LUCRĂRI APĂRUTE ÎN EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA MIMAI C. BĂCESCU, GEZA I. MULLER și TRAIAN-MARIAN GOMOIU, Ecologie marină. Cercetări de ecologie bențală in Marea Neagră, Analiza cantitativă, calitativă și comparată a faunei bentale acvatice, 1971, 359 p., 24,50 lei. M. A, IONESCU și MEDEEA WEINBERG, Fauna Republicii Socialisto România, Diptera—Asilidae, 1971, voi. Xl.fasc. 11, 288 p,, 23 lei. I. E. FUHN și FLORIANA NIGULESGU-BURLAGU, Fauna Republicii Socialiste România, Araehnida, Fam. Eycosidae, 1971, voi. V, fasc. 3, 256 p., 15 lei. V. GHEȚIE în colab. cu HELBRAND A., Anatomia animalelor domestice, voi. I, Aparatul locomotor, 1971, 745 p., 100 lei. C. WITTENBERGER, Evoluția funcției musculare la vertebrate, 1971, 195 p., 10 lei. ILIE DIGULESGU, DOINA ONIGESCU și LETIȚIA MISCHIU, Biologie celulară, 1971, 420 p., 35 lei. ZACHIU MATEI, Fauna Republicii Socialiste România. Clasa Chilopoda. Subclasa Epimorplta, 1972, voi. VI, fasc, 2, 224 p„ 13 lei. ST. Șl CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 K 399-510 BUCUREȘTI 1972 LM- C. 1684 43 817 Lei 15. 1OLOG1E A* ? r IM ^RA', ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Budii si cercetări de V , SERIA ZOOLOGIE f - ÎUfiWMWWWWHMMMMW 4.^ 53 COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil : Academician EUGEN PORA Redactor responsabil adjunct: R. CODREANU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Sludii si cercetări de BIOLOGIE SERIA ZOOLOGIE TOMUL 24 1972 Nr. 5 Membri; M. A. IONESGU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; MIHAI BĂGESGU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; MARIA GALOIANU — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, fac- torii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la întreprinderea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de re- dacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie”. SUMAR Pag. STOICA GODEANU, Cîteva date asupra unor testacee (Rhizo- . podea, Arcellinida și Gromida) din România ....... 401 VASILE MANEA, Contribuții la .studiul hidroidelor (Coelenterata) din Marea Neagră.........................................? . . 409 ALEXANDRU V. GROSSU, Noi contribuții la cunoașterea genului Daudebardia Hartmann (Gastropoda, Pulmonala) în fauna României...................................................... 419 ANDRIANA DAMIAN-GEORGESCU, Noi .specii de Ceraiopogo- nidae (Diptera) pentru fauna României....................... . 423 RODICA GIURGEA și EUGEN A. PORA, Acidul ascorbic în bursa Fabricius după timectomie și în timus după bursec- toinie la puii de găină .................................. 433 DELIA ȘUTEU și ANCA CRISTEA, Efectele unor insecticide or- gano-fosforlce asupra Ca, P, colesterolului și N aminic liber sanguin la găini ......................................... . . 437 ADELA ȘTEFAN, SIMONA CEAUȘESCU și N. STĂNCIOIU, Modificări histobiochimice ale unor componente sanguine la șobolani intoxicați cu TMTD . . ;............................... 443 FL. TEODORESCU și AL. .CĂLUGĂRU, Modificări cromozo- miale produse în celulele măduvei osoase la șobolanul alb în urma intoxicației cu acetat de plumb ..................... 451 ELENA CHIRIAC și LOTUS MEȘTER, Cîteva aspecte ale infes- tării cobitidelor cu diverși, paraziți . . . . . . . . ... . 459 M. FALCĂ și I. SIMEANU, Abundența și distribuția pe verticală a lumbricidelor din Rezervația științifică a Parcului național Retezat . ............................................... 467 St. și cerc. biol. Seria zoologie t. 24 nr. 5 p. 399 — 510 București 1972 APARE DE B ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 293 BUCUREȘTI 400 MAT1LDA LĂCÂTUȘU și GH. ISTRATE, Contribuții la studiul biologic, al insectelor parazite ale dăunătorilor molidului . ' 479 DINU PARASCHIVESCU, Fauna mirmecologică din zonele saline ale: României ................................’.... 489 PROFIRA BARBU și I. KORODI GÂL, Despre hrana de iarnă a ciutului de pădure (Asio otus otus L.) din pădurea Galcer — Cluj .............................................. 497 RECENZII ....................................................... 505 CÎTEVA DATE ASUPRA UNOR TESTACEE (RHIZOPODEA, ARCELLINIDA ȘI GROMIDA) DIN ROMÂNIA DE STOICA GOI)EANU ! , 593.11 (498) Two changes of taxonomica! statute are proposed (Centropyxis gibbosa Rampi 1950 is defined only as Centropyxis gibba Deflandre 1929 subspecies, and Eu- glypha rotunda var. tunna Decloitre 1962 is promoted to species level). A new subspecies is described (Plagiopyxis declivis grandis n.ssp). For Centropyxis marsupiformis (Wallich) 1864 3 subspecies are pointed out instead of the 4 “varie- ties” known before. Pseudodifflugia microstoma, Playfair 1918 is rediscovered after 55 years. The author advices the Difflugia urceolata Carter 1864 revision, and describes an animal similar with Difflugia curvicaulis var. inflata Decloitre 1951, but small-sized. în cursul inventarierii testaceelor României au fost depistate pînă acum destul de multe specii rare, noi pentru țară, pentru Europa și unele chiar noi pentru știință. în ,cele ce urmează prezentăm 7 unități siste- matice, majoritatea noi pentru fauna României, la care aducem unele completări fie la .statutul lor taxonomic, fie la morfologia, ecologia sau răspîndirea lor. Astfel : 1. Centropyxis gibba gibbosa (Rampi), 1950 (fig. 1) Descriere: Forma generală a tecii corespunde cu cea a speciei Centropyxis gibba, dar este lipsită de spini. Partea posterioară a corpului este ușor ogivală. ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 401-408 BUCUREȘTI 1972 . 403 402 STOICA GODEANU 2 3 TESTACEE DIN ROMÂNIA O Teca este acoperită cu un material exogen bogat, compus din granule . cuarțoase de dimensiuni mai mări spre partea posterioara a tecii și mai reduse spre pseudostom. Dimensiuni. Lungimea corpului = 70—100 p, lățimea și înălțimea sînt aproape egale = 57—75 p (B ampi a găsit un exemplar cu dimen- siunile Ig. = 120 p, lț. = 107 p, H = 80 p)\ Fig. 1. — Centropyxis gibba gibbosa (Rampi). a, Teca văzută ventral; b, secțiune sagitală prin tecă. Locul găsirii. între algele fixate pe pietre în rîul Elișeva (afluent al Dunării la kml 007), într-o baltă lîngă comuna leșelnița (jud. Caraș- -Severin) și într-o mlaștină la izvoarele rîului Moldova. Răspîrbdire. Italia (Rampi) și România (o dăm ca subspecie noua). ' - Discuție. Am modificat statutul taxonomic al speciei Centropyxis gibbosa, Rampi2 la cel de ,subspecie a speciei O. gibba Deflandre, 1929, principalele sale caractere corespunzînd cu cele ale acesteia. Subspecia Centropyxis gibba gibbosa Rampi are forma generală a corpului identică cu cea a speciei C. gibba, dar. lipsesc spinii de pe tecă, are un înveliș pietros și populează biotopuri diferite de cele ale speciei C. gibba. 2. Centropyxis marsupiformis ecornis (Van Oye), 1950 (fig- 2) Descriere. Animalele întîlnite de noi corespund descrierilor date formei nominate, lipsindu-le însă coarnele caracteristice acesteia. Dimensiuni : Lungime = 58—69 p, lățime = 33—35 p, înălțime = = 28—30 p, diametrul pseudostomului = 15/20 p. Dimensiunile exem- plarelor găsite de noi sînt sub 1/3 față de cele menționate de alți autori. Locul găsirii. în rîurile Liuborajdea și Povalina (afluenți ai Dunării la km 1031, respectiv; 998), în microfitobentosul psamofil și în mușchi acvatici. Subspecie nouă pentru România. Discuție. Specia Centropyxis marsupiformis (Wallich), 1864 este foarte variabilă ca dimensiuni, contur al corpului/ prezența sau absența 1 L. Decloitre, Thecamoebiens : I, Faune de France, II, Faune d’Europe, III, Faune du monde, 1965 (manuscris CNRS). 3 L. Decloitre, Op. cil. apendicilor de pe tecă și forma pseudostomului, ceea ce a dus la descrierea a patru „varietăți”3 (3). Revizuindu-le critic, considerăm că. există trei subspecii, și anume : Centropyxis marsupiformis marsupiformis (Wallich), 1864, C. marsupiformis ecornis (Van Oye), 1950 și C. marsupiformis obesa Fig. 2. — Centropyxis marsupiformis ecornis (Van Oye). a, Teca văzută ventral ; b, secțiune sagitală prin tecă. Deflandre, 1929. în ceea 'ce privește pe Centropyxis marsupiformis var. scapula Decloitre, 1970 avem unele rezerve, ea putînd fi sau o variantă morfologică a subspeciei ecornis sau un caz teratologic al acesteia. . Subspecia ecornis, deși a căpătat denumirea în 1950, este cunoscută de mult (J. L e i d y (6) pl. 18, fig. 35 și 36; (1. Deflandre (3), fig. 74 și 75). Ca urmare, repartiția sa geografică reală este mai largă decît cea cunoscută oficial (Java), ea fiind probabil confundată cu subspecia mar- supiformis. Animalele întîlnite de noi se încadrează subspeciei ecornis din punct de vedere morfologic, ele alcătuind o populație cu dimensiuni mai reduse decît cele cunoscute pînă acum. 3. Difflugia curvieaulis var. înfiata Decloitre, 1951 (fig. 3) Descriere. Animalele întîlnite corespund descrierii date .de autor (citat după (4)) acestei varietăți, dar prezintă unele mici diferențe: corpul tecii este ceva mai bombat, iar dimensiunile sînt puțin mai mici, reduse aproape la 1/3 din cele date de L. Decloitre, precum și L. G a u t h i e r - L i e v r e și R. T h o m a s (4), dar relativ asemănătoare* cu cele ale speciei Difflugia curvieaulis f. minor Stepanek. Dimensiuni. înălțimea tecii = 70 — 76 p, diametrul tecii = 45 — 51 p, ,. , , . , , , . înălțimea tecii . . _ diametrul pseudostomului = 20 — 22 p,------------------- = 1,4 — 1,6, diametrul tecii diametrul tecii a « - --------------; -------------_ 2,2— 2,5-. diametrul pseudostomului 3L. Decloitre, Op. cit. 404 STOICA GODEANU 4 5 TESTACEE DIN ROMÂNIA 405 Locul găsirii. în bioderma de pe pietre din rîul Eșelnița (afluent al Dunării la km 960), la circa 3 km amonte de vărsare. Taxon nou pentru România. globul. Tocmai de aceea exemplarelor găsite de noi nu le dăm un statut taxonomic, rămînînd ca după revizuire să se ajungă la stabilirea poziției sistematice a acestui animal. 4, Difflugia ureeolata Carter, 1864 (?) (fig- 4) . ' Descriere. Tecile găsite de noi. posedă caracterele formei nominate, de care diferă numai prin dimensiunile foarte mici. Gulerul este bine vizibil, situat în plan orizontal și nerăsfrînt spre partea posterioară. Gîtul, gros, este bine vizibil. Fig. 3. ~ Difflugia curvicaulis var. inflata Decloitre. Fig. 4. — Difflugia ureeolata Carter, formă mică. învelișul tecii este, format din granule cuarțoase neregulate, ref rin gente, strîns alipite, de dimensiuni variate. Pe gît și guler ele sînt mai mărunte, mai aplatisate. Dimensiuni. înălțime = 70—75 a, diametrul tecii = 65—70 [x, diametrul pseudostomului = 31—35 p, lățimea gîtului = 35—36 (x, lățimea .gulerului = 40-46 p, --------= 2,0. diametrul pseudostomului Docul găsirii. în bioderma de pe pietrele rîului Plavișevița (afluent al Dunării la km 976). Discuție. Difflugia ureeolata Carter este o specie foarte variabilă, căreia i s-au descris nu mai puțin de 10 taxoni (varietăți și forme) (l)4, (4), unele sferice, altele alungite, unele cu gulerul foarte ușor evazat, altele cu el excepțional de evazat, varietăți mari sau mici. Datorită acestei mari variabilități, considerăm absolut necesară revizuirea speciei, printr-un studiu detaliat pe numeroase populații provenite din stațiuni de pe tot 4 L. Decloitre, Op. cit. 5. Euglypha tunna (Decloitre) 1961 (fig. 5). Descriere. Teca este ovală, ușor turtită dorso-ventral. Diferă de toate speciile de Euglypha cunoscute pînă acum prin două caractere : a) Solzii din jurul pseudostomului sînt prevăzuți cu un singur dinte lung, fin, care poate fi refringent (asemănător cu dinții speciei Euglypha laevis Perty). Ei sînt în număr de 10—15 și pot fi sau nu distanțați unii Fig. 5. — Euglypha tunna (Decloitre). de alții la bază. Dinții sînt totdeauna curbați spre interiorul pseudosto^ mului. b) Solzii de pe tecă sînt foarte alungiți, ușor imbricâți; ca urmare teca pare să aibă la grosismente reduse o „striație” longitudinală deasă. Dimensiuni. înălțimea tecii = 43—50 (x, lățimea tecii = 23—35 p, grosimea tecii = 17—20 p, diametrul pseudostomului = 12—13 p, solzii , .. înălțimea tecii . „ tecii = 2/6 [x, --------------- — 1,4—2,0. lățimea tecii Locul găsirii. în cuvete plate cu apă (Africa) și în sfagnete (România la Mohoș (7) și Lăptici (5)). Discuție. în 1960 I. L e p ș i (7) a citat, destul de incomplet, un exemplar de Euglypha sp. în 1961 L. D e c 1 o i t r e (2) descrie pe Eu- glypha rotunda var. tunna. în 1970 noi (5) am regăsit acest animal, cu o serie de caractere ce diferă doar cu puțin de cele date de L. D e c 1 o i t r e, dar care se aseamănă mult cu Euglypha sp. descrisă de I. L e p ș i. Pe baza caracterelor arătate, considerăm că avem de-a face cu o specie distinctă, Euglypha tunna (Decloitre), 1962. 406 STOICA GODEANU 6. Plagiopyxis deelivis grandis n.ssp. (fig- 6) Descriere. Teca circulară, relativ ușor turtită dorso-ventral, cu fața ventrală aproape dreaptă. Buza superioară a pseudostomului este retezată vizibil, semicirculară. Buza inferioară declivă, intră aproape pînă sub cea dorsală, astfel incit pseudostomul se observă din exterior Fig. 6. — Plqgiopyxis de- cliuis grandis n.ssp. a, Teca văzută ventral; b, secțiune sagitală prin tecă. doar ca o fantă îngustă semilunară (care seamănă cu cea de la Plagio- pyxis bathystoma Bonnet). Invaginarea buzei ventrale începe chiar de la marginile laterale ale colțurilor pseudostomului. învelișul este chitinoid, transparent, acoperit cu material exogen relativ grosier proeminent, care stă alipit, dar nu se suprapune. Dimensiuni. Diametrul tecii = circa 230 p, înălțimea tecii = 165 g. Lacul găsirii. Ochi cu apă stagnantă pe malul rîului Mraconia (afluent al Dunării la km 967). 7. Pseudodifîlugia mierostoro.a Playfair, 1918 (fig- 7) Descriere. în completarea descrierii lui Playfair5 menționăm că învelișul corpului este transparent, incolor, acoperit cu plăcuțe cuar- țoase și granule poligonale de mărimi diferite, plăcuțe ce nu sînt alipite Fig. 7. — Pseudodifflugia microstoma Playfair. 5 L. Decloitre, Op. cit. TESTA CEE DIN ROMANI A 40 7 unele de altele. Acestea sînt mari pe corp și se reduc spre gît, astfel încît lîngă pseudostom se mai întîlnesc doar niște granule cuarțoase fine. Lățimea maximă a tecii este în a doua jumătate a corpului. Dimensiuni. înălțimea tecii = 30—38 p, diametrul tecii = 17—23 p, diametrul pseudostomului = 4 —7 p. Locul găsirii. Bioderma de pe pietre în rîurile Moldova și Liubo- rajdea. Specie nouă pentru România. Răspîndire. Australia (Playfair, 1918) și România (unde este icgăsită a doua oară.pe glob, după peste 50 de ani). (Aviza de dr. M. Băcescii.) QUELQUES DONNEES CONCERNANT DES TESTACEES (RHIZO- , PODEA, ARCELLINIDA ET GROMIDA) NOUVEAUX OU RARES DANS LA FAUNE DE LA ROUMANIE RESUME Pour les 7 taxa qui constituent l’objet de ce travail, on apporte une serie de nouvelles donnees concernant leur morphologie, leur Eco- logei, de meme que leur zoogeographie. Les taxa nos 2, 3, 5 et 7 sont nouveaux pour la faune de l’Europe et pour la Roumanie les nos 1 et 6. 1. L’espece Centropyxis gibbosa Rampi 1950 doit etre classEe comme une sous-espece de Centropyxis gibba Deflandre 1929, ayant en vue leur grande ressemblance, â l’exception des Epines de la base de la theque, qui se trouvent uniquement chez Centropyxis gibba. ■ 2. On fait une revision des 4 «varietes» de Centropyxis marsupi- formis (Wallich) 1864, en Etablissant trois sous-especes : marsupiformis, ecornis et obesa. En meme temps on considere que la rEpartition gEo- graphique de la sous-espece ecornis est beaucoup plus vaste. 3. On dEcrit une forme de Difflugia' curvicaulis var. inflata Deflandre 1951 avec les dimensiona rEduites ă 1/3 de celles connues jusqu’ă prEsent. 4. On a trouve une theque de Difflugia urceolata Carter 1864 avec des dimensions tres rEduites (H = 70 — 75 g) et on propose une revision critique des 10 << variEtEs » connues de cette espece. ' 5. On Eleve au de’gre d’espece Euglypha tunna (Decloitre) 1962, considErE jusqu’ă maintenant Euglypha rotunda var. tunna Decloitre. Ses caracteres particuliers sont: la structure et le recourbement des dents des Ecailles qui entourent le pseudostome, ainsi que la structure particuliere des Ecailles de la theque. 6. On dEcrit une nouvelle sous-espece — la Plagiopyxis declims grandis n.ssp. Ressemblant beaucoup ă Plagiopyxis deelivis Bonnet et Thomas 1955, pile possede des dimensions beaucoup plus grandes (230 g au lieu de 60—80 p). ■ 7. Apres 55 annEes on a retrouvE l’espece Pseudodifflugia micros- toma Playfair 1918. ' 408 STOICA GODEANU 8 BIBLIOGRAFIE 1. Chardez I)., Histoire naturelle des protozoaires thbeamoebiens, Bruxelles, 1967. 2. Decloitre L., Arch. Protistenk,. 1962, 10G, 51 — 100. 3. Deflandre G., Arch. Protistenk., 1929, 67, 323 — 374. 4. GAUTHlER-LlfevnB L. et Thomas R., Arch. Protistenk., 1958, 103, 241>-370. 5. Godeanu S., St. cerc, biol., Seria zoologie, 1970, 22, 5, 399—411. 0. Leidy J., Fresh-Water Rhizopods of North America, Washington, 1879. 7. Lepși I., Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, 1960, 2, 53—67. 'Institutul de biologie ,,Troian Săvulescu”, Sectorul de morfologie, taxonomic și evoluția animalelor Primit in redacție la 14 februarie 1972. CONTRIBUȚII LA STUDIUL HIDROIDELOR (COELENTE- RATA) DIN MAREA NEAGRĂ ’ DE VASILE MANEA 593.71(498) The studies upon the Hydrozoa from the Black Sea are scarce [5]. - The author increases the Black Sea fauna by 4 hydroîd species, of which three are found in the pre-Bosphorus waters : Halecium tenellum Hks, Campanularia verticilata L. and Dynamena pumila L., while a fourțh one, Campanularia integra Gil., in the Romanian waters. ' For all these species, original figures are given — a valuable material for compa- rison with populations of these species from other seas. Asupra hidrozoarelor din Marea Neagră există puține studii (5), (7), (13), (18). în România cercetări detaliate au fost .începute de către noi încă din 1957, primele rezultate fiind publicate în cîteva lucrări (8), (9), (10), (11), (12). . în articolul de față prezentăm date morfologice și totodată facem cîteva considerații de ordin ecologic și biogeografic asupra a 4 specii de hidroide: Halecium, tenellum, Campanularia integra, C. verticilata și Dynamena pumila, identificate de noi în materialul colectat de pe nava oceanografică „Marea Neagră” cu ocazia expedițiilor întreprinse în partea occidentală a Mării Negre. Fam. H A L E C II D 4E Halecium tenellum Hincks, 1868 (fig. 1) Colonie mică de 12 mm înălțime (fig. 1, A și B), cu o hidroriză stolo- niferă de pe care se ridică axial hidrocaulonul alb-gălbui. Hidrocaulonii ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 409-417 BUCUREȘTI 1972 410 VAS1LE MANEA. 2 sînt compuși din articole hidrocaulinare mici, dispuse în zig-zag și inelate la baza. Perisarcul subțire și foarte fin. HidrOtecile cu forma unor cupe cilindrice susținute de pedunculi scurți. Marginea hidrotecii este netedă și evazata (fig. 1, C). Camera bazală este mare și simetrică. Polipul, alungit, are 8—12 tentacule, dispuse în două cercuri concentrice în jurul unui hipostom mic. Fig. 1. —‘Halecium lenellum. A, Aspectul coloniei: Hr., hidroriza ; 13, hidrozom; C, hidrotecă (Ht.)', P., polip ; D, gonolecă (Gt.). Gonotecile ovale, ușor comprimate lateral, mult mai mici comparativ cu cele de llaleGiwn articulosum și H. beani de la, țărmurile Belgiei (10). Pereții gonotecii, deși îngroșați, sînt transparenți, așa încît se pot vedea prin ei elementele sexuale (fig. 1, D). Pedunculii gonotecii sînt scurți, inelați la bază și se fixează de hidroclade la ramificațiile dihotomice. 3 HIDROIDE DIN MAREA NEAGRA 411 Coloniile acestui hidroid populează apele marine ale Franței, Belgiei, Angliei, Islandei (4), nelipsind nici din mările Behring, Laptev, Marea Albă (13). în Marea Neagră le-am identificat pe alte hidrozoare la lito- ralul turcesc, la adîncimea de 12 m, de unde au fost colectate 8 colonii. Fam. CAMPANULARIIDAE Campanularia integra Gillivbay, 1842 (fig. 2) Hidroriza pîsloasă, de pe care pornesc stolonii tîrîtori, orientați în toate direcțiile. Ei au o culoare alb-gălbuie și sînt îngroșați în mod nere- gulat pe toată lungimea lor (fig. 2, A). De pe stoloni se înalță axele hidro- Fig. 2. — Campanularia integra. A, Aspectul coloniei: Hr., hidroriză, Pd., peduncul; B, gonofor : Gt., gonotecă ; C, hidrotecă : C.B., cameră bazală, P., polip. HIDROIDE DIN MAREA NEAGRĂ 413 412 VA SILE MANEA 4 eaulonilor, de culoare gălbui-cafenie, distanțați între ei dînd aspectul unei perii. Perisarcul lor este subțire și inelat. După observațiile noastre, la unele exemplare inelar ea este falsă și numai în apropierea stolonului. Hidrocaulonul, la partea superioară, se termină cu o umflătură sferică care susține hidroteea (fig. 2, C). Caracteristicile acestor specii sînt hidro- tecile, care au o formă aproape de clopot. Marginea lor este întreagă, hezimțată ca la Campanularia johnstoni (9), și ușor răsfrîntă în afară (fig. 2, C). Pereții hidrotecii sînt mult îngroșați mai ales la bază. Camera bazală este bine dezvoltată și delimitată clar de un perete inelar al peri- sarcului. Polipul, voluminos, prezintă un număr variabil de tentacule (18—25). (fonoteca, ovală (fig. 2, B), are transversal un număr de îngroșări circulare. La partea superioară se găsește'un orificiu circular, acoperit de o diafragmă subțire, care la ecloziunea elementelor sexuale se rupe, apoi crește la loc. Prin transparență se observă gonozoizii. Pedun- culul hidrotecal, foarte scurt, se fixează pe stoloni, la majoritatea exem- plarelor. Din literatură (15) rezultă că aceștia se pot fixa și pe hidro- cauloni,- fapt neobservat de noi în materialul cercetat. Gonoforii, eume- duzoizi sesili, în apa mării se pot detașa și șub formă de meduze incom- plete (4), (14). La exemplarele cercetate de noi în acvariu timp de un an, majoritatea meduzoizilor (80%) aveau o formă completă și tipică de meduză. .Campanularia integra este hidropolip mic, atingînd abia 5 — 7 mm înălțime. în literatură (4), (5) sînt citate exemplare cu dimensiuni mai mari, pînă la 1,5 cm, talia depinzînd probabil de Condițiile de mediu. Cam- panularia integra trăiește fixată pe alge, briozoare și pe Zostera marina. Coloniile cercetate de noi, în număr de 40, au fost colectate din zona litorală românească de la adîncimi cuprinse între 1 și 12 m. Unele au fost crescute în acvariu pentru a le observa comportamentul. Campanularia integra este o specie cosmopolită în zona litorală a Belgiei, în Marea Dgee (17), în mările nordice sovietice (13). în Marea Neagiă a fost citată doar la țărmul bulgăresc (18) și cel sovietic (16). Pe platoul continental românesc o identificăm pe Zostera marina și pe algele verzi Enteromorfa, • din zona nisipoasă și pietroasă a litoralului. Campanularia verticilata Linne, 1758 (fig- 3) Coloniile ating 8 cm înălțime. Hidroriza stufoasă (f)g. 3, A) se fixează puternic de substrat. De pe ea se ridică axial hidrocaulonul aproape cilindric, străbătut de niște șanțuri, dîndu-i aspectul unei rozete în sec- țiune transversală. Acestea sînt dispuse pe o tijă gtoasă ramificată. Hidrocladele se compun dintr-o serie de tuburi paralele. Pedunculii hidrotecali, neramificați, sînt fixați de hidroclade în verticile, încît colonia ia înfățișarea unfei ramuri de Eguisetum (fig. 3, B). Perisarcul pedunculilor este inelat. La unele specii inelarea este transversală numai la baza hidrotecii și la locul de fixare pe hidrocladă. Fiecare peduncul ia naștere dintr-un tub de pe hidrocladă, în vîrf purtînd o hidrotecă campanulată mult alungită. Caracteristica acestei specii este marginea hidrotecii, formată din 16 dinți rotunjiți (fig. 3, C) la fel ca la Campanularia johnstoni (10). Cavitatea bazală este mică și limitată la partea superioară de o diaf ragmă inelară. Comparativ cu volumul hidro- B Fig. 3. — Campanularia veriicilala. A, Aspectul coloniei; B, hidrozom : Ps„ perisarc; C, hidrotecă (HI.); Pd., peduncul; D, gonozom : Gt., gonotecă. tecii, camera bazală reprezintă a 8-a parte. Gonotecile au forma unei butelii cu gît alungit (fig. 3, D), deschizîndu-se la exterior printr-un orificiu circular. în ele se află gonozoizii, care se văd ușor prin transpa- rență. La gonotecile cu elemente sexuale ajunse la- maturitate, forma buteliei este ușor strangulată la mijloc. Ele sînt purtate de niște pedunculi scurți neinelați și fixați în verticil între pedunculii hidrotecali. HIDROIDE DIN MAREA NEAGRA 415 414 VASILE MANEA 6 Din literatură (4), (6), (14) rezultă că aceste gonoteci sînt fixate și pe stolonii tîrîtori aî coloniei, fapt neobservat de noi în materialul colectat. Campanularia verticilata trăiește fixată pe pietre și pe valvele moluștelor marine la diferite adîncimi în apele litorale. Coloniile, în număr de 18, au fost colectate din apele litoralului turcesc, în zona Capului Kef-Ken pe coastele Anatoliei, la adîncimea de 5 m, și în zona capului Igneadâ, la adîncimea 2 m (coastele Eumeliei). Specie articoboreală, populează apele litorale ale Mării Nordului, Mării Mînecii, Oceanului Atlantic, țărmurile de nord ale Islandei (6), Marea Mediterană, țărmul francez (15), mările nordice ale U.R.S.S. (7). în Marea Neagră specia Campanularia verticilata a fost identificată de noi pentru prima dată în materialul colectat în punctele menționate din apele litorale turcești. Fam. SE R TUI ARI I D A E Dynamena pumila Linne, 1758 (fig. 4) Dynamena pumila L. este o colonie mică de hidrozoare (fig. 4, A) ce atinge înălțimea. de 20 mm. Stolonii tîrîtori, de culoare brună, se fixează de suporturile din apă. De pe stoloni se ridică axial hidrocaulonii brun-gălbui, care poartă altern hidrocladele ramificate în mod neregulat, dar în același plan. Perisarcul, subțire, prezintă îngroșări slabe în regiunea pedunculilor hidrotecali. Hidrocladele, precum și hidrocaulonii sînt formați din articole puse cap la cap. De o parte și de alta a hidrocladei, hidrotecile stau fixate una opusă celeilalte în același plan. Ele sînt tubulare, curbate la partea superioară și se înfig aproape în întregime în hidroclade. Orificiile hidrotecale, dispuse lateral, sînt largi, rotunjite și străbătute de cîte o adîncitură în care se fixează 2 dinți laterali mai proeminenți și un dinte median mai profund. Acești dinți hidrotecali [font acoperiți de două valve, care formează un fel de opercul, protejînd polipul. Acesta este alungit, cu tentacule ce variază între 9 și 15. Ele sînt așezate circular în jurul unui hipostom mic. în extensie, polipul iese din hidrotecă printre cele două valve și cu ajutorul tentaculelor capturează hrana din jur pe o rază mai mare, comparativ cu Sertularela polyzonias (9). Gonotecă, oval-alungită, este susținută de un peduncul scurt (fig. 4, D) neinelat, care se fixează lateral hidrotecilor. La partea supe- rioară gonotecă este prevăzută cu un gît. scurt, la capătul căruia se află un orificiu circular. Prin transparență se observă elementele sexuale, în general pedunculii hidrotecali și hidrotecile au aspectul literei V. Dynamena pumila L. trăiește pe alge, pe pietre și pe valve de moluște în zona litorală marină. Specie, boreal-atlantică, este răspîndită la țăr- murile Belgiei (6), Franței (15), în mările Extremului Orient (4), în Marea Nordului (1) și Marea Mediterană (17). în Marea Neagră a fost semnalată pentru prima dată de noi în anul 1959 în materialul colectat din regiunea Capului Kef-Ken, la adîncime de 15 m, de pe valve de moluște. Mate- rialul cercetat, a fost format din '6 colonii. Din cele 4 specii de hidroide, 3 sînt noi pentru Marea Neagră, Halecium tenellum Hincks, Campanularia verticilata Linne, și Dynamena pumila Linne. Campanularia integra Gillivbay a fost citată din literatură (5), (7), (15), (18) pentru Marea Neagră fără o localizare precisă- Cercetările Fig. 4. — ijynamena pumila. A, Aspectul coloniei; B și C, hidrozom : Ht., hydrotecă, P, polip ; D, gonotecă. noastre asupra acestei specii dau o descriere morfologică detaliată, bazată pe materialul colectat la litoralul românesc. Dintre speciile menționate, două, Campanularia verticilata Linnd și Halecium tenellum Hincks,- au 2- c. 1684 HIDROIDE DIN MAREA NEAGRA 417 416 VASILE MANEA 8 un areal boreaLatlantic populînd apele literale la adîncimi cuprinse între 10 și 80 m. Limita sudica este litoralul Franței (14) și Marea Mediterană (15). Prezența acestei specii numai în zona sudică a Mării Negre, cu o salinitate mai ridicată și mai constantă, arată clar stenohalinitatea lor. în ceea ce privește specia Dynamena pumila, ea are un areal destul de întins, și anume de la mările nordice și estice ale U.B.B.S. (5), (7) și pînă pe coasta Dalmației (17) chiar în apropierea gurilor fluviilor unde apa marină este îndulcită, ceea ce arată că este mai eurihalină și euritermă. Campantdarm integra Gillivbay este o specie cosmopolită, populînd fundurile pînă la adîncimi mari (2—100 m) (7). Ca' specie eurihalină, euritermă și euribată, s-a adaptat ușor la condițiile litoralului românesc. Aflarea unor specii de hidroide, ca Halecium tenellum Hincks, Campanularia vertieilata Linne și Dynamena pumila Linne în sectorul bosforic al Marii Negre demonstrează că ele au imigrat recent din domeniul atlantice-mediteranean și arctico-boreal (2), (5), (7). Desigur că grupul hidroidelor este mult mai numeros în specii în partea sudică a bazinului pontic; studiul lor sistematic și mai ales eco- logic va aduce noi contribuții la cunoașterea biologiei hidrozoarelor din această parte a Mării Negre. (Avizat de dr. M. Băcescu.) 3. Johnston P., American Hydroids the campanulariide, Museum "Washington, "Washington, 1963. 4. Kham.p I. P., Marine Hydrozoa-Hidroida, 3 partea a 5-a, The Zoology of Iceland, Copen- hagen — Reykjavik, 1938. 5. Kudelin N., Ghidroidt, Fauna Rossii i sopriedelinih slran, Moscova, 1912, II, 2. 6. Leloup E., Coelenlerata, Faune de Belgique, Bruxelles, 1952. 7. Linko K. A., Ghidroidi fauni Rossii, Moscova, 1912, II, 1. 8. Manea V., St. și cerc, biol., Seria biol, anim., 1959,- XI, 2. 9. — Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1968, VIII. 10. - Rev. Biol., 1961, VI, 2. 11. — Comunicări de hidrobiologie, Societatea de științe biologice, București, 1970. 12. - Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1967, VII. 13. Naumov V., Opredelitel fauni bespozvonoeinîh Cernogo Moria, Moscova, 1967. 14. Perriek R., Coelenterata, Faune de la France, Paris, 1936. 15. Picard J„ Vie et Milieu, 1952, Suppl. 2. 16. Prokudina A., Tr. Karadag. Biol. St., Kiev, 1952. 17. Rupert Riedl, Fauna und Flora der Adria. Ein systematischer Meersfiihrer fur Biologen und Naturfreunde, Paul Parey, Hamburg — Berlin, 1963. 18. Valkanov A., Kata log Na nașala Cernomoskaia fauna, Sofia, 1956. Facultatea de științe naturale Constanța, Laboratorul de zoologie. Primit în redacție la 21 martie 1972. CONTRIBUTION A L’ETUDE DES HYDROÎDES (C(ELENTERATA) DE LA MER NOIRE RfiSUMfi / Dans ce travail l’auteur piAsente 4 especes de hydroides : Halecium tenellum Hincks 1868, Campanularia integra G-illivbey 1862, Campanularia verticilata Linnd 1758 et Dynamena pumila Linnd 1758. A l’exception de l’espece Campanularia integra, , cit de seulement dans la littdrature, du littoral roumain et sovietique, les trois autres espăces : Halecium tenellum Hincks, Campanularia verticilata Linnd et Dynamena pumila Linnd sont cit des, identifides et ddcrites pai' l’auteur, comnîe especes nouvelles, signalâes pour la premiere fois de la Mer Noire, en face du littoral turque. Campanularia integra Gillivbay, espece rare sur le littoral roumain, est ddcrite pour la premiere fois par l’auteur dans la faune des hydroides de la Mer Noire. Le travail met en dvidence quelques particularitds morphologiques, dldments d’dcologie et certaines donnees biogdographîques des especes mentionndes, enrichissant, ainsi, les connaissances sur la biologie des hydrozoaires de la Mer Noire. BIBLIOGRAFIE 1. Broch H., Hydrozoen. Die Tierwelt Deutschlands und der angrenzenden Meersteile, Jens, 1928. 2. Demib M., Bogaz ve adaldr sehillernin Dip hagoanlari, Istanbul, 1951 — 1954. NOI CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA GENULUI DAUDEBARDIA HARTMANN (GASTROPODA, PULMONATA) ÎN FAUNA ROMÂNIEI DE ’ " ALEXANDRU V. GROSSU 594.38 In this work the author is dealing with the description of a new species of the Romanian fauna : Daudebardia eavicola Soos, collected from the Ponor-Plopu grotto, dep. of Mehedinți. This species was collected so far only from the grottd of Baiodla, Hungary. Taking into consideration. the morphological characters, a new geographical subspecies is described : D. eavicola ponorica Grossu. There are also mentioned many localities where another species — Daudebardia soosi Wagner — new for the Romanian fauna, can be found. în lucrarea monografică a lui H. W a g n e r (7), care tratează pe larg genul Daudebardia Hartmann, sînt incluse și speciile din România, cu răspîndirea lor geografică. în cîteva lucrări anterioare (2), (3), (4) am descris numeroase specii noi din familia Daudebardiidae (mai ales în ultirtia lucrare), ca urmare a unor observații și colectări îndelungate de pe tot cuprinsul țării. în comparație cu ceea ce se știa despre această familie (1) menționam că în prezent în România se cunosc reprezentanți din 3 genuri, cuprinzînd 15 specii și subspecii. Verificînd exemplarele care au fost colectate în peșteri, nu mică ne-a fost surpriza produsă de identificarea unei noi specii pentru România, cunoscută pînă acum numai dintr-o singură localitate din Ungaria, specie descrisă de L, S o 6 s în 1927, sub denumirea de Daudebardia eavicola. Atît L. Soos (5), cît și H. W a g n e r (6), (7) remarcă faptul că au găsit exemplare numai în peștera Barodla (Aggteleker Tropfsteinhole), la o distanță de 800—900 m de la intrare, hrănindu-se. cu. anelidele existente în porțiunea respectivă. Deci este vorba de o specie troglobiontă, adaptată la viața din peșteri. ' ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 419-422 BUCUREȘTI 1972 420 ALEXANDRU V. GROSSU 2 3 NOI DAUDEBARDII ÎN ROMANȚA 421 Daudebardia cavicola se diferențiază de toate celelalte specii ale genului atît prin forma sa exterioară (cochilie și animal), cît și prin ana- tomia aparatului sexual, ca rezultat firesc al adaptării Ia noile condiții în care trăiește. Animalul are corpul complet întins, mai subțire la cele două capete, deci aspect fusiform, cu talpa împărțită în 3 cîmpuri egale, colorată galben-roșcpt, cele 4 șanțuri dorsoJaterale fiind evidente. Culoarea generală este brun-cenușie, cu mult mai deschisă decît la speciile care se găsesc în afara peșterelor, în pădure. Capul și tentaculele sînt mai pigmentate decît restul corpului.’ Aproape toată suprafața este acoperită însă cu puncte deschise — depigmentate — față de coloritul de bază. După autorii respectivi, animalul întins măsoară pînă la 20 mm lungime. Cochilia este ovală, turtită, subțire, formată din 3 anfracțe, dintre care numai ultimul foarte lărgit — după tipul lui Daudebardia langi, cu ombilicul îngust și acoperit în parte de o răsfrîngere a marginii colu- melare. Dimensiunile cochiliei sînt relativ mari, în comparație cu lungimea animalului, diametrul mare fiind de 7 mm, iar lățimea de 4,7 mm. Interesantă de reținut pentru specia descrisă de L. S o 6 s este anatomia aparatului sexual, care se caracterizează prin absența recepta- culului seminal; penisul, de dimensiuni mici, este bine împărțit în două porțiuni, cu un epifalus evident, canalul deferent vărsîndu-se la capătul penisului, loc de unde se prinde și mușchiul retractor. în comparație cu descrierea speciei Daudebardia cavicola, la exem- plarul cercetat de noi (colectat de Al. Negre a, Institutul de speologie București, din Peștera Ponor-Plopu (jud. Mehedinți) la 7.VII.1961) se constată o serie de caractere diferite. în afara lipsei receptaculului, caracter comun, de reținut sînt dimensiunile mult mai reduse față de exemplarele din Ungaria, și anume lungimea abia 5 mm (în alcool), iar cochilia^ ne- depășind 2,5 mm diametrul mare. Coloritul său, mult mai deschis, este asemănător, comparativ, cu exemplarele din afara peșterelor. în privința aparatului de reproducere, constatăm că exemplarul din Peștera Ponor, spre deosebire de specia tip, are un penis foarte mare, zvelt-cilindric, fără o deosebire a porțiunii epifalusului. Dimensiunea redusă a animalului și a cochiliei, precum și unele modificări ale unor organe ale aparatului sexual ne fac să considerăm că avem de-a face cu caractere diferite de ale speciei tip, cu care șe asea- mănă numai prin absența receptaculului seminal. Aceste diferențieri ne-au determinat să acceptăm existența unei noi rase geografice, pe care am numit-o .Daudebardia cavicola ponorica n.ssp. (fig. 1, A). Pentru a ilustra caracterele de diferențiere fața de alte specii, dăm și aparatul sexual de la Daudebardia soosi H. Wagner (fig. 1, B), specie de asemenea rară, descrisă în 1941 numai după două exemplare găsite la Govăjdia (jud. Hunedoara), de atunci nemaifiind întîlnită. Din analiza figurii reiese prezența receptaculului seminal, caracter comun tuturor speciilor din familia Daudebardiidae, exceptînd D. cavicola, dar totodată dimensiunea exagerată a receptaculului, caracter constant întîlnit la D. soosi. Toate celelalte specii au, pe lîngă alte caractere, un receptacul variabil ca formă și dimensiune, dar de obicei mult mai mic și cu un peduncul distinct și mult mai subțire. în colecția noastră avem mai multe exemplare provenind atît din apropierea localității tipului descris (Podișul Mehedinți), cît și din locuri mult mai îndepărtate (Masivul Ciucaș). Aceste colectări vin în sprijinul lărgirii, ariei zoogeografice a lui Daudebardia soosi. Fig. 1. — A, Daudebardia cavicola ponorica n.ssp.; B, Daudebardia soosi H. Wagner. Fiind animale mici, deseori sub 10 mm lungime, cu o viață ascunsă în pămînt, este foarte posibil ca cercetările ulterioare să aducă noi date în sprijinul cunoașterii acestui gen. NOUVELLES CONTRIBUTIONS Â LA CONNAISSANCE DU GENBE DAUDEBARDIA Hartmann (GASTROPODA, PULMONATA) DANS LA FAUNE DE ROUMANIE RfiSUMfi Les especes de la familie Daudebardiidae qui se trouvent dans la faune roumaine sont connues d’apres les ouvrages classiques de H. Wagner (1952), Al. V. Grossu (1955) et ultârieurement dans certains travaux rdcents (Al. V. Grossu, 1957, 1960, 1969). Quoique le nombre de ces especes ait beaucoup augmenta, de nouvelles recherches apportent des donn^es suppl6mentaires au Sujet du genre Daudebardia. Le prâsent article signale l’espece Daudebardia cavicola So6s dans la caverne de Ponor-Plopu (departement de Mehedinți). L’animal 6tudid par nous differe cependant beaucoup par sa dimension et celle de sa coquille, et aussi par certains organes de l’appareil sexuel, de l’espece typique. A cause de ces diffdrences, elle est considărâe comme une race geographique ă part, isolde dans cette 422 ALEXANDRU V. GROSSU 4 pârtie de la Roumanie et est decrite sous le nom de D.-cavicola ponorica n. subsp. (fig. 1). / On signale aussi le prdlevement de plusieurs exemplaires de l’espece Pandebardia soosi Wagner, dans le massif de Ciucaș. Cette espece dtait connue et decrite jusqu’ă pr^sent seulement d’apres deux exemplaires collect6s ă Govadgia — Hunedoara, conservâs jusqu’en 1956 au Mus6e de Budapest. Apres la destruction de la collection dans les circonstances connues, l’identification â nouveau de cette espece confirme son existence et âlargit en meme temps beaucoup sa r^partition geographique. BIBLIOGRAFIE 1. Grossu Al. V., Fauna R.P.R., Mollusca, Gastropoda-Pulmonaia, Edit. Acad. R.P.R. București, 1955, 3, 1. 2. — Buh științ. Acad. R.P.R., Secția biol, și agr., Seria zoologie, 1957, 9, 1, 25 — 34. 3. — Proc. Malac. Soc. Lond., 1960, 34, 174 — 180. 4. - Arch. Moli., 1969, 99, -77-89. 5. Soos L., Allattani KOzl., 1927, 24, 168-176. 6. Wagner H., Auz. Ung. Akad. Wiss., 1941, 60, 655—656. 7, _ Die Raublungensclmecken Gattungen Daudebardia, Teslacella und Poirelia, Akad. Klado, Budapesta, 1952, 157 — 158. NOI SPECII DE CERATOPOGONIDAE (DIPTERA) PENTRU FAUNA ROMÂNIEI DE ANDRIANA DAMIAN - GEORGESCU Facultatea de biologie. Primit in redacție la 5 februarie, 1972. 597-77 The author presents 10 species of Ceratopogonidae, found for the first time in the Romanian fauna. AU these species were collected in a lighț-trap in Gura-Zlata (The Retezat Mountains). în cursul anului 1970, la Casa laborator Gura Zlața, care apar- ține Academiei Republicii Socialiste România, a funcționat o capcană cu lumină începînd din aprilie pînă în noiembrie. Materialul a fost adunat de cercetătorul M. Falcă de la Institutul de biologie„Traian Săvulescu” din București și predat pentru determinare.,. în lucrarea de față vom da o descriere sumară a 10 specii de Cerato- pogonidae, noi pentru fauna țării. ' Culicoides segnis Campbell et Pelham-Clinton, 1960 Ș. Ochii (fig. 1, a) separați printr-o fîșie foarte îngustă; sutură superioară. Antena (fig. 1, &)': lungimea = 528 p; indicele antenal= 1,30; sensile pe articolele 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 12, 13, 14. Palpul (fig. 1, c) cu al 3-lea articol gros, foseta senzorială cu un buzunăraș adînc, cu mar- ginea răsfrîntă. Lungimea palpului = 1,92 p. Aripa (fig. 1, d) : lungimea = 1,20 mm ; lățimea = 0,56 mm ; costala = 0,70 mm ; indicele c/1 = 0,58. Prezintă două spermateci ovoide, inegale (fig. 1, e). Răspîndire: Franța, Anglia. Culicoides lupicaris Downes et Kettle, 1952 Ș. Ochii (fig. 2, a) glabri, în contact, cu o sutură superioară mai puțin netă. Antena (fig. 2, b): lungimea = 831 p; indicele antenal = 1,06 ; ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 42.3-432 BUCUREȘTI 1972 425 NOI SPECII DE CEBATOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 427 426 ANDRIANA DAMJAN-GEOKGESCU 4 sensile pe articolele 3,11, 12, 13, 14, 15. Palpul (fig. 2, c) cu articolul al 3-lea ușor lățit în porțiunea mediană, organul senzorial dispersat; lun- gimea palpului — 281 p. Aripa (fig. 2, d) cu pete; lungimea = 1,68 mm; lățimea — 0,78 mm; costala = 1 mm; indicele c/1 = 0,60. Are două spermateci sferice, egale (fig. 2, e). Răspîndire: Anglia, Franța, Elveția, R.S.S. Estonă. Culieoides delta Edwards, 1939 Ș. Ochii (fig. 3, a) sudați pe o porțiune foarte mică; sutura supe- rioară arcuită. Antena (fig. 3, b) : lungimea = 841 p; indicele antenal = 1,15; sensile pe articolele 3, 11, 12, 13, 14, 15. Palpul (fig. 3, c) cu al 3-lea articol îngust, cu organul senzorial dispersat; lungimea palpului = 305 p. Aripa pătată (fig. 3, d); lungimea = 2,12 mm; lățimea = 1 mm ; costala — 1,35 mm; indicele c/1 = 0,61.. Are două spermateci sferice, subegale, și una rudimentară (fig. 3, c). Răspîndire: Anglia, Franța; Culieoides riouxi Callot et Kremer, 1961 Lungimea aripii = 1,52 mm; lățimea = 0,57 mm; costala = 0,83 mm ; indicele c/1 = 0,54. Hipopigiul (fig. 4, a) are lamela dreaptă fără despicătură; procese lungi, digitiforme. Coxitul lung, apodema ventrală mai lungă și mai groasă decît cea dorsală și puternic chitinizată. Stil scurt, vîrful bont. Corpul edeagusului redus, brațele în formă de arc - larg deschis ; paramere cu baza îngroșată, partea distală subțire, încovoiată și cu peri foarte lungi. Membrana spiculată. j Răspîndire : Franța, U.R.S.S. j Culieoides picturalus Kr6mer et Duduit, 1961 Lungimea aripii — 1,40 mm; lățimea = 0,53 mm; costala = 0,85 mm; indicele c/1 = 0,60. Hipopigiul (fig. 4, b) cu lamela adînc ' despicată, două procese conice, ușor divergente. Bazistil îngust, apodema ventrală foarte subțire, cea dorsală groasă. Stilul gros în jumătatea bazală, subțiat apical și curbat la vîrf. Edeagusul cu corpul trapezoidal, mare, brațe scurte, puternic chitinizate. Paramere cu baza în unghi drept față de partea mediană; partea distală subțire și curbată spre exterior. Mem- ; hrana spiculată. • . | Răspîndire : Franța. ■ Culieoides heliophylus Edwards, 1921 $. Ochii (fig. 5, a) glabri, separați, sutură superioară. Antena i (fig. 5, b): lungimea = 665 jx; indicele antenal = 1,10; sensile pe arti- I colele 3, 11, 12, 13, 14, 15. Palpul (fig. 5, c) cu articolul 3 lățit, organul ■ senzorial condensat; lungimea palpului = 241 p.. Aripa (fig. 5, d) fără pete, lungimea = 1,42 mm; lățimea = 0,62 mm; costala = 0,81 mm; indicele c/1 = 0,57. Prezintă două spermateci globuloase, aproape egale . (fig. 5, e). Este o specie foarte agresivă,' atacînd0 în plină zi. Răspîndire : Franța, Anglia. Forcipomyia tenuis Winnertz, 1852 Lungimea aripii = 1,68 mm; lățimea — 0,53 mm; costala = = 0,75 mm; indicele c/1 = 0,44. Hipopigiul (fig. 6, a): lamela dorsală, prelungită mult posterior, are cîte un lob gros în unghiurile latero-dorsale, cu cîte 4 peri. Bazistilul lung, apodema ajunge la baza paramerelor. Stilul scurt, gros, cu vîrful ca un cioc de pasăre. Edeagusul cu corpul triunghiular, unghiul posterior ascuțit, brațele scurte, chitinizate, orientate lateral. Paramere nesudate, lungi, partea distală filiformă. Răspîndire : R.D.G. și R.F.G., Austria, Anglia, U.R.S;S. Dasyhelea obscura Winnertz, 1852 Lungimea aripii = 1,77 mm; lățimea = 0,53 mm; costala = = 0,86 mm ; indicele c/1 = 0,48. Hipopigiul (fig. 6, b) : tergitul îngustat distal, cu 2 lobi cu cîte un păr, depășește bazistilii. Bazistilii cu două proeminențe pe marginea internă. Stilii scurți, relativ groși. Edeagusul puternic cliitinizat format dintr-o porțiune bazală și două lame mai mult sau mai puțin paralele îndreptate posterior. Aripile laterale ale paramerelor simetrice, subțiate treptat spre linia mediană; piesa mediană impară, groasă, depășește mult edeagusul. Răspîndire : R.S.S. Estonă, Franța, Ungaria. Atrichopogon transversalis Kieffer, 1918 Lungimea aripii = 1,66 mm; lățimea = 0,51 mm; costala = = 1,15 mm ; indicele c/1 = 0,69. Hipopigiul ( fig. 6, c): sternitul 9 cu o scobitură foarte puțin adîncă și cu 7—8 peri lungi pe linie mediană și cîte 2 lateral. Al 9-lea tergit mai scurt decît bazistilul. Bazistilul ușor lățit la bază, cu o apodemă chitini- zată. Stilul scurt, slab curbat și treptat subțiat spre vîrf, acoperit în întregime cu perișori. Paramerele lățite în porțiunea, mediană. Corpul edeagusului scurt, brațele laterale, foarte lungi, formează un arc larg deschis. Răspîndire : Upgaria. îl 429 Fig. 3 d Fig. 4. Hipopigiul la: a, Culicoides riouxi; b, Culicoides picturatus. 9 NOI SPECII. DE CERAtOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 431 Fig. 6. — Hipopigiul la : a, Forcipomyia tenuis; b, Dgsyhelea obscura; c, Atrichopogon • transversalis; d, Atrichopogon lucorum. Atrichopogon lucorum Meigen, 1818 ^.Lungimea aripii = 1,64 mm; lățimea = 0,51 mm; costala — 1,08 mm; indicele c/1 = 0,64. Hipopigiul (fig. 6, d) : sternitul 9 cu o scobitură mai pronunțată, . cu un grup mare de peri lungi pe linie mediană. Tergitul 9 brusc subțiat posterior, cu 2 lobi scurți, înarmați cu 3 peri lungi și 2 scurți. Bazistilul depășește tergitul 9, avînd aceeași grosime pe toată lungimea; o singură apodemă, chitinizată. Stil scurt, gros la bază, ușor încovoiat la vîrf, aco- perit de perișori. Paramerele, neclar conturate, se unesc distal printr-o 3 - c. 1684 » 432 ANDRIANA DAMJAN-GEORGKSCU 10 lamă îngustă. Corpul edeagusului masiv, brațele laterale scurte și chiti- nizate puternic. Răspîndire : vestul Europei, U.R.S.S. (Avizat de prof. R. Codreanu.) BIBLIOGRAFIE 1. Campbell J. A. a. Pblham-Cmnton E. G., Proc. roy. Soc. Edinb., 1960, G7,181—302. 2. Clastier'J., Arch. Inst. Pasteur d’Algerie, 1959, XXXVII, 2 340—383. 3. Guțevici A. V., Krovososușcie mokrifî (Eiptera Heleidac), în Faună SSSR, Opredelitel po faune SSSR, Izd. Akad. nauk' SSSR, Moscova, 1960. 4. Kibffbh J. J., Faune de France, Diptbres (Nimatocbres ptqueurs), Paris, 1925, 11. 5. Khemer M., Genre Culicoides Latreille, în Encyclopedie Entomologique, Paris, 1965, A, 39. ■' 6. Remm H., Ejegodnik obșc. estestvoisp. AN Est. SSR, 1961, 54, 165 — 191. 7. — Tr. Tartnsk. Gos. Univ. 1962, II. 8. Zjlahi-Sbbbss G., Folia entomol. hung., 1940, 5, 1 — 4, 10 — 124. ACIDUL ASCORBIC ÎN BURSA FABRICIUS DUPĂ TIMECTOMIE ȘI ÎN TIMUS DUPĂ BURSECTOMIE LA PUII DE GĂINĂ DE RODICA GIURGEA și Academician EUGEN A. FORA * ! 591.144:591.05 Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică și evoluția animalelor. Primit în redacție Ia 10 februarie 1972. The effect of thymectomy and of bursectomy on the ascorbic acid content in bursa and thymus has been studied. It was shown that in boții cases the content of ascorbic acid was increased as compared to the control. In addition an increase of ascorbic acid content in both, thymus and bursa during ontogenesis was demonstrated. Acidul ascorbic este implicat în reglarea potențialului redox celular • și umoral, cercetările de pînă acum indicînd participarea lui în toate pro- cesele metabolice. La păsări acidul ascorbic apare din ziua a 4-a de incubație și se menține la un nivel ridicat în tot cursul vieții acestora. Numai în cazul unor stressuri sau a unor deficiențe vitaminice cantitatea lui scade (1). Lucrări valoroase au arătat corelația acidului ascorbic din suprarenală cu timusul sau bursa Fabricius (4), (8), (9), (11). în prezenta lucrare am urmărit variația acidului ascorbic din timus în urma bursectomiei ( — B) și din bursa Fabricius în urma timectomiei (-T). MATERIAL ȘI METODĂ S-a lucrat pe pui de găină de rasă Rock, bursectomizați sau timectomizați în prima zi după ecloziune. Sacrificarea animalelor și recoltarea organelor s-a făcut la 7, 21 și 42 de zile după operație. * Asistența tehnică St. Ilyes. ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 433-430 BUCUREȘTI 1972 434 RODICA GIURGEA și EUGEN A. PORA ACIDUL ASCORBIC IN BURSA ȘI TIMUS 435 Determinarea acidului ascorbic din timus sau bursă s-a efectuat după metoda foto- colorimetrică Klimov (6), valorile exprimînd cantitatea de acid ascorbic in pg/mg țesut proaspăt. Rezultatele, calculate statistic după metoda Student, sînt prezentate în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Conținutul 0,05 2,78 1,49±12,41 > 0,05 46,09±4,71 <0,05 C2 M P 10,7±l,17 >0,05 3,6±0,25 >0,05 2,97 1,35±2,15 >0,05 52,05±3,88 <0,05 C3 M P 7,4±1,28 <0,001 3,9^0,24 <0,01 1,85 1,43±4,45 >0,05 78,44±4,20 <0,05 Fj M P ll,5±0,34 <0,05 3,6±0,01 <0,05 3,18 1,39±7,83 >0,05 56,80±7,32 >0,05 f2 m P f3 m p - 12,7±0,75 >0,05 ll,6±0,36 <0,05 3,43^0,01 >0,05 3,70 1,53±6,43 >0,05 47,16^6,02 = 0,05 3,90±0,16 . >0,05 2,97 1,39±7-,16- >0,05 74,09^-6,96 >0,05 Păsările grupate în loturi de cîte 10 indivizi au fost repartizate, în funcție de doză și insecticid, după cum urmează; ~ lotul martor; ~ Cx (Carbetox 1 ppm / hrană); ~C2( „ 10 „ ); - C3 ( „ 50 „ ); ~ Fj (Fenclorfos 1 ppm / hrană); ~F2( „10 „ ); ~ F3 ( „ 50 „ - ). După 4 săptămîni, găinile au fost sacrificate, iar din plasma obținută au fost efectuate următoarele determinări: — Ca total prin flamfotometrie; ~ P anorganic prin metoda Tausky-Shoor (18); • • — Colesterolul prin metoda Rappaport-Einchorn modificată (13); . — N arainic liber total prin metoda Rac (12). REZULTATE ȘI DISCUȚII Din analiza rezultatelor prezentate în tabelul nr. 1 se remarcă scăderea calciului total plasmatic, efectul ambelor insecticide fiind asemă- nător. Valoarea ealcemiei găsită de noi la găini corespunde datelor din literatură (10), (16). Este general acceptat faptul că constanța Ca ionic în lichidele extra- celulare reprezintă unul dintre mecanismele homeostatice cele mai bine reglate la vertebrate. Constanta Ca plasmatic este rezultanta interdepen- denței dintre hormonul paratiroidian și calcitonină, ambii acționînd asupra nivelului mobilizării calciului din oase. De asemenea se cunoaște rolul Ca în reglarea excitabilității neuro-musculare ca antagonist al K, a permeabilității membranelor, a coagulării sîngelui și cofactor al mai multor sisteme enzimatice. Conținutul în Ca al țesuturilor moi este mic. în schimb, plasma san- guină este unul dintre lichidele cele mai bogate în calciu. Cantitatea glo- bală de calciu sanguin rămîne multă vreme normală chiar în cazul unui deficit sau exces de calciu în organism, prin variațiile ca apar între fi ac- țiunile ionică și cristaloidă ale calciului circulant. Corelațiile strînse dintre P și Ca, pe de o parte, dintre Ca și proteine, dintre P și glucide și dintre P și lipide, pe de altă parte, arată că studiul bilanțului calcic nu poate ne- glija balanța proteică, lipidică sau glucidică. Alterările unui grup meta- bolic vor antrena alterări ale bilanțului mineral, acesta nefiind decît o subordonată a metabolismului general' al organismului. în opoziție cu calciu, nivelul P anorganic din plasmă a crescut la loturile tratate, atingînd maxima și în acest caz la doza mare de insec- ticide (fig. 1).. După Hurst și Newcomme.r (citați după (1)) nivelul P anorganic la puii de 11 săptămîni ar fi de aproximativ 4 mg%, deci apropiat de valorile găsite de noi. F. M. W i 1 c o x și colaboratori (19) semnalează o corelație pozitivă între activitatea fosfatazei alcaline plasmatice și nivelul calciului din dieta păsărilor, sugerînd totodată posibilitatea utili- 440 DELIA ȘUTEU și ANCA CRISTEA 4 zării fosfatazei alcaline plasmatice ca măsură a activității paratiroidei la pasări. Ca urmare a modificărilor survenite în valoarea Ca și P sanguin raportul Ca/P a îmegistrat o scădere evidentă. De la 4,40 la lotul martor, Fig. l.~ Evoluția (%) a Ca și P plasmatic la găinile tratate cu Carbetox (G) și Fen- clorfos (F) comparativ cu martorii (M). *. Doza de 1 ppm/hrana; 2» doza de 10 ppm/hrană; doza de ȘO ppm/hrani; diferente statistic senini* ficative. valoarea acestuia a scăzut pînă la 1,85 la animalele tratate cu insecticide. Scăderea evidentă a acestui raport la găinile tratate cu insecticide ar denota modificări importante ale resorbției și eliminării celor 2 componenți. Insecticidele utilizate sînt factori stressanți față de care organismul răspunde atît prin intervenția suprarenalelor, cît și a tiroidei și para- tiroidelor. în sprijinul acestei afirmații menționăm lucrarea lui K. Ko - walewski (8), care pune în evidență scăderea semnificativă a,rapor- tului Ca/P din oase la pui în urma tratamentului cu cortizon. Gr. Ga b - b i a n i și colaboratori (5) constată la șobolani care au primit doze mari de extracte paratiroidiene scăderea calcemiei și creșterea fosfatemiei însoțită de fosfaturie, sub acțiunea tiroxinei, calcitonina avînd acțiune similară tiroxinei. Hormonul paratiroidian determină modificările semnalate ca Urmare a acțiunii directe asupra excreției renale (2), (7), (17). Colesterolul plasmatic a fost singurul dintre indicii urmăriți care s-a menținut în general constant, oscilînd în jurul valorii de 150 mg%. Ușoarele scăderi înregistrate la animalele tratate cu insecticide sînt departe de a fi semnificative, ceea ce ar indica relativa constanță a acestui para- metru. > Valoarea N aminie liber total plasmatic a fost de 64 mg% lă găinile martor. în urma administrării de insecticide, în funcție de doză, efectul este altul. La doză mică și mijlocie are loc o scădere semnificativă a aces- tuia, iar la doză mare o creștere însemnată. Kingsley Kay (7), cercetînd efectul malationului asupra unor enzime la mamifere, semnalează scăderea activității GOT și GPT ceea ce 5 EFECTELE UNOR INSECTICIDE ORGANO-FOSFORICE 441 ar confirma rezultatele noastre. Cu altă ocazie1 semnalam la găini tratate cu aceleași insecticide și în doze similare scăderea evidentă a albuminelor mai ales la loturile tratate cu Carbetox și creșterea semnificativă a globu- linelor în cazul ambelor insecticide. Deși insecticidele organo-fosforice sînt considerate în general moderat toxice, experiențele noastre evidențiază modificări funcționale importante la nivelul plasmei sanguine. Demn de menționat este faptul că la dozele utilizate, noi nu am constatat modificări comportamentale. Este cunoscut de altfel din lite- tatură (14) că la păsări lipsesc simptomele intoxicației supraacute cu insecticide organo-fosforice, intoxicația putînd apărea la 5—20 de zile de la ingerarea furajelor contaminate. Simptomatologie, intoxicația sub- acută și cea cronică se traduc prin semne greu de sesizat. Cu toate acestea în sînge se constată modificări evidente. După unii autori (3), (15) circuitul substanțelor toxice în organismul animal ar cuprinde 4 etape: — distribuția substanței și eventual stocajul ei; — acțiunea ei; — transformările pe care le suferă în organism; — eliminarea ei. Avînd în vedere că datele referitoare la acțiunea insecticidelor organo-fosforice asupra vertebratelor sînt sporadice și incomplete, pe baza observațiilor noastre putem conchide următoarele: fără a putea preciza exact modul de acțiune al celor două insecticide, au fost puse în evidență schimbări semnificative ale Ca, P și N aminie liber sanguin ceea ce denotă un dereglaj al metabolismului mineral și protidic la găinile tratate cu Carbetox și Fenclorfos. (Avizat de prof. E. A. Pora.) LES EFFETS DES QUELQUES INSECTICIDES ORGANO-PHOS- PHORIQUES SUR LE Ca, P, LE CHOLESTEROL ET LE N AMINIQUE SANGUIN CHEZ LES POULES RiSSUMIÎ Ont a etudie les effets de l’administration dans la nourriture des poules Leghorn de deux insecticides organo-phosphoriques (Carbetox et Fenclorfos), tous les deux de production indigene. Les poules ont ăte reparties en 7 lots de dix individus, d’apres la dose de l’insecticide (1, 10, 50 ppm/nourriture). La duree du traitement a ătă de 4 semaines. On remarque la diminution du Ca plasmatique total, tous les deux insecticides ayant un effet semblable. Le niveau du P anor- ganique a augmentă chez tous les lots traites. Comme consâquence des modifications survenues dans les valeurs de Ca et P sanguins, le rapport Ca/P a subi une chute evidente; de 4,4 au lot temoin sa valeur a diminuăe 1 D. Ș u t e u, Ș t. 11 y e s, I. M a d a r, Ș t. M a n c i u 1 e a, N. Ș i 1 d a n și C. W i t - tenberge r, Efecte metabolice provocate de Carbetox și Fenclorfos la găină și șobolan (sub tipar). 442 DBLIA ȘUTEU Și ANCA ClllSTEA 6 chez les lots trait^s jusqu’ă 1,8. La, valeur du cholesterol s’est maintenu dans les limites nonnalcs. Le N aminique libre total du plasma a lAagi diferemment en fonetica de la dose d’insecticide administree. Sans pouvoii' precisei' exactement le mode d’acțion des deux insecti- cides, ont a mis en evidence des changements significatifs du Ca, P et. N aminique libre, ce qui prouve un dereglement du mdtabolisme mineral et pTotidique chez les poules trăit cos avec Carbetox et Fenclorfos. BIBLIOGRAFIE 1. Anoerson D. L. a. ConsuegIia P. F., Poultry Sci., 1970, 49, 4, 849 — 869. 2. Bochanan G. D., în 77ie Parathyroids, snt> red. R. D. Greep, R. V. Talmage, G. Thomas, Springfield (Illinois), 1961. 3. Deuiavaux J. et Liegeois T., Toxicologic vdterinairc, Vijot Freres, Paris, 1962. 4. Ferguson R. K. a. Wolbach R. A., Amer. J. Physiol., 1967, 212, 1123 — 1130. 5. Gabbîani G.j-Tuchwebeb B., a. Cote G., Enclocrinology, 1967, 81, 798 — 802. 6. Hurwitz S. a. Griminger P., Nature, 1961, 189, 758 — 760. 7. Kingslky Kay, în Organic Pesticides in the Environmenl sub red. Robert F. Gould, Advances in chemistry, ser. 60, Amer. chem. Soc., Washington, 1966. 8. Kowalewski K., în Protcin Metabolism an International Ciba Symposium, Springer-Verlag, New York, 237-262. 9. Levinsky N, G. a. Davidson D. G., Amer. J. Physiol., 1957, 191, 530 — 536. 10. Pilanski J., Dtsch. tierăztl. Wschr., 1970, 77, 5, 113 — 117. 11. Popa C. și Drimus R., Chimia produselor fitofarmeiccuticc, (sinteză, proprietăți, utilizări, toxicitate), Edit. tehnică, București, 1965. 12. Rac I„ Casop. likarn. cesk., 1959, 98, 4, 120-123. 13. RappapoRT-Einchobn, Ann. Biol, clin., 1961, 15, 165. 14. Râpeanu M. D.,Intoxicații la animale, Edit. Ceres, București, 1970.' 15. Scott W. K., Vet. Rec., 1967, 80, 168-173. 16. Snapir N. a. Perek M., Poultry Sci., 1970, 49, 1, 75. 17. Tausky H. H. a. E. Shoor, J. biol. Chem., 1953, 202, 575-585. 18. Wegler R., Chemie der Pflanzenschulz unei Schuellingsbekăinpfungsmittcl, Springer-Verlag, Berlin, Heidelberg, New York, 1970, I, 435. 19. Wuxox P. M„ Van Vleek L. D. a. Harvey W. R., Poultry Sci., 1963, 42, 1457-1458 Centrul de cercetări biologice Cluj. Primit în redacție la 13 aprilie 1972. MODIFICĂRI HISTOBIOCHIMICE ALE UNOR COMPO- NENTE SANGUINE LA ȘOBOLANI INTOXICAȚI CU TMTD DE ADELA ȘTEFAN, ȘIMONA CEAUȘESCU și N. STĂNCIOIU , 591.111.05:591.044:599.323.4 TMTD action was followed up on erythrocytes, leukocytes, albumin fraCtions, hemoglobin, alcaline phosphatase, GOT and GPT, and quantitative variations of all these blood values in male albino. ratș were fotînd. Disulfura de tetrametiltiuram (TMTD) ,este un fungicid utilizat pe scară largă în prăctica agricolă pentru combaterea unor ciuperci fito- parazite. Deși ca fungicid este o substanță folositoare, âcționînd ca toxic imediat asupra ciupercilor, totuși, prin remanența lui în. unele părți ale plantelor stropite și prin consumul acestora de către animale și om, TMTD prezintă un pericol de intoxicare. El produce intoxicații cronice cu efect neurotoxic, alergic, teratogen sap chiar cancerigen, concretizate prin scăderea producției și capacității de muncă a indivizilor (7). La găinile ouătoare, cărora li s-a administrat în hrană TMTD în concentrații de numai 35 ppm, se constată o scădere a producției de ouă, precum și decal- cifierea .lor (4). La șoareci, cantități minime (740—2 000 mg/kcorp) de TMTD produc tulburări ale sistemului nervos și locomotor (1). în lucrarea de față ne-am propus să urmărim’modificarea nivelului valoric al unor componente din sîngele șobolanilor intoxicați cu această substanță. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările au fost efectuate pe un număr de 120 de șobolani albi, masculi, din linia ,Wistar. La începutul experienței, șobolanii aveau aceeași greutate corporală (171 + 15 g). Animalele au fost împărțite în două loturi. Fiecare lot a fost împărțit în două grupe de cîte ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 443 -450 BUCUREȘTI 1972 444 ADELA ȘTEFAN și COLABORATORI 2 ACȚIUNEA TMTD LA ȘOBOLANI 445 30 de șobolani: două grupe constituind martorul, iar celelalte grupe de experiență. Pe toată durata experienței animalele au fost hrănite ad libitum cu lapte, pîine, ovăz și morcovi, în laptele din rația, animalelor de experiență se introducea TMTD in cantitate de 0,2 g %. Din calcule rezultă, câ doza zilnică de.TMTD per șobolan era de 0.015 mg. Șobolanii din primul lot (martor și experiență) au fost sacrificați după 30 de zile de tratament, iar cei din al doilea lot, după 45 de zile, recoltîndu-li-se sîngele carotidian. Din sîngele recoltat au fost apoi determinate următoarele componente : globulele roșii și albe (leucograma), hemo- globina, fracțiunile proteice serice, precum și unele enzime, ca GOT, GPT și fosfataza alcalină. Determinarea hemoglobinei a fost efectuată cu hemoglobinometrul Gowers-Sahli; globulele roșii și albe cu hemocitometrul Burker; formula leucocitară prin metoda panopțică May , Grunvald — Giemsa; fracțiunile proteice prin electroforeză în gel de agar. Determinarea activității transaminazelor s-a făcut după metoda Schmidt (5), iar activitatea fosfatazei alcaline după metoda Bodansky (2). REZULTATE ȘI DISCUȚII Comportamentul șobolanilor tratați cu TMTD a fost asemănător cu cel descris intr-o lucrare anterioară (6). Aceștia au manifestat tulburări nervoase și p slăbire generală, concretizată prin scăderea greutății corpo- rale (fig. 1). în timp ce, îa șobolanii din grupele martor, greutatea corporală creștea (368 ± 20 g; 398 ± 15 g), la șobolanii din loturile de experiență, aceasta scădea (225 ± 10 g; 188 ± 25 g). Numărul de hematii/mm3 sînge scade în timp la animalele tratate. Astfel, la cele tratate un timp mai îndelungat (45 de zile) această scădere este de 2/3 față de normal (2 539 000/mm3; 6 787 130/mm8). La animalele tratate mai puțin timp (30 de zile), diferența este mai mică și nesemnifi- cativă (6 508 000/mm3; 6 921 410/mm3) (fig. 2). Scăzînd numărul de hematii, era de așteptat ca și cantitatea de hemoglobină să se diminueze proporțional. într-adevăr, aceasta scade mult sub limita normală (10,7 ± 4- 0,20 g% față de 15,4±0,15 g% după 30 de zile și 9,2±0,09 g% față de 16,5 ±0,25 g% după 45 de zile) (fig. 3). în funcție de durata tratamentului, numărul leucooitelor crește însă considerabil, cu aproximativ 1/2 la grupa de șobolani tratați 30 de zile și aproape dublu la cei tratați 45 de zile, față de martori (tabelul hr. 1). Leucocitoza, în cazul de față, nu este Surprinzătoare, fiindcă prin aceasta organismul animal caută să se apere împotriva intoxicării. Din formula leucocitară (tabelul nr. 1) se poate observa o creștere a numărului de neutrofile, la dublu față de nbrmal, în sîngele șobolanilor intoxicați. Aceasta ar putea constitui un indiciu al intensificării procesului de regene- rare a leucocitelor mai ales că la citirea frotiurilor au fost observate mai multe metamielocite. Concentrația fracțiunilor proteice serice, redată sub formă de medie, este prezentată în tabelul nr. 2, din care se observă o creștere a concentra- ției globulinelor, în special a y- și p-globulinelor, în defavoarea celei albuminice. Prin urmare, raportul A/G se modifică în sens descrescător. Rezultate asemănătoare au fost obținute și de alți cercetători după tra- tarea șobolanilor albi cu paration (3). Analiza activității transaminazelor serice: glutamic oxalacetic transaminaza (GOT) și glutamic piruvic transaminaza (GPT) arată de asemenea diferențe față de martori (tabelul nr. 3). Astfel, după 45 de zile, GOT are valoarea medie de 30,80 ± 1,30 UK față de 35,80 ± 1,25 UK la martor, iar GPT are valoarea medie de 23,4 ± 0,90 UKfață de 28,80 ± ± 1,02 UK la martor. Rezultă deci că tratamentul cu TMTD produce Fig. 1. — Dinamica greutății corporale a șobolanilor tratați cu TMTD (valori medii în g). Fig. 2. — Valorile medii ale eritrocitelor la șobolani tratați cu TMTD. o inhibare a activității transaminazelor. Din cele două transaminaze, • activitatea GPT este mai mult inhibată de substanța toxică. în ceea ce privește activitatea fosfatazei' alcaline din serul sanguin, aceasta variază mult față de martor (tabelul nr. 3). Astfel, în serul șobo- : lanilor tratați 30 de zile atinge valoarea medie de 11,70 ± 0,52 UB față i de 5,00 ± 1.20 UB la maTtor, iar după 45 de zile, de 11,20 ± 2,06 UB i față de 7,26 ± 0,90 UB la martor. Dacă se compară activitatea fosfatazei ; găsite în serul animalelor din cele două grupe de experiență, reiese că ! în primele 30 de zile, activitatea fosfatazei este mult stimulată de trata- i mentul cu substanța toxică, iar după 45 de zile această stimulare începe i să scadă, intervenind probabil diferite mecanisme de dezintoxicare a i organismului. IX w -H .IX s 41 co 6,1 ±0,10 © 41 o 14,2 ±0,10 CM © © c IX w CM © O © © © p -H ‘ ± ± ± ± 4 Glol IX 20,0 © 16,5 23,0 O- O © 00 IX T-< CM yh <» © © <. ■ j © ± -H ± -H -H s 3 lx 9,7 00 4^ W> rt •w = â O [> ■ CM s < VH t-< Y-l rH 6* s a S CQ £ CM © 1© ■■■ IX CM co c ' s « .i A 0 -H ±0 ±0 ±0 © 41 S ® lx © © 00 ■ ea >5 00 1Q £ ș co m o 00 4) CM © ■ 00 l© lO co CM 00 2 cT © © © -H -H ± ± ± © lx CM rH © CM a OÎ 00 io - □ «o . LO © i© * • sa 4M ea a © © © , © 8 CQ co in cn s © V că ' * > c« >rt P e* a is ”2* 2 'c O •M © <. 05 4-* S - oJ W a A E X 4) E X 4) 2 cs <_ i 1© CQ 2 4) 73 447 7 ACȚIUNEA TMTD I,A ȘOBOLANI 449 Tafeeiut nr. 3 Aîtiritatea traisnalaiaelor «OTșî GPT, precum și a fosfatazei alcaline in seral sanguin Ia șobolani Intoxicau ca TMTD (valori medii) Fosfatază alcalină (UE) IM Vi 4 . Ix ! 5,00±l,20 .11,70 ±0,52 ! 7,26 ±0,90 ll,20±2,06 0 0 IM . V} 41 Ix O : o co cî cm 4 4 o 00 © ■ o CM CM CM O O © © 41 41 © © oo 00 CQ CM CM 0 3 0 IM V) 41 Iz irt io 00 O © 41 41 o © CM 09 © co 00 CQ irt © CM CO 41 41 © o co oo io o CO V} O © co co © O CQ CQ ■S « g a.g g d 0 * § l -i >C« s’ o i- * .. s fel $ Z h O co Fig. 3. —Valorile medii ale hemoglobinei la șobolani tratați cu TMTD. CONCLUZII în urma tratamentului per os al șobolanilor albi masculi cu TMTD, în doză zilnică de 0,015 mg, timp de 30 și 45 de zile, S-a constatat apariția următoarelor modificări ale principalelor componente din sînge : 1. Scăderea numărului de eritrocite, concomitent cu a cantității de hemoglobină. Aceasta s-ar putea explica prin faptul că ionii SH_, rezul- tați din descompunerea TMTD, ajunși în tractul intestinal, se combină cu ionii de fier, atît de necesari formării hemoglobinei. 2. Creșterea numărului de leucocite dovedește rolul lor în procesul de apărare a organismului. 3. Creșterea concentrației y-globulinelor și scăderea procentuală a albuminelor,. fenomene ce se observă și în afte cazuri asemănătoare. 4. Scăderea activității GOT și GPT și creșterea fosfatazei alcaline. 5. După cum era de așteptat, greutatea corporală a animalelor intoxicate a scăzut sensibil. (Avizat de prof. E. A. PORA) MODIFICATIONS HISTOCHIMIQUES DE CERTAINS COMPO- SANTS SANGUINS CHEZ LES RATS INTOXIQUES PAR DU BISULFURE DE TETRAMETHYLTHlURAM (TMTD) RESUMg L’application ă echelle toujours plus large des îongicides. dans la lutte contre les phytoparasites necessite une dtude plus poussde quant ă leur effet sur l’organisme animal et sur l’hoînme. La presente recherches 450 ADELA ȘTEFAN șl COLABORATORI 8 porte sur l’effet du bisulfur.e de tetramethylbhiuram (TMTD) chez les ’ rats blancs (mâles, lignde Wistar), ayant regn pendant 30 ou 45 jours 0,015 mg de TMTD dans leur ration quotidienne. Les determinations ont compris les 6Uments ’sanguins suivants : Uythrocytes, leucocytes, hdmoglobine, fractions proteiques seriques, transaminases (GOT, GPT), phosphatase alcaline. Les animaux traites ont manifesta, par rapport aux tdmoins, des troubles nerveux et des pertes pondârales (188 ± 25 g contre 398 ± 15 g). Les determinations des Mâments sanguins ont montre des modifications quantitatives, comme suit: — erythrocytes — baisse du nombre de 6 x 106/mmc â 2 x 106/mmc et diminution de l’Hb de 15,5 ± 0,25g% ă 9,2 + 0,09 g% ; — leucocytes — hausse double par rapport aux valeurs normales, prouvant leur role dans la defense de l’organisme contre l’intoxication; — fractions proteiques: augmentatioh de la concentration des globulines de 35,1% 4- OjlO ă 44,3 ± 0,35% et baisse des albumines de 65,0 ± 0,28 a, 50,2 ±0,35%; — transaminases (GOT et GPT) — activite inhibee par le TMTD; — phosphatase alcaline — activite stimulee par le TMTD. MODIFICĂRI CROMOZOMIALE PRODUSE ÎN CELULELE MĂDUVEI OSOASE LA ȘOBOLANUL ALB ÎN URMA INTOXICAȚIEI CU ACETAT DE PLUMB DE EL. TEODORESCU și AL. CĂLUGĂRU 575.116.4:591.84:591.044 BIBLIOGRAFIE 1. Apaeva I. M., Pest. Klin. Otraveni, 1966, 4, 163. 2. Bodansky A., Amer. J. Ghim. Path., Technical Suppl., 1937, 1,1. 3. DombrovskyT.,ZavistovskyS.,Minter T., Gadovska I. i Tirakovski M., Igiena, 1966,15,7. 4. Popa’G. și Drimus Rodica, Chimia, produselor fitofarmaceutice, Edit. tehnică, București, ' 1965, 259. 5. Schmidt E., Enzyrti. biol, clin., 1963, 3, 1. 6. Ștefan Adela și RXdulescu C., St. și cerc, biochim., 1971, 14, 4, 439—444. 7, Talk H., Thompson G. a. Kotin K., Ârch. environn. Hlth., 1965, 10, 6, 847. Facultatea de biologie și Facultatea de medicină veterinară. Primit in redacție la 22 februarie 1972 This work, having an experimental character, tackles a problem of present-day interest. Its object is the investigation of chromosomal aberrations in marrow bone cells in white rats subjected tb a toxic salt treatment (lead acetate) during a 30-day period. , • Spectrul foarte larg de compuși chimici care interferează nemijlocit sfera preocupărilor umane predispune, prin efectele pe care le produc, la explorarea unui interesant teren de studiu al patologiei. După cum o dovedesc faptele acumulate, consecințele acțiunii acestor factori sînt variate și manifeste la diferite nivele de organizare. Rezultatele observa- țiilor clinice din ultimii ani, prfecum și ale studiilor strict experimentale au adus deja unele clarificări în problemă angajînd în același timp la noi cercetări. Sărurile de plumb au efecte diverse și complexe asupra sistemelor biologice. Experimentul pe animale și observațiile pe cazuri umane au arătat că la suma alterărilor citologice și tisulare sau ale procesului de organogeneză (2) se adaugă, ca un simptom al patologiei în intoxicația cu plumb, și modificări cromozomiale, rezultat al interferării cu meta- bolismul nucleului și apăratul genetic al celulei. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetarea s-a efectuat pe un lot de șobolani albi (5 masculi și 3 femele), cărora timp de 30 de zile li s-a administrat cu sonda, per os, o soluție de. 1 % acetat de plumb. Cantitatea administrată zilnic a fost 0,2 ml soluție pentru 100 g greutate corporală. Greutatea mascu- ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 451-457 BUCUREȘTI 1972 . 453 452 EL. TEODORESCU și AL. CALUGARU 2 Iilor a variat între 210 și 250 g, iar a femelelor între 170 și 185 g. Ținem să arătăm că se exclude posibilitatea ca animalele supuse experimentului să fi fost sub influența altor sub- stanțe chimice capabile să provoace eventual alterări comozomiale. i Cercetarea citogenetică s-a efectuat utilizînd o tehnică riguros standardizată, apli- cînd-o în aceleași condiții atît animalelor din lotul intoxicat, cît și celor din lotul martor. După sacrificarea animalelor, fragmentele de măduvă prelevate din oasele lungi au fost diso- ciate și celulele dispersate. în scopul obținerii unor metafaze de calitate, cu o dispersie bună a cromozomilor, în care anomaliile să poată fi ușor detectabile, hipotonizarea s-a făcut cu o soluție KC1 0,50%, timp de 25 min, la 37°C. Cîteva fixări în amestec alcool metilic : acid acetic (3:1) au constituit următorul timp de lucru. Uscarea lamelor s-a efectuat la flacără, colorarea făcindu-se cu soluție Giemsa. Pentru fiecare caz în parte numărătoarea,. ca și aprecierile asupra cromozomilor s-au efectuat direct la microscop pe circa 100 de celule în diviziune considerate corespunzătoare. Numărul total de metafaze analizate a fost de 541 pentru mascul și 317 pentru femelă. Observații similare, folosind aceleași condiții de tehnică în prepararea metafazelor, ; s-au efectuat'asupra unui lot martor (2 masculi și 2 femele) în scopul sesizării unor diferențe care ar putea apărea drept concludente. * REZULTATE Rezultatele observațiilor noastre sînt prezentate în tabelele nr. 1 ! și 2, în care se găsesc raportate valorile procentuale pentru fiecare cate- gorie de anomalie întîlnită (tabelul nr. 1), precum, și prezentarea lor pe sexe (tabelul nr. 2). Ca un element care atrage de la bun început atenția ț prin specific este tipul structural de anomalie. Anomaliile numerice f (aneuploidii, poliploidii) prezente în proporție aproximativ egală la cele ; două loturi (în experiment și martor) nu pot fi interpretate ca o conse- ; cință a tratamentului aplicat și, deci, luate în considerație. Din observațiile făcute asupra cromozomilor s-a putut remarca faptul că alterările au afectat de regulă cromozomii telocentrici și sub- ’ telocentrici mari. Incidența celulelor cu anomalii, pe care am înregistrat-o, este probabil inferioară celei reale. La observația directă, alterări moderate ale cromozomilor pot scăpa atenției. Noi am luat în considerare numai modificările tipice', neechivoce. La suma acestora am menționat, ca o categorie aparte, cazurile în care una din anomaliile de structură (ruptura) poate crea îndoieli (fig. 3). , Privite comparativ (tabelul nr. 1), cifrele redau o diferență ușor de sesizat între lotul de experiență și martor, între procentul de celule normale și cele cu anomalii. Tipurile de anomalii structurale manifestate cu pre- ponderență sînt lacunele-, rupturile și fragmentele, (fig.1,2,4). Daca proporția ; în care apar lacunele pare a nu indica lucruri deosebite, valorile fiind apro- ; piate,în cazul rupturilor și al fragmentelor cifrele dau indicații clare : pro- centul de rupturi este crescut de circa 5 ori; procentul de fragmente ; este de asemenea superior față de lotul luat spre comparație. i în ceea ce privește procentul' de anomalii cromozomiale stabile i (deleția, translocația) (fig 2,5), acesta este net în favoarea lotului de ex- ț periență. Nu au fost găsite translocații printre celulele lotului martor, iar cazurile de deleție la acest lot sînt foarte rare. ț '• 454 FL. TEODORESCU și AL. CĂLUGARU Tabelul nr. 2 relevă sugestiv frecvența cu care se manifestă diferitele tipuri de anomalii la cele două sexe. în ambele cazuri, din punctul de vedere al raportului care există între categoriile de anomalii, situația este asemănătoare. Diferența o. găsim în valoarea cifrelor. La lotul femei este e • Tabelul nr. 2 Proporția dintre celule cu diferite tipuri de aberații cromozomiale Celule cu : . -y— Cromozomi apa- rent normali 342 63,2% Lacună Ruptură Fragment Trans- locație Deleție Anomalii numerice Aberații croma- tidiene și izo- cromatidiene Aberații cromo-’ zomiale insta- bile Aberații cromo- zomiale stabile \ $ Cromozomi apa- rent normali Aberații croma- tidiene și izo- cromatidiene Aberații cromo- zomiale insta- bile Aberații cromo- zomiale sta- bile 57 33(4-23?) 16,7% (4-3,9%?) 48 9,0% 5 14 17 179' 56,5 % 28 44 (4-7?) • 22,7 %(4- 2,2%) 32 10,1% 3,7% 3,5% 3 15 9 2,8% de remarcat un procent mediu mai mare de metafaze cu anomalii (43,5%) în comparație cu lotul mascul (36,8%). Aceste valori globale diferite, pe plan mai restrîns, sînt sesizate pentru fiecare categorie în parte. • Semnalăm faptul că, de regulă, anomalia este de tip monocroma- tidian (94,1%-mascul, respectiv 93,8%-femelă) (tabelul nr. 3). Situația Tabelul nr. 3 Proporția dintre celule cu anomalii, mono- și bicro- matidiene (din numărul total de celule cu anomalii) Celule cu anomalii ! d I . $ monocromatidiene (%) j 94 * j g3 g Celule cu anomalii bicromatidiene (%) 5,9 6,2 Fig. 1—5. Anomalii cromozomiale structurale produse în celulele măduvei osoase : 1, lacună izocromatidiană; 2, ruptură monocro- matidiană ; deleție monocromatidiană; 3, ruptură monocro- matidiană (?); 4, fragmente ; deleție monocromatidiană; 5, translocație prin fuziune centrică. 5 modificări cromozomiale in intoxicația cu acetat DE PLUMB 45 5 amintită constituie un indiciu asupra perioadei din ciclul celular în care s-a produs anomalia. în marea majoritate a cazurilor, se constată o anomalie cromozo- mială per celulă (76,0^-mascul, respectiv 74,3%-femelă). Situațiile în care o celulă posedă cîte două anomalii sînt mai rare (18,8%-mascul, respectiv 20,4%-femelă) și cu totul deosebite cînd depășesc acest număr (5,2 %-mascul, respectiv 5,3%-femelă); în acest caz, anomaliile conținute într-o celulă pot fi diferite sau, unele, de același tip. Estimativ, cifrele care reprezintă media se apropie foarte mult la cele două sexe; ceea ce diferă sînt doar valorile individuale (tabelul nr. 4). Tabelul nr. 4 Proporția dintre celule (%) cu grad diferit do manifestare a anomaliilor (din num&rul total dc celule cu anomalii) ■ $ Celule cu 1 anomalie j Celule cu 2 1 anomalii Celule cu >2 anomalii I 76,6 . f- 18,6 4,8 II 70,0 27,4 2,6 • III 80,0 9,6 9,6 IV 85,7 10,7 3,6 V 70,0 24,0 6,0 Media 76,0 18,8 5,2 ' $ I 70,3 24,3 5,4 II 77,1 20,0 2,9 III 75,6 17,1 7,3 Media ‘ 74,3 20,4 5,3 DISCUȚII Ca o caracteristică demnă de notat este proporția deosebit de ridicată a defectelor (lacune, rupturi, deleții) de tip nionocromatidian. Factorul care este pasibil de a produce aberația acționează în tot cursul ciclului celular, însă unitatea structurală afectată depinde de momentul inter- venției acestuia, în cazul de față (în special) în perioada G2, după dupli- care. Ruptura va interesa o cromatidă. în consecință, după separarea anafazică a cromatidelor, una din celulele-fiice care va primi cromatida ruptă va fi deficitară, deoarece fragmentul ăcentric a rămas în placa ecuatorială. Pierderea suferită va reduce inevitabil șansa de supravie- țuire a celulei deficitare. Dacă celula deficitară este viabilă, cromatida ruptă se duplică, iar în metafaza următoare va apărea un cromozom' deletat. 7 modificări cromozomiale în intoxicația cu ACETAT DE PLUMB 457 456 FL. TEODORESCU șt AL. CALUGARU 6 Deși recunoscut ca un fapt real că diverși agenți fizici și chimici (3),. (5), (7), printre care și plumbul (4), (6), sînt responsabili de apariția leziunilor lacunare într-o proporție sporită, rezultatele pe care le-am obținut în condițiile noastre experimentale nu ne permit o confirmare a acestor păreri. în ceea ce ne privește, sîntem înclinați să afirmăm că situația este discutabilă și o privim deci cu oarecare rezervă. Fragmentele acentrice, ca anomalii instabile, rezultat al rupturii cromozomiale sau cromatidiene nu au șansa de a supraviețui. Lipsa centromerului le face incapabile de inserare pe fibrele fusului de diviziune, avînd drept urmare eliminarea lor din populație (prin moartea celulelor purtătoare sau, rămînînd în placa ecuatorială, se vor dezintegra și vor dispare). Aberațiile de tip stabil (deleții, translocații), dețin o pondere mai redusă în celulă față de aberațiile instabile. Deleția terminală, ca mod de producere și cu consecințe pentru viitorul celulei a fost discutată mai sus. Translocația recunoscută în metafazele analizate este de tip reciproc, rezultat al așa-zisei fuzionări centrice între doi cromozomi telocentrici. Cromozomul nou format este metacentric sau submetacentric, după cum la interschimb au participat 2 cromozomi mari sau unul mare și unul mic. Această remaniere structurală, în care cantitatea de material cromozomial se păstrează aproape în întregime, este calificată ca o anomalie viabilă, care rezistă Selecției reprezentată de diviziunea celulară. Așa cum remarcau L. A. Mur o și R. A. G o y e r, anomaliile cromozomiale produse în condițiile hrănirii șoarecilor cu o dietă cu plumb seamănă cu cele induse de unele droguri, radiații X radiații, y, polivirusuri și alți agenți. Modul în care sărurile metalice intervin asupra materialului cromozomial alterîndu-i structura, influențînd progresia unei anomalii către alta (lacună — ruptură), nu este totdeauna clar, discuțiile purtînd de multe ori amprenta nesiguranței. Mai aproape de adevăr par a fi afir- mațiile pe care le fac unii autori, în unele cazuri, cînd explică acțiunea mitostatica, găsind în afinitatea plumbului pentru grupările sulfhidrilice (SH) o cauză a lezării fusului acromatic (1). . CONCLUZII ' Acetatul de plumb acționează asupra materialului cromozomial din celulele, măduvei osoase la șobolanul alb producînd anomalii de tip structural. . Frecvența cu care se manifestă aceste anomalii diferă la cele două sexe și între indivizii luați separat. Anomaliile produse sînt în mare parte (94,1%, respectiv 93,8%) de tip monocromatidian, consecință a faptului că au apărut în faza G2 a ciclului celular. MODIFICATIONS CHROMOSOMIQUES PRODUITES DANS LES CELLULESDELAMOELLEOSSEUSECHEZLE BAT BLANC DANS LTNTOXIOATION A L’ACRTATE DE PLOMB RfiSUM^ L'experiment a dte effectue sur un lot de 8 rats (5 mâles et 3 femelles). On a cherchâ ă surprende les modifications chromosomiques qui sur- viennent dans les cellules de la moelle osseuse ă la suite de l’intoxication ă 1’acAtate de plomb 1%, pendant 30 jours. Les anomalies chromosomiques sont de type structural (cassures, fragments, deletions, translocations); habituellement l’anomalie. a porte sur une seule chromatide. BIBLIOGRAFIE 1. Biscaldi G. P., Robustelli della Cuna G. e Pollini G., LaVoro Umano, 1969, XXI, 9, 386-392. 2. Ferm V. H., Experientia, 1969, 25, 56. 3. Fobni A., Proc. XV Int. Congr. Occupat. Health, Viena, 1966, Wien. med. Akad.,1966, 2, 437-439. 4. Muro L. A. a. Goyer R. A., Arch. Path., 1969, 87, 660-663. 5. Pilinskaia M. A., Ghenetika, 1970, VI, 7, 157. 6. Schwanitz G., Lehnert G. u. Gebhart E., Dtsch. Med. Wschr.', 1970, 32, 1636 — 1640. 7. Serra J. A., Modern Gcnetics, Acad, Press, Londra, 1965. Institutul de medicină și farmacie Iași, Catedra de biologie medicală și Catedra de igiena muncii. Primit în redacție la 11 martie 1972. CÎTEVA ASPECTE ALE INFESTĂRII COBITIDELOR CU DIVERȘI PARAZIȚI J 9 DE ELENA CHIRIAG și LOTUS MEȘTER 576.89:597.554.3 The.authors have collected eleven species of differerit parasites from Romanian loaches. The parasites belong to the following systematic groups : Protozoa (1 sp.), Trematoda-Digenea (4 sp.), Cesloda (2. sp.), Nematoda (2. sp.) and Acanthocephala (2 sp.). In this paper there are presented data concerning the intensity and extension of the invasion, the specificity and geographical distribution of the parasites species; the different ways of infestation and the pathogenicity of the parasites. Pînă în prezent cobitidele nu au constituit obiectul unui studiu parazitologic monografic, ca urmare a însemnătății lor economice reduse. Totuși, date izolate despre paraziții lor găsim în unele lucrări privind parazitofauna peștilor din diferite bazine în care cobitidele trăiesc în număr mai mic sau mai mare alături de speciile valoroase pentru eco- nomie. Astfel, după cum reiese din „Determinatorul paraziților peștilor dulcicoli” (2), precum și din cîteva lucrări ulterioare, actualmente dispunem de suficiente date pentru a putea trage unele concluzii preliminare privi- toare la paraziții cobitidelor din Europa și Asia. La noi în țară, unii paraziți ai cobitidelor au fost menționați de I. C i u r e a (5), TI Bușniță și M. B ă c e s c u (1), I. Rădu- lescu(ll), E. Rom an (12), E. Lupu și E. R o m a n (8), E. Chir iac și M. Udrescu(3), R. R o m a n - C h i r i a c (13), A. Popescu-Gorj și E. Cost ea (10), E. Chir iac și P. Ș p ă t a r u (4). ' . Cu ocazia analizei conținutului gastrointestinal al speciilor de Cobitidae din țara noastră, efectuată în vederea precizării hranei acestora (L. Meșter, 1968—1971), am întîlnit o serie de paraziți pe care i-am ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 6 P. 459-465 BUCUREȘTI 1972 460 ELENA CHIRIAC și LOTUS MEȘTER ASPECTE ALE INFESTĂRII COBITIDELOR CU PARAZIȚI 461 colectat și determinat. Așa cum se vede și din tabelul nr. 2, lista noastră cuprinde 11 specii de paraziți, dintre care o specie de protozoare (Myxo- Wms ellipsoides)i 4 specii de. trematode digene (Allocreadium, isoporum, Bwwd&ra luciopereae, Coitocoecum skrjabini, Tetracotyle percae-fluviatilis), 2 specij de cestode (ParacaryophyUaxus dubininae și Ligula colymbi), 2 specii de nematode (Pont/rax^eciim squo.^ larva), precum și 2 specii de acantocefali (Acanthocephalus anguillae și Pomphorhynchus laevis). Din examinarea paraziților găsiți de noi se poate vedea că toate speciile au o largă răspîndire geografică și un cerc mare de gazde. De ase- menea, se mai poate vedea că din lista noastră lipsesc unii paraziți ai cobitidelor, adică protozoarele sanguine (Flagellata) și cele de pe branhii (Sporo^oa, cu excepția lui Myxobolus ellipsoides, care este nespecific ; Infuzoria etc.), ca de altfel și toate monogenele localizate pe branhii, înotătoare sau piele, deoarece am avut ocazia să colectăm numai paraziții Tabelul nr. Situația general» a Nr. crt. Denumirea speciei-gazdă Localitatea colectării Data colectării 1 Noemacheilus barbalulus (Linnaeus, 1758) Izvorul muntelui ’ mai 1968 Ozana mai 1968 Agapia august 1968 Agapia august 1969 Slătioara august 1971 Slătioara septembrie 1971 2 Misgarnus fossilis (Linnaeus, 1758) balta Greci (Oltenia) martie 1971 balta Greci august 1971 balta Greci septembrie 1971 3 Cobitis bulgarica (Drensky, 1928) gura Argeș iunie 1963 Dunăre iulie 1970 Dunăre iulie 1971 Dunăre septembrie 1971 4 Cobitis taenia (Linnaeus, 1758) Razelm august 1970 Dunăre septembrie 1971 Razelm noiembrie 1971 5 Cobitis elongala (Heckel et Kner,1858) Nera iunie 1967 infestării (pe specii -gazdă) Nr. exemplare cercetate Nr. exemplare infestate 0/ /o Intensitatea invaziei (min.-max). Hrana 16 16 100 1 — 5 (acant.) 50 chiști nematode oligochete amfipode larve insecte Ephemeroptera, Plecoptera, Dip- iera) insecte adulte resturi vegetale 10 4 40 2 — 3 (acant.) 2 (tremat.) chiști ’ 8 5 62,5 1-12 (trem.) 18 9 50 1—30 (acant., trem. cest.) 32 11 34,3 1 — 5 (acant., trem.) 10 6 60 2 — 10 (acant.) chiști 15 6 40 1 — 15 (trem., cest.) chiști moluște crustacee (Copepoda, Cladocera, Ostracoda, Amphipoda, Isopoda) larve insecte (Diptera, Ephemeroptera) 10 4 40 1—4 (trem.) 8 ' 2 25 1—4 (trem.) 6 3 50 1—5 (cest.) nematode oligochete crustacee Cladocera, Copepoda, Amphipoda) larve insecte resturi vegetale 8 3 37,5 1—2 (trem.) 8 4 50 1—3 (acant., trem.) 14 5 35,7 1 — 2 (trem., cest.) 15 5 33,3 1 (cest.) crustacee (Cladocera, Copepoda, Ostracoda, Misidacea, Cumacea) resturi vegetale larve insecte (Chironomidae) 6 3 5 50 _ 83,3 1 (cest.) . 6 1 — 5 (cest.) 12 2 16,6 1 (cest.) nematode moluște crustacee larve insecte resturi vegetale 462 ELENA. CHIRIAC și LOTUS MEȘTER 4 intestinali sau din cavitatea corpului, fără a urmări întreaga parazito- faună a acestor pești. Este de remarcat și faptul că cei mai mulți dintre paraziții găsiți de noi sînt în stadii larvare (metacercari, plerocercoizi etc.) sau forme juve- nile, cu excepția cestodului Paraearyophyllaeus dubininae și a acantho- cefalului Acanthocephahis anguillae, care și-au atins maturitatea în cobitide. Infestarea generală, așa cum se vede și din tabelul nr. 1, este scăzută atît în sensul extensiunii' invaziei (numărul de exemplare-gazdă infestate raportat la numărul de exemplare-gazdă cercetate), cît și ca intensitate (1—2, maximum 12 paraziți într-o gazdă), cu excepția unei infestări masive a lui Noemackeihbs barbatulus cu Aeanthocepbalus anguillae și cu meta- cercarul Tetraeotyle-pereaeflumatilis. Aceeași infestare scăzută a fost găsită de N. Mărgărit of (9) pentru Cobitis taenia din Bulgaria și de R. 2itnan (10) pentru cobitidele din Slovacia. în privința Tăspîndirii geografice, din datele adunate pînă în pre- zent se pot stabili cîteva categorii. în prima categorie trebuie încadrați paraziții strict specifici, în general limitați la aria de răspîndire a gazdelor respective. O altă categorie de paraziți au o repartiție geografică mai largă decît primii, găsindu-se atît în Europa cît și în Asia (de exemplu, Acolp'en- teron nephriticum în uretere la N oemacheilus barbatulus și N. dorsalis; Gyrodactylus barbatuli și G. sedelnikowi pe branhii la Noemacheilus barba- tulus și N. dorsalis ; Gyrodactylus latus pe branhii la Cobitis taenia și Lefua costata; Paraearyophyllaeus dubininae în intestin la Cobitis taenia și Misgurnus anguillicaudatus etc.). în sfîrșit, a treia categorie de paraziți, cu totul nespecifici, întîl- nindu-se în afară de cobitide, mai ales pe Cyprinidae și în mai mică măsură pe pești aparținînd altor familii, ca Pereidae, Siluridae etc., au o arie de răspîndire mai restrînsă ori mai largă în funcție de arealul speciilor- -gazdă respective. Din această categorie fac parte Myxidium rhodei aflat în rinichiul de Cobitis taenia, dar și în cel de Cyprinidae, Pereidae, din bazinele Mărilor Baltică, Neagră etc.; Myxobolus ellipsoides pe branhii, în rinichi, mezentere, peretele intestinului etc., la aceleași gazde și cu aceeași răspîndire ca specia precedentă; indicații identice se pot da și asupra speciilor Piplozoon paradoxum, Caryophyllaeus laticeps, Proteo- cephalus torulosus, precum și asupra'celor , mai multe trematode, nema- tode și acantoeefali. în privința căilor și a- posibilităților de infestare, putem afirma că marea majoritate a speciilor provin din gazdele intermediare, care intră în compoziția hranei cobitidelor : nematode, oligochete, crustacee, larve și adulți de insecte acvatice. Paraziții găsiți de noi în stadii larvare sau ca adulți juvenili au ca gazde definitive alți pești, răpitori (Bunodera) sau pasări itiofage (Ligula), care se hrănesc printre altele și cu specii de pești din familia Cobitidae și astfel lanțul trofic explică în bună măsură unele aspecte ale infestării acestor pești. Am mai putea, adăuga că, deoarece majoritatea paraziților intesti- nali pătrund în intestinul’gazdei o dată cu hrana, ei pot servi ca indicatori ai hranei și chiar ai biologiei gazdelor (tabelul nr. 2), fapt care confirmă și rezultatul analizei conținutului gastrointestinal al cobitidelor studiate. 5 — c. 1684 Parazitofauna speciilor de Cobitidae studiate 464 ASPECTE ALE INFESTĂRII COBITIDELOR CU PARAZIȚI 7 6 ASPECTE ALE INFESTĂRII COBIT1DELOK CU PARAZIȚI 465 în încheiere mai reamintim faptul ca unii dintre paraziții găsiți de noi sau citați în literatură au o patogepitate constatată la cobitide (de exemplu peritonita produsă de Tetracotyle sogdiana la Noemachilus strauchi în lacul Zaisan) sau mai frecvent la ciprinidele cu importanță economică (mixosporidiaza produsă de Thelohanellus pyriformisj cetodoza produsă de Garyophyllaeus laticeps', trematodoza produsă de Sanguinicola; peri- tonitele provocate de metacercarii de Gotylurus pileatus, Tetracotyle Sogdiana, Tetracotyle percae-fluviatilis ori de acantocefali ca Pomphorhy- nchus laems ; cataracta produsă de Piplosthomum spathaceum- hemora- giile branhiale și tegumentare provocate de diferite monogene și crustacee etc., care în același timp deschid și porțile unor infecții secundare micro- biene sau cu ciuperca Saprolegnia). Pentru activitatea practică a piscicultorilor este de reținut că speciile de cobitide servesc ca rezervoare pentru unii dintre paraziții cei mai virulenți ai ciprinidelor, specii cu valoare economică, ceea ce le dă astfel posibilitatea să reînnoiască infestările în heleșteiele din crescătorii, zădăr- nicind măsurile luate pentru combaterea și prevenirea epizootiilor. Aceste observații desigur nu epuizează studiul parazitofaunei cobi- ți delor din țara noastră, dar, aducînd lămuriri asupra unor aspecte ale infestării, credem că vor servi ca punct de plecare altor cercetări mai detaliate. maturity. It was pointed out that the loaches represent a possible danger to different species of Oyprinidae (with economic value), because they can produce infection with Tetracotyle, Garyophyllaeus, Ligula, and Pom- phorhynchus. BIBLIOGRAFIE 1. Bușniță Th. et Băcescu M., Notationes Biologicae, 1946, 4, 125 — 134. 2. Bychowsky B. E., Gussev A. V. i drughie, Opredelitel parazitau presnovodnîh rîb SSSR, Izd. AN SSSR, Moscova —Leningrad, 1962. 3. Chibiac E. și Udrescu M., Anal. Univ. Buc., Seria șt. nat., 1957, 13, 149 — 155. 4. Chibiac E. și Spătabu P., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1965, .17, 4, 377 — 385. 5. Ciurea I., Arch. roum. Path. exp. Microb., 1930, 3, 3, 277—325. 6. Ergbns R. a. Bychowsky B. E., Folia Parasitologica (Praha), 1967, 14, 3, 225—238. 7. Gussev A. V., Tr. Zool. Inst. A^ SSSR, 1955, 19, 171-378. 8. Lupu E. și Roman E., Corn. Acad. R.P.R., 1956, 6, 1, 145 — 149. 9. Margaritof N., Bull. Inst. Zool. Mus., 1966, 20, 157 — 173. 10. Popescu-Gorj A. și Costea E., Hidrobiologia, 1961, 2, 29 — 125. 11. Rădulescu l.,Conlribuțiuni la cunoașterea paraziților peștilor din România, Teză de doc- torat, București, 1948. 12. Roman E., Com. Acad. R.P.R., 1956, 6, 1, 135-144. 13. Roman-Chiriag E., Fauna R.P.R., Plathelminthes : Clasa Monogenoidea, Edit. Acad. R.P.R., București, 1960, II, 1. 14. Vojtek J. et ai., Acta Acad. Sci. Cechoslovenicae, Basis Brunensis, 1954, 26, 4, 1 — 24. 15. Zitnan R., Biologia (Bratislava), 1966, 21, 9, 681-692. (Avizat de prof. R. Codreanu.) Facultatea de biologie. SOME ASPECT 8 CONCERNING THE PARASITIC INEESTATION OP ROMANIAN COBITIDAE Primit in redacție la 21 martie 1972. SUMMARY By analyzing the intestinal content of Cobitid species of Romania, the authors found the following parasites (table 2) : Myxobolus ellipsoides, Allocreadium isoporum, Bunodera . lueiopercae, . Ooitocoecum ; skrjabini, ■ Tetracotylepercae-fluviatilis, Păracaryophyllaeus dubininae, Ligula colymbi, Oontracoecum squalii,' Bhabdbehona sp., Aeanthocephalus anguillae and Pomphorhynchus laems. Excepting the cestod PaȚacaryophyllaeus dubininae, all species have a large distribution and they are unspecifical, most of them parasiting the carp and other different groups of fishes. Most of the parasites species occur in larval or juvenile stage, in small number (1—2 specimens, maximum 10 specimens in a' hoSt) and ai’e relatively rare (excepting a heavy infection with Aeanthocephalus anguillae and Tetracotyle percae fluviatilis in Noemacheilus barbatulus found in the Agapia river). A direct correlation between the intestinal parasites of loaches and their food (insects, larvae, small crustaceans, oligochet worms) appear to be evident. On the other hand, the loaches are eaten bypredacious fishes or ichtiophagous birds and mammals, in which the parasites reach their ABUNDENTA ȘI DISTRIBUȚIA PE VERTICALĂ A LUMBRICIDELOR DIN REZERVAȚIA ȘTIINȚIFICĂ A PARCULUI NAȚIONAL RETEZAT ’ DE M. FALCĂ și I. SIMEANU 595.142.39:591.526 The fauna of Lumbricidae from the Scientific Reservation of the Retezat Na- tional Park has been studied in 1969 and 1970. Aspects relative to the abundance, space distribution and vertical distribution of 3 genera with 6 species are recorded for three stations which differ as concerns altitude, vegetation type and soil type. Din punct de vedere faunistie, lumbricidele sînt bine studiate în țara noastră. Cercetări ecologice asupra particularităților structurale și dinamice, corespunzătoare anumitor tipuri de soluri, din pădurile din Carpații Meridionali, au fost întreprinse mai puțin, motiv pentru care, în cursul anilor 1969 și 1970, am întreprins un studiu ecologic complex al faunei de lumbricide din Rezervația științifică a Parcului național Retezat. METODA ȘI TEHNICA DE LUCRU : ' Colectările de material faunistie au fost efectuate în 3 stații, deosebite între ele din punctul de vedere al altitudinii, tipului de sol și de vegetație. în fiecare stație au fost stabilite suprafețe de 1 250 m2, din care au fost efectuate relevee de 625 cm2, fiind ridicate din fiecare cîte 4 relevee lunar, „random”. Din stația 1 — Fesiuco(drymeae)-Fageiuin — au fost ridicate, în total, 28 de relevee în anul 1969 și 28 în 1970, din stația 2 — Piceetum carpaticum —28 de relevee in anul 1969 și 24 în 1970, iar din stația 3 — Pinetum mugi carpaticum — 20 de relevee în anul 1969 și 16 în 1970. Rele- veele au fost subîmpărțite pe nivele de adîncime, după cum urmează : L = stratul de litieră, cu grosime variabilă; ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 Nr. 6 P. 487 -477 BUCUREȘTI 1972 ECOLOGIA LUMBRICIDELOR DIN RETEZAT 469 468 ' M. FALCA și L SIMEANU 2 H = stratul de humus de litiera, cu grosime variabilă; 1, 2, 3, 4 = 4 nivele de sol a 10 cin fiecare. Trierea materialului s-a făcut pe loc, imediat după luarea probei. DESCRIEREA STAȚIILOR Stația 1 — Festuco(drymeae)-Pagetum este situată la o. altitudine de 830 m, versant slab înclinat, expoziție sud-vestică. Litiera prezintă o acoperire de 100%, cu grosimea variind între 0,5 și 3 cm. Vegetația este formată din Pagua sylvatica. Stratul ierbos, cu o acoperire de 45%, este reprezentat prin Pestuca drymea, Asperula- adorata, Glechoma hirsuta etc. Solul este brun acid, cu un pH de peste 4,5. Stația 2 Piceetum carpaticum este situată la altitudinea de 1250 m, versant accidentat, expoziție nord-vestică. Litiera este formată din ace de molid, parțial mărunțite, cu o grosime de 0,5—2 cm. Vegetația este formată din Picea excelsa, Lonicera nigra, Rubus idaeus. Stratul ierbos, ■ 70% acoperire, este reprezentat prin Calamagrostis arundinacea, Driopteris filix-mas, Hieracium transsilvanicum. Dintre muscinee menționăm Poly- trichumformosum, P. gracile, Dicranum scoparium și Plagiothecium undula- tum. Solul este brun podzolic, cu un pH cuprins între 3,50 și 4,42. Stația 3 — Pinetum mugi carpaticum este situată la o altitudine de 1800 m, versant accidentat, expoziție nord-vestică. Vegetația este alcătuită din Picea excelsa, Pinus cembra, P. montana, Juniperus nana, Rhodo- dendron hotschyi. Covorul ierbos este reprezentat prin Vaccinium myrtillus, V. mtis-ideae, Soldanella major, Homogyne alpina și un strat de mușchi gros de 2—5 cm, alcătuit din Plagiothecium undulatum, Sphagnum sp., Diplophyllum tamfolium. Solul este humico-silicatic, superficial, cu un pH cuprins între 3,65 și 3,84. REZULTATELE OBȚINUTE Numărul necesar de relevee depinde de gradul de precizie al cercetă- rilor întreprinse și el este în strînsă legătură cu modul de distribuție al organismelor cercetate. Distribuțiile de frecvență ale speciei Dendrobaena alpina (Roșa), specie dominantă în cele 3 stații, se potrivesc cel mai bine modelului teoretic al distribuției binomial negative, ai cărei parametri, coeficientul de dispersie și eroarea mediei sînt date în tabelul nr. 1 (media a fost calculată pe relevee de 25/25 și .40 cm adîncime). Cînd distribuția organismelor este descrisă de tipul teoretic de distribuția binomial negativă (ca în cazul nostru), numărul necesar de probe este dat de formula: 1 + 1 x k D2 Tabelul nr. 1 Parametrii distribuției binomial . negative, coeficientul de dispersie și eroarea mediei pentru specia Dendrobaena alpina Genul și specia 1969 1970 X 1 , 's2 j s2 X . k' eroa- rea mediei X S2 S2 X k' eroa- rea mediei D. alpina 3,920 jl7,5Oo! I 4,4 1,13 0,2 4,08 15,08 3,7 1,51 0,18 în care N este numărul de probe; k, parametrul distribuției binomial negative; D, gradul de precizie cerut. Prin urmare, ridicînd cîte 4 relevee, lunar, în fiecare stație, ne înscriem într-un grad de precizie de 80%, în 1969 și 82 % în 1970, ceea ce, în condițiile grele de lucru din Retezat, considerăm că este un grad de precizie bun. DISTRIBUȚIA PE VERTICALĂ Distribuția pe verticală a speciilor de lumbricide din stațiile cer- cetate în Rezervația științifică a Parcului național Retezat prezintă anu- mite caracteristici, legate atît de biologia lor cît și de condițiile ecologice staționale. Tabelul nr. 2 și figurile 1, 2, 3 și 4 prezintă abundența absolută și relativă, pe stații și ani, pe nivele de adîncime, pînă la 40 cm, adîncime maximă pînă la care au fost ridicate releveele. Din analiza tabelului nr. 2 și a figurii 1, se constată că specia Den- drobaena alpina este dominantă numeric, în toate stațiile,'în stația III fiind întîlnită la toate nivelele de adîncime, atît în 1969 cît și în 1970. Această constanță se explică prin particularitățile Solului, cu un profil pînă la 35 cm, după care urmează roca, sol intens humifer, cu regim de umiditate vernal umed-ud, estival reavăn-umed. In stația II, în anul 1970, această specie a fost întîlnită de asemenea la toate nivelele de adîncime, iar în 1969 a lipsit doar din nivelul de 40 cm. Și aici solul prezintă un conținut ridicat în humus, pe întregul profil, cu regim de umiditate vernal jilav-umed, estival reavăn-jilav. Spre deosebire de stațiile III și II, în stația I, specia Dendrobaena alpina a fost găsită numai în aRul 1970 pînă la nivelul de 20 cm; în anul 1969 ea nu a fost găsită la acest nivel, apărînd, în schimb, în număr de 3 exemplare la nivelul de 30 cm. în această stație solul are un conținut de humus mai mare de 2% pînă la 45 cm adîncime, cu un regim de umi- ditate vernal umed, estival reavăn-jilav. în toate cele 3 stații, valorile distribuției pe verticală ale speciei Dendrobaena alpina, atît în 1969 cît și în 1970, prezintă aproximativ aceleași caracteristici, numărul crescînd de la nivelul de litieră spre nivelul de 10 cm, unde prezintă maximum și apoi scade spre nivelul de 40 cm. în stația II, această situație fiind relevată cel mai bine, considerăm că 470 471 2 Tabelul nr. Pistribu(ia pe nivele de adinclme \ Sp ecia Nivelul Stația Tiendrobdena alpina Dendrobaena oclaedra Denclrobaena byblica 1969 1970 1969 ' 1970 1969 1970 abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. I 13 . 29 9 12 9 75 5 62 — — — — Litieră n 23 15 13 6 14 66 9 40 1 100 1 50 iii 7 6 3 5 —- — — — — — — i 17 39 31 40 2 16 2 25' ■— •— — Humus litieră n 66 42 66 28 6 29 9 40 — — 1 50 iii 33 27 16 25 1 33 1 100 — — — ■ — i 11 25 36 46 L 9 1 13 •— — — 10 un ii 48 31 108 47 . — — 4 20 — — — —• iii 66 54 32 49 2 67 — -e- —* — — i — — . 2 • 2 — — — — — — 20 cm ■ ii • 18 11 35 15 1 • 5 — — — — — iii 13 11 9 14 ■— — — — — — ■ — — ■ i 3 7 : — — —- — — — —• ■ — 30 cm ii 2 1 8 3 — — — — — — •— IU 2 1 . 4 6 — •— — — — — — i ■— — — —. — — — — — . — 40 cm n — • 2 1 — — — — — — ■iii 2 1 1 1 — — — — . . — — — — - i 44 100 78 100 12 100 8 100 — —■ —. Total . ii 157 100 232 100. 21 100 22 100 1 100 2. 100 'V ni 123. 100 65 100 3 100 1 100 — — —. a speciilor de luuibricide Allolobophora caliginosa Allolobophora roșea Eisenia submontana Total absolut relativ 1969 . 1970 1969 1970 1969 1970 1969 1970 1969 1970 abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. rel. abs. • rel. . — — • — - —- — — — — - — 22 14 34 13 — — — — — — — — — — — 38 23 20 8 . — — — — — — — — — — — 7 3 5 4 — 1 5 — — — — — — — 19 34 30 32 — — — — — — — — — — — 72 76 39 30 — — — — — — — — — 34 17 14 26 2 28 10 50 1 100 — — — — — ’ 15 47 24 44 — — — — — — — — — — 1 100 48 113 26 44 — — — — — — — . — — ’ — — 68 32 27 49 2 28 8 40 — — — — — — — 2 10' 3 9 . — __ — — 2 100 — — — • 21 35 12 14 — — — — — —/ — — — — —. ■ — 13 9 10 14 2 28 1 5 — — — — — — 5 1 7 2 — — — 2 ' 8 2 5 — — — — — — — — — — — 2 . 1 2 6 1 16 — — — — — — — . — — 1 .— 2 — •— — — — — — — — 1 100 — — 1 2 1 1 — — — — — — . — — — — 2 1 2 1 7 100 20 100 1 100 — ■ — — — — — 64 10 i 100 100 — — — 2 . 100 -r — 1 100 1 100 182 257 100 100 — — — — — — — — ■— — 126 66 100 100 . 472 Abundența relativă O 10 20 30 40 .50 60 70 80 90 100 Abundența relativa 0 10 20 30 40 50 60 7 0 8 0 90 100 473 O 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Dendrobaena alpina Festucoidrymeael-Fogetum Abundența relativă 0 10 20 30'40 50 60 70 80 90 100 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Abundența relativă ' o io~^~30~40~^0~60~70~80 90 100 -123 - 1969 Dendrobaena alpina Piceetum carpaticum F - 12 - 1969 - 8 - 1^70 Dendrobaena octaedra Festuco(drymeae)-Fagetum Abundența relativa o 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 Abundenta relativă’ 0 10 20 30 40' 50 60 70 80 90 100 40- 111' - 3 - ’ . 1969 Dendrobaena alpina Pinetum mugi carpaticum Fig. 1. — Distribuția pe verticală a speciei Dendrobaena alpina în anii 1969 și 1970 în stațiile I—III. Fig. 2. — Distribuția pe verticală a speciei Dendrobaena octaedra în anii 1969 și 1970 în stațiile I-III. rocă 4 0 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 -1 - 1970 • Dendrobaena octaedra Pinetuni mugi carpaticum 474 M. FALCĂ și I. SIMEAMU 8 poate fi explicata și prin raportul C/N care este mai mare de 20, ceea ce indică o transformare înceată a resturilor organice, în special la nivelul de 10 cm, în figura 2 este prezentată distribuția pe verticală a speciei Dendro- baena octaedra, din a cărei analiză reiese că aceasta prezintă o situație diferită față de specia precedentă, în sensul că ea nu coboară , sub nivelul de 10 cm. Abundența maximă se înregistrează la nivelul litierei, coborînd apoi spre nivelul de 10 cm în stațiile I și II, atît în 1969 cît și în 1970. Faptul ca în stația III, nivelul humusului de litieră prezintă o abundență mai mare se explică prin aceea că există un strat gros de mușchi mai mult sau mai puțin descompus. Prin cercetările noastre este confirmat faptul că Dendrobaena octaedra este o specie . de' suprafață, hrănindu-se Cu litieră intrată parțial sau deloc în descompunere. Allolobophora caliginosa (fig. 3) este o specie întîlnită numai în stația I, lipsește din litieră, fiind găsită într-un singur exemplar, în anul Fig. 3. — Distribuția pe verticală a speciei Allolobophora caliginosa în anii 1969 și 1970 în stația I. Profilul solului Profilul solului 1970, mimai în humusul de litieră. Este distribuită, aproximativ uniform, la nivelele de 10 și 20 cm. Speciile Dendrobaena byblica, Allolobophora roșea și Eisenia sub- montana fiind' sporadice, din datele noastre nu putem trage concluzii asupra distribuției lor pe nivele de adîncime. Rezultă că distribuția pe verticală a speciilor de lumbricide întîlnite în cele 3 stații cercetate (fig. 4) prezintă valori ce cresc de la litieră spre Fig. 4. — Distribuția pe verticală' a totalului de lumbricide în anii 1969 și ■ 1970 în stațiile I— III. M. FALCĂ și I. SIMEANU 10 ii ECOLOGIA LUMBRICIDELOR DIN RETEZAT 470 nivelul de 10 cm și apoi scad, odată cu adîncimea. Au fost întîlnite specii de lumbricide la toate nivelele de adîncime, exceptînd stația I, anul 1970, unde la 40 cm nu a fost întîlnită nici o specie. „ CONCLUZII Din cercetările'întreprinse de noi în cele 3 stații din. .Rezervația științifică a Parcului național Retezat asupra faunei de lumbricide se desprind următoarele: 1. Dintre cele 3 genuri cu 6 specii, identificate de noi în stațiile cercetate, Dendrobaena alpina este dominantă numeric în toate cele 3 stații, atît în 1969 cît și în 1970. 2. Specia Dendrobaena alpina prezintă în stațiile III. și II, atît în 1969 cît și 1970, o distribuție pe verticală asemănătoare, in stația I, în schimb, distribuția pe verticală este diferită atît față de Celelalte 2 stații, cît; și de la an Ja an. { 3. Specia Dendrobaena octaedra a fost întîlnită, pe verticală, pînă la nivelul de 10 cm, avînd abundența mai mare la nivelul litierei. Este o specie de suprafață, hrănindu-se cu litieră. 4. Speciile Dendrobaena alpina și D. octaedra sînt singurele comune celor 3 stații, atît în 1969 cît și în 1970. 5. Distribuția spațială a speciilor Dendrobaena alpina și D. octaedra, în 1969 și 1970, este corespunzătoare modelului teoretic al distribuției binomial negative. 6. Celelalte specii de lumbricide (Allolobophora caliginosa, A. roșea, Dendrobaena bgblica și Sisenia submontana) au fost întîlnite în stații diferite, în număr mult mai mic. (Avizat de prof. Gr. Eiiescu.) ABUNDANCE AND VERTICAL DISTRIBUTION OF LUMBRICIDAE FROM THE SCIENTIlTC RESERVATION OF THE RETEZAT .NATIONAL PARK summary A complex ecologică! study was carried out on the Lumbricidae fauna from the Scientific Reservation of the Retezat National Park, iu the course of 1969 and' 1970. The faunistic material was gathered monthly from three statiops. Four samplings were monthly carried out in every station, amounting to 625 sq. cm (25/25 cm) with a depth of 40 cm. The accuracy degree is 80%, in 1969 and 82% in 1970, the average error of 20% and respectively 18% being due to the hard working conditions of ■ the Retezat and, consequently, to the difficulty in affecting a higher monthly number of samplings. 477 The r esults of our investigations pointed out that out of the 3 genera with 6 species identified in the studied stations, Dendrobaena alpina pre- vailled numerically in all the 3 stations, both in 1969 and in 1970. In station III, Pinetum mugi 'carpaticum (superficial humic-silicatic soil), and in station II, Piceetum carpaticum (brown podsol soil), species D. alpina presented a similar distribution on the vertical, both in 1969 and in 1970. On the contrary, in station I-Festuco (drymeae)-Fagetum (brown acid soil), the vertical distribution differs both from the other 2 stations and with every year. Species D. octaedra was met only up to the 10 cm level, being abun- dant at the level of the litter. This confirmedthe factthatit is a surface spe- cies. Species D. alpina and D. octaedra were the only common species for all the three stations, both in 1969 and in 1970. Their space distribution corresponds to the theoretical model of the negative binominal distribution. The other species of Lumbricidae identified by us were encountered in different stations and their abundance is much lower. BIBLIOGRAFIE 1. Beldie Al., Flora și vegetația Munților Bucegi, Edit. Academiei, București, 1967. 2. Boșcaiu N., Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu . și Cernei, Edit. Academiei, București, 1971. 3. Bouche B. M., Pedobiologia, 1969, 9, 1, 26—34. 4. Ceapoiu N., Metode statistice aplicate în experiențele agricole și biologice, Edit. agrosilvică, București, 1969. 5. Eliescu Gr. a. Falcă M., Rev. roum. Biol., Sirie de Zoologie, 1969, 14, 1, 47 — 54. 6. Ghilarov S. M„ Zoologhiceskii metod diagnosiiki pociv, Izd. nauka, Moscova, 1969. 7. Grasse P. P., Trăite de Zoologie, Masson, Paris, 1959, 5, 1. 8. Hale G. W., Pedobiologia, 1966, G, 1, 65 — 99. 9. Hondru N., Boțea Fr. și Măroărit Gr., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1971, 23, 5, ■487-500. 10. Mehedinți Al. I., Contribuții la cunoașterea relațiilor dintre sol și vegetație în cuprinsul pădurilor din Masivul Retezat, Teză de doctorat, Brașov, 1968. 11. Pop V., Anal. Acad. R.P.R., 1949, Seria A, Mem. 9, 1, 385 — 506. 12. Sod R., Ă maggar flora es vegetâciâ, Akad. Kiado, Budapesta, 1964. 13. Southwood T. R. E., Ecologicul mcthods with particular reference to the studg of insect populations, Methuen, Londra, 1966. Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de ecosisteme terestre. Primit în redacție Ia 12 februarie 1972. CONTRIBUȚII LA STUDIUL BIOLOGIC AL INSECTELOR PARAZITE ALE DĂUNĂTORILOR MOLIDULUI . DE MATILDA LĂCĂTUȘII și GH. ISTRATE 591.531.257 In this paper, the authors present data about the biology of ten Braconidae species which decrease the number of spruce attackers. The most important species are Bracon caudiger Nees and Aspidogonus abietis Ratz. which intervene' in restricting cones attackers. In these two species the evolutive cycle was stu- died and two yearly generations were found; the first in April and July, and the second in August and October. The parasitism rate is 30 — 40%. în literatura de specialitate, sînt semnalate unele specii de insecte dăunătoare molidului care în anii de înmulțire în masă pot duce la redu- cerea fructificației sau chiar la uscarea arborilor. Astfel, printre cele mai importante se cunosc, la puieți — Eylobius abietis L. (Coleoptera-Curcu- lionidae) ; la frunze — Epinotia nanana Tr. (Lepidopter a — Tortricidae), Lymantria monacha L. (Lepidopter a —Lymantridae) ; la conuri — Laspey- resia strobilella L. (Lepidoptera—Tortricidae), Ernobius abietis L.(Coleop- tera —Curculionidae), Plemeliella abietina Seint., Kaitenbachiella strobi Winn. (Diptera - Itonididae). । în limitarea acestor populații de dăunători, intervin o serie de factori, printre care himenopterele parazite ocupă primul loc (fam. Braco- nidae, Ichneumonidae, Chalcidoidae etc.). Lucrarea de față aduce contribuții originale referitoare la cunoașterea biologiei speciilor de Braconidae, al căror potențial biotic crește uneori în proporții apreciabile. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Cercetările noastre au fost întreprinse între anii 1969 și 1971 în zona pădurilor de conifere de pe teritoriul județului Suceava. Materialul a constat din conuri colectate din coroana arborilor sau de pe sol, din ramuri cu ace atacate sau din bucăți de pari-cursă. ST. SI CERC. BIOL.' SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 6 P. 479-488 BUCUREȘTI 1972 6-c. 1684 480 MATILDA UACATUȘU și GH. ISTRAȚE 2 Probele au fost ținute în borcane entomologice acoperite cu tifon în condiții de laborator sau în natură. Am urmărit în mod special apariția insectelor dăunătoare din conuri, pre- cum și complexul de paraziți pe o perioadă de o lună, iar biologia celor mai frecvente specii (Bracon caudiger Nees și Aspidogonus abietis Ratz.) a fost observată timp 8 ȘȘ și 3 eclozați între 11 și 17.VII.1971 (fig. 2). Coconul este alungit, alb cu dungi longitudinale, , așezat între frunze. 5. Maerocentrus (Amicroplus) infirmus Nees, 1 eclozat la 5.VIII. 1971. Coconul este alb-cenușiu pîslos, așezat între frunze. Pentru aceste două specii de paraziți, gazda este semnalată pentru prima oară în litera^ tura de specialitate. III. Din Laspeyresia strobillela L. și Ernobius abietis L. (pădurile Cocoara, Deia, Valea Putnei): 6. Bracon caudiger Nees, numeroase exemplare de și Ș$ ecm- zate aproape în tot timpul anului, cu maximum de apariție în lunile mai și octombrie. Este parazitul specific al larvelor de Laspeyresia strobilella L. (fig- 3). 7. Bracon scutellaris Wesm., 1 Ș eclozată la 12.III.1971. Fiind un singur exemplar nu putem aprecia dacă parazitează larvele de Laspeyresia strobilella L. sau de Ernobius abietis L. 8. Aspidogonus abietis Ratz., numeroase exemplare de și ȘȘ eclozate tot timpul anului, cu maximum de apariție în aprilie și octombrie. Parazitează larvele de Ernobius abietis L. (fig. 4). 9. Microgaster calceata Hal., eclozat la 28.VI.1971. Prih faptul că este citat ca parazit al omizilor, credem că în conuri a infestat larve de Laspeyresia strobilella L. Coconul este alb-mătăsos. Fig. 5. — Aspidogonus abietis Ratz., larva în ultimul stadiu. 485 Fig. 6. — Aspidogonus abietis Ratz., nimfa și coconul. 486 MATILDA LACATUȘU Și GH. ISTRATE 10. Eaenusa rotunâiventris Thoms., 2 ȘȘ ecluzate la 11.VI.1971, din conuri, fără însă a putea preciza gazda; probabil parazitează specii de diptere. Dintre acești paraziți cei mai importanți ca factori limitativi ai larvelor de Lasp&yresia strobilella L. și de Ernobius abietis L. sînt Bracon caudiger Kees și Aspidogonus abietis Ratz. Datele referitoare la frecvența,; apariția adulților și raportul dintre sexe sînt înscrise în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Ftecveuța, raportul dintre sexe, perioada de activitate a speciilor de Braconidae Nr. conuri Localitatea Denumirea speciei Data obținerii Nr. e: 2 cemplare d 25 Deia Aspidogonus abietis Ratz. 13.V.1969 4 ’ 7 25 Rarău 99 99 17. VIII. 1969 6 17 25 Badea «V « • 17.VIII.1969 2 1 25 Badea 99 >, 5.X.1969 2 1 25 Cocoara »> >> 25.III.1970 ■ — 4 25 Dealul Vergilor î> >> 2. IV. 1970 " 1 1 25 Badea >» 99 17.IV.1970 1 1 25 Cocoara 99 99 20. IV. 1970 25 13 25 Cocoara 99 99 25.IV.1970 15 18 25 Șandru 99 99 ' 14.V.1970 5 2 25 Valea Putnei 4 4 4 V 31.V.1970 . 5 25 Obcina 99 9 9 14.X.1970 ■ 7 9 25 Cocoara • « « • 16.X. 1970 15 25 25 Dealul Vergilor 99 99 18.V.1971 6 3 25 Valea Putnei 44 14 19.V.1971 6 5 25 Poiana Sihăstriei 99 99 30.VII.1971 4 7 Total 99 119 25 Cocoara Bracon caudiger Nees 3.IH.1970 - 2 6 25 Dealul Vergilor »> 18.V.1970 3 7 25 Valea Putnei 99 99 19.V.1970 . 7 16 25 Obcina 4 4 4 * 14.X.1970 3 7 25 Cocoara 99 99 21.V.1971 8 14 25 Valea Putnei 99 99 15.VI.1971 •4 4 Total ' 27 54 Din datele acestui tabel reiese în mod evident că materialul de adulți, provenit din creșteri lunare, indică existența lor din martie pînă în octom- brie, cu o abundență cantitativă mai ’ales în aprilie—-iulie și,august — octombrie. Paraziții iernează în conuri în stadiul de larvă matură în coconi mătăsoși (fig. 5). Coconii do Aspidogonus abietis Ratz. se află fie pe axa conului, fie între solzii lui, adică acolo unde sînt și larvele de Ernobius PLANȘA i a. — Borcane entomologice în care s-au făcut culturile. b. ~ Con de molid neatacat (stingă) și con atacat (dreapta). c. — Coconi de Bracon. hylobii Ratz. și pari-cursă de unde au fost scoși. d. — Coconi de Aspidogonus alnetis Ratz. pe axul conului. e. — Coconi de Bracon caudiger Nees, la baza axului conului de molid. 9 BIOLOGIA INSECTELOR PARAZITE ALE DĂUNĂTORILOR MOLIDULUI 487 abietis L. (pl. I, d), iar cei de Bracon caudiger ISTees sînt localizați la baza axului conului (pl. I, e). fn fiecare con sînt în medie 1—6 coconi. în luna, martie se formează nimfa, a cărei dezvoltare durează 10—15 zile așa încît chiar la sfîrșitul lunii martie încep să eclozeze adulții (fig. 6). Numărul generațiilor și durata dezvoltării lor depind de biologia gazdelor pe care le infestează. Corelînd cu biologia acestora care prezintă o generație pe an sau una la doi ani, paraziții pot infesta gazda aproape tot timpul anului. Așa se explică și faptul că apariția adulților de Aspido- gonus abietis Ratz. și de Bracon caudiger Nees se petrece într-un interval de timp îndelungat. . Ceea ce atrage atenția asupra adulților de Bracon caudiger Nees este o accentuată variabilitate individuală privind întinderea porțiunilor de pe abdomen colorate în galben și forma lor, care iau diferite aspecte, precum și mărimea exemplarelor ce variază între 2 și 6 mm. Această variabilitate individuală se datorește, probabil, modificărilor condițiilor mediului ambiant. CONCLUZII Prin cultjiri în laborator â insectelor dăunătoare molidului s-au obținut 10 specii de Braconidae. Cele mai importante specii de paraziți sînt Bracon caudiger Nees, care infestează larvele de Laspeyresia strobilella L., și Aspidogonus abietis Ratz., parazit al larvelor de Ernobius abietis L. • Urmărind ciclul de dezvoltare la cele două specii de Braconidae, se constată că ele au o biologie asemănătoare, prezentînd două generații anuale, în funcție de biologia gazdei, prima în aprilie—iulie, a doua în august—octombrie. Dintre ceilalți paraziți, Microdus clausthalianus Ratz. prezintă importanță în limitarea larvelor de Epinotia nanana Tr., și Bracon hilobii Ratz. a celor de'Hylobius abietis D. Ca elemente faunistice,' speciile Bracon hilobii Ratz., Br. scutellaris Wesm., Microdus clausthalianus Ratz., Pygostolus multiarticulatus Ratz., Dacnusa rotundiventris Thoms le semnalăm- pentru prima dată în fauna României, iar gazda Epinotia nanana Tr. (Lepidoptera- Tortricidae) este nouă pentru literatura de specialitate. (Avizat de prof. M. A. lonescu.) CONTRIBUTION Ă L’ETUDE DE LA BIOLOGIE DES PARASITES CHEZ LES INSECTES NUISIBLES DE L’EPICEA RfiSUMfi Dans la limitation par voie naturelle des populations des insectes nuisibles de l’dpicea, les Hymânopteres parasites occupent la place prin- cipale. 488 MATILDA LACATUȘU și GH. ISTRATE . 10 Les plus importantes especes sont Bracon caudiger Nees qui infestent les larves de Laspeyresia strobilella L. et Aspidogonus abietis Ratz. ainsi que celles de Brnobius abietis L. Le cycle de dăveloppement de ces par-asites a âtâ observă dans la nature et dans le laboratoire. On constate que leur biologie est tres ressemblante, ayant deux generations annuellement en fonction de la biologie de l’hâte, la premiere en avril et juillet, la seconde en aofit et octobre. Les parasites. hivernent dans Fătat de larve dans des cocons soyeux blanchâtres, situes dans des cones. Les cocons A Aspidogonus abietis Ratz. sont localisăs sur l’axe ou entre les ecailles dii cone, et ceux de Bracon eaudiger Nees ă la base de l’axe. Par rapport a la biologie de l’hdte qui a une găneration par an ou une â deux ans, l’apparition des adultes se passe dans un long intervalle de temps, en infestant l’hote pendant presque toute l’ânnăe. Le pourcentage de parasitisme peut etre de 30—40%. Parmi les autres especes de Braconides, Bracon hilobii Ratz. pre- sente de l’importance dans la râduction des populations larvaires AHylobius abietis L. et Microdus clausthalianus Ratz. dans celles ABpinotia na- nana Tn Comme ălâmentes fauniques, les especes Bracon hilobii Ratz., Br. scutellaris Wesm.,’ Microdus clausthalianus Ratz., PygoStolus multiarti- culatus Ratz. sont signalăes pour la premiere fois dans la faune de la Rou- manie et Bpinotia nanana Tr. est nouvellement signalăe pour la littă- rature de spăcialite. BIBLIOGRAFIE 1. Daviault L. a, Ducharme R., Cauad. Entomol., 1966, 98, 7. 2. Elibscu Gr. șl colab., Lucr. șt. ICEF, Brașov, 1957, 3. 3. LĂcXtușu M., Anal. Univ. Buc., Seria biol, anim., 1970, XIX. 4. Telenga N. Â., Fauna SSSR, Braconidae, Moscova—Leningrad, 1936, 2; 1941, 3; 1955, 4. 5. Tunon Ion și Marcu O., Bul. Inst. Politeh. Brașov, 1957. ■ Facultatea de biologie, Primit în redacție la 26 februarie 1972. FAUNA MIRMECOLOGICĂ DIN ZONELE SALINE ALE ROMÂNIEI DE DINU PARASCHlVESCU 595.796(498) In saline medium, investigated in several localities from Remania (Lacul Sărat — Brăila, Tg. Ocna—Bacău and Sovata-Mureș) the following ant species were identified : Cataglyphis cursor cenescens Nyl., Messor structor Latr., Lasius niger L., Teiramorium caespitum L., Formica cunicularia Latr. AII of them are salt resistent species. The type of nest (Cuild-up in soil in the plain regions or under stones in the mountains), as well as the activity of working ans in saline sub- strate were examined. The frequency of the ant species in the saline regions was c.ompared to the Myrmecophauna of the neighbouring regions. Literatura de specialitate fiind săracă în observații asupra micro- faunei din'zone saline ne-am propus un studiu în acest sens, urmărind răspîndirea speciilor de Formicidae în condițiile caracteristice mediului salin din țara noastră. Dăm în cele ce urmează rezultatele obținute. MATERIAL ȘI METODĂ între anii 1966 și 1967 am cercetat diferite zone cu salinitate crescută, și anume împrejurimile Lacului Sărat (jud. Brăila), împrejurimile ocnei de sare de la Tg. Ocna (jud. Bacău) și zona din apropierea lacului de la Sovata (jud. Mureș) din care am colectat specii de furnici (£$, ȘȘ, <$<$). Totodată am urmărit tipurile de cuiburi și frecvența speciilor în aceste zone. Pentru determinarea materialului colectat am utilizat metodele din literatura universală de specialitate (4), (9). ST. SI CEBC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 6 P. 489-495 BUCUREȘTI 1972 4 490 DINU PARASCHIVESCU 2 REZULTATE ȘI DISCUȚII Deoarece zonele saline se diferențiază atît prin concentrația în sare, cît și prin forma depunerilor (masiv salin sau depuneri provenite ea urmare a evaporării apei), ne-am propus urmărirea ^i descrierea fiecărei zone. 1. împrejurimile Lacului Sărat. Situat în partea de NE a Cîmpiei Brăilei, Lacul Sărat se află la 5 km V de Dunăre și la 5,5 km SV de Brăila. El este alcătuit din două sectoare, orientate pe direcțiile E—N—E și S — S~V, care comunică între ele printr-o porțiune îngustă. Sectorul S — S -V are o formă alungită, vara fiind supus unei evaporări totale a apei. Sectorul E — N - E are configurația unui pătrat cu colțurile rotunjite. . Acest sector are o adâncime mai mare în comparație cu primul și are capacitatea de a păstra apa aproape tot timpul anului. Malurile lacului sînt în general joase și se pierd treptat. Excepție face regiunea vestică, care este mai înaltă cu 1,5 m față de nivelul lacului. Adîncimea lacului la centru este de 40—50 cm (vara anului 1956), (fig. 1). Fig. 2.—Cuib de Messor stiuctor Latr. format în sol (malul cu sărătură, Lacu Sărat, 1966). a, cuib cu crater la exterior ; b, substrat Salin. Fig. 3. — Eflorescență de sare. N Fig. 1. — Țacul Sărat și malurile lacului eu sărătură, populate de specii de Formicidac (mai 1966). M'S', Messar slructor Latr.; tf.a.i Cataglwhis cursor aenescens NyL; &.W., Lasius niffer L.; T.c., Tetramorium • caespilum Jj.iF.c., formica cunicularta Latr. Apa lacului se caracterizează prin concentrație salină crescută,' ceea ce determină ca plantele superioare să lipsească cu desăvîrșire. S-au identificat numai un număr redus de specii (bacterii, cianoficee, diatomee, volvacee și Ulotricales), care prin natura lor au capacitatea dea suporta 3 FAUNA MIRMECOLOGICĂ DIN ZONELE SALINE ALE ROMÂNIEI 491 aceste condiții nefavorabile. Datorită hipersalinității, fauna este redusă la cîteva specii de protozoare și crustacee (Artemia salina) (8). Malurile lacului, pe o distanță de cîteva sute de metri, prezintă depuneri stratificate de săruri (în general formate din clorură de sodiu și sulfat de sodiu) în grosimea de 1—3 cm. Vegetația este formată din Salicornia herbacea, Artemisia maritima, Statice gmelini, Suaeda maritima, Spegularia salina (1). în împrejurimile lacului, plantele caracteristice zonelor saline for- mează următoarele asociații: Salicornia herbacea -ț- Suaeda maritima, Obione pedunculata -j- Suaeda maritima, la care se adaugă speciile Juncus gerardi, Petrosimonia triandra și Camphorosma annua, Artemisia mari- tima, Cynodon dactylon. Pentru studiul mirmecofaunei am cercetat materialul colectat din jurul stațiunii balneare și al Lacului Sărat. S-au efectuat măsurători asupra zonei saline din jurul lacului și s-a constatat că acesta variază între 300 și 400 m. în aceste zone, frecvente au fost următoarele specii: (Jata- glyphis cursor aenescens Kyl. 45%, Messor structor Latr. 35%, Lasius niger L. 15% și Formica cunicularia Latr. 3%. în mod sporadic s-a găsit și specia Tetramorium caespitum L. 2%. Atît speciilor cu frecvență mare, cît și celor întîlnite sporadic le sînt caracteristice cuiburile săpate în. sol. Ele sînt construite pe verticală, fiind simple ca tip de construcție. în jurul deschiderii acestora (fig. 2 și 3), furnicile lucrătoare depun sub formă de movile mici, de 5—8 cm înălțime, solul fin rezultat din săparea cuibului, împreună cu sarea sfărîmată. , Frecvența cuiburilor de furnici, în funcție de grosimea stratului de sare, este prezentată în tabelul nr. 1. Astfel, cu cît grosimea stratului de sare este mai mare, cu atît numărul cuiburilor de furnici este mai redus. Unele specii, ca Tetramorium caespitum L., se găsesc numai în zona cu stratul de sare subțire. o Tabelul nr. 1 1 I fi; fii Frecvența cuiburilor în funcție de grosimea stratului de sare Nr. crt. Denumirea speciei de Formicidae Numărul cuiburilor de Formicidae în funcție de grosimea stratului de sare (suprafața 1 000 m2) 3 — 2 cm* 2 — 1 cm 1—0 cm 1 Cataglypliis cursor aenescens Nyl. 8 17 20 2 Messor structor Latr. 5 9 21 3 Lasius niger L. 2 3 10 4 Formica cunicularia Latr. — 1 2 5 Tetramorium caespitum L. — — . 2 * Grosimea stratului de sare considerat de la malul lacului spre exterior. Comparînd speciile de Formicidae din împrejurimile lacului cu cele din apropierea stațiunii balneare Lacul Sărat (pădurea învecinată, tabelul nr. 2) se constată că frecvența lor este crescută în jurul stațiunii. 492 DINU PARASCHlVESCU 5 FAUNA MIRMECOLOGICĂ DIN ZONELE SALINE ALE ROMÂNIEI 493 în mod normal aceste specii își construiesc un cuib simplu în sol, săpînd mai întîi în crusta de sare și apoi pe verticală. Crusta de sare nu le împiedică în desfășurarea activității lor normale. Deoarece camerele cuibului-sînt săpate în sol, ouăle, larvele și coconii sînt feriți de contactul direct cu mediul salin. Tabelul nr. 2 Mirmecoîauna salinii in comparație cu mlrmecotauna zonelor înconjurătoare localității Lacul Sărat (jud. Brăila) Nr. crt. Denumirea speciilor colectate Zona salină împre- jurimile lacului Zona învecinată Lacului Sărat 1 I. Subfam. Myrmicinae Lep. ■ Messor struclor Latr. 4- 2 Cardiocondyla stambuloffi For. < + 3 Teiramorium caespilum L. + + 4 II. Subfam. Dolichoderinae Forel Tapinoma crralicum Latr. + 5 III. Subfam. Forinlcinac Wheeler Calaglyphis cursor aenescens, Nyl. + 6 Formica cunicularia Latr. + '■ + " 7 Formica gagates Latr. + 8 Polyergus rufeseens Latr. + 9 Lasius niger L, ■ + Deși hrana lor (semințe și larve de insecte) vine în contact direct cu mediul salin nu influențează și nici nu determină limitarea ariei lor de răspîndire în această zonă. • 2. împrejurimile ocnei de sare de la Tg-Ocna. Zona investigată este situată în apropierea ocnei de sare, Salina, pe unul din dealurile învecinate zăcămîntului. în jurul unor mici crovuri cu salinitate ridicată, crusta de sare, întinsă pe 500—700 m3, determină existența unei vegetații extrem de sărace (număr redus de specii). Se întîlnesc exemplare de Tuya, Saline și Robinia, precum și unele specii de graminee. Mirmecofauna este limi- tată la cîteva specii, cu cuiburile construite în sol și sub piatră. S-au determinat următoarele specii de furnici: Formica cunicularia Latr., Lasius niger L., Teiramorium caespitum L, (specii cosmopolite). Construcția cuibului sub piatră reprezintă 80% din totalul de cuiburi, descoperite (40). în cazul speciilor sus-menționate activitatea lor nu este stînjenită de substratul salin, avînd posibilitatea de a circula în toate direcțiile în căutarea hranei. Comparînd speciile din zona salină propriu-zisă și împrejurimile localității Tg. Ocna (tabelul hr, 3), în zona cu salinitate crescută se constată un număr foarte redus de specii (3). Tabelul nr. 3 Hirmecofauna salină în comparație cu mirmecofauna zonelor înconjurătoare localității Tg. flera (jud. Bacău) Nr. crt. Denumirea speciilor colectate Zona salină Zona învecinată localității Tg. Ocna 1 I. Subfam. Myrmecinae Lep. Myrmica laevinodis Nyl. + 2 Myrmica sulcinodis Nyl. + 3 Solenopsis fugax Latr. + 4 Leptothorax nylanderi Forst. + 5 Myrrnecina graminicola Latr. + 6 Teiramorium caspilum L. + + 7 II. Subfam. Formicinae Wheeler Formica fusca L. ■ • ; + 8 Formica cunicularia Latr. + + 9 Formica cinerea Mayr. 10 Formica truncorum Fabr. -j- 11 Formica rufa L. + 12 Formica polyctena Forst. + 13 Formica pratensis Retz. + 14 Camponotus ligniperda Latr. ■ + 15 Lasius niger L. + + 16 Lasius alienus Forst. + 17 Lasius emarginatus Oliv. + 18 Lasius flavus L. + 19 Lasius fuliginosus Latr. + 3. împrejurimile lacului de la Sonata. în jurul lacului sărat din incinta stațiunii Sovata se află un masiv salin în a cărui zonă s-au găsit numai speciile Formica cunicularia Latr. și Lasius niger L. Aceste specii de furnici își construiesc cuibul în zona învecinată blocului salin, circulînd numai pe suprafața acestui masiv. Ele.au dovedit de asemenea rezistență la mediu salin. în tabelul nr. 4 redăm comparativ, speciile din zona salină și cele din zona învecinată localității Sovata, din care rezultă că și în acest caz numărul lor este scăzut'(3) față de al celor din zona învecinată. în cele trei zone saline cercetate (Lacul Sărat, Tg. Ocna și Sovata) am întîlnit aceleași specii de furnici. De remarcat faptul că furnicile care au un grad ridicat de rezistență la mediul salin sînt și specii cosmopolite 7 FAUNA MIRMECOLOGICĂ DIN ZONELE SALINE ALE ROMÂNIEI 495 494 DINU PARAȘCHIVESCU 6 {Lasius niger L., Tetramorium caespitum L.). în același timp rezultă că în regiunile saline situate în zonele sudice ale țării (Lacul Sărat) se găsesc și specii termofile {Messor structor Latr., Cataglyphis cursor aenescens Nyl.). . . Tabelul nr. 4 . Mîrmcnofauna sal inii în comparație cu iiiirniecoiaiina zonelor înconjurătoare iccalitații Sovala (ind. Mureș) Nr. crt. Denumirea speciilor colectate Zona salină Zona învecinată localității Șovata I. Siibfam. Mgrmicinae Lep. 1 Myrmica rugulosa Nyl. + 2 Myrmica schenclci En. 3 Leptolhorax unifasciata Latr. + 4 Leptothorax corticalis Schenck. + 5 Leptothorax nylauderi Fbrst. + 6 Leptothorax acervorum Fabr. + 7 Tetramorium caespitum L. + + II. Subfatn. Focmicinae Wheeler 8 Formica cunicularia Latr. + + • 9 Formica polgetena Forst. + 10 Formica pratensis Retz. + 11 Formica exsecla Nyl. : + 12 Gamponotus herculeanus L. + 13 Lasius niger L. + + 14 Lasius brunneus Latr. + 15 Lasius fuliginosus Latr. + CONCLUZII 1. Pe suprafața terenurilor saline de la Lacul Sărat, Tg. Ocna și Sovata s-au identificat un număr de 5 specii de Formicidae, și anume Messor structor Latr., Cataglypliis cursor aenescens Nyl. Lasius niger L., Tetramorium caespitum L. și Formica cunicularia Latr. 2. Unele dintre acestea {Lasius niger L. și Tetramorium caespitum L). sînt comune în cele trei zone saline cercetate, ele fiind cosmopolite. Alte specii {Messor structor Latr. și Cataglyphis cursor aenescens Nyl.) sînt termofile și se găsesc în terenurile saline sudice. 3, în aceste terenuri saline, cuiburile sînt simple și construite în sol (în zona de șes) și sub piatră (în zona deluroasă). (Avizat de prof. Gr, Eliescu.) MIRMECOLOGICAL FAUNA OF THE SALINE ZONES OF ROMANI A SUMMARY The paper provides further ecological details on the Formicide species nesting in high salt level zones. Three zones with different geo- graphic location were investigated : 1. The surroundings of Lacul Sărat— Brăila (plain region), 2. Tg. Ocna-Bacău (near the salt-works), and 3. Sovata-Mureș (mountain region). Five species of Formicide were iden- tified : Cataglyphis cursor aenescens Nyl., Messor structor Latr.., Lasius niger L., Tetramorium caspitum L. and Formica cunicularia Latr. in the Lacul Sărat region, the latter three of them occurring in the Tg. Ocna and Sovata regions too. The material was collected nest by nest and the construction of the nest as well as the nutrition in the specific conditions was recorded. As a rule, the nests are simply built' up in the saline zones, being located in the soil in the plain regions (vertically oriented, with small craters around their opening) and under stones in the mountain zones (surrounded by a thick crust of salt). The highly salt-resistent species Lasius niger and Tetramorium caespitum were found to be cosmopolitan species too. The Southern species Cataglyphis cursor aenescens and Messor structor were,found only in the Lacul Sărat zone. BIBLIOGRAFIE 1. Andrei M., Șerbănescu Gh., Anal. Univ. Buc., Seria biol., 1965, 14, 65 — 80. 2. Apostoleanu Gh., Băile Lacu-Sărat, Brăila, 1884. 3. — Descrierea stațiunii balneare de la Lacu-Sărat, Brăila, 1889. 4. Bernabd F., Les Fourmis d’Europe occidentale et septentrionale, Paris, 1968, 3, 79 — 367. 5. Mrazec L-, Arch. Soc. Fis. Math., Geneva, 1901. 6. Paraschivescu D., Gom. Acad. R.P.R., 1963, 13, 6, 559 — 566. 7. - Proc. VI Congr. IUSSI, Berna, 1969. 8. Stitz H., Der Tienvelt Deulschlands, Formicidae, Jena, 1930, 37. 9. Șerbănescu Gh. și Bina Demaio, Anal. Univ. Buc., Seria biol., 11, 1962, 37 — 48. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de ecosisteme terestre. Primit în redacție la 31 ianuarie 1972. 7-c. MM DESPRE HRANA DE IARNĂ A CIURULUI DE PĂDURE (ASIO OTUS OTUS L.) DIN PĂDUREA GALCER - CLUJ DE PROFIRA BARBU și I. KORODI GĂL 598.9 During the winter 1966 — 1967 the main Asio otus feeding in the Galcer forest (Cluj) was composed of small mammals for 90,4 per cent and only of 9,6 per cent birds. The dominant species was Microtus arvalis with 70,9 per cent of the whole number of cbnsumed animals. The second place was taken by Apodemus sylvaticus and A. favicollis with 14.2 per cent of the total amount of mammals and 12.9 per cent of all the findings. Among birds, the highest percentage was that of Passer domesticus and P. montanus, both with 8,1 per cent of the whole number of captured animals. în ultimul deceniu s-au publicat mai multe note referitoare la eco- logia ciutului de pădure din țara noastră. Totuși indicații asupra hranei de iarnă a acestei specii în condițiile Podișului Transilvaniei sînt consem- nate numai într-o singură lucrare, elaborată de I. Cătuneanu și colaboratori (3). De aceea am considerat că noi date din această zonă vor prezenta interes pentru biologi, mai ales că în agricultura și silvi- cultura țării noastre continuă să se producă importante transformări; este cunoscut faptul că orice modificări survenite în condițiile ecologice ale unui ecosistem pot influența în măsură mai mare sau mai mică dez- voltarea faunei de mamifere mici și chiar a păsărilor. Or, spectrul trofic al păsărilor răpitoare de noapte ne poate oferi o imagine asupra compo- nenței specifice a mamiferelor mici dintr-o regiune și îndeosebi modifi- cările ce se produc în densitatea numerică a mai multor specii. De aceea ne-am propus să prelucrăm un material constituit din circa 1 000 de in- gluvii, colectate între 30.XII.1966 și 18.IV.1967 de la o colonie de Asio otus, compusă din 1—5 indivizi, din pădurea de foioase Galcer, aflată în apropierea municipiului Cluj. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 24 NR. 5 P. 497 -503 BUCUREȘTI 1972 498 PROFIRA BARBU și I. KORODI GAL 3 HRANA DE IARNA A CIOTULUI DE PĂDURE 499 Pădurea Galcer, în suprafață de 107,6 ha, este situată în partea de vest a orașului Cluj, la o depărtare de aproximativ 4 km. Esențe predo- minante sînt carpenul' (Carpinus betulus L.), și gorunul (Querqus petraea (Matt.) Liebl.) apoi salcia (Salix sp.), alunul (Corylus avellana L.), păducelul (Crataegus sp.) etc. La o depărtare de circa 1 km de pădure, se află valea Sfîntului loan, iar la aproximativ 2 km curge Someșul Mic. în nordul pădurii sînt terenuri agricole, în partea de șud și în cea de est se află pășuni întinse, iar înspre vest alte trupuri de păduri de foioase. Pădurea este foarte deasă, încît în timpul verii lumina abia pătrunde, de aceea vegetația ierboasă este slab dezvoltată. .. ț REZULTATELE CERCETĂRII ȘI DISCUȚII în urma prelucrării ingluviilor am separat 2 287 de cranii de mamifere și păsări. Numărul prăzilor Intr-o ingluvie a variat între 1 și 6, în medie 2,1. E. S c h m i d t (6) citează o medie apropiată, pentru un material din Debreczen (2,06), iar S. S i m e o n o v (7) indică 2,16 pentru stocul de ingluvii din nordul Bulgariei (Kobaklaka — Tolbukin). . Analiza cantitativă și calitativă a componentelor hranei arată că mamiferele mici au fost consumate în procent foarte ridicat (90,4), în timp ce păsările au înscris numai 9,6% (tabelul nr.1 și fig. 1). Tabelul nr. 1 Numărul de păsări și mamifere din hrana de iarnă a ciutului de pădure (Asio otus otus V.) 'din pădurea Calecr — Cluj Principalele componente ale hranei Nr. , . exemplare :. 0/ • • /o Insectivora 6 0,3 Rodentia 2 061 90,1 Aves 220 . - 9,6 ; Total 2 287 100,0 1 Mamiferele sînt reprezentate aproape exclusiv prin rozătoare în procent de 99,7, în timp ce insectivorele au marcaț numai. 0,3% (tabelul nr. 2). Aceste date sînt destul de apropiate de acelea constatate la coloniile de Asio otus din pădurile Somoș și Socodor-Sălișteanca (jud. Arad), în iernile anilor 1962—1966 (2) și la coloniile din zona inundabilă a Dunării din. județul, Tulcea în 1965—1967 (4). Dintre rozătoare, au predominat microtidele cu 80,9% din totalul mamiferelor, în timp ce muridele au reprezentat numai 18,8%. Componența specifică a mamiferelor consumate este arătată de asemenea în tabelul nr. 2. Numărul relativ mare de specii determinate este în legătură cu existența biotopurilor variate din raza de capturare a indivizilor coloniei. Ponderea cea mai mare în hrană a avut-o Microtus arvalis, care reprezintă 78,3% din totalul mamiferelor capturare și 70,9% din totalul animalelor determinate. Aceasta relevă că, în cursul anului 1966, specia a avut condiții favorabile de dezvoltare, care au contribuit la înmulțirea sa excesivă. Pe locul al doilea s-au situat speciile Apodemus sylvaticus și Ap. flavicollis, însă au avut o densitate destul de scăzută, ambele marcînd 14,2% din totalul mamiferelor și 12,9% din totalul Tabelul nr. 2 Speciile ăe mamifere identificate în ingluviile de Asio otus otus L. din pădurea Calcer - Cluj (iarna 196G-19GÎ) Familia Nr. exemplare % Genul — specia Nr. exemplare % Soricidae 6 0,3. Crocidura suaveolens Pali. Crocidura leucodon Herm. 2 4 0,1 0,2 Muridae 388 18,8 . Ratius sp. Mus musculus L. Apodemus agrarius Pali Apodemus sylvaticus . Apodemus flavicollis, Melch. Apodemus microps Krat. et Rosicky Apodemus sp.* Micromys minutus Pali. 1 50 3 294 4 11 25 0,1 2,4 0,2 14,2 0,2 . 0,5 1,2 Microtidae 1 673 80,9 Clethrionomys glareolus Schreb. Pitymys subierraneus Sel.-Long. Microtus arvalis Pali. Microtus agrestis L. 5 19 1 620 29 0,3 0,9 78,3 . 1,4 Total ■ 2 067 100,0 2 067 100,0 * Specia n-a putut fi determinată din cauza maxilarelor parțial edentate. Fig. 1. — Ciclograma grupelor de ali- mente din hrana de iarnă de Ia Asio otus otus L animalelor identificate. O densitate și mai slabă a avut Mus musculus, care, deși ocupă locul al treilea între mamiferele capturate, a înscris abia 2,4%. Un rol cu totul secundar în hrană l-au avut speciile Micromys 500 PROFIRA BARBU și I. KORODI GAL 5 HRANA DE IARNĂ A CIURULUI DE PĂDURE 501 minutus (1,2%), Microtus agreștis (1,4%), precum și Pitymys subterraneus (0,9%). Lista mamiferelor mai cuprinde cîteva specii care au probabil o densitate redusă în ecosistem și care au fost prinse ocazional de ciufi. Acestea sînt Apodemus agrarius, Ap. microps și Clethrionomys glareolus. Prezența în ecosistem a unor specii ca Apodemus agrarius, Clethrio- nomys glareolus, Pitymys subterraneus, Microtus agrestis și chiar Micromys minutus este condiționată de existența unor microbiotopuri cu umiditate mai mare, cum sînt malurile pîrîului Sfîntului loan și ale rîului Someșul Mic. Cît despre șobolan {Rattus sp.) noi am identificat în ingluvii numai un singur exemplar juvenil. Menționăm cu această ocazie că și în alte stocuri de ingluvii analizate, îndeosebi în acelea colectate din unele păduri aflate în apropierea orașului București, specia a fost slab reprezentată, înscriind maximum 0,4% din totalul mamiferelor capturate; în toate cazurile am determinat numai exemplare juvenile. Or, numeroase observații confirmă că specia nu este rară în apropierea capitalei. Dar, evident, captutarea unei prăzi de talia șobolanului, care este și agresiv în același timp, nu este deloc comodă pentru ciufi, de aceea nu o preferă. Evident, juvenilii sînt mai ușor de capturat, dar în sezonul de iarnă sînt totuși mai rari. ' în ceea ce privește păsările consumate, s-a arătat că acestea au înscris 9,6% din totalul capturilor și au fost reprezentate numai prin paseriforme. Procentul cel mai ridicat l-a avut vrabia de casă (Passer domesticus)- cu 53,6% și vrabia de cîmp {Passer montanus) cu 30,5%, reprezentînd ambele 84,1% din totalul păsărilor și 8,1% din totalul ani- malelor capturate. în comparație cu ploceidele, reprezentanții celorlalte familii au înscris procente scăzute (tabelul nr, 3). O • Tabelul nr. 3 Speciile de păsări identificate în ingluvHle de Asio otus otus L. din pădurea Galcer — Cluj Genul — specia Nr. exemplare o/ /o Passer domesțieus L. 118 53,6 Passer montanus L 67 30,5 Pyrrhula pyrrhula L. 11 5,0 Emberiza cilrinella L. 9 4,1 Alauda arvensis L. 6 2,7 Turdus memla L. 3 1,4 Clitoris chloris L. 2 0,9 Stumus vulgaris L. . 2 0,9 Parus major L. 2 0,9 Total 220 ■ 100,0 Frecvența păsărilor în hrana de iarnă, inclusiv din luna martie și prima jumătate a lunii aprilie (1967) ș-a menținut aproape aceeași, deși cercetările făcute în alte regiuni au arătat că spre sfîrșitul iernii, conco- mitent cu scăderea numerică a rozătoarelor într-o biocenoză, crește pro- centul păsărilor în ingluvii (1), (5). Desigur că și în împrejurimile Clujului fauna de rozătoare a suferit o scădere numerică în timpul iernii 1966—1967, dar datorită faptului că Microtus arvalis a avut o înmulțire excesivă în cursul anului 1966 iar iarna ce a urmat a fost ușoară, densitatea roză- toarelor nu a scăzut într-atît încît ciufii să fie obligați să consume păsări în procent din ce în ce mai ridicat. Referitor la consumul mare de vrăbii, acesta se explică prin densi- tatea lor ridicată în unele biotopuri și desigur că ciufii le-au capturat îndeosebi din locurile în care își petrec noaptea. De altfel, densitatea vră- biilor a sporit simțitor în multe locuri din țară, fapt datorat atît iernilor ușoare din ultimii ani, cît și scăderii efectivelor multor specii de păsări răpitoare. în unele localități în care numărul lor a crescut prea mult, aduc daune culturilor și livezilor. De aceea, considerăm că și din acest punct de vedere ciufii sînt folositori, contribuind la reglarea efectivului de vrăbii. Beferindu-ne la datele menționate de I. C ă t u n e a n u și cola- boratori (care au prelucrat un stoc de 600 de ingluvii din Cluj, Bonțida, Cîmpia Turzii și Reghin), rezultă că păsările au fost consumate în procent de 13,81. Speciile de păsări predominante au fost aceleași, Passer domes- ticus și P. montanus. Remarcăm de asemenea că unele date din lucrarea lui E. S c h m i d t, privind materialul de la Debreczen, sînt apropiate de acelea obținute de noi. Cităm în acest sens lista speciilor de păsări, precum și procentul ridicat al vrăbiilor, care în iernile de observație a variat între 2,1 și 16,3% din totalul capturilor. Datele prezentate în nota de față vin să confirme din nou rolul important pe care îl are ciuful de pădure în distrugerea rozătoarelor dăună- toare din sectorul agrosilvic, fapt ce obligă organele de resort să ia toate măsurile pentru ocrotirea lui. Întrucît Asio otus- clocește frecvent în cuiburi vechi de ciori și coțofene, se expune să fie combătut o dată cu acestea. De aceea se impune ca înaintea acțiunii de combatere a coțofenii la cuiburi, o vînătorii și personalul de pază a vînatului să fie instruiți cu multă grijă, pentru a se evita comiterea unor grave greșeli, prin distrugerea ouălor, puilor și chiar a ciufilor adulți. ‘ CONCLUZII în iarna 1966—1967 hrana de bază a ciufului de pădure din pădurea Galcer — Cluj a constituit-o mamiferele mici în procent de 90,4, în timp ce păsările au înscris numai 9,6% din totalul capturilor. Specia domi- nantă în hrană a fost Microtus arvalis, care a reprezentat 70,9% din totalul animalelor consumate. Pe locul al doilea s-au situat Apodemus sylvaticus și Ap. flavicollis, capturate însă în număr redus, marcînd ambele 14,2% din totalul mamiferelor și 12,9% din totalul găsirilor. Celelalte specii de mamifere mici au înscris procente scăzute. Dintre păsări procentul cel mai ridicat l-au înregistrat vrăbiile, Passer domesțieus și P. montanus, reprezentînd 84% din totalul păsărilor determinate și 8,1% din totalul capturilor. Frecvența păsărilor în hrana de iarnă, precum și din prima jumătate a primăverii s-a menținut aproape aceeași. Aceasta datorită faptului că Microtus arvalis a avut o înmulțire 4 excesivă în cursul anului 1966, apoi iarna ce a urmat fiind ușoară, densi- tatea rozătoarelor n-a scăzut într-atît încît ciufii să fie obligați să inten- sifice capturarea păsărilor. 502 PROFIRA BARBU Și I. KORODI GAL 7 HRANA DE IARNA A CIUFULUI DE PĂDURE 503 Față de foloasele importante aduse de ciufi, precum și de alte păsări răpitoare, considerăm că este necesar să fie studiată cu mai multă grijă ecologia lor, mai ales că în țara noastră se acordă o atenție tot mai mare metodelor biologice de combatere a dăunătorilor animali, din agricultură și silvicultură, întrucît s-a constatat, după aproape două decenii de aplicare a pesticidelor, efectele nocive ale acestora pentru multe viețuitoare, inclusiv pentru om. (Avizat de prol. Gr. Eliescu.) 4. Homei V. și Popescu Al., Ocrotirea naturii, 1969, 13, 1, 63 — 67. 5. Saint-Girons M. Ch., Acta soc. zool. bohemoslov., 1968, 32, 2,"185 —198. 6. Schmidt E., Zool. Abhandl., 1965, 27, 13, 307-317. 7. Simeonov S., Fragm. Bale. Mus. Maced. Sci. Nat., 1966, 5, 23, 169 — 174. Facultatea de biologie Laboratorul de zoologia vertebratelor și Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Catedra de zoologie. Primit în redacție la 7 martie 1972. UBER DIE WINTERNAHRUNG DER WALDOHREULE (Asio otus otus L.) APS DEM GALCER-WALD - CLUJ (RUMĂNIEN) ZUSAMMENFASSUNG Zwischen dem 30.XII, 1066 und 18.IV.1967 wurden in einem Laub- wald etwa 1000 Gewolle der Waldohreule (Asio otus otus L.) eingesammelt, die die Skelette von 2287 Beutetieren enthielten (Pro Gewolle entfielen 2,1 Skelette) Die Verfasser analysierten die Gewolle und stellten fest, daB die Nahrung der Waldohreule in dieser Periode zu 90,4% ăus Kleinsâuge- tieren und zu 9,6% aus Vbgeln.bestand (Tabelle 1, Abb. 1). Die in der Nahrung vorherrschende Art war Microtus arvalis, die 70,9% der Gesamt- nahrung ausmachten. Es folgten ApodemuS sylvaticus und A. flavicollis mit 14,2% der Gesamtsâugetiere und beide mit 12,9% der Gesamtnahrung. Der hbchste Prozentsatz der Vbgel wurde von Passer domesticus und P. montanus belegt, welche je 84% der verzehrten Vbgel und 8,1% der Gesamtnahrung ausmachten. Die Hăufigkeit der Vbgel in der Winter- nahrung und in der der ersten Hălfte des Pruhlings war beinahe konstant, infolge einer ubermăBigen Vermehrung des M. arvalis im Jahre 1966. Der folgende Winter war mild und die Dichtigkeit der Nagetiere wurde nicht so stark vermindert, daB die Waldohreulen gezwiingen waren eine grbBere Menge von Vbgeln zu fangen. Wegen der von den Waldohreulen und anderen Raubvbgeln gelei- steten betrăchtlichen Diensțe, sind wir der Meinung, daB ihre Lebens- weise besser studiert werden solite; dans um so mehr, als in Rumănien die biologischen Bekampfungsmethoden der Schădlinge heute bevorzugt sind, da man nach ungefăhr zwanzig Jahren intensiven Benutzung der Pestizide festgestellt hat, daB diese fur viele LebeweSen, einschlieBlich den Menschen, sehr gefăhrlich sind. BIBLIOGRAFIE 1. Barbu P. și Popescu Al., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1965, 17, 2, 187—195. 2. Barbu P., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1966, 18, 5, 439 — 449. 3. Cătvneanu L, Hamar M., Theiss F., Kobodi G. și ManolacRe L., Anal. I.C.P.P.; 1970, 4, 433-445. .