COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct: ACADEMICIAN N. SĂLĂGEANU Membri: ACADEMICIAN ȘT. PETERFI; I. POPESGU-ZELETIN, membru corespondent al Acade- mici Republicii Socialiste România; prof. dr. I. T. TARNAVSGHI; prof. TR. I. ȘTEFUREAC; dr. VERA BONTEA ; dr. ALEXANDRU IONESCU; GEORGETA FABIAN — secretar de redacție. Studii și cercetări de BIOLOGIE SERIA BOTANICA TOMUL 24 1972 Nr. 2 SUMAR Pag. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la între- prinderea ROMPRESF1LATEL1A, Căsuța poștală 2001, telex 011631, București, România sau la reprezentanții săi din stră- inătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cer- cetări de biologie — Seria botanică”. ELENA LUNGESCU, Specii de Cytospora de pe plante lemnoase din Alunții Perșani. ..................................... 77 M. DANCIU, Asociațiile de rogoz din mlaștina de la Ozunca. ... 83 ADRIAN BAVARU, Evaluări cantitative în populațiile de Cystoseira la țărmul românesc al Mării Negre......................... 95 A. POPESCU și V. SANDA, Răspîndirea speciilorGeummonlanumL. și Geum reptans L. în România ........................... 103 TR. I. ȘTEFUREAC și GH. MIHAI, Cercetări brioccnologice în unele sectoare de la Porțile de Fier ........................ 117,_. ELENA PREDESCU, Modificări histoenzimaticc constatate în celulele rădăcinii sfeclei de zahăr Bod 165 iradiate cu raze X . Q 123^y MIRCEA ȘTIRBAN și IOAN VLĂDUȚU, Dinamica pigmenților asimilatori la soia în urma tratamentelor cu erbicide. ... 129 LUCIAN GAVRILĂ, ION CHIOSILĂ și ADRIAN SCHNEIDER, Relația producție primară — fitoplancton în complexul Crapina —Jijila, în condițiile inundațiilor din 1970..... 141 LUCIAN GRUL\, Cercetări asupra posibilităților nutritive ale erubaziomului. I ........................................ 159 VIAȚA ȘTIINȚIFICA............................................... 169 RECENZII ....................................................... 173 APARE DE fl OBI PE AN ADBESA REDACȚIEI: SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 296 BUCUREȘTI St. și cerc. biol. Seria botanică t. 24 nr. 2 p. 75 — 178 București 1972 SPECII DE CYTOSPOSA DE PE PLANTE LEMNOASE DIN MUNȚII PEEȘANI DE ELENA LUNGESCU 582.288.23 L’auteur signale 32 especes de Cytospora sur des plantes ligneuses, qui sont nouvelles pour Ies monts de Perșani. Les espăces : Cytospora ceratophora Sacc. sur des branches de Quercus robur L., C. fugax Fr. sur des branches de Salix fragilis L. et Salix alba L., C. guercella Brun, sur des branches de Quercus peiraea (Matt.) Liebl., C. occulta Sacc. sur des branches de Alnus. glutinpsa (L.) Gaertn., C. umbrosa (Bon.) Sacc. sur des branches de Alnus glutinosa (L.) Gaertn., C. veniricosa Sacc. sur des branches de Quercus robur L. sont nouvelles pour la mycoflore de la Roumanie. Pour Ies autres neuf espfeces, connues dans notre pays (marquăes dans le texte par x), on indique neuf plantes hotes nouvelles. Complexul de factori ecologici întâlniți în Munții Perșani a oferit condiții favorabile pentru apariția a 60% specii de Cytospora din spe- ciile descoperite pînă în prezent pe plantele lemnoase din țara noastră. Oercetînd timp îndelungat micoflora Munților Perșani, am publicat (5), ca prim rezultat, 5 specii de Cytospora. în această lucrare prezentăm 32 de specii de Cytospora, dintre care 26 au fost citate și în alte, regiuni ale țării, iar 6 sînt noi pentru micoflora României. Pentru alte 9 specii, cunoscute, din alte, regiuni ale țării, indicăm 9 plante-gazdă noi (notate cu *). Descriem speciile noi după materialul nostru, evidențiind simpto- mele produse plantelor lemnoase, precum și caracteristicile morfologice și biometrice. , Materialul micologic colectat din Munții Perșani este depus în herbarul Laboratorului de botanică de la Facultatea de silvicultură din Brașov1. 1 Materialul micologic a fost verificat în Laboratorul de micoIOgie de la Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, de dr. V e r a B o n t e a, pentru care îi aducem mulțumirile noastre. O parte din material a fost verificat și în Laboratorul de fitopatologie de la Univer- sitatea din București de regretata prof. Ol ga Să vul eseu. ST. ȘI CERC. BIOl. SERIA BOTANICĂ T. 24 NB. 2 P^7-81 BUCUREȘTI 1972 78 ELENA LUNGESCU 2 Cytospora ambiens Sacc. Picnidii pe ramuri de Salix fragilis L., Perșani Băi, 15. IX. 1966 ; Populus nigra L., Apața, 21. V. 1968; Cuciu- lata, 10. IV. 1969; Comăna de Sus, 30. IX. 1969. C. aurora Mont, et Fr. Picnidii pe ramuri de Salix fragilis L., Per- șani spre Grid, 15. IX. 1966 ; Salix alba L., Apața, 1. VI. 1967. O. betulina Ehrenh. Picnidii pe ramuri de Betula verrucosa Ehrh., Dumbrăvița Bîrsei, 1. VIII. 1969. C. carbonacea Fr. Picnidii pe ramuri de Ulmus campestris* L., Părău 6. VIII. 1969. r C. chrysosperma (Pers.) Fr. Picnidii pe ramuri de Populus nigra L., Augustin pe malul Oltului, 21 V. 1968; Populus euramericana (Dobe) Guinier, cv. Robusta, Vlădeni, Apața, 25. VI. 1967. C. capreae Fuck. Picnidii pe ramuri de Salix caprea L., Pădurea Bogății, 20. IV. 1967; Mateiaș, 25. X. 1968; Salix alba* L., Măeruș, 15. VIII. 1969. C. ceratophora Sacc. (Syll., III, 268; AII. VI, 572; Died, 342). Pe ramuri de 1—3 ani de Quercus robur L. apar pete mici, negre, lenticulare, în dreptul cărora se află picnidiile. Ramurile încep să se usuce de la vîrf spre bază. Picnidiile la început sînt acoperite de epidermă, apoi erup printr-un foarte mic disc cenușiu, pluriloculare cu un conținut olivaceu. Sporii alantoizi de 4—6 x 1 g. Conidiofori simplu sau ramificat vertici- lați de 20 — 50 x Ig. Vlădeni, 17. VI. 1969. Nouă pentru țară. O. cincta Sacc. Picnidii pe ramuri de Prunus padus* L., Vlădeni, 17. V. 1969. O. diatrypa Sacc. Picnidii pe ramuri te Alnus glutinosa (L.) Gaertn., Perșani spre Grid, 26. IX. 1966; Brădet, 22. VII. 1969. C. decorticans Sacc. Picnidii pe ramuri de Carpinus betulus L., Crizbav, 27. X. 1967 ; Pădurea Bogății, 12. V. 1968 ; Fagus silvatica* L., Comăna, 25. X. 1964. C. flavovirens Sacc. Picnidii pe ramuri de Rhamnus frangula D., Perșani spre Grid, 26. IX. 1966. C. friesii Sacc. Picnidii pe frunze de Abies alba Mill., Pădurea Bogății, 27. VII. 1967. C. fugax (Bull.) Fr. (Syst. Myc., II, 544 ; Sacc., Syll., III, 263). Picni- diile adîncite în scoarță ieșind la suprafață printr-un disc ușor bombat, negru, pluriloculare, loculii dispuși în jurul unui columel central. Sporii, numeroși, alantoizi, de 6—8 X 1,5 jz, ies în cîrcei cenușii. Pe ramuri de Salix fragilis L., Vlădeni în lunca Amaradiei, 20. IV. 1968; Salix alba L., Rotbav, 26. VI. 1969. Nouă pentru țară. C.fuckelii Sacc. Picnidii pe ramuri de Corylus avellana L., Vlădeni, 17. VI. 1969. O. incarnata Fr. Picnidii pe ramuri de Carpinus betulus* L., Pădurea Bogății, 3. XI. 1968; Salix purpurea* L., Vlădeni în lunca Homorodu- lui, 15. V. 1969. 3 SPECII DE CYTOSPORA DE PE PLANTE LEMNOASE 79 C. intermedia Sacc. Picnidii pe ramuri de 2—3 ani de Quercus petraea (Matt.) Liebl., Comăna, 17. VI. 1964 ; Crizbav spre vîrful Cetății, 24. VIII. 1967. C. quercella Brun. (Syll., X, 247). Picnidii sferic turtite, izolate, adîncite în scoarță, ieșind la suprafață printr-un disc cenușiu, înconjurat de o margine neagră. Interiorul picnidiei este cenușiu cu conidiofori simplu verticilați. Sporii alantoizi, unicelulari, hialini de 5—6 x 1 — 1,5 jz. Pe ramuri de Quercus petraea (Matt). Liebl. produce pete neregulate, olivacee. Ramurile de 1—2 ani se usucă. Valea Homorod, 15. VIII. 1966. Nouă pentru țară. C. opulina Allescher. Picnidii pe ramuri de Viburnum opulus L.» Dumbrăvița Bîrsei, 13. X. 1969. O. leucosperma (Pers.) Fr. Picnidiipe ramuri de Crataegus monogyna Jacq, Cuciulata, 15. V. 1969. C. leucostoma (Pers.) Sacc. Picnidii pe ramuri de Rhamnus frangula* L., Perșani spre Grid, 24. IX. 1966. C. minuta Sacc. Picnidii pe ramuri de Fraxinus excelsior L., Pădurea Bogății, 19. V. 1967. C.nivea (Hoffm.) Sacc. Picnidii pe ramuri de Populus nigra L., Pădurea Bogății, 20. V. 1965. C. occulta Sacc. (Syll., III, 258; Ded., 334; Mig., 191). Picnidia conică, acoperită de epidermă, erupe la suprafață numai printr-un por negru, proeminent. Sporii alantoizi, hialini de 6 x 1,5 ;z, expulzați în cîrcei aurii. Pe ramuri de Alnus glutinosa (L.) Gaertn., Pădurea Bogății, Valea cu Trestii, 31. V. 1968. Nouă pentru țară. C. oxyacanthae Rabenh. Picnidii pe ramuri de Crataegus monogyna Jacq., Dumbrăvița Bîrsei, 8. VII. 1967 ; Comăna de Sus, 15. X. 1968 ; Veneția de Sus, 4. IX. 1969. ■ C. personata Sacc. Picnidii pe ramuri de 3—4 ani de Carpinus betulus* L., Apața, 15. VIII. 1967. C. pustulata Sacc. et Roumeg. Picnidii pe ramuri de Fagus silvatica L., Pădurea Bogății, Valea Rădăcinii, 3. XI. 1968; Valea cu Trestii, 1. VI. 1969. O. pseudoplatani Sacc. Picnidii pe tulpini și ramuri de Acer pseudo- platănus L., producînd uscarea acestora. Crizbav, 7. VI.'1966, Codlea, 26. VI. 1967. C. pinastri Fries. Pe frunze de Pinus silvestris L., Pădurea Bogății, 3. VI. 1967 ; Cuciulata, 6. XI. 1968. C.salicis (Cda) Rabenh. Picnidii pe Salix fragilis L., Vlădeni, valea Homorod, 2. V. 1968 ; Perșani Băi, 18. V. 1968 ; Dumbrăvița Bîrsei în mlaștină, 1. VIII. 1969. Pe ramuri de Salix triandra* L., Vlădeni, 15. V. 1969. C. translucens Sacc. Picnidii pe ramuri de Salix fragilis* L., Crizbav, în lunca Crizbășelului, 13. V.1969. C. umbrina (Bond.) Sacc. (Psecadia umbrina Bonord., Abhandl., p. 131, t. II, f. 6; Died., 343). Picnidii semisferice se deschid la suprafața 5 SPECII DE CYTOSPORA DE PE PLANTE LEMNOASE 81 8Q ELENA LUNGESCU 4 epidermei printr-unpor negru proeminent. Sporii alantoizi, hialini de 3—4 X 1,5 (x. Conidioforii de 15 X l[x. Pe ramuri de 3—4 ani de Alnus glutinosa (L.) Gaertn. produce pete necrotice, Vlădeni, 3. VI. 1967. Nouă pentru țară, C.ventricosa Sacc. (Mich., II, 344; Mig., III, 205). Picnidii conice pînă la sferice, pluriloculare, camerele alungite vertical confluează într-o deschidere comună, negricioasă pînă la olivacee. Sporii alantoizi, hialini de 4 x 1 p.. Produce uscarea totală a ramurilor tinere de Quercus robur L. Crizbav, 15. V. 1969. Nouă pentru țară. CÎTEVA OBSERVAȚII ASUPRA MODULUI DE VIAȚĂ AL SPECIILOR CIUPERCII CYTOSPORA Speciile de Cytospora adaptate variatelor condiții ecologice se întîl- nesc atît parazite, cît și saprofite aproape în toate biotopurile din Munții Perșani. Formele sub care se manifestă parazitismul speciilor ciupercii Cytospora din Munții Perșani sînt variate : uscarea ramurilor tinere, uscarea tulpinilor, înroșirea și căderea prematură a frunzelor, pătarea și necro- zarea scoarței, apariția de cancere. în Munții Perșani, cele mai prielnice biotopuri par a fi atît terenurile deschise, cît și pădurile, întrucît aici am găsit cele mai multe specii de plante atacate de speciile de Cytospora. Astfel, în pepiniera Codlea (alt. 550. m), bîntuită de curenți de aer și puternic însorită, a apărut Cytospora pseudoplatam Sacc. pe puieți de 3 ani de Acer pseudoplatanus L., provo- cînd uscarea tulpinilor la 40—50 % din exemplare. Tot în această pepinieră, Cytospora chrysosperma (Pers.) Fr. a provocat faza de cancer la 60% din puieții de plop euramerican. Pe văi cu. umiditatea ridicată: Valea Caldă, valea Amaradiei, valea Fîntîna Albă apar speciile de Cytospora fugax (Bull.) Fr., C.friesii Sacc., O. decorticans Sacc. etc. Pe coaste însorite calcaroase apare frecvent C. oxyacanthae'RabeiAh.., Veneția de Sus, și Cytospora leucosperma (Pers.) Fr., Perșani spre Grid. în făgeto-cărpinete am găsit frecvent Cytospora pustulata Sacc. et Roumeg., C. incarnata Fr. De-a lungul apelor (Olt, Crizbășel, Homorod etc.) găsim pe Cytospora translucens Sacc., C.occulta Sacc., C.salicis (Oda) Rabenh., C. aurora Mont, et Fr. Dintre speciile rare pentru România, apărute în Munții Perșani, cităm : C. incarnata Fr., C. pustulata Sacc. et Roumeg, C. decorticans Sacc. și C. translucens Sacc. Diversitatea biotopurilor din Munții Perșani, marea variație și bogă- ție a plantelor de aici (circa 1 200 de specii), precum și existența unor con- diții climatice favorabile dezvoltării speciilor de Cytospora au dus la posibi- litatea ca să se mai adauge încă 6 specii noi celor existente pînă în prezent în România. BIBLIOGRAFIE 1. Bontea V., Ciuperci parazite și saprofite din Republica Populară Română, București, 1953. 2. Georgescu C. G., Ene M., Petrescu M., ȘtefXnescu M. și MironV., Bolile si dăunătorii pădurilor, Edit. agrosilvică, București, 1957. 3. Grove W. B., British Stern- and Leaf-fungi, Univ. Press, Cambridge, 1936—1937, I—II. 4. Lindau G., in Rabenhorst, Kryptogamen Flora von Deutschland, Kummer, Leipzig, 1910, IX. 5. Lungescu E., Lucr. șt. Inst. politeli. Brașov, Seria B, Econ. forest., 1968, X. 6. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1970, 22, 6. 7. Migula W., Kryptogamen Flora von Deutschland, Pilzen, 1 — 2, Berlin, 1921 — 1934, III. 8. Morariu I. și Lungescu E., St. și cerc, biol.. Seria botanică, 1970, 22, 1, 61, 65. 9. Petrescu M., Aspecte fitopatologice din pădurile Republicii Socialiste România, Edit. agro- silvică, București, 1966. 10. Oudemans C. A. J. A., Enumeratio Systematica, Fungorum, I—V, M. Njhoff, Haga, 1919-1923, I. 11. Saccardo P. A., Sylloge Fungorum, Padua, 1882—1913, I—XXII. 12. SXvulescu O. și Eliade E., Corn. Acad. R.P.R., 1957, Vil, 6. 13. SXvulescu Tr., Herbarium Mycologicum Romanicum, București, 1929 — 1955, I—XXXII. 14. Viennot-Bourgin G., Les champignons parasiles des plantes cultivees, Paris, 1949. Institutul politehnic Brașov. Primit în redacție Ia 16 ianuarie 1971. ASOCIAȚIILE DE EOGOZ DIN MLAȘTINA DE LA OZUNCA DE M. DANCIU 582.843.2 Aus dem Baraolt-Gebirge wird die Vegetation eines torfhaltigen von Mineralwasser gespeisten Flachmoores dargestellt. Die drei erforschten Assoziationen sind: 1. As. Caricelum diandrae J o n . 1932 (Tab. I), die sich auf einer beschrănk- ten Flăche (0,25 ha) auf torfhaitigem Boden (pH = 6,4) befindet und sich durch das Fehlen vieler Kennarten der Ordnung und des Verbandes auszeichnet. 2. As. Caricelum caespitosae K 1 i k a et § mar da 1941 (Tab. II) deren Phyto- zonosen am Bande der sumpfreichen Orte anzutreffen sind. 3. As. Caricelum rostratae Bubei 1912 (Tab. III) die im Moor von Ozunca durch zwei Phytozonozen vertreten ist, die auf măchtigen Ablagerungen mit dem konvexen Aussehen von schwach saurem Torf (pH = 6,3) vegetieren. Mlaștina turboasă cercetată se află în Munții Baraolt, la poalele cul- mii vulcanice Murgu (1016 m) din apropierea cătunului Ozunca și este ali- mentată de izvoare cu apă minerală. Se întinde pe o suprafață de circa 1,5 ha, dar în cuprinsul ei vegetează mai multe specii interesante, relie- fare, a căror ambianță cenotică este dominată de rogozuri. A fost cercetată mai ales din punct de vedere floristic prin botani- zările lui K. L â s z 1 o1 din 1937, apoi în două rînduri de E. P o p (12), (13), care, pe lîngă lista speciilor întîlnite, face o descriere a stațiunii și evaluează totodată rezervele de turbă. Remarcînd speciile reliefare și fito- cenozele de Carex2 în alternanță cu aninișurile, E. P o p recomandă cer- cetarea geobotanică amănunțită a mlaștinii. Urmînd acest îndemn, am început în anul 1968 studiul fitocenologic al mlaștinii de la Ozunca, urmărind mai ales vegetația ierboasă higrofilă reprezentată prin trei asociații de rogoz. 1 Cele 11 specii colectate i-au fost comunicate lui B . Soo, care le-a publicat (14). 2 La data cercetărilor (28.VII.1953 și 28.VI.1955) unele specii de rogoz erau trecute. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 83-94 BUCUREȘTI 1972 84 M. DANCIU 2 3 ASOCIAȚII DE ROGOZ DIN MLAȘTINA DE LA OZUNCA 85 1. Caricelum diandrae Jon. 1932 Caricion lasioearpae Bergh. 1949 SCHEU C JIZERET A LI A Nordh. 1936 SCHEUCHZERIO - CARICETEA FUSCAE Nordh. 1936 2. Caricelum caespitosae Klika et Smarda 1941 Calthion Tx. 1937 AIOLINIETALIA W. Koch 1926 MOLINIO - ARRHENATHERETEA Tx. 1937 3. Caricelum r o s t r a t a e Bubei 1912 Magnocaricion W. Koch 1926 PHRAGMITETALIA EUROSIBIRICA(W. Koch 1926) Tx. et Prsg. 1942 PHRAGMITETEA Tx. et Prsg. 1942 Pentru descrierea asociației Cancetwm diandrae s-au folosit numai ridicări de la Ozunca, unde se întinde pe o suprafață mai mare. De altfel asociația nu se mai întîlnește înalte stațiuni învecinate și, după datele de care dispunem, nu a fost încă semnalată în alte localități din țară. La carac- terizarea asociațiilor Caricelum caespitosae și Caricelum rostratae, aflate la Ozunca pe suprafețe restrînse, s-au folosit și notări din alte stațiuni (Vîlcele, Valea Zălanului) din sudul Munților Baraolt. ANALIZA ASOCIAȚIILOR CERCETATE 1. As. Caricetum d ia n d r a e Jon. 1932 (tabelul nr. 1). Ocupă în partea centrală a mlaștinii o suprafață de circa 0,25 ha. în cuprinsul ei vegetează mai multe specii nordice considerate relicte glaciare. Structură. Fitocenozele asociației prezintă un strat ierbos cu Care® diandra, de obicei dominant, și un strat muscinal, în care abundă Camp- tothecium nitens, caracterizat prin tulpinițe viguroase. Pe mici suprafețe, în locuri umbrite de anini sau cu strat ierbos mai dens, domină în stratul muscinal Drepanocladus aduncus. în fizionomia asociației nota dominantă o dau frunzele verzi-surii de Carex diandra, care pornesc de pe tulpinițe nu prea dense, distribuite regu- lat. în locurile cu strat ierbos neîncheiat se observă bine stratul muscinal, verde-gălbui cînd domină Camptothecium nitens. Primăvara se evidențiază Eriophorum latifolium, prin setele perigoniale, și Lychnis flos-cuculi, prin culoarea florilor. Vara, în masa frunzelor de rogoz apar pe alocuri inflo- rescențe de Epilobium palustre și Epipactis palustris. Stațiune. Beacția apei unuia dintre izvoarele mlaștinii este ușor acidă înainte de eliminarea OOa (pH5,5), iar după pierderea gazului carbonic, neutră (13). Solul, turbo-gleic, prezintă un suborizont Tx de circa 10 cm grosime, aflat sub stratul muscinal și alcătuit din turbă slab carbonizată de nuanță brun-ruginie, un suborizont T2 cu grosimea de 15 cm de culoare brun-negri- cioasă și o carbonizare mai avansată și un suborizont T(g) cu o grosime de peste 35 cm de nuanță neagră, ușor cenușie, cu slabe fenomene de gleizare. Beacția slab acidă a turbei (pH 6,4—determinat electrometrie) indică o mlaștină eutrofă. Comparare cu fitocenoze din alte regiuni. Asociația este cunoscută în mai multe stațiuni central-europene3. Floristic, fitocenozele de la Ozunca prezintă elepiente comune eu cele analizate de E.Oberdorfer (10). K.Kopeck^ (7) descrie din nord-estul Boemiei două subasociații, Cari-, cetum diandrae drepanocladetosum intermedii și Caricetum diandrae cariceto- sum davallianae, în care vegetează de asemenea mai multe specii boreale. în diferite publicații sînt prezentate și alte comunități înrudite ori parțial sinonime cu cea prezentată de noi: Cariei-Menyanthetum Soo (1938) 1955 caricetosum diandrae Soo 1963 din Ungaria (15), Caricetum diandrae appropinquatae Klika 1958' din Cehoslovacia, Menyanthetum Nowinski 1930 (7) din Polonia. încadrare. Apartenența la cl. Scheuchzerio'- Cariceteafuscae este dovedită de speciile nordice sau boreale, la noi relicte glaciare. Aflată spre limita sudică a arealului său șiîn condiții de altitudine joasă, asociația de la Ozunca se carac- terizează prin lipsa unor specii de recunoaștere a alianței și ordinului. Sînt însă bine reprezentate speciile de recunoaștere a cl. Molinio—Arrhenatheretea. Se remarcă de asemenea prezența unor elemente ale aninișurilor {Alnetalia), ale căror fitocenoze limitează în cea mai mare parte asoci- ația (fig. 1) și ale rogozurilor înalte {Magnocaricion). Spectrul floristic : Eua 46% ; Cp 41% ; Bo 7% ; Cosm 3%; E 2% ; Ec 2%. Caracterul nordic al asociației rezultă din proporția partici- pării speciilor circumpolare și boreale (împreună 48%). Spectrul, biologic : H 59 % ; G 15 %; HH 7 % ; Brchc și Brr {Bryocha- maephyton caespitosum și B. reptans) 7%; M 5%; Oh 3%; Th 2%. 2. As. Caricetum caespitosae Klika et Smarda 1941 .{tabelul nr. 2). La Ozunca asociația este reprezentată prin pilcuri puțin Fig. 1. — Mlaștina de la Ozunca, aspect din asociația Caricetum diandrae. s" După K. Kopecky (7), în Europa centrală s-ar afla trei variante geografice, cu nuanță atlantică, central-europeană și baltică. 86 87 0O 00 OO 00 kO J OO IO ^+ + + ++i + + + CC coj 1-4 kO IO T}< lO + +j + + + +++ ' •’ + CI ’ + ux co oi to i OO io oo oo Ol HM + + + +? ■ • + +++++++■ ■ ’+++ ' oo io >b + • • • + • • WrH ; + + + 00 w CO 00 rH 'r4 + + + +H“ . . ,+ . + + + ^ • • + + 00 7 ’+ + + ’+ ’ • ■• + + kO r -< 00 O0 CM 05 + + + + *+ ’ ‘.+ ' 00 Ol , 00 '+ -++ • -++ • • • kO oo + + kO OO 0O + + ' ’ + kO rf H <3> Q, C 3 eS’S Q MKeMKuffiK 3 c3 xJ *-* « UOHOWuMoMWWw S § g 1 11 I^ggftîisg MuWWUWOMM gg 11 « a os ca s s s » WWW W rt a os oi os OUMWMWOW 88 89 V III III III iii iii I H AI 1 Tabelul nr. 2 Caricetum caespitosae 620 620 620 620 620 620 610 620 600 600 600 700 1 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 45-50 55 35 40-45 45 , 40 45-50 60 45-50 45 45 50 | O o o o o o o o © o o o ’H o © o © © © o © © © © © Băii e Ozunca Vîlcele V. Zalanului | 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 | Caricetum caespitosae © © © © © CO © © © . CM © © co • fi © i 1 +1+4 15+3 . +4 15+2+4+5+5+5 +4+ +3+4 . +1 . . +2+1 +3. +4 .+3+3+3. + • -+3 + -1 5 15 + + + 3 + 2 . . 4. CM 4“ Tf< * + • 4- co *' + co + * 4- ' m 4- ’ co . 4- ' + • CM 4- ’ + . . . + 1 . . + • 4- 00 S a S c E B £ a 4- co ^fi § cu fi O Molinion +3 . + + +1+4+2 +4 +3 . + . + . . . + .+1 . . . + 3 + 4+4 co 4- 00 •2 c ,fi g co E £ d o a co + co Molinietalia Altitudinea (m) 1 Acoperirea ( %) I Înălțimea (cm) 1 Suprafața (m2) | Locul ridicărilor 1 Numărului releveului o v> «2 ’E, V) Oi fi u H «0 fi O Caltha laeta Polygonum bistorta Myosotis palustris Scirpus silvaticus Crepis paludosa Juncus articulatus Orchis incarnaius - Veratrum album Succisa pratensis Vicia tetrasperma ■2 fi fi E «o o "fi 02 Z 1 o 'o' a Forma biologică K K a o 2, fi fi a Elementul! floristic A 3 M S- s 1 >1 as oi n. Qu fi Ou Ou fi ouauwuw Eua Eua(-M) Eua(-M) d ci i O a, a o a l WOOM M M ! ASOCIAȚII de rogoz din mlaștina de la ozunca 91 K 620 620 620 620 620 620 610 620 600 600 600 700 1 ioo ioo ioo ioo ioo 100 loo loo 100 mo mo iou Le ea kk a^ 40 45—50 60 45 — 50 45 45 50 001 00T 001 001 001 001 OPT 00* 001 0°* 09 °°î— __ AP B ă i 1 e Ozunca Vîlcele V. Zălanului 1 2 3 4 5 6 . 7 8 9 10 11 12 Altitudinea (m) 1 Acoperirea (%) I înălțimea (cm; Sunrafata (nr) Locul ridicărilor | Numărul releveului Forma biologică Elemen- tul floristic extinse. Fragmente cu alcătuire floristică asemănătoare se află puțin mai la sud, spre marginea unor mlaștini din apropierea localităților Vîlcele și Valea Zălanului. Structură. în stratul ierbos domină Carex caespitosa ale cărei tulpi- nițe formează tufe („popîndici”) laxe, dispuse uniform. în funcție de aco- perirea plantelor ierboase, stratul muscinal se prezintă mai mult sau mai puțin dezvoltat. Fizionomia asociației este dată, întreaga perioadă de vegetație, de masa frunzelor subțiri, destul de înalte, ale speciei dominante, printre care se ridică primăvara tulpinițe rare, aplecate la, maturitatea fructelor. Caltha laeta, mai scundă, este puțin evidentă. Unele specii de Molinio—Arrhena- theretea se ridică deasupra frunzișului de rogoz, evidențiindu-se mai ales spre sfîrșitul primăverii. Stațiuni. Pilcurile asociației vegetează printre anini sau în locul aninișurilor defrișate din mici depresiuni intramontane, interpuse între comunitățile mai higrofile din al. Magnocaricion (Caricetum rostratae la Ozunca și Caricetum appropinquatae la Vîlcele) și asociațiile mezofile din al. Arrhenatherion. Fragmentele de lîngă Ozunca se află pe un sol turbo-gleic (Anmoor) cu pH 7,4. Se pot deosebi un orizont Ah/T(G) de culoare neagră, ușor vineție, cu amestec de substanță organică • și' sol mineral, prezentînd fenomene de gleizare, și un orizont TG de nuanță neagră cu resturi organice mai slab turbificate. La Vîlcele și Valea Zălanului, asociația se află pe lăcoviști. Comparare cu alte fitocenoze: La 'noi asociația a mai fost semnalată din Depresiunea Trascăului (6). Fragmentele din Munții Apuseni prezintă alcătuire floristică asemănătoare cu cele notate de noi. Există o cores- pondență clară între condițiile fiziografice în care vegetează fitocenozele din Depresiunea Trascăului și sudul Munților Baraolt, precum și între comunitățile care mărginesc pilcurile din cele două stațiuni. încadrare. Analiza participării diferitelor specii de recunoaștere indică apartenența asociației la al. Calthion. Și în alte regiuni Carex caespitosa ,,crește cu preferință în Calthion (în Europa de est și în Aluian)” (11). în asociație mai pătrund cu abundență slabă specii de Magnocaricion. Spectrul floristic : Eua 43% ; Cp 30% ; E 9% ; Cosm 8% ; Bo 3% ; O 3% ; B 1% ; Satl 1%. Spectrul biologic : H 68 %; G 11 %; Th și TH 7 % ; Brchc și Brr 7 % ; Ch2%;M2%. 3. As. Caricetum rostratae Bubei 1912 (tabelul nr. 3)- La Ozunca se află două fitocenoze puțin extinse; asociația se mai întîlnește sub forma unor pilcuri la cîțiva kilometri spre sud, în apropierea localității Valea Zălanului. Structură. Fragmentele de la Ozunca se caracterizează prin strat ierbos rărit, tulpinile de rogoz străbat greu stratul gros și compact de mușchi. La Valea Zălanului, stratul ierbos este aproape încheiat, iar cel muscinal puțin dezvoltat. Stațiuni. Pilcurile asociației se întîlnesc pe suprafețe restrînse, cir- culare, în porțiuni înmlăștinite de izvoarele montane, cu depuneri de turbă sau turbă în curs de formare. La Ozunca, depunerile de turbă sînt destul 2 - c. 1078 92 ASOCIAȚII DE RO,GOZ DIN MLAȘTINA DE LA OZUNCA 93 Tabelul nr. 3 Caricetum rostratae // Altitudinea (m) 620 620 700 700 700 Elementul floristic Acoperirea (%) 100 100 95 95 100 Forma biologică _ înălțimea (cm) 35-40 40 50 70 65-70 Suprafața (m2) 100 100 100 100 100 Locul ridicărilor Băile Ozunca Valea Zălanului Cp | Eua (—M) Eua Eua (—M) Eua (—M) Eua Cp Cosm Cosm Eua (—M) Cp Eua Eua Ec Eua (—Bo) Cp P—Pan HH | H HH H-HH HH H H I H-HH | HH H G H G H Ch—N H G Caricetum rostratae Carex rostrata [ 3 5 3-4 5 3 5 4 5 5 5 Magnocaricion Galium palustre 4- 4- 3 4- 5 . 4- Lysimachia vulgaris 4-3 4-3 4- , Lycopus europaeus . . 4- 4 . -}- 2 Carex acutiformis . . 4-3 Carex appropinquata 4- 1 . . . Poa palustris .... 4- Phragmitetea (inel. Phragmitetalia) I Lythrum salicaria 1 4- . . . 4- | Phragmites communis | 4- 3 . . Molinietalia (ind. Molinion și Calthion) Myosotis palustris 1 4- 1 • 4- - 5 + 5 4-4 Equisetum palustre . . 1 5 4-5 4-3 Filipendula ulmaria 4-2 . . 4- 4- Veratrum album 4-4 4-2 ■ 4- Cirsium rivulafe . , .4-14-4-3 Salix rosmarinifolia 15 4- . . . Caltha laeta 4- 4 . . 4- Cirsium canum . . . 4-1 + 4 E H Crepis paludosa 1:4-5; Eua H Angelica silvestris 1 : 4- ; Ec H Valeriana simplicifolia 1: 4-2; Cp H Epilobium palustre 3: 4-1 Eua H Carex caespitosa 4: 4-; Cp G Scirpus silvaticus 4:4-1 Molinio — Arrhenatheretea Eua (—M) H Lychnis flos-cuculi 4- 3 4- 3 4- . 4- Eua H Ranunculus acer • ■ 4-5 4-5 4- ■ Cpd Brchc Acrocladium cuspidatum ■. 4-5 114 4-5 Cpd Brcgc ^Ergum ventricosum .3 5( 4- Cp H Poa pratensis + 2 4- Cosm H Rumex acetosa '■ 4- 4-5 . Eua (—M) H Poa trivialis 1 : 4- ; E Th Rhinanthus minor 3:4-; Cosrn H Pruncită vulgaris 3:4-; Eua H Hieracium auricula 3: + ; Eua(—M) H Trifolium pratense 3:4-; Cpd Brchc Cratoneurum filicinum 4:4- Alnetalia glutinosae Eua (—M) Cp Eua (—M) M G-HH M Alnus glutinosa Dryopteris thelypteris Salix cinerea . . 4-54-3 4-5 4-5,. 4- Tabelul nr. 3 (continuare) Elementul floristic Forma biologică Altitudinea (m) 620 620 700 700 700 Acoperirea (%) 100 100 ' 95 95 100 înălțimea (cm) 35-40 40 50 ’ 70 65-70 Suprafața (m2) 100 100 100 100 ,100 Locul ridicărilor ,Băile Ozunca Valea Zălanului Eriopliorion latifoli Cp H Eriophorum latifolium 4- 2 4- 4 4- 1 + 4-' 1 Subatl H Carex lepidocarpa 4- 4- 4- 1 + 3 Cp Brchc Gamptothecium nitens 3 5 3 5 Eua(-M-C) H Carex disians 4; : 4- Alte specii Cp —Cosm G Carex diandra 4- 4- 1 4 Eua H Ranunculus repens 4- 1 . 4- 4- Eua Ch Lysimachia nummularia 4- 5 4-4 _1_ Eua ( —M) HH-H Veronica beccabunga .•/ 4- 4- Cp G Carex panicea +. 4- 2 Eua (—M) H Eupatorium cannabinum 4- + 1 Cp Brchc Mnium punctatum 4-'3 2 5 + 5 Cosm Brr Marchantia polymorpha 4-1 4- 3 Cpd Brchc Aulacomnium palustre 4- 3 1 3 C(Eua) H Geranium palustre 1 : 4- 1; Cp H Pirola rotundifolia 1:4-; Eua H Potentilla erecta 1 : 4- 2; Eua H Valeriana officinalis 4 : 4- 3 ; Eua ( — M) H—HH Epilobium hirsutum 5: 4- ; Cpd. Brr Drepanocladus aduncus 5:4- de groase, cu aspect ușor convex și izvorul central. Culoarea turbei este brună închis, iar reacția slab acidă (pH 6,3). încadrare. Alături de Carex rostrata, dominant, și speciile de recu- noaștere a alianței și ordinului, în alcătuirea pilcurilor de la Ozunca și din împrejurimi participă numeroase specii de recunoaștere ale comunităților învecinate, în special cele de Molinio—Arrhenatheretea și de Alnețalia. Prezența lor s-ar putea datora căderii în perioada secetoasă a debitului izvoarelor și pîrîiașelor care produc înmlăștinirile. Caricetum inflato-vesicariae W. Koch 1926 subas. cu Carex inflata Tx. 1937, descrisă din Saxonia de jos (18), este o unitate asemănătoare celei pe care o prezentăm. în condițiile regiunii cercetate, Carex vesicaria crește însă în locuri inundabile din lunca Oltului, fără a se asocia cu Carex rostrata, ale cărei fitocenoze se află în jurul izvoarelor sau pîrîiașelor din mici depresiuni intramontane, adesea pe soluri turboase sau cu turbă în curs de formare, de aceea, ca și alți autori (2), (6), (9), (11), (17), considerăm că grupările edificate de Carex rostrata aparțin unei asociații distincte. Spectrul floristic : Eua 46% ; Cp 33% ; Cosm 9% ; Ec 4% ; E 4% ; 0 2%; P 2%; Satl 2%. Spectrul biologic : H 56%; Brchc și Bir 14% ; G 12% ; HH 9%; Ch 4%; M4%; Th 2%. •94 ' ■ ■ ■ M. DANCIU. ' 12 J PROBLEME PRIVIND CONSERVAREA MLAȘTINII Mediu cenotic pentru specii rare, mlaștina este cosită în fiecare an. I De obicei se cosește și partea centrală cu as. Caricetum diandrae, deși den- ii sitatea scăzută a speciilor ierboase determină o producție mică de furaj |i puțin valoros. în anul 1969 s-a renunțat la cosit pe anumite suprafețe cu strat j ierbos neîncheiat; ca urmare cele 11 exemplare de Pedicularis sceptrum carolinum ău înflorit și fructificat. Ligularia sibirica se menține printr-un număr mai mare de indivizi care vegetează mai ales spre marginea aninișu- rilor; ca plantule se întîlnește și în porțiunile cosite, unde nu fructifică. Drosera angliei este căutată și culeasă de cei care-i cunosc adaptările curioase. Efectul cositului se manifestă și prin slăbirea rezistenței plantelor la acțiunea speciilor parazite. Sînt foarte rare exemplarele de Ligularia sibirica fără atac intens de Puccinia eriophorii. Carex dioeca este puternic atacată de Puccinia dioieae. Pentru a se reuși conservarea speciilor reliefare, în primul rînd Pedicularis sceptrum carolinum, aici pe cale de dispariție, este necesară ocrotirea mlaștinii de la Ozunca prin trecerea ei înrîndul rezervațiilor știin- țifice. ' BIBLIOGRAFIE . 1. Borza. /\l., Flora și vegetația văii Sebeșului, București, 1959, 196 — 197. 2. Ghirică E. și Cordea Gh., Notulae Botanicae Horii Agrobotanici Clujensis, Inst. Agr. Cluj, 1967, 104-105. .3. Cordea .Gh.' șL Plămadă; Es, Hidrobiologia, 1970, .11, 105 — 116. • ■ 4. Diaconeasa B., Bul. Univ. „Babeș-Bolyai”, .Seria șt. nat., 1957, 1, 1—2, 475 — 478. . 5. DOBR.ESCV C. și Ghjșnciu V-, Șt.rși com., Muz. șt. nat. Bacău, 1970, 129 — 136. 6. Gergely I., Contribuții botanice, Cluj, 1966, partea a-2-a, 57 —68. 7. KopeckY K., Rozpr. Cesk. Ăkad. Ved., Rada mat. a pHrod. ved., 1960, 70, 4, 1Ș —24. 8: Morariu I., Culeg, st. și cerc. Muz. reg. Brașov, 1967, 1. 17 — 18. 9. Morariu I.' și colab., Comunicări de botanică, 1969, 11, 143—144. l'Oi Oberdorfer E:, Suddeutsche Pflanzengesellsch'aflen, Jena, 1957.' ' ’ 11. — PflanzensoziologischeExcursionsflora ftir Săddehtschland, Stuttgart, 1968. 1 12, Pop E., Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția, biol, și șt. agr., 1956, 8, 1, 50-^51. ■ • .13 , —. . Mlaștinile de turbă din Republica Populară Română, București, 1960, 219 — 220. 14. Sod R., A Szekelyfold flbrăjănak elomunkglatai, Cluj, .1940, 144 — 146, , 15. — A magyar flora es vegelâcid rendșzertani-nSvenyfoldrajzi kezikonyve, Budapesta, 1964, I. • . 16. — Acta geobot. hung., 1949, 6, 2, 6. 17. Ș'erbanescu I., An. Com. geol., 1964, 34, 2, 329—330. 18. »'*'»- Mitteilungen der Floristisch-soziologischen Arbe itsgemeinschaft in N iedersachsen, sub red. R. TCxen, Hanovra, 1937, 3, 52 — 53. , Universitatea Brașov. Primit în redacție la 20 octombrie 1970, 4 De la Ozunca a fost semnalată pentru prima oară de B. Diaconeasa (4). EVALUĂRI CANTITATIVE ÎN POPULAȚIILE DE CYSTO- SEIRA LA ȚĂRMUL ROMÂNESC AL MĂRII NEGRE DE ADRIAN BAVARU 582.272 Lă prAsentc note met en dvidence la valeur dconomique des Cystoseira de ia Mer Noire, dont on a pu extraire de la mannite, du brome et une substance trăs prdcieuse — l’acide alginique. f L’utilisation de ces algues dans I’agriculture et la zootechnie est de meme mentionnâe. Quoique leur biomasse puisse atteindre de grandes valeurs : environ 8 — 9 kg/m2 d’algue fraîche, ce qui correspond â approximativement 2 kg/m2 de substance seche, rexploitation des Cystoseires n'est pas rentable, etant donnă la rdduction des' champs sous-marins de ces algues, autrefois tres ătendus. C’est pourquoi des mesures de repeuplement s’imposent. După cum am arătat într-o notă anterioară (3), dintre algele macro- fite din Marea Neagră speciile genului Cystoseira au atras în ultimul timp o atenție deosebită în vederea unei eventuale,, posibilități de Valorificare economică. Cercetările chimiștilor sovietici M. V. S k a t el o v (7),‘> N. N. Alfimov (1), G.‘K. I a ț e n k o (5) și ale celor bulgari D. D a l e v și colaboratori (4) au evidențiat; în talul acestei alge, o cantitate, mare de brom, manită și îndeosebi,-acid alginic, substanțe cu o deosebită valoare economică. Astfel G. KUIațenko a identificat în experiențele sale 2'6,5 % acid alginic și 5,57% manită din totalul d.e substanță uscată. . S-au făcut de asemenea experiențe interesante, cu această algă ca adaos la furajele animalelor sub formă de făină sau sub formă proaspătă, în prealabil spălată. în general, se cunoaște că ădaosul de hrană proaspăta în rația de. furaje a animalelor ameliorează starea sănătății, acestora, hemaicontrac- tînd unele boli, cum ar fi febra aftoasă, și evitînd avortul infecțios1. 1 M. Celan, Valoarea economică și posibilitățile de utilizare a algelor de pe țărmul românesc al Mării Negre (manuscris). ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 96-101 BUCUREȘTI 1972 96 ADRIAN BAVARU 2 Cystoseira se mai poate folosi ca îngrășământ pe cîmp, întrncît intro- duce în sol microelementele în care este bogată și care au un rol important în dezvoltarea plantelor de cultură. Dintre cele două specii de Cystoseira cunoscute la țărmurile noastre : Cystoseira barbata J. Ag. și C. bosphorica Siuv., cea dintîi are în prezent o abundență mai mare și totodată un conținut mai ridicat în algină, fiind mai valoroasă din punct de vedere economic (fig. 1). Cystoseira bosphorica este în prezent în cantitate mai redusă față de trecut, cînd forma populații întinse și unispecifice (fig. 2). Fig. 1. — Cystoseira barbata J. Ag. (trag- Eig. 2. — Cystoseira bosphorica Sauv. ' ment din"tal). Ca urmare a valorii economice a acestei alge, în perioada lunilor de vară ale anului 1969, ne-am propus să facem cîtevă evaluări cantitative în populațiile de Cystoseira de la țărmul românesc al Mării Negre și să urmă- rim întinderea și dezvoltarea acesteia pe platforma de stîncă din partea sudică a litoralului, deoarece ea se dezvoltă numai pe suport stâncos, dur. Precizăm că astfel de evaluări mult mai complete și aprofundate au fost făcute pentru litoralul sovietic de cunoscuta cercetătoare sovietică N. M o r o z o v a-V o di a niț ka i a (6). 3 POPULAȚII DE CYSTOSEIRA LA ȚĂRMUL ROMANESC AL MARII NEGRE 97 Folosind metoda pătratelor, am efectuat aceste prime evaluări în punctele Agigea, Eforie-Sud, Tuzla, Costinești și Vama Veche (fig. 3), urmînd ca în viitor să extindem cercetările și asupra altor puncte. în tabelul nr. 1 se pot urmări variațiile de biomasă înregistrate în aceste puncte. Se observă în general că valorile de substanță uscată variază de la 5,488 kg/m2 la Eforie-Sud și 12 kg/m2 la Agigea pînă la 19,544 kg/m2 . la Tuzla, valoarea medie oscilînd între 7 și 8 kg/m2. Valorile pentru substanța uscată variază între 1,306 kg/m2 la Eforie-Sud și 4,032 kg/m2 la Tuzla, cu o medie de circa 1,5—2 kg/m2; S-a constatat de asemenea că populațiile de Cystoseira au un optim de dezvoltare între 1 și 3 m, cu toate că această algă în punctele mai sudice crește frecvent la adîncimi de pînă la 6 m. în valorile prezentate''sînt incluse și biomasele epifițelor de pe Cystoseira, care în punctele' Tuzla și Vama Veche au o puternică dezvol- tare, în special pe talurile de C. barbata. Prezentăm.în cele.,pe urmează lista speciilor care formează flora epi- fită în cîmpurile de Cystoseira : Rhodophyeeae Kylinia parvula (Kylin) Kylin (septembrie — noiembrie) Kylinia hallandrica (Kylin) Kylin (septembrie — noiembrie) Kylinia humilis (Roșenv.) Papenf. (septembrie — noiembrie) Kylinia secundata (Lyngb.) Papenf. (tot anul, cu un maxim primă- vara) •' ' ' ' ; Kylinia virgatula (Harv.) Papenf. (tot anul, cu un maxim primăvara) Acrochaetium thuretii'(Born.) Coli, et Harv. f. agama Bosenvinge (spre toamnă) \ .. . . Crouoriella- dubyi Schihitz (tot anul) Dermatolithon cystoseirăe" (Hauck.) Huv6 (tot anul) Phaeophyeeae Kaldmannia irregularis (Kiitz.) Hamei (vara) Sphcelaria cirrhosa (Roth.) Ag. f. irregularis (Kiitz.) Hauck. (tot anul, cu un maxim primăvara) ; Cladostephus verticiUatus (Lightf.) Ag. (vara) Ectocarpus confervoides (Roth.) Le Jolis (iarna și primăvara) Cor'ynophlaea umbellata (Ag.) Kiitz. (tot anul, în special vara) Desmotrichum undulatum (J. Ag.) Reinke (primăvara și la începutul verii) Stilophora rhizodes (Ehr.) J. Ag. (primăvara și vara) Pe lîngă aceste epifite, care, cu excepția algelor Crouoriella dubyi, ; Dermatolithon cystoseirăe și Ectocarpus confervoides, sînt specifice pentru Cystoseira de la țărmul românesc, se mai întîlnesc aici și majoritatea^ speciilor de alge verzi, brune și roșii, comune în prima treaptă ainfralito- . Talului, cum ar fi: Chaetomorpha crassa, specii de Cladophora și Entero-! morpha, Laurencia paniculata,spociidi.olCeramium,Porphyraleucosticca&\1c. Dezvoltarea florei epifite marchează două perioade de maxim: ( • una primăvara și alta toamna, perioade în care macrofițele sezoniere și de adîncime mică, ce pot fi și epifite, ating de asemenea un maximum de dezvoltare. 99 98 Fig. 3. — Punctele de pe litoralul românesc în care au fost efectuate evaluările cantitative pentru populațiile de Cystoseira. ' tabelul nr. 1 Valoarea bioniasei de Cystoseira Localitatea Data recoltării ■ Adîncimea m Biomasă proaspătă g/m2 Biomasă uscată g/m2 Biomasă medie proaspătă kg/m2 uscată kg/m2 Vama Veche iunie 1969 circa 0,80 6 280 1 100 8,24 1,586 1 9 160 1 756 2-2,5 9 280 1 904 iulie 1969 circa 1 6 816 1 392 8,234 1,883 ,> 9 944 2 240 91 7 248 1 700 ii 8 928 2 203 Costinești iunie 1969 2-2,50 6 960 1 791 7,061 1,706 91 5 440 1 248 1,50—2 8 784 2 080 august 1969 5,50-6 4 720 1 392 7,438 ; 2-023 2 — 2,50 6 464 1 704 2 . 4 832 1 472 2 8 128 2 128 2 9 032 2 336 2-2,50 11 456 3 216 Tuzla , , septembrie 1969 3-3,50 ‘ 18 880 4 000' 19,544 4,032 2 20 208 4 064 Eforie-Sud august .1969 1 4 352 1056 5,488 1,306 1,75-2 6 256 1 472 1,75-2 5 856 1 392 Agigea august 1969 3,20 12 576 2 864 12,341 2,921 3 13 088 3 052 2 11 360 । 2 848 100 ADRIAN BAVARU 6 în tabelul nr. 2 redăm cantitatea de epifite pe Cystoseira în punctul Vama Veche. Sînt puse față în față valorile biomasei algelor epifite cu cele ale plantei-gazdă. Tabelul nr. 2 Biomasa speciilor dc Cvsloseim și dc eplîlte din punctul Vama Vcelie (iulie 1939) Adînciniea in Biomasă proaspătă Biomasa uscată biomasa totală g/m2 . biomasa de Cystoseira g/m2 biomasa epifitelor g/m2 biomasă totală g/m2 biomasa de Cystoseira g/m2 biomasa epifitelor g/m2 circa 1 9 944 9 192 752 2 240 2 144 96 circa 1 7 248 6 784 464 1 700 1 648 . 52,8 circa 1 8 928 8-048 880 2 203,2 2 080 123,2 Cifrele ridicate pentru biomasele întîlnite în punctele Tuzla, Agigea, Vama Veche se explică prin persistența aici a unor cîmpuri mai vechi, formate din indivizi complet dezvoltați, care ating o creștere maximă, cu o înălțime de peste 1 m (l,35m la unii indivizi recoltați la Tuzla și Vama Veche). Aceste puncte oferă condiții de dezvoltare mult mai favorabile pentru speciile genului Cystoseira (ca și pentru alge în general), întrucît poluarea, apei este mai redusă iar turbiditatea, acest mare dușman al dezvoltării algelor, este de asemenea mai scăzută, datorită existenței unor fîșii de plaje care împiedică valurile să bată în malurile de lut. La acești factori se mai poate adăuga un lucru cunoscut, și anume variațiile de salinitate, care, în special în partea sudică a litoralului românesc, prezintă oscilații mai mici. Dacă biomasa evaluată în interiorul populațiilor din punctele men- ționate dă valori mari, întinderea cîmpurilor de Cystoseira este astăzi insu- ficientă pentru a permite folosirea lor în scopuri industriale. De altfel în literatura existentă referitoare la flora algală de pe lito- ralul nostru, fenomenul de reducere a cîmpurilor de alge se găsește semnalat de mai mult timp (2). Este dată de asemenea o încercare de analiză a cauze- lor ce au determinat această reducere. Astăzi putem constata existența unor, suprafețe stîncoase complet denu- date, care se pare că înainte erau acoperite de Cystoseira -, astfel din relatările dr. M a r i a Cela n; la Stațiunea Agigea, în perioada anilor 1930—1950, această algă forma cîmpuri imense, pe timp de furtună fiind aruncate la mal cantități enorme de Cystoseira (2). în prezent aceste cantități sînt reduse și apar în puncte izolate ale litoralului, mai ales în extremitatea sudică a lui. Dispariția sau reducerea cîmpurilor de Cystoseira a atras diminua- rea numărului speciilor de animale din apropierea țărmurilor, inclusiv a peștilor care își găsesc printre tufele mari și ramificate ale acestei alge adăpostul și chiar hrana necesară (stavridul, chefalul); în acest fel este aproape distrusă una dintre verigile principale ale vieții din zona de mică adîncime a litoralului. Din aceste motive considerăm practic nefondată exploatarea ime- diată a micilor cîmpuri existente, lucru care ar putea duce la dispariția definitivă a algei Cystoseira de la țărmurile noastre. 7 POPULAȚII DE CYSTOSEIRA LA ȚĂRMUL ROMÂNESC AL MARII NEGRE 101 La toate acestea se mai poate adăuga faptul că în Marea Neagră, ca și în Marea Mediterană, nu este posibilă recoltarea mecanizată a algelor2 din cauza naturii fundului; or, recoltarea cu mîna este cu totul nerentabilă. Pentru o eventuală exploatare se impune refacerea urgentă a cîmpu- rilor de Cystoseira prin acoperirea unor suprafețe de stîncă ce oferă condiții bune pentru dezvoltarea ei. Observațiile făcute în cursul verii anului 1968 au marcat puterea de repopulare a acestei alge cu o durată de viață de mai mulți ani, care în mod natural în anumite puncte a început să acopere suprafețele stîncoase de adîncimi nu prea mari cu un gazon de plantule de Cystoseira foarte des și compact. în general vorbind, s-a observat că Cystoseira în mod natural are tendința de a forma populații de mare densitate. Acest lucru s-a constatat în anii favorabili, cînd s-au putut vedea suprafețele acoperite cu plantule, ale căror discuri fixatoare nu lăsau între ele nici un fel de spațiu liber. Nu am putut surprinde pînă acum feno- menul de rărire a acestor desișuri, care are loc mai tîrziu. Considerăm ca o problemă importantă pentru viitoarea valorificare economică a cistoseirelor protejarea actualelor cîmpuri și repopularea vas- telor suprafețe de piatră denudate, cuprinse întrel și 5 m adîncime. Intervenția omului în refacerea florei algale în general de la țărmurile noastre impune o serie de cercetări asupra ciclului de dezvoltare a speciilor ce prezintă importanță din punct de vedere economic și în primul rînd a speciilor de Cystoseira. în această direcție, la Stațiunea Agigea au fost inițiate studii privind dezvoltarea primelor faze ale „embrionului” ambelor specii de Cystoseira care cresc la țărmurile noastre. Primele observații au fost deja concretizate într-o recentă notă (3). Aceasta lasă să se întrevadă posibilitățile culturii de plantule de Cystoseira în vederea repopulării unor suprafețe de fund stîncos, în prezent denudate. în cursul cercetărilor efectuate în vara anului 1969 s-au făcut și evaluări de densitate, dar pentru stabilirea unor date medii cît mai exacte se cere un număr mult mai mare de cercetări. BIBLIOGRAFIE 1. Alfimov N. N., Bot. jurn., 1960, 8. 2. Celan M., Bull. Sect. Sci. Acad. Roum., 1935, 17, 3 — 4. 3. Celan M. și Bavaru A., Lucr. ses. șt. a St. cerc, marine „Prof. I. Borcea”, Agigea, 1966 (voi. festiv). 4. Dalev D., Boicinov A., Lidisi C., Danucev D. i Ahtardisiev Hr., Farmația, 1957, 1. 5. Iațenko G. K., Tr. vsesoiuzn. soveșcenia rabot. Vodorosl. promîșl. SSSR, 1962, 1. 6. Morozova-Vodianițkaia N., Tr. Sev. biol, st., 1936, 5. 7. Skatelov M. V., Jurn. russ. Fiz. Him. Ob va Petrogr. Univ., 1917, 49, 122 — 130. Institutul pedagogic Constanța. Primit la redacție la 20 mai 1970. 2 O astfel de recoltare este posibilă, de exemplu, In „clmpul” de Phijllophora al prof. Z e r n o v . RĂSPÎNDIREA SPECIILOR GEUM MONTANUM L. ȘI GEUM EEPTAN8 L, ÎN ROMÂNIA ; de A. POPESCU și V. SANDA 582.734 L’analyse d’un riche materiei .d’Jișrbier et une consultation approfondie de la UtUrature.de spdcialiU ont peripis'de râdiger rareăl (pour la Roumanie) des esp^ces Geum montanum L. et Geum -reptans L. Pour ces deux especes analys^es on prcsente des donnâeș ecologiques, phytoceno- logiques et arăalographiques quițpeuvent caracteriser comptetement les plantes , âtudiâes. V. ; L/ : ‘-A . Elemente floristice alpjnTedro.pene (4), (13), cele două specîi/sînț răspîndite în România în etajul alpin, Geum montanum L. coborînd ade- seori în etajul subalpin și cKi^fîn cel montan mijlociu. în cercetările sale efectuate asupra speciilor de Geum, A. P6nzes (48) aduce importante contribuții la cunoașterea corologiei și taxonomiei celor doi taxoni ce fac obiectul, lucrării de față. Autorul menționat descrie în cadrul speciei Geum montanum L. subspecia eumontanum Penzes, care se caracterizează prin frunze Ijazale penatifidate, cu puține foliole, cea terminală fiind mai mare și laț-rotundă. . ’ Tot în cadrul speciei Geum montanum L. constatăm că var. gemini- florum Borb. (OBZ, 1888, 38, 158 apud (48)), caracterizată prin tulpini cu două sau trei flori, este sinonimă cu f. multicaule (Ser.) Buia (El. R. P. R., IV, 1956, 662; syn. Geum montanum L. var. multicaule Ser. in DC. Prodr., II (1825), 553), care, fiind descrisă mai înainte, are prioritate în ceea ce privește nomenclatura (13). Același autor (48) descrie în cadrul speciei Geum reptans L. subspecia angustatum P6nzes ssp. nova, caracterizată prin „laminae foliorum anguste- ST. SI CERC BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 103-115 BUCUREȘTI 1972 3 GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA 105 obovato-lanceolatae, 12,3 x 2,3 x 13,8 x 21,9; 6 x 1,7 mm longae et latae. Fissurae foliorum medium folioli plerumque attingunt, dentes acuti”. Ambii taxoni infraspecifici sînt indicați și în flora țării noastre. Studii citogenetice asupra genului Geum L. sînt efectuate de W. Ga j e w s k i (26) care indică pentru Geum reptans L. 2n = 42, iar pentru G. montanum L. 2n = 28. Tot el este monograful genului în Flora Furo- paea (27). Specia Geum montanum L. are o largă distribuție, crescînd în Penin- sula Iberică, Pirinei, Platoul central, Alpi, Corsica, Carpați și în munții din Peninsula Balcanică. Geum reptans L. are un areal mai restrîns, întîlnin- du-se în zona alpină din Alpi, Corsica, Carpați și în munții din Peninsula Balcanică. Geum montanum L.în regiunea alpină a Bucegilor (4) este foarte comună, crescînd pe platouri, coame, versanți moderat înclinați, fundul văilor largi, pe soluri formate sau grohotișuri în diferite stadii de fixare. Intră în alcătuirea asociațiilor alpine fără a fi o specie caracteristică unei anumite fitocenoze. Geum reptans L. se întîlnește numai pe bolovănișurile și grohotișurile mobile sau semifixate (pietrișuri, nisipuri) ale zonei alpine. Este o specie ,,petrofilă, sciafilă-chionofită, caracteristică pentru as. Geum reptans-Oxyria digyna Pușcaru et colab. 1956” ((4), p. 166) de pe grohotișurile semiumbrite, îndelung înzăpezite. Mult mai răspîndită, Geum montanum L. (fig. 1) se găsește în toți Carpații țării noastre, pe cînd G. reptans L. (fig. 2) este citată numai din Carpații Orientali și Meridionali, Fig. 1. — Răspîndirea speciei Geum montanum L. în România. 1, Gîrbova în leud; 2, Țibleș; 3, Pietrosu Maramureșului; 4, Toroiaga; 5, Cră- ceala; 6, Pietrosu Rodnei; 7, Rabla; 8, Corongiș; 9, Ineu; 10, Galați; 11, Tom- natec; 12, Obîrșia Rebrii; 13, Fața Meselor; 14, Obcina Mestecăniș; 15, muntele Oușor; 16, Rarău; 17, Munții Călimani; 18, Grințieșu; 19, Ceahlău ; 20, Munții Tarcău; 21, Munții Gurghiu; 22, Munții Harghita; 23, Munții Oituz; 24, vîrful Lepșei; 25, Munții Brețcului; 26, vîrful Lăcăuțu; 27, Condratu; 28, Pietrosul Vrancei; 29, Goru; 30, Giurgiu; 31, Mușa; 32, Zboina Frumoasă; 33, Lilieci; 34, Miclăuș ; 35, Penteleu ; 36, Viforîta; 37, Zăganu ; 38, Ciucaș ; 39, Piroșca (Mun- tele Roșu); 40, Piatra Mare ; 41, Postăvaru ; 42, Baiul Mare ; 43, Caraiman ; 44, Omu; 45, Babele; 46, Lăptici; 47, Piscul Leaotei; 48, Jepii Mici; 49, Păduchiosu; 50, Vîrfu cu Dor; 51, Cumpătu; 52, Piatra Craiului; 53, Păpușa; 54, lezeru; 55, vîrful Moșului; 56, Urlea; 57, Moldoveanu; .58, Podragu; 59, Vînătoarea luiButeanu; 60, Negoiu;,67, Suru; 62, Budislavu; 63, Paltinu; 64, Cumpăna; 65, Țuica; 66, Cozia; 67, muntele Govora; 68, Malaia; 69, Munții Lotru; 70, Preajba; 71, Beșineu ; 7.2, Niculești ;■ 73, Șureanu; 74, Nopteasa; 75, igoiu; 76, Cracul Tidvelor; 77, Galbenu ; 78, Mirii Mare ; 79, Parîngul Mare ; 80, Păpușa, 81, Munții Vîlcan; 82, Piule; 83, Oslea; 84, Albele; 85, Șesele; 86, Gugu; 87, Țarcu ; 88, Matania; 89, Judele; 90, Gemenele; 91, Bucura; 92, Peleaga; 93, Balomireasa; 94, Muntele Mare; 95, Vîrfuraș. 5 GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA 107 în general în puține localități, cu excepția masivelor Bucegi și Făgăraș, unde este mai frecventă.1 RĂSPÎNDIRE Geum montanum L. Munții Maramureș : Toroiaga (Hb. UB, 1913 apud (48)), Crăceala (Hb. GBC, Borza, 1921), muntele Pietrosu prope lasina (Hb. GBC, A. Mar- gittai, 1922 et Al. Borza, 1921). Obcinile Bucovinei: Obcina Mestecănișului (13). Munții Țibleș : Gîrbova în leud (19), Țibleșul (13). Munții Suhard : Munții Oușor. (36). Munții Bodnei: ((2); Hb. INCEF, G. Czetz, 1851; Hb. IBTS, Pro- dan, 1896; Hb. GBC, Czetz, 1851), Borșa ((19); Hb. INOEF, A. Ooman, 1937), Buhăiescu (Hb. prof. Băv., 1950), Cișa ((11); (13); Hb. MB, Kiim- merle, 1904 apud (48)), Corongiș ((13); (16); (55); Hb. IBTS, A. P. Alexi), Fața Meselor ((13); (19)), Gemenea (13); Galați ((13); Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1955 ; Hb. GBC, Porcius, 1881), vîrful Laptelui — vîrful Galați (Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1950 pentru f. minus et f. montanum), Ineu ((11); (13); (16) aproape de lacul Lala; (25); (54); Hb. INOEF, Wolff, 1844; Hb. FSB, V. Grapini, 1950; Hb. MB, Haynald, 1855 apud (48); Hb. UB et MB, Andreânszky, 1855 apud (48); Hb. GBC, Wolff 1888)), vîrful Nedeia (Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1957), muntele Negreasa (Hb. IBTS, E. I. Nyârâdy et A. Nyârâdy, 1948; Hb. prof. Băv., 1950), Obîrșia Bebrii (Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1957), între Stîna Nedeii și vîrfulBebrii (Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1 Herbarele consultate și prescurtările folosite In text. Hb.UB = Herbarul Institutului de botanică sistematică al Universității din Budapesta; Hb.INCEF = Herbarul Institutului dc cercetări forestiere, București; Hb. prof. Răv. — Herbarul prof. M. Răvăruț, Iași; Hb.FSB = Herbarul Facultății de silvicultură din Brașov; Hb.MB = Herbarul Muzeului de științe naturale, secția de botanică din Budapesta; Hb.IAG = Herbarul Institutului agronomic din Cluj ; Hb.IBTS = Herbarul Institutului de biologie „Traian Săvulescu” din București ; Hb.Bo = Herbarul A. Boros din Budapesta; Hb.IPB = Herbarul Institutului pedagogic din București; Hb.IAB = Herbarul Institutului agronomic „Nicolae Bălcescu” din București; Hb.Pă = Herbarul A. Pănzes, Budapesta; Hb.IAI = Herbarul Institutului agronomic din Iași; Hb.IACR = Herbarul Institutului agronomic din Craiova; Hb.UI = Herbarul Universității ,,A1. I. Cuza” din Iași; Hb.AGB = Herbarul Institutului agronomic, secția de horticultura și viticultură din Budapesta ; Hb.GBB = Herbarul Grădinii botanice din București; Hb.GBC = Herbarul Grădinii botanice din Cluj; Hb.IB = Herbarul Ileana Buiculescu, București; Hb.Pascal = Herbarul P. Pascal, Iași; Hb.Doltu = Herbarul M. I. Doltu, Sibiu; Hb. Fuss, Hb. Ungar, Hb. Barth, Hb. Soc. Trans., Hb. Kayser = herbarele autorilor respectivi, aflate la Sibiu; Hb.IS = Herbarul Ion Sîrbu, Iași. Fig. 2. — Răspîndirea speciei Geum reptans L. în România. 1, Pietrosul Mare; 2, Ineu; 3, Zăganul; 4, Postăvarii; 5, Omu ; 6, vîrful Scara; 7, Goștila; 8, Colții Obîrșiei; 9, Caraiman; 10, Jepii Mari; 11, Jepii Mici; 12, Piatra Arsă; 13, Munții Leaota; 14, Moldoveanu; 15, Arpașul Mare; 16, Podragu; 17, Podrăgel; 18, Vînătoarea lui Buteanu; 19, Bîlea; 20, Negoiu; 21, Ciortea; 22, Budislavu ; 23, Munții Căpățînii; 24, Mîndra; 25, Cîrja; 26, ^Custura Retezatului; 27, Godeanu. 3-o 1078 108 A. POPESCU și V. SANDA 6 1957), Pietrosu Rodnei ((13); (19); Hb. IBTS, A. P. Alexi; Hb. MB, Pax, 1894—1904 apud (48); Hb. MB, Filarszky-Jâvorka, 1907 apud (48); Hb. IPB, Raclaru, 1952 ; Hb. prof. Răv., 1952 (la Ezer); Hb. GBO, Borza, 1921), Pasul Rotunda (Hb. IAO, A. Nyârâdy et K. Sândor, 1949), Puzdrea Borșenească și Vișinească ((13); (19)), Repedea ((13); Hb. Bo, Stieber, 1942 apud (48)), Rabla (13), valea Laptelui (Hb. IBTS, A. P. Alexi), vîrful Vaca (35), Tomnatic ((25); Hb. MB, Jăvorka, 1913 apud (48) pentru var. geminiflorum). Munții Barău : (13). Munții Călimani : (13). Munții Bistriței : Grințieșu (13), Ceahlău ((13); (31)). Munții Gurghiu : (13). Munții Harghita : ((13); (25); (65)). Munții Tarcău : (13). Munții Oituz: (13). Munții Vrancei: Arișoaia (57), Lăcăuțu ((13); (57)), Zboina-Verde (57), Munții Brețcului ((57); Hb. Bo, Ă. Boros, 1939 apud (48)), Lepșei (57), Lapoș (57), Zboina Frumoasă (57), Dealu Negru (57), Păișele (57), Condratu (57), Goru (57), Giurgiului (57), Mușa (57), Lapoșu de Sus (57), Pietrosul (57). Munții Buzău : Penteleu ((13); (57); (67)), Viforîta ((13); (67)), Lilieci ((13); (67)), Miclăuș ((13); (67)). Munții Ciucas : Ciucaș ((13); (25); (61); (65)), Zăganu (13), Tătaru (13), Tesla ((13); (25); (61); (65)), Piroșca ((13); (25); (61); (65)). Munții Bîrsei : Piatra Mare ((13); (25); (65); Hb. FSB, H. Heltman et E. Toth, 1956 pentru f. minus; D. Parascan, 1954 et M. Ciucă, 1954 (Coada Pietrii Mari), M. Ciucă, 1954 (Gălbeaza); Hb. I. Buiculescu, 1967 et 1970), Postăvaru ((13); (25); (61); Hb. FSB, I. Danciu, 1950; Hb. MB, Waltz, 1900, Richter 1908, Pax 1896 ; Hb. Bo, Cholnoky B, 1911 apud (48); Hb. MB, Moesz, 1903; Thaisz, 1894, Barth, 1883 apud (48); Hb. UB, Ehik, 1911 apud (48); Hb. GBO, A. Richter, 1900 ; Hb .GBC, L. Waltz, 1900 et E. I. Nyârâdy, 1930; Hb. Fuss, Meschendorfer, 1858), Piatra Craiului ((13); (65); Hb. GBC, J. Dik, 1901; Hb. GBC, A. Richter, 1901), Cristianul Mare ((65); Hb. FSB, I. Morariu, 1955). Munții Baiului'. Baiul Mare ((68); Hb. INCEF, Haralamb, 1934), Muntele Cazacu (68), Muntele Cumpătu Mic ((68); Hb. IBTS, Sevasta Rădulescu, 1948), Căldarea Cumpatu (68), muntele Dutca (68), muntele Sori- ca (68), Piciorul Zamorei (68), vîrful Zamora (68), între muntele Zamora și muntele Sorica (68), muntele Vornicu (68). • Munții Bucegi : ((1); (2); (25); (29); (30); (65); Fronius, VSV, VI (1855), 199 apud (4); Hb. INCEF, Wolff, 1866; Hb GBC, Borza, 1922), Bătrîna ((13); (56); Hb. INCEF, Georgescu et T. Bunea, 1941; Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Bucșoiu (13), Baba Mare (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Babele ((10); (13); (16); (56); Pantzu, Contr., 11, apud (4); (7); Hb. FSB, V. Ciobanu, 1954; (32); Hb. INCEF, Beldie, 1942 etM. Ciucă, 1945 ; Hb. GBC, Borza, 1922), Blana ((56); Hb. INCEF, Georgescu, 1933), Caraiman ((7); (13); (31); (56); Hb. INCEF, Georgescu, 1932 ; Hb. FSB, M. Danciu, 1963 ; Hb. prof. Răv., 1956 ; Hb, IAI, 1956; Hb. GBC, Borza, 1925), cabana Babele — cabana Omu (Hb. IPB, Raclaru, 1951), Coștila ((7); (56)), Colții Obîrșiei (56), Coasta Obîrșiei (56), Colții Zănoaga (56), 7 GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA 109 Crucea Eroilor (Beldie, manuscris, FI. Bucegilor), Cocora ((16); (56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Doamnele ((7); (56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Deleanu ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Furnica ((10); (13); (38); Hb. INCEF, Haret, 1906), Grohotișu (56), Gaura (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Jepii Mari ((13); (16); Beldie, manuscris FI. Buce- gilor), Jepii Mici ((55); pe platou și la Claia Mare (Beldie, manuscris FI. Bucegilor); Hb. IBTS, I. Șerbănescu, 1948; Hb. IPB, Raclaru, 1955; Hb. IAB, Cretzoiu, 1944), Lucăcilă ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Lăptici (56), Nucet ((56); Beldie, manuscris El. Bucegilor), Oboarele ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Obîrșia (Beldie, manuscris FI. Buce- gilor; Hb. FSB, M. Stegaru, 1951), Omu (7); ((13); (24); Hb. Pe, Hotko, 1934 apud (48); Hb. GBC, Borza, 1927), Omu-Bătrîna (Hb. GBC, E. I. Nyârâdy, 1938), Pietrosu (56), Piatra Arsă ((32); (56); Hb. INCEF, Georgescu, 1931; Pantzu, Contr, 11 apud (4); Hb, IBTS, Parascan, 1961; Hb. FSB, Parascan, 1961; Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1954; Hb. IAB, Oprea C. 1962), Păduchiosu (56), Piciorul Piatra Arsă (56), Piciorul Obîrșiei (56). Peștera lalomiței în Poiana Crucii (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Padina Crucii (Beldie manuscris FI. Bucegilor), Piciorul Babelor (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Platoul Piatra Arsă — Jepi (24), Strungile Mari ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Scara ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), Surlele ((10); (13); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), șaua și platoul Caraiman — Coștila (56), Tătaru ((56); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), valea Izvorului (56), Vînturiș (56), valea lalomiței ((10); (56)), vîrful Bucura (56), Vîrful cu Dor ((10); (13); (29); (32); (56); Hb. INCEF, Haret, 1921; Pantzu, Contr., 11 apud (4); (34); Hb. UI, 1911; Hb. prof. Răv., 1950; Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1954), valea Zgârburei (Hb. INCEF, Haret, 1906), valea Priponului (Beldie, manuscris FI. Buce- gilor), valea Cerbului ((24); Forstner, Herb. Farm, apud (4); Hb. UI, 1898), valea Mălăiești (Beldie, manuscris FI. Bucegilor; Hb. FSB, Paras- can, Lungescu, M. Danciu, Ularu, 1963 ; Hb. MB, Pax, 1896 apud (48)), valea Țigănești (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), valea Gaura (Beldie, manuscris FI. Bucegilor), valea Horoabei (Beldie, manuscris FI. Bucegi- lor), valea Obîrșiei ((7); (24); Beldie, manuscris FI. Bucegilor), valea Cocorei (Hb. FSB, M. Stegaru, 1951), Țigănești (Hb. FSB, Parascan et H. Heltman, 1958), valea Jepilor (40). Munții Leaota : Piscul Leaotei (25). Munții Iezer — Păpușa : Colții lui Andrei ((13); Hb. INCEF, Golescu, 1903), Iezer (70), muntele Vîjea (Hb. INCEF, Golescu, 1903), Păpușa (Hb. UI, 1899). Munții Făgăraș: ((25); (64)); Arpașu ((13); Schur, VSV, III, 85 apud (65); (25); (64)’; Hb. MB, Csato, 1889 apud (48); Hb. GBO, Pâpai, 1914), Arpașu Mic (21), Arpașu Mare ((21); Hb. Fuss, Schur, 1840; Hb. Barth, 1897), Avrigel ((13); (25); (65)), Bîrcaciu (Hb. Fuss, 1863), Budis- lavu ((5); (16)), Buteanu ((25); Hb. Fuss, 1857), Breaza ((13); Schur, VSV, II, 176 apud (65)), Bindea (Hb. UI, 1892), Buda (21), Ciortea ((6); (13);- (25); (65); Hb. MB, Pax apud (48); Hb. Fuss, Reissenberger et Fuss, 1870), muntele Cumpăna (Hb. GBC, Borza, 1924), Capra Buda ((13); Hb. IBTS, I. Todor, 1948 la Căldarea Meilor; (11)), Copita Iezeru- lui (21), Căldarea Caprei și a Bîlii (5), Căldarea Bîlea spre șaua Caprei (Hb. prof. Răv., 1950), Colții Bălăceni (5), Căldarea Podrăgelului (5), între caba- A. POPESCU și V. SANDA 8 o GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA 111 na Bîlea și cabana Podragul (Hb. IPB, Raclaru, 1952), Fereastra Mare (5), Galbenul (5), Iezerul Capra (13), lacul Doamnei (66), Lespezi ((13); (31)), Laița ((5); (13)), Lisa (Hb. IAC, Petrideanu, 1963), lacul Bîlea ((11); (13); (21); (35); (66); Ormay exs. apud (65); Hb. MB, Simkovics, 1883 apud (48); Hb. UB, Thaisz, 1919 apud (48); Hb. MB, Schabe, 1894 apud (48); Hb. UB, Tuzson-Andreânszky, 1914 apud (48); Hb. Pascal, 1962; Hb. GBC, A. Richter, 1908; Hb. Ungar, 1906), Luțele ((2); (13); (25)), lacul Capra și valea Caprei (21), Marianul (58), muntele Marginea (58), Muchea Drăgușului (5), muntele Zîrna sub vîrful Moșului ((5); (28)), muntele Puha (5), Munții Cîrțișoarei ((64); Hb. MB, Haynald, 1860 apud (48)), Negoiu ((3); (13); (16); (30); (47); Hb. IBTS, Pater Bela, 1906; FRE, nr.'966, Al. Borza, 1924; Hb. MB, Borza, 1924 apud (48); (31); (65); Hb. INCEF, Al. lacobescu; Hb. UB, Fodor, 1909 apud (48); Hb. MB, Pax, 1896 apud (48); (11); Hb. IAB, Borza, 1924; Hb. Fuss, 1844; Hb; Ungar, 1918 (la „Cărarea Zmeilor”)), Negoiul Mic (21), Paltina ((5)), (13); (21); (31)); Podragu ((13) pentru f. minus et f. typicus; (5); (46)), Podu Giurgiului (13), Rîiosu (13), Scărișoara (Hb. MB, Haynald, 1860 apud (48)), Suru ((2); (13); (16); (25); Hb. IBTS, Gh. Grințescu, 1919 ; (5); Hb. MB, Csato, 1890 apud (48); Hb. MB, Fuss apud (48); Hb. MB, Haynald, 1857 apud (48); Hb. Fuss , 1850), Tărîța (Hb. Ungar, 1905), Ucea Mare ((13) ;Hb. GBC; I.Pâpai, 1914; (11)), Vistișoara (Hb, MB, apud (48)), valea Doamnei ((13); Fronius, VSV, VII, 826 apud (65) ; (5); (21); (25)), vîrful Tătarul ((5); (25); (65); Hb. Fuss, 1847), Vînătoarea lui Buteanu ((5); (13); Hb. UB, Tuzson-Andreânszky, 1914 apud (48); (11) (pe Fața Caprei)), Viștea Mare ((13) și pentru f. minus; (5)), Vîrtopu ((13); (21)), vîrful Țuica (30), vîrful Somnului (28), vîrful Moldoveanu ((13) pentru f. minus et f. caulescens; Hb. IBTS, Buia, 1948), vîrful Piscului (28), vîrful Prelucii (5), vîrful Mîsgavul de nord (21), vîrful Capra și lacul Bîlea (11), valea Bîlea — valea Doamnei (21), Vîrtop — Porția (21), valea Porumbăcelul (5), valea Sîmbetei (5), Zănoaga (31), vîrful Moșului (Hb. GBC, E. I. Nyârâdy, 1930). Mțintele Cozia : (13). Munții Căpățînii: Buila (13), vîrful Zănoaga și Smeurătu (Hb. ICAR, Gh. Popescu, 1969), Mălaia (51), între vîrfurile Vîlcanu și Cocora (Hb. IACR, Gh. Popescu, 1969), muntele Govora (Hb. IACR, Gh. Popescu, 1969), culmea Arsura la sud de Mălaia (Hb. prof. Răv., 1951). Munții Lotrului: muntele Dobrunul (Hb. INCEF, A. Haralamb, 1934). ’ • ^Munții Cibin: ((41); Griseb. Iter. 23 apud (65); Hb. Kayser, 1847), Iezerul Mare (Hb. Doltu, 1966), Beșineu ((13); (25); Hb. Fuss, Unverricht), Păltiniș (Hb. Doltu, 1955), muntele Bătrîna (Hb. IBTS, Fr. Giindisch, 1955; Hb. MB, Pax, 1897 apud (48)), vîrful Rozdești (Hb. Doltu, 1965), Dealul Stîrpu ((13); (25); Hb. Fuss, 1845), Iezerul Mic (Hb. Doltu, 1965), Frumoasa ((13); (25); Hb. Fuss, 1852), vîrful Cindrel (Hb. Doltu, 1965), Niculești (Hb. MB, Pax, 1908 apud (48)), vîrful Oncești (Hb. Doltu, 1964), Prejba ((13); (25); Hb. Fuss, 1839), Tomnatec ((13); Hb. Fuss, 1846), Găujoara (Hb. Doltu, 1960). Munții Sebeș : Șureanu ((9); (13)). Munții Parîng: (Hb. AGB, Gyorffy, 1900 apud (48); Hb. MB, câvorka, 1906 et Csațo, 1872 apud (48); Hb. UB, Tuzson, 1910 apud (48); Hb. GBC, Knapp; Hb. GBC, Gyorffy, 1900, A. Richter, 1900; Hb. Barth, 1882), Aniniș ((14); (15)), Badea (50), Boarneșul ((14); (15); (16)), Bora ((14); (15)), Bălescu ((14); (15); (16)), Cracul Tidvelor ((14); (15); (16)), Coasta Petresii ((14); (15)), Cîlcescu pe coasta Cucii ((14); (15)), Căldarea Urdelor (15), Coasta Bengăi ((14); (15); (16)), Coama Grecului (15), Cărbunele ((14); (15)), Coasta Crainicului ((14); (15)), Cracul Săliștenilor ((14); (15) ; (16)), Corneșul Mare (15), Corneșul Mic ((14); (15); (16)), Curmătura Citețului ((14); (15); (16)), Coasta Cucii ((15); Hb. UI, 1900), Cerbul ((14); (15)), Cioara ((14); (15)), Coasta Petroasă (15), Cîrja—Slăveiul (50), Cîrja ((14); (15); (16); (50)), Cîrja—Mîndra ((11); (14); (15); (50)), Căldarea Roșiilor (50), Căldarea Coasta lui Rusu (50), Ciobanul (50), Dîlbanu spre Paltinul ((14); (15)), Dîlbanu spre Rînca ((14); (15); (16)), Dîlbanu ((14); (15)), Dîlbanu în dreptul fîntînii lui Papuc (16), Dengherul — Păpușa (15), Dosul Micăii ((14); (15)), Fometescu (50), Florile Albe ((14); (15)), Fratoșteanu (15), Fîntîna Untului (15), Florile Albe — Cărpiniș (15), Florile Albe spre Tolanul Mare (15), Gura Mohoru- lui ((14); (15)), Gura Mohorului — Urdele ((14); (15)), Galbenul ((14); (15)), Gura Petecului ((14); (15)), Gruiu ((14); (15)), Groapa lui Purcel (15), Galbina (30), Gura Plaiului (50), Găurile (50), Groapa Mîndrii (50), Groapa Sacă (50), Lespezi spre Coasta Cucii (15), Iezerul spre Setea (15), Iezerul ((14); (16)), Igoiul ((14); (15))? leșu ((14); (15)), Izvorul Morarului (16), Mîndra ((13) și pentru f. multicaule; (50) și pentru f. multicaule; (15); (17); Hb. prof. Răv., 1951; (14)), Moldovișu ((14); (50)), Mușătoiu spre Tidvele ((14); (15)), Micaia ((14); (15)), Muntinul Mic ((14); (15); (16)), Muntinul Mare ((14); (15)), Mohorul între a doua și a treia căldare ((14); (15)), între Mușătoiu și Dosul Micăii (15), Măcăria (15), Mirul Mare ((14); (15)), Mușătoiu (14), muntele Girsea (Hb. GBC, A. Richter, 1908), muntele Gugu (16), Mierăuțu ((14); (15); (16)), Mierăuțu — Ștefanu (15), vîrful Miru (15), vîrful Naneș ((14); (15)), Nopteasa ((14); (15)), Paltinu ((14); (15); (16)), Puru ((14); (15); (16)), Puru spre Lotru (16), Pietrele ((14); (15)), Piscul Boerului ((14); (15)), Poiana Mohorului ((14); (15)), Pîcleșa spre leșu ((14); (15)), Pîcleșa ((14); (15)), Plopul ((14); (15); (16)), Paraginosul ((14); (15); (16)), Pleșcoaia ((14); (15); (16)), Petrimanul (15), Plăsalâ (15), Păpușa ((15); (30); (50) pentru f. caulescens ; Hb. MB, A. Richter, 1901 apud (48); Hb. GBC, J. Gyorffy, 1901; (11)), vîrful Parîng ((31); ((49) pentru f. minus); (50) și pentru f. minus-, Hb. IBTS, Prodan, 1909; Hb. INCEF, Pașcovschi, 1937 et Haralamb, 1933; Hb. MB, Pax, 1907 apud (48); Hb. GBC, A. Richter, 1900), Parîng — Cîrja (50), Rotunda ((16); (25)), Rînca ((14); (15); (16); Hb. Pascal, 1961), Radei (14), Stogu (50), Slăveiul ((50) pentru f. multicaule), Stînișoara din Față ((14); (15); (16)), Stînișoara din Dos (14), Setea Mare ((14); (15)), Ștefanu ((14), (16); (16)), Stîna Cerbul (15), Stîna Rădei ((14); (15)), Șesul Tidvelor (15), între Stîna Tidvele și Cracul Tidvelor ((14); (15)), Setea Mică ((14); (15)), între Setea Mare și Setea Mică (14), Stînișoara (15), șaua dintre Naneș și Mușătoiu (15), Stîna Mușătoiu (15), Turcinul Mare ((14); (15); (16)), Tidvele ((14); (15)), Tărtărău — Mușătoiu (15), Tărtărău ((14); (15)), Tărtărău—.Aniniș (15), Tărtărău — Mîndra (16), Tolanul Mare ((14); (15); (16)), Tolanul Mic ((14); (15); (16)), Țeapa (50), Urdele ((15); Hb. INCEF, Buia, Păun, L. Casanova, Gh. Fulga, M. Olaru, 1963 în FOE nr. 328), valea Găuri (50), valea Gilortului (50), 112 A. POPESCU și V. SANDA 10 valea Pirului (50), valea Lotrului (50), valea Latoriței în Urdele ((14); (15)), vîrful Jiețului (25), Zănoaga Oarbă ((14); (15)), Zănoguța ((14); (15)). Munții Vîlcan: (13), muntele Măneasa (Hb. IACR, Buia et Păun, 1955). Munții Retezat: ((55); Csato, Erd. Muz., IV, 80 apud (65); Hb. GBC, Ghișa, 1959; Hb. MB, Haynald, 1857 et Feichtinger, 1887 apud (48); Hb. IBTS, Gh. Grințescu, 1935), Bucura ((13); (23); Hb. IS, 1970 ; Hb.GBC, E. I. Nyârâdy, 1925), Borescu Mare (Hb.GBC, A. Nyârâdy, 1924), Căldarea Valereasca ((42); Hb. MB, Csato, 1885 apud (48)), Custura Dobruna în făget la Coama Cioaca (42), Creasta Bucura — Judele ((23); (42)), Custura ((47); Hb. GBC, E. I. Nyârâdy, 1929), Căldarea Zănoguța ((6); (42)), cabana Zlătuia (23); (42)), Căldarea Zănoaga (6), Căldarea Bucurii (6), Căldarea Judele (23), Fața Retezatului (23), Gura Bucurii (42), Lunca Șesele ((6); (23); (42)), lacul Galeșul (Hb. IS, 1970), lacul Gemenele (Hb. FSB, O. Hebel, 1964), lacurile Bucura I, II (42), lacul Bucura Mare (42), lacul Gemenea (Hb. IBTS, E. I. Nyârâdy, 1950), Mormîntul Fetii (6), Poarta Bucurii ((23); (42)), Zănoaga ((13); (42) pe coasta de sub Pîrgu; Hb. MB, Pax, 1901 apud (48); Hb. MB, Hazslinszky, apud (48) pentru var. geminiflorum; Hb. GBC, M. Pdterfi, Bogsch et Giirtler, 1914), Peleaga ((13); (41); (47); Hb. GBC, E. I. Nyârâdy, 1929 ; (11)), Rîul Bucura (42), Radeș (6), Șaua Retezatului (23), Slăveiul ((6); (42)), Tăul Peleaga (42), Tăul Negru’ ((6); (23); (42)), Tăul Gemenea — Gemenea de Sus (42), vîrful Șesele (42), valea Slăveiu (42), Valea Rea la lacul III (42), valea Pietrele (Hb. IS, 1970), valea Zlătuia sub lacul Gemenea'(23), valea Stîni- șoarei (Hb. IS, 1970 ; Hb. IPB, Raclaru, 1954), șaua dintre vîrful Bucura și vîrful Peleaga (11), Vîrful Mare (11). Munții Țarcu-Godeanu: Albele (Hb.INCEF, Haret, 1921), Gugu ((13); (52) la izvoarele Branului), Godeanu ((13); (30)), Iorgovanul ((22); Hb. GBC, Csurbs, 1948), muntele Mic ((13); (18)), Matania ((Hb. MB, Blattny, 1910 apud (48)), Piule ((22); Hb.GBC, Csurbs, 1956), vîrful Galbina ((30); Hb. INCEF, Haret, 1921), Țarcu ((13); Hb. MB, Wierzbic- zky, 1811, Simkovic, 1874 et F. Fodor., 1905 apud (48); Hb. UB, Lengel, 1905 apud (48); (44); (11)), Munții Gîrdomanul, muntele Comarnic (16). Munții Mehedinți : Băile Herculane (Hb. MB, Gallini apud (48)), muntele Oslea (13). Munții Cernei : Mehadia (Hb.MB, 1937 apud (48)). Munții Muntele Mare: (Freyn, Kbzl., XIII, 126 apud (65)), Balo- mireasa (13), Muntele Mare (13), Munții Vlădeasa: muntele Vîrfuraș (60). Geum reptans L. Munții Rodnei : Pietrosul Mare (13), Inău ((1); (13); (65); Hb. MB, Andr’ae apud (48) pentru subsp. angustatum). Munții Ciucaș : Zăganu ((10); (13); (38)). Munții Bîrsei: muntele Postăvaru (Hb. MB, Szombathy, 1908 apud (48) pentru subsp. angustatum). Munții Bucegi : ((1); (2) ; (3); (25); (31); (65); (69); Hb. GBC, Z. Zsâk, 1904; Hb. GBC, M. Futak, 1905; Hb. Fuss, Fronius; Hb. Ungar, 11 GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA 113 Fuss, 1860; Hb. Barth, 1884), Brîna Văii Albe (56), Bucșoiu ((4); (13); Hb.MB, Moesz, 1906; Pax, 1896 apud (48) pentru subsp. angustatum-, Hb. GBC, E. I. Nyârâdy, 1938), Brîna Mare a Obîrșiei (Hb INCEF, Haret, 1921), Oaraiman ((4); (13); (30); (31); (32); (39); Hb. FSB, Parascan, 1962 ; Hb. UI, 1898 ; Hb. IPB, Raclaru, 1951; Hb. Pascal, 1957), Colții Obîrșiei ((13); (14); Haret, Herb, apud (4)), Colții Morarului (Hb. IAC, Ă. Nyârâdy, 1954), Coștila în valea Gălbinelelor (4), Coștila (Hb. IBTS, I. Șerbănescu, 1948; Hb. UI, 1911), Doamnele pe versantul nordic (4), Fundul Țigănești (Hb. Fuss, 1860), Jepii Mari (13), Jepii Mici (4), La Ceardac (4), Moraru ((4); (13); Hb. INCEF, Beldie, 1937), Mălăiești (Hb. MB, Csato, 1886 et Nyârâdy, 1929 pentru subsp. angus- tatum apud (48)), Piatra Arsă ((4); (13)), Piciorul Babelor (13), Omu ((4); (10); (24); (30); Pantzu, Contr., 11 apud (4); Hb. MB, Simonkai, 1883 et Moesz, 1903 pentru subsp. angustatum apud (48); Hb. INCEF, Georgescu, 1938 et Wolff, 1886; Hb. IPB, Raclaru, 1955; Hb. IAC, A. Nyârâdy, 1954; Hb. GBC, Moesz, 1906 et E. I. Nyârâdy, 1929), Obîrșia (Hb. Fuss, 1865), Scara (4), valea Caprelor (4), Valea Cerbului ((4); (7); Hb. UI, 1898 ; Hb. prof. Răv., 1957 ; Hb. IAI, 1957), valea Mălăiești ((4); (63); Wolff, Herb, apud (4); FRE nr. 967, C. Giirtler et E. I. Nyârâdy, 1929 ; Hb. FSB, Parascan, Ularu, Lungescu etDanciu, 1963), valea Mălinului ((4); Hb. INCEF, Morariu, 1942), valea Obîrșia lalomiței (Hb. UI, 1898), valea Priponului (4), valea Țapului (4), valea Urzicii (4), vîrful Bucura Dumbravă (4), vîrful Jepi — Oaraiman (Hb. INCEF, Slăvescu, 1933), vîrful Omu - Mălăiești ((10); (30); (56); Hb. FSB, Romer, 1888), vîrful Piatra Arsă (Hb. INCEF, Slăvescu, 1932). Munții Leaota: (25). Munții Făgăraș.: (20), Arpașu Mare (Hb. FSB, M. Danciu, 1967), Arpașu ((13); (64))/ valea Arpașului (Hb. UI, 1893), Bîlea ((69); Hb. prof. Răv., 1950 spre șaua Caprei; Hb. GBC, I. Pop, 1953),Budi- slavu (13), Căprăreasa (Hb. Ungar, 1866 (69); Hb. Soc. Trans., Kladni), între cabana Bîlea și cabana Podragu (Hb. IPB, Raclaru, 1952), Ciortea ((13); (25); (69)), Laița ((13); Hb. GBC, I Pop, 1953), Moldoveanu ((13); Hb. UI, 1893; Hb. prof. Răv., 1950), Negoiu ((13); (31) ; Barth, herb, apud (65); (69)), Podrăgel (Hb. Pascal, 1962), Podragu (Hb. IBTS, Al. Buia, 1948; Hb. GBB, Silvia Mihăilescu, 1957; Hb. prof. Răv.), Rîiosu ((13); Hb. UI, 1893), Vînătoarea lui Buteanu (13), Vîrtopu (13), valea Caprei (Hb. UI, 1891), Viștea Mare (13), valea Mușeteica (Hb. prof. Răv., 1953). Munții Căpătînii: între comuna Gurguiata și muntele Stogușorul (12). Munții Parîng : Mîndra ((13); (17); (50) pentru subsp. angustatum), Groapa Mîndrii ((50) pentru subsp. angustatum). Munții Retezat: Custura ((4); (47)). Munții Țarcu — Godeanu : Godeanu (13). BIBLIOGRAFIE 1. Andrab K., Bot. Zeit., 1853, 11, 456. 2. Baumgartbn J. C., Enumeratio stirpium magno Transsilvaniae Principaptui, Vindobonae, 1816, 8, 37. 114 A. POPESCU șl V. SANDA 12 3. Beldie Al., Ocrotirea naturii, 1956, 2, 31 — 63. 4. — Flora și vegetația Munților Bucegi, Edit. Academiei, București, 1967, 166. 5. Bojor O., Acta bot. hort. buc. (1961-1962), 1963, 1, 585-604. 6. Borza Al., Bul. Grad. bot. și al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, 1934, 14, 1 — 2, 1 — 84. 7. - Carpații, 1944, 12, 57-66. 8. — Conspectus florae Romaniae regionumgue affinium, Cluj, 1947, 1, 143. 9. — Flora și vegetația văii Sebeșului, București, 1959, 327. 10. Brândză D., Prodromul florei române, București, 1879 — 1883, 56, 537; 11. Buia Al., Bul. Fac. agron. Cluj—Timișoara, 1943, 10, 143 — 168. 12. Buia Al. și Păun M., St. și cerc. biol. Cluj, 1957, 7, 1 — 4, 94. 13. Buia Al., Genul Geum L., în Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1956, 4, 662-665. 14. Buia Al., Safta I., Păun M. și Pavel C., Anal. șt. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, Seria nouă, Secția a Il-a, 1960, 6, 3, 821-848. 15. Buia Al. și Păun M., Pajiștile din Masivul Partng și îmbunătățirea lor, Edit. agrosilvică, București, 1962. 16. Buia Al., Rev. biol., 1963, 8, 2, 119-137. 17. Buia Al., Păun M., Maloș C. și Olaru M., Acta bot. hort. buc. (1961 — 1962), 1963 1, 267-297. 18. Bujorean G., Grigore St., Oprea R., Coste I. și Oprea I. V., Lucr. șt. Inst. agron. Timișoara, Seria agronomie, 1968, 11, 457—469. 19. Coman A., Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, 1946, 26, 1 — 2, 57—89 20. CstÎROs Șt., Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția șt. biol., agron., geoi. și geogr., 1953, 5, 2 219-235. 21. — A Kolozsvâri Victor Babeș ds Bolyai Egyetemek KOzlemânyeibol, 1957, 2, 1 — 2, 303-328. 22. CstiRos Șt., Gergely I. și Pap S., Contribuții botanice, Cluj, 1962, 131 —150. 23. CsOros Șt., Kovăcs A. șIMoldovan I., Contribuții botanice, Cluj, 1964,167 —188. 24. Domin K., Veroff. Geobot. Inst. Riibel in Zurich, Berna, 1933, 10, 118. 25. Fuss M., Flora Transsilvaniae excursoria, Cibinii, 1866, 191. 1 26. Gajbwski W., A cytogenetic study on the Genus Geum L., in Monographiae Botanicae, 1957, 4, 1-416. 27. — Gen. Geum L., in Flora Europaea, Cambridge, 1968, 2, 34—36. 28. Ghișa E., Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, 1940, 20, 3 — 4, 127 — 141. 29. Grecescu D., Enumerația plantelor din România, București, 1880, 22. 30. — Conspectul florei României, București, 1898, 203. 31. — Suplement la Conspectul florei României, București, 1909, 55. 32. — Plantele vasculare din Bucegi ptnă acum cunoscute, București, 1911, 101. 33. — Anal. Acad. Rom., Mem. Secț. șt., 1911, 33, 65 — 166. 34. Haret M., Guide de la sixFme excursion Phytogiographique Internationale de la Roumanie, Cluj, 1931, 101-115. 35. Havek A., Die Pflanzendecke.....Leipzig — Viena, 1916, 1, 417, 434. 36. Herbich Fr., Flora, Leipzig, 1859, 430. 37. Heuffbl J., Verh. Zool. bot. Ges. Wien, 1858, 8, 39-240. 38. Kanitz A., Plantas Romaniae hucusgue cognitas, Ciaudiopoli, 1879 — 1881, 199. 39. Kotschy T., Verh. Mitt. Zool.-Bot. Ges., Wien, 1853, 3, 132. 40. Meusbl H., Arch. Naturschutz. u. Landschaftsforsch., 1968, 8, 175 — 210. 41. Nibdermaier K., Ocrotirea naturii, 1965, 9, 1, 41 — 50. 42. Nyârâdy E. I., Flora și vegetația Munților Retezat, Edit. Acad. R.P.R., București, 1958,158. 43. Pantzu Z., Anal. Acad. Rom., Mem. Secț. șt., 1907, 29, 9, 281 — 313. 13 GEUM MONTANUM ȘI GEUM REPTANS ÎN ROMÂNIA U5 .4 44. Pax F., Grundziige der Pflanzenverbreitung in den Karpathen, Leipzig, 1898, 1; 1908, 2. 45. — Pflanzengeographie von Rumănien, Halle, 1919. 46. Paucă A. și Rădulbscu-Ivan D., Acta bot. hort. buc. (1960), 1961, 323 — 332. 47. Pawlowski B., Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ. din Cluj, 1939, 19, 1 — 2, 1 — 20. 48. P6nzes A., Bot. Kozl., 1954, 45, 3-4, 275-281. 49. Pdcs T., Ann. Hist.-Nat. Mus. Nat. Hung., Series nova, 1957, 8, 205 — 217. 50. - Fragm. Bot. Mus. Hist.-Nat. Hung., 1962, 2, 1-4, 73-131. 51. — Az Egri Tanărkipzb Fbiskola Fiizetei, Eger, 1963, 9, 229 — 247. 52. Pop E., Mlaștinile de turbă din R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1960. 53. Pop I. și Tretiu Tr., St. și cerc. biol. Cluj, 1959, 10, 1, 101 — 121. 54. Porcius Fl., Jahrb. Siebenb. Karpat.-Ver., Sibiu, 1883, 3, 57 — 78. 55. Prodan I., Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc in România, Cluj, 1939, 2, 72, 74, 84. 56. Pușcaru D. și colab., Pășunile alpine din Munții Bucegi, Edit. Acad. R.P.R., București, 1956, 141. 57. Pușcaru-Soroceanu Ev., Sănduleac I. și Cîmpeanu L., Anal. I.C.A.R., Seria B, 1959, 27, 147-164. 58. Pușcaru-Soroceanu Ev., Pușcaru D. și Sănduleac L, St. și cerc, biol., Seria biol, veget., 1963, 15, 4, 499-520. 59. Pușcaru-Soroceanu Ev. și Pușcaru D., Comunicări de botanică, 1969, 11, 147 — 166. 60. Resmeriță I., Flora, vegetația și potențialul productiv pe masivul Vlădeasa, Edit. Academiei, București, 1970. 61. Romer J„ Jahrb. Siebenb. Karpath.-Ver., 1888, 7, 1—27. 62. Romer J., Jahrb. Siebenb. Karpath.-Ver., 1905, 25, 145 — 180. 63. Schube Th., Jahrb. Schles. Ges. vaterl. cult. IL Abt. Zool.-bot. Sect., 1894, 63 — 72. 64. Schur F., Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Vindobonae, 1885, 184. 65. Simonkai L., Enumeratio Florae vesculosae critica, Budapesta, 1886, 216. 66. SzÂsz E., Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Biologia, Cluj, 1961, 1, 43 — 48. 67. Șerbănescu I., Flora și vegetația Masivului Penteleu, București, 1939, 29. 68. Todor I. și Culica S., Comunicări de botanică, 1967, 4, 23 — 55. 69. Ungar K., Die Alpenflora der Siidkarpalhen, Hermannstadt, 1913, 54. 70. t ♦ , Acta bot. hoțt. buc (1959), 1960,196. Institutul de biologie „ Traian Săvulescu”, Sectorul de taxonomia plantelor. Primit în redacție la 5 mai 1971. CERCETĂRI BRIOCENOLOGICE ÎN UNELE SECTOARE DE LA PORȚILE DE FIER DE TR. I. ȘTEFUREAC și GH. MIHAI 581.526.3 Les auteurs ont analysc la structura de la flore et de la veg^tation des Bryo- phytes dans quelques secteurs (Cazanele Mari, Svinița-Tricule, etc.) des Portes de Fer du Danube, dans le sud-ouest de la Roumanie. Sont decritcs 4 associa- tions muscinales avec la mention des especes caractdristiques et accompagnatrices : As. Schistidietum apocarpae Ștefu. 1940, As. Hedivigietum medioeuropaeutn (Allorge 1922) v. Hiibsch. 1955, As. Grimmia pulvinata — Orthotrichum saxatile Stodiek 1937 et As. Oxyrrhynchietum rusciformis Gâms 1927, ainsi que certains aspects de Ia vegetat ion muscinaie avec Eurhynchium swarlzii — Fissidens taxi- folius; Pellia fabbroniana; Neckera crispa; Madotheca plaiyphylla. Toutes ces sinusies muscinales sont presentees dans des tableaux phytocenologi- ques (tableaux 1 — 6) en indiquant leur caractere saxicole xerophile — photophile ou hygro-hydrophile sciaphile et le classement de certaines d’entre elles dans la vegetation forestiere. Cercetările noastre privesc teritoriul din lungul Dunării în sectorul Svinița-Tricule, care în prezent este acoperit de apele marelui lac de acu- mulare al hidrocentralei de la Porțile de Fier, precum și cel de la Cazanele Mari. Flora briofitelor din aceste sectoare a fost prezentată și analizată de către autori în cîteva lucrări, publicate anterior (21), (22). Primele rezultate ale unor cercetări briocenologice din zona Porți- lor de Fier sînt recent publicate din unele sectoare (Ada-Kajeh, Eșelni’ța ș. a.) de Tr. I. Ștef ureac și Gh.Mihai (21), E. Plămadă (15). Vegetația muscinală de pe teritoriul studiat cuprinde numeroase elemente xerofile, dintre care unele meridionale, caracteristice ținuturilor din sudul Dunării. în regiunea cercetată și îndeosebi în sectorul Oazanelor Mari, o dezvol- tare largă o are vegetația muscinală saxicolă, acoperind suprafețe; însemna- te pe blocurile stîncoase și pe stîncile izolate. Populațiile muscinaie, saxi- cole, sînt mai reprezentative pe versanții cu expoziție sudică sau vestică, localizate îndeosebi la jumătatea superioară a pereților stîncoși. ST. ST CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 117-122 BUCUREȘTI 1072 118 TR. I. ȘTEFUREAC și GH. MIHAI 2 CERCETĂRI BRIOCENOLOGICE DE LA PORȚILE DE FIER 119 O vegetație museinală saxicolă cu caracter higro- și hidrofil se găsește în lungul pîraielor, în care anumite specii acoperă baza stîncilor umezite sau se fixează pe lespezile de piatră din cursul apei. în asemenea stațiuni, ca și în jurul unor izvoare, se întîlnesc de asemenea unele sinuzii muscinale, răspîndite pe sol umed cu prundiș. Eemarcăm faptul că asemenea vegetație are o dezvoltare apreciabilă în cazul în care pîraiele respective se găsesc în cuprinsul vegetației lemnoase. De altfel această situație este frecventă pe teritoriul cercetat, în special între Svinița și Tricule, în care sector majoritatea pîraielor sînt însoțite de o vegetație lemnoasă sub formă de benzi, alcătuită din specii ca Acer tataricum, Crataegus monogyna, Cornus sanguinea, precum și unele esențe de zăvoaie {Salix alba etc.), localizate de obicei în vecinătatea apelor. Tabelul nr. 1 As. Schistidietum apocarpae Ștefu. 1940 Stațiunea Cazanele Mari Expoziție SE sv SV plan sv S V înclinare (grade) 80 70 90 — 90 90 70 ' Acoperire generală (%) 50 70 50 90 30 80 70 Suprafața releveului (cm2) 30 40 30 25 50 50 40 Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7 Specii caracteristice Schisiidium apocarpum 3.4* 3.5 2.5 4.5 3.5 2.3 1.2 Homalothecium sericeum 2.1 2.3 1,2 1.2 2.3 2.3 Leucodon sciuroides Orthotrichum anomalum + + 2 3/ « 2.3 însoțitoare Tortella toriuosa 1.1 2.4 Grimmia pulvinata 2.4 + Syntrichia montana Anomodon viticulosus + + .1.3 Camptothecium lutescens + • . 1 Barbula rigidula Grimmia sp. + * Prima cifră = abundenta + dominanta; a doua cifră = frecventa. Pe teritoriul studiat s-au identificat următoarele asociații muscinale : 1. As. Schistidietum apocarpae Ștefu. 1940 . 2. As. Hedwigietum medioeuropaeum (Allorge 1922) v. Hiibsch. 1955 3. As. Grimmia pulvinata — Orthotrichum saxatile Stodiek 1937 4. As. Oxyrrhynchietum rusciformis Gams 1927 1. As. Schistidietum apocarpae Ștefu. 1940 (tabelul nr. 1). Aceasta este una dintre cele mai răspîndite asociații muscinale în sectorul Cazane- lor Mari de la Porțile de Fier ale Dunării. Ea acoperă suprafețe însemnate ale stîncăriilor calcaroase, instalîndu-se mai ales în partea superioară a pereților stîncoși și în special pe cei cu expoziție sud-vestică, sudică sau sud-estică. învelișul muscinal format de către această asociație se dezvoltă bine mai ales pe stîncăriile însorite. în părțile ceva mai umbrite în cuprin- sul asociației se remarcă frecvent faciesul cu Homalothecium sericeum (releveele 6 și 7). Asociația a fost descrisă pentru prima dată în țara noastră, pe groho- tișuri calcaroase în Codrul secular Slătioara din Bucovina (16). în regiunea Porțile de Fier, asociația amintită o întîlnim nu numai pe pereții blocurilor stîncoase, dar și pe grohotișuri mai ales în locurile bine luminate. în con- dițiile climatice existente în această regiune, asociația cuprinde un număr mai mic de specii, în structura ei găsindu-se aproape toate elementele caracteristice. Majoritatea speciilor care alcătuiesc această asociație aparțin ele- mentelor xerofile și fotofile. 2. As. Hedwigietum medioeuropaeum (Allorge 1922) v. Hiibsch. 1955 (tabelul nr. 2). Acoperă stîncile izolate (ca și bolovanii și pietrele de mărimi variabile) întîlnite frecvent în sectorul Svinița — Tricule. Se dez- voltă mai ales pe versanți cu expoziție sudică și vestică, în locuri însorite. Este relativ săracă în specii, avînd în componența sa doar 5 briofite. Specia principală și caracteristică — Hedwigia albicans — este în același timp dominantă, alcătuind fondul vegetației. Uneori, în cuprin- sul asociației s-au identificat faciesuri cu Grimmia commutata sau Schisti- dium apocarpum (releveele 2 și 5). în asociație predomină speciile xerofile și fotofile. Dintre elementele cu origine sudică submediteraneene se remarcă prezența speciei Isothecium myosuroides. Tabelul nr. 2 As. Hedwigietum medioeuropaeum (Allorge 1922) v. Hiibsch. 1955 Stațiunea Clisura Dunării la Tricule Expoziție S V S S V înclinare (grade) 80 10 60 50 15 Acoperire generală. (%) 80 80 85 60 .80 Suprafața' releveului (cm2) 25 25 50 40 40 Numărul releveului 1 2 3 4 5 Specii caracteristice Hedwigia albicans însoțitoare 3.5 2.3 2.3 3.3 2.3 Schisiidium apocarpum Grimmia commutata 2.3 3.5 1.2 3.4 Leucodon sciuroides 1.1 2.2 Isothecium myosuroides 1.2 3. As. Grimmia pulvinata — Orthotrichum saxatile Stodiek 1937 (tabelul nr. 3). S-a identificat de asemenea în Clisura Dunării, între Svinița și Tricule. Se dezvoltă pe stîncării calcaroase luminate, acoperind supra- fețe mai mici în comparație cu asociația precedentă. Ca și celelalte brioce- noze saxicole prezentate și această asociație este caracterizată prin ele- mentele sale muscinale xerofile. 120 TR. L ȘTEFUREAC și GH, MIHAI 4 Tabelul nr. 3 As. Grimmia pulvinata — Orthotrichum saxatile Stodiek 1937 Stațiunea Clisura Dunării la Tricule Expoziție S N V înclinare (grade) 40 15 10 Acoperire generală (%) 65 50 40 Suprafața releveului (cm2) 25 25 30 Numărul releveului 1 2 3 Specii caracteristice Grimmia pulvinata 3.3 2.2 1.1 Orthotrichum anomalum var. saxatile 3.5 2.3 + însoțitoare Leucodon sciuroides 1.2 Grimmia commutata + 1.2 4. As. Oxyrrhynchietum rusciformis Gams 1927 (tabelul nr. 4). Vegetează către baza stîncilor umbrite din apropierea pîraielor și în special pe lespezi de piatră care se găsesc în cursul acestora. Este frecventă pe ase- menea substrat în cursul tuturor pîraielor existente în sectorul Svinița- Tricule. în asociație predomină specia principală, caracteristică Platy- h/ypnidium rusciforme, alături de care se remarcă dintre însoțitoare Pellia fabbroniana. Majoritatea speciilor care intră în alcătuirea ei sînt higro- hidrofile și sciafile. Din cadrul acestei asociații se cunoaște și subasociația cu Thamnium alopecurum (8). Pe teritoriul studiat această specie o întîlnim sporadic, fiind identificată, în altă parte, numai într-o singură stațiune, cres- cînd pe stîncile abrupte cu expoziție nordică din cursul unui pîrîu, la est de cantonul Tricule. Tabelul, nr. 4 As. Oxyrrhynchietum rnsciformis Gams 1927 Stațiunea Tricule Expoziție NV s s . NE . înclinare (grade) 15 90 90 5 Acoperire generală (%) 50 80 80 100 Suprafața releveului (cm2) 30 30 30 25 Numărul releveului 1 2 3 4 Specii caracteristice Platyhypnidium rusciforme 3.3 2.2 2.3 4.5 însoțitoare Pellia fabbroniana 1.2 . 1.1 2.3 Fissidens crassipes + 1.2. Schistidium apocarpum 1.1 • Barbula unguiculata + • Bhyncostegiella jaquinii + • • CERCETĂRI briocenologice de la porțile de fier 121 în lungul văilor situate între Svinița și Tricule, pe sol umed cu prundiș, vegetează unele comunități muscinaie în care predomină Eurhyn- chium swartzii (asociat adeseori cu Fissidens taxifolius) sau Pellia fabbro- niana, după cum reiese din tabelul nr. 5. Tabelul nr. 5 Aspecte alo unor comunități muscinaie tericole Expoziție . N s înclinare (grade) 50 90 Acoperire generală (%) 90 80 Suprafața releveului (cm2) 25 30 Numărul releveului 1 2 I Eurhynchium swartzii ’ var. atrovirens 3.5 + Fissidens taxifolius 2.5 + — Pellia fabbroniana + 4.5 Fissidens crassipes + Pe unele stîncării umbrite din sectorul Cazanelor Mari ale Dunării, anumite briofite formează populații întinse, pendente, cu Neckera crispa, iar pe suprafețele abrupte predomină Madotheca platyphylla. Aceasta rezultă din notarea.a două ridicări geobotanice (tabelul nr. 6). Tabelul nr. 6 Aspecte ale unor comunități muscinaie saxicole Expoziție S S înclinare (grade) 60 85 Acoperire generală (%) 90 50 Suprafața releveului (m2) 0,50 1 Numărul releveului ' 1 2 Neckera crispa 4.5 + Madotheca platyphylla Ctenidium molluscum 1.2 3.5 Encalypta vulgaris Anomodon viticulosus 1.1 1.3 Neckera besseri + + Isothecium filescens Eurhynchium swartzii + + var. abbreviatum + Barbula sp. + BIBLIOGRAFIE 1. Bergen C. V., Bryophyies, in Flore generale de Belgique, Bruxelles, 1955 — 1957, I, 1 — 3. 2. Bizot M., Bryogeographie de la Cote-D’Or, Dijon, 1937. 3. Boros Ă., Bryogeographie und Bryoflora Vngarns, Budapesta, 1968. 122 TR. I. ȘTEFUREAC și GH. MIHAI 6 4. Boros Â. 6s Vajda L., Bot. Kozl., 1969, 56, 1. 5. Demaret F. et Gastagne E., Bryopkyles, in Flore genitale de Belgique, Bruxelles, 1959 — 1964, I-III. 6. De Sloover L. J. et Demaret F., Bryophytes, in Flore genitale de Belgique, Bruxelles, 1968, III, 1. 7. Gams H., Kleine Kryptogamenflora von Milteleuropa, Jena, 1940. 8. Hubschmann A., Vber die Moosgesellschaflen und das Vorkommen der Moose in deniibrigen Pflanzengesellschaften des Moseltales, Schriftenreihe fiir Vegetalionslcunde, Bad Godesberg, 1968, 2. 9. Karczmarz K., Watrobowcb Roztocza, Univ. Mariae Gurie-Sklodowska, Lublin, 1967, XXII, 20. 10. Kuc M., Monographiae Botanicae (Warszawa), 1964, XVII. 11. MicKiewicz J., Monographiae Botanicae ('Warszawa), 1965, XIX. 12. — Acta Soc. bot. pol. (Warszawa), 1968, XXXVII, 1. 13. Papp G., Briofitele din Republica Socialistă România, Iași, 1970. 14. PavlbtiC Z., Flora mahovina Jugoslavije, Zagreb, 1968. 15. Plămadă E., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1970, 32, 3 și 5. 16. Ștefureac Tr., Anal. Acad. Rom., Meni. Secț. șt., Seria a III-a, 1941, XVI, 27. 17. — Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ. Cluj, 1947, XXVII, 3 — 4. 18. — Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ. Cluj, 1948, XXVIII, 3 — 4. 19. _ Studii briologice în unele formațiuni de vegetație din România, Edit. Academiei, București, 1969. 20. Ștefureac Tr. și Mirai Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 1. 21. — St. și cerc, biol., Scria botanică, 1968, 20, 4. 22. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1970, 32, 6. 23. Walther K., Hedwigia, 1942, 81, 1 — 2. Facultatea de biologie București Și Universitatea „Al. I. Cuza“ Iași. Primit în redacție la 25 septembrie 1971. MODIFICĂRI HISTOENZIMATICE CONSTATATE ÎN CELULELE RĂDĂCINII SFECLEI DE ZAHĂR BOD 165 IRADIATE CU RAZE X DE ELENA PREDESCU 581 A92.581.82 : 578.088.5 The results recorded in these experiments show that the sugar beet variety Bod 165 reacts differently, in terms of the X,ray dose applied to the seeds before v sowing. The large dose range used (50 to 10,000 r) allowed to record the influence of X rays on the histoenzymatic processes. By X ray irradiations, oxidase, alkaline phosphatase and ATP-ase activities are intensified in sugar beet root tissues. The changes in enzyme activity are depen- dent on the irradiation dose and the nature of the tissue analyzed. Thus, the high- est oxidase activity was obtained with a 7,500 r dose, while for alkaline phospha- tase and ATP-ase activity, the doses yielding the highest activity were 5,000 and 10,000 r, respectively. The small irradiation doses, up to 100 r, induced only slight enzymatic changes, not differing significantly from the control. Cercetări histochimice asupra enzimelor au fost efectuate experi- mental pe diferite țesuturi animale și vegetale. Dispariția relativ rapidă a enzimelor din țesuturi constituie însă un obstacol important pentru studiul lor. Metodele histochimice privind determinarea și localizarea enzimelor în celulele vegetale prezintă o deosebită importanță în cercetările biologice. Rezultatele cercetărilor publicate pînă în prezent, puține la număr (1) (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8), (9) dovedesc importanța folosirii lor. în lucrarea de față se prezintă rezultatele obținute cu privire la modifi- cările pe care le suferă în activitatea lor: oxidazele, fosfatazele alcaline și ATP-azele în celulele rădăcinilor de sfeclă de zahăr provenite din semințe iradiate cu raze X. ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 123-128 BUCUREȘTI 1972 4 - o. 1078 124 ELENA PREDESCU 2 ■ MATERIALUL, TEHNICA ȘI METODA DE CERCETARE Ca material de studiu s-a folosit sfecla de zahăr soiul Bod 165. Pentru iradierea semin- țelor s-au folosit radiațiile X, generate de aparatul T.U.R. —200 cu dozimetrul Siemens E3 —R7, 1237, 180 Kw, 15 A, localizator 20/12, filtru 1 Cu, 64 r/mln. Potrivit dozelor folosite s-au alcătuit 10 variante, după cum urmează: Vx — martor; V2 — 25 r; V3 - 50 r; V4 - 100 r; VB - 500 r; Vo - 1 000 r; V7 - 2 500 r; V8 - 5 000 r; V9 - 7 500 r; Vlo - 10 000 r. întreaga doză a fost aplicată într-o singură repriză. Tratarea semințelor s-a făcut la temperatura de 25°C și umiditatea relativă a aerului de 55 %. De la terminarea tratamentului pînă la semănat au trecut 24 de ore. După iradiere semințele au fost semănate direct în cîmpul experimental al Liceului agricol din Călărași. Experiența s-a efectuat în 4 repetiții pentru fiecare variantă. La recoltare s-a procedat la sacrificarea a 25 de exemplare din fiecare variantă. Cercetările histochimice s-au efectuat pe rădăcini de sfeclă recoltate din cele 10 variante. Din rădăcinile fiecărei variante s-au separat fragmente, pornind de la rizodermă spre cilindrul central, din trei părți distincte ale rădăcinii: colet, partea mediană și partea apicală. O parte din aceste fragmente s-a secționat în stare proaspătă la microtomul de congelare, iar altă parte s-a fixat în formol 10 % tamponat și apoi s-a secționat la microtomul de parafină. . Pentru includere s-a folosit o parafină'"cu un punct de topire de 50 —54°C. Parafinarea s-a făcut în trei băi de parafină cu o durată de 1—3 ore pentru fiecare baie. Deparafinarea s-a executat prin trecerea lamelor cu secțiuni uscate prin solvenți ai parafinei (benzen, xilol). Pentru a se stabili activitatea enzimelor în celulele diferitelor țesuturi ale rădăcinii s-au executat cîteva reacții de determinare a oxidazelor, fosfatazelor și ATP-azelor. în acest scop s-au folosit reacțiile Nadi pentru oxidaze, reacția Gompri pentru fosfataze și reacția Wachsteih și Meeisel pentru ATR-aze. Timpii de efectuare a reacțiilor au fost modi- ficați în funcție de specificul țesuturilor vegetale. Localizarea și activitatea enzimelor s-au apreciat după intensitatea de culoare prin observarea la microscopul optic a secțiunilor. Examinarea comparativă a preparatelor histochimice provenite de la rădăcinile obținute din semințe iradiate și de la martor au dus la o serie de rezultate pe care le prezentăm în cele ce urmează. REZULTATELE OBȚINUTE Oxidaze în rădăcinile plantelor martor se constată o activitate oxidazică în genere slabă și puțin diferită ca intensitate în diversele țesuturi consti- tutive. în rizodermă se observă puține granulații de oxidaze slab colorate în albastru. în fasciculul vascular granulațiile sînt numeroase, cuprinzînd întreaga celulă, și colorate în albastru mai intens. Celulele parenchimului sînț lipsite de activitate oxidazică. Reacția oxidazică mai intensă în rădă- cinile plantelor martor se găsește în zona cilindrului central. în funcție de doza de radiații, se constată o intensificare a activității oxidazice în variantele iradiate cu doze de 100 și 500 r. în varianta 4, iradiată cu 100 r, se observă o reacție oxidazică slab pozitivă în regiunea scoarței și a parenchimului. în stratele superficiale ale epidermei se găsește un pigment brun. La aceeași doză de iradiere, 3 EFECTE HISTOENZIMATICE PROVOCATE DE RAZE X LA SFECLA 125 în secțiunea făcută în mijlocul rădăcinii, se constată o reacție oxidazică mai intensă în celulele din zonele vasculare ale parenchimului. Reacția este granulară cuprinzînd aproape în întregime celula. în zona cilindrului central, reacția este intens pozitivă. în general reacția se intensifică în funcție de doza de iradiere. Reac- ția oxidazică cea mai intensă s-a constatat la doza de iradiere de 7 500 r (varianta 8) în toate cele trei părți ale rădăcinii din care s-au făcut secțiuni. La doza de 7 500 r se constată o reacție intensă în scoarță cu aspect granular. în fasciculul vascular, precum și în celulele de acumulare a zahărului se observă o reacție pozitivă foarte intens granulară. în zona cilindrului central, reacția este foarte intensă. La dozele mai mari de 7 500 r se înregistrează o scădere a activității oxidazice. La doza de 10 000 r se constată o reacție slab pozitivă atît în scoarță, cît și în celulele parenchimului, dispusă sub formă de granule fine la perife- ria citoplasmei. Și la această doză de iradiere, în zona cilindrului central, reacția se menține intensă, prezentînd țm aspect mai mult sau mai puțin omogen. . / Fosfataza alcalină Prin intermediul metodei Gomori, folosind ca substrat glicero-fos- fatul de sodiu, s-a stabilit localizarea fosfatazei alcaline în diferite celule și țesuturi ale rădăcinilor sfeclei de zahăr martor și iradiate. La martor se constată o reacție pozitivă la nivelul scoarței puternic granulată. Reacția este mult mai intensă la punctele de joncțiune a fasci- culelor vasculare. în parenchim, la martor, în celulele mari de acumulare a zahărului, reacția este slab pozitivă, fiind granulară în jurul membranelor celulare. Ea se intensifică spre cilindrul central. Pînă la 100 r, reacția nu se modifică prea mult față de martor, men- ținîndu-se mai ridicată în zona cilindrului central. începînd cu doza de 100 r, reacția fosfatazică începe să se intensifice atît în scoarță, cît și în cilindrul central. Ea crește în intensitate, în funcție de doza primită. La doza de 1 000 r, reacția este foarte intensă în toate țesuturile rădăcinii, fin granulată, dispusă spre periferia celulelor. Cea mai intensă reacție, fosfatazică s-a observat la doza de iradiere cu 5 000 r (varianta 8), la care se constată o activitate intens pozitivă în țesuturi, sub formă de granule mari. în celulele de acumulare a zahărului reacția este intens granulară. La doza de iradiere de 7 500 r (varianta 9) se observă o reacție pozi- tivă intensă, începînd de la scoarță spre cilindrul central. Aceasta este în general omogenă, cuprinzînd aproape în întregime celula. La doza de iradiere de 10 000 r, în scoarța rădăcinii reacția fosfatazică este absentă. în celulele mari de acumulare a zahărului se constată o colorație brun-cenușie. Ace- lași lucru se observă și în celulele mici ale parenchimului din jurul fascicu- lelor vasculare. Reacția se menține, în schimb, foarte ridicată în zona rețelei capilare a Cilindrului central. 