COMITETUL DE REDACȚIE
Redactor responsabil:
Academician EUGEN A. PORA
Redactor responsabil adjunct:
R. CODR.EANU, membru corespondent al Academiei Republicii
Socialiste România
Slujii si cercetări Je
BIOLOGIE
SERIA ZOOLOGIE
TOMUL 25	1973	7
* ..	.vi'.'-?''
SUMAR
pag.
Membri:
M. A. IONESCU, membru corespondent al Academici Republicii
Socialiste România; MIIIAI BĂCESCU, membru corespondent al
Academiei Republicii Socialiste România; OLGA NECRASOV,
membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ;
GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei Republicii
Socialiste România ; MARIA CALOIANU — secretar dc redacție.
Prețul unui abonament este de 90 de lei.
în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale,
factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții.
Comenzile de abonamente din străinătate sc primesc la întreprin-
derea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631,
București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate.
Manuscrisele, cărțile și revistele pentru
schimb, precum și orice corespondență
se vor trimite pe adresa Comitetului de
redacție al revistei „Studii și cercetări
de biologie — Seria zoologie”.
AP VRU DE fi ORI PE AN
ADRESA REDACȚIEI:
SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 296
BUCUREȘTI
MARIA NĂSTĂSESCU, Contribuții la studiul tricladei Dugesia
lugubris (O. Schmidt 1860)....................... 203
NICOLAE MIHAIL și MIRCEA RUSU, Puncte de vedere moderne
în histochimie..................................  211
DRAGOȘ SCRIPCARIU și RADU MEȘTER, Studiul electroforetic
al unor enzime în cursul primelor stadii de dezvoltare la
embrionii haploizi și diploizi de Rana ridibunda. 223
CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU, GH. APOSTOL, N. BARBU,
ELISABETA IONESCU și VALERIA RĂDĂCEANU-
ARICESCU, Efectele L glutamatului monosodic la puii de
găină .............................................. 233
GH. NĂSTĂSESCU și ELENA NIȚESCU, Influența tioureci și
a tiroxinei asupra metabolismului energetic la două specii
de păsări sălbatice .Columba tiuia domestica Gm. și Slreplopelia
decaoclo deeaocto Friv.,^.-.-^ ..............	245
HORST KOLASSOVITS, Acțiunea nembutalului asupra unor pa-
rametri sangvini la iepure....................... 253
MIIIAI DUMITRU, Variația sezonieră a magneziemiel la rume-
gătoare ......................................... 257
N. STĂNCIOIU și V. ȘERBĂNESCU, Modificarea numărului dc
eritrocite și a cantității de hemoglobină sub acțiunea gluta-
tionului administrat șobolanilor supuși la efort muscular 263
C. PORTELLI, Acțiunea curentului electric sinusoidal cu frecvența
de 400 Hz asupra cordului de broască................ 269
CLAUDIU TUDORANCEA, VIOREL DOBRESCU, GH. FUR-
NICĂ, ELISABETA DOBRESCU și I. DIACONU, Obser-
vații privind capacitatea de acumulare a 57Co de către Ano-
donta piscinalis în condiții dc laborator........... 281
DINU PARASCHIVESCU, Un nou tip de instalație experimentală
pentru studierea formicidelor cu unul sau mai multe cuiburi 289
IN MEMORIAM......................................... 293
RECENZII............................................ 295
St. și cerc, biol., seria zoologie T. 25 Nr. 3 P. 201—300 București 1973
CONTRIBUȚII LA STUDIUL TBICLADEI DUGES1A
LUGUBRI® (O. SCHMIDT 1860)
DE
maria năstăsescu
In this paper, the morfologica!, anatomica! and histological characters of Du-
gesia lugubris species are presented.
The ccology and geographic distribution of this species which is spread, on
tiie territory of our country, in the plain waters is also pointed out.
Lucrarea de față relevă caracterele morfologice, anatomice și histo-
logice care definesc specia Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860) (Tricladida-
Paludicola) prezentă în apele noastre de la șes.
Semnalînd ecologia și răspîndirea ei în țara noastră, întregim cunoș-
tințele asupra acestei forme exclusiv europene.
Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860)
Sin. Pasciola torva O. F. Miiller părtini
Planaria lugubris O. Schmidt 1861
Euplanaria lugubris Hesse 1897
Stațiuni de colectare:
Delta Dunării: japșe, ostrovul Maliuc, 8. VIII. 1972, temperatura
apei 20°C, 3 exemplare imature; ghiolul Fortuna și mila 26, 9. VIII. 1967,
temperatura apei 21°C, 8 indivizi; gîrla împuțita, 20. VI. 1963, 31. VII.
1963, 31. III. 1965, 16. VI. 1965, 21. VI. 1965, 21. VIL 1965, 20. VIII.
1965, 18. IX. 1965, 29. X. 1965, 23. XI. 1965. (legit : V. Popescu-
Marinescu și V. Zinevici); ghiolul Porcu, 31. VII. 1965,1. VIII. 1963, 30.
VIII. 1963, 13. VII. 1964, 21. XII. 1965, numeroase exemplare (legit:
V. Popescu-Marinescu și V. Zinevici); Milea, insula Sahalin, 26.VII.
1967, 5. VIII. 1967, 10. VIII. 1970, temperatura apei 28°G, multe exem-
plare ; baltă la capătul satului Sfîntul Gheorghe, în drum spre mare,
ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 3 P. 203 - 209 BUCUREȘTI 1973
204
MARIA NĂSTASESCU
2
3
DUGESIA LUGUBRIS (O. SCHMIDT 1860)
205
Fig. 1 - Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860)
baltă Sfintul Gheorghe, vedere dorsală, pe
viu.
Fig. 2 — Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860)
baltă Sfintul Gheorghe,vedere ventrală,pe viu.
Abrevieri
agc, atriul genital comun; am, atriul mascul; bc,
bursa copulatoare; bplt primul bulb penian; bp2,
al doilea bulb penian; cb, canalul bursei; cd, canalul
deferent; ce, canalul ejaculator; dp, dilatare proxi-
mală; mc, musculatură circulară; ml, musculatură
longitudinală; ob, orificiul bucal; od, oviduct;
pli. faringe; pp, papila peniană; vs, vezicula seminală;
?,orificiul hermafrodit.
28. VII.1968,4.VIII.1967, temperatura
apei 21°C și baltă la capătul opus al
satului, 29. VII. 1967, temperatura
apei 29°C, numeroase exemplare.
Lunca Șiretului : balta Cătușa,
20. VII. 1967 și 15. VI. 1968, tem-
peratura 20°C, mulți indivizi.
Dobrogea : lacul Mangalia, izvor
cu vegetație, 17. X. 1968 și izvor cal-
caros 14. XI. 1971, temperatura apei
10—12°C, numeroase exemplare.
Cîmpia Română: baltă Titu,
lingă șosea spre gară, 4. IV. 1967,
temperatura apei 13°C, 20 exempla-
re ; baltă lingă stațiunea-pilot Băneasa-
Giurgiu, 13. VII. 1972, temperatura
apei 28°C, mulți indivizi; Cismigiu,
izvor, 18. VI. 1967, 19. X.' 1969,
13. III. 1972, temperatura apei 9°C,
numeroase exemplare.
Material: observații pe viu, 7
serii de secțiuni seriate frontale, 6
sagitale și 2 serii de secțiuni seriate
transversale (secțiuni de 3—5țx colo-
rate cu hematoxilină Heidenheim-
eritrozină sau eosină).
Organizație .-pe viu animalele au
0,8—2,2 cm lungime și 0,1—0,35 cm
lățime (în regiunea faringiană).
Corpul greoi, capul subtriun-
ghiular cu marginea anterioară rotun-
jită și lobii laterali lărgiți și teșiți.
Organele auriculare sînt reprezentate
prin linii clare și paralele cu latura
posterioară a lobilor laterali. De la
cap pînă în regiunea aparatului
copulator animalul are aproximativ
același diametru, după care se în-
gustează terminîndu-se larg rotunjit
(fig. 1~2).
Dorsal, de culoare maro închis
spre negru, Dugesia lugubris prezintă
2 ochi mari, înconjurați de 2 pete
albe depigmentate, situați destul de
aproape de marginea frontală a ca-
pului. Prin transparența corpului se
vede fariugele care începe imediat
sub mijlocul corpului și regiunea
copulatoare ca o pată albă alungită.
Ventral, la sfîrșitul celei de-a treia pătrimi a corpului se observă
orificiul bucal, iar la mijlocul distanței dintre el și capătul posterior al
corpului orificiul genital comun (fig. 1—2).
Epiteliul corpului, teaca musculo-cutană și structura faringelui este
tipică de planariid.
Cele două ovare se găsesc situate între perechea a 2-a și a 3-a de
diverticule intestinale anterioare, iar foliculii testiculari sînt dorsali, mai
numeroși în regiunea prefaringiană.
Spre deosebire de Dugesia eretica (Meixner) 1928 (15) ca și la Dugesia
gonocephala Duges 1830 * la cea de-a 3-a specie a genului, Dugesia lugubris,
răspîndită în țara noastră, în structura aparatului copulator lipsește
organul musculo-glandular.
Penisul cilindric prezintă un bulb caracteristic divizat în două
părți, alcătuite din strate alternante de musculatură circulară și longi-
tudinală, precum și o papilă alungită (fig. 3—5, pl. I, fig. 6—8, pl. II,
fig. 9). Cele două canale deferente, care pătrund prin părțile laterale ale
bulbului, se deschid în vezicula seminală, sferică, cu epiteliul glandular,
înconjurată de primul bulb al penisului. Canalul ejaculator care urmează,
prezintă o dilatare proximală cu numeroase glande eozinofile care se
deschid în epiteliul ei, învelită de cel de-al doilea bulb mai bine dezvoltat,
piriform, musculos, net diferențiat de primul. Datele noastre în legătură
cu structura bulbului penian și a canalului ejaculator confirmă observa-
țiile lui B o h m i g, Mar ia L u i s a F u n a i o 1 i, K o m a r e k,
Luther și O. Schmidt (6), (7), (11), (12), (16) și credem că dilatarea
inițială a canalului ejaculator descrisă la această specie corespunde celei
de a 2-a vezicule seminale dată de B e a u c h a m p la Dugesia lugubris (5).
Papila peniană, destul de alungită, învelită de un epiteliu turtit cu
nudei sferici, este străbătută de numeroase canale glandulare care se
deschid în canalul ejaculator subțire, care o traversează, la diferite nivele
(fig. 3-5).
Atriul genital, la unele exemplare (fig. 4) este perfect divizat în
atriu mascul și atriu genital hermafrodit, la altele (fig. 5) această separare
nu este distinctă.
Bursa copulatoare (fig. 3—5, pl. I, fig. 6), lobată neregulat sau
saciformă, prezintă un epiteliu glandular și peretele extern muscular.
Pedunculul ei (fig. 3—5, pl. II, fig. 9—11), căptușit cu un epiteliu relativ
înalt și infranucleat, dublat de un strat gros de musculatură circulară,
urmat de cea longitudinală mai puțin dezvoltată, curbîndu-se ventral,
se deschide în atriul genital comun. Porțiunea distală a canalului bursei,
prevăzută cu un epiteliu înalt, numeroase glande și musculatură bogată
constituie vaginul bine diferențiat.
Ca și la Dugesia gonocephala și Dugesia eretica, la specia prezentă cele
două oviducte se deschid separat în pedunculul bursei(fig. 3—5,pl.II,fig.11).
Toate căile aparatului copulator sînt căptușite de un strat muscular
dublu : circular și longitudinal.
Coconii sînt rotunzi, pedunculați, cu diametru de 1,21—1,38 mm,
la depunere alburii, apoi se închid la culoare devenind maron închis spre
negru.
* Năstăsescu Maria, The study of Dugesia gonocephala Duges 1830 (Tricladida-Palu-
dicola) from Romanicul ivaters, Analele Univ. Buc. (sub tipar).
20 7
206
Fig. 4 — Dugesia lugubris (O. Schmidt
1860), baltă Sfintul Gheorghe, regiunea
copulatoare, reconstituire după secți-
uni seriate sagitale.
100/4
Fig. 5 — Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860), izvor lacul Mangalia
regiunea copulatoare, reconstituire după secțiuni seriate sagitale.
Fig. 3 — Dugesia lugubris țO.Schimdt
1860), baltă Sfintul Gheorghe,
regiunea copulatoare, reconstituire
după secțiuni seriate frontale.
208
MĂRIA NĂSTĂSESCU
G
Observații ecologice : Dugesia lugubris este o specie răspîndită, în
special, în ape stătătoare sau slab curgătoare și în izvoare de la șes. Ea
se găsește de obicei, în număr destul de mare, pe partea inferioară a frun-
zelor și a pietrelor sau printre plantele acvatice.
în sectorul fluvial al Deltei Dunării, Dugesia lugubris împreună cu
Planaria torva O. F. Miiller 1773 și Dendrocoelum lacteum O. F. Miiller
1773, ca și multe Hirudinee (Glossosiphonia, Nephelis), populează japșele
și ghiolurile cu apă liniștită și bogate în vegetație, îndeosebi Nymphaea
alba și Nympboides peltata.
în sectorul fluvio-marin, inclusiv porțiunea îndulcită a melelelor,
Dugesia lugubris, asociată cu Planaria torva, Dugesia tigrina Girard 1850
și Dendrocoelum lacteum-, se găsește în canalele și brațele principale, ca
și în plaur.
în bazinele cu apă stătătoare din Lunca Șiretului și Cîmpia
Română, pe sub frunzele de Nymphoides peltata, Dugesia lugubris coexistă
cu o faună bogată reprezentată prin : Protozoare (Ciliate), Spongieri
(Spongilla lacustris), Trochelminti (Rotiferi), Hirudinee (Haemopis san-
guisuga), Briozoare (colonii de Plumatella și Cristatella), Moluște (Limnea,
Radix, Acroloxus), Arthropode (Gammaride, Ephemeroptere, Plecoptere).
în izvoare, specia prezentă împreună cu Dendrocoelum lacteum și
Polycelis tenuis Ijima 1881 se găsește, fie pe sub pietre (izvor calcaros),
fie printre plante (izvor cu vegetație).
Răspîndire geografică: Dugesia lugubris este, în special, o formă
europeană răspîndită în Europa continentală și Insulele Britanice (1, 4, 6,
8—12, 17); Asia Mică: Turcia (2).
în țara noastră am găsit-o în Delta Dunării (13), Lunca Șiretului,
Dobrogea și Cîmpia Română (14).
CONCLUZII
, Cercetările noastre întreprinse asupra speciei prezente ne-au condus
la următoarele concluzii:
1.	Dugesia lugubris este o specie independentă, diferită de Dugesia
gonocephaîa și Dugesia eretica prin următoarele caractere : forma capului și
a organelor auriculare, culoare, structura bulbului penian, vezicula semi-
nală înconjurată de primul bulb penian, canalul ejaculator cu o dilatare
proximală înconjurată de un al doilea bulb al penisului, piriform, mus-
cular ; papila peniană alungită, testicule dorsale, mai numeroase prefa-
ringiene; și de Dugesia eretica, în special, prin lipsa organului musculo-
glandular.
2.	Dugesia lugubris este o specie euritermă și eurihalină, suportând
oscilații de temperatură cuprinse între 9—29° C și variații de salinitate,
pentru că în sectorul predeltaic unde am găsit-o, cu toate că predomină
caracterul de bazin de apă dulce, salinitatea oscilează în funcție de intensi-
tatea și direcția curentului.
3.	Dugesia lugubris este o specie fitofilă. Speciile predominante printre
plantele cu frunze plutitoare sînt Dugesia lugubris și Dendrocoelumlacteum.
4.	Este singura tricladă pe care, pînă în prezent, am găsit-o în ex-
trema răsăriteană a melelei Sfîntul Gheorghe (malul apusean al Insulei
Sahalin).
(Avizat de prof. R. Godreanu.)
Fig. 6 — Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860), baltă Sfîntul
Gheorghe, secțiune sagitală la nivelul bursei copulatoare și
veziculei seminale.
Fig. 7-8 - Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860), baltă Sfîntul
Gheorghe, secțiuni sagitale la nivelul regiunii copulatoare.
7
DUGESIA LUGUBRIS (O. SCHMIDT 1860)
209
Fig. 9 — Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860). izvor lacul
Mangalia, secțiune frontală prin regiunea copulatoare.
Fig. 10 — Dugesia lugubris (O. Schmidt 1860.) baltă Sfintul
Gheorghe, secțiune frontală la nivelul canalului bursei.
Fig. 11 — Dugesia lugubris (o. Schmidt 1860,) izvor lacul
Mangalia, secțiune frontală cu. deschiderea oviductului stîng în
canalul bursei.
CONTRIBUTIONS TO THE TRICLADIDA STUDY
(DUGESIA LUGUBRIS (O. SCHMIDT 1860)
SUMMARY
In this paper, there is States that Dugesia lugubris (Tricladida-
Paludicola) is an independent species, which differs of Dugesia gono-
cephala Duges 1830 and Dugesia eretica (Meixner) 1928, by the follo-
wing characters : the head shape and of the auricular organes, the colour,
the structure of the penial bulb, the seminal vesicule surrounded by the
first penial bulb, the ejaculatory duet with a proximal dilatation coated
by the second, muscular, penial bulb; the penial papilla oblong, the
dorsal testicular folicles. Especially, this species differs from Dugesia
eretica by the lack of the musculo-glandular organ.
Dugesia lugubris is a species which lives in the stagnant or slowly
running waters and in the sources from the plain. We found this species,
in our country, in Danube Delta, Șiret plain, Dobroudja and the Ruma-
nian plain. It is an eurytherme and euryhaline species, which it is found
either on the posterior part of the leaves and stones, or through the aqua-
tic plants. The predominant species among the plants with the floating
leaves are Dugesia lugubris and Dendrocoelum lacteum.
Up to the present, Dugesia lugubris is the only Tricladid species
that we found on the western shore of the Sahalin Island.
BIBLIOGRAFIE
1.	An Der Lan FI., 1962, Arch Hydrobiol. suppl. Donauforschung, 27, 1, 3 — 27.
2.	Beauchamp P., de 1934, Bull. Soc. Zool. dc France, 59, 203 — 209.
3.	—	1937,	Bull. Soc. Zool. de France, 60, 351 — 366.
4.	—	1947,	Rev. Sci. Nat. d’Auvergne, 13, 8 — 13.
5.	—	1961,	Classe des Turbellaries. In Trăite de Zoologie,	Masson et Cie, Paris,	35 — 212.
6.	Bohming	A. G., 1909, Siisswasserfauna	Deutschland, 19, 143 — 176.
7.	Funaioli	M. L., 1951, Atti Soc. Tosc.	Scia. Nat.	B,	58, 77 — 84.
8.	Gelei J.	V., 1928, Acta Biologica, 1,	1, 1 16.
9.	Graff L.	von, 1912 — 1917, Tricladida.	în Dr. II.	G.	Bronn’s Klaussen tind Ordnungen de
Tierreichs, 4, 10, 2601.
10.	Hoffman A., 1964, Archives, 30, 181 — 261.
11.	Komarek J., 1925, Zool. Anz., 64, 29—34.
12.	Luther A., 1961, Fauna Fennica, 11, 4 — 42.
13.	Mack-Fira V., Năstăsescu M., 1972, Archiv fiii' Hydrobiology., 6.
14.	Motaș C., Botoșăneanu L., Negrea Șt., 1962, Cercetări crenobinonte și freatologice din
partea centrală a Cimpiei Române, Edit. Academiei, București.
15.	Năstăsescu M., 1972, Stud. și cerc, biol., Seria zoologie, 24, 0, 513 — 519.
16.	Schmidt O., 1861, Zeitschr. f. wissensch. zoologie, 11, 89 — 94.
Facultatea de biologie
Laboratorul de zoologia nevertebratelor
București 35, Splaiul Independenței 91 — 95
Primit in redacție la 27 decembrie 1972
PUNCTE DE VEDERE MODERNE ÎN HISTOCHIMIE
DE
NIGOLAE MIHAIL și MIRCEA RUSU
The report delimits notions, enumerates principles and systematiz.es histoche-
mical reactions. The newest is given about techniques and preparation of slices
and quantitative histochemistry observing always the complex substratum of the
tissue slice. As a conclusion there are some apprcciations on possibilities and
limits of histochemistry.
Histochimia este privită de mulți biologi și medici ca o ramură ju-
venilă a histologiei, în care nu poți avea prea mare încredere, atît pentru
rezultatele pe care le dă și cu atît mai puțin ca metodă de cercetare.
Pe lîngă faptul însă că mulțumită ei și a microscopiei electronice
morfologia mai are rangul unei discipline moderne, alături de fiziologie,
biochimie, genetică și microbiologic, ne propunem să examinăm critic
posibilitățile acestei discipline, precum și fenomenele la a căror elucidare
ar putea contribui.
Pentru înțelegerea funcțiilor biologice, este de importanță capitală
legătura dintre structură și funcție, adică putința de a referi la o structură
dată o etapă a metabolismului acesteia. în multe cazuri, lucrul acesta este
ușor realizabil cu ajutorul histochimiei. Astfel, putem pune ușor în evidență
fosfataza alcalină în epiteliul vilozităților intestinale, nu însă și în criptele
intestinale. Biochimic, această localizare ar fi foarte greu de evidențiat.
Histochimia este superioară acolo, unde se cere o localizare a fenomenelor
metabolice. Biochimistul nu se folosește de secțiuni, ci de omogenate, care
dau valori medii ale diferitelor componente, iar legătura dintre o structură
și o enzimă, de exemplu, se face foarte greu. în decursul unei cercetări
biochimice ar trebui luat în considerare aspectul morfologic și structural
al organului cercetat, pentru a face o sinteză mai bună a rezultatelor.
Histochimia dă în asemenea cazuri nemijlocit și intuitiv rezultatul.
ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 3 P. 211-221 BUCUREȘTI 1973
212
NICOLAE MIHAIL și MIRCEA RU'SU
2
3
PUNCTE DE VEDERE MODERNE IN HISTOCHIMIE
213
Indiferent cu ce metodă și în ce probleme se examinează un obiect
biologic, este totdeauna interesant de a-i cunoaște chimismul și structura,
deci topochimia. Astfel, procesele chimice dintr-un organism nu mai
sînt privite ca și cum s-ar petrece într-o eprubetă, ci se face legătura între
funcție și substratul ei structural. Invers, orice structură histologică
trebuie pusă în legătură cu aspectele ei funcționale și dinamice. Astfel, de
la un stadiu descriptiv incomplet se trece la expuneri cauzal-explicative.
Metodele histochimice dau, în primul rînd, posibilitatea să ne lămurim
asupra unei funcții cercetate referitoare la structură. Metodele histologiei
clasice evidențiază și caracterizează coloristic componente tisulare și
celulare. La baza acestor procese stau fenomene fizico-chimice, în cea mai
mare parte necunoscute. Aici se pune în evidență aspectul, adesea asociat
cu criterii estetice, iar cauzalitatea rămîne în umbră. Privind istoric
evoluția lucrurilor, termenii de cromofil, cromofob, acidofil și bazofil
caracterizau afinități tinctoriale care au fost lămurite experimental și
cauzal de-abia mult mai tîrziu. Azi, o secțiune de țesut poate fi colorată
cu coloranți acizi sau bazici, modificînd tehnica.
Cea mai veche reacție histochimică datează din 1859 și constă în
punerea în evidență a glicogenului, cu ajutorul iodului. Mecanismul ei
a fost elucidat mult mai tîrziu. Astăzi, cunoașterea acidofiliei și a bazofiliei
dă indicații histochimice și multe metode histologice, pe măsură ce li s-a
descoperit cauzalitatea și specificitatea, au fost preluate de histochimie.
Histochimia nu constă doar din reacții de control, ci se ocupă mai
ales de culegerea de informații, aplicînd chimia pe țesut. în caz ideal, este
o biochimie in situ. Calitatea reprezentării topografice hotărăște caracte-
risticile și legitățile noii discipline. Histologic, se caută să se mențină, pe
cît se poate, structura, iar chimic distribuția substanțelor urmărite, fără
a pierde nimic. Spre deosebire de biochimie, produsul de reacție trebuie
să fie insolubil și colorat. Acesta se numește pigment, iar nașterea și
• creșterea sa se face prin așa-zișii germeni.
Unele manuale de histochimie medicală au adoptat chiar un sistem
de „cheie”, adică un șir de examene, cu o succesiune dependentă de
rezultatul anterior, pentru a face un examen complex histopatologic.
Țelurile, valoarea informațională, erorile și cîteva puncte de vedere critice,
reies mai bine din sistematizarea expunerii noastre, pornind de la princi-
piile de bază.
PRINCIPIILE DE BAZĂ ALE HISTOGHIMIEI
1)	Cunoașterea mersului reacției și conducerea ei, astfel ca produsul
să poată fi utilizat după specificul microscopiei;
2)	Țesutul este un substrat complex, ale cărui substanțe se influen-
țează reciproc, pînă ajung pe lamă. Pe acest substrat, se acționează cu
mai mulți reactivi, ceea ce dă modelului chimic un cadru deosebit;
3)	Produsul de reacție, colorat, transparent și insolubil, în trata-
mentele de finisare ale preparatului trebuie să fie legat histologic de sub-
strat și să ne indice fie prezența unei substanțe, fie un proces metabolic sau
starea țesutului.
TRATAMENTUL PRELIMINAR AL ȚESUTULUI
1)	Țesuhd proaspăt (nativ);
2)	Țesutul congelat sau. liofilizat;
3)	Țesutul fixat chimic.
1)	Țesutul proaspăt (nativ) prelevat se fixează cu ciment Duco,
pe măsuța microtomului tissue sectioner (fig. 1), care taie cupe îneepînd
cu 20p. grosime, printr-o mișcare de du-te-vino, sau prin vibrația cuțitului.
Cupe mai subțiri și mai bune se pot obține după învelirea țesutului (nu
includerea) în agar-agar sau gelatină.
Fig. 1. — Microtom tissue sectioner.
2)	Țesutul congelat sau liofilizat. Congelarea rapidă se face cu
izopentan (metilbutan) sau propan, răcit în prealabil cu azot lichid. Pro-
cesul de congelare se accelerează dacă în hidrocarburi se adaugă talc. Se
obține astfel o temperatură de —-170°C. Țesutul îngheață și se vitrifică,
fără a se forma cristale, în 10 pînă la 30 de secunde. înghețarea mai lentă
214	NICOLAE MIHAIL și MIRCEA RUSU
PUNCTE DE VEDERE MODERNE IN HISTOCHIMIE
215
duce la modificări de concentrație a diferitelor lichide, fenomene de os-
moză, cristale anizotrope de gheață care produc rupturi etc.
Izopentanul lichid nu permite să se formeze un strat de bule de
gaz, izolatoare, pe suprafața bucății de țesut (fenomenul Leydenfrost).
După congelarea rapidă, țesutul trebuie păstrat sub punctul eutectic
(— 60°C). La —80°C se poate păstra timp îndelungat, în aparate speciale
cu elemente Peltier, unde se și liofilizează (fig. 2). Este preferabil ca lio-
filizarea să nu se facă la vid, tot pentru păstrarea integrității țesutului.
După liofilizare, țesutul se poate include chiar și în parafină.
Fig. 2. — Congelator cu sistem de liofilizare.
Fixarea cu alcool sau acetonă se poate face la temperaturi sc ăzute
sub punctul eutectic. în aceste condiții, moleculele de apă sînt înlocuite
prin difuziune cu moleculele de acetonă sau de alcool.
