! de Ciment Comarnic: „Contul de profit şi pierdere pe anul 1922". Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii izlazului"; „Apelul lui Bibescu, din 17/VII 1919 către Comisia Centrală de expropiere Prahova". 16. Documentul nr. 16 — Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Chestionar privitor ia ancheta monografi- w^.dacordih^bâiro17 „Agricultura” . REFORMA AGRARA DIN 1364 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 119 17. Documentul nr. 17 — 18. Documentul nr 18 — 19. *bocumerutul nr. 19 — 20. Documentul nr. 20 — 21 Documentul nr. 21 — 22. Documentul nr. 22 — 23. D°cumentul nr. 23 — 24. Documentul nr. 24 — 25. Documentul nr.25 — 26. Documentul nr. 26 — Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii Izlazului’’: ,,Memoriu". Extras din Dosar nr. 1037. „Nota serviciului special de Siguranţă Ploeşti — din. 15 Augmst 1922“ (copie). Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic ,,Cazierul proprietăţii izlazului" : „Proces Verbal din 3 Iunie 1930, al delegatului Biroului Cadastrului Bucureşti”. • Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic: „Tablou de veniturile şi cheltuelile comiv nei pe anii 1910—1935“. Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunri Comarnic „Cazierul proDrietăţii izlazului" : „Proces-Verbal din 26—27 Septembrie 1921 — al delegatului Direcţiei Generale Funciare din Ministerul agriculturii". ' Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Chestionar privitor la ancheta monografică a comunei Comarnic 1937“ : „Organizarea zootehnică". Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic: „Mişcarea populaţiei pe uiltimii 40 de ani". (1896—1935). Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic: „Adresa Eforiei Judeţene de păşuni Prahova nr. 1062/12.1.1937 — către Eforia Comunală de păşuni Comarnic’’ şi „proces-verbal din 4—5 Octombrie 1937 al Eforiei Comunale de păşuni Comarnic”. Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic „Cazierul proprietăţii izlazului”: „Adresa nr. 654/14.VII. 1944 a Ocolului Agricol Câmpina-Pra-hova către Primăria Comunei Comarnic-Prahova", „Proces-Verbal din 8/VII.1944 al Şefului! Ocolului Agricol Câmpina-Prahova" şi „Adresa nr. 3186 dfn 6 August 1944 a Primăriei Comunei Comarnic către Administraţia moşiilor lui G. V. Bibescu". Extras din arhiva Comitetului Provizoriu al Comunei Comarnic. „Cazierul proprietăţii izlazudul", „Adresa nr. 17.669 din 30 Oct. 1944 a Prefecturii Judeţului Prahova către Primăria Comunei Comarnic" şi „Copie de pe adresa Camerei Agricole a' juid. Prahova nr. 6961, înreg. la nr. 17669/944“. www.dacaromamca.ro TABLOU SINOPTIC DE ESTIMAŢ1UNEA INTREGEI AVERI A MOŞTENITORILOR MĂRIEI SALE DOAMNEI ZOE BASARAB BRANCOVAN i) SITUAŢIA IMOBILULUI SUPRAFAŢA IN ÎNLESNIRI ARENDA ESTIMATIA ARENDEI HECTARE ŞI POGOANE DE CULTURĂ ACTUALA VIITOARE IN LEI t ÎNAINTE DUPĂ DELIMITARE (9 H fes Fără Venitul Venitul Totalul vî NUMIREA JUDEŢUL PLASA COMUNA DE DELI¬ Hectare Pogoane «ss PăcItlTi Anual al Anual din Arendel MITARE Metri Stânjeni S " 2* Moţ; lei Păduri Viitoare Pogoane Pătrat! Patratl Lei Fără Pădure i 2 3 4 5 •6 7 8 9 10 n 12 13 14 i. Ras tu Dolj Băilesci Rastu 20.818j 9265,8520 18488,6 4.748 11.145 194.000 207.360 --- 207.360 2. Ghidiciu Dolj Câmpu Ghidiciu 8.320 3619,9348 7722,9 19.930 986 62300 63.720 --- 63.720 3. Izlaz Roraanaţi Oltu de jos Izlaz 16.444 5495,9200 10096,6 4721 6.000 95.000 105.509 222.840 130.349 4. Ciulniţa Ialomiţa Ialomiţa Ciulniţa 17.341,882 8.100,3170 16162,6 (3) 153 --- 110.250 107.886 --- 107.886 5. Obllescii Ilfov Obilesci Obilescii noi şi vechi, Gurbaneşti 22.492,430 9.422,7775 t8801,8 3.260 5.400 120.000 185.276 __ 185.276 6. Potlogi şi Dâmboviţa Bolintinu Potlogii rural 9.355,904 2.948,4300 5883 3.265 4.600 64.000 82.764 --- 82.764 Cărpinişiu Gaisenii 7. Pitaru Dâmboviţa Bolintinu Văcăresciide 2.252,734 633,0927 1263,8 780 --- 25.000 23.320 --- 23.320 Răstoacă 8. Preajba Romanaţi Ocolu Preajba 4.133,219 1.883,4528 3658,2 (5)424 1.550 46.800 50.724 7.778 58.502 9. Cioroiu Romanaţi Oltu de sus Cioroiu 1.450,810 353,0280 7047 (7) 200 600 5.500 5.630 --- 5.630 10. Criva Romanaţi Oltu de sus Enuşeşci 1.642,640 655,7138 1308,4 (8) 150 -320 27.050 7.908 3.828 11.736 11. Galicla Dolj Băilesci Galicla 19.526.1274 7706,4600 15376 4.000 2.258 160.000 201.333 --- 201333 w ww.aacoromamcaj ro 12. Seaca Dolj Câtnpu Ghidiciu 3.427 1261.4675 2517 716 430 42.000 43.380 --- 43.380 13. Urzicuţa Boureni Dolj Băilesci Boureni 2.760,400 1383,4000 2750 _ 42.000 “44.780 --- 44.780 14. Corcova Mehedinţi Motru de jos Corcova 11.362 4283,5769 8547 1116 3.605 30.000 40.000 30.632 70.632 Văjulescii 15. Breaza Prahova Peleş Breaza de sus şi de jos Ocina., Talea 13.928 3348,2417 6680,8 7112 13.776 36.000 45.661 12.360 58.021 16. Comarnic Prahova Peleş Comarnic 17.141 6076,7918 12125,1 5612 10.247 35.000 45.360 15.816 61.176 17. Clăbucetul Plaiului Prahova Peleş Predeal 2.320 1162,7300 3264 --- ,_ --- 4.300 12.976 17.276 18. Clăbucetul Ajugii Prahova Peleş Predeal 2.320 1662,7300 3264 _. _ --- 2.200 5.900 8.100 19. Manole Prahova Prahova Teşila 1.104 553,2000 1104 --- --- --- 1.200 864 2.064 20. Palatul Brân- covenesc Ilfov Dâmboviţa Bucureşti _ 1,6550 --- --- --- 17.000 --- --- --- 21. Casele din str M. Brutaru Ilfov Dâmboviţa Bucureşti -- 0,1635 --- --- --- 7.000 --- --- --- 22. Dif. obiecte --- --- - ' --- --- -' --- --- --- --- --- --- Moşiile dela Nr. 1-16 . 172.295,533 66.388,4583 132.464,800 --- --- 1.074.900 1.260.611 95.254. 1.355.865 Munţii dela Nr. 17---19 . ...... 6.688,- 3.351,8100 6 688 --- --- --- 7 700 19.740 27.440 Casele dela Nr. 20---21 . --- IJI85 --- .- --- 24.000 --- --- --- TOTAL GENERAL . • • • • 178.983,533 69.742,0868 139.152,800 --- --- 1.098.900 1.268.311 114.994 1.383.305 www.aacarami uica.r< 1) Dăm câteva din documentele citate in tabloul de mai sus. 122 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII Despăgubirea cuvenită M *9 RECAPITULAŢIE proprietarului de un « a --- & clâca?. 2 ti h s 2 a *3 s CATEGORIA Pământul ce Totalul dării ai Totalul despăg rA urmează a 1 cJâcaşIlordupă proprietarului 3 libera pro¬ din lege. art. 23 din lege a prietarul CJ «X* Pog. Prăj. Pog. Prăi. Lei par. Lei par.r Lei par. 196 cu câte 4 vite cu câte 11 2156 00 1521,10 26068,- 298.165,00 266 » 2 , » 7 19 2072 14 1148,20 26759,- 305.501,00 92 » » 4 15 425 12 816,- 6578,--- 75.072,00 19 numai cu casă şi grăd. Total la locuitori 4654 2 73 Pentru vatra satului in care intră şi cei cu casă şi grădini a 398 st. 175.23^ 2 preoţi din serviciul bi¬ 34 sericii din com. a 17 pog. 1 preot din cătunul Secă- 17 ria a 17 pog. Peste tot... . 4881 lg 59405,24 678.738,00 Această constatare este desăvârşită după procesul.verbal încheiat astăzi 1865 Iunie i). ss/ Delegatul Fiscului Fotescu ss/ , Proprietarilor Al. Dobrogeanu ss/ , Comunelor Ion Fota ss/ , Comformit. I. G. Vasilia >) Dosar Procese Verbale privind împroprietărirea ţăranilor la anul 1834 www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 18«4 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 123 PITIŢIA LOCUITORILORU DIN COMUNA COMARNICU Măria Ta, Subsemnaţii locuitorii din Cătunulu Secării pendinte de comuna Comarnicu, proprietate Măriei Sale, cu occa|siune delimitării pamentului cuvenitu noue, dupe noua lege rurală s’au făcut un erore, adică: acestu cătunul fiindu aşedati pe polele a doi munţi şi anume Gâlmeuta şi Furciturile şi din aceşti doi munţi ni sau şi datu pamentul, aoum în urma delimitării vedândiţne constrâns» în pământurile nostre, ne vine forte greu de a poseda pamentul în doe locuri, fiindu aicea locurile muntoase şi ne productive urmându a nele închide cu gardu şi a nile hrăni cu gunoiu, şi fiinducă păduri împrejuru nu sînt în exploatare, nu avem cu ce le închide, — pentru aceste considerante vă rugăm cu totiţ respectul Măr'.a Ta ca să binevoiţi a ne preschimba delimitarea, adică: lassamu noi pe sema proprietăţii pământuiu ce este datu noue pe muntele Furciturile şi se nise dea pentru aceasta lotu atâtu pamentu şi deaciaşi qualitate pe muntele Gâlmeuta lângă linea delimitată noue astădi ca să se facă al ndstru unu trupu in muntele Gâlmeuta şi al proprietăţii erasu unu trupu în muntele Furciturile. Primiţi ve rugăm Măria Ta încredinţarea pre deosebitei nostre considera-Jiuni şi stima ce ve conservăm, ai Semnatu : Gheorghe Schiopu Radu Cojocaru Stan Radu Schiopu Ioan Galicelu Petre Nită Schiopu David Aldea Gg. Aldea Marin Gg. Schiopu Iona Gg. Schiopu Stan al Saftl Ioan Grosu Marin Şchiopii Radu Muşcatu Măriei tale supuşi Marin Dinu Negroiu Costantin Grosu Stoica I. Schiopu Ion Badea Băjenaru Ioan I. Lupn Nicolae !. Lupu Ioan Onia Marin Grosu Neagn Nicu{u Ioan Nicolae Ilie Grigore Ilie Iacovu Bactu Ioan Neagu Nicutu Primăria Comunei Comarnicu Plaiului şi judejulu Prahova Nr. 18 13 Martie 1873 Semnăturile din faţă fiindu adevărate prin punere de deget şi pe bada cereri ce ne face deosebita suplica, una cola hârtie, incrustată cu timbrulu fixu de unu lup pe care s’a aplicatu şi una marca mobilă de 25 bani să atestă semnat: (L.S.) p. Primari» Adj. G. Negoesci» www.dacoromanica.ro 124 S. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII DOSAR CAZIERUL Copie Dos. 71 şi 135/922 HOTĂRÂRE DE EXPROPRIERE Nr. 64 Şedinţa dela 9 Martie 1923 * Comisiunea Judeţeană de expropriere Trib.-Prahova Preşedenţia d-lui R. A. Caracase, Prim Preşedinte {Dl. C. Mogâldea, Consilier agricol delegatul Casei Centrale Dl. T. Angelescu, delegatul proprietarilor Dl. I. Popescu, delegatul sătenilor Astfel compusă comisia şi asistată de dl. St. Istrâtescu, ajutor de grefier Tribunalul Prahova Secţ. I. ispre a lua în cercetare apelul făcut de obştea locuitorilor şi Primăria Comunei Comarnic prin petiţia Inreg. la nr. 165/922 în contra hotărlrei pronunţată de Comisia de Ocol Sinaia la 4 Septembrie 1922, prin care s a expropriat proprietăţile d-lui G. V. Bibescu pentru locuitorii din comuna Comarnic. La apelul nominal s’au prezentat apelantele obştea şi Primăria prin primarul Gh. Popovici şi delegatul sătenilor V. Peticită şi intimatul proprietar prin procurator dl, Baranovici, autorizat cu procura legalizată de circ. 16 Bucureşt? ia nr. 13.616/922, asistat de d-nii avocaţi I. N. Predescu şi Antoniade, lipsă Casa Centrală a împroprietărire!. Procedura complectă. Părţile prezente arată că tot astăzi, este pendinte şi apelul proprietarului, ce formează dosarul 135/922 şi luiându-se în cercetare şi acel apel au răspuns aceleaşi părţi, procedura fiind complectă. S’au citit actele şi lucrările din dosar. Dl. avocat Antoniade pentru apelantul proprietar având cuvântul a susţinut că din actele depuse la dosar, se corlstată că proprietarul în anul 1916 avea vite numeroase, lăptărie sistematică, socotindu-se numai vitele proprietarului, trebuia să-i lase pentru păşune suprafaţa de 63 ha. însă i s’a lăsat mai puţin de către Comisia de Ocol. Cât priveşte pentru ceiace I d’a lăsat pentru personal nu are de făcut nici o obiecţiune. Că la terenul expropriat nu s’a lăsat nici un perimetru pentru) protejatul pădurei de jur împrejur pentrul a nu se naşte conflicte cu locuitorii; — cere să se prevadă în hotărîre un perimetru de 25 metri pentru protejarea păşunei. Că i s’a lăsat cota neexpropriată de 25 hectare, 63 hectare pentru vitele proprietăţii şi 119 hectare pentru personalul ce-1 posedă, şi care se dovedeşte din stalul de lefuri depus la dosar, ceeace face un total de 207 hectare, ori Comisia de Ocol nu i-a lăsat decât 149 ha. şi a lăsat ca păşune alpină golul muntelui Ciurguiatu de 50 hectare, care este la o depărtare de 8 km. de comună, astăzi nu cere să se ia înapoi dela locuitori, dar cere că ceeace s’a expropriat 6ub cota de 50 hectare, să i se plătească în numerar, căci art. 16 spune, că tot pământul cultivabil peste maximui regional prevăzut de art. 8, se plăteşte în nu|merar, iar definiţiunea pământului cultivabil, o dă art. 58 din regulament, care spune că pământul cultivabil este şi cel expropriat pentru Izlaz. Conchide pentru admiterea apelului. Dl. avocat Ivănceanu, care a afetetat pe delegatul sătenilor şi primarul Comunei Comarnic, având cuvântul a susţinut că Comisia de Ocol a greşit că a lăsat o suprafaţă aşa de mare pentru vitele proiprietariflul şi pentru personal, oăci a socotit şi vitele personalului între ale proprietarului, iar ca personal cu drept la teren de hrană, a wWW proprietarului, zise REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 125 întreprinderile Bibescu; se opune şi la cererea de a se fixa un perimetru la păşune, căci ar fi să se la jumătate dini suprafaţa de teren expropriată. ■ Susţine că Comuna Comarnic are nevoe de 2000 hectare pentru păşune şî este departe de a i se complecta această suprafaţă, astfel că din această cauză să i se exproprieze şi golul muntelui „Gurguiatu” care i-a rămas în folosinţa proprietarului. In ce priveşte cererea praprietaruflui ca diferenţa de 25 hectare să i se plătească in numerar, susţine că în speţă este aplicabil art. 23 din legea pentru reforma agrară, care nu prevede nici o plată în numerar — art. 16 din lege se referă numai la terenurile de arătură, nu şi la cele propriu numai pentru izlaz, care este cuprins în art. 23. Conchide cerând admiterea apelului locuitorilor şi respingerea apelului proprietarului. Comilsiunea în unanimitate Asupra apelurilor făcute de obştea locuitorilor şi primăria Comunei Comarnic şi de proprietarul G. V. Bibescu in contra hotărîrei de expropriere din 4 Septembrie 1922, pronunţată de Comisia de Ocol Sinaia, Având in vedere susţinerile părţilor, actele şi lucrările aflate la dosar. Având în vedere că prin hotărîrea apelată s’a declarat expropriat din moşia Comarnic proprietatea apelantului G. V. Bibescu pentru constituire de Izlaz, Comunei Comarnic, următoarele porţiuni: 1. Din trupul Belia, suprafaţa de circa 688 hectare fâneţe şi păşune, în afară de 75 hectare rezervate proprietarului. 2. Din trupul Boncu şi Faţa Bradului, suprafaţa de 256 hectare şi anume 120 hectare din Trupul Boncu şi 136 hectare din Faţa Bradului pentru care urmează ca mai intâiu să se obţină aprobarea Consiliului, trebue dela casa păşunilor, întrucât această porţiune este împădurită. 3. Trupul Galina Mare, in isuprafaţă de 308 hectare, 5 arii fâneaţă şi păşune. 4. Trupul Furciturile în suprafaţă de 160,1b ha. 5. Din Trupul Floreiul şi Stubeul Rece circa 370 hectare. S’a rezervat proprietarului neexpropriat de 75—80 hectare rămase neexpropriate din Trupul Belia, iar ca păşune Alpină de rezervă, s’a declarat suprafaţa de 50 hectare golul muntelui Gurguiatu, care este la o depărtare de 10 kilometri şi la o altitudine de 1200 m. Având in vedere că apelantele Obştea locuitorilor şi Primăria Comarnicul, în concluziunile puse de reprezentantul lor, ,pe lângă opunerile făcute cererilor proprietarului, a mai susţinut că suprafaţa lăsată de Comisia de Ocol, neexpropriată pentru vitele proprietăţii şi pentru personalul moşiei, este prea mare şi să fie redusă; — mai cerând să )se exproprieze pentru constituire de păşune şi golul munteiui Gurguiatu de 50 nectare, pe care Comisia de Ocol l-a declarat păşupe alpină. ^ Avândui-se în vedere că Comisia de Ocol în urma constatărilor 'făcute la localitate şi bazându-se pe actele prezentate de părţi, a expropriat golurile şi poe-nele de pe moşia proprietarului G. V. Bibescu pentru constituire de păşune Comunei Comarnic, rezervând proprietarulu/i neexpropriată, suprafaţa de 150—160 hectare în două trupuri ale moşiei şi anume 25 hectare cota intangibilă, 63 hectare pentru vitele proprietăţii şi necesare cu exploatarea şi 119 hectare pentru personalul silvic compus din trei brigadieri şl 14 pădurari. Considerând că şi această Comisie, apreciind din faptul că moşia apelantului! este cea mai mare parte compusă din păduri, — 4200 hectare, care sunt puse în exploatare şi din certificatul liberat de administratorul Plăşei Peleş sub Nr. 1551/922, găseşte că suprafaţa de ,69 hectare lăsată pentru vite, nu este exagerată. Că din statul de Jefuirile personalului moşiei de la dosar, rezultând că în adevăr personalul silvic al moşiei este compus din 3 brigadieri şi 14 pădurari, comisia găseşte că suprafaţa de 119 hectare rezervată neexpropriată pentru acest personal, de asemeni nu este exagerată. Având în vedere că în ce- priveşte golul muntelui Gurguiata, pe cari locuitorii cer să fie expropriat ca păşune eamu|nală, întrucât din hotăTârea Comisiei www.dacoromanica.ro 126 S. ŞTIBBU ŞI COLABORATORII de Ocol se constată că eiste la o depărtare de 10 km. de comună şl deci nu ar ?i proprie pentru păşune comunală pentru vitele cu lapte, conform dlspoziţlunilor art. 20 din legea pentrui păşunele comunale, Comisia găseşte că s’a expropiat bine de către Comisia de Ocol ca păşune alpină fiind la o depărtare peste 4 km. Că astfel fiind şi Întrucât reprezentanţii locuitorilor nu fac nici o dovadă a celor susţinute, apelul este neîonclat. In ce priveşte apelul proprietarului, Având in vedere că cererea apelantului de a se fixa pe marginea pădurei un perimetru de 25 metri pentru protejarea pădurei urmează să o facă la măsurătoarea ce se va face de către delegatul cadastrului şi înaintea organelor de executare care o va lu,a în considerare de va fi cazul. In ce priveşte cererea de a se dispune ca o parte din preţ să i fee plătească în numerar. Având In vpdere că prin art. 8 din legea pentru reforma agrară, în adevăr la moşiile de munte şi deal se fixează cola ce rămâne proprietarului neexpropriată la 108 hectare, însă prin art. 23 din această lege, text care modifică şi complectează unele dispoziţiuni din legea păşunelor comunale şi care derogă dela celelalte dispoziţiuni ale legei agrare, se prevede că în vederea înfiinţărei păşunelor comunale, pământul prcpriu numai pentru păşune şi fâneaţă se poate expropria până la 25 hect. Considerând că prin art. 16 din legea agrară ise prevede anumite cazuri când pământul expropriat peste maximul regional prevăzut de art. 8 din. lege, se plăteşte în numerar, sau se schimbă ou o suprafaţă echivalentă ca valoare în regiunile de colonizare, însă această dispoziţiune este prevăzută pentru terenurile de cultură întrebuinţate la împroprltărirea Individuală a sătenilor nu şi pentru, căzu) când exproprierea se va face pentru constituire de păşune comunală, cum este în speţă, caz care 11 prevede special art. 23 <î!n lege, fără nici o dispoziţiune de plată fie în numerar, fie prin schimb în regiunile de colonizare. Că astfel fiind preţul urmează să 1 se plătească în rentă, iar nu In nu- mşrar. Având în vedere că în ce priveşte preţul ce urmează să se fixeze la terenul expropriat, comisia ţinând seama de opinia Comisiei de Ocol, de preţurile regionale de arendă, fixează câte 3200 lei de hectar pentru fâneaţă şi câte 1000 lei pentru terenul de păşune. Pentru aceste motive In unanimitate, în virtutea legef hotărăşte Respinge ca nefondate apelurile făcute de G. V. Bibescu din Bucureşti str. Robert def Flers nr. 6, prin petiţia înreg. la nr. 419/922 şi de Obştea şi Primăria Comunei Comarnicul, prin petiţia înregistrată la nr. 165/922 în contra hotărâre! de expropriere pronunţată de Comisia de Ocol Sinaia la 5 Septembrie 1^22 pe care o menţine în totul. Fixează pentru terenul expropriat câte 3200 (trei mii două sute) lei pentru terenul de fâneaţă şi câte 1000 (una mie lei) pentru terenurile de izlaz. Hotărârea cu apel în ce priveşte preţul şi definitivă cu drept de revizuire In ce priveşte exproprierea. Dată şi pronunţată în şedinţă publici azi 9 Martie 1923 în Ploeşti. Prezenta copie fiind conformă cu originalul hotărîrea de expropriere Nr. 64/923, aflată transcrisă în registrul pentru trecerea acestor hotărâri pe acel an, se atestă de noi. Preşedinte (ss) Caracase. Membrii : (ss) C. Mogâldea (ss) C. M. Angelescu (ss) I. N. Popescu Grefier (ss) Istrătescu. ROMANIA Grefa Tribunalului Prahova S. 1. Grefier (sa) (Indesclfrobll). www.dacoromanica.ro REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 127 Copte SERVICIUL SPECIAL DE SIGURANŢA PLOEŞTI Urmare la nota telef. cu No. 5513 din 14 a. c. In ziup de 14 a. c. ora 7 dimineaţa, locuitorii din comunele Secârla şl Vatra satului pendinte de corn. Comarnic Jud. Prahova, în număr de vreo 500, din îndemnul delegaţilor Ion I. Bădiceanu, Vasile Peticilă, Anton Peticite şi Al. Oprescu din Comarnic şi încurajaţi de G. Popovici, primarul Comunei Comarnic au împiedicat sub ameninţare de coase, furci, topoare, etc. pe muncitorii care erau angajaţi- la Prinţul Valentin Bibescu de a cosi fânul după întinderea de 149 ha. situată pe teritoriul corn. Comarnic cătunul Secăreia, cota de pământ recunoscută prinţului Bibescu prin procesul verbal din 28 Mai 1922, a Comi'siei 4 Judeţeană Fillpeşti Târg. Locuitorii se plâng că n’au nutreţ pentru vite, că totdeauna s’au alimentat ou fân după această fâneţe şi câ prin hotărîrile anterioare ale Com'siunel Judeţene li s’a recunoscut dreptul lor asupra acestor fâneţe şi cerând ca fânul ce ise va cosi după această întindere să nu fie ridicat de proprietar până la 4 Sept. a. c. când Comisia de revizuire urmează să se pronunţe definitiv asupra acestei chestiuni. S’a luat cuvenitele măsuri pentru respectarea întocmai a ultimei hotăriri definitive dată de comisia a 4-a Judeţeană Filipeşti de Târg, prin care se recunoaşte proprietarului Valentin Bibescu cota de 149 ha. fâneţe; cundscându-se că d-sa a cedat anterior locuitorilor din locul lui o întindere de 1800 ha. pământ. S’a comunicat celor în drept. pt. conformitate Şeful Serviciului, Dosar nr. 1037 15 August 1922 DOSAR CAZIERUL PROCES-VERBAL Astăzi luna Iulie, ziua 3, anul 1930. Subsemnatul Nicolae Gheorghe pe baza delegaţiei nr. 2545 din 28 Iunie 1930 a Biroului Cadastral din Directoratul Ministerial Bucureşti m’am transportat în Comuna Comarnic din Jud. Prahova, pentru a face compiectarea de măsurătoare a terenului expropriat pentru fâneţe şi păşune din moşia Comarnic, proprietatea d-lui G. V. Bibescu, In vederea fntocmlrei fişei definitive şi a afişării suprafeţei expropriate din sus-ztsa moşie. Prezentându-mă la Primăria Comarnic am găsit prezenţi pe d-nii Ion I. Comşescu primar comunal, Gh. Staicu primarul satului, Vasile Năpăruş, administratorul islazului comunal, Ion K. Bidiu/ţă, pădurarul comunei, dl. dţ. I. Petroni şi Ing. Silvic Arnold Holler din partea administraţiei Gh. V. Bibescu. Toţi aceştia de mai su|3 am instituit o comlsiune care luând în cercetare planul cadastral ridicat de dl. inginer Margo Kosilcoîf delegatul Direcţiei Cadastrului în anul 1923 şi confruntând acest plan cu terenul şi hotărârile de expropriere am constatat după cum urmează : La trupul „floreiul" mergând pe teren am constatat că acest trup a fo6t ridicat conform holărlrii din 4 Sej>t. 1922. La trupul „Belia” mergând pe teren am constatat că esite ridicat in conformitate cu hotărârile de expropriere. . La acetst trup în partea de est, conform hotărârii de coordonare a comitetului agrar nr. 45 din 29 Ia». 1925 s’a mai luat în primire de Corn. Comarnic 69 hectare în schimbul unei suprafeţe egală dată din moşia Galicia Mare şi care teren- urmează a fi măsurat. La trupul Boncu şi faţa Bradului : aceste trupuri sunt ridicate conform hotărârilor de expropriere şi 69te în posesia Comunei numai trupul „Boncu” zis www.dacoromanica.ro 128 8. ŞTIRBU ŞI COLABORATORII „Bodoranul" cuprin|s Intre delimitările locuitorilor din cătunul Poiana, hotarul moşiei Blebea şi Valea rea dela obârşie din hotarul Blebea până la vărsarea ei în valea Sarului. Trupul „Faţa Bradului" deasemenea este ridicat conform hotărârilor de expropriere cu toate poenile aflate în interior. Acest trup este în poGesia proprietarului conform hotărâre! şi avizului consiliului tecnnic Nr. 1283 din 21 Iunie 1923. Prin hotărârea din 4 Sept. 1922 sunt expropriate şi poenile „Padina şi Tere-codsa“ in suprafaţă de 15 hectare 5.800 m. p. după planul cadastral. Aceste poeni nu sunt In stăpânirea comunei Comarnic, poenile sunt ridicate în limitele existente şi prevăzute în hotărâre. - Drept care am încheiat prezentul proces-vterbal în triplu exemplar din care unul rămâne la primărie, unul d-lui proprietar şi al treilea la dl. Delegat al Cadastrului. Delegatul Direcţiei Cadastrului, (ss) Indescifrabil {La trupul Floceiul 6’a închis drumul de acces ce a existat la momentul exproprierii. (6s) Indescifrabil. Delegaţii proprietarului, (ss) Indescifrabil. (ss) Indescifrabil. Nu este exact. (6s) Indescifrabil. Cuj această ocaziei am constatat că avizul Casei Pădurilor este neexact, căci pe trupul zis faţa Bradului sunt livezi de fâneţe, ci nu pădure. De ademenea că Poenile Padina, Terecoasa, nu sunt trecute cu adevăratele lor hotare naturale până în Valea Bradului, • ci numai până în drumul Comarnic Şotrile şi că nu sunt cuprinse în suprafaţa de 136 ha. din truipul faţa Bradului. (ss) Indeiscifrabil. Asistenţi (ss) Indescifrabil. Aceste afirmaţii nu sunt conforme cu realitatea. Delegatul propr. (s's) Indescifrabil. DOSAR CAZIERUL PROCES-VERBAL . Astăzi 26—27 Septembrie 1921. Noi I. Max Popovici inspector In Dir. Generală Funciară a Ministerului de Agricultură în baza delegaţiunilor nr. 16.938, 18.121 şi 18.492 din 22 1. c. referitoare la anchetarea diferendului dintre D-l G. V. Bibescui şi locuitorii comunei Comarnic Jud. Prahova pentru suprafaţa de 149 ha. lăsate proprietarului din Trupul numit „Florelul", pe care locuitorii pretind că li se ouivine ior, ne-am transportat la sediul primăriei locale şi pe terem îflsoţit fiind de către d-l A. C. Filloti controlor Agronom al Centralei Obştelor 6ăteşti, primarul Comunei Ion H- Costică, delegatul sătenilor I. Gh. Bădiceanu, administratorul islazului V. Peti-cilă şi alţii, cât Şi de D-l Petroni reprezentantul proprietarului constatând următoarele : Din procesele verbale de expropriere începând cu primul proces verbal al www.aacaromamca.ro ' REFORMA AGRARA DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 129 Comisiei Locale dela 2 Iulie 1919 şi cel din 22 Septembrie 1919 al Comlsiunei a IV-a Judeţeană în revizuire, nu se determină în mod clar cele 149 ha. ce se lasă proprietarului, ci numai se spune In mod vag, că restul dinspre parc din Trupul Fioreiului se lasă proprietarului fără a menţiona, Hotarele acelei porţiuni sau cel puţin direcţiunea în care ea eţste aşezată fată de Parc la nord sau la sud sau est. Această situaţiune a făcut pe locuitori să creadă că porţiunea de 149 ha. lăsată proprietarului este situată în partea de nordi a parcului; iar partea de dsi li se cuvine lor: iar proprietarul a crezut contrariu, ceeace ta dat loc la conflict. La 17 Aprilie 1920 D-l Agronom Regional în loc să meargă pe ţeren pentru a pune pe locuitori în stăpânirea terenului expropriat face un proces verbal la primărie copiind întocmai ultima 'hotărâre a Comisiei de expropriere dela 22 Septembrie 1919, repetând aceiaşi greşală, nu ficsează hotarele cel puţin în linii generale a porţiunei rămase proprietatritlul. La 21 Martie 1921, vine comisiunea locală de expropriere a . . .si mai ia dela proprietar 74 ha. din muntele Florelu şi muntele Gurguiatu — atât proprietarul cât şi locuitorii................................• . . . hotărîrii care se judecă la 28 Maiu, de către Comisia IV-a judeţeană pentru constituirea respingând apelul locuitorilor şi reformează în totul Proceisul Verbal al Comisiei locale din 21 Martie tixând în acelaş timp în baza legii (Comisiunea are dreptul acolo unde este...... a revizui întreaga lucrare) hotarele în mod clar ale porţiune! rămase proprietarului, locuitorii n’au voit să respecte această ultimă hotărâre cu toate ordinele primite. Toate acestea au determinat pe dl. consilier argicol al Judeţului şi dl. Prefect, isă vină la faţa locului pentru a tranşa chestiunea care s’a rezolvat in modul următor : Proprietarul v’a stăpâni cota rămasă Iul aşa cum s’a judecat de către ultima comisiune, iar pentru împăcarea spiritelor anul acesta să se fololsească porţiunea în litigiu în dijmă cu proprietarul ceeace acesta admite şi a şj propus oamenilor. Cu ocazia acestei cercetări făcând o verificare a gestiune! administratorului Izlazului, V.. Peticită, am constatat următoarele nereguli : A. La data de 4 Iulie 1920, Consiliul Comunal face o încheiere prin care numeşte ad-tor al izlazului pe dl. V. Peticilă uni secretar şi 4 pândari, aceştia numai nu au fost confirmaţi nici până astăzi de vreuna din autorităţile superioare competinte. B. Fixează leafa administratorului la 700 lei lunar iar pe anu,l corent dela 1 (Ianuarie)—(Aprilie) a. c., se ridică la 1100 lunar. C. Statele de leafă nu sunt aprobate nici de consiliul comunal şl nici de consilieratul 'agricol sau prefectură......................cheltuelile cu tot felul de procese, pentru transporturi, întreţinerea calului d-Iui ad-tor, etc. D. DI. Ad-tor a luat personal din fâneaîa 7 ha. când . . . . de ha. a îost 2 pentru ceilalţi locuitori. E. Pe anul trecut se constată un deficit ap izlazului de lei 31.715 iar pe anul în curs din oauza cheltuelilor....................deşi arenda la ha, a fâneţelor s'a dublat ..... fixate la 1920 totuşi izlazul va da deficit. F. Dl. controlor Agronom Filoti la data de............................... . . . ..........................................proces-verbal şi dând toate înstruc- ţiumlc d-lul administrator şi d.lui primar cum să aducă la corent contabilitatea iz’azului cum şi scriptele totuşi până la cercetarea făcută azi de noi, nimic n’a fost adus la corent. G. Astăzi sunt încasări în valoare de 160.307.45, iar plăţi în valoare de Iei 124.011,80 deci un sold în casă de 26.245,65 lei pe care d-l. V. Peticilă nu ni-1 prezintă pe motiv că îl are acasă. Din încasări justifică că a plătit în contul arenzilor suma de lei 82.360 iar în contul impozitelor ysuma de lei 5.000. Diferenţa până la 160.307 sunt absorbite de salarii şi diferite cheltueli, afară de soldul pe care nu ni l-a prezentat. H. Contracte de învoeli nu sunt încă faţă decât pentru, suma de lei 40.049.75 9 STUDII www.dacoromanica.ro 130 S, ŞTIRBU ŞI COLABORATORII DISPOZIŢ1UNI Tot cu cele de mai su* dispunem următoarele . Administratorul izlazului cât şi dl. primar al comunei până la revizuirea intregei exproprieri de către noua comisiune (Conform nouei legi) v’a respecta starea de fapt prevăzută la punctul 5 din prezentul proces-verbal, fiind răspunzător faţă de autorităţile superioare, de neexeicutare. Toate contractele de arendă se vor pune la corent în cel mai scurt timp cât şi celelalte scripte, contrar vor fi traşi la răspundere în fata justiţiei atât primarul comunei cât şi ad-torul Islazului Administratorul nu va putea avea în casa mai mult decât suma de lei 3000 (trei mii) bani pe care nu are dreptul să-i ţină în caisa izlazului. Nu se mai poate face nici un fel de cheltuială^până ce nu va achita întreaga arenda pe 1921 şi restul din 1920 în valoare de lei 63.422. Orice oheltueli se va mai face după achitarea arenzei, trebueşte aprobate de primar, care este direct răspunzător sub rezerva aprobării consiliului comunal prin încheierea transcrisă în registrul de şedinţe. , Toate cheltuelile efectuate până acum cât şi salariile ficsate trebuesc fsă fie aprobate de către consilieratul Agricol Prahova în care scop se va trimite In cel mai..............posibil spre aprobare. Neexecutarea acestor dis. . . . Drept care am încheiat prezentul proces-verbal în triplu exemplar unul rămâne la primărie, unul se va lua de dl. Consilier agronom, iar al treilea va fi luat de dl, Inspector. Inispector (ss) Max Popovici Direcţia Funciară Controlor agronom, (ss) Indescifrabil. p. Primar, (ss) Indescifrabil. Ad-torul Islazului, (ss) V. I. Peticii ă. Asistenţi : (ss) Indescifrabil. Primăria Corn. Comarnic jud, Prahova, Prezenta copie fiind conformă cu originalul se certifică de noi Preşedinte, Secretar, (ss) Indescifrabil, (ss) Indescifrabil PROCES-VERBAL Astăzi 8 Iulie 1944 Noi, Inginer Agronom I. N. Stroie Şef Ocol. Agricol Câmipina, în urma reclamaţiiior făcute de Primăria Comunei Comarnic referitor la încălcările de hotar în muntele ,,FIoreiui“ cu adresa No, 4333 din 19 Iulie 1943 şi văzând că răspunsul proprietarului — Administraţia Domeniilor Bibescu cu adresa din 5 Iulie 1944, prin care refuză verificarea pe teien a aplicării planului şi a liniei de defalcare ; Ne-am deplasat astăzi data de mai |sus la faţa locului însoţit fiind şi de d-1 Hogea Gh. primarul Comunei Comarnic, I Peticită Ad-tor agricol şi paşnicii Ion Comşea şi Constantin Beldica. Din verificarea la faţa locului se constată ca proprietarul nu binevoeşte sa mai ţină seama de linia de defalcare, care porneşte din punctu[l 2540 şi merge în linie dreaptă până în punctul 5000, ci şi-a trasat o linie de defalcare, care www.dacaromamca.ro REFORMA AGRARĂ DIN 1864 ŞI 1921 PE MOŞIA BIBESCU 131 pleacă tot din punctul 2540 şi merge în linie dreapta pana în punctul 2710, in globând în felul acesta o suprafaţă de 7,3800 ha., pe care o folo|seşte din -anul 1932, Primăria va reintra de îndată în folosinţa terenului pe care a fost pusa în posesie de către cadastru pe linia de defalcare ce porneşte din punctul 2540 şi merge în linie dreapta pana în punctul 5000. Punctul 2540 este marcat cu o bornă de piatră, iar punctul 5000 este marcat printr’un ţăruş bătut de noi, deoarece movila făcută de cadastru a dispărut. Deasemenea comuna va cere arenda de folosinţa terenului, dela data de când îl stăpâneşte pe nedrept, arendă ce se va inscrf şl face venit la bugetul izlazului comunal. Aceasta porţiune de fâneaţa va fi folosită de comună pentru hrana taurilor comunali. Drept care s’a încheiat prezentul pioces-verbal în 5 exemplare, din care unul se va trimite proprietarului pentru luare de cunoştinţă, unul se va înainta Camerei Agricole Prahova şi 2 exemplare Ocolului Agricol Câmpina ŞEFUL OCOLULUI AGRICOL CAMPINA (ss) Ing. Agr. I. N. Stroe • PRIMAR fss) Gh. Hogea. Ad-tor Agricol (ss) I. Peticllă Paşnici agricoli (ss) Indescifrabil (ss) lndescifrab;l www.dacoromanica.ro £?/* cec7&£ în primul rând, indicaţia lui Clemenţi Arcadiev'ci ca studierea plantei cultivate, studjerea cerinţelor ei, este sarcina fundamentală a agriculturii ştiinţifice *)• Una dintre tezele de baza ale biologiei miciuriniste este considerarea organi mului în integritatea lui, 'n organizarea lui, în ajungerea la nivelul condîţijlor mediului, atât a organismului în întregime, cât şi a organelor Iui în parte. Desvoltând aceasta teză, academicianul Lâsenco se rjfeferă de obîceiu la cunoscutele cuvinte ale lui Timiriazev: „Particularitatea fundamentală a organismului care se exprimă chiar in ace t cuvânt, ne arată că el nu se compune numai din părţi, ci şi din organe, adica din instrumente care îndeplinesc anumite funcţiuni *). Ace tea sunt tezele fundamentale după care Timiriazev^ luptând împotriva weismanisimului-morganismului reacţionar, a desvoltat bazele materialiste ale darwinismului, pregătind premizele ştiinţifice pentru apariţia biologiei miciuriniste. Toate acestea lîl îndreptăţesc pe academicianul Lâsenco să spună : „Cel mai bun teoretician şi învăţător al adevăratului marxism. C. A. Timiriazev, ne-a arătat nouă savanţilor sovietici, căile juste pentru dirijarea naturii organismelor” s). * Marele corifeu al ştiinţelor naturii, C. A. Timiriazev, a fost întotdeauna un patriot înflăcărat; el avea toate drepturile să spună despre sine: „Eu sunt patriot; îmii iubesc fierbinte, instinctiv şi conştient Patria” jy. El se mândreşte cu savanţii ruşi, cu reprezentanţii culturii ruse,, care au adus glorie patriei lor. In minunatul său articol „Sărbătoarea . ştiinţei ruse”, Timiriazev scrie că savanţii ruşi nu numai că nu sunt elevii savanţilor occidentali ci, dimpotrivă, dând dovadă în toate domeniile ştiinţelor naturii de maturitate deplina, de originalitatea gândirii ruse, adesea îi conduc pe confraţii lor europeni. - • Fiind un apărător fierbinte al independenţei ştiinţei ruse, Timiriazev ura din adâncul sufletului pe acei slujitori ai capitalului, care se ploconeau în faţa Apusului, care considerau că „Savantul băştinaş tre-bue să stea întoţdeauna drepţi în faţa autorităţii germane” 6). Timiriazev nu ezită niciodată să folosească datele ştiinţei istorice, dar nu le trata niciodată fără o analiză critică. Chiar teoriile oele mai progresiste, cum erau de pildă, pe atunci, teoria evoluţiei a luî 1) T. D. Lâsenco, Agrobiologia, p. 437, 1948. ’ 2) C. A. Timiriazev, Opere, voi VII, p. 244. 3) T. D. Lâsenco, revista ■^Construcţia de Partid”', Nr. IX, p. 23, 1940. 4) C. A. Timiriazev, Opere, voi IX, p. 275. 5) Ibidem, Opere, voi. VII, "p. "358, ed. rusă. www.dacaromamca.ro IDEILE FILOSOFICE ALE LUI C. A. TIMIRIAZEV |gy Darwin, nu sunt considerate de el drept adevăruri incontestabile în ultima instanţa. Timiriazev îl critica pe Darwin pentru ipoteza pange-nezei, sau pentruca compara vârful radiacinei plantei cu creierul omului. Independent faţa de Apus, personalitatea creatoare a lui Timiria-zev s’a relevat cu o putere deosebita în lupta lui împotriva atracţiei epidemice pe care Apusul o resimţea faţa de mendel ismul idealist reacţionar, în lupta .mpotriva şcoalei lui Sax şi Pfeffer, în fiziologia plantelor, în critica necr.uţatoare a întregii filosofii idealiste burgheze dela sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX, în frunte cu Mach şi Bergson. Timiriazev înlătură cu indignare minciuna şi calomnia asupra omului rus, răspândite în Apus. O revolta adânca se simte m cuvintele lui despre „o miss” care a ţinut la Londra un referat monden în 1917 intitulat „Despre poporul rus”, în care afirma ca n uşirile cele mai de seama ale omului rus reies din acel „Doamne, milueşte” pe care el l-ar repeta la fiecare pas şi din baletul contemporan” *). Totodată Timiriazev scrie ca cei mai buni reprezentanţi ai ştiinţei universale au apreciat la adevarata sa vadoare poporul rus. Timiriazev aminteşte cuvintele spuse de Darwin la despărţirea lor: „In aceasta clipa (era un Iulie 1877) veţi întâlni mulţi proşti în aceasta ţara care nu se gândesc decât să atraga Anglia in îazboi împotriva Rusiei, dar fiţi sigur ca, în aceasta casă, simpatiile sunt de partea Dv. şi în fiecare dimineaţa deschidem ziarul cu dorinţa de a citi ştirea noilor voastre victorii” *). Fiind un patriot nflacarat, Timiriazev a luat întotdeauna atitudine împotriva şovinismului, împotriva teoriilor rasiale, care propagă ura de oameni. Inca î airte de revoluţie, în afirmaţiile sale despre patriotism, Timiriazev accentuiază atenţia tocmai asupra luptei împotriva manifestărilor şovinismului imperialist, propagat de cercurile oficiale şi de complicii lor, Catcov-ii, Stralhov-ii, Dâmlevochi-i, precum şi împotriva caracterului fals, antipopular- al „patriotismului” claselor dominante din Rusia ţaristă. După Marea Revoluţie Socialista din Octomvrie, dimpotrivă, Timiriazev vede ca nusmlai acum aparându-şi Patria, oamenii muncii luptă nu pentru drepturile lor aparente, cf pentru cele reale. După Marea Revoluţie din Octomvrie, Timiriazev îşi exprimă fără rezerve şi cu toată puterea patriotismul său, necesitatea apărării — prin toate puterile — a Patriei socialiste noi. Alături de sentimentul de mândrie pentru poporul rus, pentru vredini'cia lui, pentru vitejia lui, pentru frumuseţea limbii Hui, pentru realizările ştiinţei lui, mai găsim la Timiriazev sentimentul de mândrie pentrucă poporul rus a fost primul oare a desfiinţat jugul capitalismului şi a început construcţia noii societăţi socialiste, indicând prin aceasta calea pentru toate popoarele lumii. El înţelege că revoluţia proletară a fost unicul mijloc de salvare a Rusiei de-înrobirea sub jugul capitalului stTăin. 1 2 1) C. A. Timiriazev, Opere, voi. IX, p. 302, ed. rusă. 2) Ch. Darwin, CWWffjduCOrhmilriimfcilffv, voi. VII, p. 70, ed. rusă 168 G. V. PLATONOV Timiiriazev înţelege ca poporul muncitor condus de Partidul Bolşevic este singurul patriot consecvent faţă de patria> sa. Iar nobilimea şi burghezia, spune el, eiectuându-şi „cerciil complet al orientării sale: dela Nicolae (sauMihail) şi a războiului pana la sfârşit, prin Cormlov, la hatmanul trădător şi locotenentul Iui Wilhelm care-i comanda”1), au desvaluit întregii lumi tabloul odios al trădării intereselor naţionale. • Patriotismul adânc a lui TiimSriazev, dorinţa lui de a ajuta prin toate mijloacele victoria Patriei sale socialiste, pe care o iuibea fierbinte, au avut un răsunet fierbinte într’o serie de articole publicate de el între 1918-1920. Unul din ele, închinat comemorării a 50 de ani dela moartea lui Herzen, Timiriazev îl încheie cu următoarele cuvinte: „Proorocirea lui Herzen s’a înfăptuit in faţa ochilor noştri, amintindu-ne strigatul de deznădejde al celui mai bun prieten al acestuia (Ogarev) : Spuneţi-mi cum, cu ce putere Legea naturii a fost denaturata Rasare din Apus şi soarele Iar Răsăritu-i ceaţă şi somn ? Noi răspundem astazi: Nu! Poporul rus are posibilitatea sa restaureze această lege a naturii: Ex Oriente lux (lumina vine dela răsărit). Zările viitorului luminos au devenit purpurii la răsărit!” 2). îndemnat de dragostea fierbinte pentru cei ce muncesc şi de o ura neîmpăcată împotriva exploatatorilor, Timiriazev a primit Marea Revoluţie Socialista din Octomvrie drept zorile viitorului strălucit al oamenilor muncii din lumea întreagă. Puternicul popor sovietic, condus de Partidul Bolşevic şi de înţeleptul lui conducător, Tovarăşul Iosif Vissarionovici Stalin, învingând toate greutăţile din calea sa, a construit societatea socialistă, primul în lumea întreagă şi luptă astăzi penjru realizarea integrală a comunismului. Oamenii muncii din lumea întreagă se uită cu dragoste şi speranţă la Uniunea Sovietică. „Lumina vine dela răsărit” despre care vorbea Timiriazev acum treizeci de ani, s’a transformat astăzi h soarele nestins şî viu al comunismului spre care sunt ăţintite toate privirile omenirii progresiste, pe care o chiama la lupta de eliberare, pentru desfiinţarea totală a întunericului şi a reaoţiunii, pentru victoria decisivă a ştiinţei şi a democraţiei. 1) C. A. Timiriazev, Opere, voi. IX, p 277, ed. rusa 2) C. A Î'""'™“'.www.dacaf&maaîcs!t6“si DOCUMENTE LEGĂTURI INTRE PETRU CEL MARE ŞI CONSTANTIN BRÂNCOVEANU Istoricul legăturilor de prietenie ruso-române, nu intra în preocupările istoriografiei burgheze, care intenţionat a evitat să cerceteze pe larg această problemă. Funcţiona şi aici acea conspiraţie a tăcerii folosită de istoricii burghezi. Legăturile de prietenie româno-ruse datează dih cele mai vechi timpuri. Ele s’au stabilit prin tratate de alianţă şi amiciţie, prin schimburi comerciale, prin călători, prin solii voevodale, prin înrudiri dinastice, deci prin legături economice, politice, culturale, militare, prin influenţe linguistice, folklorice, literare şi artistice. Perioada dela începutul secolului al XVTII-lea, care constitue obiectul studiului de faţă, ne oferă un număr însemnat de documente inedite, ce complectează o lacună a istoriografiei din această epocă. * In anul 1915 s’a tipărit la Paris o colecţie de documente inedite, referitoare la legăturile de prietenie între Petru cel Mare, ţarul Rusiei şi Constantin Brâncoveanu, voevodul Ţării Româneşti, documente descoperite în arhivele imperiale dela Moscova. Această lucrare, care cuprinde un număr de 332 de documerţte, transcrise în limba rusă şi în traducere franceză, a rămas în coaie nebroşate şi datorită războiului ele s’au risipit, fiind folosite numai în parte de câţiva specialişti '). Datorită unor împrejurări fericite, am descoperit un exemplar complet, de unde am putut pune la dispoziţia publicului cercetător aceste preţioase mărturii de prietenie româno-ruse. Publicarea, volumului de documente a apărut sub îngrijirea Iui Alexandru A. C. Sturdza cu următorul titlu : 1 1) Virgil Zaborovschi, „Politica externă a celor trei Principate", Bucureşti 1925, la pagina 16 citează: „Colecţiunea de documente străine a Principelui Basarab Brâncoveanu, strânsă sub direcţia lui Alex. Sturdza"- N. lorga, „Istoria Românilor", Bucureşti 1938, voi. VI, p. 419, 423, 4^8 şi 457—459. www.dacoromamca.ro 170 STUDII „Constantin Brancovan" Prince de Valachie 1688—1714 Son Regne et son Epoque Torae troisieme x) Paris 1915 Volumul cuprinde 285 de pagini text rusesc şi 302 pagini text francez. Este însoţit de 5 ilustraţii, care reprezintă portretul ţarului Petru I,. portretul voevodului Constantin Brâncoveanu, o scrisoare cifrată împreună cu* plicul ei, adresata de domnul muntean grafului Golovchin, precum şi două planuri ale bătăliei dela Stanileşti luate după La Mot-traye 2). Lucrarea are două table de materii, una generală şi una analitică, publicate la începutul volumului. Prima: „Table des documents inedits 3) concernant Constantin Brancovan, Prince de Valachie (1688—1714), son regne et son epoquer extraits des archives imperiales de Moscou (332 documents)”; iar a doua sub titlul: „Table analytique de 332 documents inedits 4) extrait 1) Probabil că autorul avea intenţia ca în primele două volume să se ocupe de vieaţa şt epoca lui C A. Brâncoveanu. Ele nu au văzut însă lumina tiparului. „Constantin Brâncoveanu” prinţul Valachiei, 1688 1714, domnia şf epoca sa, voi. III. 2) Călător francez, născut pe la 1674, mort în Martie 1743 la Paris. In timp de 29 de ani (1696 1725) Aubry de la Mottraye, a făcut o lunga călătorie prin Spania, nordul Europei, Tartaria şi Turcia. Din Turcia se duse la Bender, unde se afla Carbl al XH-lea, regele Suediei (1711) şi dutpă ce stătu câtva timp acolo, e întoarse la Constantinopol. O noră călătorie o face prin Italia, Germania, se întoarce iar la Bender pe Dunue şi prin Moldova (1714), de aici la Constantinopol unde asista la cmo-rîrea lui C. Brâncoveanu. Relaţiile călătoriei lui în Principate le-a publicat în limbile : enrleza (1723) şj franceza (1727). 3) „Am făcut acest tabel şi aceste "rezumate ribi înşine, după copiile documentelor originale făcute din grija noastră la arhivele iînperiale din Moscova prm binevoitoarea, mijlocire a d-lui P. Guerin, consul general al României la Moscova, datorită binevoitoarei autorizaţii a principelui Luovv şi a prinţului Mansurov, directorii generali succesivi ai Archivelor Imperiale din Moscova. Transcrierea textelor ruseşti a fost făcută la susnumitele Arhive, iar traducerile franceze sunt datorate în cea mai mare parte d-lui Ujtenhoven, iar . restul d-lui Valteţ, ambii din Moscova Publicam alăturat textul integral atât al documentelor ruse originale cât şi al traducerilor franceze \semnaJate. Aotet prim tabel general nu da decât o privire de ansamblu asupra unei mase de documente atât de importanta şi interesantă. Alăturăm în continuare un aii tabel ru rezumatele toarte amănunţite ale documentelor ruse publicate aci, cu traducerea lor franceză”. (Alex. de Sturdza). 4) „Am făcut acest tabel al rezumatelor amănunţite noi înşine după co- piile documentelor originale cu traducerea lor franceză (ale căror ambe texte urmează după tabeluri, în două grupe distincte, textul rus şi traducerea lor franceză). Aoeste texte ruse se prezintă sub o formă originală în ce priveşte clasarea lor, care este cronologică, dar având unele particularităţi şi câteva observaţii, ceeace s’a tradus exact în franceză. Ne-am crezut obligaţi de a le-reproduce aşa cum sunt ; de aceja ordinea cronologică a lunilor nu este întotdeauna precisa, ci uneori intervertită, aşa cum se află în originalele ruse” (Alex. de Sturdza). j • www.dacoromamca.ro LEGATURI INTRE PETRU CEL MARE ŞI CONSTANTIN BRANCOVEANU 17ţ des archives imperiales de Russie, ă Moscou, concernant Constantin Brancovan, Prince de Valachie, (1688—1714) sa persoane, son regne, et son epoque”. Colecţia de documente cuprinde vaste informaţii, pentru epoca 1701—1714 *) de politică internă şi externă, relaţii de prietenie româno-ruse, politica turcească, a hanilor din Crimeea, etc. Din acest bogat material, care contribue la luminarea multor probleme economice, sociale, istorice şi politice, desprindem numai legăturile de prietenie, rezultate din schimbul de scrisori dintre Petru cet Mare şi curtenii săi, Teodor Golovin şi Gabriel Golovch n, etc. pe de o-parte şi Constantin Brâncoveanu cu sfetnicii sai, stolnicul Const. Can-tacuzino, Mihai Cantacuzino şi alţii, pe de altă parte. Pentru întărirea acestor raporturi dintre ambele ţări prietene, joacă un mare rol solii trimişi de Const. Brâncoveanu în Rusia : Petru Damianov, David şi Teodor Corbea şi George Castrioti. * La 9 Mai 1701 Petru Damianov soseşte la Moscova însoţit de omuL său de încredere Vasco. El aducea scrisori dela voevodul Valahiei şi stolnicul Constantin Cantacuzino către graful Golovin şi hatmanul Ioan Mazeppa 1 2). Tot timpul cât a trebuit să stea la Moscova, Petru Damianov şi însoţitorul său Vasco au fost găzduiţi după vechea tradiţie, care acorda o bună ospitalitate tuturor solilor veniţi din ţările române. . El a stat în Rusia până la sfârşitul lunii Octomvrie, acelaş an. Al doilea sol şi cel mai important dintre toţi este ceauşul David Corbea, fiul preotului Ioan Corbea din Braşov şi fratele mai mare al lui Teodor Corbea, pe care-1 vom întâlni mai târziu. Vine în Valahia pe la anul 1690 şi este numit în funcţiunea de ceauş pe lângă spătarul Mihail Cantacuzino. Intr'un privilegiu dela Brâncoveanu, din 1690, citim: „David Corbea braşoveanu care s’au aşezat cu şederea în ţara domniei mele... Fiind el un om strein şi aflându-se cu slujba pe lângă cinstitul şi credinciosul boieriu al domniei mele Mihaî Cantacuzino veL spătar“. Cunoscând bine limba slavonă şi latină a fost folosit de Brâncoveanu în diferite misiuni diplomatice. Datorită faptului că a fost trimis apoi în Rusia, cariera sa va căpăta altă înfăţişare. La 6 Septemvrie 1702, David Corbea soseşte pentru prima oară la Moscova cu scrisori dela Constantin Brâncoveanu. Suita era formată din fratele său Matei, ofiţerul de gardă Constantin, ofiţerul de trupă Timotei, şi oameni de serviciu. Fiind cunoscut de ţar, căruia i-a făcut o bună. impresie, cu ocazia 1) N. Iorga, „Istoria Românilor", Bucureşti, 1938, voi- III, p. 457, greşit spune că numai până la 1711. 2) Document Nr. 4, p. 3r text rus. www.dacaromamca.ro 172 STUDII unei alte solii, este reţinut în 1707 în serviciul său, în calitate de traducător pentru limba românească şi pentru limba latinească, ca ajutor pe lângă bătrânul spătar Niculae Milescu. Plecat într’o misiune diplomatică la Francisc al II-lea Racoţi, la întoarcere, în drum spre Moscova, se stinge din vieaţă la Varşovia, la 11 August 1707. Din ordinul ţarului, corpul său a fost adus la Kiev şi înmormântat la mănăstirea Lawra Pecerska. Dam mai jos un fragment dintr’o scrisoare a boierului Golovchin către stolnicul Cantacuzino, referitoare la moartea ceauşului, tradusă după originalul Tusesc : „Eu nu1 2 pot să nu anunţ pe nobleţea voastră, cu toate că este ceva trist, despre moartea domnului Corbea, care prin voinţa lui Dumnezeu în a 11-a zi a acestui luni, a trecut din viaţa pământească la cea cerească, după o suferinţă de câteva zile ; prin voinţa împăratului nostru milostiv a fost înmormântat la Chiev în mănăstirea Pecersca, unde corpul lui neînsufleţit a şi fost dus. Aici, după obiceiul creştinesc a fost prohodit cu evlavie şi condus cu cinste de măria sa, de toată curtea şi principalii generali. Măria sa şi noi toţi am fost adânc mişcaţi de pierderea acestui om deştept, pios şi devotat, dar fie în asta voinţa Celui de sus. Despre toate acestea vă poate informa pe excelenţa voastră, mai amănunţit, căpitanul Constantin Prijivanin, care în timpul suferinţei a fost nedespărţit de dânsul, pentrucă el nu a fost de folos numai măriei sale ci şi legăturilor dintre ţările noastre. In locul defunctului David, am dori să vie un altul la fel din toate punctele de vedere ; şi pentru acest lucru am fost însărcint de măria sa, a vă scrie excelenţei voastre". ‘) Logofătul Teodor Corbea, fratele mai mic al Ceauşului era secretarul Domnitorului Constantin Brâncoveanu. El a cunoscut Rusia încă din 1703, când îndeplinise o solie, în tovărăşia căpitanului Luchian Ivanov. *) In urma bătăliei dela Stănileşti, Teodor Corbea împreună cu spătarul Toma Cantacuzino şi alţii, trece în Rusia, unde va rămâne până la sfârşitul vieţii. Pe lângă activitatea sa de traducător 3), Corbea lucrează la alcătuirea unui dicţionar latin-român 4). Anul morţii nu se cunoaşte, putem afirma că trăia la 1725. Un alt sol brâncovenesc este George Castrioti. El vizitează Rusia de mai multe ori, începând cu anul 1702. Ultima misiune a sa în această ţară a fost la 6 Iunie 1711. Iată ce ne spune domnitorul Brâncoveanu într’o scrisoare adresată grafului Golovchin : „Cu ocazia aceasta, cum nu am nici o noutate să vă anunţ din ţările noastre, nu am decât să vă spun, că ne îndoim şi ne mirăm 1) Document Nr. 218, p. 172, text rus. 2) Document Nr. 24 p. 25—26, text rus. 3) Traduce în versuri psaltirea, rămasă în manuscris, închinată ţarului Petru cel Mare- O copie se' pastreaza la Academia R. P. R. 4) Dlctiones latinae cum Valahica interpretatione. www.dacoromanica.ro LEGATURI INTRE PETRU CEL MARE ŞI CONSTANTIN BRANCOVEANU 1Ţ3 neştiind pricina întârzierii omului nostru Gheorghe Castrioti, sfetnicul meu, trimis spre voi, care până astăzi nu ştiu dacă a sosit, deşi au trecut 25 de zile. Cu toate acestea auzim dela oameni străini că a fost la Iaşi şi de acolo Ja alteţa voastră, de unde nădăjduim şi aşteptăm noi multă mângăere şi bucurie" ]). Corespondenţa voevodului Constantin Brâncoveanu către ţarul Petru şi sfetnicii săi priveşte mai mult problemele de ordin general şi de interese reciproce între cele două ţări, lăsând în subsidiar pe cele particulare. Când trimetea ştiri secrete de ordin militar şi politic era nevoit să folosească scrisoarea cifrată. Se vede deci clar grija domnitorului muntean de a informa la timp pe ţar şi pe oamenii lui de toate intenţiile de cucerire şi sugrumare a libertăţii, pregătite pe neaşteptate de Turci. Dându-şi seama de marele pericol care ameninţa ţara, el caută sprijir.' moral şi material în puternicul împărat, Petru cel Mare. Atitudinea extrem de prietenoasă şi încurajatoare a ţarului, strânge în jurul lui pe toate popoarele mici, ameninţate de imperiul otoman şi dornice de libertate. In caz de nereuşită a acţiunii comune, împăratul asigură azil şi protecţie tuturor responsabililor angajaţi în mişcarea cor.tra otomanilor. Ajutorul dat de ţar la nevoie domnitorului muntean este atestat chiar din primul document al colecţiei, datând din Ianuarie 1701 : „Măria Sa ţarul înştiinţează, prin acest ucaz, pe toţi supuşii săi, că stăpânitorul pământului Valahiei, Constantin, a servit pe marele împărat în trimiterea scrisorilor către ambasadorii noştri de pe lângă Poarta Otomană mai mulţi ani, şi noi marele împărat măria noastră ţarul, l-am miluit pe domnitorul Ţării Româneşti, luând în seamă slujba sa credincioasă, mai sus arătată. Noi am ordonat să i se înmâneze acest ucaz binevoitor şi autentic, dorind ca şi de acum înainte să ne fie nouă marelui împărat, tot aşa de credincios. Şi mila noastră împărătească nu-i va fi refuzată, şi dacă i se va întâmpla stăpânitorului Valahiei vreo nenorocire, fiind silit să plece din ţara lui, va fi primit sub puternica ocrotire a noastră. în oraşele Malorusiei, în Ucraina. O să ordonăm să fie primit şi-i vom da milostenia noastră împărătească. Pentru aceasta i s’a dat ca asigurare ucazul măriei noastre ''împărăteşti, cu pecetea noastră, după dorinţa lui, aşa cum el a cerut / în scrisoarea către marele nostru împărat, trimisă prin arhimandritul Hrisanti în anul mai sus menţionat" 1 2). La asigurările ţarului date cu atâta sinceritate şi prietenie, Brân-coveanu răspunde printr’o scrisoare din Aprilie 1701 3), mulţumindu-i pentru marea solicitudine arătată. 1) Document Nr. 311, p. 271, text rus. 2) Document Nr. 1, p, 1, text rus. 3) Document Nr. 2. p. 2. t§xt_ruş._ 2, p. ţaxt rus. • Www.dacoromamca.ro 174 STUDII După întrevedefea dintre patriarhul Dositei al Ierusalimului, venit în Bucureşti la sfârşitul arcului 1702, voevodul Brâncoveanu şi fraţii Cantacuzino, s’a luat hotărîrea de a se forma o coaliţie a tuturor popoarelor din Peninsula Balcanică, care gem sub jugul otoman. „Toţi creştinii ortodocşi, care gem sub jugul necuratului tiran turcesc şi deasemeni şi acei ce sunt obidiţi de ereticii vrăjmaşi ai bisericii răsăritene, s’au gândit să se unească laolaltă : toţi Grecii, Sârbii, Bulgarii, Arbănaşii, Valahii şi deasemeni Valahii din Transilvania, precum şi ceilalţi creştini care trăiesc în jurul pământului Ţării Româneşti” '). Acest pl^n de luptă comună împotriva Turcilor găsea sprijinul cel mai puternic în asigurările date de Petru cel Mare. Cunoscutul moldovean, Constantin Turculeţ, care se afla în Polonia împreună cu ostaşii lui sunt gata să-şi verse sângele, tot pentru cauza popoarelor din Balcani -). La 23 August 1703 1 2 3). Brâncoveanu trimite o scrisoare ceauşului David Corbea, prin fratele său Teodor, însoţit de căpitanul Luchian Ivanov, în care îi descrie situaţia din Turcia, răscoalele din Constanti-nopol şi alte amănunte din Ţara Românească. Intr’o scrisoare cifrată din 3 Ianuarie 1703 4), Constantin Canta-cuzin'o informează pe David Corbea despre raporturile Valahilor cu hatmanul Mazeppa şi deosebita prudenţă pe care au luat-o în legătură cu Tatarii. Aceste sfaturi sunt repetate şi la 5 Ianuarie 1703 5 6), insistând asupra conduitei pe care trebue să o aibă ceauşul : „rezervă şi prudenţă” în toate acţiunile sale. La 2 Iunie 1705 “), Brâncoveanu mulţumeşte grafului Golovin pentru admirabilul portret al ţarului, pe oare i l-a trimis în dar. La 0 Ianuarie 1704 7), Brâncoveanu arată lui Gabriel Golovchin grija pe care o are de a găzdui pe tinerii David şi Andrei Golovin, fiii defunctului Teodor Golovin, venit să studieze limba greacă şi valahă. In scrisoarea din 1707, 8) probabil luna August, Brâncoveanu recomandă personal lui Gabriel Golovchin pe Constantin Cantacuzino, model de onestitate şi înţelepciune, împreună cu fratele său Mihai: „Cei doi fraţi Cantacuzino Constantin şi Mihail, s’au arătat ere* dincioşi în toate trebile marelui împărat, noi întărim şi spunem că acesta este adevărul. Dar n,u numai cinstea lor este veritabilă ci şi întreg neamul nostru şi toată familia noastră, este cea mai credincioasă şi stăruitoare în slujba marelui şi neînvinsului împărat, aşa că dacă timpul ne va chema, pentru a ne jertfi sângele nostru, vom sluji sfintei puteri”. 1) Document Nr. 20, p. 17, text rus. 2) Document Nr, 20, p. 17, text rus. 3) Document Nr. 24, p, 20—27, text rus. 4) Document Nr. 26, p, 29—30, text rus. 5) Document K'r. 29 p, 32—34, text rus, 6) Document Nr, 38, p. 41, text rus. 7) Document Nr. 157, p. 135—136, text rus. 8) Document Nr, 184, p, 155 156, text rus- www.dacoromanica.ro LEGATURI INTRE PETRU CEL MARE ŞI CONSTANTIN BRANCOVEANU 275 In scrisoarea lui Golovchin din 12 Ianuarie 1709 J), se vede bucuria resimţită de ţar, când primeşte veşti dela Brâncoveanu : • ..întotdeauna simţim o deosebita bucurie când avem prilej sa corespondăm prieteneşte cu înălţimea voastră, ca astăzi când scrisoarea înălţimii voastre, trimisă către noi la 27 Noembrie a anului trecut 1708, este motivul prezentei noastre, către înălţimea voastră. Dar mai ales veneraţiunea voastră creştinească către a tot milostivul nostru ţar şi împăratului cinste, deasemeni şi sentimentele voastre către noi, arătate prin scris şi prin fapte, mi-au adus o mare şi nemăsurată bucurie. Eu am raportat întocmai măriei sale împăratului meu cel mai milostiv, tot ce era arătat în scrisoarea voastră. înălţimea sa a binevoit să primească respectul vostru creştinesc, cu milă şi nobleţe fiind înştiinţat, despre fidelitatea şi sinceritatea voastră binevoitoare, de mai multă vreme. Şi iarăşi mult ne-am bucurat aflând despre buna sănătate a înăl-ţimei voastre şi ne rugăm lui dumnezeu ca pe viitor, să vă păzească sănătos şi prosper şi sănătatea voastră să fie ferită de orice întâmplare neplăcută”. Pe lângă schimbul de scrisori dintre cei doi monarhi prieteni, se obişnuia din când în când să se trimită şi diferite daruri caracteristice fiecare ţări. Astfel, în documentul din 2 Iunie 1708 1 2), Brâncoveanu mulţumeşte ţarului pentru darul trimis constând din diferite blănuri ; iar în scrisoarea din 12 Februarie 1706 3), reiese că Brâncoveanu trimite tarului patru butoaie de vin, din viile lui proprii şi două butoaie pentru ceauşul David Corbea. O figură caracteristică epocii, care a condus toată politica internă şi externă a Ţării Româneşti/în timpul domniei lui Brâncoveanu a fost cunoscutul cărturar stolnicul Constantin Cantacuzino. Nepotul său — Const. Brâncoveanu — l-a avut o vreme — ca pe cel mai bun şi credincios sfetnic. Când politica ţării era periclitată de unele evenimente neprevăzute, el avea cel mai cu greutate cuvânt. Cultura sa uimise pe mulţi străini. Cronicarul ştia : latineşte, italieneşte şi greceşte. In legăturile de prietenie româno-ruse din acea epocă, rolul său a fost jjreponderant. Intr’o scrisoare cifrată din 11 Ianuarie 1706 4), a lui Constantin Cantacuzino, ni se dau ştiri preţioase în legătură cu evenimentele din Transilvania. ,,Din Transilvania noi avem următoarele noutăţi : imediat ce au venit ajutoarele generalului comandant, adică lui Rabutin, doi sau trei generali inferiori, opt sau zece mii de trupe germane, transilvănenii erau alături de Racoţi cu câţiva unguri. Racoţi fiind tot în Transil- 1) Document Nr. 298, p. 262, text rus. 2) Document Nr. 238, p_ 200, text rus. 3) Document Nr. 97, p. * 101. text rus. 4j Document Nr- 92, p. 97, text rus. www.dacaromamca.ro 176 STUDII vania nu au putut sa împiedic© intrarea lor, pentrucă nemţii au fost învingători prin trecerea munţilor; totuşi Racoţi, se spune, s’a reîntors în Ungaria de sus, cu ai lui, iar ceilalţi pe pământul valah, iar alţii s’au retras în altă parte". Ştirile date de Constantin Cantacuzino erau întotdeauna de cea mai mare importanţă. El este un cronicar al timpului, care are pagini de revoltă şi de indignare faţa de poverile supraomeneşti la care erau puşi muncitorii din Valahia şi Moldova de către conducătorii turci. In această privinţă avem o mărturie revelatoare cuprinsă în scrisoarea din Ianuarie 1707') adresată sfetnicului Gavril Ivanovici Golov-chin : „La Bender Seraskirul făcea din nou ce putea şi nu mai puţin decât faraonul ce chinuia pe Israeliţi în Egipt, el chinuia şi trudia pe bieţii muncitori din Moldova şi Valahia silindu-i să sfârşească până toamna, ceiace se începuse. Despre aceasta nu mai avem ce spune, doar că Dumnezeu să milostivească pe nenorocitul popor pravoslavnic”. Tot în această scrisoare aminteşte de venirea lui Hrisanti dela Ierusalim în Bucureşti şi despre fortificaţiile pe care le fac Turcii la frontieră. Stolnicul Constantin Cantacuzino ne spune mai departe, într’o scrisoare adresată aceluiaşi prieten, din 30 Iulie 1707"), despre starea de plâns în care se găsesc cele trei provincii româneşti, din cauza grelelor asupriri turceşti. . „Aceste trei ţări au fost odată în bună vecinătate şi alianţă : Transilvania, Moldova şi biata ţară, această patrie a noastră, care astăzi sunt de plâns, pentrucă pământul Transilvaniei după cum se vede este în pieire ; Moldova tot într’acolo merge fără îndoială şi ele toate, aşa vor pieri, dacă nu se va vedea puterea lui dumnezeu, prin strălucirea excelenţei voastre”. Pentru a completa unele date referitoare la proeminenta figură a stolnicului, mai cităm şi scrisoarea curteanului Golovchin din 20 Februarie 1707 :i) : „Prea iubite şi nobile domn, Scrisoarea nobleţii voastre, trimisă nouă prin curierul vostrp Va-sile, din 17 Ianuarie din Târgovişte, am primit-o şi despre buna voastră sănătate m’am bucurat ; şi pentru asta mulţumim nobleţei voastre că în scrisorile voastre nu ne-aţi uitat. Deci să ştie nobleţea voastră, că tot ce ne-aţi anunţat, noi am înţeles tot şi măriei sale împăratului cu sârguinţă i-am adus la cunoştiinţă ; ceeace a binevoit să primească cu mărinimie, mai ales că ne-aţi explicat bine starea Agarenilor, prin noile adausuri scrise. Aici cu ajutorul lui §&mnezeu suntem în relaţii bune şi de acord cu senatorii polonezi; astăz^ din nou la Liow am întărit şi am confirmat 1 2 3 1) Document Nr. 181, p. 152, text rus. 2) Document Nr. 182, p. 154, text rus. 3) Document Nr. 193, p. 164, text rus. www.dacaromamca.ro Legaturi intre petru ceL mare $i constantin brAncoveanu 177 tratatul şi articolele pe care le avem între noi şi pe care le păstrăm cu credinţă. Suedezii şi până azi se găsesc în Saxu. Pe Constantin Turculeţ noi îl iubim cu credinţă şi îl vom folosi (când timpul va permite) în slujba împăratului, cunoscând sinceritatea sa faţă de celebritatea voastră. Acum nu mai avem a vă. anunţa de aici nimic. Acelaş de totdeauna prieten al vostru şi totdeauna gata a vă servi”. Analizând scrisoarea de mai sus, desprindem din ea mai multe amănunte, destul de însemnate. In primul loc se vorbeşte despre tratatul dela Liow, încheiat între Rusia şi Valahia şi de ultimele ştiri primite de stolnicul Cantacuzino din partea grafului Golovchin, relaţiile cu Polonia, despre Suedezi şi despre Constantin Turculeţ. După ce s’au scos în evidenţă figurile mai proeminente din acest vast material, care au jucat un rol principal în legăturile de prietenie dintre cele două popoare, credem necesar a aminti şi de alte persoane mai puţin cunoscute. Astfel, vom vorbi de Toma Cantacuzino spătarul, unul dintre comandanţii oştirii lui Brâncoveanu, care după lupta dela Stănileşti s’a refugiat în Rusia, împreună cu mai mulţi alţii. Aici au găsit cea mai binevoitoare protecţie. In noua patrie, Toma Cantacuzino a fost înlaintat la gradul de general maior în armata rusă. Asupra lui găsim amănunte şi în lucrările lui N. Iorgal). Mihai Cantacuzino cere ţarului la 14 Martie 1709 2) să se poată stabili în Rusia în caz de nevoie. Documentul No. 19 din 6 Decemvrie 1702 8) este tradus de translatorul „Nicolae spătar" Milescu, cunoscutul cărturar al timpului. Ştefan Milescu, care se dădea drept nepotul spătarului, a venit în Rusia să ceară un serviciu ţarului 4). Ir.1 succintul nostru studiu, am scos în evidenţă o mică parte dir. abundentul material, atât de bogat în fapte, care se gi seşte în aceasta colecţie. Popoarele mici din Sud-Estul Europei care erau la începutul veacului XVIII oprimate de stăpânirea turcească, încercau să se grupeze în jurul puternicului imperiu, ale cărui interese economice şi politice, de luptă împotriva Turciei, coincideau cu interesele acestor ţări. In fruntea luptei s’a situat Rusia, începând din vremea domniei ţarului Petru cel Mare. 1) „Genealogia Cantacuzinilor11, Buc., 1902. „Documente privitoare la familia Canlacuzinilor”. Buc., 1902 şi „Despre Cantacuzini". Buc., 1902. 2) Document Nr. 275, p. 239, text rus. 3) Document Nr. 19, p 16—17, text rus. 4) Document Nr. 280, p. 243—244 şi document Nr. 302, p. 265—266, text rus. 12 STUDII www.dacoromanica.ro UN DOCUMENT INEDIT DIN ANUL 1711 PRIVITOR LA COLABORAREA MILITARĂ ROMÂNO-RUSĂ Documentul inedit pe 'care-1 dăm astăzi la iveală şi care e în posesia Muzeului Româno-Rus, este o contribuţie preţioasă pentru adâncirea relaţiilor din trecut dintre poporul nostru şi popoarele din U.R.S.S. El ne arată cum legăturile noastre cui Rusia s’au adâncit, din ce în ce mai mult în decursul veacurilor, atât pe tărâm politic, cât şi pe tărâm militar şi economic. - ' Documentul este o scrisoare a generalului Ronne, aflat în serviciul lui Petru cel Mare, către Constantin Brâncoveana. Scarlat Callimachi ★ „Prea înălţate Doamne, Prea înalta Domniei Voastre scrisoare dini ziua de 2 a lunei acesteia, trimisă mie de înălţimea Voastră, am primit-o ieri seara luând cunoştinţă pe deplin şi cu toată cinstea cuvenită de cuprinsul ei. Mie nu îmi este necunoscut tot ceea ce înălţimea Voastră ne-aţi dat de veste cu privire la locuirile aflate în mâinile duşmane, dacă aşi ţine seamă numai de îngăduinţa pe care Domnia Voastră aţi dat-o . . . . . .............aceasta ar cântări destul, văzând că unirea dintre trupele Majestăţii Sale Marelui Ţar cu miliţia aflată în subordinele Domniei Voastre nu a mai fost amânată, căci după părerea mea cred că a sosit timpul prielnic de a trage toate foloasele împotriva duşmanului ereditar al Creştinătăţei, dar mai ales de a arăta aoslor principi sinceri, după cum să arătat de curând de către Majestatea Sa Marele Ţar celor de aici din această biată ţară apăsată de barbari, cărora le poartă de grije. Din această pricină, prin scrisoarea de faţă se atrage cu tot respectul încă odată luarea aminte a Domniei Voastre în numele Majestăţei Sale Marelui Ţar, de a nu mai amâna sosirea în tabără, ci prin prezenţă personală de a aduce cauz i un deosebit interes al Inăl-ţimei Voastre, punând la cale împreună cu mine modul în care am acţiona împreună împotriva duşmanului comun al Creştinătăţei cum şi de a folosi interesul pe care Majestatea Sa Marele Ţar îl poartă nu numai spre folosul acestei ţări ci şi de a aduce câştig şi bucurie întregei Biserici Creştine, ast-fel încât -Domnia Voastră prin aceasta vă veţi r www.dacoromanica.ro SîtfPii m dobândi adevărata dragoste a întregei omeniri în mod efectiv, dând totdeodată şi prilej Majestăţei Sale Marelui Ţar pentru o reală recunoştinţă cât şi îndreptăţită răsplată, atitudine care însă manifestată tardiv n’âr mai obţine acelaşi efect, fiind-că ar produce duşmănie împotriva Inălţimei Voastre, dacă cum-va Domnia Voastră air mai amâna sub un cuvânt oare-care unirea vorbită, văzând şi că între timip şi în chip neîndoelnic Dumnezeu ar blagoslovi dreptele arme creştine şi nu mi s’ar da şi mie prilej de amânarea) luăirei măsurilor de altă natură psntru care eu am înaltă Poruncă. Amabila ofertă referitoare la proviziuni am, aflat-o de curând şi pe altă cale. Rog însă, de oa,re-ce şi în această privinţă nu există ceva stabilit precis în mod pozitiv ci numai în linii generale mi s’a făgăduit asistenţă de către Domnia Voastră mainainte vreme, să fiu înştiinţat în ce cantitate şi cum pot dispune de aceste proviziuni aflate când-va în Mănăstirea Măxineni, fiind-că acestea îmi lipseisc şi nu vreau să iau măsuri cu dela mine putere. Şi pentru-că, în sfârşit, în ori-ce caz, pe baza motivelor arătate de Domnia Voastră, chestiunea reunirei miliţiei Inălţimei Voastre nu va fi încă soluţionată, totuşi eu mai aştept încă sosirea personală a Domniei Voastre sau la mine în tabără sau la Mănăstirea Măxineni, spre a pune la cale toate cele trebuincioase cum şi de a lua cunoştiinţă de declaraţia categorică şi rezoluţia verbală a Inălţimei Voastre luând în unanimitate măsurile necesare împotriva inamicului. Urmând a arăta în orice ocazie cum şi cu tot respectul cât şi recunoştiinţă, cuvenită prietenie, rămân al Domniei Voastre prea supus slujitor (ss): Cari E. Ronne In tabără din faţa Brăilei la 13 Julie st. vechi ' 1711. P. S. — După ce am încheiat scrisoarea de faţă, a trebuit totuşi să adaog, că noi am atacat noaptea trecută pe Turci la Brăila, ocupând cu puţine pierderi şanţurile înconjurătoare şi ceităţuia în care se afla duşmanul înfrângându-1 cu ajutorul lui Dumnezeu aşa că nu a scăpat un singur om. In afară de aceasta a sosit dela armata noastră principală o veste, după care aceasta ar fi întâlnit duşmanul într’alt loc, l-ar fi înfrânt şi ar fi rămas stăpână asupra câmpului de bătălie. Se zice, că ai noştri ar fi făcut şi o mare pradă. De îndată ce voi avea confirmarea acestei ştiri, nu voi întârzia de a face cunoscut aceasta Domniei Voastre. In afară de această scrisoare germană aici prezentă, am dispus ca ea să fie tradusă şi în limba română, traducere aici alăturată, în scop de a face ca Domnia Voastră să ia cunoştiinţă de cuprinsul ei fără pierdere de vreme, iar eu să primesc un răspuns cât mai neîntârziaţ, (ss): cari e. RtwWw.dacoromamcaj:o www.dacoromanica.ro NOTE ŞI RECENZII O. EFIMOV: „Eseuri asupra istoriei moderne .şi contemporane a Chinei”. — Gospolitizdat, 1949, 436 pag. In cartea lu|i G. Efimov, care se ar dresează unui cerc larg de cititori sovietici, este expusă istoria Chinei, dela începutul pătrunderii capitalului străin în ţară, până ila terminarea celui de al doilea război mondial. Caracterizând aceasta perioadă, autorul s/crie: „trăsătura cea mai remarcabilă a istoriei Chinei este uriaşa ei forţă de rezistenţă împotriva duşmanului extern... In muncă şi în luptă neîntreruptă, poporul chinez a crescut şi s’a întărit; au crescut forţa rezistenţei lui şi tendinţa de a-şi lua în mod ferm soarta în propriile sale mâini” (pag. 5). Primul capitol al cărţii este o schiţă scurtă a istoriei Chinei din secolele XVII—XVIII, perioadă care a precedat pătrunderea capitalului străin. Lunga existenţă a raporturilor feudale în China, au dus la un conservatorism extrem şi la o stagnare în vieaţa economică şi socială a ţării. Pe atunci, forma dominantă a economiei era economia naturală limitată. In istoria Chinei feudale, au existat numeroase răscoale ţărăneşti şi războaie cari zdruncinau raporturile feudale şi subminând dominaţia lor. Expansiunea activă a ţărilor capitaliste în China s’a desfăşurat în prima jumătate a secolului al XlX-lea. Angliei îi revenea în această privinţă, „cinstea descoperirii”. Autorul arată, cu fapte şi' documente, metodele crunte de subjugare a poporului chinez, întrebuinţate de reprezentanţii „civilizaţiei engleze” — metode caracteristice capitalismului. Purtătorii englez’ de cultură care •— după expresia lui Engels— „aruncă ghiulele înroşite la foc în oraşele neapărate şi care adaugă la asasinate vioiu|rile” au impus Chinei, ca urmare a primului război, al opiului, aşa numitul trată; dela Nanking, din 1842, www.dacaromamca.ro După aceasta, au urmat o serie întreagă de tratate de jaf, impuse Chinei de Statele Unite, de Franţa, de Japonr'a şi de alte puteri. Pătrunderea capitalului străin în China a adus maselor populare un nou jug, cel colonial, precum şi lipsuri şi suferinţe nenumărate. Expansiunea crescândă a statelor ca-pital:ste şi politica antipopulară trădătoare a dinastiei manciuriene ce domnea atunci în China, au provocat rezistenţa activă a maselor populare, PoponH ]Upta împotriva exploatării feudale şi semifeudale, împotriva jafului impozitelor şi 3 robiei cămătăreştl, împotriva subjugării Chinei de către capitalul străin. Poporul îl ura ipe colontabştii, caTe „soseau în China numai pentru a se îmbogăţi, care se foloseau de lăudata lor civilizaţie numai pentru a înşela, pentru a jefui şi pentru a silui, cari duceau războaie împotriva Chinei, spre a căpăta dreptul de a vinde opiumul (care prosteşte poporul). Războiul dintre An-gl'a şt Franţa. împotnva Chinei (în 1856) şi care îşi camuflau în mod ipo-orit politica 3e jaf prin răspândirea creştinismului". (V. I. Lenin : Opere, voi. 4, ed. IV-a rusă. p. 348). In epoca i.mperialismvllui, capitalismul străin pătrunde intens în China, iar Wall-Street-ul tinde fără nicio jenă să-şi îndepărteze concurenţii, spre ‘ a realiza dominaţia monopolistă în China. Autorul „Eseurilor" caracterizează politica Statelor Unite în China din clipa proclamări?'faimosului principiu al „uşilor deschise" ca o politică făţiş imperialistă, de jaf. îndreptată spre sub. jugarsa cottnlpletă şi nelimitată a Chine’. In care se arată clar, legătura organică dintre această politică şi interesele celor mai maTi monopoluri din Statele Unite. Faptele citate în „Eseuri" îi demască pe apologeţii Imperialismului Statelor Uniţe, şape caută 6ă prezinte poli- STXJDII m tica americană în China ca fiind opusă politicei nedTepte a a'.tor puteri imperialiste. Politica americană in China, începând cu sfârşitul secolului trecut şi până in zilele noastre, nu numai că nu s’a deosebit prntr’un caracter „moderat" în comparaţie cu politica altor puteri ci, dimpotrivă, a fost şi este o o politică tipică de jaf colonial. Cotropitori americani au căutat şi au găsit isprijin în cercurile cele mai reacţionare ale Chinei. Ei nu numai că n’au ţinut seamă niciodată de interesele poporului ch'nez ci, prin, toată activitatea lor, căutau cu perseverenţă să-i nimicească independenţa naţională şi libertatea. Ticălosul acord ..Lans'.ng-lşsi” (încheiat intre Statele Unite şi Jt/oo-nia, în Noerrtvrie 1917), conform căruia Statele Unite recunoşteau interesele „speciale" ale Japoniei în Chiina, a fost o expresie vie a acestei politici. Ea s’a conturat şi mai mult in timpul războiului japomo-chinez din 1937—1945 şi în timpul războiului civil din China, care s’a agravat după terminarea acelui război. G. Efimov arată just că, în perioada războiului japono-chlnez, Stalele Unite „acţionează ca un arsenal al imoerialismului japonez, în lupta acestuia împotriva poporului chinez” (p. 371). Statele Unite au acordat ajutor şi sprij'n direct agresorului japonez până in 1941. In 1938, Statele Unite au exportat in Japonia mărfuri în valoare de 240 milioane dolari (d'n care 67* • materiale de războiu), în- 1939 — in valoare de 231 milioane de dolari (din care 70*» materiale de războtu). Dar autorul cărţii nu a reuşit să arate in întregime rolul Imperialismului american în războiul japono-chinez. Pe atunci politica americană în China nu se limita numai la tendinţa monopolurilor Statelor Unite de a câştiga, de a face un „mare business" pe baza acordurilor comerciale importante cu Japonia. Exista şl o altă latură, mai importantă — aşa zîsiil dedesubt al acestei politici ■— dspre care autorul n’a pomenit niciun cuvânt. Politica protectoare a Statelor Unite faţă de Japonia şi sprijinirea acţiunilor ei a-gres'Ve în China avea în realitate uln caracter făţiş antîsovfetic. Materialul de fapte citat în „Esseuri" — fără a fi însă generalizat de autor — demonstrează ca, cercurile condu-atoare ale Statelor Unite au căutat şă îndrepte agresiunea imperialismului japonez im-potrlva Uniunii Sovietice. Aceste planuri ticăloase au fost zădărnicite de politica fermă şi înţeleap4ă a guvernului sovietic şi de puterea crescândă a Uniunii Sovietice. Monopoliştii americani ajutau cu lar-gheţă Ruorninitangul, înarmându-1 pentru luptă, atât împotriva forţelor democratice din interiorul Chinei, cât şi împotriva U.R.S.S. După atacul Japoniei asupra flotei americane la Pearl-Harbour, monopoliştii Staitelor Unite s’au bazat in întregime pe Kuomintam-gul contrarevoluţionar, antipopular, In-ţelegându-se pe deplin, reacţiunea a-meficană şd reacţiunea chineză şi-au întins mâna. Această prietenie „nvşcatoare" s’a manifestat înainte de toate prin faptul că cercurile guvernamentale ale Statelor Unite au livrat guvernului Kuo-mintangului armament şi material de războiu, in valoare de aproximativ 6 mi. liarde dolari americani, pentru a aţâţa războiul civfl fratricid în China. Cu ajutorul acestor miliarde şi prm intermediul ilacheilor lor, aderenţi ai Kuo-mintangului, imperialiştii din Statele Unite (sperau să transforme China în-tr’o colonie, iar marele popor chinez în sclavi supuşi, şi astîel să accelereze înfăptuirea planurilor lor nebu. neşti de dominaţie mondială. In „Eseuri" se arată ce'uriaşă influenţă a avut Marea Revoluţie Socialista din Octombrie asupra soartel istorice a Chinei. Autorul scrie că „China subjugată de imperialişti, a văzut în noua Rmsie un prieten adevărat, a văzut că"* poporuil unit este invincibil, că China poate şi tretjue să-şi apere dreptul la o existenţă naţională, independenţă, aşa cum a făcut Rusia Sovietică” (p. 217). Marea Revoluţie Sto-c'altetă din Octomvrie a provocat un nou avânt nemaivăzut al .luptei de eliberare naţională a poporului chinez, împotriva rămăşiţelor feu(dale şi împotriva străinilor imperialişti. Marea Revoluţie Socialistă din Octomvrie a di’is, în China, la crearea unor numeroase organizaţii revoluţionare muncitoreşti şi studenţeşti. In lama anului 1920, Mao-Tse-Dun a creat la Cianşa prima organizaţie marxistă a muncitorilor din China, Iar în 1921 tânărul Partid Comunist — oare a devenit forţa conducătoare şi hotărîtoare a mişcării de eliberare naţională a întregului popor — a păşit în primele rânduri ale www.dacoromanica.ro NOTE ŞI RECENZII 183 luptătorilor pentru independenta şi libertatea poporului chinez. Din nefericire, autorul n’a zugrăvit în deajuns marea însemnătate ne care a avut-o şi pe care o are teoria mar-xtst-leninistâ şi mai cu seamă lucrările tovarăşului Stalin, pentru stabilirea şi înfăptuirea unei juste politici marx'st-leniniste de către Partidul Comunist al Chinei. Partidul Comunist şi poporul chinez găsesc în lucrările tovarăşului Stalin elaborarea teoretică cea mai profundă a celor mai importante etape ale revoluţiei ch'neze. arma ideologică de neînlocilit în lupta lor de fiecare zi. In articolul „Despre dictatura democraţiei populare”,. Mao-Tse-Duin scria i ’ „Chinezii au găsit adevărul univer-kal al marxisrrHieninismului, care e aplicabil pretutindeni,’ şi înfăţişarea Chinei s’a sciumbart. Chinezii şi-au însutit marxismul după ce acesta fusese aplicat de către Ruşi înainte de Revoluţia din Oct'irnvrie, Chinezii nil numai că nu au cunoscut pe Letnin şi' Stalin, dar nu au cunoscut nici pe Marx si Engels. Salvele de tun ale Revoluţiei din Octmnvrie ne-au adus marxism, leninismul. Revoluţia din Otomvrie a ajutat elementelor progresiste din lumea întreagă şi din China să se călăuzească după concepţia despre lume a proletariatului, pentru a determina destinele ţărilor lor şi pentru a-şl revizui propriile lor probleme” *). Marea Revolut'e Socialistă din Octombrie a schimbat radical sPuatia politică externă a Chinei, a produls o spărtură în sistemul tratatelor inegale, impuse Chinei de puterile imoerialis-te. Guvernul sovietic a lichidat toate tratatele inegale impuse Chinei de autocraţia taristă si a propuh guvernu lui dela Peking să înceapă tratative cu privire ia stabilirea unor raporturi pe litice şi economice cu- Rusia Sovietică, pe- pr'ncipii de egalitate. Această pro-puinere — se înţelege — a provocat o furie turbată în lagărul Imperialiştilor, care eu încercat, prin toate mijloacele. să împiedice apropierea popoarelor sovietic M chinez. Autorul citează ouv'ntele din apelul guvernului sovietic din 25 Iulie 1919: „Aliaţii au apucat pP neastentate de gât guvernul dela Peking. l-au copleşit cu aur pe mandarinii dela Peking ş! presa chi- ti Man-Tse-Dun .Despre dictatura democraţiei populare», Ed. P.M.R. P. neză, şi au silit guvernul chinez să renunţe la orice fel de legături ou guvernul muncitoresc ţărănesc rus". In acest apel Istoric „către poporul chinez ' şi către guvernele Chinei de Sud şi de Nord", care expunea principiile de bază ale polit'cei externe a tânărului stat sovietic şi în special faţă de poporul chinez, se spunea : „Guvernul sov'etic desfiinţează toate privileg'ile şi toate factoriiJe comercianţilor ruşi pe ipământud chinez, Niclun funcţionar rus, preot sau misionar, mu va îndrăzni să se amestece în trebu/rile chineze, iar dacă el va săvârşi o crimă, va trebui să -fie tu-decat îmi mod just de către julstijla lo cală. In China nu trebue să f’e o altă putere şi o altă julstiţie decât puterea şi justiţia poporului chinez". In Mal 1924, sub presiunea poporului chinez, guvernul dela Peking a fosi si Vi să reia tratativele ci)| Uniunea Sovietică şi să încheie acordul soviete-chinez ou privire la principiile generate de reglementare a oroblemeloi dintre IJ.R.S.S. şi Orna. Acest acord a fost în- ultimii 1(50 de ani. primul acord al Chinei cu o mare putere, în eheiat pe principiul egalităţi’. In acelaşi au, din iniţiativa Uniunii Sov’e-k’ce. a început o largă campanie „Jos mâin'le de pe Ch'na” — campanie care a acordat un 'ajutor de nepreţuit poporului chinez, împiedecând intervenţia criminală a străinilor imperialişti. Numai sprijininduj-se pe ajutorul prietenesc şi dezinteresat al Un’unii Sovie-t:ce, poporul chinez a putut să lupte, cu succes împotriva forţelor reacţlunil externe şi interne în general, şi împotriva cotropitorilor japonezi în anii 1937—1945, în special. Exoiţnând isteria razboteJn'- jaor>-no-chinez, autorul atrage atenţia cititorului asUjpra atitudinii Uniunii Sovietice, care a dcupat o poziţie diametral opusă poziţiei statelor anglo-saxone. faţă de aoest războiţi. Pe fundalul politicei de cotropire a imperialiştilor anglo-americani în China, iese tn relief în mod deosebit sprijinul prietenesc acordat de Uniunea Sovietică poporului chinez „Voi cunoaşteţi bine declaraţia tovarăşului Stalin, cu privire la sprijinul acordat popoarelor care au devenit victime ale agresiunii şi care luiptă pentru Independenţa patriei lor— a spus V. M. Molotov la cea de-a treia sesiune a Sovietului Suprem al U R.S.S., 184 STUDII In Mai 1939. Aceasta Ise reieră pe deplin la China şi la lupta ei pentru Independenţa naţională. Noi aplicăm in ţnod consecvent această politică. Ea este în concordanţă cu sarcinile ce stau în faţa noastră ^în Europa şi anume : „cu sarcinile creării unul front unic al puterilor iubitoare de pace, împotriva desfăşurării agresiu-siunii”. Exprimând voinţa maselor populare din ţara sa, conducătorul Panr'du-lui Comunist al Chinei — Mao-The-Dun a spus, la 24 Aprilie 1945, la cel de-al 7-lea Congres al Partidului: „Uniu- nea Sovietică este prima ţară care a renunţat la tratatele inegale şi care a încheiat tratate noi, pe principiul egalităţii cu China. In timpul primului congres al Kuominfangulul, convocat personal de Sun-Yat-Sen în 1924 si mai târz-iu, în timpul campaniei din Nord, Uniunea Sovietică a fost singurul stat care a sprijinit războiu) de eliberare a Chinei. După începutul războiului împotriva cotroptorilor japonezi, la 7 Iulie 1937, Uniunea Sovietică a venit din nou cea dintâi în ajutorul Chi. nei, în lupta ei împotriva agresorilor japonezi. Ponorul chimez işi exprimă recunoştinţa faţă ide guvernul sovietic şi fată de poporul sovietic pentru acest ajutor. Noi considerăm că, fără participarea Uniunii Sovietice, este imposibilă rezolvarea definitivă şi corru nletă a problemelor Oceanului Pacific". In acele vremuri critice pentru Chi na, când imperialiştii americani, în războiul lor criminal împotriva poporului1 chinez, îi aprovizionau pe cotropitori cu materie primă strategică şi cu materiale de război. Uniunea Sovietică fse afla, ca întotdeauna, de cartea poporului chinez. In cadrul Dgii Naţiunilor şi la diferite conferinţe internaţionale, Uniunea Sovietică a luptat ferm şi consecvent pentru aplicarea unor sancţiuni colective 'împotriva agresiunii japoneze. „Manele popor sotviertic — scrie autorul — care a s.irii’nit neîncetat China în timpul războiului împotriva Japoniei1, a juicat rolul hotărîtor în e-Iiberarea definitivă a Chinei de Isub tul cotropitorilor japonezi” (p. 405). Numai intrarea Uniunii Sovietice în războiul împotriva Japoniei, în August 1945 şi nimicirea armatei din Kwan- turg, în Manciuria, au pus capăt agresiunii japoneze în China. •G. Efimov n’a reuşit, din neferici-cire, să arate limpede numeroasele fapte care dovedesc tendinţa poporului chinez spre stabilirea unor strânse legături de prietenie cu poporul sovietic şi n’a delsvăluit esenţa trădătoare, antinaţională a politicei cercurilor guvernamentale ale Kuomintangului din China — cercuri care s’au vândut capitalului străin şi de aceea au împiedecat. prin toate mijloacele, înfăptuirea acestor tendinţe şi năzuinţe ale poporului. In ultimul capitol, autcnul arată că, înainte de terminarea războiului japoj no-chinez, in China s’au format două lagăre: ,’,lagări'|l Kuomintangului, care a încetat de fapt războiul împotriva Japoniei, care acumula forţele pentru războiul viitor împotriva lagărului democratic al Chinei şi care se baza pe grupările cele mai reacţionare ale ţării, pe moşieri şi pe marea burghezie, lagăr care-şi punea toate speranţele pe ajutorul cercurilor reacţionare ale puterilor imperialiste. în primul rând pe Statele-Unite — şi lagărufl democratic, care a suportat greul războiului împotriva cotropitorilor japonezi, lagăr care tihdea spre crearea^ unei-puteri unice democrate, în ţară, care se bucura de un sprijin uriaş în popor şi care apăra interesele vitale, naţionale ale iertatului şi ale poporului", (p. 402). Toate forţele progresiste ale Chine1, toţi adevăraţii patrioţi au participat in mod activ la războiul de eliberare naţională care a fost, în ace-laş timp, o' luptă pentru crearea noii ••Republic! iPnpularle. Toate elementele reacţionare s’aiui grupaT în jurul Kuo-mintanguiui, formând un lagăr antipopular, antinaţional. In legătură cu, aceasta, cititorilor „Eseurityor" le devine clară natura şi esenţa actualului stadiu final al luptei poporului chinez, care este o continuare logică a războiului antijaponez' şi care decurge din acesta. Nimicirea şi capitularea trupelor japoneze n’au aidus pace ponorului chinez. Curând după. cap:tularea Japoniei, a izbucnit în China războiul civil. Motivul principal al acestui războiu a fost imixtiunea Statelor Unite în afacerile interine ale ChiMeî, precum şî ajutorul pe care imperialismul american l-a acordat reacţionarilor chinezi, Insă for- www.dacoromanica.ro NOTE ŞI RECENZII 185 {ele democratice ale Chinei, care au crescut şi s’au întărit în timpul războiului anti-japonez, aoi răsturnat toate planurile reacţiunii americane şi aie Kuomimtangului, de a transforma China într’o colonie 111 1950 a apărut acuma pentru prima oară numai pentru Seria : Ştiinţe Istorice, Filosofice şi Econoniico-Juridice, iar pentru Ştiinţa Limbii, Literatură şi Artă se organizează scoaterea unui Buletin aparte. Ca reflectare a acestor schimbări predomină în amândouă numerele, materialul istoric, printre care sunt socotite şi ştiinţele auxiliare ale istoriei, cum este de exemplu niuimîsmaitica. Intră deasememea în acest domeniiu comunicarea introductivă a Buletinului Tomului I, Nr. 3 Cu titlul „O pagină de heraldică românească veche”. Acest articol, ocupându-se cu originea stemelor şi scuturilor heraldice, Indică rolul pe care l-a jucat „obiceiul pământului" în lipsa dreptului heraldic scris. Mal arată şi faptul interesant al coincidenţei decăderii heraldicei cu înrobirea otomană a ţării. Insă lucrarea se mulţumeşte cu înlă-ţlşarea suprastructurală a heraldicei. Nu arată fondul şl scopul de clasă al heraldicei domnitorilor şi boerilor şl această necesitate nu se poate rezolva prtn observaţii laterale şi generale, de ex. despre „caracterul particular, specific al feudalismului din Ungaria şi Polonia”, cu care — după cum spune lucrarea — „heraldica noastră are afinităţi strânse". O altă lipsă vădită a lucrării constă In aceea că nu se ocupă de cauza so-cilală a apariţiei temelor ou fascii, a figurilor stemelor, a figurilor din sigiliile familiare. In această privinţă nu-I suficient faptul că autorul comunicării se referă la originea străină a stemelor şi figurilor stemelor. ‘ Numismatica este reprezentată in cele două numere ale „Buletinului Ştiinţific” prin articolele Prof. Em. Condurachi. In lucrarea intitulată „Un nou tezaur de monete bizantine” autorul, bazându-se pe descoperirea pieselor de aur Ia să-‘ ' dela Măcin, caută Nâ¥E $1 REdEtJZfi 191 sâ urmărească drumul desvoltării şi rolul monetelor de aur bizantine pe teritoriul ţării noastre. Articolul ajunge la concluzia că circulaţia monetelor bizantine a avut uni caracter predominant şi In secolele XIII—XIV in regiunea dunăreană. In această privinţă, -pe lângă faptul că se bizuie pe descoperirea dela Isaccea, autorul se referă şi la absenţa monetelor veneţiene şi genoveze din tezaurele aparţinând veacurilor XIII-XIV. Referirea autorului la „vechile tradiţii” nu întăreşte însă ipoteza sa. Predominanţa monetelor bizantine, dacă a existat, a trebuit 6ă 6e bizuie fără îndoială pe factori economici reali, şi nicidecum „tradiţionali”. In comunicarea „Vechi monete pontice şi importanţa lor”, (publicată în numărul din Ianuarie - Februar ie-Martie 1950) prof. Condurac'hi reuşeşte 6ă analizeze mai bine rolul unor monete din punctul de vedere al desvoltării economice şi sociale a populaţiei autohtone din Dobrogea, în legătură cu coloniile greceşti, folosindu-se şi de rezultatele noilor cercetări arheologice. Comunicarea atrage atenţia asupra unor momente remarcabile. Aşa de exemplu, asupra faptului că „singurele tezaure importante de monete greceşti, pontice 6au străine din această perioadă s’au descoperit nu in oraşele greceşti înşile, ci în interiorul Dobrogei, jn aşezările autohtone”. Sau, ne face atent asupra faptului că „monetele Istorice din secolul IV, prin numărul lor, dovedesc o amplificare a volumului schimburilor comerciale: pe lângă vechile drahme de argint, apar şi monete divizionare de argint”. Pe baza acestor manifestări şi a altor fenomene, autorul arata că schimbul comercial s’a desvoltat şi că des-voltarea producţiei locale era In progres în secolele III, iIV şi V î. e. n., autorul susţine intensificarea activităţii meşteşugăreşti locale prin rezultatele cercetărilor arheologice de până acum. Autorul arată că creşterea volumului schimburilor era legată de exploatarea tot mai accentuată a sclavilor şl a populaţiei sărace din interiorul ţării. Dar este o greşală evidentă de a condiţiona aproape în mod exclusiv de factori externi, apariţia formelor de vleaţă sclavagistă. Aceasta se afirmă In felul următor: Procesul „începuse, e drept, mai de mult, dar nevoia de a acumula cât mal multe bunuri, grâne, sclavi, piei, pentru a le schimba pentru obiectele, armele, podoabele, uleiurile, ştofele, aduse de noii veniţi, va accentua exploatarea populaţiei autohtone de către pătura suprapusă, ducând la constituirea unei societăţi împărţită In clase şi a instrumentului politic al clasei dominante care era statul”. Această poziţie greşită se mai repetă, deoarece dintr’un alt pasaj aflăm că, „societatea autohtonă din regiunea respectivă se cristalizează în forme politice sclavagiste, potrivite unui comerţ de mal mare amploare”. In domeniul istoriei trebue să ne oprim asupra celor două comunicări făcute de Academicianul P. Gonstantines-cu-Iaşi. Aceste comunicări se ocupă mai pe larg cu existenţa, rolul şi importanţa a două organizaţii antifasciste, care au activat în ţara noastră, la iniţiativa Partidului Comunist, între cele două răs-boaie mondiale. Una dintre aceste comunicări este închinată Asociaţiei „Amicii URSS”. Comunicarea arată că cercurile acestei asociaţii iau fiinţă la noi In ţară încă in anul 1931, anul In care imperialiştii înspăimântaţi de criza din 1929 şi cuprinşi de furie din cauza succeselor celor dintâi realizări ale planului cincinal au început pregătirile unul războiu anti-sovietic. Astăzi vedem de asemeni că imperialiştii, în frunte cu imperialiştii americani, încleştaţi de o nouă criza şi inspământaţi de creşterea vertiginoasă a forţelor socialismului şi ale păcii, încearcă deslănţulrea unui «ou războiu mondial, dar în condiţii cu totul deosebite de situaţia din anii 1931-1934. Partidul Comunist din România, conducând lupta revoluţionară a clasei muncitoare era şi în acel timp cu hotă-rîre în fruntea mişcării antirăzboinice. Această -Împletire se exprimă puternic prin aceea că, după cum arată comunicarea Academicianului P. Constantinescu Iaşi, atât conferinţa pe ţară a sindicatelor de sub conducerea Consiliului General al Sindicatelor Unitare din anul 1931, cât şi Congresul al V-lea al P.C.R. din anul 1932 erau preocupate de sarcina organizării luptei contra pregătirilor de războiu antisovietic. înfiinţarea legală şi desvoltarea Asociaţiei „Amicii URSS” se pune mal acut la ordinea de zi de către P.C.R. îndată ce guvernul României a fost nevoit, în 1934, să reia relaţiile diplomatice cu URSS. La această constatare a comunicării, mai trebue adăugat că si luptele revo-MâHiCajh1933 au accelerat şi im- â T U fi î 1 m pus apariţia deschisa a Asociaţiei şi mai aies susţinerea ei puternică de o mulţime de adeziuni din toate colturile tării, care sunt descrise pe larg in comunicare. Academician P. Gonstantinescu-Iaşi arata formele şi fazele legalizării Asociaţiei, programul e* de activitate şi baza patriotică şi internaţionala a Asociaţiei care, imediat după constituire, prin comitetul ei National a intrat în legătură cu Biroul Internaţionali, care luncţlona in acea vreme la Paris. Paralel cu aceste realizări şi cu alte iniţiative, se descriu şi toate greutăţile puse de guvernul regimului burghezo-moşieresc în calea activităţii Asociaţiei. Guvernul reacţionar de atunci împiedecă plecarea unei delegaţii la serbările dela Moscova cu prilejul zilei de 7 Noembrie (singur scriitorul Al. Sah'a a reuşit să ajungă acolo). Iar când asociaţia vrea să salute pe primul ministru plenipotenţiar al URSS, venit in ţara noastră, guvernul intervine cu disolvarea asociaţiei şi a altor organizaţii antifasciste, însă fără a putea opri Jupta Partidului Comunist pentru a răspândi adevărul despre URSS şi pentru a întări sentimentele de prietenie ale maselor muncitoare faţă de tara socialismului. O altă comunicare a Academicianului P. Constantine6Cu-Iaşi se referă la ,,Liga contra prejudecăţilor11. Aceasta s'a format de asemenea din iniţiativa Partidului Comunist, ca una- din variatele sale organ'zatii legale. Ea a apărut în anul 1935 in condiţiile procesului fascizării ţării, care pe plan ideologic a determinat propovăduirea misticismului şi a superstiţiilor în rândurile populaţiei mai înapoiate. În comunicare se relatează activitatea Ligii, care îşi scoate dela început ziarul ei propriu („Orizont"), organizează şedinţe publice şi simposioane, organizează acţiuni împotriva huliganismului, etc. Succesele activităţii Ligii au ca urmare nu numai simpatia maselor largi, dar şi ura crescândă a reacţiunii şi autorităţilor ei. Liga e supusa unui regim de şicane, teroare şi provocări. Aceste metode fasciste au sfârşit în fine cu desfiinţarea Ligii, după trei luni chiar dela înfiinţarea ei. Dar existenţa Ligii a rămas o contribuţie serioasă ia lupta antifascistă a maselor muncitoare şi a Intelecualilor progresişti. Tomul I, Nr. 3-4, cuprinde Introducerea Academicianului Miliail Roller, la sitar de Istorie RPR. Introducerea arată ca in program sunt valorificate cuceririle arheolog ce, mai ales cele din 1949. Introducerea indica unele probleme noi cuprinse în program, dar se constată In acelaşi timp că „Programul de fasa, cu toate elementele noi pe care le aduce, prezintă şi o ser e de lipsuri, care sunt in mare măsură expresia nivelului încă nesatisfăcator al ştiinţei istorice din ţara noastră. Aceasta înseamnă că treime să depunem o muncă intensă pentru a face faţă sarcinilor ce ne rev’n". Programul Cursului Universitar de Istorie a RPR publicat în Buletinul Ştiinţific era supus între timp discuţ;ei organizate la Secţia de Propagandă şi Agitajie a CC al PMR şi analizei apărute în „Lupta de clasa", organ teoretic şi polit'C al CC al PMR, sub titlul „Desbaterea proiectului de program al Cursului Universitar de Istorie a RPR la Secţia de Propagandă si Agitaţie a CC al PMR“. ' ‘ Organizarea discuţie' şi publicarea articolului în „Lupta de Clasa" a însemnat un ajutor deosebit pentru istoricii n şlri. pentru asigurarea orientării lor juste în domeniul cercetării ştiinţifice, atât desbaterea cât şi articolul au ară;at alunecarea proiectului de program, în unele probleme, „pe o linie obieciivistă", tratarea insuficientă a unor probleme, ca de ex. rolul slavilor în istoria poporului nostru, ajutorul dat nouă de poporul rus, lipsa concretizării caracterului unor evenimente istorice, precum şi alte lipsuri. Desbaterea şi articolul apărut în „Lupta de Clasă" au arătat că, in faţa Istoricilor noştri, stau o serie de sarcini importante, care necesdă o studiere şi prelucrare temenică a criticilor aduse. Desigur, acestea vor ajuta efectiv şi la întărirea activităţii Institului de Istorie şi Filosofie al Academiei RPR, şi totodată şi la imbunătăt’rea Buletinului Ştiinţific. O altă lucrare istorică s’a mai publicat in „Buletinul Ştiinţific", sub titlul „Frământări sociale la Geto-Daci înainte de cotropirea romană" de Academician C. Balmuş. Scopul lucrării este dea dovedi că Geto-Dacii au fost frământaţi de mişcări sociale, de înverşunate lupte de clasă. Aceasta se demonstrează'însă în-tr’o formă mijlocită, prin dovedirea faptului că la Geto-Dacl au existat diferite forme statale care Ia .rândlul! lor arată şl existenţa claselor antagoniste. Ideca lucrării e susţinută şi cu alte date reîe- programul (proiect) al Cursului Unjver- ritor la apariţia sclavajului la Geto-Daci. www.dacoromamca.ro NOTE ŞI RECENZII 193 Aşa, de ex. după Herodot, Tracii îşi vindeau cop.ii ca sclavi în alte ţari, iar munca ei o considerau ca ruşinoasa. Dar autorul se foloseşte şi de unele diate care sunt lipsite de orice bază. De ex. nu se poate conclude existenţa sclavilor şi mai ales ascuţirea luptei de clasă din constatarea generala a lui Herj-dot, după care Tracii traiau în mizerie, încă mai puţini se poate face aceasta pe baza povestirii lui Diodor, care pune pe acelaşi plan pe regele Dromihete şi poporul: („Dromihete, regele Geţilor, îi araLă lui Lysimah sarăcla sa proprie şi a poporului său"). Se crează confuzie si prin aceea că autorul, pe la sfârşitul lucrării sale, sare peste unele secole El aduce anumite date chiar ş: din vremea lui Burebista, secolul LI î. e. n., pe când fot materialul de mai înainte s’a referit la secolele IV—V î. e. n. Este clar însă că n’a putut fi aceeaşi situaţie socială la Geto-Daci în aceste două perioade cu "Totul diferite. In lucrarea intitulată „Publicarea izvoarelor dreptului românesc scris" Academicianul Andrei Rădulescu pune problema adunării şi publicării izvoarelor dreptului românesc scris până la unificarea legislativă (1865). Autorul arată că din legile mai importante ale trecutului nu sunt la îndemână ediţiile necesare. Deaceea spune că „se impune să descoperim tot ceea ce merită calificarea de izvor de drept scris din epoca arătată", urmând ca astfel de documente să se publice în cadrul unui Corpus. Arătând că munca aceasta în parte a şi început la secţia economico-juridică a Academiei RPR, Academician Andrei Rădulescu propune metodele ce trebue să fie aplicate la editarea acestor izvoare. El consideră că izvoarele trebue grupate în două categorii, una extinzân-du-se până la punerea în vigoare a Regulamentului Organic, iar a doua înce pând după această dată. In propunerile sale, Academician Rădulescu indică între altele folosirea manuscriselor originale pentru editarea pravilelor, reproducerea modificărilor şi a notelor. In legătură cu categoria a doua, propune publicarea hrisoavelor domneşti, a fişelor, a anaforalelor, apoi proiectelor de pravile, a circularilor, întrebuinţarea lucrărilor străine, a doctrinelor şi jurisprudenţel, etc. In această comunicare se repetă o greşală, sezisată şi cu alt prilej în lu- crările Academicianului Rădulescu şi a nume: predominarea tehnicităţi'. Autorul nu vede în publicarea izvoarelor dreptului scris decât o problemă pur juridica, fara a se arata importanţa lor, atât pentru lămurirea unor serii de momente istorice, cat şi pentru doou mentarea desfăşurării luptei de chsa din ţara noastră. In aceste două numere de care ne ocupăm, ale Buletinului Ştiinţific, a apărut câte un articol de Academician Barbu Lazăreanu. Comunicarea „Despre drama vieţii lui Eminescu" reprezintă o contribuţie la documentarea în jurul Vieţii marelui nostru poet. A-cademiciani Bahbu Lazăreanu ridică cu drept cuvânt pr blema: „Pe vre- muri au avut loc discuţii daca boala lui Eminescu a fost ereditară. Rămâne însă chestiunea cealaltă (de căpetenie, se va vedea) a Imprejurărior, în care a trăit cel mai mare poet români”. Comunicarea înşiră o serie de date, precum şi mărturisirile personale ale lui Eminescu despre aceste v'trege împrejurări pe care le-a creai reg'mul burghezo-moşieresc. Pentru Eminescu problema cea mai dureroasă cu care a luptat a fost — cum spune autorul — a_ceea a demnităţii omeneşti. ,,Pe aceasta nu odată i-au înfrânt-o, groaznicele lipsuri''. O anumită răspundere poartă şi Academia veche, „forul cel mai înalt" de atunci al vieţii culturale, pentru lipsurile şi umilinţele marelui poet, căci „vechea Academie nici măcar n’a luat cunoştinţă de apariţia volumului de poezii al lui Eminescu". Tocmai de aceea capătă o importanţă mai mare hotărîrea Academiei RPR din 28 Octomvrie 1948, numindb-l post mortem membru de onoare al Academiei' Republicii Populare Române. Acest fapt este „una din răscumpărările pe care timpurile noi le oferă poetului — memoriei Iu' înalte — pentru atâtea nedreptăţi şi jigniri făcute lui şi poeziei". Cealaltă comunicare a Academicianului Barbu Lăzăreanu „pentru întocmirea unui lexic monetar românesc" susţine această temă cu o serie de citate din poezia lui Eminescu şi din poeziile populare. Comunicarea nu este însă prelucrată în mod sistematic. Concluziile, sunt trase cam la mijlocul articolului, ca să continue apoi cu alte exemple, până la sfârşitul lucrăriL iDespye Eminescu a scris şi D. Panai- 13 STUDII 194 STUDII te6Cu-Perpessicius în Buletinul Şt'Inti-fic „Eminescu şi contemporanii". Lucrarea redă anumite episoade si aspecte din timpul şi med'ul Iui Eminescu, dar aceasta se face mai mult într’o formă narativă. Din comunicare lipsind analiza condiţi.lor istorice in care a trăit poetul, nu se spune nimic despre vna regimului burighezo-moşieresc fajă de Eminescu. Autorul nici n’a încercat să analizeze măcar, pe scurt, din punctul de vedere istoric, perioada în care sa desfăşurat viata şi opera marelui ooet. Această tratări; este idealis'ă. Citim de ex.: „Ca şi corn urmărit de ochiul unic al Creatorului... societatea are men:rea să corecteze neajunsurile unui destin orb, ce nu-şi prea alege victimele şi în orice caz obligaţia sa nu mai adauge suferinţelor înnăscute, altele din proprie iniţativă’’ astfel de tachinerii... anticipează actea atmosferă generală de glumă, de şarjă, de bună dispoziţie, de epigramă, proprie Junămii”. Mai tre-bue precizat că adevărul istoric, nu poate admite afirmaţii despre „multiplele dovezi de devotament al lu< Ma'o-rescu" faţă de poet. Iar un articol al „Buletinului Ştiinţific” şi împreună cu articolul însuşi, un număr al Buletinului, nu se poate înche'a în felul următor: „Căci la fel cu Hyperian, întore la scaunul de faimă al demiurgului — părea un fulger neîntrerupt — Eminescu a durat o luminoasă punte astrală, pe care procesiunile admiratorilor de ieri. de azi şi de mâine o vor avea In eternitate" Ultimul articol din numărul recent al „Buletinului Ştiinţific’’ e scris de Academician Al. Rosetti despre „Limba lui Anton Pann” (1794-1854), în „Povestea Vorbii". Articolul aduce o serie de amănunte mai mult sau mai puţin interesante despre limba poetului şi despre influenţele (munteneşti, etc.) observate In această limbă. Nu reiese din lucrare drumul desvoltării lui Anton Pann, şi observaţiile sunt puse neînchegat, lucrarea se termină fără concluzii. Privind în ansamblul lor aceste ultime două numere ale Buletinului Ştiinţific, trebue constatat că ele nu arată progres faţă de numerele precedente- O serie de comunicări nu sunt închegate, lipseşte din ele elementul analitic, Iar unele comunicări, având un caracter narativ, nu-şi concretizează concluziile. ■ Sumarul Buletinului mai arată că în Secţia de Ştiinţe Istorice, Filosofice şi Economico-Juridlce, sunt active mereu www.dacaromamca.ro aceleaşi 3—4 persoane, ceea ce duce la o îngustare a activităţii ştiinţifice a Secţiei. Buletinul Ştiinţific, ca o oglindă a activităţii Secţiei, trebue să dea dovadă de o cotitură în intensificarea activităţii ştiinţifice in acest domehiu, prin abordarea problemelor mai variate şi importante şi prin activizarea întregului colectiv al Secţiei, V. A, VARGA STUDII ŞI CERCETĂRI DE ISTORIE MEDIE Aoul 1 Iulie—Decemvrie 1950 Apariţia primului număr al revistei „Studii şi Cercetări de Istorie Medie’’ se prezintă ca o dovadă nouă a ritmului intensificat al activităţii Institutului de Istorie si Filosofie al Academiei R.P.R. ' Institutul de Istorie şi Filosofie. care a orţganizat consecutiv, într’un timp scurt, Conferinţa Arheologilor, Expoziţia Arheologică şi Conferinţa Istoricilor Evului Mediu, a adăugat la rezultatele acestor acţiuni — publicarea revistei „Studii şi Cercetări de Istorie Veche", iar acum prin apariţia 6a. revista „Studii şi Cercetări de Istorie Medie", care îmbogăţeşte seria revistelor noastre ştiinţifice. Scopurile înalte ale revistei, — de a se pune în slujba ştiinţei şî a progresului, — sunt cu deosebire subliniate prin publicarea Chemării Comitetului Permanent pentru Apărarea Păcii din R. P. R„ şi a Apelului sesiunii din Stockholm al Comitetului Permanent al Congresului Mondial al Partizanilor Păcii, în fruntea revistei. Publicând aceste apeluri, revista „Studii şi Cercetări de Istorie Medie" înţelege să amintească încă odată oamenilor de ştiinţă, că sarcina lor principală, pe lângă activitatea lor ştiinţifică şi patriotică, este datoria de a lupta din toate puterile pentru cauza păcii. Articolele care urmează stau în legătură strânsă şi organică cu această Chemare : 6e reproduce în întregime articolul apărut în „Lupta de clasă" (seria V 3 1950) 'intitulat ..Desbaterea Proectului de Program al Cursului universitar de istorie a R.P.R. la secţia de Propagandă şi Agitaţie a C.C. al P.M.R.". NOTE ŞI RECENZII 195 Prin aceasta, revista îşi ajiunţă de fapt programul său de baza, firul călăuzitor al activităţii sale care nu poate fi rodnică decât prin „însuşirea şi aplicarea învăţăturilor marxist-lenlniste pentru înflorirea cuceririlor ştiinţei istorice în R.P.R.”. O altă sarcină fundamentală a oamenilor de ştiinţă d'n ţara noastră e scoasă in evidenţă prin publicarea Ho-tăririi Prezidiului Academiei R.P.R. cu privire la organizarea activităţii ştiinţifice a Institutului de Energetică al Academiei R.P.R.. hotărîre în care se atrage atenţia oamenilor de ştiinţă asupra primejdiei ruperii de problemele practice în activitatea lor ştiinţifică. Redând această hotărîre, revista subliniază necesitatea legării ştiinţei cu producţia, cu întreaga operă a construirii socialismului din ţara noastră. O mare parte a revistei este închinată desfăşurării şi aprecierii primei conferinţe pe ţară a specialiştilor în istorie medie şi problemelor ridicate la această conferinţă, de care se ocupă cu o atenţie deosebită şi ultimul număr al revistei „Voprosî Istorii” (Nr. 4.1950). După o dare de seamă despre Conferinţă şi după Cuvântul de deschidere rostit de Academician Prof. Traian Săvu-lescu, Preşedintele Academiei R.P.R., urmează cuvântul rostit de către Academician Praf. P. Gonstantlnescu-laşi, apărut in revistă sub titlul „Problemele conferinţei*' şl care este axat în primul rând în jurul publicării unui Corpus de documente, conţinând acfele interne inedite din Moldova, Valahia, "Ţara Românească şl Transilvania. Din rapoartele ţinute la Conferinţă, Revista publică pe cele făcute din par-~tea Colectivului Institutului ' de Istorie şi Filosofie, Bucureşti, a colectivului „Documente" Iaşi şi a colectivului Institutului de Istorie şi Filosofie din Cluj. Aceste rapoarte au înfăţişat activitatea colectivelor în strângerea şi publicarea documentelor, stadiul transcrierilor şi -cel al clasării pe categorii, metodele aplicate în muncă, precum şi propune-Tile cu privire la întocmirea Corpusului. Concluziile trase de Academician Prof. Mihafl Roller au scos în evidenţă rezultatele şi învăţămintele multiple ale Conferinţei. rea socială din Rusia Galiclului şi din Polonia în sec. XIII - XIV" scrisă de B. D. Grecov, se ocupă cu problema dacă în Rusia Galiciului existau relaţii sociale inferioare celor din Polonia in momentul includerii Rusiei, Galiciului şl în această din urmă ţară (în secolul XIII-XIV). Grecov combate cu un material bogat şi documentat unele teorii greşite ale lui Limnicenco, W. Hejnosz şi altora, care susţin, că statul feudal polonez era bazat pe regimul „stărilor” — regim care — după el — n’ar fi fost cunoscut in vremea aceea in Rusia. Arătând că nu se poate accepta un punct de vedere diferit pentru Polonia şi pentru Rusia, Grecov desvăluie confuzia completă a tuturor acestor istorici cu privire la caracterul orânduirii feudale. Grecov subliniază pe baza analizei făcute de Lenin, că in societatea sclavagistă şl feudală, deosebirea dintre clase se exprima şi prin împărţirea populaţiei în stări, cât şi prin stabilirea unui loc juridic special pentru fiecare clasă. Linnicenco şl celîalţi au pornit dela faptul că în Rusia n’au rămas acte în legătură -cu stările, trecând peste faptul că în Rusia chievliană au existat însă relaţii feudale, că este dovedit că din acel timp regimul moştenirii proprietăţilor funciare şi că cnejii dispuneau atât de pământul lor domenial, cât şi de cel al Statului. Deci a existat pe deplin condiţia şi posibilitatea dăruirii pământurilor, împreună cu aşa numitul „jus ducal". Aceste momente precum şi sensul material al expresiei „cinste şi putere", sau luptele crâncene duse între „boierimea puternică şi puterea cnejilor” in cnezatul Galicin-Volhinia dovedesc cu prisosinţă existenţa şl chiar tăria relaţiilor feudale şi odată cu acestea a regimului stărilor. Pe baza multor date, Grecov ajunge la o serie de concluzii importante, dintre care amintim aceea după care, atât în Polonia cât şi în Rusia Galiciului era atunci un regim feudal cu acelaşi mod de conducere şi exploatare a ţărănimii dependente. Şl bineînţeles: „întreaga Rusie cunoştea de mult regimul „stărilor" sociale, clasele feudalismului fiind si ,-stări*’ sociale. Studiul lu! Grecov reprezintă îndrumări preţioase inentru cercetătorii orânduirii feudale din R.P.R. Metoda lui GTecov, felul lui de argumentare şi do- Revista cuprinde o serie de ăstorlce. Lucrarea intitulată' studii cumej_targa_ arată că se pot lămuri pro iportante eventual şl în 196 STUDII lipsa actelor scrise. Existenţa feudalismului a trebuit să însemne şi la noi existenţa .„stărilor”. Studierea drepturilor şi a puterii domnilor, a dăruirii şi moştenirii pământurilor, a relaţiilor între domni şi boieri poate 6a ajute mult pe istoricii noştri în cercetarea acestor probleme. Studiul semnat de I. Ionaşcu infă-ţişeaza unele momente ale procesului acumulării primitive a capitalismului din ţara noastră. Este vorba de rapirea sistematică a pământurilor moşneneşti din satul Brâneşti, răpire pusă la cale timip de ani de către boierul Diamandi Cârpenişeanu. Numitul fiind administratorul financiar (sameş) al judeţului Dâmboviţa. sileşte pe moşneni, sub diferite pretexte de şantaj, întemniţări, bătăi şl ameninţări ca sa-i cedeze pământul lor. Autorul înfăţişează jaful săvârşit de către boier pe baza unor serii de do-mente şi declaraţii ale celor jefuiţi. Dar ar fi fost de dorit ca alaturi de înşira-rea faptelor, lucrarea sa fie tratata mai analitic, iar problema să fie lărgită. Despărţirea ţaranlilor de moşneni, de mijloacele lor de producţie ar fi trebuit să fie legată cu existenţa sticlăriei, unde „lucrau ca postulnici unii ţarani din Brâneşti” după cum spune însuşi autorul. In legătură cu aceasta ar fi putut fi valorificată şi declaraţia lui Androne Popescul, care după iscălirea zapisului spunea: „nu m’au lăsat tot la acel stăpân până când mi-au luat toată moşia, apoi m’am dat scutelnic la sticlărie..., cum asemenea iaraşi am luat şi moşia lui Jon Popescu, unchiu-mieu, căci el se afla la sticlărie, d cu făgăduiala, ca să-l facă om al lui i-am luat moşia şi i-am slujit d-lui mai un an fără nici o plată şi până i-am luat moşia, apoi l-am apucât stăpânul sticlăriei de am plătit din urmă, rămâind el păgubaş şi de moşie şi de muinca lui”. Autorul citează acest pasaj dar fără comentarii... Făcând abstracţie de această lipsă, autorul ştie insă să scoată în evidenţă rezistenţa crescând a ţăranilor. Dintr’o alta perioada a evului mediu şi dintr’o altă regiune a ţarii sunt aratate aspecte ale luptei de clasă in lucrarea lui AI, Doboşi „Din frământările calfelor de aurari din Cluj şi a doua jumătate a veacului aii XVI-lea“. In a- ______ „ ceastă lucrare sunt infaWWWidlCOmmaniCrierri mente din lupta calfelor de aurari din Cluj şi anume din anul 1573 şi 1575, lupte împletite cu concurenţa aurarilor din Cluj şi Sibiu. Luptele^din 1576 au întrunit următoarele trasaturi: 1) lupta împotriva patronilor proprii, 2) pentru revendicări materiale şi 3) solidaritatea tuturor calfelor. Un moment marcant în desfăşurarea acestor evenimente l-a constituit faptul că de astă dată patronii nu s’au mai mulţumit cu metodele obişnuite ale breslei pentru aplanarea divergenţelor, ci au recurs la „slugii oraşului”, reprezentanţii claselor exploatatoare din statul feudal pentru reprimarea brutală a luptei calfelor, aruncând în temniţă fie conducătorii acestora. In articol este prezentat un material documentar foarte valoros, dar prelucrarea materialului ar fi trebuit să capete un cadru mai larg, înfăţişându-ni-se tabloul rajxirturilor ©conomico-sociale din acea vreme. Deasemenea, este o llfisă faptul că autorul nu a se-zisat îndeajuns faptul important pe care îl reprezenta folosirea metodeî de constrângere statală de către patronii exploatatori. — Articolul iscălit de Octavian Ili-escu „Monete vechi româneşti”, cercetează condiţiile apariţiei monetelor româneşti care datează cam din secolul XIV. Autorul constată insă că aceasta nu e o dată sigură. D!n articol este de reţinut precizarea după care Vlaicu Vodă porneşte la baterea monetelor româneşti, îndată ce Basarab a întrunit sub conducerea sa cnezatele şi voe-vodatele româneşti şi a asigurat inde-fiendenţa Valahie*. Pe lângă aceste condiţii a mai contribuit şi faptul desvoltării legăturilor comerciale d‘n Transilvania şi din centrele din Sudul Dunării. Nu este lipsită de interes prezentarea condiţiilor internaţionale în care apar monetele muntene. După cum arată autorul, aceasta s’a întâmplat tocmai în momentul când comerţul internaţional Intrase într’o fază nouă, marcată prin deprecierea dinarului feudal şi crearea unei noi valute: grosul de argint, care corespundea mai bine noilor necesităţi economice. Monetele bătute de Vlaicu Vodă se bat — în parte şî ele — în forma nouă de groşi şi în parte în forma NOTE ŞI RECENZII 197 Aceste monete s'au găsi t risipite la ■noi pe o întindere mare. Este dease-menea mare şi numărul c lecţiilor (publice şi particulare) existente, de monete româneşti. De aceea, autorul crede că este necesară întocmirea unui corpus al tuturor acestor manete, ceea ce ar contribui la lămurirea anumitor probleme istorice. — In articolul intitulat „Folosirea documentelor istorice la şcoala medie”, I. Culjinski trateaza o importanta problemă pedagogică. Enumerând pe unii profesori ruşi de istorie dinaintd de Marea Revoluţie Socialistă din Octomvrie care au recunoscut însemnătatea folosirii documentelor în predarea istoriei, autorul arata poziţia greşită a acestora, care în acelaşi timp tăgaduesc rolul călăuzitor al profesorului în predare. Documentul istoric este de fapt un element necesar pentru pregătirea profesorului şi un mijloc auxiliar pentru elevi, dar numai pe lângă celelalte izvoare principale de însuşire şi anume: expunerea profesorului şi textul manualului. Culjinski trece în revistă lipsurile de documente care pot fi folosite precum şi metodelle întrebuinţării acestora; autorul arată că trebue dat atenţie şi documentelor cu caracter narativ. De asemenea este important de a folosi într’un mod mai atraţtiv documentele cu caracter economico-juridic. Desigur că folosirea documentelor cere dela profesor o rezervă de t;mp pentru pregătirea lui personală. Dar renunţarea la folosirea documentelor, din cauza aceasta, ar însemna o mare greşeală metodici, căci, constată cu drept autorul, „adevăratele cunoştinţe din domeniul istoriei sunt numai cunoştinţele care decurg din documenle Istorice”. ' — In ace6t număr al revistei ga slm şi o lucrare mai desvoltată şl documentată despre marii dregători în sigiliile secolelor XVII XVIII. Sigiliile îi prezintă pe -boieri în funcţiunea lor şl arată că ei purtau toiege, pe care le primeau dela domn la intrarea în funcţiune drept însemn al dregătoriei. Ele reprodnc şi costumul oficial al boierilor {caftanul cu guler....) In ceea ce priveşte arta gravării, aceasta se dovedeşte a fi mai înaintată pe s'giliile iconografice din Ţara neasca. După' forma lor, in majoritate sunt sigilii mari, aplicate mai mult pe „cărţi” (este vorba de începutul secolului. al XViII-lea) păstrând formula finala în slavoneşte pana la mijlocul aedui secol. Cu priv’re la fondul social ai acestor sigilii, autorul conchide că apariţia celor mai vechi şi mai numeroase sigilii iconografice în Ţara Românească, înseamnă „expresia unul moment deosebit de forţă şi înălţare a clasei boiereşti, în epoca feudală”. Articolul ce unmeaza da descrierea fiecărui1 sigiliu în parte, după clasificarea următoare: Marii bani a' Craio-vei, Marii vornici ai Ţarii Romaneşti, vornici dc poarta din Moldova. Unul din valoroase studii din revistă este lucrarea lui Q. S. Ardeleanu „Ştiri privitoare la istoria ţărilor române, în corespondenţa împăratului Rusiei, Petru I”. Studiul marclieaza o Contribuţie bine venită la istoria relaţiilor româno-ruse. Autorul prezintă (in anexă) în limba romana, o parte din „Scrisorile şi hârtiile lui Petru cel Mare“, prezentând astfel o mulţime de documente şi date inedite, şi pana acum la noi nevalcrificate. Materialul docurren'ar se referă la o perioadă importantă şl anume, deceniul premergător alianţei româno-ruse şi luptei dela Stănileşti. Din articol reiese că la cele şapte volume ale scrisorilor şi hârtiilor lui Petru cel Mare s’a lucrat în Rusia, începând din anul 1872 până în 1918. Istoricii burghezi dinţara noastră nu cunoşteau de loc acest Izvor de nepreţuit pe care de abia istoriografia sovietică l-a putut aprecia la justa lui valoare. Autorul studiului nu s’a limitat la comunicarea documentelor şi la publicarea seriei de documente respective, ci a consacrat un capitol întreg analizei perioadei din care datează aceste „scrisori şiAiârtii”; el arată că sfârşitul veacului al XVII-lea a însemnat de fapt o schimbare serioasă în raportul de forţe din Răisariful Europei şi din Europa Centrala. Inafară de datele importante referitoare la Rusia, Moldova şi Valahia, studiul se extinde şi la o serie de momente d'n Transilvania, precum şi la anumite momente în legătură cu tratativele duse de Petru cu Franc isc Racoţi. Anexa însăşi cuprinde 106 traduceri, cu note explicative. Aceste documente Roitm- www.dacoromanica.ro 198 STUDII vin să confirme din nou faptul — subliniat de către autorul studiului — că tntr’adevăr: „trecutul tării noastre nu poate fi considerat şi interpretat decât alături de trecutul poporului rus“. — Prezintă interes problema ridicată în ultimul articol al revistei intitulat „Bulgaria în Nordul Dunării în veacurile al IX—X-lea‘h Neglijarea cercetării acestei probleme în trecut era determinată de negarea influentei politice şi sociale a Slavilor în Dacia. Unii istorici ruşi indicau de mult principalele izvoare pentru studierea acestei probleme. Iar d'ntre istoricii sovietici, N. Derjavin susţine acum hotărît existenta stăpânirii bulgare în Dacia, în veacurile IX—X. Autorul articolului şi-a propus să contribue la lămurrea acestei probleme importante în legătură cu căderea statului avar. Se arată că în vremea Hanului Crum al Bulgarie! (sec. IX), această stăpânire a cuprins şi Transilvania. Izvoare bizantine vorbesc de asemenea de „Bulgaria de dincolo, de Dunăre" unde Crum colonizează zeci de mii de oameni dintre locuitorii regiunii oraşului Adrianopol. Alte izvoare dau date si mai concrete. Aşa deex. este vorba de vânzarea sării in Mo-ravia de către Bulgari, sare care nu era extrasă decât din salinele din Transilvania de Nord (inclusiv Maramureş). Mai poate fi menţionat pasajul vechiului cronograf rus, care vorbeşte de „Bulgarii care locuesc la Istru (Dunăre) pe amândouă malurile şi pe care-1 numesc Duncu”. Este de remarcat şi faptul că la căderea MoraViei Mari, rămăşiţele populaţiei „au fugit la popoarele vecine la Bulgari...”, a căror stăpânire în Dacia a Jinut cam un veac şi jumătate. O altă latură a chestiunii este originea liturghiei slave la Români. Articolul arată, că trecerea acestei liturghii la Români s’a făcut tocmai în vremea stăpânirii politice a Bulgarilor în Dacia. Această constatare e susţinută de unele argumente, din care reţinem : înrădăcinarea liturghiei slave a premers cuceririi ungureşti, căci liturghia slavă mu s’ar fi putuit introduce sub stăpânirea sfântului Ştefan, regele Ungariei; terminologia religioasă slavă din limba noastră este împrumutată din bulgară; introducerea liturghiei slave la Români a fbst posibilă numai atunci când trăiau aci Slavii, care vorbeam limba veche bulgară. Lucrarea are şi unele lipsuri. Autorul n’a acordat atenţie formelor sociale ale viefii din acea vreme. — Din rubrica „Note îşi Recenzii” tre-bue subliniată recenzia scrisă de L. Lă-zărescu Ionescu. Aceasta, ocupându-se cu un document din anul 1608, dovedeşte mai pe larg că şi femeile erau vândute ca vecine, rumânirea generală a femeilor era deci posibilă. Este apoi prezentat un document din anul 1559, care dă seamă de fuga echipajului complect, format din Vlahi, a 62 de corăbii care transportau orz dela Brăila la Nicqpole. Aceştia au părăsit corăbiile la vestea morţii lui Mircea Ciobanul, ceea ce denotă o manifestare mteresan-tă a luptei de clasă în acele condiţii istorice. Ultimele două recenzii se ocupă de două lucrări ale lui A. S. Orlov, regretatul academician sovietic. Una este intitulată „Povestire despre pâlcul lui Igor, ed. a Il-a complectă”, care este „cel mai venerat monument al trecutului rus’’, datând din veacul alXH-lea. Cealaltă lucrare a lui Orlov este închinată personalităţii marelui cneaz din Kiev, Vladimlr Vsevolodovîci, (supranumit „Monomahul”). Având în vedere întregul conţinut al primului număr al revistei „Studii şi Cercetări de Istorie Medie”, putem constata că s’a realizat un bun început. Cuprinsul acestui număr dovedeşte hotărît că el a fost întocmit cu grijă. Redacţia a reuşit să prezinte istoricilor şi publicului larg o serie de probleme variate şi importante. Nu ne îndoim că revista va căuta în viitor să elimine slăbiciunile constatate la acest număr_ A. V. ★ ANALELE ROMANO - SOVIETICE : Seria Istoria-Filosofie (Nr. 3, Aprilie— Iu,nie 1950. Numărul 3 al Revistei Analele Ro_ mâno-Sovietice, seria istorie.filosofie. apărut de curând, se deschide cu articolul „Cea *maF ascuţită armă a leninismului”. Studiu]1 lud Kamari îşi propune să arate şi să accentueze importanta Internaţională a lucrării hii I. V. Stalin, „Despre bazele leninismului”* www.dacoromanica.ro NOTE ŞI RECENZII 199 lucrare pe care, cu drept cuvânt, o so. coteşte ca fiind una din cele mai ascuţite arme ale leninismului. Apărută cui puţin timp după moartea lui Lenin — lucrarea lui I. V. Stalin are drept scop de a expune ceea ce a adus Lenin nou şi <ţeosebit în desvoltarea teoriei marxiste. In condiţiile concrete de după moartea lui Lenin, într’o perioadă în cârd abia se schiţaseră primele succese în opera de refacere a industriei şi a ec nomiei rurale, distruse în urma primului război mondial, iar mai târziu în timpul intervenţiei şi al războiului civil, generalizarea şi des voi tarea de către I. V. Stalin /a leninismului a avut o importantă cu totuj deosebită. Duşmanii poporului muncitor — troţ-chiştii, zinovieviştii, buhariniştii şi alţi agenţi direcţi ai imperialismului, au folosit aceste împrejurări pentru a deslăn-ţui un nou atac mişelesc împotriva partidului. In acelaşi timp, renegaţii feocia-lismuii'ii, Kautski, Bauer et comp., încercau tot ceea ce puteau să încerce, ca să denatureze şi să calomnieze leninismul. Demascarea şi sdrobirea troţchismu-lui, reducerea la neant * a ,.teoriilor” kautskiste, expunerea conţinutului esenţial al leninismului, păstrarea unităţii partidului, erau o condiţie necesară pentru a asigura construirea socialismului în Uniunea Sovietică. I. V. Stalin a strâns partidul în jurul majorităţii leniniste a C.C., a organizat sdrobirea troţchismului şi a condus poporul sovietic Ia victorioasa bătălie a construirii socialismului. Dar, în acelaşi timp, I. V. Stalin, prin prelegerile sale, „Despre bazele leni-nismiului” a îndeplinit şi sarcina cea mai importantă a momentului pe tărâmul ideologic. El s’a dovedit a fi odată mai mult „cu adevărat perfectul, cu adevărat atotcuprinzătorul urmaş şi continuator” (Chirov) al operei lăsată de Lenin. , Pe bazele marxismului creator, I. V. Stalin, pe lângă faptul că sistematizează şi generalizează leninismul, îmbogăţeşte opera lui Lenin cu teze noi. „Despre bazele leninismului’” — subliniază aultorul studiului—fundamentează teoretic căile pe care trebue 6ă meargă Partidul Bolşevic, urmând directivele leniniste. Lucrarea lui I. V. Stalin începe cu definirea leninismului — ca marxism al www.dacoromanica.ro epocii imperialiste şi al revoluţiei proletare— definiţie care dosvaluie bazele istorice materiale ale leninismului şi, In aceiaşi timp şi lega’ura organică dintre leninism şl învăţătura lui Marx, accentuând că leninismul este marxism ere ator şi înlăturând revizionismul, care încerca să nimicească însăşi esenţa revoluţionară a marxismului. Mai departe, I. V. Stalin arată că leninismul are o insemnătate internaţională deosebftă, că leninismul este cea mal înaltă realizare a culturii ruse şi universale. De aci, concluzia necesară că leninismul este învăţătura internaţională a proletariatului din toată lumea. Desvăluind adevăxatele rădăcini istorice ale leninismului, I. V. Stalin a dat o lovitură distrugătoare ideologici cosmopoliţilor fără neam, care denaturau marxism-leninlsmul, care negau legătura lui cu cele mai bune tradiţii naţionale, democratice, revoluţionare. In prelegerile „Despre bazele leninismului”, I. V. Stalin caracterizează admirabil metoda leninismului, (spiritul el critic şi revoluţionar, forţa lui revoluţionară, transformatoare, esenţa lui creatoare .determinată de împrejurările istorice concrete în care el apare. Autorul studiului 'scoate în evidenţă şi subliniază faptul că I. V. Stalin e primul dintre marxişti care a ai ătat că metoda leninismului nu este o simplă reproducere a metodei revoluţ'onare a lui Marx, a dialecticei lui materialiste, ci o desvoltare şi o concretizare a acestei metode. Caracterizarea slalin’stă oferă o nouă înţelegere a leninismului, subliniind în special legătura org»n:că dintre teorie şi practică, dintre filosofie şi (polirică, dintre ştiinţă şi activitatea revoluţionară de partid. Metoda leninismului, s’a definitivat în fuptă ou oportunismul internaţionalei a Il.a, ale cărei dogme şi scheme fără vieaţă încercau să înlocu'ască teoria bine închegată a marxismului. In condiţiile contemporane, subliniază Kamari, social-democraţii de dreapta merg pe urmele înaintaşilor lor oportunişti. Sub steagul „democraţiei” şi „socialismului”, ei propagă, în mod cinic şi mârşav, fidelismul, rasismul şi naţionalismul pentru a sluji cât mai bine pe stăpânii lor imperialişti. Practica revo luţionară, desminte, însă, în mod hotă-rîtor minciunile apologeţilor reacţiunh imperialiste. 200 STUDII După aceasta expunere şi caracterizare multlla erală a leninismului ca teorie, I. V. Stalin trece la înfăţişarea conţinutul leninismului. înainte de toate, arată—I. V. Stalin. problema centrală a leninismului, ca teorie revoluţio nară a proletariatului, este problema cu_ ceririi şi menţinerii puterii de Stat — problema dictaturii proletariatului şi nu problema ţaranen ca cuim afirmau ca I niniatori' troţchişti. Teoria Icninist-stalinista a dictaturii proletariatului a revoluţiei proletare are o însemnătate in ernaţională din cele mai mari; ea înarmează p° comuniştii din toate ţările cu o arma puternica, invincibilă, în lupta pentru putere a clasei muncitoare. Victoria comunismului, subliniază autorul studiului poate fi cm cerită numai sub îndrumarea acestei teorii Acest lucru este sugestiv confirmat de apariţia şi desvoltarea ţărilor de democraţii; populară. După problema centrală în leninism, a dictaturii proletariatului, sunt tratate: problema aliaţilor şi a rezervelor (problema ţărăneasca şi problema naţioml-coJonială) şi prolblema strategiei şi a tacticei. I. V. Stalin a generalizat şi a des-voltat concepţiile leniniste privitoare la problema ţărăneasca şi la cea naţional-coloniala, a arătat însemnătatea deosebită ce o au în leninism, sdrobind .,teo. rlile” menşevice şi troţchiste. De asemenea mergând pe linia leninismului, a arătat că problema naţionala nu poate fi rezolvaiă decât numai în legătură cui revoluţia proletară şi pe bazele ei, şi că drumul victoriei revoluţiei în Apus trece prin alianţa revo Iuiionară cu mişcarea de eliberare a coloniilor şi a ţărilor dependente, împotriva imperialismului. China confirmă aceasta prognoza stalinistă. Ceea ce trebue aratat, subliniază Kamari, e faptul că numai comuniştii luptă pentru eliberarea loiala a naţiunilor de sub jur gul imperialismului şi pentru unitatea lor, pe baza liberului consimţământ şi a deplinei egalităţi în drepturi. Teza aceasta defineşte poziţia partidelor co muniste în lupta lor pentru independenţa popoarelor, împotriva imperialismiu lui american şi englez. Autorul releva ca, în prezent, social democraţii de dreapta, ca lachei ai imperialiştilor, îi ajută pe aceştia în lupta lor pentru dominaţia lumii. Ca odioşi aţâţători la sunt uneltele de propagare a cosmopoli lisniului, arma perfidă a imperialismului, menită să submineze suveranitatea şi independenţa popoarelor, în scopul subjugării acestora de către imperialiştii anglo-americani Rezolvarea proble mei naţionale, înfăptuită de partidul lui Lenin şi Stalin, este un îndreptar sigur pentru activitatea partidelor co muniste frăţeşti. In capitolul despre strategie şi tac lică, I. V. Stalin dă o definiţie clasică a esenţei şi sarcinilor strategiei şi tacticei revoluţionare a leninismului, ca ştiinţa a conducerii luptei proletariatului. In 'stategie şi tactică, subliniază Kamari, se vede caracterul de acţiune aii filosofiei marxist-leninistă, al metodei sale revoluţionare, îndreptată direct spre transformarea lumii. I V. StaJin încheie geniala sa lu-care „Despre bazele leninismului”, prim tr’o profundă sintetizare a învăţăturii leniniste despre partidul revoluţionar,, ca partid de tip nou, conducător 'al luptei proletariatului pentru luarea poi-lerii şi construirea socialismului. Tezele expuse şi desvoltate în această lucrare a Iui I. V. SHin îsi pă'trează, prin caracterul lor internaţional, marea lor actualitate, ele fiind actuale azi şi rămânând acluale pe înlreaga pe rioadă a construiri socialismului pe scară mondială. Leonov. în studiu]l „Clasicii marxism leninismului despre obiectul materialismului dialectic”, scoate în evidenţă importanţa obiectului materialismului dialectic pentru înţelegerea justă a rolului conducător al filosofiei marxiste, pentru lupta împotriva obiectivismului, pentru partinitatea bolşevică în ştiinţă şi în toate domeniile activităţii ideologice. Ca orice alia problema filosofica, prpblema obiectului însuşi al filosofiei, îşi are condiţionarea sa de clasă, de partid. Ea a fost, în toate timpurile, abordată din punctul de vedere al claselor, al sarcinilor acelor clase, a căror ideologie era filosofia respectivă. Aşa se explică decs problema obiectului filosofiei lua diferite forme în epoci diferite şi primea un conţinut cu totul deose bit. razboiu, isocial-democraţWWWflaftOrnmartteffi'rQ6 pil^a' rezblv;l,1cl în c'liP NOTE $1 RECENZII 201 denaturat problema fundamentala a fi-losdfiei, denaturează implicit însuşi obiectul filosofiei. 1 Din poziţia falsa a idealismului, obiectul filosofiei e constituit din ficţiuni absurde, speculaţii mentale, divagaţii demente, iar în ceea ce priveşte atitu dinea filosofiei faţă de diferitele ştiinţe, ea se manifesta ca un duşman al a cestora. Filosoita burgheză contemporană face tot \ce poate pentru falsificarea rezultatelor ştiinţei de azi. Rolul filosofiei idealiste, în societate, e să corupă conştiinţa oamenilor în lupta lor împotriva naturii şi 6a slujească exploatării de clasă. In acest scop, ea pla sează obiectul filosofiei „mai presus” de vieaţa materială „trecătoare”, „mal presus” de lupta de clasa, narcotizând conştiinţa oamenilor .cu otrava ideolo giei mistice, detscompusa cu ajutorul religiei. Arătând care este poziţia materiali-ştilor premarxişti faţă de obiectul ’ilo-sofiei, Leonov conchide ca problema fundamentală a folosofiei, ei o rezolvau In sensul că materia este primară iar conştiinţa derivată (sitiudiul naturii, al materiei, ca obiect al filosofiei), însă priveau această relaţie 'îngust şi uni lateral. Marxismului, accentuează Leoncn. îi revine sarcim sa Creeze o concepţie nouă asupra obiectului filosofiei. O b'ectul ştiinţei filcţsofice, a materialismului dialectic arata concepţia mar. xistă, este legat în mod organic de interesele fundamentale de clasă ale proletariatului, de marea, lui misiune istorică. Marx şi Engels, îmbinând mate riallsmul şi dialectica în explicarea naturii şi societăţii, au creat o concepţie calitativ nouă despre lume. Ei au rezolvat problema fundamentala a filosofiei, in toată cuprinderea ei, atât din punct de vedere a conţinutului cât şi al formei. Astfel, "subliniază Leo nov, înţelegerea materialist-dialectica a problemei fundamentale în tfilosof'e constitue obiectul materialismului dia,-lectiv ca ştiinţă filosofică. Engels. în .Ludwig Feuerbach şi sfârşitul filosofiei clasice germane”, ca dealtfel şi în alte opere ale sale, defineşte materialismul dialectic ca ştiinţa despre legile cele mai generale ale desvoltării naturii, societăţii şi gândirii. Autorul studiului arată ca în mar xisun, problema raportului dintre existenţă şi gândire capătă caracterul pro www.dacaramamca.ro bternei corelaţiei dintre dialectica obiectivă şi dialectica subiectiva. Şi toc mai deaceea, dialectica marxista coincide cu teoria marxistă a cunoaşterii întemeietorii marxismului aul aratat că dialectica şi materialismul constitue o unitate indisolubil legata, îi sa, observă Engels, legile dialecticii, deşi identice în conţinut, diieră ca f rma. Teza lui Engels despre dialectica o-blectivă şi subiectivă (analogia lor) a fost desvoltată mai departe de Lenin in „Materialism şi empiriocrilicism”, ,,Caete filosofice”, lucrări în care dă o îuudamentare multilaterala diaiecti cii, ca teorie marxista a cunoaşterii (arătând coincidenţa între logica, dia leriică şi teoria cunoaşterii, în filoso-fia marxistă). Aceste teze ale Iui Lenin reprezlnă desvoltarea mai departe a învăţăturii lui Marx şi Engels cu privire Ia obiectul filosofiei. I V. Stalin, desvoltând teza lui En gels şi Lenin, deiineşte materialismul dialectic ca unitatea metodei şi a teoriei, interpretând dintr’un punct de ve dere "nou natura concepţiei marxisţ-le nin'ste despre lume. Ce°a ce face ca marxismul să fie o răsturnare revoluţionară în filosofic, subliniază Leonov, e fundamentarea teoretică a necesităţii transform arii lumii, sarcină ce decurge din înţelegerea marxist-leninistă a obiectului filo sofiei. Clasicii marxism leninismului ne învaţă că nu-i de ajuns sa cunoaştem legile desvoiiării naturii ci trebue să le stăpânim, nu este destul să cunoa ştem necesitatea Obiectivă, ci trebue să ştim ts’o dirijăm. Spre deosebire de vechea filosof'e materialista, contemplativa şi incapabilă să înţeleagă‘procesul social istoric, ştiinţa filosofica marx'stă este aceea care, pe baza dialecticii materia liste, înţelegând şi apreciind însemnătatea practicei , revoluţionare a clasei muncitoare, a ridicat materialismul pe o treaptă nouă, extinzându-1 şi în do meniul vieţii sociale. 1 Ceea ce deo sebeşte radteal materialismul dialectic marxist de celHalte sisteme filosofi ce ce l-au precedat, arată Leonov, constă în faptul ca. prezentând o înţelegere justă a realităţii înconjurătoare, el dă totodată o orientare rexoluţio nară justă pentru transformarea aces tei lumi, serveşte ca bază teoretica pentru activitatea practică de transformare Revoluţionară a orânduirii capi 202 STUDII tallste în cea comunistă. Astfel, prin unitatea dintre teoria revoluţionara şi practica revoluţionară, se exprima caracterul de partid al obiectului filoso-fiei. Clasicii marxlsm-leninismului au arătat că materialismul dialectic include partinitatea proletară, obligând, ca, in aprecierea oricărui eveniment, să ne situăm direct si deschis de partea punctului de vedere al proletariatului. Lenin şi Stalin, subliniază autorul studiului Isunt exemple de partinitate în filosofie. Toate operele lor sunt legate de sarcinile politice ale proletariatului şi au fost create în legătură cu diferite probleme ale practicii revoluţionare, pe care le-au rezolvat. Ceea ce deosebeşte filosofia marxst-leninistă de sistemele ce au precedat-o, este spiritul ei critic revoluţionar. Marxismului îi este proprie acţiunea. Sarcina lui este să transforme lumea, accelerând procesul istoric şi respingând orice înţelegere fatalistă a des-voltărli. Rolul revoluţionar al acţiunii, în epoca luf Lenin şi Stalin a devenit ^şi mai actual. Factorul subiectiv, arată Leonov, câştigă în importanţă, promovând pe primul plan necesitatea influenţei partidului marxist-leninist asupra mersului desvoltării istorice, ridicând pe primul plan factorii, conştiinţă şi spirit de organizare. Şi cu cât ne apropiem spre comunism, creşterea importanţei factorului conştient se intensifică. Lucrările lui Lenin şi Stalin fundamentează noul 4rol al factorului conştient. Ei au pus pe primul plan acţiunea, determinaţi fiind şi de lupta împotriva oportunismului şi a tuturor varietăţilor „teoriei” spontaneităţi) /fatalismul economiştilor, menşevicilor, şi al reprezentanţilor aripei stângi din Internaţionala a Il-a, care exagerau rolul factorilor obiectivi). Social-democraţii de dreapta de azi stau pe aceeaşi poziţie cu înaintaşii lor oportunişti şi încearcă să îndepărteze proletariaitui dela acţiunea revoluţionară. In legătură cu fundamentarea noţiunii de acţiune, Lenin şi Stalin au promovat problema posibilităţii şi a realităţii, ca una dintre verigile principale ale categoriilor dialecticei materialiste. Importanţa practică, nouă, a acestei probleme stă în faptul că ea este o armă puternică în lupta împotriva fatalismului, indicând condiţiile vic- www.dacaromamca.ro toriei noului asupra vechiului, subliniind rolul factorului subiectiv în opera de transformare a posibilităţilor în realitate. Posibilitatea nu poate să se transforme în realitate — ne ’nvaţă I. V. Stalin—de cât prin luptă. Posibilităţile multiple ale sistemului sovietic sunt transformate în realitate, prin munca şi lupta poporului sovietic. Condiţiile obiective pentru aceste transformări sunt rezultatul acţiunii viguroase a proletariatului *şi - a partidului acestuia. In felul acesta, Partidul (Bolşevic conduce mersul desvoltării istorice, ţinând seama de condiţiile obiective, pe care le influenţează şi le modifică în direcţia dictată de interesele comunismului. Teoria marxist-leninistă despre atitudinea critică revoluţionară faţă de realitate, subliniază Leonov, a arătat ştiinţei Sovietice că scopul ei final nu este stabilirea legilor fenomenelor, ci imteirvenţ'a activă în mersul lor, dirijarea fenomenelor. Biologia miciurinistă întruchipează în mod viu caracterul de eficienţă şi transformare revoluţionară a lumii. Revoluţia îrifăptuită de marxism, în înţelegerea obiectului filosof iei, a dus, arată Leonov, la schimbarea radicală a raportului dintre filosofie şl celelalte ştiinţe. In totală ^poziţie faţă de sistemele idealiste şi metafizice. care considerau filosofia' a fi deasupra celorlalte ştiinţe, (supraştiinţă), întemeietorii marxismului au stabilit că filosofia marxistă, prin structura şi poziţia ei, a înceîâţ de a mai fi o ştiinţă a ştiinţelor, pentru a deveni o ştiinţă propriu zisă. Filosoifia marxistă, subliniază Leonov. ca şi celelalte ştiinţe studiază lumea materială. Dar dacă ştiinţele 6peciale studiază formele particulare ale mişcării materiei, laturile realităţii materiale, filosofia marxistă studiază lumea materială din punct de vedere al unităţii ei, ea desvăluind legile universale ale mişcării şi desvoltării în natură, societate şi gândire. De asemenea, clasicii marxismului au stabilit raporturi juste între metoda dialectică materiahstă şi metodele celorlalte ştiinţe. Ei au arătat, spune Leonov. că legile dialecticei materialiste sunt generalizarea mişcării materef in toate formele existenţei sale. De aci, caracterul ei general şi valabilitatea oi pentru oricare şt'inţă. „Spre NOTE ŞI RECENZII 203. deosebire de sistemele filosofice din trecut, filosofia marxistă, ne învaţă 1. V. Stalin, nu este 0 ştiinţă deasupra tuturor celorlalte, ci un miiioc de cercetare ştiinţifică, o metodă comună tuturor ştiinţelor naturii şi sociale şi care se îmbogăţeşte cu datele acestor ştiinţe”. Aplicarea cu succes a metodei materialismului dialectic se face unind cunoştinţele legilor generale de desvoltare cu analiza concretă a realităţii. Legile particulare pot fi cunoscute profund cui condiţia cunoaşterii bazei lor, care e legea universală. Leonov ‘arată, apoi. însemnatele concluzii politico-ideologice ce decurg din înţelegerea marxistă a obiectului fiiosofiei. Materialismul dialectic, fiind ştiinţa celor mai generale legi ale desvoltării naturii societăţii şi gândirii, reiese că însuşirea acestei ştiinţe este condiţia primordială a elaborării unei concepţii juste despre lume. A nu ne însuşi tezele ştiinţei filosofice marxiste, înseamnă a cădea pe poziţiile materialismului naturalist, spontan şi, a li deci pradă idealismului. Pentru specialiştii din diferite ramuri ale ştiinţei, însuşirea materia’is-rriului dialectic, subliniază Leonov, este o necesitate. Insuşindu-şi această teză, Micâurin şi apoi Lâsenco au ajuns la rezultate de o importanţă deolsebită în domeniul b'oiogiei. Miciurinismul a învins weismannismul reacţionar, pentru că a fost călăuzit de principiul partinităţii, după care, atât în ştiinţă cât şi în politică, noul învinge vechiul. Principiul partinităţii, relevă Leonov, a dat posibilitatea continuatorilor lui Miciurin în domeniul biologiei să descopere caracterul pseudO-ştitnţific al weîsmannis-mului şl să stabilească a cui armă ideologică este. Dacă materialismul dialectic este baza teoretică a biologiei miciuriniste, a-ceasta^ la rândul ei, subliniază autorul studiului,' e una dintre bazele biologice ale materialismului dialectic. Ea îi dă un imaterial ştiinţific pentru prelucrarea problemei dialecticei marxiste şi a materialismului filosclfic marxist. Leonov, încheind studiul său, arată_ că, în actuala perioadă a desvoltării" Ţării Socialismului. în faţa întregii ştiinţe sovietice stă sarcina însuşirii temeinice a .principiilor materialismului dialectic şi a aplicării acestora în activitatea pentru construcţia victorioasă a comunismului. Revista continua apoi cu articolul „Sarcinile istoricilor In domemul istoriei modeme şi contemporane”, în care, după ce se înfăţişează rezultatele importante la care a ajuns ştiinţa istorică sovietică, în cercetarea societăţii — cercetare îndrumată de învăţătura lui Lenin şi Stalin — se arată ca, în prezent, Istoricii isovietici trebue să treacă ia elaborarea de studii mai numeroase şi cuprinzătoare privind istoria ţărilor capitaliste, particularităţile desvoltării lor economice, a raporturilor de clasă şi politice, istoria mişcării muncitoreşti, a mişcărilor de eliberare naţională, istoria culturii şi a ideilor, etc. Aceste sarcini sunt o consecinţă a schimbării raportului de forţă pe arena internaţională şi în interiorul di feritelor ţări, în arma celui d° al 11-Iea războiu mondial. In esenţă, arată articolul, sarcinile istoricilor Isovietici se pot reduce la problema analizei Istorice a imperialismului, în deosebi în perioada crizei generale a 6istemul'«i capitalist, precum şi a forţelor progresiste care luptă impotriva lui pe arena istorică contemporană. Pentru această muncă, ştiinţa Istorică sovietică are ca îndreptar sigur geniala învăţătură leninist-stabinistă despre imperialism în care se arată legile luptei de clasă, legile ra porturilor de clasă in această ep că. Cercetările asupra imperialismului, în condiţiile contemporane, au o enormă însemnătate de ordin teoretic şi practic politic pentru poporul sovietic, pentru statul socialist şi pentru popoarele celorlalte ţări care luptă împotriva imperialismului, dar oercetările asupra imperialismului nu-şi vor atinge scopul fixat dacă vor fi fragmentare şi disparate. Pentru a evita acest lucru, e necesar să se întreprindă studiul aprofundat al • desvoltării istorice a capitalismului monopolist. Indicaţiile lui Le nln, privitoare la principalele diviziuni ale Istoriei epocii imperialismului, cât şi aceea a Iul I. V. Stalin despre importanţa istorico-mondială a Mar*! Revoluţii din Octomvrie, sunt călăuze sigure pentru activitatea istoricilor sovietici în cercetarea istoriei moderne şi contemporane. In acest mod, imperialismul poate şi trebue să fie demaslcat. arată articolul, cu mijloacele ştiinţei istorice. Istoricilor sovietici, articolul le maî propune ca sarcină imediată, de a cer www.dac6ramanica.ro 204 STUDII cela originea şi împrejurările in care a izbucnit al doilea război mondial, de a desvălui complotul imperialiştilor englezi, american-, francezi, nemţi şi japonezi pentru deslanţuirea acestuia. De a emenea e necesar ca istoricii so vietici să întocmealscă, în cel mai scurt timp, istoria .celui de al doilea rizboiu mondial. D mascând falsificările imperiali, til r privind acest războiţi, e' trebue să arate rolul deosebit de important aJ forţelor armatelor Sovietice pentru elibera^ pwpoareior de sub jugul fascismului, precum şi politica consecventă şi c’nstita a Uniunii Sovie tice, în raportur'le internaţionale "ale coaliţiei antihitleriste. Pe de altă parte, desvăluirea caracterului de mişeleasca trădare dusa de imperialiştii americani, in col de al doilea războiţi mondial, e o necesitate de prim ordm. Articolul atrage atenţia că istoria politicii externe nu trebue să ducă la ruperea de studierea jxditioei interne, de lupta de clasă şi de interesele de clasă ale grupurilor conducătoare, ale claselor dominante. • Cercetarea rolului trădător al social democraţilor de dreapta trebue să fie o t^'T! i de un deosebit interes pentru istorMI sovietici, soc'al democraţii de drc’pia fiind principalii vinovaţi de desb narea mişcării muncitoreşti în epoca imperialismului. Tot ca o sarcină de o deosebita im portantă pentru ştiiniţa istorică, sub liniaza articolul, este studiul forţelor lagărului antiimperlalist, precum şi a-eela al mişcărilor antimperialiste ale maselor muncitoare neproletare: ţărănimea. mica burghezie şi intelectualitatea. Articolul arata, apoi, că studiul istoriei moderne şi contemjxirane nu ar fi complet şi nu ar face cu putinţă înţelegerea ştiinţifică a istoriei ţărilor imperialiste şl a ţărilor dependente, dacă nu ar cuprinde şi istoria mişcărilor de eliberare naţională a popoarelor împotriva Imperialismului. Studierea crizei politllce a capitalis mului, criză care a început înainte de prunul războiu mondial şi care se asaute ca rezultat al întăririi Isocialismului este, iarăşi, o sarcină esenţială pentru ştiinţa istorică sovietică. Aceste lucrări vor da posibilitatea cunoaşteri' desvoltării diferitelor forme de fascism, cum şi trăsăturile degenerării reacţionare >şi fasciste ale actualelor ile actualelor accentuând pun www.dacoromamca.ro democraţii burgheze. Totodată, acesta analiză va face pos bifa detecoper rea rădăcinilor istorice ale luptei pentru democraţie de tip nou, populară, în Europa de răsărit şi Sud-Est, scojându-se în evidenţa uriaşul ajutor dat de Uniunea Sovietica pentru formarea de mocraţiilor populare. Trebue studiat, în primul Tând, subliniază articolul, şi in mod special, imperialismul din Statele Unite, cu. planurile şi pretenţi le lui de dominaţie mondială, întemeiate pe înrobirea popoarelor de pe întreg globul pământesc. E necesar să se scoată în relief, când se analizează imperialismul american, faptul că Statele Unite sunt centrul activităţii criminale a aţâţătorilor la un nou razboiu mondial. Cu acest prilej, combaterea poziţiilor apologetice ale istoricilor burghezi despre „prosperitatea” „democraţiei” americane, consti-luie o sarcină fundamentală jjeniru activitatea de cercetare a istoricilor sovietici. Wilsonismul ipocrit, ca forma de politică agresivă, ca şi faza lui noi'(ă, ntal mascată, în care acesta a intrat, datorită condiţiflbr faltoirice actuale trebue dema'scat, arătându-se adevăratul lui conţinut. Una din sarcinile esenţiale ale istoricilor sovietici, arată articolul, este cercetarea istoriei popoarelor frăţeşti slave în epoca imperialismului, venind astfel in ajutorul tinerelor cadre ale istoricilor din aceste ţări. Sarcina centrală, de a promova în centntl atenţ'ei istoricilor sovietici problematica istorie a imperialismului nu suspendă, desigur, accentuează articolul, necesitatea de a continua şi a aprofunda activitatea de cercetare a istoriei capitalismului premonopoltst, legătura imperialismului cu baza sa principală, capitalismul. Reconsiderarea acestei perioade trebue să fie făcută potrivit scopurilor şi sarcinilor generale ale ştiinţei sovietice (de a contribui la studiul reuşit al istoriei imperialismului, etc.). Paralel cu cercetările ştiinţifice asupra istoriei moderne şi contemporane, istoricii sovietici au sarcina de a duce o luptă necruţătoare împotriva ideolo giei burgheze vrăşmaşe, rezistând oricărei presiuni din partea acesteia. O-biectlvlsmul, cu formele lui de ploconire şi servilism în faţa „ştiinţei’’ burgheze trebue combătut şi înlăturait, accentuând punctul de 'vedere de clasă NOTE ŞI RECENZII 205 şi semnalând orice încercare de estompare a principiului partinităţii în ştiin ţa. Articolul arată că teoriile burgheze ce. trebue combătute nu trebuie alese la întâmplare, ci făcândn-se o selecţie; istoricii sovietici trebue sa se oprească asupra celor mai reacţionare dintre ele. Cosmopolitismul de pildă, cu tendinţele lui de negare a deosebirilor naţionale, de jignire şi înjosire a cultur'i naţionale, etc., trebue în deosebi combătut, arătându-se adevărata lui tendinţă de înnăbuşime a conştiinţei naţionale a popoarelor, în scopul domi nării lor de către imperialismul anglo american. Istor'cii sovietici — arată mai depar te aiiicrlul. — trebue să lege studiul istoriei moderne şi contemporane de Irtoria Rusiei şi a Uniunii Sovietice, Subl'niind şi accentuând influenţa rusă, apoi influenţa Uniunii Sovietice asu pra xmlturii, literaturii şi ştiinţei celorlalte popoare din Europa, Asia şi America. O sarcină deopotrivă de importantă a istoricilor este studiul rolu-. lui istoric de însemnătate mondială a mişcării revoluţionare ruse şi în deosebi al mişcării munc:toreşti ruse. cea mai înaintată din lume, condusă de gloriosul Partid Comunist (bolşevic). Articolul se inche:e, arătând că is’oria ca şi filosofia este un instrument ştiinţific de luptă în mâinile proletariatului împotriva capitalismului. Sarcina ştiinţei istorice sovietice este de a ac-cuii acest instrument pentru lupta împotriva cosmoportismului burghez şl a tuturor aspectelor ideologiei burgheze, precum şi de a îndrepta aceste instrument ascuţit în direcţia rezolva irii problemelor ştiinţifice pe care ie ridică actualitatea: lupta lagărului socialismului, al păcii şi al democraţiei împotriva lagărului războiului şi al reacţ'unii. • Ult'mul studiu din revistă, — „Despre autoeducaţia voinţei şi a caracterului”, după ce enumeră care sunt trăsăturile bolşevice pe care şcoala sovietică este chemată să le educe in caracterul cop Dior (principialitatea comunistă şi orientarea spre un scop comun, d'sciplina şi spiritul de organizare, puterea de voinţă şl perseverenţa, independenţa şi activitatea, tăria şi stăpânirea de sine, vitejia şl bărbăţia) arată că voinţa şi caracterul omului sunt, pe lângă rezultatul influenţelor cordiţHior sociale şi ale influenţelor e www.dacoromanica.ro ducaţiel, întrio anumita ffla ura, şi rezultatul autoeducaţiei individului. Cunoscut fiind acest lucru, literatura specială cu privire la autoeducaţie este o necesitate, subliniază autorul art colului, atât pentru adolescenţi şi tineri, interesaţi direct în educarea caractc rului ior, cât şi pentru profesori, care, educând cop:ii în spirit comunist, conduc totodată şi procesul autoedycaţiei lor. Autoeducaţia se Infăptueşte cu succes numai în anumite condiţii şi elevul trebue anume pregătit pentru acest complex. Astfel, un om devine pregătit pentru autoeducaţia voinţei, arata Selivainiov, când este conştient de idealurile lui de vieaţa, când voinţa lui este exersată până la un anumit grad şi este creată tendinţa conştientă pentru des voltarea ulterioară a voinţei prin mijloace proprii. La toate aceste c ndiţii, se mai adaugă şi studierea omului de către el însuş, (pentru a-şi cunoaşte la turile pozitive şi negative ale personalităţii sale), fapt ce trebue cu deosebire încurajat Vorbind despre toate aceste condiţii, autorul studiului le ilustrează bogat cki exemple din literatura rulsă şi sovietică. Enumerând şi alte condiţii ale proce suiui de «autoeducase, ca: necesitalea unui program de educaţie, participarea exerciţiului de voinţă, etc., Selivanov indică, pe baza practicii educative, mijloacele prin care se poate face autoeducata voinţei. Intre cele mai eficace, citează: îmbărbătarea de sine, auto. aprobarea, ordinul ce ni-1 dăm singuri, angajamentul pe care ni-1 luăm singurf faţă de noi înşine şi autocontrolul. In încheiere, autorul atrage atenţia că, în condiţiile societăţii sovietice, autoeducaţia ca proces de formare a persona lităţii, nu are nimic comun cu auto-perfecţionarea burgheză. Pedagogia burgheză înţelege autoeducaţia perso nalitaţif ca separată de educaţie, preamărind izolarea individului de vieaţa socială şi de lupta do clasă. Pedagogia sovietică. însă, apreciind mult autoeducaţia, considerând-o ca pe una din laturile educaţiei comuniste, arată că în condiţiile orânduirii socialste, ea nu se poate înfăptui prin izolare de colectiv, de societate, de lupta practică a omului pentru comunism. Referindu-se la metodele de autoeducaţie a voinţei şi caracterului, pedagogia sovietica 206 STUDII coate în evidenţă că, deşi în formă, acestea pot să difere de acelea ale educajiei în genere, în fond ele rămân aceleaşi. Rubrica bogată a dărilor de seamă, privind studii şi lucrări sovietice din domcn’ilc de cercetare ale istoriei, filologiei, filosofiei, pedagogiei şi etnografiei, completează acest număr al revistei. * * * In condiţiile liiptei care se dă, sub conducerea Partidului, pentru făurirea' unei puternice arme ideologice care să «-prijine poporul muncitor din ţara noastră pentru construirea socialismului, Revista Analelor Româno-Sovieti-ce — serial Istorie-Filc|soifie, îndeplineşte o sarcină de cea mai mare importanţă. înfăţişând bogata experienţă a ştiinţei şi culturii sovietice, cât şi pr'n publicarea studiilor savanţilor din Uniunea Sovietică, cât şi prin publicarea de recenzii asupra unor cărţi sau studii sovietice, Revista ajută luptătorilor de pe frontul ideologic din ţara noastră să-şi îndeplinească cu succes sarcinile ştiinţifice şi să combată cu intransigenţă de clasă, resturile ideoJogiei’ burgheze descompuse. Având ca îndreptar experienţa oamenilor de ştiinţă sovietică — pe care Analele Româno-Sovietice o popularizează cu suiaces — cercetătorii ştiinţifici dela noi se străduesc să promoveze, în operele lor, tot ce este valoros în ştiinţă şi să-şi lege preocupările lor ştiinţifice de problema centrală a construirii socialismului. N. Bolboaşă www.dacoromanica.ro VIAŢA ŞTIINŢIFICĂ REVISTA „VOPROS ISTORII“ DESPRE CONFERINŢA ISTORICILOR DIN R.P.R.*) La 11 şi 12 Februarie a anului curent a avut loc la Bucureşti conferinţa istoricilor din R.P.R., consacrată problemelor de istoria evului mediu. Conferinţa a fost organizată de Secţia de Istorie şi de Institutul de Istorie al Academiei R.P.R. - Conferinţa a examinat problema îeconsiderării critice a colecţiilor de documente lăsate dc istoricii burghezi, precum şi problema culegerii, sistematizării şi edilăiii documentelor de istorie a evului mediu, nepublicate până în prezent Primii paşi în această direcţie au fost făcuţi încă în anul trecut Astfel, unele grupe de istorici au revizuit câteva culegeri de documente, pregătind indicii ştiinţifici pe materii pentru aceste culegeri. S’a revizuit culegerea de docil mente slavone, editată la Iaşi, aşa zisul „Uricar”, culegerea de documente a lui Hurmuzachi, „Acte şi documente” şi alte publicaţii. La culegerea de documente din sec. XVI şi XVII, nepublicate înoă, au lucrat colective de istorici din Bucureşti, Iaşi şi Cluj. Colectivul istoricilor din Bucureşti a făcut copii; a comparat şi a tradus 10.583 de documente, cel din Iaşi — 619 documente, iar cel din Cluj — 1012 documente. Prin aceasta s’a pus baza alcătuirii unei culegeri complete de documente (Corpusul de documente) privitoare la întreaga istorie a evului me-' diu a R.P.R. — culegere planificată de Academia R.P.R. Stăpânii României burghezo-moşiereşti nu s’au preocupat de publicarea documentelor care oglindeau sub toate aspectele lupta de clasă şi în deosebi rolul jucat în această luptă de clasele exploatate şi asuprite. In raportul făcut la conferinţa colectivului de istorici din Bucureşti, s’a arătat că istoricii burghezi din România n’au publicat decât a zecea parte din documentele existente cu privire la istoria evului mediu. Aceste documente se alegeau în mod arbitrar şi se editau dela caz la caz. Multe documente erau pur şi 6implu falsificate. Istoricii buTghezi români au neglijat în mod conştient anumite fapte şi anumiţi factori din istoria evului mediu. Ei analizau adeseori evenimentele istorice dintriun punct de vedere juridic formal. Astfel, istoria statului feudal era studiată de ei izolat de modul de producţie existent în orânduirea feudală şi izolat de relaţiile de producţie şi de lupta de clasă, în diferitele etape ale feudalismului. Istoricii burghezi români exagerau rolul burgheziei în lupta împotriva feudalismului şi ignorau complet mişcările şi răscoalele ţărăneşti. După cum a remarcat academicianul M. Roller, făcând bilanţul activităţii cbnferinţei, amplele culegeri de documente trebue să dea cercetărilor de istorie posibilitatea de a desvălui o serie de probleme din istoria medievală a României, rămase neclare până în prezent. Una dintre aceste probleme este şi ches- ') Reprodps din „Voprosî Istorii”, Nr. 4/1950. www.dacoromanica.ro 208 STUDII tiunea, dece până în sec. XVII, documentele corespunzătoare din Moldova şi Valahia se scriau în limba slavona, iar după sec. XVII, în limba română. Istoriografia burgheză n’a dat măcar un răspuns aproximativ la chestiunea cu privire la momentul şi împrejurările formării poporului român. Până în pre- • zent, n’a fost studiata lupta maselor în legătură cu constituirea poporului român. De asemenea, urmeaza să se studieze când şi în ce împrejurări a luat fiinţă orânduirea feudala în România, când a apărut aici statul feudal şi mai ales, ce influenţa a avut în aceasta privinţă migraţiunea popoarelor. Nu este întâmplător faptul ca istoricii burghezi datează începuturile feu. dalismului în R mânia într’o perioada cât mai târzie. Sublin ind .caracterul întârziat” si) feudalismului român şi înapoierea culturala a ţării, ei încercau să justifice tradarea intereselor naţionale ale poporului român de către clasele dominante şi jefuirea poporului român de către capitalul străin. Până în prezent nu s’a alcătuit o istorie într’adevăr ştiinţifică a statului leudal român, în perioada independenţei sale şi .pu s’a arătat pe deplin rolul asupririi turceşti şi a celei habsburgice, ca factor care a frânat desvoltarea sociala a României. In sfârşit, M. Roller considera necesar a se explica rolul slavilor şi a se arata ajutorul dat de ei la formarea -şi desvoltarea statului feudal român. Culegerea şi sistematizarea documentelor provenite din cancelariile domneşti, din mănăstiri, din curţile boiereşti, etc., constitue o premiză pentru rezolvarea problemelor indicate şi a unei serii întregi de alte probleme. Culegerea