COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician N. SĂLĂGEANU Studii si cercetări ie BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE VEGETALĂ TOMUL 33, NR. 1 ianuarie — iunie 1981 Redactor responsabil adjunct: Prof. I. MORARIU Membri: Academician N. CEAPOIU; prof. ȘT. CSUROS; dr. GIl DIHORU ; prof. M. RĂVĂRUȚ ; prof. TR. I. ȘTEFUREAC ; prof. I. T. TARNAVSCHI; prof. G. ZARNEA ; dr. GEOR- GETA FABIAN-GALAN și dr. L. ATANASIU — secre- tari de redacție. Prețul unui abonament este de 30 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difu- zorii de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate seș primesc la ILEXIM, Serviciul export-import presă, P.O.B. 136-137, telex 11226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517 București, R.S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb se vor trimite pe adresa Comite- tului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ve- getală”. APARE DE 2 ORI PE AN EDITURA ACADEMIEI R.S. ROMÂNIA CALEA VICTORIEI NR. 125 s ■. ■■ R—79717 București 22 Telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 R — 79717 București 22 Telefon 50 76 80 SUMAR G. DIHORU, Două trepte semnificative în dezvoltarea fitotaxonomiei din România......................................................... 3 ALEXANDRINA DIHORU și G. DIHORU, Crataegus monogyna și C. curoisepala ..................................................... 9 GH. MIHAI, Aspecte din vegetația muscinală a Cheilor Bicazului și a împre- jurimilor Lacului Roșu......................................... 15 A. POPESCU și V. SANDA, Aspecte din vegetația împrejurimilor localității Chilia Veche (Delta Dunării)................................................. 21 LAURA MOMEU, N. DRAGOȘ și L. ȘT. PETERFI, Populații fitoplanc- tonice^din eleșteiele de lâ Cefa, Rădvani, Homorog și Banloc . . . . 29 KATALIN BARTOK, Flora și vegetația lichenologică a făgetelor din Munții Bihor ........................................................... 37 GH. COLDEA, Pajiștile mezofile din Munții Plopiș ............................ 45 AL. MANOLIU, Cercetări sistematice și ecologice asupra ciupercilor Asco- mycetes din Masivul Ceahlău . ... ........................................1 55 AURICA TĂCINĂ, Cercetări citotaxonomice și corologice asupra speciei Prangos carinata Gris. . .................................................... 65 ADRIANA POP, Structura șinuziilor de macromicete de pe Valea Cernei 71 TATIANA ȘESAN, Contribuții la studiul biologiei unor ciuperci anta- goniste. II. Influența surselor de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii Trichoderma viride Pers, ex Fr............................... 77 D. PUȘCARU, MARlA CIUCĂ, IOANA SPIRESCU, N. OANEA, GABRIELA FIȘTEAG și M. ALEXAN, Contribuții la combaterea buruienișurilor montane de Veratrum album, Rumex alpinus și Urtica dioica de pe pajiștile de Festuceto (rubrae) — Agrostetum tenilis-narde- losum (Muntele Roșu — Ciucaș).......................................... 85 ILEANA HURGHIȘIU, Cercetări comparative asupra caracteristicilor chimice ale macrofitelor și ale mediului din ghiolurile Puiu și Roșu și din japșa Porcu.................................................. 91 G. I. GHIORGHIȚĂ, MARIA APETROAIEI și A. GHEORGHIU, Varia- bilitatea conținutului de principii active în populații naturale ale speciei Atropa belladonna L...................................... 9? RECENZII .................................................................. 103 ST . CERC BIOL., SERIA BIOL. VEGET..T. 33, NR, 1, P. 1-106, BUCUREȘTI, 1981 DOUĂ. TREPTE SEMNIFICATIVE ÎN DEZVOLTAREA FITOTAXONOMIEI DIN ROMÂNIA ' DE G.DIHORU Moment.de bilanț al bogăției creației științifice din România, deschi- zător de noi perspective în ofensiva explorării științifice, atît de puternic încurajată de conducerea statului,, apropiatul congres internațional de istoria științelor prilejuiește reliefarea unor trăsături mai puțin cunoscute ale preocupărilor în domeniul fito taxonomiei. Asupra creației botanice în țara noastră s-au aplecat cu venerație mai mulți cercetători, dintre care amintim pe A. Borza (1934, 1945, 1958, .1964), N. Boșcaiu și V. Soran (1974), D. Brandza (1880), O. Georgescu (1965, 1&67, 1969), E. Ghișa (1966, 1967, 1971), D. Grecescu (1908), I. Morariu (1946,1975,1977), I. Morariu si G. Dihoru (1975), E. Pop (1934, 1959, 1967, 1972, 1974), T. Săvulescu (1943, 1955), T. Ștefureac (1964, 1965, 1968, 1971, 1980) etc., care au evidențiat nume și fapte ce au contri- buit ia propășirea botanicii. ’ Aproape toți au ajuns la concluzia că botanica populară, cu tradiție milenară, a constituit trunchiul viguros pe care s-au inserat în timp cer- cetările individuale sau de grup ale specialiștilor. La tezaurul popular, izvorît și agonisit sub imperiul nevoilor de viață, semnificînd credințele, obiceiurile și practicile, poporului nostru, se face deseori apel și în zilele noastre. Lexicul românesc referitor la plante, valorificat de Z. Panțu (11) și A. Borză (1), exprimă unitatea de limbă, de origine și deci de continuitate a poporului'român în spațiul carpato-dunărean. De practicile populare din domeniul botanic, multe încă neînregistrate, se face uz c.u încredere' și astăzi. Nu ne propunem să facem un istoric al cercetării botanice din Româ- nia, deoarece nu este nici locul, nici momentul. Vom menționa doar pe acei înaintași care, prin contribuția lor, ar putea fi numiți clasicii fitotaxo- nomiei din țara noastră: J. Baumgarten, D. Brandza, M. Brandza, P. Gretzoiu, D. Grecescu, M. Fuss, I. Heuffel, A. Kanitz, M. Gușuleac, E. Nyârâdy, F. Porcius, I. Prodan, S. Radian, T. Săvulescu, F. Schur, L. Simonkai etc. Dintre aceștia, complexa personalitate a botanistului progresist și patriot Traian Săvulescu (1889—1963), spirit enciclopedic, neobișnuit de înzestrat, cu merite deosebite științifice, pedagogice și social-organizatorice, care a orientat întreaga cercetare biologică din România o lungă perioadă, a lăsat o vastă opera (circa 10 000 de pagini),, a instituționalizat, printre altele, fitopatologia și a organizat elaborarea „Florei României”. Spi- ritul său pătrunzător și vasta cultură generală îi permiteau să se „miște lesne” în multe domenii, ceea ce a atras admirația contemporanilor. Ca ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGRT.,T. 33, NR.l, P. 3-7, BUCUREȘTI, 1981 4 G. DIHORU 2 pedagog, pe care am avut prilejul să-l audiez doar șase lecții, era un maestru fără seamăn, căruia nu-i ajungeau cele două ore să depene numeroasele informații științifice, ordonat stocate, folosind scheletul lecției inserat pe o foiță mai mică decît palma. în cadrul creației sale științifice, cu caracter universal, un Ioc aparte ocupă lucrarea de doctorat Studiu asupra speciilor de Câmp anula L. din secția „Heterophyllae”, ce cresc în România (1916), care pentru fitotaxo- nomie reprezintă o contribuție cu caracter de referențialitate. Principalele trăsături ale acestei lucrări ne obligă să o apreciem ca pe una dintre cele mai valoroase din domeniu. De remarcat faptul, deosebit de important, că T. Săvulescu, foarte bine orientat în taxonomia vremii, s-a oprit asupra unui subiect de cer- cetare pe cît de restrîns, pe atît de dificil. Așa cum singur recunoaște mai tîrziu, și anume că speciile heterofile de Campanula se deosebesc greu între ele și numai prin caractere subtile, ceea ce face să le descriem cu oarecare inexactitate (21), a intuit că tocmai într-un astfel de grup spiritul său clar- văzător poate fi util. Principiul călăuzitor în delimitarea taxonilor, adică în păstrarea unui taxon descris anterior sau în descrierea altuia nou, constă, după cum mărturisește însuși autorul, în „totalitatea caracterelor pe care le prezintă un grup de indivizi și felul cum se subordonează aceste caractere”. Este ceea ce numim astăzi verificarea diagnemelor în populații și ierarhizarea diagnemelor (5). De altfel, ierarhizarea diagnemelor în această lucrare rezultă convingător din însuși tabelul de determinare în care cele două intrări (I — Rădăcină fibroasă și II — Rădăcină incrasată) sînt distanțate între ele și sub fiecare se subordonează toate diagnemele pe care acestea le „acoperă”. Unele diagneme, cu aceeași încărcătură informațională, au „aceeași valoare sistematică”. Acest tip de tabel de determinare, cu diag- nemele așezate în trepte (4), a fost adoptat și în recenta „Flora Europaea” (1964—1980), exprimînd mai simplu și mai clar raportul dintre diagneme. Dintre criteriile nemorfologice, cel geografic este larg folosit și amin- tit de repetate ori în introducere și în descrieri, stăruind ca speciile să fie cercetate „în toată area lor geografică” pentru a le plasa cît mai exact în șirul evolutiv natural, din care s-ar putea preciza filogenia și fitogeogra- fia fiecăreia. Rezultă că metoda de cercetare a speciilor de Campanula pe care a adoptat-o T. Săvulescu este cea morfogeografică, cu încercări răzlețe de experimentare în cultură. Criteriul geografic este exprimat și mai tîrziu (19), cînd T. Săvulescu precizează că unele specii din Carpați își au originea în vestul Caucazului, de unde au emigrat peste Balcani, iar parte dintre endemitele carpatice au ca strămoși specii din nordul Europei. Sesizînd variabilitatea unor diagneme la speciile de Campanula cerce- tate, nu abuzează totuși în descrieri de taxoni noi, păstrînd parcă acel „bun simț” de care vorbește D. Grecescu. Dimensiunea anumitor eșan- tioane hu-1 convinge să aplice acestora rang taxonomic, considerîndp-le „exagerări de dimensiuni”. înjlara unor varietăți și forme, descrie doar o singură specie (Campanula romanica Săvul.), rămasă valabilă pînă astăzi și preluată ca atare în cele mai recente sinteze („Flora R.S. România”, „Flora Europaea”), și o subspecie (O. pseudolanceolata ssp. semiamplexicaulis Vlăd. et Săvul.). Variațiile le-a corelat deseori cu factorii de mediu (sub- 3 TREPTE SEMNIFICATIVE tN FITOTAXONOMIA DIN ROMÂNIA 5 strat, altitudine, climat), pe unele verificîndu-Ie experimental ceva mai tîrziu (19). Bazat pe analiza unui vast material, care i-a furnizat informații bogate, a confirmat sau infirmat unele sinonime. De altfel, la fiecare specie menționează toate sinonimele și principalele opere în care acestea figurează, precum și indicațiile precise de iconografii, ceea ce ne convinge asupra docu- mentării exemplare a autorului și asupra simțului său academic în ela- borarea linei lucrări științifice. în urma examinării specimenelor, uneori de pe întreg arealul speciilor, a ajuns la concluzia că unele descrieri trebuie completate (la C. scheuchzeri, C. pseudolanceolata), iar altele lărgite pentru a face loc și altor variații normale. Deși lucrarea este scrisă în limba română, T. Săvulescu, spre deose- bire de mulți botaniști, prezintă protologul noilor taxoni în limba latină. Totodată recunoaște că, în afara cercetării materialului conservat, a căutat să observe „plantele în starea lor naturală”, pe care uneori le-a și cultivat, preocupare ce face parte integrantă astăzi din noua orientare, biosistematica, unde se încadrează si alte cercetări românești de mai tîr- ziu (2), (3), (6), (7), (22). Descrierile speciilor sînt concise, dar în același timp complete, cu- prinzînd rădăcina, rizomul, tulpina, frunzele fasciculelor sterile, frunzele tulpinale inferioare, medii și superioare, frunzele rameale, inflorescența, pedunculii florali (care corect ar trebui numiți pediceli florali), bobocul, caliciul, corola, staminele, stilul, grăunții de polen, capsula, semințele, apoi perioada de înflorire, paraziții speciei, coabitantele, arealul geografic, ecologia și corologia, toate subliniate pentru a înlesni consultarea textului. Aceste descrieri sînt însoțite de desene cu detalii de frunze, flori, boboci și stamine în toată gama lor de variație. Originale și de real folos sînt însem- nările critice privind morfologia și filogenia speciilor, amplu documentate, făcute cu competență și cu o claritate desăvîrșită, inserate la sfîrșitul de- scrierilor'. Din respectivele adnotații se întrevăd înzestrarea intelectuală uimitoare și spiritul creator al savantului de mai tîrziu. T. Săvulescu utilizează — să nu scăpăm din vedere că era în 1916 — un limbaj științific foarte precis, care corespunde aproape întru totul celui actual, imprimînd paginilor sale claritatea necesară unei creații științifice. Este un limbaj elevat, corect și modern, din care pentru exemplificare vom menționa : frunze rameale (nu ramate, cum mulți obișnuiesc a spune), remot-serat, paucifloră, diagnoză, port (— habit), sendațiune, incrasat, șters-serat, transpunere (= transfer), caracter distinctiv (= diagnemă indi- catoare), specimen, pilozitate, pelviform etc. Deși tînăr (la numai 27 de ani), T. Săvulescu nu s-a sfiit totuși să indice erorile pe care le-au săvîrșit unii confrați, chiar dacă erau mari personalități botanice. Pe de altă parte însă, el recunoștea meritele altora, după cum reiese și din lucrarea sa asupra predecesorilor botaniști, lucrare ce reflectă ușurința și talentul de a mînui condeiul (20). Acestei lucrări de fitotaxonomie asupra căreia ne-am oprit, însumînd numai 100 de pagini, nu-i lipsește aproape nimic pentru a fi apreciată ca o contribuție desăvîrșită, de mare valoare metodologică și științifică prin precizie, exprimare clară, complexitate, documentare etc., rămînînd și astăzi în interesul și admirația specialiștilor. 6 G. DIHORU 4 Replica modernă a lucrării lui T. Săvulescu este dată de I. Duinitriu- Tătăranu și colaboratori în Studii asupra variabilității unor proveniențe și forme de pin negru de Banat din Munții Cernei și Carpații Porților de Fier (R. S. România). Valoarea lor ea material inițial de selecție (1965). Trăsătura specifică a acestei lucrări, mai pronunțată decît la cea anterioară, o reprezintă însuși obiectul cercetării, foarte restrîns, care per- mite aprofundarea numeroaselor aspecte abordate, imprimînd studiului caracter complex, monografic, ceea ce face să primeze profunzimea în dauna întinderii de suprafață. Acest studiu, foarte prețios, dar prea puțin cunos- cut de specialiștii noștri datorită circulației restrînse, se încadrează în biosistematică (= genecologie) și rămîne ca un debut important (și pro- mițător) în fitotaxonomia din țara noastră, cu semnificație de referenția- litate, depășind cadrul taxonomiei clasice. Deși nu conține întregul com- plex de criterii și metode specifice cercetării biosistematice, aparține totuși acesteia. Lucrarea, cu o ținută științifică remarcabilă chiar în domeniul taxo- nomiei clasice, are mai curînd o structură inginerească decît botanică, deoarece toate variațiile (fenotipice și genotipice) sînt apreciate pe'baza calculării parametrilor statistico-matematici obișnuiți. Scopul lucrării este cercetarea populațiilor locale din România com- parativ cu specimene și informații de pe întregul areal al speciei Pinus nigra. După cunoștințele noastre, aceasta este prima, dar nu unică, lucrare în literatura botanică din România care realizează un studiu complex —genetic, ecologic, anatomic, morfologic, geografic, fiziologic, biochimic— în scop fitotaxonomic și economic. Se admit subspecia (rasa geografică) și ecotipul (rasa ecologică locală). Unitatea de bază cercetată este populația locală. Variabilitatea genetică la nivel de populație s-a urmărit pe prove- niențe (grupe de plante ce cresc într-un anumit loc și au, prin urmare, o anumită origine). La fiecare proveniență au fost analizate diagnemele morfologice, bazate pe un număr mare de măsurători, cum ar fi forma de creștere (habitul), ritidomul, structura și morfologia frunzei (dimensiuni, culoare), variabilitatea conurilor (formă, dimensiuni, morfologia apofi- zei), a semințelor (dimensiuni, morfologie, culoare). Din punct de vedere biochimic au fost cercetați aminoacizii liberi din semințe. Aceste nilmeroase informații sînt sintetizate matematic în tabele, astfel că pot fi utilizate separat Ia identificarea proveniențelor. între diagnemele menționate s-au realizat corelații matematice în diferite sensuri, mai ales între cele ale seminței. Mediile aritmetice ale variabilității unor diagneme au fost transpuse grafic în așa-zisele linii angulare, folosindu-se pentru prima dată la noi metoda elaborată de Jentîs-Saferowa (1959), conform căreia în stînga și în dreapta unei verticale, considerată ca bază (tip ideal), sînt inserate aceste medii pe proveniențe, reliefîndu-se astfel abaterile atît față de linia ideală, cit și între proveniențe. Pentru producție, cercetarea respectivă indică tipul de sol cel mai favorabil în acumularea maximă de fitomasă, ocuparea biotopurilor extreme ce nu pot fi valorificate de alte specii lemnoase (stînci, terenuri degra- date), valorificarea prin selecție a patrimoniului genetic local și asigurarea bazei seminale de pin de Banat pentru terenurile degradate și carstice. 5 TREPTE SEMNIFICATIVE ÎN FITOTAXONOMIA DIN ROMÂNIA 7 Această lucrare și o alta similară (7) reprezintă analiza numerică a variației infraspecifice Ia două specii lemnoase, Pinus nigra și, respectiv, Larix decidua, care au rezolvat îndeosebi unele probleme cu deschidere spre domeniul practic și în mai mică măsură spre cel teoretic, fitotaxono- mic. Se resimte că delimitarea infrataxonilor analizați nu poate fi făcută la o examinare sumară ; în plus, nu sînt respectate unele reguli în grație- rea și în subordonarea taxonilor. Cele două lucrări botanice analizate, situate în timp iâ depărtare de circa 50 de ani, marchează momente deosebite ale creației științifice în fitotaxonomia din România. Dar ele nu sînt singurele, pentru prima lu- crare putîndu-se adăuga cercetările realizate de Z. Panțu (12), (13), I. Prodan (16), (17), M. Gușuleac (8), E. Nyârâdy și A. Nyârâdy (10), iar pentru cea de-a doua studiile efectuate de I. Dumitriu-Tătăranu și cola- boratori (7), C. Zahariadi (22), N. Boșcaiu și F. Rațiu (2), G. Dihoru (3) etc. BIBLIOGRAFIE 1. BORZA A., Dicționar etnoboianic, Edit. Academiei, București, 1968. 2. BOȘCAIU N., RAȚIU F., Contribuții botanice, Cluj, 1965, 299- 312. 3. DIHORU G., Rev. roum. Biol. - Botanique, 1970, 15, 2, 71- 84. 4. DIHORU G., Natura, 1972, 24, 3, 47-52, 5. DIHORU G-, Criterii taxonomice la plante și evaluarea diagnemelor, în R. CODREANU (sub red.), Probleme de biologie evoluționistă. Taxonomie și speciație, Edit. Aca- demiei, București, 1978, p. 166— 172. 6. DUMITRIU-TĂTĂRANU I. și colab., Studii asupra variabilității unor proveniențe și forme de pin negru de Banat din Munții Cernei și Carpații Porților de Fier (R. Româ- nia). Valoarea lor ca material inițial de selecție (litogr.), Centr. docum. tehn. econ. , forest., București, 1965. 7. DUMITRIU-TĂTĂRANU I. și colab., Cercetări privind selecția unor proveniențe și forme de lorice natural din Republica Socialistă România. Studiu biosistematic, CDF al MEF, București, 1970. 8. GUȘULEAC M., Bul. Fac. șt. Cernăuți, 1927, 1, 1, 73- 123; 2, 235- 325. 9. IUGA-RAICA V., Traian Săvulescu, Edit. științifică, București, 1972. 10. NYĂRĂDY E., NYĂRĂDY A., St. cerc, biol., Seria botanică, 1964, 16, 2, 105- 141; 3, 165- 185. 11. PANȚU Z., Plantele cunoscute de poporul român, București, 1906. 12. PANȚU Z., Orchidaceele din România, București, 1915. 13. PANȚU Z., Geraniaceele din România, București, 1931. 14. POP E., Figuri de botaniști români, Edit. științifică, București, 1967. 15. POP E., Botanica generală, în E. POP și R. CODREANU (sub red.), Istoria științelor tn România— Biologia, Edit. Academiei, București, 1975, p. 15—48. 16. PRODAN I., Centaureele României, Cluj, 1930. 17. PRODAN I„ Achilleele României, Cluj, 1931. 18. SĂVULESCU T., Studiu asupra speciilor de Campanula L. din secția „Helerophyllae”, ce cresc in România, București, 1916. 19. SĂVULESCU T., Bull. Sect. Sci. Acad. Roum., 1923, 8, 5-6, 77-84; 1924, 8, 10, 289- 303. 2Q. SĂVULESCU T., Analele Acad. Rom., 1943, 18, 14, 461- 520. 21. SĂVULESCU T., Flora și vegetația R.P.R., cercetătorii lor, Edit. Acad. R.P.R., București, 1955. 22. ZAHARIADI G, St. cerc, biol., Seria botanică, 1965,17, 2,127- 144 ; 1968, 20, 5, 397- 408 ; 6, 539- 559. Primit în redacție la 27 decembrie 1980 Institutul de științe biologice București, splaiul Independenței nr. 296 CRATAEGUS MONOGYNA ȘI C. CURVISEPALA DE ALEXANDRINA DIHORU și G. DIHORU Nomenclature and morphology of species Crataegus curvisepala Lindman as com- pared to C- monogyna Jacq. are analysed. The main differences are the dentation of foliar lobes, the shape of basal leaves on the brachyblasts and of sepals as well. For the first species the chorology in Romania is given. Precizarea nomenclaturii și a diferenței taxonomice dintre speciile Crataegus monogyna și C. curvisepala necesită referiri la următoarele bazio- nime : Crataegus calycina Peterm. (1849), C. curvisepala Lindman (1918), C. insularis Cin. (1971), C. intermedia Schur, (1866), C. intermedia Fuss (1866), C. intermedia Pers. (1807), C. x Icyrtostyla Fingerh. (1829), C. macrocarpa Hegetschw. (1840), C. monogyna Jacq. (1775), C. X ovalis Kit. (1863). C. monogyna și C. curvisepala, specii îndeaproape înrudite, au fost apreciate diferit ca nomenclatură și morfologie, după cum s-a acordat pondere caracterelor : poziția stilului, morfologia lobilor foliari și a sepa- lelor, părozitatea inflorescenței, dimensiunea fructelor etc. (1), (4), (5), (6), (8), (9), (10), (11), (12), (13), (14). Din Bomânia se menționează numai specia C. monogyna agg. cu diferiți subtaxoni, între care var. calycina (Peterm). Buia și var. kyrlo- styla (Fingerh.) Beck, fără ca acestea să fi fost raportate la C. curvisepala (4). Ultima varietate este reanalizată, mai ales în privința dimensiunii fructelor, ridicată în rang taxonomic, ca C. monogyna ssp. Icyrtostyla (Fin- gerh.) Dumitriu-Tătărânu (2), (9), și corelată cu C. curvisepala (9). Precizările taxonomice au progresat. Astăzi se cunoaște, de pildă, că C'. Icyrtostyla este un hibrid (C. monogyna x C. calycina) și ca atare C. curvisepala a fost separată de acesta și subordonată ca subspecie la C. calycina (10). Dar și această combinație s-a dovedit neadecvată. Unul dintre monografii genului Crataegus din Europa (5), (6) stăruie asupra taxonului C. curvisepala, pe care îl menține la rang de specie și îl separă de C. monogyna după morfologia lobilor foliari, ăscuțiți și serați pînă spre bază (nu obtuzi și întregi sau cu puțini dinți apicali). în privința speciei C. calycina, căreia îi era subordonată C. curvisepala, autorul preci- zează că aceasta este conspecifică cu C. macrocarpa, care are 2—3 stile și caliciul ± erect la fructificare. Prin urmare, C. curvisepala este separată atît de C. Icyrtostyla, nume sub care a fost indicată și la noi, cît și de C. calycina, cu care pare mai puțin înrudită, devenind C. curvisepala Lindman = C. calycina auct., non Peterm. — C. Icyrtostylaand., non Fingerh. înrudirea strînsă dintre C. monogyna și C. curvisepala esțe reflectată probabil și de buzunarele din axila nervurilor (domatium ), în care totdea - ST. CERC. BIOL., SERIA BICI.. VEGET. ,T. 33, NR. I, P. 9-13, BUCUREȘTI, 1981 10 ALEXANDRINA DIHORU și G. DIHORU 2 3 CRATÂEGUS MONOGYNA și C. CURVISEPALA una se află adăpostite animale mici, în special insecte, cărora le corespund pe fața adaxială a laminei unele umflături, mai evidente în dreptul axile- lor din lobii bazali. Astfel de buzunare (nișe) lipsesc, de pildă, la C. penta- gyna Waldst. et Kit., care are în axile o pîslă de peri, uneori ruginii (pi. T). PLANȘA I. — Axila nervurilor Ia unele specii de Crataegus : 1, C- monogyna ; 2, C- pentagyna. Cu prilejul unor cercetări botanice pe cursul inferior al Prahovei (7) am identificat încă din anul 1975 ambele specii, C. monogyna și C. curvi- sepala, pe care le-am examinat comparativ de mai multe ori. Principalele deosebiri dintre cele două specii sînt: C. monogyna — frunze bicolore (abaxial mai ce- nușiu-verzui), pieloase, cu lobii de regulă obtuziusculi, întregi sau cu puțini dinți apicali (baza cuneată a frunzei numai în 1/3 superioară serată) (pi. II); — frunzele bazale de pe brahi- blaste sînt tridentate-trilobate, si- nusurile neajungînd la mijlocul laminei; lamina mai lungă decît lată (pl. IV, 1—5); — fructe scurt-elipsoidale, de re- gulă sub 10 mm1; — stile drepte sau uneori îndoite ; — sepale alungit-triunghiulare, ± obtuziuscule; — stipele (pe brahiblaste florifere) ■ întregi sau cu dinți rari pe una dintre laturi. C. curvisepala — frunze unicolore pe ambele fețe, nepieloase, cu lobii ascuțiți și ± serați pînă spre bază (baza cu- neată a frunzei pe circa 3/4 se- rată) (pl. III); — frunzele bazale de pe brahiblaste (3)5-partite, cu sinusurile bazale pînă Ia mijlocul laminei ; lamina cam tot atît de lată cît e de lungă (pl. IV, 6—10); — fructe alungit-elipsoidale, de peste 10 mm; — stile îndoite; — sepale alungit-Iariceolate, prelung ascuțite; — stipele serate pe ambele laturii Diagnemele de delimitare a speciei C. curvisepala diferă după autor, corespunzător cunoștințelor taxonomice și sinonimelor sub care ea a fost înțeleasă. Unii autori fie că o includ în grupul celor cu inflorescența și hipantiul dens păroase (8), fie că subordonează această diagnemă din- 1 Dimensiunea fructelor la specimene de pe cursul inferior al Prahovei este pentru C- monogyna de 8—11 (în medie 9,3)/8,5—11 (9,9) mm, Iar pentru C. curvisepala de 10—13 (11)/11—13,5 (11,6) mm. PLANȘA IV. - Frunze de la baza brahiblastelor: 1— 5, C- mono- gyna ; 6— 10, C- curvisepala. 12 ALEXANDRINA DIHORU și G. DIHORU 4 țăturii pînă la mijloc a lobilor foliari (11), folosită și în,lucrările speciale (5),t (6). Alți autori acordă pondere însemnată formei sepalelor, elongat- lanceolate, cu precizarea că inflorescența și hipantiul pot fi păroase sau glabre (14). Părozitatea din zona inflorescenței nu este menționată de acei taxbnomiști care în mod justificat au fost impresionați de mărimea fructelor, care ajung Ia 18 mm (9) 2. Specimenele de herbar din România pe care le-am examinat în her- barele din București și le-am încadrat la C. curvisepala au fost identificate ca C. monogyna sau, mai rar, ca C. monogyna ssp. intermedia (Fuss 1866) cînd inflorescența și hipantiul sînt păroase și ca C. monogyna ssp. inter- media (Schur 1866) cînd acestea sînt glabre. Epitetele intermedia sînt omo- nime posterioare deoarece un termen identic a fost folosit anterior, C. intermedia Pers. 1807 (14). Există autori care subordonează atît taxonul lui Fuss, cit și al lui Schur lui C. monogyna (4) (Nyârâdy în herb.), în timp ce alții transferă taxonul lui Fuss la C. curvisepala și pe al lui Schur la C. X ovalis Kit., după cum nervurile bazale ale frunzelor de pe brahiblaste sînt arcuate în jos sau în sus, diagnemă neclară chiar în iconografiile autorului (14). Literatura de specialitate din ultima vreme (8), (14) ne oferă prile- jul să constatăm cu surprindere un număr impresionant de specii noi, dintre care unele ar putea fi identificate și în România, fapt ce ne deter- mină să sugerăm că genul Crataegus ar putea fi un subiect interesant pentru o teză de doctorat. Răspîndirea speciei C. curvisepala în România. Au fost examinate specimene din Herbarul Institutului de științe biologice (BUCA) și din Herbarul Institutului de cercetări și ameliorări silvice (BUCS) din București: Jud. Bacău — corn. Asău, în Valea Uzului (leg. G. Grințescu, 1949, BUCA - 22195). .lud. Cluj — Cluj-Napoca (leg. Wolff, sub C. oxyacantha, BUCS — 10726). Jud. Dîmbovița — pădurea Brânzea (leg. C. Georgescu, 1941, sub C. monogyna, BUCS - 57955). Jud. Giurgiu — pădurea Comana (leg. V. Grapini, 1963, sub C. monogyna, BUCS — 69065). Jud. Gorj — culmea Cornet, deasupra corn. Tismana (leg. M. Petcuț și P. Cretzoiu, 1933, sub C. monogyna, BUCS — 12453, 42498). Jud. Hunedoara — Dosul Rîului, Roșcani (leg. S. Pașcovschi, 1938, sub C. monogyna, BUCS - 78121); pădurea Caraciu, Ocolul silvic Baia de Criș (leg. Apahidean, 1942, sub C. monogyna, BUCS — 78118). Jud. Ialomița — ? în vecinătatea Sloboziei (9). Jud. Mureș — Odorhei (9). Jud. Neamț - Borca (leg. V. Leandru, 1956, sub C. monogyna, BUCS - 79816). ’ 5 CRATAEGUS MONOGYNA și C. CURVISEPALA 13 Jud. Prahova — Românești, Puchenii-Moșneni, Tinosu (A. Dihoru, 1. c.); Boldești-Scăeni (Seciu) (leg. G. Grințescu, 1948, BUCA — 18199); Boldești-Scăe’ni (leg. G. Grințescu, 1942, sub C. monogyna var. calycina, BUCA - 18223). Jud. Sibiu — Muntele Gotenberg, deasupra Cisnădiei și Cisnădioarei (leg. A. et E. Nyârâdy, 1950, sub C. monogyna ssp. intermedia Fuss, BUCA — 67964, 18190). Jud. Suceava — pădurea Burlă (leg. A. Endrjievschi, 1942, sub C. monogyna, BUCS — 78116); lingă Solea (leg. E. Nyârâdy, 1949, sub C. monogyna ssp. intermedia Schur, BUCA — 18191). jud. Timiș — ? în împrejurimile Caransebeșului (9). Sectorul agricol Ilfov — pădurea Vlădiceasa-Snagov (leg. V. Gra- pini, 1963, sub C. monogyna, BUCS— 69067). ' BIBLIOGRAFIE 1. ANDREEV V. N., Derevia i kustarniki Moldavii, voi. 2 : Pokrttosemenle, Izd. Kartea Moldoveneaskă, Kișinev, 1964. 2. BELDIE A., Flora României — determinator ilustrat al plantelor vasculare, voi. 1, Edit. Aca- demiei, București, 1977. 3. BOBORENKO E. Z., Boiartșnik, Izd. Nauka i Tehnika, Minsk, 1974. 4. BUIA A., Rosaceae, în Flora R.P. Române, voi. 4, Edit. Acad. R.P.R., București, 1956. 5. BYATT J. J., Bot. J. Linn. Soc., 1974, 69, 15- 21. 6. BYATT J. J., Candoiea, 1976, 31, 283- 301. 7. DIHORU A., Flora și vegetația zăvoaielor din bazinul inferior al Prahovei, teză de doctorat, Univ. București, 1975. 18. DOBROCZAEVA D. M., Crataegus, în Viznacinik roslin Ukraini, Urojai, Kiev, 1965. 9. DUMITRIU-TĂTĂRÂNU I., Corn. Acad. R.P.R., 1957, 7, 4, 469-474. 10. FRANCO A., Crataegus, în Flora Europaea, voi. 2, Cambridge, 1968. 11. MIAKUSKO T., Crataegus, în Viznacinik roslin ukrainskih Karpat, Naukova Dumka, Kiev, ' 1977. 12. POJARKOVA A. I., Crataegus, în Flora S.S.S.R., voi. 9 Moscova— Leningrad, 1939. 13. SO0 R., Synopsis systematico-geobotanica florae vegetationisque Hungariae, voi. 2, Budapesta, 1966. 14. ȚINOVSKIS R. E., Boiarișniki pribaltiki, Izd. Zinatne, Riga, 1971. 15. VOVK A. G. et al., Opredeliteli vlsșih rastenii Krtma, Izd. Nauka, Leningrad, 1972. Primit în redacție la 10 octombrie 1980 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr, 296 2 Fotografia acestor fructe arată că ele ar avea protuberanțe bazale ca cele de C- macro- carpa (9). Fiind vorba însă de plante monogine cu sepale reflecte, amintesc mai curînd de C. insularis, endemit pribaltic (14). Prin presare, respectivele fructe s-au deformat complet ( l BUCS). ASPECTE DIN VEGETAȚIA MUSCINALĂ A CHEILOR BICAZULUI ȘI A ÎMPREJURIMILOR LACULUI ROȘU DE GH. MIHAI The author analyses the bryophitic vegetation of the Cheile Bicazului — Lacul Roșu territory included in the East Garpathians of Romania. On this territory nine moss conununities were identified out of which the Tortello-Ctenidietum (Gams 1927)' Stodiek 1937 has a large distribution in this region. Complexul teritorial Cheile Bicazului — Lacul Eoșu aparține grupei centrale a Carpaților Orientali. Vegetația muscinală a acestui teritoriu a fost puțin cercetată, exis- tînd doar date sumare asupra unor sinuzii muscinale saxicole din Cheile Bicazului (4). Cercetările briocenologice întreprinse de noi în anii 1978 și 1979 se referă îndeosebi la vegetația muscinală din teritoriul Cheilor Bica- zului, de pe Muntele Ghilcoș, precum și din cursul văilor Pîrîului Oii, Cupa- șului, Mediașului și altele. în relevee s-au notat, după J. Braun-Blanquet, abundența + dominanța și sociabilitatea. Pe suprafața studiată au fost identificate nouă asociații muscinale (două tericole, patru saxicole, două epifite și una saprolignicolă), care au fost încadrate cenotaxonomic după' diverși autori (1), (2), (3), (5), (6). ANALIZA VEGETAȚIEI MUSCINALE VEGETAȚIA TERICOLĂ 1. Eurhynchio (striati )-Triquetretum Waldheim 1944, al. Purhyn- chion Waldheim 1944 (tabelul nr. 1, rel. 1—4). Ocupă suprafețe apreciabile în cadrul molidișurilor mixte cu brad pe Valea Cupașului, fiind identifi- cată de asemenea în arboretele de molid și fag din Cheile Bicazului (rel. 3). 2. Ptilio-Hylocomietum v. Krusenstjerna 1945, al. Plewrozion v. Krusenstjema 1945. Se află de asemenea în pădurile de molid de pe Valea Cupașului (tabelul nr. 1, rel. 5, 6), apoi în poieni pe Valea Mediașului (rel. 7, 8). Uneori apare și pe stînci acoperite cu un strat gros de sol (rel. 6). VEGETAȚIA SAXIGOLĂ Vegetația saxicolă aparține cl. Schistidietea apocarpi Jezek et Vondr. 1962. 3. Schistidietum apocarpi Ștefureac 1941, al. Schistidion apocarpi Jezek et Vondr., ord. Grimmietalia hartmannii Philippi 1956. Se dezvoltă îndeosebi pe stîncării însorite în Valea Cupașului (tabelul nr. 2, rel. 1), ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T- 33, NR. 1, P. 15-20, BUCUREȘTI, 1981 16 GH. MIHAI 2 Valea Mediașului (rel. 2, 3) și pe blocurile stîncoase din vecinătatea Mun- telui Ghilcoș (rel. 5). Tabelul nr. 1 As. Eurhyncliio (Striati)-Triquetretum Waldheim 1944 (rel. 1 — 4) As. Ptilîo-Hylocomietum v. Krusenstjerna 1945 (rel. 5 — 8) Expoziția ssv S NE NE SV SV înclinarea (în grade) plan 10 20 plan 50 45 15 15 Acoperirea generală (%) 100 95 90 100 100 100 100 100 Suprafața relevetîlui (dm2) 34 38 25 41 42 15 33 25 Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7 8 Eurhynehio-Triquetretum ct Eurhynehion Eurhynchium striatum 4.5 3.5 Bhytidiadelphus triquetrus Ptilio-Hylocomîetum et Pleurozion 5.5 5.5 + .3 Hylocomium splendens 1.2 2.4 + •2 5.5 5.5 + Pleurozium schreberi însoțitoare Thuidium philibertii Dicranum scoparium + •2 + •2 + .2 + 1.3 4.5 5.5 Polytrichum formosum Mnium affine + + 2.2 2.2 Brachythecium salebrosum Mnium rostratum + -1 + + 3 VEGETAȚIA MUSCINALĂ A CHEILOR BICAZULUI 17 tuiește pernițe întinse pe stîncile din Cheile Bicazului (rel. 1—4) și de pe valea Pîrîului Oii (rel. 5—7). 5. Rliytidietum rugosi Ștefureac 1941, al. Rhytidion Ștefureac 1941. Inclusa în același ordin, vegetează pe stîncării însorite, acoperite cu un strat subțire de sol, aparținînd Muntelui Ghilcoș (tabelul nr. 4). Tabelul nr. 3 As. Neckeretum crispae Ștefureac 1941 Expoziția SSV SSV E S NE NE N înclinarea (în grade) 70 70 80 60 80 80 80 Acoperirea generală (%) 100 90 85 95 90 95 90 Suprafața releveului (dm2) 18 13 16 25 17 16 12 Numărul releveului 1 2 3 4 5 6 7 Caracteristice asociației și alianței Neckera crispa 5.5 5.5 4.5 3.5 5.5 3.3 4.5 Metzgeria pubescens însoțitoare 1.4 3.4 Bhytidiadelphus triquetrus + .3 1.3 Plagiochila asplenioides + .2 Plasteurhynchium strialulum + •2 .2 țlylocomium splendens ■ + Tabelul nr. 2 Tabelul nr. 4 As. Schistidietum apocarpi Ștefureac 1941 Expoziția înclinarea (în grade) Acoperirea generală (%) Suprafața releveului (dm2) Numărul releveului E 40i 70 9 1 N 70 50 8 2 E 15 55 11 3 plan 85 12 4 E 80 90 12 5 Caracteristice asociației și alianței O-- Schistidium apocarpum 3.4 3.3 3.3 + + Orthotrichum anomalum var. saxatile + .2 + .2 însoțitoare Leucodon sciuroides 4.5 4’5 Tortella tortuosa + .2 + .2 + .2 Ditrichum flexicaule f. den- sum + + + .2 Barbuta rigidula + .2 + •2 Abietinella abietina + + Specii însoțitoare într-un singur releveu : Homalothectum philip- peanum+ (1); Encalypta vulgaris + .2 (2); Tortuta rur'alis +(4). 4. Neckeretum crispae Ștefureac 1941 (tabelul nr. 3), al. Neckerion Hadac et Smarada 1944, ord. Neckerelalia Jezek et Vondr. 1962. Alcă- As. Ithytidietum rugosi Ștefureac 1941 Expoziția înclinarea (în grade) Acoperirea generală (%) Suprafața releveului (dm2) Numărul releveului plan 95 12 1 plan 85 18 2 plan 100 36 3 SE 25 100 30 4 Caracteristice asociației și alianței Bhytidium rugosum 5.5 4.5 5.5 5.5 Caracteristice clasei Schistidium apocarpum însoțitoare + Leskea polycarpa + .2 + •2 Hypnum cupressiforme + + .3 Specii însoțitoare într-un singur releveu : Tortella tortuosa + .2(1); Orthotrichum anomalum + (2); Homalothecium philippeanum +(2). 6. , Tortello-Ctenidietum (Gams 1927) Stodiek 1937, al. Ctenidion Ștefureac 1941, ord. Ctenidietalia mollusci Hadac et Smarada 1944. Este o asociație (tabelul nr. 5) larg răspîndită pe pereții stîncoși ai Cheilor Bica- zului (rel. 1—3, 6, 7) și pe stîncile de pe valea Pîrîului Oii (rel. 4, 5), dezvo'l- tîndu-se în partea inferioară a lor. 2 — c. 1068 49 18 GH. MIHAI VEGETAȚIA MUSCINALĂ A CHEILOR BICAZULUI Tabelul nr. 5 As. Tortei lo-Ctenidietum (Gams 1927) Stodiek 1937 Expoziția înclinarea (în grade) Acoperirea generală (%) Suprafața releveului (dm2) Numărul releveului SSE 30 95 11 E 80 95 15 2 s 15 90 25 N 70 100 9 4 ,N 80 100 18 5 Plan 90 13 6 ssv 60 100 22 CJ Caracteristice asociației Ctenidium molluscum 3.5 4.5 '44 4.5 5.5 + .2 + •2 Caracteristice alianței Ditrichum flexicaule '+72 + •2 ‘ + .2 2.3 4- -1 + .1 2.3 Tortella tortuosa + .1 + 4- .1 +71' ' Scapania aspera 1.3 + .2 + Pedinophyllum inlerruptum Caracteristice ordinului + , Fissidens cristatus Caracteristice clasei Schisiidium apocarpum + .1 + -2 + •1 însoțitoare Necher a crispa +..2 Plagiochila asplenioides 4- .1 4~ Bhytidiadelphus triquetrus +.1 4* Abietinella abietina •+ + Homalothecium philippeanum Conocephalum conicum + + ^1 + a 4- Tabelul nr. 6 As. DicranQ-Hypnetum cupressiformis (Ochsner 1928 ) v. Krusenstjerna 1945 Specia de arbore Abies alba Diametrul tulpinii (în cm) 60 80 80 80 16 înălțimea de la sol (în cm) — ■ ■ — .: — ■ 50 — Expoziția N N NE NE s Acoperirea generală (%) 70 80 80 75 100 Suprafața releveului (dm2) 20 28 20 23 5 Numărul releveului 1 (D 3 4 5 Caracteristice asociației Hypnum cupressiforme 4.5 3.5 3.5 3.4 5.5 Dicranum scoparium . Caracteristice alianței și ordinului + + + Hypnum cupressiforme var. filiforme + Orthodicranum montanum + .2 A'2 + .2 + .2 4- .2 însoțitoare Isothecium myurum + 1.2 1.3 + •3 Plagiothecium laetum + + ■2 Specii însoțitoare într-un singur releveu : Lophocolea heterophylla + (1); pjlk Frullgiiia^fragilifolia +(2); Tetraphis pellucida + (2); Lepidozia reptans + (2); — 14 Plagiothecium denticulatum var. denticulatum + (2); Eurhynchium striatum-f(2); Plagiochila asplenioides+ .2(3). .. ' . ------ ’ w... Specii însoțitoare Intr-un singur releveu : Brachythecium rirulare + (1); B. salebrqsum,■, + •2(6); Timmia austriaca +(2); Encalypta rhabdocarpa +.1(2); Metzgeria pubescens + .1(2); /- Hylocomium splendens +(3); Thuidium philibertf3.3(6); Mnium rostratum 1.2(6); Hymenosto- mum tăriile + .2(6); Lophocolcabidentata +(6); Eurhynchium su>artzii+(3); Lophoziaobtusa+(&) ; "Bryum pendulum + (7). | / Tabelul nr. 7 As. Orthodicrano-H.ypnetum filiformis Wisniewski 1930 (rel. 1 — 4) As. Lepidozio-Tetraphidetum pellucidae (Barkman 1958) Maurer 1961 (rel. 5,6) VEGETAȚIA EPIFITĂ 7. Picrano-Rypnetum cupressiformis (Ochsner 1928) v. Krusenstjerna 1945, al. Dicrano-Hypnion filiformis Barkman 1958, ord. Dicranetalia Barkman 1958. Este frecventă în molidișurile de pe Valea Cupașului (ta- belul nr. 6), pe tulpini de Picea abies și Abies alba, mai ales către baza lor. 8, Orthodicrano-Hypnetum filiformis Wisniewski 1930 (tabelul nr. 7). Face parte din aceeași alianță ca și asociația precedentă, fiind mult răspîn- dită în pădurile de conifere. S-a notat pe tulpini de Abies alba pe Valea Cupașului. VEGETAȚIA SAPROLIGNICOLĂ 9. Lepidozio-Tetraphidetum pellucidae (Barkman 1958) Maurer 1961, al. Tetraphido-Aulacomnwn (v. Krusenstjerna 1945) Barkman 1958, ord. Lophocoletalia heterophyllae Barkman 1958. S-a depistat pe unele cioturi de conifere, aflate în diferite faze de putrezire, pe Valea Cupașului (tabe- lul nr. 7). Specia de arbore Diametrul tulpinii (în cm) înălțimea de Ia sol (în cm) Expoziția Acoperirea generală (%) Suprafața releveului (dm2) Numărul releveului 60 50 N 50 17 1 A 80 50 NE 60 17 2 bies alb 70 N 85 21 3 80 55 NNE 70 17 4 100 18 5 95 11 6 —_ Dicrano-IIypnion filiformis Hypnum cupressiforme var. filiforme Dicranetalia Qrthodicranum montanum Dophoeoletalia heterophyllae Tetraphis pellucida Lepidozia reptans ■ Dolichotheca seligeri însoțitoare 4 Isothecium myurum O Frullania fragilifolia — Eurhynchium stridium Dicranodontium denudatum di -Plagiochila asplenioides 2.3 + .2 +. . 3.5 + •2 4.5 + + •2 + 3.5 + .1 +2 5.5 .1,2 + .2 + 1.2 + •2 1.4 + + 3.5 + .3 20 GH. MIHAI 6 BIBLIOGRAFIE 1. BARKMAN J. J., Phytosociology and ecologi) of cryptogamic epiphytes, Assen, 1969, 628 p. 2. HADAC E., Vegetatio, Acta geobotanica (Haga), 1962, XI, 1— 2, 46— 54. 3. KRUSENSTJERNA E. VON, Acta phytogeographica suecica (Uppsala), 1945, XIX, 1- 250. 4. PAPP C., MIHAI GH. si colab., Analele Univ. Iași, Biol., 1962, VIII, 1, 143- 151. 5. ȘTEFUREAG TR. I., Analele Rom., Seria a IlI-a, 1941, XVI, 21, 1- 197. 6. WALDHEIM S., Kgl. Svenska Vetenskapsakad, Avh. i Natursk. (Stockholm), 1944, 4, 1-142. Primit în redacție la 15 martie 1980 ASPECTE DIN VEGETAȚIA ÎMPREJURIMILOR LOCALITĂȚII CHILIA VECHE (DELTA DUNĂRII) DE A. POPESCU și V. SANDA Universitatea „Al. I. Cuza”, Catedra de biologie, Iași, calea 23 August nr.ZOA Twenty two associattoiis. belonging to the following classcs Lemnetea, Phrag- miletea, Molinio-Arrhenatherelea, Puccinellio -Salicornietea, Festuco-Brometea, Chenopodietea, Artemisietea and Salicetea purpureae. The vegetation of the Chilia field, although tnuch influenced and modified by man through hydroamelioration activities, still preserve many characteristic conti- nental floristic elements. They remained from the period when they belonged to the Bugeac platform. Cîmpul (Grindul) Chiliei, cu o altitudine maximă absolută de 6,2 m, reprezintă o prelungire a Platformei Bugeacului, un pinten de formațiune continentală infiltrat în Delta Dunării. Bste format la suprafață, pe o grosime de circa 1,5 m, din loess de culoare pal gălbuie, iar mai jos se con- tinuă cu un material loessoid de culoare roșcată, așezat peste argilă pleis- tocenă. Apa freatică se găsește între 1,70 și 3,50 m. în partea de nord se întîlnește un sol brun deschis de stepă, iar în părțile estică și sudică același sol freatic umed se întinde pe o fîșie îngustă, după care urmează zone de mărimi variabile cu soluri aflate în diferite grade de salinizare, în funcție de microrelief. Spre periferia grindului, salinitatea crește mai mult, ajup- gîndu-se treptat la solonceacuri, cu acumulări, de săruri la suprafață în cantitate mai mare. Toate aceste zone de soluri salinizate sînt supuse influ- enței directe a regimului inundațiilor și sînt condiționate în primul rînd de mărimea și durată acestora (1). Pe terenurile sărăturoase s-a instalat o vegetație halofilă specifică cu Salicornia europaea, Suaeda maritima, Artemisia maritima ssp. mono- gyna, Bassia hirsuta, Puccinellia limosa etc. Vegetația naturală din împrejurimile localității Chilia Veche, mult redusă, este deosebit de puternic influențată de către om. Multe dintre speciile ce alcătuiesc fitocenoze specifice Cîmpului Chiliei sînt rămășițe ale vegetației din perioada cînd această formațiune era parte integrantă a Platformei Bugeacului. Unele specii, cum sînt Aegilops cylindrioa, Aspe- rUgo procumbens, Filago arvensis, Gypsophila muralis, Herniaria glabra, Kickxia elatine, Polycnemum arvense, Pholiurus pannonicus, Statice cas- pia, Tar ax acum serotinum și Torilis ucranica, nu au mai fost citate pînă în prezent din Delta Dunării. Frankenia pulverulenta, semnalată recent de la Sulina (2), a fost întîlnită în pajiștile halofile alcătuite de Artemisia austriaca și A. maritima ssp. monogyna. Observațiile noastre efectuate în zona Cîmpului Chiliei și a Ostro- vului Tătarii ne-au permis identificarea unui număr de 22 de asociații, în ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. l, P. 21-28, BUCUREȘTI, 1981 22 A. POPESCU și V. SANDA 2 mare majoritate halofile, segetale, ruderale și palustre, care vin să comple- teze cu noi date unele cercetări anterioare ale noastre (7), (8), (10) sau ale altor autori (4), (9), (11). DESCRIEREA ASOCIAȚIILOR ' 1. Lemnetum minoris (Oberd. 57) Midiei et Gbrs 60 Vegetația natantă este puțin reprezentată în zona Chiliei Vechi datorită lipsei de bălți, precum și îndiguirilor efectuate în Ostrovul Tătaru. Fragmentar, această vegetație se întîlnește în zona dintre dig și Brațul Tătaru. Lemna minor se dezvoltă abundent în oclîiurile de apă din zăvoiul Brațului Tătaru, la adăpostul oferit de sălcii și plop negru, alcătuind o acoperire de circa 90%. Alături de aceasta am mai notat Wolffia arrhiza, Salvinia naians, iar dintre speciile palustre Phragmites australia, Iris pse- udacorus, Sparganium ramosum și Oenanthe aquatica. ' 2. Seirpo-Phragmitetum W. Koch 26 medioeuropaeum Tx. 41 Este destul de frecventă și în zona Chiliei, dar pe suprafețe mult mai mici decît în restul Deltei Dunării, dezvoltîndu-se abundent în lungul Bra- țului Tătaru, în japșele permanent acoperite de apă, situate în exteriorul, digului ce înconjură ostrovul. Phragmites australis alcătuiește fitocenoze compacte pe suprafețe ce nu depășesc 100—150 m2, în cadrul cărora, par- ticipă majoritatea speciilor caracteristice stufăriilor din Delta Dunării, ca Typhaangustifolia, Iris pseudacorus, Bolboschoenus maritimus, Sparga- nium ramosum, Oenanthe aquatica etc. La marginea fîșiei de stuf se dezvoltă, abundent Heleocharis palustris, Phalaris arundinacea, Agrostis stolonifera etc. Deși reduse ca suprafață, fitocenozele de stuf sînt alcătuite din exem- plare viguroase ce se dezvoltă în condiții optime. 3. Typhetum angustifoliac (AII. 22) Pign. 43 Această asociație, deși ocupă suprafețe restrînse, totuși este bine repre- zentată în Ostrovul Tătaru, în zona dintre dig și cursul apei, populînd jap- șele permanent acoperite cu apă. în cadrul asociației participă un număr redus de specii, în majoritate palustre, dintre care cităm : Phragmites aus- tralia, Oenanthe aquatica, Schoenoplectus lacustris, Butomus umbellatus, Glyceria maxima, Bolboschoenus maritimus, Phalaris arundinacea etc. în locurile mai puțin adinei apar Heleocharis palustris, Symphytum officinale, Euphorbia palustris etc., iar pe mal se dezvoltă Agrostis stolonifera, precum, și numeroase specii mezo-higrofile. 4. Sehoenoplectetum lacustris Eggler 33 Este mai răspîndită în partea de sud și sud-est a Cîmpului Chiliei, în japșele permanent umede și nu prea ad în ci, precum și în lungul gîrlelor și al canalelor. Alături de specia caracteristică întîlnim numeroase plante palus- tre, ca Phragmites australis, Typha angustifolia, Berula erecta, Oenanthe aquatica etc. 5. Bolboschoenetum maritimi continentale So6 (27) 57 Bolboschoenus maritimus este o specie care se adaptează la condiții variate staționate și, ca urmare, este mult răspîndită în Delta Dunării.. Crește de regulă în apele dulci ce nu depășesc adîncimea de 20—25 cm, dar și pe terenurile scurse, suportînd un anumit grad de sărăturare a solului.. 3 VEGETAȚIA ÎMPREJURIMILOR CHILIEI VECHI 23 Au fost identificate fitocenoze compacte pe terenurile slab sărăturoase din zona Chiliei Vechi și în special la periferia grindului. Nelipsite din cadrul asociației sînt următoarele helofite : Butomus umbellatus, Oenanthe aqua- tica, Rorippa amphibia, Alisma plantago-aquatica, Typha angustifolia etc. 6. Sehoenoplectetum tabernaemontani Soo (27)49 Populează locurile cu apă mai puțin adîncă și cu o anumită concen- trație de săruri în sol. în cadrul asociației participă speciile Bolboschoenus maritimus, Phragmites australis, Mentha aquatica, Lythrum salicaria, Heleo- charis palustris, Agrostis stolonifera. 1. Heleoeharidetum palustris Sehennikov 19 Ocupă suprafețe în care'apa băltește aproape permanent, fără a. depăși 15—20 cm adîncime. Se dezvoltă și_pe terenuri jilave, unde alcă- tuiește fitocenozele cele mai caracteristice. în cadrul asociației pot apărea specii mezo-higrofile, ca Phragmites australis, Bolboschoenus maritimus, Butomus umbellatus, Alisma plantago-aquatica, Mentha aquatica, dar și specii subhigrofile, cum sînt Agrostis stolonifera, Poa palustris, Ranunculus repens, Potentilla reptans, Galium palustre, Lythrum salicaria etc. Asociația este răspîndită în microdepresiunile de la Chilia, în lungul Brațului Tătaru, dar mai ales în partea de sud și sud-est a grindului, la marginea stufăriilor, și a păpurișurilor, unde apa se retrage în timpul verii, solul păstrînd umiditate sporită. 8. Phalaridetum arundinaceae Libb. 31 Alcătuiește o bandă la marginea zăvoiului de sălcii de pe Ostrovul Tătaru, în japșele cu sol permanent umed, precum și în bălțile mai puțin adînci (15—20 cm). în cadrul fitocenozelor de Phalaris arundinacea cresc numeroase specii helofile, ca Bolboschoenus maritimus, Euphorbia palustris, Sparganium ramosttm, Iris pseudacorus, Berula erecta, Phragmites aus- tralis. Spre periferia asociației, pe terenurile mai scurse apar Agrostis stolonifera, Poa pratensis, Ranunculus repens, Taraxacum officinale etc. 9. Agrostetum stoloniferae (Ujvărosi 41) Burduja et all. 56 Agrostis stolonifera este specia caracteristică pajiștilor subhidrofile, puțin inundate, dezvoltîndu-se foarte bine pe solurile aluviale, ușoare și permeabile. înmulțindu-se repede prin stoloni, se extinde în scurt timp pe su- prafețe întinse de teren, înlăturînd prin densitatea indivizilor speciile mai puțin adaptate. în cadrul asociației întîlnim frecvent Trifolium repens, T. fragiferum, Taraxacum officinale, Poa pratensis, Galium palustre, Ly- copus europaeus etc., specii în majoritate bune sau foarte bune furajere. 10. Salicornietum europaeae Wendelbg. 53 Ocupă terenurile sărăturoase din partea de vest a comunei Chilia Veche, situate la confluența Brațului Tătaru cu Brațul Chilia. Se dezvoltă masiv, dar pe suprafețe restrînse, în special în microdepresiunile unde con- centrația de săruri este mai mare. Nelipsite din cadrul asociației sînt Suaeda maritima, Bassia hirsuta, Spergularia marginata, Puccinellia limosa, specii de asemenea în mod obligatoriu halofile. 11. Suaedetum maritimae Soo 27 Fitocenozele de Suaeda maritima se întîlnesc în lungul Brațului Tă- taru și pe terenuri sărăturate și permanent umede. Suportă bine băltirea VEGETAȚIA ÎMPREJURIMILOR CHILIEI VECHI 25 24 A. POPESCU și V, SANDA 4 apei în perioada de primăvară, dar, pentru a ajunge la maturitate, este necesar ca substratul să fie scurs. Deși nu este o specie bună furajeră, Suaeda maritima prezintă impor- tanță în fixarea substratului și în pregătirea acestuia pentru instalarea altor specii mai puțin halofile. în cadrul asociației am mai notat următoarele specii însoțitoare, obligatoriu halofile : Salicornia europaea, Puccinellia limosa, Spergularia marginala, Obione pedunculata etc. 12. Suaedeto-Koehieturo (Bassietum) hirsutae (Br. -Bl. 28) Țopa 39 Este o asociație de tranziție de la Suaedeium maritimae spre Bassie- tum hirsutae. Se dezvoltă în microdepresiunile cu sol aluvial, nisipos și bogat în săruri. Este puțin răspîndită în lungul Brațului Tătaru, dar se întîlnește frecvent în partea de sud și sud-est a Cîmpului Chiliei, în jap- șele cu acumulări puternice de săruri. Alături de cele două specii caracte- ristice; Suaeda maritima și Bassia hirsuta, din cortegiul însoțitoarelor cităm'- Puccinellia limosa, Acorellus pannonicus, Spergularia marginala, Salicornia europaea etc. ' 13. Pueeinellietum limosae Rapaics .27 Reprezintă un studiu mai avansat de înțelenire a terenurilor sără- turoașe. Asociația se dezvoltă pe soluri cu o concentrație mai mică de săruri și acoperă substratul pînă la 85 — 90%. Se întîlnește frecvent pe izlazul din partea de sud a satului Chilia Veche, unde vegetează împreună cu Trifolium fragiferum, Lotus tenuis, Centaurium pulchellum, Juncus gerardi, Lepidium ruderale, Artemisia maritima ssp. monogyna etc. : 14. Juneetum gerardi (Warming 1906) Nordh. 23 juncus gerardi alcătuiește fitocenoze compacte în Delta Dunării pe nisipurile sărate, dar umede, unde participă un număr relativ mare de specii, dintre care cele mai frecvențe sînt Puccinellia limosa, Spergularia marginala, Bromus tectorum, Lotus tenuis, Trifolium fragiferum etc. Pe terenurile nepăȘunate, fitocenozele de Juncus gerardi formează un covor des, atingînd înălțimea de 40—50 cm. 15. Artemisio (auștriaeae)-Poetum hulbosae I. Pop 70 subass. artemisietosum austriaca© (Răv. et all. 56; Evd. Pușcaru et Țucra 60) I. Pop 70 Asociația este caracteristică terenurilor uscate și compacte, dezvol- tîndu-se pe locurile unde influența omului și a animalelor este deosebit de puternică. Reprezintă un stadiu avansat de degradare a pajiștilor de Stipa capillata sau Botriochloa ischaemum datorită pășunatului intensiv. Asociația este răspîndită pe izlazul din partea sudică a comunei Chilia Veche. Artemisia austriaca este o specie facultativ halofilă, fapt expli- cabil și prin prezența a numeroase plante halofile întîlnite în fitocenozele acesteia, ca Puccinellia limosa, Taraxacum bessarabicum, Podospermum canum,'Lepidium ruderale, Juncus gerardi, Trifolium fragiferum, Campho- rosma annua, Spergularia marginala, Suaeda maritima, Bassia hirsuta, Artemisia maritima ssp. monogyna, Lotus tenuis (tabelul nr. 1). Dintre speciile necitate în Delta Dunării, în cadrul asociației se întîl- nesc Gypsophila muralis, Herniaria glabra, Kickxia elatine, Polycnemum arvense, Pholiurus pannonicus, Statice caspia și Taraxacum serotinum. Cortegiul de plante ce intră îh alcătuirea acestor fitocenoze constituie o Tabelul nr. 1 Artemisio (austrlaeae) -Poetum bulbosae I. Pop 70 arteinisictosum austriacac (Răv. et all. 56 , Evd. Pușcaru et Țucra 60) I. Pop 70 : Forma biologică Elementul floristic Numărul releveului 1 2 3 4 5 •’ 6 înălțimea vegetației (cm) 5 10 10 10 10 10 Acoperirea (%) 60 80 80 90 90 ■ 90 Festucion rupicolae + Festuco-Brometea Ch . Eua Artemisia austriaca 3-4 4 4 4 4-5 . 4 — 5 th Eua(Md) Carduus leiophyllus 4 + + • + Th Eua Bromus tectorum + 4 + ■ + Th—TH Eua(Md) Medicago lupulina + 4 . +, Th Eua(Md) Polycnemum arvense + + Th Md(Eua) Erodium cieutarium + : + .; Puceinellion limosae + Puccinellietaiia Th Pt—Pn —Blc Pholiurus pannonicus + + + + ! Ch Ct Artemisia maritimassp. monogyna + ' H Eua(Ct) Taraxacum bessărabicum ■4- ■ + ' ' +■ ; H Pt-Md Podospermum canum ■+ ■ + 4 + Th Eua Bassia hirsuta + + • 1 II Pn Puccinellia limosa + ■ + + II Md(Ec) Lotus tenuis + + ■ '■ + ' Th Eua Lepidium ruderale + + _r • 1 + Th Pt —Pn Camphoroșma annua + 4 Th Eua(Md) Frankenia pulverulenta + . + , II Eua Statice caspia + + Juueion gerardi + Beckmannion G Cp Juncus gerardi + + + + H Pt-Md Trifolium fragiferum 4 + + ' + / Thero-Salieornion + Cypcro-Spergularion Th Cp Suaeda maritima ■ + + Th Atl-Md Spergularia marginala . + 4 + ' însoțitoare Th Eua Gypsophila muralis + + + V'. H Eua Cichorium intybus + + H Eua Centaurea diffusa •+ + + + + Th Eua Filago arvensis + 4 + Th Md(Ec) Kickxia elatine + + Th Eua Herniaria glabra + + + ■ Specii intr-un releveu : Anagallis arvensis (y),Atriplex latarica (4), Bromus squarrosus (6), Cardaria draba (6), Carduus hamulosus (2), Cynodon dactylon (6), Convolvulus arvensis Crepis rhoeadifolia (6), Descurainia sophia (6), Eryngium campestre (6), Holosteum umbellatum (3), Lepidium perfoliatum (&), Marrubium vulgare (4), Melilotus officinalis (6), Plantago lanceo- lata (6), Potenlllla reptans (1), Polygonum aviculare (3), Taraxacum serotinum (6), Torilis ucra- nica (6). VEGETAȚIA ÎMPREJURIMILOR CHILIEI VECHI 27 26 A. POPESCU și V. SANDA 6 rămășiță a vegetației din perioada în care Cîmpul Chiliei era parte inte- grantă a Platformei Bugeaeului. Fitocenozele de Artemisia austriaca de pe Cîmpul Chiliei sînt foarte asemănătoare cu cele din Dobrogea (Măcin), cu deosebirea că în acestea din urmă se dezvoltă mult și Poa bulbosa. 16. Hordeetum murini Libbert 23 em. Pass. 64 Vegetația ruderală este bine reprezentată pe Grindul Chiliei datorită activității intense a omului în decursul timpului. Buruienile terenurilor uscate sînt cele mai reprezentative și se întîlnesc în jurul locuințelor, pe terenurile gunoite sau în locurile unde staționează animalele în timpul pășunatului. Pe lîngă locuințe și pe marginea drumurilor este frecvent întîlnită asociația de Hordeum murinum. Ca însoțitoare mai frecvente cităm : Polygonum aviculare, Atriplex tatarica, Cynodon dactylon, Amaranthus retroflexus, Malva neglecta, Lepidium ruderale etc. 17. Atriplieetum tatarieae (Prod. 23) Borza 26 Este cea mai răspîndită asociație de buruieni din împrejurimile comunei Chilia Veche. Se întîlnește frecvent pe marginea drumurilor, a potecilor, dar mai ales pe izlazurile intens pășunate. Reprezintă un stadiu avansat de degradare a pajiștilor prin înlocuirea speciilor bune furajere cu cele nefurajere, cum este Atriplex tatarica. 18. Deseurainietum sophiae (Krech 35) Oberd. 70 Constituie asociația terenurilor răscolite și bogate în substanțe organice, a culturilor slab întreținute și a grădinilor părăsite. Dintre spe- ciile însoțitoare amintim: Atriplex tatarica, Polygonum aviculare, Onopor- don acanthium, Conium maculatum, Marrubium vulgare, Artemisia absin- thium, Bromus tectorum, Convolvulus arvensis etc. 19. Onopordetum aeanthii Br. -Bl. (23) 36 Alcătuiește fitocenoze compacte, dar pe suprafețe restrînse, la mar- ginea satului, pe terenurile unde s-au depozitat gunoaie ori acolo unde au staționat animalele în timpul pășunatului. Din cauza speciei caracteristice, Onop ordon acanthium, care are o creștere viguroasă și ca urmare manifestă tendința de a deveni exclusivistă, speciile însoțitoare întîlnite sînt puține. Dintre acestea, amintim pe cele mai frecvente : Descurainia sophia, Arctium lappa, Torilis ucranica, Carduus leiophyllus, Marrubium vulgare etc. 20. Conietum maculati I. Pop 68 Formează pilcuri de 40—50 m2, cu exemplare foarte viguroase, can- tonate în partea sudică a satului Chilia Veche, pe terenurile unde s-au depozitat gunoaie. Dintre speciile însoțitoare mai frecvente amintim : Cardaria draba, Onopordon acanthium, Hordeum murinum, Sisymbrium orientale, Cynodon dactylon, Xynthium italicum, Convolvulus arvensis, specii în totalitate ruderale. 21. Salici-Populetum (Tx. 31) Meijer-Drees 36 Formează o bandă continuă în lungul brațelor Chilia și Tătaru, alcă- tuind zăvoaiele specifice Deltei. Ocupă terenurile joase, inundate în tim- pul primăverii și al toamnei. Dintre arbuști menționăm specia Amorpha fruticosa, iar dintre liane se întîlnește frecvent Vitis silvestris. Este de re- marcat prezența deosebit de abundentă a speciei Jiubus caesius, care alcă- tuiește un hățiș greu de pătruns (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Salici-Populetum (Tx. 31) Meijer-Drees 36 Forma bio- logică Elementul floristic Numărul releveului 1 2 3 Suprafața (in2) 500 500 500 înălțimea vegetației arbori (m) 16 16 20 arbuști (m) 4 2 4 ierburi (cm) 100 150 100 Acoperirea (%) arbori 85 70 85 arbuști 5 5 10 . .ierburi 5 60 60 Salici-Populetum + Popuietalia MM Eua(Md) Salix alba 4-5 4 4-5 MM M Eua Adv Populus nigra Amorpha fruticosa + + + + HH Cs Phragmites australis + + + Ch E(Md) Lysimachia nummularia + + ' HH E-Md Iris pseudacorus + + N ■ Eua (Md) Salicetea -f- Aluo-Padiou Rubus caesius 1 2 — 3 3-4 M-E Pt- Md Vitis silvestris + _L + H E Symphytum officinale + + + HH CP Lythrum salicaria + + ■ + H Eua(Md) Ranunculus repens .+ + M E(—Md) Querco-Fagelea Pyrus pyrasler + + II Cp însoțitoare Agroslis stolonifera + 1 + H Cp(Md) Galium palustre + + + HH Cp Phalaris arundinacea + + HH Eua(Md) Oenanthe aquatica + _j_ Specii intr-un releveu : Allhaea officinalis (1), Rutomus umbellatus (1), Eupalorium cannabinum (2), Equiselum palustre (2),Galium aparine (2), Lycopus europaeus (3), L. exaltatus (3), Menlha aquatica (1), Morus alba (2), Myosoton aquaticum (2), Potentilla reptans (2), Sonchus arvensis (2), Sparga- nium ramosum (1), Tanacelum vulgare (2), Taraxacum officinale (2), Teucrium scordium (1), Typha anguslifolia (1). Stratul ierbos este format în principal din Hupatorium cannabinum, Galium palustre, Myosoton aquaticum, Symphytum officinale, Phragmites australis, Iris pseudacorus. 22. Tamaricetum ramosissimi (Șerbănescu 65) Ciocârlan 68 Asociația alcătuiește tufărișuri nu prea întinse în lungul brațelor mai principale, pe malurile mai ridicate, inundate o perioadă mai scurtă de timp. Tamarix ramosissima suportă un anumit grad de sărăturare a solului, ceea ce explică apariția unor specii halofile în cadrul asociației, ca Pucci- nellia limosa, Spergularia marginala, Trifolium fragiferum etc. 28 A. POPESCU și V. SANDA 8 Vegetația naturală a Cîmpului Chiliei și de pe Ostrovul Tătaru a suferit profunde modificări. Cîmpul Chiliei, fiind mai ridicat (6,2 m) decît regiunile învecinate, nu este inundat nici în anii cu viituri foarte mari. De la o vegetație cu caracter stepic, prin pășunat intensiv s-a ajuns, an de an, ca plantele bune furajere să fie înlocuite cu alte specii neconsumate de către animale. în prezent, izlazul comunal este extrem de degradat, fiind invadat în principal de Artemisia austriaca ca specie dominantă, alături de care am mai notat : Artemisia maritima ssp. monogyna, Juncus gerardi, Pholiurus pannonicus, Taraxacum bessarabicum, Puccinellia limosa, Centaurea diffusa, Trifolium fragiferum, Frankenia pulverulenta etc. De asemenea, influența îndelungată a omului și animalelor a deter- minat instalarea în masă a vegetației ruderale. Măsurile de regularizare a cursului Dunării, îndiguirile făcute pe Ostrovul Tătaru, asanarea unor bălți etc. au dus în primul rînd la restrîngerea treptată a vegetației acvatice și palustre și la transformarea acestor terenuri în vederea practicării unei agriculturi moderne. BIBLIOGRAFIE 1. BANU C. A., RUDESCU L., Delta Dunării, Edit. științifică, București, 1965. 2. DIHORU GH., NEGREAN G., St. cerc, biol., Seria biol, veget., 1975, 27, 1, 3-8. 3. DIHORU GH., NEGREAN G., Petice, Muz. Deltei Dunării, Tulcea, 1976, 5, 101-118. 4. KRAUSCH H. D., Lhnnologica (Berlin), 1965, 3, 3, 271-31’3. 5. MITITELU D., VIȚALARIU GH., PASCAL P., MOȚIU T., VIȚALARIU CR., GHEOR- GHIU-ȚIGĂNUS V., Inst. ped. Galați, Lucr. st., 1968, 2, 147- 158. 6. PASCOVSCHI S., LEANDRU V., Hidrobiologia, 1963,'4, 455-467. 7. SANDA V., SERBĂNESCU GH., PEICEA I. M„ Hidrobiologia, 1973, 14, 143-154. 8. SANDA V., POPESCU A., St. cerc, biol., Seria botanică, 1973, 25, 5, 399-424. 9. TARNAVSCHI I. T., IVAN DOINA, SSB, Comunic, de bot., A Vl-a Consf. naț. geobot., Dobrogea, Delta Dunării, 1968, Buc., 1970, 141— 149. 10. TARNAVSCHI I. T., SANDA V., POPESCU A., HURGHISIU ILEANA, Acta bot. Horti Buc., 1977- 1978, Buc., 1979, 157- 172. 11. VASIU V., POP M., FLOCA FL., Hidrobiologia, 1963, 4, 515-543. Primit în redacție la 16 martie 1980 Distilatul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. 296 POPULAȚII FITOPLANCTONICE DIN ELEȘTEIELE DE LA CEEA, RAD VANI, HOMOROG ȘI BANLOC DE LAURA MOMEU, N. DRAGOȘ și L. ȘT. PETERFI The present papei- deals with the algal flora of some fish ponds from the Western Plain of Romania as compared with those located in Transylvania. The most important features of the investigated habitats are the summer bhie- green algal blooms. There are some qualitative and quantitative differences between the algal communities of the Transylvanian fish ponds and those of the Western Plain. Cercetările algologice care fac subiectul acestei lucrări urmăresc depistarea particularităților comunităților algale planctonice din cîteva eleșteie, cu referiri comparative la unele iazuri situate în Cîmpia Transilva- niei (4). Autorii și-au propus să prezinte cîteva aspecte privind compoziția calitativă și cantitativă a cenozelor algale din următoarele eleșteie : eleș- teul nr. 12 — Cefa, eleșteul nr. 3 — Rădvani, eleșteul nr. 5 — Homorog, toate situate în Cîmpia de Vest a‘țării, în apropiere de orașul Salonta (jud. Bihor), și eleșteul nr. 6 — Banloc (Partoș — jud. Timiș). Flora și vegeta- ția macrofită din zona cercetată de noi, exceptînd eleșteul de la Banloc, au fost prezentate detaliat într-o lucrare anterioară (7). MATERIAL Șl METODĂ Pornind de la considerentul că în acest tip de habitate acvatice — bazine piscicole — algoflora este reprezentativă atît sub aspect calitativ cit și cantitativ în timpul verii și că valorile diversității la nivel de gen-specie sînt de asemenea caracteristice în acest anotimp, materialul algologic a fost colectat în august-septembrie 1978— 1979. Astfel, exceptînd eleș- teul nr. 6 — Banloc, din care am folosit numai probe colectate la 3 septembrie 1978, din celelalte bazine probele au fost colectate atît în septembrie 1978, cît și în august 1979. Prele- varea probelor planctonice calitative s-a făcut din stratul superficial al fiecărui bazin, în zona centrală, stabilindu-se de fiecare dată pH-ul și temperatura apei. Materialul algologic cantitativ a fost colectat în sticle de 1— 1,5 1, tot din partea centrală a bazinului. Fixarea s-a făcut cu iodoiodură de potasiu, urmînd ca în laborator materialul să fie concentrat la un volum potrivit pentru numărarea celulelor și coloniilor. Metoda folosită pentru numărare este cea propusă de Lund (3), combinată cu metoda hemocitometrică în cameră de numărare Thoina. Menționăm că s-a evitat numărarea filamentelor sau a coloniilor chiar in cazul unor alge coloniale sau cenobiale, cu excepția genurilor Microcystis, Anabaena, Aphanizomenon și Spirulina. REZULTATE ȘI DISCUȚII Primele cercetări algologice în eleșteiele din împrejurimile orașului Salonta au fost făcute de către L. Șt. Pâterfi (5), (6). Rezultatele obținute de noi concordă cu cele înregistrate de acest autor, atît în ceea ce privește ST.CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1, P. 29-35,BUCUREȘTI, 1981 30 LAURA MOMEU și colab. 2 3 POPULAȚII FITOPLANCTONICE DIN UNELE ELEȘTEIE compoziția calitativă a comunităților algale cît și înfloririle cu alge albastre. : .Caracteristice pentru aceste eleșteie și iazuri sînt dominarea netă a cloroficeeîor asupra celorlalte grupe de alge (1) — (6), precum, și apariția înfloririlor cu alge albastre în timpul verii (8). Numărul total de specii identificate în cele patru eleșteie cercetate este de 184, repartizate pe bazine așa cum reiese din tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Fig. 1. — Compoziția calita- tivă a cenozelor algale planc- tonice din eleșteul nr. 12 — Cefa în luna septembrie 1978. Repartiția numerică a speciilor de alge în bazinele cercetate Stațiune Cefa Homorog Rădvani Banloc. Anul 1-978 1979 1978 1979 1978 1979 1978 Nr. specii 74 127 80 61 79 35 71 EUGLENOPHyTA CHLOROCOCCALES . 2432% > , Apartenența procentuală a speciilor de alge la principalele grupe sis- teinatice, pe bazine cercetate, în anul 1978, reiese din figurile 1—4. Se observă că procentul cel mai ridicat îl înregistrează cloroficeele : 59,45 % la Cefa, 58,22% la Bădvani, 57,50% la Homorog și 56,94% la Banloc, urmate de flagelatele euglenoide, care reprezintă 24,32 %, respectiv 24,05 %, 25% și 25%. Situația este similară și pentru anul 1979, menținîndu-se neschimbată din primăvară pînă în toamnă, ceea ce constituie una dintre caracteristicile acestor bazine acvatice (4). O altă caracteristică importantă este apariția înfloririlor cu alge albastre în timpul verii, ca urmare a temperaturilor ridicate și a modifi- cărilor ce se produc în chimismul apei datorită tehnologiilor de furajare, fertilizare și dezinfectare anuală a acestor bazine. în cazul eleșteielor cercetate de noi semnalăm în septembrie 1978 o înflorire a apei cu Alicrocystis ateruginosa însoțit de Microcystis pulverea șiAplianisomenonflos-aquae la Banloc și cu Microcystis aeruginosa însoțit de Aplianizoinenon flos-qquae, Anabaena flos-aquae f. aptekariana și Spi- ridina cf. plațensis în celelalte bazine. Cu unele mici diferențe în ceea ce privește speciile însoțitoare, și în vară anului 1979 înflorirea apei din eleș- teiele de la Cefa, Homorog, Bădvani este cauzată tot de Microcystis aeru- ginosa. Pentru compararea structurii comunităților planctonice din cele patru eleșteie cu cea a unor iazuri din Cîmpia Transilvaniei, am utilizat coefi- cientul de similaritate Jaccard. îh total ne-am servit de un număr de 13 liste algofloristice corespunzătoare următoarelor stațiuni: 1) Cătina— 1977 ; 2) Cătina—1978; 3) Cătina—1979; 4) Geaca 1—1977 ; 5) Geaca I - 1978); 6) Geaca I - 1979 ; 7) Cefa-1978 ; 8) Cefa-1979 ; 9) Homo- rog— 1978 ; 10) Homorog—1979 ; 11) Bădvani—1978 ; 12) Bădvani—1979 ; 13) Banloc—1978- Belațiile de similaritate floristică, exprimate procentual, au fost reprezentate atît sub forma unei diagrame în careuri (fig. 5), cît și a unei dendrograme (fig. 6). Analizînd cele două figuri, se observă că cenozele algale s-au grupat, după structura lor calitativă, pe ani, respectiv pe cele două categorii de bazine piscicole (iazuri și eleșteie). Astfel, o primă gru- ChlOROCOCCAlES Eu6lEN0PHY1A 58.22% 24,05% CYANOPHYTA 7,59% SÂClLLARlOPHYTA IcRYPTOPHYTA 1.26% 129% CHRYSOPHYTA 3,79% Fig. 2. — Compoziția calita- tivă a cenozelor algale planc- tonice din eleșteul nr. 3 — Răd- vanl în luna septembrie 1978. XANTHbPHYTA • '1.26% D.ESMIDI ALES 2.53 % EUGLENOPHYTA 25,00% CYANOPHYTA 5,00% Fig. 3. — Compoziția calita- tivă a cenozelor algale planc- tonice din eleșteul nr. 5 — Homorog în luna septembrie 1978. ’ CHLOROCOCCALES 5750% CHRYSOPHYTA XANTHOPHYTA ; 2,50% . , CRYPTOPHYTA 2,50% BACILLARiOPHYTA 125% DESMIDIALES 2,50% 5 POPULAȚII FITOPLANCTONICE DIN UNELE ELEȘTEIE 33 32 LAURA MOMEU și colab. 4 pare reunește stațiunile 1, 4, 2, 5, 3 și 6, adică cele două iazuri Cătina și Geaca I în trei ani (1977,1978 și 1979), iar un al doilea agregat, mai lax — 13, 7,11, 9,10 și 12 — , cuprinde eleșteiele care se leagă de gruparea iazu- rilor la un nivel de similaritate floristică de peste 30%. De remarcat că EuGlENOPmyTA 2S.00% CHlOROCOCCALES 56,9<.% s I Ml LA Rl T ATE eleșteul nr. 12 — Cefa, în 1979, la data colectării probelor, se apropie mai mult de iazuri sub aspectul compoziției calitative și cantitative a algoflorei. Figurile 5 și' 6 relevă, din punctul de vedere al structurii calitative, nu numai existența unor particularități ale cenozelor algale corespunză- toare iazurilor și, .respectiv, eleșteielor, particularități care au determinat conturarea celor două agregate, ci și afinitățile floristice ale comunităților algale în cadrul acestora. Acest ultim aspect se datorește speciilor comune, identificate atît în iazuri cît și în eleșteie, cum ar fi Microcystis aeruginosa, M. pulverea, precum și specii de Grucigenia, Pediastrum, Scenedesmus, ISuglena etc. Fig. 6. — Dendrograma relațiilor de afi- nitate floristică dintre cenozele algale planctonice din cele 13 bazine cercetate, exprimate procentual, pe baza coefi- cientului de similaritate Jaccard. Tabelul nr. 2 Valorile diversității generice, ale diversității maxime și ale informației relative pentru cele 13 stațiuni cercetate Nr. stațiune H4G) ^(max) ’v) 1 3,9738860 5,4262640 0,7323420 2 5,1324162 5,5545920 0,9239951 3 5,0576975 5,6147092 0,9025752 4 4,2262960 5,6147092 0,7527185 5 4,4926958 5,8579764 0,7669364 6 5,2995736 5,9999953 0,8826260 7 5,1439794 5,2479329 0,9801915 8 5,2456202 5,8328880 0,8993178 9 4,6352232 5,2479329 0,8832474 10 4,4354361 4,9068942 0,9039192 11 4,7534824 5,2853996 0,8993610 12 4,0470246 4,3219246 0,9363940 13 4,4774487 5,0000057 0,8954887 Notă. = diversitatea generică ; diversitatea maximă; Z(r) = informația relativă. Pentru calcularea diversității la nivel de gen-specie, am folosit indi- n cele lui Shannon : H[B) — — £ pi log2 pi, rmăepi = probabilitatea frecven- t=l ței speciilor în genul i și n — numărul total de genuri într-o probă. Valoa- rea indicelui de diversitate maximă într-o biocenoză ideală s-a calculat după formula : = log2 G, în care G = numărul total de genuri într-o probă. De asemenea s-a mai calculat valoarea informației relative: 3—c. 1068 34 LAUBA MOMEU și celab. Ir = care caracterizează gradul de organizare (caiizalizare) al unei ^(max) biocenoze. Tabelul nr . 2 sintetizează valorile acestor indici pentru cele 13 stațiuni cercetate. Aceste valori prezintă variații mici, nesemnificative de la o stațiune la alta, lucru firesc, deoarece sînt habitate cu flore algale similare. Referindu-ne la compoziția cantitativă a comunităților algale din eleșteiele cercetate, trebuie să subliniem că s-au făcut estimări doar asu- pra unor genuri de alge planctonice dominante. Deoarece colectarea pro- belor cantitative a fost făcută în perioada de maximă înflorire cu alge al- bastre, valorile cele mai ridicate le înregistrează acestea. Astfel, în septem- brie 1978 am semnalat o puternică înflorire a apei, cauzată de Microcystis aeruginosa și Apltanizomenon flos-aquae în eleșteul de la Banloc și de Ana- baena flos-aquae, Microcystis aeruginosa, Aphanizomenon flos-aquae și Spirulina cf. platensis în celelalte bazine. în august 1979 s-a observat dez- voltarea masivă a algei Microcystis aeruginosa, însoțită de unele specii de alge verzi ale genurilor Coelastrum, Crucigenia, Oocystis, Scenedesmus, precum și de specii de Cryptomonas în eleșteul nr. 12 Cefa(fig. 7). în eleșteiele Euglena CEFA NR.14 CEFA NR2 Anabaena Synura Aphontzomenon Didymocyslis Microcystis Trachetomonas Cerata RĂDVANI . GEACA I .HOMOROG 7 POPULAȚII FITOPLANCTONICE DIN UNELE ELEȘTEIE 35 și sud-vestul țării, în august 1979 această algă apare și în iazul Geaca I din Cîmpia Transilvaniei, lipsind din eleșteiele cercetate de noi, dar prezentă într-o serie de bazine învecinate : eleșteiele nr. 3 și 14 Cefa (fig. 7). Deși sub aspectul compoziției calitative și cantitative a cenozelor algale planctonice cele două categorii de bazine cercetate — eleșteie și iazuri — prezintă unele afinități, totuși există și o serie de particularități distinctive, care au fost evidențiate cu ajutorul indicelui de similaritate Jaccard. S-a constatat de asemenea că înfloririle apei acestor bazine, frecvente în timpul verii, sînt cauzate în general de aceleași specii de alge albastre: Microcystis aeruginosa, Aplianizomenon flos-aquae, Anabaena flos-aquae etc. BIBLIOGRAFIE 1. HAJDU L., Acta botanica Acad. Sci. Hung., 1977, 23, 1— 2, 77— 90. 2. HAJDU L., Acta botanica Acad. Sci. Hung., 1977, 23. 3— 4, 333— 351. 3. LUND J.W.G., Limnol. Oceanogr., 1959, 4, 57-65. 4. MOMEU L„ DRAGOS N., PIÎTERFI L. ȘT., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1979, 5- 11. 5. PfîTERFI L. ST., Contribuții botanice, Cluj, 1964, 41- 54. 6. PfiTERFI L. ȘT., Comunicări de botanică, 1969, 8, 41- 50. 7. POP I., Flora și vegetația Cimpiei Crișurilor, Edit. Academiei, București, 1968. 8. WEGLENSKA T. et al., Ekol. pol., 1979, 27, 1, 39- 70. Primit în redacție la 8 aprilie 1980 Centrul de cercetări liologice CluJ-N ipoca, str. Republicii nr 48 WM Cryplanonas Coelastrum WILUi Crucigenia ESI Scenedesmus E3 Oocystis Closterium Fig. 7. — Compoziția cantitativă — genuri dominante — a comunităților algale din bazinele : cercetate în luna august 1979. Honiorog și Rădvani, valorile cele mai ridicate le realizează, pe lingă Micro- cystis aeruginosa, care a produs înflorirea,, genurile de alge verzi amintite, precum și o altă algă albastră, Anabaena. flos-aquae, alături de unele flage- late ... euglenoide : Traehelomonas ■ Euglena-. Dacă în. septembrie 1978 Aphanizomenon flos-aquae a fost semnalat numai. în'eleșteiele din vestul flora și vegetația lichenologică a făgetelor DIN MUNȚII BIHOR DE KATALIN BARTOK This paper deals with the results of the investigations camed out on the licheno- logical flora and vegetation in three different beech-forests of the Bihor moun- tains. 54 lichenological taxa are described. The prevailing form was represented by the hemicryptophytic lichens with externai crust. This lichenous vegetation ■vvas treated as a synusia in the phanerogamic association. Munții Bihor formează nodul orografic din care se desfac radiar prin- cipalele ramuri muntoase ale Apusenilor (1). Din cauza proceselor de car- , stificare, aici nu se pot deosebi masive bine individualizate, ci există în special platouri lipsite de linii pregnante de relief. Elementele directoare ale reliefului le constituie cumpenele de apă ce separă bazinele hidrografice majore. Astfel, Munții Bihor constituie și un important nod hidrografic, din care pornesc divergent principalele rîuri din Munții Apuseni: Arieșul, Someșul Cald și Crișul Negru. Din punct de vedere geologic, Munții Bihor sînt constituiți din două zone total diferite, și anume zona sudică, alcătuită din șisturi cristaline, și zona nordică, formată mai ales din calcare. Climatul culmilor mai înalte ale Munților Bihor este în general umed și rece, cu atenuare treptată spre regiunile mai joase, temperatura medie anuală variind între 0,5 și 6°C. Vîntul dominant este cel de vest, care determină un număr mare de zile noroase și aduce multe precipitații, media anuală a acestora fiind între 800 și 1200 mm. Cele mai multe preci- pitații cad în luna iunie, iar cele mai puține în luna ianuarie. Flora lichenologică a Munților Apuseni a fost intens cercetată mai ales în deceniile din urmă, contribuții substanțiale avînd Codoreanu (4), Ciurchea și Szabo (3). Regiunea studiată de noi din MunțiiBihor nu afăcut pînă în prezent obiectul unor studii lichenologice. Componenta lichenologică am descris-o în cadrul ecosistemelor fores- tiere, care se găsesc în succesiunea lor altitudinală. în lucrarea de față sînt prezentate doar datele obținute prin analiza florei și a vegetației licheno- logice din trei puncte diferite din făgetele din Munții Bihor. FLORA în făgetele din Munții Bihor au fost identificați 54 de taxoni (tabelul nr. 1), făcînd parte din 15 genuri și 12 familii. Distribuția lichenilor cor- ticoli a fost influențată de vîrsta copacilor, de structura fizico-chimică a ritidomului, precum și de condițiile de climă, altitudine, umiditate etc. ST. CERC. BIOL., SERI A BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1, P. 37-43, BUCUREȘTI, 1981 38 KATALIN BARTOK I I I I I I ■' I I I I I I Fam. Lecideaceae Tabelul nr. 1 (continuare) w CO FLORA ȘI VEGETAȚIA LICHENOLOGICA A FĂGETELOR 39 ' 1 1 । । II । 1 1 1 1 1 1. 1 | | | | | | | | 1 1 1.1 1 1 1 | 1. Ol 3 111 II 1 1 1 1 1 1 l l | 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 I s +111 1+ 1++1111।।+ 1 1++1 1 1 1 1 + 1 + 1 r o 3 11 + 1+ 1+11l+l||+ H + +I II 1 | 1 + 1 .1 1 O ■ 3 ++ 1 1 + | | + + | | 4-+ । ++ । ] + । + । + | | | | | i| + GO • . i++i 1+ 1 1++।+++r । + 1 1 + 1+++ । 11 । । i|. । -cb • 1 1 1 1 11 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 u 1 1 1 1 1 1 1 1 :i 1 1 1 1 1 11 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 - 1 1 1 1 1 h । ■ 1 1.1 1 11 1 + 1 1 + 1 1 1 1 + + + 1 1 1 । । । + 1 + 1 1 1 1 - 3 111 II 1 + 1 1 1 + I I | + + + 1 I. | | | | + I + I I | | ,C0 .1111 +1 + + + + + + + + + + 1. I I I I | | ] ++ । । । । । 04 . ■L.'massalbnffi K.br. L. assimilis Hampe L. olioacea (Hoffm.) Kbr. Catillaria bouteillei (Desm.) Zahlbr. Fam. Pertusariaeeae I Pertusaria ivulfenii DC. 1 P. amara (Ach.) Nyl. Fam. Leeanoraceae I Lecanora pinniperda Kbr. 1 L. sambuci (Pers.) Nyl. L. angulosa Ach. L. scrupulosa Ach. L. paroptoides Nyl. . L. anopta Nyl. L. albellula (Nyl). Th. Fr. L. varioîascens Nyl. L. intumescens Rebent. L. subfusca (L.) Ach. L. heidelberaensis Nvl. } ' ! a 'O . n i i u ■Si i z ■S .zSÎ. s 2.$ • •K:§ &-S g §£3 S-eȘ os. § g s g kj hj >4 M >4 >4 H : g (4 (4 :rt. TH KWWW MMMfxJMMPJMMMWMMMWWWtq £ aa a a g a & ® ® WWW W M W W 4 | . 5 FLORA ȘI VEGETAȚIA LICHENOLOGICĂ A FĂGETELOR 41 KATALIN BARTOK 40 La stabilirea formelor biologice ne-am folosit de sistemul Eaun- kiaer — Braun-Blanquet (1928), adaptat la talofite de Ellenberg (1967), completat cu clasificarea făcută de către Element (5). S-a constatat că predomină lichenii crustoși de tip exolitic (67%), urmați de cei endolitici (11%) și de cei cu crustă soreomatică (5,4%). Lichenii foliacei sînt reprezentați mai ales de speciile de Parmelia (14,4%) și într.-p proporție mică de speciile de Peltigera (3 %) (fig. 1). Coeficientul generic este de 27%. Fig. 1. — Spectrul formelor biologice, de licheni din făge- tele studiate in Munții Bihor. O ÎS VEGETAȚIA Grupările de licheni epifitici de pe scoarța arborilor, în accepția inter- națională actuală, sînt considerate sinuzii subordonate formațiunilor fores- tiere, părere la care aderăm și noi. Făgetele studiate se află la altitudini diferite, pe substrat diferit, ast- fel că și vegetația fanerogamică ce le caracterizează este diferită. As. Symphyto (corAatum) — Fagetum austro-corpaticum se găsește în bazinul superior al Grisului Pietros, pe versantul drept al Văii Bulzului, la confluența acesteia cu Valea Galbena, la o altitudine de 560 m, expoziție E, pantă de 42%. > Solul este negru acid tipic, iar roca-mamă este formată din depozite de cuvertură detritice de pantă. Pentru această stațiune sînt caracteristice două sinuzii: Pertusaria wulfenifPertusarietum wulfenii Almb. 1948) și Lecanora subfusca (Lecano- retum subfuscae Ochsh. 1928). Sihuzia cu Pertusaria wulfeni ( Pertusarietum wulfenii Almb. 1948) a fost descrisă prima dată în țară din Munții Zarandului de Codoreanu (1978) de pe Quercus cerris, Q. robur și Fagus silvatica. în această stațiune s-a instalat mai ales la baza trunchiurilor de fag, ocupînd poziții sudice 42 KATALIN BARTOK 6 și vestice. Deși sinuzia este sciafilă, ea cefe mai multă lumină decîț Celelalte sinuzii din al. Graphidionscriptae Ochsn. em. Bărkm. 1958, căreia îi aparține. . 1 ■ ■ < Această sinuzie este mezofilă, acidofilă și adesea nitrofobă. Lichenii de tip soreomatic sînt reprezentați numai prin specia Pertusariob widfeni, dar cu o mare abundență-dominanță față de speciile endolitice Pyrenula nitida, Graphis scripta și față de cele cu crustă externă, ca Opegrapha vul- gata, 0. atra, Lecanora subfusca etc., care au un grad de acoperire mult mai redus. Sinuzia Lecanora subfusca (Leca^oretum subfuscae Ochsn. 1928) s-a instalat pe Corylus avellana și Prunus avium, mai ales pe ramuri și mai puțin pe trunchiul copacilor. Este o sinuzie pionieră, care preferă lumină difuză, este destul de tolerantă față de condițiile de umiditate, cu optim de dezvoltare pe aceste esențe cu scoarță netedă sau mediocru crustoasă. Speciile pioniere și dominante sînt Lecanora subfusca și Lecidea parasema ; în părțile umbroase, sinuzia este năpădită de mușchi care sînt pe cale de pătrundere. La altitudinea de 900 m, expoziție N—NV, în bazinul superior al Crișului Pietros, pe versantul drept al Văii Galbena, pădurea este alcă- tuită din fag, care domină, apoi din mesteacăn și diseminat rar cu molizi, aparținînd as. Symphyto (cordatum) —Fagetum austro-carpaticum. Solul este terra rossa tipic, roca-mamă constînd din argile roșii pro- venite din alterarea calcarelor. Cu cît altitudinea este mai mare, cu atît crește și umiditatea, ceea ce creează condiții favorabile pentru dezvoltarea unei flore lichenologice bo- gate atît ca număr de specii, cît și ca abundență (tabelul nr. 1). Pe trunchiurile netede se dezvoltă sinuzia cu Lecanora subfusca, caracterizată printr-o mare varietate de specii atît din genul Lecanora, cît și din genul Lecidea. La umbră, sinuzia este de asemenea năpădită de mușchi, iar tendința de evoluție a sinuziei poate fi clar recunoscută după lichenii foliacei care pătrund. La aceeași altitudine de 900 m, în bazinul superior al Crișului Negru; expoziție SE, pe pantă de 27% este prezentă as. Fagetum silvaticae allie- tosum. Solul din această stațiune este brun tipic, iar roca-mamă este for- mată din luturi provenite din alterarea calcarelor. Atît pe fag, cît și pe arțar se întîlnește sinuzia cu Lecanora subfusca, reprezentată prin speciile Lecanora sambuci, L. hagenii, L. cldarona, L. angulosa, Arthonia radiata, A. dispersa, Rhinodina pyrinu etc. Ca și în cazul sinuziei anterioare, se observă pătrunderea în sinuzie a speciilor foliacee, deci succesiunea progresează spre Parmelietum furfu- raceae, care constituie o unitate de încheiere. Se poate conchide că diferențele dintre flora și vegetația lichenologică din cele trei făgete sînt nesemnificative; variațiile constatate se datoresc compoziției vegetației fanerogame, condițiilor de climă, altitudine și umi- ditate. 7 FLORA ȘI VEGETAȚIA LICHENOLOGICĂ A FĂGETELOR 43 BIBLIOGRAFIE 1. BLEAIIU M., BORDEA S., Munții Apuseni. Bihor-Vlădeasa, Edit. Uniunii de cultură fizică și sport, București, 1967, p. 11— 23. 2. ClURGHEA MARIA, Studia Univ. Babeș-Bolyai, Cluj, Seria biol., 1967, fasc. 2, 39— 49- 3. CIURCHEA MARIA, SZABO A. T., Studia Univ. Babes-Bolyai, Cluj, Seria biol., 1966, fasc. 1, 13-23. 4. CODOREANU V., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1978, 18—76. 5. KLEMENT O., Prodromus der Mitteleuropăischen Flechtengesellschaflen, Akademie-Verlag Berlin, 1955, p. 126- 132. Primit în redacție la 6 aprilie 1980 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, sir.Republicii nr. 48 PAJIȘTILE MEZOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ DE GH.COLDEA The inesophitic grasslands are the main component of natural herbaceous vege- tation in the Plopiș Mountains. In this paper, we make a thorough floristical and synecological analysis of the four main associations representa tive for these grassland types. The most extended zonal association in both mountain and submountain belt is the Festuco— Agrostietum. In the sub-mountain zone, on isle-like, regularly fertilized soils, the Lolio— Cynosuretum association is growing, but in the mountain zone we meet the Poo— Trisetetum association. Sporadicaliy on small surfaces in the beech vegetation zone the Nărdo— Festucetum rubrae association is present. It constitutes the last degradation stage of vegetation in poor habitats at these altitudes in the investigated area. Pajiștile mezofile din Munții Plopiș, la fel ca altele din grupa Munților Apuseni, au un caractei’ secundar, instalîndu-se pe terenurile despădurite sub influența continuă a factorului antropic. Date cenologice și ecologice asupra unor tipuri de pajiști din acești munți au fost publicate de noi în unele lucrări mai recente (2), (3). Pentru a întregi studiul vegetației ier- boase din Munții Plopiș, vom prezenta în această lucrare unele date fito- cehbtice reprezentative pentru pajiștile mezofile. Precizăm că astfel de pajiști au cea mai mare răspîndire în teri- toriul cercetat și sînt cantonate de regulă în etajul de vegetație a carpenu- lui și fagului, între 400 și 850 m altitudine. Sub aspect economic, aceste pajiști au o importanță deosebită deoa- rece constituie sursa furajeră de bază pentru sectorul zootehnic al regiunii. Cunoașterea detaliată a acestor pajiști sub aspect botanic, ecologic și sin- dinamic va facilita munca pratologilor pentru întreținerea și exploatarea rațională a resurselor furajere din această regiune. Asociațiile ierboase mezofile pe care le descriem în continuare în , lucrare le încadrăm în următoarele unități cenotaxonomice : Cls. MOLINIO-AEEHENATHEEETEA Tx. 1937 Ord. AEEHENATHEEETALIA Pawl. 1928 Al, Cynosurion Tx. 1947 1. As. Lolio-Cynosuretum Tx. 1937 2. As. Festuco-Agrostietum tenuis Horv. 1951 Al. Arrhenatherion (Br. —Bl. 1925) W. Koch 1926 3. As. Poo-Trisetetum flavescens (Knapp 1951) Oberd. 1957 Cls. N AED O -C AL LUNE TE A Prsg. 1749 Ord. NAEDETALIA (Oberd. 1949) Prsg. 1949 Al. Violion eaninae Schwick. (1941) 1944 4. As. Nardo-Festucetum rubrae Maloch 1932 ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR.1,P. 45-54, BUCUREȘTI, 1981 46 GH. COLDEA 2 PAJIȘTILE MEZOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ 47 DESCRIEREA ASOCIAȚIILOR VEGETALE 1. As. Lolio-Cynosurețum Tx. 1937 (tabelul nr. 1). Cenoze repre- zentative pentru această asociație mezofilă, deosebit de valoroasă sub aspect economic, am identificat în teritoriul cercetat atît pe solurile aluviale, grele, din unele lunci (ridicarea 1), cît și pe solurile brune de pădure, bine îngrășate, din zona premontană (Dealul Măgura, Bucea). în compoziția floristică a asociației, speciile edificatoare dominante sînt Lolium perenne, Cynosunts cristatus, Trifolium repens, Trifolium pratense și Plantago lanceolăia. Alături de acestea, în alcătuirea asociației mai intră numeroase specii înezofile, caracteristice pentru alianța Cynosurion și ordmid Afrhena- theretalia. Compoziția floristică, a acestor cenoze se. menține neschiînbată timp mai îndelungat pe aceste terenuri numai prin administrarea. îngră- șămintelor organice. Odată, cu sărăcirea solului în substanțe nutritive, aceste'penoze, mai ales din etajul submontanj vor fi substituite de fitoceno- zele asociației Festuco—Agrostietum. De asemenea,, printr-o .ruderalizare accentuată, ele pot evolua în etajul colinar spre cenozele asociației Folio— Plantaginetum majoris. Numeroasele specii de graminee și leguminoase care sînt prezente în aceste cenoze fac ca furajul lor să fie de calitate supe- rioară. Spectrul bioformelor : Th = 17,4%ÎH = 4,3%; H = 76,1 % ) Oh = 2,1%. . ■ % ' / ; ' % ‘ Spectrul fitogeografic : Eua = 50 % ; E = 13%; Ec = 4,3%;Cp.= = 10,9%; Ct = 6,5%; P =2,2%; Cm = 10,9% ; Adv = 2,2%. . . ' 2. As. Festuco—Agrostietum tenuis Horv, 1951 (tabelul nr. 2). Aceas- tă asociație mezofilă, larg răspîndită pe întregul lanț al Carpaților româ- nești, a fost descrisă din mai multe regiuni ale țării (1), (4), (5), (9), (10). Prin studiul comparativ întreprins asupra asociațiilor din alianța Cyno- surion, Jurko (7) precizează și poziția cenotaxonomică a acestei asociații, în teritoriul cercetat, fitocenozele de Festuca rubra cu Agrostis tenuis ocupă suprafețe întinse atît pe culmile peniplenizate ale muntelui, cît și pe ver- sanții nordici și estici, unde coboară pînă la 400 m altitudine. Preferă tere- nurile, de la slab la moderat înclinate, cu soluri brune și brune-gălbui acide. Cele două specii edificatoare amintite se află în raporturi de codominanță diferită în funcție de conținutul în săruri minerale al solului. Pe terenurile bine îngrășate domină specia Agrostis tenuis (ridicările 1—5), iar pe cele măi sărace în săruri minerale Festuca rubra. Unii geobotaniști care au supră- apreciat rolul speciilor dominante au separat astfel de cenoze în două aso- ciații diferite, fără a avea însă și suficiente argumente floristice. Noi le menținem în aceeași asociație deoarece asemănarea (coeficientul de simila- ritate Kulczinski) dintre ridicările 1—5 și 6—10 este foarte mare (70%). Grupul de ridicări 1—5 poate fi considerat cel mult ca o fază aparte, ini- țială, în formarea asociației Festuco—Agrostietum. Producînd un furaj de calitate bună, această asociație reprezintă una dintre principalele resurse furajere din etajul montan al teritoriului cercetat. Producția anuală a acestor pajiști este de circa 8 500 kg masă verde la hectar. Spectrul bioformelor : Th = 20,2% ; TH — 1,2%; H = 75%; Ch= = 3,6%. Tabelul nr. 1 Lolio — Cynosuretuni Tx. 37 F.b. E.f. Numărul ridicării Altitudinea in.s.m. Expoziția înclinarea (în grade) Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (ma) 1 340 N 15 100 100 2 400 100 100 3 580 S 5 100 100 4 760 S 10 100 100 5 320 SE 5 100 100 K . H I E ihar.ass. Lolium perenne 5.5 4.5 5.5 5.5 4.5 V H E Cynosurus cristatus 2.5 + .3 + .5 1.5 + v Th ( Eua Jynosurion et Arrhenatheretalia Bromus mollis + + + + + V H Eua Trifolium repens + 2.5 1.5 1.3 1.5 V H Eua Bellis perennis 1.5 + + + IV H Eua Achillea millefolium + + + IV H Eua Taraxacum officinale + + + + IV TH Eua Daucus carota + + + + IV Th Eua Trifolium dubium + + + III Th Eua Campanula patula + + + III H Eua Chrysanthemum leucanthemum + + + III II Cp Trisetum flaoescens 2.5 1.5 II H Eua Dactylis glomerata + + II II Eua Heracleum sphondylium + I II Eua Cârtim cărui + I II 3 |Cp lolhiio-Arihcnatheretea Poa pratensis 1.5 + + .3 + + V H Eua Holcus lanatus + + 1.3 + IV H Eua Trifolium pratense + 1.5 2.5 1.5 IV H Eua Plantago lanceolatq + 1.5 1.5 + 2.5 V H Cin Cerastium holosteoides + + 4- III Th Eua Rhinanthus glaber + + + III H Cp Festuca rubra + + II H Ct Symphytum officinale + + II H Cm Prunella vulgaris + + II Th î Cm nsoțitoare Poa annua 1.3 2.5 II H Eua Anthoxanthum odoratum + + II H Ct Ranunculus polyanthemus + II H Eua Rumex crispus + + + III Th Eua Medicago lupulina •4- II H Eua Plantago media + + II H Cm Rumex acetosella + + III H Eua Ranunculus repens + + 4- III Th Adv Veronica persica + + + III H Eua Rorippa silvestris + 4" II H Cp Agrostis tenuis 1.3 + II H Eua Lychnis flos-cuculi + + II Specii prezente într-o singură ridicare : H Eua Slellaria graminea 1 : +, H Cp Polentilla argentea 1 : +, Ch P Thymus glabrescens 1 : H Cm Urtica dioica 1 : + , TH Ct Bunias orien- talis 2 : +, H Eua Silene vulgaris 2 : +, H E Hypochoeris radicala 3 : H Ec—Md Rorippa pyrenaica 4 : +, E Eua Lotus cornîculatus 4 : +, Th Ec Dianthus armeria 4 : -f-. Locul și data ridicărilor : 1 — Valea Loranta, 30.V.1969 ; 2 — Lunca Crișului Repede— Negrelii, 30.VII. 1970 ; 3 - Bucea, 2.VH.1970 ; 4 - Dealul Măgura, 3.VII.197O ; 5 -- Lugașu de Sus. 30.V.1969. 5 PAJIȘTILE MEZOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ |î î» • 48 li li ■— l GH, COLDEA Tabelul nr. 2 4 Festuco — Agrostietum tenuis Horv. 51 1 F'K Numărul ridicării Altitudinea m.s.m. Expoziția înclinarea (în grade) Acoperirea vegetației (%) E.f. Suprafața analizată (m2) 1 390 NE 30 90 100 2 650 NE 5 90 100 3 640 N 5 100 100 4 730 NV 5 90 100 5 760 V 5 90 100 6 725 90 100 7 490 SE 5 100 100 8 760 N 10 95 100 9 750 SV 5 95 100 10 735 E 5 80 100 K 1 1 H Cliar. ass Cp 1 Agrostis tenuis 1 4.51 4.51 5.5| 5.5' 5.51 4.51 5.51 4.5| 2.51 3.51 V - H Cp 1 Festuca rubra | + 1 + -5|+ I + 1 1.5| 1.5| 2,5| 4.5| 2.5| V I' n h Cynosurion Eua Trifolium repens 1.3 + + .5 + .5 + III hi H E Leontodon danubialis 1.5 + .5 4- + + III VI H E Hypochoeris radicala + + + + + .3 + * 4- + IV 1 rh H Eua Leontodon aiitumnalis + + + + II F H E Cynosurus cristatus + + I 1 |ll 4 li . V Th Arrhenatheretalia et Molinio-f Eua Campanula patula krrhe + natlu + ‘rețea + + + : + ' + ,4 + + 4~ V Iii H fir1'! H'i H Eua Chrysanthemum leucanthe- mum Eua Achillea millefolium + + + + + + + + + + + + + + + IV IV V h Cm Prunella vulgaris + + + + + + + + IV n H Eua Plantago lanceolata + + + + .+ •5 + + + IV Eua Briza media + + + 4“ + + 1.5 IV H Cm Cerastium holosteoides + + 4- 4^ + HI H Eua Trifolium pratense + + + .5 + + + III H Ct Ranunculus polyanthemus + + + .3 + + + III Th E Trifolium dubium -L 4" + II Th Eua Rhinanthus glaber + + + + 11 H Eua Vcronica chamaedrys + + + II H Eua Holcus lanaius + + + + + II ! î! Th E Rhinanthus minor + + + + II i ri H Ec Centaurea jacea • + + + 4“ II UN P ' Ch Festuco-Brometea P Thymus glabrescens + 1.5 + + + + + + IV 1% H Eua Hypericum perforatum + + + + + + + + + V H E Anthyllis vulneraria + + .4 + + + + + IV H- E Hieracium pilosella + + 4* + +■ + III îl H Eua Euphorbia cyparissias + 4- + II 1 H H 0 Ct Fragaria viridis + + + II ț Nardetalia s.l. E Sieglingia decumbens + + + + •5 + + .3 IV % H Eua Polygala vulgaris + + + . + + 4" 4” + + V V H E Viola canina + + + + ■ + III j" H Eua Stellaria graminea + . + ■ + 4" + + 4- IV I1 ' H Eua Dianthus deltoides + + t I K H Eua Potentilla erecta 1.5 +.4 + + + + III 1 îl Ch Eua Veronica officinalis + + I 1 1 |î ■ H Eua Nardus stricta + I db ii h , Tabelul nr. 2 (continuare) F.b. E.f. Numărul ridicării Altitudinea m. s. m. Expoziția înclinarea (In grade) Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (ma) 1 390 NE 30 90 100 2 650 NE 5 90 100 3 640 N 5 100 100 4 730 NV 90 100 5 760 V 5 90 100 6 725 90 100 7 790 SE 5 100 100 8 760 N 10 95 100 9 750 SV 5 95 100 10 735 E 5 80 100 K s însoțitoare H H Eua Eua Anthoxanthum odoratum Lotus corniculatus + + 1.3 + + + 1.5 + + V + •5 2.5 + 1.3 + 1.5 + III V Th Eua Carlina vulgaris + + + + + + III H CP Potentilla argentea + 1 + + + + III H Cp Gnaphalium silvaticum + + + + + + III Th Adv Stenadis annua 1.5 + + + + + + + IV H E Hieracium cymosum + + + II H Cm Rumex acetosella + + + + + III H Eua Echium vulgare + + . + + II H Eua Cichorium inlybus + + + II H Eua Lysimachia vulgaris + + + II Th Eua Centaurium minus + '+ + II Th Adv Erigeron canadensis + + ' + II Th E Viola tricolor + + I H Eua Hypochoeris maculata + + + II H Eua Viola silvestris + + + II Specii întîlnite intr-o singură ridicare H Eua Pastinaca saliva : + Th Eua Daucus ca- rota 1 : +, Th Ec Carlina acaulis 2 : +, Ch Eua Lysimachia nummularia 3 : Th E Trifolium campestre 4 : +, H BD Leontodon asper 4 : +, TH Eua Picris hieracioides 4 : -ț-, Th Ec Euphrasia stricta 4 : +> H E Scleranthus perennis 4: +, H Cp Sanguisorba officinalis 4 : +, Th Cm Viola arvensis 4 : Th Md Aira elegans 4 : Th Cp Erigeron acer 3 : Th Ec Dianthus armeria 5 : +, HE Poa compressa 5 HCp Juncus effusus 5 H E Luzula luzuloides 5 : H Eua Silene vulgaris 6 : +, H Eua Taraxacum officinale 7 H Ct Trifolium montanum 7 H MdEryn- gium campestre 7 : H Eua Dactylis glomerata 9 : +, H Cm Luzula campestris 9 H E Linum catharticum 9 : +, H Ct Viscaria vulgaris 10 : +> H Md PruneUa laciniala 10 : -J-. Locul și data ridicărilor : 1 — Dealul Cupari, sat Cerișa, 23. VII. 1969 ; 2 — Valea Ungu- rului, 26. VII. 1969 ; 3 — Dealul Frunții, 25. VII. 1969 ; 4 — Dealul Stîrvina, 29. VII. 1969; 5 — Culmea Serani, 3.VII. 1970 ; 6 - Dealul Frăsinet, 4. VII. 1970 ; 7 - Dealul Gruiu, LVII. 1968 ; 8 — Dealul Sboriste, 1. VII. 1968 ; 9 — Dealul Osoiu, 3. VI. 1970 ; 10 —Culmea Serani, 3. VII. 1968. Spectrul fitogeografic : Eua = 45,2 %; E = 20,2 % ; Ec = 6 %; Cp =9,5%; Ct = 4,8%; P = l,2%; Md = 3,6% ; D - B = 1,2% ; Cm = 5,9%; Adv = 2,4%. 3. As. Poo-Trisetetum flaveseens (Knapp 1951) Oberd. 1957 (tabe- lul nr. 3). în teritoriul cercetat, fitocenozele acestei asociații se întîlnesc numai sporadic și pe mici suprafețe, în etajele submontan și montan (Ciu- cea, Plopiș, Șinteu). Vegetează pe stațiuni însorite și slab înclinate, cu soluri brune-gălbui acide, bogate în săruri minerale. Speciile caracteristice edifi- catoare pentru asociație sînt Trisetum flaveseens și Poa pratensis. Mai înregistrează o acoperire ridicată următoarele specii: Dactylis glomerata, Trifolium pratense, Agrostis tenuis, Anthoxanthum odoratum și Trifolium repens. Condiția de bază pentru menținerea neschimbată a acestor fito- cenoze, valoroase sub aspect economic, este administrarea periodică a îngrășămintelor organice. Pe măsură ce solul sărăcește în substanțe nutri- tive, compoziția floristică a cenozelor se va schimba simțitor, evoluînd 4-c. 1068 50 GH. COLDEA 6 PAJIȘTILE MEZOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ 51 Tabelul nr. 3 I’oo —Trisetetum tlavescens (Knapp 51) Oberd. 57 Numărul ridicării 1 2 3 4 5 Altitudinea m.s.m. 620 740 730 600 500 Expoziția SE NV E S S înclinarea (în grade) 5 15 5 5 5 Acoperirea vegetației (%) 100 100 100 100 100 F.b. E.f. Suprafața analizată (m2) 100 100 100 100 100 Char. ass. II țCp 1 Trisetum flavescens 1 H |Cp |Poa pratensis | 5.51 + .5| VI 2.5]. 2.5 1 V V + .5| 1.3 j Arrhenatherion et Arrhenatheretalia H iua Dactylis glomerata 1,5 4-.5 1,5 4- IV H Eua Chrysanthemum lencanthemum + 4- 4- 4- 4- V Th E Campanula patula + + 4- 4- 4- V H Eua Veronica chamaedrys + + •3 4- III H Eua Carum caroi 4- 4-.3 II H Eua Taraxacum officinale 4- 4- 4- III II Eua Achillea millefolium 4- + 4-.5 III TH Eua Daucus carata 4- + 4- III Th E Trifolium dubium 2,5 4- II H E Bellis perennis x + + II Th Eua Bromus mollis + 4- II H Eua Lotus corniculatus 4- 4- II H Eua Galium moliugo 4- + II FI E ă Crepis biennis [oii nio- Arrhe natheretea ■ 4- • I H Eua Trifolium pratense 1.5 1.3 4-.5 1.5 1.5 V H Eua Ranunculus acris + 4- 4- 1,5 4- V H Cm Rumex acetosa 4- + 4- 4- IV H Eua Plantago lanceolata + 4- . 4--3 4- IV H Cm Cerastium holosteoides 4- 4- 4- + 4- V H CP Festuca rubra 4- 1.5 4- III H Cm Prunella vulgaris + 4- 4- III H Eua Holcus lanaius 2.5 4-.5 II H Eua Festuca pratensis 4- 4- II Th Eua Rhinanthus glaber 4- l’s II H Eua Briza media + A I H Eua | Vicia cracca nsoțitoare + I H lEua Anthoxanthum odoratum + + 4-.3 4-.5 3.5 V H Eua Trifolium repens 1.3 + 4- 4- .4 IV H CP Agrostis tenuis 1.3 4- 3.5 III H E Cynosurus cristatus 4- 1 .4 4- III H E Lolium perenne 4-'.3 + 4- III H Eua Lychnis flos-enculi + + 4- 4- IV H E Hypochoeris radicala 4- 4- 4- III H Eua Stellaria graminea 4- 4- 4- III Th E Viola tricolor 4- 4- 4- 4- IV H CP Gnaphalium silvalicum + 4- + III H Eua 1 Hypericum perforatum 1 + 4- 1 + III Tabelul nr. 3 (continuare) Numărul ridicării 1 2 3 4 5 Altitudinea m.s.m. 620 740 730 600 500 Expoziția SE NV’ E S S înclinarea (in grade) 5 15 5 5 5 Acoperirea vegetației (%) 100 100 100 100 100 F.b. E;f. Suprafața analizată (m2) 100 100 100 100 100 K H E Leontodon danubialis 4- 4-.5 4- . III H pUft;. Glechdma hederacea 4- 4- . II H Eua : Afyosotis silvatica 4- 4- . 4- i III H Eua Rumex crispus 4- II H E Hieracium cymosum 4- 4- II Th Eua Medicago lupulina .. 4- + II Cli P-Gt Thymus glabr'escens 4- 4- II Specii intilnite într-o singură ridicare: H Eua Ranuncnlus repens 1 : +, H Adv Medicago saliva 1 : -f-, H Eua Rorippa silvestris 1 : 4-, II E Hieracium pilosella 2 : 4-, II Ec Gentiana asclepiadea 2 : +, II Cm Luzula campestris 3 : H Eua Polygala vulgaris 5 : 4-, ChEua Veronica officinalis 5 :4-,H Eua Viola silvestris 5:4-, G E Colchicum autumnale 5 :4-> HE Luzula luzuloides 5 :4-, Th E Centaurium minus 5 : 4-, Th E Trifolium campestre 4:4-, H Cp Oxalis acetosella 4 : 4-, Cli Eua Lysimachia nummularia 5 : 4-, H Cp Potentilla argentea :5 : 4-> H Eua Potentilla erecta 5 : 4-, Th Md Aira elegans 5 : 4-, II Eua Plantago media 5 : 4-, H E Linuin catharticum 5 : 4-. ' liocul și data ridicărilor : 1 — Șinteu, 28. V. 1969 ; 2, 3— Dealul Văratic, 29.V. 1969; 4 — Dealul Frunții, 26.V. 1969 ; 5 - Ghicea, 30.V. 1970. spre asociația Festuco—Agrostietum. Această asociație, care este puțin cer- cetată la noi în țară, are o compoziție floristică și o ecologie diferită față de fitocenozele cu Trisetum flavescens din etajul montan superior, care sînt încadrate în alianța Potygono— Trisetion (ll).Cenoze cu o compoziție flo- ristică asemănătoare cu a noastră au fost descrise din Carpații polonezi ca o variantă aparte în cadrul asociației Gladiolo—Agrostietum (8). : Spectrul bioformelor : Th = 13,6%; TH = 1,5%; G = 1,5%; H = - 78,8% ; Oh = 4,5%. Spectrul fitogeografic : Eua = 53 %; E = 24,2 %; Ec = 1,5 %; Cp=; = 10,6%; P = 1,5%; Md = 1,5%; Cm = 6,1%; Adv = 1,5%. ' 4. As. Nardo-Festueetum rubrae Maloch 1932 (tabelul nr. 4). Ceno- zele acidofile de AhriTus stricta, care succedă cu regularitate pajiștile mezofile din asociația Festuco—Agrostietum, se încadrează în această asociație. Insta- larea lor este favorizată de sărăcirea solului în elemente minerale solubile, de acumularea de humus brut și de acidifierea lui. Ca urmare a acestor modi- ficări pedo-ecologice, în compoziția floristică a nardetelor se infiltrează tot mai multe specii acidofile și se împuținează cele tipice pajiștilor’ mezofile, care sînt și plante bune furajere. Din această cauză, fitocenozele de Nar dus stricta produc un furaj de calitate mult inferioară față de cenozele asocia- ției Festuco—Agrostietum. Localnicii luptă împotriva instalării masive a nardețelor, fie prin administrarea periodică a îngrășămintelor organice, favorizînd astfel reinstalarea fitocenozelor de Agrostis tenuis cu Festuca rubra, fie desțelenind terenurile invadate de nardete. Terenurile desțelenite se cultivă cîțiva ani, după care se lasă din nou spre înțelenire. în primii ani, pe aceste terenuri domină cenozele cu Agrostis tenuis (tabelul nr. 2 — 9‘ PAJIȘTILE MEZOFILE DIN MUNȚII PLOPIȘ 53 52 GH. COLDEA ' Tabelul nr. 4 î Nardo — Festneetum rubrae Maloch 32 F.b. I l.f. Numărul ridicării Altitudinea m.s.m. Expoziția înclinarea (In grade) Acoperirea vegetației (%) Suprafața analizată (ma) 1 750 NE 8 100 100 2 710 N 5 90 100 3 640 SV 5 90 100 4 630 N 15 90 100 5 625 NE 10 100 100 6 690 E 5 90 100 7 760 V 15 90 i 100 ; K Char. ass. H |1 3ua Natdus stricta 1 Festuca rubra | 5.5 | 1.5 | 5.5 1 + .5 1 4.5 1 1.3 | 4.5 1 1.3 1 5.5 1 1 .3 | 5.5 1 1.5 | 4.5 | 1.5 | V V L Violion caninae et Nardetalia 11 II Tli H H H H H Th a Sua Ec Eua CP Eua Eua Ec ApB Viola canina Polygala vulgaris Euphrasia stricta Dianthus deltoides Carex pallescens Hypericum macula- turn Alchemilla vulgaris Genista sagittalis Gentiana precox ■4* 1.5 + + + + + + + + •3 + .5 ' + .3 + + + + .3 + + + ■ + + + + V V III II I II I II I i j Nardo-Callunetea H H H Ch H H H Eua Cp Eua Eua E Cm Cp Potentilla erecta Antennaria dioica Stellaria graminea Veronica officinalis Sieglingia decumbens Luzula campestris Deschampsia flexuosa + .5 + .4 + + ' + + 4 + ^4 + + + T + •5 + + + + .5 1.5 + + + 4- .5 + + .3 *4" 4' 1^3 "4- V II V V III III I Arrhenatheretalia s.l. Th H H H Th H H H H H H E Eua Eua Eua Eua Eua Cm Ct Cm Cp Eua Campanula patula Briza media Chrysanthemum leu- canthemum Plantago lanceolata Rhinanthus glaber Achillea millefolium Prunella vulgaris Ranunculus polyan- themus Cerasiiiim holosleo- ides Agrostis tenuis Anthoxanthum odorc turn + ' + + + + .+ + + + + + •5 + + + 1 1-4 + + + + + + + •4 + + + + + + + + + + + + + + ■ . + + + + . 4- + V . IV IV IV II . III III III I III V Tabelul nr. 4 (continuare) Numărul ridicării 1 2 3 4 5 6 7 Altitudinea m.s.m. 750 710 640 630 625 690 760 Expoziția NE N SV N NE E V înclinarea (în grade) Acoperirea vegeta- 8 5 5 15 10 5 15 ției (%) Suprafața analizată 100 90 90 90 100 90 100 F;b. E.f. (m2) 100 100 100 100 100 100 100 ", K însoțitoare Cp Gnaphalium silua- ticum + + + III H E I.uzula luzuloides + + + + III H- H: Cm Rumex acetosella + + + III E Hieracium pilosella + ■ + + I + III cit' P Thymus glăbrescens 1.5 + II H E Leontodon danubialis + + ■ + III H Eua Lotus corniculatus + + + + IV II Eua Hypericum perfora- tum + 4- II ch Md Helianthemum num- o mularium + . + + + III H Eua Galium vernum + + + III H Ec Peucedanum oreo- selinum + 1.4 II H Eua Genista tinctoria 4- + II H Ct Fragaria viridis + + + III Th Eua Carlina vulgaris + + II H Eua Trifolium repens + + II Th E Trifolium campestre Trifolium ochrole- + 1.5 II II Ec ucum + + II N Cp Vaccinium myrlillus + 4- II Specii întîlnite într-o singură ridicare : G Cm Pleridium aquilinum 2 : 4-, H Eua Hypo- i' choeris maculata 3 : 4-, H Eua Centaurea pugioniformis 3 : +, II Ct Trifolium montanum 3 : +> ( H E Linum catharticum 3 : +, H Eua Filipendula vulgaris 3 : +, H Md Prunella laciniata 3 : +, - H Eua Vicia cracca 3 : H E Cynosurus cristatus 4 : +> H Eua H'olcus lanatus 4 : 4-, H Eua Pimpinella saxifraga 4 : 4-, M Eua Betula pendula 4 : 4-, M Eua Salix caprea 5 : 4-, H Eua Leontodon autumnale 5 : 4-, H Eua Veronica chamaedrys 6 : 4-> H Eua Linaria vulgaris 6 : 4-> j Th Ec Carlina acaulis 6 : 4-, Th E Trifolium dubium 7 : 4-, H Cm Rumex acetosa 7: +> H E Antyllis vulneraria 7 : 4-< H E Hypochoeris radicala 7 : 4-- ț Locul și data ridicărilor : 1 — Dealul Ponor, 30.VI. 1969 ; 2 — Dealul Mușuroaie, comuna ț Sinteu, 30. VI. 1969 ; 3 — Dealul Costamar, comuna Șinteu, 29. VI. 1969 ; 4, 5 — Valea Ungu- _ ruiui, 26. VII. 1969 ; 6 - Vîrful Șes, 28. VII. 1969 ; 7 - Dealul Gușlen, 3. VII. 1969. h i ridicările 1—5), iar apoi cenozele tipice de Agrostis tenuis cu Festuca rubra. i Avînd în vedere compoziția floristică a nardetelor și particularitățile lor ecologice, diferite față de celelalte pajiști mezofile, am considerat justifi- cată încadrarea lor în clasa Narăo — Callunetea (6), (11), respectiv în alianța Violion caninae. Astfel această alianță, care reunește nardetele din Europa atlantică și subatlantică, nu are granița sud-estică în Slovacia (6), ci mai i degrabă în nordul țării noastre. Spectrul bioformelor : Th = 10,5%; G = 2,6%; H =77,6%; Ch= J = 5,3%; N = 2,6%; M = 1,3%. r > 54 GH. COLDEA Spectrul fitogeografic : Eua = 46,1%; E —15,8%; Ec = 10,5%; Cp = 9,2%; Ct = 3,9%; P = 1,3%; Md = 2,6%; Cm = 9,2%; Adv = = 1,3.%. . : BIBLIOGRAFIE 1. BOȘCAIU N., St. cerc, biol., Seria botanică, 1970, 22, 5, 363-370. 2. COLDEA GH., St. cerc, biol., Seria botanică, 1973, 25, 6, 487- 496. 3. COLDEA GH., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1979, 163- 174. 4. DIHORU GH., învelișul vegetal din Muntele Siriu, Edit. Academiei, București, 1975. 5. HODIȘAN I„ HODIȘAN V., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1974, 95- 104. ., 6. HOpUB J. et al., Vbersicht der hoheren 'Vegetationseinheiten der Tsehechoslotvakaei, Acade-' ' inia Praha, 1967, 77, 3, 75 p. 7. JURKO Ai, Acta bot. croatica, 1969, 28, 207-219. \ 8. KORNASJ., MEDWECKA-KORNAS A., Plant communities of the Gorce Mis (Polish. Western Carpathians). I. Natural and seminatural non-forest communities, Frag-’ menta Floristica et Geobotanica, Ann. XIII, Pars 2, 1967, 316 p. ., 9. POP I., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1976, 123—132. â 10. RAȚIU O., GERGELY I., Contribuții botanice, Cluj-Napoca, 1976, 73—102. ' 11. WpNDELBERGER G., Mitt. Naturw. Verein fur Steiermark (Graz), 1965, 95, 245—286. Primit îh redacție la 23 februarie 1980 ; Centrul de cercetări biologice â Cluj-Napoca, str. Republicii nr. iS CERCETĂRI SISTEMATICE ȘI ECOLOGICE ASUPRA CIUPERCILOR ASCOMYCETES DIN MASIVUL CEAHLĂU DE AL. MANOLIU The author presents tbe results of the taxonomic and ecological rcsearch on the Ascomycetes from the Ceahlău massif in 1967—1977. 115 species and 8 varieties with 168 fungus — host plant combinations were collected. A genus, 19 micro- mycete species and 1 variety are new for the mycoflora of Remania. The sub-, stratum of Ascomycetes consists in herbaceous and ligneous plants, in majority hcmicryptophytic, eurasiatic and mesophytic elcments. The distribution of As- comycetes in connection with tlie vegetation level is also discussed. într-o lucrare anterioară (8) au fost publicate unele date sistematice și ecologice asupra ciupercilor Erysiphaceae (clasa Ascomycetes) din Masivul Ceahlău. Prezentăm în continuare rezultatele observațiilor noas- tre asupra celorlalte specii de ciuperci aparținînd clasei Ascomycetes. în literatura micologică din țara noastră au fost menționate din Masivul Ceahlău un număr de 29 de specii de ciuperci ascomicete 1 (1), (3), (4),. (5), (9), (10), (11), (12). Dintre acestea, în urma cercetărilor pe care le-am efectuat în această zonă în perioada 1967—1977 au fost regă- site 10 specii, identificîndu-se în plus încă 105 specii și 8 varietăți, de as- comicete cu 168 de combinații ciupercă — plantă-gazdă (tabelul nr. 1). Menționăm faptul că, din aceste ascomicete noi pentru micoflora Masivului Ceahlău, un gen (Pscnidomassana ), 19 specii și o varietate sînt noi pentru flora micologică a României; de asemenea, 67 de combinații ciupercă — plantă-gazdă au fost citate pentru prima oară în micoflora țării (2), (6), (7). Dintre speciile de ascomicete noi pentru micoflora României cităm : Pyrenopeziza compressula, Phacidium vaccinii, Pseudomassaria sepinco- laeformis, Massariella bufonia, Laestadia polystigma, MycospbaereUa jun- cellina, M. prominida, Pidymosphaeria equiseti-hiemalis, Leptosphaeria galiicola, L. rousseliana, L. rostrupii, Pleospora ambigua var. crandalii, P. helvetica etc. Speciile de ascomicete din Masivul Ceahlău aparțin ordinelor Helo- tiales, Phacidiales, Ostropales, Clavicipitales, Sphaeriales, Dothideales, Pleos- porales, ultimul fiind și cel mai bogat în specii. Se remarcă frecvența mare a genurilor Leptosphaeria s. lat. (inclusiv Phaeospliaeria șl Paraphaeosphaeria) (38 specii cu 68 combinații ciupercă — plantă-gazdă), Pleospora (9 specii cu 7 varietăți pe 25 specii de plante- gazdă), Ophiobolus (7 specii cu 10 combinații ciupercă — plantă-gazdă). 1 Nu s-au luat în calcul ciupercile Erysiphaceae prezentate anterior. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1,P. 55-64, BUCUREȘTI, 1981 56 AL. MANOL1U 2 CIUPERCI ASCOMYCETES DIN MASIVUL CEAHLĂU 57 Tabelul nr. 1 Frecvența micromieetelor clin clasa Ascomyceles (fără Erysiphaceae) în perioada 1967—1977 j Ascomyceles Lunile de observație Planta-gazdă VI VII VIII IX specia forma biolo- gică ele- mentul flo- ristic forma ecologică 1 2 3 4 5 6 7 8 9 Ocellaria ocellata — + — Salix alba Ph Eua Higr Pyrenopeziza compres- sula + — — . Galium verum H Eua Mez Pseudopeziza medica- ginis + — .— Medicago falcata H Eua Mez-xer P. ranunculi P. repanda — + + Ranunculus acris ssp. strigulosus Cruciata glabra II H Mp Eua Mez-higr Mez Fabraea astranliae — — + — Astrantia major H Ec Mez-higr Rhylisma acerinum — + + + Acer pseudoplatanus Ph Ec Mez Colpoma quercinum — — + — Quercus petraea Ph Eua Mez Lophodermium Junipe- rinum + — Juniperus communis Ph Cp Mez L. pinastri — — — + Pinus mugo Ph Ec Mez Phacidium vaccinii — — + + Vaccinium vitis-idaea Ch Cp Mez Stictis radiata — — — + Sambucus ebulus H E Mez Claviceps purpurea — — — + Festuca rubra H Cp Mez EpichloH typhina — + — — Poa pratensis H Cp Mez E. typhina — — .—. + Festuca rubra H Cp Mez E. typhina — — + — Holcus lanatus H(Ch) E Mez Nectria cinnabarina — + — — Aesculus hippocastanum Ph B Mez N. cinnabarina — + — — Carpinus betulus Ph Ec Mez N. cucurbitula — + — — Abies alba Ph Ec Mez Hypoxylon fuscum — — + , — Corylus avellana Ph Ec Mez Pseudomassaria sepin- colaeformis — — + — Roșa canina Ph E Mez-xer Paradidymella tosta Massariella bufonia + + Epilobium angustifoli- um Viburnum opulus H Ph Cp Cp Mez Mez Clypeosphaeria mamil- lana + — Sorbus aucuparia Ph E Mez Eaestadia polystigma — + ■— .— Quercus petraea Ph Eua Mez Euiypa heteracantha +. — — — Morus alba Ph Eua Mez Diatrype disciformis —■ — — + Fagus sylvatica Ph Ec Mez Quaternaria guatemala — — — + Fagus sylvatica Ph Ec Mez Valsa ambiens —' — — Corylus avellana Ph Ec Mez V. deeorticans — + — — Fagus sylvatica Ph Ec Mez V. friesii • — — + Abies alba Ph Ec Mez V. fuckelii — — + — Corylus avellana Ph Ec Mez Leucostoma niveum — — + — ' Salix alba Ph Eua Mez Calosporella innesii — — + — Acer pseudoplatanus Ph Ec Mez Melogramma bulliardi — — +. — Fagus sylvatica Ph Ec Mez Gaeumannomyces gra- minis + + Holcus lanatus H(Ch) E Mez Mamiania fimbriata — + — — Carpinus betulus Ph Ec Mez Sydowiella fenestrans ' ■ — + — — Epilobium angustifolium H Cp Mez Gnomonia tetraspora — — + — Euphorbia cyparissias H E Mez-xer Mycosphaerella juncel- lina + ■ Juncus articulalus H cp Higr M. prominula '— 4- — — pteridium aquilinum G Cosm Mez Sphaerella depazaeformis • — + — — Oxalis acelosella H(G) Cp Mez Tabelul nr. 1 (continuare) 1 2 13 14 5 1 6 7 8 | 9 Sphaerella eriophila + — — Artemisia petrosa H End Mez-xer S. gypsophilicola + — — Gypsophila petraea Ch End Mez-xer S. hypostomatica + — — Calamagrostis epigeios H(G) Eua Xer-mez S. microspila + — + Epilobium montanum H(Ch) Eua Mez S. pteridis + ■—• .— Pteridium aquilinum G Cosm Mez S. silenes + — — Silene zawadzkii Ch End Mez Sphaerulina intermixta — + — Roșa canina Ph E Mez-xer Botryosphaeria guercum — — — + Quercus petraea Ph Eua Mez Venturia geranii — + — — Geranium robertianum H(T) Cosm Mez Colleroa rhododendri — — '— + Vaccinium myrtillus Ch(Ph) Cp Mez Didymella applanata + — — Rubus idaeus Ph Cp Mez D. effusa + + — — Sambucus ebulus H E Mez P. superflua + + .—, — Urtica dioica H Cosm Mez Didymosphaeria brun- x neola + +' Roșa canina Ph E Mez-xer D. equiseli- hiemalis — — + — Equ isetum arvense G Cosm Mez X). minuta — — — + Juncus effusus H Cosm H igr Leptosphaeria aconiti — — + — Aconitum tauricum H Alp Mez-xer L. anceps — + — — Moehringia muscosa II Ec Mez-higr L. artemisiae — + — — Artemisia absinthium Ch(H) Eua Mez-xer L. artemisiae — — + . — Artemisia petrosa H End Mez-xer E. arundinacea .— — — + Festuca rubra H Cp Mez E. cerastii L. coniothyrinm 1—■ + + Cerastium alpinum ssp. lanatum Dianthus cartusianorum Ch II Alp Ec Mez-xer Mez-xer E. culmicola — + — — Poa chaixii H E Mez L. cylindrospora + — — — Epilobium angustifolium II Cp Mez L. de rasa — + — • —. Inula helenium H Adv Mez L. dolioloides — + — • — Achillea millefolium H(Ch) Eua Mez L. doliolum — — + — Aconitum tauricum II Alp Mez-xer E. doliolum — + —. — Telckia speciosa H CB Mez-higr E. doliolum — + — — Chaerophyllum hirsulum II Ec Mez-higr L. doliolum — + — — • Cirsium erisithales II Ec Mez L. doliolum — + — ■ — Centaurea kotschyana H CB Mez-xer L. doliolum — + — — . Cirsium vulgare II Eua Mez L. doliolum — + — —. Salvia glutinosa H Eua Mez L. doliolum — + — + Sambucus ebulus II E Mez L. doliolum — + — — Leonurus cardiaca n Eua Mez L. doliolum — + — — Urtica dioica H Cosm Mez E. doliolum — + — — Campanula carpatica H End Mez L. doliolum — — + — Sambucus nigra Ph E Mez E. doliolum var. cono- idea Urtica dioica H Cosm Wez L. dumetorum — + — — Campanula carpaticas H End Mez L. dumetorum — + — — Artemisia petrosa H End Mez-xer L. euphorbiae — — + — Euphorbia cyparissias H E Mez-xer L. euphorbiae — — + — Euphorbia amygdaloides H Ec Mez L. galiicola — — — + Galium schultesii G Ec Mez E. hausmanniana — — — + Silene zawadzkii Ch End Mez E. juncina — — + Juncus articulalus H Cp Higr E. juncina — + — Juncus effusus II CP Higr E. libanotis — 4- — — Moehringia muscosa H Ec Mez-higr E. lycopodina — — — Eguisetum arvense G Cosm Mez L. maculans — + — — Etiophorum latifolium H Eua Mez L. massariella — — — + Ulmus glabra Ph Eua Mez E. medicaginis — + — — Medicago lupulina H Eua Mez L. menihae — + — — Mentha arvensis H Cp Mez-higr L, micropogon — + — —. Veratrum album H Eua Mez L. millefolii — -p — Achillea millefolium H(Ch) |Eua Mez 58 AL. MANOLIU 4 , 5 ' CIUPERCI ASCOMYCETES DIN MASIVUL CEAHLĂU 59 Tabelul nr. 1 (continuare) 1 | 2 | 3 4 1 5 ! 6 7 1 8 1 9 Leptosphaeria modesta + — - < Campanula carpatica ind Miez L. modesta — + - Dipsacus laciniatus H 5ua Vlez-higr L. ogilviensis — + — ^eucedanum oreoselinum H E Wez-xer L. ogilviensis — + — — Zhaerophyllum hirsutum H i Ec Mez-higr L. ogilviensis — + — Paleriana officinalis H Eua Mez-higr L. ogilviensis — + — — Cichorium intybus H Eua Mez L. oreophiloides — — + —- Scrophularia nodosa H Eua VIez L. purpurea — + — — Chrysanthemum leucanthemum !I Eua Mez L. rousseliana — + — — Typha latifolia ssp. shuttleworthii Hd Ec Higr L. rostrupii — + —- Cichorium intybus i H Eua Mez L. suffultă — — + — Verbascum nigrum | T-H Eua Mez L. suffultă — 4- ■— — Dipsacus laciniatus ! H Eua Mez-higr L. suffultă + — — Carduus personala H Ec Mez-higr L. suffultă —. + — Scabiosa lucida H Alp Mez L. suffultă — 4~ — •— Alyssum saxattle Ch E Mez-xer L. typhae — + — — ■ Typha latifolia ssp. shuttleworthii Hd Ec Higr L. typharum — 4- — —■ Typha latifolia ssp. shuttleworthii Hd Ec Higr L. vagabonda — — — + Viburnum opiilus Ph Cp Mez L. vagabunda — + — — Corylus avellana Ph Ec Mez Phaeosphaeria eustoma — + — — Holcus lanatus H(Ch) E Mez P. eustoma — — + —• Deschampsia caespitosa H Cosm Mez-higr P. herpotrichoides — + — — Holcus lanatus H(Ch) E Mez P. herpotrichoides — + — — Dactylis glomerala H Eua Mez P. microscopica — + — — Typha latifolia Hd Cosm Higr P. microscopica — + — ' — Holcus lanatus H (Ch) E Mez P. microscopica — + — — Dactylis glomerata H Eua Mez P. microscopica — + — — Phragmttes australis Hd Cosm Higr Paraphaedsphaeria — — + — Typha latifolia ssp. Hd Ec Higr michotii shuttleworthii Massarina eburnea — + ' — '■— Fagus sylvatica Ph Ec Mez Massaria irregularis — — ■+ —. Robinia pseudacacia Ph Adv Mez Melanomma pulvis- — + ■— Inula helenium H Adv Mez pyrius, Pleospora ambigua + - Cerastium alpinum Ch Alp Mez-xer var. crandalii ssp. lanatum P. androsaces — — — + Silene zawadzkii Ch End Mez P. androsaces + — — Moehringia muscosa H Ec Mez-higr P. helvetica -— — ':— + Ertgeron alpinus H Alp Mez P. helvetica —- + — — Dianthus tenuifolius H End Mez var. helvetica P. helvetica — 4- — — Leoniopodium H Alp Mez-xer var. helvetica P. herbarum — — 4- alpinum Robinia pseudacacia Pli Adv Mez var; herbarum P. herbarum + Ch Alp Mez Saxifraga paniculala var. herbarum P. herbarum + .— Ph E Mez Sorbus aucuparia var. herbarum P. herbariim > + H End; Mez-xer Artemisia peirosa vâr. herbarum P. herbarum + End Mez Campanula carpatica var. herbarum Tabelul nr. 1 (continuare) '■ . 1 2 3 1 4 1.5 1 6 . 7 8 9 Pleospora herbarum — + 1 ~ ' Medicago lupulina H Eua . Mez ; • var. herbarum P. herbarum + Arctium lappa H Eua Mez var. herbarum. P. coronata + — Astragalus alpinus H Alp Mez P. coronata — + — — Centaurea kotschyana H CB Mez P. penicillus — + — — Artemisia absinthium Gh(H) Eua Mez-xer var. penicillus Xer-mcz P. phaeocomoides — + — — Calamagrostis epigeios H(G) Eua var. phaeocomoides P. phaeocomoides — + — \ Dactylis glomerata , - H Eua Mez var. phaeocomoides P. phaeocomoides — + — — Leoniopodium alpinum H Alp Mez-xer var. phaeocomoides Mez-higr P. phaeocomoides — — + — Senecio nemorensis H Ec var. phaeocomoides P. phaeocomoides — + — ssp. fuchsii Artemisia absinthium Ch(H) Eua Mez-xer var. phaeocomoides P. phaeocomoides — 4* — — Rubus idaeus Ph Cp Mez var. phaeocomoides Linum catharticum P. phaeocomoides — 4- — —: T(H) E Mez var. socialis P. scrophulariae — + — — Centaurea phrygia H Ec Mez var. scrophulariae P. vagans — 4- — — Calamagrostis epigeios H(G) Eua Xer-mez Leptosphaerulina sp. (sin. Pleospora dryadis) — .—. ■ 4" — Dryas octopetala Ch Alp Mez Clathrospora sp. (sin., Pleospora elynae) — -1- — — Veratrum album H Eua Mez Pringsheimia sepincola — — -1- — Roșa canina Ph , E Mez-xer P. sepincola — — — + Salix caprea Ph Eua Mez Ophiobolas acuminalus — ■— + — Verbascum n igrum T-H Eua Mez 0. acuminalus — + — — ■ Bunias orientale T-H Eua Mez 0. acuminalus — + ' — — Cirsium vulgare H Eua Mez 0. affinis — + — — . Meniha arvensis H Cp . Mez-higr 0. bardanae — + —. — Carduus personala H Ec Mez-higr 0: bardanae — — — + Arctium lappa H Eua Mez 0. cesalianus — + — — Echium vulgare H Eua Mez-xer 0. erylhrosporus — +. — — Urtica dioica H Cosm Mtez 0. fruticum — + —■ Ononis arvensis H(Ch) C Mez 0: porphyrogonus — 1 4" — — Achillea millefoltum H(Ch) Eua Mez în același timp, unele specii ale genurilor Leptosphaeria și Pleospora sînt și foarte polifage. Astfel, Leptosphaeria doliolum a fost identificată pe 13 specii de plante-gazdă, L. suffultă pe 5 specii, L. ogilviensis pe 4 specii, Pleospora herbarum var. herbarum și P. phaeocomoides var. phaeoeomoides pe cîte 7 specii de plante-gazdă fiecare. Analiza spectrului bioformelor plantelor-gazdă ne indică dominarea netă a speciilor heinicriptofite (50,69%), urmate de fanerofite (23,31%), chamefite și hemicriptofite (chamefite) cu cîte 5,90% fiecare, hidrofite (3,54%), geofite (2,95%), hemicriptofite (gedfite) cu 2,36%, chamefite (hemicriptofite) și terofite-hemicriptofite cu cîte 1,77% fiecare, chame- 60 AL. MANOLIU CIUPERCI ASCOMYCETES DIN MASIVUL CEAHLĂU 61 fite (fanerofite), hemicriptofite (terofite) și terofite (hemicriptofite) cu 0,59% fiecare; analiza areal-geografieă a plantelor-gazdă arată că spectrul fito- geografic este dominat de elementele eurasiatice (27,57%), urmate, în proporții variabile, de speciile central-europene (20,46 %), europene (12,39 %), circumpolare (11,80%), endemice și cosmopolite cu cîte 7,67% fiecare, al- pine (6,69%), adventive (2,36%), carpato-balcanice (1,77%), balcanice, pontico-mediteraneene și continentale cu 0,59% fiecare (fig. 1). în general, flora vasculară a plantelor-gazdă pentru ascomicete este reprezentată pro- porțional prin aceleași categorii de forme biologice și elemente fitogeogra- fice ca și ansamblul florei vasculare a Masivului Ceahlău. ! T(H) BT-M ■SffiKMS® H 1 H(T) 3 H(G) HG H(Ch) SIS Ch S Ch(H) Cp Eua RSHKKIHH e mm EcGBmESSB C8 Mp! Alp 08 EndHHB CB® 1 Ch(Ph) B! WBMHBaaiMI Ph Coșmar M Si Hd AdvH ... Nr. specii . Nr. specii 90 80 ’0 60 50 40 30 20 '0 Octale -qozdo 0 ’O 20 30 40 50 60 i n Fig. 1. — Repartiția micromicetelor din clasa Ascomycetes în raport cu forma biologică (I) și cu elementul fitogeografic (II) al plantei-gazdă. Pe plantele endemice din Masivul Ceahlău au fost recoltate urmă- toarele specii de ascomicete : ENDEMISME CARPATICE GENERALE Campanula carpatica Artemisia petrosa — Lejjtosphaeria doliolum, L. dumetorum, L. modesta, Pleospora herbarum var. her- barum ' — Sphaerella eriophila, Leptosphaeria arte- misiae, L. dumetorum, Pleospora herbarum var. herbarum ENDEMISME PENTRU CARPAȚII ROMÂNIEI Silene zawadzkii — Sphaerella silenes, Leptosphaeria haus- manniana Dianthus tenuifolius — Pleospora helvetica var. helvetica Cerastium transsilvanieum — Pleospora comata (3) Gypsophila petraea Sphaerella gypsophilicola Urmărindu-se distribuția, ascomicetelor pe plante-gazdă din diferite ecotopuri (tabelul nr. 2), reiese frecvența mare a acestor ciuperci pe plante de locuri deschise (29,36%) și nemorale (26,35%), frecvența moderată pe plantele ruderale (21,55%) și saxicole (16,16%) și frecvența mică pe plan- Tabeliil nr. 2 Distribuția micromicetelor din clasa Ascomycetes (fără Erysiphaceae) pe plante-gazdă din diferite ecotopuri în perioada 1967 — 1977 Ecotop Planta-gazdă Total de locuri deschise saxicole ne morale acvatice ruderale 1 2 3 4 5 6 7 Ocellaria , . 1 I Pyrenopeziza 1 —L —. 1 Pseudopeziza 2 — 1 3 Fabraea — — 1 1 Phytisma — — 1 — 1 Colpoma — — 1 . 1 Lophodermium ■ — — 2 2 Phacidium — 1 Slictis 1 Claoiceps 1 — —. 1 Ephichloe 3 — 3 Nectria — — 3 — 3 Hypoxylon — — 1 —- 1 Pseudomassaria 1 — — __ 1 Paradidymella — — — 1 1 'Massariella — 1 Clypeosphaeria — — 1 .. 1 Laestadia — — 1 1 Eutypa — — 1 . 1 Diatrype — — 1 1 Quaternaria — 1 1 Valsa — — 4 . . 4 Leucosloma 1 Gălosporella —■ — 1 1 Melogramma — . 1 —. 1 Gaeuinannomyces 1 — — . . 1 Mamiania — — 1 — .. . 1 Sydowiella —. — — 1 1 Gnomonia —. — . 1 1 Mycosphaerella 1 — 1 — 2 Sphaerella 1 3 9 .— 1 7 Sphaerulina 1 — — — 1 Bolryosphaerta — — 1 — 1 Venturia —. — 1 . 1 Coleroa — — 1 — — 1 Didymella —. — 1 — 2 3 Pldymosphaeria 1 — — 1 1 3 Leptosphaeria 18 12 7 5 17 59 Phaeosphaeria 6 — — 2 8 Paraphaeosphaeria — — 1 1 Massarina — —. 1 1 Massaria — — 1 — 1 Meldnomma 1 — — — 1 Pleospora 7 11 3 — 4 25 Leptosphaerulina — 1 — — —. 1 Clâtiirospora — — — — 1 1 Pțingsheimia 1 — 1 — 2 Ophiobolus 3 — 1 6 10 To ta 1. 50 27 44 11 36 1 168 62 AL. MANOLIU g tele acvatice (6,58 %). Menționăm cîteva specii de ascomicete recoltate pe plantele saxicole : Leptosphaeria anceps pe Moehringia muscosa, J/,„ qerastii pe Cerastium alpinum ssp. lanatum, L. doliolum pe Centaurea kotschyana, L. suffulta pe Alyssum saxatile, Pleospora herbarum var. herbarumpe Saxi- fraga paniculata, P. lielvetica var. lielvetica pe Leontopodium alpinum etc. Fig. 2. — Repartiția micromi- cetelor clin clasa Ascomyceles în funcție de categoria ecologică a plantei-gazdă. Beferindu-ne la repartiția ascomicetelor pe plante-gazdă din diferite categorii ecologice (fig. 2), trebuie arătat că cele mai multe specii au fost recoltate de pe mezofite (64,32%), iar cele mai puține de pe plantele xero- mezofite (1,77%), celelalte specii de plante-gazdă înscriindu-se în urmă- toarele proporții: mezo-xerofite 15,93%, mezo-higrofite 10,03 %,' higro- fite 7,67%. ' Cele 48 de genuri de ascomicete au fost recoltate de pe plante apar- ținînd la 38 de familii botanice, cel mai mare număr de ascomicete fiind întîlnit pe plantele din familiile Compositae (30 specii), Gramineae (17 specii), Caryophyllaceae (12 specii), Rosaceae (10 specii), pe reprezentanții celorlalte 34 de familii botanice fiind identificate între 1 și 7 specii de ciuperci. Analiza repartiției altitudinale a speciilor de ascomicete relevă exis- tența unor variații datorate schimbării covorului vegetal, condițiilor pedo- logice și mai puțin factorului de altitudine propriu-zis, deoarece aceste ciuperci, avînd corpuri de fructificare care protejează sporii, sînt rezistente la. condițiile nefavorabile de la altitudini mari. Figura 3 arată că; hu se poate vorbi de o variație altitudinală strictă, care să meargă paralel la toate ordinele acestei clase. Astfel se observă că ciupercile aparținînd ordi- nelor Helotiales, Ostropales, Sphaeriales sînt cantonate în etajele montan inferior și montan mijlociu, lipsa lor în etajele superioare, fiind condițio- nată mai mult de lipsa plantelor-gazdă specifice lor. Spre deosebire de aceste micromicete, la cele din ordinele Phacidiales, Clavicipitales, Dothi- deales se remarcă o creștere a numărului de specii pe măsură ce crește alti- tudinea. Speciile ordinului Pleosporales sînt repartizate aproape uniform 9 CIUPERCI ASCOMYCETES DIN MASIVUL CEAHLĂU 63 pe cele patru etaje de vegetație, cu o mică scădere întîlnită în etajul mon- tan superior. în etajul alpin inferior au fost recoltate 24 de specii aparți- nînd acestui ordin, printre care menționăm : Leptosphaeria aconiti pe Acohi- Montan Montan Montan Alpin inferior mijlociu superior inferior Fig. 3. — Variația inicromicetelor din clasa Ascomyceles pe etaje de vegetație. tum tauricum, L. artemisiae pe Artemisia petrosa, L. culmicola pe Poa chaixii, Pleospora vagans pe Calamagrostis epigeios etc. CONCLUZII 1. Cercetările micologice efectuate în perioada 1967—1977 au condus la identificarea în Masivul Ceahlău a 115 specii cu 8 varietăți de ciuperci aparținînd clasei Ascomycetes (fără Erysiphaceae). 2. în raport cu substratul trofic, micromicetele identificate sînt para- zite sau saprofite pe plante-gazdă aparținînd la 38 de familii botanice. 3. Spectrul fitogeografic al plantelor-gazdă este dominat de elemen- tul eurașiatic, iar în spectrul bioformelor predomină hemicriptofitele. 4. în funcție de etajul de vegetație se remarcă o variație nesemni- ficativă a ascomicetelor, condiționată mai ales de variația factorilor bio- logici (modificarea covorului vegetal). 64 AL. MANOLIU 10 BIBLIOGRAFIE 1. BECHET MARIA, CRISAN AURELIA, SZASZ ELISABETA, Contribuții botanice, Cluj, 1962, 53- 69. ' 2. BONTEA VERA, MANOLIU AL., St. cerc, biol.. Seria biol, veget., 1971, 23, 3, 215- 219 ; 4, 295- 300 ; 1972, 24, 3, 181- 188 ; 6, 477- 482 ; 1974, 26, 1, 25- 32 ; 1977, 29, 1, 3-10. 3. ELIADE EUGENIA, ZANOSCHI VAL., Analele Univ. Buc., Biol, veget., 1970, XIX, 97-104. 4. HATMANU M., Contribuțiuni la cunoașterea ciupercilor parazite și saprofite de pe gramineele furajere din Moldova, teză de disertație, Iași, 1958. 5. LAZĂR AL., Contribuțiuni la cunoașterea ciupercilor parazite și saprofite pe leguminoasele furajere din Moldova, teză de disertație, Iași, 1958. 6. MANOLIU AL., Ocrot. nat., 1970, 15, 1, 61-63. 7. MANOLIU AL., Cercetări sistematice și ecologice asupra micromicetelor din Masivul Ceahlău, teză de doctorat, București, 1974. 8. MANOLIU AL., St. cerc, biol., Seria biol, veget., 1979, 31, 2, 173—180. 9. SANDU-VILLE C., LAZĂR AL., HATMANU M., Lucr. șt. Inst. agron. „Ion lonescu de la Brad”, Iași, 1959, 171-194. 10. SANDU-VILLE C., LAZĂR AL., HATMANU M., St. cerc, șt., Biol, și șt. agric., 1961, XII, 1 9____________32* 2, 237__248. 11. SANDU-VILLE C., LAZĂR AL., HATMANU M., SEREA C., St. cerc, șt., Biol, si șt. agric., 1962, XIV, 2, 141- 152. 12. SANDU-VILLE C„ LAZĂR AL., HATMANU M., SEREA C., Lucr. șt. Inst. agroh. „Ion lonescu de la Brad”, Iași, 1962, 89— 96. , Primit în redacție la 30 ianuarie 1980 Academia R. S. România, Filiala Iași, Iași, str. Universității nr. 16 CERCETĂRI OITO TAXONOMICE ȘI 0OROLOGICE ASUPRA SPECIEI PRANGOS CARINATA GRIS. DE AURICA TĂCINĂ The paper presents the karyologlcal observations carried out on some popu- lations of Prangos carinăta Gris, (Porțile de Fier area — Romania). The species P. carinata Gris, was for the first time karyologically Investigated, having the diploid set of chromosomes 2n=22; among them 4 pairs of chromo- somes are metacentrical and 7 pairs submetacentrlcal. The morphological, karyologlcal, taxonomical and ecological investigations sup- port the idea that P. carinata Gris, is an independent species, being not syno- nymous with Căchrgs ferulacea (L.) Calestani. From the chorological point of view, P. carinata Gris, has a strictly limited areal to some stations from the south of the Mehedinți plateau (Romania) being an endemical taxon for our country. Genul Prangos Lindl., răspîndit în Eurasia prin 25 de specii, este monotipic pentru flora României (6), fiind reprezentat prin specia Pran- gos carinata Gris., care comportă vii discuții, determinate, pe de o parte, de poziția sistematică, iar pe de altă parte de arealul său extrem de limi- tat pe teritoriul României. P. carinata Gris, a fost semnalată în 1876 de către Grisebach (citat de (2)). Ulterior, Eiori (1), (2) o descrie ca varietate la Prangos ferulacea Lindl. Atît în flora României (3), (6.), cît și în unele publicații recente (5), Pran- gos carinata Gris, este tratată ca specie cu valoare endemică pentru zona Porțile de Fier. „Flora Europaea” (7) consideră taxonul P. carinata Gris, sinonim cu Cachrys ferulacea (L.) Calestani, ultimul extinzîndu-se și în Peninsula Balcanică (Albania, Bulgaria, Grecia, Iugoslavia). în flora țării noastre (6), genul Cachrys L. este reprezentat numai de specia Cachrys alpinului AH. > Prangos carinata Gris, populează cîteva stațiuni situate pe coastele aride ale dealurilor dintre Vîrciorova și Gura Văii, în zona Porților de Fier (sudul Podișului Mehedinți). Planta preferă solurile scheletice, cu struc- tură verticală (șisturi și gnaisuri verticalizate) ori calcare dezagregate și reprezintă, conform unor păreri (4), un bun. indicator pentru anumite stadii de dezagregare a rocilor pe care se dezvoltă. ST. CERC. BIOL.,SERIA BIOL.VEGET., T.33, NR.l, P. 85- 69, BUCUREȘTI, 1981 5 — c, IC58 66 AURICA TĂCINA 2 3 CITOTAXONOMIA ȘI COROLOGIA SPECIEI PRANOGS CARINATA 67 MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările noastre se referă la o populație de P. carinata Gris, din zona Porților de Fier1 Semințele care au reprezentat materialul de lucru au germinat în cutii Petri; la temperatura de 4°C. Meristemele radiculare au fost pretratate cu colchicină 0,02%, fixate apoi în amestec alcool și acid acetic glacial 3 >1. Hidroliza s-a efectuat în HC11 N la 60°C, urmată de colorarea cu reactiv Schiff. Preparatele squash au fost examinate la microscopul MC1, iar microfotogra- fiile s-au realizat la o mărire directă de 400 x. REZULTATE ȘI CONCLUZII Examinarea comparativă ă speciilor Prangos carinata Gris. (fig. 1) și Cachrys ferulacea (L.) Galestani (fig. 2) pe baza materialului de herbar ana- lizat evidențiază; în mod concludent unele trăsături morfotaxonomice diferențiale între cele două specii, cum sînt lungimea laciniilor de ultim ordin (fig. 3), aspectul extern ăl fructelor (fig. 4), grosimea peretelui fructelor, forma endospermului, porozitatea celulară a pericarpului (fig. 5). Aceste caractere de diferențiere reprezintă argumente în vederea menți- nerii taxoriului Prangos carinata Gris, ca specie independentă în flora Bomâniei. Investigațiile cariologice au pus în evidență la P. carinata Gris, setul diploid de cromozomi de 2n = 22. Cariotipul este de tip simetric, alcă- tuit din 11 perechi de cromozomi, dintre care perechile 3, 4, 6, 7 sînt for- mate din cromozomi metacentrici, iar 1, 2, 5, 8, 9,10,11 din cromozomi submetacentrici (fig. 6, 7, 8 și 9). în cadrul complementului cromozomial se remarcă predominarea tipului submetacentric de cromozomi. La nivelul populației analizate, constatăm în unele plăci metafazice prezența cromo- zomilor B. Sub aspect corologic, specia P. carinata Gris, este strict limitată la cîteva stațiuni dintre Vîrciorova și Gura Văii în dreptul Porților de Fier, la altitudinea de 60—23 0 m.s.m., menționate în ,,Flora B. P. Bomâne”, (6), în „Flora și vegetația din sudul Podișului Mehedinți” (4), precum și în materialul de herbar. Plora Romaniae exsiccata : Oltenia, distr. Mehedinți (579): In declivi- bus saxosis graminosisque aridissimis adportam ferream Danubii, inter- pagos Vîrciorova et Gura Văii, alt. cca 60—80 m.s.m. (loco classico). Cum floribus. aprilie 1926. leg. V. Feneșan. Plora Oltaeniae exsiccata: Oltenia, distr. Turnu Severin (368) : Inter pagos Vîrciorova et Gura Văii in tractu ad Danubii. Alt. cca 230 m.s.m. 23 mai. leg. Al. Buia, G. Fulga. Datele morfotaxonomice de diferențiere între cei doi taxoni, Pran- gos carinata Gris, și Cachrys ferulacea (L.) Galestani, precum și arealul strict limitat al speciei P. carinata Gris, reprezintă argumente în sprijinul păstrării taxonului P, carinata Gris, ca specie de sine stătătoare, cu va- loare endemică pentru flora Bomâniei. z 1 Exprimăm și pe această cale mulțumirile noastre dr. N. Roman pentru semințele de Prangos carinata Gris. oferite. 68 AURICA tacina : 4 Fig. 3. — Lungimea laciniilor de ultim ordin i a, Prangos cari- nata Gris.; b, Cachrys ferulacea (L.) Calestani. H «il ii n i< u u ii 50 00 70 B0 90 100 Lycoperdon pyriforme Polyporus varius Collybia confluens Geastrum triplex Mycena pura. Ptansllus stypticus Marasmius rotuta Xyiosphaera poiymorpha Mycena crocata Coriolus versicobr Xybsphaera hypqxylon Hygrophorus penarius Schizophyllum communae Nematoloma fasciculare Marasmius alliacsus Hericbm coralloides Chlorosp'enbm aeruginosum Fomitopsis pinfcob Auricularia auricUa G^erina rnarghata Oudemansieiia mucida- Fomes fomentarius Ganoderma cpptanatuu Armillariella mellea Fig. 1. — Dendrograina afinității cenotice a speciilor de macromicete. 76 ADRIANA POP Deși numărul punctelor de studiu este relativ mic, totuși, cu toate riscurile pe care le implică, am analizat modul de grupare a macromicete- lor în sinuzii. Gradul de afinitate cenotică între speciile de macromicete s-a cal- culat potrivit formulei Jaccard; nu au fost luate în considerare speciile Fig. 2. — Dendrograma similarității micologice a fitocenozelor studiate. întîlnite într-o singură fitocenoză. Compararea grupărilor observabile în figura 1 cu speciile care apar într-o singură fitocenoză (tabelul nr. 1) ne permite o primă aproximare a afinității cenotice a macromicetelor (din aspectul autumnal) în cadrul sinuziilor fitocenozelor studiate. Coeficientul de similaritate Sorensen, calculat pentru cele 10 fito- cenoze pe baza speciilor de macromicete, are valori relativ scăzute, fapt ce arată o diversitate micologică destul de ridicată. Coeficientul de simila- ritate cel mai ridicat (57%) apropie cele două păduri în care domină car- penul (tabelul nr. 1 — 5, 6). Făgetele prezintă între ele asemănări la. nivelul de aproximativ 40% coeficient Sorensen. Similaritatea scăzută a făgetelor de la punctele 8, 9 și 10 (tabelul nr. 1) cu restul făgetelor se poate explica și prin schimbarea condițiilor generale pedoclimatice, ele fiind situate într-o zonă mult mai în amonte a văii (fig. 2). BIBLIOGRAFIE 1. DENNIS R. W. G., Briiish Ascomycetes, Verlag von J. Cramei-, Stuttgart, 1968. 2. DERMEK A., Atlas naSich hub, Obzor, Bratislava, 1977. 3. ELIADE E., Acta bot. Horti Buc., 1965, 185-325. 4. HOLLbS L., Magyarorszâg foldalatli gombăi, Budapesta, 1911, p. 87. 5. KtlHNER R., ROMAGNESI H., Flore analytique des champiqnons supârieurs, Masson et. Cle, Paris, 1974. 6. MICHAEL-HENNIG W., Handbuch fiir Pilzfreunde, Jena, 1958— 1970,1—V. 7. MOSER M., Die Rohrlinge und Blătterpilze (Agaricales), în H. GAMS, Kleine Kryptoga- meiiflora, Jena, 1967, II. 8. SINGER R., The Agaricales in Modern Taxonomy, ed. a 3-a, Cramer, Vădim, 1975. 9. SOKAL R. R., SNEATH P.H.A., Principles of numerical taxonomy, W. II. Frecman, San, Francisco, 1963. Primit în redacție Ia 3 aprilie 1980 Central de cercetări biologice CluJ-Napoca, str. Republicii nr. 48 CONTRIBUȚII LA STUDIUL BIOLOGIEI UNOR CIUPERCI ANTAGONISTE. II. INFLUENȚA SURSELOR DE AZOT ASUPRA CREȘTERII ȘI SPORULĂRII CIUPERCII TRICHODJERMA VIRIDE Pers, ex Fr. DE TATIANA ȘESAN ( The cultivation of 5 isolates of Trichoderma viride Pers, ex Fr. (Td23, Td26, Td30, Td49, Td50) on media containing different sources of organic and mineral nitro- gen showed that peptone, the amino acids DL-leucine, L-cystine, DL-citruline, DL-nor-leucine, DL-asparagine amide, and ammonium salts (ammonium nitrate and tartrate) were the most favourabie, and nitrate the least. Fungal sporulation was very good on media with : peptone, lysine, tryptophan, DL-asparagine,urea and ammonium salts, and good on media with glycocoll, tyroslne, DL-citruline and riboflavin. The sporulation of vigorous isolates (Td23, Td19, Td50) on media with D-serine and of slow-growing isolates (Td26, Td30) on media with L-leucine, : DL-nor-leucinc was the poorest. Influența surselor de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii Trichoderma viride Pers, ex Fr. a fost cercetată pînă acum numai de autori străini (2), (3), (4), (5), (6), (7). Noi am încercat să stabilim comportarea izolatelor obținute în anii precedenți (1). •> MATERIALE ȘI METODE DE CERCETARE La aceleași cinci izolate folosite și în experiențele cu sursele de carbon (1), și anume Td^, Td26, Td30, Td49 și Td50, s-a urmărit influența surselor de azot asupra creșterii și sporulării ciu- percii T. viride. în mediul de bază Weindling, peptona a fost înlocuită cu diferite surse de azot organic și mineral. Ca surse de azot am utilizat: 12 aminoacizi, 2 amide, 1 vitamină, 5 săruri de amoniu și 5 azotați (tabelul nr. 1). Metoda de lucru a fost cea folosită pentru studiul influenței surselor de carbon asupra creșterii și sporulării ciupercii T. viride (1). Fiecare variantă s-a experimentat in cinci repetiții. Datele s-au prelucrat statistic prin analiza varianței după programul PDaF în limbajul Fortran. REZULTATE ȘI DISCUȚII Dintre cele cinci izolate de T. viride folosite ca ciuperci-test, două— TdZ6 și Tdgo — s-au dovedit cu o creștere mai lentă, la două zile diametrul coloniilor atingînd doar 0,960 — 3,020 cm față de celelalte izolate; dife- rența se menține și după 6 zile (tabelele nr. 1—5). Pentru aprecierea influ- ST. CERC.BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T.33, NR. 1, P. 77-84, BUCUREȘTI.1981 SI 78 TATIANA ȘESAN 2 3 BIOLOGIA CIUPERCII TRICHODERMA VIRIDE 79 enței diferitelor surse de azot asupra creșterii ciupercii T. vinde s-au luat în considerație izolatele cu creștere viguroasă (Td23, Td49, TdB0). Cea mai bună creștere s-a obținut pe mediul cu peptonă, urmat de cel cu aminoacizi și amide, apoi de cel cu săruri de amoniu și azotați. coloniilor ciupercii-test atingînd doar 0,800—2,320 cm. în toate variantele cu aminoacizi, coloniile de T. viride au acoperit, după 6 zile, întreaga supra- față a mediului (planșa I, fig. 1 — 11). într-o altă experiență s-a folosit ca sursă de azot valina, aceasta fiind bine asimilată de T. viride. Tabelul nr. 1 Influența diferitelor surse de azot asupra creșterii și porulării ciupercii Trichoderma viride, izolatul Td23 Diametrul coloniei (cm) la : Sursa de azot 2 zile 6 zile Sponilarc diame- dif. față senini- diame- dif. față senini- tr de medie ficația trul de medie ficația peptonă 4,940 2,058 *** 9,000 0,252 * f. bună AMINOACIZI glicocol (glicină) .3,140 0,258 *** 9,000 0,252 * bună L-leucină 2,740 -0,142 0 9,000 0,252 bună DL-leucinâ 4,200 1,318 *** 9,000 0,252 * bună DL-nor-leucină 4,160 1,278 9,000 0,252 * bună tirozina 1,960 — 0,922 700 9,000 0,252 bună D-serină 1,160 -1,722 000 9,000 0,252 * slabă lizină 0,800 -2,082 000 9,000 0,252 * f. bună triptofan 2,320 -0,562 000 9,000 0,252 * f. bună L-cistină 3,740 0,858 9,000 0,252 * • bună DL-citrulină 3,620 0,738 $ $ sjs 9,000 0,252 * bună L-ârginină 2,780 -0,102 9,000 0,252 * f. bună AMIDE Dl.-asparagină 4,180 1,298 9,000 0,252 * . f. bună uree 2,600 — 0,282 000 9,000 0,252 * f. bună VITAMINE ribdflavină 2,440 -0,442 000 9,000 0,252 * bună AZOTAȚI azotat de potasiu 2,200 -0,682 000 8,220 -0,780 000 f. bună azotat de sodiu 2,020 -0,862 000 8,300 -0,448 000 f. bună azotat de amoniu 3,820 0,938 *** 9,000 -0,252 * f. bună azotat de calciu 2,400 -0,482 000 8,300 -0,448 000 f. bună SĂRURI DE AMONIU tartrat de amoniu 3,780 0,898 *** 9,000 0,252 * f. bună fosfat de amoniu monobazic 2,180 -0,708 000 8,220 -0,780 000 f. bună sulfat de amoniu 2,100 -0,782 000 7,380 -1,620 000 f. bună carbonat de amoniu 2,060 -0,822 000 7,540 -1,460 000 f. bună azotat de amoniu 3,820 0,938 *** 9,000 0,252 * f. bună Media creșterii v 2,882 — '• ' — 8,748 — — • DL 5% 0,142 0,198 DL 1% 0,188 0,262 DL 0,1% 0,240 0,335 Dintre aminoacizi, foarte bine au fost asimilate DL-leucina, L-cis- tina, DL-citrulinaji DL-nor-leucina, la dodă zile diametrul coloniilor avînd 3,260-^4,440 cm. în ordine descrescîndă a activității urmează aminoacizii L-arginină, L-leuGină și glicocol, pe mediile respective coloniile de T. vinde ajungând după 2 zile la 1,020 — 3,500 cm. Aminoacizii slab asimilați au fost triptofanul, tirozina, D-serina și lizina, în variantele respective diametrul Tabelul nr. 2 Influența diferitelor surse de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii Trichoderma viride, izolatul Td26 Sursa de azot Diametrul coloniei (cm) la : Sporulare ■ 2 zile ( 6 zile diame- trul dif. față de medie semni- ficația diame- trul dif. față de medie semni- ficația peptonă AMINOACIZI 3,320 1,500 m 8,748 1,145 *** f. bună glicocol (glicină) 1,540 -0,280 000 7,680 0,077 bună L-leucină 1,280 -0,540 000 6,540 -1,063 000 slabă DL-leucină 2,040 0,220 ** 8,640 1,037 * * * medie DL-nor-leucină 2,180 0,360 *** 8,160 0,557 $ medie tirozină 1,460 -0,360 000 6,560 -1,043 000 bună D-serină 1,260 -0,560 000 7,480 -0,123 bună lizină 1,140 -0,680 000 6,600 -1,003 000 f. bună triptofan 1,220 -0,600 000 8,740 1,137 *** f. bună L-cistină 3,300 1,480 *** 8,900 1,297 *** bună DL-citrulină 2,300 0,480 *** 7,640 0,037 bună L-arginină AMIDE 1,520 -0,300 000 8,040 0,437 *** f. bună DL-asparagină 2,080 0,260 *** 8,520 0,917 *** bună urce VITAMINE 1,720 -0,100 8,040 0,437 *** f. bună riboflavină AZOTAȚI 1,740 -0,080 8,060 0,457 ¥ bună azotat de potasiu 1,140 -0,680 000 5,540 -2,063 000 slabă azotat de sodiu 1,380 -0,440 000 5,880 -1,723 000 slabă azotat de amoniu 2,300 0,480 *** 8,480 0,877 *** f. bună azotat de calciu SĂRURI DE AMONIU 2,000 0,180 * 6,420 -1,183 000 slabă tartrat de amoniu 2,280 0,460 *** 8,440 0,837 * * * î. bună fosfat de amoniu monobazic 1,700 0,120 7,020 -0,583 000 f. bună sulfat de amoniu 1,020 0,800 000 6,540 -1,063 000 f. bună carbonat de amoniu 1,460 -0,360 000 7,400 0,203 * f. bună azotat de amoniu 2,300 0,480 8,480 0,877 *** f. bună Media creșterii 1.820 — - 7,603| — — DL 5% DL 1% DL 0,1% 0,142 0,188 0,240 0,198 0,262 0,335 Dintre amide, DL-asparagina a fost mai bine asimilată, diametrul coloniilor în varianta respectivă fiind după 2 zile de 3,<840—4,260 cm față de uree, care pe mediul corespunzător a determinat după același interval de timp o creștere mai slabă (2,580—2,740 cm). în aceste variante, T. viride a acoperit după 6 zile întreaga suprafață a mediului, atingînd dia- metrul maxim (planșa I, fig. 12). 51 -• .'l 80 TATIANA ȘESAN 4 v? ( , • -aa; ; ■■-. : <••■/■■.r: x-' ■>. -a,, a ■ ’ ' ' Biboflavina s-a dovedit o sursă bună de azot; în varianta respectivă, .după 2 zile colonii .ciupercii-test â avut 2,440. — 2,920 cm, iar dupăi 6 .zile a atins diametrul maxim. ..; ■ ’ . . > ; r : Sărurile de amoniu reprezintă surse de azot mai bune decît azotații. Dintre acestea, cele mai bune rezultate au dat azotatul de amoniu și Tabelul nr. 3 Influența diferitelor surse de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii Trichoderma viride, ■.... izolatul Tda0 .. . . . . • ■ Sursa Ue azot \ , ’ " Vi;,..,. •••. i . " . ‘ '. .Diamețrul coloniei (cm) îa : Sporulare ’i " ' ; ' 2 zile 1 . ■ i 6 zile diame- :. trul dif. față de, medie semni- ficația diame- trul dif. față de medie semni- ficația peptonă ‘ ; AMINOAGIZI . ; : glicocol (glicină) / L-leucină ■ ' DL-leucină ’ . . . . DL-nordeucină i • tirozină I . D-serină J ; lizină . .. triptofan .. ? . L-ciștjnă ‘ț i .-. . ( -J DL-citr,plină; m . ■ L-arginină ; ;.. c. amide .Ju . ... "/ ' . DL-asparagină uree ■ . : ■ ' '• VITAMINE ’ riboflâvină ' AZOTAȚ1 ; azotat de potasiu ;. azotatde sodiu azotat de amoniu ■ ; • azotat de calciu . SĂKUI1I DE AMONIU ; tartratde amoniu ; ~ fosfat de amoniu monobazic sulfat de amoniu.; i . . . carbonat de amoniu; : }.: ( azotat, de amoniu . . : a 3; 040 1,660 1,380 2,020 2; 260 .1*240 1,280 1,080 1,220 3,020 2,140 2,140 . t: 2,600 ; 1,760 1,355 -0,025' -0,305 0,335 0,575 ■ 0,445 1 0,405 .0,605 < . 0,465 . : 1,335 0,455 0,455 < 0,915 0,075 — 0,225 -0,615 -0,565 0,295 -0,485 0,135 -0,665 , —0,665 -0,725 0,295 *** . 000 - .*** .*** , 000 ,000 .000 000 *** 00 000 .000 ( **♦ '000 .000 .000 . 000 ' $** 8,580 6,460 7,080 7,720 8,360 71440 6,720 5,520 7,240 8,560 6,380 8,420 8,200 7,720 7,980 4^900 41800 >■7,460 ■ 5,020 , 1 • 7,200 .5,420 .6,260 5,360 7,460 1,652 — 0,468 0,152 0,792 1,432 0,512 -l. 0,208 — 1,408 0,312 1,632 - 0,548 1,492 1,272 0,792 1,052 — 2,028 ■2,128 0,532 — 1,908 ; 0,272 — 1,508 -0,668. — 1,568 0,532 *** : 000 *** *** *** 0 000 ** 000 *** * * *' 000 000 : * * * 000‘ < *.* 1 000 ■000' 000 „ t ■*** f. bună bună- slabă . medie / slabă ; ■ bună . bună f. bună f. bună medie } bună ’r " f.bună ■ bună f. bună ' : bună 'Slabă slabă f. bună slabă ■ t. bună 1 f. bună f. bună A f. bună ' f. bună 1 1,460 1,040 .1,120 1,980 1,200 1,820 1,020 1,020 !.0,960 1,980 Media creșterii . 1 L685 A ■— ' 6,928 ‘—■ ■■ . ... .... , . . • • DL 5%- -- o; 142 0,198 DL 1% > a- . : ' 0,188 ’■ 0,262 ' ' J ■ DL 0,1% 0,240. ' 0,335 ! ; ! PLANȘA I.■ — Creșterea ciupercii Trichoderma viride (Td23) la 6 zile pe mediul ■ ■1 j j'i - i i,AY,eindllng,cui diferiți ,arnirioăcizi șiainide :; fig. 1, peptoriă (martor)fig.2, glicocol V ;(gW$);,H^^ fig. 5,.DL-nor-leucină ; fig. 6, tirozină;; ,fig. 7, yalihă,;.f^^ ' Uzinăj fig.'iQ; triptofan; fig. 10, L-cistina ; fig.'.ll, L-arginină ; fig.: 12, Pti-asparagină. ' '■/ . / ’.m N . 5 BIOLOGIA CIUPERCII TRICHODERMA VIRIDE ' 81 tartratul de amoniu, pe mediile respective diametrul coloniilor fiind după 2 zile de 3,680 1,100 cm,- iar după 6 zile de 8,800 — 9;000 cm (planșa II, fig. 14 și 17). Urmează fosfatul de amoniu monobazic, sulfatul de amo- niu și carbonatul de amoniu, care pe mediile respective au: determinat după 2 zile o creștere de 2,020 — 2,500 cm, iar după 6 zile diametrul1cul- turilor s-a apropiat de cel maxim : 6,860—8,960 cm (planșa II, fig. 18—20). Tabelul nr. 4 ■ ' '' Influența diferitelor surse de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii' Trichoderma viride, izolatul Td^ Sursa de azot Diametrul coloniei (cm) la : Sporulare . 2 zile , 6 zile diame- trul dif. față de medie semni- ficația diame- trul dif. față de medie semni- ficația peptonă 5,280 2,566 *** 9,000 0,383 f. bună AMINOACIZI • glicocol (glicină) 1,020 — 1,694 000 9,000 0,383 * * * bună L-leucină 2,740 0,026 9,000 0,383 *** • bună DL-leucină : 3,760 1,046 9,000 0,383 bună DL-nor-leucină 3,340 0,626 *** 9,000 0,383 *** bună tirozină 1,460 — 1,254- 000 9,000 0,383 ***•' bună D-serină 1,020 — 1,694 000 9,000 0,383 *** slabă lizină 1,000 — 1,714 000 9,000 0,383 *** f. bună triptofan , 1,400 — 1,314 000 9,000 0,383. *** f. bună L-cistină ■ 4,200 ' 1,’486 .. *** 9,000 0,383 *** bună DL-citrulină 3,920 1,206- 9,000 0,383 *** bună L-arginină 3,140 0,426 *** 9,000 0,383 *** f. bună Amide DL-asparaginft 3,840 1,126 *** 9,000 0,383 . f. bună uree 2,620 — 0,094 8,860 0,243 .* f; bună VITAMINE . ■ **$ riboflavină 2,920 0,206 9,000 0,383 •bună AZOTAȚI azotat de potasiu' 1,440 -1,274 000 7,300 — 1,317 000 f. bună azotat de sodiu 1,460 — 1,254 ■000 7,800 -0,817 000 f. bună azotat de amoniu 4,100 1,3§6 8,800 0,183 f. bună azotat de calciu 1,940 — 0,774 000 7,960 —0,657 000 f. bună SĂRURI DE AMONIU tartrat de amoniu 3,680 0, 966 . *** 8,820 0,203 f. bună fosfat de amoniu monobazic 2,500 — 0,214 00 7,780 -0,837 000 f.bukiă sulfat de amoniu 2,240 — 0,474 000 7,' 820 — 0,797 000 . f.' buiiă carbonat de amoniu : 2,020 — 0,694 000 6,860 -1,757 000 f. bUiiă azotat de amoniu 4,100 „ 1,386 **'* 8,800 0,183 f. bună Media creșterii 2,714 —' — 8,617 — ’ DL 5% DL 1% DL 0,1% 0,142 0,188 0,240 0,198 0,262 0,335 PLANȘA IL — Creșterea ciupercii Trichoderma viride (Tda3) la 6 zile pe mediul Weindling cir diferiți azoțațiși săruri de amoniu; fig. 13, peptonă (martor); fig. 14, azotat de amoniu; fig. 15, azotat de sodiu; fig. 16, azotat de calciu; fig. 17,tar- trat de amoniu; fig. 18, sulfat de amoniu; fig. 19, carbonat de amoniu; fig. 20, fosfat de amoniu monobazic. ■ ' 6-c. 1068 82 . TATIANA ȘESAN Dintre azotați, numai azotatul de amoniu s-a detașat ca fiind cea mai bună sursă de azot; pe mediul respectiv, cultura a avut după 2 zile, un diametru de 3,820—4,100 cm, iar după 6 zile a ajuns la valoarea maximă (planșa II, fig. 14). Azotații de sodiu, de calciu și de potasiu au fost mai slab asimilați; pe mediile respective, după 2 zile coloniile au atins valori Tabelul nr. 5 Influenta diferitelor surse de azot asupra creșterii și sporulării ciupercii Trichoderma viride, izolatul Td 50 Sursa de azot Diametrul coloniei (cm) la : Sporulare 2 zile 6 zile diame- trul dif. față de medic semni- ficația diame- trul dif. față de medie semni- ficația peptonă 5,200 2, 335 *** 9,000 0,172 f. bună AMINOACIZI glicocol (glicină) 1,000 -1,865 000 9,000 0, 172 bună L-leucină 3,020 0,155 * 9,000 0,172 ■bună , DL-leucină 4,440 1,575 *** 9,000 0,172 bună DL-nor-leucină 4,300 1,435 * ** 9,000 0,172 bună tirozină 2,020 -0,845 000 9,000 0,172 , bună D- serină 1,060 -1,805 000 9,000 0,172 ■ slabă lizină 1,060 — 1,805 000 9,000 0,172 f. bună triptofan 1,760 -1,105 000 9,000 0,172 f. bună L-cistină 4,180 1,315 *** 9,000 0,172 bună : DL-citrulină 4,160 1,295 *** ,9,000 0,172 bună L-arginină 3,240 0,375 9,000 0,172 f. bună AMIDE i t • : • DL-asparagină 4,260 1,395 9,000 0,172 f, bună uree 2,740 0,125. 8,920 0,092 L bună VITAMINE riboflavină 2,620 0,245 *** 9,000 0,172 \ bună AZOTAȚI ’ azotat de potasiu 1 1,660 -1,205 000 7,820 -1,008 000 L bună azotat de sodju , 1,500 — 1,365 000 8,020 -0,808 000 : L bună, azotat de amoniu ; 4,000 .1,135 *** 9,000 0,172 ■f.bună: < azotat de calciu 1,700 -1,165 000 8,080 -0,748 000. f. bună SĂRURI DE AMONIU tartrat de amoniu 3,840 0,975 *** 9,000 . 0,172 f. bună e fosfat de amoniu monobazic 2,540 — 0,325 000 8,960 0,132 f. bună sulfat de amoniu 2,300 -0,565 . 000 8,760 0,068 ,f. bună carbonat de amoniu 2,160 — 0,705 000 8,300 0,528 000. .f.bună azotat de amoniu 4,000 1,135 *** 9,000 0,172 f; bună Media creșterii 2,865 — — 8,828 — • ■ DL 5% 0,142 0,198 DL 1% 0,188 0,262 • • ; •. ; ' DL 0,1% 0,240 0,335 ‘ , i ; 7 BIOLOGIA CIUPERCII TRICHODERMA VIRIDE 83 Sporularea tuturor izolatelor a fost foarte buna în variantele cu pep- tonă, lizină, triptofan, uree, asparagină, săruri de amoniu și a fost bună în variantele cu glicocol, tirozină, citrulină, riboflavină. în celelalte variante s-au constatat diferențe de sporulare la izolatele viguroase (Td23, Td49, Td50) față de cele cu creștere lentă (Td26, Td30). Astfel, izolatele viguroase au sporulat bine în variantele cu L-leucină, DL-leucină, DL-nor-leucină, L-cistină, în care cele cu creștere lentă au avut sporulare moderată sau slabă. Pe mediile cu azotați, izolatele viguroase au sporulat foarte bine, iar cele cu creștere lentă slab; pe mediul cu serină, izolatele viguroase au sporulat slab, iar cele lente bine (tabelele nr. 1—5). Rezultatele noastre concordă cu cele ale altor cercetători în privința bunei asimilări a sărurilor de amoniu (2), (4), (5) și a peptonei (6). Pentru azotatul de sodiu, datele din literatură sînt controversate (2), (4), (5); rezultatele noastre le confirmă pe cele care consideră această sursă de azot ca fiind mai slabă (2), (5). Glicocolul, citat în literatură ca sursă de azot slabă (5), în experiențele noastre a fost bine asimilat și a determinat o bună sporulare. CONCLUZII 1. Dintre cele cinci izolate experimentate, trei au prezentat o creș- tere viguroasă (Td23, Td49, Td50) și două mai slabă (Td26, Td30). 2. Cea mai bună creștere a miceliului a avut loc în variantele cu peptonă, aminoacizi și amide, urmate de cele cu săruri de amoniu și de azotați. 3. Dintre aminoacizi, cei mai activi au fost DL-leucina, L-cistina, DL-citrulină, DL-nor-leucina, urmînd, în ordine descrescîndă, L-arginina, L-leucina, glicocolul, apoi triptofanul, tirozina, D-serina, lizină. 4. Dintre amide, bine asimilată a fost asparagina, urmată de uree. 5. Riboflavină s-a dovedit o bună sursă de azot. 6. Sărurile de amoniu au fost mai bine asimilate decît azotații. 7. Dintre sărurile de amoniu, cele mai bune surse de azot s au dove- dit a fi azotatul și tartratul de amoniu, urmate de fosfatul de amoniu mono- bazic, sulfatul și carbonatul de amoniu. 8. Dintre azotați, cel mai bun a fost azotatul de amoniu și cei mai slabi azotații de calciu, de sodiu și de potasiu. 9. ' Sporularea a fost foarte bună la toate izolatele pe medii cu lizină, triptofan, uree, asparagină, săruri de amoniu și a fost bună pe cele cu gli- cocol, tirozină, citrulină, riboflavină. Pe mediile cu celelalte surse de azot, sporularea a fost variabilă în funcție de izolat. Cea mai slabă sporulare s-a înregistrat pe mediul cu serină pentru izolatele viguroase și pe cele cu azo- tați, L-leucină, DL-nor-leucină pentru izolatele cu creștere lentă. doar de 1,440—2,400 cm, iar după 6 zile s-au apropiat de valoarea maximă (7,300—8,300 cm), fără să o atingă (planșa II, fig. 15 și 16). Deși în majoritatea cazurilor pe medii cu diferite surse de azot creș- terea a atins valori maxime, miceliul ocupînd întreaga suprafață a vasului Petri, coloniile au prezentat un aspect mai firav și o sporulare mai slabă decît în experiențele cu diferite surse de carbon (1). BIBLIOGRAFIE 1. BONTEA VERA, SESAN TATIANA, St. cerc, biol., Seria biol, veget., 1980, 32, 2, 165— 173 2. DAN IELSON R. M., DAVEY C. B„ Soil Biol. Biochem., 1975, 5, 5, 505- 515. 3. EMMATTY D. A., GREEN R. J., Canăd. J. Microblol., 1967, 13, 6, 635- 642. 84 TATIANA ȘES AN 8 4. LIHACEV A. N., Antagonisti Botrylis tinerea Pers, i ispolzovanie ih v borbe s seroi gniliu zemlianiki ( Antagoniștii lui Botrylis tinerea' Pers, și folosirea lor tn combaterea putregaiului cenușiu al căpșunului), autoreferatul tezei de doctorat, Moscova, 1971. 5. MITCHELL C. P., DIX N. J., Trans. Br. mycol. Soc., 1977, G8, 3, 456- 458. 6. SAMTSEVICH A. S., SHKLYAR B. KH., LABANOK A. G., Vestvi Akad. Navuk BSSR, ser. biyal. Navuk, 1969, 4, 42-48 ; RPP, 1970, 49, 1, 14. t 7. SYCHEV P. A-, GRIDNEVA N. V., SHCHYUTSE R., Nauchnye Doklady Vysshei Slikoly ; Biologiceskie Nauki, 1974, 17, 4, 84—88; RPP, 1974, 53, 10, 762. Primit în redacție Ia 28 februarie 1980 Institutul de cercetări pentru protecția plantelor București, B-dul Ion lonescu de la Brad nr. 8 CONTRIBUȚII LA COMBATEREA BURUIENIȘURILOR MONTANE DE VERATRUM ALBUM, RUMEX ALPINUS ȘI URTICA DIOICA DE PE PAJIȘTILE DE FESTUCETO (RUBRAE) - AGR08TETUM TENUIS-NARDETOSUM (MUNTELE ROȘU - CIUCAȘ) DE D. PUȘCARU, MARIA CIUCĂ, IOANA SPIRESCU, N. OANEA, GABRIELA FIȘTEAG șiM. ALEXAN The herbicide Tributon was used. against mountaih weeds Veratrum album, Ru- mex alpinus and Vrlica dioica from lawns of FestucAo(rubrae) — Agrostetum te- nuis-nardetosum (Muntele Roșu — Ciucaș) with very good results. Thus, 4% of Tribut on killed 90% of Veratrum album at the first aspersion while Vrtica dioica and Rumex alpinus were totally killed. Pajiștile montane din Masivul Ciucaș, ca de altfel din toți munții țării (2), (3), (8), sînt invadate frecvent de unele buruienișuri secundare, dintre care menționăm cele de știrigoaie (Veratrum album), de ștevia stînelor (Rumex alpinus) și de urzică (Urtica dioica ). Aceste buruienișuri diminuează valoarea pastorală a pajiștilor invadate, atît pentru că unele dintre ele, ca, de exemplu Veratrum album, ocupă locul speciilor bune fura- jere și sărăcesc solul de substanțe nutritive, cît și prin faptul că sînt toxice și constituie un pericol permanent pentru sănătatea animalelor care pășu- nează vara pe aceste pajiști. Dintre buruienișurile menționate, știrigoaia ocupă suprafețele cele mai mari și uneori formează chiar asociații (Vera- tretum albi), întîlnite în Masivul Ciucaș pe Muntele Roșu, Valea Stînii, Șipoate etc. (4). Pajiștea invadată mai frecvent de știrigoaie în Masivul Ciucaș este cea de Festucetum (rubrae) commutatae și Nardetum stricta e montanum și într-o măsură mai mică de Festucetum supinae. în ceea ce privește răspîndirea știrigoaiei la noi, din litetatura de spe- cialitate se cunoaște că știrigoaia este comună în întreaga țară, are pro- prietăți toxice (8), (11) și că glico-alcaloizii din rizomul ei sînt folosiți în medicina veterinară pentru tratarea unor parazitoze (11). în toamnă, tulpinile uscate sau brumate sînt consumate de oi fără a dăuna sănătății acestora; totuși, unii autori (11) susțin că prin uscare planta își menține toxicitatea într-un grad mai redus. Datorită faptului că știrigoaia este dăunătoare pajiștilor și animalelor, la noi în țară s-au făcut cercetări pentru combaterea ei. Astfel, în „Flora R.S.România”, voi. XI se recomandă ca știrigoaia să fie combătută prin tăierea cu coasa a mugurilor de reînnoire și prin scoaterea rizomilor de la o ST. CERC. BIOL.SERIA BIOL.VEGET.,T.33, NR.1,P. 85 - 89, BUCUREȘTI,1981 80 D. PUȘCARU și colab. 2 adîncime de 15—20 cm. Combaterea știrigoaiei cu coasa s-a efectuat, cu rezultate parțial mulțumitoare, și de către Serviciul agricol Argeș pe pajiștile de Nardetum strictae montanum de pe Muntele Marginea-Făgăraș. Din cercetările lui Anghel și colab. (1) rezultă că preparatele pe bază de Tributon și MCPA (acid 2 metil-4 clorfenoxiacetic) au fost eficace, deci metoda de combatere prin erbicide trebuie considerată ca metodă de dis- trugere a buruienișurilor dăunătoare, chiar cînd sînt necesare 3—4 stro- piri. METODA DE CERCETARE ȘI REZULTATELE EXPERIMENTALE Rezultatele încurajatoare obținute cu erbicide (1) au constituit pen- tru colectivul nostru un îndemn de a folosi Tributonul la combaterea buru- ienișurilor montane de știrigoaie, ștevia stînelor și urzica mare. Experiențele s-au efectuat pe pajiștea de Restuceto (rubrae ) -Agros- tetum tenuis-nardetosum de pe Muntele Roșu la altitudinea de 1300 m. Pajiștea, în suprafață de circa 10 000 m2, slab productivă, a fost pusă la dispoziția colectivului nostru de către Direcția agricolă județeană.Plo- iești pentru efectuarea experiențelor de fertilizare cu diferite îngrășăminte organice, minerale și amendamente (5), (9), (10), în scopul cunoașterii capacității de producție a fitomasei, precum și a schimbărilor produse în structura și compoziția ei floristică. ■ însușirile solului pe care s-a experimentat sînt redate în tabelul nr . 1. Tabelul nr. 1 însușirile solului brun acid din pajiștea de Festuceto (rubra'e) — Agrostetum tenuis — nardetosum de pe Muntele Roșu, 1300 m altitudine Solul Tratamentul aplicat buruienișului Ori- zontul Adin- cimea (cm) Hu- mus (%) PH în H2O SB (me la lOOg sol) T ’ V (%) Nefertilizat (martor) — A/0 0-10 6,47 5,80 17,20 30,15 43,00 Fertilizat cu 40 t/ha gunoi cabaline + taurine soluție de Tri- buton 4% A/0 0-10 7,23 6,30 17,45 35,45 50,90 Din tabel rezultă că solul nefertilizat are o reacție moderat acidă și un conținut mijlociu de humus total. Suma bazelor schimbabile are o valoare mică spre mijlocie și participă cu aproximativ 40 % la capacitatea de schimb cationic. Gradul de saturație în baze caracterizează solul ca oli- gomezo bazic. Solul fertilizat cu 40 t/ha gunoi de cabaline în amestec cu cel de tau- rine prezintă o reacție neutră spre slab alcalină și un conținut mijlociu de humus total. Suma bazelor schimbabile cu valoare mijlocie participă cu 50% la capacitatea de schimb cationic. Gradul de saturație în baze carac- terizează solul ca oligomezobazic. Tratamentele aplicate au condus la unele modificări în reacția solu-' lui și în proporția în care participă componenta bazică și cea acidă la 3 COMBATEREA UNOR BURUIENIȘURI MONTANE . 87 capacitatea de schimb. Astfel, de la moderat acidă reacția a devenit neutră (de la pH. 5,80.1a pH 6,30). Suma bazelor a crescut cu circa 5 me, iar gradul de saturație de la 43 la 51. S-a înregistrat de asemenea și o creștere a con ținutului, de humus total de aproximativ 0,7%. Modificările produse la solul brun acid fertilizat prin sporirea' săru- rilor de azot au înlesnit dezvoltarea puternică a buruienișurilor de Vera- trum album, Urtica dioica și Rumex alpinus. ' , Pentru efectuarea experiențelor de combatere a buruienișurilor s-au repartizat două parcele în suprafață de 1120 ni2, fiecare din aceste parcele fiind împărțită în patru, repetiții ă 280 m2. Una .din aceste parcele a fost fertilizată cu 40 t/ha gunoi de cabaline în amestec cu gunoi de taurine, iar a doua parcelă a servit ca martor; Compoziția floristică și cenotică a pajiștii la ambele parcele înainte de fertilizare a fost următoarea : Gramineae (Poaeeae) : Nesluca rubra ssp. copimutata 2jCyndsurup cristatus 1, Agrostis tenuis 1, Anthoxahthum odoratum +, Nardus stricta %. Juneaeeae-Cyperaceae : Luzula campestris %. Leipuninosac (Fabaeeae) : Lotus corniculatus Trifolium repens +, T. pratense : Diverse : Alcliemilla silvestris +, Prunella vulgaris +, Thymus mon- tanuș -j-, Leontodon sp. -j-, Stellaria graminea +, Plantago media +, Pim- pinella saxifraga +, Carum carvi Campunula cervicaria -j-, Ruphrasia rostkovidna p, Chrysantliemum leucanthemum + , Scabiosa lucida +, Ra- nunculus nemorosus Urtica dioica +, Rumex alpinus +, Veratruin. album — foarte rar. ' , Începînd din al treilea an, la. parcelele fertilizate’ cu 40 t/ha gunoi s-ă produs o modificare în structura floristică a pajiștii constînd în înmulțirea speciilor de Veratrum album (fig. 1), Urtica dioica: (fig. 2) și Rumex alpi- nus (fig. 3). Aceste buruienișuri au continuat să se înmulțească și în anii următori. Din această cauză am efectuat experiențe de combatere a acestor specii cu o soluție de 4% Tributon. Stropirea, aplicată la rădăcina acestor buruieni, s-â făcut cu aparatul Vermorel, după prealabila îndepărtare a tulpinilor de știrigoaie, urzică și ștevia stînelor. îndepărtarea acestor tul- pini a avut ca scop de a se acționa mai activ asupra buruienișurilor și pentru economisirea soluției de Tributon. ' Rezultatul experiențelor a fost evident: 90% din plantele de știri- goaie tratate cu 4% Tributon o singură dată nu au regenerat. Regenerarea plantelor de știrigoaie (numai 10%) s-a datorat efectului ploilor căzute după stropirea lor cu Tributon; de aceea, în anii cu ploi este necesară repetarea tratamentului. Urzica și ștevia stînelor, fiind mai sensibile, au fost distruse chiar în urma primei stropiri cu Tributon. Semnalăm că gramjneele din preajma tulpinilor de buruienișuri, care au fost stropite involuntar, au suferit modificări în dezvoltarea lor normală numai în primul an. . Producția de fitomasă a parcelelor martor după 3 ani de la aplicarea tratamentului a fost în medie de 2 630 kg/ha, iar cea a parcelelor fertili-, zate cu. 40 t/ha gunoi de cabaline și taurine de 3 620 kg/ha fîn, adică un spor de 38% și de calitate superioară. 88 D. PUȘCARU și colab. 4 Fig. 1. — Pajiște de Feș- tuceto (rubrae) — Agros- telum lenuis-nardetosum, in- vadată de Verafrum album, faza de, primăvară (Mun- tele Roșu, Ciucaș). 5 COMBATEREA UNOR BURUIENIȘURI MONTANE 89 în ceea ce privește combaterea urzicii, subliniem că tratamentul cu Tributon se poate aplica, dar numai pe suprafețe îndepărtate de stîne și numai acolo unde urzica nu este folosită ca hrană suplimentară pentru porcinele de la stîne. Fig, 2. — Pajiște de Fes- tuceto (rubrae) — Agros- tetum lenuis-nardetosum, cu buruieniș de Urtica dioica (Muntele Roșu, Ciucaș). CONCLUZII 1. Tributonul în soluție de 4% distruge mugurii de reînnoire la specia Veratrum album în proporție de 90% după o singură stropire, aplicată la rădăcina plantelor, cu prealabila îndepărtare a tulpinilor. în anii ploioși, pentru distrugerea completă a acestei buruieni din pajiștile montane sînt necesare stropiri repetate. ' 2. Speciile Urtica dioica și Rumex alpinus,, fiind mai sensibile la fitoncide, au fost distruse complet la prima stropire cu Tributon. 3. Prin îndepărtarea buruienilor de pe pajiști se obțin producții de fitomasă sporite și de calitate superioară, prin înmulțirea speciilor bune furajere. Fig. 3. — Pajiște de Fes- tuceto (rubrae) — Agros- tetum tenuis-nardetosum, cu buruieniș de Rumex alpi- nus (Muntele Roșu (incaș) BIBLIOGRAFIE 1. ANGHEL GH., BĂRBULESCU C., GRÎNEANU A., NIEDERMAIER K., BURCEA P., SAMOILĂ Z., VASIU V., Cultura pajiștilor, Edit. agrosilvică, București, 1967. 2. BOȘCAIU N., Flora și vegetația Munților Țarcu, Godeanu și Cernei, Edit. Academiei, Bucu- rești, 1971. 3. BUIA AL., PĂUN M., PA VEL C., Studiul geobotanic al pajiștilor din Masivul Partng, Edit. agrosilvică București, 1962. 4. CIUCĂ M., Vegetația pajiștilor din Masivul Ciucaș, lucrare de disertație, Universitatea București, Facultatea de biologie, 1965. 5. CIUGĂ M„ SPIRESCU I., OANEA N„ ALEXAN M., FIȘTEAG G., Analele Univ. Buc., Biol, veget., 1972, an XXI, 53-61. 6. MORARIU L, SPIRIDON L., Vegetația buruienilor montane din Carpați, Muzeul șt. naturii, Bacău, Studii și comunicări, 1975, 33—41. 7. PAUGĂ A., PUSCARIU-SOROGEANU E., GIUCĂ M., Comunicări de botanică, Soc. șt. nat. geogr., 1957- 1959, 113- 137. 8. PUȘCARU D., PUȘCARU-SOROCEANUE., PAUCĂ A., ȘERBĂNESCU L, BELIDE AL., ȘTEFUREAC TR., GERNESCU N„ SAGHIN F., CREȚU V., LUPAN L„ TAȘCENCO V., Pășunile alpine din Munții Bucegi, Edit. Academiei, București, 1965. 9. PUȘCARU D., GIUCĂ M., OANEA N„ SPIRESCU L, PETROVAN V., ALEXAN M., FISTEAG G„ Analele Univ. Buc., Biol, veget., 1970, an XIX, 79- 96. 10. PUȘCARU D., CIUCĂ M., SPIRESCU I., PETROVAN V., OANEA N„ PUȘCĂ V., ALE- XAN M., Analele Univ. Buc., Biol, veget.., 1973, an XXII, 147— 159. 11. RÎPEANU M., GAVRILĂ L, I., Toxicologie veterinară, Edit. agrosilvică, București, 1964. Primit în redacție la 20 martie 1980 Universitatea București, Facultatea de biologie, București, Aleea Portocalilor nr. 1 CERCETĂRI COMPARATIVE ASUPRA CARACTERISTICILOR CHIMICE ALE MACROFITELOR ȘI ALE MEDIULUI DIN GHIOLURILE PUIU ȘI ROȘU ȘI DIN JAPȘA PORCU DE ILEANA HURGHIȘIU Comparative season investigations on macrophytes in the Danube Delta were made, as regards tlieir content in mineral and organic substances. The results showed the existence of high quantities of organic and mineral sub- stances, among the latter silicium and chlorine beingfoundin higher concentra- tions. The nitrates-phosphates relationship presented modifications from one species to another with a quantitative domination of nitrogen or phosphorus. The water and sediments in the areas wherefrom plants are sampled showed a normal season dynamics as regards the mineral and organic substances, which have been found in higher concentrations in the sediment. în ultimul deceniu, macrofitele acvatice au constituit o preocupare a noastră avînd în vedere că joacă un rol important în circuitul materiilor prin capacitatea de a extrage cantități apreciabile de substanțe minerale și organice cu molecule mici, care după moartea lor sînt redate mediului (l)-(Ș). în lucrarea de față prezentăm date asupra coliținutului în substanțe minerale și organice al macrofitelor, precum și asupra mediului de dezvol- tare a acestora (apă și sedimente) din ghiolurile Puiu și Roșu și din japșa Porcu. MATERIAL ȘI METODĂ Probele au fost colectate în cursul anului 1978. S-a lucrat pe 5 g substanță uscată din spe- ciile Butomus umbellatus, C^ratophyllum demersum, Chara fragilis, Nitelopsis steligera, Pota- mogelon gramineus, Potamogeton pectinatus. Conținutul în substanțe minerale și organice a fost determinat prin incinerare în cuptor electric. Din cenușa obținută s-au analizat prin metode colorimetrice conținutul în elemente biogene (azotați, fosfați, siliciu) și concentrația în cloruri. De asemenea s-a făcut analiza mediului (apă și sedimente) în care s-au dezvoltat macro- fitele, determinîndu-se concentrația în substanțe minerale și organice. Rezultatele au fost exprimate pentru plante în g sau mg/100 g substanță uscată, pentru sedimente în g, mg sau O2 mg/100 g sediment uscat, iar pentru apă în mg/1. , rezultate și discuții CONȚINUTUL ÎN SUBSTANȚE MINERALE ȘI ORGANICE DIN MACROFITE (tabelul nr. 1) în ceea ce privește concentrația totală în substanțe minerale și or- ganice, se constată că la toate speciile cercetate domină cantitativ sub- ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1,1>. 91 - 95, BUCUREȘTI, 1981 92 ILEANA HURGHIȘIU 2 3 CARACTERISTICI CHIMICE ALE MACROFITELOR DIN GHIOLURI 93 Tabelul nr. 1 Variația sezonieră a substanțelor minerale și organice din macrofite colectate din ghiolurile Puiti și Roșu și din japșa Porcii ■ Denumirea speciei Substanța minerală totală g/100 g Substanța organică totală g/100 g ci- mg/100 g NO- O mg/100 g PO|- mg/100 g SiO3 mg/ 100 g GHIOLUL PUIU Nitelopsis steligera iulie ' stația 1 (intrare) 36;102 63,898 1 140 20- 0,4 420 Chara fragilis, Potamogiton gramineus stația 2 (intermediar) 38,418 25,850 61,582 74,150 1820 200 18 12 4,6 22,0 120 200 Butomus umbellatus Ceratophyllum demersum Chara fragilis stația 3 (centru) 36.930 36,054 41,916 63,070 63,946 58,084 660 1000 2 500 16 16 10 4,4 37,0 3,6 240 100 80 Chara fragilis stația 4 (ieșire) 48,589 51,402 400 12 4,4 80 septembrie Chara fragilis stația 2 (intermediar) 43,898 56,102 720 28 3,4 40 Ceratophyllum demersum stația 3 (centru) 28,036 71,964 140 18 4,0 540 GHIOLUL ROȘU iunie Nitelopsis steligera stație 3 (centru) 63,410 36,590 1 480 20 1,4 700 JAPȘA PORCU Potamogeton pectinatus stația 3 (centru) 17,654 82,346 | 2 600 92 27,0 840 stanțe organică, cu o singură excepție, Nitelopsis steligera, colectată din ghiolul Roșu, unde cantitatea substanțelor minerale este mai mare. Raportul dintre azotați și fosîați nu este constant, ci variază de la o specie la alta. Astfel, la unele specii, de exemplu la Chara fragilis, azo- tații sînt prezenți în cantitate mai mare; în schimb, la Ceratophyllum de- mersum și Potamogeton gramineus domină cantitativ fosfații. Siliciul are valori ușor scăzute la Chara fragilis în comparație cu Ceratophyllum demersum, Butomus umbellatus și Nitelopsis steligera, unde atinge concentrații relativ ridicate. Cele mai mari valori s-au găsit însă în ghiolul Roșu la Nitelopsis steligera și, respectiv, în japșa Porcu la Pota- mogeton pectinatus. Clorurile ating concentrații mai mari la Chara fragilis comparativ cu celelalte specii investigate din ghiolul Puiu. De asemenea, în ghiolul Roșu la Nitelopsis steligera concentrația în cloruri este ridicată. în japșa Porcu s-a constatat o acumulare de cloruri la Potamogeton pectinatus. CONȚINUTUL ÎN SUBSTANȚE MINERALE ȘI ORGANICE DIN APĂ ȘI SEDIMENTE (tabelele nr. 2 și 3) în apa din ghiolul Puiu, valoarea substanțelor organice solubile scade cantitativ din iunie pînă în august. în ghiolul Roșu și în japșaPorcu, concen- trațiile sînt mici. Tabelul nr. 2 Variația sezonieră a substanțelor minerale și organice din apa zonelor de colectare a macro* fitelor din ghiolurile Puiu și Roșu și din japșa Porcu Locul de colectare Substanța organică solubilă O2 ihg/1 cr mg/1 NO- mg/1 poș- mg/1 SiO2 mg/1 GHIOLUL PUIU iunie Stația 1 (intrare) 9,0 33 0,3 0,05 13 Stația 2 (intermediar) 9,2 33 0,7 0,08 12 Stația 3 (centru) 9,3 37 0,5 0,11 15 Stația 4 (ieșire) 9,7 33 0,6 0,09 11 august Stația 1 (intrare) 9,6 40 0,9 0,04 14 Stația 2 (intermediar) 8,9 33 , 0,6 0,05 7 Stația 3 (centru) 7,6 33 A 0,9 0,01 12 Stația 4 (ieșire) 6,4 40 1,1 0,01 6 GHIOLUL ROȘU iunie Stațiș 3 (centru) 2,3 37 0,8 0,03 9 JAPȘA PORCU iunie Stația 3 (centru) 2,0 33 0,8 0,23 7 94 ILEANA HURGHIȘIU 4 Azotații întrec cantitativ fosfații, deci există un raport normal echilibrat. Concentrația în siliciu este mai mare în perioada de primăvară. în ceea ce privește clorurile, acestea sînt în concentrații normale carac- teristice apelor dulci. în sedimentul zonelor cercetate s-a constatat o dominare cantitativă a substanței minerale în raport cu cea organică. l'abelul nr. 3 Variația sezonieră a substanțelor minerale și organice din sedimentul zonelor de colectare a macrofitelor din ghiolurile Puiu și Roșu și din japșa Porcu Locul de colectare Substanța minerală totală g/100 g Substanța organică totală g/100 g Substanța organică solubilă 02mg/100g Cl- mg/100 g NO- mg/100 g 4 mg/100 g GHIOLUL PUIU iulie Stația 1 (intrare) 61,406 38,594 43,9 81 1,6 0,03 Stația 2 (intermediar) 64,912 35,088 44,1 64 1,2 0,10 Stația 3 (centru) 79,040 20,960 31,5 47 ' 0,9 0,15 Stația 4 (ieșire) 66,492 33,508 33,2 54 1,0 0,05 septembrie Stația 1 (intrare) 57,764 42,236 39,9 872 2,0 0,08 Stația 2 (intermediar) 64,036 35,964 42,3 778 2,3 0,07 Stația 3 (centru) 65,158 34,842 30,1 524 1,4 0,04 Stația 4 (ieșire) 72,250 27,750 21,1 44 2,1 0,02 GHIOLUL ROȘU iunie Stația 3 (centru) 71,824 | 28,176 148,2 54 4,5 0,38 JAPȘA PORCU iunie Stația 3(centru) 53,740 | 46,260 1 _. 1 ~ 5,8 | 0,25 5 CARACTERISTICI CHIMICE ALE MACROFITELOR DIN GHIOLURI 95 CONCLUZII 1. Aportul biogen al macrofitelor investigate s-a caracterizat printr-o serie de modificări, și anume : — raportul dintre elementele minerale și organice variază în sensul general al dominării cantitative a substanțelor organice; — concentrația în azotați și fosfați diferă de la specie la specie. La unele specii, de exemplu la Chara fragilis, este mai mare cantitatea azo- taților, în timp ce la altele domină cantitativ fosfații, de exemplu la Cera- tophyllum demersum și Potamogeton gramineus; — concentrația siliciului și a clorurilor este ridicată la majoritatea speciilor. 2. Aportul biogen al macrofitelor este direct influențat de mediul de dezvoltare a acestora, și anume de chimismul apei și al sedimentelor care s-a caracterizat printr-o variație sezonieră normală a substanțelor minerale și organice, remareîndu-se concentrații mai ridicate în sedimente. BIBLIOGRAFIE 1. HURGHIȘIU ILEANA, Rev. roum. Biol., Seric Bot., 1973, 18, 1, 211-218. 2. HURGHIȘIU ILEANA, Die Aufnahme and Speicherung non Cyanid, Phenolen tind Deter- genlien durch Phragmites communis Trin., XVIII. Internationale Arbeitsgemein- schaft Donauforschung, Regensburg (R. P. Germania), 1975, p. 591— 609. 3. HURGHIȘIU ILEANA, Travaux du Museum d’Histoire Naturelle „Gr. Antipa”, 1978, 19, 153-157. 4. HURGHIȘIU ILEANA, Vergleichende V ntersuchungen iiber den Chemismus des Wassers, des Sedimenles tind der Macrophyten der Buchi Sachalin in den Bedingung^n des Jahres 1918, XXI. Internationale Arbeitsgemeinschaft Donauforschunung, Novi Sad (Iugoslavia), 1979, p. 464-472. 5. RUDESCU L„ HURGHIȘIU ILEANA, Hidrobiologia, 1977, 15, 279-293. 6. SANDA V., POPESCU A.,’ St. cerc, biol.. Seria botanică, 1973, 25, 5, 399- 424. 7. SEIDEL KÂTHE, Hidrobiologia, 1971, 12, 121- 130. 8. TARNAVSCHI I. T., SANDA V., HURGHIȘIU ILEANA, POPESCU A., St. cerc, biol., Seria botanică, 1980,32, 2,115— 124. Primit în redacție la 25 septembrie 1979 Insiitutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. 296 Substanța organică solubilă are concentrații evident mai mari com- parativ cu cele determinate în apă. Raportul dintre azotați și îosîați este normal, în sensul dominării cantitative a azotaților. Valorile sînt mai ridicate față de cele determinate în probele de apă. Clorurile s-au găsit în general în concentrații mari în perioada de toamnă. , . VARIABILITATEA CONȚINUTULUI DE PRINCIPII ACTIVE ÎN POPULAȚII NATURALE ALE SPECIEI ATROPA BELLADONNA L. DE G. I. GHIORGHIȚĂ, MARIA APETROAIEI și A. GHEORGHIU The paper presents the results of the investigations concerning the variability of the total alkaloid content in 30 natural populations of Atropa belladonna L. . from Romania. ' The studies stated that the analysed index has a great variability ranging between 0.728 and 0.171 per cents of dry weight (average for the whole plant). Depending on the values of the total alkaloid content, the investigated populations were divided into 5 categorica. On the basis of these studies, the authors present some recommandations for the culture of this species. Succesele remarcabile ale chimiei în ultimele decenii și posibilitatea obținerii pe cale sintetică a unor medicamente au făcut ca interesul pentru studiul și valorificarea plantelor medicinale să scadă. S-a constatat însă că virtuțile terapeutice ale produselor de origine vegetală sînt adeseori superioare celor sintetice analoge, fapt pentru care asistăm în prezent la revenirea în actualitate și la reconsiderarea plantelor medicinale, care au furnizat omului secole de-a rîndul remedii împotriva diferitelor boli. Cum însă solicitările de materii prime de către industria farmaceu- tică pentru unele plante medicinale sînt deosebit de mari, iar cantitatea furnizată de flora spontană este uneori insuficientă, s-a apelat la sprijinul agriculturii în vederea introducerii în cultură a acestor specii. Reușita unei asemenea acțiuni presupune, la rîndul său, o bună cunoaștere a biologiei speciei ce urmează a fi preluată în cultură, investigarea complexă a unor populații locale ale acestei specii și a biotopilor în care ea habitează. Aceasta a fost de altfel concepția după care ne-am condus-în studiul unor plante medicinale, printre care și specia Atropa belladonna L. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Continuînd seria investigațiilor noastre anterioare (2), (5), în cursul anului 1978 am recol- , tat din diverse populații de pe teritoriul țării noastre probe de Atropa belladonna, constînd în rădăcini și frunze de la diverse nivele, pentru analiza conținutului lor în principii active și am prelevat indivizi în vederea transplantării în cultură la Stațiunea .,Stejarul”-PÎngărați (jud. Neamț). Probele au fost uscatc la temperatura de 50°G și supuse analizei prin metoda preconi- zată de Gichner și Fliiclc S-a determinat totodată conținutul în apă al probelor, raportîndu-se conținutul de alcaloizi și la substanța uscată la 105° G. Studiul nostru a cuprins un număr de 30 de populații locale. în paralel cu aceste cercetări s-a urmărit și dinamica diurnă și sezonieră a conținutului în principii active la indivizi de Atropa belladonna L. preluați în cultură în urmă cu trei ani la Stațiunea „Stejarul”. Datele obținute în cadrul investigațiilor noastre sint prezentate în tabelele nr. 1 și 2. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1, P. 97-102, BUCUREȘTI, 1981 PRINCIPII ACTIVE LA ATROPA BELLADONNA 98 G. I- GHIORGHIȚĂ și colab. ,, 2 REZULTATELE CERCETĂRILOR Valorile conținutului în alcaloizi la indivizii diverselor populații de Atropă belladonna L. studiate în 1978 sînt superioare celor înregistrate în cadrul investigațiilor din 1977. Este, credem noi, consecința faptului că, în momentul prelevării majorității probelor,,, țara noastră traversa o pe- rioadă caldă și relativ uscată. Din totalul celor 30 de populații analizate, indivizii din Valea Lungă- Gorgota au prezentat cele mai valoroase rădă- cini (0,704% alcaloizi), iar cei ai populației din Obîrșia-Mazdronea cele mai valoroase frunze (0,760% alcaloizi). Aceste două populații sînt de altfel cele mai indicate pentru preluare în cultură, avînd medii ale conținutului de alcaloizi pe plantă foarte ridicate (0,632 și, respectiv, 0,728%), supe- rioare chiar celor mai bune populații identificate cu un an în urmă. Popu- lații valoroase sub aspectul conținutului în alcaloizi sînt și cele din Sălă- trucu-Eroslave, Pîngărați, Cătina:Zeletin și Rîșnov-Valea Lungă (tabelul nr. 1). . Valoarea indivizilor unor populații investigate în anul precedent este confirmată și în 1978. Așa este, de exemplu, cazul celor din populația de la Rîșnov-Valea Lungă, care prezintă și în 1978 valori ridicate ale totalului alcaloidic,. Faptul că la indivizii populației din Almaș se înregistrează un conținut, inferior celui semnalat cu un an înainte este probabil consecința condițiilor, nefavorabile în momentul recoltării probelor (ploaie). Or, este cunoscut că umiditatea ridicată a biotopului, precum și ploile în preajma sau în timpul recoltării influențează negativ acumularea alcaloizilor în plantă (6). De altfel, toate probele recoltate în ziua de 13.07,1978 în jude- țul Neamț (Almaș, Pădurea Neamțului, Mănăstirea Secu) au valori reduse ale parametrului analizat (tabelul nr. 1). în cadrul investigațiilor efectuate în anul 1978 am mai evidențiat că indivizii unor populații au conținut de alcaloizi în frunze mai ridicat decît în rădăcini. Este cazul celor proveniți din populațiile de la Obîrșia- Mazdronea, Almaș și Băile Herculane. Avînd în vedere că pentru valori- ficare interesează mai ales partea aeriană a plantei, credem că indivizii care prezintă valori ridicate ale mediei conținutului în alcaloizi pe plantă — medie la care cota de participare a părții aeriene este mai mare decît a celei subpămîntene — sînt cei mai indicați pentru introducere în cultură, în această situație se află deocamdată indivizii populației din Obîrșia- Mazdronea. După cum rezultă din examinarea tabelului nr. 1, variabilitatea totalului alcaloidic în populațiile locale de mătrăgună studiate este foarte mare. La aceasta contribuie, desigur, nu numai calitatea materialului biologic, ci și diversitatea condițiilor de habitat, anotimpul și momentul recoltării probelor’ pentru analiză, starea vremii înainte și în timpul recol- tării etc. Toate aceste rezerve vor fi depășite numai cînd se vor compara indivizii proveniți din aceste populații în condiții identice (în cultură), situație în care ne vom putea pronunța mai ferm asupra stabilității carac- terului analizat, asupra ponderii factorilor ereditari în exprimarea unui anumit nivel al conținutului în principii active. Tabelul nr. 1 Valorile conținutului în alcaloizi la indivizii unor populații locale dc Alropa belladonna L. dc pe teritoriul României Nr. crt. Populația (localitatea/ județul) Data prelevării și ora Organul analizat Conținutul în alcaloizi % s.u. la Conținut mediu în alcaloizi pe plantă (% s. u. la 105°C) 50°C | 105’C 0 1 1 2 3 4 1 5 6 1 Albcști-Brcdețea (Argeș) 31.07.1978 ora 6,00 rădăcini frunze 0,52( 0,311 0,558 0,348 0,453 2 Sălătrucu-Eroslave (Argeș) 31.07.1978 ora 12,10 rădăcini frunze 0,61C 0,418 0,657 0,510 0,583 3 Sălătrucu-Vadul Frumos (Argeș) 31.07.1978 oră 11,30 rădăcini frunze 0,332 0,266 0,352 0,284 0,318 4 Rîșnov-Valea Lungă (Brașov) 5.08.1978 ora 14,00 rădăcini frunze. 0,578 0,433 0,620 0,463 0,542 5 Bisoca-Băltăgari (Buzău) 28.07.1978 ora 8,30 rădăcini frunze 0,268 0,228 0,292 0,246 0,269 6 Valea Salciei-Hîrja (Buzău) 28.07.1978 ora 12,00 rădăcini frunze 0,448 0,217 0,471 0,237 0,354 7 Băile Herculanc-Piatra Pușcată (Caras-Severin) 3.08.1978 ora 11,30 rădăcini frunze 0,419 0,289 0,413 0,311 0,370 8 Băile Herculane (Caraș-Sevcrin) 3.08.1978 ora 12,30 rădăcini frunze 0,336 0,364 0,348 0,464 0,406 9 Moreni-Tisa (Dîmbovița) 30.07.1978 ora 11,30 rădăcini frunze 0,405 0,376 0,422 0,392 0,407 10 Valea Lungă -Gorgota (Dîmbovița) 3.08.1978 ora 10,00 rădăcini frunze 0,665 0,520 0,704 0,560 0,632 11 Polovragi (Gorj) 1.08.1978 ora 17,00 rădăcini frunze 0,405 0,405 0,429 0,415 0,422 12 , Tismana (G°rj) 2.08.1978 ora 17,30 rădăcini frunze 0,376 0, 350 0,395 0,374 0, 384 13 leșelnița (Mehedinți) 3.08.1978 ora 8,00 rădăcini frunze 0,332 0,144 0,350 0,155 0,252 ■ 14 Obîrșia-Mazdronea (Mehedinți) 3.08.1978 ora 10,30 rădăcini frunze 0,634 0,691 0,696 0,760 0,728 15 Obîrșia-Valea Vierului (Mehedinți) 3.08.1978 ora 8,00 , •ădăcini runze 0,572 0,237 0,597 0,256 0,427 16 Almaș (Neamț) 13.07.1978 ora 11,30 rădăcini frunze 0,254 0,347 0,269 0,369 0,319 17 lorca-Fărcașa (Neamț) 16.07.1978 ora 12,00 'ădăcini runze 0,390 0,324 0,451 0,344 0,398 18 3orca-Pîrîul Plaiului . (Neamț) 16.07.1978 ora 13,00 ădăcini runze 0,355 0,283 0,419 0,310 0,364 19 Mănăstirea Secu (Neamț) 3.07.1978 ora 18,30 ădăcini runze 0,290 0,159 0,305 0,170 0,238 20 3ădurea Neamțului (Neamț) 3.07.1978 ora 17,20 ădăcini runze 0,231 0,087 0,249 0,093 0,171 100 G. I. GHJORGHIȚA și coțlab. 4 Tabelul nr. 1 (continuare) 0 ; 1 1 ‘ 2 3 4 5 6 21 Pîngărați-Pîngărăcior (Neamț) 19.07.1978 ora 12,00 rădăcini frunze 0,607 0,449 0,653 0,480 0,567 22 Cătina-Zeletin (Prahova) 28.07.1978 ora 19,30 rădăcini frunze 0,618 0,173 0,645 0,188 0,516 23 Măneciu-Ungureni , (Prahova) 29.07.1978 . ora 7,25 rădăcini frunze 0,526 0,202 0,542 0,215 0,379 24 Ștefești-Păltinet (Prahova) 29.07.1978 . ora 12,00 rădăcini frunze 6,303 0,092 0,317 0,098 0,207 25 Sucevița (Suceava) , ' 26.08.1978 ora 17,00 rădăcini frunze 0,144 0,157 — . 26 Voroneț (Suceava) 16.08.1978 ora 18,00 rădăcini frunze 0,342 0,286 0,346 0,308 0,327 27 Căciulata (Vilcea) 1.08.1978 ora 11,45 , rădăcini frunze 0,450 0,419 0,537 0,458 0,497 28 Călimănesti (Vilcea) 1.08.1978 ora 8,05 rădăcini frunze 0,208 0,136 0,220 0,147 0,183 29 Sălătrucel-Pățesti (Vîlcea) 31.07.1978 Ora 20,00 rădăcini frunze 0,520 0,260 0,557 0,280 0,419 30 Chiojdeni-Tulburea (Vrancea) 27.07.1978 ora 17,00 rădăcini frunze 0,405 0,173 0,423 0,188 0,305 în funcție de valoarea medie a conținutului în alcaloizi pe plantă, am grupat populațiile investigate de Atropa belladonna L. în următoarele categorii : I — populații foarte valoroase, la care media pe plantă a conținu- tului în alcaloizi depășește 0,600%; în această categorie intră populațiile din Obîrșia-Mazdronea și Valea Lungă-Gorgota; II — populații valoroase, a căror valoare medie a totalului alealoidic este cuprinsă între 0,500 și 0,600% 5 aici se încadrează populațiile din Sălă- trucu-Etoslave, Pîngărați, Bîșnov-Valea Lungă, Oătina-Zeletin ; ' III — populații de valoare medie, la care conținutul în alcaloizi este cuprins între 0,425 și 0,500%; este vorbă de populațiile din Căciulata,. Albești-Bredețea, Obîrșiă-Valeă Vierului; .. IV — populații la limita exploatabilității, avînd valori cuprinse între 0,375 și 0,425%, în care se. includ cele de la Polovragi, Sălătrucel-Pă- țești, Moreni-Tisa, Băile Herculane, Borca-Fărcașa, Tismana și Măneciu- Ungureni; ( V — populații de valoare scăzută, cu conținut mediu de alcaloizi 1 pe plantă sub 0,375%, din care fac parte restul populațiilor investigate. Dacă acceptăm, că pentru exploatare planta trebuie să aibă o valoare medie a conținutului în alcaloizi de minimum 0,375% (1), (7), constatăm că, din cele 30 de populații studiate, numai 16 îndeplinesc condițiile impuse. Dintre acestea, cel puțin cele ce depășesc valoarea de 0,500% merită a fi , ținute în continuare sub observație, în vederea aprecierii stabilității carac- terului analizat, ca posibile furnizoare de material valoros pentru intro- ducerea în cultură a speciei. Se impune de asemenea studiul condițiilor 5 PRINCIPII ACTIVE LA ATROPA BELLADONNA 161 * ' concrete de habitat care favorizează această manifestare, pentru â putea fi reproduse în cultură. < ' O atenție deosebită trebuie acordată acțiunii de obținere a unei linii de Atropa, belladonna L. cu rezistență sporită la frig, handicap important în realizarea de culturi la această specie. Marea majoritate a plantelor trans- plantate din populațiile naturale investigate în amil 1977 la Stațiunea „Stejarul” au dispărut din cauza frigului din timpul iernii. Acest fapt s-a petrecut într-o zonă de pe arealul speciei care, după cum am văzut, oferă condiții bune de dezvoltare și pentru exprimarea unor valori ridicate ale conținutului în principii active. Este un argument în plus în favoarea opi- niei, formulate de noi îhtr-o lucrare anterioară (5), că temperatură solului în sezonul nefavorabil reprezintă un factor limitativ, care condiționează răspîndirea speciei și succesul ei în cultură. Rezultatele investigațiilor noastre privind dinamică diurnă și sezo- nieră a conținutului total în alcaloizi au evidențiat că parametrul analizat urmează conturul tutei curbe bimodale. Dinamica diurnă relevă un maxim în orele dimineții și unul către seară, iar cea sezonieră un maxim la plantele tinere (primăvara timpuriu) și un altul în perioada de înflorire—începutul fructificării (tabelul nr. 2). Este de subliniat dirhinuareâ puternică a indi- Tabelul nr. 2 Dinamica diurnă și sezonieră a totalului alealoidic la Atropa belladonna I.. în condiții de cul- tură la Pîngărați-Neamț 1 Dinamica diurnă Dinamica sezonieră Ora de recol- tare Alcaloizi % s.u. la : Data prelevării Ora de prelevare Alcaloizi % s.u. la : ; 50°C 105°C . ; 50°C 105°C . 7 0,379 0,399 20.05.1978 12 0,390 0,420 9 0,347 0,367 . 20.06.1978 12 0,144 0,154 11 0,355 0,377 , 13 0,202 0,215 20.07.1978 12 0,410 0,428 15 0,173 0,205 20.08.1978 12 0,408 0,419 17 19 0,231 0,246 0,327 0,347 20.09.1978 12 0,318 0,355 । celui analizat în perioada de creștere activă a plantelor, care premerge fazei de înflorire. Cunoașterea acestei comportări este, credem, utilă în alegerea perioadei optime de recoltare a plantei, pentru a se asigura produsului vegetal un randament bioproductiv ridicat. ' CONCLUZII x 1. Investigațiile efectuate de noi asupra a 30 de populații locale ale speciei Atropa belladonna L. din țara noastră aii relevat o mare variabi- litate a caracterului „conținutul de principii active” al plantelor. Valoarea - cea mai mare a conținutului mediu de alcaloizi pe plantă a fost înregistrată I T RECENZII 102 G. I- GHIORGHIȚĂ și caiafe. 6 la indivizii populației din Obîrșia-Mazdronea (0,728%), iar cea mai mică la indivizii populației din Pădurea Neamțului (0,171%). 2. în funcție de valoarea conținutului în alcaloizi pe plantă (media conținutului din frunze și rădăcini), populațiile studiate au fost împăr- țite în cinci categorii valorice : I — foarte valoroase, cu valori peste 0,600 % ; II -^ valoroase, cu valori cuprinse între 0,500 și 0,600; III — de valoare medie, cu valori între 0,425 și 0,500%; IV — la limita exploatabilității, cu valori cuprinse între 0,375 și 0,425% ; V — cu productivitate slabă, sub limita exploatabilității, cu valori sub 0,375% alcaloizi. 3. Populațiile din Obîrșia-Mazdronea, Valea Lungă-Gorgota, Sălă- trucu-Eroslave, Pîngărați, Rîșnov-Valea Lungă, Cătina-Zeletin, ai căror indivizi depășesc o medie de 0,500% alcaloizi, pot furniza material biologic valoros pentru introducerea în cultură a speciei Atropa belladonna L. în cazul manifestării stabile a acestei comportări. 4. Dinamica diurnă și sezonieră a conținutului în principii active la specia Atropa belladonna L. urmează conturul unei curbe bimodale. Pe parcursul unei zile, parametrul analizat înregistrează un maxim dimineața și unul către seară, iar în timpul sezonului de vegetație prezintă un maxim primăvara timpuriu (la plantele tinere) și un altul în perioada de înflorire- începutur fructificării. BIBLIOGRAFIE 1. CRĂCIUN FL., BO.1OR O., ALEXAN M., Farmacia naturii, voi. 7, Edit. Ceres, București, 1977. 2. GHEORGHIU A., IONESCU-MATIU ELENA, GHIORGHIȚĂ G., LUPULESCU VIC- TORIA, Practica farmaceutică, 1973,4,153 -161. 3. GHEORGHIU A., IONESCU-MATIU ELENA, LUPULESCU VICTORIA, GHIORGHIȚĂ G., GAVRILESCU GH., St. cerc, biol., Seria botanică, 1973, 25, 6, 537—543. 4. GHEORGHIU A., IONESCU-MATIU ELENA, GHIORGHIȚĂ G., St. cerc, biol., Seria botanică, 1975, 27, 1, 23-27. 5. GHIORGHIȚĂ G., APETROAIEI MARIA, GHEORGHIU A., Lucr. Staț. „Stejarul”, 1976—1977,6, 203—207. 6. NOWINSKI M., Biul. Nauk (Poznan), 1956, 2, 2. - 7. * * * Farmacopeea română, voi. 9, Edit. medicală, București, 1976. Primit în redacție la 24 ianuarie 1979 Stațiunea de cercetări „Stejarul", Pingărați, Jud. Neamț și I.M.F-București, Facultatea de farmacie Ț. K. GORÎSINA, Ekologhia rastenii (Ecologia plantelor), Vîsșaia șkola, Moscova, 1979, 368 p., 231 fig., 25 tab. Volumul apărut sub acest titlu reprezintă un manual universitar elaborat pe baza prelegerilor ținute de autoare la Facultatea de biologie-pcdologic a Universității din Lenin- grad. Conținutul lucrării depășește insă cu mult cadrul unui curs universitar,, iar bogăția mate- rialului și modul de prezentare îi conferă caracter de tratat. Materialul este prezentat în 14 capitole. în capitolul introductiv' se discută probleme generale ale raporturilor dintre plante și mediu. Următoarele nouă capitole conțin prezentarea raporturilor dintre plante și principalii factori ecologici (lumină, căldură, apă, alți factori fizici și chimici, factori biotici). în capitolul 10 sînt prezentate formele de viață ale plantelor. Urmează un capitol privind acțiunea omului asupra plantelor, un capitol consacrat fenome- nelor periodice din viața plantelor și unul în care se discută structura ecologică a speciei. Lu- crarea se încheie printr-un scurt istoric al ecologiei plantelor. O bibliografie selectivă, un index de specii de plante și un altul de termeni ecologici completează cuprinsul. Ecologia plantelor este înțeleasă de autoare ca știință a raporturilor dintre plante (la nivel de specie) și mediu, adică în concepția clasică europeană. Este vorba deci dc o autoeco- logie a plantelor. Ca și la alți autori europeni, se acordă atenție numai raporturilor individuale ale plantelor cu mediul, problemele populaționale fiind considerate ca aparținind fitocenologiei. Structura lucrării, ca și structura capitolelor, atestă acest lucru. ■ . Astfel, în capitolele consacrate raporturilor plantelor cu factorii ecologici, după scurte caracterizări ale acestora se prezintă reacțiile și adaptările corespunzătoare ale plantelor, pre- cum și mecanismele interne care stau la baza acestor fenomene. Este remarcabilă bogăția date- lor. de cercetare recente folosite pentru ilustrarea raportului plantelor cu factorii: ecologici. Multe din aceste date sînt originale. Autoarea a putut astfel să interpreteze materialul biblio- grafic prin prisma cercetărilor proprii, ceea ce conferă lucrării un pronunțat accent personal. Pentru caracterizarea reacției plantelor Ia factorii ecologici sînt folosite numeroase date ecofiziologîce, obținute in bună parte prin cercetările din ultimul timp efectuate în condiții de mediu natural de viață al plantelor, in comunitățile cărora aparțin. Aceasta evidențiază,, pe de o parte; importanța informației ecofiziologice, care este încă foarte puțin prezentă în manualele dc fiziologie, și, pe de. altă parte, însemnătatea studiului reacțiilor fiziologice ale plantelor în mediul lor ecologic natural, care include și comunitățile.din care fac parte. în clasi- ficările plantelor din punctul de vedere al adaptărilor la factorii ecologici, sint aduse multe elemente noi tocmai pe baza folosirii mai largi a datelor ecofiziologice și anatomomorfologice obținute in ultimul timp. Capitolul special consacrat formelor de viață ale plantelor trece,în revistă, pe lingă sis- temul clasic al lui Raunkaier, și alte sisteme, insistind îndeosebi asupra principiilor de clasificare. Prin tratarea fenomenelor periodice din viața plantelor, într-un capitol special se subli- niază importanța acestor fenomene și caracterul dinamic al adaptărilor. Apariția acestui volum, alături de alte cîteva lucrări sintetice de acest gen (Larcher, Kreeb), marchează un interes crescut pentru acest domeniu, care, în afară de implicațiile teoretice în dezvoltarea ecologiei generale, are și importante aplicații practice in cultura plantelor. Lucrarea reprezintă o contribuție la înțelegerea mai unitară a ecologiei plantelor, la lămurirea mecanismelor care condiționează reacția și adaptarea plantelor la mediu. Bogatul material faptic sintetizat în lucrare o face utilă pentru un cerc larg de cititori — studenți, cadre didactice, cercetători și specialiști din diferite domenii ale producției vegetale. Doina Ivăn C. SlLlC, Monografija rodova Salureja L., Calamintha Miller, Micromeria Bentham, Acinos Miller i Clinopodium L. u flori Jugoslavije (Monografia genurilor Salureja, Calamintha, Micromeria, Acinos și Clinopodium in flora Iugoslaviei'), Zemaljski Muzej BiH, Sarajevo, • 1979, 440 p., cu numeroase fotografii, desene și hărți. Autorul, un tinăr și talentat botanist iugoslav, a cercetat unele genuri înrudite și dificile taxonomic din fam. Lamiaceae, realizînd o lucrare monografică deosebit de valoroasă, care oglin- dește posibilități depline de documentare, precum și efortul depus de autor. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. VEGET., T. 33, NR. 1, I>. 103-105, BUCUREȘTI, 1981 \ 104 RECENZII 2 3 RECENZII 105 Lucrarea cuprinde chei de separare a genurilor și a speciilor, sinonimele taxonilor, exsi- catele, iconografiile mai vechi și cele ale autorului, apoi descrierea detaliată, habitatul, răspîn- direa generală și în R.S.F. Iugoslavia — caz în care se indică și specimenele examinate de autor în diferite herbare din Europa — și holotipurile. Descrierile se încheie cu observații taxonomice personale. Lucrarea excelează prin analize micrombrfologice seriale. Este desenată întreaga varia- ție a frunzelor în lungul tulpinii și a florilor, cu precădere a caliciului, foarte important în taxo- nomia- genurilor respective. Lucrarea este întregită cu fotografii de plante în natură și de fructe, precum și cu hărți conținînd corologia speciiloi- în Iugoslavia. Autorul descrie mai mulțl taxoni, între care speciile Micromeria pseudocroatica, M. kosa- ninii, Satur ej a fukarekii, S^adamovicii, S- horvatii, S. visianii. Calam intha vardarensis, și hibridul intergeheric Calamicromeria cu doi taxoni, C- hostii și C- narentana. Face numeroase combinații mai ales la genul Acinos. Lucrarea are o bibliografie bogată, în care sînt incluși și botaniști români, cum ar fi D. Grecescu, unul dintre cercetătorii florei Macedoniei, și se încheie cu un rezumat consistent (30 p.) în limba germană. Apreciem că este o lucrare modernă de taxonomic, analitică, de mare valoare științifică și pentru cercetarea botanică de la noi. G. Dihoru C. VÂCZY, Dicționar botanic poliglot, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1980, 1017 p. Acest lexicon botanic explicativ este un eveniment editorial și științific de importanță deosebită pentru cercetarea botanică din România, o lucrare utilă pentru toți cei care au tan- gență cu domeniul botanic, atît din țară cît și de peste hotare. Experiența îndelungată a autorului în ceea ce privește terminologia și nomenclatura bota- nică, acumulată pe parcursul redactării „Florei R. S. România”, a prilejuit abordarea unui astfel de subiect care a condus la realizarea acestui dicționar deosebit de valoros. Dicționarul, apărut în condiții tehnice superioare, cuprinde pe 594 de pagini termino- logia botanică în limbile latină, română, engleză, germană, franceză, rusă și maghiară, avînd explicația în limba română, iar celelalte 423 dc pagini conțin indexuri alfabetice cu termenii fiecărei limbi. Terminologiei de bază a dicționarului, cea latină, i se precizează și etimologia. Termenii, simpli sau dubli (substantiv și adjectiv), în număr de 10 575, sînt numerotați separat în cadrul fiecărei litere a alfabetului, ceea ce înlesnește consultarea dicționarului. Noi credem că ar fi fost mai adecvat ca primul termen să fi fost cel românesc, deoarece astfel se putea valorifica mai bine și creația românească în domeniul respectiv. Dacă se anali- zează cu atenție lucrările botanice ale înaintașilor, ca D. Brandza, D. Grecescu, T. Săvulescu, M. Gușuleac etc., se descoperă unii termeni utili care au rămas în afara acestui dicționar. Lexi- conul ar fi fost consultat1 cu mai multă ușurință dacă, pe de o parte, indexurile ar fi fost tipărite pe hîrtie de altă culoare decît albă și, pe de altă parte, dacă termenul de bază ar fi fost scris cu aldine de rînd, nu cu majuscule. De asemenea considerăm că unii termeni, ca stolo, sobdles, storna etc., nu sînt prea clar explicați, iar alții, din lucrări maî noi, cum sînt domatium diagnema, sporopolenina, mycoplasma, dentation, thylacoid, phyllodioicus, cygneus, cladautoecius ctc., nu figurează în dicționar. Trecînd peste micile neajunsuri menționate, salutăm apariția acestui dicționar, elaborat cu pasiune și competență, care va contribui atît la folosirea mal adecvată și la înțelegerea deplină a terminologiei botanice, cît și la utilizarea lui ca instrument de lucru de către străinii ce vor consulta „Flora R. S. România” sau alte lucrări de specialitate. Apreciem realizarea acestui lexicon valoros ca un factor de progres în dezvoltarea cer- cetării botanice din țara noastră și ca un element dc legătură înțre specialiștii din diferite țări. G. Dihoru Pornind de la datele privind forma și organizarea semințelor, respectiv de la structurile anatomo-histologice specifice principalelor specii de plante cultivate, capitole concepute și reali- zate de autori competenți (H. Paâl, B. Pozsâr, P. Elckes ) trec în revistă principalele procese bio- chimice care determină acumularea substanțelor de rezervă în diferite tipuri de semințe (ami- donoase, uleioase, albuminoase sau bogate în substanțe „secundare”). Prin aceste capitole, mono- grafia scoate în relief de la bun început importanța practică a cunoștințelor teoretice absolut necesare pentru înțelegerea și utilizarea rațională a proceselor biologice. Problematica controversată a repausului seminal, tipurile caracteristice și procesele spe- cifice de autoreglare ale acestui repaus, întîrzierea germinației Ia așa-numitele „semințe tari”, respectiv repausul seminal la speciile de buruieni de importanță agricolă sînt prezentate în capi- tole ample dc L. Gy. Szabo și Gy. Czimbcr. Rolul și efectul factorilor de mediu în procesul ger- minării, determinismul biochimic al acestui proces (S. Găspâr, L. Gy. Szabo) ocupă o poziție centrală in cadrul monografiei. Dacă primele opt capitole sînt axate mai ales asupra prezentării unor date și principii fundamentale, ultimele cinci și în parte și capitolul VII au în primul rînd un caracter aplicativ, practic. în aceste capitole sînt tratate problemele referitoare la înmagazinarea și conservarea semințelor (Erzsâbet Papp) și aspecte legate de tratamentele ce se aplică semințelor înainte de însămînțarc în vederea optimizării proceselor fiziologice care determină vigoarea plantulelor. Sînt prezentate pe larg metodele internațional acceptate pentru determinarea viabilității semin- țelor și a vigorii plantulelor, respectiv metodele privind determinarea valorii biologice a semințelor (S. Găspăr, A. Barthodeiszky). Monografia tratează această complexă problematică în mod coerent, bine echilibrat, logic, la un înalt nivel științific. în listele bibliografice anexate fiecărui capitol sînt cuprinse atît lucrările clasice, cît și cele mai moderne publicate în domeniul abordat. Orientarea rapidă în acest vast material este substanțial înlesnită de indexul de termeni și specii, respectiv de indexul de autori. Cititorul interesat în detalii privind comportamentul unei specii în cursul germinării, de exemplu la Phaseolus vulgaris, va găsi numeroase referiri și valoroase date — unele chiar neincluse in index — în aproape fiecare capitol. Prin aceste date, ca și prin tabelele sintetice ample, de exemplu tabelul privind metodele standardizate pe plan internațional pentru testarea germinației la un număr de peste 600 de specii, volumul este de un ajutor substanțial pentru cei care doresc să organizeze experiențe de germinare în scop științific, practic sau didactic. Această carte, bogat ilustrată și realizată Ia un nivel tehnic superior, se încadrează în șirul numeroaselor monografii botanice publicate de Editura Academică din Budapesta, fiind de un real folos pentru toți cei ce lucrează în domeniul biologiei vegetale—botaniști, fiziologi, biochimiști, ecologi, geneticieni, agronomi sau profesori de biologie. Ar fi deosebit de îmbucu- rător dacă noile ediții s-ar publica și într-o limbă de circulație mondială, punînd astfel această sinteză la dispoziția unui public și mai larg de cititori. A. T. Szabă LÂSZLO GY. SZAB6 (sub red.), A magbiologia alapjai (Bazele biologiei semințelor), Akadimiai Kiadd, Budapesta, 1980. Colectivul de autori coordonat de cunoscutul botanist maghiar L. Gy. Szabo și-a propus în această carte sintetizarea cunoștințelor fundamentale acumulate pină în prezent într-un do- meniu fascinant și relativ puțin cunoscut, dar foarte important pentru botaniști cu orientare ecologică : biologia semințelor. NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie vege- tală” publică articole originale din toate domeniile biologiei vege- tale : morfologic, sistematică, geobotanică, ecologie și fiziologie, genetică, microbiologic, fitopatologie. Sumarele sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologici, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor- mai recente cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilogra- fiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text, Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor, în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlul cărților (subliniat) sau al revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză de maxi- mum 10 rînduri. Textele lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, 79717 București 22, Calea Victoriei nr. 125, iar pentru schimbul de publicații pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 București, Splaiul Independenței nr. 296. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie vege- tală” paraît 2 fois par an. Tonte commande de l’etranger sera adressee â ILEXIM, Departement d’Exportation-Importation (Presse), Boite poștale 136—137, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517 București, R.S. România, ou â ses representants ă l’etranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur. Le prix d’un abonnement est de $30 par an.