COMITETUL DE REDACȚIE 0 11 1 > J OTiidii si cercetări de Redactor responsabil: Academician EMIL POP Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU Membri: Academician ȘT. P&TERFI; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; prof. dr. 1. T. TARNAVSCHI ;prof. TR. I. ȘTEFU- REAC ; dr. VERA BONTEA ; dr. ALEXANDRU IONESCU ; GEORGETA FABIAN, secretar de redacție. Prețui unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la întreprin- derea ROMPRESFILATELIA, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență, se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APARE DE 6 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 206 BUCUREȘTI BIOLOGIE SERIA BOTANICA TOMUL 25 1973 SUMAR Pag. N. SĂLĂGEANU și AURELIA CIOBANU, Acțiunea criogeninei asupra ultrastructurii celulelor meristematice de grîu (Tri- ticum aestivum) i...................................... 275 O. CONSTANTINESCU și G. NEGREAN, Adăugiri la Enjsipha- ceele României ...................................... 279 A. POPESCU, Considerații asupra speciilor de Senecio L. din secția Jacobaei (Thunb.) Dumort.............................. 287 M. TOMA, Două Cyphellaceae noi în micoflora României....... 301 ȚH. CHIFU, N. ȘTEFAN și DANIELA FLOREA, Vegetația din • bazinul rîului Suceava (II) .......................... 303 TR. I. ȘTEFUREAC și I. CRISTUREAN, Date briofloristice din ~ vegetația dealurilor Bistriței (Bistrița-Năsăud)........... 313 H. CHIRILEI, IOANA MOLEA, GH. DUMITRU și RODICA PĂUN, Fotosinteza Ia arahide provenite din semințe ira- diate cu neutroni termici, raze gamma și raze X .... 321 L. GAVRILĂ și I. CHIOȘILĂ, Cercetări privind influența unor factori biotici asupra producției primare planctonice în con- diții experimentale ................................... 334 AL. MARTON, Cercetări privind acțiunea unor substanțe anti- biotice și antiseptice asupra creșterii și diviziunii algei Sti- chococcus bacillaris.................................. 341 V. D. MÂRZA și N. I. CERCHEZ, Opera lui Ch. Darwin și unele probleme ale geneticii clasice (I)................... 347 VIAȚA ȘTIINȚIFICA............................................ 359 RECENZII................................................... St. ;i cerc, biol., seria botanică, t. 25, nr. 4, p. 273 — 368, București, 1973 ACȚIUNEA CRIOGENINEI ASUPRA ULTRASTRUCTURII CELULELOR MERISTEMATICE DE GRÎU (TRITICUM AESTIVUM) DE N. SĂLĂGEANU și AURELIA CIOBANU Dans le present travail on met en evidence l’influence des differentcsconcen- trations de cryogănine sur l’ultrastructure de cellules mdristematiques radiculai- res et foliares de ble (Triticum aestivum). La <;ryogenine a determini l’alteration structurale des organites cellulâires carac- târisee par : vesicularisation des thylacoîdes des chloroplastes, desorganisation de Ia structure du noyau et du nucleele, separation du plasmalemme de Ia paroi pectocellulosique et la destruction de la structure du cytoplasme. Avînd în vedere modificările pe care le produce criogenina asupra unor procese fiziologice (2), ne-am propus să cercetăm și influența sa asupra morfologiei celulei. Cercetările electronomicroscopice, întreprinse în acest sens, au avut ca scop stabilirea efectelor produse de diferite concentrații de criogenină, îndeosebi acelea care au avut influență inhibitoare puternică asupra feno- menelor fiziologice cercetate. MATERIAL ȘI METODĂ Ca material experimental s-au folosit plantule de grîu (Triticum aestivum), care au fost tratate ca și în cazul experiențelor de fiziologie cu criogenină (0,12 și 0,15%). Unele plantule au fost supuse acțiunii criogeninei, timp de 3 ore, iar altele fără nici un tratament au folosit ca probă de control. Fixarea meristemelor radiculare și foliare s-a făcut într-o soluție de glutaraldehidă 4%, în tampon cacodilat la pH = 7,4 o oră, la temperatura de 4°C. După fixare materialul a fost spălat în tampon cacodilat 3 ore și apoi postfixat într-o soluție de acid osmic 2%, în tampon veronal la pH = 7,4 (după Palade). ST..gI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 4, P. 275-278, BUCUREȘTI, 1978 276 IN. SALaGffilAINIUI, A. CIOBAINU După postfixarea cu acid osmic, eșantioanele au fost spălate în apă distilată și des- hidratate în seria de alcooli, tratate apoi cu oxid de propilen timp de 3 ore și incluse în araldehidă (tehnica Davis). Colorarea secțiunilor s-a făcut cu acetat de tiranii (Watson), obser- vațiile efectuîndu-se la microscopul electronic JEM-7. REZULTATE ȘI DISCUȚII în cele ce urmează vom expune observațiile privind ultrastructura celulei normale. Am abordat și acest studiu în măsura în care ne-a permis evidențierea modificărilor ultrastructurale produse de criogenină. Plasmalema celulelor netratate este aderentă peretelui pectoce- lulozic (pl. II, fig. 2) și nu prezintă deformațiuni morfologice, care ar indica existența unor procese fiziologice anormale. Hyaloplasma, cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de citoplasmă fundamentală, în fotografiile noastre apare sub forma unor rețele de microfibrile, fine, sinuoase (pl. I, fig. 1; pl. II, fig. 2). în unele locuri se observă că aceste microfibrile poartă granule ribonucleoproteice (ribozomi). Mitocondriile se prezintă sub formă ovală sau alungită (pl. I, fig. 1; pl. II, fig. 1) înconjurate de un înveliș dublu de membrane. în interior sînt dispuse stroma granulară densă și crestele mitocondriale. în secțiunile făcute prin frunze, cloroplastele au formă ovală încon- jurate de asemenea de un înveliș plastidial, alcătuit din două membrane dense la electroni, între care există un spațiu mai clar (pl. II, fig. 2). Stroma cloroplastului este foarte bogată într-un material fibrogranular, în care se găsesc lamelele grana, dispuse longitudinal sub forma unor pachete de lamele (thylacoide). Aparatul G-olgi este alcătuit din dictiozomi răspîndiți în citoplasmă și formați din 4—7 Saculi, la capetele cărora se observă emisii de vezicule golgiene (pl. II, fig. 1). Eeticulul endoplasmic este constituit dintr-un complex de tubuli, care brăzdează citoplasmă în diferite direcții (pl. II, fig. 1). Anvelopa nucleară (pl. I, fig. 1) este alcătuită din două membrane opace, separate printr-un Spațiu de 250—400 A°. Membrana externă vine în contact direct cu hyaloplasma și chiar cu alte organite citoplas- matice, iar membrana internă cu nucleoplasma, cromatina sau cromozomii. în unele porțiuni cele două membrane constitutive sînt întrerupte (pl. I, fig. I și pl. I, fig. 2)' și formează pori, prin care nucleoplasma comunică cu citoplasmă, existînd în acest mod posibilitatea unui schimb între nucleu și. citoplasmă. , ■ ’ substanța fundamentală a nucleului și apare ca pn fond alb cenușiu nefiind structurată (pl. I, fig. 1 și 2). Cro- matina se găsește dispersată în nucleoplasmă și are aspectul unor fibrile mici .de aproximativ 100 A°, care se întrepătrund. Nucleolul apare sub formă mai mult sau mai puțin ovală cu o structură fibrilară (pl. I, fig. 2). Sub acțiunea criogeninei (0,12%) citoplasmă celulelor este aproape complet distrusă, în interior rămînînd anumite membrane și aglomerări de substanță, provenite din degradarea componentelor celulare (pl. III, fig. 1 și 2). PLANȘA I 1 Ig. 1. AspccLiil ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică radiculară) netratată. Legendă : zV - nucleu, Ă.N. — anvelopă nucleară, H.E. — reticul endoplasmic, M — mitocondrie, - vacuolă. 'ig. 2. — Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică radiculară) netratată. Legendă: N — nucleu, - nucleol, M — mitocondrie, L.e. — reticul endoplasmic, ■A-N. — anvelopă nucleară, P — dictiozom, — vacuolă. PLANȘA II Fig. i — Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică radiculară) netratată. PLANȘA III Fig. 1. — Aspectul ultrastructural al unei celule de giju (zona meristematică radiculară) tratată cu criogenină 0,12 %. Legendă: N — nucleu, Nu — nucleul, A.N. — anvelopă, nucleară, P.C. — perete celular, C — citoplasmă. Legendă : M - mitocondrie, D — dictiozom, R.E. - retlcul endoplasmic. * W» i * W ’W - Fig. 2. — Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică radiculară) tratată cu criogenină 0,12 %. Legendă : N — nucleu, Nu — nucleol, Cr — cromatină, A.N . — anvelopă nucleară, C — citoplasmă, P.C. — perete celular. Fjg. 2. — Aspcclul ullraslructural al unei celule de grîu (zona meristematică ° * foliară) netratată. Legendă : PI - plasmalemii, I.C. - învelișul eloroplastului, S — stroma, g — grana, CI — cloroplast. PLANȘA IV Fig. 1. — Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică foii ară tratată cu criogenină 0,12%. Legendă-: CI — cloroplast, g —. grana, ML — membrane lizate. Fig. 1. - Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona radiculară) tratată cu criogenină 0,15%. Legendă: Nu - nucleol. Or — cromatlnft. meristematică Fig. 2. — Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona meristematică radlculară)-tratată cu criogenină 0,15%. Legendă: C — citoplasmă . ’ P.G.perete .celular. Fig. 2. Aspectul ultrastructural al unei celule de grîu (zona foliară) tratată, cu criogenină 0,15%. Legendă: P, C, — perete celular, CI — cloroplast. meristematică ACȚIUNEA CRIOGENIE! ASUPRA ULTRA,STRUCTURII CELULELOR 277 în jurul nucleilor se mai poate observa existența anvelopei nucleare, care s-a păstrat ca membrană separatoare între nucleu și citoplasmă. Cromatina se prezintă sub forma unor aglomerări amorfe de substanță, structura sa granular-fibrilară caracteristică, nemaiputîndu-se recunoaște. Nucleolul este dezorganizat structural. Se constată de asemenea dezlipirea totală a plasmalemei de peretele pectocelulozic, ceea, ce demonstrează că a avut loc o puternică plas- moliză. La nivelul secțiunilor’ făcute prin frunze, s-a observat un început de distrugere al cloroplastelor sau distrugerea acestora. în planșa IV, figura 1, prezentăm un cloroplast la care se poate observa dilatarea cape- telor thylacoidelor. în general stroma este sărăcită în particule granulare și cele care au rămas sînt în diferite stadii de dezorganizare. în concentrație de 0,15 % criogenina determină distrugerea organi- telor celulare. Astfel în planșa IV, figura 2, se constată dezlipiri ale plas- malemei de peretele pectocelulozic. Structura citoplasmei este complet distrusă, observîndu-se existența unor resturi de membrane aparținînd probabil reticulului endoplasmic și atașate de acestea aglomerări de sub- stanță nestructurată. în privința structurii nucleului se constată distrugerea totală a nucleoplasmei; cromatina apare sub forma unor aglomerări de substanță care evidențiază și mai mult procesul de liză al nucleoplasmei (pl. V, fig. 1). De asemenea structura nucleolului este distrusă. în planșa V, figura 2, prezentăm o secțiune la nivelul frunzei, în care se poate constata că citoplasmă parietală, unde în mod normal ar trebui să se găsească cloroplastele, este distrusă structural. Cloroplastele sînt dezorganizate în totalitate, rămînînd numai aglomerări de substanțe lipsite de o organizare structurală. Cercetările privind influența criogeninei asupra ultrastructurii celu- lelor meristematice radiculare și foliare de grîu (Triticum aestivum) dove- desc că sub influența acestei substanțe se produc modificări structurale evidente. Atît la concentrația de 0,12%, cît și la 0,15% efectele principale au fost distrugerea citoplasmei și a organitelor celulare, din care au mai rămas resturi de membrane și aglomerări de substanță. Structura granular-fibrilară caracteristică nucleului a suferit un proces de dezorganizare, între nucleu și citoplasmă păstrîndu-se numai anvelopa nucleară, ca membrană separatoare. Asemenea modificări ultra- structurale au fost obținute și sub acțiunea endoxanului (4), utilizîndu-se același material experimental. Din literatura consultată rezultă că și' alte citostatice determină efecte asemănătoare. Astfel azouracilul produce la nivelul meristemelor radiculare, vacuolizarea prematură și hipervacuolizarea citoplasmei după tratament (Hali W. T. șiWitkins E. R. (6)). Colchicina în concentrații superioare acelora care produc activitatea mitoclasică determină dispariția totală a microtubulilor citoplasmatici, fapt dovedit experimental dePickett Heaps (9). Cercetînd in- fluența aceleiași substanțe Mesquito F. J. (7), Eadkie wicz B. și M i k u 1 s k o E. (10) obțin modificări ale mitocondriilor și reticulului endoplasmic la nivelul celulelor meristematice vegetale. 278 N. SALĂGEANU, A. CIOBANU 4 Cercetând acțiunea 3-4 dichlorobenzylmethylcarbamilului, B a r t el s P. și P a gel o w E. J. (1) an constatat că frunzele plantelor tratate nu înverzesc la lumină deoarece în cloroplastele lor nu se formează la- melele grana și particulele granulare ale stromei, fapt ce indică absența proceselor de sinteză. Lipsa acestor structuri este atribuită de autori dispariției ribozomilor din cloroplaste. Un argument în sprijinul acestei ipoteze îl constituie faptul că unele enzime ale ciclului Calvin de tipul ribulos — difosfatcarboxilazei (11) sînt sintetizate de ribozomii cloro- plastelor și nu de ribozomii citoplasmei. Substanța cercetată ar bloca unele procese fiziologice, cînd plantele sînt expuse la lumină și ca urmare s-ar produce modificările ultrastructurale menționate. ADĂUGIRI LA ERYSIPHACEELE ROMÂNIEI DE z O. CONSTANTINESCU și G. NEGREAN CONCLUZII 1) Cercetările electronomicroscopice întreprinse dovedesc că acțiu- nea citostatică a criogeninei este complexă provocînd atît aberații cromo- zomiale, cît și alterarea structurilor submicroscopice caracterizată prin : a) dezlipirea plasmalemei de peretele pectocelulozie; b) dezorganizarea structurală a nucleului și nucleolului; c) vezicularizarea thylacoidelor cloroplastelor; d) distrugerea structurii citoplasmei. 2) Faptul că aceleași concentrații de criogenină au provocat afec- tarea organitelor celulare și inhibarea proceselor fiziologice, denotă o strînsă corelație dintre structura și funcția celulei. BIBLIOGRAFIE 1. Bartels P. G., Pagelow E. J., J. cell. biol., 1968, 37, 2, Cj—C6. 2. Ciobanu A., Șt. și cerc, biol., ser. bot., 1972, 24, 5, 395—400. 3. Ciobanu A., St. și cerc, biol., ser. bot., 1972, 24, 6, 525—531. 4. Ciobanu A., Sălăgeanu N., St. și cerc, biol, ser. bot., 1973, 25, 3, 5. Davis J. M., Nature, 1959, 183, 4655, 200. 6. Hale I. W., Witkus E. R., Experim. Cell. Research, 1964, 36, 494—501. 7. Mesquito E. J., C. R. Acad. Sc., 1966, 263, 1827. 8. Palade G. E., Anat. Rec., 1952, 114, 427. 9. Pickett Heaps, Developm., Biol., 1967, 15, 206. 10. Radkiewicz B., MikulsiCo E., Bul. Acad. Polon. Sc., cl. V, 1967, 15, 561 — 563. 11. Smillie R. M., Graham D., |Dwyer M. R., Biochem. Biophys. Res. Commun., 1967, 28, 598. ■ 12. Watson M. L., J. Biophys. Biochem. Cytol., 1958, 4, 475. Institutul de științe biologice Primit în redacție la 28 decembrie 1972 Genera Syrenia and Succisella, and other 18 plant species are for the first time reported as hosts for Erysiphaceae. Another 36 species are added to the known hosts of Romanian powdery mildews. Deși Evysiphaceele sînt ciuperci comune, ușor de observat și au fost prelucrate monografic în țara noastră relativ recent (19), cunoașterea lor și a plantelor pe care le parazitează este departe de a fi epuizată. Chiar unele plante-gazdă aproape banale n-au fost încă semnalate în România. Din materialele colectate în special în anii 1970—1972 s-au identificat Erysiphaceae pe două genuri {Syrenia și Succisella) și 18 specii de plante necunoscute ca gazde pentru acest grup de ciuperci. Ele poartă în text mențiunea „^matrix nova” deoarece nu figurează în indexul plantelor- gazdă ale Erysiphaceelor din lume (11) și nici în principalele lucrări apărute ulterior. Alte 36 de specii de plante, notate cu asterisc, reprezintă gazde necitate pînă acum în micoflora țării. Unele plante sînt elemente sudice (Centaurea salonitana, Onosma taurica, Onopordon tauricum, Torilis no- dosa, Trifolium eehinatum, Seabiosa ucranica, Hordeum bulbosum, Lago- seris sanda, Paliurus spina-christi etc.), iar altele sînt destul de rare {Erysimum crepidifolium, Syrenia montana, Koeleria nitidula, Cirsium brachycephalum, C. dlatum, Plantago coronopus, Coronilla elegans). Dintre Erysiphaceelp citate în lucrare, Sphaerotheca pannosa pe Roșa rugosa și Phylladinia guttata pe Paliurus spina-christi produc boli care pot avea importanță pentru cultura plantelor parazitate. Pentru fiecare exemplar studiat, este menționat numărul sub care materialul a fost depus în herbarul micologic al Institutului de științe biologice din București (BUCM). Erysiphe asperifoliorum Grev. Conidiofori, conidii și cleistotecii pe *Cynoglossum hungaricum Simon- kai, pădurea Tinosu, jud. Prahova, 4.VIII.1970 (40 098). ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ. T. 25. NR. 4. P. 279-286, BUCUREȘTI, 1973 280 OUONSTANTINESCU, G. N'EGREAN 2 Trei exemplare identificate ca Cynoglossum officinale L., colectate anterior din România de la Orșova, jud. Mehedinți, 18. V. 1930, leg. et det. T. Săvulescu & C. Sandu-Ville, sub Erysiphe cichoracearum (40 100); Cornetul din Vale, jud. Ilfov, 7.IX.1933, leg. et det. T. Săvulescu & C. Sandu-Ville sub E. cichoracearum (40 101); Valea Mraconiei, jud. Mehedinți, 11.VI.1966, leg. et det. C. Sandu-Ville, sub E. horridula (40 099), aparțin tot la Cynoglossum hungaricum. Probabil că în multe colecții din sud-estul Europei s-a făcut această eroare și de aceea S. B 1 u m e r (1) nu citează C. hungaricum ca gazdă pentru E. asperifoliorum în Europa deși K. H i r a t a (11) o menționează din Ungaria. Conidiofori și conidii pe Onosma taurica Pallas ex Willd., „îmatrix nova”, Valea Șerpilor, Hagieni, jud. Constanța, 10.VI.1970 (40 121). Erysiphe biocellata Ehrenb. Cleistotecii 110—140 gm; asce cu cîte doi ascospori de 20—27,5 x X 12,5—16,5 gm. Pe * Ajuga chamaepytis (L.) Schreber subsp. chamae- pytis, coaste înierbate pe Dealul Dușmăneasa, Tohani, jud. Prahova, 2.X.1966 (40 085). Pe această plantă s-a semnalat pînă acum doar forma conidiană Oidium erysiphoides în Italia (4). Este probabil că indicarea lui Erysiphe labiatarum și E. communis pe alte specii de Ajuga (11) să se bazeze tot pe forme conidiene. Astfel K. Hirata (11) menționează din R. S. S. Lituaniană pe E. labiaiarum sau E. communis cînd, de fapt, în sursa originală (2), este specificat: „Oidium sp. (probabil E. lamprocarpa)”. După S. Blumer (1) în Europa este cunoscută doar forma conidiană Oidium pe Ajuga iva, A. reptqns și A, chamaepytis, iar forma conidiană parazită pe A. reptans în S.U.A. a fost identificată ca Erysiphe cichoracea- rum (10). Absența formei perfecte a făcut ca poziția acestei făinări să fie incertă (14). Exempla- rele găsite de noi posedă asce cu cîte doi ascospori (fig. 1) ceea ce precizează apartenența făinării de pe Ajuga la specia Erysiphe biocellata. Cealaltă specie parazită pe Labiatae, E. ga- leopsidis, are asce cu 3 — 6 ascospori. Erysiphe cichoracearum (DC.) Mdrat Conidiofori și conidii pe : Achillea aspienifolia Vent., ,,?matrix nova”, București, 12.IX.1970 (40 084). ' *Hieracium caespitosum Dumort., Poiana Stampei, jud. Suceava, 30.VII.1959 (40 112). 3 ADĂUGIRI LA ERYSIPHACEELE ROMÂNIEI 281 *Lagoseris sanda (Torn.) K. Maly, Canaraua Fetii, Băneasa, jud. Constanța, 21.V.1972 (40 116). E. M a y o r în Bull. Soc. neuchâteloise Sci. Nat., 1954, 77, 1 — 28, citat de S. Blu- mer (1), semnalează un Oidium din Elveția și Franța pe care îl atribuie la Sphaerotheca fuli- ginea. T. Rayss în Palest J. Bot., 1953, 6, 37 — 46, citat de M. Chorin & J. Palti (3) și G. D u r r i e u (5) menționează pe această plantă Erysiphe cichoracearum din Israel și Franța Leontodon asper (Waldst. & Kit.) Poiret, „^matrix nova”, Tohani, jud. Prahova, 17.VII.1966 (40 183). Conidiofori, conidii și cleistotecii pe : *Centaurea nigrescens Willd., București, 31.VIII.1970 (40 090). * Centaur ea stenolepis Kern., Plopeni jud. Prahova, 29.VIII.1971 (40 092). Gazda semnalată numai din U.R.S.S. (11). Cirsium brachycephalum Juratzka, „^matrix nova”, finețe umede, sărăturoase în Valea Ierului, Dindești, jud. Satu-Mare, 16.IX.1972 (40 093). * Cirsium palustre (L.) Scop., Valea Siriului la Morcovoaia, Muntele Siriu, jud. Buzău, 12.VIII.1972 (40 094). *Crupina vulgaris Cass., locuri pietroase la „Cazan”, Hagieni, jud. Constanța, 14.VII.1970 (40 097). Tanacetum corymbosum (L.) C. H. Schultz ( = Chrysanthemum corym- bosum L.), pădurea Saru, jud. Olt, 6.VII.1972 (40 142). Pe această gazdă s-a găsit pînă acum la noi doar forma conidiană semnalată sub Oidium chrysanthemi Rabenh. (6) și sub Erysiphe cichoracearum DC. (19). Cleistotecii pe : * Centaur ea salonitana Vis., Hagieni, jud. Constanța, 15.VII.1970 (Herb. Mycol. Homanicum nr. 1854)' (40 091). Gazdă citată doar din Grecia (11). Cirsium alatum (S. G. Gmelin) Bobr. (= C. setigerum Ledeb.), ,,?matrix nova”, Sulina, Delta Dunării, jud. Tulcea, 16.XI.1971 (Herb. Mycol. Homanicum nr. 1856) (40 095). *Gnaphalium sylvaticum L., Siriu-Băi, jud. Buzău, 15.VIII.1972 (40 111). *Prenanthes purpurea L., Schitul Cioclovina, Tismana, jud. Gorj, 8.VII.1972 (40 126). Erysiphe crueiferarum Opiz ex L. Junell Conidiofori și conidii pe : *Biscutella laevigata L., Masivul Ciucaș, Zăganu, jud. Prahova, 15.VIII.1963 (40 089). Miceliul este parazitat de Cicinnobolus cesatii de Bary. Brysimum witmannii Zawadski subsp., transsilvanicum (Schur)P.W. 1 Ball, „?matrix nova”, Valea Horoabei, Munții Bucegi, jud. Dîmbovița, 29.VII.1972 (40 105). ADĂUGIRI LA BRYSIPHACEELE ROMÂNIEI 283 282 , < O. constantinbscu, g. negreani 4 Syrenia montana (Pallas) Klokov ( = <8. sessiliflora Ledeb.), „ Imatrix nova”, Caraorman, Delta Dunării, jud. Tulcea, 21.VI.1972 (40 141). Pe plante din genul Syrenia nu s-au semnalat pînă acum Erysiphaceae (11), (1). Cleistotecii pe : *Erysimum crepîdî/oZwmReichenb., poieni în pădurea Hagieni, jud. Constanța, 13.VII.1970 (40 103). După K. Hirata (11) și L. Junell (13) gazda este semnalată numai din R. D. Germania. Erysiphe depressa (Wallr.) Schlecht. Conidiofori și conidii pe Onopordum tauricum Willd., „fmatrix nova”, Canaraua Fetii, Băneasa, jud. Constanța, 21.V.1972 (40 120). Erysiphe galii Blumer Conidiofori și conidii pe *Galium mollugo L., Jilava, București, 31.X.1970 (40 109). Erysiphe graminis (DC.) Merat Cleistotecii pe : *Hordeum bulbosum L., Hagieni, jud. Constanța, 15.VII.1970 (Herb. Mycol. Romanicum nr. 1873) (40 113). Koeleria nitidula Velen., ,,?matrix nova”, Canaraua Fetii, Băneasa, jud. Constanța 21 .V.1972 (40 114). *Puccinellia distans (L.) Pari., București, 14.V. și 16.VII. 1972 (40 127). Planta-gazdă semnalată în Finlanda (15), Suedia (14) și S.U.A. (11). Erysiphe heraclei (DC.) St.-Am. Conidiofori și conidii pe Oenanthe silaifolia Bieb., ,, ?matrix nova”, București, cultivat la Institutul de științe biologice, 17.VII.1972 (40 119). Cleistotecii pe *Torilis nodosa (L.) Gaertn., Hagieni, jud. Constanța, 25.VI.1972 (40 143). Conidiofori, conidii și cleistotecii pe *Turgenia latifolia (L.) Hoffm. (= Caucalis latifolia L.), Hagieni, jud. Constanța, 25.VI.1972 (40 146). Erysiphe knautiae Duby Conidiofori și conidii pe : *Scabiosa ucranica L., pădurea Letea, Delta Dunării, jud. Tulcea, 17.XI.1971 (40 131). Pe această gazdă E. knautiae a mai fost semnalată numai în Iran sub E. oommunis (11), (9). *Succisa pratensis Moench, pădurea Plopeni, jud. Prahova, 29.VIII. 1971 (40 137). Cleistotecii pe : Succisella inflexa (Kluk) Beck, „îmatrix nova”, Valea Ierului, Dindești, jud. Satu-Mare, 6.VII.1966 (40 140); Baia-Mare, jud. Mara- mureș, 3.IX.1968 (40 138) și 28.IX.1972 (40 139). Genul Succisella nu a mai fost semnalat pînă acum ca gazdă pentru Erysiphaceae (11). Erysiphe polygoni (DC.) St.—Am. Cleistotecii pe *Rumex palustris Sm., Sulina, Delta Dunării, jud. Tulcea, 24.VII.1968 (Herb. Mycol. Romanicum nr. 1881) (40 130). Erysiphe ranunculi Grev. Cleistotecii pe *Ranunculus oreophilus Bieb., Munții Bucegi, Vîrful cu Dor, jud. Prahova, 18.VIII.1970 (40 128). Erysiphe sordida L. Junell Conidiofori și conidii pe *Plantago coronopus L., nisipuri litorale la Sulina, Delta Dunării, jud. Tulcea, 16.XI.1971 (40 123). Erysiphe trifolii Grev. Conidiofori și conidii pe Lathyrus hirsutus L., ,,?matrix nova”, Baia-Mare, jud. Maramureș, 28.IX.1972 (40 115). Trifolium eehinatum Bieb., „^matrix nova”, Mangalia lîhgă lacul Comarovo, jud. Constanța 24.VI.1972 (40 144). Trifolium fraqiferum L. subsp. fraqiferum, Sulina, Delta Dunării, jud. Tulcea, 20.VI.1972 (40 145). Leveillula compositarum Golovin Conidiofori, conidii și cleistotecii pe Senecio erucifolius L., ,,?matrix nova”, pășuni sărăturoase în Valea Ierului, Dindești, jud. Satu-Mare, 15.IX.1972 (40 133). Leveillula verbasei (Jacz.) Golovin Conidiofori, conidii și cleistotecii pe *Verbascum speciosum Schrader, cultivat la Institutul de științe biologice București, 4.VIII.1972 (40 147); Comana, Coasta lui Tudorache, jud. Ilfov, 12.XI.1972 (40 148). Mierosphaera begoniae Sivanesan în Trans. Brit. mycol. Soc. 56 : 304—306 (1971). — Mierosphaera tarnav- schii Eliade în Studii cerc, biol., Ser. bot. 22 : 511 (1970) ,,nomen nu- dum”. — Mierosphaera tarnavschii Eliade în Acta bot. hort.Bucurestiensis 1970—1971 : 391—399 (1972) ,,non rite publicatum” (tipul nu este indicat). Conidiofori și conidii pe Begonia semperflorens Link & Otto, Slatina, • jud. Olt (cultivat), 16.X.1972 (40 088). 284 O.CONSrAiNOTNESCU, G. NEGHIEIAN / 6 între M. begoniae și M. tarnavschii nu sînt deosebiri morfologice. A. Sivanesan (20) consideră că stadiul conidian este reprezentat de Oidium begoniae Puttemans var. macro- sporum M en don ța & Sequeira (16), iar E. E1 i a d e (8) că aparține la Oidium be- goniae. Cei doi taxoni se deosebesc prin dimensiunile conidiilor (40 — 65 x 11 — 15 pm față de 20 — 36 x 13 — 17 pm). Exemplarele colectate de noi au conidii de 34 — 54 x 12,5 — 17,5 pin ceea ce le apropie mai mult de O, begoniae var. macrosporum. Dealtfel și cele colectate de E. E 1 i a d e pe Begonia lucerna-punctaia și identificate ca M. tarnavschii (40 157) au conidii de 25 — 55 x 12,5 — 17,5 pm. Ținînd seama că dimensiunile conidiilor la Erysiphaceae pot varia în funcție de specia de plantă-gazdă (18), (17) sau de starea fiziologică a gazdei (21), con- siderăm că separarea a doi taxoni pentru stadiul conidian de la M. begoniae este discutabilă. Phyllaetinia guttata (/Wallr./Fr.) Ldv. Cleistotecii pe *Paliurus spina-christi Miller, Hagieni, jud. Constanța, 15.X.1970 (Herb. Mycol. Romanicum nr. 1892) (40122). Shpaerotheea alehemillae (Grev.) L. Junell , Conidiofori și conidii pe : *Geum aleppicum Jacq., cabana Plaiul Foii, jud. Brașov, 31.VIII. 1972 (40 110). Gazda a'mai fost semnalată din Suedia (12), dar ca plantă cultivată. *Potentilla micrantha Ramond, pădurea Saru, jud. Olt, 27.V.1972 (40 125). Sphaerotheea drabae Juel Conidiofori, conidii și cleistotecii pe * Ar abis alpina L., Muntele Piatra Craiului, grohotiș pe valea Padina Popii, 3.IX.1972 (40 086). Sphaerotheea erigerontis-eanadensis (Ldv.) L. Junell Cleistotecii pe Taraxacum serotinum (Waldst. &Kit.) Poiret, „?ma- trix nova”, Hagieni, jud. Constanța, 14.X.1970 (40 184). Sphaerotheea euphorhiae (Cast.) Salmon Conidiofori, conidii și cleistotecii pe Euphorbia epithymoides L. (= E: polychroma A. Kerner), ,, ?matrix nova”, Munții Bucegi, sub Turnul Seciului, jud. Dîmbovița, 29.VII.1972 (40 106). Pe această gazdă este semnalat numai Oidium sp. din Elveția (11). Conidiofori și conidii pe Euphorbia lucida L., „^matrix nova”, pășuni în Valea Ierului, Dindești, jud. Satu-Mare, 21.IX.1972 (40 107). Sphaerotheea melampyri L. Junell Cleistotecii pe : *Euphrasia salisburgensis Funck, Muntele Piatra Craiului, cheile „prăpăstiilor”, jud. Brașov, 6.IX.1972 (40 108). Gazdă cunoscută din Franța și Elveția (11). 7 ADĂUGIRI LA ERYSIPHACEELE ROMÂNIEI 285 *Melampyntm cristatum L„ Plopeni, jud. Prahova, 29.VIII.1971 (Herb. Mycol. Romanicum nr. 1898) (40 117). *Melampyrum sylvaticum L., Muntele Piatra Craiului, Padina lui Călineț, 2.IX.1972 (40 118). Sphaerotheea pannosa (/Wallr./Fr.) Lev. Conidiofori și conidii pe *Rosa rugosa Thunb., cultivat, București, 25.yil.1972 (Herb. Mycol. Romanicum nr. 1899) (40 129). Sphaerotheea xanthii (Cast.) L. Junell Conidiofori, conidii și cleistotecii pe : Senecio barbaraeifolius (Krock.) Wimm. & Grab.,,, ?matrix nova”, Dindești, în Valea Ierului, jud. Satu-Mare, 21.IX.1972 (40 132). *Senecio erucifolius L., Dindești, pășuni sărăturoase în Valea Ieru- lui, jud. Satu-Mare, 15.IX.1972 (40 134). *Senecio paludosus L., Dindești, fînețe mlăștinoase în Valea Ierului, jud. Satu-Mare, 15.IX.1972 (40 135). *Senecio rupester Waldst. & Kit., Muntele Piatra Craiului, cheile „prăpăstiilor”, jud. Brașov, 6.IX.1972 (40 136). Semnalată pe această plantă numai în Austria și Iugoslavia (11). Oidium sp. Conidii de 32,5—37,5 x 11—14 pm, pe Asperula tenella Heuffel „îmatrix nova”, Canaraua Fetii, Băneasa, jud. Constanța, 20.V.1972 (40 087). Conidii de 22,5—30 x 9—12,5 pm, pe Coronilla elegans Pancic, „îmatrix nova”, pădurea Plopeni, jud. Prahova, 8.VII.1972 (40 096). ¥ Datorăm mulțumiri dr. Vera Bontea pentru permisiunea de a con- sulta în manuscris indexul ciupercilor din România și dr. G. Dihoru pen- tru contribuția la identificarea unor plante-gazdă. BIBLIOGRAFIE 1. Blumer S., Echte Mehltaupilze (Erysiphaceae). G. Fischer, Jena, 1967. 2. Brundza K., Jb. Landw. Akad. Litauen 1933, 1934, 107-197. 3, Chorin M. & Palti J., Israel Jn agric. Res., 1962, 12, 153 — 166. 4. Cifebri R. & Camera C., Ist. Bot. Univ. Lab. Critt. Pavia, Quaderno, 21, 46 p., 1962. 5. Dubrieu G., Etude ^cologique de guelques groupes de champignons parasites des plantes spontanees dans Ies Pyr^nies. (Peronosporales, Erysiphacees, Vstilaginales, Ure- \ dinales). Univ. Toulouse, These nr. 257, 277 p., 1966. 6. Eliade E., Comunîe Acad. Rep. pop. rom., 1963, 13, 947—955. 7. - St. cerc, biol., Ser. bot., 1967, 19, 221-226. 286 O. CONSTANTlNiESCU, G. NEGREAM 8. Eliade E., Acta bot. bort. Bucurest. 1970 —1971, 1972, 391 — 399. 9. Ershad D., Iran Jnl PI. Path., 1971, 6, 50 — 60. 10. Gardner M. W., Yarwood C. E. & Raabe R. D., PI. Dis. Reptr., 1970, 54, 399 — 402. 11. Hirata K., Host range and geographical distribution of the poivdery mildetvs. Niigata Univ.» Niigata, 1966. 12. Junele L., Svensk bot. Tidskr., 1966, 60, 365-392. 13. - Svensk bot. Tidskr., 1967, 61, 209-230. 14. - Symb. bot. upsal., 1967, 19, 1, 1-117. . 15. Măkinen Y., Annls Bot. Fenn., 1965, 2, 243—247. 16. Mendonca A. De & Sbqueira M. De, Agronomia lusit., 1963, 24, 87 — 131. 17. Palti J., Phytopath. Meditprranea, 1971, 10, 139 — 153. 18. Patwardhan P. G., Mycopath. Mycol. appl., 1962, 18, 149 — 150. 19. Sandu-Ville C., Ciupercile Erysiphaceae din România, București, Edit. Academiei, 1967. 20. Sivanesan A., Trans. Brit.mycol. Soc., 1971, 56, 304 — 306. 21. Yabwood C. E., Bot. Rev., 1957, 23, 235-301. Institutul de științe biologice Primit în redacție la 28 decembrie 1972 CONSIDERAȚII ASUPRA SPECIILOR DE SENECI0 L. DIN SECȚIA JACOBAEI (THUNB.) DUMORT. DE A. POPESCU On the basis of the analysis of fruits in the Senecio species of the Jacobaei sec- tion, the author divides this unit into 3 series : 1. — Series Erucifolii (Rouy) Schisch. emend. A. Popescu, which characterizes the species with all fruits abundantly pilous. 2. — Series Jacobaei, which comprises the taxons whose marginal fruits derived from ligulated flowers, are glabrous, while the internai ones, derived from tu- bular flowers, are densely pilous. 3. — Series Barbaraeifolii series nova, which includes the species with all fruits glabrous or the central ones slightiy pilous only on the sides. At the same time the synonymization of the species S. velenovskyi Borb., known in our country from the Dobrudja, is made with S. grandidentatus Ldb. from the south of the U.S.S.R., the name given by F. C. Ledebour having priority. Species Senecio borysthenicus, recently recorded by the author in the Danube delta, and S. aquaticus so far known in Romania only at Tușnad, are likewise briefly commented upon. , Genul Senecio este reprezentat înflora României prin 32 de specii dintre care 3 sînt specii hibride, iar două sînt cultivate. Cele 6 specii, de care ne ocupăm în lucrarea de față, aparțin secției Jacobaei. Secția Jacobaei (Thunb.) Dumort. FI. Belg. (1827) 65; Jacobaea Thunb. Prod. II (1800) 156, 194, pro gen; DC. Prod. (1837) 348. Cuprinde plante perene sau bianuale, cu frunze lirate, penat sectate sau de 2—3 ori fidate. La aquaticus, frunzele tulpinale inferioare au limbul aproape întreg sau cu 1—2 perechi de lacinii, oblic dispuse față de axa frunzei. Frunzele bazale de la >8. erucifolius sînt penat sectate ca și cele tulpinale superioare. La alte specii (S. borysthenicus), frunzele au limbul de 2—3 ori filiform sectat, laciniile avînd lățimea de circa 1 mm și marginea revolută. Tulpina, în general, este solitară, de 20—100 cm înălțime, cu rizomul scurt de 2—5 cm, excepție făcînd iS. grandidentatus ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ. 1. 25, NR. 4. P, 287-299. BUCUREȘTI, 1973 288 A. POiPEIS'CU 2 la care ajunge pînă la 10—12 cm și este mult mai subțire decît la cele- lalte specii ale secției. De asemenea caracteristic pentru această din urmă specie este prezența stolonilor care în general pornesc din partea superi- oară a rizomului și ajung la dimensiuni de 15—20 de cm, caracter esențial pentru Separarea sa de 8. erucifolius, specie de care se apropie cel mai mult. Tulpina și frunzele la 8. jacobaea, 8. erucifolius, dar mai ales la 8. grandidentatus, sînt acoperite de o pîslă de peri, pluricelulari. Aceștia sînt formați dintr-un stipes tronconic, alcătuit din 3—5 celule rigide și o celulă terminală, lungă (ca un bici) și foarte flexibilă. Prin împletirea aces- tor peri lînoși, se alcătuiește părozitatea caracteristică speciilor de 8enecio din această grupă. La 8. jacobaea și 8. erucifolius nu toți perii au celula terminală așa de dezvoltată, uneori ea este foarte mică sau se poate rupe la anumite distanțe, încît la plantele adulte părozitatea de tip arahnoideu se găsește numai în jurul nodurilor și uneori pe partea dorsală a frunzelor. La 8. grandidentatus, toți perii au celula terminală alungită mult și din împletirea acestora rezultă pîsla deasă de pe tulpină și de pe ambele su- prafețe ale frunzelor. Inflorescența, în general, este un corimb cu un număr variabil de antodii. Involucrul are la bază (1)2—5(7) scvame involucrale de diferite mărimi dar fără a depăși 1/2 din lungimea involucrului. O mare variabili- tate prezintă speciile secției Jacobaei în ceea ce privește fructul (achena). Unele specii au fructele glabre în totalitate, (8. aquaticus și 8. barbaraei- folius), la altele numai fructele marginale, rezultate din florile ligulate sînt glabre, celelalte—centrale—provenite din florile tubuloase sînt păroase (8. jacobaea, 8. borysthenicusyLa 8. erucifolius și 8. grandidentatus, achenele sînt în totalitate păroase. Ținînd cont de caracterele enumerate și în special de cele existente la fruct, organ care conservă cel mai bine caracterele specifice și care sînt mult mai stabile decît modul și forma în care sînt divizate frunzele, consi- derăm mai naturală împărțirea secției în serii, după cum urmează: Seria Erucifolii, caracterizată prin fructe în totalitate păroase; Seria Jacobaei, cuprinzînd speciile cu fructele marginale glabre și Seria Barbaraeifolii la care fructele sînt toate glabre. CHEIA DE DETERMINARE A SPECIILOR la Toate fructele glabre 5 1b Gel puțin fructele provenite de la florile tubuloase sînt păroase . 2 2a Achenele provenite de la florile ligulate sînt glabre, iar cele pro- venite de la florile tubuloase. sînt păroase . . . . . . . . 3 2b Atît achenele provenite de la florile tubuloase, cît și cele prove- nite de la florile ligulate sînt păroase..............................4 3a Frunzele tulpinale inferioare, precum și cele superioare sînt de 2—3 ori sectate, laciniile sînt filiforme, late de 1, mai rar de 2 mm ............................................... . . S. borysthenicus 3b Frunzele tulpinale inferioare sînt lirat fidate, cu lobul terminal foarte mare, uneori egal cu jumătate din suprafața laminei . . . . . .................................................... S. jacobaea 3 COMSIDHRA’PUI ASUPRA SPECULiOR ttE SENECIO 289 \ 4a Plantele numai în stadiile tinere sînt arahnoideu păroase, la maturitate pîsla de peri rămîne numai la noduri și în lungul ner- vurilor frunzelor. Bizomul este scurt și lipsit de stoloni . . . ................................................... S. erucifolius 4b întreaga .plantă este arahnoideu păroasă, în special suprafața dorsală a frunzelor care este complet acoperită de o pîslă formată din peri foarte lungi. Bizomul alungit poartă stoloni lungi, care pot ajunge pînă la 20 de cm....................., . , . S. grandidentatus 5a Băneturile inflorescenței sînt orientate în sus, frunzele cu lobii laterali dispuși oblic față de axa centrală, tulpina sub antodiu puțin îngroșată ............................................ S. aquatieus 5b Inflorescența cu ramuri divaricate, lobii laterali ai frunzelor tulpinale inferioare sînt perpendiculari pe axa principală, tuL pina nu este îngroșată sub antodiu ..... S. barbaraeifolius DESCRIEREA SPECIILOR Seria Erucifolii (Bouy) Schischk, în FI. U.B.S.S. XXVI (1961) 710, emend. A. Popescu hoc loco; — Subsecția Erucifolii Bouy FI. Fr. VIII (.1903) 333. Cuprinde speciile ale căror fructe sînt păroase în totalitate, caracter care prezintă mai multă stabilitate decît modul în care sînt divizate frun- zele. G. Bouy (21) și B. Ș i ș k i n (23) au încadrat în această unitate toate speciile secției Jacobaei care au frunzele fidate sau lirate. în flora Bomâniei cresc două specii care se încadrează în seria Eru- cifolii : 8- grandidentatus Ldb. și 8. erucifolius L. Senecio grandidentatus Ldb. FI. ross. II (1844—1846) 636 ; Schischk. în FI. U.B.S.S. XXVI (1961) 711; 8. velenovskyi Borb. O.B.Z. (1889) 234; Nyâr. FI. B.P.B. IX(1964) 556 ; 8. ponticus Grec. Supl. (1908) 199; 8. jacobaea var. farinosus Lindem. FI. Elisabethgr. (1867) 183; 8. erucifolius var. cinereus Velen. Abh. bohm. Ges. Wiss. VII Folge, I (1886) 20. Această specie a fost descrisă de F. O. Ledebour după material pro- venit din Insula Sara (Estul Mării Caspice), arătînd că plantă are frunzele pe partea superioară subțire arahnoideu păroase, iar pe partea dorsală (inferioară) arahnoideu lanuginoase. De asemenea autorul mai mențio- nează că frunzele tulpinale sînt auriculate la bază și profund bipartite, iar fructele (achenele) sînt pilos scabriuscule. Măi tîrziu s-a constatat, că taxonul este răspîndit în tot sudul părții europene a U.B.S.S., iar în Asia este cunoscut din regiunea Gaucazului pînă la Lacul Arai. îh cercetările efectuate asupra florei Bulgariei, J. Velenovsky (24) descrie de la Varna — printre altele — și taxonul 8. erucifolius var. cinereus Velen., denumire sub care este cunoscut și în prezent în această țară. Taxonul se deosebește de 8. erucifolius prin părozitatea abundentă de pe tulpină și de pe frunze, în special pe partea lor dorsală. Frunzele sînt auriculate, amplexicaule și profund penat sectate sau lobate. Cîțiva ani mai tîrziu, V. B o r b â s (2) menționează printre speciile parazitate de Cuscuta monogyna din Bulgaria (Varna) și specia 8. velenovskyi, pe care ■ - c. 2972 291 290 A. .PCCPHSCU 4 o consideră sinonimă cn 8. erucifolius var. cinereus, dar fiindcă se deose- bește mult de 8. erucifolius, acesta o ridică la rang de specie, schimbîndu-i denumirea. Dintre botaniștii romăni, D. Gr ece s cu (8) descrie în 1908 de pe țărmul Mării Negre, de la Eforie, specia 8'. ponticus Grec., menționînd că este arabnoideu păroasă, în special pe partea dorsală a frunzelor unde este arabnoideu lanuginoasă. Frunzele sînt amplexicaule, auriculate, cu limbul profund și dur inciz serat și acbenele pubescente. D. Grecescu mai evidențiază la această specie un caracter în plus, și anume prezența stolo- nilor. Comparînd descrierile speciilor ponticus și <8. velenovskyi (8. eru- cifolius var. cinereus), botaniștii români I. Pro dan (18), (19) Al. B o r z a (3) și E. I. N y â r â d y (51) au constatat că plantele din Dobrogea și cu cele din Bulgaria aparțin aceleiași specii, adoptînd denumire de 8. velenovskyi dată de V. Borbâs, și nu var. cinereus dată de J. Velenovsky cu toate că avea prioritate. Nici autorii români și nici cei bulgari nu au stabilit dacă plantele din Peninsula Balcanică sînt diferite sau nu de cele din U.R.S.S., cu toate că D. Grecescu s-a întrebat la timpul său dacă N. ponticus și grandidentatus nu sînt aceeași specie. B. Ș i ș k i n (23) constată identitatea exemplarelor de ponticus din România cu cele ale speciei 8. grandidentatus din U.R.S.S și trece în sinonimie denumirea dată de botanistul român, aceasta fiind mai nouă. în concluzie conchidem că 8. velenovskyi, 8. erucifolius var. cinereus, 8. ponticus și grandidentatus constituie o singură specie. Prin caracterele sale, grandidentatus (fig. 1 a) se apropie foarte mult de erucifolius, specie din care cu probabilitate a rezultat și la care a fost încadrat de unii autori (24) ca Subunitate. 8. grandidentatus crește în locuri mai uscate și ca urmare a căpătat unele caractere speci- fice cu ajutorul cărora poate fi separat de 8. erucifolius. Caracterele cele mai evidente pentru separarea celor doi taxoni sînt: — tulpina și în special frunzele pe partea lor dorsală sînt acoperite cu o pîslă alcătuită din peri lînoși, foarte lungi (fig. 1 b). Pîsla de peri se menține în decursul întregii perioade de vegetație, și nu numai în perioada juvenilă ca la 8'. erucifolius; — rizomul, alungit pînă la 10—12 cm, emite stoloni care depășesc uneori 15 cm, acesta fiind unul dintre caracterele de bază prin care se di- ferențiază net de erucifolius ; . — lungimea scvamelor involucrale este uneori mai mare decît jumă- tate din lungimea involucrului, ceea ce constituie de asemenea un caracter de separare al celor două unități apropiate. 8. grandidentatus are un areal general destul de întins, cuprinzînd regiunea Aralo-Caspică, bazinul mijlociu și inferior al Volgăi, Caucazul, Ucraina, Estul R. S. România și al R. P. Bulgariei. în țara noastră planta este cunoscută numai din Dobrogea de la Eforie Nord, Tuzla, iar noi o mai semnalăm de la Măcin (leg. I. Prodan), de unde a fost dată sub de- numirea de i®. erucifolius. Din Asia Mică planta nu este citată, totuși în Siria, Iran etc. crește un corespondent al său & mollis Willd. Sp. pl. III. 3.(1803) 2011, non DO., care vegetează în locuri mezo-bidrofile și nu xero- file ca 8. grandidentatus. I Fig. 1. - Senecio grandidentatus Ldb., a - aspect generai, b - secțiune transversală prin frunză, c — fruct marginal, d — fruct central. Senecio erucifolius L. Sp. pl. ed. I (1753) : praealtus Ldb. FI. ross. II (lâ.44—1846) 634; Jacobaea erucifolia Gaertn. Mey. et Scherb. FI. Wett (1801-1802) 208. > Este o specie mai mezofilă, foarte răspîndită pe malul apelor, pe marginea tufărișurilor în regiunea de cîmpie și de deal. Planta poate ajunge pînă la 100 cm înălțime, avînd o inflorescență corimboasă, abundent dez- voltată (fig. 2 b). Rizomul, de 2—3(5) cm lungime, este lipsit de stoloni, caracter prin care se deosebește de S. grandidentatus (fig. 2 a). Frunzele inferioare 1—2 penat fidate au segmentele neuniform și adînc dințate. La frunzele superioare, lobii bazali îmbracă tulpina devenind semiamplexicaule (fig. 2 c), Antodiile mediocre, de 20—25 mm în dia- 7 CO'NSIDHRA'pn A'SUIPBA SPHCIUJOB DE, SENECIO 293 metru, au involucrul lung de 5—6 mm și prezintă în partea bazală 3—4 (5) scvame filiforme, lungi de 2 —3 mm. Fructele, în totalitate păroase, au papusul cu radiile.egale și de 2 —3 ori mai lungi decît achena. în funcție de condițiile în care se dezvoltă, planta prezintă o variabilitate foarte pro- nunțată, dar infrataxonii pot fi recunoscuți ușor și încadrați la specia de bază. 1 , Series JACOBAEI. Achenia marginalia florum ligulatorum glabra, illa florum tubulatorum pilosa. Typus: fl. jacobaea. Cuprinde plantele cu achenele marginale, provenite de la florile ligulate glabre, iar cele provenite de la florile tubuloase sînt păroase. Tipul seriei este jacobaea. Senecio jacobaea L.Sp. pl. ed. I (1753) 870; Nyâr FI. R.P.R. IX (1964) 549; Jacobaea vulgaris Gaertn. De fruct, et semin. II (1791) 445. Este cea mai răspîndită specie a secției, ce crește pe terenuri cu sol profund, adeseori în amestec cu. erucifolius. Din rizomul scurt pornește tulpina floriferă care are în partea in- ferioară frunze lirat fidate, cu lobul terminal mult mai mare decît lobii laterali (fig. 3); Frunzele tulpinale, mijlocii și superioare au limbul în în- tregime uniform lăciniat. Datorită pigmenților de ăhtocian, tulpina în special în partea inferioară este roșiatică, culoare care mai apare și la alte specii, dar nu așa de frecvent ca la >8'. jacobaea. Planta este asemănătoare cu 8. .erucifolius, de care se deosebește ușor prin fructele marginale glabre și prin modul de divizare al frunzelor tulpinale inferioare. La jacobaea, lobul terminal este foarte mare în comparație cu cei laterali, fiind egal uneori cu 1/2 sau cu 1/3 din suprafața laminei, la erucifolius, lobul terminal este de mărimea celor laterali sau numai cu puțin mai mare decît aceștia. Planta prezintă o variabilitate destul de pronunțată, în funcție de condițiile în care se dezvoltă. De la Svinița, pe dealul Cleanțul Mare am recoltat cîteva exemplare de 8. jacobaea, cu florile ligulate fidate pînă aproape de baza (fig. 4), caracter care ne-a determinat s-o descriem sub denumirea de jacobaea var. fimbriata A. Popescu Corn. Bot. XII (1971) 126. Senecio borysthenicus Andrz. ex. DC. Prodr. VI (1837) 351; 8. praealtus DC. l.c. (1837); Ldb. FI. ross. II (1844—1846) 634; &. jacobaea vw. borysthenica Trautv. in Mclang. biol. II (18,54) 131. Semnalată de noi din Delta Dunării, pe grindul Letea în apropierea comunei C. A. Rosetti (17) 8. borysthenicus este o: specie arenicolă apropiat de £. jacobaea (fig. 5a). Se deosebește însă de aceasta în primul rînd prin frunzele tulpinale de 2—3 ori profund laciniate. Laciniile sînt înguste de circa 1 mm, cu margine revolută (fig. 56). , Prin modul în care sînt sectate frunzele, această specie ar putea uneori să fie confundată cu erucifolius val’, teniiifolius, dar se separă în mod evident prin ovarele, respectiv fructele provenite din florile ligu- late, păroase la acest din urmă taxon (fig. 5 c, d). De asemenea se deose- bește ușor și de 8'. jacobaea la care frunzele tulpinale inferioare sînt lirat fidate, cu lobul terminal mult mai mare decît cei laterali. v 294 A. POPHSCU CONSIDERAȚII ASUIPB'A SPECUIJOR DE SENECIO 295 Fig. 3. — Senecio jacobaea L. B. Șișkin încadrează pe S. borysthenicus împreună cu încă alți doi | taxoni (8. schiscJikianus Sof. și ferganensis Schischk.) în seria Borys- | thenicii, datorită faptului că toate acestea au frunzele cu limbul de '( 2—3 ori sectat. Pe baza caracterelor analizate, considerăm că 8. borys- t thenicus se apropie cel mai mult de 8. jacobaea, împreună cu care îl în- J cadrăm îh seria Jacobaeai. j ■ £ Series BABBARAEIFOLII ser. nova. Achenia omnia glabra. Ty- !. pus : <8. barbaraeifolius. L Caracterizează plantele cu toate fructele glabre, atît cele marginale, cît și cele centrale, provenite de la florile tubuloase. Tipul seriei este barbaraeifolius. f Fig. 5. — Senecio borysthenicus Andrz., a — aspectul general- b—frunză tulpinală inferioară, c — fruct marginal, cl — fruct central. S. barbaraeifolius (Krock.) Wimm. et Grab. EL Sil. III (1829) 151 ,• Barbareae foliis Krock. Pl. sil. II (1790) 421; 8. erraticus Bertol. Rar. Ital. pl. Decas III (1810,) 62 ; 8. aquaticus Auct., non Huds. (1762); 8. jacobaea. var. erraticus Fiori & Paol. Icon. FI. Ital. (1903) 412. Planta este frecvent întîlnită pe marginea rîurilor, terenuri mai umede, margini de păduri. Frunzele sale prezintă o variabilitate pronun- țată, în funcție de umiditatea din solul unde se dezvoltă. Uneori frunzele 296 A. POPESCU 10 11 CONSIDERAȚII! ASUPRA SPECIILOR DE SENECIO 297, bazale au limbul întreg și cu marginea dințată, dar destul de frecvente sînt cazurile cînd frunzele inferioare sînt penat fidate (fig. 6 a, c). Inflorescența corimboasă este formată dintr-un număr mare de antodii, dispuse pe ramuri de lungimi variabile (fig. 6 b). în funcție de Fig. 6. — Senecio barbaraeifolius (Krock.) Wimm & Grab., a — partea bazală a plantei, b — inflorescența, c — frunză inferioară, d — fruct marginal, e — fruct central. lungimea ramurilor și de nivelul de la care pornesc acestea, specia pre- zintă două varietăți : var. barbaraeifolius (Krock.) Wimm. et Grab. Planta are tulpina ramificată în treimea superioară și ramurile mai apropiate de axa primară. Pedicelii florilor ajung la dimensiuni de 3—4 cm. Antodii mai mari. — var. erraticus (Bertol.) Nyâr. în FI. B.P.E. IX (1964) 555. Pedicelii florilor nu depășesc 2—2,5 cm lungime, iar antodiile sînt mai mici. Tul- pina este ramificată de la mijloc, cu ramurile divaricate. Specia se caracterizează prin toate fructele glabre, sau uneori cele provenite de la florile tubuloăse, prezintă pe coaste cîțiva peri foarte scurți și care niciodată nu acoperă suprafața fructului ca la erucifolius (fig.16 d, ef Senecio aquaticus Huds. FI. angl. ed. I (1762) 317 ; X Jacobaea șsp. aquaticus (Huds.) Eouy FI. Fr. VIII (1901) 337; Jacobaea p palustris Spenn. FI. frib. II (1826) 523. Eăspîndită în Europa Centrală și de Vest, planta are foarte multe caractere comune cu ale speciei 8. barbaraeifolius, de care se separă foarte greu. Caracterele de diferențiere a celor două specii sînt de ordin cantitativ și nu calitativ, dintre care cele mai importante sînt : — antodiile sînt mai mari la 8. aquaticus decît la 8. barbaraeifolius ; — axa tulpinală puțin îngroșată sub antodiu la 8. aquaticus; — frunzele tulpinale cu laciniile dispuse în unghi drept față de axă la 8. barbaraeifolius și în unghi ascuțit la <8. aquaticus, caractere care se dovedesc a fi insuficiente pentru separarea celor două specii. 298 a.'popescu 12 Din România planta a fost identificată relativ recent de către B. I. Nyârădy (15), care analizînd materialul provenit de la Tușnad, a constatat că acestea au antodiile mai mari decît la plantele recoltate din alte localități din țară. Variabilitatea exemplarelor recoltate de la Tușnad l-a determinat să descrie o varietate nouă : & aquaticus var. rosulatus Nyâr. care creștea în stațiunea amintită împreună cu var. pinnatifidus Gren. et Godr. . . Analizînd și noi materialul de Senecio recoltat de M. Danciu tot de la Tușnad, am constatat de asemenea că unele exemplare, deși mai scunde, au antodiile mult mai mari, iar tulpina sub inflorescență vizibil îngroșată (fig. 7). Bazîndu-se pe aceste date, credem într-adevăr că aquaticus' este prezent în flora României, dar planta este puțin răspîndită fiind cu- noscută pînă în prezent numai de la Tușnad. Lipsa caracterelor de separare a celor două specii: aquaticus și 8. barbaraeifolius, a determinat pe unii botaniști (21) să grupeze acești taxoni ca varietăți subordonate speciei *8. jacobaea, părere cu care nu sîntem de acord, deoarece aceasta din urmă se deosebește clar de celelalte două, în primul rînd prin fructele centrale abundent păroase. Considerăm necesară analiza temeinică a unui bogat material apar- ținînd speciilor <8. aquaticus și 8. barbaraeifolius, pentru stabilirea de caractere calitative cu ajutorul cărora cele două unități să poată fi sepa- rate cît mai precis. în cazul că lipsesc caracterele de separare, taxonii trebuie să fie reuniți în cadrul aceleiași specii, 8. aquaticus avînd prioritate. 13 , COINSIDERiAȚIEI ASUPRA SPȘCIIIjOR DE SENECIO 299 15. Nyărâdy E. I., Senecio in Flora R.P.R., București, 1964, 9. 16. Polâk K., Osterr. Bot. Zeitschrift. Wien, 1896, 46, 5. 17. Popescu A., Acta Bot. Hort. Bucurestiensis (1971 — 1972), 1972. 18. Prodan I., Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc tn România, Cluj, 1939. 19. — Conspectul Florei Dobrogei, Cluj, 1935. 20. Reichenbach G. H., Icones Florae Germanicae et Helveticae, Lipsiae, 1854, 16. 21. Rouy G., Foucaud J., Flore de France ou Description de plantes qui croissent spontane- ment cn France, en Corse et en Alsace-Lorraine, Paris, 1903, 8. 22. Stoianov N., Stefanov B., Flora na Bâlgaria, Sofia, 1967. 23. Șișkin B. K., Senecio, în Flora U.R.S.S., Moscova—Leningrad, 1961, 26. 24. Velenovsky J., Flora Bulgarica, Praga, 1891. Institutul de științe biologice Primit în redacție la 20 noiembrie 1972 BIBLIOGRAFIE 1. Boissier E., Flora Orientalis, Geneva, 1875, 3. 2. Borbăs V., Osterr. Bot. Zeitschrift. Wien, 1889, 49. 3. Borza Al., Conspectus Florae Romaniae regionumque affinium, Cluj, 1947 — 1949. 4. Candole A. de, Systematis naturalis regni vegetabilis, Parisiis, 1837, 6, 348. 5. CostIs H., Flore descriptive et illuslree da la France de la Corse et des contr^es limitrophes. Paris, 1903, 2. 6. Fiori A., Nuova flora analitica d’Italia, Firenze, 1925 — 1929. 7. Grecescu D., Conspectul florei României, București, 1898. 8. — Supliment la Conspectul florei României, București, 1909. 9. Grenier M., Godron D. A., Flore de France, Paris, 1850, .2. 10. Jâvorka S., Flora Hungarica, Budapesta, 1924 — 1925. 11. Hayek A., Maur graf Fr., Prodromus Florae Peninsulae Balcanicae, Dahlem bei Berlin, 1931, 2. 12. Hboi G., lllusirierte Flora von Mittel-Europa, Wien, 1928 — 1929, 6, 2. 13. Kotov M. I., Genul Senecio in Viznacinik roslin Vkraini, Kiev, 1965. 14. Ledebour C., Flora Rossica sive Enumeratio plantarum in tutus imperii Rossici, Stutt" gartiae, 1844-1846, 2, 633-637. DOUĂ (JYPHELLACEAE NOI ÎN MICOFLORA ROMÂNIEI DE M. TOMA . , L’ouvrage porte sur Ies especes de Woldmaria crocea (K ars t.) W. B. C o o k e et Phaeocyphellopsis oehracea (H o f f m. ex Pers.) W. B. C o o k e trouvees polii- la premiere fois en Roumanie. La premiere espece a dte identifiee en Bu- covine et la seconde en Bucovine et Mdldavie. CypheUaceeile au fost foarte puțin studiate pînă acum în țara noastră. Astfel, din cele 168 de specii de Cyphellaceae, recunoscute de către W. B. C o o k e în recenta sa monografie (4), în România au fost citate numai următoarele cinci specii: Cyphella digitali# (AFb. et Schw.) Fr., C. alboviolascens (Alb. et Schw.) Karst., C. villosa (Pers, ex Fr.) Karst., Solenia anomala (Pers.) F r. și <8. candida (Pers.) Fr. De asemenea a mai fost citată și Cyphella neckerae F r., dar această specie nu este recunoscută ca specie bună de către W. B. C o o k e în mono- grafia amintită. Principala cauză pentru care acest grup, relativ numeros, a fost ne- glijat la noi pînă acum, constă în faptul că, pe lîngă că nu prezintă aproape nici un interes economic, aceste ciuperci au dimensiuni foarte mici (0,1 — 4 mm), ceea ce le face greu de observat. Unii cercetători le consideră micromicete, alții macromicete. în cercetările micologice. pe care le-am întreprins am colectat și identificat speciile Woldmaria crocea (K a r s t.) W. B. O o o k e și Phaeo- cyphellopsis oehracea (H o f f m. ex P e r s.) W. B. O o o k e, care sînt noi pentru micoflora României și pe care le prezentăm. în continuare. Woldmaria crocea (Karst.) W. B. C o o k e — Syn. Solenia filicina P q c k, Cyphella filicina Karst., Solenia crocea Karst., Cyphella strutiopteridis Pil. Are corpul de fructificare cilindric, sesil, brun, de 1,5/0,5 mm, cu suprafața netedă, la vîrf cu peri bruni. Bazidiile 4-sterigmate, de 20—26/ 6—8 jx. Sporii hialini, netezi, apiculați, fuziformi, de 10—12/3—4 p. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25. NR. 4, P. 301-302. BUCUREȘTI. 1073 302 M. TOMA 2 Apare în grupuri numeroase, dispuse oblic pe substrat. W. B. C o o k e o citează de pe Matheucia strutiopteris, Onoelea strutiopteris, Strutiopteris । germanica (care sînt de fapt toate sinonime!) și Pteretis sp. A fost găsită pînă acum în Cehoslovacia, Suedia, Manitoba, Noua Scoție și Ontario. Este considerată o specie destul de rară. Am găsit această specie pe pețiolurile uscate de Strutiopteris fili- castrum AII., în rezervația Tinovul Mare de la Poiana Stampei, jud. Suceava, alt. circa 910 m (11.X.1969) (nr. inv. 40 064) (fig. 1). ' Phaeoeyphellopsis ochracea1 (H oîf m. ex P e r s.) W. B. O o o k e — Syn. Peziza hoffmannii Sprengl., Solenia ochracea Hoffm. ex Pers., Cyphella mellea B u r t., Solenia anomala (P e r s.) Fr. var. ochracea (Hoffm. ex Pers.) Berk. Are corpul de fructificare cilindric, sesil sau scurt pedicelat, galben- brun, de 1—2 mm lungime și de 0,5 mm în diametru, acoperit cu peri bruni, alipiți. Bazidii 4—sterigmate, de 15—20/5—7 p.. Himeniul galben- crem. Sporii maturi sînt bruni, ovați, netezi, apiculați, de 6—8/3—5 ja, cu conținut glandular. A fost găsită în foarte multe țări, pe diferite specii de Angiospermae lemnoase. Am găsit această specie la baza tulpinilor de Populus alba L., pe malul rîului Borna în localitatea Vatra Dornei, jud. Suceava, alt. circa 850 m (19.IX.1967) (nr. inv. 40 065) și pe malul Prutului în locul zis ,,La Pruteț” în corn. Probota, jud. Iași, alt. circa 70 m (6.IX.1970) (nr. inv. 40 066) (fig. 2). . Materialul a fost depus în colecția micologică a Institutului de științe biologice din București, la numerele de inventar indicate la fiecare stațiune. BIBLIOGRAFIE 1. Bânhegyi J. și colab., Magyaroszăg.nagygombâi a kalaposgombăk kiveleleuel. Akaddmia kiad6, Budapest, 1953. 2. Bourdot H., Galzin A., Hymenomycetes de France. Ed. Lechevalier, Paris, 1928. 3. Burt E. A., The Thelephoraceae of North America, I—XV, Hafner Publishing Comp., New York and London, 1914—1926, Reprint 1966. 4. Cooke W. B., The Cyphellaceous Fungi. A Study in the Porotheleaceae. Beihefte IV zur x Sydowia, Horn, 1962. 5. Eliade E., Acta Bot. Horti Buc., 1965, p. 185 — 134. 6. Lupoi A. S,. Contribuții botanice, Cluj, 1965, p. 71 — 74, 7. Lupoi A. S., Contribuții botanice, Cluj, 1967, p. 211—215. ? 8. Pilat A., Hedwigia, 1926, 66, p. 261. 9. Silaghi Gh., Contribuții botanice, Cluj, 1965, p. 61 —69. 10. Woldmar S., Friesia, 1954, 5, 1, p. 96 — 98. Institutul agronomie ,,Ion Ion eseu de la Brad” Catedra de botanică Iași 1 ; Primit în redacție la 27 noiembrie 1971 Fig- 1- — Woldmaria crocea. 1 Determinarea acestei specii ne-a fost confirmată de către W. B. Cooke din S.U.A. căruia îi adresăm respectuoase mulțumiri și pe această cale. VEGETAȚIA DIN BAZINUL BÎULUI SUCEAVA (II) DE TH. CHIFU, N. ȘTEFAN și DANIELA FLOREA Carrying on the phytocoenological researches performed in the basin of Suceava River, the authors mention 9 vegetal herbaceous associations, vvhich vere not specified till now in this region. The associations are included in the Phragmitetea, Scheuehzerio-Carîcetea nigrae and Molinio-Arrhenatheretea classes and they are minutely described from the phytocoenological point of vue. The present researches contribuie to the completing of the data of specialized literature regarding the knowledge of Romania’s vegetation. Continuînd cercetările noastre asupra vegetației din bazinul rîului Suceava (2), am identificat, în anii 1971—1972, o serie de cenotaxoni în pajiștile naturale din zona cuprinsă între Brodina și Suceava. în această a doua notă prezentăm caracteristicile fitocenologice pentru 9 asociații vegetale, pe care le încadrăm în următorul cenosistem : CI. PHRAGMITETEA Tx. et Prsg. 1942 Ord. PHRAGMITETALIA (W. Koch 1926) Tx. et Prsg. 1942 AL Phragmition communis W. Koch 1926 1. — As. Equisetetumlimosi-paluștris Soo 1934 CI. SCHEUCHZERIO-CARICETEA NIGRAE (Nordh. 1936) Tx. 1937 Ord. SGHEUGHZERIO-GARIGETALIA NIGRAE (FUSCAE) (W. Koch 1926) Gors et Muller ex Oberd. 1967 Al. Caricioh eanescenti-nigrae (fuscai) (W. Koch 1926) Nordh. 1936 2. As. Carieetum stellulatae (echinatae) Csiiros 1956 SI. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, I. 26, NB. 4. P. 303-312, BUCUREȘTI, 1073 304 TH. CHIFU și colab 2 CI. MOLINIO-ABRHENATHEBETEA Tx. 1937 Ord. MOLINIETALIA W. Koch 1926 Al. Agrostion stoloniferae (albae) Soo (1933) 1971 3. As. DESCHAMPSIETIM CAESPITOSAE Horvatic 1930 4. As. POETCM TB1VIALIS Soo 1936 5. As. FESTUCETUM PBATENSIS Soâ (1938) 1955 6. As. POSTUM PRATENSIS Răv. Căzăc. et Turnschi 1956 7. As. HOLCETCM LANATI Ișsler 1936 Al. CALTHION -PALUSTRIS Tx. 1937 8. As. SCIBPETEM SYLVATICI SCHIWIK. 1944 9. As. EPIEOBIO-JUNCETUM EFFUSII Oberd. 1957 1. Equisetum limosi-palustris Soo 1934. Mai recent autorul (13) o consideră ca o subasociație (Scirpo-Phragmitetum equisetetosum fluvia- tilis). Sub numele de asociația de Equisetum palustre a fost semnalată și la noi în țară din Valea Saeșului (jud. Mureș) de către Ș t. C s u r 6 s și A. K o v a c s (3). în regiunea cercetată de noi fitocenozele cu Equi- setum palustre și E. limosum ocupă locuri plane sau slab înclinate, mlăș- tinoase, de-a lungul pîraielor Toplița și Horodnic din comuna Horodnic, Valea Suceviței în comuna Bădeuți, în pășunea Burla din comuna Volovăț și bahna Aga din comuna Dornești. Suprafețele ocupate de aceste fito- cenoze sînt în general mici, sub formă de insule încadrate în asociații higrofile și mezo-higrofile. Fitocenozele sînt sărace în specii fiind dominate de Equisetum pa- lustre și E. limosum la care se mai adaugă și unele specii din familiile Cy- peraeeae și Juncaceae care reprezintă circa 30% din totalul speciilor iden- tificate în această asociație. Structura asociației, pe baza a 6 relevee în- registrate de noi pe suprafețe de 50—100 ma, în luna iunie 1971 și mai 1972, se prezintă astfel: As. : Equisetum palustre. 1—5 V; E. limosum 4-—3 - V; Al. : Glyce- rta plicata + II; G. maxima + I; Galium palustre 4- IV; Stachys pa- lustre + II; Typha latifolia 4- I; Ord. : Scirpuș sylvaticus 4- III; Lyth- rum salicaria 4- III; Myosotis plustris 4- I; Lycopus europaeus 4- I; Lysimaehia vulgaris-f I •, Vcronica beccabunga 4- II; Phragmites com- munis + I; Mentha aqutica 4- II; Alisma plantago-aquatica + II; Scu- tellaria galericulata 4- I; Heleocharis palustris 4- II; CI. : Carex vulpina 4- 4- III; C. gracilis + III; Sparganium neglectum -j- II; însoțitoare : Poa pratensis -ț- II; Carex hirta 4- IV; Lysimaehia nummulariq % II; Ba- nunculus repens 4- III; Plantago media -|- I; Bellis perennis % I; Ca- rum carvi 4- I; Bumex acetosa 4- II; Trifolium repens + II; Poa țri- vialis + II; Prunella vulgqris % II; Juneus infle.xus 4? I; Lychnis flos- cuculi 4- II; Banunculus acer 4- II; Bhinanthus minor 4- I; Chrysan- themum leucanthemum 4- I; Taraxacum officinale + I •, Alopecurus pra- 3 VEGETAȚIA DIN BAZINUU BlUtLUII SUCEAVA 305 tensis 4- I; Potentilla anserina 4- II ; Orehis maculata 4- I; Banunculus steveni 4-1; Equisetum arvense 4- I; Eryophorum latifolium 4- I. E.f. : Eua 48,85%; E 4,65%; Cp 18,60% ; P-Md 2,33% ; Cm 25,56% F.b. : 32,56%; H 51,15%; G 11,63%; Ch 2,33%; Th 2,33%. 2. Caricetum stellulatae (echinatae) Csiiros 1956. Formează mici insule, de 300—500 m2 în locuri mlăștinoase, pe valea pîrîului Tocilei din comuna Marginea. Fitocenozele sînt dominate de Carex stellulata, însă cu un indice ridicat de acoperire se află și Carex gracilis, Juneus effusus, Agrosiis tenuis, Cirsium rivulare etc. Asociația identificată de noi prezintă asemănări cu cea descrisă de I. M o r a r i u și colab. din Poiana Brașov (1969). Redăm structura asociației pe baza a 5 relevee înregistrate în luna iunie 1971, pe supra- fețe de 100 m2. As. : Carex stellulata 2—4 V; Al. : Care fusca 4—IV; Ord. : Carex flava 4- V; Juncus conglomeratus 4- V; CI. : Equisetum palustre 4- III; Agrostis tenuis 4-— 1 V; Juneus articulatus 4- III; Carex leporina 4—1 V; însoțitoare : Myosotis palustris+V; Lysimaehia vulgaris 4- IV; Scir- pus sylvaticus 4- III; Galium palustre 4- IV; Lythrum salicaria 4- III; Banunculus repens 4- III; Festuca pratensis 4~ II; Juneus effusus 4-—2 V; Holeus lanatus 4- IV; Prunella vulgaris 4- IV; Lychnis flos-cuculi 4- 4- II; Polygonum bistorta 4- IV; Cirsium rivulare 4—2 V; Banunculus acer + IV; Anthoxanthum odoratum 4- HI; Campanula patula 4- II; Fes- tuca rubra 4- II; Deschampsia caespitosa 4—1 IV; Lysimaehia nummu- laria 4- IV; Chrysanthemum leucanthemum 4- HI; Carex hirta 4- HI; La- thyrus pratensis 4- II; Carex pallescens 4- II; Veratrum album 4—1 V; Achillea millefolium + II; Alopecurus pratensis 4- II; Sanguisorba offi- cinalis + II; Hieracium aurantiacum 4- III; Equisetum maximum 4-1; Potentilla erecta 4- IV; Bumex crispus -j- II; Carex tomentosa 4- H; Equi- setum arvense 4-1. E.f. : Eua 46,15%; E 12,82% ; Cp 25,64%; Ct 2,57% ; Alp 2,57% ; Cm 10,25% F.b. : HH 5,13%; H 74,35%; G 10,25%; Ch 5,13%; TH 2,57%; Th 2,57% ' 3. Deschampsietum caespitosae Horvatic 1930. A fost identificată în fînațul ,,La Rotari” Dănila din comuna Dărmănești, în bahna Aga din comuna Dornești, în fînețele din valea pîrîului Șoarecii din comuna Marginea și în pășunea Hardic din comuna Horodnic. Fitocenozele ating înălțimea de peste 1 m și au o acoperire de 100%. în unele locuri datorită umidității excesive se dezvoltă unele specii hi- grofile ca Lycopus europaeus, Veronica beccabunga, Glyceria plicata, Caltha laeta etc. (tabelul nr. 1, a). E.f. : Eua 40,00% ; E 14,00% ; Ec 2,00% ; Op 18,00% ; Ct 2,00% ; Cm 24,00%. F.b. : H 68,00% ; HH 14,00% ; G 12,00% ; Ch 2,00% ; TH 2,00% ; Th—TH 2,00%. 4. Poetum trivialis Soo 1936. Fitocenozele populează terenuri umede, ușor înclinate, în bahna Aga-Dornești, pășunea Tibeni, pășunea Dolina— 3 — c. 2972 307 306 ' co + + I + + + •++ ■ • Mmii ce ra s s o o W M M a M 308 309 g 80 - 100 11 A + D K M H H H £ § "T 'O'O . , S • • * "3 © 5» M 4“ e. «>w m + ••••!++ ++ §>s~ •••+•+ S 4- £ 3 Hi W c e 3 1 . M „ g | g « f 90 - 100 9 A+D K . H-l W “ 3 ..... . V H m + « y a HH H ■ P H-t M 0 4"H 5 0^4- + f 1 3 To We 3 •ia Sț e 80 — 100 7 A+D K , . .. < m H H M H 1—< HH . 4“ w Q_ > S H H H4 >—4 Q ’H* >7 3 »-1 3 ++ • •++++•++■ •++ £+ ■ i ++++ g^g- e “■ g ’S> « + | . -—. c g § §,â - „„„— g .< d 60 - 100 18 A + D K „„„„„> „MM HHH MII 2.SHE'W M _M„„„ m” M £ m M H ’ M g § g K 1-1 E +M m S*«S«gH ș.sâ +++++1+++•+++++ £1*^^+ + ++++ + .. ÎWhMs + c 90 - 100 6 A + D K H H H K + HH 5 • ‘ r< £ "S Hi • *2 1 4 . HH .. a. • W 8 § P " " lîgțS Sis ++•■+++++■+++•• ■++ ■+ L_( 3 .3 O S 1 3 z t 1 +2W §M 7 . . . . | + + + + + + + 0 c K ® _u “- + U sg..^ + EE£ a 95 - 100 7 A + D K © fc i-i .3 £ ' -•••-•■- * I1k jgs^-s - 8I S ic +rKE^ 3 hiec +§I + 31h^s.hî:8’ii‘ ti-»» hHllOMlil HW !iO(72 sp., 12 var., 3 f.). Sub aspect fitogeografic, cele 86 de specii de briofite aparțin, nu- meric și procentual, următoarelor categorii: circumpolare (71 specii = 82,6%), reprezentând majoritatea între care sînt incluse și unele specii cu nuanță Cp—Atl, ca, de exemplu, Hadotheca levigata și Homalothecium sericeum-, altele sînt Cp. —Subatl. ca Leucobryum glaucum-, Cp—Med : Syntrichia subulata-, Cp-Submed. : Pottia truncatula-, Cp-Euas : Pottia intermedia sau Cp-Ot. : Abietinella abietina. Un număr relativ mic (9 specii = 10,4%) reprezintă elemente cosmopolite, cu răspîndire largă, între care enumerăm: Hetzgeria conjugata, Polytrichum juniperinum, P. piliferum, Geratodon purpureus, Weisia viridula, Tortula canescens, Bryum argenteum, Brachythecium velutinum și Hypnum cupressiforme. Foarte puține sînt la număr elementele de altă origine fitogeogra- fică, între care putem exemplifica unele Euas (3 specii = 3,4%) cum sînt Radula lindbergiana, Homalia trichomanoides și Isothecium viviparum, precum și o specie Atl-Med. : Hurhynchium striatum. în ce privește bioformele, adoptând și caracterizarea făcută de către A. Boroș, cele mai numeroase — 52 specii (= 60,4%) sînt Brr,1 19 specii (22,1%) Brchc2, 14 specii (16,2%) Breb 3 și numai o singură specie (Leucobryum glaucum) este Brchp.4 Considerînd preferințele briofitelor față de substrat, remarcăm pre- dominarea speciilor acidifile (în sens larg) în număr de 41 (=47,5%). 1 Bryochamaephyton reptans;2 Bryochamaephyton caespitosum; 3 Bryochamaephyton ; 4 B ryochamaephyton pulvinatum. 3 DATE BIOFLOJMSiTK'E DIN VEGETAȚIA DEALURILOR BISTRIȚEI 315 în număr relativ mare — 23 specii (= 26,7 %) sînt indiferente, urmate de acele calcifile în număr de 17 specii (= 19,7%) și cele bazifile în număr de 5 specii ( = 5,8%). ENUMERAȚIA BRIOFITELOR Cl. HEPATICAE . Harchantiaceae : Grimaldia fragrans (Balb.) Corda — V.M1. pe Arșiță (în poiană); Festucion sulcatae; xerofil, fotofil, teri-humicol, calcifil; Brr, Cp. Metzgeriaceae : Hetzgeria furcata (L.) Lindb., inclusiv ±f. graciles- cens (Warnst.) Moenk. — V.M. la Lupiște, pe versantul NE al dealului Hederiș; Fagetalia; mezofil, sciafil, saxi-humicol, slab acidofil; (Brr) Cp; H. conjugata .Ljndb. V.M. de Gropii, Querco-Fagetea; mezofil, sciafil, saxi-tericol, slab acidofil; (Brr) montan A Cosm. Blepharostomataceae : Blepharostoma trichophyllum (L.) Dum. — V.M> dl. Gropii; Pino-Quercetdlia; mezofil, sciafil, humi-tericol, acidofil; Brr, Op. Lophocoleaceae : Lophocolea cuspidata (Ness) Limpr. — V.M. dl. He- deriș (in jurul izvoarelor); Querco-Fagetea ; higromezofil, sciafil, tericol, A acidofil; Brr, Cp; L. minor — V.M. la Lupiște, dl. Gropii; Querco- Fagetea, mezofil, sciafil, teri-saxicol, indiferent sau slab acidofil; Brr, Cp.; Chiloscyphus polyanthus (L.) Corda — V.M. de Hederiș în mlaștini; higro-helofil, sciafil, saci tericol, indiferent, slab acidofil, Brr, Cp. Jungermaniaceae: Solenostoma sphaerocarpum (Hook) Steph. — V. M. — dl. Gropii; higro-mezofil, sciafil, saxicol, acidofil, montan; (Brr) Cp. Plagiochilaceae : Plagiochila asplenioides (L.) Dum — V.M. dl. He- deriș, Lupiște; Querco-Fagetea; mezofil, sciaifl, teri-humi-saxicol, indi- ferent și suportant calcicol; Brr, Cp var. devexa Carringt — V.M. dl. Gropii; var. humilis Nees, — V.M. dl. Gropii; var. porelloides (Torr.) Schiffn. — V.M. dl. Hederiș, Gropii, Lupiște. Scapaniaceae : Scapania curta (Martins) Dum. — V.M. dl. Gropii, Pino-Quercetalia; mezofil, sciaifl, teri-saxicol, acidifil; Brr. Cp. Radulaceae : Radula complanata (L.) Dum. — V.M. — dl. Hederiș Lupiște; xero-mezofil, sciafil, corticol și saxicol, indiferent; Br, Cp; R. lindbergiana Csottsche — V.M. — dl. Hederiș (N.E.), Lupiște; mezofil, sciafil, saxicol, acidofil, montan-alpin; Brr, Euas. t::------------ 1 V. Măgherușului. 5 DATE BIOFLORISTIC'E DIN VEGETAȚIA DEALURILOR BISTRIȚEI 317 316 TR. I. ȘTEFUREAC, I. CRISTUREAN 4 Madothecaceae: Madotheca levigata (Schrad.) Dum. " V.M. pe dl. Gropii; Acerion pseudoplatani; mezofil, sciafil, saxicol, indiferent sau calcicol, montan; Brr, Cp, Atl-Submed; M. platyphylla (L.) Dum. — V.M. la Lupiște, dl. Hederiș (N—E), dl. Gropii la Jghiaburi; xero-mezofil, sciafil, corti-saxicol, indiferent; Brr, Cp. CI. MUSCI Polytrichaceae: Atrichum undulatum (L.) P. Beauv. — V.M. dl. Gropii, Doștior, Lupiște, dl. Hederiș, Arșiță; mezofil, sciafil, tericol, indiferent sau slab acidofil; Breb, Cp.; A. angustatum (Brid.) B.S.G.— V.M. dl. Gropii, mezofil, sciafil, tericol, acidofil; Breb, Cp.; Pogonatum urnigerum (L.) P. Beauv —V.M. Lupiște, M1’. dl. Hederiș (N —E); Pino- Quercetalia ; mezofil, sciafil, tericol, acidofil, Breb, Cp.; Polytrichum juni- perinum Wills. — V.M. dl. Gropii, Lupiște, dl. Hederiș (în jurul izvoarelor), V. Beșineului; mezoxerofil, fotofil teri-arenicol, slab acidofil Breb, Cosm. P. piliferum Schreb. — M. dl. Hederiș (N—E); Calluno- Ulicetalia, Cory- nephoretalia; xerofil, fotofil, teri-saxicol, acidofil; Breb, Cosm.; P, atte- nuatum Menz — V.M. dl. Gropii, Lupiște, Jgbiaburi, dl. Hederiș, Arșiță; Quereo-Fagetea; mezofil, sciafil, teri-saxicol, mai ales acidofil; Breb, Cp, Diphysciaceae : Diphyseium sessile (Schmidel) Lindb. — V.M. dl. Gropii, la Jgbiaburi, sub praguri de drum; mezofil, sciafil, tericol, acidofil, Breb, Cp. Ditrichaceae : Ditrichum tortile (Scbrad.) Lindb. — V.M. dl. Hederiș; Pino-Quercetalia; mezofil, foto-sciafil, tericol, acidofil; Breb, Cp; Cera- todon purpureus (L.) Brid. — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii, Lupiște; xero- fil, fotofil, tericol, indiferent calcifil; Brcbc, Cosm. Dicranaceae : Dicranum scoparium (L.) Hedw. — V.M. dl. Gropii, Lupiște, Jgbiaburi; mezofil, sciafil, teri-saxi-corticol, slab acidofil sau indiferent; Brcbc, Cp.; f. vulgaris Moehk. — V.M. dl. Gropii; f. maxima (Schlieph). Moebk. — V.M. dl. Gropii, Lupiște. Leucobryaceae : Leucohryum glaucum (L.) Schimper — V.M. dl. Gropii în pădure de fag; Vaccinio-Piceetalia și Pino-Quercetalia; mezo-higrofil, sciafil, bumi-terisaxicol, acidofil, Breb, Cp. — Subatl. Fissidentaceae : Fissidens bryoides (L.) Hedw. — V.M. — dl. Gropii, Quereo-Fagetea, mezofil, sciafil, tericol, indiferent spre acidofil, Breb, Cp. Pottiaeeae : Weisia viridula (L.) Hedw. — V.M. dl. Hederiș (N—E); xero-mezofil, fotosciafil, tericol, indiferent; Brcbc, Cosm.; Barbuta re- voluta (Schrad.) Brid. — V.M. dl. Hederiș (N—E); xerofil, fotofil, teri- saxicol, bazifil; Brcbc, Eur. Submed. B. reflexa Brid. — M. dl. Hederiș ; Acerion pseudoplatani, Seslerio-Festucion glaucae; mezofil, sciafil, șaxi- 1 Măgheruș. tericol, calcifil; Brchc, Cp ; Syntrichia subulata (L.) W. et M., — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii, Lupiște; Quereo-Fagetea; xero-mezofil, foto-sciafil, saxi-tericol, indiferent; Brchc, Cp ; var. angustata (Wilson) Limpr. — Vș.1 spre Cr. 2 la Groapa Dracului; xero-mezofil, foto-sciafil, saxi-tericol, indiferent, slab bazifil; Cp cu caracter mediteranean (med); Tortula mu- ralis (L.) Hedw. — V.M. dl. Hederiș (la lutărie); xerofil, fotofil, saxicol, indiferent; Brchc, Cp.; T. canescens (Bruch) Mont., — V.M. Hederiș (N—E); xero-mezofil, heliofil, teri-saxicol acidofil; Brchc, Cosm; Pottia intermedia (Turn.), Fiirnsohr — V.M. dl. Hederiș (N—E); xerofil, fotofil, tericol, indiferent sau preferant bazifil; Brch, Cp. (Euas); P. truncatula (L.) Lindb. — V.M. dl. Hederiș (N—E); xero-mezofil, fotofil, tericol, indiferent, slab acidofil; Brch, Op. (Submed). Grimmiaceae : Rhacomitrium canescens (Weiss.) Brid. — V.M. dl. Hederiș, Arșiță; xerofil, fotofil, teri-arenicol, acidofil; Brchc, Cp; var. ericoides B.S.G. — M. de Gropii la Jghiaburi; xerofil, fotofil, teri-arenicol; Brchc, Cp. Bryaceae: Bryum capillare L. — M. pe Arșiță; mezofil, sciafil, teri-saxi-humi-corticol, poliedafic, indiferent; Brch, Cp.; var. flaccidum B.S.G. — V.M. — dl. Gropii, Lupiște, Hederiș, Arșiță; mezofil, teri- humicol; Brch., Cp.; B. caespiticium L. — M. dl. Hederiș (N—E); xero- mezofil, fotofil, tericol, indiferent; Brchc, Cp; B. argenteum L. inclusiv var. lanatum (Palis) B.S.G. — M. dl. Hederiș (N—E); xero-mezofil, foto- sciafil, teri-humi-saxicol, poliedafic, indiferent, preferant bazifil; Brchc- Brchp, Cosm; B. pendulum (Hornsch). Schimp. — M. dl. Hederiș (N—E); mezofil, fotofil, tericol, bazifil; Brchc, Cp. Mniaceae : JUnium stellare Beich. — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii, Lupiște; Quereo-Fagetea; mezofil, sciafil, saxi-teri-humicol, indiferent; Brchc, Cp; Jf. undulatum (L.) Hedw. — V.M. dl. Hederiș în jurul izvoa- relor, Criscăoana, Lupiște; Quereo-Fagetea; mezo-higrofil, sciafil, teri- humicol, indiferent; Brchc, Cp ; M. cuspidatum Leyss — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii, Jghiaburi; Vaccinio-Piceetalia; mezofil, sciafil teri-humicol, acidofil; Brchc, Cp ; Jf. affine Blând inclusiv var. elatum B.S.G. — V.M. în Criscăoana ; Vaccinio-Piceetalia; mezofil, sciafil, teri-humicol, acidofil; Brchc, Cp; Jf. marginatum (Dicks) P. Beauv — V.M. dl. Hederiș în jurul izvoarelor; mezofil, sciafil, teri-humi-saxicol, acidofil; Brchc, Cp. Bartramiaceae : Plagiopus oederi (Gunn) Limpr. — V.M. dl. Gropii la Jghiaburi; Acerion pseudoplatani', mezofil, sciafil, saxicol, calcifil; Brchc, Cp ; Bartramia pomiformis (L.) Hedw. — V.M. dl. Gropii, Lupiște, Hederiș; mezofil, sciafil, saxi-tericol, acidofil; Brcbc, Cp; Philonotis calcarea (B.S.G.) Schimp. — V.M. dl. Hederiș și la Jghiaburi în jurul iz- voarelor ; Cratoneurion commutati și Molinion caeruleae; helofil, fotofil, teri-saxicol, calcicol; Brchc, Cp. 1 Viișoara; 2 Crainimăt. 318 TR. I. ȘTEFUREAC, I. ICRISTUREAN 6 Orthotrichaceae : Ulothă ulophylla (Ehrh.) Broth. — V.M. dl. Gropii, Lupiște; mezofil, sciafil, corticol, preferant acidofil; Brch, Cp.; Ortho- trichum pumilum Sw. inclusiv var. făllax Schimp. — V.M. dl. Hederiș (N—E); Fagetălia; xerofil, foto-sciafil, corticol, indiferent; Brch, Cp. Leucodontaceae : Leucodon sciuroides (L.) Schwaegr. — V.M. dl..He- deriș (N—E); xerofil, foto-sciafil, corti-saxicol, indiferent sau calcicol; Brr, Cp. Neckeraceae Homalia trichomanoides (Schfeb.) B.S.G. — V.M. dl. Gropii; Fagetălia; mezofil, sciafil, corti-humisaxicol, indiferent, Brr, Enas. Lembophyllaceae : Isothecium viviparum (Neck.) Lindb inclusiv f. circinans (B.S.G.) Moenk. — V.M. dl. Hederiș, Gropii, Lupiște; Querco- Fagetea; mezofil, sciofil, saxi-teri-corticol, acidofil; Brr, Enas. (Jlimaciaceae : CUmacium dendroides (L.) W. et M. — V.M. dl. Hederiș, Criscăoana (între stejari); Molinio — Juncetea; mezofil, fotofil, tericol, rar corticol, acidofil; Brr, Cp. Leskeaceae : Anomodon rugellii (0. Miill.) Keisller — V.M. dl. Hederiș, Vș. spre Cr. la Groapa Dracului; mezofil, sciafil, saxicol, indiferent sau slab acidofil; Brr, Cp.; A. viticulosus (L.) Hook. et Tayl — V.M. dl. Hederiș; Querco-Fagetea; mezofil, sciafil, corti-saxicol, slab calcifil; Brr, Cp.; A. attenuatus (Schreb.) Hiiben —V.M. dl. Gropii, Lupiște, Hederiș; Querco-Fagetea; mezofil, sciafil, corti-saxicol, indiferent; Brr, Cp; Les- kea polycarpa Ehrh. — V.M. pe Vîlcele; Salicetălia purpureae; mezofil, scia-fotofil, corticol, calcifil; Brr, Cp. Thuidiaceae : Abietinella abietina (L.) C. Miiller — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii la Jghiaburi; xerofil, fotofil, tericol, preferant calcicol; Brr, Cp, Ct. Tkuidium recognitum (Hedw). Lindb. — V.M. dl, Gropii, Lupiște, dl. Hederiș (N—E); mezofil, foto-sciafil, teri-saxicol, indiferent Brr, Cp.; Th. delicatulum (L.) Mitt — V.M. dl. Gropii, Lupiște ; mezofil, foto- sciafil, teri-saxicol, indiferent; Brr, Cp ; Th. philiberti Limpr. — V.M. dl. Hederiș, Arșiță, Criscăoana ; mezofil, foto-sciafil, tericol, indiferent; Brr, Cp. Amblystegiaceae : Campylium sommerfeltii (Myrin) Poryhn. — M. dl. Hederiș (NE); xero-mezofil, foto-sciafil, tericol calcifil; Brr, Cp ; Ambly- stegium varium (Hedw.) Lindb. — frecvent prin pădurile de gorun Quer- ceto-carpaticum hungaricuni-, higro-mezofil, scia-fotofil, teri-humicol, in- diferent; Brr, Cp; A. riparium (L.) B.S.G. — V.M. în jurul izvoarelor, pe dealurile din jur ; Schoenoplectetum tabemaemontani, Molinietălie; helo- higrofil, corti-humi-saxi-tericol, acidofil; Brr, Cp; Acrocladium cuspidd- tum (L.) Lindb. — V.M. dl. Hederiș, dl. Gropii; Molinio-Juncetea, Phrag- mitetea-, helo-higrofil, mezofil, fotofil, tericol, bazifil; Brr, Brchc, Cp.; Brachytheciaceae : Homalothecium sericeum (L.) B.S.G. — V.M. dl. Hederiș ; Querceto pubescentis și Festuco Brometea; mezo-xerofil, fotofil, ■ 7 DATE B1OIT.ORISTICE DIN VEGETAȚIA DEALURILOR BISTRIȚEI 319 saxi-corticol, calcifil; Brr, Cp (Atl-med); Camptothecium lutetscens (Huds.) B.S.G. — V.M. dl Hederiș (NE); Festucion sulcatae, Festucion vaginatae-, xerofil, fotofil, arenotericol, calcifil; Brr, Cp ; Brachythecium sălebrosum (Hoffm.) B.S.G. — V.M. dl. Hederiș; mezofil, sciafil, humi-trei-saxicol, indiferent Brr, Cp ; B. velutinum (L.) B.S.G. — V.M. dl. Gropii, Doștior, Lupiște, Vș. la Groapa Dracului spre Cr.; mezofil, sciafil, teri-saxi-corti- col, indiferent; Brr, Cosm; B. populeum (Hedw.) B.S.G. — V.M. dl. Gropii la Jghiaburi; mezofil, sciafil, teri-saxi-corticol, indiferent; Brr, Cp ; Scleropodium purum (L.) Limpr. — V.M. dl. Gropii, Lupiște, Hederiș ; Vaccinio-PiceetaUa, Pino-Quercetalia; mezofil, sciafil, teri-humicol, slab acidofil; Brr, Euas, Cp; Cirriphyllum piliferum (Schreb.) Grout — V.M. de Hederiș; mezo-higrofil, sciafil, saxicol, indiferent sau acidofil; Brr, Cp; Eurhynchium swartzii (Turn.) Hobk. — V.M. dl. Hederiș (N—E); mezofil, sciafil, tericol, indiferent; Brr, Cp ; E. striatum (Schreb) Schimp. — V.M. dl. Gropii, Lupiște; mezofil, sciafil, tericol, indiferent; Brr, Atl. — Med; E. speciosum (Brid.) Milde — V.M. pe dealurile înconjură- toare, Cratoneurion commutati; higrofil, sciafil, teri-saxicol, calcifil; Brr, Eu, Subatl — Submed. Entodontaceae : Entodon orthocarpus (La Pyl.) Lindb. — V.M. dl. Hederiș (N—E); mezofil, fotofil, tericol, calcifil; Brr, Cp; Pleurozium schreberi (Willd.) Mitt. — V.M. dl. Gropii, Doștior, Lupiște, Jghiaburi, dl. Hederiș, Vș. la Groapa Dracului spre Cr.; Vaccinio-PiceetaUa și Pino- Quercetalia ; mezofil, sciafil, tericol, acidofil; Brr, Cp ; Pterigynandrum filiforme (Timm.) Hedw. — V.M. dl. Hederiș; Fagetălia-, mezofil, sciafil, saxi-corticol, acidofil; Brr. Cp. Plagiotheciaceae : Plagiothecium succulentum (Wils.) Lindb. — V.M. dl. Gropii la Lupiște; Fagetălia, Alnetea; mezofil, sciafil, humi-tericol, acidofil; Brr. Cp ; P. laetum B.S.G.V.M. dl. Gropii; Pino-Quercetalia, Alnetea; mezofil, sciafil, humi-terisaxicol, acidofil; Brr, Cp. Hypnaceae : Pylaisia polyantha (Schreb.) B.S.G. — V.M. dl. Gropii; mezo-xerofil, foto-sciafil, corticol, indiferent; Brr, Cp ; Hypnum Cupres- siforme L. — V.M. dl. Gropii, Lupiște, Hederiș, Arșiță, Vș. spre Cr.; mezo- xerofil, scia-fotofil, saxi-corticol, poliedafic, indiferent; Brr, Cosm; var. elatum Schimp. — V.M. dl. Hederiș (N—E); var. ericetorum B.S.G. — V.M. dl. Hederiș, Arșiță; var. filiforme Brid. — V.M. dl. Hederiș; var. lacunosum Brid. V.M. dl. Gropii, Lupiște, Hederiș; var. subjula- ceum Mol. — V.M. dl. Hederiș (N—E); Ctenidium molluscum (Hedw.) Mitt.—V.M. dl. Hederiș ; mezofil, scia-fotofil, saxi-tericol, calcifil; Brr, Cp. Rhytidiaceae: Bhytidiadelphus triguetrus (L.) Warnst. — V.M. pe dealurile înconjurătoare; Pino-Quercetalia; mezofil, sciafil, teri-saxicol, slab acidofil; Brr, Cp; R. squarrosus (L.) Warnst. — V.M. dl. Hederiș (N—E); mezofil, scia-fotofil, tericol, slab acidofil; Brr, Cp. Hylocomiaceae : Hylocomium splendens (Hedw.) B.S.G. — V.M. dl. Gropii, Doștior, Lupiște, Jghiaburi, dl. Hederiș ; Vaccinio-Piceetalia, Pino- Quercetalia, Festucion glaucae-, mezofil, sciafil, teri-saxicol, slab acidofil; Brr, Cp. 320 TR. I. ȘTEFUREAC, I. CRTOSTUREA.N 8 BIBLIOGRAFIE 1. Boros A., Bryogeographie und Bryoflora Ungarns, Budapesta, 1968. 2. Boros Â., Vaida L., Bot. K6zl., 1969, 56, 1. 3. Cristurean I., Aspecte de vegetație in tăieturile pădurilor de gorun pe dealul Hederiș (jud. Bistrița—Năsăud),. Anal. Univ. București, 1969. 4. Demaret F., Gastaone E., Bryophytes, în Flore generale de Belgique, Bruxelles, 1959 — 1964, I-III. 5. De Sloover L. J., Demaret F., Bryophytes, în Flore generale de Belgique, Bruxelles, 1968, HI, 1. 6. Gams H., Kleine Kryptogamenflora von Mitteleuropa, Jena, 1940. 7. Monkemeyer W., Die Laubmoose Europas, în Rabenhorst’s Kryptogamenflora, 4, Ergăn- zungsb., Leipzig, 1927. 8. Muller K., Die Lebermoose Europas, în Rabenhorst’s Kryptogamenflora, 4, ed. a IlI-a, Leipzig, 1954—1957. 9. Papp C., Briofițele din Republica Socialistă România, Iași, 1970. 10. Sod R., Synopsis systematico-geobotanico florae vegetationisque Hungariae, I, Budapest 1964. 11. Ștefureac Tr., Cercetări sinecologice și sociologice asupra Bryophytelor din Codrul secular Slătioara (Bucovina), Anal. Acad. Rom., Mem. Secț. șt. seria a IlI-a, 1941, XVI, 27. 12. Ștefureac Tr., Studii briologice tn unele formațiuni de vegetație din România, București, Edit. Academiei, 1969. 13. Ștefureac Tr., Mihai Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19. 1. Catedra de botanică Universitatea București Primit în redacție la 3 februarie 1973 FOTOSINTEZA LA ARAHIDE PROVENITE DIN SEMINȚE IRADIATE CU NEUTRONI TERMICI, RAZE GAMMA ȘI RAZE X DE H. GHIRILEI, IOANA MOLEA, GH. DUMITRU și RODIGA PĂUN Aus mit Thermoneutronen, Gamma- und X-Strahlen behandelten Samen abstem- mende Erdnuss-Pflanzen der Sorte „Issue de Cuba” wurden in verschiedenen Phănophasen auf ihre Photosynthese und deren Produkte untersucht. Die Samen- bestrahlung hatte eine Verstărkung der Photosynthese und ein Ansteigen des Gehaltes an Gesamtzucker und an freien Aminosâuren, sowie auch ein besseres Pflanzenwachstum (grOBere Pflanzenhohe und Blattflăche) und einen vermehrten Schrottertrag zur Folge. în ultimul timp, în cadrul cercetărilor de fiziologie vegetală, se folo- sesc tot mai mult iradierile cu neutroni termici, raze gamma și raze X, în scopul de a se stabili efectul lor asupra proceselor fiziologice și biochi- mice la plantele de cultură. Din lucrările publicate în ultimii 20 de ani reiese că dozele mici și moderate de neutroni termici (14), raze gamma (1), (3), (5,) (6,) (9), (11) și raze X (6), (10) au efecte stimulatorii asupra germinării diferitelor semințe, creșterii și compoziției chimice a plantelor, absorbției apei și respirației, fotosintezei etc., efecte care duc în final la creșterea uneori considerabilă a recoltelor. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Cercetările care fac obiectul lucrării de față s-au efectuat în anul 1971 în condițiile casei de vegetație. Ca material biologic s-a folosit soiul de arahide Issue de Cuba, iar ca substrat nutritiv sol brun-roșcat de pădure în amestec cu nisip cvarțos în proporție de 1:1, cu pH = 6,7. Solului brun-roșcat de pădure i s-a adăugat un fond nutritiv de NPK, în care azotul s-a dat sub formă de azotat de amoniu, fosforul sub formă de superfosfat, iar ST. si CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ. T. 25. NR. 4, P. 321-320, BUCUREȘTI. 1973 4 - c. 2972 322 H. CHIRILEI și eolab. 2 potasiul sub formă de sare potasică, în cantități de 0,2, 0,5 și 0,5 g substanță activă/vaS. îngrășămintele s-au administrat în două reprize: o jumătate din doză prin încorporarea în sol înainte de însămînțare, iar cealaltă jumătate sub formă de soluție înainte de îmbobocire. S-a experimentat cu 13 variante, în cîte 6 repetiții fiecare. Schema experienței a fost următoarea : Vr — martor (semințe neiradiate) v2 — semințe iradiate cu neutroni termici doza 1 000 răii v3 99 „ „ „ >, 5 000 razi V4 99 ,, ,, „ „ 10 000 razi V6 99 „ „ „ „ 20 000 razi V6 — semințe iradiate cu raze gamma doza 1 000 razi V7 >> 99 „ „ 5000 razi V8 ■“ 99 99 „ . „ „ „ 10 000 razi V9 ' 5? 99 „ „ „ „ 20 000 razi V1O — semințe iradiate cu raze X (Roentgen) soza 1 000 R Vu 99 „ „ „ „ 5 000 R v12 99 „ „ „ „ 1O00OR, V13 ,5 99 „ „ „ „ 20 000 R în experimentările noastre, s-a renunțat la ultima variantă întrucît efectul iradierii la aceasta s-a manifestat negativ încă de la începutul germinației semințelor. Semințele au fost iradiate în stare uscată în luna ianuarie 1971, după ce au fost menținute în prealabil timp de 18 ore la temperatura de 37°C. Iradierea cu neutroni ter- mici s-a efectuat la un flux de 2,37 X 10 7 cm2/sec. Iradierea cu raze gamma s-a făcut cu radiații a căror' rată a dozei era de 138 r/sec, iar iradierea cu raze X la o instalație Roentgen. Însămînțarea s-a făcut la 5.V.1971, adică la aproximativ 4 luni de la iradierea semin- țelor. După răsărire s-a lăsat cîte o plantă la vas. în tot cursul experienței umiditatea solu- lui s-a menținut la aproximativ 75 % din capacitatea de vas. în cursul experienței, la plantele provenite din semințe iradiate și neiradiate, s-au făcut unele măsurători biometrice, s-a determinat fotosinteza după ihetoda Ivanov—Kossovici, variația conținutului în glucide solubile după metoda Issekuț și variația conținutului în aminoacizi liberi din frunze după metoda cromatografiei pe hîrtie — sistem Partridge (s-a folosit hîrtie Ederol 207, timp de migrare 22 de ore). Aprecierea intensității spoturilor s-a făcut cu densitometrul, iar exprimarea semicantitativă în unități densitometrice (UD). De asemenea, s-ă făcut analiza recoltei de păstăi. Fig. 1. — Aspectul morfologic al arahidclor provenite din semințe iradiate cu neutroni termici — 5000 r (var 1 086), in comparație cu planta-martor. REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR încă de la răsărire plantele provenite din semințe iradiate (V2 — —V12 inclusiv) s-au remarcat prihtr-o creștere în înălțime mai accelerată, fapt care a permis acestora să realizeze o talie mai mare decît plantele- martor provenite din semințe neiradiate (fig. 1, 2 și 3). Totodată, plan- tele provenite din semințe iradiate s-au remarcat printr-un număr mai mare de frunze, deci o suprafață foliară mai mare. Față de plantele- martor, la care în fenofaza înfloritului s-a înregistrat un număr mediu de 34 de frunze, la plantele provenite din semințe iradiate, numărul mediu de frunze a variat. între 39 și 58. La acestea din urmă, sporul de suprafață foliară față de planteîe-martor a fost cuprins între 3,0 și 32,4% pentru Fig. 2. — Aspectul morfologic al arahidelor provenite din semințe iradiate cu radiații y-5000 r (vas 1 105), în comparație cu planta-martor. 3 FOTOSINTEZA LA ARAH'IDE PROVENITE IMN SEMINȚE 'IRADIATE 323 plantele provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, între 14,0 și 79,3 % pentru plantele provenite din semințe iradiate cu raze gamma și între 7,0 și 45,4% pentru plantele provenite din semințe iradiate cu raze X. Plantele provenite din semințe iradiate s-au remarcat șiprintr-o intensitate a fotosintezei mai mare, comparativ cu martorul. Datele medii ale acestor determinări, care s-au efectuat pe fenofaze, între orele 9,30 și 10, sînt prezentate în graficele a, b și c (fig. 4). Fig. 3. Aspectul morfologic al arallidelor provenite din semințe iradiate cu raze X-500 r (vas 1 121), în comparație cu planta-martor. Fig. 4. — Intensitatea fotosintezei la Arachis hypogaea L. soiul Issue de Cuba provenite din semințe iradiate: a — cu neutroni termici, b — cu raze gamma, c —cu raze X. Din graficul a, în care se prezintă mersul fotosintezei la plantele provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, se constată că în cele trei fenofaze (de îmbobocire, înflorire și fructificare) fotosinteza s-a des- fășurat la valori mai mari decît la plantele-martor, numai la V3, V4 și Vs. La plantele din Va intensitatea fotosintezei a fost mai mare numai în primele două fenofaze. în ultima fenofază la această variantă fotosinteza a decurs cu o intensitate mai mică decît la martor. în dinamică procesul fotosintezei a atins, la toate plantele provenite din semințe iradiate, cea mai ridicată valoare în fenofaza înfloritului, pe primul loc situîndu-se plantele din V3 urmate în ordine descrescîndă de plantele din V4, V2 și V6. în această fenofază și plantele-martor au realizat cea mai intensă fotosinteză, însă nivelul atins a fost considerabil mai scăzut față de al plantelor provenite din semințe iradiate cu neutroni termici. în legătură cu dinamica fotosintezei este de remarcat că în timp ce la plantele provenite din semințe iradiate intensitatea procesului scade brusc în fenofaza fructificării, cînd sînt atinse valori apropiate de cele din fenofaza de îmbobocire, la plantele-martor intensitatea fotosintezei în această fenofază a decurs la valori foarte apropiate de ale celor înregistrate în fenofaza înfloritului. Un mers oarecum asemănător La avut fotosinteza și la plantele pro- venite din semințele iradiate cu raze gamma. Din graficul b se constată că dintre variante numai la V6 fotosinteza a decurs cu valori mai ridicate decît la martor în toate cele trei fenofaze. La restul variantelor (V6, V8 și V9), numai în primele două fenofaze fotosinteza a decurs cu valori mai ridicate decît la martor. în ultima fenofază la toate cele trei variante, fotosinteza s-a desfășurat la valori mai mici decît la martor la care in- tensitatea procesului a fost practic aceeași ca și în fenofaza înfloritului. 324 H. CHIRILEI și colab. 4 325 în dinamică procesul de fotosinteză a înregistrat, ca și în cazul plantelor provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, cea mai înaltă valoare în fenofaza înfloritului, iar cea mai scăzută, cu excepția plantelor din V6, în fenofaza fructificării. în fenofaza înfloritului, pe primul loc s-au situat plantele din V7, urmate în ordine descrescîndă de plantele din V6, V8 și V9. Un mers deosebit l-a avut fotosinteză la plantele provenite din semințe iradiate cu raze X. Din graficul c, se constată că la toate cele trei variante, fotosinteză a decurs la valori mai ridicate decît la plantele- martor în toate cele trei fenofaze, însă alura curbelor apare diferită. în cazul plantelor din V10 curba fotosintezei prezintă un maxim în fenofaza înfloritului și un minim în fenofaza fructificării. La celelalte două va- riante (Vu Și ^12), alura curbelor este total diferită de a variantei Vi0. La acestea se observă că fotosinteză a atins o valoare maximă în feno- faza de îmbobocire și o valoare minimă în fenofaza de fructificare. Făcînd o privire de ansamblu asupra rezultatelor obținute se cons- tată că în cazul plantelor de arahide-soiul Issue de Cuba, provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X, nu există o proporționalitate directă între doza de iradiere și intensitatea fotosin- tezei, însă există între intensitatea luminei și mersul temperaturii. Datele obținute de noi, în legătură cu mersul fotosintezei la plan- tele provenite din semințe iradiate, concordă în genere cu cele obținute de alți autori la cereale, bumbac, bob și sfecla de zahăr iradiate (10), (11). Creșterea intensității fotosintezei la plantele de arahide provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X îndeosebi în fenofaza de îmbobocire și înflorire, s-ar putea explica printr-o absorbție mai intensă a apei și a substanțelor minerale nutritive din sol (4), prin intensificarea metabolismului general al plantelor provenite din semințele iradiate (8), (12), (13), prin creșterea permeabilității celulelor pentru sub- stanțe (7) și a activității sistemelor enzimatice care participă în fotosin- teză și în respirație. Scăderea intensității fotosintezei, la valori sub cele ale plantelor- martor, constatată la unele plante provenite din semințe iradiate cu neutroni termici și raze gamma (V2, V6, V8 și V9) în fenofaza fructificării, s-ar putea explica prin îmbătrînirea mai timpurie a frunzelor ca urmare a unei dezvoltări mai accelerate a acestor plante. Legat de mersul fotosintezei s-a urmărit, la arahidele Issue de Cuba, și variația conținutului în glucide solubile din frunze. în tabelul nr. 1 se prezintă datele obținute în aceste determinări. Din analiza tabelului se constată că frunzele plantelor provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X au acumulat o cantitate mai mare de zahăr total solubil decît plantele-martor. Dife- rențele în ce privește conținutul total în zahăr între plantele provenite din semințe iradiate și plantele-martor sînt nete, îndeosebi în fenofaza de îmbobocire. Cu cîteva excepții, conținutul în zahăr total solubil, la plan- tele provenite din semințe-iradiate cu neutroni termici și raze gamma, a fost mai mare în fenofaza înfloritului, cînd și fotosinteză a atins valoarea cea mai ridicată și în fenofaza fructificării la plantele provenite din se- mințe iradiate cu raze X, cînd intensitatea fotosintezei a atins valoarea cea mai scăzută. Conținutul în zahăr în franzele de arahide soiul Issue de Cuba provenite din semințe iradiate (g zahăr la 100 g subs. uscată) masă l JBqnz ficare în [3.IX.1971) țpjQAUI •WZ £ joianpai înflorire 3.VII.1971) •IțUBZ IIPSAUI ■i^z jopnpai im joțonpaj J«IBZ O^ C0 I> O O*rîdrH CO O Y^O 1D M L^6 6 6rH io Ci QO 00 00 00 O> Ci Oi EtiHĂ 326 । ' Tabelul 1' Aminoacizli liberi din frunzele ■ 1 Serină + glico- Varianta Cisterna 4- Lizină Histidină Arginină col + ac. cistină aspartic UD | 0/ /o UD | % UD | 9/ /o DU | 0/ /o UD | 0/ /o Fenofaza de îmbobocire 15. V.1971 r V/Mt) Vo _ | _ urme — — — — urme 1 1 2,5 2 17 13 42,5 r V, urme — — — — 12 20,3 13 21,1 fii 'i Na urme — — — — urme 6 28,5 VK 1 1,03 — — — — 3 3,1 52 54,7 r v« 4 2,1 — — — — 20 10,9 70 38,2 1 4,5 — — — — urme 14 58,3 II= Va 1 1,07 — — — — 11 7,9 43 30,7 Vo 4 5,01 — — — — 14 18 36 46,1 k Via urme — — — — urme 12 37,5 ii v„ urme urme — — 14 10,4 23 17 ii jl V12 11 0,58 — — 17 9,8 31 17,8 Fenofaza de înflorire ți 13.VII.1971 li V/Mt) v2 — — — — — — urne 2 100 Vo — —— — — — urme V4 — — — — — — 6 100 |h Vr — — — — urme 1 100 V6 urme — • ;> — — — — 4 57,2 v7 urme — — — — — — A 31,2 L V8 urme — — — — — — i 16,6 v9 — — — — — — — 8 34,8 i Vio — — — — — — — — 1 100 Vil — — — — — — — — urme V12 — ■ — — — — ■ — urme Fenofaza de fructificare * 3.X.1971 Vi(Mt) — — — — urme urme urme — V2 — — — — urme urme urme v3 . — — — — 1 ~ urme urme v4 — — — — urme urme urme v6 — — — — urme urme urme V6 — — — — — urme urme v7 — — — — — — urme urme v8 ■ ■ '— — — ui me urme urme v9 — . — — ' — 1 - urme urme Vio — — — urme urme urme Vil — — ■. — — — urme urme p ii; p v12 urme urme l F- 327 nr. 2 de arahido Issue de Cuba Treoni- nă + ac. glutamic Alanină Metionină Tirozină Valină + triptofan Fenilalani- nă + leucină + izoleucină Total UD UD 0/ /o UD 0/ /o. UD 0/ /o UD 0/ /o UD 0/ /o UD | o/ /o 4 27 5 33 4 27 urme urme urme 15 16 40 — — 6 15 urme — urme 40 11 18,6 18 30,6 4 6,7 1 1,7 urme urme 59 5 23,8 8 38,1 1 4,8 1 4,8 urme urme 21 11 11,3 20 20,5 4 4,2 7 7,2 urme urme 97 35 19,1' 53 28,9 5 2,9 urme — urme 183 — — 10 41,7 urme urme urme urme 24 52 37,1 14 10,7 1 1,07 10 1 7,1 urme 8 1 5,7 139 18 23,1 6 7,7 urme urme urme urme 74 20 62,5 urme urme urme urme urme 32 35 25,9 52 38,6 5 3,7 4 2,95 urme 2 1,45 135 32 18,4 63 36,3 11 6,3 5 2,8 urme 14 8,02 173 ■ urme - - — — urme urme — — — — — — 2 urme ;• . -r- — urme — — —. .— • — urme. — — - - • — — .— — -• — — 6 urme — — - - urme — — urme 1 3 42,8 — — urme urme — — urme 7 11 68,8 urme urme urme —■ — urme 16 — — 5 83,1 urme urme — urme 6 4 17,4 11 17,8 urme urme — — urme, 23 — — — — — - —■ — — - — 1 urme urme urme urme — — urme — — — — — — — — — - urme urme —< 1 — — — — . ...— — — — — . - ‘ urme urme — — — — — — — urme 8 I 99,8 8 40 4 20 — — — — 20 — — urme 5 100 — — — — — — 5 — — urme — — — — — — — — — — — urme — — — —■ urme — — —. 1 slabe urme 4 | 99,8 urme — — urme — — 4 urme — — 1 — — — — 1 - — — — — — urme urme — — — - — — — — — — 1 ~ — - — — urme — — — — — urme — 1 - — — urme । — — — 328 H. CHItRILEI și colab. 8 După cum se vede, numai în unele cazuri a existat o corelație di- rectă între intensitatea fotosintezei și acumularea de zahăr total solubil (plantele din V4, V6, V6, V7 și V8). La restul variantelor n-a fost constatată o astfel de concordanță, îndeosebi în fenofaza de fructificare. Această neconcordanță s-ar putea explica fie prin consumul diferențiat al gluci- delor în procesul respirației, fie prin migrarea lor diferențiată din frunze spre organele de fructificare. Tot în legătură cu mersul fotosintezei s-a urmărit și variația conți- nutului în aminoacizi liberi din frunze. Datele obținute sînt prezentate în tabelul nr. 2. Din analiza tabelului se constată, la plantele provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X, prezența unei cantități mai mari de aminoacizi liberi decît la plantele-martor în fenofaza de îm- bobocire. în fenofaza înfloritului, are loc o scădere cantitativă a amino- acizilor liberi, ba chiar dispariția completă a unora. în fenofaza fructifi- cării cantitatea unor aminoacizi liberi scade și mai mult, unii găsindu-se sub formă de urme, iar alții fiind total lipsă. Interesant este faptul că în această fenofază, unii aminoacizi care erau lipsă în fenofaza înfloritu- lui apar sub formă de urme sau în cantități apreciabile. Scăderea cantitativă sau dispariția totală a unor aminoacizi liberi din frunze constatată în fenofaza înfloritului și fructificării se explică prin migrarea lor spre organele de fructificare și folosirea lor în sinteza protei- nelor, care se intensifică la nivelul acestora. Apariția unor aminoacizi în fenofaza fructificării, care nu erau prezenți în fenofaza înfloritului, cum sînt alanina, metionina și tirozina (la plantele din V4) sau alanina (la plan- tele din V8), s-ar putea explica prin sistarea utilizării lor în sinteza protei- nelor din organele de fructificare. Ținem să subliniem că în analizele cromatografice efectuate n-a fost pusă în evidență, în nici una din fenofaze, nici la plantele-martor și nici la cele provenite din semințe iradiate, prezența hidroxiprolinei și prolinei. Lipsa celor doi aminoacizi ar putea fi considerată, pentru ara- hidele Issue de Cuba, o caracteristică de ordin genetic. Plantele de arahide provenite din semințe iradiate cu neutroni ter- mici, raze gamma și raze X au realizat față de martor un spor de recoltă păstăi, cuprins între 18,4% (V5 și Vu) și 150,0% (V8). 9 FOTOSINTEZA LA AIRiAHIDE PROVENITE DIN SEMINȚE IRADIATE 329 4. Conținutul în zahăr total solubil din frunze a fost, în majoritatea cazurilor, mai ridicat la plantele provenite din semințe iradiate decît la plantele-martor. 5. Conținutul în aminoacizi liberi din frunze a fost, de asemenea, mai ridicat la plantele provenite din semințe iradiate decît la martor, îndeosebi în fenofaza de îmbobocire. 6. Plantele de arahide provenite din semințe iradiate au reali’at față de plantele-martor un spor de recoltă păstăi cuprins între 18,4 si 150,0%. BIBLIOGRAFIE 1. Bajaj Y. R., Saetller A. W. and all., Radiol. Bot. AngL, 1970, 10, 2, 119 — 124. 2. Bheslaveț L. P., Berezina M. N., Scibrea I. G., Biofizika, 1956, 1, 6. 3. Corbeanu S., Bojescu N., Anal. I.C.P.T. Fundulea, 1965, 33, ser. C. 4. Grebinskii S. O., Popovici I. V., Nane. Dokl., ser. Biol, nauk., 1960, 3, 160 — 164. 5. Kovacik A., Kryzanek S. R., Genet. Selech., 1970, 6, 1, 11 — 24. 6. Kuzin A. M., Dokl. sov. deleg, na mejdunarod. konf. po mirnomu ispolzov. atom, energii. Geneva, 1955. 7. Kuzin A. M., Strajevskaia B. N., Biofizika, 1960, 1, 7. 8. Lea D. E., Action of radiations of living cell, C.U.P, Cambridge, 1946. 9. Marfina K. G., Ibraghimov A. P., Uzbek. Biol. J., 1967, 4, 7 — 9. 10. Ray A. M., Clark G. M., Radiat. Bot., 1970, 10, 2, 101-111. 11. Stan S., Jinga A., Conferința națională de radiobiologie, București, 22 —X. 1968 12. Skok J., Chorney W., Rakosnik J. R., Radiat. Bot., 1965, 5, 281 — 292. 13. Suss A., Atompraxis, 1963, 9, 86 — 92. 14. Vasiliev I. M., J. obs. biol., 1962, 23, 3, 193-205. Institutul agronomic „Nicolae Bălcescu” Primit în redacție la 19 februarie 1972 CONCLUZII 1. Plantele de arahide — soiul Issue de Cuba —, provenite din semințe iradiate cu neutroni termici, raze gamma și raze X, comparativ cu martorul, au realizat o talie și o suprafață foliară mai mare determinată îndeosebi de creșterea numărului de frunze pe plantă. 2. La plantele iradiate cu neutroni termici și raze gamma fotosin- teza a prezentat în toate cazurile valori mai ridicate decît la plantele- martor în fenofaza de îmbobocire și înflorire și în 4 cazuri din 8 și în feno- faza de fructificare. 3. La plantele provenite din semințe iradiate cu raze X, în toate cazurile fotosinteza a prezentat valori mai ridicate decît la plantele-mar- tor în cele trei fenofaze. CERCETĂRI PRIVIND INFLUENȚA UNOR FACTORI BIOTICI ASUPRA PRODUCȚIEI PRIMARE PLANCTONICE ÎN CONDIȚII EXPERIMENTALE te L. GAVRILĂ și I. CHIOȘILĂ In this work, the influence of some. biotic factors — cellular density and nature of algal species, as well as the influence of zooplankton — on the primary produc- tion under experimental conditions is studied. It is shown that in the realization of primary production the nature of species (appurtenance to a certain phylum, shape and size of plastids and cell, the morphologic type — unicellular, coeno- bial or filamentous, a.s.o.) and the zooplankton’s complex influence have an essential role, determining a certain photosynthetic intensity. The most pro- ductive algae were the chlorophyceous ones (unicellular and coenobial), with a gross production ranging between 5.41 and 43.61 mg. O2/l./day, and the loss productive were the cyanophyceous algae (1.04 mg.O2/l./day). , The experimental results obtained under laboratory conditions were cpneor- dant with those occuring under natural conditions. , The primary production is considered as function of the whole plankton. Interesul pe care îl prezintă deopotrivă pentru știință și practică productivitatea bazinelor acvatice a făcut ca această problemă să fie intens studiată. Marea majoritate a cercetătorilor a abordat în esență problema relației producției primare — factori abiotici. Ne referim la influența luminii, temperaturii, transparenței, adîncimii, agitației apei, concentrației în substanțe nutritive etc. Unele lucrări prezintă producti- vitatea comparată a unor specii diferite ale aceluiași gen. (18). După aprecierea lui F i n d e n e g g (5) producția primară depinde de trei factori esențiali: , 1) factori fizici generați direct sau indirect din radiația solară (Im ,mina, temperatura, mișcarea și turbulența apei provocate de acțiunea vîntului) ; 2) conținutul în substanțe nutritive; 3) interacțiunea organismelor în comunitățile planctonice ce pot stimula sau reduce producția anumitor specii. ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 4, P. 381-339, BUCUREȘTI. 1973 332 L. GAVRILA, I. CHIOȘILA 2 Toți acești factori în interacțiune determină repartiția în spațiu și timp a algelor. Mergînd mai departe, putem afirma că producția este o funcție, în sens matematic a structurii biocenozelor, și nu numai o simplă expresie a biomasei sau a clorofilei. în sens biologic producția este o funcție ade- vărată a structurii. Dacă structura comunității rămîne aceeași, funcția sa, adică producția pe unitatea de biomasă, rămîne de asemenea constantă. Orice schimbare în structura comunității în spațiu și timp este legată de schimbarea în intensitatea producției. . în lucrările noastre anterioare (8) am cercetat producția primară în bazinul Crapina-Jijila luînd în considerație conținutul de substanțe nutritive, temperatura, transparența, structura asociațiilor algale etc. De asemenea am urmărit raportul fitoplanctn-macrofite-zooplancton cu scopul de a stabili interdependențele dintre ele (10), (11). în lucrarea de față se cercetează producția primară a algelor planc- tonice, luînd în considerație doi factroi biotici ce par a fi esențiali în deli- mitarea unui anumit nivel de productivitate, și anume : natura speciei și zooplanctonul. Pentru a evidenția rolul naturii speciei în realizarea producției primare s-a experimentat cu specii în culturi pure. Speciile aparțin celor 4 grupe importante din asociații planctonice : cloroficee, diatomee, cia- noficee și euglenoficee. Materialul a fost procurat fie din culturi de labo- rator standardizate (în cazul cloroficeelor), fie din natură, izolat din „în- floriri”( în cazul euglenoficeelor, cianoficeelor și diatomeelor). Pentru izo- lare s-au folosit metodele diluțiilor succesive și ale centrifugării. Culturile au fost sincronizate prin alternarea perioadei de lumină și întuneric, de- terminările de producție primară fiind făcute în faza exponențială a cul- turilor. Deoarece există o echivalență definită între oxigen și materia or- ganică produsă, oxigenul poate fi o bază pentru determinarea producti- vității (2). Pentru determinarea oxigenului s-a folosit metoda sticluțelor (Gran-Gaardner) și aparatul Wartburg pentru aprecierea producției pri- mare, respectiv a intensității fotosintezei. Producția netă (PN), respi- rația (R) și producția brută (PB) au fost calculate după Marlier și expri- mate în mg O2/l/zi. Prin metoda hemocitometrică s^a efectuat numără- toarea celulelor. Cercetarea productivității algale în condiții controlate, de laborator, pe o perioadă lungă, de circa 100 zile, relevă existența unor diferențe semnificative între diferite specii de alge în cadrul aceluiași filum, dar mai ales între specii ce aparțin diferitelor filumuri. Dintre cloroficee, cea mai productivă este Chlamydomonas globulosa (43,61 mg Oa/l/zi, la o densitate celulară de 2100 mii. cel./l) urmată de Chlorella vulgaris (8,35—35,03 mgO2/l/zi la densități celulare cuprinse între 665 și 6650 mii. cel./l). Alte cloroficee experimentate au prezentata o productivitate mai scăzută, Scenedesmus acutiformis (6,41—15,96 mg/ 1/zi la densități celulare între 1330—2660 mii. cel./l) și Scenedesmus bi- braianum (5,-41— 8,95 mg O2/l/zi la densități celulare de 760—836mii. cel./l). Cea mai puțin productivă dintre cloroficeele experimentate s-a do- vedit a fi alga verde filamentoasă (Binuclearia sp. (5.76 mg O2/l/zi la o densitate celulară de 2 280 mii. cel./l). După cloroficee, urmează ca grad de productivitate euglenoficeele (Euglena terricola — 2,56 mg O2/l/zi la 3 INFLUENȚA UNOR FAICTORI BIOTICI ASUPRA PRODUCȚIEI PRIMARE 333 o densitate celulară de 950 mii. cel./l) și diatomeele (Nit'zschia stagnorum — — 0,82 — 2,32 mg O2/l/zi, la densități celulare de 380—475 mii. cel./l). De remarcat că Euglena terricola trăiește în ape foarte încărcate_.cu-,sub_-_ stanță organică, din care cauză consumul biochimic de oxigen este foarte ridicat. Mai puțin p^ algale'plăhctbhice experimentate s-aii r D TETRACICLINĂ £^ 'g S0IN0CIUN AIIPASIN AHSTATW £ iniția! martor £ final martor '\ D fina! martor 'mm3 D celule]mm- 56000 35000 30000 25000 20000 15000 10000 5000 50 100 200 300 W0 50 100 200 300 500 50 100 200 300 500 mg]l Fig. 1. — Variația densității optice și celulare a culturilor de Stichococcus bacillaris la diferite concentrații de antibiotice și antiseptice (E = extincția; D = densitatea celulară). concentrații de peste 200 mg/1 de efitard apare evident infecția cu ciupercă a culturilor, precum și o dezvoltare mai accentuată a unor bacterii. în ceea ce privește modificările reacției mediilor datorite acestor substanțe, se constată că penicilina și efitardul determină o ușoară aci- 344 AL. MARTON 4 difiere a mediului nutritiv. Pe parcursul experienței se constată tendința de neutralizare, în mediile fără alge, și de alcalinizare, în mediile cu alge. Eritromicină, administrată sub forma de lactobionat de eritromicină, formă solubilă în apă și avînd o acțiune bacteriostatică asemănătoare penicilinei, a determinat o inhibare a diviziunii celulare a algei Sticho- coccus bacillaris, inhibare ce crește’paralel cu mărirea concentrației sub- stanței, afectînd puternic și metabolismul algei. Cu creșterea concentrației substanței se constată apariția a numeroase celule mici și rotunde, și în același timp, a unor celule mari, umflate — expresia unei profunde dere- glări metabolice. La concentrații de peste 100 m.g/1 se evidențiază și o puternică infecție cu ciuperci a culturilor. Eritromicină a determinat o ușoară acidifiere a mediului nutritiv (tabelul nr. 1), tendință care scade pe parcursul experienței. Tabelul nr. 1 Variația pH-Iui culturilor de Stichococcus bacillaris sub acțiunea substanțelor antibiotice și antiseptice Substanța Con- cen- trația mg/1 pH Substanța Con- cen- trația mg/1 pH inițial final inițial final medii medii fără alge medii cu alge fără alge CU alge 50 6,5 7 7,7 50 6 6,5 7,3 100 6 7 . 7,5 100 5,5 6 7 Penicilina 200 6 7 7,5 Tetraciclină 200 5,3 5,5 6,5 300 6 7 7,5 300 5 5 5,5 400 6 7 7,5 400 4,8 5 5,5 50 6 7 8 50 6,5 6,5 7,5 100 6 6,5 8 100 6,5 6 7,5 Efitard 200 6 6,5 7,5 Solvocilin 200 6,5 6 7,5 300 6 6,3 7 300 6,5 5,5 7,5 400 6 6 7 400 6,5 5,5 7 50 6,5 7 8 1 50 7,5 7,5 7,5 100 6,5 7 8 100 7 7 7,5 Eritromicină 200 6 6,7 7,5 Nistatin 200 6,8 6,5 7,5 ' 300 6 6,7 7,5 300 6,7 6,5 7,5 400 5,8 6,7 7,5 400 6,5 6,5 7,2 50 6 7 7 50 7,5 7 7,5 100 6 6,7 7 100 7 7 7,5 Streptomicina 200 6 6,7 7 Nipagin 200 7 7 7,5 300 6 6,5 7 300 7 7 7 400 6 6,5 7 400 6,7 7 7 50 6 6,8 7,5 50 7 7 7 100 6 6,5 7,5 100 7 7 7 Cloramfenicol 200 6 5,5 7,3 Fenosept 200 7 7 7 300 6 6 7 300 7 7,3 7,5 400 6 4,7 6,7 400' 7 7,5 7,5 Martor — 7 7 8 5 CREȘTEREA ȘI DIVIZIUNEA ALGEI STICHOCOCCUS BACILLARIS 345 Streptomicina sulfat, bacteriostatic și bactericid cu spectru larg de acțiune, a exercitat în toate concentrațiile un efect toxic asupra algei și o stimulare a dezvoltării unor ciuperci. Antibioticul a determinat o ușoară acidifiere a mediilor nutritive care s-a atenuat pe parcursul experienței. Cloramfenicolul — hemisuccinat de sodiu —, bacteriostatic și bacteri- cid cu sferă largă de acțiune, a avut un efect puternic stimulator asupra diviziunii algei, cu un maxim la concentrația de 300 mg/1. La această concentrație optimă s-a obținut un spor de celule de 173,7% față de mar- tor. Antibioticul nu a afectat forma și dimensiunile algei, avînd în același timp un efect de inhibare asupra unor bacterii. în culturi nu s-au dezvoltat ciuperci. Inițial cloramfenicolul a determinat o ușoară acidifiere a mediului nutritiv, acidifiere care se accentuează puternic pe parcursul experienței în mediile fără alge, în timp ce în mediile cu alge pH-ul are valori apro- piate de 7. Tetraciclină — clorhidrat — antibiotic cu spectru larg de acțiune, în concentrații de pînă la 200 mg/1 a stimulat diviziunea celulară a algei, la concentrații mai mari diviziunea fiind inhibată. Dar în toate cazurile, și accentuîndu-se cu mărirea concentrației, se constată efectul negativ asupra activității metabolice a algei, efect evidențiat prin micșorarea dimensiunilor celulare, rotunjirea celulelor, descompunerea cromatofo- rului și pierderea culorii sale etc. Paralel tetraciclină suferă profunde mo- dificări, probabil în urma degradării sale la lumină, modificări care se reflectă în mărirea exagerată a densității optice a mediilor fără alge, la sfîrșitul experienței, comparativ cu valorile inițiale. La concentrații de peste 200 mg/1 tetraciclină apare în mediile de cultură o pronunțată dez- voltare a unor ciuperci și bacterii. Antibioticul determină o acidifiere mai pronunțată a mediului de cultură. Solvocilinul — pirolidinmetiltetraciclina — derivat semisintetic de tetraciclină, foarte solubil în apă, a determinat o creștere a diviziunii celulare pînă la 145% la concentrația de 300 mg/1, care însă nu corespunde și cu o stare normală a celulelor. Se constată aceleași modificări ca și în cazul tetraciclinei, dar puțin mai atenuate — probabil din cauza solu- bilității mai mari a antibioticului — precum și infecția cu ciuperci și bacterii începînd cu concentrația de 200 mg/1. Dacă în cazul tetraciclinei modificările de densitate optică s-au datorit unei floculații puternice a antibioticului și a schimbării culorii sale sub acțiunea luminii, în cazul solvocilinului nu apar aceste floculații, iar modificările de densitate optică trebuie puse pe seama schimbărilor provocate de lumină în structura chimică a antibioticului. Solvocilinul a determinat o acidifiere mai puțin pronunțată a me- diului, acțiune care scade pe parcursul experienței și care este contracarată de acțiunea de alcalinizare a mediului exercitată de algă. Nistatinul sau stamicinul, antibiotic fungicid cu spectru larg, a stimulat în proporție de 121 % diviziunea celulară a algei la concentrația maximă folosită, dar aceasta nu corespunde cu starea de maximă vitali- tate a algei care se manifestă la concentrația de 50 mg/1, evidențiată prin valorile cele mai mari ale densității optice a culturilor, ceea ce exprimă o stare optimă a cloroplastului din celulele algale. Antibioticul nu a afectat în nici o concentrație forma și dimensiunea algelor. Nu s-a constatat in- 346 Âl. marton 6 fecție fungică, ci doar prezența unor bacterii. Nistatinul nu a afectat reacția mediului nutritiv, fiind o substanță neutră, slab acidă. în mediile cu alge s-a constatat o ușoară tendință de alcalinizare. Nipaginul — methylin p-hydroxybenzoic — antiseptic folosit pen- tru conservarea medicamentelor, avînd o solubilitate mare și o reacție neutră sau slab alcalină, a stimulat diviziunea celulară a algei în concen- trații de 50—100 mg/l după care antisepticul a devenit nociv pentru algă. Concentrația optimă s-a dovedit a fi cea de 50 mg/l la care alga se dez- voltă bine, celulele fiind puțin mai mari ca în martor și păstrîndu-și vi- talitatea. Fenoseptul — fenilmercuriborat —, antiseptic, s-a dovedit a fi nociv pentru algă în toate concentrațiile experimentate. CONCLUZII 1. Dintre substanțele antibiotice cercetate penicilina, efitardul, clor- amfenicolul și nistatinul s-au dovedit a stimula diviziunea algei Sticho- coecus bacillaris, fără a produce algei modificări morfostructurale, și în același timp, au inhibat, la concentrația optimă pentru algă, dezvoltarea unor bacterii, respectiv a ciupercilor în cazul nistatinei. Dintre antiseptice nipaginul poate fi folosit în concentrații de 50 mg/l pentru inhibarea dez- voltării microorganismelor în culturile de Stichococcus bacillaris, antisep- ticul neafectînd dezvoltarea normală a algei. 2. Penicilina, efitardul, eritromicina, streptomicina, tetraciclină și solvocilinul determină îh concentrații de peste 200—300 mg/l și o puter- nică stimulare a dezvoltării unor* ciuperci. Au influențat negațiv asupra algei următoarele antibiotice : streptomicina, care s-a dovedit nocivă în toate concentrațiile cercetate, eritromicina, care a inhibat creșterea și diviziunea algei, tetraciclină și solvocilinul, care au determinat profunde dereglări metabolice, și fenoseptul. 3. Datele privind modificările reacției mediilor de cultură, exprimă net tendința algei de a alcaliniza mediul de cultură, ele reliefează în același timp și transformările suferite de algă în timpul perioadei de cultivare, apariția și dezvoltarea unor ciuperci sau bacterii. BIBLIOGRAFIE 1. Chodat R., Grintzesco I., Ades du Ier Congres International de Botanique tenu ă Paris a l’occasion de l’Exposition Uniuerselle de 1900. Public par M. E. Perret, 1900. 2. Felfoldy L. J. M., Kalko Z. F., Acta biol. Acad. Sc. Hung., 1969, 10, fasc. 1. 3. Harder R., Oppermann A., Arch. Mikrobiol., 1953, 19. 4. Marton Al., St. și cerc, de biol., ser. bot., 1973, 25, 1. 5. Maximova I. V., Pimbnova M. N., Mikrobiol., 1962, a. 31. 6. Wabburg O., Biochem. Zeitschr. 1919, 100. Centrul de cercetări biologice Cluj Primit în redacție la 23 ianuarie 1973 OPERA LUI OH. DAR WIN SI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE (I)* DE V. D. MÂRZA și N. I. CERCHEZ I. INTRODUCERE în general, se admite că genetica are o datorie importantă față de moștenirea din trecut b Sîntem de părere că în cadrul acestei moșteniri, un loc deosebit de important revine operei lui Ch. Darwin, operă care a fundamentat evoluționismul în biologie2. în afară de teoria pangenezei, o mare bogăție de fapte, idei, ipoteze și teorii privind ereditatea sînt dis- persate aproape în întreaga operă a marelui biolog. Aceste date asupra eredității — neanalizate sistematic pînă acum — se află integrate în con- textul general al concepției darviniste privind evoluția lumii vii. Darvinismul a dominat gîndirea biologică dintre 1858 și 1900. Ne mai punem întrebarea dacă ideile lui Darwin expuse mai sus nu au dominat și concepțiile asupra eredității din a doua jumătate a secolului trecut și dacă unele din ele nu s-au păstrat, fiind preluate de genetică în proce- sul dezvoltării ei ulterioare ? Ni s-a părut evidentă necesitatea reconsiderării contribuției lui Ch. Darwin în problema eredității. Reconsiderarea poate contribui la conturarea unei imagini asupra nivelului de dezvoltare a cunoștințelor despre ereditate din jurul anului 1900, cît și asupra continuității dintre contribuția darvinistă în această problemă și dezvoltarea ulterioară a geneticii. * Articolul va fi publicat în numerele 4, 5 și 6 ale revistei noastre. 1 Ravin A. N., Evoluția geneticii (traducere din 1b. engleză), Edit. științifică, București, 1969, p. 9. 3 Darlington G. D., Introdudion at „Hereditary Genius”, de Francis Galton (Londra, ed. Collins, 1962, p. 9). Darlington afirmă că publicarea Originii speciei de către Darwin a constituit în sine un „eveniment revoluționar”. Iar mal recent, J. Huxley completează... „Biologia în timpul prezent s-a angajat într-o fază de sinteză... și noi vedem de acum primele fructe ale re- insuflețirii darvinismului (J. Huxley, Evolution: The modern Synthesis, 1942; 1963) retipă- rită în Dartvin, A Norton Criticai Edition redactată de Ph. Appleton (ed. W. W. Norton, & Gie Inc, New York, 1970, p. 325). ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ. 1. 25, NR. 4. P. 347-358. BUCUREȘTI. 1973 348 V. D. MĂRZA, N. I. CERCHEZ . 2 Au existat numeroase aprecieri asupra concepțiilor lui Darwin despre ereditate; acestea s-au dovedit uneori întemeiate iar alteori îndepărtate de realitatea faptelor; ultimele — în ciuda intențiilor declarate —, con- țin o mare doză de subiectivism 3. Desigur, o analiză directă a faptelor, a multitudinii de observații și de date experimentale asupra eredității, folosite sau obținute de Darwin, se impune ca rațiune majoră a necesității valorificării acestei părți a operei marelui biolog. La unii geneticieni există, uneori, părerea că pînă la lucrările lui Gregor Mendel nu a existat nici un fel de încercare teoretică de dezlegare a tainelor eredității și nici măcar vreo tentativă de explicare coerentă a observațiilor experimentale obținute din încrucișarea animalelor sau a plantelor 4. Altfel zis, genetica mendeliană s-ar fi dezvoltat fără precursori. ' în același timp punerea în valoare a metodologiei mendeliene de cercetare a eredității, abia la patru decenii după tipărirea operei sale, a fost explicată de alți autori prin factori care nu întotdeauna sînt esen- țiali ®. Alteori, vasta problemă a eredității a fost redusă doar la mecanismul transmiterii ereditare, iar aportul lui Darwin în acest domeniu a fost apre- ciat numai prin prisma pangenezei6. Este, desigur, cel puțin ciudat să se admită că opera celui ce a fun- damentat evoluționismul în biologie își rezumă contribuția sa în problema eredității numai la o „ipoteză provizorie sau o speculație” 7, cum a fost calificată pangeneza chiar de către autorul ei. în anul apariției ipotezei pangenezei, Darwin scria despre ea „că este un copil mort înainte de a se fi născut” (scrisoare către Hooker, 1868) 8. Impasul pe care l-a constituit ipoteza pangenezei nu poate explica nici nașterea geneticii ca știință și nici dezvoltarea ei ulterioară. O asemenea încercare ar echivala cu explicarea evoluției științei despre ereditate în afara operei lui Ch. Darwin, deci ruptă de aceasta sau în opoziție cu ea. Considerăm îndreptățită aprecierea lui J. Heslop-Harrison că, în acest caz ar exista, de fapt, o serioasă suprasimplificare a punctului de vedere al lui Darwin asupra eredității9. 3 Ivanov N. D., Darvinismul și teoriile eredității (traducere din 1b. rusă), Edit. știin- țifică, București, 1962. 4 Ravin A. N., Evoluția geneticii, p. 12. 6 Lobașev M. E., Ghenetika (ed. Universității din Leningrad, 1967, p. 17). 6 Whitehouse N. L. K., Forward at „Cross and seif fertilization” în Darwin’s biologicul works (New York, Science Editions, ed. J. Willies & Sons, 1964, p. 215—216). 7 Darwin Ch., Variația animalelor și plantelor sub influența domesticirii, București, Edit. Academiei, 1963, p. 669 (operă citată în continuare: V.A.P.D.). 8 Darwin Fr., Life and Letters of Ch. Darwin (ed. J. Murray, 1888, III, p. 78). Alte păreri, expuse tot de Darwin asupra pangenezei, sînt mai net exprimate (de Darwin), în scrisorile sale. Cităm, selectiv, numai unele din aceste păreri asupra teoriei: ea este ,,... o ipoteză neprelucrată și foarte pripită...” (scrisoarea către T. Huxley din 27.11.1865(2), reprodusă în Life and Letters..., III, p. 43). Sau, după ce F. Galton a prezentat la Royal Society la 30.III.1871, experiențele de verificare a pangenezei efectuate prin transfuzare de sînge de la unele animale la altele, Darwin scrie : .......pangeneza a primit lovitura mortală, deși pînă în prezent, cu așa multe puncte vulnerabile, viața ei este tot timpul în primejdie” (ibidem, III, p. 195). 9 Heslop-Harrison J., Darwin as a Botanist, în voi. Century of Darwin (ed. S. A. Bar- nett. Londra, 1959, p. 286). ■ 3 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 349 Pot fi întîlmte uneori și alte aprecieri complet deosebite de cele expuse mai sus asupra concepțiilor lui Darwin despre ereditate10. Dar acestea prezintă concepțiile lui Darwin ca pe un fenomen închis, fără în- semnătate pentiu dezvoltarea ulterioară a științei. Adesea se pune accentul pe neajunsurile caracteristice epocii și mai puțin pe elementul existenței sau neexistenței continuității în dezvoltarea geneticii. Foarte judicios, Julian Huxley exprimă părerea că : „evoluția poate să ceară a fi considerată drept cea mai centrală și mai importantă pro- blemă a biologiei. Lupta pentru ea cere fapte și metode din ecologie, gene- tică, paleontologie — fără a menționa din alte discipline ca geologia, geo- grafia și matematica (l. cit., p. 325). Prin urmare, admițînd teza că dezvoltarea geneticii nu s-a putut realiza decît în cadrul general al științelor biologice, orice contribuție, privind problema eredității, adusă de opera care o fundamentat știința biologică modernă, poate fi apreciată judicios numai în lumina conti- nuității în știință. în acest spirit vom. încerca să definim, aportul lui Ch. Darwin atît la înțelegerea esenței eredității, cît și a rn.ecanism.ului transmiterii eredi- tare, probleme caracteristice perioadei clasice de dezvoltare a geneticiiu. Vom avea în vedere în special fondul de ipoteze și teorii asupra eredității — — în afară de ipoteza pangenezei — care se găsește dispersat în toată opera lui Ch. Darwin. Noi plecăm, de la ipoteza că : a) acest fond are o valoare intrinsecă și că aceste ipoteze și teorii dispersate alcătuiesc conținutul adevăratei contribuții a lui Darwin în problema eredității; b) noi mai presupunem că această contribuție — deși nesistemati- zată—este aceea care ș-a impus științei în a doua jumătate a secolului trecut; c) că, într-o măsură mai importantă, această contribuție și-a găsit confirmarea și dezvoltarea în perioada clasică de dezvoltare a geneticii. Ideea elaborării studiului de față — asupra raporturilor dintre opera lui Darwin și știința eredității — ne-a fost inspirată de lucrările lui G.R. de Beer, în mod deosebit de introducerea sa scrisă cu ocazia centenarului Originii speciei, de aceea publicată, ca prefață la lucrarea Fvolution by Natural Selection by Ch. Darwin and A. R. Wallace, cît și de studiul său mai amplu din 1964, intitulat Darwin, Mendel and Fisher. Lucrarea de față o vom prezenta prin prisma geneticii clasice, ur- mărind mai mult o expunere înlănțuită a ideilor și teoriilor lui Darwin și nu o teoretizare în raport cu alte concepții privind subiectul dat. 10 Gaisinovici A. E., Vzgliadt Ch. Darwina na izmencivosti i nasledstvennosti, Iz istorii biologhii, Moskva, 1970. 11 Biologii sînt în general de acord să distingă două perioade în dezvoltarea geneticii, în raport cu nivelul de organizare a vieții, abordat în studiul eredității. Există o perioadă clasică în care cercetările s-au oprit la nivelul indivizilor, experiențele urmărind în mod deo- sebit constituția genetică a acestora. în a doua perioadă, numită modernă, investigațiile s-au extins la domenii de organi- zare a vieții supraindividuale — genetica populațiilor, sau infraindividuale genetica mole- culară — (A. Ravin, op. cit., p. 18). Reamintim că aportul lui Ch. Darwin va fi privit în studiul de față numai prin prisma obiectului de bază al geneticii clasice. Problemele care privesc sinteza dintre teoria evoluției lumii vii șl concepția despre ereditate (interdependența dintre ereditate și selecție, însem- nătatea variațiilor individuale în geneza speciilor etc.), formînd conținutul geneticii moderne, vor fi analizate intr-un alt studiu asupra operei lui Darwin. 350 V. D. MARZA, N. I. CERCHEZ 4 II. ESENȚA EREDITĂȚII ÎN CONCEPȚIA LUI CH. DARWIN ■ Fenomenele ereditare au fost cunoscute de multă vreme. Ele au preocupat cercetătorii cu mult înainte de jumătatea secolului al XlX-lea12. La sfîrșitul secolului trecut se aprecia ca pe deplin clarificată esența no- țiunii de ereditate 13. în ce măsură a contribuit la aceasta opera lui Ch. Darwin ? PREOCUPĂRILE LUI CH. DARWIN PRIVIND EREDITATEA Ch. Darwin deschide seria celor trei capitole intitulate Ereditatea cu constatarea că (în 1868) „subiectul eredității este foarte vast și a fost tratat de mulți autori” 14. Mai departe el preciza că „noi trebuie să ne limităm la anumite puncte care au o relație importantă cu subiectul general al variației”16. O asemenea delimitare a precupărilor asupra eredității a fost impusă de faptul că orice variație care nu se transmite ereditar „nu aruncă nici o lumină asupra originii speciilor” 16. Această afirmație scoate în evidență o noțiune fundamentală în biologie, și anume : importanța corelațiilor dintre variabilitate și ereditate în stabilizarea și în transformarea speciilor. Ch. Darwin era preocupat de problemele eredității în strînsă legătură cu originea speciilor. El era nevoit să constate' că „legile care conduc ereditatea sînt în cea mai mare parte necunoscute” 17. El aprecia, ca obiective principale ale cercetătorilor privind ereditatea, explicarea fap- tului „de ce aceeași particularitate a diferiților indivizi din aceeași specie sau din specii diferite, uneori se moștenește iar alteori nu; de ce copilul amintește adesea printr-unele din caracteristicile sale de bunicul sau de bunica sau chiar de vreun strămoș mai îndepărtat; de ce o particularitate este transmisă adesea de la un sex la ambele sexe, sau numai la un singur sex, de cele mai multe ori la același sex, însă nu în mod exclusiv” 18. Observăm că, odată cu aprecierea clară a nivelului cunoștințelor despre ereditate, Ch. Darwin a reușit să desprindă și principalele sarcini ale cercetărilor în acest domeniu. Lămurirea problemelor legate de trans- miterea ereditară a unor caractere a impus, în dezvoltarea geneticii, necesitatea analizei caracterelor indivizilor și a determinării structurii genetice a acestora 19. 12 Stubbe H., Kurze Geschichte der Genetik. bis zur Wiederentdeekung der Vererbungs- regeln Gregar Mendels, Fischer Verlag, Jena, 1965, p. 1 — 2. 13 Bornet Ed., Notice sur M. Ch. Naudin, Comptes rendus des seances de l’Academie des Sciences, Paris, marș, 1899. 14 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 373. 16 Ibidem. 16 Ibidem. 17 Darwin Ch., Originea speciilor, Edit. Academiei, p. 53. 18 Ibidem, p. 53. 19 De Beer G.R ., Formard at Evolution by Natural Seleetion by Ch. Darwin and A. R. Wallace, London. 1958, p. 9. 5 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 351 Ereditatea caracterelor legate de sex a constituit un alt vast domeniu de dezvoltare a geneticii, care a oferit largi posibilități de înțelegere a me- canismului eredității20. Se poate aprecia că genetica, în șapte decenii de existență, deși a făcut progrese remarcabile, a reușit să rezolve numai o parte din prin- cipalele sarcini ale cercetării asupra eredității formulate de Darwin în a doua jumătate a secolului trecut21. în rezumat, preocupările lui Ch. Darwin asupra eredității au avut ca bază nivelul, de cunoștințe existent la jumătatea secolului al XlX-lea 22. Dar, în plus, el s-a străduit să abordeze studiul eredității în raport cu evoluția lumii vii și a căutat să definească sensul major al transmiterii ereditare, pe care, mai tîrziu, s-a edificat genetica. Un loc important l-au ocupat în preocupările lui Darwin direcțiile de cercetare care impuneau adîncirea cunoașterii procesului ereditar, direcții care, în dezvoltarea ulterioară a geneticii, au devenit domenii de vaste investigații fructuoase 23. TRĂSĂTURILE EREDITĂȚII ÎN CONCEPȚIA LUI CH. DARWIN S-ar părea că Darwin nu a manifestat interes pentru o definiție a eredității. El a admis ideea, care avea de multă vreme o largă circulație, că ereditatea este proprietatea organismelor potrivit căreia indivizii dintr-o succesiune de generații sînt asemănători, fără a fi identici. Pe baza unei mari bogății de observații, Darwin conchidea că ar fi just „să considerăm transmiterea ereditară a oricărui caracter drept regulă, iar netransmite- rea ereditară drept anomalie” 24. în concepția lui Darwin caracterele supuse acestei reguli generale pot fi înnăscute, preexistente la un șir lung de ascendenți, după cum pot fi și caractere noi, apărute ca urmare a „devierilor ereditare ale structurii, atît a celor neînsemnate, cît și a celor foarte importante din punct de ve- dere fiziologic” 25. Darwin susținea, chiar că atunci „cînd apare un carac- ter nou, de orice natură ar fi, el tinde în general să devină ereditar cel puțin temporar”26. . Teza eredității caracterelor noi, dobîndite de o generație anumită, este de fapt piatra unghiulară a concepției darviniste. Așa cum se știe, în jurul acestei probleme s-ău purtat dispute aprige 27. în cazul cînd ase- 20 Ibidem, p. 9. 21 Dubinin N. P., Molekuliarnaia ghenelika i deisivie izluceniio na nasledslvennosti (ed. Gosatoozdat, 1963). Noi cităm pe Dubinin după traducerea acestei cărți în 1b. română în Bucu- rești, Edit. științifică, 1966,- p. 9. 22 De Beer G. R., Charles Darivin, Evolution by Natural Seleetion, London, 1963, p. 205. 23 Philipp Applemann în Darivin. Texts, backgrounds, contemporary opinion; Criticat Essays; A Norton Criticai Edition (ed. W. W. Norton & Cie, New York, 1970) expune o cule- gere de articole a biologilor și geneticienilor contemporani, care scot în evidență multilate- rala dezvoltare a darvinlsmului în mai multe domenii, printre care și' genetica, în special cea contemporană. Vom reveni asupra acestei colecții în a doua noastră lucrare asupra relațiilor dintre darvinism și genetică. 24 Darwin Ch., Originea speciilor, p. 53. 26 Ibidem, p. 53. 26 Ch. Darwin, V.A.P.D., p. 374, 27 De Beer G. R., Forivard at Evolution by Natural Seleetion, 1958, p. 10. 352 V. D. MARZA, N. I. CERCHEZ 6 menea dispute nu au fost generate de considerente străine de esența științei biologice, ele au avut drept cauze atît nivelul redus de cunoaștere a feno- menului, cit și — uneori cel puțin — înțelegerea diferită a conținutului noțiunii de „caractere dobîndite”. Apariția caracterelor noi a fost înțeleasă de Darwin ca un proces complex și nu ca o acțiune simplă a condițiilor de viață, așa cum uneori i s-a atribuit28. După examinarea unui important număr de caractere noi, apărute la diferite specii, Darwin observa „că asemenea particularități nu se datoresc acțiunii directe a condițiilor de mediu, ci unor legi necunos- cute care acționează asupra organizației sau constituției individului” 29, Astfel de particularități au o frecvență foarte mică, iar „apariția lor nu este deloc în legătură tot atît de strînsă cu condițiile de viață ca și viața însăși” 30. Astăzi, mai cu seamă datorită descoperirilor geneticii mole- culare, încep să capete explicație „organizarea sau constituția individului”, cît și acțiunea legilor care duc la schimbarea structurii genetice a acesteia 31. Mutageneza caracterelor este un proces amplu studiat, cu bogate implicații teoretice și aplicative și care își găsește o explicație primară în schimbarea „constituției individului”, admisă de Darwin. Ereditatea este o forță care se manifestă nu numai în transmiterea unor particularități însemnate, pi poate afecta chiar elemente de amănunt, care în mod obișnuit scapă atenției. După ce a trecut în revistă o serie de fenomene care demonstrează transmiterea ereditară chiar și a particulari- tăților neînsemnate, Darwin conchidea că „dacă se moștenesc devieri de structură ciudate și rare, atunci devierile mai puțin curioăse și mai co- mune pot fi admise fără greutate ca fiind ereditare” 32. în concepția lui Darwin ereditatea conservă orice structură, in- diferent dacă aceasta este sau nu folositoare. „Din nefericire, scria el, în ceea ce privește ereditatea nu importă cît de dăunătoare poate fi o însușire sau o structură, dacă ea este compatibilă cu viața” 33. Numai acele modificări ale structurii genetice a individului care sînt incompati- bile cu viața nu pot fi transmise ereditar. Dezvoltarea ulterioară a geneticii a confirmat teza lui Darwin. Compatibilitatea cu viața este suficientă pen- tru menținerea unei variații ereditare. Răspîndirea acesteia în cadrul unei populații este o problemă mai complexă, care presupune o intercondițio- nare amplă, rezultată din confruntarea cu mediul de viață 34. , După examinarea unui mare număr de fapte, Darwin observa că acestea arată „cît de capricios este în aparență principiul eredității” 35. La nivelul de cunoaștere a eredității de la mijlocul secolului trecpt, Darwin nu a putut explica caracterul „capricios” al forței eredității. în schimb, pe baza unei largi generalizări, el a conceput ereditatea ca o forță extrem 28 Saharov P. P., Nasledovanie priobretaemih svoigtv (Sovețkaia Nauka, 1952) (Moși tenirea caracterelor dobîndite, trad. din 1b. rusă, Edit. medicală, 1955, p. 11 — 36). 29 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 376. 88 Ibidem, p. 535. 31 Dubinin N. P., Genetica moleculară și acțiunea iradiațiilor asupra eredității, trad. din 1b. rusă, București, Edit. științifică, 1966, p. 15 — 16. 32 Darwin Ch., Originea speciilor, trad. rom., p. 53. 33 Ibidem, V.A.P.D., p. 377. 34 Fisher R. A., The genetical theory of Natural Selection, New York, 1958, p. 22. 36 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 386. 7 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 353 de variabilă36. înțelegerea acestei trăsături importante a eredității — a cărei explicație a fost dată abia de dezvoltarea ulterioară a geneticii — a dus pe Darwin la concluzia că transmiterea ereditară are două con- secințe importante : stabilizarea și variabilitatea caracterelor în succesiu- nea generațiilor. El a reușit să deducă unele aspecte mai importante ale stabilizării și variabilității caracterelor, folosindu-se în explicarea originii speciilor. Darwin a înțeles just esența fenomenului ereditar, diferențiind în mod explicit procesul de „transmitere a caracterelor” de cel de „dezvol- tare a lor”. După ce a studiat un număr impresionant de cazuri de rever- siune și de atavism, Ch. Darwin conchidea : „Aflăm astfel — și acesta este un fapt important — că transmiterea și dezvoltarea caracterelor sînt forțe distincte” 37. Studiul eredității legate de sex, ca și studiul unui mare număr de reversiuni l-a dus pe Darwin la concluzia că nu toate caracterele care se transmit se pot dezvolta. Din contra, multe „caractere, însușiri și instincte pot exista latent într-un individ sau chiar într-o succesiune de indivizi fără ca să. putem detecta prezența lor nici prin cel mai neînsemnat in- diciu” 38. Teza latenței caracterelor i-a sugerat lui Darwin o serie de deducții privitoare la mecanismul transmiterii ereditare care au și azi o valoare reală. Întrucît despre aceste aspecte ale operei lui Darwin vom reveni mai departe, în mod special, subliniem deocamdată numai însemnătatea ideilor sale cu privire la esența transmiterii ereditare. Genetica de astăzi în procesul evoluției sale — dezvoltînd tema dar- vinistă expusă mai sus — a dus la diferențierea a două domenii bine pre- cizate de cercetare : transmiterea ereditară constituie obiectul de studiu al geneticii propriu-zise 39, pe cînd dezvoltarea caracterelor constituie obiect al f enogeneticii40. Prezintă interes teza lui Darwin — care se încadrează bine în feno- genetică — potrivit căreia între procesul de creștere și cel de dezvoltare a caracterelor există o deosebire esențială. El preciza că spre deosebire de creștere, aparent continuă, dezvoltarea este un proces de trecere „printr-un mare număr de modificări, fie neînsemnate și lente, ca atunci cînd copilul crește și devine adult, fie mari și bruște, ca la metamorfoza majorității insectelor”41. Fiziologia dezvoltării ontogenetice a plantelor42, ca și a animalelor, a confirmat în întregime teza darvinistă a deosebirilor dialectice dintre procesul creșterii și cel al dezvoltării, punînd în evidență mecanisme pe care Darwin nici nu le-a bănuit. în rezumat, după părerea noastră, Darwin a definit principalele atribute ale eredității admise și de geneticienii contemporani. Conținutul de idei privind manifestarea eredității, în marea majoritate a cazurilor, a fost confirmat de dezvoltarea ulterioară a științei despre ereditate. 38 Ibidem, p. 394. 37 Ibidem, p. 439. 38 Ibidem, p. 416. 39 Lobașev M. E., Ghenetika, Leningrad, 1967, p. 551 și urm. 40 Guydnot E., L'Heredite, Paris, 1942, p. 406 — 407. 41 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 678. 42 Kofler Lucie, Croissance et deoeloppement des plantes, Paris, 1963, p. 52, 84. 6-c. 2972 354 - V. D- MARZA, N. I. CERCHEZ 8 Totuși respectul față de adevăr ne obligă a recunoaște că o serie de fapte, considerate de Darwin ca elemente de bază ale concepției sale despre ereditate, au fost infirmate de dezvoltarea ulterioară a ștjinței. Dintre acestea, teza eredității mutilărilor a constituit cel mai evident eșec. în această temă Darwin,- influențat de literatura vremii, ajunsese să admită că „efectele operațiilor sînt uneori ereditare”43. Se știe că asemenea experiențe, făcute pe cobai de Brown-S6quard și repetate de Obersteiner, au fost infirmate de Weismann prin verificări riguroase 44. Dacă este adevărat că asemenea aspecte au constituit o abatere de la realitate a concepției lui Darwin cu privire la ereditate, totuși considerăm că ar fi greșit a rezuma la aceasta întregul aport al operei marelui biolog în pro- blema eredității, așa cum s-a încercat uneori45. LEGILE TRANSMITERII EREDITARE DEFINITE DE CH. DARWIN Ch. Darwin, pentru a demonstra forța eredității, a studiat și a comentat un material vast, foarte variat atît ca grupe de viețuitoare (plante, animale, om), cît și, de asemenea, ca aspecte de' manifestare. Acestea erau foarte deosebite unele de altele în privința transmiterii caracterelor normale, a monstruozităților, al transmiterii unor caractere abia apărute ș.a. în același timp el a fost preocupat să determine o seamă de regularități în manifestarea eredității, pe care le-a numit „legi ale ere- dității” 46. Darwin a folosit exemple foarte diferite — aparent fără legă-, tură între ele — pentru a scoate în evidență forța transmiterii ereditare; însă pentru a deduce unele din legile eredității el a fost determinat să acorde în mod obiectiv o atenție mai mare procesului încrucișărilor și a raportului de forță în transmiterea caracterelor parentale la descendenții lor. Primul aspect, care l-a frapat pe Darwin în examinarea hibrizilor, a fost fenomenul dominanției. Fenomenul în sine a fost cunoscut de multă vreme (de exemplu din cercetările lui Kbhlreuter), fiind pus în evidență în mod deosebit de Sageret47 și mai tîrziu de Naudin (ca să nu cităm decît principalii autori analizați de Darwin). Darwin a examinat mai multe sute de încrucișări, efectuate la zeci de specii de animale și de plante din experiențe proprii sau ale altor cercetători. Darwin a ajuns la concluzia că „în prima generație descendenții sînt fie intermediari între părinții lor, fie asemănători cu unul dintre părinți printr-o anumită parte și cu celă- lalt părinte prin alta’ ’4s. Mai departe Darwin scria că o asemenea mani- festare a eredității nu este absolută, fiind cunoscute „rase și specii care domină în transmiterea asemănării lor”49. Prin urmare, se poate observa 43 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 390. 44 Weismann A., The germ-plasm. A. 45 Ibidem. 46 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 439. 47 Leroy J. F., Charles Dartvin, ed. 48 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 432. 49 Ibidem, p. 423. theory of heredity, New York, 1902. Seghers, 1966, p. 142. 9 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE- PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 355 că, spre deosebire de accepția actuală a dominanței50, Darwin înțelegea prin această noțiune asemănarea totală a descendenței primei generații cu unul dintre părinți. De asemenea, atenția sa a fost reținută de faptul că dominanța, indiferent de accepția în .care este luată, constituie numai o formă de manifestare, cu o frecvență destul de scăzută în raport cu forma intermediară de ereditate, adevăr confirmat apoi de cercetările ulterioare51. Darwin a fost preocupat să facă distincție între forța dominanțe} și forța eredității, arătînd că „există o mare diferență între ereditate și dominanță” 52. Părerea lui Darwin era că nu se poate face o legătură între forța de transmitere ereditară și dominanță. Caracterele care domină în prima generație nu se mențin întotdeauna tot așa de puternic exprimate în generațiile următoare. Totuși, luînd ca bază observațiile asupra încru- cișărilor între animalele sălbatice și rasele domestice, Darwin conchidea că forma sălbatică este de regulă dominantă. Dezvoltarea cercetărilor de mai tîrziu, care au dus la alcătuirea seriilor de caractere alelomorfe, au confirmat în întregime și au dezvoltat, uneori foarte mult, observațiile lui Darwin 53. Darwin observa că „legea dominanței intră în acțiune atunci cînd se încrucișează atît specii, cît și rase sau indivizi’ ’54. Dominanța este in- dependentă de ușurința cu care se realizează fecundația, ca și de sexul partenerilor. Darwin a observat că luînd în considerare o serie de hibrizi reciproci, aceștia — de cele mai multe ori — nu sînt identici. De asemenea el ob- servă că „o formă de rasă pură, indiferent de sex își va transmite carac- terele dominant asupra unei forme metise”55. Dominanța mai este con- diționată, spunea Darwin, „de prezența vizibilă a unui 'caracter la una dintre cele două rase ce sînt încrucișate iar prezența latentă sau invizibilă a ace- luiași caracter la cealaltă rasă”50. Dezvoltarea cercetărilor asupra eredității a confirmat multe dintre tezele formulate de Darwin. Fenomenul dominanței se observă la toate categoriile de hibrizi, indiferent de poziția sistematică a genitorilor, sau de sexul acestora. Dificultățile în privința încrucișărilor nu schimbă ra- porturile de dominanță, după cum tot atît de adevărate s-au dovedit a fi tezele după care de cele mai multe ori, hibrizi reciproci nu sînt identici; o rasă pură domină în hibridare asupra unei forme metise; dominanța depinde de prezența „latentă” sau „vizibilă” a caracterului. A prezentat o însemnătate deosebită, din punct de vedere teoretic, admiterea tezei prezenței duble a fiecărui caracter în baza ereditară a 50 Termenul lolosit de Darwin prepotency nu s-a impus în genetica clasică merideliană, fiind admis cel folosit de Sageret, Naudin, Mendel de „dominanță”. Traducerea operelor lui Darwin in 1. română a folosit tot expresia de „dominanță”. Noțiunea de „prepotență” folosită în accepția darviniană va fi întîlnită odată cu primele lucrări de genetică modernă, de exemplu la E. W. Wentworth în 1926. 51 L’Heritier Ph., Trăite de genelique, Paris, 1954, p. 21 — 26. 52 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 427. 53 L’Heritier Ph., op. cit., p. 21 — 32. 64 Darwin Ch., V.A.P.D., p, 426. 55 Ibidem, p. 427. 66 Ibidem. 11 OPERA LUI DARWIN ȘI UNELE PROBLEME ALE GENETICII CLASICE 357 356 V. D. MÂRZA, N. I. CERCHEZ 10 hibridului. Spre sfîrșitul secolului trecut această teză a dus la descoperiri foarte importante^ care apoi au fost dezvoltate în secolul nostru ®7. Un alt aspect a fost reversiunea hibrizilorS8. Acesta a reținut cu multă putere atenția lui Darwin. El a denumit acest fenomen „marele principiu ale eredității” 59. Reversiunea în concepția lui Darwin cuprinde următoarele categorii de fenomene : revenirea la caracterele părintești după una sau mai multe generații, provenite dintr-o încrucișare dată reapariția la rasa sau specia dată, a unui caracter de foarte multă vreme pierdut; Darwin a considerat tot ca reversiune și fenomenul de mozai- care a caracterelor în prima generație. După cum se vede, prin reversiune Darwin a înțeles o mulțime de fenomene diferite, care au avut drept ca- racteristică comună reapariția unui caracter existent la formele ascendente. Deși ca mecanism biologic s-ar putea ca aceste fenomene să difere într-o măsură importantă sau să se asemene; totuși esența lor rămîne diferită. Iar dezvoltarea ulterioară a cercetărilor — ce e drept inegală de la o categorie la alta de fenomene — a pus clar în evidență condițiile de rea- lizare a acestora 60. Darwin observa că descendența unei încrucișări manifestă o pu- ternică tendință „de a reveni la una sau ambele forme strămoșești ... în curs de mai multe generații” 61. El a analizat numeroase cazuri de hibrizi în prima.generație și în generațiile următoare, observînd că, regula gene- rală este că, în prima generație „descendenții sînt aproape intermediari”. Darwin a avut în considerație — așa cum s-a văzut — și cazurile de do- minanță a caracterelor 62. Tot ce s-a abătut de la aceste reguli el a consi- derat că ar fi cazuri de reversiune determinată de încrucișare. în a doua genefăție și în generațiile următoare — într-o măsură mai mică sau mai mare — hibrizii „revin în mod continuu la unul sau la ambii strămoși” 63. Darwin a făcut și unele determinări cantitative privitoare la se- gregarea caracterelor în generația a doua. Sînt cunoscute observațiile sale; dintre ele vom cita numai pe cele date de hibrizii intraspecifici de Antirrhinum majus la care a constatat că din 127 de plante din F2, 88 au avut caracterele formei comune, 2 caractere intermediare și 37 flori pelorice 64. Eăcînd raportul matematic, se poate constata o segregare ce se apropie de raportul 3:1. Darwin însă nu a calculat astfel de raporturi și nu a încercat să vadă generalitatea lor. De aceea el nu le-a acordat aten- ție. Este cel puțin hazardat a susține că Darwin a cunoscut segregația independentă a unor caractere și a exprimat-o în raporturi cantitative. Sub aspectul înțelegerii esenței proceselor legate de segregare. Darwin a rămas sub nivelul atins de Naudin, iar amîndoi au rămas sub nivelul atins de Mendel. Darwin admite concluziile altor cercetări potrivit cărora, hibrizii în prima generație, în generația a doua și următoarele „includ toate carac- 67 Delage, Y., Goldschmidt] M., Les theories de rtvolution, Paris, 1909, p. 111 — 128. 58 Rubailova N. G., Istoria sozdania i znacenie truda Ch. Darwina. „Izmenia domasnth jivotnih i kuliurnth rastenii”. Iz istorii bțologhii, Moskva, Nauka, 1970, p. 27. 69 Dar-win Gh., V.A.P.D., p. 395. 60 Guyenot E., L’Heridite, Paris, 1942, p. 301 și 367. 61 Darwin Gh., V.A.P.D., p. 401. 62 Ibidem, p. 411. 63 Ibidem. 64 Ibidem, p. 428. terele ambilor părinți necontopite” 65. Concluzia la care a ajuns Darwin, verificată — după cum vom vedea — și în cazul altor experiențe, a avut o mare însemnătate teoretică și practică pentru dezvoltarea ulterioară a cercetărilor. Cercetarea eredității „limitată prin sex”66 a influențat în mod hotărîtor convingerea lui Darwin privitoare la existența caracterelor ambilor genitori „în stare latentă”67 și că, în hibrid, fiecare caracter se află „în stare dublă”68. Darwin a dedus acest lucru, studiind în primul rînd transmiterea ereditară a caracterelor sexuale secundare. Pe baza exami- nării unui număr remarcabil de cazuri, el conchidea că „în fiecare femelă există, pare-se, în stare latentă, toate caracterele masculine secundare, ca și în fiecare mascul toate caracterele feminine secundare, gata a se dez- volta în anumite condiții” 69. în același timp, Darwin considera transmi- terea limitată prin sex ca fiind una din legile eredității. Mai tîrziu, cău- tînd să elucideze excepțiile de la legile mendeliene, cercetătorii au obser- bat și confirmat „ereditatea legată de sex” 70. Una din legile eredității, enunțată de Darwin — parțial verificată mai tîrziu, odată cu dezvoltarea fenogeneticii —, este „ereditatea la pe- rioade corespunzătoare ale vieții” 71. Prin aceasta Darwin a înțeles mani- festarea eredității unor caractere care apar numai la o anumită perioadă a dezvoltării ontogenetice, deci care de regulă nu sînt evidente încă de la început. El a analizat numeroase exemple la animale, la plante și la om, cu ajutorul cărora a demonstrat că unele caractere ereditare se manifestă la vîrste corespunzătoare ale vieții. Darwin a acordat o mare însemnă- tate principiului izocroniei în dezvoltarea embrionară. Explicarea legii constă în faptul că, „variațiile nu se produc în mod necesar sau general într-o perioadă foarte timpurie a creșterii embrionare și că asemenea 65 Ibidem, p. 412. , ' “ De Beer G.R. — in Forivard at Evolution by Natural Selection, 1958, p. 14 și în alte lucrări —susține ideea Iui R. H. Fisher, după care la baza concepției lui Darwin s-ar afla noțiunea de ereditate amestecată (the blending inheritance). Realitatea. este că o asemenea concepție (așa-numita the blending theory, R. Fisher), prezentată de Darwin în primele sale schițe asupra evoluției lumii vii, nu s-a menținut în operele care s-au impus posterității. Darwin și-a bazat aplicarea cazurilor de reversiune tocmai pe concepția contrară, inspirată în bună parte de lucrările lui Naudin, după care elementele specifice nu se amestecă, ci coexistă separat, în stare dublă, în fiecare organism și chiar în fiecare parte a acestuia. Citînd exact: ...„cum s-a exprimat Naudin, un hibrid este un mozaic viu, în care elementele discordante sînt amestecate atît de complet, încît ochiul nu le poate distinge”. 66 Darwin Gh., V.A.P.D., p. 429 — 432. în această problemă Darwin a fost de acord cu părerile exprimate de Prosper Lucas în cartea sa L’Heredite naiurelle, v. II, p. 137 — 165 (nota infrapaginală nr. 25, p. 429). 87 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 413. 08 Ibidem, p. 412. 69 Ibidem, p. 413. 70 Guyenot E., L’Heredite, Paris, 1942, p. 105 — 128. 7:1 Darwin Ch., V.A.P.D., p. 432. 358 V. D. MĂRZA, N. I. CERCHEZ 12 variații sînt moștenite la o vîrstă corespunzătoare” 72. Raportul dintre baza ereditară și modalitățile de apariție a caracterelor la descendenti a preocupat în mod deosebit genetica — chiar dacă ea nu s-a preocupat, în mod special, de relațiile dintre filo- și ontogeneză. Rezultatele obținute au confirmat unele aspecte — citate mai sus — ale principiului izocro- niei lui Darwin, dezvăluind desigur laturi noi, greu de bănuit la nivelul de dezvoltare al științei din a doua jumătate a secolului al XlX-lea 73. Primit în redacție la 24 aprilie 1972 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ. r-------;------------ 72 Ibidem, p. 432. Teoria recapitulărilor la perioade corespunzătoare (teoria izocroniei) a fost considerată multă vreme ca trăsătura generală a interrelațiilor dintre filo- și ontogenie. Gu progresul științelor chiar în secolul trecut Haeckel invocă coenogeneza, care reprezintă introducerea unei verigi noi, nefilogenetice, în ontogeneză. După depășirea fazei coenogenetice, după Haeckel, se revenea la procesul recapitulativ caracteristic. Așa de exemplu, veziculele cere- brale excesiv de mari — față de restul embrionului — la păsări și mamifere, formarea extra- corporeală a cordului ș.a. erau considerate ca faze cenogenetice. După depășirea lor, recapi- tulația își urma drumul normal. Dezvoltarea mai intensă a viscerocraniului și a restului corpu- lui reduce proporțiile veziculelor cerebrale față de corp; înglobarea cordului în cavitatea toracică reprezenta de asemenea revenirea la recapitularea caracteristică grupului ș.a.m.d. Cercetările lui Severțov și mai ales ale lui G. de Beer au redus și mai mult generali- tatea teoriei recapitulării izocrone. De Beer neagă chiar interrelațiile dintre filo- și ontogeneză. El demonstrează apariția unor fenomene de pedomorfoză. La fel momentul de neotenie exem- plificat prin fenomenul de fetalizare a lui Bolk (de exemplu a viscerocraniului uman, după naștere) reamintește forma juvenilă a strămoșilor (De Beer G. R., Embyrologie et Evolution, ed. Legrand, Paris, 1933). încă din secolul trecut Muller demonstrează posibilitatea devierii evolutive, iar A. N. Severțov, mergînd pe aceeași linie, descrie principiul deviațiilor evolutive ample, pe care-1 denumește archallaxis (A. N. Severțov, Morfologhiceskie zakonomernosli evoliuții, Moskova'— Leningrad, 1939, operă publicată în 1927 în 1b. germană, tradusă apoi în rusește). Gu toate criticile aduse, teoria recapitulației numără și azi susținători hotărîți. De aceea — noi am citat teoria izocroniei, deoarece, cel puțin în unele perioade ale ontogenezei, ea se dovedește reală. Am mai citat această teorie, de asemenea, pentru că ea și-a găsit un sprijin și în unele lucrări de genetică clasică. 73 L’Hăritier Ph., Trăite de genitique, Paris, 1954, p. 50 — 59. O SESIUNE ȘTIINȚIFICĂ JUBILIARĂ, CLUJ, 27-28 DECEMBRIE 1972 Centrul de cercetări biologice—Cluj, Facultatea de biologie-geografie a Universității ,,Babeș-BoIyai“ și Societatea de științe biologice Filiala Cluj, prefigurînd hqtărîrea de unificare a tuturor sectoarelor de biologie, au organizat împreună tradiționalul bilanț anual al cercetă- rilor desfășurate în 1972 și l-au dedicat celei de-a 25-a aniversări a proclamării Republicii. Ședința festivă de deschidere a adus participanților salutul acad. E. Pop, al acad. Șt. Păterfi și al prof. dr. doc. V. Gh. Radu și, de asemenea, o retrospectivă a realizărilor clujene din ultimul sfert de secol, cuprinsă în șase referate. Acad. E. Pop, acad. Șt. Păterfi și dr. V. Soran au prezentat Dezvoltarea fiziologiei vegetale clujene în anii Republicii, dr. doc. V. Gh. Radu și colaboratorii domniei-sale de la ca- tedra de zoologie, înfăptuirile zoologiei clujene, iar dr. Resmeriță, cu patosu-j cunoscut, avînd alături botaniști cu renume, a descris aportul sistematicii, ecologiei și morfologiei vegetale locale la întreaga știință românească; apoi realizările fiziologiei și biochimiei animale au fost descrise de dr. C. Wittenberger și dr. E. Felszeghy, cele ale geografiei de prof. dr. doc. T. Morariu, iar Dezvoltarea geologiei universitare clujene in anii Republicii (în care au fost incluse realizări practice deosebite) de către conf. dr. N. Meszaros. în după-amiaza primei zile și a doua zi apoi, cinci secții și-au împărțit cele peste 130 de comunicări înscrise în program. Descriind în puține cuvinte lucrările din secțiile de fiziologie vegetală și de botanică și de asemenea menționînd cîteva din discuțiile purtate în ședințe, dorim să schițăm pentru cititorii revistei noastre, activitatea oamenilor de știință clujeni în aceste domenii ale bio- logiei românești. Lumea algelor își are statornici cercetători în acad. prof. Șt. Peterfi și înzestrații săi colaboratori dr. Fr. Naghy Toth și Adriana Barna. împreună au prezentat lucrările : Cercetări privitoare la cultivarea intensivă a algei Seenedesmus acutiformis în soluții nutritive care au la bază apa reziduală de la fabrica de bere din Cluj și Rolul algelor tn biotestări (în care se stu- diază posibilitatea folosirii algelor pentru determinarea poluării apei, idee .interesantă dar com- plicată și greu realizabilă). Al. Marton, un alt discipol al școlii algologice clujene, a expus rezultatele sale despre Cercetări privind acțiunea unor substanțe antibiotice și antiseptice asupra algei verzi Stichoeoe- cus bacillaris, într-o lucrare extrem de plăcută și cu implicații importante în cultura algelor. Cu fotografii foarte concludente, dr. L. Gavrilă de la Universitatea din București a adus date inedite despre Structura genetică a algelor albastre. Dealtfel, problemele de genetică nu au fost rare în această secție; au fost prezentate lucrări interesante despre Efectul mutagen al unor insecticide la porumb (A. Zeriu, Florina Zeriu), Spectrul mutanților morfofiziologici la trei soiuri de in (M. Bianu și A. Marki), Radiosensibilitatea în cadrul genului Nigella-studiul ăberațiilor cromozomiale (G. Corneanu —Graiova). ST. SI CERC. BIOL.. SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 4, P. 359-361, BUCUREȘTI, 1973 360 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 2 Au fost expuse, de asemenea, probleme de enzimologie, dintre care o bună impresie au făcut lucrările Aspecte enzimologice și microbiologice ale formării și descompunerii levanelor și dextranelor din sol (dr. Șt. Kiss, M. Drăgan) și Izoenzimele malat dehidrogenazei la porumbul normal și opaque 2 (dr. I. Dăbală), precum și comunicări de biofizică (dr. Elena Albu), Unele aspecte privind utilizarea ultrasunetelor tn cultura castraveților (dr. N. Albu, A. Auslănder, C. Spîrchez), Acțiunea ultrasunetelor asupra trifoiului roșu. Un capitol important în această secție l-a constituit ciclul privind fiziologia plantelor în condițiile poluării mediului, o problemă abordată pentru prima oară în biologia noastră acum 3 — 4 ani la Institutul „Tr. Săvulescu”, București. Seriozitatea și dinamismul școlii clu- jene a prezentat, și în acest domeniu, realizări interesante ca cele cuprinse în lucrările dr. V. Soran, dr. Georgeta Keul (Efectul unor inseclofungicide asupra cantității de ADN din vtrful radiculei de porumb), M. Keul, dr. Vintilă Rozalia (Dinamica conținutului in vitamina C și zaharuri la porumb tn urma tratamentelor fitosanitare cu inseclofungicide), dr. M. Știrban (care trebuie remarcat ca unul dintre cei mai talentați, prolifici și pragmatici cercetători ai fizio- logiei vegetale clujene) și ing. M. Guță (Influența tratamentului cu ierbicide asupra conținutului de pigmenți la fasole). Alături de acestea a fost expusă și lucrarea dr. Al. lonescu (Institutul de biologie „Traian Săvulescu” și Gh. Neamu (Inst. de geografie al Academiei-București) despre Efectele biologice ale poluării cu pulberi și problema mediului în zona Btrsești-Tg. Jiu. Discuțiile au fost foarte vii, disputate, dar totdeauna colegiale și constructive. Gonf. dr. Șt. Kiss a pus în discuție, cu argumente multiple, exactitatea metodei folosite în aplicarea insectofungicidelor și, de asemenea, justețea teoriei prof. E. Macovschi invocată în expli- carea biodeteriorării materiei vii. Prof. I. Bărbat a cerut colectivului dr. N. Albu care a apre- ciat la 30% sporurile obținute la trifoiul roșu prin stimulare cu ultrasunete să experimenteze în cîmp o asemenea realizare. Conf. Trifu și-a exprimat rezervele în ceea ce privește utilitatea urmăririi, în cercetarea modernă, a absorbției roșului neutru, sub influența procainei și a reușit să convingă pe dr. Dorina Cachita că folosirea în studiile sale (începute acum 10 ani) a acestui colorant se face în momentul de față doar datorită „inerției” și „comodității de lucru”. Au fost, de asemenea, controversate metodele de folosire a martorului în studiul foto- inducției, prezența celor două maxime în intensitatea fotosintezei, și s-a subliniat importanța unor lucrări ca cele ale dr. I. Dăbală care aduce date despre transmiterea enzimelor în hetero- zigot, dr. M. Știrban, I. Bosica și conf. dr. Fr. Naghy (Contribuții la anatomia epidermei la genul Carex). în toate aceste dezbateri, maniera de discuție clujeană s-a dovedit deosebit de plăcută, fertilă și folositoare. La secția de botanică au figurat în program 32 de lucrări. Ne-am întîlnit aici adesea cu descrierea florii din jud. Alba (conf. dr. .1. Hodișan și colab., Studii de vegetație pe Valea Morilor, prof. dr. doc. Șt. Csiiros și dr. M. Csiiros, Cercetări fitocenologice tn Valea Hăpriei și Bilac) dar de asemenea și cu flora jud, Hunedoara (dr. N. Boșcaiu, dr. L. Șt. Pâterfi, Aspecte de vegetație din Cheile Crivadiei), din Covasna, din Munții Retezat (E. Plămadă, Considerații fitocenologice asupra vegetației briologice din rezervația științifică a Parcului Naționat Retezat) sau din Maramureș (dr. I. Resmeriță, Taxoni noi sau rari pentru flora Maramureșului și Semnalări de mlaștini în Munții Maramureșului cu floră și vegetație semnificativă). Cu totul interesante ni s-au părut considerațiile taxonomice, ecologice, corologice și fitogenetice făcute de prof. E. Ghișa asupra genului Poa L. în flora României și, de aseme- nea, maniera în care ele au fost prezentate. Dealtfel, lucrările cu profil ecologic, cenologic și de cartare n-au fost rare la această sesiune în care botanica s-a arătat în plină modernizare. 3 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 361 Revăzînd lista comunicărilor prezentate, trebuie să remarcăm valoroasele prezențe ale dr. Vaczy, ale dr. I. Hodișan, prolificitatea dr. I. Resmeriță, mereu tînăr și neobosit cer- cetător al plantelor, și a multor alți botaniști deja cunoscuți, cum ar fi (deși vom nedrep- tăți pe mulți necitîndu-i) conf. O. Rațiu, conf. dr. I. Pop, dr. Coldea, Lucia Stoicovici, sau E. C. Vicol). Consemnînd aceste rînduri despre Sesiunea de la Cluj și recitîndu-le sîntem, într-un fel, mîhniți că nu ne este posibil să prindem în aceste cîteva pagini atmosfera de lucru și de com- petență cu care am fost înconjurați și pe care am simțit-o acolo. Rămîne, pentru a cunoaște această cetate de vîrf a biologiei românești care strălucește prin numele prof. Al. Borza, Emil Pop și E. Pora, dar — ceea ce este la fel de important — și prin școlile pe care aceștia le-au creat, necesitatea contactului direct și a competivității permanente și oneste. Al. lonescu RECENZII ȘT. PfîTERFI, N. SĂLĂGEANU, FIZIOLOGIA PLANTELOR, București, Edit. didactică și pedagogică, 1972, 720 p. Apariția acestei lucrări suplinește un gol de multă vreme resimțit în literatura noastră de specialitate și sintetizează clar, pe baza unei concepții unitare, toate rezultatele cercetări- lor cunoscute în domeniul fiziologiei plantelor. Fiziologia s-a dovedit a fi o știință imperios necesară biologiei teoretice și practice avînd multiple aplicații în producția vegetală. Printre altele, scopul fiziologiei plantelor este cunoașterea cît mai aprofundată a fenomenelor generale ale vieții și înțelegerea modului de acumulare, în corpul plantelor, a unor cantități de substanță cu valoare nutritivă, far- maceutică, industrială sau furajeră. Manualul prezent ușurează studiul fenomenelor ce se petrec în plante și clarifică cu- noștințele existențe în acest domeniu. Pe parcursul celor 17 capitole lucrarea însumează o bibliografie selectivă cuprinzînd peste 170 de titluri, cu o ilustrație extrem de bogată reprezentată de 72 de tabele și 576 de figuri, multe de concepție originală. O enumerare sumară a conținutului cărții poate pune la curent pe viitorul cititor cu marile probleme ale fiziologiei vegetale. Capitolul I, Introducere, cuprinde o prezentare gene- rală a fiziologiei și a metodelor de cercetare. Capitolul II, Elemente de biologie moleculară a celulei vegetale, scoate în evidență noțiunea de macromoleculă, rolul protidelor, acizi nu- cleici, lipidelor, glucidelor și enzimelor în metabolismul celular. Capitolul III, Funcțiile organi- ielor celulare, cuprinde rezultatele studiilor făcute cu ajutorul microscopului electronic, care au elucidat rolul organitelor în viața celulei. Capitolul IV, Regimul de apă al plantelor, evidențiază forțele care rețin apa în celulele plantelor și sol, cît și mecanismul absorbției apei de către plante, în funcție de procesul de transpirație, gutație, presiune radiculară etc. în Capitolul V, Nutriția minerală a plantelor, sînt prezentate, alături de conținutul în săruri minerale și de absorbția acestora, factorii care influențează nutriția minerală. Capitolul VI, Nutriția plantelor autotrofe, tratează fotosinteza și chemeosinteza în lumina celor mai moderne cercetări. Capitolul VII, Nutriția plantelor heterotrofe, tratează fenomenele complexe legate' de nutriția plantelor saprofite, parazite și mixotrofe (inclusiv cele carnivore). Capitolul VIII, Transformarea principalelor grupe de substanțe organice in corpul plantelor, elucidează răs- pîndirea și blosinteza glucidelor, lipidelor și proteinelor în corpul plantelor, mecanismele de mi- grare. Capitolul IX, Translocația substanțelor in corpul plantelor, este o continuare firească a părții anterioare, completată cu migrarea ionilor și a moleculelor substanțelor minerale și cu procesul de depozitare în diferitele țesuturi. Capitolul X, Respirația, redă amplu acest proces biologic de la schimbul de gaze al plantulelor pînă la totalitatea mecanismelor biofizice și biochimice ale sale; din descrierea aceasta nu lipsește nici mecanismul respirației anaerobe și nici diversele ST. SI CERC. BIOL., SERIA BOTANICĂ, T. 25, NR. 4. P. 363 - 367. BUCUREȘTI, 1973 364 RECENZH 2 3 RECENZII 365 condiții de mediu care influențează valoarea procesului de respirație. Capitolul XI, Fitocromul, aduce cunoștințe inedite despre un pigment cu mare rol în mișcarea și creșterea plantelor. Capitolul XII, Perioada de repaus a plantelor, redă cu precădere starea de repaus a mugurilor și a semințelor. în capitolul XIII, Germinația semințelor, sînt discutați factorii și metabolismul germinației. Capitolul XIV, Fiziologia creșterii plantelor, redă procesele fiziologice ale creșterii celulare, ale creșterii și dezvoltării plantelor. Capitolul XV, Ritmurile circadiene la plante, foarte interesant prin conținutul său, subliniază interacțiuni mai puțin cunoscute între plantă și mediu. Capitolul XVI, Dezvoltarea plantelor, este o sinteză a problemei, abordată prin inter- mediul geneticii moleculare, a antezei, prin vernalizare, fotoperiodism etc. în capitolul XVII, Fenomene de orientare și. de mișcare la plante, sînt prezentate mișcările plantelor fixate de sub- strat : tropismele, nastiile, nutațiile, tactismele etc. Cuprinzînd atîtea lucruri de valoare și punînd la dispoziția cercetătorilor, profesorilor, studenților și elevilor un bogat material informativ, manualul de Fiziologia plantelor scris de prof. Șt. P6terfi și N. Sălăgeanu este o contribuție adusă biologiei românești. Alexandrina loan în continuare se arată modul în care poate fi efectuată cromatografierea substanțelor organice supuse anterior electroforezei. Spre deosebire de aparatura pentru electroforeza în plan vertical, aparatura pentru electroforeza în plan orizontal este prevăzută cu un sistem de răcire. Ultima parte a cărții se oprește la descrierea aparaturii pentru cromatografia în gaz a substanțelor organice, arătînd și modul în care poate fi făcută analiza derivaților aminoacizilor prin intermediul cromatografiei în gaz. Această metodă a cromatografiei este importantă pentru analiza substanțelor organice în general; nefiind interesantă pentru analiza aminoacizilor. Cartea de față poate fi de un real folos atît medicinii, cît și biologiei, prin aceea că pune la dispoziție o serie de metode moderne de analiză a aminoacizilor, peptidelor și protei- nelor, ajutînd astfel la cercetarea diferitelor aspecte ale metabolismului uman, vegetal și animal. N. Pristavu DlîVIiNY, T., GERGELY, J., Analilische Methoden zur Untersuchung von Aminosăuren, Peptiden und Proteinen (Metode analitice pentru cercetarea aminoacizilor, peptidelor și proteinelor), Akademiai Kiado, Budapest, 1968, 348 p. în depursul ultimelor decenii, chimia proteinelor a cunoscut o intensă dezvoltare, facilitată de punerea la punct a unor metode noi de investigație, cum ar fi cea a croma- tografiei, a electroforezei și imunochimică. Metodica de cercetare din domeniul chimiei proteinelor, pe lîngă faptul că se folosește în cadrul cercetărilor cu caracter fundamental din chimie, poate fi folosită și în scopuri prac- tice, în cadrul laboratoarelor de analiză medicală. în medicină aceste metode se utilizează în mare parte în determinarea proteinelor sanguine. în ceea ce privește această metodă de determinare a aminoacizilor, proteinelor și pep- tidelor, autorii fac o descriere amănunțită a aparaturii, indică chimicalele necesare și explică modul în care funcționează aparatura respectivă în cadrul experimentărilor. în afară de medicina umană, aceste metode pot fi de o reală utilitate și în cadrul cercetărilor legate de metabolismul plantelor și al animalelor. Apoi este descrisă electroforeza pe hîrtie, pe gel de agar și cea pe membrană de „ce- luloză-acetat”. Electroforeza pe hîrtie poate avea loc atît în condițiile unei tensiuni scăzute a curentului electric, cît și la o tensiune ridicată a acestuia. La tensiune ridicată a curentului, electroforeza poate fi făcută în plan vertical sau în plan orizontal. în ceea ce privește analiza substanțelor proteice prin metoda electroforezei pe hîrtie, în plan vertical, autorii se opresc la aparatul tip „Labor”. Acest aparat este prevăzut cu un dispozitiv ce permite pulverizarea hîrtiei de filtru cu o soluție tampon — înainte de a începe electroforeza la o tensiune a curentului de 1 500 V și o intensitate de 100 mA. De remarcat faptul că această soluție tampon de pulverizare este identică cu soluția tampon aflată în cuvetele unde se află electrozii și sînt introduse pe o mică porțiune părțile de sus și de jos ale hîrtiei de filtru. MARTIN GIBBS, Structure and function of chloroplasts (Structura și funcția cloroplastelor), Springer Verlag, Berlin —Heidelberg—New York, 1971, 286 p. Cunoscutul profesor dr. M. Gibbs, de la Departamentul de biologie al Universității Brandeis din Waltham (Massachusetts, S.U.A.), a reunit cîteva nume prestigioase din domeniul fotosintezei pentru a edita o culegere de articole de sinteză intitulată Structura și funcția cloro- plasielor. Evenimentul a fost legat de aniversarea a 200 de ani de la descoperirea fotosin- tezei (1771) de către chimistul englez Joseph Priestley și rememorarea a mai bine de 100 de ani de cînd fiziologul german Julius Sachs a stabilit (1862) că fotosinteza la nivel celular este localizată în cloroplaste. Istoricul descoperirii fotosintezei și a importanței cloroplastului în acest proces, cu sublinierea principalelor etape ale cercetării, este concis descris de prof. dr. Robert Hill de la Universitatea din Cambridge (Anglia). Numele prof. Hill este dealtfel binecunoscut în lumea specialiștilor, fiind legat de izolarea cloroplastelor și de studierea reacției lor de lumină. Aceasta constă în eliminarea O2 fără consum de CO2 în prezența unui acceptor de electroni artificial. Reacția cloroplastelor izolate astăzi mai poartă numele și de „reacția Hill”. O sistematizare a recentelor progrese privind structura electronomicroscopică a cloroplas- telor și proplastidelor, precum și a altor tipuri de plastide, găsim în articolul prof. K. Mtihle- thaler de la Universitatea din Ziirich (Elveția), elev al renumitului citolog A. Frey-Wyssling. în articol se găsesc o mulțime de date despre structura electronomicroscopică a proplastidelor, amiloplastelor, proteinoplastelor, elaioplastelor, cromoplastelor și cloroplastelor. Cea mai mare parte.a problemelor dezbătute se referă însă la proplastide (etioplaste) și la cloroplaste. Sînt descrise diverse formațiuni structurale, evoluția morfologică și biochimică de la stadiul de pro- plastid la cloroplastul matur. Interesante sînt referirile cu privire la prezența acizilor nucleici și a ribozomilor atît în proplastide, cît și în cloroplaste. Existența lor aici demonstrează relativa independență genetică și biochimică a plastidelor față de citoplasmă. Ele, avînd acizi nucleici și ribozomi, pot să-și sintetizeze singure diferiții fermenți necesari metabolismului lor specific. Structura electronomicroscopică a cloroplastului este redată cu multe amănunte pînă la posi- bilele aranjări ale moleculelor în așa-numiții „centri de reacție”. 366 RECENZII 4 5 RECENZII 367 Mișcările cloroplastelor în interiorul celulei vegetale sub acțiunea luminii sînt detaliat descrise de F. Mayer de la Universitatea din Erlangen (R. F. Germania). Articolul scris de B. Walles de la Colegiul de silvicultură din Stockholm (Suedia) este dedicat geneticii cloroplastelor. El discută semnificația mutanților clorolastici și importanța lor pentru cercetările de genetică teoretică șl aplicată, de asemenea este tratat rolul ADN-ului din cloroplaste în legătură cu originea diverselor plastide în filogeneză. în strînsă relație cu datele prezentate de B. Walles se află cele cuprinse în articolul următor despre acizii nucleici și informația ereditară depozitată în cloroplaste. Prezentarea este scrisă de dr. Ch. L. F. Woodcock și dr. L. Bogorod de la Departamentul de biologie al Universității Harvard (S.U.A.). Acidul dezoxiribonucleic a fost detectat în interiorul cloroplastului prin reacția Feulgen și alte metode citochimice. La microscopul electronic ADN cloroplastelor apare în așa-numita arie fibrilară, fiind similar din punct de vedere morfologic cu ADN bacterial. Fibrele de ADN plastidal au diametrul de circa 0 — 25 Â. ADN-ul a fost extras prin mijloace chimice diri cloroplastele izo- late, iar proprietățile lui fizice au fost pe urmă temeinic studiate. în final autorii se ocupă de rolul funcțional al ADN-ului din cloroplaste în sintezele de enzime caracteristice acestui organit celular. Lipidele cloroplastului sînt amplu discutate de A. A. Benson de lâ Universitatea din La Jolla, California (S.U.A.). în cloroplaste, conform cercetărilor contemporane, se află fosfo- lipide, glicolipide alcătuite în special din galactoză și gliceride, sulfolipide și alte tipuri de gră- simi. Ele sînt importante prin faptul că participă în alcătuirea structurilor lamelare ale cloroplas- tului și constituie mediul potrivit pentru reținerea în structurile vii a clorofilei și a altor pig- menți asimilatori. Cunoscutul biochimist M. Avron de la Departamentul de biochimie a Institutului Weiz- mann din Rehovbth (Israel) se ocupă de biochimia fosforilării cu ajutorul luminii. EI prezintă pe scurt schema „Z” a curentului de electroni din cloroplast, generat de tranziția moleculelor de clorofilă din starea de excitație electronică în cea fundamentală. în cadrul acestei scheme se indică locurile unde probabil se desfășoară sinteza ATP-uIui pe seama energiei curentului de electroni. Fotofosforilarea este cuplată în fotosistemul II cu transferul de electroni de la citocromul b la citocromul f, iar în fotosistemul I, cu scurgerea electronilor de la compusul necunoscut X spre plastocianină. De asemenea sînt indicate secvențele curentului de elec- troni ce pot fi blocate de către diferiți inhibitori. Metabolismul glucidelor în cloroplaste face obiectul sintezei scrise de prof. M. Gibbs. Se discută amănunțit drumul CO2 în cloroplaste și fixarea lui în substanța organică, în urma cer- cetărilor de dată recentă s-a descoperit că bioxidul de carbon este fixat și atașat substanței organice prin cel puțin două căi metabolice. Autorul descrie mai întîi calea clasică, așa-numitul ciclu al lui Calvin, apoi dezbate așa-numita cale a acizilor dicarboxilici cu 4 atomi de carbon. Cea mai mare parte a articolului cuprinde referiri la reacțiile de întuneric din cloroplaste, la fer- menții care participă în aceste reacții și la cinetica lor. în fine, ultimul articol din culegere este scris de renumitul prof. T. W. Goodwin de la Universitatea din Liverpool (Anglia). El tratează succint toate biosintezcle specifice cloroplas- tului. începe cu biosinteza proteinelor favorizată de prezența ADN și ARN în cloroplaste și continuă apoi cu sinteza lipidelor. Partea cea mai mare a prezentării se referă însă Ia biosinteza pigmenților asimilatori, direcție de cercetare în care prof. T. W. Goodwin activează de cîteva decenii. Cartea se adresează în primul rînd celor interesați în studiul fotosintezei sub raport struc- tural, funcțional și biochimic. Toate articolele sînt de o înaltă ținută științifică. Ele redau cu prețioase amănunte ultimele rezultate obținute în diverse laboratoare din lume cu privire la o anumită temă, foarte restrînsă de altfel. Subiectele dezbătute sînt bogat ilustrate cu scheme, grafice, formule și fotografii electronomicroscopice. Fiecare articol este însoțit de o listă biblio- grafică selectivă în domeniul respectiv. La sfîrșitul cărții se află un util indice de subiecte folositor cititorului care dorește o informare rapidă despre un anumit subiect. V. Soran E. W. CASPARI (editor), Advances in Genetics (Progrese în genetică), voi. 15, Academic Press, New York and London, 1970, 418 p. Volumul 15 al prestigioasei (Advances in Genetics, editată de profesorul E. W Caspari (University of Rochester), cuprinde, așa cum ne-a obișnuit, lucrări de un înalt nivel științific. Gisela Mosig (Vanderbilt University) în Recombination in Bacteriophage T4, studiind frecvența medie a recombinărilor per unitate lungime de ADN, găsește diferențe mari între zonele cu locuși strîns linkați șizonele cu intervale mari între ei, recombinările părind a fi in- fluențate de secvențele de nucleotide specifice. în The Genetic. Basis of Natural Varialion in Drosophila melanogaster, Roger Milkman (University of lowa) stabilește sursele de variație fenotipică, căile prin care variația'genetică este exprimată în variație fenotipică, precum și modul în care variațiile fenotipice și genetice pot fi controlate în populațiile naturale de Drosophila. Cercetările asupra tumorilor capului la Drosophila au fost începute de Eldon J. Gardner (Utah State University) încă din anul 1946. în lucrarea Tumorous Head in Drosophila, prezen- tă în acest volum, autorul arată că întregul sistem al tumorilor capului este datorit prezenței genei semidominante tu-3 pe perechea a treia de cromozomi, anomaliile manifestîndu-se încă din stadiul larvar. în Identity and Nomenclature bf some Ptotein Polymorphisms of Chiclcen Eggs and Sera, C. M. Ann Baker (Australia) G. Croizier (Franța), A. Stratil (Cehoslovacia) și C. Manwell (Australia), studiind polimorfismul unor proteine din ouălele și plasma-puilor, stabilesc că acesta poate fi folosit în studiul relațiilor dintre diferite populații de pui și asociat cu unele caractere economice. Studiul Evei M. Eicher (University of Rochester) X-Autosome Translocaiions in the Moașe : Total Inactivătion versus Parțial Inactivation of the X Chromosome este dedicat ani- versării a 60 ani de viață ai profesorului Ernst Wolfgang Capsari. Lucrarea constituie o sinteză a realizărilor din acest domeniu, prezentînd concluziile referitoare la translocațiile X —A la șoareci. Volumul se încheie cu un amplu studiu despre The Genetics of Embryogenesis in Droso- phila datorit lui Theodore R. F. Wright (University of Virginia), în care pe lingă genetica em- briogenezei la Drosophila sînt incluse și exemplificări de la Bombyx, Anagasta mediterranea și Chironomus. Lucrarea conține un apendix unde sînt descrise variațiile genetice care afectează embriogeneza la Drosophila. Prezentate într-o grafică excepțională, însoțite de numeroase figuri și tabele, avînd in- dexuri de autori și subiecte, lucrările prezentului volum Advances in Genetics constituie valo- roase contribuții la dezvoltarea geneticii moleculare. Gabriel Corneanu ERATĂ Pagina: 333 Rindul: tabelul nr. 1 coloana I rd. 2 în loc de: Se va citi: Chrysophyta Bacillariophyta rd. 3 Pyrrophyta Euglenophyta ST. CERC. BIOLOGIE, Seria BOTANICĂ, tomul 25, nr. 4, 1073 Revista „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică” publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, micro- biologie-fitopatologie. Sumarele revistelor sînt completate cu alte rubrici, ca: 1. — Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfătuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și cei străini etc. 2. — Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagini separate. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței nr. 296, București. La revue „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică” paraît 6 fois par an. Tonte commande ă l'ătranger sera adressee ă ROMPRESFILATE- LIA, Boîte poștale 2001-telex 011631, Bucarest, Roumanie, ou ă ses reprăsentants â l’ătranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur.