COMITETUL DE REDACȚIE
Studii și cercetări ie
Redactor responsabil:
Academician em. POP
Redactor responsabil adjunct:
Academician . N. SĂLĂGEANU
SERIA BOTANICA
Membri:
Academician șt. PETERFI;
I.	POPESCU-ZELEȚIN, membru corespondent al Academiei
Republicii Socialiste România; prof. dr. X. T. TARNAV-
SCHI; prof. TR. I. ȘTEFUREAG; dr. VERA BONTEA;
dr. ALEXANDRU IONESGU; GEORGETA FABIAN -
secretar de redacție
Pag.
Prețul unui abonament este de 90 de Iei.
în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale,
factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții.
Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la întreprinderea
ROMPRESFILATEL1A, Căsuța poștală 2001, telex 011631, Bucu-
rești, România sau la reprezentanții săi din străinătate.
VERA BONTEA și AL. MANOLIU, Contribuții la cunoașterea
micromicetelor din Masivul Ceahlău (Nota IV).......... 181
C. MALOȘ, Cercetări asupra fitocenozelor cu liliac (Syringa vulgaris
L.) din Oltenia......................................  189
LEONTIN ȘT. pETERFI, Contribuții la cunoașterea algelor (excl.
Bacillariophyceae) din apele stagnante de la Porțile de Fier .	199
I. RESMERIȚĂ, E. C. VICOL, N. BOȘCAIU, GH. COLDEA și
F. TÂUBER, Cartarea vegetației din sectorul valea Eșelnița —
Trei Cule (defileul Dunării).........................  213
VALERIU ZANOSCHI, Asociația Dryadetum oclopetalae Cstiros et
all. 1956 în Masivul Ceahlău................................ 221
A. MĂRKI, CONSTANȚA OCHEȘANU și MARÎA BIANU-MOREA,
Efectul dozelor de raze X asupra creșterii plantulelor de grîu
Triticum aesiivuin L. ssp. vulgare (I) .............. 22 7
I. LAZĂR și ANCA GRIGORIU, Contribuții la studiul speciilor de
Pseudomonas patogene pe sîmburoase în România ....	237
C. vACZY, Tipizarea nomenclaturală în botanică ............. 243
VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ........................................... 255
RECENZII.................................................... 257
Manuscrisele, cărțile și revistele pentru
schimb, precum și orice corespondență
se vor trimite pe adresa Comitetului de
redacție al revistei „Studii și cercetări
de biologie — Seria botanică”.
APARE DE 6 OBI PE AN
ADRESA REDACȚIEI
SPLAIUL INDEPENDENTEI NB. 296
BUCUREȘTI
ST. Șl CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 179-258 BUCUREȘTI 1972
CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR
DIN MASIVUL CEAHLĂU (NOTA IV)*
DE
VERA BONTEA și AL. MANOLIU
382.28:581.9(498) .
This paper is a new contribution to the study of the Microinycetes of the Ceahlău
Massif, describing 101 species of Microinycetes parasitic or saprophytic on 124 hosts.
Amongthese, 14 species are recorded for the firsttime in Romania, e..g. -.Leucostoma
niveum, Sphaerella pleridis, Leptosphaeria typhae, Pseudomassaria sepincolaefor-
mis, Cytospora dendritica, Phoma nitidula, Coniothyrium eurdtioides, Diplodina
atriplicis, Diplodia amphisphaerioides, Microdiplodia secalis, Cylindrosporium
urticae, Hormiscium vermiculare, Alternaria chenopodii and A. consortiale. The
occurrence of the genus Pseudomassaria in Romania and the presence of 29
fungus species on 47 new host plants is recorded.
în continuarea cercetărilor noastre asupra micromicetelor din Masivul
Ceahlău prezentăm o nouă contribuție în care indicăm un număr de 101
specii de micromicete parazite sau saprofite, pe 124 de plante-gazdă. Dintre
acestea, un număr de 14 specii sînt noi pentru țara noastră, și anume :
Leucostoma niveum (Pers, ex Fr.) v. Hohn, Sphaerella pteridis (Desm.) de
Not., Leptosphaeria typhae (Awd.) Karst., Pseudomassaria sepincolae-
formis (de Not.) v. Arx, Cytospora dendritica Beri, et Vogi., Phoma niti-
dula Sacc., Coniothyrium eurotioides Sacc., Diplodina atriplicis Vestergr.,
Diplodia amphisphaerioides Pass., Microdiplodia secalis Speg. et Roum.,
Cylindrosporium urticae Dearn., Hormiscium ■ vermiculare (Cda) Sacc.,
Alternaria chenopodii Raabe, A. consortiale (Thum.) Hughes. Un gen,
Pseudomassaria, este citat pentru prima dată la noi. De asemenea se
semnalează 29 de specii de ciuperci pe 47 de plante-gazdă noi pentru
țară.
1.	Plasmopara peucedani Nannf., pe frunze de Peucedanum oreo-
selinum (L.) Mnch., Durău, 11. VII. 1969.
2.	Erysiphe cichoracearum DC. ex Mdrat, pe frunze de Solidago vir-
gaurea L., cabana „7 Noiembrie”, 6.VII.1967.
3.	E. com.rn.unis (Wallr.) Link, conidii și cleistotecii pe frunze de
Lythrum salicaria L., Durău, 24.IX.1970.
* Mulțumim prof. Eugenia Alistar pentru ajutorul dat în munca de teren.
ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NE. 3 P. 181-188 BUCUREȘTI 1972
182	'' VERA BONTEA și AL. MANOLIU	2
4.	Phyllactinia guttata (Wallr. ex Fr.) L6v., miceliu și cleistotecii
pe frunze de Corilus avellana L., Durau, 23.IX.1970.
5.	Diatrype disciformis (Hoffm. ex Fr.) pe ramuri de Fagus sileatica
L., Durau, 4. VII.1969.
6.	Leucostom,a niveum (Pers, ex Fr.) v., Hohn., în Dennis (British
Ascomycetes, London, 1968). Stromele mici, dezvoltate sub scoarță pe
care o ridică sub forma unor pustule care la maturitate crapă și periteciile
devin libere, avînd un ostiol mic sub forma unui punct negru. Ascele cla-
vate au 45—60 x 7 — 10 p.. Sporii, de 14 — 20 x 2—3,5 p., sînt cilindrici,
unicelulari, rotunjiți la capete, curbați, hialini.
Habitat: pe ramuri de Salix alba L., Durau, 30.VIJI.1969. Specie
nouă pentru țară.
7.	Valsa decortieans Fr., pe ramuri de Fagus silvatica L., Izvorul
Muntelui, 6. VII. 1968. ,
8.	V. friesii (Duby) Fuck., pe ramuri de Abies alba Mill., Durau,
14.VII.1968.
9.	Coleroa rhododendri (Tengw.) O. Săvul. et Eug. Eliade, pe frunze
de Vaccinium myrtillus L., Ocolașul Mare, 2.IX.1969. Peritecii în dia-
metru de 90,— 175 p; asce de 60 — 75 x 8—10 p; ascospori de 10 — 14 x
3—5 p; gazdă nouă.
10.	Didymella aplanata (Niessl) Sacc., pe ramuri de Rubus idaeus
L., Durău, 6.VII.1969.
11.	D. effusa (Niessl) Sacc., pe tulpini de Sambucus ebulus L. Izvorul
Muntelui, 6.VII.1968.
12.	Sphaerella depazeaeformis (Auersw.) Ces. et de Not., pe frunze
de Oxalis acetosella L., Izvorul Muntelui, 6.VII. 1968.
13.	S. pteridis (Desm.) de Not., în Winter (Kr. FI. Dtsch. II, Leipzig,
1887,). Peritecii de 90 — 105 p, acoperite de epidermă, sferice, negre. Ascele
de 45 — 55 x 10 — 12 p, oblongi, scurt stipitate, unite prin baza lor.
Sporii, în număr de 8, puțin curbați, de 25—27 x 3 — 4 a, cu o septă,
hialini.
Habitat.: pe frunze și tulpini moarte de Pteridium quilinum (L.)
Kuhn,, Durău, 2.VII.1969. Specie nouă pentru țară.
14.	Calospora innesii (Currey) Sacc., pe ramuri de Acer pseudopla-
tanus L., Durău, 30. VIII. 1969.
15.	Massarina eburnea '(Țul.) Sacc., pe ramuri de Fagus silvatica
L., cabana „7 noiembrie”, 7.VII.1967.
16.	Pringsheimia sepineola (Fr.) v. Hohn. sec. Munk, pe ramuri de
Roșa canina L., Durău, 30, VIII. 1968.
17.	Clypeosphaeria mamillana (Fr.) Lamb. (sin. C. notarisii Fuck.),
pe ramuri de Sorbus aucuparia L., cabana ,*7 Noiembrie”, 7.VII.1967, Asce
de 100 — 115 x 7 — 9 p; ascospori de 16 — 20 x 5 — 6 p, cilindrici, cu
3 septe, foarte puțini cu 2 septe, cu cîte o picătură de ulei în fiecare celulă.
A. Munk (10) arată că septele sînt invizibile numai în anumite .stadii
de dezvoltare ale sporilor, așa încît ei ar fi numai aparent formați din 4
celule. în materialul nostru, septele sînt evidente; gazdă nouă.
18.	Leptosphaeria arundinaeea (Sow.) Sacc., pe frunze și tulpini de
Festuca rubra L., Ocolașul Mic, 2. IX. 1969, gazdă nouă.
19.	L. eylindrospora Auersw. et Niessl, pe tulpini moarte de Chamae-
nerion angustifolium Scop., Durău, 11.VI.1968.
3	CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR DIN MASIVUL CEAHLĂU (IV)	183
20.	L. juneiila (Auersw.) Sacc., pe tulpini moarte de Juncus articu-
Zatus L., Durău, 31 .VIII.1969, gazdă nouă. '
21.	L. typhae (Awd.) Karst., în Munk (Dahish Pyrenomycetcn,
Copenhagen, 1957). Peritecii de 100—120 p, risipite, sferice, scufundate în
țesut. Ascele oblong cilindrice, curbate, de 35 — 60 X 8—13 p; ascosporii
1—3 seriați, de 9,5 — 16 x 2,5—4,5 p, cu 4 septe,,puțin curbați, cil celu-
lele de lâ mijloc mai groase, slab strangulați în dreptul septelor, galbene
deschis.
Habitat: pe frunze uscate de Typlia shuttlerworthii Koch et, Sonder,
Durăn, 4. VII. 1968. Specie nouă pentru țară.
22.	L. typharum (Desm.) Karst., pe frunze de Typlia sliuttlewortliii
‘ Koch et Sonder, Durău, 4.VII.1968. Sporii de 24—30 x 7—12 p; gazdă
nouă.
23.	Paraphaeosphaeria miehotii (West.) Shoemaker et Erikss.,
pe frunze și tulpini moarte de Typlia sliuttlewortliii Koch et Sonder, Durău)
30.VIII. 1969. Asce de 50— 55 x 10 — 14 p; ascospori de 15—17 x 3,5 —
4,5 p (fig. 1); gazdă nouă.
24.	Massaria irregularis (DC.) Weese, pe ramuri de Robinia pseuda-
cacia L., Durău., 30.VIII.1969.
25.	Pseudomassaria sepincolaeformis (de Not.) v. Arx, în Dennis
(Brit. Ascom., London, 1968). Peritecii subepidermice, de 230 — 325 p,
cu peretele de 30 — 40 p grosime. Ascele clavate, de 53 — 75 X . 15 — 21 p,
paralele sau convergente, parafize bine dezvoltate ; ascosporii 1—2 seriați,
de 15 — 20 x 6 — 10 p, ovoidali, bicelulari, hialini sau gălbui, cu o septă
aproape de capătul inferior al sporului (fig. 2).	'
Habitat: pe ramuri moarte de Roșa canina L., Durău, 30.VIII.1969.
Specie nouă pentru țară.
26.	Pleospora elynae (Rabenh.) Ces. et de Not., pe frunze moarte de
Veratrum album L., cabana „7 Noiembrie”, 6.VII.1967, gazdă nouă.
27.	P. herbarum, (Pers.) Rabenh., pe ramuri de Robinia pseudacaciâ
L., Durău, 30.VIII.1969, gazdă nouă; pe ramuri de Saxifraga aizoon Jacq.,
Ocolașul Mațe, 4.IX.1969, gazdă nouă-, pe ramuri de Sorbus aucuparia L.,
cabana „7 Noiembrie”, 7.VII.1967, gazdă nouă!.
28.	P. media Niessl, pe tulpini moarte de Centaurea austriaca Willd.,
Durău, 4. VII.1968, gazdă nouă.
29.	P. vulgaris Niessl var. disticha Niessl, pe tulpini moarte de Sene-
cio fucăsii Gmel., Durău, 27.VIII.1969, gazdă nouă.
30.	Ophiobolus cesatianus (Mont.) Sacc., pe tulpini de Echium vulgare
L., Durău, 4.VII.1968.
31.	O. erythrosporus (Riess) Wint., pe tulpini moarte de Urtica dioica
E., cabana „7 Noiembrie”, 7.VII.1967.
32.	Epichloe typhina (Pers.) Tul., pe frunze și tulpini de Holcus
lanatus L., Durău, 30. VIII.1969.
33.	Clithris quereina (Pers.) Fr., pe ramuri de Quercus robur L., Durău,
30. VIII.1969.
34.	Pseudopeziza repanda (Fr.) Karst., pe frunze de Galium vernum
L., cabana „7 Noiembrie”, l.IX.,1969.
184	VERA BONTEA și AL. MANOLIU	4
35.	Melampsora helioseopiae (Pers.) Cast., pe frunze de Ruphorbia
helioscopia L., Durau, 23.IX.1970.
36.	M. ribesii-purpureae Kleb., pe frunze de Salix purpurea L., Durau,
23.IX.1970.
37.	Pueeinia agropyrina Erikss., pe frunze de Agropyron repens (L.)
P. Beauv., Durau, 24.IX.1970.
38.	P. annularis (Str.) Schlecht, pe frunze de Teucrium chamaedrys
L., Durau, 11.VII.1969.
39.	P. graminis Pers., pe frunze de Agropyron repens (L. ) P. Beauv.,
Durau, 24.IX.1970.
40.	Aposphaeria artemisiae (Cda) Sacc., pe tulpini de AHemisia absin-
thium L., Izvorul Muntelui, 6.VII.1968.
41.	Cytospora aurora Mont, et Fr., pe ramuri de Salix alba L.,
Durau, 30.VIII.1969, gazdă nouă.
42.	C. betulina Ehrenb., pe ramuri de Betula pendula Both., Durau,
4.VII.1968.
43.	C. dendritiea Beri, et Vogi. (Funghi Ancon, p. 4; Sacc. Syll., X,
p. 244). Spori sub formă de cîrnăciori, scurți, hialini, de 3—4x0,5 p.
Habitat: pe tulpini de Rubus idaeus L., Durau, 4.VII.lt'68. Specie
nouă pentru țară.
44.	C. microspora (Cda) Babenh., pe ramuri de Quercus robur L.,
Durau, 30. VIII. 1969. Spori de 5 — 8x1 —1,5 p; gazdă nouă.
45.	C. salieis (Cda) Babenh., pe ramuri de Salix alba L., Izvorul
Muntelui, 6.VII.1968; Durău, 30.VII.1969.
46.	Dothiorella strobilina (Lib.) Sacc., pe ramuri de Picea excelsa
(Lam.) Lk., Durău, 4.VII.1968.
47.	Phoma nitidula Sacc. (Mich., II, p. 96; Syll., III, 128). Picnidii
numeroase, turtite, pînă la 350 p diametru și cu peretele gros. Sporii cilin-
drici (după diagnoză, pot fi uneori și fusiformi), hialini, de 9 — 12 X 2-
2,5 p.
Habitat: pe tulpini de Scrophularia nodosa L., Durău, 11.VI.1968.
Specie nouă pentru țară.
48.	Ph. pseudacaciae Sacc., pe ramuri de Robinia pseudacacia L.
Durău, 11.VI.1968.
49.	Ph. samararum Desm., pe disamare de Acer pseudoplatanus
L., Durău, 30.VIII.1969. Picnidii în diametru de 100—175 p; sporii de
5—9x2—3 p; gazdă nouă.
50.	Ph. surculi (Fr.) Cooke, pe tulpini de Sambucus ebulus L., Izvorul
Muntelui, >6.VII.1968. Picnidii de 100—105 p; sporii de 4—7x2—2,5 p;
gazdă nouă.
51.	Ph. urticae Schultz. et Sacc., pe tulpini moarte de Urtica dioica
L., cabana „7 Noiembrie”, 7 .VII.1967.
52.	Phomopsis aretii (Lasch) Trav., pe tulpini de Arctium lappa L.,
Izvorul Muntelui, 6.VII.1968, gazdă nouă.
53.	Phyllosticta baldensis Mass., pe frunze de Aconitum anthora L.,
Izvorul Muntelui, 6.VII.1968. Picnidii în diametru de 100—105 p; sporii
de 4 — 5x1 p; gazdă nouă.
54.	Ph. gentianellae Mass., pe frunze de Gentiana asclepiadea L.,
Ocolașul Mare, 24.IX.1970.
5	CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR DIN MASIVUL CEAHLĂU (IV)	185
55.	Ph. melanoplaca Thiim., pe frunze de Veratrum album L., cabana
„7 Noiembrie”, 6.VII.1967.
56.	Ph. trifolii Bich., pe frunze de Trifolium strepens Cr., Durău,
23.IX.1970. Sporii de 2—3x1—1,5 p; gazdă nouă.
57.	Conîothyrium eurotioides Sacc. (Mich., II, p. 105; Syll., III,
p. 312). Sporii sferici sau ovali, foarte rar aproape cilindrici, unicelulari,
de 4—10 x 2—5 p, cu 1—2 picături uleioase.	.
Habitat: pe frunze de Salix caprea L., Durău, 30, VIII.1969. Specie
nouă pentru țară.
58.	Sphaeropsis demersa (Bon.) Sacc., pe ramuri de Sorbus aucuparia
L., cabana „7 Noiembrie”, 7.VII.1967.
- 59. Macrophoma excelsa (Karst.) Beri, et Vogi., pe frunze de Abies
alba Mill., Durău, 23.IX.1970.
60.	Ascochyta philadelphi Sacc. et Speg., pe frunze de Philadelphus
coronarius L., Durău, 11.VII.1969.
61.	Diplodina atriplieis Vestergr. (Bidr. till kănnedomen om Gotlands
Svampflora, p. 19; Sacc. et Syd., Syll., XIV, p. 952). Picnidii sferice,
negre, în diametru de 80—95 p. Sporii de 18—22 x3—6 p, cilindrici, rotun-
jiți la capete, cu o septă la mijloc, strangulați ușor în dreptul septei, hialini
sau slab gălbui.
Habitat: pe frunze de Atriplex hortensie L., Durău, 4.VII.1968.Specie
nouă pentru țară.
62.	Diplodia amphisphaerioides Pass. (Diagn. di F. N. Nota V, in
Atti B. Acad, dei Lincei (Borna); Bediconti, 1891, VII, 2, p. 49; Sacc.,
Syll., X, p. 285). Picnidii sferice, brun-negricioase, în diametru de 300—
400 p, scufundate în substrat, izolate sau perechi, cu pereți scleroțiali.
Sporii cilindrici, de 13—21x5—8,5 p, rotunjiți la capete, strangulați sau
nu în dreptul septei, galben-brunii.
Habitat: pe ramuri de Quercus robur L., Durău, 30. VIII, 1969.
Specie nouă pentru țară.
63:	Microdiplodia secalis Speg. et Boum., în Allesch. (Babenh.,
Kr. FI. Dtsch., II, 95, 1903). Picnidii scufundate, brune, în diametru de
98—140 p. Sporii bicelulari sau unicelulari cînd sînt tineri, ascuțiți puțin
la capete, brunii, de 9—12x5—6 p.
Habitat: pe frunze și tulpini moarte de Festuca rubra L., Ocolașul
Mic, 25.IX.1969. Specie nouă pentru țară.
64.	Camarosporium pseudacaciae Brun., pe ramuri de Robinia pseu-
dacacia L., Durăii, 31.VIII.1969.
65.	Rhabdospora intybi (Pass.) Allesch., pe tulpini de Cichorium
intybus L., Izvorul Muntelui, 6. VII. 1968.
66.	Septoria cerasti Bob., pe frunze de Cerastium glomeratum Thuill.,
Ocolașul Mic, 2.IX.1969. Picnidii în diametru de 50—80 p; sporii de
42—61x1—2 p; gazdă nouă.
67.	S. galeopsidis West., pe frunze de Galeopsis ladanum L., Izvorul
Muntelui, 6.IX.1968, gazdă nouă.
68.	S. salicieola (Fr.) Sacc., pe frunze de Salix aurita L., Durău,
30.VIII.1969. Picnidii în diametru de 84 — 130 p; sporii de 32 — 64 X
1,5—2,5 p; gazdă nouă.
69.	S. seneeionis West, pe frunze de Senecio nemorensis L., Izvorul
Muntelui, 5.IX.1969.
186	VERA BONTEA și AL.' MANOLIU	6
70.	S. trifolii Cav., pe frunze de Trifolium strepens Cr., Durău, 23.IX.
1970. Picnidii în diametru de 70—110 [i; sporii de 17—24x1—1,5 p.;
gazdă nouă,
71.	S. tritiei Desm., pe frunze de Agropyron repens (L.) P. Beauv.,
Durău, 24.IX.1970.	'
72.	Phlyctaena lappae Sacc., pe tulpini de Arctium lappă L., Izvorul
Muntelui, 6.VII.1968.
73.	' Myxosporiiim rosae Fuck., pe ramuri de Roșa canina L., Durău,
30.VIII.1969.
74.	Vermicularia eryngii (Cda) Duet., pe tulpini de Eryngium cam-
pestre L., Durău, 30.VIII.1969.
75.	Coryneum kunzei Cda, pe ramuri de Quercus Tobur L., Durău,
30. VIII 1969 (fig. 3).
76.	C. mierbstictiim B. et Br., pe ramuri de Roșa canina L., Durău,
30.VIII.1969 (fig. 4).	.
77.	Cylindrosporium padi Karst., pe frunze de Gerasus avium (L.)
Mnch., Durău, 23.IX.1970.
78.	C. urticae Dearn. (Mykologia, XVI, 173,1924). Acervuli discoidali,
subepidermali; sporii de 35—40 x 1,5—3 p,, curbați, ascuțiți la ambele capete
cu 1—3 septe, în stadiul tînăr neseptați, incolori sau galbeni deschis, ,
Habitat: pe frunze de Urtica dioica L., cabana „7 Noiembrie”,
1.IX.1969. Specie nouă pentru țara.
79.	Libertella fusea Bonord., pe ramuri de Fagus silvatica L., cabana
„7 Noiembrie”, 7.VII.1961.
80.	Ovularia symphyti-cordati Săvul. et Sandu, pe frunze.de Sym-
phytum cordatum W. et K., Izvorul Muntelui, 4.IX.1969.
81.	Ramularia anthrisci v. Hbhn., pe frunze de Anthriscus silvestris
(L.) Hoffm., Durău. 3.VII.1968.
82.	R. arvensis Sacc., pe frunze de Potentilla aurea Torn., Durău,
24.IX.1970.
83.	R. hieraeii Jaap, pe frunze de Hieracium transilvanicum Heuff.,
cabana „7 Noiembrie”, 6.VII.1968.
84.	Cereosporella macularis (Schrot.) Magn., pe frunze de Chenopo-
dium bonusPenricus L., Durău, 5.VII.1968.
85.	Hormiscium vermiculare (Cda) Sacc. în Lindau (Babenh., Kr.;
FI. Dtsch., VIII, 602, 1907). Sporii bicelulari, de 10—16 x7—9 p, uniți
în lanțuri lungi de cîte 18—24, galben-brunii.	,
/ Habitat: pe ramuri de Roșa canina L., Durău, 30.VIII.1969. Specie
nouă pentru țară. '
86.	Cladosporium, herbarum (Pers.) Lk., pe frunze uscate de Agropyron
repens (L.) P. Beauv., Durău-, 24.IX.1970 ; pe tulpini de Cichorium intybus
L., Izvorul Muntelui, 6.VII.1968, gazdă nouă; pe frunze și tulpini uscate de
Colchicum autumnale L., Durău, 3.VIII.1969, gazdă nouă; pe tulpini de
Echium vulgare L., Durău, 4.VII.1968, gazdă nouă-, pe frunze și tulpini de
Gentiana asclepiadea L., Durău, 24.IX.1970, Ocolașul Mare, 27.IX.1970,
gazdă nouă; pe frunze de Philadelphus coronarius L., Durău, 11.VII.1969,
gazdă nouă; pe frunze de Potentilla aurea L., Durău, 30.VIII.1969, gazdă
nouă-, pe frunze de Robinia pseudacacia L., Durău, 24.IX.1970, gazdă
nouă-, pe frunze și tulpini de Saxifraga aizoon Jacq., Ocolașul Mare, 4.IX.
1969, gazdă nouă -, pe tulpini de Sonchus oleraceus (L.) Gou., Durău, 23.IX.
Fig. 1. Paraphaeosphaeria michotii (West.) Shoemaker
et Erickss.
Fig. 2. — Pseudomassaria sepincolaeformis
(de Not.) v. Arx.
1286 — St. Bot. (după pag. 186)
I?;g. 3 — Coryneum kunzci Cda.
Fig. 4. — Coryneum microsliclum B. el Br.
7	CUNOAȘTEREA MICROMICETELOR DIN MASIVUL CEAHLĂU (IV)	187
1970, gazdă nouă', pe frunze de Ulmus montana Stokes, Durău, 30.VIII.
1969, gazdă nouă; pe frunze de Veratrum album L., cabana „7 Noiembrie”,
6.VII.1967.
87.	C. herbarum (Pers.) Lk. var. faseieulare Cda, pe frunze și tulpini
de Equisetum arvense L., Durău, 30. VIII.1969.
88.	Spiloeoea pomi Fr. (sin. Fusicladium dendriticim (VVuAx
pe frunze de Malus silvestris (L.) Mill., Durău, 23.IX.1970.
89.	Fusicladium pirinum. (Lib.) Fuck., pe frunze de Pirus piraster
(L.) Medik., Durău, 23.IX.1970.
90.	F. saliciperdum (AII. et Tub.) Lind., pe frunze de Salix purpurea
L., Durău, 23.IX.1970.
91.	Cercosporidium depressum (Berk. et Broome) Deighton, pe frunze
de Angelica silvestris L., Durău, 3.VII.1968.
92.	Alternaria chenopodii Eaabe, în Joly (Le genre Alternaria, Paris,
1964). Conidii de 45—99x10—15 g, cu 3—5 septe transversale și cu 1—2
septe longitudinale , galben-brunii.
Habitat: pe frunze de Chenopodium bonus-henricus L., Durău,
5.VII.1968. Specie nouă pentru țară.
93.	A. eonsortiale (Thiim.) Hughes, în Joly (Le> genre Alternaria,
Paris, 1964). Conidiofori bruni, geniculați. Conidii de 35 — 75x12—21 p..,
sferice sau eliptice, adesea izolate sau în mănunchi (buchet) terminal.
Habitat: pe frunze de Urtica dioica L., cabana „7 Noiembrie”, l.IX.
1969. Specie nouă pentru țară.
94.	Alternaria tenuis auct., pe frunze și tulpini uscate de Agropyron
repens (L.) P. Beauv., Durău, 24.IX.1970., gardă nouă; pe tulpini de Gicho-
rium intybus L., Izvorul Muntelui, 6.VII.1968, gazdă nouă .
95.	A. tenuissima (Fr.) Wilt., pe frunze de Aconitum apdhora L.,
Izvorul Muntelui, 6.VII.1968, gazdă nouă; pe frunze de Centaurea austriaca
Willd., Durău, 4.VII.1968, gazdă nouă.
96.	Coniotheeium betulinum Cda, pe scoarță de Betula pendula Roth.,
Durău, 4.VII.1968.
97.	C. complanatum, Sacc., pe ramuri de Salix triandra L., Durău,
4.VII.1968, gazdă nouă.
98.	Fumago vagansPers., pe scoarță de Betulapendula~RoAi., Durău,
4.VII.1968, gazdă nouă', pe frunze și tulpini de Gentiana asclepiadea L.,
Ocolașul Mare, 27.IX.1970, gazdă nouă; pe ramuri de Pinus montana Mill.
ssp. mughus (Scop.) Willk.', Ocolașul Mic, 1. IX.1969, gazdă nouă ; pe ramuri
de Salix caprea L., Durău., 5.VII.1967.
99.	Tubercularia vulgaris Tode, pe ramuri de Cornus sanguinea L.,
Durău, 5.VII.1967, gazdă nouă-, pe ramuri de Fagus silvatica L., Durău;
pe ramuri de Bobinia pseudacacia L., Durău, 30.VIII.1969 ; pe ramuri de
Salix alba L., Durău, 4.VII.1968, gazdă nouă.
100.	Epicoccum nigrum Lk., pe frunze și tulpini de Agropyron repens
(L.) P. Beauv., Durău, 24.IX.1970, gazdă nouă-, pe frunze și tulpini de
Gentiana asclepiadea L., Ocolașul Mare., 27.IX.1970, gazdă nouă ;pe frunze
de Veratrum album L., cabana „7 Noiembrie”, 6.VII.1967, gazdă nouă.
101.	E. purpurascens Ehrb., pe frunze și ramuri de Ulmus montana
Stokes, Durău, 23.IX.1970, gazdă nouă.
Materialul se află în herbarul Filialei Academiei Republicii Socialiste România din Iași.
188
VERA BONTEA și AL. MANOLIU
8
BIBLIOGRAFIE
1.	Blumer S., Echle Mehltaupilze (Erysiphaceae), Jena, 1967.
2.	Bontea Vera, Ciuperci parazite și saprofile din R.P.R., București, 1953.
3.	Bontea Vera și Manoliu Al., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1971, 23, 3.
4.	— St. și cerc, biol.. Seria botanică, 1971, 23, 4.
5.	Gonstantinescu O., Studiul monografic al speciilor de Cercospora din flora Republicii Socia-
liste România, Teza de doctorat, București, 1969.
6.	Dennis R. W. G., Brilish Ascomycetes, Londra, 1968.
7.	Joly P., Le genre Alternaria, Paris, 1964.
8.	Manoliu Al., Ocrotirea naturii, 1970,. 14, 1.
9.	Muller E. u. Arx J. A von, Die Gatlungen der Didymosporen Pyrenomyceten, Berna, 1962,
II, 2.
10.	Munk A., Danisli Pyrenomyceten, Copenhaga, 1957.
11.	Sandu-Ville G„ Ciupercile Erysiphaceae din România, București, 1967.
12.	— Ciuperci Pyrenomycetes-Sphaeriales din România, București, 1971.
13.	Săvulescu Tr., Monografia uredinalelor din R.P.R., București, 1953, II.
14.	Săvulescu Tr. et Săvulescu Olga, Acta Bot. Horti Buc,. 1964, 1 — 165.
15.	Vasilevski N. I. i Karakulin B. P. Parazitniie nesoverșcnnîie gribî, Moscova, 1950.
16.	Wehmeyer Lbwis, A ivorld monograph of the genus Pleospora and ils segregales, The Univ.
of Michigan Press, 1961.
17.	Zanoschi V., St. și cerc. geol. -geogr. biol. — muz., Piatra Neamț, 1970, I, 255 — 291.
Institutul pentru protecția plantelor
și
Institutul agronomic „Ion lonescu de la Brad” Iași.
Primit la redacție la 1 ianuarie 1972.
CERCETĂRI ASUPRA FITOCENOZELOR CU LILIAC
(SYRINGA VULGARIS L.) DIN OLTENIA
DE
C. MALOȘ
581. 524: 582. 931 (498)
In dieser Arbeit stellt der Verfasser die Ergebnisse, vor, derinfolge der auf Phyto-
zenosen mit Flieder, in Oltenien unternommenen Forschungen, erhalten wurden.
Die Assoziation Fraxinetum orni — Corylelosum colurnae Borza 1958 und cine
nene Assoziation (Syringo—Genistetum radiatae nova ass.) werden beschrieben.
Primele însemnări cu privire ia vegetația terenurilor stîncoase aco-
perite cu arbuști submediteraneeni le avem delaL. Adamovic (1),
care folosește pentru această formațiune noțiunea de „Siblyak” (=tufăriș).
Ulterior, acest termen este acceptat de către E. R u b e 1 (25), C. C. G e o r -
g e s c u (11), V. V. Alehin (2) și alții. Este de menționat faptul că toți
au înțeles prin șibliac tufărișuri cu Quercus pubescens, Carpinus orientalis,
Syringa vulgaris, Cotinus coggygria, precum și alte plante cu port scund,
de nuanță sudică.
Alexandru Borza, pentru prima dată, descrie un fragment
de vegetație cu liliac și scumpie (as. Syringa vulgaris — Cotinus Borza 1931,
n.n.), pe care îl încadrează în formațiunea „machia”, folosind această
denumire în sens larg (3.)
Începînd din anul 1931, apar tot mai multe lucrări în care se descriu
asociații cu liliac din Balcani și Carpații Meridionali. Dintre autorii care ait
ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 189-198 BUCUREȘTI 1972
190
C. MALOȘ
2
obținut rezultate mai deosebite amintim pe K. Domin (10), C. C.
Georgescu (11), E. Knapp (17), I. Eudski (24), O. Gre-
benscikov (13), B. Jovanovid (15), (16), A 1. Borza (4),
P. Jakucs (14), N. D i k 1 i c (9) și I. G e r g e 1 y (12).
Numărul asociațiilor cu liliac, descrise de cercetătorii amintiți, care
au lucrat în spiritul școlii floristice de la Ziirich-Montpellier, este de circa
13. El poate fi redus , avînd în vedere că unele sînt aproape similare, fiind
descrise aproximativ în același timp și din locuri asemănătoare din punct
de vedere ecologic. P. J a k u c s reușește, în bună parte, să facă acest lucru
în lucrarea sa, publicată în 1959 (14).
Situația este mai dificilă atunci cînd se încearcă prezentarea asocia-
țiilor cu liliac numai pe baza analizei compoziției dominantelor, subdomi-
nantelor și structurii sinuziale fără a se lua în considerare importanța
speciilor caracteristice. Un exemplu edificator îl constituie lucrarea
Emiliei V u k i c e v i c1 cu privire la fitocenozele cu liliac de pe teri-
toriul iugoslav al clisurii Dunării , unde identifică 12 asociații cu liliac.
în cercetările noastre efectuate între anii 1964 și 1970, în bazinul
superior al Motrului, care înglobează și o parte din Podișul Mehedinți,
am constatat că liliacul se dezvoltă în două formațiuni vegetale distincte :
tufărișuri înalte, xeromezofile și tufărișuri scunde, xerofile.
Din prima formațiune am recunoscut asociația pe care o prezentăm
în cele ce urmează : '	-
I.	Syringeto — Fraxinetum orni — Coryletosum colurnae
Borza 1958
Tufărișuri înalte se întîlnesc la Ponoare, pe valea Brebinei, sub
Piatra Mică a Oloșanilor (pe pantele sud-eștice și sud-vestice) și pe Steiul
Eoșu. Ele se dezvoltă pe substrat calcaros, la o altitudine cuprinsă între
300 și 1 000 m, pe văile apelor , în doline și, în general, pe pante sudice.
Solurile întîlnite în această zonă sînt brun gălbui de pădure, rendzine
sau terra rossa. în locurile unde liliacul formează asociație împreună cu
alte plante, solurile sînt foarte superficiale, cu mult schelet.
Analizînd o probă de sol roșu (terra rossa) de la Ponoare am constatat
că pH-ul este acid, iar conținutul în fosfor și potasiu asimilabil ajunge la
1,1 P2O5 și 9,8 K2O la 100 g sol.
1 E. Vukicevic, Prethodno saopstrenje o fitoccnozama s jorgovanom u Djerdapskoi
kltsuri, Istrazivacki i konzervatorski rod na podruiju derdapskog.sektora Dunava po prirodnjackoj
komponenti u 1967 godini, Belgrad, 1968 (manuscris).
3	CERCETĂRI ASUPRA FITOCENOZELOR CU LILIAC DIN OLTENIA	191
Media anuală a temperaturilor este de 9,3°C (la Baia de Aramă),
iar media anuală a precipitațiilor de 925 mm (la Tismana). Perioada de
vegetație este de 10 luni.
Vegetația cu liliac din stațiunile amintite se încadrează foarte bine
în asociația Syringeto — Fraxinetum orni — Coryletosum colurnae Borza
1958 (fig. 1). Alături de plantele codominante și caracteristice (Syringa
vulgaris, Fraxinus ornus, Cornus mas), se întîlnesc și celelalte specii citate
de A 1. B o r z a (4) ca avînd rol în diagnosticarea asociației (Tilia tomen-
tosa, Prunus mahaleb, Oryzopsis virescens și Ceterach officinarum).
Dintre plantele lemnoase care însoțesc speciile caracteristice amintim :
Juglans regia, Crataegus monogyna, Ligustrum vulgare, Viburmmlantana,
Acer, campestre, Fagus silvatica, Carpinusbetulus, Quercus petraea ș.a. Cory-
lus colurna și Cotinus coggygria se întîlnesc mai rar. Carpinus orientalis a
fost identificat numai la Ponoare, pe un teren în pantă, cu sol mai profund.
Vegetația de aici se încadrează în asociația Carpinetum orientalis Borza
1931, n. n. (3).
. Stratul ierbos al asociației Syringeto — Fraxinetum orni — Coryle-
tosum colurnae este reprezentat prin specii ca : Asplenium trichomanes,
Asplenium ruta-muraria, Teucrium chamaedrys, Satureja vulgaris, Origanum
vulgare, Helleborus purpurascens, Coronilla varia, Erysimum odoratum,
Arabis hirsuta, Alyssum petraeum, Saxifraga tridactylites, Vcronica chamae-
drys, Geum urbanum, Potentilla argentea, Euphorbia cyparissias, E. poly-
chroma, Arum maculatum, Sedum hispanicum, Hypericum perforatum,
Silene viridiflora, Allium flavum, Lilium mărtagon, Geranium robertianum,
G. lucidum, Melica ciliata, Glechoma hirsuta, Lychnis coronaria, Cynosurus
echinatus, Vincetoxicum officinale etc.
Analizînd compoziția floristică a asociației Syringeto — Fraxinetum
orni — Coryletosum colurnae, descrisă de A 1. B o r z a de la Beușnița
(4) și identificată de noi și în Oltenia, în comparație cu ceea ce numește
P. Jakucs „Syringa — Carpinetum orientalis humiletosum (domugle-
dicum)''’ (14), se constată că există multe trăsături comune. De altfel,
P. Jakucs consideră asociația descrisă de A1. B o r z a ca fiind sino-
nimă cu subasociația descrisă de el de pe Domogled. Totuși, există și unele
deosebiri. Facem această afirmație referindu-ne, mai ales, la realitățile
identificate de noi la Ponoare, valea Brebinei, Piatra Mică a Oloșanilor și
Steiul Eoșu.	,
Bemarcăm lipsa din această asociație a o serie de elemente moesiace
și balcanice, care sînt interpretate de către P. J a k u c s ea plante carac-
teristice : Scdbiosa banatica, Hypericum rochelii, Bianthus banaticus, Echi-
nops banaticus și Ferula heuffelii. De asemenea, nu se află multe specii
xeroterme, ca Festuca xanthina, Athamanta hungarica, Teucrium monta-
num, Centaurea atropurpurea, Bromus erectus etc. Din acest motiv, deo-
camdată, nu putem afirma că asociația descrisă de A1. B o r z a la Beuș-
nița (4) este sinonimă cu subasociația lui P. J a k u c s de pe Domogled
(14).
192
C. MALOȘ
4
Cercetînd eu atenție vegetația cu liliac de pe vîrful Pietrii Cloșanilor
sub aspect fizionomie, ecologic și floristic, am ajuns la concluzia că este
vorba de o nouă asociație, pe care o descriem în continuare.
II.	Syringo — Genistetum radiatae nova ass.
Caracterizare fizionomică și floristică. Tufărișurile scunde cu liliac
se întîlnesc între 1100 și 1 350 m altitudine, pe culmea Pietrei Cloșanilor
(Piatra Mare și Piatra Mică). Ele prezintă o fizionomie aparte, ca urmare a
habitusului redus pe care îl au cele două componente principale ale asoci-
ației : Syringa vulgaris (care aici nu depășește 1 m ) șl Genista radiata
(fig- 2).
O situație asemănătoare se întîlnește numai în partea răsăriteană
a Serbiei, de unde N. D i k 1 i d descrie asociația Eryngio — Syringetum
vulgaris (9), care însă prezintă o structură floristică deosebită. Astfel aici se
află Eryngium palmatum, Hypericum boissieri, Achillea ageratifolia var.
serbica, Thymus jankae subvar. jankae, Thymus to^evii ș.a. Altitudinea de
a care este descrisă (900 — 1.300 m) și înălțimea vegetației, mai ales
pentru subasociația „typicum”, sînt însă apropiate de cele întîlnite în
cazul de față.
Asociația Asplenio — Syringetum vulgaris Jakucs-Vida 1959, des-
crisă din Parîng (14), se deosebește de asociația descrisă de noi ătît fizio-
nomie, cît și floristic.
în asociația Syringo — Genistetum radiatae au o constantă mai mare
elementele Syringa vulgaris, Genista radiata, Cotinus coggygria și Dianthus
henteri var. eloșanicus.
Endemismele Athamanta hungarica și Primula auricula ssp., serra-
tifolia, care se află pe Domogled, se întîlnesc și aici. în schimb, nu au fost
identificate speciile Ferula heuffelii, Dianthus banaticus, Hypericum rochelii,
Scabiosa banatica și Echinops banaticus, care sînt caracteristice în subaso-
ciația descrisă de P. J a k u c s (14).
Este de menționat faptul că specia submediteraneană Carpinus
orientalis nu se află pe Piatra Cloșanilor. De altfel, singurul loc în țara
noastră unde se dezvoltă la o altitudine mai mare (900 — 1100 m) este
Muntele Domogled. Același lucru se poate spune despre această plantă și
în legătură cu răspîndirea ei în Iugoslavia, unde nu crește la altitudini de
peste 1100 m (9), (15).
Asociația Syringo — Genistetum radiatae se încadrează în alianța
Orno — Colurnion {— Syringo — Carpinion orientalis Jakucs 1959).
Speciile caracteristice pentru asociație sînt: Syringa vulgaris, Genis-
ta radiata, Cotinus coggygria și Dianthus henteri var. eloșanicus. Ca specii
diferențiale amintim pe Daphne blagayana și Theșium bavarum.
Brebinei, Ia Obîrșia Cloșani.
Fig. 2, - Syringo - Genistetum radiatae pe culmea Piatra Cloșani.
5	CERCETĂRI ASUPRA FITOCENOZELOR CU LILIAC DIN OLTENIA	193
Asociația fiind tînără și deschisă, înglobează multe specii (89), majo-
ritatea avînd o prezență medie (tabelul nr. 1).
Analizînd structura floristică sub aspectul provenienței elementelor
constitutive ' se poate observa că 43,79 % sînt sudice, sud-estice sau vestice,
în timp ce elementele europene, central-europene, eurasiatice și circum-
polare reprezintă 33,70%. Elementele continentale, pontic-mediteraneene
și pontice sînt în proporție de 13,48 %, iar speciile autohtone (dacice) 6,74 %.
Abundența speciilor termofile demonstrează că această asociație
este un pîlc de vegetație submediteraneană.
Sub aspectul bioformelor, caracteristica vegetației o dau mezonano-
fanerofitele (14,60%), cu toate că hemicriptofitele au un procent mult mai
mare (53,93%), dar acoperire redusă.
Caracterizare ecologică. Din punct de vedere ecologic este necesar
să amintim că Syringo — Genistetum radiatae -s-a format la limita nordică
a arealului celor două codominante : Syringa vulgaris și Genista radiata.
Substratul geologic este reprezentat prin calcare cenușii, iar solul
este o rendzină negricioasă, care adeseori se întîlnește numai în crăpăturile
stîncilor, cu un pH de 6 — 7,5 și mai scăzut în locurile levigate.
Curenții continui de aer ce vin de la apus determină o permanentă
uscăciune în timpul verii, deși precipitațiile sînt destul de abundente (media
anuală fiind de circa 1 000 mm, dacă ne orientăm după Tismana și Baia
de Aramă).
Ca urmare a acestei situații se instalează specii xerofile ; dintre acestea
amintim pe : Stipa pulcherrima, Bromus fibrosus, Festuca1 xanthina și
Potentilla tommassiniana.
Temperaturile nu sînt prea ridicate vara și nici prea scăzute iarna,,
media anuală la Baia de Aramă fiind de 9,3°C.
Dinamica asociației. Syringo — Genistetum radiatae se instalează
pe stîncării aproape golașe, cu pante, în general, mai puțin accentuate. în
locurile stîncoase și abrupte (cu mult grohotiș) se află Genista radiata și
Cotinus coggygria, iar pe pantele vestice și nord-vestice, foarte abrupte
(75—80°) și fără grohotiș se dezvoltă asociația Seslerietum rigidae prae-
moesicum Z61yomi 1939. Pe pantele domoale, cu sol mai bine dezvoltat se
instalează pădurea de fag (Fagetum carpaticum Moor 1938).
Un fenomen interesant este apariția speciei Narcissus angustifolius
Curt. f. oec. buiae Maloș (18), care se dezvoltă printre tufărișurile de Syringa
și Genista, pe o șa cu un sol mai bine dezvoltat și cu umiditate mai pronun-
țată.
Succesiunea plantelor lemnoase pe vîrful Pietrii Cloșanilor este urmă-
toarea : Genista radiata + Cotinus coggygria -> Syringa vulgaris + Genista
radiata -> Syringa vulgaris + Fraxinus ornus -> Fagus silvatica. Pe por-
țiunile unde se defrișează pădurea și se produc intense fenomene de erodare,
procesul poate avea loc în sens invers.
Băspîndire. Pînă în prezent această asociație este cunoscută numai
de pe Muntele Piatra Cloșanilor la altitudini de peste 1100 m pe suprafețe
relativ reduse (circa 20 ha).
195
194
Tabelul nr. 1
Syringo — Genistetum radiatae nova ass.
A-D K l							>				1—<		2	t—।				>			£				£		>						a	>—<	a		a	£	1—1
																			T—<	CSI 1 +	7 +	+	+	+	+	+	+	+	+	+	CSI 1 +	+	+	+	'+	+	+	+	+
						1 — 2 2-3 3-4 + -1 2-3 3-3 2-2	+~4 .	7I 7 -1 +		+	+	+	•+	+	+	+	+	04 1 1 1 +1	CI 1 +	I + ' +																				
																				+ 7 + 1 7 + + d 1 + 7 +	+ 1 7 + 1 + + +	1 1 + 1 + + 1	‘l 1 1 1 1 + +	+ 1 1 + + 1 ■ 1	1 1 + + + 1 1	+ 1 1 1 + '1 1	+ 1 + 1 + + +	+ 1 1 + + + +	+ + + + 1 + 1	1 + + ; 1 1 + +	+ 1 + CSI 1 + 7 + 1 +	1 + 1 1 + + +	+ 1 + 1 1 "+ 1	+ + + 1 1 + 1			1 1 1 + + 1 1	+ 1 1 + + + 1	Milium. effusum.	1	—	4-	-|-	4-	_	_	_
CD iQ CO 04	1200 1250 1300 1300 1100 1100 H50	45	30	35	40	20	. 29	50			SV SV - SE S SV SE v 		80	85	90	80	75	80	70	O o o o		2 — 3 3 — 3 4 — 4 4 — 4 1 — 2 2—3 3 — 3 I	■	+-1 +-2 +-1 +	-	+	1-2	1 1 1 1 1 ■ + r	1 1 + 1 ■ 1 + 1	+ 1 1 + + 1 1	1 + + + 1 1 +	+ 1 + 1 + 1 1	1 1 1 + + ■ 1 +	■ 1. 1 '1 + 1 1 +	+ 1 1 1 ■ + 1	+ _ț i- 2 1-2 1-1 1-2 -	-		1-2 +	 +-1 +-1 +-1 +-1 +	+ 1 + 1 1 + + • + 1	- w	1 1	+ + + + + + '																1 + + + 1 + 1	+ 1 + + + + 1			
																				* Dianthus henteri var. cloșanicus	Dianthus kitaibelii	Oryzopsis virescens	Chrysanthemum macrophyllum	Tamus communis	Scutellaria altissima	Lunaria annua var. elliptica	Erysimum odoratum	Alyssum petraeum	Melica ciliata	Brachypodium pinnatum	Galium mollugo	Galium schultesii	Arabis turrita	Satureja vulgaris	Origanum vulgare	Allium flavum	Athamanta hungarica	Festuca xanthina	
Numărul ridicării	1	Altitudinea (ms.m.)	Înclinația (grade)	Expoziția pantei	Acoperirea vegetației - (%)	Suprafața, analizată (m2)	|	* Syringa vulgaris -	•		1	* Genista radiata	* . Cotinus coggygria	Sorbus borbăsii-	Cotoneaster tomentosa '	Fraxinus ornus	Roșa canina	Spiraeă ulmifolia	** Daphne blagayana	Daphne mezereum	Cutisus falcatus	Teucrium monianum	Teucrium chamaedrys	Vincetoxicum officinale |	Thymus jankae																				
																				XJ d a	O 75 a	Subm	Subm	Med-Atl	P-Med	O 75	P-Med	Ui G> O s	O CS Q	oi	a	a	1 r/i	£ Ui 0 O	C3 a	Subm	'CJ fi a	Ui 0) 0 g	
Elementul floristic						Ui o O g	O . 7c CQ p 5	P-Med	Bale Dac	Subm -	Subm	G a	c	Bale Dac	. «1	O Ti a	Subm	Subm	O rt	i	75 a . :																				
																				X! U	,0	X	X	O	X	X	X	X	X	X	X	X	X	X	X	O	X	X	X
Forma biologică						■ rC c	• li c	1 ‘ £ £	£ L c ►7	•j: •7		14 C 2	2	£ 14 C 2	11 & 2	£ li	c 7	2	■ £	J. c	i -	ii	o X î																				
Studii Botanică, 3
Uf / .	Tabelul nr. 1 (continuare)	i 	 - ■	o	4							1			III 	II		IV	1	H-,	|-(	V_ III l III . 1				III	III		III	2	III	1—<	III	1	 III	III	III	III	III		IV	I M	ti	197 O O	Q 2 E B Îs S “ fe? B ?
		Nr. ridicării		 1		1	—	_ - AlUMln» (ms.m.J	!200 12Ș01Ș00_»^10»^L2A^	înclinația farade)	45	30	35__40_2L_29__50		Forma	Elementul	Expoziția nantei	SV SV SE	Ș	ȘV	SE	V_		biologica	floristic 	-			 1	Acoperirea vegetației	8o	9Q gQ	75	80	70 < M	1			:				100	100	100	100	100	100	100	1	l +	-	+	- __z	±	±—		_	,	_	Z	—	+	+		 + ru	nor	Semuervivum schlehani	_	Z		—Z			t	1 i	-t j i —	-ț—1 —	4" 		 1 ru	nor	Draba lasiocarpa	Z	 Z	Z									+ _ _ - - + m,	Erusimum commatum		Z				n	1	Valeriana officinalis		 +	+		_	1	_ Z —	—	i + n	** Thesium bavarum		Z	■			1	Z	+	+	~	+ XJ	«„hm	Primula columnae	—	Z	Z					+	+	+	+ +	1	+	I 1	+	1 1	1	i	J + + + " 1	1	1 1	+	+ 1	1	1	+	+	- z	Z			 +	+	+	+	-	-Jz	±	 +	-	+	-	Z	±	Z	— + -1 +-1 +	+ -1	-	-	~	+~	+ 1 + 1 1 1 1 1	Ch	C	Carex humilis	—	—	—	4	_	_	_	ț	H	P	Centaurea atropurpurea	—	4-	4	—	—	—	_	ț	Th	Subm	Sedum hispanicum	Z — z +	— ' — Z	।	Th	E	Sedum album	4-	—	4	4	_	4.	।	H	 Cp	I	Poa nemoralis	—	Z	—	■+	Z	—	+	4.	H	1 Ec	Poa badensis	Z	+	—	+	—	Z	—	4.	H		Moes	.	Cephalaria laevigata	4	4	_	4-	—	—	— .	4	G		 Ec	Narcissus angustifolius f. oec. buiae	—	—	Z	+	—	—	—	4.	Ch	1 Moes	Cerastium banaticum	—1 -|—1 4—14—1—	_	_	4 4	Ch	Ec	I Geranium macrorrhizum	4—2 4—1 4-	4—1 —	—	_	1 — 2	Th	 Cosm	Geranium robertianum		— Z z . — z'	+	—	Z	G	 Eua	. Euphorbia cyparissias	—	Z	Z	—	Z	—	—	l	H	 Eua	Dactylis glomerata	—	—	z	+	—	+	+	Z	H	Eua	Hypericum perforalum	—	— ZZ —	—	+	Z	Ch	 End	Linum uninerve	—	ZZ	—	—	—	—	Z	— 2	Ec	Moehringia muscdsa	Z +	—	+	+-	—	+	Z	H	 Bale	Phleum montanum	—	z	+	—	—	—	—	+	Th	Subm,	Orlaya grandiflora	4	—	_	4	. —	—	4.	4	1	H	1 Eua	I Campanula rapunculoides	!	—	__	4	4.	4	_	4.	1 4	| Specii identificate intr-un singur releveu: Subm Mph Vibur-	ies hellcborine, Med-Atl G Ceterach officinarum, Bale	H	F num lantana, E Nph Gotoneaster integerrima, Cp H Koelerta graci-	silvatica, Alp Bale H Bupleurum diversifolium, P-Med	Th	M \ir’	EI Poteniilla tommassiniana, Dac Bale H Seseli rigidum,	minima, P-Med H Asperula cgnanchica, Bale H Arabis proc Moes H Asperula capitata, Subm G Hymanthoglossum hircinum,	Cp H Potentilla argentea, Ec G Cephalanlhera rubra, P.	G.	Gl P-Med H Anchusa barrelieri, P-Med H Stachys rectaf Eua G Epipac-	hirsuta, E H Digitalis grandiflora. * Specii caracteristic; ** specii diferențiale.
						Suprafața analizată (m2)	i	n	i «„hm	1	Chrusanthemum corumbosum							11 — -	 	 ■	C	Pedicularis comosa				 H	Eua	Campanula persicifolia		 H	Dac-Balc	Sesleria rigida				Eua	Thalictrum aquilegifolium		 H	Ec	Șilaum peucedanoides 	' pj	E	Laserpilium latifolium	 Ch	Balc-Subm	Silene saxifraga ssp. petraea	Ch	1 Bale	r Edraiantlîus kitaibelii	i																			
																																								 														
																																			
198
C. MALOȘ
10
CONCLUZII
1.	Tufărișurile cu plante submediteraneene (șibleac) se prezintă în
Oltenia ca două formațiuni .distincte : tufărișuri înalte xeromezofile și
tufărișuri scunde xerofile.
2.	Din prima categorie s-a identificat asociația Syringeto — Fraxi-
netum orni — Coryletosum colurnae Borza 1958, care se întîlnește în bazinul
Motrului la Ponoare, pe valea Brebinei (o suprafață de circa 100 ha necu-
noscută pînă în prezent în literatura de specialitate), pe pantele sud-estice
și sud-vestice ale Pietrei Cloșanilor și pe Steiul Eoșu. Partea de vest a
Podișului Mehedinți nu a fost cercetată de noi.
3.	Din categoria tufărișurilor scunde, xerofile, a fost descrisă o nouă
asociație pentru știință: Syringo — Genistetum radiatae, care se întîlnește
pe culmea Pietrei Cloșanilor.
BIBLIOGRAFIE
1.	AdamoviC L., Die Vegetationsverhăltnisse der Balkanlănder, Leipzig, 1909.
2.	Alehin V. V., Gheografia rastenii, Moscova, 1944.
3.	Borza Al., Guide de la sixiemc excursion phytogeographique Internationale, Roumanie,
Cluj, 1931, 56-63.
4.	— Ocrotirea naturii, 1958, 3, 117 — 127.
5.	Borza Al. și Boșcaiu N., Introducere în studiul covorului vegetal. București, 1965.
6.	Buia Al. și Mâlos C., Lucr. șt. Inst. agron. Craiova, 1963, 3 — 25.
7.	Gălinescu R., Rev. păd., 1957, 2, 76-84.
8.	CsOros Șt., Pop I., Hodișan I. și CsOros-Kaptalan M., Contribuții botanice, 1968, 277 — 312
9.	DikliC N., Glasnik Prirodnjackog muzeia, Seria B, 1965, 20, 58 — 76.
10.	Domin K., Publ,, Fac. Sci. Univ. Charles Praha, 122, 1 — 44.
11.	Georgescu C. C., An. Inst. cerc, și exp. forest., 1934, I, 71 — 133.
12.	Gergely I., Contribuții botanice, 1958, 165 — 168.
13.	Grbbbnscikov O., Glasnik Prirodnjackog muzeia srpske zemle, Seria B, 1950, 3 — 4, 57 — 76.
14.	Jakucs P., Acta bot. Acad. Sc. Hung., 1959, V, 3 — 4.
15.	JovanoviC B., Sumske fitocenoze i stanista Suve pianine, Belgrad, 1955.
16.	— Glasnik âumarskog faculteta, 1955, 10.
17.	Knapp R., Vegetationsstudien in Serbien, Halle, 1944.
18.	Maloș C., Bul. șt. Univ. Craiova, 1968, X, 72 — 83.
19.	Nyărădy E. I., Arh. Olt., 1929, 41-42, 1-19.
20.	Oberdorfer E., Stiddeutsche Pflanzengesellschaftcn, Jena, 1957.
>21. Păun M. și Popescu Gh., Bul. șt. Univ. Craiova, 1968, X, 13 — 20.
22.	Popova-Cucu A., St. și cerc, geol., geofiz., geogr., Seria geografie, 1970, 15, 1, 77 — 84.
23.	Rațiu O., Contribuții botanice, 1968, 189 — 207.
24.	Rudski L, Tipovi liscarskih suma jugoistoSnog dela Sumadije, Belgrad, 1949.
25.	Rubel E., Pflanzengesellschaften der Erde, Berna—Berlin, 1930.
26.	Ștefureac Tr. I., Rev. roum. Biol., Serie de Botanique, 1965, X, 1 — 2.
“21	. Tarnavschi I. T., Ștefureac Tr. I. și Anghel Gh., Comunicări de botanică, S.S.N.G.,
1967.
Universitatea Craiova.
Primit la redacție la 10 decembrie 1970.
CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA ALGELOR (EXCL.
BACILLARIOPKYCEAE) DIN APELE STAGNANTE DE LA
PORȚILE DE FIER
f
DE
LEONTIN ȘT. PETERFI
582.231/.273 (498)
Le present ouvrage prâsente la flore algale deseaux stagnantes situees entre Mol-
dova Vecile et Ada-Kaleh, dans la surfacc qui sera couverte par le lac d’accumula-
tion des Portes de Fer. L’auteur a identific 237 uni I es systdmatiques d’algues
(excl. diatom6e), en majorite euglenophycees, chlorophyces et desmidiaedes. Parmi
Ies especes Ies plus importantes, nouvelles potir la flore du pays, on presente Chlo-
rella fusca Shihira et Krauss, Chlorella luteoviridis Chodat, Scotiella levicostata
Hollerb. et Chlorangium epizooiicum (Korshikov) Ettl.
în cadrul cercetărilor hidrobiologice complexe asupra apelor din zona
lacului de acumulare de la Porțile de Fier, cercetările algologice constituie
unul dintre obiectivele importante. Caracteristicile fizico-chimice specifice
lacului de baraj fac ca echilibrul biologic natural al apelor din această
zonă să sufere modificări treptate, ireversibile, care afectează substanțial
și biocenozele acvatice. Totodată se impune cu necesitate cunoașterea
temeinică a florei algale și din apele curgătoare și stagnante, permanente
și temporare, care, cel puțin în parte, va servi drept sursă pentru .flora
algologică specifică, ce urmează să se instaleze cu timpul în apa lacului de
baraj, contribuind substanțial la formarea trăsăturilor hidrobiologice ale
acestuia.
în ceea ce privește cunoașterea algelor de la Porțile de Fier și în special
din Dunăre și din afluenții săi principali, dispunem de date recente, cuprin-
zătoare (1), (3), (4), (6), (7), (8), (10), (11). Flora algală a apelor stagnante
a constituit și ea o preocupare importantă, prima listă fiind publicată de
noi, în colaborare, în cadrul unui studiu hidrobiologie cu caracter mono-
grafic (1). Această listă floristică nu a putut cuprinde însă toate algele,
numeroase probe fiind prelucrate ulterior.
ST. SI <SBKC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 199-211. BUCUREȘTI, 1972
200
LEONTIN ȘT. PETERFI
2
algele din apele stagnante de la porțile de fier
201
Cercetările algologice, care fac obiectul prezentei lucrări, au fost efec-
tuate asupra apelor stagnante, situate în zona afectata de apa lacului de
acumulare, colectarea materialului fiind făcută în cursul anilor 1966—1969.
Biotop urile acvatice studiate de noi se găseau în general în zona inundabilă
a Dunării, pe malul stîng, pe o fîșie îngustă, între Moldova Veche și insula
Ada-Kaleh.
Algele au fost colectate din următoarele locuri:
1.	Mlaștină eutrofă în lunca inundabilă a Dunării în dreptul comunei
Pojejena, în punctul numit de localnici ,,La Rît” (pH = 8,5).
2.	Mlaștina numită „Sușca”, între Pojejena și Moldova Veche (pH =
= 8,0). *
3.	Inmlăștinire mică, la nord pe podul Gornii, între șosea și Dunăre
(pH = 7,0).
4.	Baltă formată într-o carieră de nisip lîngă pîrîul Gornea, în dreptul
podului Gornii (pH = 8,0).
5.	Inmlăștinire mică, nord de satul Liubcova, în punctul numit de
localnici „Tîrneaga” (pH = 7,5).
6.	Inmlăștinire situată la nord de satul Liubcova, în punctul numit
de localnici „La Pruni” (pH = 6,0).
7.	Braț mort al pîrîului Berzasca (pH = 7,0).
8.	Lunca inundabilă a Dunării în dreptul confluenței cu pîrîul
Berzasca (pH = 8,0).
9.	Bălți temporare, în lunca inundabilă a Dunării între localitățile
Berzasca și Drencova (pH = 7,5).
10.	Balta Drencova, cunoscută de localnici sub numele de „Ostrovel”
(pH = 6,5 — 9,0; variază în funcție de anotimp și vegetația submersă).
11.	Bălți temporare formate pe terenurile agricole între Dunăre și
Svinița (pH = 7,5).
12.	înmlăștiniri în lunca Dunării în dreptul Plavișeviței (pH =
= 7,0 - 7,5).
13.	Fînaț higrofil (primăvara apa băltește), între șosea și satul Dubova
(pH= 7,0 - 7,5).
14.	Bălți mici, est de satul Dubova în locul numit „La Știubei”
(pH = 7,5).
15.	Mlaștina mare de la Ogradena, între șosea și Dunăre (pH = 8,0).
16.	Mlaștina mică de la Ogradena, în dreptul cimitirului (pH = 7,0).
17.	Bazine artificiale în Stațiunea geografică, de la Eșelnița (pH =
= 6,5 — 9,0 ; variază în funcție de anotimp și bazin).
18.	„La Baltă”, la Eșelnița (pH = 6,5).
19.	Șanțurile pline cu apă ale cetății de pe insula Ada-Kaleh (pH =
= 7,0).
Algele identificate, în număr de 237 de taxoni, prezentate în enume-
rația de la sfîrșitul lucrării sînt repartizate la următoarele grupe sistema-
tice : Cyanophyta (9 taxoni), Euglenophyla (67 de taxoni), Dinophyta
(7 taxoni), Cryptophyta (2 taxoni), Chrysophyta (7 taxoni), Xanthophyta
(8 taxoni), Chlorophyta — Chlorophyceae, (98 de taxoni) și Chlorophyta —
Conjugatophyceae (39 de taxoni).
Deoarece majoritatea speciilor s-au dovedit a fi cosmopolite, în cea
mai mare parte larg răspîndite și la noi, nu am considerat necesară prezen-
tarea lor mai detaliată. Totuși, unele merită o atenție deosebită și în cele
ce urmează ne vom ocupa pe scurt de acestea. Dintre cele trei specii de
Chlorella, identificate în medii de cultură, doar Chlorella vulgaris (fig. 1)
este mai cunoscută, celelalte două fiind semnalate pentru prima dată în
flora țării. Identificarea speciilor de Chlorella este dificilă datorită, pe de o
Fig. 1. —Chlorella vulgaris Beijerinck. A, C și E, Celule
vegetative; B și D, formarea autosporilor.
parte, dimensiunilor reduse ale celulelor, iar pe de altă parte diferențelor
morfologice nu prea evidente. Determinarea speciilor este îngreunată și de
faptul că s-au descris numeroase unități taxonomice pe baza unor carac-
tere care sînt în funcție de starea fiziologică a celulelor și deci nespecifice.
B. F o 11 și M. K o v ă k o v â (2) atrag atenția asupra faptului că, din
cele 50 de specii descrise, doar cîteva satisfac regulile principale ale Codu-
lui de botanică, deci valide.
La identificarea speciilor am luat drept sursă principală lucrarea ,
autorilor sus-menționați, care pun la baza delimitării speciilor caractere
morfologice vizibile la microscopul optic. Detectarea caracterelor specifice
diferențiale este posibilă însă numai cu ajutorul unui sistem optic de imer-
sie, cu calități superioare.
Chlorella luteoviridis Chodat (fig. 2). Celulele sferice sînt în diametru
de 4, 5 — 7 (z cu un cloroplast redus, în formă de farfurie, care acoperă
doar o mică porțiune din peretele celular. Autosporii sînt inegali. Una sau
mai multe vacuole mari ocupă pînă la 2/3 din volumul celulei.
Chlorella fusea Shihira et Krauss (fig. 3). Celulele sînt lat elipsoidale
sau sferice, lungi de 7—10 p și late de 6—9 p. Cloroplastul este parietal
și acoperă complet fața internă a membranei celulare. Este neregulat
îngroșat și cu incizii foarte înguste. Pirenoidul, sferic sau lat elipsoidal,
202
LEONTIN ȘT. PETERFI
4
203
ocupă una dintre îngroșările cloroplastului. Autosporii sînt elipsoidali,
asimetrici, 4/3 p în medie, cu cloroplast cupuliform redus.
Scotiella levieostata Hollerbach (fig. 4). Specie de deosebit interes identifi-
cată tot din culturi. Celulele, lat fusiforme sau elipsoidale, uneori asimetrice,
Fig. 2. — Chlorella luteoviridis Chodat. A—F, Celule vegetative.
sînt ascuțite spre capete (mucronate). Membrana celulară este relativ
■groasă, cu 6—8 coaste longitudinale. Celulele sînt lungi de 10—16 p și late
de 5—12 p. Cloroplastul este masiv, parietal, inegal îngroșat, cu unpirenoid
mare, dispus lateral. în celulele tinere, cloroplastul este întreg sau cu un
număr redus de incizii (fig. 4, H, I, J și K). Cu timpul, numărul inciziilor
crește, iar la celulele mature și îmbătrînite, suprafața cloroplastului apare
ca fiind formată din porțiuni discoidale (fig. 4, D). Exemplarele iconografiate
de Hollerbach (citat după O. A. K O r s h i k o v (5), p. 245, fig. 191)
corespund acestei faze avansate. înmulțirea algei se realizează prin auto-
spori, care se formează cîte'2 — 4 în fiecare celulă-mamă (fig. 4, G).
O.A. K o r s h i k o v (5) menționează că din diagnoza și iconografiile ori-
ginale nu reiese clar structura reală a cloroplastului, care a devenit cunos-
cută în urma observațiilor efectuate de noi și ilustrate în figura 4.
Chlorangium epizootieum (Korshikov) Ettl ( = Chlamydomonas
epizootica Korshikov; Characiochloris epizootica Pascher; CMorangiochloris
epizootica (Korshikov) Korshik.). Specie epizoică, crește în bazinele arti-
ficiale de la EȘelnița, pe crustaceele planctonice. Celulele sînt invers piri-
forme, fixate cu ajutorul unor pedicele gelatinoase hialine, de lungime vari-
abilă. Cloroplastul este masiv, asimetric îngroșat, cu un pirenoid lateral.
Celulele vegetative sînt lungi de 12—17 p și late de pînă la 8 p. Un număr
variabil de zoospori se formează în celulele devenite zoosporangi (fig. 5 și 6).
F'g-^-CMore^	Krauss. Formarea și eliberarea autosnorilor -
B D c’ V	la care se observă inciziile pe suprafața cloroplastului -
’ D, G, H, I, L și IV, secțiune optică prin celule vegetative, preoțind în£Șarea inegal â
cloroplastului.	&
204
Fig. 4. — Scotiella levieostata Hollerbach. A~ C, Morfologia externă a celulelor vegetative;
D, celulă vegetativă îmbătrînită, cromatofor divizat în porțiuni discoidale; E, F, H și I, celule
vegetative tinere, cromatofor cu incizii (E șiH, secțiune optică); G, celula-mamă cu doi autospori
formați; J și K, celulă vegetativă matură (K, secțiune optică).
Fig. 5.— Clilorangium cpizoolicum (Korshikov) Ettl. A și D, Zoosporangi cu zoospori
în formare; B și C, celule vegetative tinere.
Fig. 6. — Clilorangium epizooticum (Korshikov) Ettl, zoosporangi.
7	ALGELE DIN APELE STAGNANTE DE LA PORȚILE DE FIER	205
CÎTEVA CONSIDERAȚII ASUPRA FLOREI ALGALE
Dat fiind caracterul eutrof al biotopurilor acvatice studiate, absoluta
majoritate a algelor sînt elemente eutrofe, larg răspîndite la noi în biotopuri
cu caractere similare. Chiar și desmidiaceele identificate sînt caracteristice
apelor bogate în săruri minerale, cum sînt, printre altele, Closterium acero-
sum, C. leibleinii, C. moniliferum, Cosmarium formosulum var. nathorstii,
0. granatum, C. meneghinii, C. reniforme și C. turpinii.
Unele dintre specii sînt euplanctonice și cu siguranță că vor intra în
alcătuirea planctonului lacului de acumulare. Dintre acestea amintim pe
Dinobryon divergens, Centritraclus belenophorus, Ankistrodesmus longis-
simus, Sphaerocystis schroeterii, Schroederia setigera, Actinastrum han-
tzschii, specii de Scenedesmus, Coelastrum, Tetraedron, Kirchneriella,
Oocystis, Ceratium hirundinella etc. O mare parte din algele identificate
sînt însă forme heleoplanctonice, bentoplanctonice șibentonice, care în
lacul de acumulare vor fi limitate la zona marginală, cu apă mai puțin
adîncă și cu vegetație submersă bogată. Astfel de alge sînt majoritatea
eug'lenofitelor, speciile de Cryptomonas, Closterium, Cosmerium Chlamydo-
monas, Eudorina elegans, Pediastrum boryanum, Pandorina morum și altele.
Dintre speciile indicatoare p-a-mezosaprobe amintim următoarele :
Gomphonema lacustris, Merismopedia punctata, Euglena acuș, E. oxyuris,
Phacus longicauda, Trachelomonas hispida, Ceratium hirundinella, Peri-
dinium cinctum, Ankistrodesmus acicularis, Chlamydomonas debaryana,
Chl. proboscigera, Pandorina morum, Pediastrum boryanum, P. duplei»,
Scenedesmus acutus, S. ecornis, S. ecornis var. disciformis, S. falcatus,
S. opoliensis var. monoensis și Closterium acerosum. Alge tipic p-mezo-
saprobe sînt: Euglena tripteris, Phacus pleuronectes, Strombomonas flu-
viatilis, Dinobryon sertularia, Ankistrodesmus falcatus, Coelastrum micro-
porum, Crucigenia rectangularis, Eudorina elegans, Gonium pectorale, Kir-
chneriella lunaris, K. obesa, Microthamion strictissimum, Pediastrum tetras,
Scenedesmus intermedius, S. guadricauda, Schroederia setigera, Tetraedron
caudatum, Tetrastrum apiculatum, Closterium ehrenbergii și C. parulum.
Doar Euglena viridiș este specie caracteristică zonei polisaprobe, iar
Dinobryon divergens, Actinastrum hantzschii, Cladophora glomerata și
Coelastrum sphaericum sînt indicatoare oligo-p-mezosaprobionte.
★
CYANOPHYTA
Anabaenopsis raciborskii Wolosz., 15*.
Gloeotrichia natans (Hedw.) Eabenh., 15, 16.
Gloeotrichia pisum (Ag.) Thur., 1.
Gomphosphaeria lacustris Chod., 1.
Merismopedia punctata Meyen, 10.
Merismopedia minima G. Beck, 2, 4, 10 — 12, 19.
Nostoc microscopicum Carm., 5.
* Cifrele reprezintă localitățile în care au fost identificați taxonii, conform enu-
merației din text.
206
LEONTIN ȘT. PETERFI
207
Oscillatoria kuetzingiana Naeg., 14.
Oscillatoria spirulinoides Woronich., 14.
EUGLENOPHYTA
Astasia eurvata Klebs., 8.
Colacium sideropus Skuja, 10, 13.
Colacium simplex Huber-Pestal., 4, 19.
Colacium vesiculosum Ehr., 2, 10, 13, 17, 18.
Entosiphon sulcatum (Duj.) Stein, 19.
Euglena acuș Ehr., l,-3, 8, 10, 11, 14, 15, 18.
Euglena anabaena Mainx, 1, 14.
Eugleha ehrenbergii Klebs, 17.
Euglena limnopliila Lemm., 12, 15, 16, 18. ;
Euglena limnopliila var. minor. Dre ., 8, 10.
Euglena oblonga Schmitz, 11.
Euglena oxyuris Schmarda, 1, 4, 8, 10, 12, 18.
Euglena oxyuris var. minor Defl., 3.
Euglena pisciformis Klebs, 1, 16.
Euglena. spirogyra Ehr., 19.
Euglena texta (Duj.) Hiibner, 10, 16, 17.
Euglena tripteris (Duj.) Klebs, 3, 5, 10, 11, 18.
Euglena viridis Ehr., 11.
Lepocinclis fusiformis (Carter) Lemm., 10.
Lepocinclis marssonii Lemm. em. Conr., 14.
Lepocinclis ovum (Ehr.) Lemm., 14, 16.
Peranema macromastix Conr., 12.
Petalomonas steinii Klebs., 10, 18.
Phacus acuminatus Stokes, 1, 8, 10, 11, 13, 19.
Phacus acuminatus var. acuticauda (Pochm.) HuberrPestal., 18.
Phacus caudatus Hiibner, 1, 4, 12, 15, 18.
Phacus circulatus Pochm., 15.
Phacus curvicauda Swir., 1, 8, 10, 15, 16, 19.
Phacus helicoides Pochm., 10.
Phacus lismorensis Playf., 16.
Phacus longicauda (Ehr.) Duj., 10, 11.
Phacus longicauda f. vix-tortus Kissel., 10.
Phacus mirabilis Pochm., 8.
Phacus orbicularis Hiibner, 5,12,16,17,19.
Phacus orbicularis f. gigas (da Cunha) Popova, 10, 18.
Phacus oscillans Klebs, 11.
Phacus parwlus Klebs, 10—12.
Phacus pleuronectes (O. E. Miill.) Duj., 10.
Phacus pyrum (Ehr.) Stein, 16.
Phacus raciborskii Drez., 19.
Phacus rudicola (Playf.) Pochm., 1, 10, 11, 15, 16.
Phacus tortus (Lemm.) Skv., 10, 11.
Rhabdomonas incurva Eres., 8.
Strombomonas fluviatilis (Lemm.) Defl., 4, 11.
9,	ALGELE DIN APELE STAGNANTE DE LA PORȚILE DE FIER
Strombomonas planctonica (Wolosz.) Popova, 4.
Strombomonqs urceolata (Stokes) Defl,. 10.
Strombomonas verrucosa (Daday) Defl., 4, 11.
Trachelomonas abrupta Swir. em. Defl., 19.
Trachelomonas abrupta var. arcuata (Playf.) Defl., 3.
Trachelomonas abrupta var. minor Defl. , 8.
Trachelomonas armata (Ehr.) Stein, 10, 15, 16.
Trachelomonas bulla Stein em. Defl., 10.
Trachelomonas cylindrica Ehr. sec. Playf. var. decoltata Playf., 13.
Thachelomonas globularis (Aw.) Lemm., 10.
Trachelomonas granulosa Playf. var. subglobosa Playf., 1.
Trachelomonas hispida (Perty) Stein em., Defl., 10, 12, 13.
Trachelomonas hispida var. crenullatocollis (Mask.) Lemm., 5, 19.
Trachelomonas hispida var. punctata Lemm., 13, 18.
Trachelomonas intermedia Dang., 4, 8.
Trachelomonas oblonga Lemm., 3, 10, 15, 16, 18.
Trachelomonas planctonica Swir., 10, 16.
Trachelomonas rotunda Swir. em. Defl., 3.
Trachelomonas similis Stokes, 10.
Trachelomonas superba Swir. em. Defl., 10
Trachelomonas volvocina Ehr., 1—5, 8, 10, 12, 13, 15, 16, 19.
Trachelomonas volvocina var. derephora Conr., 3.
Trachelomonas volvocina var. subglobosa Lemm., 16.
DINOPHYTA
Ceratium cornutum (Ehr.) Clap. et Lachm., 4, 13, 18.
Ceratium hirundinella (O. F. Miill.) Schrank, 2, 10.
Peridinium bipes Stein f. tabulatum (Ehr.) Lef., 18.
Peridinium cinctum (Miill. Ehr., 10. 18.
Peridinium palatinum Lauterb., 10.
Peridinium umbonatum Stein, 10, 12, 18.
Peridinium willei Huitf. — Kaas, 10, 13.
CHYPTOPHYTA
Gryptomonas marssonii Skuja, 10, 15.
Cryptomonas obovata Skuja, 13.
CHBYSOPHYTA
Ghrysococcus rufescens Klebs, 8, 11, 16, 18. .
Dinobryon divergens Imhof., 9, 10, 13.
Pinobryon sertularia Ehr., 12, 16.
Elentheropyxis fulva Scherffel, 16.
Paraphysomonas vestita (Stokes) De Sedelaeer, 2.
Salpingoeca minuta Kent, 17.
Synwra spinosa Korshikov, 17.
208	LEONTIN ȘT. PETERFI	10
XANTHOPHYTA	,,
Gentritractus africanus Fritsch et Rich., 4.
Gentritractus belenophorus Lemm., 3, 4.
Gharaciopsis longipes Borzi, 10.
Chloridella neglecta Pascher, 4, 10, 17.
Goniochloris mutica (A. Br. ) Fott, 11.
Ophiocytium majus Naeg., 2.
Ophiocytium parvulum (Perty) A, Br., 11, 12.
Tribonema vulgare Pascher, 14.
CHLOROPHYTA-CH L OROPH YCEAF.
Actinastrum hantzschii Lagerh., 10.
Ankistrodesmus acicularis (A. Br. ) Korshik., 8, 12, 17, 19.
Ankistrodesmus angustus Bern., 19.
Ankistrodesmus bibraianus (Reinsch) Korshik., 10.
Ankistrodesmus convolutus Corda var. tristriatum (Naeg.) Rabenh., 11.
Ankistrodesmus falcatus (Corda) Ralfs, 1, 8, 10, 12.
Ankistrodesmus falcatus var. spirilliformis' G. S. West, 11.
Ankistrodesmus longissimus (Lemm.) Wille, 4, 10, 12, 19.
Ankistrodesmus minutissimus Korshikov, 12.
Aphanochaete repens A. Br., 10.
Apiocystis brauniana Naeg., 10.
Characium rostratum Reinh., 16.
Characium sieboldii A. Br., 16.
Chorangium epizooticum (Korshik.) Ettl, 17.
Chlamydomonas cingulata Pascher, 7.
Chlamydomonas debaryana Gorosch., 10, 17.
Chlamydomonas proboscigera Korshik., 10, 18.
Chlamydomonas tremulans Rodhe et Skuja, 18.
Chlorella fusca Shihira et Krauss, 17.
Chlorella luteoviridis Chodat, 17.
Chlorella vulgaris Beijerinek, 10, 17.
Cladophora glomerata (L.) Kiitz., 14.
Closteriococcus viernheimensis Schmidle, 8, 11, 12.
Coccomonas orbicularis Stein, 12.
Coelastrum microporum Naeg., 2, 10, 11.
Coelastrum sphaericum Naeg., 10, 12.
Crucigenia rectangularis (A. Br.) Gay, 10.
Crucigenia tetrapedia (Kirchn.) W. etG. S. West, 19.
Dictyosphaerium pulchellum Wood, 4, 8, 10 — 12, 17, 19.
Dismorphococcus lunatus A. Br., 10.
Eudorina elegans Ehr., 10—12, 16—18.
Filarskia cylindrica Korshik., 19.
Geminella minor (Naeg.) Heering, 12.
Gloeotaenium loitelsbergerianum Hansg., 10.
Gonium pectorale Miill., 10, 16.
Kirchneriella lunaris (Kirchn.) Moeb., 12, 17.
11	ALGELE DIN APELE STAGNANTE DE LA PORȚILE DE FIER	209
Kirchneriella obesa (W. West) Schmidle, 19.
Microspora floccosa^Thur., 13.
Microspora lauterbornii Schmidle, 13.
Microspora pachyderma (Wille) Lagerh., 14.
Microthamnion strictissimum Rabenh., 18.
Nephrochlamys subsolitara (West) Korshik, 10.
Oedogonium paludosum Kiitz., 15.
Oocystis elliptica West, 10.
Oocystis solitaria Wittr., 11.
Oocystis submarina Lagerh., 10—12.
Oonephris obesa (West) Fott, 10.
Pandorina morum (O. F. Miill.) Bory, 7, 8, 10—13,16, 18.
Pediastrum boryanum (Turp.) Menegh., 12.
Pediastrum boryanum var. longicorne Racib., 10.
Pediastrum duplex Meyen, 10, 16, 17.
Pediastrum tetras (Ehr.) Ralfs, 1, 10, 12, 19.
Phacotus lenticularis Stein, 2, 4, 10—12, 18.
Platymonas cordiformis (Carter) Korshik., 7.
Scenedesmus acutus Meyen , 1, 4, 5, 8,12,17,19.
Scenedesmus acutus f. alternans Hortob., 8, 10.
Scenedesmus acutus va. costulatus (Chod.) Uherk., 4, 5, 12, 17, 19.
Scenedesmus arcuatus Lemm., 10.
Scenedesmus aristatus Chod., 4, 17.
Scenedesmus armatus (Chod.) Smith, 2, 10, 17.
Scenedesmus armatus var. boglariensis Hortob., 10, 11, 17, 19.
Scenedesmus armatus var. boglariensis f. bicaudatus Hortob., 8, 10, 13.
Scenedesmus bicellularis Chodat., 10—12, 19.
Scenedesmus carinatus (Lemm.) Chod., 19.
Scenedesmus denticulatus var. linearis Hansg., 1, 4, 10, 19.
Scenedesmus ecornis (Ralfs) Chod., 10, 12, 17, 19.
Scenedesmus ecornis var. disciformis Chod., 10, 12, 17.
Scenedesmus falcatus Chod., 7, 8, 10—12.
Scenedesmus falcatus f. maximus Uherk., 4, 12.
Scenedesmus intermedius Chod. var. balatonicus Hortob., 11.
Scenedesmus longispina Chod., 11—13, 17.
Scenedesmus longispina var. asymmetrica Hortob., 11.
Scenedesmus maximus (W. et G. S. West) Chod., 10.
Scenedesmus opoliensis Richter var. monoensis Chod., 10.
Scenedesmus ovalternus Chod., 10.
Scenedesmus guadricauda Chod., 2, 4, 6, 10—12, 17.
Scenedesmus quadricauda f. bicaudatus Hansg., 12.
Scenedesmus quadrispina Chod., 17.
Scenedesmus spinosus Chod., 17, 19.
Schroederia setigera (Schroeder) Lemm., 4.
Scotiella levieostata Hollerb., 17.
Sorastrum spinulosum Naeg., 10.
Sphacrellopsis fluviatilis (Stein) Pascher, 10.
Sphaerocystis schroeteri Chod., 10, 12, 17.
Stichococcus bacillaris Naeg., 10.
Tetrachlorella alternans Korshik., 17.
13
ALGELE DIN APELE STAGNANTE DE LA PORȚILE DE FIER
211
210	LEONTIN ȘT. PETERFI	'	.	.	12
Tetraedron ea^tdatum (Corda) Hansg., 10, 12.
Tetraedron caudatum var. incisum Lagerh., 12.
Tetraedron gracile (Beinsch.) Hansg., 10.
Tetraedron incus (Teii.) Gr. M. Smith, 11, 19.
Tetraedron minimum (A. Br. ) Hansg., 10, 12, 19.
Tetraedron regulare Kiitz., 10.
Tetraedron trigonum (Naeg.) Hansg., 17.
Tetrastrum apiculatum (Lemm.) Schimdle, 11, 17.
Tetrastrum glabrum (Boli) Ahlstr. et Tiff., 10—12.
Uronema elongatum Hodgetts, 10.
Volvo x aureus Ehr., 10, 17, 19.
Westella botryoides De Wild., 10, 17.
CHLOROPHYTA-CONJUGATOPHYCEAE
Closterium acerosum (Schrank) Ehr., 3, 7, 8, 10, 17.
Closterium didymotocum Corda, 13.
Closterium ehrenbergii Menegh., 10, 13.
Closterium leibleinii Kiitz., 10, 13, 17 —19.
Closterium moniliferum (Bqry) Ehr., 5, 10, 12.
Closterium parvulum 'Naeg., 2, 10, 12, 19.
Closterium peracerosum Gay, 11.
Closterium spetsbergense Borge, 3.
Closterium striolatum Ehr., 13.
Closterium tumidum Johns, 13.
Cosmarium angulosum var. euastroides (Delp. ) Krieg. et Gerloff, 10.
Cosmarium botrytis Menegh., 2, 3, 10,12.
Cosmarium conspersum Ralfs vaY.subrotundatum West, 10.
Cosmarium formosulum Hoff. var. nathorstii (Bold) W. et G. S. West, 3,
10-12.
Cosmarium granatum Brdb., 1, 2, 4,10—12,17.
Cosmarium granatum var. subgranatum Nord st., 10.
Cosmarium impressulumUliv., 10.
Cosmarium meneghinii Brdb., 1, 10, 12.
Cosmarium reniforme (Balfs) Arch., 2, 10.
Cosmarium sexnotatum Gutw., var. tristriatum (Liitkem.) Schmidle, 10.
Cosmarium subprotumidum Nordst., 10.
Cosmarium tetraophthalmum Breb., 10.
Cosmarium trachydermMm W. et G. S. West, 10.
Cosmarium turpinii Brdb., 10.
Mougeotia laetevirens Wittr., 18.
Pleurotaenium ehrenbergii (Breb.) de Bary, 10.
Pleurotaenium trabecula (Ehr. Naeg., 10.
Pleurotaenium trabecula var. crassum Wittr., 18.
Pleurotaenium trabecula var. semi-undulatum (Boli) Kossinsk., 10.
Spirogyra lagerheimii Wittr., 15.
Spirogyra reticulata Nordst., 6, 15 .
Staurastrum gemelliparum Nordat., 10.
Staurastrum muricatum Breb., 10, 12.
Staurastrum punctulatum Br6b., 5, 12, 17.
Staurastrum sebaldii Beinsch., 10. ‘
Staurastrum teliferum Balfs, 10.
Tetmemorus brebissonii (Menegh.) Balfs, 10.
Tetmemorus granulatus (Breb.) Balfs, 13.
Zygnema stellinum (Vauch.) Ag., 15.
BIBLIOGRAFIE
1.	Bușniță Th. și colab., Studiul hidrobiologic al Dunării și al afluenților săi, în Monografia
zonei Porților de Fier, Edit. Academiei, București, 1970.
2.	Fott B. și Novâkovâ M., A monograph of the genus Ghlorella: The fresh ivaier species, in
Fott B., Studies in Phycology, Acad. ved. Praga, 1969, 10 — 59.
3.	Gruia L., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1970, 82, 4, 313 —316._,
4.	Ionescu-Țeculescu V., Anal. Univ. Buc., Seria biol, veget., 1970, 183.
5.	Korshikov O. A., Viznacinik prisnovodnih vodorostei Ukrainskoi RSR, V. Protococcineae,
	_____ Izd. Acad. Nauk URSR, Kiev, 1953.
6.	Oltean M., St. și cerc, biol., Seria biol, veget., 1960, 12, 4.
— Fitoplancionul, cu o privire generală asupra florei algale, în Limnologia sectorului
românesc al Dunării ~ Studiu monografic, Edit. Academiei, București, 1967.
TrPopESCU E., Bul. I.C.P., 1960, 19, 3.
9.	Shihira I. a. Krauss R. W., Ghlorella. Physiology and Taxonomy of foriy-one isolates, Univ.
Maryland, College Park, 1967, 97.
10.	Ștefureac Tr. I., Anal. Univ. Buc., Seria biol, veget., 1970, 19, 193 — 204.
11.	Vasiliu Gh. A., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 6, 449 — 455.
Centrul de cercetări biologice Cluj,
Sectorul de sistematică, geobotanică și pedologie.
Primit în redacție Ia 14 octombrie 1971.
/
3 — Studii Botanică, 3
CARTAREA VEGETAȚIEI DIN SECTORUL VALEA
EȘELNIȚA-TREI CULE (DEFILEUL DUNĂRII)
DE
I. RESMERIȚĂ, E. C. VICOL, N. BOȘCAIU, GH. COLDEA și F. TĂUBER
581.9(498)
Die Verfasser haben 1967—1969 die Vegetation dieses Gebiets erforscht und 1970
kartiert.
Im Gelănde wurde mit der Karte im MaBstab 1 : 25 000 gearbeitet und im Biiro
wurden die erhaltenen Daten im MaBstab 1 : 50 000 afugetragen. Im erforschtern
Gebiet wurden die in Tabelle 1 enthaltenen Taxa identifiziert, wobei die vorgefun-
denen Einheiten teilweise kartographisch verzeichnet werden (Abb. 1). Das
Vegetationsmosaik hat zur Kartierung der groBen Vegetationseinheiten verpflich-
tet; man muBte zu konventionellen Zeichen iibergreifen.
Die SchluBfolgerung ist, daB die Verwendung der Karte im MaBstab 1 : 25 000,
auch den Anspriichen der Kartierung vielfâltigster Landschaften entspricht.
Die Karte 1 : 25 000 umfaBt 45 kartographische Einheiten, wogegen im MaBstab
1 : 50 000 nur 27 erfafit sind.
în perioada 1967 — 1969 s-a sudiat flora și vegetația teritoriului
cuprins între valea Eșelnița — valea Mraconiei și Cazane — Trei Cule pînă
în valea Bastița, pe o lungime de circa 30 km și o lățime de circa 2,5 km, iar
în 1970 s-a cartat vegetația acestui teritoriu. în harta întocmită (fig. 1) am
inclus și porțiunea cuprinsă între valea Mraconiei și Cazane studiată de
Gh. Dihoru și colaboratori cu scopul de a reda o imagine cartografică
continuă.
Pe teren am lucrat după harta la scara 1: 25 000, iar în birou s-au
transpus datele pe harta la scara 1: 50 000, după ce în prealabil s-au deli-
mitat la prima scară spațiile ocupate de unitățile fixate prin legenda de
cartare. Deci, pe teren s-au delimitat direct pe hartă unitățile respective,
avînd ca bază datele cercetărilor anterioare completate cu observațiile
din timpul cartării propriu-zise prin marșruturile efectuate. în ceea ce
privește vegetația lemnoasă, de un real folos ne-au fost și datele furnizate
de amenajamentele silvice.
ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 213-220 BUCUREȘTI 1072
I. RESMERIȚĂ și COLABORATORI
2
214
S-a avut în vedere ca harta să cuprindă, pe cît posibil, unitățile vege-
tale caracteristice regiunii respective și astfel să redea o imagine cît mai
completă privind particularitățile vegetației fără a o supraîncărca pe uni-
tatea de suprafață.
Datorită mozaicării ecotopurilor am fost nevoiți să procedăm la
cartarea unităților mari de vegetație, reușind totuși să redăm specificul
variat al vegetației prin folosirea semnelor convenționale. La aceste semne
am recurs chiar și pentru unele unități mari (clase de vegetație) care ocupă
suprafețe mici, în timp ce asociațiile au putut fi evidențiate numai în măsura
în care oCupă suprafețe mări, posibile a fi conturate pe harta noastră. Mai
mult, prezența pe suprafețe restrînse a numeroase ecotopuri variate, de la
higrofile pînă la saxicole-xerbfile, a impus redarea prin același fond chiar a
mai multor unități superioare, așa cum reiese din tabelul sinoptic și figura 1.
Tabel sinoptic
I. 01. asplenietea RUPESTRis H. Meier et Br.-Bl. 1934
, Ord. asplenietalia ruta.murariae Oberd. et alh 1967
. Al. M o e h r i n g i o n m u s e o s a e Horv. H-icap, Horv. 1962
1.	Caynpanuletum crasipedis Borza (1931) 1936
'2; Asplenio-Ceterachetum Vives 1964 var. banațicum Schneider
et all. 1970
Ord. asplenietalia septentrionalis Oberd. et all. 1967
Al. A s p 1 e n i o n ș e p t e n t r i o n a 1i ș Ganis 1927
>	3. Pypno-Pdlypodiehim, Jko. et Bec. 1963	■ ■ /. .	.
■'.? Z •/>. "Z' L Z ?	;Z-' Z.pZ..' . Jî . ui	' ''
II. 01. ELYMl SESLElilETEA Br.-Bl,. .1918 , ,	,
A ■'	. i Zi'*-’ < Ti z: J’.Z Z7	■ZA'Z''
s ’ Ord. seseerietXviA cAlcarîAW (Br.-Bl. 1926) Klikh 1944 :'
i ’>: .; >. /. a ’ jj) t’ U Z i.ț;;	■■ ■■ ■ ■ ■	HI:_•<£>■ '• ?: - •. /Zi .• 7 Z• , ■ -	( ț . • - Zn-'-',.<<■' ;-
' '•' ■' Âr	;l ■ •.. ; i ; ■ '' • )■ V 1	V; •» v Z.) ? j oj ebib.' ;-v ■ 1 < ă u?’
Al.	S e sTe r i o n r i g i d a e Zolyomi 1939	:	*
4.	/ihyo/hte Zolyonh

3 CARTAREA VEGETAȚIEI DIN SECTORUL VALEA EȘELNIȚA — TREI CULE 215
III.	CI. festuco—brometea Br.-Bl. et Tx. 1944
Ord. STIPO (PULCHERRIMAE) - FESTUCETALIA PALLENTIS I. Pop
1968
Al. Br o mo —Festueion pallentis Zoly. 1966
5.	Erysimo — Stipetum eriocaulis Schneider et aii. 1970
6.	Mclico — Phleetum {montani Batiu et all. 1966) banaticum
Schneider et all. 1971
7.	Cerastio {banatici) — Festucetum dalmaticae Schneider et
all. 1971.
Ord. RRACHYPODIO - cur ysopogonet alia (H-ic 1958) Boșcaiu
1971
Al. Danthonio — Brachypodion Boșcaiu 1971
8.	Chrysopogonetum grylli banaticum Borza 1962
IV.	CI. SEDO-SCLERANTHETEA Br.-Bl. 1955	.
Ord. SEDOSCLERANTHETALIA Br.-Bl. 1955
Al. Alysso — Sedion Oberd. et Miiller 1961
9-	Alysso petreae-Sedetum hispanici Schneider et all. 1971
10.	Alysso — Sedetum Oberd. et Th. Miiller 1961 var. banaticum
Boșcaiu 1969
Ord. FESTUCETALIA VAGINATAE So6 1957
Al. Festueion vaginatae Soo 1929
Subal. Bromion teetorum Soo 1940
11.	Brometum teetorum {'Kern. 1863) Soo 1925
Ord. THERO — airetalia Oberd. ap. Oberd. et all. 1967
1 și COLABORATORI
O O
''O O 0^0 O^O O O
o o o o
oX
o
> oic
O 01
O ?Q o
o o
o o
o O
o o
u
°0
o.o
o o o
o o o
o o
0%
o o
o o o o
0.0 G O
O O _ _
3$o
vuu
u
o o<>
oor?
O o c>
o o
Ll> o O O
o o o
O O O o
«o o o o o
O Q> O © O O
WO 'O O O o
o o o
o o o 0’0 o
0.0 o o o o
o^°WM
OOOOQ%°
o o o
o o
o o
o o o
o o o
P 0
O! O
o o
o o
0^0
o o
o o o
o o o o o o o
0.0 o o o o o o o
o o o o
o o
1 o o o o O O o„o
. ~ - - ^O,o o o o o o o <
O O„O O O O O o o o o O o,
OOOOOOOOOO O O C
o o o b o o o o o o o o _ . „
o „o o o o o o O O O o
O O O O O O O O O O o
o o 0^0 O O O O 0.0 o
 
oooo%oOoo9°ooolooooo
Oo%%oooo%o^o o ^ o o .
O O O 0^0 o o
C> O 0.0 O-O^O^O
O O O o o
O O O O O

XO„O o O O Q-^ ao o^o^o
^^-°O0o°S^°0°o000oV
o%Wo°oOo°oOo%
O^O.© O c\°^° o
_O„O O O O O O o o
%%°O°O°OOOOOOO°O
VoVoWW
oooooooooooooooo°
ooooooooooooo°
J&°o°oco °ooooh
0.0 o o o o
o*o o o o
O_O O O
o o o c
o o o-
O O O X
o o o.^
o O OA'
E
G
N D
O v
o°-O_O
0°
_ - - - o o
o o o „o . _ oo
oo o o » o o o o
o o o o oro o o
o o o a o o o o
o o o <si o o o o o
O O O o 0^0 O O O O OL
O O O QZO 0 0 0 0 0 6
O O O O7Q..Q O O O O Ol
o o o o o o”t
o o
o o o o o
O O o o O O
o o o o«o o o Q
O O O O o hc
‘	" o o,

CLAsplenietatea rupestris
CLElyno-Seslerietea
As.Chiysopogonetum grylli banaticum
As.Melico-Phleetum banaticum '
Cl.Sedo- Scleranthetea
Cl.Potametea
At.Phragmition communis
Al. Magnocaricion gracilis
As. Eryssuno-Stipetufn eriocaulis
CI. Motino - Arr henatheretee, CI. Epilobietea,
CLChenopodietea^CLArteniisetea vulgaris
ÂS.Quercetum cerris carpinetosum orientalis,
As-Echinopo^banatici-fluercetum pubescentis
Al.Fagiondacicum
Al.Carplnion betuli
f
As.5yringo-Carpinetum orien
■■ p
As.Saponario-Salicetum purp
Populații de Robinia pseudat
Populații de Pinus pallasiane
Localități
D
3
□
rrîio q°o
O _0
o O O
o
o o o
pinion betuli
ingo-Carpinetum orientalis
DUNĂRII)
onario-Salicetum purpureae
ii de Robinia pseudacacia
wo
o
2000
ii de Pinus pallasiana
ați
O O O O O
O O Q
yo o o
OOOOOOOOO
o°o°opo^o
O°O°OOO°(
o$o°o%
o o o.o.o
□WoVO° Q,,,
°O°O%°O°O°O	.
, °ooooo?o°A<v
rf%
1000	5»
^O°O
°o°o°o . ; b%
°o%Oo°o%%%
O 0.0 o O O
O O O O O
o o o o
o o o o
O O O.Q
0 o o *
. O 0,0 *
o o o o o q
0—0 O O।O s
O O O. ® os
o d. o o
o o o
o o o
0 0 0
o o
o o o
O O OIW
O.J0 O
-O o o .o
o o o
O„O O 03
o o o.v
o o
o o
o o_o
o oo>6
o.o
o o
ooo
O 0 o o
o o o o o o~o
o o o/>waw
Pariloi)
ooo
ooo
ooo o o
ooo o o o
O O O o o
o o o o OOO
o o ooo o o o
ooo o o o o
0 0 0 O O O
o o o o o
o o o o o
o
o
iTo
0.0
ooo
o o o o
o o o o
ooo
o o oo
ooo
o o o
o o
o o o o
o O„O
o o
ooo
^A'îo o o
o o
. o o
> o
o
o
o o
o o
o o
o ooo
O o o„o
o O o
io o o ohf(w
Ufo°o% o
o°o °o%%
O°o°o%'o
O OOO
ooo
2 0 0 o o
o„o o o
°^O
o o o. o o o
ooo
„ o o o o o
o o e/o o o o o o
o o/ O O o o o o
Le O O O O
ooo o o o_oy?
o o o o o o
> o ooo o„
o o o ~ ~
ooo
ooo
3
O

O O
o o o '
O 0.0.0
H^tUPar
o -cr o o
oooo
o o ooo
o O o o
o o Poiana0
VEGETAȚIA DIN
EȘELNITA-TREI
SECTORUL VALEA
CULE (DEFILEUL
SCARA
1000
Elaborată de: I.Resmeriță.ECVicol.N.Boșcâi^Gh.Coldea.ETăuber
Cartograf: TTeotelecan
1971

CARTAREA VEGETAȚIEI DIN SECTORUL VALEA EȘELNIȚA — ȚREI CULE 217
20.	Festucetum pratensis Soo 1933
216	I. RESMERIȚĂ și COLABORATORI	4
Al. Thero — Airion Tx. 1937
12.	Filagini — Vulpietum Oberd. 1938 var. banaticum Boșcaiu
et Resmeriță 1969.
13.	Trifolio (molinerii) — Haynaldietum villosae Boșcaiu et
Resmeriță 1969
V. ci. potametea Tx. et Prsg. 1942.
Ord. potametalia W. Koch. 1926
Al. N ympha e ion Oberd. 1957
14.	Banunculetum aquaticae Gehu 1961
VI. CI. phragmxtetea Tx. et Prsg. 1942
Ord. phragmitetalia W. Koch 1926
Al. P h r a g m i t i o n e o mm uni s W. Koch 1926
15.	Schoenoplectetum lacustris Eggler 1933
16.	Scirpo — Phragmitetum W. Koch 1926 medioeuropaeum
Țx. 1941
Al. Magnocaricion gracilis (Neuheusl. 1957) Gehu
1961
17.	Caricetum vulpinae Soo 1927
VII. CI. molinio-arrhenatheretea Tx. 1937
Ord. molinietalia W. Koch 1926
Al. Agrostidion albae Soo 1933
18.	Agrostetum albae Ujvar. 1941
19.	Alopecuretum pratensis Nowinski 1928
Ord. ARRHENATHERETALIA Paw. 1928
Al. Arrhenatherion elatioris Br.-Bl. 1925
21.	Arrhenatheretum medioeuropaeum (Br.-Bl. 1919) Oberd.
1952
VIII. CI. chenopodietea Oberd. 1957 em. Lohm. et Prsg. 1950
Ord. POLYGONO - CHENOPODIETALIA Tx. 1961
Al. Sisymbrion officinalis Tx., Lohm. et Prsg.
1950
22.	Malvetum negleetae Felfoldy 1942 subas. Lolieto — Mal-
vetosum negleetae Resmeriță et all. 1970
23.	Malvetum pusillae Morariu 1964
24.	Datura stramonium — Malva negleeta Lohm. 1950
25.	Bromo-Hordeetum murini Lohm. 1950
26.	Cynodontetum Felfoldy 1942 (sin. Cynodon daetylon Rapai.
1927) .
Ord. onopordetalia Br.-Bl. et Tx. 1943
Al. Onopordion a c a n t h i i Morariu 1931
27.	Carduetum acanthoides Morariu 1939
28.	Artemisetum absinthii I. Pop 1970
IX. CI. plantaginetea majoris Tx. et Prsg. 1950
Ord. PLANTAGINETALIA MAJORIS Tx. (1947) 1950
Al. A g r op y r o — Rumi e i o n er i sp i Nordh. 1940
29.	Lolio — Trifolietum repentis Resmeriță et all. 1967
30.	Trifolio — Poetum trivialis Resmeriță et all. 1971
218
I. RESMERIȚĂ și COLABORATORI
6
7, CARTAREA VEGETAȚIEI DIN SECTORUL VALEA EȘELNIȚA — TREI CULE 219
Al.	Polygonion avicularis Gams 1927
31.	Polygonetum avicularis Gams 1927
X. 01. EPILOBIETEA ANGUSTIFOLII Tx. et PrSg. 1950
Ord. petasiteto - chaerophylletalia Morariu 1967
Al. Telekeion Morariu 1967
32.	Petasiteto — Telekietum speciosae Morariu 1967
XI. CI. artemisetea vulgaris Lohm., Prsg. et Tx. 1950
Ord. artemisetalia Lohm. ap. Tx. 1947
Al. Ar ction 1 ap p a e Tx. em. Sissigh 1946
33.	Sambucetum ebuli Kaiser 1926, Borza 1959
XII CI. quercetea pubescenti-petraeae Jakucs 1960
Ord. orno - cotinetalia Jakucs 1960
Al. Syr ingo — C a r p i n i on orientalis Jakucs 1961
34.	Quercetum — cerris carpinetosum orientalis (Knapp 1944)
Jâv. 1955
35.	Echinopo-banatici — Quercetum pubescentis Boșcaiu et
all. 1971
36.	Syringo — Carpinetum orientalis Jakucs 1959.
Subas, Syringo — Carpinetum, orientalis lithospermetosum
, Jakucs 1959	. ’
37.	Asplenio — Syringetum Jakucs et Vida 1959
XIII. CI. querco-fagetea Br.-Bl. et Vlieg. 1937
Ord. fagetalia Pawl. 1928
Al. F a g i o n dacicum, Soo 1960
Subal. Acerion dacicum, Soo 1960
38.	Phyllitidi — Pagetum Vida (1959) .1963
39.	Deschampsia fleosuosae — Pagetum Soo 1962
Al. Al n o — Pa d ion Knapp 1942
40.	Aegopodio — Alnetum Kârpâti et Jko. 1961
Al. Car pinion betuli Oberd. 1953
41.	Carpino — Pagetum Paucă 1941
XIV.	CI. SALICETEA PURPUREAE Moor 1938
Ord. salicetalia purpureae Moor 1938
42.	Saponario — Salicetum purpureae (Br.-Bl. 1930) Tschan
1948
XV.	Populații de robinia pseudacacia (consociații; după Soo, Bobi-
nietum pseudacaciae Balâzs)
XVI.	Populații de pinus pallasiana
Studiile din sectoarele valea Eșelnița — valea Mraconiei și Cazane
— Trei Cule și parcurgerea sectorului valea Mraconiei — Cazane arată
că vegetația acestui teritoriu se încadrează în următoarele unități: 14
clase, 21 de ordine, 24 alianțe, 2 subalianțe, 42 de asociații și 2 subasociații.
Dintre acestea, 9 asociații și o subasociație sînt descrise de colectivul
nostru ca noi pentru știință, din care s-a cartat un număr restrîns (fig. 1).
Ne reține atenția faptul că pe o lungime de circa 30 km și pe o lățime
de circa 2,5 km, deci pe o suprafață de circa 80 km2, s-au identificat un
număr mare de unități superioare, care includ biotopuri foarte îndepărtate
din punct de vedere ecologic : de la ape stagnante pînă la stîncării aride.
Deci, s-a pus problema de a lucra pe teren și apoi în birou, cu cenotaxoni,
ce se circumscriu la polii opuși ai sinecologiei și care se întrepătrund la tot
220	I. RESMERIȚĂ și COLABORATORI	8
pasul, ceea ce a îngreuiat munca de cartare propriu-zisă, respectiv ne-a
obligat să includem în una și aceeași unitate de fond sau în una și aceeași >
unitate redată cu semne convenționale cenotaxoni mai mult sau mai puțin
îndepărtați sinecologic.
concluzii
1.	Folosirea hărții 1: 25 000 poate satisface exigențele de cartare
chiar a celor mai mozaicate landșafturi.
2.	Pe harta la scara 1: 25 000 au fost prinse 45 de unități carto-
grafice, iar la scara 1: 50 000 numai 27. în primul caz au fost cartate
13 unități de fond și 32 cu semne convenționale și al în doilea caz, respectiv
10 și 17.
3.	Specificul regiunii cartate este bine conturat pe harta 1 : 50 000
și astfel evidențiate particularitățile vegetației din regiunea cercetată.
BIBLIOGRAFIE
1.	Borza Al., Guide de la sixieme excursion phytogeographique internaționale, Roumanie,
Cluj, 1931, 56-63.
2.	Boscaiu N., Lupsa V., Rbsmeriță I., Coldea Gh. și Schneider E., Ocrotirea naturii,
1971, 15, 1.
3.	Boșcaiu N. și Resmeriță L, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1969, 81, 3, p. 211 — 216.
4.	Ellenberg H., Vegetation M itleleuropas mii den Alpen, Stuttgart, 1963.
5.	Oberdorfer E., Siiddeutsche Pflanzengesellschaflen, Jena, 1957.
6.	Ozenda P., Documents potir la Carte de la Văgătation des Alpes, Grenoble, 1963,1.
7.	Resmeriță I., Rev. roum. biol., Serie de Botanique, 1970, 15, 4, 271—285.
8.	Scamoni A., Einfiihrung in die praktische Vegetationskunde, Jena, 1963.
9.	So6 R., Synopsis systeinatico-geobotanico Florae vegetalionisque Hungarie, Budapesta, I.
Centrul de cercetări biologice Cluj.
Primit în redacție la 20 noiembrie 1971.
ASOCIAȚIA DRYADETUM OCTOPETALAE CSUROS ET
ALL. 1956 ÎN MASIVUL CEAHLĂU
DE
VALERIU ZANOSCHI
581.524(498)
L’ouvrage porte sur Ies donnees existant dans la litttrature sur la presence de cette
association en Roumanie et s’occupe en dâtail de Ideologie, de la structure flori-
stique et de la propagation de ses phytoc^noses sur le massif Ceahlău.
Dans la derniere pârtie de l’ouvrage on decril la nouvelle sous-association
Dryadetum octopetalae salicetosum retusae, consideree comme une phase de
transition, determinee microclimatiquement ă partir de Dryadetum oclopetalae
ă Salicetum retusae.
Vegetația teritoriului limitat de rîurile Bistrița la est, BistriCioara la
nord, Bicaz la sud și pîraiele Bistra, Pîntec la vest nu a făcut încă obiectul
unor studii amănunțite asupra fitocenozelor constitutive, ea fiind expusă
numai sub formă de schițe generale. O. B ur du j a și colaboratori (4)
și A. B o r h i d i (3) sînt singurii geobotaniști care publică pe bază de ridi-
cări fitocenologice cîteva asociații din acest teritoriu.
în nota de față prezentăm asociația Dryadetum octopetalae din Masivul
Ceahlău împreună cu subasociația nouă, Dryadetum octopetalae salicetosum
retusae.
CI. THLASPIETEA ROTUNDIFOLII Br.-Bl. 1926
Ord. THLASPIETALIA ROTUNDIFOLII Br.-Bl. 1926
Al. Papavero -Thymion pulcherrimae Pop I. 1968
As. Dryadetum octopetalae Csuros et all. 1956
Dryas octopetăla este o specie larg răspîndită pe masivele de calcar din
lanțul carpatic, formînd adesea fitocenoze dominate abundent de ea. Cu
ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 N R. 3 P. 221 - 226 BUCUREȘTI 1972
222	VALERIU ZANOSCHI	2
toate acestea, literatura fitocenologică dispune încă de puține date relative
la structura floristică, condițiile ecologice și răspîndirea fitocenozelor de
Dryas octopetala.
Pînă în prezent, în țara noastră, fitocenoze dominate de Dryas octo-
petala (Dryadetum octopetalae) au fost descrise din zona de calcar a Munților
Retezat (6). Aici Dryadetum octopetalae înlocuiește, în parte, asociația
Salicetum reticulatae-retusae, de pe povîrnișurile cu grohotiș mai mărunt
ale Carpaților. P. Raclam (10) menționează asociația de Dryas octo-
petala din Masivul Rarău, caracterizînd-o pe baza unui tabel fitocenologic
sintetic. AL B e 1 d i e (1) citează din Piatra Craiului pe toată întinderea
coamei, între vîrful „La Om” și „Țimbanul Mare”, pe solul scheleto-pietros
al crestei, pîlcuri de Dryas octopetala. Autorul nu ne dă însă structura flo-
ristică a acestor pîlcuri, nici mărimea lor. în Munții Bucegi, Al. Beldie
(2) ne prezintă pe Dryas octopetala participînd la edificarea fitocenozelor
a două asociații distincte. într-un prim caz, Dryas se întovărășește cu
Flyna myosuroides, deși, cităm, „formează adesea pîlcuri aproape pure”,
iar în alt caz, Dryas își împarte dominanța cu Salix reticulata.
Din Ceahlău de pe mici resturi de calcare, A. B o r h i d i (3) citează
asociația Dryadeto — Salicetum kitaibelianaenom. prov., pe care o apropie
de Dryadetum Domin 1930 sau Dryadetum octopetalae Csuros et all. (1956).
C. Burduja (5), citînd pe A. B o r h i d i, spune : „pe alocuri se semna-
lează chiar schițarea unei grupări cu Dryas octopetala și Salix kitaibeliana,
pioniere pe pietrișuri calcaroase”. Autorii citați nu ne prezintă însă struc-
tura floristică, condițiile ecologice și răspîndirea în Masivul Ceahlău a acestei
grupări vegetale.
După observațiile și însemnările noastre pe Masivul Ceahlău, Dryas
octopetala participă ca specie dominantă și caracteristică, edificatoare la
formarea asociației Dryadetum octopetalae Csuros et all. 1956, sau ca specie
de recunoaștere fiind codominantă în subasociația Dryadetum octopetalae
salicetosum retusae nov. subas. >	.	.	:
în Masivul Ceahlău, asociația Dryadetum octopetalae typicum Csuros
et colab. 1956 se prezintă sub forma de fitocenoze compacte, dominate de
Dryas cu puține specii însoțitoare. Aceste fitocenoze ocupă suprafețe mici,
pe terenuri plane sau ușor înclinate, dar expuse acțiunii puternice a vîntu-
rilor dominante din N și NV, precum și terenuri puternic înclinate repre-
zentînd scurgeri de grohotiș, oprit la piciorul pantei. Uneori aceste fito-
cenoze se întîlnesc pe pereții aproape verticali ai blocurilor conglomeratice.
Solurile pe care vegetează Dryadetum octopetalae sînt subțiri, bogate în
material scheletic. Asemenea fitocenoze s-au identificat deasupra limitei
superioare a pădurii, la altitudini cuprinse între 1780 și 1890 m, în Jghiabul
lui Vodă, pe Ocolașul Mare, Lespezi, vîrful Toaca.
Lista floristică însumează 26 de specii (tabelul nr. 1, releveele 1—4).
Dominantă și caracteristică este Dryas octopetala, alături de care se pot
număra cu frecvență ridicată și Thymuspulcherrimus, Polygpmmxiviparum,
Vaccinium mtis-idaea, Festuca supina, Helianthemum rupifragum ș.a.
Spectrul biologic indică 18 specii hemicriptofite (69,12 %p 6 chamefite
(23,20 %) și 2 terofite (7,68%).
Spectrul geoelementelor ne convinge de dominanța elementului
alpin (61,60%). Astfel 7 specii aparțin elementului floristic alpin prOpriu-
3	ASOCIAȚIA DRYADETUM OCTOPETALAE ÎN MASIVUL CEAHLĂU	223
zis, 8 specii sînt alpin-central-europene și 1 alpin-arctică. Celelalte 10
specii au origine variată: 4 sînt circumpolare (15,36%), 3 endemice
(11,52%), 2 central-europene (7,68%) și 1 balcanică (3,84 %).
în Masivul Ceahlău, fitocenozele acestei asociații par a fi pioniere
în punctele puternic vîntuite și cu solurile aproape scheletice. Prin infil-
trarea în aceste fitocenoze a speciei Festuca supina, care atinge în unele
locuri o abundență și o dominanță destul de ridicate (tabelul nr. 1, rele-
veele 1 și 2), putem presupune că Dryadetum ■ octopetalae evoluează spre
Festucetum supinae Domin 1933, care de altfel este destul de răspîndită
pe culmea principală a Ceahlăului.
Dryadetum, octopetalae Salicetosum. retusae nov. subas.
(Dryddeto-Salicehi'mkitaibelianae nom. prov. Borhidi)
Subasociația Dryadetum octopetalae Salicetosum retusae vegetează
în extremitatea nordică a culmii principale a Ceahlăului, adică pe versantul
nordic al vîrfului Toaca și împrejurimile vîrfului Panaghia, la altitudini ce
variază între 1 810 și 1890 m. Este răspîndită pe pereții puternic înclinați
(40 — 80°) ai blocurilor conglomeratice, precum și pe mici porțiuni plane
ale „polițelor” acestor blocuri, în expoziții preponderent nordice, nord-
vestice rar nord-estice.	:
Fitocenozele acestei subasociații au fosț observate în majoritatea
covîrșitoare a cazurilor, instalîndu-se pe un fond general de mușchi.
Pătura continuă, destul de groasă, formată de diversele specii muscinale,
păstrează aproape în tot timpul anului o anumită umezeală la dispoziția
celorlalte plante superioare care coabitează în aceste fitocenoze.
Din cele arătate rezultă că fitocenozele: asociației Dryadetum octo-
petalae tipicum vegetează în condiții de ariditate pronunțată, în timp ce
fitocenozele subasociației Dryadetum octopetalae Salicetosum. retusae bene-
ficiază în permanență de un procent ridicat de umezeală în substrat.
Structura floristică a subasociației cuprinde 32 de specii de plante
vasculare și 21 de specii de mușchi (tabelul nr. 1, releveele 5—11. )
Specii diferențiale ale subasociației sînt: Salix retușa var. kitaibeliana,
Luzula luzuloides, Saxifraga aizoides, Androsace lactea, Pyrola rotundifolia,
Crepis jacquinii, Lloydia serotina, iar dintre mușchi: Hylocomium splendes,
Bhytidiadelphus triquetruș și Dicranum scoparium.
Spectrul biologic al subasociației este dominat de hemicriptofite
(78 %), urmate de chamefite (18,88%) și geofite (3,12%).
Spectrul floristic : Alp 18,88 %; Alp ec. 24, 96 %; Alp b 6, 24 %; Eua
15 %; Cp 12,48 % ; End 6,24 % ; E.: 6,24% ; B 3,12 % ; Ec 3,12 % ; Cosm
3,12%.	;	... ;
Deosebirile ecologice (mediu mai umed;și mai răcoros), floristice
(prezența a 17 specii de plante vasculare în plus față de tip), fizionoinice,
dinamice etc. ar pleda în favoarea încadrării acestor fitocenoze îhtr-o
asociație nouă. Observăm însă că valențele .ecplogice Alp speciilor domi-
nante diferă. Dryâșoetopetaia este,'.în general,ț calcofilă, iar Salix retușa
var. kitaibeliana mai mult acidofilă. De aici rezultă că această convie-
țuire nu poate, fi decît temporară, ceea ce justifică menținerea apestei
fitocenoze la rangul de subasociație. ;	।
225

224
a
Q
Ei
BdțSoioțq Buiioj

îmMEâSgsBmhm
226	>	VALERIU ZANOSCHI	-	6
Din analiza făcută conchidem că subasociația descrisă reprezintă
o fază de tranziție, determinată microclimatic, de la Dryadetum octopetalae
la Salicetum retusae.
BIBLIOGRAFIE
1.	Beldie Al., Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de șt. biol., agron. geol., geogr., 1952, IV, 4.
2.	— Flora și vegetația Munților Bucegi, București, 1967.
3.	Borhidi A., Acta bot. Acad. Sci. Hung., 1958, IV, 3 — 4.
4.	Burduja G. și colab., St. și cerc, șt., Filiala Iași a Academici R.P.R., Seria biol, și șt. agric.,
1956, VII, 1.
5.	Burduja C., Ocrotirea naturii, 1962, 6.
6.	Csuros Șt. și colab., St. și cerc. biol. Cluj, 1956; VII, 1 — 4,
7.	Grințescu I., Bul. Soc. șt. Cluj, 1924, II, 2.
8.	— Guide de la sixibme excursion phytogeographique internaționale, Roumanie,
Cluj, 1931.
9.	Pop I., Contribuții botanice, Cluj, 1968.
10.	Raclaru O., Comunicări de botanică, a V-a Consfătuire de geobotanică, București, 1967.
Institutul agronomic Iași „Ion lonescu de la Brad”, Iași,
Catedra de botanică.
Primit la redacție la 23 decembrie 1970.
EFECTUL DOZELOR DE RAZE X ASUPRA CREȘTERII
PLANTULELOR DE GRÎU TRITICUM AESTIVUM L. SSP.
VULGARE (I)
DE
A. MÂRKI, CONSTANȚA OCHEȘANU și MARIA BIANU-MOREA
581.143 :577.391 :582.542.1
The authors have studieri thc radiosensibility of 12 sorts belonging to 4 botanicăl
varieties of Triticum aestivum ssp. vulgare. They have established that tlie germi-
nation is less afected by irradiation, even at the highest doses of X rays. Therefore
there is not a direct relationship between radiosensibility and germination. The
growth of the first leaf under the sublethal doses (15 — 20 kR.) has permitted the
fellowing classification of the sorts: 1. — radiosensitive sorts (Bezostaia 1,
Sinmartin milturum and Cluj 62/63), 2. — more radioresistant sorts (Autonomia,
San Pastore and Triumph), 3. — sorts with an intermediate radigsensitivity (Sîn-
martin lutescens, Concho, Cluj 918, Cluj 722 and Cluj 11/54).
The authors have found a similar behaviour in connection with hight doses of X ray
irradiation regarding the survival rate after 4 weeks, But the best method for a
radiosensitive classification is the ratio leaveș/seedling after 4 weeks. The radio-
sensitive sorts have in average 5 leaves/seedling by 20 kR. applied. When the
highest doses of X rays were applied (30 kR.) the radioresistant sorts have deve-
ioped 5 leaves/seedling, while the sensitive sorts have formed only one thin leaf.
The taxonomical classification does not reflect any radiosensitive level of the sorts.
Cu cîțiva ani în urmă A. , H. 8 p a r r o w și colaboratori (15),
(16), (17) au pus în evidență radiosensibilitatea diferită a speciilor, genurilor
și familiilor de plante după iradierea lor cronică, în raport cu mărimea
nucleului celular, conținutul lor în ADN, respectiv numărul cromozomilor.
Cercetători italieni (6) demonstrează aceeași comportare diferită a
cîtorva soiuri de grîp, aparținînd speciilor Triticum durum și Tr. aestivum.
înțr-un mod asemănător, alții pun în evidență diferențe în ritmul de creș-
tere și dezvoltare, frecvența aberațiilor cromozomiale, respectiv sensi-
bilitatea după iradieri acute a semințelor .aparținînd diferitelor soiuri de
mazăre (1), (9), (12), tomate (5), grîu, (2), (3), (13), (14), (18), porumb
(1), ovăz (19) și orez (11),	.
ST. SI CERC. BlOt. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3P. 227-236 BUCUREȘTI 1972	"
4 — Studii Botanică, 3
228
A. MÂRKI șl COLABORATORI
2
Rezultatele acestor testări intraspecifice, eu excepția lucrării lui
F. Walt h er (18), s-au efectuat cu material inițial relativ redus ca
număr de soiuri sau linii. Astfel rezultatele acestor experiențe deseori
oferă date atît de contradictorii incit orice generalizare făcută pe baza lor
ni se pare riscantă.
Referitor la genul Triticum, la care se cunosc specii di-,tetra-și hexa-
ploide, cele menționate anterior sînt perfect valabile (8). Studiile care au
dovedit existența incontestabilă a deosebirilor de radiosensibilitate intra-
specifică la genul Triticum au omis testările prealabile ale radiosensibilității
între linii, soiuri sau varietăți cu același grad de ploidie, deși cercetările
lui F. W a 11 h e r (18) au adus dovezi grăitoare în acest sens.
Scopul prezentei lucrări a fost găsirea unor metode precise și simple
de testare a radiosensibilității la soiuri de grîu de toamnă, aparținînd acele-
iași specii, Triticum aestivum ssp. vulgare, în vederea selectării soiurilor cu
radiosensibilitate extremă.
3'	EFECTUL RAZELOR X ASUPRA CREȘTERII GRÎULUI	229
/
iluminare artificială. Începînd cu varianta tratată cu 10 kR, distanța pe rînd a fost din ce în
ce mai mare, distanțele intre rînduri menținîndu-se neschimbate la toate variantele (20 cin).
Astfel, dacă la martor distanța pe rînd a semințelor a fost de 2,5 cm, Ia variantele tratate cu
10 kR a fost de numai 2 cm, Ia variantele cu 20kR a fost de 1,2 cm, iar la variantele tratate cu
30 kR de numai 1 cm. Metoda aceasta de condensare a distanței de semănat pe măsura intensi-
ficării dozelor de iradiere ne-a permis o evaluare mai reală a rezultatelor, întrucît pe măsura
aplicării unor doze din ce în ce mai mari capacitatea de germinație și creșterea propriu-zisă devin
din ce în ce mai reduse, creindn-se astfel „goluri” în straturi, care ar fi permis o hrănire supli-
mentară a plantelor învecinate.
La a 7-a zi după semănat s-a măsurat lungimea primei frunze. Ia toți indivizii răsăriti; după
alte 5 zile (Ia a 12-a zi) plantulele variantei iradiate cu 10 kR au fost tăiate direct cu foarfecă
la înălțimea’solului, determinîndu-li-se greutatea proaspătă, La 4 săptămîni după semănat s-au
determinat numărul frunzelor/plăntulă și greutatea uscată, respectiv rata de supraviețuire și la
celelalte variante de iradiere (20 și 30 kR).
REZULTATE
MATERIAL ȘI METODE
Materialul experimental l-au constituit cîte 200 de cariopse de grîu, de dimensiuni apro-
ximativ egale pentru fiecare din cele 12 soiuri cercetate de noi. Loturile de semnințe au fost în
așa fel compuse, încît pentru fiecare variantă să revină un număr egal de semințe din același spic.
S-au înlăturat semințele de la vîrful și baza spicelor, iar restul s-a împărțit în 5 loturi. Astfel
s-au folosit pentru fiecare soi cîte 40 — 60 de spice. Lista soiurilor, respectiv ordinea în care ele
vor fi reprezentate grafic s-a trecut în tabelul nr. 1.
Depresiunea creșterii și doza de iradiere
Rezultatele măsurătorii efectuate la prima frunză, după 7 zile de
creștere sînt redate în figura 1. Pe ordonată s-a reprezentat pentru fiecare
Nr.
crt.
Soiul
Tabelul nr. 1
Lista soiurilor
Varietatea botanică
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
Bezostaia 1
Autonomia
Sînmartin
San Pastore
Sînmartin
Concho
Harrach
Triumph
Cluj 918
Cluj 722
Cluj 11/54
Cluj 62/63
lutescens Al.
milturum AI.
ferrugineum Korn.
erythrospennum Korn.
înainte de iradiere loturile de semințe s-au împachetat în celofan, dispuse într-un singur
rînd, facilitînd prin aceasta iradierea lor uniformă. Semințele s-au iradiat cu un aparat Roentgen
al firmei Miiller, avînd următoarele caracteristici: 180 kV, 15 mA, filtru de Cu de 0,5 mm cu o
intensitate de iradiere de 150 R/min la distanță de 40 cm focus piele. Doza de iradiere aplicată a
fost de 5, 10, 20 și 30 kR. Imediat după iradiere, semințele au fost semănate în lăzi special con-
fecționate, umplute du 3/4 părți pămînt de grădină, 1/8 mraniță, respectiv 1/8 nisip de rîu. Lăzile
au fost așezate în seră, la o temperatură de 20±l,5°C, o umiditate relativ ridicată (70%) și fără
soi în parte lungimea medie a frunzelor, în procent, față de martorul neira-
diat. Pe abscisă am reprezentat soiurile, menținînd ordinea lor din tabelul
nr. 1. Liniile drepte întrerupte reprezintă media înălțimii plantulelor de la
5
EFECTUL RAZELOR X ASUPRA CREȘTERII GRIULUI
231
230	A. MARKI și COLABORATORI	4
cele 12 soiuri iradiate cu 5, 10, 20 și 30 kR, exprimată în procent față de
media celor 12 soiuri martor neiradiate.
Conform acestor date, efectul depresiv al radiațiilor asupra creșterii
plantelor este în corelație cu doza de iradiere. Creșterea plantulelor de
grîu este afectată de dozele de iradiere, după cum urmează : la 5 kR cu
3,2 %, la 10 kR cu 15,6 %, la 20kR cu 41,9 % și respectiv, la 30 kR cu 85,6 %.
La o iradiere cu 5 kR, depresiunea creșterii este neînsemnată, în
unele cazuri (la soiul San Pastore, Concho și Triumph), constatîndu-se
chiar un slab efect de stimulare. De aici s-ar putea trage concluzia că aceste
soiuri sînt radiorezistente., La doze mari însă—așa cum vom vedea mai
tîrziu — numai soiul Triumph și întrucîtva soiul San Pastore manifestă
această relativă radiorezistență. Mărind doza de iradiere cu încă 5 kR,
efectul depresiv devine mai vizibil (cu excepția soiului Triumph), la unele
soiuri, ca Bezosteia 1, Sînmartin milturum, Cluj 11/54, atingînd chiar 25%
față de creșterea plantelor neiradiate. Aceste 3 soiuri s-au dovedit, chiar și la
doze mai ridicate, cele mai sensibile după creșterea în lungime a primei
frunze. La 20 kR efectul depresiv relativ a oscilat între cele mai mari
limite (37%), în timp ce la 30 kR soiurile cu sensibilitate extremă (Bezos-
taia 1, Sînmartin milturum, Cluj 11/54, pe de o parte, și Triumph, Concho,
San Pastore și Autonomia, pe de altă parte) s-au deosebit net și prin apa-
riția așa-ziselor „plantule roentgen” (7), (17). La aceste plantule, procesul
de creștere se’realizează numai prin întinderea celulelor embrionare, exis-
tente în semințele aflate în repaus, neavînd loc înmulțirea mitotică a celu-
lelor meristematice.
De la doza 10 kR în sus soiurile își păstrează, în general, ordinea în
ceea ce privește gradul de radiosensibilitate, fapt pus ușor în evidență
prin compararea formei curbelor de sensibilitate la diferite variante de
iradiere.
Dacă facem o comparație între greutatea relativă proaspătă a plan-
tulelor la 12 zile (fig. 2) și efectul de vătămare a frunzelor constatat după
Msrlor
& kR
A,--■-----i--------i------->--:------r—------1---
f	3	5	7	9	11
......	,	Soiuh
Fig: 2. — Greutatea proaspătă releatiyă a plantulelor la 12 zile
după iradiere cu 10 kR.
7 zile, putem afirma că formele cu extremă sensibilitate se disting prin
aceeași ordonare pe abscisă', gradul relativ de vătămare'fiind însă incom-
parabil iriaimic în «cazul-greutății substanței proaspete.! în timp ce efectul
depresiv mediii al creșterii f runzelor'depășește la! variantă 10 >kR chiar 15 %,
la soiurile cele mai sensibile nu trece de 10 %. Testarea radiosensibilității
după greutatea substanței proaspete a plantulelor 'tinere -- cel puțin în
cazul griului — nu poate fi recomandată ca o metodă sigură pentru surprin-
derea diferențelor intraspecifice.
Rata de supraviețuire, greutatea individuală a plantulelor, și doza de
iradiere
Pe lîngă măsurarea gradului de vătămare a creșterii în stadiul de
plantulă, ca măsură a radiosensibilității, s-a utilizat și rata de supravie-
țuire. Rezultatele sînt reprezentate în figura 3. Rata medie de supravie-
100
Martor
90-
y
80-
70
A
O)
60-

50
R
.2 40
o
30-
20-
l!
/


r---------x 30 kR
\
\ ■ ■ ■ .
\
a
10'

0-1------r
1
3	5	7	9 D
Soiuri
Fig. 3. — Rata de supraviețuire la 30 kR după 28 de zile de-Creștere.
țuite a întregului material este de 33,2 % (linia dreaptă întreruptă pe figură).
Trei soiuri depășesc substanțial valoarea medie de supraviețuire : Auto-
nomia, San Pastore și Triumph. Rata medie de supraviețuirea acestora
este de 71%. La alte soiuri (Bezostaia 1, Sînmartin milturum și Cluj 62/63)
această valoare este în general sub 10 %.
Nu numai numărul plantulelor care supraviețuiesc la doza de ' 30
kR prezintă importanță, ci și greutatea individuală uscată a plantulelor
supraviețuitoare. în figura 4 am reprezentat și aceste date. Dacă se com-
pară curba din figura 3 (rata de supraviețuire la 30 kR) cu cea din figura 4
(greutatea medie individuală a plantulelor la 30 kR) se constată că — cel
puțin în cazul soiurilor cu rezistență extremă — ele sînt foarte asemănă-
toare. Noi am observat un paralelism evident între numărul plantulelor
care au supraviețuit și greutatea lor, în sensul că, prin creșterea numărului
232	A. MĂRKI șl COLABORATORI
6
de plantule supraviețuitoare la iradiere, crește și greutatea acestora. în
urma acestei experiențe, putem afirma că la doze mari de iradiere gre-
utatea uscată medie reflectă bine gradul de radiorezistență a soiurilor
de grîu testate.
;Z0
-Martor
A
0.18
0,16-
0.14-
0.12-
n
i\
0,10-
0,08-
0,06-
0,04-
0,02-
I
/
/
l
/
/
/

/
/
T
V
d
<v
r—4
■t—
/
/

। /
\/
x
0
I
7
7

Soiuri
11
Fig. 4. — Greutatea uscată medie a plantulelor individuale.
Efectul radiațiilor asupra numărului de frunze/plantulă
în timpul experiențelor anterioare s-a observat că variantele iradiate
au dezvoltat în general mai multe frunze decît martorii. De aceea am efec-
tuat o experiență în scopul stabilirii mai exacte a acestui fenomen.
în figura 5 am prezentat procentul indivizilor cu număr diferit
de frunze/plantulă la 3 soiuri rezistente, iradiate cu 20 și 30 kE. Se observă
că la o iradiere cu 20 kE cea mai ridicată frecvență o au plantulele cu 4
frunze, cu o oscilație între 73 (Autonomia) și 96% (San Pastore). Aceleași
soiuri, dar iradiate cu 30 kE, își dezvoltă cu preponderență 5 frunze ,(59 %,
respectiv 82 %). Frecvența plantulelor cu una sau două frunze, la care
procesul de creștere se întrerupe datorită inhibării totale a mitozelor (plan-
tule roentgen), este extrem de mică.
Soiurile care prin alte metode de testare a creșterii au prezentat
cea mai mare radiosensibilitate, chiar la doza de 20 kE, dezvoltă cîte 5
frunze. în figura 6 am reprezentat efectul radiațiilor asupra formării
numărului de frunze/plantule la 3 soiuri considerate ca cele mai radiosen-
sibile. în aceste cazuri plantulele cu 5 frunze sînt cele mai frecvente la
varianta 20 kE. La 30 kE, soiurile radiosensibile formează doar o singură
frunză extrem de subțire.
Cea mai izbitoare diferență între soiurile relativ radiosensibile și cele
radiorezistente — la 20 kE — constă în faptul că cele sensibile își dezvoltă
o frunză în plus față de cealaltă grupă de soiuri. Trebuie să menționăm că
234
A. MARKI șl COLABORATORI
8
plantulele martor în același interval de timp au format 3,5 — 4,3 frunze
/plantulă, în general, un număr relativ mic de frunze în raport cu soiurile
radiosensibile iradiate cu 20 kR.
Selecția soiurilof relativ radiosensibile și radiorezistente
în urma rezultatelor prezentate pînă aici am reușit să clasificăm cele
12 soiuri în forme foarte radiosensibile, rezistente și intermediare.
în tabelul nr. 2 am rezumat datele cele mai importante pe care s-a
sprijinit munca noastră de selecție. Valorile pentru inhibiția creșterii frun-
zelor le-am notat cu semnul + sau — în raport cu efectul de inhibiție
(—) sau stimulare (+) produs față de martorul fiecărui soi în parte.
: Rata medie de supraviețuire â soiurilor radiosensibile tratate cu 30
kR are o valoare de numai 10 % în timp ce la cele relativ radiorezistente
atinge o valoare medie de 71,3%, respectiv de 7 ori mai mare. în mod
aproape asemănător crește și valoarea medie a greutății individuale uscate
a plantulelor soiurilor relativ radiorezistente în raport cu cele radiosen-
sibile (de circa 6 ori). Contrar așteptărilor noastre, la soiurile radiosen-
sibile, crește în mod semnificativ numărul frunzelor/plantulă în medie cu
0,88 frunză față de soiurile considerate relativ radiorezistente.
DISCUȚII ȘI CONCLUZII
Prezența în cadrul aceleiași specii de grîu (Triticum aestivum L. ssp.
vulgare) a soiurilor extrem de radiosensibile și rezistente ne. obligă să ne
însușim părerea lui F. Wa 11 h e r (18) că radiosensibilitatea trebuie să
fie o însușire fixată genetic la soiuri, ca și alte însușiri ereditare bine cunos-
cute. Se constată însă în mod cert că această însușire nu se reflectă în
clasificarea sistematică actuală a speciei. Noi am găsit deopotrivă soiuri
radiosensibile sau radiorezistente în cadrul aceleiași variante botanice.
Experiențele de față dovedesc, incontestabil existența unei variabilități
extrem de largi a indicilor de radiosensibilitate. S-a constatat că între
însușirile analizate — atît la plantele martor, cît și la variantele iradiate —
există relații foarte strînse (rata de supraviețuire ■ și greutatea substanței
uscate de exemplu). Metoda cea mai sigură pentru clasificarea soiurilor
privind reacția lor la iradiere o reprezintă analiza numărului de frunze/
plantulă după o anumită vîrstă. Așa cum reiese din figurile 5 și 6, numărul
de frunze/plantulă crește o dată cu radiosensibilitatea soiului la doze
subletale de iradiere. Formarea unui număr mai mare de frunze/plantulă
duce și la o creștere a ratei de supraviețuire. în acest caz însă trebuie să se
cerceteze și mărimea frunzelor. în aceste experiențe s-au observat și plan-
tule cu 5—6 frunze a căror lungime a atins abia 15—20 mm. Unele dintre
acestea sînt așa-zisele ,,plantule roentgen” (7), (10). De aceea în aprecierea
lor am ținut seama că în acest caz creșterea lor se limitează doar la alun-
girea celulelor inițiale, embrionare.
Alți cercetători (6), (8) au observat sporirea multiplă a înfrățirii
după o iradiere cronică a plantelor de Triticum durum și Tr. aestivum sau
236	A. MARKI și COLABORATORI	IU
după o iradiere acută a semințelor uscate. Deocamdată nu dispunem de
date convingătoare pentru a putea afirma cu certitudine că între creșterea
numărului de frunze/plantulă și sporirea numărului de frați/plantă ar
exista o legătură strînsă. în această primă serie de experiențe s-a dovedit
că prin creșterea numărului de frunze/plantulă scade greutatea medie
uscată a plantulelor și se reduce suprafața verde de asimilație.
în urma evidențierii radiorezistenței diferite a soiurilor de grîu de
toamnă ne permitem să facem și unele precizări privind utilizarea radiațiilor
ionizante în munca de ameliorare prin mutații. Foarte mulți autori sta-
bilesc doza de iradiere optimă pentru selecția de mutanți, pe baza explo-
rărilor făcute pe un singur soi sau numai pe cîteva soiuri. Deseori rezulta-
tele acestor testări se generalizează, dozele astfel fixate recomandîndu-se
în totalitate pentru specia Triticum aestivum. Pe baza rezultatelor noastre
o asemenea generalizare ar fi eronată. Datele din literatură pot cel mult
sugera limitele dozelor în care ne putem aștepta la rezultate mai bune. De
aceea este absolut necesar ca înaintea experiențelor principale să se între-
prindă cercetări prealabile (iradiere test).
BIBLIOGRAFIE
1.	Babaian V. O., Avakian D. O. i Abatian R. E., Izv. Akad. nauk Armins SSSR, Biol.
1965, 17, 93-96.
2.	BoBOJBVif K., Sovr. Poliopr., 1963, 11, 181—202.
3.	Chandola R. R. a Phathagar M. P., Wheat Inf. Serv., 1963, 15, 13 — 14.
4.	Gharma A. K. a. Chatterjee T., Folia Biol. (Krakow), 1963, 11, 159 — 166.
5.	Davies D. R., Heredity, 1962, 17, 63 — 74.
6.	Donini B,, Scarascia G. T. a. D’Amato F., Rad. Bot., 1964, 4, 479 — 483.
7.	Foard D. E. a. Haber A. H., Amer. J. Bot., 1961, 48, 438 — 446.
8.	Gelin O., Genetica Agraria, 1960, 13, 67 — 78. .
9.	Gottschalk W. u. Imam M., Z. Pflanzenzuchtg., 1965, 53, 344 — 370.
10.	Haber A. H., Carrier W. L. a. Foard D. E., Amer. J. Bot., 1961, 48, 431 — 438.
11.	Huang C. H„ J. Agr. Ass. China, 1960, 31, 20-27.
12.	Lamprecht H., Agr. Hort. Genet., 1956, 14, 161 — 176.
13.	Sariq M., Effects of ionising radiations on seeds, I.A.E.A., Viena, 1961, 103 — 106.
14.	Smith L., Amer. J. Bot., 1962, 29, 189 — 192.
15.	Sparrow A. H. a. Evans H. J., Brookhawen Symp. Biol., 1961, 14, 76, 100 — 101.
16.	Sparrow A. H., Brookhawen Lecture Series, 1962, 11.
17.	Sparrow A. H., Schairer A. a. Sparrow R. C., Science, 1963, 141, 163 — 166.
18.	Walther F., Z. Pflanzenziichtg., 1966, 55, 67—80.
19.	Zakharova G. M., Tr. Inst. Ghenet. SSSR, 1964., 3, 409 — 413.	.
Centrul de cercetări biologice Cluj.
Primit in redacție la 21 decembrie 1970.
CONTRIBUȚII LA STUDIUL SPECIILOR DE
PSEUDOMONAS PATOGENE PE SÎMBUROASE
ÎN ROMÂNIA
DE
I.	LAZĂR și ANCA GRIGORIU
581.2 : 576.851.1 : 582.734
In the first part of the paper some new observations are presented concerning the
symptoms caused on stone-fruit trees by Ps. morsprunorum and Ps. syringae.
The recording of new symptoms refers particularly țo the attack on fruit.
In the second part of the paper the results of a laboratory study are presented
regarding the differentiation possibility of the two bacteria, on the basis of their
beliavionr to antibiotics.
It was found that the strains of the bacteiia appear as a homogeneous group, and
that this behaviour does not permit a differentiation into species and physiotypes,
as other tests do.
Bacteriile din genul Pseudomonas, patogene pentru sîmburoase
prezintă interes deosebit în numeroase țări, pe de o parte, datorită impor-
tanței economice prin pagubele ce le pot aduce, iar pe de altă parte datorită
diferitelor aspecte legate de taxonomia acestora.
Cea mai valoroasă experiență privind studiul acestor bacterii (Pseu-
domonas morsprunorum și Ps. syringae) s-a acumulat în Anglia, unde o
serie de cercetări (6), (7), (9), (10), (12), (13), (14), (17), (18), (19), (23),
(24), (28), (39), întreprinse în ultimii 40 de ani, au permis obținerea a
numeroase rezultate de interes practic și teoretic.
De asemenea, îndeosebi în ultimii 10 ani, studiul acestor bacterii a
fost abordat cu mult interes și în alte țări europene (1), (3), (4), (16), (20),
(26), (27), (29), (34), (36), (38), (40), adueîndu-se contribuții prețioase cu
privire la : simptomatologia, ecologia, epidemiologia și factorii care influ-
ențează virulența acestor bacterii.
Semnalarea în țara noastră a bacteriilor Pseudomonas morsprunorum
și Ps. syringae a fost făcută de I. L a z ă r (21) și E. Bucur și I. L a z ă r
(5), cercetările căpătînd un caracter organizat (în cadrul Institutului de
ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 237 -242 BUCUREȘTI 1072
238
I. LAZAR și ANCA GRIGORIU
biologie „Traian Săvulescu”) de-abia din anul 1967. Ele au permis să se
obțină o serie de date de interes practic și teoretic prezentate în mai multe
lucrări (23), (31), (32), (33), (37). în prezent cercetările continuă sub aspectul
variabilității și dinamicii populațiilor bacteriene în condițiile de la noi.
în lucrarea de față prezentăm unele observații noi pentru țara noastră
asupra simptomelor produse de cele două bacterii pe sîmburoase, precum
și rezultatele unui studiu de laborator privind posibilitatea diferențierii
celor două bacterii inclusiv a fiziotipurilor acestora, pe baza comportamen-
tului față de antibiotice.
• ,	, .MATERIAL ȘI METODĂ, '	7;	-
Izolarea bacteriilor Pseudomonas morsprunorum și Ps. syringae s-a făcut din material
recoltat din diferite bazine pomicole, situate în .zona deluroasă sau de șes.
Culturi. Studiul posibilității diferențierii celor două bacterii, inclusiv a fiziotipurilor aces-
tora, s-a efectuat pe un număr de circa 200 de tulpini românești sau străine. Tulpinile străine
provin din colecțiile J. E. Crosse (East Mailing Research Station, Kent, England) și C. Pana-
gopoulos (Banaki, Phytopathological Institut, Kiphissia, Athens, Greece), iar cele românești
(marea majoritate a tulpinilor testate) din colecția Institutului de biologie „Traian Săvulescu”,
izolate de.pe diferite specii de sîmburoase,în perioada 1967*1970 de. 1. L a z ă r, F 1. Oprea și
A n c a . G r i g o r i u. .
Medii. Izolarea bacteriilor,, precum și testarea sensibilității acestora față de antibiotice
s-au făcut pe mediul cu compoziția : nutrient-broth 8 g, sucoză 50 g, agar-18—20 g, apă distilată
1 000 ml; la pH 7,4; păstrarea în colecție pc mediul: beef extract 3 g, peptonă, 10 g, NaCI 5 g,
glicerol 20 g, agar 18 — 20 g, apă distilată 1 000 ml, pH 7,4, iar caracterele biochimice care permit
diferențierea Tulpinilor de Pseudomonas mcrsprunorum de cele de Ps. syringae pe mediile indi-
cate de C. M. E. G a r r e t t, C. G. P a n a g o p o u 1 o s și J. E. Crosse (19).
Testarea sensibilității la antibiotice. Cele 200 de tulpini de Pseudomonas, dintre care 183
de Ps. morsprunorum și Ps. syringae, au fost testate folosind microcomprimate pentru antibio-
grame ale următoarelor 8 antibiotice : cloramfenicol (C) 50 mg, eritromicină (E), 15 mcg, neo-
micină (N) 30 mcg, penicilină Gpotasică (PG) 10.U I,,penicilina. V (Pv) 10 U I,.polimixină B (Po)
300 V.I, sțreptomicină (Ș) , 10 mcg și tetraciclină (T) 30 mcg. Testarea s-a făcut astfel: s-au
introdus în eprubete 12 ml mediu nutrient șucrbză-agar, s-au omogenizat cu 1 ml suspensie (10—°)
din cultură de 24 de ore la temperatura de .maximum 50° C și apoi, s-au turnat în vase Petri cu
diametrul de 10 cm. După splidificare, vasele Petri s-au păstrat cu capacele ridicate în incubator
la 35°C timp de o oră șt jumătate, dppă care s-au așezat comprimatele cu antibiotice. După 24.
și 48 de ore s-au Tăcut Observații asupra măriinii zonei de inhibiție (fig. 15 și 16).
.	.. . REZULTATE ȘI DISCUȚII .	•
1.	în figurile 1—9 sînt ilustrate aspecte ale bolii produse de Pseu-
domonas • morsprunonim și Ps. syringae pe sîmburoase. Deși ele reprezintă
simptome semnalate în țara noastră anterior (22), (31), (32), (33), aduc
unele detalii nepublicate încă, privind simptomele produse de cele două
bacterii pe frunze (piersic îndeosebi), mugurii florali și foliari de prun,
cireș și vișin, lăstari (îndeosebi de la prun) și pe ramurile de piersic și
migdal din leziunile cărora (fig. 9), spre deosebirș de încercările făcute de
Fig. 1 — 9. — Simptome produse de bacteriile Pseudomonas
morsprunorum și Ps. syringae pe frunze, lăstari, muguri florali
și foliari și ramuri, pe care s-a pus în evidență prezența celor
două bacterii.
1286 — St. Botanică (după pag. 238)

Fig. 10 — 14. — Simptome pe fructe (diferite varietăți de prun și
piersic) din care s-au izolat bacteriile Pseudomonas morsprunorum
și Ps. syringae.
Fig. 15 și 16. — Testarea sensibilității la antibiotice a diferitelor tulpini de
Psțudcmonas fitopatogene sau saprofite. D 189, tulpină de Pseudomonas
morsprunorum ; S 5, tulpină de Ps. syringae.
3	STUDIUL SPECIILOR DE PSEUDOMONAS PATOGENE PE SÎMBUROASE	239
FI. Oprea (32), noi am izolat mult mai frecvent bacteria Pseudomonas
syringae, în perioada mai-iunie 1967—1971.
în figurile 3—8 pfezentăm/în plus față de ceea ce s-a publicat sau
este în curs de publicare (32) unele detalii privind atacul lăstarilor și mugu-
rilor pe prun, vișin și cireș, îndeosebi acea alternanță a mugurilor bolnavi
cu muguri din care se dezvoltă fructe și frunze sănătoase.
în figurile 10—14 redăm aspectul atacului produs de Pseudomonas
morsprunorum și Ps. syringae pe fructe, nesemnalat pînă în prezent în
țara noastră. în perioada 15.V—30.VI, din exudatul de pe suprafața pete-
lor s-au putut izola, fără dificultate, cele două bacterii. în anii cu lunile
mai și iunie ploioase (de exemplu 1970) atacul produs de cele două bac-
terii pe fructe a avut o frecvență și o intensitate ridicate. Atacul se mani-
festă astfel:
Pe fructele încă verzi apar la început pete mici, al căror diametru nu
depășește cîțiva mm, circulare, cu aspect undelemniu. Pe fondul verde al
fructului, pata apare de un verde mai, închis. Cu timpul petele cresc în
diametru, se închid la culoare, devenind brune, ușor sau pronunțat cufun-
date în pulpa fructului, cu suprafața lucioasă datorită exudatului care
uneori este foarte abundent, iar cu timpul se usucă (fig. 10—14).
în anii cu umiditate ridicată, datorită precipitațiilor abundente din
lunile mai și iunie, exudatul din dreptul petelor se transformă în aglome-
rări cleioase transparente (fig. 10—13). De asemenea cînd condițiile cli-
matice sînt foarte favorabile, petele confluează, acoperind mari suprafețe
din fruct, care, dacă este în plină dezvoltare, se deformează puternic (fig.
12 și 13). Atunci cînd atacul pe fructe este puternic, sînt afectate frecvent
și codițele acestora, pe care de asemenea apar pete, la început undelemnii,
iar apoi brune. în anii cu condițiile climatice favorabile atacului fructelor
este inevitabilă o scădere a producției acestora, datorită fie căderii pre-
mature, fie deprecierii sub aspect comercial al lor.
2.	Rezultatele obținute în cadrul studiului de laborator privind posi-
bilitatea diferențierii bacteriilor Pseudomonas morsprunorum și Ps. syrin-
gae, inclusiv a fiziotipurilor acestora, pe baza comportamentului față de
antibiotice (tabelul nr. 1), permit sublinierea următoarelor constatări
mai importante :
O analiză sumară a rezultatelor înscrise în tabelul nr. 1 evidențiază
faptul că, sub raportul sensibilității la cele 8 antibiotice, folosite, tulpinile
testate apar ca un grup unitar de bacterii.
Marea majoritate a tulpinilor testate (180; din cele 185 testate),
indiferent dacă aparțin la Pseudomonas morsprunorum, Ps. syringae sau
unor fiziotipuri ale acestora, sînt rezistente la penicilina V și penicilina
G și sensibile în: diferite grade la celelalte 6 antibiotice. Dintre acestea
din urmă, cloramfenicolul, tetraciclină, streptomicina, polimixina și neo-
micina apar ca cele mai active. Cele două tulpini aparținînd tipului interme-
diar de Pseudomonas de pe mirobolan, precum și singura tulpină izolată
la noi de pe gutui și mirobolan apar rezistente atît la penicilina V și G,
cît și lă eritromicihă, iar 3 tulpini de Ps. syringae de pe migdal manife'stă
sensibilitate numai la penicilina G. Datorită numărului foarte redus de
izolări de care am dispus, ezităm să tragem o concluzie definitivă sub rapor-
tul posibilității de diferențiere a acestora de restul tulpinilor. ;
240 1	++++1 W	-|- 4- 4- 4- + +1+++	1	1	+! +i	1	+ -1-	+ +	+
— ''“Ț+ +++ —। 1 H 1	4- + + + + + + + + + 4-4-4- + + + + + +	+ +	+ +	+1 +	+	+ +	+	+ +
	| 1 1 । 1 I । 1 1 1	1	1	।	1	1	1	1
Gi	—		—	 ă	1 1 1 1 1	I 1 1 & । । ' । + +	1	i	'!	1	1	1	1
g	______	 		 +++++ £ O	++	++	++++++++++ 4- + + + + + + + +	+ 4-	+	4- 4-	+	+.	1	+ +
'	 		 		" 3"	+++ +	1 &	&	4- +	+ 2	'	+ + + +	1 §	H	++ +	4- + + + + + + + + + 4-4-4- + + + + + + +	+ 4-	+	+ +	+	+ +	+	+ +
	4-4-4- + + + + + + + 4-4- + + + + + + + +	+ +■	1	+ 4"	+ +	4- +	+ +	+ +
o	—			 ’tȘ	,	— S	+ + + + + rl	+ 4-	+ +	4- 4- 4- + + + + + + + ++++++++++	+ +	1	+ +	+ +	+ +	+ +	+
Tabelul nr. 1 Sensibilitatea lată de antibiotice a diferitelor specii de Nr 1	l	'	\ U Specia	(	Planta-gazdă	(tulpini) l	■	(	(testate) \ \ 1 (	( prun	l 67 ( 1 (	Ps. morsprunorum	\	cireș	(	9	( (	(	migdal	1	1	1 \	( vișin	J 5 1 \	( mirobolan	|	1 1	« ca	ca		co	ca	03	rH	Oi > d . a
	o	55 .S -	fi cc o 3a o 8	mazăre		gladiole	castraveți	I fasole		1 sîmburoase sîmburoase. nfenicol	Pv	=	Penicilin; ciclină.	P&	=	Penicilim tomicină.	N	=	Neomicir licină B.	E	=	Eritromi
	2	Ps. sgringae	& rt O 3 p. g	w Q. V? d.	5 \ Ps. mori	|	6 \ Ps. marginala		i			1 7 i Ps. lachrumans	8 \ Ps. phaseoUcola	9 ) Pseudomonas sp. * * Izolări obținute din flora epiîită de pe diferite specii de Notă, +	+	=	Zona de inhibiție	8 — 24 mm.	C =	Clorai +	=	Zonă de inhibiție	1—8 mm.	T =	Tetra —	=	Zonă de inhibiție absenta.	S =	Strepl Po = Pol im
5	STUDIUL SPECIILOR DE PSEUDOMONAS PATOGENE PE SÎMBUROASE 241
Tulpinile altor specii de Pseudomonas fitopatogene, precum și cele
reprezentînd tulpini de Pseudomonas nepatogene, izolate din flora epi-
fită de pe diferite specii de sîmburoase, cu unele mici excepții (Ps. piși,
Ps. pliaseolicola și Ps. marginala sînt rezistente și la alte 3 antibiotice
afară de penicilina V și G), au o comportare asemănătoare cu a bacteriilor
Ps. morsprunorum și Ps. syringae. De asemenea ezităm să tragem conclu-
zia că aceste alte tipuri de Pseudomonas se pot deosebi prin sensibilitatea
față de antibiotice de cele două bacterii patogene pe sîmburoase. Numai
testarea unui număr de tulpini apropiat celui folosit în cazul bacteriilor
Pseudomonas morsprunorum și Ps. syringae ar putea permite tragerea
unei concluzii definitive.
După cum reiese din rezultatele sintetizate în tabelul nr. 1, se pare
că comportarea față de antibiotice a diferitelor specii de Pseudomonas
fitopatogene sau saprofite este o caracteristică de gen și nu de specie
sau nivel intraspecific.
Pe baza sensibilității față de antibiotice a numeroaselor tulpini de
Pseudomonas morsprunorum și Ps. syringae testate, conchidem ca nu
se poate face o diferențiere sau grupare a tulpinilor, așa cum teste biochi-
mice, de patogenitate, tipaj fagic și serologic (12), (14), (19), (24), (31),
(32), (33) au permis diferențierea în fiziotipuri, lizotipuri sau serotipuri.
Dimpotrivă, modul de reacție al tulpinilor acestor bacterii vine să pledeze
în sprijinul acelora, care aduc date în favoarea existenței unui organism
complex dar unitar (23), (26), (32), (33) etc.
Rezultatele obținute prin aceste testări pot prezenta în același timp
și interes practic, în sensul că, pe lîngă streptomicină, foarte utilizată de
către unii autori (8), (11), (15), (21), (30) în experiențe de combatere, pot fi
folosite și alte antibiotice (cloramfenicol, tetraciclină, neomicină și poli-
mixină), care, dacă apreciem după mărimea zonelor de inhibiție produse
(din cauza spațiului restrîns neprezentate în detaliu în tabel), apar, în unele
cazuri, mai eficace decît streptomicină.
concluzii
1.	Cercetările de teren și de laborator au evidențiat prezența în live-
zile de sîmburoase din țara noastră și a atacului pe fructe produs la bac-
teriile Pseudomonas morsprunorum și Ps. syringae.
2.	Comportarea unui mare număr de tulpini (aproape 200) de Pseu-
domonas morsprunorum și Ps. syringae față de cloramfenicol, tetraciclină,
streptomicină, polimixină, penicilina V și G, neomicină a evidențiat faptul
că avem de-a face cu un grup de bacterii omogen, care din acest punct
de vedere nu poate fi diferențiat în subgrupe.
3.	S-a constatat că, alături de streptomicină, în experiențele de com-
batere a acestor bacterii ar putea fi luate, în considerare și alte antibiotice
(cloramfenicol, tetraciclină, neomicină, polimixină).
BIBLIOGRAFIE
1.	AhsenijeviC M., Plant Protect. (Belgrad), 1970, 110 — 111, 301 — 307.
2.	- Contemp. Agric. (Novi Sad), 1970, 3, 231-237.
242	■	I- LAZĂR și ANCA GRIGORIU
6
3.	Beltjukova I. K., Pastușenko R. L. i Oskerko V. L., Trudi pervaro vsesoiuznovo-
Simpozijuma po bakterijalnim boleznim rastenij, Kiev, 1968.
4.	Bortels H. u. Gehring F., Nachrichtenbl. Dtsch. Pflanzenschutzd., 1960, 12, 7 — 12.
5.	Bucur E. și I. Lazăr, Prot. plant în sprijinul agric., 1960, 1, 77 — 85.
6.	Crosse J. E.,Rep. E. M. Res. Stn. foi- 1963, 1954, 202.
7.	-	Ann. Appl. Biol., 1959, 47, 306 —317.
8.	—	Antibiotics in Agriculture, sub red. Woodbine M., Proc. Univ. Nottingham, 9th
Easter School in Agricultural Science, Butterworths, Londra, 1963, 439.
9.	—	Ann. Rev. Phytopath., 1966, 4, 291 — 210.
10.	-	Phytopathology, 1968, 58, 1203-1206.
11.	-	Ann. Appl. Biol., 1958, 46, 310-320.
12.	Crosse J. E. a Garrett C.M.E., J. Appl. Bact., 1963, 26, 159 — 177.
13.	-	Ann. Appl. Bact., 1966, 58, 31-41.
14.	-	J. gen. Microbiol., 1970, 62, 315-327.
15.	Dye H. M., Ann. Appl., Biol., 1956, 44, 567-575.
16.	Ercolani G. L., Fratticoltura, 1966, 28, 535 — 543.
17.	Garrett C. M.E ., IInd Intern. Conf. on Phytopathogenic Bacteria, Oeiras, 1967.
18.	Garret C. M. E. a. Crosse J. E., J. Appl. Bact., 1963, 28, 27 — 34.
19.	Garrett C. M. E., Panagopoulos C. G. a. Crosse J. E., J. Appl. Bact., 1966, 29, 342 — 356.
20.	JosipoviC M., Sutic D., Phytopath. Z., 1964, 50, 4, 329 — 335.
21.	Knosel D. u. Thill H., Z. Pflanzenkrank. (Pflanzenpath. u. Pflanzenschutz.), 1966, 73, 5.
22.	Lazăr I., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1964, 16, 6, 575 — 581.
23.	- Microbiologia, 1970, 1, 155-162.
24.	Lazăr I. et Crosse J. E., Rev. roum. Biol., Serie de Botanique, 1969, 14, 5,325 — 333.
25.	— Rev. roum. Biol., Sârie de Botanique, 1972, 17, 1, 47 — 56.
26.	Lovrekovich L., Klement Z. u. Do-wson W. J., Phytopath. Z., 1963, 47, 1, 19 — 24.
27.	Massfeller von D. u. Schmidle A., Nachrichtenbl. Dtsch. Pflanzenschutzd., 1966, 19,
49-51.
28.	Mattews P., IInd Intern. Conf. on Phytopathogenic Bacteria, Oeiras, 1967.
29.	Mazzucchi U., Rev. deU’Ortoflirifrutticultura Ital., 1969, LIII, 4.
30.	McKeen W. E., Phytopathology, 1955, 45, 629 —632.
31.	Oprea Fl., Rev. roum. Biol., S6rie de Botanique, 1971, 16, 3, 213 — 220.
32.	— Cercetări comparative între bacteriile Pscudomonas morsprunorum și Pseudomonas
syringae, Teză de doctorat, București, 1971.
33.	- Microbiologia, 1971, II, 67-75.
34.	Panagopoulos C. G., IInd Intern. Conf. on Phytopathogenic Bacteria, Oeiras, 1967.
35.	— Ist Intern. Congr. Plant Pathol., Londra, 1968, 44.
36.	Ride M. et Bulit J., C. R. Acad. Agr. Franc., 1957, 43, 262 — 265.
37.	Săvulescu Alice și Oprea Fl., Microbiologia, 1970, I, 545 — 549.
38.	Voronkevich I. V. a. Ovechnikova L. N., Isfc Intern. Congr. Plant Pathol., Londra, 1968,
Abstr. 211.
39.	Wormald H„ Ann. Appl. Biol., 1930, 17, 725-744.
40.	Zachos D. G. a. Panagopoulos C. G., Ann. Inst. Phatopath. Benaki. U. S., 1963, 5, 122 — 127.
Institutul de biologie ,,Troian Săvulescu”,
-	.	,,	. Sectorul de taxonomia plantelor.
• .	Primit în redacțlela 7 iunie. 1971.:
TIPIZAREA NOMENCLATURALĂ ÎN BOTANICĂ
DE
C. VÂCZY
582
Cu toate că problema tipizării nomenclaturale a constituit una din
principalele obiective ale tuturor congreselor internaționale de nomen-
clatură botanică ținute în secolul nostru, aducîndu-i-se mereu perfecționări,
totuși ea n-a putut fi pusă la punct și definitiv rezolvată încă nici pînă
astăzi.
într-adevăr, tipizarea depășește cadrele unor simple formalități
nomenclaturale, deoarece — bazîndu-se pe principii și raționamente logice,
bine fundamentate — ea impietează asupra problemelor de fond ale bota-
nicii descriptive în așa măsură, încît neluarea ei în considerare atrage după
sine nevalabilitatea taxonilor noi, publicați după 1.1.1958, iar taxonii
publicați înainte de această dată, fără ca tipul lor nomenclatural să fi fost
identificat, rămîn afectați de incertitudini care pun în pericol stabilitatea
lor nomenclaturală.
Tipizarea în botanică își are istoricul ei de aproape două secole.
După reformele epocale întreprinse de L i n n 6 în domeniul siste-
matizării și nominalizării plantelor, dezvoltarea botanicii sistematice
a luat o amploare cu totul deosebită, începînd cu secolul al XlX-lea. Pe
lîngă continuarea activității de inventariere a bogăției floristice de pe tot
globul, s-a manifestat și o febrilă tendință de clasificare a plantelor în
unități floristice din ce în ce mai detaliate și mai bine conturate. S-a stu-
diat tot mai minuțios variabilitatea categoriilor sistematice, condițiile
staționale și arealul geografic, abordîndu-se la clasificări și considerentele de
ordin filogenetic.
Această intensă activitate floristică s-a concretizat în publicarea a
numeroase monografii floristice, flore regionale și, în general, a lucrărilor
de sinteze floristice, în care numărul unităților sistematice tratate a crescut
vertiginos. Pentru o mai amănunțită precizare a principalelor categorii
sistematice (familia, genul și specia) au fost create o serie de categorii
secundare: subfamilia, tribul, subtribul, subgenul, secția, subsecția,
seria, subseria, subspecia, sub varietatea, forma și subforma.
ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 243-253 BUCUREȘTI 1972
5 — Studii Botanică, 3
244
C. VACZY
2
tipizarea nomenclaturală in botanica
245
în același timp, în cadrul acestor grupe autorii au căutat să pună în
evidență taxonii care întruchipează mai bine caracterele morfologice
cele mai reprezentative ale acestora, folosindu-se în acest scop de niște
termeni semnificativi, ca typicus, typus, genuinus, verus, veridicus, ori-
ginarius, originalis, precum și de prefixul eu-, cum sînt de exemplu :
Secția Euthalictrum DC. 1818 a genului Thalictrum L.,
Secția Lamiotypus Dum. 1827 a genului Lamium L.,
Secția Genuini Buchenau 1818 a genului Juncus L. etc. iar în cazul
taxonilor infraspecifici (DC., Nyman, Koch și alții) au creat numeroase
var. typicus, var. genuinus etc., care ne-au devenit familiare prin lucrările
lui Bec k , Ascherson și Gr aebner , H ay e k, dar mai ales
prin lucrările botaniștilor români Broda n, N y â r â d y , Borza și
alții.
Acest mod de desemnare și nominalizare a unităților sisțematice
reprezentative din cadrul grupurilor de plante a constituit tipizarea taxo-
nomică.
Adesea însă diagnoza originală a unor taxoni era prea scurtă și incom-
pletă (de exemplu la Linnă), exemplarul original al plantei era pierdut,
deteriorat ori necunoscut sau în herbarul autorului se găseau mai multe
Exemplare provenite din aceeași colectare, dar cu unele deosebiri de carac-
tere între ele, fără a se preciza planta concretă de care s-a servit la întoc-
mirea diagnozei originale. în aceste cazuri nu se putea stabili conținutul
diagnostic exact, pînă în detalii, al taxonului descris și prevăzut cu un
nume științific.
în alte cazuri s-a constatat că planta de care s-a servit autorul la
descrierea și nominalizarea taxonului nu era exemplarul cel mai reprezen-
tativ (cel mai „tipic” sub aspect taxonomic) al taxonului respectiv. Astfel:
— Dracocephalum moldavica L. a fost descrisă de Linn( după
un exemplar provenit din Moldova (obținut de el de la T o u r n e f o r t,
iar acesta din herbarul lui Camerarius), unde creștea numai în cultură, iar
nu în mod spontan. Desigur, din cauza culturii îndelungate, caracterele
sale morfologice erau mult denaturate față de exemplarele ce creșteau în
centrul lor genetic aflat tocmai la poalele Munților Himalaia, sau ,
— Ceplialaria transsilvanica (L.) Schr., descrisă inițial sub numele de
Scabiosa transsilvanica L. pe baza unui exemplar provenit din Transil-
vania ; ulterior, s-a constatat că ea este în realitate o specie sud-europeană,
deci specia descrisă de L i n n 6 a fost colectată de pe un teritoriu aflat
la limita nordică a arealului ei, nefiind tipică sub aspect taxonomic.
Alteori, la nominalizarea plantelor descrise, autorii s-au folosit de
epitete inapte, de exemplu Triticum polonicum L., Scillasibirica Andrews,
tf. peruviana L. etc., care însă nu creșteau în Polonia, Siberia, respectiv
în Peru.
Toate acestea au constituit surse de confuzii, de regretabile dena-
turări, afectînd conținutul taxonilor și instaurînd incertitudini în știința
botanică.	,
Congresele internaționale de nomenclatură botanică sînt convocate
chiar pentru a decide măsurile ce trebuie luate în vederea asigurării sta-
bilității nomenclaturale și pentru evitarea confuziilor ce se pot naște în
legătură cu denumirile de plante.
Pentru a remedia situațiile amintite, un grup de botaniști nord-
americani au elaborat în anul 1904 un proiect de cod de nomenclatură
intitulat ,„Code of botanical nomenclature”, numit pe scurt „New Ameri-
can Code”, în care au înscris pentru prima dată tipizarea nomenclaturală.
Ei au pornit de la ideea că stabilitatea nomenclaturală a taxonilor poate fi
asigurată numai dacă numele taxonilor se leagă pentru totdeauna de exem-
plarul concret care a'servit la descrierea și la nominalizarea lor (holotipul),
iar în lipsa acestuia, de exemplarul ales ca tip de înlocuire (lectotipul),
dintre cele colectate de autor concomitent și din aceeași stațiune. iCînd
•nu există nici holotipul,„ nici exemplare potrivite pentru lectotipizare,
atunci, pe baza unor exemplare colectate ulterior sau făcîndu-se o nouă
colectare de pe locul clasic, se alege un tip nou (neotipul). Acest proiect
de cod a fost supus discuției Congresului internațional de nomenclatură
botanică întrunit la Viena în anul 1905.
Tot la acest congres un grup de botaniști vienezi, în frunte cu O 11 o
K u n t z e , au prezentat un alt proiect de cod, intitulat „Codex brevis
maturus”, în care au propus unele schimbări radicale în nomenclatura
botanică.
La Congresul de la Viena, cel mai agitat dintre toate congresele de
acest fel, au fost discuții aprinse între grupurile de botaniști cu opinii
diferite, discuții care au semănat discordia între botaniștii din întreaga
lume, ceea ce a zădărnicit pentru mai bine de un sfert de veac posibilitatea
luării unor decizii nomenclaturale cu valabilitate internațională. Congresul
a respins atît proiectul „New American Code”, cît și „Codex brevis matu-
rus”. Hotărîrile congresului au fost luate cu majoritate de voturi, dar ele
n-au fost acceptate nici de grupul lui K u n t z e , nici de grupul botaniș-
tilor nord-americani. Botaniștii vienezi și-au publicat codul lor, la fel și
botaniștii nord-americani („American Code of Nomenclature”, 1907);
fără să fi fost aprobate de nici un for internațional competent, autorii au
început să aplice dispozițiile codurilor în lucrările lor floristice.
Următoarele două congrese ținute la Bruxelles (1910) și la Ithaka
în S.U.A. (1926) s-au soldat cu rezultate slabe, botaniștii din numeroase
țări refuzînd participarea.
Concilierea taberelor potrivnice a putut deveni o realitate abia la
Congresul internațional de, nomenclatură botanică ținut la Cambridge (1930),
bine pregătit înțprealabil de entuziastul raportor Briquet. La acest
congres, „Regulile nomenclaturale” (tipărite la Jena în 1935) au fost îm-
bogățite cu numeroase și importante norme noi. Cu unele modificări, a fost
aprobată propunerea botaniștilor nord-americani, creîndu-se, în „Reguli” o
secție nouă, aceea a tipizării nomenclaturale, începînd de la gen și pînă
la formă. Au rămas totuși încă nereglementate modalitățile de alegere a
tipului nomenclatura! atunci cînd autorul taxonului n-a făcut aceasta.
La congresul următor, ținut la Amsterdam (1935), tipizarea nomen-
claturală a fost extinsă pînă la categoria familiei.
De atunci și pînă astăzi au mai avut loc congresele de la Stockhohn
(1950), Paris (1954), Montreal (1959), Edinburgh (1964) și recent cel de la
Seattle (1969), care toate au adîncit în continuare problema tipizăriinomen-
claturale. S-a reglementat alegerea tipurilor, au fostdefinite noțiunile
246	c. VACZY	4
de bază ale tipizării și au fost declarate nelegitime epitetele : typus, typicus,
genuinus etc. și, în parte, cele cu prefixul „eu-”. Aceste colecții normative,
numite mai întîi „Legi” (1867), apoi „Reguli” (1906), începînd din 1950
poartă titlul de „Cod internațional de nomenclatură botanică” (prescurtat
C1NB).
CINB în vigoare încă de la început enunță în Principiul II: „Apli-
carea numelor la grupurile taxonomice este determinată prin metoda
tipurilor nomenclaturale”, regulă fundamentală cu care trebuie să fie
în armonie articolele și recomandațiile Codului.
O secție specială (Secția a Il-a) a Codului, intitulată „Tipizarea”,
în articolele 7 — 10 (inclusiv notele, recomandațiile și exemplele), tratează
problema propriu-zisă a tipizării nomenclaturale, completată cu numeroase
alte articole, la sfîrșitul Codului găsindu-se „Ghidul pentru determinarea
tipurilor”.
Pentru a sublinia importanța tipizării nomenclaturale, reproducem
încă de la început dispozițiile art. 37 din Cod: „Începînd de la 1. ian.
1958 numele unui taxon nou de rang familial sau de rang inferior nu va
fi valabil publicat decît numai dacă se indică tipul nomenclatural (cf. art.
7—10)”. Tipizarea nomenclaturală afectează deci însăși valabilitatea
publicării taxonilor noi.
Urmează apoi definiția noțiunilor de bază ale tipizării nomenclatu-
rale.
Articolul 7 precizează că tipul nomenclatural se referă la exemplarul
sau elementul constitutiv al taxonului de care se leagă în mod inseparabil
și pentru totdeauna numele acestuia, chiar dacă nu ar fi exemplarul sau
elementul cel mai reprezentativ al lui din punct de vedere taxonomic;
în acest fel se asigură stabilitatea și exactitatea nomenclaturală a taxo-
nului. Tipul nomenclatural în botanică ar putea fi comparat cu etalonul
original și unic al metrului, executat din platină iridată, depus la pavili-
onul din Seyre (Franța), care, prin hotărîrea luată la Conferința inter-
națională din 1889, este considerat drept standardul internațional care
garantează precizia și invariabilitatea acestei măsuri de lungime.
Tipul nomenclatural al taxonului este deci o piesă originală de con-
trol, o piesă autentică de comparație, cu rol de etalon de raportare, căci orice
taxon avînd un rang oarecare (pînă la familie) poate exista numai în măsura
în care se deosebește de taxonul tipic aflat la același rang. Acest exemplar
original, autentic sau autentificat (holotipul, lectotipul sau neotipul) este
suportul numelui unui taxon, piesa care garantează stabilitatea nomenclatu-
rală și precizia taxonomică a conținutului științific ăl taxonului creat și pre-
văzut cu un nume științific. De aici rezultă că orice taxon își are tipul său;
atunci cînd acest tip nu este precizat, conținutul științific al lui rămîne
în nesiguranță. în acest caz numele taxonului respectiv nu are la bază
garanțiile necesare și astfel, pe drept cuvînt, articolul 37 din Cod sancți-
onează cu nevalabilitate taxonii netipizați, dacă au fost publicați după
1.1.1958; pentru cei publicați înainte de această dată, se recomandă
insistent stabilirea tipurilor lor nomenclaturale. Totuși, în cazul taxonilor
publicați după 1.1.1958 se prevede că nevalabilitatea lor poate fi reme-
diată prin indicarea ulterioară a tipului, taxonii devenind valabili numai
cu data publicării acestei precizări.	•	,
5	TIPIZAREA NOMENCLATURALĂ ÎN BOTANICĂ	247
în ordinea lor de importanță, Codul deosebește următoarele tipuri
nomenclaturale :
a.	Holotipul este exemplarul sau elementul constitutiv al taxonului
pe care l-a desemnat autorul sau de care ’s-a folosit la întocmirea descrierii
originale. Cînd autorul taxonului n-a desemnat încă de la început tipul
acestuia (holotipul), acesta poate fi identificat ulterior fie de către însuși
autorul taxonului, fie de către un alt botanist de mai tîrziu, pe baza unor
probe plauzibile. Identificarea este relativ ușoară atunci cînd autorul
taxonului a citat în publicația sa o singură recoltare, aflată în același
herbar, dar este dificilă cînd autorul a făcut mai multe recoltări și acestea
sînt depuse în herbare diferite; în asemenea cazuri toate materialele din
aceste herbare trebuie temeinic studiate. La identificarea ulterioară a
holotipului se va analiza temeinic și protologul, adică totalitatea infor-
mațiilor (diagnoză, ilustrație, referințe, sinonime, date staționale sau geo-
grafice, citarea unor' exemplare, discuții și comentarii) pe care autorul
taxonului le-a dat în publicația originală.
Categoria fundamentală în nomenclatură fiind specia, aceasta împre-
ună cu unitățile infraspecifice sînt realități concrete. Tipul nomenclatural
al speciei sau al unităților infraspecifice constă dintr-un exemplar unic
(concret) de herbar sau din orice alt element ori elemente constitutive
(în cazul plantelor ierboase de talie mică sau în cazul majorității plantelor
nevasculare).
Prin elementul constitutiv al taxonului, Ia plantele superioare actuale,
se înțelege ilustrația sau analiza care indică caracterele esențiale ale plantei,
după care ea poate fi identificată cu siguranță, dacă aceasta (specia sau
unitatea infraspecifică) a fost publicată, chiar fără diagnoză, însă înainte de
data de 1.1.1908. Cînd exemplarul este imposibil de conservat, ca în cazul
multor plante inferioare (de exemplu la alge), elementul constitutiv îl
poate alcătui o descriere sau o figură, iar la plantele fosile părțile utilizate
la întocmirea diagnozei oficiate; aceste elemente însă trebuie să permită
identificarea sigură a taxonului.
în acest fel, holotipul stabilit sau desemnat de autorul inițial poate
fi folosit la emendarea diagnozei sau a descrierii taxonului.
în publicația privind tipizarea holotipului, pe lîhgă indicarea pre-
cisă a materialului concret, adică a colii de herbar, precum și a herbarului
public în care este păstrat, este bine să se precizeze izotipurile (dubletele
holotipului făcînd parte din aceeași recoltă originală), precum și sintipurile
(exemplarele citate original de autorul care n-a desemnat holotipul sau
care simultan a enumerat mai multe, indicîndu-le ca tipuri).
b.	Lectotipul este exemplarul sau elementul constitutiv al taxonului
care a fost ales dintre izotipuri sau dintre sintipuri pentru a servi ca tip
nomenclatural. Un lectotip poate fi ales numai în următoarele cazuri:
—	cînd autorul taxonului n-a desemnat im holotip;
—	cînd holotipul nu poate fi identificat cu certitudine;
—	cînd exemplarul sau elementul constitutiv al holotipului desemnat
s-a pierdut sau a fost distrus.
în lipsa izotipurilor, a sintipurilor sau a izosintipurilor, lectotipul
se alege dintre paratipuri (un exemplar citat în protolog care să nu fie
nici holotipul, nici izotipul și nici sintipul).
248	c. VACZY	6
Lectotipul, ca și în cazul holotipului, trebuie ales cu grijă, trebuie
bine precizat în publicația de tipizare, fiind de dorit să se precizeze conco-
mitent izolectotipurile și lectoparatipurile din herbarele studiate.
De exemplu (cf. Ferguson, în Taxon, 18, 3, 1969) specia Vita-
liana primuliflora Bertol. este bazată pe același tip cu plantă descrisă sub
numele de Primula vitaliana L. (Sp. pl., ed. I (1753), 143),cu următorul ,
protolog : frunze liniare, întregi; flori sesile (subsesile); se trimite la Amo-
enitates acaăemicae (1749) conținînd lucrarea: Plantae Martino-Burse-
rianae; se trimite la o scrisoare a lui S e s 1 e r către VitalianoDonati
din 1750 (după care a fost numit epitetul speciei); proveniența : Alpii
Pirinei și Italici; la urmă este adăugată o amplă descriere a caliciului și
corolei, fără să se indice izvorul. Fergusona constatat că exemplarele
din herbarele lui Linn6 și Burser nu au floare, dar scrisoarea lui S e s 1 e r
cuprinde o amplă descriere a plantei, inclusiv a florilor și fructelor, planta
provenind din Dolomiții Italieni; de asemenea mai cuprinde și o bună
ilusțrație cu detalii florale, care corespund protologului linnean. Astfel,
Ferguson a ajuns la concluzia că lectotipul speciei P. vitaliana L. se
concretizeză prin descrierea și iconografia lui S e s 1 e r (1750), anterioare
punctului de plecare în nomenclatură.
c.	Neotipul este tipul cel nou, ales în lipsa holotipului și a lectotipului,
deci în lipsa oricărui material provenit din colecția originală (izotip, sin-
tip, paratip); el este exemplarul sau elementul constitutiv al taxonului
care corespunde mai bine cu protologul și este ales fie din colectările ulte-
x r rioare descrierii inițiale, fie dintre exemplareKFbbținute printr-o nouă
/ colectare din locul clasic, care însă trebuie să corespundă protologului.
Desemnarea de către autorul descrierii originale sau prima stabilire
a holotipului, lectotipului sau neotipului trebuie respectată de autorii de
mai tîrziu, exceptînd cazurile :
—	cînd se stabilește că autorul care a desemnat sau a stabilit ulterior
holotipul, lectotipul sau neotipul s-a bazat pe o eroare esențială caracterele
plantei fiind în contradicție cu indicațiile esențiale ale protologului;
—	cînd holotipul, respectiv lectotipul, a fost regăsit, acesta înlocu-
iește și anulează lectotipul, respectiv neotipul.
In practica tipizării Codul cuprinde dispoziții speciale în funcție de
categoriile sistematice ale taxonilor în discuție.
Familia are ca tip nomenclatural unul dintre genurile subordonate și
poartă același radical al numelui, de exemplu fam. Salicaceae Mirbel (1815)
cu genul tipic Salix L. (1753).
Cînd numele familiei nu are radicalul numelui generic, tipul nomen-
clatural al familiei va fi genul care tipizează numele alternativ al familiei,
de exemplu fam. Gramineae A.L. Juss. 1789 (care .nu are la bază un gen
tipic cu numele „gramen”), are ca tip genul Poa L. (1753), pentru numele
alternativ tipizat fam. Poaceae Barnh. (1895).
Desigur, însă, că alegerea genului tipic al familiei se face cu mult
discernămînt, după un temeinic studiu critic al întregului cerc de afini-
tate al familiei. Alegerea făcută trebuie supusă discuției și aprobării unui
congres internațional, apoi valabil publicat. De aici rezultă că o eventuală
schimbare ulterioară a acestuia poate avea loc numai după o prealabilă
aprobare la un alt congres internațional de nomenclatură botanică (art.
7, nota 8).
7	tipizarea nomenclaturală în botanica	249
Numele taxonului de rang inferior familiei, dar superior genului
{subfamilie, trib, subtrib), care cuprinde tipul taxonului imediat superior,
trebuie să se bazeze pe același radical al taxonului imediat superior (repe-
tîndu-i numele), dar fără indicarea numelui autorului.
Numele unui gen sau taxon infrageneric pînă la specie este tipizat
dintr-o specie care va fi desemnată pe baza unui temeinic studiu al
tuturor speciilor genului, iar specia care-1 va tipiza își va păstra numele
neschimbat, indicîndu-se numele autorului acesteia, de exemplu genul
Platanthera'Li. C. Rich (1817) are ca tip pe P. bifolia (L.) L. C. Rich.
în cazul unei combinații noi sau al aplicării unui nume nou, acest
nume va fi tipizat prin tipul bazionimului, de exemplu genul Capsella
Medik. (1792) va avea ca tip nomenclatural specia Thlaspi bursa-pastoris
L. (1753), care este bazionimul numelui astăzi valabil Capsella bursa-pas-
toris (L.) Medik.
în cazul segregării unui gen, cînd specia tipică fusese deja stabilită
pentru unul din genuri, numele generic dinainte de divizare trebuie să
rămînă atașat și mai departe genului care cuprinde specia tipică; cînd
însă tipul nu fusese încă precizat, stabilirea acestuia, trebuie făcută o dată
cu divizarea. Aceeași regulă se aplică și în cazul divizării unei specii (art.
52, 53).
Numele taxonului de rang inferior genului {subgen, secție, subseeție,
serie, subserie), care cuprinde specia tipică a genului căruia îi este subordo-
nat, repetă fără schimbare radicalul genului (dar cu desinența prevăzută
pentru rangul respectiv), fără a se indica numele autorului; cînd aceste
categorii infragenerice nu cuprind tipul nomenclatural al taxonului ime-
diat' superior, atunci se va desemna în mod automat subgenul (secția,
subsecția, seria, respectiv subseria) tipic aflat în același rang, repetînd
numele taxonului imediat superior, fără indicarea numelui autorului
(art. 22).
De exemplu, creîndu-se subsecția Triphylla Prokh. în cadrul secției
tipice Gossypium, în mod automat trebuie indicată și circumscrisă sub-
secția tipică Gossypium. La rîndul ei, dacă subsecția Triphylla Prokh.
ar mai fi divizată în serii sau subserii, urmează de asemenea să se indice
seria, respectiv subseria tipică Triphyllum (fără autor), avînd la bază
aceeași specie care tipizează subsecția Triphylla Prokh., adică bazionimul
Fugosia triphylla Harv., ce corespunde azi cu numele valabil: Gossypium
triphyllum (Harv.) Hoch. (fig. 1, după Fryxell, A classification of
Gossypium L. (Malvaceae), în Taxon, 18 (5) oct. 1969, p. 585-—591).
La tipizarea speciilor, stabilirea holotipului sau alegerea lecto-
tipului, respectiv a neotipului se va face după un studiu temeinic al isto-
ricului creării taxonului respectiv, analizîndu-se toate indicațiile care ar
putea trăda intențiile autorului inițial, în concordanță cu protologul său.
Se va ține searriă de notițele și adnotările sale făcute pe foile de herbar,
pe notițele făcute cu ocazia colectării, de eventualele indicații de „typus”,
„typicus”, „genuinus” etc. Nu, se va proceda niciodată în mod mecanic
la alegerea neapărată a „tipului” indicat, nici după primul exemplar citat,
dar nici după exemplarul recoltat de persoana căreia autorul i-a dedicat
numele taxonului, deoarece acest procedeu ar putea constitui surse de
confuzii și inexactități. Se va da preferință exemplarului original al plantei
și numai în subsidiar citărilor, descrierilor sau ilustrațiilor acestuia. Se
9	TIPIZAREA NOMENCLATURAtA ÎN BOTANICA	,	251
pot folosi și ilustrații anterioare punctului de plecare în nomenclatură
(1753 pentru fanerogame etc.). Atunci cînd publicația valabilă s-a făcut
prin trimitere la o descriere anterioară punctului de plecare în nomencla-
tură, această descriere va servi la tipizare, ca și cînd ar fi posterioară aces-
tei date.
Cînd numele unui taxon este bazat pe un tip format din elemente
eterogene (dintre care nu ar putea fi reținut nici un singur element cert,
potrivit pentru constituirea tipului) sau pe o monstruozitate, numele taxo-
nului trebuie înlăturat pentru a se evita orice nesiguranță (art. 70 și 71).
Cînd materialul este eterogen, se recomandă ca lectotipul să fie ales în
așa fel încît să corespundă mai bine descrierii sau ilustrației, avîndu-se în
vedere numele folosit mai curent (rec. 7b).
Cînd autorul unui nume specific sau infraspecific a desemnat mai
multe exemplare ca tipuri (de exemplu un exemplar mascul și altul femei
sau un exemplar în floare și altul în fruct), la lectotipizare se va alege
unul dintre aceste exemplare.
Epitetele infraspecifice : typicus, typus, genuinus, verus,, veridicus,.
originarius, originalis și, în general, toate acelea care indică tipul taxonului
imediat superior sînt declarate nevalabile; ele vor fi înlocuite prin epitetul
taxonului imediat superior, fără indicarea autorului.
Publicarea valabilă a unui taxon infraspecific nou, care nu cuprinde
tipul nomenclatural al taxonului imediat superior, generează în mod auto-
mat numele unui taxon nou de același rang, care să aibă ca tip pe cel al
taxonului imediat superior, repetîndu-i epitetul, fără menționarea numelui
autorului.
Epitetul sau numele găsit superfluu (deci ilegitim) la data publicării
sale se consideră tipizat în mod automat prin tipul epitetului sau al nume-
lui care s-ar fi impus după regulile de nomenclatură, în afară de cazul cînd
autorul nu i-ar fi desemnat tipul (art. 7, nota 4).
în figura 2 prezentăm o schiță cu tipizarea unităților infraspecifice
ale speciei Festuca rupicola Heuff.
Mai menționăm aici că neindicarea numelui de autor în cazul tipi-
zărilor făcute cu repetarea numelui sau a epitetului taxonilor imediat
superiori își găsește justificarea în faptul că la constituirea acestora autorul
de fapt n-a creat o unitate sistematică propriu-zisă și nouă pentru știință,
ci doar a desemnat, respectiv a ales tipul nomenclatural al taxonului în
discuție, acela existînd deja. Totuși, dat fiind că, conform prevederilor
Codului (art. 8), primul autor care a desemnat holotipul, respectiv a ales
lectotipul sau neotipul trebuie urmat (în afară de cazurile amintite), soco-
tim că în publicație este bine să se menționeze la sfîrșit numele autorului
și anul în care a făcut tipizarea.
în sfîrșit, ținem să facem cîteva recomandări:
— Botaniștii noștri care au publicat taxoni noi după 1.1.1958, fără
să fi ținut seamă de regulile Codului prescrise pentru tipizare, să desemneze
holotipurile, respectiv lecto- sau neotipurile acestora, deoarece valabili-
tatea taxonilor începe numai de la data publicării valide a tipurilor lor.
—	Botaniștii noștri să considere ca o datorie față de știința botanică
românească și universală identificarea, respectiv alegerea holo-, lecto- și
a neotipurilor taxonilor noi care au fost publicați în țară înainte de 1.1.
1958 pentru a le asigura stabilitatea nomenclaturală. Ne gîndim înainte
252
C. VACZY
10
11
TIPIZAREA NOMENCLATURALĂ IN BOTANICA
253
de toate la endemismele noastre. Ocazii bune ar constitui lucrările mono-
grafice sau prelucrările critice ale unor grupuri de plante sau chiar ale
unor specii care se vor elabora pe viitor, la fel și tezele de doctorat. Obi-
ectul acestor studii să fie nu numai herbarele din țară, dar și cele din stră-
Tl POZAREA NOMENCLATURALĂ
TAXON! INFRASPECIFICI
inătate, care păstrează atari unicate de tipuri nomenclaturale provenite
din țara noastră, cum sînt, de exemplu herbarele Universităților din Lvov
și Tokio pentru unitățile create de S c h u r, Herbarul din Dresda pentru
unitățile create de E o chel, Herbarul Muzeului Național din Budapesta
pentru unitățile create de Barth, Borbâs, Csato, Da gen,
H a y n al d, K i t a i b e 1, Roche 1, S i m o n k a i etc. Ar fi indicate
chiar și călătoriile ocazionale ale botaniștilor noștri în aceste orașe.
—	în colecțiile științifice de herbare din țară, plantele reprezentînd
tipurile nomenclaturale trebuie conservate cu deosebită grijă1.
Menționăm că numeroase studii de tipizare nomenclaturală au fost
publicate aproape în toate numerele revistei Biroului internațional de
taxonomie și nomenclatură, Taxon, editată la Ultrecht, în Olanda.
DIE NOMENKLATORISCHE TYPISIERUNG IN DER BOTANIK
ZUSAMMENFASSUNG
Der Verfasser verdeutlicht schon am Anfang den Begriff der taxo-
nomischen Typisierung, der geschaffen ist, um im Rahmen der Pflanzen-
gruppen, die Taxa, hauptsăchlich durch ihre morphologischen Eigen-
schaften reprăsentativ hervorzuheben. Diese Art von Typisierung wird seit
Beginn des 19.Jh. angewandt, hăufiger aber in der zweiten Hălfte des 19.
und in den ersten Jahrzehnten des 20. Jh. Bs wiirde aber festgestellt,
daB die originalen Beschreibungen der Taxa hăufig liickenhaft sind, zu
knapp, wobei die originalen Pflanzenexemplare, welche bei der ersten
Beschreibung verwendet wurden, manchmal unbekannt sind. Weiter, durch
die Anwendung einiger untauglicher Epitheta, wie auch wegen den began-
genen Fehlern bei der Festlegung der taxonomischen Typen, begann der
biologische Inhalt der benannten Taxa unsicher zu werden, was ihre nomen-
klatorische Stabilităt in Gefahr brachte.'
Zur Verbesserung dieser Lage ist man zur Schaffung des nomenkla-
torischen Typus vorgegangen, indem der Name des Taxons fiir immer an
das konkrete Pflanzenexemplar gebunden wurde, welches der Beschrei-
bung und Benennung des Taxons gedient hat, oder bei dessen Abwesen-
heit, an ein Ersatzexemplar, gewăhlt aus der Originalsammlung, oder vom
klassischen Ort nachher gesammelt. Die nomenklatorische Typisierung
•wurde durch das New Amerikan Code Projekt (1904) eingeleitet, welches
aber bei dem Internationalen KongreB der Botanischen Nomenklatur
aus Wien (1905) nicht angenommen wurde. Erst bei dem in Cambridge
abgehaltenen KongreB (1930) wurde die nomenklatorische Typisierung
diskutiert und angenommen und seither bis heute wurde bei den nachfol-
genden Kongressen ihr Inhalt stets bereichert.
An Hand des tatkrăftigen nomenklatorischen Codes werden die
Vorschriften beziiglich der, Typisierung, in Prinzipien, Artikeln, Empfeh-
lungen und jene im Anleiter zur Bestimmung der Typen analysiert.
Die Begriffe des Holo-, Lecto- und Neotypus sind geklărt; nach Kate-
, gorien von systematischen Gruppen sind die Vorgangsweisen der Festle-
gung der nomenklatorischen Typen analysiert, indem auch Beispîele ange-
fiihrt und zwei Typisierungsschemata beigelegt werden.
Die Arbeit endet mit der Empfehlung, die Typisierung der noch
nicht typisierten Einheiten unverzuglich vorzunehmen, wie auch die
Festlegung der Typen jener Einheiten, welche vor dem Jahre 1958, an
Hand der Herbariummaterialien aus Rumănien beschrieben wurden,
oder auch der originalen Exemplare, die sich im Ausland befinden.
Centrul de cercetări biologice Cluj.
Primit în redacție la 21 ianuarie 1972.
1 Detalii în articolul C. V âc zy , Rolul și importanța herbarelor pentru conservarea
tipurilor nomenclaturale, Contribuțiuni botanice Grăd. bot. Cluj, 1971, 409 — 412.
VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ
SESIUNEA ȘTIINȚIFICĂ A CENTRULUI DE CERCETĂRI BIOLOGICE
DIN CLUJ DIN DECEMBRIE 1971
Cu o constanță care ține în mod evident de seriozitatea vieții științifice atit de adine
implantată în Cluj, Centrul de cercetări biologice își face an de an bilanțul activităților și reali-
zărilor sale.
Deschisă în ziua de 17 decembrie 1971 de prof. dr. doc. V. Preda, Sesiunea științifică a
cercetătorilor' din domeniul biologiei și-a desfășurat lucrările pe secții, imediat după referatul
general intitulat, sugestiv pentru timpurile noastre, „Orientarea ideologică a muncii de cercetare
științifică ia CCB-Cluj”.
Secția de biologie vegetală a trecut în revistă aproximativ 40 de lucrări, dar numărul
acesta mare nu surprinde, deoarece, este cunoscut, Clujul a fost din totdeauna izvorul botanicii
românești. Nume ca acelea ale prof. Ăl. Borza sau Emil Pop ar putea ele singure să constituie
(dacă ar fi nevoie ) o dovadă elocventă în acest sens.
Pentru a cuprinde aspectele diferite ale cercetărilor clujene pe care ne vom strădui să le
însoțim cu succinte comentarii, vom cita cîteva din comunicările care ni s-au părut mai repre-
zentative. Lucrul acesta ne pune însă într-o postură dificilă pentru că lucrările de valoare au fost
foarte numeroase iar domeniile explorate deosebit de vaste.
Am dori să remarcăm, în primul rînd, prolificitatea extremă a cunoscuților botaniști
dr. I. Răsmeriță și dr. N. Boșcaiu („Vegetația lemonasă din valea Teșnei”, „Interpretarea infor-
mațională a spectrelor arealgeografice.din M. Țarcului, Godeanu și Cernei”, „Tipuri de pajiști ce
se cartează în jud. Hunedoara” etc.). Antrenînd în jurul lor o întreagă pleiadă de cercetători,
dr. Răsmeriță și dr. Boșcaiu fac, prin perseverență și multă dăruire, ca lucrările de cunoaștere
a vegetației României să înainteze evident (deși puțin prea dispersat și cu reluări incerte ca efi-
ciență).
O impresie deosebită, prin concizie și substanță, a făcut lucrarea conf, dr. I. Pop („Aspecte
din' vegetația din lunca Crișului Alb”), care, într-un anumit fel, a fost o pildă de întocmire a unei
comunicări.
Dr. Leontin Păterfi este unul dintre cercetătorii care se impun în lumea algologică a țării
noastre. Lucrările sale în acest domeniu, frumos și corect ilustrate, laolaltă cu concluziile care îl
depărtează, ni se pare nouă, de sistematica abiizivă a ultimelor decenii, apropiindu-1 mult mai
mult de adevăr, îi asigură, în perspectiva evoluției sale, un loc deosebit printre algologi (una din
multele sale lucrări prezentate la această sesiune „Variabilitatea speciei Staurastruin spinosum”
este o ilustrare convingătoare a părerii exprimate de noi mai sus).
Fiziologia plantelor, bine reprezentată de dr. M. Știrban, dr. Dorina Cachița și dr. Con-
stanța Ocheșeanu, a adus lucrări interesante și pline de conținut („Influența tratării semințelor
ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P 255-250 BUCUREȘTI 1972
RECENZII
256	VIAȚA ȘTIINȚIFICA	2
cu procaină asupra conținutului în pigmenți la cîteva plante superioare”, „Dinamica peroxida-
zelor în timpul inducției florale la Perila ocijmoides” etc.).
Trebuie, de asemenea, să cităm și lucrările geneticianului A. Marki și ale colaboratori-
lor săi, deosebit de interesante (în special „Mutația : una din căile de evoluție a genului Linum”),
precum și comunicarea dr. C. Vâczy despre „Tipizarea nomenclaturii”.
Desigur nu se poate trece sub tăcere prezența școlii de palinologie a prof. Em. Pop, lucră-
rile de fiziologie algală (prof. Șt. Peterfi și dr. Naghy-Totli), comunicarea ing. Tr. lacob despre
„Rolul vegetației arbusive de la marginea pădurilor în menținerea echilibrului biologic natural”
sau contribuțiile aduse de A. și Florina Zeriu („Efectul cîtorva insecticide asupra diviziunii mito-
tice la Zea mays”) și de briologul E. Plămadă („Studii briofloristice asupra cenozelor din com-
plexul mlăștinos Valea Judelui — Zănoaga); dar alegerea tuturor acestor lucrări, am mai spus-o,
este dificilă, poate chiar arbitrară, cînd nivelul general de cercetare a fost aproape unanim foarte
bun.
Aducînd colegilor- clujeni o lucrare despre efectele biologice ale poluării am vrut ca pre-
zența noastră să contribuie la un schimb informațional în ambele direcții; la sfîrșitul sesiunii
însă, impresiile plăcute culese ne-au îndemnat să dorim ca toți cercetătorii prezenți acolo să
o considere un omagiu pe care Institutul de biologie „Traian Săvulescu” îl aduce muncii desfă-
șurate la Cluj.
dr. Al. lonescu
AL. IONESCU, Lumea algelor, Edit. științifică, București 1972, 186 p.
Recent apărută în cadrul colecției „Natura și omul” cartea Lumea algelor se încadrează»
prin conținut și mod de tratare a problemelor legate de alge, in plină actualitate.
într-adevăr, ultimul deceniu a marcat o explozivă dezvoltare a cercetărilor cu caracter
fundamental, dar și practic, îndreptate asupra algelor. Studiul lor multilateral, morfologic,
fiziologic, ecologic, genetic etc. a permis o cunoaștere aprofundată a acestor plante și a deschis,
un orizont mai larg posibilităților de folosire a lor în viața oamenilor.
Cartea tratează, într-un stil științific, concis, dar cu o ușoară tentă de romanțare, proble-
mele esențiale legate de acest grup de plante : ecologia algelor, morfologia și structura lor, aspecte
de nutriție, creștere și dezvoltare, precum și cele practice, de folosire a algelor în diferite scopuri.
Capitolul I al cărții ne introduce gradat, prin intermediul unei narațiuni captivante, în
care sînt implicate personaje reale, întîlnite de autor în peregrinările sale prin deltă, în lumea
plină de mister a algelor, dîndu-ne, în același timp, indicații asupra modului cum se recoltează
algele. Arealul lor de răspîndire este pe larg prezentat în capitolul II. Apoi algele sînt aduse în
laborator și supuse unui minuțios examen macro-și microscopic. Se dezvăluie astfel varietatea
lor morfologică și structurală. Procesele intime, fiziologice ale algelor, cum ar fi: hrănirea, înmul-
țirea, respirația etc. sînt descrise în capitolele V—VII.
în continuare cititorul ia cunoștință de aspectele practice ale culturilor de alge în laborator,,
de folosirea pe scară largă a algelor în alimentația omului și furajarea animalelor, practicată în
Japonia, Chile, Filipine etc., precum și cu unele aspecte particulare cunoscute doar în cercul
restrîns al specialiștilor. Lectura capitolelor VIII— IX, care cuprind aceste aspecte, va da răs-
puns tuturor acelora care privesc încă cu uimire și reținere la ritmul vertiginos și importanța
deosebită ce se acordă în prezent studiului algelor, acestor plante inferioare, la prima vedere
lipsite de importanță în viața noastră, a tuturora.
Tineretul (elevii și studenții) atît de setos de cunoștințe, naturalistul amator sau cititorul
care în urma lecturii acestei cărți se va pasiona pentru studiul acestor plante vor găsi în capitolul
X indicații asupra modului cum trebuie întocmită o colecție de alge. Dacă aceștia doresc să-și
pună în ordine colecția algologică, așa cum este și firesc s-o facă, să-și determine speciile de alge
și să obțină informații suplimentare despre algele colectate, ei pot găsi date prețioase în capitolul,
XI al acestei cărți.
în cele din urmă, cititorul ajuns la sfîrșitul lecturii acestei pasionante cărți va zîmbi, poate,,
cu Indulgență, dînd cu privirea de titlul ultimului capitol „Era energiei atomice și a algelor”. O
să i se pară puțin cam exagerat. Acestor cititori le atragem atenția asupra cîtorva aspecte coti-
diene : extinderea cercetărilor oceanografice, proiectele pentru orașe și laboratoare subacvatice,,
cercetările pentru detectarea resurselor de hrană existente în mări și oceane, asupra exploziei
demografice la care asistăm cu uimire și a necesității stringente de a găsi noi resurse de hrană,,
asupra poluării tot mai accentuate a apelor și atmosferei și a rolului pe care îl au algele în purifi-
carea acestora etc. Privind în perspectiva realizării acestor obiective titlul acestui capitol
nu pare a fi cu nimic exagerat.
ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 3 P. 267-258 BUCUREȘTI 1972
258	RECENZII	2
Editată de prestigioasa Editură științifică în condiții grafice meritorii, cartea cuprinde în
text 13 figuri, iar în final un index al algelor menționate în cuprinsul ei, o listă bibliografică
destinată acelora care doresc să-și lărgească cunoștințele despre aceste plante, precum și 12 planșe
în alb-negru și 16 planșe color.
Scrisă într-un limbaj viu, plastic Lumea algelor este destinată unui public larg : elevilor
și studenților, dornici să cunoască aspectele cele mai interesante ale vieții, cadrelor didactice
care vor găsi în ea o sursă bogată de documentare științifică pentru lecțiile lor de biologie, dar și
specialiștilor care citind-o își vor lărgi orizontul cunoașterii. De fapt, pe tot parcursul lecturii
acestei cărți se resimte acut dorința autorului de a se contopi cu cititorul, de a-i transmite aces-
tuia o fărîmă din pasibnea cc-1 mistuie, de cunoaștere și cercetare a „minunatei lumi a algelor”.
Primim cu satisfacție apariția acestei cărți — prima lucrare de sinteză de această natură
din țara noastră, cu caracter științific dar și de popularizare — cu atît mai mult, cu cît ea umple
un gol resimțit stringent în egală măsură de publicul larg și de specialiști.
Alexandru Marlon
Revista „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”
publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale:
morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie,
microbiologic — fitopatologie. Sumarele revistei, sînt completate cu
alte rubrici, ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări
științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfă-
tuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și cei străini
etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și
peste hotare.
NOTĂ CĂTRE AUTORI
Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile
dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe
pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de
calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile
din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va
evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația
figurilor va fi dactilografiată pe pagini separate. Citarea bibliografiei
în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi
precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi
prescurtate conform uzanțelor internaționale.
Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit.
Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în
exclusivitate autorilor.
Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc.
se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Indepen-
denței nr. 296, București.
La revue ‘ Studii și cercetări de biologie — Seria botanică »"
paraît 6 fois par an.
Toute commande ă Fătrangei" sera adressăe ă ROMPRESF1-
LAȚEL1A, Boîte poștale 2001—telex 011631, Bucarest, Roumaine,
ou ă ses reprăsentants ă l'ătranger.
En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux
de poște ou chez votre facteur.