COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician | EMIL POP | Academician EUGEN PORA Redactor responsabil adjunct: Academician NICOLAE SĂLĂGEANU Academician RADU CODREANU Membri: MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; NICOLAE BOTNARIUC, membru cores- pondent al Academiei Republicii Socialiste România; academi- cian NICHIFOR GEAPOIU; itlE DICULESCU; GRIGORE ELIESGU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; academician PETRE J1TARIU; prof. IULIU MORARIU; academician ȘTEFAN pRTERFI ; prof. TRAIAN ȘTEFUREAC ;prof. ION TARNAVSCHI prof. GHEORGHE ZARNEA; MARlA CALOIANU șiGEORGETA FABIAN-GALAN — secretare de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la întreprinderea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb se vor trimite Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie". Studii si cercetări de SUMAR. FL. TĂCINĂ, Observații morfoanatomice comparative asupra glandelor nectarifere de la unele soiuri de floarea-soarelui................ 3 A. POPESCU și V. SANDA, Contribuții la cunoașterea vegetației dintre Comana și Dunăre ................................................. , 9 VERA BONTEA și AL.' MANOLIU, Contribuții la cunoașterea micro- ■ micetelor din Masivul Ceahlău (Nota VI)............................•• 25 E. PLĂMADĂ, Considerații asupra unor briofite din Masivul Retezat noi sau rare în flora României. B. Musci............................. 33 AL. MARTON, DORINA CACHIȚĂ-COSMA și GH. POPOVICI, Acțiunea procainei asupra creșterii și dezvoltării algei verzi Stichococcus < bacillaris........................................................... 47 ( CONSTANȚA OCHEȘANU, MARIA BIANU-MOREA și A. MÂRKI, Activitatea catalazei în raport cu durata tratamentului fotoperiodic la Salvia coccinea Juss.......................................... 53 LUCIA DUMITRU și I. LAZĂR, Cercetări microbiologice asupra fenomenului de albire (eflorescență) a frescelor................. 63 EVOCARE Botanistul darwinist Dr. Julius Romcr (1848 — 1926).......... . . . 69 APARE DE 4 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI Splaiul Independenței nr. 296 BUCUREȘTI 17 Telefon : 49 28 30 EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA Str. Gutenberg nr. 3 bis BUCUREȘTI Telefon : 16 40 79 St. și cerc biol., t. 26, nr. 1, p. 1—70, București, 1974 OBSERVAȚII MORFOANATOMICE COMPARATIVE ASUPRA GLANDELOR NECTARIFERE DE LA UNELE SOIURI DE FLOAREA-SOARELUI DE FL. TĂGINĂ The paper presents a comparative study of the sun-flower nectary — the variety Smena, Record and HS. 53. The morfological, biometrical and statistical data show significant differences among the three varieties as far as the length and weight of the nectary is con- cerned. The sugar dosage indicates the predominance of the direct reducing ones, and the fact that the nectary tissue of the variety HS. 53 is richer in sugars as compared to the others. No significant differences are mentioned among the three varieties regarding the anatomical structure. Floarea-soarelui, datorită Valorii sale economice foarte ridicate, constituie la ora actuală cea mai importantă plantă uleioasă din țara noastră. Ea ocupă anual peste 500 000 ha, ceea ce reprezintă de 4—5 ori mai mult decît toate celelalte culturi oleaginoase luate împreună (5). Fiind o plantă alogamă, entomofilă, cu o bogată secreție nectariferă este considerată în același timp principala resursă meliferă din flora cultivată. Cercetările întreprinse asupra polenizării florii-soarelui cu ajutorul albinelor (2), (3), (4), (5), (9), (14) au demonstrat eficiența acestei acțiuni în sporirea producției de semințe, ulei și produse apicole. Astfel, sporul mediu de recoltă a fost de 36,2% iar gradul de fecunditate a crescut de la 64,4% (la parcelele nepolenizate) la 89,8% (la variantele polenizate cu ajutorul albinelor), la care se adaugă și cantitățile însemnate de miere și ceară realizate (2). Obținerea hibrizilor simpli HS.52 și HS. 53, foarte productivi (17), succes care situează România pe primul loc în lume privind cultivarea acestora în condiții de producție, deschide o nouă etapă în dezvoltarea culturii florii-soarelui. V aloarea acestor hibrizi a fost confirmată de experien- țele efectuate în diferite țări și se preconizează ca suprafața ocupată cu hibrizi să crească an de an, astfel ca în 1974 întreaga suprafață de floarea- soarelui să fie cultivată numai cu hibrizi simpli. Date fiind problemele importante pe care le ridică la ora actuală cultura florii-soarelui, precum și necesitatea evaluării resurselor nectari- fere în scopul raionării producției apicole, ne-am propus să efectuăm unele observații comparative asupra glandelor nectarifere de la soiurile Smena, Record și HS. 53, în scopul stabilirii unei eventuale corelații între carac- teristicile acestora și însușirile productive ale soiurilor. T. ȘI CERC. BIOL. T. 28 NR. 1 P. 3-7 BUCUREȘTI 1974 4 FL. TAICINA 2 MATERIAL ȘI METODE S-au folosit plante de floarea-soarelui din soiurile Smena, Record și HS. 53. Semințele au fost furnizate de I. C. C. P. T. Fundulea și semănate pe terenurile experimentale ale Institutului central de biologie, în parcele cu aceleași condiții pedoclimatice. în perioada înfloritului, s-au recoltat, concomitent de la cele 3 soiuri, flori de aceeași vîrstă din mai multe capitule. Florile au fost disecate sub binocular în vederea măsurătorilor biometrice ale glandei nectarifere și a recoltării de material pentru dozarea zaharurilor. Prelucrarea statistică a datelor obținute s-a făcut după metodele folosite în experiențele de biologie și agricultură (1), (15). Dozarea zaharurilor s-a făcut prin micrometoda Hagedorn-Jensen (8) după extracția apoasă, iar invertirea zaharozei s-a făcut după metoda recomandată de D a vi descu și colab. (7). Pentru studii histologice s-au fixat flori întregi, în următoarele lichide : Bouin, Regaud și formol 10% neutralizat. Includerea s-a făcut în parafină histologică de 60°, iar secțiunile, groase de 4p, au fost colorate cu heinalaun Mayer după procedeul progresiv, roșu de rutheniu și violet de gențiană. Examinarea secțiunilor și microfotografiilor s-au făcut la microscopul de cercetare MC-1. REZULTATE ȘI DISCUȚII Glanda nectariferă la Helianthus annuus L., existentă numai la florile centrale tubuloase, înconjură stilul la bază, avînd forma unui manșon tronconic, cu baza mare situată apical. Tubul corolei formează la nivelul glandei un perete gros cu rol protector (pl. IV, fig. 10 și 11), iar nectarul secretat seadună în spațiul existent între stil și tubul corolei (pl; IV, fig. 11). între glandele nectarifere ale celor trei soiuri cercetate se pot observa mici diferențe chiar la examinarea directă, la binocular (pl. I, fig. 2—4). Dacă luăm însă în considerație parametrii glandei (înălțime, diametru, suprafață, greutate) și recurgem la prelucrarea statistică a datelor rezultate din măsurătorile biometrice, ajungem la diferențele reale care există între soiuri (tabelul nr. 1). Aceste diferențe sînt semnificative — mai ales în ceea ce privește înălțimea și greutatea glandei nectarifere - pe de o parte între soiurile Smena și Record, iar pe de altă parte între soiul Record și HS. 53. Tabelul Analiza biometrică a glandelor nectarifere • 3 OBSERVAȚII MORFOANATOMJCE ASUÎPRA GLANDELOR NECTARIFERE 5 soiul Record cu HS. 53 observăm că la o suprafață laterală și o greutate mult mai mare a soiului Record față de HS. 53 corespunde o cantitate de zaharuri mult mai mică. Aceasta s-ar putea explica prin faptul că, în procesul de obținere a hibridului, factorii genetici au acționat, la nivelul glandei nectarifere, mai mult în sensul concentrării în zaharuri a conținu- tului celular. Glucidele direct reducătoare (glucoză, fructoză) reprezintă 85% la Smena, 84% la Record și 95% la HS. 53 (fig. 1). Datele obținute de noi asupra țesutului glandular concordă cu acelea obținute de Percival (13), care, în urma analizei nectarului de la 889 de specii de angiosperme, situează floarea-soarelui în grupa plantelor cu glucoză și fructoză dominante. Faptul că atît în țesut , cît și în nectar se găsesc proporții mari de hexoze poate veni în sprijinul ideii că în celulele glandulare se produc transformări hidrolitice chiar în timpul secreției de nectar. Analizele de nectar efectuate de o serie de autori (10), (12), (16) la plante bune melifere, între care și floarea-soarelui (16), pun în evidență faptul că, la toate acestea, predomină zaharurile reducătoare. De asemenea, O î r n u (6) arată că gradul de atractivitate a albinelor este în funcție de concentrația în zahăr și de proporția relativă a zaharurilor conținute de nectar. Corelînd cele menționate cu datele obținute de noi, putem afirma că HS. 53 răspunde în cea mai mare măsură, atît din punctul de vedere al concentrației, cît și al proporției de zaharuri, cerințelor unui soi melifer valoros, trăsătură care se poate adăuga la calitățile recunoscute ale hibri- zilor simpli. în urma examinării secțiunilor histologice nu am constatat diferențe evidente de structură la glandele nectarifere ale celor 3 soiuri. Țesutul propriu al glandei se deosebește însă neț de țesuturile înconjurătoare (pl. II, fig. 7 ; pl. III, fig. 8 și 9 ; pl. IV, fig- 10 și 11), fiind format din celule mici, izodiametrice, cu spații intercelulare reduse. Epiderma prezintă stomate și este acoperită de o cuticulă foarte subțire și friabilă (pl. III, fig. 8 și 9). Stratul epidermic exterior nu este Soiul înălțimea (p) Diametrul apical (p) n x ± s d ± sd t n x ± s d ± sd- t Smena 50 215±15,4 31 ±4,86 6,3 50 611 ±39,2 U±15,6 0,7 Record 50 246±30,8 25±4,6 5,4 50 622±103 14±17,9 0,7 HS. 53 50 221 ±10,7 6±2,65 2,2 50 636±73,3 25±11,7 2,1 nr. 1 de la Helianthus annuus L. Diametrul bazai (p) Suprafața laterală (p2) Greutatea (pg) n x ± s d ± sd t n x ± s d ± sd t n x ± s d±sd t 50 508±31,6 16±11,5 1,4 30 3905±509,l 1038±224 4,6 30 204 ±63 98±18,9 5,1 50 492 ±74,9 37±13,5 2,7 30 4943±1116 960±226 4,2 30 302±82 44±18,4 2,3 50 529 ±59,9 21 ±9,59 2,1 30 3983±541,9 78±135 0,5 30 258±58 54±15,6 3,4 Examinînd datele biometrice în legătură cu rezultatele dozării glucidelor din țesutul glandular (tabelul nr. 2), ajungem la concluzia că, între talia și greutatea glandei, pe de o parte, și cantitatea de zăharuri, pe de altă parte, există raporturi de directă proporționalitate numai în ■cazul cînd comparăm soiurile Smena și Record. Dacă comparăm însă specific transformat, celulele sale avînd relativ aceeași formă ca celulele mai profunde ale glandei; în schimb, în interior, spre stil, se află un strat de celule mai alungite, care tinde să constituie o epidermă, palisadică (pl. III, fig. 8 și 9). 6 FL. TACINA 4 Tabelul nr. 2 Analiza cantitativă a glucidelor din glandele nectaritere de la Helianthus atmms L. Soiul Glucide totale mg/100 mg țesut Glucide direct reducătoare mg/100 mg țesut Zaharoză invertită mg/100 mg țesut Smena 1,372 1,176 0,196 Record 1,339 1,123 0,216 HS. 53 1,859 1,781 0,078 Celulele secretofii prezintă nucleii dispuși central, citoplasmă densă și sistemul vacuolar redus, în raport cu celulele parenchimurilor vecine. Vascularizația glandei se pare că se realizează prin diverticule vascu- lare foarte fine, formate numai din floem (pl. III, fig. 8 și 9), și provenite din fasciculele staminelor sau carpetelor (pl. IV, fig. 10 și 11). Acest aspect a mai fost observat și de alți autori (11), (18); se crede că prezența floemu- lui în țesutul glandular determină emisia unui nectar bogat în glucide și foarte apreciat de albine. Fig. 1. — Raportul procentual dintre zaharoză și glucidele direct reducătoare la trei soiuri de floa- rea-soarelui. Zaharun'direct reducătoare în figura 5 din planșa I, care reprezintă glanda nectariferă și regiu- nile învecinate privite de sus, se pot observa fasciculele vasculare ale stilu- lui, în centrul glandei, precum și numeroase fascicule care circumscriu glanda și care aparțin periantului. Funcția glandei nectarifere se pare că este legată în primul rîhd de asigurarea polenizării. Acest lucru reiese din aspectul morfologic, foarte diferit, al glandei în cele trei faze de dezvoltare pe care le prezentăm în planșa II, figura 6. înainte de deschiderea florii, în stadiul foarte tînăr (a), glanda este redusă ca volum și are un aspect mat; în timpul antezei, cînd PLANȘA I Aspectul glandei nectarifere la Helianthus annuus L. Fig. 2. — Soiul Smena, văzut lateral (25 X). Fig. 3. — Soiul Record, văzut lateral (25 x). Fig. 4. — HS. 53, văzut lateral (25 X). Fig. 5. — HS. 53, văzut apical (35 x). N, glandă nectariferă; SI, stil; Ov, ovar; fv, fascicule vasculare, PLANȘA II Fig. 6. —Trei faze din dezvoltarea ontogenetică a glandei nectariferc la HS. 53 : a, stadiul tînăr ; b, stadiul matur, corespunzător perioadei de maximă secreție; c, stadiul bătrin (după anteză). Fig. 7. — Secțiune transversală prin glanda nectariferă la soiul Record (128 x). N, țesut glandular; St, țesutul stilului. PLANȘA. III Fig. 8. — Sector dintr-o secțiune transversală prin glanda nec- tariferă la soiul Record (280 x). N, țesut glandular; St, stil. Fig. 9. — Detaliu de structură dintr-o secțiune trnsversală prin glanda nectariferă (480 x). N, țesut glandular; St, țesutul stilului. PLANȘA iv 5 OBSERVAȚII MORFOANATOMICE ASUPRA GLANIDEILOR NECTAR1FERE 7 activitatea de secreție este maximă (b), glanda atinge și volumul maxim, devine foarte turgescentă și este înconjurată de lichidul de secreție. După anteză, glanda își reduce considerabil volumul și se ofilește (c), fapt care denotă încetarea funcției sale. CONCLUZII 1. Glandele nectarifere ale soiurilor cercetate prezintă diferențe semnificative mai ales în ceea ce privește înălțimea și greutatea. 2. Soiul hibrid HS. 53 prezintă o cantitate de zaharuri mult supe- rioară față de soiurile Smena și Record iar glucidele direct reducătoare ating 95 %, fapte care constituie indicii ale valorii sale ca plantă meliferă. 3. Celulele țesutului secretor se deosebesc net de celulele parenchi- murilor învecinate prin talia lor mai mică, dispoziția centrală a nucleului, citoplasmă densă și sistemul vacuolar mult mai redus. BIBLIOGRAFIE 1. Cbapoiu N., Metode statistice aplicate in experiențele agricole și biologice, Edit. agrosilvică. București, 1968. 2. Cîrnu I., Apicultura, 1960, 1. 3. Cîrnu I., Sănduleac E., Lucr. șt. S. C. A. S., 1965, 5, 37 — 51. 4. Cîrnu L, Lucr. șt. S. C. A. S., 1965, 6, 33 - 45. 5. — Apicultura, 1972, 6. 6. — Apicultura, 1972, 9, 13 — 16. 7. Davidescu D., Ionescu M., Ivănescu M., Slușanschi H., Pavlovschi G., Metode de analiză, chimice și fizice folosite în agricultură Edit. Acad. R. P. R., București, 1963. 8. Georgescu P., Păunescu E., Metode biochimice de diagnostic și cercetare, Edit. medicală. București, 1960. 9. Hociota Elena, Apicultura, 1972, 4. 10. Ifteni Lucia, Fisel S., Lucr. șt. Inst. agron. Iași, 1962, 361. 11. Ifteni Lucia, Lucr. șt. Inst. agron. Iași, 1962, 357. 12. Jula Florica, Illyes Gh., Notulae Bot. Horti-Agrobot. Clujensis, 1967, 13. Percival S., New Phytol., 1961, 60, 235. 14. Sănduleac E., Lucr. șt. S. C. A. S., 1960, 2, 209-214. 15. Săulescu N. A., SĂ-Ulescu N. N., Cimpul de experiență, Edit. agrosilvică, București, 1967, ed. a-H-a. 16. Simidciev T., Documentare curentă, Apicultura, 1972, 3, 9. 17. VrÎnceanu M., Agricultura, 1972, 9, 473. 18. Ziegler H., La sicr^tion du nectar, în Trăite de biologie de l’abeille, Remy Chauvin, Masson et Cie, Paris, 1968. Institutul de științe biologice București 17, Splaiul Independenței nr. 296. Primit în redacție la 20 ianuarie 1973. pig. 10.— Secțiune longitudinală tangențială prin floarea de Ilelianthus annuus L. (HS. 53) la nivelul glandei nectariferc (46 x). N. glandă nectariferă ; St, stil; PI, petale (tubul corolei); Ov, ovar. Fig. 11. — Secțiune longitudinală mediană prin floarea dellelian- thus annuus L. (HS. 53) la nivelul glandei nectariferc (58 X). N, glandă nectariferă ; SI, stil; PI, petale (tubul corolei) ■ Ov, ovar ; Sp, sepale; fv, fascicule vascular?. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA VEGETAȚIEI DINTRE COMANA ȘI DUNĂRE DE A. POPESCU și V. SANDA The 13 associations that make the object of the present paper were identified by us in the Southern part of the Romanian Plain, the area between the Neajlov and the Danube. The region haș many water basins and slow flowing rivers where the aquatic and marsh associations as : Lemneteum minoris, Ceratophylletum demersi, Nymphoidetum peltatae, Typhetum angustifoliae, Sparganielum ramosi and Glycerie- tum maximae grow in good conditions. The grazihg fields were gradually reduced, being maintained only in the fields that are not useful for agriculture. Only 3 associations of this group are maintained Andropogonetum ischaemi, Artemisietum austriacae and Sambucetum ebuli. Among the 4 ligneous associations analyzed the most widespread are Quercetum cerris and Lithospermo-Quercetum. On gentle slopes, where the soil contains a higher rate of humidity the following associations Titio (tomentosae) — Carpinetum (betuli) var. geogr. vlasicum and Tilietum tomentosae grow abundently, both being frequent in the Romanian Plain. Flora Cîmpiei Române a fost studiată amănunțit de numeroși bota- niști, dintre care amintim îndeosebi pe B r a n d z a (1878 — 1883), Grecescu (1889, 1909), Panțu (1908 — 1912) și Enculescu (1924). Aceste cercetări au stat la baza întocmirii unor lucrări monografice floristice, în care sînt incluse și numeroase date referitoare la Cîmpia Română. Dintre studiile anterioare asupra vegetației se remarcă cele efectuate de Georgescu asupra arboretelor dintre Comana și Dunăre (7) și îndeosebi asupra ceretelor ca tip de pădure (10),(ll);Morariu (1940 — 1943) cercetează vegetația antropofilă din jurul Bucureștiului, iar Șerbănescu (1954 — 1960) studiază amănunțit flora și vegetația din regiunea Buzăului. Cercetări mai recente au fost efectuate de D r a g u (5) în jurul Brăneștiului, de Borza (2), (3) asupra florei și vegetației din Cîmpia Română ; Roman (20) se ocupă cu vegetația din teritoriul Snagov și Brănești iar T u r c u (23) cu cea dintre Crevedia și Mihăilești, punînd în evidență noi aspecte ale fitocenozelor identificate. N e d e 1 c u (14) studiază flora și vegetația acvatică și palustră a cîtorva lacuri din Cîmpia Română, iar împreună cuPopescu și Sanda (15) aduce contribuții la studiul grupărilor de macrofite din împrejurimile Bucureștiului. Mai amintim, de asemenea, studiile întreprinse de Popescu, Sanda șilonescu (17) asupra vegetației ierboase din jurul Bucureș- tiului, precum și cele efectuate de Sanda și Popescu (21) asupra vegetației lemnoase. Analiza cormofitelor de la Greaca și împrejurimi a constituit de asemenea obiectul cercetărilor noastre (18). ST. ȘI CERC. BIOL. T. 26 NB 1 P. 9-23 BUCUREȘTI 1974 3 VEGETAȚIA1 DINTRE' COMANA ȘI DUNĂRE 11 10 A. POPESCU șl V. SANDA 2 în lucrarea de față sînt prezentate cercetările privind teritoriul delimitat la vest de comuna Căscioarele, încluzînd pădurea Măgura, comuna Greaca, pădurea Prundu Comanei, pădurea Comana și . împreju- rimile localității Călugăreni. Limita sudică a regiunii o constituie Dunărea, inclusiv terenul ce a fost acoperit de apele bălții Greaca, precum și zăvoiul instalat pe grindurile fluviatile, iar cea nordică o constituie rîul Neajlov. în cadrul cercetărilor întreprinse de noi s-au identificat un nu- măr de 13 asociații încadrate în 7 clase, 8 ordine și 9 alianțe. CONSPECTUL ASOCIAȚIILOR IDENTIFICATE LEMNETEA W. Koch et Tx. 54 HYDROCHARITETALIA Riibel 33 Hydroeharition (Vierhapper) Riibel 33 1. Lemnetum minoris (Oberd. 57) Th. Miiller et Gors 60 2. Ceratophylletum demersi Soo 28 POTAMETEA Tx. et Prsg. 42 POTAMETALIA W. Koch 26 Nymphaeion (Oberd. 56) Soo 64 3. Nymphoidetum peltatae (Allorge 22) Oberd. et Miiller 60 PHRAGMITETEA Tx. et Prsg. 42 PHRAGMITETALIA W. Koch 26 Phragmition communis W. Koch. 26, Br.-Bl. 31 4. Typhetum angustiîoliae (AU. 22) Pign. 43 5. Sparganietum ramosi Sauer 37 6. Glyeerietum maximae (Nowinski 30) Hueck 31 FESTUCO-BROMETEA Br.-Bl. et Tx. 43 FESTUCETALIA VALESIACAE Br.-Bl. et Tx. 43 Festucion va Ies iaca e-sule atae Eggler 42 7. Andropogonetum ischaemi Krist. 37 A r t e m i s i o-K o c h i o n Soo 59 8. Artemisietum austriaeae (Săvul. 27 p. p.) Prodan 39 ARTEMISIETEA Lohm., Prsg. et Tx. 50 ARTEMISIETALIA VULGARIS Lohm. et Tx. 47 Aretion 1 appae Tx. 37 9. Sambueetum ebuli (Kaiser 26) Felfoldy 42 QUERCETEA PUBESCENTI- PETRAEAE "Jakucs 61 ORNO-COTINETALIA Jakucs 61 Quercion farnetto Horvat 54 10. Quereetum cerris Georgescu 41 subas. geticum. I Pop 67. QUERGETALIA PUBESCENTIS Br.-BI. 31 Aeeri-Quereion Zoly. et Jakucs 57 11. Lithospermo-Quercetum Br.-Bl. 29 QUERCO-FAGETEA Br.-Bl. et Vlieg. 37 FAGETALIA Pawl. 26 Carpinion betuli Oberd. 53 12. Tilio (tomentosae)-Carpinetum (betuli) Doniță 68 var. geogr. vlasieum Sanda et Popescu 71 13. Tilietum tomentosae Sanda et Popescu 71 DESCRIEREA ASOCIAȚIILOR 1. Lemnetum minoris (Oberd. 57) Th. Miiller et Gors 60 Fitocenozele acestei asociații sînt în general sărace în specii, instalîn- du-se îndeosebi la marginea canalelor săpate la Greaca, acolo unde apa avea o adîncime de 40 cm. Preferă locurile adăpostite, luminișurile stufă- rișului, intrînd de cele mai multe ori în componența asociației Scirpo- Phragmitetum. Dăm un releveu efectuat la data de 21. VII. 1970 în canalele de la Greaca. Suprafața = 20 m 2 ; adîncimea apei = 40 cm. Hy Os Lemna minor AD = 4 EH Os Phragmites communis +1 HH Os Ceratophyllum demersum 1—2 EH Eua Sparganium ramosum + HH Eua Nymphoides peltata + 2. Ceratophylletum demersi Soo 28 (tabelul nr. 1, releveele 1 și 2) Fitocenozele submerse de Ceratophyllum demersum alcătuiesc cîmpuri destul de întinse în canalele de la Greaca. Vegetează de regulă în locurile cu o circulație slabă a curenților apei împreună cu Potamogeton pectinatus, P. perfoliatus, Najas minor, Myriopyllum spicatum. Este o asociație care contribuie activ la procesul de colmatare a canalelor, fiind necesare dragări anuale pentru a putea menține circulația apei pe această rețea. 3. Nymphoidetum peltatae (Allorge 22) Oberd. et Miiller 60 (tabelul nr. 1, releveele 3 și 4) Tabelul nr. 1 Ceratophylletum demersi Soo 28 gi Nymphoidetum peltatae (Allorge 23) Oberd. et Miiller 60 Forma biolo- Numărul releveului 12 3 4 Elementul floristic Suprafața (m2) 100 20 20 100 gică , A.dîncimea apei (cm) t 50 40 60 60 Caracteristice pentru asociație HH HH HH HH HH HH HH HH Hy Hy HH HH HH HH HH Cs Eua Cs Cp Cs Cs Cs Cs Cs Cs Ct M(Ec) Eua Cs Cs Ceratophyllum demersum Nymphoides peltata Potametea + Potametalia Potamogeton pectinatus Potamogeton perfoliatus Najas minor Myriophyllum spicatum Vallisneria spiralis Sagittaria sagittifolia Lemna trtsulca Lemna minor Hydrocharietaiia Saloinia natans Nymphaiioh Trapa natans Phragmitetea Oenanihe aguatica Phragmites communis Bolbosehoenion Bolboschoenus maritimus |4 5| __3 3_ + 4" î 3 —4 4J +1 + +1 +1 + +1 + + + + + + 1 + + + + + + + + + VEGETAȚIA D'INrnRE COMANA ȘI DUNĂRE 13 12 A. POPESCU și V. SAMDA în canalele de la Greaca, Nymphoides peltata se asociază îndeosebi cu Ceratophyllum demersum și Potamogeton perfoliatus. Dintre speciile natante, în cîmpurile de Nymphoides peltata se găsesc indivizi rari de Lemna minor, L. trisulca, Salvinia natans și Trapa natans. Preiei & locurile liniștite și adăpostite cu o ușoară circulație a curenților de suprafață. Asociația suportă bine variația nivelului apei, reușind să vegeteze un timp și pe terenurile mai drenate. 4. Typhetum angustifoliae (AII. 22) Pign. 43 (tabelul nr. 2y releve ele 1—3) La Greaca Typha angustifolia vegetează pe suprafețe foarte întinse, ajungînd la înălțimea de 2,5 m. Dintre speciile cu care se asociază de regulă cităm: Bolboschoenus maritimus, Epilobium hirsutum, Echinochloa crus-galli var. longisetum, Rumex limosus și Schoenoplectus lacustris^ Nu lipsesc din cadrul asociației nici Typha latifolia și Phragmites com'munis,. care pe alocuri se găsesc în cantitate mai mare. Asociația de Typha angustifolia suportă bine variația nivelului apei, astfel că, în general, la începutul verii deși apa scade complet, totuși asociația vegetează în continuare bine, avînd umiditatea necesară în sol. 5. Sparganietum ramosi Sauer 37 (tabelul nr. 2, releveul 4) Fitocenozele de Sparganium ramosum au fost întîlnite la Călugăreni, unde ating înălțimea de 1 m și cresc de regulă în terenurile înmlăștinite din apropierea podului de peste Neajlov (partea dreaptă a șoselei Călugăreni — Giurgiu), la marginea asociației Scirpo-Phragmitetum. Dintre speciile mai frecvent întîlnite în cadrul asociației notăm : Alisma plantago-aqua- tica, Lythrum saliearia, Iris pseudacorus, Galium palustre, Schoenoplectus' mucronatus, Care® riparia etc. 6. Glycerietum maximae (Nowinski 30) Hueck 31 (tabelul nr. 2, releveele 5 și 6) Asociația a fost întîlnită la Călugăreni în cotul Neajlovului, vegetînd în terenurile mlăștinoase, unde apa avea o adîncime în jur de 30 cm. Preferă locurile cu o bună circulație a curenților de apă. Formează cîmpuri com- pacte, plantele atingînd înălțimea de 2 m. Dintre celelalte specii helofite întîlnite în cadrul asociației cităm : Alisma plantago-aquatica, lythrum saliearia, Iris pseudacorus, Galium palustre, Leersia orizoides, Schoenoplectus lacustris etc. 7. Andropogonetum ischaemi Kiist. 37 (tabelul nr. 3, releveele 1—3) Se întîlnește atît pe terenuri plane, cît și pe pante cu înclinație uneori de 40—50°, expuse puternic procesului de eroziune. Pe aceste pante, Andropogon ischaemum, formînd tufe prin sistemul său radicular, contribuie activ la limitarea procesului de eroziune și la fixarea terenurilor. Se întîlnește de asemenea pe marginea drumurilor, la Puțu Grecii și Pădurea Măgura (comuna Greaca), unde crește împreună cu speciile sale obișnuite: Achillea setacea, Lotus corniculatus, Centaurea solstitialis, Cephalaria transsilvanica, Potentilla argentea, Salvia nemorosa, Setaria glauca etc. Fitocenozele de Andropogon ischaemum sînt în general puțin consumate de animale, mai ales atunci cînd plantele au ajuns la maturitate (înspicat). 8. Artemisietum austriacae (Săvul. 27 p. p.) Prodan 39 (tabelul nr. 3, releveul 4) Tabelul nr. 2 Phragmitetea Tx. et Prsg. 48 Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 Suprafața (m 2) 100 200 200 200 100 100 Forma Elementul înălțimea vegetației (cm) 245 240 230 100 200 200 biolo- gică floristic Acoperirea (%) 70 ' 90 90 90 90 90 Adîncimea apei (cm) - - - 10 30 20 Localitatea Greaca Călugăreni Caracteristice pentru asociație HH Cp Typha angustifolia |4 4 4| HH Eua Sparganium ramosum + 5 । HH Cp Glyceria maxima '[ + 1 o . 5 Phragmitetea HH Cp Alisma plantago-aquatica 4“ 4* + + + HH Eua Alisma lanceolatum + -1- + +, HH Cs Lythrum saliearia + + + + HH Eua Epilobium hirsutum + +1 1 HH Eua Oenanthe aquatica + + + Th E Rumex palustris + + + HH Cs Schoenoplectus lacustris + + + G E Iris pseudacorus + + + H Eua Galium palustre + + + HH Cs Phragmites communis +1 +1 HH Cs Typha latifolia + +1 Bolboschoenion HH Cs Bolboschoenus maritimus 2 2 1-2 Glycerlo-Sparganlon HH , Eua Veronica beccabunga + + Potametea Hy Cs Lemna trisulca + 4- Hy Cs Lemna minor 4- 4- 4- însoțitoare Th Cp Polygonum hydropiper + + Th E Polygonum mite 4" + Th Eua Bidens tripartita + + Th Cs Echinochloa crus-galli var. longisetum +11 1 Specii intr-un singur releveu: Cyperus flaoescens (1 : + 1), Cirsium arvense (2), Ceratophyl- lum demersum-(4), Carex riparia (4), Epilobium palustre (1), Heleocharis palustris (3), Lycopus eiiropaeus (3), Leersia orizoides (6), Lysimachia nummularia (6), Mentha pulegium (2), M. aqua- tica (2), Nymphoides peltata (1), Schoenoplectus mucronatus (4), Sch. tabernaemontani (4 : + 1), Șpirodella polyrrhiza (5). Noiă. Acolo unde în paranteză este indicat numai numărul relevului, indicele AD = + Deferiri asupra cenotaxonomiei acestei asociații sînt făcute de Dihoru. și Doniță (4) cu ocazia descrierii fitocenozelor de la Babadag. Din Cîmpia Bomână este amintită de Borza (2), însă ca nomen nudum. Asociația se întîlnește pe terenurile pășunate, pe pantele uscate sau terenurile plane, intens bătătorite. Fitocenozele de lîngă pădurea 14 A. POPESCU și V. SANDA VEGETAȚIA DINTRE COMANA ȘI DUNĂRE 15 Măgura cresc la marginea pădurii în apropierea drumurilor ce o străbat (fig. 1). Dintre speciile cu care se asociază Artemisia austriaca amintim: Achillea setacea, Centaurea solstitialis, Artemisia absinthium, Ballota nigra, Torilis arvensis, Convolvulus arvensis, Verbascum speciosum etc. Este o asociație caracteristică pajiștilor stepice, uscate, fiind în general neconsumată de animale. 9. Sambucetum ebuli (Kaiser 26) Felfoldy 42 Tabelul nr. 3 F estuco-Brometea Br.-BI. et Tx. 43 Numărul releveului 1 2 3 4 Supraîața (m2) 50 100 100 100 Acoperirea (%) 90 100 100 75 biolo- Elementul înălțimea vegetației (cm) 70 80 70 35 uvi 15 tlV Expoziția S N — — înclinația (grade) 5 15 — — Localitatea C PG PM PM Caracteristice pentru asociație H Cs Andropogon ischaemum 1 5 3 5 1 H Eua Artemisia austriaca + 3 Festuco-Brometea H Eua Lotus corniculatus 4- 4-1 1 H Eua Agrimonia eupatoria 4- 4- TH Pt-M Cephalaria transsilvanica 4- 4-1 H Eua Artemisia absinthium 4- 4- H Eua Plantago lanceolata + + G Cs Cynodon dactylon 4- 4- H Cp Potentilla argentea 4- 4- H Ec Coronilla varia 4- 4-, Festueetalia valesiacae H Eua Achillea setacea 4-1 4- 4- 4-1 însoțitoare Th M Centaurea solstitialis 4- 4- + H Eua Trifolium repens 4- 1-2 4- H M Ballota nigra 4- 3 H Eua Cichorium intybus 4- 4- Th Cs Setaria glauca 4- 4 H Eua Euphorbia agraria 4- 4-1 1 H Ct Salvia nemorosa 4-' ’4- H Blc —Cz Asperula humifusa 4- 4- TH Blc-Cz Verbascum speciosum 4- 4 Specii intr-un singur releveu : Anchusa officinalis (2), Asperula cynanchica (2), Bromus squar- rosus (1), Berteroa ineana (2), Chondrilla juncea (1), Carthamus lanalus (1), Crepls foetida (2 : + 1), Campanila cervicaria (3), Centaurium umbellatum (3), Convolvulus arvensis (4), Cirsium lanceo- latum (2), Belphinium consolida (1), Baucus carata (2:4-1) Bigitalîs lanata (3), Eryngium campestre (2), Falcaria sioides (3), Fragaria viridis (3), Hypericum perforaium (3), Lactuca ser- riola (1), Lolium perenne (1), Lathyrus pratensis (3), Lychnis coronaria (3), Melilotus officinalis (2 :4-l), M. albuș (2), No nea pulla (4), Prunella vulgaris (2), Poa pratensis (1), Prunella laciniata (3), Picris hieracioides (3), Banunculus oxyspermus (3), Stachys germanica (2), Trifolium cam- pestre (1), Tr. fragiferum (2), Tr. pratense (2), Tr. arvense (3), Taraxacum officinale (2), Torilis rubella (3), T. arvensis (4), V cronica orchidea (3), Xeranthemum annuum (2), Xanthium strumarium (3). Notă,. O = Călugăreai: PG = Putui Grecii î PM = Pădurea Măgura # Asociație nitrofilă întîlnită de regulă pe locurile gunoite, dar și pe pante cu înclinație de 15—20° și expoziție NE, așa cum am notat-o la Puțu Grecii pe o suprafață de 100 m2. Fitocenozele, avînd o acoperire de 100 %, contribuie activ la fixarea terenurilor în pantă. Dăm structura acestora pe baza unui releveu. Sambucus ebulus AD=5, UrUca dioica (+), Chenopodium album (+), Taraxacum officinale (+), Ballota nigra (+), Torilis arvensis ( + ), Berteroa ineana ( + ), Agropyron repens (1), Bobinia pseudacacia (+), Cichorium intybus (+), Buphorbia agr aria (+), Convol- vulus arvensis (+), Lactuca serriola (+), Daucus carota (+), Asperula humifusa ( + ). Fig. 1. — Fitocenoză de Artemisia austriaca pe pantele de la Greaca. 10. Quereetum cerris Georgescu 41 subas. getieum I. Pop 67 (tabelul nr. 4) Peretele ca tip de pădure au fost cercetate de Georgescu care prezintă într-o primă lucrare ceretele poienițe (10) din regiunea Brănești— Ilfov, cu o listă de plante fără însă a da indici fitocenologici. în partea a doua a studiului asupra ceretelor încheiate (11) sînt prezentate speciile cu indici fitocenologici (dominanța și constanța). Asociația se dezvoltă pe soluri brun roșcate de pădure sau brune de pădure, reci, cu compactitate mare și care fac ca primăvara apa provenită din topirea zăpezilor și a ploilor să stagneze mult timp la suprafața solului, împiedicînd astfel dezvoltarea stratului ierbaceu. în pădurile Măgura și Prundu Comanei, stratul arborescent este dominat de Quercus cerris alături de care se'mai găsesc Quercus farnetto, Braxinus excelsior și Staphylea pinnata. Stratul arbustiv, bine dezvoltat, este dominat de Crataegus mono- gyna și Cotinus coggygria. Ultima specie formează vetre compacte de regulă circulare, uneori dezvoltîndu-se pe suprafețe foarte mari (pădurea Măgura). 16 8 9 VEGETAȚIA. DINTRE COMANA ȘI DUNĂRE 17 Tabelul nr. 4 Quereetum eerris Georgescu 41 subaș, getiaîm I. Pop Sf Forma biologică Elemen- tul floristic Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 AD K Suprafața (m 2) 200 200 200 200 200 200 înălțimea arbori (m) 10 10 10 12 10 8 vegetației arbuști (m) 4 4 3 3 3 3 ierburi (cm) 30 40 40 10 10 10 Acoperirea arbori 70 70 80 80 80 80 (%) arbuști 40 30 50 15 20 10 ierburi 50 40 30 5 10 15 MM N M M H H Ch H H Ch H H H H H H H H H H M H MM TH N MM MM, 'm M M M H H M Eua Ct E M E M Eua M Eua Eua Eua M Eua Eua Eua Eua Blc Eua Eua Pt-M M M Blc —Pn Pt-M E Ec E E E Blc Cp Eiia Caracteristice pentru asociație Quercus cerris Quercetea pubescenti-petraeae Roșa canina Acer tataricum Pjrus pyraster , Lythospermum purpureo- caeruleum Betonica officinalis Teucrium chamaedrgs Vincetoxicum officinale Calamintha vulgaris Glecoma hederacea Galium verum Hypericum pefforatum Lychnis coronaria Calamintha officinalis Galim mollugo Viola hirta Trifolium medium Paeonia peregrina Ajuga genevensis Agrimonia eupatoria Orno-Cotinetalia Coiinus coggygria Quercion îarnetto Potentilla micrantha • Quercus farnetio Digitalis lanata Prunion spinosae Roșa gallica Querco-Fagetea Fraxlnus excelsior Staphylea pinnata Crataegus monogyna Ligustrum vulgare Evonymus europaea Evonymus verrucosa Geum urbanum Brăchypodium silvaticum 3—4 4 4 5 5 5 + + + + . 1 + + + + + + 1 11 + + + + ' + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + + . + + + + + + + + + + + 2 2 2 +1 + + + + + + + + + + + + + 4- + + + + +1 2 1-2 2—3 112 + 11 + + + + + + + + + + +1 + + + + + + 1+1 +1 . , 4" + 4" 4~ w | + + + + + 'P -r4- + + 4- + + + + + + 4- + + -!- r + + - I he i-L h-b w 4- w _ V IV V II V V IV IV IV II II II II II II II II II II II . IV 1 V IV IV II II II V V V n 1 v !. iv (Tabelul nr. 4 continuare) Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 >« Suprafața (ma) 200 200 200 200 200 200 o înălțimea arbori (m) 10 10 10 12 10 8 Elemen- vegetației arbuști (m) 4 4 3 3 3 3 AD floristic ierburi (cm) 30 40 40 10 10 10 g s Acoperirea arbori 70 70 80 80 80 80 fe (%) arbuști 40 30 50 15 20 10 ierburi 50 40 30 5 10 15 H E Lathgrus niger + + + + + IV H Ec Viola silvestris + + + II H Eua Viola mirabilis + : + + II H E Carex divulsa + + + II H Ec Chrysanthemum corymbosum + + 4- II Fagetalia s. str. II Ec Carex brizoides + + +ii + -1 IV însoțitoare IV H Ec Festuca valesiaca + + +11 +i +-1 V H Ct Euphorbia virgata , + + + 4- III H Eua Filipendula hexapetala + + 4~ II H Ct Galium rubioides 4- + 4* II H Eua Calamagrostis epigeios + + + II Th Eua Alliaria officinalis + + + II Th Eua Fagopyrum convolvulus 4* + । + II Specii într-uh singur reieveu: Astragalus glycyphyllos (1), Agropyron repens (2), Achillea millefolium (6), A, neilreichii (6), Campanula bononiensis (4), Cornus mas (2), C. șanguinea (3), Daclylis glomaerata (3), Fragaria vesca (4), Galium cruciata(T), Gladiolus imbricalus (1), Hieracium auricula (5), Inula conyza (6), Lathgrus vernus (5), Melica uni flora (5), Padus mahaleb (1 ; + l), Prunus spinosa (6), Peucedanum alsaticum (3), Potentilla argentea (5), Thalictrum aquilegiifolium (2), Tamus communis (3), Ulmus foliacea (3), Verbascum nigrum (4). Notă. Releveele 1—3 au fost efectuate în pădurea Măjura iar cele de la numerele 4 — 6 în pădurea Prundu Codanei, Speciile stratului ierbaceu mai frecvent întîlnite sînt: Lithospermum purpureo-coeruluem, Geum urbanum, Festuca valesiaca, Carex brizoides, Vincetoxicum officinale, Digitalis lanata, Calamintha vulgaris etc. în pă- durea Prundu Comanei în afară de Digitalis lanata, specia frecventă a stratului ierbaceu este Paeonia peregrina, care dă o notă aparte acestei păduri în perioada de primăvară cînd bujorul este în plină anteză. 11. Lithospermo-Quercetum Br. - Bl. 29 (tabelul nr. 5) La noi în țară pădurile de Quercus pubescens sînt în general puțin studiate iar încadrările cenotaxonomice diferă foarte mult. Din Cîmpia Română P a ș c o v sch i și colab. (16) descriu din silvostepa cuprinsă între rîurile Ialomița și Dunăre asociația Quereetum, pubescentis typicum (p. 182 — 183). Asociația a fost întîlnită în partea nordică a pădurii Groasa, situată pe malul înalt al lalomiței. Borza (2) descrie asociația Lithospermo-Quercetum Br. - Bl. 29 de pe pantele pădurii Măgura, cu care ocazie creează o variantă regională nouă „romanicum" Borza 66 ce se 2—0, 1482 18 A. POPESCU și V. SANDA 10 11 VEGETAȚIA DINTRE COMANA ȘI DUNĂRE 19 caracterizează prin prezența speciilor Tamus communis și Asperula taurina. Fitocenozele de Quercus pubeseens notate de noi în pădurea Măgura (fig. 2) au în componența stratului ierbaceu ca specii caracteristice Lithos- permum purpureo-eaeruleum, Asparagus verticillatus și Agropyron repens. Prezența multor ruderale, ca : Alliaria officinalis, Torilis arvensis, Ballota nigra, Verbascum speciosum, Polygonum aviculare etc., indică intervenția îndelungată și masivă a omului (tăieri, pășunări, cosiri etc.). în poienițele din interiorul pădurii, precum și în pajiștile de pe marginea ei se dezvoltă Salvia aethiopis (fig. 3). Fig. 2. — Aspect din pădurea Măgura cu fitocenoze de Quercus pubeseens. 12. Tilio (tomentosae)-Carpinetum(betuli) Doniță 68 var. geogr. vlasieum Sanda et Popescu 71(tabelul nr. 6, releveele 1—5) într-o lucrare anterioară (21) am separat o variantă geografică nouă, vlasieum, pentru, a diferenția tilio-carpinetele din jurul Bucureștiului de cele dobrogene descrise de Doniță. (4). în stratul arborescent, în afară de Carpinus betulus și Tilia tomentosa, se mai întîlnesc Quercus robur și Fraxinus excelsior. Stratul arbustiv este bine reprezentat, avînd o acoperire în medie de 15—20%. Dintre speciile mai frecvent întîlnite în pădurea Măgura amintim : Grataegus monogyna, O. pentagyna, Ligustrum vulgare, Acer campestre, Bvonymus europaea și B. verrucosa. în stratul ierbaceu cu o abundență-dominanță mai însemnată apar : Brachypodium silvaticum, Carex pilosa, Daetylis polygama, Bromus beneheni, Carex distans etc. Asociația se dezvoltă de obicei pe versanți cu înclinație slabă avînd expoziții nord-estice, pe văi cu un microclimat mai umed și în locuri în general adăpostite. 13. Tilietum tomentosae Sanda et Popescu 71 (tabelul nr. 6, releveele 6—8) Fig. 3. — Saluta aethiopis în poienile pădurii de Quercus pubeseens (pădurea Măgura). Fitocenozele de Tilia tomentosa, descrise de noi (21) ca o asociație nouă din jurul Bucureștiului, se dezvoltă și în pădurea Călugăreni pe pantele cu expoziție nord-estică, arboretele atingînd înălțimea de 20 m. în stratul arbustiv, în afar ă de Tilia tomentosa, se mai găsesc exemplare rare de Quercus robur și Fraxinus exeelsior. Și în aceste tipuri de păduri stratul arbustiv este bine dezvoltat, avînd uneori o acoperire de 40 %. Speciile dominante în stratul ierbaceu sînt: Brachypodium silvaticum,. Carex pilosa, Asperula adorata, Oryzopsis virescens, ■ Carex divulsa etc. 20 A. POPESCU și V. SANDA 12 21 Tabelul nr. 5 Lithospermo.Ouercelum Br.-Bl. 39 Forma Elementul Numărul releveului 1 2 3 Suprafața (ma) 200 200 100 înălțimea arbori (m) 8 8 8 vegetației ierburi (cm) 40 50 60 biolo- floristic Acoperirea arbori 60 75 80 AD K gică (%) ierburi . 80 25 20 Expoziția S S S înclinația (grade) 45 40 45 Caracteristice pentru asociație MM M Quercus pubescens 3 4 5 3-5 V H M Lithospermum purpureo-eaeru- leum + 4- + + V Quercetea pubeseenti-petraeae M Pt-M Padus mahaleb + + 1 + - + 1 IV G Pt-M Asparagus verticillatus Quereo-Fagetea 2 +1 2 + 1-2 IV H Cp Geum urbanum + + + IV însoțitoare TH Eua Alliaria officinalis + +1 1-2 + —2 IV G Eua Agropyron repens 1—2 1-2 + 1 + 1-2 IV H Ct Linaria genistifolia + . 4- + IV TH Blc-Gz Verbascum speciosum + + + IV H Pt Vi nea herbacea + + + IV Th M Torilis arvensis + + + IV - H Ec Coronilla varia 4- + + IV Th Cp Fagopyrum convolvulus + + + IV H M Ballota nigra + 4" + IV H Pt-M Althaea cannabina + + + IV TH Pt —Pn Lactuca chaixii + + + IV Th Cs Chenopodium album + +. 4- IV Specii intr-un singur releveu: Achillea setacea (1), Artemisia absinthium (1), Bupleurum affine (1), Brachypodium silvaticum (1), Berteroa ineana (1), Crataegus monogyna (1), Dactylis glomerata (1 : + l), Euphorbia agraria (2), E. virgata (3), Fragaria viridis (1), Gnaphalium silvaticum (1), Lolium perenne (1 : + l), Physalis alkekengi (1), Polygonum ăviculare (1), Poa angustifolia (1 :1), Bhamnus catharlica (1), Saluta aethiopis (1), Staphyilea pinnata (2), Ulmus foliacea (2), Xeran- themum annuum (1). ★ Cîmpia Română este caracterizată printr-o altitudine cuprinsă între 60 și 100 m, cu rîuri domoale, avînd albii largi și numeroase meandre. Temperatura medie anuală de 10—11°C, dar în special cea din perioada de vegetație (18°C), precum și cantitatea de precipitații scăzută (500 — 600 mm anual) oferă condiții variate, care favorizează instalarea unei vegetații cu multe elemente submediteraneene. Studiul asociațiilor întîlnite aici oferă, pe de o parte, posibilitatea evidențierii unor particularități locale, iar pe de altă parte (în special Tabelul nr. 6 Querco'Fagetea Br. «Bl. et Vlieg. 3Î Numărul releveului 12345678 Suprafața (m 2) 200 200 200 ■ 200 200 200 200 200 arbori (m) 14 12 15 12 15 18 15 20 inammea arbuști (m) 5 3 4 4 3 3 2,5 4 Forma ierburi (cm) 20 25 50 30 25 20 30 20 biolo- floristic arbori 85 90 75 85 70 80 85 90 gică Acoperirea (%) arbuști 20 10 10 10 30 35 20 40 ierburi 25 5 50 20 40 35 45 50 Expoziția NE — NE - — NE NE — înclinația (grade) 5 - 5 — — 15 5 — Localitatea Pădurea Măgura Călugăreni Caracteristice pentru asociații MM Ec Carpinus betulus |3-4 5 4 3 4 | +1 + ,+ MM Blc—Pn Tilia tomeniosa 1 + +1 2 + | 4 5 5 | Quereo-Fagetea MM E Quercus robur + + + + +1 + MM E Fraxinus excelsior + + + + + + M E Acer campestre + + +■ ++ + + + M E Crataegus monogyna 1—2 1 4-1 4- 4-1 M E Ligustrum vulgare + + + +4- M Blc Evonymus verrucosa + + + + M E Ulmus foliacea + + + + M E Acer platanoides H Eua Brachypodium siluaticum 1-2 +12+' +2-|- H Cp Geum urbanum + + + + + + + G Pt—Pn Polygonatum latifolium + + + + + + + H Ec Viola silvesiris + + + - + + H E Melica uniflora H Eua Dactylis glomerata + 1 + +1 + '■ + G M Asparagus tenuifolius + + + • + H Em Dactylis polygama + + 2 H Eua Viola mirabilis + + _i_ H E Ca rea: di valsa + 1+1 H Ec Bromus benekeni + 1 + + H Em Pulmonaria officinalis + + H Eua Astragalus glycyphyllos + + Fagetalia + Fagetalia s. str. M Atl-M Hedera helix + + + + + H Ec Carex pilosa +1 + +1 1 Ch Ec Galeobdolon luteum + + + + G E Mercurialis perrenis + + 4. G Eua Asperula adorata + 1 ■ 2 2 Ch Ec Euphorbia amygdaloides H E Campanula rapunculoides 4- -h H Eua Asarum europaeum 4- 4- M E Malus silvestris 4- 4- Fagion illiricum G M Asperula taurina H Pt-M Scutellaria altissinta . 1 + -1- .4- 22 A. POPESCU șl V. SANDA 1'4 15 VEGETAȚIA, DINTRE COMANA ȘI DUNĂRE 23 (Tabelul nr. 6 continuare) Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7 8_ Suprafața (m2) 200 200 200 200 200 200 200 200 arbori (m) 14 12 15 12 15 18 15 20 leSei 5 3 4 4 3 3 2,5 4 ierburi (cm) 20 25 50 30 25 20 30 20_ biolo- Elementul arbori 85 90 75 85 70 80 85 90 gică Acoperirea (%) arbuști 20 10 10 10 30 35 20 4o ierburi 25 5 50 20 40 35 45 50 Expoziția NE — NE — — NE NE — înclinația (grade) 5 _ 5 _ _ 15 5 Localitatea Pădurea Măgura Călugăreni Quercetea pubescenti-petraeae M M Cornus mas + + + H Eua Viola hirta + + + H E Galium cruciata + + . + H M Oryzopsis virescens + 22 Gh Eua Glecoma hederacea 4- + H M Lithospermum purpureo-caeru- leum + + Quercion farnetto H M Potentilla micrantha + + Ch Atl-M Ruscus aculeatus H Atl-M Carex depauperata + + + +1 însoțitoare M E Evonymus europaea + +1 + H Eua Rubus caesius + ■ + + ■ + H Pt-M Crateagus pentagyna + 2 4. Dihoru Gh., Doniță N., Flora fi vegetația Podișului Babadag, București, 1970. 5. Dragu I., Dări de seamă Corn. Geol., 1959, 42, 561 — 578. 6. Enculescu P., Zonele de vegetație lemnoasă din România in raport cu condițiile oro-hidro- grafice, climaterice, de sol și subsol, București, 1924, 7. Georgescu C. C., Rev. păd., 1931, 43, 965 — 978. 8. - Viața forestieră, 1934, 2, 12, 674 - 675. 9. - Rev. păd., 1941, 53, 4,197 - 204. 10. - Rev. păd., 1941, 53, 8-9, 444 - 457. 11. - Rev. păd., 1941, 53, 10-11, 505 - 518. 12. Georgescu C. C., Constantinescu A. N., Rev. păd., 1945, 57, 12, 277 — 293. 13. Grecescu D., Conspectul florei României, București, 1899. 14. Nedelcu G., Flora și vegetația acvatică și palustră a cîtorva lacuri din Cimpia Română cu unele considerații morfologice, București, 1969. 15. Nedelcu G., Popescu A., Sanda V., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1972, 24, 1, 3—8. 16. Pașcovschi S., Leandru V., Rădulescu V., Bul. științ. Acad. R. P. R., Secț. biol, și șt. agric., 1956, 8, 1, 179 - 197. 17. Popescu A., Sanda V., Ionescu Al., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1971, 23, 1, 47 — 55. 18. Popescu A., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1971, 23, 3, 231 — 242. 19. Pop I., Contribuții botanice, Cluj, 1967, 305 — 313. 20. Roman N., Dări de seamă Corn. Geol., 1959, 42, 539—559. 21. Sanda V., Popescu A., St. șl cerc, biol., Seria botanică, 1971,23, 2,125 — 142. 22. So6r., Synopsis systematico-geobotanica florae vegelationisque Hungariae. I, Budapesta, 1964. 23. Tunau Gh. L., Dări de seamă. Com. Geol., 1959, 42, 519 — 537. 24. *** Flora R. P. R. și Flora Republicii Socialiste România, Edit. Academiei, București, 1952 - 1966, 1 - 11. Institutul de științe biologice, București 17, Splaiul Independenței nr. 296. Primit în redacție la 20 decembrie 1972. Specii într-un singur releveu; Acer campestre (2), A. tataricum(8), Ajuga repețans (1), A. genevensis (2), Agrimonta eupatoria (3), Anim orientale (6), Campanula bononiensis (8), Calamintha pffici- nalis (7), C. vulgaris (3), Carex dtstans (5 :2), C. silvatica (3), Calgstegia silvatica (8), Convațaria majalis (2), Epipactis latifolia (4), Hypericum hirsutum (3), Lilium martagon (6), Lapsana 'com- munis (7), Lathgrus vernus (8), Lysimachia mummularia (5), Melica nutans (7), Padus mahaleb (1), Physalis alkekengi (6), Physocaulis nodosus (7), S ilene viridiflora (8), Sorbus torminalis (8), Sambucus ntgra(6),Staphyllea pinnata(6), Tamus communis (8), Torilisrubella(T), T.arvensis (1), Ulmus foliacea (3), Vincetoxicum officinale (5). pădurile) pune în evidență gradul accentuat de schimbări antropomorfice al acestora. Cunoașterea acestor formațiuni vegetale oferă posibilitatea inter- venției și dirijării în scopul obținerii unei producții vegetale cît mai mari și a folosirii lor cît mai raționale. BIBLIOGRAFIE 1. Borza. Al., Conspectus florae Romaniae regionumque affinium, Cluj, 1947 — 1949. 2. — Contribuții botanice, Cluj, 1966, partea a II-a, 141 — 162, 3. — Contribuții botanice, Cluj, 1968, 149 — 183. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR DIN MASIVUL CEAHLĂU (NOTA VI) DE VERA BONTEA și AL. MANOLIU The paper deals with 107 species of Micromycetes, parasitic or saprophytic on 80 species of host plants. Eight of these arenew for the mycoflora of Romania, and 45 species are reported on 64 host plants unrecorded in this country. In această notă sînt prezentate 107 specii de micromicete parazite sau saprofite pe 80 de specii de plante-gazdă. Dintre acestea 8 sînt noi pentru micoflora României, iar 45 de specii le indicăm pe 64 de plante- gazdă noi pentru țară. SPECII NOI PENTRU ȚARĂ Pleospora ambigua (Beri, et Bres.) Wehm. var. crandalii (E. et E.) Wehm., Mycologia, 43, 44, 1951. Periteciile cu diametrul de 100 — 200g sînt sferice sau piriforme, brune, cu o coroană de sete de 60—80 x 3—4,5g numai în jurul osteolului, baza lor fiind netedă. Ascele de 60—80 x 20g, clavate, cu un pedicel mic ca o gheară. Ascosporii de 22—25 x 7—9 g, biseriați, oblongi sau aproape ciclindrici, cu capetele rotunjite, galben- brunii, cu 5 septe transversale și una longitudinală discontinuă. Varietatea crandalii se deosebește de specia tipică prin peritecii mai mici și este caracteristică plantelor de la altitudini mari. Habitat: pe tulpini de Cerastium lanatum Lam., Piatra Lată, 31.VII. 1972. Pl. lielvetica Niessl, Verhandl. Natmf. Ver. in Biiinn, 15, 191, 1876. Peritecii cu diametrul de 150 — 250 g, sferice sau turtite, uneori piriforme, risipite, imerse la început apoi erumpente, cu întreaga suprafață acoperită de sete. Ascele de 75—90 x 18 — 24 g, clavate. Ascosporii de 22 — 30 x 8—11 g, biseriați, oblongi-elipsoidali, galben-bruni, cu 7 septe transversale și una longitudinală în celulele de la capete și 2—3 în cele din centrul sporului. Habitat: pe tulpini de Erigeron alpinus L., Ocolașul Mare, 3. IX. 1969. Pl. lielvetica Niessl var. helvetiea in E. Wehmeyer, A world mono- graph of thegenus Pleospora and its segregates, 1961. Periteciile sferice sau turtite, prevăzute la suprafață cu sete drepte. Ascele de 90—120 x 17 — 19 g. Ascosporii de 20—23 x 10—12 g, cu capetele rotunjite, cu pereții aproape paraleli, eu 7 septe transversale, 1—3 longitudinale, stran- gulați în dreptul septei mediane, simetrici sau uneori cu partea de jos mai ST. ȘI CERC. BIOL. T. 26 NE. 1 P. 25-32 BUCDBEȘTI 1974 26 VERA BONTEA șl AL. MAiNOLTO 2 lată, galben-bruni sau brun-roșcați. Această specie este caracteristică plantelor din flora alpină europeană. Habitat: pe tulpini de Dianthus tenuifolius Schur, Piatra Lată, 31.VII. 1972. Pl. leontopodii (Cruchet) MiilL, Sydowia, 5, 285, 1951. Peritecii cu diametrul de 200—280 p, sferice sau uneori turtite, la început scufundate apoi erumpente, cu sete mai mult sau mai puțin drepte în jurul osteolului. Ascele larg clavate, de 90 — 100 X 23—27 jx, cu un picior mic. Ascoscporii de 27—32 x 9—13 [x, biseriați, oblongi-elipsoidali, cu 7 pereți transversali și 1—2 longitudinali, simetrici sau uneori cu partea inferioară mai îngustă, galben-bruni spre bruni. Habitat: pe tulpini de Leontopodium alpinum Cass., Piatra Lată, 31. VII. 1972. în asociație cu Pleospora phaeocomoides (Berk. et Br.) Wint. = Pleospora vulgaris Niessl. Phaeoseptoria ealamagrostidieola (Grove) Pissar., Nesoverșennîe gribî — Sferopsidnîe, 3, V, 362, 1970. Petele liniare se întind de-a lungul nervurii frunzei, la început galben-cenușii sau brun-cenușii apoi albicioase; Picnidiile semiimerse, dispuse în rînduri de-a lungul nervurii frunzelor, sferice sau elipsoidale, eu diametrul de 100—150 g, cu un por circular, înconjurat de celule mai închise la culoare. Picnosporii de 50—70 X 2 — 3 [x, cilindrici, ascuțiți la capete, drepți sau curbați, galbeni închis, cu 7—9 pereți transversali. Habitat: pe frunze de Calamagrostis epigeios (L.) Both., Ocolașul Mare, 30.VII.1972. în asociație cu Hendersonia graminicola Ldv. Ph. festucae Sprague, Mycologia, XXXV, 487, 1943. Pete brune deschis, risipite, uneori dispuse în șiruri longitudinale. Picnidiile risipite, sferice sau turtite, cu diametrul de 85—100 p., cu un cioc înconjurat de celule mâi închise la culoare, scufundate la început apoi erumpente numai cu ciocul. Picnosporii de 70—78 X 3—3,5 jx cu 7—11 pereți transversali, galbeni închis. Habitat: pe frunze de Deschampsia caespitosa (L.) P. Beauv., Durău, 28. VII. 1972. Phyllosticta jacobaea Sacc., Mich., I, 149, 1878. Pete neregulate, mai frecvent ovale, dispuse pe toată suprafața frunzelor. Picnidii puține, risipite, sferice sau sferice turtite, cu diametrul de 100 — 150 ;x, scufundate. Picnosporii de 5—7 X 1,5 — 2 [x, cilindrici, cu capetele rotunjite, hialini sau ușor gălbui, uneori cu picături uleioase evidente; prezența acestora nu este indicată în diagnoză. Habitat: pe frunze de Senecio umbrosus W. et K., Durău, 29. VII. 1972. Macrophoma solierii Beri, et Vogi., Atti Ven. Trentini, 196, 1886. Picnidii punctiforme, sferice, cu diametrul de 150—220 jx, cu peretele brun închis, cu osteolul la vîrful unei papile. Picnosporii cilindrici, ro- tunjiți la capete, de 18—22 x 4—6 [x, hialini, uneori cu picături de ulei. Habitat: pe frunze și tulpini de Colchicum autumnale L., Durău, 27. VIL 1972. Gloeosporium myrtilli Allesch., Ber. Dtsch. Bot. Ges., V, 21, 1897* Pete cu aspect diferit, circulare sau neregulate, adesea confluente acope- rind aproape întreaga suprafață a frunzei, evidente pe ambele fețe ale 3 MICROMICErE DIN MASIVUL CBAHLĂIU (VI) 27 frunzelor, dar pe partea superioară sînt mai întunecate, uneori sînt mărgi- nite de un brîu violet. Lagărele de spori îngrămădite, albicioase, convexe, acoperite de epidermă. Sporii alungiți, cilindrici uneori trunchiați, de 6—9 X 2—3,5 jx, unicelulari, hialini, adesea cu picături uleioase. Conidio- forii filamentoși, hialini, de 10—16 x 1,5—2 g. Habitat: pe frunze de Vaccinium myrtillus L., Ocolașul Mare, 30.VII.1972. plante-gazdA noi pentru țară Mycosphaerella sileness v. Hohn., pe tulpini de Melandrium zavad- zkii (Herb.) A. Br., Piatra Lată, 31.VII.1972. M. hypostomatica v. Hohn., pe frunze și tulpini de Calamagrostis epigeios (L.) Roth., în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1971. Didymosphaeria minuta Niessl, pe tulpini de Juneus effusus L., Durău, 29.IX.1970. Leptosphaeria anceps Sacc., pe tulpini de Moehringia muscosa L. în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1971. L. coniothyrium (Fuck.) Sacc., pe tulpini de Dianthus carthusiano- rum L., Poiana Maicilor, 3.IX.1969. L. eulmieola (Fr.) Karst., pe tulpini de Poa chaixii Vili., în jurul cabanei Dochia, 21.VII.1971. L. eulmifraga (Fr.) Ces. et De Not., pe tulpini de Holcus lanatus L., Durău, 20.VII.1971. L. culmorum Auersw., pe frunze de Typha latifolia L., Durău, 25.VII.1972 ; Holcus lanatus L., Durău, 27.VII.1972. L. doliolum (Pers.) Ces. et De Not., pe tulpini de Aconitum tauricum Wulf., Poiana Stănilelor, l.VIII. 1972 ; Telekia speciosa (Schreb.) Baumg., Durău, 29. VII. 1972 ; Chaerophyllum cicutaria Vili., Durău, 29. VII. 1972 : Centaurea kotschyna Heuff., Piatra Lată, 31. VII. 1972. L. dumetorum Niessl, pe tulpini de Campanula carpatica Jacq., în jurul cabanei Dochia, 22. VII. 1971; Artemisiapetrosa (Baumg.) Fritsch., Piatra Lată, 31.VII.1972. L. euphorbiae Niessl, pe tulpini de Huphorbia amygdaloides L., valea Bistrei, 1.VIII.1972. L. eustoma (Fr.) Sacc., pe tulpini de Holcus lanatus L., Durău, 27.VII.1972. L. libanotis (Fuck.) Sacc., pe tulpini de Moehringia muscosa L., în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1972. L. maculans (Sow.) Karst., pe frunze și tulpini de Hriophorum latifolium Hampe, Durău, 27.VII.1972. L. micropogon Sacc., pe tulpini de Veratrum album L., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 20.VII.1972. L. menthae Fautr. et Lamb., pe tulpini de Mentha arvensis L., Durău, 15.VII.1971. L. modesta (Desm.) Auersw., pe tulpini de Dipsacus laciniatus L., Durău, 29.VII.1972 și Izvoru Muntelui, 23.VII.1971. MICROMICETE DIN MASIVUL CEAHLĂU (VI) 29 28 VERA BONTEA și AL. MAiNOLIU 4 L. ogilviensis (Berk. et Br.) Ces. et De Not., pe tulpini de Peucedanum oreoselinum (L.) Mnch., Durău, 27.VII. 1972; Chaerophyllum cicutaria Vili., Duiău, 27.VII.1972; Valeriana officinalis L., Piciorul Humăriei, Duiău, 27.VII.1972. L. suîfulta (Nees) Niessl, pe tulpini de Verbascum nigrum L., valea. Bistrei, 1.VIII.1972; Dipsacus laciniatus L., Duiău, 27.VII.1972; Carduus personata (L.) Jacq., Duruitoarea, 28. VII. 1972 ; Scabiosa lucida Vili., Piatra Lată, 31.VII.1972; Alyssum saxatilis L., Piatra Lată, 31.VII.1972. Ophiobohis aeuminatus (Sow. ex Fr.) Duby, pe tulpini de Verbascum nigrum L., valea Bistrei, 1.VIII.1972; Bunias orientalis L., Duiău, 28.VII.1972. O. bardanae (Fuck.) Belim, pe tulpini de Carduus personata (L.) Jacq., Duruitoarea, 28. VII. 1972. O. graminis (Sacc.) Sacc., pe tulpini de Holcus lanatus L. spre Izvoru Muntelui, 23. VII. 1971. O. porphyrogonus (Tode) Sacc., pe tulpini de Achilleamillefolium L., Izvoru Muntelui, 27.VII.1971. Pleospora androsaeeus Fuck., Symb. myc., Nachtr., 3, 19, 1875. Această specie este citată ca atare, pentru prima dată în țara noastră a fost semnalată însă pe Dianthus spiculifolius Schur din mai multe lo- calități, sub denumirea de Pyrenophora notarisii Sacc. pe care W e h - meyer (20) o consideră sinonimă cu Pleospora androsaeeus, caracteris- tică altitudinilor mari, unde parazitează pe plante din familia Caryophyl- laceae și din alte familii. Habitat: pe tulpini de Melandrium zawadzkii (Heib.) A. Br., Ocolașul Mare, 3.IX.1969, și de Moehringia muscosa L., în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1972. Pe prima gazdă, periteeiile sînt mai mari (200—250 p.) com- parativ cu cea de-a doua (120, — 200 p,). P. herbarum (Pers.) Babenh., pe frunze și tulpini de Artemisia perrosa (Baumg.) Fritsch., Piatra Lată, 31.VII.1971; Campanula car- patica Jacq., Piatra Lată, 30.VII.1972. P. mierospora Niessl, pe frunze și tulpini de Calamagrostis epigeios (L.) Both., Ocolașul Mare, 30.VII.1972. P. phaeocomoides (Berk. et Br.) Wint., pe tulpini de Leontopodium alpinum Cass., Piatra Lată, 30.VIL1972. P. soeialis Niessl etKze f. lini Feltg., pe tulpini de Linum catharticum L., Durau, 27.VII.1972. P. vagans Niessl, pe tulpini de Calamagrostis epigeios (L.) Both., Ocolașul Mare, 30.VII.1972. Pyrenophora coronata Niessl, pe tulpini de Astragalus alpinus L., Piatra Lată, 31.VII.1972; Centaurea kotschyana Heuff., Piatra Lată,. 29.VII.1972. Ascochyta graminieola Sacc., pe frunze și tulpini de Bromus com- mutatus Schrad., Izvoru Muntelui, 23.VII.1972; Poa nemoralis L., în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1971; Agropyron intermedium (Host) P. Beauv., Izvoru Muntelui, 23.VII.1971; Deschampsia caespitosa (L.) P. Beauv., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 31.VII.1972; Arrenatherum elatius (L.) J. et K., Durău, 27.VII.1972. A. phyllaehoroides Sacc. et Malbr., pe frunze și tulpini de Poa alpina L., Ocolașul Mare, 1.VIII.1972. Coniothyrium euphorbiae (Boum.) Beri, et Vogi., pe tulpini de Eu- phorbia amygdaloides L., valea Bistrei, 1.VIII.1972. Hendersonia graminieola L^v., pe frunze și tulpini de Calamagrostis epigeios L., Ocolașul Mare, 30.VII.1972. Phoma cichoracearum Sacc., pe tulpini de Bunias orientalis L., Durău, 28.VIII.1972, valea Bistrei, 1.VIII.1972. Ph. endorhodia Sacc., pe tulpini de Centaurea hotschyana Heuff., Piatra Lată, 31.VII.1972. Ph. herbarum West., pe tulpini de Deschampsia caespitosa (L.) P. Beauv., Durău, 28.VII.1972. Ph. knautiae F. Tassi, pe tulpini de Knautia arvensis Coult., Durău, 27.VII.1972 ; Dipsacus laciniatus L., Durău, 29.VII.1972. Phomopsis immersa (Nke.) v. Hohn., pe tulpini de Carduus personata (L.) Jacq., Duruitoarea, 28.VII.1972. Ph. oblita Sacc., pe tulpini de Artemisia petrosa (Baumg.) Fritsch., Piatra Lată, 31.VII.1972. Phyllosticta crastophyla Sacc., pe frunze de Setaria glauca (L.) P. Beauv, Durău, 23.X.1970. Ph. kriegeriana Bres., pe frunze de Pedicularis verticillata L., Ocola- șul Mare, 20.VII.1971. Ph. nebulosa Sacc., pe frunze de Cerastium caespitosum Gilib., Izvoru Muntelui, 23.VII.1972. Ph. potentillica Sacc., pe frunze de Potentilla erecta (L.) Hampe, Durău, 25.VII.1972. SPECII CITATE DIN ALTE LOCALITĂȚI Valsa ambiens (Pers.) Fr., pe ramuri de Corylus avellana L., Izvoru Muntelui, 22.VII.1971. în asociație cu Cytospora ambiens Fuck. Ascochyta cirsii Died., pe tulpini de Cirsium arvense (L.) Scop., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 24. IX. 1970. A. mercurialis Bres., pe frunze de Mercurialis perennis L., Polița cu Crini, 26.IX.1970. Camarosporium phragmitis Brun., pe frunze de Phragmites austriaca (Cav.) Trin. et Steud., Durău, 17.VII.1971. Coniothyrium berberidis Fautr., pe ramuri de Berberis vulgaris L., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 1. IX. 1969. C. fluviatile Kab. et Bub., pe ramuri de Myricaria germanica (L.) Desv., valea Bistrei, 1.VIII.1972. Cytospora capreae Fuck., pe ramuri de Salix caprea L., Durău. 2.VII.1968. 30 VERA BONTEA și AL. MANOLIU 6 7 MICROMICETE DIN MASIVUL CEAHLĂU (VI) 31 C. greschikii Bres., pe ramuri de Myricaria germanica (L.) Desv., valea Bistrei, 1.VIII.1972. C. opulina Allesch., pe ramuri de Viburnum opulus L., Izvoru Muntelui, 24.VII.1971. Diplodia sambucina Sacc., pe ramuri de Sambucus niqra L., Durau, 17.VTI.1971. . Phoma lirella Sacc. var. sedi Briard et Har iot, pe frunze de Sedum roseum (L.) Scop., Ocolașul Mare, 31.VII.1972. Ph. senecionis Syd., pe tulpini de Senecio rupester W. et K., spre spre Polița cu Crini, 22.VII.1971. Phomopsis subordinaria (Desm.) Trav., pe tije florifere de Plantago media L., Poiana Stănilelor, 1.VIII.1972. Phleospora robiniae (Lib.) v. Hbhn., pe frunze de Robinia pseuda- cacia L., Durau, 22.VII.1972. Phyllostieta gleehomae Sacc., pe frunze de Gleehoma sp., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 6.VII.1972. Septoria aegopodii Desm., pe frunze de Aeqopodium podaqraria L., Izvoru Muntelui, 23.VII.1971. S. bromi Sacc., pe frunze de Bromus commutatus Schrad., Izvoru Muntelui, 23.VII.1972. S. cerastii Bob. et Desm., pe frunze de Cerastium eaespitosum Gilib., valea Bistrei, 1.VIII.1972. S. heraelei (Lib.) Desm., pe frunze de JTeracleum sphondylium L., Durau, 20.IX.1970 și 17.VII.1971. S. napelli Speg., pe frunze de Aconitum tauricum Wulf., Poiana Stănilelor, 1.VIII.1972. S. nodorum Berk., pe frunze de Poa nemoralis L., în jurul cabanei Dochia, 22.VII.1971. S. relieta Bub., pe frunze de Galium vernum Scop., Poiana Stănilelor, 1.VIII.1972. S. seabiosieola (Desm.) Desm., pe frunze de Scabiosa lucida Vili., Piatra Lată, 31.VII.1972. S. stellariae Bob. ex Desm., pe frunze de Stellaria media (L.) Cyr., Piatra Lată, 30.VII.1972. S. tormentillae Bob. ex Desm., pe frunze de Potentilla erecta (L.) Hampe, Durău, 30.VIII.1969. S., veronicae Desm., pe frunze de Veronica chamaedrys L., Polița cu Crini, 23.VlI.1971. Discella earbonaeea (Pr.) Berk. et Br., pe ramuri de Carpinus be- tulus L., Durau, 1.IX.1969. Cereospora dubiâ (Biess.) Wint., pe frunze de Chenopodium album L., Durău, 20.VII.1971. C. nasturtii Pass., pe frunze de Roripa silvestris (L.) Bess., valea Bistrei, 1.VII1.1972. Cercosporidium graminis (Fuck.) Deight.^ pe frunze de Arrhenatherum elatius (L.) J. et 0., Durău, 29.IX.1970. Cladosporium herbarum (Pers.) Link, pe frunze de Cerastium eaes- pitosum Gilib., Bistra Mare, 1.VIII.1972; Tragopogon orientalis L., Durău, 29.IX.1972. C. typharum Desm., pe frunze de Typha latifolia L., Durău, 29. IX. 1970/ Heterosporium echinulatum (Berk.) Cke, pe frunze și tulpini de Bianthus carthusianorum L., Durău, 17.VII.1971. Napicladium arundinaeeum (Cda.) Sacc., pe frunze de Phragmites australis (Cav.) Trin. et Steud., Durău, 20.VII.1972. Periconia pyenospora Preș., pe tulpini de Juncus effusus L., Durău, 29.IX.1970. Cylindrosporium veratrinum Sacc. et Wint., pe frunze de Veratrum album L., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 18.VII.1971. Seoleeosporium typhae (Oudem.) v. Hohn., pe frunze de Typha lati- folia L., Durău, 18.1X.1970. Vermicularia eolehici Puck., pe frunze de Colchicum autumnale L., Durău, 23.VII.1972. V. dematium (Pers.) Fr., pe frunze și tulpini de Astragalus glycyphyl- lus L., Durău, 20.IX.1970. V. liliaeearum West., pe frunze de Majanthemum bifolium (L.) F. W. Schm., Durău, 15.VII.1971. Botrytis parasitica Cav. var. eolehici Vogi., pe frunze de Colchicum autumnale L., Durău, 27.VII.1972. Didymâria didyma (Ung.) Schrot., pe frunze de Ranunculus repens L., Poiana Stănilelor, 1.VIII.1972. Ovularia aplospora (Speg.) Magn., pe frunze de Alchemilla vulgaris L., Durău, 29.VII.1972, Piatra cu Apă, 28.IX.1970. Ramularia anthrisei v. Hohn., pe frunze de Anthriscus silvestris (L.) Hampe, Duiău, 16.VII.1971. R. brunellae Eli. et Ev., pe frunze de Prunella vulgaris L., valea Bistrei, 1.VIII.1972. R. buniadis Vesterg., pe frunze de Bunias orientalis L., Durău, 15. VII.1971. R. eardui Karst., pe frunze de Carduus acanthoides L., Izvoru Mun- telui, 23.VII.1971. R. centaureae Lindr., pe frunze de Centaurea austriaca Willd., Durău, 29.VII.1972. E. macrospora Eres., pe frunze de Campanula persicifolia L., în jurul cabanei 7 Noiembrie, 15.VII.1970. R. senecionis (Berk. et Br.) Sacc., pe frunze de Senecio umbrosus W. et K., Durău, 23.VII.1971. R. tulasnei Sacc., pe frunze de Praqaria vesca L., Chica Baicului, 26.VII.1971. Fusarium sambucinum Fuck., pe ramuri de Sambucus nigra L., Durău, 15.VII.1971. Materialul micologic se află depus în herbarul Centrului de cercetări biologice din Iași. 32 VERA BONTEA și AL. MANOLIU BIBLIOGRAFIE 1. Bizova Z. M. i drug., Nesoverșennîe gribî, Sferopsidnie, Alma-Ata, 1967, 5, 1. 2. — Nesoverșennîe gribî, Sferopsidnie, Alma-Ata, 1968, 5, 2 3. — Nesoverșennîe gribî, Sferopsidnie, Alma-Ata, 1971, 5, 3. 4. Bontea Vera, Ciuperci parazite și saprofite din R. P. R., Edit. Acad. R. P. R., București, 1953. 5. Bontea Vera, Al. Manoliu, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1971, 23, 3. 6. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1971, 23, 4. 7. — .St. și cerc, biol., Seria botanică, 1972, 24, 3. 8. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1972, 24, 6. 9. Dennis R. W. G., British cup fungi and their allies, Butter Worth, Londra, 1968. 10. Diedicke H., Kryptogamenflora der Mark Brandenburg, Gebriider Borntraeger-Verlag, Leipzig, 1915, 9. 11. Gutevici C. A., Gribî iz roda Phyllosticta, sobrannîe v Krîmu, Leningrad, 1962. 12. Manoliu Al., Ocrotirea naturii, 1970, 14, 1. 13. Marland A. G., Nauk. Lit., 1948, 4. 14. Munk A., Danish Pyrenomyceten, Copenhaga, 1957. 15. Rădulescu E. și colab., Septoriozele din România, Edit. Academiei, București, 1973. 16. Saccardo P. A., Sylloge fungorum, Suptibus auctoris-Typis seminarii, Padova, 1882 — 1931, 1 — 24. 17. Sandu-Ville C., Ciuperci Pyrenomicetes-Sphaeriales din România, Edit. Academiei, Bucu- rești, 1971. 18. Schwarzmann S. R. i drug., Nesoverșennîe gribî, Melanconialinte, Alma-Ata, 1971, 7. 19. Vasilievski N. I., Karakulin B. P., Parazitnîe nesoverșennîe gribî, Hyphomycetes, Izd. Akad. nauk SSSR, Moscova, 1937. 20. Wehmeyer L., A tyorld monograph of the genus Pleospora and its segregates, Univ. Michigan Press, 1961. Institutul de cercetări pentru protecția plantelor, București Bd. I. lonescu de la Brad nr. 3 Și Centrul de cercetări biologice Iași, Str. Karl Mara nr. 47. Primit în redacție la 20 septembrie 1973. CONSIDERAȚII ASUPRA UNOR BRIOFITE DIN MASIVUL RETEZAT NOI SAU RARE ÎN FLORA ROMÂNIEI. B. MUSCI DE E. PLĂMADĂ As a consequence of another paper [16] we deal now with the presence of some briophyta from Musti, that are new for our country or very rare and new for the Retezat mountains vrere we had made investigations for 8 years. For the majority of the taxons, especially for the infraspecific ones, we present some ori- ginal tables or short morphological descriptions. The new variety might be considered an interesting subject (macrophyllum) of the species Hypnum reptile Reich. într-o altă lucrare (16) ne-am ocupat de unele Hepaticae rare sau foarte rare din Masivul Retezat. în lucrarea de față ne propunem același scop pentru o serie de taxoni din cl. Musci colectați din acest masiv în perioada 1964 — 1971. în enumerarea acestor briofite vom prezenta, de asemenea, și unele figuri pentru taxonii cu importanță briofloristică și fitogeografică mai deosebită, iar pentru materialele critice, în special varietăți și forme, vom da și scurte descrieri morfologice. Prezența unor taxoni pe teritoriul țării noastre fiindu-ne necunoscută i-am notat în text cu asterisc (*), iar cei semnalați pentru prima dată în Masivul Retezat cu semnul plus (+ ). ENUMERAREA SISTEMATICĂ Oligotriehum hereynicum (Hedw.) Lam. et DC.*var. breviîolium (Hagen) O. Jens. (fig. 1, a—e). După cum îi spune și numele, are frunzi- șoarele mult mai mici, 1—2 mm lungime (la specie 4—5 mm). Dealtfel și planta este mult mai mică (sub 1 cm înălțime). Valea Turcului, Scoaba Retezatului în apropierea de valea Gemenea, valea Stînișoarei sub vîrful Retezat, pe pămînt nisipo-argilos în locuri umede și umbrite. + Polytriehum norvegicum Hedw. La „Adăpătoarele caprelor”, lîngă Tăul Știrbului, sub vîrful Judele, la lacul Bucura, în pajiști umede și reci (zăcători de zăpadă) și pe solul de pe stînci umede din zona alpină. Circumpolar, artic-alpin, mezohigrofil, tericol, acidofil. + Amphidium mougeovtii (B. S. G.) Schimp.*var. serratulum (Roii) Podp. (fig. 2, a—g). Spre deosebire de specie, frunzișoarele au marginea crenelat-dințată pînă aproape de bază. Valea Șesele, Pîrgului, pe stînci în pădurea de fag. ST. ȘI CERC. BIOL. T. 26 NR. 1 P. 33-46 BUCUREȘTI 1974 3-0, 1482 34 E. PLĂMADA 2 + Dicranella grevillcana (Brid.) Schimp. Valea Lăpușnicul Mare (la circa 2 km de cabana Gura Apei), pe pămînt. Nouă ne este cunoscută din Munții Cibinului (17), Bucegi (1), Făgăraș (1) și Ceahlău (13). Circum- polar, montan-subalpin, mezofil, sciafil, teri-arenicol, acidofil. Fig. 1. — Oligotrichum hercinicuni var. breDifolium : a—c, frunzi- șoare; d, rețea de celule mediane a frunzișoarelor; e, secțiune trans- versală prin frunzișoară (orig.). Fig. 2.— Amphidium mougeotii var. serratulum: a—e, frunzișoare; ft rețea de celule mediane ale frunzișoarelor; g, idem, celule bazate (orig.). 3 3RIOFITE DIN MASIVUL RETEZAT, B. MUSCI 35 Dieranum scoparium Hedw. *var. laticuspis Loeske et Bauer (fig. 3, a—e). Față de specie are frunziș oarele mai mici, 4—6 mm lungime, baza lată, scurt și lat-ascuțite (fig. 3, a); celulele din jumătatea superioară sînt oval-neregulate (fig; 3, b și b'). Valea Gemenea lîngă Casa laborator, pe solul de pe stînci. + Orthodicranum montanum (Hedw.) Loeske * var. pulvinatum (Pfeff.) Broth. (fig. 4, a—i). Se deosebește de specie prin frunzișoare mai mici, 0,7 — 1,5 mm lungime, înguste, iar la uscăciune se detașează foarte ușor formînd o pulbere fină, galbenă. Valea Cîrligului, Pîrgului, pe lemne putrede. Paraleucobryum longifolium (Hedw.) Loeske * var. subalpinum (Milde) Demar. Morfologic se deosebește mult de specie, asemănîndu-se cu Dieranodontium denudatum. Plante mici, circa 1,5 cm, verzi-măslinii, frunzișoare erecte. La Tăul Negru, pe pietre. + Encalypta rhabdocarpa Schwaegr. var. pilifera (Funk) N • H. S. (fig. 5, a—g). Valea Soarbele, pe stînci calcaroase. Noi o cunoaștem numai din Bucegi: valea Mălăești (13). + Syntriehia norvegica Web. fii. Se caracterizează prin frunzișoare cu peri apicali roșietici. La „Adăpătoarele caprelor” într-o „nișă” între bolovănișuri, valea Soarbele și pe culme, Piatra Iorgovanului, în fisuri de roci calcaroase. Ne este cunoscută și din Făgăraș : valea Arpașului (1). Circumpolar, subalpin-alpin mezofil, sciafil, fotofug, teri-saxicol, calcifil sau slab acidofil. + Schistidium alpicola (Hedw.) Limpr. * var. pumilum (Schimp.) Podp.(fig.6, a—d). Valea Cîrligului în zona alpină, pe pietre în albia pîrîului. + Hydrogrimmia mollis (B. S. G.) Loeske (fig. 7, a—e}. Pîrîul Știrbului, lîngă Tăul de sub vîrful Pietrele, pe pietre periodic submerse în pîraie alpine. Ne este cunoscută numai de pe valea Arieșului (7) și Turbăria Molhaș-Călățele (Herb. Univ. Cluj.,leg. M. Pâterfi, 16. V. 1916). Arctic, alpin, hidrofil, fotofil, saxicol, acidofil. + Bryum elegans Nees * var. ferchelii (Brid.) Breidl. (fig. 8, a—d). Valea Soarbele, pe stînci calcaroase. -(-B. purpurascens (R. Br.) B. S. G. (fig. 9, a—e). La Tăul Negru, pe pămînt în gropi între bolovănișuri pe malul lacului, la „Adăpătoarele caprelor”, pe solul de pe bolovănișuri pe malul lacului mare. Mai este menționată numai din Codrul Slătioara—Suceava (20). Circumpolar, arctic, alpin, higrofil, sciafil, teri-arenicol, acidofil. + Conostomum tetragonum (With.) Lindb. ( = C. boreale Sw.), (fig. 10, a—h), La „Adăpătoarele caprelor” pe coasta sudică (Judele — Bîrlea), altitudine circa 2200 m s. m., pe pămînt umed cu grohotiș fin. Ne este cunoscută numai din Bucegi (21). Arctic, alpin, higrofil, fotofil, teri-saxicol, indiferent. + Timmia comata Arn. et Lindb. Se caracterizează prin frunzișoare a căror teacă este colorată în galben-portocaliu iar celulele sînt papiloase. Piatra Iorgovanului în fisuri de roci calcaroase. Mai este cunoscută numai din Codrul Slătioara—Suceava (20). Circumpolar, arctic, alpin, mezofil, sciafil, saxi-humicol, calcifil. 36 4 5 37 Fig. 3. — Dicranum scoparium var. laticuspis : a, frunzișoară; b—b', rețea de celule apicale ale frunzișoarei; c, idem, celule bazale; d, capsulă; e, dinte peristomatic (orig.). Fig. 4. — Orihodicranum montanum var. pulvinatum: a, habitusul plantei (în mărime naturală); b —g, frunzișoare; h, rețea de celule mediane-marginale ale frunzișoarei; i, idem, celule bazale (orig). Fig. 5. — Encalypta rhabdocarpa var. pilifera : a—b, frunzișoare; c, porțiune apicală din frunzișoară ; d, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; e, caliptră; f, capsulă; g, porțiune din capsulă cui peristom (orig.). Fig. 6. — Schistidium alpicola var. pumi- lum -.a—b, frunzișoare; c, secțiune trans- versală prin frunzișoară; d, rețea de celule mediane ale frunzișoarei (orig.). 38 Fig. 7. — Hydrdgrimmia mollis: a—c, frunzișoare; d, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; e, idem, celule bazale (orig.). Fig. 8. — Bryum elegans var. ferchelii: a — c, frunzișoare; d, rețea de celule mediane ale frunzișoarei (orig.). Fig. 9. — Bryum purpurascens: a, habitusul plantei; b — c, frunzi- șoare ; d, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; e, secțiune trans versală prin frunzișoară (orig.). Fig. 10. — Conoslomum tetragonum: a, habitusul plantei; b, secți- une transversală prin tulpiniță; e-e, frunzișoare; f, rețea de celule tnediăne-marginale ale frunzișoarei; g—h, secțiuni transversale prin frunzișoare (orig.). - ............................... 40 E. PLĂMADA 8 9 BRIOFITE DIN MASIVUL RETEZAT, B. MUSCI 41 4- Orthotriehum gymnostomum Biucb (fig. 11, a—ă). Valea Cîrli- gului, altitudine circa 1 200 m s. m. (21.VI.1968), pe scoarță de Populus tremula. Se mai cunoaște numai de lingă Iași (13). Circumpolar, cu caracter oceanic, xerofil, fotofil, corticol, indiferent. Fig. 11. — Orthotriehum gymnostomum: a — b, frun- zișoare ; c, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; d, capsulă (orig.). + Drepanoeladus fluitans (Hedw.) Warnst. * var. jeanbernatii (Ben.) Warnst. (fig. 14, a—c). Frunzișoare plane cu vîrful lat și puțin Fig. 13. — Pseudoleskea radicosa: a—c, frunzișoare; d, parafile; e —e' rețele de celule mediane ale frunzișoarelor (orig.). Isothecium myurum Brid. * var. scabridum Limpr. (fig. 12, a—c). Se deosebește de specie prin frunzișoare care dorsal în jumătatea superioară prezintă celule puternic papiloase, iar planta este mult mai mică și crește numai pe pietre și stînci. Este frecventă în rezervația științifică în zona fagului. Fig. 12. — fsotheciummyurum var. scabridum: a—c, frunzi- șoare (orig.). + Pseudoleskea radicosa (Mitt.) Kindb. et Macoun (fig, 13, a—e). Pîrîul Șta bului, altitudine circa 2 000 m s. m., pe pietre umede, în vegetație de bolovăniș. Circumpolar, alpin, higrofil, fotofil, saxicol, acidofil. în țară se cunoaște numai din Bucegi (12). falciform, marginea slab dințată, celulele din vîrf scurte, hexagonal- alungite. în mlaștini la Tăurile Cîrligului și lîngă locul Zănoaga. Fig. 14. — Drepanoeladus flui- tans var. jeanbernatii: a — b, frunzișoare ; c, vîrf de frunzi- șoară cu celule (orig.). 10 42 E. PLĂMADA ■ D. tundrae (Arn.) Loeske ( = D. exannulatus var. tundrae (Arn.) Warnst.), (fig. 15, a— d)., Frunzișoare ; de 1,7 — 2,2 mm lungime și 0,7 — 1,0 mm lățime, oval-alungite? scurt-ascuțite, vîiful adesea îndoit, cutate longitudinal. în mlaștini lîngă Tăul Porții (6. VII. 1969). Arctic- alpin, hidrofil, fotofil, teri-humicol, turfofil, acidofil. „ - Fig-,15.’ — Dnepanocladus ttindrab: ă — b, frunzișoare; . c, rețea de celule mediane ale frunzișoarelor (orig.). + Braehytheeium curtam (Lindb.) Limpr. (fig. 16, a—c). Frunzișoare cu celulele mediane de 80—150 țj, lungime și 9—14 p. lățime. Valea Bîrlei spre Tăul Negru, la Tăul Secat, Coasta „Alpinet” lîngă Casa laborator Gemenea, pe pămînt și solul de pe pietre, în jnepenișuri. în țară este sem- nalat din Munții Cibinului de către E 6 11 (17) și din Munții Bihorului: Lăpuș, Baia de Aramă (15). Circumpolar, montan-subalpin, mezofil, liumîcol, sciafil, acidofil. B. gOheebii Milde (fig. 17, a—d). Valea Soarbele, pe pietre calca- roase în pădure. Se cunoaște din județul Brașov semnalat de către E 611 în 1903 (17), iar mai recent (1967), tot de aici de către V a j d a (1). în 1919, H e r z o g îl amintește din Carpații Eomânești (citat după P o d p e r a, 1954). B. reflexum (Starke) B.S.G. * var. dovrense (Limpr.) Loeske (fig. 18, a—c). între alte caractere se deosebește de specie prin frunzișoare scurt-ascuțite ± filiforme, iar nervura nu ajunge pînă în vîrf. La Tăul Negru (24. VI. 1964), pe pietre umede în apa izvoarelor din jurul lacului. Și ecologic diferă de specie, care este humicolă. + Hypnum revolutum (Mitt.) Lindb. (fig. 19, a—d). Piatra Iorgo- vanului, pe pietre calcaroase în pajiști mezofile (în depresiuni). Mai este cunoscut din Munții Eodnei: vîrful Inău (Herb. Univ. Cluj., leg. A. N y A r â d y -Ș z u c s, 15. VIII. 1941) și din Bucegi: Bucșoiu (13). Circumpolar, subalpin-alpin, mezofil, sciafil, saxicol, indiferent. pig. 16. — Braehytheeium curtam: a—b, frunzișore; c, rețea de celule mediane ale frunzișoarei (orig.). Fig. 17. — Braehytheeium geheebii: a—b, frunzișoare; c, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; d, parafile (orig.). BRIOFITE' DIN MASIVUL RETEZAT, B. MUSCI 45 44 Fig. 18. — Brachythecium reflexum var. dovrense : a — b, frunzișoare; c, rețea de celule mediane ale frunzișoarei (orig.). + H. reptile Rich. var. maerophyllum var. nova (fig. 20, a—h). Plantae delicatae, viridi-flavescentes, pinnato-ramosae, paraphylliacea pauca; folia caulinaria 1,2 — 1,7 mm longa (var. reptile foliis parvis 0,5 — 1,0 mm longis), apice leviter cuivata (H. pallescenti similia), ra- meanea 0,7 — 1,3 mm longa, falciformia (H. reptili similia), margine dentata ; glomeruli auriculare» parvi e cellulis quadrato-ovalibus, viridulo- opacis instructis. Capsula erecto-cmvata 2—3 mm longa, operculum longe rostratum. Fig. 19. — Hypnum revolutum: a — b, frunzișoare; c, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; d, parafile (orig.). Fig. 20. — Hypnum reptile var. maerophyllum (var. nova): a, porțiune în secțiune transversală prin tulpiniță; b — c, frunzișoare tulpinale; d — e, frunzișoare ramale; f, rețea de celule mediane ale frunzișoarei; g, para- file ; h, capsulă (orig.). Habitat: Piciorul Șesele, alt. cca 1200 m g. m., in truncis putridis ad 15.VII. 1967 lecta. Holotypus in Herb. Inst. Bot. Univ. Napocensis sub nr. 595 656/1972 reperitur. Prin înfățișarea macroscopică, precum și prin unele caractere micro- moifologice, planta se aseamănă cu Hypnum reptile Rich. : frunzișoare ramale falciforme, dințate, slab concave, nervura dublă și scurtă sau absentă (fig. 20, d—e). Se deosebește însă prin frunzișoarele tulpinale care sînt mult mai mari, 1,2—1,7 mm lungime, ± drepte sau slab curbate (asemănătoare cu cele de H. pallescens), lung-ascuțite filiform, spre vîrf± dințate sau numai crenelate, plane sau foarte slab cutate, marginea plană sau parțial îndoită spre bază, nervura slab evidentă, dublă și scurtă (fig. 20, b—c). Celulele mediane ale laminei alungit-vermiforme, de 30—65 x 8—12 ți (fig. 20, f). Seta galben-brunie, de 1,2—2,0 cm lungime, capsula cilindrică, erect-curbată, opercul cu rastrum lung (fig. 20, h). Prin toate aceste caractere planta se încadrează la Hypnum reptile Rich., exceptînd forma și mărimea frunzișoarelor tulpinale care la specia tipică sînt falci- forme și de 0,5 — 1,0 (1,2) mm lungime. 46 E. PLĂMADĂ 14 BIBLIOGRAFIE 1. Bob,Os Â., Vajda L., Rev. Bryol. Lichân., 1967, 35, 1 — 4, 216. 2. Boros Â., Rryogeographie und Bryoflora Vngarns, Budapesta, 1968. 3. Borza Al., Bul. Grăd. bot. Muz. Cluj., 1934, 14, 7 —2,1. 4. Demaret F., Castagne E., Flore ginirale de Relgique, Bruxelles, 1959, 1961, 1964, 2, 1 — 3. ■5. Demeter K., Terni. - tud. Kozl., 1884, 16, 225. 6. Fuss M., Arch. Ver. Siebenbiirg. Landeskunde, 1877 — 1878, 14, 650. 7. Gyorffy I., Magy. Bot. Lapok, 1909, 8, 51. 8. Hazslinszky F., A Magyar birodalcm moh-fliraja, Budapesta, 1885. 9. Limpbicht K. G., Die Laubinoose, în Rabenhorst, Kryptogamen-Flora, Leipzig, 1890, 1895, 1897, 4. 10. Monkbmeyer W., Bryophyta, în A. PAscEB,JDze Siisswasser-FloraMittelemppas, Jena, 1931,14. 11. Nyholm E., Illustrated M,oss Flora of Fenncscandia. Musci, Lund, 1954 — 1958, 2, 1 — 3. 12. Papp G., Bul. Grăd. bot. Muz. Cluj, 1940, 20, 3—4, 116. 13. — Briofite din R. S. România (deteiminaior), Anal. șt. Univ. „AI. I. Cuza” Iași, Biol., 1967, 3. . < 14. Paterei M., Hunyadmegye lombosmohâi, în Hunyadmegyei tbrUnelmt is regeszeti iarsulat Evkcnyve, 1904, 73 — 116. 15. — Math. Țerm. - tud. Kozl.,1908, 30, 3,1. 16. Plămadă E., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1973,25, 5, 377. 17. Roll H., Hedwigia, 1903, 42, 6, 297. 18. Savicz-Ljubitzkaja L. I„ Smibnova Z. N„ The hândbook of the Mosses of the V.S.S.R., Leningrad, 1970. 19. Simonkai L. (Simkovics), Math. Term.- tud. K6zl., 1872, 10, 65. 20. Ștefureăc Tr., AnaL.Acad. Rom., 1941, 16, 27. 21. — Bul. științ. Acad. R. P. R., Secț. biol, și șt. agr., 1955, 7, 3, 525. Centrul de cercetări biologice Cluj, Str. Republicii nr. 43. Primit în redacție la 9 martie 1973. , ACȚIUNEA PROCAINEI ASUPRA CREȘTERII ȘI DEZVOLTĂRII ALGEI VERZI STICBOCOCGUS BAGILLARIS DE AL. MARTON, DORINA CACH1ȚĂ-COSMA și GH. POPOVICI The work is aiming at a thorough knowledge of the mechanism of the procaine action on plants. In this respect, it concerns procaine action in Solutions of 10 — —0.00001 mg/1 concentrations on the growth and multiplication of the green alga Stichococcus bacillaris. After determining the alga growth parameters at 21 days of cultivation and in the 60t11 day, it was found that procaine specially stimulated the algae division, the stimulation depending on the concentration of procaine solution and on the time of treatment. Cercetarea acțiunii farmacodinamice a procainei a dus la surprinderea unor proprietăți și particularități secundare ale acestei substanțe, și anume a efectului său eutrofic, de tip hormonal sau vitaminic (2), (10). Marea majoritate a experimentelor se referă la acțiunea procainei asupra organismelor superioare. Se cunosc însă și lucrări în care se prezintă efectul acestei substanțe la viețuitoare inferioare ca organizare, cum ar fi bacterii, alge, drojdii, infuzori etc. Menționăm observațiile lui B r î n z e u și T o p c i u (3), în care se subliniază influența bacteriostatică a procainei la concentrațiile de 0,5—2%. în 1955 Par hon și A s 1 a n (10) au evidențiat acțiunea vitaminică a acestei substanțe la o concentrație de 12,5 mg/1 și acțiunea bacteriostatică a procainei la concentrații mai ridicate. Pe de altă parte se citează efectul de tip hormonal al soluțiilor de procaină ca factor extern, capabil să stimuleze viteza de multiplicare a unor infuzori (11). Aslan și Cîmpeanu (1) au întreprins un studiu asupra evoluției respirației la drojdia de bere tratată cu procaină. Autorii au observat o remarcabilă intensificare a consumului de oxigen la probele cărora li s-a administrat soluții diluate de procaină. Acest proces a fost explicat fie prin acțiunea favorabilă a procainei asupra echipamentului enzimatic al celulelor de drojdie, fie prin creșterea probabilă a numărului de indivizi la variantele tratate. Relativ recent, Pop și colab. (12) au făcut cercetări mai complexe privitoare la efectul cîtorva substanțe medicamentoase și al procainei în concentrații de 0,001—1 g/l asupra algei verzi unicelulare Scenedesmus acutus. Autorii au determinat numărul de celule algale pe mm 3, precum și modificările biomasei prin citiri fotocolorimetrice. După 6 săptămîni de cultivare, numărul de celule la probele tratate cu procaină ( lmg/1) a ST. ȘI CERC. BIOL. T. 26 NR. 1 P. 47-51 BUCUREȘTI 1974 48 AL. MARTON și COLABORATORI 2 5 ACȚIUNEA PROCAINEI LA STICHOCOCCUS BACHLLARIS 51 crescut cu 23 % față de control, fapt explicat de autori prin acțiunea stimu- latorie a procainei asupra înmulțirii algei Scenedesmus acutus. Lucrarea de față se înscrie pe linia unor experiențe executate de noi anterior și care au ca scop adîncirea cercetărilor legate de cunoașterea efectului procainei asupra plantelor (6), (13), (14), (15). ' material, și metodă S-a experimentat cu alga verde Stichococcus bacillaris, dintr-o cultură pură, omogenizată în prealabil. Alga a fost cultivată în vase Erlenmeyer de 100 ml, conținînd fiecare cîte 50 ml mediu nutritiv lichid Knop-Pringsheim. Prin inocularea a cîte 1 ml suspensie algală din cultura pură s-a obținut în fiecare probă aceeași densitate celulară inițială (2500 cel./mm3), precum și o densitate optică uniformă a culturilor. S-a testat efectul următoarelor concentrații de procaină : 10 mg/1; 1 mg/1; 0,1 mg/1; 0,01 mg/1; 0,001 mg/1; 0,0001 mg/1; 0,00001 mg/1. Pentru fiecare concentrație, ca și pentru martor, s-au făcut cîte 5 probe paralele a 3 repetiții fiecare. Condițiile de cultivare s-au păstrat uniforme pentru toate variantele, respectiv o iluminare de 6 000 — 7 000 lucși la nivelul vaselor de cultură, într-un regim de 13 orelumină/11 ore întuneric și o temperatură de 24 —28°C. Paralel s-a cercetat, în aceleași condiții, și efectul în timp al acțiunii procainei asupra algei, în acest caz durata de cultivare a fost prelungită la 60 de zile. De asemenea, pentru delimitarea mai precisă a domeniului de concentrații la care pro- caina își manifestă acțiunea maximă de stimulare, s-a restrîns gama acestora la următoarele : 1 mg/1; 0,750 mg/1; 0,500 mg/1; 0,250 mg/1; 0,100 mg/1 și 0,075 mg/1. Aprecierea efectului procainei asupra creșterii și diviziunii algei s-a făcut prin determina- rea densității celulare a culturilor cu hemocitometrul Burker, a densității optice a culturilor cu fotocolorimetrul FEKN —54, a valorilor pH-lui și prin observații microscopice asupra particula- rităților morfostructurale ale algei, la începutul experienței și la sfîrșitul ei, respectiv după 21 și 60 de zile. 8. NIbmann G. J., Dissertation, Schotanus and Jens, Uterecht, 1964. 9. Niemann G. J„ Dekker J., Ann. appl. Biol., 1966, 57,53. 10. Parhon G. I., Aslan A., Novocaina — factor eutrofic și întineritor în tratament! profilactic și curativ al bătrîneții, Edit. Acad. R. P. R., București, 1955. 11. Parhon C. I., Aslan A., Cosmovici L., Bu], științ. Acad. R. P. R., Sec. șt. med., 1957, 9, 135. 12. Pop S., Aruștei V., Kory M., Clujul medical, 1968, 2, 191. 13. Popovici Gh., Cachiță-Cosma D., Z. Pflanzenphysiol., 1973, 68, 5, 468. 14. Zidvbanu G., Popovici Gh., Cachiță-Cosma D., Contribuții botanice, Cluj, 1971, 355. 15. Zidveanu G., Cachiță-Cosma D., Popovici Gh., Contribuții botanice, Cluj, 1972,35. Centrul de cercetări biologice, Cluj, Sectorul de fiziologie vegetală, Str. Republicii nr, 48. Primit în redacție la 24 mai 1973. REZULTATE ȘI DISCUȚII în figura 1 sînt prezentate grafic valorile relative, procentuale, ale determinărilor efectuate de noi asupra algei Stichococcus bacillaris în cea de-a 21-a și a 60-a zi de cultivare, iar în histograma din figura 2 sînt redate valorile relative ale determinărilor de densitate optică a culturilor, după un tratament de 21 de zile cu procaină în concentrații cuprinse între 1 și 0,075 mg/1. Datele experimentale au fost prelucrate matematic, astfel că media mai multor determinări (15 citiri fotometrice sau 200 de citiri de densitate celulară) a fost raportată la probele de control (netratate) consi- derate ca 100 %. Din figura 1 se observă că soluțiile de procaină în concentrații de 1 — 0,00001 mg/1 pot să stimuleze creșter ea și diviziunea algei Stichococcus bacillaris atît în primele 21 de zile de cultivare, cît mai ales după păstrarea culturii timp de 60 de zile. Intensitatea stimulării este dependentă de concentrația soluției de procaină și de durata contactului soluției cu celula algei. Astfel, cea mai pregnantă stimulare s-a obținut la varianta cu o concentrație de 0,1 mg/1 procaină. Concentrațiile extreme nu au acționat favor abil asupra creșterii algei, se poate spune chiar că la 10 mg/1 procaina a excer citat o ușoară acțiune inhibitor ie. Creșterea numărului de celule cu 45 % față de martor, în culturile cu 0,1 mg/1 procaină, demonstrează că această substanță favorizează multiplicarea algei Stichosoccus bacillaris. ACTIVITATEA CATALAZEI ÎN RAPORT CU DURATA TRATAMENTULUI FOTOPERIODIC LA SALVIA COC- CINEA JUSS. DE CONSTANȚA OCHEȘANU, MARIA BIANU-MOREA și A. MÂRKI Catalasis activity of Salvia coccinea, a short day plant, was studied as compared to the photoperiodical treatment, to the stage and vegetation phase. The analyses were carried on during the Ist, 3rd, 5th,7th and 9th day after the begin- ning of the inductive treatment, in vegetative and generative plants maintained for 48 hours in the same conditions of light, in bud plants and bloom plants. The catalasis activity was noticed to be less in vegetative plants as compared to treated and generative plants. The oxidoreducing enzymes are supposed to dimi- nish the auxine quantity during the photoperiodical induction and in this way one of the causes of flower inhibition is eliminated (in short day plants). într-o lucrare anterioară (14), am prezentat dinamica activității catalazei în cursul inducției florale la Perilla ocymoides, plantă calitativ de zi scurtă. în experiențele ulterioare, am studiat această enzimă în raport cu durata inducției fotoperiodice și faza de dezvoltare la Salvia coccinea Juss., considerată plantă stenofotoperiodică (4), dar care în experiențele noastre s-a dovedit a fi o plantă cantitativ de zi scurtă (Ocheșanu, date nepublicate). MATERIAL ȘI METODĂ Semințele au germinat la lumină, plantele au crescut la lumină continuă, în condiții de seră, pînă au prezentat 4 perechi de frunze bine dezvoltate. în acest moment, s-au ales .plante cu aproximativ aceeași suprafață foliară (la etajul IV) și aceeași talie și s-au împărțit în 3 grupe (grupele A, B și C). Grupa A. Imediat după pretratament, care a constat din îndepărtarea vîrfului (de dea- supra perechii a IV-a de frunze) și a primelor două perechi de frunze inferioare, plantele ș-au împărțit în două. O jumătate a intrat în tratament fotoperiodic normal (zi scurtă de 9—10 ore), iar cealaltă jumătate a rămas Ia lumină continuă, servind ca martor. Tratamentul fotoperiodic a durat 9 zile, după care toate plantele au rămas la lumină continuă. Grupa B. Cea de-a doua grupă de plante a rămas la lumină continuă pînă s-au format 8 perechi de frunze. Apoi au fost supuse aceluiași pretratament (îndepărtarea vîrfului de dea- supra perechii a VlII-a de frunze și a frunzelor de la primele 2 etaje inferioare), după care s-au împărțit în două subgrupe : una a intrat în tratament cu zi scurtă, iar cealaltă a rămas la lumină continuă. Grupa C. Plantele de Salvia, crescute la lumină continuă pînă la faza de 12 perechi de frunze, au fost supuse pr.egătirii premergătoare inducției fotoperiodice (îndepărtarea vîrfului de deasupra perechii a XII-a de frunze și a primilor două perechi de frunze inferioare) și apoi au fost repartizate pentru tratament, după aceeași schemă ca și cele din grupele anterioare. ST. SI CERC. BIOL. T. 26 NR. 1 P. 53-62 BUCUREȘTI 1974 CONSTANȚA OCHEȘANU și COLABOBATOWI 2 3 ACTIVITATEA CATALAZEI LA SALVIA COCCINEA 55 Determinările activității catalazei — după metoda Bech-Oparin — s-au efectuat la 1, 3, 5, 7 și 9 zile de la începutul tratamentului fotoperiodic (atît pentru plantele supuse inducției, cit și pentru cele rămase la lumină continuă și considerate ca martor), la toate grupele. De ase- menea, s-au efectuat determinări și la plantele îmbobocite și înflorite, în comparație cu plante de aceeași vîrstă, menținute la lumină continuă. Procesul de îmbobocire și înfloriră s-a urmărit la lăstarii laterali ai ultimului etaj luat în analiză (grupa A — etajul IV; grupa B — etajul VIII și grupa C — etajul XII). Pentru grupa A s-au efectuat determinări Ia etajele III și IV (luate împreună), pentru grupa B, la frunzele etajelor III—IV și VII—VIII, iar pentru grupa C, la frunzele etajelor III— IV, VII-VIII și XI-XIII (74 de serii de determinări, fiecare serie fiind formată din 6 — 10 repetiții). Rezultatele s-au exprimat în ml permanganat de potasiu N/10/1 g substanță proaspătă. REZULTATE ȘI DISCUȚII Grupa A. Rezultatele obținute sînt înscrise în tabelul nr. 1. Se constată că gradul de dispersie a datelor, atît la plantele aflate în curs de inducție (3, 5, 7 și 9 zile scurte), cît și la plantele martor (de la lumină continuă), este destul de mare. Rezultatele nu sînt însă concludente. Se pare că Tabelul nr. 1 Dinamica activității catalazei In raport cu durata tratamentului fotoperiodic, virsta plantelor și vlrsta frunzelor (etajele III și IV, frunze tinere. In creștere), exprimată In ml permanganat de potasiu N/10 /1 g substanță proaspătă/15 min Nr. " repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 3 zile 5 zile 7 zile 9 zile 3 zile 5 zile 7 zile 9 zile 1 682 652 560 500 636 796 572 542 2 689 760 604 . 510 606 674 772 . 436 3 641 738 672 608 432 648 696 602 4 600 656 642 574 596 694 610 410 5 639 666 646 524 590 786 706 532 6 600 664 644 560 618 672 684 686 7 562 650 650 558 522 694 770 558 8 628 798 678 624 598 742 680 540 9 680 700 662 620 456 696 694 436 10 604 640 704 650 610 736 706 464 Media 622,4 692,4 646,2 572,8 566,4 713,8 689,0 520,6 % față de martor 110 97 93,78 110,0 Notă. ZS = zi scurtă; LG = lumină continuă. inducția fotoperiodică nu afectează activitatea catalazei, cel puțin în această fază. De menționat că la această vîrstă, durata de tratament de 9 zile scurte este o durată limită. Nu toate plantele tratate îmbobocesc, iar numărul celor care ajung să înflorească este foarte mic. Grupa B. Grupa următoare de plante a intrat în tratament foto- periodic cu 16 zile mai tîrziu decît cele din grupa A (vîrstă calendaristică a plantelor : 57 de zile). Datele obținute în cazul analizei frunzelor de la etajele III și IV (frunze care și-au terminat creșterea) arată că activitatea catalazei a scăzut în comparație cu cea observată la plantele tinere (grupa A) și a crescut gradul de dispersare, atît la plantele tratate fotoperiodic, cît și la plantele martor (tabelul nr. 2). Pe lîngă aceste modificări, provocate de sistarea proceselor de creștere și accentuarea celor de îmbătrînire, se observă însă și o modificare a activității catalazei, provocată de inducția fotoperiodică. Ca urmare a Tabelul nr. 2 Dinamica activității catalazei în raport cu durata tratamentului fotoperiodic, vlrsta plantelor și virsta frunzelor (etajele III și IV, frunze mature) Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 1 zi 3 zile 5 zile 7 zile 1 zi 3 zile 5 zile 7 zile 1 668 192 296 408 424 332 312 364 2 416 460 744 688 648 324 312 316 3 420 456 424 472 420 180 212 444 4 520 584 356 428 440 252 212 344 5 240 352 364 652 220 268 260 728 6 544 608 472 440 184 276 344 420 7 440 404 456 480 276 160 300 520 8 120 408 656 428 — — 576 360 Media 421 433 496 499 373 256 316 449 %față de martor 112 169 139 112 tratamentului inductiv, activitatea catalazei se intensifică. Această intensificare s-a manifestat chiar după prima nictiperioadă adecvată (cantitatea catalazei a crescut cu 12 %) și s-a accentuat pe măsura creșterii numărului de nopți inductive (69 și, respectiv, 39%). A scăzut din nou după 7 fotoperioade adecvate, menținîndu-se totuși ceva mai mare ca la martor (cu 12 %). Frunzele tinere de la etajele VII și VIII au avut o activitate cata- lazică intensă. Deși gradul de dispersie a datelor este mare (tabelul nr. 3), influența inducției fotoperiodice a fost net superioară în comparație cu cea Tabelul nr. 3 Dinamica activității catalazei in raport cu durata tratamentului fotopeflodlc, virsta plantelor și virsta frunzelor (etajele VII și VIII, frunze tinere) Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 1 zi 3 zile 5 zile 7 zile 1 zi 3 zile 5 zile 7 zile 1 690 502 546 710 648 340 424 604 2 682 698 750 764 640 672 558 658 3 616 652 700 758 616 376 374 704 4 712 738 634 678 664 226 404 586 5 720 634 740 770 464 386 598 744 6 680 726 728 770 498 428 538 572 7 742 704 730 732 588 722 436 706 8 730 672 778 692 — 282 680 540 Media 690 666 700 734 598 430 502 640 %față de martor 118 154 139 114 56 CONSTANTA OCHEȘANU șl COLABORATORI 5 ACTIVITATEA CATALAZEI LA SALV1A COCCINEA 57 observată la frunzele tinere de la etajele III și IV (tabelul nr. 1). După prima nictiperioadă, activitatea catalazei a crescut cu 18%, iar după 3 nictiperioade, cu 51% față de martor. Ulterior, s-a observat o scădere treptată, dar valorile înregistrate s-au menținut mai ridicate decît la martor. Grupa O. Plantele din această grupă au intrat în tratament foto- periodic cu 24 de zile mai tîrziu decît cele din grupa B (vîsrta calendaristică : 81 de zile). Procesele de îmbătrînire observate la frunzele etajeloi’ III și IV încă de la determinările anterioare s-au accentuat. Frunzele au o activi- tate catalazică mult mai scăzută. Valorile obținute pentru 3 zile scurte, de exemplu, reprezintă aproximativ 54% din cele obținute la grupa B și 38 % din cele înregistrate la grupa A (tabelul nr. 4). Valorile medii obținute Tabelul nr. 4 Dinamica activității catalazei in raport cu durata tratamentului totoperiodic, virata plantelor și virata frunzelor (etajele III și IV, frunze bătrlne, Îngălbenite) Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 1 zi 3 zile 5 zile 1 zi 3 zile 5 zile 1 156 . 408 132 136 144 52 2 208 312 288 92 172 92 3 76 172 116 232 312 92 4 176 200 296 132 168 96 5 164 96 112 200 216 56 6 196 — 184 76 136 — Media 164 237 188 144 224 77 %față de martor 114 106 243 după 5 zile scurte reprezintă 38 % din cele de la grupa B și 27 % din cele de la grupa A. Aceeași tendință de scădere, chiar mai accentuată, s-a observat și la plantele de la lumină continuă. Totuși, pe fondul general de scădere a activității catalazei, s-a con- statat menținerea influenței tratamentului fotoperiodic inductiv; la plantele de la zi scurtă s-a evidențiat o activitate catalazică mai mare decît la cele de la lumină continuă. De asemenea, a scăzut activitatea enzimei respective și la etajele VII și VIII (după 3 zile scurte — 67 %, după 5 zile scurte — 57 % din va- lorile obținute la seria B), fără ă se afecta prea mult influența fotoperioa- delor optime (tabelul nr. 5). în tabelul nr. 6 sînt înscrise rezultatele obținute la frunzele tinere (în creștere) de la etajele XI și XII. Analiza acestor date demonstrează încă o dată influența tratamentului fotoperiodic adecvat asupra activității catalazei. Pentru a evita influența substratului nutritiv (plantele de la zi scurtă fotosintetizează numai 9 — 10 ore pe zi) s-au efectuat o serie de determinări la plante induse (5 zile scurte) și vegetative, menținute timp de 48 de ore la lumină continuă. Datele înscrise în tabelul nr. 7 demon- strează că modificările observate nu sînt provocate de diferențe cantitative Tabelul nr. 5 Dinamica activității catalazei in raport cu durata tratamentului fotoperiodic, virata plantelor și virata frunzelor (etajele VII și VIII, frunze mature) Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 1 1 zi 3 zile 5 zile 1 zi 3 zile 5 zile 1 . 256 562 360 260 318 184 2 214 418 288 428 410 208 3 240 448 504 516 468 354 4 264 398 541 288 380 162 5 358 288 320 406 406 194 6 484 568 526 218 426 438 Media 303 447 423 353 401 257 % față de martor 86 111 166 din substratul nutritiv, ci sînt o urmare firească a inducției fotoperiodice. Plantele induse au avut o activitate catalazică cu 27 — 38% mai mare decît cele vegetative. . . , r Tabelul nr. S Dinamica activității catalazei in raport cu durata tratamentului fotoperiodic, virsta plantelor și virata frunzelor (etajele XI și XII, frunze tinere, in creștere) Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) 1 zi 3 zile 5 zile 1 zi 3 zile 5 zile 1 502 620 636 475 460 336 2 508 686 642 591 410 330 3 460 690 638 586 656 450 4 413 626' 470 575 600 336 5 624 536 618 500 534 298 6 ■ 658 736 524 464 590 596 Media 528 649 588 532 542 396 % față de martor 99 120 148 în. tabelul nr. 8 sînt, înscrise rezultatele obținute în urma analizei plantelor aflate în diferite faze de vegetație: plante îmbobocite și plante vegetative. De menționat că după terminarea inducției fotoperiodice, plantele induse au fost menținute la lumină continuă, în condiții identice eu cele vegetative.. La plantele din grupa A, procesul de îmbobocire s-a prelungit. După 10 zile de postinducție, mai existau încă plante vegetative. Ca ur- mare, în momentul efectuării analizelor, dezvoltarea bobocilor a fost diferită. în asemenea condiții, activitatea catalazică la cele două grupe de plante a fost asemănătoare. Plantele din grupa B au îmbobocit în masă după o postinducție de 2 zile. După cum reiese din tabelul nr. 8, exemplarele îmbobocite au avut CONSTANȚA OCHElȘANU șl COLABORATOR)! 59 Tabelul nr. 7 Dinamica activității catalazei Ia plante induse și neinduse fotoperiodic, după 48 de ore de expunere Ia lumină continuă Nr. repetiții Tratat (ZS) Martor (LC) etaj HI-IV VII-VIII XI-XII III-IV vn-vm xi-xn 1 140 308 430 104 260 462 2 312 412 690 100 250 362 3 60 212 408 96 374 430 4 260 486 480 96 236 332 5 76 288 512 236 208 364 6 220 414 612 — 282 512 Media 174 353 522 126 265 410 %față de martor 138 133 127 o activitate enzimatică net superioară față de cea observată la plantele vegetative (în medie, a crescut cu 43 %). Cele din grupa C au îmbobocit după un tratament fotoperiodic de numai 5 zile scurte. Ca și la grupa anterioară, plantele îmbobocite au avut o activitate catalazică mai mare decît cele vegetative, la toate etajele luate în studiu (în medie cu 28%, calculat pentru planta întreagă). Dacă în ceea ce privește faza de îmbobocire se pot trage concluzii sigure, rezultatele obținute în faza de înflorire sînt discutabile. Plantele din grupa A nu au înflorit. La această vîrstă, durata de tratament de 9 zile reprezintă limita. Trecute la lumină continuă, aceste plante nici nu și-au terminat îmbobocirea, datorită instalării proceselor reversive. Plan- tele din grupa B au înflorit (număr mic de flori pe plante) după 16 zile de lumină continuă. Nu s-a obținut o înflorire uniformă. în plus, s-a accentuat creșterea masei vegetative. Este posibil ca paralel cu procesele antezei să intervină și cele reversive. în acest caz, rezultatele obținute de noi se explică logic prin interacțiunea celor două grupe de substanțe proprii — inhibitori și stimulatori ai antezei (11), (17). La grupa 0 s-au efectuat analize după 30 de zile de la terminarea tratamentului inductiv. Plantele au înflorit uniform. Din datele înscrise în tabelul nr. 9 se constată că la toate etajele luate în studiu, precum și la etajele III și IV de pe lăstarii laterali activitatea catalazei a fost mai mare la plantele înfloiite decît la cele vegetative (în medie cu 51 %). Prin aplicarea unor tratamente fotoperiodice adecvate, frunzele care le percep suferă o restructurare fiziologică, restructurare ce face posibilă sinteza substanțelor proprii antezei (9), (12). în lucrările noastre anterioare am arătat că în urma restructurării are loc o modificare a unor procese fiziologice, ca respirația, fotosinteza etc. (2), (13). Analizele referitoare la activitatea catalazei demonstrează că aceste modificări fiziologice au la bază modificări biochimice-enzimatice. Importanța proceselor oxido-reductoare în inducția fotoperiodică a fost subliniată de o serie de autori. Oeailahian (3), de exemplu, consideră că în condiții de zi lungă sînt active oxidazele care conțin în moleculă un metal greu, iar în condiții de zi scurtă, oxidazele respirației rezi- duale. Dacă acest lucru este valabil pentru toate plantele, înseamnă că XI-XII O 00 00 CM 1 1 1 CO O H co 1 1 1 . co co rf m 416,4 grupa C vn-vn 00 Tf © © ^ | I | CC r-l 0O © © 1 1 1 CM Ol cm CO © 325,2 Plante vegetative III-IV © © 00 00 | I I 1 O O CM 1 1 1 1 116,0 generative) 1 grupa B VII-VIII TjtCM^©CMCMOOOO ©|>©-^^r-(r^© ©©o^'^rf^irj 539,5 ative și plante III-IV OOCIO^OOCO ■^CMCOCMCMCMCMCO 289,0 8 e (plante veget grupa A III-IV OOCMCMCOCMOOr-CM COOlOOOCOTfTH © © © © © © © 596,8 1 abelul nr. aza de vegetați XI-XII 00 © © © © © I I CM O O CM O © 1 1 ■^ © ^ © © © 539,0 129,4 T i în raport eu f grupa C VII-VIII © 00 CM © Tt< © [ | © © oo co © © 1 1 © CO Tji © 480,0 147,6 ritățîi catalazei ’q O XI o X a III-IV CM CM CM O 00 | । CO © © 00 O 00 1 1 CM CM r-i rH 174,6 107,4 Dinamica actr Plante în 1 grupa B VII-VIII ©00©©©CM©00 ■^©■^©©•^v-i© Ot>©OC>©I>I> 714,7 . 132,4 III-IV 00©00©©CM©CM ©’t-iCM®©COl>CO ■^■^co©©^-^© 445,5 154,1 | grupa A AI-III oCuța r*©O©C0©C0CM ©'^’^Tp©©©© 570,7 95,6 Nr. repetiții r-iCMCO^©©^©© Media % față de martor 60 ACTIVITATEA CATALAZEI LA SALVIA COCCINEA 61 în urma inducției — în cazul cînd nu apar izoenzime proprii fazei generative — o anumită grupă de enzime este inhibată sau inactivată, ori, dimpotrivă, este stimulată activitatea celeilalte grupe. Nu se știe cum acționează enzimele respirației în fotoinducție. O serie de autori (5), (6), (7) au constatat că aceste enzime, în special peroxidazele, au rol în procesele de creștere intervenind în catabolismul auxinelor. Sepa- rarea enzimelor respirației pe coloană de Șephadex G—100 (8) a arătat că în cadrul fracțiunilor peroxidazice se găsesc și auxinoxidaze. Se consideră că în special prin aceste fracțiuni este puternic influențat metabolismul auxinic. Dar cercetări mai vechi (10), (16) au evidențiat faptul că meta- bolismul auxinic (catabolismul) se poate desfășura normal în lipsa totală a peroxidazelor, acest rol fiind preluat de catalaze (cel puțin pentru anu- mite grupe de plante). O serie de substanțe, care inhibă creșterea, cum sînt AMO—1618, CCC, Phosphon etc., stimulează activitatea catalazei și per- oxidazei (1) și reduc activitatea auxinelor. W a r e i n g și A n t ab 1 y (15) au obținut îmbobocirea plantelor de zi scurtă (Ribos, Fragaria și Fharbitis') în condiții fotoperiodice neadecvate, prin tratarea lor cu CCC. Putem presupune deci că enzimele oxido-reducătoare, în timpul inducției fotoperiodice, reduc cantitatea de auxine și prin aceasta se înlătură una din cauzele inhibării antezei plantelor de zi scurtă. CONCLUZII 1. Activitatea catalazei depinde de vîrsta frunzelor și a plantelor. La frunzele în creștere, catalaza este mai activă decît la cele la care acest proces s-a încheiat. 2. Activitatea catalazei scade pe măsuiă ce progresează procesele de îmbătrînire. 3. Plantele supuse unui tratament fotoperiodic inductiv au o activi- tate catalazică mai mare decît cele menținute în condiții fotoperiodice neadecvate. 4. Plantele aflate în faze diferite de vegetație (generative și vegetative) au activitate catalazică diferită. BIBLIOGRAFIE 1. Bastin M., Dijkmans H., Bull. Soc. Franc., Physiol. vegât., 1967, 13, 257 — 264. 2. Bâbbat I., Ocheșanu C., Henegabiu O., Lucr. șt., S. agron., Inst. agron. Cluj, 1970. 3. Cbailahian M. K., Ann. Rev. Plant. Physiol., 1968, 19, 1 — 36. 4. Gaillochet J., C. R. Soc. Biol., 1964, 158, 4, 813 — 816. 5. Gaspar Th., Bull. Soc. roy. Sci., Liege, 1965, 7—S, 391 — 537. 6. Gaspab Th., Dinnamt M., Bull. Soc. roy. Sci., Lifege, 1967, 9 — 10, 533 — 545. 7. Gaspab Th., Foffinger M., Lacoppe J., Biochim. Biophys., 1969, 20, 463 — 465. 8. Gaspab Th., Lacoppe J., Physiol. Plant., 1968, 21, 1104—1109. 9. Hillman W. S., The physiology of flowering, New York, Chicago, San Francisco, Toronto, Londra, 1964. 10. Maclachlan G. A., Waygood E. R., Canad. J. Biochem., 1956, 34, 1233 — 1250. 62 CONSTANTA OCHEȘANU și COLABORATORI ■ 10 11. Ocheșanu C„ Bărbat I., Planta (Beri.), 1967, 15, 172 - 179. 12. Physiologia Plantarum Roumaniae, București, 1970, 114—120. 13. Ocheșanu C., Bianu-Morea M., Mărki A., Rev. roum. Biol., S6rie de Botanique, 1972, 17, 3, 189 - 193. 14. Ocheșanu C., Bărbat I., Henegariu O., Rev. roum. Biol., Sârie de Botanique, 1972, 17, 6, 377 - 381. 15. Warbing P. F., Antably H. M. M., International Symposium on cellular and molecular aspecte of floral induction, Liege, 1967,12—13. 16. "Waygood E. R., Maclachlan G. A., Physiol. Plant., 1956, 9, 607 — 617. 17. Zeevaart J. A. D.,Flowerformation as studiedby grafting, "Wageningen, 1958. Centrul de cercetări biologice, Cluj, Str. Republicii nr. 48. Primit in redacție la 23 martie 1973. CERCETĂRI MICROBIOLOGICE ASUPRA FENOMENULUI DE ALBIRE (EFLORESCENTĂ) A FRESCELOR DE LUCIA DUMITRU și I. LAZĂR ' In this paper the results are presented of the attempts of rendering the presence of the sulphoxidizing bacteria of the Thiobacillus type evident in the wall zones with frescoes affected by the efflorescence phenomenon. While bacteria of the Thiobacillus type were evidenced in a few of the numerous laboratory trials per- . formed, it was found out that a series of heterotrophic bacteria widely spread in na tu re, of the genera : Pseudomonas, Racillus, Arthrobacter, and Micrococcus are very frequent on the wall zones with frescoes affected. Considerations are made concerning microclimate conditions and other favourable factors, as well as the participation in the oxidation processes of sulphur com- pounds of some bacteria widely spread in nature, recorded as present on deterio- rated frescoes. Multe dintre mănăstirile secolelor XVI — XVII reprezintă adevărate opere de artă a căror faimă a trecut de mult granițele țării. Aceste monu- mente de mare interes istoric și artistic sînt în momentul de față obiectul unor măsuri deosebite, menite să micșoreze pericolul de extindere a degra- dărilor, constatate la cele mai multe dintre ele. De-a lungul secolelor de existență, suportînd, pe lîngă capriciile vremii, toate consecințele unui trecut istoric deosebit de zbuciumat, uneori atinse de foc sau rămase ani de-a rîndul fără protecția acoperișurilor, mănăstirile din nordul Moldovei au supraviețuit, însă prețioasele fresce care împodobesc exteriorul și interiorul lor sînt în unele cazuri deteriorate. în această situație, îndeosebi frescele interioare de la unele mănăstiri prezintă o degradare cunoscută sub numele de eflorescență sau albire, care se manifestă prin acoperirea frescelor cu un strat pulverulent de culoare albă-gri, mai mult sau mai puțin aderent de pictură. Avînd în vedere tendința de extindere a zonelor afectate, precum și evidențierea sulfatului de calciu drept component principal al eflorescenței, aceste fenomene nu au putut fi atribuite exclusiv unor procese fizico- chimice. Prezența sulfatului de calciu sub forma unor eflorescențe la suprafața zidurilor este citată în literatura de specialitate (4), (9), (10) și atribuită unor transformări de natură biologică. Potrivit acestor date, formarea sulfatului de calciu este posibilă prin intervenția unor micro- organisme, implicate în circuitul sulfului în natură. Organisme chimio- sintetizante, bacteriile aparținînd genului TMobacillus ar putea folosi în cazul de față compușii reduși ai sulfului și în primul rînd HaS, care în partea bazală a zidurilor ajung din sol odată cu apa de capilaritate, în urma reducerii sulfaților din solul de la baza zidurilor de către bacteriile sulfat-reducătoare. în partea superioară a pereților și a bolților, compușii reduși ai sulfului ajung odată cu apa de infiltrație în urma proceselor de ST. ȘI CERC. BIOL. T. 26 NR. 1 P. 63-68 BUCUREȘTI 1974 65 64 LUCIA DUMITRU și I, UAZĂB 2 mineralizai’e bacteriană a sulfului organic, prezent pe acoperișuri, în praf, dejecțiile păsărilor și resturile vegetale. Precizăm că în trecut întreținerea acoperișurilor a fost neglijată, permițînd depunerea a tot felul de impuri- tăți, care au constituit un suport favorabil dezvoltării unei vegetații bogate. De asemenea, o sursă de H2S poate fi rezultată din arderea lumi- nărilor în cursul oficierii serviciilor religioase. Aceste condiții, plus o serie de alți factori, ca temperatura scăzută și umiditatea relativ ridicată din interior în cea mai mare parte a anului, lipsa de ventilație și obscuritatea, ar putea explica atît instalarea acestor bacterii, cît și a altora. Bazat pe aceste considerente, studiul de față reprezintă o continuare a cercetărilor anterioare (6), (7) pe linia încercării de evidențiere a bacteri- ilor capabile de a oxida compușii reduși ai sulfului, în scopul obținerii unor date suplimentare pentru o mai bună înțelegere a cauzelor deteriorării frescelor. MATERIAL ȘI METODĂ Pentru determinarea prezenței bacteriilor sulfoxidante din genul Thiobacillus, cantități mici de pulbere, recoltate din zone degradate, au fost însămînțate în medii de cultură speciale, recomandate pentru acest grup de diferiți autori (5), (11), (12). Ținînd seama de caracterul de autotrofe obligate al acestor bacterii, mediile folosite sînt de fapt soluții minerale, în care sursa de azot este asigurată de o sare de amoniu și complet lipsite de sursă de carbon, care este suplinită de CO2 atmosferic. Sulful sub formă redusă, absolut necesar pentru obținerea energiei, a fost adiționat ca tiosulfat. Deoarece izolarea și creșterea acestor bacterii sînt pretențioase, au fost utilizate următoa- rele compoziții minerale : Mediul 1, recomandat deSkerman după Parker și F r i s h (1953). Mediul 2, recomandat de Postgate (11). Mediul 3, după P e 1 c z a r și colab. (8). Mediul 4, recomandat de cercetătorii sovietici (5). Avînd în vedere posibilitatea existenței unor reprezentanți ai genului care necesită condiții diferite de pH, au fost încercate în paralel medii pentru grupul de tiobacili care cresc în condiții de pH aproape de neutralitate (între 6,6 și 8,0) și grupul al căror pH optim este în jur de 5. După însămînțarea acestor medii lichide, repartizate în strat subțire în flacoane Erlen- meyer, a urmat incubarea la 28°C, iar citirea rezultatelor s-a făcut după circa 3 săptămîni. Prezența bacteriilor din grupele menționate este indicată de o ușoară turbiditate a mediu- lui, însoțită de o scădere a pH-Iui ca urmare a formării H2SO4. REZULTATE ȘI DISCUȚII în tabelul nr. 1 sînt prezentate rezultatele încercărilor de punere în evidență a prezenței bacteriilor sulfoxidante de tip Thiobacillus, în probele recoltate de pe frescele cu fenomenul de albire. Din analiza rezultatelor înscrise în acest tabel rezultă următoarele : La ambele pH-uri, în cazul mediilor 1,3 și 4, și la pH 5, în cazul mediului 2, se constată o scădere mică a pH-ului și aceasta numai la 7 probe din 20 testate. în schimb, în cazul mediului 2 cu pH 7,5 din cele 20 de probe testate numai pentru 5 nu s-a constatat o Scădere a pH-ului. în acest din jirmă caz, scăderea pH-lui, cel puțin la o parte din probe, este mai mare, ceea ce indică producerea de acid sulfuric, ca urmare a unei certe prezențe a bacteriilor sulfoxidante de tip Thiobacillus. Această prezență Studiul privind prezența bacteriilor de tip TAwboeiZlus în zonele ca fenomenul de eflorescentă de pe frescele mănăstirilor din nordul Moldovei Mediul 4 pH 8,0 i i ” i i i i i i S i§ii»1 oh H ©1O 00. o, ,0.000 .1 1 cp” i©” । I I 1 । 1 ifT I i©* 1 1 io I i©' Mediul 3 j pH 7,8 o o O . . o i> O^CO . | O, CD Ci OcT 00^ OcT । 1 oo'' 00 co 1 । CQ 1 1 1 1 1 1 pH 4,7 L© m tc> I | I | I 1 I i© l© i© I 1 i© i© L© i© • । 1 l© 1 i© I 1 I I 1 Mediul 2 1 pH 7,5 cp^cp”ecTo c© o oo cp o i> 1 pH 5 i0©0b©0 00 ff© OO^OO^l^I^CS 1© O 1©” 1©” Cp* l©* <©'<©' l©^!©!©!©^©^4^^5®1^1^ Mediul 1 pH 6,6 '©T C©” <£? cp*' Cp* cp” C©' CD CP «P CP CP CP CP CP [> CP Cp CP pH 4,8 C0 i© CS io lo co in io in in io io io io c cd c >fi o o 3 A ifi 3 3 5 - c. 1482 Z fi fi fi g g fi Vi © fi fi © •g Z P g v> ifi . fi © O ti >fi ~ fi © C© S f A A © a fi 8 fi o v >fi Vi <4 fi o © fi fi fi fi £ % d o o o fi s« fi V* 3 rs fi fi © 0) fi fi A-( fh »-< w w fi Cflfiaaftfifi© fi Pi fi fi © fi fi fi fi © fi fi 2 Sg fi fi 0 fi fi. I 888882 2 22222a^B'S 5 S fi fi S& LUCIA DUMITRU și I. IJAZAiR 4 a fost confirmată atît de observațiile microscopice, cît și de unele analize bacteriologice, care au pus în evidență bacili cu însușiri caracteristice genului Thiobacillus. Aceste rezultate vin în spijinul aprecierii că prezența bacteriilor sulf oxidante de tip Thiobacillus (deși în cele mai multe probe absentă sau redusă ca număr de bactrii) poate fi considerată ca o realitate în multe din zonele frescelor degradate, unde prin activitatea lor meta- bolică se poate explica formarea CaSO4, prezent pe frescele cu fenomenul de eflorescență sau albire. Faptul că în cele mai multe din cazurile cînd s-a constatat o scădere a pH-ului mediului aceasta a fost în general mică s-ar putea explica și prin aceea că s-a avut , la dispoziție p cantitate redusă de inocul. Numai în unele cazuri s-a putut recolta o cantitate suficientă de material; de cele mai multe ori, pentru a nu fi afectată calitatea frescei, am fost nevoiți să ne limităm la cantități mici de material recoltat. Din datele înscrise în tabelul nr. 1 se observă că în numeroase cazuri a avut loc o creștere ușoară a valorilor pH-ului. Această creștere poate fi explicată prin dezvoltarea ciupercilor și a unor bacterii heterotrofe. într- adevăr, examenul microscopic efectuat din peliculele fine formate după cîteva zile de iricubare la suprafața mediilor lichide, precum și din coloniile dezvoltate pe aceleași medii solidificate cu agar sau pe plăci de silicagel a relevat forme bacilare și sferice, gram-negative și gram-pozitive, care reînsămînțate pe. medii, de cultură uzuale (nutrient-agar și dextroză- peptonă-agar) au dat creșteri abundente, dovedindu-se a fi reprezentanți ai microflorei heterotrofe, care au fost capabili să suprayiețuiască în medii cu sursă de azot anorganică și complet lipsite de sursă de carbon și conținînd o cantitate, mare de tiosulfat (5,%). Identificarea acestor- tipuri de bacterii ca aparținînd genurilor Pseudomonas, Bacillus, Arthrobacter, Micrococcus etc. a corespuns cu acele tulpini izolate de noi prin însămînțarea directă a probelor pe medii bacteriologice uzuale (7). O serie de date din literatura de specialitate (1), (2),: (3) atestă la unele bacterii heterotrofe, ca Bacillus subtilis, Bacillus megaterium, Pseudo- monas fluorescens și Achromobacter, precum și la unele actinomicete și ciuperci filămentoase capacitatea de a oxida compușii reduși ai sulfului. Cercetările noastre nu au pus în evidență acest fapt, dar luînd în considerație această posibilitate, o activitate în același sens s-ar adăuga aceleia a țiobacililor. Dealtfel, însăși constatarea că în probele provenite din zone ne- afectate numărul izolatelor a fost foarte redus sau chiar absent, comparativ cu obținerea a numeroase colonii din zonele degradate, conduce la ideea că aceste bacterii , care se instalează de preferință în locurile cu eflorescențe, pot contribui prin activitatea lor metabolică la degradarea frescelor.. Această acțiune a fost dovedită dealtfel de L a z ă r (6) în cazul mănăstirii Cozia, unde pe cale experimentală, cu ajutorul unora dintre cele mai frec- vente bacterii heterotrofe izolate din zonele de perete afectate, s-a obținut degradarea frescelor prin reproducerea fenomenului de albire. Microclimatul special din-interiorul bisericilor studiate (umiditate relativ ridicată, variații de temperatură care duc la fenomene de condens pe pereți, luminozitate; redusă, lipsa unei aerisiri permanente etc.), faptul că frescele sînt pe tehcueli'în;'^ cărora intră paie, pleavă, cîlți 5‘ CERCETĂRI MICROBIOLOGICE ASUPRA BFLORESCEiNȚEI FRESCELOR 67 etc. și prezența cazeinatului de calciu sau a albușului de ou constituie factori care au favorizat instalarea și dezvoltarea diferitelor tipuri de bacterii pe fresce. în încheiere se poate arăta că degradarea frescelor din interiorul unor biserici din nordul Moldovei,. poate fi atribuită atît unor grupe de bacterii specializate de tip Thiobacillus (al căror rol încă ar mai. trebui studiat), cît și unor bacterii heterotrofe larg răspîndite în natură, de tipul celor menționate. Ou alte cuvinte, degradarea frescelor cu simptome de albire (eflorescență) poate fi rezultatul acțiunii combinate și concomitente a unor asociații microbiene a căror prezență și activitate sînt condiționate de un anumit microclimat din interiorul bisericilor și de factori favorizanți, cum ar fi infiltrațiile de apă. CONCLUZII 1. Prin însămînțarea unor medii speciale cu probe recoltate din zone de frescă degradată (îndeosebi cu simptome de eflorescență), s-a constatat că prezența bacteriilor sulfoxidante de tip Thiobacillus nu are un caracter predominant. Cantitatea foarte mică de inocul avută la dispoziție poate fi o cauză a neevidențierii acestor bacterii în toate probele. 2. Posibilitatea prezenței compușilor reduși ai sulfului și îndeosebi a H2S la diferite nivele de la partea bazală sau superioară a pereților, a bolților și în atmosfera din interiorul bisericilor constituie premise poten- țiale privind prezența bacteriilor de tip Thiobacillus. De asemenea prezența CaSO4 în zonele cu fenomenul de albire a frescelor poate fi considerată, în urma evidențierii în unele probe prin analizele de laborator a țiobacililor, drept o consecință a activității acestor bacterii. 3. Prezența în mod constant a bacteriilor aparținînd genurilor Pseudomonas, Bacillus, Arthrobacter și Micrococcus în zonele de frescă degradată, corelată cu condițiile de microclimat și alți factori favorizanți și cu alte rezultate anterioare (6), (7), conduce la ideea posibilității partici- pării acestor bacterii, alături de bacterii specializate de tip Thiobacillus sau chiar fără acestea, în procesele de degradare a frescelor. BIBLIOGRAFIE 1. Breed R., Murray R. G. D., Smith R. N., Bergey’s Manual of Determinative Bacteriology, Williams a. Wilkins Co., Baltimore, 1957, ed. a 7-a 2. Domergues J., Biologie du sol, Paris, 1968. 3. Fedorov M. V., Microbiologia solului, Edit. agrosilvică de stat, București, 1957. 4. Jaton Ch., Contribution ă l’itude de l’alttration microbiologique des pierrese des monuments en Fance, Thfese, Paris, 1971. 5. Kuznețov S. I., Romanenko V. I., Mikrobiologhiceskoe izucenie vnutrennih vodoemov,Izd. Akad. nauk SSSR, Moscova — Leningrad, 1963. 6. Lazăr I., Rev. roum. Biol., Sâria de Botanique, 1971, 16, 6, 437 — 444. 7. LazXr I., Dumitru L., Rev. roum. Biol., Sârie de Botanique, 1973,18, 3,191 — 197. EVOCARE 68 LUCIA DUMITRU și I. DAZAR 6 8. PelczahM. J. et al., Manual of microbiologicul methods, Mc Graw Hill Book Co., Inc. New York, Toronto, Londra, 1957. 9. Pochon J., Augier J., C. R. Acad. Sci., 1949, 22«, 438 - 451. 10. Pochon J., Jaton Ch., Proc. l9t Intern. Biodet. Symp., Southampton, 1968, 6 — 14 sept., 258 — 268. 11. Postoate J. R„ Lab. pract., 1966, 15, 11, 1240. 12. Skerman V. B. D„ A guideto identificaiion on iheGeneraof Bacteria, Williams a. Wilkins Co., Baltimore, 1967. Institutul de științe biologice, București 17, Splaiul Independenței nr. 296. Primit in redacție Ia 10 decembrie 1972. BOTANISTUL DABWINIST DR. JULIUS ROMER (1848-1926) Societățile științifice din țara noastră au avut un rol important în prima jumătate a veacului trecut la propagarea concepției darwiniste in îrivățămint, cercetare și, in general, în societate. Asemenea merit l-a avut în acea epocă în Moldova „Societatea de medici și naturaliști” de la Iași (1833) fondată de dr. M. Zotta și dr. I, Czihac, în Muntenia „Școala națională de medicină și farmacie” de la București (1856) înființată de dr. A. Davila și dr. N. Cretzulescu, iar în Transilvania „Societatea ardeleană pentru științele naturii” („Siebenbiirgischer Verein fiir Naturwissenschaften”) de la Sibiu. în societatea naturaliștilor de la Sibiu, din care au făcut parte numeroși botaniști, ca F. Scliur, M. Fuss ș. a„ un loc important pentru gîndirea biologică evoluționistă l-a avut, de la începutul mișcării științifice, dr. Julius Romer. De remarcat este faptul că în această asociație științifică săsească și-au desfășurat activitatea _pe atunci și alțî numeroși naturaliști, ca P. Vasici, Gh. Bariț, I. Moga, N. Papea, V. Roman, D. Moldovan, F. Mentovich ș.a. Cu prilejul împlinirii a 125 de ani de la naștere, știința biologică românească omagiază figura progresistă a dr. Julius Romer, susținător convins al ideilor evoluționismului, al darwinis- mului în țara noastră. Născut la Brașov în primăvara lui 1848, anul revoluției care proclama egalitatea, fraterni- tatea și libertatea, J. Romer, participant activ la revoluționarea radicală a concepțiilor în bio- logie, urmează liceul „Honterus” din această localitate, iar studiile superioare le face la universi- tățile din Viena, Heidelberg și Jena. La Jena, centrul unde au luat ființă ideile evoluționiste, a avut fericitul prilej de a audia cursurile și de a-și însuși temeinic concepțiile biologiei științifice ale lui E. Haeckel. Ca profesor de științele naturii la liceul pe care-1 urmase, J. Romer desfășoară cu curaj o susținută activitate științifică privind ideile evoluționiste ale darwinismului, contrar progra- melor de învățămînt de pe atunci din școală și contrar opiniilor învechite existente. în această privință, remarcabile sînt îndeosebi conferințele sale publice (în număr de 3), ținute între anii 1875 și 1882, referitoare la teoria evoluționistă a lui Darwin, publicate în anuarul liceului „Honterus” din Brașov sau comunicate în cadrul Societății de științe naturale de la Sibiu. Exprimîndu-și recunoștința față de eruditul său magistru E. Haeckel de la Jena, care prin gîndirea și activitatea sa creatoare a avut o influență hotărîtoare în orientarea, asimilarea și statornicirea concepțiilor evoluționiste, dr. J. Romer scria : „Mă consider fericit că am dobîndit în primul rind sub influența teoriei lui Darwin o concepție despre lume, care m-a silit pe de o parte la o serie de conflicte serioase cu adversarii darwinismului, dar care pe de altă parte m-a despăgubit din plin prin satisfacția internă care izvorește din ea”. Pasiunea pentru studiul plantelor i-a fost insuflată lui J. Romer în copilărie și adolescență Ia început de către tatăl său, care, deși jurist, era îndrăgostit de natura din împrejurimile pitorești ale Brașovului, pe care Ie cutreerau nu rareori împreună, reușind în acest fel să cunoască primele plante și viața acestora. Studiile de specialitate, făcute în străinătate, și formația sa științifică riguroasă în cercetarea plantelor îl consacră ca o autoritate de seamă între botaniștii timpului. Munca asiduă și pasionantă i-a asigurat energia necesară cercetărilor de teren și laborator fără întrerupere pînă în amurgul vieții sale. Publică (1875 — 1926) în revistele de specialitate, care apăreau pe atunci în țară și în străinătate, un număr de peste 100 de lucrări științifice, din domeniul botanicii. Remarcabile au rămas lucrările sale cu caracter monografic regional: Flora Hărmanului, Flora Ciucașului (1888), Flora Zizinului (1888), Flora Tîmpei și Stejărișului Mic (1892), Flora Postăvarului (1905), Contribuții la flora Băilor Bazna (1913), precum și lucrarea mai amplă Din vegetația Țării Bîrsei (1889). Studiul său de sinteză privind Flora Țării Bîrsei, pe care I-a inițiat și de care s-a ocupat în mod deosebit, a rămas nepublicat. Botanizează și publică lucrări referitoare Ia mlaștinile turboase de la Borsec (1891), mlaștinile de Ia Stupîni (1910, 1911), de la Hărman ș.a., indicînd plante rare relicte. Botanistul brașovean are totodată meritul de a fi tradus în limba germană ST. ST CERC. BIOL. T. 26 NR. 1 P. 60 - 70 BUCUREȘTI 1974 70 EVOCARE 2 introducerea la lucrarea lui L. Simonkai Enumeralio Florae Transsilvanicae vasculosae critica (1886). Numeroase sînt speciile de plante rare și cu semnificație fitogeografică pe care le-a sem- nalat In regiune sau de care s-a ocupat, ca Primula farinosa, Sivertzia perenis, Ligularia sibirica, Ribes nigrum, Allium ochroleucum, Corlhusa matthioli, Daphne cneorum, Galium boreale, Linum perenne, Linnaea borealis (1922) ș. a., aducînd deseori precizări taxonomice critice (cazul speciei Orchis sambucina, considerată anterior O. palleus). De menționat sînt de asemenea considerațiile sale fitogeografice și gcobotanice asupra florei și vegetației Tîmpei și Stejărișului, precum și asupra Țării Bîrsei. întreaga operă a lui J. Romer a contribuit in mod substanțial la continuarea și dezvoltarea cercetărilor botanice în ținutul de care s-a ocupat, o serie de date fiind incluse în „volumele I —XII ale „Florei R. S. România” ș.a. Herbarul său valoros, conținînd peste 10 000 de coli, ca și biblioteca sa de specialitate le-a donat cu 2 ani înaintea morții (1924) „Muzeului Țării Bîrsei”, trecînd ulterior la Institutul politehnic al Universității Brașov. Plantele din colecția sa se găsesc și în alte herbare din țară (București, Cluj) și din străinătate. J. Romer a fost bine cunoscut și unanim apreciat de botaniștii timpului din țară și străină- tate. în onoarea lui, L. Simonkai îi dă numele unei noi specii — Astragalus romeri (1892) —> leguminoasă ce reprezintă un endemism rar al florei Garpaților Orientali (Tulgheș, Ghilcoș, Suhardu, Bicăzel). De asemenea alți autori au denumit unii infrataxoni cu numele său, ca, de exemplu, Melampyrum bihariense var. romeri etc. La propunerea botanistului F. Pax, care ș-a ocupat de flora întregului sistem carpatic, dr. J. Romer a fost numit doctor honoris causa al Universității din Breslau (Vroclav). Dr. J. RCmer are totodată meritul de a fi contribuit la dezvoltarea turismului în Țara Bîrsei. El a fost fondatorul și mult timp conducătorul „Asociației prietenilor naturii din Brașov”, în cadrul acestei societăți a ținut numeroase conferințe științifice. A fost un valoros colaborator al revistei Societății de științe naturale de la Sibiu. Ca iubitor al naturii, pe lîngă semnalarea plantelor rare din regiune, care trebuiau ocrotite, dr. J. Romer a susținut în mod deosebit această acțiune pentru ținutul Brașov, propunînd și argumentînd necesitatea declarării ca rezervații naturale (1908) unele terenuri, ca cele de pe Tîmpa și Stejărișul Mic. Prin întreaga și prodigioasa sa activitate științifică dr. J. Romer face parte dintre iniția- torii propagării ideilor darwiniste în țara noastră, iar dintre naturaliștii sași el este primul care în mod hotărît și curajos a adus o substanțială contribuție la orientarea concepțiilor științifice materialiste în biologie, aîirmlnd cu orice prilej că teoria darwinistă constituie o mare cucerire a științei. Timp de aproape două decenii, J. Romer a ținut strînse legături cu botanistul năsăudean Florian Porcius (1816 — 1906). Din corespondența dintre aceștia rezultă aprecierea elogioasă și afecțiunea lui J. Romer față de FI. Porcius : „Mi-a fost mentorul de încredere chiar în primii ani ai peregrinărilor mele botanice, cînd începătorul poate apuca atît de ușor pe căi greșite; iar prietenia lui a fost pentru mine o grăitoare dovadă că pe culmile luminoase ale științei dispare și devine fără rost orice deosebire de vîrstă, de confesiune și de limbă” (1921). Prietenia și simpatia lui Fi. Porcius, deși mult mai în vîrstă, față de J. Rămer se degajă cu multă căldură din următoarele rlnduri: „Mă bucur deosebit de mult că dta te-ai dedicat cu deosebită predilecție studiului botanicei și primesc cu toată inima hotărîrea dtale să intrăm în legătură trainică de schimb. Mă declar gata să te ajut în orice timp, te rog prin urmare să te adresezi către mine în toate cazurile de îndoială”. După moartea lui FI. Porcius (1906), J. Romer menționa într-un articol (1921) următoa- rele : „Amintirea lui trăiește în mine așa de viu, ca și cînd numai ieri s-ar f i despărțit de mine”. Apreciind meritele botanistului dr. Julius Romer, care s-a dăruit progresului cultural, fiind un fervent și neabătut luptător pentru cauza darwinismului și aducînd o valorpasă con- tribuție științifică în studiul plantelor, botaniștii din întreaga țară și de pretutindeni evocă figura distinsă și cinstesc cu admirație memoria pilduitoare a veneratului biolog evoluționist dr. Julius Romer, care și-a adus din plin aportul la prestigiul botanicii și al bjologiei în țara noastră. Traian I. Ștefureac Revista „Studii și cercetări de biologie” publică articole originale din toate dome- niile biologiei: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, microbiologic — fitopatologie. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, consfătuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și cei străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la l1^2 rînduri (față-verso). Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în țuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Expli- cația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi1 precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va tri- mite Comitetului de redacție, Splaiul Independenței nr. 296, București. La revue « Studii și cercetări de biologie » parat 6 fois par an. Toute commande ă Vătranger sera adressăe ă ROMPRESFILATELIA, Boîte poștale 2001, telex 011631, Bucarest, Roumanie ou ă ses reprăsentants â l’âtranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur.