COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: , Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU Membri: | C. G. GEORGESCU |, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; Academician ALICE SĂVULESCU; Academician T. BORDEIANU; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; C. SANDU-VILLE, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; GEORGETA FABIAN — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de Iei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și insti- tuții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CAR- TIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APARE DE 6 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 206 BUCUREȘTI Sludii si cercelări de BIOLOGIE SERIA BOTANICA % TOMUL 20 1968 Nr. 5 SUMAR Pag. C. ZAHARIADI, Taxonomia intuitivă și taxonomia numerică în delimitarea supraspecifică a genului Allium (fam. Alliaceae) 397 N. SĂLĂGEANU și V. OLIMID, Contribuții la cunoașterea nevoii de elemente minerale a plantelor..................... 409 UEORGETA FABIAN-GALAN, Fotosinteza și transportul asimi- latelor în decursul coacerii fructelor la Fragaria sp. ... 423 ' D. BECERESCU, Aspecte noi în problema infecției plantelor de orz cu specia Ustilago nuda ............................... 429 ALEXANDRINA GAIGINSCHI, SOFIA TIMOȘCA, NATALIA STAVRI, VIORICA PETREANU și CONSTANȚA BUR- COVEANU, Regenerarea micobacteriilor din formele filtrante................................................ 437 P. RAICU și I. AN GHEL, Diviziunea reducțională și fertilitatea unor linii autotetraploide de Citrullus vulgaris 441 A. MÂRKI și DORINA CACHIȚA-COȘMA, Absorbția roșului neu- tru de către plantulele unui mutant speltoid de grîu (7'rf- ticum aestivum L. var. lutescens)......................... 449 ELVIRA GROU, ANA POPESGU și C. DIMITRIU, Contribuții la extragerea, separarea și evidențierea electronomicrosco- pică a acizilor dezoxiribonucleici din cîteva specii de bac- terii fitopatogene ...................................... 459 A. PUȘCAȘU, Cercetări asupra biotipurilor ciupercii Phytophthora infestans (Mont.) de By. de pe cartof din România......... 465 / 1 ' St. și cerc. biol. Seria botanică t. 20 nr. 5 p. 395—470, București, 1958. TAXONOMIA INTUITIVĂ SI TAXONOMIA NUMERICĂ IN DELIMITAREA SUPRASPECIFICĂ A GENULUI ALLIUM (Fam. ALLIACEAE) DE C. ZAHARIADI ' 582.572.225 In order to delimitate the supraspecific taxa of the genus Allium found in Romania, 21 characters and 62 states were chosen betweenl the conservative, stable, pri- ’ initive, nonadaptive ones. New or neglected characters have been added such as morphology of the ovary and seed, number of ovules, new data on the bioldgy and inorphology of the underground organs, etc. Two sections (Rhizirideam, Petroprasuni) and one subsection (Oenoprasum) have been emended; a new one (Chloroprasum) has been described. Estimates of overall similarity have been ■ attempted by means of unweighted numerical taxonomy procedures, as well as ; ’ by means of indirect correlătions between states, both compared to the classical ’/)’ intuitive method, which in no case can be neglected. The necessity of character weighting as well as that of other criteria such as physiotaxonomy and chemo- x taxonomy is stressed. ' Genul. AlZitm a fost conturat cu mult înaintea lui 0. Lin n e, da- torită nu numai uniformității structurii inflorescenței, ci și prezenței uleiu- rilor eterice sulfurate cu miros caracteristic, precum și folosirii unora din specii în alimentația omului. Numărul speciilor descrise, începînd de la L i n h 6 , a crescut încontinuu de la 36 în 1753 la 179 în lucrarea lui G.S. Kunth (17) și pînă la 350—500 în prezent. Ținînd seama de acest mare număr de specii, s-a simțit nevoia de a împărți genul în taxoni mai mici, subgenuri, secții, șubsecții sau serii. Prima lucrare de clasificare supraspecifică a genului Allium este cunoscuta monografie a lui G. Don (6), în care autorul a prezentat un sistem armonios, format din mai multe secții, dintre care unele păstrate și în prezent. Au urmat numeroase lucrări floristice (4), (16), (17) etc. și morfo- logice (2), (5)y (13) etc., care au contribuit la îmbunătățirea clasificării supraspecifice ă genului. Cu prilejul cercetărilor întreprinse în 1952 asupra genului AlUum în vederea publicării Florei R.P.R., am studiat caracterele morfologice și biologice ale acestui gen pe plante vii în condițiile naturale și în culturile experimentale, găsind cîteva caractere morfologice șibiolo- st. și cerc. Biol, seria botanică r. 20 nr. ș p. 397-«os bucurești ims . 398 C. ZAHARIADI 2 gice noi, utile pentru delimitarea secțiilor și subsecțiilor. Prelucrînd aceste elemente în spiritul taxonomiei intuitive, precum și după procedeele taxonomiei numerice, s-a ajuns la următoarele concluzii: 1, ANALIZA CARACTERELOR ȘI A TIPURILOR (ATRIBUTELOR) DIFERENȚIALE * Dintre numeroasele caractere am ales un număr de 21, fiecare cuprinzînd cîte 2—5 ,,tipuri diferențiale” sau, prescurtat, „tipuri” în total 62. Aceste „tipuri” sînt indicate și codificate în tabelul sinoptic nr. 1, iar pentru înlesnirea determinării parte dintre ele sînt prezentate grafic ân figura 1. , în cele ce urmează sînt descrise mai detaliat unele dintre caracterele organelor vegetative și florale și tipurile acestor caractere. 1.1. Morfologia semințelor. însemnătatea morfologiei și structurii semințelor în taxonomie este cunoscută la multe genuri de Liliaceae: Bellevalia (9), Ornithogalum (3Q),Gagea (4) etc. Morfologia externă a semin- țelor permite adesea o bună delimitare a unora dintre secțiile genului Allium și este de neînțeles faptul că acest caracter pregnant nu a fost folosit suficient în clasificările menționate. Se pot deosebi cinci tipuri principale de sămînță (fig. 2)1: 1) globu- loase, cu hil bazai și cu o linie ariliformă bazală (secț. Ophioșcorodon și Anguinum); 2) rotunjite la vîrf, comprimat-ascuțite la bază, în formă de pană, cu hilul bazai și cu o linie ariliformă bazală (secț. Rhizirideum); 3) scurte și late, raport lung./lăț. = 1—1,6, ± anguloase pe fața sepiinței îndreptată spre peretele capsulei, cu hil lateral (secț. Phyllodolon, Cepa, Melanocrommyum); 4) plan-convexe, comprimate, alungite, raport lung./ lăț. 1,6—2,0, cu hil lateral (secț. Codonoprasum); 5) comprimate, triunghiu- lare în secțiune, alungite, raport lung./lăț. 1,6—2, cu hil lateral (secț. Allium). Structura anatomică a seminței este în preocupările noastre și, după unele date obținute pînă în prezent și după cele din literatură, aceste caractere vor permite noi diferențieri importante. 1.2. Morfologia filamentelor staminale interne. Acestea pot fi simple, uneori scurt dințate la bază sau tricuspidate, cu dintele median anterifer. 1.3. Morfologia și structură orbului. Pe baza morfologiei și anatomiei ovarului se pot delimita următoarele trei tipuri: ») ovarul la mijloc cu trei proeminențe transversale înguste, întrerupte; glandele septale se deschid spre exterior printr-un por neCtarifer mic și neevident (fig. 3,3) (secț. Allium); b) glandele septale se deschid spre exterior prin nișe adînci, caracteristice, foarte evidente (fig. 3, 2) (secț. Seboenoprasum, . Petroprasum, Melanocrommyum); c) nișele nectarifere și proeminențele transversale lipsesc; porii nectariferi mici sau lipsesc (fig. 3, 1) (secț. Codonoprasum, Cepa, Phyllodolon etc.). Caracterele morfologice ale ova- rului și ale glandelor septale sînt deosebit de bine. delimitate la genul * Prin caracter se înțelege de obicei un organ sau o parte din acesta (de exemplu să- mînța), uneori un proces biologic (de exemplu blastogenie), alteori o noțiune cum-ar fi distri- buția geografică (arealul); tipul diferențial sau „atributul” reprezintă un anumit aspect sau „status” al caracterului (de exemplu sămînța globuloasă). 1 Pentru determinarea secțiilor este necesar să se analizeze semințele în preajma ma- turității, iar cele uscate să se moaie în apă rece pînă la umflarea totală. CA RACT ERE D ! F E R i rE A fP E C TE SAU „TIPURI " 1 __ * | ' 3 NUMĂRUL DE BAZĂ 7 8 9 10 NUMĂRUL DlPLOID SAU POLIPLOID 1R 16 . 24- -32 >32 — SĂMÎNȚA f ^\globuloosâ, hil și ( ) linie ariliformă y bazate \robmjitaia vîrf, lat- J comprimată la bază, t Pil și linie arili- Formă bazate / \ scurtă .zbircită, ( lArap.lung/lăL^ 1-},6 \ hil lateral comprimată plan convexă, alungită, rap.2-3;hil lateral ^\com, cmt- yricv^d, ) alungită, irap.2-3; BLASTOGEN/A hipogee. J hipocotilul alungit v im lateral hipogee, 1 hipocotilul scurt 1 epigee,Fără frunze ade- J ratate In primul an 1 epigee,cufrune adevărate în J primul an OVULE ™ • ■— - - 2 colaterale i-6 pe doua rînduri — — — OVARUL 0 ^porul nectarui 1 ^saunufbr- vM 7meazanișăxl \7 Atra ni?e [\ Za / ^^nectar/Ft^f 7-7 II ^proeminențe ecuatoriale  m deasupra poru-\ îl MM/tfirawA A fș (7 (fărănișă) y —- FILAMENTE STAMINALE INTERNE p J r simple sau dințate spre bază tricuspidate — PER/GONUL ÎN TIMPUL ÎNFLORIRII rotat, ± plan co nic cilindraceu IM yn sau campanulat 11)/ — ALA SUBTERANĂ DIN ANUL TRECUT o ) platou scurt, sa disciform, uscat 1 11 scurt-cilindracee. ,W,uscata, adesea nescler/Ficată alungit-cilindracee scleriRcata și vie — — SOLZII DE ACUMULARE Al BULBULUI SAU Al LĂSTARU- LUI DE RE ÎNO/RE a © ) j / un singur solz ® A i (S-7 J doi solzi IM) AtA mai mulți solzi — — VERNAȚ1UNEA © O plană condupUcata 1 (cutată) pluripUcată 0 conoo^a — ; BAZA SCAPULUI nesclerificata, 0 1 vl in r'oi'mă de Foita comprimată sctenFicată, cilindrică \ spongios - îngroșată — — FORMA BULBULUI II i alungit-liniară sau ( alungit-lanceolată ovoidală.globulodsăsdu turtită ■—- — — FORMA Șl SECȚIUNEA FRUNZELOR / \ plane, ovate (| jl sau lanceotate, i pețiolate plane, lat-sau îngust -liniare îngust M^Mate, pline sau fistuloase 0 rotunde, fistuloase — POZIȚIA FRUNZELOR bazală pseudocauliniară — — — Fig. 1. — Tabloul sinoptic al secțiilor genului Allium cu caracterele principale și tipurile lor. Secțiile și subsecțiile genului Allium umjmpsoiu ’V : dp ! •zojoutQ D/Dijoso/y 'paSMnș umonaio.il/oo •y : dp ! -tjBz umsvjdoJop/Q ioosqng ('WM nsoqo/Q -.ias : -u;s) o/i/dxds •y : dp ! •lu.Tajq \q umsD.idi3.iQ 'Vaasqng (•zajoutQ nsn-idouaoi/OS '•tos : 'Uțs) umsn.id -oiwoi/os -y : dp ‘ umsvjdouamps ioosqiig umsDJdousoips •y : dp S •uinQ umsnjdouaoiios paaS (•zapuio VOODdaQ '.IOS : 'UIS) ndoo -y : dp ! -qijo.Tj (JanțW) ”dap -pag (•zoputO nso/n/sij Mas : 'ins) umso/n/sij •y : dp ! 'ipiOJd (’qsjiBS) uo/opoi/diij ’ioos umjDjnoțUDd 'y : dp f ‘.ros -jd "zojauio dididoiudj •ioasqns (•zoiouio Davig '.tas : -uis) umaviJ ‘V : rtțl : umsvjdouopOQ •posqns umaviJ ’y : dp ■ ’lPt'a Cq'FH) iunsD.idouopoQ 'Joas umpțqjv ’y : dp î 'zoiarao vpiqiy 'qaasqns uimmpiout ’y : dp ! umspiJiziiin •}oasqns . umuvjuoui ’y _ : dp î -puntua ’.reqBZ ‘uoq umdpyizum 'laas umvbțiqo "y : dp ‘ 'puauta •.iBqn/ ‘-iii.Taț-j -j umsD.idojyj 'pag apwuia -y ; dp ’puauia •.njipz ‘'ULtaH umsDJdousQ •jaasqng umiDi[dd3o.i3Diids ’y : dp î (uautou) zo/ umiDiid330.i3Diids paasqng (■zoytuO) DsDjdopoJoos ’-tas : -uțs) umsDJdopoj -oos y : dp ■ -iujoh >1 umsD.idopo.io3S 'iaasqng umjmidsoozsmids y : dp ! ummy -joag sipmioyio ’y : dp f uop umuiv/>uy 'ioag umuisjn -y : dp i '[pna (•.qi«A\.) uopoJoosonidQ ’^aag um3.md.mdoj)D •y : dp ! qqt>M wnrniiHiojoounp]^ ’laag 3 TAXONOMIA INTUITIVĂ SI TAXONOMIA NUMEBICĂ LA ALLIUM 399 Allium-, deși au fost observate mai de mult (2), acestea nu au fost folosite în taxonomia genului decît de F. H e r m a n h (11); chiar recent, acest ■. caracter a fost trecut cu vederea de unii cercetăori, cum ar fi T; Ia. Omeleziuk (21). Fig. 2. - 2, secț. — Morfologia seminței. 1, Secț. Ophioscorodon și Anguinum'. Rhizirideum3, secț. Phyllodolon, Cepa și Melanocrommyum: 4, secț. Codonoprasum; 5, secț. Allium. Fig. 3. — Morfologia ovarului. 1, Secț. Codonoprasum; 2, secț. Schoenoprasum, Petroprasum și Melanocrom- myum; 3, secț. Allium^. 1.4. Numărul și așezarea ovulelor. Majoritatea secțiilor de Allium din țara noastră prezintă în fiecăre lojă țlouă ovule colaterale. La o singură , / secție — 'Melanocrommyum — , lojile au 4—8 ovule biseriale,- tip rar j întîlnit în general în limitele genului, avînd de aceea o mare pondere ' taxonomică. ■ . 400 C. ZAHARIADI 4 TAXONOMIA INTUITIVĂ SI TAXONOMIA NUMERICĂ LA ALLIUM 401 1.5. Morfologia și biologia organelor subterane. Structura organelor ,1 subterane la plantele bulboase reprezintă un caracter taxonomic însemnat,' care a permis fundamentarea împărțirii în secții propuse de- G. D o n, dintre care unele sînt valabile și astăzi. Deoarece morfologia organelor subterane se modifică în cursul unui ciclu vegetativ, în cele ce urmează prezentăm date care se referă la perioada de la sfîrșitul înfloririi : Fig. 4.—Morfologia bulbului din anul curent și.a segmentului din anul sau anii trecuți. 1, Axa din anul trecut scurt-cilindracee, us- cată, fără rădăcini funcționale (A. ochroleu- cum) ; 2, axa din anul trecut alungită, încă vie, cu rădăcini funcționale (A. montanum). 1.5.1. Axa subterană prezintă mai multe tipuri morfologice (fig. 4). La unele secții, aceasta are formă unui platou lat, ± sclerificat, care nu persistă pînă în al doilea an și se usucă; rădăcinile sînt deci anuale (secț. Codonoprasum, Melanocrommyum și Allium). La alte secții (fig. 4, 1), axa din anul trecut este scurtă, cilindrică, uscată, ± sclerificată, fără rădă-' cini funcționale către sfîrșitul ciclului vegetativ, deci tot cu rădăcini anuale (secț. Ophioscorodon, Phyllodolon, Schoenoprasum). La secția Phizirideum (fig. 4,2), segmentul din anul trecut este persistent, sclerificat, alungit- cilindraceu, în formă de rizom simplu sau ramificat, cu rădăcinile vii situate numai în partea sa superioară., Un organ subteran de acest tip împreună cu solzii sînt considerați de E. L o e w (18), V. K. Va s i le v - 8 k a i a (27), Z. N. F i 1 i m o n o v a (9) și alții ca un rizom, și nu ca un bulb. Stabilirea vitalității-aXei din anul trecut se face printr-un examen microscopic al secțiunilor transversale, prin observații asupra emiterii și ■duratei rădăcinilor și prin folosirea testelor biochimice cu tetrazol (14) și cu fluoresceină (12). Dificultatea de a preciza vîrsta segmentelor vii ale axei constituie una din cauzele divergențelor dintre autori în ceea ce privește •delimitarea secției Rhizirideum. A. I. Vvedenski (29) și, mai recent, T. Ia. O m e 1 c z i u k (21), bazîndu-se numai pe aspectul exterior al organelor subterane, fără a preciza vitalitatea lor, au introdus în această ..secție specii sau chiar serii întregi îndepărtate, ca, de exemplu, secțiile Globosa și Stricta. 1.5.2. Repausul estival. Prezența sau absența repausului estival (cel puțin aparent) în ontogenia organelor, subterane constituie un însem- nat caracter biologic. La secțiile Allium și Codonoprasum, organul de reînnoire (bulbul de reînnoire) este format din solzii ciclului ontogenetic următor, după care vine o perioadă de repaus estival aparent2. La secțiile Rhizirideum, Schoenoprasum și Phyllodolon, lăstarul de reînnoire începe .să crească imediat după terminarea înfloririi, fără întrerupere estivală. 1.5.3. Originea și numărul solzilor de acumulare a bulbului de reîn- noire. Aceștia pot proveni din profile lipsite de lamina foliară (secț. Allium •și Codonoprasum), alteori din baza îngroșată a tecii frunzelor (secț. Ophios- corodon, Rhizirideum și Phyllodolon). Uneori, originea solzilor este mixta (secț. Cepa). Numărul acestor solzi este variabil: unul singur (secț. Ophioscorodon și Allium) (fig. 5, 1), doi (secț. Codonoprasum) (fig. 5,2 ) sau mai mulți (fig. 5, 3), ceea ce constituie un bun caracter pentru deo- •sebirea secțiilor. De remarcat faptul că la acest gen forma solzilor nu Fig. 5. _ Secțiunile bulbului sau lăstarului de reînnoire la sfîrșitul înfloririi. Numărul solzilor de înmagazinare : 1, un singur solz îngroșat; 2, doi solzi îngroșați; 3, mai mulți solzi subțiri. • constituie un caracter diferențial major, deoarece la toate speciile solzii sînt tubuloși, închiși pînă la vîrf („tunicați”), neconcrescuți între ei.Această uniformitate deosebește genul Allium. de la unele genuri de Liliaceae, ca : Muscari, Ornithogalum, Gageg, Hyacinthus, care prezintă o mare' variabi- litate morfologică în această privință. 1.5.4. Baza scapului.Li-verseM tipuri de morfologie și structură ale bazei scapului din interiorul bulbului au o anumită importanță în deli- unitarea taxonilor supraspecifici, fapt semnalat pentru prima dată în această 2 Repausul estival la plantele bulboase, așa cum a arătat M, N. Pro z ina (22), nu •este absolut, deoarece procesele de creștere și dezvoltare continuă în interiorul bulbului, deși nu sînt vizibile la exterior. 4Q2 ' 0. ZAHARIADI 6, lucrare. în unele cazuri, baza scapului nu este sclerificată și are forma unei foițe subțiri (ca, de exemplu, la subsecțiile Schoenoprasum și Codonopra- sum) (fig. 6, 2). Alteori, ea este puternic sclerificată pînă la punctul de inserție pe axă (ca la secțiile Melanocrommyum și Rhizirideum, precum și la subsecția Scorodoprasum) (fig. 6, 7). Un al treilea tip morfostructural, cu totul deosebit, se constată la subsecția Oenoprason din secția Allium? la care baza scapului este dilatat-spongioasă și constituie un organ supli- mentar de înmagazinare (fig. 6, 3). Acest organ ia naștere în cursul anului Fig. 6. — Baza scapului în interiorul bulbului: 1, sclerificată; 2, nesclerificată, comprimată în foiță subțire; 3, spongios-îngroșată. de înflorire, și nu în cursul anului trecut, cum este cazul solzilor de înma- gazinare ai bulbului de reînnoire proveniți din profile. Existența acestui organ suplimentar de rezervă la speciile xerofile A. vineale și A. guttatum ar putea fi explicată admițînd concepțiile de adaptare la condițiile mediu- lui (necesitatea de a compensa consumul exagerat în a doua jumătate a verii, în timpul înfloririi și al fructificării). Concepțiile de adaptare, uneori cu o nuanță de finalism, nu explică însă de ce la speciile xerofite apropiate taxonomic de primele, ca, de exemplu, la A. scorodoprasum și A. rotun- dum, o astfel de adaptare nu există. ' 1.6. Numărul de cromozomi. După datele din, literatură (19), (26), numărul de bază este de 7—8, excepțional 9 sau 10 la unele specii exotice (A. haratavense, A. decipiens). Această amplitudine redusă a variației la un gen cu specii atît de numeroase (400—500) arată un anumit grad de 7 TAXONOMIA INTUITIVĂ ȘI TAXONOMIA NUMERICĂ LA ALLIUM 403- omogenitate, dar nu poate demonstra adepților evoluționismului originea mono- sau polifiletică a genului. ■Referitor la secțiile din România, numărul de bază constituie un caracter de discriminare important, dar numai pentru secția Ophioscorodon, Singura la care x = 7. în general, importanța discriminatorie a numărului de bază nu depășește pe cea a altor caractere morfoanatomice folosite în. mod curent în delimitarea taxonilor supraspecifici.. în ceea ce privește gradul de poliploidie, unele secții, ca Ophioscoro- don, Anguinum, Phyllodolon, sînt exclusiv diploide. Poliploidie cu variații de la 24 la 100 se constată la secțiile Codonoprasum, Rhizirideum, Cepa și mai ales la Allium, dar niciodată la totalitatea speciilor unei secții (ta- belul nr. 1) cultivate sau spontane, reprezentînd serii de variații paralele sau serii omologe în sensul lui N. I. V a v i 1 o v (28). în afară de caracterele și tipurile descrise pînă aici, au fost luate; în considerație, codificate și în parte desenate numeroase altele, ca verna- țiunea, structura și forma frunzelor, lungimea și persistența spatului,- prezența bracteolelor la baza pedicelilor, mișcările gamotropice și carpo- tropice ale extremității scapului și ale pedicelilor, forma perigonului, cu- loarea florilor, lungimea staminelor și a stilului, blastogenia etc. Toate caracterele au servit la alcătuirea unei chei dihotomice sau a unor alte modalități de valorificare a informației. La genul Allium se cunosc și alte numeroase caractere, ca, de exemplu, prezența bulbililor în inflorescență, bulbilii și cățeii în jurul bulbului, forma și structura tunicilor de protecție etc., care s-au dovedit utile pentru deter- minarea speciilor, dar nu pentru delimitarea secțiilor 3. 2. RELAȚIILE DE ASEMĂNARE DINTRE SECȚII ■ ! • , Pentru a stabili aceste relații am recurs comparativ la următoarele trei metode : 1, metoda bazată pe aprecierea intuitivă; 2, metoda numerică bazată pe ipoteza egalității ponderii caracterelor; 3, metoda corelațiilor indirecte. 2.1. Metoda intuitivă. în tabelul nr. 2, taxonii supraspecifici ai genu- lui Allium sînt așezați. într-o anumită succesiune, după cercetări mai vechi sau recente. Din acest tabel sinoptic rezultă divergențele dintre părerile autorilor în aprecierea aceluiași fenomen natural, divergențe datorate lipsei de criterii obiective. Față de această situație am căutat să aplicăm metodele de taxonomic numerică menționate. Trebuie subliniat faptul că așezarea liniară a taxonilor ar putea să nu corespundă realității și că este necesar a introduce reprezentații multidimensionale. 2.2. Indici de asemănare pe baza ipotezei egalității ponderii carac- terelor. Acest principiu, atribuit lui M. A d a n s o n , dar datorat conti- nuatorilor săi, a fost folosit de noi într-o lucrare'anterioară (30). în lucrarea 3 Subsectio Chloroprasum Zahariadi, subsectio nova (sectio Scboenoprasuni). Foliis planis vel anguste-canaliculatis. Floribus ochroleucis, staminibus styloque perigonium cylin-- draceum longe superantibus. typus : A. ochroleucum W. K. -404 .. c. zahakiadi 8 4'05 «de față am calculat coeficienții de asemănare sau coeficienții de asociație pentru toate combinațiile-perechi de taxoni supraspecifici, după R. R. S o k a 1 și P. H. A. Sneath (24), raportînd numărul de caractere «comune unei perechi la numărul lor total; rezultatul, exprimat în procente, este arătat în matrice preliminară și în gruparea finală (fig. 7). Coeficienții «de asemănare variază de la 25% (Ophioșcorodon — Allium) și 28% (Ophio- .scorodon — Codonoprasum) pînă la 81% (Cepa — Phyllodolon). Media «coeficienților de asemănare dintre fiecare secție și restul de nouă secții permite o clasare, de orientare după asemănarea fenetică, mai ales după ■ ce s-a aplicat analiza pe grupe (24). Această medie (fig. 7) variază de la Tabelul nr. 2 ' Ordinea secțiilor genului Allium, după diferiți autori Kunth (1843) ■Lebedour (1854) Rouy (1911) Hermann (1939) (inclusiv subsecț.) (1956) Vvedenski (1936) Omelcziuk (1962) Warburg (1962) Flora R.S. România (1966) Taxonomia numerică ne- ponderată analizată pe grupe AII. - 1 Sch. —15 • Co. - 6 Ehi.—13 Mo. — 8 AII. - 1 Rhi. -13 Sch. -15 Co. - 6 Mo. - 8 (inel. 10) Mei. - 7 Mei. - 7 Scoici. -16 Oe. - 9 Pet. -11 Sch. -15 Or. -10 Rhi. -13 Rhy. -14 Ch. - 4 Ang. — 2 Oph. — 3 Ang. — 2 Oph. - 3 Rhi. -13 Ph. -12 Ce. - 5 Co. - 6 AII. - 1 Ang. — 2 AII. - 1 Ce. - 5 Ph. -12 Sch. -15 Rhi. -13 Co. - 6 Mei. - 7 Oph. - 3 AII. - 1 Co. - 2 Sch. -15 Ce. - 5 P,h. -12 Mo.. - 8 Oph. — 3 Oph.- 3 Ang.— 2 Ph. -12 Ce. - 5 Co. - 6 Rhi.-13 Sch.-15 AII. - 1 Oph. - 3 Mei. - 7 AII. - 1 Ang. — 2 Co. - 6 Ph. -12 Ce. - 5 Pet. -11 Rhi. -13 Sch. -15 ujoapuizn/p LunsejdOJ^ad uo]opo]]Ai/j lu/isejtjouopoQ ~~ uinuinGuy ' uinjȚiy UjnĂUJUJ0J30Up-)9d uopoMosoii/dQ I § $ Notă: Allium — AII. î; Anguinum — Ang. 2; Arklroprason = Ophioșcorodon — Oph. 3; Chionoprason — Ch. 4; ■Cepa — Ce. 5; Codonoprasum — Co. 6; Haplostemon = Codonoprasum — Co. 6; Macrospatha = Codonoprasum — , Co. 6; Melamprason = Melanocrommyum — Mei. 7; Melanocrommyum — Mei. 7; Molium — Mo. 8; Nikeprason = Anguinum — Ang. 2; Oenoprason — Qe. 9; Ophioșcorodon — Oph. 3; Oreiprason — Or. 1b; Petroprason = Pe- troprasum — Pet. 11; Phyllodolon — Ph. 12; Porrum = Allium - AH. 1; Rhizirideum — Rhi. 13; Rhynchopra- eringplants, Mpnocotyledons, Londra, 1959, II, ed. a 2-a. ' , ' ? - 13. IrmisCii-Th., Zur Morphologie der monokotylischen. Kpollenund Zwiebelgeu>achse, Berlin, < \ '1850. > 14. Kbn»rigk W. B., Taxon, 1965, 14, 5. ', . . '. <’, ■ 1 ; - 15. KOBAJIEBA T. A., Bot. JKypn., 1967, 52, 670. ' < , x ' i ! ' 16. Krause K'., Eiliaceae, in A. Englbr, Die naturi. Pflanzenf., Berlin, 1930, 15 a, cd.'a Zz ",A. ?/.'■ 2-a; .319-322. v - 17. Kunth C, S., 'Enumeratio plantarum^ Slullgart, 1843, 4, 379. i \ <• 18. Loew E., in P.‘ GRaebner u. O. Kirchner, Allium—Lebensgesch.d.Bliilenpfl.Mittel- ; europas, Stuttgart, 1913, 1, secția a 3ra, 16; Lv 19. Love A. S. a. L6ve Doris, Opera botanica, 1962,. 5. . .;. 20. Naudin C., Ann. Sci. Nat., ,1856, seria a IV-a, 6, 5 — 73. ' 21. Omejibuvk T. II., Vitp. Bot. >Kypn., 1962, 19, 3. . 22. HPOapHA M. II., flAH CCCP, 1944, 44, 6. 23. Cajiheb P. K., Bot. îKypn., 1967, 52, 9, 1321. । w- 24. Sokal R; B. a. Sneath P. H. A., Principles of Numerical Taxonomy, Freem^n, S. Fran- ; : < . ' cisco — Londra, 1963. - > i : < ■ 25. Tepehtbeb II. B.,-BeCTHHK JleHMHrp. Vhmb., 1959, 9, 127^-141. ' < . . 'r ■ 26. Baxthha JT. H., Bot. 7Kypn., 1964, 49, 870. y' ' . ; < •27. BaCHJIEBCHAH B. K., CucmeMamuuecKue npuanaKu, o cmpoeuuu AyKoeui^oi y oudos ' - \ jiyna (Allium), C6. AH CCCP,'MocKBa^JIeiiMnrpajț, 1939. , ' 28. Vavilov N. I., J. Genet., 1922, 12, 47-89. V 1 29. BBEflEHCKHll A, W., Allium, b 4>M>pa CCCP, JleiiHHrpag, 1935, 4,.112^-280. \ . ■. i 30. Zahariadi C., Rcv. roum. Biol., S6rie de Botanique, 1964, 9, 3, 191 —207. . i, . < . ' ' , . ' Institutul de biologie i,Troian Săvulescu”, ' . .. ; Secția de sistematică, morfologie și geobotanică. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA NEVOII DE ELEMENTE; MINERALE A PLANTELOR ' DE ȘR'Z — ZV ■„ . z , . X-z ■ / .. . Academician N. SĂLĂGEANU și V. OLIMID 1 ; z\5z z. .z- • 581.13- Dans-ce travail ou pr^sente Ies răsultats des expărienccs effcctu4es en 1967 con- cernant Je besoin en sels minâraux deTavoine „Ceriad 309” cultivee dans des vases de vigdtation avec: du sol brun-roux de forăt. ' ' z Dans Ies yarianțes NPK eț. NP Ies plantes ont prăsentă une meilleure crois- . sance et ude surface plus grande des feuilles,' produisant une rdcolte superieure. ' . Dans Ies vases de vâg6tation avec un seul macro616ment, Ies plarites ont r6agi d’une maniere plus active ă l’azote et mpins au phosphqre et au potassium. Dans Ies variantes ă deux macroâliments Ies plantes ont riagi vis-ă-vis de l’azoțe et du phosphore administrâs ensemble. La dyriamique de Fintensită de ja pîiotbsynthese a Ată semblable â celle de l’augmcntation .de la sub'stance'săche des plantes ; la valeur maximale a 6tă enre- < gistrde chez la variante-Nj Pj Kx. ' < Primit în redacție la 6 iunie 1968. faza Nevoia de elețnente minerale a plantelor variază în raport cn planta,, de vegetație, condițiile de sol și climă în care cresc și se dezvoltă. ] ?'’/ Cunoașterea acestor nevoi în diferite, condiții și a raporturilorf optime fi , dintre elementele necesare permite dirijareă nutriției plantelor cu ajutorult îngrășămintelor și modificarea metabolismului: în scopul obținerii unor producții mărite, ' ;. (țpH,? i r în lucrarea de față prezentăm rezultatele experiențelor efectuate de noi în anu-l 1967 privind nevoia de elemente minerale a ovăzului cul- țy^ tivat în vase de vegetație pe sol brun-roșcat de.pădure. La plantele de \ experiență s-au urmărit creșterea în înălțime, suprafața • foliară, recolta agricolă și biologică, coeficientul economic al transpirației, intensitatea- ițl'P fotosintezei și a respirației, cantitatea de proteine din. semințe. ■ i Of MATERIAL ȘI METODE oua.' 1 z ,Ca< plantă de experiență am folosit ovăz, soiul Cenad 309, cultivat în vase de vegetației- Mitscherlich, pe sol brun-roșcat de pădure adus de la Stațiunea „Pahțelimon” a Facultății de- Y biologie din București. în fiecare vas. s-au pus cîte 9,5 kg amestec .de sol, cu nisip, de rîu îm Nș proporție de 2:1. ■ - .... 1 . ' < ..... 'j. ; ■ ■ ■■■■■■ z- - 4 V^ST. si CERC. BIOL.' SERIA. BOTANICĂ T. 20 NR. o P. IM- 412 BUCUREȘTI 1068 . ' ' . : ■410 N. SĂLĂGEANU și V. OLIMID 2 Sărurile minerale au fost date la semănat, sub formă de soluții, folosindu-se următoarele doze : pentru azot, o doză egală cu 0,1035 g N; pentru fosfor, 0,0812 g P2O5; pentru potasiu 0,0720 g KgO la 1 kg amestec de sol cu nisip. ' , S-au alcătuit un, număr de 14 variante, fiecare cu trei repetiții după schema prezentată in tabelul nr. 1. , Tabelul nr. 1 Variantele experienței șl cantitatea de săruri minerale adăugate Nr.? . crt. . Varianta Săruri minerale administrate ■ Cantitatea la vas g 'A . martor . 2 A ; ■'"aX ' NH4NO3 2,809 3 AANa. A A- A> N1I4NO3 5,618 4 V^PlA .lA\A- Ca(H2PO4)a 1,273 • : 5 '■ ':/'-A??aAAA Ca(H2PO4)a 2,546 . 6 . ... K, . . k2so4 >A. . 1,263 |<2 șA-A k2so4 2,526 8 ^Î^Av/A: nii4no3 (NII4)2UI>04 1,938 . 1,434 9 ? njâ, A7 nh4no3 ,' KNOj : 7 2,232 1,463 . / 10 KH2PO4 k2hpo4 0,988 9;632 u 11 ■ .,,A^pi. . NH4NO3 (NH4)2UPO4 .4,747.. ■ .J 1,434 .. 12 ; N1p1k1 NILNO, KH2PO4 k2hpo4 , 1 ' 2,809 ■ 0,988 ■' o -. 0,632 , .■ 13 . , ,, n2p1k1 .. x ni-i4no3 kh2po4 k2hpo4 . 5,618 A A 0,988 : < , 0,632. ■. ,. • . . 14 • ’ N^Kj ’ NH4NO3 >, , (NH4)2HPO4 kh2po4 . K2HPO4 4,747 ■ ■ A'' ) .• . 1,434 0,988 ' 0,632 în fiecare vas de vegetație, după ce plantele au răsărit și s-au întărit, s-au lăsat cîte 25 de plante. îri toată perioada de vegetație, vasele au fost cîntăriteșt apa pierdută prin transpi- tație și evaporație s-a completat cu apă de robinet pînă la 70% din capacitatea pentru apă a colului, care a țost de 27,7 %. - Prin metode chimice s-a determinat cantitatea de clemente minerale asimilabile: N prin metoda Tiurin, P prin metoda Arrhenius, iar K prin metoda Kirsanov. •'AA:,'’ " A^ t ■ ■'/■ / ■' ,3^’' CUNOAȘTEREA NEVOII DE ELEMENTE MINERALE A PLANTELOR 411 c ■ a a ■' ... - ' \ ■u , în tot cursul perioadei de vegetație s-au măsurat la plantele de experiență înălțimea tulpinii, suprafața frunzelor prin metoda parametrilor, fotosinteza și respirația prin metoda irianometrică adaptată la plantele aeriene. La sfîrșitul perioadei de vegetație s-au recoltat plantele^ s-au cîntărit recolta .agricolă și ■ biologică, substanța uscată acumulață pe organe, transpirația și coeficientul economic al trans- pirației. ' ' Cantitatea de proteine din semințe s-a determinat prin metoda Kjeldahl. ‘:AA ') ‘ ■ - .■ ' '. - ' ’ , ' ' ■' ' - ' ■ . '' "a1' ' ' . ' ' ■ , . ' REZULTATE OBȚINUTE / C A ' , ■' ■ . Determinarea elementelor nutritive mobilizabîle prin extracție simplă 'V ' : . - ■ ' A J' . ■ ■ '■ A a.'A' < ' Ș; / j i Pentru caracterizarea însușirii solului de a aproviziona plantele cu .elemente minerale, s-au dozat cantitățile de elemente nutritive extrase cu ajutorul unor soluții cu o putere dizolvantă mare. Pentru caracterizarea condițiilor de aprovizionare a plantei cu azot, s-ă folosit metoda Tiurin (19), bazată pe determinarea cantităților de azot ce trec în extract la tra- ’ tarea solului cu o soluție de acid sulfuric 0,5 n la rece, în care se determină prin distilare amoniacul rezultat. Fig. 1. — Cantitatea de azot, fos- for și potasiu asimilabil din solul bruri-roșcat de pădure, determi- nată prin metode chimice. ■ < Determinarea fosforului considerat asimilabil s-a făcut prin metoda Arrhenius (1), bazată pe principiul extragerii fosfaților mobili din sol cu 'ajutorul ti n ei soluții de acid citric 1% și pe dozarea eolorimetrîcă a fosfo- rului dim extract. . ■ u Determinarea potasiului considerat asimilabil s-a făcut după ihetoda Kirsanov (13), bazată pe dozarea potasiului. extras din sol cu o soluție de . acid clorhidric 0,2 n. a ■ . a Rezultatele obținute sînt exprimate în mg N, P2O5 și K2O la 100 g sol uscat. - \ , A ■ ' AA‘ A A - Rezultatele determinărilor (fig. 1) arată 6 slabă aprovizionare cu, azot și fosfor și o bună aprovizionare cu-potasiu. Aceste rezultate nu pot 2 C. 6710 ’^v.' ......z , ; ț. / ’ ‘,'h\ ' cunoașterea nevoii de elemente minerale a plantelor ' 413 l 1 I . ■. ■ ' ■ ‘ da indicații sigure asupra capacității solului, de a aproviziona planta cu elemente minerale,z deoarece mecanismul absorbției elementelor nutritive ■ de către plante nu poate fi redus la simplul proces de dizolvare. < 1 ‘ ■ ' '' ' Creșterea în înălțime a plantelor înălțimea plantelor s-a măsurat de la suprafața solului pînă la ultima frunză și vîrful paniculului cu ajutorul unei rigle. ? Sub influența îngrășămintelor de N, P și K administrate separat (fig. 2), se constată o creștere mai mare a înălțimii plantelor din variantele . care au primit o doză și două doze de azot. în cazul plantelor care au primit o doză de fosfor, înălțimea a fost mai mare decît la plantele de ■ control, dar mai mică decît.la cele la care s-a administrat azot. în variantele ' și K2, înălțimea plantelor a fost apropiată de aceea a plantelor de control. 1 < La administrarea în amestec a sărurilor minerale cu azot, fosfor și potasiu (fig. 3), se constată cea mai intensă creștere la plantele care au 1 . primit toate cele trei elemente (variantele N2P1K1, N^Kj, N2P2K1) și la '' 1 cele care au primit două elemente (variantele NiPi, N1K1). Lafplantele din > varianta PK, înălțimea tulpinii a fost apropiată de a martorului. Intensi- tatea creșterii în înălțime a plantelor depinde de prezența sau absența în sol mai ales a îngrășămintelor cu azot. Suprafața foliară. Pentru aflarea suprafeței foliare s-a folosit metoda parametrilor (15), care constă în compararea suprafeței frunzei cu a unui - dreptunghi cu aceeași lungime și aceeași lățime. S-au măsurat lungimea ‘ și lățimea frunzei, iar rezultatul obținut prin înmulțirea lor a fost înmulțit ( ' cu factorul de corecție 0,754, stabilit experimental. După cum rezultă din analiza datelor reprezentate grafic în figura 4, suprafața foliară a crescut mult la plantele care au primit îngrășămînt complet de azot, fosfor și potasiu (variantele NaP^E^ N1P1K1) și la cele care au primit îngrășămînt combinat de azot cu fosfor (variantele N2Px și NjPj). La variantele Care au primit numai îngrășăniinte cu azot, suprafața foliară a crescut față de cea a plantelor din varianta de control, ' dar s-au înregistrat valori inferioare faț& de ale plantelor care au primit și fosfor. La varianta N1K1, suprafața foliară are valori mai mici decît în ' cazul variantei Î^Pp La plantele din variantele cu îngrășăminte de fosfor a și potasiu date separat, suprafața foliară este foarte apropiată de a plan- telor de control, La varianta PxKi este puțin mai mare decît a plantelor de control. î, , Formarea unei' suprafețe foliare mări este favorizată de îngră^ă- \ mintele cu azot, fosfor și potasiu administrate împreună. Recolta biologică și agricolă. Pentru determinarea recoltei biologice >. și agricole (greutatea boabelor după coacerea deplină s-au scos plantele \,z întregi din sol, cu ajutorul unui curent de apă. Plantele au fost uscate ■'i ’ ' ' ' ' . - ’ ' ■ ■ , 414 ■ Ni SĂLĂGEANU și V7 OLIMID ■ 6 CUNOAȘTEREA NEVOII DE ELEMENTE MINERALE A PLANTELOR 415 inițial la aer, după aceea ■ în termostat la temperatura de 60°G. Recolta biologică s-a aflat prin cântărirea plantelor întregi, iar recolta agricolă prin cîntărirea boabelor de la plantele dintr-un vas, raportîndu-se rezul- tatul lâ o singură plantă. Greutatea substanței ușcate acumulate pe organe s-a obținut prin detașarea lor și prin eîntărire^ ' vL.'Vr; ' :S.ț . V ( . ' i ■ z Substanța uscată acumulată pc oi*gane'(fig. 7)'variază în mod ase-' ■ | 1 mănător. La rădăcină, diferențele sînt în general mici. Cea mai mare: can- [ . țitate de substanță uscată s-a acumulat în panicule și frunze la plantele <( care au primit azot singur sau împreună :cu fosfor și potasiu. 300- 280; ^260: w ■J.W ’g 180; 160; s 120 ^100 80 - 60- ' ■ 40 20- ;4- ț;z- ■ 'țs 3,2, 2,3 Ș#- 21 1,6- i,2- 0,8- 1! fî^Fig. 5; — Recolta biologică a plantelor U de ovăz Cenad 309 la care s-au adrni- ' ni stratt îngrășăminte de azot, fosfor și potasiu. - V -8 'S op: qj 1 °'6' 8 •8 8 of 4 0,2 £ £ £ $ . 'Fig. 6. 'Recolta agricolă (greutatea boa- , bclor) la plantele de ovăz : Cenad 309’ la .care s-au administrat îngrășăminte • de N, P și K. O H2 Ut 6/2 N2 : • ' ' Pt K1 K1 Pi Pi Pi p2 , > ' V v . . . j ■ 7 . ■ • Kt - K' . Fig. 4.,— Suprafața.foliară în timpul înfloririi Ia'ovăz Cenad 309 sub influența, îngrășămin- . ? telor^ de N, P și K administrate separat și în amestec. Recolta biologică (fig. 5) a creScut față de varianta de control la . ■ variantele : N2P'2Klr N^Kj, N2Pi, NiPu N^Kj, Nj și N2, La ,■ variantele la care nu s-au administrat îngrășăminte cu azot, ci. numai cu fosfor și potasiu (Ki, K2, Pn P2, P/KJ, recolta a fost apropiată de a va- riantei de control. ' 7 \\ • 'î • - Valorile recoltei agricole' (fig. 6) prezintă în general același mers, ; aratînd o ineficiență a îngrășămintelor de fosfor și mai ales a celor de potasiu date separat sau împreună. Recolta agricolă și cea biologică depind de ,buna aprovizionare cu azot și fosfor. ; ' ?; op 0,1 Frunze , - Tulpină Rădăcină, Panlcui .. vV' pig-'7. — Substanța, uscată acumulată pe organe la plantele: de ovăz Cenad'309; sub'int l b : . fluența îngrășămintelor ;de'N< P și K. : b : î . ;.t . \ Transpirația plantelor. A fost determinată prin metoda^ \ începutul fazei în burduf a plantelor și este exprimată în g apă transpirată/ sde 1 dm2 frunză în 2Lde ore. Transpirația (fig. 8) este măi intensă la vafian-V /' t^leț.care au,primit azot singur sau în amesteccmfosfbr și potasiu.. îngră- ' N. SĂLĂGEĂNU și V. OLIMID cunoașterea nevoii de elemente minerale a plantelor 417 416 șămintele cu fosfor și potasiu, singure sau în amestec, au determinat o scădere a intensității transpirației. - Coeficientul economic al'transpirației. Calcularea coeficientului eco- nomic al transpirației s-a făcut prin raportarea cantităților totale de apă transpirată âe plante (aflat prin diferența dintre cantitatea totală de apă pierdută de plante și apa-evaporată la suprafața solului) la cantitatea de substanță organică acumulată de ele în tot timpul perioadei de vegetație. La variantele care au primit îngrășăminte de fosfor și potasiu separat sau în amestec (fig. 9), coeficientul economic al transpirației prezintă valori mari, apropiate de valorile martorului. La variantele care au pri- mit îngrășăminte cu azot, coeficientul ieconomic este mai mic, depinzînd de doza de azot folosită. Cele mai coborîte valori sînt înregistrate de va- riantele la care azotul a fost dat în amestec cu fosfor și potasiu. folosit metoda mano metrică adaptată la determinarea fotosintezei și a respirației ■ frunzelor plantelor aeriene (17), la care soluția-tampon mai concentrată este îmbibată în vată și nu vine în atingere cu plantele. Soluția- tampon constă dintr-un amestec de Na8CO3—286 g/1— și NăHCO3—84 g71^’în<'echibbrU, la 2 concentrația de CO2 din aer egală cu 3%. Acest procedeu asigură o bună aprovizionare ă frunzelor cu CO2. S-au folosit porțiuni de frunze, CU suprafața de 4,5 cm2, tăiate după un șablon. Pragmehtele au f ost introduse îd 'niște rezervoare de âpă confecționate din j ’Vtub de cauciuc (fig. 10) pentru a asigura frunzelor o bună aprovizionare Y cU apă. Determinările au fost făcute la intensitatea luminii de 18 000 de î'/lW ' , 7 . Fig. 10. — Determinarea fotosintezei prin me- toda mariometrică. 1, Camera de asinillație; 2, prelungire; 3, rezervor cu apă; 4, suprafața foliară introdusă cu un capăt în rezervorul cu apă; 5, capacul camerei de asimilație; 6, ma- nometru ; 7, vată îmbibată cu o soluție de NaHCO3 șiNa2CO3; 8,8’ și 9,9’, cîrlige pentru, fixarea camerei de asimilație la manometru. 9 P’ 15 >25 w 10 g 6 4 2 6 ' 16 26 , . 1 II Fig. 11. — Intensitatea fotosintezei la ovăz .Cenad 309 sub influența îngră- șămintelor de N, P și K administrate separat. în figura 11 sînt trecute valorile intensității fotosintezei în Cm3O2/dm2/h \ la plantele la care îngrășămintele de azot, fosfor și potasiu au fost ad- \ ministrate separat, Se constată valori mari la variantele cu o doză și s :< două doze de azot. La variantele P8, Px, Kj, intensitatea fotosintezei 418 ' N. SĂLĂGEANU și V. OLIMID 10 este apropiată fața de cea a planteldr de control, în timp ce; la varianta K2 este mai scăzută. . < Potosinteza la plantele care au primit un amestec de săruri minerale . (fig. 12) cu azot, fosfor și potasiu este cea mai intensă în comparație cu plantele de control (variantele NgPjK,, N2P2Kn N^Ki). La varianta NjPj intensitatea fotosintezei este apropiată de a plantelor din variantele Fig. 12. — Intensitatea fotosintezei lâ ovăz Cenad 309 sub influența în- grășămintelor de N, P și K administrate în amestec. cu îngrășămînt complet. La varianta valorile intensității fotosintezei sînt mai ridicate decît la varianta NiKp La plantele îngrășate cu amestec de săruri de fosfor și potasiu, fotosinteza are intensități apropiate de ale plantelor de control. Ș Fig. 13.— Intensitatea respirației la ovăz Cenad 309 sub influența c îngrășămintelor de N, P și K administrate separat. Intensitatea fotosintezei crește în cazul unei nutriții bune cu azot și fosfor. Potăsiul nu modifică simțitor fotosinteza, plantele fiind bine apro- vizionate cu acest element; , Respirațiaplantelor. Intensitatea respirației s-a determinat tot prin metoda manometrică, folosim(u-se aceeași soluție-tampon îmbibată în vată. Intensitatea respirației sub influența îngrășămintelor, de azot, fosfor și potasiu, administrate separat (fig. 13) și în amestec (fig. 14), este ■420. . N. SĂLĂGEĂNU și V. OLIMID 12 tului în proteine este în funcție de doza de azot, atingînd valorile cele mai ridicate la variantele N2, N^, N^K, și N2P2Kr, . x , Valorile sînt apropiate de ale martorului la variantele Kt, K2 și PiKi și ușor crescute la variantele PT și P2. > ■ .•/ DISCUȚII 7 Rezultatele obținute de noi sînt în concor danță cu datele din literatura de specialitate. - - G. I o n e s c u - Ș i ș e șt i (11) și G. I o n e s c u - Ș i ș e ș t i și Gr. 0 o cu le seu (12), experimentând Cu . soluri brun-roșcate de pă- dure, au arătat că acestea au o măre nevoie de îngrășăminte cu azot, nevoie, mai mică de îngrășăminte cu fosfor și nu au nevoie de îngrășăminte cu potasiu. Cele mai mări sporuri de producție au fost obținute prin folo- sirea îngrășămintelor de azot și azot cu fosfor. D. Davidescu, N. Bîrsan, P. Avram și colaboratori (5), efectuînd experiențe pe sol brun-roșcat de pădure cu porumb, grîu de primăvară și de toamnă la Baza experimentală agricolă Moara Dom- nească, arată că există diferențe de creștere și de dezvoltare între variantele îngrășate și varianta-martor. Cele mai mari sporuri de recoltă s-au obținut la variantele la care s-a aplicat azoț singur sau în prezența fosforului și a potasiului. La administrarea potasiului, producția a fost apropiată de a variantei fără potasiu. ~ / D. Davidescu, M. D a la s și I. Vi n e ș (6) și M. D a 1 a s, D, Davidescu și I. Vine ș (4,) în experiențe executate la Moara Domnească cu orz de toamnă, ovăz și alte păioase de primăvară, au cons- tatat că cele mai bune rezultate au fost obținute la aplicarea îngrășămin telor cu azot singur, dat sub formă de azotat de amoniu. în alte experiențe, executate tot pe același sol cu orz de toamnă, D. D a vi d e s cu și I. Vineș (7) constată, că mărirea dozei de nzot nu a dus la sporuri de recoltă. La variantele la care azotul a fost dat combinat cu fosforul sau cu pptasiul, sporul de producție a fost practic ,egal. Aplicînd îngrășămînt complet de azot, fosfor și potasiu, sporul de producție absolut a crescut, însă coeficientul de acțiune utilă a scăzut. A. G h i u 1 a (10), în experiențe efectuate pe sol brun-roșcat de pădure de la Periș, arată că potasiul nu modifică recolta de porumb, va- lorile din varianta cu potasiu fiind apropiate de ale celei fără potasiu. în alte experiențe, efectuate pe.același sol la grîu și porumb, A. Ghiu la (9) arata că îngrășămintele de azot și fosfor aplicate înipreună sporesc în mod substanțial recolta. G h .1 B î 11 e a n u și Al . T e o d or iu (2), lucrînd cu cartof pe solul brun-roșcat de pădure de la Băneasa arată că dintre îngrășă- mintele cu azot, fosfor și potasiu. prezintă importanță numai azotul și fosforul. Pe acest sol, cartoful nu reacționează la potasiu. Experimentând în vase de vegetație, N. Zamfir eseu și cola- boratori (20) constată că la cartof pe sol brun-roșcat de pădure sînt necesare îngrășăminte complete cu azot, fosfor și potasiu. ' Experiențe efectuate cu sfeclă de zahăr pe. solul, brun-roșcat de pădure de' la Săftica arătă ca fiind necesare îngrășămintele de azot / • I »-1' CUNOAȘTEREA NEVOII DE ELEMENTE MINERALE A PLANTELOR 421 'și fosfor. îngrășămintele de potasiu adăugate la cele de azot și fosfor \/-nu au produs un spor de recoltă (14). Experiențele cu porumb hibrid . „/efectuate la aceeași stațiune au demonstrat că acesta reacționează favo- / - rabil numai la aplicarea îngrășămintelor cu azot, nu și la cele cu fosfor, ' ^/aplicate singure sau împreună cu cele de azot. De asemenea nu reacțio- nează la administrarea îngrășămintelor cu potasiu (8). î '*ț' La floarea-soarelui cultivată pe solul brun-roșcat . de pădure de 'la Voluntari (jud. Ilfov), V. O a r a v a n (3) constată că administrarea i îngrășămintelor de potasiu împrednă cu cele de azot și fosfor duce la o 'mărire a recoltei. * Rezultatele experiențelor cu grîu, executate la stațiunea Șimnicu — pi JOltenia pe sol brun-roșcat de pădure slab podzolit, arată o creștere însem- 1 ț ’/nată a producției în cazul folosirii îngrășămintelor de azot și fosfor. I’11 ('. Adăugarea de sare potasică, pe lîngă azot și fosfor, â sporit numai în mică ./- măsură recolta (16). ' sW 4 n. S ă 1 ă g e a n u (18), folosind metoda cunoașterii nevoii de g elemente minerale a plantelor cu ajutorul unor alge, a ajuns la rezultate ■ similare celor obținute în cîmp și în vase de vegetație prin experimentări H K / cu soluri brun-roșcate de pădure de la Moara Domnească și Pantelimon. X ' Plantele reacționează la îngrășămintele, chimice cit azot, fosfor și 1 »/.potasiu prin creșterea suprafeței foliare, a înălțimii tulpinii, a cantității * - -de boabe și a greutății organelor vegetative, cu excepția rădăcinii. Dintre fenomenele fiziologice cercetate crește simțitbr mai ales 1 > fotosinteza la plantele care au primit substanțele chimice de care au nevoie I t azot, Eosfor și potasiu — , îh timp ce consumul de substanțe prin res- 1 / pirație scade. La aceasta se mai adaugă și faptul că Suprafața foliară este IpV'Aiai mare la plantele care au primit NPK,; astfel că sporul de producție i se explică prin creșterea atât a suprafeței foliare totale, cît și a intensității |r “ fotosintezei la unitatea de suprafață foliară.; CONCLUZII P; în vase de vegetație Mitscherlich de 9,5 kg / sol, plantele de ovăz au , , crescut mai bine în înălțime, suprafață foliară dînd un spor de producție ^hîn, variantele cu NPK. Deosebirile dintre plantele din variantele NgPpKj 'x/v și NgPi sînt relativ mici atât în ceea ce privește înălțimea tulpinii, suprafața /foliară, cît și greutatea .boabelor. ’ ’V ' : în vasele cu un singur macroelement, plantele au reacționat mai /‘A' puternic față de azot și mult mai slab față de fosfor și potasiu. în varian- / V/tele cu două macroelemente, ele au • reacționat cel mai bine la NP. ,îngrășămintele chimice măresc substanța uscată a boabelor, a' a 'frunzelor, în măsură mai mică a tulpinii și în cea mai mică măsură a ră- \P4ăcinii. li/1' Intensitatea fotosintezei a decurs într-un mod asemănător cu creș- SțV terea substanței uscate a plantelor, valoarea maximă fiind la frunzele | '^plantelor din varianta N2P2Ki. | g Intensitatea respirației cea mai mare a fost înregistrată la frunzele 1? ■ ‘ din varianta P/Ki și cea mai mică la frunzele din varianta N2P2KX. । & ' 422 / N. SĂLĂGEANU șl V. OLIMID .. 14 ■ Transpirația mai intensă a fost la frunzele plantelor care au primit Nn .NJ^ și N2P2KV r .^'.A v.- Coeficientul economic al transpirației cel mai ridicat a fost la plan- tele de control și cel mai mic la plantele care au primit : ? Cantitatea de proteine crește la variantele .la care s-a administrat azot, singur sau în amestec cu fosfor și potasiu. , BIBLIOGRAFIE . ■ . 1. Arrhenius\O., Z, f. Pl’l., Dung. u. Bod., 1933, 32; ■ 2. JBÎLteanu Gh., și TeodOriu Ăl.', Lucr. științ. Inst. agron. ,,N. Bălceșcu”, 1965, VIII, ■ 1 ' seria A, 337—344; ' '■ ■ ’ ■ ■ ‘ ' 3. Car avan V., Lucr. științ. Inst. agron. ,,N. Bălcescu'g 1962, VI, seriâ A, T45—153. 4. Balaș Mi, Davidescu D. și Vineș L, Anal. I.C.A.R., 1960, XXVIII, seria A, 121 —133. 5. Davidescu D., Bîrsan N., Avbam P;. și colab., Anal. I.G.A.R.,,1956, XXIV, seria A, ' ' A? 47- 69. ; ' gg"'‘\ i ' g'g ii. ' A . .. iț i J g gv .. . ’ ,'i. 6. Davidescu Di, Dalas M. și Vineș L,, AnâLLC.A;R., Î958, XXVI, seria A, 55 — 72. 7. Davidescu D; șLVines L, Lucr. științ. Inst. agron. „N. Bălcescti”, 1962, VI, seria A, x;. 85- 88. — r-j-: A- gv ,gg:w ■ ;i / g- ; 8. Dincă Di și Moscali; T., 'țȘultura porumbului, agrosilvică, București,; 1967, 106, 9, Ghiula A., Lucr, științ. Inst.’ agron. „N. Bălceșcu”, 1964, VII, seria A, Î15 —130. 10. —' — Lucr. științ. Inst. agron. „N. Băkescu”, 1965, VIII, 'seria A, 71 — 80. 11. Ionescu.-Șișești G., wAnal. I.G.A.R., 1930, 1, 193 — 209. / ' : 12. Jonescu-Șișești G- Și Co6ulescu Gr., Anal. I.C.A.R., 1935, VII, 3 65. 13. ’KHPGAHOB'A. ’T., Xhmm3., coiț. ăetoeHenMH, 1933, 6, 140—142. 14. Mu.reșân T., Probi.- ăgric.., 1964, 4,! 46 — 71g \ - 15. HMHnnOPOBMH A. A., CTPOrOHOBA JI; E., HMMOBĂ K. H. H Bjiacoba M. n., ...... . (pomocuHmemmecKax deatyejibwcmb pacmeHUM e noceeax, Vlsp,. Aiiaji. , uayK CCCP, Mocuna, 1961, 34—39.. .. . . i 16. Pbp L. și Coifan M., Probi, agric., 1962, Ș, 48—56. ' . ' 17. SălXgeanu N., Rev. de Biol., 1962, 7, 2, 181 —192. 18. — Rev. rotim. Biol., Sbrie de Botânique, 1968, 13, 3, i 19. Tiopbh 14.B., nouBOBeiteHHe, 1933, 2. - g ’ . 20. Zamfirescu N., Valuță Gh., Bîlteanu Gh. și Voiqa R., Probi. agric., 1959, 2, 18—24. Institutul de biologie „Troian Săvulescu”, । Secția de fiziologie vegetală. i , Primit în redacție la 28 mai 1968. , ■ - . ' ■ / : g '■ ■ r ' ' ■ r ■ ; " I ' ;:Vg" I ' , FOTO SINTEZA ȘI TRANSPORTUL ASIMILATELOR ’ ÎN DECURSUL COACERII FRUCTELOR LA FRAGARIA SP. >'\’A■ , DE i ; i ’ ■ ■ g i . " ' • g GEORGETA FABIAN-GALAN J,1 ' 581.145.2 : 581.132.1:582.734 In l<'ragaria sp. with fruits in various stages of maturity an obvious decrease of tlie intcnsity oț photosynthesis and transport of assimilated substances was obser- ved m tlie overripe fruits. The amount of radioactive substances present in the fruits points riot only to the intense growth but also to the accumulation bf substances. The presence of high amouhts. of amino acids is the best indicațion of the growth rate otfruits and prgans. Dtiring fructification, the vegetative growth of plants is reduced. In Fragaria sp. the transport of high aniounts of assimilated substances in tlie rhizome and roots, after the ripenihg of fruits shows that a new period of vegetative growth bf the plant is possible. ' Rezultatele obținute în cercetările referitoare la oscilațiile intensi- fotosintezei și a transportului asimilatelor în plante în decursul dez- trii fructelor ne-au determinat să continuăm aceste cercetări și în rsul coacerii acestora.. ; Ca material experimental am folosit Fragaria, sp. De la plante cu , fruct copt, cu fruct trecut și cu fruct în diferite faze de creștere și coacere -'J s-a luat frunza matură de sub pețiolul fructelor și s-a introdus țîntr-o Qa- ^'’-meră de asimilație, prin care s-a trecut în circuit închis uh curent de aer ■ cu OmO2 în concentrație de 1% CO2 și cu o radioactivitate de 100 jiCi lajitru de aer, timp de 30 min. După întreruperea curentului cu CUO2, ‘plantele au fost lăsate în aer liber încă două ore și 30 min, cîhd s-a fixat - materialul. Fiecare plantă a fost' divizată în următoarele părți: frunza ^' asimilatoare, pețiolul frunzei, pedunculul fructului, fructe, de fiecare ", / categorie, rizom și'rădăcini. Materialul fiecărei probe s-a prelucrat după M, L. C ha mp i ghy (1) și I. Gyr (6). S-a efectuat cbntajul radioac- ifi' tivității substanțelor solubile—glucide, aminoacizi și acizi organici — și g al substanțelor insolubile și precipitate. Componențele substanțelor solu- UJbile s-au separat pe cale cromatografică, iar' radioactivitatea lor s-a m detectat prin autoradiografierea cromatogramelor. ' ' x ' ■ 1 1 ■ ' / ' ' Ă - ■ r - ST. Șl CERC BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 5 P. 423-428 BUCUBEȘTI. 1968 i « £ 'B M . a & â e B b> <3 . ii Intensitatea fotosintezei 1 009.231' 780 259 1 135 805 Radioactivitatea substanțelorsolu- bile netrarisportate 370 087 ' 00 z 28 354 1. — . 381 839 9 607 / 23 772 - 277 034 11 987 ‘71002 - - Z Z Radioactivitatea substanțelor - solubile trans- portate 155 545 • - _N 2 417 ' 8 528 ■ '■ ■■ ■! 63 278 ' ’ 2 438 3 922 487 810 ; 8 312 11 140 Felul substanțelor opțonții aminoacizi i acizi organici glucide aminoacizi acizi orgainci glucide aminoacizi acizi organici Radioactivitatea to- tală a substanțelor solubile transportate 166 490 .00’ . co - 507 362 Radioactivitatea to-j tală a substanțelor r solubile și insolubile 1 transportate 228 279 / ... 89 485 567 456 . ■:O> . îs , 1 ’qj - W O zN Căpșuni cu fructe coapte Căpșuni cu fructe trecute Căpșuni cu fructe de di- ferite mărimi ' EOTOSINTEZA SI TRANSPORTUL ASIMILATELOR L FRAGARIA SP. 425' Experiența a fost efectuată în după-amiaza zilei de 3.V.1967, rîpife orele 15,60 și 18,50. în timpul experienței, intensitatea luminii a. Oscilat între 29 000 și 25 000 de lucși, iar temperatura între 28 și 25°C. în cele, ce urmează dăm rezultatele obținute. , ‘Astfel, din tabelul nr. 1 se constată că intensitatea fotosintezei este ^'cu'mult mai mică la plante cu fruct trecut față de intensitatea fotosintezei , plantelor cil fruct copt sau cu fruct în diferite faze de creștere și coacere, ^■pafdioactivitatea substanțelor din celelalte părți ale plantei, în afară de ;?f rânzele asimilatoare, oscilează în același sens cu intensitatea fotosintezei,, Wiâcă.este yorba de substanțe solubile și insolubile global, fie că este vorba- glucide, aminoacizi sau acizi organici. în ceea ce privește substanțele ^^transportate din frunzele asimilatoare, reiese că glucidele se găsesc în. Cantități mai mari în frunzele plantei cu fruct trecut și copt; în schimb,, ^aniinoacizii și acizii organici se găsesc în cantități mari atît în frunze, cît y^ivîn restul plantei atunci cînd planta are fructe în diferite faze de creștere î^i^coacere. ; . j Datele obținute confirmă încă o dată părerea noastră referitoare la ^jp&ălelismul dintre intensitatea fotosintezei (3), (4), cantitatea și felul, ^substanțelor sintetizate și cantitatea și felul substanțelor transportate. '^Datele mai arată că, atunci cînd necesitatea' pentru asimilate scade, și ^intensitatea fotosintezei și a transportului diminuează și invers. în tabelul nr. 2 se prezintă repartizarea substanțelor radioactive- îw fru,ctu f copt (El), în fructul trecut'(F2) și în fructul aflat în diferite ®;faze.de creștere și coacere (F3). La F3, oscilațiile cantitative sînt în legă- M.jbură nu numai cu faza de creștere a fructului șaua diferitelor părți ale lui Tabelul nr. 2 Radioactivitatea substanțelor transportate în plante in imp./min (sgh) la Fragaria sp. Fi f2 f3 ' ‘ Felul substanțelor fruct copt fruct trecut fruct copt fruct cu creștere terminată fruct în creștere fruct for- mat (mic} 'Glucide 3 086 81 : 4 304 191 1 515 30 ^Arpinoacizi 103 196 , 202 75 . 428 ' 5 132 \Acizi organici 197 •49 93 166 85 3 320 ■ Insolubile 448 34 115 213 ' 188 5 502 ORa'dioactivitătea totală 3 834 360 4704 645 . 2 216 13 984 &(semințe sau pulpă), ci și cu locul de inSerție a fructului pe peduncul (fig.l). Oțntitatea mare de aminoacizi și acizi ofganici din fructul nțiic arată că în |fâ^?ioada respectivă se formează semințele. La Fragaria, formarea și dezvol- ®<ît^rea semințelor au loc înaintea dezvoltării receptaculului floral, numit 1 «‘Impropriu fruct. în tabel se mai poate vedea prezența în fructele coapte *),â|unor cantități mari de glucide. Aceasta arată că în faza de coacere în l(fructe se acumulează o cantitate mare de asemenea substanțe. 426 GEORGETA EABIAN-GALAN 4 în cele ce urmează vom prezenta distribuția asimilatelor iîh diferitele părți ale plantei în, perioada de coacere a fructelor. Din figura 2 se vede că la plantele cu fruct copt rgfinoza și o subs- tanță neidentificată. sitpată.sub rafinoză (stachioză;. după literatură) za- haroza și o substanță necunoscută situată deasupra ei au trecut atît în pețiolul frunzei, în pedunculul fructului, în fruct, în rizom, cît și în rădă^ cină. Glucoza și fructoza apar în cantități mici în pețiolul frunzei și în pedunculul fructului și, ca urmare, și în rizom și rădăcină. . La planta cu fruct trecut (fig. 3), rafinoza ajunge pînă în fruct ca urme, iar zaharoza? și cantități, infime din substanța necunoscută ; de deasupra zaharozeiajung pînă în rădăcină ; în fruct nu apar. . ; : în ceea ce privește planta cu fructe de diferite mărimi (fig. 4), rafinoza apare în pețiol, peduncul, fructul copt și,în rizom; zaharoza și substanța necu noscută se găsesc în pețiol, peduncul,' rizom și rădăcină, iar glucoza și fructoza în pețiol,,peduncul și rizom. în fructul copt se gă- sesc substanțele necunoscute de sub zaharoză și rafinoză., în fructul în ■ creștere,,aceleași zaharuri apar în cantități ceva mai mari față de fructul ’ format și de cel mic... . j v .. în ceea, ce privește transportul de glucide în rădăcini, se constată ■ o migrare a zaharurilor în cantități mari la plantele cu fructul copt; la plantele cu fruct, în diferite faze de creștere și la celejcu ifruct trecut, transportul de zaharuri în rădăcini este redus., i ' Transportul aminoacizilor în diferițele părți ale plantei cu fruct copt este ilustrat în figura 5. Astfel, din frunze trec în pețiol fehilălanina; valina, acidul y-aminobutiric și o substanță necunoscută, pe care o găsim în cantități mici și în pedunculul fructului; Alanina, acidul glutamic, . acidul aspartic și ginta mina trec în pețiolul frunzei, în.peduncul și în fruct, unde, cantitatea de acid glutamic. și cea de glutamină sînt relativ mari. în plantele cu fruct trecut (fig. 6), în pețiolul frunzei trec acidul glutamic și, acidul aspartic, iar alanina în cantități foarte mici. în fruct apare glutaipina într-o caiîtitațe relativ mică; în schimb, îh rizom găsint lizihă și glutamină în proporție mai mare d.ecît în frunze. La planta cu fruct în diferite faze de creștere (fig; 7), au trecut în pețiolul frunzei alanina, acizii glutamic și, aspartic, precum și glutamina. Aceiași aminoacizi, dar în cantități mai mici, sînt în pedunculul fructului, în fructul cppț găsim ălanină, acizii glutamic și aspartic ; în~fructul format apar glutamină și acid glutamic (urme).. în rizom, acidul glutamic, acidul ■ ’. aspartic și glutamina se găsesc în cantități foarte mici. Dintre amirioacizii 1 din plante pare mai mobil acidul glutamic. . Autoradiograma cromatogramei amino acizilor din fructe efeetdătă cil cantitățLcrescînde de .material arată că, pe lîngă aminoacizii detectați, .apare și acidul y-aminobuțiric. ' , / , l Din figura 8, care reprezintă autoradiografia cromatogramei acizi- i lor organici din planta cu fructul copt, se poate constata că, deși în peliolul Ii frunzei au trecut aproape toți acizii organici care s-au găsit în frunze, în $ pedunculul fructului nn găsini decît o substanță necunoscută situată t deasupra acidului malic și compuși cii fostoit, în fructul copt apar urme' ț de compuși cu fosfor, iar în rizom și rădăcini aceste substanțe sînt în can- | tități mai mari decît în fruct. . / .. । O O oo Bsas o o oo oo oo EOTOSINTEZA SI TRANSPORTUL ASIMILATELOR LA FRAGARI A SP. I 427 Autoradiograma acizilor organici dini plantele cn fruct trecut (fig; 9) ■'.este asemănătoare cu cea din figura 8, cu deosebirea că acizii organici trecuți în pețiolul frunzei sînt în cantități mai mici; în pedunculul fructului \ găsim doar urme de compuși cu fosfor, iar în fruct, rizom și rădăcină nu apar nici un fel de substanțe radioactive. în ceea ce privește acizii organici din planta cu fruct în diferite .stadii (fig. 10), se poate constata prezența compușilor cu f osfor și în pedun- culul fructului. în fructul copt, în fructul în creștere și în fructul abia ■format, ca și în rizom, apar urme de compuși cu fosfor,; în schimb, în ■ fructul în pîrg și în rădăcini nu apar substanțe radioactive. Autoradiograma '^cromatogramei fructelor efectuată cu cantități crescute de material arată că în fructul în coacere apare, pe lîngă compuși cu fosfor și acidul malic. In fructul în creștere se observă cantități mari de compuși, cu fosfor, iar in fructul în pîrg urme de astfel de substanțe. ' i 1 ' ‘ ■ DISCUȚII ' Rezultatele noastre arată că atît intensitatea fotosintezei, cît și " țransportul asimilatelor se micșorează mult la plantele cu fruct trecut în comparație cu intensitatea asimilației și a transportului de la plantele cu fruct copt sau cu fruct în diferite faze de creștere. Micșorarea intensității transportului de asimilate în planta cu fruct ■trecut reiese clar după cantitățile mici de glucide, aminoaCizi, acizi orga- nici și compuși cu fosfor din pețiolul frunzelor asimilatoare în comparație cu cantitățile din pețiolurile frunzelor celorlalte plante. Această micșo- ' rare se poate explica atît prin cerința aproape nulă pentru asimilate a fructului trecut față de a celor coapte și în dezvoltare, cît și prin faptul că '“în timpul fructificării plantele au o viteză de creștere vegetativă slabă. f'La mărul cu fructe, P. Han sen (7) a găsit o asimilație netă mai tvm^re decît la cel fără fructe, iar Z. Starck (9), prin îndepărtarea plantulelor-fiice de p6 stolonii de la căpșuni, a observat o micșorare a mi- "..grării- asimilatelor din planta-mamă. Rezultatele noastre mai arată că la un moment dat, locul de migrare */a asimilatelor, este diferit, ceea ce demonstrează că plantele, respectiv, 'organele lor, nu cresc cu aceeași viteză, în același timp, ci Oarecum pe rînd. .-Prezența de substanțe în cantitate' mare într-un organ Sau altul, dar în । \ispecial în fructe, poate arăta o creștere intensă a acestuia, însă mai poate 1 >:afata și o acumulare de substanțe în organul respectiv. Deosebirea o putem face după felul substanțelor sintetizate Și transportate, care diferă de la , / haz la caz : mai multe glucide în fructul copt, în care acestea se acumulează; ’ mai mulți aminoacizi și compuși cu fosfor în fructul mic atunci cînd la ; (acesta se formează semințele (proces care la căpșuni are loc înaifatea creș- ■ 'terii fructului), în fructul în creștere (în cazul nostru cînd se dezvoltă ■ receptaculul floral), în rădăcini'și rizomi atunci cînd fructul este copt , yși'trecut. Faptul că în rizomii plantei cu fruct trecut/s-a găsit o cantitate mare de aminoacizi ne face să cfedem că după fructificare la Fragaria este posibilă apariția unei noi perioade de creștere vegetativă. După ,/L. K of Ier (8), creșterea în lungime a celulelor se caracterizează 11 t \ ; . ? C. 5710 / ( o 428 GEORGETĂ FABIAN-GALAN 6- printr-o creștere a proteogenezei și o reducere a cantității de zaharuri.. G. Goa 8 (5) a observat oscilații în cantitatea de aminoacizi aflați în diferitele părți ale plantei de mazăre în timpul fructificării. Legătura strînsă dintre substanțele sintetizate și transportate, observată de noi și cu ocazia altor cercetări (3), (4), este confirmată și de J. W. Davies (2), care arată că aprovizionarea cu aminoacizi pe cale fotosintetică în. timpul dezvoltării fructelor la tomate este mai rapidă decît pe cale exogenă. Intensitatea fotosintezi, prezența fructelor, fazele lor de dezvoltare sînt factori determinanți ai intensității transportului de asimilate și a direc- ției de transport al asimilatelor. Asupra modului cum se efectuează această determinare mai trebuie insistat. G- B. Sweet și F. P. Wareing (10) arată că este posibil ca schimbările în viteza fotosintezei să fie produse de schimbările în viteza transportului, iar transportul să fie provocat parțial de cantitatea de auxină^ .WSPECTE NOI ÎN PROBLEMA INFECȚIEI PLANTELOR w DE ORZ CU SPECIA USTILAGO NUDA DE D, BECERESCU CONCLUZII 581.2:582.285.12: On the basis of experimental data, the conchision is reached that, by inoculation 1 ■ of barlcy seedlings in tlie growth stage of the coleoptyl cut off at 2 mm from the tip, ears are obtained parasitized by the species Ustilago nuda. The degree of infection being high and similar țo the one recorded in the case of floral infection, it is considered that the inoculation inethod employed offers multiple possibilities of being successfully utilized in various researches on loose smut in barley. The possibihty of seediing infection with the species Vstilago nuda gives the author the possibihty of making certain consideratiqns concerning the specificity of its. : manner of infection and direction of evolution in the species of Ustilago witlL 'floral infection. 1. în perioada de fructificare, intensitatea fotosintezei și trans- portul asimilatelor oscilează în funpție de faza de dezvoltare a fructelor.. 2. Atît intensitatea fotosintezei, cît și transportul de asimilate scald vizibil la plantele cu fruct trecut. 3. La sfîrșitul perioadei de fructificare, o cantitate relativ mare de asimilate migrează în rizomi și rădăcini. 4. în timpul fructificării, creșterea vegetativă a plantelor este redu- să ; după această perioadă, în funcție de specie, poate urma o nouă perioadă de creștere vegetativă. , 5. Cantitatea mare de substanțe radioactive din organele plantelor denotă nu numai o creștere intensă a. acestora, ci, depinzînd de natura- organului (fructului), și o acumulare de substanțe în el. 6. în organele care se află în creștere intensă se transportă relativ 1'^ speciilor de Ustilago parazite pe orz, am folosit o serie de metode mai mulți aminoacizi și compuși cu fosfor; în schimb, în organele deja. IȘțprivind obținerea infecțiilor experimentale. Dintre acestea, cele referitoare crescute se transportă mai multe glucide. ' lulă infecția cu specia U. nuda (Jens.) Bostrup au cuprins,, alături de procedee |E|$es.inoculare aplicate în cursul perioadei de înflorire a plantelor de orz, șii «^metodă de inoculare a plăntuțelor în primele faze de creștere a coleop- m^uțuL? Frin introducerea acestei metode de inoculare, indicată și folosită- S^amerior de J. B. E o wel 1 și J. E. D e va y (5) și de D. B e c er e s cu după (6)) în infecțiile cu ciuperca V. zeae (Beckm.) Ung. la y^orumb, ne-am propus să obținem informații aspprg unor' posibilități «inoijde infecție cu specia U. nuda, cunoscut fiind faptul că pențru acest B^m^'drtant parazit al orzului este unanim accepțată' în prezent numai BgeSistența exclusivă a modului de infecție florală. ' 1 MATERIAL ȘI METODĂ în cadrul cercetărilor noastre (1) asupra răspîndirii, biologiei și BIBLIOGRAFIE 1. Champigny M. L„ Thbses, Librairie Generale de L’Enseignement, Paris, 1960.. 2. Davies J. W. u. Cockino E. C., Planta (Berlin), 1967, 76, 3, 285 — 305. 3, Fabian-Galan G„ St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 3, 271 — 280. 4. — St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 2, 151 — 158. 5. Goas G., C. R. Acad. Sci., Paris, 1966, seria D, 868, 1534-1537. 6. Gyr I., Thbses, Librairie Gdnerale de l’Enseigriement, Paris, 1960. 7. Hansen P., Physiol. Plant., 1967, 80, 2, .282 — 391. 8. Kofler L„ Croissance et diveloppement de plantes, Gauthier-Villars, Paris, 1963.- 9. Starck Z., Acta S80 51 1,1 55 ; 1,3 83 81 0,1 10 .85 82/ 43 2,5 , 40 3,3 77 . 72 0,01 10 ' 79 86 I7 4,2 12 6 ' 86 80 0,001 ■, , 10 ? ' 83. 78' - ' 4 . ' 4 2 2 . 81 ' ' 78' 0,0. , ' 87 ’ >: .82 0 0 89 83 * B = rata de creștțfe. A cantităților de.teliospori din.suspensia de inoculate. . ** r = lata de creștere;'a''procentului de spice infectate. ■. ' J»; ' : ■ spice parazitate de ciuperca U. nuda 2, Gradul.de infecție obținut fiind destul de mare, și asemănător valoric cu cel înregistrat în mod obișnuit în cazul infecțiilor florale, considerăm că faptul constatat este bine asi- 1 Cariopsele au fost obținute de Ia plante sănătoase și cu spicele izolate in vederea prevenirii infecțiilor străine. 2 Identificarea s-a făcut pe baza morfologiei și germinației teliosporilor. L.^31 ■ INFECȚIA PLANTELOR DE ORZ CU US TILAGO N VDA ' 431 1 b ' 1 ' ' ) A ’ giirat din acest punct de vedere și ca ataTe nici calculele statistice nu sînt s 1 necesare ă fi efectuate. ' l - Procentele de infecție realizate variază în raport cu soiul de orz și i cantitatea de teliospori existentă în suspensia folosită la inoculare. Aceste î ^'procente de infecție cresc, în cazul fiecărui soi, pe măsură ce se mărește j și cantitatea de teliospori din suspensia de inoculare. în general, aceste ) ,procente sînt mai mari în cazul soiului Cluj ,123 și al suspensiilor de inocu- V lare preparate cu cantități mai mari, de teliospori. 1 v Diferența dintre procentele de infecție corespunzătoare diferitelor i \ Roiuri est e mai evidentă în cazurile în care la inoculare s-au folosit suspensii ’ -preparate din cantități mici de teliospori. Pe măsură ce crește cantitatea • de teliospori din suspensia de inoculare, se reduce și diferența dintre pro- ( 'centele de infecție corespunzătoare diferitelor soiuri.. b . Diferența dintre procentele de infecție corespunzătoare suspensiilor > de inoculare preparate cu diferite cantități de teliospori este evidentă și ) asigurată în toate cazurile, cu excepția situațiilor. cînd în seră la soiurile î Cluj 123 și'Odesa se înregistrează procente de infecție cu puțin mai mici ' pentru unele dintre cantitățile mai mari de teliospori în suspensia de ț inoculare. 5 , De remarcat este faptul că rata de creștere a procentelor de infecție : hu este egală și nici proporțională cu rata de creștere a cantității de telio- ; nr. 1. ' . j Ushlago nuda (Jeus.) Rostrup la plăntuțele în 1935, reușește să obțină un procent scăzut de infecție prin ' introducerea miceliului ciupercii U. nuda în țesuturile embrionilor de la .semințele de orz, V. E. T a p k e (7), în 1955, prin introducerea semințe- lor cu embrionul descoperit într-o suspensie de teliospori ai ciupercii U.‘ nuda, obține o infecție în proporție de numai 9,4 %. T. K a v a n a g h (3), R. Va ndenvalle și G. S o mmer e y n s (9), (10), aplicînd la orz și grîu metoda inoculării plăntuțelor, folosită anterior de J. B. R b w e 11 și J. E. D e v a y (5) și de D. Becerescu (citat ■după; (6)), reușesc să obțină un procent ridicat de infecție cu speciile U. nuda; și U. tritici. . . ' Rezultatele pozitive înregistrate de noi (1) prin inocularea arti- ficială a ciupercii 17. nuda la orz pe o cale diferită de cea florală se alătură celor obținute ulterior în lucrările făcute de autorii menționați și pun în evidență faptul că, în anumite condiții experimentale, specia U. nuda poate infecta și alte organe ale plantelor de orz, în afară de ovarele florilor, în același timp, acest fapt ne demonstrează că la specia U. nuda modali- tatea infecției pe cale germinală nu a dispărut total, situație care atrage atenția din mai multe puncte de vedere,. în primul rînd, se pline problema șanselor de realizare în natură a acestei^ modalități de infecție. Din datele pe care le avem în legătură cu posibilitățile de răspîndire și cu caracterele biologice ale speciei U. nuda^ s-ar părea că realizarea acestei modalități de infecție în natură nu trebuie exclusă. în același timp este totuși de presupus că în condiții naturale infecția plantelor de orz cu specia U. nuda pe această cale s-ar putea produce numai în proporție extrem de redusă. Aceasta datorită faptului că inoculumul acumulat în sol este în cantitate foarte mică, chiar în cazul unor culturi de orz puternic atacate, iar capacitatea de germinație a telio- sporilor în condițiile din țara noastră se reduce extrem de mult pînă în- momentul semănatului. De asemenea, integritatea coleoptilului, afectată numai rareori în condițiile de creștere a plăntuțelor în cîmp, împiedică producerea infecției într-o mare proporție. în al doilea rînd, prezența unei modalități de infecție de acest fel la specia U. nuda impune revizuirea concepției actuale cu privire lă exclu- sivitatea capacității ciupercilor care produc tăciune zburător de„a infecta®^ numai țesuturile ovarului. S-ar părea că producerea infecției cu ajutorul 433 ^peciilor V- nuda și U. tritici nu este corelată atît de mult cu realizarea unui Bhumit mod de infecție3, cît. mai ales cu posibilitatea punerii în contact inpculumului (miceliu sau teliospori) cu țesuturile în curs de creștere din etfnhțe sau plante. , în al treilea rînd, prezența unei modalități de infecție a plăntuțelor feui, ciuperca U. nuda constituie un nou argument în favoarea ipotezei “oa'^tre, formulată anterior (1), (2) și anume, că speciile de Ustilago cu tip ^germinație hifofor și modul de infecție florală (internă-embrionară) er-ivă ,din speciile cu tip de germinație bazidiosporifer și modul de infecție ^erhiinală. Potrivit acestei ipoteze se consideră că specia U. nuda s-a |[f^prins din cadrul speciei U. nigra, cu care are unele caractere morfologice ^fiziologice Comune, dar de care se diferențiază net prin tipul de germi- ®£e/al teliosporilor și modul de infecție. ^SANedispariția totală a modului de infecție germinală la ciuperca U., Uda', cunoscută pînă în prezent ca fiind o specie numai cu infecție florală q^fernă-embrionară), evidențiază tocmai faptul că această specie derivă lîS^specia U. nigra. Schimbarea tipului de germinație a teliosporilor care gf^produs în cazul acesta â fost însoțită și de schimbarea modului de mfȘcție, păstrîndu-se totuși, într-o formă modificată, dar potențială, ^sqdul de infecție al speciei din care s-a desprins. Mțv 'în același timp considerăm că existența modalității de infecție ger- uninală numai în stare potențială la specia U. nuda ar putea fi interpretată expresie a unui fenomen de atavism. Remarcabil în acest caz este și |ptul că exprimarea concretă a acestui fenomen, pus în evidență pentru mma dată la ustilaginăle, nu poate avea loc decît în anumite condiții de ijaf&îție aplantei-gazdă. ,în ceea ce privește metoda de inoculare propriu-zisă trebuie să sub- Miițiem faptul că aceasta prezintă o serie' de avantaje și oferă multiple ^p'șibilități de a fi folosită cm succes în diferite cercetări asupra tăciunelui ]bțirător de la orz. . f^/în primul rînd, este superioară tuturor metodelor care au ca prin- (jijnmde bază inocularea florilor, întrucît înlătură posibilitatea obținerii unor rezultate eronate din cauza variațiilor condițiilor de mediu (în special ^ihiditatea), a perioadei de înflorire (diferită de la soi la soi, de la un spic jilțul, ca și între spiculețele aceluiași spic), a dozei d.e inoculum adminis- (dificil de a fi prompt controlată în cazul unor lucrări de anvergură). Șiafară de aceste dezavantaje prezentate de metodele de inoculare pe ^.florală, care sînt deosebit de evidente și inadmisibil de neglijat în izul .lucrărilor pentru stabilirea rezistenței soiurilor, prin noua metodă ' mo'culare a plăntuțelor se înlătură și perioada lungă de timp de inoculare iada formarea teliosporilor (aproximativ 10 luni), ca' și munca laborioasă jelită la inocularea plantelor în cîmp (etichetare, izolare, recoltare și Șamănat în sezonul următor). OdMetodadeinoculare a plăntuțelor, înlăturînd'toate aceste deza- vantaje, se dovedește a fi mai precisă, mult mai rapidă și într-o anumită H^pură mai puțin laborioasă decît metoda de inoculare pe cale florală, moșind această metodă, reușim ca un număr mare de plăntuțe să poată fi Din datele experimentale obținute rezultă că la specia U. nuda pot exista două mo- infecție. / , T 43'1 ' . ’ > ' . D. BECERESCU ' . , , 6' ~ ■ >' ' I /. ‘ ..; j < L ■; - • ■ . inoculate în aceeași etapă de creștere, cu aceeași suspensie de teliospori,. în condiții uniforme și fără nici un pericol de contaminare. Teliospori! se formează după aproximativ 8—12 săptămîni. La aceasta se mai adaugă- avantajul că se pot folosi cantități mici de inoculum, iar programul de- testare a soiurilor și liniilor noi de orz pehtru rezistență la tăciune este= redus la o.singură gen,erație de plante, \ Metoda de inoculare a plăntuțelor se dovedește.a fi deosebit de promițătoare în cercetările cu privire la'tăciunele zburător al orzului,, întrucîț permite folosirea ei în abordarea și rezolvarea a numeroase pro- bleme. Prin aplicarea acestei metode este posibilă disocierea efectului tratamentului de combatere a tăciunelui zburător, aplicat, pe de o parte,, semințelor și, pe de altă parte, parazitului. Metoda oferă astfel posibili- tatea. de a constata modificările interne produse prin aplicarea tratamentulu i la semințele sănătoase și care antrenează inhibarea totală sau parțială x a parazitului introdus prin inoculare artificială, în același timp se poate face. și verificarea capacității infectante a teliosporilor Speciei U.'n^ supuși la diferite tratamente, obținîndu-se informații asupra eficacității, •acestora. ■. ■ Folosirea metodei de-inoculare a plăntuțelor pare a fi deosebit de potrivită și pentru studiul raselor fiziologice ale ciupercii U-. nuda, permi- țînd în același timp și selecționarea1 — în cazul cînd există — a. formelor cu potențial de infecție diferit (pe cale embrionară și pe cale florală). Totodată, multitudinea datelor obținute prin aplicarea, acestei metode. ' vă contribui la clarificarea semnificației modalităților de rezistență față , de tăciunele zburător menționate de A. J. P. O or t (4). Un dezavantaj al acestei metode- în cadrul unui program de lucru pe scară largă ar fi numai muncă laborioasă depusă pentru decapitarea, individuală a coleoptilelor și repicarea manuală cil deosebită grijă a plăn- tuțelor. Din acest punct de vedere, metodă s-ar părea că este potrivită numai pentru lucrări în seră, deoarece, înlăturînd multe din variabilele inerente în alte inetode, se dovedește totuși mai rapidă. Menționăm că în prezent sîntem în posesia unor numeroase variante de îmbunătățiri ce se pot aduce în legătură cu acest dezavantaj și care eventual ar per- , mițe ca metoda să fie adaptată păntru utilizarea ei în cîmp. ' Introducerea, acestei tehnici noi și convenabile din multe puncte de vedere în lucrările de testare a rezistenței față de ciuperca U.' nuda, necesită totuși unele experimentări prealabile în vederea 'obținerii de,date comparative cu privire la procentele de Infecție obținute prin inocularea florilor și plăntuțelor; atît de la soiurile sensibile, cît și de la cele rezistente, ; ■<;• ■ ' v-.'<■ z ! ' BIBLIOGRAFIE • ■ A ’ .' : • . • “ ■ ’ •/ : ’ ' />■ '. ’ - 1. BeceRescu D.,\Cercetări asupra răsptndirii, biologiei și combaterii speciilor de Ustilago căre: . produc tăciunii la orz in R.P.H.. București, 1964. 2. — Rev. rbum. Bibi., Sârie de Botanique, 1967, 12, 6, 391 — 396. i 3. Kavanagh T., Irish J; Agric. Res., 1964, 3, 2, 133 — 139. 4. Oort A. J, P., Tijdschrift over Plantenziekten, 1947, 53, 2, 25 —43. • 'v / . ■ ., /• ■ ■; . 7 INFECȚIA PLANTELOR DE ORZ CU VSTILAGO NVDA 435 ■ 5. Rowell J. B. â. Devay J. E., Phytopathology^ 1953^43, 12, 654 — 658. 6. -ȘĂvuLEscu Tr., Ustilaginalele din JLP..R., Edit,' Acad. R.P.R., București, 1957, 1 — 2- 7, Tapke V. F., Phytopathology, 1955, 45, 2, 73 — 78. 8, Vandbrwalle R., Buil; Acad. Belg. CI. Sci., seria a ’5-a, 1935, 21, 7, 759—765. 9. Vander-walle li. et Sommereyns G., Parasitica, 1965, 21, 1, 9—15. 10. - Parasitica, 1967, 23, 2, 66-78. ' Institutul de biologie „Traian Săvulescu”,,. Sectorul de micblogie. Primit în redacție la 16 mai 1968. I REGENERAREA MICO BACTERIILOR DIN FORMELE FILTRANTE DE ALEXANDRINA GAIGINSCHI, SOFIA TIMOȘCA, NATALIA STAVRL VIORICA PETREĂNU și CONSTANȚA BURCOVEANU 576.852.2:576.8.094.29 The authors experimented' on a nonpathogenic Mycobacterium tuberculosis of human type, which they cultiyațed on trichloriodopyridine media. Under these conditions, three different development aspects of mycobacteria are obtained : globulous forms obtained by filtration of the ,,L” — shaped cUltures; through splitting these forms liberate alcohol-acid-resistant bacilli; cyanophilous hyphae which lead through fragmentation to mycobacteria-like bacilli or linequallysized cocci; through passages on laboratory animals, the latter forms could regenerate aleohol-aciii-resistant bacilli . Din cercetările efectuate asupra biologiei bacilului tuberculozei' reiese că, în afară de multiplicarea prin diviziune directă, gețmenele com- portă și~ alte modalități de înmulțire. în acest sens cităm lucrările lui I. Strâns (12) și H. Much (10) asupra formei granulare a bacilului Koeh, ale lui A. V au d r e m er (13), A. Font es (6), A. O a 1 m e 11 e, și J. Va 11 i s (2) și.P. Hau dur o y (7), care arată posibilitatea aces- tuia de a trece prin filtrele bacteriene și a se regenera din formele filtra- bile, precum și lucrările lui M. O. K a h n (8), care pune în evidență dez- voltarea bacililor din particule foarte fine. H. Molgaard (9) descrie prezența de coci în culturile bacilului Kochj iar B. F e j g i n (5) în cul- turile dezvoltate din filtratul produselor tuberculoase; aceste date au fost confirmate recent de A. O s i 11 a g (3), care pune în evidență coci în culturile unor micobacterii modificate. în cercetările efectuate asupra formelor „L” la micobacterii am ob- ținut unele aspecte similare, precum și regenerarea germenilor din for- mele filtrabile, date pe care le prezentăm în lucrarea de față. MATERIAL ȘI METODĂ Experimentările s-au efectuat cu tulpina P, variantă nepatogenă, obținută dintr-o ■cultură de bacii tuberculos de tip uman sub acțiunea tricloriodpiridinel. Folosind în continuare același factor mutagen în concentrație de 0,0333 g %, tulpina s-a modificat, trecind prin faza ,,L”. A - , ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 5 P. 437-440 BUCUREȘTI 19^8 438 , ALEXANDRINA GAIGINSCHI și COLABORATORI 2 Pentru a verifica filtrabilitatea acestei micobacterii P modificate, suspensia unei culturi de 5 zile de pe mediul Sauton gelozat (15 %0) cu tricloriodpiridină (cind modificările morfo- logice erau maxime) a fost filtrată prin filtrul Seitz EK2, utilizîndu-se ca martor tulpina Serratia mărcescens. Filtratul obținut a fost însămînțat în mediul Sauton, Sauton-gelozat și Lowenstein-Jensen fără tricloriodpiridină. Ca martor a fost Însămînțat, în aceleași condiții,, filtratul tulpinii P de origine. \ Pentru studiul patogenității, filtratul tulpinii P în faza „L” a fost inoculat la 10 cobai pe cale intraperitoneală în volum de 1 ml și 10 șoareci intravenos în doză de 0,5 ml. Ca martor s-a folosit uri lot de 6 cobai și 10 ‘șoareci, inoculați în aceleași condiții cu tulpina P de origine.. Animalele au fost urmărite 45 de zile. REZULTATE Filtratul tulpinii P în faza „L”, însăniînțat pe mediul Sauton, după 5—6 zile de menținere la 37°0, a determinat o ușoară tulburare a mediu- lui și formarea unui sediment fin. / Examenul microscopic al acestei culturi a pus în evidență formațiuni sferice, de dimensiuni.inegale (2—10 p), acido-alcoolo-rezistente (a.a.r.) la lintiță',.cu centrul mai intens colorat. în următoarele 2—3 zile, în inte- z riorul acestor formațiuni globuloase au apărut grahulații cianofile și bacili a.a.r., majoritatea fiind dispuși paralel. Unele formațiuni globuloase eclatau, punînd bacilii în libertate, iar altele se Uzau, lăsînd o urmă slab conturată (fig. 1, 2 și 3). într-un stadiu mai avansat, bacilii rezultați din eclatarea globilor s-au multiplicat, dispunîndu-se în corzi (cultura a fost urmărită timp de 16 zile). - Pe mediul Sauton-gelozat, cultura ș-a dezvoltat sub formă de fila- mente cianofile, cu aspect de hife și rare forme globuloase a.a.r.' După 8 zile de menținere la termbstat, formațiunile filamentoase s-aii fragmentat, transformîndu-se în bacili a.a.r. (fig. 4 și 5). । Pe mediul Lowenstein-Jensen, cultura s-a dezvoltat sub formă de bacili a.a.r. :■ ■ în unele tuburi cu mediul Sauton, în care s-a însămînțat filtratul, după 10 zile de incubare a apărut o tulburare intensă ă; mediului, iar la examenul microscopic s-au pus în evidență formațiuni rotunde, cianofile, de diinensiuni mici și inegale (sub lp diametru), dispuse izolat, în perechi, tetrăde sau mici grămezi, remarcîndu-se uneori o diviziune binară- (fig. 6, 7 și 8). Această dispoziție este mai evidentă la microscopia electronică, constatîndu-se.că elementele sferice au periferia difuză, ceea ce lasă, să se presupună lipsa peretelui celular (fig. 9). în următoarele 2,!—3 zile, cocii au crescut în dimensiuni, unii dintre ei luînd aspect globulos'cu centrul mai intens colorat. în subculturi pe mediul ,Sauton, Sautbn-gelozat și Lo'wenstein-Jen- sen, cultura s-a dezvoltat în 5—6 zile sub formă de colonii mari, opace, lucioase, bombate, pigmentate în galben, pe suprafața cărota au apărut, colonii secundare. Cultura a prezentat același aspect pe mediile simple pe care însă s-a dezvoltat lent'în 8—10 zile; , > Însămînțările efectuatez în aceleași condiții din filtratul tulpinii nemodificate au rămas sterile. , , cl. p. 438 5. — Fragmentarea hifelor. Fig. 6. — Aspect particular în mediul Sauton, după 10 zile de menținere la termostat: coci cianofili, de dimensiuni inegale, dispuși în grămezi sau tetrade. Fig. 7. — Același aspect, după 2 — 3 zile. Fig. 8. — Apariția de bacili a. a. r. Fig. 9. — Examenul electronooptlc al cocilor, care para fi lipsiți de perete celular. Fig. 10. — Leziuni de tuberculoză generalizată, obținute la cobai prin treceri repetate ale cul- turii sub formă de coci. 1 ; 3, REGENERAREA; MICROBACTERIILOR DIN FORMELE FILTRANTE 439 ; Filtratul variantei P s-a demonstrat a, fi lipsit depatogenitate pentru ■cobai, dar a determinat leziuni nodiilare viscerale la 3 șoareci din cei 10 ' inoculați. : . • . [ j în continuarea experimentărilor, cultura obținută din filtrat, care L microscopic avea aspectul unor coci polimorfi, za determinat la cobaii J inoculați cu doza de 0,01 mg intraperitoneal după 45 de zile hipertrofie ș. hepatosplenică cu prezența de numeroși noduli cazeoși. Frotiurile efec- ! tuate din organe au pus în evidență numeroși bacili a.a.r., iar însămîn- / țările pe mediul Lbwenstein-JenSen au determinat apariția unei (culturi „Bi”. de bacili a.a.r. Două pasaje ulterioare efectuate din organele acestor cobai au determinat leziuni de tuberculoză generalizată, (fig. 10). ' Animalele inoculate cu filtratul tulpinii P nemodificate nu au pre- zentat leziuni. , . ' DISCUȚII ■ După cum se constată dinliteratura despecialitate, formele filtra- / bile ale micobăcteriilor au fost puse în evidență în culturile de bacii Koch, precum și în diverse produse patologice provenite de la bolnavi tubercu- loși (spută, lichid picurai, urină). / j Existența și interpretarea lor au format obiectul unor numeroase ' discuții; s-a susținut chiar ipoteza unui ciclu de dezvolțare a micobacte- / riilor cu trecerea prin forme atipice, precum și analogia formelor filtrabile ( cu formele ,,L”. Numeroși cercetători, ca A. F o n t e s (6) în 1931, M e l Io n (citat / după (3)) în 1933, J. W e i s s f e i 1 e r (14) în 1935, care aU întreprins studii pentru a defini rolul granulațiilor în biologia bacilului Koch, au • .ajuns la concluzia că forma granulară poate regenera bacilul, /; , în același sens, F. B e z a n § o n șiP. Hauduroy (1), 3. Du- rând (4); A. O a 1 m e 1t e și J. V a lt i s (2) demoiistrează, prin ex- ; perimentări efectuate pe animale, că formele filtrabile sînt virulențe și tuberculigene. . ' L. Negre și J. Bretey (11) consideră că elementele filtrabile i ' ale bacilului Koch ar.fi reprezentate de bacili tineri, mai puțin evoluați (de aproximativ 8 zile), care ar determina la cobai o tuberculoză ganglio- nară de tip Calmette-Valtis. Apariția cocilor în culturi de micobacterii a fost observată de o serie 7 ' de autori și a fost interpretată fie ca un stadiu în evoluția bacilului, fie / drept mutante; unii autori, printre care A. Csillag (3), consideră că , , originea cocilor ar fi în granulațiile descrise de H. Mu c h , care s-ar eli- beră din interiorul bacililor. , - / ■ Pe baza studiilor efectuate la microscopul electronic, Xalabar- ; der (citat după (3))interpretează elementele cocoide ca fiind conidii ' câte se detașează dih. interiorul bacteriei. Din cercetările noastre reiese posibilitatea regenerării micobacterii- : lor din forme filtrabile. Considerăm, că dezvoltarea bacililor a.a.r. din coci : după inocularea la animale constituie un argument în plus asupra posibi- i 'lității regenerării micobăcteriilor din formele filtrabile.. 440 ALEXANDRINA GAIGINSCHI și COLABORATORI ; 4 ' ' / ' Este interesant faptul că varianta P, micobacterie nepatogenă (dar provenită dintr-o tulpină virulentă), după regenerarea din formele filtra- bile, și-a recăpătat virulența pentru animalele de laborator. CONCLUZII 1. Din filtratul unei variante P, micobacterie nepatogenă, în faza „L”, s-a obținut regenerarea bacililor a.a.r. pe medii de cultură și prin inocularea la cobai și șoareci. , 2. Culturile obținute din filtrat în aceste condiții au prezentat trei aspecte : 1) globi în interiorul cărora s-au format bacii a.a.r., care s-au eliberat prin eclatarea acestora; 2) hife care s-au fragmentat în bacili a.a.r.; 3) coci dispuși izolat, în perechi, tetrade sau grămezi, care după inoculare la cobai și șoareci au regenerat cultura de bacili a.a.r. 3. Din filtratul variantei P nemodificate nu s-au obținut culturi. 4. Varianta P în faza „L” și-a recăpătat patogenitateâ, fapt demon- strat prin aceea că a determinat leziuni tuberculoase la animalele inoculate. BIBLIOGRAFIE 1. Bezanșon F. et Hauduhoy P., Rev. Tubcrc., Paris, 1924, V, 2, 215 — 218. 2. CalmeTte’A. et Valtis J., Ann. Inst. Pasteur, 1930, 44, 629 — 658. 3. Csili.ag A., J. gen. Microbiol., 1964, 34, 341 — 352. 4. Durând J., C. R. Soc. Biol., 1924, 91, 11-12. 5. Fejgin B., C. R. Soc. Biol., 1931, 106, 161-162; 163-165. 6. Fontes A., L’ultravirus tuberculeiix, Masson, Paris, 1932. 7. Hauduroy P,, Ann. Inst. Pasteur, 1960, 99, 15. 8. Kahn M. C., Amer. Rev. Tuberc., 1929, 20, 151 — 199. 9. Molgaard H., Beitr. Klin. Tuberk;, 1931, 77, 82-120. 10. Much H., Beitr. Klin. Tuberk.; 1907, 8, 357-368. 11. N4:gre L. et Bretby J., Ann. Inst. Pasteur, 1952, 82, 132 — 144. 12. Straus I., La tuberculose et son bacille, Ruef., Paris, 1895, 171. 13. Vaudremer A., Beitr. Klin. Tuberk., 1931, 77, 17 — 36. 14. Weissfeiler J.; Beitr. Klin. Tuberk., 1935, 86, 151 — 159. Academia Republicii Socialiste România, Filiala Iași, Secția de biomorfologie și I.M.F. Iași, . Catedra de microbiologic. Primit în redacție la 2 februarie 1968. DIVIZIUNEA REDUCȚIONALĂ ȘI FERTILITATEA UNOR LINII AUTOTETRAPLOIDE DE CITRULLUS VULGARI S DE P. RAICU și I. ANGHEL 576.354.465:582.982": . The authors studied the fertility of three Romanian autotetraploid strains of watermelon : Arad, Brăila and Graybelle and they found that it generally does not exceed 50% of the corresponding 2n străin fertility. In the C2, C3 and C4 ' generations after colchicinization, a restoration process of the 4n plant fertility is noticed, although the level of diploid qnes is not reached. The study of meiosis in autotetraploid plants points out that the high level of chromosome homology results in many abnormalities appearing in different stages of reductional division. The number of abnormal divisions show a decrea- sing tendency in the older 4n generations. Studiul diviziunii reducționale efectuat la diferite linii autotetra-- ploide artificiale de la diverse specii de plante a demonstrat că meioza prezintă anumite caracteristici" datorită gradului mai ridicat de omologie a cromozomilor. în mod constant se observă o frecvență mărită a unor asociații cromozomiale de tipul țetra-, tri- și univalenților, fapt care deter- mină o fertilitate relativ redusă autotetraploizilor artificiali, mai ales în primele generații după colchicinizare. în ceea ce privește sterilitatea' completă a triploizilor, ea poate fi explicată în mod similar prin apariția unor asocieri cromozomiale de tipul tri-, bi- și univalenților, fapt care de- termină o disjuncție Cu totul neregulată a cromozomilor și, ca atare, ne- funcționalitatea gârneților. . La Gitrullus vulgaris, deși s-au obținut linii autotetraploide relativ de multă vreme, totuși nu există decît puține cercetări privind diviziunea. Teducțională și fertilitatea plantelor, mai ales din cauza dificultăților de of din tehnic pe care le prezintă studiile citologice la această plantă. Prin- tre cei care au efectuat unele cercetări în această direcție pot fi citați H. Kihara (2), M. Shimotsuma (5), (6), M. Tanaka și T. Muka.i (9), E. O. S tevenson (8). ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 5 P. 441-447 BUCUREȘTI 1968 40 • 442 ' " P.RAlCUși I. ANGHEL , . '2 ■ " ' '' ) Pe această bază am Considerat utilă efectuarea unor cercetări pri- vind fertilitatea autotetraploizilor, corelată cu diviziunea redacțională, precum și germinarea polenului n și 2n. , ; \ / ' . • ' ' ' z MĂTERIAȚ ȘI METODE ■ Ca material pentru acest studiu am folosit liniile autotetraploide : Arad, Brăila și Tlm- iburești, obținute în laboratorul nostru prin tratamente cu colchiciriă și aflate în diferite gene- rații de la colchicinizare.' De asemenea s-au folosit două linii 4n, obținute de noi din soiuri -Străine : linia japoneză Graybelle și cea americană Kleckley sweet. Pentru studiul citologic ș-au folosit muguri florali foarte tineri, fixați în alcool ețilic-acid acetic glacial (3 : 1). Colorarea ma- terialului s-a efectuat prin ..metodele Feulgen și carmin-acetică. Preparatele de tip „squash” rau fost montate îh balsam de Canada, după care s-au'efectuat microfotografii. Fertilitatea polenului s-a determinat prin colorarea sa în soluție de carmin-acetic 2 %, iar germinarea polenului s-a făcut pe mediu de'zaharoză (15%) și agar.-agar. Aprecierea fertilității semințelor s-a efectuat prin secționarea lor sau prin introducerea lor într-un vas cu apă, fiind considerate ca normale cele care se scufundau complet. Plutirea^, ilor sau scufundarea parțială constituie un indiciu al absenței fertilității germinative. ' REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiul comparativ al numărului de semințe în fructe, efectuat la formele 2n și la cele 4% corespunzătoare (tabelul nr. 1), a arătat foarte -concludent că âutotetraploizii prezintă o fertilitate mult mai redusă decît Tabelul , nr. 1 Numărul de semințe fertile în fruct în Ca, C3, C4 (1963—1966) Anul . Arad . ’ Brăila Graybelle 2n 4n 2n / 4n v 2m 4n 1963 1031,0 000 135,8 942,0 000 125,5 — '. ' ' • z 1964 y 939,3 000 190,9 844,0 i' 000 169,4 619,6 000 113,5 1965 ’ ; 691,8 000 231,8 492,2 .000 166,5. i .252,7 000 103,8 1966'' 556,8 000 230,4 534,0 000 169,9 468,3 000 109,5 ' :a dipoloizilor (sub 50%). La plantele 4n Arad șt Brăila s-a observat un fenomen interesant, de restabilire parțială a -fertilității Ia generațiile ’03 și C4 după colchicinizare, această capacitate fiind mai redusă la soiul Japonez Graybelle. ' ' STUDII CITOGENETICE LA CITRULLUS VULGARIS 443 Rezultate mai bune în ceea ce privește fertilitatea plantelor s-au obținut prin polenizarea plantelor 4'% cu polen de la cele 2n (tabelul nr. 2). Aproape la toate combinațiile hibride studiate de noi s-a remarcat uri număr sporit de semințe pe fruct, existînd în mod evident unele diferențe în funcție de polenizator. \ Tabelul nr. 2 Numărul de semințe in fructele hibride intre 4» Ș x 8b 3 (196$) Hibrizii Semințe, fertile în fruct Semințe sterile în fruct , media limite de variație Brăila 2 X Arad 3 288,0 ■ ■ . 216-405 216,0 Brăila $ x Kleckley sweet 3 221,1 216-226 195,9 Brăila $ x.'Qraybelle 3 208,5 141-298 143,5 . Brăila Ș X Brăila 3 • : 227,0 i 96-252 198,4 Arad ? x ,brăila 3 1194,0 78-297 ! 283,6 Arad Ș X Kleckley sweet 3 214,6 143-286 ■ 178,0 Arad Ș X, Graybelle 3 136,8 100-186 102,9 Graybelle 2 x Graybelle 30 - ' fO Fig. 1. — Dinamica germinării polenului și lungimea tuburilor polinice la solul Arad 2n și 4n. - 1 . fiind de asemenea mai lungi la plantele diploide. Se remarcă totodată o capacitate germinativă mai mare a polenului la plantele 2n comparativ 1 cu cele 4». în ceea ce privește fertilitatea polenului, determinată prin metodă carmin-acetică, s-a constatat că nu sînt deosebiri semnificative între plantele 2n și 4w. 4 - c. 5710 5 . STUDII CITOGENETICE LA CITRULLUS VULSARIS 445 444 1’. EAICU și I. ANGHEL - 4 Studiul diviziunii reducționale (pl. I și II) la plantele autotetra- ploide în diferite generații după colchicinizare a arătat că mărirea gradu- lui de omologie a cromozomilor determină apariția a numeroase anomalii, în metafaza I (tabelul nr. 3). se observă că numeroși cromozomi univalenți se împrăștie în afara plăcii ecuatoriale. în C3 și C4, frecvența celulelor care prezintă univalenți este cuprinsă între 19,7 și 21,8% la cele trei Unii stu- diate, în timp ce în C4 frecvența metafazelor de acest tip este mai mare Tabelul nr. 3 Studiul metafazei I la plantele 4n (1966) > Liniile. 4n . Nr. celule anali- zate Mețafaze cu univalenți Distribuția univalenților în celule (%) Univa- lenți per celulă nr. VO/ /o 1 2 3 >3 Arad C4 520 114 21,8 14,4 5,0 1,8 0,6 0,32 Brăila G4 ‘ 560 111 19,8 14,6 2,8 1,9 0,5 0,26 Graybelle C3 510 100 19,7 13,9 3,7 1,6 0,5 ! 0,28 Kleckley sweet , Ct 500 131 26,2 19,0 4,1 2,2 0,9 0,38 Tîmburești • C4 480 : 139 29,0 17,2 7,5 2,7 1,6 0,46 (26,2—29,0%). Se remarcă, de asemenea, că majoritatea celulelor din această categorie prezintă numai un univalent și în puține celule există 2—3 univalenți sau mai mulți. Din cauza dificultăților pe care le pre- zintă studiul metafazei I, în special datorită cromozomilor extrem de mici și greu de dispersat, nu am reușit, sa determinăm statistic numărul altor formațiuni (bivâlenți, țrivalenți, tetravalenți). Frecvența telofazelor I aberante, cu cromozomi retardatari și punți cromatice (tabelul nr. 4), este în mod evident mai mare în C4 și mai redusă în C3 și O4 la toate liniile studiate. Numărul celulelor cu 1—2 retardatari Tabelul nr. 4 Studiul telofazei I la plantele 4n (1966) Liniile 4n Nr. celule anali- zate Telofaze aberante Distribuția telofazelor aberante (%) Retar- datari per celulă nr. % retardatari punți 1 2 >2 Arad c4 526 . 105 20,0 12,3 4,0 2,0 0,9 0,29 Brăila c4 512 95 18,6 13,5 1,7 2,8 0,6 0,24 Graybelle C3 , 480 99 21,6 12,2 6,7 2,0 0,7 0,32 Klecliley sweet Gr 436 130 29,8 14,3 8,0 7,0 \ 0,5 0,40 Tîmburești • Cx 420 . 118 28,1 17,1 8,1 2,5 0,4 0,41 depășește considerabil pe cel al Celulelor care au mai mulți cromozomi retardatari. Aceasta confirmă rezultatele obținute în metafază, univalenții devenind în bună măsură cromozomi retardatari. în sfîrșit, studiul diadelor și tetradelor (tabelul nr. 5) indică existența unui procent destul de ridicat de celule cu micronuclei, dar bare este mai redus la tetrăde. Se pare că în cursul fazelor succesive, ale diviziunii celulare se petrece un proces de autoreglaj, prin care sînt elimi- nate aberațiile respective. Pe lîngă tetrade normale, apar cu o frecvență destul de mare triade (8,3—17,4%) și pentade (2,9—5,1%). Existența acestor ultime formațiuni se poate explica prin absența unei sincronizări a diviziunilor reducționale, care duc. la apariția gârneților. în. sfîrșit, tre- buie semnalat faptul că la plantele se observă b capacitate mai redusă de individualizare a grăunciorilor de polen, care rămîn uneori grupați cîte 4. Rezultatele noastre privind fertilitatea plantelor din încrucișarea 4n x4n și 4n x2n sînt concordante cu cele ale lui M. Sbimotsu m a (6), (7), numai că în cazul nostru numărul de semințe per fruct a fost mai mare la ambele tipuri de hibrizi. De pildă, dacă în studiile lui M. S h i- motsuma în hibridarea 4% x4» numărul mediu de semințe în fruct a fost de 49, iar în încrucișarea in x2n a fost de 59, în experiențele noastre (4) numărul de semințe la cele două linii in în C4 studiate a fost de 169,9 Tabelul nr. 5 • • Studiul diadelor și tetradelor Ia plantele (1966) Liniile 4n Diade Tetrade; nr. celule anali- zate diade cu micro- nuclei % micro- nuclei per celulă nr. celule anali- zate tetra- de cu micro- nuclei O/‘ /o micro- nuclei per celulă triade 0/ Zo penta- de % Aead c4 . 495 23,2 0,32 . 480 15,3 0,30 8,5 4,8 Brăila c4 510 22,3 0,30 600 13,6 0,26 8,5 3,0 Graybelle • C3 480 19,2 0,31 .560 16,1 0,27 8,3 ' 2,9 Kleckley sweet fi 380 30,1 0,45 300 19,6 ■ 0,29 10,0 3,6 Tîmburești -Cx 360 26,4 0,36 534 15,1 0,29 17,4 5,1i PLANȘA I 446 ' P. RAICU și I. ANGHEL 6 (Brăila) și de 230,4 (Arad) per fruct. în mod similar la toți cei opt hibrizi 3n (4n Ș x 2n^), numărul mediu de semințe a fost relativ mare, variind între 136,8 și 288,0 per fruct. în ceea ce privește corelația dintre ameliorarea fertilității plantelor în generațiile mai avansate după colchicinizare și reducerea numărului de aberații din cursul diviziunii reducționale, studiile noastre sînt concordante cu ale lui M. S h i m o t s u ma (5), care susține de asemenea posibilitatea ameliorării fertilității autotetraploizilor prin selecție. H. Ki ha r a (2), primul care a obținut autotetraploizi la pepenele verde, arată că plantele 4n au o sterilitate destul de accentuată, numărul de semințp per fruct variind ca regulă între 50 și 100. Este probabil , ca în experiențele noastre fertilitatea mai bună a liniilor autotetraploide să se datoreze, pe de o parte, condițiilor climatice de asemenea mai bune, iar pe de altă parte soiurile folosite ca material inițial, cu frUctezmai mari și semințe mai multe decît în cazul soiurilor utilizate de cercetătorii japonezi. ' . , Se poate conchide că, în condițiile noastre climatice și prin folosirea pentru poliploidizare a unor soiuri cum sînt Brăila și Arad, care prezintă fructe mări și semințe numeroase, formele autotetraploide produse au o fertilitate relativ bună, fapt care mărește valoarea lor economică. . , CONCLUZII . 1. Plantele autotetraploide din liniile Arad, Brăila și Graybelle au o fertilitate relativ redusă comparativ cu formele 2n corespunzătoare, numărul de semințe în fruct nedepășind 50% din cel al diploizilor. în generațiile mai avansate după colchicinizare, fertilitatea plantelor 4% are tendința de a se ameliora. x . 2. Prin încrucișarea plantelor in (genitor matern) cu cele 2n (geni- tor patern), numărul de semințe în fruct este considerabil mai mare decît în încrucișarea in xin. Aceasta se poate explica printr-o viteză de germi- nație mai mare a polenului haploid și prin creșterea' mai rapidă a tuburilor polinice respective comparativ cu polenul diploid. 3. Studiul diviziunii reducționale la plantele in a'arătat că, din cauză unui grad mai mare de omologie a cromozomilor, apar în cursul diferitelor faze o seamă de anomalii (univalenți, trivalenți, tetravalenți, retardatari, diviziuni asincrone, microundei, triade, pentade). "Numărul anomaliilor are tendința de a se reduce la formele autotetraploide mai vechi. Aceasta arată că există o corelație între modul de desfășurate a diviziunii reducționale și fertilitatea plantelor. 4. Analiza comparativă a rezultatelor noastre^ cu cele ale cercetă- torilor japonezi, care au lucrat mai mult în acest domeniu, arată că, din cauza condițiilor climatice specifice țării noastre și datorita folositii ca'ma- terial inițial a unor soiuri diploide cil fructe mari și semințe multe, liniile autotetraploide românești depășesc pe cele străine în ceea ce privește fertilitatea. Ca urmare, se poate conchide că sterilitatea relativă a plante- lor 4îi nu este un factor limitativ în extinderea formelor poliploide în țara noastră. , , ' ' Fig. 3 —8. — Diferite faze ale diviziunii reducționale la Citriillus vulgaris 4n. 3 și 4, Metafaza I; 5, anafaza I cu retardatari; 6 și 7, telofaza I cu retardatari; 8, metafaza II. PLANȘA II 7 STUDII-CITOGENETICE LA CITRULLUS VULGARIS 447 Fig. 9 — 14. — Diferite faze ale diviziunii reducționale la Cilrullus vulgaris 4n. 9, Diadă asincronă; 10, tetradă asincronă; 11, triadă; 12, pentadă; 13 și 14, tetrade cu micronuclei. , BIBLIOGRAFIE 1. Anghel I., Cercetări de genetică, Edit. didactică, București, 1968. 2. Kihara H., Science, 1951, 58, 217 — 230. 3. Raicu P., Metode noi in genetică, Edit. didactică și pedagogică, București, 1962. 4. Raicu P. și Anghel I., Grădina, via și livada, 1966, 10, 24 — 31. 5. Shimotsuma M., Jap. J. Genet.; 1961, 36, 63—71. 6. - Jap. J. Breed., 1962, 12, 32, 55-61. 7. - Seikon Zihâ, 1962, 13. 8. Stevenson E. C., Anier. Veget. Grower, 1958, 6, 11. 9. Tanaka M. a. Mukai T., Seikon Ziho,'1955, 7, 86 — 93. Facultatea de biologie, Laboratorul de genetică. Primit în redacție la 24 octombrie 1967. ABSORBȚIA ROȘULUI NEUTRU DE CĂTRE PLANTU- LELE UNUI MUTANT SPELTOID DEGRÎU (TRITICUM AESTIVUM L. VAR. LUTESCENS) de A. MÂRKI și DORINA CACHIȚA-CO’SMA 582.542.1:575.24:581.08 The authors studied by colorimetry the neutral red absorption capacity of the ' wheat seediings, comparatively with the speltoid mutant belonging to the parțial A type. AII the data concerning both the total and specific absorptions (tables 1, 2, 3, 4 and fig. 1) and the tests of varying weights and lenghts of the seediings (tables 5 and 6) show that the mutant gene effect appears at the beginning of > the germinative processes causing the slowering of growth of the absorption organs on the one hand, and a decrease of their absorption capacity, on țhe other hand. \ z Mutantul speltoid indus la Triticum aești^um L. prin mutația locu- sului Q a cromozomului 5 A (4) prezintă multiple schimbări morfofunc- ționale. Se presupune că o singură imitate de recombinare se poate ma- nifesta prin numeroase efecte fenotipice, dacă locusul respectiv însumează mai mulți mutoni sau dacă acțiunea acestei gene începe într-o fază inci- pientă a ontogeniei plantei respective (pleiotropism adevărat) (1). Exis- tînd în sortimentul nostru de mutanți mai multe linii homozigote spel- toide, ne-am pus întrebarea dacă printr-o testare a capacității de absorb- ție a acestora șe poate evidenția efectul pleiotropic al genei mutante la plantulele de numai cîteva zile. ' MATERIAL ȘI METODĂ Mutantul speltoid folosit în experiență a fost indus cu raze X Ia o varietate de grîu lutesccns. Mutantul prezenta următoarele caractere și însușiri schimbate față de martor: — înălțimea plantei: cu puțin mai scăzută; — capacitatea de înfrățire: scăzută; ’ \ ' ■ ST. SI CERC. BIOL. SlSEfA BOiANICĂ T. 20 NR. 6 P. 449-457 BUCUREȘTI 1968 450 1 A. MÂBKI și DORINA CACHITA-COSMA , — ■ tipul spicului: -ascuțit,. subțire ; — lungimea rahisului: mai redusă; — fragilitatea rahisului : rezistent, dar spre vîrf din ce în ce mai subțire, fragil ; — numărul spiculețelor : mai redus; — glume ; mai scurte, mai groase, mai netede, trunchiate, strînse de bob ; — mărimea polenului: mai redusă ; , L — maturitatea: întîrziată cu 5 — 7 zile; — frunze; cu suprafață mai redusă, de culoare verde pal. . - Pentru a determina capacitatea de absorbție a plantulelor de la mutant și martor, s-âut pus la germinat cariopse în prealabil îmbibate .24 de ore în apă. Germinarea s-a efectuat în vase Lihhard, pe un strat de vată acoperit cu hîrtie de filtru și tifon, la temperatura de 21 —24°C. Numărul indivizilor pe repetiții a fost de ^5 — 30, iar numărul de repetiții a variat între 3 și 5. Datele obținute privind valorile absolute ale absorbției totale le-am prelucrat ' prin metoda analizei varianței (tabelul nr. 1). Analiza capacității de absorbție a organelor plantuleloi- s-a făcut conform metodei descrise în literatura de specialitate (6), (8), (9). S-a analizat colorantul vital (roșu neutru), în concentrație de 1/10 000, diluție efectuată în apă de robinet. Plantulele au fost scufundate în această soluție timp de o oră, după care s-au spălat la curent de apă și s-a trecut la extragerea colorantului din organe. ' , Absorbția am determinat-o la următoarele intervale de timp: 48, 72, 96, respectiv j 144 de ore. Pentru fiecare lot experimental s-au executat cîte trei citiri la electrofotpcolorimetru ' dr. Lange (tip VII), utilizîndu-se un filtru albastru* cu maximum de extincție pentru acest colorant. ■ ’ , . x . ... . - în urma raportării datelor la volumul soluției extrase și la greutatea uscată a materialu- lui vegetal s-au calculat absorbția totală(mg/h) și absorbția specifică (mg/g/h) â întregii plan- tule, precum și a fiecărui organ în parte, după formula : C . V ■, ' ' '' absorbția totală = —----------------— mg/plantă/h n. 1 000 ■ , , ' . 1 , . C . V ■ ; ■ absorbția specifică = - . . ’— mg/g/plantă/h , , , 1/. n. 1 000 / • ■ - unde : C este concentrația! citită pe curba-etalon a roșului neutru; - . , V — volumul soluției de colorant extras de pe un organ; , n — numărul de indivizi analizați; g — greutatea uscată, a materialului vegetal. Măsurătorile privitoare la creșterea perișoriloi’ ăbsorbanți s-au executat cu ajutorul microscopului Nfpk, la care s-a atașat un micrometru ocular. în tabelul nr. 1> am redat va- loarea mediei (X), a erorii mijlocii a mediei (s-), respectiv pragul de semnificație a testului „t” al absorbției totale,-în raport cu 1 mg substanță uscată și Ia o oră de absorbție. Datele din tabelele nr. 2 și 3 reprezintă valorile relative ale absorbției față de, întreaga plantulă (tabelulnr. 2), respectiv 'față de întregul , sistem radicular propriu (tabelul nr. 3). în tabelul nr. 4 am redat absorbția totală a mutantului speltoid în raport cu absorbția martorului, iar în figura 1 arh reprezentat variația ritmului absorbției totale în; cursul'germinației. Tabelul hr, 5 ilustrează valorile medii (X) privind creșterea în lungime și greutate a plantulelbr. 3 ABSORBȚIA ROȘULUI NEUTRU LA TRITICUM AESTÎVUML. VAR. LUTESCENS < - 451 - ' ' I ' ' % ■ ■ ' ' . ' ; REZULTATE ȘI DISCUȚII MARTORUL A. Absorbția totală a. Absorbția totală a întregii plantule (reprezentând însumarea ca- pacității de absorbție parțială a organelor plantulei) crește liniar ascen- dent pe măsura dezvoltării acesteia, ritmul absorbției scăzînd brusc după 96 de ore, în special pe seamă organelor nespecific absorbante (tabelul nr. 1). ' • b. Aceeași tendință se manifestă și în cazul absorbției totale în sistemul radicular, ritmul absorbției scăzînd mai puțin după 96 de bre. Ba- portînd aceste date la absorbția pe întreaga plantulă (tabelul nr. 2) con- statăm, un aport din Ce în ce mai mare al acestui sistem pe măsura înain- tării în vîrstă a plantulei. Dacă la .începutul experimentării absorbția totală a Rădăcinilor reprezenta doar jumătate din capacitatea de absorbție a plantulei, după 6 zile ajunge să fie de 82%. c. Deși absorbția totală a rădăcinii principale este în ascensiune în primele 6 zile (tabelul nr. 1) cea relativă (tabelul nr. 2), nu prezintă o variație semnificativă pe măsura avansării în vîrstă, oscilînd între- 25,2 și 28,o %. ^ ', ■ . j Analizîndn-se absorbția rădăcinii principale în raport Cu capacitatea de absorbție a sistemului radicular propriu (tabelul nr. 3), se constată o descreștere a acesteia pe măsura înaintării procesului de germinație și a dezvoltării rădăcinilor adventive. Tot un raport de invers proporționalităte există și în cazul analizei variației greutății uscate a rădăpinilor principale, respectiv adventive, în funcție de,vîrstă (tabelul nr. 5). Față de absorbția specifică a rădăcinii principale la 144 de ore, în rădăcinile adventive pă- trunde apreape de 2 ori mai,mult colorant vital (87%), iar greutatea aces-' tora crește cu 72'%. Există deci un paralelism în'tre creșterea în greutate a organelor, absorbtive și absorbția propriu-zisă. d. Absorbția totală a rădăcinilor adventive se v mărește, de la prima pînă la a 6-a zi, de 10 ori, iar ritmul zilnic al absorbției crește pînă la 96 de ore identic cu cel al rădăcinii principale, după care se înregistrează o scădere ușoară a lui (tabelul nr. 1). - Se constată deci că capacitatea dfe absorbție a rădăcinii principale este în continuă creștere pînă în ziua a 5-a a germinării, după care funcția absorbantă a acesteia,scade, în timp ce capacitatea de absorbție a rădăci-' nilor adventive devine predominantă, Această constatare confirmă ob- servațiile făcute și de alți cercetători la graminee (2), (8). ' z e. Însumînd absorbția totală, a organelor nespecifice, constatăm că în primele trei zile de germinație aportul lor la absorbția pe întreaga plan- tulă este în jur de 40%, pentruca. după 96 de ore să scadă la circă 18%. Aceasta se dătorește aproape exclusiv activității de absorbție a câriopsei. \ B: Absorbția specifică ■ ■7 ■ • ' ■■ . Evaluîpd absorbția specifică, constatăm că și în căzui grîului această metodă ne oferă posibilitatea de a delimita net organele cu 'funcție princi- pală de absorbție (rădăcini) de cele cu -funcție absorbțivă temporară și nespecifică. La 48 de ore de germinație (exprimată' în absorbție totală^ '5 ABSORBȚIA ROSULUI NEUTRU LA TRITICUM AESTIVUM L. VAR. LUTESCENS 453 - 4 .452 A. MĂBKI DORINA CACHITA-COSMA . • k ' ■ ' Tabela l • Absorbția Martor ' ore după •imbi- biție nr. plan- tulelor întreaga plantă X ± si , ’ sistemul radicular X ± Sx rădăcina principală , X ± Sx rădăcina adventivă X ± si cariopșa X ± sx coleopti- ^lul x ± si frunza X ± si 48 30 29- ±1,1 15,4±0,4 7,3±0,3 8,1 ±0,5 12,8±0,7 0,8±0,l . — 72 30 44 ±2,3 28,9±0,5 ll,7±0,5 17,2±0,2 13,8 ±0,2 l,4±0,3 —■ 96 25 107,4 ±3,1 85,3±0,4 33,8±0,4 51,5 ±0,6 20,2±l,3 l,9±0,4 — 144 30 159(6±3,4 131,2±1,9 46,6±1,3 85,6 ±1,4 16,5 ±0,8 3,6 ±0,3 nr. 1 totalii (mg/h) Mutant speltoid 6 întreaga plantă /X ± si sistemul radicular X ± Sx rădăcina principală X ± si - X rădăcina adventivă X ±si cariopșa X 1 Sx • coleoptilul X' i Sx frunza 'X Sx 15,5***±1,3 7,9***±0,4 4,2*** ±0,4 3,7***±0,5 6,8**±0,6 0,8: ±0,1 — • 23,0***±l,5 15,0***±0,7 6,5***±0,6 ’ 8,5***±0,2 6,9**±0,8 1,1 ±0,3 — 62,0*** ±2,7 42,0*** ±0,4 18,8***±0,7 . 23,2***±0,5 16,8* ± 1,4 ’ 3,2 ±0,3 — 82,2***±2,4 51i8***±2,4 17,9***±0,9 33,9***±1,6 14,9 ±1,3 6,9* ±0,6 8,6±0,6 Notă: P = 0.001 se noteaza cu *♦* ; P = 0,01 se notează cu ** , P = 0,05 3© notează cu * ‘ ( sistemul radicular absoarbe 53,1%/ iar restul organelor 46,9 %, în timp ce, exprimînd în absorbție specifică, sistemul radicular reprezint^ 96,5 %, iar organele neabsorbtive 3,5% (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Absorbția In valori relative (%) in raport cu absorbția pe întreaga plantulă __ Martor / Mutant speltoid ore rădă- rădă- rădă- rădă- după felul cina ' cina cari- cole- fr nza cina cina cari- coleop- frunza imbi- absorbției prin- adven- opsa optilul prin- adven- opsa tilul biție cipală tivă i / cipală tivă 48 totală 25,2 27,9 44,2 2,7 ' 27,1 23,9 43,9 5,1 ' ■ —■ ; 48 'specifică 43,3 53,2 0,5 3,1 — 48,8 41,4 0,8 9 — 72 totală । 26,5 39 31,3 3,2 . — 28,2 37 30 4,8 — . 72 specifică 42 54,4 1,2 2,4 . — 44,3 50,1 0,7 4,9' — 96 totală 31,5 48,0 Î8,8 ’ 1,7 — 30,4 37,5 27 5,1 — 96 specifică 42,6 49 1,3 ' 7,1 — 42,3 ' 54,5 1,2 2' — 144 totală 28,5 53,5 10,3 2,3 5,4 21;8 41,3 18,1 . 8,4 1 144 specifică 29,7 64,4 2/3 1,9 1,7 39,5 50,7 2,2 5,8 1,8 Rădăcina principală împreună cu rădăcinile adventive înregistrează variații asemănătoare celei constatate la absorbția totală (tabelele nr. 2 și 3), dependente de vîrstă, iar organele hespecifice absorbante prezintă abateri de la această regulă, cauzate de variabilitatea mare a greutății uscate în primele zile de dezvoltare a plantulelor. .i MUTANTUL SPELTOID A. Absorbția totală / a. La mutantul speltoid apare un proces de creștere ascendentă liniară a absorbției loiale pe întreaga plantulă, dar față de martor valorile absolute (la toate orele analizate de noi) sînt mai diminuate, pragul de semnificație avînd o valoare de < 0,001 (tabelul nr. l). Ritmul absorbției scade brusc după 96 de ore, ca și în cazul martorului. > b; Rițmul absorbției .totale în sistemul radicular după 72 de ore este deja mai scăzut decît al martorului, diferența ăcceptuîndu-șe și mai mult la a 6-a zi. Comparativ cu martorul, valorile procentuale relative la absorbția pe întreaga plantulă (tabelul nr4 2) sînt mai mici. Aportul sis- temului radicular nu crește după 96 de ore, ca la martor. Raportînd absorb- ția parțială a rădăcinilor principale, respectiv a celor adventive, la sistemul radicular propriu (tabelul nr. 3), constatăm că valorile relative exprimate în procente se suprapun cu valorile similare ale martorului. Deci, chiar dacă puterea de absorbție a rădăcinii la mutantul speltoid este mai scăzută (comparativ cu martorul), procesul fiziologic de absorbție din cadrul celor două grupe de indivizi se desfășoară în același mod. Față de sistemul radicular al martorului, puterea de absorbție a speltoidului — între 48 și 96 de ore — este de circa 50% (tabelul nr. 4). Prelungind perioada de analiză (144 de ore), constatăm că sistemul radicular al speltoidului rămîne și mai mult în urma capacității de absorbție a martorului. iTabelul. nr. 3 Absorbția relativă (%) a sistemului radicular ' Martor Mutant speltoid ore după imbi- biție felul absorbției rădăcina principală rădăcina ■ adventivă rădăcina principală rădăcina adventivă 48 totală 47,4 52,6 53,2 ■ . 46,8 ' '48 specifică 44,9., 55,1 54,2 45,8 ' . 72 ' totală 40 . 60 43,4 56,6 72 specifică 43,6 . ' 56,4 .46,9 53,1 96 totală 39,6 60,4 44,8 , 55,2 96 specifică 46,5 53,5 43,7 56,3 144 totală 34,7 . 65,3' 34,6 > 65,4 144 specifică ' 31;6 68,4 43,9 56,1 în figura 1 am ilustrat variația ritmului absorbției totale a siste- mului radicular la martor și la mutantul speltoid în raport cu nivelul ab- sorbției atins la 48 de ore după germinate (considerat 100.%)., Din figură reiese; că ritnjul de creștere,al absorbției este asemănător pînă la 96 de- .ore la ambele grupe de indivizi, pentru ca la 144 de ore să apară, diferențe; ritmul scade brusc atît la rădăcina principală, cît și la1 cele adventive în cazul mutantului speltoid. Deci, după 96 de ore de germinație, ritmul scăzut se datorește, în primul rînd, creșterii și dezvoltării mai încetinite 454 , ' A. MĂRKI și DORINA CACHITA-COSMA G- ' . ' . Tabelul' nr. 4 Absorbția totală (mg/b) a mutantului speltoid In valori relative fată de martor ■ - (martor = 100) Ore după ’ imbibiție Sistemul radicular ■ Rădăcina principală Rădăcina advehtivă Cariopsa Coleoptilul Frunza ‘ ’ 48 ' 51 57,6 : - 45,7 53,2 100; 72 52 55,5 . > 49,6 50,1 78,5 ’• 1 •—; ■ 96 .49 ' 55j6 15,1 83,2 16,8 . 144 39 39,3 39,6 ti / 90 19,2 iOo 7 ' ABSORBȚIA ROȘULUI NEUTRU.DĂ TRITICUM ABSTIVUM L. VĂR. LUTESC^NS . 455 ■ z ■■'' L; ' '' A . A la speltoid Cresc nesemnificativ comparativ cu creșterea semnificativă a acelorași valori la martor (tabelul nr. 5). e. Din analiza absorbției . totale a organelor nespecifice absorbante constatăm că fenomenul este identic cu acela semnalat la martor, După 6 zile, aportul acestora la absorbția întregii plante este de 37%. 1100- a sistemuluiradicular, ăl mutantului speldoid și în special alrădăcinilor adventive (tabelul nr. 5). c. Absorbția totală a rădăcinii principale este în ascensiune numai pînă la 96 de ore (reprezentând 50% din valoarea martirului), după z care stagnează (tabelul nr. 1), Absorbția relativă, în raport cu întreagă, plantă, înregistrează o vatiație nesemnificativă pînă la 96 de ore, asemă- nătoare cu a martorului, pe cînd la 144 de ore această valoare descrește (tabelul nr. 2). . . ' ■ ■ : Dacă comparăm absorbția rădăcinii principale cu capacitatea de ab- sorbție a sistemului radicular propriu,• se constată aceeași tendință de descreștere a acesteia ca șt la martor, pe măsura dezvoltării rădăcinilor adventive (tabelul nr, 3), ceea ce ne indică o descreștere a funcției acestui ' organ și în cazul mutantului speltoid, așa cum au remarcat și alți cercetă- tori la graminee (2). Această afirmație este întărită și de scăderea bruscă , a ritmului absorbției după 96 de ore. Putem admite și în cazul mutantului, speltoid paralelismul care există între creșterea în greutate ă organelor absorbtive și absorbția propriu-zisă. • d. La absorbția totală a rădăcinilor adventive se remarcă o ascensiune permanentă a .procesului de absorbție, atât în cazul valorilor absolute . (tabelul nr. 1), cît și în cazul raportării;la absorbția întregii plantule (ta- belul nr. 2),' precum și a propriului sistein radicular (tabelul nr. 3). Anali- zînd ritmul absorbției zilnice a rădăcinilor adventive ale mutantului speltoid, față de martor (tabelul nr. 1), se constată că după 6 zile ritmul este mai încetinit la mutant. । Dadă apelăm la datele privind variația lungimii și greutății plantu- ' lelor, constatăm că după 6 zile de germinare valorile rădăcinilor adventive 1090- 900- 800 700- 600- 500 .■ 400- 300- 200 - 100- MUTANT SPELTOID rădăcina adv,' — sistem radicular — rădăcina princip, -.--■rădăcina adv. LEGENDA ■ - sistem radicular - rădăcina princip. MARTOR 48 72 96 ■ /. • ore după imbibiție ' Fig.i. — Variațiaritmuluiabsorbțieitotaleăsistemuluira- dicular (48 de ore - 100%). Urmărirea dezvoltării zonei perișorilor absorbanți ai rădăcinii prin- cipale, ai rădăcinilor adventive, precum, și a creșterii în lungime a acestora a dus la următoarele constatări (tabelul nr. 6): iț ) 144 : . . : ■ . Tabela) Lungimea și greutatea ptantiilelor de grîu (Triticum Ore -după imbibiție Martor / lungimea (min) X greutatea ' uscată (mg/plantă) rădăciha princi- pală cole- optilul frunza întreaga plantulă rădăcina princi- gală/ rădăcina adven- tivă cariopsa pole- optilul frunza ' 48 " 8 4,8 ■ ■ 28,8 0,28 0,24 28,3 0,04 ■ ■ ■ 72 16,1 18,1 , 2,8 0,42 0,56 0,9 0,96 ; 96 39,6 47,1 13 ' ; 6,99 ; 0,60 0,79 2 2,1 . . , 1,5 144 87,3 53,4 48,2 12,3 0,60 1,04 5,5 1,3 3,9 % ■ Mutant speltoid ■ nr. 5 '■ ;■■ aestivum var, hlțescens) și â mutantului Speltoid lungimea (inmi(X) . greutatea uscată (mg/plantă) ; rădăcina principală coleoptilul frunza . ■ < întreaga plantulă rădăcina principală rădăcina ădventiyă cariopsa cole- )optilul frunza 3,5. 1,5 'A. ' 26,8 0,21 0,26 26,3 . 1 ■ ■ . 0,03 - ’ .9,1 ■ u - — v 1,67 0,30 0,37. 0,5 0,5 28,3 31,7 8 ■ M 0,43' ■ 0,47 ■. 1,6 , 1,6 1,3 .' 39,6 38,3 35 • ... 9,5 ■ 0,43 : ti; : 7 -A. ti ' ■ 0,53 ' w. 1,1 2,4 4> ' 456 A. MĂBKI și DORINA CACHITA-COSMA 8 9 ABSORBȚIA ROSULUI NEUTRU LA TRITICUM ABSTIVUM L. VAR. LUTESCBNS 457 — creșterea în lungime a rădăcinilor principale și a rădăcinilor ad- ventive este diminuată la mutantul speltoid (— 29, respectiv — 46,4%); — lungimea zonei perișorilor absorbantă este mai redusă la rădăcinile speltoidului (cu 50% la rădăcinile adventive); — numărul perișorilor absorbanți pe unitatea de suprafață este identic cu al martorului, pe cînd lungimea perișorilor întrece semnificativ pe aceea a martorului. Tabelul nr. 6 Dezvoltarea zonei absorbante a mutantului speltoid in valori relative față de martor (martor = 100) in momentul apariției frunzei Lungimea rădăcinii principale mm Lungimea rădăcinii adventive nnn Lungimea zonei peri- șorilor absorbanți la Numărul perișorilori- absorbanți pe unitatea de suprafață la Lungimea perișorilor absorbanți la rădăcina principală mm Lungimea perișorilor absorbanți la rădăcina adventivă i mm rădăcina principală mm rădăcina adventivă mm rădăcina principală rădăcina adventivă 71 53,6 58,7 48 100 100 177 115 CONCLUZII Analiza capacității de absorbție a plantulelor de grîu hexaploid prin metoda colorimetrării roșului neutru extras din organe ne-a permis evidențierea ritmului de absorbție atît la organele specifice absorbante, cît și la cele nespecifice. După 4 zile de germinație la martor și după 5 zile la mutantul speltoid, se observă procese de morfogeneză importante (di- minuarea activității fiziologice a coleoptilului, respectiv a rădăcinilor principale, creșterea masivă a rădăcinilor adventive, precum și un proces de resintetizare și depunere de substanțe de rezervă în sămînță, o dată cu apariția frunzelor). Aceste procese determină schimbări evidente în ritmul de creștere al absorbției zilnice, precum și în ritmul general de creștere al absorbției. în această sincronizarea proceselor morfofuncțio- nale, mutantul speltoid se distinge de martor printr-o temporizare în- cetinită de circa 1 —2 zile în dezvoltarea organelor, care se îmbină și cu o capacitate mai redusă de funcționare a lor. Urmărirea acestui ultim para- metru la plantulele mutantului speltoid de grîu, comparativ cu martorul, ne dovedește posibilitatea testării efectului pleiotropic al mutației locusului Q din cro mozcmul 5 A într-o fază incipientă a dezvoltării ontogenetice. Bazîndu-ne pe observațiile și analizele hibridologice executate de alți autori (3), (5), (10), precum și pe aspectul exterior al mutantului speltoid nearistat, descris în prima parte a lucrării, acceptînd clasificarea spelto- izilor propusă de H. N i 1 s s o n-E h 1 e (citat după (4)), încadrăm mutantul speltoid analizat de noi la tipul parțial A, menționînd în plus că analizele citologice nu au evidențiat lipsa vreunui cromozom (convențional notat cu IX) din genomul mutantului. Presupunem că, în cazul mutantului speltoid urmărit, mutația a atins mai mulți mutoni, care fie că intră în acțiune asincron (față de martor), fie că se blochează în întregime. Datei ’ 0 r eferitoare la capacitatea de absorbție totală și specifică și testările privind dezvoltarea în lungime și greutate a plantulelor ne dovedesc că efectul genei mutante se manifestă încă de la începutul proceselor de germinare, producînd o diminuare, pe de o parte, a creșterii organelor absorbante, iar pe de altă parte a capacității fiziologice absorbtive a rădăcinilor. S-a constatat că acțiunea de micșorare a absorbției de către gena mutantă se intensifică în timp, permițînd surprinderea etapelor ontogenetice diferite în perioadele incipiente de dezvoltare a plantulelor. BIBLIOGRAFIE 1. Banerjee S. K. a. Swaminathan M. S., Indian J. Gen. Plant Breed., 1964, 24, 3, 252—263- 2. Kpacobckah H. B., BanMCKH JlemiHrp. c/x mh—Ta, 1927, IV. 3. Li H. W., Hsia C. H. a. Lee C. L., Bot. Bull. Acad. Sinica, 1948, 2, 243 — 264. 4. Mac Kby J., Hereditas, 1954, XL, 104 — 127. 5. — Genetica Agraria, 1960, XII, 3 — 4, 201 — 215. 6. Pop E., Soran V. și Gosma Dorina, St. și cerc. biol. (Cluj), 1961, 1, 61 — 72. 7. Soran V., St. și cerc. biol. (Cluj), 1959, 2, 241 — 266. 8. - St. și cerc. biol. (Cluj), 1959, 1, 33-56. 9. - St. și cerc. biol. (Cluj), 1960, 1, 41-65. 10. Uchikawa J., Jap. J. Genet., 1946, 21, 107 — 180. Centrul de cercetări biologice Cluj, Secția de genetică și fiziologie vegetală.. Primit în redacție la 31 ianuarie 1968.. CONTRIBUȚII LA EXTRAGEREA, SEPARAREA ȘI EVI- DENȚIEREA ELECTRONOMICROSCOPICĂ A ACIZILOR DEZOXIRIBONUCLEICI DIN CÎTEVA SPECII DE BACTERII FITOPATOGENE ,DE ELVIRA GROU, ANA POPESCU și C. DIMITRIU 576.8.093.1 : 547.963.32 : 581.2 A technique is reported which allows to separate in a simple and easily repro- ducible wây the DNA of three Agrobacterium tumefaciens strains and four Erivinia species, yielding DNA preparations of up to 95% purity. The paper is illustrated by electron microscope pictures of DNA isolated from strains B6 and 26 of Agrobacterium tumefaciens and from Erivinia cytolytica and Ervinia carotovora. Diversitatea mare a speciilor de microorganisme și a modului de asociere între diferitele componente eelulare face ca metodele de separare și purificare a acizilor nucleici descrise să nu fie aplicabile întotdeauna. J. M a r m u r (7) descrise un procedeu experimentat pe 50 de specii de microorganisme, care reprezintă punctul de plecare pentru numeroase variante ulterioare de izolare a ADN, în funcție de specie (4), (5). Lucrarea de față reprezintă o variantă a metodei lui J. Ma r m u r (7), elaborată pentru bacterii fitopatogene din genurile Agrobacterium și Erwinia, în vederea obținerii unor preparate de ADN cu un grad de poli- merizare și puritate satisfăcătoare pentru cercetări de taxonomie, infecti- vitate și genetică bacteriană. MATERIALE ȘI .METODE S-a lucrat cu bacterii din speciile: Agrobacterium tumefaciens (Smith et Town.) Cohn — tulpinile Bo (colecția dr. P. Manigault— Institutul Pasteur, Paris), 6 și 26 (colecția dr. Ch. Bonnier — Institutul agro- nomic,- Gembloux); Erivinia aroideae (Towri.) Holland — tulpina A81v , 1 Erivinia atroseptica (van Hali) Jennisoii —tulpina SRa^și : ST. si CERC. BIOL. SERIA, BOTANICĂ T. 20 NR.5 P. 469-463 BUCUREȘTI 1968 6 - 0. 6710 460 ' ELVIRA GROU și COLABORATORI 2 Erivinia carotouora (Jones) Holland — tulpina G117 (toate din colecția dr. D. C.. Graham — Agricultura! Scientific Services, Edinburgh); ( Erivinia cytolytica Chester — tulpina 6 (colecția Laboratorului de bacteriologic — Institutul de biologie „Traian Săvulescu”). ; Bacteriile respective au fost crescute pe mediu de cultură cu extract de porumb (6) sau. Bacto-beef extract „Difco”- peptohă — glucoza — agar. Masa bacteriană s-a recoltat spre sfîrșitul fazei logaritmice de creștere (peste 48 de ore), după menținerea în incubator la 27°C. Efectuînd numeroase încercări de a izola și separa ADN din speciile bacteriene menționate, ani stabilit un mod de lucru care conduce la preparate cu puritate și randament corespun- zător, pe care-1, prezentăm în cele ce urmează. . Pentru îizâreă celulei băcteriehe, cel mai convenabil agerit s-a dovedit* a fi amestecul de EdTA 0,1 M cu dodccil-sulfat de sodiu 25 % (15 g' suspensie băCteriană 4-100 -ml EDTA +7 ml dodecii-siiifăt), ihcribare 2 — 24 de bre la 37—40^0; ăsp&ctril tranșlufeid al amestecului ' este un indiciu că -liză â avut Ibc. ( ' Deproteinizarea s-a făcut alternativ cu cloroform — alcool izoamilic (24 : 1) și cloroform- octanol ' (24 : 1, v/v). 11 ' . Firele de acizi nucleici le-am dizolvat de fiecare dată într-un amestec de volume egale- de 0,0015 M citrat de sodiu și 0,015 M NaCl, a cărui molaritate s-a mărit de 10 ori, adăugind,,, în proporții de 1 : 9, amestec de volume egale de 0,15 M citrat de sodiu și 1,5 M NaCl. AON a fost separat de ARN prin precipitare repetată cu etoxietanol și deproteinizare cu amestec de cloroform — alcool izoamilic (24 :1). , , . Pe tot parcursul detefiriiiiărilbr s-a urmărit deproțeiiiizareă prin reacția biuret și nin- hidrină, iar prezența ADN cii reacția Dische. • ■ La preparatele ADN aii fost examinate spectrele de absorbție în Ultraviolet la Un spectro- fotometru sbvietlc tip SF-4, precum șiimâginba electronomicrdscopică lâ ml microscop JEM—7,, ci/ apertura de 30 p. , ' REZULTATE ȘI DISCUȚII Prima etapă importantă pentru obținerea de ăcizi nucleici o consti- tuie dezintegrarea peretelui celular bacterian. Ca agenți lizogeni am în- cercat comparativ dezoxicolatul de sodiu 2% indicat de O. T. Avery și colaboratori (1), dodecil-sulfatul de sodiu în concentrație de T%, ne- . asociat ini,perclorătnl de sodiu, așa cum recomanda J. Mar mur (7),. sini cu 4-amino-salicilatul, după P. D. L a w 1e y și P. B r o o k s (ci- tați după (2)), și amestecul de EDTA — dodecil-sulfat de. sodiu, folosit- de L. lancu și ' N. Fessler (5) pentru W.u7tenc7wa colt M. Pentru bacteriile din specia Agrobacterium tumefaciens, atît dode- cil-sulfatul de sodiu 2%, cît și amestecul de EDTA —dodecil-sulfat de, sodiu au permis sepafăr’eaacizilor nucleici sub formă de fire; la spe- ciile genului Erwinia, obținerea de fire nu a fost posibilă decît în urma tra^ tării Cu amestec de EDTA---dodecil-sulfat de sodiu. . . • 1 Menționăm că in cub arcatemperatura de recomandată de toți hufiorii pentru desfășiirarejatproceSului de liză; în cazul bacteriilor (țin genul Erurinia nu a fost eficientă. Menținerea la o'temperațiȚ^ ridi- cată, care să nu depășească, totuși-40°C, a favorizat liza celulei. Pentru deprotcipiîîareaacizilornucleici amfolosit -comparativ ames- tecul de cloroform—alcool izoamilic (7) și cloroform — octanol (2). Am constatat căhltîhkăte^ aeestouay și nu-separat, cuțn pre- conizează unii dintre autorii citați, grăbește deproteinizarea și,: în același 3 SEPARAREA ADN LA UNELE BACTERII FITOPATOGENE 1 461 timp, reduce mult contaminarea cu proteine a acizilor nucleici pentru spe- ciile luate în studiu. Asupra amestecului de citrat salin, folosit pentru dizolvarea firelor de acizi nucleici, sînt indicații cu privire la molaritate și pH, fără nici o precizare asupra raportului dintre componente. Amestecul de părți egale de citrat trisodic —- clorură de sodiu de molaritatea arătată anterior, folosit de noi, a asigurat o dizolvare totală și rapidă za firelor de AIÎN. în ceta ce privește separarea ADN de AE^T, spre deosebire de J.M a r m u r (7),, care recomandă incubarea cu EN-ăză la 37°C, am folosit, după indicația lui P. D. Lawley și P. Brooks (citați după (2)), etoxîetanolul, care precipită ADN. ( Eepetînd operația de precipitare'cu etoxietanol de 2—3 ori, înlă- turarea AEN a fost satisfăcătoare. Cantitatea de ADN separată, raportată la masa bacteriană luată în lucru, a fost aproximativ de 1 mg/g. La preparatele de ĂDN au fost, examinate spectrele de absorbție în ultraviolet și imaginea electronomicrosCopică (pl. I, II și III). ’ Determinarea maximului de absorbție la 260 mp constituie?6 dovadă că în preparatele respective componenta principală este acidul dezoxiri- Țjl bonucleic. Valoarea raportului 280 «we a variat între 0,50 și 0,56, E260> l , ' arată o puritate de pînă la 95%. Au fost examinate la microscopul electronic preparatele de ADN Separate de la Agrobacterium tumefaciens, tulpinile B6 și 26, și de la Er- winia cytolytica. Pentru aceasta, suspensia de ADN în clorură de sodiu 0,15 M a fost-pulverizată fin pe grile cu membrană de pâriodion sau form- var, pe care era depus un strat de carbon prin evaporare în vid (3). Pulve- rizarea suspensiei pe grile acoperite cu carbon a permis, o mai bună desfa- cere și alunecare a firelor de ADN. Umbrirea s-a făcut la un unghi de 12 — 17° sub vid, cu platină — paladiu, de pe un filament în formă de W, așezat la aproximativ 8 cm distanță. ' : - , Imaginile obținute arată că ADN din preparate se găsește sub formă de fire lungi, puțin ramificate. Pe unele dintre imaginile fotografiate S-au efectuat determinări ale grosimii firului. Calculele au fost făcute cu ajutorul formulei: 7 ■ / lg a 107 , 1 cosy ’ M în care : • ' ; «1» este diametrul firului (A); l — lățimea umbrei (mm) ; 7 ' , a — unghiul de umbrire; z y : — unghiul dintre normala la curbă și direcția de umbrire; M — mărirea. Au fost efeetuate cîte cinei măsurătqri pe lupgimșa ' aceluiași fir, media,valorilor obținute fiind cuprinsă între 18 și 27 Â; eroarea care intervine datorită măsurătorilor este de ■ ' / ' * £00 f 400 200 200 m PLANȘA II £ 2000 800 -600 400 200' 1000. 800 600 400 200 WO PLANȘA 1 220 240 260 280 300 3202. £00 24O 260 280 300 320Z AON 3, ’ Orwiniă aroideaelAm) Spectrele de absorbție âle" preparatelor de ADN (1—4). Imagini clcctroriomicroscopice ale ADN izolat din : 5. — Agrobacierium iumefaciens — tulpina B6 (membrană : parlodion + carbon ; umbrire : Pt/Pd; unghi 12°; mărire totală: 79 200 x). 6. — A. Iumefaciens — tulpina 26 (membrană: parlodion + carbon; umbrire: Pt/Pd; unghi 12°; mărire totală: 70 000 x). PLANȘA III Imagini electronomicroscopice ale ADN izolat clin : .5 ' ' SEPARAREA ADN LA UNELE BACTERII FITOPATOGENE 463' CONCLUZII Se propune o tehnică simplă, care nu necesită reactivi și aparatură specială pentru extragerea și separarea ADN din bacteriile fitopatogene aparținînd genurilor Agrobacterium și Erwinia. Analiza spectrofotometrică confirmă că tehnica utilizată este cores- punzătoare Obținerii de preparate de ADN de puritate mare, iar imaginile electronomicroscopice ne arată că ADN respectiv se găsește sub formă de fire lungi, neramificate, cu grosime apropiată de cea indicată în literatura de specialitate. BIBLIOGRAFIE 1, Avery O. T., Mcleod C. M. a. Mccarty M. .1., J. exp. Med., 1944, 79, 137. 2; Davidson J. N. a. Cohn E. W., Progress in Nucleic Acid Research and Molecular Biology, Acad. Press, New York și Londra, 1964. 3. Hall E. C., Introduction to Electron Microscopy, McGraw-Hill Inc., New York, 1966, ed. a Il-a. > , 4. Heberlein G. T., Deley J. a. Tijtgat R., J. Bact., 1967, 94, 1, 116. 5. Iancu L. și Fessler N., Microbiologia, părazitolbgia, epidemiologia, 1965, X, 2, 173. 6. Lazăr I„ Com. Acad. R.P.R., 1959, IX, 2, 151. 7. MarmOr J., J. mol. Biol., 1961, 3, 2, 208. ; Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de virusuri și bacterii. Primit in redacție Ia 4 mai 1968. 7. — Ertvinia carotovora — tulpina G117 (membrană : parloclion + carbon ; umbrire : Pt/Pd; unghi 12°; mărire totală : 52 500 x). 8. — E. cytolytica — tulpina 6 (membrană : formvar + carbon; umbrire : Pt/Pd; unghi 12°; mărire totală: 116 000 x). \ CERCETĂRI ASUPRA BIOTIPURILOR CIUPERCII ‘ FHYTOPJITHOEA INFESTANS (MONT.) DE BY. DE PE CARTOF DIN ROMÂNIA ; < de , '•' ' ^ ... ' . .. ; ''ȚjCj A. PUȘCAȘU . ■; 582.281.144 Le travail conțient Ies resultats des. exp6riehces effectn6s entre 1964 —1967 -en vue; d?6tablir les biotypes du champignon Phylophthora infestans , des cultures > de pomme de torre de Roumanie. Jusqu’ă prdsent 6 biotypes ont 6U mis en dvidencej. â savoir : 0 ; 4; L4; 3 ; 1.3 et 1.3.4. Le biotype 4 est.plus rdpandu ct, moins râpandu et seulement au cours des derniercs annăes, le biotype 1.4. Le biotype 0: a 6t6 ddpistd seulement en: 1964 dans deux localitds du Nord de la Moldavie. Les autrcs biotypes ont mis en ' dvidcnce les dernitres anndes et seulement dans les champs d’amâlioration des stations de Brașov et de Suceava. , . Problema biotipurilor la ciuperca Phytopbthora infestans a fost pusă pentru prima dată de către K. O. ii 11 e r (6) și R. S c h i c k (9), care au' observat apariția, în anul 1932, în culturile de cartof din diferite re- giuni ale Germaniei, a unui nou biotip al ciupercii, mai virulent, pe care l-au denumit, după locul de origine — Streckenthin —, biotipul S. După K. O. Miiller (7), acest biotip a fost depistat numai în regiunile unde s-au cultivat un timp mai îndelungat,,rasele” W de cartof (hibrizi cu Sola- num demisswtâ). : ' > ' în anul următor, O’C o n n o r (citat după (5)) pune în evidență noi biotipuri ale' ciupercii în Anglia, tot pe hibrizi de Solanum tuberosum cu 8., demissum. Numărul biotipurilor descrise pe cartof de diferiți au- tori ă crescut apoi an de an, ajungînd la13 pînă în anul 1953. în acest an, W. Blăck, 0. M a s t e n b r o e k, W. R. M i 11 s și L. 0. Peter- s o n (1) cuprind într-o schemă unică toate aceste biotipuri, creîndastfel o nqmenclatură internațională a biotiplirilor de pe cartof ale acestei ciuperci. Ulterior au mai fost depistate și alte biotipuri, numărul bioti- v purilor ciupercii; lUiytophthora infestans de pe cartof ridicîndu^se în prezent la cel puțin' 17. ’ ' . ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICă't. 20 NR. 5 P. 465-470 BUCUREȘTI 1964 466 ■ a. PUSCASU . ' . 2 în țara noastră,1 experiențele pentru depistarea și stabilirea răs- pîndirii biotipurilor acestei ciupdrci, au început în anul 1964; rezultatele obținute în această direcție pînă în prezent sînt prezentate în lucrarea de față. >■ < ■ ‘ . ■ • ■ / ■ . ■■■ ' . — V V MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Pentrupunerea în evidență ă biotipurilor ciupercii care au atacat culturile de cartof în anii de cercetare (1964—1967), s-au recoltat probe de vreji sau tuberculi atacați din 72 de loca- lități din (ară, situată' în 21» de- județe. Dupăfcum sejvededinfigura 1;.‘ majoritatea acestor localități sînt situate în zona 'foarte 'favorabilă; culturii' cartofului șj înzonarhuntoasă, zone caracterizat^ prin precipitații . ridicate și țemperațuri mai scăzute (4), cqndiții care sînt favo- rabile dezvoltării acestei ciuperci. Din unele dintre aceste localități s-au recoltat probe în fiecare an, iar dintr-altele numai în unul sau doi ani.- Izolarea și .înmulțirea proveniențelor de ciupercă recoltate s-au făcut pe felii de tubercilli. de cartof din soiul Mittelfriihe, dezinfectați în prealabil cu clorură mercurică 10/00 timp de 10 3pjri;;i;pușe,în vase ^Petri căptușite cu hîrtie de filtru, unectată cu apă sterilizată. Pentru dezvol- tarea ciupercii, vasele au fost trecute apoi la temperatura de 18—20°C. , Pentru determinarea biotipurilor din (proveniențele izolate,, cu fiecare; din . acestea s-au făcut infecții experimentale, repetate: de‘ minimum trei ori, pe lin . sortiment-test internațional, format din hibrizi de Solanum demissum, primit' de (a,Insțitutul pentru cultura plantelor din Gross^Lusewitz (R.b. ;Germiană). (Infecțiile s-au făcjit cu o suspensie, concentrată; de; conidii, preparată în: apă distilată și care a fost ținută 2,-3 ore la temperatura de >8 — 12°C, pentru ger- minarea conidiilor prin formarea de zoospori. Foliolele. detașate de pe plantele din sortimentul-, test s-au infectat,prin metoda picăturilor, descrisă de K.O., Mu 11 e r și. apoi de O., V ow 1 n c - k e 1 (citat după (S)), metodă .care constă (din . următoarele : îh. vase Petri căptușite.cu hîrtie de filtru umectată, se așază foliolele cu fața inferioară .în sus ; pe fiecare .foliplă se pipetează apoi cîte o picătură de suspensie, după care vasele se trec la temperatura de 18 —20°C (fig. 2). După 24 de ore, foliolele se întorc cu fața superioară în sus. Notarea atacului, s-a făcut după 6 zile' de la data infectării. ' , , . . ; , Rezultatele infecțiilor, raportate la; schemă internațională a lui W. B 1 a c k , C. M a s - ten b.r o c k , W, R. Mii lș și L. C. P eters p,n (1), ne-au permis să determinăm biotipul din fiecare proveniență de ciupercă izolată și introdusă în experimentare. , ' ' : , ' REZULTATELE OBȚINUTE v ‘ L , Din tabelul nr. 1, ca și din figura 1, se observă că în toți anii de ex- perimentare în culturile de cartof din țară atacate de mână a predominat biotipul 4 al ciupercii, biotip care practic este, răspunzător de atacul de mană din culturile, de cartof din acești ani. Acest biotip a fost pus îii evi- dență singur sau în amestec în majoritatea probelor analizate; în anii 1964, 1965 și 1966 a fost depistat întotdeauna singur, iar în anul 1967 a fost găsit și în amestec, în special cu biotipul 1,4, . ■ După cum; se vede din același tabel, în afară, de biotipul 4, în anul 1964; a mai fost pus în evidență și biotipul inițial al eîuțiercii — biotipul 0 — , care a fost evidențiat însă numai în culturile de cartof din; două localități din nordul Moldovei (fig. 1). în anii următori, acest biotip nu a mai fost însă depistat pici în această regiune și nici .în restul țării. / . , : c 468 :' A. PUȘCASU . . 4 ■ R • . ■ : ' ■ • .x • ' '■ •''• ’ .’. în anul 1966 și, în special, în anul 1967, pe lingă biotipul!, au fost găsite? și alte biotipuri; și anume lA.; 3 ;1.3 și 1.3.4. Toate acestea, cu cxcep- l ția biotipului 1.4, au fost puse în evidență însă numai în culturile de cartof ale stațiunilor de ameliorare a cartofului, și anume la Brașov și Suceava ; la Brașov au fost depistate toate biotipurile enumerate, iar la Suceava numai biotipurile 1.4 și 3. Biotipul 1.4, evidențiat pentru prima dată în țară, după cum se vede din,tabelul nr. 1, în anul 1966 numai în cîmpul de ameliorare a cartofului de la Brașov,vîn anul 1967 a avut o răspîndire destul de mare atît în cadrul stațiunilor de ameliorare a cartofului, cît l'îg. 2■'< < . . DISCUȚII ȘI CONCLUZII - • Din rezultatele prezentate reiese că în România, ca și'în celelalte țări din Europa împrezent răspîndirea cea mai mare o are biotipul.4 al i, Ciupercii 'Phyto^TithoM infestans, care face parte din âșa-numitele biotipuri de cîmp, cu .o mare rază de răspîndire (2), (3), (8), (10). Acest biotip a ■fost pus în evidență de noi și în cîteVa sușe de ciupercă izolate încă i din z anii 1957 și 1958, fapt fare denotă Că'biotipul 4 al ciupercii este mai de > mult, introdus în țară. , \ rr '/ ■ S O BIOTIPURILE CIUPERCII PBYTO^HThORA INFESTANS DIN ROMÂNIA 409' RăspîndirCa acestui biotip și în țara noastră, care, «lupă cum Se vede, a luat locul celui inițial (0), nu poate fi pusă pe seama introducerii în cul- tura mare a unor soiuri de cartof rezistente la biotipul 0 al ciupercii, deoarece toate soiurile de cartof raionate pînă în prezent. în țară sînt sen- sibile față de acesta. Băspîndirea mai largă a biotipului 4 s-ar putea însă > motiva prin alți factori, printre care, pe de o parte, virulența și agresivi- tatea mai mare a acestuia față de biotipul 0, fapt care face ca în con- curența dini,re acestea biotiptil 4 să aibă prioritate; Apoi este posibil ca biotipul 4 să fie mai bine adaptat la temperaturi mai ridicate și totodată și la Viața în condiții S^profite. Rămîne ca în cercetările ulterioare să sta- bilim care dihtre acești fâctoti joacă un rol mai important în competiția dintre biotipuri în țara noastră. ' , Absența completă în ultimii ani a biotipului 0 din culturile de car- tof din țara noastră este, de asemenea, în conformitate cu situația din cele-; laltd țări-, unde acest bibtip-teste întîltiit din ce-îii ce mai far (2), (8), fiind probabil pe cale de dispariție............. , R Dintre celelalte biotipuri care au fost depistate-ja noi, o răSpîhdire ' mai mare în Europa o are numai'biotipul 1.4 (8), care, după cum s-a văzut, =, a început să se răspîndească din Ce în ce mai mult și îh culturile de cartof din țara noastră. Biotipurile 3; 1.3 și 1.3.4, depistate, abia în amil 1967, . . Z Tabelul nr. 1 - \ > : ' ttfotipurik ciupercii ■bhylwMlwta infestans. (MouL) de By. din România i Biotipuri ' \ Județul 4/.' R ' v,. /., , ■ ; : anul . / . / '.R/r RR 1964. 1965 1966 ' 1967 A Botoșani ;. ■//■ y <0 ' ■ - Iași-- । . 1 ■ 4r Suceava , : 0 • 4 . . .. 4 ■■ ■4 4; 1.4; 3 Neamț - i ■ 1 .. / '?4// > 4 • -. / -Bacău - . ■ ■■ ■ - / : ■ //// 4 Harghita • ? - R - 4,/-"4 4 . 4 Covasna ■ • . ■ . ■ .4 / ", ■■ 4' h ^Maramureș , - -v : ■ '<4 .'Mureș. 4 4 : ' 4 a Brașov ■ ■ ■ ■ 4 . ' ■ y 4; 1.4 4;1.4; 3; 1.3 ;1.3,4i Ilfov V ' ’ // 4 - > Dîmbovița , ' .rRAR -• R ■ • Satu Mare /4.... .V Sălaj - .. 4 ■ Cluj /'-/■ '4/- ' 4 - - ■' 4' - ' V 4; 1.4 Alba ' 4'. Sibiu . • . ■ , 4 .-4 :/ /'; 4 - - - Bihor '. / x/4- -. ' ■ ■ S. Hunedoara -R/4 " Timiș //4” ' /■ ) ’■ . i Al-' .. ■■ s ' Prahova - ■ r . , ' : R 4 / ■. au>în general, chiar în țările în care au fost puse îh'evidență pentru prima. dată cu mulți ani în urmă, o răspîndire limitată, ihahifestîndu-se numai acolo unde se cultiv^ soiuri de cartpf cu genotipuri corespunzătoare. . - ..De aici rezultă că biotipurile care trebuie să stea în prezent în atenția amelioratorilor cartofului din țară noastră sînt' bioțipurile 4 și 1.4. Deci, 470 A. PUSCASU ' ; ■ 6 În ameliorarea' cartofului, în ceea ce privește rezistența la mână, labora- toarelede ameliorare de sub egida Institutului de cercet ări pentru cultura cârtofului și a Sfeclei de zahăr trebuie să urmărească crearea de soiuri de cartof rezistente în special la aceste1 două biotipuri. ! '■ \ BIBLIOGRAFIE < 1. Black W., Mastenbrciek G., Mills W. Rea. PEterson L. C., Euphytica, 1953, 2,173—179. 2. ByKACOB C. M. h KAMEPA3 A., fl., Ocnoevi cejieKițuu Kapmoc^ejin, CeJibxosms, MopKBa — JleHHHrpajț, 1959. z , e f. ,1: 3. Chitzanidis Anna, Phytopath. Zeitschr., 1960, 40, 1, 1—34. 4. Constântinescu E., Berindei M., Torje D. și Percbali Gh., Cultura cartofului, Edit. ' agrosilvică, București, 1965, 7—9. 5. Hoffmann G. M., Die Kartoffel, VEB Deutscher Landwirtschaftsverlag, Berlin, 1962, 2, 1168-1185. ' 6. MOller iC O., Ângew. Bot., 1932/15, 84 — 96. ' 7. Ziichter, 1935, 7, 5-12. ' ' ' 8. Roguski K., Ameliorarea și producerea cartofului de sămînță, anexă la Revista internațio- nală pentru agricultură, București, 1964, Supliment I, 16 — 27. 9. Schick R., Ziichter, 1932, 4, 233—237. 10. Schick R., Schick E.! u. HaussdOrfer M., Phytopath. Zeitschr., 1958, 31; 225 — 236. Institutul de biologie „Traian Șăvulescu”, , Sectorul de mioologie. ‘ ■ ' 1 ■ , > i i - ; . ' ■ ; .. ' Primit In ifedacție la 29 mai 196$. Revista „ Studii și cercetări de biologie — Seria botanică" — publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, microbiologic — fitopatologie. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfă- tuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. notă către autori Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Expli- cația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bi- bliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Indepen- denței, nr. 296, București. La revue « Studii și cercetări de biologie — Seria botanică » paraît 6 fois par an. Le prix d’un abonnement annuel est de $.4 ; — FF.20 ; —DM.16. Toute commande ă l’âtranger sera adressăe ă CARTIMEX, Boite poștale 134 — 135 Bucarest, Roumanie ou ă ses reprăsen- tants ă l’ătranger. En Roumanie, vous pourrez vouș abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur.