COMITETUL DE REDACȚIE Director: Academician MIHAI BĂCESCU Redactor șef: PETRE MIHAI BĂNĂRESCU, membru corespondent Membri: Academician NICOLAE BOTNARIUC; academician OLGA NECRASOV; prof. dr. GRIGORE STRUNGARU; prof. dr. IRINA TEODORESCU;dr. NICOLAE TOMESCU; prof. dr. RADU MEȘTER - secretar de redacție Slutlii si HKtliri it BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ TOMUL 47, NR. 1 ianuarie - iunie 1995 Revista apare de două ori pe an SUMAR în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile din străinătate se primesc la RODIPET S.A., Piața Presei Libere nr. 1, P.O. Box 33-57, București, România, ORION SRL, Splaiul Independenței nr. 202A, P.O. Box 74-19 București, România, Tx 11939 CBTxR, Fax (40) 13122425 și la AMCO PRESS SRL, Bd. Nicolae Grigorescu nr. 29, ap. 66, Sector 3, București, C.P. 57-88, Fax 13124569. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de biologie, 79651 București, Splaiul Independenței nr. 296. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie nr. 13 R-76117 București, C.P. 5-42 telefon 416 38 46 ADRESA REDACȚIEI Calea 13 Septembrie nr. 13 R-76117 București, C.P. 5-42 telefon 410 38 46 ALEXANDRINA NEGREA, Contribuții la cunoașterea gasteropodelor terestre din Carpații Meridionali (Sectorul Olt-Cema)....................................... 3 D. GEORGESCU, FLORICA ENĂCHESCU, S.NICOLAU, MARIA ȘERBĂNESCU, MELANIA ZAHIU, Aspecte citomorfologice ale osteosarcomului osteolitic la copil.............................................................. 15 A.SĂFTOIU, Punți anatomice intergonadice la Baetidae ( Ephemeroptera, Insecta). 23 ÂR. MEȘTER, MARINA TAMARA NECHIFOR, Efectul ionilor de mercur asupra aminopep- tidazelor din creier și intestin de caras ( Carassius auratus gibelio) . 31 ANA GEORGERSCU, IOANA TRANDABURU, Modificări ale activității fosfatazei acide în pancreasul endocrin al șoarecilor cu diabet aloxanic ............. 37 MARTA GABOS, RODICA GIURGEA, IOANA ROMAN, Reacția ficatului la administrarea de tiroxină și de tiouracil la șobolan............................... 43 VICTORIA-DOINA SANDU, MARIA BORȘA, M.A.RUSU, Aspecte histochimice ale aterosclerozei experimentale la nivelul aortei toracice de șobolan .. 47 VICTORIA-DOINA SANDU, RODICA GIURGEA, IOANA ROMAN, Efectele seleniului și ale seleniului + vitamina E asupra histologiei intestinului subțire și asupra unor parametri biochimici sanguini la puii de găină, în diferite etape ale dezvoltării ontogenetice.............................................................. 53 IOANA ROMAN, RODICA GIURGEA, Acțiunea tiroxinei și a tioureei asupra capacității anticorpoformatoare și asupra unor parametri biochimici sanguini la puiul de găină ........................................................ 61 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1 , p. 1 - 82, București, 1995 2 CAMELIA GUȘ, RODICA GIURGEA, IOANA ROMAN, Activitatea transaminazelor (GOT și GPT) și consumul de oxigen al mușchiului striat la cal în dezvoltarea ontogenetică............................................. 65 ILEANA HURGHIȘIU, AL.G. MARINESCU, Inaniția și nutriția excesivă, factori determinanți în metabolismul substanțelor organice și minerale la Carassius auratus gibelio Bloch și Cyprinus carp io L............................................ 69 LAURA TEODORESCU, V. ZINEVICI, Caracteristici structurale ale zooplanctonului în lacuri de acumulare de pe râul Argeș, în condițiile anului 1994 ............... 77 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA GASTEROPODELOR TERESTRE DIN CARPAȚII MERIDIONALI (SECTORUL OLT-CERNA) ALEXANDRINA NEGREA The author presents 37 species of Gastropoda Pulmonata collected from 32 places from Oltenia (south-westem Romania) during the period 1957-1993. The paper is finished with some faunistic, biogeographic and ecologic considerations. în perioada 1957-1993 am alcătuit o colecție de gasteropode endogee și cavemicole pe baza materialelor colectate de cercetătorii Institutului de Speologie „Emil Racoviță” din zonele carstice ale Carpaților Meridionali cuprinși între Olt și Cema. în timp ce materialul colectat din peșteri a fost valorificat în întregime în diferite lucrări, cel din mediile endogee n-a fost publicat decât sporadic (5, 6, 7 și 8). în nota de față prezentăm cei 37 taxoni proveniți din 32 stațiuni situate în Munții Căpățânei, Parângului, Vâlcanului și Mehedinți și în Podișul Mehedinți. Materialul determinat a fost colectat din mediile edafice (în special cel hemiedafic), din anexele directe ale solului (îndeosebi litiera pădurilor de fag și în amestec cu alte esențe), din mediul lapidic și cel litoclazic. Cele mai multe dintre stațiuni se află în apropierea peșterilor și la baza versanților calcaroși. Prima parte a lucrării cuprinde stațiunile cercetate în ordine geografică, pe bazine hidrografice. Partea a doua este consacrată prezentării speciilor și subspeciilor în ordine sistematică, iar partea a treia, listei de taxoni menționați de Al.V.Grossu în lucrările sale monografice (1, 2, 3 și 4), în dorința de a avea o imagine de ansamblu asupra faunei de gasteropode terestre din Carpații Meridionali (sectorul Olt-Cema). Lucrarea se încheie cu unele considerații faunistice, biogeografice și ecologice. STAȚIUNILE CERCETATE La fiecare stațiune (localitate) prezentăm numele acesteia, biotopii și taxoni identificați. BAZINUL CHEIA (MUNȚII CĂPĂȚÂNII) 1. Masivul Stogu-Vânturarița, lângă cabana Stogu, litieră: Agardhiella parreyssi, Vitrea diaphana, Aegopinella minor, Oxychilus glaber striarius. St. cerc.biol., seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 3 - 14, București, 1995. 4 Alexandrina Negrea 2 3 Gasteropodele terestre din Carpații Meridionali (Olt-Cema) 5 BAZINUL GALBENULUI (MUNȚII PARÂNGULUI) 2. Lângă Peștera Muierilor (Baia de Fier), litieră: Chondrina clienta. BAZINUL SOHODOL (MUNȚII VÂLCANULUI) 3. Lângă Peștera Gârla Vacii, litieră: Carychium minimum. BAZINUL TISMANEI (MUNȚII VÂLCANULUI) 4. Pădure lângă Mănăstirea Tismana, litieră: Carychium minimum, Sphyradium doliolum, Agardhiella angustistoma, Spelaeodiscus triaria trinodis, Vertigo pusilla, Ruthenicafilograna, Laciniariaplicata costata, Vitrea diaphana, Aegopinella minor, Bradybaena fruticum, Perforatella bidentata, Acicula banatica. 5. Cheile Râmeț (Mănăstirea Tismana), litieră: Carychium minimum. 6. Valea Runcului în chei, litieră: Aegopinella minor, Perforatella bidentata. Valea Runcului, litieră: Bulgarica cana. BAZINUL MOTRULUI MARE (MUNȚII MEHEDINȚI) 8. Lângă Peștera Cloșani, litieră: Cochlicopa lubrica, Spelaeodiscus triaria triaria, Granaria frumentum, Cochlodina laminata, Bulgarica rugicollis pagana, Zonitoides nitidus, Vitrea diaphana, Aegopinella pura, Perforatella bidentata, Campylaea trizona, Pomatias rivulare. 9. Valea Calului la Cloșani, litieră: Chondrina clienta, Cochlodina laminata, Ruthenicafilograna, Laciniariaplicata, Vitrea diaphana, Helicella obvia, Monacha cartusiana, Pomatias rivulare. 10. Valea Izvorălelor la Cloșani, litieră: Chondrina clienta, Cochlodina laminata, Ruthenica filograna, Bulgarica vetusta, Troglovitrea argintarui, Aegopinella minor, Perforatella bidentata. 11. Lângă Peștera Vacilor de la Cloșani, litieră: Spelaeodiscus triaria triaria, Vitrea diaphana, Aegopinellapura. 12. Valea Metrului „La dinamită”, litieră: Granaria frumentum, Laciniaria plicata, Pomatias rivulare, Acicula banatica. 13. Valea Motrului, în Pădurea Neguroasă, litieră și lapidic: Spelaeodiscus triaria trinodis, Cochlodina laminata, Bulgarica vetusta, Bulgarica rugicollis pagana, Pomatias rivulare. BAZINUL MOTRULUI SEC (MUNȚII MEHEDINȚI) 14. Vârtoape, litieră și lapidic: Carychium minimum, Spelaeodiscus triaria triaria, Granaria frumentum, Bulgarica vetusta, Bulgarica cana, Zonitoides nitidus, Vitrea transsylvanica, Vitrea diaphana, Aegopinella pura, Oxychilus glaber striarius, Helicigona banatica, Acicula banatica. 15. Vârtoape „La Jgheab”, litieră: Agardhiella angustistoma. 16. Vârtoape, în dolina Crovul Mare din Fața Radului, litieră: Carychium minimum, Vitrea subcarinata, Vitrea crystallina, Helicigona banatica. 17. Vârtoape, în dolina Crovul cu Gheață de la Căzărmi, litieră: Carychium minimum, Vitrea transsylvanica, Vitrea diaphana, Vitrea subcarinata, Vitrea crystallina, Aegopinella minor, Aegopinella pura, Acicula banatica. 18. Valea Motrului la Cloșani, litieră: Carychium minimum, Spelaeodiscus triaria triaria, Granaria frumentum, Cochlodina laminata, Laciniaria plicata, Ruthenica filograna, Bulgarica rugicollis pagana, Vitrea diaphana, Pomatias rivulare, Acicula banatica. 19. Valea Motrului în amonte de Cloșani, litieră: Cochlodina laminata, Bulgarica rugicollis pagana. 20. Valea Motrului Sec la Steiul Roșu, litieră: Cochlodina laminata, Laciniaria plicata, Bulgarica rugicollis pagana, Helicella obvia. 21. în preajma Avenului de sub Plaiul Gorganului, lapidicol: Agardhiella angustistoma. 22. Valea Sohodoalelor Mici, litieră: Carychium minimum, Chondrina clienta, Vitrea diaphana, Troglovitrea argintarui. 23. Lângă Peștera-aven nr.2 din Sohodoalele Mici, litieră: Spelaeodiscus triaria triaria, Ruthenica filograna. BAZINUL LUPȘEI (MUNȚII MEHEDINȚI) 24. Valea Lupșei, litieră și lapidic: Carychium minimum, Acanthinula aculeata, Spelaeodiscus triaria triaria, Vitrea transylvanica, Vitrea subcarinata, Vitrea contracta, Aegopinellapura, Euconulus fulvus, Perforatella bidentata. 25. Lângă Peștera nr. 1 din Valea Lupșei, litieră și lapidic: Chondrina clienta. 26. Lângă Peștera nr. 6 din Valea Lupșei, litieră: Spelaeodiscus triaria triaria. 27. Lângă Peștera nr. 12 Ogașul Morii, litieră: Spelaeodiscus triaria triaria. CALCARELE DIN STEIUL ORZEȘTILOR (MUNȚII MEHEDINȚI) 28. Lângă Peștera din Fața Pietrii Mari, litieră: Spelaeodiscus triaria triaria, Vitrea crystallina, Aegopinella minor. 29. Lângă Peștera din Steiul Orzeștilor, litoclazic: Spelaeodiscus triaria triaria, Bulgarica rugicollis pagana. CALCARELE DINTRE VĂILE CUSACU MIC ȘI CEREMOSNIC (PODIȘUL MEHEDINȚI) 30. Valea Topolniței, lapidic: Carychium minimum, Euconulus fulvus. 31. Lângă Peștera Topolnița, litieră: Troglovitrea argintarui. 32. Lângă Peștera de la Cireșu-Topolnița, litieră: Granaria frumentum. TAXONII DETERMINAȚI • Pentru fiecare taxon dăm: repartiția geografică, biotopii, stațiunile și datele de colectare. 6 Alexandrina Negrea 4 5 Gasteropodele terestre din Carpații Meridionali (Olt-Cerna) 7 SUBCLASA PULMONATA Fam. Ellobiidae 1. Carychium minimum O.F. Miiller 1774. Euro-siberiană. Litieră, pietre înfundate în sol, lemne putrede și sub scoarță. St.3: 30.3.1970; St.4: 8.10.1965, 5.5.1967, 25.2.1973; St.5: 27.8.1970; Stl4:’24.7.1962; St.16: 24.7.1962; St.17: 25.7.1962, 1.8.1962, 28.10.1975; St.18: 5.5.1967; St22: 23.6.1976, 15.9.1977; St.24: 3.5.1967; St30: 11.7.1972, 18.5.1992. Fam. Cochlicopidae 2. Cochlicopa lubrica (O.F. Miiller 1774). Holarctică, litieră. St.8: 2.10.1960, 28.8.1963, 23.6.1976, 15.8.1989. Fam. Orculidae 3. Sphyradium doliolum (Bruguere 1792). Sud-est și sud europeană, Iran. Litieră. St.4: 5.5.1967. 4. Agardhiella parreyssi parreyssi (L.Pfeiffer 1821). Endemică (Carpații Meridionali între Olt și Cema). Litieră. Stl: 10.7.1966. 5. Agardhiella angustistoma (Grossu și Negrea 1968). Endemică (Munții Vâlcan și Mehedinți). Litieră și lapidicol. St.4: 5.5.1967; St.15: 24.7.1962; St.21: 30.7.1967. Fam. Vallonidae 6. Acanthinula aculeata (O.F.Muller 1774). Euro-siberiană, nordul Africii. Litieră, pietre înfundate în sol și lemne putrede. St.24: 5.5.1967. Fam. Spelaeodiscidae 7. Spelaeodiscus triaria triaria Rossmăssler 1839.Endemică (Carpații Meridionali). Păduri de fag și frasin, în litieră, sub pietre și lemne putrede. St5: 7.8.1970; St.8:2.10.1960; St. 11:19.6.1966; St 13:22.6.1966,1.8.1968,28.6.1969; St.14: 2.8.1962; St.18: 5.5.1967; St23: 14.11.1964; St.24: 29.6.1961, 19.6.1968; St.26: 5.8.1963; St27: 21.8.1965; St28: 29.5.1975; St29: 11.6.1965, 1.7.1986, 24.5.1992. 8. Spelaeodiscus triaria trinodis Kimakowicz 1883. Endemică (Munții Apuseni, Masivul Retezat și Munții Vâlcan). Litieră. St.4: 20.6.1973, 2.6.1990. Fam. Vertigenidae 9. Vertigo pusilla O.F.Muller 1774. Europeană (comună în lanțul alpino-carpatic). Litieră. St.4: 5.5.1967, 1.5.1989. Fam. Chondrinidae 10. Granaria frumentum (Draparnaud 1801). Alpino-carpatică și mediteraneană. Litieră, sub scoarță de frasin, sub pietre si lemne putrede. St.8: 2.10.1960; Stl2: 8.6.1978; St.14: 2.8.1962; St.18:’5.5.1962; St.32: 9.6.1969, 18.7.1993. 11. Chondrina clienta (Westerlund 1883) Ehrmann. Central, est și nord europeană. Litieră de fag, sub pietre înfundate și lemne putrede. St. 2: 26.3.1958; St.9: 23.7.1969; St.10: 19.7.1969; St. 22: 23.6.1976; St. 25: 6.6.1967, 18.6.1986. Fam. Clausiliidae 12. Cochlodina laminata (Montagu 1803). Europeană. Litieră si lapidic. St.8: 20.7.1969; St9: 23.7.1969; St.10: 19.7.1969; St. 12: 8.6.1978, 17.7.1978; St.13: 1.8.1968; St.18: 20.7.1969; St. 19: 20.7.1969; St.20: 21.7.1969, 18.8.1985. 13. Ruthenica filograna (Rossmăssler 1836). Europeană (comună în zona centrală). Litieră de fag. St.4: 5.5.1967; St.9:23.7.1969,11.9.1975; St. 10:2.9.1975; St.18: 5.5.1967; St.23: 14.11.1964. 14. Laciniaria plicata plicata (Draparnaud 1805). Europeană (comună în zona centrală). Litieră. St.9: 23.7.1969; St.12: 17.7.1978, 5.7.1981. 15. Laciniariaplicata costata (Kimakowitz 1883). Endemică (Munții Perșani, Bucegi, Siriuși Vâlcan). Litieră. St.4: 20.6.1975. 16. Bulgarica vetusta (Rossmăssler 1836). Endemică (Carpații românești, Ucraina subcarpatică și nordul Ungariei). Litieră, sub scoarță de frasin, sub pietre și lemne putrede. St.10:19.7.1969,2.7.1991; St.13:1.8.1968,28.6.1969,2.6.1990; St.14: 2.8.1962. 17. Bulgarica cana (Held, 1836). Central și est europeană. Litieră, sub scoarță de frasin, sub pietre și lemne putrede. St.7: 22.7.1978; St.14: 2.8.1962. 18. Bulgarica rugicollis pagana (Rossmăssler 1842). Endemică (Munții Banatului, Munții Mehedinți și nord-vestul Bulgariei). Litieră, lemne putrede, sub pietre. St.8: 2.10. 1960, 28.8.1963; St. 13: 22.6.1966,1.8.1968; St.18: 20.7.1969, 18.7.1989, 15.6.1993; St.19: 20.7.1969; St20: 21.7.1969. Fam. Zonitidae 19. Zonitoides nitidus (O.F. Miiller 1774). Holarctică. Litieră, sub scoarță, sub pietre înfundate în sol si lemne putrede. St.8: 20.8.1963; St.14: 24.7.1962, 12.8.1962,18.8.1992. 20. Vitrea transsylvanica (Clessin 1877). Endemică (Carpații românești). Litieră, sub scoarță, sub pietre și lemne putrede. St.14: 24.7.1962, 2.8.1962, 28.10.1975, 2.7.1990; Stl7: 25.7.1962, 1.8.1962, 28.10.1975; St.24: 3.2.1967, 5.7.1982,16.10.1991. 21. Vitrea diaphana (Studer 1820). Alpino-carpatică și nord balcanică. Litieră, sub scoarță, sub pietre și lemne putrede. St.l: 10.7.1960; St.4: 20.6.1973; St8: 28.5.1975; St.9: 11.9.1975; St. 11: 19.6.1966; St.14: 24.7.1962, 2.8.1962, 28.10.1975, 6.7.1989; St.17: 1.8.1962, 4.8.1962, 28.10.1975; St.18: 5.5.1967, 18.5.1989, 2.10.1992. 7 Gasteropodele terestre din Carpații Meridionali (Olt-Cema) 9 8 Alexandrina Negrea 6 22. Vitrea subcarinata (Clessin 1877). Endemică (Carpații Meridionali). Litieră, sub pietre înfundate în sol si bușteni putrezi. St.16: 24.7.1962; St.17: 1.8.1962,4.8.1962; St.24: 5.5.1967. 23. Vitrea contracta (Westerlund 1871). Europeană (cu centru de răspândire în vest). Litieră, lemne putrede și sub pietre. St.24: 5.5.1967. 24. Vitrea crystallina (O.F. Muller 1774). Europeană, nord vestul Africii. Litieră. St.16: 24.7.1962; St.17: 25.7.1962, 1.8.1962; St.28: 29.5.1975. 25. Troglovitrea argintarui Negrea și Riedel 1968. Endemică (Munții Mehedinți, Podișul Mehedinți și Valea Cemei). Litieră de fag. St.lO: 19.7.1969; St. 22: 23.6.1976, 15.9.1977;St.31: 31.9.1971. 26. Aegopinella minor (Stabile 1864). Central și sud-est europeană. Litieră. St.l: 10.7.1960; St4: 5.5.1967, 20.6.1973; St.6: 26.6.1969; St.lO: 25.10.1978, 2.6.1993; St.17: 25.7.1962,1.8.1962,4.8.1962; St.28: 29.5.1975. 27. Aegopinella pura (Alder 1830). Europeană. Litieră, sub scoarță de fag, pietre înfundate în sol și lemne putrede. St.8: 2.10.1960; St.ll: 19.6.1966; St.14: 24.7.1962; St.17: 28.16.1975; St.24: 3.5.1967, 5.5.1967. 28. Oxychilus glaber striarius (Westerlund 1881). Central și sud-est europeană. Litieră, sub scoarță, sub pietre înfundate în sol și sub lemne putrede. St. 1:10.7.1960; Stl4: 2.8.1962; 20.7.1993. Fam. Euconulidae 29. Euconulus fulvus (O.F. Muller 1774). Holarctică. Litieră, sub pietre înfundate în sol și lemne putrede. St.24:19.6.1968, 15.6.1993; St.30: 11.7.1972, 2.7.1989. Fam. Bradybaenidae 30. Bradybaena fruticum (O.F. Muller 1774). Euro-siberiană. Litieră. St.4: 5.5.1967,8.5.1986. Fam. Helicidae 31. Helicella obvia (Menke 1828). Central și sud-est europeană. Litieră de fag. St.9: 23.7.1969; St20: 21.VII.1969. 32. Monacha cartusiana (O.F. Muller 1774). Sud-est, sud și vest europeană, Asia Mică. Litieră de fag. St.9: 23.7.1969, 8.7.1992. 33. Perforatella bidentata (Gmelin 1788). Central, est și nord europeană. Litieră, sub pietre înfundate în sol și lemne putrede. St4: 5.5.1967; St.6:26.6.1969; St.8: 23.6.1976; St.lO: 19.7.1969, 2.10.1975, 16.6.1988; St.24:12.9.1975. 34. Helicigona banatica (Rossmăssler 1838). Endemică (Carpați, din Slovacia până în Banat, inclusiv Munții Apuseni). Litieră, sub scoarță, sub pietre înfundate în sol și lemne putrede. Stl4: 24.7.1962; Stl6: 24.8.1962. 35. Campylaea trizona (Rossmăssler 1837). Endemică (Carpații Meridionali). Litieră: St.8: 28.8.1963. SUBCLASA PROSOBRANCHIA Fam. Pomatiasidae 36. Pomatias rivulare (Einchward 1829). Sud-est europeană, Asia Mică. Litieră de fag și arin, sub pietre. St.8: 7.8.1959, 13.8.1986; St.9: 23.7.1969; St. 12: 8.6.1978, 17.7.1978; St. 13: 1.8.1968, 28.6.1969; St.18: 20.7.1969, 6.7.1981; St. 19:20.7.1969. 37. Acicula banatica (Rossmăssler 1838). Endemică (Carpații Meridionali, inclusiv Munții Banatului). Litieră, sub scoarță, lemne putrede și sub pietre. St.4: 4.5.1962, 20.6.1973, 8.7.1990; St. 12:17.7.1978; St.14: 2.7.1962, 8.7.1992; St.17: 25.7.1962, 1.8.1962,4.8.1962. TAXONI CITAȚI PÂNĂ ÎN PREZENT DIN CARPAȚII MERIDIONALI (SECTORUL OLT-CERNA) (după Grossu, 1981, 1983, 1987, 1993) Speciile notate cu asterix nu au apărut în stațiunile cercetate de noi; la cele găsite și de noi dăm numai localitățile în plus. Nu am luat în considerație speciile citate în mod general (fără localități) * Carychium (Saraphia) tridentatum Risso: Tismana. * Cochlicopa lubricella (Porro): Baia de Aramă. Sphyradium doliolum (Bruguere): Valea Lotrului la Rudăreasa. Agardhiella parreyssi parreyssi (C. Pfeiffer): lângă Peștera Cornetul Vârcanilor. * Agardhiella parreyssi caesia (Westerlund): în preajma Peșterii Cloșani * Agardhiella reinhardti (Zilch): Tismana. Agardhiella angustistoma (Grossu și Negrea): Valea Seacă (Munții Mehedinți). Acanthinula aculeata (O.F.M.): Valea Lotrului. Speaeodiscus triaria triaria (Rossmăssler): Cheile Sohodol-Runcu, Gomenț. * Truncatellina cylindrica (Fer.): Gomenț. Granaria frumentum (Drap.): Cheile Sohodol-Runcu, Tismana. Chondrina clienta (West.): Cheile Sohodol-Runcu, Valea râului Motru, Baia de Aramă. * Ena montana (Drap.): Valea Lotrului la Rudăreasa. * Merdigera obscura (O.F.M.): Valea Lotrului la Ciungetu, Valea Latoriței. * Alopia (A.) subcosticollis (Schmidt): Valea Lotrului, Cheile Sohodol-Runcu. * Alopia (A.) subcosticollis grossuana Hordsieck: Cheile Sohodol-Runcu. * Alopia (A.) subcosticollis riesei (Kim.): Valea Lotrului la Ciungetu. *Alopia (A.) subcosticollis peregrina (Kim): Valea Lotrului la Ciungetu. * Alopia (A.) hildegardae Kim.: dealurile calcaroase dintre Horezu și Tismana. * Alopia (A.) hildegardae soosi Brandt.: Cheile Oltețului la Polovragi. * Cochlodina (P.) măriși (Schmidt): Cheile Sohodol-Runcu, Runcu, Tismana. 10 Alexandrina Negrea 8 Sl Gasteropodele terestre din Carpații Meridionali (Olt-Cerna) 1 1 * Clausilia (C.) dubia cf. ingenua Hudec și Brabenic: Valea Lotrului la Rudăreasa. * Clausilia (C.) dubia gratiosa Sajo: Cheile SohodoLRuncu. * Balea (Alinda) biplicata (Montagu): Tismana, Valea Lotrului la Rudăreasa, Podeni-Mehedinti. * Balea (Pseudalinda) viridana (Rossm.): Valea Lotrului la Rudăreasa. Bulgarica (Strigilecula) vetusta (Rossm.): Valea Lotrului la Rudăreasa, Gornenț. Bulgarica (S.) cana (Held.): Valea Lotrului la Rudăreasa. * Bulgarica (B) rugicollis (Rossm.): Valea Motrului Sec. * Bulgarica (B.) rugicollis rugicollis (Rossm.): Valea Lotrului la Rudăreasa. * Bulgarica (B.) rugicollis grossui Nords.: Cheile SohodoLRuncu, Tismana, Cloșani,Valea Cemisoarei. * Discus (D.) ruderatus (Fer.): Valea Lotrului la Rudăreasa. * Phenacolimax (Gallandia) annularis Studer: Valea SohodoLRuncu, Cloșani. Zonitoides (Z.) nitidus (O.F.M.): Tismana, Podeni-Mehedinți. Vitrea (V.) transsylvanica (Clessin): Cloșani. Oxychilus (Morlina) glaber (Rossm.): Cloșani, Baia de Aramă. * Oxychilus (Riedelius) depressus (Sterki): Cloșani. * Lehmania (L.) nyctelia Bourg.: Cheile SohodoLRuncu, Cloșani, Podeni-Mehedinți. * Deroceras (D.) laeve (O.F.M.): Podeni-Mehedinți. * Deroceras (Agriolimax) reticulatum (O.F.M.): Lainici pe Valea Jiului. * Deroceras (A.) absoloni Simroth: Baia de Aramă și lângă Peștera Zăton. * Deroceras (A.) wiktori Grossu: Podeni-Mehedinți, Cheile Topolniței. * Perforatella dibothryon (Kim.): Cheile SohodoLRuncu. * Euomphalia (E.) strigella (Drap.): Tismana. * Soosia diodonta (Miihl.): Valea Motrului la Cloșani. Pomatias rivulare (Eich.): Cheile SohodoLRuncu, Tismana. Acicula banatica (Rossm.): Valea Lotrului, Târgu Jiu. CONSIDERAȚII FAUNISTICE, BIOGEOGRAFICE ȘI ECOLOGICE 1. Din punct de vedere faunistic, în sectorul Olt-Cerna al Carpaților Meridionali am identificat 37 specii și subspecii de gasteropode terestre, majoritatea aparținând ordinului Stylommatophora (tab. 1). Acești taxoni sunt repartizați neuniform în arealul studiat, după cum urmează: 4 specii (10,8%) în Munții Căpățânii, din care 1 numai aici (Agardhiellaparreyssiparreyssi)', 1 specie (2,7%) în Munții Parângului (Chondrina clienta)', 14 specii (37,8%) în Munții Vâlcanului, din care 5 numai aici (Sphyradium doliolum, Spelaeodiscus triaria trinodis, Vertigopusilla, Laciniariaplicata costata, Bradybaenafruticumf, 30 specii (81,1%) în Munții Mehedinți dintre care 18 numai în acești munți (Cochlicopa lubrica, Acanthinula aculeata, Cochlodina laminata, Laciniariaplicataplicata, Bulgarica vetusta, Bulgarica rugicollis pagana, Zonitoides nitidus, Vitrea transsylvanica, Vitrea subcarinata, Vitrea contracta, Vitrea crystallina, Troglovitrea argintarui, Aegopinella pura, Helicella obvia, Monacha cartusiana, Helicigona banatica, Tabelul / Prezența/absența (+/-) speciilor și subspeciilor de gasteropode în interitoriul arealului cercetat TAXONI Munții Podișul Mehedinți Căpățânii Parâng Vâlcan Mehedinți 1. Carychium minimum - - 4- - 4- 2. Cochlicopa lubrica - - - + - 3. Sphyradium doliolum - - + - - 4. Agardhiella parreyssi parreyssi + - - - - 5. Agardhiella angustistoma - - + 4- - 6. Acantinula aculeata - - - 4- - 7. Spelaeodiscus triaria triaria - - 4- 4- - 8 Spelaeodiscus triaria trinodis - - + - - 9. Vertigo pusilla - - + - - 10. Granaria frumentum - - - 4- 4- 11. Chondrina clienta - + - 4- - 12. Cochlodina laminata - - 4- - 13. Ruthenica filograna - - + 4- - 14. Laciniaria plicata plicata - - - 4- - 15. Laciniaria plicata costata - + - - 16. Bulgarica vetusta - - - 4- - 17. Bulgarica cana - - + 4- - 18. Bulgarica rugicollis pagana - - - 4- - 19. Zonitoides nitidus - - - 4- - 20. Vitrea transsylvanica - - - 4- - 21. Vitrea diaphana + - 4- - 22. Vitrea subcarinata - - - 4- - 23. Vitrea contracta - - - 4- - 24. Vitrea crystallina - - - 4- - 25. Troglovitrea argintarui - - - 4- 4- 26. Aegopinella minor + - 4- 4- - 27. Aegopinella pura - - - 4- - . 28. Oxychilus glaber striarius 4- - - 4- - 29. Euconulus fulvus - - - 4- 4- 30. Bradybaena fruticum - - + - - 31. Helicella obvia - - - 4- - 32. Monacha cartusiana - - 4- - 33. Perforatella bidentata - + 4- - 34. Helicigona banatica - - - 4- - 35. Campylaea trizona - - - 4- - 36. Pomatias rivulare - - - 4- - 37. Acicula banatica - - + 4- - Total 37 4 (10,8%) 1 (2,7%) 14 (37,8%) 30 (81,1%) 4 (10,8%) Campylaea trizona și Pomatias rivulare', 4 specii (10,8%) în Podișul Mehedinți (Carychium minimum, Granaria frumentum, Troglovitrea argintarui și Euconulus fulvus. 2. Din punct de vedere biogeografic (tab. 2) populațiile de gasteropode terestre din Carpații Meridionali (sectorul Olt-Cema) reprezintă un amestec de trei elemente holarctice, 3 euro-siberiene, 7 europene sensu lato (cu sau tară nord-vestul Africii), 8 europene pro parte, 3 europene pro parte plus zone adiacente din continentele 12 Alexandrina Negrea 10 11 Gasteropodele terestre din Carpații Meridionali (Olt-Cerna) 13 Tabelul 2 Repartiția pe categorii biogeografice a gasteropodelor din zona cercetată (n = numărul de specii și subspecii) Categoria biogeografică Munții Podișul Mehedinți Căpățânii Parâng Vâlcan Mehedinți n % n % n % n % n % Holarctice 0 0 0 0 0 0 3 10,0 1 25,0 Euro-siberiene 0 0 0 0 2 14,3 1 3,3 1 25,0 Europene, nord-vestul Africii 0 0 0 0 0 0 1 3,3 0 0 Europene Central, est si nord 0 0 0 0 2 14,3 5 16,7 6,6 0 0 europene 0 0 1 100,0 1 7,1 2 0 0 Central și est europene Central si sud-est 0 0 0 0 1 7,1 1 3,3 10,0 0 0 europene 2 50,0 0 0 1 7,1 3 0 0 Alpino-carpatice și nord balcanice 1 25,0 0 0 1 7,1 1 3,3 0 0 Alpino-carpatice și mediteraneene 0 0 0 0 0 0 1 3,3 1 25,0 Sud-est europene, Asia Mică 0 0 0 0 0 0 1 3,3 0 0 Sud-est și sud europene, Iran 0 0 0 0 1 7,1 0 0 0 0 Sud-est, sud și vest europene, Asia Mică 0 0 0 0 0 0 1 3,3 0 0 Endemice 1 25,0 0 0 5 35,7 10 33,3 1 25,0 Total 4 100 1 100 14 100 30 100 4 100 limitrofe și 13 endemice carpatice. Acestea sunt următoarele: elemente holarctice: Cochlicopa lubrica, Zonitoides nitidus și Euconulus fulvus; euro-siberiene: Carychium minimum, Acanthinula aculeata și Bradybaena fruticum; europene plus nord-vestul Africii: Vitrea crystallina; europene sensu lato: Vitrea contracta, Aegopinella pura, Cochlodina laminata, Ruthenica filograna, Laciniaria plicata plicata și Vertigo pusilla; central, est și nord-europene: Chondrina clienta, Perfotarella bidentata; central și est-europene: Bulgarica cana; central și sud-est europene: Aegopinella minor, Oxychilus glaber striarius și Helicella obvia; alpino- carpatice și nord balcanice: Vitrea diaphana; alpino-carpatice și mediteraneene: Granaria frumentum; sud-est europene plus Asia Mică: Pomatias rivulare; sud-est și sud europene plus Iran: Sphyradium doliolum; sud-est și vest europene plus Asia Mică: Monacha cartusiana; endemice în Carpații românești, Ucraina subcarpatică și nordul Ungariei: Bulgarica vetusta; endemice în Carpați din Slovacia până în Banat, inclusiv în Munții Apuseni: Helicigona banatica; endemice în Carpații românești: Vitrea transsylvanica; endemice în Munții Perșani, Bucegi, Siriu și Vâlcan: Laciniariaplicata costata; endemice în Munții Apuseni, Retezat și Vâlcan: Spelaeodiscus triaria trinodis; endemice în Carpații Meridionali, inclusiv în Munții Banatului: Spelaeodiscus triaria triaria, Vitrea subcarinata, Carychium minimum și Acicula banatica; endemice în Carpații Meridionali între Olt și Cema: Agardhiella parreyssi. parreyssi; endemice în Munții Vâlcanului și Mehedinți: Agardhiella angustistoma; endemice în Munții Mehedinți, Podișul Mehedinți și Valea Cernei: Troglovitrea argintarui; endemice în Munții Banatului și Mehedinți și nord-vestul Bulgariei: Bulgarica rugicollispagana. Din succinta analiză biogeografică prezentată rezultă că fauna de gasteropode terestre din arealul studiat se caracterizează prin prezența masivă a elementelor ce nu depășesc limitele Europei sau le depășesc cu puțin, majoritatea având aria de răspândire restrânsă la zona centrală, sud-estică și sudică a continentului (18 taxoni = 48,7%) și prin numeroasele endemisme carpatice cu areal mic sau foarte mic (13 taxoni = 35,1%). Repartiția elementelor europene - majoritatea de coloratură meridională - și a celor endemice carpatice pe categorii biogeografice (tab. 2) arată că acestea sunt cel mai bine reprezentate în Munții Mehedinți (16 taxoni = 43,3%, respectiv 10 taxoni = 27,0%) și în Munții Vâlcanului (7 taxoni = 18,9%, respectiv 5 taxoni = 13,5%). La polul opus se află Munții Parângului cu o singură specie central, est și nord europeană (Chondrina clienta) și nici una endemică; este posibil ca această situație să se datoreze lipsei de cercetare malacologică. 3. Din punct de vedere ecologic gasteropodele pulmonate, fiind multianuale și higrofile, preferă mediile umede, cu precădere cel hemiedafic. Când condițiile climatice sunt nefavorabile (secetă, iarnă), cele mai multe dinte ele se refugiază în sol sau în peșterile din zonă. Cele mai frecvente specii din Carpații Meridionali (sectorul Olt-Cema) sunt: Spelaeodiscus triaria triaria (12 stațiuni), Carychium minimum (10), Cochlodina laminata (8), Vitrea diaphana (8), Bulgarica rugicollis pagana (6), Aegopinella minor (6), Granaria frumentum (5), Chondrina clienta (5), Ruthenica filograna (5), Aegopinella pura (5), Perforatella bidentata (5), Pomatias rivulare (5) și Acicula banatica (5). Restul speciilor sunt mai puțin frecvente, ajungând până la o singură stațiune. Asociațiile de gasteropode din zona montană studiată conțin, de regulă, mai mult de trei specii, cele mai bogate fiind în pădurile de fag sau de amestec cu alte esențe. Astfel, Vitrea diaphana coabitează cu 33 din cele 37 specii din acest sector al Munților Meridionali, Perforatella bidentata cu 28, Acicula banatica cu 26, Spelaeodiscus triaria triaria cu 25, Aegopinella pura cu 23, Ruthenica filograna și Aegopinella minor cu 22, Cochlodina laminata cu 20, Granaria frumentum și Bulgarica vetusta cu 19, Vitrea transsylvanica cu 18, Zonitoides nitidus și Pomatias rivulare cu 17, Laciniaria plicata și Bulgarica rugicollis pagana cu 16, Vitrea subcarinata, Oxychilus glaber striarius și Helicigona banatica cu 13, Chondrina clienta cu 12, Carychium minimum, Sphyradium doliolum, Agardhiella angustistoma, Spelaeodiscus triaria trinodis, Vertigo pusilla, Laciniaria plicata costata, Bulgarica cana și Bradybaena fruticum cu 11, Cochlicopa lubrica și Campylaea trizona cu 10. Restul speciilor au fost găsite coabitând cu mai puțin de 10 specii din totalul de 37 specii identificate. Dintre speciile determinate, unele sunt amatoare de zone calcaroase descoperite și însorite (Granaria frumentum, Chondrina clienta, Spelaeodiscus triaria și Campylaea trizona). Alte specii au nevoie de vegetație care să le confere condiții optime de umiditate și hrană (Zonitoides nitidus, Vitrea diaphana, Vitrea transsylvanica, Vitrea subcarinata, Oxychilus glaber striarius, Euconulus fulvus și Acicula banatica). 14 Alexandrina Negrea BIBLIOGRAFIE 1. GROSSU AL.V, Gastropoda Romaniae, vol.2, Edil Litera, București, 443 p.,1987. 2. GROSSU AL.V., Gastropoda Romaniae, vol.3, Tipogr.Univ.București, 269 p., 1981. 3. GROSSU AL.V, Gastropoda Romaniae, vol.4, Edit. Litera, București, 564 p., 1983. 4. GROSSU AL.V, Gastropodele din România, compendiu, București, 412p., 1993. 5. NEGREA A., Com.Acad.R.P.R., XIII, nr.9, p.835-842, 1963. 6. NEGREA A., Lucr.Inst.Speleol. „E. Racoviță”, t.IV, p.245-250, 1965. 7. NEGREA A., Int.J.Speleol., vol.6, nr.4, p.303-324, 1974/75. 8. NEGREA A., Trav.Inst.Speol. „E. Racoviță”, t.XVHI, p.7-32, 1979. Primit în redacție lai 2 septembrie 1994 Institutul de Speologie „E. Racoviță" București, str. Frumoasă, nr.ll ASPECTE CITOMORFOLOGICE ALE OSTEOSARCOMULUI OSTEOLITIC LA COPIL D. GEORGESCU *, FLORICA ENĂCHESCU **, S.NICOLAU **, MARIA aERBĂNESCU ***, MELANIA ZAHIU * Several cases of osteosarcomas with different locations were studied histopathological. The study revealed also the presence of some osteolytic type osteosarcomas located at the distal end of the femur and the proxima! end of the tibia. The typical cytological element is the malign modified osteoclast together with other normal cell types. Important destructions are exhibited at the cortical metaphysar and in the structure of the spongious bone. In a more advanced phase the progressive osteolysis that causes bone cavities of varying dimensions can be observed. INTRODUCERE O treime din tumorile osoase sunt primare și apar frecvent în primele decenii de viață și două treimi sunt secundare și se întâlnesc începând cu al treilea deceniu de viață (24). Majoritatea tumorilor osoase primare au sediul metafizar cu localizare în femur și tibie (26), dar nu sunt excluse și alte localizări (coloana vertebrală, oasele coxale, maxila, mandibula etc.) (8). Tumorile osoase secundare sunt mult mai frecvente decât cele primare, ele reprezentând cel mai adesea metastaze de carcinoame. Metastazele osoase interesează predominant oasele iliace, coloana vertebrală, coastele, craniul (29). Cea mai studiată tumoră primară, fiind totodată și cea mai agresivă, este osteosarcomul, acesta însemnând 22-25% din tumorile osoase primare (16), (35). El apare cu precădere în perioada de creștere la copii (deceniul al doilea de viață), cu o frecvență mai mare la băieți decât la fete (17). Osteosarcomul apare mai ales în zona metafizară a oaselor lungi (17), maxilă și mandibulă (35) și rar prezintă o localizare extraosoasă (uter, sân, cord, fesă) (15), (36). Pentru boala localizată factorii de prognostic nefavorabili sunt: sexul masculin, vârsta sub zece ani, tumora în oase proximale; simptomatologie mai veche de șase luni, tumoră de dimensiuni mari (8). Bolnavii care nu fac metastaze și sunt supuși intervențiilor chirurgicale cu asociere de citostatice și cobaltoterapie ajung să supraviețuiască peste cinci ani (38). * Facultatea de Biologie. ** Institutul Oncologic București, Secția Oncopediatrie. *** Spitalul Clinic Fundeni, Anatomie Patologică. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 15 - 21, București, 1995 16 D. Georgcscu și al. 2 Varietatea cea mai agresivă a osteosarcomului clasic este reprezentată de os- teosarcomui sclerozant multicentric, care apare la vârste tinere (până la 15 ani), interesează metafiza oaselor lungi și prezintă un prognostic grav (4), (2). De reținut este faptul că în afară de localizarea la nivelul osului a osteosarcomului, acesta prezintă și localizări extraosoase (mamar, cardiac, uterin, fesier etc.) (15), (36). Originea acestor tumori este explicată printr-o osteogeneză heterotipică malignizantă pe focare de miozită osificantă sau din celule pluripotente restante (6). MATERIAL ȘI METODE Fragmente de țesut osos, rezultate în urma biopsiilor la nivelul femurului dis- tal și tibiei proximale, de la mai multe cazuri suspectate de osteosarcom, au fost prelevate conform tehnicilor histologice. Lamele obținute au fost colorate cu he- matoxilină-eozină și van Gison și apoi studiate și fotografiate la un microscop optic de tipDOCUVAL. Cazurile provin din secția de Oncopediatrie a Institutului Oncologic București. REZULTATE Aspectele histopatologice relevă structuri neoplazice de tip osteoclastic. Elementul citologic caracteristic este osteoclastul alături de alte tipuri celulare (Fig. 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7). Imaginile arată un polimorfism celular accentuat. Sunt prezente celule gigantice (osteoclaste) ( Fig. 1, 2, 3, 5 —o singură săgeată), cu grad de malignitate ridicat, ai căror nudei voluminoși prezintă o cromatină grunjoasă, dispusă , neuniform și cu grad variat de hipercromazie (Fig. 1,2, 3, 5). Uneori nucleii apar multilobați, cu un contur neregulat (Fig. 2, 3, 5). Sunt prezente și celule mai mici de tip osteoclastic (Fig. 4-asterisc) ai căror nudei prezintă o cromatină de asemenea grunjoasă, repartizată neuniform. Nucleolii tuturor celulelor descrise sunt evidenți (Fig. 1,2,3,4,5). Se pot observa celule intrate într-o diviziune anormală (Fig. 7-săgeată); celule de tip fibroblastic (Fig. 1-dublă săgeată); histiocite, plasmocite, limfocite, hematii (Fig. 1,2,3,4,6,7). Din loc în loc se observă resturi de țesut osos (Fig. 6 - triunghi) și spații lacunare mari ce relevă o distrucpie tisulară masivă (Fig. 6 - steluță). DISCUȚII Observațiile noastre s-au oprit asupra osteosarcomului osteolitic caracterizat prin apariția unei distracții importante metalizare, precum și a structurii osului spongios. Faptul că există un polimorfism celular accentuat s-ar explica prin aceea că, din punct de vedere histogenetic, osteosarcomul derivă din celulele conjunctive din endost și periost precursoare osteoblastelor. Acestea se pot diferenția ca elemente sarcoamatoase osteoblastice, osteoclastice, cârtilaginoase, sau pot să rămână pig. 1. Osteoclast malignizat, cu nucleu gigantic, cromatină grunjoasă, neuniformă repartizată (o săgeată). Celule de tip fibroblastic (două săgeți); plasmocite, histocite, limfocite, granulocite, hematii (x 1800). pig. 2 Celulă malignă osteoclastică (săgeată) cu nucleu multilobat, cromatină grunjoasă, neuniform repartizată, nucleoli evidenți, citoplasmă omogenă; plasmocite, histocite, limfocite, granulocite, hematii (x 1800). pig. 3. Celulă osteoclastică modificată malign (săgeată) cu nudei multipli a căror cromatină este neuniform repartizată. Nucleoli evidenți. Plasmocite, histocite, limfocite, granulocite, hematii (x 1800). D. Georgescu și al. 4 5 Aspecte citomorfologice ale osteosarcomului osteolitic la copil 19 18 pig. 4. Celule osteoclastice modificate malign cu nudei a căror cromatină grunjoasă este neuniform repartizată (asterisc). Nucleoli evidenți (x 1800). pjg. 5. Celulă malignă osteoclastică (săgeată) (x 1800). pig. 6. Resturi osoase (triunghi) și lacune osoase mari (stea) (x 1800). pjg. 7. Celulă în diviziune anormală (săgeată) (x 1800). nediferențiate (29). La nivelul tumorii, zone cu grad mai mic de malignitate sunt dispuse central, iar cele cu grad ridicat, cel mai adesea, spre periferia tumorii. Astfel, cercetătorii propun trei grade în funcție de numărul mitozelor, indicele mitotic fiind cel mai important factor de prognostic. Este cunoscut faptul că în formarea osteosarcoamelor sunt implicați factori hormonali, genetici, fizici și traumatici. O explicație în acest sens se bazează pe apariția osteosarcoamelor la indivizi cu antecedente de boală “Paget” (afecțiune caracterizată printr-o activitate osteoblastică crescută și în acest fel s-ar argumenta apariția osteosarcomului în segmentele de maximă creștere și dezvoltare și modul în care ar fi implicat factorul hormonal de creștere) (17), (15). De asemenea un rol favorizant al genezei osteosarcomului este expunerea la radiații ionizante în antecedente și chiar a traumatismelor, deși această ultimă relație cauzală este discutabilă (17). Cât privește diviziunile anormale, observate și de noi, confirmă relația, deosebit de interesantă, dintre osteosarcom și factorii genetici. Astfel s-a constatat o frecvență mai mare a osteosarcoamelor în familiile de gemeni, la bolnavii cu retinoblastom (15), displazia osoasă congenitală, displazia fibroasă poliostotică (sindromul Albricht) și miozita fibroasă (2), (3). Utilizându-se tehnici de inginerie genetică s-a găsit că 11 din 60 (18%) osteosarcoame aveau alterată structura genei p53 și că 6 din acestea aveau pierdută cealaltă alelă p53 (28). în contrast, gena p53 nealterată a fost detectată în 50 exemplare de alte tipuri de sarcoame (28). S-a constatat, că 50% din liniile celulare de osteosarcom aveau rearanjamente evidente pe una din alela p53 și pierderea celei de-a doua alele și a ARN-ului mesager (28). Liniile celulare de osteosarcom la care nu s-a detectat alterarea genei p53 conține ARN-mesager din abundență (28). Aceste date sugerează autorilor că osteosarcomul uman poate avea rearanjări ale genei p53, ce pot cauza pierderea capacității de creștere normală a celulelor. Gena p53 a fost cartată pe cromozomul 17(27), iar transfecția genei p53 normale în celule RAT-1 scade potențialul transformativ al RAS și MYC activate, p53 mutantă și a E]A a adenovirusului (12), (11). S-a observat, de asemenea, că alterările brațului 17p sunt asociate cu multe cancere, găsindu-se în cel puțin 60 din tumorile colonului (22), sânului (23), plămânului (40), creierului (18), (19), cervixului (1), cortexu- lui adrenal (39) ca și în osteosarcom (37). Deci, osteosarcomul se poate dezvolta prin pierderea capacității supresive a genei p53 normale, confirmată de pierderea alelei de pe brațul scurt al cromozomului 17 (17p) (37), unde se află localizată gena p53 (27), (37). în plus, cercetările sugerează că proteina menționată p53 poate concura cu proteina p53 normală, împiedicând creșterea normală prin supresarea efectelor lui p53 (12), (11). P53 este o proteină nucleară cu greutate moleculară de 53000 Dai., care leagă ADN-mono și dublu catenar (36). Ea, de asemenea, leagă proteine virale ca: antigenul T al SV-40 (7) și E, B a adenovirusului (32). P53 concurează cu ADN-polimeraza a pentru legarea antigenului T (14). Cu toate că o funcție specifică pentru p 53 este neclară, datele sugerează că ea poate fi implicată în reglarea replicării ADN (5). S-a constatat că la oameni, osteosarcoamele se întâlnesc cu o incidență mai crescută la pacienții cu retinoblastom (10). Studiile genetice au arătat că celulele 20 D. Georgescu și al. 6 7 Aspecte citomorfologice ale osteosarcomului osteolitic la copil 21 osteosarcomului conțin defecte la locusul Rb (pe cromozomul 13q 14) (13). De asemenea, s-au observat rearanjamente ale genei p 53 în osteosarcomul uman (25). Astfel, Rb ca și celelalte gene supresoare tumorale sunt implicate în patogenia osteosarcomului (31), (34), (21). Din punct de vedere experimental s-a constatat că osteosarcomul este expresia unei gene hibride a a-amilazei - SV40T - antigen la șoareci transgenici. SV-40-T antigen poate funcționa în aceeași manieră în linia transgenică de șoareci 501, deoarece el se leagă de produsele genelor p 53 și Rb (9) și poate astfel împiedica funcționarea normală în celule a acestor produse. Descoperirea osteosarcomului primar la șoarecii transgenici relevă interrelațiile dintre oncogenele endogene și genele supresoare ale tumorii. Deci, osteosarcomul este una din multele tumori produse prin supresie genică. BIBLIOGRAFIE 1. ATKIN N. B. and BAKER M. C., 1989, Cancer Genet. Cytogenes, 37, 229-233. 2. BECK D., 1985, Chir. Pediatr., 26, 4, 203-206. 3. BECK D„ 1985, Chir. Pediatr., 26, 4, 213-215. 4. BELUFEI G., PAZZAGLIA U., MORA R„ 1983, Pediatr. Radiol., 13 292-293. 5. BRAITH WAITE A.W., STURZBECHER H.W., ADDISON C„ PALMER C„ RUDGE K„ JENKINS J.R., 1987, Nature (Lond), 329, 458-460. 6.BROOKSS.,STARKIEC.M.,CLARKEM.M.P., 1985, Arch. Orthop. Traum. Surg., 104,100-105. 7. CARROLL R.B. and GURNEY E.G., 1982, J. Virol. 44, 565-573. 8. CHIRICUTA L, 1988, Cancerologie clinică, voi II, Ed. Medicală. 9. DE CAPRIO J.A., LUDLOW J.W., FIGGE J., SHEW J.Y., HUANG C.M., LEF W. H„ MARSILIO E. , PAUCHA E. , LIVNGSTON D.M. , 1988, Cell,54, 275-283. 10. DERKINDEREN D.J., KOTEN J.W., NAGELKERKE N.J.D., TAN K.E.W.P., BEEMER F.A., den OTTER W., 1988, Int. J. cancer, 41, 499-504. 11. ELIYAHU D., MICHALOVITZ D., ELIYAHU S„ PINHASI - KIM H.I., OREN M., 1989, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 86, 8763-8767. 12. FINLAY C.A., HINDS P.W., LEVINE A.J., 1989, Cell, 57, 1083 - 1093. 13. FRIEND S.H., BERNARDS R., ROGEL J.S., WEINBERG R.A., RAPOPORT J.M., ALBERRT D.M., DRYJA T.P., 1986, Nature, 323, 643-646. 14. GANNON J.V. and LANE D.P., 1987, Nature (Lond)., 329, 456-458. 15. GOORIN A. , ABELSON H. , 1985, New England Journal of medicine, 313, 1637-1643. 16. HARVEY S., SOLHEIM O., 1981, Cancer, 48, 8, 1719-1723. 17. HASKEL CH.M., 1980, W.B. Saunders Comp., 655-662. 18. JAMES C.D., CARLHOM E„ NORDENSKJOLD M., COLLINS V.P., CAVENEE W.K., 1989, Proc. Natl. Acad. Sci. USA., 86, 2858-2862. 19. JAMES C.D., CARLBOM E., DUMANSKI J.P., HANSEN M., NORDENSKJOLD M., COLLINS V.P., CAVENEE W.K., 1988, Cancer Res., 48, 5546-5551. 20. KNOWLES B. BARBARA, Mc CARRICK J., FOX N., SOLTER D., DAMJANOV L, Aug. 1990, Am. J. of Pathology 137, 2, 259-262. 21. LAVIGUEUR A., MALTBY V., MOCKD., ROSSANT J., PAWSONT., BERNSTEIN A., 1989, Mol. Cell. Biol., 9, 3982-3991. 22. LOTHE R.A., NAKAMURA J., WOODWARS S„ GEDDE-DAHT T„ Jr„ WHITE R., 1988, Cytogenet. cele. Genet., 48, 167-169. 23. MACKAYJ.,STEELC.M., ELDERP.A., FORREST A.P.,EVANSH.J., 1988,Lancet,2,1384-1385. 24. MAEYAMA I., 1984, Clinical Orthopaedies, 184, 65-70. 25. MASUDA N.C., MILLER H., KOEFFLER P., BATTIFORA H„ CLINE M.J., 1987, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 84, 7716-7719. 26. MAZUR .1. M. , STAVFFER E. S. , 1981, The J. of Form Pract ice, 12, 2, 333-341. 27. MILLER C„ MOHANDAS T., WOLF D„ PROKOC1MER M., ROTTER V„ KOEFFLER H.P.. 1986, Nature (Lond.), 319, 723-784. 28. MILLER W.C., ALSO ABDULKARIM, TSAY CASS1DY, SLAMON DENNIS, ISH1ZAKI KANJI, TOGUCHIDA JUNYA, YAMAMURO TAKAO, LAMPKIN BEATRICE, KOEFFLER H.PH., 1990, Cancer Research, 50, 7950-7954. 29. MORARU I., 1980, Anatomie patologică 404-408, Ed. Medicală, București. 30. MUREaAN E„ GABOREANU M„ BOGDAN A.T., BABA A.I., 1974, Tehnici de histologic normală și patologică. Ed. Ceres, București. 31. SAGERR., 1989, Science, 246, 1406-1412. 32. SARNOW P„ HO. Y.S., WILLIAMS J„ LEVINE A.J., 1982, Cell., 28, 387-394. 33. SCHNEIDERMAN H., FORDHAM E.W., GORENC C„ Mc CALL A.R., ROSENBERG M.S., ROZEK S., 1984, Conc Journ For Clinicions, 34, 2, 10-117 34. SCHON A., MICHIELS L„ JANOWSKI M., MERREGAERT J., ERFLE V., 1986, Int. J. Cancer, 38, 67-74. 35. SLOOTWEG P.J., MULLERN., 1985, J. Max. Fac. Surg., 134, 158-166. 36. STEINMAYER K., DEPPERT W., 1988, Oncogene, 3, 501-505. 37. TOGUCHIDA J„ ISHIZAKI K„ NAKAMURA Y., SASAKI M.S., IKENAGA M„ KATO M., SUGIMOTO M., KOTOURA Y., YAMAMURO T., 1989, Cancer Res., 49,6247-6251. 38. VARNA AL., 1982, Bolile osoase ale copilului. Ed. Medicală, Bucure°ti. 39. YANO T„ LINEHAN M., ANGLARD P., LERMAN M.I., DANIEL L.N., STEIN C.A.. ROBERTSON C.N, La ROCCA R., ZABAR B., 1989, J. Natl. Cancer Inst, 81, 518-523. 40. YOKOTA J„ WADA M., SHIMOSATO Y, TERADA M., SUGIMURA T„ 1987, Proc. Natl. Acad. Sci. USA, 84, 9252-9256. Primit în redacție la 19.IX. 1994 Facultatea de Biologie București PUNȚI ANATOMICE INTERGONADICE LA BAETIDAE (EPHEMEROPTERA, INSECTA) ATANAS1E SAFTOIU According to classic description for both sexes, at Ephemeropteres the gonads are in pairs, clearly separated all over the body (glands, tubes, genital orifîces). Previous authors (J. A. Palmen, R. Codreanu) noted the existence of only one type of termi- nal anastomosis between deferent bonds at Polymitarcis virgo and Rhithrogena semicolorata. In the present work, anatomical comunicating intergonad bridges at some species of Baetidae are described. Such intertesticular bridges are found in gonad abdominal zones, they have 25-100 |i and the gonads epithelium has anatomical-histological continuity at the ends of cleft communikheiting. At Baetidae ?? (Cloeon dipterum) the medial-intem bridges between the two ovaries wich are localized in the first third of the abdomen, had been particularly met at imago during the aerial stage. A special alteration of the medio-dorsal ovary epithelium from abdominal region is met at some imago Cloeon dipterum females unfecundated, experimentaly, independent of or coexisting with such inter ovarian bunchg. The epitelium cels grow very much, the apical terminal pole develop lobular protuberance, .citoplasm becomes more dense and the nuclea grow this activation may be attributed to a possible reabsorbtion of the vitellin material in the stagnant involute oocysts. La ambele sexe, gonada Ephemeropterelor, prezintă o dispunere pereche în întreaga porțiune constitutivă: glande, conducte și onticii genitale. Ovarele conțin ovariole de tip panoistic. J. A. Palmen (5) în 1884, semnalează pentru prima dată, o anastomoză ventrală, transversă, a canalelor deferente la Polymitarcis virgo (Subord. Ephemeroidea). Radu Codreanu (1) în 1939 face descrieri anatomice similare, tot ale unor anastomoze între canalele deferente, la Rhithrogena semicolorata (Subord. Heptagenoidea), atât la nimfe normale, cât și la nimfe ectoparazitate de Symbiocladius rhithrogenae (Chironomidae). Acest ectoparazit poate produce castrație la Ephemeropterele gazdă, care începe prin reducerea taliei gonadelor. însă anastomozarea canalelor deferente nu pare a fi tot efect al parazitării, ci, mai degrabă, o structură normală, mai des întâlnită la această specie. Același autor a descris la î? de Rhithrogena semicolorata și o anastomoză a oviductelor terminale, care duce la formarea unei fante comune, homoloage unui receptacul seminal, situată înaintea orificiilor genitale externe. St. cerc, biol.. Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 23 - 29, București, 1995 24 A. Săftoiu 2 3 Punți anatomice intergonadice la Baetidae (Ephemeroptera, Insecta) 25 Deci descrierile existente se referă numai la anastomoze ale căilor conducătoare terminale (canale deferente și oviducte) de la două specii din subordine, considerate mai primitive. în lucrarea de față vor fi descrise punți intergonadice de la ambele sexe, precum și modificări ale epiteliului dorso-median al tecii ovariene de la Baetidae, considerate efemere superioare. MATERIAL ȘI METODE Ca material biologic am folosit larvonimfe, nimfe și stadii aeriene (subimago și imago) de: Baetis rhodani, B. vernus, B. carpaticus și Cloeon dipterum. Unele din 9? imago au fost surprinse în natură, în situații accidentale de izolare totală și deci în imposibilitate de a se înălța pentru zborul de roire, rămânând virgine. Alte ?? imago, în special de Cloeon dipterum au fost ținute experimental în captivitate, separate de dd. La astfel de ?? imago au fost observate modificări histologice ale epiteliului ovarian. Fixările s-au făcut în Bouin (cu formol neutru) și Zenker, piesele au fost incluse în parafină, secționate la 5-8 p, grosime, iar colorările au fost: Hematoxilină- eritrozină, Bleu-Alcian, Paraldehidă-Fuxină. REZULTATE 1 -Punți anatomice intertesticulare au fost observate la unele larvonimfe și nimfe de Baetidae torenticole (Baetis rhodani, B. vernus și B. carpaticus). Fantele sunt constituite din porțiuni comunicante, ale fețelor interne ale celor două gonade și au dimensiuni cuprinse între 25-100 p (antero-posterior) și 20-30 p (dorso-ventral). Prin ele, elementele seminale (spermatocite sau pachete de spermatozoizi maturi) trec dintr-o parte în cealaltă (fig. 1-4). Punțile sunt situate în prima treime a 60p Fig. 1-Schema tipurilor de punți intertesticulare de la larvonimfe de Baetidae. 1 -Nimfa incipientă de Baetis vernus', 2-de Baetis rhodani', 3-de Baetis carpaticus, 4-Nimfă avansată de Baetis rhodani. traiectelor gonadice abdominale și nu sunt însoțite și de alte anastomozări, în alte regiuni. Este exclusă posibilitatea unei anastomozări forțate prin alipire mecanică, gonadele fiind, în toate cazurile, suficient de distanțate între ele și nesupuse acum, unor presiuni. Punțile intertesticulare sunt reprezentate deci de joncțiuni ale suprafețelor epiteliale interne ale gonadclor abdominale, realizate deplin din punct de vedere anatomo-histologic și se întâlnesc la un procent mic de larvonimfe de Baetidae torenticole, ele fiind mai degrabă excepții de la structura tipică. 2-Punți interovariene. La Ephemeroptere, o dată cu maturarea oocitelor, gonadele capătă o extensie considerabilă, la sfârșitul ultimului stadiu nimfal, devenind două voluminoase pachete alungite, coalescente pe fețele interne (R. Codreanu). în torace, datorită acestor presiuni oocitare și a spațiului mic rămas printre mușchii alari, cele două ovare se juxtapun (fig. 5), ocupând astfel singura regiune Fig. 2-Poziția celor două ovare la imago ? de Cloeon dipterum la 10 zile de viață aeriană. 5-așezare juxtapusă din torace; 6, 7, 8,-așezare laterală simetrică în abdomenul inițial și mediu; 9, 10, 11-dispunere asimetrică în urma dilatării unuia din cele două ovare, în abdomenul terminal. 26 A.. Săftoiu 5 Punți anatomice intergonadice la Baetidae (Ephemeroptera, Insecta) 27 restrânsă și disponibilă. în metatorace, sacii ovarieni tind să ocupe treptat o așezare simetrică, laterală, care se și realizează în cele din urmă în abdomen (fig. 6,7,8), rămânând în această dispunere pe un parcurs destul de întins. Apoi, în abdomenul terminal, unul din ovare, mult mărit, va ocupa treptat spațiul necesar, în defavoarea celuilalt (fig. 9,10,11). Aceste dispuneri suprapuse și fluctuații volumetrice, ca și alipirea foarte strânsă pe planul median intern a celor două ovare, se datorează unor cauze pur mecanice: pe de o parte, presiunea ovariană, internă, crescândă, provocată de maturarea ovariană, iar pe de altă parte, o presiune externă, exercitată de dezvoltarea musculaturii alare și de volumul de aer intestinal, cu rol aerostatic (la stadiile aeriene). Pe acest fond al evoluțiilor ovariene, au fost observate la Cloeon dipterum, punțile de legătură între cele două gonade care, ca și la nu sunt suduri sau ruperi accidentale, ci deschideri comunicante veritabile, constituite deplin anatomo-histologic, care în unele cazuri, capătă complexări histologice aparte (fig. 7). Ele sunt fante alungite de dimensiuni mici (câteva zeci de microni), localizate în zonele mediane interne ale fețelor epiteliului ovarian din prima treime • abdominală. Au fost întâlnite într-un număr mai mare decât punțile intertesticulare, | la imago în diverse ipostaze, corelate strâns cu ciclul reproducător: imago recent j eclozat, imago izolată și nefecundată, imago la începutul formării embrionilor în camerele incubatoare, sau cu embrionii deplin formați, aproape de depunere, la finele celor 21 de zile de viață aeriană. | Structura lor prezintă în toate cazurile, marginile epiteliilor ovarelor, reunite și cu continuitate anatomică netă (fig. 15, 18), iar în unele cazuri se pot observa oocite mature sau embrioni care ocupă lumenul fantei, traversând-o (fig. 15,19). ; 3-Modificări ale epiteliului ovarian. La femelele imago de Cloeon dipterum ■ ținute în captivitate fără cW, s-a observat o structurare aparte a epiteliului dorsal și median al ambelor ovare, pe toată întinderea lor abdominală. Se produce în aceste cazuri, o îngroșare netă a stratului epitelial, datorită măririi volumului celulelor, care însă nu se pluristratifică, ci, mai degrabă constituie o masă sincițială, pereții celulele r fiind greu de distins (fig. 20-25). Polul apical al celulelor tecii ovariene j formează protuberanțe alungite, care ating o înălțime considerabilă (5-6 p) în ■ regiunile mediane, la contactul celor două ovare, scăzând ca înălțime spre partea : ventrală (fig. 22, 23, 24). Aceste celule epiteliale, în situații normale, la femelele fecundate, formează un epiteliu extrem de subțire, rolul lui reducându-se doar la • acela de perete de protecție pentru ovocitele maturate sau pentru larvulele ajunse la ■ momentul depunerii (fig. 18,19). Nucleii celulelor epiteliului ovarian sunt măriți, refringenți și migrează spre polul apical, iar citoplasmă este fin granulară și uniformă ca structură. Simultan cu această modificare a epiteliului are loc o vacuolizare pronunțată a oocitelor mature și de partea cealaltă a epiteliului, o încărcare a țesutului gras, cu material glicoproteic cu afinități pentru Bleu-Alcian (fig. 20, 21, 24, 25.). ; PL. (Fig.12-19) - Punți anatomice intergonadice la Baetidae 12, 13, 14 - legături intertesticulare de la larvonimfe de Baetis, 15, 16,17, 18-diferite legături interovariene de la imago de Cloeon dipterum', 19-aceeași strucutură la imago în apropierea momentului depunerii larvulelor. A. Săftoiu 7 Punți anatomice intergonadice la Baetidae (Ephemeroptera, insecta) 29 28 Pl.II (Fig. 20-25)-Dezvoltarea epiteliului ovarian la imago de Cloeon dipterum după 10 zile de la ecloziune, nefecundată (ținută experimental în captivitate) 20-21 îngroșare epitelială în zonele dorsale și mediană a celor două ovare din abdomenul anterior; 22, 23, 24-îngroșare masivă a epiteliului dorso-median din abdomenul mediu; 25-continuitatea păturii epiteliale modificate, în ovarul asimetric din abdomenul terminal. Pentru toate secțiunile, fixările au fost făcute în Bouin colorările cu Bleu-Alcian, Paraldehidă-Fuxină. X 10/6, 3x. DISCUȚII Punțile intergonadice semnalate în lucrare reprezintă structuri pe deplin for- mate anatomo-histologic, cu o frecvență însă destul de mică, față de tipul general de gonade duble, individualizate. Singura lor semnificație filogenetică nu poate fi decât reamintirea unor legături scalariforme, metamerice, dintre cele două gonade, ale unor grupe de Nevertebrate mai primitive. în general, pe plan structural, Baetidaele prezintă multe caractere evoluate, de tip Neopter și puține caracteristici de certă primitivitate. Punțile intergonadice descrise, capătă în acest context, o semnificație deosebită. în ceea ce privește modificarea epiteliului ovarian unistratificat, la ?? de Cloeon dipterum nefecundate, singura explicație posibilă ar fi că aceste insecte au posibilitatea de a folosi prin reabsorbție, materialul vitelin din oocitele maturate, dar nefecundate și în acest fel își pot realimenta țesutul gras, cu rezerve necesare consumurilor energetice. Aceste posibilități histo-fiziologice anticipă mecanismele de la Neopterele cu viață aeriană lungă, cu alimentare activă și cu debutul unui nou ciclu de reproducere. Pare deci paradoxal că la Baetidae poate fi semnalat, alături de un caracter de certă primitivitate: punțile anatomice intergonadice și fenomenul de reactivare a epiteliului ovarian, dorso-median, simultan cu transferul materialului vitelin în țesutul gras, în încercarea de a prelungi viața imaginală. BIBLIOGRAFIE 1. CODREANU R., Arch. de zool. exp. et gen. Paris, T 81., Fasc. 1, p. 1-283, 1939. 2. DEGRANGE CH., These, Grenoble, p. 1-113, 1960. 3. GRANDI M., Bull. Inst. Entomol. Bologna, voi. XXVII, p. 77-117, 1965. 4. GRANDI M., Bull. Inst. Entomol. Bologna, voi. XXVII, p. 119-125, 1965. 5. PALMEN T. A., “Uber paarige ausfurungsgănge der geschlechtsorgane bei insecten”, Leipzig, Engelmann, p. 108, 1884. 6. SOLDAN T., Int. Conf. on Ephemeroptera, Poland, p. 23-28, 1975. Primit în redacție la 6 iunie 1994 Institutul de biologie al Academiei Române Splaiul Independenței 296 EFECTUL ionilor de mercur asupra aminopeptddazelor DIN CREIER ȘI INTESTIN DE CARAS (Carassius auratus gibelio) RADU MEȘTER, MARINA TAMARA NECHIFOR Facultatea de Biologie, Universitatea București Tliis work is focusing on the biochemical study of alanine aminopeptidase (AAP) and leu- cine aminopeptidase (LAP) in the crucian carp brain and intestine. The electrophoretic pat- tems of AAP and LAP are identical and reveal the existence of three molecular forms in intestine and five molecular forms in brain. The detennination of the aminopeptidases activ- ities in the tissues exposed to a sublethal HgCl2 dose demonstrates the AAP and LAP inac- tivation both in brain and intestine. INTRODUCERE Aminopeptidazele (a - aminoacil-peptid hidrolaze, EC 3.4.11) reprezintă o clasă de exopeptidaze care degradează substratele peptidice prin îndepărtarea secvențială a resturilor de aminoacizi de la capătul NH^terminal. Se cunosc mai multe tipuri de aminopeptidaze ce șe deosebesc prin specificitatea cu care recunosc aminoacidul NH2-terminal (Ala-, Arg-, Glu-, Leu-, Met-, Pro-aminopeptidaze). Aminopeptidazele au o distribuție largă, atât în țesuturile animale cât și vegetale, având o localizare celulară multiplă: in citosol, la nivelul unor organite (lizozomi, nudei, mitocondrii) sau atașate de membrana plasmatică (1). Majoritatea aminopeptidazelor sunt zinc metalopeptidaze și sunt implicate în procese celulare importante, îndeplinind funcții de degradare și funcții reglatorii: maturarea proteinelor (2), digestia și degradarea intracelulară a proteinelor (3), reglarea nivelului hormonilor de natură peptidică (1), controlul acțiunii neurotransmițătorilor peptidici (4), determinarea stabilității și a timpului de viață a proteinelor (5). In ultimii ani au fost intens investigate aminopeptidazele sistemului nervos, corelat cu rolul lor fiziologic. Aceste enzime realizează inactivarea neuropeptidelor eliberate la nivelul sinapselor (4,6,7). Din acest punct de vedere se consideră că neuropeptidazele acționează într-o manieră similară acetilcolinesterazei, la nivelul sinapselor colinergice (4). De asemenea, aminopeptidazele sunt implicate în dezvoltarea și regenerarea axonilor (8). Lucrarea de față urmărește studiul electroforetic al alanin aminopeptidazei (AAP) și leucin aminopeptidazei (LAP) din creier și intestin de caras (Carassius St cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 31 - 36, București, 1995 32 R. Meșter și al.2 auratus gibelio). De asemenea sunt prezentate rezultatele unui studiu in vivo, privind efectul ionilor de mercur asupra activității AAP și LAP, pornind de la următoarele aspecte: Metalele grele sunt cei mai bine cunoscuți agenți poluanți ai mediului acvatic (9). Ele au tendința de a se acumula în țesuturile peștilor, exercitând o puternică acțiune neurotoxică (10). Astfel, mercurul poate exista în mediul acvatic sub forma a trei stări de oxidare: Hg°, Hg1+ și Hg2+ Compușii anorganici cu mercur pot genera compuși organici prin procese de metilare microbiană. Astfel, clorura mercurică formează compuși de metil mercur (CH3-Hg-R). Acești compuși traversează bariera hemato-encefalică și din cauza caracterului lipofil tind să se acumuleze în țesutul nervos, acționând ca neurotoxine. MATERIALE ȘI METODE Materialul biologic. Experimentele au fost realizate pe creier și intestin de caras (Carassius auratus gibelio), material procurat de la Stațiunea piscicolă Nucet, județul Dâmbovița. Condițiile de intoxicare. Carașii vii au fost cantonați timp de 8 zile într-un acvariu cu o capacitate de 30 1, în prezența unei doze subletale de HgCI2 (lpg/1). Obținerea omogenatelor de creier și intestin. Omogenatele au fost realizate cu omogenizatorul Potter, utilizând un raport țesut/mediu de omogenizare 1:10 (g/v). Ca mediu de omogenizare s-a folosit o soluție tampon fosfat de sodiu 0,025M, pH=7,2, în prezența de Triton x 100 0,1 %. După o extracție la 4°C timp de o oră, omogenatele au fost centrifugate 15 min la 8.000xg. Supematantul rezultat a fost utilizat pentru studiul electroforetic și în vederea determinării activităților enzimatice. Dozarea activității enzimatice. Activitatea enzimatică a LAP a fost determinată prin tehnica descrisă de Lee și colab.(1971) (11), utilizând ca substrat L-leucil-p-naftilamida. într-o cuvă spectrofotometrică se pipetează 0,9 ml tampon fosfat de sodiu 0,025M, pH = 7,2 conținând 0,2-2,5 pmoli L-leucil-p-naftilamidă. Cuva se echilibrează la 25°C. La timpul 0 se adaugă 0,2 ml preparat enzimatic. Se înregistrează modificarea densității optice la 340 nm pe parcursul a 5 minute. O unitate de activitate enzimatică eliberează 1 nmol P-naftilamină/min/ml preparat enzimatic (e = l,78xl03). Pentru dozarea activității AAP s-a folosit aceeași metodă utilizând ca substrat L-alanil-p-naftilamida. Determinarea concentrației proteice. Concentrația proteică a fost determinată prin metoda Lowry și colab.(1951) (12), folosind ca standard albumina serică bovină. Studiul electroforetic. S-a utilizat metoda disc electroforezei în gel de poliacrilamidă 7,5%, la o intensitate a curentului de 3 mA/tub. Evidențierea benzilor proteice s-a realizat prin colorare cu Amido black 10B 0,5%, preparat într-un amestec acid acetic:metanol:apă distilată (1:5:5). Evidențierea benzilor cu activitate enzimatică s-a realizat prin incubarea gelurilor timp de 3 ore la 37°C, în următorul mediu de reacție: 10 mg substrat (L-leucil-p-naftilamidă, respectiv L-alanil-p-naftilamidă), 50 mg MgCl?, 20 mg Fast Blue BB,15 ml apă distilată, 15 ml soluție tampon fosfat de sodiu 0,025M, pH = 7,2. 3 Efectul ionilor de mercur asupra aminopeptidazelor din creier și intestin de caras 33 REZULTATE Șl DISCUȚII L STUDIUL ELECTROFORETIC în extractul de intestin, analiza electroforetică a evidențiat 8 benzi proteice, dintre care 3, cu migrare lentă, prezintă activitate LAP și AAP (Fig. 1). De subliniat este faptul că există o suprapunere perfectă a modelelor electroforetice ale LAP și AAP în intestin atât în ceea ce privește poziția, cât și intensitatea benzilor cu activitate enzimatică: 2 benzi cu activitate enzimatică foarte intensă și o bandă cu poziție intermediară cu activitate enzimatică slabă (AAP) și foarte slabă (LAP). Această suprapunere a modelelor electroforetice poate fi determinată de faptul că atât LAP, cât și AAP nu acționează numai asupra substratelor specifice, ci pot cliva și alți aminoacizi din poziție NH, terminală. Fig. 1 - Modelul electroforetic al LAP și AAP din intestin de caras; Legendă: a - foarte intens, b - intens, c - mediu, d - slab. In cazul extractului de creier au fost evidențiate 5 benzi proteice. In creier, de asemenea, modelele electroforetice ale LAP și AAP sunt identice, evidențiindu-se 5 benzi cu activitate enzimatică: 2 benzi cu activitate intensă și migrare lentă și 3 benzi cu activitate medie, dintre care una cu migrare foarte rapidă (Fig.2). Numărul mare de forme moleculare cu funcție aminopeptidazică din creier este în acord cu datele din literatură (4,6,13,14) și poate fi corelat cu complexitatea proceselor în care intervin neuropeptidazele: inactivarea prin degradarea unei mari 34 R. Meșter și al. 5 Efectul ionilor de mercur asupra aminopeptidazelor din creier și intestin de caras 35 varietăți de neuropeptide eliberate la nivelul sinapselor, rol de protecție în mem- brana celulelor Schwann, precum și dezvoltarea și regenerarea axonilor. Pentru a evita posibilitatea apariției unor artefacte determinate de diazotarea unor resturi de aminoacizi aromatici din structurile proteice în cursul procesului de evidențiere a benzilor cu activitate enzimatică, am efectuat probe martor în care gelurile au fost incubate într-un mediu conținând sarea de diazoniu, dar în absența substratului. In gelurile utilizate ca martor nu a fost evidențiată nici o bandă electroforetică. Fig. 2 - Modelul electrofoietic al LAP și AAP din creier de caras; Legendă: a - foarte intens, b - intens, c - mediu. Tabelul 1 Modificarea activității enzimatice a LAP și AAP sub influența ionilor de mercur Lot martor ASa Lot intoxicat ASa Factor de inactivare AE remanentă b Creier LAP 6,24 1,77 3,52 28,44 AAP 9,36 4,44 2,11 47,45 Intestin LAP 5,90 4,87 1,21 82,57 AAP 2,05 1,81 1,13 88,46 a) Activitatea enzimatică specifică exprimată în nmoli p naftilamină/min/mg proteină. b) Activitatea enzimatică remanentă exprimată în procente. Efectele toxice ale mercurului și derivaților săi constau în interacții puternice cu grupările R-SH și R-S-S-R. Legarea mercurului la grupările fosfat, cisteinil, histidinil produce modificări structurale ale proteinelor și inactivarea enzimelor prin blocarea grupărilor sulfhidril sau îndepărtarea zincului. în concentrații subletale mercurul determină leziuni structurale, fiziologice și biochimice ale sistemului nervos. Studii in vivo au demonstrat că HgC^ modifică activitatea pompei Na+/K+ cu activitate ATP-azică la Notopterus notoptenis (16). Rezultatele noastre sunt în acord cu cele din literatură. Astfel, van Wart și Lin (1981) (15) au demonstrat că substituirea Zn2+ din structura LAP din rinichi de porc cu Hg2+ determină inactivarea enzimei. Rezultatele noastre corelate cu alterările morfologice profunde ale sistemului nervos induse de scăderea activității acestor enzime sugerează implicarea aminopeptidazelor din creier în transferul informației în celule și în stabilirea unor interacții cu matricea extracelulară. n STUDIUL IN VIVO AL EFECTULUI IONILOR DE MERCUR ASUPRA ACTIVITĂȚII LAP ȘI AAP BIBLIOGRAFIE Efectul ionilor de mercur asupra activității AAP și LAP din creier și intestin s-a realizat pe țesuturi prelevate de la carașii vii, intoxicați cu o doză subletală de clorură mercurică conform modului prezentat anterior. Rezultatele redate în tabelul 1 relevă inactivarea aminopeptidazelor atât în creier, cât și în intestin. Astfel, în creier se constată o inactivare marcantă a AAP și LAP. Comparativ cu determinările efectuate pe un lot martor, la peștii intoxicați a fost regăsită o activitate LAP de 3,52 ori mai mică (activitate enzimatică remanentă 28,44%) și o activitate AAP de 2,11 ori mai mică (activitate enzimatică remanentă 47,45%). Activitatea aminopeptidazelor din intestin este de asemenea modificată, dar într-o măsură mai mică, factorul de inactivare pentru LAP fiind 1,21 (activitate enzimatică remanentă 82,57%), iar pentru AAP de 1,13 (activitate enzimatică remanentă 88,46%). 1. Taylor A. (1993) Aminopeptidases: structure and function. FASEB J. 296, 290-298. 2. Moerschell R.P., Hosokawa Y, Tsunawa S., Sherman F. (1990) The specificities of yeast methionine aminopeptidase and acetylation of amino-terminal methionine in vivo. J.Biol.Chem. 265,19638-19643. 3. Botbol V, Scomik O.A (1991) Measuiement ofinstant rates ofprotein degradation in the livers of intact mice by the accumulation of bestatin-induced peptides. JBioI.Chem. 266, 2151-2157. 4. Tumer A.J. (1993) Membrane peptidases of the nervous and immune systems. Advatices in Neuroimntunology 3,163-170. 5. Bachmair A, Finley D., Varshavsky A (1986) In vivo half-life of a protein is a function of its amino-terminal residue. Science 234,179-186. 6. Schnabel R., Bemstein H.-G., Luppa H., Lojda Z., Barth A. (1992) Aminopeptidase in the circumventricular organs of the mouse brain: A histochemical study. Neuroscience 47, 431-438. 36 R. Meșter și al. 6 7. Yokosawa H. (1993) Membrane-bound proteases involved in neuropeptide degradation in brain. Yakugaku Zasshi 113, 504-514. 8. Kenny A.J., Boume A. (1991) Cellular reorganization of membrane peptidase in Wallerian degeneration of pig peripheral nerve. J.Neurocytol. 20, 875-885. 9. Bryan G.W. (1984) Pollution due to heavy metals and their compounds. In: Marin Ecology vol.y pp. 1289-1431, John Wiley and Sons, New York. * 10. Clarkson T.W. (1986) Effects—general principles underlying the toxic action of metals. In: Handbook on the Toxicology of Metals voi. 1, pp. 128-148, Elsevier, Amsterdam. 11. Lee H.-J., LaRue J.N., Wilson LB. (1971) A simple spectrophotometric assay for Amino Acyl Arylamidases (Naphthylamidases, Aminopeptidases). Anal. Biochem. 41, 307-401. 12. Lowry O.H., Rosebrough N.J., Farr A.L., Randall R.J. (1951) Protein measurement with the Folin phenol reagent. J.Biol.Chem. 193, 265-275. 13. Hersh L.B. (1981) Solubilization and characterization of two rat brain membrane-bound aminopeptidases active on Met-enkephalin. Biochenristry 20, 2345-2349. 14. Mantie D. (1992) Comparison of soluble aminopeptidases in human cerebral cortex, skeletal muscle and kidney tissue. Clin.Chim.Acta 207,107-118. 15. van Wart H.E., Lin S.H. (1981) Metal binding stoichiometry and mechanism of metal ion modulation of the activity of porcine kidney leucine aminopeptidase. Biochenristry 20 5682-5689. 16. Verma S.R., Jain M., Tonk I.P. (1983) In vivo effects of mercuric chloride on tissue ATP-ases of Notopterus notopterus. ToxicoLLett 16, 303-309. MODIFICĂRI ALE ACTIVITĂȚII FOSFATAZEI ACIDE ÎN PANCREASUL ENDOCRIN AL ȘOARECILOR CU DIABET ALOXANIC ANA GEORGESCU și IOANA TRANDABURU Primit în redacție la 4.X.1994 Universitatea din București Facultatea de Biologie Histochemical studies were performed in mice after treatment with single dose of alloxantin (100 mg alloxantin /kg weight) and correlated with level of blood glucose as well as with blood acid phosphatase activity and with acid phosphatase activity in homogenates of mouse pancreas. Alloxatin administration recorded marked blood glucose elevations (202.3 glucose mg %) and moderate increase of AcPase activity in the blood (19.5%), 72 h after injection. Alloxatin produced 44.7 per cent inhibition of AcPase activity in homogenates of pancreas. By light microscopical observations reaction product was found in the area corespond to the B-cells. Histochemical, alloxatin treatment led to a significant decrease of acPase activity in mouse islet tissue. Nenumărate investigații citologice au evidențiat o activitate fosfatazică acidă în membranele și corpurile intracelulare implicate în procesele de sinteză ori de secreție (2), (23), (29). Astfel, cercetările citochimice privind distribuția enzimei (4), (21), (24), cât și determinările biochimice din fracțiunile celulare (20), (22) au identificat fosfataza acidă în lizozomi, complexul Golgi și granulele secretoare ale diferitelor țesuturi (1), (6) și organe cum sunt: rinichi (15), ficat (7), (17), (18) intestin (18), plămîni (23), inimă (28), (29), pancreas (2), (21), (24). Potrivit acestor studii, fosfataza acidă participă atât la apărarea celulei - fiind considerată un marker lizozomal (21), (23), cât și degradarea glucidelor în compuși intermediari datorită capacității de a schimba molecula substratului glucidic (6). ' Relativ puțin studiată în pancreasul endocrin, activitatea fosfatazei acide suferă modificări care au fost evidențiate prin metode citochimice sau biochimice atât la animalele fiziologic normale cât și la animalele supuse unor tratamente cu diferiți agenți chimici (6), (8), (23). Totuși, până în prezent,aceste variații ale activității enzimei din insulele Langerhans ale animalelor normale sau cu disfuncții metabolice și diverse boli nu au fost analizate prin metode citochimice simultan cu cele biochimice. Lucrarea de față își propune să studieze modificările activității fosfatazei acide din pancreasul endocrin al șoarecilor diabetici, prin corelarea datelor citochimice și biochimice. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1. p. 37 - 42, București, 1995 3 Activitatea fosfatazei acide în pancreasul endocrin 38 Ana Georgescu și al, 2 MATERIAL ȘI METODĂ Experimentul a fost efectuat pe două loturi de șoareci din rasa B-2, adulți de ambele sexe, în greutate medie de 23g ± 0.3 g, proveniți din biobaza Institutului de Biologie - București. Inducerea diabetului s-a realizat la un număr de 23 indivizi prin injectarea intraperitoneală a dozei unice de 1 OOmg aloxatin pH = 4.5 (Serva - Feinbiochemica - GmbH Co)/kg greutate corporală. Lotul format din 13 indivizi injectați cu 1 ml ser salin 9%/individ a fost considerat ca martor. Animalele nu au avut acces la hrană cu 20 ore înainte de tratament, iar la 2 ore după injectare și pe toată durata experimentului au primit hrană și apă ad libitum. Instalarea diabetului s-a stabilit prin dozarea glucozei din sângele total - metoda cu ortotoluidină (9) - recoltat prin decapitarea animalelor după 72 ore de la începerea experimentului. Valorile glicemiei au fost exprimate în mg glucoză/100 ml sânge total. Pentru determinarea biochimică a activității fosfatazei acide s-au prelevat fragmente de pancreas în 0.2 M tampon Tris - HC1 pH = 7.4, în proporție de 1:1. Omogenizarea s-a efectuat la rece, în timp de 20 minute, la 7000 rot./min. Atât extractul de pancreas cât și probele de sânge au fost utilizate pentru dozarea enzimei - metoda Bodansky modificată (3), folosind ca substrat de incubare la o temperatură de 35°, timp de o oră, p - glicerofosfatul de sodiu 1% în tampon citrat pH = 5.9. Evaluarea rezultatelor în banda de 720 nm a fost exprimată în pmoli Pi/min./gr. proteină - pentru omogenat și pmoli Pi/min./litru - pentru sânge. Activitatea histochimică a activității fosfatazei acide (Ac-Pasă) s-a evidențiat cu ajutorul metodei Gomori (10). Fragmente de pancreas, fixate 1 oră în formol- calciu la 4°C și apoi congelate la -20°C, au fost secționate la 12 p cu ajutorul unui criotom Slee. După colodinare secțiunile au fost incubate 20 ore, la temperatura de 37°C, într-un mediu de incubare (10), conținând ca substrat p - glicerofosfatul de sodiu 3%. Evidențierea activității enzimei a fost posibilă după tratarea secțiunilor cu sulfura de amoniu 2%. REZULTATE ȘIDISCUȚH Administrarea i. p. a aloxantinului a indus la un interval de 72 ore modificări evidente atât asupra glucozei din sânge (Fig. 1) cât și asupra activității fosfatazei acide din pancreasul endocrin (Fig. 2). Astfel, comparativ cu lotul martor (Fig. 1 -I), glicemia șoarecilor care au primit o doză unică de aloxantin este semnificativ crescută (p < 0.01) (Fig. 1-II), ceea ce indică instalarea diabetului aloxanic. în aceste condiții, activitatea Ac-Pasei din sângele animalelor diabetice a înregistrat o creștere de 19.5% (Fig. 2BII), comparativ cu martorul (Fig. 2BI), valoare comparabilă cu cele obținute (22%-31 %) de o serie de cercetători (1), (19), (26). Potrivit opiniei acestora modificările activității enzimei din serul șobolanilor și al iepurilor cu diabet streptozotocinic ar putea fi expresia activării lizozomilor Fig. 1 Fig. 1 Valorile medii ale glicemiei: I - lot martor II - șoareci tratați cu doză unică de lOOmg alloxantin/kg gr. corp. Fig. 2 Fosfataza acidă - Valorile medii ale activității specifice din omogenatul pancreatic (Fig.2A) și din sânge (Fig. 2B) I - lot martor II - șoareci tratați cu doză unică de lOOmg alloxantin/kg gr. corp. din celulele hepatice, renale, pancreatice. Acestea conduc la o creștere a activității Ac-Pasei lizozomale implicată în apărarea celulară, cu posibilitatea eliberării parțiale a enzimei în sânge. Rezultate asemănătoare au fost semnalate și în alte condiții experimentale la păsări cu hipervitaminoză D (14), la iepuri cu ateroscleroză (13), microangiopatie diabetică (13) și hipertensiune (27), cât și la șobolani cu diabet viral (5) și au fost interpretate tot ca manifestări ale Ac-Pasei lizozomale. Spre deosebire de activitatea fosfatazei acide din sânge, în omogenatul pancreatic al șoarecilor aloxanizați s-a constatat o reducere a activității enzimei exprimată printr-un grad de inhibiție de 44.7% (Fig. 2AII), comparativ cu martorul (Fig. 2AI). Biochimic, activitatea acid fosfatazei din omogenatul pancreatic a fost investigată de un număr redus de cercetători. Gossner W. (11) și Hellman B.C. (12) au raportat scăderi ale activității enzimei cuprinse între 15-30% la un interval de 60 minute după administrarea intraperitoneală a dozei unice de 200 mg aloxan/kg greutate corporală, la șoareci de 7 zile și la șobolani adulți. Autorii sugerează că influența directă a aloxanului asupra enzimei este în primul rând de blocaj enzimatic, prin inactivare. Rezultatele noastre sunt totuși comparabile cu datele menționate mai sus, dacă avem în vedere atât timpii diferiți de determinare a activității Ac-Pasei cât și doza administrată. Totodată, aceste rezultate pot fi corelate cu prezentele observatii histochimice. 5 40 Ana Georgescu și al. 5 Activitatea fosfatazei acide în pancreasul endocrin 41 Fig- 3 Fig. 4 Astfel, la indivizii aparținând lotului netratat, fosfataza acidă a fost localizată, predominant, în zona centrală a insulelor Langerhans, corespunzătoare tipului de celule B ( Fig. 3). Aceeași distribuție citologică o întâlnim și la șoarecii diabetici, însă în acest caz se constată o reducere accentuată a activității enzimei (Fig.4). O serie de cercetători (18), (19) consideră că scăderea activității Ac-Pasei în pancreasul endocrin se datorează procesului chimic de chelatare a aloxanului cu ionii metalici - asociați proteinelor citoplasmatice, ioni care reprezintă cofactorii enzimei. Acest proces are ca rezultat inhibiția parțială sau totală a activității fosfatazei acide. Observațiile ultrastructurale asupra pancreasului endocrin de șobolani (2), (16) și de amfibieni (24) arată că Ac-Pasa este implicată în procesul de condensare a granulelor secretoare B. în condițiile administrării aloxanului, agresiunea acestuia asupra celulelor B este de distrugere a organitelor celulare și de scădere a numărului, volumului și suprafeței granulelor secretoare. Cercetătorii Chatterge A. K. și colab., Orei L. au constatat o reducere cu 40-50% a numărului de granule secretoare B, la 48 de ore de la injectarea citotoxicului. La 5-7 zile reducerea reprezintă 92% din totalul acestora, ceea ce evident conduce la scăderea activității enzimei. în aceleași condiții experimentale la iepuri (4) și cobai (2) s-a constatat o reducere a activității Ac-Pasei cu 60-80% la numai 18 ore după administrarea aloxanului sau streptozotocinului, urmată la 24 ore de o dispariție a activității enzimei. Observațiile noastre histochimice privind atât distribuția Ac-Pasei (Fig. 3) cât și modificarea intensității reacției histochimice (Fig. 4) sunt asemănătoare cu cele descrise de alți cercetători (2), (4), (11), (12), (16), în cazul diabetului aloxanic și streptozotocinic. Gradul de inhibiție a activității fosfatazei acide din omogenat (Fig. 2AII) și intensitatea reacției histochimice (Fig. 4) se găsesc într-un raport invers proporțional atât cu modificările activității enzimei din sânge (Fig. 2BII) cât și cu cele ale glicemiei (Fig.III). Variațiile individuale ale șoarecilor cu diabet aloxanic arată că paralel cu creșterea concentrației glucozei și a Ac-Pasei din sânge scade activitatea enzimei din omogenat (Fig. 2AII), ceea ce concordă cu reducerea intensității reacției histochimice (Fig. 4). Aceste observații apar explicabile dacă avem în vedere rolul atribuit fosfatazei acide din pancreasul endocrin atât în condensarea materialului granular secretor din celulele B (16), (24) cât și în apărarea celulară (5), (19). Tabloul modificărilor activității enzimei obținute în pancreasul endocrin, în condițiile diabetului aloxanic, sugerează inhibarea acestei enzime care este într-un raport direct proporțional cu gradul de alterare a celulelor B. CONCLUZII Pe baza rezultatelor, putem concluziona următoarele: 1. Diabetul aloxanic induce în pancreas creșteri semnificative ale activității Ac-Pasei din sânge și totodată reduceri accentuate ale activității enzimei, decelabile citochimic. 2. Diminuarea activității Ac-Pasei din pancreasul endocrin nu produce modi ficări ale distribuției acesteia, în raport cu diversele tipuri de celule endocrine. 3. Reducerea intensității reacției citochimice este strâns legată de alterarea celulelor B pancreatice. 42 Ana Georgescu și al. 6 BIBLIOGRAFIE 1. BELFIORE F., LOVECCHIO L., NAPOLE, Clin. Chem., 19:447-452, 1981. 2. CHATTERGE A. K., MUHERJJE S. K., J. Exp. Biol. Indien, 1-9:228-230, 1981. 3. COMOROSAN S., MITRICA NATALIA, Biochem. Med. 219, 1962. 4. CONSTANCE OLIVER, J. Histochem. and Cytochem., 28:61-78, 1980. 5. CRAIGFIEAD J. E., In the diabetic pancreas, 2nd ed. eds. B. W. Volk and E. R. Arquilla, Chap. 20, New-York, Plenum Press, 1985. 6. DARIE V. , SERMAN M., St. cerc, biochim., 22:133-136, 1979. 7. DE JOUNG A. S. H. et colab., J. Histochem., 11:163, 1979b. 8. DULIN W. E., GERRITSSEN G. C., CHANG A. Y, Diabetes mellitus, theory and practice 3rd, Chap. 18, New-York, Elsevier, 1983. 9. GHETIE STELA, TRIPCOVICI EMILIA, St. cerc, biochim., 2:183-190, 1964. 10. GOMORI G., Proc. Soc. Exp. Biol., 42:23-26, 1939. 11. GOSSNER W., Verh. dt. Gen. Pathol., 42:125, 1969. 12. HELLMAN B. C., In Leibel B. S., Wrenshall G. A., On the nature and treatment of diabetes, 58-72, 1965. 13. HOFF H. F., Histochem., 23:244-253, 1970. 14. KAHN S. G., SLOCUM A., Am. J. Physiol., 213:367-372, 1984. 15. MILLER F., PALADE G., J. Ceel Biol., 23, 1964. 16. ORCI L., Diabetes, 31:538-561, 1982. 17. PINO R. M., PINO C. LINDA, BANKSTON P. W., J. Histochem. 29, 9:1061M070, 1981. 18. ROBINSON J. M., KARNOVSKY M. J., J. Histochem. and Cytochem. 30, 30:1197-1208, 1983. 19. ROSENBLIT P. D., METZGER R. P., WICK A. N., Proc. Soc. Exp. Biol. Med., 145:244-248, 1978. 20. RUSSO J., Acta Physiol. Latine Amer., 20:74-76,1970. 21. SCHNELL H. ANNIKA, SWENNE L, BORG L. A. H., Cell Tissue Res., 252:9-15, 1988. 22. SMITH JEANNE A., WAYNEFORTH H. B., J. Endocr., 47:167-176, 1970. 23. TATRAL E. et colab., Exp. Pathol., 28, 2: 111-118, 1985. 24. TRANDABURU T, Z. Microsk. Anat. Forsch., 2, 9:321-333, 1978. 25. VOLK B. W., Arguilla E. R., The diabetic pancreas 2nd, New-York, Plenum Press, 1985. 26. VOLK B. W., WELLMAN K. F., In diabetes mellitus, theory and practice, 3rd ed. eds. M. Ellenberg and Rifkin, Chap. 15, New-York, Elsevier, North Holland, 1983. 27. ZEMPLENYIT. et colab., Ann N. Y Acad. Sci., 149:682-698, 1978. 28. WUTZEN I., LEWICKI Z., Mater. Med. Pol., 17:215-220, 1985. 29. YASUHIRO K., Med. Hiroshima Univ., 33:587-612, 1985. Primit în redacție la 13.09.194 Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 REACȚIA FICATULUI LA ADMINISTRAREA DE TIROXINĂ ȘI DE TIOURACIL LA ȘOBOLAN MARTA GABOS, RODICA GIURGEA și IOANA ROMAN Administration of L-thyroxine (in a dayly dose of 15 M-g/100 g b. wt., during 3 days) and thyouracyl (3mg/100 g b. wt. in a single dose) + L-thyroxine (in same dose like in thyroxine group) in female adult Wistar rats induces modifications in the liver depending on the nature of treatment. Only in the thyroxine group are produced more signiiicant modifica- tions in the liver, than thyouracyl+thyroxine group. Hormonii tiroidieni influențează toate compartimentele metabolice ale ficatului (6). Acțiunea acestor hormoni depinde însă de ontogenie, de doza administrată, de durata tratamentului, factori care au fost semnalați în literatura de specialitate (14) și de noi (3), (4). Având în vedere că datele referitoare la reacția ficatului dependent de funcția tiroidiană, deși sunt numeroase, sunt contradictorii, în această lucrare am urmărit efectele numai ale tiroxinei sau ale unui inhibitor tiroidian (tiouracil) + tiroxină asupra unor parametri biochimici hepatici. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe șobolani femeii, adulți, Wistar, în greutate medie de 150±10gr. Animalele au fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare, hrana și apa fiind administrate ad libitum. Șobolanii au fost grupați în următoarele loturi: lot martor (M), injectat cu un volum similar, loturilor tratate, de ser fiziologic; lot tratat cu tiroxină (Thyroxin Organon Belge S. A.) și lot tratat cu tiouracil (2-Thyouracylumpuriss, Heidelberg) și cu tiroxină. Tiroxină s-a administrat zilnic, timp de 3 zile,în doză zilnică de 15 pg/100 g greutate corp, urmând ca în ziua a 4-a animalele să fie sacrificate. Tiouracilul s-a administrat într-o singură doză, de 3mg/100 g greutate corp, apoi trei zile consecutiv s-a administrat tiroxină, în aceeași doză ca la lotul tratat numai cu tiroxină. în acest caz sacrificarea șobolanilor s-a făcut în ziua a 5-a. Ambele substanțe s-au administrat intramuscular. Sacrificarea animalelor s-a făcut prin decapitare, după o inaniție prealabilă de 16 ore. Imediat a fost recoltat ficatul, întotdeauna o porțiune din lobul drept, din care s-au dozat: proteinele totale (PT), (5), glicogenul (G), (7), azotul aminoacizilor liberi (NA), (9), acizii nucleici -ARN si ADN - (11) si activitatea transaminazelor GOT și GPT (10). St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 43 -45, București, 1995 44 Marta Gabos și al. Tabelul tir. 1 Modificări hepatice în urma tratamentului acut cu trioxină (Tx) sau cu tiouracil+tiroxină (TpTx), la șobolanul Wistar LOT: M Tx 'IpTx PT X±ES 278,74+15,77 312,03+2,80 577,70+56,20 (mg%) D% - + 11,94 + 10725 NA 1,33+0,22 2,19+0,18 3,61+0,47 (mg/g) - +65,11 + 171,50 G 0,84+0,14 0,31+0,07 1,60+0,38 (mg/g) - -63,09 +91,19 ARN 0,65+0,06 0,48+0,08 0,69+0,22 (mg/g) - -26,82 +6,40 ADN 1,14+0,18 1,90+0,14 1,39+0,12 (mg/g) - +65,50 +21,77 GPT 7567,13+2371,51 1792,58+128,66 689,47+100,86 (unități gama ac. -76,31 +90,88 piruvic/mg) GOT 7535,84+1972,66 2087,61+186,22 4241,43+888,98 (unități gama ac. -72,29 -43,71 piruvic/mg) Lotul martor este notat = M; diferențele semnificative statistic sunt subliniate. Restul explicațiilor în text. Datele obținute au fost prelucrate statistic, prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. Semnificația statistică s-a considerat de lap“0,05. A fost calculată și diferența procentuală față de martor. (D%). REZULTATE ȘI DISCUȚII Efectele anabolice său catabolice ale hormonilor tiroidieni sunt dependente de nivelul acestora din sânge, de starea funcțională a tiroidei (hipo- sau hiperfuncție). Administrarea de tiroxină, în tratament acut, șobolanilor maturi, femele, nu determină modificări biochimice, la nivel hepatic, care să fie exprimate printr-un catabolism proteic (Tabelul nr. 1). Din același tabel reiese că inhibarea inițială a funcției glandei tiroide, prin tiouracil și apoi administrarea de tiroxină, produce o creștere a conținutului de proteine și de aminoacizi liberi, fără a determina modificări în conținutul de acizi nucleici. Administrarea de tiroxină determină modificări hepatice mai numeroase la nivelul ficatului, decât tratamentul combinat. Un efect comun celor două tratamente este scăderea activității transaminazelor - GOT și GPT - fapt care a fost atribuit modificărilor de permeabilitate a membranelor hepatocitelor sau inhibării activității acestora. Această ultimă presupunere se bazează pe date anterioare care au arătat că hormonii tiroidieni determină inhibarea activității unor enzime care intervin în unele funcții de intersecție a căilor metabolice; enzimele hepatice sunt mult mai labile decât în alte organe (1). Un alt aspect, bine cunoscut, este că țesutul hepatic poate degrada hormonii tiroidieni, prin microzomi, determinând formarea de radicali fenoxidici (8). Creșterea cantității de ADN din ficat, în urma tratamentului acut cu tiroxină, se datorează stimulării activității dehidrogenazelor din ciclul pentozofosforic, care vor oferi pentozele necesare sintezei de acizi nucleici (12). în același timp, scăderea conținutului de glicogen 3 Reacția ficatului de șobolan la tiroxină și tiouracil 45 poate fi o dovadă a inițierii sintezei acizilor nucleici și a proteinelor, acesta fiind utilizat ca material energetic, pentru aceste sinteze. La toate aceste modificări se adaugă nivelul crescut al aminoacizilor liberi totali din ficat, aminoacizi implicați în sintezele de proteine. Am arătat anterior că modificările metabolice hepatice, în urma administrării de hormoni tiroidieni sau de anti-tiroidieni, depind de dezvoltarea ontogenetică (3), (4). Această dependență ontogenetică se datorează prezenței la nivelul ficatului a receptorilor nucleari, pentru acești hormoni (2), dar și a faptului că la șobolan glanda tiroidă devine hipofizo-dependentă la o vârstă tânără, când încă maturitatea neuro-endocrină nu a fost atinsă (13). Un alt aspect, care nu trebuie neglijat, se referă la faptul că hormonii tiroidieni pe lângă acțiunile directe pe ficat pot influența și funcția glandei suprarenale (14), care prin hormonii ce-i secretă afectează celula hepatică. în concluzie, nivelul hormonilor tiroidieni din organismul șobolanului Wistar, adult, afectează parametrii biochimici hepatici. Efectele sunt mult mai accentuate în urma administrării de tiroxină, decât la tratamentul combinat, tiouracil +tiroxină. Sensul modificărilor hepatice, pentru ambele variante experimentale este spre anabolism. BIBLIOGRAFIE 1. AUGUSTINE E. C., HYMER W. C., Endocrinology, 10:225-228, 1978. 2. BERNAL J., DE GROOTI J., Mode of action of thyroid hormones. In: The thyroid glandjeds. VISSER M.,) Raven Press, New-York, 1980, p. 123-143. 3. GABOS M, GIURGEA R., SZENTGYORGYI E., SOFALVI L, Cercetări de ontogeneză funcțională, 2:55-61, 1981 (volum xerografiat, Tipo Agronomia Cluj-Napoca). 4. GABOS M., GIURGEA R., SZENTGYORGYI E., St. cerc. biol, seria biol, anim., 37:39-41, 1985. 5. GORNALL G. A., BARDAWILL G. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 78:751-766, 1949. 6. MILCU ST., VAISLER L., COSTINER E., Ficatul și hormonii. Edit. Academiei, București, 1967. 7. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67:378-386, 1957. 8. NEGOESCU L, CONSTANTINESCU A., HELTIANU C., Biochimia hormonilor tiroidieni. Edit. Academiei, București, 1971. 9. RAC I., Casop. Likarum Cesk., 98:120-123, 1959. 10. REITMAN S., FRANKEL S., Amer. J. Clin. PathoL, 28:56-63, 1957. ÎL SPIRIN A. S., Biochimia, 23:656-662, 1958. 12. TAMAS V., BOITOR L, Hormonii și funcțiile lor biochimice. Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1977. 13.THOMMES H. C., HYLKA V. W., Gen. Comp. Endocrinol., 34:193-197, 1978. 14. TROUT J. M., MASHALYM. M., SIEGEL S. H., Dev. Comp. Immunol., 12:331-346, 1988. Primit în redacție la 23.09.1994 Universitatea „Babeș-Bolyai" Facultatea de Biologie-Geologie Clinicilor 5-7 Șl . Institutul de Cercetări Biologice Republicii 48, Cluj-Napoca ASPECTE HISTOCHIMICE ALE ATEROSCLEROZEI EXPERIMENTALE LA NIVELUL AORTEI TORACICE DE ȘOBOLAN VICTORIA-DOINA SANDU, MARIA BORȘA, M. A. RUSU The effect of intragastric administration of triglicerides + cholesterol + vitamine D2 and metil thiouracil on some histochemical thoracic aortae parameters at the mature Wistar rats was investigated. The obtained results after hiperlipidic diet treatment revealed an infiltration of lipidic droblets into intima, media and adventitia of aortae, and important changes in the enzyme homeostasis (alcalin phosphatase, ATP-aze, CyOx, SDH, LDH) of the aortae. Administration of Magnesium glutamo-gluconate prevents these changes induced by hyperlipidic diet and sugests a possible protective effect of this magnesium salt, which may restaured the altered lipid and bivalent cation metabolism. Ateroscleroza este cea mai frecventă afecțiune din marele grup al bolilor degenerative cunoscute sub denumirea de arterioscleroză. Ateroscleroza este considerată de experții OMS, cea mai extinsă și cea mai persistentă endemie pe care a cunoscut-o omenirea și ucigașul numărul unu al omului secolului XX (1,9). Boala afectează arterele mari și mijlocii de tip elastic și muscular, dar în special aorta și ramurile ei principale. Ateroscleroza are un substrat morfologic, reprezentat de îngroșarea și indurarea peretelui arterial, cu reducerea progresivă a lumenului și pierderea elasticității, procese însoțite de tulburări hemodinamice, metabolice și tisulare în teritoriul de distribuție (9, 12). Leziunea „prototip” a aterosclerozei la diferite specii de animale și la om, este considerată „placa ateromatoasă” rezultată în urma depunerii focale, diseminate de lipide, glucide, elemente sanguine, țesut fibros și calciu în special în intima, dar și în medie și adventice (9, 10, 12, 17). Etiologia bolii nu este încă elucidată. Este considerată o boală multifactorială, fiind asociată cu mai mulți factori de risc, un rol deosebit fiindu-i atribuit factorului alimentar. în acest context studiul nostru a vizat două aspecte: - inducerea unor leziuni ateroscleroticeîn aorta șobolanilor Wistar, prin administrarea unei diete hiperlipidice, potențate de blocantultiroidian metiltiouracil și - efectele medicamentului românesc Glutamo-gluconat de magneziu (GGMg) în prevenirea sau atenuarea proceselor aterosclerotice, știut fiind că ionul de magneziu (Mg2+) are un rol foarte important în fiziologia celulară în condiții normale și de stres (5, 6, 8, 11, 15). St cere biol Seria Lini anim t 47 r>r 1 r> 47 — 52. București. 1995 3 Aspecte histochimice ale atcrosclerozei experimentale, din aorta toracica la șobolan 49 48 Victoria-Doina Sandu și al. MATERIAL ȘI METODE Cercetările s-au efectuat pe șobolani adulți Wistar, masculi, întreținuți în condiții standard de crescătorie și organizați în 3 loturi: - Lotul „M” -martor-alimentat cu hrană standard; - Lotul „ATU” - tratat timp de 16 zile, după un model experimenal descris de Testa și colab. (16), cu dietă aterogenă (AT)-hiperlipidică la care s-a adăugat metiltiouracil (U). Tratamentul a constat în administrarea intragastrică, prin gavaj, a 8 doze -deci tot a 2-a zi - a câte 1 ml / animal dintr-o soluție care conținea: ulei vegetal alimentar în doză de 5 ml/Kg/zi, colesterol (p. a. Merk, RFG) în doză de 50 mg/Kg/zi, vitamina D2 în doză de 10 mg/Kg/zi și metiltiouracil (Serva, RFG) în doză de 50mg/Kg/zi - Lotul „ATU+GGMg” - tratat identic cu lotul „ATU” primind însă concomitent și o soluție injectabilă de Glutamo-gluconat de magneziu, administrată intraperitoneal în doza de 100 mg/Kg/zi. Tratamentele s-au efectuat dimineața între orele 8-9, când animalele erau „ă jeune”, iar hrana obișnuită li s-a administrat după 3-4 ore. Animalele au fost sacrificate la 24 de ore de la terminarea tratamentelor, după o inanițiere de 18 ore. S-au prelevat fragmente din aorta toracică, care au fost înghețate rapid în azot lichid și secționate la criotom. Pe astfel de secțiuni (10 p) am efectuat, prin tehnicile uzuale (13), reacțiile pentru evidențierea conținutului de lipide sudanofile și a activității următoarelor enzime: fosfataza acidă, fosfataza alcalină, adenozintrifosfataza -Mg2+ activată (ATP-aza), citocromoxidaza (CyOx), succindehidrogenaza (SDH) și lactatdehidrogenaza (LDH). REZULTATE Fig. 1. - Distribuția lipidelor sudanofile în aorta toracică a șobolanilor din lotul martor (lot „M”). Fig. 2.- Creșterea conținutului de lipide sudanofile în aorta șobolanilor tratați cu dietă hiperlipidică și metiltiouracil (lot „ATU”). Aprecierea conținutului de lipide sudanofile (Fig. 1, 2, 3) și a activității enzimatice din peretele aortei șobolanilor martori („M”) și tratați („ATU” și „ATU + GGMg”) s-a făcut în funcție de intensitatea relativă a reacțiilor histochimice efectuate, la nivelul celor trei tunici: intima, media și adventicea. Datele înregistrate au fost exprimate conform uzanței în valori convenționale și înscrise în Tabelul nr. 1. Astfel, comparativ cu animalele de control (lot „M”); La lotul „ATU” am semnalat următoarele modificări: -creșterea conținutului de lipide, sub forma unor picături mici aglomerate din loc în loc, în intima, media, dar mai ales în adventice, însoțită de o ușoară îngroșare a intimei și mediei; -inhibarea reacțiilor fosfatazei alcaline și ATP- azei; intesificarea reacțiilor: CyOx, SDH și în special a LDH în toate cele trei tunici; La lotul „ATU + GGMg”, atât conținutul de lipide cât și activitatea enzimelor studiate sunt de niveluri apropiate de cele înregistrate la animalele din lotul „M” Doar în cazul reacției LDH, intensitatea acesteia depășește pe cea de la martori fiind însă sub nivelul celei de la lotul „ATU”. Fig. 3. - Conținutul de lipide sudanofile în aorta șobolanilor tratați cu dieta hiperlipidică + metiltiouracil și cu Glutamo-gluconat de magneziu (lot „ATU + GGMg”). 5 Aspecte histochimice ale aterosclerozei experimentale, din aorta toracică la șobolan 51 Tabelul nr. 1 Conținutul de lipide sudanofile și activitatea enzimatică în aorta toracică,a șobolanilor martori (lot (lovirile: ,ATU” și „ATU+GGMg”) DISCUȚII Din analiza rezultatelor obținute reiese că dieta aterogenă asociată cu metiltiouracil nu a provocat în aorta toracică a șobolanilor o ateroscleroză tipică, cu formarea de plăci ateromatoase specifice acestei maladii. Totuși, îngroșarea peretelui arterial și depunerile de lipide în intima și medie la lotul „ATU”, deși sunt de mică anvergură le putem considera ca leziuni histopatologice incipiente ale procesului de ateroscleroză fapt consemnat și de alți autori care au experimentat pe iepuri (3, 4). Dealtfel, cercetări de inducere a fenomenelor de ateroscleroză la mai multe specii de animale ca: șobolan, iepure, porc, maimuță, pasăre, au dus la concluzia că șobolanul face în măsura cea mai redusă ateroscleroză. S-a reușit formarea de plăci ateromatoase aortice la șobolan numai în condițiile asocierii regimului alimentar aterogen cu antitiroidiene puternice sau dacă s-a experimentat pe șobolani tiroidectomizați (9, 12). Existența leziunilor incipiente de ateroscleroză în experimentul nostru este susținută și de modificarea homeostaziei enzimatice în peretele aortei, consecutiv administrării dietei hiperlipidice și metiltiouracilului, știut fiind că tulburările care apar în patologia cardio-vasculară și în mod particular în ateroscleroză sunt însoțite de afectarea unor sisteme enzimatice (4). Astfel, dieta aterogenă a afectat activitatea enzimelor cu rol deosebit în transportul activ de substanță la nivelul membranelor celulare (fosfataza alcalină și ATP-aza), precum și activitatea enzimelor implicate atât în energoneza aerobă (CyOx, SDH) cât mai ales în cea anaerobă (LDH). Reducerea generalizată a activității fosfatazei alcaline și ATP-azei la lotul „ATU” în peretele aortei mai ales în „vasa vasorum” semnifică inhibarea transportului activ de substanță la nivel membranar, care poate avea repercusiuni negative asupra troficității aortei. în schimb, creșterea activității CyOx, SDH și LDH sugerează stimularea proceselor energogene atât aerobe cât mai ales a celor anaerobe și furnizarea unei cantități crescute de energie atât de necesară propulsării sângelui în cazul unor conducte rigide, întâlnite în ateroscleroză (17). Remarcăm în mod deosebit că sub influența dietei hiperlipidice, asociată cu metiltiouracilul, activitatea LDH devine mult mai mare decât a enzimelor mitocondriale (CyOx și SDH), inversându-se situația de la martor. Predominanța glicolizei anaerobe asupra altor mecanisme producătoare de energie este considerată ca principală deviere metabolică, atunci când încep să se dezvolte leziunile primare în fenomenele de ateroscleroză (17). S-a arătat de asemenea că în stadiile premergătoare instalării leziunilor aterosclerotice are loc o deplasare și adeziune a monocitelor înspre pereții vaselor de sânge, urmată de migrarea lor în intimă și de acumularea de picături lipidice în citoplasmă, formând în final adevărate „depozite” de lipide în peretele aortei sau altor vase de sânge. (14). Glutamo-gluconatul de magneziu administrat, în experimentul nostru, concomitent cu dieta hiperlipidică a împiedicat îngroșarea peretelui aortic și depunerea excesivă de lipide -favorizând probabil vehicularea și utilizarea lor în alte compartimente ale organismului-, precum și perturbarea activității enzimatice la acest nivel. Se cunoște că Mg2+ este factorul esențial al unui număr mare de enzime, este factorul indispensabil în sinteza și activitatea diverșilor compuși macroergici, în 52 Victoria-Doina Sandu și al. 6 sinteza nicotinadeninnucleotidelor, flavinnucleotidelor, a coenzimei A, în(sinteza proteinelor și lipidelor. Prin aceste acțiuni, Mg2+ apare ca un factor reglator fundamental al funcționalității celulelor, al metabolismului intermediar glucidic, lipidic și protidic (6, 8, 15). Mg2+ are un rol important în funcționarea și protecția miocardului în condiții de stres (6, 7, 8,11), protejează de asemenea peretele vascular împotriva încărcării cu calciu și reduce alterările conjuctive, exercitând efecte vaso dilatate are directe musculotrope și indirecte antispastice. Deficiența ionului de Mg agravează cardiotoxicitatea catecolaminelor eliberate în urma stresurilor repetate ale organismului (6). Rezultatele studiului nostru îmbogățesc cunoștințele referitoare la efectele magneziului asupra organismului animal, sugerând rolul benefic al acestuia, respectiv al glutamo-gluconatului de magneziu-în profilaxia și atenuarea proceselor de tip aterosclerotic. BIBLIOGRAFIE 1. ASSMANN G., Lipid metabolism and AtheroschlerosisjF K. Schatauer, Verlag G. mbH, Stuttgart, 1982; 2. BACIU I., Fiziologie, Ed. didactică si pedagocică. București, 1977; 3. BALTĂ N., DUMITRU M., RĂDULESCU M., Romanian I Geront Geriat, 6, 4, 265-271, 1957; 4. BALTĂ N., ORHA L, Dinamica proceselor metabolice în ateroscleroză, Edit. Acad. RSR, București, 1977; 5. CICOS V., ABRAHAM A. D., BORSA M., URAY Z., 8,h Intern. Symp. on Drug Toxicity, Berlin, June, 6-10, p. 37, 1988; 6. CLASSEN H. C., FISCHER G., MARX J., SCHIMATSCHEC S., SEHMID C., STEIN C., Magnesium, 6, 34-39, 1987; 17. DAVIS N. T, Proc. Nutr., Soc.» 33, 293-298. 1974; 8. DURLACH J., Le magnesium anpractique clinique, J. B. Bailliere, Edit. Medicales Internat., Paris, 1985; 9. HÂNCU N., CUPARENCU B., DUȚU L, Farmacoterapia Aterosclerozei, Edit. Med., București, 1988; 10. HOVARD C. F.,’ VESSELINOVICH J. D., WISSLER R. W., Atherosclerosis, 52/ I, 85-100, 1984; 11. MEISSNER D., Intern. Congr. on Magnesium Research, România, sept., 21-24, p. 25, 1989; 12. MORARIU L, Anatomie patologică, Edit. Med., București, 1980; .1 3. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A. T., BABA A. L., Tehnici de histochimie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1976; 14. ROGERS K. A., MORISS KARNOVSKI, Am. Joum. of PathoL, 133, 451-455, 1988; 15. RYAN M. P., Science, 234, 117-124, 1987; 16. TESTA R., CANESTRINI C., OLDANI C., J. Pharmac., 27, 699-700, 1975; 17. VELICAN C., VELIVAN D., Etiopatogenia aterosclerozei, Edit. Medic., București, 1981. Primit în redacție la 8.08.1994 Disciplina HISTO-EMBRIOLOGIE Fac. de Biologie și Geologie Str. Clinicilor, nr. 5-7 fi Institutul de Cercetăti Biologice Str. Republicii nr. 48 3400 Cluj-Napoca EFECTELE SELENIULUI ȘI ALE SELENIULUI + VITAMINA E ASUPRA HISTOLOGIEI INTESTINULUI SUBȚIRE ȘI ASUPRA UNOR PARAMETRI BIOCHIMICI SANGUINI LA PUH DE GĂINĂ, ÎN DIFERITE ETAPE ALE DEZVOLTĂRII ONTOGENETICE VICTORIA-DOINA SANDU, RODICA GIURGEA și IOANA ROMAN Comish/Rock chickens, aged 5 or 21 days were treated with Selenium (0.2 mg/kg fooder), respectivelly Selenium+E vitamin (79.2 mg/kg fooder). The histological modifications of jejunum and of the biochemical parameters in blood are dependent on the age of chickens and on the duration of treatment. Etiologia seleniului și a vitaminei E în organismul animal este deosebit de complexă, atât în deficit cât și în exces, datorită implicării acestora în procesele celulare anti-oxidative și de protecție a membranelor celulare (12), (20), (24). Deficitul sau excesul acestor substanțe în organism afectează structura și funcția unor organe de importanță metabolică majoră, ca: ficatul (1), rinichii (16), miocardul, mușchii somatici, pancreasul, duodenul (22), oviduetul (17). Modificări importante au fost semnalate și în serul sanguin, seleniul fiind oligoelementul legat de proteinele plasmatice în timpul sintezei proteice (2), iar împreună cu vitamina E intervine în sinteza de IgG și IgM (8), (15). în acest context noi am efectuat un studiu complex privind efectele suplimentării furajului cu seleniu și seleniu + vitamina E asupra organismului puiului de găină, din care în lucrarea de față prezentăm doar rezultatele referitoare la acțiunea acestora asupra histologiei jejunului, organ de elecție al absorbției nutrienților și asupra unor parametrii biochimici sanguini cu rol important în fiziologia diferitelor organe. MATERIALE ȘI METODE Investigațiile noastre au utilizat ca material biologic pui de găină Comish-Rock, procurați la vârsta de o zi de la Avicola Cluj, incubatorul Gilău. Puii au fost întreținuți în condiții zooigienice corespunzătoare, hrăniți cu furaj concentrat adecvat vârstei, care împreună cu apa s-au dat ad libitum. Experiențele s-au efectuat pe puii de 2 vârste: pui de 5 zile și pui de 21 de zile, în momentul intrării în experiență. Pentru fiecare vârstă s-au organizat 3 lo- turi: lot martor (M); lot tratat cu seleniu (Se) și lot tratat cu seleniu + vitamina E (Se+E). Seleniul și vitamina E (Huhtamaki Oy Novamed) s-au adăugat furaju- lui, în doză de 0,2 mg Se/kg furaj și respectiv de 79,2 mg vitamina E/kg furaj. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 53 - 59, București, 1995 54 Victoria-Doina Sandu și al. 2 Sacrificările s-au făcut prin decapitare, în 4 etape, după o inaniție prealabilă de 16 ore. Astfel, puii mici au fost sacrificați la 3, 11, 18 și 31 zile de la începerea tratamentului (ultima sacrificare fiind la 10 zile de le oprirea tratamentului), iar puii mari au fost sacrificați la 7, 13, 21 și 28 zile (ultima sacrificare la 7 zile de la oprirea tratamentului). La sacrificare s-a recoltat imediat sângele, care s-a lăsat la temperatura camerei, apoi a fost centrifugat pentru obținerea serului. S-au recoltat de asemenea frag- mente de intestin subțire (jejun), care au fost fixate în lichidul Bouin și prelu- crate corespunzător studiului histologic (10). Din serul sanguin s-au dozat proteinele totale (7), colesterolul (23), gamaglobulinele (7), (25), azotul aminoacizilor liberi (13), activitatea transaminazelor GOT și GPT (14). Valorile biochimice obținute au fost prelucrate statistic prin testul „f ’ al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. S-a calculat și diferența procentuală față de martorii corespunzători (D%), iar semnificația statistică s-a considerat de la p-0,05. REZULTATE Observațiile studiului histologic al secțiunilor de jejun au fost sumarizate în tabelul nr. 1, în care am consemnat prin semne convenționale (+ și -) sensulși amplitudinea principalelor modificări înregistrate la loturile Se și Se+E, față de animalele de control corespunzătoare ca vârstă. Tabelul nr. 1 Modificări histologice la nivelul jejunului puilor tratați cu seleniu (Se) și seleniu+vitamina E (SeE), comparativ cu martorii Vârsta: 5 zile 21 zile Sacrificări (zile) 3 11 18 31 7 13 21 28 Lungime vilozități Se "1“ + + ++ 0 + + + Se+E + + + -H- 0 + + + înălțimea enterocitelor și a Se 0 0 0 0 0 0 0 0 platoului striat Se+E + + 4- ++ 0 + + ++ Grosimea corionului Se - __ 0 Se+E + + + ++ 0 4+ -H- ++ Grosimea muscularei Se 0 - Se+E + + + -H- 0 -H- -H- -H- Conținutul de celule a stromei Se - 0 - - vilozitare și al corionului Se+E + + + ++ 0 + -H- + Numărul glandelor Se - - 0 - - - Lieberkiihn/secțiune Se+E + -H- -H- +++ 0 -H- -H- ++ S-a notat: 0 = absența modificărilor; +, ++, +++ = creșterea dimensiunilor structurilor histologice, respectiv a numărului de celule și glande Lieberkiihn; -, — = reducerea dimensiunilor structurilor histologice, respectiv a numărului de celule și glande Lieberkiihn. 3 Efectele seleniului și seleniului + vitamina E la nivel intestinal și sanguin 55 Astfel, Se a provocat la ambele grupe de vârstă alungirea vilozităților, concomitent cu inhibarea dezvoltării corionului muscularei, glandelor Lieberkuhn și cu o depleție celulară. Tabelul nr. 2 Proteinele totale (PT), colesterolul (C), gamaglobulinele (Gg), azotul aminic (NA) și’ activitatea transaminazelor GOT și GPT din serul sanguin la puii de găină de 5 zile tratați cu seleniu (Se), seleniu+vitamina E (SeE) și la martor (M) SACRIFICĂRI (zile) 3 11 18 31 PT M 77,77+2,95 73,10+3,48 22,56+1,23 45,19+0,60 Se +0,28 +30,71 ^1,2^ +26,37x) SeE +2,79 +17,33 +3,41 +21,57x) C M 310,31+13,27 122,69+4,14 178,10+12,15 155,3 8+3,76 Se -60,54x) +17,67x) -38,17x) -32,52x) SeE -48,7 lx) +21,99x) -34,84x) -45,62x) Gg M 16,22+2,06 9,71+1,20 8,15+0,64 12,59+0,39 Se +201,60x) -3,82 -48,35 x) +33,20 x) SeE +261,71x) -7,93 -59,51x) +26,92x) NA M 2,50+0,40 5,00+0,17 2,38+0,17 4,30+0,59 Se +30,00 -1,80 +79,83x) -32,56 SeE -4,12 -38,20x) +8,82 -41,40x) GOT M 5620+62,62 3457+101,24 4617+245,24 8077+494,01 Se -5,41 +88,30x) -31,95x) -62,24x) SeE -18,74 +77,02x) -31,85x) -27,99x) GPT M 283+42,26 180+35,00 395+20,55 716+73,12 Se +171,36x) +278,70x) -25,04x) -48,15^ SeE +131,27x) +303,96x) -14,08 -43,23x) M 19,85 19,20 11,68 11,28 GOT/GPT Se 6,90 9,55 10,61 8,22 SeE 6,98 8,41 9,25 25,46 Loturile M au trecute valoarea medie+eroarea standard; loturile Se și SeE au trecută diferența procentuală față de martor (±D%). Diferențele semnificative statistic sunt notate Pentru alte explicații vezi textul. Pentru PT, G, Gg., NA valorile sunt exprimate în mg/ml; activitatea GOT și GPT este exprimată în unități gama acid piruvic/ml. Tratamentul combinat cu Se T vitamina E a indus, atât în jejunul puilor mici cât și a celor mari, modificări mai ample manifestate prin alungirea vilozităților enterocitelor cu platoul lor striat, dezvoltarea mai intensă ca la martorii corespunzători a corionului, muscularei și glandelor Lieberkuhn, precum și accentuarea polimorfismului celular al stromei vilozitare și al corionului, odată cu creșterea numărului de celule. Aceste modificări se manifestă la puii mici chiar 56 Victoiia-Doina Sandu și al. 4 5 Efectele seleniului și seleniului + vitamina E la nivel intestinal și sanguin 57 după un tratament scurt de 3 zile și se intensifică după întreruperea tratamentului, iar la puii mari apar mai tardiv și se mențin la un nivel realativ constanbși după oprirea tratamentului. La martori am semnalat diferențe histologice legate de dezvoltarea ontogenetică. Tabelul nr 3 Proteinele totale (PT), colesterolul (C), gamaglobulinele (Gg.), azotul aminic (NA) și activitatea transaminazelor GOT și GPT din serul sanguin al puilor de găină de 21 zile, tratați cu seleniu (Se), seleniu + vitamina E (SeE) și la martor (M) Sacrificări 7 13 21 28 PT M 41,97+1,99 45,19+0,60 42,64+2,18 45,19+0,60 Se -10,30 +191,34 4 +7,92 -32,69 *) SeE +14,36 +205,88 x> +16,46 -16,45 x) C M 153,72+6,34 155,38+3,76 160,79+5,83 155,38+3,76 Se -13,13 x) +9,69 +12,90 x) -10,18 SeE -13,50 ») +25,04 +0,41 +0,40 Gg M 13,16+0,79 12,59+0,39 15,48+0,97 12,59+0,39 Se -15,28 +68,14 x> +66,09 x) -14,38 SeE -39,87 x> +62,82 +24,81 x) -7,07 NA M 3,01+0,25 4,30+0,59 4,07+0,24 4,30+0,59 Se -1,33 -27,68 -31,17 x) -17,45 SeE +4,31 -3,03 -39,67 x) -9,54 GOT M 3014,28+164,39 8077,1+494,39 13146+1200 8077,14+494 Se +151,16 x> -27,66 x) -75,57 x) -67,78 x) SeE +139,65 x) -44,89 x) -76,85 x) -64,33 x) GPT M 647,50+253,09 716,25+73,60 751,25+33,4 716,23+73,6 Se -68,15 *) -59,52 x) -31,01 x) +17,27 SeE -11,97 -63,88 x) -34,59 x) +51,58 x) GOT/GPT M 4,65 11,28 17,50 11,28 Se 36,75 20,25 6,20 3,09 SeE 12.67 17.25 6.20 2.65 Vezi explicații în text și în tabelul nr. 1. Rezultatele studiului biochimic al sângelui au fost înscrise în tabelele 2 și 3, din care reiese în primul rând că parametrii studiați la martori variază în funcție de dezvoltarea ontogenetică a puilor. La loturile tratate menționăm următoarele aspecte: Proteinele serice la puii mici (tabelul nr. 2) cresc semnificativ fața de mar- tori, la ambele tratamente (Se și SeE), după terminarea tratamentelor în timp ce la puii mari (tabelul nr. 3) cresc semnificativ după tratamentul de 13 zile și scad semnificativ după terminarea tratamentului; Colesterolul serie se modifică mai mult la puii mici (tabelul nr. 2) și prezintă variații de la o recoltare la alta, exprimate prin scăderi și creșteri succesive; Nivelul gamaglobulinelor la puii mici crește după tratamentul de scurtă durată (3 zile) și după întreruperea tratamentului (31 zile), dar scade semnificativ la tratamentul de durată mai lungă (18 zile); la puii mari crește semnificativ, față de martor, doar după 13 zile de la tratament și scade în celelalte etape; Transaminazele se modifică sensibil aproape pe tot parcursul tratamen- tului și după oprirea acestuia (tabelele nr. 2 și 3). Raportul GOT/GPT la martori are valori variabile în funcție de dezvoltarea ontogenetică, fiind mult mai redus la puii de 21 de zile decât la cei de 5 zile. Sub influența tratamentelor: la puii mici acest raport scade față de martori în toate etapele studiate, cu excepția lotului SeE. După încetarea tratamentului, la puii mari acest raport este mai mare decât la martori, în primele două etape (la 7 și 13 zile), dar este diminuat la ultimele 2 etape (21 și 28 zile). Azotul aminoacizilor liberi la ambele grupe de vârstă se modifică la tratamentul mai lung în sensul reducerii în prima fază și al creșterii marcate în faza următoare. După întreruperea tratamentelor fie că scade, fie că revine în limitele normalului. DISCUȚII Rezultatele studiului nostru coroborate cu datele din literatura de specialitate (11) relevă că la păsări ontogenia influențează puternic reactivitatea organismului la acțiunea diferiților factori; aceasta fiind variabilă în funcție de vârsta, maturitatea neuro-endocrină a puilor și durata aplicării factorilor respectivi. O altă constatare care ne-a reținut în mod deosebit atenția este similitudinea sensului nu și a intensității modificărilor induse de Se și SeE asupra parametrilor sanguini, în timp ce asupra histologiei peretelui intestinal efectele lor sunt în general de sens contrar. Efectele seleniului asupra jejunului, la ambele grupe de vârstă par a fi nefavorabile datorită acțiunii sale de stagnare a dezvoltării structurilor peretelui intestinal, cu excepția alungirii vilozităților. în schimb, suplimentarea furajului cu seleniu+vitamina E induce, atât la puii mici cât și la cei mari, față de martori, modificări histologice care sugerează o acțiune benefică asupra proceselor specifice ale jejunului: digestie, absorbție, secreție și în ultimă instanță asupra valorificării optime a nutrienților din furaj. Această ipoteză este susținută de alungirea vilozităților, enterocitelor și platoului lor striat, prin care crește considerabil suprafața de absorbție, precum și de dezvoltarea și creșterea numărului de glande Lieberkuhn în mucoasă, care secretă enzime cu rol în digestie și în reglarea microflorei intestinale. Aceste modificări din peretele intestinal constituie desigur baza histologică a intensificării proceselor intestinale menționate în special la lotul tratat cu Se+vitamina E. în sprijinul acestor afirmații sunt și datele noastre histoenzimologice (18), care indică stimularea unei game largi de enzime implicate în absorbție și energogeneză, cât și cele legate de absorbția glucozei la acest nivel (3). Referitor la parametrii sanguini, subliniem că la puii mici majoritatea modificărilor apar mai târziu și se mențin semnificative față de martori și după întreruperea tratamentului, spre deosebire de puii mari, maturi neuro-endocrin (11) 58 Victoria-Doina Sandu și al. (> 7 Efectele seleniului și seleniului + vitamina E la nivel intestinal și sanguin 59 la care acestea apar mai rapid și unele au tendința de revenire după sistarea tratamentului. Modificările transaminazelor serice și a raportului GOT/GPT, la loturile tratate cu Se și Se+vitamina E pot fi corelate cu efectele acestor substanțe asupra ficatului, așa după cum s-a arătat de unul din autorii acestei lucrări anterior (4), (6), și cu modificări ale permeabilității membranelor hepatocitelor (19). Modificarea titrului transaminazelor se reflectă, în unele situații, și în conținutul de proteine serice și de azot aminic, știut fiind că seleniul este un oligoelement care se leagă de proteinele plasmatice în timpul sintezei proteice (2). Creșterea nivelului gamaglobulinelor, la diferite perioade de tratament, în funcție de dezvoltarea ontogenetică a puilor reprezintă un efect pozitiv al seleniului și seleniului +vitamina E care au un rol important în sinteza de imunoglobuline (9), (15). Cercetări efectuate anterior pe timus și pe bursa lui Fabricius, într-un model experimental asemănător, au evidențiat stimularea acestor structuri (5), precum și a timocitelor și bursocitelor (6), efectele imunostimulatoare ale acestor substanțe fiind de alt- fel bine cunoscute (9), (21). Un alt efect pozitiv al tratamentelor aplicate pare să fie și scăderea colesterolului seric în anumite etape ale tratamentului, la ambele grupe de vârstă, dar dinamica acestui parametru, cu reduceri și creșteri succesive în timp este dificil de explicat. Modificările de același sens, dar de intensitate diferită, induse de seleniu și de seleniu+vitamina E pot fi explicate prin faptul că aceste substanțe au o acțiune anti-oxidantă și implicații majore în activitatea unor enzime ca glutationperoxidaza, superoxid-dismutaza, catalazele, dar și în unele componente neenzimatice ca acidul ascorbic, glutationul, carotenoizii (22). în concluzie, pe baza rezultatelor noastre anterioare, precum și a celor prezente, considerăm că suplimentarea furajului cu seleniu, dar mai ales cu seleniu+vitamina E exercită unele acțiuni benefice asupra organismului puilor de găină, dependent de vârsta acestora și de durata tratamentului. 11. NVOTA J., LAMOSOVA D., FABEROVA A., Physiol, Bohemoslov., 22: 337-343, 1973. 12. OLSSON U., J. Nutr. Biochem., 1: 143-147, 1990. 13. RAC I, Casop. Likarum. Cesk., 12: 233-234, 1959. 14. REITMAN S., FRANKES S., Amer. J. Clin. Pathol, 28: 56-63, 2957. 15. ROY M., KIREMIDJIAN-SCHUMACHER L., WISHE H.I., COHEN M.W., STOTZKY G., PSEBM, 193: 143-148, 1990. 16. SAKUMA S., FUJIMOTO Z., HIKITA E., OKANO Y, YAMAMOTO I., FUJITA T., Res. Comm. Chem. Pathol. Pharmacol., 70: 61-70, 1990. 17. SANDU V.D., BUCUR N., MITITEANU F., St. cerc. biol, seria biol, anim., 37: 124-128, 1985. 18. SANDU V.D., GIURGEA R., St. cerc. biol, seria biol, anim., 44: 33-37, 1992. 19. SVOBODAD.J., HIGGINSON J., Amer. J. Pathol., 43: 477-495, 1963. 20. TOYODA H., HIMENO S., IMURA N., Biochim. Biophys. Acta, 1049: 213-215, 1990. 21. TURNER R.J., FINCH J.M., J. Comp. Patol., 102: 99-108, 1990. 22. VANVLEET J.F., FERRANS V.J., Biol. Trace. Elem. Res., 33: 1-21, 1992. 23. ZAK B., Amer. J. Pathol., 24: 1307-1308, 1954. 24. WEITZEL F., URSINIF., WENDEL A., Biochim. Biophzs. Acta, 1036: 88-94, 1990^ 25. WOLFSON W.Q., COHN C., CALVARY E., ICHIBA F., J. Clin. Pathol., 18: 723-725, 1948. Primit la redacție la 22.07.1994 Universitatea „Babeș-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Biologie str. Clinicilor 5-7 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 BIBLIOGRAFIE 1. ARTHUR J.R., NICOL F., GRANT E., BECKETT G., Biochem. J., 274: 297-300, 1991. 2. BURKF.R., Annu. Rev.Nutr., 3: 53-57, 1983. 3. GIURGEA R., ROMAN I., Rev. Roum. Biol., biol, anim., 37: 103-106, 1992. 4. GIURGEA R., ROMAN I., St. cerc, biol., seria biol, anim., 45: 65-68, 1993. 5. GIURGEA R., ROMAN L, Progrese în cercetarea biochimică. Acad. Română, Filiala Cluj-Napoca, Comisia de biochimie (volum xerografiat), 143-148, 1993. 6. GIURGEA R., ROMAN L, ROSIORU C., Rev. roum. Biol., biol, anim.,38: 157-161, 1993. 7. GORNEL A.G., BARDAWILL G.J., DAVID M.M., J. Biol. Chem., 78: 751-766, 1949. 8. KIREMIDJIAN-SCHUMACHER L., ROZ M., WISHE H.I., COHEN M.W., STOTZKY G., PSEMBM, 193: 136-142, 1990. 9. KIREMIDJIAN-SCHUMACHER L., ROZ M., WISHE H.I., COHEN M.W., STOTZKY G., Biol. Trace Elem. Res., 33: 23-35, 1992. 10. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A., BABA L, Tehnici de histologie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1975. ACȚIUNEA TIROXINEI ȘI A TIOUREEI ASUPRA CAPACITĂȚII ANTICORPOFORMATOARE ȘI ASUPRA UNOR PARAMETRII BIOCHIMICI SANGUINI LA PUIUL DE GĂINĂ IOANA ROMAN, RODICA GIURGEA Administration of thyroxina and thioureea in the 27 days old chickens associated with an antigen (Bovine Seium Albumine) indnces an inhibition of the antibody titre. The diminished of the antibody titre is paralleled by a diminished of the total protein synthesis and less with gamma globulin content to the Tx group. Modifications are dependent on the physiological state of the thyroid. Capacitatea anticorpoformatoare la mamifere (1, 3) și păsări (2, 7, 9) a fost mult studiată în funcție de starea fiziologică a glandei tiroidă. Pentru că există o multitudine de factori ce pot interveni, cum sunt fondul genetic, vârsta, dozele de hormoni tiroidieni sau anti-tiroidiene administrate etc. datele sunt contradictorii. Această neconcordanță în privința datelor din literatură, cât și din obeservațiile noastre anterioare (4, 5,12,13) ne-a determinat ca în această lucrare să urmărim efectele pe care administrarea de tiroxină sau de tiouree le are asupra puilor de găină aflați la vârsta când maturitatea neuro-endocrină este atinsă (10). MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină Comish-Rock, care la intrarea în experiență au avut vârsta de 27 zile. Puii au fost grupați în 3 loturi: martor (M); tratat cu tiouree (Tu) și tratat cu tiroxină (Tx). Tioureea (p.a.) s-a administrat în doză de 7 mg/kg furaj în prima zi, pentru ca apoi tot din 3 în 3 zile să se dea 2 mg/kg furaj. Tiroxină (Thyrax-Organon, Belge S.A.) s-a dat în doză de 170 pg/kg furaj din 3 în 3 zile. Tratamentele s-au aplicat până la sfârșitul experienței. în ziua a 4-a de la administrarea Tu și a Tx s-a injectat antigenul. Ca antigen s-a folosit albumina serică bovină (Kankakee, Illinois product) o soluție în concentrație de l°/oo, din care la toate loturile s-a dat i.m. 0,5 ml/pui. Puii au fost crescuți în condiții zooigien- ice corespunzătoare. Furajul concentrat a fost adecvat vârstei și împreună cu apa a fost administrat la discreție. Recoltările de sânge s-au făcut la 5, 12, 22 de zile de la administrarea antigenului, din vena axilară. Din serul sanguin obținut după coagularea și St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 61 - 64, București, 1995 62 Ioana Roman și al. 2 3 Acțiunea tiroxinei și tioureci asupra capacității anticorpoformatoarc și sângelui 63 centrifugarea sângelui s-au determinat: proteinele totale (P.T.) (6), gamma-globu- linele (Gg) (17), azotul aminoacizilor liberi (AA) (11) și titrul de anticorpi prin metoda reacției de aglutinare lentă în tuburi (RAL). Datele obținute au fost prelucrate statistic după testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. A fost calculată și diferența procentuală fată de martor (D%). Semnificația statistică a fost considerată de la p = 0,05. REZULTATE ȘI DISCUȚII Pe fondul deprimării funcției tiroidiene în urma administrării Tu și Tx, contactul organismului cu antigenul -ASB- evidențiază o reducere a capacității de formare a anticorpilor, comparativ cu martorul (Fig.l). Reducerea Fig. 1. - Dinamica formării anticorpilor. Abscisa = numărul recoltărilor, ordonata = titrul formării anticorpilor. Linia groasă reprezintă lotul martor, linia întreruptă lotul Tu iar linia punctată reprezintă lotul Tx. Alte explicații în text. anticorpogenezei este mai accentuată la administrarea de Tx decât de Tu; fenomen pe care l-am înregistrat anterior într-o experiență similară pe șobolan (12). Ca dinamică titrul de anticorpi se prezintă asemănător la cele 3 loturi (M, Tu, Tx), nivelul maxim fiind atins la 12 zile de la contactul cu antigenul. Se pare că administrarea de Tx la un organism normal determină o inhibare mai accentuată a funcției tiroidiene, decât antitiroidianul tiouree. Blocarea tiroidei produce o inhibare a dezvoltării țesutului limfatic implicat în mecanismele imune prin limfocitele T sau B. Datele din literatură referitoare la implicațiile tiroidei în anticorpogeneză sunt foarte diferite. Unii autori au găsit o inhibare a capacității anticorpoformatoare în hipotiroidism (18), alții dimpotrivă nu înregistrează nici un efect (8, 14). Aceste date contradictorii s-au încercat a fi explicate prin existența a o multitudine de fac- tori cum sunt: dezvoltarea ontogenetică, reactivitatea organismului (2), natura anti- genului (timo- sau burso- dependent), dozei de antigen administrate (7, 8,15), calea administrării (16) etc. Tabelul nr. 1 Efectele tratamentului cu tiouree și tiroxină asupra unor parametrii biochimici sanguini la puii de găină LOT: MARTOR Tu Tx Recoltarea -1- PT 47,05 ± 3,90 (7) 55,68 ± 4,09 (7) 53,71 ± 2.06 (6) (mg/g) - NS, +18,34% NS, +14,15% Gg 9,27 ± 0,27 (6) 10,15 ± 0,70 (7) 8,68 ± 0,4 (6) (mg%) - NS, +9,49% NS, -6,37% AA 1,65 ± 0,23 (6) 2,05 ± 0,25 (7) 1,54 ± 0,28 (6) (mg/pr) NS, +24,24% NS, -6,37% Recoltarea -2- PT 65,23 ± 1,55 (5) 54,14 ± 5,14 (5) NS, - 17,01% 26,74 ± 4,58 (8) p < 0,001, -59,01% Gg 13,41 ± 1,05 (4) 13,78 ± 0,28 (4) NS, +2,75% 12,37 ± 1,24 (6) NS, -7,76% AA 3,57 ± 0,27 (5) 2,91 ± 0,32 (5) NS, -18,61% 4,22 ± 0,36 (5) NS, +18,18% Recoltarea -3- PT 38,24 ± 1,00 (3) 32,61 ± 4,25 (4) NS, -14,76% 34,30 ± 0,98 (4) p < 0,05, -10,31% Gg 11,12+1,29(4) 10,27 ± 1,08 (4) NS, -7,65% 12,93 ± 1,90 (4) NS, + 16,27% AA 0,88 ± 0,12 (4) 1,35 ± 0,32 (4) NS, +35,10% 1,85 ±0,24 (4) p < 0,01, +109,60% La lotul martor s-a trecut valorile medii ± eroarea standard (x ± ES); la loturile tratate s-au trecut-și diferența procentuală față de martor (D%) și semnificația statistică; valorile nesemnificative sunt notate NS. PT = proteinele totale; Gg — gamma globulinele; AA = azotul aminoacizilor liberi. Alte explicații în text. 64 Ioana Roman și al. 4 Parametrii biochimici urmăriți (Tab. 1) sunt puțin afectați. La recoltarea de la 5 zile de contact cu antigenul PT, Gg și AA nu se modifică față de martor la loturile Tu și Tx. în schimb, la recoltarea de la 12 zile la lotul Tx scade semnificativ nivelul PT, scădere care se menține și în ziua a 2-a moment în care crește semnificativ azotul aminoacizilor liberi. Este vorba deci de un catabolism proteic, care este cunoscut că se înregistrează în cazul unui exces de hormoni tiroidieni. Dacă admitem că ambele tratamente inhibă funcția tiroidiană atunci diferențele care apar între puii tratați cu Tu și cei cu Tx sunt evidente, efectele tiroxinei fiind mult mai puternice decât ale tioureei, atât în privința anticorpoformării cât și a parametrilor biochimici urmăriți. în concluzie, administrarea de tiouree, tiroxină și ASB produc o reducere a anticorpogenezei față de martor precum și catabolism proteic, mai accentuat la lotul Tx, modificări produse probabil pe fondul inhibării funcției tiroidiene de către tratamentele aplicate. BIBLIOGRAFIE 1. BACHMAN, S. E., MASHALY, M.M., Dev. Comp. Immunol., 10: 395-403, 1986. 2. ERF, G.F., MARSH, LA, Dev. Comp. Immunol., 11: 395-406, 1987. 3. FABRIS, N., Clin. Exp. Immunol., 15: 601-611, 1973. 4. GIURGEA, R., GABOS, M., CSATA, Z., Studii și cerc, biol., seria zool., 37:46-50, 1985. 5. GIURGEA Rf GABOS, M., MOYS, M., CSATA, Z., Arch. exp.Vet med 40: 496-500, 1986. 6. GORNALL, A.G., BARDAWILL, G.Y, DAVID, M.M., J. Biol. Chem., 78:751-766, 1949. 7. MARSH, YA, DeveLComp. Immunol., 7: 535-544, 1983. 8. MARTIN, A, McNABB, F.M.A, SIEGEL, P.B., Devei, and Comp. Immunol, 12: 611-619, 1988. 9. MASHALY, M.M., YOUTZ, S.L., W1DEMAN, R.F., Immunol. Commun, 12: 551-556, 1983. 10. NVOTA, Y., SAMOCOVA, D., FABEROVA, A, Physiol. Bohemoslov, 22:337-343, 1973. 11. RAC, I., Casop. Likaru. Cesk., 98: 120-123, 1959. 12. ROMAN, L, GIURGEA, R-, Realizări și perspective în cercetarea biochimică. Subcomisia de biochimie. Zilele Academiei Române Cluj-Napoca, 137-142, 1993. 13. ROMAN, L, URAY, Z., BARA, A, GIURGEA, R., Realizări și perspective în cercetarea biochimică. Subcomisia de biochimie. Zilele Academiei Române, Cluj-Napoca, 143-148, 1993. 14. SCOTT, T., VAN DER ZIJPP, A, GLICK, B., Poultry Sci., 64: 2211-2216, 1985. 15. VAN DER ZIJPP, AL, Poultry Sci., 62, 205, 211, 1983. 16. VAN DER ZIJPP, A.J., SCOTT, T.R., GLICK, B., Poultry Sci., 65: 809-813, 1986. 17. WOLFSON, W.Q., COHN, C., CALVARY, E., ICHIBA, F., Amer. J. Clin. Pathol., 18: 723-725, 1948. 18. YAM, D., HELLER, D., SNAPIR, N., Devei. Comp. Immunol, 5: 483 487, 1981. Primit la redacție 8.VI.1994 Institutul de Cercetări Biologice Str. Republicii nr.48, Cluj-Napoca ACTIVITATEA TRANSAMINAZELOR (GOT ȘI GPT) ȘI CONSUMUL DE OXIGEN AL MUȘCHIULUI STRIAT LA CAL ÎN DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ CAMELIA GUȘ, RODICA GIURGEA și IOANA ROMAN i ț The transaminase level (alanine transaminase-GPT, respectivelly aspartate transaminase-GOT), and the oxygen consumption, in skeletal muscle of the horse, differ both on age and sex. The differences are more emphasize in the activity of GOT and in respiratory processe, in both sexe and ages, comparaticely with the activity of GPT. în decursul dezvoltării ontogenetice, în mușchiul striat al mamiferelor, se produc importante modificări structurale și funcționale, care orientează diferențierea fibrei musculare în direcția funcției acestuia. încă în 1974, Muller și colab., (2) au arătat că modificările moleculare ale miozinei sunt primele în diferențierea tipurilor de fibre musculare. Diferențierea tipurilor de fibre musculare, în decursul ontogeniei, se asociază cu creșterea activității miozin-ATPazice și numai ulterior apar diferențierile la la nivelul sarcoplasmei și almitocondriilor. într-o lucrare anterioară (1) noi am arătat că în decursul dezvoltării ontogenetice, în mușchiul de cal, apar importante modificări în conținutul unor parametrii biochimici (proteine totale, acizi nucleici, azot aminic etc.), aceste modificări fiind legate și de sex. în aceasă lucrare am căutat să completăm datele anterioare cu alți parametrii din mușchiul scheletic la cal, în ontogenie și dependent de sex. MATERIALE ȘI METODE Bicepsul femural s-a recoltat de la cai sacrificați de necesitate, de vârste diferite și de la cele două sexe. Imediat după recoltare porțiunile de mușchi au fost introduse în azot lichid, urmând ca din acestea să se dozeze: activitatea transaminazelor GOT și GPT (4) și consumul de oxigen, prin metoda Warburg (incubare timp de 60 minute la 38°C în ser Krebs-Henseileit, cu citirea valorilor din 15 în 15 minute). Valorile obținute au fost prelucrate statistic, prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. S-au calculat valorile medii (x), și erorile standard (±ES), datele fiind prezentate în tabelele 1 și 2. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 65 - 67, București, 1995 66 Camelia Guș și al. 2 Tabelul nr. 1 Activitatea transaminazelor GOT și GPT și ale consumului de oxigen (QO2) din mușchiul somatic, la caii femeii, în dezvoltarea ontogenetică Parametrii: GOT GPT Q02 Vârsta 2 luni 344±34,24 48±7,53 0,03 0±0,004 10 luni 244±21,49 36±4,49 0,014±0,002 4 luni 555±46,67 62±12,81 0,092±0,003 10 ani 764±153,52 63±9,31 0,047±0^007 13 ani 488±50,93 70±12,80 0.089±0.003 Tabelul cuprinde valori medii ± eroarea standard (x ±ES); GOT = glutamat oxalat transaminaza; GPT = glutamat piruvat transaminaza; valorile transaminazelor sunt exprimate în unități gama acid piruvic/mg țesut; QO2 este exprimat în mm3O2/mg țesut/oră. 3 Activitatea unor transaminaze și consumul de oxigen în mușchiul striat de cal 67 mușchiului. în fibra somatică, la vertebrate, este demonstrat că acești parametrii cresc cu până la 20 de ori în timpul contracției, paralel cu procesul de dezaminare a AMP-ului (7). Procesul de dezaminare a AMP-ului determină deplasarea reacției adenilatkinazică spre sinteza de ATP (3). Toate aceste modificări, legate de dezvoltarea ontogenetică a organismului, semnalate de literatură, pot fi corelate cu constatările noastre, în lucrarea de față. Pentru că în metabolismul muscular somatic sunt prezentate numeroase reacții enzimatice, cu evoluție ontogenetică, a căror intervenție este diferită în diferitele faze ontogenetice, este greu de stabilit momentul în care acestea intervin predominant. Din această cauză, considerăm necesară aprofundarea acestor studii asupra mușchiului scheletic la cal, tocmai pentru a elucida mecanismele complexe care au loc la acest nivel. în concluzie, modificările în activitatea transaminazelor, GOT și GPT, și ale consumului de oxigen din mușchiul striat la cal evidențiază diferențe de vârstă și de sex. Aceste diferențe sunt mai evidente în cazul transaminazei GOT și a consumului de oxigen, decât al transaminazei GPT. Tabelul nr. 2 Activitatea transaminazelor GOT și GPT și ale consumului de oxigen (QO2) din mușchiul somatic, la caii masculi, în dezvoltarea ontogenetică Parametrii: GOT GPT QO2 Vârsta 4 luni 355±39,72 46±7,53 0,011±0,003 6 luni 549±47,35 50±5,12 0,211±0,018 10 luni 490±44,69 76±9,31 0,088±0,002 15 ani 386±74,43 50±9,32 0,07 liO, 004 20 ani 205±21,73 43±8,76 0.075±0.020 Explicația ca la tabelul nr. 1. REZULTATE ȘI DISCUȚII între cele două sexe, în decursul dezvoltării ontogenetice, există diferențe mari în privința activității transaminazei GOT și a capacității respiratorii a mușchiului striat. Diferențele sunt mai reduse în privința activității transaminazei GPT. Aceste diferențe în funcție de sex pot să se datoreze reglajului neuro-umoral, care diferă în cursul dezvoltării ontogenetice, reglaj care este bine cunoscut că, o dată cu înaintarea în vârstă, crește. Rolul global al reglajului neuro-umoral asupra metabolismului muscular crește în ontogenie, dar o dată cu înaintarea în vârstă ponderea principală trece de pe reglajul umoral, dominant la început, pe cel nervos (5). Modificările mai accentuate la femele, comparativ cu masculii, pot să se datoreze acțiunii hormonilor sexuali, dar și altor grupe de hormoni, față de care mușchiul scheletic răspunde nu numai prin modificarea contractibilității, ci și a unor procese enzimatice (6). Modificările în activitatea transaminazei GOT pot fi legate de sinteza de proteine specifice funcției musculare, la nivelul căreia în fazele incipiente are loc sinteza proteinelor. La aceasta se adaugă și creșterea timpurie a consumului de oxigen și a procesului de fosforilare oxidativă, paralel cu creșterea capacității de contracție a BIBLIOGRAFIE 1. GUȘ C., GIURGEA R., ROMAN I., ROTARU D., MIHAIU M., Anuarul Facultății de Med. Vet., Cluj-Napoca, 1994 (sub tipar). 2. MULLER G., ERMINIM., JENNY E., Symp. BioLHung., 17:139-142, 1974. 3. RAHIM Z.H.A., LUTAYA G., GRIFFITHS J.R., BIOCHEM. J., 184:173-176, 1979. 4. REITMAN F., Technique modem de laboratoir, Edit. Doin, Paris, 1962. 5. WITTENBERGER C., Cercetări de ontogeneză funcțională. Centrul de cercetări biologice, Cluj-Napoca, 2: 191-208, 1982. (volum xerografiat, Tipo Agronomia). 6. WITTENBERGER C., KEUL M., Mecanismele mișcării în lumea vie, Edit.Acad.RSR, București, 1987. 7. ZAALISVILI M.M., G.R.I., 16-46, 1980. Primit în redacție la 2.09.1994 Universitatea de Științe Agricole, Facultatea de Medicină Veterinară, str., Mănăștur nr. 3, Cluj-Napoca Institutul de Cercetări Biologice str. Republicii nr.48, Cluj-Napoca INANIȚIA ȘI NUTRIȚIA EXCESIVĂ FACTORI, DETERMINANȚI ÎN METABOLISMUL SUBSTANȚELOR ORGANICE ȘI MINERALE LA CARASSIUS AURATUS GIBELIO BLOCH ȘI CYPRINUS CARPIO L. ILEANA HURGHIȘIU, AL.G. MARINESCU EXCESSIVE INANITION AND NUTRITION, DETERMINING FACTORS ON THE METABOLISM OF ORGANIC AND MINERAL MATTERS WITH CARASSIUS AURATUS GIBELIO BLOCH. AND CYPRINUS CARPIO L. Investigations have been performed on the metabolism of the species Carassius auratus gibelio Bloch and Cyprinus carpio L., with a view to establish the modifications induce in the composition of total organic and mineral matterș, pf total nitrogen and phosphorus, of calcium and sulphur, in different extreme physiological States such as severe inanition and excessive nutrition Obvious metabolic derangements have been found, generally expressed by significant eoncentration increases of the investigated Chemical compounds, especially in inanition state compared to that of excessive nutrition. Cercetările de fiziologie animală, inițiate de noi încă din anul 1959, de peste 3 decenii, reflectă o preocupare intensă asupra metabolismului animal și anume influența dietei aterosclerogene asupra aminoacizilor liberi, influența excitației hipotalamice asupra lipidelor sanguine, denaturarea proteinelor din nervi, catabolismul proteic din creier în condiții de stress, condiții de efort, metabolismul proteinelor la temperaturi ridicate (3), (4), (5), (8), (14), (29). Ulterior, începând cu anul 1980 și până în prezent, au existat cercetări referitoare la anumite interrelații metabolice la pești în condiții de hrănire restrictivă, influența unor substanțe toxice ca timurom și ape reziduale asupra unor organisme animale și a diferitelor specii de pești sensibili, modificări produse de acidul fosfoditioic asupra activității enzimatice implicate în metabolismul sistemului nervos, influența unor coloranți benzidinici asupra organismului animal (6), (9), (10), (11), (13), (15), (16), (17), (18), (19), (23), (24), (25), (26), (27), (28), (33), (35). La unele specii de nevertebrate precum și la formicide s-au efectuat cercetări ecofiziologice urmărindu-se influența mediului asupra conținutului în aminoacizi liberi, modificări biochimice produse la formicide sub influența unor paraziți, cercetarea stării de tetanie la formicide, modificări ale aminoacizilor liberi la insecte în cursul perioadei de imago, cercetări asupra unor tulpini de bacterii productoare de proteine, modificări ale metabolismului moluștelor în cursul perioadei ontogenetice. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 47, nr. 1, p. 69 - 76, București, 1995 70 Ileana Hurghișiu și al. 2 3 Modificări metabolice la pești în inaniție și nutriție 71 Cercetările din ultimii ani s-au orientat asupra modificărilor metabolice la diferite specii de pești, caras, crap, guvizi, asupra consumului de oxigen, cercetări ecofiziologice asupra metabolismului energetic și material, influența apelor uzate asupra metabolismului la pești sensibili, influența factorului nutritiv asupra metabolismului energetic și material influența temperaturii, influența apelor reziduale asupra structurii populațiilor de organisme animale, identificarea unor substanțe impurificatoare în diferite ecosisteme (31), (32), (36). Cercetări similare s-au efectuat și asupra hranei administrate și anume Tubificide. în contextul celor prezentate se încadrează lucrarea de față care prezintă date asupra modificărilor metabolice la speciile de caras și crap, sub influența factorilor fiziologici determinanți și anume inaniția și hrănirea excesivă, cu implicații în dinamica substanțelor organice și minerale totale, în dinamica azotului și fosforului, precum și în dinamica calciului și sulfului. MATERIAL ȘI METODE S-au format loturi de câte 20 pești pentru fiecare experiment al fiecărei specii, precum și pentru lotul martor. Experiențele s-au efectuat în condiții de laborator în perioada anilor 1988-1989. Peștii au fost ținuți 2 săptămâni în carantină, pentru eliminarea indivizilor puțin rezistenți sau care nu corespund din punct de vedere fiziologic. S-a ținut cont ca peștii să fie în general de aceeași talie și greutate. Pentru a putea evalua corect rezultatele s-a cercetat compoziția chimică a apei, înainte și după efectuarea experimentului. Probele de pești s-au recoltat în momentul apariției simptomelor grave de inaniție, respectiv de hrănire excesivă. S-a făcut analiza integrală a lor în privința conținutului în apă, substanță uscată, substanțe organice și minerale totale, compuși cu azot și fosfor, conținutul în calciu și sulf. S-au folosit metode STAS pentru analiza chimică a apei, precum și cele mai uzuale metode din literatura de specialitate, pentru analiza chimică a peștilor. (1), (2), (7), (12), (21), (22), (23), (30), (34), (37), (38). Rezultatele sunt exprimate în °C, °g, mg/1, O2mg/1, %, G%, mg%. Acestea reprezintă valori medii bianele (1988-1989). REZULTATE ȘI DISCUȚII 1) CARACTERISTICI CHIMICE ALE MEDIULUI EXPERIMENTAL (APA DIN ACVARII) S-au efectuat analize chimice comparative la apa din acvarii, atât la loturile martor cât și la cele experimentale, unde s-a menținut starea de inaniție, sau hrănire excesivă cu Tubifex. S-au constatat unele modificări chimice caracteristice apei în prezența peștilor cu diferențe între loturile în inaniție totală și loturile cu hrănire excesivă cu Tubificide și anume creșterea cantității în suspensii și a rezidiului fix. Deasemenea în condițiile experimentale s-au constatat modificări ale saturației în oxigen și a conținutului în substanțe organice totale și solubile, alcalinitatea apei, exprimată prin, concentrația în carbonați și bicarbonați, concentrația în cloruri caracteristice apelor dulci, gradul de duritate al apei, concentrația în ioni bivalenți și anume calciu și magneziu, cu raporturi echilibrate, caracteristice pentru apa dulce. Tabelul nr. I Calitatea apei din acvarii reflectată prin caracteristicile chimice (valori medii bianuale 1988-1989) Determinări U.M. Martor (apă de robinet) Apă din acvarii (după 24 ore de la introducerea peștilor) Oxigen dizolvat O 2 mg/1 6,2 5,2 saturație % 70,8 59,1 Suspensii mg/1 10 28 Carbonați mg/1 18 6 Bircabonați mg/1 110 159 Duritate °g 46,3 47,5 Calciu mg/1 256 320 Magneziu mg/1 46 12 Cloruri mg/1 46 39 Sulfați mg/1 152 175 Azotiți mg/1 0,13 0,27 Substanța organică totală 02mg/l 9,3 23,4 Substanța organică particulată O, mg/1 4,2 15,1 Substanța organică solubilă O 2 mg/1 5,1 7,3 Azotați mg/î 0,6 0,3 Amoniu mg/1 2,60 5,30 Fosfați mg/1 0,10 0,06 Fier mg/1 0,12 0,07 Rezidiu fix me/1 227 229 Compușii azotului determinați sub forma azotaților, azotiților și a amoniului, cu unele creșteri în concentrația lor, în condițiile experimentale în special la loturile cu hrană excesivă. S-a determinat și concentrația în sulfați, silice, fier. Limitele de variație, in general, s-au situat între limitele categoriei I și II de calitate a apei (Tabelul nr 1). 2) CARACTERISTICILE CHIMICE ALE PEȘTILOR Modificările chimice la pești produse de starea de inaniție respectiv de hrănire excesivă cu Tubificide, sunt exprimate prin dereglări în sensul creșterii conținutului în substanță uscată, în detrimentul cantității de apă care scade. Starea de inaniție determină creșterea conținutului total de substanțe minerale totale în comparație cu starea de hrănire excesivă. Modificări mai accentuate s-au observat la crap la care conținutul în substanțe organice totale este foarte bogat atingând valori maxime de până la 91 g% apropiate de cele ale concentrațiilor determinate la hrană și anume la Tubifex de 97 g% (Fig. 1). Azotul mineral total la caras, în starea de inaniție, a avut limite de variație cuprinse între 110-899 mg %, iar în starea de hrănire excesivă între 130-450 mg %, ceea ce reprezintă o scădere a concentrației în azot mineral, până la jumătate din valorile determinate în condiții de inaniție. La crap, în starea de inaniție azotul mineral a fost cuprins între 385-810 mg %, iar la o hrănire excesivă, de asemenea s-au înregistrat 72 Ileana Hurghișiu și al. Modificări metabolice la pești în inaniție și nutriție valori mici de numai 50-370 mg % (Fig. 2). Mai sensibile la hrănirea excesivă sunt speciile de crap, în comparație cu cele de caras, în privința conținutului în azot mineral total. Fig. 1 • Dinamica substanțelor organice totale și minerale totale la Carassius auratus gibelio Bloch. și Cyprinus carpio L. în condiții fiziologice diferite (inaniție și hrănire excesivă). Fig. 3. Dinamica fosforului mineral total la Carassius auratus gibelio Bloch., și Cyprinus carpio L. în inaniție și hrănire excesivă Carassius auratus gibelio Bloch Cyprinus carpio L □ Azot mineral total I determinări Fig. 4. Dinamica calciului la Carassius auratus gibelio gțoch. și Cyprinus carpio L., în inaniție și hrănire excesivă Fig- 2. Dinamica azotului mineral total la Carassius auratus gibelio Bloch. și Cyprinus carpio L., în inaniție și hrănire excesivă 74 Ileana Hurghișiu și al. 6 7 Modificări metabolice la pești în inaniție și nutriție 75 Fosforul mineral total, în stare de inaniție la caras a prezentat limite de variație cuprinse între 30-229 mg % iar la hrănirea excesivă, valorile sunt foarte mici și anume de numai 3-20 mg %. La crap însă limitele de variație sunt cuprinse între 92-458 % în starea de inaniție și de numai 22-148 mg % în starea de hrănire excesivă. Datele reflectă prezența unor variații mai semnificative, cu limite mai largi la caras, ceea ce reflectă o stare de sensibilitate mai mare în condiții de inaniție (Fig. 3). In dinamica calciului, s-au înregistrat variații foarte mari, cu concentrații ridicate la caras, în starea de inaniție, cuprinse între 280-4.250 mg %, iar în starea de hrănire excesivă concentrații cuprinse între 760-1.313 mg %. La crap însă, la lotul în inaniție limitele de variație au fost de 950-1.161 mg %, iar în condiții de hrănire excesivă de 220-700 mg %. Datele prezentate arată deasemenea o sensibilitate mai mare a speciilor de caras în privința stării fiziologice de inaniție, în dinamica calciului (Fig. 4). Fig. 5. Dinamica sulfaților la Carassius auratus gibelio Boch. și Cyprinus carpio L. în inaniție și hrănire excesivă în metabolismul sulfului, starea de inaniție la caras, arată variații mari în concentrație, cuprinse între 300-6.866 mg %, iar în starea de hrănire excesivă de numai 180-430 mg %, iar la crap în inaniție valori mari de până la 1.500-3.092 mg % iar la hrănire excesivă valori de la 180-1.704 mg %. De asemenea speciile de caras s-au dovedit mai sensibile la starea de inaniție, în ceea ce privesc modificările metabolice ale sulfaților (Fig. 5). Datele prezentate se încadreză în cercetările similare, efectuate anterior, existente în literatura de specialitate, aducând însă date noi în privința stării fiziologice de inaniție sau hrănire excesivă, a gradului de sensibilitate al speciilor investigate, exprimate prin dereglările metabolice produse (16), (18), (19), (5), (26), (27), (28). CONCLUZII 1) S-au constatat unele modificări ale chimismului apei în acvariile experimentale, ca urmare a păstrării loturilor de pești în stare de inaniție dar în special în starea de hrănire excesivă datorită acumulării produselor lor metabolice, ceea ce implică unele dereglări exprimate prin modificări ale proceselor anabolice și catabolice. 2) Starea de inaniție și hrănirea excesivă, ca factori fiziologici determinanți în metabolismul peștilor, determină modificări semnificative în dinamica substanțelor organice și minerale totale, în conținutul azotului și fosforului mineral total, în concentrația calciului și a sulfului. 3) Ambele specii de pești, investigate manifestă o sensibilitate mare la starea fiziologică de inaniție sau hrănire excesivă cu modificări selective, de la un component chimic la altul. 4) Carassius auratus gibelio Bloch. și Cyprinus carpio L., fiind apropiate din punct de vedere sistematic, aparținând aceleiași familii Cyprinide, și din punct de vedere chimic, componentele analizate nu prezintă modificări semnificetive de la o specie la alta. 5) în schimb, starea fiziologică de inaniție, în comparație cu cea de hrănire excesivă, a determinat dereglări metabolice evidente, exprimate prin creșteri ale concentrației în substanțe organice și minerale totale, ale azotului și fosforului, precum și ale calciului și sulfului, la ambele specii, dintre care sensibilitatea cea mai mare s-a observat la Carassius auratus gibelio Bloch., la majoritatea componentelor chimice determinate. BIBLIOGRAFIE 1. BAUER K.H., Die organische analyse. Akad. Veri. Leipzig, 5, 202-204, 1967. 2. BELOSERSKI A.M., PROSCURJAKOV N.I., Practicum der Biochimie der pjlanzen, VEB Deutscher Verlag der Wissenschaften, Berlin, 1956. 3. BENETATO GR., STĂNESCU V., MĂNESCU V., VLAD C., GARDEV M„ SIRCU S., HURGHIȘIU ILEANA, PETRESCU A., Comunicările Congresului Internațional de Fiziologie, Madrid, 1963. 4. BENETATO GR., NESTEANU V., MAIOR O„ GARDEV M., PETRESCU A., HURGHIȘIU ILEANA, St. Cerc. Fiziologie, 2, 177-193, 1961. 76 Ileana Hurghișiu și al. 8 5. BENETATO GR., NESTEANU V., MĂNESCU G„ VLAD C„ GARDEV M., ST1RCU S„ HURGHIȘIU ILEANA, PETRESCU A., St. Cerc. Fiziologie, 4, 589-599, 1962. 6. BOTNAR1UC N., Principii de Biologie generală. Edit. Academiei, București 1967. 7. BREINERG H., SHEIDOM M., MOLTON J., Elemente practice de diagnostic și tratament. Edit. Medicală, București 215, 1967. 8. CAPALNA S., CHIȘU N., HURGHIȘIU ILEANA, GĂINAR I., GASMET L., Fiziologia Normală și Patologică, 3, 261-265, 1963. 9. CHICULESCU OTILIA, DOINA-MARIA STOITA, ILEANA HURGHIȘIU, PARASCHIVESCU D., St. Cerc. Biochim., 32, 1, 9, 1989. 10. CHICULESCU OTILIA, D. PARASCHIVESCU, ILEANA HUGHIȘIU, DOINA-MARIA ' STOITA, St. Cerc. Biochim., 32, 1, 10, 1989. 11. CHICULESCU OTILIA, ILEANA HURGHIȘIU, D. PARASCHIVESCU, DOINA-MARIA STOIT, St. Cerc. Biochim., 32, 1, 11, 1989. 12. DAVIDESCU D., IONESCU M., IVĂNESCU M., SLUSANSCHI H., PAVLOVSCHI GH. Metode de analize chimice și fizice folosite în agricultură. Edit. Acad. RPI