COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil; Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct; Academician N. SĂLĂGEANU SERIA BOTANICA Membri; Academician ALICE SĂVULESGU; Academician | T. BORDEIANU I; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; prof. dr. I. T. TARNAVSCHI; dr. ALEXANDRU IONESCU; GEORGETA FAR IAN — secretar de redacție. TOMUL 21 1969 Nn 3 SUMAR Pan. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii do presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la reprezentanții săi din străinătate. * E. PLĂMADĂ, Brioflora orașului Cluj ....................- . . . 169 A. POPESCU, Cercetări asupra speciilor de Potentilla din secția Rectae (Th, W.) Juz. seria Eglandulosae . ........................177 V. SANDA, Contribuții la taxonomia cercului de variabilitate al speciei Dianthus polymorphus M. B. . ............................ 189 GH, DIHORU și G, NEGREAN, Dealurile Tohani, o insulă de vegetație ponti c-balcanica .................................. . 197 < V. CIOCÂRLAN, N. DONIȚĂ și GH, TURCUi Contribuții floristice ■ , din defileul Dunării, sectorul Cbzla —Berzasca (jud. Caraș- Severin) ..................................................... . . . 205 \ N. BOȘ CA IU și I. RESMERIȚĂ, Vegetația ierboasă xerofilă de alu- viuni din sectorul valea Eșelnița —valea Mraconiei al defi- leului- Dunării . . . -............................................ 209 AURELIA BREZEANU, Efectul tăierii axelor aeriene asupra înfrățirii la Zer na inermis (Leys) Lindm.......................... 217 E. POP și ROZ AL IA VINTILĂ, Acțiunea sărurilor de fier asupra curenților protoplasmatici induși de D-glucoză și D-fructoză 225 AL. IONESCU, Influența luminii asupra unor alge albastre în cultură . . ...................................................... 233 LUCIA STOICOVICI, Date referitoare la hidraturarea speciilor de tinov și mlaștină eutrofă...................................... 237 RECENZII ............................................................ 249 Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Corni te tu lui dc redacție al revistei ,,Studii și cercetări de iii o logic — Seria botanică”. apare de o ori pis an ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 296 bucurești :St. șl cerc. biol, seria botanică t. 21 nr. 3 p. 167—252 București 1769 BRIOFLORA ORAȘULUI CLUJ DE E. PLĂMADĂ 582.32 : 581.9 (498. 4) Le travail reprâsente îa synthese des răsultats obtenus par l’auteur entre 1961 et 1965 et’des donn^es de la littărature (1), (2), (3), (5), (6) et comprend 210 taxums appartenant â 41 familles, 94 genres, reprăsentbs par 172 especes et 38 variâtes et formes. Dans le travail sont signălăs 24 taxums nouveaux pour la brybflore des environs de Cluj (*) et d'autre rares pour la bryofiore de la Roumanie. Cercetări proprii sau prelucrări de materiale briofloristice de pe cuprinsul orașului Cluj au fost făcute sporadic și de către alți botaniști (1), (2), (3), (5), (6). în lucrarea de față dorim să facem o sinteză asupra brioflorei de pe întreg teritoriul orașului Cluj, folosindu-ne atît de cer- cetările proprii (1961—1965), cît și de datele din literatură. Cercetările noastre au fost făcute mai ales în următoarele puncte: valea Someșului, valea Becașului, Parcul sportiv „V. Babeș”, Grădina Botanică (7) și cimitirul orașului. Sporadic au fost făcute investigații și în alte puncte ale orașului, mai ales în unele cartiere mărginașe, ca : Becaș, Hajongard, Donath, Mănăștur și Someșeni. Numărul de taxoni analizați în lucrarea de față este de 210 (172 de specii și 38 de varietăți și forme), dintre care 56 de taxoni (notați cu semnul î) sînt luați din datele cunoscute în literatura de specialitate. Prin cercetările noastre semnalăm un număr de 24 de taxoni noi pentru împrejurimile Clujului (notați cu semnul *), dintre care unii rari în.brio- flora țării noastre, ca : Barbuta vinealis Brid. var. cylindrica (Tayl.) Boul., B. convoluta Hedw., Biăymodon trifarius (Hedw.) Hiiben., Tortula obtu- sifolia Schleich./ Grimmia spbaerica Schimp., Orthotrichum, cupulatum Hoffm. f. ootostriatudn Limpr., O. pallens Bruch și O. diapbanum Schrad b Prescurtări folosite în text. Grad. bot. — Grădina botanică; Grăd. Mikd = Grădina Facultății de biologie din str. Mikd; Parcul sportiv = 1 Speciile critice au fost verificate de către prof. T r. I. Ș ț e f u r e a c, căruia îi aducem și pe această cale mulțumirile noastre.. ST. SI CERC. BIOL.. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 3 P. 169-175 BUCUREȘTI 1969 ' 170 E- PLĂMADĂ 2 Parcul sportiv „V. Babeș”; valea Someșului = porțiunea văii cuprinsă între oraș și cartierul Mănăștur; Becaș, Hajongard, Mănăștur, Some- șeni = cartierele Becaș, Hajongard, Mănăștur, Someșeni etc. ENUMERAREA SISTEMATICĂ Ol. HEPATIC AE Fam. Marehantiaceae :! Punularia cruciata (L.) Dum., în serele Grădinii botanice (1); Marchantia polymorpha L., valea Someșului la Gat, la baza zidurilor umede ale unor clădiri (str. Petofi, A. France), Grad. bot. (1). Fam. Ricciaeeae : ! Riocia glauca L., Dealul Craiului (1). Fam. Metzgeriaeeae: Metzgeria furcata (L.) Lindb., Grăd. bot., corticol (7). Fam. Pelliaceae : Pellia fabbroniana Eaddi, Grad.bot., valea Beca- șului, valea Someșului, tericol, în locuri umede, f. furcigera (Nees) Hook., Grăd. bot., în locuri umede pe pîrîu (7). Fam. Blasiaceae : 1 Blasia pusilla L., malul Someșului (1). Fam. Lophocoleaeeae : Lophocolea bidentata (L.) Dum., valea Beca- șului, Grăd. bot., saxicol, tericol, în locuri umbrite; L. Heterophylla (ăchrad.) Dum., Grad, bot., Parcul sportiv, corticol, saprolignicol; ! L. minor Hees, malul Someșului (1); ! Chiloscyphus polyanfhus (L.) Corda, malul Someșului, canalul Someșului (1). Fam. Plagiochilaeeae: PlagioeMla asplenioides (L.) Dum., Grăd. bot. (7). , ' • . Fam.- Cephaloziellaceae ! Cephaloziella hampiana (Nees) Schiffn., Dealul Craiului, Mănăștur (1). Fam. Radulaceae: Radula complanata (L.) Dum., Grăd., bot., cimitir, Parcul sportiv, corticol. . Fam. Madotheeaceae : Madotheca platyphylla (L.) Dum., în aceleași locuri cu specia precedentă. Fam. Lejeimiaceae : l Lejeunea cavifolia (Ehrh.) Lindb., Cluj? (1). Fam. Frullaniaceae: ! Frullania dilatata (L.) Dum., Grăd. bot., valea Hăitașului, Dealul Sf. Gheorghe(Chintău), (1). 01. M U S C I Fam. Polytrieliaceae:. Atrichum unăulatum (Hedw.) P. Beauv., Grăd. bot., cimitir, Parcul sportiv, valea Someșului la Gat: Polytriclium juniperinum Willd., Grăd. bot. (7); P. formosum Hedw., Grăd. bot. (7); l Pogonatum nanum (Hedw.) P. Beauv., Cluj? (1). Fam. Fissidentaceae : Fissidens taxifolius (L.) Hedw., Grăd. bot., valea Becașului, valea Someșului, cimitir, Mănăștur, pe soluri umede, var. mucronatus Limpr. ! Dealul Craiului (1); F. pusillus Wils. var. falia® Limpr., Grăd. bot., saxicol, în locuri umede (7). 3 BRIOFLORA ORAȘULUI CLUJ .171 Fam. Ditrichaceae : ! Pleuridium subulatum (Hedw.) Lindb., Dealul Craiului (1); Ceratodon purpureus (L.) Brid.,. Grăd. bot.,, Becaș, cimitir, valea Someșului la Gat, tericol, în locuri însorite, rar pe pietre și la baza trunchiurilor de copaci. Fam. Dieranaeeae : Anisothecium varium (Hedw.) Mitt., valea Beca- șului, Grăd. bot., în locuri umede;! A. rufeseens (Dicks.) Lindb., Cluj? (1); Picranella beteromala (Hedw.) Schimp., Grăd. bot., tericol (7); Picranum scoparium (L.) Hedw., Grăd. bot., tericol—saprolignicol (7); !D. rugosum- (Schw.) Brid., Grăd. bot., Becaș (1). Fam. Enealyptaceae : Bncalypta rhabdocarpa Schw., Grăd. bot., tericol (7). Fam. Triehostomataceae:! Astomum crispum (Hedw.) Hampe, Dealul Craiului (1); ! Tortella înclinată (Hedw. fii.) Limpr., Dealul Donath (1); * Trichoslomum mutabile Bruch, valea Someșului, Parcul sportiv, cimitir, tericol, saxicol; Bdrbula unguiculata Hedw., valea Someșului la Gat/ Grăd. bot., cimitir, Hajongard, saxicol, tericol; B. falia® Hedw., Grăd. bot., Becaș, Someșeni (Rîtul Pății)2, tericol (1), (7); ! B. reflexa Brid., Becaș (1); * B. vinealis Brid., Becaș, valea Someșului, Parcul sportiv, tericol, * var. cylindrica (Tayl.) Boul., valea Becașului, tericol, în locuri umede; * B, convoluta Hedw., valea Someșului la Gat, tericol; Didymodon rigidulus Hedw., Becaș, cimitir, Grăd. bot., saxicol; D. spa- diceus (Mitt.) Limpr., Grăd. bot., Becaș, saxicol, tericol; D tophaceus (Brid.) Jur., Oluj? (1), valea Becașului; P, trifarius (Hedw.) Huben., Becaș, saxicol.. Fam. Pottiaceae : ! Acaulon muticum (Schreb.) C. Muller, Cluj? (1); ! A. triguetrum (Spruce) C. Muller, Cetățuie (1); PJbascum cuspidatum (Schreb.) Hedw., Cluj? (1), * var. piliferum (Schreb.) Hook.. et Tayl., aeroportul Someșeni, tericol, !var. mitraeformis 'Limpr., Hajongard (1), ! var. elatum Brid., Cluj ? (1); IPottia lanceolata (Hedw.) 0. Muller, Becaș (1); ! P. intermedia (Turn.) Furnr., Someșeni (Rîtul Pății) (1); P. trun- cata (Hedw.) Bruch, Dealul Craiului (1), valea Becașului, ! var. litoralis Corb., Cluj? (1); ! P. bryoides (Dicks.) Mitt., Dealul Craiului (1); Pte- rygoneurum ovatum (Hedw.) Dix., Cluj? (1), aeroportul Someșeni, tericol; Tortula muralis (L). Hedw., Becaș, Grăd. bot., Hajongard, cimitir, saxicol, fotofil; T. aestiva (Brid.) P. Beauv., Grăd. bot., saxicol (7); * T. obtu- sifolig Schleich., cimitir, Hajongard, saxicol; Byntrichia rurali» (L.) Brid., valea Becașului, Grăd. bot., tericol, în pajiști, saxicol; & papillosa (Wils.) Amann, Parcul sportiv, cimitir, Grăd. bot., corticol, in pernițe cu specii de Orthotrichum; 8. subulata (Hedw.) Web. et Mohr, Grăd. bot. (7), tericol, în locuri umbrite; ! & pulvinata Jur., Grăd. Mik6 (1). Fam. Grimmiaeeae: Sehistidium apocarpum (Hedw.) Br. eur., Grăd. bot., cimitir, Becaș, saxicol, f. epilosum Loeske, Grăd. bot. (7), Becaș, saxicol; 8. gracile (Schleich.) Limpr., cimitir, saxicol; * 8. brunnes- cens Limpr., cimitir, saxicol; * ZL confertum (Funck). Br. eur., cimitir, saxicol; Grimmia pulvinata (Hedw.) Sm. f. longipila Schimp., cimitir, .Grăd. bot., saxicol, fotofil, xerofil; G. commutata Huben, Grăd. bot. (7), saxicol, Cluj? (1); * G. spbaerica Schimp., cimitir, saxicol; \ Rhacomi- trium canescens (Timm.) Brid., Grăd. bot. (1). 2 Rîtul Pății (Patarăt) a fost un teren viran de la capătul străzii Pata, unde In pre- zent se află cartierul de blocuri noi Gheorgheni. . 172 E' PLĂMADA 4 Fam. Ephemeraeeae : 1 Ephemerum serratum (Schreb.) Hampe, Grăd. Mikd(l). Fam. Funariaceae: Physcomitrium piriforme (L.) Brid., Parcul sportiv, tericol, în locuri umede; Funaria hygrometrica (L.) Hedw., Grăd. bot. (7), Parcul sportiv, tericol, fotofil; ! Entosthodon fascicularis (Hedw.) 0. Miiller, Grăd. bot. (1); Funaria hygrometrica x Physcomitrium piri- forme, Cluj ? (1). Fam. Bryaceae : ! Leplobryum pyriforme (L.) Schimp., malul Some- șului (1); Mniobryum albieans (Wahl.) Limpr., valea Someșului, Parcul sportiv, tericol, în locuri umede; M, carneum (L.) Limpr., valea Beca- șului, tericol, în locuri umede; Bryum caespiticium Hedw., Becaș, Grăd. bot., valea Hăitașului, saxicol; B. capillare Hedw., Parcul sportiv, Grăd. bot., cimitir, tericol, saprolignicol, var. flaccidum Br. eur., în aceleași locuri, tericol, saxicol, corticol; B. pseudotriquetrum (Hedw.) Schwaegr., valea Someșului la Gat, tericol; ! B. intermedium Brid., Bitul Pății (1); ! B. pallens Sw., malul Someșului (1); B. argenteum (L.) Hedw., Grăd. bot., satul Someșeni, Hajongard (7), tericol—saxicol, Kîtul Pății (1), var. lanatum (P. Beauv.) Br. eur., Grăd. bot., tericol (*). ' Fam. Mniaceae: Bkodobryumroseum (Weis) Limpr., Grad. bot. (7), Becaș (1), tericol; Mnium cuspidatum (L.) Hedw., Becaș, Parcul sportiv, cimitir, Grăd. bot., tericol, în pajiști; M. affine Blând. (*), Grăd. bot., cimitir, tericol; M. punetatum Hedw., Grăd, bot. (7), tericol; M. longi- rostre Brid., Grăd. bot. (7), tericol, Cluj? (1); M. undulatum (L.) Hedw., valea Someșului, Parcul sportiv, Grăd. bot., Becaș, tericol; M. seligeri Jur., Parcul sportiv, tericol, în mlaștini; ! M. marginatum (Dicks.) P. Beauv., brațul mort al Someșului (1). Fam. Bartramiaceac : Bartramia pomiformis (L.) Hedw., Grăd. bot., tericol (7); Philonoțis caespitosa WilsM valea Someșului, Parcul sportiv, tericol, în mlaștini; P. fontana (L.) Brid., aceeași ecologie; P. marchica (Willd.) Brid., valea Someșului, tericol, în mlaștini; l P. coloarea (Br. eur.) Schimp., malul Someșului (1). Fam. Orthotrichaceae: Ulota crispa (L.) Brid., pădurea Gatul morii (1)3, Parcul sportiv, corticol; Orthotrichum obtusifolium Brid., valea Someșului, Becaș, Grăd. bot., cimitir, saxicol, corticol; 0. anoma- lum Hedw., Becaș, Grăd. bot., cimitir, saxicol, var. saxatile (Brid.) Milde, Grăd. bot., cimitir, saxicol; 0.. speciosum Nees, Becaș, cimitir, Parcul sportiv, valea Someșului, corticol (nuc, frasin, plop); 0. fallax Bruch, Becaș, Parcul sportiv, Grăd. bot., carticol (nuc, plop, salcie, soc), saxi- col ; ! 0. striatum (L.) Hedw., Cluj ?, pădurea Gatul morii, malul Some- șului (1); ! Q. affine Schrad., Becaș, Grăd. bot., Gatul morii (1); * O. cupulatum Hoffm. f. octosiriatum Limpr., Becaș,'corticol (nuc); * 0. pallens Bruch, cimitir, saxicol; * 0. diaphanum Schrad., cimitir, saxicol. Fam. Hedwigiaceae : ! Hedwigia ciliata (Ehrh.) Hedw., Grăd. bot. Fam, Leueodontaceae : Leucodon sciuroides (L.) Schwaegr., Grăd. bot., Becaș, cimitir, Parcul sportiv, corticol. Fam. Fontinalaceae ; Fontinalis antipyretica L., în apa Someșului (1). 3 Astăzi este mai încetățenită denumirea „lâ Gat”, care este aceeași cu „Gatul morii” (Malomgăt), denumire mai veche, de pe timpul cînd exista și o moară. La fel, astăzi nu mai există nici pădurea de la „Gatul morii”, din care nu mai sînt decît rămășițe de cioate ,și ici-colo cîte un copac răzleț pe un teren transformat de mult in pășune. 5 BRIOFLORA ORAȘULUI CLUJ 173 Fam. Neekeraceae : N echer a complanata (L.) Huben., Grăd. bot., pe pietre (7). Fam. Climaeeae: Glimacium dendroides (L.) Web. et Mohr, Grăd. bot., Parcul sportiv, Dealul Gatul morii, tericol, în locuri umbrite. Fam. Leskeaeeae: Anomodon mticulosus (L.) Hook. et Tayl., Grăd. bot., saxicol (7); ! A, attenuatus (Schreb.) Huben., Dealul Gatul morii (1); PeskeeUa nervosa (Brid.) Loeske, Grăd. bot., corticol (7); Leskea poly carp a Ehrh., Becaș, cimitir, valea Someșului, Parcul sportiv, Grăd. bot., corticol. Fam. Thuidiaceae: Abietinella abietina (Hedw.) 0. Miiller, Grăd. bot., cimitir, valea Becașului, Parcul sportiv, Hajongard, tericol, în pajiști însorite; Thuidium philiberti Limpr., Grăd. bot., Becaș., cimitir, Parcul sportiv, pădurea Gatul morii, tericol; T. delicatulum (L.) Mitt., pădurea Gatul morii (1), Grăd. bot.; ! T. tamariscinum (Hedw.) Br. eur., Grăd. bot. (1) 4. Fam. Cratoneuraceae: Gratoneurum filicinum (Hedw.) Both, Grăd. bot.. Parcul sportiv, tericol, în locuri umede, f. gracilescens (Schimp.) Moenkem., Grăd. bot., în bazinul de beton de la „fîntîna Pax” (7); ! G. eommutalum (Hedw.) Both, var. fdlcafum (Brid.) Moenkem., Cluj? (1). Fam. AmbJystegiaeeae : Gampylium chrisophyllum (Brid.) Bryhn, valea Becașului, cimitir, Grăd. bot., valea Hăitașului, saxicol, tericol; G. sommerfeltii (Myr.) Bryhn, Grăd. bot., saxicol (7), Cluj? (1); * C. radicale (P. Beauv.) Grout., Grăd. bot. (1); Eygroamblystegium tenax (Hedw.) Jennings, Grăd. bot. (7), brațul mort al Someșului, Cluj? (1), pe pietre umede; * var. falcatum Wstf., Becaș, tericol, în locuri, umede; * Ambtystegiellă jungermanoides (Brid.) Giacom., cimitir, saxicol; Am- blystegium serpens (L.) Br. eur., comun, corticol,’ saprolignicol, saxicol, * var. serrulatum Brid., Becaș, cimitir, saxicol, f. rigidiusculum Arnell, Grăd. bot., cimitir, corticol, saprolignicol, saxicol, f. longifolium (Geheeb) Podp., valea Someșului, tericol, în locuri umede; A. varium (Hedw.) Lindb., frecvent, corticol, saprolignicol, saxicol, var. saxicolum Roth, Grăd. bot., saxicol (7), * var. paludosum Hampe, cimitir, saxicol; A. jurat^kanum Schimp., cimitir, Parcul sportiv, valea Someșului la Gat, Hajongard, tericol, saxicol, corticol; A. kochii Br. eur., Parcul sportiv, brațul mort al Someșului, Someșeni, tericol, în Focuri umede; J A. ripa- rium (L.) Br. eur., brațul mort al Someșului (1); Leptodictyumr leplo phyllum Warnst., Grăd. bot., corti-lignicol (7) 5; Hygrohypnum luridum (Hedw.) Jennings, valea Someșului, valea Becașului, cimitir, pe pietre umede; Acrocladium cuspidatum (Hedw.) Lindb., Becaș, cimitir, Parcul sportiv, valea Someșului, Grăd, bot., prin pajiști în locuri 4- umede și 4 A. B o r o s (1) pune la îndoială existența acestei specii în Grădina botanică. Noi împărtășim această părere chiar și pentru împrejurimile Clujului, întrucît în herbarul Uni- versității nu se află nici cel puțin o singură, probă. 5'Noi o considerăm ca specie veritabilă, așa cum a fost considerată de către S ch i m- p e r (1876) și apoi de către K. W a r n s t o r f (1906), avînd în vedere următoarele carac- tere distinctive față de Ambtystegium riparium (L.) Br. eur. și mai ales față de seria Amblys- ■ iegium : plante mici (1,5 — 4 cm), în pernițe ± compacte, de culoare verde-gălbuie, Frunzulițe de 1,5 — 2 mm lungime, oval-lung-ascuțite, partea filiformă aproape de aceeași lungime cu lamina și ± curbate, în special cele ramaîe. Celulele mediane ale laminei sînt alungite și înguste (vermiforme), de 6 — 12 ori mai lungi decît late. Ecologic, prezintă o mare:stabilitate: întot- deauna crește numai pe scoarța copacilor și pe lemne (cioate) care se află la începutul proce- sului de descompunere. BRIOFLORA ORAȘULUI CLUJ 175- 174 E. PLĂMADĂ 6 umbrite; l Drepanocladus aduncus (Hedw.) Lindb., Grăd. bot., Grad. Mik6, Someșeni (1), ! f. aquaticus (Sanio) Moenkem., Gatul morii (1), ! f. pseudofluitans (Sanio) Moenkm., Someșeni (1). Fam. Brachythecia ceae : Homalothecium sericeum (Hedw.) Br. eur., Grad, bot., cimitir, saxicol; H. pluUppeanum (Spruce) Br. eur., Grăd. bot., saxicol (7); Camptothecium lutescens (Hedw.) Br. eur., frecvent prin pajiști însorite, tericol, rar saxicol; 1 Tomenthypnum nitens (Schreb.) Loeske (= Camptothecwm trichodes (Neck.j Broth.), Cluj? (1); Braehy- thedum rutabulum (Hedw.) Br. eur., Becaș, cimitir, valea Someșului, Grăd. bot., Parcul sportiv, tericol, saxicol, saprolignicol, în locuri umede,, * var. dumetorum C. Jensen, valea Becașului, tericol, în locuri umede, * var. longisetum Br. eur., cimitir, saxicol, var. turgescens Limpr., valea Someșului, Grăd. bot., tericol, în locuri umede, var. subauriculatum ■ Breidl., Grad, bot., saxicol (7), ! var. lapsum Warnst., Grăd. bot. (1);; B. salebrosum (Hofîm.) Br. eur., Becaș, cimitir, Grăd. bot., saxicol, cor- ticol; B. rivulare (Bruch) Br. eur., valea Someșului la Gat, Grăd. bot., saxicol, în apă, var. cataractarum Moenkem., Grăd. bot., saxicol, în pîrîu (7); B. velutinum (L.) Br,. eur., Becaș, valea Someșului la Gat, Grăd. bot., corticol, saprolignicol, saxicol; B. populeum (Hedw.) Br. eur., Becaș,, Grăd. bot., cimitir, saxicol,f. angustifrons (Kindb.) Podp., Grăd. bot., saxicol (7); B. albicans (Hedw.) Br. eur., aeroportul Someșeni, tericol; ! B. mildeanum Schimp., Grăd. bot., Cluj? (1); Bcleropodium purum (L.) Limpr., valea Becașului, cimitir, Becaș, Grăd. bot., tericol, în pajiști umbrite; Cirriphyllum piliferum (Hedw.) Grout., Grăd. bot., Parcul sportiv, tericol, saxicol; Eurhyncfyium swartdi (Turn.) Hobk., comun, tericol, saxicol, în locuri ± umede și umbrite, var. abbreviatum Turn., Grăd. bot., Parcul sportiv, saprolignicol, var. atrovirens Sw., Becaș, Parcul sportiv, Grăd. bot., tericol, saxicol; B, striatum (Hedw.) Schimp., Parcul sportiv, Grăd. bot., tericol; E. praelongum (L.) Bryhn, cimitir, tericol, Cluj ? (1); ! E. pulchellum (Hedw.) Dixon (= E. strigosum (Hoffm.) Br. eur.), brațul mort al Someșului (1); ! Platyhypnidium riparioides (Hedw.) Podp. (= Eurhynchwm rusciforme (Neck.) Milde), Grăd. bot. (1); Rhynchostegium murale (Hedw.) Br. eur., cimitir, Grăd. bot., valea Becașului, Becaș, saxicol, 1 var. julaceum Br. eur., Grăd. bot. (1); * R. confertum (Dicks.) Br. eur., cimitir, saxicol. Fam. Entodontaceae : Entodon orthocarpus (La Pyl.) Lindb., Grăd. bot., tericol (7); 1 Pleurozium^schreb&ri (Willd.) Mitt., Grăd. bot.? (1); ! Pterigynandrum.fiUforme (Timm.) Hedw., pădurea Gatul morii (1). Fam. Plagiotheciaceae: Plagiothecium denticulatum (Hedw.) Br. eur., Grăd. bot., tericol (7); P. neglectum Moenkem., Grăd. bot., tericol (7); P. succulentum (Wils.) Lindb., Grăd. bot., tericol (7);'! P. roeseanum (Hampe) Br. eur., Grăd. bot. (1).; P. laetum Br. eur., Grăd. bot., tericol (7); Poiieliotlieca seligeri (Brid.) Loeske, Parcul sportiv, saprolignicol; TamphyUumdepressum (Bruch) Beimers, Grăd. bot., corticol, saxicol (7). Fam. Hypnaceae : * Platygyrium repens.(Brid.) Br. eur. var. minor Both, cimitir, saxicol; Pylisia polyantha (Hedw.) Br. eur., Grăd. bot.* Parcul sportiv, corticol, saprolignicol, f. longicuspis Lindb., Grăd. bot., saprolignicol (7); Homomallium incurvatum (Brid.) Loeske, Grăd. bot., cimitir, saxicol; Hypnum cupressiforme L., frecvent pe scoarță de copaci, pietre, var. mamillatum Brid., Becaș, cimitir, Parcul sportiv, corticol, saxicol, var. fiUforme Brid., Parcul sportiv, corticol; H. arcuatum Lindb.,. valea Someșului la Gat, tericol, în locuri umede; Ctenidium molluscum (Hedw.) Mitt., Grăd. bot., saxicol, locuri umede (7). Fam. Rhytidiaceae : ! Rhytidium rugosum (Ehrh.) Kindb., Becaș. (1); Rhytidiadelphus triquetrus (Hedw.) Warnst., Grăd. bot., Becaș,. cimitir, tericol; R. squarrosus (Hedw.) Warnst., Grăd., bot., valea Some-, șului, Parcul sportiv, tericol, în locuri umbrite, ! var. calvescens (Wils.)» Hobk., Hajongard (1). Fam, Hylocomiaceae: Hylocomium splendens (Hedw.) Br. eur.,, Grăd. bot., tericol (7), Cluj? (1). CONCLUZII Făcînd comparație cu unele regiuni păduroase din împrejurimile Clujului, cum ar fi cele din sud, de unde au fost descrise și publicate de noi anterior un număr de 182 de unități taxonomice, flora briologică semnalată în perimetrul orașului Cluj este relativ mai bogată chiar decît în păduri. Explicația constă în faptul că cercetările din cadrul orașului au fost probabil făcute mai amănunțit. Cel mai mare număr de taxoni. (119) este semnalat în Grădina botanică. Din punctul de vedere al raportului dintre Hepaticae și Musci, deși primele reprezintă o proporție foarte mică (8,5%), în ansamblu însă acest raport se menține exact la același nivel ca și în pădurile din împre- jurimile Clujului. Condițiile microclimatice ale orașului, oarecum deo- sebite față de păduri, nu influențează deci cu nimic asupra vegetației briologice. Dintre Husei, elementele acrocar^e și pleurocarpe sînt repre- zentate în proporție egală. Cele mai bogat reprezentate sînt familiile: Pottiaceae cu 19 taxoni dintre acrocarpi, Brachytheoiaceae cu 30 de taxoni și Amblystegiaceae cu 22 de taxoni dintre pleurocarpi. în ceea ce privește suportul, nota predominantă o dau speciile tericole (40%), urmate de cele saxicole (30%), iar speciile corticole sînt cele mai slab reprezentate (8%). Beatul (16%) sînt specii cu preferințe: pentru mai multe suporturi. Făcînd analiza raportului dintre plantă și condițiile de mediu (urni- * ditate), situația se prezintă astfel: elemente mezofile (46,4%), xerofiln* (17,7%), mezohigrofile (14%), mezoxerofile (11%), higrofile (6,7%),. higrohidrofile (3%) și hidrofile (1,2%). BIBLIOGRAFIE 1. Boros Â., Acta Bot. Acad. Sci. Hung., 1958, 4, 1 — 2, 1 — 17. 2. GyOrffy I., Folia Cryptog'., 1924, 1, 1, 25. 3. - Bul. Grăd. bot. Cluj, 1947, 27, 1-4, 164. 4. Nyholm E., Illustrated Moss Flora of Fennoscandia. Masei, Gleerup, 1958, 2, 3. — 5. Papp C., Bul. Grad. bot. Cluj, 1940, 20, 3 — 4, 116. 6. Paterei M., Magy. Bot. Lapok, 1903, 2, 288. ■ . 7. Plămadă E., St/ și cerc. biol. Cluj, 1963, 14, 2, 177. 8. Savici-Liubițkaia I. L., Sporov. rast., Moscova —Leningrad, 1954, 2, 9, 495. 9. Szafran Br., Mchy (Masei), Varșovia, 1957, 1. ■ 10. Ștefureac Tr., Com. de bot., 1963, 2, 2, 157. Centrul de cercetări biologice Cluj, Sectorul de sistematică. Primit în redacție la 23 decembrie 1967. CERCETĂRI ASUPRA SPECIILOR DE POTENTILLA DIN SECȚIA KECTAE (TH. W.) JUZ. SERIA EGLANDUL08AE DE A. POPESCU 582.73$ La sârie Eglandulosâe qui appartenant ă la section Reclae contient 7 especes. Dans cet ouvrage sont prâsentees seulement 5 especes, lăute de matăriel authen- tique potir Poteniilla gilanica et P. nurensis. A la suite des observations faites, l’auteur donne un clef dichotoniique pour săparer Ies especes. Dană Ie mâine ouvrage sont dâcrites deux no.uvelles yarietes : Poteniilla pedala var. tuberosa A. Popescu (recoltee en Dobroudjă, viile de Măcin) et P. laciniosa var. robusta A. Popescu (de Turkmânie, mont Kopet-Dagh). în baza unor caractere evidente și cu o pondere mare, speciile de Poteniilla din secția Bedae (Th. W.) Juz. au fost împărțite în două sub- iecții : Isosepalae A. Popescu și Heterosepalae A. Popescu (16). Raportul dintre lungimea laciniilor externe ale caliciului și cele interne, precum și raportul dintre lungimea apterei și cea a filamentului staminei. constituie criteriile după care s-a făcut această împărțire a secției. Subsecția Isosepalae este caracterizată prin îaciniile externe ale caliciului de aceeași lungime cu cele interne și prin filamentele Etami- nelor din cercul intern (cele mai mari) mult mai lungi decît antera pe Ke 1 care o "poartă. Cele două raporturi pot fi exprimate astfel: —; Ki 1 l ungimea anterei 1 lungimea filamentului 3 , La rîndul său, subsecția Isosepalae a fost împărțită în două serii: 'Glandulosae A. Popescu și Eglandnlosăe A. Popescu (16), aceasta din urmă formînd obiectul lucrării de față. Seria Eglandulosae cuprinde 7 din cele 13 specii ale secției Beetae, și anume : Poteniilla pedata, P. transcaspia, P. laciniosa, P. 'hirta, P, ST. ȘI CERC. BIOL. SERI A B OTANICĂ T. 21 NR. 3 P. 177-187 BUCUREȘTI 1969 178 A. POPESCU 2 detommasii, P. nurensis și P. gilănica. Din lipsă de material, ultimele două specii nu sînt cuprinse în prezenta lucrare; menționăm însă că cei doi taxoni au un areal destul de restrîns în Asia Mică și sudul Caucazului. Speciile seriei Pglandulosae sînt destul de apropiate între ele și, de multe ori, foarte greu de delimitat una de alta, fapt pentru care adesea au fost confundate. Lipsa unor caractere mai evidente pentru delimitarea lor a deter- minat pe W. K o ch și pe alți botaniști să le încadreze pe toate (mai puțin P. detommasii) ca varietăți ale aceluiași taxon, considerînd ca specie de bază pe P. hirta, Th. W o 1 f (24) admite ca specii de sine stătătoare pe P. transeaspia și P. laeiniosa; P. pedata este trecută ca varietate la P. hirta. încercarea lui M. G u ș u 1 e a c (6) de a mări și mai mult sfera de afinitate a speciei P. hirta, incluzînd unii taxoni care aparțin seriei Tauricae, este nenaturală și nu poate fi luată în considerație1. Seria Pgla/ndulosae A. Popescu grupează speciile care se caracte- rizează prin lipsa perilor glandulari în stadiul adult, laciniile caliciului din cele două cicluri de aceeași mărime, epiderma inferioară a foliolelor cu peri lungi și în spațiul dintre nervuri. CHEIA PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR 1 a Plante alb-tomentos-păroase în special pe suprafața inferioară a foliolelor și a caliciului, unde pîsla de peri împletiți acoperă în întregime epiderma. Perii lungi sînt ondulați și se împletesc între ei . . . ... ........... . . ..................P. detommasii' Ten. 1 b Plante hetomentoase, perii lungi nu sînt ondulați și nu acoperă epiderma, din care cauză planta întotdeauna esțe verde ... 2 2 a Plante lipsite de peri scurți rigizi. Tulpini scunde, pînă la 20 —25 cm (rar 35 cm), în general alcătuind tuf' cu cîte 5—10 lăstari la un loc. Frunzele tulpinâle inferioare cu 7 foliole obovațe, cu 3—4 perechi de dinți în partea lor apicală . ?.....................P. hirta L. ■ 2 b Perii scurți rigizi foarte numeroși, în special pe pedunculuî floral ’ și pe caliciu. Tulpini mai mari, ajungînd la 50 cm. Frunzele tul- pinale inferioare în general 5-foliolate, mai rar 7-foliolate. . 3 J 3 a Foliole adînc fidate, uneori pînă la nervura mediană. Stipelele 1 de asemenea fidate. Plante gracile, cu tulpina pînă la 50 cm înălțime, destul de subțire. Inflorescență puternic ramificată, pedunculuî floral lung de 2—3 cm și foarte subțire. . > . . . ' . .................... . . ................ P. laciniosa W. et K. । 3 b Foliolele nu sînt adînc fidate, dinții de obicei sînt rotunzi’. Plante j cu tulpină robustă, inflorescența în general mai strînsă, pedun- { culii florali sub 2 cm lungime.................................. 4 4 a . Tulpină de 30—40 cm înălțime, solidă, la bază de obicei evident j ârcuată; frunze pedate cu foliolele obovate. Inflorescență bogat î ramificată, numărul de flori ajungînd la 30—40 .. . P. pedata Willd. | 1 A se vedea A. Popescu, Potentilla astracania Jacq. in flora României și poziția ' ei sistematică (15). 3 SERIA EGLANDULOSAE A GENULUI POTENTILLA 179 4 b Tulpină de 60 cm înălțime, la bază mai puțin evident arcuată. Frunzele nu sînt pedate, f oliole lanceolate. Inflorescență strînsă, cu un număr mic de flori (pînă la 15—20), Plante asemănătoare la prima vedere cu P. recta . . P. transeaspia Th. Wolf în cadrul seriei Pglandulosae considerăm ca tip specia P. pedata, de la care se pot stabili unele legături mai mult sau mai puțin apropiate cu celelalte unități ale acestui grup. Potentilla pedata Willd., Enum. pl. Suppl.,.38 (1813) ; Nestl., Gomm. Bot. Med. Pot., 44 (1816); Zimm., Eur. Art. Pot., 9 (1884); Borza, Ccnsp. El. Bom., 140 (1947). — P, hirta L. ssp. pedata Prod., Spec. Pot., 14 (1940). — P. hirta L. var. pedata Koch, Syn., ed. 2, 237 (1843); Lehm.f, Eev. Pot., 87 (1856); Th. Wolf, Mon. Gatt. Pot., 367 (1908). Mult comentată în ceea ce privește poziția ei sistematică, P. pedata este considerată de către unii botaniști ca specie de sine stătătoare (14), (23), (26), iar de către alții ca unitate infraspecifică a tâxonului P. hirta (10), (24). Mai recent, pe baza caracterelor deosebitoare, I. Pro dan (19) a considerat-o ca subspecie a tâxonului P. hirta, iar în prezent se tinde tot mai mult ă fi socotită specie bună (2), (3), (16), părere pe care o adoptăm și noi. • Potentilla pedata, specie xerofilă, crește de obicei pe terenuri uscate, puternic însorite. Rădăcina în general este pivotantă, cu ramuri secundare destul de numeroase, dar în. general mai subțiri și mai scurte decît rădă- cina principală. Excepție face var. tuberosa A. Popescu, la care sistemul radicular este de tip rămuros, cu ramurile secundare numeroase, ce por- nesc din apropierea coletului, avînd forma și dimensiunile egale cu rădă- cina principală. Caracteristică pentru această varietate este, de asemenea, îngroșarea accentuată a rădăcinii principale și a ramurilor secundare, devenind tuberificate-(fig. 1, b). Tulpina robustă, nefistuloasă, roșiatică, la bază puternic arcuat- ascendentă, în special la plantele care au mai mulți ani. Frunzele bazale și cele inferioare sînt pedate, lung-pețiolate, cu 5 foliole (rar 7) obovate (fig. 2, a). Stipelele frunzelor sînt îngust-lanceolate, lungi de 1—3 cm, cele superioare devin mai late, dar întotdeauna întregi. Nervațiunea foliolei este penată, puternic anastomozată. în sec- țiune transversală, nervura mediană a foliolei mijlocii de la frunzele tul- pinale inferioare are o structură caracteristică, deosebindu-se astfel de speciile apropiate (P. laciniosa și ,P. recta). Vasele conducătoare lemnoase sînt grupate în șiruri (8—10, foarte rar 12, la P. recta' pînă la 20), sub formă de evantai, cu un număr de 3 — 5, vase într-un șir. Parenehimul din exteriorul fasciculului conducător este alcătuit din celule dispuse nere- . gulat, cu diametrul mult mai mic decît la cele două specii apropiate (fig. 6, a și b). • - Celulele epidermale de pe cele două suprafețe ale foliolei sînt dife- rite ca formă, cele ale epidermei superioare au membrana puțin ondulată, aproape dreaptă, iar cele ale epidermei inferioare au membrana puternic ondulată, neprezentînd deosebiri evidente de celelalte specii apropiate. Foliolele au pe fața dorsală numeroși peri lungi, dispuși mai ales în lungul nervurilor, dar și în spațiul dintre acestea, ceea ce deosebește specia P. 180 A. POPESCU 181 pedala de P. recta. Perii glandulari lipsesc, fiind prezenți în stadiul de plantulă pe marginea cotiledoanelor și pe tulpiniță. Inflorescența dihazială are 15—20 de flori, la var. tuberosa pînă la 50 de flori. Pedunculul floral, scurt de 1—2 cm, este destul de gros Fig. 2. — Frunze tulpinale inferioare: merate și prin forma anterelor staminelor, care uneori sînt mucronate sau rotunde, nu emarginate ca la P. pedata. • ' P. transcaspia este cunoscută numai din Asia, începînd de pe țăr- I mul estic al Mării Oaspice pînă în R.P. Chineză, fiind, după cît se pare, ; corespondentul speciei P. pedata în această parte a globului. Materialul din B.S.S. Turkmenă (muntele Kopet-Dagh), de unde ? specia a fost descrisă și determinata ca P. transcaspia de către diferiți ; botaniști sovietici, este foarte eterogen; exemplare care pot fi încadrate ; la P. laciniosa sînt determinate ca P. transcaspia, fără a se ține seama. I de caracterele de bază ale speciilor respective. Oeea ce a fost considerat ; ca P. transcaspia în flora Bulgariei (7) pare a fi în realitate x P> peda- - O. 3327 184 A. POPESCU . S toides Hausskn., din care cauză în lucrările recente (21) specia nu mai este citată. • -V " ' „ Potentilla laciniosa W. et K. ex Kesl., Monogr. Pot., 45 (1816) Lehm., Monogr., 86 (1820); Th. Wolf, Mon. Gatt'Pot, 356 (1908). - K reda var. laciniosa Koch, Syn., ed. 2, 237 (1843) pp.; Lehm., Bev. Pot., 84 (1856). — P. hirta ?] laciniosa ser., in DC., Prodr., II, 579 (1825). — P. hirta Ș pinnatifida Grisb., Spicil. FI. Bum., I, 98 (1843). —r P. laeta var. pinnatifida Zimm., Beitr. Gatt. Pot., 15 (1889). — P. pedata p Iaci- niosq Velen., El. Bulg., suppl. I, 100 (1898) (fig. 7, a). Specie mult comentată în trecut, ca și în prezent, fiind atribuită, ca varietate fie la P. reda (10), fie la P. hirta (5) sau, în parte, ca varie- tate la ambele specii (6). Deosebirile în ceea ce privește opinia diferiților botaniști referitor ■ la poziția taxonului P. laciniosa s-au datorat,faptului că planta, fiind foarte variabilă, uneori poate fi apropiată de unele unități infraspecifice . ale speciei P. reda. Aspectul exterior, forma foliolelor și a știpelelor, precum și modul cum sînt fidate acestea la P. reda ti, semilaciniosa și P. laciniosa au determinat pe mulți autori să le considere sinonime; ; astfel, S. V. luzepciuk (9) descrie specia P. laciniosa sub denu- mirea de'P. semilaciniosa Borb. < > Potentilla laciniosa este o plantă de. 20—60 cm înălțime, cu radă- • cina ramificată, deseori. (la exemplare din Dobrogea de sud) evident - tuberizată, în special ramurile secundare, care apar din apropierea cole- tu lui. Tulpina, puțin arcuat-curbată la bază, este mai subțire decît la J celelalte specii ale seriei Eglandulosae, abundent ramificată în partea J superioară, alcătuind o inflorescență foarte laxă. și Frunzele tulpinale inferioare lung-pețiolate, aproape în totalitate Și cu 7 foliole, cele mijlocii și superioare devin mai scurt-pețiolate și au 5—3. sau chiar o foliolă. Foliolele sînt adînc-sectate, iar laciniile ajung pînă J aproape de nervura mediană, adeseori acestea fiind sectate și ele, astfel 1 încît foliolele devin dublu sectate (fig. 2, b). Stipelele, de asemenea, fidate, la exemplare mai slab dezvoltatei pot fi întregi (nesectate), dar ceea ce deosebește planta de P. pedata sînt ij numărul mai mic de frunze și ramificația abundentă a tulpinii în partea ț superioară, alcătuind o inflorescența foarte laxă. f Florile sînt lung-pedicelate, cu pedicelii de 2,5—3 (3,5) cm, foarte subțiri (filiformi), fapt care o deosebește de celelalte specii. Perioada de și înflorire este spre sfîrșițul lunii mai, cu 5—10 (12) zile mai tîrziu decît ? P. pedata. . ■ . î Laciniile externe ale caliciului sînt ascuțite la vîrf și pe jumătate^ 1 de late față de cele interne. . î Petalele, de culoare galbenă deschis, se deosebesc de cele de la Pj reda și P. pedala, la care sînt de un galben mai intens. Staminele ău anterele^ ovate pînă la subfotțnde neemarginate (fig. 3, c). Carpelele au stilul de| două ori mai lung decît ovarulj stigmatul slab capitat, dar măi pronunțat- decît la P. pedata. i în ceea ce privește părozitatea, P. laciniosa se încadrează în grupubj de specii din seria Eglandnlosae, adică are peri lungi și moi, precum șij peri scurți și rigizi abundenți. Excepție face numai var. samothracica$ taxon care posedă și peri glandulari, ca speciile seriei Glandulosae. . | i . ' ! 9 SERIA EGLANDVLOSAE A GENULUI POTENTILLA 185 r * Variabilitatea speciei este puțin pronunțată, astfel că în Peninsula Balcanică sînt cunoscute două varietăți : samothracica (Deg.) Th. Wolf, caracterizată prin peri glandulari în special în regiunea superioară (pe- dicel floral, calicia), și subsericea (Grisb.) Th. Wolf, lipsită de peri glan- dulari, dar cu numeroși peri lungi, alcătuind un toment. în sudul U.R.S.S. (R.S.S. Turkmenă), pe muntele Kopet-Dagh cresc unele exemplare cu tomentul de peri lungi foarte abundent și cu tulpina’ mai robustă decît la specia-tip, aparținînd taxonului P. laciniosa var. robusta var. nova. Plantele se găsesc în herbarul de la Leningrad și sînt determinate ca P. transcaspia. Potentilla laciniosa var. robusta A. Popescu var. nova Planta robusta, caulibus numerosis (3 — 6) gregatim dispositis. Raniis inflorescentiae foliisque pilis tomentoso, praesertim paginam inferiorem tegentibus. Habitat Mt. Kopet-Dagb, B.S.S. Turcomanica. Plantă robustă, cu numeroase tulpini (3—6) la un loc, acoperite, de un toment în special pe fața inferioară a frunzelor și în regiunea supe- rioară a tulpinii. Potentilla hirta L. s. str. 8pec. Plant., 497 (1753); Nestl., Oomm. Bot. Med. Pot. (1816); Lehm., Rev. Pot., 85 (1856); Th. Wolf, Mon. Gatt. Pot., 361 (1908). i ' Plantă mult diferită de P. pedala și P. laciniosa, care au fost de mai multe ori înglobate ca varietăți ale acesteia. Tulpina este scundă, 15—25 cm (rar 35 cm la var. stricta Th. W.),. puternic arcuată pînă la ascendentă, ramificată de la bază, alcătuind o j tufă. în partea superioară, tulpina se ramifică destul de puțin, formînd i o inflorescență dihazială, cu ramuri scurte și cu flori puține, 5—10 (12), ‘ rar mai multe. : Frunzele bazale și tulpinale inferioare cu 7 foliole, cele tulpihale । mijlocii și superioare cu 5 sau chiar 3 foliole. Foliolele, ianceolato sau : oblanceolate (la var. stricta), sînt slab serat-dințate. Dinții, în număr Ș de 2—4 perechi, sînt dispuși în treimea superioară a foliolei. Ei sînt i lanceolați mai mult sau mai puțin obtuziușculi, dintele terminal fiind > uneori mai scurt decît cei laterali, încît foliola pare emarginată. i Stipelele, îngust-lanceolate pînă la filiforme, devin mai late la frun- zele mijlocii și superioare. • Inflorescența are flori puține, dispuse pe pediceli scurți. Diametrul | florilor depășește 2 cm, ceea ce deosebește această specie de P. pedata : și P. laciniosa, care, cu toate că sînt mult mai mari, au florile cu diame- trul mai mic. ț Laciniile externe ale caliciului sînt liniare, adeseori puțin mai scurte ; decît cele interne, obtuziuscule. Petalele, galbene, destul de mari, pti- i ternic emarginate, se suprapun prin marginile lor. Staminele, în număr de 25, au anterele ovate, aproape de două i ori mai lungi decît late, caracter prin care șe apropie oarecum de P. ‘ taurica Willd. . ’ . Carpelele au stilul puțin mai lung decît ovarul, stigmatul slab capi- [ tat și puțin adîncit ca o farfurie, asemănător cu al speciei P. pedata; 11 SERIA EGLANDULOSAS A GENULUI POTENTILLA 187 186 A POPESCU ...... 10 Nucușoarele brune, cu coastele destul de evidente, ascuțite, spre deosebire de P. pedata, la care sînt rotunjite. Caracteristică pentru P. hirta (ș. str.) este absența perilor scurți, rigizi, de pe tulpină, pedunculul floral și caliciu, peri atît de abundenți la toate celelalte specii ale secției Pectae. Specia crește în sud-vestul Europei: în Spania, sudul Franței, Italia pe munții calcaroși pînă la altitudinea de 2200 m. în flora României, specia nu crește, ceea ce a fost citat ca P. hirta referindu-se de fapt la P. pedata, considerată ca varietate a speciei P. hirta. Potentilla detommasii Ten., FI. Neap.,-I, 285 (1811); Lehm., Rev. Pot., 106 (1856); Zimm., Eur. Art. Pot., 8 (1884). — P, thommasii Ser., in DC., Prod. ru, II, 575 (1825); Th. Wolf, Mon. Gatt. Pot, 374 (1908). Este o specie care se deosebește de celelalte unități ale secției Rectae prin prezența tomentului de peri ondulați pe tulpină și în special pe par- tea inferioară . a foliolelor frunzelor, caracter întîlnit la speciile secției Argenteae. ' P. detommasii se aseamănă cu P. canescens prin aspectul tulpinii și prin prezența tomentului de peri ondulați, dar se deosebește de aceasta prin faptul că P. canescens are florile mult mai mici și stilul prezintă în partea bazală papile, care lipsesc la P. detommasii. P. detommasii are tulpina de 20 —30 cm, la bază arcuată, cu resturi ; de frunze ale rozetei care se formează în timpul toamnei. în partea supe- rioară se ramifică destul de puțin, alcătuind o inflorescență aglomerată, . cu 10—20 de flori. Frunzele inferioare sînt 5-foliate, lung-pețiolate, iar cele mijlocii și superioare trifoliate, aproape sesile; foliolele adînc sectate, laciniile neajun- gînd pînă la nervura mediană. Stipelele, liniare, de 2—3 cm lungime la > frunzele inferioare, mai late la cele superioare. , Florile au pedicelnl scurt, de 1—1,5 (2) cm, crispul tomentos. Laci- ' niile caliciului din cele două cicluri de aceeași lungime, de asemenea ■ tomentoase, ca și suprafața inferioară a frunzelor. i Staminele, de obicei în număr de 30, au anterele ovat-alungite și i sînt de peste două ori mai scurte decît filamentele celor din cercul intern ’ (cele mai lungi). Carpelele au stilul gros și stigmatul capitat, asemănător cu cel de ! la P. recta. Nucușoarele brune deschis, cu coastele evidente; aripa dorsală J este mai proeminentă și ascuțită. Specia P. detommasii este răspîndită în Italia (inclusiv Sicilia), i Peninsula Balcanică (Albania, Iugoslavia, Bulgaria), pe soluri schelete, • prin crăpăturile stîncilor pînă la altitudinea de 1800—2000 m. ? Dintre cele 5 specii analizate în această lucrare, numai două sînt cunoscute din flora României: P. pedata și P. laciniosa, care cresc în ; sudul și sud-estul țării, P. hirta și P. detommasii se găsesc în vestul și r sudul Europei, iar P. transcaspia numai în sud-vestul Asiei. . Plantele determinate de N. Stoianov și B. Ștefan o v ca / P. transcaspia aparțin, probabil, hibridului P. pedatoides Hausskn. J Deoarece deosebirile dintre P. hirta și P. pedata sînt destul de evi- : dente, credem că este mai natural a considera cei doi taxoni ca specii ț separate. I BIBLIOGRAFIE 1. Asgherșqn P. u. Graebner P., Synopsis der M Meleitropăischen Flora, Leipzig, 1900 — 1905, 6, 1. 2. Borhidi A. et Isepy I., Acta Bot. Acad. Sci. Hung.,. 1965, 11, 3 — 4. ' 3. Borza Al., Conspectus Florae Romaniae regionumqueaffinium, Cluj, 1947. 4. Grecescu D., Conspectul Florei Române, București, 1898. 5. Grisebach H. R. A., Spicillegium Florae Rumelicae et Bithynicae, Brunsvigae, 1843 — 1844. 6. Gușuleac M., Potentilla, în Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1956, 4. 7. Hayek A., Prodrdmus Florae Peninsulae Balcanicae, Berlin, 1927, 1. 8. Hegi G., Illustrierte Flora, von Mittel-Europa, Viena, 1921 — 1923, 4, 2. . 9. Iuzepciuk S. V., Poteniilla, v. Flora SSSR, Moscova—Leningrad, 1941. 10. Koch I. D. G., Synopsis Flora Germanieae et Helveticae, Francofourti, 1843. 11. Kotov M. L, Potentilla, v. Flora VSSR, Kiev, 1945, 6. 12. Lehmann I. G. C., Monographia generi Potentilla, Hamburg—Paris —Londra, 1820. 13. — Revisio Potenlillarum Iconibus illustrata, 'Vmiislaviae et Bonnue, 1856. 14. Nestler C. G-, Commentatio Botanica-Medica de Potentilla, Paris, 1816. 15. Popescu A., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 6, 16. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1968, 20, 1. .. 17. Prodan L, Potentillae novae Romaniae, Cluj,' 1929. 18. — Conspectul florei Dobrogei, Cluj, 1935. 19. — Anal. Acad. R.P.R., Seria geoî, geogr., șt. tehn. și agric., 1950, 3, 17. 20. Săvulescu Tr. și Rayss T., Acad. .Rom., St. și-cerc., 1934, 24. 21. Stoianov N., Stefanov B. i Kitanov B., Flora na Bălgaria, Sofia, 1966, ciast I. 22. Velenovsky E., Flora Bulgarica, Pragae, 1891. 23, Willdeno'w L. C., Caroli a Linne Species plantarum, ed. a IV-a, Berolini, 1800. 24. Wolf Th., Potentillen-Studien, .Dresda, 1901, I. 25. — Monographie der Gattung Potentilla, Stuttgart, 1908. 26. Zimmeter A., Die Europăischen. Arten der Gattung Potentilla, Stayer, 1884. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică vegetală. Primit în redacție la 16 mai 1968. CONTRIBUȚII LA TAXONOMIA CERCULUI DE VARIA- BILITATE AL SPECIEI DIANTHUS POLYMORPHUS M.B. DE V. SANDA 581.154:575.2:582.669.2 En Mudiant Ia materiei cE.criL par Klokov comme Dianthus bessarabicus et Dian- ihus platyodon ainsi que des plantes semblables recoltces sur Ies sables de Cara- orman. l’auteur Ies encadre comine des varidtes de Dianthus polymorphus M.B. ssp. polymorphus M.B. L’ouvrage contient une carte de la distribution ’ g^ographique du taxam Dianthus polymorphus M.B. ssp. polymorphus. M.B. dress^e apres la consultatlon d’une vaste bibliographie. Taxonii cu o pronunțată variabilitate a caracterelor morfologice . au constituit întotdeauna un material de lucru pentru sistematicieni. Astfel, pe de o parte, numeroasele probleme legate de mărimea, volumul și numărul caracterelor fiecărei unități infraspecifice noi descrise, precum și raportul de supra- sau subordonare a acestor unități în cadrul speciei analizate, iar pe de alta parte lipsa unor reguli privind volumul și impor- tanța caracterelor în separarea și determinarea speciilor și a unităților infra- și supraspecifice au dus de multe ori la controverse în delimitarea și poziția unor taxoni critici. Dintre speciile genului Dianthus L. cu variabilitate mare a carac- ; terelor morfologice, în special acelea din sfera reproducătoare, taxonul i Dianthus polymorphus M. B. s-a bucurat de o atenție deosebită din partea : a numeroși cercetători (1), (2), (3), (4), (5), (6), (8). Numeroasele analize' ' efectuate asupra materialelor diferitelor proveniențe de Dianthus poly- morphus M. B. au dus, pe de o parte, la descrierea de specii noi foarte ( apropiate prin caracterele lor de taxonul studiat de F. L. B, Marsch.aH i -ă B i e b e r s t e i n (4), cum ar fi: Dianthus bessarabicus Klokov și D. i. platyodon Klokov din flora R.S.S. Ucrainene (2) și D. diutinus Kit. (citat ( după (6)) din flora Ungariei, iar pe de altă parte la unele confuzii asupra । caracterelor specifice fiecărei unități noi descrise (6)., ț La toate aceste probleme ridicate de variabilitatea speciei D. poly- i morphus M. B., o greutate în plus o constituie și faptul că în herbarul d ' . ’ ■ [ ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 3 P. .89 -195 “BUCUREȘTI 1969 lui F. L. B. Marscha.il a Bieberstein, sub denumirea „Pian- thus polymorphus”, data de autor, ulterior s-a descoperit că există de fapt două specii diferite mai ales în ceea ce privește forma dinților cali- ciului, și anume : una cu dinții caliciului scurt-cuspidat-atenuați, care corespunde descrierii autorului, iar alta cu dinții caliciului triunghiular- ascuțiți, care a căpătat în ultimul timp denumirea de Dianthus borbasii (9). Cu ocazia deplasării de studii efectuate în U.B.S.S. la Moscova și Leningrad am avut posibilitatea, între altele, să consultăm și să ana- lizăm material tipic din speciile : D. polymorphus M. B., D. borbasii Vând., P. bessarabicus Klokov și P- platyodon Klokov, pe care l-am comparat cu cel existent în ierbarele din țară sau recoltat de noi de pe nisipurile de la Oaraorman. Observațiile și analizele noastre ne-au condus la o nouă ierarhizare a caracterelor și a taxonilor din cercul de variabilitate a speciei Dianthus polymorphus M. B., care reflectă mai bine importanța unor caractere (acordată de noi) în vederea delimitării fiecărei unități nou create. în analiza taxonomică a speciei Dianthus polymorphus M. B. ne-am ghidat după clasificarea efectuată de Ă. H a y e k ((1), p. 236). Acesta (1) împarte specia în două subspecii: 1) eupolymorphus Hayek, cu dinții caliciului la vîrf scurt-cuspidat-atenuați și lamina petalelor la bază bar- bulată (citată din Dobrogea), și 2) diutinus (Kit.) Tuzs., cu dinții cali- ciului rotund-obtuzi și lamina petalelor glabră. Din analiza efectuată de noi asupra materialului de Dianthus poly- morphus M B. provenit din România s-au desprins următoarele consta- tări mai importante (7): 1. Precizarea faptului că ssp. diutinus (Kit.) Tuzs. nu vegetează în flora țării noastre, ea fiind greșit indicată la noi de T. P r o d a n (6),. care confundă descrierile caracterelor specifice ale celor două subspecii bine delimitate taxonomic între ele, indicînd prezența ssp. diutinus (Kit.) Tuzs. în flora U.B.S.S., ceea ce nu corespunde adevărului. Această sub- specie este caracteristică numai Ungariei. 2. Caracterele folosite de I. P r o d a n pentru descrierea ssp. hajdoae ssp. nova ((6), p. 238—241) corespund de fapt ssp. polymorphus,. ceea ce ne-a îndreptățit s-o trecem în sinonimie la aceasta; 3. Numărul florilor în inflorescență nu constituie un criteriu sigur și de valoare în delimitarea celor două subspecii, diutinus (Kit.) Tuzs. și polymorphus M. B., deoarece valorile obținute se suprapun, făcînd imposibilă determinarea după acest.caracter. Toate aceste observații critice și constatări făcute de noi într-un studiu anterior (7) re-au permis compararea materialului din țara noastră cu cel din U.B.S.S., precum și analiza critică a taxonilor D. bessarabicus Klok. și D. platyodon Klok., descriși din flora B.S.S. Ucrainene (2). Specia D. bessarabicus Klok. a fost descrisă de pe nisipurile de la. Izmail (R.S.S. Ucraineană), localitate aflată în vecinătatea Caraorma- nului (România), de unde am recoltat material și noi pentru comparație. Unul dintre caracterele comune taxonilor D. borbasii Vând., D. bessarabicus Klok., D. platyodon Klok. și D. polymorphus M. B. ssp. poly- morphus îl constituie părozitatea laminei petalelor pe suprafața sa supe- rioară, caracter important, folosit, așa cum am mai arătat, de A. Hayek (1) în separarea celor două subspecii de la D. polymorphus M. B. 3 TAXONOMIA SPECIEI DIANTHUS POLYMORPHUS J9f Dintre acești taxoni, Dianthus borbasii Vând, se diferențiază net printr-o serie de caractere și în special prin forma triunghiular-ascuțită a dinților caliciului, ceea ce ne îndreptățește să-l considerăm ca unitate taxonomică aparte bine conturată. . Ceilalți doi taxoni D. bessarabicus Klok. și D. platyodon Klok., așa cum reiese și din diagnozele și descrierile lor (2), (10), se apropie foarte mult atît între ei, cît și cu D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus M. B. (pl. I). Analizele efectuate de noi asupra materialului original după care au fost descriși taxonii amintiți ne-au condus la o nouă împărțire taxo- nomică a acestora, care să reflecte mai bine poziția lor, precum și gradul de înrudire dintre diferitele unități descrise din cercul de afinitate al speciei D. polymorphus M. B. Dianthus polymorphus M. B., FI. taur.-cauc., I (1808), 324, III, 298; Șișkin B. K., in Flora U.R»S.S., VI (1936), 820; D. polymorphus var. a Ledeb., FI. Boss., I (1842), 276. — D. bessarabicus Klok., in FI. B.S.S. Ucr., IV (1952), 659. — D. platyodon Klok., in Bot. Jurn., A.N. U.B.S.S., I (1948), 27. — D. diutinus Kit. ssp. hajdoae Prod. var, .luxu- riosus Nyâr. et Prod., in Flora R.P.B., II (1953), 238—241. Plante perene. Bădăcină pivotantă, fusiformă, de culoare albicioasă. Tulpini de obicei în număr redus, de 30—60 cm înălțime, glabre sau în partea inferioară prevăzute cu peri deși, scurți și aspri. Frunzele infe- rioare setacee, de 2—5 cm lungime și 0,5—1,5 mm lățime, cele tulpi- nale liniare, de 4—6 (11) cm lungime și 1—2 mm lățime, la bază con- trase într-o vagină de 8—10 (12) mm lungime. Capitule florale compuse din 1—30 de flori, în medie 6 flori, sesile. Scvamele involucrale ale cali- ciului, de culoare bruniu-albă sau gălbuie, eliptice, pe margini membra- noase, la vîrf mucronate, îmbracă 1/3 sau 1/2 din tubul caliciului. Calicia cilindric, de 10—24 mm lungime și 0,2—0,6 cm lățime, adesea de culoare roșcată, prevăzut cu dinți la vîrf, scurt-cuspidat-atenuați sau rotund- obtuzi, pe margine fin-ciliați sau glabri. Lamina petalelor de culoare roșie, liliachiu-roșiatică, purpurie aprins sau roz, lungă de 5—13 mm și lată de 5—8 mm, la bază barbulată sau glabră. CHEIA PENTRU DETERMINAREA UNITĂȚILOR INFRASPECIFICE ALE SPECIEI DIANTHUS. POLYMORPHUS M.B. 1 a Dinții caliciului rotund-obtuzi. Lamina petalelor glabră. Capitule cu flori puține, în medie 5 flori în inflorescență.................. . ............................................ ssp. diutinus (Kit.) Tuzs. 1 b Dinții caliciului la vîrf scurt-cuspidat-atenuați. Lamina petalelor la bază cu barbulă de peri. Flori de regulă mai multe în inflo- rescență, putînd ajunge pînă la 30....................................2 2 a Inflorescențe (capitule) mari, compuse din 12—25 (30) de flori . . ssp. polymorphus M. B. var. luxuriosus (Nyâr. et Prod.) Sanda. 2 b Flori de regulă mai puține, dispuse în inflorescențe capitate . .3 5 TAXONOMIA SPECIEI DIANTHUS POLYMORPHUS 193 1 92 PLANȘA I Analiza caracterelor specifice iii sfera de afinitate a speciei Dianthus polymorphus M. B. Fig. 1. — Dianthus polymorphus M.B. ssp. polymorphus, habitus; 2, idem, petală; 3, D. poly- morphus M.B. ssp. diutinus (Kit.) Tuzs., petală; 4, D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus, caliciu; 5, D. borbasi i Vandas, calicia; 6,. idem, dinții caliciului; 7, D. polymorphus. M. B. .ssp. polymorphus, forma dinților caliciului; 8, D. polymorphus M. B.ssp. diutinus (Kit.) Tuks., forma dinților caliciului; 9, D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus, forma celulelor epidermei inferioare; 10, B. borbasii Vandas, fragment din tulpină (porțiunea tulpinală inferioară a no- dului și vagina frunzelor). 3 a Inflorescențe capitate cu 2—7 flori. Caliciu lung de 18—22 (24) mm și lat de (3) 4—5 mm. Petale cu lamina de 12—15 mm lun- gime și 7—8 mm lățime, purpurii, la vîrf dentate............................ ... ssp. polymorphus M. B. var. bessarabicus (Klok.) Sanda 3 b Inflorescențe cu (1) 2—12 (20) flori. Caliciu lung de 10—14 mm. Petale liliachii, cu lamina de 4—8 mm lățime și 6—8 mm lungime ........ ssp. polymorphus M. B. var. platyodon (Klok.) Sanda VARIABILITATEA SPECIEI — ssp. diutinus (Kit.) Tuzs. — P. diutinus Kit., in Schult., Osterr. FI., I, ed. II (1814), 655., Dinții caliciului rotund-obtuzi. Lamina peta- lelor glabră, de culoare liliachiu-roșiatică, lungă de 6—8 mm. Capitule cu flori puține, în medie ,cu 5 flori în inflorescență. Răspîndirea: subspecie caracteristică pentru flora Ungariei. — ssp. polymorphus M. B. — D. diutinus Kit. ssp. hajdoae Prod.j in FI. B.P.R., II (1953), 238—241. — ,D. polymorphus M. B. ssp. eupo- lymorphus Hayek, in Prodr. FI. pen. Bale., J (1927), 236. Dinții caliciului la vîrf scurt-cuspidat-atenuați. Lamina petalelor la bază cu barbulă de peri. Flori de regulă mai multe în inflorescență, putînd ajunge pînă la 30. Rdspîndirea : Bomâniă^nisipurile continentale și litorale) și U.B.S.S, (partea inferioară a rîurilor : Nipru, Don și Volga, Caucaz și B.S.S. Ucrai- neană) (fig. 11). t — var. luxuriosus (Nyâr. et Prod.) Sanda comb. nova. — D. diu- tinus'JKiib. ssp. hajdoae Prod. var. luxuriosus Nyâr. et Prod., in FI. B.P.B., Fig. 11.— Arealul speciei D, polymorphus M. B, ssp. polymorphus (după Flora U.R.S.S., raioane floristice). • 7 TAXONOMIA SPECIEI DIANTHUS POLYMORPHUS 195 194 V. SANDA 6 TT (1953), 241. Capitule mari, compuse din 12—25 (30) de flori. Calicia lung de 2 cm. Răspândirea: nisipurile de la Letea și Caraorman (jud. Tulcea) și Hanul Oonachi (jud. Galați). — var; bessarabicus (Klok.) Sanda comb. nova. — D. bessarabicus. Klok., in FI. B.S.S. Ucr., IV (1952), 659. — D. polymorphus M. B. ssp. bessarabicus Kleop;, in Visn., Kuivsk. Bot. Sadu, XIV (1932), 114. Inflo- rescențe capitate cu 2 —7 flori. Calicia lung de 18—22 (24) mm și lat de (3) 4—5 mm. Petale cu lamina de 12—15 mm lungime și 7—8 mm lățime, purpurii, la vîrf dentate, pe lamina superioară barbulate. Răspîndirea: România (nisipurile de pe litoral și în Delta Dunării) și B.S.S. Ucraineană (Izmail și Vîlkovo). — var. platyodon (Klok.) Sanda comb. nova. — D. platyodon Klok., in Bot. Jurn., A.N.U.B.S.B., I (1948), 27 et Flora B.S.S. Ucr., IV (1952), 618. — 1), polymorphus M. B. var. a calycis dentibus abbreviatis rotun- dato-obtusis, Ledebour, EL Boss., I (1842), 276. — D. polymorphus Schmalh'., FI. Sr. i Iu. B., I (1895), 126; Kulczynski, in FI. Polska, II (1921), 157. Inflorescențe cu (1) 2—12 (20) flori. Calicia lung de 10—14 mm. Petale liliachii cu lamina de 4—8 mm lățime și 6—8 mm lungime. Răspîndirea: B.S.S. Ucraineană (nisipurile maritime din partea nordică și cea sudică). CONCLUZII Pe baza unor caractere prezente, taxonii analizați (D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus și ssp. diutinus (Kit.) Tuzs., D. bessarabicus Klok. și D. platyodon Klok.) atît din punctul de vedere al domeniului sferei vegetative și reproducătoare, cît și al condițiilor ecologice similare (toate fiind plante de nisipuri) ham reunit în cadrul unei singure specii. Astfel, pe de o parte, se poate vedea variabilitatea în cercul de afinitate al taxo- nului descris de F. L. B. M a r s c h aII ă Bieberstein (4), iar pe de altă parte se pot stabili și afinitățile dintre diferiți taxoni luați în studiu. în acest scop, ne-am folosit de clasificarea adoptată de A. Hayek (1), care acordă pondere mare taxonomică formei dinților caliciului și părozității laminei petalei sau lipsei acestui caracter. Por- nind de la aceste caractere considerate de prim rang, am pus pe planul al doilea unele caractere folosite în literatură (2) drept criterii de bază pentru separarea unor taxoni, cum ar fi: mărimea caliciului și culoarea laminei petalelor. Prin considerarea taxonilor D. bessarabicus Klok. și D. platyodon Klok. numai ca varietăți ale speciei D. polymorphus M. B. ssp. polymorphus^ am căutat să eliminăm din literatura de specialitate aceste specii la care marea majoritate a caracterelor morfologice se supra- pun, micile diferențe nejustificînd separarea lor ca unități bine contu- rate. Pentru aceasta pledează în plus și condițiile ecologice similare, toate fiind descrise de pe nisipurile maritime sau continentale. BIBLIOGRAFIE 1. Hayek A,, Prodromas Florae peninsulae Balcanicae, Dalii em bei Berlin, 1927, 1, 224 — 254. 2. Klokov V. M., Rod Diantluis L., v Flora U.S.S. R. Kiev, 1952, 4, 597 — 645. 3. Ledebour C. F., Flora Rossica, Stuttgart, 1842, 1, 276. 4. Marschall â Bieberstein F. L. B., Flora taurico-caucasica, exhilens siirpes phaenogamas, in chersoneso taurica et regionibus-Caucasicis sponte crescentes, Charkoniae, 1808, 1, 323-332; 1808, 2; 1819, 3. 5. Petunnikova A,, Tr. Bot. sada imper, lurevskogo Univ., 1901, 2, 87—90. 6. Prodan I., Genul Dianthus L., în Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1953,. “2, 238-241. 7. Sanda V., St. și cerc, biol,, Seria botanică, 1967, 19, 6, 489—500. 8. Sob R. et Simon T., Acta Bot. Acad. Sci. Hung., 1960, 6, 1—2, 150 — 152. 9. Șișkin B, K., Rod Dianthus L., v Flora S.S.S.R., Moscova —Leningrad, 1936, 6, 820 — 821. 10. Viznacinik Roslin Ucraini, Kiev, 1965, 261. Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică vegetală. Primit în redacție la 30 noiembrie 1968. DEALURILE TOHANI, O INSULĂ DE VEGETAȚIE PONTIO-BALOANICĂ DE GH. DIHORU și G. NEGREAN 581.9 (498> Aus den 300 gesamelten Arten werden nur diejenigen angegeben die phytogeo- grapbisch vrichtig sind (Pontische, Balkanische etc.). Zu erwăhnen sind die Fundorte der Agropyron brandzae Panțu et Solacolu (nur aus Bulgarien und Dobrudscha bekannt) und Cleisiogen.es bulgarica (Bornm.) Keng (neu fiii’ die Flora von Rumănien). 'Die angegebenen Pflanzengesellschaften (insbesondere die der Felsen) sind als tjbergangsgliedcr zwischen der Vegetation von .Siidost- und Mitteleuropa an- zuselien. [ Dealurile Tohani, situate la nord de satul cu același nume, nu de- ț parte de orașul Mizil (jud. Prahova), reprezintă resturi ale depozitelor Ș . sarmațiene, cu aspect de cueste. Ele sînt alcătuite din calcare și au alti- tudinea de circa 400 m (1) (fig. 1 și 2). Relieful are aproape aceeași vechime cu cel din Dobrogea centrală (4). 1. Despre flora Dealurilor Tohani s-au publicat cîteva lucrări (3)?, (5), (6), (17)1 în care sînt amintite în special plantele neobișnuite pen- ’ tru regiune. ( Interesul botanic pentru aceste dealuri îl relevă D. Gr eces cu. ț (6), care publică, între altele, Scutellaria sosnovskyi și Nepeta ucrainica,. plante colectate, de farmacistul A. T h o m a s, înainte de anul 1900. [ între anii 1963 și 1968 am cercetat floră și vegetația Dealurilor ) Tohani, despre care prezentăm cîteva date originale. 2. Dintre cele aproximativ 300 de specii colectate de pe Dealurile J Tohani semnalăm pe cele mai importante, care exprimă caracterul fito- geografic deosebit al florei respective : j a) Specii pontice. Ajuga laxmanni, Allium flavescens (siberian), Asy- > neuma canescens, Centaurea orientalis, Cirsium ciliatum, Elytrigia ruthe- 1 G. Negreau, M. Moșneagă și G. Mărășescu au prezentat de ase- ; menea o comunicare Ia Sesiunea Muzeelor (1966). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 8 P. 197-203 BUCUREȘTI 1969 198 GH. DIHORU și G. NEGREAN 2 nica, Buphorbid nicaeensis (panonic), Hieracium echioides, Galium octo- narium var. octonaria și var. amphibola, Hyacinthella leucophaea, Inula ’Cnsifolia (panonic), I. oculus-christi (panonic), Jurinea arachnoidea, La- Jhyrus pallescens, Leontodon asper, Nepeta ucrainica, Potentilla taurica, Balvia austriaca, Scutellaria sosnovsky, Taraxacum serotinum (panonic), Trinia multicaulis, Veroniea jacguinii, Vinca herb ac ea. b} Specii balcanice. Agropyron brandzae, Alyssum ealiacrae, Cirsium ■albidum, înnaria dalmatica, jurinea mollis (panonic), Knautia macedonica, Galium humifusum, Onosma visianii, Pulsatilla montana, Syringa vulgaris. c) Specii submediteraneene. Allium sphaerocephalum var. bosniacum (em), X flavum (em), Arabis recta, Chenopodium vulvaria, Chrysopogon pryllus, Cleistogenes bulgarica, Cornus mas, Dorycnium herbâceum, Humana procumbenSj Buphorbia agraria var. euboea, Helianthemum canum (atl), Muscari botryoides, Plantago argentea, Poterium polyggmum, Potentilla pedata, Prunella laciniata, iSideritis comosa, Teucrium chamaedrys, T. montanum, T. polium, Trigonella monspeliaca, Valerianella coronata, V. pumila, Veroniea praecox și Viola kitaibeliama. d) Specii pontic-medițeraneene. AWhaea cannabina, Allium mos- ■chqi^m, Ajuga pseudochia, Anchusa ochroleuea, Asperula cynanchica, Astragalus vesicarius f. păllida, Barkhausia foetida var. rhoeadifolia, Bupleurum rotundifolium, Carthamus lanatus, Cephalaria uralensis, Cerinthe minor, Cephalaria transsilvanica, Crocus reticulatus, Eryngium campestre, Linum tenuifolium, ■ Koeleria splendens var. rigidula, Marrubium pere- grinam, Minuartia setacea, Paronychia cephalotes ssp. cephaloțes, Poly~ gala major, Salvia acthiopis, Seorzonera austriaca var. angustifolia, Sisym- brium orientale, Sternbergia colchiciflora, Tragopogon dubius, Xeranthemum annuum, X. foe^iSum. " ’ 3. Printre speciile necunoscute de la Tohani se remarcă : a) Cleistogenes 2 bulgarica (Bornm.) Keng, in Șinensia, V (1934), 147 ; Klokov i Zoz, Flora U.R.S.R., II (1940), 202 ; Prokudin, Viznacinik '] Toslin Ukraini (1965), 83. — Diplaehne^ bulgarica Bornm., Bot. Oentralbl., i XXXI (1888), 156; idem, LXI (1890), 165; idem, in Bull. Soc. Dauph. (1890), 28; ? Boshevițz, Flora SSSR (1934), 751; Kojuharov, Flora na j N.R. Bălgaria, I. (1963), 344. ~ Xengia bulgarica (Bomm.} Packer, in J Bot. Notis., CXIII (1960), 291. ; . ■ Specie est-mediteraneană, care crește în Bulgaria, sudul părții euro- j pene a U.B.S.S. și Caucaz, nesemnalată în flora României. j Se deosebește de C. serotina (L.) Keng prin: J Tulpina (subțire) decumbentă (culcată aproape orizontal), lipsită 1 la colet de primordii ale lăstarilor acoperiți cu solzi rigizi, albi (cînd se 4 . găsesc sînt puțini și erecți); frunze i convolute la uscare, cele inferioare J sub 3 mm lățime, de obicei patule; plantă, cu tufă alcătuită din fascicule | de lăstari i separate ....................................... C. bulgarica | Tulpina (groasă) erectă, la colet cu primordii de lăstari, acoperiți | cu solzi rigizi, albi; frunze plane, cele inferioare late de 4—5 (7) mm, | de obicei patente; plantă cu rizom scurt (fig. 3) . . . . C. serotina | Materialul care a fost recoltat din Dobrogea (Mahmudia. Movila | Hîrtop (jud. Tulcea), leg. E. Ț o p a și E. I. Ny â r â'dTy, 27.VII.1949) | a După- unii autori (10), numele acestui gen nu ar fi în conformitate cu regulile de p nomenclatură, propunîhdu-se înlocuirea cu Kengia, care este însă contestat (2), J Fig. 1. — O porțiune a Dealurilor Tohani (Dealul Dușmănoasa). Poalele sînt înțelenite de Botriochloaetum ischaemi, către vîrf apare vegetația saxicolă (foto G. N e gr e a n). 3 VEGETAȚIA DEALURILOR TOHANI 199 se încadrează mai bine descrierii speciei pontice C. maeotica Klokov et Zoz (Flora U.S.S.E., vizn., I (1936), 168). Caracterul distinctiv între aceasta și C. bulgarica îl constituie mor- fologia glumei superioare. La C. maeotica, ea este lunga de .4 —6 mm Fig. 3. — Cleistogenes serotina, rizom cu resturile lăstarilor din anii anteriori (a) ^i prirnordiile viitorilor lăstari (i>) (1/1,3). (depășește locul de fixare, al florii a treia) și are cinci nervuri (fig. 4). La C. bulgarica, gluma superioară este lungă de 3—4 mm (depășește locul de fixare al florii a doua) și are o singură nervură (fig. 5). Deoarece aceste Fig. 4. — Cleistogenes maeotica, glume (ct), gluma superioară întinsă, pe care se observă 5 nervuri (b) (15/1). Fig. 5. — Cleistogenes bulgarica, glume (a), gluma superioară în- tinsă, pe care se observă o singură nervură (b) (15/1). V - e. 8827 200 GH. DIHORU și G. NEGREAN caractere nu par a fi destul de stabile la materialul analizat, poziția sis- tematică a celor doi taxoni din urmă va fi clarificată prin cercetări ulte- rioare. Ar putea fi vorba de o singură specie. în afară de Tohani, Cleistogenes bulgarica se găsește în mai multe localități din sud-estul țării (Herb. Corn. geol.). b) Agropyron brandzae Panțu et Solacolu3 este specie balcanică, cunoscută la noi numai din Dobrogea. Belieful colinar, în jur de 400 m altitudine, cu soluri scheletice și roca la suprafață, amintește de locul clasic al speciei (Alah-Bair, Dobrogea). Prezența plantei pe -Dealurile Tohani pare firească, deoarece aici cresc și alte specii caracteristice coli- nelor pietroase dobrogene {Scutellaria sosnovskyi, Alyssum caliacrae, AlUum moschatumf Teucrium polium, Minuartia setacea, Paronyohia cephalotes). Cele două specii au fost transplantate în colecția vie a Institutului de biologie pentru a fi cercetate în continuare. 4. Vegetația este de asemenea caracteristică. Asociațiile diferă în funcție de sol, expoziție, înclinare, după cum urmează : a) Poalele dealurilor, cu sol mai profund, înclinări domoale (30—40%), sînt destul de bine înțelenite de Botriochloaetum ischaemi\ (Krist., 1937), vegetația avînd acoperirea 90%: Botriochloa ischaemum 4 3 Festuca oalesiaca + -1 2 Thymus glabrescens 2 4- Potentilla arenaria 1 • • Chrysopogon gryllus + ~ 1 . Carduus nutans + ■+- Taraxacum serotinum + . + Artemisia austriaca Astragalus vesicarius • ' + Centaurea micranthos Verbascum phlomoideș + Lotus corniculatus var. hirsutus + * Leontodon asper + ■ Achillea collina + Medicago lupulina 4- Cynodon dactylon + Teucrium pol turn 4- Asperula cynanchica + Convolvulus arvensis + Barkhausia foetid'a + Coronilla varia 4* Plantago media 4* Xeranthemum annuum 4- Trifolium repens Poterium polygamum 4-’ în aceleași condiții, pe partea nord-vestică a unor dealuri se mai mențin numeroase tufe de Crataegus monogyna, sub care se păstrează unele specii de pădure. b) Către vîrful dealurilor cu expoziție sudică, unde roca este la suprafață, solul superficial și înclinarea mare (50°), vegetația este foarte rară (5—15%), dar combinația floristică deosebit de interesantă și poate unică pe teritoriul țării {Alysso — Scutellarietum). Helianthemum canum 4- + 4- Thymus glabrescens +4-1 Teucrium montanum 4- + + Poterium polygamum + + 4- Botriochloa ischaemum 4- 4~ 1 Euphorbia agraria var. eaboea 4- 4- + 3 Foarte asemănătoare, poate chiar identică, cu specule A. ponticum Nevski (Crimeea) și A. pinifolius Nevski (Gaucaz). Deci ar putea fi considerată specie colectivă, pontic-balcanică. 5 VEGETAȚIA DEALURILOR TOHANI 20t Asperula cynanchica + + + Fumana procumbens 4- + 4—1 Scutellaria sosnovskyi 4- + 1 Euphorbia nicaeensis 4- 4- Leontodon asper + + Cleistogenes bulgarica 4- Potentilla taurica 4- + ' Onosma visianii + Campanula sibirica 4- + Centaurea micranthos + 4- Cephalaria uralensis + 4- Linaria dalmatica + Galium octonarium 4—1 4- Senecio viscosus Hypericum elegans ’ + Astragalus vesicarius + Minuartia setacea 4- Lgmbotropis nigricans 4- Beseâa Iuțea + Festuca valesiaca 4- Potentilla arenaria 4- Salvia aethiopis + . Alyssum caliacrae + Echium vulgare. + Sideritis comosa + ^Allium moschatum 4- Stipa capii lata + Viola ambigua + Agropyron brandzae + Setaria viridis -4- ■ c) în locurile în care roca devine masivă (fig. 2), vegetația este foarte rară (2—5%) și alcătuită din indivizi izolați de: I .. ' ' ' " . _ Fumana procumbens Potentilla taurica Leontodon asper ‘ Asperula cynanchica Cleistogenes bulgarica Helianthemum canum Carex humilis Alyssum caliacrae Allium flauum Paronychia cephalotes ssp. cephalotes Asplenium ruta-muraria d) Vîrful dealurilor, cu fragmente mici și dese de rocă, este aco- perit cu vegetație scundă, destul de rară (50%) (Koelerio (splendens). — Caricetum humilis): Koelerig^ splendens 4* —1 Carex humilis Potentilla arenaria + -i ■ Thymus glabrescens 1-2 Botriochloa ischaemum 4-—1 Helianthemum canum 1 Festuca valesiaca 4-. Scabiosa ochroleuca 4- ' . Plantago argentea -F Linum perenne + Leontodon asper + Filipendula vulgaris + Salvia austriaca + Stipă eapillata + Adonis vernatis 4- Euphorbia nicaeensis + Centaurea micranthos . + Scorzonera austriaca + Teucrium montanum + . Teucrium polium + Hieracium pilosella + Taraxacum serotinum + Viola ambigua + Pulsatilla montana + Centălirea orientalis ■ 4- Antherieum ramosum + Trinia multicaulis Aster amellus + Tortella înclinată4 1 4 Det. prof. T r. Ștefurcac. 202 GH. DIHORU și G. NEGREAN Vegetația aceasta de coline calcaroase (biotopul depozițiilor elu- viale)? avînd mare asemănare cu cea dobrogeană, o încadrăm în alianța Pimpinello—Thymion zygoidi Gh. Dihoru, ined. Din Iugoslavia a fost descrisă Potentillo — Caricetum humilis R. Jovan., 1955, subass. plantaginetosum argenteae R. Jovan., 1955, care pare asemănătoare cu asociația noastră, dar al cărei tabel nu a putut fi consultat. e) Pe versantul nordic al dealurilor, imediat sub vîrf se găsesc pilcuri de Stipetum capillatae Hueck, 1931, care înțslenesc solul destul de bine (70—90% acoperire) : Stipa capillata 2 3 Festuca valesiaca 1 Carex humil is 1 + Poterium polygamum 4- 4“ Potentilla arenaria + + Teucrium montanum + + Scabiosa ochroleuca + + Sculellaria sosnovskyi + -1 Minuartia setacea 4~ Leontodon hispidus + Taraxacum levigatum + Cleistogenes bulgarica ; + • Acinos arvensis 4- Hieracium pilosella + Asperula cynanchica + Carlina brevibracteata + Koeleria splendens 4- Asyneuma canescens + Erigeron acer 4" Poa compressa + Astragalus vesiearius + Teucrium polium ■ + Artemisia austriaca 4* Hypericum elegans + ■ ■ Euphorbia agraria + Euphrasia tatarica + Cirsium albidum + Filipendula vulgaris 4- Centaurea micranthos + Thymus glabrescens 4- Alyssum caliacrae 4- Euphorbia nicaeensis +' Leontodon asper 4-- 7 vegetația dealurilor tohani 203 al vegetației din această regiune, loc de întîlnire a unor elemente saxicole de mare importanță fitogeografică, care alcătuiesc aici grupări cu totul deosebite. ' BIBLIOGRAFIE 1, Badea L. și Niculescu Gh., St. și cerc, geol., geofiz,, geogr., Seria geografie, 1964, 11,. 89-105. 2. Bullock A. A., Taxon, 1965, 14, 8, 291 — 292. 3. Ciocîrlan V., St. și cerc, biol,, Seria botanică, 1968, 20, 3, 211—215. 4. Coteț P. și Martiniuc C., Geomorfologia, in Monografia' geografică a R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1960, b 5. Dobrescu C., St. și cerc, șt., Acad. R.P.R., Filiala Iași, 1950, 1, 1. 6. Grecescu D., Conspectul Florei României, București, 1898. 7. Grossheim A., Opredeliteli rastenii Kavkaza, Gosud. Izd. ,,Sov. Nauka”, Moscova, 1949. 8. Klokov M. i Zoz I., Cleistogenes, v Flora Ukr, R.S.R., Bidavii. Akad. Nauk U.R.S.R., Kiev, 1940, 2. 9, Kojuharov St., Diplachne, v Flora na N.R. Bălgaria, Izd. na Bălg., Akad. na Naukite, Sofia, 1963, 1. 10. Packer J. G., Taxon, 1966, 15, 8, 308 — 309. 11. Pop I., Contribuții botanice, 1968, 267 — 275. 12. Prokudin L, Gramineae, v Viznacinik roslin Ukraini, Izd. „Urojai”, Kiev, 1965. 13. Roshevitz R., Diplachne, v Flora SSSR, Izd. Akad, Nauk SSSR, Leningrad, 1934, 2. 14. Schneider-Binder Erica, Contribuții botanice, 1968, 231 — 241. 15. Stankov S. i Taliev V., Opredeliteli vtssih rastenii evropeiskoi ceasti SSSR, Izd. „Sov. Nauka”, Moscova, 1949. 16. Stoianov N., Stefanov B. i Kitanov B., Flora na Bălgaria, Nauka i Izkustvo, Sofia, 1966, 1. 17. Șerbănescu L, Spirescu M. și Roman N., Dări de seamă Corn, geol., 1962 (1955 — 1956), 43, 18. Țvelev N. N., Gramineae, v Maevski, Flora srednei polosl evropeiskoi ceasti S.S.S.R., Gosud. Izd, Selskohoz. lit., Moscova —Leningrad, 1954. 19. Wendelbergeb G., Mitt. des Nat. Vereines fiir Steiermark, 1965, 95, 245—286, 20. Zolyomi B., Bot- Kozlem., 1966, 53, 1, 49 — 54. /) Tot pe versantul nordic, la poalele primului deal (vestic), se găsește o ruptură fixată de Hippopha&tim rhamnoidis Borza, 1931 (50%) : Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de geobotanică și ecologie fi . Institutul de Cercetări veterinare și biopreparate „Pasteur”. Primit în redacție la 5 octombrie 1968. Hippophae rhamnoides 2 Scutellaria sosnovskyi + Crataegus monogyna + Hieracium sp. + Thymus glabrescens + Pimpinella saxifraga + Campanula sibirica ■+ Helianthemum canum + Botriochloa ischaemum + Asperula cynanchica + Carex humil is + Euphorbia nicaeensis + Verbascum chaixii +- Plantago media 4- Teucrium montanum -+ Ajuga laxmanni , 4- Prezența cîtorva elemente floristice (Potentilla arenaria, Helianfhe- muni canum, Plantago argentea, Carex humiUs, Pumana procumbens, Teucrium montanum etc.) indică asemănarea cu vegetația saxicolă din Europa centrală (20), dar, în același timp, alte specii (Scutellaria sos- novskyi, Cleistogenes bulgarica, Koeleria splendens, Agropyron brand^ae, Alyssum caliacrae, Teucrium polium etc.) o apropie de cea din sud estul Europei. Prin urmare, este necesar să subliniem caracterul intermediar CONTRIBUȚII FLORISTICE DIN DEFILEUL DUNĂRII, SECTORUL COZLA - BERZASCA (JUD. OARAȘ-SEVERIN) DE V. CIOCÂRLAN, N. DONIȚĂ și GH, TURCU 581.9 (498.2) Nach einer kurzen Ubersicht der geographischen Bedingungen und der Vege- tation, wird liber das Vorkommen von 18 seltenen und 7 fur das Banat neuen Arten (Veroniea peregrina, Onosma viride ssp. banaticam var. pallidum, Medicago arabica, Mercurialis ovala, Galium. piirpureum, Erythronium dens-canis ssp., niveum, » Ranunculus x auricomoides var, fiabelloides) berichtet. în zona viitorului lac de acumulare de la Porțile de Fier, teritoriul cuprins între Valea Mare (Berzasca) și valea Siriniei (Cozla) prezintă unele particularități geologice care-1 deosebesc de teritoriile vecine, iinpri- mînd un anumit caracter reliefului și vegetației. Aici, șisturile cristaline, reprezentate prin gnaisuri retromorfe, ating malul Dunării pe un front larg, întrerupt numai de mici porțiuni de gresii calcaroase și șisturi argi- le ase liasice și de conglomerate, șisturi satinate și șisturi ardeziene din carbonifer. Calcarele, atît de frecvente în zona defileului, apar aici ca o zonă îngustă la limita estică a sectorului (spre valea Sirinia). Relieful acestui teritoriu prezintă pante abrupte spre fluviu, pante foarte mari (60—70%) pe expoziții estice și sudice și ceva mai mici (30—50%) pe cele vestice și nordice; văi scurte, înguste, de tip montan, în general lipsite de apă vara, cu conuri mari de dejecție; porțiuni de coastă ceva mai domoale (15—20%) sub cumpenele apelor. Ștîncăriile și grohotișurile, care se întîlnesc în restul defileului, aici se află pe supra- fețe reduse. Altitudinea variază între 70 și 450 m. Teritoriul este aproape complet împădurit, exceptînd unele coaste din preajma localităților Berzasca, Drencova și Oozla. Ca și în alte regiuni sudice ale țării, vegetația de pădure se carac- terizează prin întrepătrunderea elementelor floristice medio-europene din clasa Qwreo — Fagetea s. str. cu cele sud-europene din clasa Quer cetea pubescenti-petraeae. Pe acest fond principal se grefează în anumite situații elemente de pajiști xerofile de stîncărie, de origine ilirico-balcanică. Re- ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR. 3 V 205-208 BUCUREȘTI 1909 206 V. CIOCÂRLAN și COLABORATORI marcabilă este prezența unui întreg cortegiu de specii submediteraneene? balcanico-ilirice, ponto-mediteraneene și chiar pontice. Dintre cele sub- mediteraneene, mai frecvente sînt: Quercus pubescens, Fraxinus omusr Carpinus orientalis, Tamus communis, Carex hallerana, Lychnis coronariar Chrysopogon gryllus, Physocaulis nodosa, Inula eonyza, Potentilla micrantha. Dintre speciile balcanico-ilirice, menționăm: Quercus dalechampii, Q. frainetto, Tilia tomentosa. Totuși, față de zonele vecine, calcaroase, de pildă față de coastele dintre văile Sirinia și Sviniță, frecvența speciilor mai sus-amintite și chiar numărul lor sînt mai reduse. Astfel, în tot teritoriul cercetat, nu s~a identificat Acer monspessulanum, care apare în schimb la est de valea Sirinia, pe calcar. Specii ca Syringa vulgaris, Mercurialis ovata, foarte frecvente la est de valea Sirinia, nu se întîlnesc decît sporadic pe teri- toriul Berzasca--Cozla. Coastele abrupte dinspre Dunăre, cu expoziții sud-vestice și sudice, au ca vegetație specifică rariștile de stejar pufos cu cărpiniță, mojdrean, corn, scumpie sau rariști formate din Quercus polycarpa, Q. frainetto, Q. cerris și Q. pubescens, cu același amestec. Flora ierboasă a acestor rariști este constituită dintr-un mozaic de floră tipică de pădure în grupele mai închise de arbori și de floră de stîncării în luminișuri, ca, de exemplu: Dictamnus albuș, Allium flavum, Centaurea stenolepis f. palffyana, Carex hallerana, Phleum montanum. Tufărișurile de liliac și de scumpie se întîl- nesc pe locuri mai stîncoase. în general, tranzițiile dintre comunități sînt destul de treptate, de aceea limitele acestora sînt greu de precizat. Pe versanții estici și sud-esțici și uneori și vestici, la altitudini mici, în condițiile aceluiași amestec arborescent, se întîlnesc mai frecvent: Potentilla micrantha, Lychnis coronaria, Inula conyza.. Pe aceleași expoziții, de la altitudini ceva mai mari și la adăpostul culmilor vecine, coastele, sînt acoperite de gorunete cu cărpiniță și moj- drean, în care sînt frecvente Luzula forsteri și Festuca heterophylla. în aceste condiții, local poate apărea și Fagus orientalis. Comunitățile cu participarea mai însemnată a cerului se întîlnesc în special pe mameloane și culmi. în aceste comunități se localizează : Prunus spinosa, Stellaria holostea și Bubus tomentosus. Cerete bogate în specii din ordinul Fagetalia apar pe poale de coaste semiumbrite, în care s-a întîlnit și Asperula taurina. Pe coastele umbrite, nordice, spre fundul vîlcelelor, se dezvoltă și gorunete sau goruneto—făgete auFestuea drymeia. Destul de rar, pe versanții nordici, se pot întîlni și fragmente de făgete amestecate, formate din Fagus sylvatica, Carpinus betulus, Tilia tomen- tosa cu Buscus hypoglossum. Pajiștile sînt alcătuite din asociații xerofile și mezoxerofile, ocupînd mai ales versanții cu expoziție sudică sau derivată. Pe astfel de coaste, ușor mediu înclinate, mai ales în vecinătatea pădurilor, se întîlnesc de obicei asociații de Festuca rupicola și crisopogonete. Pe coastele mai încli- nate și mai erodate apar asociații de Festuca valesiaca sau chiar andro- nogonete. Din materialul floristic recoltat și analizat, prezentăm un număr de 25 de specii, dintre care primele 7 sînt noi pentru flora Banatului, iar restul sînt fie rar menționate din defileul Dunării sau din Banat, fie rar menționate din țară. 3 CONTRIBUȚII FLORISTICE DIN DEFILEUL • DUNĂRII 207 1. Veronica peregrina. La Drencova, în porumbiștile de pe solurile aluviale, nisipoase, umede din lunca Dunării. în flora țării este mențio- nată numai de la Rupea (Transilvania) și Valea-Mărului, Popricani (Mol- dova) (8). 2. Onosma viride (Borb.) Jav. ssp. banaticum (Șahdor) Jav. var. pallidum (Boiss.) I. Grinț., La Cozla, pe stîncării de ghaisuri. Varietatea, este menționată din flora Dobrogii (8) și din Oltenia (9). 3. Medioago arabica (L.) Alb La Berzasca, în fînețele de pe solurile aluviale, nisipoase din lunca Dunării., Este menționată numai din Oltenia, de la Segarcea și de la Craiova (8). Specia este însă frecventă în Oltenia.. . 4. Mercurialis ova a Sternb. et Hoppe. între Cozla și Drencova,. în arborete de cărpiniță, pe conuri de dejecție, cu spluri scheletice. 5. Galium purpureum L. La Cozla,. pe stîncării de gnaisuri. 6. Erythronium dens-caniș L. ssp. niveum (Baumg.) Buia et.Păun, în corețele cu cărpiniță de pe rendzinele brune (valea Sirinia) și în făge- tele de pe gnaisuri (valea Berzasca). Subspecia este menționată din cîteva. localități din Transilvania și din mai multe localități din Oltenia (8).. 7. Banunculus x auricomoides A. Nyăr. et L, Alex. var. flabelloides A. Nyăr. (— B. flabellifolius - auricomus Schill). Această specie hibridă și varietatea sînt cunoscute în flora noastră numai de la Cluj și Turda (Flora B.P.B.). A fost identificată lă nord de Cozla, în făget, pe valea Recica. 8. Daphne laureola L. Pe valea Sirinia, în cerete și în făgete, la. Cozla, în făgete dezvoltate pe soluri brune formate pe calcare. Planta, este foarte rară înflora țării, fiind menționată numai din pădurea de fag de la Moldova Nouă (8). 9. Quercus dalechampii Ten. în păduri de gorun între Cozla și Ber- zasca, pe diverse substraturi, frecvent. Nu este menționată din defileul. Dunării. 10. Alyssum saxgtile L. Specie saxicolă, întîlnită atît pe stîncăriile de șisturi cristaline de la Cozla, cît și pe calcarele din valea Siriniei. Deși, frecventă în flora țării, este menționată din defileul Dunării numai de la Orșova, Svinița și Plavișevița (8) și de la Șasea din Banat (4). 11. Hypericum rochelii Gris, et Schenk. Pe calcarele de pe dreapta, văii Sirinia. Planta este menționată în flora țării numai de pe Domogled și din cîteva localități din județul Mehedinți (8). 12. Lythrum tribracteatum Salzm. La Drencova, în aceeași stațiune cu Veronica peregrina. Rară în flora țării, este; menționată din cîteva localități din Banat, Oltenia și Muntenia (3). 13. Ononis spinosa L. Pe valea Berzasca, pe solurile aluviale nisipo- pietroase. Se confirmă astfel menționarea: ei. în flora Banatului de către H e u f f e 1 (fără localitate), mențiune care* a fost considerată ca du- bioasă (8). 14. Colutea arbor escens L. La nord de Drencova, pe soluri brune formate pe gnaisuri de pe coaste însorite. Planta este amintită în flora. Bănatului numai de la Șiria (jud. Arad) (4). De asemenea se cunoaște dintre Vîrciorova și Gura Văii, precum și din alte localități aflate în sudul țării și în Transilvania (8), 15. Onobrychis alba (W. et K.) Desv. Pe calcarele de pe dreapta? văii Sirinia împreună cu Hypericum rochelii, Veronica crinita, V. cras si- '208 V. CIOCÂRLAN șl COLABORATORI 4 Jolia, Seseli pariam, Peucedanum offieinale etc. Specia este menționată în flora țării numai din cîteva locuri din defileul Dunării (6), (7). 16. Satureja kitaâbelii Wierzb. Specie saxicolă, este întâlnită atât pe stîncăriile de gnaisuri de la Cozla, cît și pe calcarele de pe valea Sirinia. Este menționată de la Vîrciorova, din Cazane, iar din județul Oaraș- Severin de la Șasea (8). 17. Lactuca viminea (L.) Presl. Pe coastele calcaroase de pe valea Sirinia împreună cu Echinops banaticus, Carduus candicans, AlUum sphae- rocephalum, Din regiuni apropiate este menționată numai de la Hercu- lane (8). 18 și 19. Ruscus aculeatus L. și R. hypoglossum L. Ambele au fost întâlnite frecvent în făgete și mai rar în gîrnițete. Speciile sînt mențio- mate din puține localități în defileul Dunării (8). 20. Stipa eriocaulis Borb. întâlnită pe stîncăriile calcaroase de pe valea Sirinia și pe stîncăriile cristaline de la Cozla. Este menționată în literatura botanică din țară, fără localizare precisă (1), (7). 21. Cleistogenes serotina (L.) Keng. întâlnită pe calcarele de pe ^dreapta văii Sirinia și pe gnaisurile de la Drencova. în flora țării, ea este menționată ca o specie sporadică, fiind totuși + frecventă în sudul țării. 22. Euphorbia x paradox a (Schur) Podp. (esula x saUdfolia). La Berzasca, prin fînețele ruderalizate de pe solurile aluviale, nisipoase din lunca Dunării. Specia este menționată numai din cîteva localități din Transilvania, în Banat fiind cunoscută numai de la Lugoj (8). 23. Calepina irregularis (Asso) Thell. Specie puțin răspîndită la noi, din Banat fiind menționată numai de la Timișoara. Crește pe soluri ușoare, nisipoase, la Berzasca și Orșova. 24. Campanila lingulata W, et K. Cunoscută în flora României numai din cîteva localități limitrofe văii Cernei (Flora R.P.R., voi, IX), a fost identificată și la nord de Cozla, pe stâncării însorite. 25. Iris pseudoeyperus Schur. Menționată în flora Banatului numai ■de pe muntele Goleț (Flora R.P.R., voi. IX), lîngă Dubova, se găsește și pe valea Siriniei, în păduri rare de Quercus frainetto și Q. pubescenș. BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Conspectus Florete Romaniae, Cluj, 1947—1949, I—II. 2. Buia Al. și Păun M., Contribuții botanice, 1960, 141 — 149. 3. Bujoreanu Gh. și colab., St. și cerc. biol, și șt. agric. Timișoara, .1961, 8, 1 — 2, 119 — 128. 4. Popescu P. C., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 1, 43 — 46. 5. Prodan Iuliu, Flora pentru determinarea plantelor ce cresc în România, Cluj, 1939,.!. -6. Roman N., St, și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 3, 193—198. ’7. Rothmaler Werner, Exkursionsflora, Leipzig, 1963. -8, * * , Flora R.P.R. și Flora R.S. România, București, 1952 — 1966, I —XI, Institutul agronomic „N. Bălcescu”, Catedra de botanică și Institutul de biologie „Trdian Săvuleseu”. Primit în redacție la 6 octombrie 1968. VEGETAȚIA IERBOASĂ XEROFILĂ DE ALUVIUNI DIN SECTORUL VALEA EȘELNIȚA - VALEA MRACONIEI AL DEFILEULUI DUNĂRII DE N. BOȘCAIU și I. RESMERIȚĂ 582.542.1 : 581,9 (448.2) : 581.526.5 Le travail contient qiielques donnăes phytosociologiques sur Ies associations herbaceesde la classe des Sedo-Scleranihetea identifiăes sur le territoire du futur lac d’accumulation'de la centrale hydroenergătique de «Porțile de Fier» (Rou- manie defile du Danube). Parini ces associations sont dăcrites deux nouvelles variantes regionales (Alijsso-Sedeteum Oberd, et Th. Miiller 61 banaticum nova var. reg. et Filagini-Vulpietum Oberd. 38 banaticum nova var. reg.) ainsi qu'une nouvelle associatiori vegetale (Trifolio molineri-Haynaldietum villosde nova ass.). Cercetările efectuate în vara anului 1966 pe teritoriul viitorului lac de acumulare al centralei hidroenergetice Porțile de Fier în sectorul cuprins între valea Eșelnița și valea Mraconiei din defileul Dunării au permis identificarea unor asociații xerofile de aluviuni încă puțin cunos- cute în țara noastră. Pe lîngă analiza compoziției floristice a asociațiilor identificate, s-au făcut și observații asupra condițiilor ecologice, ca și asupra unor aspecte sindinamice din dezvoltarea și succesiunea lor. Aprecierea valorii cenotice a speciilor alcătuitoare a permis înca- drarea acestor asociații în sistemul central-european, precum și distin- gerea unor variante regionale și omologarea lor cu asociațiile vicariante de pe teritoriile învecinate. 01. SEDO-SCLERANTHETEA Br. - Bl., 1955 Ord. SEDO-SCLERANTHETALIA Br. — BL, 1955 Al. Alysso — Sedion Oberd. et.Th. Miiller, 1961 Alysso — Sedetum Oberd. et Th. Miiller, 1961 banaticum nova var. reg. (tabelul nr. 1). Cu tot aspectul eterogen al colonizărilor primare de ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR. 3 P. 200-216 BUCUREȘTI 1969 210 N. BOȘCAIU și I. RESMERIȚĂ pe aluviunile nisipoase și mai ales de pe prundișurile de la gurile văilor care se deschid în lunca Dunării, din tabelul sintetic al ridicărilor se conturează foarte distinct nucleul de specii caracteristice și constante al acestei asociații pioniere. Combinația de specii caracteristice coloni- zărilor vegetale încă puțin studiate din aceste stațiuni permite recunoaș- • terea asociației Alysso — Sedetum, care are o largă răspîndire în sudul Banatului. Pe baza constanței și abundenței relative a speciilor Peh orhangia șaxifraga și Polycnemum arvense am distins în cadrul acestei asociați Tabelul nr. 1 Alysso-Sedetum Oberd. et Th. Mtiller, 1981 banatlcum nova var. reg. Nr. ridicării 1 2 3 4 5 6 K Altitudinea (m s.m.) 80 75 60 60 60 60 Elementul Forma înclinația (grade) - 5 - - - - fitcgeografic Expoziția pantei - S — — — — gică Acoperirea vegetației (%) 40 90 50 80 60 50 Suprafața analizată (m2) 100 100 100 100 100 100 Alysso — Sedetum (inel. Alysso — Scdion) Ct (Eu) ThTH Alyssum alyssoides + •3 -[- -h + + +.3 V Eua Ch Sedam album + .3 +.3 +.3 1.5 +-5 +.3 V Md Th (D) Petrorhagia șaxifraga 1,5 4” 1-4 4“ 1*5 1*5 V Eua (Md) Th (D) Polycnemum aroense + 4- 4- + + . + V Sedo — Sclorantbetalia (inel. Sedo — Sclerantlietea) Eua (Md) Th Scleramhus annuus 1,5 2.5 1.5 2.5 1.5+.5 V Ct (Eua) H Poa bulbosa + +-1.5 1.4 1.4 1.4 V Eua (Md) Th Herniaria glabra + ■ + ■ ■ 4* 4- 4- V Eua . Th Bromus tectorum + + +■■■ + • + V Ct (Eua-Md) H Chondrilla juncea . 4- + 4-- . ■ + 4- v , Cp II Potentilla argentea 4- 4-' 4- ■ + + IV- Cm H Rumex acetosella + • 4- 4~ -4- IV Eua (Md) Th . . Trifolium .arvense + .3 + . . . + III Eu (M'd) Ch Sedam neglectum . 1.3+.4 II Ec Ch Sedam boloniense ... .. . 4- + 11 Cp Ch Rhacomitrium canescens • ■ ■ ■ • 4- + , II Thero — Airion Cm Th Vulpia myurus + . .1.4 1.4 4- IV însoțitoare P Th Anlhemis ralhenica . + 4- + + 4- V Cp Th Arenaria serpyllifolia . + + + +' + V Cm G.H Cyhodon daetylon 4- 4- 4“ 4- + .3 V Cm Th Erodium cicutarium .4- -4~ 4- • 4—F.3 V P H Centaurea micrantlios 4* • .4-4-4- IV Eua H Planlago lanceolata .4- • • * + 4“ III P —Md H Eryngium campestre . + . . 4- + III Atl H Trifolium-molineri 4- 4- 4- . • III Ec Ch Thymus glabrescens ' + • + III B(p) H Achillea crithmifolia 4- ■ • ■ + + III Eua (Md) Th Alchemilla aroesis . . . . + .+ III Specii întilniie in 1-2 ridicări: Eua (Md) Th Brcmws .molHs 4: + ; Eu Th (tawiirn pusiUum 2: + ; 6: + ; Atl —Md Th Trifolium micranthoe 4 : + ; 6 ; Trifoi ium diffusum 2:2.4; 3 : IA: Ec H Eestwea ruîesiaca 1:1.3: 2 : + ; Ec Oh Teucrium chamaedrys 1: + ; Md Th Moencftia mandea 1:1.4; Eua H Brrieroa incana 1: + ; MdH Ronpa pute- naica 1: + ; Eua (Md) Th Trifolium campestre 2: + ; 6 : + ; Eua (Md) Th Medicago lupulina 2 : + ; 6.: + ; P Md, Th Medicago minima 2 : + ; 6 :+ : Md Th Cerastium brachvpeialum 4 : + : Md Th Filago arvenste 4 : + ; Eua (Md) Th Filago germanica 6: + ; 6;+; Eua (Md) Th Geranium, columbinum 4: + . Locul ridicărilor: 1 lunea Mraconiel, aluviune nisipoasă, 2 — 3 ogașul Căprărlta lingă comuna Ogradena, prundiș. 4 valea Ogradena, prundiș, 6 valea Sohodoiului lingă comuna Ogradena. '3 . VEGETAȚIA IERBOASĂ XEROEILĂ DIN DEFILEUL DUNĂRII 211 varianta regională banaticum. Spectrul biologic pune în evidență optimul ecologic al terofițelor (58%), care înregistrează cele mai ridicate frecvențe în raport cu toate celelalte asociații ierboase din teritoriul cercetat. Pe lîngă elementele eurasiatice (34,6%), în compoziția asociației dețin un rol remarcabil și elementele cu caracter sudic (27%). Pe prundișurile de la gura văilor, datorită acumulărilor de dejecție, ca și denudărilor torențiale, asociația are un caracter staționar, stabilindu-și compoziția prin recolonizări succesive. Pe aluviunile nisipoase expuse mai puțin inundațiilor periodice, o dată cu amorsarea pedogenezei, asociația devine tot mai încheiată, evoluînd în direcția constituirii asociației Eilagini — ■ Vulpietum. Ord. FESTUCETALIA VAGINATAE SO0, 1957 Al. Festueion vaginatae Soo, 1929 Subal. Bromion tcetorum So6, 1940 Brometum tectorum (Kern., 1863) Soo, 1925. Pe aluviunile nisipoase puternic insolate și pe prundișurile pe care se produc coluvionări de sub- stanțe humice în condiții mai puțin expuse levigărilor torențiale, o dată cu creșterea densității vegetației, cenozele precedente evoluează în direcția înfiripării acestei asociații helio-xerofile, care de asemenea are un rol pionier consolidator. Compoziția fragmentului analizat pe ogașul Căprărița de lîngă comuna Ogradena este următoarea: Bromus tectorum 375, Pod bulbosa +, Bromus mollis +, Trifolium arvense +, Trifolium molineriip} Trifolium diffusum +, Scleranthus annuus 4-, Herniaria glabra +, An- themis ruthenica +, Medicago minima + , Polycnemum arvense +, Ero- dium cicutarium +, Medicago, orbicularis + , Arenaria serpyllifolia +, (Jynodon daetylon -|-, Anchusa offieinalis +, Draba verna -ț-. Ord. THER O - AIRETALIA Oberd. ap. Oberd., G8rs, Korneck, Lohm., Minier, Philippi et Seibert, 1967 • Al. Thero — Airion Tx., 1937 Eilagini — Vulpietum Oberd., 1938 banaticum nova var. reg. (tabelul nr. 2). Solurile aluvionare nisipoase, precum și pîrloagele în curs de înțe- lonire sînt colonizate de această asociație, cu o largă răspîndire în teri- • torîul cercetat. Deși apartenența asociației în cadrul alianței Thero — Airion este bine definită, stabilirea ordinului căruia îi aparține rămîne încă discutabilă. Accepția nouă sub care a fost propusă delimitarea ordi- nului Thero — Airetalia de către E. Ober dorf er (5) ne-a determinat. să-1 preferăm față de ordinul Corynephoretalia canescentis Klika, 1934. Constanța ridicată a unor specii cu caracter meridional (Ventenafa ’dubiaț 212 5 VEGETAȚIA IERBOASA XEROFILĂ DIN DEFILEUL DUNĂRII 213’ Tabelul nr, 2 Filagini-Vulpietum Oberd., 1938 banaticum nova var. reg. Elementul fitogeografic Forma biolo- gică Nr. ridicării Altitudinea (m s.m.) înclinația (grade) Expoziția pantei Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (m2) 12.345678 80 95 60 110 80 90 65 70 5 15 - 20 8 15 - 5 SE SE - S E E - E 80 80 70 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 K Filagini — Vulpietum Cm | Th | Vulpia myurus (opt.) j 4.5 4.5 + 4.5 4.5 1.3 1.4 5.5 J V Thero — Alrion (inel. Thero — Airetalia) Md Th (D) Ventenata dubla 2.5 . 3.5 +.4 1.5 5.5 4.5 + IV Md Th Aira capillaris + + ’■ -+ + +-5 . +.5 ■ IV Md Th Filago aroensis + ■++.+ + III Md Th Haynaldia villosa . . + + • +.5 -p.3 II Ct (Eua) Th Aegilops cylindrica 4” . . . 2.5 . II Sedo — Scleranthctea Cp H Potentilla argentea + +/ + +' + + + IV Cm H Rumex aeetosella + + + +. ■ • + 4- 1.3 IV Ct (Eua) H Poa bulbosa 4- .4- . 4- 4- 4- ■ III Ct (Eua) H Chondrilla .Juncea . + + . . 4- . . 4- II Eua (Md) Th Trifolium arvense . 4- ■ • + ■ + II Eua Th Bromus tectorum .4- • ■ • • ’ + I Eua (Md) Th Polycnemum. arvense . . . . + . ■ . I Eua (Md) Th Herniaria glabra ‘4~ - I Eua Ch Sedam album . 1.3 .... I Eua (Md) Th Scleranthus annuus . . 2.5 . . / 1.4 I Festueion sulcatae (inel. Festucetalia valesiacae) Ct (Eua) H Achillea setacea .. 4~ 4- 4- 4- 4-' ■ • . III Md H Chrysopogon gryllus + 4- . II Ec H Festuca valesiaca . 4~ -4- + II Eua (Md) Th Crupina vulgaris II Md H Sangaisorba minor 4-+ . + + II Eua H Anthemis tincloria I Moes H Centaurea calvescens . . . .4" ■ • I Eua (Md) H Filipendula vulgaris . . . . -4 I Eua (Md) H Lotus corniculatus + • ' . . • • + I P-Md Th Stachys recta .4- + • • • • I P-Md H Tragopogon dubius . + ... I Md Th Cerastium brachypetalum 4-.4 I Md Th Cruciata pedemonlana . . . .4~4- I însoțitoare Eua (Md) H Hypochaeris radicala 4- + . . 4- + + + IV Atl-Md Th Trifoi ium strictum 4-4- . .4- + + + IV Eua (Md) Th Trifolium campestre . 4- 4- . + ■ • ■+ ■ + III Atl Th Trifolium molineri 4-4- .2.3 ■■ 1-2 2.5 III Eua (Md) H Cichorium intgbus • + + +'• + 4- III Cm H Rumex acetosa 4* 4- . . 4- ' 4- +. IU Ct (Eua) H Hieracium pratense ’ 4- '4- . 4- 4- + ' ■ III B (p) H Achillea crithmifolia 4-4- .4- ■ + • ■ 4- 1 III (continuare tabelul nr. 2)> Nr; ridicării 1234567 8 K Altitudinea (m s.m.) 80 95 60 110 80 90 65 70 Elementul Forma înclinația (grade) 5 15 - 20 8 15 - 5 fitogeografic Expoziția pantei SE SE - S E E - E gică Acoperirea vegetației (%) 80 80 70 100 100 100 100 100 Suprafața analizată (m2) 100 100 100 100 100 100 100 100 Eua H Chrysanthemum leucanthe- mum + + .. 4- .4- . + III Cp H Koeleria gracilis 4--3 4- • + • ... II P-Md H Eryngium campestre 4- 4~ ' ■ 4- • < II Md G Al uscări comosum 4-4- .4* • • . 4- II Eua (Md) H Galium verum .. . 4- - 4- + II Ec Ch Thymus glabrescens . • 4- 4- 4-' . II Md Th Valerianella dentata + 4-.3 . + +• . - . . II Cm G Cynodon daclylon , *4" * * . 1 »4 ~p II Md Th Moenchia mantica . 1.3 4- 1.5 1.4 II Atl-Md Th Trifolium micranthos . ' . .4-4-4- II Cm GH Convolvulus arvensis 4- • ■ • • 4- 4- II Eua (Md) Th Bromus mollis . . . .. -4-4-4- II Cm H Prunella vulgaris " 1 *• t . , » 1 11 —J- t II Eua (Md) H Anthoxanthum odoratum 4- . ■ • , + • II Ct (Eua) H Galium tenuissimum + ■+ • . '4- ■ ... II B-D Th Rhynanthus rumelicus 4- . 4- ■ + II Eua (Md) H Holcus lanalus + + • .4- • • +. II Specii întâlnite in 1-2 ridicări :' Cp Th Arenaria serpyUifolia 4: + ; Eua Th Bromus «reensis 1; ; 8 : + r. Eua H Euphorbia cypariesias 1:.+ ; Ct (Eua—Md) H Potentilla reda 1:.+ ; Eua (Md).Țh Medicago lupulina 7 : + ; Md H Prunella laciniala 5 : + ; 0 : + ; Cp Th Erophila verna 3: + ; Md H Roripa pyrenaica 6: + ; 8 : + : Eu H Hieracium pilo^ sella 6 : + ; Eua H Poa pratensis angustifoUa 6 : + ; Eua H Potygala comosa 5: + ; Ec H Dianthus cartfiucianorum 1 f ; S ; + ; P—Md N Roșa gallica 4 : + ; Ct (Eua) H Verbascwn phoenicsum 1: + ; 2 : + ; Eu {Mdl H Rpripa sylveetris 7 : + ; Eua (Md) H Trifolium pr (dense. 7 : + ; Ec (Md) H Anchusa officinalis 3 : + ; 7 : + ; Md H Poa silvicola 0: + ; Sherardia tmnsis 1:+' ;5: + ;6: + : Eua H Bwm cnspiw 5 : + ; 6: 4-; Eua (Md) H Viola angudifolia 6 : + ; P—Md TH Vicia sordida 6: + ; 7 : + ; Cp H Agrostis tenuis 2:1.4; 6: + ; Eua H Chrysanthemum corymbosum 1; + ; Eua (Md) Th. SVpericum perforatum 1: + ; 4: + ; Ec {Md) Ch Teucrium chamaedrys 1: + : Eu Th—H Viola tricolor 1: + ; Eu Th Euphraaia stricta 1; + ; P—Md H Goronilla varia 1: +; Eu H Campanula rapvmculue 1: + ; 8; +;PH Feronica fa- guinii 1: + : Ct (Eua) H Banunculus poiyanthemps 5: + ; Eua H .Vicia cracca 5 ; - ; Eu H Hieracium auricola 5: + ; P H Anthemis ruthenica 3: + ; Eua TH Berteroa incana 3: + ; Eua (Md) Th S-ilene conica 4: + ; Eua Th Gypsophila muralis 3: + ; Md Th Grepis seiosa 8 : + ; Eua (Md) H Saponaria officinalis 3 : + ; Cin GH Convolvutus arvensis 8; 4- ; Eua (Md) Ranunculus bulbosus 4 : + ; Eu H Gynosurus crisiatus 4 : 4-; Ec (Md) H Dianthus armeria 4:4-; Eua (Ct) H Hvpodioeris maculata 6:4-; Eua H Festuca pratensis 5: V ; Eua (Md) Thr Geramum coîumblnum 6:4-; Cm Th Jun- oue bufonius 6:4-; Eua H Taraxacum offieinale 7:4-; Eua (Md) Vicia fetrasperma 7:4-; P—Md H Goronilla Varia, Locul ridicărilor : 1—2 Dealul Eșelnița, 3 lunca Dunării lingă Eșelnița, 4 Dealul Eșelnița, 5—6 ogașul Cântărită lingă comuna Ogradena, 7—8 lunca Mraconiei. Achillea mthmifolia, Hayndldia mllosa) permite distingerea variantei regionale banaticum. în compoziția floristică se remarcă prezența unui număr apreciabil de caracteristici transgresive ale ordinului Festucetalia valesiacae (inel. Festueion sulcatae), care indică posibilitățile de evoluție ale acestei asociații în direcția grupărilor xerofile din acest ordin. Spec- trul biologic pune în evidență o intensă competiție între terofite (35%) și hemicriptofite (56%), cu predominarea celor din urmă. Caracterul meridional al asociației este atestat de elementele mediteraneene, care, împreună cu celelalte elemente sudice, însumează 21,3%. Remarcabilă este și prezența elementelor continentale (9,2%). Trifolio (molinerii} — Haynaldietum FÎUosae nova ass. (tabelul nr. 3). Nucleul de specii caracteristice acestei asociații a fost deja prezent în compoziția floristică a asociației din care derivă (FHa-gini- — Vulpietum). , într-o mare măsură, acest nucleu de specii caracteristice se recunoaște 214 VEGETAȚIA IERBOASA XEROFILA DIN DEFILEUL DUNÂRH . 21'5 Tabelul nr. 3 Trlînlio (molinerii) - IfâyBaldibttim villosae nova asa. Elementul fitogeografic Forma biolo- gică Nr, ridicării Altitudinea (m s.m.) înclinația (grade) - Expoziția pantei Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (m2) 1 2 3 4 5 80 85 -80 110 115 - 15 5 20 18 - SE S S S 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 Trifolio (mollnerii) — Haynaldietiiin Md Th Haynaldia villosa 4.5 3.5 1.4 3.5 1.3 ! V .Atl Th (D) Trifolium molineri 2.5 3.5 2.5 2.5 2.4 V Ct (Eua) Th (D) Aegilops cylindrica Thero — Airiou (inel, Thero — Airel . + ■ '+ 2.3 [ talia) 111 Md i Th ■ Ventenata dubia 1.5 +.4 3.5 + + V Vulpia myurus . . + 2.3 2.3 III Md Th Aira capillaris Sedo - Selerantbetea I Cp H Potentilla argentea • + + +"+ IV Cm H Rumex aeetosella + + + • + IV Ct (Md) H Chondrilla juncea + + + . . in Eua Th Bromus tectorum . 2.2 . , +.3 n Eua (Md) Th Trifolium arvense . +' ■ + ii Eua Th Myosotis micrântha + . +' ■ . ii Eua (Md) Th Scleranthus anntius , . "Festucion sulcatae (inel. Festuceta + /. • • ■' . lia valesiacae) i •Ct (Eua) H Achillea setacea + + + ■ + IV Md H Chrysopogon gryllus .+.3+.3 +. . iii Ec H Festuca valesiaca • +.4 +.3 + iii Eua (Mdj H Lotus corniculatus . + -.+■ + III Md H ’ Sanguisorba minor ■ + +'..+ • iii Eua (Md) H . Filipendula vulgaris ■. + + II Md H Cleistogenes seroțina I Md H Dorycnium herbaceum I Md Th Cerastium brachypetalum . . . . *F I P-Md Th Stachys reda Festueo — B ro me tea • : ■ . + . I Eua (Md) Th Trifolium campestre + 4' + .3 V Ec ■ Ch Thymus glabrescens + + + +.. IV Md G Muscari comosum + + ' + ■ -b ■ IV Md Th Vaier ianella dentata + ■_+ + IV Md ' Th Cruciata pedemontana + • + + +' IV Ct (Eua) FI Poa bulbosă -|- -(-i 1.4 \ IV Ct (Eua) H Potentilla reda + 4- : II Cp Th Arenaria serpyllifolia + • - • + II . Eua (Md) H Calamintha acinos + + II Md FI Roripa pyrenaica + + II Cp H Poa pratensis var, angustifolia ' ... . . + ■ + II D FI Dianthus giganteus . . . . + I Cp H Koeleria gracilis I Eua (Md) Th Medicago lupulina I (continuare Tabelul nr. 3) Elementul fitogeografic Forma biolo- gică Nr. ridicării Altitudinea (m s.m.) înclinația (grade) Expoziția pantei Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (ma) 1 2.3 4 5 80 85 80 110 115 - 15 5 20 18 — SE S S S 100 100 100 100 100 100 100 100 100 100 K Eua Ec Eua (Md) P-Md H H Th H Euphorbia cyparissias Dianthus carthusianorum Hypochoeris radicala Eryngium campestre .... . -Ț • + . . +. . • + I I I I însoțitoare Eua (Md) Th Bromus mollis 1.5 1.4 1.2 IV Eua (Md) H Cichorium intybus + + + + IV Eua (Md) H Câmpanula rapunculus +. • + + + IV Cm H Conuolvulus arvensis + + IV Eua H Plantago lanceolata +. + + + ' IV Cm H Rumex acetosa + + + -b IV Eua H Rumex crispus + + + + IV B(p) H Achillea crițhmifolia + +' + : + IV Atl-Md Th Trifolium stridum + + + + IV Eua (Md) Th Vicia tetrasperma 4- + + . III Ec (md) H Anchusa officinalis + + III Eia H Vicia sepium + . +. III Ct (Eua) H Verbascum phoeniceum . + III Eua H Chrysanthemum leucanthemum + + + IU Specii ^ntîlnite in 1—3 ridicări; P—Md Th, TH Viciasmide 1: 4- ; 5 : 4--.-; Om Th Erodium cicutarium 1: + ; Md G Ornithogalum flavescens 1:4-; 2: + ; Ec Th Geranlum pusillwm 1: 4- ; Eua Th Bromus twwnsis 4 : 4- ; 5 : 4- ; P—Md H Coronilla varia 2:4-; 5:4-; Md Th Moenchia manticd 2:1.4; 8 ; 1.4;Cm G Cynodon daciylon 2: + ; BH Echinops banaiicus 2; 4- ; B H Ferulago silvarica 2:4-; Eua (Md) H Veronica amensis .3:4-; Eua (Md) H Lolium perenne 3:4-; Md H Rumex pulcher 3:4-; P—Md Th TH Trifolium diffusum 3 : + ; Eua H Cruciata laovipes ,3-; 4-; Ct (Eua) H Fragaria viridis 3 : 4- ; 5 : 4- ; Ct (Eua) H Rmunculuc polyanthemos 3:4-; B—Md H Salvia mllicaulis 3:4-; 6:4-; Eua (Md) H Hypericum perforatum 3:4-; Eua (Md) H Ficia angustifolia 8: 4t; P H Roripa austriaca 3:4-; Eua TH Berteroa incana 8:4-; Cm ThSherardia arvensis 3 : 4- ; 5: 4- ; CP H Agrostis tenuis 4 : 1.4; Eua (Md). H Hol- eus lanatus 4:4-; Eua (Md) Th Geranium colambinum 4:4-; Eu Th Lepidium campestre 4:4-; Ct (Eua) H Hieracium pratense 4:4-; Eu (Md) H FerSascum phlomoides 4:4-; Eua H Bromus sterilis 5:4-; -Eu Th Euphrasia stricta 6:4-; Eu H Gynosurus cristatus 5:4-; Md H Lychnis.coronaria 5 : 4-,; Eua (Md) H Laciuca seriala 5:4-; P—Md N Roaa gallica 5:4-; Eua (Md) H Trifolium pratense 5 : + ; Eua H Lithos&ermum arvense 5:4-; Md H Lathyrus lalifolius 5: 4- ; Eu H Veronica dentata 5:4-. Locul ridicărilor : 1 — 2 lunea Mraconiei, 3 ogașul Căprărita lingă, comuna Ogradena, 4 — 5 Dealul Eșelnita. și în compoziția asociației de Bayndldia vUlosa, descrisă de Al. Buia, M. Păun, I. Bafta și M. Pop (2) din Oltenia. Evidente afinități prezintă această asociație și cu Bromo — Haynaldietum H-ic (1956), 1958 din Iugoslavia, care este încadrată în clasa Brachypodio — Chrysopogo- netea H-iă (1956), 1958. Această asociație cu exigențe trofice mai ridicate decît cele ale asociației precedente se dezvoltă îndeosebi pe solurile nisipoase de la baza pantelor, unde în urma levigărilor se produc coluvionări bogate în substanțe harnice. în teritoriul cercetat ocupă suprafețe extinse, pe care dominanța speciei Haynaldia viUosa este impresionantă. Se dezvoltă de asemenea luxuriant pe pîrloagele în curs de înțelenire, unde premerge reinstalarea asociațiilor desțelenite de Festuca wlesiaca și Chrysopogon gryllus. Proporția bioformelor variază în limitele unor raporturi apro- 4—c.3327 216 N. BOȘCAIU șt I. RESMERIȚĂ piate de cele ale asociației precedente. Aceeași relativă omologie se con- stată și în cazul distribuției elementelor fitogeografice, cu o sensibilă, afirmare a elementelor sudice (28,9%). BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Botanischer Fiihrer durch die Umgebung von Băile Herculane (Herculesbad) bis- an die Donau, Guide de la sixieme excursion phytog^ographique internaționale,. Roumanie, Cluj, 1931, 56 — 63. 2. Buia Al., Păun M., Safta I. și Pop M., Lucr. șt. Inst. agron. Craiova, 1960, 93 — 182. 3. Ellenberg H., Vegetat ion Mitteleuropas mit den Alpen, Stuttgart, 1963. 4. Krausgh H. D., Mitteilungen der Flor.-soz. Arbeitsgemeinschaft, N.F., 1968, 13, 71 —100.. 5, Oberdorfer E., Siiddeutsche Pflanzengesellschaften, Jena, 1957. 6. Oberdorfer E., Gors S., Lohmeyer W., MOller Th., Philippi G. u. Seibert P., Schriften- reihe fur Vegetați onskun de, 1967, 2, 7 —62. 7. Passarge H., Planzengesellschaften des nordostdeutschen Flachlandes, Jena, 1963. 8. Scâmoni A., Einfiihrung in die praktische Vegetationskunde, Jena, 1963. 9. Soo R., Synopsis systematico-geobotanico Florae vegetativ nisque Hungariae, Budapesta, 1964, L. Centrul de cercetări biologice Cluj, Secția de sistematică și geobotanică. Primit în redacție la 20 februarie 1968. EFECTUL TĂIERII AXELOR AERIENE ASUPRA ÎNFRĂ- ȚIRII LA ZERNA INERMI8 (LEYS) LINDM. DE AURELIA BREZEANU 581.154: 575.12:582,542.1 Bei teilweisem oder gănzlichem Abschneiden der oberirdischen Teile von ein- jăhrigen Pflanzen tritt Hemmung der Rhizombildung ein, und quantitative Unterschiede zwischen den verșchiedenen Versuchsvarîanten kdnnen wahrgenom- men werden. Bei zweijăhrigen Pflanzen ruft das Abschneiden der oberirdischen Teile quantitative und qualitațive Verânderungen hervor, wie z.B. gehemmtes Wachstum der vegetativen und reproduktiven Organe — bei rasantem Schnitt sămtlicher oberirdischer Axen, beschleunigtes Wachstum der SchoBlinge und Rhizome — bei 3 cm hohem Schnitt der Axen und Bildungs- beschleunigung der orthotropen SchdBlinge — beim Schnitt der Hauptachse. Un rol deosebit de important în creșterea și dezvoltarea unei plante îl prezintă corelația dintre celulele, țesuturile și organele care o alcătuiesc. Este bine cunoscută influența pe care mugurii terminali o. exercită prin, intermediul stimulatorilor de creștere asupra formării și creșterii mugu- rilor laterali. în lucrarea .de față prezentăm date referitoare lă efectul secționării axelor aeriene asupra înfrățirii speciei Zema inermis (Leys) Lindm,, în scopul evidențierii interdependenței dintre creșterea axei principale și cea a axelor laterale aeriene și subterane. După cum ne este cunoscut din literatură, Zerna inermis este, o graminee spontană, perenă de fîneață, valoroasă din punct de,vedere furajer. Oa tip general de înfrățire aparține gramineelor cu rizomi și tufe laxe. material și metodă Experimentarea s-a efectuat în decursul a două sezoane de vegetație (1966—1968}. S-a lucrat cu plante aflate în primul și în al doilea an de la semănat. Semănatul s-a făcut în prima decadă a lunii aprilie, în paralel în ghivece și în cîmpul experimental al Institutului de biologie din București. Tuturor plantelor li s-au asigurat același spațiu și același regim nutri- ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 8 P. 217-221 BUCUREȘTI 1969 „ 219 218 AURELIA BREZEANU 2 tiv. S-a lucrat pe un număr de aproximativ 10 — 15 plante pentru fiecare variantă, alegîndu-se pe cît posibil indivizi identici. După 30 de zile de la semănat, timp în care la nodul de înfră- țire începuse formarea primordiilor mugurilor axilari, s-au secționat porțiunile epigee ale frunzelor. în acel moment, vîrful vegetativ, aflîndu-se la 0,5 — 1 cm sub nivelul solului, nu a fost secționat. într-o primă variantă (V!) s-au secționat frunzele superioare în număr de două, lăsîndu-se o pereche de frunze inferioare ; în varianta a1 doua (V2) s-au tăiat toate frun- zele existente. în al doilea an, experimentarea s-a efectuat în trei variante; V! — s-au tăiat la 2,5 cm de la nivelul solului toate axele (de ordinele 1, 2, 3) exis- tente în.acel moment (5.V.1967); la fiecare dintre axele secționate s-a lăsat o pereche de frunze verzi; V2 —' s-au retezat toate axele la nivelul suprafeței solului, înlăturîndu-se astfel toate organele aeriene ale plantelor; V3 — s-a secționat razant numai axul principal. îh toate variantele, secționarea a coincis cu începerea perioadei de creștere intensă a axelor, perioadă care precedă înflorirea. în acest stadiu, vîrful vegetativ se afla deasupra nive- lului solului și de aceea a fost înlăturat prin tăiere. La intervale de 30 și 60 de zile de la tăiere, s-au efectuat observații morfologice asupra creșterii mugurilor și lăstarilor de înfrățire și asupra caracterului tufelor. Fig. 1. — Efectul retezării frunzelor de Zema inermis la plantele din primul an de la semănat (90 de zile): A, plantă-martor; B, plantă la care s-a efectuat tăierea totală a frunzelor; C, plantă la care s-a efectuat tăierea parțială a frunzelor. Axe laterale de diferite ordine pornite din axul principal; rzx — rz4, rizomi de diferite ordine (aceeași legendă pentru toate figurile), . REZULTATE La plantele din primul an, după 30 de zile de la secționarea por- țiunilor epigee ale frunzelor, a avut loc numai pornirea mugurilor de înfrățire. Din aceștia s-au dezvoltat lăstari cu creștere în lungime redusă, care nu au reușit să iasă lă suprafața solului. ■ După 60 de zile de la tăiere, tecile frunzelor secționate de la no- durile 1—2 și-au continuat pentru scurt timp creșterea, după care s-au uscat; cele de la nodurile 3-5 au crescut în mod normal. La baza axului principal s-au dezvoltat un număr de 2—6 lăstari ortotropi (de ordinul doi), alcătuind o tufă mai mult sau mai puțin deasă. Ei au apărut mai tîrziu decît cei ai plantelor-martor, după reînfrunzire, cînd plantele își recapătă vitalitatea. Nici unul dintre lăstari nu a înflorit, iar creșterea rizomilor a fost redusă.' Observațiile au arătat că, după 60 de zile de la tăierea totală sau parțială a părților epigee ale frunzelor, între plantele celor două variante și martor nu s-au manifestat diferențe calitative. Cantitativ însă, s-au constatat deosebiri în ceea ce privește înălțimea medie a tufelor, numărul lăstarilor din tufă și vigurozitatea lor (fig. 1). Astfel, înălțimea medie a atins valorile cele mai mari la plantele-martor (18 cm), urmată de cea a plantelor din Vx (16 cm). Valorile cele mai mici le-au înregistrat, plantele din V2. Numărul lăstarilor care compuneau tufele era în medie de 6 la plantele-martor, 4 la plantele din V! și 3 la cele din V2. Cele mai viguroase erau plantele-martor, urmate de cele din Vx, plantele din V2 fiind mai firave (numai 70% dintre ele se pre- zintă ca în fig. 1). La plantele de 2 ani (fig. 2), după 30 de zile de la tăierea axelor, porțiunile rămase s-au uscat de la locul secțiunii spre bază pînă la nivelul primelor frunze lăsate. După 60 de zile (fig. 3), uscarea a continuat pînă Fig. 2. - Tufă de Zema inermis de 2 ani- (după iernare în cîmp). vb, Vîrful vegetativ (în rest, legenda din figura 1), ÎNFRAȚIREA tN CULTURA LA ZERNA INERMIS 221 220 AURELIA BREZEANU 4 la locul de pornire al primului lăstar. La un număr mic de indivizi (circa 15—20%), tufa formată în primul an s-a uscat complet. La ceilalți, dez- voltarea a continuat, pe porțiunea de axă rămasă vie formîndu-se în medie 5 lăstari ortotropi. Nici unul dintre lăstari nu a înflorit. Formarea de noi rizomi a fost foarte slabă; la cei existenți însă, întrenodurile s^au alungit evident (în medie 1,6 cm), din care cauză tufele de pe aceștia s-au depărtat, individualizat, contribuind la propagarea în suprafață .a plantei. La exemplarele din V2 (fig. 4)- s-au constatat următoarele: — toate axele secționate s-au uscat pînă la nivelul zonei de înfrățire ; — după 30—60 de zile de la tăiere, din mugurii zonei de înfrățire au apărut mult mai puțini lăstari ortotropi decît la plantele-martor (în medie 3); — în general, a încetat aproape complet formarea de noi rizomi; de asemenea, propagarea în suprafață a plantelor a fost foarte redusă; — rizomii din anul precedent au dat naștere la un număr foarte mic de tufe în dreptul nodurilor, ca și în dreptul zonei de curbură. Axele nou formate erau firave, în lungime medie de 20 cm, “nici una neajun- gînd la înflorire. La plantele din V3 (fig. 5), la nodurile inferioare ale axei principale s-au format numeroși lăstari de ordinul 2 (9), care, la rîndul lor, au dat naștere la lăstari de ordin superior. Rizomii au o creștere orizontală redusă. Foarte curînd, vîrful lor s-a arcuit, străpungînd solul și formînd lăstari aerieni. în zona de curbură a rizomilor au apărut numeroși lăstari de ordin superior, alcătuind noi tufe. Dintre lăstarii nou formați a înflorit numai acela care în momentul experimentării se afla în stadiul cel mai avansat de creștere (avea o lungime de 3—4 cm și 3 frunze dezvoltate). La plantele-martor (fig. 6 și 7), rizomii aveau internoduri mai scurte (în medie 1 cm) și o creștere parțială în lungime mai redusă, din care cauză tufele de pe rizomi erau mai apropiate decît la plantele din Va, dînd adesea impresia unei singure tufe viguroase. Lungimea totală a rizomilor însă era superioară plantelor celorlalte variante, tufele avînd •o înălțime medie de 45 cm. Atît lăstarul principal, cît și numeroși lăstari laterali de ordinul doi au înflorit. Deci, din datele prezentate la plantele de 2 ani se evidențiază dife- rențe calitative și cantitative pronunțate atît între variante, cît și între variante și martor. Ele se manifestă evident între plantele-martor și V2 și mai puțin pronunțat între martor și Vt. Acestea pot fi legate de feno- menul corelației organelor, fenomen în care intervin substanțele de creș- tere. La plantele din V2, înlăturarea tuturor organelor asimilatoare duce în primul rînd la epuizarea plantelor prin absența fotosintezei. Substan- țele de rezervă din rizomi sînt insuficiente pentru a asigura creșterea în continuare a plantelor. Pe de altă parte, prin înlăturarea frunzelor apare și imposibilitatea sintetizării elementelor primare necesare formării ;stimulatorilor de creștere. De asemenea, prin secționarea vîrfului vegetativ se înlătură și principalul centru de activare a acestor stimulatori de creștere. La plan- Fig. 3. — Tufă de Zerna inernus de 2 ani, la 60 de zile de la tăiere la 2,5 cm de la sol a tutu- ror lăstarilor -existenți: A, axe secționate; B, axe dezvoltate după secționare (în momentul secționărilor se aflau în . stare incipientă de creștere). Fig. .4. — Tufă de Zerna inermis de 2 ani, la 60 de zile după tăierea razantă a tuturor lăstarilor existenți. tele din Vir prezența frunzelor, deși într-un număr redus, dă posibili- tatea creșterii organelor vegetative în condiții mai bune. înlăturarea mugurelui terminal al axului principal stimulează creșterea mugurilor axilari de la baza acestuia și alungirea rizomilor, ceea ce duce la sporirea capacității de răspîndire în suprafață a plantelor. Aceasta se datorește 222 AURELIA BREZEANU 6 22$ } sensibilității diferențiate față de auxine a mugurilor principali și axilari. Auxina care se acumulează și activează în vîrful tulpinii inhibă creșterea mugurilor axilari. înlăturarea vîrfului tulpinii duce la scăderea cantității auxinelor care migrează bazepetal, ajungîndu-se la o concentrație ce sti- mulează creșterea mugurilor axilari de înfrățire. Fig. 6. — Tufă de Zerna. inermis de 2 ani (martor) : I, zona de înfrățire a axului principal; II, zona de înfrățire a lăstarilor care pornesc izolat la nodurile rizomilor; III, zonă de înfrățire din zona de curbură a rizomilor; Z2. și i3, partea terminală a rizomilor de ordinele doi și trei dezvoltată în lăstari aerieni; Za—h, lăstari de diferite ordine formind tufe pe rizomi (rz2—rz4). Fig. 5. — Tufă de Zerna inermis de 2' ani, la 60 de zile după tăierea axului principal: A,'ax de ordinul 2 nesecționat, aflat în momentul experimentării în stadiul. cel mai avansat de creștere; B, axul principal secționat; C, axe de ordinul 2 nesecționate, aflate în momentul experimentării în stadii incipiente de creștere. Fig. 7, — Reprezentarea grafică spațială a unei tufe de Zerna inermis de 2 ani (legenda ca în figura 6). :224 AURELIA BREZEANU CONCLUZII 1. Secționarea totală sau parțială a frunzelor la plantele de 1 an ■are drept urmare inhibarea creșterii rizomilor. 2. Tăierea tuturor organelor aeriene ale plantelor de 2 ani la nivelul solului inhibă creșterea organelor vegetative (lăstari ortotropi și rizomi) și reproducătoare. 3. Tăierea tuturor axelor aeriene la 2,5 cm deasupra nivelului solului la plantele de 2 ani stimulează alungirea lăstarilor ortotropi și a rizomilor, aceștia numeric rămînînd inferiori plantelor-martor. De ase- menea este inhibată înflorirea lăstarilor. 4. Secționarea numai a axului principal la plantele de 2 ani inhibă creșterea rizomilor, dar stimulează formarea și creșterea lăstarilor orto- .tropi. De asemenea favorizează înflorirea acelor lăstari ortotropi care în momentul secționării se aflau în stadiul cel mai avansat de creștere. . BIBLIOGRAFIE 1. Cibric S. T. i Babet S. M.» Zapiskii sverdlovskogo otdelenia vsesoiuznogo botaniskogo obșcestva, 1966, 4, 166 — 171. 2. Georgescu C. C. et Brezeanu A., Rev. roum. Biol., Sărie de Botanique, 1968,13, 4, 243 — 249. 31 Lamp H. F., Bot. Gaz., 1952, 113, 4. 4'. Larin T. V., Kormovtie rastenia senokosov i pasibili SSSR, Moscova, 1960, 1, 687. 5. Lebedev V. P. i Borovskaia A. G., Bot. jurn., 1961, 46, 9. 6. Lebedev V. P. i Melinik V, S., Năuci, dokl. vîsșei șkolî Biol, nauki, 1959, 3, 186 — 190, 7. Sebebriakova T. I., Biul. MOIP, 1960, 65, 5. 8. — Bot. jurn., 1964, 49, 1. 9. Troll W., Praktische rinfiihrung in die Pflanzenmorpfologie, Jena, 1964, 1. 10. * * * Flora SSSR, Leningrad, 1934, 2. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de morfologie vegetală. Primit în redacție la 31 octombrie 1968. ACȚIUNEA SĂRURILOR DE FIER ASUPRA CURENTELOR PROTOPLASMATICI INDUȘI DE D-GLUCOZĂ ȘI D-FRUCTOZĂ DE ACADEMICIAN E. POP și ROZALIA VINTILĂ 581.17 : 546.72 - 8 : 547.455.623 : 547.455.633 Verfolgt wurde der EinfluB von 0,01 und 0,10 M D-Glucose und D-Fructose und von 0,001 M Cl3Fe auf die ProtoplasmastrOmung in den Wurzelhaaien der Gerste (Hordeum vulgare). Die Monosacchariden wurden sowohl in "Reinlosung als auch in MischlOsung mit Cl3Fe verabreicht. In Mischlosung mit CI3Fe beeinflussen die ge- nannten Zuckerarten den Verlauf der Protoplasmastrortiung anders als in Rein- IGsnngen. Cl3Fe ist praktisch wirkungslos. Die erzielten Ergebnisse wurden in Zusammenhang mit der Fe~Chelate bildenden Făhigkeit der Zucker kurz besprochen. în publicații recente, P. S. D a v i e s și D. J. D e 11 e r (4), P. J. Oharley și colaboratori (3), 0. Stitt și colaboratori (23) subliniază capacitatea pe care zaharurile o au, alături de alte substanțe organice, de a forma combinații complexe cu ionii metalici bi- sau triva- lenți, combinații numite de către Morgan și Drew ehelate (20). Dintre zaharuri, fructoza, împreună cu Fe3+, este capabilă de a forma un complex chelatic stabil, spre deosebire de alte hexoze sau dizaharide, oare în această privință au capacitate mai redusă sau nu formează ehelate de loc (3), (4). ’ După P. J. C h a r 1 e y (.3), zaharurile. și poliolii, în funcție de capacitatea de a forma complecși cu Fe3+, se grupează în următoarea succesiune : fructoză > sorbitol > glucoza = galactoză — maltoză = lac- toză > zaharoză > riboză > eritroză. Se pare că, dintre combinațiile zaharurilor cu ionii metalici, fructoza ferică prezintă o deosebită impor- tanță în virtutea capacității de a traversa membranele biologice (7), (23) și de a favoriza transportul și depozitarea unor cationi. Combinațiile complexe de tipul chelatelor sînt de mare importanță în agrochimie și pedologie (20), (28), precum și în biologie (26). Se cu- noaște de asemenea acțiunea pe care o exercită asupra procesului de creștere a rădăcinii (1), (2). Atenția ne-a fost atrasă de această capacitate ST. SI CERC. BIOD. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR. 3 P. 225-231 BUCUREȘTI 1969 226 E. POP și ROZALTA VINTILĂ • £ a zaharurilor de a forma combinații cu ionii metalici, cu atît mai mult cu cît în lucrări anterioare (13), (14), (15), (16)1 am semnalat acțiunea- de stimulare sau inhibare pe care o exercită unele monozahâride asupra^ mișcării protoplasmei, în funcție de natura chimică, concentrație și testul utilizat. Scopul prezentei lucrări este tocmai de a evidenția acțiunea, acestor complecși dintre zaharuri și Fe3 + asupra mișcării protoplasmei din perii radicali de orz (Eorâeum vulgare). MATERIALUL ȘI TEHNICA DE LUCRU Materialul utilizat în experiențe l-au constituit perii radicali de orz (Hordeum vulgare)r soiul Cenad 396, cu o lungime cuprinsă între 750 și 1 000 p, folosiți de noi și în cercetări anterioare (15)B. Germinarea cariopselor de orz s-a realizat în cutii Petri pe hîrtie de filtru umezită cu apă de robinet. Mișcarea protoplasmei s-a apreciat după viteza microsomilor, înre- gistrătă cu un cronometru-stoper. Martorul a fost reprezentat prin mișcarea protoplasmei din perii radicali, înregistrată timp de 15 min, în apă de robinet. Concentrațiile de D-fructoză și D-glucoză (0,01 și 0,10 M), precum și Cl3Fe (0,001 M> s-au obținut prin diluții succesive dintr-o soluție-mumă de 1 M în apă distilată. S-a urmărit, acțiunea pe care o au zaharurile în amestec cu Cl3Fe asupra curenților de rotație din perii radicali de orz, comparativ cu acțiunea D-glucozei și D-fructozei fără adaos de Fe. Perioada de experimentare a fost de 2 ore, din 15 în 15 min făcîndu-se împrospătarea cu soluție din exterior prin infiltrare sub lamelă (24). în intervalul de 15 min (dintre două infiltrări succesive) s-au realizat un număr de 60' de măsurători ale vitezei microsomilor. S-au efectuat opt repetiții, calculîndu-se pentru fiecare media ponderată și abaterea standard, respectiv coeficientul de variație a vitezei microso- milor (22), (29). Rezultatele prezentate în grafice reprezintă însă media generală a celor opt repetiții. Verificarea semnificației dintre martor și tratat s-a făcut prin testul. T (29). REZULTATE ȘI DISCUȚII 1. Efectul D-glucozei și al D-glucozei în amestec cu ClaFe. într-o lucrare. anterioară (15) am’ făcut cunoscut efectul unor monozaharide asupra curenților de rotație din perii radicali de orz. Nu vom insista prea mult asupra acestor date, ele servindu-ne doar ca termen de comparație. îp urma tratării continue a perilor radicali de orz cu soluții de D-glucoză în concentrații de 0,01 și 0,10 M, curenții protoplasmatici se intensifică. Curbele corespunzătoare acestor concentrații arată o creștere a vitezei microsomilor imediat după tratament (fig. 1), diferențele dintre tratat și control' devenind semnificative abia după 30 min de la începerea tratamentului, eînd stimularea față de martor este în general de 10—15%. între cele două concentrații de D-glucoză (0,01 și 0,10 M) nu există remarcabile diferențe de comportament. în general, curbele au aceeași formă: o pantă ascendentă, un maxim de stimulare și apoi o tendință de revenire la valorile martorului. în cazul concentrației de 0,01 M glu- . 1a, E, Pop, V, Soran et R. V i n t i I ă, Rev. roum. Biol., Serie de Boîanique (sub tipar). b. R. Vintilă, Rev. roum. Biol., Sărie de Botanique (sub tipar). 2 R. Vintilă, op. cit. . .3 ACȚIUNEA SĂRURILOR ASUPRA CURENȚILOR PROTOPLASMATICI 227 coză, maximul- de stimulare se instalează mai tîrziu (după 60 min) în comparație cu soluția 0,10 M glucoza (după 30 min de la începerea tra- tamentului). Menținerea efectului de stimulare este însă în raport invers proporțional cu^concentrația. Pentru soluția 0,01 M glucoză, viteza micro- somilor a depășit pînă la finele experienței valoarea relativă de 10% față de martor. în urma administrării D-glucozei (0,01 și 0,10 M) în amestec cu ElsFe (0,001 M), răspunsul mișcării protoplasmei din perii radicali de Timpul (min) Fig. 1. — Efectul D-glucozei și al D-glucozei în amestec cu Cl3Fe asupra curenților de rotație din perii radicali de orz (Hordeum vulgare), A, Viteza relativă a mi- eros omilor în comparație cu controlul; B, coeficientul de variație al vitezei microsomilor. orz este diferit de cel înregistrat sub acțiunea glucozei fără adaos de De. Din figura 1, unde, comparativ cu efectul D-glucozei 0,01 M, este redat efectul D-glucozei 0,01 M în amestec cu Cl3Fe 0,001 M și al amestecului dintre glucoza 0,10 M și Cl3Fe 0,001 M, reiese că glucoza (0,01 și 0,10 M) în. amestec cu Cl3Fe (0,001 M) are asupra curenților de rotație din perii radicali de orz un efect mult redus. Fierul anulează efectul stimulator al glucozei și duce numai la o ușoară mărire a vitezei mișcării proto- plasmei, care față de martor este, nesemnificativă (sub 5%). La sfîrșitul celor două ore de experiență, amestecul dintre glucoza 0,10 M și Cl3Fe 0,001 M duce la o ușoară inhibiție a mișcării protoplasmei, fără a fi însă nici ea semnificativă. Evoluția coeficienților de variație sugerează că nu este vorba de o dezorganizare în mișcarea protoplasmei, ci doar de o reducere a vitezei microsomilor. 2. Efectul D-fructozei și al D-fructozei în amestec cu Cl3Fe. D-fruc- toza în concentrațiile de 0,01 și 0,10 M prezintă o acțiune de stimulare 5 ACȚIUNEA SĂRURILOR ASUPRA CURENȚILOR PROTOPLASMATICI 22^ 228 E. POP Ș1 ROZAL1A V1NTILA 4 asupra curenților de rotație din perii radicali de orz, asemănătoare ace- leia induse de D-glucoza. După 15 min de tratament, diferențele dintre martor și tratat devin semnificative (peste 5%), iar maximul de stimu- lare se instalează după 45 min de la începutul aprovizionării continue cu D-fructoză, indiferent de concentrația utilizată (fig. 2). în amestec eu Cl3Fe, efectul de stimulare al D-fructozei se mani- festă mult mai slab. în primele 45 min de tratament, amestecul dintre D-fructoză 0,10 M și Cl3Fe 0,001 M duce la o ușoară mărire a viteze Timpu! (min) Fig. 2. — Efectul D-fructozei și al D-fructozei în amestec cu Cl3Fe asupra curenților de rotație .din perii radicali de orz (Hordeum vulgare). A, Viteza relativă a microso- milor în comparație cu controlul; B, coeficientul de variație al vitezei microsomilor. curenților de rotație (sub 5%), ca apoi, după‘75 min de tratament și pînă la finele experienței, să aibă loc o creștere a inhibiției mișcării, inhi- biție ce devine semnificativă (peste 5%). Luate comparativ, efectul D-glucozei și al D-fructozei (0,01 și 0,10 M), pe de o parte, și efectul acelorași zaharuri în amestec cu sarea de fier (Cl3Fe 0,001 M), pe de altă parte, cele din urmă prezintă o acțiune inhibitoare asupra curenților de rotație din perii radicali de orz. în figura 3 este redată diferența (%) dintre vitezele relative ale microsomilor sub acțiunea D-glucozei și a D-fructozei (0,01 și 0,10 M) și sub efectul acelorași zaharuri în amestec cu Ol3Fe (0,001 M). Controlul reprezintă viteza mișcării protoplasmatice sub acțiunea monozaharidului fără adaos de Fe. Se constată că inhibiția cea mai accentuată este produsă de ames- tecul dintre D-fructoză 0,10 M și Cl8Fe 0,001 M, < a fiind egal cu —13°4'. Urmează, în ordine descrescîndă, glucoza 0,10 M în amestec cu Cl3Fer 0 Contra! —5 >05 • Glucoza 0,01 M #o(=— ^50' o Glucoza 010 M = — 8a6’ x Fructoza 0,01(3 Fc0 — — 5°10’ + Fructoza 0,1013 = —13° -15- $ —20- —25- -30 4--1--1-H-1--1- 0 15 30 60 75- MINUTE 90 105 120 135 Fig. 3. — Efectul simultan al monozaharidelor și al sării de fier asupra curentului de rotație. Controlul reprezintă viteza mișcării protoplasmatice sub acțiunea monozaharidului fără adaos de Fe. De fiecare dată, viteza controlului a fost considerată 100%. pentru care < ot este — 8°6', apoi fructoza 0,01 M și glucoza. 0,01 pentru care < a este —5°10' și, respectiv, —4°50'. Efectul pe care OlsFe îl are asupra curenților de rotație din perii radicali de orz este ilustrat în figura 4. Administrată fie în amestec cu zaharurile, fie separat, Cl3Fe a fost utilizată în concentrația de 0,001 M. Din grafic reiese că, în primele 30 min, Ol3Fe prezintă o ușoară acțiune; Timpul (min) Fig. 4. — Efectul Cl3Fe asupra curenților de rotație din perii radicali de orz (Hordeum vulgare). A, Viteza relativă a microsomilor în comparație cu controlul; B, coeficientul de variație al vitezei microsomilor. de inhibare a mișcării protoplasmatice, pentru ca ulterior să duca la o foarte slabă stimulare, cu o nouă tendință de inhibiție la sfîrșitul perioadei experimentale. Practic, Cl3Fe nu prezintă efect asupra curenților de. .■230 E. POP și ROZALI'A VINTILĂ 6 rotație din perii radicali de orz. Oscilațiile, adică stimulare sau inhibare a mișcării, nu depășesc valoarea de 3% față de control. Admițînd că energia responsabilă de întreținerea mișcării proto- plasmatici provine îndeosebi de la ATP eitoplasmatic (10), (11), (17), stimularea curenților de rotație sau inhibarea lor în urma tratamentului cu monozaharide trebuie să depindă parțial de influența pe care o exercită glucidele asupra cantității de ATP din celula vie. Stimularea curenților de rotație sub acțiunea D-glucozei și a D-fruc- tozei o atribuim surplusului de ATP sintetizat în urma metabolizării acestor două hexoze. Procesul de revenire la valorile martorului (spre sfîrșitul perioadei experimentale) credem că se poate explica prin creș- terea cantității de ADP în citoplasmă și prin scăderea corelativă a ATP în urma unei absorbții sporite a acestor zaharati (13), (14), (15), absorbție dependentă de metabolism (5), (12), (19), (25) și de ATP. După cum reiese din figurile 1—4, administrarea zaharurilor în amestec cu sarea de fier duce la anularea efectului stimulator al zaharu- rilor asupra curenților de rotație. Fenomenul interesant al chelatării fierului de către zaharuri (3), (4), (7), (23) pare să ne ofere unele sugestii. Se știe că aceste combinații prezintă proprietăți deosebite, care le fac de un interes particular pentru rolul lor în sistemele biologice. Dintre zaharuri, fruetoza este capabilă de formarea complexului chelatic stabil nu Fe+3, spre deosebire de glucoză, care prezintă o astfel de capacitate mult redusă (3), (4). în cazul nostru este foarte probabil ca aceste combinații dintre zahăr și fier, pătrunzînd în celulă, să nu poată intra în circuitul proce- selor metabolice,. în celulă neexistând un dechelator eficace. în același timp, absorbția lor necesitând energie din partea celulei, rezerva de ATP -celular scade, fără sa poată fi refăcută în aceeași. măsură. Consecința este micșorarea vitezei curenților protoplasmatici, pe măsură ce izvorul de energie se împuținează, pînă la o inhibiție semnificativă în cazul com- plexului fructoză — Fe3+ (cel mai stabil), fără să aibă loc o dezorgani- zare în mișcarea protoplasmatică, după cum atestă și evoluția coeficien- ților de variație. Nu putem face nici o remarcă privind mecanismul de absorbție a acestor complecși. Se absorb câ unitate, simultan sau separat, rezultatele obținute pînă acum fiind divergente (6), (7), (8), (9), (27). în ceea ce pri- vește absorbția fierului de către celula vegetală, J. V. P o s s ingham și B. Brown (18) semnalează că nucleii conțin mult fier radioactiv proaspăt absorbit de țesutul rădăcinii, iar cantitatea de Pe59 absorbită ■de către țesut variază considerabil cu pH-ul soluției (8). Mișcarea protoplasmei, prin răspunsul pe care îl da, fie prin sti- mularea, fie prin inhibarea la adaosul din exterior al zahărului, al Cl3Fe sau al amestecului dintre zahăr și fier, indică contacțul intim al proto- plasmei vii cu substanța administrată. CONCLUZII 1. D-glucoza și D-fructoza, în urma tratamentului continuu, sti- mulează trecător mișcarea protoplasmei din perii radicali de orz (Hor- deum vulgare). 7 ACȚIUNEA SĂRURILOR ASUPRA CURENȚILOR PROTOPLASMATICI 231 2. Efectul stimulator al D-glucozei și D-fructozei îl atribuim unei sinteze suplimentare de ATP prin catabolizarea acestor monozaharide în procesul respirator. 3. în amestec cu 013Pe, efectul stimulator al zaharurilor este anulat. Este foarte probabil ca aceste combinații dintre zahăr și Fe3h să nu intre în circuitul proceselor metabolice generatoare de energie. 4. Ol3Fe nu prezintă efect asupra mișcării protoplasmei. BIBLIOGRAFIE 1. Burstrom H. et Tullin V., Physiol. plan tar um, 1957, 10, 406 — 417. 2. Burstrom H., Groivth regulation by metals and chelates, in R.D. Preston’s Advances in Bota- nical research, Acad. Press, Londra—New York, 1963, 1, 73 — 100. 3. Charley P. J., Sarkar B., Stitt C. F. et Saltman P., Biochiin. biophys. Acta, 1963, 69, 2, 313-321. 4. Davies P. S. a. Deller D. J., Nature, 1966; 212, 5060, 404 — 405. 5. Grant B, R. â. Beevers H., Plant Physiol., 1964, 39, 1, 78 — 85. 6. Hale V. Q. a, Wallace"A., in A decade of synthetic chelating agents in inorganic plant nutri- tion, Los Angeles, 1962, 53 — 57. . 7. Helboch H. J. et Saltman P., Biochim. biophys. Acta, 1967, 135, 5, 979 — 990. 8. Jepfreys R. A., in A decade of synthetic chelating agents in inorganic plant nutrition, Los Angeles, 1962, 92-98. 9. Jeffreys R. A., Hale V. Q. a. Wallace A., Soil Sci., 1961, 92, 4, 268 — 273. 10. Kamiya N., Protoplasmic streaming. Protoplasmatologia Handbuch der Protoplasmafor- schang, Springer .Verlag, Viena, 1959, VIII. 11. — Protoplasmic streaming, in W. Ruhland’s, Encyclopedia of Plant Physiology, Sprin- ger Verlag, Berlin— Gdttingen— Heidelberg, 1962, 17, 2, 979 — 1035. 12. Laties G. G., Plant Physiol., 1964, 39, 3, 391-397. 13. Pop E., Soran V. și Vintilă R., St. și cerc, biol., Seria biol, veget,, 1963, 15, 3, 309 — 330. 14. Pop E., Soran V,, VintilăR., Bosică I. și Știrban M., St. și cerc, biol,, Seria botanică, 1964, 16, 2, 81-89. 15. Pop E., Vintilă R. et Soran V,, Rev. roum. Biol., S^riede Botanique, 1968,13, 3, 181 —1§8. 16. Pop E. et Vintilă B., Studia Univ. ,,Babeș-Bolyai’J Cluj, Series biol., 1969, 1, ,67 — 72. 17. Pop E., Sor'an V. et Lazar G., Physiol. plantarum, 1967, 20, 617 —Q^3. 18. Possingham J. V. a. Brown R., Nature, 1957, 180, 653 — 864. 19. Rothstein A., Symp. Soc. exp. Biol., 1954, 8, 165 — 201. 20, Sgheffer F., Ulrich B. u. Hiestermann P., Z. Pflanzenernăhr., Diing., Bodcnkunde, 1957, 7G, 2, 146-155. 21. Seifriz W. a, Uragughi M., Amer. J. Bot., 1941, 28, 191. . 22, Steinbach M., Prelucrarea statistică în medicină si biologie, Edit. Acad. R.P.R., București, 1961. 23. Stitt C., Charley P. J., Butt E. M. a. Saltman P., Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1962, 110, 1, 70-71. 24. Strugger S., Praktikum po fiziologii rastitelnîh kletok i tkanei, Izd. Inostr. Lit., Moscova, 1953. 25. Tupy J., Biol, plantarum, 1962, 4, 1, 69 — 84. 26. Wallace A., in A decade of synthetic chelating agents in inorganic plant nutrition, Los An- geles, 1962, 3 — 14. .27 . Wallace A. a. Hale V. Q., in A decade of synthetic chelating agents in inorganic plant nutri- tion, Los Angeles, 1962, 57 — 62. 28. Wallace A., in A decade of synthetic chelating agents in inorganic plant nutrition, Los Angeles, 1962, 14 — 20. 29. Weber E., Grundriss der biologischen Statistik, Gustav Fiscber Verlag, Jena, 1964, ed. a 5-a., Centru de cercetări biologice Cluj, ■ Secția de fiziologia plantelor și Sectorul de cito fiziologie, Primit în redacție la 19 decembrie 1968. 5 - c. 3327 INFLUENȚALUMINII ASUPRA UNOR ALGE ALBASTRE ÎN CULTURĂ ; 1 DE ; V ’ AL. IONESCU 58.035: 582.26 Ce travail trăite de l’effet de la lumifere sur le processus d'accumulation de Ia substance organique chez 5 especes d’algues bleues. Sur Ies 4 intensit^s de lmn|tre utilise.es, celle ayant la valeur de 3 000 lx- s’est avâree âtre la plus favoralile autant pour la divisiori cellulaire que pour l'assimilation chlorophyllienne. On a 6tudi6 en mcme temps la structure ultraniicroscopique de certaines de ces algues cultiv6es â la lumi^re optimale, L/appareil photosynthătique: â struc- ture lamellaire ordonnâe, riche en pigmenta assiimlateurs ainsi que. le. nuckb-. . plasme prâsentant de noiribreuses vacuoles-gaz, peuvent &tre rattachCs A une . . grande productivii. . ' Utilizarea de către alge .a energiei luminoase în procesul asimilării clorofiliene este unul din aspectele cele mai importante, care trebuie cunoscut în perspectiva unor culturi algale de mari proporții. Intensitățile, do lumină cele mai favorabile, cianoficeelor pentru multiplicare și acumulare de substanță organică, fenomene distincte,' dar strîns corelate în culturile de alge, sînt desigur variabile după sub- stratul nutritiv, temperatura sau natura genetică a sușelor folosite. Unele lucrări de specialitate subliniază, prin rezultatele lor, că între luminozitatea^ necesară algelor verzi și cea necesară .celor albastre nu există diferențe mari (13), mai ales în prezența unor cantități însem- nate de OOs (8). ,, Studiul coipplet datorat lui J. Garnier privind acumularea de pigmenți la una dintre cele mai reprezentative alge albastre, Oscilla- toriasubbrevis, aduce date diferite : el reliefează că intensitatea luminoasă cuprinsă între 000 și 2 000 de lucși este; cea mai favorabilă funcționării optime a aparatului fotosintetizato? al acestei alge. \ . Experiențe desfășurate în apă marină cu îiyngbya contorta și Oscilla- ioria sp. (7) au arătat că lumina continuă de peste. 3 000—4 000 de lucși inhibă dezvoltarea în timp a culturilor. De asemenea, evaluarea prin calcul a energiei luminoase în cazurile de înflorire cu MlcTocystis semnalate ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR..3 p. 233.^2301 BUCUREȘTI 1S69 . . .. 234 ' al. ionescu 2 'de B. Ș o i 1 e a n u și G h. V a s i 1 i u, precum și prin studiul la fața locului a înfloririi aceleiași alge în lacul Pustnica (Al. Ionescu și M. O r o v e a n u, 1968.) a dus la. concluzia ca valoarea medie de 3 000 de lucși n>a fost depășită» în sprijinul acestei evaluări se poate adăuga observația după care numeroase colonii de Microcysbis s-au găsit în apele lacurilor pînă lă o adîncime de 20 m (18). B. Biebl, în cercetări amănunțite, arată că, după posibilitățile fotosintetizatoare, se pot diferenția alge de lumină și alge de umbră, cu variate structuri morfologice și fiziologice care le fac sau nu receptive lă influența complexului de factori de mediu dominat de lumină și tem- peratură, ■ ■ ' Analiza multor lubrări, în primul rînd a celor lui J. Garnier și B. Biebl, deși formează o pază pentru încadrarea algelor albastre' că alge de umbră, nu este suficientă, așa cum au arătat-o alte cercetări; lucrul acesta face necesară studierea reacției fiecărei specii la intensitatea de lumină, urmînd ca aprecierea în ansamblu a experimentărilor să poată caracteriza cianbficeele. . ; MATERIAL, METODE, REZULTATE . <. într-un mediu nutritiv, alcătuit pe baza mediului folosit de K. S m i t li și colaboratori (14) \ au fost cultivate două specii (le Lyngbya și MicrocysHs, precum și două specii de Oscillatoria (fig. 1). Temperatura la care .s-au desfășurat experiențele a variat între 20 și 28°C, iar inten- sitatea luminii, folosită 24, de ore din 48, în patru variante, și-a întins gama între 1 500 și 6 000 de lucși. Experiențele întreprinse în două serii ■ și trei repetiții au durat 15 zile de la însămînțare, care, în toate cazurile, provenea din culturi proaspete. . ' . ’ ; Figura 2 prezintă acumularea de substanță uscată (g/m2/zi), în funcție de intensitatea de lumină folosită. Este evident că, deși îh trepte ■ diferite, intensitatea optimă se găsește pentru toate algele cercetate în jurul a 3 000 ele lucși; peste această intensitate, linia acumulării de sub- stanță uscată. prezintă cobbrîșuri mai mult sau mai puțin abrupte. ' J Din observațiile făcute asupra culturilor întreprinse o inserăm pe aceea că, în ciuda unși creșteri ce poate fi considerată încă bună, există, la intensități mai mari de lumină, deopotrivă tendința de încetinire a multiplicării,, și fenomenul de necrozare celulară. în afara datelor strînsc în legătură cu corelația dintre intensitatea luminoasă și acumularea de substanță organică, ni s-a părut interesant să comparăm morfologia, în special a aparatului asimilator, la algele experimentate în coMiții de lumină favorabile (fig. 3, 4, 5 și 6). Materialul fixat cu soluția Balade a fost incluzionat în wesțopăi și colorat pentru contrastare cu citrăt de plumb. Analiza ultramicroscopică a arătat că cel mai dezvoltat aparat' fotosiritețizator se găsește lă Lyngbya hipwnctatar ceea ce a dus la core- larea: lui cu buna 'productivitate dovedită de această algă în cultură. Lyngbya limnetica prezintă de asemenea un aparat.fotosintetizator bine ■ r ' ■ ■ r‘ ■ ■ < ■, ■■ ■ i Soluția nutritivă folosită; NaNO3 0,6 g, Ca(N03)a 0,15 g!LkaHPOa 0,25 g, MgSOa. 7 HaO 0,2 g» citrat feric 0,01 gj acid citric 0,1 g NaOH 0,1 N 6 ml. 3 * INFLUENȚĂ LUMINII! ASUPRA UNOR ALGE ALBASTRE ÎN .CULTURĂ 235 dezvoltat; în; care aranjamentul lamelelor și continuitatea lor cu plasma membranei și cu nucleoplasma sînt foarte regulate, fapt ce denotă- o dez- voltare cu totul normală și Optimă; nucleoplasma difuză, mai bogată în gaz-văcuole decît la Lyngbya bipwnctata, se găsește aici în cantități mari, Oscillatoria are lamelele fotosintetizatoare mai subțiri, mai puțin pronunțate (în special în cazul în care am dori să continuăm stabilirea unor relații directe între cantitatea do pigmenți (ficocianina avînd rol echivalent cu clorofila A) și fotosinteză, ar trebui apreciat că intensitatea de 3 000 de^lucși nu reprezintă optimul pentru aparatul asimilator al acestor alge. în acest caz, ar fi posibil* ca cele două specii de Oscillatoria să poată folosi alte intensități de lumină. .- în studiul de microscopie electronică întreprins surprind poziția nu întotdeauna. aceeași și numărul variat al corpus culilor poliedrali (de.poli- zaharide) în jurul cărora de obicei, se dispun lamele fotosintetizatoare. De asemenea este de subliniat că pigmenții asimilatori se grefează în nucleoplasma pe seama găz-vacuolelor, ceea ce ridică probleme greu de explicat, ca, de exemplu, mecanismul de absorbție al CO2 în cazul unei proporții mari pigment/nucleoplasmă.. Din studiile noastre, o structură ultramicroscopică' optimă s-ar apropia de cea a. algei Lyngbya bipunctata (fig. 4), cu diferența că lamele fotosintetizatoare ar merge paralel cu membrana celulară, ceea ce ar face loc pântru o cantitate sporită de nucleoplasmă bogată în gaz-vacuole. . discuții Rezultatele obținute, , precum și date asemănătoare întîlnite în bibliografie ne îndreptățesc să credem că cianoficeele au o dezvoltare bună la intensități de lumină mult mai iniei decît cloroficeele. Exceptînd variațiile extreme, datorate fie adaptării — posibilă între anumite.limite —, fie unor condiții de mediu artificiale, printre care folosirea de CO2 este cea mai importantă, algele albastre asimilează optim la o intensitate luminoasă de aproximativ 3 000 de lucși. Această valoare se cere folosită într-un anumit ritm ou o alternanță de lumină — întuneric; experimentul nostru, în care fotoperiodismula fost .de 24 de ore, nu este desigur decît o variantă a unor multiple posibilități,, care sînt capabile să dea bune rezultate. Este cert însă că lumina continuă de intensități mari este dău- nătoare uiiei bune culturi de cianoficee. : Structura ultramicroscopică ă acestor alge, analizată în condiții considerate ca. favorabile, arată, o așezare ordonată a lamelelor fotosin- tetizatoare, ceea de indică o stare celulară normală. Lyngbya bipunctata, cu un aparat asimilator foarte bine reprezentat și cu o acumulare de substanță uscată apreciabilă, îndeamnă la stabilirea unor corelații directe între cantitatea de pigmenți și fotosinteză. Remarcabile prin așezarea și continuitatea lor regulată sînt de asemenea membranele celulare, care, alături de celelalte componente celulare, indică 0 bună dezvoltare a algei. Intensitatea , luminii joacă un rol de prim ordin în culturile algale și analizg, în continuare, a acumulării de substanță uscată și a structurii ultramicroscopice a altor specii, în diferite condiții de mediu, poate corn tribui din plin la recomandarea în cultură a unor alge de bună pro- ductivitate. - 236 ” A. AL. IONESCU 4 s 7 BIBLIOGRAFIE . 1. Biebl R,, Ecologie des algues marines, CNRS, Paris, 1967. 2, Branton D. a. Park R., J. uîtrastr. Res., 1967, 19. 3. Celan Maria, Anal. Univ. Buc., seria șt. nat., 1958, 19. , • 4.. Foog G. E., in Physiology and Biochemistry of Âlgae, Acad. Press, New York—Londra, 1962. " : 5.-dAitShEK'temp^rature sur raccumiilation de renouvellempnt,eț(P^^ . , phdtdsyiithțtique des pigments d'Oscilatoria subbrevis Seh., Thdse, Gauthier^VilIars, ; < Paris, 1964. .• - . 6. Gisle A., Photophysiology, Acad. Press, New York —Londra, 1964. 7. Ionescu Al., St. și cerci biol., Seria botanică, 1968, 20, 2, 143 — 152. . 8. Kratz W. a. Myers J., Plant Physiol.', 1955, 30, 3. 9. Moyse A., Couderc D. et Garnier J., Rev. Cyt. et Biol, v^găt,, 1957, 18, 3. 10. Pankt£atz N. a. Bowen C,, Amer. 4. Bot,, 1963, 50, 4, 11. Peat A. u. Whitton B. A., Arch. Mikrobiol., 1967, 57, 2. 12. PriNgsheim G., Planta, 1963, 79, 1. 43. SĂlXgeaNu N., Rev. roum. Biol., S6rie de Botanique, 1966, 11, 6. ' . 14. Smith K., Brown M., Goldstein D. a. Walne Patricia, Virology, 1966, 28, 4. 15. Smith A. V. u. Peat A., Arch. Mikrobiol., 1967, 57, 2. 16. — Arch. Mikrobiol., 1967, 58,5.. i;7, Șoileanu Bona, Bul. I. C.P., 1960, 1. - 18. Vasiliu Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 2. 19. . — St. și cerc, biol., Seria- botanică, 1967, 19, 6. 20. Webster D. A. a. Hacketț D. P., Plant Phyșiol., 1966, 41, 4. - Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Secfia de fiziologie vegetală. Primit in redacție la 5 octombrie 1968. Fig. 1. — Cultură de Oscillatoria kiselevii. 1500 3000 4500 6000 lucși Fig. 2. — Acumularea de substanță uscată în funcție de intensitatea luminoasă ; ls Oscillatona minima; 2, Oscillatoria kiselevii; 3, Lv^byabipunctala, 4, Lwabya UmneCiea; 5, Mlcroevslis aeruainosa. NP, uucleoplasmă (în care peLcle albe reprezintă gaz-vacuole); L, lamele fotosintetizatoare. Fig, 4. — Structura ultramicroscopică la Lyngbya linmetica. MIC, Membrană inter- cehilară ; MC, membrană celulară ; T, teacă ; CP, aparat fotosintetizator. Fig. 6. — Structura ultramicroscopică a unei celule apicale do Oșcillatoria kiselevii. DATE BEFEBITOABE LA HIDBATUBABEA SPECIILOR DE TINOV ȘI MLAȘTINĂ EUTBOFĂ DE ■.y ■ ■■■■■■■■■ ■ LUCIA STOICOVIC1 : 581.526.33: 581.9 (885.3) In the ni ost important species living in a raised bog, in ițs lagg. and in the marshy surface around a mineral water spring țyillage Coșna, dist. Suceava), the authpr determined from May to September 1968 the seașonal variațions of their water content (C.A.) expressed as percențage of fresh weight. The annual curves show, in the majorlty of the species, that the water content reaches high levels in the early stages of plant development while it falls to lower levels later in autumn when the ieaves are old. The water content of each species follows a different course and can be considered a specific character, Taking - into account the minimum and maximum levels of water content, a specific ' “hydric spectrum” for those three formations has been worked out. ' The water content as percențage of dry weight, imbibition percențage (G.I.) has also beeri calculated. , DESCRIEREA STAȚIUNII ȘI CLIMATUL LOCAL Tinovul cel mare de la Coșna (i), situat la altitudinea de 850 m, are' în partea centrală o floră sărăcăcioasă (identificate ,10 specii) cu Pinus silvestris, Eriopfiorum vaginatum, Androrneda potifoUa, Vaccinium oxycoccos etc., aparțiriînd mega- și mezofitelor, nanofanerof ițelor. hemi- criptofitelor. Asociația vegetală caracteristică este Briophoretum vagi- wați (1), bine reprezentată pe o suprafață de aproximativ 7 haz Laggul tinovului se mai menține încă în partea nord-vestică a mlaștinii cu $aU% cinerea, 8. aurita, 8. pentandra, Padus răcemosa (rar), Populus tr emula, Picea excelsa, Alnus ineana, Sorbus aucuparda f. lanu- ginosa, Khamnus frangula, Bețula pubescens, B. verrueosa. în stratul infe- rior mult umbrit se întîlnesc puține specii, dintre care Vaceinium myrlildus, Bquisetum sil^atieum, Bubus idaeus, Juncus effusus, Dryopteris spinulosa preferă luminișurile. Speciile caracteristice pentru lagg rămîn: molidul, mesteacănul și salcia, cu formele biologice frecvente în. tot cuprinsul laggului: hemicriptofite, mezo-, microfanerofite, geofite. ST. ȘI OEȘC. BIOD. SEBIA BOTANICĂ T' 21 NR. 3 P. 237 - 247 BCCVREȘTI 1069 238 - . LUCIA STOICOVICI ’ 2 ■ . . ' " ' ' ' ' b : ■ ' ■ . ■■ / ■ - La aproximativ 400 m de la tinov, traversînd Pîrîul Vinului în direcție vest, se găsește o mică suprafață, înmlăștihită (25 x 15 m)j for- mată în jurul unui izvor de apă minerală. Terenul, ușor înălțat datorită în buna parte crustei.de travertin depus imediat la suprafață, este unicul în cuprinsul satului, pe care mai viețuiește relieful glaciar Ligularia sibi- rica. Alături de această specie cresc un număr însemnat de alte hemi- criptofite, microfanerofite,. chamefite, geofite (în total .60 de specii iden- tificate). Urmărind analiza unor transecte perpendiculare pe direcția, de curgere a izvorului, am putut constata că frecvența cea mai mare în suprafață o au: mușchiul Țomenthypnwy^^ 85,93%, Car ea: fusca 58,56%, Equisetum palustreCfl]^ erecta 43,36%, Crepis paludosa 37,57%, Eriophorum latifolium 26,86%, Galium uliginosum 24,46% etc.; puțin frecvente sînt: Juncus effusus 0,22%, Lychnis flos cuculi 0,22%, Euphrasia stricta 0,64%. Regiunea cu tinoave și ape minerale se situează în centrul Carpa- ților Orientali sau al ariei molidului din acest lanț muntos. Climatul, fiind relativ rece, bogat în precipitații, cu atmosfera în general umedă, a favorizat, după cum se știe, instalarea tinoăvelor (5). Cele mai apropiate stații și posturi meteorologice de la Coșna și Poiana Stampei no fur- nizează date asupra precipitațiilor (măsurate cu pluviometrul) și asupra temperaturii aerului (°G) (2). • . ■ ■ ••••. ' - 1 între 1961 și 1965, totalul anual al precipitațiilor a fost de maximum 733,9 mm în 1964 și minimum 441,3 mm în 1961. Lunile cu maximum de precipitații sînt mai, iunie, iulie; frec- vența cea mai mare se înregistrează în luna iulie (120,7, 174,1, 83,1 mm); lunile cu minimum de precipitații sînt septembrie, octombrie, ianuarie; în primele două luni s-au înregistrat 2,5, 6,8, 8,6 mm. La postul meteorologic de lâ Coșna, măsurătorile pluviometrice, executate mai puțin consecvent, nu ne permit să tragem concluzii generalizate. ' Totuși constatăm în unele luni din vară (iunie, iulie) o mărire a cantității de precipi- tații (80,6, 92,1 mm) și o diminuare a acestora.(pînă la 21,3 mm (1963) sau 2,5 mm (1962) în lunile din toamnă (septembrie, octombrie). ' . Datele de la Poiana Stampei asupra temperaturii aerului din același interval ne arată variații de la 3,3°C, media anuală în 1965, la 4,5°C in 1961. Media maximelor zilnice oscilează de la 11,8 la 9,9°C, iar media minimelor zilnice de la —1;3 la —2,0°C. în vara și toamna anului 1968, în nordul Moldovei au fost un număr mare de zile insta- bile și răcoroase, cu cer schimbător mai mult noros. Numărul cel mai mare de zile instabile n .fost în iulie (22), august (19), septembrie',(19) și cel mai mic în iunie. METODA DE LUCRU ; : ' • . • . n._ / Pentru studierea hidraturării și a limitelor între care variază, aceasta în cursul perioadei de vegetație la speciile din formațiunile amintite, s-a folosit aceeași metodă în același interval , de timpț. Hidratutarea frunzelor a fost urmărită prin referire ia greutatea proaspătă (conți- nutul în apă, C.A.) și la greutatea uscată (gradul de imbîbație, G.I.). Am utilizat formulele de calcul indicate de F. Pedrotti (4) după Homes (1941 — 1942), Homes și A n- siaux (1945) și C a p p e II e 11 i (1954). Recoltarea probelor s-a realizat întotdeauna în cursul dimineții, cîteva ore după răsă- ritul soarelui, cînd se. presupune că planta ajunge la un echilibru hidric după perioada noc- turnă^). Am evitat de asemenea recoltarea în zilele ploioase. 3 .HIDRATURAREA SPECIILOR DE TlNOV ȘI MLAȘTINA EUTROFĂ 239* e : l ■ ■ ; 1 ’ .■.■■■■ v ' ' ■ i■ ■ - / De fiecare dată'ș-a cîntăritmaterialul proaspăt și uscat (frunze) de pe indivizii, ace- leiași specii; La Succisa prăt cînd am inițiat recoltările, vremea se prezenta fru- moasă, cu cer senin, vînt slab pînă la potrivit. în 29.V, timpul s-a menținut frumos. Frunzele cîtorva specii din tinov (Vaccinium oxycoccos, V. vitis idaea) se găseau într-un; stadiu puțin avansat, foarte tinere și puține ca număr. La Pinus silvestris, frunzele erau abia diferențiate, iar la Eriophorum. vaginatum, Vaccinium myriiUus cu dimensiuni definitive. La a doua recoltare, din 20.VL timpul eră răcoros, instabil, cer noros, vînt rece șfi dimineața ceață în tinov. în 21.VII, cer temporar noros, vînt potrivit, vremea se menținea instabilă. în 22.VII, vînt slab și atmosferă mai caldă. Frunzele plantelor erau definitiv-formate; din etajul cel mai de sus al ramurilor de Picea excdsa și Pinus silvestris (ca și data precedentă) au servit pentru cintăriri. în 13.VIII (a treia recoltare), vremea era tot instabilă, cu cerul înnorat, vînt potrivit,, ( iar în 14.VIII s-a petrecut o ușoară ameliorare, cerul fiind, variabil, vînt inexistent sau slab' pînă la potrivit în momentul terminării (ora 13,30), cînd existau semne de ploaie. în 15.VIII,. vremea a rămas răcoroasă, instabilă, cu cer variabil mai mult noros, vînt potrivit. în luna septembrie, la ultima recoltare, din 27.IX, timpul a devenit umed, rece; cu cer mai mult acoperit, vînt potrivit pînă la tare. în 29.IX, vremea a redevenit frumoasă, dar rece,, cil cer puțin,variabil, vînt slab, dimineața ceață. Frunzele de Betula, Salix, Populus, Eriophorum vaginatum, Lysimachia s-au îngăl- benit treptat sau la Rhămnus frarlgula și Potentilla erecta s-au înroșit; Parnasia palustris era; complet uscată, iar Drosera n-a fost regăsită. . - Variația anuală a conținutului în apă și gradul de imbibiție la spe- ciile lemnoase și ierboase sînt redate în tabelele hr. 1, 2 și 3 și în figurile 1, 2 și 3. Datele reprezintă valori medii’ a 2—3 probe. Dispersia valorilor (a) de la medie este redusă cu O.V. pînă la 1%*. Din figura 1. care cuprinde valorile de hidraturare la 6 specii ier- boase, arbuști mici și un arbore din zona de mijloc a tinovului, reiese clar o diminuare a conținutului în apă din primăvară și pînă în toamnă^ La Eriophorum vaginatum, oscilația valorii C.A. este aproape neîn- semnată (diferența dintre nivelul.cel mai scăzut și cel mai ridicat), de^ 0,92%, pe cînd la Pinus silvestris de 14,6,4%. . , Diminuarea progresivă.a C.A. se petrece și la Vaccinium myrtillus (diferența de 8,34%), și la Ândromeda (de 5,88%). Vaccinium owycoccos și V. vitis idaea prezintă un caz aparte, deoarece la sfîrșitul lunii mai frunzele tinere încă nu apăruseră în totalitate, iar conținutul cel măi mare de apă s-a înregistrat în iulie. S-au făcut numai cîte două deter- minări la Drosera roțundifolia (fără tulpina floriferă și rădăcină) în 20.VII,, cu valorile C.A. de 85,77% și G.I. de. 603,07%, iar în 14.VIII cu C.A. de *84,71% și G.I. de 554,35%. Drosera este considerată de către unii ăutori (3) o mezo- sau higrofită, datorită conținutului ridicat în apă. 240 LUCIA STOICOVICI Toate speciile din tabelul nr.* 1 sînt homeohidre, cu excepția lui Sphagnum^ care este poikilohidr. La poikilohidre,hidraturarea protoplasmei nu .se -deosebește esențial de hidraturarea mediului înconjurător6). Mușchiul Sphagnum poate să conțină de 9—12 ori apă din greutatea uscată spe- cifică (faptul se oglindește în determinările noastre sezoniere la această specie) și chiar mai mult, de 8—14 ori apă din greuta- tea uscată. Homeohidrele au cîș- tigat însușirea de a păstra în celulele lor o ridicată. hidraturare a plasmei chiar în condițiile unei uscăciuni deosebite a mediului, cînd hidraturarea rămîne mai 700- ■30- 7* 50- '6-V 70- 60- 2* 1 ’ . 5 3 . 1 jr luna ■ , 50 scăzutâ. Putem spune astfel că hidraturarea (hy) este o caracteristică fiziologică proprie fiecărei specii și care variază . în decursul sezonului de Vegetație de la frunzele abia ieșite din muguri la cele maturei , Asupra acestui proces pot acționa condițiile momen- t an e. climatice (vîntul, ploaia, temperatura, inso- lațiaetc.), modificînd con- ținutul în apă al frunzei. Nu întotdeauna. distingem însă efectul acestor factori Fig. 1. — Variația anuală a conținutului în apă (C. A.) . < . la cîteva specii din partea centrală a tinovului. Nu- asupra unei anumite Stări merotarea curbelor speciilor corespunde cu cea din ' de hidraturare (4). Totuși, tabelul nr. i. . ia cîtevă specii din tinov .. și, după cum se va vedea, și. la unele din mlaștină mineralizată se observă o ușoară creștere a valorii O. A. în luna iulie față de luna mai, probabil datorită persistenței înde- lungate în iulie a timpului "ploios, răcoros. Laggul tinovului este bogat în esențe lemnoase; pe lîngă cele 10 specii trecute în tabelul nr. 2,. am făcut numai, cîte două determinări ■. ale valorii C.A., și G.I. la următoarele specii: Sorbus aucuparia f. lanu- ginosa în 20.VII cu C.A. 58,64% și G.I. 141,83% și în 14.VIII cu C.A. 57,93%, iar G.I. 137,82%, frunze dinspre vîrfuri de ramuri de pe exem- plare de 1,50 m înălțime ; Alnus ineana în 22. VII cu C.A. 60,20%, iar G.I 151,43% și în 14.VIII cu C.A. 58,34% și G.I. 140,36 %, frunze de pe vîrfuri de ramuri la 3 m de la sol de pe exemplare de 10 m înălțime; Eguisetum silvaiicum, partea supraterestră, în 17.VIII cu C.A. 76,64% și G.I. 328,16%, iar în 27.IX cu C.A. 77,56% și G.I. 345,86%; Juncus: Tabelul nr, 1 u Conținutul in apă (C.A.) șl gradul de imbftație la speciile din partea centrală a tinovului cel mare de la Coșna " ' : T ' ii m ; - iv ~ 28. V. 1968 - 2P.VII.1968 13.VIII.1968 27.IX.1968 Genul și specia i“ r ....." i - 1 7 _ hidraturarea speciilor de tinov și mlaștină eutrofA £43/ 242 Tabelul nr. 2 imMMțîe (G.I.) Ia speciile din laggnl tino-vnlni ce) mare de la Coșna 27.IX~.1968 - : 00 CD ••• os ■ i—< > ■ 7 - țft- 00 . .50 '■ ■ Ol- ■ 1 > CM CM ’ ■ CM O Q O O O : 1 ■ a » « i o . 1 256,97 89W । 225,90 117,91 ' 152,68 00’ Ol . o co O ■ s r- Cp io O «>. mL ■- CO ;CN ,oo . 8Z' AC IO ■ CM co CM CM CQ ■ ș th -: oo 00 ■ 67,63 "O . ■ - Io - 60,13 ■ ■ ■■ ,lfî, .CP- x>. ■’ .. 4T-- nj & ,g X IV •s P p A - 0 2 ■ ■ tulpini .V . ■ ' ■ 'S* . ■■ O Iw w O „g ;2: ■ "ft? 05 g .XL "o d o di s E -0 s , .s > Eft ia - £4 •S 3 .5 S -ex fusca . îea excelsa . ' \ frunze din ultimul ei 1,50 -3 m '.tuia verrucosd &t*H A.l O I L ci / G f. > ! ? eo . ■ c O !. z flq o cm CO CM ■ .■ oo CO ■a £ i ' Cu •_ c: . a 172,96 co . ■ O ■ CQ ?. ' IO' . co OQ • to tș co fQ CM ț—f 04 ■ o co cp- . ... ■ ■■ 5 . IO ^04 ■-■'00' co cn oo ■ o de j ■ ■ .p - ‘ 2 ■ A— 'S <33 :«S ■ V ■■ ■ 03 S! " ■ s. s dinspi cm « 3 8 X d 4) nze -50 - ..Oi d d ti * ■g g: g O ■ in ■’ £!■ î ’ «!.• । ■ 0O <6 co m "g § Vi ’ "a? / ' 2 ■ CS ■ fO lO ■o»1 lO CQ cm. 00 d ; P< 2 401,94 ■■ 658,00 251,03 O 10 co co ■ CQ • •. >0 co 575,28 504,0*8 ■ C.A. 9£'SS 00 79,82’ i_ 86,80 .71,50 ■ ■ 79,30- ■ 63,45 . 85,13 co 00 ■ Genul și specia ' '■ ■ ■■ d ~ - p . . / ■ 1. Ligularia sibirica — limbul și pețiolul frunzei r 2. Parnasia palustris . ... — limbul și pețiolul frunzei 3. Equisetum palustre ■ ■ r — partea' supraterestră 4. Tomenthypnum nitens (mușchi) — partea verde .. z • 5. Potentilla erecta '— frunze și vîrfuri tulpini - .. - G. Lat'(gras pratensis . ■ — partea, supraterestră . ' 7. Carex fusca . ’ 8. Plantago media - ' . : ' . 9. Crepiș paludosa ■ ? ! ' ■ — frunze bazale ^3 l 1 .jj H £ 245' • >< O ; ■ o . LO , CQ ■ o o •W - g . 483,24 208,38 285,04 S# o ct CT . ■ CQ i. ' - - ! 288,15 447,01 . 141,70 109,30 ■ m ' ' CD d‘ CM 77,80 16‘08 . — co . ■ d ■ ce 67,57 74,00 i 79,96 74,24 - ' co 58,62 1Z‘ZS / ba IC? 431,88 o■ - o . 1O 466,83 ‘ o ■' os. 5$ ■ d 01 . ■' CO ■ . 5j 326,72 561,98 147,92 135,06 ® ■ ■ oa d" 81,20 83,51 82,30 73,07 . A , -1 S ■ od ■ , 76,54 ■ 84,70 ■(O . Introducere în studiul covorului vegetal, Edit. Acad. R'.P.R., București, 1965. 2. * * An. meteorologic, 1961 — 1965; Buletinul zilnic, 1968. ' 3. Firbas F.i Jahrb. f. -wissensch. Bot., 1931, LXXIV, 459 — 696. 4. Pedrotti F., Giorn. Bot. ItaL, 1963, 70, 398 — 424. 5. Pop E,, Mlaștinile de turbă din P.P.P., Edit. Acad. R.P.R., București, 1960. 6. Walter H., Grundlagen der Pflanzenverbreitung. I. Standortslehre, Eng. Ulmer, Stuttgart, 1960. •, Centrul de cercetări biologice Cluj, Secția de sistematică—geobotanică și ecologie / vegetală. Primit în redacție la 30 ianuarie 1969, 6 — C8827 RECENZII / RICHARD K. BENJAMIN, The merosporarigiferous. Mu cor ales. (Macaralele merosporangifere) Ed. J. Cramer, Lehte, 1967, VIII + 165 p., 58 pL Volumul cuprinde retipărirea lucrărilor lui R, K. Benjamin asupra mucoralelor, publi- cate în revista „Aliso” Intre anii 1958 și 1965, și anume : Sexuality in the Kickxellaceae (20 p.), The merosporangiferous Mucorales (112 p.). Addenda to „The merosporangiferous Miicorales" (I, 8 p.; ÎI, 15 p.; HI, 10 p.). Se descrie o nouă familie Dimargantaeeae și se validează familiile Synccphalastraceae și Cunninghamellaceae. De asemenea se descriu 4 genuri noi (Țieghemipmyces, Spirodactylon, Dipsacomyces și Spiromyces) și 11 specii noi (Coemansia mojavensis, Dimargaris verticillata, D. bacillispora, D. arida. Tieghemiomyces californicus, T. parasiticus, Dispira simplex, D. par- oisora, Spirodactylon aureum, Dipsacomyces acuminosporus și Spiromyces minutus).. Pe baza analizei foarte amănunțite a morfologiei, precum și prin urmărirea procesului sexual, la care aduce date noi, originale, autorul reușește să clarifice unele aspecte ale taxo- nomiei acestor .ciuperci. Valoroase sînt și considerațiile asupra originii, liniilor de evoluție și relațiilor filogenetice la mucoralele studiate. , - Lucrarea este însoțită de ilustrații remarcabile, atlț cele 24 de planșe cu 255 de desene, cit și cele 34 de.planșe cu 292 de fotografii Constituind, prin calitatea execuției și a tiparului, un model al genului. ’ O. Constantinescu . DEREK A. REID, Coloured iebnes of rare and interesting fungi (Iconografii colorate ale unor ciuperci rare și interesante), partea a 2-a, Ed. J. Cramer, Lehre, 1967, 32 p., 8 pl. color, ■ 16 fig. ' A doua parte a studiului dr. Reid cuprinde descrierea și ilustrarea a 15 specii de Aga* ricaceae, și anume: Lepiota sublittoralis, forguignonii, L. pulverulenlUi L, fuseemnacea, L. luieicystidiala, Tricholgma.helmodor, Porpoloma spinulosum, No lunea brassiciolens, Melanoleuca cinerascenș, Pluteus depauperatus, P.: thbmsonii, P, robertii, Uypholoma radicosum, Naucoria sumptuosași Lactarins ciliciaides. Lucrarea-, a doua Intr-o serie din care s-au anunțat deja părțile. 3 și 4, se remarcă prin descrierile amănunțite făcute intr-un stil ușor de urmărit, prin utilizarea unei nomenclaturi ST. Șl CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 31 NR. 3 P..3W-351 BUCtTREȘTI WJ 250 RECENZII 2 complete și moderne și prin discuțiile critice documentate. Ilustrațiile cuprind, pentru licoare specie, planșe colorate reproduse după acuarelele executate de autor, precum și desene alo caracterelor microscopice. Două dintre specii, Lepiota luteicystidiata și Melano leuca cinerascens, sînt noi, fiind des- crise acum pentru prima oară; la Lepiota sublittoralis se desemnează un „neotip”. Datele complete șl ilustrațiile de calitate Recomandă lucrarea ca b mică monografic a peciilor de Ayaricaceac mai rare și deci mai puțin cunoscute și, totodată, ne face să așteptăm cu interes continuarea acestei serii de lucrări. \ ’ ' .. ... . -. • O. Constantinescu ■ C MILNER. R. E. HUGHES, C. H. GIM1NGHAM,. G. R. MILLER a. R. O. SLATYER, Meîhods for the Measuremenl of the Primary Production of Grassland (Metode .pentru .. .. măsurarea producției primare a pajiștilor), (I. B. P. Handbook Nr. 6), Blackwell Scien- țific Publicătions, Oxford —Edinburgh, 1968, yo p.. Lucrarea a apărut în cadrul Programului biologic internațional, care are drept scop pregătirea și răspîndirea pe scară mondială a unui plan de cercetare privind „baza biologică * a productivității și bunăstării omenirii”. Privită sub acest aspect, ea își atinge scopul, fiind uri adevărat îndreptar metodic pentru toți cercetătorii care se ocupă de probleme legate de productivitatea primară în pajiști. Totodată, folosirea metodelor recomandate reprezintă o garanție că rezultatele obținute de fiecare cercetător vor fi comparabile. Acest îndreptar, conține trei părți. Partea întîi prezintă sistematic și foarte concis metode , de măsurare a producției pajiștilor (producția părții supraterane și producția de rădăcini), bazate pe recoltarea probelor de plante, și metode care permit măsurători asupra producției, fără a produce vătămări plantei' (măsurători de fotosinteză); de asemenea, prezintă metode de analiză chimice asupra materialului vegetal. Tot aici sînt date indicații precise asupra mo- dului de alegere a suprafețelor de probă și a condițiilor pe care trebuie să le întrunească, asupra prelucrării datelor rezultate din cercetare și a unităților de măsură recomandate, precum și o precizare a terminologiei folosite în lucrare și, îh general, în cercetările de acest gen. Meto- dele de cercetare prezentate au avantajul de a se putea aplica și cu mijloace materiale mai reduse. întrucît autorii au considerat că există un mare volum de literatură referitoare la pajiștile cultivate și mult mai puține lucrări asupra celor naturale păscute sau nepăscute, au . pus accentul pe acestea -din urmă. , ■ Părțile a doua și a treia ale cărții prezintă metode de cercetare specifice pîrloagelor cu tufărișuri pitice și asociațiilor din zone aride. Acestea, deși au unele afinități structurale cu pajiștile, prezintă însă probleme specifice, care cer metode specifice, și de aceea aui fost tra- tate separat. în'timp ce autorii părții a două, C. H. Gimingharii și G. R. Miller, păstrează în linii mari planul de tratare al părții întîi, reluind unele aspecte, R: O. Slatyer, autorul celei de-a’treia părți, tratează numai aspectul specific, caracteristicile creșterii îri asociațiile zone- lor aride. .' ” ■ • ■ Lucrarea este completată de o listă bibliografică de 180 de titluri, foarte utilă pentru aprofundarea cunoștințelor legate de metodele alese, expunerea în prezentul'îndreptar fiind foarte sumară. " , ■■■ < ' L f Mihaela Paucă ' ■ ■ 3 1 RECENZII ; .251 L, L. OSIPIAN,’ Peronosporale, voL I, în Mikoflora Armeanskoi S.S^R, (Micafloră din R.S.S. Armeană), Izd, „Mitk”, Erevan, 1967, 255 p. . Lucrarea aceasta’face parte din colecția Micoflora din R.S.S. Armeană, care .apare sub. redacția prof. D. N. Teterevnikova-Babaian de la Universitatea de Stat din Erevan, în cuvîhtul său introductiv, redactorul arată, importanța teoretică și practică a stu- diului micoflorei parazite și saprofite, menționînd numele micologilor care au făcut studii și au publicat monografii pentru diferite grupuri -de ciuperci din cuprinsul U.R.S.S. în R.S.S. Armeană, cercetarea micoflorei se face în două direcții: pe regiuni, cuprin- zînd speciile de ciuperci din toate zonele republicii și din toate altitudinile,' precum și pe grupe sistematice mai importante.'. ■ ■ . Lucrarea de...față reprezintă primul volum al colecției și este închinată studiului ciu- percilor peronosporale, pe care L. L. Osipian La întreprins timp de mai.mulți ani atît în sta- ționare, urmărind dinamica dezvoltării lor, cît și prin deplasări în diferite regiuni ale republicii. Această.lucrare cuprinde o parte generală (66 p.), formată din 5 capitole: I, „Caracterizarea' Armeniei din punctul- de vedere al geografiei fizice” ; II, „Istoricul studiului peronosporalelor” ; III, „Poziția sistematică, caracterele morfologice și biologia peronosporalelor”; IV, „Privire generală asupra peronosporalelor din Armenia și pagubele aduse” ; V, „Condițiile, dinariiica dezvoltării, legile răspîndirii peronosporalelor în Armenia și acțiunea lor asupra fenomenelor de succesiune în cadrul fitocenozelor”. în partea specială (189 p.) (cap. VI), sînt descrise în ordine sistematică cele 119 specii de peronosporale recoltate de pe teritoriul R.S..S. Armene. După prezentarea cheilor de determinare a genurilor, autoarea trece la descrierea spe- ciilor, indicînd pentru fiecare în parte literatura, sinonimiile mai importante, caracterele mor- fologicestabilite pe baza materialului analizat sau extrase din literatura consultată; pentru unele specii, sînt prezentate de asemenea desene ale conidiilor și eoni di of orilor, locul și data de recoltare etc. Pentru cele trei specii noi (Peronospora lathyri-roseus, P. simoniani și P. satu- rejae-hortensis) se dau și diagnoze în limbă latină. , Pentru mai multe specii parazite pe plante de cultură, se indică și metode de combatere. în vederea unei, orientări mai ușoare, sînt date indexuri alfabetice pentru autori cu indicarea.prescurtărilor folosite, pentru familii, genuri și specii de peronosporale și de plante- gazdă în limba latină, iar pentru, planteie-gazdă și în limba rusă. Bibliografia cuprinde 201 titluri. ■ ■ ' . ' ,■.. '... Lucrarea aceasta poate fi folosită cu succes .de către cercetători, doctoranzi, studenți, fitopatologi. și . agronomi de pe teren. ■ 7 Vera Bontea \ ' Revista-„Studii și cercetări de biologie — Seria botanică” — publică articole originale din toate domeniile ^biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, microbiologic —fitopatologie. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfă- tuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare.; ‘ NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rinduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe : pagini separatfe, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe voi1 fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Expli- cația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei in text se va face în ordinea numerelor. Numele auto- rilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citat în biblio* grafie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul Ia un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. ; Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței, nr. 296, București. vLa reviie * Studii și cercetări de biologie Seria botanică » paralt 6 fois par an. ; Le prix d’un abonnement annuel est de $. 4; FF. 20; — DM. 16. Tonte commande â Tătrahger sera adressâe â CARTIMEX, Boîte poștale 134—135, Bucârest, Roumanie ou ă ses representants ă Fătranger. < En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur.