Director:
COMITETUL DE REDACȚIE
Academician MIHAIBĂCESCU
Redactor șef:
PETRE MIHAI BĂNARESCU, membru corespondent
Membri:
Academician NICOLAE BOTNARIUC; academician OLGANECRASOV; prof.
dr. GRIGORE STRUNGARII; prof. dr. IRINA TEODORESCU; dr.
NICOLAE TOMESCU; prof. dr. RADU MEȘTER - secretar de redacție
1 7	S!0l tuy
Ci î '	i
otudii si cercetări de
BIOLOGIE
SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ
Revista apare de două ori pe an
TOMUL 47, NR. 2
iulie - decembrie 1995
Pentru a vă asigura colecția completă și primirea la timp a revistei, reînnoiți
abonamentul dv.
în țară, revista se poate procura prin poștă, pe bază de abonament la:
RODIPET S.A., Piața Presei Libere nr. 1, sect. 1, P.O. Box 33-57,
Fax 401-222 6407, Tel. 401-618 5103; 401-222
4126, București, România.
ORION PRESS INTERNATIONAL S.R.L., Șos. Olteniței 35-37,
sect.4, P.O. Box 61-170, Fax 401-312 2425; 401-
634 7145, Tel. 401-634 6345 București, România.
AMCO PRESS S.R.L., Bd. Nicolae Grigorescu nr. 29A, ap. 66, sect.3,
P. O. Box 57-88, Fax 401-312 5109, Tel. 401-643
9390; 401-312 5109,București, România.
SUMAR
A.Z. LEHRER, Revizuirea genului Spatulapica Fan 1964 și descrierea unei noi specii
Manuscrisele, cărțile, revistele pentru
schimb, precum și orice corespondență
se vor trimite pe adresa Comitetului de
redacție al revistei: Institutul de biologie,
Splaiul Independenței nr. 296, București.
La revue « Biologie animală» paraît deux fois par an. Toute commande
de l’etranger pour Ies travaux parus aux dditions de l’ÂcadSmie Roumaine sera
adressee â:
RODIPET S.A., Piața Presei Libere nr. 1, sect. 1, P.O. Box 33-57,
Fax 401-222 6407. Tel. 401 618 5103; 401-222
4126, București, România.
ORION PRESS INTERNATIONAL S.R.L., Șos. Olteniței 35-37, sect.
4, P.O. Box 61-170, Fax 401-312 2425; 401-634
7145, Tel. 401-634 6345 București, România.
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Calea 13 Septembrie nr. 13
76117 București
telefon 410 38 46/2123, 2107, 2119
_ palearctice (Diptera, Sarcophagidae)........................................ 85
A. SĂFTOIU, Date noi despre neurosecreția protocerebrală la stadii acvatice avansate și
imaginale ale unor efemere torenticole (Insecta, Ephemeroptera,
Fam. Ecdyonuriidăe) ........................................................... 93
ANA GEORGESCU, IOANA TRANDABURU, Efectul administrării repetate de adrenalină
asupra morfologiei pancreasului endocrin al broaștelor țestoase
(Emys orbicularis L.) ...;.................................................... 103
R. MEȘTER, C. TESIO, CRISTINA STAICU, Caracterizarea activității 5’Nucleotidazei din
ficatul embrionilor de Gallus domesticus ..................................... 111
RODICA GIURGEA, IOANA ROMAN, MONICA MIEL, Efectele manganului asupra unor
parametri , biochimici sanguini la puiul de găină în dezvoltarea ontogenetică.	119
LILIANA GREGORIAN, ATENA SCRIPCARIU, I. CIOBANU, P. RAICU, Efectul mutagen
produs de bacteria Pseudomonas aeruginosa la puietul de Hypophthalmichthys
molitrix (Rich) (sânger) în bazinele de creștere dirijată ................... 123
M. FALCĂ, LILIANA VASILIU-OROMULU, V. SANDA, A. POPESCU, MIHAELA
PAUCĂ-COMĂNESCU, VIORICA HONCIUC, GABRIELA FIȘTEAG, AURICA
TĂCINĂ, C. ARION, GH. ȘERBĂNESCU,, I. CEIANU, Structura principalelor
componente biocenotice din rezervația „Abruptul Prahovean” (Masivul Bucegi).. /Î2^-
G. OLTEAN, GH. BREZEANU, Contribuțiuni la cunoașterea structurii populațiilor juvenile
de Perca fluviatilis (L.) și Carassius auratus gibelio (Bloch) (Pisces, Osteichtyes)
' din unele lacuri din Delta Dunării ......................................   137
DOINA IONICĂ, ALEXANDRA SIMON'GRUIȚA, Noi abordări metodologice în ecologia
microbiană privind cuantificarea biomasei comunităților microbiene........... 141
VIRGINIA POPESCU-MARINESCU, Principalele tronsoane din sectorul românesc al
Dunării cu aglomerări de Nevertebrate bentonice ponto-caspice și factorii de mediu
implicați în răspândirea și dezvoltarea speciilor .................,......... 145
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 83 -150, București, 1995
REVIZUIREA GE^J^J^^LiPICA FAN, 1964 ȘI
DESCRIEREA UNEI NOI SPECII PALEARCTICE (DIPTERA,
SARCOPHAGIDAE)
A. Z. LEHRER
Througli the revision of the genus Spatulapica Fan, 1964, other three species with the
same structural type of male genitalia: S. ancilla (Rond.) - comb. n., S. armeniaca (Rohd.)
- comb. n. and S. heptapotamica (Rohd.) - comb. n. are introduced in this genus. The
recent synonyms of all species are given and a new palaearctical species, Spatulapica
lederbergi sp. n. is described.
în stadiul actual al cunoașterii familiei Sarcophagidae (Diptera) este foarte
justificată intensificarea cercetărilor taxonomice asupra ei. Aceasta se datorește, pe
de o parte, importanței agricole și medicale a multora dintre speciile sale parazitoide,
miazigene și vectori ai numeroșilor agenți patogeni, iar pe de altă parte, existenței
unui imens număr de confuzii, care împiedică identificarea corectă și aplicarea
conformă a normelor Codului Internațional de Nomenclatură Zoologică.
Nu este mai puțin adevărat că ultima ediție a C.I.N.Z. conține și ea o serie de
formulări cu un caracter aparent juridic, dar destul de ambiguu și neclar, mai ales
cu privire la legile sale fundamentale (prioritatea, sinonimia și omonimia). în loc să
contribuie la clarificarea erorilor abuzive, ele permit o libertate de interpretare
uneori îndoielnică, irațională, inadmisibilă și contradictorie unor cercetători lipsiți
de clarviziune și de criterii cu adevărat științifice.
După eforturile excepționale ale lui Boris von Rohdendorf (1937) și ale lui
Seguy (1941), de a realiza o veritabilă prezentare a Sarcophagidelorpalearctice, ca
urmare a intuițiilor geniale ale lui Pandelle (1896) și, mai ales, ale lui Bottcher
(1912,1913), privind valoarea armăturilor genitale mascule în diferențierea speciilor,
destul de mulți au încercat să abordeze acest grup de diptere. Dar, cea mai mare
parte a lor s-a dovedit a nu putea să rezolve dificultățile grupului, unii dintre ei
determinând înmulțirea erorilor din cadrul acestei familii și încercând chiar să și le
impună prin mijloace totalmente neștiințifice și neacademice.
în ceea ce privește Sarcophagidele eurasiatice, actulamente se manifestă două
tendințe principale, pe cât de neraționale, pe atât de dăunătoare, mai ales din cauza
influenței lor nefaste asupra studiilor viitoare.
Una dintre ele este reprezentată de multă vreme prin „concepția” antitaxonomică
a inginerului agronom Dalibor Povolny (Bmo), care nu a înțeles niciodată diferența
dintre variabilitatea individuală a speciilor și variabilitatea interspecifică a
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 85-91, București, 1995
86 A. Z. Lehrer 2
Sarcophagidelor. Toate lucrările sale conțin numeroase exemple de confuzii din
aceasta categorie, deoarece specii diferite, având tipuri de structură ale falozomului
foarte deosebite sunt considerate de el drept „variante morfologice” cu înțelesul de
variații individuale.
A doua tendință este aceea a lui Verves, care ignoră orice norme ale C.I.N.Z.
Fără a studia și compara tipurile speciilor menționate în catalogul Sarcophagidelor
palearctice (1986), el a decis într-un mod arbitrar unități taxonomice ireale ale
familiei sau sinonimele și omonimele taxonilor publicați de alți cercetători numai
pe baza inspirațiilor sale nefundamentate. Prin nenumărate manevre simulatoare,
găsind metode inadmisibile de a-și agăța numele de diferiți taxoni, el nu a reușit
decât sa înmulțească stocul nelimitat al inadvertențelor deja existente.
Exemple ale acestor tendințe se pot da la nesfârșit (Lehrer, 1990), iar unul
dintre cele mai semnificative pentru taxonomiștii contemporani îl constituie însuși
genul Spatulapica Fan, 1964. El a fost considerat în ultima vreme drept un subgen
al genului Heteronychia Brauer & Bergenstamm 1889, după ce, mai înainte,
Rohdendorf (1937) și alții l-au inclus în genul Pierretia Robineau-Desvoidy 1863.
însă, pe baza caracteristicilor tipurilor falozomice de structură, noi l-am apreciat ca
un gen deosebit de cele sus-amintite.
în catalogul său, Verves înregistrează 10 specii în subgenul Spatulapica și
anume: abramovi Rohdendorf 1938, boettcheriana Rohdendorf 1937, haemorrhoa
Meigen 1826, haemorrhoides Bottcher 1913, kovalae Verves 1979, mazurmovitshi
Verves 1979, obscurata Rohdendorf 1937, rohdendorfi Povolny & Slameșkovâ
1959, slovaca Povolny & Slame^kovă 1967 și ukrainica Verves. Sinonimele stabilite
pentru ele sunt nu numai deosebit de multe, dar și neverificate sub nici o formă.
Astfel, pentru specia haemorrhoa Meigen el dă nu mai puțin de 24 sinonime ale
speciilor lui Robineau-Desvoidy 1863, fără ca vreunul din tipurile speciilor acestuia să
fi fost controlat din punct de vedere al morfologiei armăturii genitale; iar pentru altele
se stabilesc intenționat armături genitale care nu corespund cu cele ale autorilor originari.
Se știe că dipterologul chinez Fan Zi-de (1965) a reprodus cu mare fidelitate
multe din desenele genitaliilor speciilor prezentate de Rohdendorf. în monografia sa
(1965:242), el a introdus și pe Heteronychia {Spatulapica) abramovi Rohdendorf 1938
(pe baza desenelor date de autorul ei), comparând-o cu specia Heteronychia (Spatulapica)
quoi Fan 1964 (n. nov, pro Sarcophaga parva Quo 1952, preocc.). Din păcate, R.
Kano, G. Field & Shinonaga (1967:23, fig. 12) au determinat greșit specia Heteronychia
abramovi Rohdendorf care de fapt este Spatulapica haemorrhoides (Bottcher 1913)-
syn. n., în timp ce Verves (1979) a confundat-o cu o specie foarte apropiată, Spatulapica
haemorrhoa (Meigen, 1826) - syn. n. Ca urmare, Verves nu a fost capabil să stabilească
nici sinonimele lui Spatulapica abramovi (Rhodendorf) și nici pe cele ale celorlalte
specii congenerice, în special ale lui Spatulapica obscurata (Rohdendorf, 1937),
Spatulapica boettcheriana (Rohdendorf 1937) etc.
După cercetările noastre taxonomice, făcute în concordanță cu prevederile
C.I.N.Z. și după confruntarea desenelor lui Verves (1979) cu cele originale ale
autorilor, am stabilit tabloul specific real al speciilor palearctice ale genului
Spatulapica. El include și trei specii care au aparținut genului Heteronychia (s.
str.), precum și sinonimele efectuate în ultimul timp de către revizorii menționați
mai sus. Acesta se prezintă astfel:
1.	Spatulapica abramovi (Rohdendorf, 1938)
= Pierretia abramovi Rohdendorf, 1938, Trans. Sikhote-Alin State Rezerve, 2:108.
3 Revizuirea genului Spatulapica (Diptera, Sarcophagidae)87
2.	Spatulapica ancilla (Rodani, 1865)-comb. n.
= Sarcophaga ancilla Rondani, 1865, Atti Soc. ital. Sci. nat., 8:291.
=Pierretia (Heteronychia) ancilla sensuRohdendorf 1937, Fauna URSS, 19(1):355.
= Heteronychia belanovskyi Verves, Rep. Ukr. Acad. Sci., (B) (19):946.
= Heteronychia (Heteronychia)povolny Mihălyi 1975, ActaZool. Acad. Sci. Hung.,
21(l-2):104.
- Heteronychia (Heteronychia) ancilla sensu Verves 1986, Catalogue ofpalaearctic
Diptera, 12:151.
3.	Spatulapica armeniaca (Rohdendorf 1937) -comb. n.
— Pierretia (Heteronychia) armeniaca Rohdendorf, 1937, Fauna URSS, 19(1):355.
= Heteronychia (Heteronychia) armeniaca sensu Verves, 1986, Catalogue of
palaearctic Diptera, 12:151.
4.	Spatulapica boettcheriana (Rohdendorf, 1937)
= Pierretia boettcheriana Rohdendorf, 1937, Fauna URSS, 19(1):345.
= Heteronychia (Spatulapica) mazurmovitski Verves 1979, Zool. J., 58(6):869, fig.
3,4 [figura distifalusului prezentat de el are lobii parafalici rup ți și apofizele laterale
ale părții apicale a parafalusului desenate eronat din cauza poziției incorecte a
acestora - n.n.] - syn. n. - sensu Verves, 1986, Catalogue ofpalaearctic Diptera,
12:157-syn. n.
= Heteronychia (Spatulapica) ukrainica Verves, 1975, Entom. Oboz-r., 54(3):667
- syn. n. ; sensu Verves, 1979, Zool. J., 58(6):867, fig. 2, 5 - syn. n. ; sensu
Verves, 1986, Catalogue ofpalaearctic Diptera, 12:157 - syn. n.
5.	Spatulapica fraterna (Lehrer, 1977)
= Heteronychia (Spatulapica)fraterna Lehrer, 1977, ActaZool. Bulgarica, 7:27.
= Heteronychia (Spatulapica) boettcheriana sensu Verves (părtini), 1986,
Catalogue of palaearctic Diptera, 12:155 - syn. n.
6.	Spatulapica haemorrhoa (Meigen, 1826)
-Sarcophaga haemorrhoa Meigen, 1826, Syst. Beschr., (5):29.
= Heteronychia (Spatulapica) abramovi sensu Verves, 1979, Zool. J., 58(6):867,
fig. 2, 3 și 4, 7 - syn. n. - sensu Verves (partim), 1986, Catalogue of palaearctic
Diptera, 12:155 - syn. n.
7.	Spatulapicahaemorrhoides (Bottcher, 1913)
= Sarcophaga haemorrhoa var. haemorroides Bottcher, 1913, Deut. Ent. Zeitr.,
(3):245.
- Heteronychia abramovi sensu Kano & Shinonaga, 1965, Illustrated key of adult
filth flies of Japan, 406th Med. Lab., U.S. Army Med. Command, Japan, Plate
nr. 69 - syn. n.; - sensu Kano, Field & Shinonaga 1967, Fauna Japonica, 24,
fig. 12 - syn. n.
= ? Heteronychia (Spatulapica) wahisi Lehrer, 1976, Bull. Annls. Soc. r. ent.
Belg., 112:264.
= Heteronychia (Heteronychia) violovitshi Rohdendorf & Verves, 1979, Entom.
obozr., 58(1): 193 - syn. n. - sensu Verves, 1986, Catalogue ofpalaearctic Diptera,
12:154-syn. n.
= Heteronychia (Spatulapica) abramovi sensu Verves (partim), 1986, Catalogue of
palaearctic Diptera, 12:155 - syn. n.
5
Revizuirea genului Spatulapica (Diptera, Sarcophagidae)
89
88 A. Z. Lehrer 4
8.	Spatulapica heptapotamica (Rohdendorf, 1937)-comb. n.
^Pierretia (Heteronychia) heptapotamicaRohdendorf, 1937, Fauna URSS, 19(1):357.
= Heteronychia (Heteronychia) kazachstanica Verves, 1975, Entom. obozr., 54(3):665.
= Heteronychia (Heteronychia)pogrebennykiN vnqs, 1977, Rep. Ukr. Acad. Sci.
(B)(4):354.
9.	Spatulapica lederbergi Lehrer, sp. n.
10.	Spatulapica obscurata (Rohdendorf, 1937)
= Pierretia obscurata Rohdendorf, 1937, Fauna URSS, 19( 1): 346.
= Heteronychia (Spatulapica) kovalae Verves, 1979, Zool. J., 58(6):868, fig. 2,6-
syn. n. - sensu Verves, 1986, Catalogue of palaearctic Diptera, 12:157 - syn. n.~
-Heteronychia (Spatulapica)petrovae Artamonov, 1980, Syst. Ecol. Anim.: 151.
11.	Spatulapica quoi (Fan, 1964)
= Sarcophaga parva Quo, 1952 - Ann. Entom. Sinica, 2(1):67 (preocc.).
= Heteronychia quoi Fan, 1964, Zootaxon. Sinica, 1(2):313, fig. 18-20.
=Heteronychia (Spatulapica) quoi sensu Fan, 1965, Key to the common synanthropic
flies in China, fig. 943-945.
=■Heteronychia obscurata sensu Kano & Shinonaga, 1965, Illustrated key of adults
filth flies of Japan, 406th Med. Lab., U.S. Army Command, Japan, Palte nr. 70 -
syn. n.; sensu Kano, Field & Shinonaga, 1967, Fauna Japonica, 25, fig. 13 - syn. n.
=Heteronychia (Spatulapica) obscurata sensu Verves (partim), 1986, Catalogue of
palaearctic Diptera, 12:157- syn. n.
12.	Spatulapica rohdendorfi (Povolny & Slamețkovâ, 1959)
=Pierretia rohdendorfi Povolny & Slamepkovâ, 1959, Acta ent Mus. Nat Pragae, 33:426.
=Heteronychia (Spatulapica) rohdendorfi sensu Povolny & Slamețkovă (partim),
1967, Acta ent. bohemoslov., 64(4):316, fig. 1, 2,6 și 7. - sensu Verves (partim),
1986, Catalogue of palaearctic Diptera, 12:157.
13.	Spatulapica slovaca(Povolny &Slame9kova, 1967)
= Heteronychia (Spatulapica) slovaca Povolny & Slamețkovâ, 1967, Acta ent.
bohemoslov., 64(4):314. - sensu Verves, 1979, Zool. J., 58(6):867, fig. 3, 1.
în legătură cu specia Spatulapica rohdendorfi (Povolny & Slamețkovâ, 1967),
o analiză comparativă a figurilor celor trei armături genitale mascule ale exemplarelor
provenite fiecare din altă zonă geografică (holotipul din Slovacia centrală: Velky
Inovec; unul din Slovacia meridională: Cachtice; și al treilea din Moravia: Pavlovske
vrchy) și prezentate de către autorii săi drept “Verschiedene Paraphallusvarianten
von Heteronychia (Spatulapica) rohdendorfi”, ne-a arătat că ele nu aparțin unei
singure specii. Dacă falozomul primelor două exemplare ar putea fi acceptate ca
variații individuale, ultimul exemplar este foarte diferit ca tip de structură și, pe
baza articolului 13 (II) al C.I.N.Z., a fost selecționat de noi ca holotipul speciei
desemnate de noi: Spatulapica lederbergi sp. n.
Singura posibilitate de a demonstra diferența morfo-structurală a acestora
este reproducerea și redescrierea elementelor falozomice pe baza unei concepții
obiective. Astfel, holotipul de Spatulapica rohdendorfi (fig. 1) are, în general, un
distifalus (B) mai alungit și mai lat decât cel de la exemplarul din Moravia. Partea
bazală a parafalusului este mai mult sau mai puțin triunghiulară, lungă, lată și
prelungită cu lobi parafalici relativ mai înguști, cu vârfurile puternice, lungi și
curbate aproape în unghi drept. Partea apicală a parafalusului are o piesă mediană
Fig. 1. - Armătura genitală masculă a lui Spatulapica rohdendorfi (Pov. & Slam. 1959).
A, cercii și paralobii; B, falozomul (după Povolny & Slamețkovâ, 1967, puțin modificat).
90
A. Z. Lehrer
6
șpiniformă lungă și relativ subțire și două apofize laterale care diverg puternic de
piesa mediană încă de la baza lor. Stilii sunt foarte dezvoltați, foarte lungi, orientați
în jos și depășind vârfurile piesei mediane sau ale apofizelor laterale cu cel puțin
jumătate din lungimea lor. Membrana este dezvoltată, iar lobul membranal este
alungit, subțire și ascuțit. Pregonitele sunt puțin mai lungi decât postgonitele; primele
sunt ușor curbate și au câțiva peri inframarginali; ultimele au o formă de croșet,
un macrochet mic supraapical și unul mare submedian, aproape de două ori
mai lung decât cel anterior.
De asemenea, cercii (A) sunt mai lăți, destul de păroși, puțin ondulați și cu o
proeminență dorsală supraapicală foarte distinctă și lată.
Ceea ce ne-a determinat să desemnăm exemplarul din Moravia, colectat la 23
iunie 1960 la „Pavlovke vrchy, Moravia mer.” drept holotipul noii specii Spatulapica
lederbergi sp. n. sunt următoarele caractere ce pot fi extrase din figurile și expunerea
sumară date de Povolny & Slamețkovâ (1967).
Spatulapica lederbergi sp. n.
- Heteronychia (Spatulapica) rohdendorfi Povolny & Slamețkovâ (partim), 1967,
Acta ent. bohemoslov., 64(4) :316, fig. 3 și 318 fig. 8 - syn. n. - sensu Verves
(partim), 1986, Catalogue of palaearctic Diptera, 12:157- syn. n.
Diagnoza speciei.
Cel de-al treilea articol antenal este aproape de 2 ori mai lung decât al doilea.
Formula chetotaxică abdominală: 0 + 2 + serie + serie.
Fig. 2. - Armătura genitală
masculă a lui Spatulapica
lederbergi, sp. n. A, cercii
și paralobii; B, falozomul
(după Povolny &
Slameșkovâ, 1967,
puțin modificat).
7 Revizuirea genului Spatulapica (Diptera, Sarcophagidae)91
ei sunt foarte puțin păroși; paralobii au o formă mai mult sau mai puțin triunghiulară,
destul de obișnuită. Distifalusul (fig. 2B) este scurt. Partea bazală a parafalusului
este scurtă, aproape cvadrangulară, teșită în regiunea superioară și se prelungește
cu lobii parafalici relativ mai lăți, mai lungi și prevăzuți cu un vârf puternic, curbat
în unghi obtuz. Partea apicaiă a parafalusului este complet diferită de aceea a lui
Spatulapica rohdendorfi; piesa mediană nu este șpiniformă, dar este mai lată și
sudată de apofizele laterale printr-o zonă mai lată. Acest fapt nu dă impresia că ele
sunt divergente. Stilii sunt orientați în jos, mai subțiri și nu depășesc vârfurile piesei
mediane și ale apofizelor laterale ale distifalusului. Membrana este puțin mai scurtă și
lobul membranal unic relativ mai scurt și ascuțit. Pregonitele și postgonitele sunt subegale:
ultimele sunt prevăzute cu 2 macrocheți supraterminali puternici și lungi.
Lungimea corpului: 8 mm.
Femela nu este cunoscută.
Materialul tip. Holotip Ier, Moravia: Pavlovske vrchy, 23. VI. 1960, col.
Povolny & Slamețkovă.
BIBLIOGRAFIE
1.	FAN ZI-DE, Key to the common synanthropic flies in China, Acad. Press, 1-330 + 40 pl.,
1965.
2.	KANO R. & SHINONAGA S., Illustrated keys to adult filth flies of Japan. 406th Med. Lab.,
U.S. Anny Med. Command, Japan, 1965.
3.	KANO R., FIELD G. & SHINONAGA, S., Sarcophagidae (Insecta: Diptera). Fauna Japonica,
Biogeograph. Soc. Japan, 1-168 + XLI pl., 1967.
4.	LEHRER A. Z., Bull. Annl. Soc. r. belg. Ent., 112: 256-266, 1976.
5.	LEHRER A. Z., Acta zool. Bulgarica, 7: 27-36, 1977.
6.	LEHRER A. Z., Acta entom. Jugoslav., 23: 67-72, 1990.
5.	POVOLNY D. & SLAMECkOVÂ M., Acta ent. Mus. Nat. Pragae, 33: 423-433, 1959.
6.	POVOLNY D. & SLAMEâKOVÂ M., Acta ent. Bohemoslov., 64(4):314-318, 1967.
7.	QUO F., Ann. Ent. Sinica, 2(l):60-86, 1952.
8.	ROHDENDORF B. B., Fam. Sarcophagidae (P. 1). Faune de 1 ’URSS, Insectes Dipteres, 19(1):
1-501, 1937.
9.	ROHDENDORF B. B. & VERVES I. G., Entom. obozr., 58(1): 190-199, 1979.
10.	SEGUY E., Etudes sur Ies Mouches Parasites. Tome II. Calliphorides. Calliphorines (suite),
Sarcophagines et Rhinophorines de VEurope occidentale et meridionale, (A) 21:
1-436, Paris, 1941.
11.	VERVES I. G., Entom. obozr., 54(3):665-667, 1975.
12.	VERVES I. G., Zool. J., 58(6):860-870, 1979.
13.	VERVES I. G., Sarcophagidae, în: Soos A. & Papp L. (eds.), Catalogue of the palaearctic
Diptera, Calliphoridae - Sarcophagidae, 12: 58-194, 1986.
Primit în redacție la 6 aprilie 1995	Institutul de Cercetări Biologice
Lab. de Parazitologie
Bd. Copou nr. 20A, 6600 Iași
Armătura genitală. Cercii (fig. 2A) sunt mai înguști și ondulați, cu marginile
aproape subparalele până în regiunea apicaiă, unde se formează o proeminență
dorsală mai îngustă decât la specia afină și un vârf puțin mai alungit și mai îngust;
DATE NOI DESPRE NEUROSECRETIA PROTOCEREBRALĂ
LA STADII ACVATICE AVANSATE ȘI IMAGINALE ALE
UNOR EFEMERE TORENTICOLE
(INSECTA, EPHEMEROPTERA, FAM. ECDYONURIIDAE)
A.SĂFTOIU
For the ending stages (advanced nympha, subimago and imago) of Ecdyonurus sp.,
Heptagenia sulfurea, Rhithrogena semicolorata, and in analogy at Baetis rhodani,
neurosecretory protocerebral processes which take place in the neurosecretory corpuscles
fonning the median islands pars intercerebralis, as well as histophysiological simultaneous
aspects of other parts of the neuroendocrine retrocerebral system of these Ephemeropteres,
have been described.
In the imaginai life time of Ecdyonuriidae, a new neurosecretory cycle also takes place
accompanied by evolutions of the main endocrine glands which probably control the
reproduction, the only important function of these grown-up insects.
Therefore the bunch is not an exception as compared to other Ephemeropteres, either the
primitive short aerial lived or the longer imaginai lived, presenting miscellaneous activities
on each floor of the neuroendocrine system till their end.
AII the Ephemeropteres are therefore presenting an intense neuroendocrine activity all
along the aerial stages of both sexes, which means a genuine evolute nature Neopter genred.
Considerând cercetările de până acum, întreprinse de M.Gabe și L.Arvy (1),
(2) la Ephemeroptere în general și la Ecdyonuriidae, Baetidae în special, se poate
conchide că ele sunt incomplete, lipsind mai ales descrieri neuroendocrine de la
stadiile finale aeriene. Aceste lacune au făcut loc treptat unui criteriu fiziologic
greșit, după care Ephemeropterele care au o viață imaginală scurtă, își încheie
activitățile neuroendocrine încă din stadiul de nimfă avansată, acvatică, adulții
fiind lipsiți de astfel de activități reglatoare.
Datele prezentei lucrări, alături de observații și descrieri anterioare, făcute la
multe specii de efemere cu viață imaginală mai scurtă sau mai întinsă, atestă o activitate
neuroendocrină pe tot parcursul stadiilor imaginale aeriene, până la sfârșitul vieții.
Observațiile anterioare au condus la descrierea unor cicluri neurosecretoare
de tip adult la Baetidaele cu viața imaginală cea mai lungă (21 zile la Cloeon
dipterum), dar treptat, constatând că aceasta nu reprezintă o excepție în grupul
Ephemerop ferelor am considerat necesare observații și asupra unor specii categorisite
ca mai primitive, cu viața imaginală veritabil efemeră (redusă la câteva minute sau
ore) pentru a verifica valoarea generală a unor rezultate morfofiziologice.
MATERIAL ȘI METODĂ
Speciile cercetate fac parte din familia Ecdyonuriidae (Ecdyonurus sp.,
Heptagenia sulfurea și Rhithrogenasemicolorata), familia Baetidae (Baetis rhodani).
Nimfele acvatice au fost recoltate din pâraie afluente ale râului Prahova (Sinaia,
Bușteni, Predeal), nepoluate, în zone de ieșire din pădure, iar stadiile aeriene
(subimago, imago) din vecinătatea acestor ape cu debit mic și curgere rapidă sau
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 93-102, București, 1995
94
A. Săftoiu
2
3	Neurosecreția protocerebrală la Ecdyonuriidae (Ephemeroptera) 95
din Dunăre (Brăila, Macin) pentru specia Heptagenia sulfurea.
Toate exemplarele capturate și în prim rând stadiile imaginale, au fost
fixate imediat după o secționare rapidă a picioarelor și aripilor, în Bouin, Halmi
și Zenker, incluse în parafină histologică, secționate la microtom (6-8 p) și
colorate cu paraldehidă-fuxină, după metoda M.Gabe. Stadiile urmărite au
fost: nimfa inițială, avansată, subimago și imago recent sau avansat până în
momentul final al depunerii pontei.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
S-a urmărit derularea neurosecreției (elaborare, stocare, deversare) în celulele
neurosecretoare mediane din insulele neuronale din pars inter cerebralis, în c.n.s.
din ganglionul subesofagian, toracici și abdominali; conducerea intraaxonică a
produsului neurosecretat prin nervii corporei cardiaca I, sau prin nervii abdominali
terminali (cercali); precum și fluctuațiile în stocarea acestui produs în lacunele
glandei rezervor: corpora cardiaca. Au mai fost făcute observații și asupra situației
glandelor endocrine retrocerebrale (corpora aliata, glandele ventrale) precum și
asupra structurii și evoluțiilor gonadelor.
Pentru Ecdyonurus sp. (?) și Heptagenia sulfurea (?), stadiul subimaginal și
cel imaginai, reprezintă momente din dezvoltare, în care c.n.s. mediane au o intensă
activitate având acum citoplasmă foarte plină cu granule de neurosecreție și la
mulți neuroni începe deversarea prin conul axonal (fig. 1-4; fig.5, 6,7).
Elaborările au atins un nivel maxim, acumularea granulelor ducând la
formarea unor depozite compacte dispuse mai ales în calotele neuronilor, care,
datorită umplerii masive capătă contururi geometrice prezentând un aspect
poligonal cu 2-3 laturi rectilinii (fig. 3,4).
Spre deosebire de aspectele histologice similare, dar de la larve acvatice
inițiale,'acum, în stadiile terminale și mai ales în cele imaginale, aeriene, zonele de
neuroni neurosecretori activi, sunt situate în plafonul celor două insule mediane,
sau (latf) au o dispoziție circulară în periferiile plafonului acelorași insule neuronale
mediane alepars intercerebralis (fig. 19,20).
La aceste Ecdyonuriidae apare tranșant o intensificare a elaborărilor și treptat
și a deversărilor intraaxonale, a conducerii granulelor prin filetele nervilor corporei
cardiaca I precum și fluctuația nivelului depozitului de neurosecretat din corpora
cardiaca, odată cu evoluția stadiilor aeriene (imago) din cele două sexe (fig. 1-10;
fig. 11-23; fig. 26-33). Pentru efemerele ??, având în vedere și rolul lor major în
depunerea pontei, neurosecreția protocerebrală și toate celelalte etaje
neuroendocrine interdependente, apar într-o activitate mult mai crescută față de
efemerele dv (fig. 1-10; fig. 11-18; fig. 24-32; fig. 37-45).
Fig. 1-10. Aspecte ale desfășurării ciclului neurosecretor terminal, în c.n.s. din insulele protocerebrale
mediane (pars intercerebralis) și în ganglionul subesofagian la subimago și imago ? (Ecdyonuriidae).
Fig. 1-4. Subimago ? recent (Ecdyonurus sp.): aspecte selectate din insulele neurosecretoare mediane
protocerebrale. Neuronii conțin depozit maxim de neurosecretat pe care îl deversează prin conul
axonal în regiunea inițială aN.C.C.1.10 x/40 x, paraldehidă-fuxină. Fig. 5-10. Neurosecreția
protocerebrală (în pars intercerebralis) și în ganglionul subesofagian la imago ? în prepontă de
Heptagenia sulfurea. Fig. 5-7. Neuroni neurosecretori mediani plini cu neurosecretat, dispuși în
calota insulelor neurosecretoare mediane. Halmi, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x. Fig. 8. Activitate
neurosecretoare simultană cu cea protocerebrală, în celulele subesofagiene ventrale. 200x. Fig. 9-10.
Nervul corporei aliata, în zona de emergență subesofagiană, 200 x.
96
A. Săftoiu
5
Neurosecreția protocerebrală la Ecdyonuriidae (Ephemeroptera)
97

Fig. 11-23. Aspecte ale activității neurosecretoare protocerebrale la Ecdyonurus sp. ? (Fig. 11-18).
Fig. 11,12. Nimfă avansată: începutul acumulărilor de neurosecretat în c.n.s. protocerebrale
mediane. Zenker, Zenker, paraldehidă-fuxină. 200 x. Fig. 13. Corpora cardiaca în secțiune
transervasală, conține la acest stadiu (nimfă avansată) un depozit de neurosecretat redus, remanent.
Fig. 14,15,16. La subimago recent eclozat, activitatea neurosecretoare se intensifică, neuronii
plini își deversează produsul prin conul axonal. Zenker, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x.
Fig. 17. La imago în primele ore după ecloziune, numeroase c.n.s. mediane din plafonul insulelor
neuronale au un depozit masiv dispus în calotă neuronală. Bouin, Zenker, paraldehidă-fuxină.
Fig. 18. Cotpora aliata, masivă, phirilobată, atinge o maximă dezvoltare. Boin, Zenker, paraldehidă-fuxină.
Fig. 19-23. Activitate neurosecretoare la Ecdyonurus sp. cf. Fig. 19,20. Nimfă avansată: imagini
succesive ale secțiunilor sagitale prin centrul unei insule neuronale mediane. Zenker, Zenker,
paraldehidă-fuxină. Fig. 21. La subirnago recent, activitatea din pars intercerebralis este mai
slabă-decât la Fig. 22. în timp ce depozitul mai vechi din corpora cardiaca este mai mare. Pentru
ambele imagini: Zenker, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x. Fig. 23. La imago, ciclul neurosecretor
imaginai ajunge la maximum. Neuronii activi sunt situați tot în plafonul insulelor neurosecretoare,
dar sunt mai puțin numeroși decât la ?. Zenker, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x.
Fig. 11-23
98
A. Săftoiu
6
7 Neurosecreția protocerebrală la Ecdyonuriidae (Ephemeroptera)99
Fig. 24-36. Procese neurosecretoare din sistemul nervos cerebral și toracic la Rhithrogena
semicolorata (Ecdyonuriidae).
Fig. 24,25,26. La nimfa avansată $, c.n.s. din insulele mediane protocerebrale au o activitate
elaboratoare medie și ocupă zone din calota superioară (24); glandele ventrale au volum maxim
și își mențin legătura cu hipodermul (25), iar corpora cardiaca conține un depozit mare de produs,
stocat dintr-un ciclu anterior (26). Bouin, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x. Fig. 27,28,29. La
subimago recent $ activitatea neurosecretoare continuă (27), în corpora cardiaca stocându-se
produs de origine protocerebrală în cantitate mai mare (28), iar în ganglionul subesofagian își încep
activitatea 2 neuroni din planșeul ventral. Zenker, Zenker, paraldehidă-fuxină.
Fig. 30,31,32. La imago ? c.n.s. mediane ajung în stadiul de umplere maximă și depozit în calotă.
Ele sunt grupate în zone relativ mici și separate de neuroni inactivi (30), corpora cardiaca este
acum aproape golită de produs stocat (31), iar la stadiul de imago în apropierea depunerii pontei,
c.n.s. mediane au o încărcare maximă (ciclul neurosecretor de pontă) (32). Zenker, Zenker.
paraldehidă-fuxină, 200 x. Fig. 33,34,35,36. Aspecte ale neurosecreției la Rhithrogena semicoloraiu
Activitate crescută în insulele mediane de la nimfa avansată (33), simultan apar și c.n.s. active în
zonele neuronale laterale metatoracice (34,35), iar în final, la imago c.n.s. mediane, apar aproape
golite de produs, care poate fi decelat în axonii conducători ai n.c.c.I (36). Zenker, Zenker,
paraldehidă-fuxină, 200 x.
Fig. 24-36
100
A. Săftoiu
8
9	Neurosecreția protocerebrală la Ecdyonuriidae (Ephemeroptera)	101
Fig. 37^8. Aspecte histologice de la Baetis rhodani (Baetidae).
Fig. 37,38,39. Nimfa ? inițială: ovocitele au o dezvoltare medie (vitelogeneză) (37), c.n.s. mediane
sunt în plină elaborare și deversare axonală (38), iar axonii n.c.c.I sunt plini cu granule conduse
(39). Halmi, Zenker, paraldehidă-fuxină. Fig. 40,41,42. La nimfa avansată, ovocitele au talia
maximă (vitelogeneză încheiată) (40), ciclul neurosecretor protocerebral și conducerea intraaxonală
fiind în descreștere (41,42). Halmi, Zenker, paraldehidă-fuxină. Fig. 43. Corpora aliata este activă
la nimfa avansată 9, glandele ventrale, deasemenea (44). Fig. 45. La imago ? în pontă, se produc
deversări importante prin n.c.c.I, însoțite de depozitare în partea anterioară a corporei cardiaca.
£enker, Zenker, paraldehidă-fuxină, 200 x.Fig. 46,47,48. Aspecte ale activității neurosecretoare la
Baetis rhodani cr: c.n.s. mediane active la nimfa (46), o slabă activitate în c.n.s. metatoracice (47), iar
la nimfa avansată apar deversări de produs în axonii nervilor terminali (cercali) (48). Halmi, Zenker,
paraldehidă-fuxină. Pentru toate imaginile, măririle indicate corespund unor măriri inițiale.
Fig. 37-48
102
A. Săftoiu
10
Acest ciclu neurosecretor amplu și simultan cu el și cel endocrin general,
poate fi considerat un nou ciclu, de tip imaginai, care aduce Ecdyonuriidaele alături
de Baetidaele mai evoluate, pe acest plan fiziologic. Astfel, considerând și activitatea
neuroendocrină de la Caenidae sau de la Palingeniidae, forme veritabil efemeroide,
cu numeroase caractere structurale primitive și cu o viață imaginală extrem de
scurtă, se poate conchide că întregul grup al Ephemeropterelor prezintă în stadiile
finale imaginale, până în ultimul moment al vieții, procese active în întregul sistem
neuroendocrin. Acest tip de procese, nu au deci ca moment final ultima ecloziune,
ci continuă chiar intensificându-se în timpul vieții aeriene, conferind acestor insecte
un veritabil caracter de Neopter.
BIBLIOGRAFIE
1.	ARVY L.. GABE M., Bull. Soc. Zool. France, 75, 267-285, 1950.
2.	ARVY L., GABE M., Cellule, 55, 303-322, 1952.
3.	ARVY L., Bull. Soc. Zool. France, 77, 229-230, 1952.
4.	CAZAL P., Bull. biol. France Belg., Suppl., 32, 1-127, 1948.
5.	SĂFTOIU A., Rev. Roum. Biol., 14, 1969, Rev. Roum. Biol., 15, nr. 3, 1970, St., cerc. biol.
Ser. Biol, anim., 35, 89-94, 1983.
EFECTUL ADMINISTRĂRII REPETATE DE ADRENALINĂ
ASUPRA MORFOLOGIEI PANCREASULUI ENDOCRIN AL
BROAȘTELOR ȚESTOASE (EMYS ORBICULARIS L.)
ANA GEORGESCU, IOANA TRANDABURU
Primit în redacție
la 20 aprilie 1995
Institutul de Biologie
Splaiul Independenței nr. 296, București
The endocrine pancreas of normal and adrenaline-treated common turtle Emys orbicularis L.
was investigated in light and electron microscopy and the plasma glucose levels were recorded.
The endocrine pancreas occurs as clusters of cells with islet-like shapes closely related to
the pattem of the vascular system. Apart from the islet-like structures, small clusters of
endocrine cells (2-6 cells) and numerous single endocrine elements randomly scattered
throughout the exocrine parenchyma completed the organization of the endocrine pancreas
in turtles. Irrespective of their size, the islet-like structures were not separated from the
exocrine pancreas by a distinct basal lamina or a connective tissue capsule.
At the ultrastructural level, four main types of endocrine elements (B-, A-, D- and PP-
cells) without any preferențial distribution within the islets have been identified. Their
morphological features were similar with those described in mammals. In spițe of the
injected high doses of adrenaline (0,7 mg/kg body weight daily for 14 days) only minor
alterations of the B-cell fine structure and a slight, nonsignificant hyperglycemia have
been recorded.
în pofida poziției de mijloc pe care o ocupă reptilele în evoluția vertebratelor,
studiile morfologice și în special morfofiziologice asupra pancreasului endocrin nu
sunt foarte numeroase. Cele mai multe informații asupra distribuției tipurilor de
celule endocrine și caracterizării ultrastructurale a acestora se referă la subord.
Lacertilieni (9) (10) (16) (21) (28). Morfologia insulelor Langerhans la Chelonieni
a fost investigată în principal la familia Testudinide prin tehnici de microscopie
optică și electronică (20) (24) (29) și mai recent prin metoda imunocitochimică (1)
(3) (24). Cercetările întreprinse în acest sens la specia Emys orbicularis L. (Chelonia)
sunt sporadice (4) (30) - optic și electronic.
Situații similare întâlnim la reptile și în ceea ce privește reacția
morfo funcțională a tipurilor de elemente insulare (B, A, D, PP) la acțiunea unor
factori (glucoză, adrenalină, aminoacizi etc.), care pot induce modificări morfologice
la nivelul acestora. Aceste studii sunt efectuate într-un număr mai mare la Lacertide
(13) (12) (25) (26) (27) (31) comparativ cu ordinul Chelonieni (12) (13). Adrenalina,
hormon cu un larg spectru de acțiune farmocologică este implicată în reglarea
metabolismului glucidic. Hiperglicemia consecutivă activării glicogenolizei hepatice
și musculare și a inhibării transportului glucozei în țesuturi, reprezintă unul din
factorii prin care adrenalina influențează secreția insulinei pancreatice, pe lângă
acțiunea directă asupra celulelor A insulare (2).
Având în vedere că literatura de specialitate nu oferă date referitoare la efectele
adrenalinei asupra activității secretoare a pancreasului endocrin al speciei Emys
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 103-110, București, 1995
104	Ana Georgescu și al.	2
Efectul adrenalinei asupra pancreasului endocrin al broaștelor țestoase
105
orbicularis L., în condițiile în care aceasta joacă rol esențial în menținerea
homeostaziei glicemice, lucrarea de față are drept scop evaluarea acțiunii adrenalinei
asupra morfofiziologiei insulelor Langerhans, ca și caracterizarea citologică a
pancreasului endocrin cu ajutorul tehnicilor histochimice și citologice.
MATERIAL ȘI METODĂ
Experimentul a fost efectuat pe 5 broaște țestoase cu greutatea corporală
cuprinsă între 500 - 1000 g. Dintre acestea un număr de 3 animale au fost injectate
intramuscular, cu doze unice zilnice de 0,7 mg adrenalină 0,1 % (Biofarm)/kg gr.
corp., iar 2 broaște țestoase netratate au fost considerate martor. Experimentul s-a
desfășurat pe o perioadă de 14 zile. Toate animalele au fost private de hrană cu 12
ore înainte de fiecare injectare. Sacrificarea, prin decapitare, s-a realizat la 20 ore
de la ultima administrare, interval de timp în care animalele au avut acces la hrană.
Sacrificarea a fost urmată de prelevarea probelor de sânge pentru determinarea
glicemiilor prin metoda cu ortotoluidină (S. Gheție, E. Tripcovici, 1964) și a
pancreasului, în vederea investigațiilor de microscopie optică și electronică.
în scopul evidențierii tipurilor de celule insulare în microscopie optică,
fragmente de pancreas au fost fixate în Bouin-Hollande și ulterior incluse în parafină.
Secțiunile obținute (7 p grosime) au fost colorate prin aplicarea tehnicilor: hemalaun-
eosină, cromalaun-hematoxilin-phloxină (metoda Gomori) și impregnare argentică
(Hellman-Hellerstrom, 1960). Preparatele au fost examinate la un microscop optic
produs de firma Karl-Zeiss-Jena.
Pentru observații submicroscopice, fragmente de țesut pancreatic au fost
fixate în soluții de 2,5 % glutaraldehidă în 0,1 tampon fosfat (pH 7,4) timp de 2
ore, la rece și ulterior postfîxate la rece timp de 60 de minute într-o soluție de 1 %
OsO4, preparată în același tampon fosfat (0,lM). în continuare, piesele au fost
deshidratate în soluții de acetonă de concentrații crescânde și incluse în Durcupan
ACM (Fluka, A-G-Buchs). Secțiunile obținute la un ultramicrotom Tesla BS-408
au fost colorate succesiv cu acetat de uranil (Watson, 1958) și citrat de plumb
(Reynolds, 1963) și examinate la un microscop electronic Tesla.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Observațiile noastre de microscopie optică asupra organizării morfologice a
organului insular demonstrează asemănarea acestuia cu pancreasul endocrin descris
la broaștele țestoase mai evoluate, de către o serie de cercetători (1) (11) (20) (24)
(30). Colorații specifice pancreasului endocrin au evidențiat la specia Emys
orbicularis L. un număr relativ redus de insule Langerhans, dispersate în masa
pancreasului exocrin, care nu sunt separate de țesutul exocrin prin capsule conjuctive.
Majoritatea insulelor sunt adiacente duetelor excretoare sau vaselor de sânge ale
glandei exocrine (fig. 2). Acestea conțin aproximativ un număr de 7-20 celule
(fig. 2), în timp ce la Testudo graeca (4) (24) și Crysemys picta (17) (24) insulele
sunt mai mari. Comparativ cu Emys orbicularis L. unde separarea topografică a
celulelor insulare nu este evidentă (fig. 2), la Testudo graeca se observă tendința de
segregare a tipurilor de celule B și A către centrul și respectiv, către periferia
insulelor (3) (4), în timp ce la Mauremys caspica se remarcă distribuția netă a
celulelor B în centrul insulei, înconjurate de celule A, D și PP (24). în compoziția
celulară a insulelor de la Emys orbicularis L. celulele producătoare de insulină sunt
mai numeroase decât celulele producătoare de glucagon, în timp ce la Testudo
graeca (3) raportul numeric A/B este în favoarea primului tip de celule. în acest
sens, rezultatele obținute teEmys orbicularis L. sunt similare cu observațiile asupra
pancreasului endocrin de la Mauremys caspica (24). De asemenea, atât la speciile
de broaște țestoase amintite mai sus (3) (17) (24), cât și la specia studiată de noi,
s-au observat mici grupuri de celule B (2 sau 3 celule) asociate vaselor de sânge
(fig. 3). Celule producătoare de glucagon izolate sau frecvent asociate cu celule B
sau cu alte tipuri de celule întâlnim în jurul duetelor pancreatice exocrine (fig. 4).
Pancreasul endocrin conține numeroase celule PP și un număr redus de celule D,
care se găsesc în marea lor majoritate izolate, asociate capilarelor sanguine sau
dispersate în țesutul exocrin (fig. 5).
Ultrastructural, compoziția celulară a insulelor pancreatice ale speciei Emys
orbicularis L. este similară cu structura pancreasului endocrin întâlnită la alte rep-
tile (1) (3) (29). Au fost identificate 4 tipuri principale de celule care prin
caracteristicile lor corespund celor de la vertebrate (12) (13) (16). Forma, aspectul
și dimensiunile granulelor de secreție constituie criterii principale de identificare a
tipurilor de celule. Astfel, celulele B (producătoare de insulină) (fig. 6) conțin
granule polimorfe (rotunde, ovale și baghetă), iar celulele A (producătoare do
glugacon) (fig. 7) și celulele PP (producătoare de polipeptid pancreatic) (fig. 8) au
granule rotunde, în timp ce granulele celulelor D (producătoare de somatostatină)
(fig. 9) sunt aproximativ ovale. Corul granulelor este caracterizat prin densitate
electronooptică diferita, mai accentuată la celulele B. Acesta este înconjurat de un
haloubine evidențiat la celulele producătoare de insulină (fig. 6); la celelalte două
tipuri de celule A și PP haloul este mai îngust și este mai mult sau mai puțin clar
(fig. 7,8). întrucât membrana granulelor este lipită de miez, haloul lipsește la celulele
D (fig. 9). Dimensiunile cele mai mari ale granulelor au fost observate la celulele D
(producătoare de somatostatină) pe pozițiile următoare fiind situate granulele A, B
și în ultimul rând granulele celulelor PP.
în citoplasmă celor 4 tipuri de celule se găsesc: relativ numeroase mitocondrii
rotunde ori filamentoase care conțin criste transversale și ergastoplasmă moderat
evidențiată. Remarcăm, de asemenea, numeroase picături de lipide și corpi
multiveziculari, iar în celulele B se poate observa glicogen (fig. 6).
Administrarea de adrenalină timp de 14 zile a indus un ușor efect
hiperglicemic - la animalele tratate, valorile glicemiei fiind cu 15,4 % mai
mare față de cele ale martorilor (fig. 1).
Fig. 1 Valorile medii ale glucozei din
sânge obținute prin administrarea
de adrenalină (I), comparativ cu
lotul martor.
Efectul adrenalinei asupra pancreasului endocrin al broaștelor țestoase 107
106	. Ana Georgescu și al. 4
Rezultate asemănătoare au fost semnalate și de alți autori la broaște țestoase
sacrificate la 48 de ore după ce au primit o doză de 300 pg adrenalină/kg gr.corp.
(Thorpe A. citat de Hazzelwood R.L. (6)) (18), ca și în cazul tratamentului de 5 zile la
șopârle (doză unică zilnică de 1 mg adrenalină/kg gr.corp.), urmat de prelevarea
probelor de sânge la 24 ore de la ultima injectare (27). Spre deosebire de efectul
hiperglicemic realizat la broaștele țestoase, potrivit observațiilor altor autori,
administrarea unor doze mai mici sau repetate (0,05 mg - 0,5 mg adrenalină/kg
gr.corp.) la șopârle (6) (19) și aligatori (8), au provocat hiperglicemii moderate sau
pronunțate. Reacții glicemice asemănătoare cu cele întâlnite la speciile mai sus
menționate s-au semnalat și la broaștele țestoase supuse pancreatectomiei (8) (13)
ori infuziei cu glucoză (5), când valorile glucozei din sânge au fost de 10 ori mai
mari decât în cazul experimentului nostru.
Clutter W.E. și colab.(7) au constatat la șobolani că hiperglicemia crește
direct proporțional atât cu numărul și mărimea dozelor, cât și cu cantitatea disponibilă
de glicogen hepatic ce urmează a fi supusă fosforilării de către adrenalină. Dimpotrivă,
Epple A. și colab.(15) consideră că în cazul tratamentului cu doze mari, datorită
complexității interacțiunilor hormonale, hiperglicemia nu este exclusiv adrenalinică.
în aceste condiții, observațiile de microscopie electronică la Emys orbicularis
L. au evidențiat o ultrastructură insulară ce apare a nu fi în general afectată de
administrarea dozelor repetate de adrenalină. Cu excepția celulelor B la care
se pot observa aspectul spumos al citoplasmei, mitocondrii dilatate, cât și un
reticul endoplasmatic ușor dilatat (fig. 10), celulele A, D, și PP sunt inerte la
acțiunea adrenalinei.
Faptul că la Chelonieni după hipofizectomie sau infuzii cu glucoză și insulină
(32) se 'constată alterări severe ale structurii celulelor endocrine (hipertrofia și
hiperplazia celulelor A și B, degranulări moderate ale celulelor B), asemănătoare
cu cele întâlnite la șopârle (25) și aligatori (12) (13), în aceleași condiții
experimentale, ne determină să considerăm că broaștele țestoase prezintă o rezistență
ridicată la acțiunea adrenalinei.
Având în vedere numeroasele dovezi (14) (15) (23) care pledează în favoarea
inhibării secreției de insulină de către adrenalină, considerăm că la specia Emys
orbicularis L. acest proces se găsește într-o fază incipientă, în pofida faptului că
dozele de adrenalină administrate au fost de 100 de ori mai mari decât dozele
fiziologice (5-7 pg/kggr. corp.). Ca urmare, nu putem constata o relație proporțională
între mărimea dozei și severitatea modificărilor structurale.
Fig. 2. Evidențierea unei insule din pancreasul de broască țestoasă (Emys orbicularis L.), conținând
celule B (->) și celule A (►); c-capilar sanguin, (colorare prin metoda cromalaun-hematoxilin-
phloxină). Fig. 3. Localizarea a 2 celule B (->) și a unei celule A (►) lângă un vas de sânge
(colorare prin metoda cromalaun-hematoxilin-phloxină). Fig. 4. Celulă A (►) lângă peretele
unui vas de sânge (colorare prin metoda cromalaun-hematoxilin-phloxină). Fig. 5. Celulă D (+►)
în țesutul pancreasului exocrin (impregnare argentică - Hellman-Hellerstrom). Fig. 6. Evidențierea
submicroscopică a unei celule B. Se remarcă polimorfismul granulelor (->); picături de lipide
(>)și acumulare de glicogen (+►); (x 7000 - mărire inițială).
Planșa I
7	Efectul adrenalinei asupra pancreasului endocrin al broaștelor țestoase 109
108
Ana Georgescu și al.
6
Fig. 7. Celulă A adiacentă unui capilar sanguin (c) conținând granule rotunde (->), picături de
lipide (►) și cisterne RER (+►); (x 7000 - mărire inițială). Fig. 8. Celule PP în pancreasul de broască
țestoasă. Se observă mitocondrii rotunde (->), lizozomi (►) și RER abundent (4>); (x 7000 - mărire
inițială). Fig. 9. Celulă extrainsulară conținând granule ovale (->), numeroase mitocondrii rotunde
cu matricea densă (►); (x 7000 - mărire inițială). Fig. 10. Aspectul celulelor B la 20 de ore după
administrarea ultimei injecții de adrenalină. Se remarcă aspectul spumos al citoplasmei: mitocondrii
dilatate cu creste dificil de recunoscut (-»), cisterne ușor dilatate (►); (x 14000 - mărire inițială).
Planșa II
110	Ana Georgescu și al.	8
CONCLUZII
Pe baza rezultatelor putem conchide următoarele:
1.	La Emys orbicularis L. nu se observă separarea topografică a tipurilor de
celule în insulele pancreatice.
2.	Cele 4 tipuri de celule identificate (B, A, D, PP) în pancreasul endocrin
prezintă caracteristici ultrastructurale similare cu cele ale celulelor de la mamifere.
3.	Hiperglicemia nesemnificativă și tranzitorie influențează în mică măsură
activitatea secretoare a celulelor producătoare de insulină (B). Celulele A, D, PP
nu sunt afectate de acțiunea adrenalinei.
4.	Se remarcă o rezistență ridicată a pancreasului endocrin al speciei Emys
orbicularis L. la tratamentul cu adrenalină.
BIBLIOGRAFIE
1.	AGULLEIRO B„ AZALA GARCIA A., ABAD M.E., Gen. Comp. Endocrinol.,60: 95-103, 1985.
2.	ALTSZULER N., Springer Verlag, XXXII, 2:535, 1975.
3.	AYALA GARCIA A., LOZANO M.T., AGUILLEIRO B., Gen. Comp. Endocrinol.,
68:235-248, 1987.
4.	CARDEZA A.F., Rev. Soc. Argent. Biol., 33:59, 1957 b.
5.	CARDEZA A.F., Rev. Soc. Argent. Biol., 33:74, 1957.
6.	CHRISTENSEN N.J., Diabetologia, 16:211-224, 1979.
7.	CLUTTER W.E., BIER D.M., SHAH S.D., AYER P.E., J. Clin. Invest., 66:94-101, 1980.
8.	DE ROSS R. et al., J. Exp. Zool., 250:1-10, 1989.
9.	EL SALHY M., GRIMEL1US L., Histochem., 72:237-247, 1981 a.
10	El SALHY M., et colab., Histochem., 78:391—397, 1983.
11.	EPPLE A., BRINN J.E., Gen. Comp. Endocrinol., 27:320-349, 1975.
12.	EPPLE A., BRINN J.E., Academic Press, voi. I, chap. 10, 1986.
13.	EPPLE A., BRINN J.E., Springer Verlag - New York, 1987.
14.	EPPLE A., HEIM K., VOGEL W.H., Comp. Biochem. Phisiol., 89 C:83-86, 1988.
15.	EPPLE A., BERTONI J., HATWAY C.B., J. Exp. Zool., 250:67-72, 1989.
16.	FALKMER S., OSTBERG Y., The diabetic pancreas, 1985.
17.	GAPP D.A., KENNY M.P., POLAK J.M., Peptides, 6:347-352, 1985.
18.	HAZELWOOD R.L., Prentice Hali, Englewood Cliffs - New Jersey, 1989.
19.	JANSSEN P.A., CÂINE S.G., DIXON Y.E., Gen. Comp. Endocrinol., 49:477-488, 1983.
20.	LAWZEWITCHII., Anatomia, voi. XXII, 55:41-48, 1973.
21.	LOPEZ J., ECHEVARRIA M., VAZQUEZ J.J., Gen. Comp. Endocrinol., 71:212-228, 1988.
22.	NORRIS D.A., Lea and Febiger, Philadelphia, 1985.
23.	ODA S., OHNEDA A. et al., Comp. Biochem. Physiol., 96 C:405-409. 1990.
24.	PEREZ-THOMAS R., BALLESTA J., PASTOR L.M., MACHRID F., POLAK J.M., Gen.
Comp. Endocrinol., 76:171-191, 1989.
25.	RHOTEN W.B., Comp. Biochem. Physiol., 45 A: 10001-10007, 1973.
26.	RHOTEN W.B., Gen.Comp. Endocrinol., 17:203-219, 1973.
27.	RHOTEN W.B., Gen. Comp. Endocrinol., 20:474-489, 1973.
28.	RHOTEN W.B., HALL C.E., Anat. Rec., 199:88-97, 1981.
29.	RHOTEN W.B., Experientia 43:428-430, 1987.
30.	TITLBACH M., Z. Zellforsch, 70:21-35, 1966.
31.	C. VLĂDESCU , BALTAC M., TRANDABURU T., SCHMIDT D., St. Cerc. Biol., Seria
Zool. 23, 3:219-224, 1971.
32.	WAGNER E., BARROS M., MARQUES M., Ibid., 4:190-199, 1954.
Primit în redacție	Institutul de Biologie
la 29 mai 1995	Splaiul Independenței nr. 296, București
CARACTERIZAREA ACTIVITĂȚII 5’NUCLEOTIDAZEI DIN
FICATUL EMBRIONILOR DE GALLUS DOMESTICUS
R. MEȘTER, C. TESIO, CRISTIANA STAICU
5’Nucleotidase was identified in embryo’s liver from white Leghom breed, during
several phases of development. An increase in activity was observed in the stages of
8 and 18 days of development and in the two-day-old chickens after hatching. Gel
electrophoresis in absence of SDS identified two major bonds in majority of embryonic
stages and in two-day-old chickens.
Gel filtration on Sephadex G-150 gave two major molecular forms of enzyme. The
enzyme hydrolyzes all nucleoside 5’monophosphates tested. It exhibited an optimal
activity at two pH ranges (7.0-8.5) with AMP as substrate. Magnesium ions activate
one molecular form of enzyme.
We suggest that in embryo’s liver, the enzyme is very important in the control of all
monophosphorylated nucleotides, in correlation with hepatogenesis.
5’Nucleotidaza (5’ ribonucleotid fosfohidrolaza, E.C.3.1.3.5.) catalizează
hidroliza fosfatului esterificat la carbonul 5’ al ribozei și deoxiribozei din diferitele
nucleotide monofosforilate. Activitatea 5’ nucleotidazei este identificata atât la
forma solubilă, dar și la cea legată de membrană sau localizată la suprafață, în
diferite țesuturi de la eucariote (1, 2,4, 11, 13, 21, 23, 24).
Diferitele 5 ’ nucleotidaze pot să hidrolizeze 5 ’ purin și pirimidin mononucleotide,
5’ trinucleotide și chiar nucleotide complexe cum sunt UDP-glucoza sau FAD.
în strânsă legătură cu localizarea celulară și proprietățile celulare și moleculare,
Zimmermann (24) susține existența mai multor forme enzimatice:
- o formă legată de membrană (ecto 5’ nucleotidaza); - o formă solubilă care
pare derivată din 5’ nucleotidaza, e ancorată prin GPI și are, probabil, localizare
extracelulară; - două forme solubile, cu caracteristici similare, care pot fi deosebite
pe baza afinităților pentru AMP și respectiv IMP.
Forma enzimei cu localizare la suprafața membranei este factor al cascadei
de evenimente care determină hidroliza completă a ATP-ului extracelular la
adenozină, viitor mesager extracelular. Această formă, care se leagă de membrana
plasmatică prin glicozil fosfatidilinositol este implicată și în interacțiile matrix-
celulă, în recunoașterea și adeziunea celulară și chiar în semnalizarea
transmembianară (24).
Rolul funcțional al enzimei nu a fost elucidat decât parțial. Adenozină și 5’
AMP au o serie de efecte modulatoare la nivel celular, mai ales asupra vaselor
endoteliale (11). în plus, enzima produce intermediari necesari în metabolismul
purinelor și pirimidinelor.
5’Nucleotidaza a fost larg cercetată și în țesutul hepatic (9, 11, 17, 18).
Enzima a fost identificată în citosolul ficatului de pasăre și șobolan (12, 18).
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 111-118, București, 1995

Acțiunea 5'Nucleotidazei în ficatul embrionilor de Gallus domesticus 113
112
Radu Meșter și al.
Activitatea enzimei în ficatul de pasăre apare mai mare, comparativ cu cea din
ficatul de mamifer, sugerând importanța 5’nucleotidazei în metabolismul azotului
la animalele uricotelice (10,11).
5’Nucleotidaza din ficatul de pasăre hidrolizează preferențial IMP și GMP
(1) și a fost identificată atât la nivelul membranelor plasmatice (5, 8) cât și în
citosol (12, 18).
Există foarte puține cercetări asupra 5’ nucleotidazei din ficatul embrionar.
Itoh și Tsushima (10) au urmărit activitatea enzimei din ficatul de pasăre în cursul
dezvoltării, arătând că enzima hidrolizează preferențial IMP. Prezența enzimei
în cursul dezvoltării embrionare a ficatului, sugerează rolul major al acestui
organ în catabolismul nucleotidelor și influența lor, în calitate de semnale ale
diferențierii ficatului, în special, în corelația dintre procesele morfogenetice
ale hepatogenezei și angiogenezei.
în lucrarea de față am urmărit evoluția activității 5’ nucleotidazei din țesutul
hepatic al păsărilor în cursul dezvoltării embrionare. Pe enzima parțial purificată
s-au determinat o serie de particularități funcționale, legate de specificitatea de
substrat, pH optim, influența ionilor și formele moleculare.
MATERIALE ȘI METODE
Experiențele au fost efectuate pe embrioni de găină din rasa Leghorn alb.
Țesutul embrionar hepatic din stadiile de dezvoltare cercetate (4, 8,10, 12,14, 16,
18, 20 de zile și pui eclozați de două zile), a fost prelevat după sacrificare și
prelucrat imediat. Țesutul hepatic a fost omogenizat în soluție-tampon Tris-HCl 50
mM, pH 7,5, în prezență de Triton X-100, concentrație 0,1% într-un
omogenizator tip Potter, după o tehnică descrisă anterior (15). Extracția enzimei
a fost continuată timp de 30 min la rece (4° C), după care omogenatul a fost
centrifugat la 10 000 rpm și supernatantul obținut a fost utilizat pentru
caracterizarea enzimei în stadiile embrionare.
Fracțiile active ale stadiilor embrionare au fost adunate și enzima a fost
purificată parțial prin gel-filtrare pe o coloană de Sephadex G-100 (2,8 x 37
cm), echilibrată în soluție tampon Tris-HCl 50 mM, pH 7,5. glicerol 5%,
Triton X-100 0,2%.
Enzima a fost eluată cu această soluție tampon la o rată de scurgere de
25 ml/oră și s-au colectat fracții de 5 ml. Fracțiile active au fost păstrate și folosite
ca sursă enzimatică în experimentele de caracterizare a 5’ nucleotidazei. Profilul de
eluție al 5’ nucleotidazei de pe o coloană de Sephadex este prezentat în fig. 3.
Pentru evidențierea enzimei pe gel, s-a utilizat tehnica disc electroforezei
descrisă de Davis (3), folosind geluri de poliacrilamidă în concentrație de 7,5%.
Activitatea enzimatică pe gel a fost evidențiată după o tehnică descrisă de
Naito și Lowenstein (.17).
Proteina din toate extractele și în cursul purificării a fost determinată după
metoda Lowry și col. (14), folosind albumină serică bovină, în calitate de standard.
Activitatea 5 ’ nucleotidazei a fost apreciată prin dozarea orto fosfatului eliberat
în mediu. Mediul de reacție a fost constituit din: soluție tampon Tris-HCl 50 mM,
pH 7,5, AMP 2,5 mM și 0,1 ml soluție enzimatică, într-un volum final de 2 ml.
După incubare la 37° C, timp de 10-20 min., reacția enzimatică a fost stopată cu
1 ml TCA 10%. Proteina precipitată s-a îndepărtat prin filtrare și în filtrat s-a dozat
ortofosfatul, după tehnica Fiske-Subarrow (7). în paralel s-au efectuat și probe
martor tară substrat în mediu. Activitatea enzimatică s-a exprimat în nmoli de
ortofosfat eliberat per mg proteină și per min.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Evoluția activității 5 ’ nucleotidazei în ontogeneză. Activitatea enzimatică a
5’ nucleotidazei în diverse stadii ale embriogenezei ficatului de la pasăre este
prezentată în fig. 1.
Fig. 1. Evoluția activității 5’ nucleotidazei în ficatul embrionar de pasă/e. în diverse stadii de
dezvoltare și la pui eclozați de două zile.
114
Radu Meșter și al.
După cum se observă din figură, activitatea 5’ nucleotidazei prezintă fluctuații în
cursul ontogenezei ficatului. S-au identificat două maxime de activitate enzimatică:
în stadiile de 8 și 18 zile. Un al treilea maxim a fost observat la puii eelozați de
două zile. Prezența celor două maxime de activitate enzimatică în două stadii
deosebite ale ontogenezei hepatice sunt greu de apreciat funcțional. Apare însă
evident faptul că în toate stadiile embrionare 5’ nucleotidaza este prezentă cu o
activitate medie cuprinsă între 25-35 nmoli Pi/mg proteină/min.. Probabil că în
dezvoltarea embrionară a ficatului, enzima produce sau distruge nucleotidele elaborate
local. Apare clar că enzima joacă un rol funcțional activ, în constituirea și
diferențierea țesutului hepatic, prin producerea de nucleozide și în reglarea nivelului
lor în cursul hepatogenezei.
Creșterea activității 5’ nucleotidazei la pui, după eclozare, constatată de noi,
vine în acord cu cercetările anterioare. Itoh și Tsushima (10) au studiat activitatea
5’ nucleotidazei în prezența IMP ca substrat, în ficatul embrionar de pasăre înainte
de eclozare (stadiile 19-20 de zile) și la pui, după eclozare. Autorii constată o
creștere de peste două ori a activității enzimei la puii eelozați, sugerând rolul enzimei
în metabolismul excretor al azotului la animalele uricotelice, cât și rolul hranei
proteice. Totuși datele sunt limitate numai la hidroliza IMP, specificitatea de substrat
a enzimei fiind omisă.
Studiul electroforetic al 5’ nucleotidazei. 5’ Nucleotidaza hepatică din di-
verse stadii de dezvoltare embrionară a fost analizată electroforetic pe gel de
poliacrilamidă fig. 2. Toate benzile corespunzătare activității 5’ nucleotidazei au
-------------------------Stadii embrionare-------------------------------
Fig. 2. Evidențierea electroforetică, pe gel de poliacrilamidă, în lipsa SDS, a formelor moleculare
ale 5’ nucleotidazei din ficatul embrionilor de pasăre în diverse stadii de dezvoltare și la pui
eelozați de două zile.
5	Acțiunea 5’Nucleotidazei în ficatul embrionilor de Gallus domes ficus	115
fost evidențiate folosind 5’ AMP ca substrat. în primele stadii ale dezvoltării (4-12
zile s-au evidențiat două benzi cu activitate enzimatică dintre care una apare intens
colorată în stadiul de 10 zile, (în acord cu datele cantitative). în stadiile embrionare
ulterioare (12-20 zile) se constată 2-3 benzi cu activitate enzimatică a căror poziție
este variabilă în gel și cu intensități de colorare deosebite, sugerând rate de sinteză
diferite și/sau capacități de glicozilare variabile. La puii eelozați de două zile se
constată o singură bandă cu activitate enzimatică foarte intensă, care arată că
5’ nucleotidaza activă este un homodimer. Electroforeza enzimei în gel de
poliacrilamidă în prezență de SDS indică de asemenea o singură bandă. Benzile
minore din diverse stadii de dezvoltare embrionară a ficatului, constatate și la
enzima din alte surse (17,21), inclusiv cea din ficat de pasăre (18), pot fi rezultatul
asocierii proteinelor din diverse membrane, al glicozilării lor deosebite, sau al
interferenței lor cu alte componente celulare.
Purificarea parțială a 5 ’ nucleotidazei din ficatul embrionilor de pasăre.
Pentru a putea face o caracterizare mai corectă a proprietăților enzimei s-a efectuat
o purificare parțială a enzimei prin gel-filtrare pe coloană de Sephadex G-150.
Profilul de eluție al enzimei (fig. 3) sugerează că enzima este alcătuită din două
1 5 8 10 15 20 24 26 28 30 32 33 34 35 36 37 38 39 0
Numărul fracției
Activ, enzimatică pmoli Pl/mg/min Conc proteinei mg/ml
Fig. 3. Profilul electroforetic al 5’ nucleotidazei din ficatul embrionilor de pasăre prin
gel-cromatografie pe Sephadex G-150.
subunități similare, cu mase moleculare apropiate. Prezența a două maxime cu
activitate enzimatică scăzută se poate interpreta ca fiind o contaminare, sau indică
forme moleculare specifice embrionare. Cercetările atnerioare asupra componentelor
subunitare ale enzimei a dus la rezultate divergente. Astfel, Naito și Tsushima (18)
au arătat că 5’ nucleotidaza din ficatul de pasăre este formată din patru subunități
116	Radu Meșter și al.	6
similare de aproximativ 5 KDa, iar Heidemann și col. (8) apreciază că enzima din
pipota de pasăre este un homodimer de 79 KDa. Și alte studii pe enzima purificată
din ficatul și țesutul cardiac de mamifer sugerează că enzima este un dimer.
Specificitatea de substrat a enzimei. Activitatea 5 ’ nucleotidazei parțial
purificate din ficatul embrionilor de găină a fost apreciată față de o serie de
nucleotid monofosfați înrudiți. Enzima prezintă a specificitate largă și poate
hidroliza toate 5’ nucleotidele purinice și pirimidinice în ordinea: 5’AMP,
3-5’CMP, 5’GMP și 5’IMP (tabelul nr.l). Acest lucru sugerează că enzima
Tabelul nr. 1
Specificitatea de substrat a 5’ nucleotidazei parțial purificată din ficat embrionar de pasăre.
Nr. crt.	SUBSTRAT	Activitate enzimatică (% față de 5’AMP)
1	5’AMP	100
2	5’IMP	77,48
3	5’GMP	88,75
4	5’CMP	90,16
este o 5’ nucleotidfosfohidrolază, în ficatul embrionar. Studiile anterioare pe
5’ nucleotidaza din ficatul de pasăre (10) au arătat că enzima are o specificitate
mare pentru IMP și GMP și slabă pentru 5’AMP, 5’CMP și 5’UMP.
Specificitatea enzimei din ficatul embrionar față de nucleotidele monofosforilate
sugerează implicarea enzimei în metabolismul tuturor nucleotidelor și nu,
preferențial, pe un tip de nucleotid. Foarte probabil că în embriogeneză enzima
joacă un rol important în controlul concentrației intracelulare a nucleotidelor
monofosforilate, în corelație cu creșterea și diferențierea țesutului hepatic.
' InfluențapH-ului și a concentrației ionilor de magneziu .5’ Nucleotidaza din
ficatul embrionar de pasăre prezintă două optime de activitate în prezența 5’AMP,
ca substrat, un optim la pH 7, și un al doilea la pH 8,5 (fig. 4). Existența a două
optime de activitate enzimatică a fost observată și pe alte preparate enzimatice
(16, 17). Din datele obținute pe alte enzime se sugerează existența a două grupări
ionizabile în complexul enzimă-substrat, una în domeniul neutru, conținând resturi
de histidină și alta în domeniul alcalin, reprezentat de resturi de cisteină (16).
Ionii de magneziu prezintă o acțiune deosebită pe cele două peak-uri
majore, obținute de pe coloană cu Sephadex G-150, în condiții standard și cu
AMP, ca substrat. Una dintre formele moleculare este inhibată de prezența
Mg 2+în mediu (ImM), în timp ce cea de a doua este activată de Mg2+ (5mM).
Studii efectuate pe 5’ nucleotidaza din alte țesuturi au evidențiat comportări
deosebite ale enzimei în prezența ionilor de Mg2+. Enzima legată de membrană
din celulele glioma de șobolan este inhibată de zinc și activată de mangan
(22). Enzima din țesutul cardiac de șobolan prezintă o comportare complexă în
funcție de natura tamponului utilizat (17), sugerând că unele soluții tampon
interacționează cu enzima prin intermediul unui ion metalic fixat de enzimă. în
tampon Tris nu s-a observat un efect al ionilor de Mg2+.
Faptul că cele două forme moleculare ale 5’ nucleotidazei din ficatul embrionar
de găină se comportă deosebit în prezența Mg 2+ poate fi interpretată în maniere
Activitate enzimatică
EPT(țimoli/Pi/mg/min)
—a— Activitate enzimatică pe peak-ul 2
(pmoli Pi/mg/min)
Fig. 4. Influența pH-ului asupra activității 5’ nucleotidazei parțial purificate din
ficatul embrionilor de pasăre.
deosebite. Dacă luăm în considerație că enzima în ficatul embrionar se află într-un
echilibru între forma asociată de membrană și forma citosolică, putem presupune
că enzima citosolică este activată de ioni, lucru constatat și în cazul enzimei purificate
din alte surse (2, 12).
Importanța funcțională a 5’ nucleotidazei în reglarea funcțiilor metabolice ale
ficatului embrionar rămâne o problemă deschisă.
BIBLIOGRAFIE
1.	BAYLES E.M., NEWBY A., SIDDLE K., LUZIO J.P., Biochem. J., 203:245-251, 1982.
2.	CAMICI M., FINI C., IPATA P.L., Biochim. Biophys. Acta, 840:6-12, 1985.
3.	DA VIS B.J., Ann. N.Y. Acad. Sci., 121:404-427, 1964.
4.	DE TATA V., MURA U„ BERGAMINI E., GORI Z., IPATA L.P., Ital. J. Biochem.,
32:330-335, 1983.
5.	D1ECKHOFF J., HEIDEMANN M., MANNHERZ M.G., Submicrosc. Cytol, 16:33-34, 1984.
6.	DOSS R., CARRAWAY C.A.C., CARRAWAY K.L., Biochim. Biophys. Acta, 570:96-106, 1979.
118
Radu Meșter și al.
8
7.	FISKE C., SUBAROW Y., J. Biol. Chem., 66:375, 1925
8.	HEIDEMANN M., DIECKHOFF J., HLAVSA C., MANNHEIZ H.G., Eur. J. Cell Biol., 37:122-
129, 1985.
9.	HÂRB J., MEFLAH K., DUFLOS I., BERNHARD S., Eur. J. Bioch., 137:131-138, 1983.
10.	ITOH R., TSUSHIMA K„ J. Biochem., 75:715-721, 1974.
11.	ITOH R., USAMI C., NISHINO T„ TSUSHIMA K, Biochim. Biophys. Acta, 526:154-162,
1978.
12.	ITOH R., Biochim. Biophys. Acta, 657:402-410, 1981.
13.	LAMERS J.M.J., HEYLIGER C.E., PANAGIA V., DHALLA N.S., Biochim. Biophys. Acta,
742:568-575, 1983.
14.	LOWRY O.H., ROSENBROUGH N.J., FARR A.L., RANDALL R.G., J. Biol. Chem., 193:265-
275, 1951.
15.	LUTOSLAWSKA G., JHA N., BAER H.P., Experientia, 39:507-508, 1983.
16.	MONTERO J.M., FES J.B., J. Neurochem., 9:982-990, 1982.
17.	NAITO Y., LOWENSTEIN J.M., Biochemistry, 20:5188-5194, 1981.
18.	NAITO Y., TSUSHIMA K., Biochim. Biophys. Acta, 438:157-168, 1976.
19.	NEWBY A.C., Biochem. J., 186:907-918, 1980.
20.	SCHELL M.J., MAURICE M., STIEGER B„ HUBBARD A.L., J. Cell. Biol., 119, 5:1173-
1182, 1992.
21.	STANLEY K.K., EDWARDS M.R., LUZIO J.P., Biochem J. 186:59-69, 1980.
22.	STEFANOVIC V., MANDEL P., ROSENBERG A., J. Biol. Chem., 251, 3900-3905, 1976.
23.	WIDNELL C.C., J. Cell Biol., 52:542-558, 1972.
24.	ZIMMERMANN H., Biochem. J., 285:345-365, 1992.
Primit în redacție	Facultatea de Biologie,
la 19 aprilie 1995	Splaiul Independenței nr. 91-95, București
EFECTELE MANGANULUI ASUPRA UNOR PARAMETRII
BIOCHIMICI SANGUINI LA PUIUL DE GĂINĂ ÎN
DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ
RODICA GIURGEA, IOANA ROMAN, MONICA MIEL
Manganese administration, in the fodder of the Comish-Rock chickens of two different
ages (5 or 21 days) in underchronic treatment, determines reduced modifications at blood
level. After 5 days of treatment, in the chickens of both ages, a hypoglycemia is registered.
Există numeroase studii referitoare la lipsa sau excesul de mangan asupra
unor parametrii sanguini la mamifere (9), (10), (18), (19). Sunt puține date referitoare
la acest oligoelement asupra păsărilor în funcție de dezvoltarea lor ontogenetică,
fapt pentru care în această lucrare am urmărit răspunsul organismului puilor de
găină dependent de stadiul dezvoltării lor.
MATERIALE ȘI METODE
Cercetările au fost efectuate pe pui de găină, aparținând rasei Cornish-Rock,
având vârsta de 5, respectiv 21 de zile în momentul intrării în experiență. Păsările
au fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare. Hrana, constând din furaj
concentrat adecvat vârstei și apa le-au avut la discreție.
Puii au fost grupați în două loturi: lot martor, hrănit cu furajul normal
(conținutul de mangan din furaj a fost de 12,68 mg/kg) și un lot tratat cu mangan
(clorură de mangan, p.a.). Tratamentul a durat 10 zile, cu urmărirea modificărilor
la 5, respectiv 10 zile de tratament. Manganul s-a administrat în furaj, puii consumând
tot timpul această hrană. Doza de mangan a fost pentru puii de 5 zile de 0,5 mg/kg
furaj, iar pentru cei de 21 de zile de 10 mg/kg furaj.
. Sacrificarea puilor s-a făcut prin decapitare, după o prealabilă inaniție de
16 Ore. Imediat s-a recoltat sângele. Din sângele integral, necoagulat s-a dozat
glucoza (11). Din serul sanguin, obținut după coagularea sângelui la temperatura
camerei și centrifugarea lui s-au dozat: proteinele totale (5), gamaglobulinele
(5), (20), azotul aminoacizilor liberi (13), activitatea transaminazelor GOT și
GPT (14) și colesterolul (21).
Datele obținute au fost prelucrate statistic, prin testul „t” al lui Student. Valorile
aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. Semnificația statistică s-a
St. cerc, biol., Seria biol, anim,, t. 47, nr. 2, p. 119-122, București, 1995
120
Rodica Giurgea și al.
2
considerat de la p = 0,05. A fost calculată și diferența procentuală față de martorul
corespunzător. Datele obținute și calculate statistic sunt prezentate în tabelele nr. 1 și 2.
Tabelul nr. 1
Proteinele totale (PT-mg%), gamaglobulinele (Gg.-mg%), transaminazele, GOT și GPT (unități
gama acid piruvic/ml), azotul aminoacizilor liberi (NA-mg/ml) colesterolul (C-mg%) și glucoza
(Gl.-mg%), din sângele puilor de găină, în vârstă de 5 zile, martor și tratați cu mangan
Sacrificări:	5 zile		10 zile	
Lot:	Martor	Tratat	Martor	Tratat
PT	33,09+2,50	37,05+0,19 ' +11,96	30,28+3,41	26,24+1,33 -13,34
Gg.	17,82+2,47	19,43+2,21 +9,03	9,84+1,13	10,85+1,33 +10,26
GOT	3215,01+414,29	2506,11+189,23 -22,06	7180,21+122,04	6090,02+779,00 -15,19
GPT	156,66+43,70	141,66+36,63 -9,58	465,00+39,55	675,17+60,24 +45.16
NA	4,54+0,45	7,20+0,53 +58,59	4,42+0,72	4,12+0,37 -6,78
C	133,45+10,15	117,90+10,04 -11,66	94,19+8,77	109,47+4,86 +16,22
Gl.	88,17+6,63	53,02+0,99 -39.87	105,45+18,59	117,12+19,80 +11,06
Tabelul cuprinde valorile medii±eroarea standard (x +ES), diferențele procentuale față de martor.
Modificările semnificative statistic sunt subliniate (alte explicații în text).
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Tratamentul cu mangan, aplicat puilor de găină de vârste diferite evidențiază
modificări reduse la nivel sanguin. Puii de găină care au avut 5 zile în momentul
intrării în experiență prezintă, la 5 zile de tratament o creștere semnificativă a
azotului aminoacizilor liberi, iar la 10 zile de tratament o creștere a activității GPT.
La puii de 21 de zile se înregistrează o creștere a conținutului de proteine la 5 zile
de tratament. Pentru ambele vârste, tratamentul cu o durată de 5 zile determină o
hipoglicemie, care nu mai apare la tratamentul de 10 zile. Efectul hipoglicemiant al
manganului a fost semnalat anterior (6), (7), (8), surplusul sau lipsa acestuia în
organism intervenind accentuat asupra metabolismului hidraților de carbon (1),
(2), (3), (4). Manganul intervine în funcția pancreasului endocrin. Deficitul în acest
oligoelement împiedică secreția de insulină și toleranța la glucoză (1), iar excesul
stimulează secreția, stimulează sinteza de insulină (15), (16). în lipsa manganului
apare un deficit în oxidanți tisulari, la animalele care prezintă diabet streptozotocinic
(18), (19). Mecanismele prin care manganul intervine în activitatea pancreasului
endocrin au fost explicate prin intervenția acestui ion în activitatea unor enzime
3 Efectul: mangan-parametrii sanguini, la puiul de găină	121
Tabelul nr. 2
Proteinele totale (PT-mg%), gamaglobulinele (Gg.-mg%), transaminazele, GOT și GPT (unități
gama acid piruvic/ml), azotul aminoacizilor liberi (NA-mg/ml), colesterolul (C-mg%) și glucoza
(Gl.-mg%) din sângele puilor de găină, în vârstă de 21 zile, martor și tratați cu mangan
Sacrificări:	5 zile
10 zile
Lot:	Martor	Tratat	Martor	Tratat
PT	25,87+0,89	30,84+1,15 +19.21	41,09+0,88	42,18+2,02 +2,66
Gg-	9,10+1,99	12,51+1,74 +37,47	11,76+1,86	12,47+0,8 +6,07
GOT	2003,33+237,32	1941+261,13 -3,07	5036,66+612,4	3756,60+163,5 -25,41
GPT	138,33+21,20	118,0+16,25 -14,69	284,11+124,9	370,11+104,5 +30,28
NA	6,41+0,32	5,28+0,77 -17,62	4,22+0,57	3,94+0,47 -6,66
C	87,69+4,86	92,02+6,44 +4,93	128,73+6,32	128,33+12,41 -0,31
Gl.	103,11+7,05	69,08+2,25 z33	65,64+7,78 ..	55,84+6,23 -14,92
Explicația la tabelul nr. 1 și în text.
mitocondriale, pe primul loc situându-se superoxid-dismutaza mangano-dependentă
(12). Faptul că în modelul nostru experimental hipoglicemia, la puii de ambele
vârste, se înregistrează la tratamentul de 5 zile, denotă că există un anumit prag al
nivelului acestui oligoelement care influențează activitatea pancreasului. Această
constatare este în acord cu ipoteza lui Schramm (17), care apreciază că variația
concentrației manganului în celulă, poate reprezenta un mecanism în controlul
metabolic al activității pancreasului endocrin. Din rezultatele noastre reiese și faptul
că, indiferent de vârsta animalelor, efectele adaosului de mangan în hrană, determină
o hipoglicemie, care însă depinde de durata administrării oligoelementului.
In concluzie, administrarea de mangan, în hrană, în tratament subcronic,
la pui de găină de vârste diferite, afectează puțin majoritatea parametrilor
biochimici sanguini, dar produce o hipoglicemie, la durata mai scurtă de
administrare, indiferent de vârsta animalelor.
BIBLIOGRAFIE
1.	BALY D.L., CURRY D.L., KEEN C.L., HURLEY L.S., J. Nutr.. 114:1438-1446, 1984.
2.	BALY D.L., KEEN C.L., HURLEY L.S., Fed. Proc., 43:1054-1062, 1984.
3.	BALY D.L., LONNERDAL B., KEEN C.L., Toxicol. Lett., 25:95-102, 1985.
122	Rodica Giurgea și al. 4
4.	EVERSON G.J., SHRADER E.R., J. Nutr., 94:89-94, 1968.
5.	GORNALL A.G., BARDAWILL G.J., DA VID M.M., J. biol. Chem., 78:751-766, 1949.
6.	HASSANEIN H.A., GHALEB E.A., HAROUN M.R., HEGAZY M.R., KHAYVAL M.A.H.,
Brit. Industr. Med., 23:67-70, 1966.
7.	HUSAIN R„ MUSHTA Q.M., SETH P.K., Bull. Environ. Contam. Toxicol., 25:646-650, 1980.
8.	KEEN C.L., BALY D.L., LENNERDAL B., Biol. Trace. Element Res., 6:309-315, 1984.
9.	KEEN C.L., LENNERDAL B., Manganese in metabolism and enzyme function, Acad. Press
Inc., 1986.
10.	KLIMIS-TAVANTZIS D.J., TAYLOR P.N., LEWIS R.A., FLORES A.L., PATTERSON H.H.,
Nutr. Res., 13:953-968, 1993.
11.	NELSON N., J. Biol. Chem., 153:375-378, 1957.
12.	PAYNTER D.I., J. Nutr., 110:437-447, 1980.
13.	RAC I., Casop. Likaru. Cesk., 98:120-123, 1959.
14.	REITMAN S., FRANKEL S„ Amer. J. Clin. Pathol., 28:56-63, 1957.
15.	RORSMAN P., BERGGREN P.O., HELLMAN B., Biochem. J., 202:435-444, 1982.
16.	RORSMAN P., HELLMAN B., Biochem. J., 210:307-314, 1983.
17.	SCHRAMM V.L., Trends. Biochem. Sci., 7:369-371, 1982.
18.	THOMPSON K.H., GODIN D.V., LEE M., Biol. Tr. Elem. Res., 35:213-224, 1992.
19.	THOMPSON K.H., LEE M., J. Nutr. Biochem., 4:476?481, 1993.
20.	WOLFSON W.O., COHN C., CALVARY E., ICHIBA F., Amer. J. Clin. Pathol., 18:723-725,
1948.
21.	ZAK B., J. Clin. Pathol., 24:1307-1308, 1954.
Primit în redacție	Institutul de Cercetări Biologice,
la 27 ianuarie 1995	Str. Republicii nr. 48, Cluj-Napoca
EFECTUL MUTAGEN PRODUS DE BACTERIA
PSEUDOMONAS AERUGINOSA LA PUIETUL DE
HYPOPHTHALMICHTHYS MOLITRIX (RICH)
(SÂNGER) ÎN BAZINELE DE CREȘTERE DIRIJATĂ
LILIANA GREGORIAN, ATENA SCRIPCARIU, I. CIOBANU*, P. RAICU”
The cytogenetic study of Hypophthalmichthys molitrix (silver carp) oftspring in various
growth stages revealed high chromosomal aberrations frequency which was normally
supposed to be responsible for mortality and apparent phenotypical anomalies that appeared
in nursery basins of this species.
The presence of bacterium Pseudomonas aeruginosa in the analysed samples at an
intracellular level and in basin water, too, determined us to consider these bacteria as
living genotoxic agent that brought about these events.
REZUMAT
Studiul citogenetic al puietului de Hypophthalmichthys molitrix (sânger) în
diferite stadii de dezvoltare a relevat o frecvență mare de aberații cromozomiale,
considerate responsabile de malformațiile fenotipice și mortalitatea mare survenită
în bazinele de creștere ale acestei specii.
Prezența bacteriei P. aeruginosa la nivel intracelular în probele analizate și
de asemenea în apa bazinelor, ne-a determinat să considerăm această bacterie ca
fiind agentul genotoxic biologic, responsabil de producerea acestor fenomene.
Specia Hypophthalmichthys molitrix (sânger) a fost asimilată recent în România
alături de alte specii de crap chinezesc. Performanțele sale în ceea ce privește
fertilitatea, viabilitatea, sporul de creștere și necesitățile nutritive, au determinat
exploatarea sa în cultură dirijată în stațiunile și fermele cu profil piscicol.
Mortalitatea ridicată a larvelor, precum și malformațiile remarcate la puietul
supraviețuitor în bazinele de creștere a acestei specii în Centrul de Cercetări Piscicole
Galați, în anii 1989,1990, au determinat analiza materialului afectat la nivel genetic.
MATERIAL ȘI METODĂ
Materialul biologic - icre la 24 ore de la fecundare, larve și alevini în vârstă
de 5 și respectiv 21 zile - a fost furnizat de Centrul de Cercetări Piscicole Galați.
Prelucrarea materialului în vederea evidențierii cromozomilor s-a făcut după
tehnica Raicu și Taisescu (9) cu unele adaptări în fhncție de vârsta probelor biologice.
' Institutul de Biologie al Academiei Române
” Facultatea de Biologie a Universității București
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 123-127, București, 1995
124	Liliana Gregorian și al.	2
REZULTATE ȘI DISCUȚII
într-o primă etapă, prelucrarea larvelor în scopul evidențierii unor eventuale
modificări genetice, a relevat infecții masive cu microorganisme de tip bacilar,
colorabile Giemsa prezente în jurul nucleelor (fig. 1).
Analiza microbiologică a apei din bazinele de proveniență a probelor a dus la
identificarea acestor bacili ca aparținând speciei Pseudomonas aeruginosa.
Cea mai mare frecvență a acestor bacterii s-a constatat la nivelul icrelor
fecundate de 48 ore, numărul lor scăzând la stadiile mai avansate.
în materialul infestat s-au evidențiat modificări de tip mutagen cu o
frecvență mare, fenomen care după părerea noastră se datorează infecției
intracelulare cu P. aeruginosa.
Așa de pildă, cu o frecvență aproximativă între 0,1 - 0,6% apar micronuclei
în număr variabil (1,2-8) în jurul nucleilor interfazici sau în profaza timpurie (fig. 2).
Testul micronucleilor (MNT) este cea mai rapidă metodă de ilustrare a
potențialului genotoxic a agenților mutageni chimici, fizici și biologici și se practică
frecvent la mamifere pe celule de măduvă.
Manna și Biswas (4,5) au folosit deja acest test pentru a demonstra potențialul
clastogenic al bacteriei P. aeruginosa pe trei specii de crap indian și la specia
exotică - Tilapia (7).
Alături de micronuclei în materialul analizat au apărut aspecte tipice de aberații
cromozomiale. De exemplu, în fig. 3 pe lângă aspectul poliploid se remarcă diminuția
și alipirea cromozomilor.
Metafazele larvelor în vârstă de 5 zile prezintă cromozomi picnotici cu
aspect modificat, efect al degradării cromatinei (fig. 4,5). Același aspect
picnotic, scămoșat al cromozomilor apare și lâ nivelul alevinilor cu anomalii
fenotipice (fig. 6). Tot aici s-au evidențiat cromozomi de tip „stickiness” care
prezintă alipiri, înlănțuiri în care își pierd individualitatea (fig. 7).
în metafaza din fig. 8 se observă configurația în „schiuri” a
cromozomilor cu cromatidele separate, deleții, adiții de extrafragmerite
cromozomiale cu origine neprecizată.
Studiul oncogenezei, a diverselor tumori ce apar la pești a demonstrat că,
acestea apar ca urmare a acțiunii unor agenți mutageni biologici. Dintre aceștia au
fost citate: retrovirusurilecepotproducemelanoame(SchartIșicol., 1983); alfatoxina
B suspectă în apariția carcinoamelor hepatocelulare (Sinhuber și col., 1977);
microorganisme ca Micrococcus, Pseudomonas (Pal și col., 1978) ce induc
epitelioame la pești. Culturi din aceste bacterii injectate la șoarece sunt cert
responsabile aberațiilor cromozomiale (4).
în ce privește bacteria P. aeruginosa, după verificarea prin teste de mutageneză
în culturi celulare de șoarece s-a arătat că acționează ca un potențial agent mutagen.
Pal (1984) injectând la Anabas cultura de P. aeruginosa a indus tumori și
frecventă mare de aberații cromozomiale.
Efectul mutagen al agenților biologici și în special al bacteriilor a fost timp
îndelungat neglijat în domeniul mutagenezei, deși, din când în când s-au raportat
unele observații (Manna, 1971, 1973, 1980,1982, 1986) (4).
Planșa I
1. Frotiu cu nudei în care se evidențiază puternica infecție cu bacteria Pseudomonas aeruginosa.
2. Nudei înconjurați de micronuclei evidențiați în icre după 48 de ore de la fecundare.
3. Aspect de C-mitoză; mitoză poliploidă cu cromozomi înlănțuiți și cromatina degradată, relevată
în celulele larvelor în vârstă de 5 zile.
4. în aceeași etapă de dezvoltare metafaze cu cromozomi picnotici și cromatină degradată.
5 Efect mutagen bacterian la puietul de pești 127
Ca urmare, consideram că imaginile prezentate în această lucrare constituie
încă o confirmare privind capacitatea mutagenă a bacteriei P. aeruginosa (bacilul
piocianic); tipurile de aberații cromozomiale sunt foarte asemănătoare cu cele
obținute în model experimental cu diverse doze de radiații X de către Som și
Manna la Tilapia (10).
Din datele raportate în literatura de specialitate la care se adaugă și observațiile
noastre se conturează importanța acestui tip de mutageni în mediul acvatic, mai
ales acolo unde mai multe specii piscicole coabitează într-un spațiu suprainfestat.
De asemenea, tipul și frecvența aberațiilor cromozomiale ce se produc la
nivelul genomului peștilor ca efect al acestor agenți se pot constitui în teste de
mutageneză privind poluarea acvatică cu anumite microorganisme patogene.
BIBLIOGRAFIE
1.	* * * , Increasing the productivi^ of fishes by selection and hybridisation, Publ. F. Muller
Ed. Z. Kraznai, I. Ohah., 1978.
2.	KHUDA-BUKHSH, A., A.K.* BOSE, G.K. MANNA, Perspectives in cytology and ge-
netics, 5: 643-652^1986.
3.	MANNA , G.K., G. BANERJEE, S. GUPTA, The Nucleus, 6: 176-179, 1984.
4.	MANNA, G.K., Perspectives in Cytology and Genetics, 5: 395-406, 1986.
5.	MANNA, G.K., S. BISWAS, National Academy “Science Letters”, V9, 6: 189-191, 1986.
6.	MANNA, G.K., P.K. MUKHERJEE, Perspectives in Cytology and Genetics, 5: 225-235,
1986.
7.	MANNA, G.K., A. SADHUKHAN, Current Science, vol.55, No.10: 498-501, 19S6.
8.	MARIAN, T., Z. KRAZNAI, Aquacultura Hungarica, 1: 44-50, 1978.
9.	RAICU, P., I. ANGHEL, V. STOIAN, D. DUMA, E. TAISESCU, E. BADEA, L. GREGORIAN,
Genetica- Metode de laborator, Edit. Academiei, 1983.
10.SOM, R.C., G.K. MANNA, Perspectives in Cytology and Genetics, 4:331-335, 1984.
ll.SUTTON, D.L., J.G. STANLEY, W.W. HILOY jr„ J. Aquat. Plant. Manage., 19: 37-39, 1981
Primit în redacție	Institutul de Biologie,
la 19 aprilie 1995	Splaiul Independenței nr. 296,
București
Planșa II
5.	Cromozomi cc și-au pierdut complet morfologia caracteristică.
6.	Metafază în care se remarcă aspectul scămoșat, picnotic al cromozomilor ce devin greu de identificat
(la puiet malformat fenotipic în vârstă de 21 zile).
7.	Metafaze cu cromozomi de tip - stickness - cu tendința de alipire, înlănțuire în care își pierd
individualitatea (puiet malformat fenotipic în vârstă de 21 zile).
8.	Cromozomi cu separare prematură a cromatidelor, cu aspect de „schiuri”; fragmente acentrice
de origine neprecizată.
STRUCTURA PRINCIPALELOR COMPONENTE
BIOCENOTICE DIN REZERVAȚIA „ABRUPTUL
PRAHOVEAN” (MASIVUL BUCEGI)
M. FALCĂ, LILIANA VASILIU-OROMULU, V. SANDA, A. POPESCU, MIHAELA
PAUCĂ-COMĂNESCU, VIORICA HONCIUC, GABRIELA FIȘTEAG, AURICA TĂC1NĂ,
C. ARION, GH ȘERBĂNESCU, I. CEIANU
Numerical density of main biocenotic components (plant and animal invertebrates),
main plant ecophysiological indicators and the structure of stand and its development
of altitudinal low part of natural reservation “Abruptul Prahovean” (Bucegi Mountains)
are given. It is also emphasized the dominance of beech species at this level and the
tendency of homogenization of beech and fire tree. It is also emphasized the low
level of covering of herbaceous layer and low figures of some soil invertebrate groups,
because of the stony substrate.
Suprafața „Abruptul Prahovean” declarată inițial în anul 1943 rezervație
naturală și delimitată la 270 ha în anul 1966 prin Decizia nr. 1088 a Sfatului
Popular al Regiunii Ploiești, cuprinde în prezent 3748 ha având ca principale puncte
de reper: Șaua Bucura, Vf. Omul, Colții lui Barbeș și Vf. Caraiman.
MATERIAL ȘI METODĂ
Cercetările efectuate în anul 1994 au fost cantonate într-un brădeto-faget și
fageto-molidiș situate în jurul altitudinii de 1300 m.
Indicii de frecvență și densitate la principalele specii vegetale au fost
determinați prin utilizarea suprafețelor de probă de 50m2 pentru arbori și a pătratului
de 50/50 cm, câte 25 de repetiții pentru ierburi; presiunea osmotică a sucului celular
prin metoda crioscopică, (după Steubring); conținutul în glucide prin utilizarea
refractometrului de tip Abbe, iar aciditatea sucului celular cu ajutorul pH-metrului
electronic cu electrod mixt.
Fauna de nevertebrate din coronament și stratul ierbos a fost prelevată cu
fileul entomologie de 60 cm 0 și respectiv 30 cm 0, câte 10 probe de fileu, iar cea
din sol, cu sonda de tip Mac Fadyen pentru nematode, enchitreide, colembole și
acarieni, tot câte 10 probe. Pentru prelevarea râmelor au fost combinate două
metode: prin săparea unor gropi de 25/25 cm și prin utilizarea formolului cu o
concentrație de 0,55%. în laborator, extragerea faunei s-a realizat cu aparate
specifice fiecărui taxon în parte.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Pădurea de amestec de brad cu fag este situată la o altitudine de 1359 m
cu o expoziție NNE, caracterizată de asociația Pulmonario rubrae - Abieti -
St. cerc, biol.. Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 129-136, București, 1995
130
M. Falcă și al.
2
Fagetum Soo 64. între speciile ierboase se remarcă Pulmonaria rubra precum
și principalele specii caracteristice alianței Symphyto - Fagion ca: Symphytum
cordatum și Dentaria glandulosa.
în structura arboretelor se relevă un nucleu de specii caracteristice clasei
Vaccinio - Piceetea și anume: Sorbus aucuparia, Hieracium rotundatum, Vaccinium
myrtillus și Soldanella hungarica.
în Făgeto - molidișuri, asociația Leucanthemo waldsteinii - Piceo -
Fagetum Soo 64, caracterizează speciile: Picea abies, Fagus sylvatica, Acer
pseudoplatanus, Leucanthemum waldsteinii, Symphytum cordatum, Dentaria
glandulosa și Ranunculus carpaticus.
în brădeto-fagete, stratul arborilor este alcătuit din numeroase specii lemnoase,
mai mult sau mai puțin echilibrate cantitativ. Indicele de diversitate Simpson/Pielou,.
de 0,41 reflectă dominația masivă a uneia dintre specii, fagul și prezența în proporții
asemănătoare între ele, a încă trei. Abundența relativă a speciilor prezente este în
stratul arborilor de 86,8% pentru fag, 2,6% brad, 2,6% paltin de munte și 8,0%
scoruș. La întreaga populație lemnoasă, indiferent de locul pe care îl ocupă în
structura verticală indivizii ei, se constată că ponderea speciilor se schimbă, dar în
mică măsură: 75% fag, 7,6% brad, 1,2% paltin și 16,2% scoruș. Tendința amestecului
este de omogenizare a fagului cu bradul, dar într-un viitor îndepărtat. Extinderea
scorușului în structura arboretului este trecătoare și determinată pe acest substrat
stâncos de deschiderea temporară a coronamentului arborilor dominanți.
Densitatea arborilor este de 760 indivizi/ha în cadrul stratului arborilor și de
1840 indivizi/ha în cadrul populațiilor arborescente.
Structura verticală a arboretelor indică extinderea ecosistemului până la maxim
23 m, dar în medie arborii ajung până la 19 m. Diametrul mediu al indivizilor este
de 18,1 cm la fag și 32,8 cm la brad (fig. 1). Numărul arborilor foarte tineri și tineri
Fig. 1. Distribuția
speciilor de plante în
stratul arborilor.
este mare, deci există o tendință de regenerare bogată, totuși arborii nu pot ajunge
la dimensiuni foarte mari, nici la vârste avansate, datorită substratului, ce asigură
un volum edafic redus, de-a lungul pantei abruptului. în acest stadiu de dezvoltare
se identifică în structura pădurii trei generații de vârstă la fag și numai una matură
la brad, ceea ce conduce la concluzia că complexul de factori de mediu este mai
bine exploatat de fag. Determinarea indicilor de frecvență și densitate evidențiază
participarea semnificativă a unor elemente ale alianței Symphyto-Fagion și ordinului
Fagetalia ca: Dentaria glandulosa, Symphytum cordatum, Ranunculus carpaticus,
3	Rezervația „Abruptul Prahovean” - componente biocenotice	131
Saxifraga cuneifolia, Euphorbia amygdaloides, dar și infiltrarea unor elemente
caracteristice molidișurilor, ca: Oxalis acetosella, Hieracium rotundatum prezență
explicată prin altitudinile mai mari la care se găsesc aceste fîțocenoze (1300-1500 m)
în imediata vecinătate a molidișurilor (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1
Variația sezonală a indicilor de frecvență (%) și densitatea (/m2) la speciile caracteristice asociației
Leucanthemo waldsteinii-Piceo-Fagetum
vemal	estival	autumnal
	F	D	F	D	F	D
Dentaria glandulosa	42,5	8,1	12	0,9	-	-
Symphytum cordatum	17,5	3,1	20	2,1	4	0,5
Ranunculus carpaticus	, 40,0	11,3	36	6,7	-	-
Saxifraga cuneifolia	30,0	12,0	10	6,9	12	9,6
Euphorbia amygdaloides	10,0	1,4	16	0,6	4	0,2
Oxalis acetosella	30,0	39,0	38	28,9	32	19,4
Hieracium rotundatum	10,0	1,8	4	0,3	4	0,2
Myosotis sylvatica	15,0	2,2	20	2,3	24	3,2
Leucanthemum waldsteinii	2,5	0,2	4	0,2	4	0,2
Mycelis muralis	20,0	1,4	34	3,3	64	5,4
Galium odoratum	10,0	3,6	8	1,0	16	1,8
Geranium robertianum	27,5	1,8	30	2,7	60	5,8
Galeobdolon luteum	20	1,8	26	3,3	12	1,1
Poa nemoralis	5,0	18,6	6	16,2	24	33,3
La populațiile lemnoase și ierboase, valorile indicilor ecofîziologici, constituie
elemente semnificative ale activității metabolice și adaptării vegetației la condițiile
pedo-climatice ale „Abruptului Prahovean”. Astfel, valorile presiunii osmotice la fag
variază între 19,20-20,70 bari; la speciile ierboase, acest parametru este comparabil
cu valorile înregistrate la aceleași specii în asociații vegetale similare (tabelul nr. 2).
Tabelul nr. 2
Valoarea presiunii osmotice a sucului celular la producătorii primari - Pulmonario rubrae - Abieti-Fagetum
Specia	vemal	estival	autumnal
Fagus sylvatica	19,20	19,00	20,76
Sorbus aucuparia	18,00	17,64	18,50
Oxalis acetosella	13,20	13,75	14,00
Calamagrostis arundinacea	15,04	15,27	16,90
Hieracium transsilvanicum	13,28	13,66	13,42
Doronicum austriacum	13,00	13,50	13,82
Ranunculus carpaticus	12,90	12,76	13,00
Hellehorus purpurascens	12,00	12,50	12,90
Luzula luzuloides	13,10	14,00	14,20
Stellaria holostea	15,00	14,00	13,75
132
M. Falcă și al.
4
5	 Rezervația „Abruptul Prahovean” - componente biocenotice 133
continuare Tabel 2
Myosotis sylvatica	14,30	12,60	12,00
Symphytum cordatum	14,00	13,46	13,00
Poa nemoralis	13,46	13,70	13,62
Geranium robertianum	12,45	12,72	13,05
Mercurialis perennis	14,01	14,24	15,00
Impatiens noli-tangere	12,40	13,10	13,00
Specia edificatoare a stratului arborescent, Fagus sylvatica, prin valorile medii
ale glucidelor și pH-ului sucului celular, explică dezvoltarea sa optimă în acest
ecosistem forestier (tabelul nr. 3).
Tabelul nr. 3
Dinamica conținutului în glucid? și a acidității sucului celular la populațiile vegetale din asociația
Pulmonario rubrae-Abieti-Fagetum
_____________Glucide %_______________________pH-ul sucului celular_______
vemal estival autumnal val. medii vemal estival autumnal val. medii
Dentaria glandulosa Symphytum tuberosum Luzula luzuloides	4,6 3,7 4,9	3,6	5,1	4,6 3,7 4,5	5,52 7,10 5,87	6,75	6,38	5,52 7,10 6,33
Ranunculus carpaticus	3,1	4,6	-	3,9	6,11	5,78	-	5,59
Calamagrostis arundinacea	5,6	4,3	8,1	6,0	6,23	6,59	5,69	6,17
Helleborus purpurascens	5,1	4,0	7,2	5,4	5,71	7,49	5,92	6,37
Symphytum cordatum	2,4	2,1	-	2,3	7,52	6,82	-	7,17
Oxalis acetosella	-	3,9	5,1	4,5	-	1,77 -	2,01	1,89
Hieracium transsilvanicum	- -	2,7	5,6	4,2	-	6,51	6,23	6,37
Geranium robertianum	-	2,9	2,7	2,8	-	4,51	4,88	4,70
Mercurialis perennis	-	5,9	5,8	5,9	-	6,46	6,82	6,46
Veronica urticifolia		-	6,6	6,6	-	-	5,41	5,41
Senecio , fuchsii	-	-	3,1	3,1	-	-	7,61	7,61
Stellaria holostea	3,3	3,8	7,1	4,7	6,53	7,20	6,07	6,60
Doronicum austriacum	4,3	4,6	-	4,5	-	6,31	-	6,31
Poa nemoralis	-	5,4	4,7	5,1	-	6,38	5,26	5,82
							continuare Tabel 3	
Impatiens noli-tangere	-	1,8	2,3	2,1	-	6,86	6,72	6,79
Fagus sylvatica	8,2	9,1	8,3	8,5	4,13	5,53	6,02	5,23
Sorbus aucuparia	9,7	11,1	13,6	22,5	6,02	5,31	5,68 .	5,67
Valori medii	4,99	4,65	6,09	4,94	6,07	6,02	5,76	5,42
Conținutul scăzut al glucidelor 2,1 %—6,6% cât și al pH-ului sucului celular
la plantele ierboase este datorat luminii difuze ce pătrunde în acest strat, cât și
reacției slab acide a solului.
Fagul, prin ponderea mare în structura aiboretelor și prin bogăția coronamentului,
împreună cu celelalte specii lemnoase, constituie nișa spațială a unei palete ample de
taxoni, dintre nevertebrate (tabelul nr. 4). Abundența numerică prezintă valori mari
pentru acest ecosistem forestier, ceea ce se explică prin calitatea trofică a substratului,
exploatat preferențial de către coleopterele: Rhynchaenus fagi, Scleropterus offensus
(Curculionidae) dar și de Athous carpathicus (Elateridae), Anthobium limbatum
(Staphylinidae), Chaetocnema concinna (Chrysomelidae) cât și de afide (Homoptera).
Raportul dintre speciile consumatori primari și secundari reflectă o structură echilibrată
acenozei coronamentului, care însă în anii favorabili climatici poate determina înmulțirea
în masă a principalilor dăunători fitofagi ai fagului. Deja în acest an se remarcă o curbă
ascendentă a populațiilor de Rhynchaenus fagi.
Tabelul nr. 4
Abundența numerică și relativă a faunei de
nevertebrate din coronament
Tabelul nr. 5
Abundența numerică/m2 și relativă a faunei
de nevertebrate din stratul ierbos
Taxon	X	%	Taxon	X	%
Dennaptera Heteroptera Homoptera Hymenoptera Coleoptera Planipennia Lepidoptere.	0,7 1,8 20,7 1,0 14,7 1,0 0,5	1,36 3,49 40,12 1,94 28,49 1,94 0,97	Heteroptera Homoptera Hymenoptera Coleoptera Lepidoptera Diptera Arachnida	3 6 8 6 2 10 2	7,89 15,79 21,05 15,79 5,26 26,32 - 5.26
Diptera Arachnida	4,9 6,3	9,49 12,20	Gasteropoda	1	2,64
Populațiile de nevertebrate din hipergaion, bogate calitativ (8 taxoni) dar
cu densități numerice/mp scăzute, sunt caracteristice unei slabe dezvoltări și
unui grad de acoperire redus (5-15%) al stratului ierbos (tabelul nr. 5).
In acest strat sunt caracteristice coleopterele, curculionide: Phyllo'bius
viridicollis și Ceutorrhynchus trisignatus, stafilinide: Anthobium limbatum,
elateride: Dalopius marginatus, Idolus picipennis, chrysomelide: Chaetocnema
134
M. Falcă și al.
concinna, Lilioceris merdigera cât și rare exemplare de cantaride: Silis nitidula
și throscide: Trixagus dermestoides.
Fauna de nevertebrate din sol, asigură prin activitatea ei încorporarea materiei
organice (vegetală și animală) în sol, determinând fragmentarea și descompunerea
acesteia. Pedofauna este dominată de specii saprofage/microfage dintre lumbricide,
enchitreide, nematode (parțial), oribatide și colembole.
Fig. 2. Densitatea numerică (număr mediu de indivizi/m2) și de biomasă
(mg. s.u./m2) a faunei de nevertebrate din sol.
7	Rezervația „Abruptul Prahovean” - componente biocenotice 135
Dintre consumatorii secundari, cu rol important în lanțul trofic al edafonului,
nematodele și acarienii prezintă valori ale densității numerice/m2 comparabile cu
alte ecosisteme asemănătoare, deși panta accentuată determină un volum edafic
redus. Troficitatea solului este bună, însă calitativ insuficientă, de aceea, lumbricidele,
enchitreidele și colembolele au valori scăzute ale parametrilor structurali (fig. 2).
Nematodele au un maxim de activitate în perioada autumnală. Dintre acarieni,
dominante sunt grupele saprofage (oribatide, zerconide, uropodide), iar prădătorii
(gamaside și epicriide) sunt slab reprezentate numeric. Tabloul specific este alcătuit
din 44 specii, edificatoare fiind din grupul Oppidae: Oppiella ornata, O. insculpta,
O.fâlcata, O. bicarinata, cu nutriție, de predilecție micofagă.
în cazul faunei de lumbricide, substratul stâncos influențează densitatea
numerică și spectrul specific, ponderea acestor viermi este minimă în perioada
estivală (24 indivizi/m2).
Conținutul scăzut de materie organică și slaba oxigenare a solului, determină
o participare redusă a enchitreidelor la folosirea resurselor nutritive ale ecosistemului.
Dintre cele 5 specii prezente, Fridericia ratzeli, specie saprofagă este dominantă în
acest ecosistem forestier.
Colembolele sunt preponderente în stratul de litieră cu un aport de biomasă
maxim în perioada vernală.
Raportul supraunitar acarieni/colembole indică un grad accentuat de dezvoltare
a populațiilor edafonului, ce au un rol important în procesul de humificare al solului.
Valorile ^dicate ale activității dehidrogenazice (10,14 mg formazan/100 g
sol uscat) în perioada autumnală indică o bună activitate de descompunere a
substratului organic, realizată de către microbiota din sol (tabelul nr. 6).
Tabelul nr. 6
Nivelul activității dehidrogenazice actuale și potențiale (mg. T. P. F./l 00 g sol uscat)
Strat —	Vemal		Estival		Autumnal	
	actuală	potențială	actuală	potențială	actuală	potențială
L	8,628	12,194	5,127	8,215	13,516	19,875
SI	5,342	8,368	4,235	6,462	9,722	13,866
S2	2,173	3,826	1,678	2,715	7,191	9,111
CONCLUZII
.. Principalele componente biocenotice din rezervația naturală „Abruptul
Prahovean” din Masivul Bucegi prezintă următoarele caracteristici: brădeto-fagetul
este edificat de asociația Pulmonario nibrae-Abieti-Fagetiim, iar fageto-molidișul
deLeucanthemo waldsteinii-Piceo-Fag^ indicii de diversitate (Simpson/Pielou)
reflectă ponderea masivă a fagului; se remarcă o bogată tendință de regenerare
naturală a arborilor, care din cauza volumului edafic redus nu pot ajunge la dimensiuni
foarte mari; valorile indicilor ecofiziologici ai populațiilor lemnoase și ierboase
exprimă o activitate metabolică de adaptare a vegetației la condițiile specifice pedo-
climatice; din fauna bogată de nevertebrate a coronamentului, coleopterele folosesc
preferențial substratul trofic, dăunătorul Rhynchaenusfagi (Curculionidae) prezentând
136
M. Falcă și al.
8
o curbă ascendentă a populației în anul 1994; populațiile de nevertebrate din stratul
ierbos bogate calitativ, dar cu densități numerice scăzute, sunt dependente de slaba
dezvoltare și gradul de acoperire redus al acestui strat (5-15%); din cadrul
pedofaunei, nematodele și acarienii prezintă valori ale unor parametrii structurali
comparabili cu ale altor ecosisteme asemănătoare, aceasta datorită troficității bune
a solului; substratul stâncos și solul redus au determinat densități numerice/m2
scăzute la lumbricide și colembole, deci o slabă participare a acestora în procesul
de pedogeneză; valorile ridicate ale activității dehidrogenazice indică o bună activitate
de descompunere a substratului organic, realizată de către microbiota din sol.
CONTRIBUȚIUNI LA CUNOAȘTEREA STRUCTURII
POPULAȚIILOR JUVENILE DE PERCA FLUVIATILIS (L.)
ȘI CARASSIUS AURATUS GIBELIO (BLOCH) (PISCES,
OSTEICHTYES) DIN UNELE LACURI DIN DELTA DUNĂRII
G. OLTEAN, GH. BREZEANU
BIBLIOGRAFIE
1.	BALOGH L, MAHUNKA S„ The soil Mites of the World, Akad. Kiado, Budapest, 1983.
2.	BELDIE Al., Flora și vegetația Munților Bucegi, Edit. Academiei RSR, 678 p., 1967,
3.	EASTON E. G., A guide to the valid names of Lumbricidae (Oligochaeta) in “Earthworm
Ecology from Darwin to vermiculture”, Ed. Chapman and Hali, 1983.
4.	GIURGIU V., DECEI I., ARMĂȘESCU I., Biometria arborilor și arboretelor din România,
Edit. Ceres, București, 1972.
5.	ȘTEFANIC G., Symposium on Soil biology, p. 25, Cluj, 1966.
Primit în redacție	Institutul de Biologie,
la 6 iunie 1995	Splaiul Independenței nr. 296, București
Following experimental fishings from lakes Uzlina, Isac, Puiu, Tătara it was found that
species Carassius auratus is ruling in the populations forming ichtyoplankton from the
studied Iakes, and Perca fluviatilis is a frequent species.
Populations of these two species, during youthful period of development are made
up of individuala aged of 1-3 months until two years. The length and the weight of
individuals of these two species vary between 30 mm to ISO, respecțively between 1
gram to 60 grams (species Carassius auratus) and 62-115 mm, respectively 2,7-20
grams (species Perca fluviatilis).
Cunoașterea structurii populațiilor de pești din Delta Dunării în perioada
juvenilă de dezvoltare, are o deosebită importanță pentru evaluarea fondului și
rezervelor de pești din ecosistemele acvatice din deltă. Alevini și pui (care alcătuiesc
ihtioplanctonul) reprezintă fondul regenerativ al ihtiofaunei.
Cercetările anterioare în acest scop au evidențiat unele aspecte referitoare
la componența și ecologia populațiilor de pești în perioada juvenilă de dezvoltare
[2], [3], [4], [5].
Datele cu privire la structura populațiilor de Perca fluviatilis și Carassius
auratus, două specii frecvente în componența ihtioplanctonului, vin să completeze
rezultatele obținute în prezent asupra acestui domeniu al ihtiologiei, mai puțin
abordat, mai ales în ceea ce privește Delta Dunării.
MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU
. Rezultatele obținute se bazează pe analiza materialelor colectate în cursul
anului 1994 - luna iulie, din lacurile Uzlina, Rusu, Isac și Tătaru.
Pentru capturarea larvelor și puilor s-a folosit o plasă de pescuit în lungime
de 30 metri dintr-o plasă cu ochiuri foarte mici (0,5 mm) l-a care s-a aplicat un
sistem original de construire [3], astfel încât, după lansare, să ia forma unui clopot,
acoperind suprafață de circa 70 m2.
în laborator, pe baza măsurătorilor s-au efectuat următoarele determinări:
densitatea și abundența numerică și a biomasei, ritmul de creștere și vârsta indivizilor.
St. cerc, biol.. Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 137-140, București, 1995
138
G. Oltean și al.
2
3
Structura unor populații juvenile de pești
139
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Urmărind tabelul nr. 1, rezultă că cele două specii sunt prezente în toate cele
patru lacuri menționate. Cea mai mare densitate numerică atât a speciei Carassius
auratus, cât și a speciei Percafluviatilis, semnalăm în lacul Uzlina (147 exemplare/probă
Carassius, respectiv 17 exemplare/probă Perca, reprezentând o abundență de 17,7%
Tabelul nr. 1
Densitatea numerică a biomasei și abundența numerică a speciilor Carassius auratus gibelio
și Perca fluviatilis
Lacul	Total număr (exemplare per probă)	Total biomasă (grame per probă)	DIN CARE			
			Carassius auratus		Perca fluviatilis	
			Nr. exemplare Biomasa (grame)	% %	Nr. exemplare Biomasa (grame)	% %
Uzlina	819	673,73	145 107,11	17,7 15,9	17 60,52	2,07 8,96
Puiu	737	263,24	4 3	0,54 1,14	1 3,5	0,13 1,33
Isac	722	339,69	1 1,06	0,13 0,36	8 35,6	1,1 12,3
Tătam	536	89,345	20 18,88	3,73 21,1	8 1	1,49 1,12
respectiv 2,07% față de întreaga captură). în celelalte lacuri cele două specii au fost
găsite în număr mic (1-8 ex./probă) cu excepția lacului Tătara unde s-au identificat
20 exemplare/probă. Cauzele acestor deosebiri, de o deosebită importanță pentru
cunoașterea factorilor care determină componenta calitativă și cantitativă a
populațiilor din componența ihtioplanctonului din ecosistemele acvatice naturale
din Delta Dunării, urmează a fi stabilite în cercetări ulterioare.
Densitatea și abundența biomasei populației de Carassius auratus este, în
genere, concordantă cu densitatea numerică: 145 exemplare/probă - 107 gr, 20
exemplare/probă - 18,88 gr, 4 exemplare/probă - 3 gr (vezi tabelul nr. 1). în
schimb, biomasa populației de Perca fluviatilis, comparativ cu cea a populației de
Carassius auratus este mai mare în raport cu densitatea numerică: 17 exemplare/
proba - 60,52 gr, 8 exemplare/probă - 35,6 gr. Aceste deosebiri sunt datorate
vârstei și ritmului diferit de creștere a celor două specii, cunoscut fiind faptul că
Perca fluviatilis se reproduce primăvara timpuriu, cu cel puțin două luni înainte de
Carassius auratus [1], [2], Populațiile celor două specii sunt alcătuite din indivizi a
căror vârstă variază de la o lună (deci exemplarele provenite din ponta depusă în vara
anului 1994) pînă la doi ani. Vârsta a fost determinată în funcție de dimensiunile și
greutatea indivizilor, ținând seama de datele din literatura asupra acestui criteriu [1].
Ponderea cea mai mare a indivizilor din populația speciei Perca fluviatilis
(tabelul nr. 2) este a celor proveniți din ponta anului 1994, circa 94,12%, deci au
vârsta de maxim 6-7 luni. Cei în vârsta de unul și doi ani reprezintă câte 2,94% din
numărul de indivizi ai populației.
Tabelul nr. 2
Structura pe vârste a speciilor Carassius auratus gibelio și Perca
fluviatilis
Vârsta	Carassius auratus		Perca fluviatilis	
	Număr indivizi	%	Număr indivizi	%
c0+	66	38,82	32	94,12
C1+	103	60,58	1	2,94
C2+	1	0,93	1	2,94
Populația de Carassius auratus este alcătuită în principal din exemplare în
vârstă de până la un an (C1+), reprezentând 60,58%. O pondere însemnată reprezintă
și puii și larvele provenite din reproducerea din cursul anului 1994 (CQ+) (38,82%).
Deci vârsta acestora variază de la câteva săptămâni până la trei lum. O pondere
foarte mică o au cei în vârstă de pînă la doi ani (C2) (0,93%).
Ritmul de creștere înscrie curbe ce definesc dezvoltarea acestor două specii
în perioada juvenilă de dezvoltare, în condițiile ecologice ale lacurilor din Delta
Dunării. Astfel, Carassius auratus, în primul an de viață, are un ritm de creștere
relativ lent. Exemplarele cele mai mari din această categorie (deci cele care au
vârste de maxim 3 luni) ating lungimea L de 35 - 40 mm și greutatea de circa 1 gr
(fig. 1 și 2). Cele în vârstă de până la un an (C1+) au lungimea de până la 60 mm și
pjg. 1. Ritmul de creștere în lungime a speciilor Carassius auratus gibelio și Perca fluviatilis
Fig. 2. Ritmul de creștere în greutate a speciilor Carassius auratus gibelio
și Perca fluviatilis.
greutatea de 2,5 - 2,7 gr, iar cele de doi ani (C2+) 150 mm, respectiv 60 gr. Este
evident de ce ritmul este deosebit de accelerat la exemplarele în vârstă de 1 an (C1+)
și mai ales la cele care au trecut în cel de al doilea an (C2+).
Perca fluviatilis are un ritm de creștere în lungime și greutate mai echilibrat
atât în primul an de viață, cât și în al doilea. Puii proveniți din ponta anului 1994
(Co+) ating lungimea (L) de 62 mm și greutatea de 2,7 gr, cei în vârstă de un an
(C1+) 115 mm și greutatea de 20 grame, iar cei în vârstă de până la doi ani (C2+) 135
mm și respectiv 50 grame (vezi fig. 1 și 2).
Bazându-ne pe valorile ritmului de creștere în lungime și în greutate,
considerăm că lacurile din care provin cele două specii oferă condiții prielnice
pentu dezvoltarea lor în primele perioade de viață.
în concluzie, subliniem că rezultatele obținute evidențiază ponderea speciilor
luate în studiu, în cadrul populațiilor ce alcătuiesc ihtioplanctonul lacurilor din
Delta Dunării. Densitatea numerică reflectă faptul că în perioada juvenilă de
dezvoltare specia Carassius auratus gibelio poate fi considerată o specie dominantă,
iar Perca fluviatilis o specie frecventă.
BIBLIOGRAFIE
1.	BĂNĂRESCU P., Pișces - Osteicthyes - Fauna României, Voi. XIII, Ed. Acad. Rom., 1964.
2.	BREZEANU GH. (coordonator), Reproducerea artificială și dezvoltarea la pești, Ed.
Academiei, 1973.
3.	BREZEANU GH., POPA R, Rev. Roum. Biol. Anim., 35, 2: 169-172, 1990.
4.	BREZEANU GH„ OLTEAN G., POPA R., Lucr. ses. științ., Inst. de Biol., p. 102, 1993.
5.	POPA R„ BREZEANU GH., Limnolog. Berch. Donau., Edit. Academiei, p. 173-176, 1994.
NOI ABORDĂRI METODOLOGICE ÎN ECOLOGIA
MICROBIANĂ PRIVIND CUANTIFICAREA BIOMASEI
COMUNITĂȚILOR MICROBIENE
DOINA IONICĂ, ALEXANDRA SIMON-GRUIȚA
In this paper we present a new method for biomass quantification of the microbial
communities, method which does not require microbial cultures or samples incubation
in special conditions.
In our studies concerning the total biomass of the planktonic and benthonic
communities, we have adopted the extraction and analysis of the phospholipidic
component. The phospholipids are met in the membranes of all cells in a relatively
constant proportion; they are not found as storage-lipids and they have a rapid turn-
over after the death of cells.
As the obtained results are comparable with those found in the speciality literature, we
consider the adopted method as appropriate and easy to use for quantifyng the place of the
microbial communities within the trophic structure of deltaic aquatic ecosystems.
Pentru a înțelege schimbul de materie și energie între și în cadrul diferitelor
componente biotice și abiotice ale unui ecosistem este necesară cunoașterea atât a
structurii, cât și a funcției acestuia. Acest lucru implică cunoașterea și mai ales
cuantificarea unor parametri ecologici de importanță fundamentală. Deși, studiile
de ecologia microorganismelor fie din sol sau ape au recurs inițial, la metode de
laborator utilizate în microbiologia clasică, ulterior s-a demonstrat că rezultatele
nu sunt relevante pentru realitățile din mediile naturale. Fără să se renunțe la acest
tip de determinări s-a demonstrat necesitatea luării în considerare a trei parametri
fundamentali (8,9) pentru înțelegerea rolului microorganismelor într-un ecosistem:
1. numărul de microorganisme; 2. biomasa; 3. activitatea metabolică.
Biomasa este un parametru ecologic cu o importanță majoră în caracterizarea
unui ecosistem, aceasta reprezentând baza lanțurilor trofice în cadrul ecosistemului,
microorganismele fiind în același timp prin activitățile metabolice desfășurate, forța
motrice a ciclurilor biogeochimice vitale.
Prin numeroasele studii care s-au făcut în ultimul deceniu, s-a demonstrat că
biomasa microbiană este o componentă importantă a biomasei totale vii, atât în
masa apei, cât și în sediment. Biosinteza microbiană poate justifica o fracție importantă
a fluxului total de carbon. Ca urmare a acestor observații s-a considerat că, măsurarea
corectă a biomasei comunităților microbiene ar putea fi un factor important în
înțelegerea interrelațiilor trofice ale microorganismelor. Măsura în care
microorganismele realizează atât mineralizarea materiei organice, cât și sinteza de
biomasă este foarte importantă pentru detenninarea rolului microorganismelor ca
sursă de hrană pentru alte organisme, cât și pentru înțelegerea proceselor de
mineralizare ale detritusului (7). Actualmente, metodologia folosită pe plan
mondial pentru determinarea biomasei comunităților microbiene include
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 141-144, București, 1995
Primit în redacție
la 16 decembrie 1994
Institutul de Biologie,
Splaiul Independenței, nr. 296, București
142
Doina Ionică și al.
2
procedee de enumerare prin metode culturale și microscopie, metode biochimice
de determinare a unor „markeri” biochimici și metode ce presupun incubarea
probelor în condiții speciale.
Metodele clasice utilizate în microbiologia generală pentru determinarea
biomasei microbiene nu pot fi aplicate mediilor naturale atât din cauza heterogenității
habitatelor și a populațiilor, cât și a atașării celulelor de diferite substraturi organice
sau anorganice. De aceea, metodele sunt indirecte având la bază un principiu
general admis - de a măsura o proprietate a microorganismelor corelată cu biomasa
și de a calcula valoarea acesteia din urmă cu ajutorul unor factori de conversie (1),
în unități de măsură universale în ecologie (carbon sau calorii).
Metodele biochimice moderne dau această posibilitate de apreciere fie a biomasei
totale a comunităților microbiene sau a unor grupuri de microorganisme. Aceste metode
permit examinarea comunității ca un întreg cu structura rămasă intactă. Măsurătorile
convenționale de carbon organic total, azot total și proteine, nu sunt relevante pentru
studiile ecologice, deoarece persistă în mediu mult timp după moartea și liza celulelor (6).
De aceea se recurge la decelarea, extracția și dozarea unei substanțe
specifice care să se coreleze direct cu biomasa totală a comunității de
microorganisme. Astfel de substanțe „markeri” (pentru carbonul viu) trebuie
să îndeplinească câteva condiții (2,9):
1.	să fie prezente în celulele vii ale tuturor microorganismelor sau ale unor
grupuri de microorganisme;
2.	să nu persiste în celulele moarte;
3.	să fie prezente într-un procent uniform și constant în biomasa totală;
4.	să poată fi extrase și dozate cu o metodă sensibilă și relativ simplă.
Gama acestor substanțe specifice include: acidul muramic, lipopolizaharidele,
ATP etc., pentru care s-au dezvoltat tehnici mai mult sau mai puțin complexe.
Menționăm că, în cadrul laboratorului nostru s-a utilizat metoda ATP pentru
determinarea biomasei bacterioplanctonului din ecosistemele acvatice din Delta
Dunării în perioada 1984-1986 (4).
Pe lângă avantajele pe care le prezintă ca: sensibilitate crescută în cuantificarea
cât mai exactă a unei fracții dorite din biomasa totală, metoda are un preț ridicat, în
general corelat și cu dificultățile de utilizare în teren sau cât mai aproape de sursa de
prelevare a probei. Deși, metoda oferă posibilitatea determinării eubacteriilor, avându-
se în vedere aceste neajunsuri s-a propus utilizarea lipidelor în determinarea biomasei
comunităților microbiene. Se știe că, lipidele se întâlnesc în constituția microorganismelor
sub forma unui grup complex de biomolecule care pot fi evidențiate și dozate fie ca o
măsură nespecifică a biomasei totale - fosfolipidele, fie ca lipide specifice a căror
prezență este caracteristică unor grupe de microorganisme.
Fosfolipidele sunt prezente în membranele celulare ale tuturor organismelor
dar în proporții variate: 98% la eubacterii și până la 50% la alte organisme. Sunt
prezente în proporție relativ constantă, nu sunt prezente sub formă de substanță de
rezervă și au un turnover rapid, sunt degradate în mediu în câteva zile și nu se
acumulează, astfel că, prin dozarea lor se poate determina biomasa vie, activă.
METODA DE LUCRU
Metoda folosită se bazează pe extracția lipidelor cu cloroform- metanol-apă
în raport de 1:2 într-un sistem monofazic, timp de 2-48h. Prin adăugarea unei părți
3 Noi abordări metodologice în ecologia microbiană 143
de cloroform și apă astfel ca raportul final să fie 1:1:0,5, acest sistem monofazic
este scindat în două faze, lipidele fiind extrase în faza organică (faza cu cloroform).
Fosforul lipidic este scindat din acest complex prin digestia cu persulfat de
potasiu 5% și apoi se măsoară colorimetric la 690 nm.
Valorile medii ale conținutului în fosfolipide a numeroase monoculturi au
permis conversia acestora la număr și biomasă microbiană prin relația:
50 x p. moli fosfolipide.........1 g substanță uscată microbiană (3).
Ca urmare, încercările noastre constau în adaptarea și perfecționarea metodei
la cerințele noastre de a cuantifica biomasa comunităților microbiene atât din
sediment, cât și din apă. Menționăm că, metoda a fost aplicată inițial la probe de
sediment și sol. Utilizarea metodei și pentru probele de apă este o contribuție
originală în scopul facilitării comparării și interpretării rezultatelor.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
în această lucrare nu ne-am propus să facem o analiză a evoluției acestui
parametru și nici a cauzelor care au determinat această evoluție, ci doar de a proba
valabilitatea măsurătorilor noastre comparativ cu cele din literatura de specialitate.
Exemplificăm în acest sens limitele absolute de variație ale valorilor biomasei
microbiene pentru anul 1994, precum și valorile medii anuale în fig. 1, pentru
pig. 1. Limite de variație ale biomasei comunităților microbiene în unele ecosisteme
din Delta Dunării în anul 1994.
144
Doina Ionică și al.
4
patru ecosi steme acvatice:
-	pentru apă: 0,04 - 1,07 mg C/l și limite medii - 0,198 - 0,242 mg C/l;
-	pentru mâl: 0,002 - 0,039 mg C/cm3 sediment umed și limite medii -
0,011 -0,031 mg C/cm3.
Menționăm că, aceste valori reprezintă biomasa comunității microbiene care
include pe lângă bacterii și fungi, microalge, protozoare. Deci, comparând cu valori ale
biomasei obținută prin numărare directă inclusiv, prin microscopie în epifluorescență
(3), se constată că aceasta subestimează într-o anume măsură acest parametru.
Astfel, literatura de specialitate menționează pentru ecosistemele eutrofe o
gamă de valori cuprinse între (5): 0,15-1,5 mg C/l (pentru probe de apă) și 0,15-
lmg C/cm3 (pentru probele de sediment). Chiar și metoda ATP utilizată în laboratorul
nostru pentru probele de apă și pe care o considerăm cea mai exactă, prezintă valori
mai mari decât metoda directă (0,001 mg C/l - 2,17mg C/l) (4).
Având ca argument facilitatea utilizării metodei fosfolipidelor chiar și în
condiții de teren, prețul moderat de cost, ca și rezultatele obținute comparabile cu
alte metode, considerăm că metoda se dovedește a fi o metodă sensibilă cu o acuratețe
și precizie relativă și accesibilă pentru cuantificarea biomasei comunităților microbiene.
BIBLIOGRAFIE
1.	D.L. BALKWILL, F. R. LEACH, J.T. WILSON, J.F. MCNALB, D.C. WHITE, Equivalence of
Microbial Biomass Measures Based on Membrane Lipid and Cell Well Compo-
nents, ATP, and Direct counts in subsenface Aquifer Sediments, Microb. Ecol., 16:
73-84, 1988.
2.	R.H. FINDLAY, G.M. KING, L.WATLING, Efficacy of Phospholipid Analysis in Determining
Microbial Biomass in Sediment, Appl. Env. Microbiol., voi. 55, nr. 11, :2888-2893
'	1989.	.
3.	D.J.W. MARIORTY, D.C. WHITE, A Convenient, Method for measuring rates of phospholipid
synthesis in seawatter and sediment; its relevance to the determinations of bacte-
rial productivity and the disturbance artefacts introduced by measurements,
J.Microbiol. Meth., 3 321-330, 1985.
4.	DORINA NICOLESCU, Considerations sur le bacterioplancton des ecosystemes aquatiques
lacustres du Delta du Danube, Rev. Roum. Biol.—biol. anim. 35, nr. 1: 83-87, 1990.
5.	Y.I. SOROKIN, H. KADOTA, Techniques for the Assessement of Microbial Production and
Decomposition in Fresh Waters, IBP. Handbooch, 23: 111, 1972.
6.	J.R. VESTAL, D.C. WHITE, Lipid Analysis in Microbial Ecology - Quantitative approarches
to the study of microbial communities, Bio Science 18, nr. 8: 534 - 541, 1989.
7.	D.C. WHITE, M.D. DA VIS, J.S. NICKELS, J.D. KING, R.G. BOBBIE, Determination of the
Sedimentary Microbial Biomass by Extractible Lipid Phosphate, Oecologia, 40:
51-62, 1979.
8.	D.C. WHITE, Analysis of Microorganisms in terms of quantity and activity in natural Environ-
ments, Simposium 34, „Microbes in their Natural Environments”, : 37-66, 1983,.
9.	G. ZARNEA, Tratat de microbiologic generală - vol.V, p. 1078 Edit. Academiei, 1994.
Primit în redacție
la 22 mai 1995
Institutul de Biologie,
Splaiul Independenței nr. 296, București
PRINCIPALELE TRONSOANE DIN SECTORUL ROMÂNESC
AL DUNĂRII CU AGLOMERĂRI DE NEVERTEBRATE
BENTONICE PONTO-CASPICE ȘI FACTORII DE MEDIU
IMPLICAȚI ÎN RĂSPÂNDIREA ȘI DEZVOLTAREA
SPECIILOR
VIRG1NIA POPESCU-MAR1NESCU
The paper mentions the areas of the Romanian sector of the Danube in wich the benthic
invertebrates of marine Ponto-Caspian origin have oben and still are abundant, both as
number of species (Gammaridae, Corophiidae, Mysidacea, Cumacea) and of individuals
(Polychaeta): these areas are the Sulina and Sf. Gheorghe arms of the Danube Delta, the
main channel of the Danube upstream of the Delta to km 80 and the Iron-Gates area; the
area having the richest fauna of relicts is the Sulina arm of the Danube Delta. The distribution
and abundance of the various species are correlated with the environmental conditions,
the most important of wich are the substratum of the river, the salinity and the water speed.
Multe dintre relictele ponto-caspice, deși au origine marină, sunt adaptate
foarte bine la apa dulce, unele dintre ele nesuportând apa sărată sau salmastră decât
în măsura în care o suportă animalele primar dulcicole. Există însă specii ponto-
caspice care trăiesc atât în apele dulci, cât și în cele salmastre, iar altele numai în
apele salmastre sau marine.
în țara noastră majoritatea speciilor de nevertebrate ponto-caspice se găsesc
în Dunăre, unele cu o răspândire continuă în tot lungul sectorului românesc al
fluviului, altele fiind cantonate numai în anumite zone.
Pe de altă parte, în corelație cu factorii de mediu, în anumite tronsoane dunărene
relictele ponto-caspice constituiesc aglomerări, fie ca număr de specii, fie ca număr
de indivizi, sau și ca una și ca cealaltă.
Astfel, cele mai bogate Zone dunărene în relicte ponto-caspice începând de la
vărsare spre Porțile de Fier, sunt: brațul Sulina, brațul Sf. Gheorghe, Dunărea în
amonte de Ceatalul Izmail, zona Porților de Fier.
1.	Brațul Sulina, amenajat pentru navigație pe tot parcursul său, (6) începând
din apropierea vărsării în mare (74 hm) și până la mila 34, reprezintă cea mai
bogată zonă dunăreană în elemente ponto-caspice, atât în ce privește numărul de
taxoni, cît și ca număr de exemplare. La existența acestei varietăți de specii concură
și condițiile de mediu, prin faciesurile dominante din tot lungul brațului și anume:
pietros, pietros-mâlos la maluri, mâlos în zonele intermediare dintre mal și medial,
nisipos-mâlos pe medial. Alți factori propice dezvoltării organismelor ponto-caspice
îi constituie pe brațul Sulina viteza curentului apei de circa 0,80 m/s, adâncimea de
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 2, p. 145-149, București, 1995
146
Virginia Popescu-Marinescu
2
3	Nevertebrate bentonice ponto-caspice din Dunăre	147
până la 14 m, precum și salinitatea scăzută, cuprinsă între 19-45 mg/1 cloruri
pe majoritatea parcursului brațului (de la mila 1 până la mila 34). în vecinătatea
vărsării fluviului în mare, fluctuațiile salinității, care ajunge la peste 5 g/1,
determină limitarea ariei de răspândire a unora dintre organismele ponto-caspice
și înmulțirea numărului de indivizi ai altora.
Deci, între mila 1 și 34, pe brațul Sulina, (6) populații dense, determinând
biocenoze distincte, pe faciesul pietros artificial de la mal, la adâncimile de 1-5 m,
le constituie celenteratul Cordylophora caspia (maximum 84,47% din totalul
organismelor zoocenozei și zeci de mii de ex/m2) și polichetul Manayunkia caspica
(maximum 98,03% și zeci de mii ex/m2), precum și corofiidele (maximum 89,31%)
prin Corophium chelicorne, C. curvispinum, C. robustum, mult mai puțin isopodul
Jaera sarsi (maximum 5,34%). Ca elemente mai rare au fost, dintre moluște,
Dreissena polymorpha, prezentă în zone restrânse din lungul brațului Sulina, iar
Monodacna colorata, M. pontica, Micromelania caspia și M. lincta, numai spre
vărsarea în mare, în aval de mila 2. Pe substratul mâlos aluvionar din zona
intermediară (dintre mal și medial), la adâncimi de 5-10 m, principalele componente
ale faunei bentonice sunt viermii, printre care Hypaniola kowalewskyi (dominanta
dintre cele două specii de amfaretide) și Hypania invalida (ambele ajungând la
mila 1 la maximum 575.600 ex/m2 și 96,80%). Pe medial, la adâncimi de 8-14 m,
în prezența unui facies nisipos și nisipos cu scrădiș domină gamaridele (maximum
86,89%) cu Dikerogammarus haemobaphes fluviatilis, D. villosus bispinosus,
Obesogammarus obesus, Pontogammarus sarsi, P. robustoides aestuarius,
Stenogammarus compresso-similis, Chaetogammarus placidus, C. tenellus behningi.
Pe tot parcursul ultimei zone, în aval de mila 1, înainte de vărsarea în mare a apelor
brațului Sulina, gamaridele își reduc numărul de specii și indivizi, însă o dezvoltare
mare o au misidele iară a fi cantonate numai în această zonă (maximum 3,36%)
dintre care cităm pe Hemimysis anomala, Limnomysis benedeni, Paramysis
intermedia, P. kessleri sarsi, P. baeri bispinosa, P. lacustris, P. lacustris
kowalewskyi. Misidelor li se alătură cumaceii (0,33%) cu Schizorhynchus
scabriusculus danubialis, Stenocuma levis, Pseudocuma cercaroides, Pterocuma
pectinata. De subliniat este faptul că aceste trei mari grupe de crustacei prezenți pe
brațul Sulina, cuprind în exclusivitate specii ponto-caspice.
2.	Brațul Sf. Gheorghe (km 0-112), braț natural, neamenajat, cu o lățime
mare, adâncimi mici 1-8 m (excepțional 30 m la Groapa lui Marchelli), o cantitate
de cloruri de 17-27 mg/1 (la guri peste 100 mg/1), o viteză a curentului apei înjur
de 0,36 m/s și faciesurile dominante mâlos la mal, (rar pietros-stâncos) și nisipos
pe medial, sunt caracteristici care au determinat o mai slabă varietate de forme
bentonice în comparație cu situația de pe brațul Sulina; implicit și numărul
componentelor ponto-caspice puțin mai redus (10). Astfel, dintre formele petricole
Cordylophora caspia și Manayunkia caspica ocupă spații mult mai restrânse, însă
acolo unde există, constituie populații dense. Pelofilul Hypania invalida are o
dezvoltare mult mai bună în tot lungul brațului Sf. Gheorghe, datorată în special
unei suprafețe mai întinse deținută de faciesul mâlos, iar Hypaniola kowalewskyi
mult mai slab dezvoltată decât pe brațul Sulina (maximum 50.911 ex/m2; 82%,
ambele amfaretide).
în ce privesc crustaceii, gamaridele sunt cele mai numeroase ca specii și
exemplare (max.1276 ex/m2; 2,07%) îndeosebi pe medial. Reprezentanții cei mai
des întâlniți, cu precădere în zona ultimilor 7 km înainte de vărsarea în mare a
apelor brațului Sf. Gheorghe, sunt: Dikerogammarus haemobaphes fluviatilis,
Pontogammarus obesus, P. sarsi, P. robustoides aestuarius, Chaetogammarus
warpachowskyi, Stenogammarus macrurus, Gmelina costata aestuarica,
Niphargoides compactus, N. intermedius. Corofiidele sunt prezente (max.20 ex/
m2; 0,05%) prin aceleași 3 specii ca și pe brațul Sulina și anume: Corophium
curvispinum, C. robustum, C. chelicorne. Cu un număr redus de indivizi au fost
găsite cumaceele (max.160 ex/m2): Pterocumapectinata, danubialis, Pseudocuma
cercaroides, Stenocuma levis, Schizorhynchus scarbriusculus danubialis’, de
asemenea misidele (maximum 40 ex/m2), Paramysis intermedia, P. baeri
bispinosa, Limnomysis benedeni. Ca și în cazul brațului Sulina, gammaridele,
cumaceii și misidele ce populează zoobentosul din brațul Sf. Gheorghe sunt în
totalitate elemente ponto-caspice.
Tot în ultima zonă a brațului Sf. Gheorghe au fost găsite moluștele
Micromelania lincta și Monodacna colorata, pe când Dreissenapolymorpha în tot
lungul brațului, în special în zonele de mal, cu stuf.
3.	Dunărea în amonte de Ceatalul Izmail (km 80). Pe măsura îndepărtării de
gurile Dunării se reduce simțitor numărul speciilor ponto-caspice, nu însă totdeauna
și cel al indivizilor formelor ce urcă pe fluviu (8). în acest sens, la km 80 în zona
malului, la adâncimi de 6-7 m, pe faciesul mâlos, la un curent al apei de sub
1 m/s și o salinitate de 45-70 mg/1, este puternic dezvoltat amfaretidul Hypania
invalida (maximum 48.409 ex/m2; 75,23%), pe când Hypaniola kowalewskyi are
populații mult mai sărace (maximum 467 ex/m2; 8,43%). Puternic redus este
numărul speciilor de amfipode, reprezetate numai prin Obesogammarus obesus
(maximum 657 ex/m2; 1,5%, urmat de Dikerogammarus haemobaphesfluviatilis
(maximum 407 ex/m2;	Pontogammarus sarsi (maximum 40 ex/m2; 1,05%) și
Corophium curvispinum (maximum 220 ex/m2; 0,30%). Isopodul Jaera sarsi și
lamelibranchiatul Dreissena polymorpha sunt forme accidentale în zonă.
Pe medial, la adâncimi de 10-15 m, pe un facies nisipos sau nisipos-mâlos,
printre dominante în zoocenoză se înscrie Hypania invalida (maximum 1760 ex/m2;
64,70%), urmată de Hypaniola kowalewskyi (maximum 329 ex/m2; 2,92%).
Gammaridele pe medial sunt mai bine reprezentate ca densitate față de cele de la
mal, prin: Obesogammarus obesus (maximum 1090 ex/m2; 67,35%),
Pontogammarus sarsi (maximum 408 ex/m2; 48,80%), Dikerogammarus
haemobaphes fluviatilis (maximum 390 ex/m2; 24,23). Dintre elementele ponto-
caspice întâlnite accidental pe medial, cităm pe Caspihalacarus hyrcanus danubialis.
4.	Zona Porților de Fier (km 943-1055), cel mai din amonte tronson al
sectorului românesc al Dunării reprezintă una dintre zonele foarte bogate în elemente
ponto-caspice. Subliniem de la început că vom insista asupra zonei Porților de
Fier^ deoarece aici se reflectă cel mai bine interdependența dintre răspândirea
nevertebratelor ponto-caspice și schimbările semnificative care au avut loc la
nivelul factorilor de mediu.
în acest sens, înainte de bararea Dunării la Porțile de Fier, în anii 1942-1943
(1) în apropiere de Vârciorova, unde fluviul avea 1,5 km lățime, un curent al apei
de 5 m/s, faciesul dominant stâncos, adâncimi mici; apoi la Cazane, între Grebeni
și Svinița, unde lățimea Dunării era de 170 m, facisul stâncos, adâncimile între 35-
60 m; precum și la Dubova la ieșirea din Cazane, pe faciesul stâncos cu adâncimi
de 35 m, au existat condiții favorabile dezvoltării unei faune ponto-caspice variată
ca forme și bogată ca număr de indivizi din unele specii. Cel mai bun exemplu este
148
Virginia Popescu-Marinescu
4
Nevertebrate bentonice ponto-caspice din Dunăre
149
oferit de zoocenozele bentonice de la Dubova, unde din totalul de 550.000 ex/m2,
o densitate de 378.000 ex/m2 au constituit-o elementele ponto-caspice. Din această
cantitate, au revenit corofiidelor 349.187 ex/m2, dominanta dintre ele fiind Corophium
maeoticum (81%), urmat de C. curvispinium (15,5%) și C. robustum (4,4%). Acestor
specii li se alăturau Dikerogammarus haemobaphes fluviatilis, Pseudomermis
cazanica, Jaera sarsi, Caspihalacarus hyracanus danubialis, Chaetogammarus
tenellus behningi, Hypania invalida, Pontogammarus obesus,
Palaeodendrocoelum romanodanubialis. în zona Porților de Fier, pe lângă
speciile citate s-a găsit Dreissenapolymorpha, pe stâncile de la mică adâncime.
Mai târziu, în anii 1958-1959 (5) între km 943-1042, se menține o abundență
a elementelor ponto-caspice în zonă, dominante fiind tot gamaridele (45-65%)
urmate de corofîide (15-53%), prin specii în exclusivitate relicte. în această perioadă
specia dominantă pe tot parcursul tronsonului studiat a fost Chaetogammarus tenellus
behningi (70% din totalul indivizilor de gamaride), populând faciesurile: pietros,
mâlos, nisipos, la adâncimi de la 0,2 m la mal până la gropile de 40-70 m de pe
medial. Tot până la adâncimi mari s-au găsit și Dikerogammarus haemobaphes
fluviatilis (între 15-50 m), și D. villosus bispinosus (5-70 m), pe faciesurile pietros,
nisipos și nisipos-mâlos. Mai slab reprezentat a fost Pontogammarus obesus, restrâns
numai pe faciesul pietros și nisipos. Corofiidele prin Corophium curvispinum, C.
robustum, C. maeoticum, au fost abundente pe faciesul pietros, dar prezente și pe
cel nisipos, mâlos și nisipos-mâlos, la adâncimi de 0,5-70 m, de la mal spre medialul
fluviului. Dintre miside, care sunt în general specii potamofile și ușor reofile, în
defileul Dunării, nu a fost găsit decât Limnomysis benedeni, instalat pe tufele de
Fontinalis. Isopodul Jaera sarsi, a populat pietrele din zona malului cu adâncimi
de 1 m până la 45 m de pe medial. Amfaretidul Hypania invalida a fost prezent pe
faciesul mâlos, însă cu un număr foarte restrâns de exemplare.
O situație aproximativ similară cu cea din 1958-1959, au avut-o relictele
ponto-caspice în zonă, în perioada anilor 1966-1968.
Prin crearea lacului de baraj de la Porțile de Fier, în sectorul dintre km 943-
1055 (Gura Văii-Moldova Veche), în anul 1970, condițiile de mediu au suferit
modificări profunde și bruște, ceea ce a determinat în aceeași măsură schimbări și
în componența faunei bentonice. Astfel, prin reducerea curentului apei sub 0,5 m/s,
în apropierea barajului ajungând chiar la 0,2 m/s, s-a intensificat procesul de depunere
a suspensiilor, implicit existența faciesului mâlos abundent, schimbări care au
determinat ca speciile de organisme bentonice stenotope reofile să fie eliminate și
înlocuite cu o faună în care au predominat cele euritope, în majoritate pelofile (2).
Astfel, în condițiile nou create a proliferat polichetul Hypania invalida (9),
care la începutul primei decade de după umplerea lacului de la Porțile de Fier
(1972), a avut o dezvolatre explozivă, 24.479 ex/m2 și 69.720 ex/m2 la km 954,
principalii factori mediali favorabili înmulțirii acestui amfaretid fiind dominanța
faciesului mâlos și reducerea curentului apei, existând totuși o bună oxigenare a
apei. în același timp, specia, și-a extins aria de răspândire, găsindu-se de la Moldova
Veche (km 1052-1055), la Munteana (km 1009), Dubova (km 972), Mraconia (km
967), Eșelnița (km 960), Orșova (km 957), Cerna (km 954), Bahna (km 950) și
până în amonte de Gura Văii (km 943). După primii 2 ani de la bararea fluviului în
zonă, modificările de la nivelul condițiilor de mediu ca și cele din structura faunei
bentonice au continuat, însă într-un ritm mai lent. Astfel, la 10 ani de la umplerea
lacului s-a constatat tendința spre un oarecare echilibru în structura zqocenozelor.
în tot acest timp H invalida s-a aflat printre elementele dominante. începând cu
anii 1981-1982 datorită intensificării procesului de colmatare a lacului, densitatea
populațiilor de H. invalida începuse să scadă (16.698 ex/m2; 6,65% în 1981 și
12.406 ex/m2; 7,91% în 1982), deoarece deși specie pelofîlă este totuși ca și
majoritatea relictelor ponto-caspice oxifilă (7).
în condițiile existenței lacului de baraj, o dezvoltare mare a luat-o și
lamelibranchiatul Dreissenapolymorpha, îndeosebi în zona malurilor și în general
în nou-createle golfuri Bahna, Cerna, Mraconia, unde condițiile de adâncime relativ
mică și vegetație abundentă, sunt favorabile dezvoltării acestuia.
O răspândire și dezvoltare interesantă au avut-o amfipodele (10) prin gamaride
(640 ex/m2 în 1972; 11.794 ex/m2 în 1973; 10.623 ex/m2 în 1981; 8528 ex/m2 în
1982) și prin corofîide (1176 ex/m2 în 1972; 7773 ex/m2 în 1973; 56.053 ex/m2 în
1981; 5.444 ex/m2 în 1982). în ce privește speciile, în cel de al doilea an după
umplerea lacului (1972), s-a constatat că D. villosus bispinosus și-a mărit puternic
populațiile în special la km 967, unde a avut și o frecvență ridicată (80%), pe când
D. haemobaphes fluviatilis a fost ca și inexistent, pentru ca între anii 1981-1982 frecvența
ultimei specii să ajungă la 80-100%, iar cea a primei numai la 17%. Alături de aceste
specii s-au găsit Obesogammarus obesus, Corophium curvispinum, C. robustum, C.
chelicorne iar dintre miside Limnomysis benedeni precum și isopodul Jaera sarsi.
Din cele prezentate reiese că, anterior barării fluviului la Porțile de Fier a
existat o faună ponto-caspică bogată în indivizi și variată ca forme, dominând
amfipodele, pe când după crearea lacului de acumulare, numărul speciilor reofile
s-a redus, dezvoltându-se puternic pelofilul Hypania invalida.
Ca o concluzie generală, subliniem faptul că, referindu-ne la sectorul românesc
al Dunării, cea mai bogată zonă în elemente relicte ponto-caspice este reprezentată de
brațul Sulina, numărul speciilor reducându-se treptat pe măsura îndepărtării de acesta.
Menționăm însă că, în sectorul românesc al Dunării, unde s-au efectuat
cercetări aproape în tot lungul său, mai există două zone bogate în relicte ponto-
caspice și anume la Dervent (km 355) (3) și la Hârșova (km 253) (4), însă numărul'
speciilor și densitatea numerică a indivizilor sunt mai reduse decât în tronsoanele
descrise în lucrare.	;
BIBLIOGRAFIE
1.	BĂCESCO M., Ann. sci. Univ. Jassy, 31: 240 - 253, 1948.	V
2.	CURE VICTORIA, POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, SCHNEIDER A., Trav. Stațl "
„Stejarul”, Limnol., 141 - 155, 1974 - 1975.
3.	ELIAN LUCREȚIA, PRUNESCU-ARION ELENA, Arch. Hidrobiol./Suppl. Donauf., XXVII
(4): 457 - 463, 1964. .
4.	ENĂCEANU VIRGINIA, BREZEANU Gh., Hidrobiologia,5: 51-63, 1964.
5.	POPESCU ECATERINA, PRUNESCU-ARION ELENA, St. cerc, biol., Seria biol. anim. 13,
(2): 237 - 256, 1961.
6.	POPESCU VIRGINIA, 1963, Hidrobiologia, 4: 215 - 255.
7.	POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Rev. roum. biol., Biol, anim., 31, (1): 73 - 80, 1986.
8.	POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Rev. roum. biol., Biol, anim., 34, (1): 43 - 48, 1989.
9.	POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Rev. roum. biol., Biol, anim., 37, (2), 1992.
10.	POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Hidrobiologia, 20: 111 - 134, 1992.

Primit în redacție
la 28 aprilie 1995
Institutul de Biologia Dezvoltării,
Splaiul Independenței, nr. 296, București