Tehnica înghețării cu zăpadă carbonică și prelucrarea la criotom au
ajuns la o tehnică comună, care cu toate neajunsurile înghețării lente,
pînă la 3 minute, aduce servicii bune. Unii consideră congelarea cu zăpadă
carbonică ca o greșeală metodologică, deoarece procesul este prea lent.
3)	Țesutul fixat chimic. Mai mult decît în histologie, se urmăresc
două țeluri:
1)	Un optim de menținere a structurii;
2)	Păstrarea in situ a substanțelor urmărite, deci fixatorul să nu le
extragă sau să le hidrolizeze.
Astfel, se știe din practica histologică, că pentru a nu hidroliza sau
polimeriza ADN sau ARN, este preferabil fixatorul Carnoy; pentru lipide
se întrebuințează formolul, pentru fosfolipide formolul calcic și pentru
proteine fixatori care nu rup grupările — SH sau — SS —, deci nu afec-
tează structura lor primară, secundară etc.
Deci, OsO4, care e oxidant, sau HgCl2, care reacționează cu protei-
nele, vor fi excluse și se va întrebuința etanolul + acidul tricloracetic.
Compușii anorganici nelegați de structuri macromoleculare se fixează
prin coagularea rapidă a întregului țesut, sau prin reactivi specifici:
CI- se evidențiază topochimic cu Ag+ ca AgCl; Na+ cu acid antimonic,
Ee cu H2S ca FeS, SO4~ ~ cu BaCl2 ca BaSO4 etc. Aici, au loc pierderi
inevitabile prin dizolvare și artefacte prin formarea și creșterea germenilor
chimici. Fixarea glicogenului se bazează pe precipitarea ireversibilă a
proteinelor înconjurătoare.
Temperatura de fixare are o importanță mare asupra intensității
reacțiilor, vitezei de difuziune, cantității substanțelor care intră în reac-
ție etc.
Reacțiile histochimice ale fixării sînt supuse legii lui Van’t Hoff.
La o ridicare a temperaturii cu 10°C, viteza de reacție crește de 2—4 ori
Tot așa și fenomenele de autoliză. Se recomandă fixarea la 0°C, la o gro-
sime de 5 mm a piesei. în practică însă, temperatura de +4°C dă rezultate
bune.
La fixare mai intră în joc pH-ul, de obicei acid al fixatorilor, care
se combină adesea cu lichide-tampon, și tonicitatea, care se ajustează
cu adaosuri de glucoză 0,33 molaiă.
Pentru evidențierea enzimelor problema fixatorilor este gingașă și
s-a ajuns la întrebuințarea unui număr mare de substanțe noi, cum ar fi
glutaraldehida sau hidroxiadipinaldehida, care inactivează puține enzime
și le păstrează in situ, alături de fixatori mai vechi ca formaldehida în
diverse concentrații.
TIPURILE DE REACȚII DIN HISTOCHIMIE
I)	Evidențierea substanțelor prin
a)	tipul de reacție microchimic-anorganic, analitic pe secțiune;
b)	formarea pigmentului din substrat;
c)	formarea pigmentului din reactiv;
d)	formarea pigmentului prin legarea reactivului de substratul
nemodificat;
e)	formarea pigmentului prin legarea reactivului de substratul
modificat;
216	NICOLAE MIHAIL și MIRCEA RUSO	e
f)	colorarea prin solvire;
g)	colorarea electrostatică.
II)	Evidențierea enzimelor.
III)	Autoiadiogiafia.
IV)	Spodogiama.
Pentru a concretiza această sistematizare, vom da cîteva exemple
de fiecare grupare și unele caracteristici chimice.
a)	Tipul de reacție microchimic-anorganie, analitic pe secțiune
De această grupă țin reacțiile pentru evidențierea metalelor, meta-
loizilor și a grupărilor sulfat neesterificate.
De exemplu evidențierea fierului trivalent cir fericianură de potasiu
ca albastru de Prusia. Fierul bivalent se transformă întîi în sulfat feros
cu ajutorul sulf urii de amoniu și apoi se procedează ca mai sus.
b)	Formarea pigmentului din substrat
Se pot evidenția amine biogene, adrenalină, noradrenalină. De
exemplu cromafinitatea (pentru adrenalină și noradrenalină) a medulosu-
prarenalei, de fapt amine biogene oxidate de cromat (și nu cum se credea,
o legare a cromatului de țesutul cromafin).Șialtepirocatechine, ca hidroxi-
tiramina, se pot pune în evidență cu această reacție. Reacția nu este
numai o oxidare, ci și o polimerizare, care duce la un produs insolubil.
Prin prefixare cu glutaraldehidă se ajunge la insolubilizarea aminei pri-
mare pe care o are noradrenalina și numai aceasta este apoi prinsă de
„reacția cromafină'’. Adrenalina, care din cauza grupei secundare dc
amină pe care o are nu reacționează cu glutaraldehida, este spălată din
substrat prin fixare și tratamente.
c)	Formarea pigmentului din reactiv
Pigmentul de data aceasta se formează din reactiv, sub influența,
substanțelor din substrat. Ca exemplu este punerea în evidență a protei-
nelor cu ninhidrină. Aceasta servește pentru evidențierea grupărilor
libere a-amino. Prin fixare și includere în parafină, substanțele cu moleculă
mică, cum ar fi aminoacizii și altele, se spală prin solvire, așa că reacția
este specifică pentru proteine. Grupări amino libere sînt în fiecare pro-
teină, totuși valoarea informațională cantitativă diferențială între celule
și țesuturi nu este neglijabilă.
în reacție cu proteinele, ninhidrină se oxidează și se transformă
într-un pigment violet. Acesta are moleculă mică și poate difuza din locul
de formare, poate fi absorbit de alte structuri, ceea ce este un neajuns
al reacției.
7	PUNCTE DE VEDERE MODERNE ÎN HISTOCHIMIE	217
d)	Formarea pigmentului prin legarea reactivului
de substratul nemodificat
Reacții cunoscute, cum ar fi evidențierea mucopolizaharidelor
acide, a triptofanului și reacția DDD pentru grupările — SH. De exemplu,
(1) Punerea în evidență a grupărilor — SH și — SS— cu săruri de metale
grele (mercur), pentru care acestea au afinitate;
(2)	Reacții de imunohistochimie: reacția specifică cunoscută, de
antigen-anticorp, se poate vizualiza. Anticoipul, înainte de reacție se
poate cupla cu un complex colorat fluorescent. Dacă în țesut există anti-
gen, anticorpul se fixează pe antigen, rămîne apoi în secțiune, fluorescează
și „locurile antigenice” se pot vedea. Această metodă se poate întrebuința
și în microscopia electronică prin marcare cu feritină, o proteină care
conține fier și care dă produse de reacție insolubile și dense.
e)	Formarea pigmentului prin legarea reactivului de substratul modificat
Multe țesuturi nu conțin substanțe cu grupări chimice potrivite
pentru a lega un reactiv histochimie. Din grupa aceasta fac parte majori-
tatea metodelor histochimice. De aceea, se pregătește chimic în prealabil
substratul :
—	evidențierea a-cetogrupărilor corticoizilor din suprarenală. Se
blochează aldehidele existente cu un amestec de anilină și acid acetic.
Apoi, se oxidează cu clorură ferică a-cetocorticoizii, pînă la cetoaldehide.
Acestea, la rîndul lor, pot fi puse ușor în evidență cu reactivul Schiff;
—	evidențierea lipidelor nesaturate : grupările lor etilenice se pot
oxida în aldehide.
f)	Colorarea prin solvire : colorarea grăsimilor prin coloranți lipo-
solubili: Scharlack.
g)	Colorarea electrostatică
în histochimie au fost introduse bazofilia și metacromazia, executate
în condiții riguros măsurate. Unele țesuturi se colorează în soluții apoase
numai cu coloranți cationici sau anionici, în dependență de pH-ul mediului.
Pentru a lega electrostatic coloranți bazici, trebuie să existe în țesuturi
radicali SO3O , PO3HO_ și COO-. Aceste trei grupări anionice se deose-
besc prin proprietățile lor acide date de constantele de disociație. Aceasta
este o proprietate importantă, pentru că o legătură electrostatică țesut-
colorant este posibilă numai atunci cînd o grupare este disociată, fiindcă
numai atunci există o încărcătură electrică. De aici și înțelesul chimic al
bazofiliei, făcut la un pH anumit, cînd numai una dintre giupări este
disociată. De exemplu, la pH = 1,5 doar grupa sulfat este disociată,
grupa carboxil și fosfat sînt nedisociate, iar grupa amino este protoioni-
zată. Practic, se lucrează la pH~3 cînd se colorează grupările fosfat și
sulfat. Grupările fosfat sînt importante pentru colorarea ADN și ARN.
După tratare cu ribonuclează, bazofilia rămasă arată numai ADN-ul.
2 — 0. 2809
218
NICOLAE MIHAIL Și MIRCEA RUSU
9
PUNCTE DE VEDERE MODERNE IN HISTOCHIMIE
219
In acest capitol mai intră fenomene puțin elucidate, ca forțele var
der Waals, colorări adiționale și metacromazia.
II)	Evidențierea enziinelor
Cele mai multe substanțe sînt puse microscopic în evidență, printr-un
complex substanță-reactiv. Spre deosebire de aceasta, enzimele nu pot fi
puse în evidență în mod substanțial ca proteine specifice, fiindcă se află
în cantități prea mici, ci se vizualizează indirect, prin activitatea lor cata-
litică. Deci, avem enzima în cupă, apoi adăugăm substratul ei specific care
este reactivul și obținem produsul de reacție.
începuturile histoenzimologiei sînt recente. încep cu lucrările lui
Takamatsu (1938) și Gomori (1939).
Din cele aproximativ 900 de enzime cunoscute, azi circa 100 pot
fi detectate histochimic.
Enzima pe care o urmărim trebuie să-și păstreze activitatea, pe cît
se poate în întregime, în pofida tehnicii histologice de fixare, dacă este
cazul, tăiere și întindere pe lamă. Produși! de reacție trebuie să rămînă
la locul lor de apariție, fără să difuzeze. Ei trebuie să fie astfel constituita,
ca să poată fi vizualizați nemijlocit sau transformați pe loc într-un produs
colorat. Activitatea unei enzime este dată de numărul de molecule de
substrat catalizate pe minut. Acesta variază între 55 la glucozodehidroge-
nază și 2,5 106 la maltază.
încubarea este o operație importantă, specifică pentru histoenzimo-
logie. Motivul este îmbogățirea în produși de reacție enzimatică din ce-
lulă ; pH-ul trebuie să fie optim pentru enzima dată. Afară de substrat,
se mai adaugă adesea un reactiv care să se combine cu produsele procesului
enzimatic. Este preferabil ca totul să se petreacă la temperatura fiziologică,
să nu întreacă 20—60 minute, din motive de difuziune și translocație.
Produsul de reacție este bine să fie insolubil și germenii mari (particulele
mari și mai rare se văd mai bine decît cele mici și dese). Cristalele nu sînt
potrivite, fiindcă nu se pot integra bine peste structurile histologice. Cupa
cu produșii de reacție se poate uneori fixa și chiar supracolora.
Specificitatea metodei pentru enzima cercetată trebuie controlată
prin : (1) incubare fără substrat specific; (2) tratarea unor secțiuni martori
cu inhibitori specifici și (3) inactivarea întregii activități enzimatice prin
căldură sau săruri de metale grele.
Cantitatea produsului de reacție crește liniar în timp și depinde de
obicei de cantitățile de enzima și substrat, cît și de raportul cantitativ
dintre ele. Deoarece enzimele catalizează reacții intermediare și produsul
rezultat devine un substrat pentru o enzima următoare, mai trebuie
dovedit că produsul obținut s-a format în decursul incubației aplicate.
Metode:
(1)	evidențierea produsului, de exemplu punerea în evidență a fosfo-
rilazei prin neoformarea de glicogen;
(2)	metode cu săruri metalice sau de precipitare. Se oferă enzimei
un substrat natural sau artificial, care în urma acțiunii enzimatice dă un
produs insolubil, care se poate transforma imediat în pigment. De exemplu
fosfatazele și alte hidrolaze. La desfacerea esterilor, se pun în libertate
acizi. Ioni metalici potriviți pot forma cu aceștia săruri insolubile, care
precipită la locul formării. Aceste săruri, adesea de culoare albă, se pot
transforma în sulfuri colorate.
(3)	metode coloristice. Se întrebuințează substrate artificiale ase-
mănătoare cu cele naturale, dar care conțin naftol. Hidroliza enzimatică
pune în libertate naftoiul și printr-o reacție potrivită se transformă într-un
compus de diazoniu, colorat și insolubil. în mediu alcalin, aceste reacții
se petrec bine. La întrebuințarea sărurilor de diazoniu, trebuie să avem
în vedere că există diazotați roșii și tetraazotați roșii sau albaștri. Culoarea
albastră apare cînd ambele grupe azo reacționează cu alfanaftolul. Culorile
azo sînt însă liposolubile și difuzează ușor în lipidele tisulare. De exemplu
evidențierea esterazelor nespecifice și a beta-glucuronidazei cu Echtblausalz.
Metodele coloristice cu esteri indoxilici ca substrat, care în timpul
hidrolizei enzimatice pun în libertate indoxil, se caracterizează prin al-
bastru indigo, care provine din oxigenul solvit din mediul de incubație și
indoxilul liber. pH-ul trebuie să fie alcalin și să fie prezente substanțe
oxidante, ceea ce îngrădește posibilitățile metodei. De exemplu esteraza
nespecifică de la nivelul lizozomilor.
(4)	Metode de oxidoreducere. Enzimele care catalizează aceste
reacții se revelează prin utilizarea unor substraturi al căror produs de
reacție este insolubil și colorat, deci imediat decelabil. De exemplu, săru-
rile de tetrazoliu dau coloranți din grupa formazanilor, amestecul NADI
dă naștere la un colorant din grupa indofenolilor etc.
Metode de detectare :
a) metode indirecte, care sînt utilizate în special la detectarea dehi-
drogenazelor. Transferul se poate face fie direct, în absența coenzimelor,
fie indirect, după o trecere pe o coenzimă. De exemplu succinat dehidro-
genază, lactat dehidrogenază.
III)	Auloradiografiu
Se bazează pe incorporarea unei substanțe radioactive în țesutul viu.
La fixare și secționare ne apare procesul metabolic pe care substanța
radioactivă l-a putut marca între momentul aplicării și fixare. Dacă i se
dă unui animal Na235SO4, vom găsi mai tîrziu S3B în heparina mastoci-
telor, dar nu ne indică exact unde se găsește substanța radioactivă. O
cercetare histochimică ulterioară poate completa acest deziderat.
IV)	Spodograina
Se întrebuințează la țesuturile animale, pentru punerea în evidență
sau chiar evaluarea cantitativă a clorurilor, fosfaților și carbonaților.
Hemoglobina sîngelui dă singura substanță colorată, oxidul de fier. Inci-
nerarea se face treptat, pînă la 500°, într-un cuptor electric.
HISTOCHIMIA CANTITATIVĂ
Valoarea informațională și specificitatea, cu care punem în evidență
diferitele funcțiuni chimice care ne interesează în țesutul studia1, au
nevoie și de evaluări pe, cît se poate de obiective. Reacția histochimică poate
11
1.
2.
3.
4.
5.
6.
7.
8.
PUNCTE DE VEDERE MODERNE IN HISTOCHIMIE	221
220	NICOLAE MIHAIL și MIRCEA RUSU	10
fi pozitivă sau negativă. Adesea însă e mai puternică în preparatul A și
mai slabă în B. în acest caz, ne ajută citofotometrul, cu care se poate
măsura densitatea optică a pigmentului. Cu lame și lamele identice, cu
secțiuni de aceeași grosime și cu medii aritmetice a multor măsurători, se
poate spune și procentual cu cît mai puternică este reacția în A față de B.
Și aici însă intervin anumite neajunsuri. Reacțiile nu sînt date de
substanța căutată, ci de un complex de reactivi, care pot fi mai compacți
sau mai dispersați. Dacă germenii sînt sub 0,3 [im, nu mai sînt vizibili
la microscopul optic chiar dacă sînt denși. Pentru ca un pigment să fie
vizibil în celulă, trebuie să aibă dimensiuni ceva mai mari, iar cantitativ
să fie de IO-12 —10-11 g, ceea ce corespunde unei concentrații de
0,1—1% în celulă.
Pentru anumite grupuri de substanțe și reacții există metode de
apreciere gravimetrică a structurilor celulare, cu raze X foarte slabe, sau
determinări ale masei și concentrației substanțelor pe lamă, prin inter-
ferometrie microscopică.
POSIBILITĂȚILE ȘI LIMITELE TOPOGHIMIEI
Din prezentarea faptelor reiese că sînt domenii în care histochimia
are asigurat succesul „apriori”, iar altele în care este handicapată și nu
poate da satisfacție. în cazul din urmă, se numără determinarea histochi-
mică in situ a unor substanțe aflate în stare dizolvată în mediu celular și
nelegate de structurile celulare. Este situația în care se găsesc unii ioni,
dar și alte substanțe cu moleculă mică : sulfați, fosfați solubili, cloruri,
glucoza, uree. Ele pot fi evidențiate cu reactivi chimici potriviți, dar fiind
difuzibili, nu există certitudinea localizării histologice. Cînd substanțele
se află în soluție coloidală (glicogen, de exemplu), fixarea lor se poate face
într-un mod satisfăcător. Dacă substanța este solubilă, dar legată de
vreun element structural al celulei, sau cînd ea există în stare figurată,
condițiile morfologice ale analizei histochimice sînt respectate și eviden-
țierea substanței depinde numai de reacțiile chimice potrivite.
Veritabilul domeniu de succes al histochimiei in situ este studiul
elementelor macromoleculare ale țesutului.
Metoda chimică este extracția analitică, metoda histochimică este
sintetică, caută să păstreze intact scheletul macromolecular pe care îl
cercetează. L i s o n folosește în acest sens un exemplu foarte plastic.
Un chimist, dacă i se va da să studieze compoziția unui palat, îl va desface
bucată cu bucată în părțile componente : pietre, bîrne, cărămizi etc. Un
histochimist se va mărgini să se plimbe prin diferitele încăperi ale palatului,
fără să-l distrugă și va descrie ceea ce vede în structura integră. Histochimia
in situ, fiind o metodă sintetică, care îmbină metodele determinării din
punct de vedere chimic cu raportarea ei la structură morfologică nealte-
rată sau cît mai puțin alterată, cuprinzînd armonios și adecvat metode și
principii din cele două discipline genitoare, este un hibrid viguros, ce poate
aduce noi contribuții la lămurirea unor aspecte funcționale ale structu-
rilor biologice.
BIBLIOGRAFIE
* * , 1970, 1971, Acta Histochemiea, V.E.B. Fisclier, Jena.
Arnold M., 1968, Histochemie, Springer, Berlin.
Danielei .1. F., 1958, General Cytochemical Alelhods, Acad. Press. Inc. New York.
Lison L., 1960, Histochimie et Cijlochimie animales, Gauthicr —Villars,Paris.
Pearse A. G. E., 1961, Hislochemislry, 2-nd Ed. J. and A. ChurchilI Ltd. London.
Romeis B., 1968, Microscopische Technik, 16 Aufl., R. Oldenbourg, Wien, Munchen.
Spannhof L., 1967, liinfuhrung in die Praxis der Histochemie, 2 Aufl. V.E.B. Fischer, Jena.
Wied L. G., 1966, Inlroduction to Quantitatme Hislochemistry, Acad. Press. New York.
Centrul de cercetări biologice Cluj,
Str. Republicii nr. 48
Primit in redacție la 23 ianuarie 1973.
(Avizat de prof. J. Diculescu.)
STUDIUL ELECTBOFOBETIC AL UNOE ENZIME
ÎN CURSUL PEIMELOE STADII DE DEZVOLTASE
LA EMBRIONII HAPLOIZI ȘI DIPLOIZI DE
jRAAA R1DIBUNDA
»K
DRAGOȘ SCRR’GARIU și RADU MEȘTER
From the electrophorelical analysis of enzymes G-6-PDH, 6-P-DH, LDU, non-
specifical carboxyl esterase and beta-glucoronidase during the embryonic deve-
lopment in frogs, interesting differences appear between the various develop-
mental stages. The synthesis process of the different enzymes is varying in
haploids as compared to diploids. These differences are concerned with the succes-
sion of the stndied glycolytic enzymes appearance, as well as witli iheir
activity (which corresponds to the color-intensity of the stripcs). A biochemical
difference between haploids and diploids parallel to the morphogenelical move-
ment and to the cellular differentiation is noticed.
Relația nucleu-citoplasmă în procesul morfogenezei și diferențierii
celulare și mai ales studiul dezvoltării embrionare cu grade diferite de
ploidie au constituit obiectul a numeroase cercetări: F r a n k h a u s e r
(19), Humphrey (27), (28), Kawamura (31), (35), Samada
(42), Gurdon (33), Becak (2), (3), (4), (5), (6).
Studiul dezvoltării embrionilor amfibienilor, care au în garnitura
lor un set haploid de cromozomi a fost început de H e s t w i g (25) și
Horstadius (26). Punerea la punct de către Porter (41) a unei
tehnici relativ simple de producere a embrionilor haploizi a facilitat
studiul sindromului de haploidie sub diferite aspecte de către numeroși
cercetători: Frankhauser (19), von Ubish (45), (46), Mo ore
(37), (38) Sub t eln y (43). Embrionii haploizi au aparent o dezvoltare
normală pînă în stadiul de gastrulă, ca să prezinte în cursul etapelor
ulterioare de dezvoltare anomalii ce caracterizează sindromul de haploidie.
ST. ,ȘI CEUC. BIOL. SHBIA ZOOLOGIE T. 25 XB. 3 I’. 223-232 BVCUBEȘTI, 1973
224
DRAGOȘ SORIPCARIU ți RADU MEȘTER
STUDIUL ELECTROFORETIC AL UNOR ENZIME LA RANA RIDIBUNDA
225
(Arestări anterioare au încercat să explice aceste anomalii pe baze genetit spălate cu soluții tampon corespunzătoare mediului de incubat, după care au fost
Astfel, s-a sugerat că prezența unor gene letale recesive, care acționea:\ubatc in substratele atiecvate pentru fiecare enzimă. Glucozo-6-fosfat deludrogenaza s-a
la haploizi Subtelny (43), Bl achet (7),^ Bl iggs (9), explLdenfiat (iupă Thulline si colab. (44). 6-fosfo-gluconic deludrogenaza, după același
lipsa inducerii unei placi neurale normale datorita sintezei reduse de aci	4 , „ , . ,	’ , ,	„	,	, „ ,	.
1	, ,on. ...	.	. , .tocedeu (substrat 6-fosfo-gluconat de sodiu) lactat deludrogenaza după Lush (3b), este-
nucleici, iar Mo ore și colab. (38) afirma ca o parte a sindromul
haploidiei s-ar datori unei creșteri a sensibilității la inhibitori a grupării^ »«**<*«<*	«1 colab- W beta-giucuromdaza după b u r s t o n e (16).
SH a unor enzime. De asemenea, H a m i 1 t O II (23), Fox și Ha rn ipmerotarea benzilor de izoenzime s-a făcut de la anod către catod, invers sensului nugraru,
ton (20), (21), studiind structura microscopo-optică și electronică a unt‘Pă Webb (47).
REZULTATE
organe printre care și pronefrosul, au observat deosebiri citologice ,
infrastructurale la haploizi față de diploizi, iar G a 11 i e n (30), (31
(32) pune în parabioză embrioni haploizi cu diploizi de Pleurodeles, coi
statînd că deși datorită parabiozei cu diploidul, embrionul haploid j
dezvoltă depășimi metamorfoza, el rămîne cu toate carențele hipomorfoz<	, . .,	.. TA.	, , , ,, .
ce le implică haploidia.	Glucozo-b-fosfat deludrogenaza (fig. 1). Dm omogenatu de blastu a
Aceste date pledează pentru faptul că sindromul haploidiei are 'nî evidențiază doua benzi cu activitate intensa și migrare lenta situate
bază genetică, existența în nucleu a unui set haploid de cromozomi avînO pătrimea catodică a gelului. Aceste benzi se mențin ulterior cu mici
consecințe morfologice și funcționale profunde.	rariații la toate stadiile embrionare diploide și haploide. Din extractul
Aspectul modificărilor metabolice și mai ales enzimatice în cursile blastulă haploide se evidențiază a treia bandă cu activitate slabă, dar
dezvoltării embrionare timpurii a embrionilor haploizi și diploizi este ma,u
puțin cunoscut. Apariția enzimelor în cursul embriogenezei, prezența lo
sub forme moleculare multiple, distribuția și fluctuația activității loi
reprezintă indicatori sensibili ai dinamicii morfofuncționale în procesn
diferențierii celulare.
Lucrarea de față are ca scop studiul apariției unor enzime în cur.su
dezvoltării embrionare timpurii la embrionii diploizi și haploizi ginogei
de Bana ridibunda. Au fost luați în studiu embrioni din stadiile de blas
tuia, gastrulă și neurulă.
o migrare mai rapidă. Banda corespunzătoare primei benzi de la blas-
MATERIAL ȘI TEHNICĂ
Experiențele au fost efectuate pe broaște din specia Rana ridibunda obținute dii
lacurile din jurul Bucureștiului. în vederea ovulației a fost administrată gonadotropină hipo
fizară 200 U.I. pe individ, iar pentru stimularea spermatogenezei masculii au fost injecta}
cu 100 U.I. de gonadotropină. Rezultate similare au fost obținute și după injectarea de tritural
de hipofiză de broască și profan (firma Bayer).
După ovulație, ouăle au fost recoltate prin mulgere și fecundate cu o suspensie de spermi
în soluție integrală N i u - T w i 11 y (40). Pentru obținerea de embrioni haploizi ginogeni
suspensia de spermă a fost iradiată cu raze U.V. provenită de la o sursă de 100 W. Fecun
darea în ambele cazuri s-a făcut concomitent, după care ouăle au fost lăsate spre dezvoltări
în apă la temperatura camerei (20 —21°C). Embrionii au fost sortați în stadiile de blastulă
gastrulă (cu buzele blastoporului complet formate) .și neurulă (cu tubul neural închis). Formeli
embrionare au fost triturate într-un omogenizator Potter, în apă distilată (1 ml la 20 forme
embrioni).
Extracția proteinelor a fost efectuată timp de o oră la temperatura de 0 — 4°C. Omo-
genatul tisular a fost centrifugal la 6 000 ture/mn timp de 30 minute. Supernatantul obținut
a fost utilizat pentru determinările experimentale. Analiza activității enzimatice s-a efectuat
elcctroforetic pe gel de poliacrilamidă, sistemul disc-elcctroforeză (18). Cuvele conțineau
soluție tampon de tris-glycină 0,1 M, pH = 8,6, în timp cc gelurile conțineau soluție tampon
de tris — HC1 0,1 M, pH — 8,6. Electroforeza s-a efectuat la o intensitate de 3 niA/tub, timp
de 2 ore și 30 minute. în scopul evidențierii activității enzimatice, gelurile scoase din tuburi,
Fig. 1 — Spectrul elcctroforetic al glucozo-6-fosfat dehidrogenazei în cursul primelor
stadii de dezvoltare la embrionii haploizi (n) și diploizi (2n) de Rana ridibunda.
B — blastulă; G — gastnilit; N — neurală;
foarte intens;
intens;
mediu;
slab;
foarte slab.
226
DRAGOȘ SCRIPCARIU și RADU MEȘTER
STUDIUL ELECTROFORETIC AL UNOR ENZIME LA RANA RIDIBUNDA
227
tulă apare mai slabă ca activitate. în stadiul de gastrulă, din extractuitea enzimatică a benzii mijlocii menținîndu-se scăzută. Benzile frontale
ambelor tipuri de embrioni se izolează trei benzi de activitate enzimaticăăt la haploid, cît și la diploid au o mobilitate electroforetică mai mare,
dintre care prima banda prezintă o activitate enzimatică mai slabă fațj Lactat dehidrogenaza (fig. 3) apare ca două forme moleculare enzi-
de cea din extractul de blastulă haploidă.	atice la diploizi și haploizi din stadiile de blastulă și gastrulă. Au o viteză
Zimograma extractelor de neurulă prezintă două benzi suplimentarțică de migrare, dar cu activitate enzimatică intensă. în stadiul de neu-
cu migrare rapidă asemănătoare ca poziție și activitate enzimatică lîdă, la forma diploidă apare o fracțiune suplimentară cu migrare lentă
haploizi și diploizi. Banda corespunzătoare benzilor frontale de la gastruU activitate foarte slabă. La forma haploidă banda a treia, caracteristică
dispare în stadiul de neurulă diploidă mentinîndu-se cu o activitate foart^iului neurulă este foarte intensă ca activitate, iar banda a doua
slabă numai la haploid	’	* subîmparte în 2 subfracțiuni, una frontală, corespunzătoare benzii de
„ „ „	.	„	> neurulă 2n, cu activitate medie, și una mai lată ca migrare cu intensitate
6-fosfo-gluconic dehidrogenaza (fig. 2) prezintă o zimograma asee reactje foarte mare
mănătoare în stadiile de blastulă și gastrulă atît la diploid, cît și la haploid
Fig. 2 — Spectrul eleclrofoixitic al 6 Josfo-gluconat dehidrogenazei la embrionii haploizi
(n) și diploizi (2n) de Rana ridibunda.
B — blastulă; G — gastrulă; N — neurală;
Fig. 3 — Spectrul eleclroforelic al lactat dehidrogenazei îa cursul primelor stadii
de dezvoltare la embrionii haploizi (n) și diploizi (2n) de liana ridibunda.
B — blastulă: G — gastrulă; N — neurulă;
foarte intens;
intens:
nîe(bu;
slab;
foarte slab.
foarte intens;
intens;
mediu;
slab;
foarte slab.
o c.-	, ■ c ,. . .	•	,■	■ . , a , . x t - Carboxil-esteraza nespecifică (fig. 4) apare ca o singură bandă cu
Se obțin trei fracțiuni izoenzimatice situate m treimea catodicafetivitate enzimatică slabă numai în cele 3 stadii ale formei ha-
Prima bandă apare cu o activitate medie, iar benzile a doua și aioide. La formele diploide gelurile nu prezintă benzi de activitate specifică,
treia prezintă o activitate slabă. Stadiul de neurulă se deosebește nefeta-glucuronidaza (fig. 5) apare electroforetic ca o singură bandă cu
prin aspectul zimogramelor de stadiile precedente. în zimograma neurulectivitate enzimatică intensă și migrare lentă. Este identică atît pentru
2n dispare banda a doua, pe cînd la diploid aceasta se dedublează, activi^ploizi, cît și pentru diploizi în toate stadiile de dezvoltare studiate.
228
STUDIUL ELECTROFORETIC AL UNOR ENZIME LA RANA RIDIBUNDA
229
Nzn
Fig. 4. — Spectrul electroforetic al carboxil esterazei
nespecifice la embrionii haploizi (n) și diploizi (2n) de Rana
ridibunda.
B — blastula; G — gastrulă; N — neurulă;
foarte intens;
slab;
foarte slab.
Fig. 5 -
onii
Spectrul electroforetic al glucuronidazei la enibri-
haploi/j (n) și diploizi (2n) de Rana ridibunda.
B - blastulă; G - gastrulă; N - neurulă;
foarte intens;
intens;
mediu;
foarte slab.
DISCUȚII
B?n
W/ZA me<Hu;
Analiza zimogramelor glucozo-6-fosfat-dehidrogenază, 6-fosfo-gluco-
it dehidrogenaza. și lactat dehidrogenaza arată că în procesul dezvoltării
ibrionare a formelor diploide și haploide apar modificări în spectrul
oenzimatic în funcție de stadiul de dezvoltare, cît și în garnitura cromo-
mală. Astfel, glucozo-6-fosfat dehidrogenaza (la forma de blastulă 2n)
■ezintă două izoenzime, care în stadiul de gastrulă prezintă o bandă supli-
entară cu migrare mai rapidă către anod. La forma haploidă această
mdă apare din faza de blastulă. La neurulă modificările sînt și mai
’idente atît la 2n cît și la n : apar 2 benzi noi cu viteză de migrare mai
are. Banda echivalentă benzii I de la gastrulă dispare la neurulă 2n
scade mult în activitate la formele haploide. Ea apare ca o fracțiune
izimatică caracteristică stadiului de gastrulă, care apare odată cu aceasta
dispare în stadiul următor de dezvoltare. Situații asemănătoare sînt
sscrise și de alți autori la amfibieni și arici de mare 0 h e n (17), Beșak
:), Broyles (11), (12), Aebi și colab. (1), F r a n k h a u s e r
9), Grainger și colab. (29), Haupt (24).
Ultimele două benzi din zimogramele glucozo-6-fosfat dehidroge-
țzei se mențin la toate stadiile și de asemenea cele 3 izoenzime ale 6-
sfo-gluconat dehidrogenazei, precum și benzile de izoenzime ale lactat
Nn ihidrogenazei identice la formele 2n și n din stadiile de blastulă și gas-
plă, aparțin enzimelor de tip matern. Aceste enzime se depozitează în
r, în timpul ovogenezei, sub formă latentă, care ar deveni active în
mpul dezvoltării embrionare, sau sub formă de AENm cu viață lungă,
p'e permite pe seama sa o sinteză de proteine enzime în timpul mai
______pltor stadii embrionare. După unii autori, Wright (48), (49), Brown
3), Brown și colab. (14), (15), stocul matern din unele tipuri
j enzime s-ar menține pînă la ecloziune. Un alt fapt care se remarcă la
^^^.ploid este dispariția cu întîrziere față de același stadiu 2n a unor
acțiuni enzimatice. Astfel, se remarcă persistența primei benzi a G-6-
t)H din faza de gastrulă și a benzii a doua de la 6-PGDH, benzi care
ispar din zimogramele neutulelor 2n. Acest lucru poate fi explicat prin
letabolismul și ritmul lent de dezvoltare al haploizilor. Porter (41),
Șrachet (8), Briggs (9), (10), Hamilton (23), Fox și II a-
i i 11 o n (20), (21) remarcă ritmul lent de resorbție a plachetelor viteline
i a lipidelor, ceea ce implică un metabolism proteic și un ritm de dezvol-
te mai mic ca la formele diploide.
Un alt aspect, care se remarcă de asemenea în zimogramele enzimelor
judiate, este apariția la haploizi a unor forme moleculare enzimatice în
iadii de dezvoltare mai precoce decît la diploizi, cum este cazul la glucozo-
rfosfat dehidrogenază, lactat dehidrogenază și carboxil esterază. Expli-
tția apariției unei forme moleculare enzimatice la haploizi în stadiile de
ezvoltare mai precoce decît la formele diploide poate fi pusă pe seama
jferenței dintre garniturile genetice 2n și n. Garniturii cromozomale a
(releului haploid i se opune o cantitate dublă de proteine, AENs, ARNm,
Mitocondrii și ribozomi, corespunzătoare dezvoltării normale diploide.
capacitatea nucleului haploid de a sintetiza represori în vederea coor-
’onării proteosintezei citoplasmatice și controlului' enzimatic este redusă.
230
DRAGOȘ SCRIPCARIU și RADU MEȘTER
STUDIUL ELECTROFORETIC AL UNOR ENZIME L'A RANA RIDIBUNDA
231
Acest fapt face să pară verosimilă activarea precoce a unor procese
sinteză în oul cu garnitură haploidă, procese ce pot fi greu de conții
de către nucleul haploid cu numai jumătate din genele regulatoare. Ace;
interpretare concordă cu datele obținute de B r o w n și Cast
(15), B r o w n și L i 11 n a (II) și B r o w n (13), care evidențiazi
ou un mare potențial de sinteză proteică, pus în rezervă în timpul t
genezei și care intră în activitate pe măsura dezvoltării embrionare,
asemenea, Becak (3) analizînd activitatea G-6-PDH, 6-P-GDI
ELECTROPHORETICAL STUDY OF SOME ENZYMES
DURING THE FIRST DEVELOPMENTAL STAGES IN
RANA RIDIBUNDA HAPLOID AND DIPLOID EMBRYONS
SUMMARY
The morphological and cytogenetical aspect» of the embiyonic
TTATTO i u- i „m- ■■ a- t • • • p x i • • •	p . • ..evelopment of amphibian haploid and diploid embryons constituted
LDH in dezvoltare la embnonn drploiz! și tetraploizi ai unor amf.bien^ of	8tudies.^he aspect» of the metabolic and especially
America de Sud, obseiva ca la tetraploizi activitatea enzimatică f yie enzymatic changes occurring in the first developmental stage» of
mai scăzută decît la formele diploide. Autorul explică acest fapt he haploid and diploid embryons is les» known. The present workpresents
existența la tetraploizi a unui număr dublu de gene regulatoare fațbc result» beating on the appearance of some enzymes activity during
embrionii diploizi, ceea ce are ca efect o dublă represie asupra unor §he early embryonic development in n and 2n Rana ridibunda embryons.
structurale. Aspectul electroforetic al beta-glucuronidazei este nesemiVere studied blastula-, gastrula- and neurula-stage embryons. The elec-
cativ. Zimograma prezintă, atît pentru embrionii haploizi, cît si peitop^oretical analysis of G-6-PDH, 6-P-GDH, LDH, nonspecific carboxyl
cei diploizi același aspect pentru toate stadiile de dezvoltare analiz^eias® and ^eta glucuronidase points out the zymogram difference»
m tnnpul v.telogvMZM care persista m pnma parte a dezvoltam. the‘sa„M agpe<,t „ p 0IIH and LDH ijmog™ is to be Ioanei.
Vith G-6-PDH, an extra stripe appears beginning with the gastiula
base. In the haploid form, the characteristic-of-gastiula stripe appears
ven in the blastula stage. Beginning with the neurulă stage, important
aodifications occur in the zymogiams of the three dehydiogenases. With
CONCLUZII
iaploid forms their disappearanee is late. This latter is accounted for by
Analiza electroforetică a G-6-PDH, 6-P-GDH, LDH, carbid jow metabolism and by the slow digestion rhythm of the deposit
esterazei nespecifice și beta-glucuronidazei scoate în evidență deosepmpOnentS) as Well as by the tardy cell diffeientiation proces». The
de zimograme, în funcție de stadiul de dezvoltare și de gradul de ploijariy appearance, in young-stage haploid foims, of some isoenzyme»
La formele diploide și haploide în stadiile de blastulă și gastițripes in the G-6-PDH zymogram (in the blastula stage) and of stripe-H
se menține același aspect al zimogramei 6-P-GDH și LDH. La G-6-Plalving in LDH zymogram (in the incorporated-neurula stage) may be
apare o bandă suplimentară începînd din faza de gastrulă. La forma țxplained by the disproportion occurring between the nucleic haploid
ploidă banda caracteristică gastrulei apare încă din faza de blastifet and the proteosynthesis factor» (ARNs, ARMm, ribosomes, mito-
începînd din stadiul de neurulă se produc modificări importante înhondria) which are deposited in the egg cytoplasm by the diploid nucleu»
mogramele celor trei dehidrogenaze. La formele haploide dispariția if the ovocyte during ovogenesis. This phenomenon could be due by the
întîrzie. Întîrzierea este pusă pe seama metabolismului scăzut și a ritmialf set of regulating genes of the haploid nucleu», as well as by thereduc-
lent de digestie a componentelor de rezervă, precum și pe procesul id synthesis capacity of some repressors, a fact which might result in the
de diferențiere celulară. Apariția precoce la formele haploide în stincontrolled appearance in time of enzymatic proteosynthesis -withm
mai tinere a unor benzi de izoenzime în zimograma G-6-PDH (în stadie cytoplasm.
de blastulă) și dedublarea benzii a doua în zimograma LDH (în stad
de neurulă încorporată) poate fi pusă pe seama disproporției dintre g
nitura haploidă a nucleului și factorii de proteosinteză (ARNs, ARS
ribozomi, mitocondrii), care sînt puși în rezervă în citoplasmă oului
către nucleul diploid al ovocitei în timpul ovogenezei. Acestea, s-ar pw
1. Aebi H„ Bicimmicii R„ von Wahtburg J. P.
explica prin setul pe jumătate de gene regulatoare a nucleului haploida. becak l?m., becak w„ Rabei.i.a m. n., 1966, Chromosoma, u>, 188.
W j 1969,' Genetica, supliment 61, 183.
capacitatea redusă de sinteză a unor represori, ceea ce ar putea condi3.
la apariția necontrolată în timp a proteosintezei enzimatice la niv(A
citoplasmei.	6’
7.
9.
BIBLIOGRAFIE
1966, Ilelgolănder Wiss. Meeresuntcr. H,
Becak
Becak L. M. and Becak W., 1970, Chromosoma, 31, 377.
Becak L. M., a. Langi.ada G. F., 1968, Experientia, 24, 1162.
Be?ak L. M., Becak W„ Vizotto D. L., 1970,_ Experientia, 26, 545.
Brachet J-, 1944, Ann. Soc. Zool. Belg., 75, 49.
-	1954, Arch. Biol., 65, 1.
Briggs R., 1946, Groivth, 10, 45.
(Avizat de prof. E. A. Fora.)
232
DRAGOȘ SCRIPCARIU și RADU MEȘTER
10.	Briggs R., 1949, J. cxp. Zool., II, 255.
11.	Broyles R. H., Strittmatter F. C., 1970, Elisha Mitchell Scientif. Soc., <10, 263.
12.	-	1971, Exp. Cell Res., 67, 471.
13.	Brown D. D., 1967, J. exp. Zool., 157, 101.
11.	Brown D. D., Littna E., 1961, J. Mol. Biol., «, 669.
15.	Brown D. D„ Caston D. J., 1962, J. Mol. Biol., 5, 412.
16.	Burstone M. S., 1962, Enzyme Hislochenustry, Acad. Press New York.
17.	Chbn S. P., 1968, J. exp. Zool., 168, 337.
18.	Davis J. B., 1964, Ann. N.Y. Acad. Sci., 121, 404.
19.	Fankhauser G., 1945, Quart. Rev. Biol., 20, 20.
20.	Fox H., Hamilton L., 1964, Experientia, 20, 289.
21.	—	1971, J. Embryol. exp. Morph., 26, 81.
22.	Fbancescant P. R., VilleeA. G., 1968, Comp. Biochem. Physiol., 25, 717.
23.	Hamilton L., 1963, J. Embryol. exp. Morph., 11, 267.
24.	Haupt J., Giesberg II., 1958, Naturwissenschaften, 45, 268.
25.	Hertwio G., 1913, Arch. Mikr. Anat., 81, 87.
26.	Horstadius S., 1936, Mem. Musee. Roy. Nai. Belg, 3, 801.
27.	Humphrey R. R., Briggs R., 1950, J. exp. Zool., 115, 399.
28.	Humphrey R. R., Fankhauser G., 1956, J. Morph., 98, 161.
29.	Grainger N. R., Kunz W. A'., 1966, Helgolănder Wiss. Mceresunter., 14, 33a.
30.	Gallien L., 1957, C.R. Soc. Biol. (Paris), 151, 1085.
31.	-	1960, C.R. Acad. Sci. Paris, 250, 4038.
32.	Gallien L., 1967, J. Embryol. cxp. Morph., 18, 401.
33.	Gurdon J. B„ 1959, J. exp. Zool., 141, 519.
34.	Kawamura T„ Moriwaki T., 1953, J. Sci. Hirosh. Univ. Ser. B. Div. I, 14, Hu
35.	Kawamura T., Utsonomia A’., 1957, J. Sci. Hirosh. Univ. Ser. B. Div. I, 17, 13-
36.	Lush L. E., 1970, Comp. Biochem. Physiol., 32, 23.
37.	Moohe J. A., 1955, /Vdv. in Genctics, 7, 139.
38.	Moore J. A., AIoore B. C., 1953, Biol. Bull., 104, 168.
39.	AIeizel S., Boggs D., Cotham J., 1971, J. Histochem. Cytochem., 19, 226.
40.	Niu M. C., Twitty V. C., 1953, Proc. Nat. Acad. Sci. US., 39, 985.
41.	Porter K. R., 1939, Biol. Bull. 77, 233.
12.	Samada M., 1951, J. Sci. Hirosh. Univ. Ser. B. Div. II, 12, 35.
43.	Subtelny S. S., Mc. Loughlin G., 1956, Anat. Rec., 125, 623.
14.	Thulline H. C., Marrow C. A., AVorby E. D.; Matulsky G. A., 1967, Science, 157,
15,	von Ubish L., 1953, Experientia, 9, 291.
16.	—	1954, Publ. Star. Zool. Napoli. 25, 246.
47.	AVebh E. C„ 1964, Experientia, 20, 592.
48.	Wright A. D., Moyer H. F., 1966, J. Exp. Zool.. 163, 215.
49.	—	1968, .1. Exp. Zool., 167, 197.
EFECTELE L GLUTAMATULUI MONO SODIC LA PUII
DE GĂINĂ
DE
INSTANȚA MATEI-VLĂDESGU, GH. APOSTOL, N. BARBU, ELISABETA IONESCU
și VALERIA RĂDĂCEANU-ARICESCU
The effects of L monosodium glutamate (MSG) upon the weight increase and
food consumption in broilers were studied.
Subcutaneously injected iu doses from 0.5 to 4 mg/g b.w. in the first days after
hatching, MSG proved to bc toxic, inducing, according to the size of the dose,
a decrease of the growth speed, paralyses or even an increased death rate.
Sucii toxic effects were not observed in the case of per os MSG administration.
Chickens treated in this way, with a dose of 2 mg GMS/g b.w. in the 5th day
4 after hatching, were, at the age of 63 days, somewhat heavier than control
chickens.
A certain reduclion of the quantity of food necessary for the production of a
1 kg biomass increase in chickens, which had rcceived large MSG doses, was
noted at the same time.
Facultatea de biologie
Laboratorul de biologie celulară
Eucureșli 35, Splaiul Independenței 91 — 95
Primit în redacție la 21 ianuarie 1973.
Efectele fiziologice și farmacologice ale L glutamatului mono,sodic
,i fost mult cercetate în ultima vreme, mai ales după ce O 1 n e y (3) a
imnalat leziuni ale creierului, obezitate și alte tulburări la șoarecii tratați
i această substanță în primele zile după naștere.
Pornind de la constatarea lui 01 n e y că, la șoarecii astfel tratați,
ierurile superioare în greutate se obțineau în condițiile unui consum de
rană mai scăzut decît la martori, am întreprins experiențe referitoare
■ efectele L glutamatului monosodic (GMS) asupra creșterii în greutate
consumului de hrană la puii de găină (broileri), la care aceste efecte
iseseră foarte puțin cercetate (1), (6).
Rezultatele obținute fac obiectul prezentei lucrări.
!. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 26 NR. 3 P. 233-244 BUCUREȘTI 1973
- c. 2809
in
234
CONSTANȚA MATEI-VLADESCU și colab.
3
EFECTELE L-GLUTAMATULUI MONOSODIC LA PUII DE GAINA
235
MATERIAL ȘI METODĂ
Experiențele au fost efectuate pe 30 pui (broileri) de 28 zile și pe 105 pui de o zi,
ambele sexe, proveniți de la Combinatul avicol Crevedia. Puii, aduși la laborator în prima
după ecloziune, au fost crescuți pînă la vîrsta de trei săptămîni într-o crescătoare de construc
simplă, cu un compartiment încălzit (28 —30°C) și întunecos și unul semiîncălzit (21 —23‘
și luminos. După această vîrstă puii, separați pe loturi, au fost trecuți în baterii, cîte 2 — 3
fiecare cușcă. în continuare, pînă la vîrsta de 63 zile, puii au fost ținuți la o temperatură ,
20—24°C, în condiții de iluminare naturală (seriile de experiență I și II) sau de ilumim
continuă (naturală și artificială, seria a III-a de experiențe).
Ca hrană s-au folosit furaje concentrate pentru pui de carne, procurate de la combin
tele avicole.
Puii au fost vaccinați antipestos.
Urmărirea efectului glutamatului monosodic s-a făcut în trei serii de experiențe, confoi
schemei prezentate în tabelul nr. 1.
Din datele obținute s-au calculat: sporul în greutate zilnic pentru fiecare individ, sporul mediu
zilnic pe individ și evoluția săptămînală a acestuia, sporul mediu săptăinînal, consumul mediu
de hrană zilnic pe individ și evoluția lui săptămînală, cantitatea de hrană consumată pentru
obținerea unui spor de 1 kg biomasă și evoluția săptămînală a acestui parametru. S-a stabilit
de asemenea viteza relativă de creștere bisăptămînală, după formula
Vr =
M, - M.
—-------f- x 100,
M,
ca și viteza medie de creștere pe toată
perioada experimentală,
Vm
Ma - M,
Ma + M,
2
Tabelul nr. 1
Schema generală dc experiențe
S-au efectuat calculele statistice, stabilindu-se eroarea standard a mediei și s-a calculat proba-
bilitatea (p) prin aplicarea testului ,,t” a lui Student.
Nr. crt.	Seria de experiențe	Numă- rul de indi- vizi	Vîrsta în zile la în- cepu- tul tra- tamen- tului	Loturile	Doza zilnică de GMS mg/g g.c.	Durata trata- men- tului în zile	Modul de adminis- trare	REZULTATELE OBȚINUTE Obse rvați 1. Efectele GMS-ului asupra greutății corporale
1	Seria I (5.III —8.IV)	30	28	I lot experim. (10 pui) 11 lot experim. (10 pui) lot martor (10 pui)	0,5 3	4 1	subcutan subcutan	In graficele din figurile 1, 2 și 3 prezentăm în mod comparativ evoluția greutății corporale, evoluția săptămînală a sporului mediu zilnic i pui mort pe individ și sporul mediu săptămînal la puii martor și la puii care au trenului ossubcutan sau per os, la diferite vîrste, diferite doze de GMS. e u m pos	Analiza acestor rezultate arată că la puii de 28 de zile, injectarea subcutană zilnică, timp de patru zile, a unor doze mici de GMS (0,5 mg/g
2	Seria II (5.III-6.V)	45	2	I lot experim. (15 pui) II lot experim. (15 pui) lot martor (15 pui)	0,5 4	4 2	subcutan subcutan	g.c., nu a influențat în mod semnificativ evoluția parametrilor cercetați (seria I, lotul I). Greutatea medie la sacrificare, ca și sporurile zilnice 33 % morta-sau săptămânale au avut valori foarte apropiate de cele găsite la martor, litate	O încetinire semnificativă (p 0,05) a creșterii în greutate s-a observat însă la puii, care la aceeași vîrstă au fost injectați subcutan cu — O doză mare de GMS, 3 mg/g g.c. (seria I, lotul II). Calculîndu-se viteza
3	Seria III (13. IX— (15.XI)	60	5	I lot experim. (15 pui) II lot experim. (15 pui) III	lot experim. (15 pui) IV	lot martor (15 pui)	)	0,5 1 2	1 1 1	per os per os per os	relativă de creștere s-a constatat că această încetinire are loc mai ales în primele două săptămîni după injectarea substanței (tabelul nr. 2). în plus, unul dintre puii injectați cu această doză a murit, iar altul a prezentat o paralizie a trenului posterior. Fenomene asemănătoare s-au constatat și atunci cînd glutamatul a fost injectat la puii în vîrstă de două zile. în acest caz, chiar și dozele mici de GMS (0,5 mg/g g.c.), administrate repetat au provocat o scădere a vitezei de creștere în primele zile după injecție (tabelul nr. 2). Astfel,
s-a utilizat l giutamat monosodic, chimic pur (C5u8NNaO4. u2o) provenit dc la firn>s-a înregistrat o valoare a vitezei relative de creștere de 295% la lotul
Fiuka ag (pentru seriile experimentale l și ii) sau de la Merck (pentru seria ui).	tratat cu această doză, față de 368% la lotul martor. Injectarea unor
în tot cursul experiențelor (63 de zile), puii tratați ca și cei din loturile martor au	maii de GMS (2 doze zilnice a 1 mg fiecaie) la această VlTStă a prOVO-
cîntăriți individual în fiecare zi. De asemenea, s-a măsurat zilnic consumul de hrană pe coșci®^ 0 mortalitate crescută (33%) a puilor, în piimele 2 zile după adminis-
236
'237

KRjaowjywwx^^
S
\\\\\\\\\
IsttțțșțțNKțțțNțșșNșșKK^^
33&K&&&:
;k«&î;ssî%s
^^^ȘKȘȘ8ȘȘȘȘȘȘȘgSKȘ&BNȘ£N&&K^^
săptămîni	săptămîni	săptămîni
IȘN^V^VNNW*^^
^B^^^SSSSiSti^S^gil^SSSSSSSSSSSIS^SSSS^^



|Î8CKac«&




nKSNKKN

ΫWW



Evoluția greutății corporale.
Ml
E
238
EFECTELE L-GLUTAMATULUI MONOSODIC LA pun DE GAINA - .	239
Tabelul nr. 2
Viteza relativă de creștere
(% bisăptăminal)
\ Lot âpt?^	SERIA I	|			SERIA II			SERIA III			
	M	I I	11 1	M	' 1	II		1 1	11 i	III
0-2				368	295	266	327	334	318	332
2-4				204	216	218	215	180	193	189
4-6	70	67	40	91	85	87	86	95	83	105
6-8	63	65	59	52	51	52	50	49	57	57
7-9	45	45	43	43	40	43	42	38	38	45
Viteza medie de creștere*
Lot 5ăpt.	SERIA I			SERIA II			SERIA III			
0/ /o 9 săpt.	201,95	201,95	191,45	192,29	190,59	189,91	191,06	190,44	191,28	191,75
* Pentru seria I s-a luat, ca greutate medie în prima zi, greutatea de 4q g pentru toate loturile.
I
brarea substanței și a coborît viteza de creștere din primele 2 săptămîni
pînă la 266%. în următoarele 2 săptămîni puii și-au revenit și viteza lor
de creștere a depășit chiar pe cea a puilor martor. în continuare, pînă la
Sacrificare, diferențele în viteza de creștere au fost nesemnificative. în
ăceastă perioadă acești pui au obținut sporuri zilnice și săptămînale egale
și uneori mai mari decît cele ale puilor martor (fig. 2, 3, seria II, lotul
II). Aceasta a făcut ca greutatea lor la sacrificare (63 de zile), deși mai
scăzută, să nu difere semnificativ de cea a puilor martor (p > 0,1) (fig.
1, seria II, lotul II).
Administrat per os, în a 5-a zi de la ecloziune, în doze pînă la 2 mg/g
g.c., L glutamatul monosodic nu a mai avut o influență negativă asupra
vitezei de creștere în perioada imediat următoare (tabelul nr. 2, seria
III). Începînd din săptămîna a 4-a și pînă la sacrificare, la lotul tratat
cu 2 mg GMS/g g.c. (lotul III) s-a găsit o viteză de creștere superioară
celei de la lotul martor și loturile experimentale I și II. Puii din acest
Iot au avut o greutate medie superioară la sacrificare față de celelalte
«loturi (fig. 1, seria III, lotul III). Diferențele față de lotul martor nu au
■fost totuși statistic semnificative (p 0,1).
2001
2. Efectele GMS-uIui asupra consumului <le hrauă
Valorile consumului de hrană al puilor din loturile martor și din
cele tratate cu GMS sînt redate în graficele din figurile 4 și 5.
în cazul primelor 2 serii experimentale, puii din loturile care au
■primit doze mari de GMS au avut un consum mediu de hrană pe individ,
!mai scăzut decît cel al puilor din loturile martor sau al celor din loturile
241
240
CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU și colab.
injectate cu cantități mici de glutamat (fig. 4). Această diferență nu p.
să fie determinată numai de greutatea mai mică a puilor din aceste lotț
deoarece, ea a apărut și atunci cînd s-a comparat consumul de hra
raportat la 1 kg greutate corporală la aceste loturi.
în același timp, puii tratați cu doze mari de GMS au consumat
cantitate ceva mai scăzută de hrană pentru producerea unui spor de 1
biomasă, în medie cu 50 g mai puțin pe kg spor biomasă (fig. 5, seri
I și II, loturile II).
în seria a IlI-a de experiențe s-a măsurat consumul de hrană
toată durata experienței. în primele 4 săptămîni s-a înregistrat un consi
total mediu pe pui de : 1 219 g la lotul martor, 1 245 g la lotul I, 1 156
la lotul II și 1 195 g la lotul III. în următoarele 5 săptămîni consun
de hrană mediu pe individ a fost ușor crescut la puii din loturile expe
mentale față de consumul de hrană al puilor martor (fig. 4, seria II
Cantitatea de hrană consumată pentru obținerea unui spor de 1
biomasă la puii tratați cu o doză mai mare de GMS, respectiv 2 mg
g.c., a fost totuși mai mică decît la puii martor, respectiv 2,552 kg fa
de 2,691 kg (fig. 5, seria III).
DISCUȚIA REZULTATELOR
Rezultatele noastre se aseamănă în mare măsură cu cele obținu
de Care w și F o s s (1) la broileri masculi.
Injectarea subcutană a unor soluții concentrate de GMS a av
efecte toxice cu atît mai intense, cu cît dozele injectate erau mai m(
și puii erau mai tineri. Vîrsta pare să prezinte o importanță deosebită f
ceea ce privește sensibilitatea, puilor la acțiunea toxică a GMS-uîui. Â;
după cum au arătat Carew și F o s s, doza de 5 mg GMS/g g.c. os
inortală la puii de 1 zi. în experiențele noastre, puii de 2 zile au suport/
'2 doze de 4 mg GMS /g g.c., cu o mortalitate de numai 33%.
Una din cauzele diminuării severității efectelor toxice ale GMS-ulș
ar putea fi scăderea treptată a permeabilității barierei hematocerebra
pentru glutamat, în primele zile după ecloziune. O astfel de scădere
fost evidențiată de Fifkova (2).	’
Administrat per os, în soluții diluate, la puii de 5 zile, GMS-ul,. !
doze de pînă la 2 mg/g g.c., nu a avut nici un fel de efect toxic decelai)
Ruii tratați în acest mod cu doza de 2 mg GMS/g g.c. au avut chiar!
greutate medie la vîrsta^ de 63 zile, cu 140 g mai mare decît greutate
medie a puilor martor. în mod asemănător în experiențele lui Cărei
și F o s s (1), puii tratați cu 1 mg GMS/g g.c. erau ceva mai grei dee-
martorii la vîrsta de 16 săptămîni.
Faptul, că și în experiențele noastre ca și în cele ale lui C ar ei
și F o s s aceste diferențe nu au apărut statistic semnificative, nu exclw
posibilitatea unui efect favorabil al GMS-ului asupra creșterii în greutai
a broilerilor. Un astfel de efect favorabil statistic semnificativ este gre
de stabilit în experiențe pe loturi relativ mici de broileri, 10—15 individ
care, dat fiind caracterul lor hibrid, prezintă o variabilitate individual!
crescută a eredității vitezei de creștere și a sporului în greutate. Analii
Evoluția săptăminală a consumului dc hrană mediu zilnic pe individ.
242
EFECTELE L-GLUTAMATULUI MONOSODIC LA PUII DE GAINA
243
Seria II	Seria III
săptămîni	săptămîni	săptămîni
Fig. 5 — Evoluția consumului de hrană necesar pentru a obține 1 kg spor biomasă.
irurilor zilnice individuale în cursul celor 63 de zile, cît a durat expe-
nța, a evidențiat existența unor ritmuri individuale foarte variate ale
jșterii în greutate. Edificatoare ar fi numai experiențele pe efective
iri de broileri.
Rezultatele noastre au indicat de asemenea o oarecare acțiune
rorabilă a GMS-ului și asupra eficienței utilizării hranei, deoarece puii
dați cu doze mari de glutamat au consumat de regulă o cantitate de
ină mai redusă pentru obținerea unui spor de 1 kg biomasă față de
ii martor.
Dezechilibrul metabolic și/sau hormonal care generează tendința
te obezitate la animalele tratate în primele zile după naștere cu GMS
(p socotit ca o urmare a efectului distructiv selectiv al acestei substanțe
^pra unor nuclei hipotalamici și în special asupra nucleului arcuat (3),
i, (5). Aceasta deoarece nucleul arcuat se află la originea multor fibre
i tractul tubero-infundibular, prin care, cu ajutorul releasing factors,
it mediate influențe regulatoare ale adenohipofizei (4).
Cercetările lui S n a p i r (6) au arătat că sistemul nervos al
ilor de găină este de asemenea susceptibil la tratamentul cu GMS. Ca
la mamifere, leziunile induse de GMS în hipotalamus includ nucleii
juați.
CONCLUZII
1.	L glutamatul monosodic injectat subcutan în soluții concentrate
■broileri a avut un efect toxic, cu atît mai sever cu cît doza de GMS era
ai mare și puii mai tineri. Această toxicitate s-a manifestat prin mortali-
țe crescută, paralizii sau numai prin scăderea vitezei de creștere în
rioada imediat următoare administrării.
2.	Administrarea per os a unor doze de GMS pînă la 2mg/g g.c.
( a avut efecte toxice vizibile. La vîrsta de 63 zile păsările tratate cu o
iză de 2 mg GMS/g g.c. au avut o greutate medie mai mare cu 140 g
ță de greutatea puilor martor.
3.	Cantitatea de hrană consumată pentru a produce un spor de
kg biomasă a fost ceva mai redusă la broderii care au primit doze
ari de GMS.
(Avizat de prof. E. A. Pora).
THE EFFECTS OF L MONOSODIUM GLUTAMATE
IN CHICKENS
SUMMARY
■ Proceeding from Olney’s finding that mice treated with L monoso-
hm glutamate (MSG) in the first days after birth evince higher weight
preases in conditions of a lower food consumption than Controls, the
fects of this substance upon weight increase and food consumption in
bilers were investigated.
241
CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU și COlab.
A number of 135 chickens were investigatei! upon, to whicl
various ages (2, 5 and 28 days), single or repeated doses of MSG, comp
between 0,5 and 4 mg/g b.w. were administered subcutaneously or pț
The effects of MSG depended upon the doses of the substance;
ployed, thcway of administration and the age of chickens.	-
Subcutaneously injected in concentrated solution, in doses |
0,5 to f -mg/g b.w., MSG had a toxic effect, all the severer as the;
was largeiwnd chickens younger. This toxicity was evinced by a
death-iate, paialyses or only by the deciease of growth speed nV-<rȚpȚ ȚTTj’xrm a 'TTOTTPirTi'T cit A tțpha'twt a citttt'p a
period immediately following administration.	TNrLuliiNlA 11OUREE1 Și A 11ROXINE1 AbUlRA
„Per os” administration of MSG doses up to 2 mg/g b.w. haȘTABOLISMULUI ENERGETIC LA DOUĂ SPECII DE
visible toxic effects. At the age of 63 days, the fowls treated in thisfeĂRI SĂLBATICE : COLUMBA LIVIA DOMESTICA Gm.
with a dose of 2 mg MSG/g b.w. had an average weight by 140 g gn	.. ..	.
as against the weight of control chickens.	ȘI STREPTOPELIA DECAOCTO DECAOCTO FRIV.
The quantity of food corisiimed for producing a 1 Kg biomas
crease was somewhat smaller in chickens which received larger 1
doses.	GH. NĂSTĂSESCU și ELENA NIȚESCU
BIBLIOGRAFII-:
1.	Cabew L. B., Foss D. C., Poullry Science, 1971, 50, 5, 1501 — 1502.
2.	Fifkova E., A. Van Harbevei.d, Experimental Neurology, 1970, 28, 286 — 298.
3.	Olney J. W., Science, 1969, 164, 3880, 719-721.
4.	— J. Neuropath. exp. Neurol., 1971, 30, 1, 75 — 91.
5.	Beduinii T. V., Schally A. V., Arimuha A., Wakabayashi J., Ncuroendocrinology.j
8, 245 — 255.
6.	Snapiu N., Robinzon B., Pebek M., Poulțry Science, 1971, 50, S, 1511 — 1514.
institutul de biologie
' '	„Traian Săvulescu”
Secția de fiziologie animală
. Primit in redacție la 20 decembrie 1972.
Thiourea and thyroxin administration in two wild birds (pigeon and ring dove)
at 25° —27°C and 10°G produce the following modifications of the energy meta-
bolism :
— the. unique and repeated doses of thiourea induce a significant decrease of
the energy metabolism even of the beginning of the treatment;
— the subcutaneous administered thyroxin in the pigeon and the ring dove
determined hypermetabolic effects both at the temperature close to the „ter-
mic neutrality zone", as well as at the temperatures of 10°G. Its effects were
more evident when thyroxin was used in repeated doses in a period of ten
days. On the basis of these investigations, we reached the conclusion that
the thyroid gland hormonc plays an imporant role in the thermoregulation
mechanism, without at the wild birds.
i Numeroasele cercetări privind intervenția hormonilor în desfășurarea
ir etape ale metabolismului energetic au fost în exclusivitate consacrate
piiferelor și păsărilor domestice.
1 La speciile de păsări sălbatice, asemenea studii lipsesc aproape cu
lăvîrșire, sau dacă există, ele au un caracter relativ din cauza condițiilor
experimentare cu totul diferite la fiecare cercetător. Din această cauză,
Uitatele obținute pînă în prezent în unele privințe sînt contradictorii.
। Cercetări mai vechi, privind fenomenul de termoreglare la animalele
peoterme, au evidențiat faptul că hormonii glandei tiroide ar fi impli-
i în stimularea proceselor de termogeneză (7).
ț
51 CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 3 P. 245-252 BUCUREȘTI 1973
246
GH. NASTASES'CU și ELENA NIȚESCU
247
în 1960, R. E. S m i th (17) demonstrează că la animalele ț
dectomizate și expuse la temperaturi scăzute, procesul de termoliz^
desfășoară mult mai repede decît la cele normale.
Efecte similare tiroidectomiei, prin administrarea de subst^
antitiroidiene (tiouree și tiouracil) la unele specii de păsări domeț
au obținut și M. G. Mc. C ar t n e y și C. S. Shaffner (10) șf
J. M e llen (13).	f
Kramer (1915) și Ch. K a y s er (8) observă, de asemenea!
tiroida devine hiperplazică la unele homeoterme în anotimpul de
și tot ei sînt aceia care sugerează prezența termogenezei fără tremoț
păsări și mamifere.
în prezenta lucrare ne-am propus să expunem rezultatele unor^
cetări cu privire la efectele produse de tiouree și tiroxină în mecanisr
de termoreglare fără tremor la două specii de păsări sălbatice.
9
MATERIAL ȘI METODĂ
Experiențele s-au efectuat pe un număr de 25 de păsări adulte (15 porumt
10 guguștiuci), în greutate medie de 302,0 ± 15,7 și, respectiv, 171,3 ± 7,43 g, împărți
5 loturi de cîte 5 exemplare.
înainte de experimentarea propriu-zisă, am stabilit „criteriile fiziologice stand
de măsurare a metabolismului energetic la păsări. Evaluarea acestuia s-a făcut pe baza n(.
rării schimburilor respiratorii, cu ajutorul unui interferometru.
Temperatura de experimentare a fost de 25° — 27°C (temperatura corespunzătoare ț
de neutralitate termică pentru porumbel și guguștiuc) în anotimpul de iarnă și de 10°C ni
pentru tiroxină.
Valorile metabolismului energetic au fost exprimate în kcal/kg/h/greutate corp|ff
Dozele * folosite, atît cele de tiouree, cît și cele de tiroxină au fost administrate subc^.
în mod unic și repetat.

REZULTATE ȘI DISCUȚII

Pentru a aduce o dovadă și mai convingătoare în sprijinul ideii#,
acest hormon participă activ în adaptarea păsărilor sălbatice la diferii
condiții de mediu, ne-am propus mai întîi să administrăm o substaț
cu efecte antitiroidiene — tioureea — care prin acțiunea sa reduce
nificativ efectul calorigen al tiroxinei.	\
Din analiza rezultatelor obținute de noi a reieșit că tioureea ad
nistrată în doze unice și repetate la păsările expuse la o temperat >■
de 25°—27°C a produs o însemnată scădere a metabolismului energ?
standard, atît la porumbel, cît și la guguștiuc (fig. 1 și 2).
Minimele metabolice au fost înregistrate la 16 ore de la administi'-
la porumbel (doză unică), iar revenirea la valorile normale s-a făcut di
22 de ore. Exprimată în procente, această scădere a valorii metabolismi
energetic a fost de 80,2% față de valoarea bazală.	•
10’C
Mim normal
tiouree
tiroxină
7Jg 10™	13“	19™	23^0	f3l> igso	fgS<!
"	------------------------------------- <----------- H zi --------------,
Influența tloureei și tiroxinei asupra metabolismului
unică).
energetic la porumbel (administrare
ritm normal
tiouree
tiroxină
W-2T> C
7»	fojo fș}0 !S}<,	fgX
/0x 13“ 16“	^,0^
— n	,
* Respectivele doze de 0,4 mg/kg tiouree și 0,5 mg/kg tiroxină au produs
maxime, dovedindu-sc în același timp netoxice pentru păsări.
Influența tioureei și tiroxinei asupra metabolismului energetic la guguștiuc (administrare
unică).
248
GH. NĂSTĂSESCU și ELENA NIȚESCU
INFLUENȚA TIOUREEI ȘI TIROXINEI ASUPRA METABOLISMULUI
249
La guguștiuc, aceeași doză și în aceleași condiții de experimentai
minima metabolică a avut loc la 18 ore de la administrare, iar valoat
La păsări (găini din rasa Leghorn), F. Suim an și M. Perek
normala a metabolismului energetic a fost atinsa mtr-a 30-a oia. au că administrarea de tiouracil scade valoarea metabolismu-
Tioureea la această specie a produs o scădere a metabolism^ pe asemenea, O Romijn (14) a arătat că 6-metil-2-tiouracilul
energetic standard de 74,09%.	primă metabolismul de repaus la pui de găină în vîrstă de 10 săptămîni
Doza de tiouree administrată repetat, timp de 10 zile la celelde trei luni, dar nu și la păsările de cinci luni.
specii de păsări, a determinat efecte hipometabolice, dar mai accentuț H. Singh și C. S. Shaffner (citați după W. J. Mellen
decît cele unice. în tratamentul de 10 zile, minimul acestor efecte 3)), în lucrările lor pe puii de găină, demonstrează același lucru : o
realizat în ziua a Vil-a la porumbel (de la 5,590±0,243 la 4,193 ±0,lHucere a consumului de oxigen după administrarea tiouracilului, și o
kcal/kg/h) și într-a V-a la guguștiuc (de la 6,331 ±0,449 la 5,229±O,âștere a acestuia la ingerarea de tireoglobulină.
kcal/kg/h). ’	>	' Datele noastre, conform cărora metabolismul standard la porumbel
Durata efectului a fost marcată pînă în ziua a XH-a la porumfeuSuȘ^iuc practic redus prin administrarea tioureei, nu concorda
și a XIH-a la guguștiuc (fi» 3)	I cele obținute de W. J. Mellen și F. W. Hi 11 (12), care au arătat
găină tratați cu tiouracil era valoric
Fig. 3. - Influența tioureei și tiroxinei asupra metabolismului energetic
la porumbel și guguștiuc (doze repetate).
£ metabolismul bazai al puilor de
țrte asemănător cu al martorilor. în acest caz, noi credem că lipsa de
țiune a tiouracilului s-ar datora perioadei de inaniție (peste 20 ore)
Șcare erau supuși puii.
> într-un alt experiment, tot J. W. Mellen (13), administrînd
£e repetate de tiouracil (0,1%), obține o scădere semnificativă a valorii
Itabolismului la puii de găină care nu aveau o perioadă așa mare de
jmiție.
; Acțiunea de scurtă durată a efectelor obținute cu tiouree, la cele
Specii cercetate de noi, corespund și cu rezultatele lui G. W. P i p e s
!C. W. T u r n e r (citați după (13)), care au lucrat tot pe pui de găină.
1 Cît privește tiroxina, aceasta a produs un efect hipermetabolic maxim
țr-a 6-a oră de la administrare, la temperatura de 25°—27°C, iar reveni-
(l la valorile normale ale metabolismului s-a făcut după 18 ore (fig. 1).
)orul caloric față de valoarea bazală la porumbel a fost de 18,09%.
i La loturile expuse la temperatura de 10°C, efectul hipermetabolic
stiroxinei a fost și mai evident decît la temperatura de 25—27°C, iar
trata de acțiune a hormonului a fost de numai 8 ore.
ț Valorile medii ale metabolismului energetic la guguștiuc, la tempe-
țura de 25—27°C și 10°C se înscriu într-o curbă foarte asemănătoare
i cea obținută la porumbel, numai că efectul hipermetabolic s-a menținut
[ o perioadă mai mare ca la porumbel, 18 și, respectiv, 16 ore (fig. 2).
Doza repetată timp de 10 zile a determinat o creștere semnificativă
metabolismului energetic în ziua a l-a și a 6-a, atît la porumbel, cît și
•guguștiuc (fig. 3).
Cît privește modul de acțiune al acestei substanțe care a indus Efectul indus de acest hormon catabolic s-a menținut și după în-
reducere considerabilă a metabolismului energetic la cele două pășirea administrării lui, încă 3—4 zile,
sălbatice, se presupune că ea ar inhiba fie sinteza tiroxinei în glanda tiroi(
fie transportul activ al iodului spre glandă și depunerea acestuia s
formă de sulfocianuri și nitrați.
Din analiza rezultatelor obținute cu privire la influența hormonului
oidian — tiroxina — asupra metabolismului energetic la păsările stu-
4>e,. a reieșit că aceasta a produs efecte hipermetabolice, atît la tempe-
în cazul experiențelor noastre, acțiunea tioureei s-a manifestat ch Mti apropiate zonei de neutralitate termică, cît mai ales la temperaturile
de la începutul tratamentului, atît în administrarea unică, cît și repetat ideî’âte. Efectele au fost și mai evidente atunci cînd administrarea
Din acest punct de vedere, rezultatele obținute de noi concon
cu cele ale lui D. B ergeton și C. K r u m-H e 11 e r (2) care au cercei
«honului s-a făcut în mod repetitiv, timp de 10 zile.
Primele dovezi care vin să sugereze importanța fiziologică a tiroxinei
acțiunea 6-benzil-tiouracilului asupra metabolismului bazai al șobolai producția calorică ridicată, și deci în adaptarea animalelor la temperaturi
lor. Ei au pus în evidență faptul că sub acțiunea acestei substanțe și la telzute, sînt cele ale lui R. E. S m i t h (17), care a observat că la ani-
peraturi relativ ridicate, se produce o scădere notabilă a metabolismululele tiroidoectomizate și expuse la frig, pierderea de căldură se face
p repede decît la cele normale. Aceleași animale operate nu mai pot
• c. 2809
250
GH. NASTASESCU și ELENA NIȚESCU
INFLUENȚA TIOUREEI ȘI TIROXINEI ASUPRA METABOLISMUL UI
251
supraviețui (la temperaturi scăzute) dacă rezerva de tiroxină a fost ej
zată. O nouă administrare de hormon va duce la o creștere a „ratei i
tabolice” și la prelungirea vieții cu peste 25 de zile.
Dovezile aduse în sprijinul participării acestui hormon Ia o terț
geneză fără tremor sînt numeroase (1), (4), (16) și nu numai de oiv
metabolic; însăși tabloul histologic al glandei, greutatea ei, preluarea
degajarea de I131 vin să confirme această ipoteză.
în opoziție cu aceste rezultate sînt cele obținute de D. S. F a r ir
(5), la puii de găină și vrăbii, și J. S. Hart (6), pe porumbel, uț
activitatea glandei tiroide nu pare a fi modificată în tot cursul anuț
THE INFLUENCE OF THYOUREE AND THYROXINA
UPON THE ENERGY METABOLISM AT TWO WILD
BIRDS COLUMBA LIVIA DOMESTICA Gm. AND
STREPTOPELIA DECAOCTO FRIV.
SUMMARY
„	, In this paper are presented the principal results concerning the
Așa cum rezultă și din cercetările altor autori (H. S e 1 y e ciafiuence of thiourea and tyroxin on the energy metabolism in two wild
după 11)) și ale noastre, păsările spre deosebire de mamifere prezintă uiprds.
deosebiri interesante în ceea ce privește răspunsul metabolic la atț The expeiiments were carried out in 25 adult birds (15 pigeons and
hormon. Astfel, administrarea hormonului tiroidian la cobai și șobok ring doves), with a mean weight of 302.0 ± 15.7 and respectively
duce la o creștere a consumului de oxigen pe o durată de 3 zile, iar di^pg _|_ 7 43 g. The Dircls were divided into 5 groups, 5 birds each.
administrarea unei singure injecții de tiroxină la om, metabolismul ba,	the consolidation of the „standard physiological criteria” the
mcepe sa creasca după 7 ore și atinge un maxim la 1-2 saptamim ^aluation of the standard metabolism was carried out by mea-
c ii A	,■ j jiring the respiratory using a Zeiss interferometer.
O. J. Sellabarger (lo) presupune ca acțiunea de scuf b.	.
durată a efectului produs de tiroxină la păsări ar fi în legătură cu transă	admmistration of the antithyroid stuff (thiourea) and of
marea rapidă a acestui hormon în triiodotironină.	Pe thyr01d Mormone (thyroxine) the existence of some significant vana-
Cît privește intervenția tiroxinei în metabolismul energetic, ace®.118 the energy metabolism values was observed. Thiourea produces
-	’ -	- mân stimula decrease of the energy metabolism with 80.2% m the pigeon and 74.09%
p - ’ A j the ring dove.
s-ar realiza în două moduri: direct și indirect. Direct, p_________
sistemelor enzimatice care participă la reglarea metabolismului. în at
sens, Nieman (citat după I. F. Dumitru *) consideră că activitaj The repeated doses of thiourea determined hypometabolic effects,
biochimică a tiroxinei se face simțită la nivelul proceselor de oxidore^t more accentuated than the unique doses.
cere, unde homonul îndeplinește funcția de transportor de hidrogen;	The subcutaneous administered thyroxine and one date in 0.5 mg/
Cel de-al doilea mecanism de acțiune al hormonului la organism^/h dose, produces a maximum hypermetabolic effect (88.9%) in the
homeoterme s-ar realiza după (9) în mod indirect, — tiroxină sensibilizfoh hour from administration in pigeon.
țesuturile la acțiunea altui hormon catabolic — adrenalina. t At the groups exposed at 10°C temperature, the hypermetabolic
CONCLUZII
'fect of thyroxine was more evident than at 25°—27°C temperature.
he obtained results in the ring dove are similar with those in the pigeon.
The doses repeated in a period of 10 days induced a metabolic de-
în condițiile unui tratament cu o doză de 0,4 mg/kg tiouree, mfase of the ener^ metabolism in the fourth and the sixth day, both
holismul energetic al păsărilor cercetate a suferit la început o acții
the pigeon and in the ring dove.
hipometabolică evidentă, după care a urmat revenirea la valorile normi
Tiroxină în doză de 0,5 mg/kg a determinat atît la temperatura
25—270°, cît și la cea de 10°C, o considerabilă creștere a schimbul
respiratorii. Mai evident acest lucru s-a observat la temperatura de IC
Efectul maxim a fost atins la opt ore după administrare la porum'
și 18 ore la guguștiuc.
Ou toate că mecanismul de acțiune al tiroxinei nu este încă suficii ,
BIBLIOGRAFIE
. Andersson B., Ekmax L., Jobin M., Olsson K., Robertshaw D., 1967, Acta physiol. scand.
09, 111.
. B rgeton 1)., Krum-Heller C., 1949, C.R. Soc. Biol. Paris, 143, 942 — 944.
. B-st C. H., Taylor N. B., 1958, Bazele fiziologice ale practicii medicale, Ed. medicală,
lămurit, rolul său
eficiente adaptări
nu poate fi contestat în realizarea unei prompte
a păsărilor sălbatice la condițiile mediului exte
Bucuresti.
. Faber H., 1966,' J. Ornith.
. F rner D. S., 1958, Auk.
107, 27-36.
75.
. Hart J. S., 1962, Physiol. Zool.
249-262.
35, 224-236.
(Avizat de prof.
E. A Pora.)
F. D u m i t r u, 1970, Hormonii, Centrul de multiplicare al Univ. Bucuri
. Heroux O., 1960, Fed. Proc., 19, 5, 43.
. Kayser Ch., 1929, Ann. physiol. physicochhn. biol., 15, 131 — 223.
.	—	1955, Arch. Sci. physiol. (Paris), 9, 14.
. McCarney M. G., Shaffner C. S., 1950, Poultry Sci., 29, 67 — 77.
. Mbllen W. J., Hill F. W., 1953, Poultry Sci., 32, 994-1001.
. Mellen W. J., 1958, Poultry Sci., 37, 3, 672-679.
252
GH. NATASESCU și ELENA NIȚESCU
13.	-	1964, Poultry Sci., 43, 3, 776-777.
14.	Romijn C., 1950, Tidschr. Diergencesk., 75, 839 — 856.	1
15.	Seli.abargeh C. J., 1955, Poultry Sci., 34, 1437 — 1440.
16.	Slonim A. D., 1966, Fiziologhia termoregulafii i tenniceskoi adapiații u seliskohoziaisti’enti
jivotnîh. Izdatelistvo Nauka, Moskva—Leningrad, 1 — 61.
17.	Smith R. E., 1960, Fcd. Proc., 19, 5, 43.
18.	Sulmann F., Pebek M., 1947, Endocrinology, 41, 514 — 517.
Facultatea dc biologie
Catedra de ecologie și fiziologie animală
București 3S, Splaiul Independenței —
Primit în redacție la 25 ianuarie 1973.
ACȚIUNEA NEMBUTALULUI ASUPRA UNOR PARAMETRI
.	SANGVINI LA IEPURE
;	de
HORST KOLASSOVITS	am arau.
>
Nembutal (Natriuni pentobarbital), 45 mg/kg bocly weight diminishcd the. pro-
tein and potassium concentrations of the plasma in rabbits. Water content of the
blood, percent plasma volume, natrium and calcium concentrations of the
* plasma were not affected.
!
। Nembutalnl (pentobarbital de sodiu) este un anestezic mult utilizat
p experiențe pe animale, datorită efectului său îndelungat și gradului
Sedus de toxicitate. Cunoașterea efectelor secundare ale unui anestezic
iste însă importantă, deoarece acestea pot interfera cu acțiunea factorului
txpei’imental urmărit. Ele depind nu numai de natura anestezicului, ci
jj. de doza acestuia, de modul de administrare și de specia pe care se lu-
irează.
| Acțiunea pentobarbitalului a fost mult studiată în ce privește
hncțiile sistemului nervos, respirația, hemodinamica etc. (3). în ce privește
lompoziția sîngelui, datele sînt puține. La iepure, el provoacă reducerea
Concentrației de hemoglobina din sînge, scăderea glicemiei și a concentra-
iei proteinelor serice; la o doză de 50 mg pe kg-corp, efectul este maxim
L 20—30 .minute de la instalarea anesteziei și dispare complet la revenirea
lin această stare (1). La cîine, chiar în doză de 20 mg/kg, nembutalnl
podifică echilibrul acido-bazic al sîngelui și gradul de oxigenare al aces-
hia (4). în anumite condiții, la iepure, el poate duce la micșorarea volu-
mului de sînge circulant, probabil prin trecerea unei cantități de plasmă
fin vase în țesuturi (2).
j Noi am întrebuințat nembutalnl în experiențe pe iepure, referitoare
|> efectele dezechilibrării componenței cationice a sîngelui. Am avut deci
[evoie să știm dacă administrarea anestezicului nu a avut ca atare 0
ir. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 3 1’. 253 - 256 BUCUREȘTI 1073
254
HORST KOLASSOVITS
ACȚIUNEA (NEMBUTALULUI ASUPRA UNOR PARAMETRI SANGVINI LA IEPURE 255
influență asupra vreunuia din parametrii urmăriți. Rezultatele exp^je . N = cm3 plasmă la 100 cm3 sînge (hematocrit);
ențelor propriu-zise vor fi publicate separat. în prezenta notă, ne referț Cp = cat,joni în plasmă, mg/100 cm3;
la efectele anestezicului.	qs _ cayoni sțnge integral, mg/100 cm3.
După cum se vede din tabel, anestezia cu nembutal a provocat
MATERIAL ȘI METODE
țodificări semnificative în ce privește concentrația proteinelor și a po-
r, teiului în plasmă. în ambele cazuri, valoarea este scăzută la animalul
Ani lucrat pe iepuri de rasă Chinehilla, de ambele sexe, în greutate de 2,5-3,5 kg, |esteziat în comparație eu martorul treaz. Scăderile un sînt mari, dar
mți pina în preziua experienței.	; ne|. Hemnjfjcațjve jiu punct de vedere statistic. Valorile celorlalți
Nembutalul a fost administrat intraperitoneal, în doza de 45 mg pe kg-corp.	au rămas jet neinfluențate de administrarea nembuta-
utilizat preparatul firmei Abbott (Chicago). Anestezia s-a instalat în circa 30 minute și
anestezicului s-a recoltat o probă de sînge, iar după instala Rezultatul privitor la proteinele plasmatice confirmă datele lucrării
completă a anesteziei încă una sau două probe. Toate probele au fost recoltate din vena perine mai SUS (1) Referitor la potaSUll plasmatic nil am gaSlt date în
riculară dreaptă și volumul lor a fost de cîte. 3 cm’. Recoltarea s-a făcut pe heparină. Au ^ratura, legate de anestezia CU barbltlirice.
determinați următorii parametrii:
hidremia : gravimetric, pe sînge integral;
volumul plasmatic: în tuburi de hematocrit, prin centrifugare;
concentrația proteinelor plasmatice : refractometric;
concentrația sediului, a potasiului și a calciului în plasmă și în sînge integral, la Io
CONCLUZII
metrul cu flacără.
1.	La iepure, pentobarbitalul sodic administrat în doză de 15 mg pe
REZULTATE ȘI DISCUȚII
g-corp provoacă o ușoară scădere a concentrației de proteine plasmatice
ț a concentrației K-ului în plasmă.
2.	Volumul plasmatic, hidremia, concentrația sediului, a potasiului
Rezultatele noastre sînt date în tabelul nr. 1. Aici concentrații» calciului globular, precum și a sodiului și calciului plasmatic rămîn
cationilor sînt exprimate în mg pe 100 cm3 de sînge. Valorile au fipmodificate.
calculate din datele obținute la fotometrul cu flacără în determină» Autorul mulțumește tovarășului dr. Madar losif pentru sfaturile
ț ajutorul permanent pe care i le-a dat în ce privește tehnica experimen-
pe plasmă și pe sînge integral, după formulele :
, A N. Cp
mg cationi plasmatici pe 100 cm3 smge = —;
ila.
(Avizat de prof. E. A. Pora.)
mg cationi globulari pe 100 cm3
P N. Cp
smge = Gs — -----—
100
^IRKUNG DES NEMBUTALS AUF EINIGE BLUTKONSTANTEN
DES KANINCHENS
Animalul	! D
anesteziat	
D%
Animalul treaz
1
in anestezia cu nembutal
Tabelul nr.
Modificarea unor parametrii sanguini
Voi. plasmatic %	64,6^0,6 (20)	64,8±0,6 (20)	±0,2	± 0,3
Hidremia, %	82,3±0,4 (20)	82,4 ±0,4 (20)	±0,1	± 0,1
Conc. prot. a plas-				
mei, %	6,77±0,14(22)	6,33±0,06(19)	-0.44	— 6.5
K plasmatic	ll,6±0,4 (18)	8,8±0,3 (18)	-2,8	-24,1
K globular	124,8±3,8 (18)	122,9±3,3 (18)	-1,9	- 1,5
Ca plasmatic	9,3±0,3 (18)	8,9±0,2 (18)	-0,4	- 4,3
Ca globular	0,08±0,14(18)	0,15±0,16(18)	—	
Na plasmatic	217,0±5	(15)	217±5	(15)	0	o
Na globular	47,1 ±5,0 (14)	46,9±6,0 (12)	-0,2	- 0,4
Valorile din primele douii coloane reprezinți media ± eroarea standard.
(ZUSAMMENFASSUNG)
ta parautozl numlrul de indivizi. g .. •
D = diferența dintre valoarea parametrilor Înainte si după anestezie. P - gradul da semnificație al diferente)Jelantleit.
o,it
o,lț Es wurde die Wirkung von Nembutal (Na-Pentobarbital, Abbott,
Ihicago) auf einige Blutkonstanten bei Kaninchen untersucht. Vor Nem-
0 jmtalverabreichung (15 mg per Korpergewicht, i. p.) und nach halb-
oRiindiger Auăsthesie wurden Blutproben aus der Ohrrandvene ent-
o’ofommen. Statistisch signifikant vermindert war der Protein- und Kaliunr-
Mehalt des Blutplasmas. Das prozentuelle Plasmavolumen, der Wasser-
0"jfehalt des Blutes, die Na-, K- und Ca-Konzentration in den Blutkbrper-
pen, sowie die Na- und Ca-Konzentration im Blutplasma blieben un-
P
256
HORST KOLASSOVITS
BIBLIOGRAFIE
1.	Kohn H. I., Swingley N., 1950, Amer. J. Physiol., 160, 277 — 284.
2.	MacKinna J., 1954, J. Physiol. (Lond.), 134, 44—45.
3.	Drill V. A., 1958, Pharmacology in Medicine, McGraw-Hill, New York.
4	Ledsome J. R., Linden R. J., Nohman J., 1971, J. Physiol. (Lond.), 312, 611—627.
Universitatea „Babeș Bolyai”
Catedra de fiziologie animală
Cluj, str. Clinicilor nr. 5 — 7	।
Primit în redacție la 15 noiembrie 1972.
VARIAȚIA SEZONIERĂ A MAGNEZIEMIEI
LA RUMEGĂTOARE
DE
MIHAI DUMITRU
The investigations were carried out one year in a group of 30 dairy cows. We effcct-
i ed monthly magnesium determination from blood serum by titan gelb colorimetric
) method.
1	Our data showed that in our country’s condiționa there is a seasonal varia-
t	tion of magnesaemia with lower levels in spring and autumn. This fact explain
I	why the nutrition tetany has a more marked frequency in these seasons. Yearly
f	variation of magnesaemia is the result of the conjugated influencc of season and
ț ' diet.
î
s
Magneziul constituie unul din elementele minerale foarte impor-
ante din punct de vedere biologic. El intervine într-un număr mare de
pacții enzimatice, ceea ce îl face indispensabil atît organismelor din
bgnul animal, cît și celor din regnul vegetal.
s Magneziemia variază în funcție de o serie de factori printre care
Ozonul are o influență destul de mare.
Influența sezonului asupra magneziemiei a fost recunoscută încă
|in 1938 de către A11 c r o f t și Green (1), apoi de către B a r k e r
8), B r o c h a r d și L a r v o r (5), B r e ir e m (4), Cornette (7) etc.
Odată cu creșterea numărului cazurilor de hipomagneziemie la
imegătoare, cunoașterea cît mai completă a etiopatogeniei acestei boli
. găsirea celor mai eficiente măsuri de combatere și prevenire impun
țudierea tuturor factorilor care influențează concentrația magneziului
feric la rumegătoare.
- Avînd în vedere aceste considerații și ținînd cont de faptul că lite-
^.tura autohtonă este în general săracă în studii privind magneziemia
T. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 8 P. 257-202 BUCUREȘTI 1973
258
MIHAI DUMITRU
VARIAȚIA SEZONIERA A MAGNEZIEMIEI LA RUMEGĂTOARE
259
MATERIAL SI METODĂ
la animale, ne-am propus să studiem în condițiile țării noastre varitr Observațiile noastre concordă cu datele lui C o r n e t t e și colab.
sezonieiă a magneziemiei la rumegătoare.	, care semnalează cele mai scăzute valori ale magneziemiei în lunile
tilie și mai, cînd se întîlnesc cele mai multe cazuri de tetanie, precum
pu datele lui Barker (3), care remarcă faptul că variația sezonieră
țnagneziemiei tinde a urma în sens invers concentrația substanței pro-
Observațiile noastre au fost efectuate pe un lot de 30 de vaci pentru productive din iarbă.
lapte, din rasa Băițată româneasca, vîrsta t io ani, proprietatea stațiunii expenme^ Majoritatea autorilor explică scăderea magneziemiei, primăvara și
didactice Băneasa.	|,mna prin condiții meteorologice specifice acestor anotimpuri (scăderi
Animalele au fost întreținute în condiții de stabuiație și au fost furajate diferit, țjște de temperatură care duc la diferențe mari între minima și maxima
sezon. în perioada noiembrie-apriiie rația zilnică a fost compusă din furaj suculent (por| cursul aceleiași zile, ploile abundente și reci) care acționează ca factori
însilozat, sfeclă furajeră sau tăiței de sfeclă), fin natural sau fin de borceag și lucernă, coifegganț^ exerci(îndu-și influența în primul rînd prin intermediul tiroidei
trate și amestec mineral. în perioada mai-octombrie, animalele au primit la grajd sau PafeortiCOSUprai’enalei.
pe lingă concentrate, masă verde cosită (secară, lucernă, trifoi, porumb furajer). ? A 1 C r O f t (2) și H a r t (9) atl Semnalat asocierea foarte frecventă
Timp de un an s-a făcut lunar dozarea magneziului seric prin metoda colorime|ețaniei de iarbă CU un timp ploios, rece și CU VÎnt. Există O Corelație
cu titan geib.	(portantă între cantitatea de ploaie și coeficientul de utilizare al pă-
REZULTATE ȘI DISCUȚII
țiilor (iarba consumată în procente din iaiba disponibilă). Ploaia diminuă
densitatea pășunatului și prin aceasta ingestia globală de materie us-
ță (L a d r a t și colab. (10)).
Datele obținute au fost prelucrate statistic și sînt prezentate 8 Observațiile noastre confirmă ipoteza lui B r o c h a r d și L a r-
formă de tabele și figura nr. 1. Analiza rezultatelor arată că și în condijl r (5) după care metabolismul magneziului suferă fluctuații sezoniere,
țării noastre există o variație sezonieră a magneziemiei. Se constatata ce ne permite să presupunem că scăderea sezonieiă a magneziului
valorile cele mai mari ale magneziemiei se întîlnesc iarna și vara, iar de o scădere fiziologică.
mai mici primăvaia și toamna. în lunile aprilie și mai noi am găsiți Pentru a urmări în ce măsură aportul alimentar de magneziu in-
mai scăzută magneziemie (2,43 ± 0,053 și, respectiv, 2,45 ± 0,053),fențează concentrația serică a acestui element, am dozat magneziul
cea mai crescută magneziemie am întîlnit-o în lunile ianuarie și decem| nutrețurile ce au'intrat în rația animalelor luate în studiu. Lunar s-a
(3,84 ± 0,08 mg% și, respectiv^ 3,76 ± 0,08 mg%). O ușoară scădcuiat valoarea totală a magneziului din rație și s-a dozat magneziul
față de lunile de vară se constată și în octombrie și noiembrie. La inie pentru a aprecia corelația existentă (tab. nr. 2 și fig. 1).
(3,84 ± 0,08 mg% și
animale scăderea s-a observat în octombrie, la altele în noiembrie, la
număr mai restrîns în septembrie. Din această cauză, mediile din Im
de toamnă nu sînt în mod evident scăzute față de lunile de vară. Exi
deci variații individuale în ceea ce privește momentul scăderii magne
miei toamna. Din analiza varianței rezultă că există o diferență semi
cativă (P > 0,01) între lunile aprilie și mai, pe de o parte,
uni, pe de altă parte (tab. nr. 1).
Tabelul nr. 1
Variația sezonieră a magneziemiei
Tabelul nr. 2
Valoarea magneziului din rație și serul sangvin
Luna	Magneziul din rație g	Magneziul din ser mg%
Martie	32,9	3,30 ±0,063
Aprilie	32,9	2,43 ±0,053
Mai	23,1	2,45±0,053
Iunie	36,6	3,24 ±0,059
Iulie	51,7	3,47±0,020
August	57,9	3,36±0,020
Septembrie	38,4	3,27±0,059
Octombrie	39,3	3,16±0,060
Noiembrie	40,4	3,17±0,022
Decembrie	40,4	3,76±0,080
Ianuarie	40,4	3,84±0,080
Februarie	42,4	3,55±0,080
că în luna
și celeli
Luna	x ± sx	Limite
Martie	3,30 ±0,063	2,0-4,4
Aprilie	2,43±0,053	1,5 — 3,8
Mai	2,45 ±0,053	1,2-3,6
Iunie	3,24±0,059	2,2-4,0
Iulie	3,47±0,020	2,6-4,4
August	3,36±0,020	2,4-4,4
Septembrie	3,27±0,059	2,6-3,9
Octombrie	3,16±0,060	2,6 — 3,6
Noiembrie	3,17±0,022	2,6-3,6
Decembrie	3,76 ±0,080	3,1-4,2
Ianuarie	3,84±0,080	3,1 —4,7
Februarie	3,55 ±0,080	3,0-4,5
mai cînd s-a făcrit furajarea cu
» Datele obținute arată
Iară masă verde, valoarea magneziului seric este cea mai scăzută, con-
|dînd cu valoarea aportului în magneziu. în celelalte luni se constată
j aport crescut de magneziu, ceea ce corespunde, cu excepția lunii aprilie,
(un nivel crescut al magneziemiei.
260
MIHAI DUMITRU
VARIAȚIA SEZONIERA A MAGNEZIEMIEI LA RUMEGĂTOARE
261
Sa poate aprecia că nivelul magneziemiei nu este în toate h
direct proporțional cu aportul în magneziu. Avem în acest caz un exei
de reglare complexă a proceselor de absorbție, excreție și reținere, £
CONCLUZII
1. Valoarea medie anuală a magneziemiei la bovinele adulte este de
duce în cele din urmă la menținerea între anumite limite a concentrau mg% cu variații cuprinse între 2,43—3,84 mg%.
normale a magneziului seric. Așa cum am constatat și noi în experieft 2. Valorile cele mai mari ale magneziemiei se întîlnesc în lunile de
de bilanț, atunci cînd aportul de magneziu este mare crește eliminare|nă Și vară, iar cele mai mici primăvara și toamna.
ps cale urinară, pe cînd în cazul unui aport scăzut această eliminare 3. Variația anuală a magneziemiei este rezultatul influenței conju-
- —	—	te a sezonului și alimentației.
reduce ajungînd uneori la zero (11), (12), (14).
Fig. 1 — Variația sezonieră a magneziemiei și corelația sa cu
conținutul de magneziu din rație.
4.	Existența unei variații sezoniere a magneziemiei cu valori mai
ăzute primăvara și toamna explică de ce tetania de nutriție apare mai
țcvent în aceste anotimpuri.
(Avizat de prof. E. A. Bora.)
THE SEASONAL VARIATION OF MAGNESAEMIA IN
RUMINANTS
SUMMARY
' Magnesium is one of the mineral elements which intervene in a series
‘ enzymatic reactions occurring in the animal organism. The knowledge
(its physiologic variations has a great importance for biology and animal
eedings.
J Our observations were carried out in a group of 30 dairy cows.
Pericolul apariției hipomagneziemiei în urma
unui aport redu|gnesium determination has been achieved one year running following
roo mioară	both season- and diet-influences.
magneziu este explicat prin aceea că organismul își reajustează anei1
The data obtained showed that in our country’s conditions, like
eliminarea fecală de magneziu la nivelul aportului (5). Datorită dia
care de obicei însoțește trecerea bruscă la alimentația verde, se din a-nother countnes,a seasonal variation of magnesaemia is to be observed.
o cantitate crescută de magneziu prin fecale (6). în timpul pășunat5 ^ave found that the highest levels of magnesaemia occur m winter
. 0	.. V	_	' '	x x	ri	CînmiYirw cînd 4-n rx 1 <a.-wt<aci4- rvnoc vn c<Tkm-nn> vx rl	flmA 1 nnTAoi-
de primăvară se formează cantități mari de amoniac în rumen, care
la formarea de compuși amoniaco-magnezieni insolubili (8).
E osenberger și colab. (13) arată că influența singulai
1 in summer, and the lowest ones in spring and antumn. The lowest
gnesaemia was found in April and May (2.43 + 0.053 and 2.45 ±
sezonului nu constituie o cauză hotărâtoare în comportarea valorii r,
53 mg%, respectively), coinciding with the period within which the
quency of nutrition tetany in ruminants is greater. In the winter and
nmer months, magnesaemia is higher than in spring.
neziului seiic. în schimb, furajul tînăr de pe pășune are o influență i The seasonal variation of magnesaemia is the result of the conju-
mai eviaenta.	InU infbi/inr.n ni Ib^i /.li,....! L>	/.I .li/.I U/. .1	boc. r» rli-Ffzw-
;ed influence of the climatic conditions and of diet. Fodder has a differ-
Din cele relatate se poate aprecia că dinamica anuală a magnf j content of Magnesium depending on the season, while the different
miei pare a rezulta din influența conjugată a sezonului și a aport nație conditions, specificai to each season act as stress factors, espe-
alimentar. Scăderea magneziemiei îndeosebi în lunile de primăm
Jly in spring and inautumn, becauseof the sud den variations occurring
explică frecvența mai mare în această perioadă a tetaniei dc nutriți nr one day to
vaci și în special la tineretul taurin supus îngrășării de tip indust
Cunoașterea fluctuației sezoniere a magneziemiei prezintă import^
practică pentru luarea măsurilor de prevenire a tetaniei de nutriție, |
another or within the same day.
BIBLIOGRAFIE
Green H. H., 1938, J. comp. Path., 51, 176.
1947, Vet. J., 103, 75.
alcătuirea în perioadele de scădere a magneziemiei a unor rații fon» Allcroft W. M„
b A T.T.fîRQPT W M
din nutrețuri bogate în magneziu sau atunci cînd situația impune ml Barker e e et’al 1959) j clin invest„ 33 1733
ducerea în rație a unor suplimente minerale de magneziu în perie! breirem k., Hvidsten h.’, 1966, ztschr. Tierphysioi., Tierernahrung Fiittermitteik., 21,
trecerii animalelor la pășunat, cînd scăderea magneziemiei se accentul
290-318.
262
MIHAI DUMITRU
5.	Brochaht M., Larvou P., 1961, Ann. Zootech., 10, 1, 45 — 55.
6.	Care A. D. et al., 1963, Res. Vet. Sci., 4, 1, 24-38.
7.	Gornette M., Gilbert M., 1967, Bull. Acad. vet. de France, 5, 241 — 246.
8.	Head M. .1., Rook J. A. F., 1951, Nature, (Lond.), 176, 262.
9.	Hart M. L., 1960, Proc. Brit. vet. Ass. Conf. Hypomagnes., Londra, 88 — 95.
10.	Ladrat I. et al., 1960, Rec. Med. Vet., 145, 103.
11.	L’Esthange J. L. et al., 1966, J. Agric. Sci., 67, 295 — 304.
12.	Rook J. A. F. et al., Nutr. Abslr. Rev., 1962, 32, 1055.
13.	Rosenberger G. et al., Dtsch. Tierraztl. Wschr., 1962, 69, 265 — 268.
14.	AVilson A. A., 1964, Vet. Rec., 76, 1382-1392.
Facultatea de medicină veterinară
București 35
Splaiul Independenței 101
Primit în redacție la 17 ianuarie 1973.
? MODIFICAREA NUMĂRULUI DE ERITROCITE
,ȘI A CANTITĂȚII DE HEMOGLOBINĂ SUB ACȚIUNEA
GLUTATIONULUI ADMINISTRAT ȘOBOLANILOR SUPUȘI
:	LA EFORT MUSCULAR
de
|	N. STĂNCIOIU și V. ȘERBĂNESCU
By determining the packed cell and hcmoglobine eonlenls in the blood of some
albino male rats treated with glutathione and subjccled to muscular străin,
a decrease in the number of the studied blood elements, as compared to the
| normal, was established.
■
De la descoperirea de către Hopkins (7) a glutationului în
hila vie, un mare număr de autori au arătat rolul acestui polipeptid în
idațiile biologice. S-a arătat, printre altele, că glutationul din sînge scade
timpul intensificării proceselor metabolice, ca hipertiroidia, efortul
iscular sau atunci cînd oxigenul este insuficient fată de cerințele țesu-
rilor (1), (4), (11), (12), (14), (17).
Se cunoaște, de asemenea, că administrarea de glutation în cazurile
care oxidațiile tisulare sînt mărite reduce nivelul acestor oxidații fără
mne de insuficiență în producerea de energie (5), (8) — (10), (13),
6), (18). Fenomenele se petrec ca și cum organismul ar funcționa mai
conomic” în sensul unei mai bune utilizări a energiei eliberate prin
idații. în acest fel pentru o anumită cantitate de energie utilizată ar fi
voie de un consum mai mic de oxigen. Efectul favorabil al glutationului
intoxicațiile cu — CN pledează în același sens.
E Se știe, pe de altă parte, că hipoxia duce la mărirea cantității de
imatii și de hemoglobină în sînge pe cale adrenalinică sau a eliberării
| eritropoetine (19).
(■ si CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR. 3 P. 263-267, BUCUREȘTI 197S
264
N. STANCIOIU și V. șerbanescu
MODIFICAREA ERITROCITEMIEI ȘI A Hb SUB ACȚIUNEA —SH LA ȘOBOLANI 265
Ținînd seama de reducerea nevoilor de oxigen sub influența ghi|j
tionului administrat animalelor supuse efortului muscular, în prezeț
lucrare ne propunem să arătăm cum această reducere a consumului i
oxigen, în acest caz, este însoțită și de o micșorare a numărului de glob
roșii și a cantității de hemoglobină.
2'abetul nr. 3
Varlafia cantității de lieinvglobiaă la șobolauii (ratați cu glutation șl supuși efortului mus-
cular (g% ml singe)
■n
înainte de efort
După efort
După tratam, cu glutation și efort
MATERIA!. ȘI METODĂ
13,97 ±0,70
,75i0,65|
ll,07±0,60
Experiența a fost efectuată pe un număr de 50 de șobolani albi, masculi, în greu|®>®® Ș față de Staiea de tepaus (X = 13,97 zh 0,(0 g%) și Scădea
de 298 — 336 g. Animalele erau alimentate cu pline, ovăz, lapte și morcovi.	hnci Cînd animalele erau
Se determina mai înainte fondul fiziologic normal al eritrocitemici și hemoglobineiflar (X = 11,07 ± 0,60 g%).
recoltind sînge din arterele coccigienc (prin amputarea cozii). Numărul eritrocitelor se dtj în ce privește creșterea numărului de eritrocite și a cantității de
mina prin metoda clasică a camerelor umede cu hemocitometrul Goriaev, iar canlilalemiOglobină în SÎngele animalelor SUpUSe efortului muscular, rezultatele
hemoglobină cu hemoglobinometrul Gowers-Sahli. Animalele erau apoi supuse unui efort Jastre SÎnt asemănătoare CU cele găsite de alți autori (2), (3), (6), (9)
diverse lucrări s-a putut observa că sub influența ghitationulu
tratate cu glutation și supuse efortului mus-
cular intens, fiind obligate să înoate intr-un bazin cu apă (37°) timp de 30 de minute. La iu
șitul acestui efort se recolta din nou singe și se determinau aceleași componente sangu|
După o pauză de o zi acelorași animale li se administra parenteral glutation în doză dra
mg/animal. Glulationul era mai înainte, dizolvat in ser fiziologic și neutralizat cu NaOH. Dj
30 de minute de la injectarea glutationului, animalele erau introduse în bazinul cu apf
supuse efortului muscular in aceleași condiții ca mai înainte. La terminarea efortului muscj
se recolta sînge și se determinau constantele sanguine luate în studiu.	î

Repaus
REZULTATE ȘI DISCUȚII

Rezultatele obținute sînt prelucrate statistic și redate ca mediij
tabelele nr. 1 și 2 și în figurile 1 și 2.	j
în tabelul nr. 1 sînt prezentate date referitoare la variația eritn
temiei. Se observă că în efort, după cum era de așteptat, numărul erit
oițelor crește cu 8% mai mult decît în starea de repaus (X = 11,00 X 10®/m
-|- 0,50 față de X = 8,22 x 106/mm3 i 0,10). Comparînd rezultat
obținute în cazul administrării de glutation animalelor supuse eforti
cu cele obținute în cazul efectuării efortului fără injecție de ghitati
se constată, că sub influența glutationului numărul de eritrocite sci
(X = 11,00 X 106/mm3 ± 0,50 și X = 8,11 X 106/mm3 ± 0,30 în el
+ glutation).
Tabelul nr. 1
Numărul crilrocHclor Ia șobolani în repaus, după efort și după administrarea de glutation și
supuși efortului muscular (inilioane/mm8)
IO
n | înainte de efort I După efort : După tratam, cu glutation și efort
I	!	i
50 |	8,22±0,40	| ll,00±0,50 [	8,ll±0,30
în tabelul nr. 2 sînt prezentate date referitoare la variația cantit
de hemoglobină. La animalele cercetate cantitatea de hemoglobină vâri
liniar cu numărul de eritrocite. Astfel, aceasta crește în efort (X = 18
c, 2809
Fig. 1. — Modificarea numărului de
eritrocite sub influența glutationului
administrat șobolanilor supuși la efort
muscular.
Z/bz-/ *
Fig. 2. — Scăderea cantității de hemo-
globină sub influența glutationului
administrat șobolanilor supuși la efort
muscular.
266
N. STĂNUIOIU și V. ȘERBĂNESCU
MODIFICAREA ERITROCITEMIEI ȘI A H'b SUB ACȚIUNEA —SH LA ȘOBOLANI 267
scădea consumul de oxigen la animalele supuse efortului muscii
(12), (14), (15). în acest caz s-ar putea presupune că gruparea -.
intră în lanțul respirator și participă la reacțiile de oxidoreducere înlo
ind oxigenul. După cum a arătat Hopkins în lucrările sale proci '
este mult mai complex, dar un lucru se cunoaște bine, și anume că gh
tionul ia parte activă în procesele oxidoreducătoare la nivel celular. DÎ
necesarul în oxigen scade prin administrare de glutation Ia anima
PACKED CELL NUMBER AND HEMOGLOBINE BLOOD
VARIANCE APTER GLUTATHIONE TREATMENT AND
MUSCULAR STRĂIN IN RATS
summary
supuse efortului muscular, așa cum a fost
atunci este ușor de înțeles de ce în aceleași
hemoglobină și numărul de globule roșii
arătat în lucrările amin)
condiții scade cantitatea
The packed cell number and hemoglobin blood quantity variance
some male albino rats treated with glutathione and subjected to mus-
după datele obținute de lar străin was determined.
It was shown that the 10 mg/animal dosis of glutathione adminis-
GONCLUZII
red half an hour before muscular străin causes an arround 8% packed
[1 decrease, i.e. from 11.00 + 0.50 millions/mm3 blood during the străin,
! 8.11 ±0.30 millions/mm3 in the untreated Controls.
1.	Glutationul administrat șobolanilor albi supuși la efort musci (
produce micșorarea numărului de eritrocite și a cantității de hemoglob
care erau ridicate la animalele netratate.	1
2.	Nu s-a constatat clinic nici o altă modificare produsă de gh
tionul administrat șobolanilor supuși la efort muscular. Greutatea coi
raia a acestora rămînea neschimbată pe toată durata experienței.
A proporțional hemoglobin decrease from 15.75±0.65g% to 11.07 +
0.60g%, has been noted.
(Avizat de prof. E. A. Pora.)
BIBLIOGRAFIE
1.	Alexandrova C. V., Konevodstvo, 1952, 11, 30.	j
2.	Baciu I., Rosenfeld E., Doroftei M., Rusu N., St. și cerc, medic., 1959, 10, 1, 47
3.	Beaux A. R., C.R. Soc. Biol., 1935, 30, 822.
4.	Binet Leon et col., C.R. Soc. Biol., 1934, 16, 1284.
5.	Binet Leon, Bouchet Madeleine, C.R. Soc. Biol., 1937, 126, 674.
6.	Domilescu C. și col.. Probleme Med. Vet. Exp., 1958, 101.
7.	Hopkins F., Suciu Stan, Biochem. J., 1921, 15, 286.
8.	Hopkins F., Dixon M., J. biol. Chem., 1922, 54, 527.
9.	Hopkins F., Biochem. J., 1925, 19, 787.
10.	Hopkins F., J. biol. Chem., 1929, 84, 269.
11.	Nitzesco I. L, Suciu-Stan, C.R. Soc. Biol., 1940, 133, 518.
12.	Parhon C. C., Popescu I., Ilioasa El., Rev. de fiziol. norm. și pat., 1957, 2, 123.
13.	Parhon C. G., Ilioasa El., Lucr. St. I.A.N.B., 1959, Seria C.
14.	Parhon C. C., Ilioasa El., St. și cerc, fiziol., 1960, 1, 49.
15.	Parhon C. C., Popescu I., Petcu Georoeta, Lucr. St. I.A.N.B. 1960, 64.
16.	Parhon C. C., Popescu I., Bîrză Elena, Petcu Georoeta, Lucr. St. I.A.N.B., seri
1965, 8, 153 -155.
17.	Parhon C. C., Bîrză Elena, Stăncioiu N., Lucr. St. I.A.N.B. seria C, 1966, 9, 555-
18.	Tei.upilove O., Krestynova U., Santory F., Pflugers Arch., 1958, 266, 473.
19.	Varachiu N. și colab., Lucr. St. I.A.N.B., seria C, 1960, 4, 163 — 185.	■
Facultatea de medicină veterinară
Laboratorul de fiziologie
București 35, Splaiul Independenței 105
Primit în redacție la 2 decembrie 1972.
OTIUNEA CURENTULUI ELECTRIC SINUSOIDAL OU
RECVENTA DE 400 Hz ASUPRA CORDULUI DE BROASCĂ
j-
i	C. PORTELLI
i ■ Changes in the amplitude, duralion and frcquency of the electiocardiographic
(	waves occur undei- the influence of a sinusoidal electric current of 400 Hz.
Ș	They are probably duc to an increasc of the time constants in the cell depolariza-
tion and repolarizalion,. as well as to a decrease in the resting potențial of
| the cell.
j într-o lucrare anterioară (5) am studiat acțiunea curenților elec-
iici sinusoidali, cu frecvența între 16—25 000 Hz, asupra motilității
I integrității unor ciliate (protozoare) din specia Stylonychia. Cu această
Razie s-au urmărit microscopic ciliatele și s-a observat că, sub influența
renților electrici sinusoidali, au apărut 4 tipuri de modificări celulare :
1.	Schimbarea sensului de înot al ciliatului, deplasarea nemaifă-
adu-se înainte (în sensul polului celular anterior), ci înapoi (în sensul
dului celular posterior).
2.	Rotația celulelor în jurul unui punct fix, determinat de polul
hilar posterior ;
3.	Paralizia celulelor;
4.	Distrugerea membranei celulare și dispersia conținutului cito-
asmatic în mediul de cultură.
Toate aceste efecte au depins atît de intensitatea curentului electric
insoidal, - cît și de frecvența lui. Pentru o anumită frecvență menți-
nă constantă, cele 4 efecte au apărtit în ordinea mai sus menționată,
1 măsxu’ă. ce intensitatea curentului electric aplicat a crescut. S-au
rsat curbele reprezentative ale intensității minime ale curentului electric
insoidal, capabil să producă un anumit efect în motilitatea sau aspectul
iatului, în funcție de frecvența curentului și s-au obținut următoarele
pecte (fig. 1).
81 CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 55 NR. 3 P. 269-280 BUCUREȘTI, 1973
270
C. PORTELLI
CURENTUL ELECTRIC 'SINUSOIDAL LA CORDUL DE BROASCĂ
271

Din grafic a apărut clar, existența unei eficiențe maxime a ciulit sincronizate (prin inducție reciprocă) pe aceeași frecvență de emitere
ților electrici sinusoidali cu frecvențe între 50—250 Hz, care au rei®impulsuri. în mod obișnuit, celulele din ganglionul lui Remak generează
să producă cele 4 efecte, cu intensități minime de curent.	©tențialele de acțiune cu frecvența cea mai ridicată. Aceste potențiale
însă și ideea existenței mai mu® propagă din aproape în aproape și ajung și la celulele situate în ganglionii
li Ludwig și Bidder, pe care le descarcă în mod prematur, impunîndu-le
Aceste aspecte au mai sugerat
nivele funcționale celulare, fiecare
nivel fiind caracterizat printr
(tfel propria lor frecvență.
Stannius, încă din 1852 (1), (3), a dovedit că, prin fixarea unor
gaturi pe inima de broască, între sinusul venos și atrii, sau între atrii și
~	in fUI1cți, bricul, se produce blocarea transmisiei undei de excitație, de la ganglio-
frecvența curentului 'electric sinuso 11 lui Remak, la ganglionul lui Ludwig și respectiv spre cel al lui Bidder.
Fig. 1 — Tensiunea pra
necesară pentru a obține un anumit, .'a putut pune, astfel, în evidență apariția unor ritmuri mai lente,
de motilitate la Slylonychia. 1, Ci................ "	"	--
tracteristice centrilor ganglionari inferiori. Prin fixarea unei ligaturi
de rotație al celulelor in jurul po' ^re simisul venos și atriu (ligatura Stannius I), sinusul venos continuă
............................ ț. se contracte sub influența excitației generate de ganglionul lui Remak,
tensiune prag-frecvență, pentru ef(
lor posterior; 2, Curba tensiune j	.	_
frecvență, pentru efectul dc inversa ț timp ce atriile și ventriculul rămîn blocate în diastolă. Dacă se inter -
direcției de înot: 3, Curba tensiune-j ne cu o a doua ligatura (ligatura Stannius II) la nivelul șanțului atrio-
fr»e''enț", pentru efectul <ie pan jntrjcuiar atunci atriile rămîn în repaus, în timp ce ventriculul îsi
prag-frecvență, pentru efectul de m ^contracțiile cu un ritm mult mai lent. Cunoscmd poziția anatomica
celor 3 ganglioni, s-a tras concluzia că, ganglionul lui Remak are un rol
frecvență, pentru efectul de part
al mișcărilor celulare ; ‘	- *
al membranei celulare.
anumit tip de automatism motor. S-a presupus, de asemenea, că un n
tcitomotor, ganglionul lui Ludwig are o funcție inhibitoare, iar ganglio-
11 lui Bidder are tot un rol excitomotor. în condițiile cordului normal,
mglionul lui Bidder este inhibat de acțiunea ganglionului lui Ludwig
este silit să rămînă într-o stare funcțională latentă.
; Funcțiile celor trei ganglioni au mai fost cercetate și prin aplicarea,
inivelul lor, a unor curenți electrici faradici (3). S-a observat că aplicația
funcționat e legat de o anumită valoare a potențialului transmembra
celular.	uni curent electric faradic pe auricule produce oprirea lor în diastroîă.
O lucrare a lui Y u t a k a Na i t o h și E o ger E c k e r t
a venit să întărească această ipoteză. Cei doi autori au cules, cu ajuți
cest fapt a fost interpretat ca o creștere a funcției inhibitoare a ganglio-
ului lui Ludwig, care sub influența curentului electric faradic s-a extins
asupra ganglionului lui Remak. Sub acțiunea unui curent electric fara-
microelectrozilor potențialele electrice intracelulare de la o specie de cil _asuPra ganglionului lui Kernax. bub acțiunea unui curent electric iara-
numită Euplotes. Excitînd celula de Euplotes, cu un stimul lumii țc’ apHcat la nivelul ganglionului lui Bidder, s-au produs contracții
la nivelul polului celular posterior, s-a produs o hiperpolarizare a m
tmice rapide, care au fost interpretate ca rezultând dintr-o excitare
branei si cilii s-au orientat pentru înot înainte. Dacă, însă, s-a exd ^ri9a directa a ganglionului excitomotor a lui Bidder.
cu un stimul luminos polul celular anterior, atunci potențialul membra ; Datele mai sus menționate ne-au sugerat ideea, ca în aceasta
s-a micșorat și cilii au căpătat poziții pentru înot înapoi. în conclu ^rar.e’. sa studiem posibilitatea unei intervenții cu ajutorul curenților
*	i	. i	• a j , .	fiAhw.i snrnismna.li nrin aarA sa. -nmAmnam in Timnr.in rin mtnnsif.a.i-Aa. Inr
fenomenele de înot înainte sau de înot înapoi sînt corelate cu o anui
pctricj sinusoidali, prin care să provocăm, în funcție de intensitatea lor
valoare a potențialului transmembranic. A apărut ca plauzibilă păr
conform căreia curenții electrici sinusoidali au modificat valorile pol
țialelor de repaus celulare și au favorizat astfel trecerile de la un n n10^ normal sînt blocați.
funcțional la altul.
Ne-am propus să extindem cercetările despre acțiunea curenț
electrici sinusoidali și asupra altor sisteme biologice cu mai multe nh
funcționale și ne-am oprit la cordul de broască.
Se cunoaște, din lucrările devenite clasice (1), (2), (3), că in
de broască posedă pe lîngă celulele de tip muscular și celule speciale
tip neuromuscular. Celulele neuromusculare sînt grupate în trei ganglid
ganglionul lui Remak, situat în peretele sinusului venos, ganglionul
Ludwig, amplasat în peretele interatrial, și ganglionul lui Bidder, a
;ia electrozilor, scoaterea din funcție a unor centri generatori de
(ganglioni) și punerea în evidență (în funcție) a altor ganglioni
AIATHRIAL ȘI A1 ETODĂ
Animalul utilizat în experiență a fost broasca. S-a spinalizat broasca.
astronul sternal și pericardul și s-a pus în evidență cordul. S-a răsturnat cordul cu fața lui
istorioară în sus, dar i s-au păstrat toate conexiunile vasculare și nervoase. Pe fața posterioară
cordului astfel evidențiată, s-au amplasat doi electrozi metalici, pentru culegerea potenția-
lor electrocardiogramei și doi electrozi pentru aplicarea curentului electric sinusoidal. Ani-
. ț ,	t i t	,.	.	. , talul de experiență a fost fixat pe suport si cu ajutorul unei lupte binoculare s-a urmărit în
în șanțul atrioventricular. Celulele dm acești ganglioni au propnets .■ , •	,	.....	•	, , . „	- . ......	.. T,, . .. .	,
, •	' A	,	...... Ii,.	1 irmanența undele contractile ale miocardului (Ia o mărire de 10 de ori). Electrozii de cule-
de a genera, m mod spontan, potențiale electrice de acțiune care se propi „	.......	.■	, P ,, • • ,	, .
. e ’	...	’ .	.	, , . „ ,	1	1, :re s-au aplicat întotdeauna pe ventricul. Potențialele recepționate au fost trimise la un clectro-
apoi, in masa celulelor musculare ale cordului. Celulele dintr-un gang
272
C. PORTELLI
CURENTUL ELECTRIC SINUSOIDAL LA CORDUL DE BROASCA
273
encefalograf tip Galileo cu 6 canale, care a servit pentru amplificarea și înregistrarea ECG j Din acegte m6tive, după. Stabilirea unor aprecieri de ordin calitativ
pe o hîrtie ce s-a derulat cu o viteză de 15 mm/sec. l’entru a evita introducerea de pertu^^	curentului electric Sinusoidal, S-a trecut la
electrice, ca urmare a utilizării concomitente a curenților electrici sinusoidali, s-au f&gerea unei frecvențe unice, care să fie optimă atît pentru realizarea
filtrele eiectroencefaiografuiui. Electrozii de excitație s-au plasat în cursul cxpcriențeroJ. efecte cardiace, cît și pentru înregistrarea unor ECG-ame clare,
următoarele poziții : pe sinusul venos, în vecinătatea septului interatrial și la nivelul Șan^pă O Serie de încercări S-a Optat pentru frecvența de 400 Hz, care
atrio-ventricular. Prin electrozii de excitație s-au trimis pe cord curenții electrici smust joreSpunS Condițiilor enumerate mai SUS. în continuare, toate experîen-
cu frecvențe și amplitudini variate. Curenții electrici sinusoidali au fost produși de un gene e g.au efectuat Utilizînd doar această frecvență fixă.
atrio-ventricular. Prin electrozii de excitație s-au trimis pe cord curenții electrici sinus.
RC-typ GF2 Clammnn & Grahner, Dresda, capabil să emită curenți dc frecvențe între
25 000 Hz (fig. 2).
Cu ajutorul unui lermocuplu s-a urmărit in permanentă temperatura animalului. P(
unele experiențe s-a recurs la o baie cu apă, termoreglabilă, în care a fost amplasată bro
pentru a i se modifica temperatura după dorință.	|
Efectele produse de
experimental. C.E.S., genei
de curent electric sinus,
cu frecvența intre 16 — 25
Hz, E.E.G., eleetroencefaloi
A, atriul drept, V. ventt
S, sinusul venos. r
curenții electrici sinusoidali asupra
de broască, au depins de două categorii de factori:
1)	factorii proprii curentului electric sinusoidal aplicat;
2)	factorii proprii cordului.
1.	Factorii proprii curentului electric sinusoidal aplicat
a)	Frecvența curentului sinusoidal
S-a constatat că există o dependență între frecvența curent» 3. Pentru o creștere treptată a intensității curentului electric sinu-
electric sinusoidal aplicat și intensitatea lui minimă, necesară perindai, modificările de frecvență s-au produs numai atunci cînd au fost
a obține un anumit efect. Intensitățile-prag au fost cu atît mai nț nse anumite valori ale intensității curentului (pragului),
cu cît frecvența curentului a fost mai joasă. Nu s-au putut, însă, tiT
curbele care să redea intensitatea minimă^a cutentului electric sinusoit oscilație de tranziție, ritmul cardiac se fixează pe una din ele.
nnrvtm un -»annfihi o Ahtino țin	/aF/v/oF AnAnoto •nn'nrirn nn mi ono	*	*	'
necesară pentru a. obține un anumit efect. Aceasta pentru că au apă
următoarele complicații de ordin tehnic :
— la frecvențe mici s-au produs fibrilații în masa mușchilor str
din vecinătatea cordului, care au generat astfel artefacte electrice ;
— curentul electric cu frecvența sub 100 Hz nu a fost suficienti
bine filtrat de filtrele EEG-ului și s-a suprapus ECG-amei;
—- la frecvențe mari, peste 1 000 Hz, a devenit necesară utiliza
unor intensități mari ale curenților electrici
sinusoidali, pentru a obțr)
a unor fenomene de eleci ?
aceleași efecte, fapte care au provocat apariția unor fenomene de elec’
liză la nivelul electrozilor.
b)	Intensitatea curentului electric sinusoidal
Efectele provocate de curentul electric sinusoidal au depins, intr-o
i.re măsură, de intensitatea curentului (vezi înregistrările).
Fig. 2 — Schema monta
2.	Factorii proprii cordului
Efectele observate au variat cu zona cardiacă pe care s-au aplicat
setrozii de excitație. Zonele cele mai sensibile s-au dovedit a fi: sinusul
nos (ganglionul lui Eemak), septul interatrial (ganglionul lui Ludwig)
șanțul atrio-ventricular (ganglionul lui Bidder).
cordt
I. Modificări eleetroeardiografiec înregistrate. în cazul în care curentul electric
' sinusoidal a fost aplicat la nivelul sinusului venos (ganglionul lui Heinak)
’ în această situație s-au făcut următoarele observații :
।	1. Frecvența impulsurilor emise de nodul lui Eemak a scăzut,
unei cînd intensitatea curentului sinusoidal a crescut (fig. 3, rîndul 2, 3 ,4).
3	2. Dacă intensitatea curentului electric sinusoidal aplicat s-a men-
î iut constantă, atunci și frecvența impulsurilor generate de ganglionul
1 Eemak s-a stabilit la un anumit nivel. Această stabilizare s-a realizat
apă o scurtă perioadă de acomodare (fig. 3, rîndul 2, 4).
4.	Se pare că anumite frecvențe cardiace sînt mai stabile și după
5.	La o anumită intensitate a curentului electric sinusoidal, s-a
jdus blocarea ganglionului lui Eemak și blocarea generală a. cordului
g. 4rîndul 1 în dreapta).
6.	După blocarea ganglionului lui Eemak, s-a oprit curentul electric
lușoidal și activitatea ganglionului lui Eemak a revenit după o pauză.
t
(început, frecvența emisă de ganglion, a fost mică, dar a crescut treptat
iă a atins valoarea inițială (fig. 4, rîndul 2). Această reluare s-a produs
jfel, îneît distanța RE între două impulsuri emise succesiv a scăzut
pă o curbă de tip exponențial.
C. PORTELLI
CURENTUL ELECTRIC SINUSOIDAL LA , CORDUL DE BROASCA
274
275
< = ImA
ros s-a contractat periodic, în continuare, în timp ce atriile și
ul au fost blocate (fig. 5, rîndul 3 în dreapta).
2. Dacă, după ce s-a atins nivelul intensității curentului
veniri.
electric
Țc.e.s.; 0,5 mA, s.c.
usoidal care a provocat blocarea conducerii de la ganglionul lui Remak
ătrii și ventricul, s-a crescut, în continuare, intensitatea curentului
ctric, atunci, la un moment dat, a intrat în funcție ganglionul lui
der, cu. o frecvență foarte rapidă (fig. 5, rîndul în stânga).
~<Țt5niA
Fig. 3 —E. C. G. la cordul de broască in vivo. Pe sinusul venos s-a aplicat un c.c.s,
cu frecvența de 400 Hz și cu intensitatea de 0,5 mA, 1 mA, 1,5 mA; On, momentli
aplicării c.e.s., Off, momentul opririi c.e.s.
Fig. 4 — E.G.G. la cordul de broască in vivo. Pe sinusul cavei s-a aplicat un c.c.s. c j .
frecvența de 400 Hz și cu intensitatea de 0,5 mA. [S-a produs o blocare cardiac u
totală. La oprirea c.e.s. a apărut o perioadă de latență, după care ganglionul
Remak și-a reluat activitatea.	> ;'•

Fig. 5 — E.G.G. la cordul de broască in vivo. în apropierea sep-
tului interatrial s-a aplicat un c.e.s. cu frecvența de 400 Hz și
cu intensitatea crescîndă. Rîndul 1 : aspect de E.C.G. normal.
Rîndul 2 : după aplicarea c.e.s. (0,5 mA), frecvența impulsurilor
generate de ganglionul lui Remak a scăzut. Rîndul 3 : in dreapta,
la creșterea intensității c.e.s. se produce blocarea transmiterii exci-
tației spre ventricul. Rîndul 4, în dreapta : crcscînd în continuare
intensitatea c.e.s., intră în funcție, ganglionul lui Bidder, cu o
frecvență rapidă. Rîndul 5 : la oprirea c.e.s., reapare blocarea gan-
glionului lui Bidder. Rîndul 6 : conducerea excitabilității este reluată
și ventriculul reintră direct pe ritmul generat de ganglionul lui Remak.
II.Modificări eleHrocardioyraîice înregistrate în cazul în care curentul electricH
sinusoidal a fost aplicat în vecinătatea interatrial (ganglionul lui Ludwig) ;
3.

La oprirea e.e.s., ganglionul lui Bidder s-a blocat și după o pauză
, reluat conducerea undei de excitație de la ganglionul lui Remak
'C atrii și ventricul (fig. 5, rîndul 5, 6). Ca urmare, atriile și ventriculul
j reintrat direct pe frecvența generată de ganglionul lui Remak. în
Prin aplicarea curentului electric sinusoidal pe atrii, iu vecină	x	,	_______
septului interatrial, s-au obținut aspecte electrocardiografice similat ^ăâță situație nu s-a mai realizat o perioadă de tranziție, în care distanța
multe pri vințe celor descrise ia punctul I. S-au produs însă și unele nk $'(ffiti’e două sistole succesive) să scadă exponențial. Uneori, la început,
cări specifice zonei atriale :
^jjăriit cîte o bătaie scăpată (netransmisă), prin faptul că, conducerea
O-U	U muuare t—excitației, care a iu atrii a avut o perioadă refractară mai lungă decît intervalul dintre
la nivelul ganglionului lui Remak. în această situație, sil dia impulsuri succesive emise de ganglionul Im Remak (fig. 6,iindul3).
1. S-a realizat o blocare în transmiterea
naștere
276
C. PORTELLI
8
0
CURENTUL ELECTRIC SINUSOIDAL LA CORDUL DE BROASCA
277
—-
4
c.e.s •• a
Pentru intensități mai mari ale curentului electric sinusoidal, de
ordinul a 2,5 mA, s-a realizat fie o blocare a activității ventriculare, fie
apariția mai multor zone de excitație și contracție, asincrone, pe ventricul.
La încetarea acțiunii curentului electric sinusoidal, zonele de excitație
și contracție asincrone de pe ventricul au mai persistat un timp, după
care s-a refăcut sincronizarea cardiacă pe impulsurile sosite de la ganglio-
nul lui Remak.
Cu ocazia aplicării curentului electric sinusoidal pe diferite zone ale
cordului, s-au observat și modificări în amplitudinea, forma și intervalele
undelor electrocardiogramei. Sub influența curentului electric sinusoidal
s-a produs o scădere a amplitudinii deflexiunilor, o lărgire a undelor și
o alungire a intervalelor dintre undele electrocardiogramei. Observațiile
noastre s-au centrat mai ales pe modificările de frecvență, pentru că acestea
au putut fi mai net obiectivizate.
DISCUȚII
Fig. 6 — E.C.G. ia cordul de broască in vivo. S-a aplicat un c.e.s. în vecinătatea
septului interatrial. S-a produs blocarea transmiterii excitației spre ventricul. La
oprirea c.e.s., după o pauză, s-a reluat conducerea excitației. In rîndul 3, se
observă 2 bătăi scăpate (pauza dintre impulsul 1 — 2 și 2 — 3 este dublă distanței
RR obișnuite).
III.Modiîieuri electroeardiograîiee înregistrate în cazul în care curentul electric
sinusoidal a îost aplicat în vecinătatea șanțului atrio-vcntricular (ganglionul
lui Bidder)
1.	în această situație, prin creșterea intensității curentului electric
sinusoidal, s-a obținut o blocare a conducerii excitaței de la atrii la
ventricul.
2.	La o creștere în continuare a intensității curentului electric sinu-
soidal, la un anumit nivel (prag), a intrat în funcție, cu o frecvență mare,
ganglionul lui Bidder.
3.	La întreruperea curentului electric sinusoidal, s-a oprit funcțio-
narea ganglionului lui Bidder și după o pauză variabilă s-a reluat condu-
cerea excitațiilor de la atrii la ventricul. Ventriculul a intrat direct,
fără o perioadă de tranziție, pe frecvența impulsurilor emise de ganglionul
lui Remak.
Curenții electrici sinusoidali cu frecvența de 400 Hz au produs
modificările în ritmul cardiac, prin acțiunea lor asupra centrilor autonomi
ai cordului. Pentru aceasta, pledează următoarele argumente :
1.	Automatismul cardiac este întreținut de acțiunea centrilor auto-
nomi (în mod normal de ganglionul lui Remak);
2.	Frecvența curenților electrici utilizați (400 Hz) a depășit capa-
citatea de urmărire a fibrelor musculare miocardice. Se știe că fibra muscu-
lară cardiacă este caracterizată printr-o perioadă refractară lungă. în
consecință, modificările în frecvența cordului nu sînt o consecință a acțiunii
c.e.s. direct asupra musculaturii cardiace;
3.	Modificările de frecvență cardiacă nu se datoresc unei intervenții
prin intermediul plexurilor neurovegetative, pentru că potențialele de
acțiune nervoase sînt mult mai puțin importante decît acțiunea electrică
directă exercitată de curentul electric sinusoidal la nivelul ganglio-
nului testat.
Celulele dintr-un ganglion cardiac sînt caracterizate prin trei valori
de potențial electric :
1)	potențial de repaus ;
2)	potențialul prag de aprindere;
3)	potențial de acțiune (fig. 7).
IV. Modificări elcelrocardiograHee înregistrate în cazul în care rnrentul electric
sinusoidal a îost aplicat pe ventricul
Rezultatele experimentale au arătat că ventriculul prezintă o sensi-
bilitate mai mică la acțiunea curentului electric sinusoidal, comparativ
cu zonele de amplasare ale ganglionilor cardiaci. Astfel, pentru intensități
mici ale curenților electrici sinusoidali, de ordinul a 0,5 mA și chiar 1 mA,
nu s-au produs modificări de ritm ventricular.
Fig. 7 — Potențialele de acțiune
produse de celulele unui generator
de impulsuri cardiac (pace-maker,
de exemplu, ganglionul lui Re-
mak) ; p.r., potențialul de repaus,
p. ap., potențialul de aprindere,
-> p.a., potențialul de acțiune.
C. PO’RTELLI
10
279
278
ii
CURENTUL ELECTRIC SINUSOIDAL LA CORDUL DE BROASCA
De la valoarea potențialului lor de repaus de aproximativ —70mV,
celulele ganglionare își modifică permeabilitatea membranei pentru ionii
de sodiu și se depolarizează spontan pînă în valoarea pragului lor de
aprindere (circa —40 mV). Atunci se declanșează automat generarea
potențialului de acțiune. Urmează refacerea potențialului de repaus,
după care ciclul se reia pentru a produce noi impulsuri. Frecvența impulsu-
rilor generate depinde de diferența dintre valorile potențialului de repaus
și pragul de aprindere, și de viteza proceselor de depolarizare și repola-
rizare (constantele lor de timp).
Curentul electric sinusoidal intervine atît la nivelul potențialului
de repaus, cît mai ales la nivelul proceselor de depolarizare și repolarizare.
La nivelul potențialului de repaus el produce depolarizarea (4), (5), deci
apropierea potențialului de repaus de pragul de aprindere, ceea ce poate
favoriza uneori o creștere a frecvenței impulsurilor generate. Dacă nive-
lul potențialului de repaus atinge valoarea pragului de aprindere, atunci
se produce blocarea generatorului. Intervenția curentului electric sinu-
soidal asupra proceselor de depolarizare și repolarizare este, probabil,
și mai importantă și este legată de o creștere a permeabilității membranei
celulare și o perturbare a transportului ionic activ prin membrană. Ca
rezultat al acestor acțiuni cresc constantele de depolarizare și repolarizare.
Acest lucru este demonstrat de creșterea duratelor undelor, precum și
a intervalelor dintre undele ECU, sub influența c.e.s. Ca o consecință
se produce o micșorare a frecvenței centrului emițător, și într-un caz-limită
apare blocarea generatorului de impulsuri.
Aceste date și considerații pot explica, într-un mod suficient, modi-
ficările observate prin aplicarea unor intensități crescînde de curent electric
sinusoidal, la nivelul ganglionului lui Bemak (rărirea și blocarea).
Pentru a înțelege intrarea bruscă în funcție a ganglionului lui
Bidder, pe o frecvență rapidă, în momentul în care intensitatea curentului
electric sinusoidal a atins un anumit nivel critic (prag), este nevoie să se
țină seama de rolul inhibitor al ganglionului lui Ludwig. în acest caz
curentul electric sinusoidal blochează niai întîi funcția inhibitoare a
ganglionului lui Ludwig și eliberează, ca o consecință, activitatea ganglio-
nului lui Bidder. La oprirea curentului electric sinusoidal, reapare, întîi,
funcția inhibitoare a ganglionului lui Ludwig și ca o urmare blocarea
ganglionului lui Bidder, apoi e reluată activitatea cordului pe ritmul
generat de ganglionul lui Bemak.
Mai dificil de explicat este faptul că, sub acțiunea curentului electric
sinusoidal, ganglionul lui Bidder intră în funcție cu o frecvență mult mai
rapidă decît cea obișnuită ganglionului lui Bemak și diferită de cea
produsă tot de ganglionul lui Bidder în cazul ligaturii Stannius III.
S-ar putea ca modificarea să fie în acest caz la nivelul ganglionului lui
Ludwig, care își schimbă, la un anumit nivel de polarizare, rolul său
inhibitor, pentru un rol excitator. O altă posibilitate ar putea fi produ-
cerea, sub influența curentului electric sinusoidal, a unor modificări la
nivelul celulelor ganglionului lui Bidder, care ar avea drept consecință
o creștere a frecvenței generate de ganglion. O asemenea modificare
ar putea consta într-o apropiere a nivelului potențialului de repaus, de
pragul de aprindere.
CONCLUZII
Din datele experimentale prezentate, se degajează concluzia că,
sub influența c.e.s. se produc modificări de amplitudine, durată și frec-
vență a undelor electrocardiografice. Mecanismul acestor modificări
constă, probabil, într-o creștere a constantelor de timp în fenomenele de
depolarizare și repolarizare celulară, și în micșorarea potențialului celular
de repaus. Schimbările de frecvență devin mai evidente în cazul, în care
acțiunea c.e.s. se desfășoară la nivelul ganglionului lui Bemak, Ludwig
sau Bidder. Acești trei ganglioni realizează o schemă cibernetică cu trei
elemente : 1. ganglionul lui Bemak, care este emițătorul normal de im-
pulsuri electrice de excitație ale cordului; 2. ganglionul lui Ludwig,
care inhibă în mod normal activitatea ganglionului lui Bidder, și 3. gan-
glionul lui Bidder, care este un emițător, potențial de impulsuri. Sub
acțiunea c.e.s. se realizează micșorarea frecvenței emise de ganglionul
lui Bemak, blocarea activității ganglionului lui Eemak și intrarea în funcție
a ganglionului lui Bidder.
(Avizat de prof. V. Vasilescu.)
AC’TION OF THE SINUSOIDAL ELECTBIC CUBEENT OF 400 HZ
FEEQUE NC Y ON THE FEOG HEABT
SUMMARY
The action of the sinusoidal electric current on the frog heart was
followed up in vivo and the electrocardiographic changes recorded were
taken as evaluation criteria.	s«...
Inițial tests showed that the modifications induced under
fluence of the sinusoidal electric current depend on the current freqpe^y
and intensity, as well as on the heart area directly concerned, Inrilțțțftmjy
experiments a sinusoidal electric curent of 400 Hz frequencywashuâed
which was applied on the following heart areas : the vencrasâ^țlLa^
Bemak’s ganglion), inter-atrial septum (for Ludwig’s ganglI^MB^
atrium-ventricular groove (for Bidder’s ganglion).
At the level of the venous sinus, an increase in thei&i
sinusoidal electric current induced a diminution in the fr#


electric pulses evoked by Bemak’s ganglion. This dimiphj
quency was all the more significant as the intensity
electric current was higher. At a certain intensity thres.
applied, the function of Bemak’s ganglion was blockedi
tț» a»ri> k
<»>» mine
soidal electric current was switched off, Eemak’s-igS
resumed its activity after a latency period and^
W, Ih im ujln cmpi

in which the distance BB (between 2 successiy
exponentially to the inițial value.
d
b i u	ou kux o i
e,
Jeai «(rtaiiimitmilbiii' g'i(WX8
iSpjai lin;
At the level of the inter atrial septum and atffl
the sinusoidal electric current checked the exciț^
ir
fom
280
C. PORTELiLI
12
Remak’s ganglion to the ventricle. At a certain intensity of the sinusoidal
electric current, Bidder’s ganglion was set working at a very fast rhythm.
The effects observed under the influence of the sinusoidal electric
current were accounted for by an increase of the depolarization and repo-
larization constanta and a diminution of the cell resting potențial.
BIBLIOGRAFIE
1.	Best C. II., Taylor N. B., 1958, Bazele fiziologice ale practicii medicale. Ed. medicală, Bucu-
rești.
2.	Chiodi V., Bortolami R., 1966, The Conducting System of the vertebrales Hearl. Ed. Calde-
rini, Bologna.
3.	Dubois R., Couvreur E., 1900, Leșons de physiologie experimentale. Paris.
4.	Naitoh Yutaka, Echart R., 1969, Science, 166, 3 913, 1633.
5.	Portelli C., 1972, Rev. roum. biol.-Zool., 17, 1.
6.	Sthohl A., 1963, Precis de Physique Medicale, Ed. Masson, Paris.
OBSERVAȚII PRIVIND' CAPACITATEA DE ACUMULARE
A”Co DE CĂT RE ANO DON TA PISCINALIS ÎN CONDIȚII
DE LABORATOR
DE
CLAHDIl’ TI DORANCEA, VIOREL DOBRESCl’. GH. FORNJCA, EL1SABETA
DOBRESCi: și 1. DIACONI’
Facultatea de medicină
București, But. Dr. Petru Groza nr. 9
Primit în redacție la 25 februarie 1972.
The accumulalion e.apacily of 67Co by Anodonta piseinalis in experimental con-
ditions on sandy imderlayer or wilhoul it, is discussed. The experimenls pointed
oul that this species can be a good indicator of the 5,Co presence in waters, this
isolope being aecumulaled in higher amounts mainly in valves, gills and viscera.
Una. din tendințele actuale ale cercetării biologice pe plan mondial
este aceea, a- cunoașterii circulației radionuclizilor prin verigile lanțurilor
trofice din ecosistem, a. capacității de acumulare a acestora de către
diferite specii, și în legătură cu aceasta găsirea unor măsuri de protecție
a mediului și a sănătății omului.
Deși pe plan mondial asemenea studii de radioeeologie s-au dezvoltat
în ultimele două decenii, în țara noastră ele sînt abia la început și trebuie
să constituie una din preocupările majore ale ecologilor, ținînd seama de
tendințele de dezvoltare industrială, a țării. Menționăm în această direcție
cercetările efectuate de Por a și colab. asupra acumulării și eliminării
32P la unii pești și la cîteva organisme marine (6), (7) și cercetările efec-
tuate de A d r i a na lo r g u 1 e s c u și colab. (1965) privind înma-
gazinarea radioactivității 13 globale și identificarea radionuclizilor care
o produc la planctonul Mării Negre (5).
în lanțurile trofice ale apelor dulci și marine, moluștele reprezintă
verigi importante în transferul de materie și energie. în același timp ele
reprezintă și o importanță economică prin faptul că unele specii au valoare
comercială fiind comestibile, alte specii sînt folosite în industria obiectelor
ST. si CEUC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NR :) P. 281 - 287 BUCUREȘTI. 11)73
(i - c. 2401)
282
CLAU’DIU TUDORANCEA și colab.
3
CAPACITATEA DE ACUMULARE A 57CO DE CĂTRE ANODONTA PISCINALIS 283
de sidef, iar altele sînt gazde intermediare pentru, unii paraziți care produc
boli la animale domestice și chiar la om.
în nota de față prezentăm cîteva date prelimiare asupra capacității
de înmagazinare a 67Co de către Anodonta piscinalis, una din speciile domi-
nante în multe biocenoze acvatice din țara noastră.
MATERIAL ȘI METODĂ DE J.VCKE
Experiențele s-au făcut pe 2 loturi ele cile 7 indivizi de .tnodonln piscinalis colectate
din pîrîul Dîlga (afluent al Oltului), folosind pentru contaminare ^Co. Ani folosit coballul
radioactiv, deoarece, in general el Înlocuiește Ee in diverse combinații chimice, este asimilat
in cantități măsurabile de către unionide (9), iar izotopul ;,'<'.o are o perioadă relaliv lungă de
injumătălire (2).
Au fost efectuate două experiențe, in condiții diferite : in primul experiment scoicile
au fost puse in vase de 5 1 cu apă fără substrat ; in al doilea experiment scoicile au fost puse
de asemenea în vase de 5 1 dar pe un substrat nisipos, fiecare experiment a durat 15 zile,
desfășurîndu-se in cile două variante : intr-o variantă (2 vase) scoicile au stat în apă de
izvor lipsită dc plancton dar contaminată cu 57C.o, iar in cealaltă variantă (2 vase) scoicilor
li s-a administrat cu hrană o cultură de alge (Scenedesmus sp.), contaminate în prealabil
cu 57Co.
După fiecare experiment scoicile au fost sacrificate și din fiecare exemplar s-a luat
o cantitate de țesut (din branhii, manta, viscere, picior), care a fost cintărită la o balanță
analitică după care s-a determinat radioactivitatea. S-a determinat de asemenea radioacti-
vitalea întregi cochilii bivalve. Apoi s-a determinat cantitatea de 5JCo rămasă în apă și cea
acumulată in substratul nisipos.
Pentru o mai bună comparație în ce privește capacitatea de acumulare a 57Co de către
diferiți indivizi și dc către diferitele categorii de țesuturi, am calculat coeficientul de acumu-
lare (CA*) în sensul utilizat dc Polikarow (19(i0). Pentru coeficientul dc acumulare s-a
calculat media arii mei ică (x) și eroarea medie a mediei aritmetice (Sx), după formula (1)
s =	■	”	'	' '
M i -----------------
n(n — 1)
PEZl-LTA TELE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR
Analizînd datele din tabelul nr. 1 se constată că scoicile,- ținute
în apă puternic contaminată cu 57Co (101—232 pCi/ml) dar fără un
substrat nisipos, manifestă o intensă activitate de înmagazinare a radio-
nuclidulni. Cea mai mare cantitate este reținută de valve, apoi de branhii
și. viscere, urmate în ordine de manta și picior. Valvele fiind organe inerte,
valorile mai mari ale cantității de 57Co acumulat și a coeficientului de acu-
mulare se datorează probabil fenomenului de adsorbție.
aclivilalca urnii gram dc țesut
Coeficient de acumulare =-----------------------------------
activitatea unui ml apă
Comparînd datele noastre cu cele obținute de B a v e r a (1961)
(8) la Unio manens și Andoonta sp., în condiții de apă contaminată cu
54Mn, se constată că valorile din experimentele noastre sînt mult mai mari
(de ordinul a zeci de mii sau milioane de pCi/kg față de valorile de ordinul
sutelor de pCi/kg obținute de autorul citat). Diferențele provin probabil
pe de o parte, din capacitatea unionidelor de a acumula diferit feluriți
radionuclizi, iar pe de altă parte și din cauza concentrației diferite în
care aceștia, se găsesc în mediul moluștelor.
Măsurînd la sfîrșitul acestui experiment concentrația de 57Co rămasă
în apa în care au stat scoicile, am constatat că aceasta a fost de 22,1 pCi/ml
în vasul in care radioactivitatea introdusă a fost de 232 pCi/ml și de
10,2 pCi/ml în vasul în care activitatea introdusă a fost de 101 pCi/ml.
Aceasta înseamnă că scoicile au înmagazinat aproximativ 90% din canti-
tatea de radionuclid introdusă, ceea ce arată o foarte mare capacitate de
acumulare a 57Co.
Dacă se compară modul cum a fost acumulat 57Co de către scoici
în cele două variante ale experimentului, apă- cu alge și apă fără alge,
se constată că valorile absolute sînt în general mai mari la exemplarele
care au stat în apă contaminată fără alge (cu excepția mantalei și a picio-
rului). Acest lucru considerăm că se datorește în bună parte faptului
că în vasele cu apă fără alge a fost introdusă o cantitate mai mare de
radionuclid (232 și, respectiv, 230 pCi/ml), în timp ce în vasele cu apă
conținînd alge contaminate, concentrația izotoprdui a fost mai mică
(101 și, respectiv, 121 pCi/ml).
Urmărind însă coeficientul de acumulare la cele două grupe de scoici
(fig. 1), constatăm că cele care au beneficiat de hrană, deși concentrația
radionuclidului a fost mai scăzută în vasele respective, au un coeficient
de acumulare mai mare decît cele care au stat în apă contaminată fără
Fig. 1 — Variația coeficientului de acumulare
a ^Co de către A. piscinalis in apă fără sub-
strat nisipos.
alge. Acest lucru apare firesc, deoarece consumînd algele contaminate,
au asimilat și radioactivitatea corespunzătoare. Ceea ce apare interesant
este faptul că și în condiții de apă contaminată fără hrană, scoicile au
înmagazinat o cantitate mare de izotop, mai ales în branhii și viscere.
Acest lucru confirmă și pe această cale ideea că moluștele unionide fil-
trează o cantitate mare de apă chiar atunci cînd ea este săracă în hrană.
După cum arată unele date experimentale (1), în asemenea condiții
scoicile filtrează o cantitate mai mare de apă decît atunci cînd stau în
apă bogată în hrană.
7 — e, 2809
284
CLAUDIU TUDORANCEA și colab.
4
CAPACITATEA DE ACUMULARE A WCO DE CĂTRE ANODONTA PISCINAL1S 285
Tabe
Acumularea »7€o <le către .1. nise inalis iii apa fără substrat nisipos (pentru coeficientul <lo acumulare s a
Consiliile	Nr. cxempl.	Urnitele ।	lungimii scoicilor (mm)	Valve pCi/g CA	Branhii pCi/g CA
Apă contaminată fără alge	4	62-89	4627,6 20,0±4,4	1358.7 5,86-2,9
Apă cu alge contaminate	3	60 — 87	2762.3 24,6 ±6,0	627,9 5,89+3,6
Iul nr. 1
calculat șl eroarea medie a medici aritmetice Sx)
Viscere pU CA	Manta pCi/g CA	Picior pCi/g CA
1323,4 5,57 + 5,3	127,1	0,55 ±0,3	60,4	0,26 + 0,1
883,5 7,80 + 2,2	329,6 22,9±0,9	254	2,29 ±0,6
în experimentul al doilea cînd scoicile au fost puse pe un substrat
nisipos, s-a constatat, ca și în primul experiment, că valvele au în general
coeficientul de acumulare cel mai mare urmate în ordine de branhii,
viscere și picior (nu s-a determinat radioactivitatea mantalei) (tab. nr. 2).
Analizînd valorile obținute în cele două variante ale experimentului
(tab. nr. 2), constatăm că în varianta apă contaminată fără alge (vasul
2) nisipul a reținut 88,20% din activitatea introdusă, scoicile au acumu-
lat 6,64%, iar în apă a rămas 5,16%. în varianta apă cu alge conta-
Tabe
Acumularea 57('o de către .1. i>'sciiialis îu condiții dc substrat nisipos (pentru coeficientul
	Condiții	Vasul	Activitatea totală intro- dusă pCi/g	Nr. exmpl.	Lungimea scoicilor (mm)	pCi/g	Valve CA
Apă	contaminată fără alge	1 2	80 100 158 385	2 2	67 72 102 110	169,5 339,5	10,53 + 1.7 10,71 + 2,2
Apă	cu alge contaminate	3 1	79 750 156 759	1 2	68,6 100 110	51,0 85,0	3,19- 2,71+0.5
ul nr. 2
4c acumulare (CA) s-a calculat și eroarea medic a mediei aritmetice Sx)
Branhii		Viscere		Picior		Activitate masă apă (pCi)g	Activitate rămasă in substrat (pCi)
pCi/g	CA	pCi/g	CA	PCi/g	GA		
j 124,4	7,76	Li	27.66	1,72 ±1,6				
60,1	1,89	0.2	11,7	0,37±0,2 >	—		8180	139 705
174.1 11.06 lli.2	0,51	O.l	10,6 18,60	2,54-	: 0.59 O.5 ■	22,	5	0,4 ±0,4	6525	40 347
l
Dacă se compară valorile cantității de radionuclid acumulat în cele două
experimente, se constată că valorile deținute în condiții de substrat nisipos
sînt mai mici decît cele din primul experiment. Acest lucru poate fi datorit,
pe de o parte, faptului că în vasele din al doilea experiment a fost intro-
dusă o radioactivitate mai mică (16,02 ; 15,95 ; 31,36 și, respectiv,
31,67 pCi/ml), iar pe de altă parte faptului că nisipul a reprezentat un
important element de acumulare.
Urmărind ca și în primul caz radioactivitatea rămasă în apa din
vasele de experiență, cît și a nisipului, am putut să apreciem capaci-
tatea de acumulare de către scoici și puterea de reținere a izotopului
de către substrat. Cunoscînd cantitatea de nisip introdusă în vasele 2 și 4
și luînd în considerație datele obținute de F u r n i că și colab.*, cu privire
la modul cum este reținută radioactivitatea de către straturile de nisip
(0—1,5 cm, 60% ; 1,5—2,5 cm 25% ; 2,5—3 cm 15%), am calculat activi-
tatea totală reținută de substrat.
* F fi mic ă G h., D o b r e s c u E., B u 1 a n Ș t., 1972, Simpozionul V dc igienă
a radiațiilor (Comunicare).
minate (vasul 4) nisipul a reținut 25,73% din activitatea introdusă,
apa a reținut 4,16% ceea ce înseamnă că scoicile au acumulat 70,10%.
Din tabelul nr. 2 se constată de asemenea că în ambele variante
ale experimentului scoicile de dimensiuni mai mici au un coeficient de
acumulare mai mare decît cele de dimensiuni mai mari, ceea ce arată
că intensitatea acumulării radionuclizilor este în legătură directă cu inten-
sitatea procesului de filtrare, care este mai mare la indivizii tineri (1), (10).
Reprezentând grafic valorile medii ale coeficientului de acumulare
a 57Co de către scoicile din fiecare variantă (fig. 2), se constată că atît
branhiile, cît și viscerele au un coeficient de acumulare apropiat, ca de
altfel și în cazul variantelor primului experiment.
După cum reiese din datele discutate, indivizii de Anodonta pisci-
nalis pot acumula 57Co în cantități mari ceea ce arată că specia este
un bun indicator și înmagazinator al acestui radionuclid existent în
reziduurile radioactive deversate în ape. Aspectul negativ al acestei
proprietăți a scoicilor constă în aceea că juvenilii de unionide fiind consu-
mați de unii pești, izotopul acumulat poate deveni periculos pentru sănă-
tatea omului avîndu-se în vedere perioada lui de înjumătățire relativ
286
CLAUfDIU TUDORANCEA și colab.
6
CAPACITATEA DE ACUMULARE A aCO DE CĂTRE ANODONTA PISCINALIS
287
lungă. Pericolul pentru om se poate manifesta și pe alte căi, și anume :
fie pe calea consumului moluștelor de către porci, așa cum se întâmplă
în bălțile zonei inundabile a Dunării (3), fie prin intermediul unor mami-
fere acvatice a căror blană este apreciată (bizam și vidră) care se hrănesc
și cu scoici, așa cum am constatat în ghiolurile din Delta Dunării.
Fig. 2 — Variația coeficientului de acumulare
a 57Co de către .1. piscinalis in condiții de
substrat nisipos.
CONCLUZII
Anodonta piscinalis poate fi un bun indicator al prezenței 57Co în
ape, pe care îl înmagazinează în concentrație mare în diferite organe.
Indiferent de cantitatea hranei lor în apă, scoicile acumulează radionuclidul
în însăși procesul filtrării apei.
Coeficientul de acumulare cel mai mare pentru 57Co îl au valvele
(probabil prin adsorbție), urmate în ordine de branhii, viscere, manta
și picior.
Deși unionidele fac parte din lanțuri trofice scurte, acumularea de
către ele a 57Co poate deveni dăunătoare sănătății omului pe diverse căi.
Begardless to the amount of alge which are present in water, the
shelss are accumulating the radionuclide during the process of water
filtration. Anodonta piscinalis seems to be a good indicator of the 57Co
presence in water, accumulating it in higher concentrations within various
organs. Although the Unionids belong to short trophic chains, the accu-
mulation by them of 57Co, an isotope with a fairly long half-life (270 days)
ma y become noxious to human beings by different ways (through fishes
consuming young Unionidae, or pigs eating shells in the easily flooded
Danube area, or some water mammals with a valuable fur which are feeding
on sheels (e.g. the mink and the otter).
BIBLIOGRAFIE
1.	Alimov F. A., 1967, Molliuski i ih roii v bioțenozah i fonnirovanii faun. Izd. „Nauka”,
Leningrad, 305 — 311.
2.	Baptist J. P., Hoss D. E., Lewis C. W., 1970, Healt.li Physics, 18, 1 11 — 148.
3.	Botnabiuc N., Negrea A,. Tudouancea Cl., 196-1, Hidrobiologia, 5, 95 — 104.
•1. Ceapoiu N., 1968, Metode statistice aplicate in experiențele agricole și biologice, Edil, agro-
silvică, București.
5.	Iorgulescu A., Oncescu ii., Șerbănescu O., Porumb F., 1965, St. și cerc, biol., Seria zoolo-
gie, 17, fi, 571—577.
6.	Pora A. E., Onos I., Rușdea D., Stoicovici El., Wittenbedleh C., 1961, St. și cerc, biol.,
Cluj, 12, 2, 293-326.
7.	Pora A. E., Precup O., Oros I., 1961, Studia Univ. „Babeș-Bolyai, ser. II, 1, 235 — 256.
8.	Ravera O., 1964, Verii. Internat. Vercin. Lininol., 15, 885 — 892.
9.	Ravera O., Meblini M., Musso S., 1969, Giornale Di Fisica Sanitaria E Protezione C.ontro
Le Radiazioni, 13, 4, 301 — 305.
10.	Tudouancea Cl., 1970, Studiul populațiilor de Unionidae din complexul de bălti Crapina-
Jijila (zona inundabilă a Dunării), (teză de doctoral), București.
11.	Vladek S., 1963, Rapport CLOR-26, Varșovia, 1 — 15.
(Avizat dc prof. N. Botnariuc.)
Facultatea de biologie
Laboratorul de ecologie și biologie generală
bucurești Splaiul Independenței 91 95
Primit in redacție la 30 ianuarie 1973.
CONS1DEBATION ABOUT THE ACCUMULATING CAPACITY OF
57Co BY ANODONTA PISCINALIS IN LABOB ATOBY ( ONDITIONS
SUMMARY
Two experiments were performed in order to test the accumulating
capacity of 57Co by Anodonta piscinalis (the material was collected in
the river Dîlga of the Olt river basin). Two variants were tried : (1) water
without a sandy underlayer, with algae or free of them; (2) water with
a sandy underlayer, with algae or free of them.
In the food variants the shells received a diet of Scenedesmus sp.,
which were beforehand contaminated by 57Co.
It was found that valves have the highest s7Co accumulation coeffi-
cient (probably by adsorption), follower in order by the gills, the viscera,
the mantie and the foot.
UN NOU TIP DE INSTALAȚIE EXPERIMENTALA PENTRU
STUDIEREA FORMICIDELOR CU UNUL SAU MAI MULTE
CUIBURI
DK
DINU PARASCHIVESCU
An experimental device with several nests, for ecological and elhological expe-
riments on ant-species constructing their nest in the soil is described. This
experimental device permits a simultaneous investigation of the nutrition, of
the nest-building, of the intra- and interspecific relations as well as olher biological
aspects in one to three ant-species.
Cercetarea speciilor de furnici care își construiesc cuibul în sol
prezintă un interes deosebit, datorită rolului lor în aerisirea solului.
Unele specii sînt dăunătoare agriculturii prin nutriția lor granivoră, în
schimb altele prin înmulțirea lor artificială în natură pot contribui la
combaterea gîndacului de Colorado — dăunător al cartofului.
Pentru o valorificare economică eficientă a acestor specii de furnici
folositoare în agricultură, este necesar ca acestea să fie experimentate
în prealabil în laborator, în instalații special amenajate — cuiburi arti-
ficiale.
în literatura de specialitate există date asupra speciilor de furnici
care au fost experimentate în laborator fiind întreținute în diverse cuiburi
de mărimi și forme variabile care sînt construite din diferite materiale
(ghips, lemn, sticlă).
Aceste cuiburi s-au construit pentru anumite specii, avînd posibi-
litatea de a cerceta unele aspecte de comportament a acestora.
Există cuiburi mici ca mărime de exemplu, tipul J a n e t (7)
de formă dreptunghiulară și construit din ghips avînd dimensiunile 15 cm
lungime, 12 cm lățime și 2,5 cm înălțime, acoperit de o placă de sticlă
de aceleași dimensiuni.
ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 KR. 3 P. 283-201 BUCUREȘTI 1973
290
DINU PARASCHIVESCU
2
Alte cuiburi sînt de formă verticală, construite din sticlă (13), (15)
sau lemn (3), iar alteori cuiburile pot atinge dimensiuni mai mari (15).
Dintre cuiburile descrise în literatura de specialitate menționăm
pe cele experimentate de V i e h m e y e r (11), M e y e r (10), Brun (2),
E m e r y (4), Goetscli (6), Barth (1), Ei el de (5), L u b-
bock (9), Molitor (11), Eidmann (3), Wassman (15),
S c li m i t h (13), Wheeler (IO)', Kutter (8). Ideea care a stat
la baza tipului de construcție a cuibului conceput de noi a fost de a se
adapta cît mai exact posibil forma instalației la condițiile lor din natură.
Pentru aceasta s-a amplasat arena cuibului deasupra casetei (cuibul pro-
priu-zis) în așa fel încît furnicile lucrătoare să aibă posibilitatea să-și
construiască cuibul ca și în natură, tot pe verticală (fig. 1 și 2).
Instalația noastră oferă posibilitatea de a se urmări întreaga acti-
vitate a furnicilor din arenă pe plan orizontal, cît și din încăperile cuibului
pe plan vertical datorită transparenței pereților de sticlă. Instalația este
construită din stiplex, sticlă, sită metalică și ghips.
în astfel de cuiburi artificiale se pot face cercetări complexe (12),
de exemplu :
a)	cercetarea modului de construcție a cuibului simultan la trei
specii de furnici (fig. 3);
b)	cercetări privind nutriția (granivoră), carnivoră) concomitent la
trei specii (fig. 4 a, b)-,
c)	cercetarea relațiilor inter- și intraspecifice;
d)	cercetări etologice prin marcarea furnicilor lucrătoare care
aparțin aceleiași specii (fig. 5); studierea în paralel a trei specii diferite
în cele trei cuiburi. Influența umidității asupra camerelor cu ouă, larve
sau cu depozitele de hrană (fig. 6);
e)	cercetarea unor aspecte biologice (dezvoltarea speciilor respec-
tive) (fig. 7).
DATELE TEHNICE ALE INSTALAȚIEI
Instalația se compune din două părți distincte :
1)	arena cuibului;
2)	caseta cuibului (în număr de 3) (fig. 8).
1.	Arena cuibului are mănătoarele dimensiuni: 1,05/0,68 m și este
lateral înconjurată de un șanț de apă. Pentru economisirea stiplexului
peretele canalului de apă exterior este fixat de peretele arenei, formînd
un unghi.
în arenă se află trei pereți despărțitori pentru deschiderile celor trei
cuiburi (casete) care sînt fixate la arenă în partea de jos în poziție verticală.
2.	Casem.e pot fi de dimensiuni egale sau inegale (fie toate case-
tele cu o lățime egală de 0,30 m sau două casete late de 0,30 m și una
de 0,50 m). înălțimea în ambele cazuri, egală, de 0,35 m. De asemenea și
grosimea secțiunii dintre cei doi pereți de sticlă este necesar a fi constantă,
de 0,6 mm pentru a avea vizibilitate bună. asupra activității furnicilor
în cuiburi (casete) care se obțin datorită transparenței pereților de sticlă.
Părțile laterale ale casetelor din sticlă sînt prevăzute cu cîte 5 ori-
ficii de 0,5 mm în diametru prevăzute cu sită pentru aerisirea încăperilor
cuibului propriu-zis.
1
Cuibul experimental văzut, din profil.
Arena cuibului experimental.
Fig. 3 — Construcția cuibului intr-una din casetele cuibului Messor slructor Latr.
Fig. 5 — Marcarea furnicilor (etichete aplicate pe gaster)la specia Camponotus
vagus Scop.
b
Fig. 4 a, b — Nutriția in cuibul artificial : a) granivoră — Messor structor Latr.
(cu semințe de Helianthus anuiis L.) și b) carnivoră —- Calaglyphis cursor aenescens
Nyl. (cu insecte consumate parțial de furnici).
Fig. 6 — Influența umidității din cuibul artificial asupra modului în care
depozitează semințele (Messor structor Latr.).
3
291
Fig. 7 — Unele aspecte biologice din cuibul artificial Messor silitelor Latr.
UN NOU TIP DE INSTALAȚIE EXPERIMENTALA PENTRU FOR/MICIDE
Mențiune:-
întreaga instalație este di.n'stiplex și,sticlă Scara: 1 = 10
Fig. 8 — Date tehnice ale instalației.
în concluzie o astfel de instalație este absolut necesară pentru expe-
rimentări prealabile în laborator pentru o valorificare ulterioară eficientă
din punct de vedere economic, datorită faptului că aceste specii pot fi
folositoare în agricultură.
(Avizat de prof. Gr. Eliescu.)
BIBLIOGRAFIE
1.	Barth I., 1909, Ent. News Philad., 20, 113 — 115.
2.	Brun H., 1912, Biol. Centralbl. 32, 154-187, 216-226.
3.	Eidmann G., 1926, Z. Vgl. Physiol., 3, 779-826.
4.	Emery C., 1909, Z. wiss. Insektenbiol., o.
5.	Fielde I., 1900, Biol. Bull., 2, 81-85.
6.	Goetsch L., 1947, Z. Morphol. Ok., 10, 253 — 419.
7.	Janet L., 1897, Mem. Soc. Zool. France, 10, 302 — 323.
8.	Kutter H., 1913, Z. wiss. Insektenbiol., 9, 193 — 196.
9.	Lubbock L., 1883, Ameiscn, Bienen und Wespen, 4, 128 — 135.
10.	Meyer E., 1923, Biol. Zentralbl., 47, 353-404.
11.	Molitor I., 1932, Zool. Anz., 97, 167-172.
12.	Paraschivescu D., 1967, Les insectes sociaux, 14, 123 — 130.
13.	Schmitz I., 1907, Ent. Wochenbl., 24, 23-28, 121-138.
14.	Viehmeyer I, 1905, A.d. Heimat, 18, 7 — 17.
15.	Wassman I., 1906, Arch. triin. Inst. Gr. Duc. Luxemburg. Sect. phys. nat. 1 — 2.
16.	Wheeler G., 1910, Ants, their struciure development and behaviour, New York.
Institutul de biologie „ Tr. Săvulescu”
Sectorul de ecosisteme terestre
București 17, Splaiul Independenței nr. 290
Primită în redacție la 29 noiembrie 1972.
294
IN MEMORIAM
RECENZII
Profesorul Orest Marcu a fost mult preocupat de problemele specifice ale biogeografiei.
El vedea iu această disciplină nu o statică a răspindirii speciilor, o înregistrare a nișelor lor ecolo-
gice, ci mai ales cauzele care duc la fenomenul de speciație (în sensul izolării unei grupe dc
consangvini a lui Racoviță). S-a ocupat de biogeografia aproape a tuturor grupelor de never-
tebrate, imbinind armonios anatomia și ecologia, pentru a detecta fenomenul filogenetic pe
care il dezvăluia (Coccinellidae, Chrysomelidae, Cerambycidae etc.).
Nn a neglijat nici studiile de parazitologie pe păsări, mamifere și pești, unde a descris
nu numai specii noi de paraziti, dar mai ales comportamentul fizico-patologic al animalului
parazitat.
Profesorul Orest Marcu a fost autor de cursuri de zoologie și de biogeografie (zoo- și fito-).
L-am cunoscut prima dată în 1942, fiind în comisia de candidatură pentru ocuparea
postului de profesor de fiziologie animală la universitatea din Iași. Am rămas de atunci cu
o adincă admirație și stimă față de omul principial și cinstit, față de savantul cu largi cunoș-
tințe din domeniul biologiei, față de dascălul-mcșter iubit și urmat de studenți. Aceștia vorbeau
cu îneîntare de excursiile organizate și dirijate de profesorul Orest Marcu.
L-am avut apoi coleg la Cluj, unde întotdeauna a manifestat o adevărată ținută acade-
mică, o comportare socială ireproșabilă și a fost pentru noi toți, studenți și dascăli, un model
în toate.
De peste 6 ani a rămas ea profesor consultant, continuind să lucreze pe teren și în labo-
rator pentru a descoperi noi aspecte din viața atît de variată a celui mai imens grup dc
animale de pe pămînt care sînt insectele.
în urma sa a rămas o foarte valoroasă colecție de insecte, pe care familia a donat-o
Muzeului catedrei de zoologie din Cluj, cît și numeroase manuscrise de lucrări neterminate.
Printre aceste cîteva fascicule din I'auna R.S. România, care va trebui acum încheiată dc
către colegii de specialitate.
Opera științifică a profesorului Orest Marcu va rănune ca o piatră dc granit în biologia
românească, de la care au pornit multe căi noi care duc azi la procesul de combatere biologică
a dăunătorilor.
Eugen A. Pora
BUSNEL R.-G. (edite), I.es syslemes sonors animaux. Biologie el Bionique. (Sistemele sonore
animale. Biologie și bionică'). Cours d’ete OTAN. Frascati, Italia, 1966 (apărut în
Franța 1971) 2 voi., 1233 p.
De multă vreme în fiziologie se simțea nevoia unei puneri la punct a dalelor biologice,
fizice, tehnice, matematice etc. despre sistemele dc informație ultrasonoră la animale. Mate-
rialul cursului (mai bine spus al simpozionului) de la Frascati, locul unde s-a născut Spallan-
zani (1729), cel care a descoperit fenomenul ccolocației la liliac, vine acum să ne aducă o seric
de date experimentale extrem de importante.
în cele două volume sînt cuprinse 30 dc rapoarte făcute de cei mai cunoscuți specialiști
în bioacustică, care au fost trimise dinainte tuturor participanților, iar aceștia au prezentat
în scris observațiile lor, astfel că la Simpozionul dc la Frascati s-a avut Ia dispoziție un
material complet, înainte de a fi prezentat, iar discuțiile ulterioare s-au purtat la un nivel
de informare deja stabilit. Tocmai din felul acestei organizări și a materialului astfel expus,
valoarea celor două volume prezente depășește tot ceea ce am așteptat.
Senarul, adică complexul de organe (sau apa. ate) care participă Ia percepția ultra-
sonoră este un mijloc de explorare a mediului extrem do complex. Animalele care au servit
la experiențe în toate cele 30 dc rapoarte prezentate au fost : liliecii, delfinii, focelc,morsele,
fluturii de noapte și bineînțeles omul, ca unul care poate folosi această aparatură ultrasonică
(mai ales în cazul orbilor).
Materialul este sortat pe următoarele capitole : comunicări libere asupra unor noi
fenomene de sonar in lumea animală; identificarea prin mijloace sonar; caracteristicile gene-
rale ale semnalelor acustice de orientare și cîteva performanțe în sonarul lumii animale; rezis-
tența la semnale interferențe; acțiunea sonarului asupra celorlalte sisteme senzoriale; sonarul
și orbul; conținutul social al unor impulsuri, altele decît cele folosite în ecolocație; structu-
rile neurologice implicate în sistemul sonar biologic; teoriile sistemelor sonar și aplicarea lor
la animale; tipurile și protocoalele de experiențe pentru a obține rezultate comparative; dis-
cuții generale.
Semnalez ca deosebit de noi materialele care se referă, la influența sonarului asupra
altor sisteme informaționale, în care se arată acțiunea dăunătoare a unor sunete ultrascurte
de mare intensitate și de frecventă repetare. De asemenea, aplicarea sonarului la orbi consti-
tuie un fenomen foarte studiat și cu rezultate promițătoare pentru foarte curind.
în discuțiile ce s-au publicat pe marginea fiecărui raport, inginerii și matematicienii
au adus puncte dc vedere noi asupra interpretării unor rezultate obținute de biologi, iar la
rap oartele fizicienilor și matematicienilor asupra modelului fizic sonar, biologii au completat
sch cinele cu observații experimentale. Din această interferare de păreri s-a desprins utili-
tatea lucrului în comun, care este folositor atît pentru biologi, cit și pentru fizicieni și tehni-
cie ni. în laboratoarele în care se cercetează un fenomen informativ, cum este cel despre care
ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 25 NIC 3 P. 295-299 BUCUREȘTI 1973
RECENZII
2
3
RECENZII
2»6
se vorbește, azi nu se mai poate lucra cu rezultate bune, decît in combinații multilaterale
dc biologi, fizicieni, tehnicieni și matematicieni.
Neconcordanța care sc poate evidenția într-un sistem biologic și unul fizic se datorește
faptului că în cel dinții sistemul nervos poate acumula informații și poate să le țină în rezerv;!
pentru un moment cînd ceva cu totul „insesizabil încă” le declanșează determinînd un răspuns
clar și precis, neașteptat. Animalele pot detecta un semnal slab emis de ele însele, intr-un
ansamblu de semnale mult mai puternice, tocmai din cauza „recunoașterii” semnalului propriu
pe baza inmagaz.inării anterioare a unei memorii de semnale. Aspectul psihologic al sonarului
nu a fost încă studiat și mai ales nu a fost aplicat la om.
Aș vrea să semnalez că ni se prezintă aici și sistemul anatomo-funcțional al sonarului
de la delfin și oarecum al tuturor legăturilor acestuia cu sistemul nervos central. Este pentru
prima dată că începe să fie dezvăluit „misterul” ecolocaliei la delfin și explicat volumul mare
al creierului acestui animal.
Profesorul Busncl, conducătorul laboratorului de fiziologie acustică din Jouy-cn-Josas
(Franța), unul din cei mai cunoscuți specialiști ai sonarului din lume, care a făcut numeroase
aplicații sonore în agricultură (pentru combaterea unor păsări dăunătoare), a pus la dispoziția
fiziologilor, biologilor, agricultorilor, a fizicienilor, tehnicienilor ingineri etc. un material extrem
dc valoros în aceste două volume dc o prezentare ireproșabilă a sistemului xero. Graficele,
fotografiile, tabelele și mai ales bibliografia fiecărui raport sau discuții aduc in fața noastră
informația la zi asupra acestei probleme extrem dc moderne a fiziologiei senzoriale. Esle inte-
resant dc semnalat că din cei 75 de participanți 26 au fost din S.U.A., 22 din Franța, 10
din Anglia, 7 din R. F. Germania, citc 2 din Olanda, Italia, Danemarca și cile unul din.Noua
Zeelandă, Austria, Suedia, Japonia. Rezultatele aplicării sonarului ne interesează insă pc toți,
atit pentru comunicații, cil și pentru combaterea unor dăunători sau pentru orientarea orbului
în mediul sonor complex al vieții moderne.
Eugen A. Pora
21.7
Ele sini insolite dc numeroase scheme sintetice originale, care pot orienta și un lector neavizat
în subtilitățile problemei. Materialul bibliografic, deși se. bazează cu prioritate pe lucrările
profesorului Csaba, este îmbinat cu comunicări fundamentale in care, sc înscriu numele Iui
Brachet, M. F. Burnet, Ginsburg, Jacob și Monod, Klug, Miller, Selyc, Torii etc.
Monografia ne introduce în problemele fundamentale ale mastocitclor: geneză, divi-
ziune și transformări, reglarea formării și activității lor in dependență de anumiți factori hormo-
nali etc. întrucit autorul studiază pe larg acțiunile glucocorticosteroizilor asupra mastoci-
telor timice, expunerea servește și la o mai amplă cunoaștere a acțiunii lor timolitice, respectiv
a urmărilor și semnificației biologice a procesului de involuție acută a glandei. Nc satisface
faptul că prof. Csaba nu se rezumă numai la timus, ci privește acțiunea hormonilor corlico-
suprarenali in mod comparativ asupra întregului sistem timolimfatic.
în mod deosebit ne-am fixat asupra prezentării autoreglării sistemului dc producere
a granulelor mastocitare, in corelație cu sintezele de serotonină, heparină și histamină. Schema
propusă se bazează pe concepțiile lui Jacob și Monod, pe care autorul o amplifică apoi intr-o
variantă asupra mecanismului prin care corlicosleroizii induc acest proces. Semnalam exigența
dr. Csaba in munca sa de cercetare, insă atunci cind consideră că dispune de o bază faptică
corespunzătoare, construiește cu abilitate și o judecată fermă o seric dc ipoteze sau teorii
care au darul să cucerească și pc specialiști. în fine, menționăm ca dc mari perspective introdu-
cerea in investigații a epifizei, care mai constituie o mare enigmă biologică.
Monografia prof. dr. G. Csaba esle un exemplu de concizie și sinteză, reușind ca într-un
număr redus de pagini să atingă problemele fundamentale ale mastocitclor. Lucrarea complexă
se adresează interesului unei lagri sfere dc biologi atit pe plan teoretic, cît și practic, complc-
tînd o seric dc probleme rămase in suspensie. .Meritorii sînt și condițiile de publicare in limba
engleză, asigurate de Editura Akademiai, prin care monografia intră in circuitul internațional
dc informare științifică.
Virgil Toma
G. CSABA, Regiilation of Masl Cell Formation (Reglarea formării mastocilelor), Ed. Akademiai,
Budapest, 1972, lll p.
Evidențierea rolului imunobiologic al timusului a declanșat după 1960 o adevărată
redescoperire a glandei, materialele informaționale pe această temă atingind un volum impre-
sionant. Se poate aprecia însă că ele aveau un caracter oarecum exclusivist, omițind o serie
de aspecte ale corelației timusului cu clementele constelației endocrine. Tocmai de aceea este
de remarcat că în ultimul timp cercetători de renume ca Mctcalf, Clarck, Feldman sau Blomberg
caută să integreze funcția imunologică a glandei într-o perspectivă mai largă, in care inter-
venția factorior endocrini își găsesc rolul natural.
în acest sens monografia prof. dr. G. Csaba, directorul Institutului de biologie dc la Uni-
versitatea medicală „Scmelweis” din Budapesta, apare la momentul oportun, ca pe baza unei
concepții și metodologii moderne să ne prezinte nu numai o expunere competentă asupra
mastocitclor, dar și o aprofundare a unor funcții ale timusului, corelate cu aceste formațiuni.
Competența autorului se explică prin faptul că are în atenție mastocitele, respectiv problema
timusului, de aproape două decenii, și prefața lui H. Selyc confirmă valoarea acestei activități.
De fapt ca se înfățișează cititorului prin impecabilitatea imaginilor microscopice și electronmi-
croscopice, logica și criteriile de selectare a modelelor experimentale, interpretarea exigentă
a rezultatelor și mai ales comentariile, sau concluziile generale care le extrage pc marginea lor.
Edited by W. Becrmann, Resulls and Problems in Cell Diflerentialion. Voi. 1. Developmenlal
Studies on Gianl Chromosomes (Rezultate și probleme in diferențierea celulară) Voi. 1.
Studii de dezvoltare pe cromozomii uriași). Springer-Verlag, Berlin — 1 leidelberg —
New York, 1972.
Redescoperirea cromozomilor uriași polilenici din glandele salivare de la diptere in
1933, cind genetica era in plină dezvoltare, a avut o deosebită importanță pentru direcționarea
liniilor sale dc cercetare. Structura lor morfologică specifică cu alternanță de conformații
în formă de discuri clare și întunecate, alternanță care le dădea un aspect striat specific,
a permis cercetări dc cilogenetică de o deosebită finețe. Ga atare aproape întreaga orientare
clasică a geneticii s-a deplasat spre analize prin observații cilologiee. Astăzi in cadrul geneticii
moderne, odată cu descoperirea faptului că mărirea unor discuri din structura cromozomilor
uriași în perioade larvare determinate — măriri care duc la conformații cunoscute sub denumi-
rea de umflăturile și inelele lui Balbiani (a.șa-numitele pufuri) este rezultatul intensificării
funcționale a unor gene determinate, s-a ajuns la concluzia că studiul formării acestor umflă-
turi, a structurii și funcției lor este dc o importanță capitală în cercetări asupra determinismului
genetic al ontogenezei și al diferențierii celulare. Acesta esle motivul pentru care prof. dr.
RECENZII
299
298
RECENZII
4
W. Beermann a centralizat 8 articole ale unor specialiști în studii pe cromozomii uriași in volu-
mul al 1-lea al seriei consacrate problemelor diferențierii celulare. Volumul este un omagiu
adus memoriei lui J. Schultz (1901 — 1971), unul dintre colaboratorii lui Morgan care și-a
consacrat majoritatea timpului său dc’cercetare după 1933 studiului cromozomilor uriași poli-
tenici și este promotorul ideii că structura striată a acestor cromozomi este legată de activitatea
sau inactivitatea genelor localizate aici.
în articolul inaugural al volumului, articol intitulat „Cromomerc și gene” autorul,
prof. dr. W. Beermann de la Institutul de biologie Max Planck din Tiibingen, dezbate pro-
blema fundamentală a structurii morfologice a cromozomilor uriași și a relației dintre această
structură și localizarea genelor. Autorul arată în concluzie că unitatea structuro-funcțională
de bază a cromozomilor de la cucariote este cromomerul sau complexul cromomero-intercro-
momeric. De regulă o singură genă sau cislron pare să existe în interiorul fiecăruia dintr-un
asemenea complex, complex care la cromozomii uriași corespunde unei unități disc-porțiune
interdisc. Enorma variabilitate și potențialitate multiplă de la organismele superioare, atît
cea manifestată in filogcneză, cît și in ontogeneză, arc la bază sistemul dc control intranuclear.
Dispoziția structurală a acestuia este bine manifestată în structura striată a cromozomilor
uriași politenici. Din această cauză studii dc dezvoltare pe asemenea cromozomi înseamnă un
important pas înainte in atacarea problemei genei.
Articolul următor cu titlul ,,Cromozomi izolați din glandele salivare nefixate de Ghiro-
nomus” aparține lui dr. M., Lezzi de la Institutul ETH din Zurich, și dr. M. Bobcrt, de la Univer-
sitatea Saarland din Saarbriicken. în acest articol se arată metoda izolării unui singur cro-
mozom uriaș din glandele salivare vii și rezultatele unor cercetări cu privire la proprietățile
structurale și funcționale ale unui asemenea cromozom. Sînt descrise, cu această ocazie, struc-
tura regiunilor active și inactive, treptele procesului de activare, semnificația biologică a efec-
tului ionic diferențiat asupra unor regiuni cromozomice.
Al treilea articol cu titlul „Replicarea în cromozomii uriași politenici” este redactat
de dr. S. T. Rudkin de la Institutul de cercetări oncologice din Philadelphia și este consacrat
în esență modului de formare a cromozomilor politenici. Sînt analizate o serie de experiențe
care ne arată care este unitatea de. replicare, modul replicării și care sînt mecanismele contro-
lării replicării.
Articolul al patrulea este semnat de dr. C. Pelling de la Institutul de biologie Max
Planck din Tiibingen și este intitulat „Transcripția în umflăturile cromozomilor uriași”. El
dezbate modul cum se realizează biosinteza ARN mesager în umflăturile și inelele lui Balbiani
și se fac aprecieri asupra lungimii moleculelor de ARN transcrise, la nivelul umflăturilor.
în articolul următor, al cincilea, scris de dr. M. Ashburner dc la Universitatea din
Cambridge, se tratează sub titlul „Modelajul umflăturilor la Drosophila melanogaster și Ia specii
înrudite” modul dispunerii umflăturilor lui Balbiani la diferite specii de Drosophila și rezul-
tatele unor experiențe care au dus la modificarea acestei dispuneri. S-a acționat cu hormoni,
factori nutritivi, temperatură, diferite substanțe chimice ș.a. în concluzia datelor analizate
se arată că ceea ce se cunoaște pînă azi despre natura și formarea umflăturilor lui Balbiani
este destul de puțin. Deși formarea unora se află direct sub un control hormonal se știe. încă
prea puțin despre organizarea genetică a acestui sistem de control.
Al șaselea articol cu titlul „Relația dintre formarea umflăturilor, perii și diferențierea
mugurilor locomotorii de la Caliphora și Sarcophaga” este întocmit de dr. D. Ribbert de la Uni-
versitatea din Miinster și descrie procesul formării perilor și a conformațiilor locomotorii
la cele 2 diptere, precum și relația acestor procese cu formarea de pufuri. Sînt detaliat prezen-
tate rezultatele analizelor structurii cromozomilor uriași din celulele generatoare ale perilor
și mugurilor locomotorii. Aceste rezultate au permis efectuarea unor deducții importante cu
privire Ia mecanismele, genetice ale formării acestor conformații Ia diptere.
Titlul celui de-al șaptelea articol este „Controlul formării de umflături la Drosophila
hydeC si este redactat dc dr. D. Berendes de la Universitatea din Nijmegen (Olanda). Aici sint
sintetizate date cu privire la geneza umflăturilor lui Balbiani la specia D. hydri și la posibili-
tatea inducerii artificiale a acestora. Se arată în ee măsură dalele obținute contribuie
la elucidarea activității diferențiale a genelor eu ocazia dezvoltării larvare și a diferențierii
celulare.
Ultimul articol este semnat de dr. R. Panilz de la Academia de științe din Gartesleben
(R.D.G.) și se ocupă cu activitatea de formare a inelelor lui Balbiani la chironomidul Acrico-
topus lucidus. Cu această ocazie sini dezbătute o serie de probleme interesante și importante ea :
sinteza de ARN și formarea inelelor, reglarea formării inelelor ș.a.
în esență toate cele 8 articole cuprinse in ciclul consacrat studiilor de dezvoltare pe
cromozomii uriași consolidează temeinic concluzia ca asemenea studii sini de prim ordin pcnliu
lămurirea problemei controlului genetic al diferențierii celulare. Dat fiind actualitatea acestei
probleme, valoarea articolelor cuprinse in ciclul mai sus amintit și a bibliografiei prezentate
în ele, volumul at 1-lea al seriei consacrate biologiei dezvoltării trebuie sa fie consultat de orice
biolog și in special genetician care caută să fie la curent cu cele mai moderne aspecte ale biolo-
giei contemporane.
Odavian Precup
Revista „Studii și cercetări de biologie — Seria Zoologie”
publică articole originale de nivel științific superior, din toate
domeniile biologiei animale : morfologie, fiziologie, genetică, ecologie
și taxonomic. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca :
1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din
domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri,
schimburi de experiență între cercetătorii români și cei străini
ctc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente
cărți dc specialitate apărute în țară și peste hotare.
nota către autori
Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile
dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Tabelele vor fi
dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate
în tuș pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate
cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate cu cifre arabe.
Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text.
Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice.
Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea
bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor
va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie
vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Lucrările vor
fi însoțite dc o prezentare a lucrării dc maximum 10 rînduri în limba
engleză. Textele lucrărilor nu trebuie să depășească 15 pagini dacti-
lografiate (inclusiv bibliografia, explicația figurilor' și tabelele).
Autorii au dreptul la un număr de 50 dc extrase, gratuit.
Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în
exclusivitate autorilor.
Corespondența privind manuscrisele, schimbul dc publicații
etc. se va trimite pe adresa Comitetului dc redacție, Splaiul Inde-
pendenței nr. 296, București 17.
La revue „Studii și cercetări de biologic — Seria zoologie”
parait 6 fois par an.
Tonte commande â rătranger sera adresse ROMPRESFILA-
TELIA, Boite poștale 2001, telex 011631, Bucarest, Roumanie ou
â ses representants a râlranger. En Roumanie, vous pourrez vous
abonner par les bureaux de poște ou chez voire facteur.