COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil : Academician EM, POP Redactor responsabil adjunct: ACADEMICIAN N. SĂLĂGEANU Studii si cercetări de BIOLOGIE , ■ J. BIOL BL SERIA BOTANICA 21 1969 Nr. 5 Membri: ACADEMICIAN ALICE SĂVULESCU; Academician j T. BORDEIANU j; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; prof, dr. I. T. TARNAVSCHI; dr. ALEXANDRU 1ONESCU; GEOR GETA FABIAN - secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și di fu zorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei ,,Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APARE DE 8 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI i SPLAIUL INDEPENDENTEI Nr. 298 BUCUREȘTI ? SUMAR ■ ' ?■ ..i ' ; ■ ■ ' ■ ; . Pag, I. FABIAN și H. TIȚU, Influența fosforului asupra ultrastructurii CloroplastelOr din mezofilul de.floarea-soarelui.... 321 M, PARASCHIV, Cercetări electronomicroscoțnce la alga Scenedes- frius qaadricauda . . ................. ’ 325 C. TOMA, Cercetări de histoanatomie comparată la speciile de Coro- nilla L. din România. II, Rădăcina . ... . . .... . 329 | N. BUCUR | și, M. TOMA, Plante acidofile și alcalinofile din cîteva stațiuni din Carpații Orientali .................. 335 GH. DIHORU, Taxonomia speciilor Festuca pratensis Hudson și . F. artindinaceă Schreber . . ...........................“ 343 N. DONIȚĂ, Grupele cenologice ale pădurilor dobrogene . . . 351 GH. MIHAI, Contribuții Ia cunoașterea florei din bazinul Bașeuiui (jud. Botoșani) ..................... 357 A. POPESCU, Cercetări asupra speciilor de Potentilla L, din secția 1 Rectae (Th. Wolf) Juz. In culturi experimentale . , . . . 361 MAR IA GIURGIU, Concentrația fosforului în plante de floarea-soa- relui în cursul perioadei de vegetație .......... 367 ȘTIRBAN, GR. MEȚAXA și GH. ȚIRA, Dinamica fot.osintez.ei și acumularea pigmenților clorofilieni în fenofaze sub acțiunea unor factori agrotehnici ......................... 373 ANA HULEA, I. DINESCU și V. LEMENI, Făinarea solanaceelor în România ....................................... 381 C. SANDU-VILLE, M. RUSAN, VIORICA IACOB, ECATERINA GUȚU și AL. MANOLIU, Micromicete noi din România 387 IN MEMORIAM ........................................... 391 RECENZII .............................................. 393 /St. și cerc. biol. Seria botanică t." 21 nr. 5 p. 319—396 București 1969 INFLUENȚĂ FOSFORULUI ASUPRA ULTRASTRUCTURII CLOROPLASTELOR DIN MEZOFILUL DE FLOAREA-SOARELUI DE ‘ I. FABIAN și H. TIȚU 581.174.1 : 582.998 . Elektronenmikroskopische Untersuchungen zeigten, daC P-Mangel bei S.onnen- blumenpflanzen zu weitgelienden Verănderungen in der Mesophy 11 chior oplasten- struktur fuhrt. UnregelinăBiges Auseinanderrucken der .Țhyllakoide mit an- schlieBendem Granazerfall, Aufțreten eines kontinuierlichen Lamellensystems und, zum SchluB, Verminderung des strukturierten Anțeils des Chloroplasteninhaltes waren die Haupteffekte des P-Mangels. Un simptom foarte frecvent citat al carenței fosforului la plantele superioare- este schimbarea sau, în -cazuri extreme, ■ dispariția culorii verzi a frunzelor. Diversificîndu-se, cercetările au pus în evidență unele influențe ale carenței fosforului asupra intensității fotosintezei și respi- rației (5), (6), (10), precum și asupra concentrației glucidelor, acizilor organici și aminoacizilor din frunze și alte organe vegetative ale plantelor (2),. (3), (5), (10), (11). Pentru o mai bună înțelegere a acestor influențe ar fi de dorit să se dezvolte studiul structurii interne ă diferitelor organite celulare, deoarece, conform concepțiilor actuale, așa-zisele structuri ale protoplasmei sînt sediul proceselor metabolice care se desfășoară într-un organism.1 Deocamdată există puține date despre influența fosforului asupra acestor ultrastructuri. în ceea ce ne privește nu cunoaștem decît două lucrări (12), (13), ambele referindu-se la ultrastructura cloroplas- teloi- din frunzele de fasole. în cele ce urmează prezentăm unele date privind ultrastructura cloroplastelor din frunze de floarea-soarelui în condițiile carenței fosforului. . . . MATERIAL ȘI METODĂ ' . Partea. experimentală. Plante de. floarea-soarelui, soiul Smena, au fost crescute mai întii pe soluția Knop completă, iar apoi pe soluția nutritivă în care fosforul din rețeta lui Knop a fost înlocuit cu o cantitate echivalentă de sulf. La luarea probelor, unele plante crescu- ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR, 5 P. 321-324 BUCUREȘTI 1909 322 I. FABIAN și H. TIȚU - \ 2, <3 \ 1 ■ seră în lipsa fosforului'timp de 15 zile, iar altele 20 de zile. Plantele de control au fost crescute tot timpul pe soluția Knop completă. La data culegerii probelor, plantele din toate varian- tele aveau vîrsta de 34 de zile. Ziua ele au fost ținute sub ceriil liber, iar noaptea și în zilele ploioase într-o seră. Probele au fost luate în ziuă de 25.VIII.1968 între orele 11 și 12. , Fixarea materialului și pregătirea sa pentru examinarea la microscopul electronic. Probele luate sub forma unor fîșii înguste din limbul frunzelor de Ia etajul mijlocia s-au fixat timp de 12 ore într-o soluție de glutaraldehidă 4% în tampon-fosfat 0,025 M, pH — 6,8, la 4°G. A urmat o fixare suplimentară timp de 3 ore într-o soluție de OsO4 în același tampon. Alte probe au fost fixate cu o soluție de KMnO4 2% în același tampon-fosfat, la temperatura camerei, timp de 20 min. După deshidratarea cu alcool etilic, materialul a fost ipcluzionat în amestecul- de metacrilat de butil-metil (4: 1), iar secțiunile obținute apoi cu ajutorul unui ultramicrotom Philips au fost examinate la microscopul electronic JEM-7, la măriri directe de 7000-15000 x. REZULTATELE OBȚINUTE Aspectul exterior al plantelor. Simptome certe ale carenței nu au putut fi observate decît la plantele care au fost lipsite de fosfor timp, de 20 de zile. Tulpinile acestora rămăseseră relativ miei și subțiri, iar porțiunea lor inferioară era intens colorată în roșu. Frunzele inferioare se uscaseră, iar cele nou formate erau relativ mici, subțiri și întrucîtya' mai închise la culoare. O ușoară reducere a taliei s-a putut observa și la plantele ținute pe soluția carență timp de 15 zile. Alte simpțome nu s-au putut observa la aceste plante. Ultrastructura cloroplastelor și modificările provocate, Qproplastele de floarea-soarelui au formă ovală sau eliptică (fig. 1 și 2), și,măsoară 6—10 p. lungime. La exterior ele sînt delimitate de un înveliș tristrati- ficat, iar în interior se află sistemul de lamele diferențiat în, regiunile granală și intergranală („granawork” și „fretwork”, după T. E. Weier ; (14)). Fiecare grarium este alcătuit din disetiri (tilacoizi) strîns lipite unele de ; altele, lungi de 0,200—0,300 Lungimea lamelelor inter- granale este cuprinsă între 0,200 și 0,400 p.. în regiunea interlamelară se întîlnesc formațiuni rotunde șan alungite, care reprezintă probabil granule de amidon (fig. 2, A). La materialul provenit de la plantele ținute pe soluția carență timp de 15 zile se observă unele modificări. Astfel diferențierea sistemului lamelar din interiorul cloroplastelor este mult regresată. în pachetele tilacoizilor apar „fisuri” neregulate, corpusculii granali fiind astfel frag- mentați. Adeseori, fisurile din mai mulți corpusculi granali se unesc între ele, astfel încît se formează lamele relativ lungi (fig. 3). Forma neregu- lată a spațiilor dintre acestea din urmă dă secțiunilor în ansamblul lor uri . aspect vezicular (fig. 4 și 5). La acest aspect contribuie și unele spații, interlamelare complet închise, care nu se observă în materialul de control. Ele ar putea să rezulte din fraginentarea unor lamele învecinate și din unirea acestora la capetele libere. Fig. 1. — Ultrastructura cloroplastului de floarea-soarcluî din materialul de control m, Mitocondrie; V, vacuolă (fixare KMnOt: 28 500 x). h’jg. 2, ■ Cloroplast din materialul de control. J, Amidon; 1% peretele celular (fișare OsO4; 35100 x). Fig, 3 și 4. — Ultrastructura cloroplastelor la plantele carențe în P timp de 15 zile. Se observă dilatări ale tilacoizilor (săgețile) (fixare OsO4; 81 900 x). Fig. 5. ■ Ultrastructura cloroplastului la plantele carențe în P timp de 15 zile. Se observă aspectul vezicular al sistemului lamei ar. aC, Anvelopa cloroplastului; globule osmioflle (fixare Fig. 6. — Ultrastructura cloroplastului de la plantele carențe în P timp de 20 de zile (fixare OaO4; 41600 x). Fig, 7. — Cloroplast aflat intr-uri stadiu avansat de degradare la frunzele plantelor carențe în P timp de 20 de zile (fixare KMnO4; 16 000 x ). Fig, g. — Formațiune mi elinică din frunzele plantelor de floarea-soarelui carențe în P timp de 20 de zile ■ (fixare ObO4,. \ INFLUENȚA FOSFORULUI ASUPRA CLOROPLASTELOR Ș23 .-.■■■■ ■■ ■ ' ' ■ ■ ' ' ' ■ • ' ■ ■ • • ' ' ■ ■ În condițiile carenței acute a fosforului, conținutul cloroplastelor ;?Wte și mai dezorganizat (fig. 6 și 7). Partea structurată este mult redusă ^făță de cea nestructnrată, iar unii tilacoizi fuzionează; Pe lingă aceasta, ^membrana externa a învelișului cloroplastelor prezintă pe alocuri eva- j-ginări care, după aspect, seamănă cu niște muguri (fig. 6, săgeata). De ar mai fi și faptul că în celulele frunzelor provenite de la plante puternic carențe în fosfor se pot observa adeseori formațiuni lamelare ^rotunde sau eliptice (fig. 8), care amintesc de configurațiile mielinice. :SjEste posibil ca aceste formațiuni să nu reprezinte, în cazul preparatelor iț^astre, decît clotoplaste ajunse într-un stadiu de degenerare avansată. La examinarea imaginilor prezentate se mai constată că, sub influența ^carenței fosforului, crește numărul globulelor osmiofile din cloroplastie •^îig. 4, 5 ’și 7). Poate că acest fapt este un indiciu al dezorganizării structurii interne a cloroplastelor. Trebuie totuși subliniat faptul că nu toate cloroplastele din inte- riorul uneia și aceleiași celule au prezentat semne de degradare. După /evaluările noastre sumare, în ,celulele frunzelor provenite, de exemplu, de la plante ținute pe soluție nutritivă fără fosfor timp de 20 de zile, aproximativ 20% din cloroplaste prezentau o structură internă aparent normală. r’ DISCUȚII Modificările structurii interne a cloroplastelor provocate la floarea- ' soarelui de carența fosforului prezintă mxiltă asemănare cu cele observate de W. W. Thomson și T. B. Weier (12), (13) la frunzele de fasole, aflate într-un stadiu relativ avansat al carenței acestui element. După autorii mai suS menționați, aceste modificări ar exprima procese de degenerare inițiate de trănslocarea fosforului asimilat de frunzele mai .yîrstnice în cele tinere, în curs de formare. Autorii cred că în urma ■ acestei translocări are loc o dezagregare a complexului (fosfo-) lipo- proteic, rezultatul fiind acumularea unor picături de substanțe lipidice devenite disponibile și' identificabile, probabil cu granulele osmiofile, pre- cum și reducerea numărului lamelelor. y Probabil că schimbările structurii interne a cloroplastelor, obser- vate de noi, sînt și ele o expresie a unor procese de degradare. Nu putem însă trage concluzia că degradarea structurii interne a cloroplastelor ar fi singurul efect al carenței fosforului, pentru că în celulele acelorași frunze ■ carențe, alături de cloroplaste cu semne evidente de degradare, se întîl- nesc adeseori și cloroplaste care nu prezintă astfel de semne. Deși greu de demonstrat pe calea microscopiei electronice, se poate totuși presu- pune că sub influența carenței fosforului se micșorează nu numai stabi- jklitătea, ci și posibilitățile de formare â membranelor din cloroplaste și alte orgănite celulare. în sprijinul acestei presupuneri, ne-am putea ' referi la unele date prezentate cu alt prilej (4), care arată că o probă ; medie din toate frunzele unor plante de floarea-soarelui crescută fără .fosfor timp de 20 de zile conține cu aproximativ 60 % mai puțin fosfor lipidic decît o probă medie din frunzele plantelor de control. Dacă admi- 324 I. FABIAN și H, TIȚU 4 tem că fosforul intră în constituția ultrastructurilor? sub formă de fosfoli- pide, atunci din datele de mai sus rezultă că fosforul provenit din degra- darea unora dintre membranele protoplasmatice mi poate fi utilizat în întregime la sinteza unor membrane noi. înțelegerea modului de acțiune a carenței fosforului asupra struc- turii interne a cloroplastelor și eventual asupra altor organite „celulare, este îngreuiată și prin faptul că efecte similare au fost observate atît în condițiile carenței altor elemente minerale nutritive, cît. și în cele ale unei lumini puternice. După L. . Bogorad și colaboratori (1), de exemplu, carența fierului provoacă la Xanthium pensilvanicum o micșorare a numărului de disCuri grănale. Examinînd structura internă a cloroplas- telor din frunze de fasole carențe în K și Zn, W. W. Thomson și T. E. Weier (12) au constatat o serie de efecte care seamănă destul ’ de bine cu cele observate de noi. Efecte asemănătoare au fost observate ; la, spanac și în condițiile carenței manganului (9), precum și în cele ale ‘ fotodistrucției pigmenților (4), (5), ' Cauze diferite au deci efecte asemănătoare. Fără îndoiala că ample cercetări morfologice combinate cu cele biochimice și fiziologice ne vor da un răspuns mulțumitor la problemele pe care le-aii pus descoperirile făcute pînă acum cu ajutorul microscopului electronic. BIBLIOGRAFIE pVj-v. 1 . Bogorad L., Pirce J., Swiet H. a. McIlrath, Brookhaven Symposia in Biology, 1959 - 11, 132. . ' 1 . ■ 2 .: Fabian L, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 2, 139—150. — . Rev. roum. Biol., S6rie de Botânique, ■ 1968, 13, 1 2, 27 — 34. — Rev. roum. Biol., S6rie de Botânique, .1969, 14, 5. Gre&ory'F. G. a. Baptiste E. C. D., Ann. Bot. (Lond.), 1936, 50, 579 — 619. Gregory F. G. a. Richards F. I., Ann. Bot. (Lond.), 1929, 43, 119 — 161. 4. 5. 6.- 7. .. Klein S. a. Bogoh'ad L., J. Cell Biol., 1964, 22, 443. 8. Kushida H., Hon M., Izawa S. a. Shibata K., Biochim. biophys. Acta, 1964, 9. Pcssingham H. W. a, Spencer D., Austral. J. Biol.Sci., 1962, 15, 58. 79, 10, Richards F. H., Ann. Bot. (Lond.) (N.S.), 1938, 2, 491—534. 11, Richards F. H, a. Templem^n W. G., Ann. Bot, (Lond.), 1936, 50, 367—402. 12. Thomson W. W. a. Weier T. E,, Amer. J. Bot., 1962, 49, 1047 — 1055. 13. Thomson W. W., Weier T. E. a. Drever H., Amer. J. Bot., 1964, 51, 933 — 938. 14. Weier T. E., Amer. J. Bot., Î961, 4«, 615. institutul de biologie „Traian Săvalescu”, Seci iu de fiziologie vegetală Și Sectorul de morfologie. ' Primit în redacție la 24 martie 1969; CERCETĂRI ELECTRONOMICRQSCOPIOE LA ALGA SCENEDESMUS .QUADRIOAUDA ‘ ' .DE M. PARASCHIV 582.263 The structură of the wall and chloroplast of Scenedesmus quadrîcauda was fixed iii KMnO4. The cell wall consists of 3 layers : the inner cellulăsic layer which deli- 1 iriitates individual cells, the pectic layer which binds the cells of the coenobium and ă thin middle layer. The structiire of the outer pectic layer consists of a hexagonal network and a system of- tubules/ The chloroplast of Scenedesmus quadrieauda consists of bands of lamels. Structura și coihpoziția membranei celulare în cazul algelor unice - * lulâre, mai ales pentru cele folosite în culturi, prezintă deosebit interes, deoarece^această membrană reprezintă învelișul căre desparte și în același timp' face legătura celulei cu mediul exterior. Ounoscîhd în detaliu alcă- tuirea membranei celulare, fiziologii, care se ocupă cu creșterea algelor ! jj^/în instalații de laborator și sub cerul liber, în scopul obținerii unor canti- ; Ș^^tăți mari de substanță uscată servind drept hrană animalelor, vor ști- săruri minerale să folosească în alcătuirea mediilor nutritive. în cazul ^14? algei Scenedesmus grosimea stratului pectic este în funcție âe mediul nutritiv și, cu cît va crește'concentrația soluției nutritive,, cu atît și grosimea acestui strat va fi mâi mare (4), (5). Unii cercetători consideră că ornamentațiile stratului pectic. ar putea să dea indicații asupra diferitelor specii ale genului Scenedesmus (6), metodă pe care ■astăzi o folosește din plin sistematica modernă. . Observații interesante se pot face cu ajutorul microscopului elec- ... țronic și asupra cromatciforului algelor și modificărilor sale în funcție ^g'v Tle sărurile minerale folosite în alcătuirea mediilor nutritive, temperatură, ălți factori, ..... S-: oh ¥ SI CERC. BIOL. SERIA BOTANIC ĂT. 21-NR. 5 T • 325-828 BUCUREȘTI 198» ■ ■■ ■■ - ' 326 M. PARA SCHI V 2 " MATERIAL ȘI METODĂ Pentru experiență s-au folosit' culturi pure de Scenedesmus quadricauda, provenite din colecția Secției de fiziologie vegetală â Institutului de biologie „Traian Săvulescu". Cul- tura a fost crescută pe mediul nutritiv Knop, iar iluminarea s-a realizat cu ajutorul lămpilor . fluorescente de 45 W timp de 12 ore, după care a urmat o perioadă de întuneric tot de 12 ore. După 8 — 10 zile de la însămînțare s-a luat suspensie cu alge, care s-a centrifugat ți , spălat de cîteva ori în vederea îndepărtării urmelor de săruri minerale, iar materialul sedimentat s-a fixat cu 1 % KMn()4 în soluție-tampon cu pH-uI cuprins între 7,4 și 7,6, la 0°G, operație care a durat 15 — 20 min. După aceea s-a spălat de cîteva Ori cu apă bidistilată, trecîndu-se apoi la deshidratarea materialului îh acetdnă în următoarele proporții; 30,' 50, 70, 85, 90 și 100% (acetonă absolută). , O altă porție din același material a fost. fixată .în 1% tetraoxid de osmiu (0,1 M tam- pon-fosfat cu pH =6,8) timp de 10 ore - la 0°C. După o spălare completă cu- apă bidistilată s-a trecut la deshidratare, care s-a făcut ca și în cazul destris. - . । Incluzionarea s-a efectuat în weștopal, inițial numai o parte și trei părți acetonă pînă a 100% weștopal, lăsînd capsulele timp de 24 de ore la temperatura camerei, apoi 48 de ore Ia temperatura de 60°C. Ultrasecțiunile efectuate cu ajutorul ultramicrotomului Philips au fost colorate cu acetat de uranii 2% timp de o oră și supracolorate cu citraț de plumb con- form tehnicii descrise de E. S. R eiy n o 1 d s (3), Pentru examinarea secțiiiniîdr s-a utilizat microscopul JEM-7, la măriri directe cuprinse între 9 000 și 52 000 x, ulterior, realizîndu-se măriri fotografice pînă la 122 000 x. REZULTATELE OBȚINUTE în figurile 1 și 2 sînt înfățișate două celule de Scenedesmus guadri- ctauda în care se observă cloroplastul, de forma unor benzi continue și paralele brazdînd întreaga celulă; spre exterior, acestea sînt mult mai . numeroase ^Gh). Lateral și. înconjurat de cloroplasț se află .nucleul (A), care are un contur bine individualizat și delimitat de o membrană dublă (fig. 1). în centrul celulei se observă un pirenoid (py) destul de volu- minos, în jurul căruia gravitează o serie de formațiuni ovoide (a), pe care noi le-am considerat, ca și, T. B i s a l p u t r a (2), ca fiind substanțe de rezervă, probabil amidon. ■ . . . J; Peretele celular la Scenedesmus quadricauda are o grosime : de 80 — 250 mp și este alcătuit din trei straturi. La exterior se află un; strat de natură pectică, care reprezintă de fapt o continuare a învelișului ceîncon- •jură toate celulele henobiului. Acest strat nu este continuu, ci întrerupt de o serie de-formațiuni tubulare (fig^ 2, Ss și fig^ 3), care pornesc de la ' stratul median și ajung pînă la exteriorul formațiunii pectice, a cărei- suprafață are înfățișarea unei rețele cu ochiuri hexagonale (fig.: 4). Tot de la stratul median evoluează și spinii; terminali^ care, după cum se observă din figura 5, nu sînt .altceva decît niște formațiuni tubulare unite . măi multe la un loc. ■ •, ... în vederea reprezentării mai clare a stratului pectic, care este corn-, plicat la Scenedesmus quadricauda, T.. B i s a 1 p ii t r a și T. E. W e i e r ; Fig. 1. și 2. — Secțiuni observate Ia microscopul electronic prin două celule de Scenedesmus quadricauda. Pirenoid; V, nucleu; Qh. cromatofor; pcZ, stratul celulozic; jwn, stratul median; uf, stratul pectic; Ss, formațiuni tubulare; vacuole; a, amidon; e. ectoplast (fig. 1x18000; fig. 2x22 000), Aspect detaliat al stratului pectic și al formațiunilor tubularef x 122 000). 3 CERCETĂRI ELECTRONOM1CROSC ORICE LA S. QUADR1CAUDA 327 au înfățișat o schiță a acestui strat, care pare să fie cît mai apropiata de structura reală, după cum reiese de altfel și din imaginile prezentate de noi. Autorii menționați mai sus reprezintă și niște deschideri (operule} Fig. 6. — Reprezentarea schematică a stra- tului pectic (după T. Bisalputra și colaboratori). între stratul mediu și cel exterior, realizat din apropierea pe circumferința unui cerc a formațiunilor tubulare (fig. 6). Stratul interior este de natură celulozică și delimitează fiecare celulă din colonie. DISCUȚII în vederea efectuării cercetărilor de biologie celulară și moleculară este necesar mai întîi să se cunoască structura electronomicroscopică a celulelor algelor în condiții normale, apoi să se treacă la experiențe în care să se modifice unii factori, ca : sărurile, minerale, lumina, tempera- tura, pH-ul etc., și după aceea să se observe schimbările survenite în structura componenților celulari, care vor determina cu siguranță modifi- cări și asupra modului lor de funcționare. Cercetări de ultrastructura asupra cloroplastelor la Scenedesmus quadricauda au făcut T. E. Weier și colaboratori (7), care au consta- tat că sînt alcătuite din granumuri ca și la plantele superioare. Unele membrane sînt subțiri (100 Â), altele sînt mai groase (165 Â). în alcă- tuirea celor subțiri intră un singur rînd de subunități globulare, iar la cele groase două rînduri. T. Bisalputra și colaboratori (2) și-au îndreptat cercetările la început asupra membranei celulare de la Scenedesmus quadricauda, găsind că este alcătuită din trei straturi: celulozic, median și pectic. Obser- 328 M. PARASCHIV - ■ 4 Ovațiile .noastre sînt în concordanță cu cele făcute de autorii amintiți. De asemenea. s-au mai efectuat cercetări electronomicroscopice și asupra dezvoltării pirenoidului la Scenedesmus guadricauda și asupra legăturii lui cu cloroplastele și sinteza amidonului. Datele obținute de noi dau indicații că la Scenedesmus guadricauda, din cauza peretelui de natură poetică, care este destul de gros în compa- rație cu cel celulozic și cu cel median, difuzia sărurilor, minerale se face anevoios. Un schimb intens, după părerea noastră, se realizează prin forma- v țiunile tubulare, precum și prin operculele din schema lui T. Bisai- p u t r a. . 7 în încheiere, subliniem faptul că cercetările electronomicroscopice pot să dea indicații prețioase.’asupra proceselor metabolice care au loc în celulele algelor în funcție de. unii factori, pum ar fi temperatura, lumina, nH-ul și sărurile minerale, aspecte, pe care le vom lua în considerație în viitor. .■ bibliografic 1. Bisalputra T. a. Weier. T, Ej, Amer. J, Bot., 1963,'50. 2. — Amer. j. Bot, / 1964, 51. , 3. Reynolds E. S,, J. Cell Biol., 1963, 17. , 4. Senn G., Algen Bot. Ztg., 1899, 57. । ? • . 5. Smith G. M., Arch. Proțîstenk., 1914, 32. 6. — Tr$ns. Wisconsin Acad., 1916, 18; 7. Weier T. E., Bisalputra T. a. Harrison A., J. Ultr. Res., 1966, 15. . . Institutul de biologie „Traian. Săvulesca”, Secția de fiziologie vegetală, : .. ' V ? ‘...\ :- ‘ ; Primit în redacție'la 5 octombrie 1968. CERCETĂRI DE niSTOANATOMIE COMPARATĂ LA SPECIILE DE CORONILLA L. DIN BOMÂNIA. , ' II. RĂDĂCINA ' ■ . DE ' ■ . .. C. TOMA - ' 581.82 : 581.4: 582.739 On the basis of a rich material obtained from seeds or directiv gathered of the . most different stations^ the author examines, comparatively, the primary and secondary root structiire of Coroni/ki species of our counlry, making evident the ' - existence of the foliowihg three types of symmetry : diarch, triarch and tetrarch. The first two châracterize the species with-small plantlets. The p'assage to the secondary structiire is early made befofe the epidermis was exfoliated. Except C. scorpioides, in the oțher species, the root structiire îs of a phloemic type. Rhy- tidome forms in C. emerus and C, vaginalis alone. The wood obviously presents /yearly rings, in C„ emerus only. C. varia presents anomalous ring periderms, loca- . '' lized in . the secondary phloem. . ’ ' J ■ A"'. A ' ii i .. Datele referitoare lă structura rădăcinii de. Coronilla sînt foarte sărace și răzlețe, Din literatura consultată rezultă ca s-ă analizat sumar doar rădăcina de C.,eretica, C. vaginalis ,și (7. varia (2), (5), (11). în alte lucrări,referitoare la anatomia leguminoaselor (4), - (7), (8), (13)., (14) mi se pomenește nimic despre genul Coronilla. Nici chiar lucrarea mono- grafică a Iții A. V o g e Î s b e r g e r । (17) asupra anatomiei tribului Iledysareae (fam. Leguminosae) nu se ocupă' de loc de rădăcina speciilor aparținînd acestui trib. în sfîrșit, în lucrările de sinteză privind anatomia dicotiledonatelor (6), (12.) nu se vorbește nici măcar în treacăt despre structura rădăcinii de Coronilla. . , Exceptînd pe C. varia, la care în trecere s-a menționat doăr tipul ' ’ triarh^de structură (2), dintre speciile care trăiesc la nOi numai C. eretica , ă constituit obiectul unei sumăre analize, atît a structurii primare, cît și a celei secundare. O lucrare referitoare la anatomia speciilor de Coronilla nu există, iar date histoanatonțice relative la familia Deguminosae lipsesc complet în literatura românească de specialitate. , S T. ȘI CERC.-BIOE. SERIA BOTANICĂ r,'21 ErR.‘5 P, 329 —334 BUCUREȘTI 1969 . 330 c. TOMA 2 MATERIAL ȘI METODĂ Am analizat rădăcina (incepînd cu plantulele și terminînd cu rădăcina în vîrstă d& 4—5 ani la speciile perene) la cele 7 specii de Coronilla L. care cresc la noi (C. coronata L,, C. eretica L., C. elegans Pane., C. emerus L., C. scorpioides (L.) Koch, C. vaginalis Lam., C, varia L.), comparînd structura lor primară și secundară și reliefînd variațiile de structură legate de ecologia diferitelor specii și pe cele constante, care ar putea ajuta la diferențierea speciilor de Coronilla și lă stabilirea virstei lor după structura rădăcinii. Materialul cercetat provine din mai multe stațiuni : C. coronata : material obținut din semințe de la Grădina botanică din. Cluj și eșantioane din ierbarul Universității din Cluj (stațiunea: Muntele Tîmpa — Brașov, pădure); C. eretica: material obținut din semințe de la Grădina botanică din Pragâ și eșantioane din ierbarul Universității din Cluj (FI. Exsicc. Austro-Hung. ; Dalmația, finețe pe sol calcaros); C. elegans : defileul Dunării la Cazane și pădurea Breazu — Iași; C. emerus var. typica Posp. : Plavișevița — Orșova; C. emerus var. emerotdes (Boiss. et Sprunn.) Wohlf. : Vîrciorova — Tr.-Severin, defileul Dunării la Cazane, Plavișevița — Orșova ; C. scorpioides : material obținut din semințe de la Grădina botanică din Cluj și din Belgrad, precum și eșantioane, din ierbarul Universității din Cluj (stațiunea: Murfatlar — Medgidia, prin arături); C. vaginalis : material obținut din semințe de la Grădina botanică din. Cluj (stațiunea: Roșia Montană spre Munte’e Vulcan — Cîmpeni, în. pădure); C. varia : Săhleni — Mizil. (finețe), Gugești — Vaslui (marginea pădurii Păscăloaia), Iași (Breazu, Repedea, margine de pădure), Munții Făgărașului (valea Arpașului Mare — pădure de fag, hornul din vecinătatea lacului Podrăgel — etaj alpin). Metoda de lucru este cea folosită și în. alte lucrări (15), (16). REZULTATELE CERCETĂRILOR PROPRII Rădăcina este unul dintre organele a căror structură variază puțin în comparație cu alte organe și mai ales cu frunza. Vom descrie mai întîi, pe scurt, structura rădăcinii de C. varia și apoi vom arăta deosebirile care se observă la celelalte specii. Rădăcina principală tînără (cu structură primară) este diarhă (se confirmă presupunerea lui R. H. Compton (2)); la exterior, încă din stadii foarte timpurii, fasciculele de floem prezintă arcuri (cordoane) ’ de fibre cu pereți foarte îngroșați, dar slab lignifieați. în rare cazuri,7 chiar la același individ, anumite rădăcini laterale au structură triarhă. Rezultă (pe baza unui material bogat, recoltat atît din zona de șes, cît și din c^a montană sau alpină) că la rădăcina de C. varia- tipul cel mai răspîndit de structură este cel diarh. , Parenchimul cortical (5—6 straturi) se termină la partea interioară cu un endoderm, format din celule pline cu tanin aproape de jur împre- jurul rădăcinii; această stare a > endodermului se menține mult timp. Din stadii timpurii, cambiul este foarte dezvoltat; uneori se întîmplă ca activitatea lui să înceapă înainte de diferențierea deplină, a struc- turii primare. . FIoemul secundar formează un inel, (cilindru) foarte gros, fiind alcă- tuit, ca și la alte leguminoase (X), (7), (8)\ (15), (16), dintr-o zonă internă, conductoare (în vecinătatea imediată a cambiului), și una externă (de fapt cea mai dezvoltată), în care domină parenchimul liberian și între 3 CERCETĂRI de anatomie COMPARATA la RĂDĂCINĂ DE CORONILLA 331 ale cărui celule, pline cu grăunțe de amidon, sînt vizibile fibre liberiene, izolate sau grupate cîteva la un loc. Prin formarea liberului secundar, liberul primar și mai ales cordoanele de fibre liberiene primare sînt îm- pinse mult către exterior, comprimate sau adesea lipsind. Xilemul secundar, relativ puțin dezvoltat (fig. 4, B), fragmentat de trei raze medulare (2—3-seriate), care se lărgesc ușor către liber, pre- zintă puțin libriform, cu pereți celulari extrem de îngroșați (lumen punc- tiform sau liniar în secțiune transversală), dar nelignificați, Așadar, într-6 rădăcină în vîrstă domină liberul asupra lemnului, tipul acesta de structură încadrîndu-se în cel „floemic”,.. denumit astfel de I. S. M i h a i 1 o v s k a i a (7), (8) pentru rădăcina de Trifolium. La .sfîrșitul primului an de Creștere, parte din scoarță se exfoliază o dată cmrizoderma, iar pe seama straturilor interne său chiar a' ehdoder- mului se dediferențiază un felogen, din activitatea căruia vor rezulta suber și feloderm cu celule tipic alcătuite. Se prezintă și un caz anormal de formare a unor periderme inelare, localizate în zona externă a liberului secundar, în jurul unor grupe de. cîte 8—12 fibre liberiene. Modul de formare a acestor periderme anormale a fost descris de noi și pentru rădăcina altor leguminoase (15), (16). La materialul provenit din etajul alpin (Munții Făgărașului), lemnul secundar prezintă mai puține vase (unele dintre ele pline cu tanin), dar mai mult libriformr liber cu numeroase fibre și un, periderm foarte gros, cu celule mult alungite tangențial. Variații de structură la celelalte specii de Coronilla. Tipul diarh mai poate fi întâlnit la C. vaginalis, cel triarh la C. eretica, C. elegans și C. scorpioides, cel tetrarh la C. emerus. La C. coronata pot coexista tipurile diarh și triarh, la C. emerus tipurile triarh și tetrarh, iar la C. scorpioides pot fi întâlnite toate cele trei tipuri de care am vorbit mai sus. Periciclul, mai ales în dreptul celor trei cordoane de fibre liberiene primare, prezintă cristale (grupe, de cîte 4 — 5 celule în dreptul fiecărui cordon, fig, 1—3). Cordoanele (grupele) de fibre liberiene primare sînț reprezentate doar prin două—trei fibre (fig. 1) eu pereții vizibil îngroșați (C. scorpioi- des), prin mai multe fibre (fig. 2) cu pereții puțin îngroșați (C: coronata) sau, în sfîrșit, prin numeroase fibre cu pereții foarte îngroșați (C emerus, C. elegans). La C. vaginalis, cordoanele sînt subțiri, dar foarte late în secțiune transversală (fig. 3), fapt explicabil avînd. în vedere tipul diarh, constant și stabil, care caracterizează această specie., . . Parenchimul cortical, aproximativ cu același număr de straturi (4—6) la toate speciile examinate, prezintă către cilindrul central unele celule cu cristale mari, romboidale, cîte 1—:2 într-o celulă (C. coronata1), iar către mijlocul zonei rare celule cu tanin (C. vaginalis). Endodermul apare tipic alcătuit, cu îngroșările lui Caspary, la toate speciile, dar în special la C. vaginalis (fig. 3). La. C. coronata și C. eretica, endodermul, tipic alcătuit (în stadiul primar), este evident abia în struc- tura secundară. în plus, la C. coronata atît endodermul, cît și periciclul 1 în structura secundară, straturile corticale interne conțin, pe lingă cristal simple, mari, și macle sau chiar ursinî de oxalat de calciu. . ' 332 C. TOMA conțin numeroase grăunțe de amil. Periciclul, de regulă unistratificăt, poate apărea alcătuit din două—trei straturi de celule în dreptul cordoa- nelor de fibre liberiene. Fig; 1. — Secțiune transversală prin Cilindrul central și parte, din scoarța rădăcinii de C. școrpioides,cVL xilem triarh; foarte puține fibre liberiene primare, cu pereți vizibil) ingroșați. /, Scoarță; endoderm cu îngropările lui Cas- pary; 3, periciclu; 4, cristale; 5, fibre de floem / S- < 1 4 4 -J ^10 ~8 —a Fig. 3. — Secțiune trans- versală prin cilindrul cen^ trai și parte din scoarța rădăcinii de C. oaginalis, cu xilem diarh; cordoane de fibre liberiene primare foarte înguste, dar foarte late (avînd pereții Toarte ■ ingroșați). —. Secțiune trans- pfin cilindrul cen- părte din scoarța rădăcinii; de,, C. coronata, de asemenea cu xilem triarh, însă cu mai multe fibre liberiene’ -primare ,: (avînd pereții puțin îngre- ■ ȘAți). A Fig., 2. versală trai și -7 3 primar; 6, f lofem primar; 7, protoxilem ; 8, me- tajlein ; " — ’ ’ — 9, raze medulare; 10, măduvă. -2 Măduva este vizibilă doar în stadii foarte timpurii, cînd abia s-au format cordoanele de fibre liberiene primare și cînd nu a apărut încăr cambiul, deci cînd nu este încă format nici un vas de lemn secundar. 5 CERCETĂRI DE ANATOMIE COMPARATA LA RĂDĂCINA DE CORONILLA 333 Trecerea la structura secundară se face, așa cum am arătat și pentru (J. varia, de timpuriu, însă la C. eretica și C. coronata acest proces începe înainte ca perii radiculari, respectiv rizodermâ, să se fi exfoliat. Parenchimul cortical se exfoliază treptat la periferie, în timp ce, pe seama straturilor interne, la rădăcinile în vîrstă Se formează feloge- nul, care determină organizarea unui periderm mai gros ori mai subțire (fig. 4). Endodermul, ca și periciclul de altfel, își mărește mult celulele în direcție tangențială, suberificîndu-și evident pereții radiali. Fig. 4. — Scheme ale secțiunilor transversale prin rădăcina de Coronilla. cu structură' secundară' 1 3 ' ’ , A, C; SMrpimties, rădăcină cu structură de tip xildmic; S, O. varia, rădăcină cu structură de tip floemic ; !, periderm; 2, floem secundar; 5, combin4, xilem secundar ; 5, raze medulare. Liberul este redus mult ca grosime în comparație cu lemnul și are grupe relativ rare de fibre.(C, scorpibides), ceea ce constituie o excepție de la tipul de structură „floemic” (fig. 4, A). La aceeași specie, către sfîrșitul perioadei de vegetație, rădăcina are un corp lemnos/foarte dez- voltat, străbătut și, respectiv, fragmentat' de numeroase raze medulare foarte. înguste (uni,șeriate), dintre care, trei mai largi, în dreptul razelor primare. în afară de vase și extrem de mult libriform (chiar în regiunea lemnului primar), aproape că nu se mai distinge parenchim lemnos. Atît fibrele liberiene, cît și cele de libriform au pereții foarte îngrd- șați, dar numai parțial lignificați; în rest sînt gelatinizați, ca și la rădăcina altor leguminoase cercetate de noi (15), (16). . * Liberul conține fibre mai numeroase (C. eretica,"C. emerus) sau mai puține (C. coronata, C. vaginalis^ Oambiul, vizibil pînă, la sfîrșitul vieții rădăcinii, este pluristrati- ficat și foarte activ, de o grosime apreciabilă mai ales la C. eretica, C. emerus și C. vagindlis. Lemnul apare format din vase grupate (grupe izolate) la; C. eretica sau dispuse în șiruri radiale înguște, distanțate prin raze medulare 2 — 3-seriate, la C. coronata. Vasele sînt relativ rare, între ele fiind foarte mult libriform. O situație aparte prezintă C. emerus, la care în lemnul rădăcinii de mai mulți ani se pot distinge ușor mai multe inele anuale, formate din vase dispuse mai adesea (în special în inelele mai noi) în șiruri sau grupe orientate tangențial (în secțiune transversală), separate de cordoane 334 C. ȚOMA 6 (pachete) de libriform și puțin parenchim lemnos. La această specie, ca și. la C. vagi^ scoarța se exfoliază în cele din urmă complet pînă la endoderm, iar pe seama acestui strat șau, mai adesea, pe seama perici- clului iau naștere, anual, pături de felogen, care generează un suber cu pereți ■ subțiri; în felul acesta se organizează cu timpul un ritidom nu • preă grds, care învelește, ca uh manșon, cilindrul central foarte dezvoltat; Vîrsta rădăcinii se poate identifică, oarecum destul de ușor, pe baza inelelor anuale de lemn secundar. ' , / . 1 CONCLUZII La toate speciile analizate, în rădăcina cu structură secundară măduva lipsește, axul organului fiind ocupat de vase lemnoase primare și secundare (fig. 4). t 'Rădăcina speciilor de OoroniUa h. diferă ca tip de structură (în cadrul acestui gen întîlnindu-se toate cele trei tipuri de. simetrie: diarh, triarh și tetrarh), precum și ca alcătuire a. lemnului secundar, prin canti- tatea de libriform și gțadul de îngroșare și lignifieare a elementelor acestuia. Nu întotdeauna datele referitoare la materialul cercetat de noi corespund celor găsite în literatură, hici în ceea ce privește tipul de sime- trie, nici în privința alcătuirii razelor medulare sau lignificării lor. 'Structura diarhă și cea triarhă caracterizează leguminoasele cu plan- tule mici (cum este cazul și la Covonilla), în timp ce tipul tetrarh se întâl- nește mai ales la speciile cu plantule mari (se confirmă părerea lui R. H. Oompton (2)). Tipurile diarh și triarh sînt strîns legate de instabilitatea tetrarhiei. Tipurile diarh și triarh sau triarh și tetrarh pot coexista în cadrul aceleiași specii sau chiar în sînul aceluiași individ, la rădăcini de dife- rite ordine. ' BIBLIOGRAFIE 1 L Bagirov B; Farm. jurn. USSR, 1965, 4, 20^ 33—37. 2. Gompton R. H., Journ. Linn. Soc. bot,, 1912, 41, 1 — 122. 3. Douliot H.. Journ. Bot.,1888, 2, 5, 71- 76. ' 4. Haberlandt G„ PhysiologischePflanzenănatomie, Verlag Engelmann, Leipzig,'19O9, ed. â 4-a. , 5. Lohrer O., Bot. Hefte, (Forschungen aus dem bot. Garten zu Marburg)/ 1887, 2, 1 — 8. 6. Metcalfe C. R. a. Chălk L., Anatomy of ihe Dicotyledons, Clarendon Press, Oxford, 1950, ' .1, 502-535. 7. Mihailovskaja I. S., Bot., jurn., 1960, 45, 6,’ 875—880.' ■ 8. — Morfdghenez rastenii, 1961, 1, 639 — 643. , ' 9. Morot L., Ann. Sci. naL, BoL, seria .a 6-a, 1885, 20, 217—309. B t 10. »'* # Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1957, 5, 324-333., ' 11. Petersen E., Bcih. z. bot. Centralbl., 1908, 24, 1, 20— 44. 12. Solereder H., Systematische Anatomie der Dicotyledonen,' Stuttgart, 1899, 288—318 u. Ergbd., 1908, ■ • ' 13. Tieghem Ph. van, Ann. Sci. nat,, Bot., seria a 5-a, 1870—1871,13, 5 — 314. 14. Tieghem Pil van el Douliot H., Ann, Șei. nat., Bot., seria a 7-a, 1888, 8, 1 — 660. 15, Toma G., Anal. Univ „Al. I. Cuza” Iași, secția a Il-a, 1967, 13, 2, 205 — 222. 16. —> Comunicări de1 botanică, 1969, 9, 23—32. - 17. Yogelsberger A., Ueber die systematische'Bedeutung der anatomischen Charahtere der Iledy- sareen, Dissert., Erlangen ■ Greifswald, 1893. .. ' 1 ' ‘: -■ Universitatea „AL I. Gaza” Iași, : Catedra de botanică, , Laboratorul 'de morfologie și anatomie vegetală. . , Primit In redacție la 20 februarie 1968. PLANTE ACIDOFILE ȘI ALOALINOFILE DIN CÎTEVA STAȚIUNI DIN CABPAȚII ORIENTALI DE | N. BUCUR] și M. TOMA 581.8:581.5 Dans Partide, ies auteurs discutent Ies termes utilisăs pour indiquer la phyllie des plantes, notamment de celles spontanăes, pour la reaetion chimique du soi. Les recherches entreprises par Ies auteurs dans la pârtie infărieure de la zone du climat alpin des Carpates orientales ont permis de mettre en evidenee 5 especes vă getales acidophiles, 20 alcalinbphiles, 5 facultatives acido-alcalinophiles, 5 facultatives alcalinophiles-acidophiles et 1 espfece văgătale indiferente A la . react ion chimique du sol. Les auteurs utilisent aussi les termes acidotrophe et alcalinotrophe â la place d’acidophile et respectivement alcalinophile. Fitoecologii admit că reacția chimică a solului influențează proce- sele vitale, răspîndirea și gruparea plantelor. Această dependență a fost denumită acidofilie în cazul în care solul este acid și alcalinofilie cînd solul este alcalin; între aceste două stări de reacție chimică se interpune neutrofilia. Pentru indicarea stărilor de reacție a solului, s-au propus cîteva scări (1), (3), (11), prezentate în tabelul nr. 1, din care se vede că cea mai adecvată este aceea propusă de G. W i e g n e r (11), celelalte avînd caracter mai arbitrar. Este de dorit să se adopte scara cea mai adec- vată (tabelul nr. 1), prin care se precizează reacția chimică a solului. Se pot folosi și scări de apreciere alese arbitrar, cum sînt cele propuse de J. B r a u n - B 1 a n q u e t (3), Al. Beldie (1) și C. D. Chi- riță (4), dar atunci nu se mai redă semnificația generală a reacției chimice a mediilor apdase. Beferitor la reacția chimică a solului, este absolut necesar să se știe pă în toate solurile cu reacție chimică alcalină, care conțin CO8Ca preexistent în rocă* se formează și (CO8H)sCa, astfel că în aceste cazuri ST. ȘI CERC. BIOL. SERIABOTANKSĂ T. '21 NR. 5 P. 33S-341 BUCUREȘTI 1909 2-a, 3068 336 - N. BUCUR și M. TOMA 2 Tabelul nr. 1 ■ ( Scări propuse de diferiți autori pentru indicarea reacției chimice a solului din fitocenore 1. Scara Wiegner (11) pH 3 4 5 6 7 8 9 - _io 11 Reacția foarte puternic acidă puternic acidă acidă slab acidă neutră- slab alcalină alcalină puternic alcalină foarte puternic alcalină 2. Scara Braun-Blanguet .(3) PH 5,2-3,8 6,0-5,3 6,7-6,1 ' 7,2-6,8 8,5-7,0 Reacția puternic acidă moderat acidă slab acidă neutră bazică 3, Scara Beldie (1) pH 3,5^4,5 . 4,5—5,0 ; 5,0-6,0 . 6,0—6,5 6,5-7,5 Reacția puternic acidă acidă moderat' acidă slab acidă neutră 4. Scara Chiriță (4)( . pH 3,5-4,5 4,5—5,0 . 5,0 —6,0 6,0-6,8 6,8 —7,2. 7,2 — 7,5 7,5-8,4 ’ > 8,4 Reacția foarte acidă puțernic acidă acidă slab acidă neutră slab alcalină ■ moderat alcalină puternic și foarte puternic alcalină reacția chimică alcalină, a solului variază după raportul dintre cantită- țile de carbonat și de bicarbonat. Pentru acest fapt, reacția chimică a solurilor cu CO3 Ca preexistând în rocă (sau adăugat) sa exprimă sim- plificat pH > 7,50 pentru limita inferioară, cînd în sol se formează. mult CO2, limita superioară putând să ajungă pînă la pH ==10,50, cînd în sol se formează foarte puțin CO2. Este absolut necesar să se adopte această limită pentru reacția chimică alcalipă a solurilor oii CO3Ca preexistent, sau adăugat, deoarece în asemenea situații pH-ul variază între limi- tele amintite. ' . : Fihâ plantelor față de reacția chimică a solului în stratul rădăci- nilor se exprimă prin „specii vegetale șifitocenoze (8)” : foarte puternic acidofile, puternic acidofile, acidofile, neutrofile, slab 1 alcalinofile; cele alcalinofile, puternic alcalinofile, foarte puternic alcalinofile se pot exprima mai sigur scriind pH >7,50, deoarece valorile pH variază foarte mult în funcție de cantitatea deCO2 din solul care conține CO3Oa. , Plantele pot fii stenofile (stenoacidofile și stenoalcalinofile sau aci- dofile și-alcalinofile în mod strict, ca la acidofilele și alcalinofilele obligate, care sînt și indicatoare), eurifile (euriacidofile sau eu ri alcalinofile, la filiile facultative), precum și indiferente,. față de reacția :chimică a solului, 3 ' . PLANTE ACIDOFILE ȘI ALCALINOFILE DIN CARP AȚII ORIENTALI 337 Bibliografia consultată de noi referitoare la filia plantelor față de reacția chimică a solurilor pe care cresc conține fie referiri generale (2), (3), (5), (6), (8), (11), fie studii speciale. (1), (2), (3), (4), (9), (10)7 în studiul de față prezentăm rezultatele cercetărilor proprii privind acidofilia și alcalinofilia cîtorva plante, care cresc pe soluri acide (pod- zoluri de munte, formate pe succesiuni de gnais, micașist, cuarțit etc.) și pe soluri alcaline (rendzine de munte, formate pe calcare și pe calcare dolomitice) din Masivele Barau — Giumalău și Giurgeu — Ceahlău. în aceste masive se observă frecvent limite de trecere tranșante între grupări de plante pe medii acidotrofe (pe podzoluri de munte) și între grupări de plante pe medii âlcalinotrofe (pe rendzine de munte), unde domină același climat de munte, aceeași expunere cardinală și deci aceeași umiditate atmosferică, aceeași insolație, aceeași textură pietro- nisipo-lutoasă cu aceeași umiditate, după cum se vede din tabelele nr. 2 și 3. ' : Din grupările de plante studiate, am înscris în tabelul nr. 4 numai 36 de specii observate în șase relevee notate pe medii trofice, cu sol acid și în opt relevee cu sol alcalin. în ultima coloană a tabelului nr. 4, unde am notat filia plantelor față de reacția chimică a solului, deosebim plante acidofile, alcalinofile, facultativ acidofile-alcalinofile, facultativ alcalinofile-acidofile și indiferente. Comparînd rezultatele noastre, înscrise în tabelul nr. 4, cu cerce- tările existente (1), (10), constatăm ca, în afară de speciile A gr os tis tenuis, Peschampsia^fleeouosa, Campamula persicifolia, albida, Vcronica chamaedrys^Daphne mezercum și Bupleurum falcâtum, la celelalte 29 de specii nu se cunoaște filia față de reacția chimică a solului. în ceea ce privește cifrele referitoare la filia plantelor față de reacția chimică a solului, la speciile studiate și de ceilalți autori există unele deose- biri neesențiale față de rezultatele cercetărilor noastre, datorită scării alese pentru indicarea filiei și datorită condițiilor de climat și de sol deose- bite în care am lucrat. Din tabelul nr. 4, combinat și cu alte numeroase observații ale noastre, se pot distinge cinci categorii de plante în raport eu filia față de reacția chimică a solului, și anume: a) acidofile: Deschampsia flexuosa, Nardus stricta, Amica montana, Antennaria dioica și Vcronica chamacdrys; : b) alcalinofile: Stenactis annua, Bupleuruni falcatum, Laserpitium latifolium și celelalte; c) facultativ acidofile-alcalinofile (adică mai acidofile decît alca- linofile) : Hicracium pilosella, Luzula albida, Hypericum perforatum, Alcbe- milla wlgaris și celelalte;. d) facultativ alcalinofile-acidofile (adică mai alcalinofile decît acido- file) : Festuca rubra, -SUene dubia, Pruncită rulgaris și Galium remum; e) indiferente: Fuphrasia stricta. 338 Gruparea vegetală Nardus stricta cu Festuca rubra vegetație rupestră acidotrofă Nardus stricta cu Festuca rubra idem vegetație rupestră acidotrofă Nardus stricta cu Festuca rubra Conținutul total de să- ruri solubile mg % 13,80 12,60 1 O LQ 14,00 , 16,20 15,40 î | 14,40 j 13,60 5,60 5,20-5,60 1 — ©• 00 kn 1 5,60 pH-ul solului 5,40 5,20 5,00-5,10 5,80 O ^0 in o OO in 2 ini specii atidofHf Adîncimea cm 0- 8 Os 00 1 i 0-6 7 CD 7 o 7-17 l 0-7 | 7-16 Tabelul nr. lediulni trofic pen Textura solului pietro- nisipo- lutoasă • stîncos- bolovănoasă pietro- nisipo- lutoasă idem stîncos-bolo- -vănoasă pietro-nisipo- lutoasă Caracteristicile u Solul podzol de munte sol scheletic podzol de munte idem sol scheletic podzol de munte Utilizarea terenului iîneață i ■ 1 pășune idem . 1 fineață Locul muntele Adam și Eva (jud. Sucea- va) idem muntele Rarău (jud. Suceava) idem idem Lacul Roșu (jud. Harghita) Nr. crt. 1 ■. ta «o Caracteristicile mediului trofic pentru specii aleaiinolile 340 N. BUCUR și M. TOMA PLANTE ACIDOFILE ȘI ALCALINOFILE DIN CARPAȚII ORIENTALI 341 nr, 4 și frecvența din cîteva locuri din Carpații Orientali .Tabelul Fllia unor plante față de reacția chimică a solului, cu abundența+dominanța Nr. crt. Specia Sol acid, pH = 5,20 — 5,80 1* 2 3 | 4 | 5 6 - ' 1 Agrostis tenuis Sibih. + .2 , •— 1.3 1.3 + •+ + .+ 2 Deschampsia flexuosa (L.) Trin. — + • + + •+ + • + +•+ — 3 Festuca rubra L. + .2 +• + 2.5 2.4 + • + 2.5 4 Nard tis stricta L. 2.5 + • + 2.5 3.5 — 4.5 5 Campanula carpatica Jacq. —- — “7 ■*“ 6 Campanula persicifolia L. —' — • • — “— 7 Antennaria dioica (L.) Gaertn., - + • + — - _ —' + .2 8 Amica montana L. + • + +.+ — — + .+ 9 Cîrsium erisithales (Jacq.) Scop. — — — — 10 Hieracium pilosella L. +.+ ’— + ■ + . +• + — + - + 11 Senecio rupester W. et K. — — — — — — 12 •Stenactis annua (L.) Nees. — — — — — 13 Erysimum ivittmanii Zaw. — — — — — 14 Arabis alpina L. — •—. — — 15 Silene dubia Herb. + • + — . — + • + ■ +,■ + 16 Cerastium caespistosum Gilib. — —• + ■ + + • + — — 17 Helianthemum alpestre (Jacq.) DC. — -4- —. — — 18 Luzula albida (Hoffm.) DC. + ■ + +• + 2.5 1.5 + •4- + .3 19 Hypericum perforatum L. + • + — 1.3 '+■4- — +;+ 20 Prunella vulgaris L. + ■ + — + ■ + + •4- — — 21 Calamintha alpina (L.) Lam. — — — — 22 Anthyllis vulneraria L. —, —- — — — 23 Allium montanum Schmidt. — — — — ' 24 Plantago lanceolata L. .—• — —- — — 25 Asplenium viri.de Huds. :— — ■ — — — — .. 26 Cystopteris fragilis (L.) Bernh. — — — — 27 Galium vernum Scop. — -— + • + — + ■ + 28 Spiraea ulmifolia Scop. ■— — 1— —■ — — 29 Alchemilla vulgaris L. 1.4 . — + .+ +.1 — + .3 30 Euphrasia stricta Host — — +.. + 4" • 4" • — ■ +• + 31 Veronica chamaedrys1 L. — 4-.4- +•4- + • + 32 Daphne mezereum L. . — — — — 33 Bupleurum falcatum L. — •— — — — — 34 Laserpitium latifolium L. — — — — — ■— 35 Libanotis montana Cr. — — — — — • 36 Linum caiharticum L. — — 1 — —• — — * Aceste numere corespund cu numărul curent din tabelele nr. 2 gl 3, în care sînt menționate stațiunile respective. Considerăm că pentru stabilirea filiei plantelor față de reacția chimică a solului mai sînt necesare încă alte numeroase observații și măsurători. De asemenea, considerăm ca rămîne să se stabilească dacă nu este mai adecvat să admitem și să utilizăm termenii plante acidotrofe, în loc de acidofile, și plante alcalinotrofe, în loc de alcalinofile. BIBLIOGRAFIE 1. Beldie Al., Flora indicatoare din pădurile noastre, București, 1960. 2. Borza Al. și Boșcaiu N., Introducere in studiul covorului vegetal, București, 1965. 3. Braun-Blanquet J., Pflanzensoziologie, Viena, 1964. Sol alcalin, p H= > 7,5 1 2 3 | 4 I 5 6 1 7 . 1 8 Filia plantelor față de reacția chimică a solului 2.5 — — 4-.4- 2.5 — + .5 — facultativ acidofilă-alcalinofilă — — — — — — — — acidofilă • — — 3.5 2.5 3.5 4-- + 3.5 +.+ facultativ alcalinofilă-acidofilă ■ — — — — — —I acidofilă — + •4- — 4-. 4- — + ■ + —1 + • + alcalinofilă — — 4-> + — — — + - + alcaliiiofilă — — — — — — — — acidofilă — — — — — — — acidofilă —- •—1 — + - + — +'+ — — alcalinofilă + .1 —- — —- + • + — — — facultativ acidofilă-alcalinofilă — — —. + • + — +.+ — — alcalinofilă + .+ — ■ * ■ — 4-.4- + • + alcalinofilă — — — .— — + • + — + ■ + alcalinofilă — — — .—• — — alcalinofilă +.4- +.+ +-4- + ■4- — — facultativ alcalinofilă-acidofilă —* — +• + — + .+ — 44'4- — facultativ alcalinofilă-acidofilă — — ■■ .■> — + ■4- + • + Ti ** alcalinofilă — — 1.5 + .3 + ■4- — • — facultativ acidofilă-alcalinofilă — — — — — .— + ■ + +.+ facultativ acidofilă-alcalinofilă *- • - — 4-.4- — + - + + .3 .— facultativ alcalinofilă-acidofilă —* — — — — +■+ alcalinofilă + • + — — — — 4~«4~ + .4 +•+ alcalinofilă — +•+ + ••4- —. — •—- — alcalinofilă 4-.4- — — — — + • + — alcalinofilă — — — 4-.+ +.+ alcalinofilă — ■ - * — — 4-.4- — + ■ + alcalinofilă 1.4 4-- + + •'+ — + • + ,— +.+ + ■ + facultativ alcalinofilă-acidofilă — 4-.4- +■+ — 4- -4* + • + alcalinofilă — — L3 — 1.5 — —“» — facultativ acidofilă-alcalinofilă +• + — — + • + ■ 1 + • + — indiferentă — — — — — —> acidofilă — — — + ■ + — 4--4- — alcalinofilă 1.4 4-.4~ — — +.+ +.+ alcalinofilă + .3 4- • 4- —. — — + • + + • + alcalinofilă — 4“ • + ■ — — + •'4* +•+ alcalinofilă + .5 — + •4 4- .2 — — 1.5 — alcalinofilă 4. Chibiță C. D., Pedologie generală, București, 1955. 5. Deyl M., Opera Botanica Cechica, 1940, II. 6. Poplovskaia G. I., Ekaloghia raslenii, Moscova, 1948. 7. Pușcaru D. și colab., Pășunile alpine din Munții Bucegi, București, 1956. 8. Pușcaru-Soroceanu E. și Popova-Cugu A., Geobotanica, București, 19,66. 9. Scamoni A., Einfiihrung in die Vegetationskunde, Berlin, 1955. 10. Schonhar S., Mitt. d. Ver. f. Forstl. Standortskart., 1952, 2. 11. Wiegner G., Anleitung zum quantitaliven agrikulturchemisehen Practikum, Berlin, 1926. Institutul agronomic ,,Ion lonescu de la Brad” Iași. Primit în redacție la 11 iunie 1966. TAXONOMIA SPECIILOR FESTUCA PRATENSIS HUDSON ȘI F. ARUNDINACEA SCHREBER DE ■' GH. DIHORU 582.542.1 Auf Grund des Herbar- und Literaturmaterials wurden 16 Diagnemen zwischen Festuca pratensis und F. arundinacea ausgezeichnet. Darunter sind die ’wichtigsten (bestăndig und lelcht zu unterscheiden): obere Deckspelze lănglich, unterer Deckspelzengrund und Spindel glaU, Grundblattscheide dunn, braun, BlattMut- chenohrchen kahl (F. pratensis) und obere Deckspelze lanzettlich, unterer Deck- spelzengrund und Spindel rauh, Grundblattscheide dick, weiBlichj die Blatthâut chenohrchen gewimpert (F, arundinacea). Gleichzeitig werden auch infraspezifische Taxone aus Rumânien angegeben, sowie einige Gkologisch-phytozonologische Eigenschaften und Daten liber die Quant’itât- der Phytomasse. ^Reprezentanții genului Festuca (păiuș) sînt printre principalii con- stituenți ai pajiștilor noastre atît sub aspectul calitativ (sînt peste 30 de specii), cit și sub cel cantitativ (numeroase asociații și tipuri de pajiște sînt dominate de aceste specii). Avînd o amplitudine geografică largă, speciile de Festuca vegetează în cele mai deosebite stațiuni: pe nisipuri (F. paginata). în locuri umede și mocirloase (F. pratensis, F. arundinacea), în pajiști mezofile montane (F. rubra), în pajiști xerofile (F. valesiaca, F. rupicola), în locuri sără- turate (F. pseudovina), în pajiști alpine (F. supina, F. glacialis), în locuri stîncoase (F. pallens), în păduri montane (F. drymea, F. altissima), pe văi și în păduri reavene (F. gigântea) etc. Diversitatea stațională a dus la manifestarea unui polimorfism accentuat, care a determinat descrierea numărului imens de taxoni foarte greii (uneori imposibil) de identificat. Dar cercetarea asociațiilor și tipu- rilor de pajiște nu poate fi concepută fără o cunoaștere precisă a speciilor de Festuca, cel mai adesea dominante. în taxonomia genului Festuca s-a ajuns la un impas, deoarece s-a utilizat un număr redus de caractere (cu grad sporit de inconstanță și transgresiune), adică dispoziția sclerenchimului foliar, numărul fasci- 8T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 P. 843-340 BUCUREȘTI 19G9 FESTUCA PRATENSIS Ș!T 'f: ARUNDINACEA 344 GH- DIHORU 2 culelor conducătoare din frunză, mărimea spiculețelor, prezența și mări- mea aristei lemelor (paleilor inferioare), iar în ultimul timp, relieful feței superioare a laminei foliare, stomatografia (cercetarea epidermei) și, parțial, numărul de cromozomi. O corelare interesantă a ecologiei cu morfologia frunzei a realizat prin cercetările sale prof. I. Ș e r b ă - nes cu (25). Au fost prea puțin abordate ecologia speciilor, diagnemele (carac- terele) tecilor inferioare, ale tufei, modul de înfrățire, blastogenia (mor- fologia plantulei) și chiar taxonomia experimentală comparativă, în culturi de durată. . , - ■ Toate acestea ar dovedi poate că unii taxoni nu-și merita rangul, fiind clasați astfel ca variatii individuale staționate, fără importanță taxonomică. în același timp, speciile dovedite veritabile ar căpăta un contur mai precis, fără să reprezinte un șir continuu de variații cantitative. Cele două specii pe care le prezentăm sînt uneori identificate eronat, deși literatura de specialitate consemnează un număr mare de diagneme sigure, prea puțin (sau de loc) cunoscute în țara noastră. Considerații taxonomice. Festuca pratensis și F. arundinacea, cuprinse de C. L i n n 4 în specia colectivă F. elatior, au aproximativ aceeași înfățișare și ecologie, din care cauză sînt posibile unele, confuzii. în orice caz, identificarea lor nu aparține cazurilor ușoare, deoarece pe cît par de asemănătoare, pe atît sînt de deosebite. între aceste două specii, larg răspîndite pe teritoriul țării, există următoarele diagneme diferențiale: Festuca pratensis Festuca arundinacea 1. Partea subterană — Fibroasă sau scurt-repentă — Bepentă și scurt-st olonif eră (plantă cu tufă laxă). (plantă cu tufă laxă și rizom scurt). 2. Fața superioară a laminei — Aproape netedă. — Scabră. 3. Lățimea laminei — De obicei sub 4 mm. — Pînă la 10 mm. 4. Fasciculele conducătoare secundare — Nu sînt unite de epiderme — Sînt unite de epiderme prin prin sclerenchim. sclerenchim h 5. Auriculele ligulelor — Glabre, neproeminente (pl. I, — Ciliate, proeminente (pl. I, fig. 1, a și b). fig, 1, c). 1 A. G. Konstantinova (11) nu constată valabilitatea acestui caracter. ■ ' 6. Tecile bazale • ■ • — Subțiri, (se distrug repede), — Groase, (persistente), alburii. r brunii. 7. Panicula — 8—15(20) cm lungime, de — (12)20 — 30(40) cm lungime, obicei unilaterală, îngustă (con- oblongă cu ramurile patente și trasă). după înflorire. 8. Numărul de spiculețe pe ramurile inferioare ale pa/niculei 2 — Bamul scurt 1—2 (3—5). — Bamul scurt 3—8 (15). z — Bamul lung 2 — 5—10. — Bamul lung 5—15 (20). 9. Numărul de flori în spiculeț — (4) 5 —10 (12 —13), întrucîtva — 4—5 (8), strîns imbricate, în spi- îndepărtate între ele, în spiculeț culeț lanceolat-ovat. liniar-lănceolat. 10. Nahisul spiculețului (rahila) — Neted (pl. I, fig. 3, a și b). — Scabru (pl. I, fig. 3, c și d). 11. Gluma superioară — Nu atinge 1/3 din lungimea , —Atinge 1/2 din lungimea spicu- spiculețului. lețului. 12. Lema {paleea inferioară) — 5^7 mm lungime, nearistată — 7 mm lungime, de obicei aris- foarte rar mucronată (pl. I, fig. tată (pl. I, fig. 2, b). 2, a). . ' 13. Partea bazată a temei — Netedă (pl. I, fig. 3, a și b). — Lateral scabră (pl. I, fig- 3, . . c—e). ■ 14. Forma paleei {paleea superioară) (neîntinsă, văzută adaxial) — Oblongă (lățimea maximă la — Lanceolată (lățimea maximă sub mijloc) (pl. I, fig. 4, a). mijloc) (pl. I, fig. 4, b). ■ 15. Lungimea anterei , — 3 mm. — 4~r4,5 mm. 16. Numărul de cromozomi — 2n —14. — 2n = 42. .2 Numărul spiculețelor nu corespunde Ia diferiți autori; de altfel noi^ am constatat pe ramura scurtă la F. pratensis 1 — 5 spiculețe, nu 1—3, cum se menționează în literatură. 346 ' GH. dîhoru 4 Majoritatea diagnemelor prezentate sînt slab sau inconstant expri- mate, dar în afară de acestea au fost sesizate cîteva care înlesnesc recu- noașterea plantelor, chiar în stadiul vegetativ: Ele pot fi constatate cu ochiul liber (la tecile bazale), cu o lupă (la auricule) sau cu binocularul (la rahis). Planșa I. Analiza morfologică a speciilor Festuca pratensis și F. arundinacea, Fig. 1. — Auriculele li galelor (9 x): a, auricula neciliată la F. pratensis; 6, ; aceeași văzută lateral; c, auricula ciliată la F. arundinacea. ’ ; Fig. 2. — Vîrful lemelor (9 X): a, F. pratensis; b, F. arundinacea^ Fig. 3. — Rahisul (15 x) : a, baza lemei, netedă; 6, aceeași, văzută abaxial (F. pratensis); c, baza lemei, scabră ; d,.âceeași, văzută abaxial ; e, secțiune trans- versală în rahisul. scabru (F. arundinacea). । Fig. 4. — Paleea (superioară) neintinsă, văzută adâxial (9 x): a, mai lată la mijloc, oblongă (F. pratensis) ; b, mai lată sub mijloc, lanceolată (F. arundinacea). Variabili ta tea celor două specii. La populațiile acestor specii au fost distinse variații privind lungimea ramurilor particulei, lățimea frun- zelor, lungimea și culoarea spiculețelor, prezența aristei etc. 1. Astfel, pentru F. pratensis în flora noastră sînt semnalați urmă- torii taxoni intraspecifici: — f. pseudololiacea (Eries) Hackel (= i. subspicata (Meyj Ascherson et .Graebner) -r panicula liniară, cu ramurile inferioare gemene, celelalte solitare, majoritatea unispiculate (în Banat); ~ fdsciculata (Sonder) . Borza ;— ramurile particulei scurte, cu spiculețe apropiate (în Banat); ■ 5 FESTUCA PRATENSIS ȘI F. ARUNDINACEA 347 — f. colorata (Weisb.) Borza (— î f. alpina Schur) — spiculețe numai cu 4—6 flori, pestriț violacee (în Banat și Crișana); — f. macrostachya Schur (=.? var. megalostachys Stebler) — spicu- / lețe multiflore (9—13 flori), de 15—20 mm lungime (în Transilvania); — f. mucronata Schur — lemeîe mucronăte sub vîrf (Brașov). 2 , în cadrul speciei F. arundinacea au fost deosebite de asemenea un număr mare de forme , — f. aristata Schur (= H. orientalis Kerner) — spiculețe de 10— 12 mm, 3—5 (.7)-flore, ,leme cu ariste de 2 mm lungime ; — f. subaristata Schur ( — f. mucronata Schur) — spiculațe 5-—7 - flore, Ierna mucronată sau scurt-aristată; — f. obtusiflora Schur — leme obtuze, nearistate (în Transilvania); — f. decolorans (Mert. et Koch) — plantă mai mică, cu panicula laxă, nutantă, ramuri filiforme și spiculațe verzi sau palide (în Banat); — f. mediterranea (Hackel) — frunze înguste, glaucescente, late de 3—4 mm, convolute la uscare, panicula lungă de 20—40 cm, spiculețe lungi de 8—9 mm, leme cu ariste lungi de 2—3 mm (în Banat); — î f. multiflora (Sander) — panicula puternic ramificată, spicu- lețe 10-flore, lungi de circa 10 mm (în Dobrogea, leg. I. Mo rar iu). Taxonii enumerați sînt greu de identificat, mulți dintre ei fiind determinați de stațiune, ca variații individuale. Diagnemele considerate sînt transgresive.și foarte variabile (cum ar fi de exemplu numărul florilor în spiculețe). ■ Cîteva caracteristici ecologice și fitocenotice. F. pratensis și F. arundinacea sînt specii cu ecologie apropiată, dar nu identică, deși uneori se găsesc împreună în aceleași fitocenoze. ? 1. Festuca pratensis este.răspîndită în întreaga țară, de la șes pînă în etajul subalpin. Este o specie tipică de luncă, dezvoltîndu-se luxuriant , pe solurile aluviale, umede, lăcoviști etc. Apare ca edificatoare în asociația Festucatum pratensis Soo, 1938 (ț = Festucețum pratensis Balazs, 1942 = as. Festuca pratensis Anghel et al., 1965), care este încadrată în pajiștile de luncă (clasa Molinio — Jun- cetea, alianța Agrostion stoloniferae). Această asociație este considerată ca făcînd trecerea între (pajiștile mocirloase (Agrostion stoloniferae) și cele rea vene (Arrhenatherion). De cele mai multe ori însă F. pratensis este codominaptă sau pre- zentă ^,într-un număr mare (circa 20) de asociații, helofile și mezofile, de cîmpie și\ montane (mai rar în cele halofile). în Bulgaria participă în 7 asociații, unele dintre ele cu codomi- nanți din genul TrifoUum (T. pratense, T. repens, T. montanum), iar în Uniunea Sovietică este dominantă și codominantă în 34 de asociații. Mai frecvent coabitează cu: Alopecurus pratensis, Carete vulpina, Fdnunculus acris, TrifoUum pratense, Poa"triviaUs, Arrhenatherum ela- tius, Pod palusțris, Phleum pratense, Laihyruș pratensis, Bromuscomm'iF tatus, Holcus lanatus, Trifolium repens, Ranunculus flamula, Galium palustre, Trifolium bybridum, Anthoxanlhum odoratum, Festuca rubra, Pbinanthus rumelicus, Cgnosurus cristatus, Trifolium dubium, Agrostiș FESTUCA PRATENSIS ȘI F. ARUNDINACEA 3’48 ' ' '\.;m-.' ■•> -GH. DiHORU * 6 | stolonifera, .Chrysanthemum leucanthemum, Stachys palustris, Lythrum cj salicarid,, Oenanthe silaifolia etc. . . : j Deși este socotită ca specie mezofilă, ni se pare mai potrivit caii- ficutivul ecologic s-ubliidrofil (= hidromezofil). ; '■ Festuca pratensis ^esțe apreciata ca una dintre cele mai' prețioase $ plante furajere, care durează 7—8 ani, iar dacă este bine gospodărită j 12 —25 de ani; Produce 70—335 kg/ha semințe uscate, 1700 i 8 400 kg/hă / fin la coasa de baza, și 900—4 80'0. kg/ha otavă. Furajul este de bună calitate, conținînd în stadiul juvenil 20% proteină și 30 % celuloză, iar la înflorire, 10 —15:% proteină și 30% celuloză. ’ ~ > 2. Festuca arundinacea are un areal limitat mai ales la regiunea ? de cîmpie, în stațiuni umede, 4- săraturoase, deși, este citată și din regiu- / nea montană inferioară (Penteleu, Bucegi, Munții Apuseni). îh vestul ’ Europei este semnalată și de la altitudini mai. mari (pînă la. 1600 m). / în țara .noastră, după cît sîntem informați, .au fost descrise trei < asociații dominate de această specie,. Molinio —Festucetum. aruridinaceae j Prodan, 1939, -as. de Festuca arund^ . _ arundinaceae Beldie^ J1952, în literatura străină însă este prezentată chiar formația Festuceta arundinaceae, cu .6, asociații (3). în sistemul, de - clasificare, asociația caracterizată de F. arundinacea' aparține, pe.de’ 6 ’ : parte, vegetației drumurilor și altor locuri bătătorite (clasa Plnntaginețea i majoris, alianța Agrgpyro — Fumiicion crikpi} sub numele de Festucetum arundinaceae (Tx., 1937) Nor dbg., 1940 și 'Festuco^-^ — Bactyletum glomeratae Tx., 1950, iar pe de altă parte vegetației hălofile : (clasa Puccinellio — Salicornietea? alianța Juncion-gerardi) sub numele de . ș Agr oști ~ Caricetumdistantâs (Bapaics, 1927) Soo, 1930 festucetosum arun- : dinaceaeBoo, 1957 (20) cum am constatat, și boi în Dobrdgeâ. ; Festuca arundinacea este însoțită de specii hălofile (Puccinellia distans, Aster iripolium, Lotus tenuns, Centăurium pulchellum, Spergu- laria marina,. Lepidium latifolium, Juncus gerardi, Statice gmelini,' Trifa- >, , lium fragiferum, Plantago maritima, -Ononis spino^a) și mezOsubhidrofile ■ de pajiște și locuri bătătorite' (Potentilla anserina, Agrostis stolonifefa, Rumex crispus, Plantago major,. Trifolium repens, Carex distans, Holcus landtus, Fellis'perennis, Sieglingia decumbens., Haynaldia mllosa, Bromus commutatus, JDactylis glomerata, Hordeum bulbosum, Poa sylvicola, Carex hirta; V. vulpina etc. 1- . . ■ g •. .> ■ ‘ Festuca arundinacea fiind socotita ca o specie halomezofilă (3) credem că este necesar"șă fie'urmărită mal ales" în vegetația halofilă de la noi, în care este semnalată de obicei F. pratensis. ‘ . Dacă F. pratensis a fost mult cercetată ecologic, fitocenotic și agr o - productiv, F. arundinacea, aproape tot așa de prețioasă ca prima, ne este puțin cunoscută sub aspectele amintite. ' \ Produce 52—173 kg semințe, la ha și 3 000—4 000 kg/ha fîn în condiții naturale, în culturi îngrijite pînă la 8 500 kg/ha, iar în cele irigate circa 10 000 kg/ha’fîn. Otava a fost evaluată la circa 30—40% ■ did; cantitatea coasei de bază. Calitativ, furajul este apropiat de cel de ; F. pratensis, dar ceya mai. slab, iiind mai .potrivit pentru vitele mari (vaci, cai). • \ d > ■ % • CONCLUZII . Se cuvine să conchidem că principalele diagneme prezentate permit recunoașterea rapidă și sigură a celor două specii în cîmp și, mâi ales, în laborator. < Ambele specii sînt apreciate ca plante furajere prețioase, dînd pro- ducții mari și de bună calitate. Sînt plante pretențioase față de umiditatea și fertilitatea solului, pe care însă le valorifică admirabil. Este necesar să fie utilizate mai mult la îmbunătățirea pajiștilor din regiunile joase ale țării (lunci, terase, terenuri sărăturate), favora- bile acestora. , . ; BIBLIOGRAFIE ' , 1. Beldie Al.' Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de șt. biol., 1952, 4, 4. . 2. Beldie Al. și Dihoru Gh;, Com. de boL, Soc. șt. biol., 1967, 6. '3. Bîkov B. A., Dominanți rastilelnovo pokrova Sovetskovo \ Soiuza, Alma-Ata, 1962, II. 4. Borza. Al., Conspectus florae Romaniae regionunque affinium, Cluj, 1947 — 1949. 5. Buia A.l. și colab., Lucr. șt. Inst. agron. „T. Vladimirescu”, Craiova, 1960. 6. Coste H., Flore descriptive et illiistr^s de la France, Paris, 1906, III. 7. Gheideman T. S'.pOpredeliteli raștenii 'Moldavskoi. SSR, Moscova —Leningrad, 1954. 8. Gillet M. M. et Magne J. H., Nouvelle flore Franșoise, Paris, 1887. 9. Hagkel E., Monographia FeStiicarum Europaearam, Kassel — Berlin, 1882. 10. Hegi G., Illusirierte Floră von Mitteleuropa, Viena, 1906 — 1908, I. 11. Konstantinova A. G., Ukr. bot. jurii.. 1968, 25, l. 12. Loret H. et Barrandon A., Flore -de Monpellier, Montpeliier — Paris, 1886. . 13. Matveeva E. P., Luga șoveiskoi pribălliki, Leningrad, 1967. 14. Nyârâdy E. L și Nyărădy ’A., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1964, 16, 2—3. 15. Pașșarge H., Pflanzensoziologie, 1964< 13. ,, ,16. Pușcaru-Soroceamu Ev, și colab., Pășunile și fînelele din R.P.R., București, 1963., 17. * * Rastitelnost na’Hvâdiie i pasisciata v Bălgaria, Sofia/ 1964. 18. Roseviț R, Gramineae, in Flora SȘSR,. Leningrad, 1934, II. 19. Schur F., Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Vindobonae, 1866. 20. So6 R., Synopsis systematicO-geobotanica florae vegetationisque Hungariae, Budapesta, . ■ 1964, I. ; 21. Stebler F. G. et Volkart A., Les meilleures plantes fourrag&res, Berna—Paris, 1911. 22. Stoia^ov N., Stefanov B. i Kitanov S., Flora ha Bălgaria, Sofia,. 1966, I, ed, a IV-a. 23. Șerbănescu I., St. tehn. și econ., seria C, Pedologie^ 1965, 15. ■24. —' An. Com. Geol., 1964, 34, partea a H-a. 25. — Symposium on soit Biology,' Cluj, 1966, 307 — 323. > 26. Tutin' T. G., Gramineae, in Flora of the British Isles, Cambridge,' 1962. 27. Vălev St., Festuca in Flora-na N. R. Bălgaria, Sofia^ 1963, I. , Institutul de biologie ,,Traian S.ăvulescu”, Sectorul de geobotanică și ecologie. 1 Primit în redacție la 24 martie 1969. GRUPELE CENOLOGICE ALE PĂDURILOR DOBROGENE ’ ■ ■ ■, DE N. DONIȚĂ ' ' 581.526.422 , ' Efs wird liber einen Versuch berichtet, zdnologische (sbzioiogische) Artengruppen mittels Perfokarten abzugrenzen, Auf Grund von mehr als 500 Vegetationsauf- natimen werden fiir die Wălder der Norddobrudscha 43 zânologische Artengrup- pen a'ufgestellt, davon 10 fiir die | Baumschicht, 4 fur die StrauchschichL und 29 fiir die Krautschicht, Grupa cenologică (sociologică)1 de specii este o noțiune nouă intro- dusă în fitocenologie (3), (4), (5)., Noțiunea se referă Ia grupele de specii $ . care manifestă: o legătură asociativă, pusă în evidență prin apariția lor în comun în anumite unități de vegetație. în unitățile respective, aceste specii au un comportament cenologic asemănător sub raportul vitalității, 1 frecvenței, abundenței (3). , / ; Potrivit noii concepții asupra asociației, cristalizată în cadrul școlii lui A. Scamoni, grupa cenologică este elementul de bază consti- , tutiv al unităților de vegetație. Asociația este considerată ca o combinație de grupe cenologice. Grupa cenologică are un pronunțat caracter regional, deoarece afini- tatea cenologică a speciilor se schimbă în funcție de complexul de condiții geografice și de prezența sau absența anumitor specii. De aceea, se reco-, mandă ca grupele cenologice să se stabilească pentru fiecare provincie sau chiar subprovinpie floristică în parte. , ' Stabilirea grupelor cenologice poate fi făcută pe bază de observați, de teren, dar procedeul care dă rezultate mai obiective este cel statistici Bazat pe un material de descrieri suficient de bogat. Indicații de ordin metodologic asupra modului cum trebuie prelucrat un asemenea material nu există încă. Noi am încercat să utilizăm în acest scop un procedeu bazat pe fișe perforate. 1 Școala lui A, Scamoni folosește curent termenul de „grupă sociologică”. Noi am considerat însă că este mai indicată folosirea termenului de „grupă cenologică” pentru a diferenția, și terminologic problematica cenologică de cea sociologică. - ■ ST. ȘI CERC.BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NB. '5 P, 861-856 BUCUREȘTI 1969 .■ ■ / 3 - c. 3668 352 N. DONIȚA 2 ■ ' ■ î ' ■ .■ ■ ■ . ■ ■' ■ ■ ■' ■ ■ Succesiunea de operații pentru stabilirea grupelor cenologice este următoarea : 1. Transpunerea descrierilor de vegetație pe fișă. O fișă poate cuprinde 20—50 de descrieți, care sînt așezate pe coloane; speciile sînt reprezen- tate pe rînduri. Prezența speciilor în descrieri este marcată prin perforații. Fișele se, întocmesc în dublu exemplar. 2. Stabilirea numărului de prezențe comune ale speciilor. Pentru aceasta, linia de perforații a speciei nr. 1 din primul exemplar al fișei perforate se compară cu liniile tuturor speciilor următoare din cel de-al doilea exemplar al fișei, notîndu-se numărul de perforații comune pentru fiecare pereche de specii. Se continuă cu specia nr. 2, care se compară în același mod cu toate Speciile ce-i urmează, apoi cu specia nr: 3 și așa mai departe pînă la epuizarea întregii * liste de specii. Prin această com- ! parație se obține-numărul de prezențe comune ale tuturor perechilor de specii, ( 3. Calculul afinității speciilor. Acesta se face cu formula propusă de T. Sorensen (6), recomandată de către J. Falinsku (1) și M. Gouhot și M. O a Ileja (2) ca fiind mai adecvată decît vechea formulă propusă de Potrivit acestei J a c c a r d. { formule, A - 100 a b unde c este numărul de prezențe comune ale perechii de specii respec- tive;7 a — numărul total de prezențe ale unei specii; b — numărul total de prezențe comune ale celeilalte specii. ! După efectuarea calculului pentru toate perechile de specii, valorile obținute se grupează pe, clase. Noi am folosit patru clase cu următoa- rele limite de valori ale afinității: 1) sub 10%, 2) 10—30%, 3) 30 — 50%, 4) peste 50%. 4. întocmirea diagramei de asemănare. Pentru a pune în evidență modul de grupare a speciilor după afinitatea lor se întocmește o dia- gramă de asemănare după sistemul Ozekanowski. Pe laturile perpendi- culare ale diagramei se înscriu, în aceeași ordine pe verticală și pe orizon- tală, toate sp*eciile. în pătratele formate la intersecția cîte unei perechi , de specii se notează, prin semn convențional, clasa de afinitate care îi corespunde potrivit calculului afinității. După ce se completează întreagă diagramă se caută ca prin permutări convenabile ale coloanelor: și ale liniilor să se grupeze valorile cele mai ridicate ale afinității cît mai aproape de linia mediană a diagramei. în acest fel rezultă anumite zone de aglo- merare a acestor' valori, care reflectă legăturile mai strînse existente între anumite grupe de plante. Analiza atentă a acestor zone, a modului lor de interferență, în lumina constatărilor de teren, permite separarea grupelor cenologice. Posibilitățile procedeului nu trebuie supraapreciate. Deși el oferă elemente certe pentru separarea grupelor, este totuși' absolut necesară t interpretarea rezultatelor prin prisma observațiilor și a experienței de teren. Acest lucru este. îndeosebi necesar în cazul. speciilor cu afinitate redusă, pentru care diagrama nu oferă elemente suficiente spre a le .atribui unei anumite grupe. 1.21 Tilia platyphyllos d Acer platanoides Acer campestre 1.22 Carpinps betulus ,< ; ; Tilia cordata . . Ulmus glabra - ' 1.23 Acer tataricum . ; . n . n / (Pyrus pyraster) , 1.24 Carpinus oriențaliș. , , J Fraxinus ornus. Sorbus. torminalis ...... v; 3 GRUPELE CENOLOGÎCE ALE PĂDURILOR DOBROGENE 3^’. Menționăm că nor aha stabilit grupele cenologice pe straturi (arbo- rescent, arbustiv, ierbos) potrivit recomandărilor lui H. Passarge. Acest punct de vedere se justifică pe plan teoretic prin teoria generală a, sistemelor. După cum se știe, potrivit acestei teorii, sistemele (în cazul nostru fitocenozele, respectiv asociațiile) nu sînt formate direct din uni- tățile structurale elementare (în cazul nostru grupele cenologice), ci prin intermediul unor subsisteme (în cazul nostru straturile),. ,, Folosindu-se aproximativ 500 de relevee de vegetație din Podișul Babadag și aplicîndu-se procedeul descris, s-au putut delimita 10 grupe cenologice de arbori, 4 grupe de arbuști și 29 de grupe de ierburi, pe care le redăm în continuare. — Pentru stratul arbori lor : ; 1.11 Quercus dalechampii2 ; Tilia tomentosa Fraxinus excelsior F. coriariifolia * > (Quercus petraea) ' r (Cerasus avium ) 1.12 Quercus pendunculifora ; Tilia tomentosa 1.13 Quercus dalechampii Fraxinus excelsior • 'v F. coriariifolia ■" ■ 1.14 Quercus fraihetto (Quercus polyearpa) 1.15 Quercus pedunculiîlor# ! (Ulmus minor) 1.16 Quercus pubescens (Pyrus pyraster) — Pentru stratul arbuștilor : 2.1 Coryllus ayellaha Crataegus pentagyna 2.2 Cornus mas . Crataegus monogyna Euonymus verrucosus Ligustrum vulgare ■ Viburnum lantana — Pentru stratul ierburilor : Ciclul f lorei vernale 3.01 Alliaria petiolata3 Calium aparine Pamium purpureum Veroniea hederifolia a Speciile cu caractere aldine constituie nucleul grupei. Cifrele numărului de ordine indică la xarbori: prima — stratul, ă doua — ețajul, a treia — numărul grupei; la .arbuști, cifra a doua indică numărul grupei.. ■ 3 Speciile cu Caractere aldine dau numele grupei; speciikjm paranteză sînt puțin frecvente. Cifrele numărului de ordine indică : prima — stratul, a doua — ciclul, a treia — numărul grupei. 2.3 Cotinus coggygiiă Sorbus domestica 2.4 Euonymus europaeus Thelycrania sanguinea (Sambucus nigra) 1 (Roșa canina) 3.02 Seilla bifolia Corydalis solida Arum orientale Thlaspi perfoliatum 5 GRUPELE CENOLOGICE ALE PĂDURILOR DOBROGENE 355 3.03 Anthriseiis longirostris Galanthus pUcatus f:. , (Allium ursinum) 3.04 Steliaria media Ranunculusficaria N. DONIȚA 3.06 Neetaroseordum dioseoridis 3.07 Paeonia peregrina 3.08 Veratrum nigruin Atyrroides nodosa , Ornithogalum fimbriatum Gorydalis bulbosa , 3.05 Cardamine bulbiîera Anemone ranuneuloides (Convalldria majalis) Ciclul flotei estivale de păduri mezofile Galium mollugo (Platanihera bifolia). (Lathyrus venetusf (Hordelymus europaeus ), (Campanula traehelium) . (Carex pilașa) 3.17 Daetylis polygama dBrachypodium sylvdticum Melica uni flora Viola hirta • Geum urbgnum 3.11 (Festuea gigantea) (Dryopteris filix mas) (Cystdpleris fragilis) (Carex remota) 3.12 Carpesium eernuum Staeb^s silvatica (Aegopodium podagrapia) (Sanicula europaea) (Asarum europaeum) " \ 3 13 Viola reichenbachiana Zerna benehenii Hedera helix (Lamium galeobdolon) 3.11 Pulmonaria obscura Ajuga reptans Viola odorata Serophulăria nodosa - Millium effusum Geranium robertianum (Hypericumhirsutum) v (Carex silvatica ) 3,15 Mereurialis perennis Galium odoratum Myceliș muralis ; (Polygonatum multiflorum ) . (Viola mirabilis) (Fuphorbia amygdaloides) (Galium schultesii) (Neotia nidus-avis) (Zathraea sguamaria) (Chelidonium majus) , 3.16 Carex dig itata Carex. divulsa Ăstrqgalus glycyphyllus . Rapsana communis. Torilis japbnica , ScuteUa.ria altissima x Polygonatum latifolium < Glecoma hirsuta 3.17 a Poa nemoralis (Campanula grossekii) (Campanula persicifolia) 3A7b Potentilla micrqnțha,, Viola suavis Carex polyphylla Platanihera chlorantha- 3.18 Mereurialis o vata Asparagus tenuifgliuS' ' Bilderdyhia dumeiorum Piptatherum virescens Vincetoccicum officinale hithospermum purpuro-ca . leum ■ i'' Arabis turrita Pychnis eoronaria , i, t Viola jordnnii " ; . (Cephalanihera damassoni- um) (Acinos arvensis) 3.19 AHium rotundum Smyrnium perfoliatum ,, (Adoxa moschațellina) (Anihriscus nemorp^us) Ciclul florei estivale din quereetele cu cărpiniță 3.21 Lathyrus niger . Clinopodium vulgare (Lathyrus venetus)' . (Lathyrus aureus) ' (Cruciata laevipes) (Limodorum ^abortivum ) . (Ranunculus polyanthemos) 3.22 Laser trilobum Syperieum perforatum ■ (Carex depauperataf (Sedum maximum var. telephium 7 (Orchis simia) 3.23 Leoriurus cardiaca Pupleurum praealtum ' Arctium lappa (Arciium nemorosum) 3.24 Valeriana stoloniîera Fosa gallica Urtiea dioica .. Poronicum hungaricum Heracleum sibiricum Ciclul florei estivale din quereetele poienițe 3.31 Braehypodium pinnatum . Festuea rupicold i ? Carex praecox; Teucrium chamaedris Filipendula hexapetala Pyrethrum corymbosum Centaurea stenolepis 3.32 Verbascum ehaixii Ajuga laxmanii Festuea valesiaca Carex caryophyllea Allium paniculatum 3.33 Trifoliuin alpestre; Ferrulapo silvatica Agropyron repens Erysimum cuspidatum ' (Frifolium ochroleucum) BIBLIOGRAFIE 1. Fali>ski J., Acta Soc. Bot. Pol., 1958, 27, 7, 115- 130. 2.' Gounot M. et Calleja M., Eisll. Serv. Carte Phytog.? 7, 2, 181 — 200. 3. Passarge H., PflaniengeselUchaften. des norUostdeulschen-Flachlandes, Jena, 1964, I. Rubus eăesius ' . Silene alba (Taraxacum officinale) (Stachys officinalis) ' (Ornilhogalum goussonei ) (Solanum dulcamâra) (Ornilhogalum boucheanum) 3.25z Asparagus verticillatus Poa angustifolia Fragcvria viridis Carex hallerana Vincd herb acea- Thalictrum minus Carex miehelii Verbascum phoeniceum Veronica chamaedrys (Raetuca gu eroina) (Campanula bononiensis ) 3.26 Rubns tomentosus Agrimonia eupatoria , , Digitalis lanata , Ajuga genevensis : 3.34 Vicia tenuifolia Bupleurum praealtum Galium verum : Asparagus officinalis 3.35 Vicia grandiflora Hieracium bauchini (Verbascum austriacum) ’ 3.36 Inula salicina Agropyron intermedium Galium dasypodum Zerna inermis Clematis integrifolia ( Carex tomentosa Polygonatum' odoratum Inula germanica (Carex. melgmostachya ) 356 N. donița 4. Scamoni A. u. Passarge H., Arch. Forstw., 1959, 8, 386—426. 5. Scamoni A., Passarge H. u. Hofmann G., Fșddes Rep., 1965, 142, 117 — 132. . 6. ȘOrensen T., Det. Kong. Danske Vidensk., Selsk. Biolog. z Skrifter, 1948, 5, 4, 1 — 34. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Secția de geobqtanică și ecologie. Primit în redacție la 24 martie 1969, CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FLOREI DIN BAZINUL BAȘEULUI (JUD. BOTOȘANI) , DE GH. MIHAI , 581.9 L’auteur signale une nouvelle esp£ce pour la flore roumaine : Galium articulatum Lam, On mentionne aussi qiielques sous-unites pour Ia Moldavie, ainsi que cer- taines esp^ces rares : Carex secaliria, Wahlbg. Veroniea angalloides Guss., Salix reichardtii Kern et c. în cursul, cercetărilor floristice din bazinul Bașeului efectuate timp de mai mulți ani (1964—1967) s-ău descoperit cîteva unități și subunități noi sau rare pentru flora țării ori a Moldovei. Dintre acestea o specie se citează ca nouă pentru teritoriul țării noastre. Galium articulatum Lam., IIÎ, I (1791), 260 ; DC., Prodr., IV, 599 (non Valantia articulata L., Sp.pl. (1753), 1052); El. U.B.S.S., XXIII (1958), ,345—347; G. geniculatum Boem, et Schult., Syst. veg., III (1818), 215; Grossg., FI. Cane., IV, 31; Vizn. roslin UBSB, 312; G, rubioides M.B., El. taur. Cauc., I (1808), 102; DC., l.c,, 599; Boiss., El. or., III, 48; G. rubioides Ș leiocarpum Choroschk, El. Mosk. gub., I (1906), * 198. — G. rubioides v&r. eriophyllum Bordz., Zap. 0hiev. Bot. sad., V-VI (1927), 40 și XlI-XIII (1931), 36; Eedde, Bepert., 30,393. - G. boreale $ rubioides Schmalh., EL, II (1897), 16. — G. boreale b geni- culatum Boem, et Schult. (sp.), l.c. — G. physocarpum Chrsh., Vizn. roslin UBSB (1950), 312, non Ldb. — G, dasypodum Klok., EL UBSB (1961), 187 și 461. f . Plantă. perenă răspîndită mult pe teritoriul U.B.S.S. începînd din Caucaz, B.S;S. Ucraineană, Crimeea, cu limita vestică a arealului în B.S.S. Moldovenească. în aceste regiuni planta crește prin lunci umede, tufișuri, pe marginea rîurilor și a pădurilor. Noi am găsit această specie în pădurea Avrămeni, situată în bazinul mijlociu ăl Bașeului, la aproximativ 6 km depărtare de Prut. Este o pădure mică, în parte defrișată, cu numeroase poieni, fiind alcătuită . din următoarele esențe lemnoase : Quercus robur, Q. pedumculiflora, Cerasus avium, Acer campestre, A. tataricum la care se adaugă diferiți arbuști întâlniți în cadrul silvostepei din partea de nord a Moldovei. ST. SI^CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. B P. 857-860 BUCUREȘTI 1969 358 GH. MIHAI 2 în cuprinsul unei poieni din partea de nord a pădurii, împreună cu Galium articulatum Lam. s-au găsit următoarele specii: Festuca vale- siaca, Veratrum nigrum, Asyneuma canescens, Campanula rapunculoides, Betonica officinalis, Erysimum diffusum, Plantago media, Phlomis tuberosa, Linaria vulgaris și altele. Fig. 1. — Galium articulatum Lam, a, Partea inferioară ;b, partea superioară a plantei. Dintre speciile care aparțin secției Platygalium DC. și care se apropie mai mult de Galium articulatum Lam. este G. rubioides L. ■ Caracterele principale de deosebire a speciei Galium articulatum Lam. (fig. 1) sînt bine precizate (8) și constau în următoarele : a). Tulpina des și moale-păroasă, mai ales pe internedurile inferioare. &) Frunze mai lungi de 5,5—6,5 (11,5) cm. c) Frunzele mijlocii și îndeosebi cele inferioare sînt scurt și moale- păroase pe fața inferioară (cîteodată și pe cea superioară) sau ca și cele din partea de sus a tulpinii cu peri aspri, scurți, pe nervuri și margini, 3 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FLOREI DIN BAZINUL BAȘEULUI 359 La acestea se mai adaugă înălțimea plantei care ajunge pînă la 120 cm. Exemplarele colectate corespund descrierii speciei cu unele mici deosebiri. Astfel, tulpina de la jumătate în sus este prevăzută cu peri rari, scurți, în partea superioară fiind glabră, ca și ramurile inflorescenței. De asemenea frunzele superioare pe fața lor inferioară, pe nervuri sînt acoperite cu peri, scurți, rari; altele sînt complet glabre. Dacă luăm în considerație aceste diferențieri, planta găsită de noi corespunde mai mult'Speciei Galium dgsypodum Klok. (9), taxon care apare sinonimizat la G. articulatum Lam., sub denumirea de G. rubioides var. eriopbyllum Bordz. Deoarece la limita de vest a arealului său Galium articulatum Lam. prezintă unele deosebiri mici în comparație cu specia-tip, sîntem de aceeași părere cu E. G. Pobedimova de a nu se creea o altă uni- tate taxonomică (8) și de aceea specia G. dasypodum am trecut-o în rîndul sinonimelor. în ceea ce privește Galium geniculatum Boem, et Schult. apare de asemenea între sinonimele lui G. articulatum Lam. Belativ la această specie în Flora R.P,R. (voi. VIII, p. 588) se precizează că nu există în țara noastră. Lucrările de specialitate (1), (10) menționează pe Galium pliysocarpum Ledeb. de pe teritoriul B.S.S. Moldovenești, specie care în Flora jSS&R și Flora UR8R (8), (9) nu este citată din această republică, între sinonimele lui G. articulatum Lam. fiind trecut G. pliysocarpum Clirsh. non Ledeb. Bezultă că Galium articulatum Lam. este,o specie cu diagnoză largă cuprinzînd o serie de microspecii (incluse-între sinonimii) (8) și conside- rate de unii autori ca unități aparte. în Europa de răsărit Galium articulatum Lam. are o răspîndire mai mare, în comparație cu G. rubioides L. (8), ceea ce explică identifi- carea acestei specii pe teritoriul din partea de NE al țării noastre, în ime- diata vecinătate a limitei de vest a arealului său. Probabil ca această plantă este mai răspîndită în flora Moldovei, îndeosebi în stațiuni din apropierea Prutului. Cercetările ulterioare vor semnala cu siguranță noi stațiuni, totodată putîndu-se depista și alte specii cunoscute în prezent de pe teritoriile de la est, vecine cu țara noastră. Dintre subunitățile noi pentru flora Moldovei menționăm ur- mătoarele : . Subspecii: Juncus bufonius L, ssp. mutabilis (Savi) I. Grinț. Planta vegetează pe marginea unor bălți, pe teren argilos în apropiere de iazul Hudești. Varietăți: Alisma gramineum Gmel. var. angustissimum A. et G. în țară este citată ca rară în apele curgătoare (7). Se găsește în unele bălți mici din partea de SE a pădurii Comănești ■ Carex rostrata Stdkes ssp. rostrata var. utriculata (Boot.) Bayley. Crește pe marginea unor bălți din pădurea Lișna Carex spicata Huds. var. nemorosa (Lumn.) Șerb, et Nyâr. Subu- nitate foarte rară în țară (7). în bazinul Bașeului apare în pădurile Avră- meni și Ciritei. 360 GH. MIHAI Euphorbia esula L. var. cyparissioides Boiss. A fost găsită pe Dealul Rișca în apropiere de Ștefănești. Galeopsis tetrahit L. var. sylvestris Schlecht. Este menționată din pădurile Avrămeni și Pădureni. Plantago major L. ssp. major var. Dulgaris Hayne. Subunitate citată numai de la Oluj (7). O semnalăm din valea „La Carieră” în apropiere de satul Hudești și de asemenea prin locuri joase, umede din partea de est a pădurii în vecinătatea aceleiași localități. Aethusa eynapium L. var. cynapioides (M.B.) Ficinus et Heynh. Se găsește în pădurea Pădureni. ToEUs arvensis (Huds.) Link. var. divaricata (Mnch.) Thell. Apare în locuri umede pe Valea Cotului — Suharău. Forme: Teucrium chamaedris L. f. foliicomum (Borb.) Răv., pădu- rea Zahoreni; Trifolium arvense L. var. typicum f. alopecurqides (Rouy) Borza, pădurea Alba; Linum catharticum L. f. dwew/olwmtjchtr., Lișna pe Valea Cojocarului; Ranunculus sceleratus L. f. minimus (DC.) Nyâr? în pădurile Comănești și Lișna, prin locuri mlăștinoase; Filipendula ulma- ria (L.) Maxim, f. glauca (Schultz.) A. et G., pădurile Comănești și Lișna; Galium palustre L. f. scabrum (Neilr.) îfyâr., pădurile Concești și Ciritei (Murguța); Scrophularia nodosa L. f. glandulosa (Schustler) Soo, în pădurile : Lișna, Pădureni și Sadoveni; Cauealis latifolia ,L. f. purpurea (Willk.) Thell., Pădureni, prin semănături. Ca specii rare în flora Moldovei, care se găsesc în bazinul Bașeului amintim: Care® secalina Wahlbg. crește prin locuri mlăștinoase, săratu- roase în fînețele de pe partea dreaptă a Bașeului, între Murguța și Ștefă- nești; Care® diuisa Huds., prin mlaștini în apropiere de Cișmănești; V cronica anagalloides Guss. o menționăm pe terenuri mlăștinoase între Ștefănești și Murguța; Juncus X royeri P. Fourn. și Săli® X reichardiii Kern. ambii hibrizi s-au găsit în pădurea Hudești. Materialul botanic privind Galium articulatum Lam.. și Alisma gramineum Gmel. var. angustissimam A. et G. a fost verificat și confirmat de dr. E m . Ț o p a, căruia ii aducem mulțumiri și pe această cale. BIBLIOGRAFIE L Borza Al., Conspectus Florae Romaniae. Cluj, 1947. 2. — Contribuții botanice, Cluj, 1958. 3. Burduja C., St. și cerc, șt., Iași, 1957, 1 — 2. 4. Dobrescu G., Anal. șt. Univ. „Al. I. Cu-a”, Iași, 1957, 1 — 2. 5. Gheideman S. T., Opredelitel rastcnii Moldavslmi SSR, Moscova—Leningrad, 1954. 6. Hegi G.. Flora von Mittel-Europa, Miinclmn, 1918, III. 7, * * * Flora R.P.R. și Flora R. S. România, București, 1952 — 1966, I —XI. 8. * * # Flora SSSR, Moscova—-Leningrad, 1958, XXIII. 9. * * * Flora URSR, Kiev, 1961, X. 10. Prodan L, Flora pentru determinarea și descrierea plantelor cu cresc tn România, Cluj, 1939, I. 11. RăvarUț M., Ann. Sci. Univ. Jassy, 1941, XXVII, 1. 12. Răvăruț M., CĂzăceanu I. și Turenschi Eug. St. și cerc, șt., Iași, 1956, VII, 2. Universitatea „Al. I. Gaza" Iași, Laboratorul de botanică sistematică. Catedra de botanică. Primit în redacție la 27 iunie 1967. CERCETĂRI asupra speciilor de potentilla L. DIN SECȚIA EECTAE (TH. WOLE) JUZ. ÎN CULTURI EXPERIMENTALE DE A. POPESCU 582.734 Les cultures de Potentilla (de la section Rectae) ont permis d’ătablir des caracteres parmi lesquels se trouvent le type de germination, la croissance des plantules, Ia păriode de floraison et aussi certains caractăres comme la forme et l’abon- dance des poils glandulaires, la couleur des fleurs, etc, qui en herbariun sont souvent degrades. On montre en măme temps que dans la culture les plantes subissent diverses modifications â cause du changement des conditions du milieu. L'ouvrage souligne que dans les recherches taxonomiques complătes ii est absolu- meni necessaire de consulter les matdriaux provenus des cultures experimentales. Cercetările taxonomice efectuate în cadrul unor genuri cu specii numeroase și polimorfe, cu scopul separării lor cît mai exacte, devin din ce în ce mai necesare. Studiile de taxonomic reclamă tot mai mult găsirea de noi caractere morfoanatomice, pe baza cărora să se poată stabili cu precizie speciile și unitățile infraspecifice care le aparțin. Materialul care a stat la baza cercetărilor floristice și taxonomice și care nu poate fi neglijat nici astăzi este cel de herb ar, care constituie baza de documentare necesară cercetării. Pentru determinarea corectă a speciilor din diferite regiuni este necesară compararea lor cu exemplarul tip („tipus”) sau, dacă aceasta nu este posibilă, se apelează la materialul din locul de unde a fost descrisa planta („locus classicus”). Herbarul este acela care ne oferă exemplare numeroase, în stadii diferite de dezvoltare, din localități diferite din țară și din străinătate. Herbariile conțin în spații relativ reduse un număr mare de specii de pro- veniențe diferite. Fără a nega sau a diminua marea importanță a colecțiilor de plante sub formă de herbar, trebuie să menționăm că acestea nu sînt satisfăcă- r-T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. & P, 861-366 BUCUREȘTI 1069 362 A. POPESCU 2 3 CERCETĂRI ÎN CULTURI EXPERIMENTALE DE POTENTILLA 363 toare în cercetările taxonomice actuale, cînd se pune problema găsirii de noi caractere ce pot fi evidențiate numai pe material viu. Cultivarea unor specii de proveniență diferită dă posibilitatea urmăririi lor in vivo,' începînd cu germinația semințelor pînă la. planta adultă, lucru care este foarte greu de efectuat în natură. Cercetările taxonomice în culturi experimentale nu constituie o metodă nouă în această direcție, deoarece încă de pe vremea lui Oh. D a r w i n au fost efectuate observații asupra animalelor și plantelor supuse la condiții diferite de trai (1). La noi în țară s-au efectuat cercetări în culturi experimentale atît la plantele inferioare, cît și la cele superioare. Deosebit de. interesante sînt cercetările întreprinse în acest sens de A. V 1 ă d e s c u (6) la pteri- dofite, de T r. S ă vul e s cu la secția ILeterophylle a genului Campa- nila (5) și de M. G u ș u 1 e a c la Boraginaceae și Labiatae (2). C. Z a - hariadi (9) a urmărit și urmărește în cultură, în diferite condiții ecolo- gice, unele genuri din familia Liliaceae și în special genul Ornithogalum, ale cărui specii din numeroase proveniențe sînt minuțios cercetate. în cadrul genului Potentilla, culturile experimentale au început în anul 1965, cu specii aparținînd secției Rectae (Th. Wolf) Juz., care au fost recoltate din diferite regiuni ale țării,. în timpul primăverii (lunile martie și aprilie), împreună cu o cantitate de sol care să cuprindă sistemul radicular în condiții optime. Plantele din lotul experimental și-au conti- nuat dezvoltarea, putînd fi urmărite în toată perioada lor de vegetație, în afara speciilor transplantate în timpul primăverii de pe teren, au mai fost obținute plante din semințe provenite din țară sau din străinătate. Speciile de Potentilla din secția Rectae au germinația epigee, apare mai întîi rădăcinița, care, pe măsură ce crește, se adîncește în sol, ridicînd la suprafață sămînța ce cuprinde în interiorul său.tulpinița și cele două cotiledoane. în momentul în care cotiledoanele și-au mărit suficient volu- mul, acestea presează asupra pereților interiori ai tegumentului seminal pe care îi înlătură, venind astfel în contact direct cu mediul înconjurător. în. condiții naturale germinația semințelor de Potentilla se face toamna și plantula formează cîteva frunze bazale destul de mici, trecînd peste anotimpul friguros în acest stadiu. Germinația semințelor are loc într-o perioadă relativ lungă, abia după 15—20 de zile, la temperatura de 12—15°C, cînd încep să apară plantulele, care, la rîndul lor, au o creștere- destul de lentă. Toate speciile de Potentilla din secția Rectae prezintă peri glandulari în stadiul de plantulă atît pe tulpiniță, cît și pe marginea .cotiledoanelor. Perii glandulari sînt mici, cu stipesul alcătuit din 1—3 celule mai mult sa,u mai puțin izodiametrice. Celula glandulară este sferică și puțin mai mare' decît celelalte. Pe măsură ce plantuia crește, apare prima frunză care are limbul întreg sau, în partea apicală, prezintă 2—3 dinți destul de mici. Dințătura frunzelor se accentuează la frunzele, care apar ulterior, pentru ca la un moment dat frunzele să devină trifoliate sau cincifoliate, stabilindu-se caracterul palmat compus din 5 — 7 foliole. Primele frunze palmat-compuse ale plantulelor au peri glandulari. Aceștia se răresc treptat pînă. dispar cu totul la speciile seriei Eglandu- losae său, dimpotrivă, devin mai numeroși la speciile seriilor Glandulosae și Tauricae (fig. 1), Prezența perilor glandulari în stadiul de plantulă la toate speciile secției Rectae este un indiciu căj probabil, acestea ău origine comună. Destul de timpuriu, din momentul apariției primelor frunze, se dezvoltă și perii lungi, neglandulari, care se găsesc de asemenea la toate speciile secției Rectae, în toată perioada de vegetație. Perii scurți și rigizi Fig. 1. — Potentilla pedata Willd., plantule în primele stadii de dezvoltare. apar ultimii, întîlnindu-se în special în partea superioară a tulpinii pe pedunculul floral și pe caliciu. După apariția sa din sămînță, rădăcinița se afundă în sol și pe măsură ce crește devine de tip pivotant, moderat ramificată, ramurile fiind fusi- forme puțin îngroșate în partea mediană. Excepție de la această regulă s-a constatat la Potentilla pedata var. tuberosa, la care rădăcina se rami- fică din apropierea coletului, devenind astfel de tip rămuros. Ramurile secundare sînt tot atît de dezvoltate ca și rădăcina principală, avînd același aspect morfologic cu aceasta. Procesul de tuberizare a rădăcinii la P. pedata var. tuberosa începe din stadiile foarte tinere, cînd planta își formează rozeta de frunze bazale. Sistemul radicular la Potentilla hu a fost studiat pînă în prezent și credem că, cercetat cu atenție, acesta va permite lămurirea unor probleme în ceea ce privește delimitarea unor taxoni și a legăturilor filogenetice dintre specii. în primul an de vegetație, planta provenită din sămînță, în mod normal, nu formează tulpină floriferă. Totuși la P. reda s-a observat că unele exemplare din lotul experimental, care au germinat din timpul toamnei, în primăvară formează tulpină floriferă, înfloresc și fructifică. La cele mai multe specii, tulpina în condiții normale crește solitară, numai la P. hirta, P, astracanica și foarte rar la P. taurica se observă fenomenul de lăstărire de la bază din apropierea coletului, astfel că planta alcătuiește o tufă cu (2) 3—5 (10) tulpini care vor ajunge la maturitate. Ramificația bazală a tulpinii (în condiții de cultură) este mai frec- ventă în anii 2 —3 și numai foarte rar se constată lăstărirea din primul an de vegetație. Lăstărirea din primul an s-a observat la P. bornmuelleri, la care au apărut 4—5 lăstari, dar care au rămas sub formă vegetativă, fără a diferenția tulpini florifere. 5 CERCETĂRI- IN CULTURI EXPERIMENTALE DE POTENTILLA 365 364 A. POPESCU 4 în timpul toamnei, din partea bazală a tulpinii, și anume din apro- pierea coletului apar noi lăstari, la care frunzele bazale se dezvoltă sub formă de rozetă; în timpul iernii, rămîne în acest stadiu sub stratul de zăpadă, iar primăvara, cînd condițiile devin favorabile, apare tulpina care va forma flori și fructe. Cultivate în aceleași condiții de sol, umiditate și temperatură, spe- ciile din secția Rectae s-au dezvoltat diferit, au înflorit în epoci diferite, corespunzător cu cele constatate în mediul natural. Specia cea mai tim- purie la care s-a constatat creșterea mai rapidă a tulpinii și înflorirea mai. devreme este P. bormnuelleri. Această specie a înflorit la începutul lunii mai (în jurul datei de 5.V), cu două pînă la trei săptămîni mai devreme decît ceilalți taxoni. P. pedata și P. taurica au înflorit după 20.V, iar P. laciniosa a început să înflorească de-abia la sfîrșitul lunii mai. Numărul florilor la P. bornmuelleri este mic (5—10 rar mai mult) și perioada de înflorire este de asemenea scurtă (7—8 zile), iar maturația fructelor se face în aproximativ același timp. P. taurica și în special P. reda au perioada de înflorire foarte lungă, depășind uneori o lună. în cazul în care la unele plante vîrful tulpinii a fost distrus, aceasta Înstărește și lăstarii înfloresc mult • mai tîrziu, și anume, către toamnă. Așa s-a întâmplat cu unele exemplare de P. reda din lotul experimental care au înflorit și au fructificat pînă în a treia decada a lunii noiembrie. Florile care apar mai tîrziu se deosebesc de cele din timpul primăverii, prin faptul că sînt mai mici, petalele lor sînt foarte reduse, încît nici nu ating lungimea sepalelor. Numărul carpetelor este mai mic, iar staminele în număr de 20, în loc de 30 cîte sînt în mod normal, au forma diferită față de a acelora de la florile normale. Maturația fructelor se face într-o perioadă de circa 40 de zile de la data înfloririi. Fructele mature au dimensiuni destul de reduse, 1,5 mm lungime și 1 mm lățime. La exterior, fructele (nucușoarele) prezintă numeroase coaste cu dimensiuni și cu forme diferite de. la o specie la alta. Coastele cele mai evidente se găsesc la P. bornmuelleri, iar cele mai puțin aparente la P. reda, între aceste două extreme, există întreaga gamă de variație în ceea ce privește numărul, mărimea și forma coastelor care ornamentează fructul. Diseminarea fructelor se realizează în special cu ajutorul vîntului, care bătând în rafale apleacă brusc tulpinile și nucușoarele sînt aruncate la distanțe mai mari sau mai mici de planta-mamă. De asemenea orice acțiune mecanică soldată cu ruperea tulpinilor (care se usucă după fruc- tificare) sau aplecarea lor dă posibilitate fructelor să cadă pe sol, unde germinează din timpul toamnei și dau naștere la noi plante. De remarcat este faptul că, în condițiile de cultură, P. reda reacțio- nează prin mărirea numărului de tulpini florifere care apar din același colet (8—10), alcătuind o tufă destul de mare. Ca urmare a acestei dezvol- tări exuberante se obține o cantitate foarte mare de fructe, putând ajunge pînă la 30—40 g față de numai 1—2 g cît se obțin de la exemplarele crescute în mediu natural. Nucușoarele acestei specii conțin o cantitate mare de ulei, care uneori depășește 20% din greutatea lor. Cercetarea plantelor în culturi experimentale prezintă mare impor- tanță prin faptul că ele pot fi urmărite îndeaproape în toată perioada de vegetație și, în același timp, comparativ. Materialul proaspăt pe care îl avem la dispoziție din culturile experimentale nu poate fi înlocuit cu material din herbar. Aceasta apare și mai bine în evidență în cazul plan- telor cu flori colorate în mod specific și care prin presare și uscare își dena- turează culoarea sau și-o pierd cu totul, .oricît de bine ar fi executate aceste operații. Un alt caracter care nu poate fi pus în evidență decît pe material viu este mirosul florilor sau al plantei întregi, în cazul celor cu oleiuri volatile. Prin presare și uscare, mirosul plantelor dispare cu desăvârșire în marea majoritate a cazurilor. Deformarea diferitelor organe este de asemenea un neajuns frecvent întâlnit la materialul de herbar. Pe lîngă multiplele avantaje pe care ni le oferă cultivarea plantelor în loturi experimentale, această metodă de cercetare prezintă și o serie de aspecte negative, care nu pot fi eliminate în totalitate. Scoaterea plan- telor din mediul lor natural de viață face ca acestea să se modifice într-o măsură mai mult sau mai puțin vizibilă. în culturile experimentale nu se pot asigura condiții identice de sol, climă, umiditatea solului cu cele la care planta s-a adaptat în decursul evoluției sale și pe care le reclamă cu necesitate pentru a se putea dez- volta în mod normal. Lipsă unei anumite concentrații de săruri în sol face ca planta să se dezvolte diferit de cele din mediul natural. De ase- menea numărul diferit de indivizi de pe unitatea de suprafață determină o modificare a exemplarelor luate în cultură. Speciile de Potentilla luate în cultură au crescut mult mai mari decît cele spontane. Astfel P. taurica var. callieri, care în mod normal are înălțimea de 30—35 cm, a ajuns la 60—70 cm. Același fenomen s-a observat și la P. reda și P. pedata din lotul experimental. Noile condiții create în cultură au determinat modificări ale dimen- siunilor tulpinii și celorlalte organe : frunzele și stipelele sînt proporțio- nale ca mărime cu tulpina, numărul de flori s-a mărit ca urmare a rami- ficației mai abundente a tulpinii în regiunea florală. Mai puțin s-au modificat florile, care în cea mai mare parte au ace- leași dimensiuni cu cele ale plantelor din mediul natural. în concluzie putem afirma că pentru cercetările taxonomice este necesar a avea la dispoziție material provenit din culturi experimentale și exemplare crescute în mediul natural. Studiul pe material provenit din mediul natural trebuie completat cu observațiile făcute asupra spe- ciilor cultivate. Numai în felul acesta se pot trage concluzii juste asupra taxonilor apropiați,. oricît de dificilă ar fi separarea acestora. BIBLIOGRAFIE 1. Darwin Ch., Modificarea animalelor și plantelor sub influenta domesticirii, București, 1965. ■2, Gușuleag M. și Tarnavschi I. T., Bul. Fac. șt., 1935, 9. 3. Prodan I., Die Iris-Arten Roumăniens, Cluj, 1935. 4. Rousi A., Anal. Bot, Fenn. Helsinki, 1965, 2. 366 A. POPESCU 5. Săvulescu Tr., Studiu asupra speciilor de Campanula din secția ^Heterophylle” ce cresc tn România, București, 1916. 6. Vlădescu A., Recherches morphologiques et experimentales sur V embryologinie des fougbres leptosporangiees. Paris, 1934. 7. Vries H. -de, Die Mulationtheorie, Leipzig, 1903, 1. 8. Wolf Th., Monographie der Gattung Potentilla, Stuttgart, 1908, 9. Zahariadi C„ Rev. Biol., 1962, 7, 1. Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică vegetală. Primit în redacție la 16 mai 1968. CONCENTRAȚIA FOSFORULUI ÎN PLANTE DE FLOAREA-SOARELUI ÎN CURSUL PERIOADEI DE VEGETAȚIE 5 " DE MARIA GIURGIU 581.133.5:582.998 During the vegetation period, the total P in the content of sunflower plant l presents higher quantitative modifications in the first part-of this pefiod. The ratio of inorganic P-to organic P had in the phase of floweringTeeundation the highest vaiue, due, after all probabilities, to the large consumption of nucleotide .energy used in the intensified synthetical processes. Prpblemâ nutriției plantelor cu fosfor în decursul perioadei de vege- tație a fost și: este mult studiată. Aceasta se datorește atît specificului de nutriție cu fosfor ăl diferitelor specii de plante, cît și rolului însemnat pe care acest element îl are în diferite procese metabolice din organismul vegetal. 1 Aprofundarea cunoștințelor în aceasta problemă servește atît prac- ticii, ea asigurînd o mai bună folosire a particularităților fiziologice ale plantei în vederea obținerii de recolte sporite, cît și cercetării cu caracter fundamental, permițînd o înțelegere mai profundă a rolului fiziologic al fosforului în viața plantelor. MATERIAL ȘI METODĂ S-au folosit plante de floarea-soarelui soiul Smena crescute atît pe soluție Knop, cît și in vase de vegetație Mitcherlich. în vase de vegetație, s-a folosit sol brun-roșcat de pădure de la Stațiunea experimentală Pantelimon (jud. Ilfov) în amestec cu nisip de rîu în pro- porție de 2 : 1. îngrășămintele chimice folosite s-au dat la semănat, sub formă de soluție, și anume: NH4NO3 în cantitate de 0,3 g/kg sol, Ca(H2PO4)aH2O 0,27 g/kg sol ,și K2SO4 0,37 g/kg sol. . . . Pe. soluția Knop plantele au fost crescute între 25. III și 20.VI, iar în vase de vege- tație între 17.VII și 30.X. S-a procedat astfel ca în momentul.recoltării materialului vegetal ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 B. 387-371 BUCUREȘTI 1939 / - .............. 4 — c. 3868 FOSFORUL ÎN CURSUL PERIOADEI DE VEGETAȚIE 369 368 MARIA GIURGIU- . ’ \ 2 plantele să.se afle în diferite faze de vegetație. în acest scop semințele au fost puse la ger- minat și, respectiv, semănate la intervale succesive de timp. Astfel, In momentul luării probelor, , în ambele experiențe, plantele se găseau în următoarele faze de vegetație: 1) faza de 3— 4 perechi de frunze (virsta plantelor 3 și, respectiv, 6 săptămîni), 2) faza de formare a capi- tulului (vîrsta plantelor 6 și, respectiv, . 9 săptămîni), 3) faza de înflorire--fecundare (vîrsta plantelor 9 și, respectiv, 12 săptămîni) și 4) faza de maturare a fructelor (vîrsta plantelor 12 și, respectiv, 15 săptămîni). t La sfîrșitul fiecărei experiențe plantele au fost separate în rădăcini, tulpini și frunze, în frunze s-aii determinat fosforul total, anorganic, și, prin diferență, cel organic, iar îți tulpini și rădăcini numai fosforul total Concentrația fosforului total s-a determinat pe cale colorimetrică după K. L o hm ann, și L. Jendrassic (5). Concentrația fosfo- rului anorganic s-a determinat după metoda lui J. B. Martin și D. M. Doty (6), extracția fosforului efectuîndu-se cu acid tricloracetic 10%. , i ' La frunzele plantelor crescute în vase.de vegetație s-a determinat la aparatul Warburg ntensitatea fotosintezei și a respirației., / REZULTATE / ; Rezultatele obținute cu privire, la cantitatea fosforului din diferi- tele organe ale plantei de floarea-soarelui în decursul perioadei, de vege- tație sînt prezentate în figurile 1—5. Datele obținute la plantele crescute pe soluție Knop arata1 ca în irunze (fig, 1) conținutul fosforului total se schimbă în decursul perioadei de vegetație în funcție de faza de vegetație*.Astfel, conținutul fosforului total este ridicat în faza de 3 perechi de frunze, scade relativ puțin în faza ' . de formare a capitalului, ca apoi să crească din nou în faza de înflorire— ... fecundare, cînd atinge cel mai îhalt nivel. în faza de formare a fructelor conținutul fosforului total, scade din nou. X în decursul perioadei de vegetație conținutul fosforului anorganic crește progresiv, începînd.de la faza de 3 perechi de frunze pînă la faza de înflorire—fecundare, cînd atinge valoarea maximă, și apoi scade./ în schimb, mersul cantității de fosfor organic este invers, celui anorganic, scade continuu pînă în faza de înflorire —fecundare, cînd ajunge la valoarea 1 cea mai mică, și apoi crește lent. . Rezultatele obținute la plantele crescute în vase, de vegetație arată că în frunze (fig. 2) mersul conținutului fosforului total, anorganic și organic, cu unele mici deosebiri, este asemănător cu cel al plantelor eres- . cute pe soluție Knop. Deosebirile sînt de ordin cantitativ și se datoresc, t probabil, condițiilor meteorologice și experimentale diferite. z în tulpini (fig. 3) datele, obținute la plantele crescute pe soluție Knop arată că, pe măsura îmbătrînirii plantei, conținutul fosforului total scade lent. în tulpinile plantelor crescute în vase de vegetație (fig. 4) dina- mica conținutului fosforului tptal este în general asemănătoare cu cea a plantelor crescute pe soluție Knop. Conținutul fosforului total este ridicat cînd plantele șînt tinere și scade pe măsură ce ele îmbătrînesc. Micile oscilații se datoresc, probabil, ca și la frunze, condițiilor experi- mentale și meteorologice diferite. . - / -------- P total -------P anorganic mgP/fg&u. -........... P organic ^sapt. Ssăpt. Ssăpt. iZsăpt virsta plantei ( frunze) (soluție Knop) Fig. 1. — Concentrația fosforului Sn frunze, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarelui crescute pe soluție ( Knop. Fig. 2. — Concentrația fosforului în frunze, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarelui crescute in vase de vegetație. mgp/fgs.u. !2y J0- ' 8- 6- 4- 2 mgP/lg s.u. 10' y 8 7- 6- 5- 4 3 Z / Ssăpt. ‘ Ssăpt. 9săpt. JZsăpt vîrstaplantei (tulpini) . (soluție Knop) ' Fig. 3. — Concentrația fosforului în tulpini, în cursul perioadei de vegetație la plante '' de floarea-soarelui crescute pe soluție Knop. Gsăpt Ssăpt. IZsăpt. . f5sfyt . virsta plantei (tulpini) (vase de vegetație) Fig. 4, — Concentrația fosforului în tulpini, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarelui crescute în vase de- vegetație. . în rădăcini (fig. 5) datele obținute la plantele crescute pe soluție Knop arată o creștere continuă a conținutului de fosfor total pînă în faza de înflorire—fecundare, cînd atinge valoarea maximă, după care scade lent. 1 ; , 370 -. ' ■ MARIA? GIURGIU' ? 4 în ceea ce privește intensitatea fotosintezei și a respirației (fig. 6), datele obținute arată că în decursul perioadei' de vegetație cele două procese au un mers diferit. Intensitatea fotosintezei Scade cu vîrsta plantei, pe cînd intensitatea respirației crește pînă în faza de înflorire—fecundare și apoi scade. și a respirației, în cursul perioadei, de vegetație la plante de floarea- soarelui crescute în vase de vegetație. mg P/igs.u. Jsăpt. Bsăpt. SsapL !2săpt. virata plantei (rădăcini) . (so/utie Knop) Fig. 5. — Concentrația fosforului în rădăcini, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarelui crescute pe soluție Knop. 5 FOSFORUL ÎN CURSUL PERIOADEI DE VEGETAȚIE 371 subliniind că în cursul dezvoltării ei planta asimilează doar o parte din fosforul absorbit. Această parte poate fi mai mare sau mai mică în funcție de faza de dezvoltare, precum și de intensitatea proceselor metabolice. Conținutul de fosfor dfcganic scăzut în faza de înflorire constatat și de alți autori (3), (4), (7) nu presupune neapărat o asimilare redusă a fosforului absorbit, deoarece se poate datora tot atît de bine nevoii unui aport mare de energie folosită în procesele sintetice intense, fapt care poate fi dedus și din respirația crescută în această' fază. . în această privință semnificativ este și faptul că unii autori (3), (4) au găsit în această perioadă un conținut scăzut de nucleotide. Pe baza datelor obținute se pot desprinde următoarele concluzii : 1. în cursul perioadei de vegetație, conținutul în fosfor total al plantei de floarea-soarelui prezintă modificări cantitative, care sînt mai mari în prima parte a acestei perioade. 2. Eaportul fosfor anorganic/fosfor organic a atins valoarea cea mai mare în faza de înflorire—fecundare, fapt datorat, după toate proba- bilitățile, consumului mare de energie a nucleotidelor folosită în procesele sintetice intenșe. BIBLIOGRAFIE 1. Băjescu N. și. Corbeanu S., Com. Acad. R.P.R., 1963, 13, 7, 629 — 637. 2. Ishizuka Y., '8th Intern. Congress of soil Science, Bucharest, 1964, Transactions IV, 459 — ■470. 3. Kazanskaia L.-N., Bot. jurn., 1960, 45, 7, 10^5 — 1059. 4. - Fiziol, rast;, 1960, 7, 2, 234—237. . 5. Lohmann K. u. Jendrassic L., Biochem. Z., 1926, 178, 419. 6. Martin J. B. a. Doty D. M., Anal, Chem., 1949, 21, 8, 965 — 968. 7. Sikina A. P., Tr, in-ta Kot. AN Kaz. SSR, 1963, 16, 136. . \ Institutul de biologie ,,Troian Săvulescu”, Secția de fiziologie vegetală. Primit în redacție la 24 martie 1969. Datele noastre privind conținutul de fosfor total în organele plantei de floarea-soarelui în decursul vieții acesteia sînt în concordanță cu cele ale altor autori, care au găsit, de asemenea, cea mai mare valoare a lui în prima parte a perioadei de vegetație. Astfel, în frunzele de grîu, L. N. Kazanskaia (3),. (4) a găsit un conținut de fosfor total ridicat în stadiile de iarovizare — lumină și în faza de înflorire. Lă plante de floarea-soarelui aflate. în perioada devegetație cuprinsă între buto-' nizare și începutul coacerii semințelor,: N,. ă j e s c u și S. 0 or- be an u (1) au găsit în frunze și tulpini cel mai mare conținut de fosfor total în faza de1 înflorire. Y. I s h. i z u k a (2) a observat ca plantele de grîur și orez absorb și utilizează rapid acidul ,f o sfor ic în timpul creșterii lor intense, ătingînd valoarea maximă în momentul înfloririi . . Un mers al. fosforului anorganic aproape paralel cu cel al fosforului total a fost găsit și de alți autori (3), (4) în decursul perioadei de vegetație, DINAMICA FOTO SINTEZEI ȘI ACUMULAREA PIGMENȚILOR CLOROFILIENI ÎN FENOFAZE SUB ACȚIUNEA UNOR FACTORI AGROTEHNICI ' J C ■' ' ■' P® 1 ' M. ȘTIRBAN, GR. METAXA și GH. ȚIRA ' ' 581.132.1 The chlorqphyllian pigment accumulation and the intensițy of apparent photo- synthesis have been studied under the actipnof fertilizers, irrigation arid dressîng of the vine. / - --' \ 1' ■ • ■ The manure and complex fertilizers, especially given together and also associa- ted to irrigation, had a stimulative actiori. - . It was also sho-wed that photosynțhesis was enhanced when the dressihg of the vine was of a high form, It seems that this țechnique provided' a; better illu- , mination and a more intense air circulation. 1 Literatura de, specialitate din domeniul biochimici, și fiziologiei aparatului fotoasimilator la vița de vie oferă extrem de puține date privind problema propusă, în care să se urmărească relația dintre dinamica pig- menților clorofilieniși schimbul gazos din timpul fotosintezei. Tema a fost măi puțin abordată din lipsa unei corelații liniare, cu o valoare mâi mult sau mai puțin constantă, între acești doi factori interdependenți. Pe de altă parte, aceasta duce la dificultatea desprinderii unor concluzii certe. Dar trebuie sa remarcăm'faptul că raportul cantitativ și calitativ al pigmenților ne pune în legătură cu alte procese fiziologice de depen- dență, oferind o fructuoasă bază de interpretare. A \ ■ Cercetările.noastre s-au extins asupra a 3 factori' deosebit de impor- tanți ; 1) factorii de nutriție, cercetați prin 6 variante cu moduri diferite de îngrășare.a solului; 2) irigații în exclusivitate sau împreună cu adminis- trarea de îngrășăminte și 3) sisteme, de. tăieri la vița de vie și conducerea . pe.țerașe.' ; ... METODA DE LUCRU i , . Recoltarea frunzelor pentru determinarea pigmenților;s-a făcut de pe un număr de 16 butuci, pentru fiecare variantă în parte; și în aceeași zi pentru toate .variantele. S-au ’ recoltat minimum 30 de frunze pentru fiecare determinare, decupîndu-șe din spațiile dintre : ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR. 5 P. 873-379 BUCUREȘTI 1939 3 FOTOSINTEZA ȘIACUMULAREACLOROFILEI LA VIȚADE VIE 1 1' ‘ ; ’ ■ Tabelul nr. -T 374 - M. ȘTIRBAN și COLABORATORI 2 nervurile principale ren de le1 de diametru cunoscut. Rondelele decupate s-au împărțit în 3 loturi, două pentru determinarea pigmehților și'un lot pentru determinarea, conținutului în apă. Am procedat la' recoltarea de rondele pentru a putea raporta cantitatea pigmen- ților și la unitatea de suprafață (foliară) asimilatoare. A plicind această metodă am putut aprecia simultan, pentru aceleași' probe, cantitatea pigmenților la unitatea de suprafață asimilatoare, la unitatea de greutate exprimată in masă verde și,, respectiv, în masă uscată (13), Extragerea și determinarea pigmenților s-am făcut .după o metodă publicată (3), (4), (5), (12), (13), avînd la bază principiile de calcul elaborate de T. W. G o o d w i n (1965) și de S. Z a 1 i k și S. M ă c b 1 a c h 1 a n (1966). . . Determinarea foto.sintezei s-a făcut după metoda de. cîmp elaborată de. „I, _V.. B oro- d‘u lina șt I." G. K b 1 o va e v'a. Măsurătorile' s-au efectuat pe frunze aflate la aceiași .nivel al creșterii, la Q zi după recoltarea probelor1 pentru pigmenți’. S-au efectuat'4 determinări în principalele ferioiaze.ale’ viței de’vie : creșterea lăsta- lor, înfloritul, creșterea bobului și în timpul coacerii boabelor. ' , ■ .r \ ‘ % • . . .. REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR Experiența privind influența îngrășămintelor aplicate. Soiul experimentat a fost Feteasca regală Particularitățile morfologice și de creștere specifice,ale viței de vie, cu un sistem radicular foarte bine dezvoltat în profunzime,, di permit acesteia prospectarea unei zone adînci de sol,, ceea ce îi conferă și o mare adaptabilitate la soluri destul de sărace în straturile superficiale levigâte. Același sistem îi permite viței de vie, utilizînd și apa freatică, o mai mare rezistență la secetele de scurtă .durată, fără a suferi tulburări fiziologice graVe.' Este de așteptat, deci, ca reacția viței la unul din tratamentele de nutriție sau irigație, șă aibă un prag de răspuns mai ridicat, cu o acțiune de durată mai lungă. ' / - , ; . Admițîndneuniformitatea structurală Și chimica a solului, am consi- derat edificatoare valoarea relativă a evoluției aparatului clorofiliân și nu valorile absolute,^deoarece în fenof aza creșterii lăstarilor, cînd s-a efectuat prima determinare, se pornește de lă un cuantum diferit al pigmehților luați,pe variante. în tabelul nr. 1 sînt incluse' valorile medii ale determină- rilor din cele 4 fenofaze, urmînd ca în text sa se facă referiri la semnificația evoluției pigmenților de-a lungul ciclului de vegetație, deoarece spațiul nu ne-a permis o reprezentare a tuturor determinărilor efectuate. Prima determinare din faza creșterii lăstarilor a găsit butucii variantelor 1, 3 și , 5 mai bine dezvoltați, cu o cantitate sporită.de pigmenți. Abia determinările ulterioare vor sesiza acțiunea îngrășămintelor în fazele cînd vița de vie are format un aparat foliar bine dezvoltat și utilizează activ săruri din sol (2), (3), (11). .. / . în faza înfloritului la martorul neîngrășat se înregistrează o scădere a cuantumului clorofilei a raportată la greutatea proaspătă a frunzei. Sporuri semnificative șe realizează la variantele 2 și 4 unde s-au aplicat N și P, respectiv, P și K. Varianta 3, lipsită de aportul f osf orului, a realizat o creștere mai mică a clorofilei a. Varianta căreia i s-a aplicat îngrășă- minte organice realizează o sporire medie. Se poate aprecia că în acest Cuantumul fotosintezeî și al pjgnicnțilorclorofilieni in funcție de îngrășămintele aplicate lă seini Fetească regma Nț vari- antei i : A f. / ' 1 ' Varianta/ 1 ' - ■ Valori medii pe 4 fenofaze' ■ ■ .Conți- nutul îri apă ’ ' •% mgCCL- /d-m3 frunză ' pigmenți ' ‘ ' . mg/dm2, .. mg/100 g mg/100 g. .frunză, verde friinză verdb frpțiză. uscată ; ■, clorofilă- z" 1 clorofilă.,; ■ clorofilă " ’ b- ■ > a j ■ li . ■; a. b 1 230,8 27,8. .10,9 ■ 1 775 :686 , 5 776 2 4'72 70,96 \ 2'' b’301’so — /ha ' ■ , ' 232,0 ' 2^,1'' 8,8 1 531 ' 601 ■ 6 095' 2 312 70,50 3, . 247,6 27,2 M»4 1 794 ’ 760 ; 6 690 2 885. '70,06 ■ 4 : ’ Pso'U&o/ha ' 1 238,4 : 21,0 11,2: 1316 538 5 528 2-304 71,71 ■ ' ș' 245,8 27,4 10,0 ’ 1 789 '654* 6 396' 2 342 70,42 6 ; îngrășăminte. organic^ , 40 t/ha . 256,4 22,0 . 11,2 . . 1419. .685 6 041 2 244. \ 71,52 caz aportul fosforului este important în intervalul dintre creșterea lăstarilor și înflorit, el fiind elementul comun.în ambele variante,.Această sporire cantitativa este, și mai bine exprimata,la upitatea suprafeței asimilatoare și ea arată, de asemenea, valori ridicate și .în cazul raportării la masa us- cată. , Ape st, din urmă fapt este pus, pe, de o parte, pe seama creșterii mâi accentuate, a grosimii mezofiluluL frunzei, în raport cu suprafața foliară, și,, pe de altă parte, pe seama sporirii conținutului în apa al frunzei.' , Sensibilitatea viței de vie. Ia carența fosforului tocmai în prima fază; de vegetație, în care procesele hiosintezei pigmenților sînt deosebit. de, active, își găsește explicația în concepția fotofosforilărilor a lui D. I. Armon (1). Energia.moleculelor mâcroergice de ATP este solicitată cu mare intensitate în procesele formative în primele fehofâze, consumul mult sporit în fosfor fiind evident'față de fazele următoare, în care energia moleculelor de ATP este consumată cu precădere în reacțiile fotosintezeii, planta avînd1 deja formați constituenții celulari într-un grad optimal. Determinările din fenofaza creșterii’ bobului atestă în continuare sporirea conținutului în clorofilă, atît în raportarea la masa verde, cît și la unitatea de suprafață asimilatoare, pentru toate variantele, exceptând varianta 4 lipsită de aportul azotului. în variantele 2 și 4, avînd comun dintre elementele K, P și K doar fosforul, se observă o. scădere a cantității pigmenților verzi raportați la masa uscată, valoare relativă ce este dată de reducerea mai accentuată a apei din frunze. La ultima determinare, la toate variantele s-a înregistrat o sporire a pigmehților, verzi la unitatea de masă verde și uscată și o scădere a lor la suprafață foliară. în acest . caz are Iod o scădere a conținutului în apă a frunzelor, precum și o inversare , a raportului în comparație cu prima fenofază‘< și anume o creștere mai accentuata a frunzei în suprafață decît în grosime. ' / într-o privire' de ansamblu, se observă că sporirea cantitativă a pigmenților de-a lungul ciclului de vegetație s-a remarcat' mai ales în 376 M. ȘTIRBAN și COLABORATORI . x4 variantele în care era administrat azotul alături de P sau K sau în comple- xul N, P, K. Martorul, deși a pornit de la un cuantum, sporit al clorofilelor în prima fază a determinărilor, ulterior, a realizat sporuri inferioarei Varianta căreia i s-a administrat îngrășămînt organic a înregistrat sporul cel mai mare în acumularea pigmenților de-a lungul ciclului de vegetație. Ou siguranța că, în afara elementelor principale, în nutriția viței de vie îngrășamîntul organic furnizează un complex de alte microelemențe alături de bogata gamă de substanțe stimulatoare, al căror rol se dovedește < a fi deosebit de important.Tn efect mai puțin stimulator l-a avut aplicarea - exclusivă a îngrășămintelor fosfatice și poțasice pe întreaga perioadă a ciclului de vegetație. ; . Faptul că încă din fenofaza înfloritului în sinteza pigmenților se observă un ritm diferențiat pe variante, mâi mare la variantele care au pornit de la cuantumuri mai mici și invers, dovedește, pe de o parte, mărea forță de absorbție nutritivă a viței de vie, capabilă șă-și refacă un echilibru biologic optim în decursul vegetației, chiar dacă sub influența unor factori de nutriție sau de altă natură unii butuci pornesc în primăvară cu. un potențial mai scăzut, iar pe de altă parte că factorii interni sînt în măsură să armonizeze acest echilibru, printf-o intensitate metabolică superioară. Fenomenul, este cunoscut și la indivizii panașați, la. care, în comparație cu indivizii normali, clorofilă realizează, prin valori relative» uh randament al fotosintezei superior clorofilei din frunzele hepanașate, care se află într-o concentrație mult mai mare. ’ ? - Mersul fotosmtezei în momentele determinărilor presupune condiții asemănătoare ale temperaturii, concentrației bioxidului de carbon și intensității luminoase și el exprimă evoluția acumulării pigmenților verzi (8). Prin valorile medii ale celor 4 fenofaze, foțosintejzâ aparentă se supra- pune fidef pe curba evoluției clorofilei b prin oscilațiile comune de mai mică amplitudine, dar ea exprimă și mersul acumulării clorofilei a, doar că'aceasta a suferit modificări cantitative mai importante; Existența aceluiași sens: al mersului celor două procese,,— dinamica pigmenților și fotosihteza —, dar cu trtepte de creștere neuniforme, își are explicația în specificul proceselor .biologice. Pe. fondul potențialului fotosintezic al plantelor, exprimat prin cele două clorofile în primul rînd, sub influența îngrășămintelor aplicate factorii lumină și temperatură, sînt cei care în limitele acestui potențial influențează de asemenea valoric fotosinteza. Cuantumul fotosintezei măsurat în cele 4 fenofaze, exprima o activitate fotosintetică, mai intensă în variantele 2, 3, 51 și 6 (tabelul nr. 1). La toate variantele se observă o scădere a fotosintezei spre fenofaza coacerii depline, excepție făcînd varianta cu Îngrășăminte organice. Se poate afirma că îngrășămîntul organic, oferind un proces lent și continuu de humificarc, a favorizat prelungirea perioadei de" vegetație, la un potențial ridicat, chiar și spre, sfîrșitul ciclului de vegetație. Valorile medii ale, fotosintezei și acumulării pigmenților din cele 4 fenofaze, incluse în tabelul nr. 1, arată că îngrășământul organic și îngră- șămintele minerale îh componența, cărora intră, și N (variantele 2,3 și;5) exercită o acțiune stimulatoare. în deosebi conținutul mai mare al clorofilei a, raportat la substanța uscată, indică această stimulare. ; , 5 FOTOSINTEZA ȘI ACUMULAREA CLOROFILEI LA VITA DE VIE 377 Experiența privind influența irigatului pe parcele în care s-au administrat «îngrășăminte. Soiul experimentat a fost Traminer rose Rezultatele înregistrate în cadrul variantelor irigate și neirigate, în condițiile speciale ale verii anului 1968, pot fi considerate mai puțin expre-. sive și concludente (tabelul nr., 2). ... Tabelul nr. 2 ; ' Cuantumul fotosțntezel și al pigmenților eloroflUeni în funcție irigații Nr. . vari- antei; ' .( ' , ■ ' Varianta Valori medii pe 4 fenofaze Conți- nutul în apă % ■ mg COa/ dm2 frunză ’ , pigmenți mg/dm2 ’ mg/100 g. mg/100 g frunză verde frunză verde frunză uscată clorofilă clorofilă clorofilă a 1 b a b a b \ 1 ■■ ■ J ; Ueirigat — îngrășăminte orpanice 4- NPK . 290,5 34,0 12,5 2 168' 984 7 532 .3 551 70,48 - ' 2 neirigat și neîngrășât 274,7 32,0 13,0 2230 910 7 575 3 700 71,30 3 irigat -|-îngrășăminte orga- nice + NPK ’ 266,1 30,8 12,3 2 191 890 7707 3 203 71,38 ' 4 irigat și neîngrășât . 231,3 31,6 12,4 2 061 834 6.977 2 750 70,60 . în timpul secetei din primăvară, prelungită numai pînă în luna mai, straturile profunde ale terenului prospectate de rădăcini, nu au pierdut apa sub limita capacității de aii absorbite. A urmat apoi b perioadă umedă cu ploi intense, eliminînd practic utilitatea irigațiilor. în aceste condiții , se observă mai pregnantă influență îngrășămintelor administrate. Cuantumul pigmenților verzi în momentul primei determinări, la cele 4 variante, exprimau valori mai uniforme datorită unei mai mari omogenități biologice al lotului experimental, ceea ce ne-a permis o mai bună evidențiere a. acțiunii îngrășămintelor și irigatului. ' Ca o consecință a precipitațiilor abundente, cu un mai accen- tuat proces de levigare a sărurilor ușor solubile la variantele neîngrășate și neirigate, dar mai ales, neîhgrășate și irigate se observă o sporire accentuată a apei din. frunze. Se constată astfel fenomenul de scădere a cantității relative a pigmenților raportați . Ia masa verde și suprafața foliara în funcție de procentul mare al pigmen- ților care revin pe unitatea de greutate substanță uscată. Administrarea îngrășămihtelor, care au creat o mai mare concentrare de substanțe nu7 tritive, în condițiile unui sol 'saturat cu apă,, au determinat concentrații optimale absorbției sărurilor miperale. S-a putut realiza,aștfekși uh echi- libruhidric nl frunzelor,, exprimat printr-o scădere progresivă a conținutu- ( lui lor în apă. în consecință, scăderea ^concentrației pigmenților verzi ' este mai redusă la variantele la care s-au aplicat îngrășăminte, irigate sau . neirigate, în intervalul dintre fenofaza Creșterii frunzelor și înflorit, pentru 378 ' M. ȘTIRBAN și COLABORATORI '' '6 .ca apoi să crească progresiv pînă în faza, coacerii deplipe. Expresia este valabilă atât în cazul raportării la masa verdecit și la suprafața foîiară. între fbnbfaza înflorit și creșterea bobului; pigmcdții raportați lă'maSa uscată răhiîn la valori aproape constante, ca urmare a scăderii conținutului în apă al frunzelor. Se observă, apoi o creștere a lor spre, perioada coacerii depline, ca urmare-a procesului semnalat și în prima experiență, și anume acela de creștere mai accentuată a frUnzei.în suprafață decît în grosime. Faptul că varianta în care s-au aplicat irigații fără îngrășăminte a realizat cel mai mic cuantum de pigmenți verzi din cele 4 f enof aze exprimă, în condițiile acestui an.intensul proces de .levigare (tabelul nr. 2). Experiența privind influența tăierii și conducerii viilor pe terase. / Soiul experimentat a fost, Chasselas d’Ore Cuantumul pigmenților la prima determinare, în fenofază creșterii lăstarilor, ăv oferit varori'mai apropiate între variante, și în cazul acestei: experiențe. Evoluția sintezei pigmenților verzbarată o sporire cantitativă .progresivă mai mare la variantele cu tăiere clasici și la .coardele dș la baza butucilor din varianta cu. formă. înaltă semiîngropată. Credem că aici asistăm la Un fenomen compensatoriu de_ sporire a cantității pigmenților, ceea ce permite realizarea unui potențial foto sintetic ridicat în condițiile unei temperaturi mai scăzute și o aerați^ deficitară față de etajul, superior. Cuantumul mai scăzut al pigmenților în cadrul formei înalte Lenz- Moser întărește credem aceeași idee, condițiile pentru desfășurarea foto- sintezei fiind mai favorabile. Faptul că în cazul formei înalte semiîngropate pe aceiași butuci frunzele de pe.coardele de la bază au înregistrat un con- ținut sporit de pigmenți, pe cînd cele de. pe coardele etajului superior au acumulat mai puțini pigmenți, față de sporirea masei vegetative și a.supra- feței foliare., poate fi explicăt de asemenea prin procesul compensatoriu (tabelulnr. 3). Se remarcă totodată reducerea ăcceptuată a conținutului ... ? ' r< Tabelul nr. 3 -.7 7 , . /; '.. * . Cuantumul fotosintezei și al pignunților clorofllieni tn funcție de tîierea. și conducerea, viilor pe terâsc ( Nr. 1 vari- antei Varianta' / ;■ ■ ■. r ■ ■■ ■ A A- Valori medii pe 4'fenofaze Conți- nutul în ăpa ’%7 COJ .-?dm2 . frynză ■.-pigmenți '7 . mg/dm2 .. mg/100 g . mg/100 g frunză verde frunză verde frunză uscată 7 clorofilă ■ ■ clorofilă clorofilă . a . ■ b'\ A .o.. "'■ 'b 7 î ' taiere 'clasică 235,1 26,2 ■. .9,5 1 683 " 595 5 548 ' 1 853' 67,82 , 2 3 f formă înalta Lenz-Moser _.. 267,9 20f8': ' 9,8. : 1 526 ■ 726 • 5 159 2538 • 68,94 , formă înaltă semiîngrppa- . tă ; vîrful butucului / ■/ A : - 23,8 i’do . 4’ 565' ■ 686 4'840 1,725 65,35 .4 ' fofnță înaltă, semiîngropa- tă; baza butucului 239,4 24,0 9J2 . 1Y33' ■ 771: 6 263 2 952 71,27" I 7 FOTOSINTEZĂ ȘI ACUMULAREA CL ORO FILEI LA VIȚA DE VIE 379 în apă la formele înalte (etajul șuperior), între fenofazele înflorit și creșterea bobului, matcate de o diminuare a raportului dintre pigmenții verzi și ■: substanța uscată. Fotosinteză la aceste variante, înscriind valori superioare, atestă randamentul fotosintetic sporit al pigmenților în condițiile unei , aerații bune și iluminări optimale. , ' / /în concluzie se poate afirma că, împotriva factorilor pedoclimatici destul ,de oscilanti în condițiile experiențelor în teren, influența anumitor - . manifestări care modifică procese fiziologice importante, ca aceea a foto- sintezei, poate fi implicată în contextul abordării complexe a influenței mediului.. BIBLIOGRAFIE 1. Arnon D. I., photosynthetic Phosphorylation: Fdcts and Concepts, in Biochemistry of Cloroplasts, ed. Goodwin T. W., Acad. Press, Londra —New York, 1967, II, 7 ■ 461-503. • • 2. Dokohov B. N. i Grozov D-. N,, pomicultura, Viticultura și Viniîicația Moldovei, 1966, ■11, 31 — 33. ' ? ' 3. French C. S., The Chlorophyll in vivo and in vitro, in Encyclopedia of Plani Physiology, ' sub rod. Rhuland W., Springer Verlag, Berlin— Gottingen —Heidelberg, 1960, ■ V, 7, 252—293. ■; 4. Glover J., Colorimetric, Absortimetric and Fluorimelric Melhods, in Moderne Methoden of Plani Analysis, sub red. Paech K. și Tracey M. V., Springer Verlag/Berlin — Gottingen —Heidelberg, 1956,-1, 149 — 241. ■ A 5. Hager A.- a. Blrtenra ih. T. M.,7 Planta, 1966, 69, 198 — 217. 6. Hikkle, O. A, a. .Eisenmenger ,W. Ș., Soil Sci., 1950,70, 3, 213 — 220. 7. Jacor Magdalena, Cercetări asupra variației diurne și sezoniere a intensității fotosintezei la vița de bie, Teză doctorat, București, 1958. 8. . Kakhnovich L. V: i Khodorenko L. A,; Fizipl. rast., 1964, 11, 5, 933—936. 9. Kodenka A; N., i Erighia V. I., Vinodelie i vinogradarstvo SSSR, 1953,- 5,33 — 37. ■ 10. Nishida K.., Phyși’ol. .Plantarum, 1962, 16, 47 — 58; ■ . . 11. Românciuk P. S.; Fiziol. rast., 1958, 5, 400 — 408. • ? 12. Smith .I. H. C., a. Benitez A., Chlorophylls; Analysis in Plani Materials, in Modern Methods of Plani Analysis, sub red. Paech K. și Tracey M. V., Springer Verlag, Berlin— Gottingen—Heidelberg, 1955, IV, 142 — 195. . 13. Știrban M. și Frecuș Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1968, 20, 1, 69 — 75. Î4. Tavadze .P. G., Vinodelie i vinogradarstvo SSSR, 1952, 5, 31 — 33. . > ' . Centrul de cercetări biologice, ■ . . Secția de fiziologia plantelor ' - ‘ '' . ’ '. și ' 1 Secte ral dc citofiziologie ■a -aa / ■. ■■■ / : ■ p ? /'' . ' " ■. ■ ■ /" < șt : ■■ ", ■ v Stațiunea experimentală hortiviticolă Blaj. ' , 1 Primit în. redacție la 23 aprilie 1969. FĂINAREA S0LANAOE.EL0R „ÎN ROMÂNIA ; ' ■■ I>E ■ ; ■; -: A -7 . ;■ ANA HULEA, I. DINESCU și V. LEMENI . . 581.2.4 : 583.951.4 En 1964 on a signal^ pour Ia premiere fois en Roumanie un mildiou'sur quelques - plantes de la familie de SolanacSes, cultivees dans les serres,- dans les culțures 11 sous vetre et au champ. La maladie se manifeste tant sur les jeunes plantes que sur celles plus avancces en v6g6tâtion, en attaquant le limbe des feuilles, les s6p.ales“et les jeunes fruits. Comme agent pathog^ne on a identific le champignon Leveillula. t aurica (L6v.) Arnaud, sous la. forme eoni di enne O idiopsis taurica (Lev.) Salmon, Dans ce travail on d6crit les symptâmes de la maladie, les conditions d’appa- , ' rition et on pr^sente quelques mesures prophylacliques et de lutte. ? în 1964 s-a semnalat pentru prima dată în serele și răsadnițele ■Stațiunii legumicole Țigănești (jud. Ilfov) o boală cu aspect de făinare, întîi la plăntuțele de ardei iute și apoi pe plantele mature de ardei iute și ardei .grasȚCa^ annuum K.), ca și pe cele de gogoșari și de vinete melpirgena). Boala a apărut prin linia februarie și a progresat continuu pînă în luna iunie ,vtrecînd și la plantele mai mati aflate în diferite faze de dezvoltare. , în același,an, în august s-a găsit această boală și în serele și cîmpurile Stațiunii experimentale Ișalniță (jud. Dolj) pe hibridul de tomate (Solanum lycopers^ nr. 10 xA Bizon. Aici atactd s-a manifestat, de asemenea, foarte, rapid, astfel că pînă lă sfîrșitul lunii septembrie 70% din plante au fost infectate. în anii Următori, făinarea a fost semnalată și pe tomatele din sete din diferite zone ale țării. După indicațiile din literatură această boală este relativ puțin răs- - pîridită pe, glob. A fost găsită în Japonia (5), B.A.U. (3)^ în Italia (Sicilia) (,2), în Isrăel și Tunis (4), pe ardeii tomate și vinete. G a b r i e 1 l e G o- i danieli (2f a semnalat-o, de asemenea, pe susan și anghinare. : Unii autori străini consideră această boală ca periculoasă, deoarece produce pierderi grave prin defolierea și moartea culturilor atacate. Simptome. Făinarea solanaceelor s-a manifestat pe toate organele aeriene ale plantelor, dâr cu deosebire pe limb. Primul semn de îmbolnăvire pe ardei, vinete și tomate a fost apariția unor pete decolorate (gălbui) vizibile' mai ales pe față superioară a frunzelor (fig. l și 2), neregulate ca ■■77XA'. .-î ■■ : ■. V ST. ȘI CERC. BIOL, SERIA BOTANICĂ Ț. 21 NR. 5 V. 881-885 BUCUREȘTI 190,9 V - ■ ■ ■■ ■ ' ■ ■ ■ .. ' ■ ■ ' . " '■ ■ ■■ ' ' / 3 FAlNAREA SOLANACEELOR frtN ROMÂNIA 383 formă și dimensiuni, difuze în ceea ce privește conturul. Pe partea inferioară ă frunzelor, în .dreptul acestor pete, a apărut o pîslă fină, cenușiu-âlbicioasă, eu aspect .de făinare. Ou timpul, petele și pîsla s-au extins pe porțiuni din ce în ce mai maridin frunze și au trecut pe pețiol, sepale și chiar pe fructele tinere îndeosebi la ardeiul iute. Ca urmare, frunzele atacate s-au Fig. 3. —■ tf, Conidiofori și conVIn de Leveillala taarțca (Lăv.) Aniaud; b, conidii, germinate (mărite). îngălbenit complet, s-au zbîrcit și cele mai multe au căzut. Fructele de pe plantele puternic atacate au rămas micif s-au brunifieat și au căzut. Unele-dintre ele au crăpat lăsînd să se vadă semințele. La tomate și. vinete șimptomele de pe frunze sînt f oarte asemănătoare în ceea Ce privește apariția de pete decolorate de diferite dimensiuni și dezvoltarea fructificațiilor patogenului pe partea lor inferioară. Dacă temperatura, nu depășește 24°Cy iar umiditatea trece de 80% frunzele puternic infectate se usucă, se zbîrcese, acoperindu-se pe fața inferioară cu o pulbere albă, eu aspect făinos. Fructele de pe tufele puternic infectate rămîn .miei, și anormale,. astfel incit producția este mult scăzută. Atacul se manifestă la început pe frunzele de la bâză și progresează spre vîrf, ducînd la desfrunzirea completă a tufelor de ardei, gogoșari, Vinete și tomate. : Agentul patogen. Ca agent patogen ăl făinării a fost identificată (Ldv.) Arnaud. în condițiile în care s-a dezvoltat boala Ia noi, ciuperca patogenă a format numai conidiofori și conidii de tip Oidiopsis iaunca (L^v.) Salm. (= Omdarwpsis (‘ygnarae (Ferr. et Ma- șsa) Cioc.). Forma de peritecii nu a fost găsită^ Miceliul ciupercii este hialin, ramificat și trăiește îh Stratul de celule epidermice ale fiind concentrat mai ales în jurul ^tomatelor (fig: 3); poate pătrunde însă și printre celulele țesutului lacunar învecinat. - p. 3668 , ' ■h 384 J ,.r >ANA HULEA și COLABORATORI. . ' ' 4 ‘ ' i ■' % Goni di eforii ies ;af ară? prin stomate ;în grupuri de cîte 2—4 ; ei, sînt drepți, simpli sap puțin r amif icâți, cu perețLtransversali, și. separâ. ja capăt. cîte o eonidie .mare, hialină., .ovpid-cilindrică.sau pirifoimă., cp capătul.liber mult îngustat: sau chiar ascuțit. De. regula uonidiile se dezvoltă, .solitar, upeori insa ai?ar Șiuîte două-înlănțuite. Conținutul eoni diilor este granulat', și eu 1—3 picături mari de grăsime. în unele conidii conținutul protoplas- matic este adunat spre centru sub, forma unor cordoane groase. Conidioforii măsoară 225—254 x 6 —7,5 g,. ,,.conidiile de pe ardei au 45—66 X 9—13,5. g, iar cele de pe tomate 32^63 X 10—18 g. Dimen- siunile găsite de noi sînt mai iniei decît celeindicate de Yasu H o m m a (6)- pe ardei, după care conidiile mășoără 50^4 — 72 x 14,4—21,6 g, și mai mari decît cele inhibate de G. Goi dani ch (2) pe susan (16,5 — 48,5 p). ‘ r. : • Germinația» se făce; prin emiterea unui filament pe la capătul inferior al eonidiei (fig. 3). x' m Condițiile în careta apărut boala. Temperatura în seră, în perioada în care a fost semnalată apariția bolii, a oscilat între 18 și 24°C, iar umiditatea între 70 și 87%. Boala a fost favorizată șl de densitatea mare a plantelor, în august, în cîmp, temperatura medie, a fost de 20°0, șl în septembrie de 15,8°C, iar precipitațiile s-au ridicat la -53,6 mm, în ăugu'st, și la 34,8 mm, în septembrie. Ciuperca Leveillula taurica șe dezvoltă deci în condiții destul de variate. , ■' -X;; > . ' Făinarea solanaceelor se propaga nde la o plantă la altă cu ajutorul conidiilor, care se dezvoltă în număr foarte măre și care sînt purtate de , curenți dintr-un loc într-altul. De la ah la an se transmite "prin conidii sau prin miceliul aflat pe resturile de plante din sol. în literatură/ ciuperca 'Leveillula taurica este citată-: -ca: un sapro- parazit care trăiește pe plantele' slăbite său chiar uscate. în sera de la Țigănești, că și în cîmpurile de lă Ișalnița, ciuperca a infestat numai Clanțele VhrM, normal dezvoltate, provocînd îhgălbenirea și uscarea ăcesJ tbră, comportindu-se deci ca un parazit. 1 1 ’ ‘ ; 1 ' Măsuri de prevenire și de combatere. Stropirile cu I^ărâtliăhe (dino- căjp) îh concep Cu Kumulus-sau'cn Thiovit, pe bază de; sulf ■ mtiiăbil,:în concentrație de 0,4 %y precum și' cele du Morestan 0,04 % dau foarte' bune rezultate; extihdereă'făinărn fiind. opritădupă 3 —4 tratamente și, ca urmare, producția revenind la normal. ‘ Stropirile . tr'ebiiie ăplicate imediat ce s-ă observat apariția primelor pete, conținu? Îndii-Sef la interval de 10—15J zile,' pînă lă' oprirea completă - a atacului.. După datele din literatură rezultă că și pro dusele pe bază de zineb 0,4 % ’ dau rezultate bune atît în seră, cît Și în Cîmp. x ■ ■ f‘ \ Pentru prevenirea apariției f ăihării solanaceelor sînt ’ necesare * și unele măsuri de igienă culturală, între care izolarea primei^ ata- cate pentru a se evită, raspîhdirea codidiilor/în seră este foarde indicată; / iinediSt cb se Coiistată apariția bolii în seră sau răsâdnîțe șe va ridica temperatură.^ 3°C peste 24OC,. iar umiditatea^ vă reduce sub 75 %.s Se vă evită de: asemenea excesul • de urni di tale în sol. ’ ' ■ 'v ; * ' Nu t șe va folosi sămîpță provenită de la‘ plantele infectate. > x Solul din sere și' din răsadnițele în care a apărut făinarea se ya dezin- -. fecța cu formalină sau mai. bine se; va înlo cui. .Dezinfectarea;se mai poate , 5 FĂINAREA SOLANACEELOR DIN ROMÂNIA 385 face cu Faltan sau Captau (Orthophaltăn, Orthocid 50 etc.) în concentrație de 0,6—0,8% sau chiar cu sulfat de cupru 1%. în cîmp se recomandă rotația culturilor, evitînd cultivarea solana- ceelor cel puțin 2 ani pe terenul pe care s-a constatat atacul. Igiena cultu- rală urmată de arătura adîncă a solului pentru a îngropa fragmentele de plante căzute pe sol, ca și combaterea buruienilor în timpul vegetației, 1 printre care și cele din familia Solanaceae care servesc de gazde interme- diare, constituie de asemenea măsuri importante pentru prevenirea atacului de făinare la ardei, vinete, tomate etc. v BIBLIOGRAFIE 1. Arnaud C., Annal. Epiphyt., 1921, 7, 92. 2. Goidanich G., Manuale di Patologia vegetale, Ed. Agricole, Bologna, 1954, 2, 553. 3. Jurgen K. R., BulI. phytosanitairfe de la FAO, 1962, 10, 6, 124. 4. Messiaen G. M. et Lafon R., INRA (Paris), 1963, 75. .5, SkoriC V., Erysyphaceae Croqtiae, Glosnik za Sumska Pokuse, Zagreb, 1926, 56. 6. Yasu Homma, Erysyphaceae of Japan, Sapparo, 1937, 432. Institutul central de cercetări agricole. Secția de protecția plantelor. / -■ Primită în redacție la 8 măi 1966. MIOBOMICETE NOI DIN BOMÂNIA ' ' DE ■ C. SANDU-VILLE; ■MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA' M. RUSAN, VIORICA IACOB, ECATERINA GUȚU și AL. MANOLIU 582.2 The list includes ten new records (Chaetomium furii col a, Pyrenophora hispida, . Phoma nebulosa, Phomopsis viridarii, Septoria polygalicola,. Conioțhyriam sarot- hami, Microdiploidia fraxini, Colletolhrichum glycines, Gonatoboir.ys ramosa, Țaber- cularia magnoliae) for the Romanian flora. ■, ■ Cercetările întreprinse de noi în diferite regiuni naturale ale țării au dus la rezultate interesante din punct de vedere floristic. în nota de față prezentăm încă un număr de zece specii de micromicete recoltate în diferite localități din Bomănia. . 1, Chaetomium îunicpla W. B. Cooke et C. G. Șhaw, Western Pungi, III, in Myeologia, XXX11/9,512 (1952). \ Pe frunze, pe tecile frunzelor și pe pănuși de Zea mays L., la Podul ; îloaiei (jud, Iași), 15, IX, 1968. Periteciile negricioase, pieloa.se, cu două feluri de peri: unii țepoși și bruni, alții tot țepoși, dar dihotomic ramificați. Periteciile sferice au diametrul cuprins între 65 și 165 p, cel mai frecvent în jur de 100 p. Țepii : 200—315 X 4,5—5 p ; ascosporii: 5—7,5 x 3,8 —5,1 ;x; toate caracterele corespund, dar periteciile sînt mai mici (nu ajung niciodată la 250 jx, cum (se indică în bibliografie). , A mai fost găsită și pe cariopse de Triticum vulgare Vili., tot la Podul : îloaiei (jud. Iași), 20.X.1968. : : 2. Pyrenophora hispida (Niessl) Sacc., Syll. Fung., II, 284 (1883). Pe tulpini moarte de Artemisia dbsintHum L., în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud. Bacău), 28.V.1968. Periteciile, sferice, puternic , turtite'Și umbilicate, în diametru de 280—350 g, apar asociate; ascele cilindrice, scurt-pedunculate și puțin măciucate de 90-^120 x 21,3 — 26,4 ; sporii, 24,6—33 x 10,6—13,2 țx, dispuși pe unul sau două rînduri, sînt împărțiți în două jumătăți'inegale, cu 6—7 pereți transversali și rar 2 pereți longitudinali incomplețî, strangulați în dreptul pereților și puțin ascuțiți la capete. ; ’ ; . 1 ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 P.S87 -88â BUCUREȘTI 196» 38g , C. SANDU-VILLE și COLABORATORI 2 3. Phoma nebulos» (Pers.) Berk., Outl., 314 (1860). Pe tulpini moarte de Reseda luteola L., în orașul Gheorghe Gheorghiu- Dej (jud. Bacău), 25. VIII. 1968. Picnidiile rare, sferice, cu pereți subțiri, de culoare brun-gălbuie, pînă la 150 p în diametru. Sporii aproape cilindrici, ' rotunjiți la capete : 6—9 X 2—3 p, cu două picături uleioase. 4. Phomopsis viridarii (Sacc.) Trav. et Spessa, Bull. Soc. Brot., XXV, 178(1). J ' ' ' Pe ramuri uscate de Magnolia grandiflora L., la Iași, 4. IV. 1968. Picnidii cu picnospori caracteristici. Picnidiile : 80—120 p. Sporii: 6—9 , ■ x 2—2,5 p. 5. Septoria polygalieola Hollos, Ann. Mus. Nat. Hung., VIII, 392 (1910). Pe tulpini uscate de Polygala vomoșa Schk., în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud. Bacău), 28.V.1968. Picnidiile dispersate, sferice, turtite, scufundate în substrat, cu pereți foarte subțiri, formați din 1 —2 straturi de celule galben-brunii, mai întunecate în jurul porului de elimi- nare, de 70—180 p, cele mai multe de 100—120 p în diametru, cu un por larg de 20—30 p; sporii filamentoși, evident semilunari, puțin curbați, hialini, mai ascuțiți către extremități, uhicelulari, de 16,5—26,4 x 1,5 — 2 p, cei mai mulți de 20—30 x 2 p. 6. Coniothyrium sarothamni (v. Thum.) Sacc., Syll. Bung., III, 308 (1884). . ' ’ Pe ramuri uscate de Barothamnus scoparius (L.) Wimm., care au iernat, la Ilișești (jud. Suceava), 31.VIII.1968. Picnidiile numeroase, negre, dispersate, sferic-turti te. Sporii, eliminați în cordoane, sînt mai mult sau mai puțin elipsoidali, rotunjiți la capote, 2—5 x 2—3 p. 7. Mierodiplodia fraxini Died., Kr. Bl. Mark Brandenb., IX, 594 (1915). _ ; Pe ramuri uscate de Fraxinus excdsior L, f. pendulina, la Iași, 1‘6. V. 1967. Picnidiile, scufundate în scoarță,1 devin evidente prin sfîșierea acesteia, sînt destul de lax dispersate, de 280—360 p în diametru. Sporii sînt cilindrici, uneori elipsoidali, cu capetele rotunjite, nestrangulați, galben-brunii, de 7,5—10 x 3,3—4,5 p. 8. Colletptrichum glycines Hori apud Lehmann et Wolf, J. of agric. res., XXXIII, 318-390 (1926). Pe tulpini de Soja hispida Moench, la Podul îloaiei" (jud. Iași), 20. X. 1968. Conidii : 18-25 x 2,5-4. p. 9. Gonatobotrys ramosa Riess, in Bries,. Beitr., II, 44, tab. V, fig. 22—23 (1852) et Sacc., Syll. Bung^, IV, 169 (1886). ; - Pe tecile frunzelor și pe păndșile deX^ea mays L,, la Podul îloaiei (jud. Iași), 15. IX. 1968. Conidii ovoidale, măi ascuțite la un capăt și mai rotunjite la celălalt, de 13,2—18 x 6^10 p. 10. Tuhercularia magnoliae Pers;, in BrieȘ, Șyst. Index, 197 (18$2). Pe ramuri de Magnolia grandiflora L. debilitate' de ger, la Iași, 4. IV. 1968. Lagăre de spori foarte mici, abia de 1 mm.în diametru, prpemi- , nente, dar înconjurate de; periderm la baza, de culoare castanie închis. Conidii caracteristice genului Tubercularia, variind ca dimensiune între 6 și 10 x 3 p, drepte sau puțin semilunar curbate, rotunjite la capete și cu conținut granular................ . :. .. : r ‘ 3 MICROMICETE NOI DIN ROMÂNIA 339 ' BIBLIOGRAFIE 1. Allescher A., in Rabenhorst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1901, VI; 1903, VII. 2. Bontea Vera, Ciuperci parazite și saprofite din. R.P.R., București, 1953, 3. Diedicke H., Kryptogamenflora Mark Brandenburg, Leipzig, 1915, IX. 4, Oudemans C., Enumerat io systemătica fungorum, Haga, 1919, I; 1920, II; 1921, III; 1923, IV. 5. Winter G., in Rabenhorst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1887, II. Institutul agronomic ,,Ion lonescu de la Brad” Iași. Primit in redacție la 26 mai 1969. e IN MHMOIUAM ACAD. T. BORDEIANU Știința agricolă românească a pierdut Ia 19 martie 1969 pe unul dintre cei niai buni specialiști în horticultura, pe academicianul profesor doctor-docent T; Bordeianu. ■ 1 T. Bordeianu s-a născut la 16; februarie 1902 în-comuna Marșehița. în anul 1923, după absolvirea liceului, a urmat cursurile școlii superioare de agricultură . de la Herăstrău. . ■ ■ ■ ■ ’ .■' .: " ‘ 1 .' • , După studii Întreprinse clțiva ani ca bursier în Germania asupra problemelor' de pomi- cultură, legumicultura și industrializare a fructelor,’ obține în amil 1939 titlul' deJ docțor în științe agronomice cu lucrarea Influența îngrășămintelor chimice și a gunoiului de grajd asupra • vegetației și productivității mărului „Parmain d’or”. Această direcție de cercetare rămîne apoi în preocuparea sa timp de 30 de ani. între anii 1927 și 1941 a lucrat ca specialist sau ca director al pepinierelor Goleștii- Badii și Bzucoyina-Sirăuți, apoi ca inspector horticol și mai tîrziu ca șef. de serviciu în Ministerul Agriculturii și Domeniilor. / ST. ȘI CEEC. BIOL; SEEIA BOTANICĂT. 21 NE. 5. P. 891-302 BUCUEEȘTI 1969 :" - :;-v -;; '-^ 7 '.<■■ - ':': - ■' ■ . \ vv ’-?■ 7- 392 ' '; '■ IN MEMORIAM . 2 După 1941 își începe cariera didactică și științifică, întîi iri calitate de conferențiar, iar apoi ca profesor (1948—1958) la Facultatea de agronomie din București (astăzi Institutul agronomic „N. Bălcescu”). Paralel, din 1942 conduce cercetările de pomicultură in Secția de hortiviticultură și măi tîrziu (1949) în Secția de hortîcultură înființată pe lîngă fostul Institut de cercetări agronoinicediiiBucurcști. în această calitate depune o deosebită activitate de organizare a rețelei de stațiuni pomicole și legumicole, de amenajare a terenurilor experi- mentale și a colecțiilor, de închegare a planurilor tematice, de formare a cadrelor tinere de' cercetare.. ;ț; v ț-v./. '", ' v- ; . După reorganizarea cercetărilor agricole în anul 1960, activitatea sa științifică se desfășoară în Institutul de cercetări hortiviticole și apoi, din 1967, în cadrul Institutului pentru pomicultură că director general, muncind cu aceeași rîvnă cu care lucrase și cu 20 de ani mai înainte, dat îmbogățit cu o vastă experiență în aplicarea primelor măsuri organizatorice. în toată cariera sa didactică și științifică a avut o activitate publicistica deosebit .de rodnică, concretizată în peste 435 de titluri: lucrări cu caracter original, manuale pentru învățămîntul superior și cadrele tehnice, referate prezentate în țară și străinătate asupra pro- blemelor de organizare a cercetării sau a producției horticole^ broșuri de popularizare, recenzii etc. Pentru meritele sale științifice și didactice a fost ales în anul 1955 membru corespon- dent ăl Academiei și , apoi, în 1963, membru activ. , Din anul 1949, îndrumat de prof. Tr. Săvulescu, a inițiat și a condus, in cadrul Colectivului de poinologie ' ... Nu ne-am socoti datoria împlinită față de T. Bordeianu dacă la încheierea acestui necrolog nu am aminti cîteva trăsături ,ale personalității sale. Deși nu a avut o sănătate robustă, vbința-i dîrză de a realiza cît mai mult a dezlăn- țuit o puter,e de muncă impresionantă chiar pînă în ultimele zile ale vieții sale. , . întreaga șa viață a fost un exemplu de promptitudine, în muncă, de probitate și obiec- tivitate față de colaboratori, de înțelegere adîncă a posibilităților fiecăruia după aptitudinile sale, după condițiile de trai și familiale, după modul, său de adaptare la cercetarea științifică, la munca de teren, care mai ales în anii începutului a fost dusă în condiții grele. . , Tineretul i-a răspuns cu entuziasm, iar colegii săi și cei mai în vîrstă l-au admirat pentru armonia calităților sale sufletești și intelectuale. Prin dispariția lui T. Bordeianubne părăsește^un specialist de mare valoare, un om de suflet cu deosebite calități, al cărui gol va fi greu de împlinit. ' 1 i . : Acad. Alice Săvulescu : ’. RECENZII D. D. VERDEREVSKI, Immunitet rasteaH k infekționîm zabolevaniam (Imunitatea plan-' , telor la bolile infecțioase), Izd. „Kartia.Moldovenească”, Chișinău, 1968, 216 p, ; ■ Rigoarea teoretică și talentul practic, completate reciproc, dau strălucire acestei cărți' interesante, peopotrivă, pentru fitopatologi — cercetători și practicieni —, fiziologi, biochimiști; A , ' - J, V. B^ana• ■ * '* * Functioning of terreștrial ecosysțemsat- the primary prodiiction lenei‘(Funcționarea ecosis- . temelor terestre la nivelul- producției primare),; UNESCO, Paris, 1968, 5.16 p. /;. ' " ■ ■ .. ■ ■ ' 1 "" - A/-'- < :. 7 ;.? h/"/.' ■■ < ■ . 7,Printre problemele de bază, care au intrat în atenția/.UNESCO-ului în ultimul timp, / figurează și cele.de ecologie încadrate în Programul biologic internațional. Preociipareâ este ' expresia necesității sporirii resurselor de'hrană ale populației mereu îh creștere; și a modifi-;. /•< cărilor profunde^ale biosferei terestre determinate de om. \ , în programul de cercetare jnițiaț .de UNESCO, între 24 și . 30 iulie 1965, s-a ținut la, Copenhaga prinsul, simpozion internațional consacrat studiului structurii, funcționării și' utili- /zării Naționale a ecosistemelor. Au participat peste 130 de specialiști din 28 de țări, Publi- cația la care ne referim,,.editată sub îngrijirea prof. F. E. Eckardt, reunește lucrările acestui ' simpozion, care aduc însemnate contribuții la stabilirea metodologiei de cercetare;. Lucrarea cuprinde, în afara introducerii semnate de prof. F, E. Eck ar d t, următoarele capitole: 1. Aspecte fundamentale; IL Metode ele cercetare; III. Alegerea locurilor de. cer-' cetare; IV. Discuții generale. ' ; x în cadrul remarcilor/preliminare, Eckardt se referă Ja geneza biosferei.; structura și' funcționarea iei, producția primară, ecosistemul, transformarea biosferei, > ■ ; / în. capitolul I, se analizează schimbul de energie în biosferă (Gates) etc. Apoi procesele fizice ale schimbului de masă (vapori de apă, CO2, O2) și schimbului de! energie (radiație, căldură, căldură latentă); exprimînd legile; fizice care conduc aceste proce.se (Bernard). O altă lucrare, examinează /principiile de bază care influențează circulația apei în sol ?și prezintă mai multe modele ce ilustrează această । circulație. Sînt analizate de asemenea procese fiziologice legate de transpirație, fotosinteza, nutriție minerală et.c. 3 ; RECENZII ’ 395 în încheiere se stabilescunele modele matemațice ale grupărilor vegetale și metode de analiză 'a caracteristicilor unui sistem de măsură, bazat pe echipament automatic cu citiri directe. ' '.. ’’ Capitolul II, reunește lucrări asupra, tehnicii și procedeelor : recente eare permit studiul ' producției covorului vegetal. Se .indică o serie de metode pentru determinarea producției plantelor în materie uscată, în special în ceea ce privește organele subterane (Lieth); se recomandă o serie de metode de estimare a producției radîculare, bazate pe cultura plantelor în bacuri mobile, utilizarea carotelor de sol, măsurarea extensiunii liniare a rădăcinilor pe o secțiune de observație protejată de un perete transparent etc: (Newbold). Sînt prezentate ; metode pentru evaluarea creșterii arborilor și arboretetor îit perioada de vegetație fără tăierea lor (l. Popescu-Zeletîn), precum și; un aparat automat (Eklund}. Alte metode, bazate pe folosirea elementelor radioactive, au permis o determinare directă a productivității vegetale ă stării hidrice a plantelor și a celor mai importanți parametri, de care depinde utilizarea apei de către plante. / în altă comunicare sînt examinați parametrii, care determină creșterea relativă. O altă metodă de evaluare a productivității se bazează pe studiul fotosintezei în funcție de iluminare. Pentru;a studia fracțiunile de energie și de, elemente .nutritive care au roî în producție, se folosesc, izotopi radioactivi (în special' N18). în scopul măsurării fotosintezei hi cimp, este indicat un aparat bazat pe principiul unui sistem de aerisire cu circuit închis aerodinamic. Sînt prezentate, noi. metode de calcul ale fotosintezei totale ale unei grupări vegetale in Lumină directă și difuză, bazate pe indici mateniatici (Kuroiwa). , 1 : , " Pentru înregistrarea radiației fotosmtetice active, se folosesc o serie de integratori ■ fotoeleetrieu ' j. Capitolul' I II reunește metode statistice pentru studiul omogenității și pentru caracteri- zarea vegetației (probleme de clasificare a comunităților de plante și grupelor de plante, în ■ relație specială cu metodele? modeme- de elasifreație numerică): și/o serie? de aplicații ale. aero- fotogrametricr pentru, studiul înv^lișuluT-vegetal .etc. \ 1 . Capitolul IV rezumă discuțiile generale asupra structnrîi și progresului realizat în cer- cetare., îh prezent se pun la punct metode fizice relativ simple pentru a stabili raporturile dintre procesele' care se desfășoară în plantă și cele care se petrec In mediu. Studiul dinamic, al ecosistemelor, cooperarea mai multor discipline la acest studiu, stabilirea unor modele analitice etc. duc la progres și Ia posibilitatea rezolvării maî rapide a : problemelor' majore la ordinea zilei; ? Publicația este' de mare folos, biologilor din țara noastră antrenați în. cercetarea com- plexă a ecosistemelor, vegetale în general și. a tematicii Programului biologic internațional în special. 7 ' ,. \ Lotus Băcescu-Meșter ALBERT VÂND EL, La dir vivant (Geneza viului), Collection ,,Les grands Problămes de la Biologie” publice sous la direction du Professeur P. P, Grasse, Monographie 6, Masson 4: Cie, Paris, 1968, 1 voi., 279 p., 39 fig. . Autorul cărții /L’homme et Vivqlution (1958), care a făcut atîta vîlvă, și ăl tratatului Biospeologie i(19G4) în carc sînt citați atîția zoologi și șpeologi români, ne oferă o nouă lucrare pe care o consideră el însuși testamentul său filozofo-științific. , z 396 recenzii 4 ,■ :; Monografia savantului Vandel este opera nu-numai a unui eminent biolog, dar și aceea; a unui,remarc abiLgînditqț, care concepe^istorialumii, ca.o evoluție continuă de la atom și pînă la om fără bariere arbitrare, fără opoziții> brutale. . ? ; . • în spiritul acestei concepții, exprimată clar de autorul francez in lucrarea sa Zes notions ■