COMITETUL DE, REDACȚIE Redactor responsabil ; Academician EM. POP Redactor responsabil adjunct: Academician n. SĂLĂGEANU Membri: ACADEMICIAN ALICE SĂVULESCU; Academician j T. BORDEIANU j; I. POPESCU-ZELETIN, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; proL dr. I. T. TARNAVSCHI; dr. ALEXANDRU 1ONESCU; GEORGETA FABIAN - secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 90 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzorii ele presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la CARTIMEX, București, Căsuța poștală 134 — 135 sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb, precum și orice corespondență se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie — Seria botanică”. APARE DE 8 ORI PE AN ADRESA REDACȚIEI ; SPLAIUL INDEPENDENTEI Nr. 298 BUCUREȘTI ! Studii și cercetări de B t t o c î p 1 V7 JL v7 Vj i 13 BIOL. SERIA BOTANICĂ ■ ■ ■' ' . ■ ; \ ■ , 21 1969 SUMAR .. i ■ ■ ■ ■' . Pag, '■ . X ■ --— I. FABlAN și H. TIȚU, Influența fosforului asupra ultrastructurii CloroplastelOr din mezofilul de.floarea-soarelui.. 321 M, PARASCHIV, Cercetări electronomicrosco^ice la alga Scenedes- mus quadricauda . . ................ ’ 325 C. TOMA, Cercetări de histoanatomie comparată la speciile de Coro- nilla L. din România. II. Rădăcina . ............ 329 | N. BUCUR i și, M. TOMA, Plante acidpfile și alcalinofile din cîteva stațiuni din Carpații Orientali ................ 335 GH. DIHORU, Taxonomia speciilor Festuca pratensis Hudson și , F. artindinaceă Schreber . . ........................“ 343 N. DONIȚĂ, Grupele cenologice ale pădurilor dobrogene . . ■. . 351 GH. MJHAI, Contribuții la cunoașterea florei din bazinul Bașeuiui (jud. Botoșani) ..................... 357 A. POPESCU, Cercetări asupra speciilor de Potenlilla L. din secția ’ Rectae (Th. Wolf) Juz. tn culturi experimentale . , . . . 361 MAR IA GIURGIU, Concentrația fosforului în plante de floarea-soa- relui în cursul perioadei de vegetație . . . . . , . . , 367 Ki. ȘTIRBAN, GR. MEȚAXA și GH. ȚIRA, Dinamica fotosinte^eî și acumularea pigmenților clorofilieni în fenofaze sub acțiunea unor factori agrotehnici ....................... 373 ANA HULEA, I. DINESCU și V. LEMENI, Făinarea solanaceelor în România ..................................... 381 C. SANDU-VILLE, M. RUSAN, VIORICA IACOB, ECATERINA GUȚU și AL. MANOLIU, Micromicete noi din România 387 IN MEMORIAM ........................................... 391 RECENZII .............................................. 393 /St. și cerc. biol. Seria botanică t." 21 nr. 5 p. 319—396 București 1969 J ■I i 1 i- INFLUENȚĂ FOSFORULUI ASUPRA ULTRASTRUCTURII CLOROPLASTELOR DIN MEZOFILUL DE FLOAREA-SOARELUI DE ‘ I. EABIAN și H. TIȚU 581.174.1 : 582.998 l ElekLronenmikroskopische Untersuchungen zeigten, daC P-Mangel bei Sonnen- blumenpflanzen zu weitgelienden Verănderungen in der Mesophy 11 chior oplasten- struktur fiihrt. UnregelinăBiges Auseinanderrucken der. Țhyllakoide mit an- schlieBendem Granazerfall, Aufțreten eines kontinuierlichen Larii ellenșystems und, zum SchluB, Verminderung des strukturierten Anțeils des Chloroplasteninhaltes . waren dip Haupteffekte des P-Mangels. Un simptom foarte frecvent citat al carenței fosforului la plantele superioare- este schimbarea saii, în -cazuri extreme. ■ dispariția culorii verzi a frunzelor. Diversificîndu-se, cercetările au pus în evidență unele influențe ale carenței fosforului asupra intensității fotoșintezei și respi- rației (5), (6), (10), precum și asupra concentrației glucidelor, acizilor organici și aminoacizilor din frunze și alte organe vegetative ale plantelor (2),. (3), (5), (10), (11). Pentru o mai bună înțelegere' a acestor influențe ar fi de dorit să se dezvolte studiul structurii interne ă diferitelor organite celulare, deoarece, conform concepțiilor actuale, așa-zisele structuri ale protoplasmei sînt sediul proceselor metabolice care se desfășoară într-un organism.: Deocamdată există puține date despre influența fosforului asupra acestor ultrastructuri. în ceea ce ne privește nu cunoaștem decît două lucrări (12), (13), ambele referindu-se la ultrastructura cloroplas- telor din frunzele de fasole. în cele ce urmează prezentăm unele date privind ultrastructura cloroplastelor din frunze de floarea-soarelui în condițiile carenței fosforului. . . . MATERIAL ȘI METODĂ ' . Partea, experimentală. Plante de. floarea-soarelui, soiul Smena, au fost crescute mai întii pe soluția Knop completă, iar apoi pe soluția nutritivă în care fosforul din rețeta lui Kriop a fost înlocuit cu o cantitate echivalentă de sulf. La luarea probelor, unele plante crescu- ST, ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 P. 321-324 BUCUREȘTI 1909 322 I. FABTAN și H. TIȚU , \ 2 . ■ ■ ' ¹ ' . ■ V' seră în lipsa fosforului timp de 15 zile, iar altele 20 de zile. Plantele de control au fost crescute tot timpul pe soluția Knop completă. La data culegerii probelor, plantele din toate varian- tele aveau vîrsta de 34 de zile. Ziua ele au fost ținute sub ceriil liber, iar noaptea și în zilele ploioase într-o seră. Probele au fost luate în ziua de 25.VIII.1968 între orele 11 și 12. Fixarea materialului și pregătirea sa pentru examinarea la microscopul electronic. Probele luate sub forma unor fîșji înguste din limbul frunzelor de la etajul mijlociu s-au fixat timp de 12 ore într-o soluție de glutaraldehidă 4% în tampon-fosfat 0,025 M, pH = 6,8, la 4°G. A urmat o fixare suplimentară timp de 3 ore într-o soluție de OsO₄ în același tampona Alte probe au fost fixate cu o soluție de KMnO₄ 2% in același tampon-fosfat, la temperatura camerei, timp de 20 min. După deshidratarea cu alcool etilic, materialul a fost ipcluzionat în amestecul de metacrilat de butil-metil (4: 1), iar secțiunile obținute apoi cu ajutorul unui ultramicrotom Philips au fost examinate la microscopul electronic JEM-7, la măriri directe de 7000 — 15000 x. REZULTATELE OBȚINUTE Aspectul exterior al plantelor. Simptome certe ale carenței nu au . putut fi observate docît la plantele care au fost lipsite, de fosfor timp . de 20 de zile. Tulpinile acestora rămăseseră relativ mici și subțiri, iar porțiunea lor inferioară era intens colorată în roșu. Frunzele inferioare se uscaseră, iar cele nou formate erau relativ mici, subțiri și întrucîtya ¹ mai închise la culoare. O ușoară reducere a taliei s-a putut observa și la plantele ținute pe soluția carență timp de 15 zile. Alte simpțome nir s-au putut observa la aceste plante. VUrastructura cloroplaMor și modif icările provocate. Qproplastele de floarea-soarelui au formă ovală sau eliptică (fig. 1 și 2), și,măsoară 6—10 p. lungime. La exterior ele sînt delimitate de un înveliș, tristrati- ficat, iar în interior se află sistemul de lamele diferențiat în. regiunile granală și intergranală („granăwork” și „fretwork”, după T. E. Weie.r - (14)). Fiecare granum este alcătuit din discuri (tilacoizi) strîns lipite unele de ; altele, lungi de 0,200—0,300 p. Lungimea lamelelor inter- granale este cuprinsă între 0,200 și 0,400 p. în regiunea interlamelară Se întîlnesc formațiuni rotunde șan alungite, care reprezintă probabil granule de amidon (fig. 2, A). ’ /' La. materialul provenit de la plantele ținute pe soluția carență timp de 15 zile se observă unele modificări. Astfel diferențierea sistemului lamelar din interiorul cloroplastelor este mult regresată. în pachetele tilacoizilor apar „fisuri” neregulate, corpusculii granali fiind astfel frag- mentați. Adeseori, fisurile din mai mulți corpusculi granali se unesc între ele, astfel incit se formează lamele relativ lungi (fig. 3). Forma neregu- lată a spațiilor dintre acestea din urmă dă secțiunilor în ansamblul lor un aspect vezicular (fig. 4 și 5). La acest aspect contribuie și unele spații, interlamelare complet închise, care nu se observă în materialul de control. Ele ar putea să rezulte din fragmentarea unor lamele învecinate și din. . unirea acestora la capetele libere. *■ -. \ 1. Ultrastructura cloroplastului de floarsa-soarelui din n m, Mitoeondrie; V, vacuolii (fixare KMnpₜ; 28 500 x). Fjg. 2, ■ Cloroplast din materialul de control. J, Amidon; 1% peretele celular (fișare OsO₄; 35100 x). Fig. 3 și 4. - Ultrastructura cloroplastelor Ia plantele carențe în P timp de 15 zile. Se observă dilatări ale tilaooizilor (săgețile) (fixare OsO₄; 81 900 x), Fig. 5. ■ Ultrastructura cloroplastului la plantele carențe în P timp de 15 zile. Se observă aspectul vezicular al sistemului lamelar. aC, Anvelopa cloroplastului; globule osmioflle (fixare (fixare KMnO₄; 16 000 x ). • t air, frunzele plantelor de floarea-soarelui Fig. ₈, _ Formațiune mielmica din tru™ p‘ț' ₙ $ , carențe în P timp de 20 de zile (fixare O0O4,. FNFI.UENȚA FOSFORULUI ASUPRA CLOROPLASTELOR 323 . în condițiile carenței acute a fosforului, conținutul cloroplastelor ’B/e 6 și 7). Partea structurată este mult redusă ’^ufață de cea nestructnrată, iar unii tilacoizi fuzionează; Pe lîngă aceasta, ^ț^mfembrana externă a învelișului cloroplastelor prezintă pe alocuri eva- care, după aspect, seamănă cu niște muguri (fig. 6, săgeata). De ^Sățiehționat ar mai fi și faptul că în celulele frunzelor provenite de la plante puternic carențe în fosfor se pot observa adeseori formațiuni lamelare '///■/rotunde sau eliptice (fig. 8), care amintesc de configurațiile mielinice. i®-- _ posibil ca aceste formațiuni să nu reprezinte, în cazul preparatelor ^ur&astre, decît cloroplaste ajunse într-un stadiu de degenerare avansată. 1 țțȘ-' La examinarea imaginilor prezentate se mai constată că, sub influența /■■carenței fosforului, crește numărul globulelor osmiofile din cloroplastie 4, 5 și 7). Poate că acest fapt este un indiciu al dezorganizării '0 structurii interne a cloroplastelor. Trebuie totuși subliniat faptul că nu toate cloroplastele din inte- : riorul uneia și aceleiași celule au prezentat semne de degradare. După • eivaluările noastre sumare, în ,celulele frunzelor provenite, de exemplu, la plante ținute pe soluție nutritivă fără fosfor timp de 20 de zile, aproximativ 20:% din cloroplaste prezentau o structură internă aparent normală. DISCUȚII j o Modificările structurii interne a cloroplastelor provocate la floarea- ’ soarelui de carența fosforului prezintă multă asemănare cu cele observate. ; de W. W. Thomson și T. B. Weier (12), (13) la frunzele de ■ fasole aflate într-un stadiu relativ avansat al carenței acestui element, î După autorii mai suS menționați, aceste modificări ar exprima procese , ^ 4^ degenerare inițiate de trănslocarea fosforului asimilat de frunzele mai vîrstnice în cele tinere, în curs de formare. Autorii cred că în urma acestei translocări are loc o dezagregare a complexului (fosfo-) lipo- î proteic, rezultatul fiind acumularea unor picături de substanțe lipidice v\ devenite disponibile și' identificabile, probabil cu granulele osmiofile, pre- j ■ cum și reducerea numărului lamelelor. ..■;ț Probabil că schimbările structurii interne a cloroplastelor, obser- vate de noi, sînt și ele o expresie a unor procese de degradare. Nu putem L însă trage concluzia că degradarea structurii interne a cloroplastelor ar < fi singurul efect al carenței fosforului, pentru că în celulele acelorași frunze : carențe, alături de cloroplaste cu semne evidente de degradare, se întîl- mese adeseori și cloroplaste care nu prezintă astfel de semne. Deși greu V de demonstrat pe calea microscopiei electronice, se poate totuși presu- 1 pune că sub influența carenței fosforului se micșorează nu numai stabi- litatea, ci și posibilitățile de formare a membranelor din cloroplaste și alte orgănite celulare. în sprijinul acestei presupuneri, ne-am putea referi la unele date prezentate cu alt prilej (4), care arata că o probă medie din toate frunzele unor plante de floarea-soarelui crescută fără fosfor timp de 20 de zile conține cu aproximativ 60 % mai puțin fosfor lipidic decît o probă medie din frunzele plantelor de control. Dacă admi- 324 I. FABIAN Și H, TIȚtj 4 tem că fosforul intră în constituția ultrastructurilor? sub formă de fosfoli- pide, atunci din datele de mai sus rezultă Că fosforul provenit din degra- darea unora dintre membranele protoplasmatice mi poate fi utilizat în întregime la sinteza unor membrane noi. înțelegerea modului de acțiune a carenței fosforului asupra struc- țurii interne a cloroplastelor și eventual asupra altor organite,celulare, este îngreuiată și prin faptul că efecte similare au fost observate atît în condițiile carenței altor elemente minerale nutritive, cît. și în cele ale unei lumini puternice. După L. . Bogorad și colaboratori (1), de exemplu, carența fierului provoacă la XanfÂmM pensilvanicum o micșorare a numărului de disCuri granale. Examinînd structura internă a cloroplas- telor din frunze de fasole carențe în K și Zn, W. W. Thomson și T. E. Weier (12) au constatat o serie de efecte care seamănă destul de bine cu cele observate de noi. Efecte asemănătoare au fost observate la, spanac și în condițiile carenței inânganului (9), precum și în cele ale fotodistrucției pigmenților (4), (5). Cauze diferite au deci efecte asemănătoare. Fără îndoială că ample cercetări morfologice combinate cu cele biochimice și fiziologice he vor da un răspuns mulțumitor la problemele pe care le-aii pus descoperirile făcute pînă acum cu ajutorul microscopului electronic. BIBLIOGRAFIE 1. Bogorad L., Pirce J., Swiet H. a. McIlrath, Brookhaven Symposia in Biology, 1959, ■ ; LI, 132. ■ ' ¹ ■ ' ’ ,, 2. : Fabian L, St. și cerc, biol,, Seria botanică^ 1967, 19, 2, 139—150, 3, . — , Rev. roum. Biol., S6rie de Botânique, ■ 1968, 13, 12, 27 — 34. 4. — Rev. roum. Biol., S6rie de Botânique, .1969, 14, 5. 5. Gre&ory'F. G. a. Baptiste E. C. D., Ann. Bot. (Lond.), 1936, 50, 579 — 619. 6. Gregory F. G. a. Richards F, I., Ann. Bot. (Lond.), 1929, 43, 119 — 161. 7. Klein S. a. Bogor'ad L., J. Cell Biol., 1964, 22, 443. 8. Kushida. H., Hon M., Izawa S. a, Shibata K., Biochim. biophys. Acta, 1964, 79. '9. Pcssingham H. W. a, Spencer D., Austral. J. Biol.-Sci., 1962, 15, 58. < 10. Richards F. H., Ann. Bot. (Lond.) (N.S.), 1938, 2, 491 534. 11. Richards F. H. a. Templem^n W. G., Ann. Bot. (Lond.), 1936, 50, 367 —402. 12. Thomson W. AV. a. Weier T. E., Anier. J. Bot., 1962, 49, 1047-1055. 13. Thomson W. W., Weier T. E. a. Drever H., Amer. J. Bot,, 1964, 51, 933-938. 14. Weier T. E., Amer. J. Bot., 1961, 48, 615. Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, .. ■ . . . ' Secată de fiziologie vegetală ■■ •' ‘ : ■ ■ . ■ . i Sectorul de morfologie. Primit în redacție la 24 martie 1969; Mir ' . F fW'i.' o ■Ww.-?." te- tei¹ CERCETĂRI ELECTRONQMICRQSCOPICE , LA ALGA SCENEDESMUS QUADEICAUDA ' ■ ■ b ■■ 1>E \ :■ , ' . . M, PARASCHIV 582.263 The structură of the wall and chloroplast of Scenedesmus quadricauda was fixed iii KMnO₄. The cell wâll consists of 3 layers : the inner cellulasic layer which deli- iriitates individual cells, the pectic-layer which bindsthe cells of the coenobium and a thin middle layer. The structure of the outer pectic layer consists of a hexagonal network and a system of tubules. The chloroplast of Scenedesmus quadricauda consists of bands of lamels. ; Structura și coihpoziția membranei celulare în cazul algelor unice- lulare, mai ales pentru cele folosite în culturi, prezintă deosebit interes, ■ deoarece" această membrană reprezintă învelișul câre desparte și în același , timp face legătura celulei cu mediul exterior. Ounoscînd în detaliu alcă- 2 tuirea membranei celulare, fiziologii, care se ocupă cu creșterea algelor în instalații de laborator și sub cerul liber, în scopul obținerii unor canti- ?tăți mari de substanță uscată servind drept hrană animalelor, vor ști- . ce săruri minerale să folosească în alcătuirea mediilor nutritive. în cazul grosimea stratului pectic este în funcție ⁷ de mediul nutritiv și, cu cit va crește'concentrația soluției nutritive,, cu atît și grosimea acestui strat va fi mâi mare (4), (5). Unii cercetători consideră că ornamentațiile stratului pectic ar putea sa dea indicații asupra diferitelor specii ale genului Scenedesmus (6),. metodă pe care ■astăzi o folosește din plin sistematica modernă. . - w Observații interesante se pot face cu ajutorul microscopului elec- tronic și asupra cromatdforului algelor și modificărilor sale în funcție de sărurile minerale folosite în alcătuirea mediilor nutrițive, temperatură, pil și alți factori. ȘT. ȘI C^RC,.B±OL. SERIA BOTANICĂJ T. 21'NR. 5 V. 325-328 BUCUREȘTI 1980 326 M. PARA SCHI V 2 " MATERIAL ȘI METODĂ Pentru experiență s-au folosit' culturi pure de Scenedesmus quadricauda, provenite din colecția Secției de fiziologie vegetală â Institutului de biologie „Traian Săvulescu". Cul- tura a fost crescută pe mediul nutritiv Knop, iar iluminarea s-a realizat cu ajutorul lămpilor . fluorescente de 45 W timp de 12 ore, după care a urmat o perioadă de întuneric tot de 12 ore. După 8 — 10 zile de la însămînțare s-a luat suspensie cu alge, care s-a centrifugat ți , spălat de cîteva ori în vederea îndepărtării urmelor de săruri minerale, iar materialul sedimentat s-a fixat cu 1 % KMn()₄ în soluție-tampon cu pH-uI cuprins între 7,4 și 7,6, la 0°G, operație care a durat 15 — 20 min. După aceea s-a spălat de cîteva ori cu apă bidistilată, trecîndu-se apoi la deshidratarea materialului îh acetonă în următoarele proporții; 30,' 50, 70, 85, 90 și 100% (acetonă absolută). , O altă porție din același material a fost. fixată .în 1% tetraoxid de osmiu (0,1 M tam- pon-fosfat cu pH =6,8) timp de 10 ore - la 0°C. După o spălare completă cu- apă bidistilată s-a trecut la deshidratare, care s-a făcut ca și în cazul destris. - , । Incluzionarea s-a efectuat în weștopal, inițial numai o parte și trei părți acetonă pînă a 100% weștopal, lăsînd capsulele timp de 24 de ore la temperatura camerei, apoi 48 de ore Ia temperatura de 60°C. Ultrasecțiunile efectuate cu ajutorul ultramicrotomului Philips au fost colorate cu acetat de uranii 2% timp de o oră și supracolorate cu citraț de plumb con- form tehnicii descrise de E. S. R ey n o 1 d s (3), Pentru examinarea secțiiiniîdr s-a utilizat microscopul JEM-7, la mă'firi directe cuprinse între 9 000 și 52 000 x, ulterior, realizîndu-se măriri fotografice pînă la 122 000 x. REZULTATELE OBȚINUTE în figurile 1 și 2 sînt înfățișate două celule de Scenedesmus guadri- cₜauda în care se observă cloroplastul, de forma unor benzi continue și paralele brazdînd întreaga celulă; spre exterior, acestea sînt mult mai . numeroase ^Gh). Lateral și. înconjurat de cloroplasț se află .nucleul (A), care are un contur bine individualizat și delimitat de o membrană dublă (fig. 1). în centrul celulei se observă un pirenoid (py) destul de volu- minos, în jurul căruia gravitează o serie de formațiuni ovoide (a), pe care noi le-am considerat, ca și, T. B i s a l p u t r a (2), ca fiind substanțe de rezervă, probabil amidon. ■ . . . J; Peretele celular la Scenedesmus quadricauda are o grosime : de 80 — 250 mp și este alcătuit din trei straturi. La exterior se află un; strat de natură pectică, care reprezintă de fapt o continuare a învelișului ceîncon- •jură toate celulele henobiului. Acest strat nu este continuu, ci întrerupt de o serie de-formațiuni tubulare (fig. 2, Ss și fig^ 3), care pornesc de la ' stratul median și ajung pînă la exteriorul formațiunii pectice, a cărei suprafață are înfățișarea unei rețele cu ochiuri hexagonale (fig.: 4). Tot de la stratul median evoluează și spinii; terminali^ care, după cum se observă din figura 5, nu sînt .altceva decît niște formațiuni tubulare unite . măi multe la un loc. ■ •, ... în vederea reprezentării mai clare a stratului pectic, care este corn-, plicat la Scenedesmus quadricauda, T.. B i s a 1 p ii t r a și T. E. W e i e r ; Fig. 1. și 2. — Secțiuni observate Ia microscopul electronic prin două celule de Scenedesmus quadricauda. Pirenoid; V, nucleu; Qh. cromatofor; pcZ, stratul celulozic; jwn, stratul median; uf, stratul pectic; Ss, formațiuni tubulare; vacuole; a, amidon; e. ectoplast (fig. 1x18000; fig. 2x22 000), Fig. 3. — Aspect detaliat al stratului pectic și al formațiunilor tubularef x 122 000). îl! 4 3 CERCETĂRI ELECTRON OM1CROSC OFICE LA S. QUADRICAUDA 327 au înfățișat o schiță a acestui strat, care pare să fie cît mai apropiata de structura reală, după cum reiese de altfel și din imaginile prezentate de noi. Autorii menționați mai sus reprezintă și niște deschideri (operule} Fig. 6. — Reprezentarea schematică a stra- tului pectic (după T. Bisalputra și colaboratori). între stratul mediu și cel exterior, realizat din apropierea pe circumferința unui cerc a formațiunilor tubulare (fig. 6). Stratul interior este de natură celulozică și delimitează fiecare celulă din colonie. DISCUȚII în vederea efectuării cercetărilor de biologie celulară și moleculară este necesar mai întîi să se cunoască structura electronomicroscopică a celulelor algelor în condiții normale, apoi să se treacă la experiențe în care să se modifice unii factori, ca : sărurile, minerale, lumina, tempera- tura, pH-ul etc., și după aceea să se observe schimbările survenite în structura componenților celulari, care vor determina cu siguranță modifi- cări și asupra modului lor de funcționare. Cercetări de ultrastructură asupra cloroplastelor la Scenedesmus quadricauda au făcut T. E. Weier și colaboratori (7), care au consta- tat că sînt alcătuite din granumuri ca și la plantele superioare. Unele membrane sînt subțiri (100 Â), altele sînt mai groase (165 Â). în alcă- tuirea celor subțiri intră un singur rînd de subunități globulare, iar la cele groase două rînduri. T. Bisalputra și colaboratori (2) și-au îndreptat cercetările la început asupra membranei celulare de la Scenedesmus quadricauda, găsind că este alcătuită din trei straturi: celulozic, median și pectic. Obser- 328 M. PARASCHtV - ■ .4 Ovațiile .noastre sînt în concordanță cu cele făcute de autorii amintiți. De asemenea, s-au mai efectuat cercetări electronomicroscopice și asupra dezvoltării pirenoidului la Scenedesmus gitadricauda și asupra legăturii lui cu cloroplastele și sinteza amidonului. Datele obținute de noi dau indicații că la Scenedesmus guo;dricauda, din cauza peretelui de natură pecii că, care este destul de gros în compa- rație cu cel celulozic și cu cel median, difuzia sărurilor, minerale se face anevoios. Un schimb intens, după părerea noastră, „se realizează prin forma- , țiunile tubulare, precum și prin operculele din schema lui T. Bisai- p u t r a. J în încheiere, subliniem faptul > că cercetările electronomicroscopice pot sa dea indicații prețioase . asupra proceselor metabolice care au loc în celulele algelor în funcție de unii factorij .cum ar fi temperatura, lumina, pH-ul și sărurile minerale, aspecte pe care le vom lua în considerație în viitor. . ■ - .'p" P d BIBI.IO GRAFIE ' 1. Bisalputra T. a. Weier.T, E;,. Aiper. J, Bot., 1963/50. 2. — Amer. J. Bot,,'1964, 51. 3. Reynolds E. S., J. Cell Biol., 1963, 17. . ; ‘ z 4. Semn G., Algen Bot. Ztg., 1899, 57. । P ■- ? 5. Smith G. M., Arch. Protistenk., 1914, 32. 6. . ■ -- P. Trans. Wisconsm Acad., 1916, 18. PP- 7. Weier T. E., BisalPutra T.a. Harrison A., J. Ulir. Res., 1966, 15. .. Institutul de biologie „Traian Săvulescu”, Secția de fiziologie vegetală, . ;■ ' ■■ ■ ' 1 . ■.? ■■■ ■ '‘: ■. ■■ p'— P ' P - PP Primit în redacție la 5 octombrie 1968. ■' CERCETĂRI DE HISTOANATOMIE COMPARATĂ LA SPECIILE DE CORONIZLA L. DIN ROMÂNIA, , , ; ⁿ- RĂDĂCINA / . ! C. TOMA - ' 581.82:381.4: 582.739 On Lhe basis of a rich material obtained from seeds or directiv gathered of the most different stations^ the author examines, omparatively, the primary and secondary root structure of Coronilla species of our couutry, making evident the existence of the foliowing three types of symmetry : diarch, triarch and tetrarch. The first two châracterize the species wlth-small'plantlets. The p'assage to the secondary structure is early niade' befofe the epidermis was eXfoliated, Except C. scorpioides, in the oțher species, the root structure îs of a phloemje type. Rhy- tidome forms in C. emerus and C, vagiualis alone. The, wood obviously presents /yearly rings, in C. emerus only. C. varia presents anomalous ring periderms, loca- lized in . the secondary phloem, . ’ ' Datele referitoare la\ structura rădăcinii de Coronilla sînt'foarte sărace și răzlețe. Din literatura consultată rezultă ca s-â analizat sumar doar rădăcina de C.,eretica, C. vaginalis și O. varia (2), (5), (11). în alte lucrări,referitoare la anatomia leguminoaselor (4),- (7), (8), (13). (14) unse pomenește nimic despre genul Coronilla. Nici chiar lucrarea mono- grafică a lui A. V o gel st e r ger । (17) asupra anatomiei tribului ^Hedysareae (fam. Legiiminosae) nu se ocupă' de loc de rădăcina speciilor aparținînd acestui trib. în sfîrșit, în lucrările de sinteză privind anatomia dicotiledonatelor (6)', (12.) nu se vorbește nici măcar în treacăt despre structura rădăcinii de Coronilla. . y Exceptînd pe"C. varia, Ia care în trecere s-a menționat doar tipul ' ’ triarh 'de structură (2j, dintre speciile care trăiesc la nOi numai C. eretica . ă constituit obiectul unei sumăre analize, atît a structurii primare, cît și a celei secundare, O lucrare referitoare la anatomia speciilor de Coronilla nu există, iar date histoanatomiice relative la familia țeguvwnosae lipsesc complet în literatura românească de specialitate. , - ST. ȘI CERC. -BIOL. ^ERIĂ'BOtANICĂ r,' 21NR,‘5 P. 329-334 BUCUREȘTI 1969 .’ 330 C. TOMA 2 MATERIAL ȘI METODĂ Am analizat rădăcina (începînd cu plantulele și tevminînd cu rădăcina în vîrstă de 4 - 5 ani la speciile perene) la cele 7 specii de Coronilla L. care cresc la noi (C. coronata Lₜ, C. eretica L., C. elegans Pane., C. emerus L., C. scorpioides (L.) Koch, C. vaginalis Lam., C. varia L.), comparînd structura lor primară și secundară și reliefînd variațiile de structură legate de ecologia diferitelor specii și pe cele constante, care ar putea ajuta la diferențierea speciilor de Coronilla și lă stabilirea vîrstei lor după structura rădăcinii. Materialul cercetat provine din mai multe stațiuni: C. coronata : material obținut din semințe de la Grădina botanică din Cluj și eșantioane din ierbarul Universității din Cluj (stațiunea : Muntele Tîmpa — Brașov, pădure); C. eretica : material obținut din semințe de la Grădina botanică din Pragâ și eșantioane din ierbarul Universității din Cluj (FI. Exsicc. Austro-Hung. ; Dalmația, finețe pe sol calcaros); C. elegans : defileul Dunării la Cazane și pădurea Breazu — Iași; C. emerus var. typica Posp. : Plavișevița — Orșova; C. emerus var. emerotdes (Boiss. et Sprunr.) Wohlf. : Vîrciorova — Tr.-Severin, defileul Dunării la Cazane, Plavișevița — Orșova ; C. scorpioides : material obținut din semințe de la Grădina botanică din Cluj și din Belgrad, precum și eșantioane, din ierbarul Universității din Cluj (stațiunea: Murfatlar — Medgidia, prin arături) ; C. vaginalis : material obținut din semințe de la Grădina botanică din. Cluj (stațiunea: Roșia Montană spre Munte’e Vulcan — Cîmpeni, în. pădure); C. varia: Săhleni — Mizil. (finețe), Gugești — Vaslui (marginea pădurii Păscăloaia), Iași (Breazu, Repedea, margine de pădure), Munții Făgărașului (valea Arpașului Mare — pădure de fag, hornul din vecinătatea lacului Podrăgel — etaj alpin). Metoda de lucru este cea folosită și în. alte lucrări (15), (16). REZULTATELE CERCETĂRILOR PROPRII Rădăcina este unul dintre organele a căror structură variază puțin în comparație cu alte organe și mai ales cu frunza. Vom descrie mai întîi, pe scurt, structura rădăcinii de C. varia și apoi vom arăta deosebirile care se observă la celelalte specii. Rădăcina principală tînără (cu structură primară) este diarhă (se confirmă presupunerea lui B. H. Compton (2)) • la exterior, încă din stadii foarte timpurii, fasciculele de floeiii prezintă arcuri (cordoane) ’ de fibre cu pereți foarte îngroșați, dar slab lignifieați. în rare cazuri,⁷ cltiar la același individ, anumite rădăcini laterale au structură triarhă. Rezultă (pe baza unui material bogat, recoltat atît din zona de șes, cît și din c^a montană sau alpină) că la rădăcina de C. varia- tipul cel mai răspîndît de structură este cel diarh. , Parenchimul cortical (5- -6 straturi) se termină la partea interioară cu un endoderm, format din celule pline cu tanin aproape de jur împre- jurul rădăcinii; această stare a > endodermului se menține mult timp. Din stadii timpurii, cambiul este foarte dezvoltat; uneori se întîmplă ca activitatea lui să înceapă înainte de diferențierea deplină, a struc- turii primare. ......... Floemul secundar formează un inel, (cilindru) foarte gros, fiind alcă- tuit, ca și la alte leguminoase (1), (7), (8)', (15), (16), dintr-o zonă internă, conductoare (în vecinătatea imediată a cambiului), și una externă (de fapt cea mai dezvoltată), în care domină parenchimul liberian și între 3 CERCETĂRI de anatomie comparata la rădăcină de coronilla 331 ale cărui celule, pline cu grăunțe de amidon, sînt vizibile fibre liberiene, izolate sau grupate cîteva la un loc. Prin formarea liberului secundar, liberul primar și mai ales cordoanele de fibre liberiene primare sînt îm- pinse mult către exterior, comprimate sau adesea lipsind. Xilemul secundar, relativ puțin dezvoltat (fig. 4, B), fragmentat de trei raze medulare (2—3-seriate), care se lărgesc ușor către liber, pre- zintă puțin librif orm, cu pereți celulari extrem de îngroșați (lumen punc- tiform sau liniar în secțiune transversală), dar nelignificați. Așadar, într-o rădăcină în vîrstă domină liberul asupța lemnului, tipul acesta de structură încadrîndu-se în cel „floemie’y denumit astfel de I. S. M i h a i 1 o v s k a i a (7), (8) pentru rădăcina de Trifolium. La '.sfârșitul primului an de Creștere, parte din scoarță se exfoliază o dată cwrizoderma, iar pe seama straturilor interne său chiar a' ehdoder- mului se dediferențiază un felogen, din activitatea căruia vor rezulta suber și feloderm cu celule tipic alcătuite. Se prezintă și un caz anormal de formare a unor periderme inelare, localizate în zona externă a liberului secundar, în jurul unor grupe de, cîte 8—12 fibre liberiene. Modul de formare a acestor periderme anormale a fost descris de noi și pentru rădăcina altor leguminoase (15), (16). La materialul provenit din etajul alpin (Munții Făgărașului), lemnul secundar prezintă mai puține vase (unele dintre ele pline cu tanin), dar mai mult librif ormᵣ liber cu numeroase fibre și un, periderm foarte gros, cu celule mult alungite tangențial. Variații de structură la celelalte specii de Coronilla. Tipul diarh mai poate fi întîlnit la C. vaginalis, cel triarh la C. eretica, C. elegans și C. scorpioides, cel tetrarh la 0. emerus. La C. coronata pot coexista tipurile diarh și triarh, la C. emerus tipurile triarh și tetrarh, iar la C. scorpioides pot fi întîlnite toate cele trei tipuri de care am vorbit mai sus. Periciclul, mai ales în dreptul celor trei cordoane de fibre liberiene primare, prezintă cristale (grupe, de cîte 4—5 celule în dreptul fiecărui cordon, fig, 1—3). Cordoanele (grupele) de fibre liberiene primare sînț reprezentate doar prin două—trei fibre (fig. 1) cu pereții vizibil îngroșați (C. scorpioi- des), prin mai multe fibre (fig. 2) cu pereții puțin îngroșați (C: coronata) sau, în sfîrșit, prin numeroase fibre cu pereții foarte îngroșați (C emerus, C. elegans). La C. vaginalis, cordoanele sînt subțiri, dar foarte late în secțiune transversală (fig. 3), fapt explicabil avînd în vedere tipul diarh, constant și stabil, care caracterizează această specie., . . / Parenchimul cortical, aproximativ cu același număr de straturi (4—6) la toate speciile examinate, prezintă către cilindrul central unele celule cu cristale mari, romboidale, cîte 1—2 într-o celulă (C. coronata¹), iar către mijlocul zonei rare celule cu tanin (C. vaginalis). Endodermul apare tipic alcătuit, cu îngroșările lui Caspary, la toate speciile, dar în special la C. vaginalis (fig. 3). La. C. coronata și C. eretica, endodermul, tipic alcătuit (în stadiul primar), este evident abia în struc- tura secundară. în plus, la C. coronata atît endodermul, cît și periciclul ¹ în structura secundară, straturile corticale interne conțin, pe lingă cristal simple, mari, și macle sau chiar ursini de oxalat de calciu. ' v C. TOMA 332 conțin numeroase grăunțe de amil. Periciclul, de regulă unistratificat^ poate apărea alcătuit din două—trei straturi de celule în dreptul cor doa- de fibre liberiene. nelor -2 -3 ±J0 ^JO ~8 —9 Fig. 3. — Secțiune trans- versală prin cilindrul cen- tral și parte din scoarța rădăcinii de C. vaginalis, cu xilem diarh; cordoane de fibre liberiene primare foarte înguste, dar foarte late (avînd pereții Toarte • îngroșați). -7 3 -3 Fig: 1. — Secțiune transversală prin Cilindrul central și parte, din scoarța rădăcinii de C. scorpioides,cu xilem triarh; foarte puține fibre liberiene primare, cu pereți vizibil] îngroșați. b Scoarță; 3, endoderm cu însrroșările lui Cas- pary; 3, periciclu; 4, cristale; 5, fibre de floem primar; 6, fiofem primar; 7, protoxllem; 8, me- tojleni; 0, raze medulare; 10, măduvă. -2 Fig, 2. —. Secțiune trans- versală prin cilindrul cen- tral șl parte! din ' scoarța rădăcinii de,; C, coronata, de asemenea cu xilem triarh, însă cu mai multe fibre liberiene’ primare .: (avînd pereții puțin îngre- . ’ șați). -3 Măduva este vizibilă doar în stadii foarte timpurii, cînd abia s-au format cordoanele de fibre liberiene primare și cînd nu a apărut încă cambiul, deci cînd nu este încă format nici un vas de lemn secundar. 5 CERCETĂRI DE ANATOMIE COMPARATĂ LA RĂDĂCINA DE CORONILLA 333 Trecerea la structura secundară se face, așa cum am arătat și pentru 0. varia, de timpuriu, însă la C. eretica și C. coronata acest proces începe înainte ca perii radiculari, respectiv rizodermâ, să se fi exfoliat. Parenchimul cortical se exfoliază treptat la periferie, în timp ce, pe seama straturilor interne, la rădăcinile în vîrstă Se formează feloge- nul, care determină organizarea unui periderm mai gros ori mai subțire (fig. 4). Endodermul, ca și periciclul de altfel, își mărește mult celulele în direcție tangențială, suberifieîndu-și evident pereții radiali. Fig. 4. — Scheme ale secțiunilor transversale prin rădăcina de Coronilla, cu structură' secundară' ' ' ' ’ , A, C: searpimdes,' rădăcină cu structură de tip xildmic; B, O. varia, rădăcină cu structură de tip floemic; I, periderm; 2, flcem secundar; 3, cambia4, xilem secundar.; 5, raze medulare. Liberul este redus mult ca grosime în comparație cu lemnul și are grupe relativ rare de fibre (C, scorpioides), ceea ce constituie o excepție de la tipul de structură „floemic” (fig. 4, A). La aceeași specie, către sfîrșitul perioadei de vegetație, rădăcina are un corp lemnos/foarte dez- voltat, străbătut și, respectiv, fragmentat' de numeroase raze medulare foarte. înguste (unișeriate), dintre care, trei mai largi, în dreptul razelor primare. în afară de vase și extrem de mult libriform (chiar în regiunea lemnului primar), aproape că nu se mai distinge parenchim lemnos. Atît fibrele liberiene, cît și cele de libriform au pereții foarte îngrb- șați, dar numai parțial lignificați; în rest sînt gelatinizați, ca și la rădăcina altor leguminoase cercetate de noi (15), (16). . * Liberul conține fibre mai numeroase (C. eretica,"C. emerus) sau mai puține (C. coronata, C. vaginalis^ 'rj Oambiul, vizibil pînă, la sfîrșitul vieții rădăcinii, este pluristrati- ficat și foarte activ, de o grosime apreciabilă mai ales la C. eretica, 0. emerus și C. vagindlis. Lemnul apare format din vase grupate (grupe izolate) la; C. eretica sau dispuse în șiruri radiale înguște, distanțate prin raze medulare 2 — 3-seriate, la C. coronata. Vasele sînt relativ rare, între ele fiind foarte mult libriform. O situație aparte prezintă C. emervs, la care în lemnul rădăcinii de mai mulți ani se pot distinge ușor mai multe inele anuale, formate din vase dispuse mai adesea (în special în inelele mai noi) în șiruri sau grupe orientate tangențial (în secțiune transversală), separate de cordoane 334 C. TOMA 6 (pachete) de libriform și puțin parenchim lemnos. La această specie, ca și. la O, vagi^ ¹ scoarța se exfoliază în cele'din urmă complet pînă la endoderm, iar pe seama acestui strat șau, mai adesea, pe seama perici- clului iau naștere, anual, pătuti de felogen, care generează un su,ber cu pereți'subțiri; în felul acesta s₍e organizează cu timpul un ritidom nu • preă gros, care învelește, ca uh manșon, cilindrul central foarte dezvoltat; Vîrsta rădăcinii se poate identifica, oarecum destul de ușor, pe baza inelelor anuale de lemn secundar. ' \ s ¹ CONCLUZII La toate speciile analizate, în rădăcina cu structură secundată măduva lipsește, axul organului fiind ocupat de vase lemnoase primare și secundare (fig. 4). / 'Rădăcina speciilor de Coronilla L. diferă ca tip de structură (în cadrul acestui gen întîlnindu-se toate cele trei tipuri de, simetrie: diarh, triarh și tetrarh), precum și ca alcătuire a, lemnului secundar, prin canti- tatea de libriform și gradul de îngroșare și lignifieare a elementelor acestuia. Nu întotdeauna datele referitoare Ia materialul cercetat de noi corespund celor găsite în literatură, hici în ceea ce privește tipul de sime- trie, nici în privința alcătuirii razelor medulare sau lignificării lor. 'Structura diarhă și cea triarhă caracterizează leguminoasele cu plan- tule mici (cum este cazul și la CoroniUa)^ în timp ce tipul tetrarh seîntîl- nește mai ales la speciile cu plantule mari (se confirmă părerea lui R. H, Compton (2)). Tipurile diarh și triarh sînt strîns legate de instabilitatea tetrarhiei. Tipurile diarh și triarh sau triarh și tetrarh pot coexista în cadrul aceleiași specii sau chiar în sînul aceluiași individ, la rădăcini de dife- rite ordine. ' BIBLIOGRAFIE ¹ i. Bagirov B, rț., Farm. jura. USSR, 1965, 4, 20^ 33-37. ₛ :. 2- Compton R. H., Journ. Linn. Soc. bot,, 1912, 41, 1 — 122. • 3. Douuot H., Journ. Bot., 1888, 2, 5, 71- 76. 4. Haberlandt G„ Physiologische Pftanunănatomie, Verlag Engelmann, Lcipzig,1909, ed, â 4-a. , 5. Lohrer O., Bot. Hefte, (Forschungen aus dem bot. Garten zu Marburg)/ 1887,2, 1 — 8. 6. Metcalfe C. R. a. Chălk L., Anatomy of ihe Dicotyledons, Clarendon Press, Oxford, 1950, 1, 502-535. . . 7. MrHAii-ovsKAiA I. S,, Bot., jura., 1960, 45, 6, 875—880,' ■ 8. — Morfdghenez rastenii, 1961, 1, 639 — 643. ■ , 9. Morot L., Ann. Sci. naL, BoL, seria a 6-a, 1885, 20, 217—309. * ₍ 10. *'* * Bloca R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 1957, 5, 324-333., , ' 11. Petersen E., Beih. z. bot. CenlralbL, 1908, 24, 1, 20—44. 12. Solereder H., Systematische Anatomie der Dicoiyledonen, Stuttgart, 1899, 288—318 u. Ergbd., 1908, ■ ; ' 13. Tieghem Ph. van, Ann. Sci. nat., Bot., seria a 5-a, 1870—1871, 13, 5 —314. 14. Tieghem Ph. van et Douliot H., Ann, Șei. nat.,,Bot.^ seria a 7-a, 1888, 8, 1—660. 15. Toma G., Anal. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, secția a lî-a, 1967, 13, 2, 205 — 222. 16. ■ —> Comunicări de' botanică, 1969, 9, 23—32. ' - 17. yoGELSBERGER A., Ueber die systematische Bedeutung der anatomischen Charahtere der Hedy~ sareen, Dissert., Erlangen — Greifs-wald, 1893. : Universitatea „AL I. Cuzct” dași, g. , : - ■ Catedra de botanică, '■ , Laboratorul 'de morfologie și anatomie vegetală. . / Primit In redacție la 20 februarie 1968. PLANTE ACIDOFILE ȘI ALCALTNOFILE DIN OÎTEVA STAȚIUNI DIN CABPAȚII OEIENTALI DE | N. BUCUR] și M. TOMA 581.9:581.5 Dans Particle, ies auteurs discutent Ies termes utili sos pour indiquer la phyllie des plantes, notamment de celles spontandes, pour la reaetion chimique du sol. Les recherches entreprises par Ies auteurs dans la pârtie inter ie urc de la zone du climat alpin des Carpates orientales ont permis de mettre en evidente 5 especes vâgetaies acidophilesj 20 alcalindphiles, 5 facultatlves acido-alcalinophiles, 5 facultatives alcalinophiles-acidophiles et 1 espâce vfigâtale indiferente âî la . reaction cliimique du sol. Les auteurs utilisent aussi les termes acidotrophe et alcalinotrophe â la place d’acidophile et respectivement alcalinophile. Pitoecologii admit că reacția chimică a solului influențează proce- sele vitale, răspîndirea și gruparea plantelor. Această dependență a fost denumită acidofilie în cazul în care solul este acid și alcalinofilie cînd solul este alcalin; între aceste două stări de reacție chimică se interpune neutrofilia. Pentru indicarea stărilor de reacție a solului, s-au propus cîteva scări (1), (3), (11), prezentate în tabelul nr. 1, din care se vede că cea mai adecvată este aceea propusă de Gr. Wiegner (11), celelalte avînd caracter mai arbitrar. Este de dorit să se adopte scara cea mai adec- vată (tabelul nr. 1), prin care se precizează reacția chimică a solului. Se pot folosi și scări de apreciere alese arbitrar, cum sînt cele propuse de J. B r a un - B 1 an qu e t (3), Al. Beldie (i) și O. D. Chi- riță (4), dar atunci nu se mai redă semnificația generală a reacției chimice a mediilor apdase. Referitor la reacția chimică a solului, este absolut necesar să se știe că în toate solurile cu reacție chimică alcalină, care conțin CO₈Ca preexistent în rocăj se formează și (CO₃H)ₛCa, astfel că în aceste cazuri ST. SI CEBC. BIOL. SEBM BQTANlGl T. ;21 N». 5 P. 335-341 BUCUBEȘTI 1909 336 - N. BUCUR și M. TOMA 2 Tabelul nr. 1 . Scări propuse de diferiți autori pentru indicarea reacției chimice a solului din fitocenoze 1. Scara Wiegner (11) PH 3 4' 5 6 7 8 9 ' 10 11 Reacția foarte puternic acidă slab neutră- slab alcalină puternic foarte puternic acidă acidă alcalină alcalină puternic acidă alcalină 2. Scara Braun-Blanguet .(3) PH 5,2-3,8 6,0-5,3 6,7-6,1 ■ 7,2-6,8 8,5-7,0 Reacția puternic acidă moderat acidă slab acidă neutră bazică 3. Scara Beldie (1) PH 3,5-4,5 . 4,5---5,0 t 5,0-6,0 , 6,0-6,5 ■ 6,5-7,5 Reacția puternic acidă acidă moderat' acidă slab acidă neutră 4. Scara Chiriță (4) J - ' pH 3,5-4,5 4,5---5,0 . 5,0-6,0 6,0-6,8 6,8 ---7,2. 7,2 ---7,5 7,5 ---8,4 ’ > 8,4 Reacția foarte puțernic acidă slab neutră slab ■ moderat puternic acidă acidă acidă alcalină alcalină și foarte puternic alcalină reacția chimică alcalină a solului variază după raportul dintre'cantită- țile de carbonat și de, bicarbonat. Pentru acest fapt? reacția chimică a: solurilor cu CO₃ Ca preexistând în rocă (sau adăugat) se- exprimă sim- plificat pH > 7.50 pentru limita inferioară, cînd în sol se formează. mult, OO₂, limita superioară putând să ajungă pînă la pH = 10,50, cînd în sol se formează foarte puțin CO₂. Este absolut necesar să se adopte această limită pentru reacția. chimică alcalipă a solurilor cu CO₃Ca preexistent, sau adăugat, deoarece în asemenea situații pH-ul variază între limi- tele amintite. ■ s . Filiă plantelor față de reacția chimică a solului în stratul rădăci- nilor se exprimă prin „specii vegetale și fitocenoze (8)” : foarte puternic acidofile, puternic acidofile, acidofile, neutrofile, slab ¹ alcalinof ile; cele alcalihofile, puternic alcalinofile, foarte puternic alcalinofile se pot exprima mai sigur scriind pH > 7,50, deoarece valorile- pH variază foarte mult în funcție de cantitatea de. QOₐ din solul care conține-C0₃0a. , Plantele pot fii stenofile (stenoacidofile și stenoalcalinofile sau aci- dofile și-alcalinofile în mod strict, ca la acidofilele și alcalinofilele obligate^ care sînt și indicatoare), eurifile (euriacidofile sau euriălcalinofile, la filiile facultative), precum și indiferente,. față de reacția : chimică a solului. 3 ' , PLANTE ACIDOFILE ȘI ALCALINOFILE DIN CARP AȚII ORIENTALI 337 Bibliografia consultata de noi referitoare la filia plantelor față de reacția chimică a solurilor pe care cresc conține fie referiri generale (2), (3), (5), (6), (8), (11), fie studii speciale. (1), (2), (3), (4), (9), (10)'. în studiul de față prezentăm rezultatele cercetărilor proprii privind acidofilia și alcalinofilia cîtorva plante, care cresc pe soluri acide (pod- zoluri de munte, formate pe succesiuni de gnais, micașist, cuarțit etc.) și pe soluri alcaline (rendzine de munte, formate pe calcare și pe calcare dolomitice) din Masivele Barău — Giumalău și Giurgeu — Ceahlău. în aceste masive se observă frecvent limite de trecere tranșante între grupări de plante pe, medii acidotrofe (pe podzoluri de munte) și între grupări de plante pe medii hlcalinotrofe (pe rendzine de munte), unde; domină același climat de munte, aceeași expunere cardinală și deci aceeași umiditate atmosferică, aceeași insolație, aceeași textură pietro- nisipo-lutoasă cu aceeași umiditate, după cum se vede din tabelele nr. 2 și 3. ' : Din grupările de plante studiate, am înscris în tabelul nr. 4 numai 36 de specii observate în șase relevee notate pe medii trofice , cu sol acid și în opt relevee cu sol alcalin. în ultima coloană a tabelului nr. 4, unde am notat filia plantelor față de reacția ctiimică a solului, deosebim plante acidofile, alcalinofile, facultativ acidofile-alcalinofile, facultativ alcalinofile-acidofile și indiferente. Comparînd rezultatele noastre, înscrise în tabelul nr. 4, cu cerce- tările existente (1), (10), constatăm ca, în afară de speciile A gros tis tenuis, Deschampsia^flewuosa, Campânula persicifolia, Buzula albida, Veronica chamaedrys^Baphne mezercum și Bupleurum falcdium, la celelalte 29 de specii nu se cunoaște filia față de reacția chimică a solului. în ceea ce privește cifrele referitoare la filia plantelor față de reacția chimică a solului, Ia speciile studiate și de ceilalți autori există unele deose- biri neesențiale față de rezultatele cercetărilor noastre, datorită scării alese pentru indicarea filiei și datorită condițiilor de climat și de sol deose- bite în care am lucrat. .Din tabelul nr. 4, combinat și cu alte numeroase observații ale noastre, se pot distinge cinci categorii de plante în raport eu filia față de reacția chimică a solului, și anume: a) acidofile : Deschampsia flexuosa, FI ar dus stricta, Amica montana, Antennaria dioica și Veronica chamacdrys; : b) alcalinofile: Stenactis annua, Bupleurum falcatum, Laserpitium latifolium și celelalte; c) facultativ acidofile-alcalinofile (adică mai acidofile decît alca- linofile): Hieracium pilosella, Luzula albida, Wypericum perforatum, Alche- milla wlgaris și celelalte;. d) facultativ alcalinofile-acidofile (adică mai alcalinofile decît ăcido- file) : Festuca rubra, -Silene dubia, Pruncită rulgaris și Galium vernum; e) indiferente: Buphrasia stricta. Tabelul nr. 2 Caracterfefldle mediului trofic pentru sporii aridoffle Conținutul Locul Utilizarea Solul Textura Adîncimea pH-ul total de să- Gruparea vegetală Nr. terenului solului cm solului ruri solubile crt. mg % muntele Adam și jodzol de netro- 0- 8 5,40 13,80 _ Nardus stricta cu 1 Eva (jud. Sucea- lîneață munte nisipo- 8---19 5,20 12,60 Festuca rubra va) lutoasă 2 idem sol scheletic stîncos- --- 5,00 --- 5,40 --- vegetație rupestră bolovănoasă acidotrofă muntele Rarău podzol pietro- 0-6 5,80 15,10__ Nardus stricta cu 3 (jud. Suceava) pășune de munte nisipo- 6-16 5,60 14,00 Festuca rubra lutoasă 4 idem idem idem idem 0-7 5,80 16,20___ idem 7-17 5,60 15,40 5 idem : - --- sol scheletic stîncos-bolo- --- 5,20-5,60 --- vegetație rupestră -vănoasă acidotrofă 6 Lacul Roșu fineața podzol pietro-nisipo- 0-7 5,80 14,40 Nardus stricta cu (jud. Harghita) de munte lutoasă 7-16 5,60 13,60 Festuca rubra Tabelul nr. 3 Caracteristicile mediului trofic pentru specii alcaiinotBe Conținutul Nr., Locul Utilizarea Solul Textura Adinei mea pH-ul total în să- Gruparea vegetală crt.' terenului solului cm solului ruri solubile mg% muntele Adam și । ■ fîneață rendzină pe pieLro-nisipo 0-10 28,40 1 Eva (jud. Su- calcar lutoasă >7,50 Agrostis tenuis ceava) 10-20 22,60 2 ' idem --- sol scheletic stîncos-bolo- ---■ >7,50 . --- vegetație rupestră vănoasă alcalinotrofă 3 ; mantele Rarău' pășune rendzină pe pietro-nisipo- 0-10 >7,50 30,50 Festuca rubra (jud. Suceava) calcar lutoasă 10-20 24,20 .-4. , idem idem idem idem 0-10 >7,50 28,40 idem 10-20 23,10 5 idem " idem idem idem 0-10 >7,50 32,10 Festuca rubra cu 10-20 26,40 Agrostis tenuis . 6 idem ■'--- sol scheletic stîncos-bo- --- > 7,50 --- vegetație rupestră lovănoasă aldalinotrofă 7 Lacul Roșu fîne'ață - rendzină pe pietro-nisi- 2 0-10 32,30 Festuca rubra cu (jud. Harghita) - calcar poasă 10-20 > 7,50 27,60 Briza media 8/ ‘ idem . ' --- j sol scheletic stîncos-bo- ' 1 --- >7,50 vegetație rupestră lo vănoasă 1 1 alcalinotrofă 338 ³³$ .340 N. BUCUR și M. TOMA 6 .Tabelul Filfa unor plante față de reacția ebimkă a solului, cu abundența+dominanța Nr. Specia Sol acid, pH = 5,20 --- 5,80 - crt. 1* 1 2 ! 3 1 4 ! 5 1 6 1 Agrostis tenuis Sibth. + .2 . •--- 1.3 1.3 + .+ + • + 2 Deschampsia flexuosa (L.) Trin, --- + • + + •+ + • + +.+ --- 3 Festuca rubra L. + .2 +.+ ■ 2.5 2.4 + • + 2.5 4 Nardus stricta L. 2.5 + .4- 2.5 3.5 ---■ 4.5 5 Campanula carpatica Jacq. --- --- 6 Campanula persicifolia L. --' ---' • ---. --- “--- 7 Antennaria dioica (L.) Gaertn. ---- - + • + --- . --- ---- + .2 8 Amica montana L. + .+■ +.+ --- --- ------ + .+ 9 Cirsium erisithales (Jacq.) Scop. --- -- .--- 10 Hieracium pilosella L. + .4- ’--- + ■ + -- 11 Senecio rupester W. et K. --- --- --- ---- --- 12 ■Stenactis annua (L.) Nees. ---' --- --- --- . • --- --- 13 Erysimum wittmanii Zaw. --- --- ----------------. --- 14 Arabis alpina L. --- --- ---- --- 15 Silene dubla Herb. + • + ---• . --- +.+ ■ +.■ + 16 Cerastium caespistosum Gilib. --- ---• + ■ + +•+ --- --- 17 Helianthemum alpestre (Jacq.) DC. --- ---. ---' --- 18 Luzula albida (Hoffm.) DC. + ■ + +.+ 2.5 1.5 + • + + .3 19 Hypericum perforatum L. + • + --- 1.3 ---' +; + 20 Prunella vulgaris L. +.+ --- + ■ + + • + ---' --- 21 Calamintha alpina (L.) Lam. --- --- --- --- 22 Anthyllis vulneraria L. ---, --- --- --- ---- 23 Altium montanum Schmidt. --- *--- --- ---' --- 24 Plantago lanceolata L. . ■“’■ ’ --- --- --- 25 Asplenium viride Huds. '--- --- ■ --- --- -" ---- „ 26 Cystopteris fragilis (L.) Bernh. .4--- i --- --- --- --- --- 27 Galium uernum Scop. --- --- • + • + --- + ■ + 28 Spiraea ulmifolia Scop. --- --- --- ---■ ---' --- 29 Alchemilla vulgaris L. 1.4 . --- +.1 ---' + .3 30 Euphrasia stricta Host --- + > + • --- ■ +• + 31 Veronica chamaedrys' L. --- +■+ +• + --- + • + 32 Daphne mezereum L. . ---- --- --- --r 33 Bupleurum falcatum L. --- --- --- --- --- --- 34 Laserpitium latifolium L. --- --- --- --- ---- --- 35 Libanotis montana Gr. --- --- --- -- --- . 36 Linum catharticum L. --- --- ---' --- --- * Aceste numere corespund cu numărul curent din tabelele nr. 2 și 3, în care sînt menționate stațiunile respective. Considerăm că pentru stabilirea filiei plantelor față de reacția chimică a solului mai sînt necesare încă alte numeroase observații și măsurători. De asemenea, considerăm că rămîne să se stabilească dacă nu este mai adecvat să admitem și să utilizăm termenii plante acidotrofe, în loc de acidofile, și plante alcalinotrofe, în loc de alcalinofile. BIBLIOGRAFIE 1. Beldie Al., Flora indicatoare din pădurile noastre, București, 1960. 2. Borza Al. și Boșcaiu N., Introducere în studiul covorului vegetal, București, 1965. 3. Braun-Blanquet J., Pflanzensoziologie, Viena, 1964. 1 PLANTE ACIDOFILE ȘI ALCALINOFILE DIN CARP AȚII ORIENTALI 341 nr, 4 și frecvența din ctteva Incuri din Carpații Orientali Sol alcalin, p H= > 7,5 Filia plantelor față de reacția 1 | 2 3 1 4 | 5 1 6 1 ’ 1 8 chimică a solului 2.5 --- --- 4>4 2.5 --- + .5 --- facultativ acidofilă-alcalinofilă ---*• --- --- --- --- --- --- --- acidofilă • ---- --- 3.5 2.5 3.5 4-4 3.5 +.4- facultativ alcalinofilă-acidofilă --- --- --- --- --- --- ---I acidofilă --- 4.4- --- 4’. 4 --- 4’4 ---1 4-4 alcalinofilă --- --- 4.4 --- --- --- 4-4 alcalinofilă --- --- --- --- --- --- --- --- acidofilă --- --- --- --- --- --- --- acidofilă ---’ •---. --- 4-4 --- 4’4 --- --- alcalinofilă 4 .1 --- --- --- 4.4 --- --- --- facultativ acidofilă-alcalinofilă --- --- ---. 4.4 --- 4.4 --- --- alcalinofilă 4-4 --- --- 4.4 --- 4.4 4.4 alcalinofilă --- --- ---1 .--- --- 4 .4 --- 4-4 alcalinofilă --- --- --- -f-. 4* --- --- alcalinofilă 4-4 4.4 4-4 4-4 --- --- --- "4“ ♦ Hp facultativ alcalinofilă-acidofilă --- 4.4 --- 4.4 --- 4 >4 --- facultativ alcalinofilă-acidofilă --- --- ---** --- 4-4 4.4 alcalinofilă --- --- 1.5 + .3 --- 4-4 --- . --- facultativ acidofilă-alcalinofilă --- --- --- --- --- --- 4-4 +.4- facultativ acidofilă-alcalinofilă ■“---- --- 4.4 --- +-+ --- + .3 --- facultativ alcalinofilă-acidofilă ---- --- --- 4. 4* --- --- --- 4-4 alcalinofilă 4-4 --- --- --- --- 4.4 + .4 4-4 alcalinofilă --- 4.4 4-4 ---, --- --- --- alcalinofilă 4.4 --- --- --- --- --- 4.4 --- alcalinofilă • ■--- --- --- --- 4.4 4.4 alcalinofilă --- •--- --- --- 4.4 --- 4-4 alcalinofilă 1.4 4.4 4'4 --- 4.4 --- 4.4 4*.4* facultativ alcalinofilă-acidofilă --- 4.4 4-4 --- 4>4 ■ 4-4 alcalinofilă --- --- 1.3 --- 1.5 --- --- facultativ acidofilă-alcalinofilă 4.4 --- --- 4-4 --- 4.4 --- indiferentă --- --- --- --- --- --- acidofilă --- --- --- 4 ■ 4“ ---, 4-4 --- alcalinofilă 1.4 4■ 4 *--- • --- --- 4.4 +.4- alcalinofilă + .3 4. 4- ---- --- --- 4.4 4-4 alcalinofilă --- +. + ■ --- --- ”i 4 .'4 4-4 alcalinofilă + .5 --- +-4 + .2 --- --- 1.5 --- alcalinofilă 4. Chiriță C. D., Pedologie generală, București, 1955. 5. Deyl M., Opera Botanica Cechica, 1940, II. 6. Poplovskaia G. I., Ekologhia raslenii, Moscova, 1948. 7. Pușcaru D. și colab., Pășunile alpine din. Munții Bucegi, București, 1956. 8. Pușcaru-Soroceanu E. și Popova-Cucu A., Geobotanica, București, 19,66. 9. Scamoni A., Einfiihrung in die Vegetationskunde, Berlin, 1955. 10. Schonhar S., Mitt. d. Ver. f. Forstl. Standortskart., 1952, 2. 11. Wiegner G., Anleitung zum quantitativen agrikulturchemischen Practikum, Berlin, 1926. Institutul agronomic ,,Ion lonescu de la Brad" Iași. Primit în redacție la 11 iunie 1966. TAXONOMIA SPECIILOR FESTUCA PRATENSIS HUDSON ȘI F. ARUNDINACEA SCHREBER DE ■' GH. DIHORU 582.542.1 Auf Grund des Herbar- und Literaturmaterials wurden 16 Diagnemen zwischen Festuca pratensis und F. arundinacea ausgezeichnet. Darunter sind die ’wichtigsten (bestăndig und lelcht zu unterscheiden): obere Deckspelze lănglich, unterer Deckspelzengrund und Spindel glaU, Grundblattscheide dunn, braun, BlattMut- chenohrchen kahl (F. pratensis) und obere Deckspelze lanzettlich, unterer Deck- spelzengrund und Spindel rauh, Grundblattscheide dick, weiBlichj die Blatthâut chenohrchen gewimpert (F, arundinacea). Gleichzeitig werden auch infraspezifische Taxone aus Rumânien angegeben, sowie einige Gkologisch-phytozonologische Eigenschaften und Daten liber die Quant’itât- der Phytomasse. ^Reprezentanții genului Festuca (păiuș) sînt printre principalii con- stituenți ai pajiștilor noastre atît sub aspectul calitativ (sînt peste 30 de specii), cit și sub cel cantitativ (numeroase asociații și tipuri de pajiște sînt dominate de aceste specii). Avînd o amplitudine geografică largă, speciile de Festuca vegetează în cele mai deosebite stațiuni: pe nisipuri (F. paginata). în locuri umede și mocirloase (F. pratensis, F. arundinacea), în pajiști mezofile montane (F. rubra), în pajiști xerofile (F. valesiaca, F. rupicola), în locuri sără- turate (F. pseudovina), în pajiști alpine (F. supina, F. glacialis), în locuri stîncoase (F. pallens), în păduri montane (F. drymea, F. altissima), pe văi și în păduri reavene (F. gigântea) etc. Diversitatea stațională a dus la manifestarea unui polimorfism accentuat, care a determinat descrierea numărului imens de taxoni foarte greii (uneori imposibil) de identificat. Dar cercetarea asociațiilor și tipu- rilor de pajiște nu poate fi concepută fără o cunoaștere precisă a speciilor de Festuca, cel mai adesea dominante. în taxonomia genului Festuca s-a ajuns la un impas, deoarece s-a utilizat un număr redus de caractere (cu grad sporit de inconstanță și transgresiune), adică dispoziția sclerenchimului foliar, numărul fasci- 8T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 P. 843-340 BUCUREȘTI 19G9 344 GH. DIHORU 2 culelor conducătoare din frunză, mărimea spiculețelor, prezența și mări- mea aristei lemelor (paleilor inferioare), iar în ultimul timp, relieful feței superioare a laminei foliare, stomatografia (cercetarea epidermei) și, parțial, numărul de cromozomi. O corelare interesantă a ecologiei cu morfologia frunzei a realizat prin cercetările sale prof. I. Ș e r b ă - nes cu (25). Au fost prea puțin abordate ecologia speciilor, diagnemele (carac- terele) tecilor inferioare, ale tufei, modul de înfrățire, blastogenia (mor- fologia plantulei) și chiar taxonomia experimentală comparativă, în culturi de durată. , Toate acestea ar dovedi poate că unii taxoni nu-și merita rangul, fiind clasați astfel ca variatii individuale staționate, fără importanță taxonomică. în același timp, speciile dovedite veritabile ar căpăta un contur mai precis, fără să reprezinte un șir continuu de variații cantitative. Cele două specii pe care le prezentăm sînt uneori identificate eronat, deși literatura de specialitate consemnează un număr mare de diagneme sigure, prea puțin (sau de loc) cunoscute în țara noastră. Considerații taxonomice. Festuca pratensis și F. arundinacea, cuprinse de C. L1 n n 6 în specia colectivă F. elatior, au aproximativ aceeași înfățișare și ecologie, din care cauză sînt posibile unele, confuzii. în orice caz, identificarea lor nu aparține cazurilor ușoare, deoarece pe cît par de asemănătoare, pe atît sînt de deosebite. între aceste două specii, larg răspîndite pe teritoriul țării, există următoarele diagneme diferențiale: Festuca pratensis Festuca arundinacea 1. Partea subterană — Fibroasă sau scurt-repentă — Bepentă și scurt-st olonif eră (plantă cu tufă laxă). (plantă cu tufă laxă și rizom scurt). 2. Fața superioară a laminei — Aproape netedă. — Scabră. 3. Lățimea laminei — De obicei sub 4 mm. — Pînă la 10 mm. 4. Fasciculele conducătoare secundare — Nu sînt unite de epiderme — Sînt unite . de epiderme prin prin sclerenchim. sclerenchim \ 5. Auriculele ligulelor — Glabre. neproeminente (pl. I, — Ciliate, proeminente (pl. I, fig. 1, a și 5). fig. 1, c). ¹ A. G. K o n s t a n t i n o v a (11) nu constată valabilitatea acestui caracter. 3 FESTVCA PRATENSÎS 'ȘI-"F? ARUNDINACEA ■ - 6. Tecile bazate '• ■' ' —, Subțiri, (se distrug repede), — Groase, (persistente), alburii. / brunii. 7. Panioula — 8—15 (20) cm lungime, de — (12)20 — 30(40) cm lungime, obicei unilaterală, îngustă (con- oblongă cu ramurile patente și trasă). după înflorire. 8. Numărul de spiculețe pe ramurile inferioare ale pa/nieulei a — Șamul scurt 1—2 (3—5). — Ramul scurt 3—8 (15). — Bamul lung 2 — 5—10. — Ramul lung 5—15 (20). 9. Numărul de flori în spiculeț — (4) 5 —10 (12 —13), întrncîtva — 4—5 (8), strîns imbricate, în spi- îndepărtate între ele, în spiculeț culeț lanceolat-ovat. liniar-lănceolat. 10. Nahisul spiculețului (rahila) — Neted (pl. I, fig. 3, a și b). — Scabru (pl. I, fig. 3, c și d). 11. Gluma superioară — Nu atinge 1/3 din lungimea , — Atinge 1/2 din lungimea spicu- spiculețului. lețului. 12. Lema (paleea inferioara) — 5—7 mm lungime, nearistată — 7 mm lungime, de obicei, aris- foarte rar mucronată (pl. I, fig, tată (pl. I, fig. 2,5). 2, «). ■ 13. Partea bazată a lemei — Netedă (pl. I, fig. 3, a și b). — Lateral scabră (pl. I, fig. 3, ■ ■ c—e). - 14. Forma paleei (paleea superioară) (neîntinsă, văzută adaxial) — Oblongă (lățimea maximă la — Lanceolată (lățimea maxima sub mijloc) (pl. I, fig. 4, a). mijloc) (pl. I, fig. 4, bf. 15. Lungimea anterei — 3 mrn. — 4—4,5 mm. , 16. Numărul de cromozomi — 2n —14. — 2n = 42. .² Numărul spiculețelor nu corespunde Ia diferiți autori; de altfel noi am constatat pe ramura scurtă la F. pratensis 1 — 5 spiculețe, nu 1—3, cum se menționează în literatură; 346 - GH. DÎHORU 4 Majoritatea diagnemelor prezentate sînt slab sau inconstant expri- mate, dar in afară de acestea au fost sesizate cîteva care înlesnesc recu- noașterea plantelor, chiar în stadiul vegetativ; Ele pot fi constatate cu ochiul liber (la tecile bazale), cu o lupă (la auricule) sau cu binocularul (la rahis). \ Planșa I. Analiza morfologică a speciilor Festuca pratensis și F. arundinacea. Fig. 1. — Auriculele li galelor (9 x): a, auricula neciliată la F. pratensis; ă, ; aceeași văzută lateral; c, auricula ciliată Ia F. arundinacea. ’ ; Fig. 2. — Vîrful lemelor (9 X) : a, F. pratensis; ă, F, arundinacea^ Fig. 3. — Rahisul (15 x) : a, baza lemei, netedă; b, aceeași, văzută abaxial (F. pratensis); c, baza lemei, scabră ; d,.aceeași, văzută abaxial ; e, secțiune trans- versală în rahisul. scabru (F. arundinacea). । Fig. 4. — Paleea (superioară) neintinsă, văzută adâxial (9 x): a, mai lată la mijloc, oblongă (F. pratensis) ; b, mai lată sub mijloc, lanceolată (F. arundinacea). , . ■; ■ _■ ' . . i< ■ ■; f Variabilitatea celor două specii. La populațiile acestor specii au fost distinse variații privind lungimea ramurilor paniculei, lățimea frun- zelor, lungimea și culoarea spiculețelor, prezența aristei etc. 1 . Astfel, pentru pratensis în flora noastră sînt semnalați urmă- torii taxoni intraspecifici: - — f. pseudololiacea (Eries.) Hackel (== i. subspieata (Mey) Ascherson et Graebner) -r panieula liniară, cu ramurile inferioare gemene, celelalte solitare, majoritatea unispiculate (în Banat); — f• fasciculata (Sonde^. Borza;— ramurile paniculei scurte, cu spiculețe apropiate (în Banat); 5 FESTUCA PRATENSIS ȘI F. ARUNDINACEA 347 — f. colorata (Weisb.) Borza (— ? f. alpina Schur) — spiculețe numai cu 4—6 flori, pestriț violacee (în Banat și Crișana); — f. macrosțachya Schur (= .1 var. megalostac/iys Stebler) — spicu- / lețe multiflore (9—13 flori), de 15—20 mm lungime (în Transilvania); — f. mucronata Schur — lemele mucronăte sub vîrf (Brașov). 2 . în cadrul speciei F. arundinacea au fost deosebite de asemenea un număr mare de forme , — f. aristata Schur (= ? f. orientalis Kerner) — spiculețe de 10— 12 mm, 3—5 (.7)-flore, ,leme cu ariste de 2 mm lungime ; — f. subaristata Schur ( —f. mucronata Schur) — spiculațe 7- flore, Ierna mucronată sau scurt-aristată; — f. obtusiflora Schur — leme obtuze, nearistate (în Transilvania); — f. decolorans (Mert. et Koch) — plantă mai mică, cu panicula laxă, nutantă, ramuri filiforme și spiculațe verzi sau palide (în Banat); — f. mediterranea (Hackel) — frunze înguste, glaucescente, late de 3—4 mm, convolute la uscare, panicula lungă de 20—40 cm, spiculețe lungi de 8—9 mm, leme cu ariste lungi de 2—3 mm (în Banat); — î f. multiflora (Sander) — panicula puternic ramificată, spicu- lețe 10-flore, lungi de circa 10 mm (în Dobrogea) leg. I. Morariu). Taxonii enumerați sînt greu de identificat, mulți dintre ei fiind determinați de stațiune, ca variații individuale. Diagnemele considerate sînt transgresive.și foarte variabile (cum ar fi de exemplu numărul florilor în spiculețe). ■ Cîteva caracteristici ecologice și fitocenotice. F. pratensis și F. arundinacea sînt specii cu ecologie apropiată, dar nu identică, deși uneori se găsesc împreună în aceleași fitocenoze. ? 1. Festuca pratensis este .răspîndită în întreaga țară, de la șes pînă în etajul subalpin. Este o specie tipică de luncă, dezvoltîndu-se luxuriant , pe solurile aluviale, umede, lăcoviști etc. Apare ca edificatoare în asociația Festucatum pratensis Soo, 1938 (? — Festucețum pratensis Balazs, 1942 = as. Festuca pratensis Anghel et al., 1965), care este încadrată în pajiștile de luncă (clasa Molinio — Jun- cetea, alianța Agrostion stoloniferae). Această asociație este considerată ca făcînd trecerea între (pajiștile mocirloase (Agrostion stoloniferae) și cele rea vene (Arrhenatherion). De cele mai multe ori însă F. pratensis este codominaptă sau pre- zentă ^,într-un număr mare (circa 20) de asociații, helofile și mezofile, de cîmpie și\ montane (mai rar în cele halofile). în Bulgaria participă în 7 asociații, unele dintre ele cu codomi- nanți din genul Trifolium (T. pratense, T. repens, T. montanum), iar în Uniunea Sovietică este dominantă și codominantă în 34 de asociații. Mai frecvent coabitează cu: Alopecu/us pratensis, Care® vulpina, Ranunculus acris, Trifolium pratense, Poa'triviălis, Arrhenatherum ela~ tius, Pba paîusțris, Phleum pratense, Pathyruș pratensis, BromuscommU- tatus, Holcus lanatus, Trifolium repens, Banunculus flamula, Galium palustre, 'Trifolium hybridum, Anthoxamthum odoratum, Festuca rubra, Phinantbus rumelicus, Cynosurus cristatus, Trifolium dubium, Agrostiș 3’48 ' ' ..-GH. DIHORU . - ■ .' •• ■■ ' * 6 stolonifera, .Chrysanthemum leucanthemum, Stachys palustris, ; Lythrum salicarid,.Oenanthe silaifolia etc.. . . : Deși este socotită ca specie mezofilă, ni se pare mai potrivit cali- ficativul ecologic subhidrofil (= hidromezofil). ; Festu'cd prutensis .este apreciată _ca una dintre cele mai' prețioase plante furajere, care durează 7—8 ani, iar dacă este bine gospodărită 12—25 de ani; Produce 70—335 kg/ha semințe uscate, 1700 i 8 100 kg /hă fin la coasa de bază, și 900—4 80'0. kg/ha otavă. Furajul este de bună calitate, conținînd în stadiul juvenil 20% proteină și 30 % celuloză, iar la înflorire, 10—lă% proteină și 30% celuloză. ’ - 2. Festuca arundinacea are un areal limitat mai ales la regiunea de cîmpie, în stațiuni umede, 4- sărăturoase, deși.este citată și din regiu- nea montană inferioară (Penteleu, Bucegi, Munții Apuseni). îh vestul Europei este semnalată și de la altitudini mai mari (pînă la. 1600 m). în țara .noastră, după cît sîntem informați, .au fost descrise trei asociații dominate de această specie,, Molinio —Festucetum. arundinaceae Prodan, 1939, as. ds* Festuca arundinacea Prodan, 1939 și Festucetum , arundinaceae Beldiej J1952, în literatura străină însă este prezentată chiar formația Festucetaarundinaceae, cu .6, asociații (3). în sistemul de clasificare, asociația caracterizată de ll arundinacea aparține, pe.de 6 parte, vegetației drumurilor și altoi? locuri bătătorite (clasa Plantaginețea majoris, alianța Agropyro - - Rumicion crispi) sub numele de Festucetum arundinaceae 1937) Nbrdhg., 1940 și R'estuco^w^ — / Dactgletum glomeratae Tx., 1950, iar pe de altă parte vegetației hălofile (clasa Puccinellio — Balicornietea? alianța Juncion-gerardi) sub numele de Agr osii — Caricetum dvstdmtis (Bapaics, 1927) Soo, festucetbsum arun- dinaceae Sob, 1957 (20) cum amconstatat și noi în Dobrdgeă. ; ' Festuca arundinacea este însoțită de specii hălofile (Puceinellia distans, Aster iripolium, Lotus tenuu,- Centăurium pulchellum, Spergu- laria marina,. Lepidium latif(diurn, Juncus gerardț, Statice gmeU^ \ lium fragiferum, Plantago maritima, -Ononis spinoSa) și mezosubhidrofile de pajiște și locuri bătătorite' (Potentilla anserina, Agrostis stolonifera, Rumex crispus, Plantago major,. Trifolium repens, C distans, Bolcus lanătus, JBellis perennis-, Sieglingia decumbens, Haynaldia mllosa, Bromus eommutatus, Pactylis glomerata, Bordeum bulbosum, Poa sylvicola, Care® hirta', ‘C. tulpina etc. ■ ¹ :f ’.' ’ ’ Festuca arundinacea fiind socotită ca o specie halomezofilă (3) credem că este necesar'să fie urmărită mai'ales" în vegetația halofilă de la noi, în care este semnalată de? obicei F. pratensis. ‘ . Dacă F. pratensis a fost mult cercetată ecologic, fitocenotic și agr o- productiv, F. arundinacea,aproape tot așa de prețioasă ca prima,⁷ ne este puțin cunoscută sub aspectele amintite. ' \ Produce 52—173 kg semințe, la ha și 3 000—4 000 kg/ha fîn în condiții naturale, în culturi îngrijite, pînă la 8 500 kg/ha, iar în cele irigate circa 10 000 kg/ha fîn. Otava a lest evaluată la circa 30—40% diri; cantitatea coasei de bază. Calitativ, furajul este apropiat .de cel de F. pratensis,. dar ceya mâi. slab, iiind mai ₍potrivit pentru vitele mari (vaci, cai). ■ 7 FESTUCA PRATENSIS ȘI F. ARUNDINACEA £49 CONCLUZII ■ Se cuvine să. conchidem că principalele diagneme prezentate permit recunoașterea rapidă și sigură a celor două specii în cîmp și, mâi ales, în laborator. < Ambele specii sînt apreciate ca plante furajere prețioase, dînd pro- ducții mari și de bună calitate. Sînt plante pretențioase față de umiditatea și fertilitatea solului, pe care însă le valorifică admirabil. Este necesar să fie utilizate mai mult la îmbunătățirea pajiștilor din regiunile joase ale țării (lunci, terase, terenuri sărăturate), favora- bile acestora. , . ; BIBLIOGRAFIE 1. Beldie Al.,' Bul. științ. Acad. R.P.R., Secția de șt. biol., 1952, 4, 4. ■ 2. Beldie Al. și Dihoru Gh;, Corn, de bot,, Soc. șt. biol., 1967, 6. . ' 3. Bîkov B. A., Dominanți rastitelnovo pokrova Sovelskovo'Soiuza, Alina-Ata, 1962, II. 4. Borza Al., Conspectus florae Romaniae regionunque affinium, Cluj, 1947 — 1949. 5. Buia A.l. și colab., Lucr. șt. Inst. agron. ,,T. Vladimirescu”, Craiova, 1960. 6. Coste U., Fiore descriptive et illusires de la France, Paris, 1906, III. 7. Gheideman T. S., Opredeliteli r oștenii 'Moldavskoi SSR, Moscova —Leningrad, 1954. 8. Gillet M. M. et Magne J. H., Nouvelle flore Frangoise, Paris, 1887. 9. Hagkel E., Monographia FeStucarum Europaearum, Kassel —Berlin, 1882. 10. Hegi G., Illustrierte Floră von Mitteleuropa, Viena, 1906 — 1908, I. 11. Konstantinova A. G., Ukr. bot. jurm, 1968, 25, l. 12. Loret H. et Barrandon A., Flore :de Monpellier, Montpeliier — Paris, 1886. ,13. Matveeva E. P., Luga soveiskoi pribăltiki, Leningrad, 1967. 14. Nyârâdy E. L și Nyărădy ’A., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1964, 16, 2 — 3. 15. Passargk H., Pflanzensoziologie, 1964< 13. , 16. Pușcaru-Soroceamu Ev. și colab., Pășunile și fi netele din R.P.R., București, 1963., 17. * * * Rastitelnost na' livâdite ipasisciata v Bălgaria, Sofia,' 1964. 18. Roseviț R., Gramineae, in Flora SȘSR,. Leningrad, 1934, II. 19. Schur F., Enumeratio plantarum Transsilvaniae, Vindobonae, 1866. 20. So6 R., Synopsis systematicO-geobotanica florae vegetationisque Hungariae, Budapesta, , ■ . 1964, I. ; 21. Stebler F. G. et Volkart A., Les meilleures plantes fourragbres, Berna—Paris, 1911. 22. Stoia^ov N., Stefanov B. i Kitanov S., Flora ha Bălgaria, Sofia,, 1966, I, ed, a IV-a. 23. Șerbănescu I., St. tehn. și econ., seria C, Pedologie, 1965, 15. ■24. —' An. Corn. Geob, 1964, 34, partea a H-a. ' 25. — Symposiumon soil Biology, Cluj, 1966, 307 — 323. ■ 26. Tutin- T. G., Gramineae, in Flora of the British Isles, Gambridge' 1962. 27. Vălev St., Festuca in Flora- na N. R. Bălgaria, Sofia, 1963, I. - Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de geobotanică și ecologie. ¹ ’ ■ Primit în redacție la 24 martie 1969, GRUPELE CENOLOGICE ALE PĂDURILOR DOBROGENE ’ ■ ■ ■, DE N. DONIȚĂ ' ' 581.526.422 , ' Efs wird liber einen Versuch berichtet, zdnologische (sbzioiogische) Artengruppen mittels Perfokarten abzugrenzen, Auf Grund von mehr als 500 Vegetationsauf- natimen werden fiir die Wălder der Norddobrudscha 43 zânologische Artengrup- pen a'ufgestellt, davon 10 fiir die | Baumschicht, 4 fur die StrauchschichL und 29 fiir die Krautschicht, Grupa cenologică (sociologică)¹ de specii este o noțiune nouă intro- dusă în fitocenologie (3), (4), (5)., Noțiunea se referă Ia grupele de specii $ . care manifestă: o legătură asociativă, pusă în evidență prin apariția lor în comun în anumite unități de vegetație. în unitățile respective, aceste specii au un comportament cenologic asemănător sub raportul vitalității, ¹ frecvenței, abundenței (3). , / ; Potrivit noii concepții asupra asociației, cristalizată în cadrul școlii lui A. Scamoni, grupa cenologică este elementul de bază consti- , tutiv al unităților de vegetație. Asociația este considerată ca o combinație de grupe cenologice. Grupa cenologică are un pronunțat caracter regional, deoarece afini- tatea cenologică a speciilor se schimbă în funcție de complexul de condiții geografice și de prezența sau absența anumitor specii. De aceea, se reco-, mandă ca grupele cenologice să se stabilească pentru fiecare provincie sau chiar subprovinpie floristică în parte. , ' Stabilirea grupelor cenologice poate fi făcută pe bază de observați, de teren, dar procedeul care dă rezultate mai obiective este cel statistici Bazat pe un material de descrieri suficient de bogat. Indicații de ordin metodologic asupra modului cum trebuie prelucrat un asemenea material nu există încă. Noi am încercat să utilizăm în acest scop un procedeu bazat pe fișe perforate. . ¹ Școala lui A, Scamoni folosește curent termenul de „grupă sociologică”. Noi am considerat însă că este mai indicată folosirea termenului de „grupă cenologică” pentru a diferenția, și terminologic problematica cenologică de cea sociologică. ST. ȘI CERC.BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NB. 5 P, 861-856 BUCUREȘTI 1969 ăă'fe .■ ■/ ₃ - c. 3668 352 N- DONIȚA 2 ■ ' ■ ■ \ ' . ■' ■ ; . Succesiunea de operații pentru stabilirea grupelor cenologice este următoarea : 1. Transpunerea descrierilor de vegetație pe fișă. O fișă poate cuprinde 20—50 de descrieii, care sînt așezate pe coloane; speciile sînt reprezen- tate pe rînduri. Prezența speciilor în descrieri este marcată prin perforații. Fișele se, întocmesc în dublu exemplar. 2. Stabilirea numărului de prezențe comune ale speciilor. Pentru aceasta, linia de perforații a speciei nr. 1 din primul exemplar al fișei perforate se compară cu liniile tuturor speciilor următoare din cel de al doilea exemplar al fișei, notîndu-se numărul de perforații comune pentru fiecare pereche de specii. Se continuă cu specia nr. 2, care se compară în același mod cu toate Speciile ce~i urmează, apoi cu specia nr: 3 și așa mai departe pînă la epuizarea întregii * liste de specii. Prin această com- ! parație se obține-numărul de prezențe comune ale tuturor perechilor de specii. , 3. Calculul afinității speciilor. Acesta se face cu formula propusă de T. S o r e n s e n (6), recomandată de către J. Fa 1 in s k\i (1) și M. G 6 u h o t și M. O a 11 e j a (2) ca fiind mai adecvată deeît vechea formulă propusă de Jaccard. : , Potrivit acestei formule, * j 2c , ~ ‘ ■ A —----------100, a H- b . ; unde c este numărul de prezențe comune ale perechii de specii respec- tive;⁷ a — numărul total de prezențe ale unei specii; b — numărul total de prezențe comune ale celeilalte specii. ! După efectuarea calculului pentru toate perechile de specii, valorile obținute se grupează pe, clase. Noi am folosit patru clase cu următoa- rele limite de valori ale afinității: 1) sub 10%, 2) 10—30%, 3) 30 — 50%, 4) peste 50%. 4. întocmirea diagramei de asemănare. Pentru a pune în evidență modul de grupare a speciilor după afinitatea lor se întocmește o dia- gramă de asemănare după sistemul Ozekanowski. Pe laturile perpendi- culare ale diagramei se înscriu, în aceeași ordine pe verticală și pe orizon- tală, toate sp*eciile. în pătratele formate la intersecția cîte unei perechi , de specii se notează, prin semn convențional, clasa de afinitate care îi corespunde potrivit calculului afinității. După ce se completează întreagă diagramă se caută ca prin permutări convenabile ale coloanelor: și ale liniilor să se grupeze valorile cele mai ridicate ale afinității cît mai aproape de linia mediană a diagramei. în acest fel rezultă anumite zone de aglo- merare a acestor' valori, care reflectă legăturile mai strînse existente între anumite grhpe de plante. Analiza atentă a acestor zone, a modului lor de interferență, în lumina constatărilor de teren, permite separarea grupelor cenologice. Posibilitățile procedeului nu trebuie supraapreciate. Deși el oferă elemente certe pentru separarea grupelor, este totuși absolut necesară ₜ interpretarea rezultatelor prin prisma observațiilor și a experienței de teren. Acest lucru este. îndeosebi necesar în cazul. speciilor cu afinitate redusă, pentru care diagrama nu oferă elemente suficiente spre a le .atribui unei anumite grupe. ", i ■, , ■ ■ ' ■ ■ ■ . . .' . ■ GRUPELE CENOLOGiCE' ALE PĂDURILOR DOBROGENE 353 Menționăm că nor aih stabilit grupele eenologice pe straturi (arbo- rescent, arbustiv, ierbos) potrivit recomandărilor lui TT. Passarge. Acest punct de vedere se justifică pe plan teoretic prin teoria generală a, sistemelor. După cum se știe, potrivit acestei teorii, sistemele (în cazul nostru fitocenozele, respectiv asociațiile) nu sînt formate direct din uni- tățile structurale elementare (în cazul nostru grupele eenologice), ci prin intermediul unor subsisteme (în cazul nostru straturile),. , , ; < Folosindu-se aproximativ 500 de relevee de vegetație din Podișul Babadag și apEcîndu-se procedeul descris, s-au putut delimita 10 grupe eenologice de arbori, 4 grupe de arbuști și 29 de grupe de ierburi, pe care le redăm îp continuare. . . . ....... — Pentru stratul arbori lor : < 1.11 1.12 Quercus dalechămpii² ; Tilia tomentosa Fraxinus excelsior F, cOriariifolia (Quercus petraea) (Cerasus avium ) Quercus pendunculifora ; Tilia tomentosa 1.13 Quercus dalechampii Fraxinus- excelsior ■ ■ ■ - F. coriariifolia ■" 1.14 Quercus frainetto (Quercus poly carpa) 1.15 Quercus pedunculinora ; (Vlmus minor) j 1.16 Quercus. pubescens (Pgrus pyraster) — Pentru stratul arbuștilor': 2.1 Coryllus âv^eUaâa Crataegus pentagyna 2.2 Cornus mas . Crataegus monogyna Euonymus verrucosus Ligustrum vulgare Viburnum lantana -- Pentru stratul ierburilor : Ciclul f lorei vernale 3.0 1 Alliaria petiolata³ Calium aparine Pam^ium purpureum Veronica hederifolia 1.21 Tilia platyphyllos Acer platanoides Acer campestre 1.22 Carpinus betulus ; f Tilia cordata . ■ X Ulmus glabra -; 1.23 Acer tataricum . / (Pyrus pyraster) , 1.24 Carpinuș oriențalis .. ; ; - ' Fraxinus ornus. ..ț > Borbus torminalis . \... p. 2.3 Cotinus coggygiia Borbus domestica ; 2.4 Euonymus europaeus Thelycrania sanguinea ’ (Bambucus nigra) ¹ (Roșa canina) 3.02 Seilla biîolia Corydalis solida Arv^n orientale Thlaspi perfoliatum ⁸ Speciile cu caractere aldine constituie nucleul grupei. Cifrele numărului de ordine indică la Kărb'ori:. prima — stratul, ă doua — ețajul, a treia — numărul grupei; ia .arbuști, cifra a ddua indică numărul grupei.. , ¹ ³ Speciile cu caractere aldine dau numele grupei; speciilejîn paranteză sînt puțin frecvente. Cifrele numărului de ordine indică prima — stratul, a doua — ciclul, a treia — numărul grupei. 3,03 Anthriseiis lougirostris Galanthus pUcătus (AUium ursinum) 3.0 4 Stellaria media Uanunculus fiearia Gorydalis bulbosa, . 3.0 5 Cardamine bulbifera Anemone ranunculoides (Convalldria majalis) Ciclul florei estivale de păduri mezofile 3.11 (Festuca gig an tea) (Dryopteris filix mas) (Cystbpleris fragilis) (Care® remota) . 3.12 Carpesium eermrum , Stachys silVatica (Acgopodium podagrapia) ( Canicula europaea) (Asarum europaeum) \ 3 13 Viola reieheiibachiana Zerna benekeniî Hedera helix (Lamium galeobâolon) 3.14 Pulmonaria obscura Afuga reptans Viola odoraia Serophulăria nodosa ' Millium effusum Geranium. robertianum (Hyp ericum hirsutum) - (Carex silvăiica) 3,15 Mercuriali® peremais Galium odoralum Myceliș muralis (Polygonalum multiflorum) (Viola mir abili# ) . (Euphorbia amygdaloide#) (Galium schultesii) (Neotia nidus-avis) ' (Zathraea squamaria) (Chelidonium majușj , 3.16 Carex dig itata Cârese.divulsa Astragalus glycyphyllus , I/apsăna communis. Torilis japonica / , Scutellaria altissima HȚA 4 3.06 Neetaroscordum dioseoridis 3.07 Paeonia peregrina 3.08 Veratrum nigrum Myrroides nodosa , Ornithogalum fimbriatum Galium mollugo (Platanihera bifolia), (Lathgrus venetus f (Hordelymus europaeus ), (Campanula traehelium) . (Carex pilona) 3.17 Daetylis polygama Srachypodium sylvdticum Melica uni fior a , Viola hirta ■ , Geum urbgnum Polygongtum latifolium Glecoma hirsuta 3.17a Poa nemoralis (Câmpanula grossekii) (Campanula persieifolia) 3A7b Potentilla miergnțha,, Viola suavis - Carex polyphylla Platanihera chlorantha- 3.18 Mercuriali® o vata Așparagus tenuifplius' ' Bilderdykia dumetorum Piptatherum virescens Vineetbxicum officinale hithospermum purpuro-caeru- leum ./ ’ . Arabis turrita liychnis coro^aria . , i, > Viola jordanii 3 . (Cephalanthera damassoni- um) (Acinos arvensis) 3.19 AHium rotundum Smyrnium perfoliatum „ (Adoxa moschatellina) (Anthriscus nemoropus) 5 GRUPELE CENOLOGICE ALE PĂDURILOR DOBROGENE 355 ■■■ Ciclul florei estivale din quercetele cu cărpinijă 3.21 3.22 ■ 3.23 Lathyrus niger Clinopodium 'vulgare (Rathyrus venetus) . (Lathyrus, aureus) ' (Cruciata laevipes ) (Limodorum -^abortivum ) ( Ranunculus polyanthemos ) Laser trilobum Ilyperieum perforatum (Care® depauperata), (Sedum maximum var. telephium ) (Orchis simia) Leoriurus cardiaca Fapleurum praealtum ■ Arcliumlappa (Arciium nemorosum) 3.24 Valeriana stolonifera Fosa gallica Urtica dioica .. Poronicum’ hungarieum Heracleum sibiricum Rubus cdesius ' f.. Silene alba (Tdraxacum officinale) (Stachys officinalis) ' (Ornilhogalum goussonei ) (Solanum dulcamdra) (Ornitbogalum boucheanum ) 3.25 ' Asparagus vertieillatus Poa angustifolia Fraga/ria viridis Carex hallerana Vincd herb acea- Thalictrum minus Carex michelii Verbascum phoeniceum Veronica chamaedrys (Ractuca gueroina) (Campanula bononiensis) 3.26 Rubus tomentosus Agrimonia eupatoria , . Digilalis lanata , Ajuga genevensis : Ciclul florei estivale din quercetele poienile 3.31 Braehypodium pinnatum Festuca rupicold Carex' praecox; ¹ Teucrium chamaedris Filipendula hexapetala Pyrethrum corymbosum^ Centaurea stenolepis 3.32 Verbascum ehaixii Ajuga laxmanii Festuca valesiaca Carex cgryophyllea Allium paniculatum 3.33 Trifolium alpestre Ferrulapo silvatica Agropyron repens Erysimum cuspidatum ' (Țrifolium ochtoleucum) 3.34 Vicia tenuifolia Bupleurum praealtum Calium verum : Asparagus officinalis 3.35 Vicia grandiflora Hieraeium bauchini (Verbascum austriacum) ’ 3.36 Inula salicina Agropyron intermedium Gdliwm dasypodum Zerna inermis Clematis integrifolia ( Carex tomentosa Polygonatum' odoratum Inula germanica (Carex. melgnostaohya ) BIBLIOGRAFIE , 1. FÂLINSKI J-, Acta Soc. Bot. Pol., 1958, 27, 1, 115 — 130. 2.' Gounqt M. et Calleja M., Băii. Serv. Carte Phytog.f 7, 2, 18Η200. 3. PassargeH., Pflaniengesellschaflen des nordostdeutschen-Flachlandes, Jena, 1964, I. 356 N. DONIȚA 4. Scamoni A, u. Passarge H., Arch. Forstw., 1959, 8, 386—426. 5. Scamoni A., Passarge H. u. Hofmann G., Fșddes Rep., 1965, 14Zₜ 117 —132. 6. ȘOrensen T., Det. Kong. Danske Vidensk., Selsk. Biolog. Skrifter, 1948, 5, 4, 1 — 34. ZnshYtrZul de biologie ,,Tratau Săoulescu”, Secția de geobotanică și ecologie. Primit in redacție la 24 martie 1969, CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FLOREI IMN BAZINUL BAȘEULUI (JUD. BOTOȘANI) , DE GH. MIHAI ’ 581.9 L’auteur signale une nouvelle esp^ce pour la flore roumaine : Galiam articulatiun Lam. On mehtionne aussi qiielques sous-iinităs pour la Moldavie, ainsi que cer- tai nes espJices rares : Carex secaliria, Wahlbg. V cronica angalloides Guss., Salix reichardtii Kern et c. ; în cursul, cercetărilor floristice din bazinul Bașeului efectuate timp de mai mulți ani (1964—1967) s-au descoperit cîteva unități și subunități * noi sau rare pentru flora țării ori a Moldovei. Dintre acestea o specie se citează ca nouă pentru teritoriul țării noastre. Galium articulatum Lam., IIJ, I (1791), 260; DC., Prodr., IV, 599 (non Valantia articulata L., Sp.pl. (1753), 1052); El. U.B.S.S., XXIII (1958), . 345—347; G. geniculatum Boem, et Schult., Syst. veg., III (1818), 215; Grossg., FI. Cane., IV, 31; Vizn. roslin UBSB, 312; G. rubioides M.B., FI. taur. Cauc., I (1808), 102; DC., 1.0., 599; Boiss., FI. or., III, 48; G. rubioides Ș leiocarpum Choroschk, FI. Mosk. gub., I (1906), . * 198. — G. rubioides var. eriophyllum Bordz., Zap. Chiev. Bot., sad., V—VI (1927), 40 și XII—XIII (1931), 36; Fedde, Bepert., 30,393. — < G. boreale $ rubioides Schinalh., Fi., II (1897), 16. — G. boreale b geni- culatum Boem, et Schult. (sp.), l.c. — G. physocarpum Ohrsh., Vizn. roslin UBSB (1950), 312, non Ldb. — G.; dasypodum Klok., FL UBSB (1961), 187 și 461. f . Plantă. perenă rășpîndită mult pe teritoriul U.B.S.S. începînd din uCaucaz, B.S;S. Ucraineană, Crimeea, cu limita vestică a arealului în B.S.S. Moldovenească. în aceste regiuni planta crește prin lunci umede, tufișuri, pe marginea rîurilor și a pădurilor. Noi am găsit această specie în pădurea Avrămeni, situată în bazinul mijlociu ăl Bașeului, la aproximativ 6 km depărtare de Prut. Este o pădure mică, în parte defrișată, cu numeroase poieni, fiind alcătuită din următoarele esențe lemnoase : Quercus robur, Q. pedwncitUflora, Cerasus aviwm, Acer campestre, A. tata/rieum la care se adaugă diferiți arbuști întîlniți în cadrul silvostepei din partea de nord a Moldovei. ST. ȘIUERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 P. 857-860 BUCUREȘTI 1969 358 GH. MIHAI în cuprinsul unei poieni din partea de nord a pădurii, împreună cu G-alium articulatum Lam. s-au găsit următoarele specii: Festuca vale- siaca, Veratrum nigrum, Asynewma canescens, Campanula rapunculoides, Betoniea officinalis, Frysimwm diffusum, Plantago media, Phlomis tuberosa, Linaria wlgaris și altele. Dintre speciile care aparțin secției'Platygalium DC. și care se apropie mai mult de Galium articulatum Lam. este rubioides L. Caracterele principale de deosebire a speciei Oalium articulatum Lam. (fig. 1) sînt bine precizate (8) și constau în următoarele : a) Tulpina des și moale-păroasă, mai ales pe internodurile inferioare. b) Frunze mai lungi de 5,5—6,5 (11,5) cm. c) Frunzele mijlocii și îndeosebi cele inferioare sînt scurt și moale- păroase pe fața inferioară (cîteodată și pe cea superioară) sau ca și cele din partea de sus a tulpinii cu peri aspri, scurți, pe nervuri și margini. 3 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FLOREI DIN BAZINUL BAȘEULUI 359 La acestea se mai adaugă înălțimea plantei care ajunge pînă la 120 cm. Exemplarele colectate corespund descrierii speciei cu unele mici deosebiri. Astfel, tulpina de la jumătate în sus este prevăzută cu peri rari, scurți, în partea superioară fiind glabră, ca și ramurile inflorescenței. De asemenea frunzele superioare pe fața lor inferioară, pe nervuri sînt acoperite cu peri, scurți, rari; altele sînt complet glabre. Dacă luăm în considerație aceste diferențieri, planta găsită de noi corespunde mai mult'Speciei Galium dasypodtim Klok. (9), taxon care apare sinonimizat la G. articulatum Lam., sub denumirea de G. rubioides var. eriophgllum Bordz. Deoarece la limita de vest a arealului său Galium articulatum Lam. prezintă unele deosebiri mici în comparație cu specia-tip, sîntem de aceeași părere cu E. G. P o b e d i m o v a de a nu se creea o altă uni- tate taxonomică (8) și de aceea specia G. dasypodum am trecut-o în rîndul sinonimelor. în ceea ce’privește Galium geniculatum Boem, et Scliult. apare de asemenea între sinonimele lui G. articulatum Lam. Belativ la această specie în Flora R.P,R. (voi. VIII, p. 588) se precizează că nu există în țara noastră. Lucrările de specialitate (1), (10) menționează pe Galium physocarpum Ledeb. de pe teritoriul B.S.S. Moldovenești, specie care în Flora S8SR și Flora URSE (8), (9) nu este citată din această republică, între sinonimele lui G. articulatum Lam. fiind trecut G. physocarpum Clirsh. non Ledeb. Bezultă că Galium articulatum Lam. este,o specie cu diagnoză largă cuprinzînd o serie de microspecii (incluse-între sinonimii) (8) și conside- rate de unii autori ca unități aparte. în Europa de răsărit Galium articulatum Lam. are o răspîndire mai mare, în comparație cu G. rubioides L. (8), ceea ce explică identifi- carea acestei specii pe teritoriul din partea de NE al țarii noastre, în ime- diata vecinătate a limitei de vest a arealului său. Probabil că această plantă este mai răspîndită în flora Moldovei, .îndeosebi în stațiuni din apropierea Prutului. Cercetările ulterioare vor semnala cu siguranță noi stațiuni, totodată putîndu-se depista și alte specii cunoscute în prezent de pe teritoriile de la est, vecine cu țara noastră. Dintre subunitățile noi pentru flora Moldovei menționăm ur- mătoarele : . Subspecii: Juncus bufonius L, ssp. mutabilis (Savi) I. Grinț. Planta vegetează pe marginea unor bălți, pe teren argilos în apropiere de iazul Hudești. Varietăți: Alisma gramineum Gmel. var. angustissimum A. et G. în țară este citată ca rară în apele curgătoare (7). Se găsește în unele bălți mici din partea de SE a pădurii Comănești ■ Carex rostrata Stdkes ssp. rostrata var. utriculata (Boot.) Bayley. Crește pe marginea unor bălți din pădurea Lișna Car esc spicata Huds. var. nemorosa (Lumn.) Șerb, et Nyâr. Subu- nitate foarte rară îh țară (7). în bazinul Bașeului apare în pădurile Avră- meni și Ciritei. 360 GH. MIHAI 4 Eiiphorbi.a esula L. var. cyparissioides Boiss. A fost găsită pe Dealul Rișca în apropiere de Ștefănești. Galeopsis tetrahit L. var. sylvestris Schlecht. Este menționată din pădurile Avrămeni și Pădureni. Plcmtago major L. ssp. major var. vulgaris Hayne. Subunitate citată numai de la Cluj (7). O semnalăm din valea „La Carieră” în apropiere de satul Hudești și de asemenea prin locuri joase, umede din partea de est a pădurii în vecinătatea aceleiași localități. Aethusa cynapium L. var. cynapioides (M.B.) Ficinus et Heynh. Se găsește în pădurea Pădureni. Tonlis arvensis (Huds.) Link. var. divaricata (Mnch.) Thell. Apare în locuri umede pe Valea Cotului — Suharău. Forme: Teucrium chamaedris L. f. foliicomum (Borb.) Băv., pădu- rea Zahoreni; Trifolium arvense L. var. typicum f. alopecurqides (Rouy) Borza, pădurea Alba; Linum catharticum L. f. diversifoliumtîchtr., Lișna pe Valea Cojocarului; Ranunculus sceleratus L. f. minimus (DC.) Nyâr? în pădurile Comănești și Lișna, prin locuri mlăștinoase; Filipendula ulrna- ria (L.) Maxim, f. glauca (Schultz.) A. et G., pădurile Comănești și Lișna; Galium palustre L. f. scabrum (Neilr.) Nyâr., pădurile Concești și Ciritei (Murguța); Scropliularia nodosa L. f. glandulosa (Sehustler) Soo, în pădurile : Lișna, Pădureni și Sadoveni; Caucalis latifolia ,L. f. purpurea (Willk.) Thell., Pădureni, prin semănături. Ca specii rare în flora Moldovei, care se găsesc în bazinul Bașeului amintim: Care® seealina Wahlbg. crește prin locuri mlăștinoase, sărătu- roase în fînețele de pe partea dreaptă a Bașeului, între Murguța și Ștefă- nești; Carex divis a Huds., prin .mlaștini în apropiere de Cișmănești; Veronica anagalloides Guss. o menționăm pe terenuri mlăștinoase între Ștefănești și Murguța; Juncus x royeri P. Fourn. și Soli® x reichardtii Kern. ambii hibrizi s-au găsit în pădurea Hudești. Materialul botanic privind Galium arliculatum Lam. și Alisma gramineum Gmel. var. angustissimum A. et G. a fost verificat și confirmat de dr. E in . Ț o p a, căruia îi aducem mulțumiri și pe această cale. BIBLIOGRAFIE 1. Borza Al., Conspectus Florae Romaniae. Cluj, 1947. 2. — Contribuții botanice, Cluj, 1958. 3. Burduja C., St. și cerc, șt., Iași, 1957, 1 — 2. 4. Dobrescu C., Anal. șt. Univ. ,,A1. I. Cu-a”, Iași, 1957, 1 — 2. 5. Gheideman S. T., Opredelitel rastenii Moldauslmi SSR, Moscova—Leningrad, 1954. 6. Hegi G.. Flora von Mittel-Europa, Munchen. 1918, III. 7, * * * Flora R.P.R. și Flora R. S. România, București, 1952 — 1966, I —XI. 8. * * # Flora SSSR, Moscova—Leningrad, 1958, XXIII. 9. * * * Flora URSR, Kiev, 1961, X- 10. Prodan L, Flora pentru determinarea și descrierea plantelor ce cresc tn România, Cluj, 1939, I. 11. RXvarDț M., Ann. Sci. Univ, Jassy, 1941, XXVII, 1. 12. Răvăruț M., CXzXceanu I. și Turenschi Eug. St. și cerc, șt., Iași, 1956, VII, 2. Universitatea „Al. I. Cuza” Iași, Laboratorul de botanică sistematică. Catedra de botanică. Primit în redacție la 27 iunie 1967. CERCETĂRI ASUPRA SPECIILOR DE POTENTILLA L. DIN SECȚIA RECTAE (TH. WOLE) JUZ. ÎN CULTURI EXPERIMENTALE DE A. POPESCU 582.734 Les cultures de Poten.ti.lla (de la section Rectae) ont permis d’âtablir des caracteres parml lesquels se trouvent le type de germination, la croissance des plantules, Ia pâriode de floraison et aussi certains caracteres comme la forme et l’abon- dance des polis glandulaires, la couleur des fleurs, etc, qui en herbariun sont souvent degrades. On montre en mâine temps que dans la culture les plantes subissent diverses modifications ă cause du changement des conditions du milieu. L'ouvrage souligne que dans les recherches taxonomiques complâtes 11 est absolu- ment necessaire de consulte! les matâriaux provenus des cultures experimentales. Cercetările taxonomice efectuate în cadrul unor genuri cu specii numeroase și polimorfe, cu scopul separării lor cît mai exacte, devin din ce în ce mai necesare. Studiile de taxonomic reclamă tot mai mult găsirea de noi caractere morfoanatomice, pe baza cărora să se poată stabili cu precizie speciile și unitățile infraspecifice care le aparțin. Materialul care a stat la baza cercetărilor floristice și taxonomice și care nu poate fi neglijat nici astăzi este cel de herb ar, care constituie baza de documentare necesară cercetării. Pentru determinarea corectă a speciilor din diferite regiuni este necesară compararea lor cu exemplarul tip („tipus”) sau, dacă aceasta nu este posibilă, se apelează la materialul din locul de unde a fost descrisă planta („locus classicus”). Herbarul este acela care ne oferă exemplare numeroase, în stadii diferite de dezvoltare, din localități diferite din țară și din străinătate. Herbariile conțin în spații relativ reduse un număr mare de specii de pro- veniențe diferite. Fără a nega sau a diminua marea importanță a colecțiilor de plante sub formă de herbar, trebuie să menționăm că acestea nu sînt satisfăeă- r-T. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. & P, 361-366 BUCUREȘTI 1960 362 A. POPESCU 2 toare în cercetările taxonomice actuale, cînd se pune problema găsirii de noi caractere ce pot fi evidențiate numai pe material viu. Cultivarea unor specii de proveniență diferită dă posibilitatea urmăririi lor in ww,’începînd cu germinația semințelor pînă la. planta adultă, lucru care este foarte greu de efectuat în natură. Cercetările taxonomice în culturi experimentale nu constituie o metodă nouă în această direcție, deoarece încă de pe vremea lui 0 h. D a r w i n au fost efectuate observații asupra animalelor și plantelor supuse la condiții diferite de trai (1). La noi în țară s-au efectuat cercetări în culturi experimentale atît la plantele inferioare, cît și la cele superioare. Deosebit de. interesante sînt cercetările întreprinse în acest sens de A. V 1 ă d e s c u (6) la pteri- dofite, de T r. 8 ă vu 1 e s c u la secția Heterophylle a genului Campa- nila (5) și de M. G u ș u 1 e a c la Boraginaceae și Labiatae (2). C. Z a - hariadi (9) a urmărit și urmărește în cultură, în diferite condiții ecolo- gice, unele genuri din familia Liliaceae și în special genul Ornitlwgalum, ale cărui specii din numeroase proveniențe sînt minuțios cercetate. în cadrul genului Potentilla, culturile experimentale au început în anul 1965, cu specii aparținînd secției Bectae (Th. Wolf) Juz., care au fost recoltate din diferite regiuni ale țării,. în timpul primăverii (lunile martie și aprilie), împreună cu o cantitate de sol care să cuprindă sistemul radicular în condiții optime. Plantele din lotul experimental și-au conti- nuat dezvoltarea, putînd fi urmărite în toată perioada lor de vegetație, în afara speciilor transplantate în timpul primăverii de pe teren, au mai fost obținute plante din semințe provenite din țară sau din străinătate. Speciile de Potentilla din secția Rectae au germinația epigee, apare mai întîi rădăcinița, care, pe măsură ce crește, se adîncește în sol, ridicînd la suprafață sămînța ce cuprinde în interiorul său.tulpinița și cele două cotiledoane. în momentul în care cotiledoanele și-au mărit suficient volu- mul, acestea presează asupra pereților interiori ai tegumentului seminal pe care îi înlătură, venind astfel în contact direct cu mediul înconjurător. în. condiții naturale germinația semințelor de Potentilla se face toamna și plantula formează cîteva frunze bazale destul de mici, trecînd peste anotimpul friguros în acest stadiu. Germinația semințelor are loc într-o perioadă relativ lungă, abia după 15—20 de zile, la temperatura de 12—15°C, cînd încep să apară plantulele, care, la rîndul lor, au o creștere- destul de lentă. Toate speciile de Potentilla din secția Rectae prezintă peri glandulari în stadiul de plantula atît pe tulpinița, cît și pe marginea .cotiledoanelor. Perii glandulari sînt mici, cu stipesul alcătuit din 1—3 celule mai mult sa,u mai puțin izodiametrice. Celula glandulară este sferică și puțin mai mare' decît celelalte. Pe măsură ce plantula crește, apare prima frunză care are limbul întreg sau, în partea apicală, prezintă 2—3 dinți destul de mici. Dințătura frunzelor se accentuează la frunzele, care apar ulterior, pentru ca la un moment dat frunzele să devină trifoliate sau cincifoliate, stabilindu-se caracterul palmat compus din 5 — 7 foliole. Primele frunze palmat-compuse ale plantulelor au peri glandulari. Aceștia se răresc treptat pînă. dispar cu totul la speciile seriei Bglandu- losae său, dimpotrivă, devin mai numeroși la speciile seriilor Glandulosae și Tauricae (fig. 1), 3 CERCETĂRI ÎN CULTURI EXPERIMENTALE DE POTENTILLA 363 Prezența perilor glandulari în stadiul de plantulă la toate speciile secției Rectae este un indiciu căj probabil, acestea au origine comună. Destul de timpuriu, din momentul apariției primelor frunze, se dezvoltă și perii lungi, neglandulari, care se găsesc de asemenea la toate speciile secției Bedae, în toată perioada de vegetație. Perii scurți și rigizi Fig. 1. — Potentilla pedala Willd., plantule în primele stadii de dezvoltare. apar ultimii, întîlnindu-se în special în partea superioară a tulpinii pe pedunculul floral și pe caliciu. După apariția sa din sămînță, rădăcinița se afundă în sol și pe măsură ce crește devine de tip pivotant, moderat ramificată, ramurile fiind fusi- forme puțin îngroșate în partea mediană. Excepție de la această regulă s-a constatat la Potentilla pedata var. tuberosa, la care rădăcina se rami- fică din apropierea coletului, devenind astfel de tip rămuros. Ramurile secundare sînt tot atît de dezvoltate ca și rădăcina principală, avînd același aspect morfologic cu aceasta. Procesul de tuberizare a rădăcinii la P. pedata var. tuberosa începe din stadiile foarte tinere, cînd planta își formează rozeta de frunze bazale. Sistemul radicular la Potentilla hu a fost studiat pînă în prezent și credem că, cercetat cu atenție, acesta va permite lămurirea unor probleme în ceea ce privește delimitarea unor taxoni și a legăturilor filogenetice dintre specii. în primul an de vegetație, planta provenită din sămînță, în mod normal, nu formează tulpină floriferă. Totuși la P. reda s-a observat că unele exemplare din lotul experimental, care au germinat din timpul toamnei, în primăvară formează tulpină floriferă, înfloresc și fructifică. La cele mai multe specii, tulpina în condiții normale crește solitară, numai la P. hirta, P. astracanica și foarte rar la P. taurica se observă fenomenul de lăstărire de la bază din apropierea coletului, astfel că planta alcătuiește o tufă cu (2) 3—5 (10) tulpini care vor ajunge la maturitate. Ramificația bazală a tulpinii (în condiții de cultură) este mai frec- ventă în anii 2 —3 și numai foarte rar se constată lăstărirea din primul an de vegetație. Lăstărirea din primul an s-a observat la P. bommueUerif la care au apărut 4—5 lăstari, dar care au rămas sub formă vegetativă, fără a diferenția tulpini florifere. 364 A. POPESCU 4 în timpul toamneij din partea bazală a tulpinii, și anume din apro- pierea coletului apar noi lăstari, la care frunzele bazale se dezvoltă sub formă de rozetă; în timpul iernii, rămîne în acest stadiu sub stratul de zăpadă, iar primăvara, cînd condițiile devin favorabile, apare tulpina care va forma flori și fructe. Cultivate în aceleași condiții de sol, umiditate și temperatură, spe- ciile din secția Redae s-au dezvoltat diferit, au înflorit în epoci diferite, corespunzător cu cele constatate în mediul natural. Specia cea mai tim- purie la care s-a constatat creșterea mai rapidă a tulpinii și înflorirea mai. devreme este P. bornmuelleri. Această specie a înflorit la începutul lunii mai (în jurul datei de 5.V), cu două pînă la trei săptămîni mai devreme decît ceilalți taxoni. P. pedata și P. taurica au înflorit după 20.V, iar P. laciniosa a început să înflorească de-abia la sfârșitul lunii mai. Numărul florilor la P. bornmuelleri este mic (5—10 rar mai mult) și perioada de înflorire este de asemenea scurtă (7—8 zile), iar maturația fructelor se face în aproximativ același timp. P. taurica și în special P. reda au perioada de înflorire foarte lungă, depășind uneori o lună. în cazul în care la unele plante vîrful tulpinii a fost distrus, aceasta lăstărește și lăstarii înfloresc mult mai tîrziu, și anume, către toamnă. Așa s-a întâmplat cu unele exemplare de P. reda din lotul experimental care au înflorit și au fructificat pînă în a treia decada a lunii noiembrie. Florile care apar mai tîrziu se deosebesc de cele din timpul primăverii, prin faptul că sînt mai mici, petalele lor sînt foarte reduse, încît nici nu ating lungimea sepalelor. Numărul carpetelor este mai mic, iar staminele în număr de 20, în loc de 30 cîte sînt în mod normal, au forma diferită față de a acelora de la florile normale. Maturația fructelor se face într-o perioadă de circa 40 de zile de la data înfloririi. Fructele mature au dimensiuni destul de reduse, 1,5 mm lungime și 1 mm lățime. La exterior, fructele (nucușoarele) prezintă numeroase coaste cu dimensiuni și cu forme diferite de.la o specie la alta. Coastele cele mai evidente se găsesc la P. bornmuelleri, iar cele mai puțin aparente la P. reda. între aceste două extreme, există întreaga gamă de variație în ceea ce privește numărul, mărimea și forma coastelor care ornamentează fructul. Diseminarea fructelor se realizează în special cu ajutorul vîntului, care bătând în rafale apleacă brusc tulpinile și nucușoarele sînt aruncate la distanțe mai mari sau mai mici de planta-mamă. De asemenea orice acțiune mecanică soldată cu ruperea tulpinilor (care se usucă după fruc- tificare) sau aplecarea lor dă posibilitate fructelor să cadă pe sol, unde germinează din timpul toamnei și dau naștere la noi plante. De remarcat este faptul Că, în condițiile de cultură, P. reda reacțio- nează prin mărirea numărului de tulpini florifere care apar din același colet (8—10), alcătuind o tufă destul de mare. Ca urmare a acestei dezvol- tări exuberante se obține o cantitate foarte mare de fructe, putând ajunge pînă la 30—40 g față de numai 1—2 g cît se obțin de la exemplarele crescute în mediu natural. Nucușoarele acestei specii conțin o cantitate mare de ulei, care uneori depășește 20% din greutatea lor. Cercetarea plantelor în culturi experimentale prezintă mare impor- tanță prin faptul că ele pot fi urmărite îndeaproape în toată perioada de 5 CERCETĂRI- ÎN CULTURI EXPERIMENTALE DE POTENTILLA 365 vegetație și, în același timp, comparativ. Materialul proaspăt pe care îl avem la dispoziție din culturile experimentale nu poate fi înlocuit cu material din herbar. Aceasta apare și mai bine în evidență în cazul plan- telor cu flori colorate în mod specific și care prin presare și uscare își dena- turează culoarea sau și-o pierd cu totul, oricît de bine ar fi executate aceste operații. Un alt caracter care nu poate fi pus în evidență decît pe material viu este mirosul florilor sau al plantei întregi, în cazul celor cu oleiuri volatile. Prin presare și uscare, mirosul plantelor dispare cu desăvîrșire în marea majoritate a cazurilor. Deformarea diferitelor organe este de asemenea un neajuns frecvent întîlnit la materialul de herbar. Pe lîngă multiplele avantaje pe care ni le oferă cultivarea plantelor în loturi experimentale, această metodă de cercetare prezintă și o serie de aspecte negative, care nu pot fi eliminate în totalitate. Scoaterea plan- telor din mediul lor natural de viață face ca acestea să se modifice într-o măsură mai mult sau mai puțin vizibilă. în culturile experimentale nu se pot asigura condiții identice de sol, climă, umiditatea solului cu cele la care planta s-a adaptat în decursul evoluției sale și pe care le reclamă cu necesitate pentru a se putea dez- volta în mod normal. Lipsă unei anumite concentrații de săruri în sol face ca planta să se dezvolte diferit de cele din mediul natural. De ase- menea numărul diferit de indivizi de pe unitatea de suprafață determină o modificare a exemplarelor luate în cultură. Speciile de Potentilla luate în cultură au crescut mult mai mari decît cele spontane. Astfel P. taurica var. callieri, care în mod normal are înălțimea de 30—35 cm, a ajuns la 60—70 cm. Același fenomen s-a observat și la P. recta și P. pedata din lotul experimental. Noile condiții create în cultură au determinat modificări ale dimen- siunilor tulpinii și celorlalte organe : frunzele și stipelele sînt proporțio- nale ca mărime cu tulpina, numărul de flori s-a mărit ca urmare a rami- ficației mai abundente a tulpinii în regiunea florală. Mai puțin s-au modificat florile, care în cea mai mare parte au ace- leași dimensiuni cu cele ale plantelor din mediul natural. în concluzie putem afirma că pentru cercetările taxonomice este necesar a avea la dispoziție material provenit din culturi experimentale și exemplare crescute în mediul natural. Studiul pe material provenit din mediul natural trebuie completat cu observațiile făcute asupra spe- ciilor cultivate. Numai în felul acesta se pot trage concluzii juste asupra taxonilor apropiați,. oricît de dificilă ar fi separarea acestora. BIBLIOGRAFIE 1. Darwin Ch., Modificarea animalelor și plantelor sub influența domesticirii, București, 1965. ■2. Gușuleac M. și Tarnavschi I. T., Bul. Fac. șt., 1935, 9. 3. Prodan I., Die Iris-Arten Roamăniens, Cluj, 1935. 4. Rousi A., Anal. Bot, Fenn. Helsinki, 1965, 2. 366 A. POPESCU 5. Săvulescu Tr., Studiu asupra speciilor de Campanula L. din secția „Heterophylle” ce cresc in România, București, 1916. 6. Vlădescu A., Recherches morphologiques et experimentales sur l’embryolo^nie des foug^res leptosporangiees, Paris, 1934. 7. Vries H. 'de, Die Mutaliontheorie, Leipzig, 1903, 1. 8, Wolf Th., Monographie der Gattung Potentilla, Stuttgart, 1908, 9. Zahariadi C., Rev. Biol., 1962, 7, 1. Institutul de biologie ,,Traian Săvulescu”, Sectorul de sistematică vegetală. Primit în redacție la 16 mai 1968. CONCENTRAȚIA FOSFORULUI ÎN PLANTE DE FLOAREA-SOARELUI ÎN CURSUL PERIOADEI , DE VEGETAȚIE 5 DE MARIA GIURGIU 581.133.5:582.998 During the vegetation period, the total P in the content of sunflower plant l presents higher quantitative modifications in the first part of this peitod. The ratio of inorganic P-t o organic P had in the phase of fiowering^fecundation tlie highest value, due, after all probabilities,to the large corisuniption of nucleotide : .energy used in the intensified synthetical processes. Prpblemă nutriției plantelor cu fosfor în decursul perioadei de vege- tație a fost "și: este 'mult studiată. Aceasta se datorește atît specificului de nutriție cu fosfor ăl diferitelor specii de plante, cît și rolului însemnat pe care acest element îl are în diferite procese metabolice din organismul vegetal. ¹ Aprofundarea cunoștințelor în aceasta problemă servește atît prac- ticii, ea asigurînd o mai bună folosire a particularităților fiziologice ale plantei în vederea obținerii de recolte sporite, cît și cercetării cu caracter fundamental, permițînd o înțelegere mai profunda a rolului fiziologic al fosforului în viața plantelor. MATERIAL ȘI METODĂ S-au folosit plante de floarea-soarelui soiul Smena crescute atît pe soluție Knop, cît și in vase de vegetație Mitclierlich. în vase de vegetație, s-a folosit sol brun-roșcat de pădure de la Stațiunea experimentală Pantelimon (jud. Ilfov) în amestec cu nisip de rîu în pro- porție de 2 : 1. îngrășămintele chimice folosite s-au dat la semănat, sub formă de soluție, și anume: NH₄NO₃ în cantitate de 0,3 g/kg sol, Ca(H₂PO₄)ₐH₂O 0,27 g/kg .sol .și K₂SO₄ 0,37 g/kg sol. ... Pe. soluția Knop plantele au fost crescute între 25.III și 20.VI, iar în vase de vege- tație între 17.VII și 30.X. S-a procedat astfel ca în momentul.recoltării materialului vegetal ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. 5 K 367-371 BUCUREȘTI 1939 4 — C. 3668 368 MARIA GIURGIU 2 plantele să.se afle în diferite faze de vegetație. în acest scop semințele au fost puse la ger- minat și, respectiv, semănate la intervale succesive de timp. Astfel, în momentul luării probelor, ₜ în ambele experiențe, plantele se găseau în următoarele faze de vegetație: 1) faza de 3—4 perechi de frunze (vîrsta plantelor 3 și, respectiv, 6 săptămîni), 2) faza de formare a capi- talului (vîrsla plantelor 6 și, respectiv, : 9 săptămîni), 3) faza de înflorire—fecundare (vîrsta plantelor 9 și, respectiv, 12 săptămîni) și 4) faza de maturare a fructelor (vîrsta plantelor 12 și, respectiv, 15 săptămîni). , , La sfîrșitul fiecărei experiențe plantele au fost separate în rădăcini, tulpini și frunze, în frunze s-aii determinat fosforul total, anorganic, și, prin diferență, cel organic, iar în tulpini și rădăcini numai fosforul total. Concentrația fosforului total s-a determinat pe cale colorimețrică după K. Lohmahn, și L. Jendrassic (5). Concentrația fosfo- rului anorganic s-a determinat după metoda lui J. B. M a r t i n și D. M. Dot y (6), extracția fosforului efectuîndu-se cu acid tricloracetic 10%. , । ' La frunzele plantelor crescute în vase.de vegetație s-a determinat la aparatul Warburg ntensitatea fotosintezei și a respirației., / REZULTATE / ; Rezultatele obținute cu privire, la cantitatea fosforului din diferi- tele organe ale plantei de floarea-soarelui în decursul perioadei, de vege- tație sînt prezentate în figurile 1 —5. Datele obținute la plantele crescute pe soluție Knop arată¹ că in ii'unze (fig, 1) conținutul fosforului total se schimbă în decursul perioadei de vegetație, în funcție de faza de vegetație^. Astfel, conținutul fosforului total este ridicat în faza de 3 perechi de frunze, scade relativ puțin în faza " . de formare a capitalului, ca apoi să crească din nou în faza de înflorire— ... fecundare, cînd atinge cel mai îhalt nivel. în faza de formare a fructelor conținutul fosforului total, scade din nou. X în decursul perioadei de vegetație conținutul fosforului anorganic crește progresiv, începînd.de la faza de 3 perechi de frunze pînă la faza de înflorire—fecundare, cînd atinge valoarea maximă, și ăpoi scade, în schimb, mersul cantității de fosfor organic este invers, celui anorganic, scade continuu pînă în faza de înflorire —fecundare, cînd ajunge la valoarea ¹ cea mai mică, și apoi crește lent. , Rezultatele obținute la plantele crescute în vase, de vegetație arată că în frunze (fig. 2) mersul conținutului fosforului total, anorganic și organic, cu unele mici deosebiri, este asemănător cu cel al plantelor cres- cute pe soluție Knop. Deosebirile sînt de ordin cantitativ și se datoresc, probabil, condițiilor meteorologice și experimentale diferite. ⁷ în tulpini (fig. 3) datele, obținute la plantele crescute pe soluție Knop arată că, pe măsura îmbatrînirii plantei, conținutul fosforului total scad,e lent. în tulpinile plantelor crescute în vase de vegetație (fig. 4) dina- mica conținutului fosforului tptal este în general asemănătoare cu cea a plantelor crescute pe soluție Knop. Conținutul fosforului total este ridicat cînd plantele șînt tinere și scade pe măsură ce ele îmbătrînesc/ Micile oscilații se datoresc, probabil, ca și la frunze, condițiilor experi- mentale și meteorologice diferite. . - FOSFORUL tN CURSUL PERIOADEI DE VEGETAȚIE 369 Fig. 1. ~ Concentrația fosforului Sn frunze, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarejui crescute pe soluție î Knop. 6 sept ^sept (2șâpt. (5sapt virsta pisatei ( frunze ) (vase de vegetație)- Fig. 2. — Concentrația fosforului în frunze, în cursul perioadei de vegetație Ia plante de floarea-soarelui crescute în vase de vegetație. Ssapt.' Bsăpt. gsapt j^sâpt virsta plantei (tulpini) (soluție Knop) ' Fig. 3.— Concentrația fosforului în tulpini^ '' în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-so'arelui crescute pe soluție Knop. 6săpt. Ssăpt !2săpt . fâsăpt . virste plantei (tulpini) (vase de vegetație) Fig. 4. -r- Concentrația fosforului în tulpini, în cursul perioadei de vegetație la plante de floarea-soarelui crescute în vase de⁻ vegetație. ■ în rădăcini (fig. 5) datele obținute Ia plantele crescute pe soluție Knop arată o creștere continuă a conținutului de fosfor total pînă în faza de înflorire—fecundare, cînd atinge valoarea maximă, după care scade lent. ' / , . MARIA: GIURGIU : 4 i 370 în ceea ce privește intensitatea fotosîntezei și a respirației (fig. 6), datele obținute arată că în decursul perioadei de vegetație cele două procese au un mers diferit. Intensitatea fotosîntezei Scade cu vîrsta plantei, pe cînd intensitatea respirației crește pînă în faza de înflorire—fecundare și apoi scade. • £m³O^m^/h mg P/igs.u. 28 & 20'-' 12- 5 13 !2 // fO "s- . 3 ' 7- ■ ⁶' ■■■ ■ 5- 4- 3- 2 ----- fotasinteza -----respirația U % JsăpL Bsăpt. 3 sapi. !2sapt. virata plan tei (rădăcini) (soluție Knop) Fig, 5, — Concentrația fosforului în rădăcini, în cursul perioadei de vegetație la plante ■ de floarea-soarelui crescute pe soluție Knop. ' 6 Sapt. tZsâpt. (5sâpt. virata plantei (vase de vegetație ) Fig. 6. — Intensitatea fotosîntezei și a respirației, în cursul perioadei, de vegetație la plante de floarea- soarelui crescute în vase de vegetație. DISCUȚII . J Datele noastre privind conținutul de fosfor total în organele plantei î de floarea-soarelui în decursul vieții acesteia sînt în concordanță cu cele / ale altor autori, care au găsit, de asemenea, cea mai mare valoare a , t ? lui în prima parte a perioadei de vegetație. Astfel, în frunzele de grîu, : ț L. N. Kazanskaia (3),. (4) a găsit un conținut de fosfor total i ridicat în stadiile de iarovizare — lumină și în faza de înflorire., Lă plante - : f de, floareă-soarelui aflate în perioada de vegctație cuprinsă între buto- nizare și începutul coacerii semințelor,i-K. . Haj e s c u și S. Cor- . b e a n u (1) au găsit în frunze și tulpini cel mai mare conținut de fosfor ț total în faza de¹ înflorire. Y. I s h i z u k a (2) a observat că plantele de ; grîur și orez absorb și utilizează rapid acidul ,f o sfor ic în timpul creșterii ț lor intense, ătingînd valoarea maximă în momentul înfloririi - ‘J , Un mers, al. fosforului anorganic ăproape paralel cu cel al fosforului \ t total a fost găsit și de alți autori (3), (4) în decursul perioadei de vegetație, J 5 FOSFORUL ÎN CURSUL PERIOADEI DE VEGETAȚIE 371 subliniind că în cursul dezvoltării ei planta asimilează doar o parte din fosforul absorbit. Această parte poate fi mai mare sau mai mică în funcție de faza de dezvoltare, precum și de intensitatea proceselor metabolice. Conținutul de fosfor dfcganic scăzut în faza de înflorire constatat și de alți autori (3), (4), (7) nu presupune neapărat o asimilare redusă a fosforului absorbit, deoarece se poate datora tot atît de bine nevoii unui aport mare de energie folosită în procesele sintetice intense, fapt care poate fi dedus și din respirația crescută în această fază. < în această privință semnificativ este și faptul că unii autori (3), (4) au găsit în această perioadă un conținut scăzut de nucleotide. Pe baza datelor obținute se pot desprinde următoarele concluzii : 1. în cursul perioadei de vegetație, conținutul în fosfor total al plantei de floarea-soarelui prezintă modificări cantitative, care sînt mai mari în prima parte a acestei perioade. 2. Raportul fosfor anorganic/fosfor organic a atins valoarea cea mai mare în faza de înflorire—fecundare, fapt datorat, după toate proba- bilitățile, consumului mare de energie a nucleotidelor folosită în procesele sintetice intenșe. BIBLIQGRAFIE 1. BXjescu N. și. Corbeanu S., Com. Acad. R.P.R., 1963, 13, 7, 629 — 637. 2. Ishizuka Y., Sttl Intern. Congress of soîl Science, Bucharest, 1964, Transactions IV, 459 — ■470. 3. Kazanskaia L/ N., Bot. jurn., 1960, 45, 7, 10^5 —1059. 4. ■ Fiziol. rast., 1960, 7, 2, 234—237. . 5. Lohmann K. u. Jendrassic L., Biochem. Z., 1926, 178, 419. 6. Martin J. B. a. Doty D. M., Anal, Ghem., 1949, 21, s, 965 — 968. 7. Sikina A. P., Tr. in-ta Kot. AN Kaz. SSR, 1963, 16, 136. . Institutul'de biologie „Traian Săvuleseu”, Secția de fiziologie vegetală. . Primit în redacție la 24 martie 1969. DINAMICA FOTO SINTEZEI ȘI ACUMULAREA PIGMENȚILOR CLOROFILIENI ÎN FENOFAZE SUB ACȚIUNEA UNOR FACTORI AGROTEHNICI ' J C ■' ' ■' P® ¹ ' M. ȘTIRBAN, GR. METAXA și GH. ȚIRA ' ' 581.132.1 The chlorqphyllian pigment accumulation and the intensițy of apparent photo- synthesis have been studied under the action of fertiiizers, irrigalion and dressing of the vine. / - --' \ 1' ■ • ■ The manure and complex fertiiizers, especially given together and also associa- ted to irrigation, had a stimulative action. - . It was also iȘhovred that photosynțhesis was enhanced when the dressing of the vine was of a high form. It seems that this țechnique provided' a; better illu- , mination and a more intense air circulation. ¹ Literatura de, specialitate din domeniul biochimici, și fiziologiei aparatuluifotoasimilatm la vița de vie oferă extrem de puține date privind problema propusă, în pare să se urmărească relația dintre dinamica pig- menților clorofilieniși schimbul gazos din timpul fotosintezei. Tema a fost măi puțin abordată din lipsa unei corelații liniare, cu o valoare mâi " mult său mai puțin constantă, între acești doi factori interdependenți. Pe de altă parte, aceasta duce lâ dificultatea desprinderii unor concluzii certe. Dar trebuie să remarcăm'faptul că raportul cantitativ și calitativ al pigmenților ne pune în legătură cu alte procese fiziologice de depen- dență, oferind o fructuoasă bază de interpretare. A \ ■ Cercetările.noastre s-au extins asupra a 3 factori' deosebit de impor- tanți ; 1) factorii de nutriție, cercetați prin 6 variante cu moduri diferite de îngrășare.a solului; 2) irigații în exclusivitate sau împreună cu adminis- trarea de îngrășăminte și 3) sisteme, de. tăieri la vița de vie și conducerea • ' ,pe.țerașe.' ; ... METODA DE LUCRU : ,■ ! ■ Recoltarea frunzelor pentru determinarea pigmenților; s-a făcut de pe un număr de 16 butuci, pentru fiecare variantă în parte; și în aceeași zi pentru toate .variantele. S-au l- ¹ recoltat minimum 30 de frunze pentru fiecare determinare, decupîndu-se din spațiile dintre ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T, 21 NR. 5 P, 873-379 BUCUREȘTI 1939 374 - M. ȘTIRBAN și COLABORATORI 2 ' ■ nervurile principale rcndcle' de diametru cunoscut. Rondelele decupate s-au împărțit în 3 loturi, două pentru determinarea pigmetiților și'un lot pentru determinarea, conținutului în apă. Am procedat la recoltarea de rondele pentru a putea raporta cantitatea pigmen- ților și la unitatea de suprafață (foliară) asimilatoare. A plicind această metodă am putut aprecia simultan, pentru aceleași' probe, cantitatea pigmenților la unitatea de suprafață asimilatoare, la unitatea de greutate exprimată în masă verde și,, respectiv, in masă uscată (13), Extragerea și detei minarea pigmenților s-am făcut .după o metodă publicată (3), (4), (5), (12), (13), avîhd la bază principiile de calcul elaborate de T. W. G o o d w i n (1965) și de S. Z a 1 i k și S. M a c h 1 a c h 1 a n (1966). . Determinarea fotpsintezei s-a făcut după metoda de. cîmp elaborată de? L „V.. jB o r o - d‘u lina și I.” G. K b 1 o va e v'a. Măsurătorile¹ s-au efectuat pe frunze aflate la aceiași .nivel akcreșterii, la q zi după recoltarea probelor¹ pentru pigmenți^. S-ău efectuat'4 determinări iri principalele fenbiaze.ale¹ viței de’vier creșterea lăsta- lor, înfloritul, creșterea bobului și în timpul coacerii boabelor. - , , REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR Experiența privind influența îngrășămintelor aplicate. Soiul experimentat a fost Feteasca regală Particularitățile morfologice și de creștere specifice,ale viței de vie, cu un sistem radicular foarte bine dezvoltat în profunzime,. îi permit acesteia prospectarea unei zone adînci de sol,, ceea ce îi conferă și o mare adaptabilitate la soluri destul de sărace în straturile superficiale levigâte. Același sistem îi permite viței de vie, utilizînd și apa freatică, o mai mare rezistență la secetele de scurtă .durată, fără a suferi tulburări fiziologice grave. Este de așteptat, deci, ca reacția viței la unul din tratamentele de nutriție sau irigație, șă aibă unprag de răspuns măi ridicat, cu o acțiune de durată mai lungă. ; ; ’ ; , '' " ' ' ' Admițmdnctmiform structurală și chimică a solului, am consi- derat edificatoare valoarea relativă a evoluției aparatului clorofiliân și nu valorile absolute ^deoarece în fenofaza creșterii lăstarilor, cîhd s-a efectuat prima determinare, se pornește de la un cuantum diferit al pigmenților luațipe variante. în tabelul nr. 1 sînt incluse' valorile medii ale determină- rilor din cele 4 fenofazef urinînd ca în text sa se facă referiri lă semnificația ■ evoluției pigmenților de-a lungul ciclului de vegetație, deoarece spațiul nu ne-a permis o reprezentare a tuturor determinărilor efectuate. Prima determinare din faza creșterii lăstarilor a găsit butucii variantelor 1, 3 și , 6 mai bine dezvoltați, cii o cantitate sporită.de pigmenți. Abia determinările ulterioare vor sesiza acțiunea îngrășămintelor în fazele cîhd vița de vie are format un aparat foliar bine dezvoltat și utilizează activ săruri din sol (2), (3), (11). .. / , în faza înfloritului la martorul neîngrășat se înregistrează o scădere a cuantumului clorofilei a raportată la greutatea proaspătă a frunzei. Sporuri semnificative șe realizează la variantele 2 și 4 unde s-au. aplicat N și P, respectiv, P și K. Varianta 3, lipsită de aportul f osf orului, a realizat o creștere mai mică a clorofilei a. Varianta căreia i s-a aplicat îngrășă- ; minte organice realizează o sporire medie. Se poate aprecia 'că în acest 3 FOTQSINTEZA ȘI ACUMULAREA CLOROFILEI LA VIȚAzDE VIE 375 '■ ' ■ ■ - Tabelul ru\-T ■ €u an tumulfotossn tezei și ai pignicnților clorofUienL in funcție de îngrășăniintelc aplicate lâ seiuI Fetească regală .. ; L A r -, / ' Valori medii pe 4 fenofăze ■ ■ / Nn , ' 1 ' Varianta/ mgCO^/dm3 J ' pigmenți ' .Conți- vari- frunză ’ - . .. mg/dm2. .. mg/100 g mg/100 g. nutul antei .frunză, verde frpnză verdfe frjurză uscată iii apă ; clorofilă- . '■' 1 clorofilă.,; •clorofilă ' ' •% "■ b- ■; a j ' li ■ ■; a. & 1 230,8 27,8 .10,9 :1 775 :686 , 5 776 2 4'72 70,96 \ 2'' N8OP8o --- /hă ' ’ , 232,0 '22.11' '8,8 1 531 ' 601 ■ 6 095- 2 312 70,50 3, • - Kg^/ha , 247,6 27,2 țM ~1 794. ' 760 .6 690 2 885. ’ 70,06 ■ 4 : ’ C^oK^o/lia " 1 238,4 : 21,0 11,2: 1 316 538 5 528 2-304 71,71 .A ș/ 245’8 27,4 10,0 ‘ 1 789 ' '654* 6 396' 2 342 70,42 6 ; îngrășăminte. organic^ , 40 t/ha ' 256,4 22,0 ' 11,2 , 1419 .685 6 041 2 244. \ 71,52 caz aportul fosforului este important în intervalul dintre creșterea lăstarilor și înflorit, el fiind elementul comun în ambele variante,. Această sporire cantitativa este, și mai bine exprimata la unitatea, suprafeței asimilatoare și ea arată, de asemenea, valori ridicate și .în cazul raportării la masa us- cată. . Acest din urniră fapt este pus, pe, de. o parte, pe seama creșterii mâi accentuate, a grosimii mezofilului/frunzeijîn raport cu suprafața foliară, și,, pe de altă parte, pe seama sporirii conținutului în apă al frunzei^ . Sensibilitatea viței de vie. la carența fosforului tocmai în prima fază; de vegetație, în care procesele bio sintezei pigmenților sînt deosebit. de, active, își găsește explicația în concepția fotofosforilărilor a lui D. I. A r n o n (1).,Energia.moleculelor mâcroergice de ATP este solicitată cu mare intensitate în procesele formative în primele fenofăze, consumul mult sporit în fosfor fiind evident'față de fazele următoare, în care energia moleculelor de ATP este consumată cu precădere în reacțiile fotosintezei, planta avînd deja formați constituenții celulari într-un grad optimal. Determinările din -fenofaza creșterii bobului atestă în continuare sporirea conținutului în clorofilă, atît în raportarea la masa verde, cit și la unitatea de suprafață asimilatoare, pentru toate variantele, exceptînd varianta 4 lipsită de aportul azotului. în variantele 2 și 4, avînd comun dintre elementele K, P și K doar fosforul, se observă o. scădere a cantității pigmenților . verzi raportați la masa uscată, valoare relativă ce este dată de reducerea mai accentuată a apei din frunze. La ultima determinare, la toate variantele ș-a înregistrat o sporire a pigmenților, verzi la uhitățâa de masă verde și uscată și o scădere a lor la suprafață foliară. în acest caz are loc o scădere a conținutului în apă a frunzelor, precum și o inversare , a raportului în comparație cu prima fenofaza'^ și anume o creștere mai accentuată, a ^frunzei în suprafață decît în grosime. ' / într-o privire' de'ansamblu\ se observă că sporirea cantitativă a pigmenților dc-a lungul ciclului de vegetație s-a remarcat¹ mai ales în 376 M. ȘTIRBAN și COLABORATORI ■ x4 variantele în care era administrat azotul alături de P sau K sau în comple- xul N, P, K. Martorul, deși a pornit de la un cuantum, sporit al clorof ilelor în prima faza a determinărilor, ulterior, a realizat sporuri inferioarei Varianta căreia i s-a administrat îngrășămînt organic a înregistrat sporul cel mai mare în acumularea pigmenților de-a lungul ciclului de vegetație. Ou siguranță că, în afara elementelor principale, în nutriția viței de vie îngrășămîntul organic furnizează un complex de alte microelemențe alături de bogata gamă de substanțe stimulatoare, al căror rol se dovedește v a fi deosebit de important.'TJn efect mai puțin stimulator l-a avut aplicarea- exclusivă/a îngrășămintelor fosfatice și poțasice pe întreaga perioadă a ciclului de vegetație. .. . .. ¹ Faptul că încă din fendfaza înfloritului în sinteza pigmenților se observă un ritm diferențiat pe variante, măi mare la variantele care au pornit de la cuantumuri mai mici și invers, dovedește,, pe de o parte, mărea forță de absorbție nutritivă a viței de vie, capabilă șă-și refacă un echilibru biologic optim în decursul vegetației, chiar dacă sub influența unor factori de nutriție sau de altă natură unii butuci pornesc în primăvară cu.un potențialinai scăzut, iar pe de altă parte că factorii interni sînt în măsură să armonizeze acest echilibru, printf-o intensitate metabolică superioară. Fenomenul, este cunoscut, și la indivizii panașați, la. care, în comparație cu indivizii normali, clorofilă realizează, prin valori relative, uh randament'al foto sintezei superior clorofilei din frunzele hepanașate, care se află într-o concentrație mult mai mare. U < Mersul fotosmtezei în momentele determinărilor presupune condiții asemănătoare ale temperaturii, concentrației bioxidului de carbon și; intensității luminoase și el exprimă evoluția acumulării pigmenților verzi (8). Prin valorile medii ale celor 4 fenofaze, foto sinteza aparentă se supra- pune fidel pe curba evoluției clorofilei b prin oscilațiile comune de mai - mică amplitudine, dar ea exprimă și mersul acumulării clorofilei a, doar că'aceasta a suferit modificări cantitative mai importante; Existența aceluiași sens: al. mersului celor două procese. — dinamica pigmenților și fotosihteza —, dar cu trepte de creștere neuniforme, își are explicația în specificul proceselor .biologice. Pe. fondul potențialului fotosintezic al plantelor, exprimat prin cele două clorofile în primul rînd, sub influența îngrășămintelor aplicate factorii lumină și temperatură j sînt cei care în limitele acestui potențial influențează de asemenea valoric foțosinteza. Cuantumul fotosintezei măsurat în cele 4 fenofaze, exprima o activitate fotosintetică, mai intensă în variantele 2, 3, 5! și 6 (tabelul nr. 1). La toate variantele se observă o scădere ă fotosintezei spre fenofaza coacerii depline, , excepție făcînd varianta cu îngrășăminte organice. Se poate afirma că îngrășămîntul organic., oferind un proces lent și continuu de humificare, a favorizat prelungirea perioadei de '.vegetație,' la un potențial ridicat, ¹ chiar și spre, sfârșitul ciclului de vegetație. / Valorile medii ale, fotosintezei și acumulării pigmenților-din cele 4 fenofaze, incluse în tabelul nr. 1, arată că îngrășămîntul organic și îngră- șămintele minerale îh componența, cărora intră, și N (variantele 2, 3 și;5) exercită o acțiune stimulatoare. în deosebi conținutul mai mare al clorofilei a, raportat la substanța uscată, indică această stimulare. t \ .5 FOTOSINTEZA ȘI ACUMULAREA CLORpEILEI LA VITA DE VIE 377 Experiența privind influența irigatului pe parcele în care s-au administrat îngrășăminte. Soiul experimentat a fost Traminer rose Rezultatele înregistrate în cadrul variantelor irigate și neirigate, în condițiile speciale ale verii anului 1968, pot fi considerate mai puțin expre-. sive și concludente (tabelul nr.₍ 2). . . ■ Tabelul nr. 2 ; Cuantumul fotosîntael și ai pigmenților clorofllieni în funcție de irigații Valori medii pe 4 fenofaze Conți- Nr.. mg ’ . . pigmenți nutul vari- Varianta CO2/ mg/dm3 mg/100 g. mg/100 g în apă antei dma frunză verde frunză verde frunză uscată 0/ frunză clorofilă; clorofilă' clorofilă /o ■ a b a ‘ b a b ■' ■ / U ■ ; \ i Veirigat --- îngrășăminte 290,5 ' 34,0 12,5 2 168' 984 7 532 .3 551 70,48 oreanice 4- NPK ■ ' 2 neirigat și neîngrășăt 274,7 32,0 13,0 2230 910 7 575 3 700 71,30 3 irigat'4- îngrășăminte orga- 266,1 30,8 12,3 2 191 890 7.707 3 203 71,38 nice + NPK ' 4 irigat și neîngrășat . 231,3 31,6 12,4 2 061 834 6.977 2 750 70,60 : în timpul secetei din primăvară, prelungită numai pînă în luna mai, straturile profunde ale terenului prospectate de rădăcini, nu au pierdut apa sub limita capacității de a fi absorbite. A urmat apoi b perioadă umedă cu ploi intense, eliminînd practic utilitatea irigațiilor. în aceste condiții . se observă mai pregnantă influența¹ îngrășămintelor administrate. Cuantumul pigmehților verzi în momentul primei determinări, la cele i variante, exprimau valori mai uniforme datorită unei mai mari omogenități biologice al lotului experimental, ceea ce ne-a permis o mai bună evidențiere a. acțiunii îngrășămintelor și irigatului. ' Ca o consecință a precipitațiilor abundente, cu un mai accen- tuat proces de levigare a sărurilor ușor solubile la variantele .neîngrășate și neirigate, dar mai ales, neîngrășate și irigate se observă o sporire accentuată a apei din. frunze. Se constată astfel fenomenul de scădere a cantității relative a pigmenților raportați la masa verde și suprafața foliară în funcție de procentul mare al pigmen- ților care revin pa unitatea de greutate substanță uscată. Administrarea îngrășămintelor, care au creat o mai mare concentrare de substanțe nu₇ tritive, în condițiile untii sol 'saturat cu apă,, au determinat concentrații optimale absorbției sărurilor minerale. S-a putut realiza.aștfekși un echi- libruhidric al frunzelor, exprimat printr-o scădere progresivă a conținutu- lui lor în apă. în consecință, scăderea ^concentrației/pigmenților verzi este mai redusă la variantele la care s-au aplicat îngrășăminte, irigate sau . neirigate, în intervalul dintre fenofaza creșterii frunzelor și înflorit, pentru 378 ' M. ȘTIRBAN și COLABORATORI ' ' ’ 6 .ca apoi să crpască progresiv pînă. în^ faza. coacerii depline. Expresia este valabilă atît în cazul raportării la masa Verde cit și la suprafața foii ară. între fenofaza înflorit șî creșterea bdbtilui,' piginențîi fapoftâți Bi/maSa uscată rămîn la valori aproape constante, ca urmare a scăderii conținutului în apă al frunzelor. Se observă, apoi o creștere a lor spre, perioada coacerii depline, ca urmare-a procesului semnalat și în prima experiență, și anume acela de creștere mai accentuată a frunzei. în suprafață decît în grosime. Faptul că varianta în care s-au aplicat irigații fără îngrășăminte a realizat cel mai mic cuantum de pigmenți verzi din cele 4 fenofaze exprimă, în condițiile acestui ahᵣ intensul proces, de levigare/tabelul nr. 2). Experiența privind influența tăierii și conducerii viilor pe terase. / Soiul experimentat a fost, Chasselas d’Ore Cuantumul pigmenților la prima .determinare, în fenofaza creșterii lăstarilor, ăv oferit valori mai apropiate între variante, și în cazul acestei experiențe. Evoluția sintezei pigmenților verzbatată o sporire cantitativă .progresivă mai mare la variantele cu tăiere clasici și la coardele dș la baza butucilor din varianta cu. formă. înaltă semiîngropată..Credem că aici asistăm la Un fenomen compensatoriu de" sporire a cantității pigmenților, ceea ce permite realizarea unui potențial foto sintetic ridicat în condițiile unei temperaturi mai scăzute și o aerați^ deficitară față de etajul, superior. Cuantumul mai scăzut al pigmenților în cadrul formei înalte Lenz- Moser întărește credem aceeași idee, condițiile pentru desfășurarea foto- sintezei fiind mai favorabile. Faptul că în cazul formei înalte semiîngropate pe aceiași butuci frunzele de pevoardele de la bază au înregistrat un con- ținut sporit de pigmenți, pe cînd cele de. pe coardele etajului superior au acumulat mai puțini pigmenți, față de sporirea masei vegetative și a.supra- feței foliare., poate fi explicăt de asemenea prin procesul compensatoriu (tabelul.nr. 3). Se remarcă totodată reducerea ăcceptuată a conținutului . . ? '' Tabelul nr. 3 ■ //g.. * '■ . Cuantumul fotosîntezei șiai pignwnților clorofllkni în funcție de tiierea. și conducerea viilor pe terase ă : Valori medii pe 4' fenofaze '■ ■ ( Nr. mg. ■' ,pigmenți ' Conți- 1 vari- Varianta' CO/ . mg/dm2 .. mg/100 g . mg/100 g nutul antei V .. ■■ dm2 frunză'verde frunză verde frunză, uscată în ăpa frunză clorofilă .■ clorofilă v- clorofilă . „ a / ■ b'\ ■V o b ' ’f ’ ' taiere'clasică 235,1 26,2 9,5 1 683 " 595 5 548 ' T 853' 67,82 5.. , 2 f formă înalta Lenz-Moser 267,9. 20,8 ' 9,8. ; 1 526 ■ 726 • 5 159 2538 68,94 ■ . ? 3 , formă înaltă semiîngropa- . V ■--- /. 23,8 11,0 . 4 565' 686 4 840 1.725 tă; vîrful butucului .4 ' formă înaltă, semiîngropa- 239,4 24,0 9J2 . 1V33 ■ 771: 6 263 2 952 71,27 . < tă ;■ baza butucului ' 7 FOTOSINTEZA ȘI ACUMULAREA CLOROElLEI LA VIȚA DE VIE 379 în apă la formele înalte (etajul superior), între fenofazele înflorit și creșterea bobului, mat cat e de o diminuare a raportului dintre pigmenții verzi și ■; substanța uscată. Fptosinteza la aceste variante, înscriind valori superioare, atestă randamentul fotosintetic sporit al pigmenților în condițiile unei , aerații bune și iluminări optimale. , , / . / în concluzie se poate afirma că, împotriva factorilor pedoclimatici destul ,de oscilanti în condițiile experiențelor în teren, influența anumitor ¹ . manifestări care modifică procese fiziologice importante, ca aceea a foto- sintezei, poate fi implicată în contextul at or darii complexe a influenței mediului.. BIBLIOGRAFIE 1. Arnon 1). I.,photosynthetic Phosphorylation : Facts and Concepts, in Biochemistry of Cloroplasts, ed. Goodwin T. W., Acad. Press, Londra —New York, 1967, II, ? ■ 461-503. ? •• 2. Dorohov B. N. i Grozov D-. N., Pomicultura, Viticultura și Viniîicatia Moldovei, 1966, '11, 31 — 33. , 3. French C. S., The Chlorophyll in vivo and in vitro, in Encyclopedia of Plani Physiology, sub red. Rhu^and W., Springer Verlag, Berlin— Gottingen —Heidelberg, 1960, ■ V, 1, 252-293. \ / 4. Glover J., Colorimetric, Absortimetric and Fluorimelric Methods, in Moderne Methoden of Plant Analysis, sub red. Paech K. și Tracey M. V., Springer Verlag/Berlin — Gottingen —Heidelberg, 1956,-1, 149 — 241. ■ ¹¹ 5. Hager A.- a. Bertenrath, T. M.,' Planta, 1966, 69, 198 — 217. 6. Hikkle, O. A. a. .Eisenmenger ,W. Ș., Soil Sci., 1950,70, 3, 213 — 220. 7. Jacor MagdAeena,- Cercetări asupra variației diurne și sezoniere a -intensității fptosinlezei la vița de pie, Teză doctorat, București, 1958. '8,. Kakhnovich L. V: i Khodorenko L. A,/ Fiziol. rast., 1964, 11, j, 933—936. , 9. Kodenka A; N., i Erighia V. I., Vinodelie i vinogradarstvo SSSR, 1953,- 5,33 — 37. ■ 10. Nisheda K._, Phyși’ol. .Plantarăm, 1962, 16, 47 — 58; ■ . ■ 11. Romănciuk P. S.j Fiziol. rast., 1958, 5\ 5, 400 — 408. • 12. Smith T. H. C. a. Benitez A., Chlorophylls; Analysis in Plant Materials, in Modern Methods of Plant Analysis, sub red. Paech K. și Tracey M. V,,.Springer Verlag, Berlin—Gâttingen—Heidelberg, 1955, IV, 142 — 195. . 13. Știrban M. și Frecuș Gh., St. și cerc, biol., Seria botanică, 1968, 20, 1, 69 — 75. Î4. Tavadze.P. G., Vinodelie i vinogradarstvo SSSR, 1952, 5, 31 — 33. . ' V Centrul de cercetări biologice, ; . Secția de fiziologia plantelor ' - ‘ .și ‘ ¹ Secte ral de citofiziologie , :■■■ ■ ■- '.■■■ b. ■ : '? ■' ' / V. " . ' " ■■ ' ■ V.' : , Stațiunea experimentală hortiviticolă Blaj. ' ■ f Primit în. redacție la 23 aprilie 1969. FĂINAREA S0LANAOE.EL0R „ÎN ROMÂNIA ; ' ■■ I>E ■ ; ■; -: A d' . ;■ ANA HULEA, I. DINESCU și V. LEMENI . . 581.2.4 : 583.951.4 En 1964 on a signal^ pour Ia premiere fois en Roumanie un mildiou'sur quelques - plantes de la familie de SolanacSes, cultivees dans les serres,- dans les culțures ¹¹ sous vetre et au champ. La maladie se manifeste tant sur les jeunes plantes que sur celles plus avancces en v6g6tâtion, en attaquant le limbe des feuilles, les s6p.ales“et les jeunes fruits. Comme agent pathog^ne on a identific le champignon Leveillula. t aurica (L6v.) Arnaud, sous la. forme eoni di enne O idiopsis taurica (Lev.) Salmon, Dans ce travail on d6crit les symptâmes de la maladie, les conditions d’appa- , ' rition et on pr^sente quelques mesures prophylacliques et de lutte. în 1964 s-a semnalat pentru prima dată în serele și răsadnițele Stațiunii legumicole Țigănești (jud. Ilfov) o boală cu aspect de făinare, întîi la plăntuțele de ardei iute și apoi pe plantele mature de ardei iute și ardei .grasȚCa^ annuum K.), ca și pe cele de gogoșari și de vinete (S.oia^wm melpirgena). Boala a apărut prin linia februarie și a progresat continuu pînăîn luna iunie ,ᵥtrecînd și la plantele mai mari aflate în diferite faze de dezvoltare. , în același.an, în august s-a găsit această boală și în serele și cîmpurile Stațiunii experimentale I'șalniță (jud. Dolj) pe hibridul de tomate (Solanum lycopers^ nr. 10 xA Bizon. Aici atacul s-a manifestat, de asemenea, foarte, rapid, astfel că pînă lă sfîrșitul lunii septembrie 70% din plante au fost infectate. în anii Următori, făinarea a fost semnalată și pe tomatele din sete din diferite zone ale țării. După indicațiile din literatură această boală este relativ puțin răs- - pîridită pe, glob. A fost găsită în Japonia (5), B.A.U. (3)^ în Italia (Sicilia) (,2), în Israel și Tunis (4), pe ardeii tomate și vinete. G a b r i e 1 l e G o- i danieli (2f a semnalat-o, de asemenea, pe susan și anghinare. : Unii autori străini consideră această boală ca periculoasă, deoarece produce pierderi grave prin defolierea și moartea culturilor atacate. Simptome. Făinarea solanaceelor s-a manifestat pe toate organele aeriene ale plantelor, dâr cu deosebire pe limb. Primul semn de îmbolnăvire pe ardei, vinete și tomate a fost apariția unor pete decolorate (gălbui) vizibile' mai ales pe față superioară a frunzelor (fig. l și 2), neregulate ca ■ ■'.' .A . < .■ ' v' ■■ : ■. V ST. ȘI CERC. BIOL, SERIA BOTANICĂ Ț. 21 NR. 5 V. 881-885 BUCUREȘTI 190,9 ț ■■ ■ ■ ■■ ■ ■ ■ ■ ■ . ■ ■ ■ ■■ '■ ■ ■ 3 FĂINAftfiA' SOLANACEELOR 1MN ROMÂNIA 383 formă și dimensiuni; difuze în ceea ce privește conturul. Pe partea inferioară ă frunzelqr^ în .dreptul acestor pete, a apărut o pîslă fină, cenușiu-albicioasă, eu aspect.de făinare. Ou timpul, petele și pîsla s-an extins pe porțiuni din ce în ce mai mari "din frunze și au trecut pe pețiol, sepale și chiar pe fructele tinere îndeosebi Ia ardeiul iute. Ca urmare, frunzele atacate s-au . , Fig. 3. — tf, Conidiofori și eorfidii de Leveillala taurica (Lăv.) Arnaud; b, conidii, germinate (mărite). îngălbenit complet, ș-au zbîrcit și cele mai multe âu căzut. Fructele de pe plantele puternic atacate au rămas micif s-au brunifieat și au căzut. Unele • dintre ele au crăpat lăsînd să se vadă semințele. La tomate și. vinete șimptomele de pe frunze sînt f oarte asemănătoare în ceea Ce privește apariția de pete decolorate de diferite dimensiuni și dezvoltarea fructificațiilor patogenului pe partea lor inferioară. Dacă temperatura, nu depășește 24OC, iar umiditatea trece de 80% frunzele puternic infectate se usucă; se zbârcesc, acoperindmse pe fața inferioară cu o pulbere albă, eu aspect făinos. Fructele de pe tufele puternic infectate rămîn .miei și anormale,. astfel incit producția este mult scăzută. Atacul se manifestă la început pe frunzele de la bază șl progresează spre vîrf, ducînd la desfrunzirea completă a tufelor de ardei, gogoșari, Vinete și tomate, : Agentul patogen. Ca agent patogen ăl făinării a fost identificată ciuperca.LeveiUulațaurîca (Ldv.) Arnaud. în condițiile în care s-a dezvoltat boala la noi, ciuperca patogenă a format numai conidiofori și coriidii de tip Oidiopsis iaunca (L^v.) Salm. (= O^ulariopsis cygnarae (Ferr. et Ma- ssa) Cioc.). Forma de peritecii nu a fost găsită^ Miceliul ciupercii este hialin, ramificat și trăiește îh Stratul de celule epidermice ale plantef-gs^zdă^ fiind concentrat mai ales în jurul stomatelor (fig: 3); poate pătrunde însă și printre celulele țesutului lacunar învecinat. - p. 3668 ' ■ANA HULEA și COLABORATORI. n ■■ ■ i'''; “ 4 1 Conidiof.orii ies .afară-prin st dina te ;în grupuri de cîte 2 —4 ; ei sînt, drepți, simpli sap puțin ramificați, cu perețidransversali și ..spp o conidie mare, hialină., pvoid-cilindri capsau piriformă., cu capătul liber mult îngustat-sau chiar ascuțit. De, regulă ponidiile se dezvoltă, solitar, uneori însăapar și,cîte două-înlănțuite. Conținutulconidiilor este granulat, și cu 1—3 picături mari de grăsime. în unele conidii conținutul protoplas- matic este adunat spre centru sub, forma unor cordoane groase. Conidioforii măsoară 225—254 x 6 —7,5 p,.ₗ?conidhle de pe ardei ău45—66 x 9 13,5 p, iar cele de pe tomate 32 -‘63 x 10—18 p. Dimen- siunile găsite de noi sînt mai mici decît cele indicate de Y as u H o m m a (6)- pe ardei, după care conidiile mășoără 50^4 — 72 x 14,4—21,6 p, și mai mari decît cele indicate de G. Goi dani ch (2) pe susan (16,5 — 48,5 p). ■' ᵣ r ■ / ' • Germinația se făce; prin emiterea ținui filament pe la capătul inferior al eonidiei (fig. 3). , ip Condițiile în careta apărut boala. Temperatura în seră, în perioada în care a fost semnalată apariția bolii, a oscilat între 18 și 24°C, iar umiditatea între 70 și 87%. Boala a fost favorizată șl de densitatea mare a plantelor, în august, în cîmp/temperatura medie, a fost de 20°0, șl in septembrie de 15,8°C, iar precipitațiile s-au ridicat lă-53,6 mm, în augu'st, și la 34,8 mm, în septembrie. Ciuperca LeveiUula taurica șe dezvoltă deci în condiții destul de variate. , '%■ •• _ Făinarea solanaceelor se propaga nde la’o plantă la altă cu ajutorul conidiilor, care se dezvoltă în număr foarte măre și care sînt purtate de curenți dintr-un ioc într-altul. De la ah îa an se transmite prin conidii sau prin miceliul aflat pe resturile de plante din sol. în literatură; ciuperca'Leveillula taufica este ci tată: -ca: un sapro- parazit care trăiește pe plantele' slăbite său chiar uscate. în sera de la Țigănești, că și în cîmpurile de la Ișalnița, ciuperca a infestat numai plantele verzi, normal dezvoltate, provocînd îiigălbenirea și uscarea aces- tbră, comportăridu-se deci ca lin parazit. ¹ ¹ ¹ ’ ' Măsuri prevenire 'și de combatere. Stropirile cu ^arătliăhe (dino- căȚȚ îh concentra^ Cu Kuhmlus-sau cu Thiovit, pe bază de; șillf - mniabil,- în concentrație de 0,4 %y precum și' cele Cu Morestăn 0,04% dau foarte ’ bune rezultate; extinderea' f ăi-nărh fiind oprită¹ - după 3 —4 tratamente și, ca urmare, producția revenind la normal.¹ Stropirile . trebuie ăplicate imediat :ce ș-ă observat apariția primelor pete, conținu? îndu-Sefla interval - de 10 —Î5J zile,-'pînă la oprirea 'completăka* atacului.. După datele din literatură rezultă că ’și produsele pe bază de zîheb 0,4% dau rezultate bune atît în seră, cît și în Cîmp. % " * ' ‘ !Pentru¹ prevenirea apariției f ăihării sblănăceelbr sînt’ necesare 'și pnele măsuri de igienă culturală, între care izolarea primelor' plante ata- cățe pentru a Se evită, raspîhdirea eoni diilor'în 'Seră' este foarte indicată ; imediat cb se Cphstată apariția bolii în seră sau răsadnițe se va ridica temperaturi peste 24°C, iar umiditatea șfe vă reduce sub 75 'Se vă evita de asemenea excesulde umiditate în sol. .2 > ■ , ; Nu, se va folosi sămmță provenită de la‘ plantele i nfectate. > \ ;₊ Solul din sere și din răsadnițele în care a apărut făinarea se va dezin- fecța cu. fornialină sau mai. bine se - va înlo cui. Dezinfecțarea;se mai poate , FĂINAREA SOLANACEELOR DIN ROMÂNIA 385 face cu Faltan sau Captau (Orthophaltăn, Orthocid 50 etc.) în concentrație de 0,6—0,8% sau chiar cu sulfat de cupru 1%. în cîmp se recomandă rotația culturilor, evitînd cultivarea solana- ceelor cel puțin 2 ani pe terenul pe care s-a constatat atacul. Igiena cultu- rală urmată de arătura adîncă a solului pentru a îngropa fragmentele de plante căzute pe sol, ca și combaterea buruienilor în timpul vegetației, ¹ printre care și cele din familia Solanaceae care servesc de gazde interme- diare, constituie de asemenea măsuri importante pentru prevenirea atacului de făinare la ardei, vinete, tomate etc. ᵥ BIBLIOGRAFIE 1. Abnaud'C., Anual. Epiphyt., 1921, 7, 92. 2. Goidanich G., Manuale di Patologia vegetale, Ed. Agricole, Bologna, 1954, 2, 553. 3. Jurgen K. R., BulI. phytosanitairfe de la FAO, 1962, 10, 6, 124. 4. Messiaen G.- M. et Lafon R., INRA (Paris), 1963, 75. 5. SkoriC V., Erysyphaceae Crogtiae, Glosnik za Sumska Pokuse, Zagreb, 1926, 56. 6. Yasu Homma, Erysyphaceae of Japan, Sapparo, 1937, 432. Institutul central de cercetări agricole. Secția de protecția plantelor. Primită în redacție la 8 mâi 1966. MIOBOMICETE NOI DIN BOMÂNIA < DE ■ C. SANDU-VILLE; ■MEMBRU CORESPONDENT AL ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA' M. RUSAN, VIORICA IACOB, ECATERINA GUȚU și AL. MANOLIU 582.2 The list includes ten new records (Chaetomium furii col a, Pyrenophora hispida, . Phoma nebulosa, Phomopsis viridarii, Septoria polygalicola,. Conioțhyriam sarot- hami, Microdiploidia fraxini, Colletolhrichum glycines, Gonatoboir.ys ramosa, Țaber- cularia magnoliae) for the Romanian flora. ■, ■ Cercetările întreprinse de noi în diferite regiuni naturale ale țării au dus la rezultate interesante din punct de vedere floristic. în nota de față prezentăm încă un număr de zece specii de micromicete recoltate în diferite localități din Bomănia. . 1, Chaetomium îunicpla W. B. Cooke et C. G. Șhaw, Western Pungi, III, in Myeologia, XXX11/9,512 (1952). \ Pe frunze, pe tecile frunzelor și pe pănuși de Zea mays L., la Podul îloaiei (jud, Iași), 15, IX, 1968. Periteciile negricioase, pieloa.se, cu două feluri de peri: unii țepoși și bruni, alții tot țepoși, dar dihotomic ramificați. Periteciile sferice au diametrul cuprins între 65 și 165 p, cel mai frecvent în jur de 100 p. Țepii : 200—315 X 4,5—5 p ; ascosporii: 5—7,5 x 3,8 —5,1 ;x; toate caracterele corespund, dar periteciile sînt mai mici (nu ajung niciodată la 250 jx, cum (se indică în bibliografie). A mai fost găsită și pe cariopse de Triticum vulgare Vili., tot la Podul : îloaiei (jud. Iași), 20.X.1968. : : 2. Pyrenophora hispida (Niessl) Sacc., Syll. Fung., II, 284 (1883). Pe tulpini moarte de Artemisia dbsintHum L., în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud. Bacău), 28.V.1968. Periteciile, sferice, puternic turtite'Și umbilicate, în diametru de 280—350 g, apar asociate; ascele cilindrice, scurt-pedunculate și puțin măciucate de 90-^120 x21,3 — 26,4 ; sporii, 24,6—33 x 10,6—13,2 țx, dispuși pe unul sau două rînduri, sînt împărțiți în două jumătăți'inegale, cu 6—7 pereți transversali și rar 2 pereți longitudinali incomplețî, strangulați în dreptul pereților și puțin ascuțiți la capete. ; ’ ; . ¹ ST. ȘI CERC. BIOL. SERIA BOTANICĂ T. 21 NR. & R387 - 389 BUCUREȘTI 196» 388 , C. SANDU-VILLE și COLABORATORI 2 3. Phoma nebulosa (Pers.) Berk., Outl., 314 (1860). Pe tulpini moarte de Reseda luteola L., în orașul Gheorghe Gheorghiu- Dej (jud. Bacău), 25. VIII. 1968. Picnidiile rare, sferice, cu pereți subțiri, de culoare brun-gălbuie, pînă la 150 în diametru. Sporii aproape cilindrici, ' / rotunjiți la capete: 6—9x2—3 țx, cu două picături uleioase. / 4. Phomopsis viridarii (Sacc.) Trav. et Spessa, Bull. Soc. Brot., XXV, 178 ( !). / ' ' Pe ramuri uscate de Magnolia grandiflora L., la Iași, 4. IV. 1968. Picnidii cu picnospori caracteristici. Picnidiile: 80—120 p. Sporii: 6—9 : ■ X 2—2,5 a. ; 5. Septoria polygalieola Hollos, Ann. Mus. Nat. Hung., VIII, 392 (1910). ! 3 Pe tulpini uscate de Polygala comosa Schk., în orașul Gheorghe Gheorghiu-Dej (jud. Bacău), 28.V.1968. Picnidiile dispersate, sferice, turtite, scufundate în substrat, cu pereți foarte subțiri, formați din 1 —2 straturi de celule galben-brunii, mai întunecate în jurul porului de elimi- nare, de 70—180 {x, cele mai multe de 100—120 jx în diametru, cu un por larg de 20—30 ; sporii filamentoși, evident semilunari, puțin curbați, hialini, mai ascuțiți către extremități, unicelulari, de 16,5—26,4 x 1,5 — . 2 (x, cei mai mulți de 20—30 x 2 [i. 6. Coniothyrium sarothamnî (v. Thum.) Sacc., Syll. Bung., III, 308 (1884). . ' ’ Pe ramuri uscate de Sarothamnus scoparius (L.) Wimm., care au iernat, la Ilișești (jud. Suceava), 31.VIII.1968. Picnidiile numeroase, negre, dispersate, sferic-turti te. Sporii, eliminați în cordoane, sînt mai mult sau mai puțin elipsoidali, rotunjiți la capete, 2—5 x 2—3 ți. 7. Mierodiplodia frasini Died., Kr. Bl. Mark Brandenb., IX, 594 (1915). . ■ Pe ramuri uscate de Fraxinus excelsior L. f. 'pendulina, la Iași, 16. V. 1967. Picnidiile, scufundate în scoarță,¹ devin evidente prin sfîșierea acesteia, sînt destul de lax dispersate, de 280—360 ți în diametru. Sporii । sînt cilindrici, uneori elipsoidali, cu capetele rotunjite, nestrangulați, i. galben-brunii, de 7,5—10 x 3,3—4,5 [x. ¹ 8. Colletptrichum glycines Hori apud Lehmann et Wolf, J. of agric. res., XXXIII, 318-390 (1926). Pe tulpini de Soja hispida Moench, la Podul Ho ai ei (jud. Iași), 20. X. 1968. Conidii : 18-25 x 2,5-4. țx. ¹ 9. Gonatobotrys ramosa Riess, in Bries,. Beitr., II, 44, tab. V, fig. 22—23 (1852) et Sacc., Syll. -Bun^ IV, 16.9 (1886). Pe tecile frunzelor și pe păndșile deX^ea mayx L,, la Podul Iloaiei (jud. Iași), 15. IX. 1968. Conidii ovoidale, măi ascuțite la un capăt și mai rotunjite la celălalt, de 13,2—18 x 6^10 g. 10. Tuberculariă magnoliae Pers;, in Brie^, Șyst. Index, 197 (18Ș2). Pe ramuri de Magnolia grandiflora L. debilitate' de ger, lai Iași, , 4. IV. 1968. Lagăre de spori foarte mici, abia de 1 mm.în diametru, prpemi- , ' nențe, dar înconjurate de; periderm la bază, de culoare castanie închis. Cpnidii caracteristice genului Tubercularia, variind ca dimensiune între 6 și 10 x 3 [x, drepte sau puțin semilunar curbate, rotunjite la capete și \L cu conținut granular.......... . ;‘ . 3 MICROMICETE NOI DIN ROMÂNIA 389 ' BIBLIOGRAFIE 1. Allescher A., in Rabenhorst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1901, VI; 1903, VII. 2. Bontea Vera, Ciuperci parazite și sap ca fi te din. R.P.R., București, 1953. 3. Diedicke H., Kryptogamenflora Mark Brandenburg, Leipzig, 1915, IX. 4, Oudemans C., Enumeratio systemătica fungorum, Haga, 1919, I; 1920, II; 1921, III; 1923, IV, 5. Winter G., in Rabenhorst, Kryptogamenflora Deutschlands, Leipzig, 1887, II. Institutul agronomic „Ion lonescu de la Brad” Iași. Primit în redacție la 26 mai 1969. IN MHMOIUAM ACAD. T. BORDEIANU Știința agricolă românească a pierdut Ia 19 martie 1969 pe unul dintre cei niai buni specialiști în horticultura, pe academicianul profesor doctor-docent^ T; Bordeianu. . - T. Bordeianu. s-a născut la 16 februarie 1902 în-comuna Marșehița. în anul 1923, după absolvirea liceului, a urmat cursurile școlii superioare de agricultură de la Herăstrău. . ■' .: " ‘ ¹ . • , După studii Întreprinse clțiva ani ca bursier în Germania asupra problemelor' de pomi- cultură, legumicultura și industrializare a fructelor,’ obține în amil 1939 titlul' deJ doctor în științe agronomice cu lucrarea Influența îngrășămintelor chimice și a gunoiului de grajd asupra • vegetației și productivității mărului „Parmain d’or”. Această direcție de cercetare rămîne apoi în preocuparea sa timp de 30 de ani. între anii 1927 și 1941 a lucrat ca specialist sau ca director al pepinierelor Goleștii- Badii și Bzucoyina-Sirăuți, apoi ca inspector horticol și mai tîrziu ca șef. de serviciu în Ministerul Agriculturii și Domeniilor. / ST. ȘI CEEC. BIOL; SEEIA BOTANICĂT. 21 NE. 5. P. 891-302 BUCUEEȘTI 1969 392 ■ '"'rⁱ MEMORÎAM , 2 După 1941 își începe cariera didactică și științifică, întîi iri calitate, de conferențiar, iar apoi ca profesor (1948—1958) la Facultatea de agrononlie din București (astăzi Institutul agronomic „N. Bălcescu”). Paralel, din 1942 conduce cercetările de pomicultură în Secția de hortiviticultură și mai tîrziu (1949) în Secția de horticultură înființată pe lîngă fostul Institut de cercetări agronomicedin București.. în această calitate depune o deosebită activitate de ' organizare a rețelei d,e stațiuni pomicole și legumicole, de amenajare a terenurilor- experi- mentale și a colecțiilor, de închegare a planurilor tematice, de-formare a cadrelor tinere def cercetare.-. După reorganizarea cercetărilor agricole în anul 1960, activitatea sa științifică se desfășoară în Institutul de cercetări hortiviticole și apoi, diii 1967, în cadrul Institutului pentru pomicultură că director general, muncind cu aceeași rivnă cu care lucrase și' cu 20 de ani mai înainte, dai ‘îmbogățit cu o vastă experiență în aplicarea primelor măsuri organizatorice, îh toată cariera să didactică și științifică a avut o activitate publicistică deosebit de rodnică, concretizată în peste 435 de titluri : lucrări cu caracter original, manuale pentru învățămîntul superior și cadrele tehnice, referate prezentate în țară și străinătate asupra pro- blemelor de organizare a cercetării sau a producției horticole; broșuri de popularizare, recenzii etc. Pentru meritele sale științifice și didactice a fost ales în anul 1955 membru corespon- dent ăl Academiei și apoi, în 1963, membru activ. ! Din anul 1949,, îndrumat de prof. Tr. Săvulescu, ă inițiat și a condus, în cadrul Colectivului de pomologie tal Academiei, publicarea lucrării, monografice Pomologia R.P.R. și apoi Pomologia Republicii Socialiste, România, în 8 volume, adunînd și sistematizînd în această monumentală operă științifică, foarte utilă producției, toătă experiența de peste 20 de ani a celor mai buni Cercetători în pomicultură în comparație -Cu cercetările efectuate în alte țări. । ₓ . Ca lucrări mai importante de specialitate trebuie să mai amintim și monografiile Mărul și părul și Tratatul de pomicultură specială (scris în colaborare), pentru care a obținut premiul „Gheorghe Doja” al Academiei. , ■ Lucrările și conferințele sale de popularizare îl situează printre cei mai activi propa- gandiști ai științei agricole. : T. Bordeianu a fost și membru în colectivele de redacție ale multor reviste, printre / care mai importante sînt: ,,Revue roumaine de Biologie — Serie de Botanique”, ^Studii și ’ , cercetări de biologie — Seria; botanică -'/„Grădină, via și‘ livada”, actualmente „Revista de horticultură și viticultură”. ... J. < Pe plan internațional, meritele profesorului și omului de știință T. Bordeianu au fost ; unanim recunoscute prin alegerea sa ca membru activ al Societății internaționale de științe ; horticole,, prin reprezentarea țării noastre la diferite reuniuni internaționale, prin publicarea de numeroase lucrări în revistele străine de specialitate. • - Nu ne-am socoti datoria împlinită față de T. Bordeianu dacă la încheierea acestui necrolog nu am-aminti cîteva trăsături,ale personalității sale. Deși nil a avut o sănătate robustă, vbința-i dîrză de a realiza cît mai mult a dezlăn- țuit o putere de muncă impresionantă chiar pînă în ultimele zile ale - vieții sale. , ' .Întreaga șa viață a fost un exemplu de promptitudine, în muncă, de probitate și obiec- . tivitate față de colaboratori, de înțelegere adîncă a posibilităților fiecăruia după aptitudinile sale, după condițiile de trai și familiale, după modul, său de adaptare la cercetarea științifică, la munca de teren, care mai ales în anii începutului a fost dusă în condiții grele. . , ■ , Tineretul i-a răspuns cu entuziasm, iar colegii săi și cei mai în vîrstă l-au admirat pentru armonia calităților sale sufletești și intelectuale. Frih dispariția lui T.Bordeianu ne părăsește,un specialist de mare valoare/uh om de suflet cu deosebite calități, al cărui gol va fi greu de împlinit. ' ¹ . vG- : Acad. Alice Săvulescu : RECENZII D. D. VERDEREVSKI, Immunitet rastenii k infekționîm zabolevaniam {Imunitatea plan-' telor la bolile infecțioase), Izd. ,,Kartia Moldovenească”, Chișinău, 1968, 216 p. Cartea reprezintă o sinteză a principiilor teoretice ale imunității plantelor față de agenții infecțioși și a realizărilor experimentale ale autorului, binecunoscut specialist în acest , domeniu. Prima parte a cărții tratează despre imunitatea antimicrobiană nespecifică. Acest tip de imunitate este propriu tuturor viețuitoarelor și constituie cauza pentru care, în ciuda exis- tenței unui număr atît de mare de microorganisme ce întîlnesc organismele vegetale, numai un foarte mic număr dintre acestea se îmbolnăvesc. Imunitatea nespecifică se bazează pe un complex de proprietăți naturale ale plantei, ca preexistență unor substanțe antimicrobiene, acționînd prin diferite mecanisme, său formarea de barieri fiziologice sau mecanice în calea . răspîndirii acestora^ în cazul că au reușit să pătrundă. în concepția autorului, care se bazează pe ideile lui Mecinikpv asupra imunității în lumea vie, imuni lalea vegetală nespecifică repre- zintă baza generală, naturală, a dezvoltării imunității vegetale specifice, în procesul evoluției de la saprofitism la parazitism. ■ : Acest proces face obiectul părții următoare, în care autorul, după circumscrierea princi- palelor categorii de microorganisme, discută linia, fazele și eventualele mecanisme de evoluție a ciupercilor și bacteriilor de la" saprofitism la parazitism. Etapele acestei evoluții se deosebesc prin poziția microorganismului pe plantă și, în consecință, prin modul de nutriție, dar se ; bazează pe mecanismul adaptării acestora la compușii chimici naturali nocivi pe care-i conțin , țesuturile gazdei. ' : Următorul capitol este dedicat apariției și caracteristicilor tipului de imunitate denu- mit de autor ,,imunitate specifică”. El pune la bază apariției acesteia eterogenitatea populației. Imunitatea specifică : vă apărea acolo unde va exista o potrivire între patogen și gazdă, în ' sensul ca primul să fie capabil să depășească anumite bariere ale imunității nespecifice și ’ în contact cu mediul celular invadat să se adapteze Ia acesta.' O deosebită importanță este ■ acordată acțiunii toxinelor elaborate de p araziți (exclusiv virusurile), și anume atunci cînd ' se găsesc în concentrații’mici, ăvînd acțiune de stimulare a proceselor metabolice din celu- ' lele-gazdă. Se tratează, de asemenea, mecanismele bazate pe substanțele toxice pentru para- \ ziți, preexistente sau care iau naștere în urma prezenței acestora (antibio's, fitoâlexine ș.ă.), - Capitolul, bogaț ilustrat cu date experimentale, șe încheie cu un rezumat al concepției âuto- • rului cu privire la modul de trecere de la nutriția saprofită la cea parazită, precum și la particularitățile principale ale reacției de hipersensibilitate. ' Problema rezistenței față de virusurile fitopalogene face obiectul unui capitol separat, în esență, deși infecția virală are o serie de particularități datorită deosebirilor esențiale dintre virusuri și celelalte tipuri de paraziți, autorul conchide, pe baza cercetărilor școlii pe care’o conduce, că imunitatea față de infecția virală se supune acelorași legi’ care determină dezvo 1- ; ■ ' .ST? ȘI 0ERO BlOt. SERIA' BOTANICĂ T.’21 NR;’& Pl 398-806 BUCUREȘTI 19B0 ? ■ U 394 " ■ v 'recenzii ‘ . ■ 2 ■ ■■ ■ / /■■.■■/ : .: : ■ ■ ■ ' . . ■. a ■ ■ y ' ■■ ■ ■ , < ■ . y : tarea imunității față de microorganismele fitopafegene. Acestea au un caracter general biologic ■ și au fost elaborate încă de către Mecinikov. Capitolul este scris, într-un spirit riguros și critic. ■ Accentul, se. pune pe proprietățile antiviraîe naturale ale țesuturilor sensibile și .rezistente.■ . Modul comparativ de tratare înlesnește înțelegerea acestor fenomene, asupra cărora,, justificat;. autorul atrage atenția că nu trebuie considerate ca. singurele: legate d'e problema discutata. . Selecția" plantelor de cultură, ca metodă.de dirijare a imunității plantelor,, ocupă locul centrai al lucrării. Capitolul în care se tratează, această problemă poartă un caracter aplicativ, reprezentîndmăsurile, metodele și tehnicile folosite de autor, elaborate pe-baza ■ consideren-; telor teoretice expuse anterior. După un scurt istoric, se prezintă metodele de hibridare inter- specifică la diferite plante de cultură, în vederea măririi rezistenței la boli. Urmează hibri- , darea intraspecifică, ca metodă de.selecție în masă și individuală. O parte specială este, dedi- . cată mutagenezei și poliploidiei experimentale. ■ în Încheiere se fac considerațițasupra introdu- cerii soiurilor rezistente la mai multe boli, așa-numitele soiuri complex rezistente. z . Caracterul aplicativ al cărții este accentuat prin capitolul următor în care se dau puncte de reper, științific motivate,' pentru controlul fitopatologic al semințelor. Capitolul privitor la aspectele genetice ale imunității, deși restrîns, completează cu un punct de vedere modern tratarea atît de personală și temeinică a problemei fitoimunologiei. încheierea, concisă, cu idei bine delimitate 'și expuse cp o claritate logică remarcabilă contribuie mult la fixarea noțiunilor discutate. y ’ Rigoarea teoretică și talentul practic, completate reciproc, dau strălucire acestei cărți .interesante, peopoțrivă, pentru fitopatologi — cercetători și practicieni —, fiziologi, biochimiști. . A > ' - V. E^ana ■; * * * Fun.etioh.ing of terrestrial ecosysiem.sat- the primary produciion level‘(Funcționarea ecosis- ,• . temelor terestre la nivelul producției primare), UNESCO, Paris, 1968, 516 p. ■ ■ : ' a ,Ca- v ■ ■. - .. ■ ■'¹ ■" . -y/ ■ /' y'■■/ '■ ■ ■' ■ ■ y- ■; 7/y '.y-y ■■ ■■ ■ \ . y. .Printre problemele de bază, care.au intrat în atenția/.UNESCO-ului în ultimul timp, / figurează și Cele, de ecologie încadrate în Programul biologic internațional. Preociipareă eșțe ' expresia necesității sporirii resurselor de'hrană ale populației mereu îh creștere; și a modifi- cărilor profunde^ale biosferei terestre determinate de om. \ ¹ ᵥ în programul de cercetare inițiat, de UNESCO, între 24 și. 80 iulie 1965, s-a ținut la; . Copenhaga priiiiuț simpozion .internațional consacrat studiului structurii, funcționării și¹ utili- /zării raționale a ecosistemelor. Au participat peste 130 de specialiști din 28 de țări, Publi- cația la care ne referim,,.editată sub îngrijirea prof. F. E. Eckardt, reunește lucrările acestui ' .simpozion, care aduc însemnate contribuții la stabilirea mețodblogiei de cercetare, y Lucrareă>cuprinde, ,ip-afara introducerii semnate de prof. F. E. Eckardt; următoarele- capitole : P. Aspecte fundamentale; IJ. Metode de cercetare; III. Alegerea locurilor de cer- cetare ; IV. Discuții generale. ¹ ' ; , f , ₓ în cadrul remarcilor preliminare, Eckardt se referă la geneza biosferei, structura șiF- ; -funcționarea iei, producția primară, ecosistemul, transformarea biosferei, y ■ ■ / . în .capitolul I, se analizează schimbul de energie în biosferă (Gates) etc. Apoi procesele , ; . fizice ale schimbului de masă (vapori de apă, COₐ, O^) și schimbului de! energie (radiație, căldură, căldură latentă); exprimînd legile, fizice care con duc \aceszte, procese (Butnar d). ■■ O altă lucrare, examinează/principiile de bază care influențează circulația apei în sol ' ?și prezintă mai multe modele ce ilustrează această । circulație. Sînt analizate de asemenea procese fiziologice legate /de transpirație, fotosinteză, nutriție minerală et.c. . _ 3 ; RECENZII ’ 395 A ■ ■...■■■■ ■■ în încheiere se stabilesc unele modele matemațice ale grupărilor vegetale și metode de ■ analiză a caracteristicilor unui sistem de măsură, barat pe echipament automatic cu Citiri directe. ;î Capitolul II, reunește lucrări asupra, tehnicii și procedeelor : recente care permit studiul ' producției covorului vegetal. Se,. indică o serie de metode pentru determinarea producției plantelor în materie uscată, în special în ceea ce privește organele subterane (Lieth); se recomandă o serie de metode de estimare a producției radiculare, bazate pe cultura plantelor , în bacuri mobile, utilizarea caretelor de sol, măsurarea extensiunii liniare a rădăcinilor pe o secțiune de observație protejată de un perete transparent etc. (Newbold). Sînt prezentate metode pentru evaluarea creșterii arborilor și arboretelOr în, perioada de vegetație fărătăierea lor (l. Popescu-Zeletîn), precum și, un aparat automat (Eklund). Alte metode, bazate pe folosirea elementelor radioactive, au permis o determinare directă a productivității vegetale ă stării liidri'ce a plantelor și a celor mai importanți parametri, de care depinde utilizarea apei de către plante. / în altă comunicare sînt examinați parametrii, care determină creșterea relativă. O altă metodă de evaluare a productivității se bazează pe studiul fotosintezei în funcție de iluminare. Pentru a studia fracțiunile da energie și de, elemente .nutritive care au rol' în producție, se folosesc izotopi radioactivi (în special' N¹⁵). în scopul măsurării fotosintezei hi cfmp, este indicat un aparat bazat pe principiul unui sistem de aerisire cu circuit închis aerodinamic. Sînt prezentate. noi metode de calcul ale fotosintezei totale ale unei grupări vegetale îm lumină directă șț difuză, bazate pe indici matematici. (Kuroiwa). , ¹ " Pentru înregistrarea radiației fotosintetice active se folosesc o serie de integratori fotoeleetrien ' ; ' Capitolul III reunește metode statistice pentru studiul'omogenității șipentru caracteri- zarea vegetației (probleme de clasificare a comunităților de plante și grupelor de plante, în - relație specrală cu metodcle moderne de Clâsfffcațîe mim șt o serie de aplicații ale. aero- fotograme tri erpentru. studiuIînvelișuluT.vegetaletc. • ’ ¹ ,ț . ₗ Capitolul. IV rezumă discuțiile generale asupra'structurii și progresului realizat în cer- cetare., în prezent se¹ pun Ia punct metode fizice relativ simple pentru a stabili raporturile dintre procesele' care se desfășoară în plantă și cele care se petrec In mediu. Studiul dinamic al ecosistemelor* cooperarea mai multor discipline la acest studiu, stabilirea unor modele analitice ctc. duc la progres și Ia posibilitatea rezolvării mai rapide a problemelor' majore Ia ordinea zilei; ? ' ; Publicația este- de mare folos biologilor din țara noastră antrenați în cercetarea com- j, / plexă a* ecosistemelor, vegetale în-general și. a tematicii Programului: biologic internațional V; în special. ' a',’¹". . -. - ' ■ l.otus Răeescu-Meșter - ■; ■ ■ '■ \ '■? " ' ■ > ■,' . ■ ■ ; ' ■' '' . ĂLBERT VÂND EL, Lă gentee dii uâwuwf (Geneza viului), Collection „ Les grands Problem es ■ . de la Biologie” publice soiis la direction du Professeur P. P. Grasse, Monographie 6, Masson 4: Cic, Paris, 1968, 1 voi., 279 p., 39 fig. H . , Autorul cărții/Z/homme elVtvolution (1958), care a făcut atîta vîlvă, și ăl tratatului ;, BiospeologieJIȘ&L) în carc sînt citați atîția zoologi și șpeologi români, rid oferă o nouă , lucrare pe care o consideră el însuși testamentul său filozofo-științific. z '396' . ' ' ■ RECENZII -■ 4 Monografia savantului Yapdel este opera nu-numai a unui eminent biolog, dar și aceea a unui^eiuarcabil -ginditor care concepe^istoria lumii,pa,o evoluție continuă de la atom și pipă . ./ la om fără bariere arbitrare, fără opozițiit brutale. . . .'J ; . : în spiritul acestei concepții, exprimată clar de autorul francez in lucrarea sa Xes notîons ■ ■ palier, et de^niveau et lew' valeu? dans une interpT^tation Evolutive de TUnivers (1959), este ₓ alcătuită-și monografia, de față. ,Eaᵣ cuprinde considerații asupra caracterelor proprii ființelor Viețuițoarp,: asupra evoluțief acestora, asupra, originii vieții, asupra diversificării și înfloririi b , regnului •animal care, pu, dus la. dm. Modalitățile evoluției, factorii evoluției, evoluția'omului .. pe ,plan .biologic,.- facultățile₍,pșihi.ce ale omului și .viața lui socială, memoria și mașinile" mnemonice , sînt . capitole; de. mare ipteres științific dezvoltate de autbr în monografia ,sa. , ' . ''■Iată, probleme ■ careₜ interesează nu numai pe biolpgț, ci pe toți oamenii de. cultură, '. Omenirea;;întreagă,. - ■ ” V. ' f în . ișrarhia: științelor, .observă autorul francez, biologia ocupă locul cel mai-prost; . . mai întîi pentru că ființa vie reprezintă cea mai complexă structură pe care q cunoșteau în upiyers, . și apoi..pentru.că evoluția biologică nu. este decît unul din aspectele evoluției uriiver- .. șului,;. și aceasta duce pînă la societatea omenească de azi, prodigioasă aglomerare de ființe vii - - care .au construit o operă imensă: umanismul. "’ ' ■ ' ' . , . . Vandel se declară contră acelora care iși închipuie că lumea și ordinea' ei sînt opera unui demiurg, ingenios și rezultatul unor întîmplări fericite, cum credea Epicilrșj cum susțin încă .și astăzi neodarwiniștii. Desigur și întîmplarea joacă un rol, însă', pr¢uăi, infim'. ’ - ' ' Nimic nu este predeterminat Și fixat în'natură; Lumea este o creație continuă, o per- petuă. transformare. Cei care vor Să-i atribuie universului un''sfîrșit Sînt adopții concepției deterministe¹ care- implică negația oricărei libertăți îndumep r. : j ₛ Aceste considerații constutie miezul filozofiei savantului francez, după cum,-,asimilația” reprezintă caracteristica l'undaniențală a ființei vii, iar atomul elementul fundamental al uni- ■ versului.. -.. o m . ; -. -5 ; Ființa vie .aparegea deosebit decomplicată: față de. ațom, care, ca și omul, prezintă. , o organizare. Cu toată această extraordinar, de, complexă organizare a ființei, vii, trecerea dp la-atom. la. ființa vie estq solid stabijjță astăzi./ ₍ ... . : Up capitol foarte interesant al cărții autorului francez este consacrat ,,Comportării ; animale”. El ește de partea concepției lui Aristotel, adică ^atribuie și animalelor'; inteligență, bineînțeles de .un grad mult inferior celei a omului. Se pronunță neț contra dualismului . Cartezian, după care animalul este' lipsit total de inteligență fiind unt simplii automat. De altfel, nici unii biologi: contemporani nu sînt 'prea departe de ideile lui Descartes. Astfel; pentru Jacques Lbeb lumea vie se reduce la ,,tropisme”, iar pentru Ivan pâvlov; la ,,reflexe”.' Un alt capitol de măre însemnătate'este'cOnsactat evoluției omului p'e plan biologic, considerata de Vandel că terminată! Sdprabaihenf nu Se vor naște, însă evoluția Omului se- ■ continuă pe plan psihosocial. ■' ¹ ¹ Qmuțnu șe deosebește de animal atît prin calitățile sale individuale, cît mai ales prin < viața în societate care i-a permis crearea limbajului articulat și a simbolismului, edificarea ■ concepteloț, punerea în rezervă a noilor cuceriri, sub formă nu de ereditate biologică^ ci de tradiție orală și scrisă, care se transmite din generație în generație prin educație. Omul uită adesea că ceea ce este el o datorește vieții sociale. Opera omului nu are ■ V valoare decît în măsura în care se, integrează injansamblul; social. ■ ■ ; • ‘ , '.ptA , i ' ■ v . . ■ ■ ■ ■ ' ■ ■■ Motaș 397 Revista ,,Studii și cercetări de biologie — Seria botanică” publică articole originale din toate domeniile biologiei vegetale: morfologie, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, microbiologic - - fitopatologie. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, că : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei vegetale, ca simpozioane, consfă- tuiri, schimburi de.experiență între cercetătorii români și cei străini etc. 2, Recenzii ale unor lucrări de specialitate apărute în țară și peste hotare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, Tabelele vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor îi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Tabelele și ilustrațiile vor fi numerotate cu cifre arabe. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Explicația figurilor va fi dactilografiată pe pagină separată. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. Numele autorilor va fi precedat de inițială. Titlurile revistelor citate în bibliografie vor fi prescurtate conform uzanțelor internaționale. Autorii au dreptul la un număr de 50 de extrase, gratuit. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. ■, Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, Splaiul Inde- pendenței nr. 296, București. La revue « Studii și cercetări de biologie — Seria. botanică & paraît 6 foia par an. - Le prix d’un abonnement annuel est de $ 4;—FF. 20DM. 16. Tonte commande â l’ătranger sera adressde â CARTIMEX, Boîțe poștale 134—135, Bucarest, Roumanie, ou â ses reprâsentants â Pățranger, ' £n Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur.