COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabili Academician EMIL POP Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU s Mentbri: Academician ȘT.. PETERFI ; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; prof. I. T.TARNAVSGHI; prof. TR. I. ȘTEFU- REAG; dr. VERA BONTEA; dr. ALEXANDRU IONESGU; dr. GEORGETA FABIAN — secretar de redacție. Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA BOTANICA TOMUL 25 1973 Nr. 6 SUMAR Pag. Prețul unui abonament este de 90 de Iei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și insti- tuții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la între- prinderea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. GH. COLDEA, Pajiștile mezo-xerofile din Munții Plopiș......... 487 GH. BÎLTEANU, GH. DUMITRU și RODICA PĂUN, Absorbția 65Zn la mazăre în funcție de variația conținutului de Mo, aso- ciat cu NPK ........................................... 497 AL. IONESGU, M. RABEGA, R. STĂNESGU și C. RABEGA, Mo- dificări fiziologice și biochimice la vegetația zonelor siderur- gice ................................................... 503 ȘT. ȘUTEU, A. ANDREICA și B. DIACONEASA, Cîteva date asu- pra acțiunii biologice a două insecticide organofosforice la alga Enteromorpha intestinalis.......................... 513 ELENA CAPETTI și GABRIELA FIȘTEAG, Contribuții la cunoaș- terea micromicetelor {Erysiphaceae) parazite pe plante me- dicinale ..................................;.................. 519 VALERIA MARGHITU, Mutații induse la fasolea pentru boabe . . 531 A. GHEORGHIU, ELENA IONESCU-MATIU, VICTORIA LUPULESCU, G. GHEORGHIȚĂ și G. GAVRILESCU, Con- tribuții la studiul plantei Atropa belladonna L. din flora spon- tană, in vederea trecerii sale în culturi....... 537 V. D. MÂRZA și N. I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și unele probleme ale geneticii clasice (HI)................... 545 RECENZII ............................................. 555 INDEX ALFABETIC..................................... 557 Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APAEE DE 6 OBI PE AN , ADBESA BEDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENȚEI NB. 298 BUOUBESTI « St. și cerc, biol., seria botanică, t. 25, nr. 6, p. 485 — 560, București,' 1971 PAJIȘTILE MEZO-XEBOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ DE . , GH. COLDEA The present paper deals with phytosocioJogical investigations carried out in 1968 — 1970 on meso-xerophitic grasslands of the Plopiș Mountains. Four as- sociations have beeri described and analysed in detail from the floristic, ecologic and coenotaxonomic view-points. The author distinguished a new subassociation of Poterio-Festucetum valesiacae on the basiș of the ecologically differential species Bothriochloa ischemum characteristic of highly degraded grasslands. The arealo- graphic spectra of these associations exhibit the frequency of submediterranen species which indicate their marked themophitic character. Pajiș.ti cu caracter mezo-xerofil.se întâlnesc în zona Munților Plopiș pe versănții însoriți din etajul pădurilor de quercinee. Ele se instalează pe terenurile de pe care au fost defrișate cenozele lemnoase și se mențin timp îndelungat pe aceste stațiuni atît datorită factorului antropic, care intervine în mod conștient și permanent în favoarea vegetației secundare, cît și datorită noilor condiții micro'climatice locale generate de unii factori orografici și edafici după înlăturarea vegetației lemnoase. Factorii climatici de bază, temperatura și precipitațiile, care condiționează. în primul rînd dezvoltarea adevăratei vegetații stepice, în teritoriul cercetat, nu se reali- zează. Astfel, media precipitațiilor anuale, fiind cuprinsă între 8—900 mm, iar a temperaturilor între 8—9°C, nu oferă condiții optime dezvoltării unei vegetații stepice. Prin urmare pajiștile mezo-xerofile din Munții Plopiș au un caracter secundar și sînt condiționate de factorii edafici, și nu climatici. Cunoașterea lor sub aspect botanic este motivată atît sub aspect științific, cît și practic, deoarece datele asupra pajiștilor din acest teritoriu lipsesc complet din literatura noastră botanică. Asociațiile ierboase mezo-xerofile pe care le descriem, în continuare le încadrăm în următorul cenosistem : ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 6, P. 487-496, BUCUREȘTI, 1973 488 GH. COLDEA 489 CL FESTUCO-BROMETEA Br.-Bl. et Tx. 43 Ord. FESTUCETALIA VALESIACAE Br.-Bl, et Tx. 43 Al. Festueion rupieolae Soo (29) 40 1. As. Poterio-Festueetum valesiacae J. Danon 62 bothriochloetosum subas. nova Ord. BRACHYPODIO-CHRYSOPOGONETALIA (Horvatic 58) Boșcaiu 70 Al. Danthonio-Braehypodion Boșcaiu 70 2. As. Festueo suleatae-Danthonietum Csiiros et colab. 61 3. As. Festueo rubrae-Danthonietum (Gancev 61) Csiiros et colab. 68. Ord. STIPIO PULCHERRIMAE - FESTUCETALIA PALLENTIS Pop 68 Al. Bromo-Festueion palie n tis Zoly. 66 4. As. Asplenio rutae-murariae-Melieetum ciliatae Soo 40 1. As. Poterio-Festueetum valesiacae (tabelul ni’. 1) ocupă supra- fețe mai mari în teritoriul cercetat, pe versanții puternic însoriți, cu soluri silvestre brune podzolfte sau pseudorendzine, aflate într-un stadiu avan- sat de erodare. Cenozele acestei asociații se caracterizează printr-o compo- ziție floristică pauperizată în specii de graminee bune furajere și predomi- narea netă a speciilor xerofile. Lipsa din aceste cenoze a unor specii carac- teristice vegetației stepice propriu-zise (9), (11), (16) relevă faptul că în teritoriul cercetat cenozele edificate de Festuca valesiaca au un caracter secundar și sînt condiționate edafic. Abundența, dominanța și constanța ridicată a speciei diferențiale ecologice Bothriochloa ischaemum, în cenozele analizate, indică stadiul avansat de degradare a acestor pajiști. Separarea lor într-o subasociație nouă, analogă cu cea descrisă din Ungaria — andro- pogonetosum Soo 59 — este motivată atît floristic, cît și ecologic. Recon- siderarea asociației Andropogonetum ischaemi Krist 37 de către Soo (15) și subordonarea ei la asociația regională Pulsatillae-Festucetum. sulcatae Soo 63 specifică Ungariei, dovedește că raportarea unor astfel de cenoze de la noi la asociația lui K r i s t este neîntemeiată. Cu toate că în starea actuală pajiștile de Festuca valesiaca din teritoriul cercetat nu au o produc- tivitate, cantitativ și calitativ, ridicată, ele prezintă o importanță deo- sebită sub aspect pedogenetic. 2. As. Festueo suleatae-Danthonietum (tabelul nr. 2). Pajiștile edificate de specia submediteraneană Panthonia provincialis, a cărui optim de răspîndire îl găsim în provincia balcano-ilirică (1), (2), se întîl- nesc sporadic și pe suprafețe mai mici pe aproape întreg cuprinsul Transil- vaniei (3), (5), (7), (10), (13). Fiind o specie cu pretenții ridicate față de temperatură, în teritoriul cercetat, ea vegetează numai pe stațiuni cu un Tabelul nr. 1 As, Polerio - Festucetum valesiacae J. Danoa 62 Numărul ridicării Altitudinea m.s.m. Expoziția înclinarea în grade Acoperirea vegetației % Suprafața analizată (m2) 1 “310 S 35 80 100 2 340 S 15 90 100 3 390 S 30 80 100 4 350 SV 20 80 100 5 350 S 10 80 100 6 450 S 40 75 100 K Char. ass. Festuca valesiaca 1.5 1.3 + •5 2.5' 1.5 + .3 V Sanguisorba minor + + + + •3 4- IV Dif. subas. Bothriochloa ischaemum 3.5 4.5 3.5 3.5 3.5 3.5 V Festueion et Festueeîalia valesiacae Potentilla arenaria 2.5 1.5 + III III Scabiosa ochroleuca + + + ■4- Achillea selacea + + + 4- Veronica spicata + 4- 11 Hieracium bauhini + Festueo — Brometea Thymus glabrescens + 1.4 + 1.3 + 4- V Euphorbia cyparissias + + •3 + + 4“ 4* V Hieracium pilosella + 1.3 4- 4. Sedum sexangulare + + 4- 111 Fragaria viridis + + 4- III Eryngium campestre + + + 4- III III Trifolium campestre + + + Asperula cynanchica + + + 111 Pimpinella saxifraga + + 1.3 4- 111 Iii II II Stachys reda Poa compressa + 1.5 4- 1.4 Centaurea micranthos + + Seseli annuum + + II Centaurea scabiosa + 4” II Brachypodium pinnatum 4- + II Carex caryophyllea + + II Hypericum perforatum 4“ * I Brometaiia Teucrium chamaedrys + .3 1.3 1.5 + III Salvia pratensis + + + III Helianthemum nummularium + + .4 + III Prunella laciniata + + II Mesobromion Medicago lupulina + + .4 + + + .3 III Plantago lanceolata + + + 4~ IV Erigeron acer + + II Centaurea jacea + + + HI Plantago media + + II Daucus carata + 4- II Lotus corniculatus + + II însoțitoare Crepis selosa + + + + III 490 GH. COLDEA 4 491 labelul nr. 1 (continuare) Numărul ridicării Altitudinea m. s. m.- Expoziția înclinarea în grade Acoperirea vegetației % 1 2 3 4 5 6 310 340 390 350 350 450 S S S SV S S 35 15 30 20 10 40 80 90 80 80 80 75 Suprafața analizată (m2) 100 100 100 100 100 100 K Carduus acanthoides + + . '. + - .■ ■ III Cichorium intybus + + + • III Leontodon danubialis + 1.3 1.3 III Dorycnium herbaceum • + + + III Chondrilla juncea + •••• + II Echium vulgare + • • + . . II Agrimonia eupatoria + + . II Trifolium repens + + • • II Calamintha acinos . + • • + II Poteniilla argentea + • • + II Inula britanica + + . . II Prunella grandiflora 1.3 + II Achillea neichlerii 1.5 I Agrostis ienuis 1.3 . I Filago arvensis 1.5 .. . I Minuartia verna + •••• + II Specii găsite intr-o singură ridicare : Erigeron canadensis 1 : + , Setaria glauca 1 : + , Asplenium ruta-muraria 1:4-, Leontodon asper 2:4-, Slachys germanica 2 :4- , Eelonica officinalis 2:4-, Linum catharticum 2 : + , V cronica of fi- cinalis 2: + , Viola silvestris 2:4-, Carlina vulgaris 3:4-, Rttmea acelosella 3:4-, Trifolium arvense 3:4-, Vulpi a myuros 3:4-, Gypsophila muralis 3:4-, Lianthus armeria 3 :4*. Galium vernum 3:4-, Senecio jacobea 4:4-, Euplirasia stricta 5:4-, Aster amellus 5:4-, Sedum album 6:4-, Picris Meracioides 6:4-, Galium erectum 6:4-, Verbascum chaixii q;4-, Torilis rubella 6:4-, Convolvulus arvensis 6:4-. Locul și data efectuării ridicărilor : 1 Cornul Piezului (comuna Peștiș), 28.IX.1969; 2 comuna Gheghie, 29.IX. 1969; 3 Coasta Racovită (comuna Plopiș), 28.VII.1969 ;»4 —5 comuna Groși, 16.IX.1969; 6 Valea Corniței, 15.VIII. 1967. Numărul ridicării Altitudinea m.s.m. Expoziția înclinarea în grade Acoperirea vegetației Suprafața analizată Tabelul nr. 2 As. Festuco suIcaiae-Danthonietum Csârfls et colab, al 1 2 3 4 5 6 370 360 350 350 450 650 S S SE s S S 10 5 15 10 5 5 95 95 90 90 95 90 100 100 100 100 100 100 substrat calcaros situate de obicei pe versănții sudici, însoriți, din zona pădurilor de quercinee. în acest fel deficitul termic cauzat de latitudine, la stațiunile cercetate de noi, este compensat de condițiile microclimatice locale generate de factorii edafici și orografici. Specificul de lizieră a ceno- zelor de Danthonia este relevat de numărul ridicat de specii caracteristice alianței Geranion sanguinei Tx. ap. Th'. Miill. 61. El este mult mai evident la cenozele care sînt situate spre limita nordică a arealului speciei Dan- thonia provincialis (8). De asemenea, aceste cenoze devin tot mai sărace în specii termofile și dobîndesc un caracter mezofil mai pronunțat (14). Structura floristică, ecologia și poziția geografică (cu implicațiile ei cli- matice) ale cenozelor de Danthonia provincialis din țara noastră au consti- tuit suficiente argumente temeinice pentru a le separa în noi unități ceno-, taxonomice (2). Raportarea lor la alianța Danthonio-Stipion stenophyllae Soo 47 nu era motivată sub aspect floristic și climatic. 3. As. Festuco rubrae-Danthonietum. (tabelul nr. 3) prezintă un interes științific deosebit, deoarece contribuie la lămurirea ecologiei speciei Danthonia provincialis. Asociația a fost descrisă la noi în țară pentru prima dată din valea Dunării (6) și ulterior a fost semnalată în Munții Cernei (2) unde formează pajiști întinse pe văile intramontane. în teri- toriul cercetat astfel de cenoze apar, azonal, pe platourile însorite și slab Char. ass. Danthonia provincialis Festuca sulcata 3.5 2.5 3.5 2.5 2.5 2.5 2.5 3.5 2.5 3.5 2.5 • 3.5 V V Dantiionio-Braciiypodion ct Festuce- talia valesiacae Brachypodium pinnatum + 3.5 2.5 3.5 IV ITT Inula ensifolia + 1.5 +' iii TI Hypochoeris maculata + + 11 TT Scabiosa ochroleuca ■ + 11 tT Achillea setacea + 4- 11 Festuco — Bronietea Dorycnium herbaceum 2.5 1.3 + + + IV TV Asperula glauca 1.3 + + + .5 H- 1 v TV Centaurea scabiosa + + + ' + 4- 1 v tTT Pimpinella saxifraga + + + 111 TTT Thymus glabrescens + + + 4" in III Euphorbia cyparissias + + + H Phleum phleoides + -t TTT Dianthus carthusianorum + + in ȚT Centaurea micranthos + + 11 Galium verum H- + II TT Anthyllis vulneraria + + 11 1 Sanguisorba minor + 1 T Muscari comosum + 1 T Stachys reda + 1 TI Eryngium campestre Seseli anuum + + *T 4- 11 II Brometalia T"V Teucrium chamaedrys + + + .5 + + IV tv Helianthemum nummularium Trifolium montanum + + .4 T ' + + + + 4- + 1 V III T Prunella laciniata "1" 1 Mesobromiou V Filipendula vulgaris + + + + ■ + + V y Salvia pratensis + + + + + III Agrimonia eupaloria ’T + 4- ni Plantago media + + + 1.3 11T Briza media + . + + tTT Carex flacca 2.5 1.5 + in ITT Polygala vulgaris + + -F II Lotus corniculatus + + tT Plantago lanceolata + + 11 Ii Prunella grandiflora + Geranion sanguinei n Roșa gallica + + m Peucedanum cervaria + + ■ + TTT Geranium sanguineum 4" + + IU ■192 GH. COLDEA 6 493 Tabelul nr.2 (continuare) Numărul ridicării Altitudinea m'. s. m. Expoziția înclinarea în grade Acoperirea vegetației % Suprafața analizată (ma) 1 370 S 10 94 100 2 360 S 5 95 100 3 350 SE 15 90 100 4 350 S 10 90 100 5 450 S 5 95 100 6 '650 S 5 90 100 K Peucedanum oreoselinum + + .5 II Clematis reda + + II Linum flavum + I Lathyrus latifolius + I Chrysanthemum corymbosum ■ + + II ■ însoțitoare Genista tindoria + + •5 II Carex tomentosa + + + III Linum caiharticum + *+* + III Rhinanthus rumelicus + + + III Hieracium pilosella + ' + ■ + + III Chrysanthemum leucanthemum + + + .3 III Carduus glaucus + + II Rorippa silvestris + + II Anthoxanthum odoratum + + II Specii găsite într-o singură ridicare : Cytisus nigricans 1: +, Colchicum autumnale 2 : +, Ranunculus polvanlhe- musZ : + , Trifolium alpestre2 : + , Euphorbia polychroma 3 :+, Symphytum tuberosum 3:4-, Prunella grandiflora 3:4-, Dactylis glomerala 4:4-, Trifolium pratense 4:4-, Onobrychls viciaefolia 4 : + , Betonica officinalis 5:4-, Echium vulgare 5:4-, Salvia verlicillata 5:4-, Knautia arvensis 5:4-, Stachys germanica 5 : +, Genista sagittalis 6:4-, Narăus stricta 6:4-, Stellaria graminea 6 :4-. Locul și data efectuării ridicărilor: 1 Fîneată la nord de comuna Groși, 31 .V. 1969; 2 Dealul Todi (comuna Ținând), 31.V.1969; 3 —4 Dealul Potochi (comuna Tinăud), 28.V.1969 ; 5 Dealul Linul, 5.VI.1968 ; 6 Dealul Ponor, 31.yil. 1969. înclinate din etajul colinar. Vegetînd bine atît în ambianța cenotică a speciilor xerofile (tabelul nr. 2), cît și a celor mezofile (tabelul nr. 3), con- chidem că toleranța ecologică a speciei Banthonia provincialis este mult mai mare privind factorul umiditate. Dealtfel, în lucrările care precizează indicii ecologici ai unor specii ierboase din țara noastră (4), specia în cauză ocupă o poziție intermediară între mezofite și mezo-xerofite. Prezența unui număr ridicat de specii mezofile caracteristice ordinului Arrhenat- heretalia în compoziția floristică a acestor cenoze face mai dificilă în- cadrarea lor cenotaxonomică. Cu toate acestea, luînd în considerare ansamblul cerințelor ecologice ale speciei Danthonia provincialis și com- portamentul său fitocenotic, credem că locul acestor cenoze este mai justificat în clasa Festuco-Brometea (6). 4. As. Asplenio rutae-murariae-Melieetum ciliatae (tabelul nr. 4) vegetează în teritoriul cercetat pe stațiunile însorite, cu substrat calcaros, unde apar frecvent la suprafață stîncăriile și grohotișurile semifixate. Solurile pe care se dezvoltă sînt rendzine puțin evoluate. Speciile edifica- toare pentru astfel de cenoze sînt Melica ciliata și Asplenium ruta-muraria. Ele sînt însoțite frecvent de speciile caracteristice pentru unitățile ceno- taxonomice superioare în care se încadrează asociația (12). Cu toate că compoziția sa floristică cuprinde un număr mai redus de specii (total 48), Tabelul nr. 3 . As. Fcstuco rubrac - Danthonictum (Gancev 61) Csiiros et colab. 68 Numărul ridicării 1 2 3 4 5 Altitudinea m.s.m. 500 450 400 400 370 Expoziția SE SE — NE S înclinarea în grade : 10 10 — 5 5 Acoperirea vegetației % 100 100 100 100 100 Suprafața analizată (ma) 100 100 100 100 100 K Char. ass. Danthonia provincialis 5.5 4.5 4.5 5.5 4.5 V Fesluca rubra 1.5 3.5 1.5 1.5 + •5 V Danthonio — Bracliypodion et Fcstucetalia valesiacae Scabiosa ochroleuca + + + III Hypochoeris maculata + + 4~ III Hieracium bauchini 4“ 4- II Brachypodium pinnatum Festueo-Broinetea + 1.5 I Thyrhus glabrescens + + + IV Galium verum' + + 1.5 III Seseli annuum + + III Dianthus carihusianorum + + + III Pimpinella saxifraga + + II Asperula cynanchica + + II Euphorbia cyparissias 4- 4- II Sanguisorba minor + + II Muscari comosum + 2.5 + II Teucrium chamaedrys + II Phleum phleoides + I Anthyllis vulneraria + + II Ceniaurea scabiosa ' + 4- II Dorycnium herbaceum + + II Eryngium campeslre + I Mesobromion Filipendula vulgaris 1.3 1.5 4- 1.3 4- ■-V Trifolium montanum + 1.5 1.5 4- + V Salvia pralensis + 4- + III Peucedanum oreoselinum + + II Prunella grandiflora + + + III Polygala vulgaris + + + IV Arrlienatherion et Arrlienatheretalia Chrysanthemum leucanthemum + ■ + + + IV Knautia arvensis + + + + + V Lotus corniculatus + .5 2.5 + + IV Achillea millefolium + + + + IV Tragopogon orientalis + + + III Linum catharticum + + • II Taraxacum officinale + + II Colchicum autumnale + -+ II Daucus carota + + II Galium mollugo • + I Molinio — Arrhenatlieretea Briza media + 1.3 + + 1.5 V Rhinanthus glaber 1.5 + + •5 + + V Plantago lanceolaia 1.5 + + 4' + V 494 GH. COLDEA 8 495 Tabelul nr. 3 (continuare) Numărul ridicării J Altitudinea in.s.in. Expoziția înclinarea în grade Acoperirea vegetației % Suprafața analizată (m2) 1 500 SE 10 10»' 100 2 450 SE 10 100 100 3 400 100 100 ' 4 400 NE 5 100 100 5 370 S 5 100 100 K Trifolium praiense 1.3 1.5 II Rumex acetosa + + II Vicia cracca + + II Rhinanthus minor + + II Festuca pratensis + I Leontodon hispidus + I Agrostis tenuis + .3 1.3 + 2.5- IV Cynosurus cristatus + + + III însoțitoare Retonica officinalis + + 1.5 + IV Ranunculus polyanihemus + + + + IV Anthoxanthum odoratum + + IV Centaurea pugioniformis + + + III Ononis hircina + II Inula salicina + II Cichorium intybus + + II Potentilla reptans 4- + II Viola silvestris 4- + II Allium bleraceum +' + II Hieracium pilosella + + II Trifolium campestre 2.5 + II Leontodon danubialis + + II Senecio jacobea + + II Specii găsite într-o singură ridicare : Hieracium cymosum 1 : + , Potentilla argentea 1 : + , Prunella laciniata 2 : +, Helianthemum nummularium 2 : +, Campanula glomerata 2 : +, Nardus stricta 2 : +, Stellaria graminea 2 : +, Fragaria viridis 3 : + , Luzula campestris 3 : + , Equisetum arvense 3 : + , Viola ambigua 3 : + , Stachys germanica 4 : + , Sieglingia decumbens 5 : +, Lathyrus latifolius 5 : +, Trifolium repens 5 : +, Locul și data efectuării ridicărilor: 1-2 Dealul Iepure, 5.VIII.1968; 3-5 Dealul Linul, 25.VI.1969. ca este totuși bine individualizată sub aspect floristic și în teritoriul cer- cetat, fără a prezenta particularități locale deosebite față de celelalte aso- ciații descrise din Carpații occidentali (12). Cenozele acestei asociații au un rol deosebit în procesul de pedogerieză. Făcînd o succintă caracterizare a asociațiilor prezentate, în funcție de elementele fitogeografice și formele biologice, se constată următoarele : a) Elementul floristic care este predominant în spectrul arealo- grafic al asociațiilor studiate este cel eurasiatic. Urmează apoi cel sub- mediteranean care întrunește proporția cea mai ridicată în asociația Festueo sulcatae-DantJionietum de 23,93% (tabelul nr. 5). Prezența masivă a acestuia în structura asociațiilor, pe alocuri avînd rol edificator, le imprimă un caracter termofil evident. Elementele orientale (continentale și pontice),fiind mai slab reprezentate și neavînd rol edificator, au o semni- ficație mai redusă. b) în spectrul biologic al asociațiilor studiate pe primul loc se situează hemicriptofitele care realizează valorile cele mai ridicate în asociația Festueo sulcatae-DantJionietum (84,50 %). Terofitele sînt de asemenea bine reprezentate și întrunesc valorile cele mai ridicate în asociațiile „pioniere” Tabelul nr. i As. Asplcuio rutac-inurarlae Melicetuni ciliatac Soo Numărul ridicării 1 2 3 4 5 ■ 1 6 Altitudinea m.s.m. 600 610 580 570 480 750 Expoziția E SE SE ■ S NE S înclinarea în grade 60 45 45 50 50 10 Acoperirea vegetației % 80 60 75 75 60 60 Suprafața analizată (m2) 25 25 100 100 25 25 K Char. ass. Melica ciliata 3.5 3.5 3.5 3.5 2.5 2.5 V Asplenium ruia-muraria + .5 + .4 + .5 1.5 1.5 4-.3 V Bromo — Festueion pallentis et Festucc- talia valesiacae Teucrium chamaedrys + + ■ 2.5 2.5 1.5 1.3 V Anthemis iinctoria + •3 + II Alyssum montanum + + ' II .Minuariia verna + 4- II Asplenium trichomanes + + + •5 II Festuca pallens 4- -1- II Poa badensis 4- I Veronica prostrata + I Festueo — Brometea Galium verum + + ■ 1.5 + 2.5 IV Potentilla reda + + .3 + + + IV Calamintha acinos 4-.5 + .3 1.5 4- 4- IV. Sanguisorba minor '+ + +• 4- III Euphorbia cyparissias + + + 4- UI Sedum sexangulare 1.3 1.5 1.3 III Thymus glabrescens 1.5 + + III Arenaria serpyllifolia + + + III Trifolium campestre + + II Arabis hirsuta _L • + 4- III Centaurea micranthos + + II Poa compressa 1.5 *F II Scabiosa columbaria + 4- II Fragaria viridis + + II Medicayo lupulina Origanietalia et Trlfolio-Geranietea ■4 II Verbascum lychniiis + 4- 4- III Origanum vulgare 4- 41 . 4- III Vicia silvatica + I Coronilla varia 4- + II însoțitoare Sedum hispanicum + + + 1.5 4- IV Sedum maximum 4- 4- 4- III Thymus comosus . + 2.5 II Bothriochloa ischaemum ■ + + II Helianthemum nummularium 1.3 I Campanula rapunculoides +■ + - II Bromus commulatus + + II Valerianella rimosa + 2.5 II Geranium robertianum 4- 4- II Specii găsite într-o singură ridicare: Cystopteris fragili» 1: + , Limim catharticum 1 ; + , Crepis rhoedifolia 1: + , Festuca sulcata 1: + , Turitis glabra 3:4-, Dorycnium herbaceum 3:4-, Nepeta pannonica 3:4-, Odontites rubra 4 :4- Carduus nutans 6:4-, Ajuga genevensis 6:4-.' Locul și data efectuării ridicărilor : 1 -2 Dealul Craiului, 2 .VII. 1970; 3 4 Valea Neagră de Criș, 15.VII. 1968; 5 Dealul Pleșului (comuna Peștiș), 15.VII.1968; 6 Dealul Ponor, 31.VII.1970. 496 GH. COLDEA 10 Tabelul nr. 5 Spectrele arcalografice și biologice ale asociațiilor din cl. Festuco — Brometea Elementul fitogeografic și forma biologică (%) Poterio- Festucetum valesiacae Fesiuco- sulcatae- Danthonietum Festuco- rubrae- Danthonietum Asplenio- ■Melicetum ciliatae Eurasiatice 43,58 38,02 42,85 27,08 Europene 10,25 12,67 16,88 16,66 Central-europene 6,41 14,08 3,89 12,50 Circumpolare 5,12 — 3,89 8,33 Mediteraniene 14,10 23,93 15,58 14,58 Continentale 8,97 4,22 11,68 6,25 Pontice 1,28 4,22 1,29 4,16 Daco-balcanice 2,56 1,40 — 2,08 Alpine — 1,40 — — Endemice . — ■— 1,29 — Cosmopolite 6,41 —' 2,59 8,33 Adventive 1,28 — — — Hemicriptofite 64,10 84,50 83,11 54,16 Terofite 26,91 4,22 6,48 39,57 Geofite 1,28 2,81 5,19 — Camefite 7,69 5,63 5,19 6,25 Nanofanerofite — 1,40 — — Mezofanerofite — 1,40 — — ABSORBȚIA 65Zn LA MAZĂRE ÎN FUNCȚIE DE VARIAȚIA CONȚINUTULUI DE Mo, ASOCIAT CU NPK Asplenio rutae-murariae-Melicetum ciliatae) și cele puternic degradate (Poterio-Festucetum valesiacae). Mult mai slab reprezentate sînt camefi- tele și geofitele (tabelul nr. 5). GH. BÎLTEANU, GH. DUMITRU și RODlCA PĂUN Le travail prfesente quelques aspects concernant l’absorbtion du Zn, en interaction avec le Mo assocife au N, au P et au K, dans les conditions de la culture des petits pois sur un sol brun lougeâtre et dans un regime d’humiditâ de 75%. On met en ăvidence que le Mo administra avec le Zn produit des effets de stimulation dans les processus dans lesquels le Zn est retenu par la plante. L’association du Mo avec le N, le P et le K determine une inhibition des processus physiologiques de fixation du Zn. On remarque une intensification de la retention du Zn, en l’absence du Mo et du K dans la pâriode de floraison des plantes. BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Flora și vegetația Văii Sebeșului, București, 1959. 2. Boșcaiu N., Acta Botanica Horii Bucurestiensis (1970 — 1971), București, 1972, 449 — 468. 3. Boscaiu N., Gergely I., Godoreanu V., Rații? O., Miclea F., Contrib. bot., Cluj, 1966, 1, 195-205. 4. Csuros Șt., Cs.-Kaptalan M., Resmeriță I., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. Biol.,Cluj, 1970, 1, 9-14. 5. Csuros Șt., Resmeriță L, Cs.-Kaptalan M., Gergely I., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. II, Cluj, 1961, 2, 15-61. 6. Csuros St., Pop I., Hodișan I., Cs.-Kaptalan M., Contrib. Bot., Cluj, 1968, 277 — 313. 7. Ghișa E., Bul. Grăd. Bot. Cluj, 1941, 21, 1-2, 56-67. 8. KovĂcs A., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Ser. Biol., Cluj, 1971, 1. 9. Krausch H.D., Fedd. Repert., Berlin, 1961, 139. 10. Niedermaer K., Fedd. Repert., Berlin, 1970, 81, 1 — 5, 243 — 260. 11. Oberdorfar E., Siiddeutsche Pflanzengesellschaften, Jena, 1957. 12. Pop I., Contrib. Bot., Cluj, 1968, 267-273. 13. Rațiu O., KovĂcs A, Silaghi Gh., Contrib. Bot. Cluj, 1969, 169 — 189. 14. Schneider-Binder E., Stud. și Comunic., Muz. Brukental, Sibiu, 1971, 16, 135 — 167. 15. Soo R., A magyar flora €s vegetăciă rendazerlani-novtnyfoldrajzi tâzikonyve, Budapest, 1964, 1; 1966, 2. 16. Soo R., Acta Bot. Acad. Scient. Hung., 1959, 5, 3 — 4. Centrul de cercetări biologice Cluj Primit în redacție la 18 martie 1973 Numeroase și aprofundate studii au stabilit participarea, cu aport determinant, a elementelor micronutritive la importante procese biologice ale plantelor, cum sînt: fotosinteza, metabolismul unor aminoacizi, hi- drați de oarbon, auxine, vitamine etc. (1), (4), (5), (8). în ultimele trei decenii, prin lucrări experimentale, s-a evidențiat și precizat rolul pe care îl au Zn și Mo în procesul de nutriție și dezvoltare, la peri, meri, piersici, portocali, porumb,"tomate, fasole, soia etc. (2), (3), (5), (8).' în prezent Zn și Mo sînt apreciate ca elemente de micronutriție indispensabile vieții plantelor. Zincul se consideră că are rolul de mijlocitor de cuplare dintre enzime și substrat, fiind un activator pentru dehidraze și peptidaze, de cataliza- tor în procesul de sinteză al clorofilei și al auxinelor, influențînd acțiunea peroxidazei, respectiv sinteza acidului indolacetic. Carența în zinc produce oxidarea și distrugerea substanțelor de creștere, din care cauză în 'unele procese fiziologice acestea sînt inhibate, acumulîndu-se produsele de descompunere a glucidelor și protidelor incom- plet oxidate. ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 6, P. 497-501, BUCUREȘTI, 1973 498 GH. BÎLTEANU șl eolab. 2 3 ABSORBȚIA “Zn ÎN FUNCȚIE DE Mo ASOCIAT CU NPK 499 Molibdenul intră în compoziția unor enzime, cum este nitratreduc- taza, și este legat strîns de nutriția azotată a leguminoaselor, determinînd direcția transportului de electroni în reducerea azotaților. Carența de molibden este însoțită de o micșorare a concentrației de acid ascorbic din țesut. S-a menționat, de asemenea, că tomatele cu deficit de molibden transformă o cantitate mai mică de fosfor anorganic în fos- for organic, comparativ cu martorul, evidențiind rolul molibdenului de inhibitor al fosfatazelor acide din plantele de tomate. Rețin atenția și cercetările care evidențiază că deficitul în molibden determină scăderea conținutului de clorofilă și intensitatea respirației, fenomene ce influen- țează negativ randamentul producției. • De asemenea, pe baza unor studii asupra rholibdenului asociat cu sulf s-a sugerat că efectul principal al toxicității molibdenului constă într-o interdependență cu sinteza metioninei (11). Pentru a aprofunda cunoștințele privind interacțiunea dintre Zn și Mo, asociate cu NPK, la mazăre, necesare practicii administrării îngrășămintelor cu aceste elemente, în această lucrare se prezintă datele experimentale obținute printr-un studiu în care s-a aplicat metoda trasorilor radioactivi, folosindu-se 65Zn. METODĂ ȘI MATERIAL Pentru experimentare s-a folosit soiul de mazăre Rondo care a fost cultivat în vase de vegetație încărcate cu 8,5 kg sol, brun-roșcat de pădure, amestecat cu 25 % nisip. Regimul de umiditate a fost de 75 % din capacitatea de umectate a solului. îngrășămintele au fost administrate sub formă de azotat de amoniu, superfosfat, clorură de potasiu, sulfat de zinc și molibdat de amoniu în variantele înscrise în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Variante studiate in experiența cu zinc și molibden la mazăre Varianta (M) martor- Vi V3. y4 V6 Elemen- tele nutritive neîngrășat 4- + Znx rieîngr. + Z^-f-MOj N1+,Zn1 N^+'Zn^-p ■ 4- Mox . Nj + Znx+ +Mo2 Nx+Znx+ + Mo3 ;v7 ' V8 - V9 Vx„' Al Vi3 "■ - + Znj N1+Pl., + Znj +M01 Nx+Px + Kx+ + Znx4- 4- Mot . Nx + Pj + K1+ 4~Zn1 Nx+Px 4-2n14- + Mo2 Nx + Px - -+K1+ + 2^+ + Mo2- N1+-P1+. “H 2pi+ +Mo 3 Nx+Pi + Ki 4-Zn14-Mo3 Pentru toate variantele semințele au fost tratate, înainte de însămînțare, cu nitragin. Trasorul radioactiv e6Zn s-a administrat,' în sol, odată cu amestecul de îngrășămihte într-o cantitate corespunzătoare pentru 300 p.Ci/vas. Aprecierea dinamicii absorbției Zn s-a realizat prin măsurători radiometrice asupra trasorului 66Zn în diferite faze de vegetație, pepfobe medii’din întreaga plantă, folosind pentru aceasta o instalație numeport tip IFA, prevăzută cu o: sondă de scintilație cu cristal de KI. Probele vegetale au fost prelucrate și pregătite pentru măsurătorile radiometrice- prin mărunțire și măcinare, după uscare la 110°C, omogenizare și aducere la greutate determinată, în ținte cu volum constant. ■ Concomitent cu determinările radiometrice ale probelor s-au măsurat și etaloane, cu soluții martor pe suport vegetal, pregătite în aceleași condiții cu probele. Rezultatele măsurătorilor radiometrice au fost raportate la substanța vegetală uscată și apoi prin calcul s-a exprimat conținutul de Zn în mg Zn/kg substanță uscată. REZULTATE OBȚINUTE Analiza datelor experimentale evidențiază existența unei variabi- lități a absorbției Zn la mazărea cultivată pe solul brun-roșcat de pădure, la regim de umiditate constant, variabilitate determinată de interac- țiunea dintre elementele macro- și. micronutritive și de stadiul fazei de vegetație (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Conținutul de zinc In planta de mazăre in diferite perioade de vegetație Varianta Conținutul de Zn mg/kg Substanța uscată 35 de zile de la răsărit înflorire . maturitate 1. Neîngrășat -ț- Zn 58,7 37,6 59,9 2. Neîngrășat + Zn1Mo1 70,2 97,6 60,8 3, N1Zri1Mo1 37,7 39,4 42,0 4. NjZnjMog 29,8 33,9 35,3 5. NxZnxMos 24,1 30,4 35,0 6. NjZn^ 48,1 57,7 55,2 7. N1P1Zn1 50,4 43,0 60,3 8. N1P1Zn1Mo1 29,2 35,1 57,7 9. N1P1K1Zn5 51,6 54,4 32,6 10. NjPxKxZniMOj 37,2 54,5 30,6 11. .NjPxZnxMox. 37,3 37,7 47,2 12. N1P1I________— 35 zite de ia răsărire ■ înflorire Maturitate FAZE DE VEGETAȚIE Fig. 1, 2. — Absorbția Zn la mazăre în funcție 95,0- 90,0- 85,0- 80,0' 75,0- 70,0- 65,0- 60,0 ■ 55,0- 50,0- 65,0- 60,0- 35,0- 30,0- 25,0- 20,0^ -----Neîngrășaf rZn, Nipt^nr,. — NrfZrgMo, -----N,RZn,MOz 35zilede'la răsărire înflorire Maturitate liante un conținut crescut de Zn în plantă, față de valorile variantei neîngrășate (fig. 3). Asocierea Mo în îngrășământ, diferențiat cuN, PșiK,apermis să se cons- tate că prezența azotului produce o anihilare a efectului activant al Mo pentru fixarea Zn, evidențiat de variantele martor neîngrășate (fig. 4). în ceea ce privește aportul fosforului la procesul de reținere a Zn la mazăre, se constată că prin asocierea acestuia cu Mo, în diferite doze, șe produce o diminuare a unor procese fiziologice care determină pe toată durata vegetației un conținut de Zn în plantă mai scăzut decît la varian- tele martor (fig. 4). Adăugarea sărurilor potasice în îngrășământul cu Zn,Mo, N și P mo- difică semnificativ unele procese fiziologice de fixare a Zn determinîndu-se în plantele de mazăre, mature, la toate variantele, conținutul de Zn cel mai scăzut (fig. 3)./ de FAZA DE VEGETAȚIE regimul de îngrășate și faza de vegetație. Zn mglgSJI.. 95,0- 90,0- 85,0- 80,0- 75,0 ^ 70,0- 65,0- 50,0' 55,0' 50,0' 65,0' 60,0- 35,0- 30,0 25,0- 23,0'- Zn mg/S.U. 100,0- _ -----Heinqr. rZn, -----N^lT/Zn, -----N,P,K,Zn, Mc, -----N,PiK1Zn,Mo!; -^-N,P,K,Zn,Mi>s 35zite de ia răsărire înflorire Maturitate FAZA DE VEGETAȚIE 95,0 90,0 85,0 80,0 75,0 70,0 ■ 65,0- 90,0- 55,0 50,0- 65,0 ■ 60,0' 35,0- 30,0- 25,0- 20,0' — NeingrăsaHZn ZntMOf - A/,Zn, Mo, -■ MjPjZn.Mo, , - NtO^ZnjMo, / 1--- * I 1 35 zile de ta răsărire înflorire Maturitate FAZA DE VEGETAȚIE CONCLUZII Din rezultatele experimentale privind absorbția Zn la mazărea cul- tivată pe solul brun-roșcat de pădure, la regim constant de umiditate, de 75 %, cu conținut variat de Mo asociat cu NPK se pot deduce următoarele : 1. Introducerea în îngrășămintele chimice a Mo asociat cu Zn alături de NPK nu produce efecte care să faciliteze reținerea Zn în plantele de măzărela valori care să depășească pe cele realizate la variantele neîngră- șate. 2. în pregătirea și administrarea amestecurilor de îngrășăminte des- tinate înlăturării carenței de Zn, la mazărea cultivată, pe agrofonduri neîngrășate, se poate preconiza folosirea cu eficiență a unui îngrășămînt mixt Mo-Zn. 3. Introducerea potasiului în îngrășămintele cu Zn și Mo, asociat cu N și P, determină o reducere a conținutului de Zn în plantele de mazăre. BIBLIOGRAFIE 1. Andebson O.E., Boswell F.C., Agron. J., 1961, 61,1. 2. Bîlteanu Gh., Dumitru Gh., Păun Rodica, Lucr. șt. IANB., 1971, 14. 3. Brown J.C., Rassmussen P.E., Agron. J., 1969, 61. 4. Caramete C., Gorbean S., C.I.D.A.S., sinteza, 1970, 48. 5. Lomergan J.F., Arnon D.I., Nature, 1954, 1T4, 427. 6. Mutler E., Plant and soil, 1948, 1, 94,. 119. 7. Pederssen E., Agric. Chem., 1966, 21, L 8. Sharma K.C., Krantz B.A., Agron. J., 1968, G0, S. 9. Stout P.R., Meagher W.R., Science, 1948, 108, 471. 10. Terman G.L., Allbn S.E., Soil-Sci. Soc., Am. Proc., 1966, 30. 11. Zamfirescu N., Nica O., Lucr, șt. IANB, 1969, 12. Institutul agronomie ,,N. Bălceseu” Primit în redacție la 19 iunie 1972 Fig. 3,4.-Absorbția Zn la mazăre în funcție de regimul de îngrășare și faza de vegetație 2 - c, 3347 MODIFICĂRI FIZIOLOGICE ȘI BIOCHIMICE . 1 LA. VEGETAȚIA ZONELOR SIDERURGICE ' ■ DE AL. IONESGU, M, RABEGA, R. STĂNESGU și C. RABEGA L’ouvrage prâsente les rfaultats de guelques analyses physiologiques et .biochimi- ques eritreprises sur quelque espfeces de plantes se trouvant dans des zones sidcrurgi- ques â niveau clevd de pollution de l’atmosphere. On a analyst l’humiditd totale des plantes et l’etat fonctionnel des stomates (en corrâlation permanente avec les plantes des zones-tâmoin), le conțenu en suc vacuolaire ainsi que quelques-uns de ses composants : protâines, amino-acides, sucreries soluble, etc. Les exp^riences ont r6v616 des d^reglements evidents dans les processus physiologi- ques et biochhniques des plantes, caracterises par le phenomene de biodâgradation de la substance vivante en expliquaent, parcette voie, les importants dommages provoques ă la vdgdtation par les polluants. Cercetările curente privind fiziologia și biochimia plantelor din apro- pierea diverselor surse de impurificare a mediului nu sînt întreprinse, în primul rînd, pentru a confirma existența influenței nocive a multiplelor substanțe poluante (dealtfel evidentă prin simptomatologia externă, caracteristică), ci pentru a explica realele proporții ale fenomenului și, deopotrivă, căile de afectare ale vegetației normale. Zonele siderurgice — obiectul studiului nostru — cuprind, în general, o industrie extrem de dezvoltată care, în procesele tehnologice deosebit de complicate, pierde în mediul înconjurător cantități mari de substanțe nocive, în primul rînd SO2, SO3, CO2, CO, pulberi diverse, oxizi ai metalelor, cianuri, arseniați. Deși cel mai adesea toate acestea acționează în sensuri negative asupra vegetației, poluanți principali trebuie socotiți totdeauna (pentru suprafețe mari) pulberile și oxizii de sulf. Studiul efectelor biologice provocate de noxele atmosferice este abordat, în acest context, și în direcțiile subliniate mai sus, aproape pre- tutindeni. E. B o v a y (3) a întreprins cercetări ample în domeniul plan- telor agricole evaluînd implicațiile economice ale fenomenului de poluare, iar cele ale lui Al. lonescu, FI. Macovei (5), Al. lonescu, E. Gr ou (4) au studiat aspecte din modificările fiziologice și biochimice ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T; 25, NR. 6, P. 503-512, BUCUREȘTI, 1973 MODIFICĂRI LA VEGEBApTA ZONELOR SIDERURGICE 505 504 AL. IONESCU și colab. 2 provocate de noxe. Influența SO2 asupra fotosintezei și rezistenței plan- telor a făcut obiectul multor lucrări, în special dedicate coniferelor (7), (17), dar și altor plante (12), (14). K.F. Wentzel (18), ocupîndu-se cu aceleași probleme, oferă schițe și indicații pentru formarea de perdele de protecție, indicații de felul celor care se întîlnesc și în foarte recente publica- ții românești (A. Popescu, V. Sanda citat de 6). H. Lux (8) pune în evidență aspectele fiziologice determinate la plante tinere de pin de către depunerile de cenușă, iar J. B a r s h a d (1) toxicitatea Mo și Co la diferite specii vegetale. Citarea cîtorva din lucrăiăle apropiate prezentului studiu dorește să-l încadreze pe acesta în multitudinea aspectelor problemei și corelîndu-le să mărească aria cunoașterii fenomenului de poluare și a implicațiilor sale. Cercetările noastre s-au desfășurat în zonele siderurgice Hunedoara și Beșița și au beneficiat în mare măsură de un studiu simultan efectuat asupra compoziției floristice a unei părți din aceste zone (13). Determinări periodice de noxe au stabilit limitele impurificării atmosferei x, pre'cum și întinderea regiunilor afectate 2. Plantele au fost recoltate în diferite etape, atît din apropierea sur- selor de impurificare, cît și din zone de referință situate la distanțe între 18 și 40 de km de industria siderurgică. Determinările au fost făcute în laboratoarele Institutului central de biologie și în cele ale Catedrei de biochimie a Facultății de biologie București. Pe teren s-au executat, ală- turi de determinările de noxe, observații generale asupra stării plantelor și determinări privind greutatea verde, conținutul în apă și deschiderea stomatelor. MODIFICĂRI FIZIOLOGICE Deși delimitarea zonelor neafectate de teritoriile supuse poluării a fost făcută pe baza analizei aerului, observațiile privind starea generală a plantelor s-au dovedit a fi un auxiliar prețios în cercetările noastre. Cu o frecvență mare au fost întîlnite plante care, prezentau arsuri foliare, răsu- ciri ale frunzelor, fenomene de nanism, defolieri (fig. 1) și cazuri teratolo- gice. Pentru studiul proceselor fiziologice și biochimice, astfel de plante, cu simptome evidente, au fost evitate pe considerentul că influența nega- tivă a fenomenului de poluare era deja materializată în proporții foarte mari și că starea lor era o stare patologică cvasiireversibilă. Au fost recoltate, pentru analize, plante care aveau aspectul normal sau care prezentau urme incipiente ale atacului de noxe. în mod permanent și aproape simultan se recoltau plante din zonele considerate martor, pentru comparații. a. Pierderile de apă totală. Umiditatea totală a plantelor (curățate de impurități) a fost determinată gravimetric prin diferența dintre greu- tatea' inițială (verde) și cea rezultată în urma desicării la 105°G. Au fost 1 Depuneri 0,8 — 6 g/m2/zi SO2 4-15 ug/m3. 2 Suprafețe cu o rază de 4 — 9 km față de sursa de impurificare. analizate 7 specii de plante dintre cele mai frecvente din regiune, repre- zentînd deopotrivă plantele de cultură și pe cele din flora spontană. în zonele siderurgice cercetate au fost fixate 5 stațiuni așezate la distanțe cuprinse între 1 și 3 km față de sursa de emisiune a noxelor și înconjurînd-o pe aceasta. Greutatea uscată a plantelor recoltate din aceste puncte a fost apoi raportată la greutatea plantelor din terenurile martor, iar datele obținute (confruntate și cu măsurătorile de noxe) au fost trecute în figura 2. Confirmînd Și alte date similare (6) și fixînd valorile scăderii de umi- ditate în această zonă, analizele au arătat că procesul de poluare determi- nă o pierdere accelerată de apă care poate ajunge la peste20 % (Trifolium). b. Stwea stomatelor. în strînsă legătură cu pierderile de] apă (ca dealtminteri și cu procesul de transpirație) și cu absorbția radiculară a apei, studiate în cercetări complimentare (6), a fost analizată starea stomatelor. Probele au fost, ridicate cu ajutorul mulajelor de colodiu (de-a lungul întregii perioade de vegetație, în 5—15 grupe de repetiții), dar, de ase- menea, și prin analize directe la microscop (după o prealabilă colorare). 506 AL. IONESCU și eolab. 4 Tehnica microscopică a făcut ca prin folosirea metodei replicilor a lui Bennet și Furmidge (o soluție de necoloidină „Stanvis” dă pelicule mon- tate apoi îh lactofenol)' să se poată determina numărul și dimensiunile particulelor depuse pe frunze și pe stomate. jumătate din numărul stomatelor sînt neastupate și funcționale (ng. 3). în același timp, urmărind graficele rezultate pentru cele trei specii ana- Fig, 3. — Starea stomatelor la cîteva plante din zonele siderur- gice (1 — stomate normale ; 2 — stomate care funcționează inter- mitent; 3 — stomate distruse). lizate, apare evident că, potrivit conformației morfologice ca și a poten- țialului nativ fiziologic, gradul de afectare al stomatelor este diferit, porumbul dovedindu-se o plantă cu o rezistență bună la acest capitol, c. Discuții despre regimul de apă al plantelor. Problema regimului de apă al plantelor din zonele industriale cu atmosferă impură este înc ă 5 MODIFICĂRI LA VEGETAȚIA ZONELOR SIDERURGICE 507 departe de a fi prinsă în schemele pe care datele prezentate le-ar putea formula. în cercetări anterioare (4), (5), s-a arătat că plantele poluate au un conținut mai mic de apă, dar lucrul acesta rezulta — în primul rînd — pe seama părților necrozate. H. Lux (8) arată în experimentările sale că depunerile de cenușă bazică scad conținutul radicular în apă și provoacă necroze fără însă a modifica substanțial umiditatea frunzelor în părțile lor neafectate. Explicația constă, după părerea noastră, în nealterarea stomatelor din acele regiuni și în funcționarea încă evidentă a sistemului de absorbție al apei la nivelul rădăcinii. Tot timpul însă în care stomatele sînt dereglate, metabolismul general al plantei, cu precădere absorbția apei, transpirația apei și cantitatea ei suferă evident (2), (4), (6), (11). în experimentări cu SO2 asupra coniferelor’ (17) și a diferitelor plante agri- cole (5) alterarea stomatelor a dus, de asemenea', la perturbarea procesului de asimilație a CO2. MODIFICĂRI BIOCHIMICE Modificările la nivelul întregului ansamblu de funcțiuni constituie răspunsul plantelor (apariția de necroze, cloroză, întîrzieri ale ritmului de creștere ș.a.) la acțiunea toxică a poluanților care devine yizibilă la un anumit prag de concentrație. Efectele provocate de SO2 și de diferitele pulberi s-au dovedit a fi, mai totdeauna, în raport cu cantitatea poluan- tului dar, de asemenea, și cu gradul de rezistență a speciei. în general, se consideră că principalele modificări biochimice, pro- vocate de interacțiunea bioxidului de sulf cu diferiții constituenți ai plan- telor, pot fi evidențiate, în primul rînd și cu siguranță, la nivelul hidraților de carbon și al compușilor cu azot. Cercetările noastre au ales o cale diferită într-o anumită măsură de la aceste cunoștințe analizînd cantitatea de suc vacuolar și conținu- tul acesteia în proteine (inclusiv identificarea aminoacizilor liberi), za- haruri reducătoare și asparaginază. Analizele au fost făcute comparativ (zonă poluată-zonă martor) la patru specii de plante de interes economic ale căror exemplare, în toate cele 5 stațiuni cercetate, nu prezentau efecte vizibile ale atacului de poluanți. a. Variația cantității de suc vacuolar. Cantitatea' de suc vacuolar necesară analizelor enumerate mai sus a fost obținută prin presarea la 400 atm. a probelor de 100 g frunze. Rezultatele obținute (fig. 4 și tabelul nr. 2) arată că volumul sucului vacuolar extras din plantele provenite din zonele industriale este mai mare decît la plantele martor (uneori în canti- tate dublă!). Explicația acestui proces se leagă de teoria biostructurii conform căreia atunci cînd materialul vegetal este supus unor factori nocivi el suferă o destrămare parțială punînd în libertate apa asimilată care se adaugă în conținutul sucului celular (9), (10) stabilește, în legătură cu aceasta, două principii după care a) frunzele aflate sub influența unor inhibitori metabolici vor da mai mult suc decît frunzele martor și b) sucul obținut din frunzele tratate cu inhibitori va conține substanțe hidroso- lubile într-o cantitate mai mare decît sucul vacuolar din frunzele martor, ca urmare a degradării biostructurii. 508 AL. IONESCU și colab. 7 modificări LA VEGEHATIA zonelor siderurgice 509 La explicațiile acestea, încă discutabile, ne-au condus deopotrivă experiențele prezente, cît și unele rezultate anterioare care, la acea dată, au fost considerate nesemnificative. Este totuși de făcut remarca, abso- lut necesară, că o asemenea explicație este valabilă în cazul plantelor liză comparativă plantă martor—plantă poluată, într-un context de studii diverse, poate arăta existența și sensul schimbărilor biochimice provocate de noxe. , Analizele efectuate cromatografic (după metodele clasice—(15)* au arătat (fig. 6, tabelul nr. 1) că în sucul vacuolar obținut prin stoarcerea Fig. 4. — Cantitatea de suc vacuolar la 100 g frunze (1 — zon ă martor; 2 — zona Reșița; 3 — zona Hunedoara). tinere la care necrozele nu s-au instalat. în eșantioane analizate simultan umiditatea totală a plantelor s-a dovedit a .fi în scădere față de martor. b. Dozarea proteinelor. Proteinele au fost dozate prin metoda Lowry modificată de Miller, datele obținute fiind centralizate în figura 5. Din analiza rezultatelor obținute se constată că în sucul vacuolar al frunzelor de Zea mays din zonele poluate, cantitatea de proteină este de aproximativ de doilă ori mai mare față de cantitatea găsită în frunzele 600- _500- o> E 400- g 300- £ 200- “■ 100- o- Fig, 5. — Proteină totală in sucul vacuolar la Zea mays (1 — zona martor; 2 — zona Hunedoara ; 3 — zona Reșița). II .111 IV V Stațiunea Fig. 6. — Cromatograma aminoacizi- lor liberi la Zea mays. Martor Reșița Hunedoara Leucină Izoleucină Fenilalanlnă Norvalină Valină Triptdfan Prolină Ac.giutamic Ac. as pârtie Uzină Cisternă martor- (cifrele cele mai mari au fost găsite în zonele poluate situate la 3 km de Reșița). La Brassica oleracea raportul concentrației în proteină la plantele poluate față de cele nepoluate este de 3 :1, la Helianthus annuus de 2,5 :1 iar la Vitis. vinifera aproximativ 2 :1. Aceste creșteri ale concentrației în proteină, observate în sucurile plantelor poluate cercetate, confirmă neașteptat de evident teoria degra- dării biostructurii discutate mai înainte. c. Identificarea aminoacizilor liberi. Aminoacizii liberi se găsesc în cantitate mică aproape în toate organele plantelor, iar cantitatea în aminoacizi dintr-o plantă variază de la organ la organ și depinde de o serie de factori care influențează nutriția plantei. Cu toate acestea, o ana- frunzelor poluate se . identifică, de regulă, mai mulți aminoacizi decît la plantele martor. , d. Dozarea zaharurilor hidrosolubile reducătoare. Zaharurile hidro- solubile reducătoare s-au dozat după metoda Somogyi-Nelson. Datele obținute se găsesc înscrise în figura 7. Se constată că sucurile vacuolare obținute prin stoarcerea frunzelor de Zea mays conțin cantități apreciabile de zaharuri hidrosolubile reducătoare în comparație cu cantitățile găsite în sucul vacuolar martor. La frunzele poluate de Brassica oleracea se con- * Ca irigant s-a folosit amestecul alcool butilic—acid acetic —apă (4: 1 : 5). Identifi- carea aminoacizilor s-a făcut pe baza calculării Rf. 510 .AL. IONESCU și colab. 8 MODIFICĂRI LA VEGETAȚIA ZONELOR SIDERURGICE 511 stată o creștere a concentrației aproximativ de 4 ori mai mare, la Helian- thus annuus de 2,5 ori, jar la Vitis vinifera de 1,7 ori. e. Determinarea activității asparaginazei. Determinările an fost făcute după metoda Olton Meister (amoniacul fiind dozat după metoda Conway). Tabelul nr. 1 Amlnoaciziidin sucul vacuolar extras din frunzele unor plante din zona siderurgică (comparativ cu zona martor) Nr. Aminoacizi . Zeflmays A Brassica | oleracea - Helianthus annuus ■ Vitis vinifera M. J R. -| H. * M. | Z. sider. | M. | Z. sider. M. | Z. sider. 1 Deucina . + ' + + 4- 4- + + + 4* 2 Izoleucina + + + + + + 4- + + 3 Fenilalanina + + + + + + + 4~ + 4 Norvalina + 4’ — —■ — — — — — 5 Valina + 4- ■■ + + + — . 4- + 4- 6 Triptofan ■ + + + — — — ■ + — 4- 7 Prolina '4- .. + 4- + 4- + + 4~ 8 Acid glutamic + + + + + + + + 4~- 9 Acid aspartic + + + 4- — — + + 10 Lizina — 4- + — — — — — — 11 Cisteină .— —- + — — — — r— — 12 Tirozină — — — + ' 4“ — -— — — Total 9 10 10 7 8 5 7 7 8 * M. — Plante din zona martor. R. = Plante din zona siderurgică- Reșița. H. = Plante din zona siderurgică Hunedoara. Z. sider. = Media plantelor din zonele Reșița si Hunedoara, raportate la media zonelor martor. Datele obținute au fost trecute în tabelul nr. 2, exprimînd în mod separat, activitatea enzimatică în mg NH3/mg proteină și raportul aces- teia la cantitatea de suc vacuolar. Se constată că la sucurile vacuolare £ a» r ra o ’Ș 300- £ 250- & Ș 200- 8 150- O 100- ■g 50- Fig. 7. — Dozarea zaharurilor hidro- solubile reducătoare (1 — zona mar- tor ; 2 — zona Hunedoara; 3 —zona Reșița). .----------------------------------------. 1 I II 111 IV V Stațiunea obținute din frunzele poluate, activitatea asparaginazei este sensibil mai ridicată decît la frunzele martor. Tabelul nr. 2 Volumul sucului celular (V) și activitatea asparaginazei obținute din probe de frunze (1Q0 g) supuse Ia o presiune de 400 de atmosfere Determinarea Nr. stați- unii Brassica oleracea Helianthus annuus Vitis vinifera M. Z. sider. M. Z. sider. M. Z. sider. "Volumul sucului 1 15 34 32 52 14 20 celular (ml) 2 16 34 - 33 54 - 16 22 3 17 . 36 35 53 . 14 23 4 13 35 30 50 12 18 5 13 32 31 51 13 19 1 2,3 7,4 5,2 6j8 6,1 6,9 Activitatea enzima- 2 2,2 7,7 5,0 6,6 6,0 6,4 tică mg NH3/mg 3 2,2 7,3 4,8 6,6 6,2 6,0 proteină 4 2,9 7,6 5,8 7,1 6,7 6,8 5 2,7 8,1 5,6 7,2 6,6 6,9 1 34,5 251,6 166,4 353,6 85,4 138 Activitatea enzima- 2 35,2 261,8 165 356,4 96 140,8 tică în cantitatea 3 37,4 262,8 168 349,8 86,8 138 de suc obținută 4 37,7 266 174 355 70,4 122,4 5 35,1 259,2 173,6 367,2 85,8 131,1 M, = Plante din zona martor. Z. sider. = Plante din zonele siderurgice Reșița și Hunedoara. DISCUȚII GENERALE Datele. tuturor analizelor prezentate atestă existența unor modi- ficări fiziologice și biochimice concludente. Dacă a devenit evident că dereglarea funcționării stomatelor ca și a tulburărilor lor ana- tomice și morfologice se repercutează asupra regimului de apă și, în general, ■asupra metabolismului total în proporții aproape directe ■ cu suprafața afectată, analizele biochimice executate asupra sucului vacuolar, la plante fără simptomatologie externă manifestă, deschid căi aproape inedite pentru explicarea influenței fenomenului de poluare. Printre posibilitățile de explicare a marii cantități de suc, și în acesta a marilor cantități de pro- teină, zaharuri, asparaginază, teoria biostructurii pare plauzibilă pentru plantele tinere care sfîrșesc (tocmai de aceea!) prin a avea porțiuni uscate, arse, Sau defolieri. Se poate formula, de asemenea, ipoteza potrivit căreia o funcționare anormală a stomatelor ar împiedica transpirația, timp în care absorbția radiculară (cu valori pozitive la plantele foarte tinere) ar .suprasatura frunzele cu apă. Experimentări paralele, plecînd de la aceste două premise, ar putea indica explicația cea mai aproape de adevăr. Apariția unui alt spectru de aminoacizi, la plantele poluate față de cele din zona martor, a mai fost semnalată în multe lucrări, inclusiv în lu- crări românești (4), (6), iar sensul acestuia a fost cu precădere înspre în- mulțirea numărului și creșterii cantității de aminoacizi, ceea ce poate pleda în continuare pentru evidențierea procesului de degradare a materialului biologic. Modificările fiziologice și biochimice sînt — în mod evident — un test sigur pentru determinarea prezenței și intensității fenomenului de poluare înainte ca simptomele externe să apară. Cunoașterea, mecanis- 512 al. IONESCU și colab. 10 melor, prin care el se declanșează, este posibilă, prin intermediul unor ast- fel de cercetări intime, care pot duce la împiedicarea sau atenuarea pagu- belor, ceea ce echivalează cu măsuri de ridicare a rezistenței plantelor la un mediu impurificat. BIBLIOGRAFIE 1. Barshad J., Soil Sci., 1948, 66, 187 — 195. 2. Bortitz S., Biolog. Zentralbl., 1968, 87, 4, 489 — 505. 3. Bovay E., Effets des polluants atniospheriques sur Ies vegitaux. în: ,,ProWm.es de l’en- vironnement et agriculture”, Berna, 1971, 123 — 137. 4. Ionescu Al., Gnou Elvira, Rev. roum. Biol., 1971, 16, 4, 263 — 271. 5. Ionescu Al., Macovei Florica, Rev. roum. Biol., 1973, 18, 2, 97—108. 6. Ionescu Al., Efectele biologice ale poluării mediului, Edit. Academiei, București, 1973. 7. Katz M., Gallum A.W., The effects of sulfur dioxide ort conifers. în : „Air pollution” (ed. McCabe), New York-Toronto-Londra, 1952, 84 — 96. 8. Lux Hbrbert, Arch. Forstwes., 1970, 8, 829 — 842. 9. Macovschi E'., Biostructura, Edit. Academiei, București, 1969. 10. Macovschi E., Natura și structura materiei vii, Edit. Academiei, București, 1972. 11. Mansfield T.A., Heath O.V.S., Nature (Londra), 1963, 200, 596. 12. Ranft H., Dăssler H.G., Flora, 1970, 159, 573 — 588. 13. Sanda V., Popescu A., Peicea L, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1972, 24, 4, 295 — 317. 14. Stern A.C. (ed.), Air pollution, New York, 1968. 15. Tănase I., Tehnica cromatografică : amihoacizi’, proteine, acizi nucleici, Edit. tehnică, Bucu- ’ rești, 1967. 16. Vogl M., Bortitz S., Polster H., Biol. Zentralbl., 1965, 84, 6, 763 — 777. 17. Vogl M., Bortitz S., Flora, 1965, 155, 347-352. 18. Wbntzel K.F., Zeitsch. der Techn. Univ. Dresden, 1962, 3, 581 — 588. CÎTEVA DATE ASUPRA ACȚIUNII BIOLOGICE A DOUĂ INSECTICIDE ORGANOFOSFORICE LA ALGA ENTEROMOREHA INTESTINALI® DE ' I , ȘT. 'ȘUTEU, A. ANDREICA și B. DIACONEASA The action of Malation (Garbetox) and Fenclorfos with 1.0, 0.1 and 0.001 per cent concentrations on the oxygen consumption of the green alga Enteromorpha ihtestinalis L. was studied. Both substances have shown a strong effect on the respiratory metabolism, the latter being more toxic than the former. The treatment with 1.0 per cent solu- tion resulted in a very strong inhibition of oxygen iiptake ât the very beginning of the experiment (in the'first two hdurs), followed by the death of the tissues. The lower concentration, 0.1 per cent, caused a significant decrease of the respi- ration rate, while the 0.01 per cent solution proved a weak, insignificant alteratidn of the respiratory rate against the control. Institutul de științe biologice și Facultatea de biologie București Primit în redacție la 19 martie'1973 Problema poluării mediului ambiant, așa cum apare azi pe plan mondial, este urmarea dezvoltării industriei, chimizării agriculturii, mo- dernizării vieții etc., și ocupă, prin importanța sa, un loc de seamă în preo- cupările majore ale tuturor factorilor de răspundere din țările civilizate. Folosirea intensă a pesticidelor și a altor produse fitofarmaceutice a ridicat tot mai stringent, în ultimele două decenii, problema studierii efectelor biologice și a mecanismelor lor de acțiune. în general, prin pesticîde se înțeleg acele substanțe toxice al căror efect este resimțit atît'în sol, cît mai ales în organismele vegetale și ani- male tratate (1), (5), (6), (11), (12). Utilizarea acestor substanțe nu tre- buie subestimată,. dar nici supraevaluată, problema trebuind urmărită și cercetată obiectiv, deoarece poluarea apelor și a solului, cu o serie de produși toxici, ca efect al aplicării insectofungicidelor în agricultură, poate avea efecte dezastruoase asupra regnului vegetal și animal, datorită remanenței lor în mediul înconjurător. Literatura de‘ specialitate semnalează diferențe în toxicitatea acelu- iași insecticid sau fungicid, în.funcție de țara sau chiar „casa” producă- ST. si' CERC. BIOL.. SERIA BOTANICĂ,' T. 25, NR. 0, ’p. 513-517, BUCUREȘTI, 1973 514 ȘT. ȘUTEU și colab. 2 toare, ca urmare a diferențelor în puritatea substanțelor, a vebiculantului utilizat, a procedeului de fabricație, a substanțelor de condiționare dife- rite etc. Mai mult, este cunoscut faptul că toxicitatea insecticidelor variază, în raport cu modul în care sînt folosite, cu condițiile de mediu—umiditate, căldură și lumină—(5), (12), dar mai ales s-a constatat că, odată pătrunse în intimitatea țesuturilor vii, aceste substanțe organofosforice sînt des- compuse într-o serie de metaboliți cu mult mai toxici decît preparatul inițial. De. asemenea, literatura de specialitate arată că intervalul dintre momentul pătrunderii toxicului în organism și apariția semnelor de intoxi- cație este de ordinul cîtorva minute sau cel mult 1—3 ore y(10). în contextul celor menționate mai sus, ne-am propus să urmărim efectul a două insecticide organofosforice, fabricate în țara noastră, asupra algei sifonale Enteromorpha intestinalis. Malationul ( = Carbofos, Carbetox, Kypfos) a fost sintetizat în anul 1950 de C a s s a d a y. Din punct de vedere chimic este ditiofosfat de s 0,0 —dimetil—S— 1,2 dicarbetixietil (2), (9). Preparatul românesc, Malatox = >P-s-CH 000 C2H5 ch2coo c2h5 Carbetox, este mai activ cu 30 — 40 % decît produsul Malation din import. El face parte din grupa insecticidelor moderat toxice. Este un insecticid sistemic, care, odată pătruns în plante, este trans- portat prin țesuturi și sevă în cantități suficiente pentru a realiza con- centrații fatale pentru insecte. Prin hidroliză malationul se descompune într-o serie de metaboliți, fără importanță toxicologică, în timp ce prin oxidare, atomul de. sulf legat prin dubla legătură cu cel de fosfor este înlocuit cu oxigenul, formîndu-se Malaoxonul (tionofosfat de dimetil — S— dicarbetoxietil),'metabolit extrem de toxic, foarte instabil dar cu proprietate' cumulativă slabă (10). Fenclorfosul este tot un compus organof osf orie, însă acțiunea să biologică este mai puțin cunoscută. Datele obținute de noi vin să completeze și să îmbogățească studiile anterior întreprinse deCupcea șiȘuteu (3), (4) efectuate pe același substrat biologic. Experiențele au fost executate în cursul lunii septembrie pe talul algei Enteromorpha intestinalis colectată de la Băile sărate Someșeni. Țesutul vegetal (cîte 5 g) a fost repartizat în vase Berzelius conținînd 1 litru H2O adusă din locul recoltării probelor și în prealabil filtrată, căreia apoi i s-au adăugat cantități diferite din cele două insecticide testate. S-a. experimentat în următoarele concentrații: 1 :100, 1 :1000, 1 :10 000. Consumul de oxigen s-a determinat cu ajutorul aparatului Warburg — în condiții de lumină diurnă, deci în prezența fotosintezei — , timp de o oră, cu citiri la intervale de 15'. Pentru fiecare variantă experimentală ' s-au efectuat cel puțin 5 determinări. Dozarea oxigenului consumat s-a făcut după 1,30—2 ore, respectiv 24 ore de la introducerea țesutului vege- tal în aceste medii de concentrații diferite. Avînd în vedere că apa de la Someșeni este sărată, am considerat ; necesar să urmărim și valoarea clorurilor, respectiv a salinității globale. 3 ACȚIUNEA INSECTICIDELOR LA ENTEROMORPHA INTESTINALIS L. 515 Comparativ cu anul 1966 (4) salinitatea totală a apei nu s-a modificat prea mult. Valorile ceva mai scăzute obținute în acest an (10,71 °/0(> salinitate totală, respectiv 9,65°/00 cloruri) ar putea fi urmarea perioadei ploioase anterioare determinărilor noastre. Totodată, ținînd seama de faptul că temperatura apei în momentul recoltării probelor a fost de +16°C, noi am măsurat consumul oxigenului la temperatura de'+17°C, o temperatură foarte apropiată de cea a mediului natural în care vegetează testul experimentat. în urma determinărilor și calculelor efectuate am constatat urmă- toarele: ' ..... 1. Valorile consumului de O2 la loturile martor, imediat după ce materialul vegetal a fost adus ,precum și după 24 de ore nu prezintă mo- dificări statistic semnificative, deși a putut fi pusă în evidență o ușoară scădere (—6,66%). Valorile mai mici ale intensității respirației — rapor- tate la greutatea talului proaspăt — , obținute în cursul acestui an, com- parativ cu cele din septembrie 1965, credem că pot fi puse pe seama con- dițiilor. de lucru diferite. în primul rînd, ne gîndim la prezența schimburilor gazoase antagoniste, datorite fotosintezei, deoarece acum s-a experimentat în condiții de lumină de zi. în al doilea rînd, un rol important revine și temperaturii de lucru. în cazul de față s-a lucrat la temperatura de +17°C nu la 22°O cum au experimentat Cup cea și Ș u t e u în 1965. Dealtfel scopul lucrării noastre nu a fost de a repeta riguros condițiile anterioare, ci de a urmări efectul celor două insecticide organofosforice în anumite condiții date la Enteromorpha intestinalis. 2. Investigațiile noastre evidențiază clar faptul că insecticidele organofosforice studiate înrîuresc mult metabolismul respirator al algei Enteromorpha intestinalis, iar gradul acestei înrîuriri depinde de timp și doză. De asemenea comparînd toxicitatea celor două substanțe testate se pare că fenclorfosul este mai toxic pentru Enteromorpha intestinalis decît carbetoxul (fig. 1, 2). 3. Analizînd efectul diferitelor concentrații ale celor două insecti- cide asupra consumului de O2 se constată că doza de 1 % în cazul ambelor substanțe organofosfate este foarte toxică. La 1,30—2 ore respirația re- prezintă abia 13—16 % din valorile martorului, pentru ca după 24 de ore, țesuturile să fie moarte la această concentrație (fig. 1,2). La concentrațiile de l°/00 efectul insecticidelor se resimte mai puțin, alga supraviețuiește timp de 24 ore (mai mult nu s-a urmărit), iar consu- mul de O2 scade cu 41,03 %, respectiv 56,60 %în cazul carbetoxului și cu 78,98 % — 68,96 % în cazul fenclorfosului față de valorile martorului (fig. 1, 2). în schimb la doza cea mai mică (l°/000) urmărită de noi, probabil în ambele cazuri, dar cu precădere carbetoxul stimulează consumul oxi- genului atît la două ore (+11 %), cît și după 24 ore (+23 %) comparativ cu valorile martorului, în timp ce stimularea fenclorfosului, la aceeași concentrație, este abia sesizată după două ore (+6 %) pentru ca la 24 de ore să prezinte încă o ușoară tendință negativă (—6%) (fig. 1, 2). Acest comportament fiziologic, puțin diferit, al celor două insecti- cide testate la concentrația de 1 %00 s-ar putea datora acțiunii toxice, mai agresive a fenclorfosului, observată dealtfel în toate concentrațiile expe- 516 ȘT. ȘUTEU șl colab. 4 rimentate. în diluvii mai scăzute decît l°/000 probabil că efectul stimulator al feilclorfosului să apară mai evident. 1 ' Pînă acum nu se cunoaște, în intimitatea sa, mecanismul biofizic molecular al pesticidelor, în special asupra vegetalelor, dar se consideră Fig. 1. —Diferența %a consumului de O2 la Enteromorpha intestinalis L. după 1 %—2 ore de la punerea în contact cu insecticidele în concentrații diferite, comparativ cu martorii. M — martorii considerați %. Coloanele hașurate= efectul carbetoxu- lui în cele 3 concentrații.' Coloanele punctate — efectul fenoclor- fosului în cele 3 concentrații; Fig. 2,. — Diferența % a consumului de O2 la Entero- morpha intestinalis L, după 24 de ore de acțiune a celor 2 insecticide în concentra- țiile urmărite, comparativ cu martorii. Restul explica- țiilor lă figura 1. 5 ACȚIUNEA INSECTICIDELOR LA ENTEROMORPHA INTESTINALIS L. 517 BIBLIOGRAFIE 1. Baciu T., Alexandri Al.V., Lucescu S., îndrumător pentru aplicarea produselor fitofar- maceutice, Edit. agrosilvică, București, 1964. 2. Bonner P., Plant Biochemistry, Acad. Press, New York, 1950. 3. Cupcea E., Șuteu Șt., Rev. roum. biol., Ser. Botanique, 1968, 13, 6, 395 — 402. 4. Cupcea E., Șuteu Șt., Dăbala I., Contrib. bot., Cluj, 1966, 2, 199 — 203. 5. Dorst Y., înainte ca natura să moară, Edit. științifică, București, 1970, 6. Ionescu M., Progres, șt. 1967, 12, 536 — 543. 7. Lundegardh H., Pflanzenphysiologie, G. Fischer, Jena, 1960. 8. Pop E., Sălăgeanu N., Peterfi Șt., Chirilei H., Fiziologia plantelor, voi. 1, București, 1964. 9. Popa C., Drimus R., Chimia produselor fitofarmaceutice (sinteză, proprietăți, utilizări, to- xicitate), Edit. tehnică, București, 1965. 10. Râpeanu D.M., Intoxicații la animale, Edit. Ceres, București, 1970. 11. Rudd R.L., Genelly R.E., Game Bull., 1960, 209, 7, 1956. 12. 4 * , Problema toxicității reziduale a substanțelor fitofarmaceutice folosite in proiecția plan- telor, -București, 1967. Univ. ,,BabeȘ-Bolyai“ Cluj Facultatea de biologie geografie Primit în redacție la 6 aprilie 1972 că la animale compușii organofosforici ar ataca legătura esterazică a colinesterazei. De asemenea se pare că acțiunea agresivă a toxinelor organofosforice s-ar manifesta asupra sistemelor enzimatice, probabil prin distrugerea sau inactivizarea grupărilor funcționale ale enzimelor (7), (8), (10). Avînd în vedere activitatea toxică, dovedită experimental de noi, asupra algei Enteromorpha intestinalis, putem bănui că același efect drastic este resimțit de întregul ecosistem — ca unitate funcțională a biosferei — atunci cînd se aplică irațional anumite substanțe fie ele ierbicide, sau insec- ticide, în obținerea unor rezultate imediate în agricultură. De asemenea același efect ar putea avea substanțele reziduale care ajung în mediu am- biant. ' ’ ' ' • CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR (ERYSIPHACEAE) < PARAZITE PE PLANTE MEDICINALE DE ELENA CAPETTI și GABRIELA FIȘTEAG Danscette note sont prăsentâs Ies champignons (Erysiphaceae) qui parasitent Ies plantes mădicinales de la Station experimentale Domnești dansles annecs 1968 et 1969. Ont 6te signalâes vingt-deux especes de plantes-hâtes nouvelles pourbuit especes de champignons micromycetes de Erysiphaceae: Sphaerotheca fuliginea (Schlecht. ex Fr.) Poli, sur 5 espfeces dugenre Calendula; Erysiphe polygoni DC. ex St. Am., pă- răsite sur deux especes de Rumex; Microsphaera penicillata (Wallr. ex Fr.) Lcv. sur Ligustrum vulgare L.; Leveillula verbasci Jacz. sur Verbascum olimpicum Boiss.; Oidium euphorbiae Thuem. sur Euphorbia esula L.; Oidium hormini Farn. sur Salvia horminum L.; Oidium sp. sur dix plantes-hâtes nouvelles appartenant â di- vers genres et Oidiopsis sur Marrubium incanum Desr. On a date aussi autres 19 especes de micromycetes de Erysiphaceae qui ont ete trouvees dans d’autres regions, sur 30 especes de plantes medicinales. Pour chaque espece dont indiques : l’habitat, la frequence etTintensite moyenne de l’attaque ainsi que Ies dimensions des tructifications d’apres Ies țnesurages ob- tenus par Ies auteurs et d’apres la litterature. Plantele, medicinale cultivate și din flora spontană constituie 6 bogăție a țării noastre^ a cărei valorificare este în continuă creștere. Datorită importanței plantelor medicinale pentru apărarea sănătății omului este necesară intensificarea studiului agenților patogeni care con- tribuie la diminuarea acțiunii lor terapeutice. în lucrarea de față, continuînd cercetările micologice și fitopatologice, prezentăm micromicetele Erysiphaceae semnalate de noi pe plantele medicinale de la Stațiunea de plante medicinale Domnești, în anii 1968 — 1969, în perioada iunie-septembrie. Din studiul materialului recoltat am constatat că 22 de specii deplante medicinale sînt gazde noi pentru 8 specii de Erysiphaceae. Astfel, au fost găsite: Sphaerotheca fuliginea (Schlecht. ex Fr.) Poli, parazită pe Calen- dula aegyptiaca Desf., C. algeriensis Boiss. et Eeut., C. arvensis L., ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 6, P. 510-529, BUCUREȘTI, 1973 520 521 Erysiphaceae parazite pe diferite specii de plante medicinale 10 lO V2 <0 O CO O CO O T-< cm I> : io Tt CM (-Sandu-Ville) 522 52? nr. 1 (continuare) irilor (o.) |. după literatură 74-160 45-90x24-40 16-27x10-20 23 — 43x13 — 20 (Sandu-Ville) 95-125 52-80x26-50 18-28x10-15 23-36x15-20 (Sandu-Ville) 60-125 59-72x27-43 20-30x10-16 24-42x13-16 (Sandu-Ville) Tabelul 1 Dimensiunile spc după măsurătorile noastre ci: 89-168 a: 36,4-75,8 x ' X 28,8-36,5 sp : 14,4 —24 x X 9,2-16,4 c: 26,8-43,2 x X 14,6-19,2 cl: 100,6-134,4 a: 52,8-75,2 x X 30,6-40,8 SP = ■- c: 26,4-30,8 x X 13,8-17,4 1 cl : 98,6 — 132 a: 45,6-62,8 x X 26,4-36 1 sp : — c: 26-31,4x x 14,2-18,2 cl: 60-106 a: 44-56,2 x x30,6—41 sp : 22—28,6 x 11 — 1 c: 21,6-33,6x12- io 7 © © % I io © © © © © F % 4 © © © © © | 1968 I % © © © 00 © % .4 © © 00 © © © Planta gazdă Tanacetum vulgare L. i Trigonella coerulea (L.) Ser. Trigonella foenum- — graecum L. Rumex confertus Wild. (plani ă gazdă nouă) Denumirea ciupercii Erysiphe cichoracearum DC ex Mărat. * Erysiphe marții L6v. 5 Erysiphe polygoni DC. ex St. Am. •pro -.in 10. tH 12. 13. 7 o © 1O © O M CM I I I io CM © CM rH XXX'C' io © © £ OtN CO E U I s © © © M lO CM co O 10 oo CM eo CM »O co CM © S I 50 cis co 524 525 r- CM W CM I> CM th . CM CM 1 1 1 O 1 1 CM c© eo a C£> CD . X X Q ■ x'^ X x z7-? CQ i TJ ° s S CO TJ *0 © CM 1 CO x> 00 ti 00 'O- 1 ti -27X15 ndu-Ville) 1 'o? 00 S X 00 ti 00 'ti i S 1 'a? 00 S x> 1 ti 21-33x13-21 (Sandu-Ville) 23-37 (Sandu 23- CM (Sa 24- C5 23- <73 CO w V c -13,2 1 © Dimensii după măsuratei noastre : 24 —26,4 x X 9,6 — 14,4 © ©* X 00 co* CM 1 CM X CM “co- co CM 7 i । © * © rH 04 x 00* X CM 1 CM 00 00 00* 7 X © 00 00 1 ©* CM - X 14,6-19,4 X X ©* CM 1- CM^ CM* CM © 1 00 X X cm” 00 1 ©_ 00* CM © 1 00* X X^- A QQ © TH 7 । । CM ^*3 CM x 1 © X 1O 00 1 © CM Q Q CP O- O U O Q Q © © © 1 1 I % O o © © © 08 LO © IO '© © T-1 F °/ ■ s o © © © © LO LO 30 IO 00 00 © O % I o o 00 LO © © o © © o F % o ’ © ■ lO © ' © o o ■ o 20 © Planta gazdă Nicoiiana alata Lk. et Otto Nicoiiana tabacum L. Betonica officinalis L. (plantă gazdă nouă) Marrubium vulgare L. Meliloius officinalis (L.) Med. Rumex crispus L. Rumex patientia L. Ranunculus sleveni Andrz. Berberis vulgaris L. Denumirea ciupercii Oidium sp. (?) Erysiphe cichoracea- rum DC. ex Mirat * Oidium sp. (?) Erysiphe galeopsidis DC. ex Mirat. - Oidium sp. ( ?) Erysiphemarții L6v. Oidium sp. (?) Erysiphe polygoni DC. ex St. Am. * Oidium sp. (?) Erysiphe ranunculi Grev. Oidium sp. ( t) Microsphaera berberidis (DC, ex Mirat.) Lev. 1 •pia -.im 37. 38. 39. 40. 5 42. i 43. 5 io rî< 528 . ELENA CA'PETTI și colab. 10 C. maritima Guss., C. tomentosa'Desî. t, ErysiphepolygoniDC. ex St. Am. pe Bumex confertus Wild. și B. domesticus Hartm.; Microsphaera penicillata (Wallr. ex Fr.) Ldv. pe Ligustrum vulgare L.; Leveillula verbasci Jacz. pe Verbascum olimpicum Boiss.; Leveillula labiatarum Golov., sub forma conidiană, Oidiopsis pe Marrubium incanum Desr; Oidium euphorbiae Thuem. pe Euphorbia esula L.; Oidium hormini Farm pe Salvia horminum L. și Oidium sp. pe Althaea cannabina L., Betonica officinalis L., Borago officinalis L., Campanula trachelium L., Centaurea nervosa Willd., Ecba- lium elaterium (L.) Rich., Hieraeium pilosella L., Hyosciamus albuș L., Salvia hispanica L., Sophora japonica L. Pe alte 30 specii de plante medicinale au fost determinate 19 specii de Erysiphacede semnalate în țară de alți autori. Pentru fiecare micromicetă în parte s-a indicat habitatul, anii recol- tării, frecvența și intensitatea atacului, precum și dimensiunile fructifi- cațiilor, după măsurătorile efectuate de noi, comparativ cu cele indicate de literatură (tabelul nr. 1). Din observațiile efectuate, s-a constatat că atacul de făinare pe plantele medicinale a fost mai frecvent și mai intens în anul 1969, dato- rită condițiilor mai favorabile de dezvoltare. în perioada de vară a acestui an precipitațiile au fost mai abundente decît în 1968, 68,2 mm în iunie și 90,2 mm în iulie, favorizînd producerea infecțiilor. La o treime din plantele medicinale atacate de Erysiphaceae, am semnalat și prezența ciupercii hiperparazite Cicinobolus cesati De Bary, care distruge miceliul și conidiile. Acest hiperparazit a împiedicat formarea cleistoteciilor la unele specii, fapt menționat și de alți cercetători (B 1 u- m e r S. (3) și Sandu-Ville C. (9). Dimensiunile fructificațiilor găsite de-noi se încadrează în limitele date de literatură, cu excepția cîtorva cazuri.,Astfel, cleistotecii mai mari au fost înregistrate la : — Sphaerotheca fuliginea (Schlecht.,.ex Fr.) Poli., parazită pe Ca- lendula algeriensis Boiss. et Reut., C. maritima Guss., C. tomentosa Desf. (plante gazde noi) și pe C. officinalis L., iar la C. arvensis L. dimensiunile cleistoteciilor au fost mult mai mici; — Erysiphe marții Lev., parazită pe Trigonella coerulea (L.) Ser. și T. foenum-graecum L. . — Microsphaera evonymi (DC. exMerat) Sacc., parazită pe Evonimus latifolia Mill. în ceea ce privește dimensiunile conidiilor de tip Oidium s-au obser- vat conidii mai mari pe Echium vulgare L., Marrubium vulgare L. și pe Plantago lanceolata L., iar dimensiuni mai mici pe Borago officinalis L., Campanula trachelium L., Marrubium‘incanum Desr. (plante gazde noi) și pe Nicotiana alata Lk. et Otto, N. tabacum L., Bumex patientia L. 11 MICR.OMICETE PARAZITE PE PLANTE MEDICINALE. 529 a fost mai puternic în anul 1969, caracterizat prin precipitații mai abun- dente decît în 1968. Unele specii de Erysiphaceae au fost parazitate de Cicinobolus cesati De Bary. Materialul micolbgic prezentat în această lucrare se află în labora- torul Catedrei de fitopatologie de la Institutul agronomic „N. Bălcescu” București. BIBLIOGRAFIE 1. Bănescu V., Acta Bot. Horti Bucurestiensis, 1960. 2. Bechet M., Studia Universitatis Babeș-Bolyai, fasc. 1, Cluj 1968. 3. Blumer S., Echte Mehltaupilze (Erysiphaceae), Jena, 1967. 4. Bontea V., Ciuperci parazite și saprofite din R.P.R., București, 1953. 5. Constantinescu O., Dihoru Gh., St. și cerc, de biol., Seria botanică, 2, 19, 1968. 6. Dogea E., Specii noi de agenți fitopatogeni la plantele cultivate din Republica Socialistă Ro- mânia, teză de. doctorat, București, 1966. 7. Eliade E., St. și cerc, de biol., Ser. botanică, 6, 1968. 8. Mititiuc M., Analele St. ale Univ. ,,A1.I. Cuza”, Iași, 1967, fasc. 1. 9. Sandu-Ville C., Ciupercile Erysiphaceae din România, studiu monografic, București, 1967. 10. Săvulescu A., Raicu C., St. și cerc, de biol., Ser. botanică, 3,1967. 11. Viennot-Bourgin G., Mildious, Oidiums, Caries, Charbons, Rouilles des Plantes de France, Encyclopedie Micologique, XXVII, 1956. Institutul agronomic ,,N. Bălcescu” și Facultatea de biologie București Primit în redacție la 7 iunie 1972 CONCLUZII în urma cercetărilor efectuate timp de doi ani, 1968—1969, la Stațiunea experimentală de plante medicinale Domnești, s-a semnalat atacul de făinare pe 52 de specii de plante medicinale, dintre care 22 sînt gazde noi pentru Erysiphaceae cunoscute în micoflora țării noastre. Atacul mutații induse la fasolea pentru boabe DE Valeria marghitu The F51 varietyof dry beams has been radiated with X-rays and ethylmethanosul- phate in concentrations of 5 Kr X; 10 Kr X; 15 Kr X; EMS 0.1 % and EMS 0.5 % in order to isolate the mutants with a practicai value. ■ The maximum frequency of the mutations has been observed at the EMS 0.3 % treațment. ' ' : Several economic characters were influenced, for instance the number and the size of the pods and the number of the seeds. Efectele iradierilor cu radiații X asupra unor soiuri de fasole au fost studiate de o serie de cercetători din diferite țări. în Suedia, Lamprecht (1958 a, 1959 b) evidențiază efectele iradierii cu radiații X asupra unor soiuri de fasole franceză. în Statele Unite ale Americii, Down și Anderson (1936) obțin prin mutații trei soiuri comerciale de fasole, rezistente la boli, virusuri și cu semințe de bună calitate. , în scopul de a obține mutante cu o valoare practică la fasolea pentru boabe am folosit tratamente cu radiații ionizante și substanțe chimice alkilante asupra semințelor uscate din soiul de fasole FS1, urmărind efectul acestora asupra plantelor în generațiile și M2. materialul și metoda de lucru Soiul de fasole F5], folosit în prezentul sțudiu, a fost creat la I.C.C.P.T. Fundulea prin selecție individuală și a fost urmărit timp de trei ani la I.C.A. Șimnic, înainte de a se efectua tratamentele, confirmînd constanța sa din punct de vedere genetic. Semințele uscate cu un conținut de apă de 10% au fost iradiate cu radiații X în doze de 5 Kr X ; 10-Kr X ; 15 Kr ;X și tratate cu etilmetanșulfpnat (EMS) în concentrațiile : EMS 0,1 %, 0,3 % și 0,5 %, folosind pentru fiecare tratament' cîte 200 semințe. Semințele din cele șase tratamente, inclusiv martorul, au fost semănate în anul 1967 la I.C.A. Șimnic. Fiecare plantă Mj a fost recoltată separat pentru fiecare tratament. Descendenții diii păstăile fiecărei plante au fbst urmăriți î'ri generația M2 și M3 în rîhduri separate. ST. ȘI CERC. BIOL.. SERIA BOTANICĂ, T?25, NR. 6/P. 531-535, BUCUREȘTI,1 1973 532 VALERiIA MAIRGHITU 2 MUTAȚII INDUSE LA FASOLEA PENTRU BOABE 533 S-au făcut observații asupra germinației, creșterii, vigorii plantelor, înălțimii plantelor, înălțimii de inserție a primei păstăi, numărului de păstăi fertile și numărului de boabe de pe o plantă, lungimea păstăii, stabilindu-se tipurile de mutații, spectrul și frecvența acestora. 2. - OBSERVAȚII ASUPRA FRECVENȚEI ȘI TIPURILOR DE MUTAȚII ÎN GENERAȚIA Ms REZULTATE OBȚINUTE 1. - OBSERVAȚII ASUPRA GERMINAȚIEI Datele privind germinația semințelor în generația Mx, M2 și M3 sînt prezentate în tabelul nr. 1. ’ Tabelul nr. 1 Germinația semințelor in generațiile M2 si la solul F61 Tratamente Generația Nr. de semințe semănate Nr. de semințe germinate . % de germinație Martor 200 188 94 " — 320 312 97 — 320 300 93 M 1 200 180 90 5 Kr X M 2 800 740 92 M 3 522 514.; 98 Ml 200 186' 93 10 Kr X M 2 560 ' 540 96 M 3 612 600 i 98 15 Kr X M 1 200 174 87 M 2 600 582 97 M 3 588 560 95 ■ Ml- 200 188 94 ■ EMS 0,1% M2 1 200 . 1 190 99 . .M 3 980 964 98 M 1 200 182 91 EMS 0,3% M 2 980 970 98 M 3 1 012 999 98 M 1 200 172 86 EMS 0,5% M 2 780 770 98 M 3 694 672 96 Valorile privind procentul de germinare al semințelor cresc, îndeo- sebi, în M2 șu M3, atît în cazul tratamentelor cu radiații X, cît și în cazul folosirii etilmetansulfonatului (EMS). > Gea mai redusă putere de germinare se înregistrează în Mx la EMS 0,5 % (86 %) și la 15 Kr (87 %). Cele mai ridicate valori ale puterii de germinație, de 96—99% la EMS 0,1%; 0,3 și 0,5% ca și la .5 Kr X și 10 Kr X (M3), depășesc valorile martorului. Frecvența mutațiilor s-a calculat în procent exprimînd-o sub formă de mutații morfologice ușor de distins, atît letale, cît și viabile (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 3 Procentul de mutații pe număr de descendențe care scgregă în generația M2 la soiul P51 Tratamente Nr. total de descen- dențe Muta- ții letale % Mutații viabile cloro- filiene ale frun- zelor CU păstăi verzi cu pro- ducție ridicată cu port pitic pre- coce total 5 Kr X 740 1,33 5,60 110,20 0,42 3,20 5,30 12,20 36,92 10 Kr X 540 0,93 3,80 9,40 — 5,34 4,11 10,00 32,65 15 Kr X 582 0,84 3,20 4,20 0,18 4,63 6,22 10,13 28,56 EMS 0,1% 1190 2,12 3,48 11,78 0,63 1,83 5,15 11,20 34,03 EMS 0,3% 970 1,63 5,60 8,16 — 6,20 11,14 10,11 41,21 EMS 0,5% 770 0,74 1,46 5,20 — 5,16 7,20 5,60 24,62 în general mutațiile letale sînt mai puține la număr decît cele via- bile, iar numărul maxim de mutații s-a înregistrat la tratamentul cu 5 KrX și la EMS 0,3 % (36,92 %; 41,21 %). Se constată că cea mai mică frecvență a mutațiilor s-a obținut în urma tratamentului cu EMS 0,5 % (24,62 %). DESCRIEREA MUTANTELOR — Mutații clorofiliene (fig. 1). Au apărut plante cu frunze de culoare galbenă, verzuie, albino sau chlorina. Cea mai ridicată frecvență a muta- țiilor clorofiliene s-a obținut la variantele 5 Kr X și EMS 0,3 %, de 5,6 %. — Mutante ale frunzelor (fig. 2). Se referă la mutante caracterizate prin mărimea diferențiată a frunzelor, și anume cu frunze mari, cu frunze mici și cu foliole modificate. La tratamentul EMS 0,1 % s-au înregistrat 11,78 % mutante ale frunzelor. — Mutanta Surculus. La una dintre plantele tratate cu 15 Kr X, creșterea a încetat după ce s-au format cele două cotiledoane, după care a pierit. — Mutante cu port pitic (fig. 3). ■între plantele din variantele EMS 0,3 % s-au înregistrat în proporție de 11,4% plante cu port pitic, iar în varianta EMS 0,5 % frecvența aces- tora a fost de 7,20%. — Mutante precoce (fig. 4). Frecvența plantelor precoce a variat între 12,20 % la varianta 5 KrX și 11,2 % la varianta EMS 0,1 %. 4 — c. 3347 534 VALEBTA MARGH'ITU 4 3. - VARIAȚIA UNOR CARACTERE CANTITATIVE ÎN GENERAȚIA M2 Ca urmare a tratamentelor cu radiații X și EMS, la plantele din M2 s-a evaluat frecvența mutațiilor următoarelor caractere cantitative (ta- belul nr. 3). Tabelul nr. 3 Frecvența mutațiilor (%) la caracterele studiate in generația M2 pentru toate tratamentele Caracterele studiate' Valoarea la plantele tratate Media la plantele martor mare 0/ /o mică 0/ /o nor- mală 0/ /o total 0/ /o înălțimea plantelor (cm) înălțimea de inserție 23,50. 75,40 1,10. 100 . 36,20 a primei păstăi (cm) Numărul păstăilor fer- 13,20 68,37 18,43 100 11,20. tile Numărul de 27,30 57,40 15,30 100 14,02 semințe/plantă 38,50 43,20 18,30 100 54,20 Lungimea păstăii (cm) 19,20 27,80 53,20 100 8,50' Valorile individuale ale plantelor au fost comparate cu media plan- telor martor, pentru fiecare caracteristică. Plantele cu dimensiuni mai mari decît X + ss au fost grupate în categoria celor mari. Cele cu valori X — s^ în categoria celor mici, iar cele egale cu media plantelor martor normale. Se constată că cea mai mare frecvență a caracterelor cantitative au avut-o plantele cu mutații mici (27,8—75,4%). Mutația caracterelor cantitative, ca mutații mari, a oscilat între 13,20 % (cea mai mică) la înălțimea de inserție a primei păstăi și 38,5 % (cea mai mare) la numărul de semințe pe plantă. în general frecvența mutațiilor mari, privind caracterele de produc- tivitate : numărul păstăilor fertile și numărul de semințe pe plantă, a fost cea mai ridicată (27,3—38,5 %)în comparație cu celelalte caractere canti- tative studiate. Fig. 1,— Plantă clprofiliană. COXd.lZlI Cercetările privind inducerea de mutații ca urmare a folosirii ira- dierilor cu radiații X și a etilmetansulfonatului (EMS) la soiul de fasole FB1 ne-au dat posibilitatea să desprindem următoarele concluzii: 1. — Folosirea radiațiilor X și EMS,’ ca factori mutageni, fac po- sibilă obținerea unei game largi de variabilitate a descendenților Mx și Ma. 2. — Procentul de plante germinate în toate cele trei generații și la toate tratamentele a fost mai mare la EMS față de tratamentele cu raze X și martor. 3. — Frecventa mutațiilor a fost mai mare la varianta EMS 0,3 % de 41,21%. Fig. 2. — Mutantă cu frunze mari golrate. 5 MUTAȚII INDUSE LA FASOLEA PENTRU BOABE 535 4. — Dintre mutațiile morfologice s-au înregistrat valorile cele mai mari la modificările frunzelor de 11,78% varianta EMS, 0,1%; mutanta precoce 11,20 % la aceeași variantă și mutante cu port pitic de 11,14 % la varianta EMS 0,3%. 5. — Au fost influențate unele caractere cu importanță economică, ca, de exemplu, numărul și dimensiunile păstăilor, înălțimea plantelor, înăl- țimea de inserție a primei păstăi. Fig. 3. — Mutantă cu număr mare dc ramificații și păstăi. BIBLIOGRAFIE 1. Blixt S., Ehrenberg L., Gelin O., Agr. Hort. Genet., 1963, 3 — 4. 2. Blixt S., Agr. Hort. Genet., 1966, 24. 3. Monti L.M., Mutat. Res., 1968, 1. 4. Pipie Ada., Anal. ICCPT, seria G, 1969. 5. Swarup Vishnu, Gill H.S., Ind. J. of Genet. and Plant Breed., 1968, 28, 1. Universitatea Craiova, Catedra de botanică Primit în redacție la 14 noiembrie 1972 CONTRIBUȚII LA STUDIUL PLANEI ATROPA BELLADONNA L. DIN ELORA SPONTANĂ, ÎN VEDEREA TRECERII SALE ÎN CULTURI DE A. GHEORGHIU, ELENA IONESCU-MATIU, VICTORIA LUPULESCU, G. GHEORGHIȚĂ și G, dAVRILESCU The authors, observing the alkaloid content in root samples oî Atropa belladonna L. harvested in certain natural basinș of the Caraș-Severin, Suceava, Neamț and Bacău districts, considered as the most productive for this species in our country, have found that the natural basins within the area of the water storage basin of Bicaz, Neamț district, have the highest alkaloid content. Pedoclimatic conditions in this area and in other similar ones of oui’ country may afford possibilities to render highly valuable this species by its introduction in cultures, thus compliying 'with the ever increasing raw material requirements of our drug industry and the export. Atropa belladonna L. (Mătrăguna) este una dintre plantele medici- nale cele mai întrebuințate în terapeutică, datorită principiilor sale active care sînt alcaloizii: 1-hiosciamina, atropină, 1-școpolamina, apoatropina, beladonina. Alcaloidul principal este 1-hiosciamina, acesta- reprezintă în medie 98% din cantitatea alcaloizilor totali din plantă. Hiosciamina se transformă într-un racemat denumit atropină, fie în timpul uscării plantei, fie în timpul extracției alcaloizilor, în mediu alcalin, sau sub acțiunea temperaturii la 120°. Atropină se folosește, în oftalmologie, datorită acțiunii sale midriatice. De asemenea, frunzele, rădăcinile, extractul uscat, tinctura și alca- loizii totali de la AtrOpa belladonna L. intră în componența multor pre- parate farmaceutice cu acțiune antispastică. Din cercetările efectuate de unii cercetători din Institutul pentru Controlul de Stat al Medicamentului și Cercetări Farmaceutice cu privire la cartarea și aprecierea cantităților de plante medicinale ce se pot recolta din flora noastră sponțană s-a constatat că bazinele naturale cu Atropa belladonna L. din județele Caraș-Severin, Suceava, Neamț și Bacău sînt cele mai productive'. ■ ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR, 6, P. 537-543, BUCUREȘTI, 1073 ■ 3 STUDII LA ATROPABELLADONNA L. PENTRU TRECEREA ÎN CULTURI 539 538 A. GHEOR'GHEU. și cotab. 2 De aceea, pentru găsirea unor posibilități de valorificare superioară a plantei Atropa belladonna L., am considerat necesar : să cunoaștem, con- ținutul în alcaloizi în probele recoltate din unele bazine naturale din aceste județe, să-l urmărim între anii 1967—1971 și să prezentăm date cu privire la condițiile pedoclimatice ale acelor bazine naturale în care această specie are conținutul cel mai ridicat în alcaloizi. MATERIAL și metode • Probele de rădăcini au fost recoltate de Ia Atropa belladonna L. în virstă de circa 2 ani, între 15.VII. și 15. VIII. în perioada de înflorire. Rădăcinile au fost curățate imediat de părțile aeriene, spălate repede de pămînt, iar păr- țile prea subțiri, seci, cioturoase s-au despicat în lungime, pentru a se grăbi uscarea lor, iar cele prea lungi s-au tăiat în bucăți de 10 cm și s-au uscat în etuvă la 60°C. Apoi materialul s-ă ținut cîteva zile la temperatura camerei, după care s-a păstrat în borcane cu dopuri de sticlă. La determinarea conținutului în alcaloizi din probele de analizat, am folosit metoda indicată de R â c z și colab. (2). Rezultatele cu privire la conținutul procentual în alcaloizi totali din rădăcinile de Atropa belladonna L. recoltate din unele bazine naturale ale țării noastre între, anii 1967 — 1971, sînt redate în tabelul nr. 1. T. EXULTATE ȘI DISCUȚII Farmacopeea Română ed. VIII (3) prevede pentru rădăcinile de la Atropa belladonna L. un conținut în alcaloizi totali de 0,45%. Urmărind conținutul procentual în alcaloizi în probele de rădăcini de la Atropa belladonna L. recoltate din unele bazine naturale din județele Caraș-Severin, Suceava, Neamț și Bacău, între anii 1967 și 1971, se cons- tătă următoarele : — Conținutul în alcaloizi totali din probele recoltate din jud. Suceava variază între limitele 0,39%/1970 și 0,15%/1971. — Conținutul în alcaloizi totali din probele recoltate din jud. Neamț variază între limitele 0,36 %/1969 și 0,69%/1971, iar cele din județele Caraș-Severin și Bacău între limitele 0,33 %/1967 și 0,60 %/1970, respectiv 0,45 %/1969 și 0,15 %/1971. — Conținutul cel mai sărac în alcaloizi 0,33 % a fost găsit în probele recoltate în anul 1969 din bazinul natural Bănia la Chiacovăț din jud. Caraș-Severin, iar cel mai. ridicat 0,69%, în probele recoltate în anul 1971 din bazinul natural de pe lîngă pîrîul Pîngărăciorul din județul Neamț. — Probele de rădăcini de la Atropa belladonna L., recoltate din ba- zinele naturale Potoci, Ruginești,,ca și cele de pe lîngă pîraiele Pîhgărați și Pîngărăciorul din zona din jurul lacului de acumulare Bicaz din județul Neamț, au avut între anii 1967 și 1971 cel mai ridicat conținut în alcaloizi cuprins între 0,59 % și 0,69 % din bazinele naturale studiate. Din rezultatele obținute se relevă faptul că conținutul procentual în alcaloizi din probele de rădăcini, recoltate de la Atropa belladonna L. din unele bazine naturale din țara noastră, variază de la un județ la altul, în cadrul aceluiași județ și chiar în același bazin natural de la an la an. ■ ' Tabelul nr. 7 ' Conținutul procentual al alcaloizilor totali din rădăcinile de Atropa belladohnâ L. recoltate din unele bazine naturale ale țării între anii 196Î-1971 - • ■1 Nr. . crt. Județul Bazinul natural Cantit. de drog uscat (rădăcini) evaluate în kg circa : Conținutul în alcaloizi totali în % 1967 1968 1969 1970 1971 1 Caraș- Severin Poneasca la Alibeg și. orașul Negru / Bănia la Chiacovăț Dealurile dinspre comuna Obreja împrejurimile comunei Obreja Pîrvova 500 1 500 ■10 000 10 000 . 1 000 0,35 0,33 0,40 0,42 0,58 0,47 0,45 0,51 0,48 0,65 0,40 . 0,47 . 0,37 0,54 0,55. 0,44 0,40 0,45 0,42 0,60 0,45 0,35 0,42 0,46 0,50 2 Suceava Dolhasca-Dealul Mare spre Hîrlău și Budeni Probata-Gulea Suha Mare 2 500 1 000 1.000 0,44 0,46 0,4Q 6,42 0,50 0,44 0,46 0,44 0,50 0,45 0,40 0,39 0,46 0,45 0,51 3 Neamț Pîrîul Pîngărați Pîrîul Pîngărăciorul Potoci Ruginești Schitul Icoana-pădu- rea Neamțului spre Rîșca Sihăstria — Secu Valea Rea Valea Alb-Negru ■ 200 1 200 100 200 1 000 1 000 1 000 2 500 0,61 0,65 0,59 0,63 0,50 0,55 0,47 0,49 0,59 0,68 0,65' 0,66 0,57 0,44 0,52 0,54 0,63 0,60' 0,61 0,61 0,45 0,48 0,36 0,50 0,61 0,66 0,63 0,60 0,43 0,50 0,50 0,51 0,66 0,69 0,64 0,62 0,46 0,47 0,52 0,46 4 Bacău 1 Poienile și pădurea Fîntînele Pădurea Pietrosu Pădurea Buhoci-Știrbu Bolzești, Pădurea Bogdana Andrieșești 2 000 1 000 500 1 000 500 500 0,45 0,50 0,46 0,50 0,49 0,46 0,46 0,45 0,45 0,45 0,48 0,45 0,-38 0,35 0,47 0,40 0,39 0,41 0,49 0,43 0,38 0,55 0,41 0,48 0,50 0,49 0,48 0,44 0,51 0,49 Întiucît bazinele naturale cu Atropa belladonna L. din zoha din jurul lacului de acumulare Bicaz din jud. Neamț oferă o materie primă cu un conținut ridicat în alcaloizi decît în celelalte bazine naturale studiate de noi, prezentăm în cele ce urmează date în legătură cu condițiile pedo- climatice în care se găsesc aceste bazine naturale. Substratul geologic din această zonă este alcătuit din șisturi argi- loase, marnoase și marno-calcaroase care în multe locuri sînt acoperite de formațiuni cuaternare (4)—(7). Solurile sînt reprezentate pe cea mai mare întindere a teritoriului, prin podzoluri de degradare, prin soluri brune și brun podzolice de pădure (8), (6), (9). ■ ■ în ceea ce privește clima, afară de datele meteorologice înregistrate și de caracteristicile climatice stabilite, un fenomen meteorologic condi- 540 A. GHEORGH1U și cota». 4 ționat de crearea lacurilor de acumulare este formarea unui strat de ceață în bazinul lacului de acumulare Bicaz aproximativ la 700 m de la suprafața mării, de circa 200 m grosime, care vara se poate observa bine dimineața și care influențează tot complexul de factori mediali, precum și unele procese fitofiziologice (asimilație clorofiliană, transpirație etc.). Climatul se caracterizează printr-un regim pluviometric de 700 mm/an pe vale și 800 mm/an pe rama limitrofă mai înaltă (10). După calificativele sta- bilite (11) lunile din perioada de vegetație activă se caracterizează astfel: aprilie — semiploios *, iunie, iulie — ploioase, august — semiploios, sep- tembrie — optim. Temperatura aerului' prezintă următoarele valori: media anuală 6°C, media maximă a lunii celei mai reci (ianuarie) — 5°C, media maximă a lunii celei mai calde (iulie) 16°C. Vîntul dominant este orientat pe direcția văii Bistrița (NV —SE). O privire de ansamblu asupra vegetației (12) arată că terenul este acoperit de păduri, tufișuri și pajiști. Pădurile aparțin aproape exclusiv făgetelor și numai într-o foarte mică măsură molidișului amestecat cu Fagus. în diferite puncte în lungul văilor se întîlnesc arinișuri restrînse sub formă de fîșii, ca formații azonale înglobate uneori în pădurea de fag. Tufișurile formate în lungul văilor’ sînt constituite din :„lăstari de Alnus glutinosa și A. incana, Ulmus montana, din Salix cincrea, 8. purpurea, Viburnum opulus, Corylus avellana, Evonymus europaeus. Tufișurile din diferitele puncte ale versanților, în cuprinsul pajiștilor sînt alcătuite din Corylus avellana, Vlmus foliacea, U. montana, Evonymus europaeus. Pa- jiștile sînt formate în cea mai mare parte din asociații de Agrostis și într-o măsură mai restrînsă din asociații cu Festuca rubra. în lungul pîraelor, sub formă de fîșii în genere reduse, se constituie ,,dudaie” din specii hidro- fite : Cirsium erisithales, C. oleraceus, Juncus effusus, J. inflexus, Caresc pendula, C. riparia, C. flava, C. palescens, Blismum compressus, Ecyrpus silvaticus ș.a. Deși flora noastră spontană oferă cantități apreciabile de Atropa belladonna L., neuniformitatea materiei ei prime în medie destul de să- racă în alcaloizi, ca și cerințele din ce în ce mai mari ale acesteia, impun, introducerea ei în cultură. Menționăm faptul că Matveev (13) obține culturi eu Atropa belladonna L., cu un conținut în alcaloizi în frunze cuprins între 0,67 % și 0,98 %, net superior față de conținutul în alcaloizi de la specia provenită din flora spontană. P e r e n k o (14) propune ca această plantă termofilă să se cultive ca perenă numai în locuri ferite de vînturi, cu o climă moderată și ierni cu zăpadă, arătînd totodată că, culturile de 1—2 ani rezistă sub zăpadă la temperaturi scăzute de scurtă durată la —30°C, însă la temperaturi repetate de —27° pînă la —31° ele pot fi distruse. în locurile unde solul este numai sporadic acoperit de zăpadă, planta nu rezistă peste iarnă la geruri * Luna simiploioasă : Cantitatea de apă căzută lunar, în mm : 100 — 80; zile cu preci- pitații 9 — 10; indice pluviometric RZ = 71,6 — 100,0 (R = cantitatea de precipitații în mm, Z = numărul de zile cu precipitații egale sau mai mari de 0,1 mm). Luna ploioasă : Cantitatea de apă căzută lunar, în mm : 150—100 ; zile cu precipitații 11-15; RZ =100,0-183,4. Luna optimă : Cantitatea de apă căzută lunar, în mm : 80 — 60 ; zile cu precipitații 7 — 8 ; RZ = 46,6-71,5. 5 STUDII LA ANTROPA BELLADONNA L. PENTRU TRECEREA 1N CULTURII 544 de peste —10°, fapt ce determină ca în aceste regiuni, cu astfel de condiții, să se cultive numai ca plantă anuală (U.R.S.S.). Sokolov (15) semnalează că culturile de Atropa belladonna L. din anul al doilea și al treilea, deși pornesc primăvara în vegetație la tem- peraturi medii zilnice de 1 pînă la — 4°C, ulterior fiind surprinse de geruri tîrzii de —3° pînă la — 5°C, se distrug frunzele, iar creșterea plantelor este mult mai slabă în tot restul perioadei de vegetație. Plantele tinere însă prove- nite din sămînță suportă geruri de —3°O. De asemenea el arată că și pri- mele geruri de toamnă pînă la — 5°C vatămă culturile influențînd con- ținutul în alcaloizi din rădăcini care poate scădea la 0,41 la 0,08%. Elzenga și colab. (16), lucrînd în fitotron la temperaturi de 20°, 23° și 26°O, ajung la concluzia că plantele ținute la 23° cresc cel mai repede și au cel mai mare conținut în alcaloizi. ■ Nowinski (1) constată că umiditatea ridicată influențează negativ acumularea-alcaloizilor în plantă, iar ploaia și roiia în preajma recoltării spală alcaloizii de la suprafața frunzelor. Kreyer (17), Madaus (18), Heeger (19) susțin căAtropa belladonna L. este plantă de umbră sau semiumbră. Pe de altă parte, Pater (20), Perenko (14), Berejinskaia și colab. (21) o consideră ca plantă heliofilă, pentru faptul că în mod spontan ocupă luminișurile din păduri. Kreyer (17) și apoi B e r e j i n s k-ă i a și colab. (21) gășesc la Atropa belladonna L. cultivată în plin soare un conținut în alcaloizi de 0,632%, în timp ce la specia crescută la umbră 0,376%. Pater (20), Boshart (22) și Berejinskaia și colab. (21) recomandă înmulțirea plantei Atropa belladonna L., prin însămînțarea direct în cîmp, fie în pragul iernii, fie primăvara timpuriu. S a r a e v (23) și Berejinskaia și colab. (21) propun pentru însămînțările de primăvară în vederea grăbirii germinației următorul tratament : stratificarea la temperaturi joase, pornirea încolțirii la temperaturi de 20—30°C, tratarea termică la 40—45°C și scarificarea semințelor. Din experiențele lui Berejinskaia și colab. (20), efectuate la stațiunea V.I.L.A.R. din R.S.S. Ucraineană, reiese că cea mai mare recoltă de frunze s-a obținut pe loturile situate mai jos, dar bine drenate. Pe loturile situate mijlociu, recolta a scăzut cu 30 %’, iar pe cele situate sus scăderea recoltei a ajuns pînă la 85 %. La noi în țară C o i c i u și colab. (24), (25) au făcut experimentări în vederea trecerii în cultură a plantei Atropa belladonna L. la Stațiunea experimentală agricolă Măgurele — Brașov, pe un sol de origine aluvio- nară, dar foarte neuniform ca relief și adîncime. Aplicînd semănatul direct în cîmp, acești cercetători au constatat că în locurile mai joase, unde a stagnat apa, plantele s-au dezvoltat slab, iar în unii ani au pierit, fie peste iarnă, fie după ploile abundente din lunile mai și iunie. însă, pe loturile situate mai jos, dar bine drenate, au obținut recolte bune. De asemenea, ei au constatat că în condițiile din țara noastră recoltarea frunzelor la culturile din anul I se poate face în lunile august-octombrie, fiind posibil și chiar două recoltări, iar la culturile din anul II și III se pot face chiar 3—4 recoltări de la sfîrșițul lunii mai și pînă la mijlocul 542 A. GHEORGHIU și colab. 6 7 STUDII LA ATROPA BELLADONNA L. PENTRU TRECEREA ÎN CULTURI 543 lunii octombrie, cu condiția ca recoltările să se facă numai în zilele cu soare, de dimineață îndată ce se ridică rouă. în ceea ce privesc rădăcinile, recoltarea lor să se facă toamna, înainte de îngheț, de la culturile de 2 și 3 ani. 1 CONCLUSII Cercetările efectuate cu privire la găsirea unor posibilități de valo- rificare superioară a plantei Atropa belladonna L. ne-au condus la urmă- toarele concluzii: ' ' — Urmărind conținutul în alcaloizi în probele de rădăcini recoltate din unele bazine naturale din județele Caraș-SevOrin, Suceava, Neamț și Bacău între anii 1967 și 1971, considerate ca cele mai productive cu această specie din țară, am constatat că acesta variază de la un județ la altul, în cadrul aceluiași județ și chiar în același bazin natural de la un an la altul. — Probele de rădăcini de la Atropa belladonna L. recoltate între anii 1967 și 1971 din bazinele naturale Potoci, Ruginești, ca și cele de pe lîngă pîraiele Pîngărați și Pîngărăciorul au avut cel mai ridicat conținut în alcaloizi din bazinele naturale studiate de noi. — Condițiile pedoclimatice, în care se găsesc aceste bazine naturale din zona din jurul lacului de acumulare Bicaz, sînt în cea mai mare parte corespunzătoare cu cele indicate de literatură cu privire la culturile de Atropa belladonna L. - — Cu toate că flora noastră spontană ne oferă cantități apreciabile de Atropa belladonna L., neuniformitatea materiei ei prime în medie destul de săracă în alcaloizi, ca și'cerințele din ce în ce mai mari a acesteia în industria de medicamente și la export, impun introducerea plantei în culturi. 14, Perenko N., Kultura belladonnî, V.I.L.A.R., 1946, Lubțî, Poltavskaia obl., Moskva. 15. Sokolov V.S., Alkaloidonosnie rastenia S.S.S.R., Akad. Nauk S.S.S.R., 1962, Moskva. 16. Elzenga G., Smeets L., De Bruyn J.W., Eupliytica, 1956, 5, 276. 17. Kreyer G.K., Heil — u. Gewurpfl., 1930, 13, 1. 18. Madaus G., Dtsch. Mediz. Wochenschr., 1936, 26, 425. 19. Heeger E.F., Handbuch der Arnei-u. Gewiirzpflanzenbaues. Drogengetvimnmg, 1956, Deutscher Bauerverlag, Berlin. 20. Pater B., Heil-u. Gewtirzpfl., 1930,13 , 72. 21. Berejinskaia V.V., Zemlinski S.E., Kuske E.E., Muravieva V.I., Satiperov F.A., Bel- ladonna, 1953, Medghiz, Moskva. 22. Boshart K., Heil-u. Gewurzpfl., 1931, 13, 97. 23. Saraev P,I., Kultura lekarstvennîh rastenii, 1952, Medghiz, Moskva. 24. Goiciu Evd., Ștefănescu A., Racz G., Csedo C., Comunicările Acad. R.P.R., 1957, 7, 2. 227. 25. Coiciu Evd., Racz G., Ștefănescu A., Csedo C., Anal. I.C.A.R., 1959, 27, Seria B, 97. Facultatea de farmacie București și Stațiunea de cercetări biologice ,,Stejarul” Pîngărați Neamț Primit în redacție la 21 ianuarie 1972 BIBLIOGRAFIE ' ’ 1. Nowinski M., B'iul. Nauk. Poznan, 1956, 2, 2, 124. 2. Racz G., Csedo C., Revista Medicală, 1958, 4, 36. . 3- * * * — Farmacopeea romană, ediția a VHI-a, 1965, Edit. medicală, București. 4. Băncilă I., Geologia Carpaților Orientali, 1958, Edit. științifică, București. 5. Băncilă L, Bul. St. sect. Biol, și st. agric. și sect. geolog, și geografic, 1955, 7, 4, 1201. 6. * * * — Harta solurilor, 1964, Comitetul Geolog. București. • 7. Mâcovei Gh., Atanasiu L, Dări de seamă. Inst. Geolog, al Rom., 1925, 7. 8. Chirița G., Pedologie generală, 1955, Edit. agrosilvică de stat, București. 9. Hîrjoaba I., Martiniuc C., Contribuții la cartarea geomorfologică a lacului de baraj Bicaz (manuscris). 10. Stoenescu St., Curs de climatologie R.P.R., 1960, Edit. de stat didactică și pedagogică. 11. Topor N., Ani ploioși, ani șeceloși in R.P.R., 1964, Inst. Meteor., București. 12. Burduja C., Gavhilescu G., Lucr. staț. de cerc. biol. „Stejarul”, Pîngărați, 1970, 3, 281. 13. Matveev N.D., Osnovi sortovodno — semennogo dela po lekarstvennim kulturum, 1959, Selhozghiz, Moskva. ‘ • OPERA LUI CH. DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE (III) DE V.D. MÂRZA și N.L CERCHEZ Mecanismul transmiterii ereditare, după cum' vedem, a ocupat un loc important în cadrul preocupărilor lui Ch. Darwin, conturînd elementele unei concepții corespunzătoare. O parte din tezele stabilite de Darwin, în cadrul concepției sale, au găsit o confirmare în dezvoltarea de mai tîrziu a geneticii. Alte teze însă, — în mod special acelea privind structura substratului material al eredității — au numai o valoare istorică. Chiar și pentru un om de geniu realitatea s-a dovedit mult mai complexă decît posibilitatea ei de cuprindere sau decît intuiția sa — limitate amîndouă — într-o mare măsură, de nivelul de cunoștințe de la jumătatea secolului al XIX-lea 157. După părerea noastră, reducerea întregii concepții a marelui bio- log englez asupra eredității la „ipoteza provizorie a pangenezei” echiva- lează cu uri act de nedreptate. Pentru a repara această nedreptate este necesar ca să se determine influența pe care au exercitat-o multe din ideile lui Darwin asupra dezvoltării științei despre ereditate. în același timp n-ar fi trebuit neglijat studiul aspectelor operei sale care s-au impus cu adevărat posterității. în vasta .operă a lui Darwin ipoteza pangenezei apare ca o schemă sumară față de concepția amplă' cu profunde consecințe în dezvoltarea geneticii, pe care am redat-o parțial în paginile anterioare. LIPSURILE ȘI LIMITELE CONCEPȚIEI Pangeneza apare ca o teorie săracă și în ciuda dorinței declarate a autorului ei — felul cum'a fost ea formulată nu a reușit să înlănțuie într-un tot unitar și să explice complicatele procese ereditare. Este firesc ca influența teoriei pangenezei în dezvoltarea concepțiilor despre ereditate să se fi liihitat la o succesiune de alte ipoteze care — parțial sau complet — nu au 157 G. de Beer, Ch. Darwin, London, 1963, p. 204 — 206. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ/ T. 25, NR. 6, P. 545-553, BUCUREȘTI, 1973 546 V. D. MARZA și colab. 2 depășit cu mult posibilitățile ipotezei de bază. Avem în vedere ipotezele lui Năgeli, a lui Weismann, a lui de Vries și altele care în succesiunea lor au convergențe, așa cum se știe, cu ipoteza pangenezei, sau derivă din ea, aducînd fiecare pentru genetica clasică o contribuție uneori mai puțin, alteori mai valoroasă, sau chiar foarte valoroase. Ipoteza pangenezei, în ansamblul ei, constituie un impas al gîndirii lui Darwin asupra eredității, așa cum îndreptățit o califică Leroy 158. Ansamblul de date, fapte și ipoteze darviniste mi a fost scutit nici el de anumite neajunsuri. Unele dintre aceste neajunsuri se datoresc, fără îndoială, nivelului de dezvoltare al.științelor de la jumătatea secolului trecut, nivel de care Darwin n-a putut face abstracție. Prin aceasta poate fi explicată, desigur, imaginea cu totul aproximativa pe care el și-a format-o cu privire la natura substratului material al eredității și la modul în care se intercon- diționează „caracterele-particulă”, ducînd la formarea de caractere cu totul noi. Știm, că a fost nevoie' de un secol de muncă timp în care multe vieți de cercetători pasionați s-au consacrat problemei, pentru a se ajunge la o înțelegere mai apropiată de realitate a acestor aspecte ale eredității. De asemenea așa s-ar explica la Darwin limitele înțelegerii esenței proce- sului de fecundare și a proceselor ereditare care decurg din acest act, ca și de lipsa de înțelegere a modului de interacțiune dintre parabionții unei grefe ș.a. Nivelul scăzut de cunoștințe din acea vreme l-a făcut pe Darwin să dea uneori explicații care astăzi ni se par de-a dreptul naive, sau aproape de nivelul preformismului. Ipoteza pangenezei este sub acest aspect un exemplu grăitor atît prin supozițiile referitoare la gemule și la pro- prietățile lor, cît și prin similitudinea ei cu ipoteza lui Hipocrat și cea a lui Buffon. Alteori însă Darwin a manifestat o adevărată inconsecvență în interpretarea faptelor. Așa, spre exemplu, el este convins că ,,variabilitatea spontană” este proprie atît reproducerii vegetative, cît și celei sexuate. Dar dacă insistă destul de mult asupra variației mugurale, se ocupă foarte puțin de variațiile spontane fixate pe cale sexuată. Chiar analogiile dintre aceste căi ale transmiterii ereditare sînt sub acest aspect cu totul sumare. Acestei inconsecvențe i se poate atribui și explicația că, de pildă, deși a cunoscut lucrările lui Ch. Naudin, totuși înțelegerea legilor eredității în hibridarea sexuată este, cum am arătat mai înainte, sub nivelul de interpretare al acestuia. Darwin nu a adîncit nici ideea însemnătății și a caracterului general al legii uniformității hibrizilor din prima generație, deși foarte numeroase fapte cunoscute de el l-ar fi putut incita.să stăruie mai mult asupra lor. De asemenea Darwin a studiat foarte mult reversiunea și a generali- zat-o ca pe un „mare principiu al eredității”. El nu a reușit să redea esența însemnătății și generalității legii segregării caracterelor. în aceste privințe Darwin se situează departe de Naudin, care se apropie mai mult decît Darwin de înțelegerea actuală a problemei. Darwin nu depășește prea mult nivelul de înțelegere al legilor eredității în hibridarea sexuată, proprii lucrărilor predecesorilor săi în această problemă (Kolreuter, Sageret și Gărtner). 168 Leroy J.F., Ch. Darwin et la theorie moderne deTevoluiion, Paris, 1966, p, 133. 3 OPERA LUI DARWIN ȘT UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 547 însăși negruparea bogatului și valorosului material faptic asupra eredității — așa cum a făcut pentru selecție și. variabilitate — dovedește o neașteptată hotărîre, o muncă nefinisată în pătrunderea fenomenelor. Ne explicăm : Darwin a mers pînă la capăt în generalizările care hau dus la descoperirea legii universale a selecției.,El a mers, de asemenea, la gene- ralizări care l-au dus la descoperirea unora din legile variabilității, dar avem impresia că nu a mers pînă la cel mai înalt nivel posibil în procesul de generalizări treptate, legice în domeniul eredității. Nouă ni se pare că, în acest domeniu Darwin n-a folosit metoda raționamentului inductivo- deductiv, așa cum a folosit-o în domeniul selecției, a variabilității, a autofecundației, a fecundației încrucișate ș.a.159. Materialul bogat și foarte variat din Variațiile animalelor și plan- telor. .., ca și din alte opere ale sale, privitor la ereditate, nu este siste- matizat în mod satisfăcător, după părerea noastră. Bl nu ni se pare așa de mult prelucrat încît să ne permită să afirmăm că Darwin a încercat să constituie din el, ceea ce se numește : „un corp de doctrină”. în Variațiile animalelor și plantelor... se găsesc alături materiale de valoare inegală : teoria pangenezei și restul materialului privitor la ereditate. Poate am fi trecut și noi pe lîngă acest aspect fără să-l obser- văm dacă nu am fi început să încercăm sistematizarea întregului material din operele sale pentru; a determina contribuția lui Darwin la genetica clasică160 și la cea modernă. Premise pentru o sistematizare există în opera lui Darwin. El a folosit la nivelul timpului său metode statistice (folosind sfatul vărului său F. Galton); a aranjat rezultatele sale în serii statistice. Nu lipsesc nici alte date de biologie cantitativă, mai ales atunci cînd se ocupă — sub forme diferite — de problema populațiilor. Din cîte ne dăm seama azi, ebstăpînea bine și judicios metodele de generalizare ale logicii. De aceea neconcordanțele dintre pangeneză și celelalte teorii aupra eredității nu ar fi fost — poate — greu să fie înlăturate. Argumentăm afirmația noastră privitoare la neconcordanță prin cîteva exemple. Așa se explică poate tratarea în același capitol a dominanței și a izocroniei, a eredității la vîrste corespunzătoare m, iar reversiunea a tratat-o separat, într-un capitol anterior, împreună cu problema latenței caracterelor. Faptele de care a dispus Darwin l-ar fi îndreptățit poate să facă o analiză mai profundă, o altă grupare a acestor date și să folosească o 159 După părerea Iui .Iulian Huxley, metodologia logicii folosită de Darwin a fost instru- mentul neobișnuit care l-a ajutat pe el să descopere mecanismele și legile evoluției. Huxley nu șovăie atunci cînd dă o definiție a darvinismului afirmînd că : „.. .prin darvinism eu Înțeleg fuziunea inducției și deducției; Darwin fiind primul care a aplicat-o. în studiul evoluției”(J. Huxley, Evolution: The modern Synthesis (1942; 1963), în Darwin de Ph. Appelman, lucr. citată, p, 325). Noi sîntem complet de acord cu părerea lui Huxley. Unii dintre noi (V.D. Mârza, în colab. cu I.T. Tarnavschi, 1965 și 1967) au încercat să demonstreze, concret, felul cum Darwin a folosit metoda raționamentelor inductivo-deductive folosite de el în generalizările sale asupra fecundației plantelor (vedeți de asemenea nota infrapaginală nr. 96, ă lucrării de față). 180 Din cele 15 opere clasice ale lui Darwin, 12 au fost traduse integral și tipărite pentru prima oară în românește din 1958 și pînă acum. 161 Este drept că el a citat și elemente de heterocromie în transmiterea caracterelor; dar nu le-a acordat o atenție deosebită. 548 V. D. MÂRZA șl colab. 4 altă ordine a tratării, care, incontestabil, i-ar fi ajutat să scoată în evidență mult mai bine și alte aspecte ale transmiterii ereditare care i-au scăpat 162. Concepția lui Darwin asupra mecanismului transmiterii ereditare, pe lîngă multe elemente pozitive — care au intrat în genetica clasică —, prezintă și anumite erori. Unele dintre acestea se referă la folosirea de către Darwin a unui material faptic greșit interpretat chiar de către unii experimentatori, material care, ulterior, a fost infirmat prin verificări riguroase. Așa sînt unele cazuri de hibrizi vegetativi care la o analiză te- meinică s-au dovedit a fi himere de creștere, sau unele variații mugurale care s-au dovedit a avea o altă origine, sau așa-numitele caractere noi obținute prin hibridare, care nu erau altceva decît un fenomen de inter- acțiune genică, sau în sfîrșit fluctuația caracterelor unor hibrizi sub influența anumitor factori de mediu ca temperatură, hrană etc. în dezvoltarea ulterioară a geneticii numeroase fapte citate de Darwin s-au dovedit a corespunde altor aspecte ale realității decît acelea atribuite de primii experimentatori și pe care Darwin le admisese. Cea mai răsunătoare dintre erorile sale a fost convingerea pe care și-o formase, pe baza unor experiențe imperfecte, că efectele leziunilor experimentale sau operatorii sînt ereditare. El susținea cu seriozitate, spre exemplu, că urmașii unui soldat, care și-a pierdut întîmplător un ochi, s-au născut toți cu afecțiune la ochiul corespunzător, că toți cîinii ciobănești cii coadă scurtă provin din străbuni a căror coadă a fost tăiată sub forța unor legi fiscale, că sînt numeroase cazuri de cîini, pisici, cai, cărora amputîndu-li-se cozile sau cîte un picior, au produs descendenți avînd aceleași părți slab dezvoltate 163. în 1881 Darwin era convins că muti- lările pot fi transmise ereditar, dînd o înaltă apreciere lui Brown-Sâquart164 în această problemă. Așa cum printr-o experiență simplă Pasteur a infir- mat, în mod strălucit, inexistența generației spontane în zilele noastre, Weismann a demonstrat imposibilitatea transmiterii ereditare a mutilă- rilor. ★ Noi ne-am întrebat dacă datele, teoriile și ipotezele lui Darwin asupra eredității (deosebite de cele expuse de el în teoria provizorie a pangenezei) pot constitui la un loc o concepție. Multă vreme am ezitat. Dar atunci cînd am examinat mai adînc, și am grupat sistematic laturile eredității care l-au preocupat pe Darwin în comparație cu laturile similare dezvoltate de genetica actuală, ezitările noastre au dispărut. îhtr-adevăr, din expunerile noastre în actuala lucrare rezultă că — în afară de pan- geneză — Darwin a elaborat premisele unei a doua concepții despre eredi- tate și prin ea el a adus contribuții prețioase aproape în toate laturile științei despre ereditate. Asamblarea acestor date ne-a adus un argument în plus că ele ar putea constitui uU corp de doctrină.. Am mai avut în vedere și un alt aspect: această, „concepție” — cu toată forma sa riefi- nisată — și nu pangeneza a circulat; ea a fost luată în considerație de 182 Gaisinovlci A.E., lucr, cit,, p. 34. 183 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 389-392. 184 Darwin Ch., Inheritance, Nature, 1881, 14, p. 257. 5 OPERA LUI UAHWIN Ș'I UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 549 . o biologi. Masa de idei din această premisă de concepție a fost aproape integral reluată, uneori dezvoltată, alteori infirmată (cel puțin parțial) de genetica clasică. . „Concepția” lui Darwin despre ereditate, așa nefinisată cum este ea, ne-am gîndit că trebuie să poarte o denumire proprie. Noi preferăm termenul de „concepția preclasică a geneticii” și nu termenul „concepția premendeliana”. Una din rațiuni pentru această rezervă este : Originea speciilor, care a fost prezentată la Societatea Linneană în 1858, publicată în 1859, și preparată mult înainte (vedeți Essay din 1844) 165. Lucrarea fundamentală a lui Mendel a fost publicată în 1865, deci cu 6 ani mai tîrziu. Celelalte lucrări ale lui Darwin — în care expune ipoteza și face unele generalizări asupra eredității — au fost publicate ulterior, dar înainte de redescoperirea lucrării lui Mendel. Deci ele au precedat, sau au circulat după publicarea, dar înainte de redescoperirea operei lui Mendel. Pentru această rațiune termenul .de premendeliană nu ni se pare adecvat; De altă parte termenul de „concepție preclasică a geneticii”, dacă va fi acceptat, va arăta, în același timp că între concepția lui Darwin și cea a lui Mendel nu a existat de fapt nici un hiatus, așa cum a susținut și G. de Beer*. ir' în rezumat, apreciind, pe de o parte, limitele, insuficiențele și erorile lui Darwin în aprecierea fenomenului eredității și, pe de alta parte, părțile pozitive, constructive, în dezvoltarea cunoașterii despre mecanis- mele și legile acestui proces, putem afirma că Darwin a avut o contribuție deosebit de importantă — în problema eredității — deși ca ansamblu ea a rămas nefinisată. De asemenea putem afirma că intensitatea și diver- sitatea aspectelor studiate de Darwin, din domeniul eredității, par să demonstreze că el a strîns material abundent și deosebit de variat în vederea unei concepții de ansamblu, pe care din motive care ne scapă —nu a mai efectuat-o. Dar, chiar din ceea ce am încercat, să .demonstrăm în această lucrare se poate afirma că Darwin a depășit pe toți predecesorii 185 G. de Beer, Introducere la „Evoluția prin selecție naturală”, lucr. cit., p. 2. în introducerea la prima ediție a Variației animalelor și plantelor..., Darwin scria : ... „am arătat în această lucrare (Originea, speciilor) că voi publica în curind faptele pe care sînt bazate concluziile ei.. în scrisoarea lui Darwin către T.H. Huxley (din 1865 ? mai 27) asupra teoriei pangenezei, el afirmă . .EU meditez de mai mulți ani asupra diferitelor forme de reproducere; Astfel îneît a devenit Ta mine pasiune încercarea de a lega între ele asemenea fapte prin diferite feluri de ipoteze. Manuscrisul pe care doresc să vi-1 trimit expune'o astfel de ipoteză...". (Fr. Darwin, Life. and L.etters..., lucr, cit., III, p. 44), Este clar, pentru noi, că multe din teoriile expuse în Originea speciilor și V.A.P.D. — și implicit unele asupra eredității — au fost elaborate de Darwin cu mulți ani înainte de 1859. * Textul prezentei lucrări a beneficiat de observațiile critice și de unele sugestii valoroase privitoare la conținutul lucrării pe care ni le-au făcut prof. D. Cărăușu, prof. N. Constantinescu, dr. I. Fuhn, prof. I. Gologan, prof. M. Manoliu, prof. M. Neagu, academicienii Emil Pop și Al. Priadcencu, ing, M. Straulea, prof. I.T. Tamavschi și prof. N. Zaharia, cărora le mulțumim călduros pentru sprijinul dat. 5 - c. 3347 550 V. D. MÂRZA și colab. ' : ' 6 săi. în studiul eredității prin amploare, diversitate și proporțiile studiului său. De aceea noi sîntem de acord cu părerea lui G. de Beer că între con- cepția lui Darwin și cea a lui Mendel nu a fost o discontinuitate. Credem că argumentările noastre demonstrează net acest lucru. Sîntem, de asemenea, de acord că opera lui Mendel reprezintă o treaptă net superioară calitativ concepției lui Darwin, dar că'ea nici după 1903 nu ar fi fost înțeleasă dacă spiritul biologilor, care se ocupau cu problema eredității, nu ar fi fost pregătit de lucrările predecesorilor lui Mendel, printre care cea mai importantă contribuție a fost adusă de Ch. Darwin. Este greu de spus astăzi de ce 'acest uriaș al gîndirii biologice — și putem adăuga fără1 să greșim : și al gîndirii filozofice — n-a mers pînă la capăt în generalizările sale asupra problemelor care mai tîrziu au făcut obiectul geneticii clasice. Caracteristicile principale ale lui Darwin1 au fost o uriașă putere de muncă, de cuprindere și de generalizări legice în problemele cele mai grele — cum sînt evoluționismul și în cadrul său al legilor selecției naturale și artificiale a unora din legile variabilității, ale corelațiilor funcționale, a mișcărilor la plante, ale legilor fecundației încru- cișate și autofecundației ș.a.m.d. — , adică în problemele cele mai grele ale biologiei timpului său, căruia geniul lui Darwin i-a pus bazele actuale, materialiste. Dar se vede că și geniile au și ele limitele lor. Cu toate acestea pentru ceea ce Darwin a reușit să rezolve, adică pentru enorma sa contri- buție în biologie îi rămînem recunoscători și îndatorați. REZUMAT ȘI CONCLUZII .1 , Mai mulți autori admit că genetica, în cele șapte decenii de dez- voltare năvalnică, a străbătut două perioade : una, de început, perioada geneticii clasice și alta, actuală, perioada geneticii moderne. Noi ne vom ocupa în această lucrare numai de pririia perioadă. 2. întrebarea, care începe să se ridice, este dacă genetica clasică s-a sprijinit sau nu pe concepții precursoare — în speță pe concepția darvinistă. Părerea multor biologi este că singura contribuție a lui Darwin în domeniul eredității ar fi teoria pangenezei. Această teorie a fost apre- ciată autocritic de Darwin în mod nefavorabil — ca elaborare și formulare— deși el considera că fondul ei teoretic era just. A.N. Ravin (1969) susține că genetica clasică nu s-a sprijinit pe con- cepții precursoare. O asemenea părere marcheăză o totală discontinuitate între Mendel și precursorii săi. Din contra, G. de Beer afirmă că nu este discontinuitate între concepția lui Darwin și cea a lui Gr. Mendel. 3. Noi ne-am însușit părerea lui G. de Beer. în vederea demonstrării acestei păreri am studiat operele lui Darwin și în ele am găsit o masă mare de date, experiențe, idei, ipoteze, teorii și legi parțiale, toate privitoare la ereditate, dispersate aproape în toate lucrările sale. Se poate afirma că Darwin a realizat studiul complex și multilateral al eredității, așa cum .n-a făcut nimeni înaintea lui. El a folosit atît experiența predecesorilor săi, cît și experiența sa personală, rezultat al unei ample, experimentări. Dar pentru un motiv necunoscut, Darwin nu a sistematizat bogatul său material. Bl nu s-a ridicat la generalizări — de amploare maximă -- și nu le-a finisat într-un corp de doctrină, așa cum a făcut pentru selecție și variabilitate. 7 OPERA LUI DARWIN Ș'I UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 551 Noi pe-am propus ca în trei sinteze să valorificăm contribuția lui Darwin în problema eredității. în lucrarea de față prezentăm, selectînd, unele din ideile, ipotezele, teoriile și legile, parțiale, asupra eredității ela- borate sau dezvoltate de Darwin. După părerea noastră, multe din datele dispersate în operele sale și mai ales în diferitele capitole din Variația animalelor și plantelor sub influența domesticirii au fost integrate în genetica clasică într-o mai mare măsură. De aceea în lucrarea noastră am citat cel mai mult această operă. 4. Domeniul preocupărilor lui Darwin în privința eredității a fost foarte vast și a cuprins majoritatea laturilor complexe ale acestui proces fundamental. Darwin în studiile sale asupra eredității a căutat să sta- bilească principalele atribute ale eredității, direcțiile de studiu pe care, după părerea sa, le impunea adîncirea cunoașterii procesului transmiterii ereditare cum sînt : trăsăturile procesului ereditar,; căile continuității genetice; formele pe care le ia transmiterea ereditară, mecanismele și legile transmiterii caracterelor; răspîndirea caracterelor noi într-o popu- lație și multe alte aspecte. Aceste direcții de cercetare începute de Darwin și continuate de alți darviniști — au fost ulterior integrate și dezvoltate de genetica clasică. 5. Detailăm unele teorii ale lui Darwin care au rămas : ereditatea, forță extrem de variabilă, joacă un rol important atît în stabilizarea caracterelor, cît și în variabilitatea lor. Procesul de transmitere a carac- terelor este deosebit de acel al dezvoltării lor; ca urmare, transmiterea și dezvoltarea caracterelor constituind procese distincte. Aceste ultime teo- rii darviniste au fost utilizate cînd s-a ajuns la diferențierea geneticii actuale de fenogenetică. 6. în studiile sale Darwin a acordat o mare atenție dominanței și reversiunii. El a stabilit ubicuitatea legii dominanței și intrarea ei în acțiune atît în încrucișarea indivizilor, cît și a raselor sau speciilor. Dominanța prezintă caractere generale similare la animale ca și la plante. Detailăm unele din concluziile lui Darwin însușite și dezvoltate de genetică: forma sălbatică își transmite, în general, îh mod dominant caracterele sale atunci cînd ea este încrucișată cu o formă cultivată sau Cu una metisată. Există mari diferențe. între forța de transmitere a domi- nanței de la o generație la alta de hibrizi. Hibrizii reciproci, după Darwin, nu sînt întotdeauna identici. Darwin, pe baza datelor din literatură, ca și a propriei sale experiențe, a considerat că în procesul transmiterii caracterelor sînt bine stabilite : că în prima generație caracterele sînt intermediare sau' dominante; — re- versiunea are loc în a două generație și în cele următoare; — ereditat’ea poate fi limitată prin sex; și că ereditatea are loc la perioade corespunză- toare ale vieții. Primele trei au fost confirmate și dezvoltate ulterior de genetica clasică. Totuși Darwin n-a reușit să se ridice la nivelul lui Naudin, în privința înțelegerii legii unif.ormităților hibrizilor în F1# 7. Darwin și-a însușit și dezvoltat teza lui Naudin asupra prezenței duble a fiecărui caracter în baza ereditară a hibridului, teză care circulă și azi. 8. Darwin a acordat o mare importanță fenomenului de latență și reversiune dar el nu a înțeles problema segregării, în toată amploarea ei. a - c. 3347 552 V. D. MAREA și colab. . 8- Pe lîngă elemente juste care au rămas, în problema segregării, el nu a văzut-o ca pe o formă, legică. 9. Darwin a studiat amplu mecanismele de transmitere ereditară. Prezentarea sa ne sugerează că mecanismele de transmitere sînt grefate pe mecanismele de perpetuare a speciilor. într-adevăr transmiterea carac- terelor ereditare se efectuează atît prin reproducere sexuată, cît și.asexuată,, după părerea lui Darwin. Prima joacă un rol însemnat în variația și unifor- mizarea caracterelor, în reversiune ca și în formarea de rase și specii noi. Darwin a dat o mare atenție factorilor limitanți ai încrucișărilor libere cum sînt: incompatibilitatea biologică a genitorilor, sterilitatea,, necontopirea unor caractere, hibridarea reciprocă ș.a. Darwin a arătat importanța și, de asemenea, rolul — uneori dăună- tor — al ăutofecundației prelungite timp de mai multe generații conse- cutive. Autofecundația ca problemă a fost mult și multilateral dezvol- tată ulterior. în problema fecundației prin încrucișare, Darwin a ajuns la gene- ralizări, care au avut și au încă o deosebită valoare metodologică în gene- tică. El a reușit să stabilească universalitatea legilor care guvernează formarea de hibrizi, legi comune regnului vegetal și ănimal. A demonstrat că sterilitatea în încrucișările intraspecifice și a descendenților lor cuprinde o gamă largă de efecte, putînd trece gradat de la zero la fecunditatea completă. Sterilitatea, la o primă încrucișare între specii, nu corespunde întotdeauna cu aceea a descendenților lor hibrizi; hibridarea reciprocă poațe prezenta grade de sterilitate deosebite’, sterilitatea la încrucișare poate corespunde cu poziția sistematică a genitorilor. 10. Darwin a adus contribuții apreciate și azi în studiul interre- lațiilor dintre hibridările sexuate, variabilitate și ereditate. El scoate în evidență printre alte rezultate rolul biologic al reproducerii sexuate, diri- jate, în obținerea și transmiterea caracterelor (prin variabilitatea combi- nativă). 11. Darwin acordă reproducerii asexuate un rol asemănător cu cel al reproducerii sexuate în producerea variabilității și transmiterea eredi- tară a mutațiilor, segregării și stabilizării caracterelor. El a dat o mare extindere studiului variațiilor mugurale; el admite capacitatea lor de a se transmite prin sămînță, dar el nu a urmărit, în mod concret, această formă ereditară. 12. Darwin a studiat îndelung mutațiile'. După el mutațiile pot fi consecințe fie ale încrucișărilor, reversiunii sau a variațiilor spontane. El le-a considerat ca pe un proces care reflectă modificări ale organizației sau ale constituției organismelor. Mutațiile pot prezenta diferite ampli- tudini. Transmiterea mutațiilor într-o populație a fost considerată de Darwin ca un proces complex. 13. Ni se pare că Darwin a simțit nevoia să acorde un substrat material caracterelor ereditare și că el a acordat gemulelor această proprie- tate (gemulele au fost identificate cu esențele specifice ale lui Naudin). Substratul material trebuie să reflecte, după Darwin, marea diversi- tate a caracterelor, intercondiționarea lor, capacitatea lor de a se trans- forma atît în caractere latente, cît și vizibile, ca și faptul că ele trebuie să se înmulțească (prin înmugurire, după părerea sa). Pentru Darwin, substratul material al eredității nu era imuabil, O variație ca să se poată ■9 OPERA LUI (DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 553 transmite trebuie să modifice substratul material ereditar pe care descen- denții l-au primit de la părinți. Teoria gemulelor, chiar dacă este identifi- cată cu teoria substratului material al caracterelor ereditare, a prezentat mai multe limite; ea nu a fost formulată adecvat. Nivelul de tratare a problemei substratului material al caracterelor •ereditare, din teoria pangenezei, se situează mult sub nivelul la care s-a ridicat Mendel în aceeași problemă. Dar unele din deducțiile lui Darwin în această problemă au fost reluate și amplu dezvoltate de teoriile ulterioare ale lui Năgeli, Weismann ș.a., înaintea redescoperirii teoriei lui Mendel. Aceasta ar fi, după părerea noastră, rolul pozitiv și istoric al teoriei pan- genezei, deși acest element a fost de asemenea insuficient elaborat. Reamintim că pe vremea lui Darwin nivelul de cunoștințe, destul de puțin dezvoltat, nu a dat suportul material, necesar unei astfel de teorii. Nu se descoperise încă amfimixia, cromozomii și meioza. Iar Darwin n-a știut să-și elaboreze singur suportul necesar teoriei caracterelor particulare, cum a făcut Mendel. 14. -Concepția lui Darwin în problema eredității, dacă o privim în ansamblu, a arătat și unele lipsuri și limite. Unele — semnalate mai înainte — erau datorate nivelului de cunoștințe ale timpului care n-au favorizat o dezvoltare corespunzătoare (cum sînt în special cele citate mai sus privitoare la meioză, fecundație și cromozomi). Altele sînt limitări datorită insuficientei tratării a problemei, cum a fost cazul segregației. Dar Darwin a comis și erori de apreciere cum sînt cele ale transmiterii mutilărilor. Darwin a folosit bine în Variațiile animalelor și plantelor... și în alte opere, matematica și statistica — mult mai bine decît biologii care l-au precedat — în studiul problemei eredității (deși le-a folosit uneori în calculul caracterelor dominante la unii hibrizi sexuali), nu a ajuns totuși la ideea că acest mod de apreciere a rezultatelor hibridării ar putea servi de criteriu obiectiv în aprecierea efectelor încrucișărilor hibride, așa cum a făcut Mendel și continuatorii săi. 15. Totuși judecînd, pe de o parte, lipsurile, limitele și erorile con- cepției sale, iar pe de altă parte ceea cea rămas pozitiv, nou și important din contribuția sa în problema eredității, avem dreptul de a-1 privi pe Darwin ca pe principalul precursor din perioada preclasică a geneticii, din cea de-a doua jumătate a secolului al XlX-lea. 16. Noi socotim că marea bogăție de date, afirmații, ipoteze, teorii și legi parțiale descoperite sau dezvoltate de Darwin în operele sale — deși dispersate și nefinisate într-o doctrină unică — sînt foarte importante și cuprind toate domeniile geneticii. Importanța lor justifică sugestia noastră de a considera totuși ansamblul lor, deși nefinisat, drept premisa unei a doua concepții a lui Darwin, în problema eredității. Noi propunem, de asemenea, ca nume acestei concepții nefinisate pe acel de : ,,concepția preclasică a geneticii”, a cărei bază în problema eredității a fost elaborată de Darwin. Noi nu propunem s-o numim ,,concepția premendelistă” ; aceasta deoarece cele mai importante din datele lui Darwin au precedat principala operă a lui Gr. Mendel ca dată de publicare, iar altele au fost elaborate și publicate după publicarea operei lui Mendel, dar înainte de redescoperirea ei. Primit în redacție la 24 aprilie 1972 RECENZII' K.Z. MORGAN, J. E. TURNER (Editors), Principles of Radidtibn Protection (Principiile protecției radiațiilor), John 'Wilcy, New York London Sydney, 1968, 642 p. în epoca noastră cînd energia atomică este pusă în slujba omenirii; sursele de radiații fiind folosite în viață cotidiană; protecția naturii Și a omului față de pericolul Contaminării radioactive are o importanță deosebită. Elaborată de un colectiv de specialiști de la Oăk Ridge National Laboratory (O.R.N.L.) și de la alte instituții științifice, prezenta lucrare constituie un prețios material docuriientăr în domeniul protecției față de acțiunea radiațiilor. ’ După prezentarea importanței protecției față de sursele naturale său experimentale’ de radiații, următoarele capitole sînt consacrate interacțiunii radiațiilor cu materia, unităților de măsură și principiilor de dozimetrie, detectare și măsurare a radiațiilor. Sînt prezentate detaliat diferite metode folosite în dozimetria radiațiilor; precum și sursele externe de radiații și expu- nerea internă la radiații. Capitolul Biofizica radiațiilor tratează calitatea radiațiilor, acțiunea lor directă și in- directă și teoria target, continuînd cu mutageneza, carcinogeneza și leukemogeneza produse de radiații, precum și alte forme de morbiditate și de scurtare a duratei de viață. Cunoscuții biologi A.C. Upton și R.F. Kimball de la O.R.N.L. au elaborat capitolul Biologia radiațiilor. Aici sînt descrise efectele radiațiilor asupra celulelor și componentelor celu- lare, insistîndu-se asupra efectelor Ia nivel cromozomal, întîrzierea diviziunii mitotice și inhi- barea sintezei ADN. în continuare sînt prezentate efectele moștenite ale iradierii și cele asupra animalelor, precum și simptomele sindromului de iradiere acută și doza LD60/3(l. După expune- rea factorilor care modifică răspunsul la radiații, capitolul se încheie cu descrierea efectelor radionuclizilor depozitați intern. Următoarele trei capitole tratează evaluarea dozelor în cazul expunerii omului șl efectele supraexpunerii asupra sa, gradele maxime de expunere externă și internă permise, precum și prezentarea instrumentelor de detectare și măsurare a radiațiilor. Lucrarea se încheie cu un capitol consacrat descrierii unor regretabile cazuri de accidente nucleare experimentale și prevenirea acestora. însoțită de 140 de figuri și schițe, de numeroase grafice și tabele, de indexuri de autori și subiecte, Principles of Radiation Protection se adresează atît specialistului, cît și amatorului, punînd la îndemîna lor principiile acțiunii radiațiilor asupra organismelor, precum și metodele de radioprotecție corespunzătoare. Gabriel Corneanu ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25. NR. 6, P. 555-556, BUCUREȘTI, 1073 556 ’ RECENZII ' 2 VIDA, G., Evolution in plants (Evoluția plantelor), Symposia Biologica Hungarica, Voi. 12, Akademiai Kiado, Budapest, 1972, 231 p. SliJii si cercelări ie BIOLOGIE Lucrările cuprinse în această carte au fost prezentate cu ocazia .Simpozionului „Evolu- ția plantelor”, simpozion organizat de Academia Ungară de Științe. Comunicările au fost sus- ținute Ia Institutul de biologie din Tihany între 1 și 4 septembrie 1970. Au participat oameni de știință din 14 țări, iar ca președinte al simpozionului a fost ales prof. dr. H. Lewis, Los Angeles, California, S.U.A. Din partea R.S. România — prof. dr. Traian I. Ștefureac a participat la lucrările acestui simpozion cu o comunicare referitoare la ontogenia și filogenia algelor verzi și Ia importanța acestora în sistematica vegetală. . Cele mai multe lucrări cuprinse în acest volum tratează problema evoluției unor grupe bine definite taxonomic și subliniază importanța ce o au în evoluția plantelor unii factori specifici ca poliploidia și adaptarea ecologică. Drept metodică și material utilizate. în investigarea procesului evoluției plantelor, lu- crările cărții includ fie citologia și citogenetica, fie citofotometria și cromatografia. în experimentările referitoare la evoluția plantelor s-a mai utilizat și fitotronul. Prin faptul că sînt prezentate în această carte cercetările unor oameni de știință din mai multe țări ale lumii,, prin metodica modernă de investigație și prin rezultatele obținute, cartea de față poate fi de o reală utilitate atît botaniștilor, cît.și geneticienilor și agronomilor intere- sați în problema evoluției lumii vegetale. . 1 N.- Pristavu SERIA BOTAWICĂ TOMUL 25.1973 Nr. 6 INDEX ALFABETIC ANGHEL I., Frecvența și tipul mutantelor induse de către etilmetan sulfonat (EMS) la Saccharomyces cerevisiae.................................... 3 237 BARBU VALERIA, Contribuții la studiul uredinalelor din masivul Piatra Mare 1 3 BIANU-MOREA MARIA, A. MÂRKI și CONSTANȚA OCHEȘANU, Ereditatea mutantului în „boboc roz” la Linum usitatissimum L. indus cu agenți alchilanți............................................................ 2 171 BÎLTEANU GH., GH. DUMITRU și RODICA PĂUN, Absorbția «5Zn la mazăre în funcție de variația conținutului de Mo, asociat cu NPK ................... 6 497 BUICULESCU ILEANA și ILEANA HURGHIȘIU, Modificări biochimice la plante sub influența poluării atmosferei...................................... 3 251 CAPETTI ELENA și GABRIELA FIȘTEAG, Contribuții la cunoașterea micro- micetelor (Erysiphaceae) parazite pe plante medicinale . ..................... 6 519 CHIFU TH., N. ȘTEFAN și DANIELA FLOREA, Vegetația din bazinul rîului Suceava (II)...................................'.............................. 4 303 CHIRILEI H., IOANA MOLEA, GH. DUMITRU și RODICA PĂUN, Foto- sinteza la arahide provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X . .. . .'..................................................... 4 321 CIOBANU AURELIA și N. SĂLĂGEANU, Modificări ultrastructurale deter- minate de endoxan asupra celulelor meristematice de grîu (Triticum aestivum L.)............................................................ 3 191 CIOBANU I.R. și AURELIA CIOBANU, Influența bioxidului de sulf asupra . fotosintezei, respirației și ultrastructurii celulare la Hordeum vulgare L. . . . 5 371 COLDEA GH., Pajiștile mezo-xerofile din Munții Plopiș................... 6 487 CONSTANTINESCU O. și G. NEGREAM, Adăugiri la Erysiphaceele României 4 279 DIHORU ALEXANDRINA, M. PARASCHIV și AURELIA CIOBANU, Cîteva efecte ale noxelor' industriale asupra vegetației........................... 2 177 DVORNIC VALENTINA, Cercetări asupra unor procese fiziologice la piersic în timpul perioadei de vegetație............................................... 2 141 ELIADE EUGENIA, Notă asupra unor specii de Erysiphaceae din flora României 3 195 ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 26, NR. 6, P. 557-559, BUCUREȘTI, 1973 3 INDEX ALFABETIC 559 558 INDEX ALFABETIC 2 GĂINA RADA și SILLI ELENA, Influență Cu și B asupra unor procese fiziologice la plantele de porumb .L.................................................. 2 151 GAVRILĂ I. și E. PASCU, Modificarea concentrației de amidon.la cartofi sub ' acțiunea cîmpiilui ulțrasonic . . . . . . . . ................... . 1 95 GAVRILĂ L. și CHIOȘILĂ L, Cercetări privind influența unor factori biotici asupra producției primare planctonice în condiții experimentale........... 4 331 GHEORGHIEȘ C., Formarea teleutosporilor ciupercii Puccinia recondita tritici pe samulastra de grîu..................................................... 5 431 GHEORGHIU A., ELENA IONȘSCU-MATIU, VICTORIA LUPULESCU, GH. GHEORGHIȚĂ, G. GAVRILESGU, Contribuții la studiul plantei Atropa belladonna L. din flora spontană, în vederea trecerii sale în culturi..... 6 537 GRUIA L., Contribuții la cunoașterea algelor acvatice din Ostrovul Moldova 1 23 IOACHIMESCU MARILENA, Influența temperaturii asupra creșterii și dez- voltării ciupercilor izolate pe lemnul din mină . .......’................... 2 167 IONESCU AL. și GH. NEAMU, Efectele biologice ale poluării și problema mediu- lui din zona Bîrsești (Tg.-Jiu)........................................... 3 261 IONESGU AL., M. RABEGA, R. STĂNESCU și C. RABEGA, Modificări fiziolo- gice și biochimice la vegetația zonelor siderurgice ..................... . 6 503 KOVĂCS ATT., Contribuții fitocenologice din Masivul Rez (jud. Harghita). I. Asociații forestiere.................................................... 1 33 MANOLIU AL. și M. RUS AN, Contribuție la cunoașterea micromicetelor din bazinul superior al rîului Suceava (I) . ............................... 3 197 MARGHITU VALERIA, Mutații induse Ia fasolea pentru boabe ..................... 6 531 MARTON AL., Acțiunea unor substanțe bactericide și fungicide asupra algei verzi Stichococcus bacillaris..................................... 1 79 MARTON AL., Cercetări privind acțiunea unor substanțe antibiotice și antiseptice asupra creșterii și diviziunii algei Stichococcus bacillaris ............... 4 341 MÂRZA V.D. și N.I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și unele probleme ale geneticii clasice (I) ................................................ 4 347 MÂRZA V.D. și N.I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și unele probleme ale geneticii clasice (II)....................................5 453 MÂRZA V.D. și N.I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și unele probleme ale geneticii clasice (III) ...................................................- 6 545 MIHĂILESCU I.GR., POLIXENIA NEDELCU și FLORlCA POPESCU, Influența fertilizării cu azot, fosfor și potasiu asupra acumulării subsțanțelor minerale tn diferite specii din pajiști de deal (Preajba, jud. Gorj).......... 3 215 OLIMIDV., Cunoașterea nevoii de elemente minerale a plantelor prin determinarea fotosintezei la fragmente de frunze ținute în soluții nutritive . ...... 1* 55 PEICEA I.M., Efectele poluării atmosferei asupra mușchilor din ztma Hunedoarei 5 435 PLĂMADĂ E., Considerații asupra unor briofite din Masivul Retezat rare în flora României. A. Hepaticae..................................................... 5 : 377 PRISTAVU N., Cercetări asupra reacției II de lumină în fotosinteză . ..... 1 61 PRISTAVU N. și K. WEGEMANN, Influența NO3~ și a NH4+ asupra meta- bolismului carbonului la alga DunalieUa tertiolecta........................ 5 425 POPESCU A. și V. SANDĂ, Cercetări asupra vegetației litoralului dintre Mamaia și Năvodari......................................................... 2 113 POPESCU A., Considerații asupra speciilor de Senecio L. din secția Jocoăaea(Thunb.) 1 Dumort.............................................................. ....'. 4 287 RACLARU P. și M. ALEXAN, Asociații vegetale palustre din defileul Dunării, Baziaș-Pojejena............................................................ 2 131 RACLARU P. și M. ALEXAN, Vegetația pajiștilor și cea ruderală din defileul Dunării, Baziaș-Pojejena........................................................ RAICU P., MARGARETA DUMITRESCU, VERONICA STOIAN, INNA BOR- ȘAN, B. VLĂDESCU și ȘTEFANIA STAICU, Dinamica procesului de refa- cere postiradiativă la Vicia faba............................................... RESMERIȚĂ I., Cartarea speciei Leontopodium alpinum Cass. din Carpații românești....................................................................... SĂLĂGEANU N. și AURELIA CIOBANU, Acțiunea criogeninei asupra ultra- structurii celulelor meristematice de grîu (Triticum aestivum).................. SANDA V. și A. POPESCU, Cercetări privind flora și vegetația din Delta Dunării ȘTEFUREAC TR.I. și I.M. PEICEA, Contribuții la cunoașterea briofitelor din defileul Oltului . . ........................................... . ........... ȘTEFUREAC TR.I. și CRISTUREAN I., Date briofloristice din vegetația dealu- rilor Bistriței (Bistrița-Năsăud) ....................................... ȘTEFUREAC TR.I., Profesorul și biologul Constantin Papp......................... ȘTIRBAN M. și GH. ȚÂRA, Variații ale conținutului de pigmenți asimilatori la diferite categorii de lăstari ai viței de vie................................... ȘTIRBAN M. și GH. ȚÂRA, Dinamica diurnă și sezonieră a fotosintezei la cîteva soiuri de viță de vie . ........................................................ ȘUTEU ST., A. ANDREICA și B. DIACONEASA, Cîteva date asupra acțiunii biologice a două insecticide organofosforice la alga Enteromorpha intestinalis TOMA M., Două Cyphellaceae noi în micoflora României............................ TITU H., ILEANA HURGHIȘIU și AURELIA BREZEANU, Influența razelor X asupra ultrastructurii cloroplastelor și conținutului lor în aminoacizi liberi la plantele de spanac (Spinacia oleracea L.) . ........... ȚIPA LIUBOV, Influența diferitelor concentrații de microelemente asupra acumulării biomasei la Oscillatoria agardhii..................................... ZINCA N. și P. IONESGU, Influența atacului produs de Agrobacterium iumefacies asupra unor procese fiziologice și biochimice din vița de vie.................... 3 205 3 243 5 385 4 275 5 399 4 43 4 313 5 467 2 159 3 . 227 6 513 4 301 2 107 1 69 1 87 Revista „Studii și cercetări de biologie. Seria botanică” publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, micro- biologie— fitopatologie. Sumarele revistelor sint completate cu alte rubrici, ca: 1. — Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, con- sfătuiri, schimburi de experiență tntre cercetătorii români și cei străini etc. 2. — Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute in țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele șl recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagini separate. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate In bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publi- cații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Independenței nr. 296, București. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria botanică”, paraît 6 fois par an. Toute commande ă l’ătranger sera adressâe ă ROMPRESFILATE- LIA, Boîte poștale 2001, telex 011631, Bucarest, Roumanie, ou ă ses reprăsentants ă l’âtranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par ies bureaux de poște ou chez votre facteur.