COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EUGEN PORA Redactor responsabil adjunct: R. CODREANU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Membri: M. A. IONESGU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; GR. ELIESGU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; MARIA GALOIANU — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134-135 sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență, se vor trimite pe adresa comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie”. SERIA ZOOLOGIE TOMUL 18 1966 Nr SUMAR AURELIAN POPESCU-GORJ și IOSIF CĂPUȘE, Revizuirea lui Oegoconia quadripuncta (Hw.) (Lepidoptera — Gelechioidea) din colecțiile din România............................ C. PRUNESCU, Sistemul genital femei la Ethmostigmus trigonopo- $ dus (Otostigmini — Chilopoda)......................... PETRU BĂNĂRESCU, Propunerea unei clasificări principiale a elementelor diferențiale dintre două faune.............. <, MARIA CALOIANU-IORDĂCHEL și S. MICLE, Contribuții la studiul gonadelor la masculii de hamster auriu (Mesocricetus auratus Waterh) ...................................... MARIA TEODORESCU, ELENA MARCU și FLORICA ZAHARIA, 3 Contribuții la studiul neuronilor hipotalamusului în cursul dez- voltării la șobolanul alb ............................. E. A. PORA, MARIA GHIRCOIAȘIU și ADRIANA URECHE, ' Corelații bepato-tegumentare. Acțiunea hormonilor sexuali masculi ................................................ 43 V. TOMA, E. A. PORA și OCT. ROȘCA, încorporarea P32în cursul involuției și regenerării timusului la șobolanii albi tratați cu hidrocortizon............................................ 43 D. POPOVICI și GALINA JURENCOVA, Studiul imunoelectro- foretic al transferului unor fracțiuni proteice din colostriî în sîngele vițeilor imediat după naștere.......................... 53 C. VLĂDESCU și I. MOTELICĂ, Influența insulinei asupra glice- miei la Lacerta agilis chersonensis Andrz................. 53 FLORICA I. PORUMB și LI. PORUMB, Cercetări asupra migra- țiunii nictemerale a zooplanctonului marin de vară .... (55 ST. OPRESCU, Influența vitaminei A asupra unor indici hemato- logici la oi-mame și descendenți............................... 77 AL. LUNGU, V. TEODORU, MINODORA BUNEA și I. DINU, Oscilațiile cotidiene ale 17-cetosteroizilor urinari la batal! sub influența vîntului ...................................... 85 |wOLFGANG von BUDDENBROCI<|.............................................. 91 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ . ...................................... 95 RECENZII................................................................. 97 St. și cerc. biol. Seria zoologie t. 18 nr 1 p. 1—100 București 1966 APARE DE G ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI: SPLAIUL INDEPENDENȚEI Nr. 206, bucurești REVIZUIREA LUI OEGOCONIA QUADRIPUNCTA (HW.) (LEPIDOPTERA — GELECHIOIDEA ) DIN COLECȚIILE DIN ROMÂNIA* î DJ AURELIAN POPESCU-GORJ și IOSIF CĂPUȘE 591(05) Verificînd materialul existent în diferitele colecții de lepidoptere din țară, clasat sub numele de Oegoconia quadripuncta (Hw.) și examinînd aspectul armăturii genitale Și $ la exemplare provenind din regiuni foarte diferite, autorii constată că sub acest nume sînt confundate mai multe specii, descriind două specii și o subspecie noi (Oegoconia caradjai, O. băcescui și O. quadripuncta uralskelld), separînd și un nou gen Microgonia cu o specie nouă (M. ivhalleyi). Studiind materialul de Oegoconia quadripuncta (Hw.) provenit din diferite locuri ale țării, am constatat că unele exemplare se deosebeau, pe de o parte, în ceea ce privește numărul și mărimea petelor galben-pai sau galben-alburii de pe aripile anterioare, iar pe de altă parte în ceea ce privește coloritul capului. Verificînd materialul existent în diferite colecții din țară, clasat sub acest nume (total 107 exemplare), și anume : în colec- țiile A. Caradja (25 ex.) și A. Ostrogovich (9 ex.) de la Muzeul de istorie naturală „Gr. Antipa” din București, la care se adaugă și cele 17 exemplare colectate în ultimii ani în diferite locuri din țară de A. Pope s- cu-Gorjși I. D răgii ia; apoi în colecțiile D. Czekelius (8 ex.) și E. Worell (2 ex.) de la Muzeul Brukenthal (Secția naturale) din Sibiu și cel din colecțiile particulare A. Popescu-Gorj (10 ex.), I. Căpușe (31 ex.), I. Nemeș (4ex.) șiV. Vicol (1 ex.), am constatat că, în realitate, sub acest nume sînt confundate mai multe specii, foarte apropiate la prima vedere. Treptat, deosebirile dintre acestea au început să ni se contureze mai evident, reușind a separa 5 tipuri diferite, fapt care la un moment * Lucrare publicată și in „Revue roumaine de Biologie — Serie de Zoologie” 10, 6 (în limba franceză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P. 3-18 BUCUREȘTI 1936. 4 AURELIAN POPESCU-GORJ șl IOSIF CĂPUȘE 2 3 REVIZUIREA LUI OEGOCONIA QUADRIPUNCTA (HW.) 5 dat ne-a făcut să avem ezitări chiar asupra grupei care realmente apar- ținea lui 0. quadripuncta (Hw.). Rugind pe dr. P a u 1 W h a 11 e y de la British Museum, Secția de entomologie, spre a ne trimite o pereche de O. quadripuncta (Hw.) care să fi fost comparată cu tipul descris de H a w o r t h1, am primit două exemplare și Ș) pentru care îi expri- măm și pe această cale sincere mulțumiri. Pe baza acestora am stabilit desenul aripilor, nervațiunea și aspectul genitaliilor și Ș la veritabila Oegoconia quadripuncta (Hw.). în cele ce urmează dăm caracteristicile genului Oegoconia și o cheie de determinare a noilor specii încadrate la acest gen, descriind detaliat fiecare specie; de asemenea descriem un nou gen Microgonia, la care am afectat pe Microgonia whalleyi sp. n. Genul Oegoconia Stainton Typus generis: 0. quadripuncta (Hw.). Capul acoperit cu solzi galbeni, pînă la brun-negricioși. Palpii labiali lungi, alb-gălbui sau galbeni, avînd pe fața externă benzi, mai late sau mai înguste, de culoare brună; rareori palpii sînt mai mult sau mai puțin complet bruni pe ambele fețe. Antenele cu pete brune, avînd extremită- țile distale galben-pai. Aripile anterioare brun-negricioase, fond pe care apar serii de pete de culoare alb-gălbuie pînă la galben-pai al căror format și dispoziție sînt oarecum caracteristice pentru fiecare specie (fig. 5). Aripile posterioare brun-cenușii. Nervațiunea. Pe aripile anterioare, R2 și R3 au bazele foarte apro- piate, iar R4 și R5, după un lung trunchi comun, se despart. Nervurile A2 și A3, după un scurt traseu, fuzionează, alcătuind pe o mare distanță un trunchi comun. Pe aripile posterioare trunchiul radial este mai slab marcat, pînă la extremitatea celulei radiocubitale. Nervurile Rx și M1 libere pe o mare distanță, iar A, parțial și A3 în totalitate slab marcate. Armătura genitală Tegumenul bine dezvoltat, uncusul relativ îngust și bifid; gnatosul de asemenea bine dezvoltat și recurbat dorsal, iar vinculum mult îngustat și lățit ventral. Valvele alungite, cu marginea distală rotunjită, cu un sacculus chitinizat, avînd ventral un apendice puternic chitinizat, în formă de cîrlig, iar costa îngustă și bine chitinizată. Penisul, relativ gros, are partea dorsală a extremității distale prelungită în formă de cozoroc și 1—2 cornuti în formă de plăcuțe slab chitinizate, acoperite de numeroși peri spiniformi, bine chitinizați. Deoarece nu cunoaștem femela la toate speciile noi ale genului Oegoconia, nu putem da o caracterizare generală și pentru aceasta. 1 în Lepidoptera Britannica, 1803 — 1829. CHEIE PENTRU DETERMINAREA NOILOR SPECII ȘI SUBSPECII ALE GENULUI OEGOCONIA STT., 1854 1. Fondul aripilor anterioare brun sau brun-cenușiu; desenul în general bine dezvoltat; gnatosul lățit bazai sau median; penisul cu un cornuti; vinculum cu extremitatea ventrală triunghiulară, lată și scurtă................................................2 — Fondul aripilor anterioare brun-negricios; desenul mai slab dez- voltat ; gnatosul îngust; penisul cu 2 cornuti; vinculum cu extre- mitatea ventrală îngustată și triunghiulară.....O. băcescui sp.n. 2. Pe aripile anterioare benzile mediană și antemarginală paralele; penisul mult îngroșat; gnatosul lățit în porțiunea bazaîă; peni- culii lungi și ascuțiți.......................................3 — Pe aripile anterioare benzile mediană și antemarginală dispuse în formă de V incomplet; penisul mult subțiat spre extremitatea distală ; gnatosul lățit în porțiunea mediană ; peniculii scurți și bonți ............................................O. caradjai sp. n. 3. Aripile anterioare cu desen clar, fără pete întunecate ; valvele de 3 1/4 ori mai lungi decît late....O. quadripuncta quadripuncta (Hw.) — Aripile anterioare cu desen ușor estompat și cu pete întunecate; valvele de 2 1/2 ori mai lungi decît late.................... ..............................................................O. quadripuncta uralskella ssp. n. Oegoconia quadripuncta quadripuncta (Haworth) Material cercetat. 5 și 2 ȘȘ, și anume: 1^ și 1Ș, Anglia (col. Caradja); 1PT) s-a efectuat prin metoda Reithmann- Frankel (2), pe probe de ficat de cite 30 mg și probe de piele de 100 mg care au fost omogenizate la 2 500 t/min. Activitatea GPT s-a evaluat după cantitatea de acid piruvic eliberat in 30 mini ]a temperatura de 37°C, iar exprimarea s-a făcut în unități. încorporarea metioninei S36 în proteine s-a urmărit prin injectare a cite 10 p.C/150 g greutate vie soluție de metionină marcată în ser Ringer. După 72 de ore, șobolanii au fost sacri- ficați, luîndu-se probe de ficat și de tegument din care au fost separate proteinele (9). Radio- ț activitatea probelor a fost măsurată la o instalație de tip B„ timp de un minut pentru ficat și de| 3 minute pentru piele. REZULTATE ȘI DISCUȚII Colesterolul se sintetizează în ficat din moleculele de acetat rezul-1 tate din degradarea acizilor grași (tabelul nr. 1). Pielea este și ea activă în sinteza colesterolului din acetat. Ser re și colaboratori (citați după (4)) constată că epiderma produce colesterol, iar derma squalen, un pre- cursor al colesterolului. în epidermă, stratul celulelor poliedrice este bogat în colesterol liber, iar stratul cornos conține colesterol liber și esterificat (4), (13). în procesul de cheratinizare, fosfolipidele și colesterolul din straturile inferioare ale pielii par să dispară. în ficat are loc sintetizarea de hormoni steroizi pe seama colesterolului din piele. Pielea se pare că este și ea un important depozit de hormoni steroizi (3). Din experiențele' noastre rezultă că la șobolanii castrați are loc o scădere nesemnificativă a colesterolului în piele și o creștere în ficat, iar prin administrare de testosteron scade colesterolul hepatic și crește cel tegumentar. Eeinberg (citat după (3)) arată că hormonii steroizi din piele au rol important în procesele metabolice locale și că injecțiile cu testosteron la om duc la o creștere accentuată a lipidelor cutanate. I. Mii cu și colaboratori (9), prin injecții cu testosteron, obțin o creștere a colesterolului sanguin. Transaminazele au rol în reînnoirea proteinelor, în creșterea și în schimbarea sintezei și degradării lor. în condițiile noastre de experiență, : s-a constatat o creștere semnificativă a GPT în piele la șobolanii sacri- ficați la două săptămîni după castrare, o creștere mai pronunțată la 6 săptămîni și un spor de peste 110 % la cei tratați cu testosteron. în ficat, activitatea transaminazică crește mai mult după castrare și mai puțin după administrare de testosteron (fig. 1). în ficat, activitatea transaminazică este cu mult mai puternică decît în piele. Datorită mecanismelor de transaminare, organismul are posibilitatea să-și modifice concentrația diferiților aminoacizi și a aci- zilor cetonici, și astfel să se asigure echilibru] azotat în organism. 45 Tabelul nr. 1 Valorile medii ale colesterolului și ale activității tiPT in ficatul și pielea șobolanilor castrați și a celor tratați eu testosteron Ficat nr. șob. mart. nr. șob. castr. 2 săpt. nr. șob. castr. 6 săpt. nr. șob. testosteron Colest.(mg%) Test (l) P Dif. (%) 7 320 6 331 0,51 0,50 + 3,43 7 369 0,90 > 0,20 + 13,4 6 274 2,14 < 0,05 - 15,9 Act. GPT Test (t) P Dif. (%) 7 1 138 7 1 849 3,59 > 0,01 + 62,4 7 2 147 5,59 0,001 + 88,6 6 1 372 1,09 > 0,20 + 20,6 Piele Colest.(mg%) Test (t) P Dif. (%) 7 197 6 180 0,85 < 0,50 — 8,60 7 181 1,03 > 0,20 - 8,12 6 223 1,14 > 0,20 + 13,0 Act. GPT Test (l) P Dif. (%) 7 26 6 42 4,44 > 0,001 + 61,3 7 55 8,06 0,001 + Hl,5 6 64 4,19 > 0,001 + 136.1 Fig. 1. — Modificarea valorilor procentuale ale colesterolului și a activității transaminazice (GPT) față de martor (M) în ficat și în piele, la șobolanii castrați și Iacei tratați cu tes- tosteron (T). 46 E. A. PORA și COLABORATORI CORELAȚII HEPATO-TEGUMENTARE înglobarea metioninei marcate scade în ficatul șobolanilor sacrifi- cați după 2 și 6 săptămîni de la castrare, deoarece în lipsa hormonilor sexuali masculi sinteza proteică și nucleoproteică se reduce (4), (6), fapt constatat și de noi la acizii nucleici (10). în piele, înglobarea metioninei S35 nu se modifică semnificativ la 2 săptămîni de la castrare (10), dar scade semnificativ la 6 săptămîni (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 înglobarea metioninei S35 în proteinele hepatice și tegumentare la șobolanii tratați cu testosteron față de martori Ficat Piele nr. șob. mart. nr. șob. testosteron nr. șob. mart. nr. șob. testosteron Met. S35 imp./min și 100 mg țesut umed Test (t) P Dif. (%) 4 620 6 650 0,36 < 0,05 + 4,83 4 126 6 160 6,59 < 0,001 + 28,6 BIBLIOGRAFIE 1. Denko C. V. a. Preist, J. Lab. Clin. Med. U.S.A., 1957, 50, 1, 107—112. 2. Fauvert R-, Tichnique moderne de laboratoire, Paris, 1916, ed. a 111-a, 171. 3. Findlay G. H., Dermatologica, 1962, 125, 5, 338 — 366. 4. Griesemer R- D., J- Biophys. Biochem. Cytol. U.S.A., 1956, 2, 5, 523 — 529. 5. Hjiiiha Jl. K., Biojl 3Kcn. ohojl ii Me«., 1957, 10, 53—56. 6. Kohachian A. D. a. Harrison D. G., Endocrinology, 1962, 70, 99 — 108. 7. Lupulescu A., Hormonii steroizi, Edit. medicală, București, 1962, 301. 8. Mancini R. E., Fiorini H. el Stein E., C. R. Soc. Biol., 1960, 154, 4, 834 — 835. 9. Milcu 1., Damian E., Ionescu M. și Popescu I., St. și cerc, endocrin., 1964, 1G, 5, 403 — 406. 10. Poha E. A., Ghircoiașiu M. și Ureche A., Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj, seria biol., 1965, î. 11. Rappaport-Einciiorn, Ann. de biol, elin., 1961, 1 — 2, 166. 12. Rindi G. e Perri V., Arch. Sci. Biol. ItaL, 1955, 39, 4, 343 — 351. 13. Sinclair H. M., Brit. med. Bull., 1958, 14, 3, 258-262. Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, Catedra de fiziologie animală. Primită în redacție la 4 octombrie 1965. La șobolanii injectați cu testosteron nu se produc modificări de înglobare în ficat, în schimb în piele cantitatea de metionină marcată crește foarte mult. Intensitatea includerii metioninei marcate într-un țesut caracterizează starea proceselor de sinteză (5). A. D. K o h a c h i a n (6) a constatat de asemenea că ritmul încorporării aminoacizilor marcați în proteine este scăzut după castrare și crescut după administrare de andro- geni. Acțiunea anabolizantă a androgenilor asupra proteinelor a fost dovedită la șobolani și prin creșterea retenției de azot (6). Considerăm însă că prin castrare sau prin administrare de andro- geni se produce o perturbare neuroendocrină complexă, care influențează diferitele metabolisme. CONCLUZII în ficat, la șobolanii castrați se produce o creștere a colesterolului și a activității GPT paralel cu o scădere a înglobării metioninei S35. în piele colesterolul scade ușor, activitatea GPT este mult stimulată, iar înglobarea metioninei marcate este redusă, mai ales la 6 săptămîni de la castrare. Testosteronul injectat șobolanilor timp de 5 zile produce o scădere a colesterolului hepatic, o creștere a activității GPT, iar înglobarea metio- ninei nu se modifică semnificativ. în piele se produce o creștere a coles- terolului, a activității GPT și a înglobării metioninei S3B. Hormonii sexuali masculi influențează metabolismul proteic și lipidic din ficat și tegument, dar sensul modificărilor obținute și inten- sitatea lor depind de starea funcțională a organului. Uneori se constată o corelație pozitivă, alteori una negativă. ÎNCORPORAREA P32 ÎN CURSUL INVOLUȚIEI ȘI REGENERĂRII TIMUSULUI LA ȘOBOLANII ALBI TRATAȚI CU HIDROCORTIZON * DE V. TOMA, Academician E. A. PORA și OCT. ROȘCA 591(05) în urma injectării unei doze unice de 7,5 mg hidrocortizon/100 g la șobolanii albi se constată o reducere a captării P32 în timus. Intensitatea maximă a fenomenului apare la femele după 3 zile ( — 26%), iar la masculi după 5 zile ( — 22%). în regenerarea organului încorporarea radiofosforului este mai rapidă și mai intensă la femele, valorile revenind după 14 zile la nivelul martorilor. La masculi, chiar după 30 de zile înglobarea P32 este deficitară cu 7% față de lotul de control. Rezultatele indică dependența funcțională a timusului față de activitatea sistemului endocrin. Involuția accidentală a timusului este un fenomen reversibil, deoa- rece după încetarea acțiunii factorului stressant, respectiv a hiperfuncți- unii corticosuprarenalelor, organul poate să regenereze (1), (3), (7), (8). Cercetările lui T. 11 o și T. H o sli in o (3) au demonstrat că regenerarea timusului după administrarea de hidrocortizon este mai rapidă din punct de vedere ponderal și histologie la femele decît la masculi, într-o comunicare anterioară am arătat că în cursul acestui fenomen se manifestă, în timp, refacerea raportului dintre grupările SH proteice și neproteice, care a fost modificat profund în timusul involuat (9). în experiențele de față am urmărit încorporarea P32 în cursul involuției și regenerării timusului provocate prin hidrocortizon. Materiale și metoda de lucru. Cercetările au fost efectuate pe 150 de șobo- ani albi de ambele sexe, în greutate strictă de 100 g, care au fost injectați intra- Lucrare publicată și în „Revue roumaine de Biologie — Serie de Zoologic”, 1965, 10, 6 (în limba franceză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P. 49-52 BUCUREȘTI 1966 4 - c. 4580 50 V. TOMA și COLABORATORI 2 3 ÎNCORPORAREA ÎN INVOLUȚIA ȘI REGENERAREA TIMUSULUI 51 muscular cu o doză unică de 7,5 mg hidrocortizon (GIF) pe 100 g. Cu 24 de ore înainte de sacrificarea prin cloroformizare, animalele au primit subcutan 4,5 p.G de P32O4H Na2, detera minarea radioactivității timusului fiind făcută după metoda descrisă anterior (6). Probele au- fost luate la diferite intervale de timp de la injectarea hormonului (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Intervalul de timp de la injectarea liidrocortizonului și luarea probelor precum și numărul de animale utilizate în fiecare lot Nr. animale Sacrificare la ... zile femele masculi Martor 0 zile 14 8 24 de ore 9 9 3 zile 10 — 5 zile 10 10 9 zile 7 8 12 zile 10 — 14 zile 10 11 30 de zile 8 10 Martor 30 de zile 7 9 Total 85 65 REZULTATE ȘI DISCUȚIA LOR încorporarea P32 după injectarea hidrocortizonului reflectă in- tensitatea fenomenelor involutive și apoi regenerative din timus. Deoa-| rece timusul este un organ tranzitoriu, am folosit două loturi martor, la începutul experiențelor și după 30 de zile, la sfîrșitul lor. Diferențele dintre cele două determinări reflectă gradul involuției normale, de vîrstă a glandei. Din figura 1 se poate constata că la șobolanii albi normali în- corporarea fosforului marcat este mai intensă în timusul femelelor, la carg s-a înregistrat valoarea de 727,7 ± 9,01 imp./min/lOO mg de țesut proasl păt, față de masculi cu 688 ± 4,92 imp./min/lOO mg de țesut proaspăt.! Diferențe de sex privind greutatea timusului la șoareci de aceeași vîrstă fiind semnalate, rezultatele noastre sînt în concordanță cu aceste date (3)1 Acțiunea involutivă rapidă a hidrocortizonului asupra timusului este pusă în evidență și prin nivelul de înglobare a P32, care după 24 de ore de la injectarea hormonului scade la masculi cu 19%, iar la femele cu 15% față de media martorilor. în condiții similare de lucru, noi am surprins modificări ale raportului grupărilor SH chiar la 8 ore (9). Din datele cercetărilor lui T. F. D o u g h e r t y și colaboratori (2) se remarcă de asemenea efectul rapid al hidrocortizonului asupra organelor limfa- tice și în special asupra timusului. Hormonul radioactiv (Cortisol-4-C 14) a fost înglobat în acest organ în primele 10—20 de minute după injectare, efectul de inhibare a sintezei ADN și a mitozelor prelungindu-se 6—8 ore,; după care hidrocortizonul este metabolizat. Este interesant că o serie de fenomene care caracterizează involuția timusului cum ar- fi scăderea greutății și a captării P32 sau dereglarea raportului grupărilor SH, se manifestă în continuare, regenerarea glandei începînd mai tîrziu. în mod deosebit se desprinde din grafic evoluția aparte pe care o iau involuția, ca și regenerarea timusului la cele două sexe. La femele, inten- sitatea maximă a involuției se instalează după 3 zile, în sensul că încorpo- rarea P32 scade pînă la 26% față de martori. După aceea înglobarea ele- Fig. 1. — Reprezentarea grafică a modificărilor de înglobare a PS2 în timusul șobolanilor albi tratați cu hidrocortizon. Pe abscisă, timpul în zile; pe ordonată, media imp./min/lOOmg de țesut proaspăt. mentului marcat crește treptat, la 14 zile depășind puțin nivelul marto- rilor (+2%), apoi integrîndu-se în limitele acestora. La masculi, radio- activitatea cea mai scăzută a timusului apare după 5 zile de la injectarea hidrocortizonului, dar se menține un timp mai îndelungat, pînă în ziua a 9-a. La terminarea experiențelor, în ziua a 30-a, înglobarea fosforului radioactiv este încă cu 7 % mai redusă față de valorile de control. Aceste date pun în discuție dependența funcțională a timusului față de sistemul endocrin, reactivitatea glandei la hidrocortizon (ca în stările de stress) fiind influențată în mod specific de hormonii sexuali. în același timp, o serie de date arată că influența timusului asupra glandelor cu secreție internă diferă în funcție de sex. Cercetările academicianului C. I. Parhon și ale școlii sale (4), (5) au arătat că organismul femei se resimte mai puternic în cazul etimizărilor, avînd o reacție hipofizo-tiro- 52 V. TOMA și COLABORATORI 4 suprarenală și gonadică mai intensă decît cea observată la masculi, a căror gonadă este chiar inhibată. De asemenea la iepurii etimizați în perioada prepuberală femelele cresc în greutate, iar masculii scad. Deci interrela- țiile timusului cu glandele endocrine sînt multiple și mai complexe decît ale organelor limfatice, fapt care pledează pentru rolul endocrin pe care glanda îl poate îndeplini. în concluzie, putem spune că injectarea unei doze unice de 7,5 mg de hidrocortizon/100 g la șobolanii albi determină o scădere a captării F32 în timus, care la femele este maximă după 3 zile. După aceasta, radio- activitatea glandei crește, la 14 zile apropiindu-se de limitele martorilor. La masculi limita inferioară se manifestă între zilele a 5-a și a 9-a, chiar după 30 de zile de la administrarea hidrocortizonului timusul tratat avînd o captare a P32 cu 7% mai redusă decît martorii. Se pare că regenerarea timusului după stările de stress depinde și de hormonii sexuali, cei mas-| culi întîrziind mai mult fenomenul. BIBLIOGRAFIE 1. Comșa J., Physiologie et physiopathologie du thyinus, Doin, Paris, 1959. 2. Dougherty T. F., Berliner M. L., Schneebeli G. L. a. Berliner D. L., Ann. New York Acad. Sci., 1964, 113, 2, 825. 3. Ito T. u. Hoshino T., Zellforsch. z., 1962, 56, 4, 445. 4. Parhon C. I., Pitiș M., Stănescu V. și Ionescu V., St. și cerc, endocrin., 1952, 3, 1 — 2, 88, J 5. Parhon C. I., Pitiș M„ Stănescu V., Segal S. și Ionescu V., St. și cerc, endocrin., 1953, 4,141.9 6. Pora E. A., Toma V., Mureșan I. et Baban L., Rev. roum. de Biologie — Serie de Zoologie, j 1964, 9, 2, 109. 7. Selye H., Brit. J. exp. Path., 1936, 17, 234. 8. Tessereaux H., Physiologie und Pathologie des Thymus, J. A. Ambrosius Leipzig, 1959.I 9. Toma V., Fabian N. et Pora E. A., Rev. roum. de Biologie — Serie de Zoologie, 1965, 10, 5. Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj, Catedra de fiziologie animală. Primită în redacție la 4 octombrie 1965. STUDIUL IMUNOELECTROFORETIC AL TRANSFERULUI UNOR FRACȚIUNI PROTEICE DIN COLOSTRU ÎN SÎNGELE VIȚEILOR IMEDIAT DUPĂ NAȘTERE* DE D. POPOVICI și GALINA JURENCOVA 591(05) Analizele imunoelectroforetice au arătat că, la naștere, în singele vițeilor comparativ cu al mamelor lipsesc fracțiunile globulinei y-7S, Yi“A> Yi-M și două sub- fracțiuni La 3 ore după alimentarea cu colostru, in singele vițeilor se constată prezența fracțiunii y 7S și a unei fracțiuni de Yi'A sau Yi'M. Arcul de preci- pitare a Y globulinelor 7S in acest caz a fost mai scurt decît arcul de precipitare format de fracțiunea corespunzătoare din serul mamei sau din serul vițelului la 24 de ore după alăptare și din colostru. La 24 de ore după prima alăptare imunoelectro- foregrama serului sanguin a vițeilor nu se deosebește de imunoelectroforegrama bovinelor adulte. Numai arcul de precipitare a Y-globulinelor 7S la viței este puțin mai scurt decît la mamă, dar este identic cu arcul corespunzător format de serul colostral. Viteza de absorbție din intestin în sînge a fracțiunilor proteice din serul colostral la vițeii nou-născuți este, diferită. Transferul unor fracțiuni proteice din colostrul ingerat prin peretele intestinului în sînge la vițeii nou-născuți a constituit în ultimii ani obiec- tul a numeroase cercetări (4), (5), (6), (9), (10), (11), (15). Au rămas însă puțin studiate unele procese privind viteza de absorbție a acestor proteine și transformările pe care ele le suferă în timpul trecerii prin peretele intes- tinului. în legătură cu aceste două aspecte, în lucrarea de față vom pre- zenta datele obținute de noi privind analizele electroforetice și imuno- electroforetice ale serului de vițel și ale colostrului în primele 24 de ore după naștere. * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de Biologie — Serie de Zoologie”, 1965, 10, 6 (în limba engleză). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 p. 53-58 BUCUREȘTI 1966 54 D. POPOVICI și G. JURENCOV 2 MATERIAL ȘI METODĂ DE CERCETARE De la 5 viței din rasa Brună s-au recoltat probe de slnge imediat după naștere, înaintea alimentării cu colostru, apoi la 3 și la 24 de ore după prima alăptare. Totodată, s-a recoltat și sînge de la mamele acestora. Serul obținut după coagularea sîngelui a fost utilizat in aceeași zi pentru analizele imunoelectroforetice. Serul colostral a fost obținut prin precipitarea cazeinei din primul colostru cu acid acetic 15% și centrifugare. S-a folosit tehnica imunoelectroforetică descrisă de J. J. S c h e i d e g g e r (12). Reprezentarea schematică a imunoelectroforegramelor s-a făcut după proiecția mărită' a lamelor imunoelectroforetice. Serurile imune antibovine au fost obținute prin hiperimunizarea iepurilor cu ser de vacă integral, folosind ca adjuvant hidroxidul de aluminiu. REZULTATE ȘI DISCUȚII Ca și în cercetările lui L. A. H a n s o n (3), (4), analiza imunoelectro- foretică a serului de vacă efectuată de noi a pus în evidență caracterul eterogen antigenic al fracțiunilor proteice din sîngele bovinelor. Din imunoelectroforegrama prezentată în figura 1, A, se vede că serul de vacăî recoltat imediat după fătare față de serul omolog imun formează 21—23 de linii de precipitare corespunzătoare subfracțiunilor proteice deosebite ca antigenitate, mobilitate electroforetică și viteză de difuziune. în zona Y-globulinelor au fost identificate trei linii de precipitare : y-7S, Yi-A, Yi-M. Prima formează un arc pronunțat, care începe de la catod și se ter-l mină în zona a2-globulinelor, nu departe de bazinul cu serul antigen. în apropierea catodului, această linie prezintă o scindare similară cu cea, descrisă de G. M. E d e 1 m a n (2) pentru serul uman. Această scindări a constituit o proprietate invariabilă a serurilor imune 528 și 501 folosite de noi în analizele imunoelectroforetice prezentate în această lucrare și, probabil, este legată de deosebirile existente în grupările antigenice, deter- minate de mobilitatea electroforetică și de viteza de difuziune a unui grup de molecule din cadrul y- globulinelor 78. De fapt, lungimea arcului de precipitare a y-globulinelor 7S arată că moleculele acestei fracțiuni, deși au proprietăți antigenice identice, prezintă o mare eterogenitate din punctul de vedere al migrării electrofo- retice, deci al sarcinii lor electrice. Acest fapt, sesizat și de E. L. S m i t h și A. H o 1 m (13) în electroforeza simplă a serului de vacă și a serului colostral, i-a determinat pe aceștia să împartă y-globulinele 78 în repezi și lente1 . Datele obținute de 8 m i t h au fost confirmate ulterior și de alți cercetători prin folosirea metodei cromatografice cu schimbători de ioni (1), (7). 1 în electroforeza simplă, proba de ser fiind aplicată în apropierea catodului, moleculele proteice cu sarcină negativă mai mare vor migra mai repede spre anod. în acest caz, globulinele mai repezi (deci mai negative) vor fi mai aproape de anod decît cele lente. 3 TRANSFERUL PROTEINELOR COLOSTRALE LA VIȚEI DUPĂ NAȘTERE 55 în zona p-globulinelor s-au format 4 arcuri de precipitare, unul corespunzător fracțiunii p2-globuline, iar celelalte corespunzătoare frac- țiunilor ^-globulinelor. Un număr mare de linii de precipitare s-au format în zona a.1,-a2-globulinelor și în zona albuminelor. Imunoelectroforegrama serului de vițel recoltat imediat după naș- tere, înaintea alimentării cu colostru (fig. 1, B), spre deosebire de imuno- electroforegrama animalului adult, nu prezintă liniile de precipitare carac- teristice fracțiunilor globulinice, y-7S, yi-A, y^M, a două subfracțiuni Pu precum și unele linii specifice a-globulinelor și albuminelor care nu au putut fi identificate precis din cauza densității mari a arcurilor de preci- pitare formate în aceste regiuni. Aceste date demonstrează că în timpul dezvoltării intrauterine fracțiunile proteice menționate nu trec din sîngele mamei în sîngele fătului și nici organismul fătului nu le poate sintetiza. După 2—3 ore de la prima alimentare cu colostru, în sîngele vițeilor se constată apariția fracțiunii y-globulinice 78, reprezentată pe imuno- electroforegramă printr-o linie de precipitare intensă, dar mai scurtă decît linia de precipitare corespunzătoare formată de serul animalului adult în reacție cu același antiser (fig. 2). Tot în zona globulinelor apare o linie de precipitare difuză și slabă, situată mai departe de bazinul cu serul imun, care, după părerea noastră, ar corespunde fracțiunilor yrA, din sîngele animalului adult. O prelungire ușoară a acestei linii depășește chiar linia de precipitare a y-globulinelor 78, fiind mai aproape de catod (fig- 2). Distanța mai mare a acestei linii față de bazinul cu serul imun m comparație cu linia y-globulinelor 7S este, probabil, determinată de con- centrația scăzută a acestor fracțiuni proteice în sîngele vițeilor nou-năs- cuți la această vîrstă. Aceste rezultate confirmă datele noastre publicate anterior (8), (9) și ale altor autori (14), (15), (16), după care unele fracțiuni proteice sînt transmise de mamă nou-născutului prin colostru. Totodată, ele demon- strează că procesul de trecere a fracțiunilor proteice din colostrul ingerat prin peretele intestinului se desfășoară cu intensitate diferită pentru frac- țiuni proteice deosebite sau chiar în cadrul aceleiași fracțiuni pentru mole- cule proteice cu proprietăți fizico-chimice diferite. Așa se poate explica concentrația scăzută sau lipsa globulinelor y^A, yrM în sîngele vițelului la 3 ore după prima alăptare, deși linia y-globulinelor 78 este destul de pronunțată. în sprijinul celor afirmate mai sus vin și datele obținute cu ajutorul imunoelectroforezei, prin care sînt puse în evidență liniile de pre- cipitare formate în serul de vițel recoltat la 24 de ore după prima alăptare comparativ cu serul mamei și cu serul aceluiași vițel recoltat la 3 ore după alimentarea cu colostru. Astfel, imunoelectroforegrama serului de vițel obținut din sîngele recoltat la 24 de ore după prima alăptare se deosebește puțin de imuno- electroforegrama animalului adult (fig. 3). în zona globulinelor sînt prezente liniile de precipitare specifice globulinelor y-78, yrA și y^’M. Se formează, de asemenea, și cele două linii pe care le găsim prezente și în imunoelectroforegrama serului obținut din sîngele mamei, dar care lip- sesc în sîngele vițelului la naștere și la 3 ore după alimentarea cu colostru. 56 D. POPOVICI și G. JURENCOV 1 Menționăm însă că arcul y-globulinelor 7S în imunoelectroforegrama se- rului de vițel la 24 de ore este puțin mai scurt decît în imunoelectrofore- grama serului mamei (fig. 3). Analiza comparativă a imunoelectroforegramelor serurilor de vițel recoltate la 3 și la 24 de ore după alimentarea cu colostru (fig. 4) arată că în intervalul de timp menționat compoziția proteinelor din sîngele vițeilor suferă modificări esențiale. în afară de apariția fracțiunilor y^A, y^M și a celor două linii Șj-globuline, se observă o mărire considerabilă a arcului de precipitare specific fracțiunii y-globuhne 78. în urma analizelor electroforetice și imunoelectroforetice, unii autori (7), (15) au demonstrat că imunitatea pasivă transmisă de mamă nou-născutului prin colostru are loc îndeosebi prin intermediul y-globuli- nelor 78 repezi (adică cu mobilitate electroforetică mare spre anod) și că concentrația y- globulinelor 7 S lente este foarte scăzută în colostru. Acest fapt a fost demonstrat și cu ajutorul cromatografiei cu schimbători de ioni, arătîndu-se că nici după ingerarea colostrului y-globulinele 78 lente nu au putut fi găsite în serul vițeilor nou-născuți. Aceste fapte ar fi suficiente pentru a ne explica diferența în lungimea arcului de precipitare format de y-globulinele 78 din serul vițelului la 24 de ore, comparativ cu arcul de precipitare corespunzător format de y-globulinele 7S din sîngele mamei. Rămîne însă neexplicată diferența dintre lungimile arcurilor de precipitare ale acestei fracțiuni proteice cînd se compară imunoelectro- foregramele serului de viței la vîrstă de 3 și de 24 de ore. Ținînd seama de eterogenitatea moleculelor care formează fracțiunea y-globuline 78, noțiunea de y- globuline repezi și lente în analizele imuno-1 electroforetice nu este suficient de bine precizată. Chiar în cadrul y-globu- linelor 78 repezi există o mare diversitate în ceea ce privește capacitatea de migrare a moleculelor proteice care formează aceste subfracțiuni. Dacă se ia în considerație această proprietate a y- globulinelor 78, atunci pe baza datelor expuse mai sus putem admite că în primele ore după naș- tere din cadrul y-globulinelor 78 repezi prezente în colostrul ingerat se absorb mai intens moleculele cu sarcini electrice negative, ceea ce face ca arcul imunoelectroforetic specific acestei fracțiuni din imunoelectro- foregrama serului de vițel la 3 ore să fie mai scurt decît arcul corespunză- tor dezvoltat de aceeași fracțiune din sîngele serului vițeilor recoltat la 24 de ore după alăptare. O exprimare sintetică a acestor date este dată prin imunoelectroforegrama prezentată în figura 5. în sprijinul celor arătate mai sus vin și datele imunoelectroforetice rezultate din analiza serului colostral și a serului vițeilor la 3 și 24 de ore după prima alăptare. Din imunoelectroforegrama prezentată în figura 6 se vede că arcul y-globulinelor 7S format de serul de vițel la 3 ore este mai scurt decît cel al fracțiunii corespunzătoare din colostru. Comparînd imunoelectroforegrama serului recoltat la 24 de ore cu cea a colostrului deosebirea dispare (fig. 7). Desigur, este greu să admitem că numai sarcina electrică determină deosebirile în intensitatea de absorb- ție a moleculelor din cadrul fracțiunii y-78 și a altor fracțiuni globulinice (în parte yrM și y^A), însă acesta influențează procesul de absorbție la nivelul intestinului și, probabil, și transportul acestor fracțiuni prin limfă Fig. 1. — A, Imunoelectroforegrama serului sanguin de vacă (M), față de serul imun antibovin 528 (SAB). 13, Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel nou-născul înainte de prima alăptare (Vo) față de serul imun antibovin 528 (SAB). SAB l’ig. 2. — Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel la 3 mc după piima alăptare (V3h) și al mamei sale (M) față de serul imun antibovin 528 (SAB). Fig. 3. — Imunoelectroforegrama serului sanguin rde vițel la 24 de ore după prima alăptare (V 24h) și al mamei sale (M), fată de serul imun antibovin 528 (SAB). V24h Fig. 4. — Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel la 3 și la 24 de ore după prima alăptare, față de serul imun antibovin 528 (SAB). Fig. 5. — Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel la naștere (Vo), la 3 ore (V3h) și la 24 de ore (V24h) după prima alăptare, față de serul imun anti- bovin 528 (SAB). Fig. 6. — Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel la 3 ore (V3h)după prima alăptare și a serului colostral (SG), fată de serul imun antibovin 528 (SAB). V24h Fig. 7. — Imunoelectroforegrama serului sanguin de vițel la 24 de ore (V24 li) după prima alăptare și a serului colostral (SC), fală de serul imun antibovin 528 (SAB). 5 transferul proteinelor colostrale la viței după naștere 57 în sînge. Acest fapt are și o deosebită importanță metodologică în studiul absorbției intestinale la vițeii nou-născuți, cînd în aprecierea intensității procesului de absorbție se iau drept criteriu modificările care intervin în concentrația unei substanțe sau a alteia în sînge. De fapt, în publica- țiile multor cercetători care au studiat această problemă nu se specifică intervalul de timp care a trecut de la prima alăptare pînă la recoltarea probei comparate, ceea ce îngreuiază înțelegerea acestor date. Din datele prezentate în această lucrare rezultă însă următoarele concluzii: 1. Comparativ cu bovinele adulte, în sîngele vițelului nou-născut, înainte de prima alăptare, lipsesc fracțiunile globulinice y-78, Yi -A, Yi -M și două subfracțiuni 2. După 3 ore de la prima alăptare, serul sanguin al vițeilor a format arcul de precipitare specific y-globulinelor 78, ca urmare a trecerii acestor fracțiuni din colostrul ingerat în sînge. Serul de vițel la această vîrstă nu formează încă arcurile de precipitare specifice globulinelor yrA și yrM, precum și a două subfracțiuni ^-globuline. 3. Imunoelectroforegrama serului de vițel recoltat la 24 de ore după naștere nu se deosebește de imunoelectroforegrama serului vacilor decît prin lungimea arcului de precipitare a y-globulinelor 78, care este mai scurt la vițel decît la mamă. 4. Diferențele existente între imunoelectroforegrama serului de vițel la naștere, la 3 și la 24 de ore după alăptare, a mamei sale și a serului colo- stral comparate între ele demonstrează că intensitatea de absorbție a fracțiunilor proteice care trec din colostrul ingerat în sîngele nou-născutului este felurită. Mai intens se absorb y-globulinele 7S cele mai repezi, apoi cele relativ mai lente, fracțiunile Yj-A, y^M și două subfracti- uni BIBLIOGRAFIE 1. Caroll E. J. J., Dairy Sci., 1961, 44, 12, 2 194 — 2 217. 2. Edelman G. M., Heremans J. F., Heremans M. Th. a. Kunkel H. C., J. expl. Med., 1960, 112, 203. 3. Hanson L. A. a. Johansen B., Experientia, 1959, 15, 10, 377. 4. Hanson L. A., Experientia, 1959 , 15, 12, 471. 5. Larson B., J. biol. Chem., 1957, 227, 565. 6. Micușan V. și Buzilă, St. și cerc, biochim., 1964, 2, 2, 213 — 220. 7. Murphy F. A., Aalund O. a. Oschold J. V., Arch. biochem. biophys., 1964, 10!!, 230 — 239. 8. Popovici D., VeRmeșanu N. și Jurencova G., Rev. zooteh. și med. vet., 1964, 6, 26 — 32. 9. Popovici D., Lucrările științifice ale I.C.Z., 1965, 22 (sub tipar). 10. Popovici D. ct Jurencova G., Rev. roum. de Biologie — Serie de Zoologie, 1965, 10, 5. 11. Popovici D. și Micușan V., St. și cerc, biochim., 1964, 7, 213 — 219. 12. Scheidegger J. J., Int. Arch. Allergy, 1955, 7, 103. 58 D. POPOVICI și G. JURENCOV 6 13. Smith E. L. a. Holm A., J. biol. Chem., 1948, 175, 349. 14. Smith E. L., J. biol. Chem., 1946, 165, 665 — 667. 15. - J. biol. Chem., 1946, 164, 345-388. 16. Smith W. R. a. Ewin E. E., J. Sci., 1959, 42, 364. Institutul de cercetări zootehnice, Laboratorul de fiziologie animală. Primită în redacție la 20 septembrie 1965. INFLUENȚA INSULINEI ASUPRA GLICEMIEI LA LACERTA AGI LI S CHERSONENSIS ANDRZ.* DE C. VLĂDESCU și I. MOTELICĂ 591(05) în această lucrare sînt prezentate rezultatele cercetărilor privind influența insu- linei asupra niyelului glicemic „normal”, ca și asupra hiperglicemiei provocate prin administrare de glucoza. S-a constatat că administrarea hormonului modifică nivelul glicemic al șopîrlei Lacerta agilis chersonensis Andrz. în sensul unei hipoglicemii evidente și de lungă durată, efectul maxim fiind observat între orele 24 și 48 de la administrare. Doza minimă de insulină capabilă să producă un efect hipoglicemic este în jur de 1 Ul/kg. în cazul unei insulinizări prealabile, curba hiperglicemică provocată prin adminis- trare de glucoză se modifică în special atunci cînd hormonul a fost injectat cu 24 — 48 de ore înainte, glicemia rămînînd în limitele ei „normale”. în continuarea cercetărilor noastre privitoare la mecanismele glico- regulatoare la reptile, am cercetat influența principalilor hormoni. în lucrarea de față ne ocupăm de acțiunea insulinei. Cercetările referitoare la acțiunea insulinei asupra glicemiei șopîr- lelor sînt foarte puține (4), (6), (8), (9), (10). Din analiza acestor lucrări se poate desprinde faptul că insulina are un efect hipoglicemiant, la fel ca la celelalte poikiloterme (pești, amfibii și alte grupe de reptile). Mai desprindem și faptul că șopîrlele sînt insulino-rezistente, ceea ce a deter- minat pe autorii menționați mai sus să folosească în cercetările lor doze relativ mari de insulină. Numeroase alte aspecte ale mecanismului glicoregulator insulinic la șopîrle nu au fost încă abordate. Nu s-au cercetat pragul sensibilității la insulină, posibilitatea neutralizării efectului hiperglicemiant al glucozei prin insulinizarea prealabilă a animalului. * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de Biologie — Scrie de Zoologie”, 1965, 10, 6', (în limba engleză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P.59-61 BCCURTȘTI 1966 co C. VLADESCU și I. MOTELICA MATERIAL ȘI METODĂ S-a lucrat pe șopîrle dc ambele sexe, din specia Lacerla agilis chersonensis Andrz., cu o greutate medie dc 10 g. Animalele au fost capturate in lunile aprilie-iulie din împrejurimile ora- șului București și din Delta Dunării (Sulina și Caraorman). în timpul experiențelor care au fost efectuate in primele 7 — 10 zile de la capturare, animalele au fost ținute in terarii, fără hrană, la o temperatură de 20 —26°C. Prizele de sînge s-au luat prin decapitare, iar glicemia s-a determinat după metoda Ha- gedorn-Jensen. în prima serie de experiențe s-a cercetat influența diferitelor doze de insulină „Biofarm” (40 Ul/ml) asupra glicemiei „normale” ; aceste doze au fost: 0,01 ; 0,1; 1 ; 10 ; 100 ; 700 ; 1 000 ; 5 000 UI,kg. S-a lucrat pe loturi de cîte 40 — 50 de animale pentru fiecare doză de insulină fo- losită, din care au fost sacrificate cîte 4 — 8 exemplare la următoarele intervale de timp : 1, 3, 6, 12, 24, 48, 72, 96 și 120 de ore de la administrare. în a doua serie de experiențe s-a studiat efectul insulinei în doză de 100 Ul/kg asupra hiperglicemiei provocate prin administrare de glucoza în raport de 1 g/kg. Insulina a fost administrată fie simultan cu glucoza, fie în prealabil cu 3, 6, 12, 24, 48 și 72 de ore. Glicemia s-a determinat in toate cazurile la 3 ore de la administrarea glucozei, cind s-a constatat efectul ei maxim (13). Ca lot martor s-au folosit 50 de animale la care s-a determinat glicemia „normală”. REZULTATE 1. Influența insulinei asupra glicemiei „normale”. în figura 1 sînt expuse valorile glicemice medii și limitele de variație ale glicemiei, la diferite intervale de timp după administrarea insulinei. Din analiza acestor date se remarcă mai întîi că nivelul glicemic înregistrat în primele ore după administrarea insulinei nu suferă modi- ficări vizibile. De asemenea că valorile glicemice se mențin în limitele glicemiei „normale” în cazul administrării dozelor de 0,01 și 0,1. Efectul hipoglicemic al insulinei este evident începînd cu doza de 1 Ul/kg, însă nu există o proporționalitate bine exprimată între mărimea dozei de hormon administrată și valoarea glicemică obținută la un moment dat. Dozele de 100 și 1 000 Ui determină o scădere a glicemiei într-un mod destul de asemănător. în schimb, durata efectului este mai mică în cazul dozelor sub 100 UI și mai mare pentru cele superioare. Nivelul glicemic cel mai scăzut a fost înregistrat la 24—48 de ore după administrarea insulinei, cînd valorile glicemice medii au variat între 40 și 70 mg%. în ceea ce privește comportamentul animalelor în timpul experiențelor, ținem să menționăm absența oricăror simptome care înso- țesc șocul insulinic. 2. Influența insulinei asupra hiperglicemiei provocate. în figura 2 sînt prezentate valorile glicemice medii și limitele de variație ale glice- miei înregistrate la 3 ore după administrarea de glucoză și insulină. Hor- monul a fost administrat fie simultan cu glucoza, fie în prealabil la dife- rite ore. 62 C. VLADESCU și I. MOTELICĂ 4 5 INFLUENȚA INSULINEI ASUPRA GLICEMIEI LA ȘOPÎRLE 63 Analiza acestor date arată că în cazul cînd insulina a fost adminis- trată simultan cu glucoza nu s-a produs o anihilare a hiperglicemiei, valoarea medie fiind foarte apropiată de cea înregistrată la lotul martor, care a primit numai glucoza. La celelalte loturi s-a produs de asemenea o creștere a glicemiei, însă de o amploare mult mai mică. în cazul unei insulinizări făcute cu 24—48 de ore înainte, nivelul glicemic a fost cel mai scăzut și foarte apropiat de limita superioară a limitelor între care Fig. 2. — Acțiunea insulinei asupra hi- perglicemiei provocate la Lacerta agilis chersonensis. variază glicemia ,,normală”. Deci, în aceste condiții, insulina poate ani- hila aproape în întregime efectul hiperglicemiant al glucozei. Aceste rezultate, alături de cele prezentate în figura 1, demonstrează că insulina are un efect hipoglicemic maxim la 24—48 de ore de la injec- tare, că acest hormon contribuie în mod evident la menținerea glicemiei în anumite limite „normale”, accelerînd viteza de depozitare a glucozei. De asemenea că în cazul unei hiperglicemii provocate prin administrare de glucoză efectul contrahiperglicemic se manifestă mai accentuat cînd insulinizarea s-a făcut cu 24—48 de ore înainte. DISCUȚII După cum am arătat în prima parte a lucrării, influența insulinei asupra glicemiei șopîrlelor a fost foarte puțin studiată și pe un număr mic de specii. Primele cercetări aparțin lui R. M. M iile r și D. II. W u r- ster (6), care au studiat acțiunea unor doze mari de insulină (1000— 10 500 Ul/kg) la Eumeces și Anolis. Aceste doze au avut un efect hipoglicemic în primele 20 min. Tot R. M. M iller (9) a constatat că la șopîrle (Eumeces, Anolis, Xantusia) doza minimă convulsiva este de 1 000 Ul/kg. A. M a g g i o (4) a arătat că injectarea a~ 25 mg de insulină/ kg/zi, timp de 3 zile, la Anolis carolinensis duce la scăderea glicemiei de la 251 ±34 la 116 ±10 mg%. La Lacerta viridis viridis 1. M o t e 1 i c ă și C. M a t e i (10) au demonstrat că doza de 50 Ul/kg de insulină are un efect net hipoglicemic la 24 de ore, fără a fi convulsivă. Din analiza rezultatelor noastre se desprinde faptul că doza minimă care produce un efect net hipoglicemic este de 1 Ul/kg. Atît în cazul dozelor mici, cît și în al celor mari, efectul maxim a fost obținut la 24—48 de ore de la administrare. Revenirea la nivelul glicemic „normal” s-a făcut în funcție de mărimea dozei — la 72 de ore în cazul celor cuprinse între 0,01 și 100 UI inclusiv și la 120 de ore pentru cele superioare. Anihilarea hiperglicemiei provocate prin administrare de glucoză la animalele insulinizate cu 24—48 de ore înainte constituie încă o dovadă despre acțiunea tardivă a insulinei la șopîrle. La alte specii de reptile s-au obținut efecte hipoglicemice cu doze relativ mici de insulină. Astfel, L o p e z și colaboratori (citați după (9)) au arătat că la broasca țestoasă Pseudemys se poate produce o pronunțată și durabilă hipoglicemie cu 1—2 Ul/kg. Efecte similare au obținut M i 11 e r și Tal (citați după (9)) la alte specii de Pseudemys. La Emys orbicularis, I. M o t e 1 i c ă și C. Matei (10), administrînd diferite doze de insulină, au constatat că și doza de 1 Ul/kg produce un efect hipo- glicemic evident, cu maxima de 24 de ore. La ofidieni, J. L. Prado (11) a arătat că insulina determină o scădere semnificativă și de lungă durată a glicemiei, dar în acest caz doza folosită a fost de 1 Ul/g. Mai recent, I. Motelică și C. Matei (10) au obținut o hipoglicemie evidentă la Natrix natrix natrix (L.) prin administrarea unei doze mult mai mici, și anume de 50 Ul/kg. La crocodilieni (Alligator) R. O. S t e - v e n s o n și colaboratori (12) au demonstrat că doza minimă efectivă este de 10 Ul/kg. Rezultatele noastre obținute în cazul speciei de față, ca și altele nepublicate care se referă la alte specii de șopîrle, ne fac să credem că și lacertilienii sînt sensibili la doze relativ mici de insulină, deosebirea față de homeoterme — la care efectele sînt mult mai rapide și convulsive — constînd numai în profunzimea și durata fenomenului. Sub acest aspect, reptilele în general și șopîrlele în special sînt deosebit de rezistente. în cadrul lucrării de față noi nu putem da o explicație, dar considerăm că lipsa convulsiilor și a șocului insulinic se datoresc, fără îndoială, unui factor extrapancreatic. Faptul că nici în cazul hipoglicemiilor profunde nu am constatat fenomene de șoc sau convulsii demonstrează aparte- nența extrapancreatică a acestei rezistențe. CONCLUZII 1. Insulina determină o modificare evidentă a glicemiei șopîrlei Lacerta agilis chersonensis Andrz., în sensul unei hipoglicemii profunde și de lungă durată. Doza minimă de hormon care determină o scădere a nivelului glicemic este de 1 Ul/kg. în general, efectul maxim al insulinei se constată la 24—48 de ore după injectare. 64 C. VLĂDESCU șl I. MOTELICA 6 2. Dozele de insulina utilizate de noi nu au determinat apariția de convulsii sau șoc. 3. Insulina poate împiedica apariția unei liiperglicemii ca urmare a administrării de glucoza, efectul contrahiperglicemic fiind mult mai accen- tuat în cazul unei insulinizări prealabile de 24—48 de ore. BIBLIOGRAFIE 1. Coulson A. R. a. Hernandez Th., Endocrinology, 1953, 53, 3, 311—320. 2. Dessauer C. H., Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1952, 80, 742 — 744. 3. Hebnandez Th. a. Coulson A. R., Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1951, 76, 175 — 177. 4. Maogio A. a. Dessauer C. H., Feder. Proc., 1961, 20, 1 (partea I). 5. Matei-Vlădescu C., Rev. roum. de Biologie — Serie de Zoologie, 1964, 9, 5, 343. 6. Miller R. M. a. Wurster D. H., Endocrinology, 1956, 58, 1, 114 — 120. 7. — Endocrinology, 1958, 63, 2, 121 — 200. 8. Miller R. M., Diabetes, 1960, 9, i, 318-323. 9. — in Comparative Physiologg of Carbohydrate Metabolism in Heterothermic Animals, Ed. by A. W. Martin, Washington, 1961, 125 — 147. 10. Motelică I. și Matei C., St. și cerc, biol., Seria zoologie, 1964, 16, 4, 327 — 336. 11. Prado J. L., Rev. canad. Biol., 1947, 6, 2, 255 — 264. 12. Stevenson R. O., Coulson R. A. a. Hernandez Th., Amer. J. Physiol., 1957, 191, 1, 95-102. 13. Vlădescu C., Rev. roum. de Biologie — Serie de Zoologie, 1965, 10, 3, 171 — 175. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Secția de fiziologie animală. Primită în redacție la 27 august 1965. CERCETĂRI ASUPRA MIGRATIUNII NICTEMERALE A ZOOPLANCTONULUI MARIN DE VARĂ * DE FLORICA I. PORUMB și I. I. PORUMB 591 (05) în această lucrare se studiază variația nictemerală a zooplanctonului marin de vară, intr-un punct fix deasupra fundurilor pietroase din apropierea litoralului românesc al Mării Negre. De asemenea se studiază influența luminii artificiale asupra aglo- merării zooplanctonului in timpul nopții. Se constată o abundență mare de zoo- plancton în comparație cu alte regiuni ale Mării Negre și se scoate în evidență importanța momentului colectării probelor, zooplanctonul fiind neuniform răs- plndit de-a lungul ciclului de 24 de ore. Se arată influența luminii artificiale asupra aglomerării zooplanctonului. Pînă acum circa zece ani, cercetările românești relative la zooplanc- tonul Mării Negre în dreptul litoralului nostru erau puține (8) sau se mărgineau la observații făcute cu ocazia studiilor întreprinse asupra altor asociații de animale din acest bazin (M. B ă c e s c u, I. B or cea și S. C ă r ă u ș u). în ultimii ani, cercetările marine românești au cunoscut o dezvoltare mare, cu care ocazie au început să se aprofundeze toate aspectele vieții acvatice, inclusiv zooplanctonul. Majoritatea lucrărilor referitoare la această cenoză au fost întoc- mite pe baza observațiilor și a materialului colectat în largul țărmurilor (9), (10), (11), (12), (13), (15). Pentru regiunile de mică adîncime situate în imediata vecinătate a țărmului (adică acolo unde adîncimea apei nu coboară cu mai mult de 20 m) există cercetările lui M. B ă c e s c u și colaboratori privind zona de deasupra fundurilor nisipoase (2), (3) și * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de Biologie — Serie de Zoologie”, 1965, 10, 5 (în limba franceză). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P. 65-78 BUCUREȘTI 1966 5 - c. 4580 66 FLORICA I. PORUMB și I. I. PORUMB 2 3 ASUPRA MIGRAȚIUNII NICTEMERALE A ZOOPLANCTONULUI MARIN DE VARĂ 67 cercetările lui F 1 o r i c a I. Porumb și I o a n I. Por u m b1 pri- vind zonele situate deasupra fundurilor pietroase. în prezenta lucrare s-a urmărit fenomenul migrațiunii pe verticală migrațiune pe care o întreprind diferitele elemente ce compun zooplanc- tonul marin. Observațiile s-au făcut în toată perioada de vară (iunie-au- gust), într-o stație fixă, deasupra unui fund pietros, a cărui adîncime nu depășea 17 m, în dreptul Stațiunii de cercetări marine de la Agigea; s-au luat probe (stații complete) din patru în patru ore, ziua și noaptea, timp de 24 de ore, în fiecare lună. Cercetările au fost repetate timp de patru ani (1961—1964), astfel încît mediile obținute reprezintă valori mai apro- piate de realitate. S-au studiat în total 140 de probe calitativ-cantitative de zooplancton, colectate din două orizonturi, și anume 5—0 și 10—5 m. în laborator, analiza probelor s-a făcut calitativ pînă la speciile și stadiile larvare ale formele holoplanctonice, pînă la grup pentru ani- malele meroplanctonice. Studiul cantitativ a constat din numărarea ele- mentelor probei și calcularea numărului lor la m3. Folosind greutățile specifice ale fiecărui element în parte, s-a calculat biomasa totală sau pe grupe de animale, care s-a raportat de asemenea la m3. REZULTATELE OBȚINUTE Iunie (tabelele nr. Iși 2). Zooplanctonul acestei luni, ca de altfel și cel al lunilor următoare, este alcătuit atît din elemente neproductive (răpi- toare), cît și din elemente productive. Din zooplanctonul neproductiv menționăm pe Noctiluca miliaris, Sagitta setosa var. euxina, hidromeduze, Oikopleura dioica etc. Zooplanc- tonul productiv este format din copepode (Pseudocalanus elongatus, Paracalanus parvus, Centropages krdyeri, Acartia clausi, Oithona nana, Oithona similis, harpacticide), cladocere (Penilia avirostris, Evadne spi- nifera, Evadne tergistina, Podon polyphemoides) și elemente meroplanc- Tabelul nr. 1 Variația zooplaiictonalui total din iunie (media pe 4 ani) Ora Orizont m 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5-7 org./m3 99 519 79 432 71 263 65 650 61 237 44 821 mg/m3 7 999,348 4 508,868 2 090,699 2 040,808 2 861,647 2 042,162 org./m3 31 502 84 755 73 321 12 235 6 834 9 628 mg/m3 1 346,285 3 966,864 2 678,740 192,844 111,049 300,442 4F. Porumb și I. I. P o r u m b, Comunicări prezentate la sesiunile științifice ale Universității „Al. I. Cuza”-Iași în anii 1959, 1962, 1963 și 1964 (manuscris). tonice (larve de polichete, veligere de bivalve, veligere de gastropode, nauplii și cipris de Balanus, larve de decapode). Zooplanctonul orizontului 5 — 0 m este mai bogat decît cel al ori- zontului 10—5 m în tot timpul nopții, precum și în prima jumătate a zilei. în mijlocul zilei și pînă seara, el este răspîndit uniform pe adîncimea de 10 — 0 m, ca urmare a faptului că în acest interval de timp temperatura apei este mai uniformă și mai crescută în toată grosimea. între orele 9 și 11, în orizontul 5 —0 m, zooplanctonul este alcătuit în primul rînd din animale răpitoare, în special Noctiluca miliaris (94%); în ordine descrescîndă urmează meroplanctonul, copepodele și cladocerele. în orizontul 10—5 m aspectul este puțin schimbat, deoarece Noctiluca miliaris nu mai reprezintă decît 51% din totalitatea zooplanctonului; în schimb se întîlnesc o cantitate de cel puțin trei ori mai mare de mero- plancton față de orizontul superior, precum și mai multe copepode și cladocere. Scăderea numărului de organisme în cel de-al doilea orizont se face deci pe seama elementelor neproductive consumatoare de zooplanc- ton productiv. Dintre copepode, specia dominantă în ambele orizonturi este Acartia clausi; dintre cladocere Podon polyphemoides, iar din mero- plancțon nauplii de Balanus. între orele 13 și 15, aspectul calitativ al zooplanctonului nu este prea mult schimbat față de intervalul anterior. Se observă o diminuare a numărului organismelor neproductive în ambele orizonturi (70%, res- pectiv 56%), în favoarea celorlalte categorii ale zooplanctonului. Spre seară (orele 17—19), în zooplanctonul ambelor orizonturi ele- mentele neproductive sînt din ce în ce mai puține (31%, respectiv 43%); se semnalează o sporire a elementelor meroplanctonice în orizontul infe- Tabelul nr. 2 Repartiția pe grupe, orizonturi și orc a zooplanctonului din iunie (nr. organisme la ni3) (valori medii pe 4 ani) Grupa Ora Orizont m 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5-7 Zooplancton 5-0 93 542 55 206 21 993 22 037 33 820 24 137 neproductiv 10-5 15 952 47 096 31 299 1 977 1 188 3 452 Zooplancton 5-0 6 202 24 220 48 537 41 516 27 461 20 629 productiv 10-5 15 521 37 482 41 931 10 228 5 652 6 168 Copepode 5 — 0 2 700 8 318 22 938 13 493 6 930 4 082 10-5 4 156 10 173 6 387 1 539 730 822 Cladocere 5-0 177 577 1 290 870 367 636 10-5 521 619 707 118 113 173 Mero- 5-0 3 325 15 325 24 309 27 153 20 164 15 911 plancton 10-5 10 844 26 790 34 847 8 571 4 809 5 173 68 FLORICA I. PORUMB și I. I. PORUMB 4 rior concomitent cn o scădere a numărului de exemplare la m3 a cope- podelor și cladocerelor. în prima parte a nopții (orele 21—23), zooplanctonul se caracterizea- ză printr-o scădere continuă a numărului elementelor neproductive în am- bele orizonturi (35%, respectiv 17%), pe primul loc situîndu-se meroplanc- tonul reprezentat mai ales prin nauplii de Balanus, după care urmează copepodele (Acartia clausi și altele) și cladocerele (Podon polyphemoides). în cea de-a doua parte a nopții (orele 1—3) asistăm la o creștere a numărului elementelor neproductive în orizontul 5—0 m (peste 50%); zooplanctonul productiv este de asemenea bine reprezentat în acest ori- zont. Mai trebuie semnalată prezența în masă pentru acest interval de timp, în orizontul 10—5 m, a lui Pseudocalanus elongatus, care ia locul lui Acartia clausi. în primele ore ale dimineții (5 — 7), zooplanctonul neproductiv se înmulțește numeric și în straturile inferioare ale apei, unde ajunge pînă la 30%. în ceea ce privește zooplanctonul productiv, el se menține în aceleași proporții ca mai înainte, doar Acartia clausi revine pe primul loc printre copepode. Iulie (tabelele nr. 3 și 4). Un rol hotărîtor în aspectul calitativ-can- titativ al zooplanctonului în cele două orizonturi îl are mai ales dezvol- tarea în masă, în anumite perioade ale zilei, a noctilucelor. Acestea sînt atît de numeroase, încît, în special noaptea, ajung la 159 369 de exemplare la m3 în orizontul superior și la 201 131 de exemplare la m3 în orizontul inferior. Prezența în număr atît de mare a speciei Noctiluca miliaris face ca nopțile întunecoase ale acestei luni să se caracterizeze printr-o lumines- cență accentuată a apei. De altfel această abundență a zooplanctonului neproductiv din luna iulie, în zonele cu ape puțin adînci, a fost observată și de alți autori în dreptul litoralului nostru (1), (2), (3), (4), precum și în dreptul țărmurilor sovietice ale Mării Negre (6), (7), (14). Trebuie totuși să precizăm că, în zona la care ne referim, numărul de exemplare de Noctiluca miliaris la m3 este cu mult superior atît cantității găsite în zona nord Constanța (2), (3), gurile Dunării (4), cît și față de oricare alte zone din vecinătatea coastelor, cercetate pînă acum. în golful Odesei, A. P. K u s m o r s k a i a (7) găsește această specie în număr mai mare doar în cîteva stații, pe cînd în restul probelor biomasa ei este de numai 83 mg la m3. La Mamaia (2), (3), Noctiluca miliaris este prezentă cu un număr maxim de numai 30 040 de exemplare la m3. Numărul de organisme la m3 în orizontul 10—5 m este mai mare decît cel din orizontul 5—0 m numai în mijlocul zilei (orele 13—15). Acest fenomen se datorește faptului că acum razele solare au o putere mai mare de pătrundere în apă, ceea ce favorizează dezvoltarea multor elemente ale zooplanctonului productiv pînă la adîncimi mai mari, Noctiluca mili- aris migrînd în zonele cu lumină mai slabă. Din datele tabelului nr. 4 reies variațiile cantitative și calitative ale zooplanctonului productiv (pe grupe mari componente) și nepro- ductiv, în funcție de diferitele perioade ale ciclului de 24 de ore. Dacă analizăm grupul copepodelor, constatăm cele ce urmează, între orele 9 și 11, Oithona nana este specia dominantă în ambele orizon- 5 ASUPRA MIGRAȚIUNII NICTEMERALE A ZOOPLANCTONULUI MARIN DE VARĂ 69 turi, față de celelalte copepode; în orizontul inferior ea este de peste cinci ori mai numeroasă decît în orizontul superior. în mijlocul zilei (orele 13—15), Oithona nana rămîne specia dominantă în ambele orizonturi, dar acum ea migrează către straturile superioare ale apei, unde o găsim de circa trei ori mai numeroasă decît în cele profunde; acest aspect este și mai evident în intervalul dintre orele 17 și 19. între orele 21 și 23, Oi- Tabelul nr. 3 Variația zooplanctonului total din iulie (media pe 4 ani) Qrizont m Ora 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5-7 K O org./m3 84 383 44 790 81 186 32 283 159 369 139 016 O V mg/m3 6 523,789 3 049,420 5 797,378 1 342,576 8 886,750 7 981,685 in £ org./m3 32 129 70 860 6 514 25 322 201 131 26 107 IU 3 mg/m3 2 101,495 5 218,560 298,581 1 480,326 10 764,479 376,532 thona nana se apropie, ca număr de exemplare, de Acartia clausi în ori- zontul 5—0 m, pe cînd în orizontul 10—5 m ea este de circa patru ori și jumătate mai numeroasă decît Acartia clausi. După miezul nopții (orele 1—3), specia dominantă dintre copepode este Acartia clausi în ambele orizonturi; dimineața (orele 5 — 7), ea rămîne mai numeroasă Tabelul nr. 4 Repirliția pe grupe, orizonturi și orc a zooplanctonului din iulie (nr. organisme la m3) (valori medii pe 4 ani) Grupa Ora Orizont m 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5-7 Zooplancton 5-0 81 157 37 909 71 027 13 344 100 770 90 484 neproductiv 10-5 26 228 64'960 3 181 18 265 124 096 1 859 Zooplancton 5-0 3 164 6 965 10 060 18 821 58 362 48 060 productiv 10-5 5 934 5 971 3 382 7 079 76 941 24 518 Copepode 5-0 1 415 2 775 5 683 12 267 25 574 16 925 10-5 4 427 1 822 1 777 2 597 22 094 5 985 Cladocere 5-0 747 354 1 651 2 418 7 372 9 850 10-5 433 414 494 491 10 812 2 546 Mero- 5 — 0 1 002 3 836 2 726 4 136 25 416 21 285 plancton 10-5 1 074 3 735 1 111 3 991 44 035 15 987 70 FLORICA I. PORUMB și I. I. PORUMB 6 ASUPRA MIGRAȚIUNn NICTEMERALE A ZOOPLANCTONULUI MARIN DE VARA 71 numai în orizontul 5—0 m, pe cînd în cel de 10—5 m este din nou domi- nanta specia Oithona nana. Oomparînd. datele asupra copepodelor zonei cercetate cu cele ale altor regiuni din Marea Neagră constatăm că, din punct de vedere canti- tativ, dacă ținem seama de variația acesteia în timp de 24 de ore, ea nu diferă prea mult de la o regiune ia alta (2), (3), (6), (7), (14). Nu același lucru îl putem spune în ceea ce privește dominanța diferitelor specii ale grupului. Am văzut că, în zona cercetată de noi, specia dominantă este Oithona nana, cu excepția unui scurt interval din timpul nopții. Același lucru a fost constatat și în zona de la nord de Constanța (2), (3), precum și pe țărmurile Batumului (14), cel puțin pentru momentele luării pro- belor respective. în golful Odesa, în zonele cu ape puțin adînci, specia dominantă este Acartia clausi (7), iar la Caradag Paracalanus parvus (6). Cladocerele, specii iubitoare de apă caldă, se dezvoltă din ce în ce mai mult o dată cu încălzirea accentuată a apelor, fără însă a atinge maxima lor dezvoltare, la care ajung numai în luna august. Dintre acestea, Evadne spinifera este cea mai numeroasă în cursul dimineții (orele 9—11) în straturile superioare ale apei. Podon polyphemoides domină în orizontul inferior în tot cursul zilei și serii (orele 9—23), precum și în orizontul superior între orele 17—19 și 5 — 7. Evadne tergistina are dez- voltarea maximă la mijlocul zilei în orizontul superior, pe cînd Penilia avirostris se întîlnește în masă în tot cursul nopții, mai întîi în orizontul 5—0 m (orele 21—23) și apoi în ambele orizonturi, pînă dimineața, cînd coboară din nou în straturile profunde. Organismele meroplanctonice ating maximul între orele 1 și 3 în ambele orizonturi. Dintre acestea domină veligerele de lamelibranhiate în orizontul 5—0 între orele 9 și 11 și în orizontul 10—5 m între orele 9 și 19. Larvele de polichete sînt mai numeroase în orizontul superior între orele 13 și 19, iar noaptea și dimineața sînt mai numeroase în ambele orizonturi. August (tabelele nr. 5 și 6). Diferențele mari cantitative ale zooplanc- tonului între cele două orizonturi întîlnite în această lună, mai ales în cursul zilei, între orele 13 și 19, diferențe ce pot ajunge pînă la raportul 1/10, arată legătura care există între încălzirea accentuată a apei și influ- ența favorabilă exercitată de lumina solară asupra sporirii numărului organismelor zooplanctonice. Biomasa totală la m3 a zooplanctonului găsită în această zonă este valoric apropiată de aceea întîlnită în golful Odesa (7) și mult mai mare decît cea constatată în apele puțin adînci de la nord de Constanța (3). Dacă analizăm variația zooplanctonului din august pe grupe mari de organisme, vedem că, de astă dată, zooplanctonul neproductiv se găsește în ambele orizonturi și la toate orele din zi sau din noapte într-un număr extrem de redus de exemplare, ceea ce contrastează în mod evident cu situația întîlnită în lunile anterioare. Aceasta se datorește absenței aproape totale din zooplanctonul aflat în vecinătatea coastelor și în ambele orizonturi a speciei dominante din această categorie, Noctiluca miliaris. Astfel stînd lucrurile, în mare parte și ca o consecință a acestei situații (numărul extrem de redus de organisme răpitoare), asistăm la o îmbogățire maximă în toată perioada de vară în elemente zooplanctonice productive. Dintre copepode, Centropages hroyeri este specia dominantă în orizontul de suprafață între orele 9—11 și 17—19 și în ambele orizonturi între orele 13 și 15. Acartia clausi este mai numeroasă numai în orizontul Tabelul nr. 5 Variația zooplanctonului total din august (media pe 4 ani) Ora Orizont 111 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5 — 7 5 — 0 org./m3 53 907 151 307 158 764 35 341 68 331 22 780 mg/m3 1 601,031 5 196,079 3 999,269 951,581 1 351,552 295,875 10-5 org./m3 20 219 11 530 14 501 29 847 45 110 11 206 mg/m3 420,238 225,562 213,906 648,101 901,942 163,298 inferior între orele 9 și 11, în timp ce Oithona nana este dominantă aproape tot timpul, și anume în amîndouă orizonturile de la orele 21 la 7, precum și în orizontul 10—5 m între orele 17 și 19. Luna august se caracterizează și prin faptul că acum are loc dez- voltarea în masă a cladocerelor, care devin elementele dominante în zooplanctonul total. Specia cea mai reprezentativă în toate momentele Tabelul nr. 6 Rapartiția pe grupe, orizonturi și ore a zooplanctonului din august (nr. organisme la m3) (media pe 4 ani) Grupa Ora Orizont m 9-11 13-15 17-19 21-23 1-3 5-7 Zooplancton neproductiv 5-0 1 204 503 707 374 353 227 10-5 383 440 842 237 587 55 Zooplancton productiv 5-0 52 772 150 776 158 550 34 904 69 051 19 681 10-5 19 828 11 208 14 622 29 632 44 884 11 375 Copepode 5-0 18 079 42 933 100 164 13 173 29 801 7 155 10-5 8 910 3 894 6 952 14 506 21 319 5 546 Cladocere 5-0 28 780 104 114 43 741 14 056 23 433 4 335 10-5 7 254 3 362 2 753 11 235 13 801 2 674 Mero- plancton 5-0 5 913 3 729 14 645 7 675 15 817 8 191 10-5 3 664 3 952 4 917 3 891 9 764 3 155 72 FLORICA I. PORUMB și I. I. PORUMB 8 73 ciclului de 24 de ore și în ambele orizonturi este Penilia avirostris. De altfel, această specie joacă un rol important în creșterea biomasei zooplanc- tonului lunii august și în alte regiuni ale Mării Negre (3), (7), fără ca totuși acolo să ajungă la valorile găsite la Agigea. Meroplanctonul, care este mai bogat în păturile superioare ale apei aproape în tot timpul, este format mai ales din veligere de lamelibran- hiate, larve de polichete și nauplii de Balanus. Acestea din urmă sînt cele mai numeroase în ambele orizonturi în tot cursul serii (17—23) și dimi- neții (5—7), în timp ce în restul zilei pe primul loc se situează celelalte componente ale meroplanctonului. Concomitent cu studiul migrațiunilor pe verticală ale elementelor zooplanctonice s-a mai urmărit și influența luminii artificiale asupra aglo- merării din timpul nopții a diferitelor componente ale acestei asociații de organisme. Folosirea luminii artificiale în cercetările biologice din dreptul litoralului românesc al Mării Negre, ca metodă deosebit de importantă pentru cunoașterea diferitelor aspecte ale vieții marine, a fost scoasă în evidență și de alți autori (1), (4), (5). Pentru acest studiu, după ce se lua proba obișnuită noaptea, fără lumină artificială, se aprindea la nivelul apei o sursă puternică de lumină care se menținea în același loc o jumătate de oră. După scurgerea acestui timp, se ridica din orizontul 5—0 m o nouă probă de zooplancton. Com- parînd rezultatele probelor luate înainte de aprinderea luminii cu cele ale probelor colectate după ce apa a fost luminată cu sursa artificială, s-au obținut datele expuse în tabelele nr. 7, 8, 9 și 10. Din datele obținute reiese că toate grupele mari din zooplancton sînt atrase în mod concludent de lumina artificială. în mod deosebit amintim grupul zooplanctonului neproductiv (în special Noctiluca mili- aris), pe care îl găsim de peste 17 ori mai bogat în conul de lumină față de zona neluminată. Dintre copepode, cele mai mult atrase de lumina artificială sînt Centropages krdyeri și Oithona nana. Paracalanus parvus fuge de lumină în mod constant, neputînd fi întîlnit niciodată în probele colectate cu lumină artificială. Tabelul nr. 1 Variația zooplanctonului cu și fără lumină artificială Grupa Nr. organisme la m3 Biomasa mg/m8 fără lumină cu lumină fără lumină cu lumină Zooplancton neproductiv 13 344 235 413 1 045,756 18 830,232 Zooplancton productiv 18 821 54 875 297,727 825,971 Copepode 12 267 32 189 189,730 433,473 Cladocere 2 418 8 699 89,333 319,655 Meroplancton 4 136 13 987 18,664 72,843 Tabelul nr. 8 Datele comparative ale cladocerclor grupate pe specii Specia Nr. organisme la m3 Biomasa mg/m3 fără lumină cu lumină fără lumină cu lumină Penilia avirostris 1 514 5 603 72,672 268,944 Evadne spinifera 118 295 4,720 11,800 Evadne tergistina 157 442 6,280 17,680 Podon polyphemoides 629 2 359 5,661 21,231 Tabelul nr. 9 Datele comparative ale copepodelor grupate pe specii Specia Nr. organisme la m3 Biomasa mg/m3 fără lumină cu lumină fără lumină cu lumină Pseudocalanus elongatus 748 1 327 23,130 34,064 Paracalanus parvus 59 — 0,593 — Centropages krdyeri 373 1 082 13,067 24,807 Acartia clausi 5 839 14 447 137,723 329,292 Oithona nana 5 032 14 842 14,310 43,248 Harpacticide 216 491 0,907 2,062 Tabelul nr. 10 Datele comparative ale organismelor meroplanctonice Organismele componente Nr. organisme la m3 Biomasa mg/m3 fără lumină cu lumină fără lumină cu lumină Larve de polichete 1 356 5 062 8,136 30,372 Veligere de bivalve mici 884 1 670 0,168 0,317 „ „ „ mijlocii 452 2 359 0,588 3,067 ,, „ ,, mari — 1 278 — 2^812 Veligere de gastropode 196 688 0,490 1,720 Nauplii de Balanus mici 629 1 261 1,069 2,144 „ ,, „ mijlocii — 688 — 6,192 ,, ,, „ mari 216 147 4,536 3,087 Cipris de Balanus 177 147 1,770 1,470 Zoe de decapode 4 147 0,400 14,700 Mysis de decapode 6 49 0,600 4,900 74 FLORICA I. PORUMB șl I. I. PORUMB 10 11 ASUPRA MIGRAȚIUNII NICTEMERALE A ZOOPLANCTONULUI MARIN DE VARA 75 Toate speciile de cladocere sînt atrase de lumina artificială, însă dintre acestea cele mai sensibile par a fi Penilia avirostris și Podon poly- phemoides. Elementele meroplanctonice nu fac nici ele excepție; unele dintre acestea apar din abundență în conul de lumină, unde urcă chiar din stra- turile mai adînci de 5 m, spre deosebire de probele luate fără lumină, în care ele nu se întîlneau de loc. Așa de exemplu este cazul veligerelor de lamelibranhiate de talie mare, precum și al naupliilor de Balanus de talie mijlocie. Dar tot în acest grup, întîlnim și cazuri cînd la lumina arti- ficială se găsesc mai puține exemplare decît la întuneric, cum sînt nauplii de Balanus de talie mare și cipris de Balanus. CONCLUZII în lucrarea de față s-a căutat să se surprindă migrațiunea pe ver- ticală a organismelor zooplanctonice în zona din apropierea litoralului, deasupra fundurilor pietroase, în timp de 24 de ore, în lunile de vară. Fenomenul a fost urmărit în condiții normale pentru acest anotimp la litoralul românesc, atît în ceea ce privește factorii abiotici, cît și cei bio- tici. Observațiile fiind repetate timp de 4 ani, lunar, concluziile la care s-a ajuns sînt bazate pe valori medii, reducînd prin aceasta erorile. în urma interpretării datelor obținute se desprinde faptul că răs- pîndirea pe verticală a zooplanctonului într-un punct fix variază foarte mult în intervalul de 24 de ore. Atît compoziția calitativă, cît și canti- tatea sa totală se schimbă în cele două orizonturi de la zi la noapte sau chiar în intervale de timp mai scurte. Întîlnim sporiri sau micșorări ale numărului de organisme la m3 care ajung chiar pînă la raportul 1/7 și sporiri sau micșorări ale biomasei pînă la 1/15. De aici decurge marea impor- tanță pe care o are perioada din zi în care se face colectarea materialului de studiu. Toate elementele zooplanctonice întreprind migrațiuni pe verti- cală, iar aceste deplasări sînt condiționate de variațiile temperaturii apei celor două orizonturi și mai ales de prezența sau absența luminii solare și a gradului de pătrundere a acesteia în grosimea apei. Zooplanctonul din zona cercetată este foarte bogat atît ca număr de organisme, cît și ca biomasă la m3. Prezența organismelor neproductive în număr mare influențează asupra bogăției de zooplancton productiv la un moment dat. Cantitatea mare a acestora (mai ales a speciei Noctiluca miliaris) din cursul lunii iunie și mai ales iulie atrage după sine o relativă sărăcire a zooplancto- nului productiv; împuținarea zooplanctonului neproductiv din luna august are drept consecință îmbogățirea extremă a apelor în zooplancton productiv, la care contribuie în mare măsură și dezvoltarea în masă a cladocerelor. Cantitatea mare de zooplancton întîlnită în dreptul platformelor de piatră a fost evidențiată și cu altă ocazie 2, cînd s-a arătat că în aceste zone el este mult mai bogat decît cel de deasupra fundurilor nisipoase, la această bogăție contribuind mai ales prezența unui număr mare de forme larvare ale animalelor bentonice cantonate pe fundurile pietroase. Aceeași concluzie se poate trage comparînd zooplanctonul acestei zone cu cel al zonei cu fund nisipos de la nord de Constanța (2), (3) și chiar cu zone mai îndepărtate, ca golful Odesa (7). Cantitatea mare de zooplancton întîlnită în zona de piatră de la Agigea, precum și posibilitatea lui de a se reface în cursul a 24 de ore, explică prezența în număr mare a cîrdurilor de pești planctonofagi care se apropie de coastă, contribuind la rentabilitatea piscicolă remarcabilă a punctului pescăresc de aici. De asemenea, mai ales în cursul lunii august, în această zonă se întîlnesc cîrduri mari de puiet de pești ce se reproduc în timpul verii și care găsesc aici o bază trofică abundentă cu care se hrănesc. Un alt aspect al acestui studiu se referă la efectul luminii artifi- ciale asupra zooplanctonului. Se constată că lumina artificială are o mare influență pozitivă asupra majorității elementelor zooplanctonice atît neproductive, cît și productive. Ea poate să mărească cantitatea totală de organisme în zona sa de influență de peste 15 ori. Elementele zooplanctonice sînt atrase în mod diferit, fiind totuși cazuri, puține la număr de altfel, cînd lumina artificială exercită o influ- ență negativă asupra lor (Paracalanus parvus). Cu această ocazie se confirmă o dată mai mult importanța folosirii luminii artificiale ca metodă de cercetare în biologia diferitelor asociații de animale marine. BIBLIOGRAFIE 1. Băcescu M„ Ann. Sci. Univ. Jassy, 1940, 26, 2, 453 — 804. 2. Băcescu M„ Gomoiu M. T., Bodeanu N„ Petran A., Muller G. et Manea V., Rev. de Biol. 1962, 7, 4, 561-582. 3. Băcescu M„ Gomoiu M. T., Bodeanu N., Petran A., Muller G. și Manea V., Studii asupra variației vieții animale tu zona litoralului nisipos la nord de Constanța, în Ecologie marină, Edit. Acad. R.P.R., București, 1965, 7 — 138. 4. Băcescu M., Muller G., Skolka H., Petran A., Elian V., Gomoiu M. T., Bodeanu N. și Stănescu S., Cercetări de ecologie marină in sectorul predeltaic in condițiile anilor 1960 — 1961, în Ecologie marină, Edit. Acad. R.P.R., București, 1965, 185 — 344. 5. Cărăușu S., Ann. Sci. Univ. Jassy, 1934, 19, 314 — 316. 6. Kjiiouapeb K. B., Tp.KapanarcK. Biioji. Ct., 1952. 12, 78 — 95. 7. KVCMOPCKAH A. n., TP. A3HEPHIIPO. 1950, 14, 177-214. 8. Lepși I., Bul. Soc. Nat. Rom., 1933, 3, 8. 9. Marcus A., Tr. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1957, 1, 299-303. 2 F. Porumb și I. I. Porumb, Comunicare prezentată la Sesiunea știin- țifică a Universității „Al. I. Cuza”-Iași, 1962 (manuscris). 76 FLORICA I. PORUMB șl I. I. PORUMB 12 10. MXrgineanu C., Rapp. proc. verb. reun. CIESMM, 1963, 17, 2, 523 — 530. 11. MXrgineanu C. și Petran A., Bul. I.C.P., 1959, 18, 3, 5 — 23. 12. - Hidrobiologia, 1961, 3, 225-241. 13. Negrea Șt., Negrea A. și Elian L., Lucr. ses. șt., 1956, Șt. zool. mar. „Prof. I. Borcea” Agigea, Iași, 1959, 9 — 23. 14. Hmkhtmh B. M., C6. nocB. Hayu fleHTeiiL. H. M. KHimoBima (1885—1939), Mockbh, 1939, 63-86. 15. Șerpoianu G„ MXrgineanu C. și Chirilă V., Bul. I.C.P., 1961, 20, 4, 12 — 25. Stațiunea de cercetări marine „Prof. 7. Borcea” Agigea. Primită în redacție la 6 iulie 1965. INFLUENȚA VITAMINEI A ASUPBA UNGE INDICI HEMATOLOGICI LA OI-MAME ȘI DESCENDENȚI DE ST. OPRESCU 591 (05) în lucrare se experimentează influența hrănirii' diferențiate cu sau fără adaos de vitamina A asupra variației indicilor hematologici la oaie, constatîndu-se că la sfîrșitul perioadei de gestație aceștia au o valoare mai mare la oile hrănite cu furaje bogate în caroten și la cele suplimentate cu vitamina A. Descendenții acelorași loturi prezintă valori superioare ai indicilor hematologici față de cei din loturile provenite din mame parcimonios hrănite. Cercetările hematologice la animalele domestice au o importanță deosebită, țesutul sanguin jucînd un rol de bază în metabolismul ener- getic și fiind în legătură cu productivitatea. Cercetările de acest gen la oaie sînt puțin numeroase, se referă în special la animale adulte și nu au căutat să stabilească experimental influența nutriției diferențiate cu sau fără adaos de vitamina A asupra variației indicilor hematologici. Constatînd anterior (7) un conținut mai scăzut în caroten al furajelor din Dobrogea din cauza climatului arid comparativ cu cele cultivate în alte regiuni ale țării, noi am încercat să stabilim dacă la animale bine hrănite (ca valoare totală în unități nutritive și albumină digestibilă a rației), dar cu furaje cu un conținut în caroten care putea fi mai ridicat, suplimentul de vitamină A sintetică are o influență și cum se manifestă aceasta, comparativ cu animale cărora, primind aceeași hrană, nu li s-a administrat și vitamină A (lotul III). în lucrarea de față prezentăm observațiile noastre asupra influ- enței unei astfel de hrăniri administrate la oi pe întreaga durată a ges- tației, asupra variației unor indici hematologici la acestea la începutul și sfîrșitul gestației, precum și la descendenții lor la naștere, vîrstă de 3 zile, 6 luni și 18 luni. ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P. 77-84 BUCUREȘTI 1966 78 • -V ■ ■ 'AL . . ST. OPRESCU 3 VARIAȚIA UNOR INDICI HEMATOLOGICI LA OAIE 79 MATERIAL ȘI METODĂ Au fost insămințate artificial cu sperma aceluiași reproducător 144 de oi Spancă de la G.A.S. Peștera din Dobrogea, in vîrstă de 18 luni cu o greutate corporală asemănătoare și omo- gene fenotipic. Anterior- hrănite în același fel, aceste oi au primit în timpul întregii durate a gestației, separat în 4 loturi, o hrană diferențiată (tabelul nr. 1). Animalele din lotul I au fost hrănite Tabelul Hrana consumată dc oi asemănător ovinelor din gospodărie, cele din lotul II au primit o hrană carențată în provita- mina A și cu valoare nutritivă redusă, iar oile din loturile III și IV au primit aceeași hrană cali- tativ superioară, cu diferența că exemplarelor lotului IV li s-a dat zilnic vitamina A, 5 000 UI, în drajeuri. Descendența obținută de Ia toate loturile de oi-mame a avut un regim de hrană identic. La 65 de oi și la descendenții acestora s-au efectuat cercetări asupra cantității de Hb cu hemo- metrul Șahii (100% Șahii corespunzînd cu 16% absolute), asupra numărului de eritrocite pe mm3 cu camera Biirken-Turk și asupra indicelui de culoare (J). Specificare Lotul Furaje (kg) ovăz porumb șrot fl.- soarelui tărîțc grîu lucernă fîn borceag fîn vreji mazăre Prima perioadă expe- rimentală (24. IX— 7.XII 1958) I — 0,250 — — — — 0,500 II 0,300 — 0,050 0,100 — — — III 0,350 0.150 — — 0,429 — 0,429 IV 0,350 0,150 — — 0,429 — 0,429 A 2-a perioadă expe- rimentală (8.XII. 1958-25.11. 1959) I — 0,300 — — — 0,193 0,294 II 0,350 — 0,050 0,100 — — III 0,400 0,200 — — — — 0,416 IV 0,400 0,200 — — — 0,416 Tabelul Indicii hematologici la oi Loturile începutul hemoglobina e s t a ț i e i eritrocite pe mm3 indicele de culoare (J) % Șahii M±m % absolute M±m M ± m I 53,44±0,36 8,55±0,05 10 663 221 ± 533 300 0,64 10 212 500 ± 435 710 0,68 II 54,50 ±1,82 8,72±0,29 III 55,35 ±0,67 8,85±0,10 10 071 900 ± 387 096 0,70 IV 54,77±l,06 8,76±0,16 9 887 315 ± 393 500 0,71 nr. 1 și conținutul ei in substanțe nutritive Vita- mina A Săruri minerale (g) Consum net furaje kg Substanțe nutritive Caro- ten mg coceni porumb paie ovăz porumb murat CO3Ca2 NaCl UN AD 0,828 — — — 6 8 1,578 0,761 0,042 1,28 — 0,764 — — 6 8 1,214 0,662 0,058 1,23 — — — — 6 8 1,358 0,812 0,073 5,07 — — — 5000 U.I. 6 8 1,358 0,812 0,073 5,07 0,434 — 1,416 — 11 8 2,637 1,012 0,057 19,53 — 0,784 — — 11 8 1,284 0,719 0,062 1,25 — — 1,458 — 11 8 2,474 1,077 0,072 18,61 — — 1,458 5 000 U.I. 11 8 2,474 1,077 0,072 18,61 nr. 2 iu diferite perioade S f î r ș i t u 1 gestației hemoglobina eritrocite pe mm3 indicele de culoare (J) % Șahii % absolute M±m M±m M±m 52,72 ±1,43 8,43±0,22 7 688 800 ± 416 600 0,87 55,70 ±1,94 8,91 ±0,31 8 018 400 ± 277 700 0,88 57,84±0,97 9,25±0,15 9 321 500 ± 541 600 0,79 59,93±l,10 9,58±0,17 8 607 500 ± 375 000 0,88 80 ST. OPRESCU 4 5 VARIAȚIA UNOR INDICI HEMATOLOGICI LA OAIE 81 REZULTATE ȘI DISCUȚII La începutul gestației, cantitatea (le Hb% Șahii a fost asemănă- toare la toate loturile, ia sfîrșit variind evident de la lotul I la lotul IV (tabelul nr. 2 si fig. 1), fiind crescută la fiecare lot în parte în funcție de cantitatea și de calitatea hranei primite. Presupunem că în cazul lotului IV administrarea vitaminei A a avut o influență favorabilă. Comparînd cantitatea de Hb găsită la oi la începutul și la sfîrșitul gestației, observăm că numai la lotul I, adică la animalele hrănite parcimonios, a existat o cantitate mai scăzută la sfîrșitul acesteia. Cantitatea de Hb% absolută a prezentat un tablou asemănător evoluției cantității de Hb% Șahii. Numărul de eritrocite a variat la începutul gestației de la lotul IV la lotul I, pentru ca la sfîrșitul acesteia lotul I să aibă numărul cel mai scă- zut. Indicele de culoare (J) a variat la începutul gestației de la lotul I la lotul IV, iar la sfîrșitul acesteia de la lotul III la lotul IV. La descendența femelă (tabelul nr. 3 și fig. 2), la naștere, canti- tatea de Hb % Șahii a variat crescînd de la lotul II la lotul III și la masculi de la lotul I la lotul IV, iar la vîrsta de 3 zile la femele de la lotul II la lotul IV și la masculi de la lotul I la lotul IV. Pentru acest indice și la Tabelul Indicii hematologici la descendenti Specificare Lotul I Lotul hemoglobina eritrocite pe mm3 hemoglobina eritrocite pe nun3 indi- cele de culoare (J) % Șahii % absolute % Șahii % absolute M±m M±m M±m M±m M±m M±m| La naștere La 3 zile ?? 76,75 ± 3,50 12,28 ± 0,54 10 405 000 ± 400 000 0,90 68,20 ± 3,07 10,91 ± 0,49 9 613 300 ± 532 000 33 99 74,74 ± 0,49 11,95 ± 0,07 9 960 000 ± 941,00 0,95 75,00 ± 3,03 12,00 ± 0,48 10 163 520 ± 833 300 65,50 ± 1,25 10,48 ± 0,20 9 110 000 ± 709 000 0,91 65,00 ± 3,29 10,40 ± 0,52 9 090 000 ± 407 000 33 66,83 ± 1,55 10,69 ± 0,24 9 206 000 ± 519 000 0,99 67,25 ± 4,21 10,76 ± 0,67 9 320 000 ± 664 000 La 6 luni 99 53,62 ± 0,53 8,57 ± 0,08 10 135 800 ± 857 100 0,68 53,50 ± 0,94 8,56 ± 0,15 9 671 940 ± 614 000 33 59,50 ± 1,25 9,52 ± 0,20 10 552 500 ± 892 800 0,71 57,85 ± 2,27 9,25 ± 0,36 10 126 260 ± 833 300 La 18 luni 99 58,00 ± 2,26 9,28 ± 0,36 10 112 000 ± 103 000 0,73 60,08 ± 0,43 9,61 ± 0,06 10 086 600 ± 204 000 33 60,50 ± 0,65 9,68 ± 0,10 10 755 000 ± 100 000 0,72 59,30 ± 2,46 9,48 ± 0,39 10 048 000 ± 538 100 vîrsta de 6 luni se observă o superioritate a loturilor III și IV față de I și II, la vîrsta de 18 luni diferențele între loturi fiind mai puțin evidente. Cantitatea de Hb% absolute la descendenți a variat în același fel ca și cantitatea de Hb% Șahii. Numărul de eritrocite la descendența femelă la naștere (fig. 3) a variat crescînd de la lotul II la lotul III, iar la masculi de la lotul I la lotul IV. La vîrsta de 3 zile, ca și la 6 luni, în cadrul lotu- rilor III și IV s-a înregistrat pentru ambele sexe un număr de eritrocite mai mare decît la loturile I și II; la vîrsta de 18 luni se remarcă același fapt, fiind mai evident însă la descendența femelă. Indicele de culoare (J) a avut o valoare mai mare la descendența ambelor sexe la naștere și la 3 zile și a fost mai scăzut la celelalte vîrste cercetate. Din analiza indicilor hematologici se constată că aceștia s-au modi- ficat sub influența hranei, loturile de oi mai bine hrănite în timpul ges- tației prezentînd la sfîrșitul acesteia indici hematologici superiori lotu- rilor hrănite parcimonios. Este interesant de remarcat faptul că numărul de eritrocite a scăzut în general la toate loturile la sfîrșitul gestației com- parativ cu valorile inițiale, mai intens la loturile I și II, iar procentul de Hb a scăzut numai la lotul I, crescînd evident la loturile III și IV. Rezultatele cercetărilor noastre demonstrează de asemenea faptul că hrana îmbunătățită sau deficitară a oilor în timpul gestației are reper- nr. 3 la diferite vîrste II Lotul III Lotul IV indi- cele de Culoare (J) hemoglobina eritrocite pe mm3 indi- cele de culoare (J) hemoglobina eritrocite pe mm3 indicele de culoare (J) % Șahii °/ /o absolute % Șahii O/ /o absolute M±m M ± m M±m M±m M±m M±m 0,90 79,45 ± L62 12,68 ± 0,25 11 371 500 ± 387 000 0,89 78,58 ± 2,04 12,57 ± 0,32 11 162 500 ± 532 000 0,90 0,94 80,16 ± 3,46 12,83 ± 0,55 10 310 635 ± 72 200 0,99 81 00 ± 1,77 12,96 ± 0,28 11 187 000 ± 483 000 0,92 0,91 69,37 ± 3,50 11,09 ± 0,56 9 850 000 ± 820 000 0,89 73,00 ± 3,54 11,68 ± 0,56 10 060 000 ± 709 200 0,92 0,92 71,50 ± 2,12 11,44 ± 0,33 9 708 000 ± 53 100 0,94 73,25 ± 1,50 11,72 ± 0,24 10 141 000 ±1 040 400 0,92 0,77 57,92 ± 1,38 9,26 ± 0,21 11 502 000 ± 361 100 0,67 57,00 ±0,92 9,12 ± 0,14 12 597 390 ± 757 500 0,57 0,73 58 66 ± 0,86 9,38 dz 0,13 10 913 940 ± 1 213 000 0,69 60,41 ± 0,44 9,65 ± 0,06 11 801 970 ± 441 000 0,65 0,76 59,61 ± 0,38 9,53 ± 0,06 10 503 300 ± 200 000 0,72 59,14 ± 1,85 9,46 ± 0,29 10 487 100 ± 303 000 0,72 0,75 56,25 ± 0,53 9,00 ± 0,08 9 300 000 ± 53 000 0,77 58,75 ± 0,47 9,40 ± 0,07 10 231 500 ± 409 800 0,73 6 — c. 4580 VARIAȚIA UNOR INDICI HEMATOLOGICI LA OAIE 83 82 [rilrocile (milioane) pemmJ cusiuni asupra descendenței, mieii proveniți din loturile bine hrănite prezentînd indici superiori celor proveniți din loturile slab hrănite. S-a remarcat de asemenea că lotul IV descendenți, întocmai ca și mamele lor care au primit vitamina A, prezintă valori mai ridicate ale procentului Hb Șahii comparativ cu celelalte loturi. Concentrația de Hb a scăzut în primele 3 zile de la naștere, adică în perioada nutriției colostrale, apropiindu-se de valorile înregistrate la Eritrocite ( milioane) Fig. 3. — Numărul de eritrocite/mm3 la descendenți la diferite vîrste. adult, mai evident la mieii din loturile I și II proveniți din oi-mame hră- nite parcimonios în timpul gestației. Ceea ce mai este interesant, după cum arată datele obținute de noi, este faptul că concentrația de Hb, deși scade în primele 3 zile de la naștere, se menține totuși la vîrstă de 3 zile la un nivel destul de ridicat față de valorile de la adult și apropiat față de valo- rile de la naștere în cazul cînd mieii provin din mame mai bine hrănite în timpul gestației. F r. Pop eseu și colaboratori (6) indică pentru oi 50,2 — 74,8% Hb Șahii și pentru miei 53,2 — 74,4%. De asemenea F r. Pop eseu și colaboratori (5) dau pentru oi un număr de 8 950 000 de eritrocite/mm3. La S. Mi ele și S. D u i c ă (3) găsim pentru oi 65,0% Hb Șahii și 8 865 000 de eritrocite, iar pentru miei ($$) 89,0% Hb Șahii și 9 100 000 de eritrocite. V. N. Nikitin (4) indică pentru oi 59 —76% Hb Șahii și 8—13 000 000 de eritrocite. De asemenea alți autori dau valorile urmă- toare, în milioane, pentru eritrocite : A. S c h e u n e r t și colabora- tori (8) 8—13, 8. J u n g (2) 8—12, A. T r a u t m a n n și J . F ie - biger (9) 11,5±1,8, H. H. D u k e s (1) 12,4±1,4. Datele obținute de noi se încadrează între valorile autorilor citați mai sus. 84 ST. OPRESCU 8 CONCLUZII 1. Deși inițial indicii hematologici sînt asemănători la toate lotu- rile, la sfîrșitul gestației la oile bine hrănite, cu sau fără adaos de vitamină A, ei prezintă valori mai ridicate. Astfel, față de lotul I (52,72), canti- tatea de Hb% Șahii a fost la lotul III cu 5,12 mai mare, iar la lotul IV (59,93) cu 7,21 mai mare; în același timp, numărul de eritrocite a fost față de lotul I (7 688 800) cu 21,20% mai mare la lotul III (9 321 500) și cu 11,90% mai mare la lotul IV. Comparația loturilor prin testul F indică diferențe semnificative între ele; pentru Hb% Șahii F=4,06* — (P < 0,05), iar pentru numărul de eritrocite F = 3,20* — (P < 0,05). 2. La descendenții loturilor care provin din oi-mame hrănite la un nivel superior în timpul gestației, indicii hematologici sînt mai ridicați la naștere, la vîrsta de 3 zile și la 6 luni, în schimb la vîrsta de 18 luni ei nu diferă de cei din alte loturi. La naștere, la femele cantitatea de Hb% Șahii a fost, față de lotul I (76,75), cu 2,70 mai mare la lotul III (79,15), iar la lotul IV cu 1,83 ; la masculi, lotul III a avut, față de lotul I (74,74), cu 5,42 mai multă Hb, iar lotul IV (81,00) cu 6,26, numărul de eritrocite la descendenții de ambele sexe fiind de asemenea superior la loturile III și IV, comparativ cu I. Comparația loturilor prin testul F indică totodată diferențe semnificative între ele; pentru Hb% Șahii la ȘȘ F=3,98* — (P < 0,05) și la F=43,40** — (P < 0,01), iar pentru numărul de eritrocite la ȘȘ F=4,20* — (P < 0,05). 3. în primele 3 zile de la naștere, la loturile de descendenți I și II concentrația de Hb scade simțitor pînă la valori apropiate de cele de la adult; la loturile III și IV aceste valori sînt însă net superioare celor de la adult, ceea ce are o mare importanță pentru formarea unui sistem de rezistență organică necesar animalelor tinere în perioada dezvoltării postnatale. BIBLIOGRAFIE 1. Dukes H. FL, The physiology of domestic animals, Bailliere Tindal & Cox, Londra, 1955. 2. Jung S., Zucht and Haltung der wichtigsten Laboratoriumsversuchsliere, Gustav FiScher, Jena, 1958. 3. Micle S. și DuicĂ S., Com. Acad. R.P.R., 1959, 9, 7, 707 — 714. 4. HHKI4THH B. H., TeMamoJiosuuecKuu ammc cejibCKoxosaucmeeHHbix u jia6opamopHbix oiciiBommix, CeJincxosrMs, MocKBa, 1956. 5. Popesgu Fn., Tăcu A. și Nedex.niuc V., Analele I.C.Z., 1956, 14. 6. Popescu Fr., Nedelniuc V., Tăcu A., Florescu St., Georgescu D., Ionescu D. și Har- sian A., Lucr. șt. ale I.C.Z., 1961, 19, 262. 7. Puscaru D., Oprescu St., Dinu L, Gondos M., Maxim V., Nenovici C. și Tănase L., Goni. Acad. R.P.R., 1961, 11, 3, 345-354. 8. Scheunert A., BrOggeman J., Horn V. u. Hill H., Lehrbuch der veterinar Physiologie, Paul Parey, Berlin și Hamburg, 1957. 9. Tbautmann A. a. Fiebiger J., Fundamentate of the Histology of domestic animals, Comstock publishing associates. A division of Corneli University Press, Ithaca, New York, 1952. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de genetică animală. Primită în redacție la 5 octombrie 1965. .OSCILAȚIILE COTIDIENE ALE 17-CETOSTEROIZILOR URINARI LA BATALI SUB INFLUENTA VÎNTULUI * DE AL. LUNGU, V. TEODORU, MINODORA BUNEA și I. DINU 591 (05) Urmărirea variațiilor cotidiene ale 17-cetosteroizilor (17-CS) urinari la berbeci castrați (întreținuți în condiții generale și alimentare constante) și confruntarea curbelor hormonale astfel obținute cu indicii anemografici au arătat: a) prezența unui sens unitar de variație a 17-CS la animalele investigate simultan ; b) coinci- dența constantă a momentelor de vint intens cu creșteri nete ale 17-CS, între amplitudinea modificărilor meteorologice și a celor hormonale existînd, de cele mai multe ori, o proporționalitate directă. Se discută existența unei legături cauzale între intensitatea mișcării aerului și funcția corticosuprarenală a animalelor. Reactivitatea funcțională a corticosuprarenalei față de factorii meteorologici a putut fi evidențiată prin modalități diferite de cercetare. Datele cele mai convingătoare în acest domeniu rezultă din urmărirea și depistarea corelațiilor dintre oscilațiile cotidiene ale indicilor meteo- rologici și variațiile corespunzătoare ale funcției corticosuprarenale. în asemenea condiții se poate evita, în mare măsură, intricarea acțiunii factorilor meteorologici cu influențele complexe ale altor elemente eco- logice, ceea ce nu se poate realiza atunci cînd criteriul de cercetare este general climatic sau sezonier (1). în cadrul cercetărilor anterioare ale unora dintre noi, care au ară- tat existența unor corelații între eliminările urinare de corticosteroizi la om în condiții normale și patologice și oscilațiile cotidiene ale indicilor meteorologici curenți (3), s-a constatat că intensitatea vîntului reprezintă unul dintre elementele capabile să influențeze funcția corticosuprare- * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de Biologie — Serie de Zoologie”, 1965, 10, 4 (în limba germană). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 18 NR. 1 P. 85-89 BUCUREȘTI 19S6 3 OSCILAȚIILE 17-CS LA BATALI SUB INFLUENȚA VÎNTULUI 87 86 AL. LUNGU și COLABORATORI nală. Confirmînd și dezvoltând observația mai veche a lui M. U t e r s, J. Hofschlaeger, M. U. Anton și W. Zimmermann (4), datele respective au înregistrat incidența frecventă a unui nivel cres- cut de 17-cetosteroizi urinari în zilele cu vînt puternic, chiar la persoane internate în clinică și neavînd deci contact direct cu mișcările intense ale aerului atmosferic. în unele cazuri, s-a constatat un paralelism net exprimat între viteza vîntului și valorile zilnice ale indicelui hormonal (2). Întrucît toate cercetările menționate s-au realizat pe organismul uman, a cărui reactivitate adaptativă este deosebit de complicată prin influența multilaterală a factorilor sociali, am socotit necesară studierea corelațiilor dintre factorii meteorologici și funcția corticosuprarenală la animale. Am ales în acest scop berbecul castrat, animal care poate fi întreținut în afara laboratorului, în condiții apropiate de cele naturale pentru această specie. în plus, absența gonadelor elimină din mixtura hormonilor androgeni ai animalelor pe cei de origine testiculară, 17-ceto- steroizii dozați fiind de origine exclusiv corticosuprarenală. în lucrarea de față prezentăm raporturile care au putut fi stabilite între datele anemografice și oscilațiile cotidiene ale eliminărilor urinare de 17-cetosteroizi la berbecii castrați. MATERIAL ȘI METODĂ Investigațiile au fost efectuate pe berbeci de rasă Țigaie ruginie, castrați înainte de vîrstă de 1 an, avînd în prezent vîrstă de 3 1/2 și 4 ani și greutăți de 50 — 60 kg. Animalele au fost întreținute la baza experimentală a Institutului de cercetări zootehnice Săftica, într-un adăpost zidit, fără încălzire și fără uși, fiecare animal aflîndu-se într-o cușcă individuală cu o suprafață de circa 6 m2. Atît în perioada preexperimentală, cît și in timpul cercetărilor, hrana animalelor a fost strict standardizată, rația zilnică pe animal fiind compusă din 750 g de lucerna, 200 g de orz uruit și 1 OOOg de gulii, ceea ce a reprezentat 0,9 unități nutritive și 72g de proteine digestibile. Urina animalelor a fost colectată cu ajutorul unui dispozitiv colector special pentru inves- tigarea metabolică a animalelor domestice. Dozarea 17-cetosteroizilor s-a efectuat zilnic prin metoda Dreckter-Zimmermann. Cercetarea a decurs în două perioade de cîtc 20 de zile, și anume : a) între 16.XII.1964 și 4.1.1965 pe 3 berbeci; b) între 16.11 și 7.III.1965 pe alți 2 berbeci. Curbele hormonale obținute au fost confruntate cu dinamica anemografică a perioadelor respective, luîndu-se în considerare trei indici : viteza vîntului în 4 momente din 24 de ore (orele 1, 7, 13 și 19), viteza maximă și intensitatea rafalelor maxime din 24 de ore. REZULTATE Valorile 17-cetosteroizilor au prezentat, de-a lungul celor 20 de zile de urmărire a fiecărui lot, oscilații de mare amplitudine, uneori cu creșteri sau scăderi masive de la o zi la alta, în primul lot, valorile extreme ale 17-cetosteroizilor s-au situat între un minim de 1,21 și un maxim de 32,16 mg/24 h, iar în al doilea lot între 4,46 și 22,10 mg/24 h. Confruntarea curbelor obținute prin înscrierea celor 100 de valori ale 17-cetosteroizilor cu curbele anemografice din perioadele respective a arătat că indicii hormonali se distribuie într-un anumit raport cu inten- sitatea vîntului. Momentele de vînt intens coincid cu regularitate cu nivele crescute ale eliminărilor hormonale, fenomen care se înregistrează în cadrul ambelor loturi și perioade de cercetare. în primul lot se reliefează foarte net momentul situat în zilele de 20 și 21.XIÎ, cînd, paralel cu saltul brusc al indicilor anemografici, are loc o creștere deosebit de intensă și promptă a nivelului 17-cetosteroizilor la toate cele trei animale (fig. 1), remarcîndu-se astfel nu numai amplitu- dinea reacției hormonale, ci și caracterul univoc și unitar al acestei reacții, în continuare, trebuie notat că vîrful anemografic din ziua de 27.XII coincide cu două vîrfuri ale indicilor hormonali din zilele de 27 și 28.XII și că, în același timp, ar putea fi pus în legătură și cu creșterea relativă a 17-cetosteroizilor la cel de-al treilea animal. în partea finală a perioadei de cercetare se pot stabili de asemenea coincidențe de sens între variațiile intensității vîntului și oscilațiile hormonale. Observațiile înregistrate la primul lot sînt confirmate pe deplin prin datele obținute în a doua parte a cercetării, efectuată în altă peri- oadă de timp și pe alte animale. în al doilea lot, curbele hormonale pre- zintă cinci vîrfuri principale (fig. 2), dintre care patru corespund evident cu vîrfuri ale indicilor anemografici. Numai vîrful hormonal din 28.11 apare independent de evoluția intensității vîntului. în plus, se observă că și ascensiunea 17-cetosteroizilor din ultima zi a cercetării (7.III) poate fi pusă în legătură cu modificarea corespunzătoare a elementelor anemografice. Merită să fie notate ca semnificative două aspecte generale ale da- telor obținute, caracterul în general unitar al evoluției curbelor hormo- nale și existența unui grad remarcabil (în special la al doilea lot) de pro- porționalitate directă între amplitudinea oscilațiilor 17-cetosteroizilor și cea a variațiilor anemografice. în legătură cu unitatea de sens a modi- ficărilor corticosuprarenale, prezentă la ambele loturi, subliniem că această unitate nu exclude posibilitatea descifrării unor particularități indivi- duale de reacție. Astfel, de exemplu, în al doilea lot valorile superioare din cadrul fiecărui vîrf al curbelor hormonale aparțin constant aceluiași animal (fig. 2), ceea ce înseamnă că, în diferențierea reactivității meteoro- trope a corticosuprarenalei, unul dintre criteriile posibile este amplitudi- nea oscilațiilor hormonale. în ceea ce privește viteza de reacție față de influența factorilor meteorologici, analiza datelor arată că între nive- lurile hormonale maxime ale diferitelor animale pot apărea decalaje de cîte o zi, astfel că, în unele cazuri, creșterea 17-cetosteroizilor, consecuti- vă unei intensificări a vîntului devine evidentă cu o oarecare întîrziere, așa cum se observă, de exemplu, la două vîrfuri hormonale maxime din pri- mul lot, care apar la 21.XII, a doua zi după vîrful corespunzător al in- tensificării vîntului (fig. 1). De aici se poate deduce existența unor reacții corticosuprarenale mai rapide sau mai lente. în observațiile noastre însă cele două tipuri de reacție se regăsesc alternativ la unul și același animal, fapt care ar arăta că viteza de răspuns nu reprezintă o particularitate individuală constantă. 5 OSCILAȚIILE 17-CS LA BATALI SUB INFLUENȚA VÎNTULUI 89 CONCLUZII Datele obținute scot în evidență o legătură corelativă net exprimată între dinamica anemografică și oscilațiile funcției corticosuprarenale, oglindită prin determinarea zilnică a 17-cetosteroizilor urinari la ber- beci castrați. Se confirmă astfel observațiile anterioare la om (2) efec- tuate la persoane sănătoase sau bolnave. Trebuie subliniat însă că ra- portul corelativ dintre intensitatea vîntului și nivelul 17-cetostero- izilor apare mai constant la animale decît la om, diferență ce se explică, probabil, prin caracterul mai complex al factorilor ecologici care acțio- nează asupra organismelor umane. Deși în cercetarea noastră o parte din acțiunea directă a vîntului a fost atenuată (prin condițiile de întreținere a animalelor), se poate con- sidera că între intensitatea mișcării aerului și funcția corticosuprarenală a existat o legătură cauzală. în acest sens pledează, pe lîngă constanta coincidențelor comentate, faptul că reacția hormonală nu a precedat nici- odată modificarea anemografică, așa cum se întîmplă uneori în cazul con- siderării altor indici ai complexului meteorologic (1). BIBLIOGRAFIE 1. Lungu Al., Med. int., 1964, 16, 8, 1 007. 2. Lungu Al., Bunea M. și Tache A., Med. int., 1964, 16, 10, 1 253. 3. Lungu Al., Tache A. și Bunea M., St. și cerc, endocrinei., 1965, 17, 1. 4. Uters M., Hofschlaeger J., Anton M. U. u. Zimmermann W., Dtsch. med. Wschr., 1951, 76, 1 409. Institutul de endocrinologie „C. I. Parhon” Și Institutul de cercetări zootehnice. Primită în redacție la 29 mai 1965. necrolog WOLFGANG VON BUDDENBROCK 1884 — 1964 La 11 aprilie 1964 s-a stins din viață la Mainz (Republica Federală Germană), în virstă de peste 80 de ani, unul dintre întemeietorii fiziologiei comparate actuale : Wolfgang von Buddenbrock. Originar din Silezia, și-a făcut studiile la școala lui Haeckel din Jena și Buttschll din Heidelberg. După terminarea studiilor, a funcționat ca asistent și docent la Heidelberg, la Berlin, iar în 1922 a fost numit profesor de zoologie la Kiel. în acest timp, vizitează majoritatea stațiunilor biologice marine din Europa, dar lucrează mai ales la cea din Helgoland. Neîmpărtășind ideile fasciste, în 1936 este mutat mai întîi la Halle, apoi la Vicna, la Marzburg și în urmă la Mainz, unde reface din temelii Institutul de zoologie, pe care îl conduce pînă în 1954, cînd este pensionat. Pînă la sfîrșitul vieții continuă să redacteze textul ultimelor sale volume din marea fiziologie comparată (în 6 volume) care îi încununează viața și opera. Buddenbrock și-a început cariera ca zoolog, domeniu în care după teza de doctorat publică și cîteva lucrări de sistematică. încă din primii ani de studii (1911) el se îndreaptă spre cercetarea mecanismelor de funcționare a organismelor animale. Studiul său asupra stalo- 92 NECROLOG 3 NECROLOG 93 cistelor de la Pecten și a otocistelor de la viermii policheți reprezintă modele de experimentare fiziologică. în 1927 aplică metoda optomotoarc la studiul mișcărilor animalelor’ acvatice și cercetează rolul percepției colorate in locomoția crabilor. în urma acestor studii, ajunge la inter- pretarea hormonală a unor schimbări din viața artropodelor și insectelor, care deschide un larg drum spre fiziologia endocrină la nevertebrate. Abordează probleme de osmoreglare la animale terestre, dulcicole și măline și ajunge prin acestea la studiul excreției la nevertebrate ; cercetează apoi aparatul respirator, studiind astfel mecanismele de respirație și reglarealor nervoasă la multe nevertebrate. Buddenbrock a fost un deschizător de drumuri în multe ramuri ale fiziologiei comparate. „Sînt două feluri de cercetători — spunea el — : unii care deschid cărări noi în pădurea seculară, alții care merg numai pe autostrăzi. Eu aș dori să mă consider printre cei dinții”. Drumul acesta este însă și cel mai greu. în toate lucrările sale Buddenbrock apare ca un biolog evoluționist. El întreprinde studii de fiziologie comparată pentru a descifra mecanismele de evoluție și a înțelege astfel drumul deschis de filogenie. Cercetarea numai in domeniul morfologiei nu l-a satisfăcut niciodată, considerînd că aceasta este ca o haină care ascunde adevărul viului, care nu poate fi înțeles decît dacă îi cunoaștem cauzalitatea și legătura cu factorii de mediu. Bazat pe aceste concepții, a combătut teoria mecanicistă a tropismelor’ formulată de J. Loeb, arătind că animalele nu sînt mașini care au numai reacții pozitive sau negative, ci, datorită sistemului lor nervos, ele sînt indivizi ce analizează excitantul din mediu și reacționează față de acesta în funcție de starea lor fiziologică. în 1937 scrie, un prim tratat de fiziologie comparată (Grundriss der vergleichende Physio- logie) în două volume, care a constituit cartea de bază pentru generații întregi de fiziologi. Avînd însă o enormă capacitate de lucru, pregătește o ediție mult mai vastă a acestui tratat, care apare începînd din 1952 în șase volume de Vergleichende Physiologie, și anume : voi. I (1952) Sinnesphysiologie; voi. II (1953) Nervenphysiologie; voi. III (1956) Ernăhrung, Wasser- haushall und Mineralhaushalt der Tiere; voi. IV (1958) Hormone; vol.V (1961) Physiologie der Erfolgsorgane; voi. VI (1964) Blut, Atmung, Exkretion. După cum se vede, în aceste volume este cuprinsă aproape toată fiziologia animalelor. Fiecare capitol și subcapitol este însoțit de o literatură bogată, fiind citate în total peste 5 000 de titluri. Buddenbrock a fost unul dintre fiziologii care au contribuit la fundamentarea teoretică și practică a unei noi discipline a biologiei, independentă de zoologie, fiziologia comparată. Astăzi fiziologia comparată este una dintre disciplinele de bază ale biologiei și tot viitorul aces- teia se îndreaptă spre înțelegerea fenomenelor’ de viață pe care le studiază. Cele două tratate de fiziologie comparată publicate de Buddenbrock au contribuit din plin tocmai la această poziție-cheie. Viața lui Buddenbrock s-a desfășurat între cele două războaie mondiale. în timpul celui dintîi, ca locotenent pe front, a descoperit o reacție a insectelor numită „Lichtkompass”. In cel de-al doilea, fiind prea bătrîn, nu a participat activ, ci a fost doar un martor îndurerat al drumului care a dus Germania la distrugere. Mare parte din materialul său de cercetare și de fișe i-a fost distrus. Deși în condiții grele, lipsit de ajutoare, în 1958 continuă munca de finisare a operei sale, care cunoștea o tot mai mare circulație pe întreg globul. în cele 6 volume, Buddenbrock a expus mai mult faptic materialul, pe alocuri cu slabe încercări de interpretare, dar experiențele reproduse sînt extrem de precise, clare, iar rezultatele integrate într-un ansamblu cauzal. Considerăm că cele 6 volume de fiziologie comparată ale lui Buddenbrock constituie etapa de bază de la care pornesc astăzi toate cercetările în fiziologia animalelor. Este foarte regretabil că nu s-a păstrat o listă completă a lucrărilor lui Buddenbrock. Probabil că ea s-a pierdut în timpul războiului. Din materialul pe care îl am la dispoziție grație bunăvoinței docentului E. Thomas de la Institutul de zoologie fiziologică din Mainz, unul dintre elevii maestrului, am putut alcătui o bibliografie incompletă, din care subliniez alte cîteva lucrări de seamă ale lui Buddenbrock : Das Liebesleben der Tiere (1953), Die Welt der Sinne (1959), Bilder aus der Geschichle biologischer Grundprobleme (1930), Vergleichend physio- logisches Praktikum (1936), în colaborare cu G. Studnitz. Buddenbrock a fost un cercetător profund, serios, un om de o răbdare extraordinară, de o îndemînare experimentală rară. Rezultatele pe care le-a obținut în studiul diferitelor teme cercetate au intrat ca definitive în patrimoniul fiziologiei comparate. întreaga sa viață constituie un exemplu de abnegație și muncă asiduă în domeniul biologiei. LISTA PARȚIALĂ A LUCRĂRILOR PUBLICATE DE W. v. BUDDENBROCK 1910: Dissertation, Univ. Heidelberg; 1911; Untersuchungen ii. d. Schwimmbetvegungen u. Stalocysien der Gatung Peclen, Sitzungsber. d. Heidelberg Akad., Kl., VIII., p. 1 — 24; în colab. cu CI. Hamburger, Nordische Ciliata mii Ausschluss d. Tintinoidea, în cartea lui Brandt u. Steine ; 1912; Ober die Funktion der Stalocysien in Sande grabener Meereslerne, Biol. Ztbl., III, p. 9; 1913; Ober die Funktion der Stalocysien von Branchioma varia, Verhandl. Nat. Hist. Med. Heidelberg, XII, p. 2; 1914; Ober die Orientierung der Krebse in Raum, Zool Jb., Abt. allg. Zool. u. Physiol., XXXIV, p. 480 — 514; 1915 : Stalocysien von Pecten, ihre Hislologie und Physiologie, Zool. Jb. Abt. allg. Zoii. u. Physiol., XXXV, p. 301—356; Die Tropis- mentheorie von Jaques Loeb, Biol. Zbt. XXXV, p. 481 — 506; 1917: Die Lichlkompass-beive- gungen bei den Insekten, Sitzungsverh. d. Heidelb. Akad., p. 3 — 26 ; 1919 ; Die vermiitliche Losung der Hal terenfrage, Pfliigers Arch. CLXXV, p. 125 — 164 ; 1920 : Beobachtungen li. einige nene oder tvenig bekannle marine Infusorien, Arch. f. Protistk. XLI, 120 — 126; 1921 : Der Rythmus der Schreitbewegungen der Slabheuschrecke Dixippus, Biol. Zbl., XLI, p. 41—48 ; Die Handlungstypen der niedere Tiere und ihre lierphysiologische Beiverlung, Beri. klin. Wschr., XXXII, p. 923 — 1003 ; 1922 : Untersuchungen ii. d. Mechanismus des photolropen Betvegungen, Wiss. Meere- sunters. Helgoland, XV; în colab. cu G. Rohr, Ober die Ausatmung der Kohlensăure bei Luft- menden Wasserinsekten, Pfliigers Arch., CXCIV, p. 218 — 223; în colab. cu G. Rohr, Einige Beobachtungen ii. d. Einfluss der Temperalur auf den Gasstoffwechsel der Insekten, Pfliigers Arch., CXCIV, p. 468 — 472 ; 1930 : Beitrag zur Hislologie u. Physiologie der Raupenhăutung mit beson- derer Beriicksichtigung der Versonschen Driisen, Z. Morph. u. Okol. Tiere, XVIII, p. 701 — 725; Bilder aus der Geschichle biologischer Grundprobleme, Edit. Borntrager, Berlin : 1931 ; Unter- suchungen ii. d. Hăulungshormone der Schmelterlingen, Z. vergi. Physiol., XIV, p. 415 — 428; 1932; Bryozoa Ecloprocta, Handworterb. d. Naturwiss., II, p. 264 —280; 1936; în colab. cu G. Studnitz, Vergleichend physiologischeș Praktikum, Edit. J. Springer, Berlin ; 1937; Grun- driss der vergleichende Physiologie, 2 voi. Edit. Borntrager, Berlin ; 1938; Einige Beobachtungen liber die Tăligkeit der Wasserlungen der Holothuriden, Z. vergi. Physiol., XXVI, p. 303 — 306; 1939 ; Ober die Abhăngigkeit der Atmung von Sauersloffdruck, Nova Acta Leopoldiana, VI, p. 1 — 8 ; Die physiologischen Arbeilen fur die Deutsche Wissenschaflliche Kommission fiir Meeres- forschung, Ber. dtsche Wiss. Kommis. f. Mecresforschung, IX, p. 218 — 222; 1947 : Einige Be- merkungen zum Wasseraushalt der Wasserliere, Experientia, III, p. 52 ; 1951 : în colab. cu 94 NECROLOG 4 R. Faust, Die Regulierung der Gleichgeivichtes der hdheren Dipteren durch Halteren, Experientia, VII, p. 265; 1952-1964: Vergleichende Physiologie, în 6 voi. Edil. Birkhauser, Berna; 1953 : Das Liebesleben der Tiere, Edit. Athăneum, Bonn ; 1954 ; Die Welt der Sinne, Edit. J. Springer, Berlin ; în colab. cu Moller-Racke, Untersuch. ii. d. Oplmotorik u. die Retinale Bildverschiebung bei den Kornkăfem Calandra oryza u. C. granaria, Zool. Jb. Physiol., LXV, p. 141—236; în colab. cu Moller-Racke Nene Experimente ii. d. Augenstilbeivegungen von Carcinus moenas, Experientia, X, p. 333. Acad. Eugen A. Pora VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ The Fifth International Thyroid Conferenee (A 5-a conferință internațională asupra tiroidei) A 5-a conferință internațională asupra tiroidei s-a ținut la Roma între 23 și 27 mai 1965, sub președinția prof. Catalo Cassano. Unul dintre cei patru vicepreședinți ai conferinței a fost și acad. Șt.-M. Milcu. în total au fost prezentate 390 de lucrări, dintre care 128 de lucrări susținute în 16 ședințe de lucru, 148 de comunicări prezentate în 8 ședințe in jurul mesei rotunde, iar restul de 114 lucrări au fost depuse la biroul conferinței. Rezumatele lucrărilor prezentate în ședințele de lucru au fost publicate în limbile engleză, italiană, franceză și germană, intr-un frumos volum înmînat participanților. Textul in extenso al lucrărilor conferinței va fi publicat pînă la sfîrșitul anului 1965. Lucrările expuse au reflectat diferite aspecte ale problemelor privind tiroida : biochimia, cinetica iodoproteinelor, ontogenia tiroidei, gușa endemică, metabolismul în afecțiunile tirol- dicne, relațiile cortico-tiroidiene, metabolismul hormonilor tiroidieni, relațiile tiroido-endocri- niene etc. Foarte multe lucrări s-au referit la celula tiroidiană : mitocondrii, enzime, formarea triiodotironinei, grupările SH etc. Hormonul tireotrop a fost de asemenea mult studiat. S-a demonstrat existența unui factor exoftalmogen în afara TSH. Mai mult de jumătate din volumul rezumatelor lucrărilor se referă la patologia tiroidiană, cancerul tiroidian fiind mult dezbătut. Asupra noutăților științifice pe care le-a adus conferința în problemele tiroidei se vor face ulterior dări de seamă. Aș dori să ilustrez lucrările acestei conferințe prin cîteva date statistice. Au participat 41 de țări, repartiția lucrărilor fiind următoarea : Numărul lucrărilor în șed. de la masa comunicări rotundă depuse total S.U.A. 41 40 29 110 Anglia 20 17 11 48 Italia 10 19 2 31 Franța 15 6 9 30 România 3 4 15 22 Ungaria 3 3 8 14 R.D.G. și R.F.G. 4 6 3 13 Belgia 6 5 — 11 Austria 1 5 3 9 Canada 2 6 8 Polonia — 1 7 8 Elveția 3 3 1 7 Australia 1 3 2 6 Suedia 1 3 2 6 96 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ 2 în șed. de co- municări la masa rotundă depuse total Brazilia 2 2 1 5 Izrael 2 1 2 5 Cehoslovacia 1 3 1 D Iugoslavia — 3 2 5 Finlanda 2 1 1 4 Argentina 1 1 2 4 Danemarca 1 1 2 4 Spania 1 1 2 4 Olanda 1 1 2 4 Japonia 3 — — 3 Bulgaria 1 1 1 3 Grecia 1 2 — 3 Chile 1 1 — 2 Mexic 1 1 — Ecuador, Liban, Columbia, Turcia, Nigeria (cîte una) — 1 — 5 Irak, Peru, Egipt, Norvegia, Luxemburg, Venezuela, Paraguay — — 1 7 Total : 128 148 116 392 Din aceste date reies citeva concluzii, care se verifică și pe alte căi. Studiul tiroidei este foarte extins în S.U.A., Anglia, Franța și România. Italia fiind țara-gazdă, nu intră aici in dis- cuție. Cele 22 de lucrări românești au reprezentat 5,6 % din totalul lucrărilor. Este un procent destul de mulțumitor pentru noi. Școala endocrinologică românească, condusă de acad. Șt.-M. Milcu este bine cunoscută în toată lumea și se afirmă continuu pe această linie la toate întrunirile internaționale. Recenta lucrare asupra Fiziopatologiei tiroidei, apărută în 1964 sub conducerea sa, reprezintă o contri- buție însemnată la studiul tiroidei, expunînd multiplele căi noi de cercetare asupra acestei glande. Ar fi fost de dorit ca lucrarea să fi apărut într-o limbă străină pentru ca să fie accesibilă și specialiștilor din alte țări. Dintre cele 22 de lucrări românești 20 provin din București și două din Cluj. Autorii aces- tora, în număr de 47, sînt următorii : Angelescu E., Bălan M., Bunea M., Carapancea M. T., Chivu V., Ciocîrdia C., Damian A., Dinulescu E., Dragomirescu M., Drafta D., Fabian N., Fekete T., Florea .1., Gherghinescu B., Ghinea E., Gligore V., Holan T., Holban R., loanițiu D., Lupulescu A., Măicănescu M., Milcu St.-M., MotocuM., Maximilian C., Merculiev E., Negoescu I., Opran H., Oprișan R., Oproiu A., Petrea I., Petrescu C., Petrovici A., Pop A., Pora E., Potorac E., Săhleanu V., Simionescu L., Stamatescu R., Stancu H., Stancu-Ardeleanu A., Sterescu N., Stoenescu D., Stroe E., Toma V., Tomorug E., Varady C., Waitsuk P. Enumerarea reflectă faptul că tiroida constituie obiectivul cercetărilor a numeroși spe- cialiști medici, biologi și fizicieni români. Lucrările din țara noastră prezentate la conferință sînt la un nivel cel puțin tot atît de înalt ca oricare altele. Pe plan mondial România ocupă un loc de frunte în domeniul endocri- nologiei, în special în problemele privind tiroida. Este necesar ca acest loc să-l păstrăm sau chiar să ajungem la un stadiu și mai avansat. Acad. E. A. Pora RECENZII E. H. EASON, Centipedes of the British Isles (Centipedele (chilopodele) din Insulele Britanice) Edil. Frederick Warne & Co. Ltd., Londra, 1965, 294 p., 494 fig. și 5 foto. Lucrarea cuprinde o parte generală și o parte de sistematică. în partea generală autorul tratează următoarele capitole : introducere, istoric, morfologie externă și internă, biologie, dis- tribuție geografică, clasificare și indexul speciilor. Deși sumare, aceste capitole cuprind toate datele necesare determinării unui chilopod. Partea generală este restrînsă, deoarece în partea de sistematică sînt descrise la fiecare ordin particularitățile morfologice ale grupului respectiv. Considerăm că era foarte util dacă autorul făcea o analiză zoogeografică mai amănunțită și dacă aborda și problema filogeniei acestui grup, deoarece ambele probleme interesează in mod deosebit pe biologi. în partea de sistematică a lucrării sînt tratate cele patru ordine ale acestei clase : Geophilo- morpha, Scolopendromorpha, Lithobiomorpha și Scutigeromorpha. Ordinul Geophilomorpha este reprezentat de 23 de specii. Din ordinul Scolopendromorpha sînt descrise trei specii, aparținînd genului Cryptops. Ordinul Lithobiomorpha este reprezentat prin 16 specii aparținînd genului Lithobius și una genului Lamyctes. Ordinul Scutigeromorpha cuprinde o singură specie, Scutigera coleoptrata (L.). Din lucrare rezultă că fauna de chilopode a Insulelor Britanice este relativ săracă, cuprinde puține forme, iar dintre acestea numai L. variegatus și N. souletina breviar sînt endemice, cele- lalte avînd o largă răspîndire. Fiecare specie este descrisă amănunțit, scoțîndu-se în evidență caracterele specifice. Desenele scheihatice, clare și bine executate, contribuie la o și mai bună identificare a speciilor descrise. Cheile dc determinare sînt întocmite cu multă pricepere și competență, fapt ce permite o ușoară folosire a lor. La Lithobiomorpha autorul putea să întocmească cheie de determinare atît pentru masculi, cit și pentru femele, fapt ce ar fi ajutat foarte mult determinarea. Considerăm binevenită apariția acestei lucrări, deoarece ea completează o lacună din lite - ratura de specialitate, permițînd o mai bună cunoaștere a faunei, precum și a arealului ocupat dc diferitele specii. Cartea este de un real folos nu numai specialiștilor in acest grup, ci și diferi ților cerce- tători din colectivele de biologie ale institutelor de cercetare și din muzeele noastre regionale. Considerăm că era util dacă autorul prezenta la fiecare specie sinonimiile și lucrările în care au fost descrise pentru prima dată diferitele specii. Pentru cercetători care nu lucrează pe lîngă o bibliotecă mare aceste date erau de un real folos. Dintre speciile descrise, Lithobius curtipes L. K. este Lithobius baloghi Loksa. Descrierea dată acestei specii, precum și toate figurile, pledează pentru aceasta. Mult timp diferiții cerce- tători, conducîndu-se după diagnoza sumară dată speciei L. curtipes, nu au sesizat existența 7 - e. 4580 RECENZII 98 speciei L. baloghi. Cele două specii sc deosebesc cu multă ușurință una de cealaltă, prin gheara piciorului 15, prin conformațiile sexuale de pe tibia piciorului 15 de la mascul, ca și prin spinu- lație. L. baloghi pare a fi o specie mai primitivă, iar arealul său discontinuu ne face să presupunem că avem de-a face cu un relict. în România ea ocupă înălțimile mari (peste 1 800 m), dar se cuiioaște șl din cîteva localități de joasă altitudine (Băile Homorod și Sîngiorz-Băi); de asemenea mai apare într-o localitate din Ungaria (Bătorliget), în Ribinsk (U.R.S.S.), iar acum o întîlnim și în Insulele Britanice. Trebuie menționat că în toate aceste localități se găsește numai pe porțiuni restrînse, am putea spune pe anumite „insule”. Dacă este o specie relictă, se poate trage concluzia că toate aceste „insule” au fost în timpul glaciațiilor locuri de refugiu pentru diferite specii și că ghețarii nu s-au întins și peste aceste „petice de pămînt”, lăsînd fauna așa cum a fost Înainte de glaciație. Studiul amănunțit al răsplndirii acestei specii și a altora de acest gen considerăm că ar putea da răspuns la unele probleme legate de glaciație. Lucrarea se încheie cu un apendice în care sini dezvoltate probleme ca : determinarea, colectarea și conservarea. După aceasta urmează un glosar, bibliografia și indexul. în glosar sînt explicați toți termenii de specialitate, fapt ce permite utilizarea cheilor și a descrierilor de către orice iubitor al naturii. Prin apariția acestui determinator, literatura zoologică s-a îmbogățit cu o carte utilă. Z. Matic :3 RECENZII 99 taxonomice. Astfel sînt prezentate în acest volum 15 genuri, cu 32 de specii și subspecii. La fiecare specie, după indicarea sinonimiilor și a bibliografiei mai importante, urmează o descriere minuțioasă, însoțită de o bogată ilustrație, în cea mai mare parte originală, foarte clară și precisă, ceea ce permite determinarea cu ușurință a speciei respective. De asemenea este indicată la fiecare specie și subspecie răspîndirea ei geografică, dîndu-se și 6 hărți de răspîndire. Gce ce se remarcă însă în mod deosebit este prezentarea foarte amănunțită a biologiei și ecologiei fiecărei specii pe baza celor mai recente date. Volumul de față reprezintă astfel o contribuție înseninată la cunoașterea faunei din R.D.G. și R.F.G. și, în același timp, a faunei întregii Europe. Lucrarea este apărută în condiții grafice foarte bune. 1. Tabacaru DR. H.-E. GRUNER, Krebstiere oder Crustacea, V. Isopoda, 1. Lieferung, in Die Tiertvell Deutschlands, Gustav Fischer, Jena, 1965, partea 51, VII + 149 p., 119 fig. Dintre principalele grupe de malacostracei, în colecția F. Dalii, Die Tierwelt Deutschlands au apărut Decapoda în 1928 și Amphipoda în 1942, ambele datorate lui A. Schellenberg. Volumul de față, cuprinzînd o tratare monografică a ordinului Isopoda — ordin foarte complex prin marea varietate de tipuri și modurile diferite de viață ale reprezentanților săi, — umple o lacună de mult resimțită în literatura de specialitate. Volumul este scris de eminentul carcinolog german dr. Hans-Eckhard Gruner, custode al secției de carcinologie de la Muzeul Zoologic din Berlin. Lucrarea se bazează pe analiza minuțioasă a unui material foarte vast, provenit din muzeele zoologice din Berlin, Flamburg și Miinchen, precum și din colecțiile altor instituții din R.D.G., R.F.G., Austria și Polonia. Partea generală cuprinde cinci capitole : A. Eidonomie ; B. Anatomie ; C. Dezvoltare ; D. Răspîndire și mod de viață ; E. Colectare și preparare. în capitolul „Dezvoltare” sînt date și relațiile de înrudire ale izopodelor cu celelalte peracaride, precum și o schemă a arborelui filo- genctic al malacostraceelor. în partea specială, după cheia de determinare a subordinelor de izopode cu reprezentanți în fauna din R.D.G. și R.F. G„ se tratează subordinele Gnathiidea, Anthuridea, Flabellifera, Valvifera și Asellota, uimind ca celelalte două subordine, Oniscoidea și Epicaridea, să fie descrise în fascicula a Il-a. Este apoi prezentat separat fiecare subordin, dîndu-se clici dc determinare pentru triburi, familii, genuri, specii și subspecii, precum și caracterizările tuturor acestor unități Revista „Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie” — publică articole originale de nivel științific superior, din toate domeniile biologiei animale : morfologie, fiziologie, genetică, eco- logie și taxonomic. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri, schim- buri de experiență între cercetătorii români și cei străini etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente lucrări dc specialitate apărute în țară și peste hotare. notă către autori Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate in tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței nr. 290, București.