COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EUGEN pora Redactor responsabil adjunct: Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA ZOOLOGIE TOMUL 21 1969 Nr. 5 R. CODREANU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Membri: M. A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialist e România ; GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; MARIA CALOIANU — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau reprezentanții săi din străinătate. ■* Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei ,,Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie”. APARE DE 6 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI: SPLAIUL INDEPENDENTEI Nr. 290 BUCUREȘTI SUMAR P»g. PAULA ALBU și ANDRIANA DAMIAN-GEORGESCU, Contribu- ții la studiul ceratopogonidelor (Diptera) din România. . . 307 I. P. PETCU, Citeva specii de Campopleginae, Ophioninae și Therio- ninae (Hymenoptera — Ichneumonidae) noi pentru fauna României........................................... 317 S. SZABO și B. MOLNÂR, Celulele adrenocorticotrope la citeva specii de ciprinide...............................^ . . . 321 DOINA GROSSU-MOISA, Influența temperaturii asupra metabo- lismului energetic la melcul de livadă (Helix pomatia L.) . . 327 DUMITRA IONILĂ, Cercetări asupra metabolismului de efort la șobolanii albi de diferite vîrste.................... 337 A. D. ABRAHAM, Acțiunea unor steroizi asupra activității lactatdehidrogenazei, succinatdehidrogenazei și fosforilării oxidative din timusul de șobolan alb...................... 343 D. POPOVICI, Substituirea hemoglobinei și proteinelor serice de tip fetal cu hemoglobina si proteinele serice de tip adult la viței 353 Z. I. NAGY și ȘT. GYURKu, Date asupra ritmului circadian al nu- triției la clean (Leuciscus cephalus L.)............. 359 GH. MIHALACHE, Cercetări asupra evoluției entomofaunei folosi- toare din arboretele atacate de Lymantria dispar L. și tratate cu preparate bacteriene.............................. 365 MAIA ȘUTOVA, Importanța factorilor structurali în procesele de dinamica populației.la Mus musculus spicilegus Pet....... 377 VIORICA SIMIONESCU, Cercetări privind gradul de stabilitate și estimarea numerică a populațiilor de rozătoare în biocenoze naturale (finaț).................................... 385 RECENZII................................................... 393 St. ți cerc. biol. Seria zoologie t. 21 hr. 5 p. 305—400 București 1969 I CONTRIBUȚII LA STUDIUL CERATOPOGONIDELOR ' {DIPTERA) DIN ROMÂNIA DE PAULA ALBU și ANDRIĂNA DAMIAN-GEORGESCU 595.771 The authors present 8 species of Ceralopogonodae, found for the first time in the Romanian fauna. AII these species belong to the genus Culicoides and were coi- lected in a light-trap at theZoplogical Station — Sinaia, - într-o lucrare anterioară (1) a fost început studiul ceratopogonidelor din Bomânia.Lucrarea de față prezintă alte 8 specii ale genului Culicoides găsite, pentru prima dată în țară. Materialul studiat a fost colectat la o capcană de lumină instalată la Stațiunea zoologicădin Sinaia, aparținînd Universității București, și conservat în alcool 70°. 1. Culicoides cameroni Campbell et Pelham Clinton, 1960 Lungimea aripii -1,46 mm. " , Hipopigiul (fig. 1): lamela necrestată, cu procese relativ lungi și cilindrice; edeag cu brațe lungi și subțiri^ iar corpul foarte redus. Paramere lungi, ceva mai umflate bazai. Apodeina dorsală foarte lungă, cea ventrală absentă. Membrana bazală puternic spiculată. Partea distală a stilului umflată și cu peri lungi. Răspindire. Anglia, Franța. 2, Culicoides chiopterus (Meigen), 1830 ?. Ochi (fig. 2, .a) în contact, fără sutură superioară. Articolul 3 al palpului (fig. 2, A) puțin umflat, cu organul senzorial condensat;, raportul dintre articolele palpului: 53—62/44—51/22/22—29 L Antena 1 n=3 indivizi, ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 6 P. 307-315 BUCUREȘTI 1969 3 CERATOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 309 308 Fig. 2. - Culicoides chiopterus $ : a, vertex; b,.palp tenă; d, aripă; e, spermateci; f, hipopigm la mascul. (fig. 2, c) cu sensile pe articolele 3, 11, 12, 13,14, 15. Indicele antenal: 1, 12. Aripa (fig. '2,d) : lungimea = 0,82 —0,99 mm; lățimea = 0,40 — 0,50 mm; indicele Cl/lg =0,55—0,60. Două spermateci piriforme, aproape egale (fig. 2, e). Lungimea aripii = 1,38 mm. Hipopigiul (fig. 2, /) : lamela necrestată, cu două procese rudimen- tare; edeag cu brațe puternic chitinizate și corp voluminos. Paramere lungi, cu partea mediană umflată, subțiate apical. Membrana nudă. Apodemele ventrale lungi și groase. Răspindite. Este larg răspîndit în palearctic, fiind găsit și în nearctic (S.U.A). Fig. 3. — Culicoides duddingstoni Ș : 0, vertex; b, palp ; c, antenă ; d, aripă; e, spermateci. 3. Culicoides duddingstoni Kettle et Lawson, 1958 Ș. Ochi depărtați, cu sutură superioară (fig. 3, a). Articolul 3 ăl palpului (fig. 3, b) umflat, cu foseta senzorială măre; raportul dintre articolele palpului: 66/79/26/24. 310 PAULA ÂLBU și ANDRIANA DAMIAN-GEORGEȘCU 5 CERATOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 311 Antena (fig. 3, c) cu sensile pe toate articolele. Indicele antenal: 1,12—1,13. Aripa (fig. 3, d): lungimea =1,18 mm ; lățimea = 0,55 mm; indi- cele C/lg = 0,57. ■ ■ ' Două spermateci piriforme, subegale (fig.: 3, e). liăspîndire. Marea Britanie, Franța. Fig. 4. — Culicoides faseipennis Ș : a, vertex; b, palp ; c, antenă ; d, aripă ; e, spermateci. 4. Culicoides îascipennis (Staeger), 1837 $. Ochi (tigri 4, a) depărtați, cri sutură superioară. Articolul 3 al palpului (fig. 4, b) puțin umflat, cu organul senzorial condensat; raportul dintre articolele palpului-. 79/70/31/31. Antenă (fig. 4, c) cu sensile pe articolele 3, ți, 12,13,14,15. Indicele antenal: 1,10. Aripa (fig. 4, d) : lungimea =1,46 mm; lățimea = 0,70 mm; indicele C/lg =0,58. Două spermateci normale, ovoide și un rudiment al celei de-a treia (fig- 4,' e). Răspindire. Palearctic. Fig. 5. — Culicoides grisescens 2 : a, vertex; b, palp ; c, antenă; d, aripă; e, spermateci. 5. Culicoides grisescens Edwards, 1939 Ș. Ochi (fig. 5, a) în contact (caracter variabil la această specie, ei putînd fi și depărtați), cu sutura transversală. Articolul 3 ăl palpului 312 PAULA ALBU Și ANDRIANA DAMIAN-GEORGESCU 6 7 CERATOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 313 (fig. 5, b) nelățit, eu organul senzorial dispersat; raportul dintre articolele palpului: 105/105/35/40. Antena (fig. 5, c) cu sensile pe articolele 3,11,12,13,14,15. Indicele antenal: 0,89. Aripa (fig. 5, d): lungimea = 1,62 mm; lățimea = 0,72 mm; indicele Cl/lg = 0,62. Două spermateci piriforme, subegale (fig. 5, e). Răspîndire. Palearctic. Fig. 6. — Culicoides impunclatus Ș: a, verțex; b, palp ; c, an- tenă ; d, aripă; e, spermateci. 6. Culicoides impunetatus Goetghebuer, 1920 Ș. Ochi (fig, 6, a) în contact, fără sutură transversală. Articolul 3 al palpului (fig. 6, b) foarte puțin umflat, cu organul senzorial dispersat în citeva depresiuni; raportul dintre articolele palpului: 88/62/31/31. ■ Antena (fig. 6, c) cu sensile pe articolele 3,11,12,13,14,15. Indicele antenal: 0,91. Aripa (fig. 6, d) : lungimea = 1,33 mm; lățimea = 0,59 mm; in- dicele C/lg ==0,60. Două spermateci piriforme (fig. 6, e). Răspîndire. Palearctic. Fig. 7. — Culicoides popeiinghensis : hipopigiu. 7. Culicoides poperinghensis Goetghebuer, 1953 3 Lungimea aripii =1,24 mm. Hipopigiul (fig. 7) : lamela convexă, fără crestătură mediană, cu procese laterale lungi, cilindrice; edeag cu corp median bine dezvoltat; paramere foarte subțiri apical; membrana bazală nudă. Eăspîndire. Belgia, Marea Britanie. 8. Culicoides tauricus Gutzevich, 1959 . Ș. Ochi (fig. 8, a), depărtați, cu sutura superioară ușor îngroșată. Articolul 3 al palpului (fig. 8, b) îngroșat, cu foseta senzorială adîncă; raportul dintre articolele palpului: 88/79/ 31/35. Antena (fig. 8,c). Dimensiunile articolelor (g) sînt următoarele: art. 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Jg. 44 31 31 31 34 34 37 37 44 46 48 < 57' 75 H. 29 26 23 23 23 23 23 20 20 23 23 20 24 nr. sens. 2 6 0 0 1 1 2 2 0 0 0 0 0 Indicele antenal: 1. 314 PAULA ALBU și ANDRIANA DAMIAN-GEORGESCU 8 9 CERATOPOGONIDE DIN ROMÂNIA 315 Fig. 8. — Culicoides tauricus $ : a, vertex; b, palp; c, antenă; d, aiipă, D e, spermateci. ADDENDA Culicoides cubitalis Edwards, 1939 în lucrarea precedentă (1) am menționat existența acestei specii și am descris Ș. Adăugăm acum descrierea masculului: tj. Lungimea aripii: 1,20 mm. Hipopigiul (fig. 9) : procesele lamelei divergente. Apodemele coxi- telor bine dezvoltate; edeag cu corp median lung și îngust. Membrana nudă. (Avizat de prof. N. Botnariuc.) BIBLIOGRAFIE 1. Albu P. și Damian -Georgescu A., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1968, 20, i. 2. Campbell J. A. a. Pelham Clinton E. C. Proc. roy. Soc. Edinb. B, 1960, 67, 181 — 302. 3. Guțevici A. V., Rrovososușcie mokriți (Diptera, Heleidae) fauni SSSR, în Opredeliteli po faune SSSR, Izd. Akad. Nauk SSSR, Moscova, 1960. 4. Leon N., Bull. Sec. Sci. Acad. Roum., 1924, 17 — 22. 5. Wirth W. W„ Proc. Ent. Soc. Wash., 1956, 58, 241-250. 6. Zilahi-Sebess G., Folia entomol. hung., 1940, 5, 1 — 4, 10 — 124. Institutul de biologie „Traian Săvulescu“ Sectorul de sistematică și etolufia animalelor. Primit în redacție la 10 februarie 1969. Aripa (fig.’ 8, d): lungimea = 1,26 mm; lățimea = 0,64 mm; indicele C/lg =0,04. Trei spermateci cu o formă caracte- ristică (fig. 8, 0). Răspînăire. Sudul U.B.S.S. Fig. 9. — Culicoides cubitalis $ : hipopigiu. CÎTEVA SPECII DE CAMPOPLEGINAE, OPHIONINAE ȘI THERIONINAE (HNMENOPTERA - ICHNEUMONIDAE) NOI PBNTBU FAUNA ROMÂNIEI DE I. P. PETCU 595.792.13 In this papcrs, the author presents six species new for the fauna of Romania as follows : I. Subfamily Campopleginae : 1. Campoletis annulata Gravenhorst Ș; 2. Dia- degma combinata Holmgren 3. Diadegtna inlerrlipta Holmgren ; II, Subfamily Ophioninae : 4. Enicospilus instabilis Kokujev ; III. Subfamily Therioninae: 5. Barylypa taurica Kokujev (Meyer, 1934) Ș, and 6. Trichomma occisor Habermehl' Ș. în nota de față prezentăm 6 specii de Campopleginae, Ophioninae și Therioninae noi pentru fauna României, și anume : I, Subfamilia Campopleginae : 1. Campoletis annulata Gravenhorst $; 2. Diadegma combinata Holmgren A ; 3. Diadegma interrupta Holmgren 3; ’ II. Subfamilia Ophioninae : 4, Enicospilus instabilis Kokujev ; III. Subfamilia Therioninae : 5. Barylypa taurica Kokujev (Meyer, 1934) Ș și 6. Trichomma occisor Habermehl Ș. . Materialul a fost colectat din județele : Constanța, Iași, Maramureș și Mehedinți. Familia ICHNEUMONIDAE Haliday, 1838 Subfamilia CAMPOPLEGINAE Dalia Torre, 1901 Tribul CAMPOPLEG1NI Ashmead, 1894 Genul Campoletis Poerster, 1868 (sin. Sagaritis Holmgren, 1859 nom. preocc.) 1. Campoletis annulata Gravenhorst, 1887, Ș 7 ȘȘ, valea Mraconia comuna Ogradena (jud. Mehedinți), 20,30. IV și l.V. 1968; 1 Ș Eforie Nord (jud. Constanța), 5.V.1960; 1 Ș, Valea lui David—Iași, 13.V.1960. ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR . 5 P. 317-320 BUCUREȘTI 1969 318 I. P. PETCU 2 3 CAMPOPLEGINAE, OPHION1NAE ȘI THERIONINAE NOI PENTRU ROMÂNIA 319 Capul îngustat posterior. Flagelul antenei alcătuit din 27—29 de articole. Area superomedia evident alungită, închisă posterior. Unghiul inferior extern al celulei discoidale ascuțit. Nervura radiară pornește de la jumătatea posterioară a pterostigmei. Abdomenul ceva mai lung decît capul și toracele luate la un loc. Ovipozitorul mai scurt decît primul segment abdominal. Negru. Palpii și mandibulele galbene ; dinții mandibu- lelor negri. Tegulele alb-gălbui. Pterostigma cu marginea anterioară galhenă-întunecat. Picioarele roșietice; coxele și trohanterele negre, trohanterele cu vîrful galben sau roșcat. Femurele posterioare în întregime sau aproape în întregime negre, cele anterioare și mijlocii cu baza negri- cioasă. Tibiile posterioare albe pe latura internă, la bază și la vîrf negre.' Tarsele posterioare negricioase, primul articol cu baza albă. Sternitele abdomenului cii pliurile galbene.L. c. = 4 —5mm; l.o. = 0,5—0,75 mm.1' Parazit pe Phytometra gamma. Răspîndire geografică : nordul și vestul Europei. / Genul Diadegma Foerster, 1868 (sin. Angitia Holmgren, 1858, nom. preocc.) 2. Diadegma combinata Holmgren, 1887,^ 1 colectat în raza comunei Dumești (jud. Iași), 21.VI.1959. Capul ușor îngustat posterior. Fața cu peri deși și argintii. Flagelul antenei alcătuit din 30 de articole. Toracele de ajuns de strălucitor lateral. Segmentul intermediar cu cîmpuri, costula prezentă, area superomedia deschisă posterior. Areola scurt pețiolată, a doua nervură recurentă terminîndu-se în urma jumătății areolare. Abdomenul turtit lateral, la vîrf ușor bombat. Al doilea segment puternic alungit. Negru, acoperit cu peri argintii. Palpii și mandibulele galbene, dinții mandibulelor întune- cați Tegulele alb-gălbui. Aripile ușor întunecate în nuanțe gălbui; ptero- stigma galbenă. Coxele și trohanterele posterioare negre ; vîrful trohanterelor posterioare cu nuanțe roșcate; cele anterioare și mijlocii galbene, întunecate pe o porțiune mică la bază. Femurele roșii, cele mijlocii cu latura bazală internă neagră; cele posterioare întunecate pe laturile ven- trală și dorsală. Tibiile gălbui, cele posterioare întunecate la bază și la vîrf. Tarsele întunecate, cu baza strălucitoare. Sternitele abdominale cu pliuri gălbui longitudinale. L. c. = 6 mm. , - Răspîndire geografică: U.B.S.S. și Suedia. 3. Diadegma interrupta Holmgren, 1887, £ 1 colectat într-o livadă din apropierea comunei Dumești (jud. Iași), la 21.VI.1959. Capul transversal, îngustat posterior. Fața păroasă. Flagelul antenei alcătuit din 26 de articole. Toracele ușor strălucitor lateral. Segmentul 1 Prescurtări: 1,. c. = Lungimea corpului; 1. o. = lungimea ovipozitoruhy, măsurat de la vîrful abdomenului. intermediar cu cîmpuri, costula lipsește. Area superomedia aproape trans- versală. Postpețiolul eu marginile laterale aproape paralele. Al doilea segment abdominal alungit. Negru, cu peri albicioși. Palpii și mandibulele galbene, dinții mandibulelor roșeați. Pterostigma galben-brunie. Picioarele roșii-galbene, coxele cu desene negre, trohanterele galbene. Coxele și tro- hanterele posterioare negre, femurele posterioare roșii întunecat, tibiile gălbui; la bază și la vîrf negre. Tarsele posterioare întunecate. L. c. =5 mm. După B r i s c h k e, trăiește parazit pe : Scopula crataegella, Salebria marmorata, Peetinophora gossypiella Saund (Lepidoptera, Gelechidae). Răspîndire geografică: nordul și centrul Europei. Subfamfia 0PHI0MNAE Cresson, 1887 (părtini) Tribul OPH1ON1NJ Ashmead, 1894 Genul Enieospilus Stephens, 1835 4. Enieospilus iiistabilis Kokujev, 1907, $ 3 colectați în pădurea Breazu — lași^ la 21.IV și 29.VI.1964 și un exemplar în apropierea comunei Dubova (jud. Mehedinți), la 6.VIII. 1967. Capul ușor îngustat posterior. Segmentul intermediar este lipsit de coaste transversale, uniform punctat la bază, în rest cu striuri foarte fine. Scutelul bombat, punctat, lucios. Ghearele puternic dințate. Antenele lungi cît corpul, cu flagelul alcătuit din 58—62 de articole. Roșu-galben. Vîrful abdomenului negru-brun. Celula dicocubitală cu două pete cor- noase. L. c. =17—21 mm. Răspîndire geografică: U.B.S.S. Subfamilia THERIOMiVAE Viereck, 1918 (sin. Anomalinas Dalia Torre, 1901) Tribul THERIONIXI Genul Barylypa Foerster, 1868 5. Barylypa tauriea Kokujev (Meyer, 1934), Ș 1 Ș, recoltată la 12.VIII.1964 în rezervația naturală de la Agigea (jud. Constanța). Capul aproape nu este lărgit posterior. Capul și toracele acoperite cu peri fini argintii. Fața strălucitoare, cu puncte destul de dese. Fața, sub antene, cu o scurtă carenă longitudinală. Mezonotul ușor punctat, mezopleurele des punctate. Scutelul plat, tivit pe laturi; la mijloc cu un șanț longitudinal. Segmentul intermediar, des zbîrcit, pe partea dorsală 320 I. P. PETCU cu un șanț longitudinal evident. Nervulus postfurcal, nervellus ușor între- rupt sub jumătatea sa. Roșu. Fața, elipeul, scutelul galbene. Mezonotul, în partea anterioară, cu doua pete gălbui. Spațiul dintre oceli este negru. Antenele roșii, baza în partea de jos galbenă. Picioarele roșii, cele anteri- oare parțial galbene. Tibiile posterioare negre pe partea externă, cu baza albicioasă; tarsele posterioare roșii-brune. Abdomenul roșu, al doilea segment negru deasupra, al cincilea bruniu la vîrf, segmentele 6 și 7 brune întunecat. L. c. —17 mm; 1. o. =1,5 mm. Răspîndire geografică,: U.R.S.S. Genul Triehomma Wesmael, 1849 6. Triehomma occisor Habermehl, 1920, Ș 5 ȘȘ, colectate pe Valea Usturoi — Baia Mare (jud. Maramureș), la 17. VII.1964. Marginea anterioară a clipelui rotunjită, fără dinte, Capul transver- sal, neîngustat posterior. Flagelul antenelor este alcătuit din 34 de articole. Fața puternic îngustată în jos, des punctată. Mezopleurele zbîrcit-punc- tate. Capul este negru. Fața, elipeul, obrajii, marginea posterioară a orbitei ochilor, petele laterale de pe mezonot, tarsele, tegulele, pata de pe scutel și trohanterele anterioare galbene. Femurele și tibiile roșu-galbene. Trohanterele, femurele la bază și tibiile posterioare la vîrf negre. Tarsele posterioare roșii. Scutelul cu vîrful galben. Abdomenul roșu; primul segment roșu în întregime, al doilea negru pe partea dorsală, la vîrf roșu. Segmentele 3—8 negre pe partea dorsală. L.c. =14mm;l.o. =3 mm. Răspîndire geografică; R.D.G. și R. F. a Germaniei. (Avizat de prof. M. I. Constantineanu.) BIBLIOGRAFIE 1. Constantineanu M. I., Beitr. Ent., 1961, 11, 7/8. 2. Meyeu N. F., Tables systematigues des hymenopteres parasites (farm Ichneumonidae) de l’U. R. S. S. el des pays limitrophes, Leningrad — Moscova, 1935, IV. 3. Schmiedeknecht O., Opuscula Ichneumonologița, Suppl. Bd., Neubearbeitungen-Ophioninae, Blankenburg i. Thttr., 1935 — 1936, 24 — 25. 4. Townes H., Momoi S. a. Townes M., Â catalogue and reclassification of the Easlern Palearctic Ichneumonidae, Mem. Amer. Entom. Inst., Michigan, 1965. Facultatea de biologie-geografie, Catedra de zoologie Iași. Primit în redacție la 6 martie 1969. CELULELE ADRENOCORTICOTROPE LA CÎTEVA SPECII DE CIPRINIDE DE S. SZABO și B. MOLNA.R 591.481.2 :591.81 -.597.554.3 ACTH cells of the proadenohypophysis are very clearly revealed histologi- cally with lead hematoxylin, in the 4 ștudied cyprinid specios (Barbus barbus, Barbus meridionalis petenyi, Leuciscus cephalus, Chondrostoma nasus). Their activity, in a normal state, is low. They becoine hyperactive during a short-term hypoxia, especially in Chondrostoma nasus, a species which needs greatamounts of oxygen. în ultimii ani, celulele ACTH din hipofiza teleosteenilor au fost puse în evidență de mai mulți autori (4), (5), (6), (7), (9), folosind metoda de colorare cu hematoxilină de plumb după M. A. Mc Conail. La unele specii, de exemplu, Amiurus nebulosus, aceste celule sînt prezente atît în pro-, cît și în mezoadenohipofiză (9). La majoritatea speciilor studiate pînă acum, ele se localizează numai în proadenohipofiză. Celulele ACTH la ciprinide'au fost studiate pînă în prezent numai la crap (5) în condiții experimentale. Deoarece cromofilia acestor celule variază de...tul de mult de la o specie la alta, noi am extins cercetările la patru specii de ciprinide și am urmărit caracteristicile citomorfologice ale acestor celule la indivizii normali și la cei ținuți în hipoxie de scurtă durată, MATERIAL ȘI METODE . Materialul pentru studiu a fost obținut de la patru specii de ciprinide, și anume : Barbus barbus, Barbus meridionalis petenyi, Leuciscus cephalus și Chondrostoma nasus. La fiecare specie am studiat cîte 20 de hipofize. Hipofizele au fost colectate imediat după sacrificarea animalelor, care erau grupate în două Ioturi. Animalele din primul lot au fost colectate din biotopul lor na- tural cu ajutorul agregatului electric și apoi sacrificate în electroharcoză. Indivizii din lotul al doilea au fost pescuiți cu plasă, de asemenea din biotopul natural, în aceeași perioadă cu indi- ST. 81 CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 5 P. 321-325 BUCUREȘTI 1969 322 S. SKABO și B. MOLNAR 2 ■vizii primului lot. Ei au fost ținuți timp de o oră in Iiipoxie și după aceea sacrificați fără narcoză. Hipofizelc au fost fixate în soluție Bouin-Hollande și incluse în parafină. Secțiunile seriate în grosime de 6 pi au fost colorate cu hematoxilină de plumb după metoda lui Mc Con aii (3). Pentru determinarea densității optice a produsului de secreție din celulele ACTH am executat măsurători citofotomctrice cu ajutorul unui citofotometru de tip Lisson. Den» sitatea optică este exprimată în logaritmul negativ al transmisiei. ANALIZA REZULTATELOR 1. Animale sacrificate în electronarcoză a. Barbus barbus. în proadenohipofiza acestei specii, celulele ACTH se găsesc în număr mare (circa 15—20% din totalul celulelor), și sînt așezate fără nici o regulă, dînd astfel preparatului un aspect tigroid caracteristic. Celulele ACTH formează insule mai mari sau mai mici. Insulele mari sînt alcătuite din 8—10, iar cele mici din 2—3 celule. Majoritatea celulelor ACTH sînt orientate spre ramificațiile neuro- hipofizare; nu sînt rare însă nici celulele care nu vin în contact direct cu ramificațiile neurohipofizare, ele fiind intercalate printre celelalte celule din proadenohipofiză. Celulele ACTH au o formă colțuroasă poliedrică sau triunghiular - alungită. Ele măsoară 8—10x12—16 g în diametru, avînd cîte un nucleu sferic cu un diametru de 5—6 g. Citoplasmă este plină cu o substanță slab granulară, foarte intens colorată cu hematoxilină de plumb (pl. I, fig. 1). Densitatea optică relativă Pariază între 569 și 602, cu o valoare medie de 578. b. Barbus meridionalis petSnyi. Numărul celulelor ACTH este mare și la această specie. Ele sînt dispuse în insule mici sau stau izolat cîte una (pl. I, fig. 2), risipite printre celelalte celule din proadenohipofiză. Eorma și dimensiunile celulelor sînt asemănătoare cu cele descrise la Barbus barbus. Citoplasmă abundentă conține de asemenea o substanță intens colorată cu hematoxilină de plumb, avînd o densitate optică re- lativă de 509, cu o variație între 482 și 538. c. Leuciscus cephalus. Celulele ACTH din proadenohipofiza acestei specii formează insule mici cu cîte 2—3 celule. Ele sînt prezente atît în jurul ramificațiilor neurohipofizare, cît și printre cordoanele celulare ale proadenohipof izei.. La Leuciscus dimensiunile celulelor ACTH sînt mai mici decît la celelalte două specii. Diametrul lor variază între 6 și 8 g. Nucleul sferic măsoară 3,5—4 g (pl. I, fig. 3). Citoplasmă, conține un material care se colorează intens cu hematoxilină de plumb. Densitatea optică relativă atinge o valoare medie de 469, cu o variație între 420 și 538. d. Chondrostoma nasus. Dintre cele patru specii studiate, la aceasta numărul celulelor ACTH este cel mai redus. Risipite printre celelalte celule din proadenohipofiză, celulele ACTH stau izolat sau în insule mici de cîte 3—4 (pl. I, fig. 4). Avînd forma alungită, colțuroasă, cu diametrul 3 CELULELE ADRENOCORTICOTROPE LA CÎTEVA SPECII DE CIPRINIDE 323 între 7 și 9 g celulele ACTH conțin în citoplasmă lor o substanță granulară, care se colorează mai slab cu hematoxilină de plumb decît la celelalte specii. Densitatea optică relativă a materialului de secreție are o valoare medie de 444, cu o variație între 420 și 509. 2. Animale ținute în Iiipoxie și sacrificate fără narcoză 2. Barbus barbus. La indivizii acestui lot se observă că celulele ACTH din proadenohipofiză se concentrează în jurul ramificațiilor neuro- hipofizare și ele au dimensiuni mai mici decît la indivizii sacrificați în electronarcoză. Materialul de secreție, colorat eu hematoxilină de plumb, este mai puțin abundent (pl. II, fig. 5). Densitatea optică relativă a acestui material arată o valoare medie de 471, cu o variație între 469 și 482. b. Barbus meridionalis petenyi. Celulele ACTH ale acestor indivizi arată semnele evidente ale unei degranulări. La majoritatea celulelor, citoplasmă conține o cantitate redusă de granule mici, colorabile cu hema- toxilină de plumb (pl. II, fig. 6). Densitatea optică a acestei substanțe nu a fost determinată. c. Leuciscus cephalus. Degranularea celulelor ACTH este cea mai evidentă la indivizii acestui lot. Celulele ACTH sînt concentrate în jurul ramificațiilor neurohipofizare. Nucleii, de dimensiuni mici (cu un diametru de 3—4 g), sînt înconjurați de citoplasmă, în care cantitatea substanței colorabile cu hematoxilină de plumb este foarte redusă (pl. II, fig. 7). Densitatea optică relativă a acestei substanțe are o valoare medie de 536, cu o variație între 420 și 585. d. Chondrostoma .nasus. La indivizii acestei specii, degranularea celulelor ACTH este evidentă, cu excepția unui număr mic de celule. Con- centrarea celulelor ACTH în jurul ramificațiilor neurohipofizare se observă și la această specie (pl. Ii, fig. 8). Densitatea optică a substanței hemato- xilinofile este mai crescută decît la indivizii sacrificați în electronarcoză, avînd o valoare medie de 502, cu o variație între 420 și 569. DISCUȚII Cercetările de pînă acum au stabilit că celulele ACTH în hipofiza teleosteenilor sînt așezate în proadenohipofiză și în mod excepțional și în mezoadenohipofiză (4), (5), (6), (8), (9). La' cele patru specii de ciprinide studiate de noi, celulele ACTH se localizează numai în proadenohi- pofiză sau formînd insule de diferite mărimi, sau stînd izolat cîte una. Dispunerea amintită a celulelor ACTH conferă secțiunilor de hipofiză colorate cu hematoxilină de plumb un aspect tigroid caracteristic și foarte pronunțat, observat în primul rînd la nivelul proadenohipofizei de Barbus barbus și Barbus meridionalis petenyi. j O așezare a celulelor ACTH sub formă de „bordură de celule” în jurul ramificațiilor neurohipofizare am observat-o numai la indivizii ținuți în hipoxie de scurtă durată. Este firească presupunerea după care concentra- rea celulelor ACTH în jurul ramificațiilor neurohipofizare este legată de reacția de alarmă a organismului, provocată de hipoxie. 324 - . s- szabO si ii. molnXr 4 .. ' Aspectele citologice ale celulelor ACTH ale indivizilor normali sacrificați în electronarcoză diferă foarte mult de cele observate lă indivizii ținuți în hipoxie. La indivizii normali ai tuturor speciilor studiate de noi, citoplasmă este plina cu o substanță intens colorată cu hematoxilină de plumb și. celulele ACTH sînt bine delimitate de restul celulelor. Densitatea optică relativă a substanței hematoxilinofile atingep valoare medie de peste 500 la cele două specii de Barbus și în jur de 450 la Beuciscus și Clwndrostoma. La indivizii ținuți în hipoxie se observă eliminarea masivă a granule- lor de secreție, reflectată în degranularea celulelor ACTH și scăderea densi- tății optice a substanței de secreție. Degranularea citoplasmei, însoțită de creșterea în dimensiuni a nucleului și a nucleolului, este mai evidență •în regiunile apicale decît în porțiunile bazale ale celulelor ACTH, care se orientează spre ramificațiile neurohipofizare. Degranularea este/ mai accentuată la (dliondrostoma decît la celelalte specii studiate. Valoarea me- die a densității optice relative a substanței de secreție se reduce la Barbus, în schimb crește puțin la Leuciscus și Chondrostoma. Luînd în considerare cele arătate, putem constata că la animalele ținute în hipoxie celulele ACTH sînt în hipersecreție. Hiperactivitatea celulelor ACTH variază după specie, fiind foarte evidentă la specia ai cărei indivizi necesită , o cantitate mare de o'xigen. Deoarece celulele ACTH sînt în contact direct cu ramificațiile neurohipofizare, se poate presupune că ele stau sub controlul direct al sistemului neurosecretor hipotalamo- neurohipofizar. ....... 1 coacwzii La cele patru specii de ciprinide studiate, celulele ACTH din pro- . adenohipofiză se evidențiază histologic foarte Clar dacă folosim colorația de hematoxilină de plumb după metoda lui Mc C o n a i 1. în stare nor- mală ele sînt puțin active; în schimb, în urma hipoxiei dd scurtă durată ele devin hiperactive. Hiperactivitatea celulelor ACTH, expr imată prin degranularea citoplasmei, este cea mai pronunțată la Chondrostoma nasus, specie care necesită o cantitate mare de oxigen. ' (Avizat de prof, E. A. Pora.) ■ ? ...... A ' . •. . - ' / LES CELLULES -ADRENOCOBTICOTROPES CHEZ QUELQUES ESPȘCES DE CYPRINIDES RESUME Les auteurs ont dtudie du point du vue histologique Ies cellules ACTH chez quatre especes de Cyprinides : Barbus barbus, Barbus meridw- nalis yetenyi, Leuciscus cephalus et Chondrostoma nasus. Employant la coloration d’hămatoxyline de plom,b d’apres Mc Conail (1947), ils ont âtudiă les cellules ACTH chez les individus hormaux, ainsi que chez les exemplaires tenus en hypoxie de courte durăe. A Pătat normal, les cellu- PLANȘA I PLANȘA 22 5 CELULELE ADRENOCORTICOTROPE LA ClTEVA SPECII DE CIPRINIDE 325 Ies ACTH contiennent une gran.de quantite de produit de secretion; par contre en hypoxie de courte durâe, elles deviennent hyperactives et se degranulent. L’hyperactivite des cellules ACTH est la plus aecusde cliez Chondrostoma nasus, espece qui reclame une grande quantite' d’oxygene. Les auteurs ont determine aussi: la densite optique relative du produit de secr(âtion, en effectuant des mesurages cytophotometriques. BIBLIOGRAFIE 1. Ball J. N. et Olivereau M„ C. R. Acad. Sci. (Paris), 1964, 259, 1443 — 1446. 2. Follbnius F„, Ann. Sci. nat. zool. et biol., 1965, 7, 1. 3. MacConail M. A., J. Anat. (London), 1947, 81, 371 — 372. 4. Mattheij J. A. M., Z. Zellforsch., 1968, 80, 542 — 553. 5. Olivereau M. , Z. Zellforsch., 1964, 63, 4f.6 — 505. 6. Olivereau M. et Ball J. N., Gen. ccmp. Endocrin., 1964, 4, 523 — 532. 7. — Arch. Anat. micr. et morph., 1965, 54, 1, 637 — 638. 8. . Sage M., Z. Zellforsch., .1968, 92, S4 —42. 9. Szabo S. et Molnăr B., Rev. rotim. Endocrinol., 1968, 5, 3, 209 — 212. 10. Szabo S. și Molnăr B., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1969, 21, 3, 213 — 219. Universitatea „Ba'ieș-Bolyai” Cluj, Catedra de zoologie. Primit în redacție la 5 mai 1969. INFLUENȚA TEMPERATURII ASUPRA METABOLISMULUI ENERGETIC LA MELCUL DE LIVADĂ (HELIX POMATIAE.) DE DOINA GROSSU-MOISA 577.3 : 594.382.4 The energy metabolism in the meadow snails {Helix pomatia L.) was investigated during its hibernation and estivation periods, in order to establish the influence of temperature (5° — 35°C) on this gasteropod. The results show that during the lethargic periods the energy metabolism related to temperature follows a parabolic equation. The value of regression coefficients vary significantly with the temperature in both periods. Qi0 varies discontinuously with the temperature related to the ideal curve. în literatura de specialitate există numeroase date privind influența temperaturii asupra metabolismului moluștelor. Cercetările au fost efec- tuate corelînd temperatura cu creșterea și dezvoltarea animalelor, consu- mul de oxigen, activitatea inimii (1), (3), (10), (15), (17), (18) etc. Acest grup de nevertebrate a oferit largi posibilități de cercetare, fiind adaptat la o gamă largă de temperaturi și la variate condiții de viață (9), (11), (19). Date din literatură referitoare la coeficientul de temperatură Qlo la moluște sînt numeroase în general, existînd rezultate care pledează în favoarea legii lui.V a n ’t H o f f ca și păreri opuse (4). în ceea ce privește gasteropodele terestre, datele pe care ni le pune la dispoziție literatura sînt relativ puține. Pentru cercetarea influenței temperaturii asupra metabolismului energetic la moluște s-a luat în considerație mărimea corporală metabolică, ca un indicator al corelației dintre mediul intern al animalului și mediul extern. în acest domeniu, cercetările s-au limitat la moluște acvatice, prosobranhiate și bivalve, în intervale mici de temperatură (2), (4), (6), (7), (19). Pornind de la aceste considerente, am cercetat variația metabolismului energetic în funcție de temperatură la melcul de livadă (Helix pomatia LJ. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T 21 NR. 5 P. 327-330 BUCUREȘTI 1969 328 DOINA GROSSU-MOISA 2 329 Cercetările an avut drept scop determinarea influenței temperaturii asupra coeficientului de temperatură Q10 și asupra mărimii corporale metabolice la melcii aflați în perioada de repaus relativ (amorțire de iarnă și amorțire de vară). MATERIAL ȘI METODĂ Avînd în vedere faptul că la moluște rata metabolică variază considerabil în funcție de diverși factori, pentru acuratețea măsurătorilor s-au avut.în vedere următoarele aspecte : în primul rînd s-a .efectuat o creștere gradată a temperaturii de la 5°C la 35°C, creșterile bruște producînd perturbați! în ceea ce privește rata metabolică (4). Cercetările s-au desfășurat în ianuarie —martie 1968, perioada amorțirii.de iarnă, și in august—septembrie, perioada amor- țirii de vară, deci în condiții relativ asemănătoare, avind în vedere faptul că melcii au în aceste condiții metabolismul cel mai redus (4), (14). De asemenea, s-au luat în studiu populații de melci juvenili pentru ca reproducerea să nu afecteze rata metabolică (2). ... Cunoscînd faptul că umiditatea influențează foarte mult starea de hidratare a țesuturilor și, implicit, activitatea metabolică a animalului mai ales Ia temperaturi ridicate (19), s-a căutat ca în camerele respiratorii să se mențină o umiditate constantă. Aceasta s-a realizat folosindu-se o instalație specială pentru determinarea metabolismului la animalele mici, în care era menținută o umiditate și o temperatură constante pe toată durata experienței (5). Cercetările s-au efectuat Ia temperaturile de 5,10,15,20, 30 și 35°C, folosindu-se populații de animale grupate, după greutatea corporală vie, de la 4 la 12 g. Pentru fiecare temperatură s-au efectuat în medie 25 de determinări, totalizînd 312. Durata unei experiențe a variat, în funcție de temperatură, de la 48 de ore la 5°C la 6 ore la 35°C, după o aclimatizare prealabilă de 24 de ore la temperatura respectivă. Melcii se găseau în stare de repaus relativ, căpăciți în condiții artificiale. Calculul valorilor lui Qlo s-a efectuat după formula : Tabelul nr. 1 Valorile me'abolîsmiilui euergctic in perioadele de amorțire de iarni și da var.i (cal/g/h) Temperatura °C Perioada cercetată nr. deter- minărilor’ amorțire de iarnă nr. determină- rilor amorțire de vară 5 32 0,03449^0,012 18 0,05616±0,00006 10 36 0,09864 ±0,014 18 0,12595±0,051 15 32 0,14339±0,041 18 0,22394±0,035 20 35 0,24906 ±0,033 18 0,23125±0,013 30 40 0,27867±0,077 18 0,23039 + 0,035 35 29 0,1766±0,036 18 0,196125 ±0,036 Dg. 1. — Evoluția metabolismului energetic la Helix poma- ti(> L., în funcție de temperatură, în perioada de amorțire de iarnă. în care : Tx este temperatura minimă; T2 — temperatura maximă ; Qt — metabolismul minim; Q2 — metabolismul maxim (13). Datele privind rata metabolică au fost prelucrate statistic folosindu-se metoda sumei celor mai mici pătrate, conform formulei de alometrie : Y = aX^, în care Y reprezintă metabo- lismul energetic, exprimat în pcal/corp/h ; a — constanta de nivel; X — greutatea corporală vie (g); b — coeficientul de regresie sau de alometrie (20). REZULTATE în tabelul nr. 1 și în figurile 1 și 2 prezentăm rezultatele metabolis- mului energetic obținut la Helia pomatia L. La diferite temperaturi în condiții de repaus, în perioadele amorțirii de iarnă și celei de vară. Deși condițiile experimentale sînt relativ identice în cele două perioade analizate, valorile cele mai-mici ale metabolismului s-au înregistrat iarna. Acest Jiesl/gjh yarg ■300 260- 20- ■1 07 (5 ~'2O1 2Sr~JO 1.5 T°C Fig. 2 — Evoluția metabolismului energetic la Helix porna- ,ia L., în funcție de temperatură, în perioada amorțirii de - - ' vară. : ... " ’ 330 DOINA GROSSU-MOISA 4 331 fapt este explicabil, manifestîndu-se la animalele care prezintă un ritm sezonier (2). Cele mai ridicate valori s-au înregistrat la 20°C, cînd s-a determinat aproximativ aceeași valoare a metabolismului, indiferent de temperatură. Valorile coeficientului de temperatură Q10 în intervalul 5 — 35°C obținute la melcul de livadă (Helix pomatia L.) în perioadele de vară și de iarnă sînt prezentate în figurile 3 și 4. în figura 5 sînt prezentate valorile comparative ale coeficientului de temperatură Q10 la Helix pomatia L., Blatta orientalis L. (8) și la pești (16). Valorile coeficientului de temperatură Qlo la Helix pomatia L. sînt cuprinse între 8,659 și 2,45 în perioada de iarnă și între 5,60 și 1,38 în perioada de vară. 8-au mai cercetat și aspectele legate de raportul dintre temperatură și mărimea corporală metabolică în cele două perioade (amorțire de iarnă și de vară) (fig. 6 și 7). DISCUȚII Analizînd datele obținute de noi referitoare la metabolismul energetic la melcul de livadă Helix pomatia L. în funcție de temperatură (exprimat în cal/g/h), se constată următoarele : în primul rînd, valorile metabolismului energetic cresc o dată cu temperatura de la 0,03449 ± 0,012 la 5°C (iarna) la 0,05616 ± 0,00006 cal/g/h (vara) și, respectiv, de la 0,27867 ± 0,077 la 0,23039±0,035 cal/g/h la 30°C (tabelul nr. 1). Raportul metabolism energetic — temperatură variază după funcția parabolică : y =207,9921 17,87014 x — 3,97258 x2 pentru determinarea de iarnă (fig. 1) și y =223,33217 + 14,57757 x — 4,087946 x 2 pentru cea de vară (fig. 2). Valorile metabolismului energetic obținute în determinările noastre sînt comparabile cu cele date în litera- tură referitor la alte specii de moluște. De exemplu, la Pisidium casertarum se obține o valoare de 3,1 pl/O2/g/h în lunile de iarnă la 5,5°C, care echiva- lează cu 0,155 cal/g/h (4). De asemenea, la speciile de Patella vulgata și P. aspersa (6), (7) în lunile de iarnă la 5°C se înregistrează un consum de aproximativ 10 ^l/O2/10 g/h, echivalent cu 0,05 cal/g/h, iar iarna un consum de 20 p.l/O3/10 g/h, echivalent cu 0,1 cal/g/h. Valorile mai mari obținute la Patella sp. se datoresc condițiilor speciale în care s-au efectuat experiențele (animale în condiții de activitate motorie și digestivă). Ace- lași lucru se poate observa și în cazul temperaturilor ridicate, cînd la Petella sp. s-au înregistrat valori de 90 pl/O2/10 g/h, echivalente cu 0,45 cal/g/h la 30°O vara. Se poate remarca faptul că la temperatura de 20°C, atît în determinările de iarnă, cît și în cele de vară, la Helix pomatia L. s-au obținut valori asemănătoare (0,249 ± 0,033 cal/g/h iarna și 0,23125 + 0,013 cal/g/h vara), indicînd zona de preferință a animalului. în ceea ce privește valorile coeficientului de temperatură Qlo, așa cum rezultă din calculele noastre raportate la valoarea ideală pentru Helix pomatia L., prezintă o scădere gradată discontinuă în intervalul de tem- peratură 5~-35°C. Valorile lui Qlo înregistrate în perioada de iarnă diferă de cele determinate vara, care urmăresc mai îndeaproape curba ideală. Pe intervale mai mici de temperatură, același lucru a fost observat și la Qio 1.50 ~ • ■ 106 Fig. 3. — Variația coeficientului de temperatură QI0 la Helix po- matia L. în perioada amorțirii de iarnă. VARA —— Curba Qm ideală ._____Curba Qio reală (Helix pomatia) 1.33 123 Fig. 4. — Variația coeficientului de temperatură Qlo la Helix po- matia L. în perioada amorțirii de vară. Fig. 5. — Valorile comparative ale coeficientului de temperatură Q10 la melcul de livadă (Helix poma- tia L.), la libarcă (Blatta orienta- lis L.) și la pești. 2°:30~~3d35'r°C 332 333 ai cal/h 900' 600 700- 600 soo- A Câl/6 600 500 600- 300 WD- 3000' 1800\ 1600 wo 1200 iooo 900 000 700 600 200 2000 1800 1600 1900 1200 1000 7000 6000 5000 6000 3000 3000 2000 2000 1600 1600 1600 1200 1000- 3000 2000 1800 1600 1900 1200 1000- iOOO' 3000 1600- m 1200- 1000 900 800 700 600 3000- 2000 1800 1600 1900 1200 1000 2000 1800 1600 1900 1200 1000 2000 1600 1000 1600 6200 1000 900 800 700 600 2000 1800 1600 1900 1200 1000 900 800 700 600 500 ~3 5 6 7 8 9101112 3 9 5 6 7.8 9101112 Fig. 6. — Raportul dintre rata metabolică și greutatea corporală la diferite temperaturi la Helix pomatia L. în perioada amorțirii de iarnă.. Fig. 7. — Raportul dintre rata metabolică și greutatea corporală la Helix pomatia L. la diferite temperaturi în perioada amorțirii de vară. 334 DOINA GROSSU-MOISA 8 alte specii de moluște (Myxas glutinosa, Physa fontinalis) (1Q). De altfel, starea de repaus a animalului este mai ușor influențată de variațiile tem- peraturii organismului, acesta avînd capacitate mai mică de a răspunde activ la variațiile de temperatură. Helix pomatia L., fiind o specie euri- termă, deci cu largi posibilități de adaptare la variate temperaturi, poate răspunde la schimbarea temperaturii în mod activ. Acest fapt se poate observa în figura 3, de unde rezultă că în intervalul de temperatură 10 — 15CC melcul de livadă are un răspuns diferit de curba ideală, care este con- cretizat printr-o creștere a valorii coeficientului de temperatură Qlft de la 2,0(5 la 3,01. Comparînd valorile obținute de noi la Helix pomatia L. cu cele înre- gistrate la alte specii de nevertebrate, se pot constata următoarele : Există o pronunțată tendință de scădere a valorilor lui Q10 în inter- valul de temperatură 5—10cC atît la Helix pomatia L., cît și la Blatta orientalis L. (8), la pești (16) (fig. 5), la Patella vulgata și P. aspersa (6), (7). în intervalul următor, de 10— 15°C, valorile obținute la speciile de moluște acvatice, insecte, pești și melcul de livadă (vara) continuă să scadă, pe cînd la melcul de livadă (iama) se înregistrează o variație discon- tinuă pînă la temperatuta cea mai ridicată investigată. Intervalul de temperatură 15—20°C este considerat pentru speciile de Blatta orientalis, Patella vulgata, P. orientalis și Helix pomatia zona optimă de activitate, animalele răspunzînd diferit la variația temperaturii față de valorile curbei ideale. Relația dintre consumul de O2 și mărimea corporală metabolică nu este constantă, variind cu sezonul, cu vîrsta, fără a mai vorbi de specie (2), (11), (19). în literatura de specialitate există controverse dacă mărimea corporală metabolică variază sau nu cu temperatura (4). Astfel, pe de o parte, H. Bar nes, M. Bar nes și D. M. Frilayson (citați după (6)), precum și Spencer Da vis (6), (7) arată că mărimea corporală metabolică nu variază semnificativ cu schimbările de tempe- ratură ; pe de altă parte, K. P. R a o și T. H. B u 11 o c k (citați după (6)) obțin la un grup de animale marine o variație a ratei metabolice cu tem- peratura. Rezultatele înregistrate de noi la Helix pomatia Ij. relevă existența unei variații a mărimii corporale metabolice în funcție de temperatură în intervalul 5—35CC. Exponentul greutății corporale variază între 0,64786 + 0,101 și 0,920603 ± 0,089 pentru determinările de iarnă și între 0,644 ± 0,107 și 1,038 ± 0,28 pentru determinările de vară. Toate valorile obținute de noi se încadrează între cele date în literatură pentru gasteropodele pulmonate, și anume 0,45 — 1,00 (19). Trebuie relevat faptul că la temperaturi ridicate (35° O) exponentul greutății corporale prezintă, atît în perioada de, iarnă, cît și în cea de vară, valori ridicate (1,038 4- 0,28 vara și 0,920603 + 0,089 iarna), atestînd o corelație mai strînsă între greutatea vie a animalului și metabolismul energetic la acea temperatură. Comparînd datele obținute de noi la Helix pomatia cu cele de la alte grupe de animale nevertebrate, se pot observa următoarele : Rezultatele de la Helix pomatia concordă cu cele obținute la Blatta orientalis L., la care la temperaturi înalte (35°C) se înregistrează o valoare foarte ridicată a exponentului greutății corporale (1,4199 ± 0,0806) (8). 9 METABOLISMUL ENERGETIC LA HELIX POMATIA L. 335 Dar, în timp ce la Blatta orientalis L. aceste valori cresc continuu de la 5 la 35°C, la Helix pomatia L. în intervalul de 5—20°C, atîtla determinările de vară, cît și la cele de iarnă, valorile coeficientului de regresie nu variază semnificativ, rămînînd aproximativ la același nivel, și anume iarna la 0,806 ± 0,0809 (10°C) și 0,79871 ± 0,121 (25°C), iar vara la 0,714 ± 0,059 (5° C) și 0,605557 ± 0,03122 (20°C). Valorile coeficientului de regresie obținute de Spencer Davis la Patella vulgata și P. aspersa (6), (7) nu variază cu temperatura în același interval (5 —35°C), probabil pentru că aceste două specii marine de moluște, trăind în zona de spargere a valurilor, sînt expuse permanent unor variații mari de temperatură. CONCLUZII 1. în funcție de temperatură, există o variație a metabolismului energetic la Helix pomatia L. atît în perioada amorțirii de iarnă, cît și în perioada amorțirii de vară, după următoarele ecuații parabolice : y = 207,9921 ± 17,87014 x - 3,97258 x2 y = 223,33217 ± 14,57757 x - 4,087946 x2 2. Curbele valorilor coeficientului de temperatură Q]0 în intervalul 5—35°C sînt discontinue, prezentînd în intervalul 10—15CC un răspuns diferit al organismului la variația temperaturii. 3. în funcție de temperatură variază semnificativ mărimea corpo- rală metabolică. Coeficientul de regresie are, valori de 0,64786 ±0,101 și 0,920603 ± 0,089 iarna și de 0,605557 ± 0,03122 și 1,038 ± 0,28 vara. (Avizat de prof. N. Șanta.) THE INFLUENCE OF TEMPERATURE ON THE ENERGY , METABOLISM IN THE MEADOW SNAIL (HELIX POMATIA L.) SUMMARY The influence of temperature on the energy metabolism during hibernation and estivation periods was investigated in the meadow snail (Helix pomatia L.). Experiments were carried out in order to establish the influence of temperature (5—35°C) on the oxygen consumption and on the metabolic rate. The energy metabolism varied with temperature between 0.03449 ± 0.012 and 0.27867 ± 0.077 in the hibernation period and between 0.05616 ± 0.00006 and 0.23123 ±0.013 in the estivation period. The energy metabolism related to the temperature follows parabolic equations : y = 207.9921 ± 17.87014 x - 3.97258 (hibernation) y = 223.33217 ± 14.57757 x — 4.087946 x2 (estivation) 336 DOINA GROSSU-MOISA 10 At 20°C the. energy metabolism during both periods is 0.24906 ± ±0.033 and 0.23125±0.013. Qlo varies diseontmuously with the temperature from 8.559 to 2.45 in the first period and from 5.60 to 1.38 in the second period, related to the ideal curve which was calculated considering the variation of the energy metabolism with a constant rate. Regression coefficients vary with the change of temperature in the 5°~35°C interval. These coefficients range from 0.64786 ± 0.101 to 0.920603 ± 0.089 in the hibernation period and from 0.605557 + 0.03122 to 1.038 ± 0.28 in the estivation period. BIBLIOGRAFIE 1. Berci K„ Verii. Intern. Verein. Limnol., 1961, XIV,,1019 —1022. 2. Bbrg K., Lumbye J. a. Ockelmann K. W., J. exp. Biol., 1958, 35, 1, 43—73. 3. Berg K. a. Jonasson P. M., Hydrobiol., 1965, XXVI, 1—2. 4. Berg K., J6nasson P, M. a. Ockelmann K. W., Hydrobiol, 1962, XIX, 1 — 38. 5. Burlacu Gh., Făget Gh. și Griooras. S., Invenția nr. 5101, Oficiul de stat pentru invenții, 11.VII. 1968. ' 6. Davjs Spencer, J. Mar. Biol. Ass. U. K., 1966, 46, 647-658. 7. - J. Mar. Biol. Ass. U. K., 1967, 47, 61-70. 8. Erhan Eleonora, Burlacii Gh. și Grunca Dumitra, St. și cerc, biol, Seria zoologie, 1961, 13, 2, 185-191. • ' 9. Fischer p; H., J. Conchyl., 1948, 88, 100—140. 10. Glenn A. Richards, Naturforsch., 1965, 20, 4, 347 — 349. 11. Grossu Al., Gasteropoda pulmonata, în Fauna R. P. R., Edit. Acad. R. P. R., București, 1956, III, /, 77. 12. Grossu Doina, Burlacii Gh. și Baltac Margareta, St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1968, 20, 6, 559 —564, 13. Heusner A. et Etussi Th., Insectes Sociaux, Paris, 1964, XI, 3, 239 — 266. 14. Hopkins S. Hoyt, J. exp. Zool., 1946, 102, 143 — 158. 15. Horstmann Hans-Joachim, Z.vergi. Physiol., 1958, 41, 4, 390 — 404. 16. Koștoianț G. S., Fiziologia comparată, Edit. medicală, București, 1954, 376 — 397, 17. Pora E. A., Mem. Secț. șt., seria a IlI-a, 1939, XIV, 193 — 207. 18. Valen Eva, Acta physiol. scand., 1958, 42, 358 — 362. 19, Wildubo K. M. a. Yong C. M., Physiology of Mollusca, Acad. Press, Londra — New York, 1966,11,70. 20. Zeuthen E., Quarf. Rev. Biol. , 1953, 28, 1, 1 — 12. Institutul de biologie „Tratau Săvulescu”, Secția de fiziologie animai. Primit în redacție la 11 aprilie 1969. CEBCETĂBI ASUPRA METABOLISMULUI DE EFOBT LA ȘOBOLANII ALBI DE DIFEBITE VÎBSTE '' DE -11’ DUMITRAfONILĂ ; 577-3 :599.323.4 The influence of age on the effort metabolism was studied in white rats. Rest metabolism expressed as body weight showed a decrease with the age, being 13.22 ± 0.395 kcal/kg/h at age 1(55- i 8 days), 8.41 ± 0.400 kCal/kg/h at age II (100 ± 10 days) and 6.492 ± 0,228 kcal/kg/h at age 111(140 ± 10 days). The energy requircment for Im displâcement of Ikg body . weight •'with different speeds, increases with the age, being for age l 9.25 ± 0.95 kCal/kg/m in effort I and 8;77 ± 2.12 kcal/kg/m in effort II; for age II 14.78 ± 1.26 kcal/kg/m and 16.81 + 1.18 kcal/ kg/m in effort I and II respectively, and . for age III 16.97 ± 1.49 kcal/kg/m and 13.39 ± 0.84 kcal/kg/m in effort I and II respectively. Influența vîrstei asupra metabolismului energetic a fost studiată la numeroase specii de animale, mai ales în condiții de repaus, iar în unele cazuri și în timpul efortului. Astfel, Kudriațev și Lebede v (citați după (11)) studiază metabolismul'energetic în legătură cu particularitățile de vîrstă la animale domestice (viței, miei) ) M7 Kleiber, Smith șiOhernikoff (citați după (10)) la șobolani ;M. Rubner, H a r i s și Bene di ct, Bene di ct și Talbot (citați după (10)) la oameni și, relativ recent, la noi în țară, G. Ni chita și colaboratori (14) și G h. B u r 1 a c u (4) la păsări (găini, rațe și porumbei), iar G. N i c h i t a și N. Haimovici (13) la șobolani albi și hîrciogi. Metabolismul de efort în raport cu vîrsta a fost foarte mult studiat la om, datorită importanței practice pe care o prezintă această problemă. Dintre autorii care s-au ocupat cu acest studiu putem cita pe D a w s o n șiHelebrandț, Wright (citați după (12)), R, Pa s s mor e și J. V. Durnin (15), W. O. Adams (1), P, O. Astrand (2), Gr i m b y, S o d e r h o 1 m, Mi 11 e r , B 1 y t h, Basch, Pierson (citați după (1)), R o bi n s o n, H e r b s t, Andersen (citați după (2)), Gh. T ănă s e s cu (17), I r i n a Chiriac (5), J a n d a, Cu m- ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 5 P. 337-342 BUCUREȘTI 1969 338 DUMITRA IONILA 2 mi ng, Bengtsson (citați după (5)) etc. Rezultatele acestor cercetări fiind destul de contradictorii și avînd în vedere că în literatură nu există date asupra metabolismului de efort în legătură cu particularitățile de vîrstă la animale, ne-am propus să luăm în studiu această problemă. MATERIAL ȘI METODĂ S-a lucrat, pe șobolani albi, masculi, de următoarele vîrste și greutăți : vîrsta I de 55 ± 8 zile și 92,1 i 2,567 g; vîrsta a Il-a de 100 ± 10 zile și 156,8 ± 4,058 g; vîrsta a IlI-a de 140 ± 10 zile și 236,71 ± 1,462 g. Animalele, hrănite în modul arătat într-o lucrare anterioară (8), au fost supuse la două eforturi de intensitate diferită, adică mers pe orizontală cu viteza de 259,06 m/h (efortul I) și de 501,6 m/h (efortul II). Durata unei experiențe a fost de 60 min pentru ambele eforturi. Pentru fiecare vîrstă s-a lucrat pe 9 — 12 șobolani, efectuîndu-se cîte două determinări ale schimburilor respiratorii în repaus și în cele două eforturi. S-au calculat metabolismul de repaus și cel de efort. Cercetările au fost efectuate în aceeași instalație menționată în lucrările anterioare (8), (9). REZULTATELE OBȚINUTE în figurile 1 și 2 și în tabelul nr. 1 sînt prezentate rezultatele obținute, în figura 1 se observă că la vîrsta I (55 ± 8 zile) metabolismul energetic de repaus este de 13,22 ± 0,395 kcal/kg/h, diferența dintre metabolismul de efort și cel de repaus fiind de 2,34 ± 0,272 kcal/kg/h în efortul I și de 4,23 i 0,776 kcal/kg/h în efortul II, ceea ce în procente reprezintă 16,3, respectiv, 34,1, din metabolismul de repaus. Fig. 1, - Metabolismul de repaus și cel de efort la cele trei vîrste. 3. METABOLISMUL DE EFORT LA ȘOBOLANII ALBI DE DIFERITE VÎRSTE 339 La vîrsta a ILa (100:± 10 zile), metabolismul de, repaus raportat la unitatea de greutate , este mai mic decît la vîrsta .1, adică de 8,41 0,400 kcal/kg/h, în timp ce cheltuiala de energie pentru efectuarea aceluiași, efort este mai mare decît la vîrsta I; în efortul I de 4,42±0,99 kcal/kg/h. (61,5% din metabolismul de repaus), iar în efortul II de 8,82 ± .0,653 kcal/ kg/h(96,2% din metabolismul de repaus). în sfîrșit, la vîrsta a IlI-a (140 ± 10 zile) se.observă o și mai pronun- țată scădere a metabolismului energetic, pe unitatea de greutate, în com- parație cu primele două vîrste, și anume 6,492 ± 0,228.kcal/kg/h,.cheltu- iala de energie pentru efectuarea celor două eforturi reprezentînd o pro- porție și mai mare din metabolismul de repaus :.65,9.și, respectiv, 108,8%, care corespund unor valori absolute de 4,29 + 0,505 kcal/kg/h în efortul I și/âe 6,740 ± 0,440 kcal/kg/h în efortul II. 4 0 DUMITRA IONILĂ Modificarea raportului dintre metabolismul energetic și greutatea corporală a șobolanilor de diferite vîrste, atît în repaus, cît și în efort, este redată și de dreptele de regresie din figura 2. Pantele de regresie calculate pentru metabolismul de efort la cele două viteze, diferite față de cea calculată pentru metabolismul de repaus, precum și datele prezen- tate în tabelul nr. 1 arată că pentru deplasarea a 1 kg corp/m, cu viteze diferite, cheltuiala de energie crește cu vîrsta. Tabelul nr. 1 Cheltuiala de energie pentru deplasarea a 1 kg corp/m cu viteze diferite Ia cele trei virate Efort (m parcurși) kcal/kg/m vîrsta I vîrsta a Il-a vîrsta a IlI-a Efort I = 259,06 9,23±0,95 14,78±1,26 16,97±1,49 Efort II = 501,60 8,77±2,12 / 16,81±1,18 13,39±0,84 . DISCUȚIA REZULTATELOR Metabolismul de repaus al șobolanilor, raportat la unitatea de greu- tate, scade cu vîrsta. în afară de valorile absolute și procentuale, acest fapt ne este dovedit și de înclinarea dreptei de regresie din figura 2. Slaba înclinare a acestei drepte, dată de coeficientul de regresie de 0,34318 ± 0,0130, care este diferit față de cel din literatură pentru animalele adulte — pentru șobolani de 0,82 (E. Lee, citat după (10)) și, în general, pentru mamifere de 0,734 (B r o d y, citat după (10)) —, arată o micșorare a meta- bolismului raportat la- unitatea, de greutate cu vîrsta. Cercetările lui G. N i c h i t a și N. H a i m o v i c i (13), efectuate pe șobolani albi și hîrciogi, de 2—8 luni, arată de asemenea o scădere pro- gresivă a metabolismului bazai la șobolan, de la 10,570 kcal/kg/h la 2 luni la 8,607 kcal/kg/h la 8 luni (procentul de scădere fiind de 18,5%), spre deosebire de hîrciog, la care metabolismul bazai la 2 luni era de 8,790 kcal/kg/h, pentru ca la 8 luni să scadă numai cu 4,6%, adică să fie de 8,370 kcal/kg/h. Această situație diferită la doiiă homeoterme cu greutate corporală identică și cu același mod de organizare a învelișurilor cutanate este pusă de către: autorii, respectivi pe seama particularităților biologice, reglării corticale și condițiilor ecologice diferite la cele două specii. Eaportat însă la întregul corp al animalului, metabolismul de repaus obținut de noi, exprimat în kcal/24 h, crește de la 29,54. kcal la șobolanii de 55 ± 8 zile la 32,57. kcal la cei de 100 ± 10 zile și la 37,43 kcal la 140 ±10 zile. O creștere asemănătoare au obținut M ax K 1 e i- b er (Citat după (10)), care a lucrat pe . șobolani de 2 — 1 000 de zile, T b nimfe, L ori a și R. Lee1 (citați după (10)) la iepuri și Gal va o , de-B ee r și H j o r t (citați după'(lO)) la cîini. : ’ - La.om, Har r i s și B e n e d i c t și apoi B e n e d i c t și T a h b o t (citați după (10)) menționează o creștere a metabolismului la copii și adolescenți și o scădere a acestuia spre bătrînețe. Creșterea metabolis- 5 METABOLISMUL DE EFORT LA ȘOBOLANII ALBI DE DIFERITE V1RSTE 34J mului la șobolanii bătrîni, spre deosebire de om, este explicată de M. K 1 e i b e r (citat după (10)) prin descreșterea abilității în reglarea tem- peraturii. Alții cred că agentul care provoacă această descreștere ar fi de natură chimică (10). în ceea ce privește metabolismul de efort la șobolani, la cele trei vîrste, nu am găsit date de comparație cu alte animale. Beferindu-se la om, cercetători ca E u b n e r (citat după (10)), E. P a s s m o r e și J. V. Dur ni n (15), W. C. A d a m s (1), M i 11 e r și B 1 y t h, Bascii și Pi er s o n (citați după (1)), J a n d a, O u m mi n g, Bengtssbn (citați după (5)) au afirmat că, în afara efectului ei asupra mărimii corpo- rale, vîrsta nu influențează metabolismul de efort. Alții, ca D a w s o n și Helebrandt, W r i g h t (citați după (12)), P. O. A s t r a n d (2), Eobinson (citat după (2)), Gh. Tănăsescu (17), I. Chi- ri a c (5), au obținut rezultate care demonstrează scăderea capacități ,de efort în raport cu vîrsta. Mai există părerea după care numai aparent organismul tînăr este / capabil de randamente mari. în realitate, el poate fi ușor lezat, deoarece hu lucrează economic, scoarța cerebrală fiind incomplet maturizată, iar diferitele funcții organice insuficient reglate (5). La șobolanii albi, din rezultatele expuse) de noi în prezenta lucrare reiese o cheltuială de energie pentru deplasarea a 1 kg corp/m orizontală mai mică la șobolanii de 55 ± 8 zile în raport cu cei de 100 ± 10 zile și de 140 ± 10 zile. Credem că aceasta se datorește schimburi- lor energetice mai intense și mai rapide, caracteristice animalelor tinere, în aceste condiții, animalele tinere pot acoperi mai prompt surplusul de energie solicitat de travaliul muscular și, probabil, cu un randament supe- rior. Mai avem de notat că greutatea corporală raportată la raza osoasă este mai mică la animalele tinere față de animalele adulte, ceea ce desigur favorizează randamentul travaliului muscular. concluzii ' La șobolanii albi, metabolismul de repaus raportat la unitatea de greutate scade cu vîrsta, fiind de 13,22 ±0,395 kcal/kg/h la 55 ± . 8 zile, de 8,41 ± 0,400 kcal/kg/h la 100 ± 10 zile și de 6,492 ± 0,228 kcal/ kg/h la 140 ± 10 zile. Eaportat la întregul corp al animalului, metabolis- mul de repaus, exprimat în kcal/24 h, crește de la 29,54 kcal la șobolanii de 55 ± 8 zile la 32,57 kcal la cei de 100 ± 10 zile și la 37,43 kcal la 140 ± 10 zile. ’ Cheltuiala de energie pentru deplasarea a 1 kg corp/m orizontală, cu viteze diferite, crește cu vîrsta, fiind de 9,23 ± 0,95 kcal/kg/m la 55 ± 8 zile în efortul I și de 8,77 ± 2,12 kcal/kg/m în efortul II; la 100 ± 10 zile de 14,78 ± 1,26 kcal/kg/m și, respectiv, de 16,81 ± 1,18 kcal/kg/m, iar la 140 ± 10 zile, în efortul I este de 16,97 ± 1,49 kcal/kg/m și de 13,39 ±0,84 în efortul II. ’ (Avizat de prof. N. Șanta.) 342 DUMITRA IONII.A RESEARCHES OK THE EFFORT METABOLISM IN | THE WHITB RATS OF VARIOUS AGE S l SUMMARY ) The influence of age on the rest and effort metabolism was studied ; în whîte rats. It was found that in this species, the rest metabolism expres- f sed as body weight, showed a decrease with the age, being 13.22 ± 0.395 > kcal/kg/h at age I (55 ± 8 days), 8.41 + 0.400 kcal/kg/h at age II (100 ± / 10 days) and 6.492 + 0.228 kcal/kg/h at age III (140 ± 10 days). ș The rest and effort metabolism body weight ratio is given by the j regression curves equations : Q = 5.780G 0-34318 ± 0.0130 Q = 1.353G 0 82246 ± 01518 Q = 1.893 G o-67947 ± °-1942 (at rest), (in effort I), (in effort II). The energy requirement for 1 m displacement of lkg body weight with different speeds, increases with the age, being for age I 9.23 ± 0.95 kcal/kg/m in effort I and 8.77 ± 2.12 kcal/kg/m in effort II; for age II 14-78 i 1.26 kcal/kg/m and 16.81 ± 1.18 kcal/kg/m in effort I and II respectively, and for age III 16.97 + 1.49 kcal/kg/m and 13.39 ± 0.84 j kcal/kg/m in effort I and II respectively. i; BIBLIOGRAFIE 1. Adams C. William, J. appl. Physiol., 1967, 22, -3,539 — 545. 2. Astrand P. O., Physiol. Rev., 1956, 36, 3, 307—335.' 3. Best C. H. și Taylor N. B., Bazele fiziologice ale practicii medicale, Edit. medicală, București. 4. 1958, 579. Bublacu Gh., St. și cerc, biol., Seria biol, anim., 1964, 14, 5, 433 — 442. 5. Chiriac I., Igiena, 1965, 14, 9. 6. Ebhan E., Bublacu Gh. și Grunca D., St. și cerc, biol.. Seria zoologie, 1967, 19, 2, 185—191. 7. Gbossu D., Burlacu Gh. și Baltac M., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1968, 20, 6, 559 — 563 8. Ionila D. și Burlacii Gh., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1968, 10, 3. 9. 10. 11. 12. 13. — SSB, Com. de fiziol. anim., 1969, 1. Kleiber M., 'Ihe fire of life, John Wiley et Sons, Inc., New'York — Londra 1961, 27, 205. Koștoianț H. S„.Fiziologie comparată, Edit. medicală, București 1964. Mitchell H. H., Comparative nutrition of man and domestic animale, Acad. Press, New ‘ York - Londra, 1962, I) 287/ Nichita G. și Haimovici N., St. și cerc, biol., Seria biol, anim., 1962, 14,1, 7 — 16. 14. Nichita G., Popescu L, Burlacu Gh., Haimovici N., Boian St. și Bratu E., St. și-cerc. / biol., Seria biol, anim., 1958, 10, 1, 77 — 85. . i 15. Passmore R. a. Dubnin J, V. , Physiol. Rev., 1955, 35, 801—840. / 16. Ruch T. și Fulton J., Fiziologie medicală și biofizică, Edit. medicală, București, 1963, 1229., 1 17. Tăn'ăsescu Gh. și Chiriac I., Igiena, 1965, 14, 9. j 18. Vișinescu N„ NbrsesiaN-Vasiliu Cornelia și Andbici Olga, - St. și cerc. , biol., ? Scria zoologie, 1Ș66, 18, 3, 265-270. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Secția de fiziologie animală. Primit in redacție la 6 iunie 1969. ACȚIUNEA UNOR STEROIZI ASUPRA ACTIVITĂȚII LACTATDEHIDROGENAZEI, SUCCINAT- DEHIDROGENAZEI ȘI FOSFORILĂRII OXIDATIVE DIN TIMUSUL DE ȘOBOLAN ALB ' DE A. D. ABRAHAM 577.158 : 591.443 A stimulation of oxidalive metabolism of sugars in rat thymus was observed after in vivo and in vitro administration of testosterone and androsterone. 5-de- hydroepiandrosterone decreased especially succinate oxidation rate in thymus slices, but it did not affect the other ways of electron transport. 17|3-oestradiol in general did not affect significantly this metabolism, but progesterone and its derivatives (pregnenolone, pregnadienone and oxidopregnanedione) decreased it. This is in agreement with Dorfman and Dorfman’s hypothesis about the me- chanism of action of progesterone in thymus involution process. în literatură s-a arătat că hormonii steroizi corticosuprarenali inhibă procesele oxidative din timus și cresc formarea acidului lactic (9), (24). Semnificația fenomenului în declanșarea involuției timice este evidentă, deoarece acești hormoni inhibă mitoza celulară și timocitogeneza (7). Dintre acțiunile steroizilor asupra timusului, aceea a steroizilor sexua- li este cea mai puțin cunoscută. Pornind de la aceste premise, în prezenta lucrare expunem rezultatele privind studiul mecanismului de acțiune al testosteronului, 17 ^-estradiolului, progesteronului și al unor steroizi cu structură chimică înrudită, la nivelul unor procese metabolice intermediare ale oxidării glucidelor din timus. MATERIAL ȘI METODE S-au utilizat șobolani albi de ambele sexe, în greutate de 100 ± 10 g, împărțiți în loturi diferite după natura steroizilor. într-o serie de experiențe, steroiziî au fost injectați intramuscu- lar în suspensie uleioasă înainte de sacrificare. Tratamentul a durat 3 zile, injecțiile fiind efec- tuate zilnic. în alte experiențe, timusurile au fost recoltate de la animale normale, iar steroizi! au fost adăugați direct la mediul de incubare în suspensie fină. T. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 6 P. 343-351 BUCUREȘTI 1960 344 A. D. ABRAHAM 3 ACȚIUNEA UNOR STEROIZI ASUPRA METABOLISMULUI OXIDATIV DIN TIMUS 345 Determinarea activității lactatdehidrogenazei (LDH) s-a făcut cu ajutorul metodei lui H. Kuho'Witz și G. Ott (citați după (8)); dozarea piruvatului cu tehnica lui G. R i n d i și G. Ferrari (19) ; dozarea lactatului cu tehnica lui J. B. B a r k e r și V. H. S u m- m er s o n (6). Formarea piruvatului și a lactatului a fost determinată prin dozarea acestor substanțe din secțiunile de timus înainte de incubare (APj și AL] reprezintă concentrația inițială a piruvatului și cea a lactatului) și după incubare timp de 30 min (APd și ALd). S-au utilizat secțiuni de timus, deoarece, după Z. M i 11 e r (12), hormonii nu influențează procesele gli- colitice in cazul omogenatelor de țesut. Ca mediu de incubare s-a utilizat serul Krebs-Hen- seleit cu fosfat, la un pH — 7,4, conținlnd 1,6 x IO"3 M glucoză pe cupe. Incubarea a fost efectuată timp de 30 min, la temperatura de 37,4’C. Determinarea activității succinatdehidrogenazei (SDH) s-a făcut cu ajutorul metodei spectrofotometrice a Iui A. C. S 1 a t e r și V. D. B o n ni er (21), utilizîndu-se varianta metodei cu fracționarea prin centrifugare a preparatului de țesut la 10 000 g. Rezultatele au fost exprimate prin scăderea densității optice. Proteinele au fost dozate după metoda Robin- son și Hogben, utilizînd varianta spectrofotometrică a acestei metode (11). Viteza de oxidare a succinatului a fost determinată cu metoda lui W. C. S c h n e i d e r și V. R. P o 11 e r (20) după administrarea directă a steroizilor la omogenatele de timus. Consumul de oxigen a fost determinat cu ajutorul tehnicii Warburg (directă), iar cel al fosfatului anorganic după metoda lui H. H. T a u s s k y și E. S c h o r r (22). în cupele Warburg s-au pus 0,2 ml Mgda (0,15 M), 0,2 ml NaF (0,5 M), 0,2 ml glucoză (0,58 M) și 1,4 ml tampon-fosfat, cu un pH = 7,4, în care s-au dizolvat 5 mg hexokinază ce conținea omogenate de timus. REZULTATE A. Acțiunea steroizilor asupra dinamicii formării lactatului din timus Testosteronul injectat în doză totală de 1 mM/kg scade semnifi- cativ, cu 35,7%, activitatea LDH în timusul șobolanilor masculi. 17 p-es- tradiolul administrat în aceeași doză nu influențează activitatea acestei enzime, Progesteronul crește foarte semnificativ, cu 74,7 %, activitatea LDH in timusul femelelor de șobolan (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Acțiunea testosteronului, Ud-estradiolului și progesteronnlui asupra activității lactatdehidrogenazei din timusul și plasma sanguină a masculilor șl femelelor de șobolani albi după administrarea în vino * Lotul Timus Plasmă testo- steron 173- estradiol progesteron testosteron 173- estradiol progesteron c? X 2 788 2 994 2 994 308 313 313 a ±ES 268 158 158 15 20 20 n (7) (7) (7) (7) (7) (6) X 1 792 3 286 5 231 233 295 414 ±ES 285 464 162 9 26 23 n (7) (7) (7) (7) (7) (6) . s D%, -35,7 + 9,7 + 74,7 -22,6 - 5,7 + 32,2 P < 0,03 > 0,05 . < 0,001 < 0,01 > 0,05 < 0,01 *Doza totală aUmiutstrată; 1 mM/l ke greutate corporală; rezultatele slut exprimate In unităti Wroblewski »e 1 8 teeat proaspăt și minut respectiv 1 ml plasmă și minut. în paralel, s-au efectuat determinări și din plasma acelorași animale, constatîndu-se că modificările coincid cu rezultatele obținute în cazul timusului. Deoarece acțiunea steroizilor mai sus menționați nu este specifi- că numai la nivelul timusului, ci poate fi datorată variațiilor activității LDH plasmatice, am studiat in vitro efectul steroizilor asupra formării piruvatu- lui și a lactatului în secțiuni de timus. Prin administrarea directă a testosteronului în concentrația finală de IO"4 M în mediul de incubare a secțiunilor de timus rezultă inhibarea v formării lactatului și a acumulării piruvatului după 30 min de incubare (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Acțiunea unor steroizi asupra dinamicii formării piruvatului și a lactatului in secțiuni de timus * Steroid Lotul ' APd- APi —ALj M +0,11 ±0,01 + 4,71 ±0,20 Testosteron T — 0,42±0,08 - 0,35±0,32 P <0,001 < 0,001 M + 0,12±0,15 ± 4,76±0,31 Androsteron ■ T -0,08 ±0,05 - 0,17±0,26 P > 0,05 < 0,001 M ±0,12±0,15 ± 4,76 -0,31 Etiocolanolon T ±0,16±0,09 ± 3,08 ±0,85 P >0,05 . >0,05 , ■’i M ±0,13 ±0,04 ±6,93 ±1,31 173-estradiol T + 1,21 ±0,27 <± 243 ±0,55 P <0,01 <«.01 M ±0,13±0,04 ± 6,93 ±1,31 Progesteron T ±0,96±0,08 ±14,44±3,05 P . < 0,001 <0,05 M + 0,68±0,10 + 2,16 ±0,90 Pregnenolon T. + 0,16 ±0,05 . + 3,08±0;23 P <0,05 >0,05 M + 0,68±0,10 ± 2,16±0,90 Pregnadienon T — 0,18±0,16 - 0,08 ±0,41 P <0,05 >0,05 M + 0,68 ±0,10 + 2,16±0,90 Oxidopregnandion T — 0,02±0,12 + 1,87 ±0,56 P <0,01 > 0,05 * APi și ALî Concentrația inițială de piruvat, respectiv de lactat; APd Și ALd piruvaț, respectiv lactat, după o perioadă de 30 min de incubare; rezultatele sint exprimate; în [xM de substanță raportat -la 1 g țesut proas- păt; M, martor; T, tratai. 17 p-estradioluf scade, iar progesteronul, îh căzu! secțiunilor de timus provenit de la femele de șobolani, intensifică formarea lactatului. Ambii hormoni cresc acumularea piruvatului. Androsteronul și etiocolano- lonul (stereoizomer al androsteronului) au fost studiați din acest punct de vedere ca derivați ai testosteronului. S-ă coiiâtatat că androsteronul (care 346 A. D. ABRAHAM 4 3-17 are acțiune androgenă), deși influențează formarea lactatului în măsură egală cu testosteronul, nu modifică formarea piruvatului. Etiocolanolonul (care nu are acțiune androgenă) nu influențează aceste procese biochimice (ta- belul nr. 2). De aici rezultă că acțiunea testosteronului este în mod riguros legată de structura chimică. în ceea ce privește hormonii feminini, proges- ieronul acționează în același sens ca și hormonii corticosuprarenali (9); derivații progesteronului (pregn-5-en-3^-ol-20-ol, pregna-3,5-dien-20-on și 4£, 5£- oxido-pregnan-3,20-dion) nu acționează asupra formării lac- tatului, dar inhibă acumularea piruvatului. în lucrări anterioare (1), (2), (3), (4), (5), (14), (15), (16) am arătat că hormonii sexuali provoacă proteoliză în timus, ceea ce denotă modificarea cantității aminoacizilor liberi. Acumularea aminoacizilor liberi poate con- cura la reacțiile de formare a piruvatului (prin acțiunea transaminazelor) și a lactatului. Pornind de la acestea, am studiat acțiunea steroizilor pentru a obține date referitoare la sensul modificării concentrației lactatului în urma creșterii concentrației unor aminoacizi în timus. Rezultatele obținute arată că, prin adăugarea a-alaninei, formarea lactatului nu se modifică. Prin administrarea simultană a hormonilor steroizi și a a-alaninei (în con- centrație finală de 5 mM/cupe), efectele se intensifică în sens negativ, în cazul testosteronului și în sens pozitiv în cazul 17 p-estradiolului și al pro- gesteronului (fig. 1). B. Acțiunea steroizilor asupra oxidă i ii succinatului, respirației și îosforilării oxidative din timus Activitatea SDH în timus după un tratament in vino cu testosteron și progesteron crește cu 69,5%, respectiv 26,4%, nemodificîndu-se însă la administrarea estradiolului (tabelul nr. 3). După administrarea in vitro a testosteronului, viteza de oxidare a succinatului crește paralel cu con- centrația hormonului (17). Androsteronul are un efect slab, dar stimulator; pregnenolonul și hormonii feminini inhibă semnificativ această reacție din timus. Este interesant de semnalat că 5-dehidroepiandrosteronul (DHEAy inhibă numai activitatea succinat oxidazei, fără să afecteze celelalte căi ale respirației, deoarece în cazul administrării simultane a malonatului și a DHEA se constată o însumare a efectelor, așa cum reiese din tabelul nr. 4. □ ALa martor ALd în prezența a.-alaninei E2 ALd prezența hormonului rpA ALd în prezența hormonuluurj-slănină T= testosteron; £= 17ți -estradîol;P*progesteron, a^a-alanina Fig. 1. — Variația concentrației lactatului după administrarea unor hormoni steroizi și a a-alaninei din timus. Tabelul nr. .3 Influența testosteronului, ITS-estradidului șl pro^estermului dupi un tratament in vivd asupra aclivițății succinat- dehidrogenazei din timusul masculilor și femelelor de șobolani albi* Steroid Martor Tratat 0,908 1,539 Testasteron ±ES 0,046 0,092 n (6) (6) p — < o,obi X 1,201 1,197 17p-estradiol ±ES 0,055 0,050 n (6) (6) p • — > 0,05 X 1,201 1,517 Progesteron ±ES 0,055 0,117 n (6) (6)' p — . <0,05 • Doza totală administrată: 1 mM/1 kg greutate corporală; rezultatele siut exprimate in A D. O./l'miu și 1 mg proteine. 348 A. D. ABRAHAM 6 7 ACȚIUNEA UNOR STEROIZI ASUPRA METABOLISMULUI OXIDATIV DIN TIMUS 349 Tabelul nr, 1 Acțiunea 5-4ebMroeplaudrostero»ulnl asupra vitezei de oxidate s sncciuatulul din emegeiiAtul de timus de șobolan alb mascul* Concentrația finală Qr Qh Qh Qr Qa Qsh o UI p* ! O 3,5 x IO'4 M de DHEA X ±ES n P DL 0,58 tu); 0,75 (11) + 0,17 0,02 (11) < 0,001 0,09 1,68 (H) 1,38 (11) -0,30 0,04 (H) < 0,001 0,18 1,05x10-’ M de DHEA X ±ES n P DL 0,38 (6) 0,61 (6) + 0,23 0,03 (6) < 0,01 0,12 0,71 (6) 0,73 (6) + 0,02 0,08 (6) > 0,05 0,20 Qmal+s QmaH-a+h Qmal + s+h Qmal+'S 3,5 x IO'4 M de DHEA și 2,5 x IO'3 M de malonat X ±ES n P DL 0,48 (6) l - ' 0,38 ' (6), 0 0,11 ,03 (6) : 0,02 0,10 * Rezultatele slut exprimate în nA oxigen consumat pe 1 min șl 1 K tesut proaspăt. Nota, dr, Consumul de Oa al omogenatului martor: Qs, consum de Oa al omogenatului în prezenta sueclnatului: Qă, consum de O2 tn prezenta hormonului: Qsh, consum de oa in prezenta sueclnatului + hormon: Qm«( s. consum de O, In prezenta malonatulul + succinat: Qmnl + s + h, consum de O, în prezenta malonatului + suo- clnat -p hormon; DL, diferent» limită semnificativă. * Sub acțiunea testosteronului, consumul de oxigen al secțiunilor de timus crește cu 32,3 %, androsteronul și etiocolanolonul fiind inactivi din acest punct de vedere. în aceste condiții, 17^-estradiolul crește consumul de oxigen cu 22,8%. Progesteronul, precum și derivații săi scad foarte semni- ficativ consumul de oxigen al timusului (tabelul nr. 5). Tabelul nr, 5 Acțiunea steroizilor asupra consumului de oxigen ai secțiunilor de timus al masculilor și femelelor de șoboloui albi* Steroid Media ±ES ' n P D% ' Martor mascul 1,56 0,06 10 Testosteron 2,06 0,22 10 <0,05 + 32,3. Androsteron 1,36 0,10 8 >0,05 -12,2 Etiocolanolon 1,46 0,11 8 >0,05 - 5,8 Martor femelă 1,62 0,08 10 — 17p-estradiol 1,99 0,10 , 7 <0,01 + 22,8 Progesteron 0,69 0,09 8 < 0,001 —57,4 Pregnenolon 0,31 0,04 7 < 0,001 —80,8 Pregnadienon 0,58 0,03 7 < 0,001 -64,2 Oxidopregnandion 0,90 0,07 7 < 0,001 . -44,4 * Concentrația finală: 0,1 mM; rezultatele sînt exprimate în gA oxigen consumat/l min și 1 g tesut proaspă ; în ceea ce privește consumul de oxigen al omogenatului de timus, precum și consumul de fosfat anorganic determinat la aceleași probe, s-a constatat că testosteronul crește ambii indici, fără ca în acest caz valoarea P/O să se modifice (tabelul nr. 6). 17 p-estradiolul și progesteronul nu acți- onează asupra proceselor de oxidare fosforilativă. Tabelul nr. 6 Acțiunea testosteronului, U^.estradiolului și progesteronului asupra consumului de oxigen și de fosfat anorganic al omogenatului de timus* Steroid Consum de oxigen pA/min/g proteine Consum de fosfat p.A/min/g proteine martor tratat martor tratat v.h, : X 0,31 . 0,54 0,58 1,15 Testosteron ±ES' 0,01 0,03 0,04 0,07 -: .• > ■ • • • n (6) (6) (6) (6) p — <0,001 '— < 0,001 17p-estradi01 x 0,35 0,35 0,65 0,59 ±ES 0,04 0,05 0,15 0,11 . n . . (6) (6) (6) . (6) p — >0,05 — >0,05 X 0,35 0,28 . 0,65 .: 0,90 Progesteron ±ES 0,04 0,03 0,15 0,07 n (6) (6) (6) (6) p — >0,05 — >0,05 * Concentrația finală.: 0,3 mM. DISCUȚII Influența neîndoielnică a steroizilor asupra unor verigi de legătură a lanțurilor metabolice a fost demonstrată de mulți autori. Glicoliza și oxi- dările terminale cuprind reacții complexe, care se realizează în mai multe etape, constituind surse de; eriergie de cea mai mare importanță. După A. E. Mi r s k y (13), în nucleii timicij unde au fost puse în evidență importan- te biOsinteze de acizi nucleici și proteine; glicoliza constituie o sursă consi- derabilăde substanțe inăcroergice; Conform ipotezei Ini B. L D o r f m a n și A. S. D o r f m a n (10), testosteronul și progesteronul provoacă involuția timică tocmai prin inhi- barea metabolismului oxidativ. Dată fiind insuficiența datelor pe care se bazează această ipoteză, am studiat acțiunea steroizilor respectivi și a altora înrudiți cu ei din punct de vedere chimic sau farmacologic asupra activității LDH, 8DH și proceselor oxidative terminale, care furnizează substanțele macroergice necesare biosintezelor celulare. într-o lucrare anterioară (18) am arătat că testosteronul mărește consi- derabil înglobarea glucozei în timus, avînd un.efect contrar celui al hidro- cortizonului(23). Datele obținute evidențiază faptul că hormonii steroizi influențează glicoliza, precum și oxidarea terminală a glucidelor. Modifica- rea activității LDH și a SDH, precum și a respirației după administrarea steroizilor pledează pentru această ipoteză, ; . 350 A. D. ABRAHAM 8 Acțiunea steroizilor este în strînsă corelație cu structura lor chimică. Testosteronul acționează în sens contrar cu acțiunea steroizilor derivați ai nucleului pregnanului (hidrocortizon, progesteron, pregnenolon ș. a. m. d.). la toate procesele studiate, deși toți steroizii menționați provoacă fenomenul de involuție timică (4). Această interdependență dintre acțiunea și struc- tura chimică se manifestă atît in vivo, cît și in vitro. Este important de semnalat ca modificarea funcțiilor (cetonice, hidroxilice) la nivelul inelelor A sau B ale nucleului androstanului sau pregnanului nu are repercusiuni considerabile asupra efectului biologic, ca conformația moleculară. Astfel este cazul androsteronului și al etiocolanolonului, stereoizomerul acestuia. Datele noastre experimentale vin în sprijinul ipozezei lui E. I. D otf- man și A. S. Dorfman referitoare la acțiunea progesteronului asupra timusului, la nivelul căruia crește formarea lactatului, iar procesele oxidative terminale sînt inhibate. Conform rezultatelor care pledează pen- tru un fenomen de involuție timică, un rol deosebit în formarea lactatului îl au substanțele de natură neglucidică (aminoacizi glucoformatori) rezul- tate în urma degradării proteinelor și a acizilor nucleici. Mecanismul de acțiune a testosteronului, probabil, nu se poate explica pe baza ipotezei mai sus menționate, deoarece în experiențele de față nu s-a constatat supri- marea metabolismului oxidativ al timusului. (Avizat de prof. E. A. Pora.) ACTION OF SOME ȘTEROIDS ON THE LACTATE DEHYDROGENA- SE AND SUCCINATE DEHYDROGENASE ACTIVITY, AND UPON THE OXIDATIVE PHOSPHORYLATION IN WHITE RAT THYMUS SUMMARY Testosterone decreases lactate dehydrogenase activity (LDH) of thymus in male rats after in vivo adminisțration (35.7 per cent), as well as lactate formation and pyruvate accumulation of thymus slices after in vitro administration. Androsterone affects only lactate formation. Etiocho- lanolone did not influence any process., 17 p-oestradiol acted on lactate formation as testosterone, but increased pyruvate accumulation. Proges- terone in vivo increased very significantly (74.7 per cent) LDH activity of thymus in female rats, as well as lactate formation and pyruvate accu- mulation. Progesterone derivatives (pregnenolone, pregnadienone and oxido- pregnanedione) decreased pyruvate accumulation, but did not affect lac- tate formation. Alanine can influence the action of steroid.hormones on lactate formation in the thymus slices. Succinate dehydrogenase (SDH) after in vivo administration of testosterone was increased by 69.5 per cent. After in vitro.administration of this hormone a higher rate of succinate oxidation, O2 and inorganic phos- phate consumption was observed. Androsterone had a weak effect but preg- nenolone and female hormones decreased very significant the oxidative 9 ACȚIUNEA UNOR STEROIZI ASUPRA METABOLISMULUI OXIDATIV DIN TIMUS 351 processes. 5-dehydroepiandrosterone decreased only SDH activity, but did not affect the other ways of electron transport. A good correlation between the action and Chemical structure of Steroids was obtained. Results found are in agreement with Dorfman and Dorfman’s hypothesis on progesterone mechanism of action at the thymus level, but they are not valid in the case of testosterone, which stimulates the oxidative processes in this gland. BIBLIOGRAFIE . 1. Abraham A., Pora E. A. et Sildan N., Rev. roum. Biol., S€rie de Zoologie, 1964, 9,5, 335-345. 2. Abraham A., Pora E. A- eț Toma V., Rev. roum. Biol., Scrie de Zoologie, 1 £65, 10, 7, 47 —51. 3. Abraham A. et Pora E. A., Rev. roum. Biochim., 1965, 2, 2, 107 — 114. 4. Abraham A., Rev. roum. Biol., S6rie de Zoologie, 1966, Iii, 3, 183 — 190. '5 . Abraham A. D. și Pora E. A., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1969, 21, 2, 167—172. 6. Barker J. B. a. Summerson V. H., J. biol. Chem., 1941, 138, 2, 535 — 554. 7. Beauvieux Y. J., Presse m6d., 1963, 27, 1367 — 1370. 8. Bergmeyer H. V., Methods in enigmatic analysis, Acad. Press, New York, 1963, 736 — 741. 9. Cseh G., Acta physiol. hung., 1962, 21, 2, 113 — 114. ■ 10. Dorfman R. I. a. Dorfman A. S., Endocrinology, 1961, 69, 2, 283 — 291. 11. Kovâch A., A kiserletes orvostudomâny vizsgalo n odszerei, Budapesta, 1961, 4. 12. Miller Z., J. biol. Chem., 1954, 208, 327. 13. Mirsky A. E., The cell nucleus, \TH Intern. Congr. Biochem. Moscow, 1961, Symp. II, nr. 192. 14. Pora E. A., Abraham A. et Toma V., J. Physiol. (Paris), 1963, 55, 2, 220. 15. — Rev. rpum., Biol., Serie de Zoologie, 1964, 9, 1, 3 — 10. 16. Pora E. A. . Abraham A. et Șildan N., Rev. roum. Biochim., 1964, 1, 2, 123 — 126. 17. Pora E. A., Abraham A. și Rovența E., Studia Univ. „Babeș-Bolyai” Cluj, seria biol., 1967, 7,127—132. 18. Pora E. A., Abraham A. D. și Madar I., St. și cerc. biol. , Seria zoologie, 1967, 19, 3, 237-241. 19. Rindi G.e Ferrari G., Experientia 1956, 12, 10, 398. 20. Schneider W. C. a. Potter V. R., J. biol. Chem., 1943, 149, 217 — 227. 21. Seater A. C. a. Bonnier X. D., Biochem. J., 1954, 56, 480. 22. Taussky H. H. a. Schorr E., J. biol. Chem., 1953, 162, 675 — 685. 23. Toma V., Pora E. A. și Madar I., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1£C>5, 17, 1, 39 — 41. 24. Villee C. A. a. Engel L. L., Mechanism of action of steroid hormones, Pergamon Press, Oxford — New York — Londra — Paris, 1961. Centrul de cercetări biologice Cluj, Secția de fiziologie animală. Primit în redacție la 5 iunie 1969. SUBSTITUIREA HEMOGLOBINEI ȘI PROTEINELOR SERICE DE TIP FETAL CU HEMOGLOBINA ȘI PROTEINELE SERICE DE TIP ADULT LA VIȚEI DE D. POPOVICI 591.111.2 Paper and stârcii gel electrophoreses were used to study the process of substitut- ing hemoglobin and seric proteins of tho foetal-type by adult-type hemoglobin arid seric proteins in 10 calves of the Romaniari brown breed. The obtained data show that this process is completed at the age of 90 days in calves born only with foetal-type hemoglobin and at 65 days in those who had adult-type he- moglobin at birth. At the same age foetal-type proteins also disappear from the blood serum. In individuals with the A/B type hemoglobin in the adult age, the synthesis of hemoglobin B may start earlier independently of the synthesis of hemoglobin A. Prezența la naștere în sîngele fetusului și al vițelului de taurine a unui tip de hemoglobina deosebit de al animalului adult a fost demonstrată de numeroși autori (4), (8), (10). Totodată s-a arătat că hemoglobina fetală, comparativ cu cea adultă, posedă o afinitate mai mare față de oxigen, ceea ce. facilitează captarea și fixarea oxigenului luat de către fetus din sîngele mamei. S-a arătat de asemenea că hemoglobina fetală d iferă de cea ma- ternă prin solubilitatea (4), (7), mobilitatea electroforetică (1), (3), (5), for- ma cristalelor (4), curba de disociere (2), (9) și compoziția în aminoacizi. La unele specii, hemoglobina de tip fetal persistă o perioadă de timp și după naștere, pînă cînd este substituită treptat cu hemoglobina de tip adult. Durata procesului de substituire depinde de specii și de rasă; acest, proces este un indice valoros în aprecierea procesului de maturare a organelor heipatopoetice. în afară de hemoglobină, în prima perioadă după naștere, în sîngele vițeilor t există și unele fracțiuni proteice, care lipsesc în sîngele animalului adult. Se crede că ele au origine colostrală, deși în acest sens nu s-au adus dovezi directe. ST. SI OBRC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 6 P. 353-357 BUCUREȘTI 1969 354 D. POPOVICI 2 în lucrarea de față prezentăm rezultatele noastre privind procesul de substituire a hemoglobinei și proteinelor serice de tip fetal la viței. MA.TERIAL ȘI METODĂ De la 10 viței de rasă Brună românească s-a recolatat sînge pe heparină pentru hemo- globină și lăi'ă anUcoagulant pentru ser la nașlereși la 15, 35, 65, 90 — lOOde zile după naștere; de la mamele acestora sîngele a fost prelevat după parlurație. După înlăturarea plasmei prin centrifugarea probelor de sînge recolta le pe anticoagu- lant, hematiile au fost spălate de 6 ori cu ser fiziologic prin centrifugări succesive. După cea de-a șasea spălare, ele au fost introduse într-un volum mic de apă distilată pentru a provoca liemoliza, iar apoi fiecare probă a fost centrifugată din nou la 6 000 ture/min pentru înlăturarea resturilor de stromă. Serul sanguin a fost obținut prin tehnicile cunoscute. în momentul recoltării probelor de sînge s-a luat și o probă pentru dozarea hemoglobinei prin metoda cian-methcmoglobină. Aprecierea cantitativă a tipurilor de hemoglobina atît în valori relative (% din hemoglobina totala), cît și în valori absolute (g% ml sînge) s-a făcut pe baza datelor obținute cu ajutorul electroforezei pe hîrtie. Pentru electroforeză s-a folosit un tampon-veronal sodic, cu pH de 8,6 și forță ionică de 0,1 (/. După separare, spoturile au fost eluate și dozate colorimetric. în vederea urmăririi in timp a procesului de substituire a hemoglobinei fetale cu cea de tip adult și pentru o apreciere mai exactă a tipurilor de hemoglobina, s-a utilizat și electroforeză în gel de amidon după tehnica descrisă de O. Smithes (12), folosindu-se sistemul discontinuu (tampon-borat in cuvele cu elgctrozi și tampon-tris pentru prepararea gelului). Cu ajutorul aceleiași metode s-a făcut și electroforeză proteinelor serice, folosindu-se sistemul continuu (tampon-borat pentru cuvele cu electrozi și același tampon în diluție de 1/10 pentru prepararea gelului). REZULTATE ȘI DISCUȚII La majoritatea • vițeilor luați în studiu la naștere, în sînge este prezentă numai hemoglobina de tip fetal, care, din punctul de vedere al migrării electroforetice, ocupă o poziție intermediară între hemoglobina A și hemoglobina B de tip adult, fiind mai apropiată de ultima. Totuși, la 3 viței, în afară dehemoglobina fetală, la naștere a fost găsită și hemoglo- bina de tip adult. în figura 1, a este redată electroforegrama în gel de ami- don a hemoglobinei unui vițel comparativ cu hemoglobina din sîngele unei vaci care posedă ambele tipuri de hemoglobina (A și B). Din această electroforegramă se vede că la acest vițel, la naștere, în afară de hemoglobina fetală, există și hemoglobina de tip adult B (fig. l)ț însă lipsește hemoglobina A, care apare mai tîrziu (la 15 zile) sub forma unui spot slab, cu aceeași viteză la migrare electroforetică ca tipul analog din sîngele adult (fig. 1). în același timp se constată că spotul format de hemoglobina B se intensifică la această vîrstă, iar cel al hemoglobinei fetale rămîne relativ constant. La 35 de zile, cele trei tipuri de hemoglobina par a avea concentrații apropiate, dînd spoturi egale ca intensitate (fig. 1). După 65 de zile de viață, hemoglobina fetală este substituită integral de hemoglobina de tip adult. 3 HEMOGLOBINA ȘI PROTEINELE SERICE DE TIP FETAL LA VIȚEI 355 în figura 2 sînt redate electroforegramele hemoglobinei provenite de la un vițel care la naștere nu a avut decît tipul de hemoglobină fetal, iar la vîrsta adultă prezenta tipul de hemoglobină A. Urmărind desfășurarea în timp a procesului de substituire a hemoglo- binei fetale la acest animal, constatăm că la vîrsta de 15 zile apare hemo- globina de tip adult A (fig. 2), însă substituirea ei nu se termină la vîrsta de 65 de zile, ca în cazul vițelului precedent, ci abia la 90 de zile. Aceeași imagine a fost obținută și la ceilalți 6 viței care la naștere au avut numai ti- pul fetal de hemoglobină, substituit ulterior cu tipul A. Comparînd cele două figuri, putem conchide că durata procesului de substituire a hemoglobinei fetale prin hemoglobină de tip adult depinde de stadiul de maturare la care a ajuns sistemul hematopoetic la naștere. Totodată, din figura 1 rezultă că, în cazul cînd animalul va poseda la vîrsta adultă tipurile A și B de hemoglobină, sinteza lor în perioada fetală și după naștere poate începe independent una de alta, ca rezultat al declan- șării diferite în timp a activității celor două gene care controlează sinteza lor sau al formării sistemelor enzimatice care catalizează reacțiile de sinteză ale acestor tipuri de hemoglobină. în figura 3 sînt redate valorile procesului de substituire a hemoglobi- nei fetale prin hemoglobină adultă la 7 vieți care la vîrsta adultă au avut tipul A de hemoglobină. Alegerea exclusivă a acestor animale a fost făcută în scopul evitării unei erori metodologice, determinată de separarea slabă în electroforeză pe hîrtie a tipului de hemoglobină fetal de tipul adult B. Aceasta face imposibilă delimitarea exactă a zonelor de migrare a celor două tipuri cînd ele se află împreună în aceeași probă, chiar și în. electroforeză în gel de amidon (fig. 1). După cum rezultă din figura 3, procesul de substituire a hemoglobinei fetale se desfășoară relativ încet în primele 15 zile după naștere, apoi se intensifică în perioada care urmează pînă la vîrsta de 90 de zile, cînd hemo- globina fetală este complet’substituită prin hemoglobină de tip adult. în același timp, concentrația hemoglobinei, exprimată în grame la 100 ml sînge, variază în limite foarte apropiate. Unii autori (4), (10), folosind electroforeză pe hîrtie, menționează că în anumite cazuri hemoglobina de tip adult, la naștere, poate să reprezinte pînă la 60 % din hemoglobina to- tală. Această valoare pare a fi prea mare în comparație cu datele noastre și, probabil, se datorește faptului că puterea de separare a electroforezei pe hîrtie a tipurilor de hemoglobină este mâi redusă. Desigur că prezența hemoglobinei fetale și substituirea ei cu hemoglobină de tip adult ne'pot da doar o imagine relativă asupra vîrstei la care se încheie procesul de maturare a formațiunilor hematopoetice. Această situație este generată de faptul că viața eritrocitelor purtă- toare ale unui sau altui tip de hemoglobină este relativ lungă. în aceste condiții, persistența hemoglobinei de tip fetal un interval mai mare de timp după naștere s-ar putea datora eritrocitelor formate în perioada prenatală. începuturile sintezei hemoglobinei de tip adult pot fî însă precis țlelimitate în timp și corespund vîrstei de aproximativ 15 zile, deși unele ani- male au încă la naștere și tipul adult de hemoglobină. La acești indivizi, și dispariția hemoglobinei fetale șe face într-un timp mai scurt. în ceea ce privește proteinele serice ale vițeilor în prima zi după naștere, comparativ cu cele ale mamelor, în zona din imediata apropiere a 356 ' . d. popovici 4J ■ • vi albuminelor se constată, prezența unui spot care nu se formează în electro- j foregrama serului sanguin bovin adult (fig. 4,1—3). 1 Același spot puțin măi intens îl constatăm și în elecțroforegrama ) serului de la același animal la vîrsta de15 zile. La o analiză primară a 1 acestor date s-ar. putea enunța, supoziția după care aceste proteine au origine 1 colostrală, dat fiind faptul că proba de sînge a fost recoltată după alăptarea animalului. O astfel de supoziție nu este confirmată însă de analizele elec-; trpforetice următoare. Tot din figura 4 reiese că aceiași spot se formează și în cazul cînd proba a fost recoltată de la un vițel imediat după naștere J înainte ca el să fi primit colostru. Această fracțiune proteică de tip fetal, eterogenă din punctul de vedere al componenței sale moleculare (avînd. ■ un front de migrare destul de lung), scade treptat în concentrație; în funcție î de vîrsta, astfel încît la 3 luni (90 de zile) conținutul ei este foarte redus (fig- <)• , Din aceste date rezultă deci că la vîrsta de 3 luni atît tipul fetal de hemoglohină, cît și fracțiunile proteice de tip fetal sînt substituite prin he- "j moglobină și prin proteine serice de'tip adult. 1 Trebuie menționat însă că fracțiunile transferinice, fracțiunea a-în- i ceată și unii componenți ai y:globulinelor (aceștia provin din colostru) (11) î sînt prezenți în sîngele yițeilor în aceeași proporție ca la animalele adulte și se păstrează pentru toată viața, modificările care survin pe parcursul j dezvoltării ontogenetice fiind numai de ordin cantitativ, | Din datele prezentate rezultă următoarele concluzii : ' | 1. /Procesul de substituire a hemoglobinei fetale prin, hemoglobină de | tip adult se termină la vîrsta de 90 de zile la vițeii care la naștere au avut I numai tipul de hemoglobină fetal și la 65 de zile la cei care la naștere au I avut și hemoglobină de tip adult. / : ■ 1 2. Sinteza hemoglobinei B la indivizi care la vîrsta adultă au tipurile j de hemoglobină A și B poate începe mai devreme independent de sinteza, j hemoglobinei A. . j 3. Ca intensitate, procesul de substituire a hemoglobinei fetale prin i hemoglobină de tip adult șe desfășoară relativ încet în primele 15 zile, căpă- tând o intensificare mai accentuată în perioadele următoare. î 4. în serul sanguin la vițeii nou-născuți au fost puse în evidență pro- teinele de tip fetal, care în electroforeza în gel de amidon migrează în zona ' albuminelor și care dispar aproape în întregime la vîrsta de 90 de zile. ; .. ■. . ■■ '■ . ■ 5;; (Avizat.de pr hrană găsită în tubul digestiv, calculată pe individ, este doar de 16,6 mg Ou 6 ore înainte, la ora 19, nti au fost găsite intestine goale, IUI atinge valoarea maximă de 285,5 °/00o, cantitatea recalculată a hranei pe indi- vid fiind egală cu 199,2 mg. Reiese că îh intervalul de 19—1 preluarea hranei a încetat, fiind digerată hrana existentă în intestin la ora li). Scă- zând din cantitatea de hrană înregis- trată la ora 19 pe cea de la ora 1 J (199,2—16,6 mg), rezultă că în acest | interval revin pe individ 182,6 mg | digerate, adică 30,4 mg/oră. ^99,8 Elg. 1.- Greutatea recalculată a hranei preluarea hranei a început după ora 1 1 (media pe individ) la indivizii de 14- in (fig. 1). La ora 7 dimineața, media peț diferite perioade ale zilei. ; individ a cantității de hrană recalcu- ț • lată din intestin a fost de 116,1 mg', 1 aceasta reprezentând hrană preluată în perioada 1—7. La ora 13, cari- 4 titatea de hrană din intestin era de 159,2 mg. Adăugînd cantitatea de hrană digerată în intervalul 7—13 (182,6 mg) și scăzînd din aceasta 1 , RITMUL CIRCADIAN AL NUTRIȚIEI ' P ■ । IUI și greutatea recalculată a hranei au valori foarte diferite în decursul zilei, iar ihediă acestora arată b periodicitate zilnică evidentă. Întrucît ritmul circadian ăl nutriției .prezintă diferențe mari și semnificative în funcție de vîrstă, am renunțat la calcularea și prezentarea unor valori medii pe întreaga populație și am Urmărit acest aspect pe grupe de vîrstă. a' J 7 300 '' ■ / A? ' ' R - J.A, ■ '' 850 200 >50 >00 10 jo r / . / • / / / /. 13 19 1 7 h •. ; v... . a a a. . a \ Fig.\2. —Variațiile cifcâdiene ale indicelui de umplere . a intestinului pe grupe de vîrstă (14-54-). ? A ' A:7aĂ^^ A v-.S.A. ‘ - -...'aA'-' în figura 2 am reprezentat variațiile valorilor IUI în decursul a 24 de. ... la cele cinci grupe de vîrstă studiate; Curbele se grupează evident în două : a indivizilor de 1- — 2-j- și a celor de 3+ — 5+ . Cele două grupe A A< '"I ț ț 2' -î V ■ ' 362 Z. I. NAGY și ȘT. GYURKO 4 ' 5 5W RITMUL CIRCADIAN, AL NUTRIȚIEI LA CLEAN decurbe reprezintă ritihiiri circadiene ale nutriției diametral opuse. Modi- ficarea constatată intervine brusc între 2 4- — 3 + ■ deci îp perioada ațin? geriimaturității sexuale. \ J - La indivizii imaturi sexual (1+ - 2-ț y se constată un minim foarte evident al IUI la ora 1 noaptea, produs de încetarea nutriției în perioada 19—1)și două valori maxime la ora 19 și la ora 7, ceea ce oglindește o nutri- ție intensă în intervalele 13-19, respectiv 1—7. IUI este ridicat; la ora 13, deci nutriția este însemnată și în perioada '7—13. Reiese că indivizii ima- turi sexual se nutresc cu precădere în timpul zilei, noaptea încetînd nutri- ția ori preluînd hrană în cantități foarte mici. - După atingerea maturității sexuale, /nutriția nu este întreruptă complet ,în nici 0 perioadă a zalei și ritmul ei are un aspect cu totuldeosebit. în decursul zilei, I UI prezintă două valori minime, la ora 19 și ora 7, și două valori maxime, la ora 13 și ora 1. Nutriția este iptenșă astfel în perioadele, 19 —1 și 7—13, deci la începutul și la sfârșitul perioadei luminoase, și este redusă în perioadele 13—.19 și .1 -- 7. Observăm că perioadelor de nutriție cu intensitate maximă înregistrate la indivizii imaturi-le corespund perioade • cu intensitate redusă a, nutriției la indivizii mături și invers! Astfel seara și dimineața, cînd< indivizii maturi sexual se hrănesc foarte intens, puietul își reduce intensitatea nutriției 'sau încetează de a șe hr ăni și se retrage în locuri ferite : între vegetația acvatică sau în apă mică de lîngă maluri. Puietul se hrănește însă cu intensitate maximă în perioadele reducerii intensității nu- triției indivizilor, maturi sexual ai populației. - / ' Modificarea ritmului circădiani al nutriției la vîrsta maturității sexu- ale, are, după părerea noastră, o importanță deosebită și merită studii în continuare. % y v ' ' Din grafice reiese foarteevident și faptul cădiferența de intensitate a nutriției într-o perioadă/băreeare ferește cu diferența de yîrstă'. (orele 7—13 și 19 —1, respectiv 13—19 și 1—7). Totuși, este caracteristic faptul că în toate perioadele intensitatea nutriției este ceva mai ridicată la femele decît la masculi, ceea ce am semnalat într-o lucrare anterioară (2). 50' ' 100 . 90 80' ' , 70 Plante - 'Superioare -Alte animale 'est/ Rozătoare ' 30 ' ' 20' 1O\ .1 / Fig. 3. - -—Perifiton ’. 7 ; ,. 13 . - 19 ; , 1 h .. Modificările circadiene ale compoziției calitative și , cantitative’a hranei la populația studiată. CONCLUZII , 363 '3. MODIFICĂRILE CIRCADIENE ALE COMPOZIȚIEI HRANEI Compoziția cantitativă a hranei diferă substanțial în decursul zilei (fig. 3). Astfel perifit'onpl'este consumat,cil precădere și în cantități mari pe timpul zilei, noaptea locul lui în hrană fiind ocupat de plante superioare. Peștii sînt consumați cu precădere în zorii zilei și noaptea, mai puțin după- masa și de loc înainte de masă. .Rozătoarele sînt vînate numai seara, cons- tituind în această perioadă 26,3%. din hrană. Alte animale, ca adulți de coleoptere, de himenoptere, gasteropode, araneide, diferite larve acvatice de insecte ș. a., sînt consumate în tot cursul zilei, dar în cantități neînsem- nate (2—4%). ; . RITMUL CIRCADIÂN AL NUTRIȚIEI PE SEXE Ritmul feircadian al nutriției indivizilor maturi din populația studiată) este identic la cele două sexe. IUI indică atît lă femele, cît și la masculi două perioade de nutriție maximă și două de nutriție cu intensitate scăzută r 1. Intensitatea nutriției și, coînpoziția hranei la clean în perioada de. ®;.toamnă variază evident în decursul zilei. 2. Cleanii în vîrsta de.1+digeră 30,4 mg hrană mixtă pe oră, rația, szilnică fiind de 564,4 mg, adică 8,1% din greutatea corpului. k 3. La> maturitatea sexuală șe. modifică profund ritmul circadian al , Enutriției în două sensuri; pe de b partea indivizii imaturi ai populației se ihlănesc în toată perioada luminoasă a zilei, noaptea încetînd nutriția, iar |ijn.divizii ihâturi sexual se hrănesc în.toț cursul zilei, atingînd maximul la lînbeputul șida sfârșitul perioadei luminoase; pe de altă parte, peribadelor fâe hutriție cu intensitate ihaximă â indivizilor juvenilizle corespund la Sindivizii maturi perioade cu.intensitate redusă a nutriției și invers. 4. în decursul a 24 de ore se modifică compoziția'calitativă și cahti- . gbativă a hrăneh Peștii și plantele superioare sînț consuhiați cu precădere moaptea, per,ifitonul'ziua) iar rozătoarele exclusiv spre seară., - 5. Ritmul circadian al nutriției la cele două sexe este identic; femelele pnsă se hrănesc mai intens în fiecare.perioadă. K (Avizat de prof. E. A. Pora.) v d 3 ' - ■" ' . d 364 Z. I. NAGY și ȘT. GYURKO : ANGABEN UBER DEN TÂGLiCHEN ERNAHRUNGSRHYTnMUS BEIMDOBEL 1 . (LEUCISCUS CEPHALUS LJ . z ■ ' ZUSAMMENFASSUNG ' ' . Qualitative und quarititațive Uriter^ des Magen-Darminhaltes bei 133 Dbbel-Exemplaren, die in Abstăndenvon 6 Stunden, ani 18—19. Sept. 1968 auș dem Flusșe Șieu niit dem elektrischen Aggregat gefangen wurden, ermoglichten es die Verdauungsgeschwindigkeit, die tăgliche Nahrungsmenge und den tăglichenErhâhfungsrhythmus bei den verschie- denen AJtersgruppen (1 + — 5+) und Geschleehtern zu eimitteln. Um die tăgliche Nahrungsmenge zu bestimmen, wurde die Methode Novikovas [4] verwendet. Der tăgliche Năhrurigsrhythmus wurde aris den Verănderungen der rekalkulierten Nahrungsmenge ăus demVerdauuhgstraktus (Abb.i) und der Variation (in °/000) des Darriifiilhirigsinclexes (Abb. 2) nach Zenkevic [1] berechnet. , ' \ ' / < Es wurde festgesțellt, daB:im Alter von ld- die Dobel stundlich 30,4 mg Nahrungverdauen, die tăgliche Nahrungsmenge 564,4 mg, also 8,1% des Korpergewicht.es betrăgt. X. ; Bei Geschlechtsreife (Abb. 2) yerăndert sich,der tăgliche Ernăhrungs- rhythmus grundlegend : die Jungfische ernăhren sich ausschlielBich wăh- rend des hellen Tages, die geschlechtsreifen Fische ernăhren sich wăhrend des ganzen Tages, mit einem Maximum und abends. Bei den Jung- fischen entspricht diesen Perioden eih Minimum der Ernăhrungsintensităt.. Im Lăute eines Tages ăndert sich die qualitative und quantitative Zusammensetzung der Nahrung (Abb. 3). Der tăgliche Ern'ăhrungsrhythinus ist bei den zwei Geschleehtern gleich, die Weibchen ernăhren sich jedoch intensiver. , " BIBLIOGRAFIE ■ : . .Z’' -- ■■■' ' ■ \ ' / l. AsMAk .A. .V.,J3oruțkh E. V. i Jeltenkova M. V., Rukovodstvo po izunceniu pitania rtb v estestverinih'usloviăh, Izd. AN SSSR, Moscova, 1961, II. ' , \ . 2..Bokovoi E. N. i Karpevici.A. F.; Rukovodstvo po izuceriiu pitaniartb v eslestvennih usloviah, 1 s ' Izd. AN SSSR, Moscova, 1961, III. 3. Gyurko S. u. Nagy Z., Arch. L Hidrobiol., Suppl Donauforschung, 1965, XXX, partea a y . . Il-a, 7, 47 — 64. . './•. L - ;1 • X'- 4. Kogan A.'V., Zool. Jurn., 1963, 42, 4, 596 — 601. ... ... . a ' ) . . .. /Lx x/Z/'^-W //Ll-// > , ' Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, ■ j: .. /. Catedra, de zoologie. , Primit în redacție lâ 24 aprilie 1969.' CERCETĂRI ASUPRA EVOLUȚIEI ENTOMOEAUNEI FOLOSITOARE DIN ARBORETELE ATACATE DE LYMANTBIA DISPAR L. ȘI TRATATE CU PREPARATE BACTERIENE ■ - ■ DE GH; MIHALACHE 595,792 s 595.787 The'research works were carried ouț in a stand infesțed by Lymantria dispar L. where treatments with bacteria! preparationsas were applied. The evolution of the părăsite and predatory insects was studied both in the areas treated with bacterial prepafations and in saniple areas. It was found that after the micro- biologica! control, the entomopha^ous insects gațhered in a great number and ' contfibuted to the limitation of pest increase. • g Pentru a se cunoaște efectele combaterii microbiologice asupra ento- ^faunei folositoare, în cursul anilor 1967 și 1968 am întrepriris o serie de Icetări pe suprafețele tratate cu preparate bacteriene. Cercetările au fost Jgîtuate într-un arboret din raza Ocolului silvic Perișor din Oltenia (pă- ®ea Perișor),- infestat de Lymantria, dispar. \ CERCETĂRI EFECTtTÂTE SI REZULTATELE OBȚINUTE / ' ■ ■ ' • /. ’ ■. ■' ' ' ' ' / /Arboretul în care s-au efectuat cercetările este alcătuit din specii de ar (cer, gîrniță) în vîrs’ță de 22—25 de ani, are consistență 6,7—0,8, țimea medie de 14 m și este situat în cîmpia Olteniei, unde în ultimii ăhi au apărut'în mod frecvent supraînmulțiri de Lymantria, dispar. ' £ în cursul anului 1965 s-au constatat în cîteva parcelâ depuneri sporă- i, iar uri an iriai tîrziu atacul s-a extins în tot arboretul. . / ' ^Analiza depunerilor de ouă în 1966 a arătat că în acest an focarul de iulțire era în faza a doua ă gradației^ iar în unele parcele în erupție uriditate medie, 580—684 de ouă, parazitarea depun6rilor ll%). , ,ÎCEHC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE Ț. 21 NK. 6. P. 365-876 BUOPBEgTI 1969 / ' ' ' 366 GH. MIHALACHE 2 în primăvara anului 1967, în acest arboret s-au aplicat tratamente experimentale eu doua preparate microbiologice (Thuricid 90 T și Bactos- pein) în 8 suprafețe de cîte 6 ha fiecare. Tratamentele s-au aplicat în perioada cînd omizile erau de vîrsta I—II (7—8.V), sub formă de stropiri fine din avion. în urriia tratamentelor s-a constatat că mortalitatea a fost ridicată în toate suprafețele (90—98%), dar focarul de înmulțire nu a fost lichidat. Cele circa 1—10% din omizile vii rămase după combaterea microbiologică s-au dezvoltat, iar o parte dintre ele s-au transformat în pupe. De asemenea, în suprafețele tratate s-au găsit și depuneri noi de ouă. Pentru a se stabili evoluția insectelor parazite și prădătoare în supra- fețele tratate microbiologic, precum și rolul acestor insecte în limitarea înmulțirii dăunătorului după combatere, timp de doi ani consecutiv s-au recoltat probe de omizi, pupe și depuneri din fiecare suprafață experimen- tală, calculîndu-se procentele de parazitare. De asemenea s-au făcut sondaje în sol, stabilindu-se densitatea pupariilor de diptere parazite, și s-au efectuat observații asupra activității insectelor prădătoare. 1. Paraziții omizilor și pupelor Gradul de parazitare a omizilor s-a stabilit periodic în cursul lunilor mai—iunie 1967 și 1968, prin recoltarea omizilor de diferite vîrste și cultura lor în laborator. Omizile au fost recoltate atît din suprafețele tratate cu bacterii, cît și din suprafața-martor. Datele obținute în urma cercetărilor din 1967 (tabelul nr. 1) conduc la concluzia că parazitarea om z hi de virsh mici (I, II și III) a atins valori scăzute atît în suprafața-martor, cît și în cele tratate (1,8—9,8%). în același timp însă, parazitarea omizilor de vîrste mari a fost foarte ridicată (13,2-18,1% la 10.VI și 34,6-49,2% la 25.VI). Din omizile de vîrsta I—III s-au obținut specii de Braconidae, dintre care cel mai frecvent a fost Apanteles solitarius. Omizile de vîrsta V —VI au fost parazitate numai de diptere. Din aceste omizi s-au obținut larve și puparii de TacJiinidae și Sarcophagidae. în culturile de laborator s-a observat ca o parte dintre omizile de vîrste mari parazitate de diptere au reușit să se transforme în prepupe și chiar în pupe, în interiorul cărora larvele de paraziți s-au transformat în puparii. Așa se explică de ce majoritatea pupariilor de diptere parazite s-au obținut nu din omizi, ci din pupe și prepupe. în ceea ce privește parazitarea pupelor, aceasta a fost stabilită în a doua jumătate a lunii iunie 1967 și 1968, cînd s-au recoltat pupe de pe fiecare suprafață experimentală. Din analiza tabelului nr. 2 rezultă că în 1967, în toate suprafețele tratate cu preparate bacteriene, parazitarea pupelor a atins după combatere valori ridicate (52,6—83,2%), în unele suprafețe depășind chiar parazitarea din martor. Parazitarea intensă a pupelor în suprafețele în care s-a aplicat comba- terea microbiologică dovedește că cele două preparate bacteriene nu au ma- nifestat patogenităte față de larvele insectelor parazite (din pupele parazi- tate s-au obținut numai diptere și în special tashinide). / 7 ' ' . . - 7 , ' . ' ■ c I 7‘, ' 7 . . ■, . 7/ ( ; 368 1 GH. MIHALACHE , 4 ^7 (' 369 Tabelul nr. 2 «radul de parazitate a pupelor ie LpMantria dispar In suprafețele tratate cu preparate bacteriene și In supratața- 7 martor (p&darea Perișor, 1961) Preparat bacterian utilizat Nr. crt. al suprafeței experimen- ■ tale Procente de omizi rămase vii în urma combaterii pe arbori Nr. de pupe recoltate Procente de parazitare a pupelor sănătoase parazitate total Thuricid 1 6 • 84 129 , 213 60,5 2 2 , 164 182 346 52,6 3 i 1 71 ' 81 152 ' 53,2 4 1 60 : 110 170 64,7 Bactospein 1 10 113 201 314 64,0 2 4 32 159 191 83,2 ■ 3 / . 1 ■ 26 63, 7 89 70,7 / 4 1 23 89 112 79,4 Martor \ — '■ 7 ■ 90 ’ ‘ 730 1 610 2 340 68,8 în ceea ce privește parazitarea oinizilor și a pupelor‘în anul, 1968 (la . omizi s-a stabilit numai pentru vîrste miqi), datele din tabelul nr. 3 arată că lă un ap de la combatere .paraziții omizilor de vîrste mici au apărut în număr, redus atît în Suprafețele tratate cil bacterii, cît și în cea martor; ca și în anul precedent, acești paraziți,' în majoritate din fam. Braconidae, nu ău avut uh rblimportant în limitarea populației dăunătorului. Paraziții pupelor au avut însă un rol important ca factor limitativ j (gradele de parazitare au variat între 52,1 și 100%), contribuind la stingerea ; focarului de înmulțire în suprafețele tratate, ca și în cea martor. [ ' Din pupele parazitate s-au obținut de asemenea numai specii de ; Tachinidae și Sarcophagidae. Un aspecț deosebit care rezultă din analiza j datelor prezentate în tabelul nr. 3 îl constituie numărul redus de pupe găsite pe-arborii,din suprafața-martor și mai ales pe cei din suprafețele tratate; | Aceasta puneîn evidență, pe de o parte, eficacitatea ridicată a preparatelor j bacteriene (în suprafețele tratate), iar pe de altă parte^acumularea în număr 'j mare și într-un timp scurt a insectelor entomofage. 7 ;' "i 1 Apariția în masă a dipterelor parazite în suprafețele tratate micro- biologic a permis să se treacă la o aprofundare a cercetărilor, urmărindu-se ; stabilirea densității pupariilor, în sol, studierea răspîndirii lor în funcție de , compactitatea solului, precum și mortalitatea naturală. ' S-a lucrat după următoarea metodă : în fiecare suprafață experimen- tală s-au ales cîte doi arbori, s-a delimitat proiecția coroanei și s-au făcut sondaje în sol pînă la adîncimca de 10 cm. Sondajele s-au efectuat pe direc-; ția celor 4 expoziții și la distanțe diferite de tulpina arborilor. La fiecare : sondaj în parte (un sondaj are 0,5 m2) s-a determinat gradul de compacti-' tate a solului, cu ajutorul compactometrului de profil O. D. Chiriță. ' j 71 - Tabelul nr. 3 «radul <10 parazitare a omizilor șl pupelor de Lmantria dispar in suprafețele tratate cu preparate bacteriene și in V suprafața, martor (pădurea Perișor, 1968) r s k .5- ■ "5 Nr. I- omizi de-yîrst III pe arbore £ a «o* Nr. pupe pe x arbore Procente parazitare a pupelor (media pe suprafață) Preparat ba eter utilizat. Nr. crt. alsupi experimentale Nr. crt. al arbe analizat k parazitate 1 - ' total 7 - ■ • i Procente de. pari a omizilor (med i suprafață) parazitate r~—1 1 total «... ' 1 5 1 , 6 1 2 3 Thuricid 1 2 ’ 2 — , 2 13,3 2 1 3 ' 57,1 3 - ' 6 1 . 7 3 5 8 i KS ' - ' 1 3 ■ — ,3 — — • — 2 2 6 • 6 10,0 — 5 5 83,3 3 _ 1' 1 1 — — —_ 1 1 1_ — — / — — 3 ■ 2 - • 4 ■ — . 4 — 2 2 100,0 ( 3 3 — 3 , — 2 2 ' 4 1 3 3 1 1 2 —-—— w • ■ 2 A —• . 7 ,5,2 ■ 1 \6 7 71,4 3 ■ x8' 1 9 2 3 5 1 9 2 11 3 7 10 ' actospcin 1 2 6 1 / 6 13,0 8 2 10 1 52,1 3 5 1 6 ' — ■ 3/ 3 "■7-1" - 8 2 > 10 7,.6 , . 5 6 11 SX? 4» 2 i 2 T ‘ Si 2 1 3 ' 60,0 «V - - -/r - 3 ' 9 — 9 ' 1 .5 6 gmif ■ 77'1’ ' / 3 - •• \ 3 • ?.. ■ ■' 1 ' ■ v—' • • 1 T ’ 3 • 4 : 1'. 5 6,6 \ 2, 75,0 7.-3' " 7 ■7 7 < 7-'7'J ■ 2 7 ' '-'3 ' ' “■ 5 ț ■kw i' • ■- 77 i 6 — ■ 6 3 3 . 72- 7 .7 7,1 1 1 7? 2 62,5 3 -S . 1 ’■ .1' ' ' 1 ' 7"'. - 2 ■?1 ■ 3 K < ?' l'.' - 86, . 75'-' ' 91 / 24 , 59 83 7 2 49 _ 3 7 -52 8,0 9 32, 41 76,3 F 7-'7-7> 3”. ’ 58 9 67 ; 11 1 51 62 7 ' ,8667 370 GH. MIHALACHE $ Tabelul nr. 4 Densitatea pnpariilor de diptere parazite în să dupl aplicarea tratamentelor cu biopreparate (pidnrea Perișor, IS6t> Preparatul bacte- rian folosit Nr. crt. al suprafeței experimen- tale Nr. crt. al arbo- relui de probă Compacti tatea solului kg/cm2 Suprafața proiecției coroanei m2 Nr. mediu de pupa- rii/m2 Nr. pupa- rii/întreaga suprafață a proiecției coroanei Thuricid 1 1 13 12 4 48 2 13 15 6 90 2 1 14 14 4 . 56 2 13 19 2 38 3 1 - 16 22 1 . 22 2 15 15 2 30 4 1 11 16 2 32 2 16 18 1 18 Bactospein 1 1 14 12 10 120 ' 2 12 11 12 132 2 1 9 18 6 - 108 2 13 ' 17. 2 34 3 1 10 16 io 160 ■ ?2 9 13 6 78 4 1 10 19 2 38 2 12 21 1 21 Martor 1 • 1 9 19 30 570 2 io 20 26 520 Datele asupra densității pnpariilor (tabelul nr. 4) confirmă, în general, rezultatele obținute la stabilirea gradului de parazitare a pupelor. Astfel, la toți arborii de probă la care s-au făcut sondaje s-au găsit puparii în sol. Nu- mărul pupariilor variază de la un arbore la altul în limite relativ mari (21— 160). Această variație se datorește, pe de o parte, numărului diferit de omizi rămase yii în urma combaterii pe arbori (majoritatea omizilor parazitate s-au transformat în pupe, din care apoi au ieșit larvele de paraziți și au format puparii în sol), iar pe de altă parte compactității diferite a solului. în coinparație cu suprafețele tratate, în suprafața-martor densitatea pupariilor a fost mai ridicată, variind între 520 și 570 de puparii la arbore. Aceasta se explică prin numărul mare de omizi și pupe de Lymantria dispar de pe arborii din suprafața-martor, care au constituit gazde pentru paraziți. în suprafețele tratate cu Thuricid și Bactospein, omizile au murit în primele două vîrste, în urma infecției produse de bacteriile ingerate și deci înainte de a fi parazitate de diptere. Densitatea mai scăzută a pupariilor în aceste suprafețe, în comparație cu suprafața-martor, nu se datorește' 7 EVOLUȚIA ENTOMOFAUNEI FOLOSITOARE ÎN ARBORETELE TRATATE 37^ toxicității biopreparatelor față de paraziți, ci numărului redus de omizi și pupe rămase după combatere. Referitor la corelația dintre numărul de puparii și compactitatea solu-- lui, deși nu se pot trage concluzii definitive, totuși datele prezentate în tabelul nr. 4 arată că, în general, la gradele mici de compactităte cores- punde un număr mare de puparii, iar la gradele mari un număr mic de puparii. Rezultă că între numărul de puparii și gradul de compactitate al solului există un raport invers proporțional, care se explică, probabil, prin preferința larvelor de diptere parazite de a se împupa în solul mai afi- nat, sol care asigură pupariilor pe timpul diapauzei o aerisire mai bună. Un alt aspect importânt în cercetările efectuate asupra paraziților; pupelor l-a constituit mortalitatea naturală a pupariilor de Tachimda& și Sarcophagidae. Această mortalitate a fost stabilită după combatere, în 1967 și 1968, atît pentru pupariile obținute direct din pupe (în cursul lunii iulie), cît și pentru cele obținute prin sondaje în sol (în cursul lunii septem^ brie). - ' ’ ' Pupariile obținute au fost grupate în două categorii: puparii sănătoase’? și puparii moarte, în categoria puparii sănătoase au fost incluse toate pupariile analii zate din care au ieșit adulți; în categoria puparii moarte au fost incluse pupariile din care nu s-au obținut adulți, precum și resturile de pupați)? găsite cu ocazia efectuării sondajelor în sol. j Tabelul nr. 5/ , • Mortalitatea naturală a pupariilor de Tach'n'dae și Sarcophagidae in anii 1967 și 1968 (pădurea Perișor) Data ' obținerii pupariilor Material obținut din Puparii obținute din pupe Puparii obținute din sondaje în sol - sănătoase moarte total procente de mor- talitate sănătoase moarte total procente| .dyrnor-- falit Ște^i Iulie — sep- tembrie 1967 suprafețele experi- mentale tratate cu Thuricid 199 11 210 5,2 113 36 149 1 IC* 24/1 suprafețele experi- mentale tratate cu Bactospein 173 16 189 8,4 90 21 111 .18,9 suprafața-martor 756 35 791 4,4 ■ 237 69 306 22,1 i • .ve 39,5 30 42 72 58,3 Iulie — sep- tembrie 1968 suprafețele experi- mentate tratate cu Thuricid 55 36 91 Suprafețele experi- mentate tratate cu Bactospein 57 29 86 33,7 20 61 81 75,3 suprafața-martor 85 57 142' 40,1 27 89 116 76,77 372 , GH. MIHALACHE 8 Analizînd datele din tabelul nr. 5, constatăm că mortalitatea pupari- ilor în suprafețele în care s-a aplicat combaterea microbiologică este ase- mănătoare cu cea din suprafața-martor. Aceasta arată că bacteriile utilizate nu au manifestat acțiune patogenă asupra larvelor de paraziți în timpul dezvoltării lor în corpul omizilor sau în interiorul pupelor. Mortalitatea pupariilor se datorește, prin urmare, altor cauze. în toate suprafețele din care s-au recoltat puparii, procentele de mortalitate au fost mult mai mari în 1968, în comparație cu 1967. Astfel, în 1967, la pupariile obținute din pupe, mortalitatea a variat între 4,4 și 8,4%, iar la cele obținute din sondaje în sol între 18,9 și 24,1%. în 1968, mortalitatea ă variat între 33,7 și 40,1%, respectiv 58,3 și 76,7%. Se remarcă în special mortalitatea ridicată a pupariilor obținute din sondaje în 1968i . . . . 2. Paiâzifii oufilor în vederea , cunoașterii rolului, pofagilor în limitarea înmulțirii dăunătorului și a evoluției lor în suprafețele tratate cu microorganisme, s-au recoltat depuneri de ouă.și ș-au analizat în laborator, stabilindu-se speciile de paraziți și procentele de parazitare. Recoltarea depunerilor de ouă a început cu un an înainte de combatere (1966) și a continuat apoi timp de doi ani (1967 și 1968) după combatere, făcîndu-se în fiecare an în aceeași perioadă (octombrie—noiembrie). Analizele s-au efectuat după metoda obișnuită, prin introducerea ouălor într-o soluție de hidrat de potasiu 10%. Datele obținute în urma analizelor efectuate trei ani consecutiv (1966—1968) pe un număr mare de depuneri (tabelul nr. 6) evidențiază două ■ aspecte principale : — scăderea de la un ari la altul a fecundității dăunătorului în supra- fețele tratate cu bacterii ; — creșterea gradului de parazitare a ouălor după combatere. în ceea ce privește fecunditatea dăunătorului, rezultă că, în toate suprafețele experimentale în care s-au aplicat tratamente microbiologice, aceasta a scăzut în proporție mai mare decît în suprafața-martor. Oalcu- lînd o fecunditate medie pentru toate suprafețele tratate, rezultă că înainte de combatere (1966) în aceste suprafețe erau 619 ouă/depunere. După combatere, fecunditatea medie a scăzut la 280 de ouă în 1967 și la 199 de ouă în 1968. în suprafața-martor, fecunditatea medie a scăzut de la 617 ouă în 1966 la 526 de ouă în 1967 și la 442 de ouă în 1968. Deci o scădere în proporție mult mai redusă decît în suprafețele tratate. în ceea ce privește gradul de parazitare a depunerilor, se constată că atît în primul an de la combatere (1967), cît și în al doilea an (1968) acesta a crescut, ajungând în unele suprafețe la peste 50%. Aceasta dove- dește că preparatele bacteriene folosite în combaterea omizilor nu au ma- nifestat acțiune patogenă asupra paraziților oofagi. Parazitarea ouălor a fost produsă de două specii de Chalcidoidae : Anastătus disparis Ruschka (Eupelmidae) și Ooencyrtus kuwanae How. (Ewyrlidae). Tabelul nf. 6 «radul de parazitare a depunerilor de LvmMlria ctisnar Înainte șl după aplicarea tratamentelor cu biopreparate (pădurea Perișor» 374 GH. MIHALACHE U.W / . ■ . 10 11 3. Insectele prădătoare , S-au făcut cercetări asupra prădătorilor de omizi și pupe, precum și asupra prădătorilor oofagi. ; \ în ceea ce privește prădătorii omizilor și pupelor, cercetările ah în- ceput imediat după tratarea cu preparate bacteriene și au continuat pînă la sfîrșitul stadiului de pupă. Scopul acestor cercetări a fost să se cunoască . dacă preparatele microbiologice, utilizate au manifestat acțiune patogenă asupra prădătorilor, avînd în vedere ca aceștia s-au hrănit în suprafețele tratate, cu omizi infectate. , , Urmărirea efectulîii preparatelor bacteriene asupra prădătorilor s-a făcut în aceeași perioadă cu stabilirea mortalității omizilor, prin numă- ■ rarea insectelor moarte căzute pe prelatele care au fost așezate sub pro- iecția coroanei arborilor de control. în toată perioada de control, pe prelatele așezate la 13 arbori de <, ■probă tratați cu bacterii s-au găsit numai două exemplare de Calosoma sycophanta moarte. în legătură cii activitatea insectelor prădătoare, și în special a pră- / dătorului Galosonla sycophanta L., S-au făcut observații atît în stadiul de omi dă, cît și de pupă. S-a constatat că în, distrugerea omizilor rolul cel mai important .l-au avut adulții. Aceștia ău fost observați în număr mare - . pe arborii pe care erau mai multe omizi și pe arbuști.. în distrugerea pupe- lor, rolul cel mâi important l-au avut larvele de 0. sycophanta, care au fost găsite foarte frecvent în aglomerările de pupe și prepupe de L. dispar de pe' ramuri și frunze. ' ■ •' Activitatea cea mai intensă a adulților de G. sycophanta s-a . observat în a doua jumătate'a lunii mai și în luna iunie, iar activitatea larvelor s-a observat spre sfîrșitul lunii iunie și la începutul lui iulie. '.Apariția în număr măre la prădătorilor în suprafețele tratate cu 'bacterii și/distrugerea într-6 proporție ridicată a omizilor și pupelor de L. dispar în aceste suprafețe dovedesc c,ă preparatele bacteriene utilizate , au fost inofensive atît față dă adulți, cît și față de larve; Lipsa de patogeni- < taie a biopreparatelor față de acest grup de entomofagi este cu atît mâi 7 importantă, cu cît în cazul de față, este vorba despre insecte care în timpul, ' dezvoltării au consumatiun număr mare de omizi și pupe infectate și care, ; prin urmare, au introdus în corpul lor: spori și cristale toxice ale bacteriei. ■ ... .. " în ceea. ce privește prădătorii oofagi, rolul cel mâi important în limitarea înmulțirii dăunătorului dypă, combaterea microbiologică La avut specia Megatoma yndătd (Coleoptera, Dermestidae). Adulții și larvele acestei specii au fost găsiți în numărmare în depunerile de L. dispar atît' în primul, cît și în al doilea an de la tratare. , Astfel, îh cursul lunii noiembrie 1967 erau distruse în medie de acest prădător 10% din depuneri, iar un ân, mai tîrziu procentul de depuneri > distruse a crescut la 2o -30. > • . < ' Oa și în cazul celorlalte grupe de. entomofagi, preparatele bacteriene P utilizate np âu manifestat patogenitate față de larvele și adulții de M. ■ nndata său ai altor, prădători de ouă. '/ & EVOLUȚIA ENTOMOFAUNEI FOLOSITOARE ÎN ARBORETELE TRATATE 375 CONCLUZII ,- A . > în cursul.anilor 1967 și 1968 au fost efectuate cercetări asupra evolu- ției insectelor entomofage în suprafețele infestate de Lymantria dispar și tratate, cu prepara te bacteriene. 1 în urină acestor cercetări rezultă că preparatele bacteriene utilizate au manifestat o patogenitate ridicată față de omizile dăunătorului, dar au fost total inofensive față de insectele entomofage. . 7 " Dintre insectele entomofage,'rolul cel mai important în limitarea populației dăunătorului după combaterea, microbiologică l-au avut parazi- ții'omizilor de vîrste mari și ai pupelor (Xachinidae, Sarcophagidae)j precum și paraziții și prădătorii ouălor {Chglcidoidea și Dermestidae). înmulțirea intensă a insectelor entomofage în suprafețele tratate, cu preparate bacteriehe a dus la stingerea treptată,a focarului ele înmulțire a 'dăunătorului, evidențiind astfel calitățile, superioare ale combaterii biologice față de combaterea chimică. ' 7 (Avizat de prof. Gr; Eliescu.) s ON THE EVOLUTION OF THE USEFUL ENTOMOFĂUNA OF THE GYPSY MOTIl IN AREAS TREATED WITH BACTERIAL ■' PREPARAT1ONS ' .' < . Sl^MMARY In 1967 1968 some research work was carried out in an oak stand infested by Lymantria dispar' L.,' where microbiologicul control treatments were, applied. In the microbiologica! ly treated areas the Caterpillar mortality was establislied and the evolution of the useful ento- mofauna was stndied. / It was found that Thuricide prepâratibn and Bactospeine had a *high pathogenicity for the pest (mortality 90 98 per cent) but were inef- ficient for the părăsite and predatory insects. Due to the selective action of țhe bacteria, the entomophăgous ) 'insects developed ihtenșely on the-treated areas, after the control, and ar eontributed to țhe gradual dișappearance of the;pest. Of the entomo phagous insects, the most important role in the limitation pf the pest W ' population after the microbiologic control was played by the parăsites: of ■ the catkrpillars in V—VI of âge and pupae (Tachinidae, ■Sarcophagidae) as well as the părăsite and predatory insects of the eggs [Eupelmidae^ Dncyrtidae, Dermestidae).y v ' " X 376 GH. MIHALACHE ‘ '^1 O’’? rj-v" BIBLIOGRAFIE 12 1. 'Ances T. A.y Sludies oii the ioxin of Bacillus Soto ishiwata and on ils toxicitg ăgainșt certain inseets, Ph., D. thesis, Mc Gill University, Montreal, 1955. . 2. Ceiaxu T., Mihalache Gh. și Balinschi Irinâ, Combaterea biologică a dăunătorilor forestieri, ■ Edit. agrosilvică, București, 1965. , . d 3. De Bach P,, Biological control of Insect and Weeds, Londra, 1964. 4. GmsoN.P., Phytiatrie-Phytopharmăcie, 1967, 16, 63—74. >• 5. Mihalache Gh., Rev. păd., 1964,^2, 78 —82. \ , ,6. Sthinhaus E. A., Insect pathology and advanced ireatlse, Acad. Press, New York — Londra, , ■ 1963, 1. „ ■ . ' ' . INCEF București, Laboratorul de combatere biologică. Priinitîn redacție la 21 aprilie 1969. 3 ; IMPORTANȚA FACTORILOR STRUCTURALI ÎN PROCESELE DE DINAMICA POPULAȚIEI LA MUS MUSCULUS SPICILEGUS PET.' MAIA ȘUTOVA , 1 ■ . > 591.526 : 599,323.4 ■ i u 4 ir The paper deals with results on the role played by structural factors (relationships between âge groups, body weight, sex ihterrelations ih the proeeșses of population dynamics in Mus, musculus spicilegus Pet. Males were found to prevail under agrosystem conditions. This prevalence is the ‘ highest in the growth and peak phases of population density. Sex interrelătions . dre chănging in favour of țhe females during the decline phases, Thus, within natural populations the higlier number changes of mâles probably represent an important mechanism of density regulation of the whole population. ■ V i!r ■1 Cercetările privind structura populațiilor și în special cele privind diversitatea, biologică a speciei componente a unei populații constituie o ramură nouă a ecologiei.; Ele au fost inițiate și apoi intensificate în urma eșecurilor care s-au înregistrat în domeniul cercetărilor dinamicii populației, concepută în mod greșit doar ca rezultat a! interpelațiilor dintre mediul abiotic și populație. , ' ' ; . , . Așadar, necesitatea acestor, studii a devenit evidentă după ce ș-a constatat că legitățile dinamicii populațiilor nu pot fi stabilite fără cu- noașterea rolului elementelor structurale înseși ale populației respective. Prin structura populației deci nu se -înțelege numai densitatea și : modul de ocupare a teritoriului, ci și diversitatea biologică și fiziologică a indivizilor componenți, adică relațiile existente, dintre grupele de vîrstă și de sex, ritmul de creștere a indivizilor etc. Interpelațiile existente între aceste grupe, calitativ, diferite, acționează în mod direct asupra dinamicii populațiilor (9), (11), iar modificările dinamicii populațiilor duc la schim- barea in terrelațiilor dintre grupele de vîrstă și sex. ' . ST.ybl CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 5 P. 377 - 384 BUCUREȘTI 1919 378 MAIA ȘUTQVA 2 379 Cercetările noastre au fost îndreptate spre stabilirea mecanismului de interacțiune a elementelor structurale și a dinamicii populației la M. musculus spicilegus Pet., specie predominanta în agrosistemele din țara noastră. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Experiențele au fost organizate la ICCPT — Fundulea în perioada 1966 — 1968. S-a lucrat pe patru parcele experimentale (lucerna, borceag, grîu, porumb) de 50 x 50 m, ■cu 100 de capcane de prins animalul viu, distanțele dintre capcane fiind de 5 m. Pentru marcare s-a folmit metoda lui S. D a v i s (1964), iar perioada de capturare, marcare și recapturare a durat cîte 5 zile în fiecare lună, începînd din aprilie pînă în noiembrie. în fiecare perioadă de cercetare s-au stabilit sexul, vîrsta și greutatea corporală a animalelor. în total au fost examinate 668 de exemplare de M. musculus spicilegus Pet. Simultan cu aceste observații s-au urmărit condițiile climatice și lucrările agrotehnice. REZULTATE OBȚINUTE A. Relațiile dintre grupele de virstă Populațiile de M. musculus spicilegus prezintă o componență etero- genă din punctul de vedere al vîrstei, în funcție de anotimp, de cultură și de condițiile agrotehnice. Din analiza materialului nostru (fig. 1) reiese că în toți anii de cercetare subadulții predomină mai ales primăvara și vara, ca o consecință a perioadelor de înmulțire. Dar acest lucru este și în funcție de ani, precum și de cultură. Astfel, în cultura de lucernă uneori se înregistrează predominanța subadulților în lunile de toamnă, iar în cultura de grîu urmat de porumb în tot timpul anului. în cultura de borceag există o singură perioadă de înmulțire care coincide cu perioada de vegetație a culturii, cînd se observă și predomi- nanța subadulților. în general, se constată predominanța adulților în culturile de grîu și porumb, cu excepția sezonului de primăvară. Gradul de eterogenitate a populațiilor în tot timpul anului este cel mai ridicat în culturile unde ritmul lucrărilor agrotehnice este mai redus. B. Relațiile dintre sexe . Specia Mus musculus spicilegus se caracterizează prin predominanța absolută a masculilor în toate culturile studiate de noi (fig. 2). Schimbări privind numărul de masculi și femele se constată în funcție de densitate Și cultură. Astfel, atunci cînd densitatea animalelor este redusă, se constată o creștere relativă a femelelor. în schimb, o dată cu creșterea densității, predominanța masculilor devine mult mai accentuată. O ajeujiue'jN 380 MAIA ȘUTOVA 4 Analizînd relațiile dintre sexe la populațiile din diferite culturi, vom constata că numărul masculilor este predominant în culturile de lucerna, borceag și grîu, deci acolo unde hrana de bază o constituie verdețurile. în culturile de porumb, numărul femelelor este aproape egal cu numărul masculilor. 5 FACTORI STRUCTURAM IN DINAMICA POPULAȚIEI DE M. M. SPICILEGUS 381 în culturile de grîu și porumb (fig. 4), valorile greutății corporale cresc din primăvară spre vară pînă la a doua perioadă de înmulțire, iar după aceea scad. în cazul cînd intervine a treia perioadă de înmulțire, valorile greutății corporale cresc din nou, dar numai la femele. C. Greutatea corporală Dinamica greutății corporale a animalelor prezintă unele trăsături generale la toate populațiile studiate de noi (fig. 3, 4 și 5). Se constată în primul rînd că valorile medii din primăvară sînt apropiate la toate populațiile. Mus musculus spicilegus Parcela.. B ''Lucerna Fig. 3. — Dinamica greutății cor- porale (g) la Mus musculus spici- leguș Pet. din cultura de lucerna în funcție de ani (linia verticală, limitele variațiilor; linia transver- sală mediană, media aritmetică; dreptunghiul hașurat în negrii, eroarea mediei). în cultura de lucernă, aceste valori relativ mai ridicate primăvara scad în continuare, pentru ca după a doua perioadă de înmulțire din vară să se ridice din nou (fig. 3). Mus musculus spicilegus Parcela..C"grîu 5' TfSSHi tiiiiminîixi dd 1968 9 9 Fig. 4. — Dinamica greutății (g) corporale la Mus musculus spici- legus Pet. din editura de porumb și grîu în funcție de ani. n cultura de borceag, bogată în verdețuri, valorile cresc continuu și după terminarea primăverii, consecința fiind că perioada de înmulțire, care în acest caz este mai întîrziată, coincide cu dezvoltarea vegetației. 382 MAIA ȘUTOVA Se constată, de asemenea, că valorile medii ale greutății corporale la indivizii din parcela cu borceag sînt în general mai reduse, ceea ce se explică prin specificul hranei și prin predominanța subadulților. Aici amplitudinea variației valorilor este mai redusă (fig. 5). ' ?O ’5 5- § 10' 6 'O 5 Mus musculus spicilegus Parcela. D "borceag dd 1966 ?9 Parcela „D“ borceag dd 1961 9 9 Parcela. D" grîu mvum mmus dd '968 9 9 Fig. 5. — Dinamica greutății (g) corporale la Mus musculus spicilegus Pet. din cultura de borceag în funcție de ani. DISCUȚII Datele prezentate de noi confirmă pe deplin ipotezele privind diver- / sitatea biologică și fiziologică a speciei componente a unei populații date (6), (9), (11). Această diversitate se manifestă prin funcționarea în cadrul fiecărei populații a unor grupe de vîrste și de sex calitativ diferite, care prezintă și un ritm deosebit de creștere și de dezvoltare. “ Un interes foarte, mare îl prezintă problema relațiilor dintre cele două sexe. Datele noastre confirmă constatările unor autori (3), (4), (7) potrivit cărora la Af. musculus hortuțanus Nordm. și, respectiv, la Af. m. spicilegus Pet. predomină masculii. în același timp, aceste date sînt în contradicție cu cele prezentate de 0. H. Southwick (8), K. P e - 7 FACTORI STRUCTURALI ÎN DINAMICA POPULAȚIEI DE M. M. SPICILEGUS 383 tr u s e w i c z (5) etc. la Jf. m. musculus în condiții de laborator, unde au predominat femelele. Predominanța masculilor în populațiile naturale se explică de obicei prin activitatea mai ridicată și deci printr-un grad de capturare mai mare la masculi decît la femele (4), (5), (7). După cum afirmăK. Petrusewicz (5), numărul femelelor este mai ridicat în cadrul populațiilor naturale decît cel al masculilor^ dar metodele sale de estimare nu sînt corespunzătoare și nu arată acest1 lucru. Metodele utilizate actualmente nu permit încă stabilirea situației exacte. s De remarcat este însă faptul că atît în experiențele lui K. Pe- trusewicz (5), cît și în ale noastre predominanța masculilor este foarte accentată în fazele de creștere a densității populației, ea fiind mult mai puțin pronunțată în fazele de declin. Cu alte cuvinte în fazele de declin mortalitatea masculilor este mult mai mare (1) decît-cea a femelelor, numărul acestora rămînînd deci mai ridicat și, în consecință, mai constant. Astfel, materialul nostru arată că și în cadrul populațiilor natu- rale schimbările numerice mai accentuate ale masculilor constituie un important mecanism de reglare a densității întregii populații. Avînd în vedere că acest fenomen a fost- observat și la alte specii, se poate pune problema dacă nu cumva la mamiferele mici masculii constituie rezervele populației, prin care în unele condiții se realizează reglarea proceselor de dinamică. Un alt aspect important îl prezintă influența lucrărilor agrotehnice și a culturii asupra structurii populației. Datele prezentate de noi arată că ritmul susținut al lucrărilor agrotehnice reduce diversitatea compo- nentelor populației respective, asigurînd perioade foarte scurte prielnice dezvoltării și restrîngînd numărul perioadelor de înmulțire la una singură,, care întotdeauna coincide cu dezvoltarea vegetației, și se încheie odată cu recoltatul (de exemplu borceagul). Totodată se constată că în populațiile din aceste culturi intensivi- tatea proceselor de înmulțire este mai mare decît în celelalte culturi. Condițiile de hrană specifice oferite de diferitele culturi se reflectă, de asemenea, în structura populației. Astfel, în culturile de grîu și porumb există două perioade de înmulțire, ritmul,de creștere a indivizilor este mai constant, valorile medii ale acestuia sînt mai ridicate decît la celelalte populații și, în consecință, aici se realizează anual cea mai mare densitate a speciei Jf. m. spicilegus (10). Pe baza acestor date se conchide că lucrările agrotehnice au un rol deosebit în modificarea elementelor structurale ale populațiilor, reflec- tîndu-se în mod nemijlocit asupra proceselor de dinamică ale întregii populații. , Măsurile agrotehnice reduc în general stabilitatea interrela- țiilor dintre diferitele elemente structurale și duc la existența unor popu- lații „efemere” în cadrul agrosistemelor (2), populații care au un rol deo- sebit' de important pentru supraviețuirea speciei în aceste condiții. (Avizat de'prof. Gr. Eliescu.) 384 MAIA ȘUTOVA 8 IMPORTANCE OF STRUCTURAL FACTORS IN TUB PROCESSES OF POPULATION DYNAMICS IN MUS MUSCULUS SPICILLGUS PET. SUMMARY The data demonstrate.that a biological diversity occurs in the na- tural Mus musculus spicilegus population». Thus, the analysis of sex inter- relations show a prevalence of the males. This prevalence is more marked during the phases of growth of the population density, and less marked during the phases of decline. It may be assumed that the numerical chang’e occurring more markedly in males represent an important mechanism for the regulation of the density of the whole population. Another important aspect is that of the influence of cultivation practice» on the structure of the population. The data obtained show the diversity of the population structure, by providing very short deve- lopment periods and reducing the number of reproduction periods some- times to a single one (e.g. in Hungarian vetch), which coincides with vegetation development. At the same time, it is fotind that the intensity of the reproduction process is higher in populations occurring in this crop. The specific food conditions offered by the various crops are also reflected by the structure of the population. On the basis of these data it is concluded that the cultivation mea- sures play a particular role in the change of the structural population element».. They generally diminish the stability of the interrelations between various structural elements resulting in the occurrence within the agrosystems of “short-lived” populations (Hamar and Șutova, 1968), the populations playing a particularly important role in the survival of the species under such conditions. BIBLIOGRAFIE 1. Bho-wn R. Z., Ecol. Monogț., 1953, 23, 1 — 412. . 2. IIamab M. și Șutova M., SI. și cerc, biol., Seria zoologie, 1968, 20, 6, 593 — 599. 3. Heu.wing S. et Schnapp B., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1960, II, 337 — 378. 4. Naumov N. P., Ocerlci sravrilelnoi ekologhii mîșevintli grizunov, Izd. Akad. Nauk SSSR, Moscova —Leningrad, 1948, 1 — 189. 5. Petiwsewcz K.< Acta theriol., 1960, 4. 6. - EKol. Polska, 1966, XIV. 413-436. 7. Sahno I. L, Zook. Jurn., 1959, XXXVIII, 72, 1856 - 1868.’ 8. SoutuvtcK G. FI., Ecology, 1955, 36, 1 — 788. . 9. Ști.ov I. A., Usp. Sovr. Biol., 1967, 64, 2, 333 — 351. 10. Șutova M., An. Insl. de prot. pl., 1969, 5. . 11. Șvart S. S„ Tr. Uralsk. Fii. MOIP, 1959, 2/2-22. Institutul de cercetări pentru protecția plantelor, Laboratorul de mamifere. Primit în redacție Ia 6 martie 1969. CERCETĂRI PRIVIND GRADUL DE STABILITATE ȘI ESTIMAREA NUMERICĂ A POPULAȚIILOR DE ROZĂTOARE ÎN BIOCENOZE NATURALE (FÎNAȚ) DE VIORICA SIMIONESCU 591.526 :591.55 :599.32 The monthly dynamic characteristics of the dominant species in hayfields are studied. The stability and renewal rhythm of Muride populations (dominant species) in hayfields are studied by means of labelling and captures. Some assessments are madeon the individual territory of the A. stjlvalicus species. Using the “re-capturing” method, the Murides of the Valea lui David — Iași hayfield are estimated during three seasons and are reported by hectare-area. Estimarea periodică a numărului de rozătoare pe o unitate de su- prafață, precum și urmărirea gradului de stabilitate și de descompunere pe întreaga perioadă a anului reprezintă probleme de importanță prac- tică legate de ecologia acestor animale. Aceste probleme trebuie urmă- rite atît în agrobiocenoze, cît și în biocenoze naturale din vecinătatea culturilor, care oferă condiții prielnice dezvoltării populațiilor de roză- toare.^ în literatura de specialitate există unele publicații care tratează diverse aspecte ale acestei probleme (1), (2), (3), (5), (6), (8), (9). La noi în țâră, studiile în acest sens au început abia în prezent, existînd o singură publicație care se referă la gradul de stabilitate a populațiilor de rozătoare din agrobiocenoze (7). în lucrarea de față expunem rezultatele cercetărilor privind gradul de stabilitate și estimarea numerică a populațiilor de rozătoare dintr-o biocenoză naturală — fînaț-rezervație. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările s-au efectuat în decursul anului 1968, în fînațul-rezervație naturală Valea lui David — Iași, din apropierea orașului Iași. Rozătoarele au fost capturate cu ajutorul cap- canelor de prins animalul viu, care au fost așezate în rețea, cu distanța dintre ele de 5 m. Su- ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 21 NR. 5 P. 385-392 BUCUREȘTI 1969 6 - c. 3667 386' VIORICA S1MIONESCU 2 ;j - ESTIMAREA NUMERICĂ A POPULAȚIILOR DE ROZĂTOARE 387 prafața experimentală a unei parcele a fost de 50 x 50 m, adică 2 500 m2. Fiecare animal viu capturat a fost inarcaț prin tăierea ultimelor falange, după metoda lui F e n i u c, și apoi eli- berat. Experiențele de marcare și de recapturare s-au executat cîte 9 zile lunar, din aprilie pînă in noiembrie inclusiv. pentru estimarea numerică a populațiilor s-a folosit metoda recaplurării, indicată in lu- crările lui D, EAD a v i s (4), care se bazează pe următorul principiu : ; Raportul dintre efectivul populației existente pe un teritoriu și numărul animalelor mar- cate la prima capturare este egal cu raportul dintre numărul total de animale prinse la a doua capturare (marcate,Și nemarcate) și numărul animalelor marcate reprinse, adică : / ' . n ; ' ' 1 ■ ■ M ' m 1 ; unde : N este populația necunoscută; t M — numărul de animale marcate la prima capturare ; n — numărul de animale prinse la, a doua capturare (marcate + nemarcate); m — numărul de animale marcate reprinse. ' M.n ' Din relația de mai sus se obține valoarea efectivului populației existente : N— r, ' ' r m Pentru efectuarea calculului se consideră datele din prima săptămînă ca și cum ar repre- zenta o singură perioadă de eliberare, iar datele din a doua săptămînă o singură perioadă de recapturare. Deoarece în a doua săptămînă, după a treia, zi, intră în zona cercetării unii șoareci străini, sb obține o valoare mai exactă dacă ăe utilizează din a doua săptămînă numai datele din primele trei zile. . \ ' La rezultatul estimării densității numerice s-a calculat eroarea standard, r I E = % 1/ . s - 1/ • ; ' . ț m3 paloarea reală a efectivului populației este: N ± iE. Au fost studiate speciile dominante din fînaț, respectiv muridele Apodemus sylvalicus -L., Mus musculus spicilegus Pet. și Apodemus microps Krat. et Ros. " . ■ .. . । i / a : ■ J ■ ’ ' - a: -a ' ' . . ■ ' ■ :/ ' .1 , ' . ' ' ' REZULTATUL CERCETĂRILOR A. Stabilitatea și ritmul de reînnoire a muridelor din fînaț • . .■ ■ . ș , , L ■ t ' ■ ' - ; ''■ ....a'.'- 'A y Fînațjil, din punctul de vedere al condițiilor de trai pe care le poate oferi rozătoarelor, face parte din tipul de biocenoză naturală cu posi- bilități mediocre de viețuire, în care speciile se dezvoltă în general cu. fluctuații. Această afirmație se confirmă analizînd dmamica celor două specii dominante,, respectiv Apodemus sylvalicus și Mus^m. spicilegus, în acest tip de biocenoză (fig. 1). „Din analiza figurii 1 constatăm că, în toate lunile cercetate, cele două specii au fost prezente în fînațul luat în studiu, fiind în creștere din primă- vară pînă în iarna, cu un maxim de abundență în lunile de toamnă, dar cu vizibile fluctuații numerice de la o lună la alta (creșteri și descreșteri succesive), explicate prin popularea cu tineret și prin migrări succesive în culturile învecinate. . .4 % A Fig. 1. —Dinamica speciilor Apodemus sylvaticus și Mus musculus spicilegus; în fînațul- rfezervație Valea lui Dayid —'Iași, în anul 1968. > : Se observă o concurență între cele două specii, exprimată printr-o alternanță, la dominare, adică în perioadele cînd Apodemus sylvaticus a fost numeric bine reprezentat, Mus m. spicilegus a avut o frecvență slaba și invers. • ’ . ' - , - Faptul că în lunile călduroase (iulie—septembrie) Mus m. spicilegus a fost numeric slab reprezentat în fînaț se explică prin a ceea că în condițiile de stepă repartiția pe stații a acestei specii este legată mai ales de posi- bilitatea de a aduna rezerve de hrană ; de aceea, șpre deosebire de Apo- demus sylvaticus',".migrează mai intens în timpul sezonului cald din bio- cenoze naturale în culturi. z ’ ’ Rezultatul' marcărilor și recapturărilor care au permis aprecierea gradului de stabilitate, precum și estimarea numerică aii fost' înscrise în tabelul nr. 1 și în figura 2. , , . Analizînd global aceste date (tabelul.nr., 1), se constată că din to- ? talul șoarecilor .marcăți în decursul întregii perioade ș-au recapturat peste 50%. Specia la care numeric s-au făcut cele mai multe recapturări a fost Apodenius sylvaticus, aceasta avînd frecvența cea mai mare în biotop. Pro-, centual înșă, Ap'odemiis ynicrops, specia cu frecvența, cea* /inai slabă, s-a situat pe primul loc din acest punct, de vedere, deoarece toate animalele marcate au putut fi recapturate. ' < A 'A '. A . ’ / d ■ ' ' A . . ; ( 588 38& Situata fanată a marcărilor și recaptnrărilor înmiitelor pe anal 1S68 5» S>»aț 9JE0I43Ț | CO t-4 1 Oi | CM 1 . >o -ue ațîuni. utp >* II 1 1 ~ 1 1 l 1 1 1 1 0(1 1 1 1 CM !3 ---------- 1 ■-* 1 1 1 1 1 CO 8 1 1 1 III o I -< 1 1 1 . 1 1 1 1 «0 Pi ) CO 1 r-l | TM 00 Oi a 8 >—। 1 II, 0? [BțOț 1 ~ 1 ~ 1 00 io £ Oi Tf CM 01 H CI CM IO 00 a moaeui CM ȚB.mțdBO I> co >-< CO Irt 00 rH tF OJEOȚJaț 1 CM 1 1 «5 | CM | o- -un ațiunț uip oi 1 1 1 " 1 ~ h H 1 a > 1 1 1 1 1X1 1 1 1 CM C3 a - ' “Si & 1 1 1 N 1 1 1 oi u Oi 1 1 1 co 1 I I 5 s )—1 1 II III TS , co | | CM CO c *—( ■ tH - lO | । CM CM CO [1’101 1 1 rs 01 dl | | C0 CO r-^ CM ' ino.ivui 1 ,1 • Y-l « țB.tnțdBo l> co cp CO Y-< 'T-1 • Ti CO- T< CM ' «3 C 5 IV V VI VI] VII IX X XI Tot 70 60- 50 50 30 20 10 0 100 90 80 70 60 50 40 30 20 V . 0 70 60 50 Apodemus microps 1 Mus m spicilegus Apodemus sylvâticus w- 30- 20- 10- 0' 80 70- 60' 50- 40 • 30- 20 - io- n- B Total Mumdde ^rofplpeonns ^ReO''>nsdincapluiW'i . 121 Toțal mgncSf: Fig.;2.,— Stabilitatea și ritmul de reînnoire a populațiilor de mu- ride din fînațul Valea lui David — Iași, în anul 1968. 390 VIORICA SIMIONESCU 6 ESTIMAREA NUMERICĂ A POPULAȚIILOR DE ROZĂTOARE 391 La toate cele trei specii, cei mai mulți șoareci marcați au fost re- capturați o singură dată, dar au fost situații cînd aceiași șoareci au putut fi recapturați de mai multe ori. Cele mai multe animale recapturate au fost marcate în luna res- pectivă sau în luna anterioară și puține dintre ele în lunile anterioare. Analizînd înregistrarea grafică a recapturărilor din aprilie pînă în noiembrie, constatăm că procentajul recapturărilor a urmat aceeași curbă de creșteri și descreșteri succesive amintite anterior pentru muridele de la Valea lui David (fig. 2). . Din analiza figurii 2 rezultă următoarele : — Cele mai multe recapturări s-au făcut primăvara (mai), cînd populațiile au prezentat o stabilitate mai mare. în iunie și mai ales în luna iulie, nici un șoarece din cei marcați nu a fost recapturat. — Putem presupune că, pentru populațiile de muride’de la Valea lui David, lunile iunie și iulie reprezintă prima perioadă de migrare masivă în culturile de vară. — în luna august, populațiile se reînnoiesc și prezintă o stabilitate mai mare. — în septembrie urmează o a doua perioadă de migrare în culturile de toamnă, după care, începînddin octombrie, populațiile se reînnoiesc și cresc continuu. Rezultă deci că stabilitatea populațiilor de muride din fînațul Valea lui David este redusă, perioada de staționare nu depășește 60 de zile, după care are loc migrarea spre culturi/-urmată de reînnoirea cu in- divizi imigranți, ca rezultat al natalității. în felul acesta, anual populațiile migrează și se reînnoiesc de două ori. B. Dinamica teritorială Aprecierea teritoriului individual (zonei locuite) s-a făcut după o metodă indicată în lucrările lui D. E. D a v i s, recomandată pentru Fig. 3. — Calcularea zonei de lo- cuit a șoarecilor recapturați în luna august, prin metoda adunării pătratelor. cazul în care același șoarece este recaptp- rat de mai multe ori într-o perioadă scurtă de timp', cum a fost luna august pentru perioada cercetată (fig. 3). în acest sens am întocmit planul uneia dintre parcelele cercetate (fig. 3), îm- părțindu-1 într-o rețea de pătrate, în centrul cărora se află cursele, indicate prin puncte, pe care le-am numerotat pe orizontală cu cifre romane, iar pe verticală cu cifre arabe. Distanța dintre două curse în ambele sen- suri este de 5 m. Pentru a afla zona locuită se adună suprafețele pătratelor adiacente în care a fost capturat și recapturat ani- malul. în cazul în care pătratele nu sînt a- diacente, ci se află la o anumită distanță unul față de altul, se consideră ca făcînd parte din zona de locuit și parcelele intermediare. Pentru specia Apodemus sylvaticus s-a putut aprecia zona de locuit la cîteva exemplare marcate : ' — șoarecele nr. 24 = 400m2 = 16 (5 x 5); — șoarecele nr. 23 = 300m2 — 12 (5 X 5); — șoarecele nr. 25 = 275m2 = 11 (5 X 5). ' Pentru a aprecia amploarea mișcărilor ne putem folosi de același plan (fig. 3) și calculăm distanța dintre locurile fiecărei recapturări suc- cesive. Astfel, pentru cei trei șoareci din specia Apodemus sylvaticus, aceste distanțe au variat între 60 și 115 m în decurs de 7—9 zile. Șoarecele nr. 7 aparține speciei Apodemus microps și s-a caracterizat printr-o mobilitate foarte mică. A fost reprins prima oară la interval de 4 luni; i s-a putut aprecia o zonă de locuit de 100 ma = 4 (5 x 5) și s-a deplasat numai cu 15 m, iar în interval scurt a fost recapturat în același loc. C. Estimarea numerică Estimarea numerică a muridelor din anul 1968 s-a făcut pentru cele două parcele pe care s-au întreprins cercetările la Valea lui David (avînd o suprafață de 3 125 m2). S-au efectuat trei estimări (primăvara, vara și toamna) și numai în acele perioade în care populațiile au dovedit un grad mai mare de stabilitate. Rezultatele celor trei estimări au fost înscrise în tabelul nr, 2. Tabelul nr. 2 Estimarea numerică a muridelor de îa Valea Iui David-Iași, in anul 1968 Interval de timp Efectivul populației pe parcele Eroarea (±2Es) Limitele între care se află nr. real de șoareci Efectiv/ha Limitele între care se află nr. real de șoareci pe ha 26.IV —5.V 27 , ±2x12,7 2 — 52 86,3 6,4-150 29.VII-7.VIII 10,5 ±2x 4,25 2— 19 32,6 6,4-60,6 7.XI -14.XI 152 ±2x56 40-264 484 128-844 Rezultatele estimării oglindesc faptele relatate anterior cu privire la migrarea masivă la începutul verii a muridelor din fînaț. Efectivul populațiilor a crescut din primăvară pînă în toamnă de cinci ori. Observăm că, în timp ce în agrobiocenoze densitatea populațiilor de rozătoare scade toamna (7), în biocenoze naturale densitatea acestora crește mult toamna. Această creștere se datorește în mare măsură indi- vizilor imigranți, care se aglomerează pentru iernat. CONCLUZII 1. Speciile dominante în anul 1968 în fînațul Valea lui David— Iași au fost Apodemus sylvaticus și Mus m. spicilegus, care au crescut numeric din primăvară pînă în toamnă alternînd între ele la dominare. 2. Stabilitatea speciilor dominante din fînațul Valea lui David — Iași, respectiv Apodemus sylvaticus și Mus. m. spicilegus, este redusă. X ' VIORICA SIMIONESCU 8 RECENZII 392 4v ț. $ > 'A ' tA Perioada de staționare nu depășește1 60 de zile. Populațiile migrează în culturi și se reînnoiesc cu indivizi imigranți de două ori pe an. 3, La specia Apodemus sylvaticus suprafața zonei de locuit în fînaț în luna august a variat între 275 și 400 m2.' 4. Efectivul populației speciilor de muride din fînațul Valea lui David în anul 1968 a fost cel mai scăzut vara (32,6 efectiv/ha) și com- parativ mult mai ridicat toamna (484 efectiv/ha). (Avizat de prof. Gr. Eliescu.) • i BESEARCHES RE GARDING THE STABILITY EXTENT AND THE NUMERlCAL ESTIMATION OF RODENT POPULATIONS IN NATURAL BIOCENOSES (MEADOW) , '' ' ; ‘ ■ \ - . ' SUMMARY < ’ The studieș had been carried ouț in 1968, 9 days per month, from1 April to November inclusive, in the meadow of David’s Valley — Jassy. Snap traps had been used, laid down in a 5 x 5 m nețwbrk system. There were 150 trappjng points. < The captured animals were marked individually by phalange am- putation. Then, they were released on the place of captare, it being thu& pbssible to observe their migration during the,entire investigatioh period. The investigation data showed that in 1968, in the meadow of David’s Valley—Jassy, Apodemus sylvaticus and Mus m; spicilegus species had been prevailing, From spring towards fall, these species populations had grown in number, but it presented fluctuătions and. alternated in domination. The residency period of the dominant species populations in the meadow was reducfed, not exceeding 60 days. The populations migrate in cultures and are changing twice a year with immigrant individuala.. ' For A. sylvaticus species during the month of August, the inhabited area varied between 275 and 400 m2. T In the studied biotope, for 1968, the Muride species population ' number was the smallest in summer (32.6 individuals/hă) and mucii, larger in the fall (484 individuala/ha). . . ' , BIBLIOGRAFIE '> 1. AndrzejbwkI R. i Wroola'wbk H., Acta theriol., 1961,. 5; 13, 173—184. 2. Anurzejb'wski R. 1 Wierzbo-wșka T., Apta therioL, 1961, 5, 12, 135 —172. 3. Andrzejwski R., Acta theriol., 1963, 7^ îl, 169—213. 7 4; Davis D. E„ Manual for andlysis of rodent populations, Pensylvania State University, 1956;. / ; ; 1, 82. ' ' - . ' r .. ' . . •' • ■ . .'. ■ t 5. Gebczynșka Z., Acta theriol., 1966, 11, 11, 315—328. \ . - 6, Gropzinsky W., Pucek Z., Bysko-wski L., Acta theriol,, 1966, 11, 70, 297—314. 7. Hamar M.'și Șutova M., St. și cerc, biol., Seria'zoologie, 1968, £Q, 6, 593—599. 8. Ryszkoavski L., Andbzeje’WSKI R„ PBTRUsByvicz K„ Acta theriol., 1966, 11, 12, 329 —341_ ' 9. 'WieRzbo’wskă T. i Petbusewicz K., Ekologia Polska, 1963, S. A., 11, 24,557 — 572. . Universitatea „Al-. I- Caza”' .Iașii ' . . Catedra de zoologie. . , Primit (n redacție la22ifebruarie 1969.' AMSEL, GREGOP, REISSER, Microlepiiopterq Pălaeatctisa II: KLAUS SATTLER, Ethmiiăaei Vcrlag Georg Fromme et Co„ Viena, 1967, 1 voi,, 185 p. text, 1 vpl. ' 106 pl. (9 pl. cu 97 fi«. color, 2 pl. foto și 97 pl. desene) /• ți II îl i 'J Al II-Iea volum al acestei, valoroase opere este datorat .dr. Klaus Sattler, specialist de renume mondial de la British Museum (Secția de entomologie), și tratează toate speciiKdp Ethmiidae palearctice cunoscute pînă în 1966. ■ , ' în partea I a volumiilui, după introducerea publicată in patru limbi,1 urmează un capitol, (6 p.) în care autorul dă o serie de date privind greutățile întîmpinate în redactarea volumului, iar ca dovadă certă a necesității acestei lucrări menționează că, dintre speciile descrise în peri- oada 1910 — 1963, numai 19 au fost valabile, pe cînd.27 s-âu dovedit a fi sinonime și 5 specii neclare. Erorile se datorese atît lipsei de figuri pentru speciile descrise, cit și lipsei literaturii sau faptului că multe lucrări vechi sînt depășite, ău descrieri neclare sau chiar superficiale, mulți autori lucrînd în mod necorespunzător pentru timpul în care trăiesc. Toate datele din lucrare ați fost verificate ele autor, cu excepția descrierii „primelor stadii” care a fost preluată dlh/ litera- , tură. Din cele 135 de specii prelucrate,95 au fost stabilite' pe baza examinării tipului, îrișă 40 hu au putut fi verificate din cauza pierderii vechilor Colecții (Denis et Schiffermiiller; Hiibner, Pallas, Kiihn, Rossi). De asemenea unele colecții au fost larg împrăștiate, intfînd în altele mai mici, tipurile neputihd.fi încă identificate (colecțiile: Haworth, Treitschke, Fuchs, Herrich- Schăffer), iar unele tipuri din Colecția ChrCtien s-au deteriorat în timpul transportului acesteia Ja Parisi Autorul subliniază că această inadmisibilă situație a tipurilor impune necesitatea ca pe viitor toate speciile care vor fi descrise după exemplare- din colecții particulare să aibă în mod obligatoriu hblotipul depus intr-o instituție publică, asigurîndu-se astfel posibilitatea verificării : lui orieînd. Tot în acest capitol arată'că nu a acceptat o subimpărțire â genului Ethmia deoarece aceasta ar fi fbsț ceva nejustificăt la stadiul actual al cunoștințelor, prefețînd o subimpărțire . ,a