COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EUGEN PORA Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA ZOOLOGIE TOMUL 16 1964 Nr. Redactor responsabil adjunct: GR. ELIESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. Membri: M. A. IONESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R. ; V. GHEȚIE, membru corespondent al Academiei R.P.R.; MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei R.P.R.; R. CODREANU, membru corespondent al Academiei R.P.R.; OL GA NECRASOV, membru corespondent al Academiei R.P.R.; V1RGIL GLIGOR, membru corespondent al Academiei R.P.R.; MARIA CALOIANU — secretar de redacție. Pentru a vă asigura colecția completă și primirea la timp a revistei, reînnoiți abonamentul dv. pe anul 1965. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agen- țiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprin. derii și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la repre- zentații săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență, se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie”. APAltE DE 6 OUI PE AN ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI Nr. 290 BUCUREȘTI SUMAR Pag. MARIA CALOIANU-IORDĂCHEL, ELENA HÎRLEA și ANCA PETRESCU-RAIANU, Studiul comparativ al dezvoltării sistemului osos la galinacee ....................... . 471 W. K. KNECHTEL, O nouă specie dobrogeană din genul Thrips * (Thysanoptera)................................... 479 ȘTEFAN IA AVRAM, Un nou opilionid: Platybunus clrdeii n. sp. 481 E. A. PORA și DELTA RUȘDEA-ȘUTEU, Variația N-aminic liber din sînge și ficat în ontogenia puilor de găină din rasa Rhode- Island............................................... . 489 MARIA GHIRCOIAȘIU, E. A. PORA, ECATERINA ROVENȚA și TUDORlȚA GHIRCOIAȘIU, Acțiunea tetraclorurii de carbon asupra acizilor nucleici, glicogenului și activității transaminazice din ficatul și tegumentul de șobolan .... 493 GH. BURLACU, CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU, R. MEȘTER și GH. APOSTOL, Cercetarea efectului adrenalinei asupra metabolismului energetic și asupra ADS a alimentelor, la unele specii de păsări și mamifere..................... 501 CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU și I. MOTELICĂ, Acțiunea adrenalinei asupra glicemiei unor reptile.......... 515 C. VLĂDESCU, Influența temperaturii asupra glicemiei la Emys orbicularis L...................................... 521 GH. APOSTOL și GR. STRUNGARII, O nouă tehnică de implan- tare a electrozilor cronici, corticali și subcorticali, la iepure . 529 ST. OPRESCU, Cercetări asupra însușirilor histologice ale pielii la descendmți sub influența hrănirii diferențiate a mamelor, la specia ovină.................................. 533 M. HAMAR, GH. ȘUTEU și MAIA ȘUTOVA, Studiul sectorului individual și al activității diurne la orbete (Spalax leucodon Nordm.), prin marcare cu Co60 .......................... 541 N. BODEANU, Contribuții la studiul cantitativ al microfit^ento- sului de la litoralul romînesc al Mării Negre........... 553 I. POPOVICI și I. LAZĂR, Cercetări asupra acțiunii zoopatogene a cîtorva specii de bacterii din genul Erwinia ...... 565 ' Pag,. C. WITTENBERGER, Observații asupra ritmicității perioadelor de acti- vitate și de repaus la Actinia equina . . . . . . . . ... . . 571 MARGARETA CANTOREANU, Contribuții la cunoașterea biologiei spe- : ciei Erythroneura alneti Dahlb. (Homoptera-Aiichenorrhynchd) . . . 573 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ......................... 577 RECENZII ................................... 579 INDEX ALFABETIC......................... 581. « STUDIUL COMPARATIV AL DEZVOLTĂRII SISTEMULUI OSOS LA GALINACEE* DE MARIA CALOIANU-IORDĂCHEL, ELENA HÎRLEA și ANCA PETRESOU RAIANU 591(05} Autorii au urmărit mersul osteogenezei și ritmul de creștere a oaselor lungi în stadiul embrionar la patru rase de găini și doi metiși. Din studiile macro- și microscopice (diferențierea țesuturilor, frecvența diviziunilor celulare, intensitatea procesului de formare ă țesutului osos periostic și encondral, precum și-procesul de remaniere a acestuia) a reieșit că în aceleași condiții de incubație ritmul dezvoltării scheletului la rasele studiate este diferit. Problema dezvoltării scheletului la un grup de vertebrate atît de interesant cum sînt păsările a fost abordată de multi cercetători. Studiile numeroase întreprinse au încercat să explice : dezvoltarea scheletului la diferite specii de păsări (4), (6), (9), (10), (7), (11), (5), formarea primor- diilor acestuia (12), (14), (8), (13), mecanismul osificării și al creșterii oaselor în lungime (5), (7), (3) etc. Un studiu comparativ al dezvoltării scheletului la diverse rase ale aceleiași specii însă — după cunoștința noastră — nu s-a făcut, de aceea spopul lucrării de față îl constituie tocmai cercetarea fazelor de dezvoltare a scheletului și în special a oaselor lungi la mai multe rase de găini. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Materialul recoltat pentru cercetare aparține exemplarelor de Rhode-Island, Plymouthr Cornish, Leghorn, Cornish x Plymouth și Rhode-Island x Cornish. Dezvoltarea embrionilor tu- turor exemplarelor din rasele citate a decurs în același timp și în condiții identice, iar recoltările * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie,”, 1964., 9, 6, p. 367 (în limba franceză). I ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 471-477 BUCUREȘTI 1964 ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 469 -584 BUCUREȘTI 1964 472 MARIA CALOIANU-IORDĂCHEL și COLABORATORI 2 3 DEZVOLTAREA SISTEMULUI OSOS LA GALINACEE 473 și fixările de embrioni întregi său porțiuni de schelet au fost făcute paralel. Intervalul la care s-au luat probele a fost de 4 —5 zile. Pentru studii morfologice macroscopice s-a folosit materialul proaspăt și formolizat, iar pentru studiile histologice s-au utilizat fixatori ca : alcool-formol, amestecul lui Bouin, lichidul lui Miiller. Decalcifierea scheletului înainte și după ecloziune s-a realizat cu acid tricloracetic 5 %. Secțiunile executate în diferite planuri și cu grosimea de 4 —8 p, au fost colorate cu hem- alaun-eozină, verde-lumină sau albastru de metil, Azan și hematoxilină ferică după metoda Hedienhăin, toluidină și acid picric după metoda Schmorl în modificarea Pechet, roșu de Congo1* REZULTATE OBȚINUTE Dezvoltarea scheletului la găină, ca de altfel și dezvoltarea întregului organism al păsărilor, se realizează mult mai repede în comparație cu alte vertebrate. Astfel, la a 5-a zi de dezvoltare embrionară, scheletul embrionului de găină, la toate exemplarele studiate, a parcurs prima etapă caracterizată prin : aglomerarea de celule mezenchimale stelate asemănă- toare cu celulele mezenchimale ale întregului organism, dar cu proprietăți osteogene, dezvoltarea cantitativă a substanței fundamentale și începutul dezvoltării sistemului de fibre argentafine. Celulele proliferează intens, ducînd la apariția și creșterea mode- lului precartilaginos al scheletului, la dezvoltarea mugurilor membrelor, care sînt evidenți în ziua a 5-a de dezvoltare embrionară. Structura este foarte asemănătoare la toate rasele studiate. S-ar putea vorbi de foarte mici diferențe de creștere a scheletului luat pe elemente. însă aceasta nu afectează caracterul dezvoltării și chiar creșterii scheletului în perioada de timp de 5—7 zile. Caracteristic pentru toate este faptul că, paralel cu îngroșarea țesutului în primoidiu, celulele continuă intens să se dividă, modificîndu-și treptat și forma din stelată în celulă oval-rotundă fără legături cu celulele vecine. în jurul primordialul diferențiat se dispun cîteva rînduri de celule mai tinere și mai puțin avansate în diferențiere, care alcătuiesc pericondrul. La un studiu mai amănunțit al preparatelor executate la membrele embrionilor (insistăm asupra oaselor lungi ale membrelor deoarece aici se petrece procesul cel mai complet de osificare encondrală și periostică și în plus apar deosebirile cele mai evidente), vom observa că : Scheletul membrelor, ca de altfel întreg scheletul corpului, este reprezentat în general printr-un model cartilaginos plin, care are aproape forma osului ce-i va lua locul mai tîrziu. Am subliniat scheletul în general, fără precizarea unei anumite porțiuni, deoarece se cunoaște faptul că dezvoltarea membrelor se petrece în direcție proximo-distală. Și dacă la a 9-a zi humerusul, radiusul și ulna la aripă, iar la picior femurul, tibia și în parte tarso-metatarsul sînt formate din cartilaj tipic hialin, degetele aripii și piciorului sînt mai puțin dezvoltate. 1 în recoltarea unei bune părți a materialului am primit sprijinul prof. M. D in u, căruia ținem să-i exprimăm profunda noastră recunoștință. Celulele cartilaginoase din humerus și femur continuă să se dividă. . Astfel, întîlnim diviziuni mitotice active atît în cartilajul epifizar, în pericondru, cît și în porțiunea diafizară a modelului cartilaginos (pl. I, A). La țesutul cartilaginos hialin se adaugă permanent elemente noi, tinere, produse ale pericondrului, unde celulele continuă să se înmulțească încă mult timp. Oondroblastele pătrund în masa cartilajului, transformîn- du-se în coiidrocite. Acest proces repetat de histogeneză asigură creșterea^ modelului cartilaginos. De la această etapă a dezvoltării embrionare însă, încep să se con- tureze deosebiri în structura scheletului membrelor la diferitele rase. Mitozele rare la Leghorn și Cornish sînt mai frecvente la Bhode-Island, Rhode-Tsland x Cornish și abundente la Plymouth și Cornish x Plymouth. Diviziunile celulare sînt mai numeroase în pericondru- și straturile externe ale cartilajului epifizar față de cartilajul diafizar. Acesta din urmă, pe măsură ce se apropie de mijlocul diafizei, este supus unui proces de hiper- trofiere mai intens la Leghorn și Cornish și mai slab accentuat la cele- lalte rase. Trebuie subliniat faptul că deosebirile se referă la același tip de os la toate exemplarele studiate, și anume la femur și humerus (acestea sînt foarte asemănătoare ca structură). Dacă vorbim de celelalte oase ale membrelor, trebuie să ținem seama de variațiile fiecăruia dintre ele în raport cu dezvoltarea celui luat ca unitate de comparație. Histogeneză deși în linii mari parcurge aceeași etapă, aspectul fiecărui os variază. La a 8-a — a 9-a zi de dezvoltare embrionară se remarcă și începutul unui proces calitativ nou, distrugerea treptată a celulelor cartilaginoase și formarea țesutului osos. Datorită, unor cauze explicate diferit de unii autori (2), (7) etc., la nivelul porțiunii centrale a diafizei, în țesutul conjunctiv al pericondrului, care devine periost, apar primele puncte de osificare (pl. I, B). Acestea se dezvoltă și cuprind regiunea diafizară a viitorului os, înaintînd atît spre epifize, cît și în adîncimea diafizei. Paralel și țesutul cartilaginos al diafizei este supus unui fenomen de hipertrofiere și condroliză. începutul acestui proces de liză a celulei cartilaginoase este influențat de pătrunderea vaselor sanguine și a celulelor mezenchimale de la exterior prin ruperea manșonului osOs. Acest proces masiv începe mai devreme, deoarece la a 9-a zi de dezvoltare embrionară la reprezentanții raselor Cornish și Leghorn modelul cartilaginos al humerusului, în dreptul porțiunii centrale a diafizei, prezintă un manșon de țesut osos care în secțiunea transversală apare ca o dungă fină intens albastră la colorarea cu Azan. La Plymouth manșonul osos se ondulează, pătrunzînd în masa cartilajului diafizar. în unele porțiuni el se rupe și țesutul mezenchimal scheletogen ajunge în contact direct cu cartilajul diafizar. La Rhode Island și Cornish x Plymouth, asemănător păsărilor din rasa Cornish manșonul este fin conturat și cu două-trei rînduri de preosteo- blaste. Paralel, în interiorul modelului cartilaginos, ca și în stratul con- junctiv înconjurător, celulele continuă să se dividă mitotic. Interesant este faptul că centrul porțiunii diafizare a humerusului este ocupat de un țesut cartilaginos compact încă, nehipertrofiat. DEZVOLTAREA SISTEMULUI OSOS LA GALINACEE 475 474 MARJA CALOIANU-IORDĂCHEL și COLABORATORI 4 în timp ce procesul osificării din porțiunea periostului diafizar începe slab în humerus, radius, cubitus, femur și tibie, la a 9-a zi de dez- voltare embrionară vîrful aripii și metatarsul nu prezintă decît un început de acumulare a substanței fundamentale în dreptul viitorului periost iar falangele se află în stadiul precartilaginos. în dezvoltarea ulterioară a embrionilor, scheletul continuă să crească O dată cu creșterea totală a organismului. Aripa are o orga>nizare mai adecvată, căpătînd în mic aspectul aripii definitive. Al doilea deget al aripii ajunge la aproximativ aceeași proporție față de întreaga aripă, ca la embrionul definitiv format. De asemenea crește intensiv partea infe- rioară a picioarelor. Procesul de osificare continuă și se intensifică. Analizînd de exemplu structura humerusului la a 15-a — a 16-a zi de dezvoltare embrionară, se observă că la periferia osului, din direcția periostului au crescut noi mase de țesut osos, care formează un strat periostic compact. în secțiune longitudinală el apare sub forma cîtorva travee osoase paralele atît între ele, cît și cu axul longitudinal al osului, iar între ele pătrund vase sanguine. De-a lungul osului, cartilajul prezintă mai multe regiuni bine dis- tincte (2). De la extremitățile epifizare unde celulele cartilaginoase sînt foarte dese și continuă să se dividă mitotic (pl. III) înaintînd spre diafiză, condrocitele se modifică supunîndu-se unui proces de hipertrofiere și degradare atît a conținutului citoplasmatic, cît și a celui nuclear (pl. IV). Procesul de liză a cartilajului este limitat în acest stadiu la spații mici. Pe măsura dezvoltării osului, cuprinde întreg cartilajul diafizar (pl. IV) și înaintează mult spre epifiză. în locul cartilajului se dezvoltă țesut osos encondral. Numeroase vase de sînge pătrund în interiorul acestuia, participînd cu elementele pe care le aduc la formarea măduvei roșii în. centrul canalului diafizar format. Condrocitele din regiunea epifizară continuă să se dividă activ (pl- II, A, B, C și D). în acest timp cartilajul hialin este străbătut de vase sanguine pătrunse din periost în diafiză. Acestea, deși deocamdată nu au provocat nici un fel de modificări în țesutul cartilaginos înconjurător, vor grăbi mai tîrziu osificarea. Numeroase vase se remarcă și, în zona diafizară la nivelul țesutului encondral, fapt ce dovedește un proces intens de dezvoltare și creștere a osului. Asemănător tuturor raselor este numărul mic al osteoclastelor dintre lamelele osoase, fapt care duce la ideea că în această perioadă predomină procesul de formare a țesutului osos primar, iar distrugerea și înlocuirea lui cu țesut osos periostic definitiv se vor intensifica mai tîrziu. Raportat la întregul ansamblu al structurii osului, exemplarele din rasa Oornish se situează pe o poziție mai avansată față de reprezentanții rasei Leghorn, apropiată față de Oornish x Plymouth și mai puțin avansată față de rasele Rhode-Island, Plymouth și Rhode-Island x Oornish. Frecvența diviziunilor mitotice în humerus la această vîrstă este de asemenea diferită. Astfel, cel mai puțin se întîlnesc la rasele Oornish și Rhode, apoi în ordinea creșterii intensității la rasele Leghorn, Plymouth, Oornish x Plymouth și Rhode-Island x Oornish. Numărul vaselor sanguine pătrunse de la exteriorul osului este numeros la toate rasele, deci orientarea și frecvența lor în interiorul osului sînt diferite. Să analizăm de exemplu femurul. La reprezentanții rasei Oornish, ca și la Rhode-Island x Oornish, vasele sînt mari și înain- tează pe laturile osului departe în epifize. La Plymouth vasele sînt mai mici și înaintează spre epifize prin porțiunea centrală a osului. Asemănător .se prezintă și femurul la Leghorn și Oornish x Plymouth. La Rhode-Island observăm un număr masiv de vase sanguine care pătrund spre epifize atît lateral, cît și median. în ceea ce privește procesul de liză a cartilajului diafizar, el este foarte intens la rasele Oornish, Leghorn, Rhode-Island x Oornish, Oor- nish x Plymouth și mai scăzut la Plymouth. Prezența osteoclastelor, atît în humerus, cît și în femur, este slabă, fapt care duce la ideea că în această perioadă predomină procesul de for- mare a țesutului osos primar, iar distrugerea și înlocuirea lui cu țesut osos periostic definitiv se vor intensifica mai tîrziu. Toate aceste diferențe în structura humerusului și a femurului dovedesc de fapt o exprimare variată a aceluiași proces de dezvoltare și creștere â osului, care la această etapă se caracterizează printr-un început intens de creștere, ce va atinge maximumul la ecloziune, și conti- nuarea formării țesutului osos primar. Un proces nou care capătă proporții în dezvoltarea ulterioară a scheletului membrelor este cel de distrugere a țesutului osos format și creării de țesut osos periostic haversian. El este marcat de creșterea consi- derabilă a numărului de osteoclaste și condroclaste care se întîlnesc de-a lungul benzilor osoase, precum și . a celor cartilaginoase, contribuind la transformarea acestora. în felul acesta la ecloziune țesutul osos haversian înconjură întreaga diafiză. El este format' dintr-un rînd de osteoni în apropierea epifizelor și două-trei rînduri în porțiunea mediană a diafizei {pl. V, A și B). ' . Țesutul cartilaginos diafizar este puternic hipertrofiat și, dacă la Rhode-Island și Oornish liza acestuia este relativ intensă, la Leghorn și Plymouth crește, atingînd maximumul la Oornish x Plymouth și Rhode- Island x Oornish. Procesul de liză a cartilajului înaintează mult spre epifize și spre ■deosebire de humerus, la femur lamelele osoase înaintează mult spre epifize, pătrunzînd chiar în cartilajul acestora. Cu excepția exemplarelor rasei Oornish și Rhode-Island, celelalte rase prezintă o fază și mai avansată. De remarcat este însă faptul că în epifize, deși apar și abundă vase de sînge, procesul de osificare nu începe la această vîrstă, ci mai tîrziu în perioada posteclozională. Deci, pînă la ecloziune, scheletul parcurge o serie de etape în dife- rențierea și creșterea sa și se conturează cu o formațiune care, va fi înlo- cuită de țesutul osos definitivi' Caracteristic pențru toate rasele studiate este faptul că, în aceleași condiții de incubație, prima etapă de dezvoltare este parcursă în aceeași perioadă de timp. PLANȘA III Secțiune longitudinală în tibie la a 15-a zi de dezvoltare embrionară la rasa Cornish. 1, Caftilagiu hialin; 2, zona cartilagiului cu aspect seriat; 3, cartilasiu hipertrofiat; 4, spatii în care pătrund vase de sînge și elemente ale țesutului conjunctiv (col. Azan. Desen oc. 10 x, ob. 40 x). PLANȘA V PLANȘA IV Secțiune longitudinală în falanga membrului inferior. Procesul de osificare a cuprins întreaga regiune diafizară (Cornish, 15 zile de dezvoltare embrionară). 1. Periost; 2, lamele osoase; 3, osteocite; 4, osteoblaste; 5, zona de eroziune a cartilajului (col. Azan. Desen oc. 10 x , ob. 40 x). A. ~ Secțiune transversală în femurul embrionului de Leghorn la ecloziune. Manșonul osos format dintr-un rînd de osteoni. Periost; 2, osteoni; 3, osteocite; 4, osteoblaste; 5, cartilagiu; 6, vase de sînge (col. Azan. Desen, oc. 10 x , ob. 40 x). B. — Aspectul aceluiași os în secțiune longitudinală. L Periost; 2, tesut osos; 3, vas de sînge pătruns în masa cartilagiului diafizar (col. Azan. Desen oc. 10 x, ob. 40 x). 7 DEZVOLTAREA SISTEMULUI OSOS LA GALINACEE 477 Procesul următor de dezvoltare a scheletului este diferit la exem- plarele studiate și se manifestă printr-un ritm deosebit în diferențierea și creșterea acestuia. , Ținînd seama de caracteristicile structurale ale scheletului membrelor (diferențierea țesuturilor, frecvența diviziunilor celulare, intensitatea pro- cesului de formare a țesutului osos periostic și encondral, precum și pro- cesul de distrugere și remaniere a acestuia), diferențele dintre rasele stu- diate se pot prezenta grafic în felul următor (fig. 1 și 2): Reiese că pînă la a 9-a zi humerusul la reprezentanții raselor Leghorn și Cornish se dezvoltă asemănător, dar mai puțin intens față de grupele următoare Rhode-Island x Cornish, Rhode-Island și Plymouth, Cornish x Plymouth. De la această vîrstă diferențele se accentuează, grupele se desfac și la ecloziune cele mai avansate, atît din punctul de vedere al creșterii, cît și al dezvoltării, apar exemplarele de Cornish x Plymouth și Rhode- Island x Cornish, urmate de Plymouth, Roderlsland, Cornish, pe ultimul loc situîndu-se Leghorn. Deși la toate rasele dezvoltarea femurului marchează o evoluție mai puternică decît a humerusului, diferențele între rase sînt mai largi de la o etapă la alta. La ecloziune reprezentanții Cornish x Plymouth și Rhode-Island x Cornish ocupă de asemenea poziția cea mai avansată, după care urmează Plymouth, Leghorn, Rhode-Island, iar pe treapta cea mai puțin avansată reprezentanții rasei Cornish. Aceste deosebiri sînt puțin pregnante în structura scheletului în momentul ecloziunii, dar pot constitui premise de la care se vor contura deosebirile în dezvoltarea postembrionară a acestuia. BIBLIOGRAFIE , 1. BENNINGHOEE a., Verii. Anat. Ges., 1924, 58, 194 — 215. 2. CALOIANU-IORDĂCHEL M., Revue de biologie, 1961, 6, 3, 295 — 305. 3. , — St. și cerc, biol., Seria biol, anim., 1962,,14, 3, 411 —420. 4. Duval M,. Atlas d’embryologie, Masson, Paris, 1889. 5. Fell H. B., J. Morphol. a. Physiol., 1925, 40, 417. 6. Gross W., Norsk, Geol. tidsskrift, 1938 , 17. 7. Haines R. W., J. Anat., 1938, 72, 323. 8. Hampe A., C. R. Soc. Biol., 1956, 243, 970-973'. 9. LUBOsqn W., Zschr. mikr. Anat. Forsch., 1927,11, 67-171. 10. PETERSEN H., Mbllendorff Hdb. mikr. Anat. d. Mensch, Berlin, 1930, 2. 11. Policard A., L’appareil de croissance des os longs, Paris, 1941. 12. Saunders J. W., Exptl. Zool., 1948, 108. 13. Boul® E., Mbb. AH CCCP, CepnH Bhoji., 1959, 3. 14. ZWILLING E„ Amer. Naturalist, 1956, 90, 853, 257—265. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Laboratorul de morfologie și citologie animală. Primită în redacție la 24 martie 1964. O NOUA SPECIE DOBROGEANĂ DIN GENUL THRIPS (THiSANOPTERA)* DE Academician W. K. KNECHTEL 591(05) ' Se descrie o nouă specie de thysanoptere, Thrips dobrogensis, găsită în Delta Dunării, în împrejurimile orașului Tulcea, pe stuf (Phragmites communis Trin.). în materialul colectat în ultimii ani din Delta Dunării s-a găsit și o nouă specie de thysanoptere, aparținînd genului Thrips, a cărei des- criere o dăm în cele ce urmează L Thrips dobrogensis n. sp. Lungimea corpului 1,2 mm. Culoarea corpului galbenă-brună. Femu- rele de culoarea corpului; tibiile spre vîrf mai deschis colorate; tarsele galbene-deschis. Culoarea articolelor antenale : articolele 1,5, 6 și 7 galbene- brune; articolul 2 galben-brun, spre vîrf mai deschis colorat •, articolul 3 galben; articolul 4 galben-brun-deschis. . Capul mai lat decît lung. Perii interocelari foarte scurți. Lungimea (lățimea) articolelor antenale (p.) : 1 = 20 (28); 2 = 32 (24); 3 = 40 (16); 4=36 (16) ; 5 = 34 (16), conic; 6 = 48 (16); 7 = 18 - 19 (8). Perii pos- terounghiulari ai protoracelui 60 — 70 p. Aripile anterioare ușor întu- necate ; nervura principală cu 4 + 3 -j- 1 + 2 peri; nervura secundară * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”, 1964, 9, 6, p. 375 (în limba germană). 1 Cu această ocazie aducem mulțumiri prof. H. P r i e s n e r pentru bunăvoința de a ne confirma această specie nouă și pentru indicațiile date. ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 479-480 BUCUREȘTI 1964 480 W. K. KNECHTEL cu 11 peri; 21 de peri costali. Sternitele abdominale fără peri accesorii, numai cu 3 perechi de peri marginali. Rîndul de peri posteromarginali de pe segmentul al 8-lea complet dezvoltați, perii sînt însă foarte scurți. Lungimea perilor setiformi de pe segmentul al 9-lea abdominal: cei dor- sali 32 jz; cei de pe marginea posterioară a segmentului la mijloc 100 jz; cei laterali 114—116 p.. Lungimea perilor de pe segmentul al 10-lea abdomi- nal 80—84 pi. Specia se apropie de Thrips nigropilosus Uzel. Plantă gazdă : Phragmites communis Trin. Băspîndirea : Delta Dunării, în împrejurimile orașului T ulcea. » Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Laboratorul de ecologie animală. Primită în redacție la 28 mai 1964. UN NOU OPILIONID : PLATYBUNUS CÎRDEII n.sp. * DE ȘTEFAN1A AVRAM 591(05) în lucrarea de față autorul descrie specia Platybunus ctrdeii n. sp., demon- strînd că acesta este o formă de tranziție între P. bucephalus și P. pinetorum. Femurul pedipalpilor, atît la P. bucephalus, cît și la P. ctrdeii, nu este prevăzut dorsal cu șirul de dinți zvelți, prezent la P. pinetorum. Tarsul pedipalpilor la P. bucephalus prezintă 2 — 4 dinți, care lipsesc atît la P. ctrdeii, cît și la P. pine- torum. Penisul acestei specii, prin aspectul său, diferă de cel al speciilor cunoscute din genul Platybunus. Cu ocazia deplasărilor speologice1 efectuate în lunile iunie—iulie 1963 în regiunea Hunedoara, a fost colectat și material faunistic lapidicol. Astfel, la o distanță de 4,5 km, în aval de deschiderea peșterii „Cioclovina cu Apă”, pe versantul stîng al resurgenței „Apa Luncanilor” și în apro- pierea cabanei Gura Zlata (Munții Retezatului), pe malul drept al apei „Rîul de Mori” s-au găsit împreună cu reprezentanții diverselor grupe de nevertebrate și mai multe opilionide, printre care o specie nouă a genului Platybunus, pe care o numim Platybunus cîrdeii n. sp. , Genul Platybunus cuprinde 8 specii europene răspîndite mai cu seamă în Europa Centrală și de sud. O singură specie a fost găsită în Sumatra. Dintre speciile europene, pînă în prezent au fost semnalate în * Lucrare publicată șl îi „Revae roumaine de biologie — S6rie de zoologic”, 1964, '9, 6, p. 377 (în limba franceză). 1 Colectiv speologic: prof. T. O r g h i d a n, prof. Margareta D u m i t r e s c u, Jana Tanasache, Mar ia Georgescu, Magdalena Gruia, Ștefania Avram. ST. ȘT CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 481-^487 BITOUREȘTI 1964 UN NOU OPILIONID : PLATYBUNUS CÎRDEII n.sp. 483 482 ȘTEFANIA AVRAM țara noastră, Platybunus bucephalus (0. L. Koch) (1), (2), (4), P. pine- iorum (0. L. Koch) (1), (2) și P. triangularis (Herbst) (1), (2), (4). Platy- ; bunus cîrdeii a fost semnalat în 1961 (scurtă diagnoză și schița pedi- ' palpului) de către prof. Fr. Oîrdei ca P. pinetorum (2). Platybunus pinetorum, spre deosebire de celelalte specii ale genului, în afara altor caractere diferențiale, este prevăzut cu un șir caracteristic de dinți zvelți pe partea dorsală a femurului pedipalpilor (8), (3), (9), (1). Or, atît exemplarele noastre, cît și schița dată de F r. Oîrdei nu prezintă acest caracter •, de aceea noi considerăm această formă ca o specie nouă care face tranziția între forma tip P. buceplialus și P. pine- ’ torum. ’ : Dăm mai jos descrierea lui Platybunus cîrdeii n. sp.2 i Fam. PHALANGIIDAE Subfam. PHALANGIINAR , Platybunus cîrdeii n. sp. ’ Mascul, lungimea corpului 4,5 — 4,85 mm. i Dorsal. 0 e.f a 1 o t o r a c e 1 e, brun-negricios cu slabe urme ruginii,. ' bombat și fin granulos, Se deosebește de cel al speciei P. bUcephalus prin J prezența unor brăzdături distincte și prin faptul că primul tergit, în j porțiunea mediană, acoperă parțial cel de-al doilea tergit toracic (fig. 1). | Tuberculul ocular dorsal brun, lateral negru. Atît propor- j țiile, cît și poziția sa sînt asemănătoare cu cele ale speciilor P. bucephalus j și P. pinetorum. - t Abdomenul de aceeași culoare și formă cu al speciilor de mai i sus. Primele 7 tergite se disting prin ușoare adîncituri, iar lateral marginal i sînt brăzdate oblic și pliate peste sternite. Lateral, în dreptul ădînciturilor,. ; prezintă 3—4 excavății negre, mai mult sau mai puțin circulare. ; Ventral. Piesele bucale cu partea chitinoasă brună, piloasă.. î Gnatocoxa pedipalpului prezintă 4 excrescențe cu peri și 1 dinte mic.. Gnatocoxa I este lată, cu vîrful trunchiat, pubescentă, cu un dinte mic,, greu vizibil. ; 0 o x e 1 e, negre, fin granuloase, sînt mobile. Ooxa I prezintă : anterior un rînd de țepi scurți, ascuțiți și mici tuberculi cu perișori. Coxele. î II și III numai cu peri scurți și rari, iar coxa IV este prevăzută anterior ; si cu o excrescență ascuțită. 9 9 9 • 2 Mulțumim pe această cale atît prof. G.. K o 1 o s v a r y (R.P.U.) cît și lui. < V. Silhavy (C.S.R.), care au binevoit să ne confirme autenticitatea acestei, specii și Ș de a căror prețioase îndrumări nc-am folosit. De asemenea mulțumim stimaților noștri \ profesori Margareta Dumi tres cu și Traian O r g h i d a n pentru ajutorul acordat- ț o \ Ster nițele brune-negricioase, bine distincte, fin granuloase, prevăzute cu peri scurți și rari. Chelicerele, brune-negricioase, sînt scurte și groase. Plăcile suprachelicerale neînarmate. Articolul bazai, lung de 0,90 mm, dorsal proximal prezintă, cîțiva tuberculi mici prevăzuți cu peri. Articolul d i s t a 1, lung de 1,65 mm, în treimea sa bazală de asemenea cu cîțiva tuberculi mici, dorsali (fig. 2, A). Cleștii negri, în jumă- tatea lor distală internă sînt galbeni-bruni. Ambele degete sînt prevăzute cu cîte un dinte puternic și cîțiva mărunți. Chelicerele diferă de cele ale speciilor P. bucephalus și P. pinetorum prin numărul re- dus de tuberculi pe articolul ba- zai și prezența unui singur dinte puternic pe clești. Pedipalpii sînt negri, subțiri și cilindrici. Articolele pedipalpilor măsoară (mm) : Tr 0,6 + Fe 1,57 + Pa 0,75 + . Ti 0,87 4 Ta 1,58 — 5,35 । mm în total. Trohanterul prezintă ventral 1 dinte zvelt și 3—4 tuberculi ascuțiți prevăzuți cu peri. Femurul antero-dorsal prezintă 1—3 excrescențe fine ; dorso-lateral extern un șir de mici tuberculi; ventral extern 6 dinți puternici negri, de mă- rime. inegală, între care sînt intercalați 3—5 tuberculi, iar ventral intern 4—6 tuberculi mici (fig. 2, B). P a t e 1 a este prevăzută distal cu o apofiză ascuțită pubescentă, de trei ori mai scurtă decît articolul și de două ori mai lungă decît dia- metrul ei măsurat la mijloc, iar ventral cu 3 mici tuberculi. T i b i a are distal intern o apofiză conică, groasă și pubescentă, de trei ori și ceva mai scurtă decît articolul și de două ori mai lungă decît diametrul ei măsurat la mijloc ; distal ventral poartă o îngroșare. cu 2—3 perișori, iar ventral 1 dinte mic și 1 tubercul. 484 ȘTEFANIA AVRAM 4 5 UN NOU OPILIONIU : PLAȚYBUNUS ClRDEII n.sp. 485 T a r s u 1 este prevăzut de jur împrejur cu perișori deși, între • care se află peri lungi și rigizi, rari. Ventral, în jumătatea proximală, $ prezintă obișnuit mici excrescențe. ; Modul de înarmare al pedipalpilor la P. cîrdeii diferă de cel al i speciilor P. bucephalus și P. pinetorum, caracterizînd-o ca o formă de i Fig. 2. — A, Chelicerul drept, fața internă; B, pedipalpul drept, fața internă. tranziție între acestea, două. Astfel, atît P. bucephalus, cît și P. cîrdeii nu j sînt prevăzute cu șirul de dinți de pe partea dorsală a femurului, șir pre- i zent la P. pinetorum. Tarsul la P. bucephalus prezintă 2—4 dinți, care lipsesc atît la P. pinetorum, cît și la P. cîrdeii. ș Pici oarele ruginii (trohanterele negre), lungi și cilindrice.Lungimea f femurelor și picioarelor în întregime (mm) : PI, Fe 4,5—5 ; 22,20 — 22,75. j Pil, Fe 8,75-9,5; 39,6-42,2. PIU, Fe 5,5; 25, 16-22,25. PIV, Fe J 8,1 — 8,2 ; 36—36,16. ț Trohanterele prezintă lateral cîteva excrescențe ascuțite aco_ perite cu peri; femurele au de jur împrejur excrescențe ascuțite j însoțite de peri mai lungi; patelele sînt prevăzute cu peri rari, iar ' tibiile mai au, proximal, în afara perilor, și excrescențe rare. Meta. ? tarsele și tarsele prezintă de jur împrejur perișori deși și peri mai lung ■ rigizi. Partea distală a articolelor (exclusiv metatarsele și tarsele) este prevăzută cu 3 excrescențe albe cu vîrful negru. Aparatul genital. Op orcului genital, brun Cu o lizieră neagră apicală, este prevăzut cu tuberculi fini, rari și perișori. a - c. 367? 486 ȘTEFANIA AVRAM 6^ i 7 UN NOU OPILIONID : PLATYBUNUS CÎRDEII n.sp. 487 Penisul lung de 4,5—5 mm, brun-gălbui, distal de culoare mai ; deschisă. Corpul penisului este turtit dorso-ventral în partea sa bazală,. j iar în ultimele două treimi devine triunghiular în secțiune și se subțiază j treptat spre gland, înaintea inserției cu glan- J dul prezintă 6 cicatrice ovale al căror rol. nu-1 cunoaștem (acestea nu reprezintă inserții j de peri), plasate în părțile canalului median. Marginal este prevăzut cu îngroșări (fig.. 3 și 4). î Glandul penisului este gălbui,. ; ușor triunghiular, marginal cu îngroșări. De j jur . împrejur prezintă spini mici,, vizibili la- J . o mărire puternică (x 400). Latero-dorsal și i lațero-ventral la baza treimii distale, este | prevăzut cu cîte 2 spini puternici. în treimea imm Fig. 5. — Platybunus cîrdeii n. sp. Ș, ovipozitor, fața dorsală. bazală este străbătut de un canal excentric ce se continuă median, trecînd într-un stil‘ lung la baza căruia se află o formație mem- branoasă transparentă. Glandul în poziție de repaus este pliat spre cavitatea abdominală. Penisul acestei specii prin aspectul său. diferă de cel al speciilor cunoscute din genul. Platybunus.- J x ; Femelă se deosebește de țnascul prin următoarele caractere : Corpul este mai lung (5,5—6,25 mm),, de culoare? brună-deschis, marmorat cu ar- gintiu și ruginiu, moale, asemănător speciilor P. bucephalus și.'P. pinetorum. Gnatocoxa. I este prevăzută cu 1 dinte alb, puternic și încovoiat; 0 h e 1 i c e r e 1 e, colorate brun-des- chis, sînt : ceva mai lungi și mai groase decît- la mascul. Pedipalpii, colorați brun-des- chis cu marmorări albe-gălbui, sîpt mai șcurți (4,15 mm.) și mai groși. Apofiza patelei, de două ori niai lungă decît lată, are aproape aceeași lungime ca articolul. Apofiza tibiei, este scurtă, tot atît de lungă ca și de lată. Dinții articolelor pedipalpilor sînt albi cu. vîrful negru. P i o i o^a r e 1 e mâi scurte. Lun- gimea femurelor și a picioarelor în întregime,. (mm) : PI, Fe 3,75-17,25; Pil, Fe 6,75- 31,75; PUI, Fe 4-18,76; PțV^Fe 6,25- 32,5. Trohanterele dorsal argintii cu pete prune, ventral și lateral brune. j O v i p 0z i t or u 1 (fig. 5), lung de 1,9 mm, brun-gălbui, aproape cilin- ’> dric, este format din 27 de segmente vizibile; partea sa bazală nu este segmen- j tata. în jumătatea sa distală segmentele sînt prevăzute cu 8—10 perl ( scurți. Furca ovipozitorului este formată din 2 articole bazale, albe cu 8—10 peri fiecare și 3 perechi de articole terminale. Articolele perechilor III și IV sînt albe, cu 4—5 peri fiecare. Articolele perechii V (apicale), brune-gălbui, prezintă cîte 7 —8 peri lungi, iar lateral sînt excavate. în excavații se află cîte o protuberanță albă prevăzută cu o serie de peri. CONCLUZII în urma cercetării habitusului întregului animal și a modului de înarmare al chelicerelor și pedipalpilor, reiese că P. cîrdeii n. sp. diferă atît de P. bucephalus, cît și de P. pinetorum, fiind o formă de tranziție între acestea două. Prin aspectul penisului, P. cîrdeii diferă atît de P. pinetorum, cît și de oricare altă specie a genului. Ecologie. Platybunus cîrdeii trăiește sub pietrele și frunzarul de pe malurile împădurite ale rîurilor de munte, la o altitudine de 500 — 700 m. Material studiat. 1 1 Ș, nr. col. 250, colectat în comuna Luncani (reg. Hunedoara); 3 1 Ș, nr. col. 248, colectat în Munții Retezatului (reg. Hunedoara). BIBLIOGRAFIE 1. CÎRDEI Fu., Anal. șt. Univ. „Al. I. Cuza” Iași (serie nouă), secțiunea a Il-a, st. nat., 1960, 6, 1, 91 — 93. 2. CÎRDEI FR. și Bulimar Felicia, St. și cerc. șt., biologie și st. agricole, Academia R.P.R., Filiala Iași, 1961, 1, 84-86. 3. Kolosvary G., Magyarors zăg Kaszospokyai, Budapesta, 1929, 109. 4. - Corn. Acad. R.P.R., 1963, 13, 6, 556. 5. Kratochvil J., Folia Zoologica et Hidrobiologica, 1935, 8, 2, 291 — 294. 6. — Acta Societatis Scientiarum Naturalium Moravicae, 1934, 9, 5, Signatura F 81, 21, 26. 7. Rafalski I., Katalog Fauni Polski, Varșovia, 1960, 32, 2, 15 — 16. 8. Roewer Fr., Die Weberknechte der Erde, Jena, 1923, 845 — 849. 9. Silhavy V., Fauna C.S.R. Sekaci-Opilionidae, Nakladatelstvi Ceskoslovenske Akademie Ved, Praga, 1956, 233-243. 10. Spoek G. L., Zoologische het Rijksmuseum van natuurlijke historie te Leiden, Leiden, 1963, 63, 23. 11. Starega w., Fragmenta Faunistica, Varșovia, 1963, 10, 25, 387—388. Institutul de speologie „Emil Racoviță”. Primită în redacție la 11 mai 1964. VARIAȚIA N-AMINIC LIBER DIN SINGE ȘI FICAT IN ONTOGENIA PUILOR DE GAINA DIN RASA RHODE-ISLAND DE ACADEMICIAN E. A. PORA și DELTA RUȘDEA-ȘUTEU 591(05> Urmărind evoluția N-aminic liber în sîngele și ficatul puilor de găină din rasa Rhode-Island, începînd cu a 2-a pînă în a 210-a zi de la ecloziune, autorii constată următoarele : N-aminic liber în sînge, plasmă și ficat, evoluează paralel în ontogenie. După o scurtă perioadă critică de 2 —4 săptămîni, în cursul căreia funcția proteosintetică nu este consolidată, are loc intensificarea sintezei hepatice de proteine, la un nivel corespunzător nevoilor organismului. în lucrări anterioare am arătat unele relații în evoluția proteinemiei și a fracțiunilor proteice cu vîrsta, sexul, ponta la puii și găinile din rasa, Rhode-Island (4), (5). Trecerea la viața postembrionară, însoțită de o activitate funcțională complexă a telencefaiului, se reflectă și în modificările respirației tisulare (6), în metabolizarea metioninei (7) etc. Ținînd seama de caracterul dina- mic al interrelațiilor funcționale dintre diferite organe (2), în prezenta notă1 urmărim evoluția N-aminic liber din sînge și ficat în cursul ontogenie! puilor de găină, cunoscut fiind rolul deosebit de important al aminoa- cizilor liberi în sinteza proteinelor idiogene. , MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Experiențele s-au făcut pe loturi de cîte 10 pui de găină, din rasa Rhode-Island, hrăniții cu un regim alimentai- complex. Sacrificarea animalelor s-a făcut la '2, 7, 14, 30, 60, 120, 210 zile de la ecloziune. Ultimul din loturi era alcătuit din găini ouătoare, în prima lună de pontă, ST. si CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P.. 489 - 492 BUCUREȘTI 1964 490 E. A- PORA și DELIA RUȘDEA-ȘUTEU 2 Pînă la vîrsta de 30 de zile s-a lucrat pe loturi de pui din ambele sexe. La vîrstele mai mari de 2, 4, 7 luni, determinările au fost făcute numai pe puicuțe sau găini, urmărindu-se în toate cazurile : azotul aminic liber în sînge, plasmă și ficat, prin metoda fotocolorimetrică cu ninhi- drină a lui I. Rac (3), ca și gradul de hidratare a sîngelui și ficatului, prin metoda clasică. REZULTATE ȘI DISCUȚII Mediile rezultatelor noastre, cu erorile-standard corespunzătoare sînt date în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Media indicilor cercetați pe Ioturi de virste, la puii de rasă Rhode-Island Vîrsta zile Greut. ind. g Sînge (%) Ficat (%) N-aminic (mg %) substanță uscată apă substanță uscată apă sînge plasmă ficat 2 35 13,7 ±0,43 86,3±0,36 36,3±0,53 63,7±0,62 8,3±0,ll 5,2±0,38 29,9±1,37 7 41 14,6±0,02 85,3±0,01 30,7±0,52 69,2±0,51 10 ±0,41 4,9 ±0,37 44,7 ±2,36 14 45 14,6±0,46 85,3±1,73 25,0±0,50 74,9±0,47 6,8±0,22 3,2±0,26 48,9±3,04 30 75 15,5±0,54 84,4±0,54 26,5±0,61 73,4±0,35 7,0±0,62 2,8 ±0,24 44,5±1,28 60 206 15,3±0,28 84,7±0,30 27,3±0,24 72,6±0,24 8,5±0,24 4,1 ±0,33 76,5±2,60 120 1 166 16,2±0,24 83,7 ±0,26 28,5±0,46 71,5±0,52 9,2±0,41 5,6±0,35 72,0±4,15 210 2 010 26,0±4,ll 73,9±3,59 28,6±1,44 71,3±2,71 7,l±0,49 3,l±0,78 63,9±1,98 Notă. Eiecare cifră reprezintă media a 10 indivizi. N-aminic în sîngele integral și plasmă prezintă o evoluție cu totul paralelă (fig. 1). Valorile ridicate ale N-aminic din primele 7 zile după ecloziune credem că se datoresc rezervelor de materii nutritive cu care iese puiul din ou. Pe măsură ce ele se epuizează și pînă începe perioada de proteosinteză puternică, care să asigure individului necesarul de pro- teine în creștere, se observă o perioadă critică în satisfacerea nevoilor proteice, între a doua și a patra săptămînă după ecloziune, cînd valorile N-aminic sînt extrem de scăzute. Această perioadă critică se observă atît în ficat, cît și în sînge. Dacă raportăm cantitatea de N-aminic la cantitatea de substanță uscată a sîngelui, constatăm că acesta nu își schimbă prea mult valoarea absolută a aminoacizilor liberi în cursul vieții. în schimb, ficatul prezintă o sinteză proteică ce crește repede în primele patru săptămîni, apoi rămîne la o valoare aproape constantă (fig. 2). Prezența aminoacizilor liberi ne arată astfel indirect procesul de proteosinteză în ontogenia puilor. Noi am mai pus în evidență această creștere a proteosintezei cu vrsta și cu ponta, modificările în alcătuirea calitativă a proteinelor san- guine și hepatice fiind puse în legătură cu intensificarea proceselor neo- formative proteice din cursul formării oului (4), (5). în această perioadă și N-aminic scade în sînge și ficat, ceea ce arată utilizarea lui în compo- ziția oului. Acest fenomen poate fi coroborat cu constatările asupra acizilor nucleici din ficat (1) a căror cantitate crește cu vîrsta și variază mult cu epoca pontei. Fig- 1. — Variația cantitativă (mg%) a N-aminic din sîngele inte- gral (s), din plasma (p) și din ficatul (f) puilor de găină, timp de 7 luni după ecloziune. = mgN-am°/ țes. usc. 3Q N-âm.mg Fig. 2. — Variația N-aminic (mg%) din țesutul pscat din sînge (s) și din ficatul (f) puilor de găină, timp de 7 luni după ecloziune. Teilor de găină, pînă la vîrsta de 7 luni. în prima săptămînă se produce •o creștere a N-aminic în sînge și plasmă, datorită probabil substanțelor 402 E. A. PORA și DELIA RUȘDEA-ȘUTEU' ,4’ de rezervă cu care puiul iese din ou. în a treia — a patra săptămînă are loc o scădere bruscă a lui, din cauză că funcția de proteosinteză nu este încă consolidată, dar apoi nivelul N-aminic crește la valori care se păstrează destul de asemănătoare tot timpul tinereții. Cantitatea relativă a N-aminic din sînge nu se modifică, dar cantitatea relativă a N-aminic din ficat crește mult în primele 4 săptămîni, ceea ce denotă o puternică proteosin- teză hepatică, ce ajunge să satisfacă nevoile organismului numai după acest interval. BIBLIOGRAFIE 1. MeHETKBH A. B., nTHReBOftCTBo, 1959, 77, 23—26. 2. Menkes B., Cercetări de embriologie experimentală, Edit. Acad. R.P.R., București, 1958, I. 3. RAc L, Casop. likarn. cesk., 1959, 98, 4, 120—123. 4. PORA A. E. et RUȘDEA D., Jour. Physiol. Paris, 1960, 52, 7, .196 —197. 5. PORA E. A. și RUȘDEA D„ Com. Acad. R.P.R., 1960, 10, 10, 833-838. 6. PORA E. A., Roșca D. I., STOICOVICI FL. și RUȘDEA D., Com. Acad. R.P.R., 1961,11, 7,. 39-43. 7. PORA E. A. și STOICOVICI Fl., St. si cerc. biol. Academia R.P.R., Filiala Cluj, 1961, 12, 2„ 259-266. Filiala Academiei R.P.R. Cluj, Secția de fiziologie animală comparată. Primită în redacție la' 3 aprilie 1964. i ACȚIUNEA TETRACLORURII DE CARBON ASUPRA .ACIZILOR NUCLEICI, GLICOGENULUI ȘI ACTIVITĂȚII ' TRANSAMINAZICE DIN FICATUL ȘI TEGUMENTUL j DE ȘOBOLAN*’ f DE . ( MARIA GHIRCOIAȘIU, Academician E. A. PORA, ' EOATERINA ROVENȚA și TUDQRIȚA GHIRCOIAȘIU ; 591(05) ' Urmărind influența intoxicației experimentale la șobolani cu CC14 asupra î glicogenului, acizilor nucleici' și activității transaminazice, am constatat următoa- { rele : activitatea transaminazică (GPT) crește puțin în ficat, dar se obține o creștere ’ marcată în piele. Creșterea activității transaminazice duce la o acumulare de î acid piruvic și paralel la o scădere de glicogen hepatic și tegumentar, datorită ? tulburării reacțiilor oxibiotice din ciclul lui Krebs. Cantitatea de acizi nucleici j din ficat și piele scade ușor. Modificările biochimice semnalate de noi sînt paralele în ficat și în tegument, ceea ce arată că procesele biochimice din ficat sînt influen- i țațe de cele din tegument. î Tetraclorura de carbon este larg utilizată în industrie ca solvent ! pentru grăsimi, uleiuri, cauciuc și alte produse organice. Ea este folosită și ca antihelmintic puternic (pentru Ankylostoma). Utilizarea ei ca anti- helmintic și în industrie a dus la apariția crescută a intoxicațiilor cu această substanță. Aplicată direct pe piele, ea are acțiune puternic iritantă • și duce la dermatite. Ca efecte tardive în intoxicațiile accidentale cu CC14 i sînt semnalate afecțiunile hepatice și renale, deoarece toxicul modifică j activitatea enzimatică din celulele hepatice și renale (5). Leziunile provo- cate constau în apariția de necroze (6). i * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”, 1964, 9, i; 6, p. 385 (în limba franceză). A 1 \ [ ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T'. 16 NR. 6 P. 493-499 BUCUREȘTI 1964 .494 MARIA GHIRCOIAȘIU și COLABORATORI 2 3 • ACȚIUNEA CC14 ASUPRA FICATULUI ȘI PIELII LA ȘOBOLAN 495 S-a constatat că un regim bogat în proteine protejează ficatul îm- potriva unor astfel de leziuni. Efectul protector se datorește mai ales cistinei și metioninei (5). Unii autori au constatat că și regimul bogat în hidrați de carbon protejează ficatul datorită conținutului său în glicogen, care poate duce la o economisire în utilizarea proteinelor (5). Dacă regimul bogat în proteine și hidrați de carbon oferă o protec- ție asupra celulei hepatice față de substanța toxică, înseamnă că meta- bolismul proteic și cel glucidic sînt afectate în mod deosebit de către OC14. , Pentru a contribui la elucidarea mecanismului de acțiune a C014, ne-am propus să urmărim influența ei asupra acizilor nucleici, glicoge- mului și activității transaminazice din ficatul șobolanilor intoxicați. Dat fiind faptul că pielea are legături funcționale cu ficatul, ni s-a părut util să urmărim modificarea acelorași indici biochimici și în tegu- ment. Țesutul hepatic este sediul de formare a multor proteine serice și conține mari cantități de acizi nucleici. Acizii nucleici au rol de bază în energetica celulară și în sinteza pro- teică. Conținutul în, acizi nucleici poate constitui un indice al activității •celulare (16). Efectele leziunilor hepatice asupra metabolismului proteinelor, li- pidelor ,și glucidelor sînt cunoscute, dar relațiile dintre diferitele leziuni citologice hepatice și procesele biochimice intermediare care generează dezechilibrările metabolice nu sînt pe deplin lămurite. Pielea conține numai circa 30% di11 cantitatea de acizi nucleici ai ficatului. Ei au rol în procesul de cheratinizare și în mecanismul excreției glandelor sudoripare (8) ,(10). , în acest sens ne-a interesat modul în care se răsfrînge tulburarea luncției hepatice datorită CO14 asupra unor procese biologice din tegument, ale căror modificări ar putea explica parțial comportarea organismului fată de substanțele toxice. Fiind cunoscută legătura dintre activitatea enzimatică și sinteza proteică, considerăm că studiul acizilor nucleici alături de activitatea trans- aminazică prezintă un interes deosebit. Relațiile de transaminare au rol capital în sinteza proteică. în caz •de distrugere celulară și de modificare a permeabilității lor, transaminazele pot fi eliminate în circuitul sanguin și ca urmare rezultă o mărire a lor în ser. De aceea determinarea transaminazelor serice constituie un prețios indiciu în diagnosticarea leziunilor hepatice si în infarctul miocardic (2), (4), (12), (17). Ga să avem o indicație precisă asupra modificării acestui sistem fer- mentativ important, ne-am propus să cercetăm activitatea lui direct la locul unde își exercită acțiunea, în înseși celulele hepatice și tegument are. Este bine cunoscut faptul că, atunci cînd se administrează C014 în doză unică și în cantitate mare, modificările apar imediat. La cîteva •ore se modifică activitatea enzimatică și glicogenul începe să scadă, mai ales în zona centrolobulară, și apare o acumulare de grăsimi intracelulare (11) . Nu se cunosc însă în întregime efectele unui tratament prelungit ■cu doze minime și modul în care leziunea biochimică provocată în ficat se reflectă asupra tegumentului. MATERIAL ȘI METODĂ ■ Experiențele au fost efectuate pe șobolani tineri masculi în greutate de 110—140 g care ; au primit zilnic sub formă de injecții subcutanate timp de 8 zile cîte 0,2 ml CC14. în timpul ; tratamentului șobolanii au fost hrăniți normal cu lapte, pîine și cereale. După prima injecție s-a constatat apariția șocului datorită substanței toxice. în cîteva minute animalele și-au revenit ; și nu au mai manifestat nici un fel de semne de intoleranță. ; După 8 zile șobolanii au fost sacrificați prin decapitare și s-au luat probe de ficat și piele ; pentru analize. Macroscopic, ficatul prezenta pete difuze, fine. La nivelul tegumentului nu s-au : petrecut nici un fel de modificări vizibile. Probele au fost luate totdeauna din aceeași regiune : ficatul din regiunea marginală a i lobului, iar tegumentul din regiunea, dorsală. Țesutul a fost mojarat și omogenizat în ser/ : Jiziologic. î Determinarea acizilor nucleici s-a făcut prin metoda spectrofotometrică a lui "W. C. ! Schneider (13), cu ajutorul unui spectrofotometru de tip VSU-1 Wasserstofflampe H2—0,3 > cu cuve de cuarț de 0,498 cm VEB Zeiss, Jena. Densitatea optică a fost determinată la lungimile ț de undă de 270 — 290 mp.. Probele au fost comparate cu soluție etalon de ARN pur ' „Chinoin”. i Transaminazele s-au determinat prin metoda Reithmann-Frankel (3). Glutamat-piruvat- ț transaminaza (GPT) catalizează reacția : p alanină + ac. a-cetoglutaric -> ac. glutamic + ac. piruvic. S-a lucrat cu 35 — 36 mg de ficat diluat cu 15 ml de ser și cu 100 mg de piele la 10 ml j de ser. Din țesutul omogenizat în ser Ringer s-a luat în lucru 0,1 ml, ce a fost incubat în 0,5 ml | de substrat la pH = 7,4 cu tampon fosfat timp de 30 min la 37°C. [ Metoda se bazează pe dozarea acidului piruvic format. Cantitatea de acid piruvic este j. In funcție de activitatea transaminazei din țesutul hepatic sau tegumentar. l Acidul piruvic trecut sub formă de hidrazonă în mediul alcalin dă un complex de culoare t brună-roșcată, care este fotometrat Invizibil în lungimea de undă de 435 — 480 mp. Extincțiile j .s-au raportat la o curbă-etalon obținută prin acțiunea reactivului 2,4-dinitrofenilhidrazină asupra * unei cantități cunoscute de piruvat de, sodiu. Activitatea transaminazică este exprimată în y ț acid piruvic eliberat de 1 mg de țesut proaspăt în timp de 30 min la temperatura de 37°C. | Glicogenul hepatic și tegumentar au fost determinate prin metoda Montgomery { (9). S-au executat probe paralele de țesut recoltat din aceeași regiune. Extincția a fost citită t la fotocolorimetru tip FEK. Curba a fost construită cu glicogen pur și rezultatele exprimate în ; mg/100 g de țesut proaspăt. I ■ . ' ' p REZULTATE ȘI DISCUȚII ; Glicogenul hepatic a scăzut cu 37,5%, iar cel tegumentar cu 18% ș (tabelul nr. 1 și fig. 1, G). 1 Scăderea glicogenului hepatic este semnificativă din punct de ve- j dere statistic (t = 4,61 P < 0,001). 496 MARIA GHIRCOIAȘIU și COLABORATORI 4 5 ACȚIUNEA CC14 ASUPRA FICATULUI ȘI TIELII LÂ ȘOBOLAN 497 Tabelul nr. 1 Valorile medii ale glicogenului hepatic și tegumentar în mg/100 g de țesut proaspăt la șobolanii intoxicați cu față de martori Ficat Piele nr. anim. mart. nr. anim. exp. nr. anim. mart. nr. anim. exp. Glie, mg/100 g CV % t P Dif. M/E % 10 1658 14,1 10 1 035 33,0 4,61 < 0,001 -37,5 10 111 9,0 10 91 6,30 2,0 < 0,02 -18,0 în piele glicogenul se află în cantități moderate în jurul orificiilor pilosebacee și în celulele stratului mucos al lui Malpighi. Pielea este un țesut bogat în enzime,care intervin în ciclul lui Krebs și Meyerhof în metabolismul glucidelor. Prin acțiunea tetraclorurii de carbon glicogenul hepatic și tegumentar scad datorită alterării sistemului de fosforilare oxidativă (18). Deoarece reacțiile din cadrul ciclului oxibiotic al acizilor tricarboxilici sînt dimi- nuate, energia procurată de aceste degradări și care este necesară reali- zării altor reacții de metabolism va + B0- + 40 +20 -20- -40- -60} GPT 1 Fig. 1. — Diferențele procentuale obținute la >1 M G ! AN șobolanii intoxicați față de martori (M) la glico- gen (G), acizi nucleici (AN) și activitatea glu- tamat-piruvat-transaminazei (GPT). fi micșorată. Glicoliza anaerobă se intensifică și astfel se inhibează procesul de gliconeogeneză și canti- tatea de glicogen scade. Acizii nucleici totali din ficat au scăzut cu 13,2% și din tegument cu 9,93% prin intoxicare cu tetra- clorură de carbon (tabelul nr. 2 și fig. 1, AN). Aceste rezultate prelucrate statistic nu arată o diferență sem- nificativă, datorită coeficientului de variabilitate destul de mare. Prin intoxicarea șobolanilor nu.s-a schimbat raportul dintre acizii nu- cleici din ficat și cei din tegument AN fie./AN teg. — 3,16 la martori și 3,04 la experimentați. Acest ra- port corespunde cu cel găsit de B. G. Ț a n e v și G. G. M a r - k o v (15). Această scădere nesemnificativă a acizilor nucleici hepatici și tegumentari arată că posibilitatea sintezei proteice n-a fost afectată prea mult, probabil datorită cantității mici de substanță toxică admi- nistrată. Datele experimentale obținute de alți autori (18) prin administrare de CC14 în doză unică arată că modificările apar la cîteva ore și se traduc | prin scăderi ale activității enzimatice și ale acizilor nucleici în faza de j instalare a necrozei, urmate de o creștere a lor în faza de regenerare L (18), W £ Studiile lui S. T s u t s u m i (14) efectuate cu ajutorul microscopu- Ș lui electronic pe ficatul intoxicat cu CO14 arată că modificările degenera- I' tive se produc mai ales în zona centrolobulară, iar paralel cu ele, în zona ! periferică, se produc modificări regenerative care încep deja la 24 de ore | de la injectarea toxicului. i Faptul că sinteza acizilor nucleici a fost afectată mai puțin înseamnă [ că și posibilitățile de restaurare adeziunilor sînt mai mari în zona peri- L ferică, de unde au fost prelevate probele. ț Datele prezentate de noi ne îndreptățesc să considerăm că, sub J acțiunea unei cantități mici de substanță toxică administrată treptat, [ modificările produse asupra acizilor nucleici sînt mici și că procesele de | distrugere sînt paralele cu cele de refacere. Activitatea transaminazică a țesutului hepatic a crescut cu 7,7% (GPT), iar a celui tegumentar cu 53,5% fată de martor (tabelul nr. 3 și fig. 1, GPT). Tabelul nr. 2 Valorile medii ale acizilor nucleici hepatici șl tegumentari In mg/100 g de țesut proaspăt la șobolanii intoxicați en €<+ față de martori Ficat Piele nr. anim. mart. nr. aninr. exp. nr. anim. mart. nr. anim. exp. Ac. nucleici mg/100 g CV % t P Dif. M/E % 10 923 12,8 10 801 15,9 2,21 < 0,02 — 13,2 12 292 13,3 10 263 7,90 2,27 < 0,02 - 9,93 Tabelul nr. 3 Valorile medii ale GPT hepatic și tegumentar (y/mg de țesut umed) in ficatul și pielea șobolanilor intoxicați cu CC]4 față de martori Ficat Piele nr. anim. mart. nr. anim. exp. nr. anim. mart. nr. anim. exp. GPT y/mg CV % t P Dif. M/E % 9 583 12,0 10 628 17,0 1,02 < 0,20 + 7,7 ' 8 56 25,9 8 86 11,0 5,0 < 0,001 + 53,5 Faptul că activitatea transaminazică în ficat nu s-a modificat în mod evident este în concordanță și cu datele obținute în privința acizilor nucleici. Se poate presupune, că în ficat procesele de sinteză proteică nu 498 MARIA GHIRCOIAȘIU și COLABORATORI & 7 ACȚIUNEA CC14 ASUPRA FICATULUI ȘI PIELII LA ȘOBOLAN 499- au suferit modificări importante, deoarece corelația dintre sinteza acizilor nucleici și activitatea transaminazică poate constitui un criteriu pentru aprecierea desfășurării metabolismului proteic la nivelul ficatului. Nu dispunem însă de date suficiente pentru a interpreta pe deplin modificările survenite în piele. Aici creșterea GPT este remarcabilă și indică un proces de destrucție celulară. L. Boi vin (1), urmărind modificările transaminazelor serice în intoxicațiile experimentale cu tetraclorură de carbon, găsește o creștere a lor în primele ore de la intoxicație. GPT crește mult mai tîrziu decît GOT, dar se menține creșcut mai mult timp. Creșterea și durata hiper- transaminazemiei serice sînt proporționale cu cantitatea de toxic introdus, și cu întinderea sau gravitatea, leziunilor celulare hepatice. în experiențele' noastre cantitatea de substanță toxică fiind micăr și efectul obținut asupra ficatului este minim. în leziunile acute de cito- liză hepatică toxică, transaminazele cresc mult. Se produce în acest caz o destrucție celulară cu disparițiă. ergastoplasmei și a mitocondriilor, picnoza nucleului. Citoliza este precedată de modificări biochimice care se traduc prin modificări serice, deoarece substanțele conținute în ce- lulele distruse trec în sîngele circulant (7). Modificările activității transaminazice nu sînt-constante, ele cresc în prima perioadă după intoxicații sau infecție, apoi scad (6). Datorită cantității mici de toxic introdus, modificările trănsamina- zelor hepatice nu au fost mari, dar creșterea activității glutamat-piruvat- transaminazei duce la o acumulare masivă de acid piruvic, care, datorită tulburării sistemului oxidativ, nu mai poate contribui la resinteza glico- genului și ca urmare acesta scade treptat atît în ficat, cît și în tegument, în schimb în piele, care reflectă starea generală a organismului, efectul substanței toxicâ a fost puternic, deoarece majoritatea substanțelor con- siderate nocive pentru organism influențează deseori în mod vizibil te- gumentul, la nivelul căruia apar diferite erupții, urticarii, dermatoze etc.. ; Din cercetările întreprinse se degajă următoarele concluzii: 1. în urma intoxicării șobolanilor cu tetraclorură de carbon admi- nistrată în doze mici și treptat, activitatea transaminazică (GPT) crește i puțin în ficat, dar se obține o creștere marcată în piele. Creșterea activi- tății transaminazice duce la o acumulare de acid piruvic și paralel la o scădere a glicogenului hepatic și tegumentar datorită tulburării reacțiilor oxibiotice din ciclul lui Krebs. Cantitatea de acizi nucleici din ficat și piele scade ușor. 2. Modificările biochimice semnalate de noi sînt paralele în ficat și în tegument, ceea ce scoate în evidență și confirmă faptul că procesele biochimice din tegument sînt . influențate de cele din ficat. BIBLIOGRAFIE 1. Boivin L., Ann. de biol, clinique, 1960, XVIII, 1—2, 30 — 40. 2. BRUYET P., Delaunay Al., Meignien Cb. et Gauthier, La presse. medicale^ 1958, 90^ 2 011., ■ 3. Feuvert R;, Technique moderne de laboratoire, Paris, 1961 — 1962, ed. a IlI-a, 171. 4. GIUSTI G. e Goltorti M., Boli. soc. ital. biol, sper., 1955, 31, 5, 396 — 398. 5. Goodman L. și Gilman A., Bazele farmacologice ale terapeuticii, Edit. medicală,. București, 1960, ed. a Il-a. 6. KAnjiAHCKwn K. H. h Kysobjieba O. B., Bmoxhmuh, 1957 ,22,1—2,162—169. 7. Knapp A., Naune R., Fischer K., Fleisohmann k. u. Rothmann M., DermatoL Wochenschr., 1963, 147, 25, 622-630. 8. Montagna W., The structure and function of skin, Acad. Press., New York—Londra, 1962^ ed. a Il-a. 9. Montgomery, Arch. Bioch. Biopliys., 1957, 67, 378 — 386. 10. Morell J., La biochimie cutanie, Paris, 1957. 11. PETZOLD H., Acta biol. med. Germ., 1959, 12, 7 —12. 12. Sacks H. Y. a. CHANTIN L.G.F., Amer. J. clin. Pathol., 1960, 32, 2, 97 — 108. 13. SCHNEIDER W. G., J. biol, chem., 1945, 161, 293. 14. TSUTSUMI SOHIZUO, Japporo Med. jour., 1961, 18, 3, 179 — 192. 15. IțAREB P. r. h MAPKOB T. r., Bhoxhmhh, 1960, 25, 1, 151—158. 16. yTURA 5K. A. h Hehaeba H. B., Bno#K3HKa, 1960, 6, 749—750. 17. Wroblenski F., Trans. New York Acad. Sci., 1956, 18, 5, 444 — 450. 18. Zugrăvescu I., Constantinescu C., Motoc F. și Constantinescu S., St. si cerc, biochim... 1961, 3, 339-344. 19. St. și cerc. med. int., 1960, 1, 65 — 70.. Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, 1 Catedra de fiziologia animalelor. Primită în redacție la 5 măi 1964. CERCETAREA EFECTULUI ADRENĂLINEI ASUPRA METABOLISMULUI ENERGETIC ȘI ASUPRA ADS A ALIMENTELOR, LA UNELE SPECII DE PĂSĂRI ȘI MAMIFERE* DE GH. BURLACU, CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU, R. MEȘTER și GH. APOSTOL 591(05) Adrenalina injectată în doze de 0,5 mg/kg produce-la cobai și găini și ■cocoși Rhode-Island o creștere a metabolismului energetic, a QR și a glicemiei. La azotul excretat nu s-a constatat vreo iriodificare notabilă după administrarea adrenalinei. După administrarea alimentelor fără adrenalină sau concomitent cu injectarea adrenalinei, ADS a alimentelor a rămas practic neschimbată, efectul calorigen al adrenalinei nemaiapărînd după administrarea alimentelor. Se constată in schimb o însumare a efectului adrenalinei cu cel produs de alimente asupra QR și asupra glicemiei. Cantitatea de azot excretat după administrarea alimen- telor este asemănătoare cu cea determinată după administrarea adrenalinei con- comitent cu alimentele. Acțiunea adrenalinei asupra metabolismului energetic, cunoscută mai întîi sub denumirea de „acțiune dinamică specifică” a adrenalinei și apoi sub denumirea de „acțiune sau efect calorigenic” al adrenalinei (la propunerea lui Gr. L u s k), a fost mult cercetată. E. R. Gr if f i t h (7) într-un studiu amplu de sinteză notează astfel peste 100 de lucrări privind această problemă, din care în marea majoritate, s.-a constatat creș- terea metabolismului energetic în urma administrării adrenalinei în or- * Lucrare publicată și în „Revue Toumăine de biologie — Sărie de zoologie”, 1964, '9, '6, p. 393 (în.limba franceză). ' ' .... .. .' .... 3 - c. 3673 ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 501 - 513 BUCUREȘTI 1064 ' - 502 GH. BURLACU și COLABORATORI 2 3 EFECTUL ADRENALINEI ASUPRA METABOLISMULUI ADS 503 ganism, pe cale parenterală. Mult mai puțin a fost cercetată influența adrenalinei asupra ADS a alimentelor și în această privință cităm numai lucrarea efectuată de J. A b e 1 i n pe șobolani (1). De aceea, în cele 'ce= urmează ne-am propus reluarea studiului influenței adrenalinei asupra ADS a alimentelor concomitent cu studiul adrenalinei asupra metabolis- mului energetic, cu atît mai mult cu cît din lucrarea lui A b e 1 i n mai sus citată nu s-a desprins o concluzie clară asupra raportului dintre efectul calorigen al adrenalinei și cel al alimentelor cunoscut sub denumirea de ADS. în prezenta lucrare dăm rezultatele obținute asupra metabolismu- lui energetic și ADS a alimentelor după administrarea adrenalinei la pă- sări (găini și cocoși Rhode-Island) și la mamifere (cobai). în sfîrșit, în ultima parte a experiențelor noastre, s-au administrat alimentele indicate în tabelul nr. 1, concomitent cri injectarea dozei de 0,5 mg de adrenalină pe kg corp, în aceleași condiții experimentale. Experiențele au fost efectuate la temperatura de neutralitate termică a animalelor, adică la 29 —30°C pentru cobai și 25 — 26°C pentru păsări. Metabolismul energetic a fost determinat pe baza schimburilor respiratorii, analizele gazelor făcîndu-se prin interfero- metrie; glicemia a fost dozată prin metoda Hagedorn-Jensen, iar azotul urinar prin metoda Kjeldahl la cobai și prin metoda Stotz la păsări. REZULTATELE OBȚINUTE 1. Metabolismul energetic și ADS a alimentelor MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele au fost efectuate pe 8 cobai masculi și pe 12 păsări (6 găini și 6 cocoși din rasa Rhode-Island). La aceste animale s-au determinat valorile jnetabolismului energetic, QR,. azotului urinar, iar la păsări și valorile glicemiei mai întîi în condiții bazale, după o ajunare de 24 de ore, și apoi după administrarea adrenalinei intramuscular, în doze de 0,5 mg pe kg: greutate, în aceleași condiții de ajtmare. La cobai adrenalina s-ja administrat prin două injecții: a cîte 0,250 mg la începutul și la mijlocul perioadei de studiu, iar la păsări printr-o singură, injecție la începutul perioadei de studiu a metabolismului. După aceea s-a cercetat acțiunea dinamică specifică a următoarelor alimente adminis- trate cobailor și păsărilor, specificate în tabelul nr. 1.. Tabelul nr. 1 . Alimentele ingerate de animale Specia Nr. indi- vizi Greutatea me- die individuală kg Alimente ingerate Cantita- tea S.U. Pe individ g Cobai 8 ■ 0,548 (0,490-0,591) pîine integrală în- muiată în lapte 5 Găini 6 2,025 (1,970-2,205) făină porumb 25 Cocoși exp. I 6 3,125 (2,970—3,215) făină porumb 30 exp. II 5 3,280 ’ (3,015-3,401) cazeină 15 exp. III 3 3,473 (3,215-3,501) pîine + cazeină (2/1 S.U.) 75 Acțiunea dinamică specifică, determinată prin diferența dintre valorile metabolismului: energetic după ingerarea acestor alimente și valorile metabolismului energetic bazai, a fost cercetată timp de 12 ore la cobai și de 7,5 ore la găini și 9-10 ore la cocoși după administrarea alimentelor. Din rezultatele obținute am constatat că : a) Adrenalina injectată în doze de 0,5 mg/kg a avut ca efect o creș- tere a metabolismului energetic bazai atît la mamifere (cobai), cît și la> Fig. 1. — Evoluția metabolismului energetic după administrarea alimentelor și adrenalinei la cobai. păsări (găini și cocoși Rhode-Island), fiind mai amplă Ia cobai (fig. I)1 decît la, găini și cocoși (fig. 2—5). &) ADS â alimentelor administrate concomitent cu adrenalina a variat foarte puțin, atît la cobai, cît și la găini și cocoși, fiindce . mai multe ori (fig. 2, 3 și 5) chiar mai mică în comparație cu ADS a ace- —n Met. energ. după inj adr t % dm met. baz.) —o Met energ. după sdm atom ( °/o din metbsz ) Met energ. după adm. a!im / edr / % dm met baz)' 700^% ' . L—-------------r—-----,-------.------,--------- 1,30‘ 3.0' 4.30' 6,0' 7.30' ore . Fig. 2. — Evoluția metabolismului energetic după administrarea alimentelor și adrenalinei la găini. . □-------------;---a Met. energ. după inj. adr ( % d/n met. baz.). % o-------------—o Met. energ după adm. a/im. ( % d/n met. baz.) 740 Met energ. după adm. at/m. /■ odn( %> din met. bar.) Fig. 3. — Evoluția metabolismului energetic după administrarea alimentelor și adrenalinei la cocoși. Experiența 1. o-- ■ —o Met. energ. după inj adr (V» din met baz.) o--------------o Met. energ. după adm. a/im. ( % din met. haz.) a.--------——△ Met. energ. după adm. at/m + adr. ( % din met. baz^ 740^ 2 4 6 6 70 . ore Fig; 4. _ Evoluția metabolismului energetic după administrarea alimen- telor și adrenalinei la cocoși. Experiența 2. D-------Met energ dupâmj adnl°Z> dmmetbaz.) 506 GH. BURLACU și COLABORATORI 6 '7 EFECTUL ADRENALINEI ASUPRA. METABOLISMULUI ADS lorași alimente, determinată în lipsa adrenalinei injectate. Media ADS după administrarea alimentelor, calculată pe cele două specii (și sexe) cercetate, este astfel de 12,5% față de 12,1% ADS după administrarea concomitentă a alimentelor plus adrenalina (fig. 6). Rezultă că adrenalina, în mod practic, nu are vreun efect notabil asupra ADS a alimentelor. în administrării alimentelor fără adrenalină, valoarea QR mediu calculat în toate aceste experimentări fiind astfel, față de QR bazai, cu 14% ma* mare după administrarea alimentelor fără adrenalină și cu 19,2% mai mare după administrarea alimentelor concomitent cu injectarea adrena- linei? Se constată că după administrarea alimentelor plus adrenalină Fig. 6. — Valorile medii ale metabolismului energetic după administrarea ali- mentelor și adrenalinei la cobai și găini — cocoși Rhode-Island. Fig. 7. — Valorile medii ale QR după administrarea alimentelor și adrenalinei la cobai și găini — cocoși Rhode-Island. plus, efectul calorigen apărut după injectarea adrenalinei la animale aflate în condiții bazale nu mai apare după administrarea alimentelor. Deci efectul calorigen al adrenalinei nu se însumează efectului ADS. jse obține însumarea procentelor (19,2%) care indică creșterea QR după injectarea adrenalinei (5,1%) și creșterea QR după administrarea alimen- telor fără adrenalină (14%) (fig. 7). 2. Citul respirator Valorile QR determinate în cursul acestor experimentări pun în evidență următoarele : a) După injectarea adrenalinei, QR mediu a crescut într-o mică măsură atît la cobai, cît și la găini și cocoși (fig. 7). b) După administrarea alimentelor, QR mediu a crescut la valori variabile în funcție de natura acestora, creșterea cea mai mare înregistrîn- du-se după administrarea pîinii cu cazeină în cantitate mare la cocoși, iar cea mai mică după administrarea cazeinei tot la cocoși. După administrarea acelorași alimente concomitent cu injectarea adrenalinei, valorile QR au crescut față de' valorile bazale cu procente mai ridicate decît în cazul 3. Glicemia Glicemia a fost cercetată numai la găini și cocoși. Am constatat că : a) După injectarea adrenalinei glicemia a crescut peste nivelul bazai cu valori notabile la găini și cocoși, efectul hiperglicemic al adrenali- nei durînd 7,5—9 ore (fig. 8). b) După administrarea alimentelor (făină de porumb) s-a constatat de asemenea o creștere a glicemiei, dar mai mică decît în cazul adminis- trării adrenalinei (fig. 8). Ca și în cazul QR, se vede o însnmare (aproxima- tivă) a efectului hiperglicemiant al adrenalinei cu cel produs de ingerarea .și metabolizarea alimentului. 508 9 EFECTUL ADRENALINEI ASUPRA METABOLISMULUI ADS 503' 170. 160- — Experiențe pe găini — Experiențe pe cocoși 150- 140- 130\ . 120 110 100- / 150 100- 50- £ I fl) -a —;--------------,----------------------,— 0 Gllcem/e Gri Gupă Gri Gupă Gri. după beza/s inj. ari. adm. arin. 8dm.riim.a adn .și adre- Fig. 8. — Valorile medii ale glicemiei după administrarea alimentele1 ? nalinei la cobai și găini—cocoși Rhode-Island. % WO- -— Exp. sur cobayes - — „ poules ---- a . coqs I ---- „ .. coqs H ----, coqs IU Oi /o 300 / 300- / / / 200- / 100 O- 200- 1001 H Naprbs Napres N apres basai liiydel'ddr. lingeștdes 1'mgest des al/rn ahmetde/'adr . .. Fig. 9. — Valorile medii ale azotului excretat după administrarea alimentelor adrena la cobai și găini —cocoși Rhode-Island. 4. Azotul excretat : Analizînd valorile azotului excretat, am constatat că a) După injectarea adrenalinei, atît la cobai, cît și la păsări, azotul excretat a variat în limite restrînse, crescînd cu numai 2,8% la cobai și 9% la găini și scăzînd cu 1,5—3% la cocoși, ceea ce în cazul excreției azotului nu constituie modificări notabile (fig. 9). &) Valoarea medie a creșterii azotului urinar după administrarea ali- mentelor fără adrenalină este asemănătoare și chiar mai mare în unele cazuri față de valoarea obținută după administrarea alimentelor plus ădrenalină. în rezumat, din rezultatele obținute de noi se desprind următoarele : 1) Adrenalina injectată în doze de 0,5 mg/kg produce la cobai și . găini — cocoși Rhode-Island o creștere a metabolismului energetic, a QR și a glicemiei (la păsări). La azotul excretat nu s-a constatat vreo modi- ficare notabilă după injectarea adrenalinei. 2) După administrarea alimentelor fără adrenalină sau concomitent cu injectarea adrenalinei, ADS a alimentelor a rămas neschimbată, efectul calorigen al adrenalinei nemaiapărînd după administrarea alimentelor. Se constată în schimb o însumare a efectului adrenalinic cu cel produs de ■ alimente asupra QR și glicemiei. Cantitatea de azot excretată după ad- ministrarea alimentelor este asemănătoare cu cea determinată după ad- ministrarea adrenalinei concomitent cu alimentele. DISCUȚIA REZULTATELOR Majoritatea autorilor au găsit că administrarea parenterală de adre- nalină determină creșterea metabolismului energetic. F. R. Grif f ith (7) notează însă cîteva cazuri în care injectarea adrenalinei nu a modificat sau, dimpotrivă, a diminuat metabolismul energetic al animalelor. Ci rac- ■ terni bifazic al efectului calorigen al adrenalinei observat de L. Lun d- h o 1 m (9), ca și dependența efectelor calorigene ale adrenalinei de nivelul : inițial al metabolismului energetic notață de O. Pic o ș (14) ar putea servi ' la explicarea acestor cîteva cazuri. . în ceea ce privește modificarea QR după injectarea adrenalinei, ' cei mai mulți cercetători au constatat o creștere a acestuia (L u s k și Riche, Boothby și Sandiford, citați după (5)), (15), unii ; îl consideră însă ca fiind invariabil (La Franca, F u c h s și R o t h, citați după (5)). Efectul hiperglicemiant al adrenalinei este în schimb admis de toți cercetătorii (H i m s w o r t h și S c o 11, citați după (4)), (14), (7) etc. Mai puțin studiată, excreția azotului urinar este considerată de către Gr. Lusk (citați'după (5)) și D. Rapport (15) ca nemodi- ficată în urma administrării adrenalinei. ; ’ Rezultatele Obținute de noi sînt în. general asemănătoare cu cela / obținute de acești cercetători. ' .'510 GH. BURLACU și COLABORATORI 10 11 EFECTUL ADRENALINEI ASUPRA METABOLISMULUI ADS 511 O mare deosebire de păreri există în privința explicării cauzelor apariției efectelor adrenalinei asupra metabolismului energetic, glicemiei, . excreției azotului urinar și QR. Efectul calorigen al adrenalinei a fost legat de alte efecte ale acestui hormon, de exemplu de hiperglicemia adrenalinică (7) (Himsworth / și S c o 11, citați după (4)) pentru că aceasta s-ar solda cu un exces, de calorii ADS conform ipotezei lui Gr. L u s k (11) asupra originii ADS a glucidelor, de vas o constricția periferică deoarece ar produce o termoliză ;și, în sfîrșit, de creșterea tonusului muscular care urmează injectării .. adrenalinei. Dar, încă.din 1922, W. M. Boothby și I. Sandiford (5) ■ au arătat că ADS a glucozei corespunzătoare hiperglicemiei adrenalinice este prea mică pentru a explica mărimea efectului calorigenic adrenalinic, găsit experimental, iar D. Eapport (15), prin constatarea faptului că efectul calorigen al adrenalinei se însumează efectului calorigen al efor- tului muscular, în timp ce ADS a glucozei dispare în timpul efortului muscular, a demonstrat clar natura diferită a efectului calorigen adre- nalinic și aceluia al ADS a glucozei. ■ ■ în ceea ce privește vasoconstricția periferică, se știe că ea duce nu numai la micșorarea termolizei,. ci în mod corespunzător și la scăderea termogenezei și deci a metabolismului energetic. i S-a făcut de asemenea observația că efectul calorigen al adrenalinei ; apare și în condițiile unei relaxări profunde prin uretanizarea animalelor J în experiență (4). ; Concluziile lui J. Abelin (1), (2), (3) că efectul calorigenic al i adrenalinei ar fi similar cu cel al ADS al protidelor și că însăși ADS a = protidelor ar fi datorită unei hipersecreții adrenalinice în organism sînt > •de asemenea discutabile. ? Astfel, în cercetările noastre am constatat un fenomen interesant, : acela al dispariției efectului calorigen al adrenalinei după administrarea ‘ concomitentă a alimentelor și adrenalinei la animale. Faptul a fost ob- ; servat și de J. Ab e 1 i n (1) la șobolanii cărora le-a administrat împreună ; alimentul cu adrenalina. El a mai constatat însă că ADS a alimentelor se - intensifică după tratarea în prealabil a animalelor timp de cîteva zile cu doze zilnice de 0,2—0,5 mg de adrenalină/kg, trăgînd de aici concluzia , neașteptată că efectul adrenalinei s-ar însuma efectului ADS al proteine- / lor. Concluzia aceasta ar fi valabilă numai în cazul în care efectul adrenali- J nei s-ar prelungi pe o durată mai mare decît cea în care se înregistrează < în mod obișnuit calorii extrabazale ADS, cum ar fi cazul administrării j tirozinei; or, din cele expuse anterior s-a văzut că adrenalina, în doze • relativ mari (cu care a lucrat șiJ. Abelin), are un efect calorigenic / de cel mult 7—11 ore. j Că este vorba de dispariția efectului calorigenic al adrenalinei după ■ ^administrarea alimentelor și nu invers, adică de dispariția efectului ADS l după administrarea adrenalinei, este dovedit de făptui că prin adminis- trarea alimentelor în cantitate mare cu și fără administrarea adrenalinei ■ s-a constatat o ADS mai intensă decît efectul calorigenic produs de di-J feritele doze de adrenalină încercate. ș Cu totul diferit se prezintă modificările de glicemie și de QR. Astfel, s-a constatat o însumare a hiperglicemiei adrenalinice și a celei alimentare, creșterea QR reprezentând suma creșterilor acestuia după ingerarea ali- mentelor și administrarea adrenalinei separat. Aceste fapte arată că efectul calorigenic al adrenalinei nu poate fi explicat prin hiperglicemie și creșterea QR. Este dificil de explicat dispariția efectului calorigenic al adrenalinei după ingerarea alimentelor. S-ar putea considera că ingerarea alimentelor provoacă secreția unor substanțe de tipul dibenaminei (4), capabile să inhibeze efectul calorigenic al adrenalinei, sau că hipersecreția adrenali- nică, constatată de J. Abelin în urma ingerării alimentelor, provoacă la rîndul ei în serul animalelor formarea unui antihormon (după ipoteza lui 0 o 11 i p , citat după (4)) cu acțiune de tampon asupra adrenalinei injectate. De remarcat este faptul că și în cazul cercetărilor noastre efec- tul calorigen al adrenalinei la aceeași doză repetată după 6 ore, la cobai, •este mult mai mic (25,7% față de metabolismul bazai) decît după doza .administrată inițial (39,1% față de metabolismul bazai). Și cea de-a doua, concluzie a lui J. Abelin, adoptată și de G. Schaeffer (17), că însăși ADS a proteinelor ar fi datorită unei hi- persecreții a adrenalinei în organism este de asemenea discutabilă. Astfel, F. Nord (12) a găsit o ADS a alimentelor neschimbată după adrenalectomie față de cea înregistrată la animalele normale, iar R. Liebeschutz — P 1 a u t (8) a constatat că injecția intravenoasă a serului unui cîine bine hrănit cu proteine nu a avut nici o influență asupra metabolismului energetic al altui cîine ținut în ajunare. Acestea pot fi socotite drept dovezi că ADS a alimentelor nu este provocată de hipersecreția adrenalinică. Faptul, observat de noi și de alți autori (L u s k, citat după (5)), (15), că efectul calorigen adrenalinic nu este însoțit de o intensificare a catabolismului protidic, caracteristică apariției ADS a proteinelor, ca și însăși lipsa însumării efectului ADS cu cel adrenalinic, credem că indică de asemenea originea diferită ă celor două efecte. Adrenalina nu este deci responsabilă de creșterea ADS a proteinelor prin stimularea metabolis- mului celular, așa cum consideră J. A b e 1 i n (1), (2), (3), G. Schaef- fer (17) etc. După părerea noastră, originea efectului calorigen al adrenalinei trebuie căutată numai în intensificarea metabolismului glucidelor și li- pidelor și a interconversiunilor dintre aceste două categorii de substanțe, probabil la nivelul ficatului1, întrucît bilanțul general al azotului nu indică nici o modificare a metabolismului protidelor în organism după injectarea adrenalinei (dacă nu cumva acest bilanț ar masca existența unor eventuale transaminări în organism). Credem că hipersecreția adrenalinică consecutivă ingerării alimente- lor nu are ca efect producerea ADS a alimentelor proteice prin stimularea metabolismului celular, ci, ca și secreția corticostimulinelor observată 1 Soskin (citat după (4)) nu constată efectul calorigen al adrenalinei după extir- parea ficatului. 512 GH. BURLACU și COLABORATORI 12‘ de A. G o t h (6), are numai un rol de reglare a metabolismului ^inter- mediar și a proceselor anabolo-catabolice la nivelul celular, intensificate în urma aportului alimentar protidic. Probabil că tot așa poate fi inter- pretat, în general, rolul sistemului nervos simpatic asupra apariției calori- ilor extrabazale ADS : sistemul nervos simpatic nu ar determina, astfel,. ADS a protidelor prin declanșarea secreției substanțelor de tipul catecola- minelor, care să stimuleze metabolismul celular, ci ar regla procesele me- tabolismului intermediar și metabolismului celular, intensificate prin însuși aportul proteic alimentar. în felul acesta diminuările valorilor ADS a proteinelor constatate de diferiți autori (10), (13), (16), prin scoaterea din funcție sau blocarea parțială a sistemului nervos vegetativ simpatic, pot fi interpretate nuca fiind datorate diminuării ,,stimulării” directe a metabolismului celular, ci ca fiind consecința dereglării proceselor me- tabolismului intermediar strîns legate de procesele anabolo-catabolice celulare. CONCLUZII 1. Adrenalina injectată în doze de 0,5 mg/kg produce la cobai și găini — cocoși Rhode-Island o creștere a metabolismului energetic (în medie cu 10,1%), a QR (în medie cu 5,1%) și a glicemiei (la păsări) (în medie cu 38%). La azotul excretat nu s-a constatat vreo modificare no- tabilă după administrarea adrenalinei (creșterea medie a fost de numai ( 1,8%). •' . . . î 2. După administrarea alimentelor fără adrenalină sau concomitent [ cu injectarea adrenalinei, ADS a alimentelor a rămas practic neschimbată T (12,5 față de 12,1%), efectul calorigen al adrenalinei nemaiapărînd după j administrarea alimentelor. Se constată în schimb o însumare a efectului j adrenalinei cu cel produs de alimente asupra QR și asupra glicemiei (fig. ij 7 și 8). Cantitatea de azot excretat după administrarea alimentelor este asemănătoare cu cea determinată după administrarea adrenalinei conco- ț mitent cu alimentele. ' ( 3. S-a constatat că ADS a proteinelor și efectul calorigen al adre- [ nalinei au origini diferite. De aceea considerăm că hipersecreția adrena- f linică, consecutivă ingerării alimentelor protidice, nu are ca efect pro- [ ducerea ADS prin stimularea metabolismului celular, așa cum consideră | unii autori (1), (2), (3), (17), ci are probabil numai un rol de reglare ă J proceselor metabolismului intermediar și a proceselor metabolice celulare, j intensificate în urma aportului alimentar protidic. ■ . . ■ ■ ■ ' 'i? ■ " L BIBLIOGRAFIE ț 1. Abelin J., Biochemische Zeitschrift, 1923, 137, 273. î 2. Abelin J. et Goldstein M., Helvet. Physiologica et Pharmacodinamica Acta, 1954, 12, 59. ; 3. — Biochemische Zeitschrift, 1955, 327, 72 — 84. f | 4. BEST C. H. Și Taylor N. B., Bazele fiziologice ale practicii medicale, Edit. medicală,. 5 București, 1958, 743, 781, 783. | 13 EFECTUL ADRENALINEI ASUPRA METABOLISMULUI ADS 513 5. BOOTHBY W. M. a. SANDIFORD I., Amer. J. Physiol., 1923, 66, 93-123. 6. Goth A., Nadasdi Nand u. Stadler E., Zeitschrift fur Vitamin, Hormon und Ferment Forschung, 1957 — 1958, 9, 184. 7. GRIFFITH F. R., Physiological Reviews, 1951, 31, 151 — 187. 8. Liebeschutz-Plaut R. u. Schadow H., Pfliiger’s Archiv, 1927, 217, 723. 9. Lundholm L., Acta Physiologica Scandinavica, 1949, 11, Supplementum 67. 10. Lungu Al., Cercetări asupra reglării nervgase și hormonale ă acțiunii dinamice specifice a alimentelor, Edit. medicală, București, 1958, 72. 11. LUSK GR., Medicine, 1922, 1, 311-353. 12. Nord F. a. DEVEL H. J„ J. Biol. Chem., 1928, 124, 80-115. 13. Noyons M., Ann. de Physiologie et de Physicochimie biologique, 1932, 8, 327. 14. PlCOȘ C., Acțiunea adrenalipei asupra consumului de oxigen al crapului, București, 1964 ■ (sub tipar). 15. , Rapport D., Amer. J.' Physiol., 1930, 31, 238. \ 16. ROTSCHiLD G. u WOLFERVANN A., Pfliiger’s Archiv., 1937 —1938, 239, 767. 17. SCHAEFFER G., C. R. Acad. Sci., 1938, 206, 614. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Laboratorul de fiziologie animală ' și Facultatea de biologie, Laboratorul de fiziologie animală. Primită în redacție la 18 ianuarie 1964 ACȚIUNEA ADRENALINEI ASUPRA GLICEMIEI f UNOR REPTILE* ; DE ' ' CONSTANȚA MATEI-VLADESCU și I. MOTELICĂ ' 591(05) în lucrarea de față sînt prezentate rezultatele experimentale privind : . acțiunea unor/doze de adrenalină asupra glicemiei la 3 specii de reptile indigene : Emys orbicularis (L.), Natrix natrix natrix (L.) și Lacerta viridis viridis (Laur.). i S-a constatat o diferență în cega ce privește doza minimă efectivă de adre- nalină. Aceasta este de aproximativ 50 pg/kg la Emys și la Natrix și de cinci ori mai mică (10 pg/kg) pentru Lacerta. • Acțiunea adrenalinei asupra glicemiei reptilelor a fost puțin studiată, j în legătură cu această problemă pot fi citate lucrările lui L o p e s și cola- j boratori (citat după (5)) la Pseudemys d',orbignyi; J. L. Prado (7) la Ș Bothrops jararaca; M. R. M i 11 e r și D. H. W u r s t e r (4) la Ew- meces obsoletus ; R. O o u 1 s o n, T. Her nandez (2), (3) și O. R. St e- venson și colaboratori (8) la Alligator. Acești cercetători au pus în evidență efectul hiperglicemiant al adre- nalinei la speciile de reptile mai sus citate, fără a stabili însă limita sensi- bilității lor față de adrenalină. F în vederea extinderii cunoștințelor despre reglarea glicemiei la j reptile, am întreprins cercetările prezentate în nota de față la următoarele ;; specii indigene de reptile : Emys orbicularis (L.), Natrix natrix natrix, (L.). i și Lacerta viridis viridis (Laur.). Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”, 1964, 9, G, p. 407 (în limba engleză). ST. si CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 515 - 5’0 BUCUREȘTI 1964 -516 CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU și I. MOTELICĂ 2 MATERIAL Șl METODĂ Indicațiile asupra provenienței și condițiilor de întreținere a animalelor au fost date J; :într-o lucrare anterioară (6). ■ ; Am lucrat cu loturi de cîte 4 — 5 animale. Adrenalina CIF l°/00, diluată cu ser fiziologic (6,5°/00 NaCl) s-a administrat intracardiac sau intraperitoneal. Am experimentat acțiunea următoarelor doze de adrenalină: 10, 50, 100, 500 și 1 000 i p.g/kg greutate corporală, la Emys orbicularis, 10, 50, 100 și 1 000 p.g/kg g.c. la Natrix natrix .natrix și 10, 20, 100 și 500 p.g/kg g.c. la Lacerta viridis viridis. Loturile-martor au primit un volum egal de ser fiziologic (NaCl 6,5°/00). • Glicemia s-a determinat prin metoda Hagedoiri-Jens^n (amănunte'referitoare la efectua- ; rea prizelor de sînge se găsesc într-o lucrare anterioară (6)). Am făcut determinări după 2, 5 . și 24 de ore de la administrarea hormonului. La Emys orbicularis am efectuat determinări și după 48 de ore. La Lacerta v. viridis, din cauza recoltării sîngelui, prin sacrificarea animalelor, procedeu < ■care necesită un mare număr de exemplare, am urmărit acțiunea hormonului pe o perioadă : mai lungă de timp numai în cazul unei singure doze din cele studiate, doza de 500 |xg/kg. Pentru s restul dozelor s-au făcut determinări numai după două ore de la injectarea adrenalinei. f Experiențele s-au efectuat în perioada iunie —octombrie la o temperatură care a variat între 22 și 30°C. ' f Rezultatele obținute sînt exprimate atît în valori absolute (mg % glucoză), cît și în r procente față de valoarea'medie a glicemiei normale considerată: ca 100. Am indicat de asemenea î abaterea-standard ă mediei, calculată după formula r ±' Ș(a^ — x)2 . n (n — 1) REZULTATE OBȚINUTE Tabelul nr. 1 Acțiunea adrenalinei asupra glicemiei la Emys crbiculcris (L.) Rezultatele obținute după administrarea adrenalinei la Emys ‘Orbicularis sînt prezentate în tabelul nr. 1 și figura 1. La această specie efec- tul liiperglicemiăht al adrenalinei a fost foarte evident în cazul adminis- trării a 100 pgfkg- Dozele mai mici de 100 jxg/kg au avut un efect foarte apropiat de cel al serului fiziologic administrat singur (doză de 10 pg/kg) sau au depășit cu puțin efectul acestuia (doza de 50 p-g/kg). Dozele mari de 500 și 1 000 [j.g/kg au determinat apariția unor hipetglicemii puternice, a căror intensitate însă nu a mai fost proporțională cu mărimea acestora,. Da remarcat persistența hiperglicemiei adrenalinice (peste 24 de ore) la această specie. Acțiunea, hiperglicemianta a adrenalinei la Natrix natrix natrix (L.) (tabelul nr. 1 și fig. 2) . • . La Natrix n. natrix, dozele de 50 sau mai mari de 50 jxg/kg aii determinat o hiperglicemie evidentă încă din primele ore, revenirea la nor- mal avînd loc în aproximativ 24 de ore pentru toate dozele. ăledia Ia administrarea adrenalinei I. Emys orbi- valorilor * glicemice obținute Ia diferite intervale de timp de I- ...l— cularis (L.) și II. Natrix natrix natrix (L.) Nr. lot (ig/kg ' Timpul de la administrare (ore) 0 1 2 1 5 24 48 mg % glucoză I. 1 50 100 65±10,7 123 80±19,6 157 102±18,3 104,5 68 ±9,1 — 2 100 100 70±5,9 188,5 132±15,7 225,8 158±25,4 118,5 83±10,8 107 75±19 _ 3 500 100 71±11,2 268 190±17 248 176±14,7 220 156±29 100 71±7 4 1 000 100 68±8 244 166±18,8 229,5 156±23,7 200 135±22,1 107,4 73±9 5 ser fiziologic 100 38±5 126 48,5±0,5 143 54±6,1 105 40±7,l II. 1 50 100 56±6,6 125,5 69±11,8 244,3 139±17 110,7 62 — 2 100 100 79,5± 18,4 158,5 126±21,7 199,2 157,5±31,4 90,6 72±12,6 — 3 1 000 100 51±3,1 208,1 105 ±2,4 279,2 141 ±16,3 108,6 108,6±24,7 — 4 ser fiziologic 100 48±8 158,3 76±4 162,5 78±12 90 43 — * Valori procentuale față de glicemia inițială considerată 100. - C. 3673 518 5 ACȚIUNEA ADRENALINEI ASUPRA GLICEMIEI UNOR REPTILE 519 Fig. 2. — Acțiunea adrenalinei asupra glicemiei la Natrix natrix natrix (L.) (valori procentuale). Tabelul nr. 2 [ Valorile glicemice obținute la 8 ore după administrarea serului fiziologic și adrenalinei > (Lacerta viridis viridis Laur,) ’■ Nr. crt. Lot I ser fiziologic Lot II Lot III | Lot IV _ J ' adrenalină _ ? 10 țxg/kg 20 jxg/kg j 100 [xg/kg 1 2 3 4 154 186 .208 242 222 232 250" 250 232 254 260 298 250 ; 318 1 376 402 | f M = 197,5±18,2 238±7 261±13,2 336±33 Tabelul nr. 3 Valorile glicemice obținute la diferite intervale de timp după administrarea dozei de 500 țxg/kg de adrenalina (Lacerta viridis viridis Laur,) , Nr. crt. Timpul de la administrare (ore) 0 1 2 | 5 24 mg % glucoza 1 117 >385 >385 364 150 2 177 332 >385 328 148 3 160 268 >385 424 166 4 169 385 314 360 158 M = 1564-13.4 >342 >347 .3694-19,9 155±4,1 La această specie am încercat și acțiunea unor doze de adrenalină sub 50 țxg/kg. Ele au avut însă un efect apropiat sau chiar mai mic decît cel al serului fiziologic injectat singur. Acțiunea adrenalinei asupra glicemiei la Lacerta viridis viridis (Laur.) (tabelele nr. 2 și 3) ' Rezultatele obținute arată clar că această specie de lacertilian este sensibilă la doze de adrenalină mai mici decît 50 țxg/kg, și anume la 20 și chiar la 10 pg/kg. Valorile cele mai ridicate le-am găsit la determinările făcute la 2 ore; după 5 ore, hiperglicemia persistă încă, iar la 24 de ore de la injectarea adrenalinei glicemia revenise la normal. DISCUȚIA REZULTATELOR Puținele cercetări asupra glicemiei la reptile au arătat că, de exem- plu, la Pseudemys d'orbignyi (L o p e s și colaboratori, citat după (5)) adrenalina produce un efect hiperglicemic și că acesta este mai mare la anijnalele normale decît la cele hipofizectomizate. Administrarea unei doze de 0,5 mg de adrenalină la Bothrops jararaca (7) produce o creștere a glicemiei cu 65% față de normal, pe cînd după o doză de 0,25 mg de adrenalină hiperglicemia obținută a fost cu 38% peste normal. Efectul hiperglicemic se menținea 40—50 de ore. în lucrarea lor, R. A g i d și colaboratori (1) insistă asupra rolului important pe care adrenalina îl are în reglarea glicemiei la Vipera aspis. >La Bumeces (.4) 0,2—0,4 ml dintr-o soluție de adrenalină 1 :100 000 administrată intraperitoneal produce o creștere medie cu 50% a glicemiei normale, după 15—40 min. La Alligator (2) ,(8) doza necesară pentru a obține un răspuns maxim este de 2 mg/kg. în acest caz hiperglicemia apare după aproximativ 2 ore de la injecția intracardiacă de adrenalină, revenirea la normal avînd loc în 50 pînă la 60 de ore. Tot la Alligator a fost studiată influența tempera- turii asupra intensității și duratei hiperglicemiei adrenalinei (3). Din studierea acțiunii adrenalinei asupra glicemiei celor cîtorva specii de reptile, mai sus numite, se poate trage concluzia că reptilele sînt relativ sensibile la adrenalină și că pentru apariția hiperglicemiei adrena- linice și mai ales pentru restabilirea valorilor glicemice normale este necesară o lungă perioadă de timp. Qare este limita acestei sensibilități la adrenalină ? Există deosebiri în această privință între reprezentanții diferitelor ordine de reptile ? Experiențele noastre, ale căror rezultate sînt prezentate în nota de fața, ne-au arătat că există deosebiri evidente în comportarea față de adrenalină, a celor 3 specii studiate. Lucrînd în aceleași condiții de sezon și temperatură, pentru a obține un răspuns evident a fost necesar să folosim cel puțin 50 țxg de adrenalină/kg g.c. la Bmys orbicularis și la Natrix n. natrix, în timp ce Lacerta v. viridis s-a dovedit a fi sensibilă chiar la acțiunea dozei de 10 țxg/kg. 520 CONSTANȚA MATEI-VLĂDESCU și I. MOTELICĂ 6 Dacă timpul necesar pentru ca hiperglicemia să atingă maximul său de intensitate a fost același pentru cele 3 specii (2—5 ore),. în ceea ce privește durata hiperglicemiei produse s-au observat deosebiri. Restabilirea glicemiei s-a făcut mai încet la Emyș orbicularis (în ; aproximativ 48 de ore) decît la Natrix n. natrix și Lacerta v. viridis (24 de ore). Credem că în explicarea acestor deosebiri un rol poate avea diferența dintre nivelurile glicemiei normale ale celor trei specii, ca și gradul diferit de intensitate a metabolismului lor. De asemenea trebuie luată în consi- derare și posibilitatea existenței unor deosebiri în înseși mecanismele endocrine interesate în răspunsul acestor animale la adrenalină. CONCLUZII Din rezultatele experimentale obținute' de noi reies următoarele concluzii: > 1. în condiții similare de sezon și temperatură există deosebiri evi- dente în ceea ce privește doza de adrenalină minimă efectivă la cele 3 specii, ( aceasta fiind de aproximativ 50 pg/kg pentru Emys orbicularis și Natrix n. natrix și de numai 10 pg/kg la Lacerta v. viridis. \ 2. Hiperglicemia adrenalinică durează mai mult la Emys orbicu- î laris decît la Natrix n. natrix și Lacerta v. viridis.' ț 3. Pentru explicarea acestor deosebiri sînt necesare studii mai apro- i fundate asupra mecanismelor endocrine și biochimice interesate în reacția ;• acestor reptile față de adrenalină. f BIBLIOGRAFIE f 1. Agid R., DUGUY R. et SAINT GlRONS H., J. Physiol., 1961, 58, 807-824. • 2. COULSON R. a. Hernandez T., Endocrinology, 1953, 53, 311 — 320. * 3. — 15th International Congres of Zoology, Londra, 1958; ! 4. MILLER M. R. a. Wurster D. H., Endocrinology, 1958, 63, 191 — 200. ! 5. Miller M. R., Carbohydrate Metabolism in Amphibians and Reptiles, in Comparative Physiology i; of Carbohydrate Metabolism in Heterothermic Animals, Washington, 1961, 125—147. £ 6. Motelică I. et Matei-Vlădescu C., Revue roumaine de biologie, S6rie de zoologie, 1964, $ 9, 4. ■ ■ 7. Prado J. L., Rev. Canad. Biol., 1947, 6, 255-264. 8. STEVENSON O. R., Coulson A. R. a. THOMAS H., Am. J. Physiol., 1957, 191, 95. ! Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, £ Laboratorul de fiziologie animală. Primită în redacție la 18 ianuarie 1964. INFLUENȚA TEMPERATURII ASUPRA GLICEMIEI LA EDITS ORBICULARIS L. * DE O. VLĂDESOU 591(05) în lucrarea de față prezentăm rezultatele cercetărilor noastre privind mersul glicemiei normale la Emys orbicularis pe o perioadă de un an, precum și influența temperaturii asupra glicemiei normale și hiperglicemiei provocate prin administrare de glucoză intraperitoneal și per os. Valoarea medie a glicemiei „normale” găsită la această specie de reptile este de 47 ± 2,7 (18-84). ' Glicemia normală este mai crescută la temperatură joasă (8 —10°C) decît la temperatură mai ridicată (32°C). Hiperglicemia prin administrare de 1 g/kg de glucoză se instalează mult mai repede atunci cînd este administrată intraperitoneal. Temperatura optimă de metabolizare a glucozei este probabil de aproxi- mativ 20°C. Reglarea metabolismului glucidic la reptile a fost puțin studiată pînă în prezent. S-au cercetat doar cîteva aspecte și numai la un număr mic de specii. Majoritatea lucrărilor se referă la „glicemia normală”, dar încă nu s-au stabilit criterii exacte după care s-ar putea evalua aceasta în mod just. Astfel de date, mai mult informative decît certe, s-au obținut de 1^ următoarele specii: Emys orbicularis, Testudo graeca, Thalasso- chelys careta, Lacerta agilis, Natrix natrixnatrix, Vipera aspis, V. berus etc. în cazul administrării de glucoză (per os sau parenteral) la Chry- semys d'orbignyi, Botbrops jararaca, Alligator mississippiensis, glicemia * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”, 1964, 9, 6, p.,413 (în limba engleză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 521-528 BUCUREȘTI 1964 522 C. VLĂDESCU . 2 a suferit o creștere proporțională cu doza utilizată și efectul biperglicemic a fost, .în general, de lungă durată (4), (5), (12). Pe lîngă acestea, în mod sporadic, s-au mai efectuat o seamă de ; cercetări și asupra influenței unor factori endocrini, care — din rezulta- tele obținute la alte specii de vertebrate — se știe că pot interveni în meta- bolismul glucidic. Din toate datele de care dispune actualmente zoofiziologia comparată ' încă nu putem să dobîndim o imagine clară și sigură despre gradul de dez- voltare a mecanismelor glicoregulatoare la care au ajuns reptilele. în dorința de a contribui la elucidarea unora dintre aspectele acestei ■ probleme, am întreprins o serie de cercetări experimentale pe cîteva specii ' de reptile indigene. în prezenta lucrare expunem rezultatele obținute în i privința influenței temperaturii asupra glicemiei la Emys orbicularis. ' MATERIAL ȘI METODĂ Am lucrat pe exemplare adulte, de ambele sexe, în greutate de 500 — 1 000 g. Animalele au fost capturate în împrejurimile Bucureștiului și ținute în stare de inaniție în vivariul labora- torului nostru diferite intervale de timp. Experiențele au fost efectuate în cursul perioadei • ., Tpy^ti HH-Ta Mop$OJiorM jkhbothmx hm. A. H. CeBepaoBa, H3A. AH CCCP, MocKBa, 1957, 19. 8. Hahoiuioba E. H., Tpyflti HH-Ta Mop$oJiornH jkhbothbix hm. A. H. Cesepifosa, Hsjl AH. CCCP, MocKBa, 1957, 19. 9. — TpyflBi HH-Ta Mop$oaorHH jkhbothmx hm. A. H. CenepROBa, Mas. AH CCCP, MocKBa, 1957, 22. 10. Short B. F., Australian J. of Agricultural Research, 1955, 6, 6. 11. ȘTEFĂNESCU C. și TĂCU A., Anal. I.C.Z., 1958, 15, 419 —435. 12. Stefănescu C., Pălămabu E„ NICOLICIN S. și. Tâscenco V., Lucrările științifice ale I.C.Z., 1958, 16, 301-315. 5IQ ST. OPRESCU . & 13. Tăcu A., Popescu Fii. și Nedelniuc V., Lucrările științifice ale I.C.Z., 1958,16, 335—354^ 14. Tăcu A., Nicomoin.JS. și Tafta V., Lucrările științifice ale I.C.Z., 1960, 18, 307—321.. 15. TAFTA V., Tăcu A. și Georgescu D., Lucrările științifice ale I.C.Z., 1960, 18, 351 — 361. 16. TEODOREANU N., Annal. I.N.Z., 1934, 3, 110 —153. 17. TEODOREANU N. și Derlogea V:, Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de biologie, științe agricole și 'Secția de geologie și geografie, 1955, 7, 4. z’' Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, < -, Laboratorul de genetică animală. Primită în redacție la 8 ianuarie 1964~ STUDIUL SECTORULUI INDIVIDUAL ȘI AL ACTIVITĂȚII DIURNE LA ORBETE (SPALAX LEUCOPON NORDM.), PRIN MARCARE CU Co60* DE . M. HAMAR, GH. ȘUTEU și MAIA ȘUTOVA 591(05> Marcînd 3 exemplare de orbeți (Spalax leucodon Nordm.) cu fire de cobalt radioactiv, autorii stabilesc în condiții de teren aspectul activității diurne, numărul mediu al fazelor de activitate, durata lor, coeficientul de. activitate, modul de utilizare a galeriilor. Contactul neîntrerupt al detectoarelor de radiații cu exem- plarele marcate a dat posibilitatea înregistrării deplasărilor animalului în timp și în spațiu, a numărului de întoarceri, a distanțelor, a vitezelor de deplasare. Ecologia familiei orbeților (Spalacidae) este cel mai puțin studiata din ordinul rozătoarelor (GUres). Dacă în domeniul clasificării și filogeniei acestor animale s-au înregistrat o serie de realizări, asupra modului lor de viață se cunosc foarte puține date. Cele cîteva lucrări publicate, care s-au ocupat de unele aspecte privind biologia acestor animale, se caracteri- zează prin prezentarea multor date și ipoteze contradictorii, consecința utilizării unor metode diferite de cercetare, ca și a posibilităților lor limitate. Astfel, după unii autori, orbetele este activ numai ziua (9), după alții numai în timpul nopții (7), iar după alții (2) orbetele este activ atît ziua, cît și noaptea. Asupra activității teritoriale în interiorul galeriei (modul de folosire a galeriilor, viteza de mișcare și săpare, ritmul folosirii, durata etc.) nu sînt prezentate decît ipoteze și date imprecise. Un punct de concordanță a cercetărilor din acest domeniu (1), (2), (3), (9), (10) este întîlnit în caracte- rizarea tipului de galerii a orbeților. Astfel se deosebesc două tipuri, și * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”, 1964, 9, 4, p. 421 (în limba engleză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 541-552 BUCUREȘTI 1964 542 M. HAM AR și COLABORATORI 2 anume : galerii de suprafață și galerii adinei. în cele de suprafață animalul își procură hrana, iar în cele adinei își amenajează cuibul și depozi- tele de alimente. Slaba cunoaștere a biologiei diferitelor specii de orbete se explică prin faptul că aceste animale trăiesc aproape exclusiv sub pămînt și numai primăvara (3), (9) și în timpul secetei ies la suprafață. Metodele clasice folosite în ecologie (observații directe, capturarea prin capcane, săparea galeriilor, marcarea etc.) chiar dacă într-o măsură oarecare unele dintre ele sînt aplicabile, nu dau rezultate concludente.. Familia orbeților în țara noastră este reprezentată prin două specii : Spalax leucodon Nordm. și Spalax microphtalmus zemni (—Spalax pdlo- nicus) cu o serie de subspecii. Acești dăunători au în unele regiuni ale țării (Transilvania, Moldova, Dobrogea) o densitate destul de ridicată, producînd pagube însemnate culturilor agricole. Cercetările întreprinse de noi privesc stabilirea exactă a activității diurne și precizarea unor date necunoscute din biologia orbetelui, ca ritmul de folosire a teritoriului și viteza de săpare și de deplasare în interiorul galeriilor. METODA DE LUCRU Pornind de la lucrările lui G. K. G o d f r e y (4), care marchează exterior, cu fire de cobalt-60 fixat într-o centură în jurul abdomenului la cîrtiță (Talpa europaea), pentru studii de mobilitate și activitate, am inițiat un procedeu de marcare subcutanee cu ace de cobalt radio- activ L Animalele au fost capturate vii, introducîndu-li-se apoi, în regiunea dorsală, firul radio- activ cu o lungime de 5 mm și diametrul de 0,75 mm. Animalele marcate au fost lăsate libere In galeriile lor subterane. Urmărirea animalului s-a făcut cu 4 debitmetre de radiații portative, timp de 96 de ore, fără întrerupere. Cele 4 debitmetre de radiații au fost utilizate în felul următor : unul așezat în apropierea cuibului pentru a semnaliza începutul activității animalului, alte două postate în sectoare de maximă activitate, iar cel de-al patrulea, mobil, a fost destinat urmăririi permanente a ani- malului marcat. în anul 1963 s-au marcat două exemplare adulte de masculi de Spalax leucodon Nordm., într-o lucernieră la Stațiunea experimentală Dobrogea. Un alt exemplar ($) a fost marcat în același loc în primăvara anului 1964 (10—15.IV.1964.) Paralel cu aceste experiențe, s-a studiat activitatea diurnă la alte două exemplare de orbete ($<$) în condiții de laborator, prin metoda înregistrării automate (5). Construcția galeriilor a fost studiată prin săparea acestora la 5 exemplare de orbete. REZULTATE OBȚINUTE A. Forma și mărimea sectorului individual Orbetele trăiește individual în sisteme de galerii subterane compuse — așa cum s-a arătat — dintr-un sector de alimentare și altul de cuibărit (fig. 1, A și B) și de depozitare a hranei. Galeriile sectorului de alimentare 1 Ace de Co60, tip 1-0,5, U.R.S.S. 5 STUDIUL ACTIVITĂȚII ȘI TERITORIULUI LA ORBETE / MARCAT CU Co*° 545 544 M. HAMAR și COLABORATORI 4 sînt plasate la 15 — 20 cm, iar cuibul și depozitullao adîncime care variază între 60 și 150 cm. Spre doeosebire de majoritatea rozătoarelor, care cuibăresc subteran, și se alimentează la suprafața solului, orbetele prezintă un aspect parti- cular din acest punct de vedere, avînd ambele sectoare plasate subteran. Lungimea galeriilor subterane variază în funcție de vîrsta animalelor și de prezența hranei preferate, la cele 5 exemplare studiate de noi, de Iar cîțiva metri pînă la 150—200 m. B. Activitatea diurna Urmărirea continuă a animalelor marcate timp de 96 de ore a relevat faptul că orbetele este activ atît ziua, cît și noaptea, prezentînd o activi- tate polifazică și aritmică (fig. 2). Exemplarul marcat în timpul verii (27.VII.1963) este mai activ decît exemplarul marcat toamna (22.IX.1963)r iar exemplarul marcat în luna aprilie 1964 se remarcă printr-o activitate foarte intensă. Numărul fazelor de.activitate în 24 de ore la primul exemplar este de 7 —9, la cel de-al doilea de 2—5, iar la exemplarul marcat în 1964 7—10. Durata unei faze de activitate variază între 15 min și 3,5 ore- Fig. 2. — Activitatea diurnă a lui Spalax leucodon Nordm. (^) marcat în perioada de vară la Stațiunea experimentală Dobrogea. Zonele negre reprezintă fazele de activitate. Suma fazelor de activitate din 24 de ore este de asemenea mai mare la exemplarul marcat în timpul verii, ajungînd în medie la 44,6%, iar la exemplarul marcat în timpul toamnei la 23,8%. La exemplarul marcat în 1964 suma fazelor de activitate este de 47,9% (fig. 3). Coeficientul de activitate Q (8) este în primul caz de 0,81, în al doilea de 0,31, iar în al treilea de 0,92. La animalele studiate în condiții de laborator în perioada de vară, activitatea a fost de asemenea polifazică și aritmică, ceea ce confirmă re- zultatele obținute pe teren. Se remarcă însă la ambele exemplare o activi- tate mai scăzută decît la cele studiate în condiții de teren. Astfel, la primul exemplar ( o t5 fi s tn fi. o .2" -L-J P fi fi "O £ ’g . w fi îfi «.2 2 v « g fi >« fi fi- >fi .& O qj s ffi*- «fi u g S-H M îăD^ £| ’fi T5 ■ .S fi o ‘S fi « . Q S 5 '5 fi fii ■S.2 «■ fi ■21 fe g fi £ tao 5 fi 2 -g E § ao g fi & fi fi g fi > £ . £ fi 7S 0> T3 ' W , fi -S fi o fi « fi S crt P s ’S M 2 8 ’o- H, . O «■ ’fi § rg . 3 ^.-2 Sj g ° $ c< o ‘5.-o « i2* ’<$ . »<□_>■ _ fi 4> 2 ° s ® _ o tj. +■> Trt fi "u S fi SD O fa Cj .1 r& s fi 9j‘ cB >=p h/ts s « c fi fi ~oy S s SP’W .2 OS N H fi « .fi 03 P H 2 9 STUDIUL ACTIVITĂȚII ȘI TERITORIULUI LA ORBETE MARCAT CU Co60 549 punctele b și c). Se remarcă o activitate foarte intensă, care a implicat 206 deplasări, însumînd o distanță de 280 m în timp de 105 min. în procesul de colectare a hranei în sectorul alimentar, animalul pre- zintă următorul comportament : după ce apare din cuib în sectorul ali- mentar, începe să sape în direcții perpendiculare, pe galeria principală, Fig. 8 și 9. — Diferitele faze ale procesului de alimentare a orbetelui (Spalax leucodon Nordm.). iformînd o mică nișă de alimentare. în timpul acestui proces se aude sgomo- tul săpării, după care animalul, apucînd rădăcinile lucernei, le trage în interiorul galeriei (fig. 8). Gaura rămasă după smulgerea plantelor este astupată cu pămînt (fig. 9). Această succesiune de operații în cazul de față a durat 16 min , după care animalul s-a retras în cuib (fig. 10). Viteza de deplasare prin galerie a fost obținută prin cronometrarea timpului în care animalul a parcurs o distanță cunoscută între două detec- toare. Valorile înregistrate astfel au variat între 600 și 2 000 m/h, iar în cazul alarmării animalului viteza poate crește în jur de 6 000 m/h. Viteza de săpare a unei noi galerii a atins 100 cm în 24 de ore. Suma deplasărilor (dus-întors) în 24 de ore la animalul marcat toamna a fost de 554, corespunzînd unui drum cu o lungime de 1 466 m. Aceste date ne arată>că orbetele, deși este un animal subteran, are io activitate teritorială (motrice) foarte ridicată. . 3673 550 M. HAMAR Și COLABORATORI IO 11 STUDIUL ACTIVITĂȚII ȘI TERITORIULUI LA ORBETE MARCAT CU Co«° '551 Fig. 10. — Activitatea de alimentare a lui Spalax leucodon Nordm. marcat toamna. Cb—A, Deplasarea de la cuib în sectorul alimentar. A, Momentul apariției animalului în sectorul de alimentare; A—B, interval de timp necesar ■ săpării nișer de alimentare; B~C; momentele tragerii plantei în galerie; P — D, procesul de astupare a găurilor; D~Cb, deplasarea din sectorul alimentar în cuib. DISCUȚII Rezultatele experiențelor executate de noi privind construcția galeri- ilor la orbete, confirmă pe deplin faptul că ele sînt compuse dintr-un sector de cuibărit și un sector alimentar, ceea ce a fost arătat și de alți autori (1), (2), (3), (9). în condițiile Dobrogii nu s-au găsit depozite de hrană și cuiburi în mușuroaie, fapt ce s-a remarcat la Spalax ehrenbergi în Izrael (3). Acest lucru se explică desigur și prin diferența dintre cele două specii și prin condițiile climatice deosebite. Părerile contradictorii care au existat în literatura de specialitate privind activitatea diurnă a orbetelui provin din imprecizia datelor pe care le procură metoda vizuală folosită de diferiți autori, metodă care nu per- mite rezolvarea unei asemenea probleme. Atît prin marcarea animalelor cu Co60, cît și prin folosirea aparatelor de înregistrare în laborator a acti- vității s-au obținut aceleași rezultate, punînd în mod precis în evidență faptul că aceste animale au o activitate polifazică și aritmică, determinată probabil de felul de nutriție, adică de consumul ridicat de hrană. Aceste date, ca și cele privind viteza de săpare, de scoatere a mușuroa- ielor, sînt desigur legate de condițiile climatice. Ele au fost obținute într-o < perioadă secetoasă, cînd solul a fost extrem de uscat și tare. Se poate aștepta în cazul unor condiții mai normale, sau chiar ploioase, cînd rezis- tența solului va fi mai mică la săpare, ca acești indici să se deplaseze către valori mai mari. în orice caz, ritmul și caracterul deplasărilor în galeriile de hrană, pe care am reușit să le înregistrăm cu atîta precizie (fig. 6, 7 și 10), ne arată că, deși acest animal are o activitate teritorială limitată — doar pe galeriile sale subterane —, nivelul aeesteia este foarte ridicat. Astfel, în perioada de primăvară-vară, la exemplarele studiate de noi, acti- vitatea este mai mare decît la șobolan (Q = 0,73), sau la șoarecele de casă (Q = 0,75) (8), specii care își desfășoară activitatea exclusiv în spațiu nelimitat. Amănuntele precise privind comportamentul animalului în galerie,ca activitatea, construcția galeriilor, alimentarea, aspectul deplasărilor (incluzînd sectorul de deplasare, direcția, sensul, viteza și frecvența schim- bării sensului) accesibile observării grație metodei utilizate, vor face posi- bilă în viitor abordarea unei game largi de studii privind viața animalelor subterane. Cercetările privind problemele practice, de combatere, vor avea un instrument prețios în utilizarea metodelor radioactive. Astfel, comportarea animalului față de agentul toxic, eficacitatea acestuia, modul cum trebuie administrat, natura agentului toxic ales pentru o eficacitate maximă vor fi probleme care pot căpăta un răspuns clar și rapid fie prin marcarea radio- activă a animalului sau a agentului toxic, fie prin marcarea simultană a lor. Rezolvarea multor probleme de ecologie, ca reproducerea, relațiile intra- și interspecifice și în special migrarea și dispersia animalelor sub- terane, va fi posibilă prin utilizarea unor radioizotopi adecvați altor va- riante de marcare și folosirea unei tehnici corespunzătoare. . CONCLUZII 1. Prin marcarea a 3 exemplare de orbete cu Co60 în condiții de cîmp și urmărirea a 2 exemplare în condiții de laborator, s-a stabilit că orbetele are o activitate polifazică și aritmică. Numărul fazelor de activitate în 24 de ore poate să fie de 7—9. Durata unei faze de activitate variază între 15 min și 3,5 ore. Exemplarele marcate în timpul verii și primăverii au avut o activi- tate mai intensă (în medie pe 4 zile 44,6 %, respectiv 47,9%) decît exempla- rul marcat toamna (în 4 zile 23,8%). WWW 552 M.HAMĂR și COLABORATORI 12 2. La cele 3 animale marcate s-a constatat că sectorul alimentar nu este utilizat cu o intensitate uniformă de către acestea. în cadrul acestui sector există porțiuni preferate, unde animalul își desfășoară activitatea. Numărul acestor locuri des frecventate variază de la 1 pînă la 3 —4. 3. în cadrul unei faze, animalul de obicei nu-și schimbă locul de acti- vitate, deplasîndu-se îtn interiorul acestuia în limitele cîtorva metri, în funcție de săpare, curățire sau de alimentare. ’ în 24 de ore s-au înregistrat 554 de deplasări, însumînd o lungime totală de 1 466'm. Viteza acțiunilor motrice variază în limite largi, în funcție de felul, mișcării. Limita superioară a vitezei înregistrate a fost de 2 000 m/h și în caz de alarmare a animalului de 6 000 m/h. Viteza de săpare a unei noi galerii atinge în jur de 100 cm în 24 de ore, în condiții de secetă. în cazul alimentării, animalul staționează 5—15 min în același loc. 4. Prin această metodă de marcare se pot obține informații precise asupra celor mai intime aspecte legate de unele animale cu o formă de viață ascunsă și în primul rînd de cele subterane. CONTRIBUȚII LA STUDIUL CANTITATIV AL MICROFITOBENTOSULUI DE LA LITORALUL ROMÎNEȘC AL MĂRII NEGRE* DE N.BODEANU BIBLIOGRAFIE 1. AbejiehrEB B.. H., Tpy«w Hhct. 3ooji. AH Y k p CGP, 1951, 6, 135—147. 2. hVKEJiBCKAH H. M., Tpyftti no sairțHTe pacTenuii, Cepan IV, 1932, 2, 24—45. 3. Eviatar■ N., Mammalia, 1961, 25, 2, 127 —144. 4. GODEREY K. GlLIAN, Ecology, 1955, 36, 4, 678 — 685. 5. KaJIAEVXOB H. PI., Memoduna dKcnepuMeumajibHux ucMedoeanuu no 9koao8uu HaaeM- mx noseoHounbix Mcueomiiux, MocKBa, 1951. 6. KAYE S. V., Science, 1960, 131, 824. 7. OrHEB C. H., 3sepu CCCP u npuMotcaupix cmpau. T. V,.MocKBa-JIeHHHrpap;, 1947, 559—644 V. 8. SZYMANSKY J„ Pflug. Arch., 1914, 152. 9. Văsărhelyi I„ Allattani Kozlemenyek, 1927, 23, 3~4, 169-178. 10. Watson G. E., J. of Mammalogy, 1961, 42, 3, 359 — 364. Institutul central de cercetări, agricole. Secția protecția plantelor, Laboratorul de mamifere și Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice, Laboratorul de izotopi. Primită în redacție la 11 mai 1964. 591(05) Lucrarea prezintă primele date asupra cantității microfitobentosului din zona litoralului romîneșc, în special de pe fundul nisipos cu Aloidis. în compo- ziția microflorei bentale cercetate au fost găsite 86 de specii de diatomee, dintre care 77 sînt pennate și numai 9 centrice. Cantitatea microfitobentosului de pe fundul nisipos, deși mult mai mică decît cea de pe fundul pietros, atinge valori apreciabile, în medie de 72 de milioane de celule/m2, cu biomasa de 253 mg/m2.. Se dă variația calitativă și cantitativă a microfitobentosului, pe adîncimi; . se arată participarea acestuia la formarea fitoplanctonului neritic și se dau date privitoare la caracterul salmastru al microflorei bentale din zona litoralului romîneșc. Microfitobentosul este unul dintre elementele trofice slab cercetate mai ales din punct de vedere cantitativ. în special microflora aflată direct pe fundul bazinului (microfitobentosul propriu-zis) este cu mult mai puțin studiată (5), (15) în comparație cu bioderma de diatomee de pe orga- nismele sau obiectele din apă (2), (3), (12), (14), (15), (16). Asupra cantității microfitobentosului din dreptul litoralului romîneșc există o singură lucrare (17). ’ în ceea ce privește microfitobentosul de pe fundurile nisipoase, pe plan mondial lipsesc date cantitative și chiar calitative. în lucrările lui Jul. Grontved (10), (11) găsim indicații asupra productivității micro- * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de zoologie”,. 1964, 9, 6, p. 435 (în limba franceză). ST. SI CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 553-563 BUCUREȘTI 1964 555. 554 N. BODEANU 2 bentosului vegetal și fit o planctonului din cîteva fiorduri daneze cu fund nisipos, dar autorul nu dă nici speciile din componența microflorei și nici ■cantitatea (exprimată în exemplare sau biomasă) a constituenților ei. Dată fiind importanța microflorei bentale — producătoare de sub- stanță organică prin fotosinteză, element trofic direct consumat de către nevertebrate (4), (6), (7), (8) și pești (16), (18), (19) —, la îndemnul și sub conducerea lui M. B ă c e s c u, am început studiul ei cantitativ. Prezenta lucrare dă primele rezultate asupra cantității microfito- bentosului din zona litorală a nisipului cu Aloidis (1), (2). Lucrarea se bazează pe prelucrarea a 22 de probe cantitative colectate de către scafandri autonomi1 de pe fundul nisipos din sectoarele Mamaia și Chituc, în perioada septembrie—noiem- brie 1963 ; pentru comparație s-au cercetat și 5 probe cantitative luate de pe pietrele din dreptul localităților Constanța și Agigea, 5 de pe fundurile argilos-marnoase cu Barnea (care se află, ca niște insule, la limitele dintre zonele pietrei și nisipului (9)) și 3 probe cantitative de biodermă rasă de pe valvele midiilor aflate în sectorul Constanța la adîncimea de 8 — 10 m. Materialul a fost conservat cu formol 4 %. Pentru separarea microfitelor de nisip, fiecare probă s-a spălat de 4 — 6 ori cu apă distilată și formol, agitîndu-se bine conținutul. După fiecare spălare, eprubetele cu material au fost lăsate circa 10 min, timp în care granulele-de nisip se depun, în supranatant rămînînd diatomeele; acestea fiind mai ușoare și avînd forme ce permit plutirea, se sedimentează într-un timp mai îndelungat. Lichidul supranatant s-a sifonat cu grijă în borcane de 100 — 250 cm3, unde s-a lăsat 10 — 15 zile pentru sedimentarea microfitelor. O nouă sifonare îndepărtează excesul de lichid, păstrînd microflora de pe suprafața colectată în- tr-un volum de 10 cm3, din care s-au examinat la microscop 2 — 4 picături, numărîndu-se exem- plarele fiecărei specii. După determinarea și numărarea microfitelor, s-a calculat cantitatea de celule la m2 și biomasa în mg/m2 a fiecărei specii. Calculul biomasei s-a efectuat după tabelul de greutăți medii ale microfitelor bentale, întocmit de noi. Compoziția microfitobentosului de pe fundul nisipos, ca și de pe cele- lalte substraturi din dreptul litoralului romînesc, este alcătuit în exclusi- vitate din diatomee; excepție face biodermă de pe pietrele stropite de valuri și cele de la adîncime mică, pînă la circa 1 m, unde se întîlnesc în cantități mici și reprezentanți ai cianoficeelor. Marea majoritate a diătomeelor bentale aparțin ord. Pennales. Astfel, din 86 de specii de diatomee găsite în întreg materialul care stă la baza lucrării, 77 sînt pennate și numai 9 centrice, iar din cele 67 de specii de diatomee găsite numai pe fundurile nisipoase, 58 sînt pennate, centrice fiind, de asemenea, doar 9 (tabelul* nr. 1). în majoritate, diatomeele de pe fund nisipos sînt forme necoloniale și mobile, aparținînd tipului evoluat al pennatelor biraphinee. Aceasta se explică prin faptul că fundul cu nisip fin (diametrul granulei = 80 —100 p.) din zona litorală cu furtuni frecvente reprezintă un biotop greu accesibil formelor fixate, mai ales coloniale, lipsite de posibilități de mișcare și deci de apărare împotriva distrugerii de către masele de nisip răscolite de 1 Mulțumim pe această cale colegilor M. T. G o m o i u și G. I. M ii 11 e r, care s-au scufundat pentru colectarea probelor cantitative de microfitobentos. Tabelul nr. 1 Compoziția și frecvența pe adincimi a speciilor din microfitobentosul litoralului rominesc Specia Nisip Fund cu Bar- nea 2 — 3 m Piatra 4—5m - o 1 1 OO 4m 8m 12m 16m 20 m Melosira moniliformis (O. Miill.) Ag. • Melosira sulcata (Ehr.). Ktz. Q Thalassiosira subsalina Pr. Lavr. Thalassiosira nordeskjoldii CI. C Hyalodiscus ambiguus Grun. • Coscinodiscus perforatus Ehr. • Coscinodiscus radiatus Ehr. ț Coscinodiscus apiculatus Ehr. £ Triceratium antediluvianum (Ehr.) Grun. o Synedra ulna (Nitzsch) Ehr. £ Synedra tabulata (Ag.) Ktz. £ Synedra tabulata (Ag.) Ktz. var. parva (Ktz.) Grun. 4) Thalassionema nitzschioides Grun. 0 Diatoma vulgare Bory. Striatella delicatula (Ktz.) Grun. £ Rhabdonema adriaticum Ktz. O Grammatophora marina (Lyngb.) Ktz. 9 Licmophora flabellata (Carm.) Ag. O Licmophora gracilis (Ehr.) Grun. Cocconeis scutellum Ehr. © Cocconeis placentula Ehr. Cocconeis sp. : 9 Achnanthes brevipes Ag. • Achnanthes longipes Ag. 0 Rhoicosphaenia curvata (Ktz.) Grun. © Diploneis interrupta (Ktz.) CI. var. heerii (Pant.) Hust. Diploneis smithii (Breb.) CI. © Diploneis smithii (Breb.) CI. var. pumilla (Grun.) Hust. ț Diploneis fusca (Greg.) CI. • Diploneis vacilans (A. S.) CI. © Diploneis didyma (Ehr.) CI. Diploneis sp. © Navicula halofila (Grun.) CI. © Navicula cryptocephala Ktz. © Navicula radiosa Ktz. © Navicula peregrina (Ehr.) Ktz. ® Navicula menisculus Schum. 0 Navicula salinarum Grun. O Navicula laterostrata Hust. Q Navicula anglica Ralfs w Navicula cancellata Donk. • 0 Navicula pennata A. S. (?) var. pontica Mer. O Navicula lacustris Greg. • Navicula clavata Greg. • Navicula lyra Ehr. @ Navicula pygmea Ktz. + X + X X + X X 0 + O 4* X 4- X X + 4- + X X + + X + + 4- 4- + X X X 4- + X X 4- X X X X + 4- 4- X + + 4- + 4- X X X X X + : X X X 4- ■ 4* + X 0 X X + X o X 4- O++x+++ x 4- + + 4-4- x 4 X 4 X X 4 ® 4 X 4 4 4 X 4 4 4 O o • o o • • o • . X ® X 4 X X O O ® X X O 4 X 4 X 4 X 556 5 CONTRIBUȚII LA STUDIUL CANTITATIV AL JfalCROFITOBENTOSULUI 557 Tabela nr. 1 (continuare) N i s i p S 2 S 1 tră 5 m dii lOm Specia 4m 8m 12 m 16 m 20 m Fund c nea 2 - 1 1 CO © Navicula forcipata Grev. • Navicula palpebralis Breb. Navicula sp. O Pinularia microstauron (Ehr.) var. ambigua CI. 0 Amphiprora paludosa W. Sm. • Amphora proteus Greg. O Amphora ovalis Ktz. Q Amphora ovalis Ktz. var. pediculus Ktz. Amphora truncata Greg. © Amphora veneta Ktz. © Amphora coffeaeformis Ag. © Amphora coffeaeformis Ag. var. acutiuscula (Ktz.) Hust. © Amphora costala W. Sm. 0 Amphora terroris Ehr. • Amphora granulata Greg. var. punctata Pr. Lavr. © Amphora angusta Greg. Amphora sp. £ Pleurosigma elongatum W, Sm. £ Pleurosigma angulatum (Qucck.) W. Sm. O Cymbella ventricosa Ktz. Cymbella sp. O Bacillaria paradoxa Gmelin O Hanlzschia amphioxys (Ehr.) Grun. © Nitzschia tryblionella Hantzsch. 0 Nitzschia tryblionella Hantzsch. var. victoriae Grun. © Nitzschia hungarica Grun. © Nitzschia apiculata (Greg.) Grun. © Nitzschia bilobata W. Sm. © Nitzschia hibrida Grun. O Nitzschia acicularis W. Sm. @ Nitzschia lanceolata W. Sm. © Nitzschia sigma (Ktz.) W. Sm © Nitzschia longissimq. (Breb.) Balfs © Nitzschia closterium (Ehr.) W. Sm. © Nitzschia tennuirostris Mer. © Nitzschia distans Greg. Nitzschia sp. © Surrirella fastuosa Ehr. @ Campilodiscus echeneis Ehr. © Campilodiscus thurethii Breb. | + + ® X © ■ X 4- 4- 4- + + O X O 4- + 4- + + + 4- + ® X X X 4- X + 4- 4- 4- + X XX4-X4-XXX X 0 4- 4- + + + + + ® 4- + 4- + O + © + X X X X X X X + 4- + 4- ~ + 4- 4- X 'O®xxx x ® XXX® ® Ox + © X X xOx o Legenda în stînga denumirii speciilor: forme marine. © forme marine salmastricole: 0 forme salmastricole. © forme aalmastricole-clulcicole. O forme dulcicole. s e m n e l o r ■ în dreapta denumirii speciilor; peste 100 de milioane organisme/m'*. @ 50- 100 milioane organisme/m’. Q IU - 50 milioane organisme/m’; K 1-10 milioane organisme/m2: + 300 mii - 1 milion organisme/m5-' valuri. Formele mobile, necoloniale, cu posibilități de adaptare la condiții atît de grele pentru microfloră, găsesc astfel în această zonă un biotop, lipsit de concurenți. în perioada furtunilor este posibil ca formele mobile să se deplaseze activ în funcție de condiții, nu numai pe suprafața sub- stratului, dar chiar și în spațiile interstițiale. Cele mai frecvente specii de pe fundul nisipos aparțin genurilor Amphora (A.ovalis, A. proteus, A. coffeaeformis, A. coffeaeformis var. acutwscula), Diploneis (1). smithii, D. smithii var. pumilla, D. didyma, D. vacilans), Navicula (N. radiosa, N. forcipata, N. lyra, N. cancellata, N. crypțocephala'), Nitzschia (N. apiculata), Pleurosigma (Pl. angulatum)r Coscinodiscus (C. radiatus, C. apiculatus, C. perforatus). Formele întîlnite în cantitățile cele mai mari în perioada observațiilor în această zonă au fost Amphora coffeaeformis, A. ovalis var. pediculus (50—116 milioane de exemplare/m2),Naviculqlyra, N. crypțocephala, N. pygmea, N. salinarum (10—50 milioane de exemplare/m2). Cantitatea microfitobentosului, pe profilul est-Mamaia, de la adîn- cimea de 4 la 20 m, în perioada septembrie-noiembrie 1963, variază între 7 061 400 de celule/m2 cu biomasa de 48,647 mg/m2 și 260 487 200 de celule/m2 cu biomasa de 520,248 mg/m2; valorile medii sînt de peste 72 000 000 de exemplare/m2, cu biomasa de 253 mg/m2. Pe profilul est- Chituc, cantitatea microflorei bentale este mult mai mică, fiind cu- prinsă între 392 300 și 4 315 300 de celule/m2 cu biomasa de la 0,162' pînă la 107,77 mg/m2; mediile sînt de 1 173 391 de celule/m2 și 25,289 mg/m2 (tabelul nr. 2). Cantitatea mai redusă a microfitobento- sului pe profilul est-Chituc se poate explica prin curenții variabili mai frecvenți în acest sector marin, care produc schimbări bruște de salinitate ce răscolesc puternic fundul mării, provocînd reducerea transparenței apei, factori nefavorabili care limitează popularea fundului cu diatomee.. De altfel, așa cum arată A. I. Prosti n a- L a v r e n k o (20), diato- meele bentale, fiind legate de condiții de salinitate mai constante decît; cele planctonice, se caracterizează printr-o eurihalinitate mai redusă decît acestea din urmă, fapt care explică în parte sărăcia mare în specii și număr de indivizi a microfitobentosului sectorului Chituc, a cărui salinitate. variază des în funcție de curenți. în cele trei luni de observații, cantitatea microfitobentosului din sectorul Mamaia a fost mai mare în septembrie (peste 260 de milioane de.. exemplare/m2 la 4 m și peste 108 milioane de exemplare/m2 la 16 m),. scăzînd treptat în octombrie (66,85, 38 și 1,2 milioane/m2 la 8, 12 , 16- și 20 m) și în noiembrie (între 7 milioane la 20 m și 41 de milioane la 12 m). Aceeași descreștere treptată, pe luni, se observă și în sectorul Chituc. Scă- derea cantității microfitobentosului pe măsură ce se înaintează în toamnă, este legată de schimbările condițiilor din bazin și în primul rînd de micșo- rarea treptată a cantității de lumină necesară procesului fotosintezei. Pe adîncimi, cantitățile maxime de microfitobentos se întîlnesc la. 12 și 4 m pe profilul Mamaia și la 8 m în sectorul Chituc (tabelul nr. 2).. Prezența cantităților maxime de microfloră la adîncimi medii poate fi. explicată atît printr-o mai mare constanță a condițiilor de mediu față de adîncimile mai mici din zonă de spargere, unde mișcările valurilor răsco- 558 N. BODEANU 6 7 CONTRIBUȚII LA STUDIUL CANTITATIV AL MICROFITOBENTOSULUI 559 Tabelul nr. 2 Cantitatea microfitobentosului pe biotopuri și adincimi Zona cu fund nisipos Adîn- cimea m Data colectării Est-Mamaia celule/m2 Biomasa mg/m2 Adîn- cimea m Data colectării Est-Chituc celule/m2 Biomasa mg/m2 4 11.IX 260 487 200 520,248 4 13.X 2 746 100 107,770 12.X 25 191 500 100,400 21.XI 392 300 0,162 13.XI 10 190 200 92,580 8 11.IX 200 500 200 510,400 8 13.X . 4 315 300 38,068 12.X . 65 906 400 173,800 21.XI 1 961 500 3,334 13.XI 12 161 300 107,406 12 11.IX 220 300 300 508,260 12 13.X 784 600 0,366 12.X 84 736 800 198,191 13.XI 41 191 500 442,580 16 11. IX 108 270 000 520,248 16 13.X 1 569 200 25,327 12.X 37 660 800 507,530 13.XI 1 176 900 3,870 20 11.IX 8 120 300 56,680 20 13.X 784 600 1,997 12.X 1 176 900 6,200 13.XI 7 061 400 48,647 Media 72 275 446 253,136 Media 1 173 391 25,289 Zona pietrei Fund cu Barnea Adîn- cimea m Data colectării Celule/m2 Biomasa mg/m2 Adîn- cimea m Data colectării Celule/m2 Biomasa mg/m2 4 4.VI 800 000 000 4 010,500 2 24.VI 15 580 200 54,200 9.VII 930 000 000 4106.670 2,5 24.VI 12 670 000 51,300 ll.VII 910 000 000 3 976,600 3 24.VI 17 653 500 63,220 ’ 5 22.V 12100 000 000 58 000,000 2 9.VII 11 769 000 25,420 5,5 8 460 000 000 38 200,000 3 9.VII 21 184 200 78,310 Epibioză pe midii Adîn- cimea m Data colectării Celule/m2 Biomasa/m2 8 15.XI 114 500 000 806,890 9 10.X 92 000 000 670,250 10 15.XI 110 100 000 811,110 (16 și 20 m). în mod deosebit, compoziția microflorei la 20 m apare schim- bată prin prezența unor forme indicate în literatură ca ombrofile (20) > între care unele se află în cantități masive. Astfel, la această adîncime apar în proporții relativ mari Pleurosigma elongatum, Campilodiscus thurethii, Tabelul nr. 3 Speciile cu dezvoltare masivă pe fundul nisipos și cantitățile lor maxime (exemplare m2) Adîn- cimea m Specia Celule/m2 4 Amphora coffeaeformis Amphora ovalis var. pediculus Navicula salinarum Navicula pygmea Diploneis smithii Synedra tabulata 116 120 800 76 106 200 32 953 200 19 615.000 3 138 400 3 138 400 8 Amphora ovalis var. pediculus Amphora coffeaeformis Diploneis smithii var. pumilla Amphora proteus 28 245 600 15 299 400 5 492 200 3 923 000 12 Amphora coffeaeformis Amphora ovalis Amphora granulata var. punctata Diploneis smithii var. pumilla Melosira sulcata 54 529 700 9 414 000 4 315 300 3 923 300 3 923 300 16 Navicula cryptocephala Navicula lyra Navicula sp. Navicula laterostrala Coscinodiscus radiatus Coscinodiscus apiculatus Synedra tabulata var. parva Navicula pygmea Navicula radiosa 17 261 200 9 415 200 32 956 200 7 846 000 7 846 000 6 273 800 6 276 800 4 707 600 4 312 300 20 Campylodiscus thurethii Pleurosigma elongatum Navicula lyra Surrirella fastuosa Melosira sulcata 5 492 200 4 315 300 4 312 300 3 923 300 3 923 300 lese puternic fundul mării și provoacă bruște schimbări de salinitate și temperatură, cît și printr-o cantitate de luipină mai ridicată aici față de adîncimile mai mari (16 și 20 m). Cu adîncimea variază nu numai cantitatea totală a microfitobento- sului, ci și cantitatea fiecărei specii în parte, ca și compoziția calitativă a întregului complex de diatomee bentale. Constatăm astfel că există unele diferențe între componența și cantitatea de exemplare ale diverselor specii de la adîncimile mici (4, 8 și 12 m) față de cele de la adîncimile mai mari ^urrirella fastuosa, Navicula lyra, iar în cantități mai reduse speciile Melo- ■sira sulcata și Nitzschia longissima, în timp ce la adîncimile mici predomină speciile genului Amphora (tabelele nr. 1 și 3). Deși microfitobentosul de pe fundul nisipos se află în cantități apre- ciabile, de care trebuie să se țină seama la estimarea bazei trofice a zonei litorale, totuși valorile lui cantitative sînt mult mai scăzute față de cele ale microflorei bentale de la faciesul pietros. Astfel, în sectorul Agigea2, 2 M. B ă c e s c u et al., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1963, 4, 131 — 155. 560 N. BODEANU 8’ <9 CONTRIBUȚII LA STUDIUL CANTITATIV AL MICROFITOBENTOSULUI 561. am găsit în mai, la adîncimea de 5 m, uriașe cantități (cuprinse între 12,1. și 8,46 miliarde de exemplare/m2) de diatomee epibionte fixate de piatră într-un strat gros de 0,5 cm. în iulie, pe fundul pietros din sectorul Constanța, la adîncimea de 4 m cantitatea diatomeelor era de 930 de milioane de ce- lule/m2 cubiomasa de 4 106,670 mg/m2. Cantitatea deosebit de mare a microfitobentosului de pe pietre se explică prin faptul că acest substrat permite fixarea și dezvoltarea unei flore foarte variate de diatomee atît necoloniale, cît mai ales coloniale, printre ele „circulînd” uneori în canti- tăți apreciabile și formele necoloniale mobile. Or, la condițiile pe care le oferă substratul nisipos s-au adaptat în general numai formele necoloniale mai ales cele mobile, aceasta explicînd cantitatea mai redusă a microflorei. bentale de pe nisip. Pe fundul argilos-marnos cu Barnea (adîncimea 2—3 m) cantitatea microfitobentosului în iunie—iulie 1963 a fost cuprinsă între 12 și 21 de milioane de exemplare/m2 cu biomasa de 25 — 78 mg/m2, valori relativ mici, deși calitativ flora acestui biotop este destul de variată, fiind asemă- nătoare cu cea de pe fund nisipos, dar avînd și elemente care se întîlnesc în zona învecinată a pietrei (Crammatophora marina, Cocconeis scutellum, Striatella delicatula). Cantitatea relativ mică a microflorei bentale de pe fundul cu Barnea trebuie pusă în legătura cu inconstanța condițiilor bio- tice de la adîncimile mai mici la care se află acest biotop. Cantitatea microflorei epibionte de pe valvele midiilor de la adîn- cimile de 8—10 m este în general mai mare decît a microfitobentosului psamobiont. Astfel, în octombrie—noiembrie am găsit pe midii, la aceste, adîncimi, între 9 200 și 11 450 de celule de diatomee/cm2. O problemă importantă în studiul microfitobentosului o constituie participarea acestuia la formarea fitoplanctonului. Datele noastre arată că practic, nu se poate studia fitoplanctonul din zona litorală fără a se ține seamă de microfitobentos. Fitoplanctonul zonei litorale la coasta- romînească este de asemenea alcătuit dintr-un procent mare din forme bentale. Astfel, din totalul de 148 de specii întîlnite în planctonul acestei zone în 1962 3, 64 de specii, adică 44,73%, sînt provenite din bentos. Aproximativ o jumătate din numărul total al speciilor microfitobento- sului litoral sînt găsite și în plancton. Așa, de exemplu, din cele 86 de specii (tabelul nr. 1), 40, adică 56,51%, au fost întîlnite în plancton în 1962. în privința microflorei de pe fundul nisipos, proporția reprezentării ei în plancton, după datele noastre, este de 50,79%. Ridicarea în plancton a microfitelor bentale se datorește fie desprin- derii lor de pe substrat de către valuri în timpul furtunilor, fie — așa cum presupune Z. S. Kucerova (13) — existenței unor stadii de viață plancto- nică la diatomeele bentale. în cazul diatomeelor de pe fund nisipos, ridi- carea lor în plancton este favorizată, de faptul că majoritatea sînt mobile, nefixate de substrat. Așa se explică prezența frecventă în planctonul zonei litorale a unor specii abundente în bentos cum sînt Amphora coffeaeformis,. 3 M. Băcesc u, M.u T. G o m o i u, N. B odean u A. P e t r a n, G. M u 11 c r și S. Stănescu, Cercetări de ecologie marină la coasta romînească a Mării Negre, în -ona litorală cu nisipuri fine, in anul 1962 (sub tipar). A, ovalis, Navicula lyra, N. forcipata, Pleurosigma elongatum, Nitzschia apiculata, Diploneis smithii ș.a. Speciile bentale se află însă, în plancton, în cantități în general reduse, fiecare dintre ele fiind găsite obișnuit într-un număr de 100 — 400 de celule/1, în mod excepțional atingînd valori mai ridicate (Amphora coffeaeformis, 12 200 de celule/1 în planctonul secto- rului Mamaia, în iunie, orizontul 0 m). în probele bentale au fost întîlnite exemplare ale cîtorva specii tipic planctonice (Thalassiosira subsalina, Th. nbrdeslcjoldii, Thalassio- nema nitzschoides). Prezența lor pe fundul mării trebuie socotită acciden- tală, ele fiind căzute din pelagial; culoarea intensă a cromatoforilor nu dovedește că ele ar fi vii, știindu-se că, o perioadă de timp după moarte, diatomeele își mai păstrează cromatoforii colorați (22). Fiind strîns legat de substrat, microfitobentosul, prin procentul mare de elemente salmastricole din componența sa, reflectă mai bine decît iitoplanctonul, caracterul salmastru al zonei litorale de la coasta romî- nească (salinitatea medie în sectorul Mamaia în 1962 și 1963 fiind de 15,29 S°/oo > respectiv 14,89S°/00, după datele lui V. C h i r i lă). Astfel, spe- ciile din alcătuirea microflorei bentale cuhoscute ca salmastricole (totali- tatea formelor marine-salmastricole, salmastricole și salmastre-dulcicole) se află în proporție de 51,25%, formele tipic marine reprezentînd 36,25 %, iar; speciile dulcicole 12,50%. Dimpotrivă, în fitoplanctonul colectat în aceeași zonă în 1962, totalul speciilor salmastricole cuprinde 41,22%, iar formele tipic marine sînt mai bine reprezentate (49,32%), ele fiind alcătuite nu numai din elemente neritice, ci și din cele oceanice aduse din larg de curenți (tabelul nr. 4). Tabelul nr. 4 , Repartiția pe grupe după comportare la salinitate a speciilor bentale și planctonice «lin zona litorală Grupa ecologică după com- portare la salinitate Microfitobentos, fund nisipos, 1963 Microfitobentos toa- te faciesurile, 1963 Fitoplancton, 1963. nr. specii % nr. specii 0/ /o nr. specii 0/ /o Forme marine 24 38,71 29 36,25 73 49,32 Forme marinc-salmastri- cole 13 20,97 16 20,00 25 16,90 Forme salmastricole 10 16,13 16 20,00 18 12,16 Forme salmastricole-dulci- cole 6 9,68 9 11,25 18 12,16 Forme dulcicole 9 . 14,51 10 12,50 14 9,46 Total 62 100,00 80 100,00 | 148 100,00 Unele specii dulcicole sînt bine reprezentate numeric în bentosul litoral, între acestea Amphora ovalis și A. ovalis var. pediculus, fiind în- tîlnite chiar în cantități masive, ceea ce arata halofilia lor; altele însă apar sporadic și în cantități mici, ajungînd, probabil, întîmplător în mare din lacurile litorale sau Dunăre. Microfitobentosul constituie un element trofic important pentru organismele marine, unele animale de fund hrănindu-se în special cu 562 N. BODEANU 10 ’ 11 CONTRIBUȚII LA STUDIUL CÂNTITATIV AL MICROFITOBENTOSULUI 563 diatomee bentale (21). Astfel lucrările lui N. S. Gaevsk ai a (6), (7)y (8) au dovedit marea importanță a diatomeelor din bioderma macro- fitelor pentru hrana unor moluște și a crustaceului Idotea. După cum arată datele noastre, microflorabentală este intens consumată de moluștele psamobionte de la litoralul romîneșc. Astfel, din totalul de 92 de specii de microfite găsite în tubul digestiv la 10 specii de moluște psamobionte, colectate în 1962, marea majoritate (75 de specii) sînt diatomee bentale (4). Datele din literatură pun în evidență faptul că, microfitobentosul, în special bioderma, servește drept hrană și pentru pești (16), (18), (19). Efectuând disecții asupra cîtorva exemplare de chefali prinși în apropierea litoralului romîneșc, noi am constatat că stomacul lor era plin cu hrană vegetală formată din diatomee bentale. Din analiza materialului expus mai sus se desprind următoarele: 1. Microfitobentosul zonei litoralului romîneșc este constituit din diatomee, în special pennate; pe fundurile nisipoase majoritatea lor sînt forme necoloniale mobile, adaptate la condițiile speciale (deosebit de grele) pentru microfloră din acest biotop. 2. Cantitatea microfitobentosului psamobiont atinge valori însem- nate (în medie 72 de milioane de celule/m2, cu biomasa de 253 mg/m2). Totuși aceste valori sînt inferioare celor ale cantității microflorei de pe pietre. y 3. Compoziția și cantitatea microfitobentosului variază cu adânci- mea ; valorile maxime au fost la 8—12 m, adică în limitele în care se su- prapun atît o relativă constanță a condițiilor biotice (salinitate, tempe- ratură) în raport cu adâncimile mai mici, cît și un optim de lumină în raport cu adîncimile mai mari. 4. Microfloră bentală participă intens la formarea planctonului neritic. Astfel, Ia coasta romînească, fitoplanctonul zonei litorale este alcătuit în proporție de 40—50% din forme bentale, care se întâlnesc mai abundent în plancton după furtuni. 5. Microfitobentosul zonei litorale este constituit dintr-un procent ridicat de forme salmastricole (46—51%) și dintr-un număr însemnat de elemente dulcicole halofile. Prin legătura sa mai strînsă cu substratul, microfitobentosul reflectă mai bine ca fitoplanctonul caracterul salmastru al zonei litorale. 6. Fiind intens consumat de către zoobentos și chiar de pești, micro- flora bentală constituie o verigă importantă în lanțul trofic, care trebuie să atragă atenția la estimarea rezervelor de hrană ale zonei litorale. BIBLIOGRAFIE 1. BĂCESCUM. et al..,Travaux du Museumd’HistoireNaturelle„Gr. Antipa”, 1957,1,305 — 374. 2. Băcescu M., Gomoiu M. T., BODEANU N., Petran A., MULLER G. et Manea V., Revue de biologie, 1962, 7, 4, 561-582. - 3. BODEANU N., Rapp. et Proc. Verb. CIESMM, 1961, 16, 2, 441-446. 4. BODEANU N. et Gomoiu M. T., Revue roumaine de biologie, Serie de zoologie, 1964, 9, 3r 211-220. 5. Bougis P., C. R. del’Acad. des Sci., 1946, 223,1 166 — 1 168. 6. Paebckah H. C., Tpynti HHCTHTyTa OKeaHOJiorMM, 1954, 8, 269-290, 7. — Bioji. Mock. 06. hch. npripo^hi, Bhoji., 1956, 61, 5, 31-45. 8. _ Tp. Mock. Texn. Hhct. p66. npoM. xos. mm. A. EL MuKOHua, 1959, 43—57.. 9. Gomoiu M. T. et MULLER G. J., Revue de biologie, 1962, 7, 2, 255—271. 10. GRontved jul., Meddelelser fra Danmarks Fiskeri —og Havundersogelssor, N. S., 1960, 3r 3, 55-92. 11. Gbontved Jul., ANDERSEN K. P., Meddelelser fra Danmarks Fiskeri—og Havundersogelser, N. S., 1962, 3, 12, 347-378. 12. KJlHAinTOPiiH JI. B., TpyflM UncTHTyTa OKeaHonorHH, 1962, 58, 314—321. 13. KVHEPOBA 3. C., Tp. CeB. Bhoji. Ct., 1957, 9, 22—29. 14. _ Tp. CeB. Bhoji. Ct. 1960, 13, 39—48. 15. KVBAEBA C. B., Tpy»M ERicTHTyTa OKeaHOJiornn, 1962, 58, 328—331. 16. Makabeeba E. B., Tp. CeB. Bhoji. Ct. 1962, 13, 27 — 38. 17. Manea V. și SKOLKA H., Com. Acad. R.P.R., 1961, 11, 5, 535 — 538. 18. IlPOrPEBHHK n. EL, Tp. hxthoji. koh$. no HsyuenHio mopckhx jiHMaHOB ceB.- -san. nacTH HepSoro Mopn, KmilHHeB, 1960, 89 — 91. 19. — Hayii- 3an. OAeccKOH Bhoji. Ct., 1960, 2, 104 — 106. 20. IlPOniKnHA-JTABPEHKO A. EL, ffuamoMoeue 6enmo3u Uepnoeo Mopn, Mspț. Ana- AeMHH HayK. CCCP, MocKBa-JIenHHrpajț, 1963. 21. REMANE A., Die Tierwelt der Nord- und Ostsee, 1940, 1, 1 — 238. 22. 3ABEJIHHA M. M., Khcejieb EL A., Kpojukkha-JIabpehko A. EL, IIlEniyKOBA B. C., ^uamoMoewă anajius, PocreojiHSjțaT, MocKBa-JleHHHrpafl, 1949-1950,1-3. Institutul de biologie „Troian Săvulescu”, Laboratorul de oceanologie, Constanța. Primită în redacție la 27 mai 1964. CERCETĂRI ASUPRA ACȚIUNII ZOOPATOGENE A CITORVA SPECII DE BACTERII DIN GENUL ERWINIA * DE I. POPOVICI MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI R.P.R. și I. LAZĂR 591(05) S-a studiat acțiunea zoopatogenă pe iepuri, șoareci, cobai și porci a spe- ciilor : E. atrospetica, E. carotovora, E. aroideae și E. cytolytica. Acțiunea patogenă s-a manifestat prin intoxicații acute, fără prezența germenului inoculat în sînge; septicemii mortale cu prezența germenilor inoculați în număr mare în sînge și organe; septicemii polimicrobiene, cînd alături de specia inoculată au apărut și alte bacterii, și septicemii monomicrobiene, produse de germeni gram-negativi diferiți biochimic și serologic de Erwinia inoculată, ori coci gram-pozitivi. Speciile testate nu-și pierd proprietățile fitopatogene în urma trecerii prin orga- nismul animal. Bacteriile care fac obiectul comunicării aparțin grupului de specii din genul Erwinia, care produc putreziri umede la plante. După deterini- natorul lui Bergey (citat după (1)), genul Erwinia este inclus în familia Enterobaeteriaeeae. în cercetările noastre am folosit următoarele specii: E. carotovora, E.ațroseptica, E. aroideae și E. C'ytolytiea, care produc putreziri umede la plante, posedă enzime pectice, lichefiază gelatina, dizolvă lamela mij-j locie a țesuturilor vegetale și fermentează energic, cu acid și gaze, hidrații de carbon. După W. J. D o w s o n (2), speciile de Erwinia citate au drept carac- ter distinctiv fermentarea salicinei cu acid sau acid și gaz în mediul fără peptonă. O caracteristică a acestor specii este și polivorsimul lor foarte * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — S6rie de zoologie”, 1964, 9, 6, p. 447 (în limba engleză). 7 - o. 3673 ST. si OERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 565 - 570 BUCUREȘTI 1664 566 I. POPOVICI și I. LAZĂR 2 ■3 ACȚIUNEA ZOOPATOGENĂ A SPECIILOR DIN GENUL ERWINIA , 567 accentuat (1), (2), (3). Astfel, E. carotovora atacă peste 75 de specii și varietăți de plante, E. atroseptica atacă peste 10 specii și varietăți de plante, E. aroideae atacă peste 70 de specii și varietăți de plante. La E. cytolytica nu este încă studiat cercul de plante-gazdă. Patogenitatea pentru om și animale a microorganismelor din genul Erwinia a fost puțin studiată. J.P. Ehrhardt în lucrarea sa din 1960 (4) citează pe Diego- 8 u a r e z care a izolat din fecalele oamenilor cu tulburări gastrointesti- nale E. dissolvens, menționînd de asemenea prezența la om în spută, puroi și urină a bacteriilor din genul Erwinia. în ceea ce privește animalele, E h r h a r d t (4) citează observațiile lui B r i s o u, care a izolat Erwinia din puroi de la un cîine, și pe .ale lui O a d e i la n, care a găsit Erwinia. în măduva osoasă la un miel. După Ehrhardt (4), E. aroideae a fost izolată și din ficatul unor animale domestice. Diferite specii de Erwinia au fost găsite în tubul digestiv al animalelor marine și de apă dulce și izolate din produsele alimentare de origine animală : lapte, preparate de carne, de pește, stridii etc. Laboratoarele veterinare de diagnostic nu acordă de obicei nici o importanță izolării de la animale și produse animale a microbilor din acest grup, fiind confundați cu colibacilii și socotiți germeni saprofiți. în condiții experimentale, acțiunea patogenă a diferitelor specii de Erwinia asupra animalelor a fost cercetată de cîțiva autori. Ehrhardt (4) citează pe Nober c o u r t care, infectînd experimental broaștele, prin inoculări în sacii limfatici cu culturi de^J. carotovora, a produs moartea acestora în20 de zile, izolîndapoidin cadavre germenul inoculat. Brisou (citat după (4)) a constatat că șoarecele alb inoculat intraperitoneal cu E. atroseptica moare în 36 de ore. însuși Ehrhardt (4)a cercetat acțiunea patogenă a mai multor specii de Erwinia la șoarecele alb, constatînd că < animalele inoculate intraperitoneal cu culturi de Erwinia mor în cele mai multe cazuri de septicemie. Același autor a constatat că, în unele cazuri, de la șoarecii morți se izolează sușe de Erwinia, deosebite de cele inoculate. Unul dintre autorii acestei lucrări (5) a constatat că suspensiile de Erwinia cu o concentrație de 1—2 miliarde de germeni/ml sînt foarte toxice pentru iepure. Chiar suspensiile inactivate prin încălzire omoară iepurele pe cale intravenoasă. în aceste experiențe, deosebit de patogene s-au dovedit E. cytolytica și E. carotovora, care și filtratele de culturi s-au dovedit toxice pentru iepure omorînd toate animalele inoculate pe cale intravenoasă. în lucrarea de față, ne-am propus să cercetăm patogenitatea cîtorva tulpini de Erwinia pentru unele specii de animale și mecanismul acestei patogenități. în comunicarea de față prezentăm rezultatele preliminare ale acestor cercetări. MATERIAL ȘI METODĂ S-a experimentat cu 9 tulpini de Erwinia : tulpina 6 de E. cytolytica, tulpinile 277, 401 435 și 531 de E. atroseptica, tulpinile 20, 125 și 438 de E. carotovora și tulpina 550 de E. aroideae (tulpinile 435, 438 și 550 au fost obținute de la Colecția națională de bacterii fitopatogene din Harpenden). Patogenitatea tulpinilor s-a cercetat îndeosebi pe șoareci albi, iepuri și suine. Animalele moarte sau sacrificate au fost examinate anatomopatologic și bacteriologic, culturile obținute fiind controlate biochimic și serologic. Pentru determinarea componenței florei micro- biene s-au efectuat însămînțări directe în plăci Petri din splină, sînge și exsudatpleural și s-au controlat serologic și biochimic culturile obținute din colonii izolate. în unele cazuri s-a studiat fitopatogenitatea pe tuberculi și plante de cartof. REZULTATELE OBȚINUTE Dăm mai jos rezultatele cercetărilor noastre cu fiecare tulpină de Erwinia. 1. E. cytolytica (temperatura de dezvoltare in vitro, minimă: 14—16°C, optimă : 26—29°C, maximă : 35°C). Cultura de 24 de ore la 26°O în bulion peptonat-glucozat, inoculat în doză de 0,3 ml intraperitoneal la șoarecii albi, îi omoară constant în 24—48 de ore. De la șoarecii morți nu se. izolează din sînge și organe E. cytolytica, germenul putînd fi regăsit doar după cîteva ore de la inoculare în cavitatea peritoneală. însămînțările din Sîngele și organele animalelor moarte fie că rămîn sterile, fie că dau culturi pure de bacterii gram-negative deosebite serologic și biochimic de E. cyto- lytica ; în unele cazuri s-au izolat de la șoarecii inoculați stafilococi. La șoarecii morți se observă constant o splenomegalie, leziuni congestive și hemoragii. , ' Iepurii, inoculați pe cale intravenoasă cu cultură în bulion, mor în 24 de ore prin intoxicație cu leziuni hemoragice și distrofice. Însămînță- rile din sîngele și organele animalelor moarte au rămas întotdeauna sterile. Șobolanii albi și cobaii nu s-au arătat a fi receptivi la infecții cu tulpina de E. cytolytica studiată de noi. Trei porci tineri în greutate de 15 —25 kg au fost inoculați intrave- nos cu cîte 3—5 ml de cultură în bulion de E. cytolytica. Unul dintre ani- male, inoculat cu 5 ml de cultură, a mărit în mai puțin de 24 de ore, cu leziuni de septicemie (splenomegalie, congestii și hemoragii), izolîndu-se din toate organele în cultură pură un streptococ hemolitic. Celelalte două animale au supraviețuit, prezentînd însă, în primele ore după inoculare, febrăji indispoziție. ■ . în concluzie, putem spune că acțiunea patogenă la șoareci, iepuri și suine ă tulpinii de E. cytolytica studiată se manifestă în primul rînd printr-o acțiune toxică. în unele.cazuri, la șoarecele alb și porc, inocularea cu E. cytolytica a favorizat instalarea unei septicemii secundare cu germeni grammegativi și stafilococi la șoareci și streptococi la porc. Acest fel de septicemii pot fi denumite „prin inducție”. 2. E. carotovora' (temperatura de dezvoltare in vitro, minimă: 3—5°C, optimă.: 25—30 °C, maximă: 38—39,5°C). Tulpinile, cercetate s-au dovedit patogene pentru șoarece, pe cale intraperitoneală și chiar subcutanată. Șoarecii inoculați intraperitoneal cu 0,2—0,4 ml de cultură de E. carotovcra în bulion la 26°C mor în decurs de 24 de ore. Din toate organele animalelor moarte se obțin aproape constant culturi abundente .și pure de E. carotovora. 568 I. POPOVICI și I. LAZĂR 4 5 ACȚIUNEA ZOOPATOGENĂ A SPECIILOR DIN GENUL ERWINIA 569* Șoarecii inoculați subcutanat mor după 4—5 zile, lâ unii dintre aceștia izolîndu-se din organe stafilococi. Iepurii sînt sensibili la inocularea intravenoasă cu cultură și filtratul, tulpinii 438, animalele murind cu simptome de intoxicație acută în primele 24 de ore. Șobolanii albi și cobaii inoculați intraperitoneal cu tulpina 438: mor în decurs de 24 de ore, izolîndu-se din toate organele microbul ino- culat. La un singur cobai mort cu întîrziere s-a izolat în cultură pură un germen gram-negativ deosebit de cel inoculat. Ou tulpina 438 a fost inoculat intravenos un purcel de 21 kg cu 5 ml de suspensie din cultură pe agar. Animalul a murit în mai puțin de 24 de ore, prezentînd leziuni de septicemie, iar din toate organele s-a obținut' în cultură pură E. carotovora. în concluzie, tulpinile de E. carotovora, și în special tulpina 438 au produs la șoareci, șobolani, cobai și porci septicemii mortale, după inocularea intraperitoneală și intravenoasă. Numai la șoa- recii inoculați subcutanat și la un cobai s-au semnalat septicemii sau bacte- remii secundare cu germeni străini. 3. E. atroseptica (temperatura de dezvoltare in vitro, minimă :: 1—3°C, optimă : 25—27°C, maximă : 35—37°C). Cele patru tulpini cerce- tate s-au dovedit patogene pentru șoarece pe cale intraperitoneală. Șoarecii inoculați cu 0,4—0,5 ml de cultură în bulion mor în 24 de ore, cu leziuni de septicemie. Din sîngele și organele șoarecilor morți sau sacrificați după infecție,, s-a izolat în culturi, în mai multe cazuri, alături de germenul inoculat (E. atroseptica) și alți germeni gram-negativi, deosebiți serologic de E. atroseptica, care, spre deosebire de aceasta, se dezvoltă la 37°C. Astfel, la șoarecii inoculați cu tulpina 435 se izolează din cord, în culturi pe plăci Petri, și colonii de germeni gram-negativi care nu aglu- tinează cu antiserul 435 (30% din colonii). Una dintre aceste tulpini nea- glutinabile cu antiserurile de E. atroseptica fermentează salicina în. mediu sintetic și răspunde pozitiv la proba fitopatogenică pe cartof (plantă verde și tubercul). Același fenomen s-a observat și la animalele inoculate cu tulpina 277. Celelalte două tulpini provoacă moartea șoarecilor prin septicemie cu germeni puțini în sînge (bacteremie), uneori în asociație cu stafilococi. Tulpinile de E. atroseptica au o pronunțată acțiune toxică la iepure, pro- ducînd cahectizarea și moartea animalelor în proporție de 50%. Două din tulpinile de E. atroseptica (tulpina 401 și 531) s^au arătat patogene pentru porc pe cale intravenoasă. Porcii în greutate de 15—30 kg,, inoculați intravenos cu doze masive de cultură din aceste tulpini, au pre- zentat în primele ore de la inoculare stare de șoc (prostrație, febră, tul- burări cardiovasculare), animalele remițîndu-se după 24 de ore de la ino- culare. în ceea ce privește apariția în sîngele și organele șoarecilor inoculați cu culturi de E. atroseptica a unor germeni deosebiți de cei inoculați, dar apropiați biochimic și fitopatogenic de Erwinia, amintim să același lucru 1-a observat și Ehrhardt (4). De la un șoarece inoculat cu E. caroto- vora, Ehrhardt izolează o altă specie de Erwinia, și anume E. carne- giena, și crede că în acest caz poate fi vorba chiar de o mutație. 4. E. aroideae (temperatura de dezvoltare in vitro, minimă : 4 — 6°Cr optimă : 28—33°C, maximă : 39 —41°C). Tulpina studiată este patogenă pentru șoarece pe cale intraperitoneală, producînd la acesta septicemie mortală în 24 de ore. La examenul bacteriologic, de la animalele moarte se izolează fie culturi pure de microbi gram-negativi care nu aglutinează cu. antiserul de E. aroideae, fie se obțin culturi mixte care conțin, alături E. aroideae, și alți microbi gram-negativi, neaglutinabili. Două din aceste tulpini neaglutinabile se comportă ca Erwinia, fermentînd salicina în mediul sintetic și fiind patogene pentru cartof. în cazul acestei tulpini cons- statăm deci același fenomen ca și la tulpinile de E. atroseptica. Tulpina cercetată de E. aroideae este slab patogenă pentru porc. Pentru iepure, ’ tulpina studiată are o pronunțată acțiune toxică, producînd cahectizarea . și moartea animalelor în proporție de peste 5.0%. CONCLUZII. S-a cercetat patogenitatea a nouă tulpini de Erwinia pentru șoa- reci, iepuri și suine. 1. Toate tulpinile cercetate într-o măsură mai mare sau mai mică s-au dovedit a fi patogene pentru șoarecii albi pe cale peritoneală: Șoarecii inoculați cu 0,2—0,5 ml de culturi în bulion de 24 de ore la 26°C mor în decurs de 24 de ore, rareori mai tîrziu, cu leziuni de septi- cemie (splenomegalie pronunțată, leziuni congestive și hemoragice), fără leziuni de peritonită. Speciile de..Erwinia care se dezvoltă la temperaturi de 37—38°C par a fi mai patogene pentru animale, provocînd mai mult sau mai puțin constant septicemii și bacteremii cu germeni omologi. “ Deosebit de patogene s-au arătat tulpinile de E. carotovora, specie care se dezvoltă foarte bine la temperatura de 38°C, provocînd după ino- cularea intraperitoneală la șoarece, cobai, șobolan și porc septicemii mor- tale. în doze mai mari de cultură, șoarecii pot fi omorîți cu unele tulpini de E. carotovora și pe cale subcutană. La iepurii inoculați intravenos cu . culturi de Erwinia nu s-a putut provoca o septicemie, deși animalele mor în decurs de 24 de ore. 2. Efectul patogen al tulpinilor de Erwinia cercetate la șoarecii âlbi și alte animale în condiții experimentale s-a manifestat prin : a) Intoxicație acută mortală, fără prezența microbilor inoculați . .’ în sînge și organe sau o stare de șoc trecătoare cu grave tulburări car- diovasculare și febră. b) Septicemie mortală cu prezența germenilor inoculați în număr mare în sînge și organe. Septicemii de acest fel au fost observate mai cu seamă după inocularea tulpinilor de E. carotovora (438) și E. aroideae (culti- vabile la 38°C) la șoareci, șobolani, cobai și porc. c) Septicemii polimicrobiene, din sîngele și organele animalelor । inoculate izolîndu-se, alături de Erwinia inoculată., și alte bacterii gram- Î570 ' I. POPOVICI și I. LAZĂR ? 6 negative sau coci gram-pozitivi. Astfel de septicemii polimicrobiene s-au observat după inoculare cu 15. atroseptica și E. aroideae la șoarecele alb și porc. Unele din tulpinile de germeni gram-negativi izolate de la animalele inoculate, deosebite serologic de Erwinia inoculată, s-au comportat biochi- mic ca Erwinia și s-au dovedit patogene pe plante. Urmează să se cercete- ze dacă acest fenomen s-ar datora unor mutații, așa cum presupune Ehrhardt (4), sau este vorba de germeni de asociație. d) Septicemii monomicrobiene produse de obicei de germeni gram- negativi, deosebiți serologic și biochimic de Erwinia inoculată sau, în unele cazuri1, de stafilococi și streptococi. Acest tip de septicemie ,,prin inducție” a fost observat la șoarece, la porc și cobai și niciodată la iepure -după inocularea culturilor de E. cytolytica, E. atroseptica și mai rar E. ca- rotovora și E. aroideae. 3. Tulpinile de Erwinia cercetate nu-și pierd proprietățile fito- patogene după trecerea lor prin organismul animal. OBSERVAȚII ASUPRA RITMICITĂȚII PERIOADELOR < DE ACTIVITATE ȘI DE REPAUS LA ACTINIA EQUINA DE , 0. WITTENBERGER ’ BIBLIOGRAFIE 1. Breed R. S., Murray E. G. D. a. SMITH N. R., Bergey’s Manual of Determinative Ba.cteri.o- logy, The Williams and Wilkins Co., Baltimore, 1948, ed. a 6-a, 448 — 474; 1957, ed. a 7-a, 351 — 355. 2. Dowson W. J., Plani diseases due to bacteria, Cambridge, University Press, 1957, 169 — 173. 3. Elliott C., Manual of bacterial plant pathogens, Waltham Mass, U.S.A., 1951, 38 — 39. 4. Ehrhardt J. P., Etude de quelques souches d’Erwinia isolees du milieu marin. Discussion taxonomique des Erwinia d’interât medical, These pom- le doctorat, Imprimerie J. Pechade, Bordeaux, 1960, 83. ,5 . Lazăr I. a. Bucur E., Recent researches in Roumania bn blackleg and bacterial soft rot of potalo, Europ. Potato J., 1964,7, 2, 102-111. . Facultatea de medicină veterinară, Laboratorul de boli contagioase ’ și 'Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Laboratorul de virusuri și bacterii. Primită în redacție la 8 mai 1964. 591(05> Făcînd observații aSupra activității la Actinia equina s-a constatat existența unei ritmicități nictemerale cu un maximum la orele 20 — 24 și un minimum în jurul orei 12. Este cunoscut faptul că toate animalele au nevoie de perioade de repaus. La majoritatea animalelor superioare, aceste perioade de repaus — de somn — au o ritmicitațe legată de alternanța zilei cu noaptea. Laz numeroase animale inferioare însă nu avem de-a face cu o ritmicitate propriu-zis nictemerală, ci cu o determinare a perioadelor de către diferiți factori de mediu : hrană, lumină^ agitația apei etc. (2). Totuși, la unele; nevertebrate inferioare, între altele la unele specii de actiniari, a fost pusă în evidență și o ritmicitate nictemerală (1). în cursul unor experiențe făcute pe Actinia equina la Stațiunea zoologică marină „I. Borcea” de la Agigea, am observat că numărul actiniilor cu coroana de tentacule deschisă era mult mai mare seara și noaptea decît în cursul zilei. Am urmărit fenomenul pe 10 loturi, avînd în total peste 400 de actinii; loturile au fost urmărite timp de 7 —14 zile fiecare. Datele obținute (fig. 1). arată că numărul actiniilor cu coroana de tentacule deschisă — deci care se găsesc în perioadă de activitate — are o variație ritmică în decurs de '24 de ore. Curba care reprezintă procentul de actinii deschise are un maximum pe la orele 20—24 și un minimum pe la ora 12. Diferența dintre valorile minime și maxime este variabilă, putînd ajunge pînă la 75% din numărul total al actiniilor. ST. ȘȚ CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE T. 16 NR. 6 P. 571-572 BUCUREȘTI 1064 2 572 c wittenberger • din vasele cu actinii și Din grafie se nici hrănirea aces ora k nerioadelor de activitate aceste observații că alternanța perioade wo- w- 70- 5Q- 50- 40- 50 20' • O6I2I0&6 1H0&6 121B& im S ule 5 JU. Fig. 1. - Graficul numărul actiniilor deschise, în pro- « a, Oi» lotul respectiv; X - schimbarea ape, dm.vase; cente fața de ntimai _ alimentarea actiniilor. tația apei). Bl'BLIOGRAFIE . p,x F H^acorallia. In KOMSTHAL W. u. Kuombach TH., HanMud, dor 1. PAxr., 1923 — 1925, 1, 770-8^ 2. POBA A. E. el NITU Șt., Ann. Sci. Umv. Jassy, 1948, 31, 101 118. . ' Filiala Academiei R.P.R., Cluj, Secția de fiziologie animală. Primită în redacție la 22 iunie 1964. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA BIOLOGIEI SPECIEI BBYTHBONEUBA ALNETI DAHLB. (HOAIOPTEBA— AUCIIENOBBHYNCHA) RE MARGARETA 0ANTOREANU 591(05) Autorul prezintă rezultatele cercetărilor sale asupra speciei Erythroneura alneti Dahlb. Constatîndu-se o îngălbenite timpurie la frunzele de anin Alnus incana (L.) Monch., s-a observat că aceasta este determinată de dezvoltarea masivă a cicadinei Erythroneura alneti Dahlb. Pornindu-se de la studierea ouălor plasate în ramurile tinere de anin, s-a urmărit dezvoltarea acestei specii pînă la adult. De asemenea, s-au făcut observații comparative asupra larvelor crescute în laborator și a celor ce s-au dezvoltat direct în natură. S-a studiat apoi efectul dezvoltării insectei asupra plantei. Erythroneura alneti Dahlb.,, 1850 este o insectă din ordinul Homoptera Auchenorrhyncha, familia lassidae, subfamilia Typhlocybinae. Această, specie se întîlnește frecvent în aninișuri, unde produce uneori atacuri. Literatura de specialitate cuprinde relativ puține date referitoare la biologia ei. în prezenta lucrare se dau rezultatele cercetărilor noastre privind dezvoltarea speciei Erythroneura alneti Dahlb. atît în laborator, cît și direct în natură, la Sinaia, în anii 1962 și 1963. A. Observații făcute în laborator. Pentru creșterea insectei am procedat astfel: în luna martie 1962, cînd zăpada mai continua să cadă, am luat crengi de anin alb (Alnus incana (L.) Monch.) pe care le-am ținut în apă, în condițiile de temperatură și umiditate ale camerei. 1. Oul și depunerile de ouă. La ramurile tinere, de un an, am con- statat prezența unor adîncitiiri negricioase,. de formă neregulată și cu marginile îngroșate (pl. I, A). Înlăturînd scoarța în locurile cu acest aspect ST. Șl CERC. BIOL. SERIA ZOOLOGIE, T. 16 RB. 6 P. 573-576 BUCUREȘTI 1964 574 MARGARETA CANTOREANtT 2£ exterior, am descoperit ouă de Erythroneura alneti Dahlb. Depuse izolat sau în grupe de două, trei, oblic către interior, ele străbat scoarța, liberul,, afectînd și lemnul. Pe acesta din urmă se. observă niște impresiuni ovale și brune, unde stă oul (pl. I, B). De culoare galbehă-verzuie, lucios, oul are o formă oval-alungită, cu capetele rotunjite. Cînd este aproape de ecloziune, prin transparență, se vede embrionul galben cu ochii roșii. 2. Ecloziunea larvei. Descrierea ei. (jomportament. La 27.IV, în labo- rator, am observat momentul apariției primelor larve. Din acele mici adîncituri de pe suprafața scoarței, apare mai întîi partea anterioară a- capului. Apoi, se ivesc treptat, toracele' cu apehdicii și abdomenul. în. acest timp, la intervale de două trei minute, larva efectueăză mișcări de pendulare dorso-ventrale,ca și mișcări circulare. De la apariția capului, pe suprafața scoarței și pînă la ieșirea completă, larva are o poziție aproape perpendiculară pe ramura. Privite liber, fără aparate de mărit, insectele păr în această perioadă ca niște mici puncte galbene pe fondul cenușiu- închis al ramurii. După ecloziune, exemplarul tînăr stă în nemișcare cîteva secunde pînă la un minut, două. Apoi își curbează abdomenul în 'sus de cîteva ori, eliberează o picătură aproape transparentă de excrete- și pornește către o frunză pe dosul căreia se instalează și începe a se hrăni. Erythroneura alneti Dahlb. are'o dezvoltare paiirometabolă. Larva este, galbenă în întregime. Ea are vertexul în unghi larg,, Cu doi peri senzitivi în vîrf, ă căror dispoziție este caracteristică. Pe laturile corpului, către partea dorsală, insecta prezintă două șiruri de peri lungi, fini, gălbui ■ (pl. I, O). La început, larva stă fixată la adăpostul a două nervuri și prin, transparență i. se vede o parte a tubului digestiv cu conținut bruniu,. în permanentă mișcare ondulatorie, care se accentuează către capătul posterior. Punînd o hîrtie albă sub crengi, în cîteva ore aceasta-s-a acoperit cu picături foarte mici de excrete, de culoare galbenă-verzuie. După’ > cîteva zile de la ieșirea din ou, indivizii de stadiul întîi au început a năpîrli. Chiar de la primul lor stadiu de dezvoltare, în laborator larvele au fost mai .vioaie decît în natura. Pentru a le asigura în permanență hrănay din două în două, zile au fost aduse crengi proaspete de. anin și puse în. vase alături de cele vechi, așa fel ca ele să se atingă. în cîteva minute , larvele porneau în convoi către frunzele sănătoase, pe care se fixau, și începeau a se hrăni. Pentru a vedea cît timp pot rezista larvele lipsei.de hrană, am lăsat cîteva crengi de anin neschimbate. După două zile insectele . au părăsit frunzele umblînd pe crenguțe în toate direcțiile, iar din a treia zi au început să moară. Năpirlirea nu s-a produs la toți indivizii în același timp. De aceea s-a ajuns să avem pe aceeași frunză larve aparținînd la stadii de dezVdltare diferite. Pentru a da o caracterizare a lor, am efectuat măsurători pe un număr total de 529 de larve, colectate în .58 de probe eșalonate în timp și fixate în alcool etilic 40%. Lățimea capsulei cefâ- lice este cuprinsă între 0,05 și .1,05 mm, predominînd indivizii cu 0,1, 0,3, 0,6, 0,9 și 1,04 mm. De asemenea lungimea capsulei cefalice și lăți- mea pronotului prezintă cinci grupări de valori ce corespund celor cinci stadii de dezvoltare a insectei. - 3. Apariția adulților. -Primii adulți de Erythroneura alneti Dahlb. (pl. I, D) au apărut în’laborator la 28. V.’ La două-trei ore după năpîrlire. PLANȘA I x de anin alb (Alnus incana (L.) Monch.) cu ouă de Erythroneura alneti Dahlb. Aspect exterior. — Ram anin alb cojită. Se văd impresiunile lăsate în lemn de ouăle insectei Erythroneura — Ramura alnet. Dahlb C. — Erythroneura alneti Dahlb., larvă. D. — Erythroneura alneti Dahlb., adult. 3 BIOLOGIA. SPECIEI ERYTHRONEURA ĂLiNETI DAHLB. 575 ei și-au început zborul în jurul ramurilor, manifestând o evidentă atracție fată de lumină. . < B. Observatii făcute în natură. Pentru observații am ales doi anini albi, unul pe malul unui pîrîu din imediata vecinătate a Stațiunii zoologice; Sinaia, într-un loc bine însorit, iar celălalt pe malul rîului Prahova. 1. Ecloziunea larvei. în condițiile anului 1962, cînd vara a fost mai întâi răcoroasă și bogată în precipitații, Erythroneura alneti Dahlb.. și-a început dezvoltarea la 9.V. , 2. . Comportament. Observând aproape zilnic cele două populații de insecte de pe cei doi anini, ăm remarcat că ele stau exclusiv pe dosul, frunzelor^ trecînd pe făța lor superioară numai în cazuri excepționale. Exemplarele tinere rămîn în nemișcare timp îndelungat, deplasîndu-se doar la apropierea unui corp străin. Pe măsură ce cresc, ele devin mai vioaie. Au un accentuat simț de apărare : o ramură atinsă cu mîna face ca larvele să părăsească frunzele. Interesant că aceeași mișcare a ramurii produsă de vînt nu le scoate din starea lor de nemișcare. Apropiind. un; deget de dosul unei frunze, fără a o atinge, se observă ‘cumimediatin sectele trec pe fața cealaltă. Ori.de cîte Ori am repetat această operație, insectele au reacționat la fel. Pe vreme urîtă larvele, indiferent de stadiu, se mișcau, mult mai încet. Am observat de asemenea că în urma ploilor, datoriță picaturilor care rămîneau pe dosul frunzelor, larvele Se deplasau în masă pe fața lor superioară, evitând contactul cu ăpa. 3. Erănirea și urmările ei. Se știe că cicadinele,. care sînt insecte fitofagej se hrănesc cu bucuri din țesutul vegetal, pe care și le procură prin înțepare. Acest act influențează planta. Sub efectul înțepăturilor, frunzele se acoperă de puncte mici galbene, cunoscute sub numele de stigmonose^ x . Studiind comparativ acțiunea insectei asupra plantei, am remarcat ca aninul de lîngă Stațiunea zoologică, mai adăpostit de vînt și bine însorit,, a avut mai mult de suferit. Chiar-de la începutul lunii iunie, frunzele ramurilor dinspre bază erau galbene în întregime. Pe dosul lor se puteau, vedea numeroase larve de Erythroneura alneti Dahlb. Acelăși lucru l-am. observat și la alți anini din Sinaia și împrejurimi, unde această insectă s-a dezvoltat în număr măre. 1 4. Apariția adulților și problema iernării insectei. în natură, primii adiilți au apărut'la 14. VI. Q problemă în care rezultatele cercetărilor noastre diferă de datele din literatura dc specialitate este modul în care- iernează această insectă. H. R i b a u t (5), vorbind de typhlocybine în general, afirmă că acestea iernează ca adult : primăvara femela depune ouăle și, în funcție de Specie și regiune, pot exista una sau două generații • pe an. Specia studiată de noi are în mod sigur o generație pe an, dar nu. putem afirma că iernează ca adult. Raptul că ramuri cercetate în luna- februarie, cînd temperatura era foarte scăzută, și aninii încărcați de zăpadă, au avut ouă de ErytUroneura alneti Dahlb. ne îndreptățește să credem că ele au fost depuse din toamnă. •576 MARGARETA CANTOREANU 4 BIBLIOGRAFIE 1. CANTOREANU M., Anal. Univ. Buc., seria șt. nat.-biol.., 1960, 24, 135—147. 2. LlMASSET P. et Darpoux H., Principes de pathologiecegetale, Paris, 1951. 3. PAUCĂ A. și roman ȘT., Flora alpină și montană, Edit. științifică, București, 1959. 4. PA3BH3KHHA T. M., Bpedumejiu jieca. CnpaeoHHUK II, Ha#. Ana#. HayK CCCP, MocKBa^JIennHrpaa, 1955. ' . 5. RlBAUT H., HomopUres Auchenorrhynqu.es I. Typhlqcybidae. Faune de. France, Paris, 1936. Stațiunea zoologică, Sinaia, Laboratorul de entomologie. Primită în redacție la 8 iunie 1963. VIAȚA ȘTIINȚIFICA AL XH-lea CONGRES INTERNAȚIONAL DE ENTOMOLOGIE LONDRA, 8-16 IULIE 1964 între 8 și 16.VII.1964, s-au desfășurat la Londra lucrările celui de-al XH-lea Congres internațional de entomologie, sub președinția prof. O. W; Richards (Anglia), specialist în eco- logia' insectelor. Congresul a avut înscriși 1 750 de membri, din numeroase țări de pe toate continentele. Lucrările congresului s-au ținut în 12 secțiuni, și anume: 1. sistematica (incluzînd și filogenia); 2. morfologia, anatomia, paleontologia (incluzînd dezvoltarea și histologia); 3. gene- tica și citologia; 4. comportamentul (incluzînd și insectele spciale); 5. ecologia (incluzînd și ■ocrotirea naturii); 6. distribuția geografică ; 7. fiziologia și biochimia; 8. insecticidele și toxico- logia ; Qa. entomologia industrială și a produselor depozitate ; Qb. entomologia, agricolă; 10. ento- moîogia forestieră și dăunările lemnului; 11. patologia insectelor și relațiile dintre insecte și microorganisme; 12. entomologia medicală și veterinară. Comunicările prezentate în secțiile congresului au fost grupate după specificul lor, în. ■cadrul unor probleme mari. Astfel,'la secția de sistematică s-au discutat comunicări pri- vind : nervația aripilor în legătură cu. filogenia; filogenia insectelornomenclatura entomo- logică; speciația și subspeciația; biochimia și taxonomia; taxonomia insectelor parazite, și fitofage în relație cu gazdele lor; metodele matematice în taxonomie ; sistematica arachnidelor, collembolelor, hemimetabolelor și holomctabolelor. La secția de ecologie și ocrotire a naturii, preocupările comunicărilor au privit temele : studii asupra populațiilor de insecte (habitat, inamici naturali,.climat); echilibrul natural al populațiilor în natură; schimburi calitative în populațiile fluctuante; metode pentru a obține și a analiza date asupra populației la insecte ; agricultura și biocenozele; efectele practicii agricole asupra ecologiei speciilor dăună- toare ; microclimatul și alți factori de. mediii care afectează distribuția ; aspecte fiziologice ale. ecologiei; .relații principale între specii din același habitat; diapauza și fenomenele legate, de ea. La secția de entomologie forestieră, preocupările comunicărilor au privit: insectele dăună- toare în pepiniere și plantațiile'tinere; entomologia forestieră tropicală; metode preventive de combatere împotriva insectelor dăunătoare lemnului ; diverse comunicări asupra unor insecte forestiere. । . Delegația romînă, formată din prof. M. A. lonescu și prof. Gr. Eliescu, din Institutul de biologie „Tr. Săvulescu”, a participat la lucrările acestui congres, prezentînd și comunicări/ (în ziua de 13.VII, la Secția de entomologie forestieră, prof. Gr, Eliescu și N. Hondru „Sur Tincidence de la torteuse de cliene (Tortrix viridana L.) dans la Republique Populaire Roumaine” iar în ziua de 15.VII, la Secția de sistematică, prof. M. A. lonescu „La superfamille 578 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ 2 Cgmipoidea {Insecta Hymenoptera) en Roumanie”). Comunicările au interesat pe participanți, care au pus întrebări și au luat parte la discuții. La congres mai mulți specialiști au adus filme științifice cu subiecte de entomologie privind metode de lucru, ecologia insectelor, dezvoltarea, răspîndirea etc. în zilele congresului s-au făcut mai multe excursii de cîte o zi, pentru vizitarea unor centre de cercetări, iar la sfîrșitul ședințelor de comunicări (16.VII) au fost programate mai multe excursii de 5 — 7 zile în diferite regiuni ale Angliei. Delegația romînă a participat la o excursie de 4 zile și jumătate în sudul Angliei, unde s-au vizitat centre de învățămînt superior și stațiuni de cercetări, pe traseul Londra—Cheltenham— Slimbridge—Long Ashton—Taunton — Minehead—Lynton—Barnstaple — Bid.eford — Tavistock — Plymouth — Paington — Bourne —. Mouth—Poole—Warenham—Salisbury—Stonehange—Windsor—Londra. Menționăm în spe- cial stațiunea ornitologică de la Slimbridge unde se studiază biologia generală a păsărilor, în special a acelor acvatice, temele de cercetare fiind : anatomia, hrănirea, comportamentul, dez- voltarea și înmulțirea, migrațiunile, daunele produse culturilor din cîmp. Stațiunea are o colecție de păsări vii pe un mare teren special amenajat cu lacuri și cursuri de apă, unde se găsesc peste 2 000 de exemplare, aparținînd la 160 de specii și rase. La Stațiunea de ocrotire a naturii de la Warenham (The nature conservancy, Furzebrooch Station, Warenham), una dintre problemele care s6 studiază pe.primul plan o formează observațiile asupra ecologiei și răspîndirii furnicilor de pădure, în legătură cu tipurile de vegetație ierboasă și condițiile abiotice ale diferitelor parcele din rezervația de 10 ha a stațiunii. în prezent se studiază aici 8 specii de furnici, cercetările axîndu-se pe studii ale populațiilor. , ■ în ziua de 16.VII s-a ținut ședința plenară de închidere a congresului, printr-o cuvîntare a președintelui, urmată de o conferință a prof. P. P. Grasse, cu subiectul : „Efecte de grup și acțiuni prichosomatice la insecte”. S-a citit apoi rezoluția congresului, în care s-a precizat, că sînt necesare mai departe cercetări asupra faunei ento,mologice atît pe plan local, cît și general, ca și dezvoltarea cercetărilor asupra biologiei generale a insectelor și a ecologiei lor. A urmat apoi prezentarea unei invitații din partea delegației sovietice, ca cel de-al 13-lea Congres inter- național de entomologie să se țină la Moscova, în anul 1968. Invitația a fost primită de adunarea generală și astfel cel de-al XH-lea Congres internațional de entomologie a fost încheiat. Prof. M. A. lonescu membru corespondent al Academiei R.P.R.. RECENZII Dr,. MARCEL COUTURIER, Le Bouquetin des Alpes {Țapul de stînci al Alpilor), Grenoble, ,, 1962, voi. 1, XII + 1564 p., 503 heliogr., 49 fig., 21 hărți. Doctorul M. Couturier vine să-și încununeze activitatea sa științifică printr-o nouă și monumentală monografie. > într-adevăr, după părerea noastră, acestei lucrări greu i s-ar putea găsi pereche în litera-'. tura mamalogică mondială. Excelent cunoscător al faunei mamalogice alpine, nu numai ca .vînător pasionat, dar și ca eminent savant, dr. M. Couturier aduce o contribuție masivă de o importanță capitală’la studiul multilateral al ibexului alpin (franc. Bouquetin, engl. Steinbock, germ. Steiiibock, ital. Stambecco). Este vorba de un mamifer important, pe care autorul l-a studiat cu multă răbdare, com- petență și erudiție, făcînd observații pe circa 6 500 de indivizi. • Această operă de o rară originalitate, de o documentare atît de densă, atît de bogată în fapte inedite, este cu neputință să’fie rezumată aici. .■ Fiecare capitol al ei reprezintă o lucrare în sine și de largi proporții. De aceea ne vom limita să menționăm numai problemele care l-au preocupat pe autor,, timp de ani. . ■ Prima parte a monografiei comportă : studiul distribuției geografice (corologie și crono- logie), al caracterelor morfologice, al anatomiei, fiziologici, bolilor și paraziților, Fibridației; - ea cuprinde de asemenea date asupra studiului resturilor’ fosile, zăcămintelor fosilifere, picturilor de pe pereții peșterilor. ’ . . ' Un capitol de mare amploare este cel privitor la sistematica genului Capra, în care autorul propune o nomenclatură cuadrinominală, care ar putea să aducă mari servicii mamalogilor. După Couturier, forma alpină de Ibex, precum și formele asiatice și africane aparțin aceleiași specii : Capra degagrus ibex ibex. ■ . Partea a doua a lucrării cuprinde bogate observații inedite asupra etologiei și ecologiei acestui-interesant mamifer, a cărui imagine apare adesea pe faimoasele vase grecești vechi. Sînt atinse probleme privitoare la comportarea, mersul și deplasările, manifestările vocale, ■compoziția turmelor, viața socială, regimul alimentar, creșterea, domesticirea, aclimatizarea, colonizarea, protecția. Un capitol foarte interesant este cel relativ la ibexul alpin în istorie, literatură și știință. Textul monografiei este însoțit de o ilustrație extrem de abundentă și de o calitate supe- rioară, reprodusă în condiții tehnice ireproșabile. • . ■ . . Bibliografia operei este imensă, cuprinzînd nu mai puțin de 1 780 de referințe, printre care sînt prezente și lucrări ale unor autori romîni ca N. Teodoreahu, R. Călinescu și I. Maxim. 580 RECENZII 2 înLr-un capitol special (p. 562 — 563) privitor la Romînia, autorul menționează stațiunile în care au fost găsite resturi fosile de/frez în țara noastră. ■ < Autorul a avut la dispoziție date și fotograf iiprivitoare la o cutie craniană cu un fragment de cornj'găsit în 1959 de V. DecUi, cercetător la Institutul de speologie' „Emil Racoviță”, într-o peșteră din Oltenia : peștera „Piatra Mică”, aproape de rîul Motru Sec la 110 km nord-vesț de Craiova. . în această valoroasă monografiej dr.M. Couturier și-a dovedit încă o dată marile sale calități de om de știință erudit și remarcabilele calități de scriitor. Această operă, după prof. Jean Dorst, de la Muzeul național de istorie naturală din Paris> face „cinste nu numai științei franceze, ci și autorului”.. Ne însușim și noi această justă apreciere. • . : C. Motaș STUDII Șl CER CE ȚĂRI. DE . B I O L O G I E SERIA ZO OLOGI E TOMUL 16 '1964 INDEX ALFABETIC ' ■ Nr. ■ Pag. ABRAHAM A., PORA A. E. și ȘlLDAN NINA, Studiul spectrofotometric al extractului acid de timus la șobolanii tratați cu diferite steroide . 5 413 ALBU PAULA, Despre sjnonimizarea speciilor Smittia edtvardsi Goetgh. și Smittia aterrima Meig. (Diptera Chironoinidae) .................. 4 ■ 287 ALBU PAULA, O. nouă specie din familia Chironomidae (Diptera) : Crico- topus dobrogicus n. sp.............................................. 5 383 APOSTOL GH. și VORONIN L. G., Modificările produse în activitatea bioelectrică a scoarței cerebrale de ieppre prin asocierea sunetului la j lumina ritmică ................................................... 4 3191. APOSTOL GH. și STRUNGARU GR., O nouă tehnică de implantare a electrozilor cronici corticali și subcorticali, la iepure . .t. ... . 6 529' AVRAM ȘTEFANIA, Observații asupra variabilițății speciei Ischyropsalis dacica Roewer din peșterile R.P.R. (Ord. Opilionidae, Subord. Pal- patores, Fam. Ischyropsalidae) ........... . ... . 4 295 AVRAM ȘTEFANIA, Un nou opilionid: Platybunus cîrdeii n. sp. . . . 6 481 BALINSGHI IRINA.și MIHALACHE G., Cercetări privind combaterea microbiologică a omizilor de Lymantria dispar L. cu Bacillus thurin- giensis Berlinei . . . ...... . . 5 453 BĂNĂRESCU PETRU, Revizuirea genului Pseudolaubuca Bleeker, 1864 . = Parapelecus Giinther, 1889 (Pisces, Cyprznidue) ....... 2 87 BODEANU N. și GOMOIU M. T., Date asupra importanței microfitelor în hrana molușteldr \ ............... 3, 257 BODEANU N., Contribuții la studiul cantitativ ăl microfitobentosului de la litoralul romînesc al Mării Negre . ....... ; ......................... 6 553. BRĂDESCU VLADIMIR, Sirfide noi în fauna R.P.R. (Diptera, Syrphidae) 3 193; BURLACU GH., MATEI-VLĂDESCU CONSTANȚA și MOTELICĂ L, ' ~ . Cercetări asupra acțiunii dinamice specifice a unor aminoacizi admi- nistrați separat la păsări . . . . ................................ 3 219' BURLACU GH„ Cercetări asupra evoluției greutății Corporale, metabolis- mului energetic și termoreglării la puii de porumbel în creștere . . 5 433 BURLACU GH., MATEI-VLĂDESCU CONSTANȚA, MEȘTER R. și , APOSTOL GH.; Cercetarea efectului adrenalinei asupra metabolis- y mului energetic și asupra ADS a alimentelor, la unele specii de păsări - și mamifere . . . .. . . ............... . . . . ..........• . . 6 501 8 - c. 3673 .582 INDEX ALFABETIC 2 3 INDEX ALFABETIC 583 Nr. Pag-. ' CALOIANU-IORDĂCHEL MARIA, HÎRLEA ELENA și PETRESCU- RAIANU ANCA, Studiul comparativ aldezvoltării sistemului osos la galinacee ............................................. ® CANTOREANU MARGARETA, Contribuții la cunoașterea biologiei spe- - o ciei Erythroneura alneti Dahlb. (Homoptera—Auchenorrhyncha) . . 6 ° CARAION FRANCISCA ELENA, Observații asupra ostracodelor din bazi- nele salmastre și suprahaline ale litoralului romînesc al Mării Negre . 4 2/ DECU-BURGHELE ANCA, Specii noi de Dacnusinae (Hymenoptera—Bra- . conidae) pentru fauna R.P.R. ............................... . 2 113 DOROBANȚU CORNELIA, Contribuții la cunoașterea faunei de rotiferi din vegetația complexului de bălți Crapina — Jijila................ 4 ' 343 FLORESCU ST., CONSTANT INE SCU A. și TĂCU A., Modificările pro- teinemiei și proteinogramei în raport cu producția de lapte la vacă . 2 137 ■GHIRCOIAȘIU MARIA, PORA E. A., ROVENȚA ECATERINA și GHIRCOIAȘIU TUDORIȚA, Acțiunea tetraclorurii de carbon asu- pra aciziloi- nucleici, glicogenului și activității transaminazice din ficatul și tegumentul de șobolan............................. 6 493 GOMOIU MARIAN-TRAIAN, Studiul biologic al speciilor Nassa reticulata L. și Cyclonassa neritea (L.) din Marea Neagră (litoralul romînesc) 1 39 GRUIA MAGDALENA, Contribuții la studiul colembolelor din R.P.R. . 3 197 HAIMOVICI-VIȘINESCU NICULINA, Cercetări asupra calciului și fosfo- rului din sînge și oase și a metabolismului energetic al puilor de găină ...................................................... . 4 337 HAMAR M., ȘUTEU GH. și ȘUTOVA MAIA, Studiul sectorului individual și al activității diurne la orbete (Spalax leucodon Nordm.), prin mar- care cu Co60 ...................................... . 6 541 TONESCU M. A., PRECUPEȚU-ZAMFIRESCU ANA și NICULESCU FLORTANA, Cercetări asupra paraziților și prădătorilor la Pyrausta nubilalis (Hiibner), Lepidoptera — Pyralididae.............. 2 73 JITARIU P., TOPALĂ N. și AILIESEI O., Influența cîmpurilor magnetice asupra dinamicii'formării anticorpilor la iepure ................ 3. 205 KNECHTEL W. K. și VASILIU LlLIANA, Contribuții la studiul ecologic al thysanopterelor . . . ..................................... 5 443 KNECHTER W. K., O nouă specie dobrogeană din genul Thrips (Thysa- noptera) ........................................................ 6 479 MATEI-VLĂDESCU CONSTANȚA, Cercetări asupra reglării metabolis- mului glucidic la amfibii. Acțiunea insulinei ..................... 5 421 'MATEI-VLĂDESCU CONSTANȚA și MOTELICĂ I., Acțiunea adrena- linei asupra glicemiei unor reptile............................... 6 515 MATIC ZACHIU, Notă critică asupra unor specii dc Lithobiidae (Chilopida) din fauna Republicii Populare Romîne .............................. 3 187 MATIC ZACHIU, Harpolithobius triacanthos n. sp. un nou lithobiid (Chilo- poda — Lithobiidae) ............................................... 4 283 MATIC Z., Repartiția pe verticală a lithobiidelor (Chilopoda — iAlhobiidae) de pe Valea Sîmbăla (Munții Făgărașului)........................... 5 453 MOTELICĂ L și MATEI CONSTANȚA, Acțiunea insulinei asupra glice- miei unor reptile ............................:.................. 4 327 MURGOCI ADRIANA, Contribuții la cunoaș.terca gobiesocidclor (ordinul Xenopterygii) din Marea Neagră ............... 5 373 MULLER G. I., Contribuții la studiul dinamicii amfipodelor Bathyporeia ■ gailliamsoniana (Bate) și Perioculodes longimanus (Bate et West- wood) în biocenoza nisipurilor cu Aloidis inaeotica Mii. din sectorul romînesc al Mării Negre........................................... 3 249 Nr. Pag- MULLER G. I. și SCRIPCARU D., Descrierea lui Pontolineus arenarius nov. gen., nov. sp. (Heteronemertini, Lineidae) și diagnoza genului Antarctolineus nov. gen............................................... 5 391 NECRASOV OL GA, Semnificația unor caractere morfologice ale lui Equus (Asinus) hydruntinus Reg........................................... 3 167 NEGRU ȘTEFAN și FLORESCU I. ION, Gelechia hippophaella Schrank {Lepidoptera, Gelechiidae) un dăunător al cătinei albe de rîu, nou pentru fauna R.P.R..................................................... 1 51 NICULESCU V. EUGEN, Cercetări morfologice și sistematice asupra pieri- delor (Lepidoptera) ................................................. 2 117 OPRESCU STELIAN, LORENTZ TIBERIU și POPESCU OLGA, Cer- cetări asupra unor indici osteologici la păsări în încrucișarea directă și reciprocă .......................................................... 1 H OPRESCU ȘT., Cercetări asupra însușirilor histologice ale pielii la descen- denți sub influența hrănirii diferențiate a mamelor, la specia ovină . 6 533 PAȘOL PAUL, Cercetări asupra combaterii cărăbușeilor cerealelor (Aniso- plia sp.) pe cale chimică............................................. 4 361 POPESCU ALEXANDRA și BARBU PROFIRA, Contribuții la studiul sistematicii și dinamicii mamiferelor mici din împrejurimile Măci- nului................................................................ 4 351 POPESCU-GORJ AURELIAN și DRĂGHIA ION, Noi ccrcelări privind fauna de lepidoptere din nordul și sudul Dobrogii...................... 1 27 POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Reproducerea și dezvoltarea poli- chetelor relicte ponto-caspice din Dunăre : Hypaniola kowalewskii (Grimm) și Manayunkia caspica Ann..................................... 2 99 POPOVICII. și LAZĂR L, Cercetări asupra acțiunii zoopatogene a cîtorva specii de bacterii din genul Erwinia .................................. 6 565 PORA A. EUGEN, ABRAHAM ALEXANDRU și TOMAVIRGIL, Acțiu- nea progesteronului asupra încorporării fosfatului anorganic - P32, a metioninei - S35 și asupra metabolismului proteic din timus și splină................................................................ 1 $ PORA A. EUGEN, TOMA VIRGIL, MUREȘAN ION și BĂBAN LUCIA, Acțiunea clorpromazinei asupra fixării P32 în timus, în timpul invo- luției provocate prin hidrocortizon și ACTH............................ 2 131 PORA A. EUGEN și MADAR IOSIF, Modificarea activității insulinice a plasmei șobolanilor albi sub acțiunea hidrocortizonului................ 3 245 PORA A. EUGEN și STOICOVICI FLORICA, Contribuții la studiul dina- micii cationilor sanguini în funcție de rapic, la iepure .............. 4 307 PORA A. E., ȘILDARUNINA și ABRAHAM A., Variația cantității de acizi nucleici din timusul șobolanilor în ontogenie.......................... 5 409 PORA A. E. și RUȘDEA-ȘUTEU DELTA, Variația N-aminic liber în sînge și ficat în ontogenia puilor de găină din rasa Rhode-Island . . 6 489 PREDA V., CHIRICUȚĂ L, TODORUȚIU-PAPILIAN CORNELIA, SIMU G., GROSS I. K. și MIRCIOIU ANCA, Unele aspecte histo- chimice și biochimice ale dinamicii genezei hepatomului experimen- tal la șobolan........................................................ 2 145 PREDA V., MAFTEI ELENA, BÎRZU O., GOCAN MARILENA și GEOR- GESCU I., Rolul sistemului nervos în respirația țesuturilor regenera- tive la Triturus cristatus cristatus Laur............ .■.............. 3 213 PRUNESCU CAROL, Anatomia microscopică a sistemului genital mascul la Lithobiidae (Lithobiomorpha — Chilopoda)............................ 2 125 TEODORESCU MARIA, Reacția metabolică a celulelor nervoase în con- dițiile insuficienței tiaminice....................................... 5 399 584 INDEX ALFABETIC Nr. Pag, TERZEA ELRNA, Considerații asupra dentiției Jacteale de Crocuta spelaea (Goldfpșș) ... ..... • • . \ . . . / . . . . . . . . . . 3 175 VCĂDESCU C., Influența temperaturii asupra glicemiei la Emys orbicu^ . laris L. • • • • • • • - • • • • . ? 6 521 WITTENBERGER G. și FLQREA E., Cercetări asupra poștcontraqției involuntare la elevii sportivi ................. 3 239 WITTENBERGER C., Observații asupra ritmicității perioadelor de acti- vitate și de repaus la Actinia equina . . . . . . . . ...... 6 571 Revista Studii și cercetări de biologie — Seria zoologie — publică articole originale de nivel științific superior, din toate domeniile biologiei animale : morfologie, fiziologie, genetică, ecologie și taxo- nomic. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri, schimburi de experiență între cercetătorii romîni și străini etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. nota către autori Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text.- Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Expli- cația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele auto- rilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în biblio- grafie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclu- sivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa comitetului de redacție, Splaiul Indepen- denței nr. 296, București.