COMITETUL DE REDACȚIE
Redactor responsabil:
Academician N. SĂLĂGEANU
Redactor responsabil adjunct:
Prof. I. MORAR IU
Membri:
Academician N. CEAPOIU; prof. ȘT. CSUROS; dr. GH.
DIHORU ; prof. |M. RĂVĂRUȚ|; prof. TR. I. ȘTEFUREAC î
prof. I.T. TARNAVSCHI; prof. G. ZARNEA ; dr. GEOR-
GETA FABIAN-GAI.AN și dr. L. ATANASIU - secretari
de redacție.
Prețul unul abonament este de 30 de lei. în țară, abonamentele se
primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali șl difu-
zorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente
din străinătate se primesc la ILEXIM, Serviciul export-import
presă, P.O.B. 136-137, telex 11226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517
București, R. S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate.
Manuscrisele se vor trimite pe adresa
Comitetului de redacție al revistei
„Studii și cercetări de biologie, * Seria
biologie vegetală”, iar cărțile și revistele
pentru schimb pe adresa Institutului de
științe biologice, 79651 — București,
Splaiul Independenței nr. 296.
APARE DE 2 ORI PE AN
I
EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA
CALFA VICTORIEI NR. 125
— 79717 București 22
/ r ' f ' Telefon 50 76 80
ADRESA REDACȚIEI
CALEA VICTORIEI NR. 125
R - 79717 București 22
Telefon 50 76 80
Studii Si cercetări Ie
BIOLOGIE
SERIA BIOLOGIE VEGETALĂ
TOMUL 33, NR. 2
SUMAR
iulie — decembrie 1981
IULIU MORARIU, Genul Gentianella Moench în flora României ....	109
TRAIAN I. ȘTEFUREAC și ALEXANDRU KOVÂCS, Contribuții la
cunoașterea florei briologice din Munții Bodoc (jud. Covasna) . . .	115
GH. POPESCU, Contribuții la cunoașterea vegetației ierboase din bazinul
hidrografic al Bistriței (de Olt).................................. 123
V. SLONOVSCHI, Contribuții la studiul buruienilor din culturile agricole \ 133
FLAVIA RAȚIU, Corologia speciei Carex pauciflora Lightf. în România -141
OCTAVIAN HENEGARIU și DORINA CACHIȚĂ-COSMA, Efectul sub-
mersării asupra unor indici fiziologici la semințele și la plantulelc de
Phaseolus vulgaris L.............................................. 14®
GH. ȚÂRA, Aspecte ale nutriției viței de vie în condițiile podgoriei Tirna-
vclor ............................................................  155
M. RUSAN, CRISTINA VIȚALARIU și VIORICA IACOB, Influența
surselor’ de carbon asupra dezvoltării unor ciuperci din sol....... 161
LUCREȚIA DUMITRAȘ și VERA BONTEA, Date noi privind parazitul
foliar al griului Tlelminthosporium tritici-repentis Diedicke ....	16®
IN ME MORI AM.................................................... I73
VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ................................................  179
RECENZII .......................................................
INDEX ALFABETIC .................................................. 187	L
ST, CERC, BIOL., SERIA BIOL, VEGET., T. 33, NR; 2, P, 107—188, BUCUREȘTI, 1981
G ENUL GENTIANELLA MOENCH ÎN FLORA ROMÂNIEI
DE
IUL IU MORAR IU
Making a criticai revision of the floristic material existing in our collections we
found in the Romanian flora 5 certain species of Gentianella Moench, i.e.: G. tenella
(Rottb.) Borner, G. ciliata (L.) Borkh., G. austriaca (A. et J. Kerner) J. Holub,
G. lutescens (Velen.) J. Holub and G. bulgarica (Velen.) J. Holub. Earlier works
indicated about 7—8 species.
Sînt aproape două secole de cînd Conrad Moench a separat din
Gentiana genul Gentianella și totuși acesta n-a fost delimitat precis, genera-
lizat și introdus ca atare în lucrările floristice decît relativ recent. După
Moench (13), termenul Gentianella a fost preluat de Kuznezov (11) cu un
secol mai tîrziu, dar numai cu valoare de subgen. în ultima perioadă, pe
continentul european s-a realizat sinteza tuturor speciilor de Gentianella
într-o prelucrare cvasimonografică, semnată de Pritchard și Tutin, în
„Flora Europaea” (17).
în literatura botanică românească, taxonul Gentianella a fost menți-
onat pentru prima oară de Borza (4), cu rangul de subgen; ca gen îl întîl-
nim în sinonimia Gentianella ciliata Borkh. în lucrări mai noi (3), (19),
genul Gentianella n-a fost luat în considerare, ci s-a păstrat concepția tra-
dițională asupra genului Gentiana. Noi am apreciat că separarea și folo-
sirea genului Gentianella sînt o necesitate taxonomică (14).
Deosebirea diagnostică dintre genurile Gentiana și Gentianella este
clar exprimată, morfologic și anatomic, prin caractere fără ambiguitate.
Prelucrarea de față se bazează pe materiale herbaristice din colecți-
ile de la București, Brașov și Cluj-Napoca și pe literatura de specialitate.
Deosebirile dintre cele două genuri sînt următoarele :
Gentiana
Corola cu apendice între lobi, gîtul
nud în interior, laciniile neciliate
pe margini. Fiecare petală are 3
fascicule libero-lemnoase : unul prin-
cipal și două laterale; cele două
fascicule laterale de la perechea
vecină de petale se unesc între ele;
în partea inferioară se unesc și cu
fasciculele staminei.
Caliciul tubulos, divizat în 4 — 5
lacinii; în partea superioară a gî-
tului, o membrană intralacinială
unește laciniile.
Gentianella 'ț
Corola lipsită de apendice ltlntre
lobi, gîtul cu apendice fimbriate
în interior sau laciniile fimbriate
pe margini. Fiecare petală cu 5, 7,
9 fascicule, care nu se unesc nici
între ele, nici cu fasciculele sta-
minelor.
Caliciul divizat, cel puțin pînă la
jumătate, în 4—5 lacinii, lipsite de
membrana intralacinială de legă-
tură.
ST, CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T, 33, NR^ 2,P, 109-114, BUCUREȘTI, 1981
3
GENUL GENTIANELLA MOENCH IN FLORA ROMÂNIEI
111
110
IULIU MORARIU
2
Nectariile dispuse la baza ovarului.
Antere bazifixe.
Mezofilul frunzei conține de obicei
cristale de oxalat de calciu, dis-
puse difuz.
Nectar iile dispuse la baza corolei,,
cîte 1—2 de fiecare petală.
Antere versatile.
Mezofilul frunzei nu conține cris-
tale de oxalat de calciu.
Pînă în prezent, din genul Gentianella Moencb sînt cunoscute în
flora mondială peste 120 de specii, răspîndite în general la latitudini și
altitudini mai mari în Europa, Asia și America. Pentru Uniunea Sovietică
sînt indicate aparținînd acestui taxon 36 de specii (8). în flora Europei
sînt recunoscute 22 de specii. Se constată că numărul acestor specii scade
spre sud și că ele lipsesc în stepe. Bunăoară, în flora Spaniei, avînd 6 000
de specii, genul Gentianella are numai patru reprezentanți. Unii autori
consideră că flora României ar cuprinde șapte (3), (17), respectiv opt spe-
cii (19). După opinia noastră, ar fi numai cinci specii (cifra de ordine fără
paranteză).
CHEIE PENTRU DETERMINAREA SPECIILOR
1	a. Gîtul corolei lipsit de apendice în interior; laciniile corolei fimbriate
pe margini spre bază; lungimea fimbriilor egală cu lățimea laciniilor.
Corola lungă de 25 — 50 mm........................................2. ciliata
1	b. Gîtul corolei prevăzut cu apendice fimbriate; laciniile corolei nefim-
briate pe margini.......................................................... 2
2	a. Florile tetramere (rar pentamere), cerulee, uneori albe ...	3
2	b. Florile pentamere (excepțional altfel)................................ 4
3	a. Laciniile caliciului inegal de late (două mai late închid pe celelalte
două mai înguste), papilos-ciliate pe margini, alipite de corolă.
Corola lungă de (12 — ) 15—30 mm..............................
...............................................................(3) campestris
3	b. Laciniile caliciului egal de late, nealipite de corolă; pedicelii mult
mai lungi decît florile. Corola lungă de 5—15 mm . . 1. tenella
4	a. Sinusurile caliciului acute. Corola lungă de 25—45 mm ....
1.............................................................(5) germanica
4	b Sinusurile caliciului obtuze (rotunjite) .............................. 5
5	Ovarul și fructul±sesile (lipsite de ginofor). Corola lungă de 14—22 mm,
mai scurtă decît tubul caliciului . . . ................................
.................................................................(4) amarella
5	b. Ovarul și fructul pedicelate (cu ginofor)...................... . .	6
6	a. Corola lungă de 10—20 (22) mm. Laciniile caliciului de 2—3 ori
mai lungi decît tubul. Tulpina scundă, ramificată abundent
de la bază......................................................8. bulgariea
6	b. Corola hlngă de 18—45 mm. Tubul caliciului de lungimea lobilor
sau ma\ scurt.............................................................. 7
7	a. Laciniile caliciului evident mai lungi decît tubul. Corola de 24—45 mm
................................................................6. austriaca
7	b. Laciniile caliciului de lungimea tubului sau mai scurte. Corola
lungă de 18—25 mm...............................................(7) lutescens
Secț. COMASTOMA (Wettst.) Pritchard in FI. Eur. 3 (1972) 64
Caliciul laciniat aproape pînă la bază, laciniile 4—5 inegale. Corola
lungă pînă la 12 (—15) mm, îngust-obconică, cu puțini solzi, formînd
fimbrii subțiri la baza laciniilor, ușor acute sau subacute. Stilul foarte
scurt sau absent.
1.	G. tenella (Rottb.) Borner, FI. Dtsch. Volk (1912) 542. — Gen-
tiana Rottb., Acta Hafn. 10 (1770) 431; FI. R.P.Rom. 8 (1961) 473, cum
ic., pl. 88, fig. 7, 7 a; FRE nr. 1543/1930; 2 n = 10.
Ecologie : specie de pajiști alpine, care crește pe locuri pietroase și alu-
viuni înierbate. Citată din Carpații Orientali și Carpații Meridionali. Pare
a fi pe cale de extincție în Carpații noștri. Ultima semnalare datează din
1930 (Munții Bucegi, E. I. Nyârâdy, FRE nr. 1543). Beldie (2) și Boșcaiu
(5) n-au regăsit-o ; de aceea, specia necesită confirmarea și luarea sub pro-
tecție acolo unde se află. Schur (18) a indicat-o din Munții Arpașului și
Podrăgel din Masivul Făgăraș.
Secț. CROSSOPETALAE (Froelich) Pritchard 1. c.
Caliciul 4-laciniat, cu lacinii egale sau inegale, care nu se acoperă
între ele. Corola lungă de cel puțin 25 mm, obconică, 4-laciniată, laciniile
ovate sau obovate, de obicei fimbriate pe margini spre bază, patente.
Stilul distinct. Capsula pedicelată.
2.	G. ciliata (L.) Borkh., Arh. Bot. (Roemer) 1 (1) (1796) 29.— Gentiana
ciliata L., Sp. pl. (1753) 23 ; FI. R. P. Rom. 8 (1961) 452, cum ic., pl. 85,
fig. 3, 3a.
Ecologie : în pajiști, la margini de păduri și tufărișuri, pe soluri
afinate conținînd calcar, cu reacție slab alcalină sau neutră, din regiunea
deluroasă pînă în cea subalpină, local abundentă.
Completări la răspîndirea în România\dud. Suceava: Cîmpulung
Moldovenesc (HISB, Prodan, 1952; HFSB, Morariu, 1952), Pojorîta
(HISB, Grințescu, 1925). Jud. Bistrița-Năsăud : Năsăud pe Pîrîul de la
Cruce (H. I. Morariu, 1932). Jud. Cluj : Dej (HUC, Czetz, 1851), Căpușu
Mic (HUC, Nyârâdy, 1938), Ciurila (HUC, Nyârâdy, 1938), Hoia-Cluj
(HUC, Prodan, 1911), Scărișoara-Belioara (HUC, Resmeriță, 1972),
Scărița (HUC, G. Râcz, 1951), Munții Meseș la Fîntîna Dracului
(HUC, Balâzs, Felfbldy, 1941). Jud. Bihor: AÎeșd la Vadul Crișului
(HUC, Hort. Bot. Cluj, 1965). Jud. Harghita : Lacu Roșu pe Suhardul
Mic (HUC, Gergely, 1949). Jud. Bacău : Pîrîul Tărhăuș (HISB,
Grințescu, 1925), Uzu-Moinești (HISB, Grințescu, 1951), Dărmănești
(HISB, Grințescu, 1949). Jud. Alba: Ocoliș în Cheia Pociovaliștea
(HUC, Viorica Hodișan, 1969), Lupșa (HISB, Grințescu). Jud. Hune-
doara ; Vulcan (HUC, Richter, 1909). Jud. Brașov: Racoșul de Jos
pe Tipei (HFSB, Morariu, 1959), Munții Perșani pe Valea Mănăs-
tirii (HFSB, Danciu, 1969), Măgura Codlei (HFSB), Poiana Brașov (HFSB,
Roemer, 1884), Muntele Piatra Mare (HFSB, Morariu, 1954), Satulung-
Săcele (HISB, Zahariadi, 1946), Hărman (HFSB, Ularu, 1964), Prejmer
1 Colecțiile de herbar cercetate : Herbarul Institutului de științe biologice București —
HISB ; Herbarul Institutului de cercetări și ameliorări silvice București — HICAS ; Her-
barul Universității Cluj-Napoca — HUC ; Herbarul Facultății de silvicultură Brașov — HFSB ;
Herbarul Institutului de învățămint superior Pitești — HISP.
112	IULIU MORARIU	4
(HFSB, Elena Lungescu, 1961), Predeal (HISB, Grințescu, 1907, 1944).
Jud. Covasna: Bade Malnaș (HFSB, Danciu, 1968), Vîlcele (HFSB,
Danciu, 1968). Jud. Prahova: Breaza (HISB, Grințescu, 1944), halta
Teiș (HISB, Grințescu, 1914), Slănic pe Muntele Pttfu (HISB, Grințescu,
1912). Jud. Argeș: Munții Piatra Craiului în Șaua Funduri, Cheile Dîm-
bovicioarei și Muntele Pietricica (HISP, Bibica Drăghici, 1970). Jud.
Vîlcea: Muntele Cozia (HISB, Grințescu, 1915), Olănești pe Muntele
Sturu (HISB, Maria Ciurchea, 1961).
VARIABILITATEA SPECIEI
1 a. Florile cu corola albă............................ f.	albiflora f. nova2
1 b. Florde cu corola albastră........................................	. . 2
2 a. Tulpina cu mai multe ramuri florifere și de obicei viguroasă . . . >
......................................f. multiflora Gaudin ap. Hegi
Apare ici-colo, de obicei împreună cu alte forme: Jud. Suceava:
Cîmpulung Moldovenesc la podul Buneștilor (HFSB, Schipor et Morariu,
1952). Jud. Neamț-. Țibucani (HISB, Grințescu, 1921). Jud. Brașov-.
pe Valea cu Apă (HFSB, Morariu, 1959). Jud. Covasna : Băde Malnaș
(HFSB, Danciu, 1968). Jud. Argeș: Masivul Piatra Craiului spre Stîna
din Funduri (HISP, Bibica Drăghici, 1970). Jud. Dîmbovița: Buciumeni
(HFSB, D. Badu, 1960), Masivul Bucegi pe Muntele Păduchiosul (HISB,
Grințescu, 1931).
2 b. Tulpina simplă sau puțin ramificată..........................  .3
3 a. Tulpinile flexuoase, gracile, cu frunze di liniare. ........
................................f. debilis Beauverd et Besse ap. Hegi
Jud. Suceava : Muntele Barău (HFSB, Morariu, 1952). Jud. Neamț :
Cheile Bicazului (HISB, Zahariadi, 1968). Jud. Brașov : Brașov pe Valea
cu Apă (HFSB, Morariu, 1959), Bacoșul de Jos pe Tipei (HFSB, Mora-
riu, 1960).
3 b. Tulpinile neflexuoase, cu frunze mai mult ovat-lanceolate . ...
.............................................................  f.	ciliata
Este răspîndită în mai multe puncte.
Secț. GENTIANELLA Pritchard et Tutin in FI. Eur. 3 (1972) 64
Caliciul 4-5-laciniat, laciniile egale sau inegale. Corola de obicei mai
lungă de 1,5 cm, obconică sau cilindrică, în gît fimbriată, 4-5-laciniată,
laciniile erecte sau patente. Stilul lipsește. Capsula pedicelată sau sesdă.
Observatii. Variabilitatea unor caractere morfologice, diihorfismul
sezonier și hibridarea sînt factorii datorită cărora sistematizarea speci-
ilor din această secție este complicată.
în toată secția, variația formei frunzei, a numărului internodurilor,
a densității ramificației și a raporturilor dintre lungimea frunzei și lungimea
internodurdor apare paralelă. Aceste caractere se corelează ± cu timpul
an tezei: plantele care înfloresc pînă la mijlocul lui august au frunze cau-
linare mijlocii în general obtuze, (0—) 2—6 internoduri, mai lungi decît
frunzele; plantele ce înfloresc după mijlocul lui august au frunzele cauli-
nare mijlocii acute, 6—12 (—15) internoduri, ramuri multe și frunze mai
lungi decît internodurile. Nomenclatura confuză rezultă din suprapunerea
2 Floribus albis differt a ceteris formibus. Monte Gîrbova-Gagu Mare (HFSB, Pârascan
ct Ciortuz, 22.9.1966). Caracterul albiflor este menționat foarte rar în literatură.	;
5	GENUL GENTIANELLA MOENCH 1N FLORA ROMÂNIEI	113
gradientelor morfologice cu alte caractere mai bine definite ; mai multe
noduri morfologice au determinat rangul specific. Confuzii s-au produs și
prin durata variabilă a plantelor : cele mai multe anuale hibernante,
germinînd vara tîrziu sau toamna, formează rozete cu 4—10 frunze acute,
lanceolate. Aceste rozete pier iarna la cele mai multe specii, rămînînd
viu un mic mugure. Primăvara., rozeta secundară ce se formează din acest
mugure are frunze oblanceolate sau spatulate, obtuze. Cîteodată, germi-
nația de primăvară sau de vară timpurie este urmată de înflorire în același
an în care se formează rozeta primară. Aceste diferențe de ordin morfologic
trec din nou peste limitele taxonomice obișnuite. Hibridarea este frecven-
tă în zonele de suprapunere arealistică a specidor, unde apar numeroși
hibrizi.
(3)	? G. eampestris (L.) Borner, FI. Dtsch. Volt (1912) 542, ssp. baltica
(Murb.) Tutin, Bot. Journ. Linn. Soc. 65 (1972) 260 ; FI. Eur. 3 (1972) 65.
Citată de botaniștii secolului trecut, a fost menținută teoretic și în
lucrări mai recente (3), (15), (19). Păstrarea acestei specii în lista floris-
tică a țării noastre se bazează numai pe existența unei coli în Herbarul
Universității din Cluj-Napoca, văzută și de noi, cu două specimene culese
de Wolff, precum și pe comentariul luiNyârâdy (15) despre găsirea plantei
de către Janka și Knapp în același loc. Porcius (16) a negat prezența speciei
în Munții Bîrgăului (Vf. Gruiului și Haita), de unde o publicase Baumgar-
ten (1). Ulterior, alți botaniști au exclus-o din Carpații noștri (15).
(4)	? G. amarella (L.) Borner 1. c.
în materialele de colecții examinate de noi nu am identificat această
specie. Citările autorilor vechi se bazează probabd pe confuzii.
(5)	? G. germanica (Wdld.) E. F. Warburg in A. B. Clapham, T. G.
Tutin et E. F. Warburg, FI. Brit. Isl. (1952) 824; FI. Eur. 3 (1972) 66. -
Gentiana germanica W illd., G. wetlstenii Murb.
în colecțiile pe care le-am examinat n-am găsit această specie colec-
tată din Bomânia.
6.	G. austriaca (A. et J. Kerner) J. Holub in Preslia 37 (1965) 102.
— Gentiana austriaca et G. praecox A. et J. Kerner, G. spathulata Bartl.,
G. chloraefolia Schur, G. obtusifolia W dld.
Ecologie : specie de pajiști în etajul montan, oreal și subalpin, calcicolă.
în herbarele cercetate de noi, cele mai multe specimene se încadrează la
această specie, ceea ce demonstrează larga ei răspîndire. Se consideră că
are două ecotipuri: a) autumnal : tipul speciei; b) estival: Gentiana prae-
cox A. et J. Kerner in Verh. Zool. Bot. Ges. Wien 38 (1888) 669, non sensu
Wettst. nec Auct. pl.
7.	G. lutescens (Velen.) J. Holub in Folia geobot. phytotax. 2
(1967) 117. — Gentiana lutescens Velen., G. praecox sensu Wettst. non
A. et J. Kerner.
Bară prin colecții, pare a crește sporadic. în orice caz trebuie urmă-
rită mai insistent. Este dată în două ecotipuri: a) estival: tipul speciei;
b) autumnal: Gentianella lutescens ssp. carpatica (Hayek) J. Holub 1. c.
119, non Gentiana carpatica Kit. (G. carpaticola Borbăs, G. praecox ssp.
carpatica Hayek).
8.	G. bulgarica (Velen.) J. Holub 1. c. 117. — Gentiana bulgarica
Velen. in Sitzb. Boehm. Ges. Wien (1886) 457 et FI. Bulg. (1891) 382.
Ecologie : specie de pajiști din etajul alpin și subalpin.
114
IULIU MORARIU
6
Completări corologice : Munții Bîrsei pe Piatra Mare (FEE nr. 3085,
Morariu et Danciu, 1977), în Valea Gîrcinului mai sus de Bențea (HFSB,
Danciu, 1967), pe Muntele Postăvarii (HFSB, V. Ciobanii, 1954). Munții
Piatra Craiului pe Piatra Craiului Mică (HISB, Silaghi, 1952) și Șaua
Funduri (HISP, Bibica Drăghici, 1972). Munții Bucegi pe Piatra Arsă
(HFSB, Danciu, 1977), în Valea lalomiței la Grota lui Decebal (HICAS,
Golescu, 1909), la Mecetul Turcesc (HFSB, Boman, 1975).
CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FLOREI BRIOLOGICE
DIN MUNȚII BODOC (JUD. COVASNA)
DE
TRAIAN I. ȘTEFUREAC și ALEXANDRU KOVÂCS
BIBLIOGRAFIE
1.	BAUMGARTEN J. CHR., Enumeratio slirpium in Magno Transsylvaniae Principalii,
Vindobonae, 1816.	.
2.	BELDIE AL., Flora și vegetația Munților Bucegi, Edil. Academiei, București, 1967.
3.	BELDIE AL., Flora României. Determinator ilustrat al plantelor vasculare, voi. II, Edit.
Academiei, București, 1979.
4.	BORZA AL., Conspectus florae Romaniae, Cluj, 1947 — 1949.
5.	BOȘCAIU N., Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei, Edit. Academici, Bucu-
rești, 1971.
6-	GEREPANOV S. K., Sved dopolnenii i izmenenil Flori S.S.S.R. t.1—30, Leningrad, 1973.
7.	GRECESCU D., Conspectul florei României, București 1898.
8.	GROSSHEIM A. A., Genttanaceae, în Flora S.S.S.R., t; 18, Leningrad—Moscova, 1952.
9.	HOLUB J., Folia geobot. phytotax. (Praga), 1967, 2, 1, 115-120.
10.	IORDANOV D„ Flora na N. R. Bulgaria, Sofia, 1964.
11.	KUZNEZOV N.> Gentiana Tournefi, în Die naliirlichen Pflanzenfainilien, sub rcd.
A. ENGLER, 4 Teii, 2 Abt., Leipzig, 1895, 85.
12.	LOPEZ L. G., JIMENEZ A. C., Elenco de la Flora vascular Espagnola, Madrid, 1974.
13.	MOENCH C., Melliodus plantas horti botanicii el agri Marburgensis a slamintim sila descri-
bendi, Marburg, 1794, 482.
14.	MORARIU L, DRĂGHICI B., St. cerc, biol.. Seria biol, veget., 1980, 32, 1, 3-8.
15.	NYÂRÂDY E. I., Kolozsvâr es kornyekenek florâja, Cluj, 1943 — 1944.
16.	PORCIUS FL., Flora fanerogamă din foslul district al Năsăudului, Sibiu, 1881.
17.	PRITCHARD N. M., TUTIN T. G., Gentianella, în Flora Europaea, sub rcd. T. G. TUTIN
et al., Univ. Press, Gambridge, 1972, voi. 3, 63.
18.	SCHUR F. J., Enumeratio plantarum Transsylvaniae, Vindobonae, 1866.
19.	ȚOPA E., Gentianaceae, în Flora R.P. Române, șubred. TR. SĂVULESCU, voi. 8, Edit.
Academiei, București, 1961.
Primit în redacție la 26 iunie 1980
Universitatea Bucureșli,
Facultatea de biologie,
București, Aleea Portocalilor nr. 1
The paper is a contribution to the study of Bryophytes in the Bodoc Mountains
(branch of the Ciuc Mountains) in Remania. After some ecological considerations,
92 species of Bryophytes (17 Hepalicae, 75 Musti) are presented belonging to
the orders Jungermaniales, Sphagnales, Eubryales, Isobryales, Polylrichales, but
mainly to Hypnobryales. Among the rare species with phytogeographical signi-
ficance the following could be mentioned : Plectocolea obovata, Solenostoma pumilum,
Cephaloziella rubella, Madotheca baueri, Sphagnum fimbriatum, S. riparium, S.
tenellum, Dicranum rugosum, Seligeria setacea, Meesia triquelra, Bracliythecium
starkei, Helodium lanalum, Helerophyllium haldanianum, Tomenthypnum nitens,
Polytrichum gracile. Most Bryophytes belonging to classes Querco-Fagelea,
Scheuchzerio-Caricetea fuscae, Phragmiietea are found in forests, some pcat bog,
valleys and springs.
CONSIDERAȚII GENERALE
Scunzi (600—1240 m) și păduroși, Munții Bodoc, prelungire sudică
a Munților Ciucului, sînt alcătuiți predominant din formațiuni barranian-
apțiene ale flișului Bodoc, șistos-grezos și grezos ; în partea nord-vestică
apare andezitul.
Poalele vestice ale acestor munți sînt fragmentate de o serie de văi
adînci, scurte și umbroase, cu versanții expuși mai ales spre nord și sud.
Microclimatul particular asigură o bogată floră și vegetație briologică.
Orografic, se disting trei etaje : cel inferior între 600 și 800 m, etajul mediu
(cu majoritatea interfluviilor secundare) între 800 și 1000 m, iar cel supe-
rior avînd altitudinea absolută de peste 1000 m.
Climatul este continental, caracterizat prin temperaturi medii anu-
ale între 4 și 7,6°C cu frecvente inversiuni, minimele variind între —5,3
pînă la —5,2°C, iar maximele între 13,5 și 15,5°C. Umiditatea relativă a
aerului înregistrează 72—88%; nebulozitatea maximă este de 6—7 în
lunile III, XI, XII și cea minimă de 5 în luna VIII. Media anuală a pre-
cipitațiilor variază între 491,7 și 964,5 mm, cu o frecvență ce totalizează
100—130 zile/an. Vîntul predominant este Nemere, ramură a crivățului,
cu direcție NE, caracterizat prin curenți reci de aer.
Principalele tipuri de sol sînt: brune podzolice, podzolite argilo-
iluviale, brune eu-mezobazice și brune acide. Partea nordică (Muntele
Puturosu) are soluri litomorfe, intrazonale (andosoluri) și de tranziție spre
soluri zonale (soluri brune acide)1.
1 După datele întocmite de N. Băcăințan (1973, 1976) și Al. Kovăcs (9).
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2, P. 115-122, BUCUREȘTI, 1981
116
TR. I. ȘTEFUREAC și ALEXANDRU KOVAOS
2
Date briologice privind județul Covasna și împrejurimi sînt menți-
onate atît la sfîrșitul secolului trecut și începutul secolului nostru
(K.Demeter, 1888 ;M. Peterfi, 1904,1906 ; J. Barth, 1905 ; I. Wolcsânszky,
1905 ; I. Gyorffy, 1909), cît și mai tîrziu (1), (3), (4), (7), (12). Unele dintre
aceste date sînt consemnate de E. Pop (13), O. Papp (11), Tr. I. Ștefureac
și Victoria Barabaș (18).
în ultimul deceniu, din Munții Bodoc a fost recoltat un bogat materi-
al briologic, între anii 1970 și 1979 de Al. Kovâcs și în anii 1976 și 1980 de
Tr. I. Ștefureac și Al. Kovâcs, material determinat de către Tr. I. Ștefureac.
Dat fiind faptul că asupra teritoriului cercetat cunoștințele briologice
sînt restrînse, lucrarea de față constituie o substanțială contribuție brio-
logică de interes floristic, taxonomic, corologic și fitosociologic privind
Munții Bodoc.
în conspectul taxonomic sînt enumerate 92 de specii de briofite,
dintre care 17 Hepaticae și 75 Husei. La ambele clase sînt menționate și
unii infrataxoni. Bine reprezentate sînt speciile aparținînd ordinelor
Jungermaniales, Sphagnales, Eubryales, Isobryales și Polytrichales, dar
îndeosebi din ord. Eypnobryales.
Specii mai rare și cu semnificație briogeografică sînt: Plectocolea
obovata, 8olenostpma pumilum, Cephaloziella rubella, Cephalozia connivens,
Madotheca baueri, Sphagnum fimbriatum, 8. riparium, 8. tenellum, Dicra-
num rugosum, Seligeria setacea, Meesia triquetra, Brachythecium starkei,
Helodium lanatum (fig. 1), Heterophyllium haldanianum, Homomallium
incurvatum, Tomenthypnum nitens, Polytrichum gracile ș.a.
Fig. 1. — Briocenoză cu Helodium lanatum (Stroem.) Broth. din mlaștina turboasă Butogo
din Munții Bodoc (jud. Covasna).
3	FLORA BRTOLOGICĂ DIN MUNȚII BODOC	117
în cadrul ordinelor din conspect, genurile și speciile sînt orînduite
alfabetic. Enumerarea și caracterizarea briofitelor identificate au fost
întocmite pe baza literaturii de specialitate (2), (6), (15).
Ecologic, majoritatea briofitelor aparțin formațiunilor de făgete
și gorunete-carpinete (Malnaș, culmea Burde, Olteni, vf.2 Bodoc), de
mlaștini turboase (Puciosu la Turia-Bufogo, vl. p. Zombor-Băile Oereș,
vl. p. Turia-Băile Balvanyos, Valea Iadului), de terase uscate (Ghidfalău-
Terasa Oltului), de văi (vl. p. Beșeneu), de izvoare ș. a., adeseori pe sub-
strat de andezit și gresii. De semnalat în unele dintre acestea prezența ema-
națiilor de gaze postvulcanice și a izvoarelor de ape minerale (mlaștinile
Bufogo și Oereș, Băile Balvanyos, Valea Iadului, Bicsad ș. a.).
Numeroase briofite identificate sînt incluse în asociațiile de cormo-
fite analizate din acești munți (8), (9), aparținînd mai ales claselor Querco-
Fagetea Br.-Bl. et Vlieg. 1937 em. (circa 50 specii), Scheuchzerio-Caricetea
fuscae (Nordh. 1936) Br.-Bl. et Tx. 1943 și Phragmitetea Tx. et Prsg. 1942.
Colecția de briofite este depusă la Muzeul din Sfîntu Gheorghe și în
herbarul Tr. I. Ștefureac.
ENUMERAȚIA BRIOFITELOR
CL. HEPATICAE (HEPATICOPSIDA)
Ord. Jungermaniales: Chiloscyphus polyanthus (L.) Corda, în
briocenozele din jurul unui izvor, vf. Bodoc (1100 m), Brr, Cp, Alnion;
Barbilophozia barbuta (Schmid.) Loeske, frecvent, Malnaș, în făget, Brr,
Cp, Querco-Fagetea; Lophozia excisa (Dicks.) Du Mort. var. cylindrica
K.Miiller, lit. Puturosu (11), Brr, Cp, Pino-Quercetea; Plectocolea obovata
(Nees) Mitten. (Eucalyx obovatus Breidl.), rar, Puciosu la Turia-Bufogo,
Brr, Cp ; Mylia anomala (Hooker) Lindb., vl. p. Zombor-Băile Oereș,
Brr, Cp ; 8 olenostoma pumilum (With.) K. Miiller (Haplozia pumila (With.)
Dum.), lit. pe andezit, Băile Balvanyos-Turia (1), Brr, Op (montan);
Plagiochila asplenioides (L.) Du Mort. var. major Nees, vl. p. Beșeneu,
făgetele Burde și Malnaș, Brr, Cp, Querco-Fagetea; Cephaloziella rubella
(Nees) Warnst., rar, Puciosu la Turia-Bufogo, Brr, Cp (montan), Fagion;
Cladopodiella fluitans (Nees) Buch, rar, vl. p. Zombor-Băile Oereș șiPuciosu
la Turia-Bufogo, Brr, Cp; Cephalozia bicuspidata (L.) Du Mort., vl. p.
Zombor-Băile Oereș, Brr, Cp, Pino-Quercetalia (?); C. connivens (Dicks.)
Spruce, lit. Mt. Puciosu (11), sporadic, vl. p. Zombor-Băile Oereș și Pucio-
su-Bufogo, Brr, Cp ; C. media Lindb., Puciosu la Turia-Bufogo, Brr, Op,
Vaccinio-Piceetalia; Calypogeia neesiana (Mass. et Car.) K. Miiller, Pucio-
su la Turia-Bufogo, Brr, Cp (montan), Vaccinio-Piceetalia-, Radula com-
planata (L.) Du Mort., pe lemnării, Brr, Cp, Fagion (?); Madothecabmeri
Schiffn., sporadic, pe stîncile (andezite și gresii) umede și umbroase, Mal-
naș, în făget, Brr, E(C), montan, Fagion (?); JM.platyphyllo, (L.) Du Mort.,
frecvent, Malnaș, în făget, Brr, Cp, Varsyntx., m păduri.
Ord. Marchantiales: Marchantia polymorpha L., frecvent, vl. p.
Beșeneu, în jurul unui izvor, vl. p. Cereș, vf. Mt. Bodoc, în briocenoze
higrofile, Brr, Cm, Varsyntx., Alnetea.
CL. MU SCI (BRYOPSIDA)
Ord. Sphagnales: Sphagnum fallax Klinggr., rar, vl. p. Zombor-
Băile Oereș, Puciosu-Bufogo, Brchs, Cp, Oxycocco-Sphagnetea ; 8. fim-
2 în lucrare se folosesc următoarele abrevieri: vf. = virf, lit. = literatură, Mt. =
Muntele, vl. p. = valea pîrîului.
118
TR. I. ȘTEFUREAC șl ALEXANDRU KOVACS
4
briatum Wiison, sporadic, Băile Balvanyos-Turia, făget din spatele mofe-
tei Brchs, Cp (boreal); flexuosum Doz. et Molk., Puciosu-Bufogo,
Brchs, Cp, Oxycocco-Sphagnetea; S.fuscum (Schimpr.) Klinggr., Puciosu-
Bufogo, Brchs, Cp", magellanicum Brid., Puciosu la Turia-Bufogo,
Brchs, Cm, Oxycocco-Sphagnetea; £. nemoreum Scop., frecvent, Puciosu-
Bufogo, Brchs, Cp, Vaccinio-Piceetalia, 8cheuchzerio-Garicetalia-, 8. plu-
mulosum Boli, Puciosu-Bufogo, Brchs, Cp ; quinquefarium (Lindb.)
Warnst., sporadic, Băile Balvanyos-Turia, făget mlăștinos (fig. 2), Brchs,
Cp, Vaccinio-Piceetalia; 8. recunum P. Beauv., Puciosu-Bufogo, Brchs,
Cp, Oxycocco-Sphagnetea, Scheuchzerio-Garicetea; 8. riparium Ângstr.,
rar, Puciosu la Turia-Bufogo, Brchs, Cp; robustum (Russow) Boli
(S. russowii Warnst.), lit. Puciosu-Turia (7), Puciosu-Bufogo, Brchs, Cp,
Alnetea, Oxycocco-Sphagnetea; 8. rubelhtm Wiison, sporadic, Puciosu-
Bufogo, vl. p. Zombor-Băile Cereș, Brchs, Cp; squarrosulum Schimpr.
(S. teres (Schimpr.) Ângstr.), sporadic, Puciosu la Turia-Bufogo, vl. p.
Zombor-Băile Cereș, Băile Balvanyos,în făget mlăștinos turbos, Brchs,
Cp, Oaricetalia fuscae; 8. tenellum (Brid.) Pers., vl. p. Zombor-Băile Ceres,
Brchs, Cp ; teres (Schimpr.) Ângstr., Bicsad, izvor de apă minerală, malul
Oltului, Brchs, Cp.
Ord. Dieranales: Ceratodon purpureus (L.) Brid., lit. Puciosu-Turia
(7), Cp, Sedo-Scleranthetea (?); Dicranella cerviculata (Hedw.) Schimpr.,
lit. Puciosu-Turia (3), (7), vl. p. Zombor-Băile Cereș, prin tur-
bării pe marginea șanțurilor, Brch, Cp; B. heteromalla (L.) Schimpr., lit.
Puciosu-Turia (7),’Brchc, Cp, Pino-Quercetalia; Bicranum flagellare
(Hedw.) Loeske, Turia, Valea Iadului, izvoare mlăștinoase de ape minerale
carbogazoase, Brchc, Cp(Atl), montan, Fagetalia; D. rugosum (Hoffm. ap.
Schwaegr.) Brid. (D. undulatum Ehrh.), Turia, Valea Iadului, Brchc, Cp,
Bicrano-Pinion, Pino-Quercetalia; B. scoparium (L.) Hedw., frecvent,
lit. Puciosu-Turia (7), Malnaș, făget, vl. p. Zombor-Băile Cereș, Brchc,
Cp(Cm), Querco-Fagetea, Vaccinio-Piceetalia; Paraleucobryum longifolium
(Ehrh.) Loeske (Dicranum longifolium Ehrh.), pe stîncării de gresie,
Burde-făget (circa 1100 m), Brchp, Cp(montan)..Querco-Fagetea; Seligeria
setacea (Wulf.) Lindb., lit. pe andezite în pădurile Balvanyos (1), (3), în
defrișări, Brch, Cp(Atl), montan.
Ord. Pottiales: Barbuta rigida (Hedw.) Mitt., lit. pe roci la Băile
Balvanyos-Turia, 950 m (3), Brchc, Cp, Varsyntx.; Syntrichia norvegica
Web. (S. ruralis var. norvegica (Web.) Moenk.), în gorunete-
carpinete, versant sudic, și în, Festucetum rupicolae, Brchc, Cp(Cm), Var-
syntx. ; Weisia viridula (li.) Hedw., frecvent, Malnaș, în gorunete-carpi-
nete, Brchc, Cm.
Ord. Grimmiales: Bhacomitrium canescens (Timm.) Brid., frecvent,
marginea pădurii, nisipuri și prundișuri andezitice la Ghidfalău-Terasa
Oltului, Brchc, Cp, Varsyntx.; Schistidium apocarpum (L. ap. Hedw.)
B. S. G. (Grimmia apocarpa (L.) Hedw.), Malnaș, în gorunete-carpinete,
pe roci, în păduri, frecvent în locuri abrupte, Brch, Cm, Varsyntx.
Ord. Tetraphidales: Tetraphis pellucida (L.) Hedw. (Georgia pel-
lucida (L.) Rabenh.), vl. p. Zombor-Băile Cereș, Brch, Cp (montan),
Vaccinio-Piceetalia.
Ord. Eubryales: Aulacomnium palustre (L.) Schwaegr., sporadic,
Puciosu la Turia-Bufogo, Turia-Valea Iadului în locuri cu izvoare de ape
5 ’	FLORA BRIOLOGICĂ DIN MUNȚII BODOC	119
minerale, Brchc, Cp (Cm), Garicetalia fuscae; Bryum pseudotriquetrum
(Hedw.) Schwaegr. (B. ventricosum Dicks.), vl. p. Zombor-Băile Cereș,
Brchc, Cp, Molinio-Juncetea; Meesia triquetra (L.) Ângstr., lit. Mt. Putu-
rosu (11), Brchc, Cp (boreal-subalpin), Garici-Menyanthetum, Scheuch-
zerio-Garicetea; Mnium cuspidatum (L. ap. Hedw.) Leysser, frecvent, în
făgete și gorunete-carpinete, Malnaș, versant sudic, Brchc, Cp; M. punc-
tatum (L.) Schreb., în jurul unui izvor vf. Bodoc (circa 1100 m), Brchc,
Cp, Querco-Fagetea; M. seligeri Jur. (M. affine Blând, var. elatum B. S. G.),
frecvent, vl. p. Beșeneu în jurul unor izvoare mlăștinoase, Burde-făget
umed cu stîncării, Puciosu la Turia-Bufogo, Brchc, Cp, Vaccinio-Piceeta-
lia; M. undulatxm (L.) Hedw., sporadic, Puciosu la Turia-Bufogo, pe
malul apei, vl. p. Beșeneu în jurul unui izvor mlăștinos, Brchc, Cp (Atl-M),,
Querco-Fagetea, Alnetea; Philonotis fontana (L.) Brid., în jurul izvorului,
din vf. Bodoc, Brchc, Cp(Cm), Alnion.
Ord. Isobryales: Orthotrichum lyellii Hook. et TayL, lit. Puciosu-
Turia (7), Brch, Cp(sAtl), Querco-Fagetea (?); O. sp. steril, Puciosu la’
Turia-Bufogo, pe lemnăriile unui podeț în mlaștină, Brch; Climacium.
dendroides (L. ap. Hedw.) W. et M., frecvent, Puciosu-Bufogo, vl. p.
Zombor-Băile Cereș, vl. p. Beșeneu în jurul unui izvor, Brr, Cp, Molinio-
Juncetea-, Isothecium myurum (Pollich) Brid. (I. viviparum (Neck.) Lindb.),
Puciosu-Bufogo, Brr, Eua, Querco-Fagetea; Leucodon sciuroides (L. ap.
Hedw.) Schwaegr., frecvent, Malnaș, în gorunete și carpinete, Brr, Cp (Cm),
•Querco-Fagetea.
Ord. Hypnobryales: Abietinella abietina (L. ap. Hedw.) C. Miiller
(Thuidium abietinum (L.) B. S. G.), frecvent, Malnaș, în gorunete-carpi-
nete, versant sudic, Ghidfalău-Terasa Oltului în Festucetum rupicolae,
Brr, Cp; Acrocladium cuspidatum (L. ap. Hedw.) Lindb. (Calliergon
cuspidatum (L.) Kindbg.), frecvent, vl. p. Beșeneu în jurul unui izvor
mlăștinos, vl. p. Zombor (Bicsad)-Băile Cereș, Turia, Valea Iadului,
Brr, Brchc, Cp (Cm), Molinio-Juncetea și Phragmitetea; Amblystegium
siibtile (Hedw.) B. S. G., lit. Puciosu-Turia (7), Brr, Cp, Varsyntx.; Anomo-
don viticulosus (L. ap. Hedw.) Hook. et TayL, Mt. Burde, făget cu stîncă-
tîî (gresie), sporadic prin păduri umede, Brr, Cp, Querco-Fagetea; Erachy-
ihecium rivulare (Bruch) B. S. G., rar, înjurai unui izvor vf. Bodoc (1100
m), Brr, Cp, Alno-Padion; B. rutabulum (L. ap. Hedw.) B. S. G., sporadic,
Puciosu-Bufogo, vf. Bodoc în jurul unui izvor mlăștinos (1100 m), Brr,
Cp, Alno-Padion și Vaccinio-Piceetalia; B. starkei (Brid.) B. S. G., Malnaș,
făget și gorunet-carpinet (versant sudic), Querco-Fagetea ( ?); B. veluti-
num (L.) B. S. G., Malnaș, gorunet-carpinet (versant sudic), Mt. Putu-
rosu, Turia, Brr, Cm, Querco-Fagetea; B. velutinum (L.) B. S. G. var. in-
tricatum Hedw., lit. Puciosu (11); Camptothecium lutescens (Huds.) B. S. G.,
frecvent în pajiștile colinare, vl. p. Icfalău (versant estic al Mt. Bodoc),
Brr, Cp(C), Festucetum rupicolae-, Campylium sommerfeltii (Myrin) Bryhn
(Chrysohypnum calcareum Crundwell et Nyholm), Malnaș, în gorunete
și carpinete, Brr, Op, Querco-Fagetea; C. stellatum (Schreb. ap. Brid.)
Bryhn (Chrysohypnum stellatum (Schreber) Loeske), Puciosu-Bufogo,
în mlaștini turboase cu Ligularia sibirica, Brchc, Cp, Molinio- Juncetea;
Cratoneuron commutatum (Huds.) Roth, lit. Puciosu (11), vl. p. Beșeneu
în jurul unui izvor înmlăștinit, Brr, Cp, Gratoneurion commutati; Brepa-
nocladus aduncus (Hedw.) Moenk., vl. p. Zombor-Băile Cereș, Brr, Cp,
120
TR. I. ȘTEFUREAC și ALEXANDRU KOVÂCS
63
7
FLORA BRIOLOGICĂ DIN MUNȚII BODOC
121
Magnocaricetalia; D. fluitans (L. ap. Hedw.) Warnst., cf. f. submersum
(Schimpr.) Moenk., lit. Puciosu (11), Puciosu-Bufogo, Brr, Cp; -D- revol-
vens (Sw.) Warnst., lit. Mt. Puciosu (11), Brr, Op, Caricion davallianae
Helbdium lanatum (Stroem.) Broth. (Thuidium lanatum (Stroem.) Hagen),.
lit. Puciosu la Turia-Bufogo (19) (fig. 1), în Caricetum fuscae (Br.-Bl.
s. 1. 1915) W. Koch 1928, ligularietosum sibiricae Al. Kovăcs 1979, rar,
schreberi (Willd.) Moenk.), Puciosu-Bufogo, vl. p. Zombor-Băile Oereș,
Brr, Cp, Vaccinio-Piceetalia, Betulo-Pinetalia', Plagiothecium succulen-
tum (Wils.) Lindb., sporadic, Mt. Burde pe gresii în făget, Brr, Cp, Fdge~
talia, Alnetea- P. sp. (foarte puțin), în făget pe gresii, Brr, Cp, Fagetadia;
Phytidium rugosum (Ehrh.) Kindb., sporadic, Ghidfalău-Terasa Olțului
pe pietriș andezitic (în Festucetum rupicolae), Brr, Cp (0), Festueetalia
Fig. 2. — Aspect general al vegetației din mlaștina turboasă Bufogo aparținînd unui făget
din Munții Bodoc (jud. Covasna) cu variate briocenoze turficole.
Fig. 3. — Stațiunea cu Helodium lanatum (Stroem.) Broth. în Caricetum fuscae cu Ligularia
sibirica (L.) Gass. ș.a. din mlaștina turboasă Bufogo din Munții Bodoc (jud. Covasna).
Brchc, Cp (boreal), relict subarctic (fig. 3); Heterophyllium haldanianum
(Gren.) Kindb., sporadic, tericol și saprolignicol, în păduri din zona montană,
Puciosu-Bufogo, Brr,Cp ;HomomaTliumincurvatum(ScAraA. ap. Brid.) B. S.G.
(Hypvum incurvatum (Schreb.) Loeske), Malnaș, în făgete și gorunete-
carpinete, Brr, Eua, Querco-Fagetea; Homalothecium philippeanum (Spru-
ce) B. S. G. (Camptotheciumphilippeanum (Spruce) Lindb., în făgete abrupte,
umede, pe stînci de gresie, Mt. Burde, Brr, Cp, Fagion, Acerion; H. seri-
ceum (L. ap. Hedw.) B. S. G. (Oamptothecium sericeum (L.) Kindbg.,
frecvent în gorunetele de pe gresii, Olteni, Brr, Cp (Atl-M), Querco-Fagetea
Hylocomium splendens (Hedw.) B. S. G. (Hypnum proliferam (L.) Lindb.),
frecvent, Malnaș, în făget, Brr, Op, Vaccinio-Piceetalia, Pino-Quercetalia •,
Hypnum bambergeri Schimpr., lit. Mt. Puciosu (11), Brr,Op; H. cupressi-
forme L., frecvent în păduri, Malnaș, făget și gorunet-carpinet (versant
sudic), Mt. Burde în făget pe stîncării de gresii, Brr, Cm, Varsyntx.; H.
pallescens (Hedw.) B. 8. G. var. reptile (Rich.) Husnot, rar, Puciosu-Bufo-
go, Brr, Op, Querco-Fagetea; Pleurozium schreberi (Willd.) Mitt. (Entodon
valesiacae; Thuidiuh recognitum (Hedw.) Lindb., cf. var. gracilescens
(Warnst.) Moenk., Malnaș, în făgete și carpinete-gorunete (versant sudic),
Brr, Op, Querco-Fagetea; Tomenthypnum nitens (Schreb.) Loeske (Oamp-
tothecium trichodes (Neck.) Broth.), Puciosu-Bufogo, Brchc, Op, Friopho-
retum latifolii.
Ord. Polytrichales: Atrichum undulatum (L. ap. Hedw.) P. Beauv.
(Oatharinea undulata (L.) W. et M.), frecvent, Brch, Op, Querco-Fagetea,
Agrosti-Festucetalia rubrae-, Pogonatum urnigerum (L.) P. Beauv.,
frecvent, Malnaș, făget, Brch, Op (sAtl), Querco-Fagetea; Polytrichum
commune L. f. uliginosa (Hiiben.) Moenk. și f. commune, sporadic prin
turbării, Puciosu-Bufogo, vl. p. Zombor-Băile Oereș, Brchc, Cm, Caricion
canescenti-fuscae și Vaccinio-Piceion; P. gracile Smith, sporadic, Pucio-
su-Bufogo, Brch, Cp, Alno-Padion; P. juniperinum Brid. ex Hedw., frec-
vent, Malnaș, făget, Brch, Cm, Querco-Fagetea, Quercetea, Nardo-Cal-
lunetea; P. strictum Banks ap. Sm., Puciosu-Bufogo, vl. p. Zombor-Băile
re. , Brchs, Cp (boreal), Sphagnion fusci.
Ce
122
TR. I. ȘTEFUREAC și ALEXANDRU KOVÂCS
8
BIBLIOGRAFIE
1.	BOROS Â., Acta biol. Acad. Sci. Hung., 1951. 2, 369-409.
2.	BOROS Â., Biogeographie und Brgoflora Ungarns, Budapesta, 1968.
3.	BOROS Â., VAJDA L., Rev. Bryol. Lichen., Paris, 1967, 35, 1 — 4.
4.	DEGEN A., Folia cryptog., 1930, 1, 965-976.
5.	DIACONEASA B., Contribuții botanice. Cluj, 1957, 475-478.
6.	GAMS H., Klelne Kryptogamehflora. Die Moos- und Farnpflanzen. ed. a 5-a, Stuttgart,
1973.
7.	IGMÂNDY J., Scrlpta Bot. Musci Transs., Cluj, 1943, II, 49-63.
8.	KOVÂCS AL., Aluta - Rev. Muz. Sf. Gheorghe (1976-1977), 1977, VIII-IX, 227-253.
9.	KOVÂCS AL., Flora și vegetația Munților Bodoc, teză, Cluj-Napoca, 1979.
10.	LUPȘA V., Aluta - Rev.Muz. Sf. Gheorghe (1976-1977), 1977, VIII-IX, 219-226.
11.	PAPP C., Briofitele din Bepublica Socialistă Bomânia (delermtnator), Anal. șt. ale Univ.
„Al. I. Cuza” din Iași, secț. II (st. nat.), a. Biologie. Monografii, 3, 1976.
12.	POCS T.j Ann. Hist. nat. Mus. Nat. Hung., Budapesta, 1958, 9, 107-119.
13.	POP E., Mlaștinile de turbă din Bepublica Populară Bomână, Edit. Acad. R.P.R., București,
1960, 317-318, 322.
14.	SOO R., Synopsis systematico-geoboianica florae vegetationisque Hungariae, voi. I, Akademiai
kiado, Budapesta, 1964.
15.	ȘTEFUREAC TR. I., Analele Acad. Rom., Mem. Secț. șt., S. III, XVI, mem. 27, 1941.
16.	ȘTEFUREAC TR. I., Bul. șt. Acad. R.P.R., Secț. biol, și șt. agric., 1956, VIII, 2.
17.	ȘTEFUREAC TR. I., Acta bot. Horti Bucurcstiensis (1966), 1967, 305 — 324.
18.	ȘTEFUREAC TR. I., BARABAS VICTORIA, Acta bot. Horti Bucurcstiensis (1975-
1976), 1976, 229-232.
19.	ȘTEFUREAC TR. I., KOVÂCS AL., Aluta - Rev. Muz. Sf. Gheorghe (1976-1977),
1977, VIII-IX, 267-272.
Primit în redacție la 23 septembrie 1980
Universitatea București,
Facultatea de biologie,
București, Aleea Portocalilor nr. 1
șl	- .
Muzeul orașului Sfinții Gheorghe
CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA VEGETAȚIEI
IERBOASE DIN BAZINUL HIDROGRAFIC AL BISTRIȚEI
(DE OLT)
DE
GH. POPESCU
The paper dcscribcs 8 associations from the hill, mountain and subalpine region
of the Bistrița (de Olt) hydrographic basin.
Among these, the association Eleochari (carniolicae) — Caricetum stellulalae nova
ass. was described on the basis of cenologic, ecologic and physiognomy researches
made at about 900 maltitude. The other associations presented, i.c. : Philonotido —
Saxifragetum stellaris, Juncoținflexi) — Menthetum longifoliae, Agrosteium pisidicae,
Agrostido — Juncetum trifidi, Carduo(personatae)— Peiasitetum hybridi, Carduetum
personatae, Telekio (speciosae) — Peiasitetum albi, are described from the coenotic
and ecologic structure point of view. As far as Agrostetum pisidicae is concerned
the paper comments upon the classification in phytocoenologic unitș function
of the component specios as compared to data of other papers.
Studiul florei și al vegetației din bazinul hidrografic al Bistriț ei (de
Olt) în perioada 1964—1974 s-a concretizat într-o lucrare mai amplă (14).
Unele contribuții privind cunoașterea florei și a asociațiilor vegetale
au fost publicate sau sînt în curs de publicare. în cercetarea formațiunilor
vegetale, precum și în identificarea și denumirea asociațiilor vegetale
ne-am condus după principiile școlii fitocenologice-floristice adaptate
la studiul vegetației țării noastre de către Al. Borza, N. Boșcaiu ș.a.
Cercetarea vegetației bazinului Bistriței a fost efectuată pe itinerar
prin metoda releveelor. Prelucrările ulterioare ale releveelor au condus la
individualizarea unor grupări deosebite, necunoscute în literatura con-
sultată, și la identificarea altor grupări nesemnalate din vegetația țării
noastre. în cele ce urmează prezentăm opt asociații încadrate în sistemul
fitocenologic după R. Tiixen și nomenclatura lor după J. Braun-Blanquet.
I. I SOETO—NANOJUNOETEA Br.-Bl. et Tx. 1943 (ve-
getația terenurilor umede, scurse, alcătuită din juncacee și ciperacee
pitice)
NANOCYPERETALIA Klika 1935
Nano c y per ion W. Koch 1926
1.	Eleochari (carniolicae) — Caricetum stellulalae nova ass.
II. MONTIO-C AED A MINE TE A Br.-Bl. et Tx. 1943 (ve-
getația pîraielor și izvoarelor reci de munte)
MONTIO—GARD AMINET ALIA Pawl. 1928
Cardamin i—M o n t i o n Br.-Bl. 1925
2.	Philonotido—Saxifragetum stellaris Horv. 1933
III. PL AN T A GIN ET E A M A JOR I S Tx.et Prsg. 1950 (buru-
ienișuri de terenuri bătătorite, de pajiști ruderalizate)
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2, P. 123-132, BUCUREȘTI, 1981
124	GH. POPESCU	2
PLANTAGINETALIA MAJORIS Tx. (1947) 1950
Agropyro—Ru in i c i o n crispi Nordh. 1947
3.	Juneo (inflexi) — Menthetum longifoliae Lohm. 1953
4.	Agrostetum pisidicae Buia, Păun, Safta, Pop 1959
IV. JUNCETEA T R IF ID I Hadac in Klika eț Hadac 1944
(pajiști și tufărișuri scunde de pe soluri alpine oligotrofe intens
acide)
CARICETALIA CURVULAE Br.-Bl. in Jenny 1926 em. Krajina
1933
? C ari eio n e ur vul a e Br.-Bl. 1925
5.	Agrostido — Juneetum trifidi Oberd. 1959
V. EPILOBIETEA ANGUSTIFOLII Țx. et Prsg. 1950
(buruienișuri de tăieturi de pădure, de la margini de pădureți de
lingă pîraie)
PETASITETO—OHAEROPHYLLETALIA Morariu 1967
Telekiion Morariu 1967
6.	Carduo (personatae) — Petasitetum hybridi Oberd. 1957
7.	Carduetum personatae Dihoru 1965, Morariu 1967 nom. nud.,
Hadac 1969
8.	Telekio (speeiosae) — Petasitetum albi Beldie 1967
l.^EIeoehari (earniolicae) — Taricetum stellulatae nova ass.
(as. Heleoeharis oarnioliea I. Șerb. 1963 p.p.)
Eleocharis oarnioliea, are o răspîndire limitată în teritoriul cercetat,
crescînd pe dealul „La poiană” de lingă corn. Romanii de Sus (900 m),
în timp ce Care® stellulata este mai frecventă. Ambele specii au fost în-
tîlnite împreună numai într-o microdepresiune, formînd o grupare distinctă
din punct de vedere floristic, ecologic și fizionomie față de fitocenozele
edificate de Care® stellulata. Alcătuirea floristică este asemănătoare cu
cea descrisă din Depresiunea Făgărașului de I. Șerbănescu (16), care
a enumerat doar șase specii, Eleooharis oarnioliea fiind edificatoare ■
(3.3), iar Oare® stellulata slab reprezentată (+.1).
Pilcul analizat de noi, în suprafață de 32 m2, are următoarea alcătu-
ire floristică : Oare® stellulata 3.5 ; Eleocharis oarnioliea 2.4; Juncus artiou-
latus 4>.2 ; Molinia ooerulea 1.2 ; Junous effusus 4- ; Oare® pdllescens 4- ;
Holcus lanatus 4>.3; Galium uliginosum 4- ; Myosotis palustris 4- ; Pru-
nella vulgaris 4- ; Eleocharis palustris 4- ; Bidens tripartita + ; Lythrum
salicaria 4- ; Care® leporina 4*.
Releveul a fost notat în 3 —5 iulie 1972, într-o microdepresiune pe
locul unei foste bălți, pe teren umed, scurs. Gradul de acoperire cu vege-
tație : 80 %.
2.	Philonotido — Saxifragetum stellaris Horv. 1933
în jurul izvoarelor reci cu apă curgătoare sau stagnantă de sub
Vîrful Govora, precum și în lungul izvoarelor lin curgătoare din molidi-
șurile de pe Muntele Zanoaga se întîlnesc frecvent fitocenoze ale acestei
asociații microterme. Ele se prezintă mai ales sub forma unor benzi,
de 0,50 —1 m lățime, în lungul izvoarelor, în care cele două specii edifi-
catoare, Philonotis fontana și Saxifraga stellaris, sînt codominante (ta-
belul nr. 1). Speciile de recunoaștere ale asociației, alianței și ordinului
A
125
	° >>	+++ i +++ 		? +1.^^		 K <u
	, i 1	+1 g +	.	। 1 + 1+ + + .	, ^«1 1
7 10 S-V 20 |	1700	1 1		-	—~ CO CO	*			.O § N u i 1 1	ș 7 £
c	o g 1	-P _□	H O i	1	CS	> -n in co i |	.			■ b O o .	•	’	1 .			■	C	rH ca oi 4-	—	 H # .	+ 1 1 H 1 ’ m 4. |	a ,.S 	1	Wzy j-1			 aTu Y-i		 -	1 —1 + 1 । । S 1 ।	g Y^
mo	C C4 (Z) IO O O	
o m 2 o?	.	. e K • 4-				 s J-		- .	‘		.				 O H rJ ,	t<++i 1 । । 	. + + +1	2°^
CQ CO	O g 1 W §	,	+				 £ P. + 1				 fe0 «oi	~	+ | | | Sg 		, 1 1	1 1 1	ai ,	I 1 + 1
Oq eo iO O l O	Philonotido—.Saxifragetum et Cardamini—Montion 1 Cp	Philonotis fontana	i 3.5	)	3.5 1 Eua-	l Saxifraga stellaris	1	1.3	2.2 l arct-alp \	11 1 Eua-	\ Myosotis nemorosa	\	-ț-3 \ -V l arct-alp \	\	\ 1 Ec(B)	\ Cardamine riuularts	\ V \	— 1 Eua	\ Leontodon autumnalis	\	—	\	— \	V var. oligocephalus	\	\ Montio—Cardaminetalia 1 Cp	1 Caltha laeta var. alpina \	+	\ Cp-	1 Deschampsia caespitosa var.\	\ 1 arct-alp	l alpina	\	\ \ Arct-alp \ Epîlobium alsinifolium 1	+-3 l . \ Eua	1 Cardamine amara var. hirtai —	1 1 \ Cp	\ Chrysosplenium aUernifolium\ —	\ însoțitoare a l Eua	l Alchemillavulgaris s.l.	1	+ l H l Alp-eur	\ Chaerophylum hirsutum l —	1 H \ Eua	\ Veratrum album	1	— l H 1 Cosm	\ Veronîca serpyllifolia	1	—	1 H l Cosm	\ Urtica dioica	1	— I Th. Cosm	1 Poa annua	I — j H t Eu	| Stellaria nemorum	. 1	—	| într-un releveu •. E, Eua Trifolium repens + (6) ; H, 1 Chrysanthemum rotnndifolium + (4) ; H, Cp Luzula sudetica + ( Locul și data releveelor ; 1—5, Vf. Govora, 1— 3.V 4-7.VIII.1971 ; 7-8, Mt. Zănoaga, 4-7.VIII.1971.
yH O	©	O yH	I	t-<	O 1	O C/2	vH	
Numărul releveului Suprafața releveului (m2) Expoziția . , înclinarea pantei (in grade) | Altitudinea (m s.m.)	
Elementul floristic 1	
Forma biolo- gică	n
126
GH. POPESCU
4
VEGETAȚIA IERBOASA DIN BAZINUL BISTRIȚEI
127
sînt, în majoritate, elemente arctic-alpine, alături de care se găsesc specii
din formațiunile vegetale învecinate (Nardus stricta, Luzula sudetica,
Chrysanthemum rotundifolium, Campanula abietina ș.a.).
Asociația se distinge net de celelalte asociații vecine prin ecologia,
fizionomia și alcătuirea floristică.
Cu privire la răspîndirea în țară, datele sînt sporadice. Al. Borza,
în 1934, a descris din Munții Făgăraș as. Philonotidetum serriatae, citată
apoi de Csuros și colab., în 1956, din Munții Retezat fără a trece în relevee
Saxifraga stellaris (2). N. Boșcaiu (4) o semnalează din Munții Țarcu,
Godeanu și Cernei.
E. Hadac (9) descrie as. Philonotido-Saxifragetum stellaris Nordh.
1943, indicînd ca fiind caracteristice asociației speciile Epilobium alsini-
folium, Ranunculus hyperboreus, Vcronica serpyllifolia, Brachythe-
cium rivulare, Philonotis fontana și Ph. serriata. Dintre acestea, Epilobium
alsinifolium, Veronica serpyllifolia și Philonotis fontana se găsesc și în
Munții Bistriței; lipsesc însă multe specii arctice-alpine.
Spectrul bioformelor este dominat de hemicriptofite, iar spectrul
elementelor fitogeografice de cele eurasiatice și circumpolare, rol impor-
tant avînd și speciile arctice-alpine.
3.	Junco(inflexi)— Menthetum longifoliae Lohmeyer 1953
Această asociație a fost identificată sub forma a două pilcuri, de 100
și 150 m2, în localitatea Genuneni, pe dealul „La Țîlmă” (400 m alt.), și,
respectiv, în corn. Foleștii de Sus, lingă pădurea „Valea lui Onete” (400 m
alt.). în ambele cazuri, fitocenozele se află pe terenuri depresionare umede,
primăvara cu apă stagnantă, în vecinătatea pajiștilor mezoxerofile de
Poa pratensis. Apare astfel ca o asociație de contact între habitatele umede
și cele uscate. Alcătuirea floristică este următoarea :
Sp. rec. as.
Juncus inflexus 3—4 (2 rel.)
Mentha longifoliaA(^ rel.)
Hypericum tetrapterum +(1 rel.)
(char. loc.)
Agropyro —Rumieion
et Plantaginetea
Juncus effusus 1—2 (2 rel.)
Carex hirta 4—1 (2 rel.)
Ranunculus repens +-y 2 (2 rel.)
Lysimachia nummularia 1—2(2 rel.)
Potentilla reptans 4—1 (2 rel.)
Prunella vulgaris +(2 rel.)
Veronica serpyllifolia +(1, rel.)
Equisetum arvense 1 (1 rel.)
Trifolium fragiferum 1 (1 rel.)
Molinietalia
Equisetum palustre 1(1 rel.)
Poa silvicola 4- (1 rel.)
Carex leporina +(1 rel-)
Scirpus silvaticus +(1 rel.)
Phragmitetea
Eleocharis palustris 4—2 (2 rel.)
Alisma plantago-aqaatica +(1 rel.)
Veronica anagallis-aquaticaf-fl rel.)
Gratiola officinalis +(1 rel.)
însoțitoare
Leersia oryzoides 2(2 rel.)
Cerastium fontanum ssp. triviale
+(1 rel.)
Equisetum maximum H-(1 rel.)
Trifolium pratense +(1 rel.)
Lathyrus pratensis +(1 rel.)
Poa pratensis +(1 rel.)
Festuca pratensis +(1 rel.)
Asociația a fost citată în țară din mai multe localități. Alcătuirea
floristică nu diferă esențial de datele prezentate din Cehoslovacia (3).
4.	Agrostetum pisidieae Buia, Păun, Safta, Pop 1959
Agrostis pisidica, plantă interesantă prin arealul și ecologia sa, a
fost identificată în bazinul Bistriței numai în comuna Băbeni, în raza
satului Români (300 m). în această stațiune formează două fitocenoze,
într-o microdepresiune în lan de secară (45 m2) și pe drumul de care între
parcele de grîu și orz (90 m2).
Compoziția floristică a celor două fitocenoze este următoarea :
Sp. rec. as.	Secalietea
Agrostis pisidica 2—4 (2 rel.) Ranunculus arvensis 4~(1 rel.)
Vicia villosa +(1 rel.)
Agropyro—Rumieion	Eecale cereale +(1 rel.)
et Plantaginetea	Lathyrus tuberosus +(1 rel.)
Ranunculus repens |—1 (2 rel.)
Matricaria chamomilla 4—1 (2 rel.) însoțitoare
Plantago majorAi^- rel.)	Holcus lanatus +(1 rel-)
Juncus tenuis +(1 rel.) / Eleocharis palustris 1(1 rel.)
Poa annua 2 (1 rel.)
Bidentetea	Glyceria plicata 4~(1 reb)
Polygonum lapathifoliumA^ rel.) Alisma lanceolatum 4-(l rel.)
Alopecurus aequalis 4-(2 rel.) Plantago lanceolata 4~(1 rel.)
Asociația a fost descrisă mai întîi din lunca Jiului, de la Tîmburești
și Filiași (jud. Dolj) (5), iar apoi semnalată și din lunca Citețului de
M. Păun (13), dar cu multe plante din pajiști în alcătuirea floristică. în
condițiile bazinului Bistriței, fitocenozele au altă alcătuire floristică, fapt
pentru care au fost încadrate la alianța Agropyro—Rumieion.
5.	Agrostido — Juncetum trifidi Oberd. 1959
Această asociație, cu răspîndire foarte restrînsă în teritoriul cercetat,
a fost identificată sub forma unor pilcuri, în suprafață de 1—4 m2, pe
roci cristaline, în lungul izvorului ce desparte Muntele Govora de Muntele
lonașcu (1800—1850 m). Pilcurile sînt mici, cu compoziție floristică
destul de săracă și se deosebesc de cele din Munții Bucegi prin lipsa speciei
Sesleria coerulans, iar de fitocenozele din alte masive înalte (Retezat,
Făgăraș, Parîng) prin lipsa speciei Oreochloa disticha, ambele specii alpine.
Explicația este dată probabil de altitudinea mică (sub 2000 m) în Bistrița.
De asemenea, lipsa speciei Carex curvula face ca încadrarea asociației la
alianța Caricion curvulae să fie incertă.
Alcătuirea floristică pe baza a trei relevee este următoarea :
Sp. rec. as.
Juncus trifidus 2—5 (3 rel.)
Agrostis mpestris 4-(3 rel.)
Eestuca supina 4-(3 rel.)
însoțitoare
Vaccinum myrtillus 4-(3 rel.)
Rhododendron kotschyi. 4-(3 rel.)
Hieracium âlpinum 4-(3 rel.)
într-un releveu
Eaxifraga aizoon 4~
Veratrum album 4-
Thymus balcanus -ț-
128
GH. POPESCU
6	7
VEGETAȚIA IERBOASA DIN BAZINUL BISTRIȚEI
129
6.	Carduo (personatae) — Petasitetum hybridi Oberd. 1957
Petasitetum hybridi Dost. 1933, Oberd. 1949).
în defileul Bistriței și pe valea pîraielor Cuca și Gurgui, între 700 și
1100 m altitudine, au fost identificate primăvara mai multe pilcuri domi-
nate de Petasites hybridus, ușor de recunoscut în acea perioadă. Timp
de mai mulți ani, acestea au fost urmărite în toate sezoanele de vegetație,
notîndu-se și plantele cu care se întovărășesc. S-a stabilit astfel că ele
aparțin la as. Carduo (personatae) — Petasitetum hybridi Oberd. 1957. Deși
uneori pilcurile de Petasites hybridus se află în vecinătatea celor de P. albuș,
acestea nu se interferează, fiind distincte din punct de vedere fitocenologic.
Din notarea a trei relevee, cu suprafețe între 20 și 60 m2, a fost
stabilită alcătuirea floristică:
Telekiion
Petasites hybridus 3—4 (3 rel.)
Carduus personala H— 1 (3 rel.)
Doronicum austriacum + (2 rel.)
Oirsium erisithales +(2 rel.)
Ligularia sibirica + (1 rel.)
Alnion glutinoso-ineanae
Aegopodium podagraria +(3 rel.)
Geranium robertianum +(3 rel.)
Impatiens noli-tangere +(3 rel.)
Athyrium filix-femina -j-(2 rel.)
Stellaria nemorum 2(1 rel.)
Geum urbanum +(1 rel.)
Adenostyletalia
Rumex alpinum 1(1 rel.)
Rumex arifolium +(1 rel.)
Fagetalia
Luzula albida 4—1 (2 rel.)
într-un releveu
Symphytum tuberosus 4-
Pryopteris filix-mas +
JȘpilobium montanum +
Scrophularia alata +
Stachys silvatica +
însoțitoare
Ranunculus repens +(2 rel.)
Bryophyta. (div. sp.) 1—2 (2 rel.
într-un releveu
Bragaria reșca +
Salix caprea 4-
I/ycopus europaeus 4-
Senecio rupester 4-
Lamium maculatum +
Poa nemoralis +
Melandrium album +
Galeopsis tetrahit 4~
Pilcurile sînt instalate pe aluviuni crude sau pe terenuri umede
ușor înclinate și au caracter de fitocenoze pioniere, deschise, cu mari
fluctuații ale alcătuirii lor floristice de la o stațiune la alta. Se recunosc
prin prezența speciilor edificatoare: Petasites hybridus și Carduus personata,
deși această din urmă specie formează deseori colonii pure, fără Petasites
hybridus, și care au fost atribuite la Carduetumpersonatae. Fizionomia pil-
curilor o dă Petasites hybridus, ale cărui frunze foarte mari (fig. 1) sufocă
majoritatea celorlalte plante erbacee.
Sub această denumire a fost citată din sudul B.F. Germania (11).
Din țară este menționată asociația Petasitetum hybridi Dost. 1933, I. Pop
et coîab. 1960 (5), dar fără Carduus personata în alcătuirea floristică; de
pe Muntele Siriu (8) a fost semnalată sub numele Aegopodio—Petasitetum
hybridi.
1.	Carduetum personatae Dihoru 1965, Morariu 1967 nom.
nud., Hadaă 1969
în lungul unui izvor pe Culmea Zănoaga (1000 m) a fost identificat
un pîle, de 60 m2 (10 X6), dominat de Carduus personata, cu următoarea
alcătuire floristică : Carduus personata 3.5 ; Urtica dioica 2.5; Rubus
hirtus + ; Chrysosplenium alternifolium + ; Glechoma hirsuta + ; Ranun-
culus repens 4- 2; Athyrium filix-femina + ; Cardamine amara + ; La-
mium maculatum 4~; Pulmonaria rubra + ; Oxalis acetosella +.5 ; Sam-
bucus nigra + . Asociația evoluează spre Carduo (personatae) — Petasitetum
hybridi. A fost descrisă din țară mai întîi de Gh. Dihoru (7) din Munții
Buzăului, apoi de I. Morariu (10) din Munții Tibleș, iar din 'Cehoslovacia
de E. Hadac (9).
8.	Telekio(speciosae)—Petasitetum albi Beldie 1967
Această asociație reprezintă un buruieniș de plante perene înalte
din lungul pîraielor montane saufde pe terenurile umede, semiumbrite
din zona montană. în bazinul Bistriței, asociația este bine reprezentată
prin fitocenoze distincte fizionomie și ecologic, avînd nucleul de specii
de recunoaștere (tabelul nr. 2), între care semnificativă este specia boreală
microtermă Ligularia sibirica. în lista floristică sintetică întocmită pe
baza’a]6 relevee, se remarcă' numărul mare de specii, majoritatea fiind din
făgetele învecinate, din arinișurile de Alnws incana sau specii însoțitoare
cu larga răspîndire în mai multe formațiuni de vegetație. Fitocenozele
sînt independente de cele de Petasites hybridus, avînd și întindere mai
mare în teritoriul cercetat (fig. 2).
Alcătuirea floristică este asemănătoare cu cea a asociației descrise
pentru prima dată din Munții Bucegi (1), inclusiv prin prezența speciei
9
VEGETAȚIA IERBOASĂ DIN BAZINUL BISTRIȚEI
131
Ligularia sibirica, precum și cu cea din bazinul Bistriței Aurii (12). Consi-
derăm mai corespunzătoare încadrarea la alianța Tdekiion Morariu 1967,
deoarece specia Filipendula ulmaria, caracteristică al. Filipendulo-Peta-
sition, lipsește din bazinul Bistriței și din alte văi montane din Oltenia.
Fig. 2. — Telekio (speciosae) — Pelasilelum albi.
BIBLIOGRAFIE
1.	BELDIE AL., Flora șl vegetația Munților Bucegi, Edit. Academiei, București, 1967.
2.	BELDIE AL., DIHORU GH., Comunicări de botanică, București, 1968, VI, 133 — 238.
3.	BLAZfiOVA D., Folia geobot. phytotaxon. (Praha), 1971, G, 3, 271-279.
4.	BOȘCAIU N., Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei, Edit. Academiei,
București, 1971.
5.	BOSCAIU N„ GERGELY I., CODOREANU V., RAȚIU O., MICLE F., Contribuții botanice,
Cluj, 1966, I, 167-258.
6.	BUIA AL., PĂUN M., SAFTA I., POP M., Contribuții geobolanice asupra pășunilor și
ftnețelor din Oltenia, Lucr. științ. Inst. agron. ,,T. Vladimirescu”, Craiova,
1959.
7.	DIHORU GH., St. cerc, biol., Scria botanică, 1965, 17, 35-44.
8.	DIHORU GH., învelișul vegetal din Muntele Siriu, Edit. Academiei, București, 1975.
9.	HADAC E., Folia geobot. phytotaxon. (Praha), 1971, 1, 29-41.
10.	MORARIU L, Contribuții botanice, Cluj, 1967, 233—246.
11.	OBERDORFER E., Siiddeutsche Pflanzengcsellschaflen, Gustav Fischer, Jena, 1957.
12.	PASCAL P., MITITELU D., Contribuție la studiul vegetației din bazinul Bistriței Aurii (jud.
Suceava), Comun, științ. Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, 1971,193—202.
13.	PĂUN M., Flora și vegetația raionului Balș. reg. Oltenia, teză de doctorat,' Inst. agron.
Iași, 1964.
132
GH. POPESCU
10
.14	. POPESCU GH., Studiul floristic și geobotanic al bazinului hidrografic al Bistriței—Vițeii,
teză de doctorat, Univ. București, 1974.
15.	RACLARU P., Flora și vegetația Munților Rarău, rezumatul tezei de doctorat, Univ. Bucu-
rești, 1970.
16.	SERBĂNESCU I., Fînețele de la sud de Arpașul de Jos, Comunicări de botanică, București,
1963, H, 93-108.
17.	ȘTEFUREAC TR., Comunicări de botanică, București, 1963, II, partea a H-a, 157—181,
18.	ULARU P., Cercetări asupra cormofitelor din Munții Perșani, teză de doctorat, Univ.
București, 1972.
Primit în redacție la 20 aprilie 1980
CONTRIBUȚII LA STUDIUL BURUIENILOR
DIN’CULTURILE AGRICOLE
DE
V. SLONOVSCHI	(
Universitatea Craiova,
Catedra de biologie,
Craiova, str. Al. I. Cuza nr. 13
The weeds of the straw and hoeing cultures are comparatively analysed in this
paper as concern thelr phenology that is correlated with that of cultivated plants
(wheat and maize). The conclusion that comes out after the analysis is that the
weeds of the two cultures do not form distinct associations, but seasonal aspects
only. The associations of segetal weeds depend on the pedo-climatic condiționa
and not on the kind of culture.
Grupările de buruieni din culturi au trezit de mult interesul fito-
sociologilor, emițîndu-se diferite păreri. Astfel, J, Braun-Blanquet (1936,
1948), R. Tiixen (1937, 1950), I. Morariu (1943), M. Ujvârosi (1954),
O. Burduja și Gh. Mihai (1973), Gh. Anghel, M. Răvăruț și Gh. Turcu
(1971) consideră că buruienile din culturile agricole formează asociații
adevărate, în timp ce A. D. Fursaev și S. S. Hohlov (1947), V. V. Alehin
(1951), N. V. Sukacev (1954), V. Soran (1962) și alții nu sînt de acord cu
părerea că buruienile pot forma asociații datorită intervenției omului,
ci doar colonii sau tovărășii. Totuși, V. Soran, în aceeași lucrare, admite
constituirea asociațiilor atunci cînd încetează activitatea omului, deoarece
numai în aceste condiții buruienile se grupează în pilcuri de vegetație
uniformă (9).
Pentru aprofundarea acestei probleme, s-au întreprins o serie .de
observații și studii, ale căror rezultate fac obiectul prezentei lucrări.
METODA DE LUCRU
Observațiile s-au efectuat între anii 1973 și 1979 la ferma Budăi a S.C.A. Podu Iloaiei,
care face parte din unitatea geomorfologică Depresiunea Jijia-Bahlui, situată la o altitudine de
140 m, cu o înclinare a pantei de 2 — 3°. Solul este cernoziom mediu levigat, avînd textura luto-
argiloasă, pH-ul 6,8 și apa freatică la 8 m adîncime. Climatul regiunii este temperat-continental
de dealuri cu caracter excesiv, iernile fiind aspre și verile călduroase, cu vînturi ce bat neregulat.
Media temperaturii anuale este de 10,2°C, iar a precipitațiilor de 512 mm (primăvara 111,4 mm,
vara 226,1 mm, toamna 111,0 mm și iarna 81,7 mm). Culturile din rotația în care s-au studiat
buruienile au fost de griu, orz, porumb, sfeclă, floarea-soarelui, soia, lucernă. Observațiile feno-
logice au început la desprimăvărare și s-au încheiat la sfirșitul toamnei, notările făcîndu-se
la 2—3 zile; din miriște s-a păstrat o suprafață oarecare pînă la venirea Iernii. Notarea feno-
fazelor s-a făcut ținîndu-se seama de stadiul în care se găseau majoritatea indivizilor speciei,
deoarece la aceeași dată unele exemplare se află în fenofaze diferite. în ridicările geobotanice,
cu primul coeficient s-au notat abundența + dominanța (+ — 5) după scara lui J. Braun-
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, .NR1 2, P. 133-140, BUCUREȘTI, 1981
134
V. SLONOVSCHI
2
BURUIENILE DIN CULTURILE AGRICOLE
135
Blanquet, iar cu al doilea coeficient s-a notat prezența locală. Suprafața de analiză a fost de
50—200 m2, iar cea de observație de 3—5 ha. Rcleveele au fost făcute atît în parcelele erbici-
date, cît și în cele neerbicidate și apoi s-au comparat între ele. Au fost efectuate peste 6000 de
relevee în timpul celor șapte ani, unele dintre ele fiind folosite si la redactarea altor lucrări
(7), (8).
S-a folosit nomenclatura Florei R. S.R., voi. XIII.
REZULTATE OBȚINUTE
Studiile și observațiile efectuate au evidențiat faptul că buruienile
din culturile agricole manifestă o afinitate cenotică, formînd asociații
(1), (2), (4), (5), (13). Asociațiile sînt determinate de condițiile pedoclima-
tice, de componenții florei segetale, și mai puțin de felul culturii sau de
lucrările culturale, exceptînd chimizarea și erbicidarea. Intervenția omului
prin lucrări culturale determină numai schimbări de ordin cantitativ, și
nu calitativ; numărul buruienilor pe metru pătrat scade, dar componența
floristică rămîne aceeași. Numai aplicarea excesivă și de durată a erbici-
delor și a îngrășămintelor chimice poate duce la schimbări în compoziția
floristică a unui teren. Astfel, erbicidele triazinice combat complet unele
specii de dicotiledonate, dar nu combat deloc unele graminee (Panicum
capillare, Agropyron repens și altele), dîndu-le posibilitatea să se înmulțească
excesiv; erbicidul Balan combate gramineele anuale și o serie de dicotile-
donate, însă nu combate cruciferele (12). Creșterea conținutului de azot
total din sol a făcut ca numărul indivizilor de Solanum nigrum să crească
de la două exemplare pe întreaga suprafață la 0,3 exemplare/m2 în unele
locuri.
în culturile depăioase, odată cu desprimăvărarea (sfîrșitul lui martie),
buruienile efemere și cele de primăvară timpurie germinează și își încep
dezvoltarea alături de cele care, răsărite din toamnă, au supraviețuit
gerurilor din timpul iernii. încep să răsară și să se dezvolte apoi buruienile
ce1 se maturează în vară (Consolida regalis, Galium aparine, Adonis aesti-
valis, Sinapis arvensis și altele), iar cele care au pornit primele în vegetație
diseminează și se usucă (Thlaspi perfoliatum, T. arvense). La recoltarea
păioaselor (sfîrșitul lui iulie), unele specii de primăvară au ajuns la ma-
turitate (Camelina saliva ssp. microcarpa, Neslia paniculata, Descurainia
sophia și altele), dar continuă să se dezvolte și să înflorească cele cu ma-
turare tîrzie de vară sau toamnă (Bilderdykia convolvulus, Convolvulus
arvensis, Stachys annua, Setaria glauca, Chenopodium album și altele).
Odată cu încheierea recoltării, se pot ivi două situații: a) terenul se ară
imediat și se menține curat de buruieni; b) miriștea se ară la sfîrșitul
toamnei, timp în care buruienile de vară și de toamnă (refăcute din mu-
gurii de pe tulpină și rădăcină) își continuă fenologia.
în cazul unor culturi prășitoare (porumb, soia), terenul este pre-
gătit și semănat la sfîrșitul lunii aprilie și începutul lui mai. Pînă atunci,
pe el cresc aceleași buruieni ca și în culturile de păioase : Veronica polița,
Thlaspi perfoliatum, T. arvense, Neslia paniculata și altele. Toate acestea
sînt distruse cu ocazia semănatului și, neavînd condițiile din perioada de
desprimăvărare (temperaturi mai scăzute și zile de lumină scurte), nu
mai germinează, locul fiind luat de cele care au condiții optime de dezvol-
tare : Bilderdylda convolvulus, Stachys annua, Hibiscus trionum (prezente
și în culturi de păioase la aceeași dată) etc.; exemplarele de Thlaspi arvense,
Vicia saliva, Camelina sativa ssp. microcarpa, Neslia paniculata care n-au
fost distruse cu ocazia semănatului se dezvoltă în culturile prășitoare,
înflorind, fructificînd și diseminînd. în lunile august și septembrie, în
aceste culturi se găsesc aceleași specii ca și pe miriști. La sfîrșitul lui octom-
brie germinează, cresc, înfloresc și fructifică, fără însă să ajungă la maturi-
tate, unele dintre speciile efemere : Thlaspi arvense, Veronica polița,
Capsella bursa-pastoris (aceste specii se găsesc și primăvara în culturile
de păioase).
Deosebirea dintre cele două tipuri de cultură constă în faptul că
păioasele nu ocupă terenul în perioada august-octombrie, iar prășitoarele
începînd din martie pînă la mijlocul lui mai. După cum se vede, în același
interval de timp, pe terenurile destinate ambelor culturi cresc și se dez-
voltă aceleași specii de buruieni (tabelul nr. 1).
într-o cultură de lucernă pentru sămînță (anii II—V), care crește
în toată perioada de vegetație a anului, se întîlnesc atît buruienile „carac-
teristice” păioaselor, cît și cele „caracteristice” prăsitoarelor (tabelul
nr. 2). Această preferință a buruienilor pentru un anumit loc a fost sesi-
zată și de alți autori, care au găsit aceeași asociație mai mulți ani pe
același teren, indiferent de planta de cultură (11),
în concluzie, speciile de buruieni de pe un teren agricol au aceeași
succesiune, indiferent dacă terenul este ocupat de cereale, prășitoare sau
lucerniere, cu modificările specifice culturii respective.
Pe baza acestor date, ne raliem părerii că, pe un teren cu condiții
pedoclimatice uniforme, buruienile din culturile de păioase și cele din
culturile de prășitoare nu formează două asociații, ci două aspecte sezoniere
ale unei singure asociații (13). Asupra aspectelor sezoniere au atras atenția
și G. Bujorean și colab. (3), care au constatat că pe sărături covorul vegetal
din luna aprilie diferă foarte mult față de cel de la sfîrșitul lui mai.
Prezența asociațiilor de buruieni din culturile prășitoare descrise
din miriști (6), (10) confirmă opinia noastră, deoarece pe același teren și
în același an nu pot exista două asociații: de păioase în primăvară și
de prășitoare în toamnă.
întrucît asociațiile forestiere, de pajiști, acvatice, palustre sînt
studiate în toată perioada de vegetație, se impune ca și cele segetale să
fie studiate la fel, deoarece solul este „magazia cu semințe”, iar căldura
și apa constituie factorii care favorizează germinația și creșterea. în stu-
diul vegetației segetale trebuie să se țină seama neapărat de condițiile
pedoclimatice, de erbicidele și îngrășămintele administrate, iar releveele
să fie efectuate în cele trei anotimpuri pentrmjarmrin^ aspectele
de vegetație.
f* * BIBLIOTECĂ / 'ț
W..............4/
Notă, c = faza de cotiledon, » = vegetație, t = Înflorit, f = fructificare, cd = coacere și diseminare.
138
V. SLONOVSCHI
6
7	BURUIENILE DIN CULTURILE AGRICOLE	139
Tabelul nr. 2
Buruienile (clasa Secalinetea') clin culturile agricole de la ferma Budăi
Felul culturii			floarea-			
	grîu		soarelui	porumb	lucerna	
Data semănatului	1.X.1977		24.IV.1978	29.IV.1978	anul II	
Data recoltării	29.VII.1978		11.IX.1978	15.X.1978		
Data ridicării releveului	mai 1978	septem- brie 1978	septembrie 1978		mai 1978	septem- brie 1978
Nr. releveului	1	2	3	4	5	6
Car. Al. Bilderdykia convolvulus	2.5	1.5	+ .5	+ •5	+ .5	+ .5
Slachys annua	1.5	1.5	1. 5	+ •5	+ .5	+ .5
Vicia saliva	+ .3	.—.	+ .3	•—	'—1	—
Zathyrus tuberosus	+	+	+	—•	—.	—
Thlaspi arvense Camelina saliva	1.5	—•	+ .5**	4-. 4**	1.5	■
ssp. microcarpa	+ .5	—	4* .5^	—	+ .3 s	—
Neslia paniculala	+ •5	—	+ .5*	—	+ ■3	—
■Capsella bursa-pastoris	1.3	—	1.3**	4- . 5 •” *	+ .5	+
Thlaspi perfoliatum	1.3	—	—.	+ .3**	1.3	•—•
Seiaria glauca	2.5	4.5	£ . 0	3.5	2.5	2.5
S. viridis	—	+ .3	4-	4-. 5	—	+
Echinochloa crus-galli	—	+	1.5	+ .5	—	4- • 5
Chenopodium album	2.5	+ .5	+ •5	+ .5	—	+ -5
Amaranthus retroflexus	+ •5	1.5	2.5	3.5	—	1.5
A. hybridus		+ .5	+ .5	+ .5	•—	+
Jlibiscus trionum	—	1.5	4- .5	1.5	+	+
Solanum nigrum	—	4-	+ .5	4- .5	—	—
Digitaria sanguinalis	—	4-	1.5	1.5	—.	1.5
Car.Ord. și CI. •Convolvulus arvensis	+ *5	1.5	1.5	1.5	+ .5	+ .5
Sonchus arvensis	+ .5	+ .5	4- «3	+ .5	+ .5	+ •5
Sonchus asper	+ .5	+ .5	+ .3	+ .5	+ .5	+ .5
A. oleraceus	+ .5	+	+ -2	+	+	+
Tripleurospermum ino-						
dorum	+ •2	+ .3	+ .2	+	—	+
Sinapis arvensis	+ .2	—	+ .5*	+ .5*	1.5	—
Arenaria serpyllifolia	+	+	—	—	1.5	—
Viola arvensis	+ .2	+	—	—	1.5	—
Anagallis arvensis	+ .2	+ .3	—	—	—	—
Veronica polița	+ .2	—	—	—	1.5	—
Cirsium arvense	+ .2	+ .2	+ .3	+ .3	+ •3	+ .3
Zacluca serriola Polygonum lapalhyfo-	+	+	—	+	+ ’	+
lium	+	+	—	4-	—	—
Galium aparine	1.5	—	3.5*	+*	1.5	—
Galinsoga parviflora	+		—	+	+	—
Erigeron canadensis	+ .2	+,	—	—	1.5	1.5
Tabelul nr- 2 (continuare^
Nr. releveului	1	2	3	4	5	6
însoțitoare Rubus caesius	. +.2	+ .2	+ .3	+ .3	+ .4	+ .5
Arisloloehia clematitis	+	+	+ .3	+ ■3	+	+
Polygonum aviculare	2.5	2.5	+	+ •3	+ .5	4- .5
Reseda lulea	+	—	4"	+	4"	4“
Taraxacum officinale	+	4-	+	+	+ .5	+ .5
Notă. S-au mai identificat: Artemisia absinthium : 2,6; Hypericum perforatum : 2,6 ; Rumex ob-
tusifolius : 2,6; Linaria vulgaris : 2,4,6; Verbascum nigrum : 2,6 ; Ballota nigra : 2,6; Cirsium
lanceolatum •. 2,6; Carduus nutans : 2,6; Senecio vernalis : 2,6; T'ussilago farfara: 2; Coronilla
varia : 3,4; MalVa silvestris : 6; Planlago major : 2,4,6 ; Medicago lupulina : 2; Falcaria vulgaris :
2,3,4,6 ; Descurainia sophia : 1,6.
*	Plantele sînt întregi, dar uscate.
*	* Plantele sînt în stadiu de rozetă.
CONCLUZII
1.	Buruienile din culturi formează asociații ce sînt determinate
de condițiile pedoclimatice și de componenții florei segetale, mai puțin
de felul culturii.
2.	Lucrările culturale aplicate determină în structura florei segetale
modificări de ordin cantitativ, și nu calitativ.
3.	Modificări în alcătuirea floristică a unui teren produc erbicidele
și îngrășămintele chimice aplicate excesiv și un timp îndelungat.
4.	Buruienile din două sau mai multe culturi amplasate pe o solă
cu condiții pedoclimatice uniforme formează aspecte sezoniere ale unei
singure asociații, și nu asociații diferite.
BIBLIOGRAFIE
1.	ANGHEL GH., RĂVĂRUȚ M., TURGU GH., Geobotanica, Edit. Ceres, București, 1971.
2.	BORZA AL., BOȘCAIU N„ Introducere in studiul covorului vegetal, Edit. Academiei, Bucu-
rești, 1965.
3.	BUJOREAN G„ OPREA C. V., GRIGORE ST., St. cerc. biol, și șt. agric., Timișoara,
1961, VIII, 3—4, 205-221.
4.	BURDUJA C., MIHAI GH., Curs de geobotanica, Iași, 1973.
5.	MORARIU I., Bul. Grăd. bot. și Muz. bot., Cluj, 1943, XXIII, 131-212.
6.	SÎRBU I., Flora și vegetația din bazinul Chinejii și al Prutului între Rogojeni și Măstăcani,
teză de doctorat, Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, Fac. de biologie, 1978.
7.	SLONOVSCHI V., Vegetația segetală din culturile agricole de la Stațiunea Podu Iloaiei,
în Cercetări agricole in Moldova, volum omagial, Iași, 1977, p. 289—304.
8.	SLONOVSCHI V., PÎNZARIU D., Dinamica și fenologia buruienilor din lucernierele de
la Podu Iloaiei, în Cercetări agricole in Moldova, volum omagial, Iași, 1977, p.
244-248.
9.	SORAN V., Cercetări asupra buruienilor și asociațiilor de buruieni in Munții Apuseni, în
t Probleme de biologie, Edit. Academiei, București, 1962, p. 299—346.
1.	0. SPIRIDON LUGREȚIA, Acta bot. Horti Buc., 1968, București, 1970, 215-228.
11.	SPIRIDON LUCREȚIA, Flora și vegetația ruderală și segetală din împrejurimile orașului
București, teză de doctorat, Univ. București, Fac. de biologie, 1970.
12.	ȘARPE N., CIORLĂUȘ A., GHINEA L„ VLĂDUȚU I., Erbicidele, Edit. Ceres, Bucu-
rești, 1976.
13.	UJVÂROSI M., Bot. Kozlem., 1954, XIV, 3-4.
Primit în redacție la 1 martie 1980
Stațiunea de cercetări agricole
Podu Iloaiei, jud. Iași
3-0. 1506
COROLOGIA SPECIEI CAREX PAUCIFLORA Lightf.
ÎN ROMÂNIA
DE
FLAVIA RAȚIU
Sheltered exclusively in the shadowy highmoors in our country, Carex pauciflora
behaves like a stenotopic species, Being a mountainous-boreal-circumpolar element
(north-suboceanic), Carex pauciflora has its general area extended in Northern
and Central Europ e and in North America. It is a characteristic species for Al. Sphag-
nion fusci, CI. Oxycocco-Sphagnetea. The chorology of the species was established
according to the UTM method and represented in the annexed map.
Subgenul Psyllophorae (Ehrh.) A. et G- al genului Carex, reprezentat
în flora țării prin cinci specii (60), reunește rogozuri cu areal arctic-alpin-
circumpolar; unele specii sînt relicte glaciare, conservate în ecosistemele
turbicole eutrofe (Carex dioica L.) și oligotrofe (Carex pauciflora Lightf.).
Adăpostită exclusiv în tinoavele ombrogene de pe cuprinsul țării
noastre, Carex pauciflora se comportă ca o specie stenotopă. Condițiile
staționate care favorizează optimul de vegetare pentru specie sînt consti-
tuite de un substrat umed, foarte sărac în substanțe nutritive și baze,
neaerat, turbos, cu aciditate foarte ridicată (pH = 3 — 4,5). Carex pauci-
flora este o specie fotofilă, suportând excepțional umbrirea. Trebuie sub-
liniat însă faptul că în partea nordică a Europei exigențele ecologice ale
speciei par a nu fi atît de limitate (51); depășind cadrul tinovului, specia
a fost semnalată pe soluri nisipoase.
Altitudinal se distribuie în etajul montan superior pînă în regiunea
alpină. G. Hegi (30) menționează că specia apare și în regiunea de câmpie
și urcă pînă la 2200 m s.m. în Tirol. în țara noastră, Carex pauciflora
a fost semnalată între 750 și 800 m s.m. în nordul țării, pe platoul Oaș-
Maramureș (7), și la 1930 m s.m. (21).
Carex pauciflora este specia caracteristică pentru Al. Sphagnion
fusci, Ol. Oxycocco-Sphagnetea. A fost semnalată din compoziția floristică
a următoarelor asociații: Sphagnetum medii (2), (40), (57), Sphagnetum
fusci (40), Sphagnetum cuspidati dacicum (6), Eriophoro (vaginati)-Sphag-
netum transsilvanieum (9), (11) și subas. caricetosum pauciflorae (26),
Eriophoro (vaginati)-Sphagnetiim recurvi magellanici (32), Eriophoro-
Sphagnetum recurvi (9), (34), (39), (55), (57).
Specia a fost indicată și din asociații de rogozuri scunde aferente
•CI. Scheuchzerio-Caricetea fuscae: Caricetum limosae (38), (40), (58),
Rhynchosporetum albae (40), Cariei echinatae-Sphagnetum recurvi (21),
(32), (34), Cariceto rostratae-Sphagnetum recurvi (11), (21), (57), Cariei
flavae-Eriophoretum (32), precum și din structura unor moliniete din
nordul țării (7), iar cu totul excepțional din tufărișuri scunde de Empetro-
Vaccinietum instalate pe soluri acide (64).
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET.; T: 33, NRZ 2, P., 141-148, BUCUREȘTI, 1981
143
142	FLAVIA BATIU	2
Corologia speciei se suprapune în țara noastră peste repartizarea
tinoavelor din Carpați; catena estică a Garpaților, adăpostind tinoavele
cele mai mari, deține și populațiile cele mai frecvente de Carex pauci-
flora. în regiunea de curbură a Garpaților, frecvența speciei diminuează
considerabil. Este de asemenea mai puțin răspîndită în Carpații Meridionali,
în tinoavele din Munții Apuseni, populațiile de Carex pauciflora sînt frec-
vente. Extrema sudică din arealul speciei este atinsă în Munții Semenic
la 45°9' latitudine nordică (50).
CODUL LOCALITĂȚILOR ȘI AL TOPONIMIILOR
LP 01 Mt. Pop Ivan: „Capul Grosului”, „Sciaul”, „Lutoasa-Bardo” \
(59), (61), (65)	’	|
GU 00 Săpînța (jud- Maramureș) — „La Mlăci” (4), (25); „Nireșul ț
Săpînței” (la izvoarele brațului vestic al V. Săpînța), „Pîrîul ș
Brazilor” (4), (25), „Poiana Brazilor” (4), (25), „Izvorul rVăii
Brazilor” (4), „Vîrful Brazilor” (4), (45), „Tăul lui Dumitru”,.
S. Javorka (1913, HUO, nr. 505702, 153950)*, (4), (45), (50),■
(59), „Vlășchinescu” (= Tăul lui Vasilie) (4), (45)
EU 81 Certeze (jud. Satu Mare) — „Valea Săpînței” și „Poiana Să-
pînței” (10)	•
GU 01 Poiana Săpînței (jud. Maramureș)—„Tripșoru” (25), „La Cp--,
libi” (45), „Sepincioara” (4), „Stedea Mare” (Obcina Stedea)?
(4), (45'), (62), „Masivul Țiganului” (bazinul Săpînței) (23),
„Pe Obcine” (45)
GU 10 Giulești (jud. Maramureș) — „MedveșP (4), (25)
GT 09 Igniș (Poiana Ignis, „Izvoarele”), A. Popescu (1969, HISBB,
nr. 127826), G. Dihoru (1976, HISBB, nr. 128666) ((4) sub, '
„Poiana Igniș”)
GT 19 Breb, corn. Ocna Șugatag (jud. Maramureș) (48), (50)
GT 18 Mt. Gutîi: „Tăul sub Gutîi” (38), (39), (50), „Măgura Gutuului’”
(38), (39), „între Valea Mare și'Vf. Gutîi” (60), „Mociarul de.
la Bune”, Borșa (jud. Maramureș) (48), (50), „Poiana Runcului”,
„Valea Mare” (60), „Vf. Negru” (4), (50), (60), „Lacul lui Dobr in”,
„Vf. Șoimului” (60)
ET 98 Baia Mare (jud. Maramureș) (60)
KN 77 Băiuț (jud. Maramureș) — „Tăul Negru” (50), (60), „Sub Măgura.
' Mare” (52)	’	‘	;
LN 08 Vișeu de Sus (jud. Maramureș) —„Suliguli” (59), (65)	s
LN 19 Poienile de sub Munte (jud. Maramureș) — „Tăul Băitii”, A*
Ooman (1930, HICAS, nr. 22615), (22), (50), (53), (60)	, j
LN 18 Moisei (jud. Maramureș) — „Tăul Obcioarei” (între Vf. Lazului ;
și Eîntîna Sverdii) (50), (54), (60)	!
LN 06 Romuli (jud. Bistrița-Năsăud)—„Tăul Muced” (nord-vest de
Vf. Bătrîna) (3), (19), „Obîrșia Văii Strîmba” (60 „LaZăvoi-Celar
Basarab”) (4)	’	(
* în text au fost utilizate următoarele prescurtări: HUG=Herbarul Universității din
Cluj-Napoca; HIGAS=Herbarul Institutului de cercetări și amenajări silvice București;?
HISBB—Herbarul Institutului de științe biologice București; HMBS=Herbarul Muzeului
Brukenthal Sibiu; FI. Rom. Exsicc.=Flora Romaniae Exsiccata; (P)=rezervații științifice,
cu regim de protecție, a speciei; UTM=Universal Transverse Mercator Grid.
Răspîndirea speciei Carex pauciflora Lightf. în România.
144
FLAVIA RAȚIU
LN 37 Mt. Ghergheleu (59)
LN 57 Vf. Rotunda (25), (65)
LN 67 Fundu Moldovei-Cîrlibaba (jud. Suceava) — „Valea Stînn” (26)
LN 68 Moldova-Sulita (jud. Suceava) — „tinovul Lucina-Gaina” (39),
(50), (55), (60), „Chicera” (55), „Pîrîul Hostineț”, „Pîrîul
Știrbu” (39)
LN 64 Coșna (jud. Suceava) (5), M. Ujvârosi (1942, HUO, nr. 545115),
(60), (63).
LN 53 Poiana Stampei (jud. Suceava) — „Tinovul Mare”, O. Zahariadi
(1935, HISBB, nr. 60564, 60567), V. Grapini (1963, HICAS,
nr. 72398), (60), (63), (P)
LN 82 Drăgoiasa, corn. Panaci (jud. Suceava) (49), (60), (62)
:LN 57 Valea Stînii, corn. Cîrlibaba (jud. Suceava) (60)
LN 61 Valea Pîrîului Puturos (Mții Călimani), Șt. Csiirds (1948, HISBB,
nr. 4073), (24), „Vf. Boului” (f= „Bouări—Poiana Cailor”), „Ră-
chitișul de Sus” (47), (50), (60)	,
LN 62 Oica Mare (Mții Călimani), B: Zolyomi (1942, HUO, nr. 545121,
272307), (47), (50)
MN 03 Neagra-Broșteni (jud. Suceava) —„Cristișoru” (33), Mt. Izvorul
(la obîrșia Văii Neagra Șarului) (48)
LN 81 Bilbor (jud. Harghita) — „Pîrîul Rușilor” (50)
LM 64 Corund (jud. Harghita) — mlaștina „Rut” (50), (60), în apropierea
„Podului de Hîrtie” (16)
MM 03 Sîncrăieni (jud, Harghita) — „Luci”, I. Banyai (1925, HUO,
nr. 442271), (50), (59), (60), ((64) apudN. Boșcaiu, 1958, inedit),
Băile Harghita (50), (60), Madefalău (jud. Harghita) — „Colțul
Negru” (50)
MM 10 Băile Tușnad (jud. Harghita) — tinovul „Mohoș” (28), (50), (59),
(60), ((64) apud N. Boșcaiu, 1958, inedit)
ML 74 Bisoca (jud. Buzău) (60)	'
LL 85 Munții Bucegi — Cristiana (1), (28), (37), (59)
LL 84 Mt. Postăvaru (60)
LL 62 Masivul Leaota — „Vîrtopul Leaotei”, F. Schur (HMBS,
nr. 36592), (27)
LL 16 Mt. Arpașului, M. Fuss (1866, HMBS, nr. 7502, 36592), (27),
(28), (59), (60)
LL 29 Merghindeal (jud. Sibiu) (1), (28), (59), (60)
GR 26 Munții Cibinului — Curmătura Bătrînii, V. Sanda, Al. Beldie
(1963, HICAS, nr. 87939, 87952), G. Dihoru (1960, HISBB,
nr. 3883)
GR 02 Mt. Parîng (1), (28), (59); Vf. Pîclișa, Circul glaciar Gilort —
„Coasta lui Rus”, „Setea Mică” (20), Cîlcescu (61)
GR 03 Valea Lotrului (cursul superior) (60), „între Sărăcinul Mare
și Pravățul Mare’ ’ la „Lunca cu Funiile” (20)
FR 42 Mții Retezatului — V. Judele (11), (12), (60), (P); Lacul Zănoaga,
Al. Borza, E. I. Nyârâdy (1933, HUC, nr. 433263), E. I. Nyârâdy
(1923, HUC, nr. 44227), (6), (12), (59), (60); Șesele, Râdeș
(6); Căldarea Zănoaga (sub lac) (6), (62), (P); V. Zănoaga (9);
Zănoguța (6), (12), (59); Tăul Zănoguții (12), (60); Lacul Bucura
(10); V. Bucurii, Al. Borza, E. I. Nyârâdy (1933, FI. Rom.
Exsicc., nr. 1445 a, b ; HUC, nr. 438006), (P); Căldarea Bucura,
5	COHOLOGIA SPECIEI CAREX PAUCIFLORA LIGHTF.	145
G. P. Grințescu (1931, HISBB, nr. 3884), (6), (59), (60), (P);
sub Lacul Ana (14), Lacul Viorica, Lacul Păpușa, Al. Borza,
■ E. I. Nyârâdy (1933, HUC, nr. 433222)
FR 41 Mții Retezatului, între Slăvei si Muchia Ascuțită, Vf. Slăveiului
(P), (11), (12)
GR 04 Mții Sebeșului, V. Sebeșului — „Luncile Prigoanei” (43), (50),
. (59), (60), „Tinovul cel mare de la Oasa” (50), (60), „Oașa-
Gura Bălanelor” (7), (43), (50), (59), (P)
FR 94 Mt. Surianu (7), (59), (P), „Iezerul Surianului” (43), (50), (60)
FR 88 Tărtăria, corn. Săliște (jud. Alba), V. Frumoasei (50)
FR 87 Cugir (jud. Alba) (59)
FR 21 între Mt. Țarcu și Mt. Nevoia, E. I. Nyârâdy (1930, HUC,
nr. 442270), (9), V. Bistricioarei (9), (60), Izvorul Cuntului (9),
Vf. Cuntu (9), Vf. Țarcu (9)
FR 22 Vf. Nevoia (9), (60)
FR 31 Masivul Gugu — „Izvorul Baranului” (9), (50)
FR 39 Plaiul Oslea, sub Rîul Șes (9), (29)
ER 80 Mții Semenicului: mlaștina „Zănoaga Roșie” (între Vf. Semenic
și’Vf. Gozna) (13), „Poiana Mare” (50), (60), Gărîna, corn.
. . Brebu Nou (jud. Caraș-Severin) (13)
FS 76 Mții Apuseni: Mt. Dobrin (41), (59), „V. Șoimului” (între Dobrin
și Muntele Mare), M. Pdterfi (1917, HUC, nr. 162349), (41), (44),
• Mt. Dumitreasa (41)
FS 75 Muntele Mare — „La Poduri” (21), (43), (50), „Molhașul lui
Tomoi” (44), „Ciuhget-Pîrîul Ciungetiilui” (44)
FS..7.4 „Șesul Lupșanului” (44)
FS 67 Mții Gilăului: Balomireasa (50), (59), (60),’ „La Potcoavă” (44),
(50), (60), spre Muntele Mare sub „Munceloasa” (50), Rîșca (jud.
Cluj), „molhaș” (43), „Dîmbul Negru la Poduri” (34), (43), (46),
„Dîmbul Negru—Platou”, „Dîmbul Negru între drumuri” (46),
„Dîmbul Negru” (43), (59)
FS 66 între Fieș și Mt. Căpățîna — „Pîrîul Crucilor” (44)
FS 65 Mt. Căpățîna — „Mocirle” (44), „Tăul Căpățînii” (44), „Calul
de Piatră (44), „Zăpodie—Buscatu” (21), (44), „Lăptoase” (44),
„Pîrîul Negru” (44), „Segacea”, „Muntișoru” (44), (60)
FS 60 V. Someșului Rece la „Dameș” (44), (50), (60)
FS 57 Călățele (jud. Cluj) (18), (34), (46), (59), (60), „Stegea” (18),
(43); Negrușul Finciului — „Rovina cea Mică”, „Rovina cea
Mare” (34), (46), „Molhașul de la Rîșca” (35), (43), (46), (59),
„Rovina Arsurii” (34), „Dealul Negru” (34), (35), (46), (59)
FS 56 Giurcuța, corn. Beliș (jud. Cluj), V. Belișului (36), „Pîrîul Căr-
bunilor” (50), (60), „Tinovul de la Ciurtuci”, corn. Beliș (jud.
Cluj) (34), (50), (60), Bălcești, corn. Beliș (jud. Cluj), „Tîrsa
Băîeeștilor” (34)
FS 37 Mții Vlădeasa — „Vîrfuraș” (58), „Micău” (50), (58)
FS 46 V.’ Someșului Cald — „La Izbuc-Molhașul cel Mare” (15), (50),
(60), „La Ic” (43), (50), (60), „Cetățile Rădesii” (60), (P), „Mlaș-
tina lui Neag” (15), „Cuciulata”, „Obcina” (43), (59)
FS 36 Mt. Măgura Vînătă — „Dealul Sec” (17); Platoul Padiș (31),
(60), Mt. Biserica Moțului (32), (50), „Tăul fără Fund-Padiș”
7	COROL.OGIA SPECIEI CAREX PAUCIFLORA LIGHTF.	(â7
146	FLAVIA RAȚlUi	6
(42), (50), „Molidiș—Padiș” (50), Mt. Padiș—Bălăleasa — „Sî'vla”
(43), (50), (59), Mt. Onceasa—„Piatra. Grăitoare” (43), (59), (60);
Călineasa (59), (60); între Piatra Arsă și Cetățile Rădesii (50)
FS 34 Mții Bihorului: „Cucurbăta” (50), „La Groapă”, V. Cepilor
(50), (59)
FS 27 Ștîna de Vale, corn. Budureasa (jud. Bihor) (8), (50), (60)
FS 24 Băița, com. Nucet (jud. Bihor) — „mblhaș” (8), (12), (56)
BIBLIOGRAFIE
1.	BAUMGARTEN J. CHR., Enumeratio stirpium in. magno principala Transsilvaniae,Vindo-
bonac, 1816, 286.
2.	BELDIE AL., DIHORU G., Asociații vegetale din Carpații României, Comunicări de
botanică, SSNG, 1967, VI, 133-238.
3.	BÎRLEAL., Tinovul Tăul Muced, Comunic. Acad. R.P.R., 1962, XII, 11, 1175-1178.
4.	BÎRLEA L., Contribuții la cunoașterea înmlăștinirilor de pe platoul oășan-maramureșan,
Comunicări de botanică, 1971, X, 245—252.
5.	BOROS A., A Thuidium lanatum Magyarorszăgon (A Kosnai lâpok mohai), Scripta bot.
Mus. Trans., 1942, 8-10, 148-151.
6.	BORZA AL., Studii fitosociologlce in Munții Retezat, Bul. Grăd. bot. Cluj, 1934; XXV,
1—2, 1-84.
7.	BORZA AL., Flora si vegetația Văii Sebeșului, București, 1959, 85.
8.	BORZA AL., BORZA V,' Flora Stinei de Vale, Bul. Grăd. bot. Cluj, 1939, XIX, . 1-2,
21-54.
9.	BOȘCAIU N., Flora și vegetația Munților Țarcu-Godeanu și Cernei, Edit. Academici, Bucu-
rești, 1971, 224.	>	.
10.	BOȘCAIU N. și colab., Contribuții la cunoașterea molinielelor din regiunea Oaș-Maramureș,
Contribuții botanice. Cluj, 1964, 241 — 248.
11.	BOȘCAIU N. și colab., Studii fitocenologice asupra complexului de mlaștini alpine și subal-
pine din Valea Judele-Parcul Național Retezat, Ocrot. nat., 1972, 16, 2, 175—186.
12.	BOȘCAIU N. și colab., Complexul de mlaștini alpine și subalpinc din Valea Judele (Parcul
Național Retezat), Sargetia, 1974, X, 69— 77.
13.	CIOBANUL, Analize de polen tn turba masivului Semenic, Cluj, 1948.
14.	CIOBANU I., Cercetări polenanalitice tn Munții Retezatului, Studia Univ. „Babeș-Bblyai”,
1960, II, 2, 47-65.
15.	CIOBANU I., Analize de polen în turba unor mlaștini de pe cursul superior al Someșului Cald,
Contribuții botanice, Cluj, 1965, 283—298.
16	CIOBANU I.,Analiza polinică a turbei mlaștinii Ruț din Munții Harghita, Contribuții
botanice, Cluj, 1966, 231 — 238.
17.	CIOBANU I., Două mlaștini noi din Munții Apuseni, Contribuții botanice, Cluj, 1967,
77-82.	' .
18.	CIOBANU L, Analiza polinică a turbei din molhașul de la Călățele (jud. Cluj), Contribuții
botanice. Cluj, 1968, 385-391.
19.	CIOBANU I. și colab., Analiza polinică a tinovului Tăul Muced (com. Romuli, r. Năsăud,
r. Cluj), Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1965,10, 2, 41 — 46.
20.	CIOBANU I. și colab., Analgses de polen dans Ies marais tourbeux des cirques glaciers Cilcescu
et Gilort (Partng), III, Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1968, 13, 2, 3 — 8.
21.	COLDEA G., Contribuții la studiul clasei Scheuchzerio-Caricetea fuscae Nordh. 36 din
România, Hidrobiologia, 1973, 14, 161 — 175.
22.	COMAN A., Enumerarea plantelor vasculare din Maramureșul românesc din herbarul „A.
Coman”, Bul. Grăd. bot. Cluj, 1946, XXVI, 1-2, 57-89.
23.	COMAN A., Flora Maramureșului, Comunicări de botanică, SSNG; 1971, X, 139—147.
24.	CSpRâS ST., Cercetări floristice si de vegetație în Munții Călimani, St. cerc. st. Cluj, 1951,
II, 1—2, 127-143.
25.	DIACONEASA B. și colab., Semnalări de tinoave și de mlaștini din regiunea platoului
oășan-maramureșan, Contribuții botanice, Cluj, 1958, 159 — 164.
26.	DIACONEASA B., ȘTEFUREAC TR., Analiza sporo-polinică și unele considerații filoisto-
rice asupra tinovului Valea Stinti (Suceava), St. cerc, biol., Botanică, 1971, 23,
5, 381-388.
.27	. DOLTU M. I., SCHNEIDER-BINDER E„ Plante colectate și prelucrate de Ferdinand
Schur, aflate în colecțiile de herbarii ale Muzeului Brukenthal, St. comunic. Mus
Brukenthal, Sibiu, 1970, 15, 215-262.
28.	FUSS M., Flora Transsilvaniae excursoria, Cibini, 1866, 682.
29.	GRECESCU D., Conspectul florei României, București, 1889, 593.
•30. HEGI G., Illustrierte Flora von Mitlel-Europa, 1939, II, 70.
.3	1, KOVÂCS A. și colab., Contribuții la cunoașterea vegetației unor doline de pe Platoul Padiș,
Contribuții botanice, Cluj, 1962, 171 —182.
.3	2. KOVÂCS A., PALL ST., Contribuții la cunoașterea vegetației de pe Platoul Padiș, Studia
Univ. „Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1963, 1, 31 — 43.
•3	3. LUNGU L., Importanța fitogeografică a mlaștinilor iurboase din lunca Negrei BroștenilOr
de la Cristișoru (jud. Suceava), St. comunic, ocrot. nat., Suceava, 1973.
.3	4. LUPȘA V., Mlaștinile de turbă de la Bălcești-Călățele (M. Apuseni). Floră, vegetație și istoricul
vegetației, teză de doctorat, Cluj, 1971.
35.	LUPȘA V., Cercetări palinologice în tinovul de la Dealul Negru (M. Apuseni), St. cerc,
biol., Ser. botanică, 1972, 24, 6, 537-540.
.36	. LUPȘA V., Cercetări palinologice tn mlaștinile de turbă de la Ciurtuci (M. Apuseni), Studia
Univ. „Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1974, 1, 19—23.
.37	. MOESZ G., Brassai videkenek cs a Retyi Nyir Cyperacea-i, Nov. Kozl., 1908, VII, 4,
182-191.
38.	MOLDOVAN I., Flora și vegetația Muntelui Gutîi, teză de doctorat, Cluj, 1970.
39.	MOLDOVAN I., Considerații privind flora Muntelui Gulii, Bul. st., ser. B, Baia Marc, 1972,
7-11.
40.	OBERDORFER E., Siiddeutsche Pflanzengesellschaften, Jena, 1957.
41.	PETERFI M., Adatok Erdcly flârâjânoz, Magy. bot. Lapok, 1918, XVII, 58 — 63.
■42. PETERFI L. ȘT., Flagelate rare și critice din sfagnetele de la Padiș, Studia Univ. „Babeș-
Bolyai”, Ser. Biol., 1963, 8, 2, 24—30.
•43. POP E., Semnalări de tinoave si de plante de mlaștină din România, Bul. Grăd. bot. Cluj,
1937, XVII, 3—4, 169-181.
44.	POP E., Semnalări de tinoave si de plante de mlaștină din România, II, Bul. Grăd. bot. Cluj,
1939, XIX, 3—4, 109-121.
45.	POP E., Contribuții la istoria pădurilor din nordul Transilvaniei, Bul. Grăd. bot. Cluj, 1942,
XXII, 101-177.
46.	POP E., Semnalări de tinoave și de plante de mlaștină din România, III: Mlaștinile din regi-
unea Călățele, Bul. Grăd. bot. Cluj, 1947, XXVII, 1—4, 65—79.
47.	POP E., Semnalări de tinoave și de plante de mlaștină din Republica Populară Română, IV
Bul. Acad. R.P.R., 1950, II, 4, 185-194.
48.	POP E., Studii botanice în mlaștinile noastre de turbă, Bul. st., Ser. biol., agr., geol., geogr.,
1954, VI, 1, 347-406.
49.	POP E., Regiunea de mlaștini euirofe Drăgoiasa-Bilbor- Borsec și importanța ei fitogeografică,
Ocrot. nat., 1958, 3, 11-42.
■50. POP E., Mlaștinile de turbă din Republica Populară Română, Edit. Academiei, București,
1960.	i
51. POP E., Despre originea mlaștinilor ombrogene și a florei lor, St. cerc, biol., Ser. botanică,
1965, 17, 571-575.
■	52. POP E. și colab., Analiza polinică a turbei de la Tăul Negru (r. Lăpuș), Studia Univ.
„Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1965, 1, 37—39.
•	53. POP E. și colab., Analiza polinică a turbei de la Tăul Băiții (raionul Vișău, regiunea Mara-
mureș), Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Ser. Biol., 1965, 2, 37 — 40.
■	54. POP E. și colab., Analiza polinică a turbei de la Tăul Obcioarei (raionul Vișău, regiunea
Maramureș), Studia Univ. „Babeș-Bdlyai”, Ser. Biol., 1966, 1, 53-55.
55.	RACLARU P., BARBU N., Studiu floristic și geobotanic asupra cuvetei Lucina (Bucovina),
Analele Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 1959, V, 1, 81 — 110.
56.	RAȚIU O., Contribuții la cunoașterea vegetației din Bazinul Stîna de Vale, Contribuții
botanice, Cluj, 1965, 151 — 175.
57.	RAȚIU O., MOLDOVAN I., Considerații cenologice asupra mlaștinii Izvoarele (platoul vul-
canic Gutîi-Oaș), Contribuții botanice. Cluj, 1972, 149—159.
148	: ’ -	■ FLAVIA RATW
58.	RESMERIȚĂ I., Flora, vegetația și potențialul productiv pe masivul Vlădeasa, București.
1970, 71.
59.	SOO R., Eszaki reliklumndvenyek Magyarorszagon florâjăbon, Acta geobot Hune 1938 —
-1939, II, 1, 151-199.
60.	ȘERBĂNESCU I., NYÂRĂDY E. I., Familia, Cyperanae, în Flora Republicii Populare
Române, Edit. Academiei, București, 1966, XI, 699—700.
61.	ȘTEFUREAC, TR. și colab., Specii de Carex și Salix din sfagnelele de pe Valea Lotruluir
cu unele considerații geobotanice, Analele Univ, București, 1962, 33, 83 — 95.
62.	ȘTEFUREAC TR. și colab., Contribuții la cunoașterea florei din mlaștina eutrofă de la Dră-
. goiasa, Lucr. Grad. bot. București, 1963, II, 909— 917.
63.	TOMA M., Cercetări asupra florei și vegetației din Depresiunea Domelor, teză de doctorat.
Cluj, 1975.
64.	VICOL E. C. și colab., Considerații asupra asociației Empetro-Vaccinietum Br. — Bl. 26
din Carpațit României, Contribuții botanice, Cluj, 1967, 455—463.
65.	ZAPALOWICZ H., Roslina szata gâr Pokucko-Maramorskich, Krakow, 1889, 328.
Primit în redacție la 16 martie 1980
Centrul de cercetări biologice
Cluj-Napoca, slr. Republicii nr. 48
EFECTUL SUBMER SĂRII ASUPRA UNOR INDICI
FIZIOLOGICI LA SEMINȚELE SI LA PLANTULELE
DE PHASEOLUS VULGARIS L.
DE
OGTAVIAN- HENEGARIU și DORINA GACHIȚĂ-GOSMA
Bean secds of 1, 2 and 3 days of germination have been submersed in water for
24, 48 or 72 hours. In the plantlets of the different variants the respiration, the
respiratory amount, the catalase and perpxidase were determined. The ana-
erobiosis produced in the submersed plantlets a decrease of the respiration, cata-
lase and peroxidase and a strong increase of the respiratory amount. The
resuits were dependent on the plantlets physiologic age when submersed
and on their preservation time linder water. The water excess and the anaero-
biosis conditions modlfy the ontogenetic development of plantlets, imprinting
a strong involution. The two days old seedlings have been the most Influenced in
all three submersion time variants.
Fiziologia cormofitelor în mediul anaerob este deosebit de complexă
și încă insuficient studiată. Adeseori, în natură plantele sînt supuse (par-
țial sau total) condițiilor de anaerobioză. Plantele acoperite de un strat
de apă sau cele aflate sub crustă de gheață suferă, un timp variabil, de
hipoxie. Un caz particular îl constituie anoxia provocată prin submersare.
Oxigenul are o capacitate redusă de a se solvi în apă, iar plantele superioare
nu sînt adaptate în a-1 utiliza din mediul acvatic. Pe de altă parte, la inun-
dare apa înlocuiește aerul din spațiile intercelulare (organele devin trans-
lucide) și se generează o stare stressantă din cauza prezenței apei în exces.
în literatură există lucrări care tratează problema modificării unor
indici fiziologici la plantele supuse ănaerobiozei parțiale sau absolute,
în atmosferă complet lipsită de oxigen, în atmosferă de azot, în gaze
inerte sau la submersare (1), (2), (3), (4), (7), (10), (11), (12),
(13), (14), (16), (17), (18), (19), (20), (21), (22), (23). Mai puțin sînt
referiri bibliografice cu privire la acțiunea distructivă a submersării (tem-
porare sau de durată). Grineva (6) ajunge la concluzia că frînarea meta-
bolismului oxidativ, declanșat prin anaerobioză radiculară, aeriană sau
totală, cauzează o dezorganizare a unor procese legate de pătrunderea
și transportul apei, precum și o alterare a ultrastructurii celulelor plantelor.
Numeroase lucrări se referă la procesele metabolice de transformare a
acidului piruvic în acid lactic și în alcool etilic (1), (2), (3), (6), (7), (19),
(21), (22). Se cunoaște faptul că absența oxigenului din mediul de germi-
nație al cariopselor de orez provoacă o scădere a activității catalazice (5).
în lucrarea de față prezentăm cercetările noastre privind modificarea
respirației, a citului respirator (QR), a activității catalazice și a celei
ST. CERC. BIOLJ; SERIA BIOL; VEGET., T. 33, NR, 2, P. 149^154, BUCUREȘTI, 1981
4 — c. 1506
150
OCTAVIAN HENEGARIU și DORINA CACHIȚA-COSMA
3
EFECTUL. SUBMERSĂRII ASUIPBA UNOR INDICI FIZIOLOGICI
151
peroxidazice, în funcție de dezvoltarea ontogenetică a plantatelor de
fasole (la 1, 2 și 3 zile de germinație) și de durata submersării (24,48 sau
72 ore) acestora în apă.
MATERIAL ȘI METODĂ
Semințele de fasole (Phaseolus vulgaris vai', măruntă de Transilvania) au fost puse la
germinat în vase Linliard, pe hîrtie de filtru umectată cu apă de robinet, și au fost menținute,
în condițiile laboratorului, la o temperatură de 22—24°C. S-au alcătuit următoarele variante
experimentale:
1 zi	germinație^ 24 ore	1	zi	germinație^	48 ore	1 zi germinație^ 72	ore
2 zile	germinație— submersare	2	zile	germinație—	submersare	2 zile germinație— submersare
3 zile	germinație/	3	zile	germinație/	3 zile germinație/
Organizarea experiențelor permite sistematizarea și	compararea rezultatelor și Intr-un. alt	mod	:
/24 ore submersare		
1 zi germinație—48	ore	submersare
^72	ore	submersare
/24 ore submersare
2 zile germinație—48 ore submersare
,	\?2 ore submersare
/24 ore submersare
3 zile germinație—48 ore Submersare
/?2 ore submersare
Potrivit diferitelor variante experimentale, s-au recoltat plantule periodic la 1,2 și, res-
pectiv, 3 zile de germinație; ele au fost apoi scufundate în apă de robinet timp de 24, 48 și 72 de
ore; s-a lucrat cu vase Erlenmeyer de 250 ml pline cu apă, iar în fiecare vas au fost plonjate
clte 10 semințe sau plantule. Pentru a avea date comparabile cu modificările cauzate de con-
dițiile de submersare naturală, materialul vegetal cu care s-a experimentat nu a fost sterilizat,
în fazele avansate de ânaerobioză, în mediul din vasele de tratament exista o floră microbiană
bogată. înainte de efectuarea determinărilor, semințele și plantulele au fost bine spălate la un
curent de apă pentru a îndepărta flora microbiană.
Respirația și cîțul respirator s-au determinat prin metoda Warburg, catalaza după metoda
’titrimetrică a lui Bach-Oparin, iar peroxidază după metoda cu guaiacoi (8). O variantă experi-
mentală a comportat analizarea a cîte 50 de plantule pentru fiecare tip de proces fiziologic
urmărit. Datele prezentate în figurile 1— 4 reprezintă, valorile medii ale determinărilor efectuate,
exprimate în cazul respirației sub formă de ml O2/100 g substanță proaspătă/oră, iar în cazul
cîtului respirator sub formă de ml CO2/mlO3; catalaza s-a reprezentat prin ml KMnO4 0,1 n/1 g
substanță proaspătă la 15 minute, iar peroxidaza s-a exprimat în unități fotoinetrice. în toate
cazurile s-a operat cu valori absolute. Datele obținute la diferitele variante de tratament au
fost comparate cu probele martor, corespunzătoare la 2, 3, 4, 5 și 6 zile de germinație, respec-
tiv plantula de 3 zile încolțită și 72 ore submersată a fost comparată cu martorul de pe
germinator în vîrstă de 3 zile și cu cel de 6 zile.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Urmărirea evoluției respirației la semințele de fasole martor în
primele șase zile de germinație ne permite constatarea unui mare decalaj
existent între martorii de pe germinator și valorile respiratorii înregistrate
la variantele submersate. Respirația scade treptat la martor de la prima
la a 6-a zi de germinație (fig. 1), dar se menține la cote mulț superioare
celor înregistrate la probele submersate. Descreșterea respirației la plan-
tulele de fasole martor își găsește explicația în faptul că, pe de o parte,
în mod natural cotiledoanele acestei specii degenerează în timp, > devin
senescente (sînt de tip caduc), iar pe de altă parte procesele de morfoge-
neză și cete de mobilizare a substanțelor de rezervă hotărăsc sensul și
amplitudinea unor reacții fiziologice. Plantula menținută o zi pe germi-
nator și 72 de ore în condiții de submersare nu va fi identică, din punct de
vedere morfofiziologic, nici cu plantula de o zi și nici cu cea de 4 zile
de germinație; plantulele submersate sînt subdezvoltate, fiind rămase
Fig. 1. — Respirația la plantulele de Phaseolus
vulgaris L. crescute pe germinator și la cele
submersate.
s = ore de submersare
în urmă din punct de vedere ontogenetic. Cu cît se prelungește durata
menținerii țesuturilor în condiții de submersare, cu atît organele își pierd
turgescența și devin mai translucide și flasce. Țesuturile cele mai afectate
sînt cele din vîrfurile rădăcinilor. în literatură se citează faptul că vîrfurile
rădăcinilor de porumb sînt distruse ireversibil la o submersare prelungită
(6). O parte din plantulele scoase din mediul submers au fost repuse pe
germinatoare, în mediu aerat. S-a putut observa că, cu cît submersarea
a fost de durată mai lungă, revenirea acestora a fost compromisă. Plantu-
lele submersate o durată de timp scurtă parțial și-au revenit, dai’ prezentau
rădăcini pe alocuri necrozate (în special vîrfurile acestora). Plantulele de
o zi de germinație au suportat mai bine submersarea, dar și la acestea
varianta de 72 ore de anaerobioză a acționat distructiv.
Citul respirator (fig. 2) la probele martor a atins valori subunitare,
fapt firesc în cazul semințelor de leguminoase (19), (21), (22). La toate
celelalte variante experimentale, cîtul respirator a înregistrat valori cu
mult peste cele obținute la plantulele martor. Explicația constă în faptul
152
OCTAVIAN HENEGARIU și DORINA CAOHIȚA-COSMA
EFECTUL SUBMERSARII- ASUPRA UNOR INDICI FIZIOLOGICI
153
că în condiții de submersare, oxigenul din apă fiind inaccesibil plantulelor,
în țesuturi se trece la un proces de respirație anaerobă — fermentație.
Cea mai afectată probă dintre variantele experimentale s-a dovedit a fi
cea de 2 zile de germinație și 24, 48 sau 72 ore de submersare.
Catalaza în plantulele de fasole martor crește treptat de la prima la
cea de-a 6-a zi de germinație (fig. 3). Probele menținute în condiții de
submersare înregistrează o scădere a activității enzimei. Cu cît condițiile
Fig. 2. — Citul respirator (QR) la plan-
tulele de Phaseolus vulgaris L. crescute
pe germinator și Ia cele submersate.
s = ore de submersare
230-
220-
210-
200-
c190-
Eieo-
^170-
Sl60-
'âl50-
°140-
a.130-
,o120-
1'110-
In 100
5 60-
° 50'
cf 40
1 30
î 20
Ș 10
123456	123 123	123
Zile de germinație
Fig. 3. — Activitatea catalazică la plan-
tulele de Phaseolus vulgaris L. crescute
pe germinator și la cele submersate.
s = ore de submersare
de anaerobioză au avansat, cu atît catalaza a descrescut. Mai rezistente
au fost plantulele de 3 zile de germinație, iar mai sensibile s-au dovedit
a fi cele de 2 zile de germinație,
Peroxidaza (fig. 4) la plantulele martor a crescut de la prima la a
6-a zi de germinație. Submersarea pe o perioadă scurtă de timp nu a
cauzat modificarea profundă a activității acestei enzime. La probele
martor peroxidaza a crescut de la prima la a 2-a zi de germinație; prelun-
girea menținerii plantulelor de 1, 2 sau 3 zile de germinație în condiții de
submersare, mai ales la variantele de 72 ore, a condus la o descreștere a
activității peroxidazice în țesuturi.
Faptul că probele de 2 zile de germinație au fost cele mai afectate
de lipsa,oxigenului și de excesul de apă se poate explica prin aceea că pro-
cesele de morfogeneză (histo- și organogeneză), de străpungere a tegu-
mentului seminal, de creștere a organelor plantulei și de formare a rădăci-
nilor secundare se petrec tocmai între a 2-a și a 4-a zi de germinație. Toate
aceste procese impun utilizarea unei mari cantități de energie, care este
greu de furnizat în cazul instalării în țesuturi a unei respirații de tip
anaerob, corespunzătoare situației create de submersare.
Metabolismul semințelor în timpul germinației este deosebit de com-
plex, iar plantulele trec prin etape fiziologice particulare fiecărei specii
Fig. 4. — Activitatea peroxidazică la plantulele
<le Phaseolus vulgaris L. crescute pe germinator
și la cele submersate.
s = ore de submersare
123456	123	123	123
Zile de germinație
de plantă. Acest tablou se complică îndeosebi în cazul în care se împiedică
accesul oxigenului la țesuturile ce se găsesc într-un proces de continuă
creștere, de catabolism intensiv. Lipsa oxigenului, precum și excesul de
apă amplifică complexitatea fenomenelor implicate în procesele de permea-
bilitate și de absorbție seminală, iar odată cu aceasta se modifică gradul
de revenire al substanțelor bioactive din citoplasmă (enzime, vitamine,
hormoni). Monografii recente (10), (15) privind germinația semințelor
sînt deficitare în analizarea fenomenelor care explică consecințele fiziolo-
gice ale unei submersări de durată a semințelor sau plantulelor, cu toate
că plantulele sînt supuse adeseori în mod natural condițiilor de hipo- sau
anoxie, cauzate de către inundații.
Interpretarea și interconectarea diferitelor date privind procesele
fiziologice modificate sub acțiunea submersării sînt deosebit de greu de
analizat atunci cînd, pe lîngă anaerobioză, intervin fenomenele legate de
excesul apei în țesuturi, fapt care determină schimbări importante legate
de permeabilitate și absorbție.
Comparativ cu porumbul (8), fasolea este mai puțin rezistentă la
submersare, iar capacitatea de refacere a plantulelor, după un astfel de
tratament, este foarte scăzută. Toți parametrii cercetați de noi (consumul
de oxigen, citul respirator, activitatea catalazică și peroxidazică) s-au
154
OCTAVJAN HENEGARIU Și DORINA CACHITA-COSMA
6
modificat profund, în sensul descreșterii amplitudinii acestor procese
fiziologice, cu excepția citului respirator, ale cărui valori au crescut sub-
stanțial.
BIBLIOGRAFIE
1.	CHIRCOVA T. V., KHAZOVA I.V., ASTAFUROVA T. P., Fiziol. Rast., 1974, 21,7, 102.
2.	DOIREAU M. P., C. R. Acad. Sci., Paris, 1969, 268, 933-936.
3.	DOIREAU M. P., Physiol. Vâg., 1976, 14, 3, 467-486.
4.	FERRON F„ VARTAPETIAN M. M. B„ COSTES C., C.R. Acad. Sci., Paris, 1976,
282, 361.
5.	GALLO G., CLEMENZINA G., Rev. Biol, ital., 1971, 64, 3-4, 397.
6.	GRINEVA G. M., Reguliafia meiabolizma i rastenii pri nedostatke kisloroda, Izd. Nauk,
Moscova, 1975.',
7.	GRINEVA G. M„ ANDREEVA I. N., STUPȘINA E. A., Fiziol, Rast., 1970, 14, 4, 655.
8.	HENEGARIU O., CACHIȚĂ-COSMA D„ St. cerc, biol.. Scria biol, veget., 1978, 30,
2, 153.
9.	HENEGARIU O., CACHIȚĂ-COSMA D., St. cerc, biol., Seria biol, veget., 1979, 31,
2, 103.
10.	KHAN A. A., The physiology and biochdmtslry of seed dormancy and germination, North-
Holland Publishing Company, Amsterdam-Ncw York-Oxford, 1977.
11.	KOHL J. G., BAIEROVA J., Biochem. Physiol. Pflanzen (BPP), 1973, 164, 624.
12.	KORDAN H. A., J. exp. Bot., 1976, 27, 100, 947.
13.	LEBLOVA S., ZIMA J., PERGLEROVA E., Austr, J. Plant Physiol., 1973, 3, 755.
14.	LEBLOVA S., PERGLEROVA E., HLOCHOVA J., Biologia Plantarum (Praha), 1977,
19, 2, 88.
15.	MAYER A. M., POLJAKOFF-MAYBER A., The germination of seeds, Pergamon Interna-
tional Library of Science, Oxford—New York—Toronto—Sydney—Paris, 1975.
16.	NECHIPORENKO G. A., GRINEVA G. M., Fiziol. Rast., 1976, 23, 5, 984.
17.	OPIK H., SIMON E. W., J. exp. Bot., 1963, 14, 299.
18.	ORLOV A. IA., Dokl. Akad. Nauk SSSR, 1962, 147, 1, 233.
19.	RUBIN B. A., LADÎGHINA M.E., Fiziologia i btohimia dihania rastenii, Izd, Moskovskogo
Univers, Moscova, 1974.
20.	STEFANOVSKI A. L, Fiziol. Rast., 1962, 9, 5, 589.
21.	STEWARD F. C., Plant Physiology, voi. IV A : Metabolism : Organic Nutrition and Ni-
trogen Metabolism, Academic Press, New York-London, 1965, 231.
22.	STILES W., Respiration in seed germination and seedling develppment, în Handbuch der
Pflanzenphysiologie, sub red. RUHLAND W., Springer, Berlin, 1960, XII, 2,
465.
23.	VARTAPETIAN B. B., MASLOV A. L, Fiziol. Rast., 1974, 21, 4, 807.
Primit în redacție la 25 aprilie 1980
Centrul de cercetări biologice
Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48
ASPECTE ALE NUTRIȚIEI VITEI DE VIE
ÎN CONDIȚIILE PODGORIEI TÎRNAVELOR
DE
GH. ȚÂRA
The research carried out prove that tiie varieties of Vitis vinifera have a specific,
absorption of macroelements. Inthe conditions of redând brown calcareous soil the
absorption of macroelements N P K has the highest level inthe varieties of Fe-
tească regală and Fetească albă.
The rate of NPK absorption at the level of leaves depends on the rootstock,.
the distribution of the N P K combinations in the soil and the soil texture.
Optimizarea soluțiilor de fertilizare în plantațiile viticole reclamă,,
pe lingă cunoașterea potențialului nutritiv al ecosistemelor pentru fiecare
podgorie în parte, și elucidarea aspectelor legate de specialitatea absorbției
soiurilor utilizate în cultură.
Nutriția viței de vie a constituit obiectul a numeroase cercetări efec-
tuate în ultimul deceniu, dintre care amintim pe cele ale lui Lafop și colab.
(4), "Condei și colab. (2), (3), Levy și colab. (5), Bâlo și colab. (1), Vanek
(7), Metaxa și Țâra (6).	’ ;
Studiul întreprins la Stațiunea de cercetări viticole Blaj a urmărit
stabilirea particularităților de absorbție ale principalelor soiuri de VUis-
vinifera, precum și influența portaltoiului și a potențialului nutritiv al
solului asupra absorbției macroelementelor.
MATERIAL ȘI METODĂ
Studiul a Comportat alegerea în teren a unor plantații viticole reprezentative. Astfel,
particularitățile de absorbție ale principalelor soiuri de Vitis vinifera au fost urmărite în colecția
ampelografică situată pe un sol brun erodat, soiurile fiind altoite pe portaltoiul Kober5BB.
Avînd în vedere ponderea tipurilor de sol din structura plantațiilor viticole, au fost
luate în cercetare plantațiile situate pe solul brun argilic, sblul negru de fîneață, psamosolul
cambie și regosolul carbonatic. Probele de frunze (frunza din dreptul primului ciorchine) au
fost recoltate la înflorit și pîrgă, în lucrare fiind prezentată media celor două momente. Conți-
nutul în azotat total a fost determinat prin metodă Kjeldahl, fosforul prin colorimetrare după
Troug Mayer, potasiul flamfotometric, iar calciul și magneziulprin spectrofotometrie cu absorbție
atomică .
REZULTATELE OBȚINUTE ȘI DISCUȚIA LOR
Urmărindu-se în dinamică absorbția principalelor macroelemente,
se constată că, odată cu creșterea bipmasei, conținutul frunzelor în N P K
descrește pe măsura înaintării în vegetație a viței de vie (fig. 1). în cazul
potasiului se observă o ușoară tendință de intensificare a absorbției în
faza creșterii boabelor, conținutul cel mai scăzut fiind înregistrat tot în
faza de maturitate deplină a strugurilor.
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2, P. 155-160, BUCUREȘTI, 1981
156
GH. ȚARA
2
Soiurile de Vitis vinifera manifestă o specificitate a absorbției ele-
mentelor nutritive; astfel, în condițiile solului brun erodat, beneficiază
de o nutriție mai bună cu azot soiul Riesling italian și, de o nutriție mai
slabă soiurile Muscat Ottonel și Fetească albă (tabelul nr. 1).
Legat de absorbția fosforului, se remarcă faptul că, deși gradul de
aprovizionare a solului în P2O5 este scăzut, conținutul frunzelor în fosfor
•— Muscat Ottonel
— Traminer roz
— Fetească regală
Fig. 1. — Variația conținutului procentual al NP K din frunze în cursul perioadei de
vegetație : I — înainte de înflorit; II — după înflorit; III — creșterea boabelor; IV —
pîrgă.
total ajunge la valori normale (0,19—0,24 g %), ceea ce confirmă obser-
vațiile lui Bâlo și colab. (1). O absorbție mai scăzută a fosforului s-a în-
registrat la soiul Riesling italian, situație semnalată și de Condei și colab.
(2) la Drăgășani.
în condițiile solului brun erodat, soiurile Fetească regală și Fetească
albă manifestă o absorbție mai intensă a potasiului. Datorită acestui
fapt, valoarea raportului N/K (1,6 — 1,4) scade sub limita optimă și indică
o susceptibilitate Ia carența de azot.
' în scopul menținerii în limite normale a raporturilor dintre macro-
elemente, al corectării eventualelor dezechilibre de nutriție, apare necesi-
tatea extinderii acestor cercetări și pe celelalte tipuri de sol.
Luînd în considerare echilibrul alimentar ca indicator al calității
absorbției, se constată că la soiurile de Vitis vinifera alimentația globală
este dominată de azot (55,2—64,8 %) în detrimentul fosforului (4,2 —
5,4 %) și al potasiului (31,8—39,9%).
Alimentația globală ca indicator al intensității absorbției minerale
atestă valori mai ridicate pentru soiurile Fetească regală (4,33 g%),
Fetească albă (4,31 g.%) și Riesling italian (4,03 g%).
Conținutul în Ca și Mg, precum și valoarea raportului K/Mg se si-
tuează în limite considerate normale.
Influența portaltoiului asupra absorbției macroelementelor a fost
studiată la soiul Fetească regală altoit pe nouă portalțoi. (tabelul nr. 2),
Tabelul nr. i
Cânținiitul frunzelor în elemente nutritive, alimentația globală și echilibrul alimentar la principalele soiuri de Vitis vinifera din podgoria
_	,	Tîrnavelor (date medii 1976—1979)
' £
Ol Ol
3
o
£
O
V)
o
d
’S
'o
d
V7
d
U, 1
©d
IV
minerale a soiului Fetească,regală (19.78	1979,) "	Diagnostic foliar	echilibrul alimentar ( %')'		©’ co o'. 16 <6 oo« CO CO CO'
		IV	co co «z m
		Z	ci -V O O t" C© 1© 1©
	alimenta- ția globa- lă-(g-%.)		oi’** S o o o M M
	tJ)		f> l© Mt M i©
		Ph z O-J CI ^4	i 0,19‘ 0', 17 0;18-
			61 © •xF 00 oî oi Ol
absorbției ii în;.:	1 )			M1 c© CO 01 rH 1© 1©
.5 O
l/>


O
z
&

d
"a
©
I
>«
d
'O
IA
’4>
tJ

fi
■ d
d
d
3

&D
a) O
« E
r-> el
O O? *
gO
a
3
3
CQ
g
4)
-O
fi
fi
N
O
w
fi
©
s
UI
d
o
Jd
d
>d
m
d
0)
8
>d
’d
M
&
N/K		8'1 Z'Z	r-	oo bO' CO rS
N/P>		r-i to 1©	CC Oi l© 1©	7,1 5,9
r		04 ©	r*«	rH* CO
(%)		28, 31,	c© co, CO 00	oi oi Ol c©
				
: S ' E ’d	ev	Ol Ol O TM	c© o	00 00' o ©
				
â o W	%	cp . ci C© 16	56,3 I 57.,.3. ;	69„1 57,9
Alimen- tația glo-	baia (g%)	3,78 j- h74	4,33 4,89	3,44 4,75
	ts	0,99 1-, 41	.	1,34 1,51	C© CO O © w
O-'	ft	0,19 0,26'	C© 00 Ol 61 'O o	: 0,16. 0,23
	%	2,60 • 3, 07	2,76 ,	3,15	2,62 |	3,09
		© .	0)	
Starea frunzelor		neclorozai clorozate-	necloroza clorozate	necloroza: clorozate
				
			>d	,g
		e o	•egal	
■© 5		j	Muscat Oi	1	Fetească i	tg $5 s
5	NUTRIȚIA VIȚEI DE VIE ÎN PODGORIA T1RNAVELOR	159
plantația fiind amplasată pe un sol brun eomezobazic. Analizele foliare
indică o absorbție mai bună a azotului în cazul clonului S04—4 și o ab-
sorbție mai slabă în cazul clonului Eichter 99. Datele obținute scot în
evidență faptul că absorbția fosforului este influențată într-o măsură mai
mică de portaltoi, conținutul limbului în fosfor total fiind cuprins între
0,17 și 0,19 g%.
Acțiunea portaltoiului asupra nutriției soiului Fetească regală apare
mai evidentă în cazul potasiului. Se remarcă printr-o absorbție mai in-
tensă portaltoiul Kober 5 BB și selecțiile clonale de Kober și printr-o
absorbție mai slabă Paulsen 1045 și Richter 99. în consecință, alimentația
globală are valori mai mici pentru cei doi portaltoi, iar în echilibrul ali-
mentar crește ponderea azotului în defavoarea potasiului.
Cu toate că în cîmpul experimental nu avem și un soi de referință,
datele obținute confirmă constatările anterioare potrivit cărora soiul
Fetească regală manifestă o absorbție intensă a potasiului.
Intensitatea absorbției substanțelor minerale este influențată de
potențialul nutritiv al solului. După cum rezultă din datele tabelului nr. 3,
conținutul solului în forme mobile de N P K este mai redus în cazul
psamosolului cambie și mai ridicat în cazul solului negru de fîneață și
al solului brun argilic.
Rezultatele obținute atestă o oarecare dependență între gradul de
fertilitate a solului și intensitatea absorbției azotului. Absorbția potasiu-
lui este influențată mai ales de starea texturală a solului; astfel, valorile
cele mai mari s-au înregistrat la butucii cultivați pe psamosolul cambie.
într-un mod cu totul deosebit se manifestă absorbția macroelemente-
lor la butucii afectați de cloroză (tabelul nr. 4).
Cloroza fiind un fenomen secundar, după ce s-a realizat un anumit
echilibru între sistemul radicular și cel foliar (în condițiile de creștere și
dezvoltare normală), consecințele imediate sînt resimțite mai mult la
nivelul aparatului foliar, unde avem o schimbare anuală a întregii mase
vegetative. în anii următori instalării clorozei, acțiunea de reducere a
aparatului foliar poate ajunge pînă la 50%, fenomen care este însoțit,
în proporție mai redusă, și de o stagnare în creștere a sistemului
radicular.	'
Se creează astfel un decalaj între capacitatea de absorbție a celulelor
radiculare pentru N P K și capacitatea de metabolizare la nivelul aparatu-
lui foliar. în consecință, frunzele clorozate prezintă un conținut mai ridi-
cat în N P K în comparație cu frunzele sănătoase. în nici un caz nu
poate fi vorba de un nivel mai ridicat al absorbției butucilor clorozați.
CONCLUZII
1.	Soiurile de Vitis vinifera manifestă o specificitate a absorbției
macroelementelor; astfel, în condițiile solului brun erodat se remarcă
printr-o absorbție mai intensă soiurile Fetească regală și Fetească albă.
2.	Portaltoii, prin particularitățile lor, influențează absorbția azotu-
lui și a potasiului și într-o măsură mai mică absorbția fosforului.
3.	Potențialul nutritiv și starea texturală a solului modifică nivelul
alimentației globale și echilibrul alimentar.
160
GH. ȚARA
6
BIBLIOGRAFIE
1.	BÂLO E., PÂNCZEL MÂRTA, PRILEZKY GYONGY, GENTISCHER G., Mitteilungenr
1975, 3, 171-180.
2.	CONDEI GH., DUMITRESCU FLORENTINA, TUDOR TUDORA, Analele I.C.V.V.,.
. 1968,1,215-230.
3.	CONDEI GH., POPA P., POPA GR., BACIU M., CRIȘAN I., Analele I.C.V.V., 1974, 5,
333-347.
4.	LAFON J., COUILLAUD P., GAY-BELLILE F., LEVY J. F„ Vignes et vins, 1965,
140, 17-21.
5.	LEVY J. F„ CHALER G., CAMBAGI F., HEGO C., Vignes et vins, 1972, 212,
21-25.
6.	METAXA GR., ȚÂRA GH., Lucr. științ, Inst. agr. „Dr. P. Groza”, 1971, XXVII,.
341-349.
7.	VANEK G., Wein-Wissenschaft, 1978, 1,15-35.
Primit în redacție la 21 mai 1980
INFLUENTA SURSELOR DE CARBON
ASUPRA DEZVOLTĂRII UNOR CIUPERCI DIN SOL
DE
M. RUSAN, CRISTINA VIȚALARIU și VIORICA IACOB *
Stațiunea de cercetări viticole
Blaj, jud. Alba
The authors present some experimental researches on the biology of some soil
micromycetes: Penicillium mickzynsckii Zaleski, Spicaria griseola Saccardo and
Gliocladium catenulatum Gihnan and Abbott.
The investigations showed the influence of different carbon sources (in number
of 18) on these micromycetes.
The dynamics of fungus cultures development was followed, for a 240 hours period
at 26°C, and also the inițial pH evolution from the beginning up to the end of ex-
perimcnts. The evolution of carbon sources assimilation degree, concomitantly
with the best development of cultures, was followed on the basis of biomass quan-
tity, which was expressed in mg dryed mycelium.
Multitudinea proceselor biochimice capabile să reglementeze echili-
brarea ritmului unui întreg lanț de transformări la nivel celular poate
varia de la un moment la altul în funcție de o serie de factori, între care
specializarea unor celule, vîrsta și mediul în care acestea sînt cultivate.
Cantitatea diferitelor componente din mediul nutritiv, precum și bilanțul
dintre acestea au o pondere deosebită în metabolismul general al ciuperci-
lor, cu implicații directe în procesele de creștere și de înmulțire (5).
Posibilitățile ciupercilor de a-și asigura carbonul sub diferite forme
sînt foarte variate, datorită în mare măsură echipamentului enzimatic
complex, care guvernează vastul fenomen de adaptabilitate.
în nutriția ciupercilor, un rol important au sursele de carbon, care
contribuie în mod inegal la creșterea miceliului acestora și la fructifica-
rea lor. Ciupercile, neavînd posibilitatea de a folosi CO2 din aer sau car-
bonul din carbonați, îl iau din substraturile organice complexe. Marea
lor majoritate folosesc carbonul din compușii organici, cum ar fi glucidele,
iar dintre acestea în special hexozele (glucoza și fructoza), care sînt mai
ușor asimilate (1). După Kauppi (2), sursele de carbon acționează diferit
față de Cladosporium herbarum. Rusan (4) arată că Trichotliecium roseum
folosește mai bine zaharoza și fructoza și se manifestă nespecific față de
rafinoză.
Montant (3) demonstrează că Aspergillus niger și Glomerella cingulata
se dezvoltă bine în prezența zaharozei, iar Tricliothecium roseum în mediul
cu fructoză. S-au mai întreprins studii interesante asupra sintetizării sor-
bozei de către speciile din genul Helminthosporium.
Prezenta lucrare face parte dintr-o suită de preocupări privind biolo-
gia unor ciuperci izolate din sol, studii începute din anul 1971 în cadrul
Centrului de cercetări biologice din Iași.
ST. CERC, BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T, 33, NR. 2, P. 161-168, BUCUREȘTI, 1981	24
163
162	M. RUSAN și colab.	2
MATERIAL ȘI METODĂ
Ca specii test pentru stabilirea, importanței diferitelor surse de carbon s-au folosit Penicil-
lium mickzynsckii Zaleski, Spicaria griseola Saccardo și Gliocladium catenulatum Gilmari and
Abbott, izolate din soluri agricole de la Podu Iloaiei, jud. Iași.
Conform buletinului de specialitate International Centre of Information on Antibiotics,
speciile menționate nu au fost cercetate din acest punct de vedere.
Ca mediu de cultură am folosit extractul de malț (10 g). Culturile s-au efectuat pe mediul
agarizat în plăci Petri pentru studiul morfologiei și în medii lichide pentru aprecierea biomasei
acumulate, în funcție de hidratul de carbon utilizat. Culturile s-au ținut îil termostat 24—240’
de orela26°G. Ca surse de carbon amfolosit 18 compuși aparținînd la monozaharide, oligozaharide
și polizaharide, care s-au adăugat în cantitate de 10 g/1 la mediul menționat. Ca martor a servit
același, mediu fără hidrat de carbon.
Pentru a afla cantitatea de hidrați de carbon optimă unei culturi de ciuperci am folosit
diferite doze (1 — 30 g/1) de glucoză. Cantitatea de biomasă s-a stabilit prin filtrare la vid,
după care miceliul a fost uscat la 105°C pînă la greutatea constantă. Reacția (pil) mediilor li-
chide înainte și după cultivare s-a verificat cu ajutorul potențiometrului de tip MV-84 și al
benzii indicatoare Merck.
REZULTATE ORȚINUTE
Analizînd datele din tabelul nr. 1, constatăm că pentru cultivarea
speciilor Penicillium mickzynsckii și Spicaria griseola cantitatea optimă
de..glucoză este de 2Q g/1. în variantele respective, după 240 de ore,
miceliul a fost abundent și foarte compact și sporularea cea mai intensă.
La doza de 10—20 g/1 glucoză, Gliocladium catenulatum a prezentat o
dezvoltare abundentă a miceliului începînd chiar după 168 de ore. După
acest interval de timp, miceliul a format un văl verzui, compact, foarte
aderent la vasul de cultură, iar sporularea abundentă a fost superioară
martorului.
Din analiza datelor prezentate în tabelul nr. 2 rezultă că Penicillium
mickzynsckii, după primele 48 de ore, a avut o dezvoltare foarte slabă în
majoritatea variantelor, miceliul lipsind total~ pe mediile cu rafinoză,
galactoză, arabinoză, riboză, xiloză și pectină. în ultimele două variante
nu s-a constatat prezența miceliului nici după 72 de ore, iar după 96 și
120 de ore acesta a avut o dezvoltare foarte slabă. Lactoza, trehaloza și
riboza au fost valorificate cel mai bine, determinînd o dezvoltare bună
chiar după 144 și, respectiv, 168 de ore; același aspect s-a menținut însă
și după 240 de ore, cînd majoritatea variantelor au fost apreciate ca avînd
o dezvoltare bună.
Spicaria griseola a avut în general o dezvoltare mai lentă, care a fost
foarte slabă în variantele cu xiloză chiar după 144 de ore, ajungînd la o
dezvoltare slabă după 240 de ore.,Dezvoltare slabă după 240 de ore, ca și
în cazul speciei precedente, au prezentat culturile de pe mediile cu zaha-
roză, rafinoză și galactoză. Sorboza, dulcita și amidonul au fost asimilate
mai bine, determinînd o dezvoltare bună chiar după 144 de ore.
Gliocladium catenulatum a reacționat mai bine decît speciile prece-
dente la majoritatea zaharurilor folosite, atingînd o dezvoltare bună
după 144 de ore (exceptînd variantele cu sorboză și pectină) și o dezvoltare
abundentă în variantele cu manită și sorbitol după 168 de ore, iar în cele
cu zaharoză, galactoză și arabinoză după 240 de ore.
Tabelul nr.l	.....
Influența cantității de glucoză asupra dinamicii de dezvoltare a unor ciuperci din sol la 26°C
	G i oi	4~	.+ . : 4- ■	+ + +	+ + +	+ + +,	+ +	4- +
. £ ; 3 • ■ S	168	+ +	i + -1- ■	+ + +	+ +■ 4-	+ + +	+ +	+ +
c	144	+ +	4- 4-	+ +	+ +	+ +	+	+ +
£ 5	O Ol	+	.+	+	+	+	+	+ +
	co . CJ	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+
5	s	+ 1	+ 1	+ ■ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 	[
	co	1	1	1	î	i	l	+ 	1
								
	1 240 1	+	+	4“ 4-	+ +	+ + +	+ +	4- +
	co	+	+	4- +	+ +	+ : +	+ +	+ +
								
O ce .co	'	'1	+	+	+	+	+	+ +	+ +
•2	120	+	+	+	+ 1	+ 1	+	+ +
								
	cO G	+	+	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+
	Ol	+ ■ !	i	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+
	CO	+ 1	1 .+ ■ 1	+ 1	+ 1	1	1	+ 	1
	240	+	: + +	+ .+	■-P +	+ ' + +	+	+ +
£ cj	168	+	+'	+	+ +	’ + +	-1-	+ + +
§>.	144	+	+	+	+	+	+	+ +
E	G Ol	+	+	+ 1	+		+ 1	+ +
cilliui	co •g	+	+	+ 1	+ 1	.+ 1	+ 1	+
Penii	Ol	+ 1	+ 1’	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1
	i Ore:48	+ 1	■ + 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1	+ 1
N O ' O £ t o"	3 '			1	lO	o Ol	s	Martor
-Nr? crt.			! 01	co		io	CO	1>
LEGENDA	„	t	,
Absentă =— ; foarte slabă = — + ; slabă = + ; bună = + + ; -abundenta — + + +

5	EFECTUL SURSELOR DE CARBON ASUPRA CIUPERCILOR DIN SOL	165
Beacția diferită a speciilor test folosite față de acțiunea zaharurilor
'o explicăm prin echipamentul lor enzimatic diferit.
Analizînd rezultatele experiențelor privitoare la biomasa acumulată
(tabelul nr. 3), constatăm la Penicillium mickzynsckii o creștere față de
martor, în afară de varianta cu trehaloză, în care valoarea este practic
egală cu a martorului, și de variantele cu xiloză și riboză, în care s-a înre-
gistrat o reducere cu 0,208 și, respectiv, 0,236 mg. Creșterea cea mai mare
a fost determinată de glucoza 30 °/00, urmată de fructoză, amidon, sorboză,
zaharoză etc.
Spicaria griseola a prezentat o biomasă superioară martorului numai
în variantele cu amidon, glucoză 30 °/00, glucoza 20 °/00, sorboză, manită
și glucoză 10 °/00. în trei variante (cu glucoză 15 °/00, riboză și pectină),
cantitatea de biomasă a fost practic egală cu cea a martorului. în restul
de 13 variante s-au înregistrat valori ale biomasei inferioare martorului.
Gliocladium catenulatum, în 19 variante, a prezentat o cantitate de
biomasă inferioară martorului; numai în patru variante, corespunzătoare
glucozei 30 °/00, glucozei 20 °/00, pectinei și xilozei, s-au înregistrat sporuri
infime.
în mod constant, numai glucoza în concentrații ridicate (20 și 30 °/00)
a determinat la toate cele trei specii de ciuperci test o creștere a biomasei
acumulate.
Beacția mediilor lichide adusă la începutul experienței la aceeași va-
loare, corespunzătoare pH = 6, a suferit o acidifiere mai mult sau mai
puțin pronunțată în decursul celor 240 de ore de cultură a ciupercilor
test (tabelul nr. 4).
Cel mai puțin a scăzut pH-ul în variantele martor (pH=4,5 —5,2), iar
dintre acestea în mediul cu Gliocladium catenulatum (pH = 5,2). Această
ciupercă, în timpul metabolizării tuturor zaharurilor, a redus pH-ul cel
mai puțin, în marea majoritate a cazurilor pînă la valoarea de 4,0—4,5.
Urmează Penicillium mickzynsckii, în variantele respective înregistrîndu-se
cele mai multe valori ale pH-ului de 3,0—3,9, apoi Spicaria griseola cu
acidifierea cea mai puternică, mediul respectiv avînd pH = 3,0—3,5, cu
excepția a două variante, cea cu lactoză (pH = 4) și cea cu glucoză
(pH = 4,8).
Dintre zaharuri, glucoza în concentrație minimă (1 °/00) a contribuit
cel mai puțin la acidifierea mediului în cazul tuturor celor trei specii test.
Urmează zaharoza și fructoza în variantele cu Gliocladium catenulatum
și Penicillium mickzynsckii și apoi dulcita și lactoza în variantele eu Gliocla-
dium catenulatum și Spicaria griseola.
Pe baza rezultatelor obținute putem afirma că specificitatea ciuper-
cilor față de unele surse de carbon poate constitui o caracteristică în nutriția
acestor microorganisme. Diferite micromicete au posibilitatea de a reac-
ționa diferit față de o gamă de surse de carbon și această comportare poate
depinde foarte mult atît de influența indirectă, prin intermediul pH-ului,
cît și prin favorizarea unor reacții metabolice intermediare.
6
EFECTUL SURSELOR DE CARBON ASUPRA CIUPERCILOR DIN SOL	167
166
M. RUSAN și -colab.
Tabelul nr. 3
Cantitatea de miceliu acumulată (mg) de unele ciuperci din sol,
în funcție de diferite surse și cantități de hidrați de carbon
Nr. crt.	Hidrați carbon	Penicillium nickzynsckii	Spicaria griseola	Gliocladium catenUlatum
1	Zaharoză	0,1983	0,1737	0,3597
2	Manită	0,1603	0,1929	0,3456
3	Maltoză	0,1864	0,1737	0,3669
4	Fructoză	0,2099	0,1692	0,3099
5	Lactoză	0,1745	0,1787	0,3541
6	Rafinoză	0,1742	0,1495	0,2891
7	Galactoză	0,1720	0,1787	0,3226
8	Arabinoză	9,1789	0,1485	0,3351
9 ,	Sorbitol	0,1963	0,1708	0,3391
10	Xiloză	0,1365	0,1502	0,4692
11	Riboză	0,1337	0,1845	0,2784
12	Manoză	0,1675	' 0,1863	0,3219
13	Sorboză	0,2048	0,1950	0,3105
14	Trehaloză	0,1543	0,1665	0,3491
15	Dulcită	0,1952	0,1553	0,3405
16	Amidon	0,2095	0,2130	0,3341
17	Pectină	0,1676	0,1837	0,4899
18	Glucoza l»/o	0,1614 0	0,1668	0,2641
19	Glucoza 5°/0	0,1737 0	0;1772	9,2783
20	Glucoza 10°/o	0,1666 0	0,1900	0,3256
21	Glucoza 15°/(	0,1805	0,1850_	0,3971
22	Glucoza 20°/	0,1898	0,2000	0,4498 ...
23	Glucoza 30°/	0,2330	0,2099_	0,5486
24	Martor	0,1573	0,1835	0,4347
Tabelul nr. 4
Reacția (pH) mediului după 240 de ore în culturile unor ciuperci din
sol, în funcție de diferite surse și cantități de hidrați de carbon
Nr. crt.	Hidrați de carbon	Penicillium mickzynsckii	Spicaria griseola	Gliocladium catenulatiim
1	Zaharoză	4,0	3,0	4,5
2	Manită	3,6	3,0	4,5
3	Maltoză	3,5	3,0	4,2
4	Fructoză	4,0	3,5	4,4
5	Lactoză	3,8	4,0	4,2
6	Rafinoză	3,5	3,1	4,2
7	Galactoză	3,8	3,0	4,0
8	Arabinoză	3,6	3,2	4,0
9	Sorbitol	3,4	3,0	4,3
10	Xiloză	3,6	3,3	4,5
11	Riboză	3,8	3,0	4,3
12	Manoză	3,6	3,5	4,0
13	Sorboză	3,8	3,2	4,2
14	Trehaloză	3,5	3,0	4,6
15	Dulcită	3,8	4,0	4,3
16	Amidon	3,0	3,0	4,0
17	Pectină	3,0	3,5	2,8
18	Glucoza 1*/00	4,1	4,8	4,8
19	Glucoza 5 °/0	o	3,4	3,5	4,3
20	Glucoză lO°/o	o	3,0	3,0	4,0
21	Giucoză 15<>/o	o	3,3	3,5	3,8
22	Glucoză 2Oo/0	o	3,5	3,0	4,0
23	Glucoză 30°/	„	3,1	3,2	4,0
24	Martor	|	4,5	4,8	5,2
168	M. RUSAN șl colab.	§
CONCLUZII
1.	Doza optimă de glucoză introdusă în mediul de cultură este de
20 g/1 pentru Penicillium mickzynsckii și Spicaria griseola și de 10 —15 g/1
pentru Gliocladium catenulatum. Biomasa acumulată a atins valoarea
maximă la toate speciile de ciuperci test folosite la doza de 30 g/1 glucoză.
2.	Ritmul cel mai accentuat de dezvoltare al ciupercii Penicillium
mickzynsckii s-a semnalat pe mediile cu lactoză și trehaloza, al speciei
Spicaria griseola pe cele cu amidon, dulcită și sorboză, iar al speciei Glio-
cladium catenulatum pe mediul cu manită.
3.	Acumularea de biomasă la Penicillium mickzynsckii este ma-
ximă în mediul cu glucoză 30 g/1, urmat de mediile cu amidon și fructoză ;
la Spicaria griseola, cantitatea maximă de biomasă s-a realizat în mediile
cu amidon și cu glucoză 30 g/1, iar la Gliocladium catenulatum în cel cu
glucoză 30 g/1, urmat de mediul cu pectină și apoi de cel cu trehaloza.
4.	Reacția mediilor cu diferite surse de carbon a suferit modificări
în decurs de 240 de ore, cît timp s-au menținut culturile de ciuperci, înre-
gistrîndu-se o acidifiere a acestora sub acțiunea celor trei specii test.
Aducem și pe această cale deosebite mulțumiri tovarășei doctor
docent Vera Bontea pentru competentele și prețioasele precizări pe care
ni le-a sugerat.
BIBLIOGRAFIE
1.	GINDRAT D., BulI. Soc. Bot., Suisse, 1965, 75, 183-218.
2.	KAUPPI K. KAIJA, Karstenia (Finlanda), 1971, XIII, 81-90.
3.	MONTANTCH., C. R. Acad, sci., Paris, 1960, 250, 4444-4449.
4.	RUSAN M., Var labil Halca morfologică a culturilor de Trichothecium roseum Link in funcție
de diferite surse de carbon, teza de doctorat, Inst. de biologie „Tr. Săvulescu”,
București, 1973.
5.	THIND KUSHDARSHANN S., MADAN M., Proc. nat. Acad. Sci. India, scct. B, 1967,
37, 4, 373-384.
Primit în redacție la 2 aprilie 1980
Centrul de cercetări biologice
Iași, str. 23 August nr. 20 A ,
Și
* Institutul agronomic „Ion lonescu de la Brad”
Iași, Aleea M. Sadoveanu nr. 3
DATE NOI PRIVIND PARAZITUL FOLIAR AL GRÎULUI
IIELMINTIIOSPORIUM TRITIC1-REPENT1S DIEDICKE
DE
LUCREȚIA DUMITRAȘ și VERA BONTEA
Data are given on the distribution, symptoms, morphology and biology of an
important foliar părăsite of wheat, Helminthosporium tritici-repentis Diedicke,
uninvcstigated in Romania yet. The paper also deals with the relationships be-
tween other foliar parasites of wheat, the host range and the measures of preven-
tion and control.
în perioada 1977—1979, în cursul lunilor mai și iunie s-a constatat
în sudul țării o uscare pronunțată a frunzelor de grîu cu o frecvență de
45—100 % și o intensitate de 2—4, mai ales la soiurile Ceres, lulia și Sa-
dovo. Atacul a fost mai puternic în localitățile Crevedia Mare, Călugăreni,
MihaiBravu (jud. Giurgiu), Sohatu (jud. Călărași), Movilița (jud. Ialomița),
Afumați (Sectorul agricol Ilfov), Silistraru, Ulmu și Tichilești (jud. Brăila).
Boala a fost semnalată apoi și în alte regiuni din țară (sudul Moldovei
și Olteniei, estul Transilvaniei), făcîndu-și apariția din luna mai sau iunie
și evoluînd cu intensități diferite în raport cu condițiile climatice.
Boala se manifestă pe frunze, la început sub formă de pete mici,
galbene, care se extind ajungînd. la 2 —3 x 0,6—1,0 cm, apoi de formă
ovală sau neregulată și de culoare brună-cenușie, mai închisă la mijloc
(pl. I, fig. 1). Petele sînt localizate pe suprafețe mari mai ales spre vîrful
frunzelor, de unde începe uscarea lor. Ca urmare a uscării masive a frun-
zelor, boabele se șiștăvesc, proces la care contribuie de regulă și alte boli,
ca făinarea, rugina brună, septorioza etc.
Din țesuturile atacate am izolat specia Helminthosporium tritici-
repentis, descrisă pentru prima dată de Diedicke în 1902 (2) și semnalată
ulterior de Nisikado, apoi de Ito în 1930 (citați de Ellis (5)), care o rapor-
tează la Drechslera tritici-vulgaris (Nisikado) Ito. Shoemaker (10) o denu-
mește Drechslera tritici-repentis (Died.) Shoemaker, fiind raportată la
forma perfectă Pyrenophora tritici-repentis (Died.) Drechsler.
în România a fost menționată pentru prima dată la grîu de Hulea
și colab. (6) producînd uscarea frunzelor în asociație cu Alternaria triticina
Prasada, specie pe care autorii o descriu detaliat, fiind considerată ca
principalul agent patogen al arsurii sau uscării frunzelor de grîu.
în cercetările efectuate de noi în perioada 1977—1979, am întîlnit
Alternaria sp. numai în cîteva cazuri și uneori Cladosporium spp. în aso-
ciație cu Helminihosporium tritici-repentis, ceea ce ne-a determinat să-l
considerăm pe acesta din urmă ca agent patogen principal al uscării
frunzelor de grîu.
ST, CERC; BIOL, SERIA BIOL; VEGET., T. 33, NR, 2, P, 169-172, BUCUREȘTI, 1981

170	LUCREȚIA DUMITRAȘ și VERiA BONTEA	2
Bazîndu-ne pe această constatare și pe faptul că boala ia proporții
tot mai mari cu fiecare an, am căutat să stabilim anumite elemente
privind morfologia, biologia și ecologia parazitului, în vederea elaborării
unor metode eficace de prevenire și combatere.
Din datele obținute rezultă că Helminthosponum tritici-repeniis
se dezvoltă cel mai bine pe mediul de cartofi cu glucoză și agar, pe care,
după 5—8 zile de la însămînțare, au apărut colonii albe, apoi cenușii,
dense, cu aspect de vată și uneori cu smocuri aeriene bogate. Pe mediul
cu Șucroză, prolină și agar și pe fragmente de frunze proaspete de grîu
autoclavate, coloniile au fost mici, laxe, avînd creștere slabă.
Temperatura optimă pentru dezvoltarea coloniilor parazitului este
de 19—26°C; la 14—18°C și 28—32°C, creșterea a fost încetinită, iar sub
8°C și peste 35°C a fost oprită. Pe fragmente de frunze de grîu, conidioforii
s-au format la temperaturi cuprinse între 12 și 18°C, iar conidiile la
14—26°C, mai abundent între 18 și 22°C. Aceste rezultate le confirmă pe
cele ale altor cercetători (8), (9).
Miceliul, viguros, intercelular, la început este hialin, apoi gălbui
pînă la brun deschis. Conidioforii, bogat septați, de 14:0—450 x 7—9 u,
ies prin stom'ate, izolați, sad îh grupuri de cîte 2—4 și sînt bruni pînă la
bruni îhchiși, mai deschiși în partea âpicâlă, drepți Sau ușor fleXiioȘi,
rareori geniculați; în partea bazală prezintă o umflătură mai mult, sau
mai puțin sferică, cu diametrul de 10—12 |x, măi rar 14 ji, uneori măi
deschisă la culoare decît restul conidioforalui, de care se1 separă evident
printr-o septă, marcată de o ușoară strangulare (pi, I, 'fig. 2 și 3).
Conidiile, de 40—215 (125) x 12—19 (17,5) % sînt cilindrice, drepte,
rareori ușor ciribate, rotunjite la vîrf, ușor, trunchiate la bază, hiâline
pînă la slab gălbui, cu 3—12 (6—8) sdpte, dintre căiA 1—3 drepte, restul
ușor curbate ; germinează după 14 —18 ore de la formare dacă temperatura
este de 21^24°C și umiditatea de 96—100% (pi,;Iț fig. 4 și 5),; J." // %
: Pentru infecții artificiale am folosit conidiile formate pe fțunze dș
grîu infectate natural și ținute în cameră umedă, deoarece'în laborator
nu am obținut sporulare mai bogată pe nici unul dintre mediile folosite.
Boala a fost reprodusă atît în seră cît și în cîmp, unde am. efectuat
infecții în diferite faze de dezvoltare a griului. în seră, infecțiile din faza
de formare a paiului au dat simptome atipice, dar conidiile ce au apărut
în dreptul petelor au fost caracteristice speciei. în cîmp, cele mai bune
rezultate de reproducere a bolii s-.au obținut pe frunzele lipsite de atacul
altor paraziți și în cazul cînd infecțiile s-au efectuat cu puțin înainte de
faza de burduf și pînă la maturitatea în lapte. Cînd condițiile climatice
optime (19—26°C, EH .= 96 — 100%) s-au menținut o perioadă de cel
puțin 60 de ore, simptomele caracteristice au apărut după 7—9 zile de la
inoculare, petele acoperindu-se cu conidii abundente (pl. I, fig. 6 și 7).
Faptul că infecțiile s-au realizat în condiții optime pe frunzele libere
de alți paraziți se poate explica și prin lipsa concurenței, care există în
mod normal, între speciile de ciuperci foliare. Un astfel de fenomen am
constatat cu ocazia observațiilor efectuate în cîmp, unde II. tritici-repeniis
a stînjenit extinderea atacului și, formarea în număr mare a picnidiilor
de Septoria tritici Bob. ex Desm.; pe de altă parte, atacul de H. .triticp,
repentis a fost stînjenit de Puccinia recondita Bob. ,ex Desm. Astfel, în
anul 1977, cînd atacul de-B. recondita a apărut devreme și a evoluat
planșa L -
• w
Sitnptomele produse pe frunzele de grîu și aspecte micromorfologice ale ciupercii
Helminthosporium tritici-repeniis :
fig. 1> frunze atacate natural; fig- 2, grupuri de conidiofori formați pe suprafața frunzei
/ y soni - fig. 3, partea bazală a conidioforiloi- (x 1250); fig. 4, conidii prinse pe conidiofori
țx	425) . fIg 5> conidie germinată (x 320).
3
DATE NOI DESPRE HELIWNTHOSPORIUM TRITICI-REPENTIS
171
rapid (frecvență 80—100%, intensitate 4), H. tritici-repentis s-a manifestat
slab, petele fiind rare și mici, de cîțiva milimetri. în anul 1978, cînd atacul
de rugină a fost slab, apărînd abia în a doua decadă a lunii iunie, arsura
produsă de H. tritici-repentis/s-a, manifestat cu intensitate mare, deter-
minînd uscarea prematură a frunzelor. Situații asemănătoare a observat
și Swatz (11) pentru Cladosporium herbarum (Pers.) Lk., care a stînjenit
puternic evoluția ciupercilor Septoria npdorum Berk. și Fusarium spp.,
fenomen atribuit de autor antagonismului. Fenomenul poate fi determinat
însă în mare măsură și de condițiile climatice, care favorizează la un mo-
ment dat dezvoltarea unui anumit parazit.
Cercul de plante-gazdă pentru II. tritici-repentis este destul de larg,
cuprinzînd un număr important de graminee spontane (3), (5), (7). în
Eomânia, în afară de grîu, parazitul a fost semnalat pe Hayncddia villosa
(L.) Schur (4); noi am constatat prezența lui sporadică și pe secară la
Silistraru (jud. Brăila) în 1978.	■
Pentru prevenirea și combaterea ciupercii parazite H. tritici-repentis,
care devine din ce în ce mai periculoasă, mai ales pe suprafețele unde se
practică monocultura, precum și a altor paraziți foliări, se impun o serie
de măsuri, printre care arături adînci, rotația culturilor, respectarea epocii
și desimii de semănat, fertilizarea și irigarea corespunzătoare, combaterea
buruienilor și în special a gramineelor spontane (gazde potențiale), folo-
sirea de sămînță- liberă, de paraziți, care pot fi vehiculați pe această cale,
chiar dacă transmiterea bolii nu se face prin sămînță. Tratamentele
obișnuite care se aplică materialului de semănat sînt în general eficace și
în prevenirea infecțiilor cu H. tritici-repentis.
Tratamentele în cursul perioadei de vegetație cu un singur fungicid
nu dau întotdeauna rezultatele cele mai bune în combaterea bolilor foliare
datorită, pe de o parte, agenților patogeni foarte variați cu biologie, diferită,
iar pe de altă parte datorităcondițiilor pedoclimatice și agrotehnice
diferite de la o zonă la alta. Prin folosirea amestecurilor de fungi-
cide, aplicate în perioada cuprinsă între fazele de înfrățire și de
burduf, se obține un spectru mai Târg de acțiune. Se recomandă în special
amestecurile : metiltiofanat 37,5% + mancozeb 37,5% (tioman) în doză
de 2—2,5 kg p.c./ha și metiltiofanat 20% + tiuram 80—50% (homai)
în aceeași doză, care în 1979 au redus atacul în cîmp de la 60—70% la
10—15%, intensitatea fiind foarte^scăzută. Aceleași amestecuri au dovedit
eficacitate ridicată în combaterea ruginii, făinării, septoriozei griului și
chiar a unor boli de colet (1).- ' .
în concluzie, arsura sau uscarea frunzelor produsă de Helmintho-
^porium tritici-repentis s-a manifestat în culturile de grîu în fiecare an în
perioada 1977—1979, mai ales în zona sudică a țării. Extinderea bolii a
fost favorizată de condițiile climatice, precum și de frecvența și intensi-
tatea mai scăzute ale celorlalți paraziți foliari ai griului.
în alte țări, H. tritici-repentis parazitează, în afară de grîu, un mare
număr de specii de graminee spontane; la noi, a fost semnalat pînă în
prezent pe grîu, pe Haynaldia villosa și sporadic pe secară.
fig. 6, conidii formate
, PLANȘA I.	.	7, detaliu
pe frunzele infectate artificial (x 320); 1
conidie (x 1250).
172
LUCREȚIA DUMITBAȘ și VERA BONTEA
IN MEMORIAM
Prin respectarea măsurilor agrotehnice și prin aplicarea tratamentelor
la sămînță, precum și în cursul vegetației cu amestecuri de fungicide re-
comandate pentru combaterea bolilor foliare, se previne și atacul ciupercii
H. tritiei-repentis.
IN MEMORIAM JOSIAS BRAUN-BLAN QUET (1883-1980)
ET REINHOLD TUXEN (1899-1980)
BIBLIOGRAFIE
1.	BAICU T., Combaterea bolilor cerealelor în perioada de vegetație, Îndrumări tehnice MAIA,.
1977.
2.	DIEDICKE H. von, Centralbl. Bakt. Parasitkde, 1902, 2, 9, 317—329.
3.	DRECHSLER C., J. agric. Rcs., 1923, 24, 641-740.
4.	ELIADE EUGENIA, CONSTANTINESCU O., Acta bot. Horti Buc., 1970,. 123-128.
5.	ELLIS M. B., Dematiaceous Hyphoinycetes, Commonw. Mycol. Inst., Kew, England,.
1971, 424-425,
6.	HULEA ANA, PAULIAN FL., COMES I., HATMAN M., PEIU M., POPOV C„ Bolile și
dăunătorii cerealelor, Edit. Ceres, București, 1975, 45—47.
7.	MÂKELĂK., J. Sci. agric. Soc. Fini., 1975,47,181 — 217.
8.	MORRALL R.A.A., HOWARD R. J„ Canad. J. Bot., 1974,53,2345 - 2353.
9.	PLATT H. W., MORRALL R.A.A., GRUEN H.E., Canad. J. Bot., 1977, 55, 3, 254-259.
10.	SHOEMAKER R. A., Canad. J. Bot., 1959, 37, 779-887.
11.	SWATZ B., Pflanzenarzt, 1976, 29, 10, 103-104.
Primit în redacție la 6 mai 1980
Institutul de cercetări pentru protecția plantelor
București, B-dul Ion lonescu de la Brad nr. &
S-âu stins din viață, în același an — 1980, Josias Braun-Blanquet, fondatorul fitosocio-
logiei, și Reinhold Tiixcn, cel mai activ promotor al acestei științe.
Lumea științifică pierde două personalități care au marcat o întreagă epocă în dezvoltarea
Mitologiei și ale căror idei și realizări au intrat de mult în fondul de aur al cunoașterii.
JOSIAS BRAUN-BLANQUET, născut în Elveția, la Zurich, și format în școala unor remar-
mabili cercetători ai vegetației, ca Schroter, Brockmann-Jerosch.Rubel, și-a susținut doctoratul
în Franța, la vechea universitate din Montpellier, localitate în care va trăi și va lucra timp de
65 de ani. Și-a schițat concepția privind studiul comunităților de vegetație încă din 1913, cînd
a publicat, în colaborare cu E. Furrer, „Remarques sur l’ătude des groupements des plantes”
(Bull. Soc. lanquedocienne găogr.). Ceva mai tîrziu, în 1921, formulează principiile sistemati-
zării unităților de vegetație („Prinzipien einer Systematik der Pflanzengesellschaften auf floris-
tischer Grundlage”, Jahrb. der St. Gali, naturw. Ges.). în anul următor, împreună cu J. Pavll-
iard, profesor la Montpellier, publică , ,Vocabulaire de sociologie vegetale”, în care precizează
noțiunile noii științe. Bazele teoretice si metodologice ale fitosociologiei au fost prezentate îni
tratatul „Pflanzensoziologie”, publicat în 1928. Dezvoltarea acestor baze se va face în edițiile
ulterioare ale tratatului (1951 și 1964).
Ideea centrală pe care Braun-Blanquet o pune la baza studiului vegetației este așa-numita
.„fidelitate socială” („Gesellschaftstreue”), care reflectă legătura strînsă dintre anumite specii
•ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2, P. 173-177, BUCUREȘTI, 1981
174
IN MEMORIAM
2
3
IN MEMORIAM
175
de plante cu anumite unități de clasificare a vegetației. Asociațiile, unități fundamentale în
clasificarea sa, au o structură floristică determinată, care cuprinde atît specii proprii, definitorii
pentru asociație (specii caracteristice), cit și specii care evidențiază apartenența asociației la
unitățile de rang superior — alianța, ordinul, clasa. Fiecare din aceste unități este definită
printr-o combinație de specii deosebită. Structura floristică oglindește atît specificul ecologic al
unităților, cit șl legăturile genetice, istoria și evoluția lor.
Așezarea unităților în sistemul de clasificare se face pe baza „progresiei sociologice”,,
incepind cu cele care au structură simplă șl terminînd cu cele cu structură complexă (pădurile)..
Pe această bază teoretică s-a dezvoltat — mai întîi pentru Europa, iar apoi și pentru
alte continente — cel mai închegat sistem inductiv de clasificare al vegetației din cele propuse:
pînă în prezent.
Uh rol deosebit în afirmarea fitosociologiei l-a avut Stațiunea Internațională de Geo-
botânică Mediteraneană și Alpină (SIGMA), creată dc Braun-Blanquet Ia Montpellier în.
anul 1930 cu concursul unor oameni de știință de mare prestigiu, printre care și savantul român.
Traian Săvulescu. în această stațiune și-au făcut inițierea în fitosociologie mulți dintre cercetă-
torii care au contribuit apoi la propagarea largă a acestei științe. Sub egida stațiunii au fost
publicate seria de lucrări SIGMA1 și seria „Prodromul comunităților vegetale”2, care au
avut o deosebită importanță pentru orientarea lucrărilor de clasificare floristică a vegetației
și pentru edificarea sistemului de unități fitosociologicc.
Braun-Blanquet nu a fost numai fondatorul șl teoreticianul fitosociologiei, ci și unul
dintre cei mai activi cercetători ai vegetației, contribuind cu un material faptic imens (peste
400 de lucrări) la dezvoltarea sistemului de clasificare pe care îl preconizase. El a căutat să.
dovedească mai mult prin date științifice decît prin polemici sterile justețea concepției sale..
REINHOLD TUXEN, celălalt mare dispăruta cărui memorie o cinstim, a propagat cir
fervoare fitosociologia, contribuind în cea mai marc măsură la extinderea acestei științe pe plan
internațional.
Născut la Ulsnis (Schleswig-Holstein), studiază artele și științele naturii, promovînd
doctoratul în chimie (Heidelberg, 1925). Dar studiul naturii îl atrage mult mai mult decît munca
de laborator. Cu prilejul unei excursii fitosociologice, organizată în 1926 în Alpi, îl cunoaște
pe Braun-Blanquet. în anul următor îl găsim la Montpellier, familiarizîndu-se cu principiile
fitosociologice, pe care le-a aplicat apoi în studiul vegetației din țara sa (,,Die P flanzengeseL
Ischaften Nordwestdeutschlands”, 1937). încă din 1927 a înființat Asociația floristică-geobo,
tanică din Saxonia inferioară, în cadrul căreia s-au format mulți dintre fitosociologii europeni.
La aceasta a contribuit și seria de comunicări a acestei asociații, care a început să apară din 1928.
în cadrul Cercului din Hanovra pentru ocrotirea monumentelor naturii, transformat
apoi în Centrul de cartografie a vegetației, Tiixen duce o intensă activitate de cartare a vege-
tației la scară mare și de aplicare a rezultatelor cercetării șl cartării fitosociologice în diverse
domenii ale economiei (silvicultură, economia apelor, construcția de drumuri și așezări, pro-
tecția mediului etc.). în parte, rezultatele acestei activități au apărut într-o serie specială de
„Fitosociologie aplicată” („Angcwandte Pflanzensoziologie”). Cartarea vegetației îl permite
să releve limitele concepției despre un climax unic și, împreună cu Diemont, să documenteze
existența policlimaxului (1937).
Aprofundind problemele teoretice legate de cartarea unei vegetații puternic modificate
de om, Tiixen ajunge să definească fertila noțiune de „vegetație potențială”, pe care se bazează
cartarea vegetației în Europa centrală.
După război. Centrul de cartografie a vegetației din Stolzenau 3, creat de Tiixen, se
transformă într-o puternică bază a fitosociologiei internaționale și a cartării vegetației.
Sub egida Asociației Internaționale pentru Studiul Vegetației, Tiixen reunește aproape
anual, începînd din 1954, specialiști din tot mai multe țări ale lumii, pentru a discuta problemele
de bază ale studiului vegetației—morfologia, clasificarea, nomenclatura, cartarea, succesiunea
unităților de vegetație etc. Ca rezultat apare prestigioasa \scrie „Berichte der Internationalen
Symposîen der Internationalen Vcreinigung fur Vegetationskundc”, care conține cele mai noi
concepții și date în domeniul studiului vegetației. Tot în cadrul acestei asociații, Tiixen orga-
nizează an de an, în diferite părți ale Europei, excursii de studii cu largă participare interna-
țională. A inițiat primele volume ale bibliografiei fitosociologice internaționale (Excerpta bota-
nica, B‘Sociologica) și a început publicarea operei fundamentale „Prodromus der Pflanzengesel-
Ischaften Europas”, precum și a manualului „Handbook of Vegetation Science”.
Prin munca organizatorică intensă, prin atragerea în activitatea Asociației Internaționale
pentru Studiul Vegetației a unui mare număr de specialiști de pe toate continentele, prin pregă-
tirea multor cadre tinere, prin publicațiile numeroase pe care le-a inițiat, Reinhold Tiixen con-
tribuie în deceniile 6—8 la ridicarea prestigiului fitosociologiei și la răspîndirea largă în lume a
principiilor și a metodelor acestei științe.
Cinstind memoria celor doi mari fitosociologi, se cuvine să amintim că oamenii de știință
români au înțeles de la început importanța fitosociologiei ca știință.	’
Profesorul Alexandru Borza, care a lucrat încă din 1924 cu perseverență pentru introdu-
cerea metodei fitosociologice în țara noastră, a fost membru în Comitetul de redacție al revistei
„Vegetația”, editată de Braun-Blanquet și Tiixen, ca și în Comitetul de redacție al bibliografie1
fitosociologice publicate de Tiixen.
Profesorul Traian Săvulescu, alături de mari botaniști ai vremii, a participat activ la
crearea Stațiunii Internaționale de Geobotanica Mediteraneană și Alpină și a fost membru
permanent al Comitetului internațional de conducere a stațiunii. Prin stăruința Iui, au făcut
specializare o serie de cercetători români, și anume Evdochia Soroceanu (din 1933), R. Zitti
(din 1934), E. Țopa (în 1939), Ana Paucă (în 1941).
Legăturile dintre Braun-Blanquet și oamenii de știință români au căpătat o nouă dez-
voltare prin participarea fondatorului fitosociologiei la cea de-a Vl-a Excursie fitogeografică
internațională organizată de Borza în România. Braun-Blanquet a mai vizitat încă o dată țara
noastră în anul 1937, cînd, la invitația prof. Borza, vine' la Cluj și participă la cîtcva excursii
în împrejurimile orașului și în masivul Biharia.
1 Prima lucrare a văzut lumina tiparului în 1930, ajungîndu-se la 75 de titluri în 1941..
2 Din Prodrom au apărut volume între anii 1933 și 1940.
3 După transformarea acestuia în institut federal pentru cartarea vegetației și după
mutarea la Bonn, Tiixen creează un centru de lucru Ia Todenmann lingă Rinteln.
176
IN MEMORIAM
4
5	IN MEMORIAM	177
Josias Braun-Blanquet, maestrul, și Reinhold Tiixen, elevul, au lucrat, fiecare în felul său,
cu deplină dăruire de sine, într-o prietenie neumbri tă de peste jumătate de veac, la progresul
fitosociologiei și la afirmarea tot mai largă a valențelor acestei științe pentru practica socială.
Numele și opera lor vor rămîne nemuritoare.
Nicolae Doniță și Doina Ivan
ALEXANDRU ROMANOVICI
La 18 octombrie 1979 s-a stins din viață, la București, profesorul doctor docent Alexandru
Romanovici.
Originar din comuna Ghirgani (U.R.S.S.), a văzut lumina zilei la 14 februarie 1907,
într-o familie cu cinci copii, rămași orfani prin moartea tatălui, în timpul primului război mon-
dial. Școala primară o urmează în comuna natală, după care trece la liceul B. P. Hasdeu din
Chișinău. După absolvirea liceului (1928), urmează cursurile de agronomie la Facultatea de
științe naturale a Universității din Iași. La aceeași universitate se califică totodată pentru ca-
riera didactică (1934—1935). Simultan participă și la cursurile de specializare în geografia
economică.
Terminînd în țară prima etapă de specializare, pleacă în Italia, la Firenze, unde obține
diploma de doctor în științele agricole (1937). Ulterior, la Iași, i se conferă titlul științific de
doctor docent în agronomie (1972).
Avînd o pregătire temeinică, complexă, a ocupat succesiv Ia Iași diferite trepte didactice :
șef de lucrări (1942—1945), conferențiar (1945—-1946), profesor de economie rurală (1946),
încununate de funcția de inspector general pentru învățămîntul agricol din Moldova (1945—1947).
Apoi, transferat la Institutul agronomic „N. Bălcescu” din București (1948—1953),
i se încredințează sarcina de rector al institutului (1949—-1952).
După ce ocupă diferite funcții administrativeUca director general, director tehnic în
Ministerul Agriculturii, revine în învățămîntul superior ca profesor titular de științe agricole
la Facultatea de științe naturale a Institutului pedagogic de trei ani din Brașov (1962—1972).
Activînd într-o perioadă cu profunde prefaceri sociale și economice, Alexandru Romano-
vici a desfășurat o activitate didactică-științifică, culturală, organizatorică și productivă în
domeniul agronomiei, colaborînd la revistele științifice de la Iași: Buletinul Universității,
Revista științifică „V. Adamachi” (1932), Viața agricolă (1938, 1943), Agricultura nouă (1944),
Probleme agricole (1950), Probleme economice (1954—1957), Revista învățămîntului agricol
(1938, 1939), Calendarul plugarilor (1940), Almanahul S.R.S.C. (1951) etc.
în vederea progresului agriculturii românești, publică manuale de îndrumare și educație,
ca „Manualul de agrogeologie”, „Manualul de agricultură generală”, „Principii de educație
profesională a elevilor din școlile de agricultură” și „Metodica lucrărilor practice la disciplinele
agricole”.
Pentru introducerea și extinderea în cultură a unor plante valoroase s-a ocupat de
îmbunătățirea și de aplicarea unor tehnologii noi în condițiile țării noastre : macul (Papaver somni-
ferum L.), susanul (Sesamum indicum L.), perila (Perilla ocymoides L.), coriandrul (Coriandrum
salivam L.), anasonul (Pimpinelia anisum L.), feniculul (Foeniculum vulgare Miller), chimionul
(Carurn carvi L.)., negrilica (Nigella saliva L.), trifoiul alb (Trifolium repens L.) etc. în unele
probleme de cercetare a colaborat cu renumiți profesori ieșeni, ca Agr. Cardaș, N. Florov,
Gh. Bontea, Șt. Bîrsănescu.
La Brașov a publicat în diferite reviste rezultatele cercetărilor privind influența iradierii
cu ultrasunete asupra mugurilor de pe tuberculii de cartofi (1969) și asupra semințelor de legume
(1971). Alte lucrări au avut ca obiect ritmul de creștere al păstrăvului indigen din crescătoriile
de la Sîmbăta, Poarta Bran și Prejmer (1970), rolul microelementelor în ritmul de creștere al
unor solanacee (1970) și efectul remanent al îngrășămintelor aplicate la cartof asupra plantei
postmergătoare (1972).
în comunicări și referate speciale a abordat problema eficienței economice la plante
agricole în regiunea de deal și de munte (1956), la arbuștii fructiferi în CAP-uri (1954), la cul-
tura forțată a legumelor și florilor în GAS Codlea (1964) etc.
La solicitările Academiei R. S. România, Alexandru Romanovici a întocmit proiecte de-
organizare a teritoriului și producției pentru întreprinderile agricole de stat: Ciocîrlia de Jos,,
jud. Constanța (1953), Dragalina, jud. Călărași (1953), Pechea-Vameș, jud. Galați (1954), Jegălia,.
jud. Călărași (1954), care au fost puse în aplicare. Proiectul pentru organizarea teritoriului și
a producției în comuna Bălcăuți, județul Suceava; a fost elaborat la cererea Institutului de
cercetări agronomice din București (1962).
A prezentat numeroase conferințe și a participat la congrese, consfătuiri, simpozioane
științifice sau de producție cu referate din activitatea personală.
Pentru necesități de documentare, A. Romanovici a tradus pentru uz intern din diferite-
limbi străine lucrări de importanță fundamentală, însumînd peste 4100 de pagini, dintre care-
„Economia agriculturii socialiste”, de I. S. Kursinov și colab., a fost multiplicată (1947).
A știut să îmbine armonios activitatea științifică cu cea didactică, de producție și de-
răspîndire a culturii, contribuind astfel la pregătirea a 40 de promoții de specialiști în domeniul
agricol.
Un muritor și-a împlinit solia pe pămînt. Să nu-1 dăm uitării, căci contribuția lui to
edificarea noului este remarcabilă.
luliu Morariu
VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ
PARTICIPAREA SPECIALIȘTILOR ROMÂNI LA ELABORAREA
HĂRȚII DE VEGETAȚIE A EUROPEI
Rezolvarea problemelor tot mai numeroase și dificile ce se ridică în legătură cu folosirea
și conservarea mediului de viață implică aprofundarea continuă a cunoașterii diverselor lui
componente, printre care un loc important revine vegetației.
Se știe că vegetația are multiple funcții mediogene, dintre care mai importante sînt modi-
ficarea fluxurilor de energie și apă la suprafața uscatului, menținerea echilibrului de gaze din
atmosferă, punerea în mișcare a circuitelor biogeochimice. Vegetația, fiind strîns legată
de mediul fizic, constituie și un indicator foarte sensibil, care oglindește potențialul bioproductiv
al mediului în distribuția sa spațială și în (^inamica temporală. Totodată, condiționînd și com-
plexul de consumatori și descompunători, vegetația este și un indicator al unităților biocenotice
și ecosistomice. Hărțile de vegetație reprezintă de aceea materiale informaționale de bază cu
multiple utilizări în agricultură, praticultură, silvicultură, economia apelor, economia recreării
și turismului, amenajarea complexă a teritoriului, combaterea poluării, conservarea naturii
și multe altele. Potrivit nevoilor exprese ale diferitelor sectoare economice, hărțile de vegetație
pot fi întocmite la diverse scări, conținutul informațional fiind diferit de la o scară la alta și,
în consecință, răspunzînd unor scopuri diferite.
Hărțile la scări mici, care cuprind teritorii foarte întinse, de nivelul țărilor și chiar al
continentelor, sînt destinate să arate, printre altele, potențialul ecologic al mediului la nivel
zonal și regional, să orienteze asupra posibilităților de folosire optimă a teritoriului, asupra
necesităților urgente de refacere a mediului, de organizare a rețelei de rezerve generale ale bio-
sferei, care să asigure perpetuarea diversității ecologice și biologice, ca o condiție de păstrare a
calităților mediului.
Pornindu-se de la aceste considerente, s-a inițiat elaborarea unei hărți generale de vege-
tație pentru continentul european prin colaborarea specialiștilor din țările socialiste membre
ale CAER și din celelalte țări europene. în aprilie 1979 a avut loc în R. S. Cehoslovacă o primă
consfătuire a specialiștilor din țărileCAER și R.S.F. Iugoslavia pentru organizarea acestei acțiuni
și pentru stabilirea posibilităților de colaborare cu restul'țărilor din Europa. Tot în R. S. Ceho-
slovacă au fost analizate, în octombrie 1980, primele rezultate concrete ale acestei colaborări
în vederea realizării proiectului1.
Ideea de a elabora o hartă de vegetație la scară mică pentru Europa a fost generată și
de publicarea, de către P. Ozenda, A. Noirfalise, R. Tomaselli și W. Trautmann în colaborare
cu alți specialiști, a unei asemenea hărți („CârEUde la vegclation des Etats membres du Conseil
de l’Europe”, Strasbourg, 1979) pentru statele membre ale Comunității Economice Europene
(CEE). Harta, la scara 1 : 3 000 000, conține 51 mari unități de vegetație, incluse în șapte
categorii de ordin zonal și regipnal.
Consfătuirea din 1979, luînd în discuție această hartă, a analizat măsura în care principiile
și modul de lucru pot fi adoptate pentru realizarea unei hărți general europene, cu multiple
utilități practice, dar totodată cu valoare teoretică. După ample dezbateri, la care au participat
și doi dintre realizatorii hărții CEE (P. Ozenda și W. Trautmann), s-a ajuns la concluzia comună
că materialele existente permit o prezentare mult mai detaliată a vegetației, pe unități definite
floristic, avînd un conțiriut ecologic mai bine precizat, o diferențiere geografică mai precisă și,
în consecință, o valoare indicatoare mal mare privind mediul de viață. S-a convenit să se ela-
boreze o hartă la scara 1 : 2 500 000, atît pentru țările CAER cît și pentru celelalte țări, pornin-
du-se de la o legendă principial nouă. în baza acestei legende, fiecare țară își va întocmi harta
de vegetație națională, iar prin asamblare se va obține harta generală pentru Europa.
în cursul anului 1980, în toate țările CAER și în R.S.F. Iugoslavia s-a desfășurat o
activitate fructuoasă de conturare a unităților de vegetație, care au fost cuprinse în legenda
generală pentru centrul și estul Europei. Și în țara noastră, un colectiv de specialiști din Insti-
tutul de științe biologice din București, Centrul de cercetări biologice din Cluj-Napoca, Facul-
tatea de biologie a Universității București, Institutul de cercetări și amenajări silvice și Insti-
tutul de agrochimie și pedologie a stabilit lista unităților de vegetație ce pot fi reprezentate
1 La ambele consfătuiri a participat N.
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2,
Doniță.
P. 179-180, BUCUREȘTI,‘4^
180
VIAȚA ȘTIINȚIFICA
2
RECENZII
cartografic la scară mică (circa 30), întocmind și caracterizarea lor amănunțită. Propunerile-
diferitelor țări au fost puse de acord de coordonatori regionali, asamblate într-o legendă provi-
zorie și discutate la consfătuirea din octombrie 1980. După o nouă verificare la nivel național,,
care se face în cursul acestui an, legenda va fi definitivată și se va trece la elaborarea
hărților naționale.
Pentru țara noastră, elaborarea acestei hărți la Scară mică va constitui un stimulent în
dezvoltarea continuă a cartografiei vegetației la scări mijlocii și mari, care să furnizeze infor-
mația ecologică necesară la organizarea folosirii și conservării bioresurselor și a mediului de
viață la nivel regional și local.	'
Colaborarea țării noastre la realizarea Hărții de vegetație a Europei constituie un prilej;
de afirmare pe plan internațional a rezultatelor obținute în anii din urmă în studiul și cartografia-
vegetației din România.
Datorită spiritului constructiv de lucru al celor două consfătuiri, la instaurarea căruia a.
contribuit și delegatul român, precum și prin activitatea susținută pe plan național, s-a reușit
ca într-un timp relativ scurt să se obțină rezultate de seamă în punerea de acord a punctelor
de vedere, destul de diferite, privind modul de conturare și prezentare cartografică a unităților
de vegetație. Consensul la care s-a ajuns deschide perspectiva realizării unei lucrări cartografice-
cu multiple aplicații în știință și economie, principial nouă prin conținut și prin formă. Foarte
concret și la obiect, modul de lucru adoptat la cele două consfătuiri constituie un exemplu,
pozitiv pe linia dezvoltării colaborării științifice internaționale.
N. Doniță, Doina Ivan și N. Roman
P. RAICU, R. GORENFLOT, Cytogenetique et Evolution (Citogcnetică și evoluție), Edit.
Academici — Rucurești, Masson—-Paris, 1980, 183 p., 90 fig.
Dezvoltarea științei moderne impune în etapa actuală interdependența dintre diferitele
sale domenii. Fără o astfel de interdependență, și în biologie diferitele fenomene ar fi unilateral
și incomplet interpretate. Astfel, „Cytogenătique et Evolution” se remarcă în primul rînd prin
faptul că subliniază ideea legăturii organice dintre evoluția viețuitoarelor și evoluția materia-
lului genetic. Evoluția lumii vii nu poate fi înțeleasă fără a se urmări evoluția materialului
genetic.
în cele șase capitole ale lucrării, autorii urmăresc cu rigurozitate științifică acest fir con-
ducător. După o scurtă și cuprinzătoare prezentare a naturii, organizării și originii materialului
genetic (cap. I), necesară pentru înțelegerea următoarelor capitole, se dau date privind materialul
genetic și modalitățile de evoluție atît la procariote (cap. II), cît și la cucariote (cap. III).
Următoarele două capitole (IV și V) sînt consacrate fenomenelor poliploidiei, amfiploidiei și
aneuploidiei cu rol important în apariția unor specii noi și în evoluția speciilor în general. Sînt
prezentate mecanismele citologice de apariție a speciilor poliploide, amfiploidc și aneuploide,
precum și distribuția taxonomică și adaptarea lor.
în sfîrșit, probleme ca importanța variației cantității de ADN a cromozomilor și a dupli-
cației genelor, a restructurărilor cromozomice, a diferențierii cromozomilor sexului în evoluția
cariotipului la eucariote și în speciație (cap. VI) desăvîrșesc tema propusă de autori în această
lucrare, și anume evoluția speciilor la nivelul materialului genetic.
Cartea este bogat ilustrată, textul fiind însoțit de scheme, tabele și microfotografii,
dintre care o bună parte originale. Expunerea este clară și succintă, neîncărcată cu prea multe
exemple, în așa fel îneît ideea evoluției la nivel molecular și cromozomial poate fi ușor urmărită.
Pentru aprofundarea diferitelor probleme, lista bibliografică este completă și adusă la zi.
Avînd în vedere faptul că sistematica numără printre criteriile de clasificare și pe cel
citogenetic, cartea se adresează atît taxonomiștilor cît și citogeneticienilor. De asemenea,
pentru studenții și cercetătorii biologi reprezintă o importantă lucrare de referință. Prezentarea
grafică este pe măsura înaltei ținute științifice.
Veronica Stoian
A. J. E. SMITH,Țhe moss flora of Britain and Ireland (Muscoflora Angliei și Irlandei), ed. a
2-a, Cambridge University Press, 1980, 706 p., 332 planșe
Această interesantă și modernă lucrare de inuscologie din Europa începe cu clasificarea
mușchilor în 19 ordine, 49 de familii și 175 de genuri. Cele 692 de specii tratate sînt prelucrate
în majoritate de A. Smith, cu excepția celor aparținînd genurilor Sphagnum (M. Hill), Pottia
(D. Chamberlain) și Campylopus (M. Corley).
Comparativ cu alte lucrări, sistemul de clasificare aduce unele modificări, ca, de pildă,
genurile reunite în fam. Brachytheciaceae : Isothecium, Scorpiurium, Homalothecium, Brachy-
thecium, Pseudoscleropodium, Scleropodium, Cirriphyllum, Rhynchostegium, Eurhynchium, Rhyn-
chostegiella.
Volumul conține numai cheia de determinare a genurilor (21 p.). Fiecare gen are, la rîndul
său, cheie pentru separarea speciilor. Lipsesc cheile de determinare ale familiilor (care la Musci
sînt destul de eterogene, îneît trebuie incluse de mai multe ori în cheie), precum și ale genurilor
în cadrul familiilor. în general, cheile sînt bazate pe diagneme puține, ușor de evidențiat și mai
ales din sfera gametofitului (chiar la Bryum). în cheia generală este omisă cifra indicatoare la
3 b, iar în cheia genului Bryum cea de la 31 b.
Sînt acceptate specia, subspecia și varietatea, ultimele două cu mare precauție, coborînd
de regulă rangul unor microspecii. Acest procedeu de a restrînge taxonii ni se pare indicat, în-
trucît la unele specii nu este totdeauna justificată abundența de intrataxoni (vezi literatura
clasică germană și chiar cea românească).
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 2, P. 181-185, BUCUREȘTI, 1981
3	RECENZII	183
182	RECENZII	2
Descrierea speciilor este concisă, dar totodată consistentă și precisă, fiind complotată
cu numărul de cromozomi, caracterizarea ecologică, corologia și răspîndirea generală. Deseori
sînt incluse observatii taxonomice suplimentare. Toți taxonii sînt iconografiați constant prin
frunze (10-15-20-25-40 x), areolație (415 x), capsulă (10 x), peristom (250 x) și, după,
caz, prin spori, habit, parafile, propagule. Desenele, executate de Ruth Smith, sînt excelente,
cu excepția unor frunze prea umbrite.
Lucrarea conține și unele nume noi, care au circulat mai puțin sau deloc în literatura
noastră : Plagiothecium cavifolium (Brid.) Iwats. (P. roeseanum B.S.G.), Polylrichum longiselum
Sw. ex Brid. (P. gracile Dicks.), Brgum algovicum Sendtn. ex C. Miill. (B. pendulam (Hornsch.)
Schimp.), Polythrichum alpestre Hoppe (P. strictum Menz. ex Brid.), Campylium calcareum
Crundw. et Nyh., dioic! (C. sommerfeltii auct. eur.). Bryum flaccidum Brid., cu propagule și
frunze decurente, este specie independentă de B. capillare Hedw. Genul Poli a (Brid.) Loeske
este inclus la Mnium, care a fost însă divizat, potrivit concepției lui T. Koponen, în Mnium
Hedw., Rhizomnium (Broth.) Kop., Plagiomnium Kop. și Pseudobryum (Kindb.) Kop. (după
cum se știe, la acestea se adaugă și Cinclidium Sw., Cyrlomnium Hojmen și, mai recent, Stellari-
omnium Bowers); de asemenea, Syntrichia a fost inclusă la Toii ulei, iar Didymodon și Bryoery-
throphyllum la Barbula. Pe de altă parte, la Amblyslegium B.S.G. nu se adoptă taxonomia pre-
conizată de H. Kanda (1975), incluzîndu-se în acesta genurile Hygroămblyslegium Loeske și
Leplodictyam (Schimp.) Warnst. ; în plus, sînt sinonimizate A. juratzkanum Schimp. cu
A. serpens (Hedw.)B.S.G. La A. variurn (Hedw.) Lindb. se menționează că nervura are la bază,
sub 40 (z, deși H. Kanda o dă de 60—80(100) p. Nu este acceptat nici noul gen Polylrichastrum
G.L. Sm. (1971), separat din tradiționalul Polylrichum Hedw., așa cum procedează alți autori
(T. Koponen et al., 1977).
Cu toate că Touw și Knol (1978) au demonstrat că EurhyucMum hians Hedw. este num®
valid, totuși în lucrare se păstrează E. swartzii (Turn.) Cum. Mai constatăm că A. Smith con-
tinuă să marcheze numele unor specii cu Br. Eur. în locul abreviațiilor de autori B.S.G. Pentru
scrierea autorilor din urmă există inconvenientul că, deși codul de nomenclatură acceptă abre-
vieri consacrate (tip B.S.G.), în acest fel ne obligă totuși să prescurtăm numele unor autori în
două feluri, ca, de pildă, S. și Schimp. pentru Schimper. De aceea poate ar fi mai corect să-i
prescurtăm Bruch, Schimp. et Guemb. Dealtfel, A. Smith nu este consecvent nici cu abrevierea
numelor unor autori: Nyholm (p. 295) și Nyh. (p. 549).
Volumul se încheie cu un glosar de termeni tehnici (parțial ilustrat), care conține definiții
utile și clarificări necesare înțelegerii cheilor și descrierilor.
Realizare de vădită ținută științifică, „Flora muscologică a Angliei și Irlandei” este
de mare utilitate pentru specialiștii noștri briologi îndeosebi în această perioadă cînd se elabo-
rează „Flora briofitelor din România”.
G. Dihoru
W. BRAUNE, Â. LEMAN, H; TAUBERT, Pflanzenanatomisches Prakticum (Practicum de
anatomie a plantelor), ed. a 3-a, VEB, Gustav Fischer Verlag, Jena, 1979, 311 p., 94
planșe cu 417 figuri
Lucrarea cuprinde în prima parte noțiuni strict necesare despre microscopul optic și acce-
soriile sale, despre tehnica de obținere a preparatelor, iar în partea specială tratează structura
celulei, a țesuturilor și a organelor vegetative. în ultimele 25 de pagini sînt menționate, în ordine
alfabetică, diferite substanțe utilizate la realizarea preparatelor (fixatori, coloranți, rețete de
folosire etc.), tipuri de obiective și oculare, modul de întrebuințare a micrometrelor etc. Un
index general de termeni cu trimiteri la paginile corespunzătoare încheie volumul.
Autorii au urmărit și au reușit să redea cu maximum de exactitate și claritate elementele
structurilor analizate la microscopul optic. Analiza celulei este făcută pe baza rezultatelor obți-
nute atît cu ajutorul microscopului optic, cît și al celui electronic. Considerăm că ar fi fost utilă pre-
zentarea în cadrul părții speciale și a diviziunii nucleului. Toate componentele celulei, țesuturile,
organele vegetative sînt analizate în secțiuni transversale, longitudinale, în scheme tridimen-
sionale și sînt foarte bine ilustrate. Un merit deosebit îl constituie prezentarea în paralel atît
a microfotografiilor cît și a desenelor acestora, ambele ilustrații fiind ireproșabile. Lucrarea,
care se numără printre cele mai utile și eficiente cărți de laborator în domeniul anatomiei plan-
telor, se adresează studenților, cadrelor didactice din învățămîntul liceal și universitar și tuturor
celor ce doresc să se inițieze în cercetarea structurii organelor vegetative.
M. Andrei
M. GRISTEA, Resurse genetice vegetale, Edit. Academiei, București, 1981, 298 p., 34 fig.
Agricultura contemporană are numeroașe probleme în legătură cu necesitatea de a acoperi
cerințele unor populații care cresc în ritmuri extrem de rapide și ale căror pretenții sînt de ase-
menea mereu mai mari.
Una din căile de rezolvare a situației actuale și a problemelor dc care vorbeam ar puteă-o
constitui utilizarea deplină a resurselor genetice vegetale, exploatate și astăzi într-o mare măsură,
dar nu la limita posibilităților care—în lumina științei contemporane—par aproape
inepuizabile.
Către mecanismele care pot pune în mișcare aceste „resurse genetice vegetale” ne poartă
lucrarea pe care Editura Academiei a publicat-o de curînd. Autorul acestui volum, dr. M. Cristea,
experimentator cunoscut în lumea științei agronomice, director al Stațiunii de cercetări agricole
din Suceava, și-a concentrat atenția asupra prezentării moderne a explorării și utilizării resur-
selor genetice vegetale, asupra procedeelor și sistemelor moderne de documentare și informare
privind acest subiect, precum și asupra unei probleme care poate interesa în general pe toți
biologii, și anume conservarea resurselor genetice și, legat de aceasta, prezentarea principalelor
bănci de gene ale lumii.
Sînt în această carte capitole extrem de interesante, a căror tratare este aproape exhaus-
tivă la nivelul deceniului 8 al secolului nostru.
Prezentarea exploatării și utilizării resurselor genetice ale diferitelor plante de cultură
în legătură cu acele însușiri care asigură productivitatea maximă reprezintă un îndrumător
practic de valoare pentru amelioratori și, dc asemenea, pentru cultivatori.
în paginile acestei cărți întîlnim și capitole care vorbesc despre „Eroziunea genetică”,
despre „Metodele dc explorare și de colectare a resurselor genetice vegetale”, precum și unele
părți care, fără a avea o legătură directă cu genetica, ilustrează și completează subiectul tratat.
Astfel, sînt dezbătute unele probleme teoretice privind clasificarea plantelor și conceptele de
specie, problema adaptării plantelor, a domesticirii și a introducerii lor în diferitele zone ale
lumii etc.
Menționînd dc asemenea și capitolul introductiv, „Explozia demografică și necesitatea
satisfacerii cu hrană și îmbrăcăminte a omenirii”, precum și unele considerații privind „Cen-
trele de origine a plantelor cultivate”, vom avea o imagine aproape completă a cuprinsului.
Considerînd că părțile pe care le-am socotit adiacente subiectului central, care vorbește
despre „resursele genetice vegetale”, sînt necesare introducerii în temă și prezintă într-o manieră
personală lucruri deja cunoscute, revenim asupra a ceea ce credem că este extrem de valoros
pentru cei care se inițiază și lucrează în genetica și ameliorarea plantelor, și anume Ia capitolele
care descriu explorarea și utilizarea resurselor genetice și care în lumea plantelor .fac referințe
la metodica de lucru în acest domeniu, metodică de cea mai bună calitate.
Plin de date interesante, rezultate din experimente întreprinse pe toate meridianele și
filtrate prin experiența autorului, sprijinit pe o bibliografie bogată și folosită cu pricepere,
volumul este o contribuție reală la modernizarea agriculturii noastre și la dezvoltarea științei
agricole de pretutindeni.
Al. lonescu
R. ICHIM, V. DURAN, Stațiunea experimentală de cultura molidului Cimpulung Moldovenesc :
30 de ani de activitate, 1949—1919, Institutul de cercetări și amenajări silvice, București,
1980, 68 pi
La împlinirea a trei decenii de existență a Stațiunii experimentale pentru cultura moli"
dului din Cimpulung Moldovenesc, lucrarea relevă rezultatele cercetărilor complexe privind
silvicultura montană în ținutul Sucevei, axate pe largi concepții actuale în biologie.
între factorii esențiali care au determinat înființarea și dezvoltarea acestei stațiuni știin-
țifice sînt menționate molidișurile masive și viguroase din Bucovina, tradiția veche de bună
gospodărire silviculturală aacestora, precum și existența, un timp, în localitate a unei facultăți
de silvicultură.	/
Lucrarea prezintă multiple și variate aspecte de ecologie, biologie și tehnologie asupra
pădurilor de molid de pe obciriele bucovinene.
Tematica amplă a cercetărilor desfășurate în această etapă constă în cunoașterea cauzelor
unor factori climatici (intensitatea vînturilor, zăpezile abundente în unele perioade ș.a.) Care
au provocat doborîrea sau ruperea molizilor, măsurile luate pentru atenuarea factorilor res-
184
RECENZII
4
5	RECENZII	185
pectivi, folosirea metodelor silviculturale adecvate combaterii unor boli criptogamice (putre-
gaiul roșu, datorită ciupercii Fomes annosus (Fr.) Cooke) și a unor insecte dăunătoare molidului
(Ips typographus, Lymantria dispar) cu ajutorul feromonilor (agregativi și antiagregativi),
precum și a tehnicii regenerării naturale, asigurarea dezvoltării tinerelor populații de molid,
prepararea conurilor și livrarea semințelor către unitățile forestiere, armonizarea intereselor
silviculturale cu stabilirea unui echilibru cinegenetic prin reducerea efectivelor de vînat (cer-
videle), care în ultima vreme aduc daune regenerării pădurii. Este subliniat faptul că aceste
probleme reclamă tot mai mult astăzi o largă colaborare a disciplinelor aplicative silviculturale
cu cele teoretice-fundamentale de ecologie și biologie.
Conținutul științific al lucrării, bine armonizat, este încadrat în cinci capitole : 1) forme
de organizare și raza de activitate a stațiunii ; 2) activitatea desfășurată (de cercetare, de inte-
grare cu producția și învățămîntul, de producție); 3) contribuții științifice practice; 4) unele
lucrări de producție; 5) concluzii.
Un loc deosebi t ocupă în lucrare rezultatele meritorii privind genetica și selecția molidului,
stațiunile forestiere, silvotehnica, biometria și amenajainentul, protecția pădurilor (între care
și unele rezervații naturale), produsele accesorii.
Studiul aprofundat al molidișurilor este reflectat dc cele 82 de teme abordate în această
perioadă, care au urmărit, cu rezultate concludente și perspective largi, menținerea, ocrotirea și
valorificarea rațională și chibzuită a acestor bogății, reclamînd respectarea legiferată a refacerii,
conservării și dezvoltării fondului forestier din această parte a țării.
în asigurarea creșterii producției și a productivității celor mai frumoase molidișuri din
țară, dc calitate superioară a lemnului, mult apreciat și peste hotare, se arată că pe primul
plan sînt problemele de stabilitate și de reconstrucție ecologică a pădurilor de molid, de trans-
formare a structurii acestora și de sporire a rezistenței lor la condițiile actuale de intemperii și
la dăunătorii biotici.
Colaborarea permanentă cu specialiști din țară și de peste hotare a dus mai departe faima
molidișurilor din spațiul nord-carpatic al României.
Este subliniat faptul că stațiunea științifică din Cîmpulung Moldovenesc, rîvnită încă
dc înaintașii noștri silvicultori, și-a demonstrat din plin utilitatea, continuînd cu rodnicie și
prestigiu cercetările în domeniul silviculturii, ecologiei și biologiei românești. De asemenea,
contribuie la ocrotirea pădurii, ca și la conservarea rezervațiilor forestiere și a monumentelor
naturii din Bucovina.
Lucrarea, de un larg interes privind variatele discipline ale biologici vegetale aplicative
și teoretice fundamentale, constituie un valoros material de referință pentru cei preocupați
de studiul ecosistemelor compacte ale pădurilor de molid de pe obcinele bucovinene.
Traian I. Ștefureac
Urmează prezentarea unui sistem de clasificare conform concepției proprii, cuprinzînd
nouă filumuri de alge, cu descrierea sumară a claselor și a ordinelor componente.
în fine, se redau elemente de ecologie și distribuție a principalelor alge, grupate în alge
•dulcicole, marine, criofile, aerofile, edafice, epibionte, sinibionte și simbionți ai algelor
parazite.
Lucrarea se bazează pe o informație bibliografică exhaustivă. Ia zi, însumînd 1159 de
referințe. în încheiere se adaugă un indice de materii și un indice de genuri și specii. Ilustrația
grafică, sugestivă și de foarte bună calitate, cuprinde atît figuri clare reluate din literatura
clasică, cît și imagini de microscopie șl electronomicroscopic dintre cele mai recente.
Prin actualitatea și bogăția sa, compendiul se adresează tuturor celor preocupați de
studiul algelor, fiind util în egală măsură activității dc cercetare și învățămîntului superior.
Alexandru S. Bologa
HANU§ ETTL, Grundriss der allgemeinen Algologie (Compendiu dc algologie generală), G.
Fischer Verlag, Stuttgart, 1980, 549 p., 260 fig.
Cartea dr. H. Ettl, colaborator științific al Institutului botanic din Brno al Academiei
cehoslovace de științe, avînd un cuvînt introductiv și 10 capitole, se înscrie ca o nouă contribuție
valoroasă la îmbogățirea literaturii de specialitate consacrate algologiei.
Autorul și-a propus ca scop principal abordarea detaliată a bazelor generale ale algologiei,
mai puțin dezvoltate în alte tratate existente pînă în prezent, prin aprofundarea preferențială
a aspectelor de citologie, morfologie șl reproducere. Totodată, din motive didactice, predomină
în mod deliberat prezentarea materialului faptic într-o manieră dcscriptlv-morfologică. în
schimb, altor domenii, precum clasificarea sau ecologia algelor, le revine o pondere mai mică
în ansamblul lucrării.
După o foarte scurtă introducere, într-un prim capitol concis se atrage atenția asupra
heterogenității și diversității impresionante a algelor.
Capitolul de citologie, cel mai vast de altfel, prezintă organizarea celulei algale. Plecînd
de la imaginea generală a unei celule algale, sînt descrise extrem de amănunțit, în lumina ulti-
melor cercetări, toate organitcle celulare. La sfîrșitul capitolului, celula algală este considerată
din nou în mod unitar, din punct de vedere dinamic : dezvoltarea ontogenetică a celulei — de
la cclula-fiică la cea adultă și pînă la diviziunea celulară — este desemnată drept ciclu celular.
Prin următoarele două capitole, la fel de bogate în date, destinate morfologici și repro-
ducerii, autorul relevă că marea diversitate a algelor se datorează organizării morfologice foarte
diferențiate și modalităților reproductive variate ale acestor organisme vegetale inferioare.
STUDII Șl CERCETĂRI DE
Bl O L O G I E
SERIA BIOLOGIE VEGETALĂ
TOMUL 33	1981
INDEX ALFABETIC
Nr. Pag.
BARTOK KATALIN, Flora și vegetația lichenologică a făgete-
lor din Munții Bihor............................................ 1	37
COLDEA GH., Pajiștile mezofile din Munții Plopiș................ 1	45
DIHORU ALEXANDRINA, DIHORU G., Crataegus monogyna
și C. curvisepala .............................................. 1	SI
DIHORU G., Două trepte semnificative în dezvoltarea fitotaxcno-
mici din România................................................ 1	3
DUMITRAȘ LUCREȚIA, BONTEA VERA, Date noi privind pa-
razitul foliar al griului Helminthosporiiun tritici-repeniis Die-
dicke .......................................................... 2	169
GHIORGHIȚĂ G. I., APETROAIEI MARIA, GHEORGHIU A.,
Variabilitatea conținutului de principii active în populații na-
turale ale speciei Atropa belladonna L. . ...................... 1	97
HENEGARIU OCTAVIAN, CACHIȚĂ-COSMA DORINA, E-
fectul submersării asupra unor indici fiziologici, la semințele și
la plantulele de Phaseolus vulgaris!,........................... 2	149
HURGHIȘIU ILEANA, Cercetări comparative asupra caracteristi-
cilor chimice ale macrofi telor și ale mediului din ghiolurile Puiu
și Roșu și din japșa Porcu...................................... 1	91
MANOLIU AL., Cercetări sistematice și ecologice asupra ciuperci-
lor Ascomycetes din Masivul Ceahlău ............................ 1	55
MIHAI GH., Aspecte din vegetația muscinală a Cheilor Bicazuluiși
a împrejurimilor Lacului Roșu .................................. 1	15
MOMEU LAURA, DRAGOȘ N., PETERFI L. ȘT., Populații
fitoplanctonice din eleștciele de la Cefa, Rădvani, Homorog
și Banloc..................................................... 1	29
MORARIU 1ULIU, Genul Gentianella Moench în flora României.	.	2	109
POP ADRIANA, Structura sinuziilor de macromicete de pe Valea
Cernei.........................................................  1	71
POPESCU A., SANDA V., Aspecte din vegetația împrejurimilor
localității Chilia Veche (Delta Dunării)........................ 1	21
POPESCU GH., Contribuții la cunoașterea vegetației ierboase din
bazinul hidrografic al Bistriței (de Olt)....................... 2	123
PUȘCARU D., CIUCĂ MARIA, SPIRESCU IOANA, OANEA N.,
FIȘTEAG GABRIELA, ALEXAN M., Contribuții la com-
ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL; VEGET., T. 33, NR, 2, P. 187-188, BUCUREȘTI, 1981
5188
INDEX ALFABETIC
2
baterea buruienișurilor montane de Veratrum album, Rumex
alpinus și Urlica dioica de pe pajiștile de Festuceto (rubrae) —
Agrostetum tenuis-nardeiosum (Muntele Roșu — Ciucaș) . .	1	85
RAȚIU FLAVIA, Corologia speciei Carex pauciflora Lightf. în
România	.................................................... 2	141
RUSAN M„ VIȚALARIU CRISTINA, IACOB VIORICA, Influ-
ența surselor de carbon asupra dezvoltării unor ciuperci din
sol ................................................................... 2	161
SLONOVSCHI V., Contribuții la studiul buruienilor din culturile
agricole .............................................................  2	133
ȘESAN TATIANA, Contribuții la studiul biologiei unor ciuperci
antagoniste. II. Influența surselor de azot asupra creșterii și
sporulării ciupercii Trichoderma viride Pers, ex Fr.................... 1	77
ȘTEFUREAC I. TRAIAN, KOVÂCS ALEXANDRU, Contribuții
la cunoașterea florei briologice din Munții Bodoc (jud. Co-
vasna) ................................................................ 2	115
TĂCINĂ AURICA, Cercetări citotaxonomice și corologice asupra
speciei Prangos car luata Gris......................................... 1	65
ȚÂRA GH., Aspecte ale nutriției viței de vie în condițiile podgoriei
Tîrnavelor ...........................................................  2	155
NOTĂ CĂTRE AUTORI
Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie vege-
tală” publică articole originale din toate domeniile biologici vegetale :
morfologic, sistematică, geobotanica, ecologie și fiziologie, gene-
tică, microbiologic, fitopatologic. Sumarele sînt completate cu alte
rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări știin-
țifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfă-
tuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra ccloi' mai re-
cente cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare.
Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile
dactilografiate Ia două rînduri, în două exemplare.
Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilogra-
fiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe
hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea
celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele
și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor,
în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic (cu majuscule),
numele și inițiala autorilor, titlul cărților (subliniat) sau al revistelor
(prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul, volumul (sub-
liniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucră-
rile vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză dc maximum
10 rînduri. Textele lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația fi-
gurilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini.
Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în
exclusivitate autorilor.
Corespondența privind manuscrisele se va trimite pe adresa
Comitetului dc redacție, 79717 București 22, Calea Victoriei nr. 125,
iar pentru schimbul de publicații pe adresa Institutului de științe
biologice, 79651 București, Splaiul Independențeihr. 296.
La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie vege-
tală” paraît 2 fois par an.
Toute commande de l’etrangcr sera adressee ă ILEXIM,.
D6partement d’Exportation-Importation (Pressc), Boîte poștale
136 — 137, tâlex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517 București,
R. S. România, ou â ses representants â râtranger. En Roumanie,
vous pourrcz vous abonner par Ies burcaux dc poște ou chez votre
facteur. Lc prix d’un abonnement est dc $ 30 par an.