COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EMIL POP Studii si cercetări de BIOLOGIE Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU Membri: Academician ȘT. PETERFl; I. POPESGU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; prof. I. T. TARNAVSCHI; prof. TR. I. ȘTEFU- REAC ; dr. VERA BONTEA; dr. ALEXANDRU IONESCU; dr. GEORGETA FABIAN — secretar de redacție. SERIA BOTANICĂ TOMUL 25 1973 SUMAR Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și insti- tuții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la între- prinderea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. I. R. CIOBANU, AURELIA CIOBANU, Influența bioxi- dului de sulf asupra fotosintezei, respirației și ultra- structurii celulare la Hordeum. vulgare L................. 371 E. PLĂMADĂ, Considerații asupra unor briofite din Masivul Retezat rare în flora României. A. Hepaticae .... 377 I. RESMERIȚĂ, Cartarea speciei Leontopodium alpinum Cass. din Carpații românești.................................... 385 V. SANDA, A. POPESCU, Cercetări privind flora și vegetația din Delta Dunării.......................................... 399 N. PRISTAVU, K. WEGMANN, Influența NOf și a NH^ asupra metabolismului carbonului la alga Dunaliella tertiolecta . ............................................ 425 G. GHEORGHIEȘ, Formarea teleutosporilor ciupercii Puc- cinia recondita iritici pe samulastra de grîu ..... 431 I. M. PEICEA, Efectele poluării atmosferei asupra mușchi- lor din zona Hunedoarei..............................., . 435 V. D. MÂRZA, N. I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și . unele probleme ale geneticii clasice (II)................. 453 EVOCARE : Profesorul și briologul Constantin Papp . . 467 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ ........................................ 473 RECENZII ................................................. 481 APARE DE 6 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 296 BUCUREȘTI St. și cerc, biol,, seria botanică, t, 25, nr. 5, p. 369—484, București, 1973 INFLUENȚA BIOXIDULUI DE SULF ASUPRA FOTOSINTEZEI, RESPIRAȚIEI ȘI ULTRASTRUCTURII CELULARE LA HORDEUM VULGARE L. DE I. R. CIOBANU și AURELIA CIOBANU 5804:581.17:581.12:581.13:546.23:582.542 D ans ce travail sont prcsenies Ies răsultats de l’action de SO2 sur la photosynthese, la respiration et l’ultrastructure cellulaire. On a constată que le SO2 produit une răductionde l’intensită de la photosynthese et de la respiration, qui s’accentuent ă mesure que le temps d’action se prolonge et que Ie nombre des fumigations s’accroît. L’etude ultrastructurale a relevă la desti'uction des organites cellulaires. Poluarea atmosferei, în condițiile dezvoltării industriale, a devenit o problemă acută a contemporaneității. Plantele suferind influența no- civă a impurificării aerului, reprezintă în acest mod indicatori ai gradului de impurificare (1), (10). Plecînd de la acest considerent, ne-am propus să cercetăm efectele bioxidului de sulf asupra plantelor de orz (Hordeum vulgare L.), în condițiile fumigării controlate, urmărind influența sa asupra fotosintezei, respirației și ultrastructurii celulare. MATERIAL ȘI TEHNICI Ca material de cercetare s-au folosit plantule de orz, care au fost fumigate cu bioxid de sulf 1 gr/m3 aer, de trei ori succesiv la interval de 7 zile. Fumigarea s-a făcut intr-un dispo- zitiv special amenajat *. * Aducem mulțumirile noastre și pe această cale di‘. Al. lonescu pentru dispozitivul de fumigare pus la dispoziție. . ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 371-375, BUCUREȘTI, 1973 3 TNIFLUiENȚA so2 asupra UINIOR PROCESE CBLUUjARE la HORDEUM VULGARE 373 372 I. R- CIOtBANÎU, AURlEMIA CIOBAINIU 2 Intensitatea fotosintezei și respirației a fost determinată după metoda manometrică Warburg, la următoarele variante : 1) G = plante control nefumigate; 2) Vj = plante fumigate 1/2 oră; 3) V2 = plante fumigate 1 oră; 4) V3 = plante fumigate 2 ore. Pentru cercetările de microscopie electronică s-au fixat eșantioane recoltate din' locurile unde bioxidul de sulf a produs pete albicioase sau arsuri la nivelul frunzelor. Fixarea s-a făcut în soluție de glutaraldehidă 3 % în tampon cacodilat O,1M la pH = 7,2, timp de trei ore, Ia tem- peratura de 4°G. Apoi, eșantioanele au fost spălate în trei băi de tampon cacodilat și postfi- xate în soluție de acid osmic 2 %, în același tampon 3 ore la 4°C. După aceasta materialul a fost spălat cu apă distilată și deshidratat în seria de alcooli și inclus în araldită după tehnica Davis (4). Secțiunile au fost realizate la ultramicrotomul Tesla BS 490 A. Colorarea secțiunilor s-a făcut cu acetat de uranil 5 % în soluție apoasă urmată de colorarea cu citrat de plumb. Obser- vațiile au fost făcute la microscopul electronic JEM 7, funcționînd la 80 Kv. REZULTATE Macroscopic SO2 a determinat la nivelul frunzelor pete alb-gălbui, mai mult sau mai puțin întinse, cuprinzînd în unele cazuri toată suprafața limbului. Cu timpul petele se necrozează,, iar frunzele se usucă. Rezultatele experimentale privind influența bioxidului de sulf asupra fotosintezei sînt redate în graficul 1. Pe ordonată este prezen- tată valoarea fotosintezei exprimată în cm3 O2/gr/oră, iar pe abscisă va- riantele indicate mai sus și numărul de fumigări. în general s-a constatat o inhibare a procesului de fotosinteză la toate variantele, mai accentuată la plantulele care au fost supuse fumigării un timp mai îndelungat. Deo- sebirile dintre variante nu . au fost mari, existînd însă diferențe evidente între valorile lor și control. Influența bioxidului de sulf asupra respirației este redată în gra- ficul 2. Pe ordonată este prezentată intensitatea respirației, exprimată în cm3 O2/gr/oră, iar pe abscisă variantele experienței. S-a constatat că bioxidul de sulf a determinat inhibarea respirației plantelor, care s-a accentuat cu creșterea timpului de fumigare și cu numărul de fumigări. Observațiile de microscopie electronică s-au făcut atît la plante de control, cît și la plantele fumigate, pentru a se putea compara influen- ța bioxidului de sulf asupra diferitelor organite celulare. în planșa I sînt reprezentate aspectele electrono-microscopice ale unor organite celu- lare de la plantele netratate. Astfel, în structura cloroplastelor se observă stroma bogată în particule granulare, iar sistemul de membrane interne este bine reprezentat. Pachetele de grana sînt alcătuite dintr-o multitu- dine de tilacoide (pînă la 12—14 tilacoide), Mitocondriile de asemenea au stroma granulară, cu un sistem bogat de creste mitocondriale. Citoplasmă din jurul acestor organite este bogată în ribozomi. în figura 2 se observă și o parte din nucleul unei celule cu structura granular-fibrilară. în planșa II, figura 1, este redat un aspect celular de la plantele care au fost fumigate o singură dată timp de 30 de minute. Se observă că sistemul de membrane din cloroplaste este mai sărac, pachetele de grana cu tilacoide nu mai sînt așa bine reprezentate; totuși remarcăm Graficul 1. —Influența SO2 asupra intensității fotosin- tezei. Pe abscisă sînt date numărul de fumigări, iar pe ordonată este redată in- tensitatea fotosintezei în cm3O2/gr/oră. Nr. fu m(g ă ri Graficul 2. —Influența SO2 asupra intensității respira- ției. Pe abscisă sînt date numărul de fumigări, iar pe ordonată este redată intensitatea respirației în cm3O2/gr/oră. PLANȘA l 374 J- R- aiOlBANU, AU.REILIIA. ClOtBAMU 4 prezența sistemului de membrane în cloroplaste, .iar stroma cloroplastului nu pare să fi suferit. în ceea ce privesc mitocondriile, acestea au crestele puțin mai dilatate. în planșa II, figura 2, prezentăm aspectul structural al unui clo- roplast provenind de la plantele care au fost fumigate de trei ori a cîte 30 de minute fiecare fumigare. Se constată o distrugere aproape totală a pachetelor de grana, în locul lor fiind o substanță mai mult sau mai puțin amorfă (săgeata dublă). Spre periferia cloroplastului se mai pot observa existența unor pachete grana (g). în planșa III, figura 1, reprezentăm un cloroplast de la plantele fumigate o singură dată timp de o oră. Se constată de asemenea o distru- gere a sistemului de membrane asemănător cu cel găsit la plantele fumi- gate de trei ori, cîte 30 de minute de fiecare dată. La plantele fumigate de trei ori cîte O1 oră am întîlnit variate aspecte electrono-microscopice. Astfel, în unele cazuri, stroma cloroplastului este complet, distrusă (pl. III, fig. 2), rămînînd numai sistemul grana, alteori învelișul cloroplastelor este distrus și pachetele grana sînt răspîndite haotic în citoplasmă (pl. III, fig. 2) avînd capetele tilacoidelpr dilatate sub forma unor vezicule. în citoplasmă (pl. III, fig. 2) se observă anumite organite înconjurate de o membrană,, probabil mitocondrii cu stroma și crestele distruse. Aspectul electrono-microscopic demonstrează că celula este intrată. într-un proces de distrugere ireversibilă (pl. III, fig. 2). în planșa IV, figura 1, se observă un cloroplast al cărui înveliș este distrus, iar pachetele grana au tendință de a migra în citoplasmă. în alte cazuri sistemul de membrane al cloro- plastului este lipsit total de stromă, găsindu-se într-un fel de vacuolă provenită din distrugerea stromei cloroplastului (pl. IV, fig. 2). Capetele tilacoidelor sînt dilatate formînd vezicule mai mari sau mai mici, care duc la distrugerea sistemului de membrane (pl. IV, fig. 2). La plantele fumigate o singură dată timp de două ore, celulele din porțiunile alb-gălbui prezintă structura complet distrusă (pl. V, fig. 1), observîndu-se numai o substanță amorfă. Distrugerea citoplasmei și a organitelor sale a fost constatată și-în cazul cînd fumigareă s-ă făcut de două ori cîte două ore (pl. V, fig. 2). La plantele fumigate de trei ori a cîte două ore, de asemenea structura celulară este distrusă, în cehile găsindu-se o substanță amorfă și anumiți corpi multimembranoși de diferite aspecte, (pl. VI, fig. 1, 2), rezultați din degradarea organitelor celulare, macro - scopie corespunde stadiului de pete necrozate. Fig. 1. — Aspect celular de la plantele nefumigate : Cl = cloroplast, g = grana, S = stromă, M = mitocondrie. DISCUȚII După fumigarea plantulelor de orz cu bioxid de sulf, s-a ^constatat apariția primelor pete albicioase, după 12—24 de ore. Stratmann (1962), cercetînd efectul SO2 la secară și ovăz, a observat că plantele sînt mai sensibile în stadiile tinere de plantulă și în perioada de înflorire. / Studiind efectul aceluiași agent poluant, Magi 11 și colab. (1956) au constatat reducerea intensității fotosintezei la concentrația delmg/m3 aer, iar la concentrația de 0,60 — 0,75 mg/m3, sporirea asimilației, prin creșterea compușilor sulfhidrilici. Fig. 2. — Idem : Cl = cloroplast, g — grana, M = mitocondrie, N = nucleu. PLANȘA II PLANȘA III Fig. 1. — Aspectul organitelor celulare de la plantele supuse fumigării cu SO2 timp de 30 minute : CI = cloroplast, g = grana» M = mitocondrie. Fig. 1. — Aspectul unui cloroplast de la plantele fumigate o singură dată timp de o oră : CI = cloroplast, g = grana. Fig. 2. — Aspectul organitelor celulare de la plantele supuse lumigării cu SO2 cîte 30 minute : CI = cloroplast» g = grana. Fig. 2. — Aspectul organitelor celulare de la plantele fumigate de trei ori, timp de o oră fiecare fumigare : g = grana. PLANȘA. IV g..1. —.Aspectul, unui, cloroplast. în dezorganizare de la plantele fumigate ' y ' de 3 ori, timp de cîte 1 ora: g = grana..................... PLANȘA V Fig. 2. — Idem, cloroplast cu tilacoidclc in dezorganizare. Fig. 1. — Aspect celular de la plantele fumigate o singură dată timp de două ore, organitele celulare sînt distruse. Fig. 2. — Aspect celular de la plantele fumigate de două ori, timp de două ore fiecare fumigare, organitele celulare sînt distruse. PLANȘA. VI Fig. 1. — Microfotografie de ansamblu a mai multor celule, de la plantele fumigate de 3 ori, fiecare fumigare timp de 2 ore. Toate organitele celulare sînt distruse. 5 INFLUENȚA SO2 ASUPRA UMOR PROCESE CBLUjUABE LA HORDEUM VULGARE 375 De asemenea, Oostones a experimentat cu bioxid de sulf constatînd apariția de leziuni acute foliare, caracterizate prin dezorganizarea prema- tură a țesuturilor și necrozarea acestora. în ceea ce privește mecanismul de pătrundere al bioxidului de sulf în țesuturile plantelor, se consideră că agentul poluant intră prin stomate. în camera substomatică, bioxidul de sulf se dizolvă formînd anionii de SO3"_ și HSO3-, în concentrații mai mici sulfiții pot fi oxidați la sul- fați și încorporați în metabolismul normal al plantei, ceea ce duce la creșterea conținutului de sulf așa cum au arătat Thomas și colab. (10), Breunan și Leone (2). De asemenea poate avea loc reducerea sulfitului la S“~, proces legat de transportul de electroni în fotosinteză (Schmidt și Trebst, 1969). în concentrații mai mari, anionii SO^ “ și HSO;Ț produc leziuni morfologice cu repercusiuni asupra fiziologiei plantei (Z i e g 1 e r, 11), așa cum, dealtfel, am obținut în experiențele noastre — scăderea intensi- tății respirației și fotosintezei, iar la nivel ultrastructural, distrugerea organitelor celulare. Z i e g 1 e r (11) a constatat că SOf " este competitiv cu anionul HCO^, sugerînd ideea că SO^ “ se poate adiționa la diferite enzime (ribulos- difosfat-carboxilazei) pe aceeași cale ca și CO2, perturbînd procesul de fotosinteză. Desigur mecanismul intim de acțiune al SO^- este destul de com- plicat, dueînd în ultimă instanță la distrugerea organitelor celulare. Fig. 2. — Aspectul unei celule de la plantele fumigate de trei ori, timp de două ore fiecare fumigare. Organitele celulare sînt distruse și se formează corpi lamclari. BIBLIOGRAFIE 1. Barnea M., Ursu P., Proiecția atmosferei împotriva impurificării cu pulberi și gaze. Edit. medicală, București, 1969. 2. Bbeunan E., Leone Ida, Phytopath., 1968, 58, 1661 — 1664. 3. Costones A. C., Phytopath., 1959, 60, 994—999. 4. Davis J. M., Nature, 1959, 183, 4655, 200. 5. Ionescu Ai.., Efectele biologice ale poluării mediului, Edit. Academiei, București, 19 73. 6. Ionescu Al., Elvira Grou, Rev. Roum. Biol., Ser. Botanique, 1971, 16, 4, 263 — 271. 7. Magill P., Holden F., Ackley Ch., Air pollution handbook New York, Toronto, London, McGraw Hill, 1956. 8. Schmidt A., Trebst A., Biochem. biophys. Acta (Amst), 1969, 180, 529. 9. Stratmann Hant von H., Experimentell Untersuchungen liber die Wirkung von SO2 auf die^Vegetation Forschungerichte des Landes Nordrhein Westfalian, 1960, 884, 63. 10. Thomas N. D., Hendricks R. N., Collier T. R., Hill G. R., Plant Physiol., 1944, 18, 345-371. 11. Ziegler I., Planta (Beri.), 1972, 103, 155-163. 12. Walter W., The use planis as indicators of air pollution. Air. Wat. Pollut. Int. J. Pergamon press, 1966, 10, 99-111. Institutul de științe biologice Primit în redacție la 24 ianuarie 1973 CONSIDERAȚII ASUPRA UNOR BRIOFlTB DIN MASIVUL RETEZAT RARE ÎN FLORA ROMÂNIEI. A. HEPATIC AH DE E. PLĂMADĂ 582.32:581.9(498) In den Jahren 1964 -- 1971, wurden im Retezat-Massiv, insbesonderc in der wissenschaftlichen Reservation, bryologische Forschungen durchgefUhrt. Im gesammelten tind verarbeiteten Material (mehr als 2000 Proben), habe ich auch viele fur die Bryoflora unseres Landes, seltene oder sehr seltene Taxa identifiziert. In der vorliegenden Arbeit wird ein Teii von diesen (Kl. Hepaticae) mit einer groBeren bryofloristischen tind phytogeographischen Bedeutung beschrieben. Einige Taxa (im Text mit x bezcichnet) sind neu ftir das Land, andere hingegen (im Text mit + bezeichnet) sind neu tur das Retezat-Massiv. Fiii' den GroBteil dieser Taxa werden auch einige originale Tafeln dargestellt. Cercetarea florei briologice din Munții Retezat a atras atenția bota- niștilor mai ales începînd cu a doua jumătate a secolului 19 și în primele două decenii din secolul 20 (1846 — 1914). Deși în această perioadă nu putem vorbi de existența unor studii briologice sistematice, totuși datele sînt destul de numeroase și flora briologică a acestui masiv este în parte relativ bine cunoscută. Primele date aparțin lui J. C h. G. B a u m g a r t e n (2) din anul 1846 care publică din Retezat doar trei specii: Sphagnum squarrosuw, Diphyscium foliosum și Polytrichum gracile, care apoi în 1866 sînt amin- tite și de către F. Schur (27). Contribuții mai importante le găsim însă în lucrările publicate de către L. Simonkai (28), M. Fuss (9), F. Hazslinszky (14), M. Pdterfi (23), V. Schiffner (26), Al. Borza (7) și C. P a p p (18). Alte date cu totul sporadice le aflăm și în unele publi- cații aparținînd următorilor autori: J. J u r a t z k a (15), K. De - m e t e r (8), K. L o i 11 e s b e r g e r (16), I. G y o r f f y (10), (11), ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 377-384, BUCUREȘTI, 1973 378 E. PLĂMADĂ 2 379 (12), F. tax (21), M. Hala s z (13), C. Papp (19), T r. I., Ș t e - fureac (31), (32), (35), (37), Ă. Bor os și L. Vajda (4), (6) ș.a. Dacă luăm în considerare anul 1934, cînd prin studiile făcute de către Al. Borza se aduc și ultimele contribuții mai importante asu- pra brioflorei din Retezat (det. J. P o d p e r a), urmează o perioadă de circa 30 de ani pînă la cercetările întreprinse de noi, perioadă în care, cu excepția unor date cu totul răzlețe, nu s-au mai făcut nici un fel de cer- cetări asupra florei briologice din acest masiv x. Cercetările întreprinse de către noi în masivul Retezat, mai ales în Rezervația științifică, au. început ocazional în anul 1964, iar în mod sistematic din anul 1965. în materialul colectat și prelucrat îh laborator (peste 2000 de probe), am identificat și mulți taxoni rari sau foarte rari în: brioflora țării noastre, în lucrarea de față ne vom ocupa tocmai de aceste elemente briofloristice (cl. Hepaticae) a căror importanță areal-geografică este mai deosebită. Unele dintre acestea nu cunoaștem să fi fost semnalate încă în țară (notate în text cu*). Din acest motiv vom insista ceva mai mult asupra lor. în același timp, considerăm necesar ca pe lîngă datele de ordin ecologic și fitogeografic să facem și scurte descrieri morfologice' pentru unii taxoni, mai ales pentru cei a căror prezență o semnalăm pentru prima dată la noi. Tot în acest scop vom prezenta și unele planșe. Majoritatea taxonilor enumerați în această lucrare (notați în text cu +) șînt noi pentru masivul Retezat. PARTEA SISTEMATICĂ + Sphenolobus minutus (Crantz) Steph.* var. cuspidatus Kaal. (fig. 1 a—d). Valea Gemenea lîngă Casa laborator, pe pietre și stînci în pădure. + Anastrepta orcadensis (Hook.) Schiff. (fig. 2 a—e). Valea Ge- menea lîngă Casa laborator, pe, solul de pe Stînci. în țară se cunoaște din următoarele stațiuni: Codrul Slătioara-Suceava (29), Vf. Giumalău (30), Vf. Rarău (36); M-ții . RodneiVf. Inău (30), Pietrosul Borșei (33); M-ții Harghita (4); M-ții Bucegi (36); M-ții Făgăraș la Lacul Bîlea (6) și în Maramureș : Vf. Puzdra (6). Atlantic, mezofil,. sciafil, saxi- humicol, acidofil. -ț- Lophozia ascendens (Warnst.) Schuster (fig. 3 a—d). Valea Pîrgului, valea Zlătuia, Tăul Negru, pe lemne putrede și solul de pe pietre. O cunoaștem și din : Maramureș, Harghita, Lacul Roșu (4), Piatra Mare, Cristianul Mare-Brașov (6), valea Mălăești-Bucegi (6) și Răcătău-Cluj (6). Circumpolar, montan, mezofil, sciafil, humi-saprolinicol, acidofil. ; Lophozia incisa (Schrad.) Dum.* var. inermis K. Miiller. Valea ; Pîrgului în zona fagului (leg. L. Vajda, 9.VII.1968). -p Gymnocolea acutiloba (Kaal.) K. Miiller. Valea Rîului Mare la i Gura Zlata, pe solul de pe pietre, în pădure (leg. L. Vajda, 10.VII.1968). : Circumpolar, mezofil, sciafil, teri-saxicol, acidofil. 1 Noi nu ani luat în considerare și datele din publicațiile lui Si. Păli (1962, 1964), care * s-au dovedit a fi fictive. 380 —— £_ plămada 4 + Plectocolea obovata (Nees) Mitt. (fig. 4 a — d). Pîrîul Rovine, pe pietre umede. Ne este cunoscută și din Făgăraș : Vf. Negoiul (16); M-ții Bihorului: Buteasa (24) și Brașov ? (20). Circumpolar, montan, higrofil, sciafil, saxicol, acidofil. + Solenostoma cordifolium (Hook.) Steph. (fig. 5 a — d). Pe pîrîul Rovine lîngă Casa laborator Gemenea, pe pietre umede (bolovănișuri de cascadă), asociată cu Pellia epiplvylla. Specie rară, la noi fiindu-ne cunoscută numai din Maramureș (4), stațiune citată și în R a b e n - horst (17). Circumpolar, higrofil, sciafil, saxicol, acidofil. , + Marsupella funchii (Web. et Mohr.) Dum. (fig. 6 a ~f). Coasta Bîrlei, pe pămînt. Eurasiatic, montan, mezofil, sciafil, tericol, acidofil. în țară mai cunoaștem și următoarele stațiuni: lezerul-Făgăraș (16). (20); M-ții Gilăului : Dobrin (11); M-ții Rodnei: Inău (cf. I g m â n d y, 1943)2 (20) și M-ții Bîrsei: Ciucaș (6). + Marsupella varians (Lindb.) K. Miiller (fig. 7 a—i). Șeaua Rete- zatului, pe pămînt umed în pajiști alpine. Ne este cunoscută și din M-ții Bucegi (35). Arctic, alpin, higrofil, fotofil, tericol, acidofil. Gymnomitrium concinnatum (Sightf.) Corda* var. ambigua Kaal. (fig. 8 a — g). Spre deosebire de specie, vîrfurile lobilor sînt ± obtuzi, unele frunzișoare sînt foarte asemănătoare cu G. obtusum (fig. 8 b), altele mai puțin obtuze (fig. 8 c, e, f), iar altele chiar mucronate. A r n e 11 (1) presupune că ar putea fi vorba și de un hibrid între G. concinnatum XG. obtusum. în acest caz ar trebui să admitem că în aceste locuri din Retezat se află și G. obtusum, specie încă nesemnalată la noi., + Scapania helvetica Gottsche (fig. 9 a—d). Lîngă Tăul Negru, în aval de Tăul Porții, pe pămînt umed, lîngă zăcători de zăpadă. Ne este cunoscută și din Bucegi: Vf. cu Dor, Piatră Arsă, Piatra Mare (6). Central- european, alpin, higrofil, fotofil, tericol, acidofil. + & mucronata Buch (fig. 10 a — d). Valea Zlătuia în zona fagu- lui, valea Rîului Mare la Gura Zlata, pe lemne putrede și pietre. Ne este cunoscută și din : Făgăraș (25), (6); Brașov : Piatra Mare (6); Bucegi: Vf. cu Dor (6); M-ții Cibinului: Găușoara (6); M-ții Gilăului: Someșul Rece (6) și de la Orșova (Plămadă, 1970)3. Circumpolar, mezofil, sciafil, humi-saxicol, acidofil. ' * Cepaloziella elegans (Heeg.) K. Miiller. Plante fine, de 2—3 mm lungime, frunzișoare foarte mici și așezate lax spre bază și din ce în ce mai mari și apropiate spre vîrf, fără propagule, rizoizi hialini, periant cilindric, cutat și slab crenelat în vîrf; frunzișoare bilobate, sinusul. 1/2 — 2/3, lobi ascuțiți prin 1—2 celule, marginea întreagă sau slab crenelată, la cele terminale evident dințată; celulele cu pereții groși, iar în lățimea unui lob se află 6—10 rînduri. Toate caracterele corespund speciei tipice și planșelor din literatură (17). Valea Gemenea, pe stînci în pădure. Arctic, alpin, mezofil, sciafil, saxi-arenicol,, acidofil. 2 Scripta Bot. Musei Trans., 1943, 4—7, p. 49, (Herbarul Univ. Cluj. leg. K. Demeter, 15 august 1888). 3 St. și cerc, biol., Seria botanică, 1970, 22, 5, 389. Fig. 6. — Marsupella funckii (Web. et Mohr) Dum. : a — porți- Fig. 7. — Marsupella varians (Lindb.) K. Miiller : a— b — por- une din plantă; b — e —frunzișoare; f — rețea celulară din vîrful țiuui de tulpinițe; c —periant cu frunzișoare; d—h — frunzi- frunzișoarei (orig.). șoare; i — rețea celulară mediană a frunzișoarei (orig.). 382 E. PLĂMADĂ 6 383 + Madotheca baueri Schiff. (fig. 11 a — f). Valea Zlătuia, valea Turcului, valea Gemenea, pe lemne putrede, scoarță de fag, pe pietre și stânci umede. Ne este cunoscută din Bucegi (valea Mălăești), Brașov (6) și insula Ada-Kaleh (Tr. Ștefureac și Gh. M i h a i, 1968)4. European, montan, mezofil, sciafil, saxi-humicol, indiferent (slab acid). + Frullania fragilifolia Tayl. Valea Șesele, Pîrgului, Zlătuia, pe pietre în albia pâraielor. Noi o cunoaștem din puține stațiuni: Parâng Fig. 8. — Gymnomilrium conciiinatum (Sightf.) Corda var. am- bigua Kaal.: a — habitusul plantei (x 3); b— f — frunzișoare; g — porțiune apicală din frunzișoară cu celule (orig.) Fig. 9.— Scapania helvelica Gottsclie : a—porțiune din plantă; b — c—frunzișoare ; d—porțiune apicală din frunzișoară; e—pro- pagule; f — anteridium (orig.). Fig. 10. — Scapania mucronata Bucii: a — porțiune ■din plantă; b — frunzișoară; c—rețea de celule medi- ane ; d — propagule (orig.). Fig. 11. — Madotheca baueri Schiff. : a — porțiune detulpiniță cu amfigastre (e) și lobi ventrali (d) ai frunzișoarelor; b—c — frunzișoare; f — rețea de celule mediane a frunzișoarei (orig.). (J. Barth, 1883), după Tr. Ștefureac (34), M-ții Gilăului la Răcătău (11) și din Maramureș (4). Central-european, montan, mezofil, sciafil, saxicol, acidofil. 4 St. și cerc, biol., Seria botanică, 1968, 20, 4, 297. 384 ■ E. PLĂMADĂ »■ BIBLIOGRAFIE 1. Armele S., llluslraled Moss Flora of Fennoscandia. I. .Repaiicae, Lund, 1956. 2. Baumgarten J. Ch. G., Enumeratio siirpium magno Transsilvaniae principatul. IV. Cibinii, 1846. 3. Berghen C. V., Flore generale de Belgique, Bruxelles, 1955 — 1957, I, 1 — 3. 4. Boros Â., Acta Biol. Acad. Sci, Hung., 1951, 2, 4, 369. 5. — Bryogeograpghie und Bryoflora Ungarns, Budapesta, 1968. 6. Boros Â. u. Vajda L., Rev. Bryolog. et Lichen., 1967, 35, 1 — 4, 216. 7. Borza Al., Bul. Grad. Bot. Muz. Cluj, 1934, 1-2, 1. 8. Demeter K., Term.-tud. Kozlem., 1884, 16, 225. 9. Fuss M., Archiv d. Ver. Sieben. Landeskunde, 1877 — 1878, 14, 650. 10. Gyorffy I., Magy. Bot. Lapok, 1903, 2, 146 ; 1909, 8, 51 ; 1921, 20, 44. 11. — Folia Cryptog., 1924, 1, 1, 25. 12. Gy6rffy I. et Peterfi M., Bot. Miîz. Fiizetek, 1915, 1, 9. 13. Halâsz M., Ann. Mus. Nat. Hung. (Pars Bot.), 1941, 35, 177. 14. Hazslinszky F., A Magyar birodalom moh-fldraja, Budapesta, 1885. 15. Juratzka J., Die Laubmoosflora von Osterreich-Ungarn, Viena, 1882. 16. Loitlesberger K., Ann. d.k.k. Naturhist. Hofmus., Viena, 1898, 13, 189. 17. Muller K., Die Lebermoose Europas, în Rabenhorst, Kryptogamen-Flora, Leipzig, 1956 — 1957, VI, 6 — 9. 18. Papp C., Bul. Grăd. Bot. Muz. Cluj, 1937, 17, 3-4, 159 ; 1940, 20, 3-4, 116. 19. - Bul. Grăd. Bot. Muz. Cluj, 1944, 24, 3-4, 97. 20. — Briofițele din R. S. România (determinator), 1970, An. Șt. Univ. ,,A1. I. Cuza” Biol., Iași, 1967, 3. 21. Pax F., Grundziige der Pflanzenverbreitung in den Karpathen, II, 1908, Leipzig. 22. Peterfi M., N6v. KOzIem., 1902, 1, 2, 65; 1904, 3, 137. 23. — Hunyadmegye lombosmohâi. în „Hunyadmegye lorlenelei As râgeszeti târsulata”, 1904, 73-116. 1 24. — Math. Term.-tud. Kozlem., 1908, 30, 3, 1. 25. P6cs T., Ann. Hist. Nat. Mus. Nat. Hung (Ser, nov. IX), 1958, 50, 107. 26. Schiffner V., Magy. Bot. Lapok, 13, 302. 27. Schur F., Enumeratio Plantarum 2'ranssilvaniae, Vindcbone, 1866. 28. Simonkai L. (Simkovics), Math. Term.-tud. Kozlem., 1872, 10, 65, 29. Ștefureac Tr., An. Acad. Române, 1941, 16, 27. 30. - Bul. Grăd. Bot. Muz. Cluj, 1945, 25, 173. 31. - Bul. Grăd. Bot. Muz. Cluj, 1948 (1949), 28, 3 - 4, 218. 32. - An. Acad. R.P.R., Seria A, 1949, 2, 21, 687. 33. - Bul. științific, 1952, 4, 2, 381. 34. - Bul. științific, 1955, 7, 3, 525. 35. - Bul. st. Secția biol.-St. agr., 1955, 7, 3, 589. 36. — ,,Ocrotirea naturii”, 1963, 1, 85. 37. — Studii briologice tn unele formațiuni de vegetație din România, București, 1969. 38. Ștefureac Tr., Popescu A. și Lungu L., St. și cerc, biol., 1959, 11, 1, 7. Centrul de cercetări biologice Cluj Sectorul de geobolanică Primit în redacție la 3 februarie 1973 CARTAREA SPECIEI LEONTOPODIUM ALPINUM CASS. DIN CARPATIT ROMÂNEȘTI DE I. RESMERIȚĂ 582.098 : 581.9(498) Les informations bibliographiques et Ies donndes recueillics sur le terrain ont permis de rădiger une carte avec la răpartition de l’espece Leontopodium alpinum de la chaîne carpatique roumaine (fig 2). On prăsente des donnâes ăcologiques, phytocenologiques et arâalographiques qui peuvent caractăriser complement l’espece L. alpinum ainsi que des donnies ar6alo- graphiques sur le genre Leontopodium (fig. 1). Genul Leontopodium Cass., care cuprinde 72* specii — din care 5 sînt horticole — este răspîndit în patru continente, respectiv în Asia, Europa, Australia și America (de Sud). Arealul compact de răspîndire se conturează în Asia Centrală, care este dealtfel și centrul genetic, de unde a iradiat în celelalte trei continente, ca și în unele insule din Oceanul Pacific. în Europa prezintă un areal mai extins decît în America și Aus- tralia, dar în aceste trei continente genul este reprezentat prin populații ce aparțin la cîte o specie în Europa și Australia și la două specii în America de Sud. Arealul disjunct al genului, ca și al unor specii, confirmă o filogenie străveche, cu un istorie zbuciumat de conturare a continentelor și de tectonica lor. Pentru a avea o imagine cît mai fidelă asupra arealului pe specii, credem necesar să enumerăm taxonii descriși, pînă în prezent, cu indi- carea locului unde au fost identificați. Leontopodium alpinum Cass., Asia Centrală și Europa; L. arbuscula Beauw., China (Yunnan); L. an- tennaroides Socz., Asia Centrală; L. albogriseum Hand. — Mazz., China (Yunnan); L. aurantiacum Hand. — Mazz., China; L. bracliyactis Gandoger, Himal.; L. beerianum Beauw., Tirol; L. bonatii Beauw.; L. coreanum China Nakai, Coreea; L. caespitosum Beauw., Turkestan; * După datele ultimelor fascicule din Index Kewensis. ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25. NR. 5, P. 385-398, BUCUREȘTI, 1973 2—c. 3188 3 86 ' I- BESIMERUTĂ 2 * L. caspitosum Diels, China (Yunnan); L. chamaejasme Beauw., Himalaia ; L. calocephalum Beauw., China; L. chuii Hand.-Mazz., China; L. cela- vayanum Hand. Mazz., China (Yunnan); L. dubium Beauw. Mazz., Hima- laia ; L.evax Beauw. Mazz., Himalaia; L. fedstchenkoanum Beauw., Tur- kestan; L. fischerianum Beauw., Turkestan; L. francheți Beauw., Tibet (China); L. fimbrilligerum Drumm., India orientală; L. foliosum Beauw., China; L. futtereri Diels, China; L. forrestianum Hand. Mazz., China (Tibet); L. hastatum Beauw., China (Szechaun); L. hallaissanense Hand. Mazz., Coreea (Quelpaert); L. haplophylloides Hand. Mazz., China; L. giraldii, Diels, China (Tibet); L. gnaphalioides Hieron., Ecvatof;,L. gra- cile Hand. Mazz., China; L. jamesonii Beauw., Turkestan; L. jacotiAnum Beauw., Himalaia; L. kurilense Takeda, Ins/ Gurile; L. kantschiaticum Komarov, Kamciatka; L. liniarifolium Benth., Bolivia ; L. leontopodioides Beauw., Taiwan (R. P. Chineză) L. meridithae F. Muell, Australia (Tasmania);? L. monoicum^^vAh., Spania (Granada); L. microphyllum Hayata. Ins. Taiwan (R. P. Chineză); L. makianum Kitamura, Nepal; L. muscoides Hand. Mazz., China; L. niveum Hand. Mazz., China; L. ochroleucum Beauw., Turkestan; L. palibinianum Beauw., Siberia maritimă; L. paradoxum Drumm., India Orientală; L. perniveum Honda, Japonia; L. rosmarinoides Hand. Mazz., China (Sikang); L. roseum Hand. Mazz., China ; L. sibiricum . Cass., Asia boreală și occidentală; L. sachalinense Miyabe et Kudo, Ins. Sahalin; L. sinense Hemel., China; L. strachoyi Clarke, Himalaia, Tibet; L. shinanense Kitamura, Japonia; L. spatulatum Kitamura, Japonia; L. smithianum Hand. Mazz., China; L. stoechas Hand. Mazz., China; L. thomsonianum Beauw., Himalaia; L. soulliei Beauw., China; L. tata- ricum Kom., Siberia ; L. villosum Hand. Mazz., China ; L. wilsonii Beauw., China occidentală. Avînd în vedere că în lucrare ne ocupăm detaliat numai .de L. al- pinum Cass. (= Gnaphalium leontopodium Scop., — Antennarid leon- topodium Gaerth., = Leontopodium umbellatum L. = L. leontopodium Reiser), ne vom opri asupra acestei specii, desigur centrat pe arealul ei din Carpații românești. în flora României sînt două forme: f. laxiflorum (Roch.) Borza și f. intregaldense Borza., în Europa de apus s-au diferențiat, forme ca și varietăți, sau chiar specii horticole, după cum vom vedea la subcapitolul respectiv. • ' . GENEZA ȘI ECOLOGIA Leontopodium alpinum are centrul genetic în Asia Centrală, fiind un element altaic-alpin. S-a format într-un climat xeric, ceea ce explică acoperirea plantei cu o pîslă de peri mai mult sau mai puțin deasă, care are rolul de a reduce procesul de evaporație. Explicația dată de unii autori că acest înveliș ar proteja planta contra temperaturilor scăzute nu corespunde adevărului (39). însuși faptul că atunci cînd este cultivată, respectiv aprovizionată cu apă la discreție, își pierde în bună parte perii ce formează pîsla de acoperire, este un indiciu în plus că acest înveliș constituie un scut de apărare contra evaporației. 3 LEONTOPODIUM ALPINUM ÎN 'C1A1RPÂȚM ROMÂNEȘTI 387 ' Exigențele ecologice reclamă ecotopuri bogate în cationi de calciu și numai rareori se instalează în afara substratului litologic calcaros. H e g i (39) arată că este o plantă calcofilă obligatorie, și ca urmare pre- feră biotopurile de pe calcare. Ca mai toate speciile ,cu geneză stepică,. L. alpinum are nevoie de soluri bogate în carbonați de calciu, sau roci bazice. Așa, H e g i (39) subliniază că specia vegetează în condiții bune "pe toate solurile din răsăritul Alpilor, dar în Alpii Centrali se cantonează numai în ecotopuri cu soluri formate pe roci calcaroase. Și în țară la noi vegetează bine și pe alte roci decît cele de calcare. Așa în Munții Cozia vegetează în biotopuri cu roci gnaisuri de Cozia, iar în Munții Făgăraș a fost identificată în stațiuni cu șisturi filitoase, cloritoase sau serice- toase. Gnaisurile de Cozia au un caracter acid, pe cînd șisturile din Făgăraș au un caracter bazic. La fel prezența speciei în anturajul dominant al speciilor Festuca supina și Festuca picta (19), (66), care, ocupă soluri for- mate pe alte substraturi litologice, decît cele calcaroase, demonstrează, că pot fi și ecotipuri în cadrul speciei mai puțin exigente la calciu. AREALUL PE GLOB Deși în unele lucrări (79) se limitează arealul lui L. alpinum la Europa, considerînd-o ca o vicariantă a lui L. ochroleucum cu arealul în Asia Centrală, totuși acceptăm părerea autorilor din Europa Centrală, (39), (44), (.49), (58), (78), care susțin că are o extindere mare pe două continente, Asia și Europa (fig. 1). Aceștia arată că în stepa din sudul Siberiei, ca și în munții înalți din Asia Centrală, L. alpinum este o plantă comună. Așa în Tibet formează un covor ierbos des și de talie înaltă, iar în Siberia de sud intră în pajiști ca o plantă comună (40). De aici din Asia Centrală prin Siberia, planta a înaintat spre Europa. Hegi (39) este de părere că planta a migraț în Europa în cuaternar. Și M o r a r i u și colab. (43), (44) susțin că planta a pătruns în Europa în perioada cu climat rece și uscat din glaciațiune, ajungînd probabil pînă la Oceanul Atlantic. După E. P o p (59), specia a ajuns în Europa respectiv și pe plaiurile românești, probabil pe la sfîrșitul terțiarului și începutul cuaternarului, care ipoteză este mult mai verosimilă decît a celorlalți autori pe care i-am citat. Ne îndeamnă să afirmăm aceasta faptul că în cuaternar Marea Siberiană a despicat uscatul ’ euro-asiatic în două, interpunîndu-se în calea migrării plantelor din Asia spre Europa. Dar și această ipoteză este oarecum clătinată de existența celor două areale disjuncte din zilele noastre. Aceasta cu atît mai mult cu cît. planta lipsește din Urali și Caucaz, ceea ce face ca specia să aibă două areale disjuncte bine conturate : unul asiatic și altul european. în cadrul primului areal specia este prezentă în toți munții înalți din centrul și răsăritul Asiei. Se dezvoltă bine în Pamir, Turkestan, Afga- nistan — unde urcă pînă la 4 200 s.m. — apoi în Himalaia unde înaintează pe altitudine de. la 3000 m pînă la 5 400 (6 000 m), Tibet etc., ajungînd pînă în Japonia (39), (40). 389 388 ' I. BESMERIfȚA - 4' în Europa crește în Munții Carpați, Balcani, Alpii Ilirici, Alpi, Pirinei, Abruzi, Dinarici etc. Pe altitudine urcă de la 230 m în munții din Alpii Austriei și pînă la 2 800 (3 400) m în Alpii Elveției. în toți acești munți ocupă, parcă cu predilecție, fisurile pereților abrupți ai cal- carelor, unde planta pare că s-a cățărat pentru a se salva de la pieirea ce i-o pregătește omul, odată cu extinderea turismului. Fig. 1. — Arealul genului Leontopodium pe glob (harta lui Walter completată de I. Resmeriță). ARIA DE RĂSPÎNDIRE ÎN ROMÂNIA în interiorul Carpaților românești, specia este prezentă în stațiuni de la 490 m s.m. la locul numit Cuptor din Cheile Bîmețului (73) și pînă la 2 500 m s.m. pe vîrful Omul (Al. Borza, 1925, Hb. Univ. Cluj (fig. 2). în general ocupă versanții calcaroși și însoriți și mai rar se insta- lează pe cei semiumbriți sau umbriți. în continuare să ne oprim asupra fiecărui masiv în parte, cu indi- carea precisă a localităților unde s-a identificat specia pînă acum, care se ridică de la 57 (49) la 153. Aceste date le susținem cu bibliografia con- sultată și cu date de ierbar. Munții Maramureșului 1. Pop Ivan, (23), (24), (25), (49); A. Coman, 1925, Hb. Coman. 2. Izvorul Comanului, (23), (40). 3. Muntele Parcau, (23), (25), (40), (49), A. Coman, (1935), Hb. Coman, I. Resmeriță, 1950, Hb. Resmeriță. 4. Gura Socalăului, (25), (49); A. Coman, Hb. Coman. 5. Piatra Arsă, I. Moldovan 1959, Hb. Moldovan. 6. Muntele Greabăn, (26). 390 I. HESIMERITĂ 6 Munții Rodnei 7. Pietrosul Mare, (25), (49); A. Coman, Hb. Coman. 8. Oorungiș, (31), (49), (58), (62); M. Fuss, 1858, Hb. Fuss ; Al. Borza, 1925, Hb. Univ. Cluj; A. Nyârâdy, 1942, Hb. Nyârâdy; A. Nyârâdy Hb. IBTS; M. Arvat, 1930, Hb. Arvat; J. Bornei, 1883, Hb. Fac. Silv. Brașov; E. I. Nyâ- râdy, 1907, Hb. Nyârâdy; E. I. Nyârâdy, R. E. F.; E. I. Nyârâdy, 1916, Hb. Nyârâdy; E. I. Nyârâdy, 1917, Hb. Nyârâdy; E. I. Nyârâdy, 1932, Hb. Nyârâdy; L. Walz, 1908, Hb. Univ. Cluj; Hb ICSBS (fără, an și autor); I. Resmeriță, 1954, Hb. Resmeriță. 9. Piatra Rea, (24), (25), .(40), (49); A. Coman, Hb.- Coman; I. Resmeriță, 1950, Hb. Resmeriță; A. Nyârâdy, 1943, Hb. Nyârâdy; Hb. ICSPS (fără autor și an). 10. Aria Zimbrului, (24), (25), (49); A. Coman, 1947, Hb. Coman. 11. Izvorul Comanului, (40). 12. Izvorul Cailor, (24), (25), (49); I. Res- meriță, 1950, Hb. Resmeriță; A. Coman, 1947, Hb. Coman. 13. Obîr- șia Rebrei, (25), (49); A. Coman, 1947, Hb. Coman. 14. Mihăiasa, (40, 49, 58); I. Resmeriță, 1954, Hb. Resmeriță. 15. Gemene, (31), (49), (61). 16. Saca, (49). 17. Preluci. Hb. ISCPS (fără autor și an). 18. Ineu, I. Barth*, Hb. Barth; M. Arvat, Hb. Arvat. 19. Rodnii (fără localitate precizată), (1), (62), (63), (70), (72), (74); FI. Porcina, Hb. Univ. Cluj; I. Prodan, Hb. Univ. Cluj; A. Nyârâdy, 1942, Hb. Univ. Cluj; L. Walz. 1904, Hb. Univ. Cluj; V. Grapini, Hb. Fac. Silv. Brașov. Munții Rarăului 20. Vîrful Rarăului, (40), (42). 21. Pietrele Doamnei, (17),. (40), (42), (49); E. Țopa, 1949, Hb. IBTS; E. Țopa, Hb. Țopa; E. Schneider, Hb. Schneider. 22. Popii Rarăului (40). 23. Sub Piatra Albă. I. Morariu, 1950, Hb. Fac. Silv. Brașov. 24. Bîntea Runculiciorului, (40). 25. Rarău (fără localitate precizată), (34), (42); Gh. Grințescu, 1908, Hb. IBTS; E. Țopa, 1958, Hb. Univ. Cluj; I. Morariu, 1950, Hb. Fac. Silv. Brașov. Obcinile Bucovinei 26. Pietrele Lueinei, (40). E. Țopa, Hb. Țopa. Munții Stînișoarei 27. Breabăn, (40). 28. Bîtca Oblîne, (40). 29. Gemene Slătioara, (40). Munții Ceahlăului 30. Fundul Ghedanului, (77); V. Zanoschi, Hb. Zanoschi; M. Răvă- ruț, Hb. Răvăruț. 31. Piatra Sură, (77); V. Zanoschi, Hb. Zanoschi; * Anul nu este pe coala de ierbar; deci acolo unde nu dăm anul înseamnă că nu se gă- sește nici pe coala ierbarului; și aceasta este valabilă pentru toate cazurile din prezenta lucrare. 7 LEONTOPODIUM ALPINUM ÎN 'C!A(HHAȚII ROMÂNEȘTI 391 M.’ Răvăruț, Hb. M. Răvăruț. 32. Stîncele sihastrului, (77). 33. Ocolașul Mare, (77); M. Răvăruț, Hb. Răvăruț; M. Răvăruț, 1949, Hb. IBTS ; V. Zanoschi, Hb. Zanoschi. 34. Oeolașul 'Mic, (49), (77); M. Răvăruț, Hb. IBTS; M. Răvăruț, Hb. Răvăruț. 35. Stănile, (77); Gh. Grințescu, Hb. IBTS; M. Răvăruț, Hb. Răvăruț. 36. Toaca (77); V. Zanoschi, Hb. Zanoschi; E. Schneider, Hb. Schneider; M. Răvăruț, Hb. Răvăruț. 37. Panaghia, (77); V. Zanoschi, Hb. Zanoschi; M. Răvăruț, Hb. Răvă- ruț. 38. Piatra Trăsnită, (77). 39, Piatra .Lată, (77). 40. Ceahlău (fără localitate precizată), (17), (20), (34), (39), (45); J. Rbmer, 1905, Hb. Univ. Cluj; Al. Borza, 1912, Hb. IBTS; Gh. Grințescu, Hb. IBTS; Hb. ICSPS (fără an și autor); J. Rbmer, 1901, Hb. IBTS. Munții Bistrița 41. Piatra Altarului, (40), (42). 42. Surduc, (40), 43. Muntele Calu- lui (40). 44. Muntele Vacii, (40). 45. Pietrosul Broștenilor, (17); E. Țopa, Hb. Țopa. 46. Tarnițele, (34), (39). Munții Giurgeului 47. Ghilcoș, (49). 48. Suhardu. mic, (49). ' Munții Hăgimașului 49. Hagimasul Mare, (40), (49); J. B. Kiimmerle et Jâvorka, 1915, Hb. Univ. Cluj; M. Pâterfi, 1914, Hb. Univ. Cluj; E. I. Nyârâdy, Hb, .IBTS. 50. Hagimașul Mic. (1), (31), (40), (49), (70); I. Fuss, 1857, Hb. Fuss; J. Barth 1855, Hb. Fac. Silv. Brașov, 51. Muntele Vid, (49). 52. Piatra Singuratică, (49), J. Barth, Hb. Barth. Munții Vrancea 53. Valea Tișiței, (40), (49); 54. Valea Putnei, (40). Munții Ciueașului 55. Tesla, (40), (31), (49), (72); J. Rbmer, 1883, Hb. Fac. Silv. Brașov. 56. Zaganu, (40); Gh. Grințescu F. R. E. 57. Ciucaș (fără locali- tate precizată), (17), (31), (40), (49), (73); J. Barth, Hb. Barth. Munții Bîrsei 58. Piatra Craiului. (7), (17)? (31), (49), (72); E. Pop și E. Ghișa, 1955, Hb. Univ. Cluj ; V. Ciocîrlan, 1960, Hb. Ciocîrlan; Hb. ICSPS LEONTOPODIUM ALPINUM ÎN1 OAIRIPAȚII ROMÂNEȘTI 393 392 I. RSSlME'RIlȚA 8 (fără autor și an); I. Fuss, 1960 Hb. Fuss; J. Ungur, 1860 Hb. Ungur; Galtz, 1887, și 1888, Hb. Fac. Silv., Brașov; J. Romer, 1885, Hb. Fac. Silv. Brașov; Al. Lazăr, 1950, Hb. Fac. Silv.Brașov; I. Fuss, 1851,. Hb. Fuss, I. Morariu, 1955, Hb. Fac. Silv. Brașov. 59. Piatra Mare, (17), (31), (49), (73). 60. Cerdacul Standului, (4). 61. Postăvarul, (31), (49), (69), (72); J. Romer, 1904, Hb. Romer. ■ Munții Bucegi 62. Valea Mălăeștilgr, (7), (40), (49); Fr. Dembel, Hb. Fac. Silv. Brașov; E. I. Nyârâdy, 1906, Hb. Nyârâdy. 63. Furnica (7); Al. Beldie, Hb. Beldie. 64. Bucșoiu, (7), (40); Al. Beldie, Hb. Beldie; E. I. Nyâ- râdy, 1938, Hb. Univ. Cluj. 65. Bătrîna, (40). 66. Caraiman, (7), (17),. (40), (49); V. Ciocîrlan, 1956, Hb. Fac. Silv. Brașov; AL Beldie, Hb. Beldie; Al. Borza, 1925, Hb. Univ. Cluj; M. Răvăruț, Hb. Răvăruț. 67. Coștila, (7), (40), )(49); Al. Beldie, Hb. Beldie. 68. Jepii Mari, (7), (40); Al. Beldie, Hb. Beldie; I. Resmeriță, Hb. Resmeriță. 69. Jepii mici, (7); Al. Beldie, Hb. Beldie; M. Răvăruț, Hb. Răvăruț; P. Crețoiu, Hb. Crețoiu. 70.' Babele, (7), (17), (49); Al. Beldie, Hb. Beldie. 71. Valea Albă (40). 72. Grohotiș, E. I. Nyârâdy, Hb. Nyârâdy. 73. Strunga, (49). 74. Grohotișul Mare,R. I. Nyârâdy, Hb. Nyârâdy; 75. Piatra Arsă,. (7); Al. Beldie, Hb. Beldie; P. Crețoiu, Hb. Crețoiu. 76. Valea Cerbului, (7); Al. Beldie, Hb. Beldie. 77. Vîrful Omul, (7); Al. Borza, 1925, Hb. Univ. Cluj; Al. Beldie, Hb. Baldie, 78. Moraru, (7), E. I. Nyârâdy 1901, Nyârâdy Hb.; Al. Beldie, Hb. Beldie. 79. Podina Crucii,. (7); Al. Beldie, Hb. Beldie, 80. Țigănești (7); Al. Beldie, Hb. Beldie. 81. Ciubotea, (7);. Al. Beldie, Hb. Beldie. 82. Gaura, (7); Al. Beldie, Hb. Beldie. 83. Strunga,,. (7); Al. Beldie, Hb. Beldie. 84. Doamnele, (7), (17); Al. Beldie, Hb. Beldie; 85. Bucegi (fără localitate precisă), (17), (34), (73); Kayser, Hb. Kayser'; J. Romer, 1894, Hb. Fac. Silv. Brașov; 86. între Piatra Craiului Mică și Bucegi, J. Romer, 1885, Hb. Fac. Silv. Brașov. Muntele Leaota 87. Cheile Dîmboviței, (40). 88. Valea. Ghimbavului, (40), 89. Culmea Plașca-Posada, (40). 90. Leaota (31). Munții Făgărașului 91. Căprăreasa, (1), (44), (75). 92. Neagoiul, (34), (49). 93. Vîrtopul,. (1), (49), (70), (73). 94. Groapa Mieilor, (49). 95. Suru, (35), (49), (73)i 96. Capra Budei, (49). 97. Stiavu, (71); I. Fuss, Hb. Fuss. 98. Cîrți- șoara, I. Fuss, Hb. Fuss. 99. Rîiosul, (49). 100. Vîrful Langa, I. Moldovan,. Hb. Moldovan. 101. Piciorul Caprei, (49). 102. Moldoveanu, (34), (49)' I. Todor, Hb. IBTS. 103. Valea Doamnei, (40), (49), (71); J. Ungur,. 1860, Hb. Ungur; E. I. Nyârâdy, 1936, Hb. Nyârâdy^ 104. Valea Rea, (40). 105. Colțul Zîrnei, (40). 106. Turnurile Podragului (40). 107. Gîrbova (40). 108. Valea Viștișoarei, (40). 109. Vîrful Trăsnită, (40); Hb. ICSPS' (fără autor și an). 110. Turnurile Bîlei, (40). 111. Tărîța, J. Ungur, Hb. Ungur. 112. Pietrele Caprei, (40). 113. Urlea, E. Schneider Hb. Schneider. 114. Vînturarița, (40). 115. Făgăraș (fără localitate precizată), E. I. Nyâ- râdy, 1930, Hb- Univ. Cluj; Kayser, 1841, Hb. Kayser; E. I. Nyârâdy 1938, Hb. Univ. Cluj. Muntele Cozia 116. Stînișoara, (40), (49). 117. Scoaca Ursului, G. Rădulescu, Hb. I.B.T.S. 118. Brezoiu, Gh. Grințescu, Hb. IBTS;, E. Schneider, Hb. Schneider. 119. Foarfece, E. Schneider, Hb. Schneider. 120. Coda (fără localitate precizată), (48); E. I. Nyârâdy, Hb. IBTS; E. Țopa, Hb. Ț.opa; Hb. ICSPS (fără an și autor); Gh. Grințescu, Hb. IBTS. Munții Căpățînei 121. Claia Strîmbă de pe Muntele Buila, Al. Buia, M. Păun și G. Popescu, Hb. Fac. Agr. Craiova. 122. Săcet de pe Muntele Buila, Al. -Buia, M. Păun și G. Popescu, Hb. Fac. Agr. Craiova. 123. Cheile Pîrîului Cheia de pe Muntele Buila, Al. Buia, M. Păun și G. Popescu, Hb. Fac. Agr. Craiova. 124. Buila (fără localitate precizată), E. Schneider, Hb. Schneider. 125. Vînturdrița-Albu, (40). Munții Parîngului 126. Muntele Mic, Al. Buia, M. Păun și C. Maloș Hb. Fac. Agr. ■Craiova, 127. Cărbunile, Al. Buia, M. Păun și C. Maloș, Hb.. Fac. Agr. Craiova. 128. Mîndra, (49), Hb. ICSPS (fără an și autor). 129. Piatra ■tăiată, (49). Muntele Vîlcan 130. Cabana Vîlcan, (40). Munții Mehedinți 131. Oslea, Hb. ICSPS (fără an și autor). Munții Retezatului 132. Piule, (27), (40); Șt. Csiiros, 1956, Hb. Univ. Cluj. 133. Paltina, (39), (55). 134. Scorota, (27), (40); St. Csiiros, 1949, Hb. Univ. Cluj. 135. Albele, (27), (40), (49); Șt. Csiiros, 1948, Hb. Univ. Cluj; I. Resmeriță, 1969, Hb. Resmeriță. 136. Piatra Iorgovanului, (27), (40); Șt. Csiiros, 1948, Hb. Univ. Cluj; I. Resmeriță, 1970, Hb. Resmeriță 137. Stănuleț, ■(40), (49). 394 I. resmșrkta 10 Munții Godeanului 138. Fața Fetei, (16), (40), (49). 139. Dosul Borăscului, (16), (40). Munții Bihorului 140. Piatra Struțu, (40), (49), Silv. Brașov. 141. Vidra, (31), (40), (63), (72); Simcovico, 1882, Hb. Fac. (63), . Munții Traseăului 142. Cheile întregalde, (9), (10), (11), (13), (40), (49). 143. Galda de Sus, (40). 144. Bulzul Gălzii, (40). 145. Colțul Caprei, (40); Hb. ICSPS (fără an și autor). 146. După Cuptor, (73). 147. După Curmătură, (73). 148. La Pod, (73). 149. Hoanea Cireșului, (73). 150. Sub Muncitoarea, (73). 151. Gruiul Trufaș (73). 152. Valea Mînăstirii, (40). । COMPORTAMENTUL FITOCENOTIC Limitele cenotaxonilor în care vegetează Leontopodwm alpinum sînt determinate de edafotopurile cu substrat calcaros din zona alpină — alpin propriu-zis și subalpin — și mai rar în zona montană. Specia L. alpinum este caracteristică pentru alianța Seslerion, cu afinități ceno- tice pentru asociațiile: Caricetum, sempervirentum, Seslerietum bielziî (caeruleae), Seslerietum rigidae, Seslerietum (haynaldianae) — Caricetum- sempervirentum, Festucetum amethystinae, Festucetum versicoloris. Dar ceea ce este mai interesant, este faptul că specia a fost identificată și în asociații considerate acidofile, cum' sînt Festucetum pictae (19) și Festuce- tum supinae (66). Așadar pe cuprinsul /României specia sau mai bine zis populațiile conviețuiesc cu speciile din asociațiile mai sus citate. în Alpi conviețuiește cu o largă gamă de specii, din care unele sînt și în Carpații românești. Cităm după Hegi (39) cîteva din aceste specii: Gypsophila repens, Silene inflata, Dianthus inodorus, Biscutella laevigata, Draba aizoi- des, Fernera saxatilis, Sedum atratum, Helianthemum vulgare, Saxifraga caesia,' Daphne stricta, Frica carnea, Thymus serpyllum, Scabiosa lucida,. Campanula cochlearifolia, Aster alpinus, Hieracium villosum etc. Am enu- merat aceste specii pentru a se vedea că și în Alpi, L. alpinum se înto- vărășește cu multe plante care se găsesc și în Carpații noștri, indiciu ca ea are afinități fitocenotice bine conturate. 11 LEONTOPODIUM ALPINUM ÎN OAIR'PIAȚII ROMÂNEȘTI ■ 395 ocrotirea acestei plante. Astfel, în Elveția planta este ocrotită încă din 1887 (39), fiind pusă la adăpost contra omului. Măsuri similare s-au luat în toate țările Europei unde această plantă s-a cantonat în flora spontană, în România, Comisia Monumentelor Naturii, la propunerea lui Al. Borza (58), prin jurnalul Consiliului de Miniștri nr. 148 din 1931, a luat sub egida legii ocrotirea speciei L. alpinum, lege care interzice ,,distrugerea sub orice formă și pe toată întinderea țării” a acestei plante. Era necesar luarea acestor măsuri, deoarece specia este în regres pe cuprinsul Carpaților noștri, unde cîndva a avut un areal mult mai extins, ceea ce ne-o confirmă înseși numeroasele denumiri populare, care sînt totodată și o mărturie de prețuire deosebită a poporului pentru această gingașă și atrăgătoare plantă alpină. DENUMIRI POPULARE Fiindcă am amintit de numeroasele denumiri populare, găsesc că nu este lipsit de interes să facem cunoștință cu acestea, și anume : Floarea de colț (15), (40), (54), (58); Floarea reginei (15), (22), (29), (30), (34), (35), (41), (58), (61), (63); Floarea doamnei (15), (20), (30), (52), (58); Floarea domniței, (15), (30), (52), (58); Floarea stâncei (15), (30), (52), (62), (64) ; Floarea de stâncă, (15), (30); Floarea albă (15), (54); Floarea de Bucegi (58); Floare (58); Floare domnească (15); Flocășele (15), (20), (71); Floco- șică (71); Tudeliță (15), (20), (52, (58); Lînărică (15), (21); Lînăriță (15); Albumiță (8), (15); Albumeală (58,) (71); Siminic (15), (22), (58); Prescu- rele (58); Albinele (58); Albinețe (58); Mucezea (15); Mucezeală (15); Stu- delniță (15, 58); Steluță (58). Și în alte țări europene planta are diferite numiri populare ca Steaua alpină, Steaua balcanilor, Floarea alpină, Fdelweis. etc. (39), (58). FOLOSIREA CA PLANTĂ MEDICINALĂ Ceaiul de Leontopodium alpinum se folosește contra diareei și a dizenteriei (39). îp regiunea Tirol ceaiul de L. alpinum se folosește și contra afecțiunilor pulmonare de natură T.B.C. Se mai face un preparat cu unt și lapte, care se întrebuințează la aceleași boli amintite deja (39). Credem că aceste calități medicinale, pe lîngă cele decorative, au făcut ca planta să fie introdusă în cultură. Ea se recoltează cînd este în plină floare și se usucă în condiții de insolație, apoi se păstrează în loc uscat și aerisit. OCROTIREA SPECIEI Tentația omului de a se întoarce, din munți cu un astfel de trofeu,, cum este L. alpinum, a dus la regresul speciei în toată Europa, ceea ce a impus, în urmă cu 90 de ani, luarea de măsuri legale și energice pentru INTRODUCEREA ÎN CULTURĂ 9 în țările apusene riverane Munților Alpi, oamenii se ocupă cu cul- tura acestei plante (71). Pînă acum se cunosc cinci specii de cultură -.Leon- topodium amrheinii, L. intermedium, L. lindavicum, L. macranthum și L. aloysiodorum. 13 LEONTOPODIUM ALPINUM TN 'CĂIRIPĂȚH ROMANEȘTI 397 396 . i- resmeriță 12 Planta, fructificînd abundent, se poate recolta și se pot obține se- mințe în condiții optime, care se seamănă fie în ghivece, fie direct în ecoto- puri în mijlocul naturii, desigur în cele care să satisfacă exigențele speciei.. O condiție este ca solul să fie bogat în cationi de calciu. Semințele germinează atît la întuneric, cît și la lumină. Așa în primul caz au răsărit 94% din semințe și în al doilea caz 100% (39). în condițiile ecologice din cultură, planta își pierde din frumusețea sa, devine mai laxă, mai puțin catifelată etc. Dar dacă se menține un mediu cît mai xerofit, atunci își păstrează în mare parte calitățile decorative din mijlocul naturii sălbatice, desigur nu egalează biotipurile din climatul alpin. CONCLUZII 1. Genul Leontopodium are o geneză străveche, cu un areal disjunct în 4 continente, pe care le-a urmat odată cu dislocarea lor. 2. Genul cuprinde 72 de specii, din care 5 sînt horticole, dar în Europa crește numai L. alpinum. 3. Leontopodium alpinum are și el însuși un aveai disjunct, și anume unul asiatic și altul european. 4. Centrul genetic pentru L. alpinum este Asia Centrală, de unde a- migrat în Europa, probabil pe la sfîrșitul terțiarului și începutul cuater- narului ; în locul de geneză este o plantă comună. 5. Specia are un areal limitat la masivele calcaroase din alpin, cu unele excepții. 6. Planta are o mare amplitudine altitudinală, și anume: pînă la, 6 000 s.m. în Himalaia, 230 — 3 400 m în Alpi și 490 — 2 500 m s.m. în Carpații românești. 7. Areal întrerupt din Carpații noștri, poziția pe altitudine a popula- țiilor ne sugerează ipoteza că specia a avut o răspîndire mai mare pe teri- toriul românesc, cel puțin în periglaciar. 8. în prezent specia este în regresiune atît la noi, cît și în celelalte țări europene din cauza factorului om, care o „vînează” ca plantă de tro- feu. 9. Calitățile horticole, completate cu cele medicinale, au determinat, introducerea sa în cultură și, implicit, Qrearea de specii horticole. BIBLIOGRAFIE 1. Baumgarten J. C., Enumeratio stirpium magno Transsilvaniae Principatul, 1816, Vin- debone. 2. Beauverie J., Faucheron L., Atlas cotare de la flore alpine, 1906, Paris. 3. Beldie Al., Crețoiu P., Rev. Păd., 1935, 12. 4. Beldie Al., Bul. șt., sec. șt. biol., agr., geol., geogr., 1962, <5, 4. 5. Beldie Al., „Natura”, 1956, 2. 6. Beldie Al., Pridvornic C., „Ocrotirea naturii”, 1962, 6, 6. 7. Beldie Al., Flora și vegetația munților Bucegi, Edit. Academiei, 1967, București. 8. Beldie Al., Florile din munții noștri, Edit. științifică, 1959, București. '9. Bobza Al., Transilvania, Sibiu, 1911, 1. 10. Bobza Al., Bot. Kozl., 1911, 10. 11. Bobza Al., „Românul”, 1914, 78. 12. Borza Al., Rev. „Carpați”, 1944, 12. 13. Borza Al., „Ocrotirea naturii”, 1964, 8, 1. 14. Borza Al., Conspeclus Florae Romaniae, „Cartea românească”, Cluj, 1947. 15. Borza Al., Dicționar etndbotanic, Edit. Academiei, 1968, București. 16. Boșcaiu N., Flora și vegetația Munților Tarcu, Godeanu și Cernei, Edit. Academiei, 1971, București. 17. Brandza D., Prodromul florei române, 1879 — 1883, București. 18. Buia Al., Păun M., St. și cerc, biol., Fii. Cluj, Acad. R.S.R., 1956, 7. 19. Buia Al., Păun M., Safta I., Pop M., Lucr. șt., Inst. Agr. Craiova, 1959. 20. Burduja C„ „Ocrotirea naturii”, 1962, 6, 6. 21. Chețanu A., Istoria naturală. Botanică, Blaj, 1907. 22. Coman I., Encicl. turist. Rom., 1941, 3; 1946, 13. 23. Coman A., Rev. Păd., 1938, 50. 24. Coman A., Rev. Păd., 1939, 51. 25. Coman A., Bul. Grăd. Bot. Muz. Bot., Cluj, 1946, 26, 1-2, 3-4. 26. Coman A., Flora Maramureșului. A. VII-a consfătuire națională de geobotanică, 1971, București. 27. Csiinos Șt., Kaptalan M., Pop I., St. și cerc, biol., Fii. Cluj, Acad. R.P.R., 1956, 7, 1 — 4. 28. Diaconescu F., Corn, bot., 1971, 12. 29. Dumbravă Bucura, Cartea Munților, 1970, București. 30. Filipescu C., Marea enciclopedie agricolă, 1937, 1 ; 1940, 3. 31. Fuss M., Flora Transilvaniae excursoria, 1866, Cibinii. 32. Freyn J., Magy. Tud. Kozl., 1876, 13. 33. Ghișa E., Bul. Grăd. Bot., Cluj, 1941, 20, 3-4;. 34. Grecescu D., Conspectul florei române, Edit. „Cartea romanească”, 1898, București. 35. Grecescu D., Conspectul florei române (suplini.), Edit. „Cartea românească”, 1901, Bucu- rești. 36. Grințescu I., Bul. Soc. St., Cluj., 1924, 2, 2. 37. Grințescu I., Homage au professeur F. C. Teodorescu, 1935, București. 38. Hayek A., Die Pflanzendecke Oslerreich-Ungarns, Leipzig-Viena, 1916, 1. 39. Hegi G., Ilustrierle Flora von Mittel-Europa, Miinchen, 1906, 6, 1. 40. Iancu S., Decic P., „Ocrotirea naturii”, 1964, 8, 2. 41. Ionescu-Dunăreanu I., Piatra Craiului, Ed. tineretului, 1958, București. 42. Morariu I., Natura, 1952, 3. 43. Morariu I., Ulabiu P., Ciochia V., Ce ocrotim in regiunea Brașov, (ed. 1), 1966, Brașov. 44. Morariu I., Ulariu P., Ciochia V., Ce ocrotim din natura județului Brașov, (ed. 2), 1971, Brașov. 45. Moviu'sdu Z., Rev. Adamache, 1942, 11, 1. 46. Nyărădy E., Arhiv. Olteniei, 1922, 8, 41 — 42. 47. Nyărădy E., Bul. Grăd. Bot. Muz. Bot., Cluj., 1924, 6, 2 — 3. 48. Nyărădy E., Bul. șt., sec. biol., agr. geol., geogr., Acad. R.P.R., 1955, 7, 2. 49. Nyărădy E., Flora B. S. România, Edit. Academiei, 1964, 0. 50. Niculescu Gh., Colecția „Călăuza turistului”, 1967, București. 51. Panțu Z., An. Acad. Rom., Secț. St., 1907, 29, 9. 52. Panțu Z., Plante cunoscute de poporul român., Edit. „Casei școalelor”, 1920, București. 398 I- RESlMEIKH'ȚĂ 14 53. Paucă A., St. și cerc., Acad. Română, 1941, 51. 54. Paucă A, Roman Șt., Flora alpină și montană, Edit. științifică, 1959, București. 55. Pax F., Grunzuge der Pțlanzenverbreitung in den Karpaten, 1908, Leipzig. 56. Petrescu C., Bull. Sec. Scient. Acad. Roum., 1920, 1. 51. Pop E., Dicționar enciclopedic român, București, 1964, 2. 58. Pop E., Bul. alpin., 1939, 4. 59. Pop E., Bul. Grăd. Bot. Muz. Bot., Cluj., 1939, 19, 1^-2. 60. Pop I., Hodișan I., Rațiu O., Paul Șt., Contrib. bot., 1960, Cluj. 61. Porcius Fu., Dicționar botanic latin-român, Ut. A — L, manuscris, 1901. 62. Porcius Fl., Anal. Soc. Acad. Rom., 1885,-7. 63. Prodan I., Flora pentru descrierea și determinarea plantelor ce cresc in România, Edit.,,Car- tea românească”, Cluj, 1939, 2. 64. Pușcariu V., Natura, 1960, 4. 65. Pușcariu D. și colab., Pășunile alpine din Munții Bucegi, Edit. Academiei, 1956, București. 66. Pușcariu E., Pușcariu D., Ghîneanu A., Resmeriță I., Pășunile și ftnețele din Republica Populară Română, Edit. Academiei, 1963, București. 67. Răvăruț M., An. scient., Univ. Jassy, 1936, 21, 1—4. 68. Resmeriță I., St. cerc, biol., Fii. Cluj, Acad. R.P.R., 1963, 14, 3 — 4. ■69. Romer J., Jahrb. Siebend. Karp.Ver., 1883, 3. 70. Schur F., Enun eralio plantarum Transsilvaniae, 1885, Viiidobonae. 71. Simionescu J., Flora României (ed. II) 1927, București. 72. Simonkai L., Enumeralio florae Transilvaniae vesculose critica, 1886, Budapesta. 73. Șuteu Șt., Flora și vegetația bazinului superior a văii Rtmețului (teză de doctorat), Cuj, 1969.’, 74. Tarnavschi I., Andrei M. lieterminator de plante superioare, Edit. didactică și pedagogică, 1971, București. 75. Ungar K., Die Alpențlora der Sudkarpaten, Hermannstadt, 1913.J 76. Walter H., Strako H., Arealskunde Floristischenhistorische Geobotanilk, 1970, Stuttgart. 77. Zanoschi V., Flora și vegetașția Masivului Ceahlău (teză de doctorat), Cluj, 1972. 78. * * * Index Keivensis, 1959, Oxford. '79. * * * Flora S.S.S.R., Moscova, 1959, 25. Centrul de cercetări biologice Cluj Primit în redacție la 25 aprilie 1972 CERCETĂRI PRIVIND FLORA ȘI VEGETAȚIA DIN DELTA DUNĂRII DE V. SANDA și A. POPESCU 581.9: 581.526.3 :551.482.6(498) Leprăsent travajlrenfermeIes observations desauteurs surla flore du Delta’du Da- nube. On mentionne l’existence de quelques especes telles que : Plantago coronopus, Solanum relroflexum, Heleocharis parvula, Ceratophyllum platyacanlhum, Cirsium se- ligerum,'Statice limonium, etc., inconnues dans d’autres localităs du pays. Des recher- ches plus recentes ont decele l’existence dans le Delta du Danube la seule station du Roumanie ou se trouvent Ies especes : Petunia parviflora, Heliotropium curassavicum (R. Zitti, 1954 et 1956), Bidens frondosus (E. Vicol, 1970), Senecio borystheniCus et Syrenia montana signalăes răcemment par Ies auteurs. Zygophyllum fabago et Lylhrum thijmifolia var. ereclum connues dans peu de locali- tăs de la Dobroudja, sont retrouvdes par Ies auteurs dans le Delta, ă Letea et â C. A. Rosetti. On fait une analyse detailles de l’espcce Dianthus polymorphas qui prăsente tine va- riabilită prouoncee et on ătablit le rang taxonomique des infrataxons. La vegetation du Delta du Danube est tres riche et caracteristique, grâce aux condi- tions existantes. L’eau permet l’installation de certaines phytocenoses et est determi- nante dans 1’ăvolution de la vegetation de ce territoire. Ainsi, des 31 associations que Ies auteurs signalent dans Ie Delta du Danube, 12 sont hydrophiles et 8 beliphi- les. Le pourcentage elevă des sels accumuies dans le substrat determine l’installation de nombreuses especes lialopliiles. On a pu identifici- un nombre de 8 phytoce- noses de ce groupe. La participation en grande proportion de l’espece Plantago coronopus aux phytocenoses de Plantaco maritima a determine Ies auteurs â dif- ferencier une nouvelle variante geographique : deltaicum. Dans le cadre de la vegetation psammophile Ies auteurs identifient 3 associations plus repandues sur Ies schorres du Delta du Danube, notamment: Festucetum vaginatae, Ephedro-Caricetum colchicae et Elymetum gigantei. Delta Dunării și în special nisipurile sale sînt caracterizate, printre altele, de prezența a numeroase specii care se găsesc cantonate numai aici, ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ. T, 25, NR. 5, P. 390-424, BUCUREȘTI, 1073 400 V. ISANlDA, A. POPESCU 2 cum sînt: Plantago coronopus L., Solanum relroflexum Dun., Heleocharis parvula (B. et Sch.) W. J. Hook., Ceratophyllum platyacanthum Chain., Statice limonium L. etc., iar Cirsium setigerum Ldb. vegetează și pe tere- nurile halofile de la Năvodari. . Multitudinea condițiilor staționale, specifice acestui teritoriu a atras atenția botaniștilor, care în cercetările lor au identificat specii noi pentru flora țării noastre, găsite pînă în prezent numai în Delta Dunării, dintre care amintim : Petunia parviflora Juss. (B. Z i 11 i, 1956), Helio- tropium curassavicum L. (B. Z i 11 i, 1954), Bidens frondosus L. (E. V i c o 1, 1970) și Senecio borysthenicus Andrz. (A. Popescu, 1972). Studiind flora nisipurilor de pe grindul Letea, am identificat două specii necitate din Delta Dunării. Acestea sînt: Zygophyllum fabago L., cunoscută pînă în prezent numai de la Constanța și Lythrum thymijolia L. var. erectum Lange, descoperită recent în flora țării noastre (Andrei M. și colab., 1966) în lungul pîraielor din Culmea Pricopanului (Muntele Carabalău) și Gura Dobrogii. Stațiunea de pe grindul Letea este a treia localitate cunoscută pentru Bomânia în care vegetează această specie. Pe dunele de la Cardon (grindul Letea) semnalăm prezența speciei Syrenia montana (Pallas) Klokov, dezvoltîndu-se în condiții optime. Dintre speciile genului Dianthus L. cu o mare variabilitate a carac- terelor morfologice, taxonul Dianthus polymorphus M. B. s-a bucurat de o atenție deosebită din partea a numeroși cercetători. Analizele efectuate asupra materialelor diferitelor proveniențe de D. polymorhus M. B. au dus, pe de o parte, la descrierea de specii noi, foarte apropiate prin caracterele lor de taxonul studiat de F. L. B. Marschall ă Bieberstein cum ar fi: J)ianthus bessarabicus Klokov și D. platyodon Klokov din flora E. S. S. Ucrainene și D. diutinus Kit. din flora Ungariei, iar pe de altă parte, la unele confuzii asupra caracterelor specifice fiecărei unități noi descrise. Din analiza taxonomică a materialului de Dianthus polymorphus M. B. recoltat de noi de pe nisipurile de la Letea și Caraorman (fig. 1) am desprins următoarele constatări mai importante (V. Sanda, 1969) : 25 E E -----Nr. flori lor.In inflorescență .— Lungimea caliciului S 10 12 14 16 18 20 22 24 25 28 30 32 34 36 38 40 42 .44 46 48 50 Numărm cazurilor analizate . Fig. 1.— Analiza unor caractere importante în taxonomia speciei Dianthus polymorphus M. B. 3 FLORA ȘI VEGETAȚIA DIN DELTA DUNAKIT 401 — precizarea faptului că ssp. diutinus (Kit.) Tuzs., cu dinții cali- ciului rotund-obtuzi și lamina petalelor glabră, nu vegetează în flora țării noastre, fiind caracteristică numai Ungariei. — caracterele folosite de I. Prodan (Flora R.P.R., 1953) pentru descrierea ssp. hajdoae ssp. nova corespund de fapt la ssp. polymorphus (cu dinții caliciului la vîrf scurt-cuspidat-atenuați și lamina petalelor la bază barbulată), ceea ce ne-a îndreptățit s-o trecem în sinonimie la aceasta. — numărul florilor în inflorescență, nu constituie un criteriu sigur și de valoare în delimitarea celor două subspecii, diutinus (Kit.) Tuzs. și polymorphus M. B., deoarece valorile obținute se suprapun, făcînd impo- sibilă determinarea după acest caracter. — în cadrul subspeciei polymorphus M. B. am distins următoarele varietăți: i) luxuriosus (Nyâr. et Prodan) Sanda comb. nova caracteri- zată prin capitule mari, compuse din 12—25 (30) de flori și caliciu de 2 cm lungime; 2) bessarabicus (Klok.) Sanda comb. nova, avînd inflores- cențe «capitate cu-2—7 flori, caliciu de 18—22 (24) mm lungime și (3)4—5 mm lățime, petale cu lamina de 12—15 mm lungime și 7—8 mm lățime, purpurii, la vîrf dentate și 3) platyodon (Klok.) Sanda comb. nova cu inflo- rescențe de regulă cu 2—12 flori, caliciu lung de 10—14 mm, petale li- liachii, cu lamina de 4—8 mm lățime și 6—8 mm lungime.. în taxonomia speciei Dianthus polymorphus M. B., am considerat caractere cu pondere mare forma dinților caliciului și prezența sau absența perilor de pe lamina petalei. Pornind de la aceste caractere considerate de prim rang, am pus pe planul al doilea pe altele, cum ar fi: mărimea caliciului și culoarea laminei petalelor. Aceste considerații ne-au condus la încadrarea taxonilor D. bessarabicus Klok. și D. platyodon Klok. numai ca varietăți ale speciei D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus, permițîn- du-ne astfel conturarea mai bine a sferei de variabilitate a speciei Dianthus polymorphus M. B. și stabilirea afinităților dintre diferiții taxoni infra- specifici. Dianthus polymorphus M. B. p.e dunele de la Letea se găsește de preferință în apropierea marginii pădurii de Quercus pedunculiflora și Fraxinus pallisae. Taxonul Convolvulus persicus L. este cunoscut pînă în prezent în flora țării noastre din cîteva localități de pe litoral (Flora R.P.R., 1964), iar din Delta Dunării de la Sf. Gheorghe (Flora R.P.R., 1964), Cardon,- Sfiștovca și C. A. Bosetti (M. Iordan, 1966). Noi am găsit-o pe nisi- purile de la Letea și Sulina. Stațiunea cu Convolvulus persicus L. de la Sulina este situată în partea stîngă a plajei orașului la o distanță de 50 m de apa mării (fig. 2). Aici, specia crește pe dîmburi nisipoase în curs de fixare pe o suprafață de circa 650 m2, vegetînd și fructificînd abundent. Speciile cu care crește împreună sînt: Cynanchum acutum, Salsola soda, Fryngium maritimum, Xanthium spinosum, Digitaria sanguinalis, Fuphorbia peplis, Polygonum maritimum, Flymus sabulosus și Chorispermum nitidum. în imediata veci- nătate a stațiunii cu Convolvulus persicus L. se întîlnesc fitocenoze bine închegate ale speciei Agrostis pontica, care vegetează pe terenuri plane, caracterizate printr-un grad mai accentuat de înțelenire și fixare a nisi- purilor. 3— c. 3186 402 V. ISANDA, A. POPES'CU FLORA ȘI VEGETAȚIA DIN DELTA DUNĂRII 403 în cadrul cercetărilor întreprinse de noi asupra vegetației acvatice, palustre, halofile și psamofile, am identificat un număr de 31 asociații încadrate în 5 clase, 8 ordine și 14 alianțe. Fig. 2. — Exemplare de Coiwolvulus persicus bine dezvoltate pe nisipurile de la Sulina. 1 CONSPECTUL ASOCIAȚIILOR IDENTIFICATE POTAMETEA TX. et. PRSG. 42 HYDBOCHARIETALIA Bubei 33 Hydrocharition (Vîerhapper) Bubei 33 1. Spirodelo-Salvinietum Slavnic 56 2. Hydrocharitetum morsus-ranae Van Langendonck 35 3. Stratiotetum aloidis (Nowinski 30) Miljan 33 4. Ceratophylletum demersi Soo 28 POTAMETALIA W. Koch 26 Eu-Potamion (W. Koch 26) Oberd. 57 5. Myriophyllo-Potametum Soo 34 6. Potametum lucentis Hueck 31 Nymphaeion Oberd. 57 7. Potametum natantis Soo 27 8. Nymphaeetum albo-luteae, Nowinski 28 9. Nymphoidetum peltatae (Allorge, 22) Oberd. et Miiller 60 10. Trapetum natantis Miiller et Gors 60 11. Myriophyllo-Nupharetum W. Koch 26 12. Potameto-Nupharetum Miiller et Gors 60 PHRAGMITETEA TX. et PRSG. 42 . PHBAGMITETALIA W. Koch 26 Phragmition communis W. Koch 26, Br. —Bl. 31 13. Schoenoplectetum lacustris Chouard 24 14. Schoenoplectetum tabernaemontani Rapaics 27 15. Typhetum angustifoliae (A11.22) Pign. 43. 16. Scirpo-Phragmitetum W. Koch 26 Bolboschoenion maritimi Soo 57 ( 17. Bolboschoenetum maritimi continentale Soo 57 Magnocaricion elatae (Br. —Bl. 25) W. Koch 26 18. Caricetum elatae (Kerner 1858, 1863) W. Koch 26 NĂSTUB TIO-GLYCEBIETALIA Pign. 53 Heleocharido-Sagittarion Pass. 64 , 19. Hippuridetum vulgaris Pass. 55 PHALABIDO-GLYCBBION Pass. 64 20. Glyceriețum maximae (Nowinski 30) Hueck 31 PUCCINELLIO-SALICORNIETEA ȚOPA 39 SALICORNIETALIA Br. -Bl. (28) 33 Thero-Salicornion Br. —Bl. (30) 33, Pign. 53 21. Salicornietum europaeae Wendelbg. 43 . 22. Suaedetum maritimae Soo 27 23. Aeluropo-Salicornietum Krausch 65 P U C C I N E L L I E T A L I A Soo 40 Puceinellion limosae (Klika 37) Wendelbg. 43, 50 24. Puccinellietum limosae Rapaics 27 25. Plantaginetum maritimae Rapaics, 27 deltaicum var. geogr. nova 26. Aeluropetum littoralis (Bilik 56) Krausch 65 , Juncion gerardi Wendelbg. 43, 50 27. Plantaginetum coronopi Tx. 37 Juncion maritimi Br. —Bl. 31 28. Juncetum maritimi (Riibel 30) Pign. 53. CORYNEPHORETEA BR. —BL. et TX. 43 FESTUCETALIA VAGINATAE S o 6 57 Festucion vaginatae Soo 40 404 V. SANDA, A. POPESCU 6 29. Eestucetum vaginatae (Rapaics 23) Soo 29 30. Ephedro-Caricetum colchicae nomen nov. (Syn : As. de Ephe- dra dystaehya și Carex ligerica (Prodan 39) Morarid 59) AMMOPHILETEA BR. -BL. et. Tx. 43 ELYMETALIA.ARE N, A R 11 Br. - Bl. et. Tx. 43 Elymion gigantei (= sabulosus) Morariu 57 31. Elymetum gigantei Morariu 57 - A. VEGETAȚIA ACVATICĂ ȘI PALUSTRĂ Studii asupra vegetației acvatice și palustre din Delta Dunării au întreprins : T. S i m o n (1960), D. K r a u s c h (1965), V. V a s i u, M. Pop și F. Fio ca (1963), G h. Șer bane seu (1966), V. Sanda și G h. Ș e r b ă n esc u1 (1969), I. Tarnavschi și G. A. N e d el c u (1970) etc., care pun în evidență o serie întreagă de par- ticularități ale fitocenozelor întîlnite aici. . 1. Spirodelo-Salvinietum Slavnic 56 (tabelul nr. 1) Este o asociație frecvent întîlnită în Delta Dunării, fiind comună bălților și canalelor cu suprafețe mici, lipsite de curenți puternici. Se mai întîlnește la marginea asociației Scirpo-Phragmitetum sau în ochiurile libere ale acesteia. , , , ; Am identificat-o pe. traiectul unui canal de legătură din apropierea bazinelor complexului Trei Ozere, pe O, suprafață de aproximativ 200 m lungime și circa 10 m lățime. Stratul natant ■ este dominat de Salvinia națans în asociație cu : Hydrocharis morsus-ranae, Spirodela ■ polyrrhiza, Trapa natans și Nymphoides peltata. Stratul submers este constituit de regulă din Ceratophyllum demersum, Myriophyllum spicatum, Utricularia vulgaris etc; Asociația diminuează forța curenților și accelerează procesul de sedimentare a substanțelor organice ce se descompun și prin aceasta fenomenul de împotmolire a fundului bazinelor. 2. Hydroeharitetum morsus-ranae Văii Langendonbk 35 Se întîlnește în stațiuni. similare cu cele ale asociației Spirodelo- Salvinietum, Ca natură și condiții, populînd ape cu un regim calm al curen- ților. Datorită conformației morfologice și a însușirilor, ecologice ale spe- ciei dominante, Hydrocharis morsus-ranae, asociația are o independență mai mare față de r'egimul curenților, putînd înainta mai. mult în interiorul ghiolurilor, la gurile de vărsare ale canalelor etc. Un rol cenotic însemnat în cadrul asociației, alături de Hydrocharis morsus-ranae îl.deține Stratiotes aloides. Asociația se instalează cu precădere: pe direcția sedimentării ma- terialelor cărate de curenții din interiorul bazinelor, reflecțînd la suprafață mărimea și orientarea acestora. Stratul submers este alcătuit îndeosebi de Ceratophyllum demersum și Myriophyllum spicatum. Stațiunile asocia- ției se găsesc frecvent pe Dunărea Veche, canalul Magearu și gîrla împuțita. 7 FDOBA șm VEGETAȚIA IDdN DELTA DUNAKtm 405 3. Stratiotetum aloidis (Nowinski 30) Miljan 33 Formează insule de vegetație de dimensiuni variabile, instalate în meandrele ghiolurilor și japșelor, la marginea fîșiei de stuf și papură, în locuri puternic colmatate, ferite de vînt, precum și la gură arterelor puțin circulate. Stratul natant este dominat de Stratiotes aloides însoțită de o serie de specii natante și plutitoare ca : Spirodela polyrrhiza, Hydrocharis morsus-ranae, Salvinia natans etc. Se găsește frecvent în canalul Litcov și gîrla împuțita, precum și în balta Stambuleț. 4. CerratophyUetum demesi Soo 28 Asociația populează japșele și ghiolurile cu suprafețe reduse, unde curenții și valurile sînt diminuate, permițînd depunerea și formarea unui strat consistent de depuneri minerale și organice pe fundul bazinelor slab răscolite de curenții de apă. Cîmpurile de Ceratophyllum demersum sînt foarte masive și formează un tampon, care modelează și frînează curenții, facilitînd în acest fel decantarea suspensiilor. în cîmpurile de Ceratophyl- lum demersum se găsesc mai întotdeauna plante, tufe, sau pilcuri de My- riophyllum spicatum, M. verticillatum, Potamogeton pectinatus, Elodea canadensis și Najas minor. Fitocenoze de acest tip se găsesc frecvent la Roșuleț și Trei Ozere. 5. Myriophyllo-Potametum Soo 34 Această grupare' este reprezentată prin pîlcuri de gradiș avînd di- mensiuni variabile, populînd bazinele intens colmatate. Alternează cu fitocenozele de Ceratophyllum demersum disputîndu-și reciproc spațiile. Spre sfîrșitul verii și toamna, cînd nivelul apelor scade, brădișul îmbîc- sește apa, îngreunînd astfel circulația bărcilor, trasul năvoadelor, provo- cînd uneori asfixia peștilor. Cîmpurile acestei asociații se întîlnesc frec- vent în lacurile Roșu și Roșuleț. 6. Potametum lucentis Hueck 31 Este o asociație destul de răspîndită în Delta Dunării, La Roșu și Roșuleț este cantonată în canalele și ochiurile de apă dintre fîșiile de stuf, la marginea bălților cu precădere între vegetația natarită și plutitoare și „pajiștile” submerșe și emerse de Ceratophyllum și Myriophyllum. Se întîlnește frecvent de asemenea pe Dunărea Veche și canalul Magearu. ' Alături de specia de bază — Potamogeton lucens — în stratul natant se re- marcă Potamogeton natans, P. pectinatus, P. crispus, P: perfoliatus și P. pussihim. ■ Sînt prezente aici, de asemenea, speciile caracteristice alianței Nym- phaeion ca : Trapa natans, Nymphaea alba, Nuphar luteum etc., precum 407 Tabelul nr. 1 o Potametea Tx. et Prsg. 42 O O w ' HH w >- > HH HH HH Q + . • < + + + . .+ + + + + + + + io o HH Hi HH HH > £ Q + + + 7 1 + + 7 i + io • 1 + + tT o w w HH > î> Q + 7 + .+ rH + 1 + ' t-+l + io 1 CQ O! I + + co u HH > £ £ HH HH i I > HH Hh Q : + + 1 + m 1 + .7 + + IO 1 + .+ + + + Ol O - . HH £ HH HH > a+v ea 1 + 1 CO Ol 2 IO 1 + + ea 1 + rH o HH > j> HH hh HH HH HH Q ■ + + kO 1 co ea 1 + ea 1 + + + + 7 + 4~ .ASOCIAȚIA ' 1 Indicatori fitocenotici Specia Potametea Vallisneria spiralis Potamogeton fluiians 1 Hydrocharietaiia Salvinia națans Hydrocharis morsus-ranae 1 Lemna trisulca î Spirodela polyrrhiza | Stratiotes aloides 1 ; Utricularia vulgaris . । Hydroeharitîon 4- Lemnion Aldrovanda oesiculosa , Ceratophyllum demersum - Potametalia Myriophyllum spicatum Potamogeton crispus Potamogeton pectinatus Potamogeton perfoliatus Hippuris vulgaris Potamogeton pussilus ■ Butomus umbelatus v> U & O s ca a W O) U Vi U •g K & u 'Vi O Vi U Vi C5 Vi O Vi O fi o Vi o Vi U Ut fi w -a fa 5 B B B b’ B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B B —;— > HH HH HH HH H^ W 5 ( IO 1. Ol + + -1 + + -1 + + ■ i + + HH ! HH HH 1 + ■ + 1 J 1— + +-1 III — + ■ W HH 5 । hH W — ea 1 + 4* . +MJ + + + + . + 2 Hi HH HH HH 1 I- + + +-1 7 + 7 l- + + + ■ HH HH HH W 1 - 1 1 & + + ea ' 1 + 1-+ + + i Potamion j Muriophullum veriicillatum Potamogeton lucens Elodea canadensis. ■ Nymphaeion Trapa natans Numphaea alba «0 ci • c c c c; c o o s £ Nuphar luteum Numphoides peltata Glycerio-Sparganion | Sparganium'ramosum | Sium erectum Batraehidn Sagittaria saqittitolia — 7^ :; T1 Ruppion Naias minor Phragmitetea Phraqmites communis Tvpha latitdlia Carieion rostratae Cicuta virosa ÎNSOȚITOARE 1 Muosotis palustris .§ § 1 Solanum dulcamara fi u fi O Șarm O . M «1 U Eua Eua Eua fi o Eua Vi U Vi U Vi U Eua i Eua Eua Eua B B B B B B B ■B B B B B B ! B B B B B B B B B 1 HH HH HH HH B HH -fi Q 408 V. BANDA, A. ROPEIS'CU 40 și ale clasei Phragmitetea : Typha latifolia și Phragmites communis, care pătrund și în asociația Potametum lucentis. 7. . Potametum natantis So6 27 (tabelul nr. 2) Se întîlnește curent pe canalul Magearu, Dunărea Veche și gîrla împuțita, unde crește împreună cu Polygonum amphibium, Typha angus- tifolia, Phragmites communis, Rumene hydrolapathum și cu speciile asocia- țiilor vecine aduse de curenți: Hydrocharis morsus-ranae, Salvinia na- tans etc. 8. Nymphaeetum albo-Iuteae Nowinski 28 Asociație larg răspîndită în Delta Dunării, alcătuiește populații' mai mult sau mai puțin compacte la marginea bălților și în ochiurile de apă din interiorul fîșiei de stuf. Se găsește de asemenea frecvent în lungul plaiurilor, canalelor și privaturilor cu circulație slabă șau împotmolite. Se află frecvent la limita de contact cu asociația Scirpo-Phragmitetum, unde Nymphaea alba și Nuphar luteum dau specificul stratului natant. Stra- tul sumbers este constituit din : MyripphyUum spicatum, M. verticillatum, Potamogeton pectinatus și alte specii obișnuite acestor stațiuni. Unele dintre acestea ca : Oenanthe aquatica, Typha angustifolia, T'. latifolia, ■ Phragmites communis aparțin clasei Phrăgmitetea. 9. Nymphoidetum peltatae (Allorge, 22) Oberd. et Miiller 60 Preferă stațiunile liniștite, cu apă mică pînă la 60—70 cm adîncime, , împotmolite sau mîlite, de la marginea bălților unde curenții sînt mai slabi sau de lîngă malurile canalelor unde viteza apei este mult diminuată. Asociația "este frecventă în Delta Dunării și des întîlnită în bălțile de lîngă Sulina și pe canalul Dunărea Veche. în stratul natant, alături de Nymphoides peltata, participă o serie de elemente .specifice ordinului Hydrocharietalia: Lemna trisulcd, Spi- rodela polyrhiza, Stratiotes aloides, Utricularia vulgaris etc. Stratul submer8 este format din Myriophyllum spicatum, M. verticillatum, Potamogeton pectinatus, P. crispus etc. în populațiile asociației pătrund uneori elemente caracteristice clasei Phragmitetea. 10. Trapetum natantis Miiller et Gors 60 Acoperă suprafețe considerabile în Delta. Dunării la gurile de vărsare ale canalelor în ghioluri, în golfurile din fîșia de stuf și în japșele împotmo- lite, cu adîncimea apei de 80—150 cm. Pe canalele și în lacurile de la Dunărea Veche oglinda apei este inva- dată de ciulini în proporții impresionante (aproximativ 70—90%). Stra- tul natant este dominat de Trapa natans aproape în exclusivitate, iar cel submers este format din Ceratophyllum submersum. Printre frunzele de 11 FLORA ȘI VEGETAȚIA DIN DELTA DUNĂRII 409 Trapa natans plutesc aduși, de curenți, indivizi de Lemna trisulca, Spiro- dela polyrrhiza, Salvinia natans etc. 11. Myriophyllo-Nupharetum W. Koch 26 Preferă stațiunile adăpostițe, din ghioluri, canale, brațele moarte, sau japșele mai mici cu multe depuneri pe fund. Prin rețeaua de rădăcini, stoloni și rizomi fixează nămolul și pregătește terenul pentru extinderea speciilor de Typha, Schoenoplectus și Phragmites. Am notat-o în mod frec- vent în bălțile din complexul Trei Ozere. 12. Potameto-Nupharetum Miiller et Gors 60 Se găsește în stațiuni asemănătoare cu ale celorlalte asociații de nuferi. Se află interpusă între fîșia de stuf de la margine și cîmpurile de brădîș și cosor din largul ghiolurilor. în compoziția, asociației întîlnim specii ale clasei Phragmitetea, alianței Glycerio-Sparganion și ale grupărilor de Myriophyllum și Ceratophyllum. 13. Schoenopleetetum laeustris Chouard 24 (tabelul nr. 3) Fitoeenozele acestei asociații sînt bine reprezentate în Delta Dunării,- ocupînd după Scirpo-Phragmitetum suprafețele cele mai întinse, situate de regulă de-a lungul, canalelor, la marginea bălților și a lacurilor. Schoe- noplectus laeustris formează de regulă fitoeenoze compacte în care se gă- sesc puține specii, cu indivizi rari, și anume : Phragmites communis, Typha angustifolia, T. latifolia, Sparganium ramosum, Rumene hydrolapathum, Ranunculus lingua, Sium angustifolium etc. Asociația suportă bine oscila- țiile de nivel ale apei și uneori un grad mic de colmațare a bazinelor. în fază tînără Schoenoplectus laeustris este consumat destul de mult de animale. 14. Schoenopleetetum tabernaemontani Eapaics 27 Asociația a fost întîlnită la sud de Caraorman (Sanda V. și Șerbănescu G h.., 1969) la marginea depresiunilor dintre grin- duri. Schoenoplectus tabernaemontani alcătuiește fitoeenoze compacte în care pătrund puține specii ca : Agrostis stolonifera, Xanthium strumarium, Juncus articulatus, Mentha âquătica, Potentilla reptans etc. Ocupă stațiuni mai puțin umede ca cele în- care se dezvoltă Schoenoplectus laeustris, astfel îneît la sfîrșitul verii apa dispare complet. 15. Typhetum angustifoliae (AII. 22) Pign. 43 Papura cu frunze înguste formează fitoeenoze compacte în lacurile și bălțile cu adîncimea apei în jur de 0,5 m, helofitele fiind speciile domi- nante. în stratul natant și emers se găsesc adesea specii ale clasei Pota- metea ca: Ceratophyllum demersum, Lemna trisulca, Hydrocharis morsus- 410 Tabelul nr. 2 • ■ Fotametea Tx. et Prsg. 42 Ol O ■ £ 3 hh j l-t Q ’ + < + + + +-1 + + + t—l O HH HH l-l 2 hh l-l ■ w Q . + < ■ 4 + + + 7 + +. + 4 + • + O i—i O HH HH HH K - l-i l-l 'q . + .< + + + + 4 • ■îl + + 1 +1 + O o HH HH '.w l-t 1-1 1 hH HH HH HH hh l-l 0 + + + + Ol + +> + >1 1—I 1 4 + ■ + oc u a + w w > 1—< hh HH + —. + 4 7. + + 7 1. + + + + ol 1 + + + " ■ hh HH l-t l-l w HH ■ > a ■ HH hh f hh Q + + 1—1 +’ 1 + + ■ + + + +-1 + + 4 + ASOCIAȚIA 1 Indicatori fitocenoțici Specia Hydrocharietalia Lemna trisulca Spirodela polyrrhiza Hudrocharis morsus-ranae Salvinia natans Straliotes aloides Utricularia vulgaris Hydroeharition+Lemnion, 1 Ceratophyllum demersum : — 1 Aldrovanda vesiculosa ■ Potametali a Myfiophyllum spicaium Potamogeton pectinalus Hippuris vulgaris Potamogeton crispus Potamogeton pussilus Butomus umbellatus Schoenoplectus lacustris Potamogeton perfoliatas a ca U vi O Eua Eua p (J CA u CA O CA O ■ CA u CA u CA u CA u Eua o p u HH HH HH HH HH HH HH ; 1 HH HH HH HH HH HH HH HH HH . 411 3 > > 1 1—1 ^1 2 — HH i i F-i 4 1 t —K 1 £-+ ! . 1 ■ + + 4- + + ' : j i 4 III S-+ 1 —t > Si -* 1 1—< 1 1 HH j 7 + + ~ 3| i s-z; +k î + + 1 1 + ; + — | — HH 3-5 j V b-< i-< ) . 1 1 1 + + 17.1 +H' 1 I + j ■ j II Ilf HH 1 ►—( > HH ■ h-i =1 HH HH HH + + +' + l.g-£ 1 + + + + + 1—1 HH in । 1 + HH . l-i T HH H—1 । ! 1- + M1 1 + + * + + + + + + £ £ HH > HH uu i 1 HH w V1 1 + 1 + + 1 2 — 5 + 4 + + Potamion ’ Elodea canadensis Myriophyllum verticillatum I Potamogeton lucens Nymphaeion Trapa natans Polugonum amphibium Nuphar luteum Potamogeton natans i Nymphoides peltata i 1 Nymphaea alba — 1 Glycerio-Sparganion Sparganium ramosum Nașturtium officinale . ! Batrachion Sagittaria sagittifolia j Ruppion Najas minor Phragmitetea Oenanthe aquaticd Typha angustifolia Typha latifolia Rumex hydrolapathum Phragmites communis ÎNSOȚITOARE Rorippa amphibia Heleocharis palustris ■ | Șarm a o P u a p. o Eua Cs Eua a Eua 1- Eua CA O Eua Pt o CA u a w O Pl o CA 4 M M M a M M M M K K E K MM Ml Mb HH HH M M M M M M HH HH HH HH | 412 . 413 o HH £ a +. < + + + + + 00 O t î> HH > > > HH — + Q + < « + + 1 + + + + + + + + rH u HH > HH HH HH Q + + + + ■ + +' + + + + co ■ o hh HH HH HH HH HH HH HH HH HH HH HH s HH HH Q + + + + + + 1 + + -r + + ‘4- + + 1 .+ + T + _L 7 + -’r + + O HH >-< w HH hh HH HH HH s f"H HH <—l HH Hn HH HH a + + + + + + + + + + ■ + + + + 4- + + + + 1 l + ■ O > a + < + 1 + + + CQ u —- HH HW > + HH . a + + + + + + ASOCIAȚIA | Indicatori fitocenotici Specia Phragmitetea Epilobium palustre Lysiinachia nummularia Poa palustris ’ Epilobium parviflorum i Symphyturfi officinale 1 | Lathyrus paluster- Lysimachia vulgaris I Polygonum amphibium Agrostis stolonifera Eupatorium cannabinum Solanum dulcamara Stachys palustris I Calystegia sepium Myosotis palustris Phragmitețalia Alisma plantago-aqudtica 1 Mentha aquatica 1 Lytrum salicaria j Lycopus europaeus Sparganium ramosum I Sium angustifolium Iris pseudacorus । Rumex hydrolapathum | Lycopus exaltatus | Ranunculus lingua 3 & a fa o Eua a fa u Eua fa O fa Eua Eua fa o Eua Eua u Eua y> U | Eua HH Eua fa o a a Eua 1 Eua 43 fa K K s HH K K K HH ș u K HH HH. HH HH a a HH HH HH offic 415 414 Continuare tabelul nr. O 1 2 — 5 .VS III ! + ! 1 i I I 1 1 1 1 - | li III 111 I Q + O + .+ + i HH o O . HH HH + i III > + 1 HH 1 a+v ■+ a. 1 co + 1 1 + 00 o / • B > HH -- Q + 21. Vasiu V., Pop M., Floca F,, Hidrobiologia, 1963, 4, 515 —543. 22. Vicol E. C.,' St. șl cerc, de biol., Seria bot-i 1970, 22, 4, 297-301. 23. Zitti ’R., Bul. Șt. Secț. de Șt. Biol., Agron., Geol., și Geogr., 1954, 6, 4, 1217-1220. 24. - Com. Acad. R.P.R., 1956, 6, 4, 571-575. • , „Institutul de științe biologice Primit în redacție la 2 martie 1973 INFLUENȚA NO3- ȘI A NH+ ASUPRA METABOLISMULUI CARBONULUI LA ALGA DUNALIRLLA TRRTIOLJECTA DE N. PRISTAVU și K. WEGMANN * • 581.13 : 581.133.1 : 582.26 Es wurde der Einfluss von NO3~ und NH^ auf den C-Stoffwechsel von Dunaliella tertiolecta-Zellm untersucht. Uberraschenderweise hat sicii dabei gezeigt, dass die Versorgung der Zellen mit , NOp, nicht mit NH^, eine wesentliche Steigerung des Kohlenstoffeinbaus zur Folge hat. în experimentări cu alga Chlorella pyrenoidosa, van Niel și 'colab- (7) au constatat că în prezența NOr și a CO2 se intensifică produce- rea de oxigen fotosintetic. Consecința acestui' fapt a fost micșorarea coefi- cientului fotosintetic (CO2/O2), intensitatea absorbției CO2 rămînînd con- stantă, iar cea a eliberării O2 mărindu-se. Pe baza acestor rezultate, autorii menționați anterior au ajuns la concluzia că la reducerea NOr ceareloc în plante poate fi utilizat și hidrogenul produs în fotosinteză. în sprijinul acestei concluzii vin și datele lui Evans și N a s o n (1) și cele ale lui Jagendorf (4), conform cărora NADPH2 produs în procesul pri- mar al fotosintezei este necesar pentru reducerea NOF. După cum se știe, sărurile amoniacale constituie și ele o bună sursă de azot pentru plante. Cu toate acestea plantele nu acumulează însă ionii de amoniu, ci îi transformă rapid în compuși organici. Sub formă anorga- nică ei sînt toxici, inhibînd probabil procesele de fotofosforilare și fosfo- rilările oxidative. . . Dat fiind faptul că azotul participă în cadrul procesului primar și ;secundar al fotosintezei, ne propunem ca prin investigațiile noastre să identificăm compușii metabolici cu 14C și să stabilim intensitatea sintezei ■de substanțe organice în ciclul lui Calvin și pe căi metabolice derivate de * Dr. doc. .Ia Institut fur Chemische Pflanzsnphysiologie der Universitât Tiibingen, ^Republica Federală Germania. ’ • ■ST. SI CERC. BIOL.. SERIA BOTANICĂ. T. 25, NR. 5, P. 425-429, BUCUREȘTI, 1978 3 INFLUENȚA NO’ ȘI A NH + ASUPRA METABOLISMULUI CARBONULUI 427 426 N. tPRISTAWi K, WÎEIGMANN 2 la acesta — în urma administrării în soluția nutritivă a algei DunalieUa tertioleeta a azotului sub forma de NOF și de NHJ. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările au fost efectuate pe alga DunalieUa tertiolecta în laboratoarele Institutului pentru chimia și fiziologia plantelor-Universitatea Tubingen, Republica Federală Germania în urma unei specializări prin bursă DAAD în anul 1972. Au fost efectuate culturi sincrone de DunalieUa tertiolecta. Suspensiile de alge au avut pe tot timpul experienței asigurată aprovizionarea cu bioxid de carbon printr-un amestec de aer-COa (50 : 1). Intensitatea luminii ce ajungea la suspensiile de DunalieUa, a fost de 8000 de lucși, iar temperatura a fost menținută printr-o instalație de termostatare la 25°C. Soluția nutritivă folosită în cultura algelor (8) a fost mai întîi sterilizată la autoclav. în exoeiiența noastră algele au fost ținute timp de 3 ore și jumătate în soluție nutritivă cu azotul sub formă de NO3\Na NOa — 21 mg /100ml soluție nutritivă) în cadrul unei variante .și sub formă de NHj(NH4Gl —13, 5mg/100ml soluție nutritivă) în cealaltă variantă. După cele 3 ore,și jumătate s-a trecut atît la măsurarea conținutului în' clorofilă (a +b) și a pH-ului, cît și la experiența cu CO2 radioactiv. Administrarea 14CO2 s-a făcut sub formă de NaH14CO3 (spez. Akt. 58 — 60 mCi/mMol) — procurat de la Amersham-Buchler, Frankfurt. Pentru fixările radioactive s-a folosit din fiecare variantă cîte 5 ml suspensie alge. Algele au fost ținute mai întîi timp de 5 minute în camera de asimilație situată pe o instalație prin care circula apă rece și la care venea lumină de la o lampă Attralux de 300 W. După cele 5 minute de acomodare a suspensiei de alge a-urmat timp de 3 minute asimilarea în condițiile administrării 14CO2. Lampa Attralux este situată sub instalația cu apă rece, instalație ce are drept scop absorbția radiațiilor calorice. La nivelul algelor este o energie luminoasă de 6,4 • IO5 erg. cm“2 • s-1. După cele 3 minute de fotoSinteză în prezența 14GO2 a avut loc blocarea acesteia prin trecerea suspensiilor de alge în alcool concentrat clocotind. Pentru extragerea substanțelor organice din alge s-a făcut centrifugarea algelor din alcool concentrat, alcool 50% și din apă distilată. După ce a avut loc înlăturarea completă a fazei lichide la evaporator la 40°G s-a pro- cedat Ia dizolvarea substanțelor organice obținute în 2 ml de apă distilată. Din acești 2 ml extract s-a folosit 5—20 pl atît pentru măsurarea capacității totale de fixare radioactivă, cît și pentru electroforeza asociată cu cromatografia în strat subțire pe celuloză. Stratul de celuloză (0,5 mm grosime) este fixat pe placă de sticlă 20 x 20 cm. După obținerea autoradiografiilot s-a trecut la identificarea substanțelor organice și separarea acestora de pe placa de sticlă. După ce substanțele organice au fost trecute în lichid s de scintilație s-a trecut la măsurarea radioactivității acestora la contorul “Beckmann-contor" cu scintilație în lichid. Tabelul nr. 1 Conținutul in clorofila, pll-ul, capacitatea totalii de fixare radioactiva și radioactivitatea substanțelor organice încă drate în grupe meUboIiee-la 3 ore și jumătate de la administrarea azotului sub formă de NOg” și suspensiilor de DunalieUa tertiolecta Alge crescute pe soluție nutritivă cu azot sub formă de : pg/cloro- filă(a+b)/ 5 ml alge pH Radioactivitatea în impulsuri/minut Capacitatea totală de fixare radioactivă Ciclul lui Calvin Calea PEP (fosfo- enol-piru- vatului) Calea hidroxi- piruvatu- lui Aminoaci- zii liberi NOj(NaNOs-21 mg în 100 ml soluție nutritivă) 278 . 5,5 22 532 000 6 033 600. 9 904 300 956 300 7 673 000 NH4+(NH4CM3,5mg în 100 ml soluție nutritivă) 250 3,7 14 555000. 9 094 900 2 824 500 872 500 | 4 613 900 în ceea ce privește conținutul în clorofilă, acesta nu prezintă dife- rențieri prea mari între cele două forme de azot administrate algelor — la NOF constatîndu-se o valoare ceva mai mare ca la NH^ după cele 3 ore și jumătate de experiență. Dacă după cele 3 ore și jumătate suspensia de alge cu azotul sub formă, de NOF are pH-ul = 5,5, suspensia cu azotul sub formă de NHF are pH-ul = 3,7. Capacitatea totală de fixare radioactivă este cu mult mai mare în prezența azotului sub’formă de NOFdfecît sub formă de NH*. în ceea ce privește substanțele organice aparținînd la diverse grupe metabolice s-a constatat că NOF intensifică sintezele caracteristice căii PEP (fosfo- enol-piruvat), iar NH^ intensifică sintezele din ciclul lui Calvin. Calea hidroxi-piruvatului nu prezintă diferențieri prea mari la cele două forme de azot. Radioactivitatea aminoacizilor liberi este cu mult superioară atunci cînd azotul se administrează sub formă de NOF decît atunci cînd se dă algelor sub formă de NH^. La alanină însă cea mai mare radioacti- vitate este în prezența NH^, nu în prezența NOF. De menționat faptul că aprecierea intensității sintezei substanțelor organice pe diferite căi metabolice s-a făcut în funcție de radioactivitatea substanțelor ce aparțin acestor căi. - REZULTATE Modul în care pH-ul și conținutul în clorofilă se modifică atunci cînd azotul se administrează sub formă de NO? și NHț poate fi urmărit în tabelul nr. 1. în același tabel este dată capacitatea totală de fixare radio- activă și radioactivitatea substanțelor organice încadrate în diferite grupe metabolice. DISCUȚII , Influența sărurilor minerale cu azot sub diferite forme asupra meta- bolismului plantelor a constituit și constituie un larg cîmp de investigație. Referitor la alga DunalieUa tertiolecta, P a a s c h e (6) a constatat că atît eliberarea de oxigen prin fotosinteză, cît și conținutul în clorofilă, proteină și enzima ribuloză-difosfat-carboxilază s-au mărit atunci cînd azotul s-a administrat sub formă de NH^ față de administrarea azotului sub formă de NOF. 428 W- iPRISTAVUi, K. WEG'MA'NN 4 Conform celor arătate de Gr ant și colab. (2), (3), fixarea COa în fotosinteză este influențată în sens negativ de reducerea NOr atunci cînd se experimentează în condițiile, luminii de intensitate ridicată. Spre deosebire de Paasche (6) care .constată intensificarea unor procese fiziologice la alga Dunaliella tertiolecta în prezența azotului sub formă de față de cea sub formă de NO^, noi âm constatat la aceeași algă intensificarea unor procese fiziologice în prezența NOF, nu în prezența NH^. Aceasta s-a constatat la capacitatea totală de fixare radioactivă și la conținutul în clorofilă al algelor. în experiența noastră conținutul în aminoacizi liberi nu a crescut în urma administrării azotului sub formă de ci în urma administrării sub formă de NO?. Față de suspensia de alge,,cu NO7, în, cea cu este inhibată sinteza substanțelor organice pe calea PEP (citrat, succinat, malat, fuma- rat, aspartat, alanina); fapt evidențiat însă în' mai mică măsură, și în cazul sintezei de glicină și serină pe calea hidroxi-piruvatului. Cele două căi metabolice (PEP și hidroxi-piruvat) au ca punct comun de plecare acidul 3-fosfo-gliceric și este posibil ca în prezența azotului sub formă de NHf- să aibă loc un blocaj chiar la acest punct de plecare spre cele două căi nienționate și astfel să se intensifice sintezele din ciclul lui Calvin. . . , Explicăm radioactivitatea mai scăzută a aminoacizilor, în urma ad- ministrării NHf" prin blocarea căii hidroxi-piruvatului și a PEP prin care este posibil să se sintetizeze și amihoacizii. Ca urmare a faptului că pH-ul scade în prezența NHf administrat algelor, este posibil ca această micșorare a pH-ului ,să exercite o acțiune toxică asupra algelor și astfel să blocheze și căile .prin care este posibilă sinteza de aminoacizi liberi. Probabil că există alte mecanisme de acțiune în această situație a administrării NH<+, mecanisme necunoscute încă pînă în prezent. ( în cercetările ulterioare se impune folosirea unei instalații de reglare ..automată a pH-ului pe timpul experienței, cît și experiențe de blocare enzimatică a anumitor verigi ale lanțurilor metabolice, cercetări ce au drept scop găsirea unor explicații exacte a unor procese metabolice ce ne, interesează. 5 WULUENȚA NG“ȘI A NH^+ ASUPRA METABOLISMULUI CABIBOiN.ULUI 429, BIBLIOGRAFIE 1. Evans, H. J., Nason A., Plant.. Physiol., 1953, 28, 233 — 254. 2. Grant, R. B., J. gen, Microbiol., 1967, 48, 379—389. 3. Grant R. B., Tukneb, M. I., Comp. Biochem. Physiol., 1956, 29, 995—1004. 4. Jacbndorf, A. T., Arch. Biochem. Biophys., 1956, 62, 141 — 150. 5. Mutschlers D., Die Biosynthese des Glycerins in zellfreien Dunaliella-System, Dipl. Arbeit Tubingen 1972. 6. Paaschb, E., Physiol., Plant., 1971, 25, 294—299. 7. Van Niel, G. B., Allbn, M. B., Wright, B. E., Biochem. et Biophys. Acta, 1953, 12, 67—74. 8. Wbomann, k., Der Weg des Kohlenstoffs bei der Photosynthese und Dunkelfixierung in Du- naliella spec., Dissi Tubingen 1968. , Institutul de științe biologice București și Institut fur Chemische Pflanzenphysiologie der Universitât Tubingen v Primit în redacție la 16 februarie 1973 CONCLUZII . ' 1. Capacitatea .totală de fixare radioactivă (14C) este mai mare în urma administrării azotului- sub formă de NO? decît sub formă de suspensiei de Dunaliella, tertiolecta; NHf determinînd și micșorarea- pH- ului și a conținutului în clorofilă. ' .. 2. Sintetizarea de substanțe organice pe calea PEP (citrat, succinat,, fumarat, malat, aspartat) și pe calea hidroxi-piruvatului (glicină, serină)' este stimulată de NOr și inhibată de • 1 3. Azotul sub formă de intensifică sintezele caracteristice- ciclului lui. Calvin și determină micșorarea conținutului în aminoacizi- liberi. FORMAREA TELEUTOSPORILOR CIUPERCII PUC GINI A REGONDITA TRITICI PE SAMULASTRA DE GRÎU* de C. GHEORGHIEȘ 581.2:632.4:582.542 The paper is concerned with the formation of P. recondila tritici teliospores on volunteer plants of Triumph wheats under natural infection conditions in Sep- tember 1969. , The size of the teliospores was of 36.4 — 65.8 x 12.6 — 21.0 [x. No paraphyses ' were found. The environmentăl conditions favoring teliospores formation are discussed. în condiții de infecții naturale, în luna septembrie 1969, a fost obser- vată formarea de teleutospori ai ciupercii Puccinia recondita Rob. ex. Desm. f. tritici Erikss., pe plăntuțe de grîu din samulastră (înainte de formarea paiului) crescute în miriște din boabele scuturate cu ocazia recoltării, pe un teren experimental din Băneasa—București. Formarea lagărelor de teleutospori a fost abundentă la soiul Triumph,' la care peste 90% din plante prezentau teleutosori (fig. 1). Fenomenul a fost observat și la soiul Bezostăia 1, însă în proporție foarte redusă, numai cîteva plante fiind găsite purtînd teleutosori. Atît înainte, cît și după apariția lagărelor de teleutospori, pe frunzele verzi ale plantelor din samulastră s-au format numeroase pustule cu uredotpori (mai slab la soiul Bezostaia 1). . La data de 25 septembrie, o bună parte din teleutosporii formați pe samulastră avea dimensiunile, forma și culoarea teleutosporilor maturi, ciuperca continuînd să formeze numeroși teleutosori atît pe frunzele în curs de uscare, cît și pe unele frunze care mai aveau culoarea verde. Teleutosorii s-au format pe ambele părți ale frunzelor, avînd însă o densitate mai mare pe fața inferioară. * Lucrare comunicată la Consfătuirea demicblogie din București, 3 —5 noiembrie 1970. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 481-434, BUCUREȘTI, 1973 432 C. GHEOBGHUEȘ 2 în secțiuni transversale s-a observat că lagărele de teleutospori acoperite de epidermă, aii dimensiuni variate, cuprinzînd 1—5 (cel mai frecvent 2) grupe de teleutospori (fig. 2 și 3). Nu s-au găsit parafize care să separe, grupele de teleutospori, acestea fiind despărțite)numai de pereții îngroșați ai celulelor strivite, îngustate pînă la alipirea pereților prin pre,- siunea laterală exercitată de teleutospori în dezvoltare. Acești pereți celulari, ca dealtfel ai tuturor celulelor care înconjură lagărele de teleuto- spori, prezintă o culoare brună. . Teleutosporii sînt bicelulari, de formă alungită, celulele de la vîrf fiind scurte, cu pereții de culoare brună închis, rotunjite sau trunchiate drept sau oblic la vîrf. Celula bazală are o formă alungită, cu pereții de culoare brună-gălbuie, mai deschisă spre p.eduncul (fig. 4). Măsurătorile efectuate arată că majoritatea teleutosporilor formați pe samulastră se Situează în privința dimensiunilor în limitele date de diferiți autori pentru P. recondita tritici. S-a găsit însă un număr destul de mare de teleutospori a căror lungime depășește limita superioară de 55 g dată de literatură (6), (7). Aceasta creștere a lungimii teleutosporilor este realizată printr-o ahingire mai pronunțată a celulei bazale (fig. 4).Măsură- torile noastre arată, pentru teleutosporii formați pe samulastră, dimensiu- nile 36,4 — 65,8 X 12,6 - 21,0 g. Uredosporii, formați pe aceleași plante de pe care s-au recoltat teleu- tosporii asupra cărora s-au efectuat măsurători, au forma și dimensiunile normale (22,4 — 29,4 x 16,8 — 25,8 p). . ' Pînă acum se cunoștea numai formarea teleutosporilor pe plantele de grîu din culturile^ adevărate, în cursul lunii iunie. în literatură (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7) nu este menționată apariția de teleutospori pe samulastra de grîu, în cazul atacului ciupercii P. recondita tritici. T r. Săvulescu (1953, p. 163) subliniază că: ,,Pe samulastră, rugina brună se dezvoltă produeînd numai uredospori.. în privința condițiilor care favorizează formarea teleutosporilor, în literatură există opinii controversate. Astfel M a g n u s (citat după Săvulescu, 1953) este de părere că făctorul care favorizează și determină apariția, teleutosporilor la uredinale ar fi starea de vește- jire a- țesuturilor. Blaringh.em, Ga'ssner (citați după Săvulescu, 1953)■ susțin rolul determinant al fazei de vegetație, al gradului de maturitate al țesuturilor plantei, independent de influența factorilor externi. Unii autori, ca But Ier și Hayman (citați după S ă v u 1 .e s c u, 1953), acordă importanță predominantă fac- torului climă, pentru apariția teleutosporilor ciupercii P. recondita tritici. T r. Săvulescu (6) ajunge la concluzia că formarea ' teleutospo- rilor nu pare a fi influențată de condițiile climatice, ci mai mult de stadiul de vegetație al plantei-'gazdă, totuși admite că perioada în care apar teleutosporii (întotdeauna după înspicate) poate fi mai lungă sau mai scurtă, după cum condițiile climatice grăbesc sau nu încheierea fazei de vegetație a plantelor. Analizînd condițiile climatice în care s-au format teleutosporii pe samulastră, se constată că vremea a fost relativ caldă și secetoasă (fig. 5). Astfel, în perioada 21 august—20 septembrie au căzut numai 25 mm preci- pitații, în total. Aceste condiții au menținut plantele aproape în faza de Fig. 4.— Diîerite forme de teleutospori formați pe plantele de grîu din samulastră (desen la camera clară). b- c. 3186 435 434 C. GHEORGMIEȘ 4 ofilire, fapt care considerăm că a favorizat apariția teleutosporilor pe plan- ' tuțele de grîu din samulastră. Faptul, că teleutosporii s-au format în masă la soiul Triumph și numai sporadic Ia soiul Bezostaia 1, poate fi pus pe seama sensibilității diferite a celor două soiuri față de rugina brună, soiul Triumph. fiind cunoscut ca mult mâi sensibil (2), (4). O anumită influență s-ar putea să fi avut și precocitatea soiului Triumph. ; CONCLUZII ; 1. în lucrare este semnalată formarea teleutosporilor ciupe ici Puccinia recondita tntici pe samulastra de grîu, în luna sepțembrie 1969. Lagărele de teleutospori au apărut în masă la soiul Triumph și numai spo- radic la soiul Bezostaia. 1. 2. Teleutosporii formați pe samulastră au dimensiunile de 36,4 — 65,8 x 12,6 — 21,0 jx. Nu s-au găsit parafize. 3. Formarea teleutosporilor pe plăntuțele de grîu din samulastră a fost determinată de condițiile de secetă din a doua jumătate a verii anului 1969. ■ ■ < BIBLIOGRAFIE 1. Dickson G. J., Diseases of field crops, New York, 1956, 276 — 279. 2. Hulea A. și colab., Anal. Secț. Prot. Plant., 1963, 1, 77 — 95. 3. Moreau F., Les -champignons, 1953, Paris, 1635—1993. 4. Rădulescu E., Negulescu Fl., Țapu Z., Anal. Secț. Prot. Plant., 1964, 2, 81 — 92. 5. Rădulescu E și colab., Tratat de fitopatologie agricolă, Edit. Academiei, București, 1969, 44—49.. 6. Săvulescu Tr.;. Monograf ia uredinalelor din R.P.R., Edit. Academiei, București, 1953,1, 154-186. ' 7. Viennot-Bourgin G., Les champignons parasiies des plantes cultivees, Edit. Masson., Pa ris, 1949,’ 2, 1042-1052. Institutul agronomic „Nicblae Bălcescu” Primit în redacție la 4 octom- . brie 1972 EFECTELE POLUĂRII ATMOSFEREI ASUPRA MUȘCHILOR DIN ZONA HUNEDOAREI DE . I. M. PEICEA 551.510.04:582.32(498.47) In tliis work, one studies the effects of the atmospheric pollution with SO2, on some bryophyte populations, in the surroundings of the Industrial Complex Hunedoara. By the comparative analyses of some bryo-ecological indicators for the vegetation of polluted and unpolluted areas, the evidence îs shown of the increasing effects of impiirified environment according to the proximity of the pollution source. We realize a classification of the territory in five areas, according to the impuiifica - tion degree and a classification of bryophytes, in connection with the degree of their sensibility in: very resistant, toxitolerant, moderat sensitive and sensitive species. Zona Hunedoarei se află situată pe un culoar intramontan cu di- recția N —S, pe valea Cernei, între masivele muntoase ale Sebeșului și Poiana Ruscăi. Relieful deluros cu altitudinea între 230—450 m. Solurile sînt în majoritate brune de pădure, cu tendință la podzolire și pe alocuri rendzine dezvoltate pe calcare. Climatul moderat continental, cu media precipitațiilor de 600 mm/an și a temperaturilor 9,7° C. Roza vînturilor arata o repartizare uniformă a acestora, cu o ușoară dominare pe direcția NE. în mare teritoriul aparține zonei de vegetație a pădurilor de fag și gorun, dar datorită defrișărilor neraționale, a influenței noxelor ș.a., ponderea cea mai mare o au în prezent pășunile și fînețele. Principalele surse de poluare sînt legate de activitatea siderurgică; furnalele Combinatului siderurgic Hunedoara, Uzina cocsochimică și Fabrica de dolomită. Din activitatea acestora se degajează în atmosferă o mare gamă de substanțe, între care sînt praf de cărbune, SO2, H2S, CO, CO2, SiO2, NH3, naftaline, fenoli etc. Lucrarea de față se bazează în principal pe studiul ecologic privind aspectele cantitative și calitative ale populațiilor muscinale din zona poluată, comparativ cu alta, nu prea îndepărtată (20—35 km), cu con- diții pedoclimatice similare, făcînd parte din aceeași zonă de vegetație, ST, ȘI CERC., BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 435-451, BUCUREȘTI, 1973 436 2. Uh - ti W) >ti «A ti O ti g 0-1 ti ti 8 c ti ti ni -gouns op >3 en ti co CM CM 4" * Briofitele din zonele poluate I, II și III ti g o ti O ti iBAiisnqiB ni -Bouns op >ti tZ) ti CM ■‘8 3 ti ti fa 10 m -sodnpB Tf< Bp3J0pni co Bpans op CM ininiEU -țquioo -upuț UȚp T-< ■ CM CM + + E 3. S £ 3 8 £ 3 fa . £ 3 8 ' g H & 3 u, 3 £ 3 *3 X ’£ 3 £ «î S £ 3 § 43 3 3 3 & E 3 3 J 3 t ft! S 3i C 3 J3 *3 3 CQ £ 8 £ 3 £ 3 £ s « £ ' 3 c £ 3 £ 3 w 8 3 u 3 $ £ e 3 tq Oi. 3 : I 3 bl £ 3 £ ^3 3 *3 3 438 I- M- (PEICEA în care poluarea atmosferei, datorită noxelor produse de Combinatul siderurgic Hunedoara, nu se mai face simțită. în funcție de distanța de combinat, concentrația medie a noxelor, structura vegetației și urmînd exemplul altoi’ cercetători (L e B 1 a n c 1969), am împărțit arealul cerce- tat în 5 zone, dintre care primele 3, se află situate în suprafața poluată, pe un transect lat de 0,3—1 km și lung de 5—13 km în direcția SV față de orașul Hunedoara. Zonele mai puțin sau deloc poluate sînt situate în direcție opusă, la distanțe între 20—25 km între orașul Deva și comuna Șoimuș (zona IV) și 30—35 km în preajma comunei Certejn de Sus (zona V). S-a căutat, în măsura posibilităților, să se cuprindă principalele tipuri de formațiuni de vegetație (ierboasă, de stîncării și lemnoasă), în fiecare din zonele stabilite. Aranjarea speciilor în tabele s-a făcut în ordinea următoarelor criterii: prezența, frecvența, abundența, poziția sistematică. Pentru ajutorul și îndrumările prețioase inclusiv verificarea unor taxoni, țin să mulțumesc tovarășului profesor Tr. I. Stefureac. Zona I a Cuprinde cadrul cel mai intens poluat, situat în curtea Combinatului siderurgic și pe o mică rază în jurul acestuia (0,3 — 0,8 km), în care se include și porțiunea proximală a orașului Hunedoara. Media concentrației SO2 se situează peste 0,6 mg/m3 aer, iar a depu- nerilor de pulberi între 1000—2000 t/km2. în cadrul acestei zone s-au identificat 8 specii (tabelul nr. 1), dintre care o singură hepatică {Marchantia polymorpha) și 7 specii de mușchi frunzoși dintre care numai 2 pleurocarpe (Amblystegwm serpens și A. riparium) și' 5 specii acrocarpe de talie mică. Frecvența cea mai mare o are Bryum argenteum (F* = V), abundența fiind în general scăzută pentru toate speciile. Excepție face Amblystegium serpens, care în unele microsta- țiuni mai protejate, de la periferia zonei I, se găsește ceva mai abundent (A =1 —2). Pe scoarța arborilor, spontani sau cultivați, nu se găsește nici o epifită, iar singura specie cu sporogoane este Tortula muralis. Zona II Este,zona imediat următoare situată la aproximativ 0,8 — 3 km SV de sursa de poluare (extinderea este invers proporțională cu mărimea * în text și tabele s-au utilizat următoarele prescurtări și notații A = abundența (+ = puțin, 1 = moderat, 2 = mult, 3 = luxuriant); a = acidofil; b = bazifil — calcifil; —c = = fără sporogoane; -J-c = cu sporogoane; circp = circumpolar; corti = corticol; cosmp = = cosmopolit; eur = european; euras — eurasiatic; F = frecvența locală (I = 0 — 20%, II = = 20 — 40%, III = 40—60%, IV = 60 — 80% și V = 80 — 100%, după numărul de formațiuni în care specia este prezentă în cadrul unei zone); foto = fotofil; liigro = higrofil; humi = — humicol; i = indiferent; mezo = mezofil; nr = număr ; P = prezența ; poli = poliedafic ; R = reacția substratului; saxi = saxicol; scia = sciafil; sp = specie; teri = tericol; xero = = xerofil. 5 EFELTEILE POLUĂRII AISUPRA MUȘCHILOR DIN ZONA HUNEDOAREI 439 vegetației). Media concentrației SO2 este între 0,30 — 0,60 mg/m3 aer, iar a depunerilor de pulberi între 500—1000 t/km2. în coloanele 6—7 (tabelul nr. 1), sînt notate briofitele găsite în formațiunile de pajiști mezoxerofile de pe terenuri plane sau ușor încli- nate, în care predomină specii ale asociațiilor Lolietum perennis Bafta 1943, Arrbenatheretum elatioris (Br. — Bl. 1919) Scherer 1925 și Festu- cetum pratensis Soo 1938. în coloana 8 sînt notați mușchii din vegetația ierboasă a asociației Andropogonetum ischaemi Krist 1937, iar în coloana 10 din biotopi în care predomină unii arbuști spontani sau cultivați ca : Syringa vulgaris, (Jornus mas, Crataegus monogyna etc. Coloana 9 se referă la biotopi stîncoși cu înclinație ceva mai mare. în cadrul acestei zone numărul briofitelor crește la 14 (tabelulnr. 4), remarcîndu-se în continuare lipsa speciilor epifite și a mușchilor hepatici. Speciile mai frecvente sînt Bryum caespiticium și Br. argenteum, urmate de Tortula muralis (mai abundentă pe stîncăriile nude) și Astomum erispum. Continuă să predomine speciile acrocarpe de talie mică, dintre care 4 au sporogoane. Zona III Cuprinde suprafețele de teren situate la distanțe variind între 1 — 5 km pe locurile împădurite,iar în pajiști extinzîndu-se chiar la 13—15 km de sursa de poluare. Concentrația medie a SO2 din aer nu depășește 0,3 mg/m3, iar depunerile de pulberi se limitează la sub 500 t/km2. în coloanele 12 și 13 (tabelul nr. 1), sînt notate briofite din aceleași asociații ierboase menționate în zona II. Vegetația stîncăriilor (coloana 14), s-ar putea caracteriza prin dominarea speciilor Tortula muralis și Encalypta streptocarpa. Urmează mușchii din asociații de specii lemnoase; arbustive' (coloana 15 = Syringo-Framnetum orni Borza 1958) și arbo- ricole (coloana 16 = Carpino-Quercetum peiraeae transsilvanicum Borza 1941 și Carpino-Fagetum Paucă 1941). S-au determinat un număr de 27 taxoni printre care nu se află nici un mușchi hepatic. în această zonă se delimitează deșertul epifitic prin apariția primelor trei specii corticale însă numai la baza trunchiurilor. Acestea sînt Camptothecirim sericeum, Hypnum cupressiforme și Pylaea polyantha. Numărul speciilor cu capsule crește la cinci. Frecvența cea mai mare (F = IV) o are mușchiul pleurocarp poliedafic Amblystegium ser- pens, care are și cea mai mare abundență (A = 2). Zona IV Se află situată la 20—25 km N — NE de Hunedoara. în aceasta nu se poate vorbi de o poluare a aerului în urma unor activități industriale, ci doar numai de una foarte slabă, în cadrul limitelor medii pentru majori- tatea teritoriului țării, în urma încălzirii locuințelor și a traficului feroviar și rutier care nu sînt prea intense. S-au notat (tabelul nr. 2) briofitele din asociațiile ierboase Agrostetum tennuis montanum Issler 1941 (coloana 1), Festucetum valesiacae Burduja 442 443 444 I. M. PESCEA 10 și colab. 1956 și Andropogonetum ischaemi Krist 1937 (coloana 2). în biotopurile de stîneării (coloana 3), nota dominantă o dau briofitele Syn- trichia niralis și Tor tuia muralis. Mușchii din asociațiile de pădure Quer- cetum petraeae-cerris Soo 1957 și Carpino Fagetum Paucă 1941 s-au notat în coloanele 4 și, respectiv, 5. Numărul speciilor se majorează la 42, dintre care 3 hepațice. Spe- ciile epifite sînt în număr de 8, iar cele cu sporogoane de asemenea. între speciile mai frecvente în formațiunile ierboase sînt Thuidium delicatulum și Rhytidium rugosum, iar în formațiunile de vegetație lemnoasă Brachy- thecium velutinum, Hypnum cupressiforme, Catharinaea undulata. Cu abun- dență mai mare remarcăm Scleropodium purum și Syntrichia ruralis. Zona V Situată la 30—35 km de Hunedoara, este zona cea mai „curată”, afirmație justificată atît datorită depărtării față de principalele surse de poluare a atmosferei, cît și de abundența speciilor de licheni pe tulpinile și ramurile copacilor, ceea ce nu se întîlnește în primele trei zone. S-au efectuat notări (tabelul nr. 2) pentru briofitele formațiunilor vegetației ierboase din asociațiile Festuceto-Agrostidetum tennuis monta- num Csuros și Besmeriță 1960 (coloana 7), Andropogonetum ischaemi Krist 1937 (coloana 8) și Juncetum effusi Soo 1933 (coloana 9). în vegetația stîncăriilor (coloana 10) nota dominantă o dau speciile Rhacomitrium canescens, Tortula muralis, Folylrichum piliferum etc. Briofitele, notate în coloanele 11 și 12, fac parte din aceleași asociații lemnoase prezentate îți zona III. Cu toate că s-au cercetat aproximativ aceleași suprafețe, cuprin- zîndu-se în măsura posibilităților aceleiași formațiuni de vegetație, nu- mărul briofitelor din această zonă înregistrează o creștere considerabilă (65 taxoni dintre care 5 hepatice, 14 epifite și 21 specii cu sporogoane). Dintre speciile mai frecvente în zona V notăm Mnium undulatum, Catharinaea undulata, Dicranum scoparium, iar dintre cele mai abundente : Acrocladium cuspidatum, Scleropodium purum, Thuidium delicatulum, Rhacomitrium canescens, Polytrichum attenuatum etc. Pentru efectuarea unor comparații s-a considerat drept poluat teritoriul care cuprinde zonele I, II și III, iar zonele IV și V constituie regiunea de referință, pentru condițiile de zonă nepoluată. GRUPELE DE SPECII DUPĂ GRADUL LOR DE SENSIBILITATE în tabelul sintetic alăturat (tabelul nr. 3) sînt delimitate trei mari grupe de plante (A-numai din zonele poluate, B-atît din zonele poluate, cît și din zonele nepoluate și C-numai din zonele nepoluate). Din analiza datelor prezentate se pot trage unele concluzii asupra gradului de sensi- bilitate a anumitor specii la poluarea aerului, îndeosebi cu SO2. U EFECTELE POiWARJI ASUPRA MUȘCHILOR DINI ZONA HUNEDOAREI 445 SPECII FOARTE REZISTENTE Un număr de 13 taxoni au fost identificați numai în zonele poluate -(tabelul nr. 3, grupa A). Dintre aceștia cu abundențe și frecvențe mai mari S-ătt notat: Amblystegium serpens, Astomum crispum, Encalypta strep- tocarpa Hymenostomum tortile. Aceste specii vegetează evident și în zone nepoluate, dar, datorită frecvenței scăzute nu au fost identificate de noi. Probabil, că sînt plante care, în condițiile poluării atmosferei, au foarte puțin de suferit sau, poate unele; își găsesc chiar optimul de dezvoltare. Abundența unora în zonele poluate s-ar putea datora și unei utilizări mai facile a nișei ecologice, eliberate prin eliminarea speciilor sensibile. Putem indica cu p oarecare certitudine cîteva specii foarte rezistente la poluarea atmosferei, găsite de noi și pentru care există confirmarea unor cercetări anterioare (B a r k m a n, - L e B 1 a n c, G i 1 b e r t); acestea sînt: Bryum argenteum, Br. caespiticium, Tortula muralis, Funa- ria hygrometrica, Brachythecium rutabulum, Amblystegium serpens. De. remarcat că nu „candidează” la această grupare nici o specie corticală sau acidofilă, speciile grupei A fiind în majoritate poliedafice, predomi- nant saxicole, indiferente la reacția substratului sau bazifile. SPECII TOXITOLERANTE Alte 17 specii au fost identificate atît în zonele poluate, cît și nepo- luate (tabelul nr. 3, grupa B). Cu excepția speciilor Bryum argenteum, Br. caespiticium și Tortula muralis încadrate în grupa speciilor foarte rezis- tente, altele ca, Barbula unguiculata, Eurhynchium swartzii, Thuidium abieiinum,. Campylium chrysophyllum, Amblystegium riparium, Cera- todon purpureus sînt relativ uniform repartizate în ambele categorii de mediu. Acestea pot fi considerate specii indiferente sau de o sensibilitate mai scăzuta (toxitolerante) la poluarea moderată a atmosferei. Specii toxitolerante s-ar mai putea număra și printre reprezentantele grupelor A și chiar 0, dar încă mai trebuie efectuate observații. SPECII MODERAT SENSIBILE O altă serie de specii ale grupei B, care sînt bine reprezentate în zonele nepoluate și care apar cu frecvența și abundența diminuate în zona III (poluată), pot fi considerate ca moderat sensibile la poluarea cu SO2. Acestea sînt Mnium undulatum, Hypnum cupressiforme, Brachy- thecium velutinum, Ccmbptothecium sericeum, Pylaea polyantha, Mnium affine, M: cuspidatum. La ele s-ar mai putea adăuga o parte din speciile găsite numai în regiunea poluată, puțin frecvente și cu abundența mică : Rhynchostegium rotundifolium, Thuidium philiberti, Brachythecium popu- leum. Dintre speciile moderat sensibile încadrate în grupa B se pot alege plante-test, utilizabile ca indicatori ai poluării atmosferei, ele îndepli- nind o parte din condițiile stabilite de Gilbert (1969), și anume să fie ubicviste, ușor de recunoscut- și cu sensibilitate gradată. 446 I. M. PEHCEA 12 , 13 EFECTELE POLUĂRII AISUPRA MUȘCHILOR, DIN ZONA HUNEDOAREI 447 Speciile prezente în ambele categorii de zone (grupa B) sînt în mare majoritate indiferente la reacția substratului (11 sp.), avînd o mare ampli- tudine ecologică. Restul (5 sp.) sînt bazif ile-calpicole, acidof ilele continuînd să lipsească. Printre speciile moderat sensibile se află și unele corticole (mai mult la baza trunchiurilor), cum sînt Sypnum cupressiforme, Campto- thecium serieeum, Pylaea polyantha. SPECII TOXIEOBE . . , , , Ultima mare grupare din tabelul sintetic (G) cuprinde 52 de taxoni care s-au identificat numai în zonele nepoluate. Dintre aceștia cu abun- dența și frecvența cele mai mari menționăm : Thuidium delicatulum? Catliarinaea undulata, Dicranum scoparium,< Polytrichum ■ atienuatum,. Scleropodium purum, Isotheeium viviparum etc. Faptul că acești taxoni abundă în formațiunile de vegetație din zonele nepoluate, lipsind însă în formațiunile echivalente din regiunea poluată, ne îndreptățește șă-i considerăm foarte sensibili la poluarea atmosferei. La lista briofițelor toxi- fobe s-ar mai putea adăuga mușchii hepatici, în generai, genurile Poly- trichum și Orthotrichum, precum și speciile Acrocladium cuspidatum,. Syntrichia rurălis, Plagiochila asplenioides, Leucodon sciuroides, Frullania dilatata, Rhacomitrium canescens, Leucobrywn glaucum, Zygodon viri- dissimus, dintre care o parte sînt indicate și de B a r k m a n (1969), ca specii sensibile la poluarea cu SO2, în țările din vestul Europei. De o sensibilitate discutabilă pot fi considerate speciile sporadic semnalate în zonele nepoluate notate în ultima parte a tabelului nr. 3,. care prin raritatea lor ne îndeamnă să fim circumspecți în a pune lipsa lor, în regiunea impurificată, numai pe seama unei mari Sensibilități la poluare. Spre exemplu, LeBlanc (1969), pe baza cercetărilor sale efectuate în zona Wawa, consideră specia Dicranella heteromalla drept toxitolerantă, pe cînd noi am găsit-o într-o microstațiune din zona V. în cazul nostru, lipsa ei din zonele moderat poluate s-ar putea să nu se datoreze poluării, ci frecvenței scăzute a acestei specii în întreaga regiune. Deci unele dintre speciile grupei C s-ar putea dovedi, pînă la urmă, toxi- tolerante sau chiar foarte rezistente la poluarea atmosferei. Problema rămîne deschisă pentru cercetări ulterioare. în cadrul speciilor găsite exclusiv în regiunea nepoluată, cele mai multe sînt acidofile (23 sp.), urmate de cele indiferente (19 sp.), pe ultimul loc situîndu-se bazifilele (10 sp.). Un număr de 17 taxoni au fost găsiți cu sporogoane, iar 10 sînt corticoli. CONCLUZII — Numărul și talia speciilor de mușchi înregistrează o creștere pro- gresivă pe măsura îndepărtării de sursa de poluare (tabelul nr. 4). — Mușchii hepatici, cu excepția speciei Marchantia polymorpha găsită ocazional într-o singură stațiune, sînt complet absenți în zona po- luată, în schimb predomină mușchii frunzoși acrocarpi de talie mică. Tabelul nr. 4 Situația pe zone a unor indicatori bioeeologici Zona Nr. total de briofite Hepaticae Cu sporo- goane (+c) Substrat corticole (corti) bazifile (b) indiferente (0 acidofile (a) nr. % nr. 1 % nr. o/ /o nr. 0/ /o nr. 0/ /o nr. 0/ zo ' I 8 1 12,5 1 12,5 0 0 2 25,0 6. 75,0 0 0 II 14 0 0 4 28,6 0 0 7 50,0 7 50,0 . 0 0 III 27 0 0 5 14,8 3 11,1 10 36,0 16 59,2 1 4,8 IV 42 3 7,1 8 19,0 8 19,0 10 23,8 20 47,6 12 28,6 V 65 5 7,7 21 32,3 14 21,5 13 20,0 28 43,1 24 36,9 — Atmosfera impurificată diminuează capacitatea de fructificare a briofitelor, fenomen semnalat de toate publicațiile pe această temă, în cazul nostru specii ca Amblystegium. serpens, Hymenostomwm tortile, Hypnum cupressiforme nu au capsule în zona mai puternic impurificată, acestea apărînd pe măsura îndepărtării de sursa de poluare. Pe ansamblu, procentul speciilor cu capsule crește de la 20% în zona poluată la 30% în regiunea nepoluată (tabelul nr. 5). , . — în zona poluată se constată o creștere semnificativă a procentului speciilor cosmopolite (23,5% față de 7,1%), în detrimentul elementelor floristice circumpolare care scad de la 72,9% în zona nepoluată la 53,3% în preajma Hunedoarei (tabelul nr. 5). , — în mare, în zonele poluate se observă o dominanță netă a spe- ciilor din seria bazifile-xerofile-fotofile. — Procentul speciilor mezofile, care sînt în general mai sensibile și datorită stenofiliei lor, se reduce la jumătate, de la 57,1% în zona nepo- luată la 30,0% în cea poluată (tabelul nr. 5 și fig. 1). — Ca dovadă a faptului că speciile euribionte, cu o mare amplitu- dine ecologică, reușesc să se mențină mai bine în zonele poluate, semnalăm creșterea procentului speciilor fotosciafile (indiferente la factorul lumină), de la 18,5% în zonele nepoluate la 43,2% în celeimpurificăte, concomi- tent cu scăderea sciafilelor de la 51,5% la 23,5% (tabelul'nr. 5 și fig. 2). Tot în legătură cu avantajarea speciilor euribionte în condițiile poluării mediului, remarcăm creșterea procentului speciilor poliedafice (tabelul nr. 5), ca și al speciilor indiferente la reacția substratului (fig. 4). — Speciile corticole sînt complet absente în zonele I și II (tabelul nr. 4), confirmîndu-se și în cazul Hunedoarei existența, deșertului epi- fitic menționat în literatura de specialitate, în jurul marilor orașe sau cen- tre industriale (B a r k m a n, G i 1 b e r t, L e B 1 a n c). 448 I. M. DEPCEA 14 'Tabelul nr. 5 Structura comparativă a briofitelor din grupele de zone poluate și nepoluate Parametrii, .... Grupe de zone I—II — III Poluate IV-V Nepoluate nr. 0/ /o nr. %. Brgophyla, Total. 30 . 100,0 70 100,0 Uepaticae 1 3,3 5 7.0 Musci 29 96,6 65 , , 93,0 Formarea de sporogoane (capsule), -|-c 6 20,0 21 30,0 —c 24 80,0 49 , 70,0 circp 16 53,3 51 72,9 Elemente cosmp 7 ' 23,5 5 7,1 euras 2 6,6 4 5,8 brîofloristice eur 3 10,0 5 7,1 alte 2 6,6. 5 7,1 xero 15 50,0 20 28,6 mezo-xero Apa mezo 9 30,0 40 57,1 mezo-higro higro-helo 6 , 20,0 10, 14,3 Grupe ecolo- foto. 10 33,3 21 30^0 gice privind Lumina foto-scia 12 43,2 13 18,5 afinitatea scia 8 ' 23,5' 36 51,5 ■ raport cu factorii teri 10 33,3 30 : 42,9 Natura saxi 6 20,0 8 11.4 substratului corti>* 3. 10,0. ■ 13 18,5 poli 11. 36,7 ' 19 27,2 Reacția , b 10 33,3 ■ 14 20,0 , a 2 6,6 24 34,4 substratului i 18 60,1 .32 45,6 * Inclusiv speciile corti-tericole, corti-saxicole, corti-humicple. — Acolo unde pădurea înaintează mai mult spre sursa de poluare, se remarcă atenuarea efectului nociv al poluanților, comparativ cu vege- tația ierboasă din apropiere,. evidențiindu-se astfel rolul important al acestui fel de adăpost în diminuarea concentrației noxelor (Gilbert, 1969); ' — Briofitele saxicole de pe stîncile călcaroăse din zona poluată înregistrează o creștere de peste două ori față de zona martor, în schimb, procentul speciilor tericole este ușor diminuat (tabelul nr? 5 și fig. 3). Făcînd abstracție de unele particularități anatomo-morfologice și fizio- 15 EFECTELE POLUĂRII ASUPRA MUiȘ>CH)IUORi DIN ZONA HUNEDOAREI 449' logice specifice, ale briofitelor din seria saxicole-fotofile-xerofile, care nu fac obiectul preocupărilor noastre, fenomenul se explică astfel: — substratul calearos tamponează tendința de acidifiere a mediului; — stîncile permit scurgerea rapidă a apei de ploaie care duce cu ea și majoritatea noxelor, spre deosebire de sol care în general le acumulează (Peăek, 1969). zona ne poluata '• @ 110,13 poluată XERO; MEZO. HIGRO MEZO-XERO MEZOrHiGRO Fig. 1. — Aspect comparativ, privind afinitatea briofitelor pentru factorul ecologic umi- ditate. r 60- 50- 40- 30: 20 10- oi zona nepoluată gg zona poluată Fig. 2. — Aspect compara- tiv privind repartiția procen- tuală a briofitelor in raport cu afinitatea pentru factorul ecologic lumină. — Speciile bazifile au ponderea cea mai mare în zona poluată (53,3% față de 20,0%), pe cînd speciile acidofile sînt aproape de șase ori mai puține (tabelul nr. 5 și fig. 4). Explicația majorării procentului bazifilelor se corelează cu calcarofilia acestora și a fost dată la punctul anterior. Se știe că în zonele poluate cu SO2 tendința generală a mediului este de $ se^ acidif ia. (M eham, 196,4; Ros.savy, 1969), „Rormal” ar fi ca în zona poluată să prospere speciile acidofile,, dar în realitate acestea sînț reprezentate, în cazul nostru, numai prin o, specie (Mnium affine) în zona III. Se pare că în zona poluată, adeseori,, substraturile acidiflabile (tericole și corticole), care nu sînt populate oricum cu speciile bazifile, ating asemenea scăderi de pjl, incit prin adăugarea influenței 8Oa din mediu, se ajunge la eliminarea briofitelor specifice acestor medii, acestea fiind tocmai speciile acidofile. în literatura- de specialitate (Gil- bert, 1969) se arată clar că în. cazul unor medii foarte acide (pH=3,2 ), concentrațiile neglijabile de SO2 (20 p,p.m.) sînt mortale pentru toate pro- tonemele mușchilor testați,, pe cînd, la pH = 6,6,. deși concentrația SO2 era de 30 ori mai mare (600 p.p.m.), nu se manifesta nici o lezare a pro- tonemelor. Deci concomitent cu creșterea acidității mediului crește și toxicitatea SO2, — Același fenomen se produce cu scoarța arborilor, a cărei capaci- tate de tamponare a acidității scade proporțional cu creșterea concentra- ției SO2, pe cînd capacitatea de tamponare a alcalinității crește (B a r k- m a n, 1969). . 6 - 0. 3186 450 I. M. PEifiOBA 10 Lucrarea de față prezintă o analiză comparativă a structurii prin- ■cipalilor indicatori ecologici în cadrul unor populații muscinale din zo- nele poluate și nepoluate. Se încearcă realizarea a două clasificări; a teritoriului pe zone cu diferite grade de poliiare și a speciilor pe grupe după gradul lor de sensibilitate. ' ’ 17 . efectele poluării asupra mușchilor din zoina hunedoarei 451 13. Papp C., Briofitele din R.S.R. (determinator), în Anal. Șt. ale Univ. Iași, Secț. II, Biol., 3, 1967. 14. Pesek F., în Proc. of the First Europ. Congress of the Infl. of Air Pollution ..., Wagenin- gen 1968, 1969, 33-39. 15. Sanda V., Popescu A. și Peicea I. M., Șt. și cerc, biol., Seria bot., 1972, 24, 4, 295 — 317. 16. Stern A., Air Pollution, Academic Press, New York — Londra, 1962. 17. Ștefureac Tr. L, Studii briologice în unele formațiuni de vegetație din România, Edit. Academiei, București, 1969. 18. Ștefureac Tr. L, An. Acad. Rom. Mem. Sccț. șt. seria III, XVI, mem. 27, 1941. 19. Ștefureac Tr. I-, Bul. Șt. Acad. Rom., 19567 7, 2, 237—:271. Institutul- de științe biologice Primit în redacție la 29 decembrie 1972 Studiul briofitelor poate folosi la întocmirea unor hărți cu gradien- tele de impurificare din jurul centrelor cu poluare intensă, care să com- pleteze sau chiar să înlocuiască hărțile, mult mai costisitoare, realizate pe calea analizelor chimice. BIBLIOGRAFIE 1. Babkman J. J.; în Proc. ofthe First Europ. Congress of the Infl. of Air Polution ...,Wa- geningen 1968, 1969, 197—211. 2. Barnea M. șl Ursu P., Protecția atmosferei împotriva impurificării cu pulberi și gaze, Bucu- rești, 1969. ' 3. Boros A., Bryogeographie und Bryoflora Vngarns, Acad. Kiado, Budapesta, 1968. 4. Bossavy J., în Proc. of the First Europ. Congress of the Infl. of Air Pollution ..., Wage- ningeit 1968, 1969, 15-17. 5. Gams H., Kleine Kryptogamenflora von Mitteleuropa, Stuttgart, 1957. 6. Gilbert O. L., în Proc. of the First Europ. Congress of the Infl. of Air Pollution ..., Wageningeîi 1968, 1969, 223-237. ' 7. Leblanc F,, în Proc. of the First Europ. Congress of the Infl. of Air Pollution ..., Wagenin- gen 1968, 1969, 211-223. 8. Magill P., ÎIolden F. și Ackley Ch., Air Pollution Handbook, Toronto, Londra, 1956. 9. Meetham A. R., Atmospheric Pollution, Oxford, Pergamon Press, 1964. 10, MonKemeyer W., Vie Laubmoose Europas, in Rabenhorst’s Kryptogamenflora, Leipzig, 1927, IV. 11. Muller K., Die Lebermoose Europas,. Leipzig, 1951 — 1957. 12. Papp C., Bul. Grad, Bot. Univ. Cluj., 1945, 25, 159—170. OPERA LUI CH. DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE (II) DE V. D. MÂRZA și N. I. CERCHEZ 575.4:575 Ch. Darwin a considerat ca fiind destul de bine stabilite următoa- rele legi care priveau manifestarea eredității, în ciuda faptului că ele mai aveau „încă multe puncte obscure” : — caracterele intermediare sau dominante în prima generație; — reversiunea Caracterelor în a doua generație și următoarele; — ereditatea limitată prin sex și — ereditatea la perioada corespunzătoare vîrstei. Așa cum se știe, aceste legi ale eredității — în special primele trei — au fost confirmate‘de dezvoltarea ulterioară a geneticii. înțelegerea lor l-a dus pe Darwin la intuirea, mult apropiată de realitate, a mecanis- mului eredității, pe care îl vom discuta mai departe. Cu toate acestea, adevărul ne obligă să subliniem și o serie de limite la Darwin în înțelegerea legilor transmiterii eredității. în ciudă marelui volum de observații, a unui enorm material faptic, Darwin nu a reușit să se ridice în analiza eredității la nivelul unora dintre contemporanii săi, ale căror lucrări le-a cunoscut. Ch .Naudin a dat o 'formulare mult mai clară legilor eredității în hibridare 73. Cu toate că Darwin a valorificat amplu lucrările lui Naudin, totuși, după părerea noastră,' el nu a înțeles — în mod deplin — nici legea uniformității hibrizilor în prima generație și nici însemnătatea segregării caracterelor, ca formă particulară rever- siunii. Și sub aspect metodologic, atît experiențele pe care le-a cunoscut, făcute de alți cercetători, cît și experiențele proprii șe situează sub nive- lul puterii de analiză a metodei lui Naudin, deși și aceasta a avut limitele ei74. Pe de altă parte însă trebuie să recunoaștem bogăția și varietatea, generalitatea teoriilor și a legilor formulate, ca și confirmarea unora dintre 73 Naudin Ch., Nouvelles recherches sur Vhybridile dans les vegetaux. Nouvelles archives des Museum d’histoire. naturelle, 1863. 74 V. D. Mârza și N. Cerchez, Ch. Naudin, a pioneer of contemporary Biology (1815— 1899) (fourn. d’Agriculture tropicale et de Botanique appliquie, 1967, XIV, p. 369 — 401). ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 26, NR. 5, P. 463-465, BUCUREȘTI, 1973 454 V. D. MÂRZA, (N. I. CERCHEZ 2 ele în cursul dezvoltării geneticii. Această impresionantă masă de date, fapte și teorii, ale lui Darwin asupra esenței eredității — chiar dispersată în multe lucrări, nesistematizată și nefinalizată într-un corp de doctrină, cum ni separe nouă—a avut, după Galton, o înrîurire destul de importantă asupra contemporanilor 76. Atributele eredității, ca și preocuparea pentru determinarea regularităților în manifestarea eredității, asigură operei lui Darwin un loc important în dezvoltarea gîndirii despre ereditate. III. MECANISMUL TRANSMITERII EREDITĂȚII ÎN CONCEPȚIA LUI CIL DARWIN Mecanismul cu ajutorul căruia se realizează asemănarea dintre generația parentală și generațiile' descendente a fost o preocupare ce a stat în atenția gânditorilor încă din antichitate, continuînd apoi de-a lun- gul secolelor pînă la biologii contemporani76. Ch. Darwin a fost preocu- pat de definirea atributelor de bază ale eredității pe care le-a numit legi. El a fost tentat, sau — după cum singur mărturisește, ,,... am fost mai curînd forțat să-mi formez un punct de vedere care, într-o anumită mă- sură, leagă între ele aceste fapte, cu ajutorul unei metode adecvate” 77. Darwin urmărea să-și explice lui însuși ... în ce mod un mecanism poate să asigure ca un caracter sau o particularitate, adesea neînsemnată la o specie ... pe care o prezintă vreun ... strămoș îndepărtat să reapară brusc la urmași78 „prin celulele sexuale masculine sau femenine — atît de mici încît sînt invizibile cu ochiul liber — , apoi prin modificările neîntre- rupte suferite de-a lungul evoluției din uter sau din ou” 79. în acest scop el a elaborat ipoteza provizorie a pangenezei, mărturisind că aceasta este doar o „speculație” 80, bazată pe o serie de „presupuneri” 81. Punerea în circulație a acestei ipoteze a avut în vedere observația logicianului induc- ționist Whewell, după Care „ipotezele deseori pot fi utile științei, chiar cînd sînt într-o oarecare măsură incomplete sau greșite” 82. De la început se poate afirma că, sub acest aspect, ipoteza provizorie a pangenezei și-a realizat scopul. Dacă „supozițiile” care au format conținutul strict al ipotezei s-au dovedit eronate 8S, faptele implicate în explicarea mecanis- mului transmiterii ereditare nu pot fi negate în întregime și, mai mult, nu le poate fi negată însemnătatea lor în dezvoltarea de mai tîrziu a geneticii. între acestea, observațiile lui Darwin asupra căilor continuității geneticii, ca și cele cu privire la unele aspecte ale bazei materiale ale con- tinuității se impun atenției în mod special. 75 Galton Fr., Heredilary genius, Preface, 1892, London, reeditată — ed. The Fontana Library, 1962, p. 25-41. 76 Lunkevici V. V.,.OZ Heraklita do Darwin (Moskva, voi. 1, 1936 ; voi. II, 1943). 77 Darwin Ch., V.A.P.D., ed. cit., p. 669. 78 Ibidem, p. 669. 79 Ibidem, p. 374. 89 Ibidem, II, p. 433. 81 Ibiâem, p. 683. 83 Ibidem, p. 670. 83 Lerroy J. F., Charles Darwin, Edit. Seghers, 1966, p. 133. 3 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE 'GENETICII CLASICE 455 CĂILE CONTINUITĂȚII GENETICII ÎN CONCEPȚIA LUI CH. DARWIN Transmiterea ereditară a caracterelor este strîns legată în concepția lui Darwin de modalitățile de .înmulțire a organismelor. El consideră că oricare modalitate prin care se asigură obținerea de noi. indivizi este în același timp și o cale de transmitere a caracterelor atît a celor înnăscute, cît și a celor noi. Darwin a scris că „între organismele produse sexual și asexuat există o deosebire foarte generală” 84. Deosebirea constă în faptul că în repro- ducerea sexuată organismele parcurg o succesiune de stadii, de la celulele sexuale pînă la forma adultă, pe cînd în înmulțirea asexuată dezvoltarea începe de la stadiul în care s-a produs înmugurirea, sau sciziparitatea 85. Cu toate aceste deosebiri „legile eredității păr să fie aproape aceleași” 86. Darwin a apreciat ca eronate concepțiile care legau îh inod exclusiv variațiile de actul reproducerii sexuate 87, subliniind că orice cale'de înmul- țire a organismelor —implicit și "reproducerea asexuată — constituie un'mijloc de transmitere ă modificărilor ereditare care apar 88. Transmiterea e r e d i t a f a p e c a 1 e a î n m u 1 ț i r i i sexuate a constituit o" preocupare deosebită pentru Darwin. El a contestat doar monopolul acestei căi în transmiterea ereditară. Cu toate acestea, eh a acordat o mare atenție rolului ’ important al transmiterii ereditare pe cale sexuată. încrucișarea sextiată are rol ...’ „mai întîi în uniformizarea caracterelor”, iar în al doilea rînd... „în formarea de rase noi... printr-o combinare a caracterelor” 89. Darwin a demonstrat în mod convingător rolul de uniformizare a caracterelor prin Reproducerea sexuată și limitele în care se realizează acest rol. Tezele formulate de el cu privire la posibilitatea încrucișării întîmplătoare a tuturor organismelor, la factorii liniitanți ai încrucișărilor libere (incompatibilitatea biologică a gehitorildr, sterilitatea, necontopi- rea unor caractere etc.) după Fisher, au constituit baza dezvoltării de mai tîrziu â geneticii populațiilor99.' După prezentarea uimi număr impresio- nant de observații, Darwin a notat că acea capacitate de a se îhcrticișa reciproc în mod întîmplător — prezentă la toate organismele acum ca și în trecut — a constituit „cel mai important dintre toate mijloacele de uniformizare a indivizilor aceleiași specii” 91. Dar pe calea reproducerii sexuate s-a obținut, și un rezultat opus uniformizării caracterelor, anume diferențierea de rase, soiuri, varietăți etc., prin recombinarea caracterelor de la formele de acum existente. Darwin a combătut concepția potrivit căreia încrucișarea este ' singura cauză a variabilității organismelor, a diferențierii raselor sau a varietăților etc. Dar în același timp el a prezentat un număr de exemple care au demonstrat convingător că o serie de rase de animale domesțice și o serie de soiuri de plante cultivate sînt produsul încrucișării dirijate, a combinării caracterelor existente la diferite rase sau soiuri. Prin aceasta, 84 Gh. Darwin, V.A.P.D;, p. 672. 85 Ibidem, p. 672. 86 Ibidem, p. 369. 87 Darwin Ch., Originea speciilor, ed. cit., p. 51. 88 Darwin Ch., V.A.P.D., ed. citi, p. 331, Originea speciilor, p. 10. 89 Darwin Ch., V.A.P.D., eă. cit., p. 441. 99 Fisher R.A., The genetical theory of Natural Seleclion, New York, 1929, p. 4 — 5. 91 Darwin Ch., V.A.P.D., ed. cit., p. 446. 456 V. D. MARZA, . 464 V. D. MÂRZA, N. I. CERCHEZ 1 sens el a prezentat numeroase observații personale sau ale altor cercetă- tori. De asemenea încrucișarea poate determina apariția de caractere cu totul noi, care nu au mai existat la ascendenți. Darwin a citat — în spri- jinul acestei teze — caracterele intermediare, rezultate prin contopirea caracterelor părintești, ca și numeroase cazuri de caractere noi, care ulte- rior s-au dovedit a fi rezultatul interacțiunilor’ dintre factorii ereditari139. Cercetările care s-au desfășurat în domeniul geneticii au confirmat în întregime constatările lui Darwin cu privire la rolul încrucișării în modi- ficarea eredității. Aceste constatări au relevat totodată aspecte încă ne- bănuite la jumătatea secolului trecut14°. Darwin acordă o importanță egală cu încrucișarea „variabilității spontane” 141 sau accidentale 142, care ar avea o frecvență mai scăzută în modificarea eredității. Prin variația spontană Darwin a înțeles apari- ția bruscă de caractere absolut noi, prin modificări de structură sau de aspect, produse spontan. Fenomenul a fost cunoscut cu mult înainte de Darwin și mai tîrziu, așa cum se știe, a căpătat denumirea de mutații, realitatea acestuia fiind în afară de orice discuție. în concepția lui Darwin „variabilitatea spontană” pbate afecta caractere neînsemnate, după cum ea poate afecta și caractere de mare importanță pentru viața organismului143. De asemenea, noile caractere apărute spontan pot fi uneori utile, alteori fără însemnătate deosebită, iar în alte cazuri ele pot fi dăunătoare vieții144. Menținerea lor într-o populație — guvernată de selecție — este deci hotărîtă de alte, legi decît acele care determină variația 145. Variabilitatea spontană poate să apară prin oricare cale de transmi- tere ereditară și în orice perioadă din viața organismului. Darwin a obser- vat că variabilitatea spontană este întîlnită „obișnuit la plantele de cul- tură obținute din sămînță”146. La ultimele, după Darwin, variațiile sînt „infinit de numeroase”, dar ele se reduc, de regulă, la modificări miei; „numai la lungi intervale de timp apare cîte o modificare puternic mar- cată” și „puternic pronunțată”147. Variațiile spontane mugurale, deși comparativ mai rare, sînt adesea puternic pronunțate 148 în raport cu cele obținute pe cale sexuată., După Darwin variabilitatea spontană se poate manifesta la orice perioadă de viață, dar variația modificatoare se realizează mult mai timpuriu, de regulă la nivelul elementelor sexuale înainte de fecundare. Variațiile spontane pot afecta „fie elementul sexual femei, fie pe cel mascul, înainte de unirea lor” 149, modificarea putînd fi transmisă „prin oricare din cele două elemente sexuale”. Darwin afirmă : „ ... Kohlreu- 139 Darwin Ch.,. V.A.P.D., p. 592-593. 1,40 L’Heritier Ph., Trăite de genetique, Paris, 1954. 141 Darwin Ch., V.A.P.D., ed. cit., p. 367. 142 Ibidem, p. 579. 143 Ibidem, p. 535-538. 144 Ibidem, p. 377-381. 145 Ibidem, p. 537-580. 146 Ibidem, p. .367. ! 147 Ibidem, p. 370. 148 .Ibidem, p. 370, 149 Ibidem, p. 596. Citatul privește apariția monstruozităților, considerate de Darwin ca un alt aspect al variațiilor spontane (al mutațiilor). 13 OPERA LUI D-ARW'IN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 465 ter și Gărtner (au arătat că) atunci cînd se încrucișează două specii, dacă numai una este variabilă, descendenții lor devin variabili” 15°. S3 știe că unul dintre cele mai disputate aspecte ale concepției lui Darwin a fost legat de cauzalitatea variațiilor. Prezentarea diferitelor opinii nu intră în cadrul preocupărilor lucrării de față. Vom încerca să precizăm numai unele din punctele de vedere ale lui Ch. Darwin, în această problemă. Darwin scria foarte clar că „fiecare modificare trebuie să aibă pro- pria sa cauză distinctă”. Ea nu este rezultatul a ceea ce „noi orbește, numim întîmplare” 161. El a prezentat un impresionant număr de fapte pe care și-a întemeiat concepția determinismului cauzal al variabilității, res- pectiv al modificării eredității. Orice variație spontană, spunea Darwin analizînd variațiile mugurale, trebuie să aibă „vreo cauză oarecare inter- nă sau externă”. Sub acest aspect mi există nici o deosebire între „varia- ția mugurală și cea prin semințe”152. în ceea ce privește raportul cauză—efect, natura variației este foarte complexă. Darwin era nevoit să conchidă, după examinarea unui bogat material faptic, că „rareori putem constata relația precisă dintre cauză și efect” 152bis, în ceea ce privește modificarea eredității. Natura variației, scria Darwin, depinde în mod deosebit „de natura sau constituția eredi- tară a întregului grup de ființe înrudite” 15 3, și nu de natura cauzei care o determină. Sa știe că, în ciuda evidenței acestui adevăr, multă vreme, pînă în zilele noastre s-au menținut opinii contrare154. Cercetările au demonstrat categoric că tezele lui Darwin, menționate mai sus, corespund adevărului. „Variațiile de toate felurile și gradele sînt direct. sau indirect cau- zate de condițiile de viață la care a fost supus fiecare organism și în spe- cial strămoșii săi” 155. Darwin enunță prin aceasta cea de-a două latură a influenței mediu’ui de viață, și anume acțiunea în timp, de lungă durată care a determinat chiar și schimbarea structurilor interne ale organis- mului. Se știe că sub, acest aspect raporturile s-au dovedit deosebit de com- plexe, iar principalele legități ale variabilității colectivităților de indivizi, ca și a caracterelor cantitative, au constituit domeniul de cercetare ale unor ramuri speciale ale geneticii: Prin urmare, dacă ar fi să folosim ace- leași metafore, ar trebui să admitem că Darwin a atribuit mediului rolul nu numai „de a aprinde” masa de combustibil156, dar și rolul de a contribui la formarea în timp a acestei mase. Cercetările ulterioare au confirmat numeroase din tezele sale, dezvăluind aspecte — uneori mult mai com- plexe — ale modului de acționare a factorilor considerați. Alte teze însă, așa cum vom vedea, s-au dovedit a fi fost eronate sau limitate de nivelul de dezvoltare al științei din timpul lui Darwin. 159 Ibidem, p. 597. 151 Ibidem, p. 583. 152 Ibidem, p. 614. 152 bis ibidem, p. 583. 163 Ibidem, p. 616. 164 Ivanov W. D., Darwinismul și teoriile eredită{ii (traducerea din 1. rusă). București, 1962, p. 187-188. 166 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 583. 156 Ibidem, p. 371. 7 — c. 3186 EVOCARE' Profesorul și briolbguT^ | \ . (1.1. 1S96 17.V1I!. 1972). ; ' :17(O»2)5H2.:12(I(92)92 P-app, C. între1 dascălii și oamenii , de știință dare, s-au succedat Iși, Catedra de botanică a Universității centenare ieșene,' un loc .de seamă și un .timp, îndelungat, l-a ocupat în ultima jumătate de veac profesorul emerit dr. doc. Constantin Papp. Născut la 1 ianuarie 1896 la Piatra Neamț (jud. Neamț j din părin- ții Edmond și Elena, Constantin Papp urmează școala primară ni*, 'l/și Liceul „Petru Bareș” în orașul natal, obținînd bacalaureatul în amil 1914. \ . 'ii............ ' ‘ ’ ;■ 7' ; r Studiile universitare le face la Iași, atît la Facultatea de științe (specialitatea botanică)'a Universității „A1. I. Cuza”, cît ^i la Facultatea de medicină (farmacie), fiind declarat licențiat în științe naturale în anul 1921 și în farmacie în anul 1922. ‘ ; ' ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 467 - 472, BUCUREȘTI, 1973 468 EVOCARE 2 în urma studiilor de specialitate este promovat (1926) doctor în științele naturale cu mențiunea „foarte bine cu distincție”, susținîndu-și teza cu subiectul: Contribuțiuni la studiul briofitelor din Moldova. Ea reprezintă cea de-a doua lucrare de doctorat în briologie, efectuată în țară *. Din comisia de promovare au făcut parte profesorii: Al. Popovici, I. 0. Constantineanu și I. Borcea. Ca bursier al Facultății de științe din Iași se specializează, în cursul anului 1928, în domeniul botanicii sistematice, la Institutul botanic din Berlin-Dahlem din Germania cu care prilej s-a ocupat de prelucrarea monografică a genului Colica (Gramineae) sub conducerea profesorilor L. Diels și R. Pilger. Participă totodată la excursiile botanice organizate de către prof. dr. L. Diels pentru explorarea și cunoașterea florei din partea nordică a Europei centrale. în învățămîntul universitar din țară, ocupă mai întîi funcția de preparator (fiind încă student) în anul 1921 la Facultatea de științe na- turale din Iași, trece ierarhic prin toate gradele : asistent provizoriu (1925), asistent definitiv (1928), conferențiar suplinitor (1932), conferențiar pro- vizoriu (1932), conferențiar definitiv (1936), profesor titular la Catedra de botanică (1937). în cadrul aceleiași facultăți a activat la următoarele discipline : botanica aplicată, botanica sistematică și fitogeografie, plante inferioare și superioare (1949). în anul 1937 funcționează și ca profesor sup1initor la fiziologie vegetală la Facultatea de științe, iar în anul didactic 1948 — 1949 ca profesor suplinitor la botanica farmaceutică, în afară de efectuarea de lucrări practice și a organizării de numeroa- se aplicații de teren cu studenții, prof. C. Papp a elaborat și a predat urmă- toarele cursuri: botanică (pentru studenții de la științe naturale, științe geografice și farmaceutice), morfologie vegetală, botanică descriptivă, fitogeografie, fiziologie vegetală, botanică descriptivă farmaceutică, cul- tura plantelor medicinale, plante de cultură, botanică agricolă și patologie vegetală, botanică generală. Din anul universitar 1949 — 1950, a predat pînă la pensionare (1964) cursul de plante inferioare și superioare, numai pentru studenții de la științe naturale **. Pentru uzul învățămîntului botanic universitar a multiplicat (li- tografiat) cursul de botanică sistematică, în mai multe ediții (1955—1958). A funcționat timp îndelungat ca director al Grădinii botanice a Universității „Al. I. Cuza”, inițiată de A. Fătu, și a continuat după Al. Popovici. în activitatea sa didactică și științifică îndelungată (1920 — 1964), timp de 44 de ani, prof. C. Papp a condus și a organizat, ca titular al dis- ciplinei și șef al Catedrei de botanică, desfășurarea întregului proces de învățămînt și cercetare botanică, de inițiere și formare a noi cadre univer- sitare, dintre care unii au ocupat și ocupă azi funcții de profesori, confe- * Prima fiind susținută de către S. Șt. Radian în anul 1923. **„Pentru întocmirea acestui material, am folosit pe lîngă memoriul de titluri și lu- crări, publicat de G. Papp (1936), datele noastre personale de briologie și istoria botanicii, inclusiv unele completări primite prin amabilitatea colegială a lectorului dr. Gh. Mihaî (Iași), căruia îi exprimăm gratitudinea noastră. 3 PROFESORUL C. PAPP 469 rențiari, lectori și asistenți la facultatea la care a activat sau la alte insti- tuții de învățămînt și cercetare din centrul universitar Iași și a altor cen- tre universitare din țară. Numeroase sînt promoțiile de absolvenți pe care le-a format cu aleasă dragoste și abnegație în specialitatea botanică, în laborator și pe teren, și care predau astăzi în diferite orașe, comune și sate din Moldova și din întreaga țară. Activitatea sa științifică, desfășurată timp de 48 de ani (1924— 19724, aparține următoarelor domenii ale botanicii: floristică (Cripto- game—mai ales Briofite, Criptogame vasculare-Pteridofite, Spermatofite), fitogeografie, geobotanică, farmacologie ș.a., publicînd, singur și în cola- borare, un număr de 129 de lucrări științifice. Majoritatea lucrărilor științifice ale prof. C. Papp aparțin briologiei, domeniu în care s-a devotat îndeosebi și a adus o contribuție substanțială, între pionierii cercetărilor în țară asupra acestui grup de criptogame. De menționat este faptul că pînă la cercetările prof. C. Papp, nu erau cunoscute decît numai unele cercetări și indicații sporadice asupra briofitelor din Moldova (D. Brândză, Al. Popovici, Sim. Șt. Radian, I. Prodan ș.a.). Numărul total de publicații briologice, apărute în diferite reviste din țară (Analele Universității Iași, Buletinul și Contribuții botanice din Cluj, Analele Academiei Române, Lucrările Societății de geografie „D. Cantemir” ș.a.) și de specialitate din străinătate (Revue Bryologique et Lich6nologique, Paris; Mitteilungen der Thuringischen Botanischen Gesellschaft, Jena ș.a.), este de circa 90. Majoritatea lor se referă la diferite regiuni ale Moldovei și sînt în număi’ de 56 față de numărul total de 80 cunoscute în general, pînă acum, referitoare la brioflora acestei provincii. Cele mai multe dintre ele se referă mai ales la împrejurimile lașului (Repedea, Bîrnova, Nicolina ș.a.), altele aparținînd județului Botoșani (Stînca Ștefănești), județului Neamț (Recea, Muncelașu și Poarta poienilor, Corni, Măgura Petricica ș.a.), județului Bacău (Tajbuga-Moinești, Slănic, Culmea Berzunțiului, V. Oituz și Uz etc.). întreprinde de asemenea cercetări briologice în Dobrogea (de Nord, Vest și Sud-Vest), în Bucovina (Rarău, Panaci-Șarul Dornei), în Transil- vania (Cheile Turzii, localități din județul Alba) ș.a. Studiază brioflora Munților Ceahlău, Rarău, Bucegi-Furnica, Cum- pătul, Cheile Mari de la Bicaz, Mt. Leaota. în seria de contribuții briofloristice referitoare la Moldova, Dobrogea și alte ținuturi, prof. C. Papp are meritul de a fi contribuit cu un număr mare de briofite noi pentru aceste provincii, îmbogățind considerabil enumerațiile briologice din țară. De relevat sînt îndeosebi lucrările sale monografice de briologie asupra unor familii (Pottiaceae), genuri (Mnium), specii (Polytrichum juniperinum, Amblytegium leptophyllum), infrataxoni (Ceratodon purpureus f. flaviseta Moenk., Leucodon sciuroides f. distantifolia Papp ș.a.), cunoaș- terea unor hibrizi dintre Briofite, a speciilor de Sphagnum (Poiana Stam- pei), Buxbaumia aphylla etc. Descrie specia nouă Polytriclium leonii Papp, dedicată veneratului parizitolog moldovean N. Leon, găsită mai întîi pe Ceahlău (1934) și mai tîrziu (1946) o identifică din Tinovul Mare de la Șarul Dornei, ca și numeroși infrataxoni (varietăți și forme noi) 470 EVOCARE 4 •5- PROFESORUL C. PAPP ,471 din Moldova și alte regiuni din țară (unii cuprinși în lucrarea Forme noi de briofite din Moldova (1937) ș.a. Numeroase dintre lucrările briologice ale prof. C. Papp nu consti- tuie în exclusivitate simple enumărații, ci ele redau adeseori caracterul briogeografic, ecologic și cenologic al unor localități și ținuturi luate în studiu (Ceahlău, pădurile din Sud-Vestul jud. Iași, ca și în general asupra jud. Iași, asupra Dobrogii de Nord și de Sud etc.) încadrîndu-le în speciJ ficul diferitelor formații și .asociații vegetale. A colaborat, între altele, cu numeroase specii de briofite ș.a. la exica- tele și schedele editate în țară (Cluj, Iași, Bacău, Constanța), a determinat și verificat o serie de materiale briologice cuprinse în lucrări de geobota- nică publicate în țară, între care unele recoltate de E. J. Nyârâdy ș.a. Dintre cercetările sale personale de teren și laborator, ca și a colabora- torilor pe care i-a format în briologie (Gh. Mihai, P. Pascal, C. Bîrcă, E, Eftimie, Gh. Vițelariu ș.a.), prof. C. Papp a organizat la Catedra de bo- tanică a Universității „Ah I. Cuza” o colecție cu un bogat material brio- logic, herbaristic, al Moldovei, în special, și al țării, în general. . : Un ,alt merit-deosebit în briqlogie al prof. C. Papp constă în elabo- rarea și publicarea primelor determinatoare asupra acestor criptogame din țară, șianume: Plante vasculare cuprinzînd și chei dichotomice pentru de- terminarea.-pînă la genuri a. briofitelor din împrejurimile, orașului Iași, 1938 (colătmcu M. Răvăruț), Iflora pentru determinarea briofitelor cunoscute în Moldovadintre Carpqți și Prut, .1943 (publicată de Academia Română),' Briofitele din Republica Socialistă România, 1970 (publicată de Univer- sitatea „Al. I. Cuza” din Iași). . . în afară de briofite, prof. C., Papp s-a .ocupat cu asiduitate și de pteridofite. Aduce astfel indicații noi asupra unor ferigi rare ca Ophio- glossum vulgare și Botrychium. multifidum și publica — în mai multe lucrări referitoare la unele teritorii din țară (Neamț., Bacău, Iași : Repe- dea-Bîrnova ș;a., sub titlul de Criptogame vasculare. sau Archegoniate (adesea'îmbinate cu briofitele)— numeroase date pteridologice, impor- tante atît din punct de vedere corologic, cît și critic taxonomic, complet tînd cunoașterea acestor cormofite pentru România. în domeniul spermatdfitelor sînt de relevat în primul rînd -studiile sale monografice asupra genului Melica dintre Grammeae. Analizînd un bogat material dip țară și îndeosebi din vastele colecții ale Herb arului de la Berlin-Dahiem, prof. C. Papp publică 9 lucrări cuprinzînd studii detaliate cu descrierea de noi taxoni asupra speciilor europene și extra- europene ; America de Sud (1928—2 lucrări), Argentina- (1930), Europa (1932), România (1932,193z5), Asia (1936), forme noi în colecțiile herba- rului menționat (1933, 1936). Rezultatele cercetărilor sale asupra specii- lor de Melica din țară au fost incluse în Flora R. S., România, voi. XII (1972)., In notele sale floristice din România (1967) se ocupă de răspândi- rea geografică a speciei dintre graminee Agropyrum bessarabicum Săv. et Rays.*** de două plante sălbăticite la Slănicul din Moldova {Cyrtomium falcatum și Spiraea japonica) ș.a. . *** Considerată în Fl.R. S. R. !XITj p. 616, numai ca Varietate a speciei A,junceum (L.) P. Beauv. Xr ■ Numeroase sînt contribuțiile sale fitogebgrafice și geobotanice sub formă de schițe și caracterizări asupra vegetației ca acelea referitoare la unele stațiuni din Moldova, Dobrogea >ș.a. ca de exemplu pentru: Ceahlău, V. Cuejdin, P. Nicolina, Măgura Petricica, Bicaz, Culmea Berzun- țului, Recea-Muncelașu-Poarta Poienilor, Pîrîul Bolota ș.a. /: Merită a fi subliniate, sub acest aspect, lucrarea să de analiză și sinteză aSuprâ Caracterului fibrei din împrejurimile orașului'Iași (1938)S Contribuții ia vegetația mediteraneană din flora României (1989), Contri- buții la cunoașterea vegetației Stînca-Ștefănești, Botoșani (1949) în care aduce noi și valoroase completări și'sublinieri, mai ales cu privire la Schi- werechia podolica din această tetorvăție, păstrată în. singurul loc din țară, pe lîngă lucrările publicate anterior de A. Procbpianu;Procopovici (1901, 1902) asupra plantelor superioare și a prof. S.'Șt. Râdiah (1901) asiipra unor briofite' din aceeași importantă stațiune. * ; Numeroase, sînt de asemenea articolele sale botanice' șiJâltele de larg interes, publicate în Reyx „Adâmachi”, ca și conferinței^ ținute cu diferite ocazii cu care a contnțnut.în mod substanțial la propagarea, cu generozitate, a'cunoștințelor â ocrotirii na'țufiî cu rezervațiile și mbniihientele sale mai ales de pe teritoriul lîoîdovei, între care îndeosebi rezervația de la Stînca Ștefăneșt; ș.a., a folosirii raționale a resurselor natu- rale vegetale din flora și'vegetația patriei. Un alt domeniu al preocupărilor sale, legate do utilitatea unor plante, puțin cunoscute la noi, este cel referitor la farmacognozia diferitelor plante medicinale indigene, inclusiv a pteridofitelor. în cîteva lucrări se ocupă și de istoria botanicii în țara noastră, publicînd (în colab.) indicații valoroase asupra manuscrisului Flora lui I. Szabo — 1841, sau acea privind Istoricul cercetărilor botanice în socie- tatea de medici și naturaliști (1955), Dezvoltarea învățământului botanic, capitol (în colab.) reprodus în Contribuții la istoria dezvoltării Universi- tății din Iași (1860—1960), publicat cu prilejul sărbătoririi centenarului primei universități românești. Activitatea științifică a prof. O. Papp, nu numai că s-a desfășurat într-o perioadă îndelungată, ea are însă un caracter amplu și variat, îmbră- țișînd studiul mai multor grupe de plante, (criptogame și fanerogame), lucrări monografice (Melica), cercetări geobotanice ș.a. cu caracter fun- damental și utilitar. Pe baza meritelor sale, prof. O. Papp a fost numit în 1935 membru corespondent al Academiei de Științe din România și pentru îndelungata sa activitate în învățămîntul superior și în cercetarea științifică is-a conferit „Ordinul Muncii” (1960) și titlul de „Profesor Emerit” (19). După pensionare (1964) a funcționat pînă la sfîrșitul vieții (17 august 1972) ca profesor consultant, continuîndu-și activitatea atît la laborator (în Universitate), cît și în locuința sa particulară (str. Păcurari, nr. 83, Iași). Botaniști din alte țări au dedicat, în lucrările lor taxoni noi în cinstea profesoruluiC.Papp.Ăstfel M.I. Godwinski dinAlma-Ata (U.R .Ș.S.), care i-a fost student (la Iașii, denumește o specie nouă dintre briofite Calligonum pappi Godw. în Flora Cazahstanului (voi. VI, 1963) cu numele 472 EVOCARE 6 său, iar recent prof. W. Hempel (Drezda, E.D.G.) publică o specie nouă a genului M etica (din Asia răsăriteană) — M clica pappiana Hempel (1971) în cinstea monografului român al acestui gen de graminee. Activ în cadrul asociațiilor de specialitate, Secția de botanică a S.S.B., a comitetelor redacționale la Eev. „Adamachi”, Analele Univer- sității Iași, Secția de științe naturale, prin elaborarea de referate și recenzii, prof. G. Papp a găsit timpul necesar și a adus, cu întreaga dăruire, contri- buția sa prețioasă și în această privință. Devotat învățămîntului universitar și cercetărilor științifice în botanică, prof. 0. Papp s-a consacrat, cu toată abnegația, ridicării edifi- ciului cultural al Universității „Al. I. Cuza” al Moldovei și al progresului științific al întregii țări. Dascăl dotat cu alese sentimente umane, întotdeauna jovial și generos, atent și prevenitor față de toți din jurul său, prof. 0. Papp și-a îndeplinit cu cinste chemarea căreia i s-a dedicat cu întregul devota- ment, și pentru alesele sale calități briologii și toți botaniștii țării îi vom păstra, peste vremi, o caldă amintire și prețuire. Contribuția sa remarcabilă în briologie, ca și în botanică, în general, se înscrie cu prestigiu la propășirea continuă a biologiei românești îh veacul pe care îl trăim. Traian I. Ștefureac VIAȚA ȘTIINȚIFICA SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ DEDICATĂ ANIVERSĂRII SEMICENTENARULUI STAȚIUNII ZOOLOGICE SINAIA, SECȚIA A II-A BOTANICĂ Facultatea de biologie a Universității București a organizat, împreună cu Stațiunea zoologică Sinaia, cu prilejul împlinirii unei jumătăți de veac de la înființarea — din iniția- tiva prof. Andrei Popovici-Bâznoșanu — a primei și celei mai vechi stațiuni biologice din țară — o amplă și reușită manifestare științifică. Lucrările sesiunii s-au desfășurat între 27 și 28 octombrie la București și în 29 octombrie 1972 la Sinaia. Comitetul de organizare a avut ca președinte pe prof. dr. doc. Gh. Zarnea, decanul Facul- tății de biologie și a fost format din cadre didactice ale Facultății și de cercetare de lă Sta- țiune, zoologi și botaniști. în cadrul ședinței festive de deschidere (27 octombrie 1972, în amfiteatrul „Dimitrie Voinov”), cu o largă participare, au fost prezentate în urma cuvîntului rectorului Universității, prof. dr. Ciucu și a decanului Facultății de biologie, prof. dr. doc. Gh. Zarnea, următoarele expu- neri: Istoricul Stațiunii zoologice Sinaia—de prof. dr. doc. R. Codreanu, m.c. al Academiei R.S.R., Viața și opera prof. A. Popovici-Bâznoșanu—de prof. dr. doc. M. Ionescu, m.c. al Academiei R.S.R., și Contribufia Stațiunii zoologice Sinaia in cercetarea științifică, in procesul detnvă- țămint și in activitatea cultural-educativă — de prof. dr. doc. A. Murgoci. Lucrările științifice, înscrise în programul bogat al sesiunii, în număr de circa 120, au fost încadrate și susținute în Secția I de zoologie (în amfiteatrul „D. Voinov”) și a Secției II de botanică (în amfiteatrul ,,D. Brândză”). Comunicările prezentate în cadrul Secției II de botanică, în număr de 60, au fost prece- date de expunerea Prof. A. Popovici-Bâznoșanu și botanica, ținută de către prof. dr. doc- Tr. I. Ștefureac. S-a subliniat contribuția științifică, didactică și instructiv-educativă a cti- torului Stațiunii de la Sinaia și în domeniul botanicii, întregind personalitatea sa de natura- list. Remarcabilă a fost activitatea sa îndelungată în formarea a numeroase serii de naturaliști, a antrenării cercetărilor și asupra florei și vegetației din Moldova și îndeosebi de pe Valea Pra- hovei și din Munții Bucegi. în acest scop Stațiunea zoologică de la Sinaia și-a îndeplinit — prin cercetătorii ei devo- tați, a cadrelor didactice ale Facultății de biologie din București și a numeroși cercetători din țară și străinătate — pe deplin scopul, iar bilanțul producției științifice, în variatele domenii ale biologiei fundamentale și aplicative, realizat în cele 5 decenii de la înființarea sa, este remar- cabil prin originalitatea lucrărilor efectuate. Au urmat în continuare comunicările de botanică, cu o bogată și variată tematică, apar- ținînd diferitelor discipline ale biologiei vegetale, inclusiv acelora interdisciplihare. ST. si CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 5, P. 473-480, BUCUREȘTI, 1973 474 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 2 La elaborarea lor au participat 77 de autori, cadre didactice și de cercetare, muzeologi ș.a. aparținînd (cu menționarea numărului de lucrări) următoarelor centre și instituții: Facul- tatea de biologie și Stațiunea Sinaia a Universității București (34), Universitatea Craiova (6), Institutul de Științe biologice (fost Institutul de biologie ,,Tr. Săvulescu”) București (4), Uni- versitatea „AI. I. CUza “Iași (3), Universitatea Brașov (3), Facultatea de farmacie București (3), Institutul de proiectări și cercetări forestiere București (3), Centrul de cercetări biologice Cluj (2), iar următoarele cîte o comunicare : Institutul geologic, Institutul ,,N. Bălcescu” și Comitetul de Stat al apelor din București, Institutul agronomic din Iași, Stațiunea de cercetări „Stejarul” Pîngărați (Neamț) și Muzeu] de științe naturale de la Ploiești. Lucrările de botanică prezentate au cuprins numeroase și variate aspecte, axate pe direc- țiile noi de‘cercetare. între comunicările de floră cfiptbganiică, menționăm adelea asupra unor alge (orezarii,' ape de munte ș.a.)', mixomîcete (din jud. Vîlcea), ciuperci nitcromicele (din sudul Olteniei), uredinale din Munții Baiului, ecologia la Coniothyrium concentricum, biologia ciupercii Collelotrichum lindentianum, macromicete din Bucegi); briofite privind sfagnoflora, unele relicte iȘ-a.. 'Ț. ' F. ' U-.- ‘ • ■ * ■ 1 Numeroase sînt. lucrările asupra florei și vegetației cormofitelor : asociațiile brînelor din Bucegi, a vegetației din. Munții Peișani, Ciucâș, a Cîmpiei Transilvaniei, a săraturilor- de: la Bistrița-Năsăud, a pajiștilor de stîncării de pe Muntele Buila-Vînturarița; asociații segetale de ■pe. Jju-Dăsmățui, precizări -asupra.unor cenbtaxoni fNardo-Callunetea, Salicetea herbaceae, Agro- stion stoloniferae), vegetația de la Mamaia— Năvodari, modificări în asociația Scirpo-Phragmi- tetum^ dinamica unor macrofite emerse, asociații de. plante acvatice din Delta Punării,. Brăila, Lacul • Frumos ș.a, . . . h \ . ■ ■ , . , De relevat este numărul sporit al lucrărilor de eeologie, referitoare fie la unele cripto*- game {Coniothijriiim, relicte dintre briofite), fie la unele cormofite; lepin.qase. (corelația abunden- ței numerice qu-distribuția specială înbrădețe cu fag, sau relațiile dintre factorul hidric și,ter- mic la brad), fie ierboase de autecologie. (de turbării, a,unor buruieni), date ecologice asupra unor relicte ca Țrientalis, Viola, ș.a., fonologia la.planțe.mpnțane și alpine. , ; Din domeniul palinologiei se aduc unele considerații asupra depozitelor cuaternare^infe- rioare (marmoase) din bazinul Baraolt. . . între lucrările de citolo'gie sînt acelea asupra saprolegniaceelor, iar de morfologie acelea privind influența de semănare asupra ramificației-axiale la unele graminec spontane. , Cercetările de fiziologie se referă fie la nutriția minerală a semănăturilor de foioase (pe- piniere), fie la influența substanțelor chimice și a temperaturii asupra germinării și a creșterii tubului polinic, a raportului Fe/Mn la tutun, iar acelea de microbiologie privesc studiul anti- genelor solubile extracelulare Ia Rhizobium, evoluția fermentațiilor butirice pe glucoza și pi- ruvat. ■ ,, r .. ' Lucrările.de genetică aduc date asupra direcțiilor de .evoluție în organizarea genetică la alge; arată acțiunea acidului nicotinic asupra diviziunii mitotice, influența substanțelor cu nucleu purinic asupra poliploidizărilor (Allium cepa), mutații la Antirrhinum și meioza la specii de -Țu- lipa, metacromazia prin intermediul ionilor de uraniu a acizilor nucleici. ■ Cu caracter practic, relevăm lucrările de pratologie, privind dinamica unor Nardete cu Festuca rubra, perspective în producția unor pajiști cu Festuca rubra, considerații asupra poten- țialului silvocultural al. erubaziomului,, acțiunea tratamentului cu fungicide, ca și producția pri- mară a unor rîuri de munte. Din unele cercetări de floră și vegetație se desprind aspecte de valo- rificare a resurselor vegetale pentru economie; a folosirii plantelor medicinale {Alropa bețla- dona), a unor .ciuperci macromicete ș.a., rezultatele cercetărilor experimentale de fiziologie, microbiologie, genetică ș.a. , De interes economic sînt de asemenea studiile asupra florei ornamentale lemnoase și ier- boase (din Grădina botanică a Universității .București, diri Oltenia, orașul Sinaia ș.a.). 3 Viața științifica 475- Nu a lipsit și prezentarea unor lucrări de-biologie ce se încadrează în acțiunea de luptă împotriva poluării, a cunoașterii și explicării științifice a unor noxe asupra florei aeriene și acva- tice, între acestea menționăm : influența emanațiilor Industriale asupra plantelor lemnoase, aețitmea substanțelor colorante din ape reziduale asupra fotosintezei la Chlorella ș.a. Cadrele Catedrei de botanică a Universității București, enunță,-cu acest prilej festiv, elaborarea îndrumătorului pentru practica biologică (la botanică) a studenților* anului II la S-tațiunea de.la Sinaia și alcătuirea Conspectului de Characeae din România. Discuțiile pe marginea lucrărilor au fost duse nu numai cu privire la conținutul lor știin- țific. de specialitate, ci ele au avut totodată un larg caracter orientativ a' direcțiilor de cer- cetare în lumina actualității. - ■ în ultima zi a sesiunii (29 octombrie 1972) un grup de circa 50 de participanți s-au depla- sat la Sinaia nnde, sub conducerea directoarei dr. M. Cantoreanu, au vizitat stațiunea în haină- de sărbătoare. în continuarea sesiunii, a vorbit, cu acest prilej, prof. dr. doc. C. Motaș, om de știință emerit, fost un timp director al acestui așezămînt de biologie, despre : Stațiunea zoologică Sinaia- și ocrotirea naturii, subliniind acțiunea desfășurată în acest sens de inițiatorul și colaboratorii șăi, în. rezervațiile naturale de pe Valea Prahovei (Aluniș) și din Munții Bucegi; iar dr. M. Can- toreanu a relevat Activitatea și rolul Stațiunii zoologice Sinaia.în cercetarea științifică. Cu emo- ție participanții au ascultat, din înregistrare, glasul domol, neaoș moldovenesc al prof. A. Popovici-Bâznoșanu rostit la prima conferință națională de geologie (23 — 25 mai 1966), orga- nizată la București. în continuarea acestei manifestări au pia.i luat cuvin tul prof. dr, doc. A,C. Antonescu, prpf. dr. doc. Gh. Zarnea, prof. dr. doc.R. Codreanu, m.c. al Academiei R.S.R, și prof. dr. doc,. Țr. î. Ș.tefureac, releyînd în diferite domenii.ale biologiei meritele prof. A. Popovici-Bâznoșanu și importanța dezvoltării cercetărilor de biologie în această zonă, de deosebit .pitoresc, ce consti- tuie o adevărată școală Jn științele paturii,Sînt-de remarcat îndeosebi străduințele depuse de conducerea și întregul personal de-cereetare care s-a succedat și a creat pe aceste meleaguri acest laborator larg de propășirp a bio.lqgle,i românești, ,, , - Concursul conducerii Universității București ș-a remarcat ,în decursul timpului pe lîngă acela al Facultății de biologie, relevîndu-se și cu acest prilej necesitatea dezvoltării acestei stațiuni biologice, prima și cea mai veche din țară, șă i se acorde în viitor o mai mare importanță și deplină încurajare în ce privește dotarea,și sporirea numărului, de cercetători, zoologi șLbo- țaniști. ... Din inițiativa conducerii Facultății de biologie s-a adunat, cu concursul națuraliștiloiȚ un bogat material bibliografic. El completează în parte biblioteca stațiunii, urmînd ca și în vii- tor această acțiune să cunoască un sprijin și mai larg. Materialele valoroase, prezentate în această sesiune prin contribuția a numeroși biologi din țață, își vor asigura eficiența contribuției lor originale prin,acordarea de către conducerea Universității a unui spațiu grafic special destinat acestui prilej festiv și publicarea neîntîrziată a lor (2 volume comemorative) unul de zoologie, altul de botanică. Mai este de menționat faptul că despre.rolul Stațiunii Sinaia și meritele remarcabile ale prof. A. Popovici-Bâznoșanu în dezvoltarea științelor naturale în, România, s-a mai vorbit în. cadrul Sesiunii de comunicări Predarea biologiei în actualitate, organizată la Sinaia (27—28 de- cembrie 1972) de către Inspectoratul școlar, Casa corpului, didactic, Filiala Soc. de științe bio- logice din jud. Prahova și Sindicatul Învățămîntului Ploiești. Cu acest prilej, pe lingă .numeroase comunicări de metodologie ș.a., prezentate de profe- sorii de biologie din Ploiești, Cîmpina, Sinaia, Vălenii de Munte, Institutul de petrol, Muzeul' din Ploiești ș.a., au fost făcute prezentările: Contribuția prof. A. Potrovici-Bâznoșanu la modernizarea cercetărilor de biologieși a învățămîntului- botanic — de prof. dr. doc. Tr. I. Ștefureac și Stațiunea zoologică Sinaia, rolul ei actual, țn cercetarea științifică— de dr.M. Cantoreanu, iăr cadrele- ■5 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 477 476 VIAȚ științifica. 4 didactice din facultate conf; dr. I. Angliei și lector dr. P. Neacșu au participat cu unele co- municări științifice de genetică șl ecologie, iar acelea de cercetare de lastațiune, D. Lingner și dr. L. Gruia, aii prezentat lucrări originale de anatomie animală și de botanică. în încheierea acestor lucrări a urmat o aplicație ce s-a desfășurat în împrejurimile loca- lității Sinaia, cu tema Pădurea de conifere iarna, sub conducerea semnatarului acestui articol. în acest fel ambele manifestări științifice, prilejuite de sărbătorirea semicentenarului Stațiunii Sinaia și a Sesiunii de comunicări ă cadrelor didactice de pe Valea Prahovei, s-au le- gat organic, mârcînd o contribuție substanțială la cunoașterea realizărilor înaintașilor și dezvol- tarea continuă, cu largi perspective de cercetare fundamentală și aplicativă, a biologiei românești integrată în continuu progres în cercetare și în învățămîntul biologic. Traian I. ^Ștefureac PRIMA CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ DE BIOLOGIE CELULARĂ ȘI MOLECULARĂ, BUCUREȘTI, 1972 La 28 septembrie 1972 s-au desfășurat Ia București, lucrările primei Conferințe naționale de biologie celulară și moleculară. Organizată sub auspiciile Academiei R.S.R., Ministerului Edu- cației și Învățămîntului, Academiei de Științe Medicale și Academiei de Științe Agricole și Silvice, această prestigioasă manifestare științifică a fost dedicată celei de-a 25-a aniversări a proclamării Republicii. Ședința a fost deschisă de către acad. prof. Ștefan Milcu, vicepreședinte al Academiei Republicii Socialiste România, care, după ce a trecut în revistă principalele realizări ale bio- logiei românești moderne, a subliniat importanța impulsionării cercetărilor de biologie celulară și moleculară de importanță fundamentală în cunoașterea lumii vii și care pot avea implicații practice în procesul de dezvoltare dirijată a organismelor, ocrotirea sănătății etc. în cuvîntarea introductivă, rostită de către acad. prof. Nicolae Sălăgeanu, s-a insistat îndeosebi asupra incidenței majore între dezvoltarea tehnicilor de cercetare — fenomen al re- voluției tehnico-științifice actuale — și cercetarea biologică avansată a cărei menire este să pre- cizeze fenomene esențiale ale vieții, precum fotosinteză, codul genetic etc. La conferință au participat numeroase cadre de cercetare și didactice de la institutele de specialitate din țară, din care 130 figurează ca autori (din care 5 străini) la cele 76 de lucrări științifice prezentate. Lucrările conferinței s-au desfășurat în 4 secții: citoenzimologie, citofiziologie, cilogenetică, structuri și ultrastructuri. Problematica secției de citoenzimologie s-a axat pe tratarea rolului multiplu al enzimelor în procesele de morfogeneză, de diferențiere și de adaptare a organismelor la diferite condiții de mediu. Un alt aspect abordat a fost explicarea semnificației biologice a enzimelor pe baza cunoașterii structurii și proprietăților lor fizico-chimice. în discuțiile purtate pe marginea lucră- rilor prezentate s-a subliniat, printre altele, eficiența studiului enzimelor ca test în diagnosticul medical al diferitelor boli ca o consecință a modificărilor fiziologice. în ceea ce privește cercetările enzimologice la plante, s-au relevat lucrările asupra speci- ficității de organ și reactivității la nivel molecular. Astfel s-a arătat că specificitatea de organ a izoenzimelor plantelor are un caracter relativ, acestea variind în anumite organe în timpul morfogenezei altor organe^ cît și ca urmare a infecțiilor experimentale sau tratamentului hormonal. în anumite condiții, zimogramale unor organe devin identice cu zimogramele altor ■organe. S-a arătat că semnificația biologică a acestor rezultate este totipotența genetică a fie- cărei celule vegetate, caracterul reversibil (la nivel molecular) al dezvoltării plantelor, cît și răspunsul la variația mediului lor intern și extern prin modificările proprietăților lor moleculare. Un alt aspect abordat s-a referit la natura hibridă a unor specii prezentînd zimograme cate însu- TOează izoenzimele genitorilor ipotetici respectivi; s-a arătat baza genetică și moleculară pro- babilă a acestui fenomen, cît și a celui de dispariție la hibrid a unor molecule prezente la geni- torii ipotetici. La secția de citofiziologie s-au prezentat lucrări privind însușirile fizico-chimice ale mem- branelor eritrocitelor, elaborarea unor modele matematice pentru studiul funcției de transport a membranelor celulare, activitatea unor enzime hepatice în funcție de starea de nutriție și factorii termici ș.a. Comunicările de citofiziologie vegetală aii relevat aspecte privind mecanismele celulare de adaptare a plantelor în unele etape ale dezvoltării ontogenetice subliniindu-se rolul crio- precipitării intracelulare în micșorarea. activității metabolice la plante pe duratq parcurgerii perioadelor de temperaturi scăzute; o altă serie de lucrări a vizat efectul unor factori fizici și chimici asupra structurii celulei și asupra curenților protoplasmatici, raportul dintre compozi- ția spectrală a luminii și conținutul în pigmenți asimilatori. S-au mai prezentat date privind ■dinamica sezonieră a auxinelor la diferite proveniențe de plante, subliniindu-se rolul acestor sub- stanțe în sporirea biomasei etc. în cadrul secției de cilogenetică, lucrările prezentate au urmărit în special elucidarea unor aspecte privind structura cromozomilor prin metode citogenetice moderne (Q, C, G), modificările cromozomiale și biochimice la nivelul tumorilor maligne, dinamica sintezei acizilor nucleici și a proteinelor în celulele somatice și reproducătoare, rolul amplificării genice în diferențiere etc. Lucrările de citogenetică vegetală au tratat, în general, problema radiosensibilității nucleare cu largi implicații în procesul de ameliorare prin mutații la plante de cultură. La secția de structuri și ultrastructuri s-au adus noi date despre ultrastructura virusurilor poliedrice nucleare, cu implicații în combaterea biologică a insectelor dăunătoare, s-au prezen- tat rezultatele cercetărilor privind receptorii din sistemul eritocit-mixovirus cu scopul găsirii unor metode eficace de inhibare a acțiunii virusurilor asupra celulei. în ceea ce privește organismele inferioare s-au făcut precizări referitoare la ultrastruc- tura unor sporozoare (Microsporidii, Gregarine), precum și a Unor ciuperci producătoare de an- tibiotice (Streptomices) și a glandelor androgene la nevertebrate. La vertebrate, comunicările au privit studii ultrastructurale la diferite tipuri de mușchi urmărindu-se localizarea și metabolismul calciului în procesul cuplării excitației-contracției; elucidarea unor aspecte referitoare la relațiile morfofuncționale ale sistemului nervos periferic în pancreasul endocrin evidențiindu-se totodată aspecte ale reglării nervoase a funcțiilor acestei glande; metaplazia mieloidă Ia rozătoare, detalii de structură fină a oocitelor, a plas- mocitelor la animate purtătoare de tumori etc. Cercetările privind structura și ultrastructura plantelor au subliniat importanța folosirii celulelor meristematice ca test al acțiunii unor substanțe medicamentoase (citostatice); s-au prezentat date privind efectul stimulator al unor doze de radiații ionizante asupra dezvoltării sistemului lamelar al cloroplastelor în anumite etape ale ontogenezei, localizarea ultrastructurală a unor enzime etc. în alte lucrări s-a abordat problema formării nucleolului în cursul diviziunii mitotice folosindu-se în acest scop metode originale de localizare intracelulară a acizilor ribo- nucleici. Comunicările susținute în cete 4 secții ale conferinței vor fi publicate în revistele de spe- cialitate. importanța cercetărilor ale căror rezultate au fost prezentate succint în rîndurile de față și discutate la nivel corespunzător în cadrul ședințelor primei Conferințe naționale de biologie 7 VIAȚA : ȘTIINȚIFICA 479’ ■478 VIAȚA ȘTIINȚIFICA & celulară și moleculară, a fost adeseori subliniată atît de autori, cit și de restul participanților. Este de notat că dat iiind specificul acestor discipline moderne și de graniță, rezultatele cerce- tărilor au vizat probleme în special fundamentale și în domenii aplicative, precum medicina,, protecția plantelor, agricultura ș.a. , LUCRĂRILE ȘTIINȚIFICE PREZENTATE LA PRIMA CONFERINȚĂ NAȚIONALĂ DE BIOLOGIE CELULARĂ ■ȘI MOLECULARĂ, BUCUREȘTI, 1972 CITOENZIMOLOGIE 1. Soru Eugenia, Structura telrameră a BCG-L-Asparaginazei cristalizate. 2. Buruiană L. M., Ancă DeMa, Diferențierea undi- fosfătaze izbdinâmice cu ajutorul ihkbi- N- lorilor- înainte și după purificare. 3. Zamfirescu-Gheorghiu . Marcela, C. Chiriloiu, Rodica Luca, Vlădescu C., Variațiile- unor forme moleculare enzimqtice în procese de de diferențiere. -, , - 4. BeRcbanu G|Ociu,Mărcbla Zameirescu,-Gheorghiu, Ioana Moțoiu-Răilbanu, Substratul enzimometdbolic al proceselor de diferențiere'și de diferențiere al celulelor hematopoetice tn culturi ,pn vitro”. - 5. Gorenflot R., Margareta Dumitrescu, H. Coudehc, Monique Guern, Delphine Cartier^ Relativa specificitate de organ a izoperoxidazelor din frunzele și florile unor; plante. 6. DumitrRscu Margareta, Relativa specificitate de organ a unor izoenzime din frunzele șî rădăcinile unor plante. 7. Dumitrescu Margareta, MichRle Couderc; IZoenzimele perbxidazice ale amfidiploidului Crupina intermedia Briq. et.Cavill. tn comparație cu ale genitorilor săi. . . 8. Comoroșan S.» D. Grișan, S. Vieru, B, Vlădescu, Un nou mecanism celular de conțrpț metabolic. . Considerații teoretice și rezultate experimentale pe sisteme izozimice. 9. Gaicu N(, A. Marx, Doina Duldurescu, Maria Șendrea, Activitatea enzimatică tn cultu- rile celulare-; prezența și evoluția lactat dehidrogenazei; aspartat — aminotransțe- razei și fosfatazelor alcalină și- acidă. > ? , 10. Scripcaru D., R. Mbșter, Contribuții la studiul electroforetic al unor enzime tn cursul primelor stadii de dezvoltare la'embrionii haploizi și diploizi de Rana ridibunda L. 11. Bratosin Suzana, Peroxidaza tn părul șobolanilor intehs colorați. 12. Meșter R., Dana Iordăchescu, St. Niculescu, Influența temperaturii de adaptare asupra comportării L-alanin; 2 oxo-gluldrat âminotransferazei din mușchiul scheletic de Misgurnus fossilis (L.)-- 13. Vasu S., Distribuția intra- și extracelulară a enzimelor pectolitice din Asperigillus niger vait Tieghem. . , . . 14. Buruiană L.M., AncaDema, Modificarea polimorfismului fosțatazei din spermă cu variația, compoziției eluanlului. tn pursul gelțiltrării. 15. Onicescu Doina, Letiția Mischiu, Asupra metabolismului țolaților In procesele de diferen- ■ țiere celulară. 16. Casian C„ Letiția Mischiu, Cornelia Prundeanu, Acțiunea progesleronului asupra enzi- melor lizozomale tn celulele endometriale. 17. Marin Aurelia, Date citoenzimplogice privind mecanismul procesului de țibrilogeneză „in " vitro”. : - - ■■■ J ' CITOFIZIOLOGIE 1. Brad I., Zoița Marcu, Ecaterina Dobreanu, Grațiela Martinovsky, Contribuții la stu- diul izoperoxidazelor din plante. Diferențieri induse de specie, soi, faze de vegetație, factori exerni. Izoenzimele și heterozisul. (referat). 2. ' Dragomir C. T., Aplicabilitatea ecuațiilor de distribuire a salutului tn sistemele bifazice la cercetarea funcției de transport a membranei celulare. 3. Gancevici G., L. Ghițescu, G. Moisescu, Rolul ionilor de hidrogen în inițierea fuziunii membranei plasmatice a 'celulelor eucariole. 4. Gancevici G., L. Ghițescu, G. Moisescu, Mecanism particular de ejecție spontană a ionilor de hidrogen din eritro'cite indus prin diluție tn medii neionice. 5. Giobanu Aurelia, N. Sălăgeanu, Modificări ultrastructurale determinate de endoxan asu- pra celulelor meristemalice de grîu (Triticum aesțivum L.). 6. Brad I., Gh. Olteănu, Elisabeta Iokl, Ecaterina Dobrescu, Grațiela Martinovsky, Zoița Marcu, Coprecipilarea ca mecanism posibil de reglare a activității biochi- mlsmalui. Coprecipilarea prin crioprecipitare, aspect probabil al reglării metabo- lismului la tmperaturi' scăzute. 7. Brad I., Gh. Olteanu, Contribuții la studiul activității polienzimatice a proteinelor din plante. 8. Marinbscu G., Variația activității arginazei hepatice'în raport cu factorul nutritiv tn procesul adaptării peștilor la temperatură: 9. . Ivanof1 Liana, Acțiunea colesterolului asupra activității de hidroxilare a reticulului endo- plasmzlic. 10. Agîrbiceanu T., E. Ghențu, Ana Maria Zirra, Maria Magdalena Popa, Studii histoeh- zimalice, biologice și clinice relativ la acțiunea extractului de nămol (p'elobiol). 11. Bruciier J., G. Voiculescu, Sanda Bădulescu, Georgeta Ieremia1, Studiul unor parametri de creștere a celulelor umane cultivate ,,in vitro” în condiții dițerite de mediu. 12. Moucha R. D., V. V. Jinga, Cercetări privind comportamentul celulelor gliale tn cultură țață de unele amine biogene și virusul neutrotop M.M. 13. Pop E., Gh. Popovici, Dorina Cachița, V. Soran, Efectul'procainei asupra acumulării roșului neutru în. perii radicali de orz de diferite vîrste-, 14. Soran V., B. Schmith, Rozalia Vintilă, Spectrul de absorbție al cloroplaslelor de Zămio- culkah boivinii „in vivo”, izolate, înregistrat prin metoda microspectrofotometrică. 15. Vintilă Rozalia, Keul Georgeta, M. Keul, V. Soran, Ețectul microradierii cu ultravio- lete asupra curenților de rotație și acțiunea reparatoare a citorva substanțe de însem- nătate metabolică. 16. Știrban M., Raportul între compoziția spectrală a luminii și conținutul în pigmenți asimila- tori. • ■ : < 17. Popovici Gh., Acțiunea procainei asupra conținutului vacuolar al celulelor epidermale. 18. Hurghișiu Ileana, Modificarea conținutului în substanțe de creștere la Phragmites australis (Cav.) Trin. et Sterul., crescut tn diferite condiții ecologice. ■ CITOGENETICA 1. Aslan Ana, J. Brucher, Georgeta Ieremia, Sanda Bădulescu, H. Tițu, C. Voiculescu, încorporarea timidinei tritiate în culturi de celule rehale tratate cu Gerovital H 3. 2. ’Diculescu G„ I. Voiculescu, Semnif icația și nomenclatura standardizată a modelului de benzi tn cromozomii umani (referat). 3. Caratzali A., Cornelia Geormăneanu, MAria Șuba, Originea cromozomului X la mamifere. 4. DicuLtescu G., Studii citogenetice în tezaurismoze.-Studiul a două fratrii cu boală Niemann- Picg și boală Gaucher. 5. Marki A., Relațiile neliniare doză-efect în geneza aberațiilor cromozomiale la Triticum aesti- vum D. 6. Gîrnu-Georgian LilIana, Determinarea localizării pe cromozom a fragmentelor deletate. 7. Voiculescu I., Considerații asupra heterocromatinei constitutive la unele specii de rozătoare. 8. Voiculescu I., Modelul de benzi cromozomale la hamsterul românesc și hamsterul auriu. 9. MacGregor H. C., Marcela Vlad, Interlocking and Knotling of ring nucleoli in amphi- bian oocytes. ■ 10. Ionbscu-Varo M„ Variația ADN In profaza meiotică de la pești. 11. Barbărasă Cecilia, H. Araței, Variațiile tn ADN ale nucleilor hepatocitelor din cele trei zone ale lobului hepatic sub influența alimentației. 480 VIAȚA ȘTUNȚiEFICA 12. Butculescu Ioana, Lelia Giontescu, Cercetări asupra proteinelor și ADN nuclear tn celuia hepatică tn curs de regenerare. 13. Araței H., Flora Postică, Variațiile conținutului tn ADN al ovocitului fetițelor nou-născute. 14. Micu D., Eugenia Mihăilescu, N. Răiciulescu, Monica Antonescu, Perturbări ale sintezei de ARN din limfotitele leucemice și sarcomatoase (cercetări citoautoradiografice). 15. Lungeanu Agripina, Cariotipul tumorilor iransplantabile induse cu 3,4 benzpiren la ham- sterul auriu. 16. Lazăr Crezante, Veronica Dumitrescu, Semnificația aberațiilor cromozomiale tn tumori chimice transplantate serial izo-, alo- și xenogeneic. 17. Blazsek V. A., Studierea conținutului tiolic total al componentelor F 3 A și F 3B din histona tumoarei ascitice Ehrlich. 18. Corneanu G., Relația dintre radiosensibilitate și volumul cromozomul interfazic intre speciile g. Nigella L. 19. Filip Doina, L. Leahu, Utilizarea teoriei țintei la studiul mecanismului de acțiune a milo- micinei C asupra diviziunii celulare. STRUCTURI ȘI ULTRASTRUGTURI 1. Popescu M., Adina Pascaru, Cl. Nicolau, Studiul receptorilor din sistemul eritrociimixo- virus cu ajutorul concanavalinei A. 2. Popescu M., Adina Pascaru, S. M. Dumitrescu, Efectul DMSO (dimetil-sulfoxid) asupra membranelor celulare și virale. 3. Ploaie P. G., Zoe Petre, Ultrastructura virusurilor poliedrice nucleare izolate de la Lyman- tria dispar L și Stilpnotia salicis L. 4. Ploaie P. G., Structura fină a celulelor de Euglena gracilis tulpina Z. 5. Codreanu R., Date ultrastructurale asupra Microsporidiilor (Protozoare). 6. Bălcescu Doina, Sexualizarea citoplasmatică Iq Gregarine (Protozoare) evidențiată prin coloranți vitali. 1. Lazăr Viorica, Maria Galoianu-Iordăchel, Cercetări asupra ultrastructurii sporilor nor- mali și germinați la unele specii de Streptomyces. 8. Gonstantinescu D. Gr., Elena Hațieganu, Contribuții la studiul nucleolului de Lupinus albuș L. 9. Tițu H., Margareta Dumitrescu, Modificarea unor proprietăți moleculare ale izoperoxida- zelor și extractelor clorof iliene din frunzele de Spinacia oleracea L. cu variația ullra- structurii cloroplastelor sub influența razelor X. 10. Hurghișiu Ileana, Aurelia Brezbanu, H. Tițu, Influența radiațiilor gamma asupra ullra- slructurilor cloroplastelor și conținutului lor tn aminoacizi liberi la plantele de Spi- nacia oleracea L. 11. Ciobanu I., Localizarea ultraslructurală a activității peroxidazice tn celulele merislematice radiculare de Secale cereale L. 12. Tițu H., V. Dobre, M. Paraschiv, G. Maltezeanu, Influența citoslaticului 1013 — 82 asu- pra ultrastructurii celulare la Vicia faba L. 13. Radu V. Gh., C. Crăciun, Ultrastructura glandei androgene la Porcellio scaber (Latr.) 14. Diculescu I., L. M. Popescu, Bazele ultrastructurale ale cuplării excitației — contracției tn diverse tipuri de mușchi. 15. Popescu L. M., I. Dumitrescu, Unele date asupra mecanismelor de legare a cationilor biva- lenți tn membrana fibrelor musculare. 16. TrandabuRu T., Tipurile de celule endocrine și innervația intrinsecă a pancreasului la păsări: Columba livia (Gm) și Euodytes cantans (Gm). 17. Prunescu C., Metaplazii mieloide la rozătoarele cu malarie (Plasmodium berghei) 18. Mișcalencu D., Ultrastructura plasmocitelor splenice de la șobolanii albi purtători ai tumorii Guerin. 19. Mișcalencu D., M., D. Ionbscu, Structura fină a iridocitelor și melanocitelor dermale de Iq Misgurnus fossilis (L.) și plasticitatea probabilă a acestora. 20. Caloianu-Iordăchel Maria, Evoluția unor structuri fine — annulale lamelle — In oocilele de pești. / 21. Bancu A. G., Particularități de structură fină a ovocilelor de bivalve. 22. Cristea Maria, Elena Carpen, G. Roșca, Doina Mureșan, Adriana Olinic, Marilena Gocan, Monica Radu, Modificări morfologice și chimice ale ergastoplasmelor tn condițiile administrării alcoolului etilic, a sulfatiazolului, și a iradierii. RECENZII M. B1DAULT : Variation et speciation chez les v^getaux supirieurs (Notions fondamentales de systimatigue moderne), (Variația și speciația la plantele superioare (noțiuni fundamentale de sistematică modernă), Ed. Doin, Paris, 1971, 145 p., 47 fig. Epoca actuală impune mai mult ca orichid, cunoașterea legilor biologice ale mediului nostru înconjurător, a ecologiei. Studiul ecologic fundamental sau aplicativ trece obligatoriu prin cunoașterea precisă și completă a organismelor vii. Sistematica contemporană este chemată să realizeze acest dezi- derat urgent de pe principii științifice și cu tehnici noi, moderne. în lucrarea Variația și speciația la plantele superioare, M. Bidaerlt expune principiile fun- damentale și metodologia sistematicii moderne a plantelor superioare. La baza acestei prețioase lucrări stă concepția autorului, că taxonomia prin caracterul său pluridisciplinar și sintetic este o știință dinamică, în permanentă evoluție, pe măsură ce cunoștințele biologice progresează și metodele de cercetare se perfecționează. Lucrarea debutează cu un scurt istoric al cercetărilor de sistematică și cu marcarea prin- cipalelor etape ale dezvoltării acestei științe. în cuisul dezvoltării sistematicii, și noțiunea sa de bază — specia — a fost înțeleasă și definită în numeroase moduri. Autorul acceptă în această lucrare definiția lui G. L Stebbins (1957), după care „o specie constă într-un sistem de populații separate unele de altele prin discontinuități ale variației, aceste discontinuități trebuie să aibă o bază genetică și să depindă de mecanisme de izolare, care împiedică, mai mult sau mai puțin complet, transferul de gene de la un sistem de populații la altul”. M. Bidault consideră că din această definiție decurg și cele două țeluri principale ale taxonomiei actuale, și anume cercetarea discontinuității în variație și natura lor genetică. Conținutul lucrării este împărțit în trei păi ți: Caracterele generale ale variației la plante ; Originea variației la plante și Speciația, unitățile taxonomice și metodele taxonomiei. Prima parte tratează noțiunea de caracter, natura caracterelor taxonomice, respectiv caractere morfologice, anatomice, citologice, fiziologice, ecologice și chimice, ca și principalele •tipuri de variație : variații individuale, variații în interiorul populațiilor și în interiorul unei unități sistematice. în partea a doua a lucrării, autorul stabilește tipurile variațiiloi genotipice, fundamentînd cercetările de sistematică pe principii genetice, ceea ce conferă într-adevăr sistematicii actuale caracterul modern. Variațiile genotipice, după M. Bidault au cauze interne și cauze externe. în factorii interni ai variabilității genetice autorul include: segregarea și recombinarea, mutațiile, hibri- darea și introgresia, alogamia, autogamia și apomixia. Importanța deosebită pe care autorul o acordă acestor „criterii genetice” ale sistematicii moderne se traduce în tratarea completă a fenomenelor amintite mai sus. Astfel subcapitolul mutații cuprinde : mutații genetice, modi- H. Tițu ST. CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25. NR. 5, P. 481-484. BUCUREȘTI, 1973 482 2 RECENZII ficările structural-cromozomice, poliploidia, tipurile de poliploizi, distribuția geografică a poliploizilor, modificări ale numărului de bază, cromozomii B. Ca factori externi ai variabi- lității genetice intervine selecția naturală și variația ecotipică. Ultima parte a lucrării dezvoltă problema speciației, a barierelor de izolare spațială și ecologică, izolare sezonieră, mecanică, sterilitatea hibrizilor etc. și noțiuni privind unitățile taxonomice și metodele taxonomiei: metodologia taxonomiei clasice, metodologia bioslstema- tică și metodele numerice moderne. în literatura biologică, și mai ales în cea sistematică de la noi din țară, această lucrare aduce punctul de vedere modern, contemporan, al unei școli de tradiție în sistematica plantelor, cum este școala franceză. Sintetizînd principiile și rezultatele altor discipline biologice (biochimia, citogenetica, genetica, fiziologia, ecologia, fitosociologia etc.), taxonomia modernă va servi unoi' categorii largi de oameni de știință, atît în rezolvarea unor probleme general biologice, cît și a unor as- pecte din practica agriculturii, silviculturii, industriei și protejării mediului înconjurător. Recomandăm cu căldură această lucrare scrisă dens, succint, concentrat, dar clar și simplu și care credem că este utilă tuturor celor ce se interesează de problemele evoluției la plante: taxonomiști, geneticieni, ecologi etc. 1 "• P. Raicu, ! Alexandrina Mihăilescu. 3 HECENZtt 483 în anexă cartea mai cuprinde o listă bibliografică (circa o pagină), recomandată pentru satisfacerea unor eventuale nevoi informative complementare, o listă indicatoare a provenien- ței materialului ilustrativ din manual (circa o pagină) și un index alfabetic al subiectelor tratate și numirilor folosite (32 de pagini). în ansamblu, manualul lasă impresia unei competențe științifice și didactice indiscu ■ tabile. Conștient de faptul că și un manual, ca dealtfel orice sinteză științifică, trebuie să reflecte progresul cunoașterii într-un domeniu sau altul, autorul nu a reținut din faptele binecunoscute decît strictul necesar, și a dezvoltat, în schimb, succesele recente ale cercetărilor întreprinse pentru aprofundarea cunoștințelor mai vechi; De aici rezultă și tratarea pe alocuri insistentă a unor aspecte biochimice și fizico-chimice ale materiei vii, fapt care s-ar putea eventual reproșa autorului. Dealtfel, autorul însuși și-a dat seama de posibilitatea unui astfel de reproș și nu putem decît să-i aprobăm concepția, exprimată în prefață drept scuză, arătînd că legăturile fiziologiei cu biochimia și biofizica sînt prea strînse pentru a putea fi ignorate și că din punct de vedere didactic, tratarea mai pe larg a unor aspecte chimice și fizico-chimice ale materiei vii nu este u n neajuns, acestea din urmă fiind relativ greu accesibile studenților biologi. Remarcabilă este economia prezentării materialului. Faptul acesta i-a permis autorului să cuprindă într-un spațiu relativ mic un număr de informații științifice deosebit de însemnat, precum și un material ilustrativ, a cărui calitate și bogăție merită, de asemenea, a fi semnalat. I. Fabian EIKE LIBBERT, Lehrbuch der Pllanzenphysiologie- (Manual de fiziologie vegetală'), VEB Gustav Fis'cher Verlag, jena, 1973, 471 p., 341 fig. Manualul este destinat studenților biologi din anii superiori ai învățămîntului univer- sitar, dar prin bogăția datelor pe care le cuprinde sub o formă extrem de concentrată și bine sistematizată, el poate constitui în același timp O1 bună sursă deiinformare și orientare chiar și pentru cercetătorul fiziolog. După un scurt capitol (4 pagini), cuprinzind considerații asupra relațiilor reciproce dintre filozofie și biologie, inclusiv fiziologia vegetală, urmează două capitole mari (191 pagini), uriiil consacrat bazelor generale ale metabolismului și altul — principiilor fundamentale ale reglării biologice. Sînt prezentate cunoștințele moderne despre structura și funcția protoplasmci, des- pre disimilare (respirație) și asimilare (foto- și chimosinteza, heterotrofia) și despre reglarea metabolismului prin metaboliți, enzime și gene. în toate acestea atenția este concentrată în- primul rînd asupra faptelor cu importanță biologică generală, valabile atît pentru regnul vege- tal, cît și pentru cel animal. ■ Celelalte trei capitole ale manualului se referă preponderent la specificul fiziologic al plantelor. Capitolul 4 (71. pagini), consacrat fiziologiei metabolice, cuprinde informații despre absorbția, transportul, acumularea și excreția diferitelor substanțe nutritive și metabolice, preefim și despre transformarea sau biosinteza unor substanțe vegetale mai importante în cor- pul plantelor. Capitolul 5 (110 pagini) tratează ampla problemă a creșterii și dezvoltării plantelor,; pe primul plan al atenției situîndu-se complexitatea relațiilor reciproce dintre factorii; interni, ai acestor fenomene fiziologice, iar capitolul 6 (50 pagini), ultimul, se ocupă de marea varietate a formelor de mișcare cunoscute în lumea plantelor. > •. ... ; AHflPEEBA, T. ., (PomocuHmea u aaomnbiu o6m6h rmembee (Fotosinteza și metabolismul azotos al frunzelor), Izdatelstvo „Nauka” Moskva, 1969, 200 p., 14 fig., 32 tab., 36 p. bibi. Cartea de față se referă la problema interacțiunii dintre fotosinteză și metabolismul azotos al frunzelor. Autorul arată modul în care, pe baza energiei luminoase și a primilor produși ai fotosin- tezei, are loc sinteza aminoaciziloi' și a proteinelor din frunzele verzi. în prima parte a cărții sînt prezentate, în ordine cronologică, investigațiile legate de lămurirea mecanismului fotosintezei, investigații efectuate pe cloroplaste izolate. în afară de reacția lui Hill sînt descrise și o serie de aspecte ale fosforilării fotosintetice (fosforilarea ciclică și fosforilarea neciclică). Referitor la reacția lui Hill se arată pe ce cloroplaste și cu ce oxidanți a fost posibilă punerea în libertate a oxigenului în prezența energiei luminoase. în ceea ce pri- vește oxigenul eliberat prin reacția lui Hill’s-a constatat de către Hoit și French (1948) că el provine din apă. La acest rezultat s-a ajuns în urma unor investigații efectuate cu 18O. După cum arată și autorul, cercetările bazate pe reacția lui Hill au avut un deosebit rol în orientarea experimentărilor spre elucidarea unor aspecte ale mecanismului primar ăl fotosintezei. Autorul arată și modul în care are loc transportul de electroni prin reacția II și I de lumină în cadrul procesului primar al fotosintezei. Partea a doua a cărții tratează problema sintezei aminoacizilor și a proteinelor în foto- sinteză. . în primul capitol este descrisă sinteza proteinelor în frunze, accentuîndu-se asupra rolu- lui ce-1 are fotosinteza în acest proces. Capitolul următor se oprește la rolul luminii în reducerea nitraților din frunzele verzi și la reducerea nitraților din frunze în condiții de întuneric. 484 B-ECEisrzti '4 Capitolul trei tratează problema surselor de azot și carbon pentru sinteza aminoacizilor și pro- blema utilizării în sinteza proteinelor atît a carbonului asimilabil, cît și a carbonului din hidrații de carbon endogeni sau exogeni. Capitolul următor se referă la sinteza aminoacizilor în frunze atît în condiții de lumină, cît și în condiții de întuneric, precum și la sinteza pro- teinelor în fotosinteză. Ultimul capitol al cărții se oprește la investigațiile referitoare la sinteza aminoacizilor și a proteinelor în frunze, precum și la rolul pe care il joacă frunzele în procesul sintezei proteinelor în plante. Referindu-se atît la procesul fotosintezei în general, cit și la metabolismul azotului în special și Ia interdependența acestor două procese, cartea poate fi de o reală, utilitate atît cer- cetătorilor științifici, cît și studenților din domeniul biologiei și agriculturii. AI. Pristavu Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria botanică” publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, micro- biologic— fitopatologie. Sumarele revistelor sîntcompletate cu alte rubrici, ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, con- sfătuiri, schimburi de experiență Intre cercetătorii români și cei străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute In țară și peste hotare. NOTA CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe voi fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagini separate. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publi- cații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Independenței nr. 296, București. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria botanică”, paraît 6 fois par an. Țoute commande â l’ătranger sera adressăe ă ROMPRESFILATE- LIA, Boite poștale 2001, telex 011631, Bucarest, Roumanie, ou ă ses reprăsentants ă l’ătranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par les bureaux de poște ou chez votre facteur.