COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct: Academician N. SĂLĂGEANU Membrii: C. 0. GEORGESGU, membru corespondent al Academiei R.P.R,; Academician ALICE SĂVULESCU; Academician T. BORDEIANU; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei R.P.R.; C. SANDU-VILLE, membru corespondent al Academiei R.P.R.; N. GIOSAN, membru corespondent al Academiei R.P.R.; GEORGETA FABIAN — secretar de redacție. Sludii si cercetări de BIOLOGIE SERIA BOTANICA TOMUL 16 1964 SUMAR ! . Pag. ; EMIL POP și BĂLUȚĂ DIACONEASA, Analiza palinologică a t unui profil de turbă glaciară din raionul Zălan.... 259 { GHERASIM CONSTANTINESCU, IRINA MORLOVA, SILVIA : COSMIN și IOANA MOLEA, Studiul citologic al genurilor î Vitis și Parthenocissus .......................... 263 | GABRIELA ȘERBĂNESCU-JITARIU, Brachisincarpia la Bu- ; . tomus umbellatus L.................................. 275 Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară abonamentele se îac la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii și difuzorii din întreprinderi și instituții. Orice comandă din străinătate (numere izolate sau abonamente) se face prin CARTIMEX, Căsuța poștală 134 —135, București, R. P. Romînă sau prin reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. apare de G ori pe an ADRESA REDACȚIEI: SPLAIUL INDEPENDENTEI NR, 206 BUCUREȘTI j II. CHIRILEI, V. ȘTEFAN, N. DOROBANȚU și GEORGETA ’ CURTICĂPEANU, Despre influența îngrășămintelor minc- ! rale, organice și bacteriene asupra unor procese fiziologice la ț porumb {Zea mays).......................................... ^-0 ; ION POPESCU, Cercetări asupra ritmicității diurne a.unor feno- • mene fiziologice la unele plante de cultură și arbuști fructiferi. 289 j . 0. SANDU-VILLE, AL. LAZ’ĂR și M. HATMANU, Noicontribu- I ții la micromicetele din R.P.R. . .......................... 295 ! LEONTIN ȘTEFAN PETERFI, Studiu asupra fitoplanctonuhii din Lacul fără fund din Alba-Iulia ..................... . 305 ION HODIȘAN, Noutăți floristice de pe teritoriul carstic al văii Fe- neșului (r. Alba, reg. Hunedoara).................................. 319 - P. HARING, Contribuții la studiul evoluției pădurilor din districtul Cîinpia Someșului......................:.................... 323 A. M. FAVOROV și V. G. VLOH, Mediul și morfogeneza dirijată la hibrizii între soiurile de cartof ....................... 329 j x C. C. GEORGESGU, Noi considerații asupra speciei Stigmina । juniperina (Georgescu et Badea) M. B. Ellis ...... 337 j - AL. BORZA și VIORICA LUPȘA, Despre Chenopodium wolffii j Șimk. ................................................... 341 I S. PAȘCOVSCHI, Specii de Aeolla în împrejurimile capitalei . . 345 1 RECENZII................................................... 349 ' ST. $1 CERC. BIOL SERIA BOTANICĂ T. 16 NR. 4 P. 257 -350 BUCUREȘTI 1964 ANALIZA PALINOLOGICĂ A UNUI PROFIL DE TURBĂ GLACIARĂ DIN RAIONUL ZĂLAU * DE Academician EMIL POP și BĂLUȚĂ DIACONEASA Studiul palinologic prezentat în comunicarea de față face parte dintr-o campanie de cercetări ale unor zăcăminte de turbă pleistocene captive în aluviuni de ape curgătoare, ajunse la lumina zilei în urma eroziunii fluviale, Depistarea lor este destul de dificilă și de cele mai multe ori întâmplătoare. Gu atît mai complicată este analiza lor palinologică, cu cît în asemenea varietăți de turbă, vechi și exclusiv eutrofe, polenul și sporii se conservă relativ greu și selectiv, ceea ce creează dificultăți atît la determinarea grăuncioarelor, cît și la interpretarea rezultatelor. < r : Zăcămîntul de care ne ocupăm este ascuns în rîpa ,,Pîrău”-lui din comuna Crișeni (r. Zălau, reg. Cluj), la 226 m altitudine, la capătul gră- dinii, casei nr. 124. Acest punct se găsește la aproximativ 7 km spre nord- est de orașul Zălau, într-un complex de coline cuprins între Munții Mese - șului (sud — sud-vest), Dealurile Sălajului (nord) și Dealurile Someșelor (est). întregul complex face parte din. provincia central-europeană, sub- provincia piemonturilor vestice, ținutul nordic (2). Date fiind-relieful relativ scund și apropierea locului de Cîmpia panonică, reconstituirea condițiilor locale paleoecologice din pleistbcen prezintă un deosebit interes. Adăugăm că ținutul este relativ bine apărat de gerurile din est, iar vegetația este caracterizată în general prin păduri de gorun și cer, ea făcînd parte dintr-o zonă de contact între „provincia central-europeană est-car- patică” și cea „daco-ilirică”, conform arondării lui Al. Borza (1). Locul a fost cercetat de noi de două ori. La 17.VL19&5 pîrîul avea apă curgătoare, care a dezvăluit profilul turbos în malul său drept ; fun- damentul de turbă continua în fundul vîlcelei. La această dată au fost * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie — Serie de botaniqub”, 1964,. IX, 4, p. 219 (în limba germană). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 16 NR. 4 P. 259—262 BUCUREȘTI 1964, 260 EMIL POP și BALUȚA DIACONEASA 2 luate probele pentru analiză. La 8.1X.1962, pîi'îul secase; în locul apei se găsea noroi, iar pătura de turbă de altădată din fundul pîrîului fusese aproape total spălată. Profilul din rîpa dreaptă a fost și el camuflat; desco- perindu-1, ăm luat probe pentru eventuala stabilire a vîrstei lui prin C14. Zăcămîntul are abia 50 cm grosime, acoperit de marnă argiloasă sură, apoi gălbuie, cu o grosime totală de 1,50—3 m. Malul sting este înclinat prelung pînă în talveg și deci nu are turbă. Turba este eutrofă, cu foarte mult detritus mineral, compusă din cyperacee, mușchi (nu 8phag- num), graminee (și Păragmites), ferigi etc. Valoarea medie a pH-ului: 6,67. La contactul cu argila superioară turba are o consistență accentuat cărbunoasă. în jumătatea sa inferioară poate fi calificată mai mult ca ; pămînt turbos negricios (la 40 cm), apoi suriu (la 50 cm) cu foarte multe diatomfee. Culcușul este alcătuit tot din marnă argiloasă sură. Natura stratigrafică a zăcămîntului ne indică o fază lacustră, apoi una mlăștinoasă, în timpul căreia s-a sedimentat turba, urmată din nou de o fază lacustră. ■ REZULTATUL ANALIZELOR Au fost analizate 8 probe utilizînd metodă de pînă acum pentru varietățile de turbă cu mult detritus (fig. 1). ' întreg stratul turbos a fost sedimentat într-o perioadă severă de pin, care se afirmă în sedimentul polinic cu 86,66% la bază, scade spre mijlocul stratului la. 62—70 %, pentru a reveni apoi spre finele sedimentului la valori niaxime pe întreg profilul: 94%. Accentuăm însă că ușoara împuținare a pinului în pătura mijlocie nu se datorește vreunei concurențe cu elemente termofile, ci unei invazii combinate de Saline și Betula, fenomen pleistocenic de natură tot microtermă, deși nu în aceeași măsură ca a unor pinete pure. Domină în general polenul de pin cu talie mai mare. De remarcat prezența în valori inferioare, dar neîntrerupte de Picea și o apariție singulară (la 30 cm) și foarte anemică de Quercus, Tilia și Ulmus, în total 2% (Quercetum miartum). Alnus apare de două ori, cu valori foarte scăzute (1,33% la 30 cm și 2% la 12 cm), iar la bază jJSO cm) a fost înregistrat un singur grăuncior de alun, nesemnificativ. în rest, alte conifere sau foioase nu au putut fi puse în evidență. Socotim însă drept foarte semnificativă frecvența mare și durabilă a polenului de necopaci („N.A.P.”, 20—64%), constituit mai ales din graminee, apoi mai puțin din composee și caryophyllacee și mult mai puțin din alte familii. Aceasta dovedește că prin preajma mlaștinii pădurea era foarte rărită sau chiar absentă, pentru a apărea la depărtări nu prea ma/ri. Rezultatul analizelor indică o v^stă glaciară pentru tipurile de mlaștină și de pădure de la Crișeni. Lipsa totală a lui Abies, Fagus, Car- pinus, cvasitotală a stejărișului mixt, proporția excesivă de pin sînt argu- mente indiscutabile ale unei atare interpretări. Este însă ceva mai greu de stabilit faza mai precisă din ultima gla- ciație, în timpul căreia s-a depus turba cercetată. Aspectul mai cărbunos 100%0 10 ZO 304050 607^0 1020^0!02O%0 IQZtfiaOJO 20304050% 262 emil POP și BALUȚĂ DIACONEASA 4 al turbei și accentuarea procentului de pin spre partea superioară, fără vreo apariție de elemente foioase mai termofile, pledează pentru o fază glaciară plină, care nu evolua spre o relaxare climatică. Pe de altă parte însă, afirmarea unui episod silvestru de pinet, cu o viguroasă participare de Betula și Salixîntr-o bună parte'a profilului, reamintește episodul Betula analog din perioada pinetelor aride ale finiglaciarului (4). Sub acest raport, evoluția silvestră de la Crișeni este întru totul asemănătoare aceleia oglindite în fundul zăcămîntului eutrof, tot finiglaciar, de la Colăcel, raionul Vatra-Dornei (3). Eventuala analiză cu C14, ‘pentru care am început demersurile necesare, va putea să aducă o binevenită preci- zare în această privință. CONCLUZII Turba captivă în rîpa „Pîrău”-lui din comuna Crișeni, în nord- vestul țării, s-a sedimentat în timpul ultimei glaciații, într-o perioadă de pinete aride înainte de a apărea vreun fenomen de încălzire a climei. Episodul de pinet cu mult Betula și Salix pledează pentru un finiglaciar sever. - । Pădurea de pin cu nelipsitele imixtiuni de Picea, precum și de Betula și Salix, a fost probabil săracă în jurul mlaștinii sau absentă pînă Ja o depărtare nu prea mare, după cum dovedește relativa mare frec- vență a polenului de floră ierboasă. De remarcat natura eutrofă, lipsită de Sphagnum a turbei. BIBLIOGRAFIE I. Borza Al., Bul. stiint. Acad. R.P.R., Secția de biologie și stiinte agricole (Seria botanică), 1957, IX, 195—204. 2. * * * Monografia geografică a Republicii Populare Romîne. Geografia fizică, Edit. Acad. , R P.R., București, 1960, I. 3. Pop E., Bul. Grad. bot. și al Muz. boț. de la Univ. Cluj, 1929, IX, 81—209. 4. — Bul. Grad. bot. și al Muz. bot. de la Univ. Cluj, 1943, XXIII, 97—116. Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, Catedra de fiziologia jilantelor. Primită în redacție la 24 februarie 1964. STUDIUL CITOLOGIC AL GENURILOR VITIS ȘI PARTHENOCISSUS * DE • . Academician GHERASIM CONSTANTINESCU, IRINA MORLOVA, SILVIA COSMIN. și IOANA MOLEA în dezvoltarea culturii viței de vie a jucat un mare rol adaptarea soiurilor roditoare și a speciilor de. portaltoi la condiții pedoclimatice foarte variate. După atacul filoxerei s-a daț o atenție deosebită speciilor din flora spontană care au fost luate în cultură și folosite ca portaltoi, lărgindu-se astfel mult arealul de cultură al viței de vie. Prin întrebuințarea port- altoilor a putut să fie extinsă cultura viței, de vie pe terenuri și soluri variate, în centre ecologo-geografice îndepărtate și cu condiții climatice deosebite de la o localitate la alta. . Unele soiuri de viță roditoare, altoițe pe portaltoi adecvați, s-au extins foarte mult în cultură (de exemplu Chasselas), altele au rămas pe un areal restrîns de cultură, din lipsă de adaptare (de exemplu Muscat de Hamburg, Afuz-Ali etc.). Toate, soiurile de viță nobilă sînt lipsite de rezistență atît la atacul de boli și dăunători, cît și la îngheț. Ele nu se adaptează la lipsa de lumină și căldură și nici la excesul de umiditate saii secetă. Aceste lipsuri frînează încă mult cultura viței de vie și ridică costul producției de struguri și vin. în această situație se ridică problema cum s-ar putea obține soiuri noi de viță care să răspundă necesităților presante de a reduce cheltuielile de înființare și de întreținere a plantațiilor, asigu- rînd în același timp produse de calitate. Lucrările de selecție pînă în prezent s-au limitat la încrucișări între soiuri și specii. Din această muncă a rezultat o serie de portaltoi hibrizi, cu ajutorul cărora s-a rezolvat problema filoxerei. S-au obținut și numeroși hibrizi interspecifici, numiți în general hibrizi producători direcți. Nu s-au obținut pînă în prezent hibrizi între genurile Vitis și alte genuri ale familiei Vitaceae. * Lucrare publicată și în „Revue roumaine de biologie —. Sdrie de botanique,” 1964, IX, 4, p. 223 (în limba germană). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICA, T. .16 NR. 4 ,F. 263—274 BUCUREȘTI 1964 264 GHERASIM CONSTANTINESCU și COLABORATORI 2 ;j . STUDIUL CITOLOGIC AL GENURILOR VITIS ȘI PARTHENOCISSUS 265 O atenției în această direcție trebuie acordată genului Partheno- cissus, care are un vast areal de răspîndire. în țara noastră speciile acestui gen reușesc de la țărmul Mării Negre și pînă în zona montană. Există exemplare de Parihenocissus cultivate atît la Mamaia și Eforie, cît și la Predeal, la circa 1000 m altitudine. Acest gen se adaptează bine la con- diții diferite de lumină, căldură și umiditate. Rezistă foarte bine la ger, secetă, boli și dăunători. O încrucișare între genurile Vitis și Partheno- cissus ar putea să dea soluții mai multor probleme care limitează cultura viței de vie. Astfel de încrucișări au fost executate de către M. P. Ț e b r i i (14), care a aplicat metode miciuriniste de învingere a dificultăților la încrucișarea genurilor Vitis și Parihenocissus. în materialul publicat de Ț e b r i i se arată importanța dezvoltării cercetărilor în vederea obținerii de hibrizi care să întrunească însușirile valoroase ale celor două genuri. Asemenea cercetări, arată Ț e b r i i, trebuie precedate de studii compara- tive atît anatomice, cît mai ales citologice. Cercetările noastre cariologice asupra genurilor Vitis și Partheno- cissus au fost legate de cunoașterea genitorilor și ca urmare s-au început studiile citocariologice. Cunoașterea genurilor Vitis și Parthenocissus ca forme parentale reprezintă o latură a studiului citocariologic, care va fi întregit cu studierea cariogramei, după obținerea hibrizilor între aceste două genuri. în lucrarea de față se arată rezultatele cercetărilor somato-cario- logice asupra genurilor Vitis și Parihenocissus. Cercetările cariologice cu obiective teoretice au început încă dip anul 1927 în multe țări cu podgorii întinse. La noi în țară, de această problemă s-au ocupat V. Ghimp u (5) și V. D voinic1, care au urmărit aspecte cariologice la vița de vie și alte plante agricole. Cu cariologia speciilor de Vitis și a altor genuri din familia Vitaceae s-au mai ocupat M. M. B r a n a s (3), B. H u s f e 1 d (6), (7) ș.a. Cu timpul, cercetările cariologice.au început să ia aspecte de aplicație și de legătură directă cu unele obiective de genetică și selecție. în Uniunea Sovietică, A. M. N e g r u 1 (8) și A. G. Ar arati an (citat după (2)) în cercetările întreprinse de primul încă în 1930 și de cel de- al doilea în 1940, au urmărit diviziunea mitotică, meiotică și heterozisul. în lucrarea de față, așa cum s-a mai arătat, se prezintă rezultatele parțiale privind unele aspecte citologice și cariologice ale celor două genuri în diviziunea somatică, urmînd să fie completate după încercările de hibri- dare și cu alte date citologice. Pentru genul Vitis s-au studiat soiurile Galbenă de Odobești, care este larg răspîndit în podgorii, și Chasselas cioutat, care are un aspect morfologic deosebit de al soiurilor de vițe roditoare din Vitis vinifera, avînd frunze mici, palmat-partite pînă la sectate. 1 V. D vornic, Cercetări asupra stabilirii polenizatorilor pentru soiurile fructifere la vița de vie, Disertație’, 1958. Din genul Parihenocissus s-au cercetat speciile P. vitacea și P. tricuspidata, care sînt, imune la filoxeră și alte diferite atacuri de boli și insecte. ' METODA DE LUCRU Garnitura cromozomică a celor două soiuri din Vitis vinifera și a speciilor din genul Parihenocissus a fost analizată în diviziunile mitotice din vîrfurile vegetative ale rădăcinilor adventive și embrionare. ■ Pentru obținerea rădăcinilorv adventive s-au pus butași la înrădăcinat, iar pentru rădăcinile embrionare au fost puse semințe la germinat. . Pentru a obține cît mai multe metafaze, fază în care se pot număra și analiza cromo- zomii, s-au luat probe din jumătate în jumătate de oră, înccpînd cu ora 8 dimineața'pînă lă, ora 15. ( • Fixarea materialului s-a făcut în fixatorul Navașin. Materialul a fost secționat la grosimi variabile, cuprinse între 2, 8 și 12 p. Colorarea s-a făcut cu hematoxilină Ehrliclr și Heidenheim. S-au făcut și studiat circa 2 000 de secțiuni pentru fiecare variantă. în ultimul timp s-a folosit și< metoda rapidă carmin-acetică, modificată de G a g n i e u , care a permis observarea cromozomilor într-un singur plan, pe celule izolate. Ultima metodă (a lui Gagnieu) a fost îmbunătățită prin folosirea unei soluții suprasaturate de carmin-acetic și precizarea timpuhți de colorare. REZULTATELE OBȚINUTE Observațiile microscopice s-au efectuat în vîrful vegetativ, în zona periblemului și a pleromului. Atît genul Vitis, cît și Parihenocissus au celule foarte mici, totuși periblemul s-a caracterizat în toate cazurile prin celule mai mari decît ale pleromului; această diferență s-a observat și în ceea ce privește nucleul (pl. I, II și IV). în tabelul nr. 1 sînt date dimen- siunile comparative ale nucleilor la genurile Vitis și Parihenocissus. Tabelul nr. 1 Dimensiunile nucleilor din celulele periblemului și pleromului Soiurile și speciile experimentate Dimensiunile nucle- ului din poriblem F Dimensiunile nucle- ului din plerom F Galbenă de Odobești 8,4—9,2 6,3—7,3 Chasselas cioutat 5,7—8,1 4,6 Parihenocissus .vitacea 8,4—9,5 3,1—4,7 Parihenocissus tricuspidata 7,1—9,5 3,9 Unii nudei din celulele situate în partea superioară a periblemului au pînă la 20 (A în diametru la Parihenocissus vitacea. Eorma nucleilor este în general sferică, iar în celulele înguste este elipsoidală. în privința intensității de colorare, în cazul tratării cu hematoxilină, nucleii variază, fiind mai slab colorați în celulele care conțin picături de substanțe uleioase sau taninuri. STUDIUL CIT0LOGIC AL GENURILOR. VITIS ȘI PARTHENOCISSUS 267 266 GHERASIM CONSTANTINESCU și -COLABORATORI . 4 - De obicei, numărul nucleolilor este l(pl. I, II și IV), rar 2 său 3. Mări- mea nucleolilor variază de la 0,1 p pînă la 4,2 p în diametru. în tabelul nr. 2 sînt date dimensiunile comparative ale nucleolilor în periblem și plerom. Tabelul nr. 2 Dimensiunile nucleolilor din celulele periblemuUii și pleronuilui Soiurile și speciile experimentate Dimensiunile nucle- olului din periblem Dimensiunile nucle- olului din plerom U Galbenă de Odobești 3,91 ' 2,50—2,76 Chasselas cioutat 3,45 2,07—2,30 Parthenocissus vitacea 2,86 1,19—2,61 Parth enocissus tricuspidaia 3,90 . 2,07 în cazul cînd celulele au.cîte 2—3 nucleoli, aceștia sînt mai mici, în unele celule din periblem, situate de obicei spre partea centrală a acestuia, ca și în unele celule din plerom, s-au observat cîte 2 și 3, chiar 4 , nudei (pl. I, II și IV). Din analiza preparatelor, atît la soiurile de Vitis, cît și la cele de Parthenocissus, s-a constatat că frecvența diviziunilor este mai mare între orele 11 și 13,30. în ceea ce privește localizarea, diviziunile sînt mai numeroase în plerom față de periblem. Totuși, în plerom metafazele se analizează mai greu, celulele fiind foarte mici. De asemenea și cromozomii din celulele pier omului sînt mai miei decît în celulele periblemului (pl. II, fig. 13 și 14). ■ Au fost cercetate toate fazele mitozei, însă pentru numărarea și forma cromozomilor s-au analizat în mod deosebit metafazele. în profază, nucleul se mărește și apar granulații mai intens colorate în masa nucleului. Pe măsură ce granulațiile cresc, nucleolul devine din ce în ce mai slab con- turat. Spre sfîrșitul profazei, s-a observat uneori „spiremul” cu turele spirei apropiate și dispuse paralel. în metafază, cromozomii sînt dispuși în plan ecuatorial, sînt vizibili și se pot număra. Atît la soiul Galbenă^ de Odobești, cît și la Ohasselas cioutat 2 n — 38 de cromozomi. Deci ambele soiuri sînt diploide. La Parthenocissus 2 n = 40 de cromozomi, fiind tot diploid. Pentru forma cromozomilor am folosit atît clasificarea propusă de L e w i t z k y, adoptată de I. T.. T ar na v s chi (12), (13), cît și clasi- ficarea din tratatul de citologie ah lui M. Bob e r t i s (10). La soiul Gal- benă de Odobești, majoritatea cromozomilor apar ușor curbați, deci sînt de tipul izdbrahial sau metacentric, cu unghiul de deschidere între brațe obtuz (pl. I, fig. 8). La soiul Ohasselas cioutat, forma majorității cromozo- milor este ușor curbată, izobrahială; iar unii sînt îii formă de bastonașe, cu un capăt mai umflat. Aceștia au fost considerați de tip cefalobrahial sau acrocentriC (pl. II, fig. 13). în privința numărului cehtromerelor (punctul de constricție sau chinetohor), cromozomii la Vitis sînt mono- centrici. La Parthenocissus vitacea și P. tricuspidata s-au observat atît cro- mozomi izobrahiali cu unghiul de deschidere fie ascuțit, fie obtuz, cît și cromozomi eterobrahiali sau submetacentrici și cefalobrahiali (pl. IV, fig. 24) sau acrocentrici. La Parthenocissus majoritatea cromozomilor sînt monocentrici, numai unul sau doi sînt bicentrici și unul cu satelit. Anafazele s-au observat la tpate variantele numai în stadiul final. Paze intermediare, în care cromozomii să fie surprinși spre poli, nu s-au observat. Se poate presupune că.această fază, la genurile Vitis și Partheno- cissus, este de foarte scurtă durată. Telofâze au fost găsite atît în faza de dublu aster, cît și în momentul apariției fragmoplastului, însă nu au putut fi cercetate mai amănunțit din cauza aglomerării cromozomilor. în unele celule din periblem, adesea în cele multinucleate, s-a remarcat că se formează de obicei cristale de oxălat de calciu sub formă de rafidii (pl. V, fig. 25—30). în rădăcină, rafidiile apar la început în periblem, apoi în plerom. Numărul celulelor cu rafidii crește treptat spre zona netedă în periblem. La soiul de viță Chasselas cioutat frecvența acestor celule cu rafidii este mai mare, fiind caracteristică dispunerea lor în cerc, la mijlocul periblemului, pe două rînduri (pl. III, fig. 16). în aceste celule se observă o deformare a nucleilor pe măsură ce apar rafidiile care încon- jură nucleul (pl. I, II, III și IV). într-un stadiu mai înaintat, apar numai fragmente de nucleu (pl. V, fig. 28 și 29), iar în ultima fază nu se mai văd. nici nucleul, nici citoplasmă, toată celula fiind ocupată de aceste cristale (pl. V, fig. 30). Celulele cu rafidii sînt' mai mari decît cele din jurul lor. DISCUȚII ■ Comparînd observațiile noastre cu datele din literatură, am constatat că numărul de cromozomi la soiurile de viță și la speciile de Parthenocissus concordă cu cercetările efectuate de V. G h i m p u (5), A. ,M. N e g r u 1 (8), M. M. B r a n a s (3), B. H u s f e 1 d (7) ș.a. După numărul de cro- mozomi, atît cele două soiuri de viță, cît și genul Parthenocissus sînt plante diploide. în privința formei cromozomilor, menționăm că din observațiile noastre predomină forma izobrahială la Vitis vinifera, așa cum au găsit și A. G. Ararat ian (citat după (2)) și B. Husfeld (7). în Ampeto- grafia U.R.S.S., A. P. B ar anov (2) citează cari oticul stabilit de Ara- ratian, la o putere de mărire de 4 000 x, din care reiese că genul Vitis prezintă cromozomi de mărimi și forme diferite : o pereche de cro- mozomi lungi, cu brațe egale, o pereche de cromozomi lungi cu brațe inegale, o pereche de cromozomi ceva mai scurți, cu brațe egale și unul din brațe cu o gîtuitură, șapte perechi de cromozomi mici cu brațe inegale, opt perechi de cromozomi mici cu brațe egale și-o pereche de cromozomi mici cu brațe inegale și cu satelit. în cercetările noastre, la puterea de 268 GHERASIM CONSTANTINESCU și COLABORATORI ' 6 STUDIUL CITOLOGIC AL GENURILOR VITIS Șl PARTHENOCISSUS 269 mărire 2 000 x, am constatat că predomină forma izobrahială, însă nu am putut observa la acest grbsisment punctul de constricție la toți cromo- zomii pentru a stabili numărul precis din fiecare tip. Se pare că la vița de vie punctul de constricție este slab delimitat. La' genul. Parthenocissus, lipsindu-ne literatura de specialitate, nu s-a putut face comparație cu privire la forma cromozomilor. Din cercetă- rile noastre, cromozomii la Parthenocissus sînt de mărimi variabile și de tip izo-, etero- și cefalobrahial, cu unghiul de deschidere între brațe diferit, cînd ascuțit, cînd obtuz. Predomină și la speciile acestui gen cro- mozomii mici, izobrahiali. Pe unele plăci ecuatoriale s-a observat și prezența unui cromozom cu gîtuitură pe un braț și a unui alt cromozom cu un satelit. Cromozomul cu gîtuitură pe braț reprezintă, în realitate, al doilea punct de constricție (2 chinetohori). Majoritatea cromozomilor sînt însă mono- centrici, cu un singur centromer. în privința cristaîelor de oxalat de calciu, literatura menționează prezența lor în celule ca o caracteristică citologică a acestor genuri. Din observațiile noastre asupra genezei cristalelor de oxalat de calciu, rezultă următoarele: apariția lor este legată de prezența unui număr variabil de nudei (2—4), așa cum reiese și din cercetările lui V. G. A 1 e x a n d r o v (1), M. I. ȘavcenkoșiG. A. Komar (11) și alții, la Lycopersicum esculentum, Viscum album, Puscus hypophyllum, Allium cepa etc. După ultimele cercetări, se pare că acidul oxalic împiedică for- marea fragmoplastului și astfel se explică formarea celulelor polinucleate. Prezența cristalelor de oxalat de calciu este legată de un proces de oxidoreducere incomplet, care are loc în plantă. Aceasta duce la formarea de cristale în urma acțiunii ionilor de calciu, care neutralizează acidul oxalic, jucînd rol de tampon. S-a observat că celulele. în care se formează cristalele de oxalat de calciu se măresc mult, iar nucleul deformat nu mai este vizibil, fiind acoperit de masa de cristale. în ceea ce privește mărimea celulelor cu cristale^ ea se mai poate explica prin formarea în celulele res- pective a unor substanțe osmotic active, care determină absorbția apei, și umflarea lor. Din compararea metafazelor la genurile Vitis și Parthenocissus, putem considera că este o, oarecare asemănare în ceea ce privește morfo- logia cromozomilor. Dar acesta nu este unicul criteriu de apreciere a posi- bilității reușitei hibridărilor. Pe lîngă aprofundarea acestor studii, trebuie .întreprinse atît analize biochimice în privința naturii acizilor nucleo- proteici care intră în compoziția cromozomilor, cît și aprofundarea.structurii anatomice,, ultima interesînd îndeosebi pentru apropierea lor pe cale vege- tativă, prin altoire în verde. Cu privire la îmbunătățirea metodei de lucru, putem afirma că folosind o soluție suprasaturată de carmin-acetic se obțin rezultate mai bune decît folosind rețeta dată de G agnieu. Timpul de colorare a cromozomilor cu metoda carmin-acetică la Vitis și Parthenocissus este cuprins între 25 și 45 de minute, iar intensifi- carea maximă a colorării și claritatea optimă se obțin'după 3—5 ore. S-a mai constatat că perioada optimă pentru obținerea de metafaze nume- roase este cuprinsă între orele 11 și 13, aceasta fiind corelată cu făptui că soiurile de viță cultivate și Parthenocissus sînt plante de zi scurtă și nece- sită, în condițiile țării noastre, o temperatură mai ridicată. CONCLUZII 1. în cursul experimentării cu diferite metode de punere în evidență a croip.ozomilor s-a îmbunătățit metoda Gagnieu, folosindu-se o soluție suprasaturată de carmin-acetic, și s-a precizat timpul optim de colorare pentru cele două genuri. 2. S-a stabilit că perioada de diviziune mitotică maximă din rădă- cini, la genurile Vitis și Parthenocissus, este cuprinsă între orele 11 și 13. 3. în legătură cu morfologia crqmozomilor, s-a constatat că la Vitis majoritatea lor prezintă forma izobrahială și cefalobrahială, cu unghiul de deschidere obtuz, pe cînd la genul Parthenocissus cromozomii sînt, din punct de vedere morfologic, mai eterogeni, prezentînd forma izobrahială, cu unghi de deschidere între brațe ascuțit sau obtuz, forma eterobrahială și cefalobrahială. ■ 4. Oea mai frecventă formă la Parthenocissus este cea izobrahială ; la acest gen s-a constatat și prezența unui cromozom bicentric, ca și a unui cromozom cu satelit. 5. Dimensiunile cromozomilor sînt mai mici în celulele pleromului decît în cele ale periblemului. 6. S-a constatat că există o strînsă interdependență între modifică- rile histologice, citologice și microstructura celulei, iar variația mărimii , celulelor la nivelul periblemului și al pleromului se află în strînsă legătură cu variația mărimii nucleilor, nucleolilor și a cromozomilor, fapt care sprijină concepția ce stă la baza biologiei miciuriniste care pune accentul pe legătura dintre microstructura celulară și metabolism. 7. Din observațiile citologice asupra rafidiilor de oxalat de calciu s-a precizat geneza lor, începînd din primele etape de diferențiere a țesu- turilor meristematice. Rafidiile sînt localizate mai ales în periblem, în partea mediană, în celule mari, de obicei polinucleate, ceea ce confirmă cercetările efectuate la alte plante de V. G. Alexandro v (1) și M, I. ■Savcenko (11). ★ Rezultatele obținute în cercetările noastre fiind parțiale, referindu-se numai la diviziunea somatică, urmează să fie întregite și de studiul cro- mozomilor în meioză, pentru a trage o concluzie unitară în privința bazei cariologice la genurile Vitis și Parthenocissus și a clarificării legăturilor și a posibilităților de a le apropia și încrucișa, fie pe cale sexuată, .fie pe cale vegetativă, prin altoire. 270 PLANȘA 1 ■ . : Vitis vinifera — Galbenă de Odobești (fig, 1—8). 1. Celulă din periblem cu 1 nucleu și 1 nucleol. 2, Celulă din periblem cu 1 nucleu și 3 nucleoli. 3. Celulă din periblem cu 2 nudei. 4. Celulă . din periblem cu 4 nudei. 6. Celulă din plerom cu 2 nudei. 6. Celulă din .plerom cu 1 nucleu; 7. Celulă, din periblem cu cristale, 8 Metafază somatică (fig. 1—7 : 900 x ; fig. 8 : 2 000 x ), . PLANȘA II i Vitis vinifera — Chasselas cioutat (fig. 9—16). 9. Celulă din periblem cu 1 nucleu și 1 nucleol. 10. Celulă din periblem cu 1 nucleu și 2 nucleoli. 11. Celulă din periblem cu 2 nudei. 12. Celulă .din plerom cu 1 nucleu și 1 nucleol. 13. Metafază somatică din periblem. 14. Meta- fază somatică din plerom. 16. Celulă din periblem cu 2 nudei și rafidii (fig.~9, 10, 11, 12 si 16: 900 x ; fig. 13 si 14 : 2 000x). • 17 PLANȘA III . Vitis vinifera — Chasselas cioutat (fig. 16 și 17). 16. Fragment din periblem cu celule cu rafidii. 17. Celule din periblem cu rafidiî (fig. 16 : 200 x ; fig. 17 : 900 x), '11 STUDIUL CITOLOGIC AL GENURILOR VITIS , ȘI PARTHENOCISSUS - 273 V PLANȘA IV, ' < / ■' /■ • •. '• 18. Celula din periblem cu\l nucleu și 1 nuclee!. 19..Celulă din periblem / cu 1 nucleu și 2 nucleoli. 20. Celulă din .periblem cu 2 nuclei. 217 Celulă din plerom cu 4 nuclei: 22, Celulă din plerom. cu 1 nucleu_ și 3 nucleoli'. 23. Oielujă dincplerom .cu 3 nudei. 24. Metafăză sipnatică . ' ■ 900 x ; fig. 24 : 2 000 x ). > • 7- BIBLIOGRAFIE .7 / 1. AjiekcahRPOB B.I\, AHamoMust pacrnenuu, MocKBa, 1954, ■ 2. Eapahob NAI., AMnejioeparfiwi CCCP, Mockbu, 1946, 1. ■, 3. Bbanas M. M., C. R. Acad. Sci. Paris, 1932, 194, 1. ,4. Darlington C. D. a. Wtlie A. P,, Chromosome Atlas of Flowering Plants, Londra, 1961. 5. Ghimpu V., Recherehes :eytologiques sur Ies genres Hordeym, Aeacia, Medicagot Vitis et Quercus, Paris, 1930. . 6. IIiisfbw B., GartenbaumwissenSeliaft, Berlin, 1932, 7, 1. ■i'N.. —: in Rebbn, Handb. der Pflanzenztichhmg, Berlin, 1961, G. . . . ' 7 8. .Negrul A. M.; Chrompsomenzalil und Character der Reduktionsleilung bei den Artbas- , ' tqrden der Weinrebe (Vitis'j, Zuchter; 1930,- 2, ’ . 9. Raicu P., Metode noi in genetică, București, 1962. : 10. POHEPTHd Mi, OâiqaA ifwmoAoewn.TMoCKBă, 1962. ' .11. Cabhehko M.M. ii Komap r.A., O6paaoemue u pojiu KpucmaMoe oKcajiamoe xajib- . . tțuși e pacmumenbHOM npoi^ece, Ha#. Ana/t nayu CCCP, MocKBaAHeHHHrpan, 1962,V. ’ ■ ■ . ,12. Tarnavscjii I. T., Bul. Fac. șt,, 1935, 9. •; 13.: — Bul. Grad. bot. și. al Muz. bot. de la Univ. Cluj, 1948, XXVIII, 3—4. :.44. LțEEPHB M.;II., Bunodejiue u euitoepâdapemeo CCCP, 1950, 7. , Institutul agronomic „Nieolae Bălceseu”, : Catedra de viticultură. Primită în redacție la 12 septembrie 1963. ' - 30 " : ' . ■ PLANȘA V/, L 7 - " (V . - . Pailhengeissus vitacea (fig. 26—30). ’ 7 ' 26. Apariția iafidiilor într-o celulă din periblem cu 4 nuclei 7 r, ra- fidii; . nuclei. 26. Celulă din periblem cu 3 nuclei și rafidii. 27.1 Celulă din periblem cu 3 nuclei, invadată de rafidii; 28 și 29. Celulă. din periblem cu fragmente de nuclei ‘,fn, .fragmente de nuclei. 30; Celulă din periblem ocupată complet de rafidii (toate' figurile : 900 x ). BRACHISINCARPIA. LA BUTOMUS UMBELLATUS LZ OE GABRIELA ȘERBĂNESCU-JITARIU Raportul dintre cârpele constituie un caracter esențial pe lingă altele în clasificarea filogenetică a plantelor. Ținînd seama de aceasta în lucrarea de față am urmărit tocmai acest caracter la genul Bulomus umbellatus L. din familia Butomaceae a ordinului Helobiae, ordin la care încă nu există un sistem de clasificare unitar. în Genera Plantarum a lui A. L. J u s s i e u (12) bntomaceele erau considerate drept un trib al familiei Juncaceae. La alți autori (V e n t e n a n t, L. C. R i c h a r d, B a r t l i n g, Meissne’r ș.a., citați după (13)), familia Butomaceae ocupă poziții sistematice variate. Caracterele morfologice ale genului Bulomus au fost descrise de asemenea în mod diferit de unii autori. Cu privire la gineceu, în literatură se menționează că este alcătuit din șase cârpele, sau mai multe, concrescute parțial sau neunite, fiind considerat fie apocarp, fie sincarp, ca urmare a interpretării raportului dintre cârpele (5), (1), (4), (6), (19), (17). Cu privire la placentație, sînt date în literatură care menționează caracterul acesteia ca fiind laminală laterală (ovulele fiind așezate pe . peretele carpelei, pe ambele laturi ale nervurii mediane (19), Z a j Ur ii o, Kuznețova, citați după (16)). în ceea ce privește raportul dintre cârpele, în literatura de specia- litate datele sînt aproape inexistente, cele mai multe privind forma carpelei din gineceu, numărul carpelelor care îl alcătuiesc, forma ovulelor și nu- mărul lor, precum și ’placentația. în legătură cu raporturile dintre car- petele gineceului se cunosc doar mențiunile neclarificate pe deplin ale lui * Lucrare publicată, și în „Reyue roumaine de biologie — Serie de botanique”, 1964, IX, 4, p. 235 (în limba germană). ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICA T. 16 NR. 4 P. 275—280 BUCUREȘTI 1961 276 ' /' GABRIELA ȘERBĂNESCU-JITARIU ‘ 2 Fr. Bucheuau (5), G. Bentham și tț. D. Hooker (4),, . A.' H ay ek (10), Ă, E ngl er și L. Diels (8), A. L. Takht- dajian(17). ' ■ ■ Acest fapt ne-a determinat să aducem o contribuție, prin notă de . față, referitoare la raportul dintre, cârpelele gineceului genului Butonvils umbellatus L. ■ . în cercetările noastre ne-am folosit de material recoltat din flora spontană (lacul Pantehmon, reg. București) și de material cultivat în Gră- dina botanică din București. Colorarea a fost făcută cu hematoxilină Ehrlich. \ Observațiile noastre arată că axul floral la inserția gineceului în . secțiuni transversale prezintă o epidermă cu pereții celulari neîngroșați și o cuticulă bine diferențiată, apoi urmează țesutul parenchimatic cortical, ale cărui celule sînt bogate îh substanțe de rezervă. în cilindrul central se găsesc dispuse în mod regulat fasciculele libero-lemnoase. Acestea alter- nează unele mari cu altele mici (pl. I, fig. 1 și 2). în secțiunile transversale efectuate se observă o contopire a fasci- ' ' culelor într-uh inel, din care pot porni ramificații spre elementele consti- • tutive ale florii (pi. I, fig. 3). . în țesutul parenchimatic cortical (se) apar la acest nivel spații , ihtorcelulare mari (sfi), căre-i dau aspectul unui parenchim (pl. I, fig. 4), în aceste secțiuni apar lojele ovariene(pl. I, fig-S și 6), delimitate v printr-un strat de celule bogate în conținut. , ' La un anumit nivel se evidențiază cele 6 cârpele, separate prin fante (/) fadiare. Aceste fante sînt delimitate de celule mari dreptunghiulare ale epidermei carpelelor (pl. II, fig. 8, ep). . , : în secțiunile transversale succesive, prin cârpele seevidențiază și •ovulele. Secțiunile în care la un anumit nivel apar fantele ne arată că axa nu cdncreș^e cu cârpelele. Fantele care separă cârpelele se lungesc către periferia gineceului. Atunci' cînd fantele ajung la periferic, cârpelele devin complet libere (pl. I, fig. 7). Ovulele sînt cu două tegumente, ana- trope, orientate în general ' epitrop ; ele' ocupă aproape toată suprafața . adaxială a carpelelor, placentația fiind prin urmare parietală laminală (pl. II, fig. 9 și 10) Și nicidecum numai laminală laterală ..cum susțin W. Troll (19) și E. Eber (6). / 1 ' '. z Numărul ovulelor se ridică -la cifra medie de 70, cifră indicată și de A. L. T a k h t a d ji a n (16). ■ < lîupă dispariția axei, cârpelele continuă să rămînă concrescute, la periferie, iar în partea centrală cârpelele sțnt libere. între ele (pl. JI, fig. 9). în dreptul stilului (scurt) loja se îngustează treptat (pl. II,fig. îl). După cercetările noastre, rezultă, așadar că gineceul de la Butomtts umbellatuseste alcătuit din șase cârpele, așa ;cum a fost arătat și de G. Bentham și-J. D. Hooker (4), A. H a y c k (10). în urma observațiilor noastre considerăm: gineceul de. lâ Butomus ■ . , «wMlatuă;:ca.diind un gine.ceu țbrahișincarp, datorită faptului că există o cpncreștereyădită. între cârpele înpartea.lor periferială (pL I, fig. 7j pl. IÎl fig. 9), și nicidecum, pseudoșihearp, cu toate că axa/este în p&rte inter- calată printre cârpele pînă la un nivel oarecare; Acest fapt nu concordă cu cele susținute de E. E .b e r (Q) că la toate helobielele gineceul este apocarp • ' : \ ' PLANȘA / (fig. 1-7). 1 1. Secțiune transversală în p6dunculul: floral (96 x /2). 2. Un sector din secțiunea transversală prin pediinculul floral ?u struc- tură celulară (550 X /2). 3. Secțiune transversală în pedunculul floral imediat sub .gineceu (24 x /2); 4. Un sector cu structiiră celulară din. secțiunea transversală în /pedunculul floral imediat; sub gineceu (200 x /2). ■ L: •Secțiune transversală .prin , baza . gineceului (24 xt/2). 6. Celulele care delimitează Jojele ovariene ; (1 280; x /21. Original. .7. Secțiunea transversala prin î gineceu / n . . (05 X /2). ' 278 PLANȘA II (fjg. 8—12). BRACHISINCARP1A LA BUTOMUS UMBELLATUS L. 279 8. 1 ante care separă carpetele (300 x /2). 9. Secțiune transversală prin gineceu (65x/2). 10. Secțiune longitudinală prin gineceu (17 x /2). 11. Secțiune trans- versală în regiupea stilului (95 x /2). 12, a, b și c. — Fruct, fructuleț, sămînță, desenate la citoplast. Original, a, Țesutul axei; c, țesutul carpelei; co, cavi- tatea ovariană; ct, cuticula; ep, epiderma; f, fanta; fc, fascicul conducător; fcc, fascicul conducător al carpelei; fm, fascicul mediali; fr, fructuleț; Is, lobii stigmatelor; mc, marginile carpelei; o, ovul; se, țesutul cortical;’si, spații intercelulare; sm, sămînță. și prin participarea axei, țesutul acestuia se modifică în parte, ridicîndu-se la centru, printre cârpele ca o columelă de care sînt prinse carpetele. Acest gineceu după fecundație se transformă de asemenea într-un fruct brahisincarp, întrucît elementele constitutive ale gineceului, trans- formate în șase fructulețe foliculare (menționate de altfel și de B n g 1 e r - . Prantl (7), Fr. Buchenau (5), A s c h e r s o n — G r a e b n e r (1), rămîn unite unele cu altele în partea lor bazală. La prima vedere s-ar putea crede că țesutul axei, care se intercalează, este acela care leagă fructulețele unele de altele, dar pe lîngă aceasta se păstrează și „unirea periferială” dintre cârpele, care este situată în intrîndurile dintre fructu- lețele a căror parte dorsală este mult bombată în afară, dînd fructului, ca ansamblu, un aspect apocarp, respectiv apocarpoid, deși în realitate este un fruct brahisincarp (pl. II, fig. 12, a, b și c). Prin urmare, atît gineceul, cît și fructul la Butomus umbellatus pre- zintă un început de concreștere a părților constituente ale gineceului. (BIBLIOGRAFIE 1. Ascherson p.— Gbaebner P., Synopsis der Mitteleurop. Plora, Wilhelm [Engelmann, Leipzig, 1913, 1. 2. Baillon H., Histoire des plantes, L. Hachette et Cie, Paris, 1894, 12. 3. Beck von Mamnagbtta G., Erudit und Samen— Handworterbuch der Naturwissensdiaf- ten, Jena, 1913, 4. 4. Bkniham G. et IIooker J. D., Genera Plantarum, L. Reeve et Co., Londra, 1883, 3. ■5. Buchenau Fb., Scheuchzeriaceae, Alismataceae, Butomaceae, in Engleb A., Pflanzenreich, Wilhelm Engelmann, Leipzig, 1903, 16. 6. Eber Erna, Karpellbau und Pflanzentationsverhăltnisse in der Reihe der Helobiae. Flora oder allgemeine botanische Zeitung, Jena, 1933—1934, 127, 275. 7. Engleb A. — Prantl, Nalurliche Pflanzenfam., Wilhelm Engelmann, Leipzig, 1889, partea a Il-a, 227. 8. Engleb A. u. Diels L., Syllabus der Pflanzenfamilien, Gebriider Borntraeger, Berlin, 1936, ed. a 11-a. 9. Goebel K., Organographie der Pflanzen, Gustav Fischer, Jena, 1933, partea a 3-a, ed. a 3-a. 10. Hayek A., Prodromus Florae peninsulae Balcanicae, Ed. des Repertoriums, Berlin, 1933, 3. 11. Jitabiu GH. G„ Bul. științ. Acad. R.P.R., Secțiunea de științe biologice, agronomice, geologice și geografice, 1952, IV, 3. 12. Jussieu A. L., Genera Plantarum apud Herissant et Barrois Parisiis, Paris, 1789, 45. 13. Micheli M., Alismaeeae, Butomaceae, Juncaginaceae, in De Condolle, Monographie Phaneragamarum, Masson, Paris, 1881, III, 7. . 14. Soo R., Tejlbdestbrteneti Novenyrendeszertan, Budapesta, 1953. 15. Sussenguth, in Hegi G., Flora von Miltel-Europa, J. F. Lehman, Viena, '1935, I, 216—223. 16. TAKXTAUHtMAH A.JI., Mop(f>ojioewiecK ■ ■ ■? sității transpirației și corelația dintre acest proces și concentrația sucului : văcuolar. ' , - '■ ■ ,.' y y ' yy 'y ' 1 ' Plecînd de la aceste considerente, am socotit util să,aducem noi date, importante, din punct de vedere științific și practic, cu privire la absorbția și asipiilarea fosforului (și influența îngrășămintelor minerale, organice și biologice asupra principalelor procese fiziologice din fantele de porumb. ., ; . - - -. ■ ■ ■ ’ ■ i ■ . ,■ j , / ' ' ‘ k METODA DE LUCRU ' \ . Experiența s-a făcut cu plante de porumb soiul ICAR-64, în vase de vegetație care conțineau cîțe 30 kg de șol brun-roșcat de pădure. Solul prezenta următoarele caracteristici: ,pD ** 6,4;: porozitatca de aerație 25%. și coeficientul de ofilire 12,4%. în timpul experienței .vasejeiau fost ținute în aer liber.. ! , y. / , 1 ’ ; Schemă /experienței a fost-următoarea : V, ^--martor (fără îngrășăminte)-;' V2-^-N0tl - P60; ’ Vs—Nso P^' +zsemințele bacterizăte jnalnte de'semănat leu culturi de- Âzotobacter chroococcwm și Baeillus megathenum^ai. pkotiphatieus, revenind'1 cîte 2 000^-S000:de;germeni la sămință; . V4 —gunoi de grajd (20 de tone la hectar -p N60 P60); V6 — gunoi de grajd + NeoP6O + semințele bacterizate în aceleași culturi ca, și la-V3. ț - \ . Azotul s-a administrat, sub. formă do.NH4N03, iar fosforul sub formă de superfosfat marcat cu izotopul radioactiv al;fosforului P82. ' > ■ . ' Activitatea superfosfatulpi;a fost de 222 p.C P3? la 342 : mg P2 O5 din superfbsfatul /marcat. Izptdpul radioactiv al fosforului s-a aplicat cu o cantitate neînsemnată de însoțitor ■ (31,3 mg>P2Oș lâ vas). Dupii indicațiile date de A. V. .S o k o 1 o v (7),. aplicarea fosforului ■ marcat îhîfelur acesta iii! influențează asupra diferitelor forme -asimilabile' din sol.* ' 1 .Mqnțarea-experienței Va: făcut la 11.IV.1961 (epoca optimă). S-a lucrat în ’3. repetiții. Ț ' La plantele de porumb, în cursul vegetației, s-au urmărit periodic .cantitatea de foșfor, ‘ ( asimilat dindngrășămîntul administrat și influență celorlalte îngrășăminte asupra acestui proces, pe probele 'de material recoltat; Analiza rădidmetrmă; s-a făcut la instalația rădiomeirică B-2 , cii un contor•'Geîger-Mfiiler MST-17, lă materialul- Calcinat’,în prealabil. S-aii luat ’în calcul constantele fizice : unghiul'solid (geometria, :contorului), timpul de semidezintegrăre a radioizo- topului folosit în experiență, absorbția de substanță etc. .< ’ - . Paralel cu determinările rădiometrice, s-aii cercetat influența îngrășămintelor-adminis- trate asupra intensității. transpirației;. la frunze cu ajutorul balanței cii tor- siune,' numărul și lungimea stomătelor cu ajutorul 'microscopului (metoda microinetrică), conți- , niltul î'n clorofilă prin metoda colorimetricăiEm ..intensitatea fotosintezei prin metoda rondelelor ,-și intensitatea respirației prin ,metoda. Boysen-Jonsen. > - Determinările s-au făcut periodic, folosind' probe de frunze recoltate de la etajul cihdi, dinspre vîrf. ’ • . 1 ■ț ' ' REZULTATELE OBȚINUTE ȘI INTERPRETAREA LOR > Urmărirea periodică a procesului .de asimilare a P32 de către plantele ^e porumb ne-a dovedit că intensitatea asimilării fosforului nu este iden- tică în toate etapele de vegetație și nici la diferitele grade de aprovizionare c’u celelalte elemente de nutriție administrate solului sub formă de diferite ■îngrășăminte. ' s . ' Astfel, din figura 1 șe vede că la începutul vegetației asimilarea fosforului^?32 de către diferitele organe ale porumbului (rădăcini, tulpini, și frunze) cu rol fiziologic deosebit este practic egală. în această etapă a vegetației, administrarea în sol ă îngrășămintelor minerale, organice și bacteriene nu a influențat evident procesul asimilării fosforului. în cea de-a două perioadă a vegetației, aspectul acestui proces se schimbă evident. Djn acedași figură se vede,că după două luni și jumătate (31.VI1) intensi- INGRAȘÂMINTELE . ȘI PROCESELE , FIZIOLOGICE LA PORUMB 283 i ițea asimilării fosforului (P32), exprimată în imp/mih/g de substanță ții-pată în rădăcini; rămîne mult inferioară ^absorbției P32 în organele luekene ale plantei (tulpini și frunze), excbpție făcînd varianta-martor. < , Pezultateliș cele mai bune s:ău obținut lă plantele din variantele 2 și 4. Plantele de porumb din variantele 3 și b, care au avut în plus semin- țele 'bacterizate, deși s-ău remarcat printr-o absorbție mai mare a fosfo- rului radioactiv la unitatea de igreutate decît plantele-martor, n-ău ajuns la niyelul variantelor 2 și 4, cu semințele nebacterizățe. în figura 2 Șînt prezentate rezultatele analizei'rădiometrice asupra acumulării fosforului în timpul vegetației. Se vede că, după aproape- ^uă luni și jumătate de vegetație, conținutul de fosfor (P32) Crește în Păștea aeriană la toate variantele îngrășate și scade în fădăcini, față de; martor. Creșterea conținutului în"fosfor radioactiv în părțile aeriene aley plantelor de porumb îngrășate, arată că la;aeestea are loc un transport,; mai activ al acestui, element de mutriție absorbit spre locurile cu activitate fiziologică 'și biochîniică internă ale plantei. . ?- * ’ Dacă <6orelăm fbcolta de substanță pscată cu absorbția fosforului P32, ;se poate constata'o proporționalitate evidentă. Din figura 2 și tabelul 1 rezulta că toate variantele îngrășate'sînt superioare variantei-martor, țătît în ceea ce privește asimilarea fosforului, cît și acumularea substanței /organice în'plantei Sporul de substanță uscată; la variantele îngrășate, 6/a fost cuprins între 91,26 și 217,47 % față deisubșțhnța uscată a plantelor vjdin varianta-martor. /i ■ ( f Diferitele elemente nutritive absorbite d^ către plante din îngrășă- ^nintele administrate solului au influențat și< alte procese fiziologice și ^biochimice. - ( „ - - < / • , ’ k» , Un proces fiziologic puternic • influențat de, .elementele nutritive absorbite din îngrășămintele administrate solului ă fost transpirația, tîn tabelul nr'. 2 sînt ilustrate datele celor trei determinări făcute la începutul spre sfîrșitul vegetației; Din tabel rezultă Că la toate variantele îngrășate ^intensitatea transpirației, ă fost mai mică decît la varianta-martor,, neîn- /grășată. Influența ceâ mai' puternică au avut-o îngrășămintele asupra plantelor din varianta 5. A Transpirația, așa cum se vede din datele tabelului nr. 2, este mai intensă la începutul vegetației (23.V); și mai. puțin: intensă spre sfîrșitul ^acesteia (28.VII). îiodificarea intensității transpirației pe. măsura.înain- :'țării în vîțstă a; plantelor' se ; corelează^ nu concentrația sucului vacuolar, [care crește, eu conținutul în apă al-frurizelor, care scade, și cu umiditatea ^solului, care de asemenea scade. ’ ... ( ' /înfre intensitatea transpirației și numărul.stomătelor se constată o corelație .negativă, după cum rezultă din tabelul nr. 3. , Scăderea intensității transpirației lă variantele de experiență sA/ (explică; prhi creșterea puterii de reținere a apei de către frunze sub; in- fluența . elementelor 'absorbite din îngrășămintele administrate solului, i, Elementele minerale nutritive din îngrășăinintele administrate solului tău avut o influentă puternică și așupra conținutului de clorofilă din frunze. ,(Din tabelul nr. 4'se.constată o creștere a conținutului îh'>clorofilă la plan- tele din variantele îngrășate, față de cele martor. Conținutul cel mai ridicat 284 285 V/H/ZĂ Rădăcini Tulpini x frupre HM Rădăcini | I Tulpini x frunze ia £3.1 ta 31311 Impulsuri/tr> mut /$ substanță uscată Fig. 1. — Asimilația fosforului radioactiv (P32) de către plan- ' . tele de porumb în timpul creșterii. ' ' Tabelul nr. 1 Eficacitatea îngrășămintelor minerale, organice și bacteriene asupra recoltei de masă uscată In porumb soiul ICAR-54 Varianta M* m m%. D* mD S 0/ /o Vx — martor 103,00*1,15 1,01 —. • .—. ' 100,00 v2 n60p60 197,00*2,31 1,17 94,00*2,57 36,58 191,26 v3 —N6O1’6o + bacterii 242,33*1,96 0,80 139,33*2,27 61,37 235,27 V« — gunoi de grajd + N60P60 327,40*1,73 0,52 224,00*2,07 108,21 317,47 V6 — gunoi de grajd + N6()P6o+ bacterii 230,00*1,73 0,75 127,00*2,07 61,35 " 223,30 Tabelul nr, 2 Intensitatea transpirației la frunzele de porumb soiul ICAR-54 sub influența îngrășămintelor minerale, organice și bacteriene g de apă transpirată la 100 g de substanță Varianta proaspătă/oră 23.V.1961 27.VI.1961 28.VII.1961 Vx — martor 39,57 37,68 11,10 33,79 23,88 9,22 V3 — N6OP6o + bacterii 24,99 22,20 10,42 V4 — gunoi de grajd + N80P60 22,74 • 23,76 11,76 V6 —' gunoi de grajd + N6OP6O + bacterii 18,36 24,96 10,42 Tabelul nr. 3 Variația numărului și lungimii stomatelor do pe fața inferioară a frunzelor de porumb soiul ICAR-54 Varianta Numărul stomatelor pe cm2 Lungimea stomatelor F 23. V. '1961 27. VI. 1961 28. VIL 1961 23.V. 1961 27.VI. 1961 28. VIL 1961 . Vj’— martor 4 600 ’ 5 500 6100 28,70 39,12 39,12 4 700 5100 6 700 29,12 39,12 39.93 V3 — N60P60 + bacterii 5 200 5 800 6 400 24,12 39,10 39,93 V4 — gunoi de grajd + N6OP6o 6 300 6 600 6 700 20,80 40,35 41,60 V5 — gunoi de grajd + N60Pe0+ bacterii 6 000 6 800 7 300 24,96 ; 41,16 41,60 Tabelul nr. 4 Influența Îngrășămintelor minerale, organice și bacteriene asupra conținutului in clorofilă al frunzelor de 1 ' l i t ‘ - - „ - V I ' ' ' ‘ ‘ ' ’>- ' - ^s"^: -y-':^ e.' .'< ; -B"' ?: ■ ' yy 'y:-. 'yy : ' ' - ,'S ■/■■lyy-<- 300 ’ \ C; SANDU-VILLE și COLABORATORI - (5 13. Coniolhyrium humuli Hollos j In Ann. Mus. Nat. Ilung., V, 53 (1907). 1 . • ' - .-.. ■■ - '-.i>;»;?'■:yyy.yyyy.yy- ■■ • ■: ■ Y - - ■ ' -• '■ , ' • ' . •' ' - . *•■•"'' / -'.•.•■■'■ - ... ' - •• X» ' - Pe ourpeni uscați de Humulus lupul^s L., laScoposeni (r. Huși), | :8.Vinvl962.?Pi^^^^ sferice; lenticular, turtite': 22'0-^-250 pi; coni-J diile oVoiAhle, eîipsoidale, sau chiar aproape cilindrice, rotunjite Ia ambele | capete: 6—9 x 4,5—6 p., brune, în masă brune-întuneeat. ' 1 s ■ 14. Gytospora loanensis Pollacci | • In At(i Ist. bot. Pavia, 2 ser., .V, 15 (1896), extr. , ‘a ~ Pe ramuri uscate de Cvrylus awZZima L.y la Ștefănești (r. Pitești), i 16.VII1961. Picnidiile, cu măi uluite camere dispuse radiar, dar incomplet J separate între ele și care uneori în secțiune apar ca și cînd ar avea ol singură încăpere, sînt subepidermice șt cad ușor după eliminarea spori-1 lor; sporii filamentoși, curbați i către, capete : ; 24-r-27 x 1 pi. | -.y. ^yyyyyy'yy yy-y yy/yyy^y-‘;^yyy yyyyyyyyyyy'y'y - ~ ■ II 15. CytospOra' subcorlicalis Diedicke , . I In Kr. Fl. Mark Biandenb.? IX, 336 (1915). | Pe ramuri mscate:de Betula verrucosa Ehrb., la Lainici (r. Țg.-Jiu), 1 12.VII.1961.' Picnidiile, subepidermice; ies îh evidență numai cu porul deJ ejaculare a conidiilor : 480—660 pt în ’ diametru; conidiile : >4,5—5 x 1 p cohidioforii: 12ssl6 X 1 p. , '1 utrinquo rotundatis, rarius leniter fusoideis, leniter verrueosis: 12—21 x 7,5- 12ji B15—18 x 6—9p. septatis et leniter sed distinctevconstrictiș? , ' in,'foliis mortuis Torregiie-eaUformcan Torr. prope Simeria distr. 1-1961. ubi ipse legimus. Ilia, R.P.R., 601^ torreyae-califor- Fig. 3. Picnidie și picnospori de la Diplodia nicae Sandu-Ville, n.sp. , 16. Diplodia carpini Sacc., > Michclia, II, 266 (1882) et Syll. Fung., III, 358 (1884)., | ' Pe vîrfuri de ramiiri uscate de Carpinus betulUs L;, la Ștefănești | (>r. Citești)/ 16.VII.1961: Picnidiile : 180—360 pi; sporii ovoidali sau elip-1 soidali, uneori puțin, dar evident strangulați la mijloc : 16 — 20 x 7,5 —10 pi* , 17. Diplodia torreyăe^californicac- Sandu-Ville, n.sp. 1 (Fig- 3) . j ■*; r > Maculis nullis; Picnidiis;>aniphigenis, dispersis,; rarius colabescentibus, subepidennicis| et fere totum contextu foliorum occnpantibus, poro largo cc. 30—40 p, praeditis, contejctu nigro- 3 carbonaceo ex cellulișznlagnis, fuscorbruneis, 120^-260 p, diametro^sporidiis .ellipsoideis, ple- J 18. Camarosporium eruciatum Syll. Fung,, III, 464 (1884). Sacc. ^(Pe ramuri uscate de Ulmus foliacea Gilib., la Scoposeni (r. Huși), KL1961. Picnidiile : 100-^180, pi,în diametru; sporii elipsoidaliy uneori |®piriformi, rotunjiți la ambele capete, de cele mai multe ori nespptați) ^»ițcu 1, mai irar cu 2—3—4 pereți transversali și un -singuroperete igltudinal incomplet'; 6,5 -^.11 pi în diametru. _ \ 19. Rhabdospore liriodendri Sandu-Ville, n.sp (Fig. 4) . ' ~ ' ^nijulis nullis. 'Picnidiis. laxe dispersis,. in cortice imiilersis,- fortissime lenticnlaribns 118)7180—700 p latis/et- 60—90 (x altis,-collo fere cylindraceo cca 100 p longo. et cert 90 p. fjjihtis'î’epidermideni perforantibus, contextu ex celhilis minntissunis^bruneis; cca.ISA- & î' V 302 SANDU-VILLE și COLABORATORI 8 NOI ’ CONTRIBUȚII LA . MICROMlCETELE,. DIN ' R.P.R. 305 ipso legimus. 20 p. crasso; sporidiis' filifoimibus, rarius rectis, plerumque apice acutiusculis et-'fortissime aicuatis, 'basim truncatis, hyalinis 18—24 x 1 p.; sporophoris indistinctis. . ' . •. Hab. in ramis siccis tulipiferaeL., prope Simeria,- distr.;Uia, R.P.R; ubi 12. VI 1.1961......... ....................................... 173/m Fig. 4. Picnidie și. picn'ospori (le 'Rhabdospora liHOdendri Sancliv-Ville, n.sp. - ;■ Bă: Pe 20. Helicosporium viride (Corda) Sacc. - Syll. Fung., .IV, 558 (1886). scoarța ramurilor și trunchiurilor de Betula: verrucosa Ehrh la Slănic (r. Tg.-Ocna), 1.VIII. 1957. Conidii: 36—45 x 4 ^5' jz, cu 4—d pereți transversali și răsucite b dată , sau cel mult d$. aproape două -ori în $ spirală,dorine. ■■ 1 ' ■ ■ ■ . < x . > ,- . ; i I ' 21. Coniothecium betulinumOorda Ic; Fiipg., I, 2 (1837).7 Pe . ramuri uscate de Betula verrueosa Ehrh./-la -Curtea-derArgeș ' (r. fâurtea^de-Argeș), . 15. VII.19.61. Conidii -de cele mai multe ’orL bicelm- lare^dar și împârțiteAn patru : 4,5 —7,5 jz, izolate sau de cele mai multe, ori asociate,; formînd glomerulo. B 22. My xosporium earneum Lib. ■ 0 Exs. med., 882. ('1). / '• ' Pe lăstari tineri uscați deFagus silvatica:lit , la Tismana-:(r.- Baia-,de‘- T1.VII.1961. Conidii :fusiforme/ drepte^ uneori puțin curbate, ^^p.iite la ambele-capete, cu 2 sau chiar cu mai multe picături• uleioasei- S-8? X'3—4 (z ; conidioforii simpodial /ramificați :■ 17—i22r X 2—3 (z. 23. Sporonema strobilinum Desm. ? ' > ^Pe bracteele uscate-din- conurile "de' Picea. eoocelsâ Lk., la Văratec ‘jrg.,TNeamț),15.VIII.1961. Sporii'fusiformi : 7,5—15 'X- 2— 3 (z, uneori ărent împărțiți.în două celule. ■ ' l > . „24; Diploceras hyperici (Ces.) Diedicke In Kr. FI. Mark Brandenb., IX, 887, fig. 17, p. 870' (1915). j(. Pe ^tulpini „uscate de Hypericum perforatum L., la . Heleștcni pășeam )/ 16.VII.1960. Sporii : 12—18 X 4,5 jz. : < > . 25. Vermieulâria sambucina Eli. et Everh. ■ - . Sș. ■ / V. ; 7 Proc. of 1:he Canada liist.,, 92 (1897).. . ; ‘ . ' :' . ■' .. . Pe tulpini. și ramuri care au iernat de la Sambucus ebulus L.la ib (r. Huși), 22.IV.1961. Picnidiile : ' 100 —220 [z în diametru; țepii ți sau-puțin încovoiați la bază, septați, bruni-întunecațiîn special la țea-;(inferioară-: 40—100. x 4,5^-6,|z la bază; conidiile semilunare, ^[țite la ambele capete', gutulate : 15— 21 X 3 — 3,5 jz. ; ■ ^Ciuperca este citată de'C. O u d e m a n s ((5) voi. IV, p. 794) pe ^mlfucus nigra L., iar descrierea autorilor .în Sac c a r do, se referă la gawriaLstudiat pe Sambueus sp./ astfel că Sambucus ebulus L. trebuie Aderată ca plantă-gazdă nouă pentru această ciupercă. în, continuare, prezentăm cîteva specii ■de micromicete''care au fost f^țe/în flora micologică- din patria noastră, dar pe care de data aceasta indicăm pe plante-gazde noi pentru'-știință. Nu am separat la acestea j^-'o'^formă nouă,'întrucît caracterele luate în. considerare. se apropie, Ișafe, mult de'cele, din diagnoza fiecărei specii citate. Astfel indicăm: ^ili A^eochyla gramini Sacc.', pe frunze Aa Anthoooant'hwnl odo- “'L.,'la Șuța Seacă (r. Tirgoviște)) 16.VII.1961. - ; - 1 304 c- SANDU-VILLE și COLABORATORI JQ 2. Coniothyrinm olivaeeum Bon., pe tulpini de Periploca graeca L., la București, 22.IX.1962. 3. Microdiplodia mierosporella (Sacc.) Allesch., pe ramuri deAmor- pha fruticosa L., la Ștefănești (r. Pitești), 15.VII.1961. 4. Periconia pyenospora Fr., pe tulpini de Physalis alkekengi L., la Gorban (r. Huși), 15.VII.1962. încheiem lucrarea prin citarea altor micromicete, cunoscute deja în tara noastră, dar pe care le indicăm pe plante-gazde noi numai pentru R.P.R. 1. Opliiobolus porpbyrogonus (Tode) Sacc., pe tulpini uscate de Angelica silvestris L., la Gorban, 4.VIII.1962. 2. Leptosphaeris modesta (Desm.) Auersw., pe tulpini uscate de Valeriana montana L., la Băile-Herculane (r. Orșova), 10.VII.1961. 3. Naemaspora eroecola Sacc., pe ramuri de Quercus robur Willd., la Roșiuța (r. Strehaia), 10.VII.1961. 4. Macrosporium eladosporioideș Desm., pe tijele florifere de la Plantago major L., la Moșna (r. Huși), 8.VIII.1962 și pe tulpini de Tythrum sdlicaria L., la Șuta Seacă (r. Tîrgoviște), 16.VII.1961. 5. Periconia pyenospora Fr., pe tulpini de Aegopodium podagraria, la Scoposeni (r. Huși), 8.VIII.1962. BIBLIOGRAFIE 1. Allescher A., in Rabenhorst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1901, VJ; 1903, VII. 2. Bontea Vera, Ciuperci saprofite și parazite din R.P.R., București, 1953. 3. Diedicke H., Kryptogamenflora Mari Brandenburg, Leipzig, 1915, IX. ■4. Migula W., Kryptogamen-Flora Deutschlands. Pilze, Berlin, 1910, HI/1; 1913; 111/3,1, 111/3,2; 1921, 111/4,1; 1934, 111/4,2. 5. Oudemans C., Enumeratio systematica fungorum, Haga, 1919, I; 1920, II; 1921, III; 1923, IV. 6. BaCHJIEBCKH h KAPAKVKMH. Pungi imperfectiparasitici. II. Melaneoniales, Mockbu, 1950. 7. Winteu G., in Rabenhohst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1887, II. Institutul agronomic ,,Ion lonescu de la Brad”, Iași, Catedra de protecția plantelor. Primită în redacție la 14 martie 1963. STUDIU ASUPRA FITOPLANCTONULUI DIN LACUL FĂRĂ FUND DIN ALBA-IULIA* DE LEONTIN ȘTEFAN PATEREI . La marginea orașului, în dreptul încrucișării șoselei Alba-Iulia — Sebeș-Alba cu calea ferată, s-a format o mică baltă cunoscută sub numele de Lacul fără fund, necercetată din punct de vedere algologic pînă în momentul de față. Ea este de formă ovală, are o lungime de 70—100 m și o lățime de 25—30 m. Gormofitele sînt reprezentate prin Phragmites communis și Glyceria maxima. Lucrarea de față prezintă rezultatele prelucrării probelor de plancton colectate în vara (27.VII) și toamna (l.X) anului 1962. Temperatura apei în zilele colectării probelor a fost 25°0 (27.VII) respectiv 10°G (l.X); pH-ul apei a fost în ambele cazuri 7. Din probele planctonice colectate au fost identificate : Cyanophy- ceae 4; Flagellatae 13 ; Pinoflagellatae 1; Chiorophyceae 69 ; Conjugato- phyceae 5, deci în total 92 de unități sistematice, care sînt cuprinse în tabelul nr. 1, iar unele și în figurile 1—81 (pl. I—IV). ' Din acest număr de 92 de unități sistematice s-au dovedit a fi noi pentru flora țării: Flagellatae 3, Chiorophyceae 34, în total 37 \ CONSIDERAȚII CENOLOGICE Ținînd' seama de numărul speciilor, fitosestonul cercetat se carac- terizeăză prin numărul mare de Chlorophyceae; din totalul speciilor 72,1% este reprezentat de alge verzi din grupa protococcalelor. Numărul de Flagellatae este relativ redus 13j de 3,7 ori mai mic decît al algelor verzi, reprezentînd numai 19 %, din numărul total de unități sistematice. ‘ Lucrare publicată.și în „Revue rouinaine de biologie — Serie de .botanique”, 1964, l.X, 4, p. 267 (în liinba engleză). . . 1 Speciile notate cu * sînt noi. pentru flora țării. ST. ȘI CERC. BIOL? SERIA BOTANICĂ T. 16 NR. 4 P. 305—318 BUCUREȘTI .1964 4 = c- 1825 306 LEONTIN ȘTEFAN PETERFI 2 307 Ca număr de specii cyanophyceele și conjugatophyceele împreună nu ating nivelul flagelatelor. Dinoflagelatele au fost reprezentate numai prin 2—3 exemplare de Ceratium cornutum. Dacă chlorophyceele ca număr de specii ocupă primul loc, can- titativ sînt neglijabile; în schimb, cyanophyceele cu specii puține predo- mină cantitativ, mai ales în sezonul cald. Fitosestonul de vară (27.VII.1962). Condițiile priel- nice de temperatură (25°C la ora 7) favorizează «dezvoltarea masivă a algelor, astfel că în momentul colectării probelor asistăm la un fenomen de „înflorire a apei” cauzat de înmulțirea exagerată a speciilor de Microcystis aeruginosa și Aphanizomenon flos-aquae. La suprafața apei s-a format un strat continuu de 0,5 cm grosime, colorat în albastru-verzui, compus exclusiv din colonii de Microcystis și filamente de Aphanisomenon. Sînt frecvente aglomerări neobișnuit de mari, cilindrice, lungi de 1—2 cm și groase de 0,1—0,3 cm; ușor îndoite sau drepte, formate prin alipirea filamentelor de Aphanizomenon flos- aquae, printre care sînt incluse și coloniile de Microcystis aeruginosa. Aceste două specii în cantitate mai mică se găsesc în toate straturile apei. împreună cu cele două specii mai sus-menționate, din sestonul de vară au fost identificate 34 de unități sistematice, număr destul de redus față de totalul de 92. Numărul relativ redus de alge verzi (26 de unități ' sistematice) din plancton se poate explica numai prin faptul că specia Aphanizomenon flos-aquae găsindu-se în cantitate mare elimină celelalte specii de alge (2). în afară de cele două specii de alge mai sus-mențidnate sînt carac- teristice sestonului de vară : Actinastrum hantzschii, Anăbaena sp,, Phacus trypanon, Crucigenia tetrapedia, Elakadothrix acuta, Golenkinia radiata și Micractinium pusillum. ' Fi toses tonul de toamnă (l.X. 1962). Numărul formelor este mult mai mare, creșterea numărului de specii este în legătură cu mic- șorarea cantității de Aphanizomenon flos-aquae (2) (Cyanophyceae 3, Fla- gellatae și Dinoflagellatae 12, Chlorophyceae 63, Conjugatophyeeae 5). PLANȘA I (fig. 1^34). 1 și 2. Lăgerheimia wratislaviensis Schroed.; 3—5. L. wratislaviensis var. trisetigera G.M. Smith; 6. L. wratislaviensis Schroed.; 7—9. L. marssonii Lemm.; 10. Tetrastrum glabrum (Roii) Ahlstr. et Tiff.; 11—13. Nephroehlamys willeana (Printz) Korschik.; 14. Crucigenia tetrapedia (Kirchn.) W. et W.; 15—17. Ankistrodesmus minutissimus Korschik.; 18 și 19. Te- trastrum punctatum (Schmidle) Ahlstr. et Tiff.; 20. Nephroehlamys allanthoidea Korschik.; 21. Tetrastrum staurogeniaeforme Lemm.; 22. Kirehneriella obesa (W. et W.) Schmidle ; 23 și 24. K. obesa var. aperta (Teiling) Brunnth.; 25. Didymocystislineata Korschik.; 26 și 27. Didy- mocysiis planctonica Korschik.; 28. Kirehneriella obesa; 29. Scenedesmus intermedius var. bicaudatus Hortob.; 30. S. intermedius Chod.; 31. S. ecornis var. disciformis Chod.; 32. S. acutus f. alternans Hortob.; 33. Coelastrum cambricum var. rugosum Rich. 34. Seenedesmus incrassatulus Bobi. . PLANȘA I 308 PLANȘA II ; (fig. 35-57).. î 35 și 36. Schroederia setigera (Schroed.) Lemm.; '37—41. Elakatothrix acuta Pasch.; 42 și Ș 43. Hyaloraphidium eonfortum Pasch. et Korschik.; 44. Seenedesmus armatus var. bicau- datus (Gugliellmetti — Printz) Chod.; 45. S. acutus: var. costulatus (Chod.) Uherkov.; 46. Ankistrodesmus angustus Bem.; 47. A. acicularis (A. Br.) Korschik.; 48. A. longissimus (Lemm.) Wille; 49. Schroederia setigera (Schroed.) Lemm.; 50. Ankistrodesmus longissimus (Lemm.) i Wille ; 51. Lagerheimia longiseta (Lemm.) Printz; 52 și 53. Chlorolobion obtusum Korschik.; J, 54. Closteriococcus mernheimensis Schmidle ; 55 și 56. Gloxidium rotatoriae Korschik.; 57. Clos- j teriococcus viernheimensis f. major Hortob. s PLANȘA II C ' PLANȘA III (fig. 58-68). ’58< și 59. Golenkinia radiata Chod.; 60. Seenedesmus opoliensis Richter; 61. Lagerheimia Ion-: . giseta (Lemțn.) Printz; 62; Actinastrum hăntqschii var. ■ gracile Roii; 63 lși 64. Siderocelis ornata Fdtt; 65; Tetraedron hastatum var. pălaiinum (Schmidle) Lomm.; 66—68. Oocystidium ovale - . Korschik. .. i-'."- 315 Tabelul nr. 1 • 1 2' 3 ,6 6 7. 8 9 ' 10 11 12 13 14 16 16 17 18 19 20 23 24, 26 26 27 28 29 i C y a n o p h y e c a e ; ' Aphanizomenon. fJos-ațuaa (L.);R'alfs - w ' Merismopedia^ Năg. Merismopedia • minima G; Beck ’ . . _ •. ■ • Microcystis aeruginosa ■ Kiitz. emend. Elenk. : ■ * : F la ge11 a I ae / 'Euglena acuș Ehr. / liuglena osynns Schmarda . . ; : Euglena iriptens (Duj.) Klebs var. major Swir. / ^Euglena. velala Klebs (pl. IV, fig/ 71) Pha'cus longicadda (Ehr.) Duj. Phaeus dortusPochm.. r' * Phaeus -.trypanbn : Pochm.. (pl.: >IV, fig, 77 : Strombonionasidcuminata (Schmarda) Defl, var. wnwcosa.'Teod. ' Traehelomonaș planctonica Swir. ★.Traehelomonaș rotunda Swir. ;eip. Defl.; , , Traehelomonaș yolvocjna' Ehr. / .Traehelomonaș iolvocina' var. derephora. Gon-, rad Traehelomonaș volvocina:viii. subglobosa , ' . ■ .Lemn), sens. Swir.. :■ ■ ■ •', ■ ’ ■ . ]) i p o f 1 a (j e l l a t a c Ceratium cornulum (Ehr.) Clopi et Lachm. CJiloropliyccae ; a. Volvocales / Eudorinaelegans Ehr., , z, ... ■ ■ < Volvox aureus Ehr. ,i . b. Protoeoceales Aetinaslrum Specia ■■ v • .- ■ • 27. VII l.X K FITOPLANCTONUL DIN -LACUL FĂRĂ FUND 317 61 62 63 64 65 66 ■ 67 • ; 68 \ ’ 69 70 , '■ 71 72 73 ■74 . . ' 75, 76 ■ 77. 78 .79 80" 81- 82 A 837 84 .85 .86 A‘ Siderocelis ornată Fott (pl. III, fig. 63 și 64) Seenedbsmus. acutus Meyen 1. aUernans-'S-OV tob. (pl. I, fig. 32) / z \ ' . * Seenedesmus acutus var. ‘ cosțulatus (Chod.) Uherkov. (pl. II, fig. 45) • Seenedesmus arcuatus Lemm, . , Seenedesmus aristatus Chod. (pL IV, fig. .80) '* Seenedesmus, armatus Chod. var, bicaudatus. (Gugiiellmctti ; Prinț z) Chod. (pl. II, fig.44) 'Seenedesmus armatus var.-Voglariensis Hortob. J‘. bicaudatus Hortob.\ . \ : . • Seenedesmus .ecbrnis (Ralfs) Chod. var. disci- . ; ; formis Chod. (pl. I,-fig. 31) - “ Seenedesmus falcatus Chod. ■ . * Seenedesmus falcatus i. maximus.Uherkov’. (pl.. . IV, fig. 7.0) . U'kU-;/; /A"-,(). ■'< a' . ♦ Seenedesmus iricrassatulus Bohh (pl. I, fig. 34) Seenedesmus intermedius Chdd. (pl; I, fig;. 30) / * Seenedesmus intermedius var. bicaudatus Hor- / tob. (pl. 1, fig. 29) Seenedesmus opoliensis Richter (pL III. fig. 60) Seenedesmus opoliensis var. monoensis Chod. , Sehroeddria setigera (Schroed.) Lemm. (pl.'III, , , iig. 35, 36 și 49) * Tbtraehlorella alternans Korschik. (pLIVvfig; 74) , Tetraedron hastatum (Eabenh.) Hansg. ■ Tetraedron hastatum var. •palaiinum(Schmidle) . ; Lemm;? (pl; III, fig;"65) . ■ . Tetraedroh Aimneti'eum- Tetraedron minimum (Al. Br.) Hansg.. ; Tetrabdroh mutieUm (Al. Br.) Hansg. Tetraedron trigonum (Naeg.) Hansg. (pl. IV, ’ fig. 75 și 76) . ■■' ■ . - * Tetrastrum glabrum (Roii) Ahlstr. ot Tiff. (pl. I, fig.'10) ■ * Tetrastrum pUnetatum (Schmidle) Ahlâtr. et. Tiff. (p). I, fig. 18 și 19) UU Tetrastrum slaurogeniaeforme (Schroed.) Lemm. (pl. T, fig. 21) - +' -I- ’ ’ . ■ . 4-' ' ‘k ’-h \ ‘u ■|: ; ■■ + v-, d-r ■, 1- ) + 87 > c. VIothrichales tftolhnx oscillarina Kutz. + + fer : f^cysțis aeruginoșa și Aphanizomenon flos-aquae. sînt reprezen- i'aiv prin cîteva exemplare. Coloritul vegetației fitoplanctonului Chlorop'hyceae și FlageTlatae. nt'ț,e acestea din punct.de vedere cantitativ sînt mai importante : Jiantzsehii, Migractinium pusillwm, Flgkatot'hrig) acuta, Qocy- -și Scenedesmiis opoliensis. Jn afară-d.e ac'este sppciimențiov 1 ai"SUS âhob B„ ’^Mpa na Hbiaeapua, Go$hh, 1938. . ' 'Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj. ' . . , * Catedra de botanică. ■. Primită ‘ .în redacție la 14, octombrie 1963.. CONTRIBUȚII LA STUDIUL EVOLUȚIEI PĂDURILOR DIN DISTRICTUL CÎMPIA SOMEȘULUI* DE - P. HARING • Pădurile la care se referă; observațiile acestei lucrări sînt situate în Cîmpia Someșului și Cîmpia Crasnei, care aparțin districtului geografic '„Cîmpia Someșului” (1). >, Aceste cîmpii prezintă, după A. Bogdan (2), unele caracteristici determinate de condițiile genetice speciale. „Panta abia, sensibilă și condi- țiile de semiscurgere au determinat, pe de o parte, caracterul divagant al 'apelor curgătoare, dîndu-le posibilitatea să așterne un strat considerabil de formațiuni aluvionare, iar pe de alta au creat condiții favorabile pentru formarea .de ape stagnante, cu tendințe de înmlăștinare” (p. 360). Suprafață întregului teritoriu este alcătuită din formațiuni aluvio- > nare-de pietrișuri, nisipuri, mîluri și argile, de origine pleistocenă și holo- ;cenă, cu o structură neregulată, lenticulară, intercalate cu formațiuni de depuneri lacustre și de mlaștină. . . * Relieful acestor cîmpii este foarte monoton, caracteristic regiunilor /de acumulare. Singurele denivelări sînt provocate de văile largi puțin âdînci ale rîurilor, de albiile părăsite, de micile depresiuni de sufoziune, precum și de unele spinări prelungi,'aproape imperceptibile, care apar ici-colo în cuprinsul interfluviilor (2). Evoluția pădurilor, pe care le întîlnim în aceste cîmpii, a început în’ perioada de declin a timpului călduros postglaciar. ; '.Din cercetările și analizele polinice, făcute de acad. E. Pop (7) asupra turbei din „mlaștina de la Ecedea”, rezultă că la sfârșitul preborea- •lului și începutul timpului călduros postglaciar împrejurimile Depresiunii . Crasnei erau lipsite de păduri. În lucrarea citată se precizează că este greu de stabilit lă ce distanță de mlaștină, și în ce complex morfologic se * Lucrare publicată și în „Revue roumaino de biologie — S&'ie de botanique”, 19.64, IXJ/ /•Ț p.' 286 (în limba germană). • ST? ȘJ CERC. BIOL. SERIA BOTANICA T. 16 NR. 4 P. 823—328 BUCUREȘTI 1964 . 324 P. HARING 2 3 EVOLUȚIA PĂDURILOR DIN DISTRICTUL CIMPIA SOMEȘULUI . 325 găseau cele mai apropiate păduri. Se presupune „că în etapa ultimă a preborealului coniferele ocupau versantele deluroase ce coborau spre Cîmpia Tisei, iar la periferia lor vegetau rariști de foioase. Mai tîrziu, cînd preborealul cedează în fața căldurii postglaciare, coniferele s-a>u urcat spre munte, iar foioasele, în special stejerișul mixt, au ocupat dealurile” (p. 22-23). De pe aceste dealuri piemontane au înaintat, de-a lungul albiilor rîurilor, elementele „stejărișului mixt” 1 și au ocupat o mare parte a cîm- piilor joase depresionare, formînd păduri întinse. Evoluția și specificul acestor păduri sînt determinate de condițiile staționale, în special de caracteristicile regimului de umiditate, care este în funcție de : 1) evoluția și particularitățile rețelei hidrografice și 2) de microformele de relief, precum și de natura și permeabilitatea substratelor geologice în zona interfluviilor. în funcție de aceste condiții staționale deosebite am putut stabili următoarele succesiuni, dintre care unele se pot urmări, în desfășurarea lor, și astăzi : 1. a) Eroziunea unilaterală și continuă, în condițiile de relativă stabilitate a înclinării pantelor, determină o deplasare pe orizontală a albiei rîului. în acest caz nu rămîn urme ale vechii albii, iar regimul de umiditate a solurilor, de pe malul opus direcției de deplasare a albiei, suferă modificări treptate și lente la care vegetația forestieră se adaptează, tre- cînd prin succesiuni progresive (fig. 1). în asemenea cazuri evoluția începe de la zăvoaiele de salcie formate din Salix triandra, S. viminalis, S. alba și' 6'. fragilis. Arboretele sînt localizate de obicei în părțile joase ale luncilor, pe aluviuni crude, cu textură nisipoasă, uneori nisipo-lutoasă. Regimul de umiditate este continuu, datorită frecvenței inundațiilor și adîncimii mici la care se află apa freatică. în urma depunerilor de aluviuni, care înalță terenul, se instalează plopul negru (Populus nigra), arboretele evoluînd spre zăvoaie de plop. Mai tîrziu evoluția continuă spre păduri de luncă amestecate (zăvoaie amestecate și șleauo-plopișuri), care reprezintă un stadiu de trecere spre șleaurile de luncă. Arboretele sînt formate din amestecuri de plop negru și plop alb, cu ulm de cîmp (Ulmus campestris) și măr (Malus silvestris'). într-o fază mai înaintată se instalează frasinul (Fraxinus excelsior) și stejarul pedunculat (Quercus robur). • Șleaurile normale de luncă sînt localizate în stațiunile ceva mai înalte, foarte rar inundate din cauza ridicării naturale a terenului prin depunerea aluviunilor. Solurile, de tipul brun de pădure, formate pe alu- viuni fine, sînt caracterizate prin fenomene slabe de pseudogleizare în orizonturile superioare, datorită excesului de apă în șol din primăvară și unei perioade scurte de svîntare a solului în timpul secetelor de vară. Arboretele, de productivitate superioară, au o compoziție variată. De obicei se întîlnesc amestecuri de stejar pedunculat, ulm de cîmp și frasin. în stadii mai evoluate.se pot adăuga carpenul (Oarpinuș betulus), jugaștrii! (Acer campestre) și uneori teiul (Tilia cordata). 1 Compoziția specifică a „stejărișului mixt” era asemănătoare cri cea ă stejăreto-șleaurilor dc astăzi, • . în complex cu șleaurile normale de luncă, în stațiuni cu soluri care prezintă un început de podzolire, întâlnim stejăreto-șleauri de'luncă, în care stejarul participă mai mult în compoziție. b) în cazul în care rîul își părăsește brusc vechea albie, aceasta este păstrată în întregime sau fragmentar. în asemenea cazuri stațiunile înve- cinate albiei părăsite suferă o modificare radicală a regimului de umiditate, ceea ce determină dispariția vegetației forestiere, care era adaptată la un regim de umiditate condiționat de apropierea apei curgătoare sau de inun- dațiile periodice de-a lungul fostei albii. . în locul pădurilor de luncă se instalează în acest caz asociații vege- tale caracteristice apelor stagnante (fig. 2). Albiile părăsite sau fragmentele lor sînt în parte colmatate în urma - inundației, cu care ocazie a avut loc schimbarea bruscă a albiei, precum și cu ocazia revărsărilor ulterioare. După aceste cblmatări însă continuă să persiste o ușoară denivelare de-a lungul vechii albii, în care stagnează apa tot timpul anului. în centrul acestor depresiuni de-a lungul traiectului vechii albii, cu soluri stagnogleice, se întâlnește o vegetație de mlaștină, formată din asociații de Glyceria aquatica și din diferite specii de Garex'. Mai-tîrziu-se dezvoltă, pe locurile puțin mai ridicate, tufișuri de Salix cinerea, iar pe urmă se instalează Rhawnms frangula și exemplare rare de plop tremurător (Populus tr emula) și anin negru (Alnus glutinosa). Astfel se formează treptat aninișurile compuse' din anin negru în amestec cu rare exemplare de plop tremurător. De obicei asociațiile sînt dispuse mozaicat în complex, aninii fiind instalați pe un fel de” mușuroaie printre care se întinde vegetația de mlaștină. în aceste stațiuni evoluția vegetației, condiționată de apele stag- nante, este foarte lentă, datorită faptului că, factorul staționai hotărîtor, . stagnarea îndelungată a apei, nu este supus unei modificări evolutive.1 2. în zona interfluviilor, unde evoluția și specificul vegetației sînt condiționate de microformele de relief, precum și de natura și permea- bilitatea substratelor geologice,(fig. 3), se întâlnesc următoarele situații: a) în locurile mai ridicate, pe formațiunile conurilor de dejecție ale rîurilor pleistocene, alcătuite din nisipuri și pietrișuri, s-au format soluri brune puternic podzolite. Din cauza permeabilității substratelor, solurile se usucă în perioadele de secetă, ceea ce condiționează o vegetație semixe- rofită formată din arborete pure de cer (Quercus cerris) și amestecuri de cer cu stejar pedunculat. Arboretele care ocupă suprafețe mici sînt situate ■ în regiunea de bordură a districtului, în fața dealurilor piemontane de la \ poalele Munților Codrului și Oașului. : b) Pe spinările prelungi cu substrate permeabile alcătuite din nisi- puri fluviatile, uneori amestecate cu mîluri, s-au format soluri brune de pădure) care prezintă grade înaintate de podzolire. Aceste stațiuni sînt ocupate de stejăreto-șleauri de cîmpie de productivitate superioară compuse . din stejar pedunculat, la care se adaugă în amestec carpenul, teiul (Tilia corăata) și jugastrul. ■ c) Pe terenurile plane, cu substrate de argilă, s-au format soluri pseudogleice, puternic podzolite. Regimul de umiditate a acestor soluri 326 5 EVOLUȚIA PĂDURILOR DIN DISTRICTUL CÎMPIA SOMEȘULUI ■ 327 Șleauri de luncă Zăvoaie Ste/âreio - șleau Ș/eau norma! amestecate de plop de salcie Fig. 1. — Evoluția pădurilor de luncă în cazul deplasării pe orizontală a albiei țiului. Fig. 2. — Evoluția pădurilor, de-a lungul albiilor părăsite. ■^jăreto-șleau ue Stejaret de cîmpii Stejar ei cu A gr ostis Stejăref cu tâmp/e . ■ Rh franyula Fig. £ț» — Vegetația forestieră din' zona, ințerfhiviilor. -este caracterizat printr-un exces de apă în sol în perioada de primăvară și un deficit în vară și toamnă. Stagnarea îndelungată a apei în sol, ca și secetele prelungite au întîrziat instalarea vegetației forestiere. Suprafețele au fost mult ■ timp ocupate de asociații ierboase de tipul fînețelor umede, iar după instalarea stejarului au evoluat încet spre slejărete cu Agrostis de productivitate, scăzută. d) între stejăreto-șleauri și stejăretele cu Agrostis se întâlnesc de, obicei situații de trecere, determinate de gradul de permeabilitate , a sub- stratelor geologice, alcătuite dintr-un amestec de nisipuri,și argile. Aceste > stațiuni sînț ocupate de slejărete de cîmpie, de productivitate mijlocie, formate din stejar pedunculat cu rare exemplare de carpen și jugastru și un subarboret continuu e) în depresiuni largi, prea puțin denivelate, pe depuneri din bălți. ? și mlaștini s-au format, după colinatarea bălților, soluri pseudogleice, la care orizonturile inferioare prezintă uneori fenomene de gleizare. Vegetația' de mlaștină din aceste depresiuni, după instalarea tufișurilor de Rhamnus frangula și a.rariștelor de stejar, a evoluat spre slejărete cu Rhâmnus fran* gula, de productivitate mijlocie. A < f) în depresiuni mici, ușor denivelate, situate de obicei în apropierea1 ■ albiilor părăsite (fig. 2), cu substrate de argilă, . solurile pseudogleice prezintă totdeauna și fenomene de gleizare. Regimul de umiditate în aceste stațiuni este caracterizat printr-un exces pronunțat de umiditate primă-: vara, cu stagnări de apă la suprafață și o perioadă scurtă de uscăciune/ în timpul verii. ' , , ' în asemenea situații se instalează asociații formate din; specii de Cărex {Carex elata, C. acutiformis, 0. riparia, O. vulpina etc.) și apoirariști de stejar, care evoluează treptat spre stejărete cu. Garex. - > în afara succesiunilor arătate, condiționate de factori staționali, se mai întâlnesc și succesiuni care apar în locul pădurilor tăiate. Aceste suc- - cesiuni se prezintă sub anumite aspecte ale vegetației erbacee, ale florei de tăieturi, care în unele cazuri evoluează spre arborete derivate, formate prin instalarea treptată â unor specii pioniere. , z BIBLIOGRAFIE . 1. , Monografia geografică a Republicii Populare Romîne, Edit. Acad. R.P.R., București, 1960" 2. Bogdan A., Bul. Univ. „V. Babeș și Bolyai”, Cluj, seria nat., 1957, I, 1—2, 357—365. - 3. ■— Evoluția rețelei'hidrografice a bazinului inferior al Someșului si economia apelor ei, Cluj, 1960. , • ■ < ,. 4. Chibiță G. D., Rev. păd., 1959, 2, 71—75. I 5. Qbeedorber E., Suddeuische Pflanzengesellschaften, Jena, 1957. f .■ ■ 6. Pascovsciii S. și Leandru V., Tipuri de pădure din R.P.R:, Edit. ăgro-silvică de stat, București, 1958. ; > v 7. Pop E., Bul. știint. Acad. R.P.R., Secția de biologie și știirite agricole (Seria botanică), 1957, IX, 1. 8. Simon T., Die Wălder des nordlichen Alfold, Akaddmiai Kiad6, Budapesta, 1957.: ' Institutul de cercetări forestiere, Stațiunea Cțuj. Primită în redacție la 18 mai 1963. x \ \ MEDIUL Șl MORFOQENEZA DIRIJATĂ LA HIBRIZII' ' ÎNTRE SOIURILE DE CARTOF _ , . \ z DE .. . . .. > A. M. FAVOBOV MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI DU STI1NTE A U.B S S și V. G. VLOII Jidanul 1950, S. M. Kiper , candidat în științe agricole, a început pentru «primă oară în Uniunea Sovietică, în cadrul Institutului unional - de ameliorare și genetică „Acad. T. D. Lîsenko” (Odesa), sub conducerea * noastră, studiul procesului de segregare la hibrizii între soiuri^ de cartof în' funcție de epocile de semănat. ' . Ș-a studiat influența comparativă a semănatului de primăvară și de vară asupra procesului arătat mai sus. - - Ipoteza de lucru a cercetărilor se baza pe principiile teoretice enun- țate de către acad’. T. D, L î s e n k o cu privire la plantările de vară ale cartofului în sudul U.R.S.S. - ' -/în. cazul plantării de vară a tuberculelor,, la epoca optimă pentru x soiul și regiunea;, dată/plantele de cartof1 răsar în condiții ’ de temperatură , relativ ridicată, iar principalele faze de, dezvoltare se desfășoară în condiții de temperatiiră mai scăzută și în condițiile unei zile relativ scurte. Aceasta reduce considerabil perioada de timp dintre răsărire și începutul .formării tuberculelor; într-o perioadă de vegetație mai scurtă decît în cazul plan- ' tării de primăvară, plantele pot asigura o recoltă destul de bogată, deseori egală și unepri chiar și mai mare decît în cazul planțării de primăvară. ' . - S-a presupus că semințele încolțite și plantate direcț în sol în cuiburi, apărate mai întîi'de cutii-speciale, iar toamna tîrziu de rame și tocuri '(răsadnițe,reci), vor răsări la un interval de 10—12 zile, iar frunzele.ade- vărate vor apărea la începutul lunii septembrie; plantele cresc în lunile septembrie șk octombrie și uneori pîpă la jumătatea’sau chiar sfîrșitul lunii; noiembrie. Sț' și CERt BIOL. SERIA BOTANICĂ T 16 NR '1 P 329- 136 BUCUREȘTI 1961 - ■..•33 0 '■ • ' ■ A. M. ,1'AVOROV si V. G. VLOH : , 2 -.-•/ - :—-/ /' /—“’ ...— \ "—/--t—~ :— /'/.'■' —■■■ )—'■ /«—1—//-.-./—«————— //«V/V.-'/;-';-^ /;///.7/; ;,L ; / - /! (7; ■ x. ■•7/;/;.7: ■ ~ ,« S-a? stabilit că.puieții din primul an, crescuți _încondițiile-semăna- ? tului de -prijnăvară cu repicarea răsadurilor în pămînt' îh locul definitiv, . ^asigură în aceeași-combinație de încrucișare un procent variat de forme ; 'timpurii, semitimpurii și tîrzii. La plantarea de-vară se obține un număr de două ori mai mare de îotme.timpurii și de două ori mai: mic de forme tîrzii, față de plantarea de primăvară. Una din cele mai'bune forme tim-/ . purii obținute la Odeșa în urma semănatului de vară a semințelor hibride se experimentează de aproape- trei ani pe cîmpurile de încercare a soiu- ' rilor din R.S.F.S.R. ., -în» anul 1954, în cadrul Institutului unional de ameliorare și genetică, ■=-E; (V, F;nițe <și apoi plantarea răsadului în" sol. Răsadnițele au fost- amenajate la - Pikulovțci și la Nijnie Vorota. Astfel, prima generație s-a cultivat pe-Soluri / variate și în-puncte ? situate îa altitudini- diferite : ^75 și 800 ,m. ;' Ahăliza - segregării caractere s-a ■ efectuat - pe puieții din priinul ' ap;'iar rezultatele acestei analize au fost verificate pe.descendența vege- • 3-7 /■ Â . !■ MEDIUL.ȘIAi^ORFOGENEZA/DIRI^ .331 ■ tativă a fiecărui individ. S-au stabilit urjnătoarele caractere : recolta la o tufă, durata perioadei de vegetație (îmbobocirea/ începutul înfloririi - și' "j uscarea frunzelor), greutatea .medie- a -unui tubercul, procentul de amidon, r- forma »și culoarea tuberculelor, « succesiunea dominanței și a « recesivității unor ■ caractere la formele parentale. - O problemă, aparte', a constituit . stabilirea>influenței repicării .puie/, ților și a? epocilor de. semănat asupra procesului de segregare după o serie 4e caractere utile; «s-a ținut seama în primul rînd de precocitate — un . «. caracter extrem- de complex în selecția practică cartofilor, aproape în . toate zonele^ de cultivare a cartofilor/din lumea întreagă; . ' Conf oțm.datelor Iui S.M.Kiper , se știa că pentru crearea formelor . timpurii din/hibrizi metoda de creștere a puieților fără-repicare prezintă perspective mai-m cu-repicare. Acest fenomen/a fost;stabilit, ■ înaintea lui 8. M. Kipei’ de către A. F. Kotov și colaboratori. Re baza ultimelor cercetări, s-a propus lui 8, M. ,K ip er să lucreze la crearea unor /.soiuri, timpurii; de cartof, pentru- sudul R.S.S.U., prin plantarea , în luna . augbst ' a puieților din \primul an. fătă repicare cu ' semințe ■încolțite;" ;■ ' / . / r/--■ , ,/'■-.■■' ., /•/-.'. , Dup'ă cum' s-a senpialat mai.sus,-semănatul de vară a dat'un pro- : ' cent mult mai mare de forme timpurii, decît cel de primăvară. Acest fapt ? /?a'fost stabilit pe scară largă? și în cadrul cercetărilor noastre de 5 anî. : Semănatul/de -Vară al semințelor, obțimite/din încrucișarea soiului Prie? / . Ckulskii/X Alma a dat un procent mai mare de forme timpurii/decît semă- natul de primăvară, atît în cazul z culturii cu răsad, mît 'și fără-răsad a puieților din primul an (tabelul nr.-1). ' ' , ../, /, Tabelul: nr. 7 / 1 : . ■« 'Influența metodelor de: culturi ^a puieților hibrizi asupra duratei perioadei ' ț de vegetație (1960). Priekulskii x Alma ' • / i - Modiil de cultură a puieților Puieți (%) • ' Pikulovici z ■ .- / ' Nijnie Vorota । timpurii ( mijlocii | tîrzii.. timpurii- : mijlocii « tîrzii Kăiă lepicajc Cu repicare - ' 65,3 .36,9, • Planlarea de priMăvaiă U 31,6 • |. .3,1 !■ 51,'S I ,40,8 1 52,6 10,5 . J 29,5 ! ' 59p.. 7,9 11,5 .Eâra -repicare' ; ,'S^5;/- Plantai ea de vară .v-'țW;/ ./ '■ -• :• ' . ■- J ■ / ,• — < • ... 4 J primăvară, - ' Este important de -semnalat că,- în cazul plantării; de puieții din primul, an care au* crescut' fără repicare dam un;număr« m mare de forme timpurii decît în cazul metodei, cu răsa/L ./ Această regulă este valabilă pentru cele două centre de cultură — pikulovici' și Njjnie Vorota (tabelul nr. J).., / ,z /z x _ 332 A M FAVOROV 51 V G. VLOU 5 ' MEpiui, Șl MORFOGBN) ZA DIRIJATA IA HIBRIZII DB CARTOF 333 4 .Regula semnalată—superioritatea creșterii puieților fără repicare — se maîîifestă și prin alte caractere economice prețioase, ca de exemplu: productivitateă (tabelul nr. 2), forma tuberculului, procentul de amidon. Este, extrem-de interesant faptul că în diferite zone geografice, cu soluri și altitudini variate se formează plante timpurii, semitîrzii și tîrzii în cele .mai diverse raporturi (tabelul nr. 3). ' > Tabelul .nr. 2 . .. .. . / ■. < Condițiile în care se face aprecierea materialului de selecție nu sînt întotdeauna favorabile pentru formarea caracterelor necesare îa hibrizii între soiuri de cartof» Acest lucru reiese și din datele analizei caracterului' productivității (calculate la o singură tufă) (tabelul nr. 4). < > ‘ în prezentul articol s numai o parte neînsemnată din datele obținute.în cercetările noastre. Ținînd seama.de toat,e rezultatele obținute, > 'A ' Tabelul nr. 4 v - Influența condițiilor de cultură a plantelor parentale șl a puieților din prlmut au (prima generație sexuală) asupra recoltei do hibrizi (1959). Priekuleli Itannii x Alina i Intlucnțn metodelor do AiiHură je puieților de un an asupra producllvitățit (1900). Prickuiskii x Mina - ' Modul de cultură v • • - —■> z.." • 1 ; ■■ Planțe - analizate - (Procentul de plante -' (productivitatea fiind calculată în g/tufă) sub 100,g ■ sub 500 g ; peste. 500 g ■' peste - 1000 g Fără repicare , Ou repicare . 172 152 ' . 7 ri7 60. ■ 62 ' A'-2tAA 12. ■ - . Tabelul nr. 3 f : ■ . • < Influența localității de cultură a plantelor parentale șl a piȘcțlIor din priinnl ah'asupra duratei perioadei de tegetație (I9(>O). Prickuiskii x Alina • ' Localitatea de cultură a primei generații sexuate hibride • Localitatea unde \ s.-a efectuat .încrucișarea Pikulovici • - Nijnie. Vorota • x . ‘ P’iieți (%) , AA APoi rezistente; • ' la mana, cartofului, identificată la -Voloveț . Z - în prezent se poate cerceta problema morfogenezei dirijate la hibrizii dintre soiuri de cartof- în ceea, ce privește aproape toate caracterele -lor utile. z 1 , - în anul 1958, T. B. N i k o 1 e n k o, colaborator științific al Insti- , , tutului de agricultură și zootehnie din regiunile vestice ale R.S.S.U. a z ■ identificat printre culturile locale, din regiunile montane (Rahova'j regiunea - ■ transcarpatică.l^OO—.1300-m): două forme de cartof identice din punct de vedere morfologic și care Ini condițiile unui puternic 'atac \ de boli; s^u - dovedit a fi rezisțente la mana cartofului. în timp ce un'număr de 250 de probe,’ priptre care figurau ceje mai bune forme locale, soiuri selecționate - ' sovietice și străine considerate rezistente la această boală; șLau încețat cu , v desăvîrșîre. vegetația din cauza manei,, formele montane menționate ău rămas verzi pînă. la 18.X (data recoltării lor), iar pe limbul frunzelor, - perfect verzi,.s-au găsit pete rare de macrospori. Din trei tufe în anul 19'57, , - .dpuă formh au fost înmulțite, obținîndu-so în anul 1960 pînă la 3 tone, - iar în amil 1961 au fost trimise sub denumirea de „Trembita” cîmpurilor ,i de încercare a Soiurilor din regiunile Lvov—Stani'slăvskaia și trăriscar- , patipă. z Conform unor date obținute în decurs de doi arii în cîmpurile de încercare a solurilor, pe baza analizelor de laborator și de cîmp din cadrul Stațiunii. Minsk (VIZRA), conform datelor Institutului de fitotehnie - ' (Leningrad)' și ale gospodăriei de' producere a cartofilor (regiunea Mos- \ eova), nici un soi de cartof nu se putea asemăna1 în ceeă ce privește'rezis- tența la mană și procentul, de amidon cu soiul Trembita: - • ’ -334 - , X. - M. J AVOROV-.și'.V Ținînd seamă de aceste date, încă dm anul 1957 am'început să efec 'tuăm: Cercetări mai minuțioase. asupra culturilor de cartof/ în special în > • ' grădinile de- zarzavat ?cultivate, pe parcelele^dins regiunile deluroase și ;: -/muntoase ale Carpaților și îm-gospodăride din raionul Voloveț din-regiune . transcarpatică. _ , „, ' z -• . S+au identificat două plante extrem- de 'interesante, care' au rămas: «v ; - verzkpînă toamna tîrziu. Una din aceste plante a fost găsită la Nijnie - ' : Vprota? la o altitudine de,800' m, cea de-a doua la" Bor javskaia Eolonina . la o altitudine de11200 m. Planta'' găsită la Bbrjavskaia Eolonina' avea ■: fructe foarte mari, de tipul;pătlăgelelor roșii .și a. rezistat la/un îngheț - de -r 5°Q, în timp ce plantele altor soiuri cultivate'în aceste condiții au , . pierit în întregime.^ Ambelb plante s-am dovedit a fi.rezistente la mană în ; -'; condițiile îh care' această boală ‘este/extrem- de răspîndită, distrugînd anual '. > toate soiurile de cartof locale și de'altă poveniența. * a , z Uh .interes: deosebit. a prezentat studiul caracterelor ereditare; ale ' « acestor planie..în cazul înmulțirii lor sexuatei Euieții obținuți de - plante în primul an (din fructe .obținute prin autopoledizare) erau perfect; - identici în ceea ce .privește rezistența la mană,,printre ei,- neexistînd nici > o plantă atacată-de.această boală în condițiile de la Nijnie Vorbta, regiune .v. în - care, plantele de cartof suferă în/mod deosebit - de; pe urma atacului v ■;v umanei; (>Bhytophtora)\ AcelașLlucrmsta constatat, și în cazul celei de-a?doua: - ■ ‘generații- sexuăte, obținute din-fructele-primei generații,: recoltate la îhtîm-j ri 'plare fără nici o alegere., u j ~ ' . 'Este important, faptul că nu numai din punctul de vedere al rezis-. / ^ tențeisila- mană; formele -menționate nu au‘prezentat semne de ^segregare/ ci și descendența lor a variat destul de’puțin în'ceea ce. privește,producti- ' . vitatea/ procentul- de amidon și vigoarea tufelor, ceea, ce în mod> obișnuit; ” ■ nm se constată la1 sorurile; cultivate decartof (soiuri, selecționate). în cazul \ • / înpmlțirii vegetative: (încercarea prealabilă, a soiurilor, înmulțirea: ve'ge- - / tativă in al doilea- și al treilea an) în descendența acestor plante s-au găsit z: formenu un conținu^ la 26 -^28 % amidon în tubercule,-partea-aeriană/; a, plantelor’mepținîndu-se verde pînă toamna tîrziu. ~ ' :c , îngeneraieîtemplarele originale identificate.prezintă un interes incom . v z testabiLca material inițial’ de selecție a' cartofilor pentru .regiunile vestice J se poțz trage -următoarele/cjoncluzii preliminare : z „ 1, Contrar părerii .unor, 'oameni de știință', Hibridarea dintre soiuri, , la cartof estie departe-de fi epuizat toate posibilitățile de ameliorare. . - în. Cazul educării- corespunzătoare a formelor parentale și a puieților. din - ; primul anpse pot. formaîți mod ^dirijat-și relativ>ușorcaracteremtne,mbțjT< ■ nîndu-^e'?plante cu perioada .de vegetație dorită, de- mare .^roduc^ivițațe;: . ■ - cu-un-bogat: conținut de amidon în.- tubercule, rezistent^la- mană ..și cu /. deosebite* calități gustative. , '' 1 ' - 2. La obținerea hibrizilor^ dintre soiuri de cartof, în vestul R.S.S.U. se recomandă fblosirea ca material inițial pentru obținerea de soțuri noi, , formele parentale din soiuri locale, avînd caractere 'prețioase care lipsesc J sofurilor actuale'ameliorate din -U. R.S.S., și din, alte țări. ' . ; . 3.: Metoda de cultivare a’ puieților în primul an,- epoca de .seihănat și în mare măsură,localitatea de obținere a semințelor hibride- constituie . factori extrem< de importanți - în /vedbrea creșterii procentului de forme .timpurii de mare productivitate și cu,un bogat continutîn amidon. Culti-: ■ vafea fără re^icare- și; plantarea-de vară; conșțituie un avantaj evident, în comparație cu . semănatul de primăvară și cu metoda ' de - cultură - cu d?ăsad ? . -, v / , -v 4. O importanță deosebită o, au condițiile de .educare a plantelor- , parentale,/precum și: a primei lor generații. în general, condițiile nefa- vorabile pentru'- cultura,cartofului (regiunile.- sudice, cu .veri călduroase) duc la formarea unor hibrizi slab productivi- ’ și cu un conținut redus în -amidon. Condițiile în:care planta de cartof se dezvoltă,bine, asigură obți-.‘ nerea de dorme dh mare.productivitate, cu:un bogat conținut în amidon;. • < 5. îmbinînd, în funcție de. orientarea1 în selecție, condițiile de obți- - here a s.emințelor hibride, modul.de educare-a puieților cu epoca-de semănat și desigur^și cu, alegerea formelor parentale, se poate ridica.în mod cpnsi- -derabd productivitatea muncii . amelioratorilor în orice zonă natural- . istorică de,cultură a cartofului unde se efectuează lucrări de ameliorare a. 'acestuia.' ., .' ■ : Rezultatele practice ale cercetărilor noastre se,pot vedea din datele tabelului nr, 5. în acest tabel sînt prezentate/cifric'datele privitoare,la., noile forme .de, cartof, care, rară îndoială merită atenție, deoarece unele: Tabelul nr, 5 Puieți -:- • ''Combinația hibridă > - Numărul ■tufelor analizate ■ Recolta , / t/ța. ■ . Procente față de standard. Data -.. înfloririi / complete , Soiul Priekulslâi ■ • / " ' - • i - ‘ ‘ ‘ i • ‘ ,//;v" 'A • ’/ •//-•• -- \ •/• ■■■ '■Pikillovici ■ 207 '100 ' ■’go.vr 415 soiul Ostrovski x-Maika ' 60',. ' 361 ‘ 174 ■ 20.V1 . • 534 Priekulskii x Alma - , ' z - ‘ 30 A 450 / ;/'..;21^ 24. VI . / " ■ -'4- - c / ■ / /; / J / Nijnie Vorola < ( - / : Soiul Priekulslîii 100 / 104 : , 100’ ’ / 21, Vil . '1150 Priekulskii x Alma •: . ; :/‘-:70'x. 32<1 ' 311 20.VII soiul Ostrovski xMaikar- - - ■ 250 .328 315 , x 21. Vil " 1196 ' Priekulskii x Alma ,80. 310 356 18. VII ' - dintre ele. depășesc considerabil , soiul Eriekulskii Ramui? (neîntrecut în. .< Uniuneă Sovietică ca precocitațe). în ceea ce privește productivitatea ’și 4 calitățile gustative ale tuberculelor,' egalîndu-se cu acesta; în1 privința . perioadei de vegetație. , ' .' ’// ' Iiisliluliil fie'agrieullura ^ : ' ‘ / / / >' ' ’■ ■ : /': ■ ,/ dl regiunilor vestice din (I. ll.S.S. ■ ’ ' Primită în redacție la 12 /ebruario 1963. 1 NOI CONSIDERAȚII ASUPRA SPECIEI STIGMINA JUNIPERINA (GEORGESC0 ET BADEA) M., B. ELLIS de' ' 0. 0., GEORGESGU ' MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI R.P.R. în m^i multe localități din țară s-a semnalat o nouă specie sapro- parazită- Camarosporium juniperin^m 0. Georgescu et M. Badea, asupra - căreia s-a publicat o notă prealabilă" în 1935 (3), ■ Ciuperca provoacă Uscarea și căderea acelor de Juniperus communis, J. sibirica și J. inter- media-, aceasta se instalează adesea pe acele de pe galele (mătura vrăji- toarelor) produse de specii de Gymmosporangium. Această denumire Un a fost însă însoțită de o diagnoză latină și deci după regulile de nomen-, clatură nu este valabilă. . > '' . Cercetările ulterioare întreprinse de' 0. 0. G e o r g e s c u . și JM. Badea' au' dovedit că specia dd față aparține genului' Cercdspora, > într^o notă publicată'în 1937 (4) > se face rectificarea Unor caractere ale ciupercii, asupra modului de constituire a aparatelor fructifere, precum, și asupra modului deformare a conidiilor; Prim trecerea speciei lă genul' . indicat i se modifică denumirea în Cer cos por a juniperina Georgescu^ et ' Badea și totodată'i se,dă diagnoza în-limba latină. - ■ C. Sandu'-Viile publică în 1939 o notă, în care arată că specia menționată este de fapt Exosporium d'eflectens Karst.,syn. E. glomerulosum (Sacc.) V. Kohn (8); în același timp face o serie de observații în legătură ^cu caracterele ciupercii greșit interpretate de 0. O. G e o r g e s c u și ,, #[.- B a.d e a, în nota prealabilă'din 1935 (3) pe care aceștia le:au recti- . ficat anterior în lucrarea din 1937 (4). A. G. P1 a k i d a s (7) reproduce , afirmațiile. lui 0. Sandu-Ville- asupra nevalabilității noii specii, fără nidi un comentariu. • - •; O. C hu p p (1) "considerăl specia - Cercospora junipervna Geor- ' ,gescu et Badea ca o imitate valabilă; el face observația că specia ar putea ‘ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICA T. 16 NR. 4 P. 337-310 BUCUREȘTI I»64 6 - c. 1826 338 - C. G. 'GEORGESCU 2 3 ASUPRA SPECIEI STIGMINA. JUNIPERINA. ■ ’X •< 339 / ■ aparține genului Heterosporiunl, avînd conidiile echinulate. M. B. Ellis - ' (2) trece specia la genul Stigminaastfel- că denumirea ei este -Stigmina- • j'umperina (Georgescu et Badea) M. B. Ellis. ' - > < ,;S., J. Hugh Hi:(citat' după (6)),...stabileștezcă Exosporium de- fleetens Karst este o altă Specie^ deosebită de Stigmina juniperina; totdeo- : : dată el mai arată că denumirea specifică nu este deflectens, cum a fost propusă de 0.' Sandu - Vi He> (8), ci glomerulosum.- Autorul menționat s încadrează și această specie în genul Stigmina; denumirea actuală vala- bilă a ciupercii este Stigmina/glomerulosu Hughes. - . - G h." S. LTodges (6) menționează că în'trecut Stigmina juni- perina a fost confundată cu St. glomerurosa-, printre autorii care au făcut o asemenea confuzie se numără șvC.> • S a n du - V i 11 e (8). - i . :C. G h u p p. (1) încadrează ca sinonima lâ specia Gereospora, juni-‘ perina Georgescu et. Badea, ciuperca p. sequoiae Ellis et Everhast var.- ■i juniperi1 Eli. ' ct. Ev.. Autorii care au .cercetat ulterior speciile de GereospOra > de pe acele de Jimiperus, și'anume A. G. Plakidas (7) și H. C. G r e e n e--(5); consideră, varietatea , ca o unitate separată distinctă' de/ - specța indicată^^ H o d^g e s (6) arată că cele două taxoane men- s ționate sedeosebesc prin caractere distincte^ și'anume: Stigmina juni-■■ < perina are conidiile, de obicei cu trei.septeț cu un diametru pînă la 5 [x și echinulate •, Gereospora sequoiae var: juniperi are conidiile cu 4 sau mai ’ multe; septe și> cu un diametru de obicei pînă la 3;1 /gA ' ' Oh. S. Hodge's (6)“stabilește că pe acele de Jiiniperus'.fve>ge>- tează în America; de Nord 4 specii distincte, înrudite îndeaproape p acestea sîntGercospora sequoiae EU. ^.EN.’^ar.^juniperi- Eli. /ptEv.p G. thujand : Plakidas, Stigmina juniperina (Georgescu et Badea) M. B. Ellis . ș'i. ^glomerurosa (Sacc.) Hughes.' Prima specie este agentul principal a! căderii acelor de Juniperus .în estul Americii de Nord; Stigmina juniperina are o destul de frecventă, răspîndire în același teritoriu. , > %, C Stigmina juniperina este' o specie critică, prezentând caractere inter-' mediarei între mai? multe .genuri. în general, caracterele sale principale . sînt ale genului Gercospora. C h. S. H o d g e s consideră că este, o gret, șeală a lui O.' O h u p p cînd *'a afirmat că specia ar aparține genului Hete^ rosporium. Ciuperca se mai apropie de'genul Exospomum, avînd conidiile; ' echinulate și o stromă sclerptială asemănătoare'" cu un sporodochiu* / S. J.H u g h e's (citat după (6)‘) .considerăi-^osporiwa ca sinonim cu Helminthosporium Link. în fine,după cercetările. lui M. B. E.llis - a fost trecută în genul Stigmina, datorită 'caracteristicii sale de a forma conicii apicale solitare. , ' s \ CONCILII ' . ' , ,// ■ S-i '/y '< /'/ '/ / ///’/■ în urma "cercetărilor diîeritilor micologi se dovedește că specia, ' / Gercospora juniperina Georgescu et Badea este o; unitate, separată și nu sinonimă "cu Exosporium deflectens Karst ( = E. glomerulosum (Sacc.) H6hn),,după cum a afirmat’ C. Sandu-Ville. Ciuperca, a fostirica,’. drată în genulStigmina de către -M. B. Ellis (2) și numirea eivalaA bilă 'este 'S. juniperina (Georgescu et Badea) M. B. Ellis. •. în afara țării noastre, ciuperca a mai fost aflată în Statele'Unite ale. . ' Americii și Canada,'unde are o largă răspîndire. \ ' , , BIBLIOGRAFIE /' A -v' V / ' - - •. x- ?■- V-V- 4'X; ~ x-' ■ î. Cuupp.O.j A. monogritph of the jungus\gemts Gercospora, Ithaca New York,4.953. 1 ' , , 2. Elms M. B., Claslerosponum/and some allted Dematiaceae-Pliragmosporae II, Commonwealtli. '. ■ Mycol. Inst. MycoL,/.Paper nr. 72. , . .. : . > ' ,3. Geokgescu-C. G. și Badea M., Rev. păd., 1935, 47,. 3, 155^-162. • 4.Z ■ —, ■, Anal. Inst.--ăo cerc, și exporim. forest., 1937,' 2 (1935—1936), 37—47. 5. -Gheene H. 0., Americ.- Midland. 'Nat, 4.952, 48, 37—54.// . , . > . - ?- 6. Hodges Cu. S.;-Mycologia,.1962, 54, 1, 62 - 69.. : • z . /. / , 7.- Plakidas A. G., Phytopathology, 1945, 81, 181-7-190. , 8. SANDU-Vn.bE C., Bull. de la Șert.'Sci. Acad Roum., 1939, 21, 5-6', 113-116.. - ;'//■ . ' ’ ■ i ■ "V; ■ . ' . . - . ■' Inslilulitl de biologic ,,'J'rainn lSăl■■|'.l/:scu',, ' .. . ' ■ . 7 Laboratorul de sistematică și morfologie veg‘elală.' ' ; , Primită în redacție..la 27 februarie 1964. - / \ i > ' a •' ^w?5'r’'rrys:^:^ ~---------x' ■,~—^^^~Tr^!^T^F^’TF’’5rT7^3^,^^ f- £ * V f - \> „ t iJ ^7 N \ ,- ,- •; i 1 1 - , - - _ । - „ ', , >r * & * * ' _, ' ' ' ;S\\•L'-lxV 17 / 7;-;• :'-; ■ 7’'/ '■ ' ;•'- x 7•'-■-'/.' '<- "'"■ <--vS';' '• - :■ 'Z';-".. \f\ : ’ ■ .. DESPRE CHENOPODIUM WOLFFII, SlM x ' »B - ’ , AL. BORZA și VIORICA LUPȘÂ Prezența speciei Chenopodium wolffii^imk-. la Turda și Cîmpu- lung-Mbldovenesc (6), (15),a rămas o enigmă pînă în’.ziua de azi, deși, atît îh privința înrudirii taxonomice a acestei plante, cît Și a provenienței la non s-au emis,uncie ipoteze de către autorul ei L. S i m omk a i (12), apoi de către/ P. A’s cherson și P. G r a e bn e r (1), G. B e c k (2), G. H e g i (8), Richter - G ii r k e (11) și geobotaniștii F. P a x (9), A. Hayek (7), ,1.- Pro dan (10), Al. Borza (3), (4), (5), B. S,o 6 (15). Planta mai este semnalată la Nurnberg-Schweinau de St. Heller în 1905, după comunicarea lui A. Thellun'g. (citat ’ după (1)). . Oonsultînd lucrarea lui G. Skottsberg (13), am fost surprinși de marea asemănare dintre specia Chenopodium- sancti-ambrosu Skoțțsberg, 1951 (14) de pe teritoriul cercetat de-acost autor și specia Chenopodium wolffii Simk. de la noi. S-a luat în studiu problem^ 'afinității, posibile a acestor două specii prin/cercetări,morfologice făcute asupra lui Ohenq- podium wolffii, în speranța de a contribui totodată la dezlegarea enigmei geobotanice a acesteia pe teritoriul țării noastre. După cîte se știe; Chenopodium ‘wolffii Simk. a fost descoperită de farmacistul.Gabriel Wo,lff în' curteamasCi'sale din Turda^ de unde a fost descrisă 1 S i m o mk a i în 1879, ca o plantă anuală ce crește $e locuri ruderaîe'la/Turda și în împrejuri™^ A-f ost ^editată în Flora Ecosiccata A-UstrorSungarica, nr. 1018, leg. G. et J-/Wolf f, 1884;înnora Romaniae Eossiccata, nî\ 320, leg. Muz./bot. Cluj, 1911; îri Flora Hungarica Exsicoata, nr.’lSjă; de la Turda și Sînmihai (Mihai Viteazul)^ leg. Wol-f f eț A1, B-o r z a, 1913'. Planta a fost figurată prima dată în „Magyâr Orvosok < Term4szetvizsgâlok Munkâlatai”^ (1880) p. 354) (fig. 1). • , ( . Planta este anuală, ierboasă, yerde-pâlid său purpuriu' nuanțata, cu tulpină ascendentă bogat-ramificată, dă formă piramidală.. Frunzele sînt foarte înguste, liniare, cele superioare late de 1—2 mm, iar spre bază ST ȘI, CERC BIOL SBRIA BOTANICA T J6NR 4 F. 341—344 BUCUREȘTI 19^4 • 3 „ „ DESPRE CHENOPODIUM WOLPP1I' SIMK. de 3—4 mm, revolute,,pe margini întregi sau sinuat.lat-dințate - cu cîte 1—2, dinți. - Lungimea frunzelor este de 5—7,5 cm'; pe fața superioară sînt Verzi, pe cea inferioară cenușii-verzui • făinoase. Inflorescența este % îndesuită, multiramificată, cu ramurile apropiate, piramidală, compusă - - din,"numeroase flori, iniei, lungi de 0,,6—0,8 (1,0) imn, cu 4—5, mai rar ' ,'3 lacinii perigoniale lungi de 0,6—0,7 nun șilate de'0,3—,0,4 ,mm, obtuze,- f ' ■ membranoase. Stâmine 1—3. Frhctul închis, lat de,0,7—0,8 .'(1,0) mm.- ' Semințele netede, lucioase, brunii-închis, cu margini puțin ascuțite. . . Asupra. speciei s-au emis.mai multe ipoteze, și anume că 'este 6 ' rw - mutație deda L. * (12), că este, o specie endemică ' ' (15) și cliiar propriesărăturilor (7), (9) și, în fine, că este o plantă.adventivă ' s ’ rudorală, de origine necunoscută. . z ■ /' > ■ * , z Chenopodium sancti-ambrosii Skottsberg a fost prima dată recoltată. ■' s cu flori și' fructe coapte și descrisă în Quebrada Gratii în 1951^ iar mai tîrziu- - în noiembrie 1960,,a fost recoltată în stadiu tînăr de înflorire și cu panicule - vechi'și descrisă în Quebrada Langostas'. Npul material .a permis autorului . ; . /să aducă unele completări. descrierii anterioare.' : ' . .' Planta este un'arbust de 30—80 cin înălțime; de culoare verde sau \ - purpuriu nuanțată atît timp’cît nu este lignificafă.; Tulpina' este7ascen- ■ - > ■ dentă, bogat ramificată, grosimea, cea mai mare- a: ramurilor ' fio,rifere < ' atingînd 5 —6 mm. Pînă la lignificare prezintă glande glaucd-pruidoase, care mai tîrziu dispar. Frunzele sînt foarte înguste, liniare," late de 0,5 mmj . revolute. ' ' Lungimea este de 4—6 (7,5) cm. Culoarea .frunzelor este v,erde pe .fața superioară’și verde-eehușie făinoasă pe fața inferioară. Ramurile co- , lectate între 4-și 14.XI.1960 au avut frunze’mai -mici,- lungi de 2—4 cm t și*late de 1—2 mm. Fragmentele sterile dinspre bază au frunze mai mari, ,l,cu 1—2 dinți laterali. Inflorescența este compusă din numeroase flori mici; numărul lor este variabil, putînd ajunge pînă la 13. La baza flo- rilor laterale există boboci mici, care probabil nu "mai ajung la matu- > r ritate. Florile hermafrodite înainte Kde a se deschide au 1,5—1,7, mm, , ’ iar ^tepalele 0,7—0,8 (1,0) mm lungime; filamentele sînt*de 2 mmjungi ' antereie" aproximativ de 0,5—0,6 mm. Ovarul are 0,5 mm,'; iăr stigma- ' tul0,3—0,35 mm. Florile' femele sînt pronunțat mai mici (— 1,0'mm), iar ; . ' tepalele de 0,6—0,7;mm. x ~ ' ' \ .Dezvoltarea postflorală este interesantă. Tepalele se transformă în țesuturi înmagazinatoare de apă, care devenind mai groase formează - * o capsula aproape închisă, cele 5 adîncituri alcătuind un spațiu gol în care ' -este în'chis fructul (fig. 2). . / Din descrierea celor d'ouă specii de Chenopodium se poate vețlea că ,>, ,ele;se deosebesc numai în ceea" ce privește consistența și durata tulpinii, florile și frunzele fiind identice. Este deci foarte posibil ca și specia Che- ■ pfopodium wolffii Simk. să fie de origine sud-âmericană, ajunsă'la noi ' ' o' dată cu ambalajele plantelor sau drogurilor importate. ' După părerea noastră nu este o mutație de la Chenopodium glaucum L.' . a după .ciim șe afirmase, ci este înrudită' din punct de vedere taxonomic ; x In Flora Europaea 1963, I. 344, AL. BORZA și VIORICA LUPȘA ' 4 îndeaproape cu Chenopodium sancti-ambrosii Skottsberg,- care aparțini unui "grup de 3 specii endemice din insula Juan Fernandez. - - . După , comunicarea lui C. Skottsberg (in litt. ad nos 27.V.1963)'CA sancti-ambrosii se cultivă în Grădina botanică din Bergen. în 1963 am cercetat atît locurile de creștere ale speciei din Turda,, cît șt terenul din comuna Mihai Viteazul, dar nu am mai găsit planta. Se pare că a dispărut din aceste locuri. ■ ' • ' , BIBLIOGRAFIE ' '• l ", ' , ' s,~ ' I. 'Asohebson P. u. Geaebner tP.; Synopsis der Mitteleurbpăisehen ,Flora;- ■ 95, 219. ' ' 2. .Beck G., in Reichenbaoh ț., Icones. Florae Germanicae et Helveticae, Leipzig, ,1909/ - ” ' XXIV, 114, ‘tab’. 249, fig. 1-7.. ' ’ 3. Borza Al.,-Pi? Vegelalion und Flora Rumăniens, Guide de la-VI-eme Exc. Phyt. Int. Roum/ Grad. Bot. Cluj, 1931,-37. > , - , , * 4. — .. Vegetația și flora Ardealului. Schițăm geoboianică,-București, 1929, L, 20, ; < 6, Conspeetus^ Florae Romaniae Regionumque Affinium, Qluj, 1947, 78. - 6. . * , Flora R.P.R., Edit. A.cad. țl.P.R., București, 1952) j,. 5111 . - —7; HAxîsk -A;, Die Pflaneendecke Csterreich-Ungams, Leipzig și Viena, 1916,1, 354, '466-467. B.sHEqr G^ lllustrierte Flora vonMitteleuropa, M 1935,'. III, ed. a 2-a. : ■ ' , —9., Pax F,, Grundziige'der.Pflamenverbreitung in den Karpathen, Leipzig, 1898, I, 107, 200. 10. Pbodan I., Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc în Romînia, Cluj, 1939, , ed. a II-a,,271. - ’ ' 11. Ricuter-GOrke, Plantae Europaeae, Leipzig, 1889, II, 137. , ' 12i Simonkai L. Terih6szetrajzi fuzetek, 1879, III, 164. 13. t Skottsbergj G.-, îArkiv for Botanik, seria a 2-â, 1963; IV, 466—467. - i 14. — Arkiv for Șotanik, seria a 2-a, 1951, I, 12. 15. SpO R., Acta Geobot. Hung., 1942, V, 156. / r ‘ f , Z f ț - , , 1 Centrul de cercetări biologice Cluj, Laboratorul de geobotanică. Primită în redacție la 2 august 1963.’ SPECII DE AZOLLA ÎN ÎMPREJURIMILE CAPITALEI DE , '' S. PAȘCOVSCHI v -.•■ • ■ -r ■ . y . ' . - •/ y . • ■ w e ; - - k . Genul Azolla este originar, din America; unele specii s-au introdus în cîteva țări din Europa, ca plante adventive; în Flora R.P.R.&e citează Azolla caroliniana Willd. în bălțile Pasărea și Cernica, din apropierea capitalei, precum și în Delta Dunării (2). Ulte- rior,, aceeași specie a.fost indicată și în lacurile.Mogoșoaia, Băneasa, He- răstrău, Floreasca și' Tei (l)ț- ■ în Flora R.P.R,.' este pusă la îndoială afirmația mai veche a lui G.' G r i n ț e s c u că în balta Cernica s-a g^sit și A. filiculoides Lam., pe motiv că nu s-au păstrat exemplare de ierbar (2). în-anul 1961 a avut loc o înmulțire extraordinar de puternică a acestor ferigi în multe ape din jurul capitalei. Au fost găsite o serie de sta- țiuni necitate pînă în prezent. ( ■ ' Atît A. caroliniana, cît și A. filiculoides (fig. 1) au fost identificate îh' materialul recoltat. Exemplarele tipice se dâosebesc foarte bine. A. caro- liniana are o- ramificație, dichotbmică, cu doi lobi' aproximativ, egali, iar Af. filiculoides o~ ramificație penată, cu 3—5 lobi, fiind și mult mai mare. Dar1 exemplarele mari.de A. filiculoides se divid încontinuu, dînd naștere unor fragmente cu 1—2 lobi, care se-aseamănă cu exemplarele incomplet, dezvoltate de A. iaroliniana. Deseori, populații întregi, pe zeci și sute de metri .p’ătrați, sînt constituite numai din astfel de plante nedez- volțațe; în asemenea cazuri este riscant, să se facă afirmații precise asupra apartenenței specifice. . ■ , Ambele specii, crescînd împreună, au fost, identificate: îp valea Pasărea, pe tot parcursul ei din pădurile'Pustnicu și Cernica^; în' balta Cernica,, în apropiere de' mănăstire; în lacul Tătarului (în- apropierea sațului Plătăreșți), situat in lunca Dîmboviței, dar fără legătură-directă cu aceasta,; în apa Neajlovului, de la Comana pînă la vărsate în,Argeș. _‘ A. caroliniana singură s-a găsitîn >valea Tînganulpi^la ieșirea ei' din ^pădurea Cernica (între Pasărea și Colentina); în valea Pipera, aflu- . y . ... • •• ■ v- ■ . ... - / ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICA T 16 NR. 4 P. M5 -348 BUCUREȘTI 1 . 3 ’ SPECII DE AZOLLA IN ÎMPREJURIMILE CAPITALEI ' 347 346 - ' ' s. pașcovschi . ’ - entă a lacului Tei; în cursul vechi al Dîmboviței și în băltoacele din lunca’ ,ei la Plătărești și Gălbinași. ; Populații de rămase neidentificate au mai fost observate ' în .îdostiștea și ■ afluentul (i valea Suleimanului, în puncte unde sînt tra- ; : versate de calea ferată București^Constanța; precum și în băltoacele., de la marginea comunei Pantelimon. ■ \ în majoritatea apelor citate mai sus/populațiile de Azolla au -format । în vara și jnai ales -în toamna anului 1961 un covor continuu și des, gros - de cîțivacm. Ele atf acoperit complet suprafețele libere de apă și au ell- Fig.ll. —. ai Azolla caroliniana -, b, A.filiculoides; e, detaliul- așezării ■' > frunzelor (la ambele specii) (mărit/a și 6 de 2 ori, c de 5 oji).,' < v Pe de altă parte, pe marginea lacului Tătarului, s-a găsit o populație redusă de A. filiculoides^ care pare să tindă spre formarea unui ecotip trăind în permanență în sol umed. Această populație, a petrecut cea mai < mare parte din sezonul de vegetație înrădăcinată în pămîntul mocirlos, unde nivelul apei freatice nu a variat aproape de loc. Exemplarele Respec- tive aveau forma tipică, penat-ramificată a. lui A. filiculoides,-dar erau . ; . foarte^ mici, dc7a-dreptul pipernicite. . x ( > ; în 1962 speciile de Azolla au fost mult măi rare. în cantitate: destul , de mare, dar vizibil mai redusă față de 19.61, ambele specii au fost regăsite în balta Pasărea și în Keajlov; în balta Cernica sta.constatat; de asemenea, 4 o cantitate apreciabilă, dar identificarea speciei a rămas în dubiu. în ■ > . ■ aceste-locuri s-a^. observat și În l961 abundența cea mai mare./în schimb, în valea Tînganului, valea Pipera și la Gălbinași, în 1962, nu s-a putut, f descoperi, nici un exemplar. Celelalte puncte nu au putut fi cercetate în acest an. . : . .. ://■ BIBLIOGRAFIE L/ Salmes 1-1. și R^emmei.ic IA.,^Observa}tt- asupra -florei și vegeiației -laiului Căldărușam, ■ -- -:în GomumcRri do. Botanica,-București,-1Q60, 137-142. . , , ' 2. Topa.. E., Gewl Âbolla, în .Flora RiP. R., Edit.' Acad. :R.ltR., București, .1952, I. ; - . . . ■ ■■■ : .. : Inslilulul de cereelări [oreshere, l - //- 4Secfia-silvoteliriicâ. • v Primită în redacție -la 12 februarie 1963. / ■ ’ 1 minat aproape .cu totul vegetația acvatică autohtonă.: în locuri unde \ ambele specii creșteau alături, aglomerările de A. filiculoides se puteau a : distinge de obicei prin grosimea lor mai mare,: ridicîndu-se: mâi- mult; " deasupra apei. în unele puncte plantele au pătruns și în pilcurile de treȘtie:;.1' aici, însă,-au rămas mai rare. Au fost și>puncte unde și pe suprafețe libere - ; ' de apă nu s-au foțmat decît populatii rare, de exemplu în laCul Tătar\dui,A . în valea pipera etc. > , < ' La ambele specii se îhtțlnosc atît exemplare complet verzi, cît șf , exemplare'complet sau pafțial r pșji-purpuri i; de obicei suprafețe mai-m^^ sînt acoperite: cu'plante. de aceeași culoare^ La A.' caroliuiana s- au găsit , și exemplare verzi cu margini cărămizii. , ~ , ' ? ?. > O particularitate biologică — de altfel întîlnită și la alte plante piu-, n ■ ti toarei-— este facultatea de ■ a se înrădăcina în pămînt umed- în cazul v = . scăderii puternice a nivelului tapeu Planta, care la început .plutea liber / ' în apă/se fixează apoi cu rădăcini în pămîntul mocirloșvși 'continuă să ■trăiască'. Pe'marginea unor bălți, mai ales la Cernica și Pasărea, -s:au a ^ăsit/ din ambele specii, cantități riiari. de plante înrădăcinate ăstfelv. \- ? care continuau^ covorul plutitor ' 1 - / v RECENZII &.H. TETEPEBHHKOBA-BABAHAH, O6aop epuGoe ua poda Septoria, napasumupijM- w,ux na Ky/ibmypmix u duKopacmyrqux pacmeHunx ApMsmcKoii CCP (Conspectul ciupercilor din genul Septoria, parazite pe plante de cultură și spontane din R.S.S. Armeană), . Ubr. EpeBaHCKoro rocyAapcTBeiinoro yHMBepcnieTa, EpeBaH, 1962 Această lucrare este închinată memoriei profesorului Artur Arturovici lacevski cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naștere. Ea cuprinde studii asupra speciilor de Septoria din R.S.S, Armeană, care se întîlnesc și în țara noastră. Capitolul I este consacrat caracterizării generale a bolilor produse de speciile genului Septoria, răspîndirii lor geografice, pagubelor produse și principiilor de combatere. Capitolul II cuprinde caracterele morfologice și biologice ale speciilor genului Septoria și discuții asupra poziției acestui gen. Unele dintre acestea, cum sînt forma și dimensiunile picni- diilor, dimensiunile sporilor, numărul septelor, caracterul petelor etc. se dovedesc a nu constitui caractere importante pentru delimitarea speciilor. Ca urmare, autoarea se abține de la fărîmi- țarea genului Septoria și a speciilor respective constatate pe teritoriul R.S.S. Armene. De mare ■importanță în separarea speciilor este specializarea ciupercii pe diferite plante-gazdă, ceea ce se poate stabili cu mai multă siguranță prin infecțiuni artificiale încrucișate.- . 1 Capitolul III cuprinde caracterizarea teritoriului R.S.S. Armene din punct de vedere ecologo-climatic. Autoarea arată că în partea de nord-est, în zona muntoasă cu păduri, unde climatul este mai dulce și umed, la fel ca și în regiunile muntoase din sud, condițiile sînt favo- rabile pentru dezvoltarea ciupercilor din genul Septoria. în R.S.S. Armeană se cunosc în total 155 de specii și forme de Septoria, din cele aproxi- mativ 500 de specii existente în U.R.S.S., pe cereale, composee, labiate, rosacee, leguminoase și umbellifere. Din punctul de vedere al răspîndirii lor geografice, speciile de Septoria din’ R. S. S. Armeană sînt repartizate de autoare în grupe ecologico-geografice, și anume specii răspîndite pretutindeni în R.S.S. Armeană, specii de pe plantele ierboase cu mare răspîndire, specii din regiunea mun- toasă cu păduri, parazite pe arbuști, ierburi și plante ornamentale, specii din cîmpia R.S.S. Armeană cu climat uscat și cald, specii din zona premontană de stepă aridă și din zona mon- tană, în majoritate pe vegetație ierboasă, specii din regiunile munților înâlți, parazite pe gra- mineele din fînețe. ■ - Capitolul IV cuprinde diagnozele speciilor de Septoria din R.S.S. Armeană cu bibli- ografia, simptomele bolii, caracterele ciupercii, planta parazitată, locul și anul recoltării, iar Ia speciile parazite se mai indică modul de infeețiune, răspîndire și metode de combatere.. Vera Bontea Revista Studii și cercetări de biologie Seria botanică publică lucrări originale din toate domeniile biologiei vegetale : morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie, fiziologie, genetică și micro- biologie — fitopatologie. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științi- fice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfătuiri, schimburi de experiență între cercetătorii romîni și cei străini etc. 2. Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. NOTÂ CÂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri. Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Expli- cația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei în text se vă face în ordinea numerelor. Numele auto- rilor va fi precedat do inițială. Titlurile revistelor citate în biblio- grafic vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclu- sivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței nr. 296, București.