126 ELENA PREDESCU 4 5 EFECTE HISTOENZIMATICE PROVOCATE DE RAZE X LA SFECLĂ 127 ATP-aza Reacția ATP-azică s-a determinat paralel cu cea fosfatazică, folosind ca substrat adenozin-5-fosfatul. La martor, reacția este pozitivă la periferia citoplasmei și la nivelul membranelor celulare și mai intensă în zona cilindrului central, spre vîrfu- rile de ramificare a canalelor și canaliculelor. în urma iradierii cu 25 r se observă o intensificare a reacției ATP-azice, la nivelul fasciculelor vasculare. Ca și în cazul enzimelor precedente, această reacție crește în intensitate, în general în funcție de mărirea dozei de iradiere, observîndu-se o accentuare pronunțată la dozele de 7 500 și 10 000 r. La varianta iradiată cu 10 000 r, reacția este deosebit de puternică în toate țesuturile constituente ale rădăcinii, cuprinzînd întreaga celulă, dar cu un aspect granular mai puțin pronunțat. Rezultatele histochimice referitoare la localizarea și la intensitatea reacțiilor enzimatice în rădăcinile de sfeclă de zahăr în urma iradierii, sînt sistematizate în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Modificări histoenzimatice in rădăcinile de sfeclă de zahăr Varianta Doza de iradiere r Oxidaze Fosîataze ATP-ază 1 martor ' ± + + 2 25 ' ± + + 3 50 ± . + + 4 100 + + + 5 500 + + + + + 6 1 000 + + + + + 7 2 500 + + + + ■ + + 8 5 000 + + + + + + 9 7 500 + + + + + + + + + 10 10 000 + + + + + + ' Notă. — reacție negativă. ± reacție slab pozitivă. + reacție pozitivă. + 4- reacție intens pozitivă. + + + reacție foarte Intens pozitivă. DISCUȚII Rezultatele obținute în experiențele efectuate de noi arată că sub acțiunea razelor X se produc modificări histochimice gradate, în funcție de doza de’iradiere și de structura țesutului. Dacă la o intensitate slabă și la. o expunere scurtă modificările observate sînt minime, după o doză mai mare de iradiere ele devin mai pronunțate în toate țesuturile consti - tuente ale rădăcinilor de sfeclă de zahăr. Dozele mari de iradiere cu raze X, cuprinse între 2 500 și 10 000 r, au dus la modificări cantitative și cali- tative însemnate ale enzimelor cercetate. După H. L a b o r i t, influențarea țesuturilor vii cu orice fel de radiații duce la schimbarea sarcinilor electrice intra- și extracelulare, producîndu-se o depolarizare a membranelor, care modifică schimbările metabolice din celule și dintre celule. Acest fenomen este comun și radia- țiilor X. în cazul oxidazelor, se constată o reacție mai intensă în zona mediană a rădăcinilor decît spre extremitățile lor. Reacția variază ca intensitate, în funcție de doza de iradiere, fiind localizată la nivelul citoplasmei. Prin intermediul metodei Gomori s-a stabilit prezența fosfatazei alcaline nespecifice în citoplasmă țesuturilor constituente ale rădăcinilor de sfeclă de zahăr. Aceasta nu înseamnă că în nucleu ea este complet absentă, ci arată că metoda utilizată nu a fost suficient de sensibilă. Ima- ginile colorației în negru-cafeniu, care caracterizează localizarea fosfata- zei la pH-ul 9,0—9,6 al soluției de incubație, în cazul substratului alcătuit din ATP sau Ș-glicerofosfat de sodiu, au fost absolut identice. Un aspect frapant La constituit variabilitatea activității fosfatazei alcaline la diferite doze de iradiere. Activitatea fosfatazică și cea ATP-azică sînt mai intense la dozele de iradiere de 5 000—10 000 r. în cazul ATP-azei, reacția se desfășoară și la nivelul membranelor celulare, probabil, datorită difuziei enzimei în timpul incubației. Privite în ansamblu, modificările survenite în activitatea enzimatica, în urma iradierii cu raze X a rădăcinilor sfeclei de zahăr sînt din ce în ce mai accentuate pe măsură ce doza de iradiere crește, bineînțeles în anumite limite biologice. Modificările histoenzimatice se datoresc, pe de o parte, acțiunii directe a radiațiilor asupra moleculelor substanțelor celulare, iar pe de altă parte acțiunii indirecte a radicalilor rezultați din descompunerea apei, ce au o mare capacitate reactivă. Sub acțiunea radiațiilor X se produc modificări histochimice gradate, în funcție de mărimea dozei de iradiere și de structura organelor cercetate. Radiațiile X, chiar și la doze mici de iradiere, au dus la modificări canti- tative și calitative însemnate ale enzimelor. CONCLUZII 1. în urma iradierii cu raze X s-au produs modificări în activitatea oxidazelor, fosfatazei alcaline și ATP-azei în țesuturile rădăcinilor de sfeclă de zahăr obținute din sămînță iradiată. 2. Modificările activității enzimelousÂnt în raport cu doza de iradiere și cu felul țesutului analizat. ‘ 3. Activitatea oxidazică cea mai intensă s-a obținut la doza de ira- diere de 7 500 r și în toate cele trei regiuni ale rădăcinii prin care s-au făcut secțiuni. 4. Activitatea fosfatazică și cea ATP-azică sînt mai intense la dozele de iradiere de 5 000 și, respectiv, 10 000 r. 5. Funcțiile enzimatice încep să fie stimulate chiar cu doze mai mici de 100 r, intensitatea activității lor crescînd paralel cu doza de iradiere. 6. Dozele mici de iradiere pînă la 100 r produc modificări enzimatice slabe, care nu se deosebesc prea mult de martor. 128 ELENA PREDESCU BIBLIOGRAFIE 1. Casselman W. C. B., Histochimie, Dunod, Paris, 1962. 2. Langeron M., Trăite de Microscopie, Paris, 1941. 3. Lison L., Histochimie, Gauthier-Villars, Paris, 1966. 4. Maseshwari P., Gytologia, 1939, 10, 257 — 281. 5. Olstewska M. I. et Gabaha B., Protoplasma, 1967, 64, 4, 381 — 399. 6. Peabse A. G. E., Histochemistry, ChurchilI, Londra, 1953, 530. 7. Poux N., Biologie (Tokio), 1966, 2, 95 — 96. 8. Reiss J., Mikroskopie, 1967, 1, 2, 22. 9. Sadik S. a. Ozbim J. C., Canad. J. Bot., 1967, 45, 7, 955 — 959. Institutul de cercetări pentru legume și flori. Primit în redacție la 16 ianuarie 1970. DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI LA SOIA ÎN URMA TRATAMENTELOR CU ERBICIDE DE MIRCEA ȘTIRBAN și I0AN VLĂDUȚU 581.175.11 Es wurde der Gehalt an Assimilationspigmenten in Soja-Pflanzen untersucht nach Behandlung mit den Herbiziden Afalon, Amiben, Treflan und Gesaran, die ge- mischt oder einzeln verabreicht wurden. Bei alleiniger Verabreichung von Afalon wird sowohl in niederen als auch in hohen Dosen eine Abnahme des Pigmentgehaltes gegeniiber der Kontrolle festgestellt. Ăhnliche Ergebnisse zeigten Amiben und Treflan in Gaben von 10 bzw. 4 1/ha. Niedere Amiben- und Treflandosen beeinflussen den Gehalt an Pigmenten nicht in negativem Sinne. Ein Gemisch von Afalon und den anderen Herbiziden stimuliert die Synthese und Anreicherung der Assimilationspigmente. Din cercetările întreprinse pînă în prezent (2) se poate afirma că reacția diferențiată față de erbicid a speciilor de plante spontane san cul- tivate, aflate într-o cultură, se realizează prin: 1. Selectivitatea datorată capacității diferite de absorbție la nivelul rădăcinii sau la cel foliar, derivată din structura anatomo-morfologică a învelișurilor organelor respective (15). 2. Selectivitatea față de compoziția chimică a substanței utilizate, condiționată de metabolismul propriu, specific al plantei. 3. Acțiuni diferențiate exercitate de erbicid de la o fază la alta de vegetație, folosindu-se astfel momentul tratării cînd speciile dăunătoare manifestă maximum de sensibilitate. 4. Reacții sinergice sau antagonice prin folosirea amestecurilor de erbicide. Administrarea combinațiilor de erbicide pot defini amestecuri compatibile sau incompatibile, realizîndu-se în acest sens chiar exprimări matematice concise (9). Unul dintre criteriile de apreciere a acțiunii erbici- delor în acest caz este influența ce o exercită substanța în diferite doze asupra alungirii rădăcinii. Cercetările au pus în evidență și modificări survenite în metabolismul celular al plantei sub aspect biochimic și bio- \ ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 129-139 BUCUREȘTI 1972 130 MIRCEA ȘTIRBAN și IOAN VLĂDUȚU 2 fizic. Aceste modificări nu în toate cazurile au urmări asupra creșterii rădăcinii, mai ales în primele faze de vegetație. Modificările aparatului fotosintetic la plantele de cultură sînt relativ puțin studiate S. R. C o 1b y (8) arată că N(3)-cloro-4-metil-fenil-2-metil- pentan-amidă blochează deosebit de activ fotosinteză la vinete, fără a avea o acțiune directă asupra sintezei și acumulării pigmenților asimila- tori. J.D. Wort (20) pune în evidență la mai multe specii cultivate (bum- bac, fasole, tomate, orz și cartof) scăderi importante ale conținutului în clorofile prin aplicarea erbicidului 3-amino-l, 2, 4-triazol (amitrol, sin. ATA) și, implicit, scăderea proporțională a cuantumului fotosintezei găsit și de alți autori (17), (18). Alți cercetători citați deL. J. Audus (2) pun în evidență modificări ale metabolismului la plantele de cultură prin folosirea unor doze mari de erbicide. Se poate astfel aprecia că acțiunea ce o exercită erbicidul asupra activității fotosintetice poate fi de natura influenței sintezei și acumulării pigmenților asimilatori sau numai a blocării proceselor biofizice și biochi- mice, legate de asimilația clorofiliană. Influența poate fi și indirectă prin întregul metabolism celular afectat. METODA DE LUCRU Materialul proaspăt pe care s-au efectuat analizele de pigmenți a fost recoltat din experiențele de cîmp executate la Livada (jud. Satu Mare), pe soiul cultivat de soia Merit. Tratamentele cu erbicide s-au aplicat pe toată parcela, administrarea avlnd loc înaintea semănatului sau concomitent cu această lucrare. S-au folosit următoarele substanțe : — Ramrod (N-izopropil-a-cloroacetanilidă) cu 65% substanță activă, erbicid selectiv pentru soia. — Amiben (acidul 3-amino-2,5-diclor-benzoic) cu 23,4 % substanță activă considerată selectivă. — Gesaran (2-metil-tio-4-3-metoxi-propil-amino-6-izopropil-amino-sim-triazin) cu 25% substanță activă; erbicidul este selectiv. — Treflan (2,6-dinitro-N, N,-di-n-propil-trifluoroptoluidin) cu 26 % substanță activă; erbicidul este citat ca selectiv. — Afalon (N-metil-N-metoxi-N'-3,4-diclor-fenll-uree) cu 50 % substanță activă; erbicidul este neselectiv. Diferențele semnificative privind conținutul în pigmenți la frunzele de diferite vîrste, ' precum și dificultățile stabilirii cu rigurozitate ale acesteia în cadrul unei populații studiate ne-au determinat să recurgem la metoda recoltării frunzelor de la toți indivizii exțrași din experiență. Numărul plantelor luate din fiecare variantă a fost la prima determinare de minimum 30, iar cel al frunzelor pentru flecare plantă între 5 și 10. La cea de-a doua deter- minare, în faza de apariție a mugurilor florali, plantele prezentau un sistem foliar foarte bine dezvoltat. Astfel în cazul particular al soiei, la care ramificațiile tulpinale sînt destul de sime- trice, pentru reducerea cantității de frunze am ales numai una dintre acestea. O astfel de formațiune cuprindea frunze de toate vîrstele. Aplicînd acest procedeu al extragerii probelor dintr-o populație studiată, rezultatele sînt în cea mai mare măsriră apropiate de valoarea reală a conținutului în pigmenți al plantelor aflate într-o fază sau alta de vegetație. Credem că principiul extragerii probelor din experiențe trebuie să fie determinat de cazul particular studiat, folosindu-se procedee diferențiate după specie pentru a realiza totdeauna o medie reală a conținutului în pigmenți. 3 DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI DUPĂ TRATAMENTE CU ERBICIDE 131 Conținutul în pigmenți a fost raportat Ia toate cele trei sisteme de referință/greutatea frunzei proaspete, suprafața foliară și, respectiv, greutatea frunzelor uscate. Astfel la frunzele de la aproximativ jumătate din plantele sau ramificațiile recoltate s-a determinat conținutul în apă prin uscare la etuvă. Celeilalte cantități 1 s-a determinat conținutul în pigmenți, după ce în prealabil s-a stabilit suprafața foliară prin metoda cîntăririi mulajului frunzelor imprimate pe hîrtie de ozalit. Această metodă a fost mai întîi comparată și verificată prin planimetrie. Extragerea pigmenților din frunzele proaspete s-a făcut cu acetonă 85 % după o metodică publicată (19). Separarea pigmenților din extractul concentrat s-a făcut prin cromatografie în strat subțire cu kieselgur G, silicagel sub 0,08 mm graniilație, CaCO3, hldroxld de calciu și acid ascorbic după metoda Hager (14). Developarea cromatogramelor s-a făcut în amestec de benzină cup.f. 100— 140°C, obținută prin distilare fracționată din benzina comercială destinată avioanelor, alcool izopropilic și apă distilată în proporția 10 : 2 : 0,25. Aprecierea cantitativă și calitativă a pigmenților s-a făcut la spectrofotometrul VSU—2, bazîndu-ne pe formulele de calcul date de T. W. G o o d w i n (13) și descrisă pe larg de noi (19) pentru pigmenții galbeni șideZalick și Mac h lac h lan (citați după (19)), pentru cloro- filele a și b. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR Determinările de pigmenți s-au efectuat în anii 1969 și 1970 cuprin- zînd variante experimentate în ambii ani, precum și variante care au fost luate în studiu numai într-unul din ani. Variantele comune ne-au permis compararea datelor privind evoluția sintezei și acumulării pigmenților în cei 2 ani. Din cele 13 variante experimentate 5 dintre ele au fost urmărite în cei 2 ani. Analiza datelor înscrise în figurile 1 și 2 ne conduce la formularea mai multor ipoteze și constatări. Astfel deosebit de semnificativ pentru discutarea rezultatelor apare evoluția similară a cuantumului pigmenților în cei 2 ani pentru variantele comune în anii respectivi. Condițiile meteorologice esențial diferite în anul 1970 față de 1969, prin precipitații și nebulozitate abundente în primele faze de vegetație ale anului 1970, au determinat o scădere de 22,53% a cuantumului pigmen- ților față de cel realizat de plante în anul 1969. în variantele comune celor 2 ani, deși s-au înregistrat diferențe, reacția fiziologică a soiei la erbi- cidele aplicate, apreciată prin conținutul în pigmenți, denotă aceeași selec- tivitate și același comportament în ambii ani. Afalonul, administrat singur în doze crescînde de la 1 la 3,5 kg/ha, diminuează conținutul în pigmenți față de varianta martor (fig. 1). Influ- ența dozelor de afalon asupra pigmenților asimilatori, precum și relațiile dintre producție și cuantumul pigmenților raportați la materialul proaspăt sînt redate în tabelul nr. 1. Ou toate că diminuările la pigmenții totali înregistrează valori mici (fig. 1), acestea sînt foarte apropiate de limita semnificativă în 1969, 1970 și în media pe acești ani (tabelul nr. 1). Prin folosirea singulară și în doze mai mari de 1 kg/ha a afalonului apare deci reacția neselectivă a soiei față de acest erbicid, exprimată prin influența negativă asupra echipamentului fotosintetic în general. Treflanul în doză de 4 kg/ha duce la o sporire a conținutului în pig- menți față de martor. Doza de 61/ha determină însă o scădere pronunțată 132 MIRCEA ȘTIRBAN șl IOAN VLADUȚU a conținutului în apă, ceea ce face ca prin raportarea la unitatea de greutate frunză uscată cuantumul pigmenților să fie mult diminuat. Există proba- bilitatea ca la doze și mai mari efectul să fie și mai puternic. ^3,5 3,5 3,5 35 5 ' 35 5 1 3,5, AFALON Fig. 1. — Conținutul în pigmenți asimilatori. mg pigmenți /g frunze proaspete Tabelul nr. 1 Dependenta pigmonfllor asimilatori și a producției Ia soia do cantitatea de afalon folosită fn tratament Tipul corelației dozelor de afalon Coeficientul de corelație și semnificația lui 1969 1970 1969-1970 Doze x total pigmenți — 0,902 -0,961* -0,950* „ X pigmenți clorofilieni -0,942 — 0,990** -0,971* „ X clorofila a — 0,997** — 0,999** -0,999** „ x clorofila b -0,420 -0,719 -0,512 „ X pigmenți galbeni -0,959* -0,643 0,998** „ x caroteni 0,151 -0,667 -0,771 „ x luteină 0,987* -0,091 0,774 „ X violaxantina 0,694 0,278 0,970* „ X neoxantină 0,866 0,533 0,721 „ X producție -0,829 -0,999** -0,936 Producție X total pigmenți 0,972* -0,959* 0,984* „ X pigmenți clorofilieni 0,873 0,987* 0,829 „ X pigmenți galbeni -0,629 0,640 -0,958* Notă. * seminlficatle. ■ ** seminlficatle dublă. 5 DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI DUPĂ TRATAMENTE CU ERBICIDE 133 Interesantă este evoluția pigmenților la plantele din variantele în care s-a administrat amestecul dintre afalon și treflan în diferite doze. De pildă prin asocierea a 3,5 kg/ha afalon cu 4 1/ha treflan se înregistrează o sporire a conținutului în pigmenți și creșterea conținutului în apă al frunzelor. Aceasta se exprimă printr-o accentuată creștere a valorii conți- nutului în pigmenți la unitatea de greutate frunză proaspătă. Pe baza acestor rezultate putem presupune că amestecul celor două erbicide duce la stabilirea unei acțiuni sinergice de stimulare a sintezei și acumulării pigmenților. îndeosebi pare a fi anulată acțiunea treflanului, aceea de influență asupra scăderii conținutului în apă (transpirație mărită) la frun- zele de soia cînd doza este de 6 1/ha, efect anulat probabil de acțiunea afalonului administrat în doză de 3,5 kg/ha. Amibenul poate de asemenea sugera o activitate de stimulare a sintezei și acumulării pigmenților, comparativ cu martorul pînă la doza de 10 1/ha. în doză de 15 1/ha duce însă la simtome similare treflanului, și anume la scăderea conținutului în apă al frunzelor, ceea ce poate fi expri- mată și printr-un conținut redus de pigmenți în raportarea la unitatea de < substanță uscată. Asocierea dintre afalon și amiben determină de asemenea acumulări sporite în pigmenți, care sînt superioare atît variantelor cu afalon, cît și celor în care s-a aplicat numai amiben. Prin amestecul format din 3,5 kg/ha afalon și 10 1/ha amiben se obțin stimulări semnificative. Mărind însă doza de amiben la 15 1/ha procentul de apă și cel al pigmenților rapor- tați la unitatea de substanță uscată se mențin de asemenea la un nivel scăzut, similar variantei numai cu amiben. Sporirea dozei de afalon la 5 kg/ha în amestec cu 15 1/ha amiben determină o diminuare generală a conținutului în pigmenți. Gesaranul administrat în doza de 10 kg/ha produce stimulări în sinteza și acumularea pigmenților, atît față de martor cît și față de variantele cu afalon și amiben. Administrat în amestec cu 3,5 kg/ha afalon produce o ușoară scădere a conținutului în pigmenți raportat la frunza proaspătă și mai accentuată față de substanța,uscată. Majorarea dozei de afalon la 5 kg/ha duce la o scădere a procentului de apă, contribuind astfel la ridi- carea valorii cantității pigmenților, raportată la unitatea de frunză proaspătă. Se poate aprecia astfel că nu există o incompatibilitate a aplicării în amestec a celor două erbicide, mai ales în doze mici și mijlocii. Eamrodul în doza de 9,23 kg/ha în combinație cu 1 kg/ha afalon a dat cele mai bune rezultate sub aspectul sintezei și acumulării pigmenților, față de toate celelalte variante studiate. Acest lucru se remarcă atît prin raportarea pigmenților la unitatea de greutate frunză proaspătă, cît și prin m.enținerea procentului de apă din frunze la valori apropiate marto- rului. în acest fel și cuantumul pigmenților în raport cu substanța uscată din frunză se dovedește a fi cel mai ridicat. O valoare și mai mare s-a obți- nut doar în cadrul variantei în care s-a administrat amiben 15 1/ha în amestec cu 3,5 kg/ha afalon. Valoarea superioară se referă la conținutul pigmenților la unitatea de frunză proaspătă și este explicată de conținu- tul redus de apă din frunzele acestor plante. Sporirea dozei de afalon la 3,5 kg/ha în amestec cu 9,23 kg/ha ramrod influențează negativ conținutul în pigmenți atît în raportarea la unitatea de greutate frunză proaspătă, 134 MIRCEA ȘTIRBAN și IOAN VLĂDUȚU 6 cît mai ales la cea de substanță uscată, datorită procentului scăzut de 'apă al frunzelor. Rezultatele prezentate în figura 1 și discutate se referă la determi- nările efectuate în faza apariției mugurilor florali, moment în care planta avea deja un aparat foliar bine dezvoltat, iar pigmenții înregistrau acu- mulări maxime. Paralel am urmărit și modul de acțiune al erbicidelor într-o fază mai tînără de vegetație, cînd plantele aveau aparatul foliar în plină formare, cu un număr total de frunze cuprins între 5 și 10. Din figura 2 rezultă că evoluția celor două curbe, care exprimă dina- mica sintezei și acumulării pigmenților în frunze, urmează un sens foarte asemănător în cadrul variantelor studiate, pus în evidență prin determi- nările efectuate în cele două faze de vegetație. Presupunem astfel că erbi- cidele exercită o acțiune de influențare a conținutului în pigmenți începînd din primele faze de vegetație pînă la înflorit, interval în care s-au efectuat determinările. Se constată astfel că afalonul administrat singur exercită o acțiune inhibantă mai puternică în primele faze de vegetație, atît la doze mici cît și la doze mai mari, aspect sesizat și în celelalte faze de vege- tație. Fenomenul de inhibare dispare și sub acest raport atunci cînd este aplicat în amestec cu treflanul, amibenul și ramrodul. Separarea cromatografică a pigmenților în componenții prezenți în frunze, clorofilele a și b, caroten, luteină, lutein-5,6-epoxid, violaxan- tină și neoxantină, a permis punerea în evidență a unor raporturi canti- tative diferite între aceștia, după tipul de tratament. Apreciind clorofilele a și b ca fiind principalii componenți ai echipa- ■ mentului pigmentat cu rol final în actul fotosintezei și determinînd în mare pjg. 2. — Influența erbicidelor asupra pigmenților și a conținutului în apă al frunzelor. 7 DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI DUPĂ TRATAMENTE CU ERBICIDE 135 măsură valoarea cuantumului total al pigmenților, sub raport cantitativ, studiul lor a atras în mod deosebit atenția. Astfel, sub raportul influenței erbicidelor, s-a pus în evidență acțiunea diferențiată a acestora asupra sintezei și acumulării clorofilelor a și b și a raportului dintre acestea (fig. 3 și 4). Valorile raportului dintre clorofilele a și b, luate comparativ m cei 2 ani, ne apar semnificativ diferite, dar evoluția lor pentru cele 5 variante comune atestă un sens foarte asemănător. Condițiile meteorologice mult diferite în cei 2 ani au favorizat în 1970 sinteza și preponderența crescută față de anul precedent la toate variantele. Efectuînd această comparație în cadrul celor 6 variante comune, apare evidentă' influența erbicidelor care în ambii ani au produs acțiuni similare, dar cu intensități diferite. Se cunoaște că raportul dintre clorofilele a și b nu este riguros constant, el fiind influențat în cadrul unei unități genetic constituite de mai mulți factori și în primul rînd de cei climatici. Astfel pe fundalul factorilor cli- matici uniformi pentru toată experiența putem evidenția influența diferen- țiată exercitată de erbicide asupra sintezei, acumulării și raportului dintre pigmenți. Din datele înscrise în figurile 3 și 4 se remarcă o mai puternică sti- mulare a sintezei și acumulării clorofilei a față de b (valori de raport) de către amiben 10 1/ha, cu un conținut sporit și față de martor. în același mod a influențat și amestecul dintre 3,5 kg/ha afalon cu 4 1/ha treflan. Dintre amestecuri valorile cele mai mari ale acumulării clorofilei a în ordinea descreșterii se prezintă astfel: 4 1/ha treflan în amestec cu 3,5 kg/ha afalon, 10 1/ha treflan cu 3,5 kg/ha afalon, 15 1/ha amiben cu 3,5 kg/ha afalon și, respectiv, cu 5 kg/ha afalon și 9,23 kg/ha ramrod cu 3,5 kg/ha afalon. Efectul erbicidului afalon administrat singur este identic influenței exercitate de acesta asupra cuantumului total al pigmenților (tabelul nr. 1). Cum mărimea cuantumului total este definită în primul rînd de cantitatea de clorofilă a, analiza corelației reliefează reacția negativă, distinct semnificativă a acestei clorofile la creșterea dozelor de afalon în ambii ani și în cadrul mediei pe cei 2 ani. Față de clorofila b, intensitatea influenței negative a afalonului este mai redusă (tabelul nr. 1). Evoluția acestor date ne duce la concluzia unei sensibilități a clorofi- lei b, în primul rînd, față de substanțele și tratamentele menționate (cu deosebire față de amestecuri), determinînd astfel creșterea valorică a raportului dintre clorofilele a și b, raport important în cadrul desfășurării procesului fotosintetic. în valori, absolute, sinteza totală a celor două clorofile (fig. 3) și acumularea lor în funcție de tratamentul aplicat ne apar aproape identice cu a cantității totale de clorofilă a, datorită în primul rînd prezenței aces- teia în proporții mult mai mari față de clorofila b. Diferențele care apar în aprecierea sintezei și acumulării clorofilei b în raport cu tratamentul apli- cat, fiind de o mai mică amplitudine, nu modifică esențial cuantumul total al celor două clorofile, încît ordinea variantelor se înscrie ca fiind aceeași atît în cazul aprecierii sintezei și acumulării clorofilei a sau celor două clorofile luate împreună, cît și a pigmenților în totalitate. Remarcăm totuși o stimulare mai pronunțată â sintezei și acumulării clorofilei b în urma tra- tamentului cu amestecurile formate din 15 1/ha amiben cu 3,5 kg/ha DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI DUPĂ TRATAMENTE CU ERBICIDE 137 AFALON Fig. 3. — Conținutul în clorofilele a și b. afalon și, respectiv, din 9,23 kg/ha ramrod cu 1 kg/ha afalon. De asemenea se remarcă o stimulare și în cazul aplicării numai a 10 kg/ha gesaran. Dinamica sintezei și acumulării pigmenților galbeni (fig. 5) reliefează de asemenea influența exercitată de erbicidele aplicate. Aceasta se mani- AFALON Fig. 5. — Conținutul în pigmenți galbeni. festă atît prin valorile absolute de acumulare a pigmenților, cît mai ales prin raportul dintre ele. Dinamica sintezei și acumulării carotenului în primul rînd o apreciem importantă prin rolul pe care-1 joacă în procesul fotosintezei, acela de tran- sfer al energiei acumulate din radiațiile cu lungime de undă mai mică către clorofile și mai ales către clorofila P700. Prezența pigmenților galbeni în cantități mari față de un raport normal cu clorofilele trădează adesea o stare de dezechilibru a proceselor fotosintetice și fiziologice în general. Lumina joacă un rol esențial asupra acestui echilibru, dar și componența minerală a substratului de creștere a plantelor sau temperatura, agenții patogeni prin produsele lor metabolice, precum și tratamentele chimice influențează deseori esențial sinteza, acu- mularea și raportul dintre pigmenți. Raportul dintre clorofile și pigmenții galbeni diferă de la o specie la alta, iar în cadrul aceleiași specii oscilează de asemenea cu valori mai mari sau mai mici în funcție de condițiile de mediu. Valorile acestea se înscriu de altfel și în latitudinea cu care unii factori de mediu alcătuiesc cadrul optimal de desfășurare a proceselor fiziologice normale și ale celor legate de 11 DINAMICA PIGMENȚILOR ASIMILATORI DUPĂ TRATAMENTE CU ERBICIDE 139 138 MIRCEA ȘTIRBAN și IOAN VLADUȚU 10 actul fotosintetic. Acest fapt imprimă un caracter mai complex discuției și aprecierii sintezei pigmenților galbeni, a raportului acestora cu clorofilele. Comparînd datele variantelor tratate cu plantele martor, reiese totuși că acest echilibru este afectat de către erbicidele aplicate. Astfel martorul sub aspectul valorilor absolute ale sintezei și acumulării pigmen- ților galbeni se situează la extrema inferioară a cuantumului lor la cele- lalte variante tratate. Afalonul aplicat singur atît în dozele de 1 și, respectiv, 3,5 kg/ha nu influențează sensibil acumularea pigmenților galbeni, deși ca sens al efectu- lui corelațiile din tabelul nr. 1 indică o stimulare a luteinei, violaxantinei și neoxantinei și un oarecare regres al carotenului. O acțiune asemănă- toare o au și amibenul în doza de 15 1/ha, precum și ramrodul în amestec cu 3,5 kg/ha afalon și, respectiv, treflanul administrat în doza de 6 1/ha. Deosebit de active sub aspectul stimulării și acumulării pigmenților gal- beni s-au dovedit asocierile dintre treflan 6 1/ha cu afalon 3,5 kg/ha, ami- ben 15 1/ha cu 3,5 kg/ha afalon, precum și aplicarea numai a gesaranului în doză de 10 kg/ha. Raportul dintre clorofile și pigmenții galbeni (fig. 4) pune în evi- dență oscilații la variantele tratate cu erbicide comparativ cu martorul netratat, înscriind atît valori inferioare cît și superioare acestuia. Valorile cele mai apropiate martorului s-au determinat la tratamentele cu afalon, doza 1 kg/ha, treflan 41/ha aplicat singur și în amestec cu 3,5 kg/ha afalon, precum și amestecurile dintre afalon 1 kg/ha cu ramrod 9,23 kg/ha, amiben 10 și 15 1/ha. Relațiile dintre pigmenții asimilatori și producția de soia mar- chează un sens de corelație pozitivă (tabelul nr. 1). Prin creșterea dozelor de afalon atît recolta de boabe, cît și concentrația totală în pigmenți scad. Relația este valabilă cu deosebire în cazul pigmenților clorofilieni (r = 0,829 — 0,987); în schimb, în cadrul pigmenților galbeni, care în media pe cei doi ani au fost influențați pozitiv de doza de afalon, corelația produc- ție de soia x pigmenți are un sens negativ (r = — 0,958). CONCLUZII 1. Analiza cuantumului și calității pigmenților la soia dovedește posibilitatea stabilirii selectivității acestei plante față de erbicidele selec- tive și neselective, precum și față de unele amestecuri ce se pot defini sinergice sau antagonice. Astfel de studii se pot efectua cu succes în vase de vegetație, într-un timp relativ scurt. 2. Erbicidul neselectiv afalon administrat singur culturii de soia determină inhibări ale sintezei pigmenților. Administrat în amestec cu alte erbicide, amiben, treflan, gesaran și ramrod, îi sporește sfera de acțiune și de asemenea determină stimulări ale sintezei și acumulării pigmenților. 3. Erbicidele selective — amibenul și treflanul — în doze de peste 10, respectiv 4 1/ha, determină o scădere pronunțată a conținutului în apă al frunzelor și pigmenților raportați la substanța uscată. 4. Din punctul de vedere al influenței exercitate asupra echipamen- tului pigmentar s-au dovedit a fi compatibile și selective pentru cultura soiei următoarele amestecuri: amiben 10 1/ha cu 1 și 3,5 kg/ha afalon, treflan 41/ha cu 1 și 3,5 kg/ha afalon, ramrod 9,23 kg/ha cu 1 kg/ha afalon și gesaran 10 kg/ha cu 1 kg/ha afalon. BIBLIOGRAFIE 1. Ashton F. M., Gifford E. M., Bisaputra T., Bot. Gaz., 1963, 125, 336 — 343. 2. Audus L. J., The Physiology and Biochemistry of Herbicides, Acad. Press, Londra — New York, 1964. 3. Brian R. C., Theeffectof herbicides an the biophysical processes in the plant, in The Physio- logy and Biochemistry of Herbicides, sub red. L. J. Audus, Acad. Press, Londra— New York, 1964, 366-386. 4. Colby S. R. a. Warren G. F., Weeds, 1962, 10, 4, 308 — 310. 5. Colby S. R., Warren G. F. a. Backer R. S., Agricultura! and Food Chemistry, 1964, 12, 4,320-321. ■6. Colby S. R. a. Warren G. F., Weeds, 1965, 13, 3, 257 — 263. 7. Colby S. R., Science, 1965, 150, 3969, 619-620. 8. - Weeds, 1966, 14,3, 197-201. 9. - Weeds, 1967, 15, 1, 20-22. 10. Cbafts A. S., Herbicide behaviour in the plant in The Physiology and Biochemistry of Herbicides, sub red. L. J. Audus, Acad. Press, Londra—New York, 1964, 75 — 98. 11. Eshel Y. a. Warren G. F., Weeds, 1967, 15, 2, 115-118. 12. Eweht Aberg, Factor in the plant modifyind the response of a given species lo treatment, in The Physiology and Biochemistry of Herbicides, sub red. L. J. Audus, Acad. Press., Londra—New York, 1964, 401 — 419. 13. Goodwin T. W., Carolenoids, in Moderne Methoden der Pflanzenanalyse, sub red. K. Paeck u. M. V. Tracey, Springer Verlag, Berlin—Heidelberg—Gottingcn, 1955, 3, 272-309. 14. Hager A. a. Bertbnrath M. T., Planta, 1966, 69, 198 — 216. 15. Holden Margaret, Chlorophylls, in Chemistry and Biochemistry of Plant Pigments, sub red. T. W. Goodwin, Acad. Press, Londra — New York, 1965, 462 — 485. 16. Holly K., Herbicide selectivity in relation io formulation and aplication melhods, in The Physiology and Biochemistry of Herbicides, sub red. J. L. Audus, Acad. Press, Londra - NewjYork, 1964, 423-463. 17. Overbeek J., Survey of mechanism of herbicide aclion, in The Physiology and Biochemistry of Herbicides, sub red. L. J. Audus, Acad. Press, Londra—New York, 1964, 387-399. 18. Singh R. P. a. Wbast S. H., Weeds, 1967, 15, 1, 31-34. 19. Știrban M. și Frecuș Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1968, 20, 1, 69 — 76. 20. Wort J. D., Effect of herbicides on plant composition and metabolism in the physiology and biochemistry of herbicides, in The Physiology and Biochemistry of Herbicides, sub red. L. J. Audus, Acad. Press, Londra —New York, 1964, 293 — 334. Ministerul învăfămtnlului, Centrul de cercetări biologice Cluj. Primit în redacție la 10 iunie 1971. 5 - c.1078 RELAȚIA PRODUCȚIE PRIMARĂ - FITOPLANCTON ÎN COMPLEXUL CRAPINA - JIJILA, ÎN CONDIȚIILE INUN- DAȚIILOR DIN 1970 DE LUCIAN GAVRILĂ, ION CHIOSILĂ și ADRIAN SCHNEIDER 581.526.325 Die Arbeit bespricht die in zwei verschiedenen Okosystemen (Crapina — extensiv und Jijila intensiv bewirtschaftet) ermittelten Ergebnisse der auf die planktonische Primarproduktion, gleichzeitig auf der quantitativen und qualitativen Zusam- mensetzung des Phytoplanktons und den chemischen und physikalischen Eigen- schaîten des Wassers beruhenden Forschungen. Beide Okosysteme beweisen eine positive Bilanz der Primarproduktion doch im Jijila-Einzugsgebiet wurden groflere Werte der Primarproduktion sowie auch der quantitativen Zusammensetzung des Phytoplanktons erreicht. Es wurde die giinstige Beeinflussung der intensiven Betriebsart des Jijila- Einzugsgebietes auf die Dynamik der biologischen Vorgănge hervorgehoben. Cercetarea productivității biologice a bazinelor acvatice constituie o problemă majoră în cadrul Programului Biologic Internațional. Produc- ția primară inițiază circuitul complicat al transformării substanței și ener- giei ântr-un ecosistem lacustru. Pe seama, ei .subzistă și.celelalte nivele ale lanțului trofic. Datorită interrelațiilor complexe care se stabilesc între producătorii primari este mai adecvată denumirea de producție primară planctonică a organismelor vegetale și animale din plancton. Cercetarea producției primare planctonice în complexul Crapina— Jijila a fost efectuată în anii precedenți de către N. B o t n a r i u c și cola- boratori. Noi am studiat producția primară planctonică în condițiile celor mai mari indundații din ultimii ani. S-a efectuat un studiu comparativ al producției primare în bazinul Crapina cu largă comunicare cu Dunărea și în bazinul Jijila îndiguit și scos de sub influența Dunării și a inundațiilor. Perioada de investigare a fost dictată nu atît de anotimp, cît mai ales de variația de nivel a apelor complexului. ST. ȘI CEBC. BIOL. SEBIA BOTANICĂ T. 24 NE. 2 P. 141-167 BUCUBEȘTI 1972 142 LUCIAN GAVRILĂ și COLABORATORI 2 METODA DE LUCRU Au fost prelevate probe cantitative de fitoplancton și probe de chimism la trei date diferite: 27.III, cînd nivelul apei în bazinul Crapina se apropia de valoarea maximă, 21.VII, cînd începuse scăderea nivelului apei, și 22.IX, cînd scăderea nivelului apei a fost maximă, în bazinul Jijila fluctuațiile de nivel au fost mult mai reduse. Concomitent cu prelevarea pro- belor hidrobiologice și de chimism s-a folosit metoda Gaardner-Gran pentru determinarea producției primare planctonice. Determinările au fost făcute la diferite nivele ale apei în sta- țiuni ecologice caracteristice : în Crapina, mijlocul ghiolului, avînd adîncimea cea mai mare și fiind lipsit de vegetație, și stația Alanul Popinii cu adîncimea mai mică, cu vegetație macro- fi'tă: (P?ira M SOI JX Xluni. Primit în redacție la 25 decembrie 1970. CONCLUZII 1. în condițiile marilor inundații din anul 1970 producția primară a fost realizată cu preponderență de către fitoplancton. Acest fapt denotă caracterul foarte avantajos al acestei producții primare întrucît ea a intrat în circuitul trofic din bazin chiar în momentul formării ei, fiind preluată în același timp de către verigile secundare ale lanțului trofic. 2. Amenajarea piscicolă a bazinului Jijila are influență pozitivă asupra dezvoltării fitoplănctonului și duce, spre deosebire de anii prece- denți cînd acest bazin era în regim liber de inundații, la un bilanț pozitiv al producției primare planctonice. 3. în determinarea caracterului producției primare interrelația fito- plancton — macrofite — zooplancton are un rol foarte important. 4. Valoarea producției primare planctonice depinde de starea fizio- logică a organismelor fotosintetizante, precum și de grupa trofică căreia u aparțin acestea. CERCETĂRI ASUPRA POSIBILITĂȚILOR NUTRITIVA ALE ERUBAZIOMULUI. I . DE LUCIAN GRUIA . 58.04 : 581.13 Erubazem, a soil recently discovered in Romaniâ, formed on ultra-bșșic erup- ‘ tive rocks, has a small calcium, potassium and phosphorus content, but a very high chrome, nickel and cobalt content, and a percentage of humus similar to < that of leached chernozem. On this soil, vegetal productions are very poor. The author presents the first experiments for assessing the nutrițional poșsibilities of this soil. Experiments were performed with beans and barley, in different variants, submitting them to various quantities of calcium and potassium ions (under the form of calcium chloride, carbonate and nitrate, and potassium chlo- ride and nitrate). The conclusion arrived at is that the administration of calcium, particularly under the form of carbonate, yields very good results as compared with untreated soil. Potassium, and particularly potassium chloride in laboratory experiments, diminishes the nutrițional possibility of this soil. The favourable action of calcium (under the form of carbonate) is remanent. Erubaziomul este un sol descoperit în urmă cu cîțiva ani în partea de sud-vest a țării noastre și numit așa deoarece s-a format pe roci eruptive, ultrabazice. Solul format pe aceste roci, în condițiile climatice caracteris- tice acestei regiuni (media anuală de precipitații de 700—1 000 mm; temperatura medie anuală de 8—ll°O), este un sol intrazonal, cu profil puțin diferențiat, de tipul A — AR — R sau A — B — BR —- R, luto- argilos sau argilos, bine structurat, bogat în humus, saturat în baze1. Erubaziomurile sînt acoperite cu pajiști naturale său păduri, de calitate slabă. Plantațiile forestiere sau de pomi fructiferi nu au dat rezultate. Deși unele caracteristici sînt favorabile creșterii plantelor (saturația în baze, reacția, însușirile fizice), producțiile vegetale sînt deosebit de mici, acest sol 1 N. F 1 o r e a , E. Stoica, V . C o d a r c e a și C. P o p e s cu , Erubaziomuri pe serpentinite în Munții Banatului, Lucrările Conferinței naționale de pedologie, Azuga, septembrie 1969. ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24 NR. 2 P. 159-167 BUCUREȘTI 1972 160 LUCIAN GRUIA 2 POSIBILITĂȚILE NUTRITIVE ALE ERUBAZIOMULUI. I 161 fiind — în stadiul actual — nerentabil pentru agricultură. La aceasta con- tribuie conținutul scăzut în calciu, fosfor și potasiu, conținutul foarte ridi- cat în crom, nichel și cobalt, precum și raportul mic dintre ionii de calciu și de magneziu. Avînd în vedere producțiile deosebit de mici obținute de pe acest sol, nerentabilitatea sa și nereușita repetată a plantațiilor forestiere, am înce- put cercetările pentru determinarea posibilităților nutritive și găsirea căilor și metodelor de amendare sau ameliorare a acestui sol, pentru aducerea lui la un stadiu rentabil de exploatare și la utilizarea optimă de către plante a caracteristicilor sale favorabile culturilor agricole. Nota de față, prima referitoare la acest subiect, cuprinde rezultatele primelor cercetări în acest sens. în experiențele efectuate am întrebuințat erubaziom de la Tișovița,2 colectat de sub pădure de gorun, de la adîncimea de 5—40 cm. Solul a fost uscat la aer și uniformizat, acesta constituind materialul pentru experiențe sau solul martor. în această notă prezentăm primele trei experiențe, efectuate în labo- rator, în diferite variante, pentru elucidarea unor probleme referitoare la posibilitățile erubaziomului în ceea ce privește încolțitul și răsăritul plantelor și posibilitatea nutriției minerale în primele faze de creștere a plantelor. Experiența I Scopul acestei experiențe a fost de a ne da indicații asupra posibili- tăților nutritive ale erubaziomului comparativ cu cernoziomul levigat, de care se apropie în privința conținutului în humus. Pentru aceasta am utilizat cernoziom mediu levigat de la 5 km sud de Ploiești. Experiența a fost făcută în cîte 4 variante pentru fiecare sol, fiecare variantă avînd cîte 3 repetiții. Fiecare vas de cultură, din plastic, cuprindea cîte 200 g sol (cîntărit și uscat la aer), în fiecare fiind însămînțate cîte 3 semințe de fasole {Phaseolus vulgaris, soiul obișnuită albă). Experiența a durat 18 zile, plantele crescînd în condițiile naturale (de lumină și temperatură), cu asigurarea umidității necesare. Schema experienței și rezultatele ei sînt date în tabelul nr. 1 și figurile 1—5, din care observăm că : La variantele cu sol netratat (fig. 1), încolțirea și creșterea fasolei în primele stadii sînt mult mai slabe la erubaziom deeît la cernoziomul levigat. Aceleași soluri, la care am adăugat carbonat de calciu 3% (tabelul nr. 1, varianta III și fig. 2), arată o sporire simțitoare a posibilităților nutritive ale erubaziomului. Din figura 3 se observă că față de erubaziomul netratat (martor), administrarea de clorură de potasiu în concentrație de 2 % duce la o totală neîncolțire ă semințelor, în timp ce amendarea solului cu carbonat de calciu în concentrație de 3% dă cele mai bune rezultate (fig. 2 și 3). 2 Pentru ajutorul acordat în cercetările de teren și colectarea materialului de studiu aducem s incerele noastre mulțumiri tov. V. Glăvan (Stațiunea geografică Orșova). Figura 4 ne arată că, față de erubaziomul netratat sau în care s-a administrat clorură de calciu, în varianta în care s-a administrat un ames- tec de clorură de potasiu 2 % și carbonat de calciu 3 % plantele au crescut foarte bine. Tabelul nr. 1 Schema experienței I și indicarea țigărilor corespunzătoare diferitelor variante Varianta 1 II III ; ■ iv Solul substanța adăugată — KCl CaCO3 KCl CaCO3 % — 2 3 2 3 Erubaziom figuri 1,3,4 3,4 2,3 4 Cernoziom levigat idem ■ 1,5 5 2 5 Pentru comparație, în figura 5 sînt prezentate rezultatele acestei experiențe cu cernoziomul levigat fără adausuri (varianta I), cu adaus de clorură de potasiu 2 % (varianta II) și cu adaus de clorură de potasiu 2 % amestecată cu carbonat de calciu 3% (varianta IV), rezultate din care se observă că administrarea de clorură de potasiu este defavorabilă încol- țirii fasolei; mai mtm, administrarea concomitentă a clorurii de potasiu și a carbonatului de potasiu a dat rezultate foarte slabe, spre deosebire de erubaziom, ceea ce demonstrează că, la acest sol, clorură de potasiu în con- centrația dată este toxică. Comparînd rezultatele în diferitele variante constatăm că, în cazul erubaziomului, carbonatul de calciu favorizează încolțirea și creșterea faso- lei, în timp ce potasiul în concentrația (2%) și compusul (clorură) dat dau rezultate mai slabe deeît solul martor, netratat. Rezultatele acestei experiențe au servit ca bază de plecare pentru cea de-a doua experiență. Experiența II Experiența a fost făcută numai cu erubaziom, în aceeași cantitate ca în experiența I și cu aceeași plantă. Fiecare variantă a cuprins cîte 4 vase de cultură (repetiții). Experiență a fost efectuată în laborator, la lumină artificială, fluorescentă, plantelor fiindu-le asigurată umiditatea necesară, și a durat 50 de zile. în fiecare vas de experiență au fost însămînțate cîte 3 semințe de fasole (12 semințe pentru fiecare variantă). Menționăm că în proba efectuată anterior semințele au încolțit în proporție de 96%. Substanțele adăugate în fiecare variantă și proporția lor sînt mențio- nate în tabelul nr. 2. Se observă că pentru ionul K+ am întrebuințat două substanțe — clorură și azotatul — , iar pentru ionul 0a+ + am întrebuințat carbonatul, clorură și azotatul, toate substanțele fiind „pro analysi”. 5 POSIBILITĂȚILE NUTRITIVE ALE ERUBAZIOMULUI. I .163 162 Rezultatele încolțirii semințelor în variantele experienței, față de martor și față de numărul semințelor însămînțate, precum și greutatea Fig. 1. — Experiența I. A, plante crescute în eruba- ziom netratat; B, plante crescute în cernoziom le- vigat netratat (original). Fig. Ș. —Experiența I. A, vasele de cultură cu cernoziom tratat cu clorură de potasiu 2 % + carbonat de calciu 3 % (varianta IV); B, plante crescute în cernoziom levigat netratat (mar- tor) ; C, vasele de cultură cu cernoziom levigat tratat cu clo- rură de potasiu 2% (varianta II) (original). Fig. 2. — Experiența I. A, plante crescute în erubaziom tratat cu carbonat de cal- ciu 3 %; B, plante crescute în cernoziom levigat tratat cu carbonat de calciu 3% (original). Fig. 3. — Experiența I. A, plante crescute în eruba- ziom netratat (martor); B, plante crescute în eruba- ziom tratat cu carbonat de calciu 3 %; C, vasele de cultură cu erubaziom tratat cu clorură de potasiu 2% (varianta II) (original). Fig. 4. — Experiența I. A, plante crescute în eruba- ziom netratat (martor); B, vasele de cultură cu cru- baziom tratat cu clorură de potasiu 2% ; C, plante cres- cute în erubaziom tratat cu carbonat de calciu 3% (varianta IV) (original). unei plante, în procente față de martor, sînt redate în tabelul nr. 3, din care se observă că: în variantele IV, VI și XI.(cu carbonat de calciu 1%, azotat de cal- ciu 1% și, respectiv, azotat de potasiu 1% + carbonat de calciu 1%) încolțirea semințelor și, în special, dezvoltarea ulterioară a plantelor sînt net superioare martorului. Alte variante prezintă încolțiri mai bune decît la martor (varianta III) sau apropiate de acesta (variantele XII, V), dar creșterea' ulterioară a plantelor este foarte slabă, reprezentând numai 81,7, 55,6 și, respectiv, 103,2% față de martor. - Păcînd produsul dintre procentul semințelor încolțite și greutatea medie procentuală a unei plante (totul față de martor și redat în procente) a rezultat un indice sintetic denumit de noi posibilitatea nutritivă (Pn), care dă indicații precise asupra posibilităților nutritive ale unui sol pentru o anumită plantă. Posibilitatea nutritivă a erubaziomului și a variantelor din experiența II la fasole și în condițiile experienței noastre este redată în tabelul nr. 2. Examinînd acest indice constatăm că, practic, față de martor (erubaziomul natural, fără adaosuri), cele mai bune rezultate au dat vari- antele în care erubaziomului i-a fost, administrat carbonat de calciu 1% (Pn = 396,90%) sau carbonat de calciu 1% + azotat de potasiu 1% (Pn = 353,08%). 164 LUCIAN GRUIA 6 7 POSIBILITĂȚILE NUTRITIVE ALE ERUBAZIOMULUI. I 165 în figura 6 reprezentăm grafic rezultatele obținute în experiența II, luînd în considerare procentul fiecărui ion adăugat. Din această figură, ca și din tabelele nr. 2 și 3, se observă că cele mai bune rezultate se obțin atunci cînd ionul de calciu este administrat sub formă de carbonat (varianta Tabelul nr. 2 Posibilitate» nutritivă (Pn%) a diferitelor variante; substanța și cantitatea administrată In fiecare variantă Varianta Procente față de martor Posibili- tatea nu- tritivă 0/ /o Substanțe adăugate K Ca semințe încolțite greutatea medie a unei plante compus cant. 0/ /o compus cant. 0/ /o I 60 53,4 32,04 KCl 1 II 40 36,8 14,72 kno3 2 — — III 140 81,7 114,38 kno3 1 . — — IV 180 220,5 396,90 — — CaCO3 1 V 60 103,2 61,92 — — CaCl2 1 VI 80 190,1 152,08 — — Ca(NO3)2 1 VII 20 29,3 5,86 — — Ca(NO3)2 2 VIII — — 0 KCl 1 Ca(NO3)2 1 IX — — 0 kno3 1 CaCl2 1 X 20 101,1 20,22 kno3 1 Ga(NO3)2 1 XI 140 252,2 352,08 kno3 1 CaCO3 1 XII 100 55,6 55,60 KCl 1 CaCO3 1 M 100 100 100 — — — IV față de variantele V, VI, VII, VIII, IX, XII) și că administrarea pota- siului neasociată cu calciu dă rezultate slabe, cu tot conținutul redus în potasiu al acestui sol. Tabelul nr. 3 Procentul semințelor Încolțite fafă do cele însămînțate șl față de martor și greutatea medie a unei plante in procente față de greutatea medie a plantelor martorului. Experiența II Varianta I II III IV V VI VII VIII IX X XI XII Mar- tor Semințe încolțite (%) față de în- sămînțatc 25,0 16,6 58,3 75,0 25,0 33,3 8,3 — — 8,3 58,3 41,6 41,6 Semințe încolțite (%) față de martor 60 40 140 180 60 80 20 — — 20 140 100 100 Greutatea unei plante (%) față de martor 53,4 36,8 81,7 220,5 103,2 190,1 29,3 — — 101,1 252,2 55,6 100 Fig. 6. — Reprezentarea grafică a cantității ionilor administrați în variantele experienței II și a posibilității nutritive pentru fasole a diferitelor variante (coloanele) (original). Experiența III Această experiență a fost făcută în aceleași vase, ca și experiența II, după colectarea părții aeriene a fasolei; pentru a observa creșterea pliantelor după prel uarea din sol a unor substanțe hrănitoare de către plantele din experiența II și efectul rămînerii în sol a rădăcinilor plantelor din această experiență. în acest fel am urmărit acțiunea remanentă a substanțelor date în experiența II și ne-am apropiat de condițiile naturale, în care, ■după recoltare, în sol rămîn rădăcinile plantelor cultivate. Fiind însă experiențe de laborator, o serie de condiții naturale nu au putut fi îndepli- nite (referitoare la levigarea substanțelor în subsol, la variațiile diurne ■de temperatură și umiditate ș. a.). Experiența a fost făcută cu orz, însă- mînțîndu-se cîte 20 de semințe în fiecare variantă (cîte 5 semințe în vas), ,și a durat 40 de zile. Plantele au crescut la lumină artificială fluorescentă cîte 12 ore/zi, fiindu-le asigurate condițiile necesare de umiditate și o temperatură de 16—20° O. Menționăm că în proba efectuată semințele ■de orz au încolțit în proporție de 97,7 %. Rezultatele obținute sînt mențio- nate în tabelul nr. 4, din datele căruia se observă că : 166 LUCIAN GRUIA 8 9 POSIBILITĂȚILE NUTRITIVE ALE ERUBAZIOMULUI. I 167 în toate variantele experienței au încolțit mult mai puține boabe decît în proba efectuată anterior. Cel mai mare număr de boabe încolțite •a fost în varianta martor. Față de martor, cele mai multe încolțiri au fost în variantele IV si XI. Tabelul nr. 4 Rezultatele experienței III și posibilitatea nutritivă a erubaziomului in diferitele variante Varianta Semințe încolțite (%) față de însă- mînțate Procente față de martor nr. semințe încolțite nr. mediu frunze la o plantă lungimea medie a unei frunze greutatea medie a unei plante uscate posibilitatea nutritivă I 15 37,5 36,3 15,7 15,6 5,85 II — — — — — 0 III 20 50 63,6 46,4 63,5 31,75 IV 30 75 115,0 121,3 142,5 106,87 V 10 25 72,7 73,1 72,5 18,25 VI 20 50 72,7 90,7 86’,4 43,20 VII — — .—' — — 0 VIII . 5 12,5 36,3 5,5 1,4 1,75 IX — — — — — 0 X — — — — — 0 XI 25 62,5 65,4 ■ 95,3 ’ 80,6 50,37 XII 20 50 63,6 31,4 25,5 12,75 M 40 100 100 100 ' 100 100 tratat cu clorură de potasiu 1%. Tratarea erubaziomului cu carbonat de calciu 3% dă însă rezultate comparabile cu cele obținute în cernoziomul levigat. 2. Indicele sintetic, denumit de noi posibilitatea nutritivă, și definit ca produsul dintre procentul semințelor încolțite și greutatea medie pro- centuală a unei plante, totul față de martor și exprimat în procente, ne arată că tratarea erubaziomului cu carbonat de calciu 1%, cu carbonat de calciu 1% + azotat de potasiu 1%, cu azotat de calciu 1% sau cu azotat de pota- siu 1% dă rezultate mai bune decît erubaziomul netratat. 3. Tratarea erubaziomului numai cu compuși de potasiu (cu excep- ția azotatului) sau cu clorură de calciu dă rezultate mult mai slabe decît solul netratat. 4. Acțiunea favorabilă a carbonatului de calciu este remanentă. Stațiunea zoologică Sinaia, Laboratorul de biologia solului. Primit în redacție la 26 decembrie 1970. Numărul mediu de frunze pe fiecare plantă față de martor este mai mare decît la acesta numai în varianta IV, unde reprezintă 115 %. Lungimea medie a unei frunze a plantelor din fiecare variantă, expri- mată în procente față de lungimea medie a frunzelor de la plantele marto- rului, este mai mică în toate variantele, cu excepția variantei IV. Greutatea medie a unei plante este mai mare decît a plantei martor, tot în varianta IV. Posibilitatea nutritivă a variantelor experienței (exprimată în procente față de martor) este mai mică decît 100% (martorul) în toate variantele, cu excepția variantei IV, unde este foarte puțin mai mare decît la martor. Toate acestea dovedesc că numai carbonatul de calciu are o acțiune mai îndelungată, restul substanțelor adăugate în experiența II acționînd mai curînd negativ asupra plantelor (în condițiile nelevigăfii lor, ca în experiența noastră). ★ în urma experiențelor efectuate, pe care le considerăm preliminare ca și rezultatele obținute, putem trage următoarele concluzii : 1. Comparativ cu cernoziomul levigat, rezultatele cultivării fasolei în vase de experiență sînt mult mai slabe în erubaziom și în erubaziom VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ COMEMORAREA A 125 DE ANI DE LA NAȘTEREA LUI DIMITRIE BRÂNDZĂ în planul de manifestări științifice al Secției de biologie a Academiei Republicii Socialiste România a figurat organizarea în toamna anului 1971 a comemorării a 125 de ani de la nașterea botanistului Dimitrie Brândză și a 100 de ani de la nașterea zoologului Eugen Botezat. Ședința comemorativă, Ia care au participat botaniști, medici etc. din București și din țară, a avut loc în aula Academiei, în ziua de 26 octombrie 1971, sub președinția acad, prof. Emil Pop, care a rostit atît cuvîntul de deschidere, cît și de închidere. în prima parte a ședinței au fost expuse — corespunzător programului — un număr de trei comunicări, privind viața și opera prof. dr. Dimitrie Brândză, Ia care ne referim în pre- zentarea de față. Prima comunicare, ținută de acad. prof. Emil Pop, a oglindit în ansamblu personali- tatea științifică a prof. D. Brândză, fiind relevate principalele momente din viață și realizările sale ca dascăl, om de știință și organizator. Totodată au fost subliniate unele aspecte semni- ficative, puțin cunoscute sau chiar inedite, legate îndeosebi de activitatea sa desfășurată în cadrul Academiei Române și de relațiile cu oamenii de știință ai timpului, români și străini, în acest sens s-a vorbit de rolul important pe care l-a avut prof. D. Brândză tocmai în momentul cînd „Societatea Academică” devine „Academia Română” și cînd la organizarea secției științifice, din care făceau parte biologi ca A. Fătu, N. Kretzulescu, participă și el; prof. D. Brândză îi revine totodată meritul de a fi propus ca membru al Academiei (10.III.1882) pe eruditul botanist năsăudean Fi. Porcius. Este de reținut de asemenea activitatea multilaterală desfășurată de către prof. D. Brândză atît în țară, la Iași și Ia București, cît în străinătate la Paris, pentru care a fost numit membru al Societății lineene, al Societății franceze pentru înaintarea științelor, al Asocia- ției de ocrotire a animalelor ș.a. în cea de-a doua comunicare prof. Traian Ștefureac se referă la formația științifică și îndeosebi la opera botanică a prof. D. Brândză, anâlizînd principalele sale lucrări științifice efectuate că botanist, medic și naturalist. Se insistă asupra principalei lucrări botanice Pro- dromul florei române (1879 — 1883), o primă sinteză a florei cormofitelor din Moldova și Muntenia la care autorul publică mai tîrziu o completare (1889). în continuare sînt prezentate studiile sale asupra florei dintre Dunăre și mare, și anume Vegetațiunea Dobrogii (1884) și Flora Dobrogii (1898), precum și diferite alte publicații asupra florei din România. Sînt menționați taxonii noi descriși de către D. Brândză (Silene pontica, Centaurea jankae ș.a.) și acei dedicați lui de către botaniști străini (Brandzea filicifolia Baillon) și români (Agro- ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 24, NR. 2 P. 109-171 BUCUREȘTI 1972 170 । VIAȚA ȘTIINȚIFICA 2 pyrum brandzae Panțu et Solacolu, Iris brandzae Prodan, Uromyces brandzae Constantineanu, Uromyces silenes ponticae Săvulescu ș.a.). Adept al doctrinei darwiniste, prof. D. Brândză aduce printre primii o contribuție de seamă la introducerea și dezvoltarea concepției evoluționiste. Pentru clasificarea florei și a vegetației Dobrogii și a țării în general, ia în considerare factorii ecologici, climatologici, florogenetici și fitogeografici, emițînd primele păreri asupra caracterului florei României. Discursul său de recepție, ținut la Academie (11;IV.188O), reprezintă cel dinții model programatic de explorare metodică a florei și vegetației României, delimitînd 6 regiuni botanice. Este de asemenea subliniată activitatea științifică multilaterală a lui D. Brândză și contribuția sa la nomenclatura botanică și geobotanică, de etnobotanică, popularizare, ocrotirea naturii, istoria botanicii, valorificarea resurselor naturale din flora spontană. Dintre lucrările sale de zoologie menționăm cele de parazitologie (trichina și trichinozele) și de entomologie (filoxera). Numele prof. D, Brândză nu poate fi omis nici dintre promotorii ocrotirii naturii și nici ai cercetărilor de pionierat în domeniul geobotanicii la țara noastră. Cea de-a treia comunicare privind contribuția prof. D. Brândză la morfologia plantelor și organizarea Grădinii botanice a Universității din București a fost prezentată de prof. Ion Tarnavschi. Dintre cercetările de morfologie s-a insistat îndeosebi asupra lucrării sale referitoare la poziția ovarului inferior la plante (1867), bazată pe observarea unui caz teratologic la Roșa și dezvoltarea normală a fructului la Crataegus tanacetifolia. Pe baza acestor cercetări s-au desprins unele rezultate cu caracter organogenetic, acceptate și în prezent, ca, de exemplu, neexistența ovarelor aderente, ovarul inferior constituind, după mai mulți autori, un receptacul de natură axială, iar caliciul accrescent de la Roșa și alte Rosaceae reprezentînd receptaculul său axa florală. în alte lucrări s-â ocupat de prolificațiile mediane și axilare de la unele flori de Roșa; din lucrările referitoare la fam. Gentianaceae sînt prezentate analitic o serie de date, detalii și interpretări de morfologie și taxonomie, expuse de pe poziție darwinistă. într-un articol separat s-a ocupat de morfologia, organelor vegetative la Menyanthes trifaliata. ‘ în continuare a fost prezentată activitatea organizatorică’ ă prof. D. Brândză privind organizarea Grădinii botanice și construirea Institutului botanic, făcîndu-se un scurt istoric al âcestor instituții care au constituit prima bază materială necesară dezvoltării învățămîntului și cercetării botanice. Publicarea în Analele Academiei Republicii Socialiste România a comunicărilor prezen- tate va constitui o sursă binevenită de informare asupra străduințelor și înfăptuirilor pildui- toare ale celor doi vrednici biologi din țara noastră : prof. dr. D. Brândză și prof. dr. Eugen Botezat. ■ * Cu prilejul acestei evocări a fost organizată o expoziție legată