COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU Membri: C. C. GEORGESCU, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; Academician ALICE SĂVULESCU; Academician T. BORDEIANU; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; C. SANDU-V1LLE, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; GEORGETA FABIAN - secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agen- țiile poștale, factorii poștali și difuzor ii de presă din întreprin- deri și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc Ia CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la repre- zentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa comitetului de redacție al revistei,,Studii și cerce- tări de biologie — Seria botanică”. Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA BOTANICĂ TOMUL 19 1967 Nr. 2 SUMAR Pag. V. SANDA, Cercetări taxonomice în cadrul secției Armerium Wil- liams a genului Dianthus L................................. 111 N. DONIȚĂ, Unele probleme ale studiului vegetației din Dobrogea de nord..................................................... 121 — C. BÎNDIU, Relații între extreme și medie în cazul temperaturii aerului............................................ 133 I. FABIAN, Influența fosforului și poțașiului în.cpndiții de lumină și întuneric „asupra concentrației acizilor organici' nevolatili , din floarea-soarelui................ . . . . 1.. . "... . ... 139 GEORGETA FABIAN-GALAN, Despre transportul asimilatelor în decursul dezvoltării fructelor.................... 151 P. RAICU, DOINA DUMA și' VICTORIA OLTEANU, Cercetări citogenetice Ia Capsicum annuum 4 . .................. 159 H, TIȚU, Durata ciclului mitotic și a perioadei de sinteză a ADN la tomatele haploide și diploîde (Lycopersicon eseulentum Mill.) ................................................... 165 M. JOSIFOVI&, Hiperparazitismul !a ciuperci și lupta biologică împotriva bolilor plantelor .......................... 173 ALICE SĂVULESCU și- P. G. PLOAIE, Studii v ir o geografice asupra virusului filodiei trifoiului și vectorilor săi ... . 181 VIAȚĂ ȘTIINȚIFICĂ....................’...................... 187 RECENZII ................................................... 197 APARE DE e ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI: SPLAIUL INDEPENDENTEI Nr. 200 BUCUREȘTI St. și cerc. biol. Seria botanică L 19 nr. 2 p. 109—200 București 1967 CERCETĂRI taxonomice în cadrul secției ARMERIUM WILLIAMS A GENULUI DIANTHUS L. * DE f V. SANDA oBipio) Cercetările întreprinse în cadrul secției Armerium Williams a genului Dian- thiîs L. pun în evidență o serie de caractere noi, care trebuie luate în considerare la delimitarea speciilor, ca : forma celulelor epidermale și a pereților acestora, precum și modul de nervațiune a limbului petalelor. Se fac măsurători asupra celulelor epidermale și stomatice, precum și unele observații critice privind taxonomia speciilor de Dianllms L. din această secție. Studiile de taxonomie vegetală întreprinse pe pkn internațional în decursul anilor au permis delimitarea și descrierea a numeroase specii și totodată au dus la o imensă f ărîmițare a lor, prin crearea multor unități infra-și supraspecifice. Toate acestea îngreunează foarte mult determinările, mai, ales în cadrul genurilor polimorfe, unde există o mare valabilitate a caractere- lor și posibilități multiple de hibridare. Mulți din taxonii descriși, în ur- ma anor analize critice, au fost trecuți în sinonimie sau li s-a schimbat poziția ca unități în cadrul speciei. Aceste analize critice, făcute pe baza luării în considerare a unui complex de caractere, ne permit delimitarea mai precisă a speciilor polimorfe și totodată stabilirea limitelor de varia- ție ale fiecărei specii, eliminînd o serie de unități infraspecifice care în mod normal intră în cercul de variație naturală al speciei. Genul Dianthus L. prezintă o mare variabilitate a caracterelor taxonomice, fapt care a determinat pe mulți autori să nu ajungă pînă în prezent la o părere unanimă în ceea ce privește clasificarea și delimi- tarea speciilor critice. Genul Dianthus L. este reprezentat în flora spontană a țării noas- tre prin 42 de specii și 16 hibrizi, aparținînd la 5 secții (11). Delimitarea speciilor în cadrul genului Dianthus L. se face pe baza unei serii întregi de caractere din sfera vegetativă și reproducătoare, ca : tipul de bractee șiraportul acestora față de inflorescență; scvamele invo- lucrale ale caliciului și raportul lor față de caliciu ; perozitatea și laciniile * ■ Materialul face parte din teza de doctorat. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 19 NR. 2 P. 111-129 BUCUREȘTI 10(57 3 STUDII TAXONOMICE ASUPRA UNOR SPECII DE DIANTHUS L. 113 112 V. SANDA 2 caliciului; lamina petalelor și tipul de dințătură a marginii externe a acesteia; frunzele bazale, tulpinile și vagina lor; culoarea și perozitatea tulpinii, frunzelor, caliciului și scvamelor involucrale ale lui etc. Cercetările întreprinse de noi asupra epidermei frunzelor, precum și asupra nervațiunii limbului petalelor, pun în evidență importanța aces- tor caractere în delimitarea taxonomică a speciilor din cadrul secției Armerium Williams. în lucrarea de față studiem din punct de vedere taxonomic secția Armerium Williams a genului Dianthus L., subgenul Armeriastrum Ser., reprezentată în flora țării noastre prin 3 specii: Dianthus armeria L., D. armeriastrum Wolfn. și D. pseudarmeria M. B. M. Gușuleac (6), într-un studiu valoros, analizează inflores- cențele de la familia Caryophyllaceae Juss. și arată că la subgenul Arme- riastrum Ser. acestea sînt reunite în fascicule sau capitule, care la unele specii sînt foarte dens aglomerate și formează un fel de „antodii” uni- flore, mărginite do „scvame involucrale” ale fasciculului sau capitalu- lui, asemănătoare ,,scvamelor caliciului”. Pe baza unor analize temeinice, autorul menționat ajunge la concluzia că, în cadrul familiei Caryophyl- laceae Juss., tipul floral de la Dianthus L. constituie ultima verigă a evo- luției, pierzînd complet florile laterale ale dihaziului sau dezvoltîndu-se rar și redus de tot, ca vestigii ale ramurilor dihaziului. Pe baza analizelor întreprinse de noi, prezentăm în cele ce urmează cheia dichotomică de determinare a speciilor, descrierea si variabilitatea anumitor caractere, precum și unele observații critice. Subgenul Armeriastrum Ser. Flori apropiate în mănunchiuri foarte strînse sau capitule, de obicei îmbrăcate în frunze bracteale. Petalele la vîrf sînt întotdeauna dințate. Oarpoforul este foarte scurt. Secția a r m e r i u m Williams Plante anuale sau bianuale. Scvamele involucrale ale caliciului ier- boase. Frunze sesile, opuse, la bază concrescute într-o vagină. CHEIE DE DETERMINARE A SPECIILOR 1 a Flori grupate în inflorescențe dense, agregato-fasciculate. Calicia aproape glabru. Scvamele involucrale ale caliciului ovate, aproape de lungimea tubului acestuia. Vagina frunzelor de culoare roșiatică, lungă de 2—8 mm. Epiderma frunzelor, văzută apical, prezintă celulele i alungit-hexagonale, cm pereții drepți. Limbul petalelor cu nervuri drepte, apical neanastomozate. Semințe lungi de 2,0—2,2 mm și lat de 0,85—1,1 mm. . . 3. î).pseudarmeria 1 b Flori grupate în inflorescențe fasciculate, mai laxe. Caliciu pubes- cent, rar glabru. Scvamele involucrale mai mari sau mai mici decît lungimea tubului caliciului, foarte rar egale cu lungimea tubului acesttda. Vagina frunzelor de 1 — 2 mm lungime, de culoare albi- cioasă. Epiderma frunzelor, văzută apical, prezintă celulele cu pereții ondulați. Limbul petalelor cu nervuri ăpical anastomozate sau subapical anastomozate. Semințe lungi de 1,0—1,3 mm și late de 0,7 — 0,8 mm.....................................................2 2 a Scvamele involucrale ale caliciului ovate, de regulă mai mici decît lungimea tubului acestuia. Scvamele involucrale și caliciul de cu- loare roșiatică. Caliciul abundent pubescent, prevăzut cu peri hz lungi. Celulele epidermei cu pereții puternic ondulați. Limbul petalelor prevăzut cu nervuri subapical anastomozate.... 2. D.armeriastrum 2 b Scvamele involucrale ale caliciului lanceolate, mai lungi decît tubul acestuia, uneori de aceeași lungime cu tubul sau mai scurte. Caliciul de culoare verde, rareori slab roșcat, întotdeauna scurt pubescent. Celulele epidermei cu pereții ușor ondulați. Limbul petalelor pre- văzut cu nervuri apical anastomozate .... .1. D.armcria 1. Dianthus armeria L. (Fig. 1) Frunzele inferioare sînt oblong-lanceolate, emarginate ; cele mijlo- cii și superioare sînt liniar-lanceolate sau liniare, lungi de 3 — 6 cm și late de 1—4 mm; la vîrf obtuze, scurt și aspru păroase pe ambele fețe, 3 — 5 nervate. Frunzele sînt opuse, la bază unite într-o vagină albicioasă, de 1—2 mm lungime. Epiderma inferioară și cea superioară a frunzelor, văzute apical, prezintă celule cu pereții ușor ondulați. Scvamele involu- crale ale caliciului mai lungi decît tubul acestuia sau uneori de lungimea tubului ori mai mici, lanceolate, scurt pubescente, prevăzute cu o margine membranoasă. Caliciul cilindric, lung de 1,8 —2,1 cm și lat de 2,8—3 mm, brăzdat, dens, moale și fin pubescent, verde sau ușor roșcat. Laci- niile caliciului păroase, prevăzute cu o margine membranoasă, la vîrf mucronate. Petale de culoare roșie deschis sau închis, lungi de 4 —5 mm și late de 2—3 mm, triunghiulare, în partea anterioară slab dințate. Lim- bul petalelor prevăzut cu nervuri apical anastomozate. Flori dispuse cîte 2—10 în inflorescențe terminale, fasciculate, lungi de 2—2,5 cm și late de 1—1,55 cm. Semințe lungi de 1,1—1,3 mm și late de 0,7—0,8 mm. Variabilitatea speciei f. grandilimbis Zap. Lamina petalelor de 8 mm lungime și 5 mm lățime. Regiunea Banat: Bozovici, pe Ogașul Grecului (r. Bozovici), leg. I. G o g a . ‘ Observații. Forma glaber Scholtz. încadrîndu-se în descrierea spe- ciei, propunem să fie trecută în sinonimie. Această formă a fost creată pe baza unui caracter foarte relativ, perozitatea mai slabă a părții supe- rioare a tulpinii. 114 Fig. 1. — Dianthus armeria L. Aspect general («), . inflorescența mărită (b) și o floare (c). Fig. 2. — Dianthiis armeriastrum Wolfr» Aspect general (a), inllorescența mărită (b) și o floare (c). 5 STUDII TAXONOMICE ASUPRA UNOR SPECII DE DIANTHUS L. 115 2. Dianthus armeriastrum Wolfn. (Fig. 2) Frunze lanceolate, glabre sau scurt și aspru păroase, lungi de 3,5 —6 cm și late de 1—2,5 mm, opuse, la bază concrescute într-o vag'ină albicioasă de 1—2 mm lungime. Epiderma inferioară și cea superioară a frunzelor, văzute apical, prezintă celulele cu pereții puternic ondulați. Scvamele involucrale ale caliciului oyate, glabre sau păroase, prevăzute cu o aristă, de regulă mai mici decît lungimea tubului caliciului sau, uneori (foarte rar), de lungimea acestuia, cu o margine membranoasă. Caliciul cu numeroase nervuri verzi, glabru sau păros mai ales pe nervuri; dinții caliciului lat-membrane și. Scvamele involucrale și caliciul de cu- loare roșiatică. Caliciul lung de 1,8 —2,4 cm și lat de 3 mm. Lamina peta- lelor de culoare purpurie închis, obo vată, cuneată, de 6—7 mm lungime și 4 — 5 mm lățime. Limbul petalelor prevăzut cu nervuri subapical anastomozate. Flori dispuse în inflorescențe laxe, de 2 —3 cm lungime și 1,3—2 cm lățime. Semințe lungi de 1,0—1,3 mm și late de 0,7—0,8 mm. Observații. Specia prezintă o mare variabilitate în ceea ce privește lungimea scvamelor involucrale ale caliciului și raportul lor față de acesta perozitatea caliciului, scvamelor involucrale ale caliciului, frunzelor și tulpinilor, precum și culoarea scvamelor involucrale și a caliciului, care la unele exemplare se apropie de cea de la Dianthus armeria L. Acest fapt a determinat pe unii autori (3), (11) să fărîmițeze specia respectivă descriind 3 forme (3), (11) sau varietăți (13), după perozitatea caliciului, scvamelor involucrale ale caliciului sau a întregii plante. Asemănarea într-o mare măsură cu Dianthus armeria L. a făcut ca unii autori s-o încadreze ca varietate la aceasta (3), (13). în Flora Romaniae Focsiccata, la nr. 1 693, specia Dianthus arme- riastrum Wolfn. este încadrată ca varietate la D. armeria L., specificîn- du-se că vastul material recoltat pentru editarea exsiccatei cuprinde exemplare care se încadrează la toate cele 3 unități infra specifice de- scrise și că unele, exemplare se apropie foarte mult de Dianthus armeria L. prin forma și culoarea verde a scvamelor calicine. Recent, în Flora Ruropaea, G. T. T u t i n (15) divide specia Dianthus ■armeria L. în 2 subspecii :l)ssp. armeria Tutin cu scvamele interne ale cali- ciului lanceolate și caliciul de culoare verde și 2) ssp. armeriastrum (Wolfner) Velen. cu scvamele interne ale caliciului bvate și caliciul de culoare roșcată. Exceptînd variațiile individuale și analizînd critic materialul bota- nic de care am dispus, am ajuns la concluzia că specia Dianthus armeri- astrum Wolfn. prezintă suficiente caractere specifice pentru a fi conside- rată ca o unitate taxonomica bine individualizată. 3. Dianthus pseudarmeria M. B. (Fig- 3) Tulpini la maturitate de culoare roșiatică. Frunzele bazale se usucă de timpuriu ; cele tulpinale sînt opuse, liniar lanceolate, la vîrf mucronate, cu baza concrescută într-o vagină lungă de 2—8 mm, întotdeauna de cu- loare roșiatică. Epiderma frunzelor, văzută apical, prezintă celulele ± alungit-hexagonale, cu pereții drepți. Scvamele involucrale ale caliciu- lui aproape de lungimea tubului acestuia, ovate, scurt pubescente, prevă- 116 V. Fig. 3. — Dianihus pseudarmeria M. B. Aspect general (a), inflorescența mărită (b) și o floare (c). ■ SANDA ■ 6 znte cu o margine membranoasă? ter- minate într-o aristă acută-, scabră pe margini. Caliciul aproape glabru, lung de 1,3 1.8 cm și lat de 2.5- 3 mm, prevăzut cu peri rari; dinții caliciului aristați, membranoși pe margine. Petale de 3- 4 mm lun- gime și de 2—3 mm lățime, de cu- loare roz sau liliachie. Limbul peta- lelor cu nervuri drepte, apical ne- anastomozate. Flori de obicei nume- roase, rar 5—10, grupate în inflo- rescențe dense, agregato-fasciculate, lungi de 2—3 cm șilatede2— 3,5cm. Semințe lungi de 2,0—2,2 mm și late de 0,85—1,1 mm. Observații. Specia este descrisă ' în literatură ca avînd ^caliciul peste tot subțire pubescent, întrucîtva albicios” ((3), p. 40).De asemenea, și în Flora U. B. 8. 8. se precizează următoarele : „calicia cilindric, 13 — 15 mm lungime, cu asperități foarte fine” ((14), p. 812). Al. Borza (3) și E. I.Nyă^ r ă d y publică ssp. dobrogensis Borza et Nyăr. diți Dobrogea, de pe Dealul Pricopan, între Greci și Cerna, pe baza faptului că prezintă „caliciul aproape glabru, dispers și scurt scabru pubescent” („calyce fere gla- bro, sparsissime breviter et scabie pubescenti”) ((3), p. 40), (11). Din analiza materialului dis- tribuit în Flora Bomaniae Fxsiccdta sub nr. 1 694, precum și a celui re- coltat de noi sau aflat în diferite ierbare din țară, rezultă că în flora țării noastre specia Dianihus pseudar- meria M. B. este reprezentată numai ca ssp. dobrogensis Borza et Nyâr„ specia tip neaflîndu-se la noi. După cercetările noastre rezultă că această subspecie este localizată numai în Dobrogea și se caracterizează prin caii - ciu prevăzut cu peri rari, unicelulari. Deci, așa cum afirmau A1. Borza, (3) și E. I. N y â r â d y , la populațiile dobrogene avem de-a face cu o pronunțată diferențiere Tabelul nr. 1 , . Date bimetrice privind epidemia frunzelor de la speciile de Dianihus L. din secția Armerium Williams Mărimea celulelor stomatice (p) lungime | lățime _ . amplitudinea variației ' 27,5 — 38,5 38,7 — 43,0. 27,5 — 33,0 38,7-47,3 33,0—44,0 cm 3 1- co •S Diferența lungimii scvamelor față de caliciu (mm) ; . o 1 O 117 04 ... .. nr. amplitudinea 1 Ta™tiei , fIIq, 0,6-4,2j 7 0,9-8,0 1 | amplitudinea valori variației medii 33,0-44,0 32,1 47,3 — 68,8 40,2 38,5-49,5 29,04 51,6-64,5 43,6 38,5-49,5 37,4 60,2-73,1 | 53,9 1 aliciului și a scvamelor invo literale valori /o med i 24 1,76 96 4,01 nr. cazu- rilor 00 + amplitudinea variației 1,0-5,4 1 valori medii 39,2 59,98 40,9 - 58,05 44,7 I 66,2 | e lungimea c Mărimea celulelor epidermale (p) 1 lungime 1 lățime valori amplitudinea valori amplitudinea ; medii variației medii variației a) *98,1 71,5-132,0 67,3 44,0- 93,5 b) 112,8 86,0-172,0 68,2 30,1-103,2 a) 97,3 66,0 — 132,0. 70,6 55,0— 88,0 CM 3 7 CO ’ (X 04 1 00 1—1 a) 90,9 71,5-121,0 68,7 44,0- 93,5 | b) 111,2 | 81,7-154,8 | 78,5 | 51,6-107,5 piderma superioară. Uiderma inferioară. Tabelul nr. 2 intre D. armeria L. șt D. armeriastrum Wolfn. privind raportul dîntr 1 valori medii 62 2,87 _ 1 th Ol nrJA cazu- rilor s tH Lungimea scvamelor (mm) amplitudinea | variației 13,9 — 23,0 O CM 1 IO CM valori med i 19,1 CC in T—i Lungimea caliciului (mm) ,.+ A- 1 amplitudinea variației 1 CU CM 1 co 15,0-25,0 ; exemplare diferiți Specia Dianihus armeria L. " " ■ ■ i Dianihus ■ armeriastrum Wolfn. Dianihus pseudarmeria M. B. = «>, Măsurători efectuate la ej 6), Măsurători efectuate Ia e Date comparative valori medii’ 1—1 19,7 . ia 50 de Specia Dianihus armeria L. 1 Dianihus arme- riastrum Wolfn. S-au făcut măș'rrățori Nr. crt. 1—1 i 01 co Nr. crt. i M 118 V. SANDA STUDII TAXONOMICE ASUPRA UNOR ' SPECII DE DIANTHUS L. 119 morfologică, fapt care ba determinat pe autori s-o considere ca o subspe- cie geografică bine individualizată. Cercetările întreprinse de noi în cadrul secției Armerium Williams7 a genului Dianthus L. vin să precizeze delimitările taxonomice dintre Fig. 4, — Dianthus armeria L. Epidermă inferioară (xl75) văzută apical și dese- nată la camera clară. Fig. 5. — Dianthus armeriastrum Wolfn. Epi derma inferioară (x 175) văzută apical și dese nată la camera clară. Fig. 6. — Dianthus pseudarmeria M.B. Epiderma inferioară (xl75) văzută apical și desenată la camera clară. Fig. 7. — Dianthus armeria L. Modul de dispoziție (anastomozare) a nervurilor unei porțiuni din vîrful petalei văzut la camera clară. specii și să pună mai bine în evidență caracterele importante care trebuie luate în considerare la determinarea taxonilor din cadrul acestei unități, ce cuprinde și unele specii critice. Din tabelul nr. 1 rezultă că Dianthus armeriastrum Wolfn. prezintă caractere intermediare între celelalte două specii din aceeași secție, apro- piindu-se mult de D. pseudarmeria M. B. în ceea ce privește valorile medii de lungime și lățime a celulelor epidermale și de D. armeria L. prin mărimea celulelor stomatice (valori medii) (după datele referitoare la epiderma inferioară). Cercetările întreprinse de noi asupra epidermei frunzelor pun în evi- dență un caracter net de diferențiere între Dianthus pseudarmeria M. B., care prezintă celule ± alungit-hexagonale, cu pereții drepți (fig. 6), Fig. 8. —Dianthus armeriastrum Woifn. Modul de dispoziție (anastomozare) a nervurilor unei porțiuni din vîrful petalei. Fig. 9. — Dianthus pseudarmeria M.B. Modul de dispoziție a nervurilor unei por- țiuni din virful petalei. și D. armeriastrum Wolfn. (fig. 5) și D. armeria L. (fig. 4), care au pereții celulelor epidermale ondulați. Analizînd epiderma inferioară și cea supe- rioară a frunzelor, am constatat că se mențin aceleași caractere, neexis- tînd diferențieri morfologice. Din tabelul nr. 1 se observă că valorile medii ale mărimii celulelor stomatice și epidermei superioare de la toate speciile analizate sînt mai mici în comparație cu cele obținute la epiderma inferioară. 120 ■ . V. SANDA 10 I - Un caracter important de diferențiere între D. armeria L. și D. armeriastrum Wolfn., în afară de gradul de ondulare a pereților celule- lor epidermale și raportul de lungime între caliciu și scvamele involu- crale ale acestuia (tabelul nr. 2), îl prezintă mărimea laminei petalelor> precum și modul de anastomozare a nervurilor acestora. La Dianthus armeria L., lamina petalelor este de 4—5 mm lungime și 2—3 mm lățime și prezintă nervuri apical anastomozate (fig. 7), pe cînd la D. armeriastrum Wolfn. lamina petalelor este mai mare (6—7 mm lungime și 4 —5 mm lățime) și prezintă nervuri subapical anasto- mozate (fig. 8). Dianthus pseudarmeria M. B. prezintă nervuri neanas- tomozate apical (fig. 9). Celulele epidermale de la cele 3 specii analizate au fost desenate la camera clară și mărite de 175 de ori. De asemenea, modul de dispoziție a nervurilor petalelor a fost desenat la camera clară, dîndu- se pentru simplificare numai partea centrală a vîrfului acestuia. Cercetările de morfologie și taxonomie întreprinse de noi au avut drept scop o mai precisă cunoaștere a caracterelor de diferențiere între speciile analizate, subliniindu-se valoarea sistematică a caracterelor celu- lelor epidermice, a modului nervațiunii petalelor, precum și raportul dintre lungimea caliciului și a scvamelor involucrale. BIBLIOGRAFIE 1. Ascherson P. u. Graebner P., Synopsis der Mitteleuropăischen Flora, Leipzig, 1929, 5, secția a 2-a, 279-286. 2. Boissier E., Flora Orientalis, Geneva, 1867, 1, 508 — 509. 3. Borza Al., Bul. Grăd. bot. și al Muz. bot. de la Univ, Cluj, 1938, 18, 1 — 4, 40 — 41. 4. Coste H., Flore descriptive et illustr^e de la France, Paris, 1901, 1, 188 — 195. 5. Fiori A., Nouva flora analitica d’Italia, Florența, 1923 — 1925, 1, 506 — 514. 6. Gușuleac M., Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de șt. biol., agron., geol. și geogr., 1954, 6, 2, 709-737 și Rev. de Biol., 1957, 2, 2, 215-245. 7. Hayek A., Prodromus Florae Peninsulae Balcanicae, Dahlem bei Berlin, 1927, 1, 224 — 225. 8. Hegi G., Illustrierte Flora von Mittel-Europa, Viena, 1909 — 1912, 3, 318 — 321. 9. Jăvorka S. es Csapody V., A Magyar Flora Kepekben, Budapesta, 1934, 151 — 155. 10. Ledebour C. F., Flora Rossica, Stuttgart, 1842, 1, 274 — 275. 11. Prodan I., Genul Dianthus L., inFlora R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1953, 2, 217-227. 12. Rouy G., Flore de France, Paris, 1896, 3, 161 — 169. 13. CTOHHOB H. n CTEOAHOB B., &jiopa na Frapau, Co$K&, 1948, 399 — 410. 14. HIHUIKMH B. K., Poda Dianthus L., b &jiopa CCCP, MocUea-Jlemiarpag, 1936, 6, 803-813. 15. Tutin G. T., Genul Dianthus L., in Flora Europaea, Cambridge, 1964, 1, 188 — 204. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică vegetală. Primită în redacție Ia 26 octombrie 1966. UNELE PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE NORD* DE N. DONIȚĂ 581(05) Diversitatea și complexitatea . vegetației forestiere din Dobrogea de nord se datoresc reliefului, care, într-un climat-limită pentru pădure, se dovedește a fi condiție determinantă în formarea stațiunilor. Domeniul ecologic al acestei vegetații se definește ca : mezotrof spre eutrof, moderat-slab acid spre neutrofil, mezofit spre xeromezofit. în succesiunea altitudinală a vegetației din Dobrogea de nord se semnalează prezenta unui etaj al quercetelor xeroterme. Se discută problema echivalenței hidrice a solurilor de pe văile și culmile din subetajul gorunetelor. Insula forestieră din Dobrogea de nord, aflată în colțul sud-vestic stepei pontice, prezintă un interes științific deosebit. Cercetarea vegetației ■din această regiune oferă posibilitatea de a lămuri o serie de probleme geobbtanice, care prezintă-interes și pentru silvologie. Rezultatele cercetărilor noastre, desfășurate între anii 1957 și 1965 în Podișul Babadagului și, în parte, în Munții Măcinului, permit o analiză a problemelor și formularea unor concluzii cu caracter mai general. Părăaintra în amănuntele metodei de lucru folosite \ trebuie relevat .•că cercetările au avut un caracter complex prin multitudinea aspectelor abordate și s-au efectuat atît pe itinerar, cît și în staționar (pentru aspec- tele ecologice), ceea ce a permis aprofundarea corespunzătoare a proble- melor. Unele concluzii preliminare, publicate în urma cercetărilor din pri- mii ani (2), (5), (11), au putut fi confirmate și dezvoltate, atît pe baza materialelor proprii, cît și ale altor autori, apărute între timp (3), (4), (8). în lucrarea de față vor fi discutate aspectele a patru probleme, și anume : 1. Cauzalitatea ecologică a. diversității și complexității vegetației forestiere. * Material din lucrarea de doctorat. 1 N. Doniță, C. B 1 n d i u, G. D i h o r u, A. Paucâ și I. Popescu-. Zelctin, Obiectivele urmările și metodele de cercetare folosite în studiul vegetației din Podișul Babadag, București, 1962 (litografiat). ■ST. SI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ Ț. 19 NR. 2 P. 121-131 BUCUREȘTI 1967 3 PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE N 123 2. Indicațiile ecologice ale florei ierboase din păduri. 3. Categoriile de păduri și zonarea lor. ' 4. Modul de realizare a unor compensări ecologice. 1. CAUZALITATEA ECOLOGICĂ A DIVERSITĂȚII ȘI COMPLEXITĂȚII VEGETAȚIEI FORESTIERE Vegetația forestieră din nordul Dobrogii (ca de altfel și cea din sudul Moldovei și din Dealurile Buzăului) se caracterizează, în primul rînd, prin existența a numeroase unități foarte deosebite după compo- ziția și structura lor, după originea și însușirile ecologice ale speciilor componente și, în al doilea rînd, prin formarea de complexe teritori- ale, în care se succedă regulat suprafețe nu prea întinse, ocupate de di- ferite unități. Referitor la numărul mare de unități de vegetație se poate arăta ( că în întreg teritoriul sînt semnalate peste 30 (3) și chiar în teritorii mai 5 mici, cum ar fi Podișul Babadag, există peste 20 de asemenea unități. [ Complexitatea distribuției vegetației este ilustrată de faptul că pe distanțe mici, de 8—15 km, se pot întîlni adesea majoritatea unităților care există ; în regiune (fig., 1). j Diversitatea și complexitatea vegetației forestiere din Dobrogea । de nord sînt determinate de o varietate accentuată a condițiilor stațio- î nale și de bogăția florei lemnoase locale. Cauzele acestei situații trebuie | căutate în condițiile fizico-geografice deosebite ale regiunii. i Relieful, în majoritate de dealuri și podișuri joase, peneplenizate I (Dealurile Tulcei, Podișul Babadagului, Podișul Casimcei) și, în parte, l de munți vechi peneplenizați (Culmea Pricopan), este destul de puternic ș fragmentat și foarte variat. Văi de la foarte înguste, de tip montan, pînă la foarte largi, cu caracter de depresiuni, coaste de la abrupte pînă la domoale, cu cele mai diferite expoziții, culmi de la înguste pînă la foarte largi, porțiuni de podiș de întinderi variabile se succedă într-o mare diver- sitate. Diferențele de altitudine ating 300 m și chiar mai mult, fapt de mare importanță, pentru că determină fenomene de etajare a climatului și vegetației. Substratul pedo genetic, considerat pe diferitele unități de relief î ale nordului Dobrogii, nu este atît de variat. Cu excepția Culmii Prico- | pan, în care apar roci eruptive de diferite vîrste, precum și conglome- rate, șisturi și gresii permo-carbonifere, celelalte unități au cîte o sin- gură rocă de bază Dealurile Tulcei — calcarele triasice, Podișul Baba- dag — calcarele cretacice, iar Podișul Casimcei—șisturile verzi siluriene. Dar faptul că aceste roci sînt acoperite în parte de depozite loessoide pleistocene, repartizate nouniform din cauza reliefului, determină o alternanță continuă a loessului cu celelalte roci, ceea ce duce la 0 neuni- formitate accentuată și a substratului pedogenetic și, în consecință, la o variabilitate mare a caracterelor solurilor. Fig. 1. — Profil prin Podișul Babadag, arătînd diversitatea reliefului (A) și a vegetației (B) : A, I, Văi înguste de tip montan; 2, coaste nordice, nord-estice, nord-vestice; 3, coaste estice; 4, coaste vestice; 6. coaste sudice, sud-estice, sud-vestice; S, podișuri orizontale sau slab înclinate; 7, culmi; S, văi largi de tip colinar; f, limita pădurii. B, 1 — 14, unități de vegetație (1—11 din subetajul gorunetelor; 12, din etajul quercetelor xeroterme; 13 și 14, din BllvoBtepă). PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE N 125 124 N. DONIȚA ’ 4 Climatul de tip continental moderat, cu nuanțe submediteraneene ;se caracterizează prin temperaturi medii anuale dintre cele mai ridicate din țară (între 10 și irC), perioadă de vegetație foarte lungă (210—220 de zile), Ierni blînde (temperaturi medii între 0 și 0,6°C), în mare parte lipsite de zăpadă, veri foarte calde, adesea secetoase, precipitații scăzute (400 — 500 mm anual, din care 240—325 mm în perioada de vegetație). Din cauza reliefului, în cadrul acestui macroclimat se diferențiază mai multe mezoclimate în raport cu altitudinea. Evidențierea deplină a acestor cli- mate pe baza datelor meteorologice existente nu este posibila. Modul de distribuție a vegetației și a solurilor, precum și cercetările ecologice efec- tuate mai mulți ani în Podișul Babadag, indică existența a cel, puțin trei etaje mezoclimatice — unul răcoros și umed, de păduri tipice; unul căl- duros și mai uscat, cu influențe continentale mai slabe, și altul călduros și uscat, cu nuanțe continentale mai pronunțate. Variația pronunțată a formelor de relief, a expoziției pantelor determină formarea și a unor microclimate foarte deosebite, care accentuează sau atenuează caracterele mezoclimatelor respective. Solurile formate în acest cadru geografic aparținlatrei grupe zonale: soluri forestiere brune și cenușii (central și est-europene), soluri castanii sau maronii de păduri uscate (submediteraneene) și cernoziomuri levi- gate (de silvostepă). întinse suprafețe ocupărendzinele pe calcare. în func- ție de relief și rocă variază puternic pr^unzimea solurilor, conținutul lor de humus și schelet și, în consecință, regimurile lor hidrotermice. De fapt, aceste regimuri, și în special cel hidric, sînt aici hotarîtoare pentru diversificarea și răspîndirea unităților de vegetație. Troficitatea tuturor solurilor fiind ridicată (3), regimul trofic nu are aceeași importanță Ca cel hidric. Aceste condiții ecologice variate și, în primul rînd, diferențele de microclimat determină și bogăția floristică a Dobrogii de nord. Peste 50 de specii lemnoase și aproăpe 200 de specii ierboase de diferite origini și cu însușiri ecologice variate se întîlnesc aici, asociindu-se în diverse feluri în raport cu relieful. Prezența în același teritoriu a mai multor specii lemnoase din același gen, de obicei foarte deosebite prin caractere- le ecologice, intervine ca un factor diversificator în plus, pentru că la cele mai mici schimbări ale factorilor ecologici asemenea specii se înlocuiesc unele pe altele (vicarianță ecologică), modificînd combinația specifică a comunităților. Analiza condițiilor de vegetație din nordul Dobrogii arată că, în domeniul unui climat-limită pentru vegetația forestieră, relieful are un rol hotăritor în diversificarea stațiunilor și a vegetației, întrucît, în func- ție de relief, se produce regruparea majorității celorlalte condiții stațio- nale. într-un asemenea caz, vegetația se corelează foarte strîns, în primul rînd, cu relieful. Se naște posibilitatea folosirii atît a vegetației ca indicator al răspîndirii formelor de relief, cît și a reliefului ca indicator al răspîn- dirii unităților de vegetație. Această constatare are importanță pentru reconstituirea imaginii covorului vegetal din actualele terenuri de cul- tură. Constatările acestea sînt valabile și pentru alte regiuni ale sud-es- tului țării (Dealurile Buzăului, sudul Moldovei) cu relief suficient de frag- mentat. i ■ Monotonia vegetației forestiere din silvostepă Bărăganului constituie o dovadă .că bogăția și complexitatea vegetației din nordul Dobrogii, sudul Moldovei și Dealurile Buzăului se datorese în final reliefului. 2. INDICAȚIILE ECOLOGICE ALE FLOREI IERBOASE ȘI PROBLEMA GRUPELOR ECOLOGICE Din cele 260 de specii indicatoare, citate pentru țara noastră (1) în Dobrogea de nord, apar ceva mai mult de o treime. Speciile indicatoare din pădurile Dobrogii de nord se repartizează astfel pe categorii de indicații2. Modul de repartizare a speciilor pe categoriile de troficitateși aciditate concordă cu caracterele respective ale solurilor, stabilite pe bază de analize (3), Fig. 2. — Domeniul ecologic al pădurilor din Dobrogea de nord, delimitat pe baza speciilor indicatoare. Grupe ecologice : ■ 1, Festuca psoiidoeina: S, Lilhospermum; 3, MercurMis: 4, Aegopodium; 5, Ra&us caesiws; 6, Fragaria viridis; 7, Asperula adorata; 8, Adaea; 9, Carete pilosa; 11, Lvsimadiia wummulana. Ponderea grupelor ecologice ; I, 1—2 specii; II, 5 — 10 specii; III, 15 — 20 specii; ZF, peste 20 de specii. Categorii de troficitate : T1( extrem oligotrof; T^, oligotrof; T^, oligomezotrof; Ti, mezotrof; T$, megatrof, eutrcf. L Categorii de umiditate : Uj, xerofit; mezoxerofit; Us>- mezofit; Uit mezohigrofit; URt higrofit; ' - UB, ultrahigrofit ; V,, eurifit. Repartizarea speciilor pc categorii de umiditate relevă, deși nu în suficientă măsură, caracterul limitativ al acestui factor. Desigur, pentru , a se obține o imagine mai apropiată de realitate, ar fi necesar să se corec- teze datele obținute pe baza simplei prezențe a speciilor prin folosirea clementelor cantitative (frecvență, abundență). Domeniul ecologic de ansamblu al pădurilor din Dobrogea de nord rezultă din caracterul grupelor ecologice care se întîlnesc aici, în funcție și de ponderea lor (fig, 2)3. 2 S-a ținut seama numai de prezența speciilor respective, fără a introduce în calcul frec- vența sau alte elemente cantitativei Speciile tipice de stepă nu au fost luate în considerare, întrucît prezența lor sub pădurea închisă este accidentală în cele, maiimiilte cazuri. 3 Ponderea s-a stabilit pe baza numărului de specii indicatoareecare sînt cuprinse în fiecare grupă. f 2 - c. 5109 126 N. DONIȚA 6 Acest domeniu poate fi definit ca: mezotrof spre eutrof (V — 50— 100%), moderat-slab âcidifil pînă la neutrofil (pH = 5,0 —7,5), mezo- fit spre xeromezofit. Dacă analiza de ansamblu a florei indicatoare reflectă în general just condițiile staționale ale Dobrogii de nord, grupele ecologice și, în spe- cial, tipurile de pătură vie necesită precizări și completări pentru a reflec- ta fidel situația locală. Fără a intra în amănuntele acestei probleme, care va face obiec- tul unei alte lucrări, menționăm că, pentru condițiile speciale ale sudului țării și, în general, ale regiunilor în care se găsește o floră lemnoasă boga- tă, cu specii foarte diferite din punct de vedere ecologic, în constituirea grupelor ecologice trebuie avute în vedere și speciile de arbori și arbuști. 3. CATEGORIILE DE PĂDURI Ș.I ZONAREA LOR Pădurile din nordul Dobrogii pot fi împărțite în trei mari categorii: a. păduri de tip balcanic; b. păduri de tip submediteranean c. păduri de silvostepă. Fiecare din aceste categorii de păduri are o anumită localizare pe relief, un cortegiu de specii proprii și soluri specifice. a. Pădurile de tip balcanic sînt alcătuite din specii balcanice și euro- pene cu răspîndire mai largă, avînd aspectul obișnuit al pădurilor de foioase din zona nemorală a Europei. în această categorie sînt cuprinse gorunetele formate din Quercus dalechampii și Q. polycarpa și pădurile amestecate (șleaurile) în care, pe lîngă speciile de gorun (Q. dalechampii, Q. petraea), participă teii (Tilia tomentosa, T. platyphyllos, T. cordata), frasinii (Fraxinus excelsior, Pr. coriariaefolia), carpenul (Carpinus betu~ lus), arțarii (Acer platanoides, A. campestre), ulmii (Ulmus foliacea, B. montana), sorbul (Sorbus torminalis) etc. Tot în această categorie se includ și pădurile relicte de gîrniță (Quercus frainetto), care apar în Podișul Baba- dag, și cele de fag (Fagus silvatica, F. taurica) din Culmea Pricopan. Considerarea acestor păduri ca balcanice și nu central-europene este justificată atît floristic, prin proporția mare de specii balcanice care participă în alcătuirea lor, cît și genetico-istoric, fiind legate prin origine și dezvoltare de vegetația Peninsulei Balcanice, și nu de vegetația central- europeană. Pădurile de tip balcanic se întîlnesc pe nivelele cele mai ridicate ale podișurilor (200, 300, 400 m) și la altitudinile cele mai-mari ale culmii Pricopan (peste 200 m), cu climat mai umed (450—500 mm precipi- tații). Solurile caracteristice sînt cele brune, brune-cenușii și cenușii. Aproa- pe toate prezintă în orizontul B o nuanță slab roșcată, denotînd unele influențe ale climatului sud-european. Arealul lor cuprinde două centre principale: unul între Greci, Luncavița, Niculițel, Valea-Teilor și altul între Cîrjelari, Fîntîna-Mare, Slava Cercheză, Ciucurova, Atmagea. în insule mai mari sau mai mici, ele mâi apar pe nivele ridicate ale reliefului, în partea de est a Dealurilor Tulcei și în estul Podișului Babadag. 7 ‘ PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE N 127 b. Pădurile de tip submediteranean au o compoziție și un aspect cu totul aparte. Sînt alcătuite aproape exclusiv din specii lemnoase sub- mediteraneene (Quercus pubescens, Fraxinus ornus, Carpinus orienta- lis, Cotinus coggygria) și din numeroase specii ierboase de aceeași origine (Asparagus verticillatus, Oryzopsis virescens, Paeonia peregrina, Carex alpestris etc.)4. Se prezintă ca niște desișuri scunde, nedepășind 10— 12 m în înălțime chiar la 80—100 de ani, de nepătruns din cauza stratului continuu de cărpiniță și mojdrean, instalat sub acoperișul luminat al stejarului pufos. Spre deosebire de pădurile de silvostepă, aceste păduri nu sînt poienițe în mod natural și nu cuprind specii de stepă în eventu- alele luminișuri temporare. în această categorie mai sînt cuprinse și unele amestecuri ale stejarului pufos cu gorun, stejar brumăriu și gîrniță, care se realizează la contactul cu celelalte categorii de păduri. Pînă în prezent, pădurile submediteraneene din Dobrogea au fost încadrate în întregime în silvostepă, fără a se ține seama că este vorba atît de păduri încheiate, cît și de păduri poienițe, alternînd cu pajiști stepice. întrucît în realitate se întîlnesc ambele forme ale acestor păduri, necesitatea separării celor încheiate de cele poienițe devine evidentă. V. B. , 8 o c e a va (12), opinînd pentru încadrarea acestor păduri într-o categorie specială, le denumește „păduri prestepice”. Credem însă că denumirea „submediteraneene” reflectă mai exact originea și caracterul lor floristic. Pădurile submediteraneene, deși constituite tot din specii lemnoase foioase cu frunză căzătoare, nu pot fi grupate nici cu pădurile de tip bal- canic, întrucît au o altă origine și altă istorie a răspîndirii. Aceste păduri provin din regiunea submediteraneană, unde alcătuiesc trecerea între vegetația veșnic verde mediteraneană și vegetația pădurilor de foioase europene. Ele s-au raspîndit de-a lungul țărmului Mării Negre, probabil în atlantic, pătrunzînd pînă în sudul Moldovei și Dealurile Buzăului, în schimb, pădurile de tip balcanic, legate genetic de vegetația păduri- lor de foioase din centrul Peninsulei Balcanice, sînt probabil păstrate în Munții Dobrogii, într-un refugiu glaciar, încă de lasfîrșitul terțiarului. Pădurile submediteraneene ocupă nivelele mijlocii ale reliefului (130—200 m), înconjurînd ca un brîu discontinuu, de lățimi variabile, pădurile de tip balcanic. Discontinuitatea arealului lor se datorește defri- șării mai intense a acestor păduri pentru pășuni. Suprafețe mai însem- nate s-au păstrat pe versantul vestic și pe cel sudic ale Culmii Pricopan, în jumătatea sudica a Dealurilor Tulcei, în partea nordică și cea centrală ale Podișului Babadag. Caracteristice sînt solurile castanii (maronii) de păduri xerofitc, a căror existență în Dobrogea a fost stabilită recent (6); foarte adesea, aceste păduri se găsesc și pe rendzine, mai rar pe soluri cenușii. c. Pădurile de silvostepă din Dobrogea de nord nu constituie o cate- gorie de păduri atît de omogenă ca cele două categorii precedente. Obișnuit, landșaftul de silvostepă se formeză pe seama păduri- lor propriu-zise, aflate în vecinătatea stepei, prin poienirea și dizolva- rea lor treptată în pîlcuri de arbori care alternează cu pajiști stepice. 4 Desigur, pădurile submediteraneene care apar în sud-estul României sînt mai sărace în specii sudice decît pădurile tipice din regiunea submediteraneană. 128 ■ N. DONIȚĂ ' 8 Or, cum în Dobrogea de nord, la limită cu stepa, se află pădurile sub- mediteraneene, ar fi fost de așteptat ca pe seama lor să se formeze sil- vostepa. într-adevăr, aceste păduri pătrund în silvostepă, forfnează rariști alternînd cu petice de stepă, caracteristice pentru acest landșaft, dar numai pe elementele pozitive ale relief ului (coaste și culmi), pe soluri superficiale de tipul rendzinelor, formate în special pe calcare, adică în situații cu microclimate calde și uscate, dar cu nuanță mai puțin con- tinentală. Alături de pădurile poienițe submediteraneene, în silvostepă dobro- geană, ca și în întreaga silvostepă din sudul țării, se întîlnesc și alt fel de păduri, de tip sud-pontic, formate din stejar brumăriu {Quercus pedun- culiflora) asociat cu specii continentale {Acer tataricum) și o serie de specii sudice. De fapt, acestea sînt pădurile care se află pe cernoziom levigat — solul tipic de silvostepă și, în situații microclimatice, cu nuanță conti- nentală mai pronunțată —, pe văile largi din cuprinsul nivelelor mijlocii (altitudinile 70—150 m) ale Culmii Pricopan, Dealurilor Tulcei și Podi- șului Babadag și pe placore în Podișul Oasimcei (pînă la 200 m altitu- dine). Astfel, în Dobrogea de nord, se poate considera că vegetația fores- tieră zonală din silvostepă este reprezentată prin pădurile de tip sud- pontic, iar pădurile submediteraneene poienițe constituie o apariție ex- trazonală, datorită reliefului fragmentat. Aceeași situație se întîlnește în sudul Moldovei și în Dealurile Buzăului, regiuni asemănătoare din punctul de vedere al reliefului cu Dobrogea de nord. Situația din Bără- gan, unde în condiții de relief plan sînt răspîndite numai păduri de tip sud-pontic, iar apariția cu totul sporadică a stejarului pufos este evident legată de existența unui relief fragmentat (Pădurea Groasa), constituie încă un argument în favoarea acestui punct de vedere. Porțiuni mai întinse de păduri de silvostepă s-au păstrat în Podi- șul Oasimcei, partea de sud-est a Podișului . Babadag și pe marginile Depresiunii Taița. > , - ★ Cele trei categorii de păduri din Dobrogea de nord nu diferă numai < din punct de vedere floristic și al condițiilor staționale. Ele sînt foarte deosebite și priii producția de lemn și, în general, de biomasă realizată. Dacă masa lemnoasă produsă de pădurile de tip balcanic se con- sideră 100%, atunci masa produsă de pădurile submediteraneene repre- zintă numai 50—60%, iar cea a pădurilor de silvostepă' 25—30%. ★ Așa cum a reieșit din expunere, cele trei categorii mari de păduri se zonea?ă evident pe altitudine, deși extensiunea altitudinală a reliefului din nordul Dobrogii nu este atît de mare, depășind cu puțin 400 m. Este vorba deci de o etajare a vegetației. La altitudinile cele mai mari (în medie peste 200 m) este reprezentat etajul nemoral (al pădurilor de foioase) prin'subetajul gotunetelor/La altitudini' mijlocii (130—200 m) se află etajul quercetelor xeroterme5, care Cuprinde pădurile submediteraneene. 6 După noinenplagura lui O. G r c. b e n ș c i k o v (7). 9 PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE N 129 în sfîrșit, la altitudinile cele mai mici (70 — 130 m) se întinde silvostepă, care formează tot un etaj, prezența ei în Dobrogea fiind condiționată altitudinal. O succesiune asemănătoare a vegetației forestiere pe altitudine se constată în Moldova de sud și în Dealurile Buzăului. Spectrul de zonalitate din toate aceste trei regiuni este mai sărac decît cel din sudul Dobrogii sau vestul Munteniei, unde apare în plus unitatea zonală a quercetelor submezofile (cerete și gîrnițe). Arboretele relicte de gîrniță din Podișul Babadag și Moldova de sud (9), (10) pot fi considerate ca urme ale unei asemenea unități.zonale, care a existat aici în trecut. 4. MODUL DE REALIZARE A UNOR COMPENSĂRI ECOLOGICE z Un aspect interesant, care a putut fi aprofundat prin cercetările din Podișul Babadag și care aruncă o lumină asupra problemei mult discu- tate a compensării umiditate-calcar și, în parte, asupra valorii indicatoare a florei ierboase, se referă la localizarea unor specii mai pronunțat mezofile. Aceste specii, printre care pot fi citate Alium ursinwm, Adoxa moschatellina, Aegopodium podagraria, Hedera helix, Sanicula europaea, Pnlmonaria officinalis, Mercurialis perrenis, Geranium robertianum,. Viola alba,. sînt localizate în văile umede din cuprinsul subetajului gorunetelor, pe soluri profunde, pe coluviuni sau loess. Dar majoritatea elementelor acestei grupe se reîntîlnesc și pe culmile din același subetaj, pe soluri rendzinice superficiale (profunzime medie 30 cm), semischelete, formate pe călcare.. Trebuie subliniat că frecvența și vitalitatea lor sînt foarte asemănătoare în ambele situații. Semnificativ este faptul că și unele specii lemnoase mezofile au o răspîndire asemănătoare. Dintre arbuști, alunul (Corylus , avellana) și clocotișul {Staplvylea pinnata), iar dintre arbori teiul mare {Tilia platyphyllos), paltinul și jugastrul {Acer platanoideș, A. campestre) și chiar carpenul {Carpinus betulus} și gorunul {Quercus petraea) se întîlnesc atît pe văi, cît și pe culmi. La arbori însă, creșterile realizate pe culmi sînt mult mai mici și, în consecință, și forma trunchiului este alta. ■ La prima vedere este surprinzător cum pe soluri §iy în general, în stațiuni'atît de deosebite apare o întreagă grupă cu aceleași specii indi- catoare. Oei'cetarea regimului hidric al sqlurilor respective ajută însă la clarificarea cauzei Acestei distribuții a speciilor menționate; ‘Solul de pe culme are în tot timpul sezonului de vegetație un procent . mai ridicat de apă și nivele medii de umiditate totală și accesibilă mai mari decît solul din vale (cu 50 % și chiar peste 50 %). Astfel se ajunge ca ambele . soluri, deși diferă puternic sub raportul profunzimii și al conținutului de schelet, să aibă aproape aceeași rezervă de apă disponibilă (230 mm m solul de pe culme, 245 mm în solul din vale). Prezența aceleiași flore indi- catoare în văi și pe culmi este astfel pe deplin justificată. Echivalența hidrică a solurilor de pe văi și a celor de pe culmi se realizează deci pe seama capacității lor diferite de reținere a apei, ceea ce depinde de cantitatea și calitatea humusului din cele două tipuri de soluri și, în final, și de rocă, într-adevăr, solurile rendzinice de pe culmi au un conținut de humus calcic de 12%, pe cînd cele de pe văi de humus mull de 6—8%. PROBLEME ALE STUDIULUI VEGETAȚIEI DIN DOBROGEA DE N 131 130 n: DONIȚĂ 10 Astfel, în solurile rendzinice de pe culmi nu se produce substituirea factorului apă prin alt factor, ci o substituire a condițiilor edafiee, care au ca efect același bilanț hidric ca în solurile de pe văi. Șe pune însă problema de ce aceleași specii lemnoase au o creștere mult mai mare (cu pînă la 50%) pe văi decît pe culmi la o rezervă de apă practic egală. Aici intervine felul în care se consumă această rezervă. Stațiunile de culmi diferă radical de cele din văi sub raportul microclima- tului. Microclimatul culmilor se caracterizează printr-o insolație puternică a solului, căldură mare datorită insolației, caracterelor solului și ale substra- tului (calcar), printr-o circulație de aer intensă. în asemenea condiții, pierderile neproductive de umiditate sînt mult mai mari, atît prin eva- porație, cît și prin transpirație; o parte mai mică din rezerva de apă a solului poate fi folosită efectiv pentru creșterea speciilor lemnoase. Inter- vine și concurența mai puternică pentru apă a speciilor lemnoase cu cele arbustive și ierboase, deoarece, din cauza profunzimii reduse a solului de pe culmi, rădăcinile diverselor categorii de specii nu se mai situează la adîncimi diferite, ca pe văi, ci folosesc toate același volum de sol. Can- titatea de apă de care dispun speciile lemnoase se reduce și din cauza unei particularități de dezvoltare a florei ierboase de pe culmi. Flora de primăvară a culmilor este foarte bogată și abundentă și mult mai timpurie din cauza caracterului termofil al stațiunii. Dezvoltarea luxuriantă a unor specii anuale (Anfhriscus trichosperma) duce la un consum ridicat al rezervei de apă în timpul primăverii, reducîndu-se corespunzător rezerva dispo- nibilă pentru arbori. Flora indicatoare ierboasă se dovedește deci un bun indicator al orizonturilor, superioare ale solului, dar nu și al productivității arbore- telor în stațiuni cu aceeași rezervă de apă, dar cu regim hidric diferit. Acest lucru trebuie avut în vedere cînd se folosește flora indicatoare în 'delimitarea stațiunilor. Din analiza unor probleme ale vegetației din Dobrogea de nord comparativ ’ cu alte regiuni se desprind următoarele concluzii mai ge- nerale : 1. în climate uscate, de limită pentru vegetația forestieră, relieful fragmentat reprezintă un element hotărîtor de diversificare a stațiunilor și vegetației și elementul fizico-geografic cu care vegetația se corelează cel mai strîns. 2. Domeniul ecologic al pădurilor din Dobrogea de nord, judecat prin prisma prezenței speciilor indicatoare, poate fi definit ca mezotrof spre eutrof (V = 50 — 100%), moderat-slab acid spre neutrofil (pH = 5,0 —7,5), mezofit spre xeromezofit. 3. Succesiunea altitudinală a vegetației forestiere din sud-estul țării, în vecinătatea stepei, cuprinde trei unități, printre care un etaj al quercetelor subxerofile, caracterizat prin, păduri scunde, de origine submediteraneană, care pătrund și în silvostepă. 4. în sub etajul gorunetelor se observă o echivalență hidrică a sta- țiunilor de văi și culmi, realizată pe baza capacității hidrice diferite a solurilor respective și evidențiată prin aceeași floră indicatoare ier- boasă. BIBLIOGRAFIE 1. Beldie Al., Flora indicatoare din pădurile noastre, Edit. agrosilvică, București, 1960. 2. Bîndiu C., Doniță N., TutunaruV. et Mocanu V., Rev. de Biol., 1962, 7, 3, 325 — 348. 3. DĂmăceanu G., Avramesgu N., Ceucă G., Leandru V. și Tomescu A., Cercetări privind ameliorarea pădurilor degradate din nordul Dobrogii, Edit. agrosilvică. București, 1964. 4. Dihoru G., Natura, 1962, 3. 5. Doniță N. et Dihoru G., Rev. de Biol., 1962, 7, 3, 369—380. 6. Florea N. și Conea A., Dări de seamă Gom. geol., 1962, 48. 7. rPEBEHmKKOB O., Bot. JKypn., 1957, <42, 6, 834-854. 8. Jakugs P., Fekete G., Gergely J., Ann. Hist. Nat. Mus. Nat. Hung., 1959, 51, 211—225. 9. Lupe I., Com, Acad. R.P.R., 1961, 11, 12, 1 475-1 479. 10. Pașcovschl S-, Rev. păd. 1937, 1, 105. 11. Paugă A./Dihoru G. et Doniță N., Rev. de Biol., 1962, 7, 3, 309 — 324. 12. COMABA B. B., Bot. HtypiL, 1958, 43. 5. Institutul de biologie „Traian Săvulescu", Sectorul de ecologie și geobotanică. Primită în redacție la 19 ianuarie 1967. RELAȚII ÎNTRE EXTREME ȘI MEDIE ÎN CAZUL TEMPERATURII AERULUI DE C. BÎNDIU 581(05) Pe baza unui bogat material analitic se prezintă o formulă de calcul a temperaturii medii a aerului, fiind date valorile extreme corespunzătoare. Formula prezintă un mare interes pentru ecologie datorită simplității și costului scăzut, dar are posibilități de aplicare limitate din cauza erorii relativ însemnate (± 0,24 — 0,93°C). Se recomandă pentru cercetări, de fitoclimă în cazul stațiunilor mult diferențiate ecologic. Pentru caracterizarea climatului în. diferite scopuri (geografic, fito- cenologic, meteorologic) se folosesc în mod curent mediile de temperatură. Acestea, împreună cu extremele, dau o imagine satisfăcătoare asupra caracterului regimului termic. Se cunosc mai multe metode pentru sta- bilirea mediilor de temperatură atît directe, cît și indirecte. Precizia acestora depinde de instrumentele de măsurare folosite la obținerea datelor de bază și de frecvența măsurătorilor. Pentru ecologie prezintă importanță deosebită metodele indirecte, prin aplicarea cărora se poate renunța la termografe, sursă a numeroaselor erori de care sînt afectate cercetările de microclimă în biocenoze. în literatura de-specialitate sînt cunoscute unele metode de acest fel, bazate fie pe una din temperaturile extreme (formula temperaturii minime a lui K 6 p p e n), fie pe amîndouă (formula lui G r i s o 11 e t). Aceste metode presupun că media temperaturii se află la distanțe ± egale față de extreme, lucru valabil însă numai pentru variații diurne ale tem- peraturii de tipul unei sinusoide 4- perfecte. în realitate, mersul diurn al temperaturii se abate într-o oarecare măsură de la forma normală a sinusoidei, care este mai turtită în partea inferioară (în domeniul tempe- raturilor scăzute — orele de noapte, fig. 1). Din această cauză, formulele empirice amintite mai sus nu dau rezultate satisfăcătoare. Alte încercări, în care amplitudinea apare drept cunoscută într-o formulă de tipul y =/(medie), de asemenea nu au dat rezultate, întrucît aceasta prezintă o oarecare constanță în timp, fiind de aceea mai indicată pentru caracterizarea macro climatului. ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 19 NE.2 P. 133-188 BUCUREȘTI 1967 134 C. BÎNDIU 2 RELAȚII ÎNTRE EXTREME Șl MEDIE ÎN CAZUL TEMPERATURII AERULUI 135 REZULTATELE CERCETĂRILOR j în cercetările noastre s-au folosit temperaturile maxime și minime ! provenite din citirea termometrelor, comparativ cu temperaturile medii j corespunzătoare aceluiași interval de timp, stabilite prin două procedee : | prin citirea ora de oră a termogramelor și prin citirea la interval de 6 ore | (orele 1? 7, 13 și 19) a termometrelor de temperatură curentă. Ponderea j cea mai mare a avut-o primul procedeu, pentru care s-au folosit datele j de la Staționarul de ecologie al Academiei de la Babadag, provenite din « înregistrările pe o perioadă de cercetare de trei ani (1961—1963) în cinci ( stații ecologice, aflate în condiții de climă foarte diferite (platou lipsit de vegetație, pădure din subetajul gorunului, pădure de tip submedite- f ranean, silvostepă, pajiște de stepă). Al doilea procedeu a avut caracter j de completare și verificare, datele folosite provenind atît din rețeaua t climatologică a regiunii cercetate, cît și din citiri proprii de sondaj. Pro- cedeul din urmă este cel folosit pe scară internațională. s în cercetările noastre s-a plecat de la corelația dintre suma algebrică ț a extremelor de temperațură și media acesteia în intervalul de timp consi- | derat. Pentru calculul corelației s-an aplicat metodele cunoscute în sta- tistica matematică. Întrucît corelația găsită între categoriile de date ; arătate (suma extremelor și medie) este foarte mare (r cuprins între 0,89 și 0,97), stabilirea unei formule pe această bază este justificată (tabelul - nr. 1). Relația fiind de tip liniar, formula reprezintă o ecuație de regresie de forma y — a + bxț în care y = suma extremelor, iar x = media din intervalul de timp considerat. - Din datele anlizate îh .tabelele de corelație au rezultat următoarele valori ale ecuației de mai sus : y = 2,8 + 1,836 x, pentru mediile diurne de temperatură; (la) y = 3,2 + 1,882 x, pentru mediile pentadice; (lb) y = 3,0 + 1,890 x, pentru mediile săptămînale; (Ic) y — 2,5 + 1,991 pentru mediile lunare. (Id) Tabelul nr. 1 Abaterea, erorile și corelația dintre extremele de temperatură și medie Nr. ■crt. Categoria de date Nr. obser- vațiilor Abaterea - medie pătratică Distribuția erorii maxime în raport cu media, pentru Raportul de corelație între extreme și medie, r 68% 27% din cazuri , 5 % 1 zilnice 221 4,25 ± 0,29 ± 0,58 ± 0,87 0,89 2 pentadice 191 3,94 ± 0,29 ± 0,58 ± 0,87 0,95 3 săptămînale 195 3,35 ± 0,24 ± 0,48 ± 0,72 0,96 . 4 decadice . 187 3,75 ± 0,28 ± 0,56 ± 0,84 0,96 5 lunare 138 3,65 ± 0,31 ± 0,62 ± 0,93 0,97 în aceste ecuații, apropiate ca valoare în eeea ce privește indicii, ■constanta a reprezintă distanța pe ordonată a dreptei, iar constanta & tangenta acesteia față de axa x (fig. 2). Fig. 1. — Variația diurnă a temperaturii aerului (schemă). Fig. 2. — Relația dintre suma extre- melor și media temperaturii. Pentru a se vedea gradul de exactitate a formulelor de mai sus, «-au calculat eroarea medie pătratică și distribuirea acesteia în raport cu media. Au fost obținute următoarele valori ale erorii (°C): * ± 0,24- — 0,31, la 68% din cazuri, i 0,48 — 0,62, la 27 % din cazuri și i 0,72 — 0,93, la 5% din cazuri. Erorile cele mai mari ale mediei au rezultat în cazul datelor lunare, erorile cele mai mici în cazul datelor săptămînale. Pentru a obține date cît mai puțin afectate de erori, este indicat ca citirea termometrelor să se facă la intervalul de 5—7 zile. Se poate considera câ generală ecuația : y = 3,1 + 1,886 x, (2) Întrucît în practică valoarea cunoscută este y, iar x reprezintă valoarea pe care o căutăm, formula (2) devine : y — 3,1 ® ~ y.— 1,886 (3) Putem deduce intuitiv semnificația formulei plecînd de la schema geometrică a sinusoidei (fig. 1). Folosim următoarele notații: y = suma temperaturilor extreme (M = temperatura maximă, m = temperatura minimă); A = M — m = amplitudinea temperaturii. 136 C. BÎNDIU Din schemă se vede că B = (M — m) + m + m. în acest caz, B — A + 2 m. înlocuind termenii în formula generală, obținem : v — a x = -----; b B- a x ------— ; b A + 2 m — a 2- 7>. ' i acizilor 'organici?-ilm. •;: '.1 ,i* ’?;. A' floarea-soarehii.j-<; V. ’, V?/• £ ?• ■■. V-? < ■ ■ î, Vatîl- de sticlă; acid silicic; 3, acid șlliclc + proba acizilor organici; 4 șl .3; solvent; ii.- sifon de, ■' ; ? V : ■ ■ < < - '< 2; ml capacitate; ff, colector de fracțiuni; 7, apă. ■ V/ ;■ w. rare a concentrației totale, a acizilor organici doar în condițiile soluției nutritive complete și în cele ale soluției carențe în P ; în eondițiile carențeide K, în schimb, ea a provocat o ușoară creștere a concentrației totale.- .ita J rădăcini, sub influența luminii, concentrația’totală a acizilor organicii j s-a micșorat doar într-un singur Caz, și anume în condițiile nutriției mine-. ț d rale complete; în celelalte condiții, lumina a avut un efect contrar. ,. . î i Cm3N&0H . n/100 3.330y 'V" ’: ^.30: ^00 '2;80- -2,00 3,1,60 1^0 0,8(k RĂDĂCINI ~P o^o' ■ ., A A., A A. ■ A<. J ' V OW lu'/dîi-bulsno/ine/oroform. ® 47 80 120 160 200 240 280 " _ • . . '. 1 . '7- II'* y i " . . "/ • 20% n-butano! in cloroform cm3NoOH n/WO 0$ Mp B FRUNZE . "P ‘ ± W;S FRUNZE. WQ o,4o w ft($ ii! ‘ P' ^8 F6EE200 200 260020 om^ 23 7, n-butanof.în cloroform 200- z'so . zoo:^. A ' .■-- ■■ ■ ■. .> ';.;■ - '’ Fig. 2. A și .B. — Cromalograme ale acizilor organici 2 Acidul furiiarfc; 2, acidul succinta; 4, acidul aeonitlc; pacidul malta; 7/acidul:dtric; acidul cm3 M 80 !2O ISO 200 zio-^ 20% o-botano! in cloroform ^-^2^120 !6Q 20Q 240 280 320^q^ , 50% n~ butano/m c/oroform * V -7 ■ "7 7> ■ \ ACIZII ORGANICI ȘI NUTRIȚIA CU' P ȘI K 143 E; Din- figura 4, A și C se vede că la -rădăcini și frunze doar în condițiile ' gnei nutriții minerale complete șl înycele ale carenței de P schimbarea lucidității totale, provocată de lumina; s-ș. realizat, aproape fără nici o Excepție, ,pe seama tuturor acizilor organici luați în considerare. La rădăcini, 1 ledntributia cea mai însemnată au avut-o acizii citric și malic, iar la frunze. mpuiț decît o parte dm acizii organici; Astfel, la rădăcini nu au contribuit ^ît acidul citric și, înțr-o măsură mai mică, acizii, nr. Ași'5 ^concentrația Obrlalți acizi: s-a schimbat în sens invers., La frunze au contribuit, ;în plinea înșiruirii, acizii nr. 3, fumărie, citric și nr. o ; la micșorarea acidi- gaBr totale nu au contribuit acizii succinic și malic, concentrația primului Riînîhd hemodificată, iar cea a acidului malic mărindu-se piițin și, ®băbil, nesemnificativ. ; ’ «x/ La tulpini^ (fig. 4, B), .schimbările acidității totale, provocate de |aiunea luminii în diferitele condiții ale nutriției minerale, s-au realizat Kpape exclusiv pe seama acidului fumărie. Doar într-un singur caz, ifoume la tulpinile plantelor de control1, a contribuit în mod sigur și ; |Eul nr. 5 ; la ceilalți acizi organici, concentrația sau a rămas practic Hlmodificată. sau s-a schimbat în sens invers celui al acidului fumărie. 144 TULPINI ^ne Fig. 4. A — C. — Schimbările absolute (coloa- nele) și relative (cifrele de Ia capătul coloanelor) ale concentrației acizilor organici (3 — 7), provo- cate de acțiunea luminii în diferite condiții ale nutriției minerale. 7 ACIZII ORGANICI ȘI NUTRIȚIA CU P ȘI K . , '145 Din datele prezentate rezultă că modul de acțiune a luminii asupra ■ concentrației diferiților acizi organici depinde de natura organului vegetal și, la un organ dat, de nutriția minerală. '■ ■ Din motive ușor de înțeles, în lucrările consacrate influenței luminii asupra acizilor organici din plantele nesuculente, obiectul de cercetate preferat l-au constituit frunzele. Pe lîngă aceasta, s-a acordat atenție îndeosebi acizilor citric și malic, probabil din cauză că de cele mai multe ori cantitatea lor este predominantă și la nesuculente. Din cercetările efectuate la frunzele de tutun (26), cartof (13) și tomate (20) rezultă bă lumina provoacă o micșorare a concentrației acidului, citric. După unii autori (13), se micșorează și cea a acidului malic. La Daturâ, în schimb, s-a constatat (16) că sub influența luminii nu se micșorează decît concen- trația acidului malic, cea a acidului citric mărindu-se. O a treia posibilitate" de acțiune a luminii reiese din datele lui N. G. D o m a n (5),1 obținute prin folosirea izotopului C14; acesta a arătat că la frunzele de tutun și de fasole lumina provoacă o creștere a concentrației acidului malic și o micșorare ; a concentrației acidului citric. Pe baza acestor date, N.zG. Doman a ajuns la concluzia că lumina provoacă o inversare ă ciclului tri- carboxilic. - " La frunzele plantelor din experiențele noastre, în două cazuri (C și —P) din trei, lumina a provocat o micșorare de aceeași valoare relativă atît a concentrației acidului citric, cît și a celei a acidului malic. în al treilea caz (— K) s-a micșorat în mod sigur doar concentrația acidului ' citric, cea a acidului malic crescînd, dar probabil nesemnificativ. De aceea, la floarea^-soarelui cu greu poate fi acceptată ideea;unei inversări - a ciclului tricarboxilic. Datele obținute sugerează"mai degrabă fdeea unei „alimentări” insuficiente a acestui ciclu. Rezultatele obținute la rădăcini și tulpini pot fi explicate într-un mod asemănător j adică printr-o alimentare insuficientă sau îmbunătățită a ciclului tricarboxilic, deși aici sînt posibile și alte influențe care ar merita o cercetare mai amănunțită. ( 3. Influența carenței de P și K in condiții de lumină și întuneric, asupra concentrației acizilor' organici. Din figura 5 se vede că numai la tulpini efectul lui Ulrich s-a realizat fără excepții atît la lumihă,. cît și la întuneric, la rădăcini, doar în condițiile luminii, iar la frunze numai la întuneric. Astfel, la rădăcinile plantelor ținute la întuneric, numai carență potasiului a provocat efectul așteptat, adică o micșorare a concentrației totale a acizilor organici. în schimb la frunzele plantelor ținute la lumină, doar carența fosforului a provocat efectul așteptat, și anume o creștere a acidității totale. Efectul așteptat nu s-a realizat în doua cazuri : la rădăcinile plantelor ținute la întuneric și lipsite de P și la frunzele plantelor ținute la lumină și lipsite de K. în primul caz, în locul creșterii așteptate a concentrației totale a acizilor organici a fost constatată o micșorare, iar în al doilea caz, în locul unei micșorări ă apărut o creștere a acestei concentrații. Cazurile acestea denbtă că în condițiile integrității plantei, asociate cu cele ale unui mediu nutritiv complex, realizarea efectului Ulrich depinde cel puțin de doi factori, și anume de natura (Organului vegetal și de lumină. Din figura 6,A se vede că în rădăcini, sub influența carenței, s-a sintetizat sau s-a disimilat o cantitate mare de acid citric și malic. . • La numai în condițiile, luminii, s-a sintetizat sau s-a disimilăt de asemenea mult acid citric și malic। la întuneric, ni J schimb, s-a sintetizatsau ș-a disimilăt preponderent acid fuiparic. . 5 ș. / La frunze (fig. 6,0), sub influența carenței de P și K, s-a format 2 sau s-a degradat preponderent acid: citric, iar într-un singUr caz (—K) ? ' - și acid taalic. • . 2 ’ ;/■ ■ ' 2 . \ Bezumînd, se poate spune că din punctul de vedere al cantității absolute schimbările concentrației totale â, acizilor organici, provocate, ' de carența fosforului și a potasiului, se datoresc, în primul rînd, aczilor . citric, malic și f umaric. La aceste schimbări, ei au contribuit însă pro- | /por^mnal cu; ta în plantele de floarea- | , soarelui ei sînt acizii organici a căror cantitate predomină. Din valorile 2 / relative ale creșterii și naicșorării- concentrației diferițita acizi. (fig. 6) J < se vede că la schimbarea concentrației, totale au cphfeibiiit însă și ceilalți, acizi;6rgănici în.m cantitatea lor. De aceea se pare că ipoteza lui Â. D1 r i c h (25),xdupă carercchilibrul ionic din celulele țesu- tarilor vegetale s-ăr realiza numai pe seama anumitor acizi organici (cu o constantă de disociere mare), nu se verifică în realitate. : : . ■ U Alte considerații nu mai merită decît cele două cazuri în care, contrar J । așteptărilor, efectul lui Ulrich nu s-a realizat. Faptul că în condițiile carta® fosforului la .rădăcinile plantelor ținute la întuneric nu a apăta ! O creștere a concentrației totale a acizilor organici, cum eta de așteptat, pe baza compoziției soluției nutritive, ci o micșorare, s-ar putea datora 1 . unei insuficiente aprovizionări a rădăcinilor cu glucide, pentru că,, după datele din figura 7, concentrația glucidelor solubile din rădăcinile acestor J plante a fost eu aproximativ 50 % mai mică decît cea a acelorași glucide din rădăcinile plantelor de control. La rîndul ei, insuficiența glucidelor ; ■j în latț i'fr %2- tv.'.n- me - + £7 110 RĂDĂCINI 4 £4 56 ■ $ întuneric V 2,1 iții- ite lor £ 5 £ 7 . Lumină + / , L . 60: 40: . 20- H 'Ki- ■W Ol K B & «f Mr.' / Zahăr reducâtor Zahăr ner educator ............ ..... .. ; C-P-K CP-K \ C-P-K C-P-K C-P-K . ) ințuneric r lumina'' ; 'întuneric lumină .■■■ întuneric . • :-r • : lumină '' HÂDĂcidi TULPÎNÎ. L : , frunze Fig. 7. —Jnfluența carenței de P și K în condiții, de întuneric, și lumină asupra >< 7 ■ ' concentrației glucidelor solubile: din; floarea-soarelui. . H Unei alimentări insuficiente a ciclurilor tri- și dicarboxilic, precum și Biciului pentozei, care, după M. Gibbs și H. Beevers (9), este de x Esemenea prezent în flbarea-'soarelui. .. t |g. Este posibilă însă și o legătură mai puțin directă. Din punctul de , Ședere al ipotezei echilibrului acido-băzic a Ipi A. Ulrich (24)> (25), |micșorarea concentrației totale a acizilor organici la care ne referim denotă Iprezența în rădăcini ă unui exces relativ de anioni minerali. Acesta din |urmă nu se poate datora absorbției, pentru că aciditatea totală, a tulpinilor, |§i frunzelor de la aceleași plante arată că în aceste organe există un exces ^relativ de catibni minerali, adică un fapt care, pe baza compoziției solu- ||iei. nutritive, ar fi trebuit să se manifeste și la nivelul rădăcinilor. Din a 11 ACIZII ORGANICI ȘI NUTRIȚIA CU P Șl K ' 149* 148 I. FABIAN 10 acest motiv, excesul relativ de anioni minerali; pe care-1 sugerează valorile scăzute ale concentrației totale a acizilor organici din rădăcini, nu se datorește unor schimbări intervenite în absorbție, ci mai degrabă unor dereglări metabolice în procesul de reducere și de asimilare a ionului, nitrat, provocate, după toate probabilitățile de insuficiența glucidelor. Asemănător s-ar putea explica și cea de-a doua abatere de la efectul lui Ulrich, constatată în experiențele noastre. Excesul relativ de cation minerali, pe care-1 sugerează creșterea concentrației totale a acizilor organici din frunzele plantelor carențe în K și ținute la lumină, nu poate fi interpretat ca fiind rezultatul unor’ schimbări intervenite în procesul de absorbție, pentru că din datele privitoare la concentrația totală a acizilor organici rezultă că în tulpinile și rădăcinile acelorași plante s-a realizat ceea ce, pe baza compoziției soluției nutritive, trebuia să se și presupună, și anume un exces relativ de anioni minerali. Din acest motiv, excesul relativ de cat ioni minerali, pe care-1 sugerează datele obținute la frunzele plantelor carențe în K și ținute la lumină, nu s-a putut realiza decît pe calea transformării intensificate a unui anion mineral absorbit, care și de data aceasta pare să fi fost tot cel de azotat. Și alți autori au încercat. să lege schimbarea concentrației acizilor' organici din plante de metabolismul ionului NO3. K. W. Joy (11); de exemplu, arată că în discurile de frunză de sfeclă, ținute pe soluții de nitrați, la întuneric, se formează o cantitate de oxalat mai mică decît la lumină. După autorul menționat, faptul acesta denotă că acumularea oxalatului în țesuturile vegetale cercetate este legată de asimilarea ionului nitrat și de dezechilibrul care rezultă de aici între cationii și anionii minerali (la întuneric un exces relativ de anioni, iar la lumină unul de cationi), Reducerea intensificată a ionului NO3 presupune o creștere a con- centrației glucidelor. După datele din figura 7, în cazul la care ne-am referit, condiția aceasta s-a realizat întocmai. Acumularea glucidelor de către plantele carențe în potasiu este,- de altfel, bine cunoscută (6), (8), (19), (22). Datele din figura 7 arată că, din motive ușor de înțeles, la lumină procesul acumulării glucidelor este cu mult mai intens decît la întuneric și că influența pozitivă a luminii asupra acestui proces s-a evidențiat cel mai bine la frunze. Astfel se și înțelege de ce anume efectul lui Ulrich nu s-a realizat decît la frunzele plantelor ținute la întuneric. Datorită cantității mai mici de glucide, procesul de reducere a ionului NO3 a fost probabil mai puțin intens decît la lumină. Tot în legătură cu abaterile de la efectul lui Ulrich, constatate în experiențele noastre, mai trebuie menționat că B. M. Pandey și S. B a n j a n (15) au constatat în lipsa fosforului o micșorare a concentrației la majoritatea acizilor organici determinați la plante de in întregi. Dat fiind însă faptul că efectul carenței de P a fost același la toate organele vegetale examinate, se pare că nu avem de-a face și de data aceasta cu o abatere de la efectul lui Ulrich. Efectul constatat de acești autori poate fi considerat mai degrabă ca fiind o consecință firească a înlocuirii fosforului cu clorul, care, asimilîndu-se puțin sau de loc, se acumulează în țesuturi și produce, conform ipotezei acido-bazice, o micșorare a concentrației acizilor organici. Probabil că nici rezultatele obținute de A. L. K u r s a n o v și. O. N. .K ulaeva (12) la analiza rădăcinilor de la plante de dovleac^ de asemenea întregi și carențe în P, nu reprezintă o abatere de la efectul lui Ulrich, pentru că și de data aceasta micșorarea concentrației acizilor organici a fost observată în condițiile înlocuirii fosforului cu clorul. CONCLUZII ■ ■ 1. în diferite condiții ale nutriției minerale, influența luminii asupra acizilor organici din fio ar ea-soarelui depinde de natura organului vegetal luat în considerare. 2. La frunze, influența luminii asupra acizilor organici nu a fost , dependentă de condițiile nutriției minerale, lumina provopînd în 'toate condițiile create o micșorare a concentrației totale a acizilor; la tulpini și rădăcini, în schimb s-au constatat, în funcție de condițiile nutriției minerale, unele abateri de la această regula. 3. Influența carenței de P și K în condițiile de lumină și întuneric asupra concentrației acizilor organici din floarea-soarelui este dependentă, de natura organului vegetal. 4. La tulpini, influența carenței de P și K nu a fost dependentă de lumină, carența fosforului provocînd o creștere, iar cea a potasiului. o micșorare a concentrației totale a acizilor organici; în schimb, la rădăcini și frunze s-au constatat, în funcție de întuneric și lumină, unele abateri de la această regulă, legate probabil de metabolismul glucidelor și al ionului NO3. 5. Din punctul de vedere al cantității absolute, la șchimbarea con- centrației totale a acizilor organici din floarea-soarelui, provocată de lumină și de carența de P și K, au contribuit preponderent acizii citric, malic și fumărie, iar în ceea ce privește cantitatea relativă au contribuit^ într-o măsură mai mult sau mai puțin egală, toți acizii organici determinați. BIBLIOGRAFIE \ 1 • > 1. Bennet-Clark T. A., New Phytologist, 1933, 32, 37 — 71- 2. - New Phytologist, 1933, 32, 128-161. 3. — New Phytologist, 1933, 32, 197—230. < - 4. Dale J. E. a. Sutcliffe J. F., Arm. Bot., N, S., 1959, 23, 1—21. 5. h0MAH H. r., Bmoxhmhh, 1959, 24, 19 — 24. ( . .6. Eaton S. V., Bot. Gaz., 1952, 114, 165 — 180. 7. Fabian I., Rev. rouin. Biol., Serie de Botanique, 1965, 10, 411 — 417. \ 8. , — St. și cerc, biol,, Seria botanică, 1966, 18, 263—270. - 9. Gibbs M. a. Beevers H., Plant Physiol., 1955, 30, 343 — 347. : i 10. Jacobson L. a. Ordin L., Plant Physiol., 1954, 29, 70 — 75. ' , x. - 11. Joy K. W., Ann. Bot., N. S„ 1964, 28, 689-701. - ’ . . , 12. KVPCAHOB A. JI. h KVJIAEBA O. H., Ombuoji. paGT., 1957, 4, 322 — 331. . . ' 13. MIIHHHA A. K., Bmoxmmuh, 1953, 18, 718-724. 14. Overstreet R., Broyer T. C., Isaacs T. L. a. Delwiche C. C., Amer. J. Bot., 1942, 29^ 227-231. ' 15. Pandey R. M. a. Ranjan S., Flora o. allgem. bol. Z., 1964, 156, 52 — 63. 16. Pohludek-Fabini R. u. Wollmann H., Planta med. (Stnttg.), 1958, 6, 428 — 429. 17. Ranson S. L., Moderne Methoden der Pflanzenanalyse, K, Paech u. M. V. Tracey, Berlin — Gottingen—Heidelberg, 1955, 2, 539 — 582. z 18. Shiroya T., Lister G. R., Slankis V., Krotkov G. a. Nelson .C. D., Canad. J. Bot., 1962,40,1 125 — 1 135. ... 150 1. FAB1AN 12 19. Sideris C. P. a. Young N. Y., Plant Physiol., 1945, 20, 649-670. 20. HlKoJiBHMK P. H., Ohshoji. pacT., 1956, 3, 252—258. 21. Splittstoesser W. E. a. Beevers H., Plant Physiol., 1964, 39, 163 — 169. 22. Tso T. G., Mc Murtrey J. E. Jr. a. Sorokin Tamaha, Plant Physiol., 1960, 35, 860—864.' 23. U,BlByJlfcKo B. C., (Dnanon. pacT., 1962, 9, 567 — 574. 24. Ulrich A., Amer. J. Bot., 1941, 28, 526 — 537. 25. - Amer. J. Bot. 1942, 29, 220-227. 26. BJIAAHMHPOB A. B. k JlHCKOBCKAH T. B., flAH CCCP, 1938, 21, 45. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, . Secția de fiziologie vegetală. Primită în redacție la 8 decembrie 1966. DESPRE TRANSPORTUL ASIMILATELOR ÎN DECURSUL DEZVOLTĂRII FRUCTELOR DE GEORGETA FABIAN-GALAN ' ■ ' . ' . \ 581(05) La plante de ardei aflate în faza de fructificare cu fructe în diferite stadii de ■' creștere s-au determinat intensitatea fotosintezei și transportul asimilatelor. Rezultatele au arătat că in fructele cu creștere intensă a fost înglobată o cantitate mare de C14 atît în fracțiunea solubilă, cît și în cea insolubilă. în ceea ce privește ‘ proporția substanțelor, glucidele se găsesc în cantitatea cea mai mare în fructele cu creștere intensă; în schimb, acizii organici și aminoacizi! descresc cantitativ pe măsura creșterii fructelor. Unele schimbări în cantitatea substanțelor solubile ■ s-au constatat și în ceea ce privește părțile componente ale fructului : semințe și partea verde. . în cadrul cercetărilor privind transportul asimilatelor (din frunze) în plantele aflate în diferite faze de vegetație, în lucrarea de față aducem unele date referitoare la acest fenomen în decursul dezvoltării fructelor. Din datele bibliografice de pînă acum se cunoaște că la plantele din faza de fructificare transportul asimilatelor scade. Contradictorii sînt însă ' ■ datele cu privire la felul substanțelor transportate, fapt care s-ar putea datora diversității speciilor și stadiilor de dezvoltare ale fructelor, care au diferit de la o lucrare la alta. De aceea ne-am propus ca în prezenta lucrare să încercăm a preciza în care stadiu al dezvoltării fructelor se accentuează sau scade transportul unuia sau altuia din grupele de substanțe transportate. ’ ' MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Ca material de experiență am folosit plante de ardei timpuriu, soiul Arnăut (proveniență Agrosem), crescute în vase de vegetație, în așa fel îneît în momentul experienței să avem un , lot de plante cu fructe foarte tinere (1,5 cm lungime), un lot cu fructe cu o creștere rapidă {3,5 cm lungime) și un lot cu fructe mature, cu creșterea terminată (6 — 7 cm lungime)1. 1 Fazele s-au stabilit după schimbările morfologice ale fructului și după viteza de- creștere a acestuia. " ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 19 NR. 2 P. 151-158 BUCUREȘTI, 1967 152 GEORGETA FABIAN-GALAN 3 TRANSPORTUL ASIMILATELOR ÎN .DECURSUL DEZVOLTĂRII FRUCTELOR 153 Experiența s-a efectuat în după-amiaza zilei de 14. VI. 1965 între orele 16,55 și 18,25. Frun- zele uneia dintre cele trei ramificații ale tulpinii principale au fost introduse într-o cameră de asimilație, prin care s-a trecut în circuit închis un curent de aer cu C14Og cu concentrația de 1% CO2 și cu radioactivitatea de 100 (zCi la litru de aer. După 17 min de asimilare s-a. întrerupt trecerea curentului de aer, plantele fiind lăsate apoi în aer liber pînă la ora 18,25,. cînd s-a fixat materialul. în timpul cît a durat experiența, temperatura aerului a oscilat între 27 și 24QC, iar intensitatea luminii intre 45 și 39 000 lucși. Fiecare plantă a fost divizată, în 8 — 9 probe, și anume : frunze superioare și inferioare,, tulpini superioare și inferioare,, pețiol, fruct și rădăcină la plantele cu fructe mici și fruct partea verde și fruct semințe la. plantele cu fructe mai mari. Materialul fiecărei, probe s-a fixat în alcool metilic 80% în clocot și s-a prelucrat după M. L. C h a m p i g n y (2) și J. Gir (3). La fiecare probă s-a efectuat contajul global al radioactivității glucidelor, acizilor aminici și acizilor organici, iar compo- nentele radioactive ale celor trei grupuri s-au separat cromatografic și li s-a determinat radioac- tivitatea pe cale autor adio grafică. ' REZULTATELE OBȚINUTE în cele ce urmează dăm unele date cu privire la rezultatele înregistrate. Astfel, din tabelul nr. 1 se poate constata că substanța totală acumulată în planta crește cantitativ pe măsura apropierii de maturitate a fructului, în ceea ce privește cantitatea de substanțe radioactive solubile și insolu- bile găsite în restul plantei (în afară de frunzele asimilatoare), aceasta crește de asemenea la plantele cu fructe mature în comparație cu cea găsită la plantele cu fructe mici, prezentând o ușoară scădere la plantele cu fructe cu dimensiuni intermediare. faza de creștere intensă, cantitatea de glucide este mai mică în comparație cu cantitatea acestora din plantele cu fructe mici și mature. v Aminoacizii și acizii organici se găsesc însă în cantități mari în primele două categorii de plante (cu fructe mici și intermediare), canti- tatea lor seăzînd în mod evident în plantele cu fructe mature (cu creșterea terminată). Comparînd cantitatea de substanțe solubile transportate în restul plantei cu cea rămasă în frunze, se poate constata că glucidele sînt reți- nute, dar și transportate în cantități crescînde, pe măsura maturizării fructului. Acizii organici și aminoacizii, deși sînt transportați în cantitățile cele mai mari în faza mijlocie de creștere a fructului, sînt și reținuți de ■către frunze în cantități relativ mari în aceeași fază. De aici se poate spune că, în perioada de creștere a fructelor, can- titatea de glucide din plante este mai mare în comparație cu cea a acizilor ; organici și a aminoacizilor, aceștia din urmă găsindu-se în proporție mai ' ridicată în primele două faze de creștere intensă și seăzînd mult la maturi- tatea fructului. La fructele cu creștere intensă și la cele cu creștere terminată,' am examinat separat și cantitățile de glucide, de aminoacizi și de acizi organici din semințe și partea verde. Pentru cele tinere nu am putut efectua această separare deoarece, fructul fiind prea mic, operația a fost foarte dificilă. Rezultatele prezentate în tabelul nr. 2 arată că în cele două faze (fructe în curs de creștere rapidă (A2) și fructe cu creștere terminată (A8)) există ■deosebiri cantitative. Astfel, în perioada, de creștere, glucidele și acizii .. ■ ■ / . . nr. 1 ' imp./inin la s. g h) ' Tabelul RHdloaftjvitid«u transportata (în Faza de vegetație Radioactivitatea totală a substan- țelor solubile și insolubile trans- portate Radioactivitatea totală a substan- țelor solubile transportate Felul substanțelor Ardei cu fructe 'mici ■ 185 171 156 695 glucide aminoacizi ac. organici Ardei cu fructe mijlocii 179 360 151 121 glucide' । aminoacizi ac. organici Ardei cu fructe mature 281 116 । 249,676 glucide aminoacizi ( ac. organici Examinînd cantitatea totală deghteide. aminoacizi și acizi organici aflați în plante, din tabel se poate constata că, în plantele cu fructe în ' .■ i ■ Radioactivitatea substanțelor solubile transportate Radioactivitatea substanțelor solubile ne transportate Intensitatea foto- sintezei C14 asimilat 144 250 ' 7 417 5 028 23 893 17 711 5 <851 2.58 769 138 130 103 369 . 7 466 5 525 40 941 21 382 240 831 140 576 5 014 3 831 14 642 6 206 448 585 644 640 organici Șe găsesc comparativ în cantități mari în semințe; în schimb, acizii aminici sînt mult mai mulți în partea verde a fructului, ceea peu $ 154 ■' ■ GEORGETĂ: RAI!IAN-GALAN ’ ■ 4 arată dezvoltarea rapidă în această perioadă a părții verzi a fructului; în faza a doua, aminoacizii se găsesc în cantități mari în semințe, ceea ce denotă ca în. această fază se formează părțile componente ale lor. Din tabelul nr. 3 se poate constata că, în toate cele trei făzb de dez- voltare a fructelor cercetate, cantitatea de glucide este relativ mare, mai ales în faza a doua. în ceea ce privește cantitatea acizilor aminici și a / ’ ' Tabelul nr. 2 Radioactivitate» substanțelor transportate (iu Imp./inîM^ Felul substanțelor Ardei 2 . Ardei. 3 fruct partea verde fruct semințe fruct partea verde ^fruct semințe ■ Glucide 5 278 7 060 1 165 2 875 Aminoacizi 458 , 164 83 312" Acizi organici 316 ' ■’ 582 25 - 250 Tabelul nr. 3 Radioactivitatea substanțelor transportate țin imp./min la s. g b) Felul substanțelor Ardei 1 Ardei 2 Ardei 3 fructe mici fructe mijlocii. fructe mature Glucide 3 512 - 12.338 4 040 Aminoacizi 845 622 395 Acizi organici 1 105 898 275 > Substanțe insolubile ■ 324 496 36 Radioactivitatea totală \ . ■ ■ A. 5/786 14 554 ' ' 4 746 acizilor organici, aceasta scade pe măsura înaintării îp creștere a fructelor. Interesant este că substanțele insolubile se găsesc în cantitatea cea mai mare tot în faza a. doua de creștere a fructului; , Radioactivitatea mai mare din substanțele insolubile arată că acu- mularea este mai mare în fructele cu creștere intensă, în vederea trans- formărilor lor ulterioare,; cate au loc în această fază. în cele ce urmează dăm date cu privire la felul substanțelor radioac- tive din diferitele părți ale plantei/Astfel, autoradiograma cromatogramei ; glucidelor din planta de ardei cu fructe mici (fig. 1) arată că în tulpina superioară S-au găsit :în cantități mari zahărbza, glucoza, fructoză, rafinoza și substanțe necunoscute. în tulpină inferioară și în rădăcină s-au găsit multă zaharoză și măi puțină'glucoză și fructoză, iar în pețiolul fructului și în fruct zaharoză, glucoză, fructoză și o substanță necunoscută. v Figura 2 reprezintă autoradiograma cromatogramei glucidelor, din plantă de ardei cil fructe de mărime mijlocie, 3—4 cm. Din figură se poate constata bă în general cantitatea de glucide scade în tulpină, rădăcină Glucidele rămase în frunze și transportate în plantele de Fig. 4. — Aminoacizii rămași în frunze și transportați în plantele de ardei cu fructe cu creșterea terminată. ardei cu- fructe mici. FS FS TS PFR FR TI FI /? FS Fi TS PFR FRV FRS Ti FI Acizii organici rămași în frunze și transportați în Fig. 8. - Acizii organici rămași în frunze și transportați în plantele plantele de ardei cu fructe mici. de ardei cu fructe în faza de creștere intensă. Ac. aconilic Ac succicic Ac.c(-cetoglulgric ? Ac. malic Ac. citric ? Compuși cu P FS FS TS PFR FRV FRS TI FI R Fig. 9. — Acizii organici rămași în frunze și transportați în plantele de ardei cu fructe cu creșterea terminată 5 ' TRANSPORTAU JaSIMILĂTELOR’ ÎN DECURSUL- DEZVOLTĂRII FRUCTELOR '155 ' șî pețiolul fructului; ini schimb; crește cantitatea de glucide, mai ales în ceea ce privește zaharoza din semințele fructului. Figura 3 arată că la plantele de ardei cu fructe mature se găsesc ✓ ' _ mai multe glucide în tulpini, pețiol și rădăcină și mai puține în fructe. Comparînd cantitatea de zaharoză din partea verde a fructului cu cea din semințe, se poate constata că în semințe se află și de data aceasta \ măi multe glucide, și 'anume zaharoză, precum și urme de fructoză și 1 _ glucoză. ' * < ' ' Cromatogramele glucidelor, ca și graficele, arată că în general can- titatea de zaharuri transportate scade în plantele de ardei cu fructe mijlocii; comparînd însă cantitatea de zaharuri aflată îm fructe, se, poate constata V că aceasta crește în faza respectivă. ■ în ceea ce privește âminoaeizii aflați în plantele de ardei cu fructe t ' mici, autoradiograma (fig. 4) arată că în tulpina superioară s-au. găsit acidul aspartic, acidul glutamic, acidul y-aminobutiric, alanină și fenil- alanină, precum și unii acizi nepunoscuți. în pețiolul fructului s-a găsit mai mult acid aspartic,. iar în fruct mai mult acid glutamic și mai puțin acid aspartic și alanină. De asemenea, îri\ fruct se pot constata și urme de asparagină. La, plantele cu fructe de mărime mijlocie (fig.v 5) putem constata ; ■ r că în tulpina superioară au trecut acidul aspartic, acidul glutamic, alanina, , acidul Y-aminobutiric, valină, fenilalanina și unii necunoscuți. în pețiolul ( fructului se pot observa acizii aspartic și, mai puțin, glutamic și alanina, iar în partea verde a fructului acidul aspartic ,și acidul glutamic. îp plantele cu fructe mature (fig. 6), în tulpina superioară au fost transportați aceiași aminoacizi ca și în. plantele cu fructe mici și mijlocii, . dar în bantități mai mici, iar în tulpina inferioară s-au găsit acid aspartic, ■ ?' acid glutamic și alanină. în pețiolul fructului apar urme de acid aspartic, / , acid glutamic și alanină, iar în fruct, și anume în semințe, urme de acid ;; aspartic și glutamic. , / ; Din autoradibgrafiile aminoacizilor se mai poate constata că radioac- tivitatea tuturor acestora a fost mai mare în frunzele plantelor de ardei i . cu fructe în faza de creștere intensă, ceva mai redusă în frunzele plantelor cu fructe mici, abia formate, și mult mai puțină în frunzele plantelor cu> fructe mature. în rădăcinile plantelor nu s-au găsit cantități vizibile ; de aminoacizi radioactivi. Aceasta se explică și prin cantitatea mare de : ' aminoacizi reținuți în vederea transportului ulterior, ca urmare a faptului că în materialul insolubil radio activ ităt ea a fost mare, tocmai în această fază, ceea' ce denotă o acumulare prin transformarea lor secundară rapidă. Se știe de asemenea ca în faza de fructificare, în general,, scade mult sinteza aminoacizilor, dar există și unele oscilații., ■ ț Figura 7 reprezintă autoradiograma cromâtogramei acizilor organici ■ , din plantele.de ardei, cu fructe mici. Se poate constată din figură că, deși ■ în tulpina ’ superioară a . plantei au trecut compuși cu fosfor, acid malic,% acidul a-cetoglutaric, acizii succinip și aconitic, în tulpina inferioară și j , în rădăcină au ajuns numai compuși cu fosfor. Aceștia au trecut și în / pețiolul fructului, și în fruct. Este de remarcat cantitatea mare de acizi malic și succinic din tulpina superioară. . ' . Din figura 8, care reprezintă autoradiograma cromatogramei acizilor ? organici din plantele de ardei cu fructe mijlocii, se poate constata un tablou 156' - GEORGETA FABIAN-GALAN ■ 6 > asemănător cu cel din figura 7, cu deosebirea că în tulpini radioactivitatea acizilor malic și succinic este mai scăzută. în tulpiha inferioară și în rădăcină găsim mâi mulți compuși'fosf oriei .decît în aceleași părți ale plantei din faza cu fructe mici (^ ^ însă că în pețiolul fructului can- titatea de compuși fosforiei este mare. De asemenea, în semințele fructului radioactivitatea1 acestor compuși este mai mare în comparație cu cea: găsită în partea verde a fructului. Figura 9, care reprezintă autoradiograma cromațogramei acizilor organici din plantele de ardei cu fructe mature, arată că, în afară de tul- pina superioară, în care se găsesc1 mai mulți acizi organici, în rest doar în fructe găsim puțini compuși'fosf oriei. , ' DISCUȚII ' ' Din: datele obținute r(ezultă că în faza de fructificare cantitatea de C14O2 asimilat crește pe măsuța dezvoltării fructelor (tabelul nr. 1), deși, în comparație cu celelalte faze de dezvoltare, creștere și înflorire ale plantei, această cantitate este mult mai mieă(l), (4). Totalul de substanțe solubile transport ațe este în general mai mare la plantele cu fructe cu creștere terminată în comparație cu cel din plantele cu fructe mici și mijlocii; fiind chiar mai. mică în cazul fructelor mijlocii (tabelul nr.\l), Oonsiderînd însă valoarea cantitativă pe grupe de substanțe, glucidele se găsesc în proporție mai mică toț la plantele în faza de creștere intensă ă fructului; în schimb, în. aedeași fază crește mult cantitatea de aminoacizi și acizi organici (tabelul'nr.l). în ceea ce privește substanțele solubile rămase în frunze, șe poate constată că glucidele cresc cantitativ pe măsura dezvol- tării fructelor, iar aminoacizii și acizii organici-se găsesc mai abundent în faza de creștere intensă a fructelor. De asemenea, cantitatea totala de substanțe solubile reținută de frunze este mai mare tot îh această fază. R emarcăm că îh plantele cu fructe cu creștere terminată s - a-găsit în rădăcini multă zaharoză. Faptul se explică prin cerință mai mică a , acestei sub- . stanțe în fruct și transportarea ei în rădăcină. Constatări asemănătoare a făcut la cereale I. F. W â r d 1 a w (9). în rădăcinile plantelor am găsit foarte puțini-.aminoacizi în toate’trei fazele. Același lucru a constatat și J. J. Hoîstra (5)< \ ,, - .... < : Referindu-ne la cantitatea de substanțe solubile aflată în fructele în curs de. creștere rapidă (tabelul m. 2, A2) în comparație cu cea din fructele cu creșterea aproape terminată (tabelul nr. 2, A3), se poate constata că în semințe glucidele se găsesc în cantitate mai mare în ambele categorii de fructe (în cele în curs de creștere rapidă sînt mai multe). Ă. J. L i n c k și F. W. 8u d i a (6) ău găsit de asemenea multe glucide în fructele de mazăre, și anume în, cârpele și ovule. Aminoacizii se găsesc în cantitate 1 mai mare, în pârțea verde a fryctului la fructele în curs de creștere rapidă și în semințe la fructele cui creșterea aproape terminată. Acest fapt arată necesitățile plastice ale friictelor, în sensul că, în faza: de creștere intensă a lor, partea yerde.se dezvoltă măi rapid, în țimp ce în fructul cu creștere . aproape terminată se dezvoltă semințele, organele reproducătoare. . '/■. TRANSPORTUL ASIMILATELOR IN' DECURSUL DEZVOLTĂRII FRUCTELOR ' 157 V...T . " . T- ? Referindu-ne la cantitatea totală de substanțe pe întreg fructul, cantitatea cea mai mare de glucide se află în fructul în curs de creștere intensă; aminoacizii „și acizii organici descresc din punct de vedere can- titativ pe măsura apropierii de maturitate a fructelor. C. D. N els o n, H. Clan s, D. 0. M o r t i m e r și p. R. G or h a m (8) au arătat că acizii . organici’ și aminoacizii descresc o dată cu creșterea plantelor ; noi am . găsit că același lucru- se petrece și în ceea ce privește creșterea fructelor. Este de remarcat faptul că, în comparație cu substanțele solubile , găsite, cantitatea de substanțe’insolubile este mult măi mică, ceea ce . se. explică prin natura fructului. < ' ' * Cea mai mare cantitate totală de substanțe (solubile și insolubile) șegăseșteîn fructele în curs de creștere rapidă. I. F. B e 1 i k o v (1) a găsit, . ca și hoi, că o mare cantitate de substanțe se află în fructe, și anume în perioada imediată formării lor. La ‘ cartof, A; T. M a k r o n o s o v și JST. K. B u b’e s c i k o v a (7) au găsit substanțe transportate în cantitate foarte mare tot în organele cu creștere rapidă. । ; L ■ -y .... ... ; " 1 ■■ ■ ‘. , ; < ; ■ț.vTJS - ■' , ■' ■ ■ ■ -U u ' • , CONCLUZII - i- • ■' ■■ vTuy.'■! . ■■-. , ■ , 1. Intensitatea fotosintezei (cantitatea de CO2 asimilat) crește în decursul dezvoltării fructelor, deși, în comparație cu celelalte faze de dezvoltare — creștere\vegetativă și ;• înflorire —, aceasta este mult mai mică. ■ • d , ■■ ' / y2. Cantitatea de substanțe solubile și insolubile transportate în plantă este mult mai mare în plantele cu fructe mațure. 3. Cantitatea de glucide solubile transportate în plante crește paralel ' ■ cu dezvoltarea fructelor; în schimb, cea ă ămindacizilor și â acizilor organici este mai mare în faza de creștere intensă ăfructelor. 4. Dintre substanțele solubile rămase î'n frunze, glucidele sînt'reținute cu atît mai mult cu cît fructele sînt mâi mature; în schimb, acizii organici și aminoacizii sînt reținuți, dar și transportați în cantitate, mai mare în T faza de creștere intensă a fructului.  ■ , 5. în fructe, cea mai mare cantitate de Cu transportat în substanțe . solubile și insolubile se află, în faza de creștere intensă. 6. Dintre substanțele ^olubile, glucidele se găsesc în cantitatea cea mai mare în faza <țe creștere intensă a fructului ; cantitatea de acizi or- ganici și aminoacizi descrește pe măsura înaintării în creștere a ? fructelor. , / 1 , 7. Referindu-neja cantitatea de substanțe solubile din partea verde .' și din semințele fructului, glucidele,și acizii organici se găsesc în proporție , mai mare în semințe; aminoacizii însă se află în partea verde a fructului din faza de creștere rapidă- și în semințe cu faza de creștere a fructului încetinită. .' ■ '4- c. 5109 ' ' \ , -7 \ 158 GEORGETA~FABIANrGALAN BIBLIOGRAFIE 1. Bejihkob H/®., Hsb., CnGupeK. Otjl Ana#. HayK CCCP,' 1^62, 5, 93—106. 2. Champigny M. L., Th&ses, Paris, 1960. 3, Gir J., Tfâses, Paris, 1961. - ’ .4, Fabian-Galan G., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1966, 18, 3, 271 —:28Q. \ 5. HoFSTfiA J. J., Acta Bot. Neerland., 1964, 13, 1/148—158/ 6. Linck A. J. a. Sudia F. W., Plant Phyșiol,, 1960, 35 (supliment). 7. WțAKPOHO.COB A. Ț. M BVEEIUIIKOBA II. K., 0>M3.^pacT., 1961, 8, 5, 60-65. 8. Nelson C. D., Glaus H., iMortimer D. C; a. Gorham P. R-, Plant Physiol., 1961, 3G, 5 ' " . 581-588.' ' L' . ■ ' • • , 9. Ward&aw I. F-, Australian J. Biol. Sci., 1965, 18, 2, 269 — 281. _ '■ , \ . / •. •. ? ■' . . Institutul de biologie „ Traian. Săvulescu”, ■■ /■• ■ Secția de fiziologie vegetală. : ’ t Primita în redacție la 8 decembrie 1966. ’ , ; CERCETĂRI CTTOGENETICE LA CAPSICUM ANȘWMA n ■ ' de . P. RAICU, DOINA DUMA și VICTORIA OLTEANU ~ 581(05) Prin tratarea a 7O.de plante de. Capsicum annuum în anul 1962 cu soluții de colchicină 0,5 și . 0,9%, autorii au obținut dona plante tetraploide (2 n = 48) și mai multe mixoploide, care au fost eliminate.. Plantele tetraploide prezintă . stomate și grățmcibri1 de, polen mai mari, chloroplâște mai multe în stomate și, în general, un habitus mărit comparativ cu formele 2 n.! / Studiul citogenetic al diviziunii redacționale (meioza) a arătat că în metafaza I numeroși cromozomi sînt așocțațî sub formă de bivalenți, tetravaleiiți și, res- pectiv, univaienți. , în celelalte faze ale meiozei apar de ășemenea. cromozomi retardatari, inicronuclei și alic anomalii ce determină funcționalitatea parțială . a gârneților masculi și reducerea fertilității plantelor 4 n. ‘ Primele forme tetraploide de ardei (Capsicum amimmj au fost obținute de B. P. Pal și S. Ba m a n uj a m- (4) în India prin trata- mente cu colchicină. Ulterior s-au mai efectuat unele cercetări la ardeiul tetraploid de către B. P. P aj, S. B a.m a n u j a m și A. B. J o s h i (5)y S. K e d h a r n a t Ir (1),. M- A. Mu S a e v (3)și M. L a p i n s k i (2). Cercetări citogenetice privind diviziunea redacțională la ardeiul 4n( nu s-au executat însă aproape de loc. , Ținînd seamă de această situație, precum și de faptul că ardeiul este o plantă cu importanță economică, autorii și-au propus să obțină artificial forme tetraploide șiGa (postsinteza) și (presinteza). ’ Metoda folosită de noi a fost descrisă pentru prima dată de către F. G. S h e r m a n •și H. Q u a s 11 c r (13). Această metodă constă în tratarea materialului 30 min cu soluția de timidină -H3, timp în care un bloc de celule interfazice — acelea care se aflau în perioadă S — se vor marca și, parcurgînd perioada G2, vor intra In mitoză (m). Durata ciclului mitotie (T) se apreciază după intervalul de timp dintre două porțiuni ascendente succesive ale curbei mitozelor marcate. în cazul nostru am folosit intervalul de timp dintre interceptările ramurilor ascendente ale curbei la corespunzător 35% mitoze marcate. Valoarea perioadei S rezultă din intervalul dintre ramura ascendentă și cea descendentă a curbei la corespunzător valorii relative de 50 % din totalul mitozelor marcate, iar a perioadei G2 din intervalul de timp care a trecut din momentul introducerii rădăcinilor în soluția de timidină -H3 pînă la apariția mitozelor marcate. După diferența T — Ga ± S, se determină valoarea perioadei Gi ± m. Pregătirea autoradiograf iilor. Butașii au . fost introduși cu rădăcinile într-o soluție de timidină-H3 avînd concentrația de 2 p.Gi/ml și activitatea specifică 4 Ci/înmoi. Durata ■de tratare cu timidină -H3 a fost de 30 min, după care plantele au fost introduse într-o soluție neradioactivă, unde au fost ținute 24 de ore. 1 Aducem mulțumirile noastre călduroase prof. M. E. L o b a ș e v, prof. L. N. Ji n k i n și dr. A. K..D o n d u a (Universitatea din Leningrad) pentru consultațiile acordate în timpul efectuării lucrării de față. Mulțumim de asemenea dr. G. A. Ki ril lo v a și E. N. Bog- d a n o v a pentru punerea la dispoziție a materialului original de tomate haploide și diploide. CICLUL MITOTIC LA LYCOPERSICON ESCULENTUM MILL. 167 La fiecare interval de 2 ore s-au luat probe de rădăcini și s-au fixat 24 de ore în ames- tecul Navașin, după care rădăcinile au fost spălate la un curent de apă de robinet timp de :24 de ore. Materialul a fost împarafinat și secționat longitudinal la 4 p. După îndepărtarea para- finei și spălarea cu alcool, pe preparate a fost depusă emulsia de tipul ,,P”, după metoda •descrisă de L, N. J i n k i n (9), Emulsia a fost expusă 20 de zile la 4°C, după care autoradiografiile au fost developate și colorate cu hemalaun. Nucleii s-au considerat marcați dacă deasupra lor s-au aflai cel puțin .3 granule. Amănunte asupra metodei autoradiografiei au fost date de noi într-o lucrare prece- dentă (15). La fiecare interval s-au analizat 8 — 10 rădăcini. REZULTATELE OBȚINUTE Metoda cu colchicină. Ca indicator pentru aprecierea cantitativă a activității mitotice servește indicele mitotie, adică numărul celulelor care se află în profază, metafază, anafază și telofază. în rădăcinile haploide, indicele mitotie în control este egal cu 92f4%u iar la diploide cu HO,8°/oo. Creînd condițiile ca rădăcinile să crească în prezența colchicinei de la 1 oră pînă la 4 ore și fisînd materialul la interval de 1 oră, se obser- vă acumularea treptată a metafazelor, în același timp, numărul anafa- zelor și telofazelor se micșorează (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 7 Acțiunea colchicinei asupra indicelui luitotic in celulele meris ternului radicular de ia Lijcopersicon esculentum MilI. 'Gradul de ploidie Acțiunea colchicinei ore Rădă- cini exami- nate Media la 1 000 de celule IM °/oo I P M A ■ T 0 10 907,6 57,2 11,2^0,61 6,8 17,2 92,4 1 9 914,0- 59,7 24,1 ±2,38 0,9 1,3 86,0 X 2 8 895,0 61,6 42,7±4,07 0,5 0,2 105,0 3 8 890,8 47,4 61,3±6,64 0,2 0,3 109,2 4 8 861,2 49,9 88,1 ±4,08 0,1 0,2 138,3 0 10 889,2 62,7 . 17,5±0,56 20,2 110,8 1 9 880,7 64,4 53,0±5,70 0,8 1,1 119,3 2x 2 8 817,7 57,4 80,5 ±5,70 0,6 0,3 138,8. 3 8 824,7 55,4 119,1 ±1,50 0,0 0,8 175,3 4 8 789,4 53,5 156,6±1,43 0,2 0,8. 210,6 Notă. I, interfaza: P, profaza; M, metafaza; A, anafaza;- T, telofaza; IM, indicele mitotie. După cum se observă din acest tabel acumularea metafazelor în meristemul radicular de la tomatele diploide crește mai reprede decît în meristemul tomatelor haploide, acesta fiind deja un indiciu că ciclul mitotie la ultimele este mai lung. ■ jg8 ‘ '■ :.±‘" ■ — ■ H. TIȚU : ' 1 ' ■' 1 ’ 4 Durata fazelor mito zei s-a calculat după frecvența lor în cadrul indicelui mitotic. în acest fel am stabilit că din totalul de 1,80 ore, atît\ ; > cît durează mitoza, și anume la tomatele haploide, 1,10 ore revine pro- fazei, 0,21 ore. metafazei, 0,13 ore anafazei și 0,30 ore teldfazei. Așadar, cel mai mult durează profaza, iar cei mai puțin anafâza. Aceeașix legitate se observă și la tomatele diploide : din 1,60 ore, atît cit durează mitoza, 1 0,90 ore revine profazei, 0,25 ore metafazei, 0,15 ore anafazei și 0,30 Ore telofazei. ' '• " / ' •" Interfaza în meristemul haploid durează 17,64 ore, iar în cel diploid ; ' 12,80 ore. întregul ciclujnitotic (mitoza % interfaza) la tomatele diploide x , durează 14,40 ore, iar la cele haploide. 19,44 ore. X .Toate aceste date sînt rezumate în' tabelul nr. 2, unde se observă deosebiri semnificative în ceea ce privește valoarea ciclului mitotic în cele două merisțeme. Din același tabel se mai constată că ălungirea ciclu- lui mitotic dă tomatele haploide este o consecință a creșterii, duratei inter- fazei (Ț diff. = 5,2), mito zei fiind în mod practic la fel de mare în cele două merisțeme studiate. , • : ' ; ■ . * , ;• ■ Tabelul nr. 2 . , v/ . 1 . . Durata fazelor ciclului mițotlc lâ Dycopeesicon esculenium MiJ. (înorc) Fazele ciclului mitotic \ X ' ■■ 2 x T diff. . X ± m ' X ± 111 Mitoza ./ h80 - 1,60 ■■ \ Profaza 1,10"' 0,90 Metafaza x 0,21 0,25 Anafaza . 0,13 0,15 Telofaza . 0,30 ; 0,30 > b Interfaza 17,64i0,60 12,80±0,% 1 5,2 Ciclul mitotic 19,44 . ' 14,40 v Metoda autoradiografiei. încorporarea timidinei -H3 în nucleii ineristemului radicular .de la tomatele haploide și diploide este dată în % figurile 1 și 2. în autoradiografiile executate din rădăcinile fișate la 1%. oră după tratarea cu timidină -H3, se-observă numai nudei interfazici , măreați și mitoze nemarcate.- Astfel de mitoze nemarcate reprezintă . , j acele celule cate, îh timpul tratării rădăcinilor cu timidină. -H3r se aflau fie în stadiile timpurii ale mito zei (profază timpurie), fie în peri- / ' Coada pOsțsintetică (0â). La sfîrșitul intervalului următor ia 3% pre . după tratarea cu timidină -H3 —, alături de nudei interfazici marcăți, Sșe întîlnesc. și mitoze marcate în proporție de 25%, procent care este / același îri cele două merisțeme, fapt care ne dă posibilitatea să apreciem valoarea perioadei (?2 ca fiind egală cu aproximativ 3 ore. Cu timpul, procentul mitozelor marcat,: crește simțitor, atingînd un maximum de % 88% la, 7%—9% ofe după tratarea cu timidină -H3 pentru meriste-/ ; 6 mul haploid și 90% în meristemul diploid. \ , Urmează apoi descreșterea procentului de mitoze marcate,' acest,ea 7 atingind uh minimum la 13% pre de la tratarea cu timidină -H3 în meris- _ . temuidiploid și la 15%orc încel haploid. în continuare procentul mito - .% zelor marcate începe să crească, atingînd cel de-al doilea maximum la % 5 cicrijL Mitotic la lycopersicon esculentum mill. 169 meristemul diploid după 17% ore.. Acesta este dat de suma celu- lelor-fiiee rezultate din mitozele marcate inițial, care, trecînd prin inteTr fază vor intra în ciclul mitotic următor. Din analiza figurilor 1 și 2 rezultă deosebiri în ceea ce privește /durata ciclului mitotic (T),aceasta fiind egală cu 15.40 ore la tomatele' haploide și cu 12,60 ore la tomatele diploide. Ălungirea ciclului mitotic ' 702. '■'^o 80 ^70 .100 . , 80 ^.-80 5 so 7=tf,iare\ 30- / \ / . ' 70- J , , Q 2 0 8 § Î0 72 74 ' 18 18 20 28 20: Ore după {ratsco ou timidină ~H3 ' ': Fig.T. —Qurba mitozelor maicatc în meri- stemul rădăcinilor adventive de 4a tomatele haploide. Durata ciclului mitotic (T) și ,a. subdiviziunilor sale șe poate citi direct pe- abscisă. Explicații în text. ^30,- ' ± \ , S ' - \% .. ‘ ‘ . ’ ° ' 2 6 8 10 77. 74 16 18 20 28 20 z Ore după tratare cu, timidinăJ ,, - ' Fig. 2. ■ Curba mitozelor marcate în ni cri- , sternul rădăcinilor adventțve de la tomatele diploide, Rădăcinile au fost menținute 30. min în limidină-H3,' după care au fost . transferate în soluția neradioacîiva'. ; la tomatele haploide se reflectă într-o durată mai măre a perioadelor , jȘzși % + căre sînt egale cu 6,80 ore,/ respectiv 5,60 Ore, îh comparație cu 5,80 ore, respectiv 3,80 ore, la tomatele diploide. : , 1 Analiza statistică a rezultatelor obținute cu ajutorul timidinei II3 este dată în tabelul nr. 3, din care rezultă deosebiri semnificative (cu excep- ; ția perioadei %) în ceea ce privește durata ciclului mitotic și a perioa- delor sale; aceasta ca urmare a unor valori mai ridicate peptru perioa- ; dele % + w și >8 în meristemul haploid în comparație cu Cel diploid. : • '' Tabelul nr. 3 '. /,. - ;r ■ r- ■ ; ' Durata ciclului mitotic la Lveo^ws^ron eseulentum Mill, (în ore) Ciclul mitotic (T) și ; perioadele sale '■ . , ■' x ■; //-■■2'x ’ T diff. ■ i X — m a f. • X ,± m T ' . \ ■ 15,40 ! 0,70 12,60 0,50- . .3,1 : g2 ' 3,00 , / 3,00 .■ ' ■ • ■' ( ■ 6,80 ±0,60 5,80 ±0,80 1,0 . ■ ‘ Gj + țn.' ■' - ■ ' 5,60.^0,60 ■ 3,80 ±0,40 2,5 ■ . ■ _ : ? discuții ■■■<'% •': % Cu ajutorul eolchicinei; și al ; timidinei. -H3 s-a pus în evidență b' durată mai, mare, a ciclului mitotic. în meristemul rădăcinilor adventive 4e la tomatele haploide în comparație cu.; cele diploide. , Durata ciclului mitotic la tomatele diploide, în meristemul radi- cejelor rezultate din semințe, a fost determinată anterior cu ajutorul timidinei -H3 de către J. W an ’t H o f f (17), care a găsit o valoare de 10,40 ore, în comparație cu 12, 60 ore în meristemul rădăcinilor adven- tive,. material analizat de noi. ' ' Decalajul dintre valoarea ciclului mitotic la tomatele diploide față de durata ciclului mitotic de la aceeași specie menționată în literatură , s-ar putea explica, în primul rînd, prin deosebirile în ceea ce privește natura rădăcinilor. Astfel nu este exclusă posibilitatea ca celulele din meristemul rădăcinilor adventive să aibă un ciclu mitotic mai lung decît celulele meristernului rădăcinilor rezultate din germinarea semin-. țelor. în al doilea rînd, la alungirea ciclului mitotic ar putea contribui și temperatura mai scăzută (20°C), la care s-au desfășurat experiențele noastre, față de tempertura mai ridicată (23°C), menționată în lucrarea lui J. W a n ’t H o f f (17). Dependența duratei ciclului mitotic de temperatură a fost subliniată de numeroși autori ((14), (19). în ceea ce privește durata mai mare a ciclului mitotic la tomatele hapjoide comparativ cu cele diploide, trebuie subliniat faptul că rezul- tatele obținute de noi nu confirmă ipoteza lui F. S c h w a n i t z (12), conform căreia mărirea suprafeței specifice (raportul suprafață/volum) ar duce la reducerea duratei ciclului mitotic. ' în cazul nostru, suprafața specifică a celulelor haploide este mai mare decît la celulele diploide, dar ciclul mitotic la ultimele este mai scurt. Concepția despre suprafața specifică a fost însă verificată în, lucrările lui 8. Makino și H. Nakahara (10), J. W a n’t Hoff și A. H. 8 p a r r o w (16), precum și în cercetările noastre privitoare la durata ciclului mitotic la secara tetraploidă comparativ cu cea diploidă (15). . Totuși, după părerea noastră, valoarea suprafeței specifice nu poate constitui singurul factor care determină durata ciclului mitotic, cu atît mai mult cu cît această concepție nu are în vedere complexitatea proce- selor fiziologice care se desfășoară în celulă, și în, primul rînd, procesul sintezei ADN. . Durata mai mare a ciclului mitotic la tomatele haploide1 comparativ cu cele diploide, după cum reiese din datele noastre, este dată de alungirea perioadelor £ și + m. * x în ceea ce privește ponderea perioadei £ în balanța generală a ciclu- lui mitotic, datele existente în literatură sînt viu discutate. Pe de o parte, din cercetările unor autori ar reieși că durata perioadei & crește în mod liniar cu mărirea cantității ADN pe nudei (4), (17); pe de altă parte, există și lucrări care pledează în favoarea constanței duratei perioadei indiferent de cantitatea de ADN din nucleul celulei (2). Datele noastre obținute pe un material diferit de cel analizat pînă în prezent nu concordă cm ipoteza constanței perioadei $ și nici cu ideea conform căreia mărirea cantității de ADN ar duce la alungirea perioadei 8. Trebuie semnalat faptul că în toate cazurile analizate, nu se știe dacă diferențele‘în ceea ce privește durata perioadei £ sînt datorate cantității de ADN din nucleul celuar sau altor factori. ' în ceea ce privește tomatele haploide, este posibil ca intensitatea ' proceselor metabolice să fie cu mult mai scăzută decît la cele diploide, 7 CICLUL MITOTIC LA LYCOPERSICON ESCULENTUM MILL. 17Î ' ' ' ■ ■ - 'A ' fapt care ar contribui la mărirea duratei ciclului mitotic. Se poate presu- pune că haploidizarea ar duce la reducerea cantității enzimelor strîns legate de sinteza ADN—ca, de exemplu, ADN-polimeraza — ceea ce ar putea contribui la mărirea duratei perioadei 8. O reducere a timidi- latkinazei și timidinkinazei, caraeteristice perioadei G1} ar putea fi cauza ălungirii acestei perioade la tomatele haploide. în sfîrșit, se poate emite ipoteza că genele recesive, care acționează asupra metabolismului celuar ca inhibitori, în celulele diploide se află în stare heterozigotă și de aceea nu se manifestă ;• în celulele haploide, aceleași mutații pot să-și manifeste acțiunea lor. CONCLUZII Prin determinarea duratei ciclului mitotic cu jutorul colchicinei și timidinei -H3, în meristemul rădăcinilor adventive de la tomatele haploide și diploide s-a constatat o relație indirectă între umărul de cro- mozomi și mărimea celulelor, pe de o parte, și durata ciclului mitotic, pe de altă parte. / Ciclul mitotic, determinat cu ajutorul colchicinei, este egal cu 19,44 ore la tomatele haploide și cu 14,40 ore la tomatele diploide. Aceeași legitate se observă și în cazul folosirii timidinei -H3, deosebirea constînd în aceea că ciclul mitotic în ambele cazuri este mai scurt: 15,40 ore la meristemul haploid ,Și 12,60 ore la cel diploid. Durata mito zei este în mod practic la fel de mare, indiferent de gradul de ploidie al celor două meristeme studiate. Alungirea ciclului mitotic la tomatele haploide comparativ cu cele diploide este dată de mărirea duratei perioadei presintetice (Gy) și a peri- oadei de sinteză a ADN (S). . ■ ■ ■ . : ■ x . BIBLIOGRAFIE 1. AH3.PEEBA JI, E., ilcccjiedoBanue KJiemowbix ițuKjioB u Mema6oji,u3Ma HyKjieuHosbix; Kucjiom npu du$epe^uatyuu KnemoK, MocKBa— JleiiMiirpas, 1964, 136. 2. Cameron I. L. a. Stone G. E., Exp. Cell Res., 1964, 36, 510. ■ 3. Clowes F. A. L., J. Exp. Bot., 1961, 12, 283. 4, Pefendj.V. a. Manșon L. A,, Nature, 1963, 198, 359. [ 5. Dustin P., in Kinetics of cellalar proliferation, F. Stohlman, New York, 1959, 50. 6. Epifanova O. L, Exp. Cell Res., 1966, 42, 562. ' 7. Evans H. J. a, Savage J. R., Exp. Cell Res,, 1959, 18, 5L 8. Goldfeder A., Nature, 1965, 207, 612. i . 9. îKllHIUIH JI. H., IIpuMeHeHue paduoaKmueHbix uHditKamopoe 6 sucmo^osuu, AMR CCCP, JleHHHrpajț, 1959, 5. 10. Makino S. u. Nakahara H., Zeitschr. I^rebsforsch., 1953, 59, 298. -11. Quastler H. a. Sherman F. G., Exp. Cell Res., 1959, 17, 420. 12. Schwanitz F., Zuchter, 1950, 20, 76. 13. Sherman F. G. a. Quastler H., Exp. Cell Res,, 1960, 19, 343. 14, Sherman F. G-, Quastler H, a, Wimber D. R,, Exp. Ceh Res., 1961, 25, 114. 15. Tițu H., St. și cerc, biol.. Seria botanică, 1965, 18, 4, 367. 1G. AVan't Hoff J. a. Sparboav A, H., Proc. NaL. Acad. Sci. JJ.S.A?, 19.63, 49, .897. 17. — Hxp. Cell Res., 1965, 39, 48. . ; ' .' ' /?■ 18. Wimber Di, Amer. J. Bot;, 1960, 47i, 828. . ■ ■ - / .' , ' ■ 19. , — ■ Amer. J. Bot., 1966, 53, 21. • ' ■ 1 ■ ' • '" : ' f,. 20. Wolesbeiu; Ăi. F., Exp. Cell Rcs., 1964, 35, Ț19. •' ! i . 21. Young R. \V.,. Exp. Cell Res., 1962, 26, 262. - z . j t. . ă ț 22. SABAP3IIH A., A., B C6. ILccjiedoeaHue KnemowityX 'yuKMMu M#ma6ojiU8Mii HyKAeuHoeug- A; KUCJiom npu duffiepeHvpuiyuu nAfimon, MocKBa—JleiriiHrpajț,. 1964. ..ț ■\O ■■ .. ■ U; b".?"// '-V ' ■ ?■ '.ț; -■ ' 1 , ' Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, . < : ; -A . 'Laboratorul de morfologie și citologie vegetală. . ' ' . ■ . . ' ' Primită'în redacție la 6 decembrie 1966., . . ’ HIPERPARAZIȚTSMUL LA CIUPERCI Șl LUPTA BIOLOGICĂ ÎMPOTRIVA BOLILOR PLANTELOR ‘ M. JOSIFOVIC 581(05) ■ : în lucrare, se prezintă o. sinteză a cunoștințelor acumulate pînă în prezent cu /.■'O . ; - ■ privire la feiiomanul de. hiperparazi tis ni la. ciuperci, bacterii și f an ero game para- b . ■ ( zite pe plante. Sfiit discutate,numeroase cazuri noi de hiperparăzitism. constatate- J.' de cercetătorii din R.S.- F.. Iugoslavia și din alte țări, sublinimdu~se importanța ..11 ■ jpe care o: are acest fenomen-în reducerea extifiderii paraziților la plante. ( Se’• .ajunge ? ■ ■ , ila coricluzia .că prin cunoașterea, multilaterală ;a fenomenului de hiperparazitisna . se. vor crea>premisele folosirii luptei [biologice și în cadrul patologiei vegetale. , - îb" b. ■: l • V C.z ■ ? ■ . ■ , ' i / ■ -c ' ■ b"." •7< . ' . LacraToa de față tratează două fenomene caro par a fi interesante .. / in egală măsură atît pentru fitopatoldgie, cît și pentru practica agricolă. / > ;Este b scurta analiză a cunoștințelor asupra unei forme de relații de ;aritagonisnb care existauntre ciuperci — hiperparăzitism sau parazitism _ : de gradul H. Se discută de asemenea eventuala posibilitate de a ne folosi ț . . de aceste relații pentru protecția^plantelor împotriva paraziților lor, ca < ? aceștia să devină mai puțin nocivi, măi puțin păgubitori, prin aplicarea metodelor de luptă biologică, metode care s-au dovedit ^eficace în multe . ? e,azuri, în special împotriva insectelor dăunătoare plantelor; , Iliperparazitismul la ciuperci, socotit unanim ca una dintre mani- b n festăriie de antagonism rare sau chiar foarte rare, este mai întotdeauna : 1;v considerat ca 1ipsit de “importanță în dezvoltarea speciei atacate, în răs- .pîndirea bolii cauzate de ciuperca, hiperparazitată. . Din cercetările noastre rezultă că această competiție specifică este mai frecveidă în naturădecît- se “presupune și că.destul de des, datorită, activității hiperparazitului, rezulta o foarte importantă reducere în repro- > ducerea și răspîndirea . găzdui sale. Mai, mult, după părerea noastră, este ' / .' . posibil să se m această $etivit£țte și hiperparâzitul să devină .și । mai vătămător față de specia parazitată.; ț;.;;-'.;.,' . Atest, text.'a fost prezentat sub forma untr conferințe ținute la. Institutul de' biologie ? • ,.„Trafan Săvulescu” în ziua de 14. Xl. 1966, cu ocazia vizitei în țara noastră a prof. M. ■ do ș.i f o y i c,' membru al Academiei-Sîrbel de Științe, ș.i Arte,:la invitația Prezidiului Academie iă-/ ■Republicii Socialiste România. ’ ’ ' ; r , n ■'■■■VIRUSUL FILOEdEI TRIFOIULUI 185 184 ALICE5 SĂVULESCU șî P; G. PLOAIE Răspîndirea mai mare a Iui E. plebejus se explică și prin faptul că această cicadă este mult mai. mobilă decît A. bicinctus, care părăsește rar baza tulpinilor plantelor pe care se dezvoltă. , < în anul!964, am încăput înregistrarea oarbelor de dezvoltarea a celor două cicade în focarele naturale, de boală. în figura 3 este redată o ast- Fig. 2. Plante de Conuulvulus arve:isis repens și T. pratense, alături de simptomul de ,,green petal” la căpșun. Pentru a urmări trecerea virusurilor pe'T. pratense în 1959 și 1965 s-au rezervat două parcele a cîte 500 m2 în zone diferite în care se găseau foarte multe plante de T. repens cu filodie și unde s-a stabilit prezența vectorului.. Numai în 1959 s-au constatat trecerea virusului și infectarea întregii parcele. De asempea nu s-a putut constata trecerea virusului pe eartof în condiții naturale. Începînd’ cu anul 1965, în depresiunile Făgăraș și Gheorghieni la plantele de grîu și ovăz care erau flancate cu- benzi de T. repens eu filo- die s-au observat simptome de cloroză, înroșirea frunzelor, nanism și de- u formarea spicului. Astfel de simptome corespund cu cele descrise de.J. H. i z Freițag (8) și L. N. Chiykpwski (7) pe grîu și orz, obținute 5 ■ în jirmă infecțiilor cu virusuri de tip .„asteryellows”. Acest fapt nu trebuie să ne surprindă, deoarece cicadele vectoare se dezvoltă cu preferință pe graminee și este posibil ca alături de trifoi să existe și unele graminee , sălbatice, gazde pentru aceste virusuri. Faptul că virusul nu a fost observat pe plante de cultură s-ar putea explica prin mobilitatea redusă a vectorilor, cauzată de multe zile cu timp .ploios’și cu cer acoperit, înregistrate în special în lunile iunie, ? iulie și august în anii 1962—1965, cînd au fost întreprinse cercetările d ■. noastre. ■ ' , ■' - ' ' • . Din cele arătate mai Șus reiese faptul că filodia trifoiului este le- gată de zone cu regim de precipitații mai bogate, cu temperaturi mai scăzute, unde' prezența vectorilor este de asemenea mai mare. Elemen- ? ' tele virogeografice ale celor două boli din grupul „yellows”, stolburnl și ș : ; filodia trifoiului, determinate în condițiile din țara noastră, se dovedesc că sînt net diferite în raport cu cele două virusuri. . O problemă care merită să i se acorde o mai mare atenție în viitor privește rolul pe care'îl joacă' Convolvulus arvensis, cunoscută ca gazdă x 'pentru stolbmy în focarele de filodia trifoiului. într-o lucrare anterioară, am arătat că Convolvulus arvensis reprezintă rezervorul tipic pentru virusul stolburului (14). / ■ . ALICE SĂVULESCU și P G. PLOAIE 6; 186 ■ BlRLTOGRAFiE Neth. J. Plant, Path.,.1965, 71, 1, 1-20.' 1 Aniversat in 1966 prin U.N.E.S.CO. pe plan mondial. / 3. 4. 5. 6. 7. Canad. V Bot., 1965, 43, .375 —378. . ■ S.Freitag 1. H., in Plant VirolĂgy, Praga, 1964, 136)42. 1. BtATTiif C-, BrCâk J., L™berk\J. a. Bojnans'k'Y V., Folia biologica, 1956,' 3, 3, 181 — 190. 2. BojnanskY V.: a. KosljarovăV., in Plani Virology, Praga, 1964, 202 — 212. Bos L. a. Gkancint P., Netli. J. Plant, Path.,. 1965, 71, 1, 1 — 20. . Cern uscu N., Facteurs de climat> et zohes de ,sol en Roumanie, București, 1934, 1—70, Ghiykowski L. N„, Nâtur.e,1961, 192, 4 802, 581. । 2 \ — Phyloprotcction, 1964, 45, 3, 108 —116. ‘ / • în încheiere, am mai putea menționa că răspîndirea în focare a . unui virus ar putea depinde nu numai de prezența plantelor sălbatice rezervor Și a vectorilor. S-ăr putea ca lipsa atacului din culturile de Tri- folium pratense învecinate cu plante sălbatice puternic atacate, în spe- cial T. repens, să fie datorată și unei concentrații mai mici de virus în această din urmă specie, concentrație care se transipite și vectorului. Variațiile zilnice ale numărului de ore cu insolație puternică și cer aco- perit au influență asupra mobilității cicadelor vectoare și deci asupra întinderii focarului.' ’ BA- 9. FraziLr N. W. et Posnet-te A. F., Ann. app. Biol,, 1957, 45, 4, 580 588. 10, Musil M., Biologia plantarum, 1961, 3, 1, 29 33. 11. Ploaie P. G., St. și cerc, biol.^ Seria biol, veget., 4960, 12, 4, 497 — 504. 12. — St. și cerc, biol., Seria botanică. 1966, 18, 6’. ' ; 13. Săvulescu A. și Ploaie P. G.j Com. Acad. K.P.R., 1961, 11, 11, 1 357-1 363. 14. Săvulescu A. a. Ploaie P. G., in Plant Virology, Praga, 4964, 195 202. r . . 15. Stoenescu: ȘUM., CZi^ Monograf ia. geografică a R.P.R., Geografia fizică^ Edit: Acad. R.P.Rl, București, 1960, 1, .261:-275. . ■ 16. GVXOB K C. II BOBK A; M-? flAH CCCP, 1946, 53, 2, 153-156. . , Institutul ăe biologie „ Traian .Săvulescu”, . . Secția de microbiologic 7 .■ ' . și fitopatologie generală, ; ' Laboratorul de virusuri și bacterii. ’ , v ' Primită în redacție la 31 octombrie 1966. . . ■ ipUpl .■fe tu K ; j‘>* ! 'W •• Al» ' VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ CONTRIBUȚIA ÎN DOMENIUL ^BIOLOGIEI. VEGETALE ADUSĂ CU PRILEJUL SĂRBĂTORIRII CENTENĂRULUI ACADEMIEI, BUCUREȘTI, 1966 ; , Realizările în domeniul1 științelor biologice, în general, și perspectivele in evoluția ști- ințifică și culturală în țara noastră au fost-arătate în ședința de deschidere a Sesiunii generale 2 științifice, de către acad', Șț.-M. Milcu, vicepreședinte al Academiei, ; și popularizate îh arti-, cole -de presă și prin radioteleviziune de către acad. Șt.-M. Milcu, acad. N. Sălăgeanu, prof. R. Codreanu, membru corespondent al Academiei ș. a, în cele ce urmează vom sublinia conținutul valoros al lucrărilor aparținînd diferitelor ■ ’ discipline 'ale biologiei-, vegetale, prezentate în cadrul -acestei manifestări festive la Secția de științe biologice, t^u acest prilej s-au oglindit din plin prețuirea și dezvoltarea moștenirii trecutului cu alese virtuți ale promotorilor în botanică, de la a căror naștere s-au aniversat în 1966 400—150 de ani, ca : Fl. Porcius (150 de Uni), D. Grecescu (125 de ani), D. Brândză (120 ' de. ani), Em, C. Teodorescu1, Z. Panțu, Al. Popovici,-M. Brândză (100 de ani) ș. a. Gîndirea biologică, care se rețlectă de la începuturile ei și se concretizează în realizările lor, a rodit de-a ■ lungul generațiilor, a dat ybAă mărețelor realizări, contemporane (Flora R. S. România, mono- ? ■ grafii de specialitate etc.) și deschis larg perspectivele în taxonomic, morfologie, citologie, _ r -fiziologie, genetică1, microbiologie, ■ fitopatologie, ecologie. geobotanică ș, a. Studiul aprofundat . în variatele probleme fundamentale de biologie vegetală modernă lărgește-orizontul cunoașterii A . vieții.plantelor,. de la organisme yegetale inferioare la cele superioare; și aduce o fundamentare nou Vi biologi ei aplicate, în țară noastră. ' A ’.în ședințele Secției de științe biologice'(21—23. IX. 1966), ținute în amfiteatrul Insți- ; lutului botanic al Universității București, au fost prezentate J referate (A) și 12 comunicări 2 1 'științifice (B), dintre care 5 .elaborate în cadrul unor colective. 1 y ’ ' ■ Instituțiile ,științifice din țâră care au participat au -fost: Academia prin Institutul de \ 22biologieTraian Săvulescu” (3 eoni., 2 ref.) și prin .Institutul de biochimie (1 com.) din Bucu- 2 reștr, precum și prin Centrul de cercetări biologice din Cluj (2 com., 1 ref.), Universitatea Bucu- 22/rești (3 com., 1 ref.). Institutul pentru controlul de stat al medicamentului și cercetări farma- 1 . 2;^ ceutice (1 com.); în. colaborare s-ău prezentat diferite instituții, ca Institutul de'proiectări . iși cercetări piscicole cu Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Institutul.de studii și cerce-' A, țări hidro tehnice cu Serviciul hidrografic alimârinei(l com.), Direcția regională pentru îmbună- . .2 , tățiri funciare și organizarea teritoriului cu Universitatea „BabeșrBolyai” și Institutul de cer- E Xcetări forestiere din Cluj (1 com.), ' Din străinătate au participat o serie de personalități, printre care -următorii fiziologi: --2:K. Mothes,^președinte al Academiei de științe de la Halle, S/Prat, membru’al Academiei de. 1 ’ ■r1 2^ VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ •• Ș 18:8 •științe cehoslovace, și . M. Vi Homes, rector al Universității din Bruxelles,' ca Ce au vizitat ? ■■ totodată, instituțiile . cu laboratoarele de specialitate și aii apreciat eforturile'și/realizările obți; . ' . nute\în cercetările de. biologie'vegetală'din țara noastră! Numeroși ațț. fost..partiripânții.din\ centrele științifice ale țării. . ’■ ' ■ ! A. Referatele.prezentate (4), atît cel general, ținut la deschiderea lucrărilor Secției de; ști- ințe biologice. de către . acad' E. Pop, privind dezvoltarea științelor /biologice în România// •cit și cele speciale, prezentate de. către acad. N-.1 Sălăgeăriu':asupra cercetărilor recente; de fotosinlcză efectuate în țară, acad. A. Săvulescu și V. 'Eșanu asupra relațiilor paraziRgazdă/, •și,, prof.. 0: Săvulescu. privind cunoașterea peronosporaceelor din. țară, mi numai că. oglindesc'. ■ etapele.de evoluție. și. aprofundare a cercetărilor în variate probleme, ci .aduc totodată^ « .contribuție’ directă în anumite discipline și probleme, ca istoria biologiei,'- fotosinteza, bio-/.’ . , ilogiâ paraziților, cercetări monografice asupra unor ciuperci etc.A , . . j ;■ ..p Privind ^evoluția științelor biologice Ia noi, E. Pop deosebește două etape princi- . pale,, delimitată de apariția' operei de mare răspîntie a lui Ch. D.arwin^Originea speciilor (1859).; j . îh. prima etapă se remarcă cercetările de floră și faună,, mai ales cele cu privire la icorniofite,/ jși vertebrate ; cea de-a doua se i caracterizează prin înființarea, primelor universități, organi-. ,;Zâțea ' învățămîntului superior și a laboratoarelor de cercetare, crearea ;dc societăți știiriți- ’ Țice, editarea de reviste, diversificarea-în cercetare ș. a., care .toate au diis la, închegarea pri-.. . ... . ..melor școli de . biologie vegetală în sistematică, morfologie, fiziologie, biochimie,/microbiologic/ Țitopatologie etc. •. ■ z ., y . ; x. - .Importânța. cunoașterii tot mai 'aprofundate a procesului de f&tbsinteză la- plantele spontane și; cultivate, care asigură — în , domeniul biologiei, —;baza economiei, aț ' fost relevată de N. Sălăgeanu. Atît pe plan mondial, cît și la noi,, acest fenomen al'vieții’ X, . plantelor este tot mai profund analizat. Astfel de cercetări se fac la catedrele uni^ersi-.. . tare de specialitate, îndeosebi la București, din'1960 ele intensifieîndu-se la Institutul de ■■ .biologie. Dintre, rezultatele originale, mai însemnate, menționăm pe acelea1 cu privire la influ- cnțaC02,- a temperaturii. și a sărufțlor.minerale..,asupra intensității fotosintezei îp.decursul zilei, și :al perioadei de vegetație. Șe urmăresc de. asemenea .potențialul oxidoreductor ia .plante' cprinofite submerse și alge,, bilanțul energetic al .fotosintezei, influență luminii și a înțuneri7 •cului asupra formării aminoacizilor în prezența și absența C02 ș. a. ; . 1 \ ' 1 . , .jGu ’ privire la relațiile parazit-gazdă, A. ■ Săvulescu și V. Eșanu arătă; după, un scurt ■ «istoric prezentaț la început, problemele cele, mai actuale ale raportului parazit.— planță-gazdă. 1 . Sînt menționate cercetările făcute în': ultima vreme în țara noastră privind aspecte alei metabolismului plantelor atacate,} mr 1 ales referitoare la activitatea enzimătica ă metabo-; . . lismului fosforului și a celui energetic. Se discută aspectele moderne-ale problemei toxi- . nelor, fitoalexinelor și altor’1 substanțe implicate în interacțiunea parazit-gazdă. Autorii în-’’ ; țmele comparații între' feriomenele de imunitate la plante- șL cele cunoscute/lai a mâlc ,și -orn și. fac unele propuneri de terminologie care ar putea veni în ajutorul certe-' țărilor de patologie comparată. ’ : O; Săvulescu arătă că■ cercetările monografice cu caracter' teoretic, și practic/asupra; d/. peronosporaceelor au fost inițiate. în . țară de, Tr. Săvulescu. ''Ele au duș la . .cunoașterea .. - unui număr de 264 de specii (din 9 genuri), Unele specii de Perpnospora (Pî ranunciitt^ । ; . pali.ci, P, cephalariae laeingate, P. constantineanui) sînt 'endemice. Continuarea, cercetărilor ' ■■complexe asupra acestor ciuperci a permis publicarea în ultima., vreme1 (1964) â। monograf iei' privind perohdșporaceele din '.'țară;. ’.’ • ■ . ■/’ . 13. Comunicările științifice (1.2)' prezentate,- caracterizate prințr-un conținut original, •:xț- bogat’ :și. variat, ,aparțin problemelor/de ■ actualitate ale următoarelor discipline de botanică3. / /■^.taxonomie (2),.; evoluție și filogenie (1); morfologie (1), citologie, citochimie, cariolpgie'' (2), ; ///.fiziologie/(!)/ biochimie (1), geobotanică (3)J hidrobiologie (1). -Z’’. . . v . '. ’ - . ; , .. : /,?//// z..’a In paranteză,Și-a dat numărul, lor. r .//■’ . ; 1 . - 3 VIAȚA ȘTIINȚIFICA 189 Din cadrul preocupărilor de sistematică și taxonomie se comunică rezultatele cercetă- rilor monografice asupra unor plante lemnoase dintre Dicotyledoneae (Oleaceae) și ierboase bulboase dintre Monocotyledoneae (Liliaceae). . C. G. Georgescu și V. Tutiinarn analizează critic un bogat material de Fraxinuș (Sect. Bumeloides) din fibra țării, enunțind unele date noi de nomenclatură, taxonomie și corolo- gw. Se constată că F- oxycarpa este în mod eronat citat din țară și se. confirmă că F. pal- Zțsae este o specie deosebită de F. hqlotricha. Se semnalează și se descriu unii taxoni infră- specifici noi din cadrul speciilor F. ahgastifolia și F, pallisae. Se confirmă că ecoțipul de/apă citat de diferiți autori este F. angustifolia, iar F, excelsior se limitează aproape exclusiv la regiunile de deal și de munte. C. Zahariadi se ocupă de valoarea taxonomică a structurii seminței și a procesului de' blastogeriie la Ornithogalum, semnalînd unele caractere noi de .morfoanatomie, pe baza cărora introduce în sistemul acestui gen (anterior prezentat) un sub gen nou, Leptotesla, cu lectotipul O. lempskygnam, originar din Asia Mică și Gaucaz. Caracterele diferențiale ale acestuia au fost codificate după principiile taxonomiei numerice, iar repartiția a fost trans- pusă pe diagrame. Acestea permit, stabilirea ponderii caracterelor și asemănărilor dintre sub genuri. Se reiau propunerile unpr. autori cu privire la clasificarea acestui gen și se dis- cută dificultățile de â stabili in mod obiectiv tipul unui taxon, mal ales la nivelul fami- Bei și al clasei. J Privind unele probleme de evoluție și filogenie in crlptogamie, Țr. I. Șțefureac subli- niază valoarea taxonomică și filogenetică a genurilor de alge descrise de Em. G. Teodo- rescu : Gomontiella (1901) dintre Cyandphyceae și Dunaliella (1905) dintre Chlorophyceâe. Rezul- tatele cercetărilor de pînă acum perrhit enunțarea unor considerații noi. Se analizează cri- tic poziția lor în sistem și se arată că această este încă insuficient precizată pentru Gomon- tieila. Se insistă,asupra’amplitudinii variabilității, stabilirii criteriilor taxonomice, diferen- țierii morfogcnetice a speciilor, ca și asupra unor date de ecologie, biologie, arealograficc și, pe considerentele de ansamblu cu privire Ia acești.taxoni, se abordează noi probleme de . biosisteinatică. Se consideră că ambele genuri pot constitui tipuri genetice fundamentale (noda- le) în cadrul taxonllbr cărora aparțin, probabil foarte ,vechi. Se emit unele ipoteze asupra genezei și evoluției lor, îndeosebi asupra speciilor de Gomontiella, pentru care se . prezintă o schemă filogenetică originală. Cu privire Ia Dunaliella se discută variabilitatca morfologică a talului unicelular, intermediar între tipul flagelat și ameboidal, ceea ce interesează înru* direa dintre Flagellatae și formele inferioare de alge verzi, ca și valoarea acestui tip îh explicarea evoluției In cadrul ord. Volvocales și' al fii, Chlprophyta. in general. . . ,/în cercetările privind morfologia /polenului, I. T. Tarnavschi și G. Șerbănescu- Jitariu ' prezintă rezultatele asupra particularităților sporodermei (epistructura, structura) Ia 15 taxoni aparținînd familiilor Lylhraceae și Myrtaceae, spontane și cultivate din țară, ca șl de la speria tropicală Bairingtonia asiatica (Lecythidaceae). Polenul de la Peplis, Lythrum, Myr- tus șl Eucalyptus este caracterizat mal ales prin lipsa colpilor, spre deosebire de. cel de la genul Ctiphea» triporat, colpoidat, particular In cadrul fam. Lythraceae. Cunoașterea particu- larităților sporodermei cpntribuie la taxonomia grupelor analizate. . , tn studiile inodeme de citologie, citochimie și cariologie, efectuate In țară, se prezintă rezultatele, a două lucrări. în cele de citochimie, cunoscute și apreciate pe plan mondial8, D. Gr. Constantinescu constată, cu privire la localizarea arizilor ribonucleici la, plante, că rezultatele de pină acum privind repartiția intracelulară a acestui arid sînt lipsite de selec- tivitate și unieori ireproductibile. Autorul pune la punct o metodă de impregnare argentică și o metodă metacromatică de localizat ARN în diferiți constituenți celulari. Pe baza acestor 8 Pentru care D. Gr. Constantinescu a primit Premiul Foulpn (1964) al Academiei de i științe din Franța. : fl - C„ 5109 190 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ ( ' 4 metode originale se prezintă rezultatele obținute în studiul localizării acizilor ribonucleici In celulele rădăcinii la plante cu cromozomi lungi. sau scurți, .aparținînd anumitor, specii. de Gramineae, Liliaceae, Papilionaceae ș. a. Specificitatea procesului metacromațic a foșt verifi- cată prin supunerea secțiunilor fie digestiei: enzimațice, fie acțiunii la rece a acidului pere- loric. Metoda, argentică de impregnare; ințiată de autor, diferă de cele cunoscute prin fplo- . sirea unei soluții de «argint adusă la pH3 cu acid acetic și supunerea secțiunilor unei post- : impregnări arinice,; urinată ■’de o diferențiere ciano-wolframică. Este de relevat faptul că imaginile microscopice obținute prin aceste două metode noi sînt în totalitatea lor superpoza- bile și reproduclibile. , , •în cercetările sale, asupra procesului de ruptură-reunire a cromozomilor și metabo- lismului celular la Vicia faba, A. Lazânyi stabilește, prin iradierea, (cu radiații ionizante) a ră- dăcinilor primare, indicele acestui proces (numărul fragmentelor împărțit cu cel al pun- ților din' anafază). Acesta variază : la iradieri în apă = 10, în soluție, apoasă; de • sulfbguani- dlnă’=5' ș. â. -Se constată că efectul-sulf oguânidinei. este, suspendat de clorcmfenicol, .2,4- dinitrifenol,- precum și de metaboliți celulari; APAB, acid folie, argininășl guanină.Rrocesul de ruptură-reunire, în cazul tratamentelor cu substanțe alkilante (triețilenmelamina- TEM), se poate caracteriza și el prin indicele amintit și este Influențat în mod similar de metabolismul celular. ■ • .v. ; . -Lucrarea de« fiziologie prezentată de E. Pop, V. Soran și G. Lazăr se referă la efec- tul ÂTP asupra curenților de rotație,. Aplicîndu-se-tratamentul continuu-cu diferite soluții ale sării disodicc de ATP asupra curenților de rotație ,din perii .•radicalideorz, se arată ; că stimularea acestora (între 20 și 70%) a depins,'«în limitele concentrațiilor. utilizate,. de viteza inițială a microzomilor, și nu de cantitatea deATP extern. Se-constată căi ATP) con- stituie sursa, principală de energie care, susține mișcarea protoplasmatică. Rezultatele pot fbinterpretate pe baza variațiilor interne în cantitatea de ATP • și a produșilor săi de degra- . dare. Diferențele dintre vitezele inițiale ale microzomilor. se cred a fi datorate unor variații la mivelul endogen de ATP. ATP absorbit stimulează cu. probabilitate: curenții de rotație.attt prin excesul de energie; cît și prin micșorarea viscozității protoplasmei. Produși! de hidroliză â ATP măresc viscozitatea protoplasmei și induc inhibiția sau chiar opresc mișcările proto- plasmatice. Pe baza cercetărilor complexe de' biochimie efectuate in țară asupra cunoașterii structurii materiei .vii și perspectivele ei E. Macovschi emite o concepție nouă, care permite interpretarea diferitelor, fenomene și procese ce se produc în organisme, eiaborînd totodată o nouă teorie asupra permeabilității celulare. Astfel s-au pus- bazele unei teorii , moleculare a •memoriei și se conturează noi explicații în domeniul imunității și al potențialelor bioelec- trice. ■ ■■■;<• . ' Cercetările de geobotanică se referă fie la unele relații de factori, fie de ecologie sau de caracterul vegetației. L Resmeriță, Șt. Qsărăsi Z. Spîrchez, L Roman șl L 'Cnșan ana- lizează unele' relații dintre procesele .de eroziune; floră și vegetație pe versanțli tnsoriți din Cîmpia Transilvaniei, caracterizați prin plus de căldură șl minimum de umiditate, elemente de microclimat ± stepic, local. Aceste ecotopuri constituie uh refugiu ăl unor rellcte xero- terme, ca Stipa lessingiana, Nepeta ucraniea, Salvîa nutans ș. a. Dintre eridemisme se men- ‘ ționează Astrggalus peierfi, Salvia transsilvănica ș. a. și se notează asociații caracteristice so- lului erodat, unele sensibile lâ procesul de eroziune activă. , " D.f lyan urmărește ecologic .mersul diurn și sezonier .al.țranspirațței și,.al conținu- tului, de apă la 7 plante erbacee din silvostepă de la Kursk. Pe baza datelor se delimitează O grupă mâi xerofilă (Brpiipis ipermțș, Poa angustifolța, Festucasulcata, Stipa Joanis), cu transpirația diurnă și sezonală scăzută, variabilitatea redusă și conținutul, derapa xșțjlp- . ciu, variabil, șl o a doua grupă mai mezofilă (Saluta pratensis, Filipendula hexapetala, Bro* 5 VIAȚA. ȘTIINȚIFICA ’ .191 mus riparius), cu transpirația, diurnă crescută și mersul sezonal foarte variabil, iar conținu- tul de apă ridicat, puțin Variabil. , : •. • ' . u Cu privire la teritoriul Dunării de jos, N. Doniță arată că vegetația- sub mediteraneană din acest loc este caracterizată’ prin păduri de Quercus pubescens, localizate îh' zona; de, silvo- stepă sau pe marginea acesteia. Această regiune este considerată ca o provincie1 danubiană cu câra'cter submeditefahe'ăn alv silvostâpei europene. Se explică unele legături cu silVdstepele ± de aceiași caracter din Crimeea și Caufeaz' și se face o comparație cri vegetația subriiedi- teraneană din zona pădurilor de foioase mezofile. . Silvostepă danubiană este încadrată Tm sub- zona silvostepei sudice. ’■ m-. .. Reziiltătele unor cercetări de hidrobîologie asupra condițiilor hidrochimice ale mediu7 lui marih îh dreptul litoralului românesc ârsîării Negre se desprind din lucrarea pi'czentată de * , V. 'Chirilă șl Gh.' Șerpoianu. Sttidiile sînt efectuate în colaborare începînd din 1950' de către cercetătorii de la Institutul de biologie’ și Institutul. die' proiectări! și' cercetări pisci- cole și se Tef eră Ta analiză principalilor" factori chimici1 cu acțiunea1 lor asupra condițiilor biolo- gice (oxigen, substanțe biogene, salihitate ș.! a.). .Se adaugă și rezultatele recent obținute asupra chimismului mării'obținute de Institutul de studii și'cercetări hidrotehnice și Serviciul hidro- grafic al marinei. • ■' ' ■ . . . ■ ' ■ . : Referatele și comunicările susținute în cadrul acestei sesiuni de biologie în țara noastră urmărite cu viu interes și însoțite de discuții, oglindesc .atît variabilitatea problemelor luate , în cercetare, cît și conținutul lor substanțial și original, cu orientări noi la nivelul cercetări- lor universale. Rezultatele cercetărilor fundamentale—prin acumulări continue de fapte și âdîn- cirea continuă în concepții — sînt de o reală și deosebită valoare științifică și își găsesc’impe- tuos aplicabilitatea în practica biologică, în economie. Dintre lucrările prezentate nu lipsesc nici unele-studii cu caracter de sinteză, aparținînd mior probleme capitale ale biologiei vegetale cme caracterizează tocmai etapa de diferențiere, actualizare și aprofundare și care deschid largi perspective. Dezvoltarea armonioasă a tuturor disciplinelor, cu problemele lor. specifice și de Interrelații, asigură rezolvarea la nivel superior a noi și complexe probleme de biologie teoretică. și aplicată. Conținutul valoros și original al unor comunicări cuprinse în această cronică â fost sau. urmeâză a fi prezentat și cu prilejul unor manifestări Internaționale de specialitate. Ele repre- zintă atît pentru țară, cît șl pentru străinătate o. afirmare a științei românești, contribuție de seamă la patrimoniul biologiei universale, adusă cu prilejul sărbătoririi Centenarului Academiei, și( constituie pentru generațiile care se succedă un îndemn puternic și continuu spre noi progrese în biologie. > - ;< Prot> Trăian L Ștefureac . Institutul de biologie „Traian Săvulescu” PROFESORUL DIMITRIE BRÂNDZĂ, ' ; ROMÂNEȘTI Una dintre "marile personalități ale științei românești din epoca primelor realizări este, în cea de-ă două jumătate"a veacului hî XÎX-I6aj'botanistul dr. Dimitrie Brândză,’ de la a cărui naștere se împlinesc 120 de sirii Și 71 de âhi dă lâ1' moarte. <- r ? •’ ’ • ■• DrBfâridză’/ medic și naturalist, vlăstar âT unei)veâhi familii moldovenești, s-a născut la 22 octombrie 1846 în satul Viișoara (fost Bivol) de lîngă DOrohoi. Și-a făcut studiile în țară, la lâșlpȘi apoi la1 Paris, :fiihd format lâ școală lui U. Bâillon.'Aici urmează ațlt medicina, cît șl ști- 192 VIAȚA ȘTIINȚIFICA .6 ințele naturale; în anul 1869 își susține doctoratul in medicină cu lucrarea mult apreci- ată asupra , geritianaceelor. La vîrsta de numai 20 de ani, ocupă, prin concurs, catedra de botanică și zoologie de lă Universitatea- din Iași (1866), unde desfășoară, că; profesor. șl medic, o rodnică și vie activitate. Un rol importantei formarea sa l-au,avutla Iași Academia Mihăileană șl Socie- tatea de medici și naturaliști, iar mai tîrziu la București Școala națională de medicină și ' farmacie. . în anul 1874, D. Brândză-este transferat la București ca profesor Ia catedra de isto- rie. naturală și totodată ca director al Grădinii botanice. în acest timp începe activitatea sa intensă de organizator și om de știință pe teren botanic, abandonînd practica medicală. Astfel organizează Grădina botanică, înființează o secție de botanică pe lingă Muzeul de istorie naturală, de la universitate, construiește Institutul botanic de la Qotroceni avînd muzeu, ierbar, colecții, bibliotecă, laboratoare ș. ă., care constituie prima bază materială â dezvoltării botanicei dincoace de Carpați.’îh anul 1892 ține în amfiteatrul primului institut lecția sa inaugurală. Predă mai întîi Ia Facultatea de științe cursul comun de botanică și zoologie, iar din anul 1882 — în urma scindării catedrei — numai pecel de botanică. Intro- duce lucrările practice de microscopie, intensifică organizarea de excursii cu scop științific șl didactic și precizează terminologia botanică în limba română. între primii colaboratori îi are pe Z. Panțu, Al. Popovici, M, Vlădescu, Sim. Șt. Radian ș. a. Publică la Iași manualele de științe naturale pentru învățămlntul elementar. La Academie; în București, șei păstrează în manuscris un număr de 27 de caiete ale cursului său universitar, ’ ! dintre, care 20 sînt de botanică sistematică. Cursurile sale, ținute cu aleasă competență și măiestrie, erau ascultate cu viu interes nu numai de .către, studenții Facultății de științe naturale, dar și de către cei de la facultă- țile de medicină umană, veterinară, farmacie. Ga profesor, D. Brândză ’ era omul Corect șl punctual, prezentînd calitățile unui excelent dascăl, a cărui personalitate se impunea printr-o aleasă prestanță și o vastă cultură -științifică. Era un profesor erudit, care cu cinste și demni- tate a condus catedra de botanică de la Universitatea din București. ? : D. Brândză moare lâ 3 august 1895, în vîrstă de 49 de ani, la. Slănicul Moldovei, stațiune a cărei floră o cerceta îndeaproape. Activitatea științifică a profesorului D. Brândză este concretizată îii 23 de lucrări .de măre - valoare, dintre care putem deduce totodată variația multiplelor sale preocupări A ca naturalist, botanist și medic. Scrise într-un stil concis și clar, ele oglindesc originalitatea în creație și documentare, în expresii și interpretări, privind probleme ale diferitelor dis- cipline botanice care își au germenii la noi în rezultatele cercetărilor sale1. Ga botanist, D. Brândză s-a ocupat de studiul plantelor superioare, al cormofitelor din diferite regiuni ale țării, iar rezultatele studiilor sale au rămas aproape toate recunoscute, pînă azi. Atît în munca de teren, cît și în cea de laborator, D. Brândză era un pasionat cercetător ii un excelent observator. Era astfel un bun cunoscător al plantelor; mult. apre- ciate de botaniștii consacrați ai timpului dîn țară și străinătate. - Dintre - lucrările sale de botanică, majoritatea șîiit de floristică și sistematică, dar ■ nu lipsesc și unele de morfologie, anatomie și teratologic, geobotanică, etnobotahică și ter- minologie, istoria botanicei, popularizare, ocrotirea naturii ș. a. în unele dintre lucrările sale a folosit, încă de pe atunci, date asupra ecologiei, climatologiei, arealo graf iei etc. D. Brândză publică mai. întîi unele enumerări floristice, sub titlul de Fragmente din flora României (1876), în care sînț cuprinse 650; de plante cormofite, iar în lucrarea Plante noi din: România (1881) descrie două specii noi: Paeonia romanica Brandza (= Paeonig 1 Tr. L Ștefureac, D. Brandza (1846--189$), Bibi. Acad; R.P.R., seria de bio-biblio- grafii, 1956,' 7. ' . . ' 7 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ . 193 peregrina MilI. yar. romanica (Brandza),' Flora R. P. R.) — bujorul românesc și Galium boii- Ioni Brandza (= Galium valantioideaM. B. var. bailloni (Brandza), Flora R. P. R.), speci^ de drăgaică dedicată profesorului său. ’ Ca proporție și concepție, subliniem în mod deosebit următoarele sale opere botanice : i. Prodromul. florei române sau Enumerațiunea plantelor ptnă' astăzi cunoscute țn Moldova și Valachia, publicată filtre anii 1879 și 1883, constituie prima sinteză critică asupra tuturor datelor cunoscute plnă atunci, inclusiv contribuția valoroasă a autorului, cuprinzînd un număr de 2 100 .de specii de plante vasculare. Această lucrare, ce reprezintă opera sa de .căpetenie, a stat la bâza cercetărilor ulterioare: Iflora R. P. R., Flora Earopaed și a altora, ca : Flora Carpaților, Flora și vegetația de la Porțile de Fier etc. 2. Flora Dobrogei, publicată postum de Academia Română (1898), cuprinde un, nu- măr de 1 176 de specii de cormofite. Ea este prima lucrare critică a florei dintre Dunăre și mare și, prin introducerea' cheilor dichotomice pentru genuri și specii, reprezintă primul determihator scris în limba română. Părtaș la această realizare a fost botanistul năsă- udean FI. Porcius. Ambele lucrări au fost distinge de către Academia Română cu Premiul „Gh. Lazăr" și sînt și azi mult apreciate de către botaniștii din țară și străinătate, care se ocupă îndeo-' sebi cu flora și vegetația ținuturilor danubiene și carpatice. 3. Bespre vegetațiunea. României și exploratorii ei este titlul discursului său de recep- ție ținut la Academia Română în anul 1880. Lucrarea constituie un program botanic, în care autorul indică metodic direcțiile de cercetare și- principiile călăuzitoare pentru ex- plorarea amplă a florei și vegetației țării. Acest discurs, ca și cel al lui A. Fătu și D- GrecescUr-a avut un deosebit rol pentru dezvoltarea botanicei în țara noastră, atrăgînd cu mult curaj atenția'forurilor diriguitoare în acest sens» D. Brândză publică,apoi Contribuții noi la flora României (1887), -Plante noi pentru flora Dobrogei (1890), iar în 1903 Academia li publică din manuscrisele rămase Plante noi din România, în care este descrisă specia nouă Trifolium romanicum Brandza (= Trifolium țupinaster L. var. albiflonim Ser.), și alte două specii aflate pentru prima dată în țară : Saxi- fraga huetiana Boiss. (—Sarifraga cymbalaria L.) și Paeonia iriternata Pali. ; Florala Slăni- cuhii din. Moldova a rămas pînă azi Iii manuscris. Din cadrul altor discipline ale botanicei, prof. D. Brândză publică și unele lucrări de morfologie și anatomie vegetală cu privire la unele considerații asupra ovarului inferior Ia. ctteva rozacee (1867), ajunglnd la rezultate perfect valabile și azi. Se ocupă apoi de anatomia speciei Menyanthes trifoliata (1869) ș. a. Binecunoscută a rămas lucrarea sa de botanică medicală asupra-, fam. Gentianaceae, pe baza căreia i s-a acordat în Franța (1869) titlul de doctor în medicină. în această lucrare, în care sînt analizate 82 de specii euro- pene și extraeuropene, autorul reușește să îmbine caracterele taxonomice cu valoarea lor medi- cală farmaceutică, . între taxonii noi descriși de către D. Brândză, de uh deosebit interes științific sînt : Centaurea jankae Brandza, relict dobrogean; și Silene. .pontica Brandza de pe litoralul Mării Negre, confirmată ulterior și cariologic (A. Vlădescu) și pe care L Constantineanu desco- peră (1916) micromiceta Uromyces silenes-ponticae; verifică -critic unele specii ale genului Orobuș, care au dus Ia precizarea speciei Lathyrus aureus (SteV.) Brandza, apoi descrie o vari- etate în cadrul speciei Carduus candicans W. et K. var. obscurus Brandza șx o formă la Centaurea spinulosa Rochel f. albiflor'a Brandza ș. a. Botaniștii timpului din țară și străinătate îi dedică lui D. Brândză specii noi de plante. Astfel, prof. Baiilon denumește, in amintirea și -prețuirea elevului său român, un gen nou din fam. Caesalpinaceae, Brandzeia filicifolia Baiilon (Adansonia/ 1869), arbore din insulele Madagascar. Această plantă este trecută și în opera lui Engler-Pranti Bie naturlichen Pflan- zenfamilien (1894). Franchet descrie, în efristea lui D. Brândză, o specie nouă de lumănă- 194 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ 8 rică, Verbascum brandzae, ulterior considerată dș către Murbeck numai ca subspecie (șșp’ brandzae (Franch.) Murb.) la Verbascum glabratum Friv. . Dintre botaniștii din țară li dedică specii noi Fi. Porcius (Epilobițim brandzal Po^- cius = E. alsinifolium Vili, și Knautiabrandzai Porcius = 'K. șilvătica (L.) Duby f. brandzai Porc.); .Panțu și Solacolu o specie nouă,de pir,-Agropymm brandzae Panțu • et Solacolu ; Prodan o specie Jris ..brandzae Prodan, pe, care s-a descoperit rugina Puccinia ir idiș (Al.) Wallr., iar Tr. Săvulescu denumește, îh memoria lui D. Brândză, o specie nouă de Uromyces, aflată la Cazane (Mehadia) pe tQrobus aeneius (MilI.), Uromyces brandzae Săyu- lescu. ' * ' . Deși cîteva dintre, speciile de. cormofite dedicate lui D. Brândză nu ap putut rezista • exigențelor taxonomice pînă. astăzi, ele arată Insă, simpatia și atenția cu care era încon- ■ jurat șf stimat D. Brândză - de. cățre, botaniștii din țară ‘și străinătate. Majoritatea taxonl- lor . descriși-,de > D. ■Brândză. sînt recunoșcuți și în literatura botanică..actuală. Din variat ele. domenii. ale științelor naturale și. medicale, D. Brândză ține. numerpa.se și apreciate conferințe de popularizare și arată valoarea economică a florei țării noastre spontane in.medicinăși folosirea ei. Pînă la el se aduceau din străinătate, și cele mai comune plante medicinale frecvente în flora țării:noastre. D.,Brândză a fost totodată un deyptat ocrotitor al naturii patriei noastre, luptlnd pentru păstrarea pădurilor și a altor formațiuni de vegetație -naturală. ' . în prima etapă a activității sale științifice, D. Brândză. s-a/ocupat , și,de variate pro- bleme de zoologie,, publicînd .valoroase, lucrări de parazitQlogie și entomologie, cum .sînt acelea asupra viermilor paraziți (Trichina), filoxerei șL altele,. însqțite dc mijlpacele de com- batere. Prin activitatea sa didactică și .științifică de, pionierat șl apostolat,, deosebit, de projligi- oasă și fecundăjfdr. D, Brândză aparține perioadei de pătrundere și,consolidare, a darvtnis- muiui în România, dczyoltînd gîndirea materialistă in biologie. în . modul de tratarea prpr ' ;pțejrn^i metamorfozelor (a.. mc^ficărUor)^ â plantelor ipșectiypre, a $p$qiei șl taxopc».rniei, ca șide epolqglș, fțlpgeme.șț geobot^ se pot 'desprinde idepe .sqle, eyoîpționlșțe, 1 întreaga și multilaterala activitate a. prof. D.. Rrân^?^ ia. bjază jtntructdparea in - modul cel mai armonic a înaltelor sale. calități de om Și cercetător, de. creator și organizator. ; /Datoriță. deoșebițelor. sale, merite, proL D.. Brândză a fost ales (ț879), la vtrșța de ,34 dc ani, mcmbru activ al Acadcmiel Române, iar mai tîrziu, între anii 1893 și 1895, vice- președinte. al acestei instituții științifice. A. fost; membru al Societății Lin^ene din . Franță- ' Ceea ce a realizat; dr, 1). Brândză.pentru.științele biologice în țara noastră reiese din ■profunda analiză a,prof. Țr. Săvulescu cu privire la omul și opera cercetătorului român, din care ț cităm : „Bărbat dintr-o - bucată..., nemărginit de .nici un interes. material, nerăsqqliț de patiipă șl vrajbă, nu a sacrificat cutia Florei pentru aceea a Pandorei; biruitor peste oameni șir stihii,,Brândză a; reușit să zidească, școșta adevărată”2. în coridiții sociale s adeseori, extrem < ,de grele, dnfrunțînd, rezistența sufletelor mici F și lașe,, cu gîndirea sa profundă- și atitudinea hptărîtă, prof» D. Brândză s-a; ridicat deasupra biruind și clădind peste vremuri, în ultimele, decenii .ale veacului trecut,, cetatea principiilor debotanicăîn țara noastră. Pe drumul deschis de D. Brândză și de vrednicul său continuator, D.. Grecesdu, a pornit pleiada botâniștilor noștri de seamă : M. Vlădescu, Z. Panțu, A. Procopianu, M. Brândză, Sim. Șț. Badian,. O. Măline&cu, T. Solacolu ș.a;’;Realizările lui D. Brândză șiiȚaIe pețor ce au urmat caracterizează-prima etapă a dezvoltării botanicei; în .capitala < țării, Erudiții, boțaniști :Em. 5 2 Tr. -Săvulescu, începuturile, științei tn România : Botanica, Anul. Acad. Rpm^Mem» sșpțmșto seria A; II l-a,. 19.45, 18,..mem. ;14,33. < 9; VIAȚA ȘTIINȚIFICA ' 195 G. Teodorescu, Tr. Săvulescu, M. Gușuleac și alții ilustrează, prin studii de profundă specia- litate și largă orientare în problemele de biologie, yegetală, cea de-a doua, etapă. Discipolii și elevii lor, cu un număr mare de tinere cadre, nou.formate, aprofundează și dezvoltă azi cercetările de botanică în variate discipline și direcții moderne, în taxohomie, morfologie, Citologie, fiziologie, microbiologic, genetică, ecologie, geobotanică ș.a. Ghiâr dacă clădirea Institutului botanic al. Universității București, pentru care prof. D. Brândză a depus o uriașă și neprihănită muncă de organizare, a fost nimicită (1944), rămîne' însă tot ceea ce a durat cu trăinicie și nu poate fi distrus — principiile solide de dezvoltare â cercetărilor de botanică în țara noastră. Toate aceste străduințe' și-au găsit în noua clădire de la Gotroceni, inaugurată în anul 1961, și în cea a Institutului de biologie „Traian Săvulescu”, inaugurată în anul 1965, înălțate de regimul, nostru democrat-popular, îmbinarea moștenirii înaintașilor — în epoca marilor aniversări științifice și Culturale — cu realizările contemporane Ia nivelul științelor universale șl aspirațiilor fericite ale noilor generații de biologi. . Prof, Traian I. Ștefareac B - 'A' ■ bbcu'^zii (ROGEIVH'VSSON et F^ GRAF» Manuel de: biologie’g^n^rale & Pasăre des irăvadd ^ :.pratig.aes.\fMunual, de. biologie pentru lucrări practice), ^oHectipn d’Ense.igneinerîț Bîolo- 7 \ .^țue- dirig^ :par ’M.' PRENANT,' L La celfule, Gauthiers —; ViOars, Paris/19^ 7-...3‘5'fig.. negrii,-.'M ... ' 3'. & Autorii-.puri la. dispoziția' studenților- mai- avansați de la diferite 'fâcultă^/dA biologice» medicină și agronomie prezentul manual de 'biologii generală; "câre începe leu fasci- cula I: Celulă. Vor apărea: pe rînd : -fascicula II — Dezvoltarea: embrionară; fasciculă, 'iii' Sexualitatea, reproducerea asexuată, regenerarea, forme,larvare și.metamorfoze.; fascicula. IV — Ge- icg i fașcictila V,— Biomelrie, variație, parazitism, comensălism și simbioza,fcompoftarea animalelor, adaptarea, evoluția. • ; ■ , / ’■ v ■ ■"■■iVn' V ScbpuL acestei subdiviziuni, declară' autorii la începutul lucrării, este .dublu :.:p.e .'d.d ;’p.; 'parte, fasciculele'. mai- subțiri' vor .fi mai ușor și- mai comod, consultate decătre1 studehți . ,-în sală'de Ipcrări .practice sau. âcasă> iar pe‘de altă parte s-ar putea ca anumite.' capltole'/să'/nu' fe^^V,P • . a’ -; ;n 7 ' ■ >■ - ' \"i - ■'■. ■ ■ ... S ‘ '■ .■■■ :■■■'■■ '.: - . ■■ SsV'';'”':? - ■ ■■■■■.■';-' - Cpp.',2. .este'dedicat,ic'xpuncrii principiului de ecleraj aî-iui Ko’ăZer; .căre -nfeceșită'-Utilizarea. ' ^^V^uriei '.cu- îui colector (lentilă condensatoare);' a. ubui.dia^ ,' cu condensator și diafragm-iris. "Se arată modul'. în' care se poate realiza, ■ v' ■/'-■'/. / ■ '..'i '-A''. . ■■ '■ y? '^ap.y- ? :cUprițde expunerea.structurii celulei’Con'stitudn^iț.'celu^^^ șint; ‘grtipăți în 'doua' 'care,cuprinde-co'nstituefiții ■piGșVldcfimțăi^I'uiti' (jiia^ condfid-' .2. . Paraplasma, care, cuprinde cânstituenții-merți i vaciidle'le și .incluziunile.' ■.. ■ c - ■■■ ■ (;.î: Z:' v;:;,... . :.s.evreuiieșc sub. termenul db aloplasmă 'formațiunile/cuticulare, 'inte^ ' ,!snb- termenul :de.-me4zpZ^md;c^ '■’ ți'.'?.: ' se.ocupă ddmicrosco'puî eu cbittr.asLddț^ este o-perfecționare a. microscopului,’ ■;Clar,s^ p.'cQlgfa'f'celuleie^s^^ (tifierențetor'.șl'ăbe în prima parte se face o expunere generală asupra organizării, răspîndirii și Jilogeniei acestor alge. Principalele linii de evoluție, sînt prezentate în trei scheme, care arată legăturile Jr filo genetice ale genurilor din' fam. Characeae și ale speciilor din . cadrul genurilor Chdra și . Nitella. Potrivit principiilor filogenetice stabilite de autori, ordinea în care sînt tratate'asiste- 1; : matic genurile este următoarea : Chara, Lamprothamnium, Lychnolhanmas,^itellopsis, Nitcllă : și Tolgpella. ' ( ' , în continuare, după un scurt istoric al taxonomiei earaceelor, sînt. expuse rezultatele - > : revizuirilor critice, care au avut ca scop elucidarea și stabilirea unui', sistem unitar în care 3 ■ RECENZII ,199 ■ ' ■ să fie înlăturată inegala încadrare a unor unități sistematice de către diferiți cercetători. Pe baza datelor complexe luate în considerare, autorii dau următoarea clasificare : ' ' Fam. Characeae ' ... I. Trib Chareae ' ' 1. Subtrib Charinae ■ 1. Gen Chara = Subgen Chara'’ ' . . = Subgen Charopsis ' : 2. Gen Lamprothamnium 3. Gen Lychnothamnus , ' , 2. Subtrib Nitellopsinae ;'j l.Gen .Nitellopsis II. Trib Nitelleae > . z 1 l.Gen Nitella 1 “ = Subgen Nitella = Subgen Hyella = Subgen Tieffallenia ’ . 2 . Gen Tolgpella Genurile și subgenurile.se subdivid în 23 de secții și 8 subsecții. Numărul speciilor. . prelucrate este.de 81, pentru care sînt date 21 de subspecii, 101 varietăți și aproximativ 300 de forine. Avînd în vedere că -variațiile mari ale unor specii apropiate prilejuiesc prin polimor- . fismul. lor mari dificultăți în,, precizarea determinărilor taxonilor. infra specifici, autorii con? sideră unele specii vechi ca varietăți sau numai ca forme ale unor specii mai cuprinzătoare. ; Partea generală este completată cu indicațiile care se dau în legătură' cu tehnica de recoltare, preparare, conservare, examinare și interpretare a materialului de studii, că și . asupra problemelor de cercetare specifice acestui grup'de plante. . ... '. . Partea a doua a primului volum, partea esențială â lucrării, cuprinde cheile de'deter- ( .minare și descrierea unităților sistematice, cu prezentarea tuturor detaliilor cerute de un studiu monografic. Cheile de determinare sînt deosebit de precise și merg pînă la forme. ■' în volumul al II-lea (818 p., 395 pl.) sînt ilustrate speciile, varietățile și formele pre- . zentate în primul volum. Planșele sînt impecabil executate și șînt însoțite de descrierea prin-, .. cipalelor caractere de determinare a plantei respective. Numărul mare de colecții și exsiccate studiate, consultarea unei bibliografii de aproape 1 460 de titluri, la care șe adaugă și cercetări multilaterale • ale autorilor, fac ca lucrarea să ^reprezinte o operă fundamentală, o sinteză completă a tot'ceea'ce se cunoaște azi în acest domeniu.'' Menționăm citarea bibliografică a unor lucrări de. specialitate referitoare la țara noastră, j .; Ca și introducerea în text a materialelor de Characeae din România. ‘ < în ansamblu, această reușită monografie constituie o realizare de mare valoare în lite- . raiura de specialitate și interesează cercuri largi de biologi: algologi, hidrobiologi, muzeo- logi etc. ; ' , . ' ' v / ' < ' . ' ; . Venera lonescu-Țeculescu Revista „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică” publică lucrări originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie, fiziologie, genetică și microbiologic — fitopatologîe. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfă- tuiri, schimburi de experiență între cercetătorii români și străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două r în duri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explica- ția figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea biblio- grafiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței nr. 296, București.