COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct : Academician N. SĂLĂGEANU Membri : C. C. GEORGESCU, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; Academician ALICE SĂVULESCU; ACADEMICIAN T. BORDEIANU; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Re- publicii Socialiste România; C. SANDU-VILLE, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; GE OR GETA FABIAN — secretar de redacție. SERIA BOTANICA TOMUL 20 1968 Nr. 3 SUMAR Pa«. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difuzorii de presă din întreprinderi și insti- tuții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CAR- TIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APARE DE 6 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI; SPLAIUL INDEPENDENTEI NR. 290 BUCUREȘTI M. BABOS, K. LÂSZLO și GH. SILAGHI, Contribuții la cunoaș- terea macromicetelor rare din România............. 197 GH. MIHAI, Contribuții la cunoașterea brioflorei din Munții Că- limani ................................................. 203 V. CIOCÂRLAN', Contribuții floristice asupra Stîncii Tohanilor . . 211 3- V. SANDA, GH. ȘERBĂNESCU și I. ZĂVOIANU, Aspecte ale florei și vegetației palustre din clisura Cazanelor.. 217 I. RESMERIȚĂ, ȘT. CSUrOS, Z. SPÎRCHEZ, I. ROMAN și I. CRIȘAN, Aspecte dc interdependență dintre procesele de eroziune, floră și vegetația versanților însoriți din Cîmpia Transilvaniei............................................... 225 MIHAELA PAUCĂ, Răspîndirea speciei Saxifraga panicnlata Mill. (S.L aizoqn Jacq.) pe teritoriul României ................... 231 ILEANA BUICULESCU, Răspîndirea speciei Waldsteinia geoides Willd. în România . . . .................................... 239 N. SĂLĂGEANU, Experiențe cu cultura în masă a algei Chlamy- domonas reinhardi pe plăci de azbest .................. . 243 VIORICA TĂNASE, Acumularea substanțelor organice la plantele de fasole în decursul ontogenezei .......................... 253 DORINA CACHIȚĂ-COSMA, Absorbția roșului neutru de către cotiledoanele. de pin (Pinns nigra) . .............. 259 V. HERVERT, I. POP, ALICE SĂVULESCU, N. COJOCARU, C. BLATTNY și I. MUNTEANU, Cercetări asupra influenței . condițiilor din regiunile de stepă, deluroase și de munte. asupra răspîndirii virozelor cartofului 4n România. II. Răs- 196 Pag. pîndirea virozelor cartofului în regiunile deluroase și de munte ............................................ 267 A. GHEORGHIU și ELENA IONESCU-MATIU, Contribuții Ia stu- diuLplantei Vi nea roșea L. (Catharanthus roseus G. Don) sub influența infecției virotice............................... 273 • CORNELIA TODORUȚIU, F. GAGIU, RODICA MULEA, C. DAICOVICIU și URSULA BINDER, Cercetări fitofarma- codinamice asupra unor noi derivați ai 2-amiiio-5-fenil-l,3,4- tiadiazolului, substanțe cu eventuală activitate citostatică 27& St. șl cerc. biol. Seria botanica t. 20 nr. 3 p. 195—286 București 1968 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MACROMICETELOR RARE DIN ROMÂNIA DE , M. BABOS, K. LÂSZLO și GH. SILAGHI 581(05) . Es werden 33 GroBpilzarten aufgezâhlt, die im Sommer 1964 in der Umgebung von Brașov und Tușnad gesammelt wurden. Davon wurden 20 Arten bisher in der Fachliteratur Rumâniens nicht zitiert, wăhrend die anderen 13 Arten nur von wenigen Standorten bekannt sind. Einige sind fur die Mycoflora Europas seltene Arten wie : Lepiota ignivolvata Bousset-Joss., Tricholoma pes-caprae (Fr.) Quăl., Gomphidius helveiicus Sing. und Leucopaxillus tricolor (Peck) Kuhn. în vara anului 1964, datorită precipitațiilor abundente și condițiilor climatice optime, în împrejurimile Brașovului și ale Tușnadului s-a dez- voltat o micofloră deosebit de bogată. în lucrarea de față publicăm o parte din speciile de macromicete recoltate în această perioadă, precum și cîteva specii de importanță mai mare aflate în ierbarul lui K. L ă s z 16 din Brașov. Menționăm că, dintre maciomicetele prezentate în această lucrare, unele sînt specii rare sau foarte rare în micofloră Europei, iar altele, deși nu sînt specii rare în regiunile de sub influența climatului atlantic și al munților înalți din Europa, pentru E cm â ni a, sînt specii noi sau puțin cunoscute. Materialul determinat de roi se păstrează în ierbarul Muzeului de istorie naturală din Budapesta și în ierbarul Universității din Cluj. SPECII NOI PENTRU MICOFLORĂ ROMÂNIEI l. Balsemia vulgaris Vitt. Prezintă corpuri de fructificare hipogeice, cu miros neplăcut, de mărimea unei nuci, tuberculilorme, la început albicioase, apoi loșii-poriocalii, iar Ia maturitate colorîndu-se înbrun-ru- giniu. Materialul recolatat de noi a fost determinat de L. 8 z e m e r e și repartizat la var. alba Harkn. Găsită prin pajiști de stîncării calcaroașe, în apropierea unui molid, pe muntele Postăvarul, 14. VIII. 1964. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. » P. 197-202 BUCUREȘTI 1968 198 M. BABOS și COLABORATORI 2 2. Gomphidius helvețieus Sing. Pălăria de 4 - 6 cm diametru, pîsloasă, roz-portocalie. Lamele decurente, portocalii murdar, apoi brune. Piciorul de 4 - 6 x 0,5 - 1 cm, pîslos la bază, în stadiul de tinerețe cu văl parțial filamentos. Carnea este de culoare roz-portocalie deschis, iar la baza piciorului galbenă-portocalie. Sporii de 12 — 20 x 6,2 — 7,8 p.. Întîlnită pe sol, printre acele căzute, în pădure de molid, la Băile Tușnad, pe muntele Ciomadul Mare, 16.VIII.1964. Este o specie rară, care crește numai în regiunea montană superi- oară, semnalată pînă acum din Elveția și Cehoslovacia. 3. Hydroeybe balaustiaa (Fr.) Rick., sin. Cortinarius balaustinus Fr. Pălăria de 5 — 7 cm diametru, brună-portocalie, fibrilps-mătăsoasă și lucioasă. Lamele sînt brune-ruginii. Piciorul de 6 x 1,4 cm, claviform, atenuat la baza, brun-ruginiu deschis și cu suprafața acoperită de resturi de cortină galbene-roșietice. Sporii sferici, punctați, de 5,5 — 6,2 x 4,7 — 5,5 g, dimensiuni ce corespund cu cele date de A. R i c k e n (18) și M. Mo ser (15). După R. Henry (5), sporii sînt mai alungiți și mai mari, de 7 — 9 x 5,5 — 6 p. Întîlnită pe sol, în pădure de fag, la Băile Șugaș, 7.VIII.1964. în literatura de specialitate sînt puține date cu privire la frecvența acestei specii. După unii autori (14), este o specie mai rara, iar după alții (18) comună. 4. Lactarius badiosanguineus Kuhn. et Romagn. Specie răspîndită numai prin molidișurile din regiunea montană, Macroscopic se poate identifica ușor după pălăria de culoarea ficatului. A fost întîlnită pe sol, în pădure de molid, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 5. Lactarius ichoratus (Batsch) Fr. Apare pe sol, în pădurea de molid cu fag, la Poiana Brașov, 5.VIII.1964. Exemplarele recoltate de noi corespund cu planșa colorată din lucrarea lui B. Knauth —W. Neuhoff ((9), pl. 12). 6. Laetarius pterosporus Romagn. Specie comună, care se confundă ușor eu L. fuliginosus, are însă lamele mai dese, mai subțiri și mai intens colorate în ocru-portocaliu, iar membrana sporilor este prevăzută cu creste, care nu formează o rețea. La exemplarele recoltate de noi se găsesc numeroși spori tineri, nedezvoltați, cu ornamentații mai puțin evidente. Găsită pe sol, în păduri de foioase, la Poiana Brașov,,5 .VIII.1964. 7. Lepiota ignivolvata Boasset-Joss, Pălăria de 6,5 cm diametru, albicioasă, prevăzută cu șcvame fibriloase, ocru-brunii, cu mijlocul neted, ocru-brun închis și cu marginea puțin involută. Lamele albicioase și unite într-un colarium. Piciorul de 10,5 x 1 cm, la partea superioară neted și alb, iar sub inel cu cîteva resturi filamentoase de cortină colorate în brun. Baza piciorului este umflată și pînă la înălțimea de 2,5 cm este colorată în roșu aprins (uneori această culoare apare numai după recol- tare). Arc carnea albicioasă și miros ușor neplăcut. Sporii fusiform—eli- psoidali, de 9 — 1.2,5 x 5 — 6,7 g. Întîlnită pe sol acid, la limita stejă- rișului cu Luzula albida și a stejăreto-carpinetului, la Stejăriș —• Brașov, 13. VIII. 1964. ; . f? Această specie a fost găsită pentru prima dată în Franța (8); după mitologii francezi (14), este o specie foarte rară, care crește prin pădurile de conifere. în anul 1958., ea a fost descoperită și în Ungaria (1)/ pe sol acid, într-un stejăreto-carpinet cu Luzula albida, stațiune asemănă- 3 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MACROMICETELOR RARE DIN ROMÂNIA , 199 toare cu aceea în care a fost identificată și de noi. întrucît nu dispunem de date suficiente, problema ecologiei acestei specii nu poate fi clarificată. 8. Leucopaxillus tricolor (Peck) Kuhn., sin. Tricboloma tricolor Peck. — T. pseudoacerbus Const. et Duf. Este o specie rară, cu pălăria de 6 cm diametru, cafeniu-ocru deschis, cu marginea puțin involută, fin costată și examinată sub lupă fin pîsloasă. Lamele, la materialul proaspăt, sînt oeru-gălbui, cu nuanță verzuie, iar la materialul de ierbar sînt brun-lili- achii. Piciorul de 4 x 1,5 cm, de aceeași culoare cu pălăria și cu suprafața fin pîsloasă și ușor scrobiculată. Carnea albicioască, tare și cu miros de ulei. Sporii amiloizi, eliptici, punctați, de 6,2 — 7,8 x 4,7 — 5,4 p. A fost găsită într-un singur exemplar, de dimensiuni ceva mai reduse decît cele indicate In literatură, pe sol acid, în stejăret cu Vaccinium myrtillus, Bruckenthalia spiculifolia și mușchi,- la Stejăriș — Brașov, 13. VIII. 1964. Stațiunea corespunde cu aceea dată de A. H. S m i t h (22) în literatura americană, care o semnalează din locuri cu Vaccinvum myrtillus. 9. Limaeella glioderma (Fr.) Maire sensu Kuhn. et Romagn. Pălăria de 2 — 7 cm diametru, brun-portocalie și vîscoasă. Lamele distanțate de picior și de culoare crem. Piciorul de 4 — 6 x 0,4 — 1,3 cm, roz-porto- caliu deschis, cu suprafața floculoasă și la exemplarele tinere prevăzut cu un văl cortiniform vîscos. Carnea albicioasă, fără gust și miros specifice. Sporii sferici, de 4 — 4,7 x 4 — 4,7 p. în împrejurimile Brașovului, această specie a fost descoperită de noi în două stațiuni. Exemplarele recoltate de la Livada sub Măgura, din pădure mixtă de rășinoase, consti- tuită din molid, pin și larice, la 5. VIII. 1964, au talia măi mare și culoarea mai închisă, iar cele găsite la Stejăriș lîngă Brașov într-o plantație de pin cu amestec de foioase, la 10.VIII.1964, sînt ceva mai mici și mai zvelte. \ Menționăm că problema separării speciilor Limacella delicata și L. glioderma a preocupat pe mai mulți cercetători. Unii (P. K o n r a d și A. Maublanc, 1948; A. P i 1 ă t, 1950; M. M o s e r, 1955) dife- rențiază aceste specii pe motivul că A. glioderma are talia mai mare și mirosul pronunțat de făină, pe cînd L. delicata este mai mică și fără miros de făină (după A. Pilât, cu miros de lemn proaspăt tăiat). Diferențierea pe baza dimensiunilor corpului de fruetificație este deosebit de frapantă în ilustrația lui M. C. Cooke (4). După toate observațiile, avînd în vedere faptul că legătura dintre talie și miros nu este constantă și din lipsa unor caractere microscopice de diferențiere, pare a fi justificată sinonimizarea celor două specii. 10. Mycena aurantiomarginata (Fr.) QuM., sin. Agaricus awramtio- marginatus Fr. Se distinge prin muchia lamelor intens colorată în porto- caliu și prevăzută cu cistide galben-aurii și verucoase la vîrf. Găsită printre . acele căzute de molid, prin pajiști de stîncării calcaroase pe muntele Postă- varul, 14.VIII.1964. x 11. Myxaeium delibutum (Fr.) Rick., sin.' Cortinarius delibutus Fr. Pălăria de 6 cm diametru, galbenă și vîscoasă. Piciorul de 5 — 8 x 0?6— 1,5 cm, alb și lucios. Sp orii subglobu 1 o și, de 7,8—8,5x6,2 — 7 p.. Întîlnită pe sol, în pădure de Bicea excelsa, la Băile Tușnad, pe muntele Ciomadul Mare, 16.VIII.1964. 200 M. BABOS și COLABORATORI . 4 12. Rhizopogon aestivus Fr. Corpul de fructificație de 2 - 5 cm, - diametru, bulbiform, cu peridia albă, apoi roșiatică și la maturitate brun-roș- cată. G-leba alba, apoi brun-măslinie. Materialul a fost revizuit de L. Szemere. întâlnită pe sol, sub Pinus cembra, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 13. Rhodophyllus undatus (Fr.) Quel., sin. Agaricus undatus Fr. Pălăria de 1 — 3 cm diametru, pîlniată, cenușie sau brun-cenușie. Piciorul . de 1,5 — 2,5 x 0,3 cm și de culoarea pălăriei. întâlnită pe sol, în molidiș, la Băile Tușnad, pe muntele Ciomadul Mare, 16.VIII.1964. 14. Russula azureaBres^ Pălăria de 3 — 7 cm diametru, albastru-vio- lacee, prevăzută cu floculozități albe. Lamele, piciorul și praful sporifer de culoare albă. întâlnită pe sol, în pădure de molid și fag, Ia Brașov, pe valea Gărcinului, în apropiere de comuna Săcele, 9.VIII.1964. 15. Russula maculata QuM. Pălăria roșu-portocalie și cu suprafața pătată în purpuriu sau punctată cu roșu. Piciorul alb și uneori cu o nuanță roșie sau roz. Carnea este tare, cu gust pișcător și cu miros de fructe. Sporii de 8 — 13 a. întâlnită pe sol, în pădure de amestec, constituită din Acer, Tilia, Praxinus și Pagus, pe muntele Tîmpa — Brașov, 3.VIII.1964. 16. Russula pseudointegra Arnould et Goris. Pălăria pînă la 14 cm diametru, roșie și cu porțiuni decolorate în roz-gălbui. Piciorul este alb, carnea dulce, apoi puțin pișcător-astringentă și cu miros caracteristic de fructe mentolate. Cistideîe sînt prevăzute cu un manșon de incrustații. Găsită în pădure de foioase, constituită din Quercus, Pagus și Betula, la Băile Șugaș, 7.VIII.1964. 17. Russula versicalor J. Schăffer. Pălăria de 2 — 5 cm diametru, măsliniu-liliachie; lamele galbene deschis; piciorul alb și pătat în brun-găl- bui; carnea cu gust pișcător. Găsită pe sol, printre frunzele căzute, sub Betula verrucosa, la Poiana Brașov, 5.VIII.1964. 18. Suillus tridentinus (Bres.) Sing., sin. Boletus tridentinus Eres. Corpul de fructificație în întregime colorat în roșu-portocaliu, cu pălăria lipicioasă și cu piciorul prevăzut temporar cu un inel membranos, alb. Sporii de 9 — 14 x 4 —6,5 g. întâlnită pe sol calcaros, sub larice, la Brașov, pe muntele Gorița, 1.X.1964. 19. Tricholoma columbetta (Fr.) Kumm., sin. Agaricus colunibetta Fr. Corpul de fructificație în întregime de culoare albă, cu pălăria pătată în roz sau albastru, de 6 — 13 cm diametru și eu piciorul de 7 — 13 x 1 — 2 cm, fibro s-mătăsos și pătat la bază în verde-albastrui. Carnea cu miros foarte plăcut. Sporii hialini, de 5 — 7 x 4 — 5 g. Ciupercă comes- tibila, găsită pe sol nisipos, sub Pinus silvesiris, la Brașov, pe muntele Gorița, 9.XI.1958. 20. Tricholoma pes-caprae (Fr.) Quel., sin. Agaricus pes-caprae Fr. Exemplarele recoltate de noi corespund cu diagnoza din literatură, eu deosebirea că mirosul nu este pronunțat de făină, ci un miros asemănător . celui caracteristic spălătoriilor. Pălăria este de 3,5 — 5,5 cm diametru, brună deschis și spre margine cu nuanță gălbuie. Lamele sînt albe. Piciorul de 3 — 4 x 0,7 — 1 cm, alb, spre baza ocru-gălbui. Carnea subțire, albă, spre baza piciorului cu o nuanță bruniu-gălbuie. Sporii amiloizi, elipsoidali, de 6,2 — 7,8 x 4,6 — 6,2 g. Celulele hipodermului subpa- renchimatioe. 5 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA MACROMICETELOR RARE DIN ROMÂNIA 201 Această ciupercă, citată încă de E. F r i e s ca specie rară, a fost întâlnită de noi sub muntele Țilfa, prin pajiști, la 9.VIII.1964. în anul 1964, B. Singer o încadrează în genul Porpoloma. SPECII RARE PENTRU MICOFLORĂ ROMÂNIEI 21. Laetarius pieinus Fr., pe sol, în pădure de molid, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 22. Lentinus adhaerens (Alb. et Schw. ex Fr.)Fr., pe cioate de molid, în grupuri mici, la Băile Tușnad, pe muntele Ciomadul Mare, 16. VIII. 1964. 23. Lycoperdon mammaeforme Pers., pe sol, la marginea unei păduri mixte de fag și molid, în apropriere de comuna Săcele, 9.VIII.1964. 24. Myeena torida (Scop, ex Fr.) Quel.. prin pajiști de stîncării calcaroase, printre mușchi, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 25. Nematoloma epixanthum (Fr.) Karst., pe cioate și trunchiuri putrede de molid, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 26. Phaeolepiota aurea (Mattsch.Jex Fr.) Maire, pe sol humos, sub Abies alba, la Poiana de Sus lîngă Brașov, 13.IX.1962. 27. Pholiota îlammans (Fr.) Kumm., pe cioate de molid în putre- facție, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 28. Phylloporus rhodoxanthus (Schw.) Bres., pe sol, sub fag, la Băile Tușnad, pe muntele Ciomadul Mare, 16.VIII.1964. 29. Pluteus petasatus (Fr.) Gilb., pe lemn putred de Quercus roburt în apropiere de St Gheorghe, 1.IX.1963. Materialul recoltat a fost veri- ficat de G. B o h u s. 30. Porphyrellus porphyrosporus (Fr.) Gilb., pe sol, în locuri cu descompuneri abundente de ace căzute, în molidiș, între muntele Postă- varul și Poiana de Sus, 14.VIII.1964. 31. Russula puellaris Fr., pe sol, în pădure de molid, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. 32. Suillus flavidus (Fr.) Sing., pe pernițele de mușchi, sub pin, în tânovul Mohoș de lîngă lacul Sf. Ana, 16.VIII.1964. 33. Winnella atroîusca (Beck) Svrăek, prin pajiști de stânoării calcaroase, pe muntele Postăvarul, 14.VIII.1964. BIBLIOGRAFIE 1. Babos M,, Ann. Hist. nat. Mus. nat. Hung,, 1961, 53, 195 — 199. 2. Bohus G. u. Babos M., Botanische Jahrbuclier, 1960, 80, 1, 1 — 100. 3. Bresadola J., Iconographia Mycologica, Mediolanum, 1927 — 1933. 4. Coore M. C., Illustration of British Fungi, Londra, 1881—1891. 5. Henry R, Bull. Soc. Myc. Fr,, 1940, 56, 3 — 4, 85 — 119. 6. Hollos L., Magyarorszăg Gasteromycelâi, Budapesta, 1903. 7. — Magyarorszăg foldalalti gombâl, szarvasgomba fetei, Budapesta, 1911. 8. Josserand M., Bull. Soc. Myc. Fr., 1948, 64, 1 — 3, 5 — 32, 9. Knauth B, u. Neuhoff W., Die Pilze Mitteleuropas {Lactarii), Leipzig, 1937, H. 10. Konrad P. et Maublanc A., Icones seleciae Fungorum, Paris, 1924 — 1937. 11. — Les Agaricales, Paris, 1948 — 1952, I— II. 202 M. BABOS șl COLABORATORI 6 12. Kubicka J., Ceskâ Mykologie, 1962, 16, 3, 192-197; 1963, 17,-2, 77-88. 13. Kuhner R„ Bull. Soc. Myc. Fr., 1936, 52, 2, 175 — 238. 14. Kuhner' R. et Romagnesi H., Flore analytique des champignons superieurs, Paris, 1953. 15, Moser M., Die Rohrlinge, Blătter- and Baachpilze, in Kleine Kryptogamenflora, Stuttgart, 1955, ed. a IFa. 16. Neuhoff W., Die Milchlinge (Lactarii), in Die Pilze Mitteleuropas, Baci Heilbrunn, 1956, n. 17. Pilăt A. et al., Gasteromycetes, in Flora CSR, Praga, 1958, 1. 18. Ricken A., Die Blătterpilze, Leipzig, 1910 — 1915; 19. Schaeffer J., Russula-Monographie, in Die Pilze Mitteleuropas, Bad Heilbrunn, 1952 , ni. 20. Silaghi G., St. și cerc, biol., Cluj, 1959, 10, 2, 195 — 202. 21. Sin ger R., The Agaricales in modern taxonomy, Weinheim, 1962, ed. a Il-a. 22. Smith A. H., Mushrooms in their natural habitats, Portland, 1949. 23. Smith H. V., Papers of the Michihen Acadeniy of Sciences Arts and LeLters, 1944, 30, 125-147. 24. SvhCeK M., Ceskâ Mykologie, 1963, 17, 1, 45 — 46. Muzeul de istorie naturală — Budapesta și Grădina botanică — Cluj. Primit în redacție la 15 ianuarie 1966. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA BRIOFLOREI DIN MUNȚII CĂLIMANI DE GH. MIHAI 581(05) L’auteur signale 77 especes de Bryophytes du inassif des Călimani, peu âtudiees du point de vue de la bryoflore. Parmi Ies unites bryofloristiques Ies plus impor- tantes on cite : Gymnomitrium eoncinnatum (Lightf.) Corda, Bazzania tricrenala CWahl.) Trev., Ptilidium ciliare (L.) Hampe, Crimmia incurua Schwaegr., Tay- loria serrata (Hedw.) Br. eur., etc. L’analyse des âlâments bryogeograpliiques met en âvidence que dans le massif des Călimani Ies eleinents holarctîques circumboreaux sont Ies mieux representăs. Dintre masivele muntoase care fac parte din lanțul vulcanic al Carpaților românești, Munții Călimani sînt mai puțin studiați atît în ceea ce privește flora și vegetația plantelor superioare, cit mai ales briof ițele și celelalte grupe de plante inferioare. Pînă în prezent nu se cunoaște în literatura de specialitate un studiu mai amănunțit asupra brioflorei din acești munți, existînd numai date izolate și sporadice referitoare la cunoașterea unor specii de briofite. în cursul anului 1964 am efectuat o serie de deplasări pe teren în cuprinsul acestor munți, de unde am colectat un bogat material brioflo- ristic, care este analizat în lucrarea prezentă. Speciile de briofite care sînt consemnate în lucrările publicate anterior privind acești munți sînt notate în text cu semnul +. Flora briofită s-a analizat și din punctul de vedere al elementelor briogeografice, folosindu-se în acest scop o serie de lucrări briologice apă- rute în acest domeniu (2), (5), (6), (8), (11). Alăturat speciilor sînt date prescurtat elementele și subelementele briogeografice în modul următor : Alp.-arct. — alpimarctic; Amfiatl. — amfiatlantic; Circumbor. = circumboreal; Ch- cumbor.-ocean. = circumboreal-oceanic; Cosm. =. cosmopolit; Etirosib. = eurosiberian; Holarct. — holarctic ; Pancont. = pancontinental. ST. ȘI CERC. BIOL, SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 3 P. 203 - 209 BUCUREȘTI IMS 204 GH. MIRAI 2 Lucrarea cuprinde în total un număr de 83 de specii, dintre care 21 de specii, o varietate și o formă din cl. Hepaiicae și 62 de specii și 6 varietăți din cl. Husei, aparținînd la 36 de familii. Menționăm că dintre aceste briofite 6 specii însemnate cu (.) provin din localitatea Ddrnișoara. Cl. HEPATICAE Fam. MARCHANTIACEAE Marchantia polymorpha L. — Valea Dornei1 In apropiere de cabana silvică, pe piatră umedă. Cosm. Preissia qaadrata (Scop.) Nees. — Etajul alpin inferior, pe sol pietros, umed. Holarct.-circumbor. Fam. BLASIACEAE Blasia pastila L. — în pădure de molid, pe sol; vîrful Pietrosul, pe sol și pe solul de pe stînci; valea Dornei, pe piatră. Holarct.-circumbor. Fam. PLAGIOCHILACEAE Plagiochila asplenioides (L.) Dum. — Valea Dornei, pe pămînt și pe solul de pe pietre. Holarct.-circumbor, Fam. NARDIACEAE Solenostoma sphaerocarpum (IJook.) Steph. -- Etajul alpin inferior, pe sol pietros Umed. Holarct.-circumbor. Nardia scalaris (Schrad.) Gray. — Etajul alpin în pajiști, pe sol; Vîrful Pietrosul, pe solul de pe stînci. Holarct.-circumbor. Fam. LOPHOZIACEAE Lophozia ob'tusa (Lindb.) Evans, f. acutiloba K, M. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Ho- larct.-circumbor. Barbilophozia hatcheri (Evans.) Loeske. — Etajul alpin, pe lemn în putrefac- ție. Tritomaria quinqiiedentata (Huds.) Buch. — Virful Gruiu, vîrful Pietrosul, pe stînci. Ho- larct.-circumbor. Fam. LOPHOCOLEACEAE Chiloscyphas polyanthus (L. ) Cordi var. fragilis (Roth) K. M. — Valea Dornei, Toc turbos, printre tufe de Carex sp. Holarct.-circumbor. Fam. MARSUPEELACEAE Marsapella funclăi (Web. et Mohr.) Dum. — Vîrful Gruiu, pe solul de pe stînci. Holarct. Gymnomitrium concinnatum (Lightf.) Corda. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. 1 Valea din cursul superior al Dornei, care străbate acești munți. ;3 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA BRIOELOREI DIN MUNȚII CĂLIMANI 205 Fam. SCAPANIACEAE Diplophyllum obtusifolium (Hook.) Dum. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-circum7 .bor.Diplophyllum albieans(L.) Dum. - Vîrful Gruiu, pe solul de prin fisurile stîncilor. Holarct.- •circumbor. Scapania curta (Mart.) Dum. — Etajul alpin inferior, pe sol umed, pietros ; vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-circumbor. Scapania undulata (L.) Dum. — Valea Dornei, lîngă «cabana silvică, pe piatră. Holarct.-circumbor. Fam. CEPHALOZIELLACEAE Cephaloziella elachista (Jack.) K. Miill. — Vîrful Pietrosul, pe solul de pe stînci în amestec ■SU alte briofite. Fam. LEPIDOZIACEAE Bazzania tricrenata (Wahl.) Trev. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-circumbor. Bepidozia reptans (L.) Dum. — Valea Dornei în apropiere de cabana silvică, pe sol umed. Holarct.-circumbor. Fam. PTILIDIACEAE Blepharostoma trichophyllum (L.) Dum. — Valea Dornei, pe solul de pe pietre. Holarct. -circumbor. Ptilidium ciliare (L.) Hampe. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-circumbor Cl. MU SCI Fam. ANDREAEACEAE Andreaea rupeslris Hedw. — Virful Gruiu, virful Pietrosul, pe stînci. Pancont. Fam. POLYTRICHACEAE Oligotrichum incurvam (Huds.) Lindb. — Etajul alpin, pe pămînt; vîrful Pietrosul, pe sol; valea Dornei, pe lemn în putrefacție. Holarct. Pogonatum aloides (Hedw.) P. Beauv. — în pădure de molid, pe pămînt. Holarct.-eurosib. Pogonatum urnigerum (L.) P. Beauv. — Etajul .alpin și valea Dornei, pe pămînt; vîrful Pietrosul, pe sol. Holarct.-circumbor. + Polytrichum -alpinum L. — în pădure de molid (către limita superioară) și pe valea Dornei, pe pămînt; vîrfurile Pietrosul și Gruiu, pe soiuri de pe stînci. Holarct.-circumbor; Polytrichum piliferum :Schreb. — Etajul alpin inferior, pe pămînt. Cosm. Polytrichum juni peri num Willd. — Etajul ■alpin, pe pămînt; var. alpinum Br. eur., vîrful Pietrosul, pe sol. Cosm. Fam. DIPHYSCIACEAE Diphyscium sessile (Schmid.) Lindb. — Etajul alpin, pe pămînt; vîrful Gruiu, pe stînci. Holarct.-amfiatl. Fam. GEORGIACEAE + Tetraphis pellucida Ehrh. — Teren defrișat în apropiere de cabana silvică, pe trun- chiuri în putrefacție ; valea Dornei, pe pămînt umed. Holarct.-circumbor. 206 GH. MIHAI 4 Fam. SPHAGNACEAE Sphagniun nemoreum Scop. — Virf ui Pietrosul, în locuri turboase. Holarct.-circumbor. Fam. D1CRANACEAE Dicranum scoparium Hedw. — Valea Dornei, pe pămint și pi lemn în. putrefacție. Holarct.-circumbor. Dicranum majus Turn. — Vîrful Pietrosul, pe sol. Holarct.-circumbor. Dicranum albicans Br. eur. — Vîrful Pietrosul, pe stincî. Holarct.aip.-arct. + Dicranoiveisia crispula (Hedw.) Lindb. — Valea Dornei, pe stînci și în apropiere de cabana silvică, pe același suport; vîrful Gruiu, pe stînci. Holarct.-circumbor. + Cynodontium polycarpum (Ehrh.) Schimp. — Etajul alpin inferior, pe sol; vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-Ip.-arct. Rhabdoweisia fugax (Hedw.) Br. cur. — Viiturile Pietrosul și Gruiu prin, fisurile stîncilor. Holarct.-circumbor. ocean. Dicranelia heteromalla (L.) Schimp. — Vîrful Pietrosul, în fisurile stîncilor. Holarct.- circumbor. Dicranelia subulata (Hedv.) Schimp. — Etajul alpin, pe pămint. Holarct.-cir- cumbor. Fam. DITRICHACEAE Ceratodon purpureus (L.) Brid. — Etajul alpin, pe sol; vîrful Gruiu, prin fisrrile stîn- cilor ; valea Dornei, în apropiere de cabana silvică, pe solul de pe pietre ; vîrful Pietrosul, pe sol. Cosm. Ditrichum homomallum (Hedw.) Hampe. — Etajul alpin inferior, pe sol. Holarct.- c ircumbor. Fam. FISSIOENTACEAE Fissidens pusillus Wils. ex Milde. — Etajul alpin inferior, pe sol pietros. Holarct.- circumbor.-ocean. Fam. POTTIACEAE Gymnostomum calcareum Nees et Hornsch. — Vîrful Gruiu prin fisurile stîncilor. Cosm. (•) Synlrichia ruralis (L.) Brid. — Dornișoara, pe solul de pe stînci. Pancont. (.) Syntrichia montana Nees. — Dornișoara, pe solul de pe stînci. Holarct.-circumbor. Desmatodon latifolius (Hedw.) Br. eur. — Etajul alpin inferior, pc sol; vîrful Pietrosul, pe solul de pe stînci. Ho- larct.-alp.-arct. ! Fam. ENCALYPTACEAE Encalypta vulgaris (Hedw.) Hoffm. — Vîrful Pietrosul, pc solul de pe stînci. Pancont. Fam. GRIMMIACEAE Rhacomltrium canescens (Timm.) Brid. — Etajul alpin, pc sol. Holarct.-circumbor. Rhacomitrîum lanuginosum (Ehrh.) Brid. — Virfurîle Pietrosul și Gruiu, pe stînci. Pancont. Rhacomiiritim heterostichum Bridel. —Vîrful Gruiu, pe stînci. Pancont. Rhacomiiritim sudeticum (Funck.) Br. eur. — Etajul alpin inferior, pe stînci; vîrful Pietrosul pe același suport. Schisii- dium apocarpum (L.) Br. eur. — Valea Dornei, pe piatră și pe pămint, etajul alpin inferior, pe sol pietros, umed. Cosm. Grimmia incurva Schwaegr. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Fam. SPLACHNACEAE Tayloria serrată (Hedw.) Br. eur. — Etajul alpin inferior, pe pămînt îngrășat cir resturi organice provenite de la animale. 5 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA BRIOFLOREI DIN MUNȚII CĂLIMANI 207 Fam. BRYACEAE Pohlia nutans (Schreb.) Lindb. — Etajul alpin inferior și valea Dornei, pe pămînt; vîrfurile. Pietrosul și Gruiu, pe solul de pe stînci. Pancont. Pohlia polymorpha Hopc et Horn- sch.—Vîrful Gruiu, pe sol și prin fisurile stîncilor. Holarct.-alp.-arct. Bryurn bicolor Dicks.— Valea Dornei, pe piatră umedă. Pancont. (•) Bryurn caespiticium L. — Dornișoara, pe solul de pe stînci. Cosm. Bvyum pallescens Schleicher. — Valea Dornei, . pe piatră umedă. Holarct. Fam. MNIACEAE + Mnium punctatum Hedw. — Valea Dornei, pe pămînt umed. Holarct.-circumbor. Mnium pseudopunctatiim Bruch. et Schimp. — Valea Dornei, In apropiere de cabana silvică, pe pietre umede. Holarct.-alp.-arct. Mnium affine Blandow. — Valea Dornei, pe pămînt umed. Holarct.-circumbor. Mnium spinosum (Voit.) Schwaegr. — Valea Dornei, pe pămînt umed. Holarct.-circumbor. Mnium marginatum (Dicks.) P. Beauv. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct.-circumbor. Fam. BARTRAMIACEĂE Bartramia halleriana Hedw. — Valea Dornei, pe stînci. Holarct.-circumbor. 4- Bar- tramia ithyphylla Brid. — Virfurîle Pietrosul și Gruiu, pe stînci; valea Dornei, pe sol. Pancont. Fam. HEDWIGIACEAE (.) Hedwigia albicans (Web.) Lindb. — Dornișoara, pe stînci. Pancont. Fam. LESKEACEAE Pseadoleskea atrovirens (Dicks.) Br. eur. — Vîrful Pietrosul, pe stînci. Holarct. Pseudo leskea radioasa (Mitt.) Kindb. — Etajul alpin inferior, pe pămînt. Holarct.-alp.-arct. Fam. THUIDIACEAE (.) Abietinella abietina (L.) C. Midi. — Dornișoara, pe solul de pc stînci. Holarct. Fam. AMBLYSTEGIACEAE (.) Amblystegium serpens (L.) Br. eur, var. rigescens Limpr. — Dornișoara, pe trunchi de Plcea excelsa în putrefacție. Cosm, Drepanocladus imcinatus (Hedw.) Warnst. — Etajul alpin inferior, pe pămint; valea Dornei, pe sol umed, pe pietre și pe trunchiuri în putrefacție; vîrful Pietrosul, pe stînci; var. plumulosus (Br. cur.) Moenk; vîrful Pietrosul, pe solul de pe stînci. Pancont. Drepanocladus aduncus (Hedw.) Moenk. var. kneiffii (Br. eur. ) Moenk.. - Valea Dornei, în locuri turboase. Pancont. Campijlium. protensum (Brid.) Lindb. — Valea Dornei, pe solul de pe pietre. Fam. BRACIIYTHECIACEAE Brachythecium velutinum (L.) Br. eur. - Etajul alpin, în pajiști, pe pămînt; var. salicinum (Br. eur.) Moenk, pe același suport. Holarct.-circumbor. Rhyncostegium confertum (Dicks.) Br. eur. - Valea Dornei. pc pămînt. Holarct. . / i • ' ' '■ ' ' ■ ■ ■ . i | 208 GH. MIHAI & 'I ■ ' . ' ' ’ I Fam. EXTODOXTACEAE I ' • ' ' Pleurozium schreberi (Brid.) Mitt. — Etajul alpin, pe pămînt. Holarct.-circumbor. Fam. PLAGIOTHECIACEAE j Plagiothecium laetum Br, eur. — Valea Dornei, pe lemne în putrefacție și pe stînci | Dornișoara, pe trunchiuri de Pice a excelsa în putrezire. Holarct.-circumbor. Plagiotheciunr । succulentum (Wils.) Lindb. — Vîrful Gruiu, pe stînci. Holarct.-circumbor. ; j Fam. HYPNACEAE ■ I Hypnum cupressiforme L. — Vîrful Gruiu, pe stînci; var. subjulaceum Mol., vîrful) ; Pietrosul, pe același suport. Cosm. Fam. RHYTIDIACEAE Rhytidiadelphus triquelrus (L.) Warnst. — Etajul alpin inferior și valea Bornei, pe ! i pămînt; vîrful Pietrosul, pe solul de pe stînci. Holarct.-circumbor. + Rhytidiadelphus squarrosus ; p (L.) Warnst. — Etajul alpin inferior și în pădurea de molid, pe pămînt. Holarct.-circumbor^ i Fam. HYLOCOMIACEAE ț + Hylocoimum splendens (Hedw.) Br. eur. — Valea Dornei, în locuri defrișate; vîr- ! jl1 ful Pietrosul, pe stînci. Pancont, » || Analizînd acest material din punctul de vedere al elementelor । geografice, constatăm următoarea situație: ! | Elemente holarctice..............................................49 + 6 ' Subelemente: circumboreale................................39 amfiatlantice . ..............................1 circumboreal-oceamee . . ..................2 J । eurosiberiene.................................. 1 i I alpin-arctice...................................6 ’ Elemente pancontinentale..................................... 12 ] Elemente cosmopolite.........................................9 Specii la care nu s-a găsit apartenența geografică ... 7 : Bezultă că peteritoriul cercetat predomină elementele holarctic-cir- । [ cumboreale. ; j . - ■ ' 1 j Parte din materialul briologic prezentat In această lucrare a fost văzut de către prof. i • T r a î a n I. Ștefureac, căruia îi aducem mulțumiri pentru unele precizări șl indicații.. ; 7 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA BKIOFLOEEI MM MUNȚII CAUMANI 209 6. Fanelli A. e Tosco U., „Allioniă’* Boli. dell’Istit. et Orto Bot. deli. Univ. di Torino. 1962,. 8, 87-115. 7. Gams H., Ricine Kryptogamenflora von Mitteleuropa, Jena, 1940. 8. Kug M., Bryogeogrgphy of the Southern Uplands, Poiană, Monographiae Botanicae, Varșovia, 1964. 9. Pop E., Mlaștinile de turbă din R.P.R., Edit. Acad, R.P.R,, București, 1960. 10. Schur F. J., Enumeratio Plantarum Transilvaniae, Vindobonae, 1866.', 11. Ștefureac Tr., An. Acad. Rom., seria a IlI-a, 1941, 16. 12. — Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de biol, și șt. agr., 1957, 9, 1, 75—85. 13. — Contribuții botanice, Cluj, 1958, 91 —120. 14. - — Anal. Acad. R.P.R.,, Secția de șt. geol., geogr. și biol., 1949, 2, Meni. 27, 1 — 27* 15. — Bul. Grăd, bot. și al Muz. bot. Univ. Cluj, 1948, 28, 3 — 4, 218 — 249. Universitatea „Al, 1, Cuza” — lași. Laboratorul de botanică sistematică. Primit în redacție la 27 iunie 1967. BIBLIOGRAFIE 1. Bizot M., Flore des Mușc îndes de la C6te-d’Or, Dijon, 1952. 2. Boros A., Bryophyta, in A magyar flora ds vegetdcid rendszerlani — nsv^nyfăldrajzi kt-zî- ; kănyve, Budapesta, 1964, I. . 3. Chirilei H., Anal. Sci. Univ. Jassy, 1935, 21, 456—467. î 4. CsOnfis Șt., St. șl cerc, șt., Cluj, 1951, 2, 1-2, 127-143. j 5. Demaret F. et Castagne E., Flore g^rale de Belgique, Bruxelles, 1959 — 1964, 1—3. i CONTRIBUȚII FLORISTICE ASUPRA STÎNCII TOHANILOR ' DE ■ V. CIOCÂRLAN ■ < ' 581(05) En dehors des ■: espeees , xbrQ-thermophiles qui poussent- sur le rocher Tohani et qui sbnt’. connues . dans lâ littărature botahique,.. dans Ie travail present on cite quelqja.es espeees interessante.ș du poiiit de vite, phytogăographi- que, rares ou riotivelles ;pdur ?la flore de la Roumanie. On inentionne Alyssum caliacrae Nyâr., espece nouyelle pour La flore de notre payș, Allium sphaeroce- phalum L;‘ yar, .boșp:iaciim (Kumm. et Sendtn.) A., eț G;,. Koeleria splendens Presl var. riyidula (Simk.): Dorniii,' PotehtiUa taurică Willd., etc., espbces rares. Oiy donne un tableau - polytoinîque qui coniprend Ies caractbres des esp&ces apparentăes â A. caliacrae et on.prppoșe de protbger cetțe station. Dealurile Țohani, situate la nord ele Mizil și Ia vest de Dealul Istrița, sînt bine cunoscute în. literatura noastră botanică, prin faptulcă adăpos- tesc un număr apreciabil de specii xero-termofile, condiționate aici în primul rînd de rocă (calcare sarmațiene și gresii) șvde expoziția sudică. Cercetînd aceste dealuri în anii 1964 și 1965, am identificat cîteva specii xero-termofile interesante din punct de vedere fitogeografic, unele citate în literatura de specialitate; altele nu. Deosebit de interesant din punct de vedere botanic este primul deal, situat în dreapta șoselei Mizil— Jugureni, cunoscut în literatura botanică sub numele de Stînca Tohanilor. Din acest loc sînt citate speciile : Fumana procumbens, BcuteUaria orien- tali» var. pinnatifiăa (9), (13) și Helianthemwm canum (13), Mai recent I. Șerbănescu și colaboratori (10) citează o serie de specii de pe Dealurile Istrița și Tohani, fără a preciza care se găsesc pe Istrița și care pe Tohani sau dacă aceste specii sînt comune ambelor. Astfel, la speciile menționate mai sus, se adaugă : ParonycMa cephalotes, Alyssum saxatile, .Sternbergia colchiciflora etc. Pe lîngă aceste elemente floristice cunoscute, în prezenta lucrare semnalăm o specie și o varietate noi pentru teritoriul țării noastre și cîteva specii rare, cu unele considerații sistematice, ecologice și arealogice. Alyssum caliacrae Nyâr1. (fig. 1), specie saxicolă, de origine balca- nică, crește și pe Stînca Tohanilor în forme variabile. Exemplarele de pe 1 Determinarea speciei a fost confirmată de E. I. Nyârâdy în 1965. ST, ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NE. 3 P. 211 -215 BUCUREȘTI 1908 ■2. - c, 5292 213 212 V. CIOCÂRLAN 2 stîncării au talie mica și parozitate abundentă, alb-argintie; cele care cresc pe un sol puțin mai bogat au talia mai mare și părozitatea mai slabă, alb-cenușie pînă la verde. Materialul studiat de noi corespunde Fig. 1. — Alyssum caliacrae Nyăr. cu var. caliacrae ț = var. typicum Nyăr.), caracterizată prin flori și fructe । măi mici (6), (7)2. Afirmațiile din Flora Europaca (11) referitoar e la faptul că A caliacrae se găsește în "România și că sămînța este aripată sînt eronate. A. caliacrae este o specie apropiată de A. borzaeanum Nyăr. și de A. obtu- sifolium Stev. Unii autori (1) o subordonează la A. obtusrfolium, acor- dîndu-i valoarea de varietate. De asemenea, A caliacrae se apropie de A. tortuosum, W. et K. Pentru a reda principalele caractere ale acestor patru specii înrudite, prezentăm tabelul nr. 1, alcătuit pe baza analizei materialului din ierbarul Universității din Cluj și al Institutului de biologie din București și pe baza literaturii. Din tabel rezultă că, pe de o parte, A. caliacrae și A. bor^acanum sînt specii înrudite, deosebite de A. obtusifolium și A. tortuosum. Pe de 2 Specia a fost cultivată, pentru a fi studiată, în Grădina botanică a Institutului ■ agronomic „N. Băîcescu” din București. 5 CONTRIBUȚII FLORISTICE ASUPRA STiNCH TOHANILOR 215 214 V. CIOCÂRLAN 4 altă parte, A. iortuosum se deosebește de 4. olrtusifoUwn prin lipsa lăsta- rilor sterili și prin caracterele silicnlei. De aceea, considerăm discutabilă subordonarea speciei l1. caliâcrae la A. obtusifolium (1) și a speciei A. bor- ■ aaeanwm la A. tortuosum (1). Dacă speciile A. caliacrae și A. borzaeanu'm ■ ar trebui considerate ca taxoni infraspecifici, atunci ar trebui subordonate - Ia o singură specie, și anume la A. obtusifolium. Totuși, cei doi taxpni, A. caliacrae și A. borzacanum, se diferențiază între ei și considerăm că merită să fie' tratați ca specii distincte, așa cum procedează majoritatea autorilor (6), (7), (9), (11). Alyssum caliacrae, ca specie saxicolă, crește împreună cu Fumana procumbens, Helianthemum camtm, Scutellaria orientalis var. pinnatifida, Asiragalus vesiearius, Teucrium polium etc. Koeleria splendens Preslvâr. rigiduala (Simk.) Domin este o specie est-mediteraneană (3), care în flora țării noastre se găsește numai că var. rigidula, fiind citată din Transilvania (3), (9) de la Ciumbrud și Unirea (lîngă Aiud) (3) și Bușteni, pe malul Prahovei (4). Planta a mai fost citată de I. Pro dan de pe teritoriul K. P. Bulgaria. Specia crește în asociația de Festuca ralesiaca, preferind locurile mai uscate, stîncoase. Allium sphaeroeephalum L. var. bosniaeum (Kumm. et Sendtn.) A. et G.? varietate caracterizată prin inflorescență paucifloră, flori palid rozacee și scurt-pedicelate, este nouă pentru teritoriul țării noastre. Potentilla taurica Willd. var. nicicii (Adam.) Th. Wolf, specie și varietate citate numai din Dobrogea (13). La Tohani, P. taurica, specie răspîndită în Europa de sud-est, are limita nordică a arealului cunoscut pînă în prezent. Galium octonarium (Klok.) Zahariădi et Ciocârlan (— Asperula octanaria Klok.), cu două varietăți: var. oetonaria și var. amphibola Zaha- riadi et Ciocârlan, specie puțin cunoscută la noi, fiind confundată cu Asperula (Qalium) glauca, crește și pe Stînca Tohanilor (12). Dintre speciile mai puțin răspîndite în Muntenia și identificate pe Stînca Tohanilor, menționăm : TrigoneUa monspeliaca, Medicago rigidula var. germana, Hgpericum elegans etc. Bogăției floristice cunoscute a Ștîncii Tohanilor i se adaugă, prin contribuția de față, noi specii, motiv pentru care considerăm că merită o atenție deosebită din partea Comisiei pentru ocrotirea monumentelor naturii. Credem că trebuie ocrotit primul deal din dreapta șoselei Mizil — Jugureni, acesta fiind cel care adăpostește toate speciile importante. BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Conspectus Florete Romaniae, Cluj, 1947. 2. Bvm H., Hod Alyssum, s ^tjiopa CCCP, JleHiiHrpaa, 1939, VIII. 3. Domin K., Monographie der Gallting Koeleria, Stuttgart, 1907. 4. Grecescu D., Suplement la Conspectul Florei României, Bucureșii, 1909. 5. Hayek A., Prodromus Florae Peninsulae Balcanicae, Berlin, 1927, 1. 6. Nyârâdy E. I., Bul. Grăd. bot. Cluj, 1926, VI; 1927, VII; 1928, VIII. 7. Nyărădy E. I.» Anal. Acad. R.P.R., seria A/ 1949, I, Mem. 3. 8. — Fam. Cruciferae, în Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1955, III. 9. Prodan I., Flora pentru determinarea si descrierea plantelor ce cresc în România, Cluj. 1939, I. - ' 10. ȘerbXnescu I., Spirescu M. și Roman N., Dări de seamă Corn. geol., 1962, XLIII (1955 — 1956). 11. Tutin T. C., Heywood V. H. et al., Flora Europaea, Cambridge, 1964, I. 12. Zahariadi C. și Ciocârlan V., Note critice asupra unor specii de Rubiaceae din Flora. Ro- mâniei,, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1965, 17, 6. 13 , * 4 Flora R.P.R. — R.S. România, Edit. Academiei, București, 1955, III; 1956, IV; 1961, VIII; 1966, XI. Institutul agronomic „Nicolae Bălcescu”, Catedra de botanică și fiziologie. Primit în redacție la 27 martie 1967, ASPECTE ALE FLOREI ȘI VEGETAȚIEI PALUSTRE DIN CLISURA CÂZANELOR DE V. SANDA, GH. ȘERBĂNESCU și I. ZĂVOIANU 581(05) The authors present 2 associations, Scirpo-Phragmitetum medioeuropaeum and Caricetum acutiformis-ripariae, as well as a facies of the association Caricetum elatae. These were found during investigations in the “Porțile de Fier” sector of the Danube. Caracterizarea generală a zonei studiate. Sectorul luat în studiu este situat între Eșelnița și Plavișevița și se prezintă sub forma unei ; fîșii înguste care însoțește malul stîng al Dunării. Analizat în detaliu, se constată că cele mai importante puncte floristice apar sub forma unor ; mici golfuri ale albiei majore a Dunării, nedepășind lățimea- de 500 m. Astfel, primul golf se remarcă în zona localității Plavișevița, al doilea este ; situat la Dubova, între km 968,7 și 970,5, și al treilea între Eșelnița (km 958) și Ogradena Veche (km 965,5). Toate cele trei golfuri apar sub ! forma unor mici amfiteatre orientate înspre Dunăre. Trecerea de la versantul înalt la zona inundabilă este marcată de îngemănarea conurilor de dejecție ale organismelor torențiale, care, datorită energiei de relief, au o putere de eroziune și de transport deosebit de mare. Văi ca Eșelnița, Valea ' Satului, Mraconia ș.a. au conuri de dejecție foarte mari, care în majo- ri xitate se pun în evidență atît prin topografie, cît și printr-o floră și vege- tație caracteristice zonelor de pietrișuri cu mobilitate accentuată; : Din profilele transversale efectuate apare foarte evident un grind al malului format din materialele aluvionare depuse de Dunăre, după care ‘ se evidențiează o zonă mai joasă, supusă cel mai mult variațiilor de nivel ■ ' ale apelor Dunării în timpul perioadelor de viitură. în zona Plavișevița, " grindul malului este mic și inundațiile se produc aproape în fiecare an, uneori apa atingînd adîncimi apreciabile în funcție de creșterea nivelelor pe Dunăre. Lățimea zonei inundabile atinge circa 200 m, însă apa se retrage o dată cu scăderea undei de viitură, neputînd stagna datorită pantelor pronunțate ale reliefului. De remarcat este faptul că suprafața cea mai joasă a terenului din sectorul Dubova, situată în urma rambleului, ST, ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 3 P. 217-224 BUCUREȘTI 1968 218 V. SANDA și COLABORATORI 2 se găsește sub cota nivelului mediu multianual (50,7 m), ceea ce presu- pune și posibilitatea apariției de inundații prin infiltrații și ridicarea nive- lului pînzei freatice. în sectorul dintre Ogradena Veche și Eșelnița, grindul malului protejează puțin zona de după el, apele pătrunzînd întîi prin zona joasă de la nord de confluența pîrîului Eșelnița cu Dunărea. Cînd nivelele cresc, apele trec peste grindul malului și ocupă aproape toată suprafața de teren dintre fluviu și șosea. Adîncimea apelor în acest sector poate să atingă o dată la patru ani chiar 2 — 3 m, în mod normal fiind însă mult mai mică, în funcție de creșterea nivelelor pe Dunăre. în această regiune, lățimea maximă a zonei inundabile poate atinge 400—500 m în raza comunei Eșelnița. Și în acest sector inundațiile de primăvară se produc aproape în fiecare an și se mențin de multe ori pînă în luna iulie. Astfel, viitura din 1965 a menținut această zonă submersă pînă aproape la 20. VII, nivelele ridicate persistînd aproape trei luni și jumătate. în majoritatea cazurilor însă, durata inundațiilor este mult mai mică, atingînd, de exemplu, 40 de zile la viitura din 1947 și 50 de zile la cea din 1962. Analizînd variația regimului hidrologic al Dunării în timpul anului^ se constată că cele mai frecvente inundații se produc primăvara, cînd topirea zăpezilor din bazinul de recepție este însoțită și accelerată de căderea precipitațiilor. Din analiza repartiției pe luni a nivelelor maxime înregistrate în. 40 de ani (1921—1960) la punctul hidrologic Drencova, se constată că în perioada martie — iunie s-au produs cele mai multe nivele maxime (78%).. întrucît și la Orșova situația este asemănătoare, rezultă că în 31 de ani din cei 40 luați în studiu nivelele maxime în această regiune s-au înregistrat primăvara. Aportul afluenților fiind neglijabil, debitul mediu multianual al Dunării (5 400 m3/s) se menține constant pe tot sectorul analizat și practic nu suferă modificări în profil longitudinal. Caracteristică însă pentru defileu, în comparație cu situația din Cîmpia Panonieă și Cîmpia Bomână, este viteza foarte mare a curentului de apă în albie, ca urmare a pantelor foarte accentuate. Astfel, între Dren- cova și Orșova, panta este de O,25%o , adică de 6 ori mai mare față de zona de cîmpie, unde atinge doar O,O4°/oo . Acest lucru are o mare importanță în transmiterea undelor de viitură și în evacuarea mai rapidă a apelor de inundație. în afară de influența directă pe care o exercită Dunărea asupra. asociațiilor vegetale din zona inundabilă a sectorului descris, se mai poate remarca și o influență indirectă, exercitată asupra nivelului apelor freatice. Aceasta se evidențiază în situațiile în care nivelul apelor din Dunăre nu depășește grindul malului, dar în care prin infiltrații apele pă- trund în urma acestuia sau provoacă o creștere a nivelului apelor freatice,, care uneori poate intersecta suprafața topografică și apare la zi provocînd inundații. în felul acesta se produce o creștere a perioadei de umiditate^ excedentară în sol, care favorizează dezvoltarea și extinderea în suprafață a anumitor asociații și scurtează perioada de umiditate deficitară. Aceste fenomene se întîlnesc atît în balta Eșelnița, unde s-au făcut intense cercetări asupra as. 8cirpo — Phragmitetum, cît și lîngă Eșelnița, și între Eșelnița și Ogradena, unde s-au studiat caricetele. 3 FLORA ȘI VEGETAȚIA PALUSTRĂ DIN CLI SURA CAZANELOR 219 în cadrul florei palustre a regiunii studiate, s-au identificat în funcție de condițiile și exigențele staționale, două categorii distincte de plante. 1. în prima categorie distingem plantele legate de o cantitate mai mică de apă, care în general la sfîrșitul lui mai — începutul lunii iunie se retrage complet. Dintre acestea amintim: Carex riparia, C. melanostaehya, Oenanthe banatica, Polygonum lapathifolium, Poa palustris, Trifolium patens, Reucojum vernum, Banuneulus repens, Staehys palustris, Lysimachia nummularia, Alopecurus pratensis, SculeUaria galericulata, 8. hastifolia, Galium palustre etc. ■ 2. în cea de-a doua categorie întîlnim specii legate de un micro- relief negativ accentuat, în care apa stagnează mai mult, atingînd chiar la sfîrșitul verii adîncimea de 60—80 cm și favorizează astfel dezvoltarea, printre altele, a următoarelor plante: Tlvypha angustifolia, T. latifolia, Lythrum salieariă, L. virgatum, Hydrocharis morsus-ranae, Potamogeton lucens, Senecio paludosus, Ruphorbia palustris, Glyceria maxima, Caltha laeta, Schoenoplectus lacustris, Ranuneulus Ungua, Salvinia natans, Spar- ganium ramosum etc. în cadrul speciilor’ palustre din prima categorie au pătruns și unele elemente xerofile, ca Glematis integrifolia și Inula salicina. Un caz interesant îl constituie de asemenea prezența în pajiștile de lîngă Plavișevița a speciei adventive Ambrosia artemisiifolia, semnalată de la Orșova, Eșelnița și Gura Văii (11). Specia crește atît pe marginea șoselei, cît și pe prundișurile Dunării. Cercetările întreprinse asupra florei și vegetației palustre de lîngă Plavișevița au dus la descoperirea unei stațiuni noi cu Ammannia verticil' lata situată la circa 500 m sud-est de comună. La Plavișevița, în stațiunea găsită de noi, Ammannia verticillata, la data de 5. IX. 1966, creștea împreună cu următoarele specii: Veronica anagallis-aquatica, Gratiola officinalis, Teucrium scordium, Rorippa sil- restris, Calystegia sepium, Crypsis alopecuroides, Echinochloa crus-galli, Mentha pulegium, Xanthium italicum,Ali$maplantago, Lindernia pyxidaria, Cyperus flavescens, Gnaphalium uliginosum și Lythrum salicaria. Flora palustră cuprinde totodată și numărul cel mai mare de specii de buruieni din culturile acestei regiuni. Amintim ,printre altele,Polygonum lapathifolium, Symphytum officinale, Rorippa silvestris, Rquisetum arvense, Calystegia sepium, Echinochloa crus-galli, Chlorocyperus glbmeratus, Mentha aguatica, Agrostis alba etc. Pornind de la albia minoră a fluviului către limita superioară a zonei inundabile, întîlnim, în funcție de microrelief, de frecvența și de durata inundațiilor, următoarele unități ecologice: flora prundișurilor, a grin- durilor fluviatile și flora și vegetația zonei depresionare cu pajiști inun- dabile din vecinătatea acestora. Flora prundișurilor. în zona cercetată, prundișurile cele mai extinse sînt situate de-a lungul Dunării, între grindul malului și nivelul apei, și Ia gurile de vărsare ale principalilor afluenți din zona studiată. Cele mai reprezentative sînt însă prundișurile Dunării din raza comunei Eșelnița și cel al pîrîului cu același nume.,Pe aceste prundișuri predomină, în gene- ral, o vegetație lemnoasă, formată din 8alix triandra și plantații de Robinia pseudacacia. , 220 V. SANDA și COLABORATORI 4 Trebuie remarcat faptul că, pe măsură ce urcăm pe conul de dejecție al pîrîului Eșelnița, influența apei este din ce în ce mai mică, din care cauză vegetația este constituită dintr-un amestec de specii xerofite șimezofite, în bună parte ruderale, dintre care amintim : Erigeron canadensis, Ohon- drilla juncea, Echium vulgare, Eragrostis minor, Potentilla argentea, Plan- tago lamceolala, Crypsophylla muralis, Cichorium intybus, Linaria vulgaris, L. genistifolia, Sedum acre, Chenopodium album, Verbascum phlomoides, Setaria glauca, Centaurea micranthos, Rumex acetosella, Scleranthus amnuus, Polycnemum arvense, Digitaria sanguinalis, Stackys reda, Portulaca oleracea, Polygonum aviculare, Agrostis alba, Eupborbia eyparișsias, Cucubalus baceifer* De-a lungul Dunării între Eșelnița și Ogradena predomină, în general, vegetația lemnoasă, reprezentată cu precădere de arbuști ca : Amorpha fruticosa, Salix triandra, 8, cinerea, Ulmus campestre, Morus alba, Populus alba, P, nigra, Cornus sanguinea, Viburnum opulus, Rubus caesius, Prunus spinoasa, Rhamnus frangula, Crataegus monogyna, Glycyrrhisa echinata, Alnus glutinosa, Pirus piraster, Gleditschia triachanthos etc. Acestea se întîlnesc în locurile în care lățimea zonei inundabile este mică, iar creșterile de nivel produse pe verticală durează puțin din cauza pantelor accentuate ale fluviului, care favorizează evacuarea rapidă a apei. Astfel, perioada de inundație este suportată de aceste specii, fiind de scurtă durată și la intervale mari. ____ _ Elora grindurilor fluviatile. Eiind zone, în general, mai ridicate ale albiei majore, care uneori au altitudinea relativă de 1 și 2 m față de zona depresionară din vecinătatea lor, aceste forme de microrelief sînt supuse unui proces de inundație cu o frecvență mai mică, din care cauză canto- nează o vegetație cu specii care se pot împărți în trei categorii, în funcție de exigențele față de elementul hidric, după cum urmează: 1) specii de umezeală: Eguisetum arvense, E. hiemale, Althea officinalis, Rubus caesius, Phragmites communis, Eupatorium cannabinum, Lythrum virgatum, L. salicaria, Șolanum dulcamara, Trifolium repens, Rorippa silvestris etc.; 2) specii indiferente: Lotus corniculatus, Plantago lamceolata, P. major, Artemisia campestris, Rumex acetosa,Viccia grandiflora, Cbrgsantbemum vulgare, Humulus lupulus, Astragalus cicer, Oenothera biennis, Mdilotus albuș, Erigeron canadensis, Setaria glauca, Xanthium italicum, Polygonum aviculare, Ambrosia artemisiifolia, Crypsis alopecuroides etc.; 3) specii xerofile : Cynodon dactylon, Cichgrium intybus, Ononis spinosa, Aristolochia elematitis, Andropogon ischaemum, Artemisia absinthium, A, annua, Tara- xacum officinale, AchiUea setaeea, Linaria vulgaris, Paucus carata, Berteroa incarna, Trifolium campestre, T. arvense,] Eragrostis minor, Crepis rJioe- adifolia etc. Din analiza acestor elemente floristice reiese că pe grinduri predo- mină speciile xerofile și indiferente (75,5%), în timp ce speciile de umezeală se află într-un procentaj mult mai redus (24,5%). Acest fapt dovedește că inundarea suprafețelor ocupate de aceste plante se produce mai rar, fiind și de durată și proporții mai mici. De altfel, acest lucru reiese și din pro- centul relativ mare al speciilor anuale și bianuale (33,3%) față de terenurile umede mai joase, unde acestea se găsesc în mod cu totul accidental. Elora și vegetația zonei depresionare cu pajiști inundabile din vecină- tatea grindurilor fluviatile* Aflîndu-sc, în general, sub influența atît a 5 FLORA ȘI VEGETAȚIA PALUSTRĂ DIN CLISURA CAZACELOR 221 ; inundațiilor, cît și a pînzelor freatice o buna parte din an, în zona pajiștilor inundabile s-au identificat două asociații vegetale : 1. 8cirpo -- Phrag- mitetum W. Koch, 1926 (5. I.) medioeuropaeum Tx., 1941 (tabelul nr. 1) : și 2. Caricetum acutiformis-ripariae S06, 1927 (tabelul nr. 2). Asociațiile amintite, deși s-ar părea că se dezvoltă în condiții de umiditate identice, totuși sînt delimitate net în ceea ceprivește adîncimea apei în care cresc. Astfel, asociația Paricetum acutiformis-ripariae So6,1927 (tabelul nr. 2) o găsim întotdeauna în.locurile cu apă mai puțină, care în general la sfîrșitul lunii iunie se retrage aproape complet, în timp ce asoci- Tabelul nr. 1 @1. PHRAGMITETEA Tx. et Prsg., 1942 ORD. PHHAGM I TETALIA W. Koch, 1926 AL. A, Phragmition eommunis W. Koch» 1926, Br. —Bl.,1931 As. 1. Scirpo — Phragmitetum W. Koch, 1926 (s.l.) medioeuropaeum Tx., 1941 Subas. glycerietosum Sod, 1957 (releveul 1); schoenopiectetosum So6, 1957 (releveele 2» 3 și 4); thyphefosum So6, 1957 (releveele 5 și 6); sparganielosum Soo, 1957 (releveele 7 și 8). - u Nr, releveului 1 2 3 4 5 6 7 8 'Sb o 5 Acoperirea (%) 75 75 90 90 95 95 60 60 3 înălțimea vegetației (cm1 150 25C 25C 200 250 25C 150 15C AD K Pi Suprafața (ma) 100 ioc IOC 100 100 IOC 100 IOC fi Q 0 Adîncimea apei (cm) 40 35 40 50 80 80 80 80 s Stațiunea E* E E E E E E E HH Eua Sparganium ramosum + 4- 4- 4- | 2 —3 31 + ™3 V HH Eua Carex riparia + 4- 1 1-2 4- 4- 1 4-1 ■+—2 V HH Cs Lythrum salicaria + + 4- + 4- 4- 4- 4- V HH Eua Hydrocharis morsus-ra- 1 nae + -p 4- 4- 4* 4- 4- . + V HH Ct Salvinia natans 4- 4- 4" 4* ■ + 4- IV HH E Rumex hydrolapathum + + 4- + 4* 4- IV HH Cp Potamogelon lucens 4- • 4- 1-2 2 '4’ — III H Eua Euphorbia palustris 4- « 4- 4- 4- 4- III H Eua Senecio paludosus 4- 4- 4- 4- 4- HI HH Cp Glyceria maxima |4-5( 1 + + -5 II HH Cp Rorippa amphibia + t 4- 4- II H E Caliha laela 4- 4- * .4- II HH E Iris pseudacorus 4- * 4- 4- 4- II e Ec Eeucbjum vermim 4- • 4- 4- 4- II HH Eua Schoenoplectus [acuș- iris 15 1-5 1-2J * 1-5 II HH Eua Ranunculus lingua * + 1-2 + -2 II HH Cp | Thypha angustifolia | . 1 |5]4- 5| ■ 4-5 II Plante dintr-un singur releveu : Atisma plantago (1), Butomus umbellatus (1), Ueleocharis palustris (1), Polygonum amphibium t aquatlcum (1), Symyhytum officinale (1). ‘ E «= balta. Eșeloifa. 6 222 Tabelul nr. 2 Cl. PHRAGMITETEA Tx. et Prsg., 1942 ORD. PHRAGMITETALIA W. Koch, 1926 AL. B. Maguoearicion elatae (Br. — Bl., 1925) Koch, 1926 As. 2. Caricetum acutiformis-ripariae Soo, 1927 Subas. caricetosum ripariac Soo, 1957 (releveele 1,2,3,4,5 și 6); elecharosum palustris Kovâcs, 1957 (releveele 6 și 7). Foriha biologică Elementul floristic . k— 1 rA 1 >—A 1 1 jT nile lor sînt o consecință a proceselor hidrologice ale Dunării, care se i manifestă diferit ca frecvență, durată și intensitate, precum și a regimului apelor freatice. De asemenea, mozaicarea acestor asociații foarte diferite ca exi- ; gențe staționale: subxerofile, xero-mezofile, mezofile, mezohigrofile și j higrofile, este rezultatul acelorași factori hidrologici. Se descrie o stațiune nouă pentru Ammanni^ verticilata, plantă rară, cunoscută pînă în prezent la noi în țară numai din ostrovul Moldova ! Veche. , Buruienile din culturi sînt reprezentate în majoritatea lor prin specii palustre. BIBLIOGRAFIE 1. BușnițX Th. u. Șerbănescu Gh., Limnologica, 1965, 3, 3, 449—460. 2. Csapody Vera, Bot. K6zl., 1958, 47, 3 — 4, 352—353. 3. Krausch D. H., Limnologica, 1965, 3, 3, 271—313. 4. KovÂcs M., Bot. K6zl., 1957, 47, 1-2, 135-155. 5. Morariu I., Corn. Acad. R.P.R., 1963, 13, 5, 427 — 431. 6. PâosNE-GELENCsfeR I., Bot. Kozl., 1958, 47, 3—4, 333 — 341. 7. Simon T., Ann. Univ, sci., Budapest, sectio biol., 1960, 3, 307 — 333. 8. Soâ R. JAvorka S., A Magyar novânyvilâg Kizikbnyve, Akad. Kiad6, Budapesta, 1951, ; 1—2. 9. Sod R., A Magyar flăra es vegetâcio rendszertaninownyfoldrajzi tâziktinyve, Akad. Kiado^ Budapesta, 1964, 1, 1 — 149. 10. ȘerbXnescu Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 2, 143—151. 11. Țopa E. și Boșgahj N., Com. de bot. S.S.N.G., 1965, 3, 131—136. Institutul de biologie „Traian Sâoulesc u”, , Secția de sistematică și geobotanică și Institutul de geologie-geografie, Sectorul de hidrologie. Primit în redacție la 20 noiembrie 1967. ASPECTE DE INTERDEPENDENTĂ DINTRE PROCESELE DE EROZIUNE, FLORĂ ȘI VEGETAȚIA VERSANTELOR ÎNSORIȚI DIN CÎMPIA TRANSILVANIEI DE I .RESMERIJĂ, ȘT. CSOROS, Z. SPÎRCHEZ, I. ROMAN și I. CRIȘAN 58l(05> Dans la Plai ne de Transylvanie Ies processus d’irosion, favorisGs par le pătura ge, ont lieu particulierement sur Ies versants ensoleillăs. La flore et la vdgitation de ces versants ont un caractere ^videmment xerother- miqde. Certaines especes end£miques et relîctaires de ia Plaine de Transylvanie (Astragalus p^terfii, Cephalaria radiata, Jurinea simonkaiana, Salina transsil- vanica, Stipa lessingiana, Saloia nutans, Crambe tatariă, Nepeta ucranica etc.) croissent d’habitude dans des stations dont l’erosion est moins active. Les associatîons Ies plus caracUristiques, conditionnies par difKrents degr^s d’irosîon, sont les suivantes: 1. ass. de Thymtis — Saloia qui croît sur Ies pentes dont l’erosion est active et par suite de laquelie s’amorce leur fixation; 2 . Festuceto — Andropogonetam ischaemi qui indique d’habitude un stade d’&ro- sion moins active et 3. Stipeium lessingianae qui represente le stade de Ja fixation des pentes, tont comme de renouvellement de Ia v£g6tation. Versanții însoriți, puternic înclinați din Cîmpia Transilvaniei se caracterizează printr-un microclimat stepic, determinat în parte și de gradul de eroziune a solului. Pentru a cunoaște interdependența dintre gradul de eroziune, floră și vegetație, am luat în studiu 30 de versanți, dintre cei mai caracteristici pentru Cîmpia Transilvaniei, avînd expoziția S, SV, V, SSV, WS, înclinarea 15 — 45°, eroziunea în general de gradul V. Solul format direct pe marne, în alternanță sau nu cu gresii, are un orizont A gros de 20—45 cm. ASPECTE DE FLORĂ Pe cei 30 de versanți s-au identificat 142 de specii de plante din 25 de familii, număr relativ mic față de răspîndirea pe tot cuprinsul cîmpiei a celor 30 de stațiuni studiate. Speciile instalate pe versanții însoriți 8T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NE. 3 P.' 225—229 BUCUREȘTI 1968 226 I. REBMBRITA și COLABORATORI 2 - erodați sînt adaptate la condițiile de ariditate excesivă, majoritatea lor (55,15%) fiind specii pontice, continentale, mediteraneene și balcanice. Flora, fiind o expresie fidelă a condițiilor staționale, reflectă foarte semnificativ gradul de 'eroziune a solului. Pe versanții însoriți și erodați se disting trei aspecte de floră : 1) plante care se mențin ultimele în lupta cu eroziunea, numite de M. Tufescu (10) „ariergardă”, 2) plante pioniere sau de „avangardă” și 3) plante de eroziune stabilizată, care contribuie la procesul de humificare a solurilor erodate. Acestea se pot numi specii „cuceritoare” sau „humificante”. Această împărțire însă nu trebuie înțeleasă mecanic, deoarece aceeași specie (de exemplu Andropogon isc^aemum) poate fi considerată ca „humificantă”, dar în același timp ea ■ poate reprezenta și un rest din pajiștea preexistentă. Dintre speciile de „ariergardă” menționăm următoarele: Crataegus monogyna, Prunus spinosa, Artemisia campestris, A. pontica, Thymus ~ marschallianus, Th. glabrescens, Cephalaria radiata, CL uralensis, Eu- ’ phorbia seguieriana, E. cyparissias, Teucrium montanum, T. chamaedrys, Centaurea micranthos, Leontodon hispidus, E. asper, Eryngium campestre, • Astragalus monspessulanus, A. austriacus, Medicago falcata, Salcia trans- ■ silvanica și Andropogon ischaemum. ? „Avangarda” în stațiunile cercetate este reprezentată prin: Amyg- ; dalus nana, Tussilago farfara, Lepidum draba, Falcaria vulgaris, Bupleu- ț rum falcatum, Agropyron intermedium, Melilotus officinalis, Salcia verticil- [ lata, S. nutans, Potentilla arenaria și multe terofite, ca Atriplex nitens, ; Caucalis daucoides, Lappula echinata, Camelina microcarpa, Chondrilla f juncea, Tbymele apasserina, Eupborbia cyparissias. etic. Aceste specii au un J rol deosebit în stabilizarea eroziunii. ■ Din primele faze ale procesului de stabilizare a eroziunii apar și ' speciile „humificante”. Aceste plante, împreună cu unele specii din „arier- ; gardă” și cu cele din „avangardă”, prin acțiunea lor -biologică, contribuie î efectiv la refacerea pajiștii. Din această grupă de specii, alături de^gramb j nee (în stațiunile cercetate s-au găsit 11 specii), sînt de menționat labia- ? tele (cu 20 de specii), rozaceele (cu 15 specii) și compozitele (cu 29 de specii), j Bolul lor deosebit în stăvilirea eroziunii și formarea solului constă în ș faptul că unele specii prezintă valori ridicate de dominanță și de frecvență. ? Studiile floristice efectuate în cele 30 de stațiuni ne permit să facem ■ următoarele constatări: \ 1. Numărul de specii de plante și de familii scade cu avansarea j eroziunii și crește paralel cu stăvilirea, ei. » 2. Gramineele și ciperaceele, datorită înrădăcinării lor superficiale, J sînt sensibile față de eroziune; dominanța și abundența lor scad paralel? cu accentuarea eroziunii solului. După ce eroziunea este stabilizată și? orizontul A se înfiripează, gramineele ocupă din nou terenul. Andropogon^ ischaemum (bărboasa) se afirmă ca fiind cea mai rezistentă specie față de? eroziune, datorită faptului că ea prezintă noduri de înfrățire atît subterane,i cît și supraterestre. Primăvara, bazele tulpinilor din anul precedent sînt? în general lipite de sol și din nodurile de înfrățire supraterestre pornesc? rădăcini și tulpini, producînd plante independente. Astfel, specia ocupă? teren pe cale vegetativă asemănător plantelor stolonifere. Datorită acestei? însușiri biologice, necunoscută pînă acum, specia are o valoare deosebită; în apărarea solului împotriva eroziunii. J 3 INTERDEPENDENTĂ, EROZIUNE ȘI VEGETAȚIE ÎN CÎMPIA TRANSILVANIEI 227 3. Medicago falcata este foarte frecventă pe pantele erodate, lipsind numai în două din cele 30 de stațiuni. Această specie, ca și Onobrychis arenaria și O. viciifolia, rezistă bine la eroziune, chiar în cazul cînd coletul este dezgolit Ia 2—5 cm. 4. Faptul că speciile endemice, ca Astragalus peterfii, Salcia trans- silvanica, Jurinea simonkaiana, Ceplialaria radiata, Allium ammophilium, prezintă o vitalitate și frecvență mare tocmai în microstațiunile cu solul erodat ne determină să presupunem că aceste stațiuni, prin complexul lor ecologic, au avut un rol determinant în geneza speciilor menționate. Eroziunea solului, contribuind efectiv la aridizarea stațiunilor, a favorizat menținerea pe versanții însoriți a unor specii pontice, pontico-meditera- neene și continentale încă din perioada boreală. ASPECTE DE VEGETAȚIE Complexul ecologic al pantelor însorite și erodate din Cîmpia Transil- vaniei determină dezvoltarea unor fitocenoze care se încadrează în patru asociații. Acestea se întîlnesc numai pe soluri erodate, geneza lor fiind condiționată de starea eroziunii. 1. Stipetum lessingianae So6, 1949 ocupă de J obicei treimea superioară a versanților cu înclinația medie de 24,7° (15—45°), dezvol- tîndu-se pe eroziuni de gradul V, stabilizată de mai mult timp. Solul bălan de pantă, format pe marne în alternanță cu gresii, are textura lutoasă, luto-nisipoasă sau luto-argiloasă, cu orizontul A gros de 20 — 45 m. Conținutul de humus este de 1,77—5,45%, N total reprezintă 0,139—0,420%, iar carbonați! variază între 8,6 și 18%. Asociația repre- zintă fragmente relictare din perioada xerotermă a borealului, cînd stepa era foarte extinsă. Asociația, atingînd în Cîmpia Transilvaniei limita ei vestică, conține peste 65% specii de tip continental, pontic, balcanic și mediteranean. Din cauza pășunatului intensiv (sau din cauza cositului), care favorizează dezvoltarea eroziunii active și continue, fitocenozele acestei asociații se destramă, locul lor fiind ocupat de alte asociații mai rezistente la eroziune. Asociația, odată distrusă, ocupă din nou terenul numai după un timp îndelungat de la stabilizarea eroziunii. 2. Festuceto (sulcatae) — Andropogonetum ischaemi Besmeriță, 1967 se dezvoltă în treimea mijlocie și cea inferioară și mai rar pe cea superioară a versanților cu înclinația medie de 29°. Solul bălan de pantă, format pe marne sau gresii, are orizontul A gros de 25—40 cm, conținutul de humus 1,76—5,95%, N total 0,9 — 0,37% și carbonați! 4,7—10,00%. Eroziunea este de gradul III —V, stabilizată, dar în mai mică măsură decît în cazul asociației Stipetum lessingiannae, și nu este activă, deoarece cele două specii dominante nu suportă o eroziune activă îndelungată. Pe lîngă cele două specii dominante, merită să subliniem prezența elementelor indica- toare de ariditate și caracteristice : Astragalus monspessulanus, Potentilla arenaria, Thymus glabrescens, Stipa lessingiana, Salcia nemorpsa, S.pra- tensis, S. nutans, Ș. Certicillata și Medicago falcata. Asociația are o dublă geneză: a) Ea poate rezulta, în cazul unei eroziuni active și continue, în urma distrugerii pajiștilor de Festuca sulcata, F. sulcata — Carex humilis sau uneori chiar de Stipa lessingiana preexis- 228 I. RESMEBITĂ ei COLABORATORI 5 INTERDEPENDENTĂ, EROZIUNE ȘI VEGETAȚIE ÎN CÎMPIA TRANSILVANIEI . 229 tente. Astfel, ea reprezintă o etapă intermediară a procesului de succesiune regresivă. în cazul cînd eroziunea activă, dintr-o cauză oarecare, se re- deschide, se înmulțesc exemplarele de Thymus glabrescens și Potentilla arenaria și scade valoarea de AD a gramineelor. în acest caz, asociația evoluează regresiv spre asociația de Thymus — Salvia. b) Dacă în urma stabilizării eroziunii procesul de humificare continuă, se înmulțesc grami- neele, în primul rînd Festuca sulcata. îh acest caz, asociația reprezintă uh stadiu de trecere a procesului succesional progresiv care evoluează spre pajiștile asociației de Festuceto — Caricetum humilis sau chiar spre Sti- petum lessingianae. 3. Asociația de Thymus — Salcia Csuros et al., 1961 se instalează, indiferent de poziția pe lungimea pantei, pe versanți cu înclinația medie de 30,5° (18—60°), cu solul intens'erodat (gradul V), cu eroziunea activă sau slab stabilizată. Orizontul A, gros de.O —35 cm, are textura luto-nisi- poasă, cu conținutul de humus de 0,67—5,45%, N total de 0,09—0,42% și carbonați de 6,6—14,4%. Asociația, dominantă de specii xeroterme (53,46 %), cuprinde fitocenoze rezultate prin degradarea intensă a asocia- țiilor : Festuceto—Andropogonetum ischaemi, Festuceto—Caricetum humilis și Stipetum lessingianae. Ea reprezintă o asociație de „ariergardă” valo- roasă în stăvilirea eroziunii solului, speciile heliofile de Thymus avînd un rol deosebit în acest proces. Dacă însă eroziunea activă continuă, asociația este dezorganizată, rezultînd în cele din urmă terenuri lipsite de vegetație., în același timp, ea poate fi interpretată și ca o asociație pionieră, care contribuie efectiv la stabilizarea eroziunii. Dacă factorii care favorizează eroziunea sînt înlăturați, solul este acoperit 90 —100 % cu această asociație^ eroziunea practic este stabilizată și începe humificarea solului. în acest ; caz, asociația Thymus — Salvia reprezintă un stadiu important în procesul ■ de succesiune progresivă. Concomitent cu procesul de humificare, în • funcție de poziția stațiunii pe lungimea pantei, asociația poate trece la Festuceto — Andropogonetum, la Festuceto — Caricetum humilis sau, cu timpul, chiar la ^tipetum lessingianae. 4. Artemisietum ponticae-sericeae Soo, 1949, instalîndu-se pe pante puternic înclinate și intens erodate (gradul V), cu eroziunea activă, repre- _• zintă o etapă foarte avansată în procesul de degradare a vegetației.Această • asociație, în majoritatea cazurilor, provine din degradarea intensă a pajiș-; tilor de Stipa lessingigna. | Faptul că, în condițiile climatice din Cîmpia Transilvaniei, poziția ș pe pantă și gradul de eroziune a solului determină dezvoltarea și menține- î rea asociațiilor amintite ne fac să credem că în mediul natural aceste \ asociații pot stăpîni terenul mii de ani, pînă la formarea solului zonal. J 2. Andropogon ischaemum este o specie hemicriptofită-chamefită, care apără bine solul împotriva eroziunii, dar care nu suportă eroziunea activă de lungă durată. 3. Thymus—Salcia este o asociație de „ariergardă” și de „avangardă” în același timp, luînd parte atît la stăvilirea eroziunii, cît și la procesul de humificare a solului. Festuceto-Andropogonetum ischaemi contribuie la formarea solului, succedînd asociației Thymus—/SaTinapeunul și același versant. Stipetum lessingianae cuprinde cele mai sensibile fitocenoze la pășunat și procesul eroziv, refăcîndu-se într-un timp mai îndelungat de Ia distrugerea ei. Rezistența Ia eroziune descrește de la prima la ultima asociație. ' BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Bul. Grad, bot. Cluj, 1928, 7. ' 2. CsUros Șt. și CsVros-Kaptalan M., St. și cerc, șt., Filiala Cluj,-1553, 4, 1 — 2. 3. CsOros Șt., ResmerițX I., CsCros-Kartalan M. și Gergely I., Sttudia Univ. „Babcș- Bolyai”, seria a Il-a, biol., 1961. 4. Prodan I., Bul. Acad, agric. Cluj, 1931, 1 — 2. 5. ResmerițX L, Com. de bot,, 1963, 2, 2, 6. ResmerițX I. și Spîrchez Z., Măsuri practice de conservarea solului pe pășuni, Edit. agro- silvică, București, 1963. 7. ResmerițX I. și Floașu F., Com. de bot., 1967, 5. 8. ResmerițX I., Csuros Șt. și Spîrchez Z., Contribuții botanice Cluj, 1965. 9. COBOJIEE C.C., Paosumue oposwmmtâ npoyeccoe na meppumopuu, eeponeucnoii wcmu CCCP r 6opb6a o humu, AII CCCP, Mockbs, 1948,1. 10. Tufescu M,, Com. de bot., 1965, 3. Centrul de cercetări biologice, Cluj, Primit în redacție la 30 mai 1967. CONCLUZII i 1. Versanții însoriți din Cîmpia Transilvaniei adăpostesc numeroase ț specii pontice și continentale datorită aridității stațiunilor, la care a con-; tribuit și contribuie și eroziunea solului. Unele endemisme (Astragalus peterfil, Salvia transsilvanica, Jurinea simonkaiana, Cephalafia radiata,\ Allium ammophilum) probabil își au geneza tocmai pe versanții însoriți f și erodați din Cîmpia Transilvaniei. j i răspîndirea speciei saxifbaga paniculata mill. ; (S. AIZOON JACQ.) PE TERITORIUL ROMÂNIEI DE ; ' MIHAELA PAUCĂ 581(05> ! The author lists all the plaees where Saxifraga paniculata Mill. is known so far to grow in the Romanian Carpathians. The ecologic and phytocenotic conditions î of this plant are also presented. i j Saxifraga aizoon, specie răspîndită în flora munților noștri, are o ■ mare variație a dimensiunilor și formei, fapt care a determinat separarea ei în multe subunități și unități taxonomice. j Din literatura științifică consultată s-au considerat sinonime urmă- i toarele numiri științifice: S. aizoon Jacq., S, paniculata Mill., 8. alpicola i Jord. et Fourr., globulifera Schur, ciliolața Schur, S. laeta Schott Nym. et Ky., S. reda Lap. j în Flora R. P. B. (1952), specia apare sub numele de S. aizoon Jacq.; j s-a constatat însă că denumirea de N. paniculata, dată de M i 11 e r, are j prioritate, specia fiind descrisă cu zece ani mai devreme, în 1768 (in The î Gardners Pictionary, Londra, ed. a 8-a), și că numele a fost adoptat în * toate lucrările științifice recente. f în diferite regiuni ale țării este cunoscută ca iarba surzilor sau preș- curiee. ! Se folosește în Munții Apuseni ca iarbă de leac pentru vindecarea s durerilor de urechi. i Specia este diploidă, cu o garnitură cromozomială 2n = 18. ■ , R paniculata este socotită, în majoritatea lucrărilor de specialitate^ ca element fitogeografic montan-alpin. După H, Meusel (70),. ; se consideră element amfiatlantic, cu centrul de origine în regiunea mun- j toasă submediteraneană, de unde s-a extins în munții calcar o și din vestul ! și nordul Europei, atihgînd limita nordică în Norvegia și Islanda. | Răspîndirea speciei este aproape generală în Europa, cuprinzînd j Peninsula Balcanică, regiunea carpatică, regiunea central- și vest-euro- ș peană. De asemenea se găsește în America de Nord, unde limita ei nordică | depășește pe cea din Europa. După unii autori (34), (35), specia caucaziană £ ST. ȘI CERC. BIOL, SERLY BOTANICĂ T. 20 NE. 3 P. 231-233 BUCUREȘTI 19C8 232 MIHAELA PAUCĂ 2 Saxifraga cartilaginea, este considerată subspecie sau chiar varietate a lui & aizoon; în acest caz, arealul general se extinde și în sud-vestul U. R. S. 8. Pe teritoriul românesc, 8. paniculata se găsește în tot lanțul carpatic, de la altitudine mică din zona montană mijlocie pînă la cele mai înalte vîrfuri, atît în Carpații Orientali, Meridionali, cît și în cei Occidentali (fig.l). Pe hartă apar discontinuități destul de mari; acestea se datorează datelor floristice insuficiente în anumite zone care nu au fost luate în studiu sau au fost foarte puțin cercetate. în această categorie intră în special Munții Tarcăului, Ciucului, Nemira, Bodoc, Baraolt și Vrancei, unde apare cel mai mare gol. Se presupune existența speciei și în munții în care nu a fost citată, pentru că se întîlnesc și aici condițiile ecologice și fitocenotice propice dezvoltării ei. Lista localităților’ în care se citează specia și varietățile ei pînă în prezent a fost întocmită după consultarea literaturii de specialitate, după materialele de ierbar x, precum și din observații de teren. Localitățile au fost grupate pe masive muntoase. Această listă completează Flora R. România, cu încă 130 de localități, din care a reieșit existența speciei încă în 12 masive. S. aizoon M. Țibleș (l)2, (70); M. Rodneî [(I. Gyorffy, 1851, HUC), (104), (A. E. Nyârâdy, ' 1948, HN; G. Burduja, 1956, HAB)] : Obîrșia Rebrii (2), (A. E. Nyârâdy, 1948, HIAC), [ Pietrosul (3), {(56), (Margittai, 1922, HUC; A. Coman, 1937, HUC), (21), (M, Răvăruț, I 1950, HR)j, Negreasa (4), (M. Răvăruț, 1950, HR), Buhăiescu (5), (M. Răvăruț, 1950, ] HR), Mihăiasa (6), (A. E. Nyârâdy, 1948, HN), Piatra Rea (7), (A. E. Nyârâdy, 1942, HUC), Știol (8), (AL Botza, 1925), Seaca [(R. Soo, 1941, HUC), (122)], Corongișul Mic [(A. E. Nyârâdy, 1918, HN ; R. Soo, 1941, HUC), (122)], Corongișul Mare (9) [(113), (40), (A. E. Nyârâdy, 1907, HN; AL Borza, N, Pteancu, 1936, HUC)], Rabla (10), (A. E. Ny- ârâdy, 1918, HN), Cisa (M. Răvăruț, 1950, HR), Galați (M. Răvăruț, 1950, HR), Inău (11), [(112), (110), (40), (E. I. Nyârâdy, 1907, HN)], Lacul Lala (11), (E. I. Nyârâdy, 1907, HUC), Crăciunel (12), (E. I, Nyârâdy, 1918, HN), Gaura Mică (A. SI. Nyârâdy, 1932, HN), f Beneș (V. Grapini, 1963, HIF), Fața Meselor (13), (21), Cimpoieșu (21), Moștina-Mare (1»), | [(21), (22)], Grohotu (21), Lelici (15), [(21), (22)], Zumbroslavul Mare (16), (22), Codreava | (17), (22); Obcina Mcstecănișului: Cîrlibaba (19), (59), Camena (18), (59), Țapii (20), [(60), f (69)], ledu (21); [(59), (60), (69)]> Țibău (22), (60), (69), Lucina (23), [(59), (69), (V. Gra- | pini, 1954, HIF)], Dădu (24), (V. Grapini, 1961, HIF); Obcina FeredeuZui: Argel (25), (59); 1 1 Ierbarele citate sînt prescurtate după cum urmează: HAB — ierbarul Academiei, Ț București; HU,B — ierbarul Universității București; HIF — ierbarul INCEF; HCG — ier- ! barul Comitetului de Stat al Geologiei, București; HIAB — ierbarul Institutului agronomic, E București; HPB — ierbarul Institutului pedagogic, București; HAC — ierbarul Academiei, ț Filiala Cluj; HUC — ierbarul Universității ,,Babeș-Bolyai”, Cluj ; HIAC — ierbarul Institu-s tului agronomic, Cluj; HUI - ierbarul Universității ,,AL I. Cuza", Iași; H IA I — ierbarul | Institutului agronomic, Iași; HPBr — ierbarul Institutului pedagogic, Brașov; HSBr - ier- barul Facultății de silvicultură. Brașov; HPT— ierbarul Institutului pedagogic. Timișoara;] HIAT — ierbarul Institutului agronomic, Timișoara; HMB — ierbarul Muzeului Banatului— [ Timișoara ; HMS — ierbarul Muzeului Bruckenthal; HMR — ierbarul regional Ploiești;; HFM — ierbarul Facultății de farmacie, Tg.-Mureș fEO — Fiara Olteniae exsiccata; HS — ier-£ barul I. Șerbănescu; HN — ierbarul Nyârâdy; HPi — ierbarul M. Răvăruț; HT — ierbarul ] M. Toma ; HZ — ierbarul V, Zanovski; HV — ierbarul Gh. Vițălaru ; HP — ierbarul M. Paucă ; HF — ierbarul Finii; HS — ierbarul Schrott. | 3 Cifrele reprezintă poziția localităților pe hartă. Fig. 1 3 ' BĂSPÎNDIREA SPECIEI SAXIFRAGA PANICII LATA. MIEL. ÎN ROMÂNIA 233 M. Suhardului (121), Diaca (26), (V. Grapini, 1963, HIF), Perșa (27), (V. Grapini, 1963, HIF)» Oușorul (36); M. Birgăului: Lopadna (31), (V. Grapini, 1953, HIF); M. Călimării ‘ 1(24)/ (Kornhoffer, 1952, HFM)] : Pietrosul (32), [(L. Waltz, HUC), (20), (St. Csurăs, 1948, HUC)]> Lunca Bradului (33), (P. Pascal, 1963, HIAI); M. Gurghiului (42), (L. Waltz, 1878, HUC); M. Stlnișoarei; Rarău (A. E. Nyârâdy, 1949, HN; C. Burduja, 1956; Gh. Vițălaru, 1961, HV; P. Ularu, 1961, HSB), Pietrele Doamnei (28), [(59), (60), (V. Grapini, 1951, HIF; I. Morariu, 1962, HPBr)], M. todirescu (29), (I. Morariu, 1953, HSB), Slătioara (124), Giumalău (30), (C. Burduja, 1956); M. Bistriței: Tulgheș (36), [(126), (118)], Comarnic [(126), (H8)], Runcul (126), Pietrele Roșii (34), [(E. I. Nyârâdy, 1914, HN), (20), (118)], Glă- jărie (35), [(117), (118)]; M. Ceahlău [(11), (48), (49), (E. I. Nyârâdy, 1924, HN; C. C. Ge- orgescu, 1938, HIF; Al. Beldie, 1953, HIF), (16), (V. Zanovschi, 1962, HZ)]: Toaca (37), (82), [(M. Toma, 1962, HT)], Duruitoarea (38), (C. Petrescu, 1901, HUI), Detunata (M. Răvâruț, 1950, HR), Piatra Lată (M. Răvăruț, 1950, HR), Stănile (39), (M. Răvăruț, 1950, HR), Ocolașul Mic (40), (M. Răvăruț, 1950), Ocolașul Mare (41), (Răvăruț, 1950, HR; Gh. v Vițălaru, 1958, HV), Polița cu Crini (Gh. Vițălaru, 1958, HV), Piatra Ciobanului (M. Ră- văruț, 1950, HR); M. Giurgeului: Suliardul Mic (43), (54), Lacul Roșu (44), (6), Cheile Bi- cazului (45), (Dumitri u-Tătăran, 1950, HIF; V. Grapini, 1963, HIF), M. Ghilcoș (54), Cupaș (54), Piatra Ciuhgi (54), Piatra Glodului (54), Șugău (54), Munticelu (54), Polițele Bardosului (54), Piatra Panțîrului (54), Surduc (46), (6); M. Hășmaș: Hășmașul Mare (47), [(40), (Wolfî, 1891, HIF), (57), (118), (G. Acs, 1950, HFM; M. Răvpruț, 1952, HR)], Piatra Sin- guratică (48), [(118), (120)], Hășmașul Mic (Ocsem) (49), [(109), (38), (E. I. Nyârâdy, 1908, HN), (118), (120)], Piatra Straja (118): deasupra minelor Bălan (50), (E. I. Nyârâdy-, 1921, HN); M. Tarcău: V. Măgura (51), (53); M. Persani; Piatra Gîrbova lingă .Veneția de Sus, (52), (36); M. Buzăului: M. Penteleu (53), [(11), (I. Șerbănescu, 1954, HS), (112)], M. Siriu, (54), (32); M. Ciucaș: Tesla (55), (40), Tigăi (85), vf. Ciucaș (56), (M. Ciucă, 1966, HPB), Zăganu (57), [(64), (11), (85)], vf. Bratocea (P. Cretzoiu, 1939, HIF), M. Roșu (58), (M- Moș- neaga, 1956, HMP; H. Negruș, 1964, HPBr); Piatra Mare (59), (M. Ciucă, H. Heltman, 1955, HSBr; H. Fink, 1966); Brașov (M. Fuss, 1860, HMS); M. Poslăvaru [(113), (127), (D. .Parascan, 1956, HSBr; E. Lungescu, 1960, HSBr)] : Pietrele lui Solomon (81» (Dumi- triu-Tătăran, 1951, HIF; I. Morariu, 1954, HSBr), Cristianul Mic (62), (108), Colțul Cucului (108), Cristianul Mare (63), (D. Parascan, 1954, HSBr), Timpa (60), (Dumitriu-Tătăran, 1950,1 HSBr), Vulcan (64), (Tocherning, 1890, HSBr); M.‘ Piatra Craiului [(M. Fuss, 1852, HMS), (40), (Wolff, 1882, HIF; Golescu, 1907, HIF), (2), (Morariu, 1955, HSF)] : Padina lui Rîie (65), (Al. Beldie, 1948, HIF), Piatra Mică (66), (L. Waltz; HUC; Dumitriu-Tătăran, 1951X Curmătura (67), (H. Negruș, 1963, HPBr), Valea Vlădușca (68), (Al. Beldie, 1951, HIF), Crăpătura (I. Morariu, 1955, HSBr); M. Bucegi [(M. Fuss, 1850, HMS; Fronius, 1855, HMS; F. Schur, 1868, HMS ; P. Euculescu, 1914, HCG), (88), (D. Radu, HSBr ; E. Lungescu, 1961, HSBr)] : Bucșei (69)j (D. Parascan, 1962, HSBr; Al. Beldie, 1943, HIF), Țigănești (M. Haret, 1906, HIF), v. Mălăiești [(7), (Al. Beldie, 1943, HIF; H. Heltman, 1956, HSBr; D. Radu, 1959, HSBr; M. Danciu, 1963, HSBr; H. Fink, 19.66, HF)], Omu (70), [(11), (67), (49), (50), (Al. Borza, 1925, HUC ; Forstner, 1955, HFM)], v. Cerbului (7), vf. Ciubotea (7), Gaura (Al. Beldie, 1943,1947, HIF), Doamnele (71), (E. I. Nyârâdy, 1929; HN), (7), Bătrîna (72), (Al. Borza, 1925, HUC ; Al. Beldie, 1948, HIF), v. Horoabei (M. Ciucă, 1945, HIF), obîrșia lalomiței (M. Răvăruț, 1950), Peștera (73), [(111), (11), (50), (109), (M. Haret, 1921, HIF)], v. lalomiței (11), deasupra cabanei Bolboci (I. Șerbănescu, 1946, HS), Zănoaga (74), (Al. Beldie, 1947, HfF), Cheile Zănoagei (Al. Beldie, 1952, HIF), Cheile Urșilor (Al. Beldie, 1943, 1947, HIF), Tătara (75), (Al. Beldie, 1943), Babele (76), (Ai. Beldie, 1947, HIF ; Forst- ner, Istrătescu, 1955, HIF; D. Parascan, 1963, HIF; M. Paucă, 1966, HP), Piatra Arsă (77), [(38), (11), (i. Prodan, 1906, HAB), (50), (7), (Al. Beldie, 1943, HIF)], Vîrful cu Dor (78), [(50), (C. Petrescu, 1913, HUI; E. Vicol, 1963, HAC)], Poiana Stînii (50), Vînturișiț £ 234 MIHAELA PAUCĂ 4 (7), Colții lui Barbeș (Al. Beldie, 1943, HIF), Coștila (79), [(7), (Al. Beldie, 1943; P. Cre , tzoiu, 1944, HIF)j, v. Gălbinelelor (P. Cretzoiu, Al. Beldie, 1937, HIF), Țancu Ascuțit ; (P. Cretzoiu, Al. Beldie, 1937, HIF), Caraiman (80), [(50), (Al. Borza, 1925, HUC), (7), ■ (I. Morariu, 1955, HSBr)], v. Policandrului (Al. Beldie, 1943, HIF), v. Scorușilor (P, Cre- • tzoiu, AI. Beldie, 1940, HIF), Valea Albă (Al. Beldie, 1948, HIF), Jepii Mici (81), [(7), (I. i Șerbănescu, 1940, HS)], Jepii Mari (82), (Al. Beldie, 1943, HIF; I. Șerbănescu, 1946, HS; ■ M. Danciu, 1965, HSBr), Claia (Al. Beldie, 1943, HIF), Valea Seacă a Clăii (Al. Beldie, 1943, HIF), Cheile Dorului (1954, HCG); M. Rueărului: v. Dîmbovicioarei (83), (34); M. Făgăraș : Trăznita (84), (E. I. Nyârâdy, 1931, HN; A. E. Nyârâdy, 1941, HIAC), v. Zărnei (85), (127), Breaza (86), (73),.Podrăgel (87), (105), Arpașu (89), [(40), (115), (127)], Buteanu î (90), [(115), (E. I. Nyârâdy, 1936, HN)], Moldoveana (88), [(45), (I. Todor, 1948, HIAB), ; Vîrtopu (91), (40), (127)], BUea (92), (40), (Wolff, 1887, HIF), (122), [(M. Răvăruț, 1950, HR), (25)], Negoiu (93), (M. Fuss, 1856, HMS), Ciortea (94), [(M. Fuss, 1850, 1857, 1866, ; HMS) (102)], Suru (95), [(40), (49), (122)], Prislop (49), Lespezi (49), Capra Budei (25), Rîiosu , (25), Tătaru (96), (127), Fedeleș (97), [(40), (127)], Albota [(40), (127)], v. Doamnei [(39) i (40)], Mateiaș (98), (P. Cretzoiu, 1907, HIF), M. Sturu [(67), (11)], Colții lui Cremene (100), (Golescu, 1906, HIF), M. Zăbava (99), (Golescu, P. Cretzoiu, 1906, HIF) ; M. Cozia: (101), < [(11), (C. C. Georgescu, Dumitriu-Tătăran, 1936, HIF; Gh. Șerbănescu, 1948, HAB; E. I. ' Nyârâdy, 1950, HN)], Colții Durducului (Gh. Șerbănescu, 1948, HAB), Băile Olănești (102), (83), Călimănești pînă la Cornetu (103), (12); M. Căpățtnei [M. Buila (13)]: com. Gurguîata • (104), (13), M. Stogușorul (13), Cheia (13), Cheile Comarnici (13), vf. Vînturarița (105), (13), j vf. Vioreanu (13), vf. Naruțu (106), (11); M. Cibin (107), (118); M. Parîng [(117), (83)]: j Urdele (109), [(14), (15)], Tidvele (14), Cracul Tidvele (14), Mogoșul (14), Boarneșul (14), ț Mohorul (108), (14), leșul (111), (14), Paltinul (15), Coasta Crucii (15), Muntinul (15), Căr- ] bunele (110), (15), Gîlcescu (112) (HCG, 1952), Mîndra (113), (I. Prodan, 1909, HAB), Cîrja [ (114), (HCG, 1952), Coasta lui Rusu (115), (Vicol, 1961, HAC), Poliți (89), Petroșani (116), [ (43), Cornete (HCG, 1953), Runcu (117), (HCG, 1953), Cheile Jaleșul(HCG, 1953); M. Re- [ fezai (117) : Custura (118), [(E.LNyârâdy, HUC), (76)], vf. Stinuleții (119), [(V. Soran, 1951, ] HCG), (26)], Paltina Stinuleții (8), Piule (120), [(26), (29)], Fața Fetii (121), (E. I. Nyârâdy, 1 1925, HUC), Albele (122), (29), (26), Piatra Iorgovanului (123), (V. Soran, 1947, HIAT) ț (26); M. Țarcu: vf. Țarcu (124), (97), Groapa Bisericii (125), (E, I. Nyârâdy, 1930, HUC), ; Izvoru Hidegu (126), (E. I. Nyârâdy, 1930, HUC), Baia de Fier (127), (AL Buia, 1964, EO); ? M. Mehedinți: Plaiul Oslea (131), (36), Băile Herculane (129), [(30), (AL Borza, 1920, HUC), f (32)], Domogled (130), [(Gh. Bujorean, 1922, HUC), (32), (39); (P. C. Popescu, 1956, HMB)], f vf. Suscului [(AL Borza, 1920, HUC), (33), (41), (P. C. Popescu, 1955, HMB)], Suscu-Hurcu ț (97), înălțatu Mare (97), înălțatu Mic (97), Banița (97), Piatra Galbenă (97), Crucea Albă [(Gh . ■ Bujorean, 1948, HIAT), (97)]; M. Almajului-. M. Olimp (128), (E. I. Nyârâdy, 1907, HN)„ \ Ciclova (133), (Wiersbik, 1884,'HUC), Cheile Netei (134), (L. Schrbtt, 1966, HIPT); M. j Cernei: v. Teșnei la Gaura Fetei (132), (36); M. Trascăului (117): Colții Trascăului (28), Cheile- întregalde (137), [(94), (28)], Cheile Feneșului (138), [(60), (61)], Cheile Ampoiței (139),. ’ | (28), Ampoiu (140), (92), Dealul Boului (141), (92), Piatra Caprii (114), (94), Colții Caprir j (94), Rimetea (142), (Richter, HUC), Scalda Ceții (AL Borza, 1918, HUC), Piatra Ceții- ] (143), (42); M. Metaliferi'. Ardeu (144), (94), Cheile Ardeu (92), Cheile Mada (145), (94), | Almașu Mic (146), (Bunea, 1939, HIF), vf. Plaiu (94), v. Arieșului (147), (19); M. Bihor: ș Scărișoara (148), [(Peterfi, 1911, HUC), (28)], Belioara (I. Gyorffy, 1918, HUC; V. Soran,. [ 1950, HUC; Tretiu, 1950, HUC), (28), Stîna de Vale (150); [(9), (121), (117)], Cetatea Po- § norului (151), (91), Piatra Grăitoare (152), (125), Vulcan (153), [(Richter, HUC), (28)], Cheile | Boga. (28), Cheile Galbenei (28), Valea Iadului (154), (28), Cheile Someșului Cald (155), [(42), ] (95), (28)], v. Crinului (42), Fluierași! (42), Cheile Rădesii (156), [(I. Todor, 1949, HIAB),. f (95)], Piatra Galbenă (68), Bulzești (28), Piatra Bulzului (157), (96), La Vidra (158), (68) [ 5 RĂSPÎNDIREA SPECIEI SAXIFRAGA PANICULATA MILL. ÎN ROMÂNIA 235 M. Giluu : Leghia (149), (42), Turda [(107), (117)], Cheile Turzii (136), [(Borbas, 1903, HUC; E. I. Nyârâdy, 1932, HN), (7), (76), (V. Soran, 1948, HIAT)], Cheile Aiudului( 162), (44),Cheile Turului (135), [(30), (29)]; M.-Vlădeasa (103): Pietrele Albe (159), [(27), (28)]; M. Plopiș: Dealul Măgurii (160), (99); M. Mezeș (161), (42). Ecologie. 8, paniculata prezintă o mare diversitate a tuturor factorilor de mediii, fapt ce explică larga răspîndire a speciei. în tabelul nr. 1 se dau variația factorilor de mediu cu valoarea optimă pentru specie și variația extremă a fiecăruia, la care specia rezistă datorită compensării lui de către ceilalți factori. Fitocenologie. în cadrul arealului ei, Saxifraga paniculata este legată mai ales de pajiștile subalpine și alpine, dar intră și în etajul molidului, pe stîncării umbrite, iar în vestul țării o găsim chiar în asociații stepice, pe dealurile calcaroase și uscate. Valoarea cenotică este diferită: este plantă caracteristică pentru formațiunea Asplenietalia rupestris, destul de bine reprezentată la noi în țară prin asociațiile de stîncării calcaroase. Asociația în care are mai mare răspîndire în Carpați este Artemisia baumgarteni — Gypsoph-yla petraea în. zone însorite. în zone mai umbrite se găsește și asociația 8a&ifraga moschata — Draba tcotscbyi din aceeași formațiune. în cele mai multe aso- ciații, valoarea ei cenotică este de însoțitoare saxicolă, generală. Este citata în 12 asociații din formațiunile Caricetalia cur culac. Seslerietalia Tabelul nr. 1 Variația factorilor de mediu în stațiunile speciei S. vanieulala,* Factorii de mediu Condiții în care specia este frecventă Condiții în care specia este mai rar întîlnită s Altitudinea (m) 1200-2500 de Ia 300 * * Relieful brîne, coaste abrupte, culmi platouri, vîlcele alpine, hornuri Rocile sedimentare : calcare vulcanice : trahit, granit, andezit, bazalt; metamorfice : gnais Tipul de sol stîncării fărîmițate, soluri crude pe stîncării inierbate, groho- tiș, bolovăniș pararendzine, podzol brun humi- co-silicat, humico-calcaroase, rankere PH neutru 6,8 — 7,2 slab acid 5,5 slab alcalin 7,9 Temperatura (°C) microclimat cu temperatură mai ridicată, media anuală > 0°C (Peștera 3-15°C) cea mai mare parte a anului <0°C, îngheț Ia suprafața solului Umiditatea (mm) suficientă în tot timpul anului (1 100 mm anual) medie. în lot timpul anului Lumina locuri deschise, de lumină locuri umbrite Vîntul vînt moderat vînt tare * în cea mal mare parte, datele se sprijină pe cercetările din literatura consultată. * * Ciclova, Călimănești. 5 236 MIHAELA PAUCĂ 6 eeruleae, SălicMia reticulatae, asociații cu larga răspîndire în etajul pajiști- lor alpine. în zona forestieră se găsește în grupări saxicole din Potentillion ; cauleseentis^ în locuri însorite sau umbroase în grupări cu Poa nemoralis, în Munții Apuseni, 8. panieulata este prezentă în asociațiile de Stipa pulcherrima (Stipetum pulcherrimae caleicum) și Peștuca glauca de pe dealuri calcaroase (94); ele cuprind specii din etajul alpin și din zona stepică, ? cu dezvoltare comună în condiții care asigură cerințele lor ecologice prin ; compensarea factorilor de mediu. : CONCLUZII 1. Arealul speciei panieulata (8. aizoon) cuprinde toate masivele muntoase din catena orientală, meridională și occidentală a Carpaților. ț 2. 8. panieulata are o largă răspîndire în Carpații românești în etajul alpin, subalpin și uneori montan și își are originea în munții din J regiunea mediteraneană. î 3. Stațiunile ocupate de panieulata sînt foarte variate; totuși, { specia este socotită, în primul rînd, ca o plantă saxicolă, helidfilă preferea- ‘ țial calcicolă. f 4. Din punct de vedere cenotic, 8. panieulata se prezintă ca o specie caracteristică asociațiilor de stîncării alpine (din Asplenietalia rupestris) j și ca specie însoțitoare în asociațiile pajiștilor alpine. j ■ ■ ' ■ ■ | BIBLIOGRAFIE l 1. Beldie Al., Com. Acad. R.P.R., 1952, 2, 9 — 16, 565. î 2. — Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția șt. biol., agr., geol., geogr., 1952, 4, 4, 999 — J 1029. * £ 3. — Ocrotirea naturii, 1956, 2, 31. £ 4. Beldie Al. și Pridvornic C., Flori din munții noștri, Edit. științifică, București, 1959. | 5. Beldie Al., Flora și vegetația munților Bacegi, Edit. Academiei, București, 1967. / 6. Boros A., tlebreceni Tudom. Biol. Int. Evk, 1941, 1, 70 — 89. | 7. Borza Al., Guide de la sixieme excarsion phytogdographique Internationale de Roamanie? £ Cluj, 1931. I 8. - Bul. Grad. bot. Cluj, 1934, 14, 1-2, 1-70. | 9. Borza Al. și Borza V., Bul. Grad. bot. Cluj, 1939, 19, 1, 21—54, s 10. Borza Al., Conspectus florae Romaniae regionumque affinium, Cluj, 1947. | 11. Brăndză D., Prodromul florei României, București, 1883. £ 12. Brăndză M. A., Bul. Soc. Nat. Rom., 1933, 3, 1-3. | 13. Buia Al. și Păun M., An. Lucr. șt. Inst. agr. Craiova,-1957, 237 — 261. . 14, Buia Al., Păun M. și Pavel C., Pajiștile din masivul Parîng și îmbunătățirea lor, Edit. f agrosilvică, București, 1962. j 15. Buia Al., Păun M., Maloș C. și Olaru M., Lucr. Grăd. bot. Buc., 1963, 1. ț 16. Burduja C., Ocrotirea naturii, 1962, 6, 63—93. 17. Burduja C., Toma C. și Lazăr M„ Cerc, de biol, și șt. agr., 1963,7, 1. 18. Bujorean G. și Popescu P. C,, Ocrotirea naturii, 1966, 10, 1, 5 —31. ‘ 19. Butura V., Bul. Grad. bot. Cluj, 1933, 13, 1, 106-110. > 20. Chirilei H., Ann. Sci. Univ. Jassy, 1935, 21,' 456 — 467. j 21. Coman A., Bul, Grăd. bot. Cluj, 1946, 26, 1-2, 57-89; 26, 3-4, 110-130. | 22. Coman A., Rev, pădurilor, 1947, 59, 1 — 3, 11—22. | 23. Cretzoiu P., Rev. pădurilor, 1938, 50, 11, 967 — 977. ț । 7 BĂSPÎNDIREA SPECIEI SAXIFRAQA PANICULATA MILL. ÎN ROMĂNIA 237 24. GsteOs Șt., St. și cerc. șt. Cluj, 1951, 2, 1 — 2, 127. 25. — Bul. științ. Acad, R.P.R., Secția șt. biol.,' agr., geol., geogr., 1953, 5, 2. 26; CsOros Șt., Gergely I. și Pop S., Contribuții botanice Clujj 1962, 131 — 150, 27. CsOros Șt., St. și cerc, biol., Seria biol, veget., 1963, 15, 1, 7-1—87. 28, Csîîros Șt. și Pop I,, Contribuții botanice Cluj, 1965, 113 — 131. 29. CsOros-Kaptalan M. și Nagy F., St. și cerc. biol. Cluj, 1956, 7, 1 — 4, 57 — 79. 30, CsOros-Kaptalan M., Studia Univ. ,,Babeș-Bolyai”, 1962, 1, 17 — 33. 31. DEgen A., Die Flora von Herkulesbad, Budapesta, 1901. 32. Dihoru Gh., Note despre flora și vegetația Muntelui Siria, București, 1958. 33. Domin K., Publ. Fac. Sci. Univ. Charles, 1932, 122. 34. Engler A. u. Irmscher E., Das Pflanzenreich. Regni vegetabilis conspectus, Leipzig, 1919, 4, 69. 35. , * , Flora Europaea, Cambridge, 1964, 1. 36. , * , Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1952, 4. 37. M „ : 15. Georgescu C. C. et Doniță. N., Rev. roum. de Biol., Serie de Botanique, 1965, 10, 5, 367— i‘ 370. ' , " 16. Gergely I., Contribuții botanice Cluj, 1962, 263—304. 17. — Contribuții botanice Cluj, 1965, 177 — 187. < 18. Ghișa E., St. și cerc. biol. Cluj, 1960, 11, 2, 255-268. j 19. Grecesgu D., Conspectul florei României, București, 1898. i 20. — Anal. Acad. Rom., seria a Il-a, 1906, 28, 18, 1 — 85. ; 21. — Anal. Acad. Rom., Mem. Secț. șt., 1911, 33, 3, 1 — 102. f: 22. Hayek A., Prodromus Florae Peninsulae Balcanicae, Berlin, 1924. î 23. Hoffmann Ul., Monit. med. al. României, 1864, 3, 15, 117. £ 24. Jăvorka S., Magyar Flora, Budapesta, 1925. .. j 25. Kanitz A., Plantas Romaniae hucusqiie cognitas, Vindobonae, 1879 — 1881. t 26. Kerner A., Die Vegetationsverhăltnisse der mlttleren und ostlichen Ungams und angren- zenden Siebenbiirgens, Innsbruck, 1875. f 27. NyArAdy E. I., Enumerarea plantelor vasculare din Cheia Turzii, București, 1939, f 28. Nyârâdy E. I. es So6 R., Kolozsvâr es kdrnyekenek florâja, Koiozsvâr, 1941 — 1944. t 29. Papp C., Anal. șt. Iași, secția a Il-a, 1958, 4, 2, 387 — 423. I 30- Pan. F., Grundziige der Pflanzenuerbreitung in der Karpaten, Leipzig, 1908, II. r 31. — Pflanzengeographie von Rumănien, Leipzig, 1919. | 32. Pop E., Primul anuar al secției TCR ,,Frăția Munteană”, Cluj, 1937, 1 — 16. t 33- Pop I. și Hodișan I., St. și cerc. biol. Cluj, 1958, 9, 2, 183—208, । 34. - . St. și cerc. biol. Cluj, 1959, 10, 2, 217-240. 35. — St. și ccrc. biol. Cluj, 1960, 11, 2, 239 —254. 1 36. — Contribuții botanice Cluj, 1964, 229 — 239. | 37. Porgius F., Diagnostic planteloru Phanerogame, Criptogame Vasculare, București, 1893, | 38. Prodan. I-, Bul. Acad, de înalte Studii agr., Cluj, 1931. ( 39. — Flora pentru descrierea și determinarea plantelor ce cresc în România, Cluj, 1939. j 40. — Flora mică ilustrată a R.P.R., București, 1961. | 41. Rațiu O. și colab., Contribuții botanice Cluj, 1966, 1. ț 42. Schur F., Verh. u. Mitt. d. Siebenb. Ver. f. Naturw., 1859, 10. 43. — Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Vindebonae, 1866. 44. Simonkai L., Enumeratio Florae Transsilvaniae, Budapesta, 1886. 1 45. - AUg. Bot. Zeitschr., 1897, 9, 1-20. , 46. Sod R., Prodromus Florae terrae siculorum Transsilvaniae Orientalis, Cluj, 1940, 47. — Prodromus Florae terrae siculorum Transsilvaniae Orientalis, Cluj, 1943, supl. L | 48. — Scripta Bot. Mus. Trans., 1944, 3, 100—121. 49. Ungar K., Die Flora Siebenbtirgen, Hermannstadt, 1925. 50. Zawadski A., Enumeratio plantarum Galiceae et Bucovinae, Breslau, 1835. | 51. # * * Flora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1956, IV. 52. * * * 0nopa CCCP, MocKpa, 1941, X. Institutul de biologie „Traian Săvulescu,>, Sectorul de geobotanică și ecologie. Primit in redacție la 23 noiembrie 1967. EXPERIENȚE CU CULTURA ÎN MASĂ A ALGEI VHLAMTDOMONAS REINHARDI PE PLĂCI DE AZBEST DE Academician N. SĂLĂGEANU 581(05) In this work the results of certam experimenta are presented in which the alga Chlamydomonas Reinhardi was cultivated on asbest plates in contact with the air. — The continuous moistening of cultures was made with drops of a nutrițional mineral solution falling continuously on the asbest plates. Irrigation devices are shownin figures 1, 2 and 3. Illumination was of 10 000 Ix produced by 40 watts luminescent tubes. The nutrițional mineral solution contained : 0.8 g urea,s 0.2 g (NH4)2 HP04, 0.2 g K3S04,0.1 gMg SO47 HaO, 0.5g 1% ferric K, 0.5 ccm Arnon solution. The dry substance produced per squ.ma/day was comprised between 5.5—13 g., with about 40% protein substances. The relatively large productivity in condiționa of a 3°/00 COa concentration in the air is to.be explained by the rapid COa diffusion into the thin layer of the alga (under 1 mm thick). într-o lucrare anterioară (2) am prezentat rezultatele obținute din cultura algelor Pleurococcns vulgari# și Oscillatoria amoena pe plăci •de azbest umectate cu soluții minerale nutritive, obținînd în laborator, în aer neîmbogățit cu CO2, recolte între 4,0 și 5,0 g substanță uscată pe m^/24 de ore. Prezenta lucrare conține rezultatele unor experiențe efec- , tuate în 1966 — 1967 cu alga Chlamydomonas reinhardi, cultivată pe plăci de azbest, cu sistem de irigare ameliorat. EXPERIENȚE CU PLĂGI DE AZBEST AȘEZATE PE NISIP UMECTAT CU SOLUȚIE MINERALĂ NUTRITIVĂ ț Am umplut cu nisip de rîu o cuvetă de polistiren (fig. 1, 11), lungă •de 280: mm, lată de 214 mm și adîncă de 10 mm. Peste nisip am așezat o placă de azbest (fig. 1,13), în suprafață de 5,8 dm2, groasă de 2 mm, ' lungă de 275 mm și lată de 210 mm. Lîngă marginea ei superioară, pe ^T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 3 P. 243-251 BUCUREȘTI 1908 ■4-c.5202 244 ■ ' ' N. sălăgeanu x 2 nisip se prelinge soluția minerală nutritivă, care, din rezervorul 1, cade sub formă de picături pe o pîlnie (10). Beglarea picăturilor soluției mine- rale nutritive am efectuat-o cu un dispozitiv, după C. 01 s e n (1) (fig. 1). Menținînd cuveta cu o înclinație de 5° față de orizontală, umectarea nisi- ' pului și a plăcii de azbest se face uniform. Excesul de soluție minerală din nisip se prelinge pe placa de azbest și se adună într-un rezervor (fig. 1,75). Fig. 1. — Instalație pentru cultura algelor pe plăci de azbest. 1, Rezervor cu soluție nutritiva; 2, dop; 3, tub; 4, 5 si Z. stfoane; 6, dop de cauciuc; 8. rezervor; 9, clema cu șurub pentru reglarea, debitului; 10, ptlnie; 11, cUvetă; 12, nisip; 13, placa de azbest; 14, tub lumineecent; 15, rezervor',16, suporturi de lemn. Din rezervorul (fig. 1,7) închis cu un dop de cauciuc (2), soluția^ minerală nutritivă, este sifonată cu ajutorul unui sifon (4 — 5) care în] •punctul cel mai ridicat (rezervorul 8) este închis cu un dop (6), în scopul de â aduna bulele de gaz degajate de soluția minerală nutritivă de-a lungul sifonului. Menținerea debitului constant se face printr-un tub (3), care' aproape atinge fundul rezervorului și prin care intră aerul în rezervor.^ Beglarea debitului, soluției sifonate se face folosind o clemă cu șurub (9)^ cu ajutorul căreia se coboară sau se ridică extremitatea inferioară a unuia din tuburile sifonului (5). Sistemul de irigare'a funcționat încontinuu^ cu eîte 10 — 15 picături pe minut. Debitul a fost reglat zilnic. în vederea] împiedicării înmulțirii. algelor, am. învelit rezervoarele 1 și 8 cu hîrtieî opacă și am vopsit în negru tubul 5 al sifonului. J 'Soluția minerală nutritivă folosită conține într-uh litru de apă] de conductă : | uree : ' 0,8 g ’ ■ ] . - (NH4)aHPO4 ' 0,2 g K2SO4 0,2 g ' _ X CULTURA IN MASĂ A ALGEI CHLAMYZOMONÂS PE PLĂCI DE AZBEST 245 ' MgSO4.7 HaO 0,1 g ' feric . K 1% . 0,5 cm3 soluție de microelemente Arnon 0,5 cm3 HNO3 60% ' 0,1 cm3 ' Lumina necesară a fost produsă, de 10 tuburi luminescente de eîte lun$i de 1,20 m (fig. 1,17), situate la distanța de 80 mm. La de azbest, lumina a fost de 10 000 de lucși și continuă. ^^E^Temperatura aerului în laborator a fost cuprinsă între 25 și 30°C nr. 1). - ' ’ însămînțată în 26. XII. 196 6 s-a înmulțit repede în zilele urmă- colorînd în verde întreaga suprafață a plăcilor de azbest. începînd a^țnț&^ 966, am recoltat din două în două zile și, uneori, din trei OmfBSl.zile masa verde de la suprafața plăcilor de azbest. Becoltările le-am cu o perie aspră și mică, de pe care, cu ajutorul unui cuțit, am ' l^abelul nr. 1 ' ' algei Chlamvdomoiws reviiiiarăi in laborator pe plăci de azbest umectate cu nisip irigat - Ora Irigarea Tempera- tura aeru- lui din cameră ăC- Masa recoltată Masa uscată produsă y pe m2/24 • de ore nr. picăturilor greutatea proaspătă g greutatea uscată g intrate ieșite Experiența nr.l &WIT.-1966 21 15 11 23 19 - 14 9 25 0,98 0,20 1,62 ^WÎI.1966 18 16 12 28 4,63 1,00 8,71 Wwlw 13 13 9 30 6,83 1,70 14,50 liBWi.1966 9 15 10 30 5,28 1,30 12,00 ?®^.W67 9 11 8 30 7,31 1,90 13,28 19 13 ' 9 30 5,82 1,63 1 11,60 ^^iS1967 19 12 ■ 7 28 ■ 4, bi 1,07 9,24 9 10 8- 27 4,75 1,46 '' 8,40 9 11 7 , —* 1,24 7,15 ^^r.j967 21 11 8 v 30 — 1,00 9,25 21 — — 0,63 ' 3,89 media: 9,06 Experiența nr, 2 ||®fe?1966 x 21 . 13 11 23 3,00 0,64 3,60 a^^Li-966 19 7 3 25 4,37 0,90 ■ 7,76 iizK&1066 18 13 8 28 1,05 9,05 .. ■Pț^fei96'6 ■ .18 30 3,99 0,98 > 8,40 |®Wj'.1966 9 12 5 : 30 3,83 1,08 10,08 i^irl967 9 11 6 30 5,43 1,23 8,80 «^>6 7 ■ ■ 19 13 7 30 3,63 . 1,03 7,36 iffi®967 19 12 7 28 3,50 1,04 8,98 . ajKW>9'67 9 — ■ — 27 2,04 0,87 4,82 aElihW 9 . 1,13 ' 6,50 21 • 30 — 0,74 6,25 1967 21 — — ' - 0,98 5,45' ; — ' — . — : 0,66 . 3,61 media ; 6,74 CULTUBA ÎN MASĂ A ALGEI CHLAMYDOMONAS PE PLĂCI DE AZBEșt 246 ‘N. SĂLĂGEANU 24? trecut apoi masa verde în capsule în vederea uscării și cîntăririi ei. în cazurile cînd alga adera puternic de substrat, umectam în prealabil plăcile de azbest cu puțină apă. După recoltare, plăcile de azbest aveau o culoare verde deschis și experiența continua, fără a face o nouă însă- mînțare. După cum rezultă și din tabelul nr. 1, masa recoltată conține o cantitate relativ mare de substanță uscată, de obicei peste 25 %. Substanța uscată produsă variază pe m2/24 de ore, între 7,15 și 13,28 g, în experiența nr. 1 și între 5,45 și 10,08 g* în experiența nr. 2. în ambele experiențe, recoltele sînt ceva mai mici în primele zile .(probabil că alga se adaptează treptat la noile condiții de viață) și de F ig. 2. — Instalație pentru irigarea culturilor de alge pe plăci de azbest. I, Placă âe sticlă; S, placă de azbest; 3, tub kiminescent: 4, baghete de sticlă-: 5, sifon; 6, suport de lemn; 7, rezervor: S, pîlnie. nr. 2. | asemenea spre sfîrșitul experienței, mai ales în experiența în aceeași perioadă de timp, pe plăcile de azbest, au apărut pete albe, ] care erau aproape neumectate și pe care alga nu creștea, probabil dato- | rita îmbîcsirii plăcilor cu săruri minerale insolubile, mai ales cu fosfați | și carbonați de Ca și Mg. j în alte experiențe em irigat placa de azbest cu dispozitivul din figura ț 2. Picăturile soluției nutritive cad din sifonul sistemului Mariotte, ca cel| din figura 1, într-o pîlnie (5) și de aici se preling pe placa de azbest (2). | Baghetele de sticlă, în număr de 4, cu diametrul de 2 — 3 mm (fig. 2,4), I distribuie soluția minerală nutritivă lateral pe întreaga placă de azbest;! soluția apoi se scurge în rezervorul 7. O bună parte a soluției mineralei p t .. n .. , di^nzi+iv ffte 3V rare se dense- nutritive străbate placa de azbest sau se scurge pe marginile ei, întret j r i^.+ . . /(■■ A * o • placa de sticlă 1 și placa de azbest 2, asigurînd si o umectare uniformă ^te ?e folosit anterwr (fig 1) prin faptul oă sifonul (3, 1, 3 si 9) are a substratului. Numărul picăturilor intrate și eliminate este trecut în .^re, de 5- 6 mm, înipiedieînd îmbîcsirea în parte, tabelul nr 2 1 Slionu^ constă dmtr-un tub de cauciuc (5), la al cărui capat inferior este T1 ' x a . ... , , . , , așezat un tub de sticlă (9), cu partea inferioară șlefuită oblic, de care- ■mi + ”a coufimi^1 eu A?111'1 luminescente j eg^e fixată, cu ajutorul a două inele de cauciuc (77), placa de sticlă (7d)^ Electro ar P.F (fig. 2,3b aymd lecare lungimea de 120 cm și diametrul ! pe care se prelinge soluția sifonată. De aici, ea cade sub formă de picaturi de 4 cm. Intensitatea luminii a fost de 10 000 de lucși. Temperatura aerului pe p]aca de Mbe*t (^situat» pe o placă de sticlă (15), de unde se. scurge. \ț ■ . . Tabelul nr. 2 . Cultura algei Chlamvăomanas re tnhardi in laborator pe plăci de azbest, pe geam de sticlii Data Ora ; Irigarea. Recolta lir. picăturilor masa uscată " g . masa uscată glm* 24/de ore intrate ieșite 15.11.1967 17.11.1967 19.IL1967 21.11.1967 24.11.1967 26.11.1967 28.11.1967 5.11.1967 11.11.1967 “13.11.1967 15.11.1967 17,11.1967 19.11.1967 21.11.1967 24.11.1967 ' 17,30 19 19 18 8 10 10 12 19,30 17,30 17,30 19 19 18 9 Experie 13 12 11 Experii nța ’nța nr. 1 ' 9 7 6 nr. 2 1,21 1,28 • ' 1,22- 1,17 1,46 1,10 0,93 0,62 1,29 1,06 1,09 1,20 1,22 1,05 0,85 media media 10,4 11,0. 10,5 10,1 10,1 9,5 7,75 : 9,9 5,6 9,6 9,2 9,4 ■ 11,3 10,5 9,5 5,2 : 7,8 a fost cuprinsă între 28 și 30°C. Recoltarea s-a făcut prin același procedeu ca în experiența precedentă, din două în două zile sau, uneori, din trei în trei zile. Recoltele obținute (tabelul nr. 2) variază între 7,75 și 10,4 g sub- stanță uscată pe m2/24 de ore (experiența nr. 1) și între 5,2 și 11,3 g substanță uscată pe m2/24 de ore (experiența nr, 2), cu valori medii de 9,9 g (expe- riența nr. 1) și 7,8 g substanță uscată pe m2/24 de ore (experiența nr. 2). Și în aceste experiențe au apărut pe plăcile de azbest pete albe, pe care nu s-au înmulțit algele. Probabil că ele se datoresc tot acumulării sărurilor minerale, mai ales a carbonaților și a fosfaților de Ca și de Mg. în primăvara anului 1967 am cultivat alga Chlamydcmcnas rein- hardi în laborator pe două plăci de azbest, lungi de 113 cm și late de 23 cm, cu suprafața de cîte 211 dm2, așezate pe geamuri de sticlă, puțin înclinate față de orizontală, cu care făceau un unghi de 5°. înclinarea lor am realizat-o cu 8 pene de lemn. N. SĂLĂGEANU 248 6 apărut pete albe, pe care nu s-au înmulțit algele. t. 9 cel 1 au | .1 4 în rezervorul (16), Beglarea debitului soluției nutritive se face prin ridi- | carea sau coborîrea extremității din aer a sifonului, cu ajutorul unei pene | (13), introdusă mai mult sau mai puțin sub suportul 12. Pentru supra- | vegherea irigării am numărat zilnic picăturile intrate și eliminate de pe | placa de azbest. Acest sistem de irigare a funcționat mai bine decît folosit anterior. După aproximativ 10 — 15 zile, pe plăcile de azbest -/r _____17 i g g g g cm3 cm’ cm’ Fig. 3. — Instalație pentru irigarea culturilor de alge pe placi de azbest. 1. Rezervor: 2, tub de Sticlă,; 3, 7, 8 ții S, sifoane; 4 și S, dopuri de cauciuc; 5, rezervor; 10, placă, de sticlă; 11, bandă de cauciuc; 12, suport; 13, placă de lemn; 14, placă de az- best; lo, placă de sticlă; 18, rezervor; 17, 18, 13. suporturi de lemn. 0,2 0,05 0,05 0,025 0,25 0,5 • 0,1 /ă 13 uree (NH4)3HPO4 KaSO4 Mg'SO4.7 HtO feric . Kl% soluție de microelemente Arnon HN03 20% 1"^ Lumina produsă de 4 tuburi luminescente Eleetrofar P.E.O.C.J de cîte 40 W, lungi de 120 cm și cu diametrul de 40 mm, a fost continuat și a avut intensitatea de 15 000 de lucși. Temperatura aeruluiîu laborator^ a fost cuprinsă între 23 și 27°C. Concentrația de COa a fost apropiată de | cea din natură, întrucît aici nu ardea nici un bec de gaz și aerisirea came- [ rei a fost relativ bună. în experiența m. 1, soluția minerală nutritivă conținea la 1 1 apă de izvor î 7 CULTURA ÎN MASĂ A ALGEI CIILAMYDOMONAS PE PLĂCI DE AZBEST 249 în experiența nr. 2, la 1 1 apă de izvor am introdus o cantitate de săruri de două ori mai mare : uree (NH4)2HPO4 K3SO4 MgSO4.7HaO feric-K l°/0 soluție de microelemente Arnon HN08 20% 0,4 g 0,1 g 0,1 g 0,05g 0,25cm8 0,5 cm3 0,1 cm3 pH-ul a variat între 5,6 și 6,2. în decursul celor 24 de ore, soluția nutritivă folosită în irigare a fost în jur de 5 1 și cea scursă de pe culti- vatoare în jur de 2,5 1. La capătul plăcii de azbest pe unde era eliminată soluția minerală nutritivă, aceasta, era aproximativ de două ori măi con- centrată decît la capătul de unde cădea pe placă. " La examenul microscopic al algelor, efectuat aproape zilnic, am constatat numeroase celule mari, imobile, de Chlamydoraonas reinhardi, cu relativ multe celule în curs de diviziune. Celulele mobile ale algei sînt ■relativ puține. Au apărut filamente extrem de rare de OseiUatoria, Proto? zoarele, vermidienii, diatomeele și bacteriile au lipsit tot timpul. . / , Becoltarea a avut Ioc din două în două sau din trei în trei zile, ser: vindu-ne de b pensulă. Mai întîi umectam algele crescute și lipite de placa de azbest și'apoi le recoltam, storcind pensula într-o capsulă, cu ajutorul unei pense. La sfîrșitul recoltării, plăcile erau de culoare verde deschis și experiența continua, fără a face altă însămînțare. După cum rezultă din tabelul nr. 3, recoltele sînt cuprinse între . 5,60 și 7,60 g (experiența nr. 1) și între 5,40 și 8,26 g substanță uscată j pe m2/24 de ore (experiența nr. 2). ' " . ■ ? . In instalațiile folosite la cultura algei (Ihlamydomonas reinhardi s pe plăci de azbest, în aerul de laborator neîmbogățit cu CO2 se obțin pro- 1 f ducții de substanță uscată pe m2/24 de ore relativ ridicate (9,7 și 6,57 g), 4 ' Cînd substratul este bine irigat cu soluție minerală nutritivă, alga se j înmulțește repede; bacteriile, protozoarele și vermidienii nu se înmulțesc ] de loc, deși nu se ia nici o măsura de combatere a lor. Dintre diferitele Tabelul nr. 3 . , Cultura algei CMamydomonas reinharâi pe plăci de azbest în laborator ; Durata experienței Soluția minerală nutritivă Temperatura aerului °C Recolta (g) de substanță uscată pe hia/24 de ore In expe- riența nr, 1 în expe- riența hr. 2 21.111, orele 14 - 24. III, orele 9 3-4 25 — 27 6,65 7,66 ' 24. III, „ 9-26.III, „ 10 3-4 25-27 6,60 5,40 26, III, 10 28.III, „ 10 3-4 25-27 7,60 8,26 28.III, „ 10 - 30.III, „ 10 3-4 25-27 5,60 6,90 30,111, „ 10 - l.IV, „ 10 3-4 25-27 6,30 6,10 . ’ l.IV, „ 10 - 3.IV, „ 10 3-4 25-27 . 6,70 6,00 6,57 6,72 250 ' ’ ■ N:SALĂGEANU ‘ & | sisteme de irigare a plăcilor de azbest, folosite în lucrarea precedentă,, j cel cu placa de azbest așezată pe nisip irigat (fig. 1) este cel mai j ușor de efectuat. O oarecare întrerupere a irigării nu atrage per tur- | bații mari, deoarece cu apa din nisip se asigură menținerea umedă a plăcii J de azbest timp de mai multe ore. în celelalte sisteme, în care placa de | azbest este așezată pe o placă de sticlă, o întrerupere de numai 2 — 3 ore | a picăturilor soluției minerale nutritive duce la uscarea plăcii, și la moartea- | în masă a celulelor algei. 1 în literatura științifică nu am găsit alte lucrări prMnd cultura în 1 masă a algelor aeriene, cu excepția celor efectuate de noi. în lucrarea din | 1965 (2),‘ privitoare la algele Pleurococcus vulgaris și Oscillatoria amoena. I recoltele obținute pe plăci de azbest au fost de 3,4 și 5,45 g substanță uscată. | pe m2/24 de ore. Valorile mai mici prezentate în această lucrare se pot t explica prin sistemul de irigare mai greoi, prin soluția minerală nutritivă mai diluată și, mai ales, prin fap£ul că au fost cultivate alte specii de alge, s în lucrarea din 1966 (3), algele Chlamydomonas intermedia și Oscillatoria | amoena, cultivate pe rotoare, au dat producții medii de 4,0 și 6,53 g sub- | stanță uscată pe m2/24 de ore. Producțiile ceva mai- mari de substanță | uscată s-au obținut în lucrarea din 1967 (4), în care algele de Chlamydo- j monas reinhardi și Oscillatoria amoena au fost cultivate pe benzi rulante j de polietilenă. La acestea, aprovizionarea algelor cu soluția minerală r nutritivă se face relativ uniform și dinspre suprafața culturii unde și lumina j este mai intensă. în genere, din toate aceste lucrări rezultă că unele alge pot. fi culti- I vate pe substraturi umectate cu soluție minerală nutritivă, în contact I direct cu aerul. CO2 din aer se difuzează relativ repede prin stratul subțire J al celulelor, la cloroplastele acestora. Așa se explică producția relativ I ridicată obținută în astfel de experiențe, în comparație eu cele din cultura I algelor în suspensii. Din cauza difuzării încete a CO2 în apă, în experiențele I cu cultura în masă a algelor în rezervoare cu soluții minerale nutritive j este necesară introducerea artificială a COa în cantitate mare. N. N. V e r- | z i 1 i n, V. V. P i n e v i c i și A. A. M i h a i 1 o v (5) au arătat că, dacă I nu se introduce în astfel de culturi CO2 pe cale artificială, algele cresc I și se înmulțesc încet, producînd o cantitate mică de substanță uscată | (0,7 g/m2/zi). 4 Experiențe cu cultura aeriană a algelor sînt relativ puține în litera- [ tura științifică. Din ele rezultă posibilitatea obținerii unor cantități relativ mari de substanțe organice bogate în substanțe proteice, fără a fi necesară I aprovizionarea artificială cu CO2. Masa recoltată conține o cantitate reia- .j tiv mică de apă, încît operațiile de decantare, de filtrare și. de centrifugare de la cultura în masă a algelor în suspensii sînt înlăturate. Paraziți ca bac- \ terii, protozoare, vermidieni nu se înmulțesc în astfel de culturi. Greutatea .. cea mai mare întâmpinată la cultura în masă aeriană a algelor constă în irigarea continuă și uniformă. 9 CULTURĂ ÎN MASĂ A ALGEI CHLAMYpOMONAS PE PLĂCI DE AZBEST 251 BIBLIOGRAFIE ' 1. Olsen C., C.R. trav. bot. Carlsberg, 1923, 15, 1, 2. SălAgeanu N., Rev. roum. de Biol., Serie de Botanique, 1965, 10, 3, 3. — Rev. roum. de Biol., Serie de Botanique, 1966, 11, 6, 421. 4. — Rev. roum. de Biol., Serie de Botanique, 1967, 12, J, 81. 5. BEP3HJIBH H. H., IlHHEBBH B. B. h MuxaHjiOB A. A., Maccoeoe KyAimueupoeanue XMpejiAbi e ycAoeuax ceeeposanada CCCP, M&t. 4-ro Koopjț, co6p. Hay^noro CMMnosByMa, KpaROB, 1966, 21. Institutul de biologie „Traian Săvuleseu”, Secția de fiziologie vegetală. Primit în redacție la 18 ianuarie 1968. ACUMULAREA substanțelor organice la PLANTELE DE FASOLE ÎN DECURSUL ONTOGENEZEI DE VIORICA TĂNASE 581(05) The present wofk studies the accmnulatioil of organic substances insoluble in ’ ethanol, in various organs in the ontogenesis of bean plants. It was estimated that after half an hour of photosynthesis in C14Oa more than 80% assimilated C14 was fixed in the insoluble fraction. In the insoluble frac- tion, only a small percentage of radioactivity was fixed in the HC1 6N hydro- iysable substances. Among HC1 6N hydrolysable substances, the glucides and the organic acids had the highest activity. Se știe că după o fotosinteză de scurtă durată, O14 se poate include in compuși macromoleculari, în majoritatea lor insolubili în alcool și apă. Astfel, I. A. T a r c e v s k i (12) arată că după o fotosinteză de 5 min cea mai mare radioactivitate din fracțiunea insolubilă în alcool se găsește în celuloză, apoi în amidon și foarte puțin în proteine și lipoizi. . Lucrarea de față are drept scop studierea repartizării asimilatelor insolubile în diferite organe ale plantelor în decursul ontogenezei. MATERIAL ȘI METODĂ Pentru experiență s-au folosit plante de fasole var. F 332, aflate In patru stadii diferite de vegetație : 1) stadiul de creștere vegetativă, 2) stadiul de înflorire, 3) stadiul de formare a păstăilor și 4) un stadiu mai avansat de fructificare. C14Oa s-a administrat intr-un circuit închis nnor frunze bine dezvoltate, nedetașate de plantă, care s-au introdus în camera de asimilațic. Activitatea CMOa a fost de 100 p/Ci/i aer far durata fotosintezei a fost de 30 min. Iluminarea naturală a fost de 34 000 lucși, temperatura medie de 31 cC, iar umiditatea atmosferei de circa 46%. După întreruperea fotosintezei cu Cl4Og, frunzele au fost scoase din camera de asimllație Și lăsate să fotosintetizeze în atmosfera obișnuită încă o oră și jumătate, după care plantele BT. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ. T. 20 NB. 3 P. 253-257 BVOUREȘTI 1908 254' VIORICA TÂNASE - . 2 '.j- ît. 'f'" au fost secționate în diferite organe, ca frunze asimilatoare, frunze superioare, frunze inferi- J oare, tulpini, rădăcini, păstăi superioare și păstăi inferioare. Aceste organe au fost fixate se- | parat în etanol clocotit timp de 5 min. Prin efectuarea extracțiilor succesive cu alcool de di- | ferite concentrații s-au obținut substanțele solubile în alcool și apă. Materialul vegetal inso- | Iubii a fost hidrolizat cu HC1 6N timp de 24 de ore la temperatura de 100 - 105°C, iar HC1 | a fost îndepărtat prin evaporarea pe baia de apă pină la neutralitatea probelor. 4 Separarea glucidelor, a acizilor aminici și organici și cromatografierea lor s-au făcut după | metoda lui M. L. C ha m pi g n y (3) și J. G y r (6). | S-au analizat astfel activitățile extractelor solubile în alcool și ale glucidelor, acizilor t aminici și organici separați din extractele hidrolizate, precum și activitățile reziduurilor rămase nehidrolizate în HC1 6N. Cromatogramele au fost supuse autoradiografierii timp de două luni. £ ■ ■' ' ■ 4 REZULTATELE OBȚINUTE 1 Din figura 1 rezultă că cea mai mare parte din C14 asimilat și acu- | mulat în timpul fotosintezei ~ peste 80% — se află în partea solubilă. O | mică parte, nedepășind 20%, este încorporată în’ substanțele -insolubile | în alcool. în decursul perioadei vegetative, cantitatea de O14 fixat în partea | solubilă a materialului a fost mai mare în faza de creștere vegetativă | (97%) și a scăzut treptat, o dată cu înaintarea în vîrstă a plantelor, pînă | la 85%.’ Paralel cu aceasta și pe măsura maturizării plantelor, s-a remarcat j o creștere treptată a activității materialului insolubil în alcool de la 3 I. la 17%. Din figura 2 se poate vedea că numai o foarte mică parte din mate- i rialul insolubil în alcool și apă a putut fi hidrolizată; majoritatea acesteia, | fiind alcătuită din molecule cu un grad mare de polimerizare, nu a putut fi scindată prin hidroliză. în cele două faze de fructificare studiate, cea mai mare cantitate de material hidrolizabil au avut-o plantele cu păstăile | mai bine dezvoltate. I în figura 3 se poate urmări raportul dintre activitățile glucidelor, | acizilor organici și aminici din fracțiunea hidrolizată în cursul perioadei | de vegetație. în faza de creștere vegetativă, cea mai mare activitate au I avut-o glucidele (54%) și acizii organici (46%). Acizii aminici rezultați | din hidroliză în această fază nu au fost radioactivi. în faza de înflorire a î crescut mult activitatea glucidelor și a scăzut cea a acizilor organici. Nu J a existat radioactivitate în fracțiunea acizilor aminici. în ultimele două I faze, glucidele nu au fost radioactive, în schimb a crescut treptat activi-1 tatea acizilor organici și au apărut acizi aminici activi, mai puternic radioac- 1 tivi în faza de formare a păstăilor decît în cea de maturizare a lor. I în figurile 4, 5, 6 și 7 am prezentat cromatogramele glucidelor rezul- j tate prin hidroliză în cele patru stadii de dezvoltare studiate.. în primele T două faze de vegetație (fig. 4 și 5), din hidroliză materialului insolubil au 1 rezultat glucoza , fructoza și două substanțe neidentificate; în faza dej formare a păstăilor, din hidroliză nu a rezultat decît arabinoza în tulpini | și în păstăile superioare, iar în faza mai avansată de fructificare, în frunzele | asimilatoare, pe lîngă arabinoză, s-a mai găsit , și xiloză, iar în frunzelo r superioare numai arabinoză. , - Autoradiogramele 14 și 15 arată că în primele două faze de vegetație glucoza și fructoza. rezultate din hidroliză materialului insolubil din frun- 256 VIORICA TANASE 4 zele superioare (asimilatoare)' sînt radioactive. în ultimele două faze dej vegetație, glucidele rezultate din hidroliză nu au fost radioactive. J în figurile 8 și 9 cromatogramele acizilor aminici din primele douăJ stadii vegetative arată prezența glutaminei, acidului aspartic, glutamic,® alaninei, valinei și izbleucinei. 8 în tulpinile inferioare nu sînt prezenți acizii aminici (autoradio-a gramele nu indică nici o urmă de radioactivitate). c J în figurile. 10 și 11 se poate vedea că în ultimele două faze de fruc-J tificare s-au separat prin hidroliză mai mulți acizi aminici decît în primele® . doiiă faze. Astfel, pe lingă, acizii aminici enumerați în cele două faze ante® rioare, au mai rezultat histidina, lizina, arginina, treonina, alanina, prolina® acidul y-aminobutiric, fenilalanina și leucina. ® Autoradiogramele 16 și 17 arată că numai alanina din frunzele asimi-J lațoare din fazele de fructificare este radioactivă. . J Printre acizii organici rezultați din .hidroliză (fig. 12 și 13) se;afl® acizii țartric, citric, malic,* glicolic-inaleic, malonic, aconitic, glutaric șn fumărie și doi acizi organici neidentificați. Autoradiograma 18 arată că® în frunzele asimilatoare ale plantei aflate în primul stadiu de fructificare® sînt radioactivi următorii acizi organici: citric, malic, glicolic-inaleicJ malonic, aconitic și foarte ,șlab activ acidul: țartric. în păstăile inferioareJ acidul tartric prezintă urme de radioactivitate. 1 Autoradiograma 19 arată o activitate mare a acizilor organici rezulj tați din frunzele asimilatoare. Sînt activi aceiași acizi organici ca și ha plantele aflate în primul stadiu de fructificare; în plus a apărut activi® tate și în acidul glutaric. Urme slabe de radioactivitate conține acidu] tartric din; tulpini, frunze superioare și inferioare. | -T'-J Fi s Ti Sil t «18 Ts >3 Ff n R DISCUTAREA REZULTATELOR , ; » Datele obținute în această lucrare, care arată că ceâ mai mare part® din Cu asimilat în decurs de 30 min se află încorporat în substanțele soli® bile în alcool, corespund cu cele publicate de cătrhe alți cercetători car® . au lucrat tot cu plante leguminoase (4), (5). De asemenea, datele privitoar® la procentul de .radioactivitate inclus în formă insolubilă concordă c® datele existente în literatură (9). ® în cercetările < întreprinse am obținut din hidroliză materialul® insolubil în alcool aceiași , acizi aminici găsiți și de către alți cercetate® (7), (8), (11), (14). Ca și I. F. Andf eeva, care a constatat că radioa® tivita tea se include în proteinele frunzelor de mahorcă numai în ac® acizi aminici care au un Bf foarte mic, notam, găsit că alanina este singur® acid aminic radioactiv rezultat din hidroliză. . . . . ® $ 5 A j: i 3 ■ ■ M 4 în ceea ce privește glucidele rezultate din hidroliză, ca și repar® zarea activității, acestora, datele noastre concordă cu cele obținute ® către alți cercetători (2), (13). . 9 ps < Acizii organici din materialul hidrolizat provin probabil fie din sar® . rile insolubile în etanol și apă ale acizilor organici, fie din dezaminar® 4 5 acizilor aminici. Ar mai exista posibilitatea ca o parte din acizii organ® ’ să fi rămas neextrași în materialele vegetale nemojarate. Alți autori cai Ti Rr Pi R Fo Fă Fs Fi 6 Șl 7. - Fl Ps Cioinatograniele glucidelor rezultate prin hidroliză in decursul A Glucoza,; 2, fructoză- o Perioadei de vegetație. \xiloză. Abreviatii: Fo, Frunză asimilatoare ime.lia după înce- “ Inferioară; Fi tulnic • re a 30 min dup®' încetarea fotosintezei; Fs, frunză superioara; mna inferioară; Ts, tulpină superioară; Fs, păstăi superioare; Fi, păstăi inferioare: rădăcini. (Wtot R Fig. 8, 9, 10 și 11. — Cromatogramele acizilor aminici obținuți prin Iiidroliză în decursul’ perioadei de vegetație. A Hlstirlinădizină. ?; 3, argininii; 3, glutaniină; 4, acid aspartic; 5. acid glutamic; 6, treonin^; 7, alanmă • 8, prolrnă; G acid V-aminobutiric; 10, valin&; 11, fenilalanină; 12, leucină; 13, izoleucinâ. Fig. 12 și 13. — Autoradiogramele acizilor organici din plantele aflate în cele două faze de fructificare. 1, Acid tartric; 3, acid citric; 3, acid malic; 4, acid glicolic-maleic 1; 5, acid malonic; 6, acid aconitic; 7, acid glutaric; 8, acid, fumărie. Frucloia Glucoza fru cl o13 Glucoza Fig. 14 Fig. 15 pjțj. 14 si 15. _ Autoradiogramele glucidelor rezultate prin Iiidroliză materialului insolubil ° ’ la plante aflate în primele două faze de vegetație. fu fa >5 T: Ps Pi R Alanmă Fig. 17 5 ACUMULAREA SUBSTANȚELOR ORGANICE LA PLANTELE DE FASOLE 257 au găsit acizi organici în materialele insolubile în alcool după hidroliză (13) nu au explicat prezența acestora în materialul hidrolizat. I. A. Tar- c e v s k i (12) și 8. V. Soldatenkov (10) sînt de părere că acizii organici din materialul hidrolizat provin din oxidarea substanțelor hidro- carbonate sau a substanțelor de tipul lipoizilor. , CONCLUZII 1. Cea mai mare parte din C14 asimilat în decurs de o oră și jumătate după o fotosinteză de 10 — 30 min se află în formă solubilă (peste 80%). 2. Cantitatea de O14 inclusă în formă solubilă în alcool în plante scade treptat pe măsura înaintării în vîrstă a plantelor, în timp ce canti- tatea de C14 inclusă în formă insolubilă crește în decursul maturării plantelor. 3. în fazele de creștere vegetativă și de înflorire, cea mai mare activitate în substanțele hidrolizate o dețin glucidele și apoi acizii orga- nici. Acizii aminici nu sînt activi. 4. în fazele de fructificare, în materialul insolubil hidrolizat ponderea activității o ocupă acizii organici urmați de acizii aminici. Glucidele sînt neradioactive în aceste faze. Fig. 16 p.jg< 16 și 17. — Autoradiogramele acizilor aminici din cele două faze de fructificare. Ac aconiNc Ac. mato mc A c. glicohc- maleic > Ac, malic Ac. cifric BIBLIOGRAFIE 1. AH^PFEBA H. O.,30KJiaaM ÂKajț. nayK CCCP, 1955, 102, 1, 165—167. 2. AHKOHMOB A. A., JtyEGCKAH H. C. M .dOBPHKOBA JI. A., 0H3MOJI. pac?., 1964, 11, 5, 793-799. 3. Champion y M. L., Th^se, Librairie g6n6rale de l’Enseignement, Paris, 1960. 4; Clauss H., Mortimer D. C. a. Gorham P. R., Plant Phys., 1964, 39, 2, 269 — 273. 5. Fabian-Galan Georgeta, St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 3, 271—280. 6. Gyr J., These, Librairie g6n£rale de l’Enseignement, Paris, 1961. 7. Hellebust J. A. a. Bidwell R. G. S., Canad. J. Bot., 1963, 41, 7, 969 — 983. 8. Lewis E. J. a. Gonzales A. Ella, Ann. Bot., 1962, 26, 103, 301 — 316. 9. Mortimer D. C. a. Wylam B. Clare, Canad. J. Bot., 1962, 40, 1, 1—11. 10. COJmATEHKOB C. B, H BVKOB O. 0>JI3M0JI. paCT., 1964, 11, 3, 515-521. 11. Steward F. C., Hulme A. C., Freiberg S. R., Hegarty M. P., Pollard J. K., Rabson R. a. Barr R. A., Ann, Bot., 1960, 24, 93, 83 — 116. 12; TAPKHEBCKnK H. A., d>H3HOJl. pac.T., 1959, 5, 4, 365. 13. Tso T. C„ Mc Murtrey J. E. Jr. a. Sorokin Tamara, Plant Phys., 1960, 35, 6, 860 — 864.. 14. Tso T. C. a. Mc Murtrey J. E. Jr., Plant Phys., 1960, 35, 6, 865 — 870. Institutul de biologie „Traian Săvulescii”, ' Laboratorul de fotosintezâ. Primit în redacție Ia 20 noiembrie 1967. Fi fa T Pș Pi R Fig. 18 fig. 18 și 19. - Autoradiogramele acizilor organici din plantele aflate în cele două faze de fructificare. ABSORBȚIA BOȘULUI NEUTRU DE CĂTRE COTILEDOANELE DE PIN (PINUS NIGRA) ' 1 / DE DORINA CACHIȚĂ-COSMA 581 (05) Tlie absorption capacity of epigean cotyledons of pine was analysed and it was establislied that it represents 30 — 40% of the absorption by the whole plant. In the first days of germination cotyledons thus completed the absorption through the root. The morpho-physiological phenomena in the process of growth and development of seedlings determine the decrease of absorption, of the daily index and of the general rhythm of this process. Total and specific absorption in the cotyledons of pine differ from the same parameters studied in other types: of epi- gean cotyledons. în cadrul problemelor de fiziologie a germinației semințelor se con- stată o preocupare din ce în ce mai mare pentru urmărirea modificărilor, care apar în morfologia și fiziologia cotiledoanelor. Lucrări anterioare (1), (6), (7) se referă la pătrunderea coloranților vitali sau a izotopilor radioactivi în cotiledoanele unor genuri de plante (8), (9). Aspectele privitoare la modificările histologice care se produc în cotiledoanele de pin în primele faze de dezvoltare a acestora au fost studiate de către G. Star o st in (10), (11), (12), iar li. H. Oppenheimer a urmărit încolțea semințelor și dezvoltarea sistemului Tadicular lă plantele de Pimts halepensis (5). Plantulele de pin sînt multicotiledonate. Sămînța este de tip albu- minat (cu endosperm primar) și cotiledoanele sînt în mică măsură încăr- cate cu substanțe de rezervă. Fiind epigee persistente, structura lor este apropiată de aceea a frunzelor speciei respective. - Întrucît absorbția substanțelor în cotiledoanele de pin nu a măi fost cercetată, ne-am propus să determinăm capacitatea de absorbție a acestora cu ajutorul colorantului vital roșu neutru. ST. ȘI CERU BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 3 P. 259-205 BUCUREȘTI 1988 . 5-0. 5292 260 BOBINA CACHIȚĂ-COSMA 2 METODA ȘI TEHNICA DE LUCRU Experiențele au fost efectuate pe plantule de pin de diferite vîrste, din 24 în 24 de ore în intervalul de timp cuprins între a 5-a și a 7-a zi de la punerea semințelor la încolțit. Germinarea s-a desfășurat în vase Linhard pe un strat de vata acoperit cu hîrtie de filtru, umectată cu apă după necesitate. Temperatura laboratorului a variat între 21 și 24°C. La vlrstele stabilite pentru analize, cu un ac spatulat s-au îndepărtat tegumentul seminal și endo- spermul, eliberînd embrionul sau plantula. Apoi acestea au fost scufundate într-o soluție de colorant vital (roșu neutru 1/10 000) și menținute timp de două ore, după'care plantulele au fost scoase și spălate la curent de apă. S-a extras colorantul din cotiledoane și separat din, restul plantulei (rădăcinuță plus hipocotil). , Metoda de extracție este descrisă în alte lucrări ale noastre (1), (6), (7), Fotocolorime- trarea roșului neutru s-a făcut cu electrofotocolorimetrul dr. Lange tip "VII, folosindu~se un filtru albastru. Pe baza mediilor aritmetice ale măsurătorilor efectuate la cîte 100 de indivizi pentru fiecare zi deanaliză, am calculat: absorbția totală, absorbția specifică (1), (6), (7), ritmul generat al absorbției (obținut prin raportarea absorbțiilor parțiale la prima analiză executată în a 5-a zi) și indicele zilnic al absorbției (indice în lanț calculat prin împărțirea valorilor absolute de la o zi de analiză la valorile absolute din ziua precedentă). REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR Reprezentarea grafica a capacității de absorbție totală și specifică a plantulei, cotiledoanelor și rădăcinuței (plus cea a hipocotilului), la dife- rite vîrste de analiză, este redată în figura 1. Absorbția totală. Din figura 1 se observă cum capacitatea de absorb- ție a cotiledoanelor de pin înregistrează o ascensiune permanentă de la a 5-a pînă la a 13-a zi de analiză, după care apare un declin. Începînd cu a 13-a zi se produc modificări importante în fiziologia seminței și a cotiledoanelor : cade tegumentul seminal, cu ultimele resturi de endo- sperm, iar plantula trece de la faza de heterotrofie la autotrofie. Probabil că și schimbările profunde care au loc în cotiledoane o dată cu declanșarea proceselor de fotosinteza concură în scăderea bruscă a absorbției. După s depășirea fazei critice, absorbția în cotiledoane înregistrează o nouă creș- tere, care se datorește unei nutriții extraradiculare de tip „frunză”, nefiind o absorbție cotiledonară specifică fazei de heterotrofie. a acestora. Deși vorbim tot despre absorbția roșului neutru în cotiledoane, trebuie să- delimităm modul în care se petrece procesul în. prima fază de nutriție a plantei față de faza autotrofă. Pînă la îndeplinirea fotosintezei, cotile- doanele de pin au avut un rol de mediator îîitre embrionul. consumator și endospermul seminței, ca donator al substanțelor nutritive. Unele particularități privind înfăptuirea procesului de absorbție le putem deduce și din urmărirea indicelui zilnic al absorbției (tabelul, nr. 1). Daca pînă în a 13~a zi acesta a variat între 1,08 și 1,50, în jurul zilelor a 13-a, a 14-a și a 15-a el înregistrează o coborîre la valori de 0,59. O scădere asemănătoare apare și în cazul absorbției în rădăcină (+ hipocotil), dar ' cu o zi mai devreme. Analizarea curbelor reprezentând exprimarea procentuală a datelor privind absorbția totală în organe, în raport cu aceea a plantulelor întregi Absorbția totala (mg/2p) ------ a plantulei -----___ a cotiledoanelor -----a radăcinei eh/pocot/lului Absorbția spec/fica (mg/pp) -------- a plantulei ------- a cotiledoanelor _______ o rădadnei + hipocotilulu/ Concentrație (mg) Fig. 1. — Reprezentarea absorbției totale și specifice Ia plantulele de pin (Pinus nigra). 262 ABSORBȚIA BOȘULUI NEUTRU DE CĂTRE C'OTILEDO ANELE DE PIN 263 Tabelul ur. I Ritmul absorbției totale a organelor piantulel de pin (Pinus nigra) la începutul germinației Zile de analiză Indicele zilnic al absorbției Zile de analiză Ritmul general al absorției cotiledoane rădăcină + hipocotil cotiledoane ■ rădăcină -|- hipocotil o 1,15 1,36 5 — — 6 ■ 1,38 1,73 6 1,15 1,36 7 1,50 1,71 7 1,62 2,36 8 1,08 1,12 8 2,55 4,03 9 1,22 1,45 9 2,62 4,53 10 1,30 1,60 10 3,19 6,60 11 . 1,47 2,19 11 3,50 8,30 _ 12 1,23 1,06 12 4,72 14,40 13 : 0,59 0,48 13 5,82 15,30 14 0,85 0,60 14 3,28 7,48 15 1,95 3,34 15 2,79 4,50 16 1,20 1,91 16 5,49 15,10 17 17 6,20 15,20 considerate ca 100% (fig. 2) demonstrează contribuția diferită a acestora la realizarea absorbției pe individ. Observăm că, în primele zile de germi- nație, cotiledoanelor de pin le revin 30 — 40% din absorbția pe întreaga plantulă, iar rădăcinii ( 4- hipocotil) 60 —- 70%. în perioada de trans- formări morfofiziologice, exprimarea procentuală indică o micșorare a --------- abs tot a cot/led. --------. abs. tot. a rad/ h/’poc. ---------abs spec/f. a cot/led. -------- abs. spec/fa rad eb/poc. 90- Tabelul nr. 2 Ritmul absorbției specifice a organelor plantulei de pin (Pinus nigra) la începutul germinației Zile de analiză Indicele zilnic al absorbției Zile de analiză Ritmul general al absorbției cotiledoane rădăcină + hipocotil cotiledoane rădăcină 4- hipocotil 5 1,08 1,26 5 ■ — 6 1,30 1,48 6 1,08 1,26 7 1,41 1,48 7 1,42 1,80 8 1,02 ‘ 1,17 8 2,00 2,76 9 1,19 1,04 9 2,03 3,24 _ 10 1,14 1,54 10 2,41 3,25. 11 1,05 1,08 11 2,50 4,60 12 0,80 0,81 . 12 2,76 5,00 13 . 0,87 0,74 13 2,41 4,00 14 0,78 0,80 14 2,66 3,01 15 0,99 1,63 15 2,08 2,43 16 1,16 1,80 16 2,07 3,88 17 17 2,40 3,12 6 y~~S 9 io i7~72 75 k ts 76 7? dde de enal/za Fig. 2. — Exprimarea procentuală a absorbției totale și specifice în organele plantuier de pin (Pinus nigra). cifrelor absorbției în rădăcină ( + hipocotil),. dar o creștere a acelorași valori la cotiledoane. Se poate spune că o parte din funcția de absorbție . a rădăcinii este suplimentată (sau preluată) de cotiledoane. După trecereă acestei perioade, absorbția în cotiledoane se diminuează din nou, consta- tare întărită și de alte date : indicele zilnic al absorbției radicale scade mult mai mult între a 13-a și a 15-a zi (la 0,48 și 0,60) față de calculul similar făcut la absorbția în cotiledoane (0,59 și 0,85, tabelul nr. 1). La. ritmul general al absorbției, scăderea este și mai evidentă, și anume de la 15,30 la 4,50 în rădăcină ( + hipocotil) și de la 5,82 la 2,79 în cotiledoane. Absorbția specifică. Urmărind mersul curbelor absorbției specifice, constatăm că, ,și în cazul raportării cantității de roșu neutru pătruns în organe la greutatea uscată a acestora, rădăcina (+ hipocotilul) absoarbe mai mult decît eotiledoanele de la prima zi de analiza și pînă la finele experiențelor. Remarcăm o scădere mai precoce a indicelui zilnic al absorbției specifice (tabelul nr, 2) față de absorbția totală (începînd din a 12-a zi)/ 264 --------- întreaga pldntul<3~ cot/ledoane _________ rpd. thipoc Fig, 4. — Exprimarea procentuală a greutății uscate a organelor plantulei c{e pin (Pinus nigra). 7 ABSORBȚIA ROȘULUI NEUTRU DE CĂTRE COTILEDOANELE DE PIN 265 Acest fenomen este mai puțin pregnant în cazul ritmului general al absorb- ției. Variația greutății uscate a materialului vegetal (fig. 3) evidențiază o ascensiune continuă a curbelor pînă la a 13-a zi, după care greutatea cotiledoanelor scade, cu revenire în ziua a 15-a; în schimb, rădăcina și hipocotilul cresc în greutate abia după a 16-a zi. Deci, și în cazul urmăririi acestui parametru se observă un minim în perioada de modificare a morfo- logiei și fiziologiei plantulelor de pin. Exprimarea procentuală a creșterii în greutate uscată a organelor față de întreaga plantulă (fig. 4) ne arata că în primele zile de germinație (5 — 8) cotiledoanele sînt mai grele și au un volum mai mare comparativ cu al rădăcinii ( + hipocotilul). După a 9-a și a 10-a ii, acestea din urmă depășesc greutatea cotiledoanelor (probabil începe perioada de mare creștere a lor). Comparînd datele experimentale de la pin cu absorbția efectuată prin cotiledoanele epigee ale altor genuri de plante, constatăm apariția unor schimbări în desfășurarea acestui proces la plantulele de gimno- sperme. Capacitatea de absorbție a cotiledoanelor epigee de leguminoase (6) sau de ricin (1) s-a dovedit a fi mai ridicată în primele zile de germinare, realizînd circa 70—80% din absorbția pe întreaga plantulă. Numai după o anumită vîrstă, absorbția radicală 6 depășește pe aceea a cotiledoanelor. ’ - CONCLUZII 1, Cotiledoanele epigee de pin îndeplinesc o absorbție suplimentară, extraradiculară, în primele zile de germinație și de creștere a plantulelor. 2. Absorbția efectuată de ele se deosebește de același proces fizio- logic urmărit la alte tipuri de cotiledoane epigee de plante dicotiledonate. 3. Procesele de transformare morfofiziologică a cotiledoanelor de pin scad capacitatea de absorbție, greutatea întregii plantule și a orga- nelor acesteia. 4. Indicele zilnic al absorbției, precum și ritmul scad în perioada de modificare a fiziologiei seminței, în special în cazul rădăcinii. BIBLIOGRAFIE 1. Cachiță-Cosma D., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1967, 19, 6, 5^5. 2. KPOKEP B. ii BAPTOH JI., 0u3uOMeun cijum, Mockbb, 1953. 3. Martos L., NbvSnytermeles, 1956, 5,. 4, 374. 4. Okamoto H., Plant and Cell Physiology (Japan), 1962, 3, 1, 83. 5. Oppenheimer R. H., Gartenbauwissenschaft, 1933, 7, 308. 6. Pop E., Soran V. și Cosma D., St. și cerc, biol., Acad. R.P.R., Filiala Cluj, 1961, 13, 1, 61. 7. Pop E., Herman G., Cachiță-Cosma D., Soran V. și Ștefănescu F.f St. și cerc, biol., S.eria biol, vegeț., 1963, 15, 3, 33. 3. Pop E., Cachiță-Cosma D., Herman G., Soran V., Ștefănescu F. et Constantinescu O., Rev. roum. de Biol., Serie de Botanique, 1967, 12, 4, 28. _; 9. Ripan R., Pop E., Ciobanu I., Marcu T. și Marcu G.f St. și cerc, biol., Acad. R.P.R., Filiala Cluj, 1959, 10, 1, 23, 10. Starostin G., An. șt. Univ. Iași, 1960, secția a II-a, G, 3. 11. — An. șt. Univ. Iași, 1963, 9, 2. 12. - An. șt. Univ. Iași, 1965, secția a II-a, 11, 1. Centrul de cercetări biologice, Cluj, Secția de fiziologie a plantelor. Primit In redacție la 13 noiembrie 1967. CERCETĂRI ASUPRA INFLUENȚEI CONDIȚIILOR DIN REGIUNILE DE STEPĂ, DELUROASE SI DE MUNTE ASUPRA RĂSPÎNDIRII VIROZELOR CARTOFULUI ÎN ROMÂNIA II. RĂSPÎNDIREA VIROZELOR CARTOFULUI ÎN REGIUNILE DELUROASE ȘI DE MUNTE DE V. HERVERT1, I. POP2, Academician ALICE SĂVULESCU 3, N. COJOCARU4, C. BLATTNY1 și I. MUNTEANU2 581(05) In this paper are presented the results of ■cxperiments concerning the spread of vector-transmitted viruses of potato at‘ different altitudes and various climatic condiționa. ■ , The data obtained show that at high altitudes (1200 — 1400 m) the percentage of virus-infected plants increased slowly during two years of experimenta- tion ; in the hill regions the yearly increase of virus infection is more sub- stanțial due to a comparatively higher frequency of aphids ; in the regions with high temperatures during the summer and with less prccipitations, the spread ( of aphid-transmîssible viruses is slow, but the planting material is quickly de- generating, due to hairy sprouting. Problema degenerării cartofului a fost clarificată după primul război mondial prin descoperirea numeroaselor virusuri care infectează această plantă. H. Q u a n j e r (7) și H. Q u a n j e r și colaboratori (8) au fost primii care au dovedit caracterul infecțios al răsucirii frunzelor; J. B o t j e s (4) arată că boala este transmisă de Myzus persicae Sulz. K. Suhov și A. Vovk (11) au descris stolburul cartofului. Prin descoperirea de către J. B r c a k (5), K. H el n z e și L. Kunze (6), a unor noi vectori ai acestei boli și prin punerea în evidență de către. 0. Blattny (1), (2), (3) a plantelor-rezervor din flora spontană s^a 1 Ustav experiinentalni botanilaj, odd. {'Hepatologie, Praga. 2 Institutul de cercetări pentru protecția plantelor, București. 3 Institutul de biologie „Traian Suoulescu”, București. 4 Institutul de cercetări pentru cultura cartofului și sfeclei, Brașov. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. -20 NR. 3 P. 257-272 BUCUREȘTI 1938 268 V HERVERT ș( COLABORATORI 2 demonstrat că virozele cartofului constituie un obiect de cercetare în continuă dezvoltare. Cultura cartofului are o importanță economică deosebită. Unele state, avînd condiții climatice favorabile, s-au specializat în cultura carto- fului pentru sămînță. După R. S c h i c k și M, K1 inkokwski (10) printre acestea se numără Olanda, Danemarca, R. D. Germană, R, F. a Germaniei, Polonia, Cehoslovacia, Franța ș.a. Regiunile cu altitudine mai mare și cele cu climă umedă, tempera- tură scăzută și vînturi puternice (regiunile de coastă) s-au dovedit cele mai favorabile producerii cartofului de sămînță. Aceasta se datorește faptului că unele specii de afide și cicade care transmit virozele cartofului nu se găsesc în asemenea zone, iar capacitatea de înmulțire a specilor existente este slabă sau apariția, respectiv migrarea lor pe cartof, este mult întîr- ziată. Clima răcoroasă și solurile ușoare din aceste regiuni corespund de asemenea cerințelor biologice ale cartofului, datorită asemănării lor cu cele din regiunile muntoase ale Americii de Sud și Americii Centrale, care formează țara de origine a speciei. Pretențiile cartofului față de condițiile climatice nu au putut fi schimbate decît în mică măsură prin munca de ameliorare. în Bomânia se întîlnesc de asemenea regiuni muntoase care, din punct de vedere climatic, ar corespunde producerii cartofului de sămînță. Scopul cercetărilor prezentate în această lucrare a fost stabilirea vitezei de răspîndire a virusurilor cartofului în zonele muntoase, în comparație cu regiunile cu altitudine mai redusă.. Datele obținute prin experiențe organizate vin să completeze unele observații făcute în trecut (9). MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate cu soiurile Ambra, Kardinal și Rajka. Prima experiență (A) a început în 1959, iar a doua (B) în 1960. Din fiecare soi s-au folosit eîte 150 — 210 tu- berculi, liberi de viroze. Fiecare tubercul, numerotat în prealabil, a fost tăiat în trei părți lon- gitudinale, cu aproximativ același număr de muguri, fiind plantate apoi în trei localități diferite. Ca localitate cu condiții nepotrivite pentru cultura cartofului de sămînță a fost aleasă stațiunea Cîmpia Turzii (județul Cluj), care este situată la o altitudine de aproximativ 400 m și se caracterizează prin temperatură anuală ridicată, în medie de 8 —9°C, și prin precipitații medii de 500—600 mm. A doua localitate în care s-au amplasat experiențele a fost Stațiunea experimentală Măgurele (județul Brașov), situată la o altitudine de 579 m, cu precipitații anuale medii de 744 mm și temperatură anuală medie de 7,8°C. Ca zonă muntoasă, pentru experiența A a fost ales punctul Crinț, iar pentru experiența B Păltiniș. Ambele localități sînt situate în Munții Carpați, nu departe de Sibiu, prima la o altitudine de 1200 m, iar a doua la 1400 m. Cele trei părți de tuberculi, preîncolțite in același loc, au fost plantate apoi însele trei localități. în decursul perioadei de vegetație s-a determinat starea sanitară a fiecărei plante, iar în fiecare 15 ale lunii s-a stabilit densitatea afidelor pe 100 de frunze. Fiecare plantă s-a recoltat separat. După cîntărire, tuberculii au fost trimiși la București, unde au fost păstrați peste iarnă în aceleași condiții. în anul următor, cu o parte din materialul obținut în cele trei 3 VIROZELE CARTOFULUI ȘI CONDIȚIILE DE MEDIU DIFERITE . 269 puncte s-a efectuat o cultură comparativă la Moara Domnească, în apropierea orașului București, înainte de plantare s-a determinat modul de încolțire a fiecărui tubercul, după care aceștia s-au plantat în cîmp, sub numerele corespunzătoare din anul precedent. în decursul perioadei de vegetație s-a determinat starea sanitară a fiecărei plante. O altă parte din materialul recoltat în cele trei puncte a fost păstrat la locul de origine, fiind replantat în anul următor (după observațiile efectuate asupra modului de încolțire), pentru a se stabili și aici starea Iui sanitară. în anul 1961 s-a efectuat de asemenea o cultură comparativă la Praga. Pentru aceasta s-a folosit eîte un tubercul din fiecare tufă de cartof cultivată în cele trei puncte. Muguri din aceiași tuberculi au fost folosiți pentru testul în seră, prin metoda butașilor. în experiența de cîmp s-au determinat starea sanitară a fiecărei plante, precum și producția de tuberculi a fiecărei tufe. în vederea identificării diferitelor virusuri s-a folosit metoda serologică. Pentru virusul Y s-a folosit testul în vase Petri pe frunzele hibridului A6 și pentru virusul X- testul în vase Petri pe frunze de Gomphrena globosa ; la ambele virusuri s-au efectuat transmiteri mecanice pe Nicotiana iabacum soiul Samsun. La unele plante^ prezența virusului răsucirii frunzelor s-a stabilit și prin transmiteri artificiale cu Aulacortkum solani Kalt. pe Physalis floridana și pe butași de cartof din soiul Ambra cultivați în seră. Materialul inițial folosit în experiența A a fost liber de viroze, iar cel întrebuințat la experiența B parțial infectat cu virusul Y și virusul răsucirii frunzelor. REZULTATELE OBȚINUTE Experiența A. A fost amplasată în 1959 la Crinț, Măgurele și Cîmpia Turzii, materialul inițial fiind practic liber de viroze. Experiența de la Crinț fiind compromisă, ne vom referi numai la rezultatele obținute la Măgurele și Cîmpia Turzii. în anul 1960, starea sanitară s-a determinat numai simptomatologie, iar în 1961 și prin testare, folosindu-se metoda butașilor. în tabelul nr. 1 sînt redate rezultatele obținute în experiența A. Din examinarea acestuia rezultă că după un an âe cultură în localitățile respective procentul mediu de infecție a celor trei soiuri a fost de 2,8% la Măgurele și de 23,5 % la Cîmpia Turzii1. După doi ani de cultură, proporția plantelor infectate s-a ridicat la Măgurele la 14,4%. iar la Cîmpia Turzii la 58,5 %. în figura 1 se redă influența virusului răsucirii frunzelor asupra producției unor clone de cartof cultivate în diferite localități, în legătură cu momentul apariției simptomelor. Din examinarea acesteia rezultă că producția tufelor care au prezentat simptomele bolii în primele faze de dezvoltare este foarte mult afectată; se remarcă de asemenea capaci- tatea de producție mai redusă a materialului săditor obținut la Cîmpia Turzii în comparație cu cel de la Măgurele. Experiența B. A fost începută în anul 1960, în localitățile Păltiniș, Măgurele și Cîmpia Turzii, materialul inițial fiind relativ puternic infectat cu diferite virusuri. Gradul de infecție, a materialului cultivat timp de un an în locali- tățile respective este redat în tabelul nr. 2., Analizînd datele din aceăt tabel, rezultă că la Păltiniș sînt cele mai nefavorabile condiții pentru răspîndirea virusurilor transmisibile prin afide, în timp ce la Măgurele acestea sînt relativ favorabile. La Cîmpia Turzii se găsesc condiții nefa- vorabile răspîndirii virusurilor transmisibile prin afide, însă deosebit de 1 în interpretarea rezultatelor s-a considerat că filozitatea tuberculilor este produsă exclusiv de virusul stolburului. 270 V. HERVERT și COLABORATORI Tabelul nr. 1 Procentul plantelor infectate cn diferite virusuri după unu și doi ani de cultură la stațiunile experimentale Măgurele șl Cîmpia Turzii Localita- tea Soiul și media Anul Nr. tubercu- lilor plantați Plante (%) sănă- toase ' bolnave total neră- săriți total X Y răsu- cire infecții mixte filozi- tate Ambra 1960 332 5 92,1 6,3 — 4,2 2,1 —: — 1961 131 — 80,3 19,7 •— 6,8 4,5 7,5 0,7 Măgurele Kardinai 1960 509 3 97,4 2,0 — 0,8 0,6 0,6 — 1961 200 — 87,0 13,0 2,0 1,0 -— 8,5 1,5 Rajka 1960 390 14 95,6 0,7 — ■0,7 — — 1961 153 •—. 88,2 11,8 3,9 — 1,9 3,9 1,9 media 1960 1 231 22 95,4 2,8 — 1,5 1,0 0,3 “— • 1961 485 — 85,6 14,4 2,0 2,3 1,9 6,8 1,4 Ambra 1960 310 — 93,8 6,2 — — 1,2 — 4,0 1961 124 — 36,2 63,8 — 26,6 2,4 10,4 24,1 Kardinai 1960 418 16 68,8 27,3 — — — — 27,2 1961 183 — 49,7 50,3 7,1 5,4 — 10,8 26,7 Cîmpia Rajka 1960 299 3 62,9 36,1 0,3 1,0 — 34,8 Turzii 1961 148 — 35,8 64,2 4,7 ■— — 2,0 57,4 media 1960 1 027 19 74,7 23,5 0,1 0,7 — 22,7 1961 455 — 41,5 58,5 4,4 0,5 0,6 7,9 36,0 B Plante sânstoase § PLente cusimptome de răsucire in Kjme Q Plante cu simptome de răsucire în tube. Fig, 1. — Influența virusului răsucirii frunzelor asupra producției. Producția medie la cuib (g) a plantelor sănătoase; cu simptome de răsucire în iunie și iu iulie. Plante cultivate anul precedent la Măgurele (A, B, C), la Cîinpia Turzlî (P, H, F) șl la Păltiniș «?, IT, OH). Soiurile Ambra (A* D, &). Kardinai ■ (B, E, H) și Rajka (O. F. CH). 272 V. HERVERT și COLABORATORI favorabile apariției filozitații. Din diferențele față de procentul inițial de infecție, rezultă că, în medie, procentul de plante bolnave a crescut în decurs de un an la Păltiniș cu 15,2%, la Măgurele cu 37,4%, iar la Cîmpia Turzii cu 52,8%, considerînd în ultimul caz și tuberculii cu colți filiformi. Procentul mai mic de infecție observat la materialul reînmulțit la Cîmpia Turzii, în comparație cu procentul inițial de atac, s-ar putea explica prin autoeliminarea unor plante datorită neîncolțirii sau încolțirii filiforme a tuberculilor, Reducerile de recoltă produse de infecția cu diferite virusuri în cele trei localități sînt redate în tabelul nr. 3, iar în figura 1, B scăderile de producție produse de virusul răsucirii frunzelor în legătură cu momentul apariției simptomelbr. discuții Rezultatele obținute în cei doi ani de experimentare arată că înregiu- nile muntoase din România se întrunesc condiții nefavorabile răspîndirii virusurilor transmisibile prin afide și deci cele mai potrivite pentru produ- cerea cartofului de sămînță de calitate superioară. Deoarece aceste zone au suprafețe de cultură restrînse, ele pot fi folosite totuși pentru înmul- țirea sortimentelor și a clonelor valoroase, care formează primele verigi în producerea materialului săditor. Regiunile cu condiții climatice asemănătoare cu cele de la Măgurele sînt relativ favorabile răspîndirii virusurilor transmisibile prin afide. Producerea cartofului de sămînță de calitate superioară în aceste zone este totuși posibilă, cu condiția ca materialul inițial să fie liber de viroze și să se asigure la maximum aplicarea celorlalte măsuri pentru prevenierea infectării cartofului cu diferite virusuri. în regiunile cu caracter de stepa din Transilvania, asemănătoare cu cele de la Cîmpia Turzii, producerea cartofului de sămînță este imposibilă din cauza filozității ridicate a tuberculil&r obținuți în aceste zone. Capa- citatea de producție mult inferioară a cartofului de la Cîmpia Turzii arată că în regiunea respectivă este necesar să se folosească în fiecare an material de plantare obținut în zonele mai favorabile. .BIBLIOGRAFIE 1. Blattny C., Biologia plantarum, 1959, 1 (3), 211 — 223. 2. — Biologia plantarum, 1959, l (4), 310 — 327. 3. - ' Preslia, 1961, 33, 206-208. 4. Botjes J., Vlelwerth, 1958, V. 5. Brcak J., Zool. entomol. listy, 1954, 3— 4, 231—237. 6. Heinze K. u. Kunze L., Nachrichtenbl. d. Pflanzenschutzd. Braunschweig., 1955, 7, 161 — 164. 7. Quanjer H., Meded. Landbouwhogesch. Wageningen, 1913, 6, 41 — 80. 8. Quanjer H., Leck A. van der, Botjes J., Meded. Landbouwhogesh. Wageningen, 1916, 10, 139. 9. SĂvuleșgu A., Internat. Zeitsch. Landwirtschaft, 1961, 411 — 424. 10. Schick R. u. Klinkowski M., Die Kartoffel, VEB deut. Landwirtschaftsverlag, Berlin, 1962, H. 11. CVXOB K. II BOBK A., AAH GCCP, 1946, 53 (5), 153. Primit în redacție Ia 18 ianuarie 1968. CONTRIBUȚII LA STUDIUL PLANTEI VINCA ROȘEA L. (CATHARANTHUS ROSEUS G. DON) SUB INFLUENTA INFECȚIEI VIROTICE DE A. GHEORGHIU și ELENA IONESCU-MATIU 581(05) The authors have found that “asCer yellows” virus — in additîon to changes in the metabolic processes of alkali formation in Vinca roșea L,, mainly by interfering ■with the biosynthesis of yincaleucoblastine, the fundamental active prin- cipie with antieancerous action, shown in a previous paper — exerts also a vast influence upon its morphoanatomical structure. In conducting a comparative microscopic and macroscopic investigation of varions organs, derived from both healthy and virus infecte d plants of the same age, the authors have put in evidence some morphoiogical and anatomical differential characters, which could be utilized in the identification, determination of the purity and assessment of the value of this medicinal raw material. Izolarea alcaloizilor cu acțiune anticanceroasă din- compoziția chi- mică a plantei pantropicale Vinca roșea L. din familia Apocinaceae a deschis numeroase căi de cercetare în diferite țări din Europa (2), (3), (4), (7), cu privire la stabilirea agrotehnicii necesare aclimatizării acestei specii în culturi. Se știe că Vinca roșea L. servește în cercetările experimentale de laborator ca plantă-test la identificarea virusurilor de tipul “aster yellows” (5), ($)> (10). Apariția unor astfel de boli vir otice pe Vinca roșea L. culti- vată în cîmp a fost semnalată de către K. M a r a m o r o s c h (6), care izolează din cultura acestei specii din Mexic un virus capabil să producă fenomene tipice de îngălbenire. Recent, prin cercetările făcute în labora- torul de virusuri și bacterii al Institutului de biologie „Traian Savulescu”, s-a reușit de asemenea să se izoleze din culturile de Vinca roșea L. din România un virus de tip “aster yellows” (8). Din observațiile de teren, precum și din cercetările experimentale de seră s-a ajuns la concluzia că virusul afectează în cîmp peste 90% din ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR, 8 P. 273-278 BUCUREȘTI 1968 274 A. GHEOKGHIU și ELENA IONESCU-MATIU plantele cultivate, producînd fenomene de îngălbenite, filodie, proliferarea florilor și sterilitate, și este transmisibil prin cicade (fig. 1? și b). Astfel, rădăcina la Vinca roșea L. sănătoasă este bogat fasciculată, însă sub influența infecției virotice se reduce mult și crește în grosime. Tulpina la Vinca roșea L. sănătoasă atinge înălțimea de 80 cm. La planta infectată Fig. 1. — Vinca i'osea L., exemplare de aceeași vîrstă (13 luni): a, exemplar sănătos; b. exemplar infectat cu virus, după {) luni de la infecție. eu virus de aceeași vîrstă, tulpina are înălțimea cuprinsă între 20 și 30 cm, cu internodiile mult scurtate. Frunzele de lă Vinca roșea L. sănătoasă sînt lungi de 3 — 8 cm și late de 1,5 — 3 cm și de culoare verde închis pe partea superioară. Sub influența infecției virotice, frunzele an dimen- siuni mult reduse și sînt îngălbenite puternic. Floarea de Vinca roșea L. sănătoasă este alcătuită din 6 sepale păroase, 5 petale roz-violet și dispuse rotat, 5 stamine cu filamentele păroase, ovarul hipogin, bicarpelat, stilul în apropierea stigmatului' îngro- șat în formă de disc și stigmatul poros (pl. II, fig. 9, a). Floarea, sub influența infecției virotice, a suportat modificări profunde, petalele, eta- minele și pistilul transformîndu-se în frunzulițe (pl. II, fig. 9, b, c, ă și e). într-o lucrare anterioară (1), am arătat că'frunzele plantelor infec- tate cu virus de tipul “aster yellows” au un conținut redus de alcaloizi (urme), pe cînd în rădăcini conținutul în alcaloizi crește, fiind mai mare de peste două ori decît în rădăcinile plantelor sănătoase, ceea ce arată că la Vinca roșea L. virusul intensifică procesul de formare a alcaloizilor, iar biosinteza acestora are loc în rădăcină, și nu în frunze. 3 VINCA ROȘEA L._ SUB INFLUENTA INFECȚIEI VIROTICE 275 Am constatat de asemenea că infecția virotică provoacă totodată și o modificare calitativă a compoziției alcaloizilor prin împiedicarea biosintezei vincaleucoblastinei, principiul activ de bază cu acțiune anti- canceroasă din Vinca roșea L. în cele din urmă ne-am îndreptat cercetările spre a constata în ce măsură infecția virotică influențează asupra structurii morfoanatomice a acestei plante. în acest scop am considerat necesar să facem un studiu comparativ microscopic asupra rădăcinilor, tulpinilor, frunzelor și florilor provenite atît de la plantele sănătoase, cit și de la cele infectate cu virus, de tipul „aster yellows”, pentru a preciza unele caractere diferențiale, care să poată fi utilizate la identificarea, determinarea purității și stabilirea valorii produsului vegetal medicamentos. . ’ MATERIAL ȘI METODE Plantele au fost crescute în condiții de seră Ia o temperatură de 22—24°C, umiditatea atmosferică de 70—80% și luminozitate de 16 ore, suplimentată prin lumină fluorescentă. Infectarea s-a făcut prin altoiri și grefe de țesut cînd plantele aveau 4 luni. Cercetările microscopice s-au făcut la 9 luni de la infecție și după ce plantele sănătoase și bolnave au atins vîrsta de 13 luni (fig. I)1. Pentru cercetările microscopice, materialul, în prealabil selecționat pe organe vegetative (rădăcini, tulpini, frunze și flori), a fost păstrat în alcool de 70°. în vederea ușurării cercetărilor microscopice, am făcut, pe de o parte, secțiuni trans- versale în diferitele organe ale plantelor sănătoase și infectate cu virus, iar pe de altă parte pre- parate microscopice din pulberile lor. . După clarificare, secțiunile au fost colorate. Pulberile au fost efectuate prin triturare și trecere prin sita V (0,30 m/m) fără reziduu, iar preparatele lor microscopice au fost obținute astfel: pe o lamă de sticlă s-a pus o picătură de soluție de cloral liidrat 70%, peste care cu ajutorul unui ac spatulat, s-a adăugat puțină pulbere; Lama de sticlă a fost trecută prin flacără de mai multe ori, încălzindu-se ușor; apoi ■ s-a adăugat lamela în așa fel, îneît pulberea să fie repartizată, pe cît posibil de omogen, în preparatul microscopic. Pentru fiecare pulbere obținută din fiecare organ vegetal, s-au făcut cel puțin 10 pre- parate microscopice, care au servit studiilor noastre. REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiul microscopic comparativ asupra secțiunilor transversale aplicate în organele vegetative provenite atît de la plantele sănătoase, cît și de la cele infectate cu virus, de aceeași vîrstă, în vederea cunoașterii modificărilor morfoanatomice ale plantei Vinca roșea L. sub influența infecției virotice, ne-a condus la o serie de observații. Astfel, secțiunea rădăcinii de Vinca roșea L. sănătoasă, ca și secți- unea rădăcinii de Vinca roșea L. infectată cu virus, cuprinde aceleași țesuturi: suber, felogen, feloderm, parenchim cortical, liber secundar combin, parenchim lemnos sclerificat, vase de lemn, fibre, raze medulare alcă- 1 Materialul a fost procurat de la laboratorul de virusuri și bacterii al Institutului de biologie „Traian Săvulescu” prin bunăvoința biologului P. G. P 1 o a i e, căruia și pe această cale îi aducem mulțumiri. 6 - ■ e. 62V2 2-76 ' A. GHEORGHIU și ELENA IONESCU-MATIU 4 tuito din 1 — 2 noduri de celule, iar în centru! secțiunii lemnul primar (pl. I, fig. 2 și 3). Diferențele anatomomorfologice sînt următoarele : Secțiunea transversală a rădăcinii de Vinca roșea L. infectată cu virus are diametrul de peste trei ori mai mare decît diametrul secțiunii rădăcinii de Vinca roșea L; sănătoasă. Astei, se constată că liberul secundar și lemnul secundar sînt mult mai dezvoltate în rădăcina infectată cu virus decît în rădăcina sănătoasă. Secțiunea rădăcinii infectate cu virus are razele medulare puternic sclerificate și în dfeptuî liberului secundar, în timp ce în secțiunea, rădă- cinii plantei; sănătoase razele medulare au pereții celulozici în dreptul liberului secundar. Secțiunea rădăcinii plantei infectate cu virus prezintă în regiunea- parenchimului lemnos sclerificat o zonă inelara, puternic sclerificată, care înconjură lemnul primar, de asemenea dezvoltat și sclerificat. Această zonă inelară lipsește în secțiunea rădăcinii plantei sănătoase. Pulberile, ambelor rădăcini au miros pătrunzător caracteristic și gust aman La examenul microscopic am constatat prezepța următoarelor eleinente': fibre ; fragmente din. țesutul vascular; fragmente din paren- cbimul cortical; vase de lemn cu îngroșări punctiforme și reticulate (pl. I, fig. 4). La aceste pulberi, provenite atît de ja rădăcina plantei infectate cu virus, cît și de la rădăcina plantei sănătoase, nu s-au obseryaț la - micro- scop caractere diferențiale. ' Secțiunea transversală în tulpina de Vinca roșea L. sănătoasă și secțiunea transversală în tulpina de Vinca roșea L. infectată cu virus au o structură anatomică asemănătoare, prezentînd un contur oval carac- teristic, cu cele patru muchii așdzate în dreptul diametrului mai mic, epiderma lipsită de. peri, părenchimul cortical, un. inel discontinuu de pachete de fibre periciclice, liber secundar, cambiu, lemn secundar, liber intern și parenchim medular (pl. 1, fig. 6). Pulberea provenită din tulpina plantei sănătoase, ca și pulberea provenită din tulpina plantei infectate cu virus, prezintă la microscop aceleași:elemente anatomice, fără a se observa caractere diferențiale. Secțiunea transversala în frunza de Vinca roșea L. sănătoasă prezintă O' structnfă dbrsiventrală. Pe epidermele (superioară și inferioară) alcătuite din celule de formă ovală sau eliptică eu pereții exteriori cutinizați se găsesc peri tectori. în dreptul limbului dintre cele două epiderme, mezofilul alcă- tuit din țesutul palisadic și lacunar conține în țesutul lacunar vase de lemn cu îngroșări inelate sau spiralate. în nervură mediană dintre cefe două * epidermă,secțiunea are următoarea structură anatomică colenchim, parenchim . general celulozic și fasciculul Uberelemnos bicplateral cu liber intern și cu vasele de lemn așezate în șiruri (pl. U, fig. 6). - PLANȘA I X — Secțiunea transversală în’rădăcina de Vinca roșea L. sănătoasă (desen original executat la microscop ia camera clară). ■ ' ' 3. -r Secțiunea transversală în rădăcină1-de Vinca roșea L. infectată cu virus (desen original executat Ia microscop la canlcra clară). ' 4. — Pulberile ambelor rădăcini: a, fibre; b, fragment din țesutul vascular; c, fragment din părenchimul cortical; d, vase de lemn cu îngroșări punctiforme (desen original executat la ^croscop jă camei-a clară). 5, ' — Secțiunea transversală îri tulpina de Vinca roșea L. (desen origiițal executat la microscop la camera clară). ... PLANȘA II 6. — Secțiunea transversală în frunza de Vinca roșea L. (desen original executat la microscop la camera clară). 7. — Secțiunea transversală în frunza de Vinca roșea L. infectată cu virus (desen original executat la microscop la camera clară). 8. — Pulberea din frunzele de Vinca roșea L. : a, fragmente din epiderma inferioară cu peri lectori verucoși și stomate însoțite de patru celule anexe ; a', fragment din epiderma inferioară cu locul de inserție a părului; b, fragment din epiderma superioară cu peri tectori și cu sto- mate însoțite de trei celule anexe ; c, peri tectori verucoși pluricelulari cu celula bazilară în formă de ventuză; d, fragment din cordonul vascular; vas de lemn cu îngroșări spiralate, fragment clorofilian, alcătuit din epiderma superioară, și țesut palisadic, văzut clin față (desen original executat la microscop la camera clară). 9, — a, Floarea normală de Vinca roșea L. Sub influența infecției virotice se observă : b, c, d, și e, metamorfoza florii; în e proliferarea elementelor florale (petale, pistil și stamine) în frunzulițe. 10. — Pulberea din floarea de Vinca roșea L. : a, fragmente din marginea sepalei prevă- zută cu cili; a', fragment din epiderma sepalei cu peri tectori; b, fragment din stil; c, frag- ment din stigmat; d, fragment din stigmat cu peri tectori; e, perii lungi din vîrful stigmatului; f, fragment din tegumentul ovarului; g, perii lungi și scurți de pe stigmat; h, fragment din tegumentul ovarului cu un păr tector verucos ; i, păr izolat de pe ovar; j, fragmente din arteră, țesutul mecanic văzute în diferite poziții; k, fragment din epiderma inferioară a petalei; l, fragment din epiderma superioară a petalei cu papile văzute în diferite poziții ; m, grăunți de polen ; n, fragment din cordonul vascular al petalei, vas de lemn cu îngroșări inelate (desen original executat la microscop la camera clară). 5 VTNCA ROȘEA L., SUB ' ■ 277 în secțiunea transversală; în frunza de Vinca roșea h. infectată cu virus, practicată la același nivel (mijlocul frunzei), s-au constataturmă- tOarele: în dreptul limbului, mezofilul frunzei este mai dezvoltat decît mezofilul frunzei de Vinca roșea L. sănătoasă (pl. II, fig.7). Pulberea din frunze prezintă un miros caracteristic și puțin pătrun- zător. La examenul microscopic s-a constatat prezența următoarelor ele- mente : fragmente din epiderma inferioară cu peri tectori verncoși și cil stomate însoțite de patru celule anexe ; peri tectori din 1—3 celule cu pereții subțiri, cu ornamentații cuticulare fine și cu celula bazilară a părului la locul de inserție dilatată la bază în forma unei ventuze; fragmente din epidertaaa superioară eu stomate însoțite de trei celule anexe și peri tectori; peri tectori verncoși și pluricelulari; fragmente clorofiliene alcătuite din epiderma superioară și celule din țesutul palisadic ; fragmente din cordonul vascular, vase de lemn cu îngroșări spiralate (pl. II, fig. 8). în pulberile frunzelor provenite atît de la Vinca roșea L. infectată cu virus, cît și de la Vinca roșeai^ sănătoasă nu s-au observat la microscop caractere diferențiale. . La examenul microscopic, pulberea obținută din florile de Vinca roșea L. a prezentat următoarele elemente : fragmente din marginea se- palei prevăzută cu cili; fragmente din epiderma sepalei cu peri tectori; fragmente din epiderma inferioară a petalei; fragmente din epiderma superioară a petalei cu papile văzute în diferite pozițiifragmente din tegumentul ovarului cu peri tectori verncoși; fragmente din stil; fragmente din țesutul mecanic din antera staminei, văzut în diferite poziții; grăunți de polen; fragmente din stigmat cu peri lungi și scurți; peri scurți și lungi izolați- de pe stigmat (pl. II, fig. 10). Dat fiind faptul că, în cazul infecțiilor virotice la plante, ca și la animale, metabolismul este deviat de la normal, iar procesele de sinteză proteinică și nucleinică, precum și activitatea unor enzime sînt mult intensificate, modificările proceselor metabolice de formare a alcaloizilor, ca și modificările structurale morfoanatomice ale plăntei, apar explicabile. CONCLUZII ' , Din cercetările noastre făcute în vederea Cunoașterii modificărilor morfoanatomice ale diferitelor organe ale plantei Vinca- roșea L. infectate cu virus de tipul ”aster yellows”, a rezultat că: Secțiunea transversală practicată în rădăcina plantei infectate cu virus și examinată la microscop are diametrul de peste trei ori mai mare față de diametrul rădăcinii plantei sănătoase. Secțiunile ambelor rădăcini, deși cuprind aceleași țesuturi, totuși prezintă următoarele caractere distinctive : La rădăcina plantei infectate cu virus, liberul secundar și lemnul secundar sînt mult mai dezvoltate decît la rădăcina plantei sănătoase. La rădăcina plantei infectate cu virus, razele medulare sînt scleri- ficate și în dreptul liberului secundar, pe cînd în rădăcina plantei sănătoase razele medulare în dreptul liberului secundar sînt celulozice. Rădăcina plantei infectate cu virus prezintă în regiunea parenchi- mului lemnos o zonă inelară, puternic sclerificată^ care înconjură lemnul 278 A. GHEORQHIU și ELENA IONESCU-MATIU primar, de asemenea sclerificat. Această zonă inelară lipsește în rădăcina plantei sănătoase. în secțiunea transversală, mezofilul frunzei infectate estemai dez- voltat decît mezofilul frunzei sănătoase, iar fasciculul vascular din dreptul nervurii mediane nu prezintă liber intern. De asemenea, secțiunile trans- versale practicate în frunza sănătoasă și în cea infectată cu virus se deose- besc atît ca mărime, cît și ca formă. Rădăcinile, tulpinile și frunzele provenite de la plantele sănătoase, ca și acelea provenite de la plantele infectate cu virus, în pulbere, au ace- leași elemente anatomice și nu se poate face deosebire între acestea în țe- suturile atacate și neatacate. Întrucît este știut că frunzele și mai ales rădăcinile de Vinca roșea L. constituie părțile importante din plantă, care servesc la extragerea alcaloi- zilor citostatici, propunem să fie folosite, alături de examenul cromato- grafic necesar identificării vincaleucoblastinei, alcaloidul principal cu ac- țiune citostatică din această plantă și examenul microscopic, care, îm- preună cu celelalte, pot fi utilizate la stabilirea calității acestui produs vegetal, cu perspectiva de a fi folosit în terapeutică. BIBLIOGRAFIE 1. Gheorghiu A., Ionescu-Matiu Elena și Ploaie P. G., St. și cerc, biochini., 1965, 8, 455. 2; Ivănoviqs K., Merk G.s HOrOmpO L, ăs Szăsz K., Acta pharm. Hung., 1964, 34, 35. 3. Kohlmunzer S., Dissertationes Pharm., 1959, 10, 115. 4. Kohlmunzer S. et Krupinska J., Dissertationes Pharm., 1960, 12, 85. 5. Kumkel V. L., Amer, J. Bot., 1926, 13, 646. 6. Maramorosch K., Plant Diseasc Reporter, 1956, 40, 1104. 7. Pavel M. și Grințescu A., Realizări obținute in Stațiunea experimentală de plante medici- nale Domnești, Gonf. naț. de farm., Edit. medicală, București, 1963, 56, 8. Ploaie P. G., Yellows type viruses action in the species Vinca roșea L., Abstract, Dîx- neuvRme Symposium International de Phytopharniacie et de Phythiatric, Mai, 1967, Belgia. 9. Valența V., Musil M. u. Misiga S., Phytopath. Zeitschr., 1961, 42, 1. 10. Valența V. u. Musil M., Phytopath. Zeitschr., 1963, 47, 38. Facultatea de farmacie București. Primit în redacție la 15 octombrie 1966. CERCETĂBI EITOEARMAOODINAMICE ASUPRA UNOB NOI DERIVAȚI AI 2-AMINO-5-EENIL-l,3,4-TIADIAZOLU- LUI, SUBSTANȚE CU EVENTUALĂ ACTIVITATE CITOSTATICĂ * DE CORNELIA TODORUȚIU, F. GAGIU, RODICA MULEA, C. DAICOVICIU și URSULA BINDER 581(05) Les auteurs pr6sentent Ies răsultats d’un test effectuă sur Ies măristemes radiculaires de VAUium cepa et portant sur Ies composăs mentionds ci-dessous, auxquels on peut vraisembla- blement attribuer une cei’taine activi te cytostatique: I, L’amincG2-phenyl-5-lhiadiazoIe-l,3,4; II, Ie monochloracătamido-2-phănyl-5-thiadiazole- 1,3,4 ; III, le dichlorac6tamido-2-phănyl-5-thiadiazole-l,3,4 ; IV, le tnchloracctamido-2-ph6nyl~ 5-thiadiazole-l,3,4. Les composăs II—IV montrent un certain degre d’activite antiinitotique. Le compost I est inactif. Bazați pe faptul că unii derivați ai 2-amino-l,3,4-tiadiazolului au un efect inhibitor asupra tumorilor animale și asupra leucemiei (1), (2), (4), (5), (6), (7), (8), (9), (10), (14), (15), (16), precum și pe conside- rentul că grupările haloacetil (3), (8), (9), (13), (17), (18), (19), (20) sînt considerate ca active în cancer (dar încă insuficient verificate), am testat cu ocazia prezentului studiu o serie de noi compuși de tip 2-amino-l,3,4- tiadiazolic, care au fost haloacetilați la gruparea amino din poziția 2, iar ca substituent în poziția 5- li s-a grefat gruparea fenil. Formulele chimice de structură ale noilor compuși sînt următoarele : I. 2-amino-5-fenil-l,3,4-tiadiazol N-N ■ ■ ' II II CfiHs-C C—NH2 s * Lucrarea a fost, prezentată Ia Conferința națională de oncologie, București, 1965. ST. $1 CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 20 NR. 3 P. 270-285 BUCUREȘTI 1968 280 CORNELIA TODORUTIU și COLABORATORI 2 II. 2-(monocloracetil)amino-5-fenil-l,3,4-tiadiazol N —N • ' II II c6h5- c c - ni-i - g - gh2ci \Z • II s o III. 2 - (diclora cetil)amino-5-f enil-1,3, 4-tiadiazoi N-N CI CI s o IV. 2-(tricloracetil)amino-5-fenil-l,3,4-tiadiazol N-N CI CeHg-G C—NH—G—C—CI ■ O CI 1. S-a studiat acțiunea exercitata de către acești compuși de tip 2-amino-l,3,4-tiadiazolic substituiți în poziția 5-asupra meristemelorradi- culare de Allium cepa. 2. Testarea a avut loc comparativ cu amina liberă, respectiv față de 2-amino-5-fenil-l,3,4-tiadiazol, precum și față de colchicină. 3. în același timp, prin sintetizarea compușilor de mai sus s-a ur- mărit și în ce măsură creșterea numărului atomilor de clor influențează eventuala activitate eitostatică a acestor compuși. - PARTEA EXPERIMENTALĂ ' Bulbii de ceapă au -fost puși la germinat în pahare Borrel, introducîndu-li-sc polul ger- minativ în soluții de diferite concentrații ale substanțelor de testat (eîte 5 bulbi pentru fiecare concentrație), în care au fost menținuți 5 zile, iar apoi au fost trecu ți, pentru alte 5 zile, în apă de izvor, în același timp, 5 bulbi de ceapă au fost ținuți timp de 10 zile numai în apă de izvor, iar, alți 5 bulbi în soluție de colchicină 0,02% 5 zile și apoi repuși în apă de izvor alte 5 zilei Bulbii, de ceapă ai acestor loturi au servit ca martori. Zilnic, timp de 10 zile, s-au efectuat măsurători ale rădăcinilor de ceapă, urmărindu-se viteza lor de creștere în lungime. Pentru a se studia frecvența și aspectul mitozelor in meristeme, în primele 5 zile au fost fixate în lichid Bouin rădăcini de lungime egală, recoltate de la fiecare bulb de ceapă. Piesele au fost incluse în parafină, secționate la 5 p, și colorate cu hematoxilină-eozină. Media frecvenței mitozelor s-a stabilit prin examinarea a 25 de secțiuni de meristem pentru fiecare concentrație dată. Rezultatele obținute în ceea ce privește aspectele macro- și micro- scopice ale rădăcinilor s-au dat comparativ cu martorii ținuți în apă de izvor. I. 2-mono clor ace tilamino-5-îenil-I ,3,4-tiadiazol 1. Concentrația O,O5°joo: alungirea rădăcinilor este foarte mult di- minuată față de martori (11,7 mm față de 27 mm în ziua a S-a), dar încă 3 NOI DERIVAT! DE AMINO-PENIIL-TIADIAZOL CU ACTIVITATE CITOSTATICÂ '281 din ziua a 4-a unele rădăcini devin flacide, în timp ce altele își păstrează vitalitatea și cresc, atingînd valori de 31 mm față de 52,5 mm la martori în ziua a 10-a (fig. 4). v Deși mitozele sînt diminuate mult sub acțiunea acestei substanțe, prezintă totuși valori destul de mari în primele 48 de ore comparativ cu martorii (26 față de 51 la 24 de ore, 59 față de 64 la 48 de ore), după care scad treptat spre ziua a 5-a (17 mitoze față de 93 la martori). Această acțiune mitodepresivă este însoțită și de o ușoară acțiune mitoclazică (12 statmocineze — statmometafaze — la 24 de ore, 5 la 48 de ore — stat- mometa — și statmoanafaze —), care persistă și în a 4-a zi. Nucleu în repaus apar în general normali, ușor picnotici, mai tîrziu unii prezentînd și fenomene de cromatolîză (fig. 1 și 8). 2. Concentrația 0,025° j00 : comportamentul creșterii rădăcinilor este în general asemănător celui de la concentrația precedentă, cu mici diferențe ale valorii lungimilor atinse (10,7 mm față de 11,7 mm a 5-a zi și 20 mm față de 31 mm a 10-a zi ) (fig. 4). . După ce la 48 de ore, de exemplu, mitozele ating într-un meristem valori apropiate de normal (57 față de 64), se observă apoi o acțiune mito- depresivă destul de puternică (19 mitoze față de 93 la martori a 5-a zi), neînsoțită de fenomene mitoolazice. Nucleii în repaus apar normali sau în carioliză (fig. 1). II. 2-dicloracetilamino-5-f enil-1,3,4-tiadiazol 1. Concentrația 0,05° ț00 : după o creștere foarte mult încetinită (9,6 mm față de 27 la martori a 5-a zi), toate.rădăcinile devin flacide în ziua a 7-a — a 8-a (fig. 5). Paralel se observă o acțiune mitodepresivă foarte puternică (4 mi- toze față de 89 la martori în ziua a 3-a); la început, unii huclei în repaus prezintă aspecte normale; alții prezintă fenomene de cromatolîză, care apoi se accentuează progresiv, însoțite fiind de vacuolizarea citoplasmei (fig. 2). 2. Concentrația 0,025°j0Q : aceasta concentrație produce fenomene întru totul asemănătoare celor de mai sus, atît în ceea ce privește creșterea rădăcinilor, cît și aspectele, microscopice (fig. 2 și 5). III. 2-tricloracetilamino-5-fenil-l,3,4-tiadiazol 1. Concentrația 0,05° : creșterea rădăcinilor în lungime este foarte - mult încetinită în timpul tratamentului comparativ cu martorii (9,8 mm față de 27 mm a 5-a zi); după trecerea bulbilor în apă de izvor, creșterea continuă progresiv, deși încet, ajungînd în ziua a 10-a la valori medii, de 26,1 mm față de 52,5 mm la martori (fig. 6 și 7). în primele 3 zile, mitozele sînt practic absente în meristeme; în a 4-a zi se constată prezența unui foarte redus număr de mitoze (2 pe meri- stem), care în ziua a 5-a ating valori mai mari (18 într-un meristem). Nucleii în repaus apar normali, uneori cu ușoare fenomene de picnoză (mai ales în primele 2 — 3 zile) (fig. 3). 282 7, martor apă; 2, martor colchiciniL 2-Monoclor- acetiiamiuo-B-feml-l,3,4-iladiazol: 3; concentrația ; O.O5°/oo; 4. concentrația O,O25°/ob. Mihoze 120' 100- do- 60- . 4-0- 20 Fig. 4. — Diagrama creșterii rădăcinilor de Alllum cepa în'soluții de monocloracetilamino75- fenil-l,3,4-tiadiazol: 7, concentrația ; 2, concentrația 0,025°/^,,; martor apă; 4,. martor colchicină. Fig. 2. — Frecvența mitozelor : 1, martor apă; 2, martor colc.liiclnă. 2'Dioloracetil- amîno-5-fenîl-1.3,i-tiadîazol: 3, concentrația 0,05°/oo; 4, concentrația 0.025° /00. Fig. 5. — Diagrama creșterii rădăcinilor de Allium cepa In soluții de 2-dicloracetiIamino-5- feml-l,3J4'-tiadiazol: 1, concentrația 0,05°/0((; 2, concentrația 3, martor apă; 4, martor colcliîcintt, 284 CORNELIA TODORUTIU și COLABORATORI 6 2. Concentrația 0,0'25°/Q0 : creșterea rădăcinilor în lungime, ca și la concentrația precedentă, este toarte mult diminuată comparativ cu mar- torii (8,5 mm fața de 24,5 mm a 4-a zi), dar, spre deosebire de aceștia, rădăcinile — la început majoritatea (ziua a 5-a), apoi toate (ziua a 9-a) — devin flacide (fig. 6). ' - Fig. 7, - Bulbi de ceapă cultivați: O. 7 zile în apă; b. 5 zile în coIchlclnă și 2 zile în apă: e, 5 zile în soluție O.O&o/oo 2-trloloracetilamlno-MeniL 1,3.1-tiadiazol și 2 zile în apă. J 2~* 5 ? F 7 8 9 70 zile Fig. G. — Diagrama creșterii rădăcinilor de Allium cepa în soluții de 2-tricloracetilamiho-5- feniLl,3,4-Liadiazol: I, concentrația O.OS0/^; concentrația 0,025°/oo; 3, martor apă; 4, martor colehicină. Acțiunea mito depresivă este mult mai slabă aici spre deosebire de concentrația precedentă (3 mitoze la 24 de ore; 46. la 48 de ore, 31 la 72 de ore), cel puțin- în primele 3 zile; apoi se intensifică, în ziua a 4-a mitozele scăzînd la 26 într-un meristem, iar în a 5-a zi fiind practic absente (fig. 3). CONCLUZII Rezultatele obținute în această serie de experiențe arată că unele din- tre substanțele studiate prezintă, o activitate antimitotică reversibilă, în timp ce altele exercită o acțiune mito-inhibitorie ireversibilă, însoțită de necroză celulelor vegetale ; aceste acțiuni variază însă în raport cu con- centrațiile utilizate, aceeași substanță exercitînd o acțiune mitoinhibitorie reversibilă sau ireversibilă în diferite concentrații. 2-vnonocloTactâ4wmino-5‘f^ în ambele concentrații utilizate (0,05 și- O,O25°/oo) prezintă o acțiune mitodepresivă reversibilă, însoțită la' concentrația O,O5°/oo și de o ușoară acțiune mitoclazică rever- sibilă. 2-dicloracelila