COMITETUL DE REDACȚIE Studii si cercelări ie Director: Academician MIHAI BĂCESCU Redactor șef: PETRE-MIHAI BĂNĂRESCU, membru corespondent SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ TOMUL 46, NR. 2 iulie —decembrie 1994 Meinbri: Academician NICOLAE BOTNARIUC; academician OLGA NECRASOV, prof dr. GRIGORE STRUNGARII; prof. dr. IRINA TEODORESCU, dr. NICOLAE TOMESCU ; prof. dr. RADU MEȘTER^- secretar de redacție. .Revista apare de 2 ori pe an în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile din străinătate se primesc la ORION SRL, Splaiul Independenței nr. 202 A, București 6, România, P.O. Box 74-19 București, Tx 11039 CTBxR, Fax (40) 13122425 și la RODJPET SA, Piața Presei. . Libere, nr., 1, P.O.' Box 33-57, București, România. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb se vor trimite pe adresa Insti- tutului de biologie. Splaiul Independenței nr. 296, 79651 București, P.O. Box 17-50. VICTORIA TATOLE, Noi contribuții la cunoașterea chironomidofaunei României: genul Acricoiopus Kiefer, 1921 (adulți) (Subfamilia Orthocladiinae ; Familia Chiro- nomidae)...................................................................... 69 CLEOPATRA STER GHIU, Câteva date asupra speciei Eucta reimoseri — Roșea 1939 (Aranea, Tetragnathidae)...................................................... 73 MARIA COCIU, Contribuții la cunoașterea genului Scalophaga Meigen 1803 (Scato- phagidae — Diptera) din România................................................. 79 RAOUL CONSTANTINEANU ȘI IRINEL CONSTANTINEANU, Ihneumonide (Hy- menoptera) din Moldova, noi și rare pentru fauna României................ 85 -OTILIA ZĂRNESCU, VIORICA MANOLACHE, CĂLIN TESIO, MARIA NA STA - SESCU, ȘI CRISTINA STAICU, Localizarea histochimică a mercurului în gonada femelei de Anodonta cijgnea piscinalis (Nilssori).................. 91 MARIA BORSA, ALEXANDRU ABRAHAM ȘI GABRIELA LENART, Efectul glutamo-gluconatului de Mg asupra activității unor enzime cerebrale la șobo- lani Wistar tratați cu ciclofosfamidă..................................... 95 GABRIELA TOADER, LUCIA MOLDOVAN, ANCA OANCEA, ȘI MARIA CALO- IANU, Studii privind evidențierea acțiunii anticoagulante a condroitin sulfa- tului................................................................ 101 RODICA GIURGEA ȘI IOAN ROMAN, Reacții timo-bursale, Ia puii de găină, în urma administrării de mangan................................................... 105 VERONICA STOIAN, Efectul genotoxic al raticidelor Silmurin și Castrix la Mus muscu- lus L..................................................'.................. HI LIVIA-RODICA POPOVICI, Studiul unor populații de Carabide (Insecta, Coleoptera) dintr-un stejăret de câmpie de la Băneasa (lângă București).............. 119 IRINEL CONSTANTINESCU ȘI RAOUL CONSTANTINEANU,' Contribuții ale Dîp- terelor parazitoide la limitarea înmulțirii în masă a populațiilor unor Lepidop- tere defoliatoare din păduri de Gvercinee................................ 127 DIMITRIE RADU, Expansiunea Cocoșarului (Turdus pilaris) (Aves) in holarctic și cauzele care au generat-o (II)................................................. 135 EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea 13 Septembrie 13 P.O. Box 5-42 R—76117 București telefon. 641.19.90 ADRESA REDACȚIEI Institutul de biologie Splaiul Independenței 296 P.O. Eox 17-50 79651 București telefon 637.33.90 St, cerc, biol.. Seria biol, anim., t. 46, nr. 2, p. 67—152, București, 1994 NOI CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA CHIRONOMIDOFAUNEI ROMÂNIEI: GENULACRICOTOPUS KIEFER, 1921 (ADULTI) (SUBFAMILIA ORTHOCLADIINAE ; FAMILIA CHIRONOMIDAE) VICTORIA TATOLE There are completed the existent dates concerning to genus Acrieolopus (Kieffer, 1921) and its type species A. lucens (Zett., 1850), by description of samples that belongs to populations from two Southern points of Remania : Chirnogi (jud. Giurgiu) and Eșelnița (jud. Caraș-Severin). It is remarkable for the described samples from Romania, that they have sensible smaller sise (at the mentioned limit or even under it) comparative with the samples from northern populations. în cadrul complexului supergeneric Cricotopus, genul Acricotopus se caracterizează prin cel mai accentuat grad de plesiomorfîsm (2). Acesta este un argument în a explica săraca lui reprezentare, doar prin cele patru specii și anume : lucens (Zetterstedt, 1850), răspândită în regiunea pa- learctică; nitidellus Malloch, 1915 și sene® Johansen, 1937, răspândite în regiunea nearctică; longipalpus Reiss, 1968, răspândită în regiunea orientală. Specia tip a genului este A. Iwens (Zett,. 1850) și a fost citată, până în prezent cu precădere din partea nordică a regiunii palearctiee. Descrierea de eșantioane aparținând unor populații ale speciei din zona balcanică ni se pare importantă pentru completarea aspectelor de variabi- litate intraspecifică și chiar intragenerica. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul este reprezentat de exemplare adulte provenite din două puncte sudice ale României: Chirnogi (jud. Giurgiu) și Eșelnița (jud. Caraș-Severin) și se află în colecția de lucru a Institutului de Bio- logie al Academiei Române. (Leg. Dr. Paula Albu). Au fost analizați un număr de 11 3'(3 din populația de la Chirnogi, colectați în 9.VI.1963 și 3 din populația de la Eșelnița, colectați în 3.V.1966. Colectarea s-a făcut prin metoda capcanei cri lumina. REZULTATE ȘI DISCUȚII Acricotopus lucens (Zett., 1850) Zetterstedt, 1850: Dipt. Scand., 9: 3574 (CMronomus). Localitatea tipului: Danemarca. Sinonimie; coaequaius (Walker, 1856): Inst. Brit., Dipt,. 3: 190 (Chi- rowomws) : Anglia moturus (Walker, 1856): Inst. Brit., Dipt., 3: 188 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 46, nr, 2, p. 69—72, București, 1994 70 V. Tataie 2 3 Genul Acricotopus Kiefer (adulți) (Chironomidae) 71 (Ghironomus ) : Anglia; nitidicolis (Walker, 1856): Inst. Brit., Dipt. 3; 187 (Ghironomus).: Anglia; obsepiens (Walker, 1856): Inst. Brit., Dipt. 3 : 183 (Ghironomus) : Anglia; patibilis (Walker, 1856) : Inst. Brit., Dipt. 3: 174 (Ghironomus) : Anglia; pervulsus (Walker, 1856) : Inst. Brit. Dip. 3 : 179 (Ghironomus) : Anglia;? dilatus (van der Wulp, 1858) : Tijdschr. Ent., 2 ; 167 (Ghironomus) : Olanda; sagittalis (Kieffer in Kieffer și Thienemann. 1908): Z. wiss InsektBiol., 4: 7 (Trichocla- dius ) : D. D. R.; halobius (Kieffer, 1915) : Arch. Hydrobiol. Suppl. 2 : 477 (Trichocladius) :' Germania (Westphalia); longimanus (Kieffer in Kieffer și Thienemann, 1908) : Z. wiss. InsektBiol., 4 : 9 (Trichocladius) ; D. D. R. ; grandis Kieffer, 1921 : Bull. Soc. Hist. Nat. Metz. 29 : 90 (Acri- cotopus ) : Polonia; funebris (Goetghebuer, 1921): M6m. Mus. r. Hist. Nat. Belg., 8 : 99 (Trichocladius) : Belgia (Flandra); lobatus (Kieffer; 1921); Annls. Soc. scient. Brux., 40 : 293 (Trichocladius): U.R.S.S. (zona nord europeană);? sessilis Kieffer, 1921: Bull. Soc. Hist. Nat. Metz., 29 .■ 91 (Acricgtopus ) : Polonia;? atrinervis Kieffer, 1921 : Bull. Soc. Hist. Nat. Metz, 29 : 91 (Acricotopus, ca var. grandis Kieffer, 1921) : Polonia;? brevipălpis (Kieffer, 1923): Annls. Soc. scient. Brux., 42: 157 (Trichocladius) : Cehoslovacia (Boemia). (3). Referitor la sinonimie se observă în primul rând bogăția celor 16 cazuri, apoi faptul că unele își păstrează, încă, un caracter discutabil. Descriere : capul: negru; ochii depărtați, păroși, fără prelungiri; perii pe verțex, numai în apropierea liniei mediene a capului; în spatele ochilor, perii, total absenți; palpul din 4 articole, primele 3 mai scurte, cu mai puțini de 2 xlungi decât late (vezi tabelul nr. 1); A.R. —2,04; 2,14; toracele: pronotul mare, puternic divizat median, prelungirile sale unite; cu grupuri laterale de peri puternic dezvoltați; mezonotul cu gropiță humerală normală, mică; perii dorsomediani foarte mici; perii dorsolaterali normal dezvoltați, răspândiți, neregulat, uniformi ca înălțime; aripa : 2,4 mm ; brună; fără macrotrihi; slab punctată; scutelum- ul cu peri în curmeziș; scvama cu pilozitate ; lobul anal foarte evident, întunecat; C depășește B4+5, dar mai scurtă ca r-m ; An înaintea lui f Cu; picioarele: au culoare întunecată; tibiile, posterior cu pieptene și 2 spini drepți; țepi senzoriali în 1/3 proximală a ta4 la P III; pulvilele lipsesc; lungimea articolelor picioarelor (pin) (v. Tab. nr. 1); abdomenul: cu segment în formă de discuri; hipopigiul: (Fig. 1) întunecat, fără vârf anal; bazi stilul conic; apendicele 1 necurbat; dististilul drept, deșirat, prevăzut eu un stil mic. în concluzie dorim să evidențiem existența unor deosebiri sensi- bile între populațiile speciei A. lucens din .nordul Europei și cele descrise de noi din zona balcanică (vezi Tab. nr. 1). Talia, valorile miei, la limita inferioară a populațiilor nordice, sau chiar sub această limită pentru caracterele de bază ale speciei sunt compensate prin păstrarea de către acestea o- ansamblului specific, particular : valorile indicilor, aspectul armăturii genitale (hipopigiul), colorației, pilozitate, aspectul nervați- unii, etc. Deosebit de interesant ni se pare faptul că deși biologia speciei o indică, ca fiind peiofilă, prezentă în ape. curgătoare mici, sau lacuri cu temperaturi mai scăzute, că datele de răspândire o cantonează prepon- Tabelul nr. Valorile unor caractere sistematice stabilite pe cșantioanele unor populații de A. lucens din Caractere Populația A.R. Lungimea palpului (pun) Lungimea aripii (mm) P Chirnogi 2.04 39; 72; 60; 91 2,4 PI Pil PIU Eșelnița 2,14 43 ; 78 ; 65 ; 97 2,4 PI Pil pui N. Europei* 1,80- 2,18 50(40- 55); 80(75- 85); 2,5 (2,4 -2,7) pi 70(60 — 75); pii 90 (85 -100); PIU * După M. Hirvenoja, 1973, p. 84—85 i Romania și N. Europei ie lungimea picioarelor (pm) L.R. ti tai ta2 ta3 ta4 ta5 784 823 529 333 235 156 136 PI . 0,64 804 784 353 216 156 136 117 PII 0,45 824 . 921 450 274 216 136 136 PUI 0,49 803 1098 667 470 274 196 156 PI 0,63 823 1058 470 274 235 156 137 PII 0,44 980 . 1274 607 352 294 176 156 PUI 0,48 900 1060 740 450 340 230 180 PI 0,69 (830 - (1000 — (660- (400 — (290 - . (200 - (170- (0,65 — 990) 1160) 860) 530) 400) 260) 190) 0,74) 970 1090 500 300 240 190 170 PH 0,46 (850 - (970 - (460- (260- (220- ' (160- (160- (0,44- 1100) 1230) 580) 340) 260) 210) 180) 0,47) 1010 1310 660 400 310 210 180 PUI 0,50 (940- (1170 - (610- (360 - (270- (180- (170- (0,48 - 1100) 1470) 760) 450) 350) 230) 190) 0,52) 72 V. Tatole 4 derent în nordul Europei, în România ea este semnalată doar în sud, chiar si în stadiul de larva : Jiu; Prahova (Brazi); Mostiștea (Frăsinct) (1). Fig. 1 —Aspectul hipo- pigiului la Acricotopus ht- cens (Zett. 1850) la un exemplar din populația de Ia Eșalnița (jud. Caraș- Severin) 3.V.1966. 1. CURE-CANDEA V., Arch. Hydrobiol., 2; 163, 1985. 2. HIRVENOJA M., Ann. Zool. Fennici, 10: 81 — 88. 3. Catalogue of Palearctic Diptere, voi. 2, Academiai Kiado, Budapesta, p. 159 —160, 1990. 18 mai 1994 institutul de Biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 CÂTEVA DATE ASUPRA SPECIEI EUCTA REIMOSERI-ROȘCA. 1939 (ARANEA, TETRAGNATBIDAE) CLEOPATRA STERGHIU Cette note fait des references particuliaires sur l’espece Eucta reimoseri, Oferite pour la premiere fois par Roșea (1939) de la Dobrogea m6ridionale et retrouvâe recemement au Delta du Danube. Sont discutes Ies diverses aspects de la variabilite de certains caracteres morphologiques utilișfe ordinairement coinme des caracteres specifiques pour le genre Eucta. Le materiei 6tudi6 a mis en âvidence une importante variabilite tand concernant Ies dimensions, l’armature des cMliceres, que la chetotaxie des appen- dices ; il cn resulte que ces caracteres ne doivent etre prises en consideration pour de- limiter Ies esp&ces. Momentanaiment nous ne pouvons pas etablir la regie de la variabi- lite, ou la frequence de la formule utilisee ; nous ne pouvons pas preciser ni meme le sens de cette variabilite. în 1939, Alex. Roșea consacră lucrarea ,,Neue Spinnenarten aus der Dobrogea” (5) descrierii unor specii noi, dintre ele una aparținând g. Et/cto, iui gen rar și extrem de puțin cunoscut din fam. Tetra gnathidae, capturată la Sabla și Duranculac. întrucât teritoriul de captură a materialului ce a stat la baza acestei specii noi aparține Bulgariei, considerăm că este de interes științific sem- nalarea acesteia și în fauna țării noastre. în Delta Dunării și anume pe grindul Caraorman am avut prilejul să colectăm mai multe exemplare și anume, un lot de 16 indivizi și ȘȘ ale acestei specii. Capturate prin cosiri repetate cu fileul, în vegetația dominată de Typha angustifolia și Phragmites communis precum și în vegetația ierboasă de pe digurile din ju- rul amenajărilor piscicole de la Caraorman, toate exemplarele fiind pre- levate~ în zile călduroase, însorite, de august. în puținele studii asupra g. Eucta, criteriile utilizate până acum în identificarea lor sunt în general dimensiuni, culoare, criterii care se do- vedesc insuficiente și ineficace pentru o corectă determinare. De aceea insistăm asupra acestei situații, deocamdată prin a sublinia numai această mare variabilitate constatată. Comparând materialul cercetat cu descrierea dată de ROSCA, atât pentru cât și pentru ȘȘ, am constatat unele variații morfolo- gice și biometrice pe care găsim util să le prezentăm. în tabelele I și II sunt redate variațiile de mărime și de dentiție a clielicerelor, la exemplarele ce le-am avut. în ce privește armătura clielicerelor și chetotaxia apendicilor se impună remarca după care precizările făcute de ROSCA nu convin întru- totul materialului nostru în sensul că atât numărul de denticuii pe cheli- cere cât și numărul de spini pe apendice variază fără a se putea stabili — pe mai multe exemplare — o regulă a variabilității; de asemeni nici nu se poate remarca o frecvență oarecare a repetării formulei dată pentru ar- mătura clielicerelor și spinulația picioarelor de către Roșea. Am reținut faptul — care reiese și din tabele — că pe chelicere nu numai că numărul de dinți nu este constant (fig. 1, 2) dar — legat de St. cerc, biol., Seria biol, an m., t. 46, nr. 2, p. 73—77, București, 1994 74 CI. Sterghiu 3 Specia Eucta reimoser i-Rosca (Aenanea) 75 Fig. 1. Variația denticulilor șanțului cheliccral la Fig. 2. Variația denticulilor șanțului cheliccral la Ș. aceasta — nici dintele cel mai mare? de pe marginea externă a șanțului cheliceral nu este, reprezentat prin al 5-lea dintre (cf. Roșea) ci întot- deauna de penultimul dinte care poate fi al 4-lea — până la al 7-lea (Tab. I); în ce privește marginea internă a șanțului cheliceral, trebuie observat ca dintele cel mai mare este plasat întotdeauna între baza ghiarei și ulti- mul dinte din seria dinților mici — el fiind precedat de o serie de 6 dinți mici egal depărtați între ei (cf. Roșea) sau mai puțini (Tab. I, II). Existența acestei inconstante morfologice este mai evidențiată și prin aceea că chiar la aceiași pereche de chelicere numărul și dispoziția dinților nu sunt identice, cele două chelicere putând fi în mod frecvent prevăzute cu dinți în număr diferit (Tab. I, II), în ce privește chetotaxia remarcăm că spinulația picioarelor este și aceasta extrem de variabilă. Pateda este singurul articol pe care spi- nulația se menține constanta în conformația prezentată de Roșea; pe celelalte articole aceasta variază cu totul neregulat. Se impune credem constatarea că materialul aparținând speciei Eucta reimoseri variază, în ce privește dimensiunile, numărul denticulilor pe chelicere și a spinilor pe picioare așa fel îneît. se suprapune în parte peste aceleași caractere în configurația tipică pentru specia E. isidis (SIMON) — (în sensul lui ROEWER (4) și ținând seama de lărgirea diag- nozei acestei'specii prin sinonimizarea la ea a speciilor Eucta țjalUca SIMON 1881 și E. lutescens LENDL 1886). Eliminând dintre caracterele bune, dimensiunea corpului, numărul dinților de pe chelicere și spinulația de pe picioare, rezultă că pe baza acestor criterii nu se poate face diferen- țierea speciei E. reimoseri de specia E. isidis (inclusiv sinonimele E. galîica și E, lutescens) — și că aceste caractere nu trebuie luate în con- siderare la delimitarea speciei; rămâne ca valabilitatea speciei E. reimo- seri să se sprijine în principal pe dispoziția ochilor și la $ pe prezența dintelui mare, ca penultimul dinte în șirul de dinți de pe marginea ex- ternă a șanțului chelicerei; armătura genitală cu totul uniformă în cadrul fam. Tetragnathidae nu constituie un criteriu sistematic. Concluziile ce rezultă din observarea materialului, studiat arată că : . a) Numărul dinților pe chelicere și spinulația pe picioare nu pot constitui, în cazul speciei E. reimoseri. caracterul sigur pentru delimita- rea ei și că este de preferat să se renunțe la utilizarea lor în acest scop. Variația acestora având de-a-dreptul un aspect haotic. b) Interferarea acestor caractere considerate importante — la mai multe specii (respectiv cele europene) ale genului Eucta ridică problema măsurii în care actualmente aceste specii se pretează la o revizie sistema- tică a lor. c) Arealografic t e încadrează în grupul speciilor meridional-europene și constituie, probabil, un element faunistic mediteranean. Adăugăm în încheiere* că specia, de la descrierea ei făcută de Roșea în 1939, nu a mai fost regăsită. 23 mai 1994 Institutul de Biologie Str. Splaiul Independenței nr. 296 * în 1968 M. Vasiliu semnalează prezenta în România a sp, E. Kaeslneri Crome dar aceasta reprezintă, o altă problemă, autoarea însăși sugerează și ea în finalul lucrării posi- bilitatea unei sinonimi zări. 76 Gl. Sterghiu 5 Specia Eucta reimoseri-Rosca (Aranea) 77 Tabel II Ș După Roșea Exemplarul ns 1 2 3 4 5 Lungime totală 16,278 13,26 11,73 13,09 2,04 12,95 14,45 Ceplialot. lung’. 2,58 2,10 2,45 2,15 2,465 Cephalot lăț. 1,29 0,95 1,15 1,05 1,15 1,45 Cap. lăț. 0,86 0,80 0,80 0,65 0,70 0,85 Chelicere lung. 1,29 0,85 0,95 0,90 0,85 1,62 ,, lă. (mijloc) 0,559 0,5 . 0,45 0,45 0,40 0,60 Dinți pe marginea ex- 6 dr. 5 4 5 5 5 ternă a șanțului cheli- ceral st 5 6 4 5 5 Dinți pe marginea in- 5 dr 6 5 6 6 6 ternă a șanțului cheli - ceral Lungime picioare st 6 6 5 6 6 F I (femur) 6,032 4,93 6,63 5,10 4,59 7,65 F II 3,655 3,40 4,25 3,23 2,89 5,10 F III ,, 1,892 1,7 1,785 1,7 1,36 1,55 F IV 5 4,25 4,865 4,335 3,57 6,12 P. I (petalla) 1,075 1,02 1,87 0,85 0,85 1,19 P II 0,774 0,68 0,765 0,65 0,68 0,85 P BI ,, 0,43 0,34 0,425 0,255 0,34 0,51 P IV 0,688 0,595 0,68 0,68 0,51 0,765 T I (tibia) 6,167 5,44 6,121 5,10 4,59 7,99 T II 3,182 3,145 3,57 2,89 2,55 4,42 T III „ 1,61 1,02 1,105 0,85 0,68 1,53 T IV 3,483 3,40 3,91 3,315 2,72 4,76 M I (metataris) 1,029 5,61 6,63 5,355 4,59 7,82 4,59 M II 3,397 3,23 2,72 2,85 2,72 M III „ 1,419 1,19 1,445 1,36 1,02 1,7 M IV ,, 3,311 3,40 3,74 • 3,23 2,72 4,93 T I (tars) 1,29 1,19 1,36 1,19 1,02 1,36 T II ‘ 1,29 0,731 0,765 -— 0,85 0,85 1,02 T III „ 0,51 0,595 0,595 0,51 0,68 T IV Lungime abdomen 0,645 0,68 0,68 0,68 0,68 0,765 13,698 10,20 8,33 10,71 8,33 10,88 Lățime anbdomcn 1,806 1,36 . 1,19 1,105 — 1,19 Lung, postabdomen 5,064 3,74 2,38 4,08 3,06 4,08 BIBLIOGRAFIE 1. CHYZER & KULGZYNSKI V. — Araneae Hungariae 1, p. 146, T. 6, F. 15 1891. 2. LENDL ADOLF — Specios subfamiliae Tetragnathiarum faunae Hungaricae. Math. Terni. Kozlcm. 22, p. 121, T. 1, F 11-15, 1886. 3. BARITON O V D. E. — Jvotnâii mir S.S.S.R., T. III, 1950. 4. ROEWEB C. FR. - Katalog der Araneae 1, p. 972, 1942. 5. ROSCA ALEX. — Nene Spinnenarlen aus Dobrogea (Ruinanicn). Zool. Anz., 125 (3, 4) p. 91, fig. 1, 3, 1939. 6. SIMON EUGEN — Hist. Nat. Araignecs 1 (3) p. 725, 1982. 7. SIMON EUGEN — Arachnides des cnvirons de Pekin. Ann. Soc. Ent. France (5), 10, p 98, 1880. 8. VASILIU MARIA — La presence de 1'Eucta kaestneri Crom, (Tetragnathidae, Araneae) en Roumanie, Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa” voi. IX, p. 25 — 30, 1968, București. 9. WIEHLE H. — Spinnentiere Tetragnathidae. Die Tierwelt Dcutschlands. 12 : 55 —61, 1963. CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA GENULUI SCATOPBAGA MEIGEN 1803 (SCATOPHAGIDAE - DIPTERA) DIN ROMÂNIA JIARIA COCIU Dans ce travail est presente le genrc Scatophaga avcc Ies especes qui existent en Rou- manie. Ainsi des 39 especes connues au monde chez nous ont ete mentionnee 10. A part la diagnose du genre, sont couunentes aussi certains dl&nents de la biologie des especes, s’apuyant sur Ies observations personnelles du terrain ; la periode du voi, Ies particularites de l’liabitat et Ies relations de ces especes avec des autre especes de dipteres. Est menire aussi Ia repartition geographique de chaque espece. Genul Scatophaga cuprinde specii ale căror dimensiuni variază între 4—12 mm și au corpul colorat în nuanțe de galben, galben brun până la gri închis. Capul mai mult sau mai puțin sferic, cu occiputul ușor umflat, cu banda median frontală lată colorată în roșu galben sau oranj. Ochii aproape sferici. Fața scurtă ușor scobită cu marginile gurii slab proeminente, de o parte și alta a acesteia câte o vibriză puternică și alte câteva mai mici. Trompa robustă mai mult sau mai puțin turtită lateral. Tălpii lungi și subțiri, galbeni sau albicioși sunt mai scurți decât trompa și au pe suprafața lor numeroși peri. Antenele depășesc cu puțin mijlocul feței, articolul al treilea are capătul distal rotunjit. Arista este scurtă are baza puternic îngroșată și poate să fie nudă, scurt sau lung penata. Scutul dorsal sau mezonotul este bombat, păros și cu macrocheți cu dispoziție caracteristică ce coristituie chetotaxia acestuia; 2 humerali, 1 posthumeral, 2 notopleurali 1 presutural, 1 supraalar, 2 intraalari 2 postalari, și 5 dorso-eentrali. Acrosticalii sunt fini și dispuși în două rân- duri regulate. Un singur sternopleural dezvoltat și cel puțin un mezo- pleural. Pe scutel 4—6 sete puternice. Picioarele relativ lungi, de regulă păroase și cu sete. Soldurile I au sau nu sete apicale externe; femurele II dorsal cu un rând de peri subțiri, tibia I cu un singur păr posterior, tibiile II și III au la capătul distal sete negre dispuse circular. Aripile late și lungi frecvent depășesc abdomenul sunt colorate în galben ,cu nervurile transversale neântunecate. Abdomenul cilindric are la mascul pe suprafața sa peri lungi mătăsoși care la unele specii formează o adevărată blăniță, la femelă acesta este acoperit cu peri scurți. Armătura genitală. La d lamela ventrală are partea bazală lățită ■și puternic chitinizată, iar la majoritatea speciilor prezintă lobi laterali a căror formă deasemenea variază; unii sunt scurți și lăți alții sunt lungi și subțiri. La unele specii între lobii laterali și anume pe linia mediană se găsesc alți doi lobi mici prevăzuți cu spini scurți. Lobii mediani sunt bine exprimați la stercoraria, S. incota, S. suilla și furcata. La 8. incola și St furcata lobii laterali lipsesc așa încât lamela ventrală este aici rotunjită sau dreaptă. La scybalaria și /?. inquinata lobii mediani sunt doar schițați, ca să lipsească cu desăvîrșire la 8. obscura și la lutaria. Distilii puternic chit mizați la majoritatea speciilor au capetele distale ascuțite, mai rar boante. Cercii liberi sau uniți sunt cu puțin mai scurți :St. cerc, biol., Seria biol, anim., i. 46, nr. 2, p. 79 — 84, București, 1994 80 M. Cocin 2 3 Cunoașterea genului Scatophaga (Diptera) din România decât distilii. Paramerele anterioare au pe suprafața lor unul sau mai mulți peri a căror așezare diferă de la o specie la alta. Pe lamela ventrală, pe cerci și pe distili sunt peri și sete. Speciile genului Scatophaga sunt cele mai larg distribuite și cele mai comune scatofagide iar S. stercoraria este cosmopolită. Din punct de vedere al hranei sunt prădătoare și carnivore ocazional saprofage și coprofage pe excrementele vertebratelor mari (Sack, 1937). Adulții unor specii arctice au fost observați pe cadavre iar S. Iilor ea și speciile^ înrudite se reproduc în algele marine putrede de pe coasta Atlanticului. în Pamir S. amblipennis este comună pe balega de cal și yak la altitudinea de 4300 m în deșertările alpine reci (Gorodkov, 1986). în lucrările de specialitate este acreditată ideia că aceste muște sunt frecvente în gunoaie, gropi cu bălegar, pe excremente umane și animale. Avem unele rezerve privind aceste afirmații întrucât la începutul studiului, pentru a colecta materialul trebuitor, am frecventat locurile indicate și mare mi-a fost mirarea când am constatat lipsa lor găsind-o frecvent doar pe stercoraria împreună cu reprezentanți ai familiilor : Muscidae, Calliphoridae, Sphaeroceridae, etc. Marea majoritate a mate- rialului l-am colectat de pe plantele și tufișurile din apropierea apelor stă- tătoare și curgătoare, în locuri umede și umbroase, iar pe excrementele de vertebrate mari am observat-o și am eolectat-o pe St stercoraria și S. incola. De altfel larvele speciei 8’. stercoraria se dezvoltă în baliga bovine- lor. Ouăle sunt depuse în locurile unde se află adulții, au culoarea alb gălbui, sunt alungite cu coaja dură și netedă, fin reticulată la' polul an- terior. Larvele au formă cilindrică cu tegumentul albicios și transparent, cu dimensiuni între 7—13 mm. Capul este mic și retractil cu organele senzoriale așezate pe două prelungiri conice situate de o parte și alta a segmentului cefalic. Metamorfoza se petrece în sol și anume în straturile superficiale ale acestuia. Primăvara și vara aceasta durează circa o lună. Scatophaga stercoraria (Linnaeus, 1763) , Dimensiuni q 8—12 mm, Ș 8—11 mm. Perii formează la mascul o adevărată blăniță în special pe abdomen și sunt galben aurii, la Ș perii sunt mai rari și de culoare neagră. Specie sinantropă. Adulții zboară din aprilie până în septembrie, a fost colectată însă la sfârșit de noiembrie pe stomac și intestine proaspete de mistreț. în probele prelevate alături de 8'. stercoraria am găsit un nu- măr mare de specii aparținând drosofilidelor, sepsidelor și sarcofagidelor. Răspândirea generală : în toată regiunea palearctică. Asia centrală, Africa, Noua Caledonie și Afganistan. Răspândirea în România. Date din literatură. Mții Bucegi, Sibiu, împrejurimile Bucureștiului. Date personale. Am găsit-o din Delta Dunării la peste 2000 m. Scatophaga incola Becker, 1900 Dimensiuni 7,5—9 mm. Perii de abdomen formează și aici o blăniță (.far mult mai rară ca la specia precedentă. Nervurile transversale' sunt vizibil întunecate. Adulții sunt prezenți în luna iulie (Sack, 1937). Noi am găsit-o din mai până la sfârșit de noiembrie împreună cu exemplare de N. sterco- raria și cu specii aparținând familiilor: Agromyzidae, Muscidae, Callipho- ridae, Sepsidae, Sarcophagidae. Răspândirea generala. Siberia (Sack, 1937); Europa: Suedia, Finlanda, C.S.I. (Federația Rusă, Siberia de Est, Siberia de Vest, Orientul îndepărtat); America de Nord; Alasca și Labrador (Gorodkov, 1986). Răspândirea în România, Clg Moldovenesc (Vf. Rarău) 1 d1 și 1 Ș 8.VII.1977 ; Mții Căliman 2 30.VII.1976 (leg. I. Ceianu); Clo- șani 2 si 4 ȘȘ 2.VI.1978 și 1 19.XI.1979 ; Vf. Oncesti 3 și 1 Ș 25.VIIÎ.1978; Păltiniș 2 si 1 Ș 25.VII.1978 ; Semenic 7 Sd si 5 ȘȘ 6.VL1977, 2 și 1 $ 21 .VI. 1978; Olănești Băi 1 și 1 Ș 12.V. 1979 (leg. V. Izvoranu); Sf. Gheorghe (Deltă) 1 (J Î7.V. 1980 ; Cheile Dâm- bovicioarei 1 $ 18.VII.1980, 7 și 1 $ 6.VI.1981, 1 $ și 1 $ 19.VI. 1992; Voina (Clg Muscel) 1 £ 21.VII.1980, 29 și 5 ȘȘ 4.VI.1981; Vidraru I 10.IX.1980 ; Săftica 5 23.XLI980; Potoci 2 și 1 Ș 4 .X. 1981; Gura Zlata 16 și 3 ȘȘ 24.VI.1981; Peștera 7 și 5 2.VI.1983, 1 si 2 ȘȘ 5 .VILI984 ; Sinaia 2 1.VI.1985, Cota 1400 1 £ 6.VIIL1991; 2 9.VIIL1991; Bușteni 1 Ș 3.VII.1984; Izvorul Alb (Clg Moldovenesc) 1 $ 9.VL1987 ; Cheile Dâmbovicioarei 1 și 1 $ 19.VI.1992; Herculane 1 și 2 ȘȘ 2.VIII.1992. Scatophaga suilla Fabricius, 1794 Dimensiuni 4,5 — 7 mm. Specie în general rară, la noi în țară este poate cea mai rară specie a genului. Răspândirea generală. Alpii orientali, Arhanghel, Siberia, Laponia, Alasca, America septentrională, Anglia. (Seguy, 1934); Europa centrală și de nord, Siberia (Sack, 1937); Suedia, Finlanda, Marea Britanie, Cehia, Slovacia, Alpi, C.S.I. (Federația Rusă, Ucraina, Rep. Moldova, R.S. Cazahă, Uzbekistan, Tadjikistan, Kirkizia, Turcmenia), Asia; Mongolia; America de Nord; Alasca și Quebec (Gorodkov, 1986). Răspândirea în România. Date personale: Clg Moldovenesc (Valea Putnei) 1 $ 7.X. 1969 (leg. I. Ceianu), 1 £ 8.VI.1976, Valea Caselor 1 17.VII.1976 (leg. I. Ceianu), 1 $ 27.VI.1976 și 2. $ Ș 27.VII. 1976, Podul Bucătarului 1 J 21.VII.1976, 2 ȘȘ 22.VII.1976; Closani 1 $ 8—9 XI. 1979; Matița-Merhei 1 $ 2.VII.1980; Gura Zlata 2 24.VI. 1981. Scatophaga scybalaria (Linnaeus, 1758) Dimensiuni 8—11 mm. Este una din speciile mari, ale genului și se situează imediat după S. stercoraria ca mărime. Cheta antenală are baza puternic îngroșată și este penată numai în partea ei mijlocie. Și aici perii de pe abdomen, colorați în galben, formează o blăniță. Specia este larg răspândită însă nicăieri în număr mare. Răspândirea generală. Franța, Anglia, Germania, Prusia orientală, Alpii milanezi și Mongolia (S^guy, 1934); Europa: Finlanda, Italia, Marea Britanie, Ungaria; C.S.I. (Federația Rusă, Ucraina, Rep. Moldova, Siberia de vest și Estul îndepărtat; Asia: Mongolia (Gorodkov, 1986). 82 M. Cociu 4 Răspândirea în România. Date personale : Mții Bucegi (Peștera) 1 $ 15.V.1980; Delta Dunării (Grindul Roșu) 1 $ 15.VI.1982. ^atophaga lutaria (Fabricius, 1974) Dimensiuni 7 — 9 mm. Face parte din speciile mari ale genului. Culoarea generală a corpului galben ruginie. Antenele galbene cu dieta antenală neagră. Adulții pot fi găsiți pe vegetația de pe malurile râurilor și a mlaștinilor unde coabitează cu specii aparținând familiilor : Sphaero- ceridae, Sepsidae, Calliphoridae și Agromyzidae. Răspândirea generală. Anglia, Germania, Alpii centrali și orientali, Corsica, Tunisia și America septentrională (Seguy, 1934); Europa (Sack, 1937); Nordul Africii, Asia Mică (Siria) și numeroase țări din Europa (Drascovits Agnes, 1981); Europa; Suedia, Franța, Italia, Anglia, Unga- ria; C.S.I. (Federația Rusă, Ucraina, Rep. Moldova, Siberia de vest; Asia: Siria; Africa de Nord; Tunisia (Gorodkov, 1986). Răspândirea în România. Date din literatură: Periam (Banat), Sibiu, Mții Oibinului (Thalhammer, 1899). Date personale: Cloșani (Tg. Jiu) 1 £ 14—15.VI.1979; Voîna (Argeș) 1 $ 4.VI.1981; Cheile Dâmbovicioarei 1 $ 5.VI.1981; Peștera 1 $ 2.VI.1983. Scatophaga inguinata (Meigen, 1826) Dimensiuni 6—7 mm. Specie relativ mică. Culoarea corpului va- riază de la brun închis până la albăstrui. Antenele galbene spre capătul distal brune. Cheta antenală neagră. Răspândirea generală. Franța, Germania, Alpii centrali, Anglia (Seguy, 1934); Finlanda, Suedia, Cehia, Slovacia, Ungaria (Drascovits Agnes, 1981); Europa; Suedia, Finlanda, Anglia și Ungaria, C.S.I. (Fede- rația Rusă, Transcaucazia (la sud pe principalul lanț al munților Caucaz), Georgia, Adzerbaidjan. Armenia) (Gorodkov, 1986). Răspândirea în România. Date peronale: Olănești Băi 2 12.V. 1979; Cloșani (Gorj) 1 șț: din Valea Mraconia, com. Ogradeua, jud>..M^ |.3.].... ‘ . >> \Genul P^.yMasti^g{3^ .o-i.g'J : p l Polyblastus ‘ tuberculatus-^eunissen 1953, Ș m <•.. (sin. Potybtystw^ -v V . .;< v 2 - Ș. 1. VII. 1>!o judh i Suceava,: -L ; \ 12 19 56, Bicaz Chei, (muntele GoțA; șvrl.ijȘp-LyilAohS/ Neiunț.Limginm^^^ 6-mm>ooAdo .. !b; ■G.'.’ r vocA: < p ■. Gazde: necunoscute, ,p;i h; v-oG' vN! Go b, ■ Răspândire geogm^cpAi Germajniav Armenia, Rusia; JCelțahinskj Irkuțk), Kazahstan. îh semnalată;-anteMor^ com. Plavișevița, jud. Mehedinți [3]^j4Uvi’ezexvația jud. Vaslui [5]. p:yi. ;:;o ,v A /, ■ Polyblasțu's. cplliurnț^ .$< ; !■ 1 $, l.VIII. 19#$joȚașijÂâ#^ corpului — 7 mm. ' ; d., i :.-- ■ -..țiui Gazde: C^be)'^ > (Lejkp’ !geo,mețrld^ . p-.j.p s Răspândire g rațipă; ’[ :E uropa Qpntrâlăv și, de 'Nor d, Rusia (St. Pet ersbuig). î n R omâniă ‘ ă' fbșt' spmnhthtă anterior de Iș, Tneu,, jrid( „Arad ’[Î2 ]. și dm Valea Mtac,d#i0;/com^ Plavișevița, jud. Mehedinți' £3].':’ J//;';?1 \ : ".. ’ = V ■ . . . . . ■ ' . /(/• b " Polyblastuy. gr^ Âțp’lmgr^ :; ; ..... .. :1 Lungimea corpului = Î4om, Gazde: nbCunAscute -1 : Răspândire geografică ': Suedia. în România a fost semnalată ante- rior din pădurea Bârnova, jud. Iași [!]. ■ ; Genul Ctenocliira Boerster 1855 ■ ■ ; : Ctenochira gilvipes (Holmgreh) 1855, ' (sin. Polyblastus sordidus Holmgreh. 1855) . 1 29.VII.1950, Moldovița șil A); 24.V.1953, munții Barau (Mun- cel), jud. Suceava, Lungimea corpului = 6—8 mm. . Gazde : Pristiphera laricis Htg. (Hym., Tenthredinidae) și Loxosiege sticticalis L. (Lep., Pyraustidae). Răspândire1 geografică: Suedia, Germania, Binlanda, Rusia (St. Petersburg, Pskov, Siberia până la lakuțk), Mongolia. în România a fost semnalată anterior din rezervația naturală ^Ponoare”, jud. Suceava [6]. ' ■■ ' Ctenocliira sanguinatoria (RatzebuTg) I8525 Ș 1 Ș 12.VII.1949, Ivești, jud. Galați, b .Ș. Capul este transversal, puțin îngușțat posterior, fin punctat, lucios; fața des punctată. Antenele sunt puțin mai scurte decât corpul, toracele de aceeași lățime cu capul. Mezonotul este fin punctat, lucios, cu notaulii scurți. Propodeul este areolat. Aripile anterioare prezintă areola, nervelul frânt sub jumătatea sa. Picioarele supt destul de puternice, ulti- mul articul al tarselor anterioare este îngroșat, ghearele des dințate. Abdomenul este cu puțin mai lung decât capul și toracele împreună, tergitul 2 zbârcit, celelalte mai miilt saU mai puțin netede. Ovipozitorul depășește vârful abdomenului. CoîAM este negim. Palpii, clipeul/obrajii Ante- nele sunt rbșietiCe, scapul negru pe partea dorSală și galben pe partea ventrală. Mezonotul, părțile pleurale și sternâle alb toracelui sunt roșii; mezonotul, parțial, cu pete sau dungi întunecate. Propodeul este henrii, uneori1, eh o pată roșie deasupra coselor posterioare. Pterostigma este brună, tegulele galbene palid. Picioarele sunt roșii, trohanterele și cosele anterioare galbene, tibiile posterioare gălbui, la bază și vârf negre, tarsele posterioare negricioase. Bemurele posterioare, deseori, au vârful negru. Tergiț^le au marginea posterioară de culoare deschisă.; Lungimea corpu- lui ~ 6 mm. ? J. b '1 ■ Gazde : TricMoeampuș ■ vintânalis Pali. (Hym., ■ Tehthredihidae). ■ Răspândire' geografică : Europă Cehtfală și de Nord, Rusia (Kerson) și. Ucraina. : b ?bț . 1 , ■■Specie noua pentru fauna „României. Ctendchird propvnqua (Cravenhorst) ‘1829, . Ș.31 2 16.V.1938, Păun, com. .Bârnovă, jud. Iași și 1 Ș, 8.VIII. 1956, muntele Arșița,' Bicaz Chei, jud. Neamț. ■ 1 $(?. Capul, de obicei,, este puțin îngustat înapoia ochilor. Pata este proeminentă. Gropițele clipeale sunt mari, cu peri deși, gălbui. Careiîa occipitală este distinctă. Plagelul antenelor este format din 24 — 29 arti- cule. Areola este prezentă. Nervului este postfurcai, nervelul este antefur- cai, frânt sub jumătatea sa. Propodeul este areolat, costula lipsește. Toracele este fin punctat. 88 R. Constantiheanu și al. 4 Ihneumonide noi pentru România Corpul este negru, palpi! și clipeul, cu excepția bazei, sunt roșietici. Mandibulele sunt roșietice, maL mult gălbui, cu vârful brun. Antenele sunt galbene-roșietice pe partea ventrală, în special la bază. Scapul și pedicelul sunt galbene ventral, primul deseori galben-roșietic în întregime. Tegulele sunt negre, uneori roșietice. Tegululele sunt gălbui. Picioarele pot fi aproape în întregime roșii, cu excepția femurelor posterioare, baza coxelor posterioare și vârful tibiilor posterioare, care sunt negricioase, roșietice sunt numai tibiile și tarsele anterioare și mijlocii și vârful șl partea anterioară a femurelor anterioare și mijlocii. Tergitele 2 — 7 sunt galbene-roșietice, rareori cu vârful și pleurele negricioase. Valvele genitale externe ale ovipozitorului sunt roșietice. Lungimea corpului — 5—6 mm. Gazde : necunoscute. Răspândire geografică: Polonia, Germania. Specie nouă pentru fauna României. Genul Labroctonus Foerster 1868 Labroctonus alternans Schiodte 1839, $ (sin Labroctonus albicoxa (Thomson) 1883) 1 Ș, 30.V.1966, pădurea Bârnova, jud. Iași. Lungimea corpului — 7 mm. Gazde: necunoscute. Răspândire geografică: Suedia. în România a fost semnalată ante- rior numai din munții Rodnei (vârful Inău), jud. Bistrița-Năsăud [11]. CONCLUZII 1. în lucrarea de față sunt prezentate 13 specii de ihneumonide, care aparțin la 8 genuri din subfamiliile Oteniscinae și Tryphoninae. 2, Două specii sunt noi pentru fauna României: Ctenocbira san- guinatoria (Ratz.) și Ctenochira propingua (Grav.). 3. Celelalte 11 specii sunt rare sau foarte rare pentru fauna României. 8. CONSTANTINEANU, R., Ichneumonidae (Hymenoptera) din rezervația naturală „Valea lui David” (Jud. Iași), noi și rare pentru fauna României, St. Cercet. Biol., Seria Biol., Anim., 1982, 34, 2, 94—98, București. 9. CONSTANTINEANU, R. M., ISTRATE, G. I., Tryphonoidae obținute prin culturi din dăunătorii molidului (Picea excelsa Link.) din județul Suceava, Stud. Com. Șt. Nat., 1971, 2, 1, 227-234, Suceava. 10. HINZ, R., Uber Blattwespenparasiten (Hym. und Dipt.), Mitt. Schw. Ent. Gesell., 1961, 34, 1, 1—29, Lausanne. 11. KISS, A., Beitrăge zur Kenntnis der ungarischen und siebenburgischen Ichneumoniden- (Schlupfwespen)-Fauna, Verh. Mitt. Sieh. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 1922— 1924, 72-74, 32-146, Sibiu. 12. KISS, A., Zweiter Beitrag zur Kenntnis der ungarischen und siebenburgischen Ichneumoni- den-(Schlupfwespen-) Fauna, Verh. Mitt., Sieb. Naturwiss., Hermannstadt, 1925-1926, 75—7G, 74-120, Sibiu. 13. KISS, A., Dritter Beitrag zur Kenntnis der ungarischen und siebenburgischen Ichneumoni- den — (Schlupfwespen)- Fauna, Verh. Mitt. Sieb. Naturwiss., Hermannstadt, 1929-1930, 79-80, 89-144, Sibiu. 14. KISS, A-, Vierter Beitrag zur Kenntnis der ungarischen und siebenburgischen Ichneumoni- den — (Schlupfwespen-) Fauna, Verh. Mitt. Ver. Naturwiss., Hermannstadt, 1931—1932, 81-82, 43-65, B Sibiu. Primită la redacție astăzi 2 martie 1994 Institutul de Cercetări Biologice Iași B-dul Copoii Nr. 20A bibliografie 1. CONSTANTINEANU, M. I., Contributions â Petude des Ichneumonides en Roumanie, Ann. Sci. Univ. Jassy, 1928, 15, 3—4, 387—642. 2. CONSTANTINEANU, M. I., CONSTANTINEANU, R. M., Ord. Hymenoptera (Fam. Ichneumonidae) in: L’Entomofaune de l'ile de Letea (Delta du Danube), Trav- Mus. Hist. Nat. ‘Grigore Antipa”, 1968, 9, 149—183, București. 3. CONSTANTINEANU, M. I., CONSTANTINEANU, R. M., Tryphoninae (Ichneum., Hym. de la zone du futur lac d’accumulation de Porțile de Fier (Roumanie) (IV), An. St. Univ. Iași (Serie Nouă), Secț. II, a. Biol., 1970, 16, 1, 83—95, Iași. 4. CONSTANTINEANU, M. I., CONSTANTINEANU, R. M., Cteniscinae et Thymaridinâe (Hym., Ichneum.) de ,,Porțile de Fier”, An. Șt. Univ. Iași (Serie Nouă), Secț. II, a. Biol., 1971, 17, 2, 357—367, Iași. 5. CONSTANTINEANU, M. I-, ȚÂȚAN, L. G., Tryphonoidae (Hym., Ichn.) din rezervațiile naturale „Bălteni” și „Hârboanca” (Jud. Vaslui), Trav. Staț. „Stejarul”, Ecol. Terr, Gercet, 1976—1977, 297—306, Piatra Neamț. 6. CONSTANTINEANU, M. I., VOICU, M. C., Ichneumonidae obținute prin culturi din omida de stepă (Loxostege sticticalis L.) — Rezervația naturală. Ponoare, județul Suceava, Cercet. Agron. Mold., 1977, 1, 93 — 96, Iași. 7. CONSTANTINEANU, R. M., Contribuții la cunoașterea Cteniscinelor (Hym,, Ichneum. din județul Suceava, Stud. Corn. Șt. Nat. Muz. Jud. Suceava, 1973, 3, 363—370, Suceava. LOCALIZAREA HISTOCHIMICĂ A MERCURULUI ÎN GONADA FEMELEI DE ANODONTA CYGNEA PISCINALIS (NILSSON). OTILIA ZĂRNESCU, VIORICA MANOLACHE, CĂLIN TESIO, MARIA NĂSTĂSESCU și GRISTINA STAICU The deposition of mercury was studied in female gonads of bivalve molluscs, Ano- dontă cygnea piscinalis. The molluscs "were exposed to 5 ; 10 |ig/l (1 month) and 0,1 ; 1 jxg/l(4 nionths) mercury (as HgCl2) dissolved in the aquarium water. In the female gonad autometallographically silver-enhanced mercury deposits were lo- ealized in: interfollicular connective tissue, periphery of hemolymph Vessels> follicle , cells, cytoplasm and nucleolus of mature oocytes. < Moluștele sînt organisme ce preiau foarte intens metalele de tipul mercurului din mediul înconjurător (Brooks și Rumsby, 1965; Pringle și col., 1968.; Ounningham și Trip, 1973) însă mecanismul prin care aceste nevertebrate concentrează metalele în organism este puțin înțeles. Brooks Lși Rumsby , (1965) au sugerat că acest proces poate avea loc printr-o serie de mecanisme: 1 — absorbția particulelor (lin;apă; 2 — absorbția particulelor concentrate în hrană; 3 — complexarea metalelor prin for- marea de legături chimice cu molecule, organice; 4 — incorporarea ionilor metalici în căile metabolice; 5 — preluarea metalelor de către mucusul secretat de organismele respective. . ' Metalele sînt adsorbite inițial lă suprafața membranelor plasmatice după care sînt pinocitate în celula și ajung în diferite compartimente celu- lare. Metalele se pot acumula în mitocondrii (calciul) sau lizozomi (majori- Etatea metalelor) (George, 1980). Autometalografia este o metodă foarte sensibilă pentru, localizarea mercurului în diferite țesuturi și celule. S-a stabilit că mercurul se leagă de sulful endogen formând centre catalitice pentru reducerea ionilor de : argint la argint metalic (Danscher și Moller-Madsen, 1985). i , în lucrarea de față am urmărit evidențierea modificărilor histologice induse de diferite concentrații de HgCl2 și localizarea prin autometalogra- fie, a mercurului în gonada femelei de Anodonta cygnea piscinalis. ' MATERIAL ȘI METODĂ Exemplarele de Anodonta cygnea piscinalis (Nilsson, 1822) au fost colectate în luna februarie 1993 și aclimatizate diferite intervale de timp (7 zile și 4 luni) în apă curgătoare. Toate animalele supuse experimentului au fost plasate în acvarii de sticlă cu 30 de litrii de apă în care s-a dizolvat HgCla în următoarele va- riante experimentale: 5 și 10 pg/1 — o lună; 0,1 și 1 pg/1—4 luni. Pe parcursul întregului experiment acvariile au fost aerate și nici un animal nu a murit în cursul tratamentului de intoxicam St, cerc, biol., Seria biol, anim,, t. 46, nr. 2, p. 91—94, București, 1994 / . 92. O. Zărnescu și al. 2 La sfîrșitul fiecărui tip.de experiment, moluștele au fost sacrificate și s-au prelevat fragmente de gonadă care au fost fixate în formol tam- ponat, pH ~ 7,4 și Bouin. Fragmentele de țesut au fost incluse în para- fină, secționate la microtom (5 uni) și colorate cu : Hemalaun-eozină și Sudan III. Pentru evidențierea mercurului în țesut s-a folosit tehnica auto- metalografică cu acetat de argint (Hacker și col., 1988). , REZULTATE .La Anodonta cygnea .piscinalis sexele sînt separate și gonadele sînt incluse în masa viscerală printre ansele intestinale. Gonada femelă este formată din foliculi, la baza cărora există o membrană bazală foarte dezvoltată și un țesut conjunctiv de suport. în interiorul foliculilor există doua categorii de’ celule : germinale și foliculare. Celulele germinale tinere (ovogonii și ovocite previtelogenetice) sînt localizate la baza foliculilor printre celulele foliculare. Pe măsură ce se dezvoltă, ovocitele se alungesc și proemină în lumehul ovarian. Aceste ovocite pedunculate se caracteri- șează prin migrarea nucleului din porțiunea bazală (fixată) în cea distală (liberă) a celulei. în lumenul foliculilor se găsesc ovocite mari în diferite stadii de maturare. Celulele foliculare funcționează ca celule nutritive și ocupă cea mai mare parte a foliculilor. în funcție de stadiul ovogenezei, celulele foliculare sînt de 2 tipuri. La începutul ovogenezei, acestea se caracterizează prin prezența în citoplăsmă ă mat multor picături lipidice în timp ce spre sfîrși- tul acestui proces populația majoră de celule foliculare prezintă b Singură • vacuolă lipidică mare. Natura lipidică a acestor vacuole a fost evidențiată prin colorarea cu Sudan III (fig. 1). Foliculii ovarieni se deschid în go- noducte formate diritr-un epiteliu unistratificat cilindric ciliat. Acest epi- teliu conține celule mucoide dispuse la diferite intervale printre celulele epiteliale. . Observațiile noastre de microscopie optică au evidențiat faptul că fn momentul sacrificării nu toate exemplarele de Anodonta se aflau în "aceleași faze ale ciclului reproducător și procesul de preluare al mercurului din apă prezintă unele diferențe individuală concretizate prin variații ale intensității modificărilor produse. Se remarcă, însă, că tabloul general al modificărilor histopatologice este asemănător la toți indivizii supuși unei anumite variante experimentale. La exemplarele de Anodonta cygnea piscinglis intoxicate cu 5 și 10 p.g EgClq — o luna, gonadele au fost în două faze ale ciclului repro- ducător. O parte din moluștele sacrificate prezintă foliculii ovarieni deli- mitați de o teacă conjunctivă groasă și în interiorul acestora se găsesc cele două populații de celule foliculare (predomină cele cu o singură va- cuolă) printre care se dispun ovocite tinere.' în lumenul foliculilor există ovocite în diferite stadii de maturare. La confluența cu gonoductele pre- cum și în interiorul acestora se găsesc ovocite mature și grupuri de celule foliculare. Modificările histopatologice induse de această variantă experi- mentală se caracterizează prin degenerarea ovoeitelor pedunculate (fig. 2), înmulțirea celulelor mucoide din canalele de evacuare și picnoza pig, 1.*: Folicul ovarian. O-ovocit; CF-celule foliculare globuloase TC-teacă conjunctivă. Sudan III. fig. 2.: Folicul ovarian cu ovocite tinere degenerate (săgeți). Hemalaun-Eozină. Fig. 3.: Acumularea mercurului în țesutul conjunctiv interfolicular (săgeata) și la baza vaselor limfatice (V.L). 5 țig HgCyi -0 lună; Autometalografie. Fig. 5..: La periferia ovocitelor din lumenul foliculilor ovarieni apar, ve- zicule (s'ăgeata) în care reacția autometalografică este pozitivă; 5 p.gHgCL/ 1 —0 lună. Fig, 4.: Acumularea mercurului în celulele foliculare globuloase (săgeți) 10 pg HgCl2/l —0 lună; Autometalografie Fig, 6.: Ovocite mature în care mercurul se acumulează în micleol (săgeata). 5 P-g HgCla/l — o lună; Autometalografie. Localizarea mercurului in gonadă la Anodonta 93 nucleilor celulelor epiteliale din gonoducte. Acumularea mercurului evi- dențiată prin tehnica autometalografică s-a realizat în țesutul conjunctiv interfolicular (fig. 3), celulele^ foliculare globuloase (fig. 4) și la baza vaselor hemo-limf atice (fig. 3). în cazul ovoeitelor, acumularea mercurului se realizează fie la periferia acestora sub formă de vacuole (fig. 5) fie în nucleol (fig. 6). La alte exemplare de Anodonta cygnea piscinalis foliculii ovarieni sînt dilatați (aspect caracteristic sfîrșitului perioadei de reprodu- cere) și prezintă teaca conjunctivă foarte subțire (fig. 7). Exemplarele intoxicate cu 1 și 0,1 g.g HgCl2 — prezintă gona- dele tot în două faze ale ciclului reproducător, însă predomină indivizii cu foliculi ovarieni dilatați, la sfîrșitul perioadei de reproducere. Eeaeția autometalografică, apare pozitivă în celulele foliculare mari și mult mai intensă în țesutul conjunctiv interfolicular și la baza vaselor limfatice. în această variantă experimentală, mercurul nu mai este prezent în nucleol, în schimb, unele ovocite din lumenul foliculilor prezintă nucleul dezinte- grat (fig. 8). Un număr mic de moluște, la care predomină celulele folicu- lare cu mai multe vacuole lipidice, se caracterizează prlntr-o acumulare preferențială a mercurului în aceste picături lipidice mici (fig. 9). în ambele variante experimentale se remarcă prezența în țesutul conjunctiv interfolicular a numeroase hemocite a căror citoplasmă pre- .zintă o reacție autometalografică pozitivă, ce indică prezență mercurului. Fig,8.: Ovocite cu nucleu alterat (săgeata). 1 p.g HgCl2/l —4 luni; Autometalo- grafie. DISCUȚII .Structura aparatului genital femei descrisă de noi la Anoddnid «cygnea piscinalis este similară cu cea descrisă de alți autori la Anodonta sp. (Beams și Sekhon, 1966), Abra alba și Abra tenuis (Nott, 1980) și Mya arenaria (Allen și colab., 1986). Diferențele între inyizi, în. ceea ce pri- vește stadiul de dezvoltare al gonadelor, pot fi datorate fie acțiunii po- luantului fie condițiilor de creștere în laborator. Modificări ale aparatului reproducător femei în prezența poluanților .anorganici, de tipul metalelor grele au fost observate și la alte specii de .moluște bivalve. Astfel, la Mytilus edulis, intoxicată cu cadmiu și cupru, după 14 zile de la expunere s-a observat vâcuolizarea citoplasmei ovocitu- lui (Sunila, 1984). în schimb, în prezența acelorași poluanți, la 24 de ore și 7 zile, ovarele nu prezintă semne de intoxicare.- Un aspect caracteristic al intoxicării cu cadmiu și cupru este alterarea organizatorului nucleolar nl ovoeitelor (Sunila, 1984). Prin aceiași tehnică autometalografică, Băatrup ;și colab. (1986) au observat la nivel ultrastructural acumularea mercurului, în nueleii eritrocitelor și nucleolul hepatocitelor de păstrăv curcubeu. Intoxicarea cu zinc a speciilor de Mytilus edulis a evidențiat acumularea acestui metal în ovocitele mari sub formă de. granule cito- plasmatice (George și Pirie, 1980). Observațiile ultr a structurale au arătat -că granulele citoplasmatice ce includ vezicule sau lizozomi formează baza celulară a bioacumulării metalelor grele (George, 1980). Aceste structuri au fost identificate untr-o varietate de tipuri celulare și.apar, a fi situsul major de sechestrare a metalelor. în anumite celule veziculele de pinoci- toză conțin un singur metal, cum este cazul hemocitelor de Ostrea edulis $1 Mytilus "edulis .ce înglobează cupru, zinc sau plumb *(Gedrge'și Colab;, 94 O. Zărnescn și al, 4 1978) . La alte specii, într-o veziculă de pinocitoză există mai multe metale. , La diferite organisme s-a stabilit existența în diferite organe a unor proteine ce leagă metalele grele, numite metalothioneine (Olafson și Thompson, 1974). Aceste proteine prezente în fracția solubilă a ei topi as- mei se caracterizează printr-o afinitate mare față de metale, conținut bogat în cisteină și o masă moleculară mică (10.000—11.000 D). Folosirea tehnicii autometalografice ne-a permis evidențierea unor situsuri noi de acumulare a mercurului în ovarul de Anodonta cygnea piscinalis: celulele foliculare, periferia ovocitelor, și a vaselor hemo-lim- fatice, nucleol. Această metoda nu a mai fost folosită pentru studierea acu- mulării mercurului în gonada femelă a moluștelor bivalve, însă faptul că granulele de argint apar numai la animalele intoxicate cu mercur și nu la cele martor sugerează că centrele catalitice au fost create de moleculele Sg-S. Creșterea numărului de hemocite, aspect observat și de noi, este în concordanță cu alte studii ce au evidențiat că majoritatea metalelor grele sînt transportate în țesuturi de către hemocite, prin vezicule delimitate de membrane. Reacția autometalografică pozitivă la baza vaselor hemo- -limfatice este dată probabil de prezența hemocitelor la acest nivel. Dife- rența de bază între mecanismul de apărare la mamifere și cel de la mo- luște este acela că în timp ce la mamifere celulele fagocitice înglobează particulele străine și le distrug în interiorul animalului, la moluște, hemo- citele părăsesc organismul prin intermediul vaselor hemo-limfatice purtînd particulele înglobate. în concluzie, modificările histopatologice induse de mercur precum și distribuțiile tisulare ale acestuia sunt diferite în funcție de doza ad- ministrată, intervalul de timp în care animalul este în contact cu metalul și starea fiziologică a animalului respectiv. 1 \ Primit la redacție la 22 februarie 1994 ... Facultatea de biologie ■ București, Splaiul Independenței nr. 91—95 , BIBLIOGRAFIE < ; 1. ALLEN S. K-, HIDU H-, STANLEY J. G., 1986, Biol. Bull, 170, 198-210. 2. BAATRUP E., NIELSEN M. G„ DANSCHER G.^ 1986, Ecotoxicol. Environ. Saf.,12,. 267______282. 3. BEAMS H. W., SEKHON S. S., 1966, J. MorphoL, 119, 477-502. 4. BROOKS R. R., RUMSBY M. G., 1965, LimnoL Oceanogr. 10, 521 — 527. 5. CUNNINGHAM A. A., TRIP P., 1973, Mar. Biol., 20, 14-19. 6. DANSCHER G., M0LLER-MAD SEN, B., 1985, J. Histochem. Gytoclicm, 33, 219-228. 7. GEORGE S. C., CARPENE E„ COOMBS T. L.,1978, J. exp.mar. Biol. Ecol., 23, 71-84. 8. GEORGE S. G„ PIRIE B. J. S., 1980, J. mar. biol., ASS U.K., 60, 220-225. 9. GEORGE S. G., 1980, Thalassia Jugoslavica, 16, 347 — 365. 10. HACKER G. W., GRIMELIUS L., DANSCHER G., BERNATZKY G., MUSS W.„ ADAM H. THURNER J., 1988, J. Histotechnol., 11, 213-221. 11. NOTT P. L., 1980, J. mar. biol., ASS U.K., 60, 465-479. 12. OLAFSON R. W., THOMPSON J.A.J., 1974, Mar. Biol., 28, 83-87. 13. PRINGLE B. H., HISSONG D. E., KATZ E. L., MULAWKA SiT., 1968, J. Sânii. Eng. Div., 95, 455 — 475. 14. SUNILA I., 1984, Limnologica, 15, 523-527. ,, . EFECTUL GLUTAMO-GLUCONATULUI DE MG ASUPRA ACTIVITĂȚII UNOR ENZIME CEREBRALE LA ȘOBOLANI WISTAR TRATAȚI CU CICLOFOSFAMIDĂ. MĂRIA BORSA, ALEXANDRU ABRAHAM și GABRIELA LENART Cyclopiiosphamide (CFA) îs the most widcly used antineoplasic drug, manifcsting sonie secundary-toxic effccts on normal tissucs. Our studies showed that CFA excrts por- ’■ . turbatory effccts on certain Mg-dcpendcnt enzynies in some rat brain-arcas. Silicei ’ ’; .. the general intercst ol tins compound, we have inveștigated, the posihility of using ■ . Mg-Glutamo-Gluconate (GGMg) a Mg-organic salt, for the recovey Mg-dcpendent enzyme. i damages. CFAwas injected intraperîțonealy (40 nig/kg/day) for three consecutive dayș iii adult male AVistar rats. GGMg (100 mg/kg/day) was administered i.p. for five con-: ■ • -secutive days. The animalswere killed at the 10tu-day after finishing the above treât- । mcnt.. . , . ■ . Qur find.ings revealed an inhibilory effect of CFA on the, ATPase and. G.GT activțty, , ; especialy in the cerebral cortex and an increasc of FAL and BQE actîvities in cerebral ■cortex, hypocampus, hypqtalamus and cheroid plcxus; Administration of GGMg de- ' ■ tei-mined recovery effccts on ATPase ini the cerebral -cortex- as well-^s iri plexus. Sonic. : ■ ■ .' restabilishing effects were obseryed in the chse of.. FAL, GGT, and: B.CE; activitieș/ . ■ in ștudied raț-brain arcaș. - . w ■ ’ ■ 'Terapia cu'citostătice'este larg utilizată la ora actuală în'Țrațâ- mentul și combaterea diferitelor forme de cancer,; fiind una dintre singu- rele metode utilizate în rezolvarea acelor aspecte ce nu pot fi rezolvate prin tehnicile chirurgicale. Citostătice,] p . acțiopează asupra celulelor și țesuturilor la nivel molecular, determinând moartea celulelor tumorale toc- mai prin dereglări biologice la nivel molecular și celular (proteine, enzime, acizi nucleici)’ dar succesele chimioterapie!’ sriiît ădeseâ lihuțăte ■ de pre- zeh-ța unor efecte secundare nocive asupra țesuturilor sănătoasă și. cit cbnse-: ciiiie grave âsiipra^ organismului' unfair și âmmăl. v- ’■ "-"ț' . V /■' ț Ciclbfosfăimd^ ((TA), una dintre cele mai reprezentative subștâiite,' dimseriâ cit ostaticelor este inactivă’ ca ătaiej clar prin meta bolizare, ăe are Iod predominant :îil ficat- sub acțiuneă uhbf bnZime’m cu funcții mixte, formează derivați hidroxilați și aldpfoșfamțde biologe active, ’ texice pentru țesuturile, ’ șănățoăs e' (2 ? L 10,' li). ' ȘtȚdiî efectuate, db'Țuital’sky (14), 'Oltămuta (13), referităâi!e la erectele toxice setMndărâ Manifestate de CFA, arată că această, substanță manifestă qfebțe peri'MbM" țoăre.asupra :funcționalității membranei^ celulare,; influențând p^^ Militat ea si procese de 'transport membrana], ' Mp cosele, de .bibsipțb^ă piprișcă celulară Cu afectarea puternică, a’sistemelor eh^^ implicate în; aceste, fenomene. •-’■■■■ • ■ ’y . : . Cunoscând rolul important al magneziului. în procesele de transport piembranal și efecțele sale protectoare asupra, sistemelor ehzim.ațicelptra-.. celulare, Mg-dependente, în studiul;de față'am urmărit .efectele adipiniS” țiprii uimi preparat pe bază de Mg, Qluțamo- Gluconatul de Mg (Gj&Mg), asupra, activității unor- enzime, cerebrale la.șobolani tratați cxi CEA..,.. >. Stlcei-c. biol.,’Seria biol, anim., t. 46,'ni’.' 2, p. 95—99,' București, 1994 96 M. Borsa și al. 3 Efectul Glutâmo-Gluconatului de Mg asupra unor enzime cerebrale 97 MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU Experiențele au fost efectuate pe șobolani adulți Wistar, masculi în greutate de 170 — 200 g. Animalele au fost ținute la un regim și condiții standard de crescătorie. Animalele au fost împărțite în următoarele loturi experimentale: lot martor (M), lot tratat cu ciclofosfamidă (CEA) (Ankerwerk Jenapliarm Germania), timp de 3 zile consecutiv cu o doză- de 40 mg/kg/corp/zi; lot tratat identic cu CFA, după care a fost tratat cu.Glutamo-Gluconat de Mg timp, de 5 zile consecutiv (100 mg/kg/corp/zi) (CEA 4- GGMg). Animalele au fost sacrificate în a 10-a zi de la adminis tra- rea primei doze de CFA. S-a recoltat creerul, răcit la —15°C după eare= a fost secționat în plan P 3600—P 6600 după atlasul stercotaxic al lui Palkovits. S-au recoltat țesuturi din următoarele formațiuni cerebrale: scoarța cerebrală, hipocamp, hipotalamus, plexuri eoroindiene și au fost prelucrate în vederea determinării unor activități enzimatice conform tehnicilor descrise în literatură. Astfel, s-au determinat: Fosfataza alca- lina (FAL), utilizând ca substrat paranitro-fenil-fosfatul, după .Berg- meyer (1); Gama-glutamil-iranspeptidaza (GGT),utilizând ca substrat gama- glutamil-paranitranilida după Tate și Meister (18), Butirilcolinesteraza (BCE), utilizând ca substrat iodură de butirilcolină, după Ellman (6) K+, Ha+-ATBaza-Mg dependentă, după Nuță și Bușneac (12) și Skou (17); proteinele tisulare, după metoda Lowry (9); Rezultatele au fost prelucrate, statistic cu ajutorul testului ,,t” al lui Student, valorile aberante fiind eli- minate după criteriul Chauvenet. REZULTATE ȘI DISCUȚI J Fenomenele neurotoxiee manifestate de Ciclofosfamidă la nivel cen- tral sunt puțin cunoscute și slab prezentate în literatura de specialitate. Din studii recente raportate de Curtin (3), reiese că după tratamente efec- tuate cu Ifosfamidă sau Ciclofosfamidă, deseori au fost înregistrate stări de afazie, halucinații și chiar stări comatoase, fenomene care pledează pentru efectul perturbator al acestor compuși asupra sistemului nervos central. Rezultatele noastre referitoare la acțiunea CFA (tabel 1), eviden- țiază unele modificări enzimatice în diferitele regiuni ale sistemului ner- vos central, ceea ce ne sugerează o sensibilitate crescută a creerului de șobolan la acțiunea CFA, manifestată prin dereglarea activității enzimatice cerebrale cu repercusiuni nefavorabile asupra funcției SAC. Studiul modificărilor biochimice ne arată că CFA provoacă la nivelul /Scoarței cerebrale alterarea activității tuturor enzimelor luate în studiu. Astfel, se constată o inhibare accentuată a activității Mg(K, Na) ATP-azei eu 24,35% și a activității GGT cu 46,87 % față de lotul martor. Concomitent, se observă o stimulate a activității BCE și 5’Nucleotidazei, enzime impli- cate în procesele metabolice ale unor neurotransmițători cerebrali (butirU- colina și adenozina) precum și a activității FAL cu 16,09%. La nivelul Hipocampului, formațiune principală a sistemului limbic, se înregistrează ușoare creșteri ale activității FAL cu 13,73% față de martor, concomi- tent cu exacerbarea activității BCE (260,52%), sugerîndu-ne o eventuală Tabel nr. 1 Efectul tratamentului cu GGMg asupra activității unor enzime cerebrale la șobolani'Wistar tratați cu Ciclofosfamidă Scoarța cerebrală PARAMETRII M CFA CFA ± GGMg Mg (K, Na) ATPaza pg Pa/m/mg prot 6,20±0,20 4,69 ±0,38 -24,35% p<0,01 6.17±(^57 -0,48% p > 0,90 5’ Nucleotidaza pg Fâ/m/mg prot. 2,09±0,25 2,68±0,60 ±28,23% p > 0,30 2,15 ±0,33 ±2,87% p > 0,90 Fosfataza ale. mUI/m/mg prot. 8,51 ±0,53 9,88±0,47 ±16,09% 0,l0,70 B G E mUl/m/mg prot. 9,99±O, 23 14,15±1,42 ±46,97% p < 0,01 9,38±0,30 ’ -6,11% p > 0,80 GGT mUI/m/mg prot. 5,59±0,83 2,97±0,56 -46,87% p < 0,01 3,68±1,16 -34,17% 0,1 > p > 0,05 Hipocamp Mg(K, Na) ATPaza pg Pa/m/mg prot. 5,93j 0,29 5,73±0,57 -3,37% p > 0,90 5,42±0,79 -8,60% p > 0,90 Fosfataza ele. m Ul/m/mg prot. 6,48±0,50 7,37 ±0,32 ±13,73% p > 0,25 6,92±0,36 ±6,79% p >0,50 BCE mUI/m/mg prot 6,1310,32 22,10±l,90 ±260,52% p < 0,001 10,53±1,O7 ±109,66% p < 0,001 Hipotalamus Mg (K, Na)ATPaza pgPâ/m/mg prot. 7,62±0,67 ' 8,47±0,77 + 14,69% p > 0,30 ■ 8,70±l,19 ±14,17% p > 0,4(3 Fosfataza ale. mUI/m/mg prot. 13,16±0,85 17,39±1,33 ±32,14% P < 0,05 1S,24±O,43 ±15,8% 0,1 > p > 0,05 BCE mUI/m/mg prot. 1O,57±1,OO 15,40±l,42 ±45,69% p < 0,01 12,26 ±0,57 ±11,99% 0,0 > p > 0,05 Plexuri coroidiene Mg (K, Na) ATPaza jlg Pa/m/mg prot. 6,88 ±0,20 6,55±0,48 —4,79% p > 0,80 " 5,49±0,35 -20,20% p > 0,10 Fosfatază alc- mUI/m/mg prot.. 10,64 ±0,37 13,65±0,64 ±28,28% p < 0,001 10,51±l,24 -1,22% p > 0,90 BCE mUI/ing prot. 11,22±1,28 14,90±l,30. ±32,80% p > 0,10 14,41±0,84 ±28,43% p > 0,20 Notă : Valorile reprezintă media aritmetică ± E.S (eroarea standard); Modificări pro- centuale și P față de loturile M corespunzătoare; Diferențele statistic semnificative sunt con- siderate de la p < 0,05; Alte explicații in text, la capitolul Material și Metode. 5 Efectul Glutamo-GIuconatului de Mg asupra unor enzime cerebrale 99 98 ' Bol'sa "-și sil. : 4 intensificare a biosintezei enzimei la acest nivel sub acțiunea CFA. Și la nivelul Hipolaldmusului, CEA manifestă acțiuni perturbatoare asupra activității unora dintre enzime. Astfel, activitatea FÂL crește cu 32,14%, Mg(K, Na) ATPaza cu 14,69% iar activitatea BCE crește cu 5.5,93%. în plexurile. coroidiene, formațiune cerebrală cu funcții specifice barierei hemato-encefalice, unde activitățile enziniatice sunt implicate atît în fenomenele de transport cît și; de secreție a lichidului cefalorahidian, CFA a determinat o creștere a activității FAL cu 28,28%, si a activității BCE cu 14,90%. Administrarea GGMg șobolanilor Wistar'supuși tratamentului;:' cu CFA, restabilește activitatea unor enzime puternic dereglate, demonstrând rolul nemomodulator al acestui /preparat; Altfel, cele mai vizibile efecte (tabel 1) au fost observare la nivelul s scoarței cerebrale unde este restabilită activitatea Mg(K, Na) ATPazei, BCE și FAL; tendințe de normalizare a activității enzimatice fiind observate și-în cazul GGT și al 5’Nuteo- tidazei. La.hivelul Hipotalamusiilui și Hipocampului efectele sunt mai’pUțih vizibile, deșii tendințe de, normalizare ale activităților enzimătice , au fost înregistrate Și în. a ceste formațiuni. ’ în Plexurile coroidieue, este’, for- malizată activitatea FAL.; . Analiza rezultatelor noastre- .evidențiază o sensibilitate crescută a creeruluLde șobolani după tratamentul cu CFA și perturbarea activității, unor enzime implicate în transportul prin membrane, ce poate avea '■ efecte grave asupra funcționalității SNC. Alterarea activității Mg(K, Na)ATPazei din scoarța cerebrală, concordă-cil datele'dini literatură raportate de^tinh- vas (18) îh legătură cu efectul inhibitor al compușilor organofosforici asupra activității unor enzime cum ar ff . ATPazele, oxidoreductazele, ețc. și cu datele lui Jtutcomp. (8), dppă care sistemul de ATPaze ipiembră^ pare să fie.primă țintă de: acțiune a xenobioticelor. Inhibiția Mgțl^Na) ATPazei indusă de CFA sau de mețabplțții săi formați în organism, poate fi în legătură.cualterareapermeațiUității ipembțanelor celulare si. afectarea, transportului (prin membranele\ celulare, concomitent cu meostaziei. ionilor monovalenți.: Alterarea homeostaziei cerebrale după tratamentul cu CFA a fost semnalată de iSapdu (16) care raparteâ&ă o inhibare a; activității Citocronioxidazei, Succinatdehidrogenăzei ■ și 'Băc- tatdeîfidrogena-zOi la nivelul corpilor sțriați și al plexurilor coroidiene. Administrarea;, GGMg animalelor intoxicate eh CFA restabilește activitatea unora- dintre sistemele enzimătice dereglate și în primul rînd a Mg^-Na) ATPazei și BCE în scoarța, cerebrală și, a activității FAL în toate for- mațiunile. studiate, demonstrând rolul peuropiodulator al magneziului și de stabilizator ăl membranelor celulare prdeuin și rolul‘ funcționaipă- Anor sisteme enzimătice. Rolul, mediator al ionului de’ Mg în funcționarea structurilor de membrană; și. în special asupra ș.isțeniplui de ATPĂaze membranale a fost raportat de o serie de studii 21) iar robii magneziului că potențial agent terapeutic în cazul prevenirii unor disfuheții cerebrale datorate administrării unor toxice a fost -isesi- zat de Woîff ,{22). Z ." , . în concluzie^ experiențele noastre demonstrează utilitatea administrări Glutamo7Glu(^^ de Mg W at0nhare%te manifestate de către CFA la nivelul sistemului nervos central, prii%țeștabdirea'.ac- tivității unor enzime Mg-dependenteppreeunuși prin efectul său. antistres exercitat la nivelul organismului. Menționăm că acest preparat are calități superioare altor preparate pe baza de Mg și fără efecte secundare la nivelul organismului. BIBLIOGRAFIE 1. BERGMEYER H. U., Methoden der Enzymatischen Analyse. V. Chemie. CMBH, Wein- heim/Bergstr. 736—742, 1962. 2. BOYD L. V., M. F. SUMMERS, S. M. LUDEMAN, W. EGAN, G. ZON, I. B. REGAN, Jonrn. of Med. Chemistry, 30, 366 — 374, 1987. 3. CURTIN J. P., Neuroscience, 20, 514—517, 1990. 4. DOR IE M. J., R. E. KALLMAN, A. CEBULSKA, Intern. Jonrn. Rad. Oncol. Biol., Phys., 20, 311-314, 1991. 5. DURLACH J., Magnesium Res., 3, 217—218, 1990. 6. ELLMAN G. L., K. D. COURTNEY, V. ANDREAS, Biochem. Pharmac., 7, 89—95, 1961. 7. FERMENT O., Y. TOUITOU, Presse Med., 17, 584-587, 1988. 8. KUTCOMP L. K., R. B. KOCH, D, DESAIAH, Insecticide Mode of Act ion, ed. by J.L. Coats, Acad. Press., London, 1982, p. 45 — 69. 9. LOWRY O. H., N. J. ROSEBROUGH, A. L. FARR, J. RANDALL, J. Biol. Chem., 193, 265-273, 1951. 10. LUDEMAN S. M., V. L. BOYD, J. B. REGAN, K. GALLO, G. ZON, K. ISHII, J. of Med. Chem., 29, 716 — 727, 1986. 11. MANTHEY C. L., N. E. SLADEC, Biochem. Pharm., 37, 2781 — 2790, 1988. 12. NUTA G., BUSNEAC C., Investigații Biochimice, Ed. Did. Ped. București 280—281, 1977. 13. OKAMURA T., E. M. GARLAND, R. J. TAYLOR, S. L. JOHANSON, S. M. COHEN, Toxicol. Letters, 63, 261 — 276, 1992. 14. PUICALSKY A. I.., A. P. TOPTYGINA, V.V. VICTOROV, Int. J. Immunopharmac. 12, 217—223, 1990. 15. RODRIGUEZ DE LORES ARNAIZ G., Neurochemical Res., 15, 289 — 294, 1990. 16. SANDU V. D., A. D. ABRAHAM, Z. Uray, Studii si cercet. de biol., anim., 43, 45—49, 1991. 17. SKOU J. C., Biochim., Biophys. Acta., 789, 741—750, 1984. 18. SRINIVAS N. P., C. S. GHETTY, J. of applied Toxicol, 13, 39-42, 1993. 19. TATE S- S., A. MEI STER, J. Biol. Chem., 249, 7593—7602, 1974. 20. TEELING M., D. CARNEY, B. CASEY, I. ARANDA, J. LLOPIS, Ann. Nutr. Met., 37, 218-220 1993 21. YANG F. Y-, Y. G. HUANG, X. F. ZHANG, B. Q. GUO, Magnesium Res. 1, 13-21, 1988. 22. WOLF G., G. KEILHOFF, S. FISCHER, P. HASS, Neuroscience Letters, 117, 207—211 1990. 13 februarie 1994 Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca, str. Republicii 48 $ ** c, 1196 STUDII PRIVIND EVIDENȚIEREA ACȚIUNII anticoagulante a condroitin sulfatului. GABRIELA TOADER*, LUCIA MOLDOVAN**, ANCA OANCEA** si MARIA CALOIANU** It bas been shown that glycosaminoglycans such as hcparin, heparan sulfate and dcr- matan sulfate interact -with plasma proteins and exert an anticoagulant activity. We haVe performed „in vitro” and „in vivo” studies concerning the anticoagulant action of cbondroitin 4-sulfate from bovine nasal cartjlage. Our yesults have demonstrated that „in vitro” anticoagulant action of cbondroitin sulfate is lowcr than that in the con- trol samplcs. „In vivo”, cbondroitin sulfate prodnced a wealter but evident effect than heparin on blood coagidation. This distinct behaviour of the tested glycosamino- glycans is due to their different degree of sulphation. Glicozaminoglicânii sunt polimeri glpcidici liniari formați din uni- tăți dizaharidice repetitive (în general, o hexozamină și un acid uronic) sulfatate în diverse poziții. în țesuturi glicozaminoglicanii se găsesc, de obicei, sub formă de proteoglicani și prezintă o varietate structurală ridicată și care le con- feră o multitudine de funcții biologice (1, 2). După separarea de regiunile pplipeptidice ale proteoglicanilor, lanțurile libere de polizaharide sulfa- tate prezintă o reactivitate biochimică ridicată datorită caracterului lor de polielectroliți anionici. Așa se explică marea lor afinitate pentru ca- tioni, proteine și enzime (3, 4). Studii anterioare au arătat că glicozaminoglicani ca heparina, hepa- ran sulfatul și dermatan sulfatul, care au structuri similare și grade de sulfatare ridicate, inter acționează cu proteinele plasmatiee și exercită o acțiune anticoagulantă (5, 6). Scopul prezentei lucrări a fost testarea „in vitro” și „in vivo” a acțiunii anticoagulante a condroitin sulfatului, glicozaminoglican extras și purificat de noi din cartilagiul nazal bovin. MATERIALE ȘI METODE Testarea activității anticoagulante a condroitin sulfatului (soluție 0,02%) ,,in vitro” s-a realizat comparativ cu cea a soluțiilor de: clo- rură de sodiu 0,9% (martor inactiv), citrat de sodiu 3,8%, oxalat de sodiu 1,34%^ heparină 1.000 UI% (substanțe anticoagulante de referință) și clorură de calciu 0,27% (substanță cu activitate coagulantă). Pe lame de sticlă s-a pus câte o picătură din soluțiile menționate peste care ș-a adău- gat câte o picătură de sânge recoltat de la șobolani Wistar. Lamele au fost plasate într-o incintă umedă și s-a notat timpul scurs de la recoltarea sângelui până la coagularea amestecului de pe lame. Pentru testarea activității anticoagulante a condroitin sulfatului „in vivo” s-au folosit două loturi de șobolani "Wistar, fiecare lot având St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 46, nr. 2, p. 101 — 104, București, 1994 102 ’ ' 1 ' ; G-. Tbader și al. 2 , ■' ' ; — ' . : j \ . V. ■ ■ ■ \ câte cinci animale. Fiecărui animal din primul lot (Lcs) i s-a administrat intraperitoneal condroitin sulfat în doza de 5 mg/kg corp, jar animalelor din lotul martor (L^) li s-a administrat heparină în doza de 1.000 Ul/kg corp. ' . . • ’ Timpul de sângerare și coagulare a fost determinat atât înainte cât și după tratamentul cu cele două substanțe menționate, prin secțio- narea vârfului cozii, animalelor. (7). Ș-a recoltat câte o picătură de sânge pe o lamă de sticlă pentru a determina timpul de coagulare și apoi ș-a introdus coada animalului testat în apă la 37 °C pentru a determina tim- pul de sângerare. Animale ’s-au lăsat apoi în repaus timp de aproximativ 60 minute, după care li s-au administrat intraperitoneal soluții de condroitin sulfat și heparină. După 30 minute s-a secționat din nou vârful cozii'și s-a repetat determinarea timpului de coagulare și , sângerare. , Condroitin sulfatul folosit a fost obținut de noi din cartilagiul nazal bovin (8) iar heparina a fost produs comercial de la firma Evans Medical Lțd. REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiul ,,in vitro” privind acțiunea anticoagulantă a condroitin sulfatului a demonstrat că acesta are o activitate anticoagulantă care este însă mai mică decât a anticoagulantelor tipice. Am folosit ca substanțe anticoagulante de comparație în afara heparinei și săruri ca oxalatul și citratul de Sodiu care leagă ionii de calciu, împiedicând în acest mod formarea trombinei prelungind astfel timpul de coagulare (9), De ; asemenea, am folosit și o substanță cu acțiune coagulantă, clorura de calciu, care accelerează transformarea protrombinei în trombihă, scurtând timpul de coagulare. , Valorile timpilor de coagulare a sângelui în prezența condroitin sulfatului și a unor substanțe anticoagulante tipice, precum și în prezența : unei substanțe coagulante sunt prezentate în figura 1. Acțiunea anti- coagulantă a condroitin sulfatului este evidentă, deoarece s-a observat că în prezența acestuia timpul de coagulare crește' de aproximativ 4 ori față de valoarea timpului de coagulare a sângelui netratat. (I). Bezultatele obținute în urma determinării timpilor de sângerare și coagulare atât pentru lotul de șobolani injectați cu soluția de condroitin sulfat, cât și pentru lotul martor căruia i s-a administrat soluție de hepa- rină sunt prezentate în. tabelul 1. Datele obținute în urma testării .„in vivo” demonstrează că și con- droitin sulfatul prezintă o activitate anticoagulantă, care este însă mai slabă decât cea ă heparinei. Heparina este folosită ca anticoagulant în scopuri clinice de apro- ximativ 50 de ani (10). Acest glicozaminoglican are o acțiune complexă asupra coagulării, în' principal în procesul de formare a trombinei și în interacția fibrină - - fibrinogen (11). Mecanismul de acțiune constă blocarea domeniilor din molecula de trombină care prezintă activitate catalitică (12). ‘ = c Acțiunea anti coagulantă- a condroitin sulfatului STICLA Fig. 1 — Valorile timpilor de coagulare.a -sAngelui, în prezența condroitin sulfatului și a substanțelor de referință Tabelul 1' ' Acțiunea condroitin sulfatului comparâtiv 'cu cea’"a Tiirpârinei asupra1 timpului de sângerare și coagulare Substanța administrata- " Timp sângerare Timp coagulare Lot șobolani (minute) (minute) ' ' înainte , | • ;\ După 1 înainte | După , Lh Heparină 1,00 . 3,25 5,00 8,40 LqS Condroitin sulfat 0,50 .. 2,40 4,50 5,10 în figura 2 este prezentat schematic mecanismul coagulării sângelui. Este posibil ca glicozaminoglicanul condroitin sulfat să acționeze în mod asemănător heparinei, inhibând însă coagularea pe o durată mai scurtă. Similitudinile structurale ale celor doi ‘ glicozaminoglicani ar justifica mecanismul asemănător de acțiune anticoagulantă (13). Timpul de coagulare a crescut de .1,68 ori în cazul administrării heparinei, iar în cazul administrării condroitin sulfatului timpul de coagu- lare a crescut de numai 1,13 ori. Această diferență se datorează, în princi- pal, gradelor diferite de sulfatate ale celor două tipuri de glicozaminogli- cani, heparina având un grad de sulfatate;mai. ridicat (14). . în concluzie, rezultatele obținute de noi în urma studiilor „in vitro” și „in vivo” demonstrează că glicozaminoglicanul condroitin sulfat, extras 104 G. Toadcr și al. 4 din cartilagiul nazal bovin, prezintă o activitate anticoagulantă mai slabă însă decât cea a heparinei. Astfel, datele noastre arată că activitatea anti- coagulantă a condroițin sulfatului este de 1,48 ori mai mică decât cea a heparinei. REACȚII TIMO-BURSALE, LA PUII DE GĂINĂ, ÎN URMA ADMINISTRĂRII DE MANGAN RODICA GIURGEA și IOANA ROMAN COAGULARE NORMALA - ACTIVATORI Al COAGULARfi inhibitori ai [(Malarii Fig. 2 — Schema •mecanismului coagulării sângelui bibliografie 1. HARD1NGHAM, T. E., FOSANG, A-J-, FASEB J., 6 :861, 1992. 2. KJELLEN, L„ L1NDAHL, U., Annu. Rev. Biochem., 60: 443, 1991. 3. JAQUES, L. B., Bharm. Rev., 31: 99, 1979. 4. SCOTT, J. E., ORFORD, C. R.,. Biochem J„ 197: 213, 1981. 5. JAQUES, L. B., Seminars in thrombosis and hemostasis, 17: 1, 1991. 6. HOPPENSTEADT, D.A., WALENGA, J. M., FAREED, J., Seminars in thrombosis and hemostasis, 17 : 60, 1991. 7. DOBRESCU, D., Lucrări practice de farmacodinamie, IMF București, 157, 1978. 8. COLOWICK, S. P-, KAPLAN, N. O-, Methods in Enzymology, 28 : 98, 1972. 9. NUTA, G., BUSNEAG, C-, Investigații biochimice, Editura Didactică și Pedagogică, 319, 1977. 10. LINHARDT, R. J., AL-HAKIM, A.j LIU, S. Y., Seminars in thrombosis and hemostasis, 17 : 15, 1991. 11. ZAMFIRESCU, M., POPESCU, A., Tratat de biochimic medicală, II: 67, 1991. 12. BERCEANU, S., Hematologie clinică, Editura Medicală, București, 200, 1977. 13. HASCALL, V. C., KIMURA, J. H„ Methods in Enzymology, 82 769, 1982. 14. ALBERTS, B., BRAY, D., LEW1S, J-, WATSON, J. D., Mollecular Biology ol the Cell, 810, 1990. Primii în redacție la $4 mai 1994 * ICSMCF „Petre Ion eseu-Stoian” București, Str. Aviator Sănătcscu nr. 48 **Institutul de Biologia Dezvoltării, Spl. Indcpendeței nr. 296, ' • ■ ‘ ‘ : București Administrației! of manganese in broiler chickens, aged 5 or 21 days, in a daily dose of 0.5 respectively 1 mg/kg fooder, dur in g 10 days bas stimulatory effects upon the thymus and bursa of Fabricius. The intensity of modifications are dependent of ani- mal age, the duration of administration and the organ. Adrenals reaction shows no stress state. Bolul manganului iu organismul animal este deosebit de important, efectele acestuia fiind mult studiate, în ultimii ani, fie în cazul unei supradozări, fie în lipsa lui din organism, atât la. animale cât și la om (>2), (11), (12). Cercetările în această direcție âu evidențiat că acest oligo- mineral intervine în activitatea unor enzime aiiti-oxidante. Aceste enzime pot influența procesele imune în stări patologice, cum sunt bolile de ira- diere, tumorile necrozante etc. (3), (4), (10). Cercetările au arătat că în diferitele stări patofiziologice mecanismele, imune sunt mediate de inter- leukine, cum este interleukina-1, care protejează elementele imune și a cărei activitate este legată de prezența manganului (14), (23). Pentru că în literatura consultată nu am găsit date referitoare la acțiunea manganului, la puii de găină, asupra structurilor limfatice cen- trale, în această lucrare ne-am orientat spre stabilirea efectelor pe care administrarea acestui oligoelement, în tratament subcronic, îl are asupra timusului și bursei lui Fabricius. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină Cornish-Eock, care în momentul intrării în expeiiență au avut vârsta de 5 respectiv 21 de zile. Condițiile de întreținere au fost corespunzătoare, hrana constând din furaj concentrat adecvat vârstei. Furajul și apa s-au dat ad libitum. Pentru fiecare vârstă, puii au fost grupați în două loturi, fiecare lot fiind alcătuit din 30 de indivizi. Lotul martor a primit furajul normal, iar lotul tratat cu mangan (Cl3Mn, p.a.) a primit furajul ce conținea acest element. Tratamentul s-a făcut zilnic, doza de mangan fiind de 0,5 mg/kg furaj pentru puii de 5 zile și de 1 mg/kg furaj pentru cei de 21 de zile. Pentru fiecare vârstă modificările din structurile limfatice au fost urmă- rite la 5 respectiv 10 zile de tratament. Cantitatea de mangan din furaj a fost determinată anterior și s-a găsit ca fiind de 12,98 mg/kg furaj. Sacrificarea puilor s-a făcut, după o inaniție prealabilă de 16 ore, prin decapitare și imediat s-au recoltat timusul și bursa lui Fabricius. Pentru a vedea starea organismului, în urma acestor tratamente am recoltat și suprarenalele, fiind știut că reacția lor poate da tabloul efectelor produse în organism. Din organele limfatice s-au dozat: proteinele totale (8), acizii nucleici, AEN și ADN, (20), azotul aminoacizilor liberi (18), St. c^rc. biol. Seria biol, anim., t. 46, nr. 2, p. 105 — 109, București, 1994 106 ...... R. Giurgea și al. 2 Reacții tinio-blirfiaie- după: administrarea de mangan: 107 glicogenul (15) și activitatea * transamiriazelor GOT și GPT (17). Din suprarenala stângă s-a dozat acidul ascorbic (13), iar din dreapta glico- genul (15). Toate cele trei structuri au fost cântărite, la o balanță de tor- siune, urmărindu-sâ evoluția greutății acestora. Datele obținute au fost prelucrate statistic, prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul ChauveneL A fost calculata și diferența procentuală față de- martor, iar semnificația statistică s-a considerat de la p^0,05.' ■ *' REZULTATE ȘI DISCUȚII , :: / Răspunsul celor două structuri,'limfatice, timUs șrbuisâ lui Fabricius dar și al suprarenalei este dependent de vârsta puilor de găină, ‘cu diferențe evidente între cele doua structuri limfatice (Tabelul 1 și: 2). La puii de 5 zile, administrarea' zilnică de' clorura de mângân'determină modificări 'accentuate în timus, 'exprimate prin creșteri ale activității’ transaminazelOr (GOT și GPT), creșteri ale conținutului de acizi nucleici, ARN și ADN, și ale azotuliii aminoacizilor liberi, la tratamentul cu durata de 5 Zile, îir cazul bursei lui Fabricius se-înregistrează'o creștere a activității G vși a nivelului ARN. Tratamentul de 10 zile nu determină modificări în timus, iar în bursa lui Fabricius produce o creșetere a conținutului de pro- teine totale și de âminoacizi liberi. Modificările din structurile limfatice pot fi corelate cu cele din suprarenală în care acidul ascorbic este crescut semnificativ, iar gretitatea este superioară martorului, la 5 zile de trata- ment, efect care nu apare lâ tratamentul cu durată de 10 zile. ■< în cazul puilor, care au intrat în experiență la vârsta de 21 de zile efectele la tratamentul de 5 zile sunt reduse în timus și bursa lui Fabri- cius, dar se accentuează la tratamentul cu. durată de 10 zile, în bursa lui Fabricius. în acest caz se înregistrează o scădere a proteinelor totale, .a. conținutului de glicogen și de azot aminic, paralel, cu scăderea activității GOT., Crește semnificativ activitatea tfansaminazei GPT, dar nu sunt afectați acizii nucleici. La această variantă suprarenală nu prezintă mo- dificări în privința parametrilor urmăriți, indiferent de durata administrării manganului. Rezultatele de ansamblu arată că administrarea manganu- . lui nu are efecte negative asupra organismului puiului de găină, indiferent de vârsta acestuia, dar că există o reactivitate diferită a celor două Structuri limfatice în decursul dezvoltării ontogenetice, fapt semnalat anterior (6), (22). Această reactivitate diferită, dependent de vârstă, confirmă încă o dată observațiile lui NVOTA și colab. (16), referitoare la rolul sistemului neuro-endocrin în funcție de gradul dezvoltării onto- genetice. Aceste afirmații sunt dovedite și de rezultatele anterioare ale noastre obținute pe pui de găină maturi neuro-endocrini și tratați eu mangan (7). Mecanismele intime ale acțiunii manganului asupra structurilor imune pot fi explicate prin acțiunea acestuia asupra lanțului respirator din mitocondrii (5), care se datorează intervenției superoxid-dismutazei . manganice în procesele oxidative (21), (24). în situații patologice, care implică reacții imune, factorul tumoral necrotic alfa și interleukina — 1 stimulează activitatea superoxid-dismutazei mangano-dependentă care Tabelai nr. 1 Efectele, administrării mangamilni, asupra timusiiluL bursei Iui Fabricius și suprarenalei, la puii de găină intrați in experiență lu vârsta de 5 zile Sacrii.: 5 zile : 10 zile Lot : M Mu. M Mu. TIMUS. PT W,97.± 14,66 + - 8,03 314;71+ ‘37,32 + 27,55 G 1,18±« 0,12 11,02 ‘2y56±' 0;60 + 46,48 GOT 614,67 + 91,06 4- 81,51 704,66 • 201,55 -37,14 GPT 591.83 + 64,25 + 27,42 12t7,00± 271,11 + 55,32 NA' ■■ 454,30+’ -52',17 + 62,27 2’92,16+"':31,14 + 20,70 RNA' ‘ 0,34+ : 0, 06 + 147,05 :: 0,16;+ ; 0,04 + 25,00' DNA ‘ ■ ’ 1 1,51 + " 0/23 ’+ '33,77 ’' 0,50+ ' 0,09 —10,00 Gr. 79,00+; 7;26 .■ ‘3 . ,90,33± 9,02 -16,79 BUBSA LUI FABBIfilUS. . PT ■ 432,07± 10,69 ’ + 11,72 185,31414,37 + 73,10 G ; J + /02+ •’ ‘0,22 f 7,85 • 2; 92.-; 0,52 - 9,24- GOT • i ; 824,41 + 124,U8 .29; 75 • 61.8,16 + 93:74 -26,43. GPT : ,365,-65± k9.,O6 A 79,72 1455,00+227,33 —42,62 NA .505,82 ± 95,68 ■ 9,21 297,63± 27,61 + 45,72 RNA . 0,40 + 0,06 4.117,50 +0,12+ .0,003 + 19,6.6: DNA ’ ■ ' -2,20+ ■ 1,1b ’+ 42,27 . 0/66+ 0,-02 -12,13- Gr. 67,16+ 7,86 . .• trțM7 : 85,20± 3,48 + 8,89 SUPRARENALA AA ■ 1,34 + ;0,;07 :+ 58,20 ■ -0,94+ '0,14 + 12,76 : G ’ : 3,87£ ; 1/13 - '13/99+ • 3/63 + 28,66 Gr. 12,80± 0,95 - 32,00 14,00± 0,93 - 1,43 Explicația tabelului : M — martor; Mn ^mangan; PT — proteine totale (mg%); G : - glicogen (mg/g); GOT și GPT — transaminazelc ghitamat oxalat respectiv glulamat piruvat transaminaza (unități gama acid piruvie/mg); NA = azotul aminoacizilor liberi (mg/lOOg); RNA și. DNA — acizi nucleici (mg/g); Gr. = greutate organ (mg). La lotul martor sunt trecute mfedia ± eroarea standard ; la lotul tratat sunt trecute diferențele, procentuale față de niartor. Valorile semnifi- cative statistic sunt subliniate. La suprarenală acidul ascorbic este notat = AA. Alte explicații în text. determină o creștere a proceselor de supraveghere imună, prin celulele care aparțin liniei T (24). Generarea intracelulară de H2O2 sub acțiunea - manganului (9), determină activarea procesului post-translațional în celulele T și în final formarea de proteine de apărare („stress-proteins”), (1), (19). Acest proces este însoțit de intervenția interleukinei-1, care in- tervine în mecanismele de apărare și în funcția homeo statică a sistemelor iniplicate în imunitate (4). hi concluzie, efectele administrării de mangan asupra structurilor limfatice și a suprarenalelor supt dependente de vârsta animalului, de durata administrării și de tipul structurii:limfatice. 5 Reacții timo-bursale după administrarea de mangan 109 10 8 R. Giuvgea și al. ' 4 Tabelul nr. 3 Efectele administrării manganuhu asupra timusului, bursei Iui Fabricius și suprarenalei, ia puii de găină intrati in experiență Ia vârsta de 21 zile Sacrif. : 5 zile 10 zile Ldt. : M Mn. M Mn. PT 217,44± 6,43 2,31 ± 0,31 TIMUS - 0,36 344,46± 58,67 —37,52 G -16,01 4,30± 0,63 -33,58 GOT 617,14i 20,17 706,17±H2,21 — 6,04 1680,2? ±190,51 — 5,47 GPT - 28,48 738,53±172,82 - 1,52 NA 668,86± 25,49 - 16,28 336,22± 37,58 —38,53 RNA 0,66± .0,04 ■ ± 77,27 1,63± 0,54 —22,46 DNA 1,69± 0,26 - 15,39 0,95± 0,12 —23,61 Gr. 274,83± 40,79 + 17,23 132,90± 19,40 ±40,25 PT BURSA LUI FABRICIUS 203,30± 15,28 - 16,79 260,88± 10,94 —18,97 G 1,86± 0,10 - 27,95 3,57± 0,56 —41,27 GOT 610,86± 97,16 - 18,16 1475,89± 48,53 —45,09 GPT 1001,54 ±390,15 — 37,02 178,OO± 37,63 ±138,95 NA 564,56± 55,36 — 10,94 292,51± 20,07 -43,23 RNA 0,72± 0,12 ± 26,38 0,88± 0,18 —18,52 DNA 1,33± 0,26 — 4,51 1,71± 0,58 -52,57 Gr. 167,16± 19,30 ± 10,67 267,70± 87,30 ±84,94 AA SUPRARENALA 1,14± 0,22 ± 31,57 2,73± 0,17 —13,88 G 3,29± 0,35 ±781,15 3,13± 0,67 ± 1,01 Gr. 21,66± 1,80 - 5,36 ■ 27,30± 6,25 —16,20 Explicația tn tabelul nr- 1 și în text. 14. MASUDA A., LONGO D. L., KOBAYASHI K., Faseb J-, 2, 3087-3093, 1988. 15. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67, 378—386, 1957. 16. NVOTA J-, LAMOSOVA D., FABEROVA A., Physiol. Bohemoslov, 22, 337—343, 1973. 17. REITMAN F., Technique moderne de laboratoire. Edit. Doin. Paris, 1962. 18. RAC L, Casop Likaru. Cesk., 98, 120-123, 1959. 19. SCHRECK R., RIEBER P., BAEUERLE P. A., Embo J, 10, 2247—2258, 1991. 20. SPIRIN A. S. Biochimia, 23, 656-662, 1958. 21. STCLAIR D. K., OBERLEY T. D., HO Y. S., Fcd. Eur.Biochem.Soc., 293, 199 — 204, 1991. 22. STEFONI S., GROSSI C. E., MANZOLI F. A., MANZOLI L. G., Poultry Sci., 50, 1701 — 1709, 1971. 23. VISNER G.A., DOUGALL W. C-, W1LSON J. M., BURR I. A., NICK H. D., J. Biol. Chem., 265, 2856—2861, 1990. 24. WONG G. H. W.» MCHUGH T., WEBER R., GOEDUEL D. W., Proc. Natl., Acad. Sci., USA, 88, 4372-4376, 1991. 13 martie 1994 Institutul de Cercetări Biologice Cluj-Napoca str. Republicii nr. 48 BIBLIOGRAFIE 1. BAEUERLE P. A-, Biochim. Biophys. Acta, 7072, 63 — 80, 1991. ! 2. BORRELLO S., DE LEO M. E„ WOHLRAB H., GALEOTTI, T., Fcbs Lett., 2/0, 249-254, 1992. 3. CHANG D. J., RINGOLD G. M., HELLER R.A., Biochem. Bioph. Ros. Coiiim., 188, 538-545, 1992. 4. EASTGATE J., MORER J., NICK H. S., SUZUKI K., TANIGUCHI N., ZUCALI K. R., Blood, 81, 639-646, 1993. 5. FORMAN H. J., BOVERIS A., In : Free radicals in biology. (ed. PRYOR W.), Acad. Press New York, 1982. . 6. GIURGEA R., Bursa lui Fabricius, Edit. Acad. RSR, București, 1982. 7. GIURGEA R., COPREAN D., GUG G„ ROMAN I., St. cerc.' biol., seria biol, anim., 44, 135-138, 1992. 8. GORNALL A. G., BARDAWILL C. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 177, 751-766, 1949. 9. HALLIWELL B., BUETTNER G. H., Mcthods EnzymoL, 186, 1-85, 1990. . 10. HIROSE K., LONGO D. L., OPPENHEIM J. J., MATSUSHIMA K., Faseb J., 7, 361- 368, 1993. 11. KEEN C. L., BO L., Manganese in metabolism and enzijme function, Acad. Press Inc., 1986. 12. KLIMIS-TAVANTZIS D. J., TAYLOR P. N., ’ LEWIS R. A., FLORES A. L., PATTERSON H. H., Nutr. Ros., 13, 953 — 968, 1993. 13. KLIMOV A. N., Biochem. Fotomet., 2, 311-312, 1957. EFECTUL genotoxic al raticidelor silmurin și CASTRIX LA MUS MUSCULUS L. VERONICA STOIAN The study îs concenied with testing of the genotoxic effects of soine raticides Sil- murin and Castrix. We worked on bonemarrow ol Mus musculus C 57/BI. The geno- toxic capacity was determined using the chromosomal aberration test and in order to ■estimate the statistical significance of the aberrations frequencies we used the sta- ■ tistical method proposed by Bimbaum. The mo st inter esting and unusual kind of -aberration was premature centromeric division produced by Castrix. After statistical interpretation Castrix is more mutagenic than Silmurin. INTRODUCERE Acțiunea pesticidelor asupra materialului genetic la plante și ani- triale este foarte variată și se produce prin mecanisme direct dependente de grupările funcționale, pe care le conțin substanțele respective, și de o serie de factori, externi sau interni. Complementul cromozomial, tipul de ■țesut, volumul nucleului, mărimea și structura chimica a cromozomilor, Cantitatea de heterocromatină, conținutul de ADN și ritmul de diviziune ^celulară, determină deasemenea răspunsul la acțiunea diferiților agenți jimtageni, inclusiv' a pesticidelor. Sensibilitatea la acțiunea pesticidelor •diferă mu numai de la specie la specie, ci și de la. țesut la țesut. , O mare -parte din aceste substanțe vizează combaterea rozătoarelor, >ce aduc pagube imense agriculturii. Posibilitatea utilizării testelor ih vivo pe specii de laborator înrudite cu cele sălbatice, sau chiar pe specii sălbatice, face ca testarea raticidelor să fie relativ ușor de făcut și să per- mită extrapolarea rezultatelor la speciile sălbatice. MATERIAL ȘI METODE Materialul biologic test a fost reprezentat de două loturi de cîte 10 șoareci negri, masculi, în vîrstă de 14—16 săptamîni din linia 0 -57/Bl 6, cu o greutate medie de 17 grame. Substanțele folosite pentru testare provin de la I.C.P.P. Băneasa. Silmurinul a mai fost testat genetic, dar Oastrixul care a fost introdus deja în combaterea rozătoarelor este testat pentru prima oară sub aspect genetic. Dozele de raticide au fost toarte mici. Șilmurinvl (produs al firmei Sandoz-Blveția) are un spectru larg de acțiune, inclusiv asupra rozătoarelor care s-au dovedit rezistente la -anticoagulanți. Substanța activă, izolată din anul 1939 sub numele de ’^dlirosidă este un glucozid stereoid extras din bulbii plantei Urginea maritim-A. Produsul comercial (pulbere sau boabe) conține 0,05. sau pînă la 1% substanță activă și are o acțiune drastică producînd moartea în 6—12 ore de la administrare. Doza letală 50 (DL 50) este de 0,35 mg/Kg St. cerc, biol., Seria biol, anim-, t. 46, nr. 2, p. 111 — 117, București, 1994 112’V, Stoian 2 corp la șoarecii de laborator, fiind mult mai mică (0,17 mg/Kg corp) la cei sălbatici. Substanța este foarte toxică pentru toate vertebratele (inclusiv om), deoarece este un inhibitor cardiac și nervos foarte puternic. Intoxicațiile cu SILMURIN se tratează cu glucoside cardiace. CASTRIXUL (produs al firmei Bayer-RFG) este un rodenticid cu acțiune drastică asupra șoarecilor, fiind folosit cu predilecție pentru combaterea celor de cîmp. Substanța activă — CRIMIDIN (2 ci oro-4 dimetil-amino-6 ine.ll-pirimidina) are o acțiune rapidă, fiind descompusă în organismul animal în intermediari ce nu sînt toxici pentru păsările și mamiferele ce consumă șoareci. Substanța este foarte toxică pentru toate vertebratele. Doza letală 50 (DL 50) pentru șoareci este de 2 mg/Kg greutate corporală. Produsul comercial se prezintă sub formă de granule ce conțin 0,5% substanță activă. Prezentarea sa sub formă de granule, în combinație cu o serie de alte substanțe (adjuvanți) face ca substanța activă, solubilă în apă în stare pură, să devină insolubilă, existînd riscul ca în condiții de rema- nentă mare în mediu să fie consumată ca atare de către păsările carni- vore sau să se acumuleze în corpul peștilor în urma vehiculării de către apele de precipitații. Concentrațiile substanțelor utilizate în testare au fost: 0,44 mg SILMURIN 1%, respectiv 0,0044 mg substanță activă per animal și 4 mg CASTRIX 0,5% respectiv, 0,2 mg substanță activă per animal. Administrarea substanțelor s-a făcut oral, prin ingerare odată cu hrana. Pentru aceasta atît SILMURINUL cît și CASTRIXUL (care în prealabil a fost mojarat) au fost suspendate în apă distilată, formîn- du-se o suspensie uniformă din care s-a administrat fiecărui animal doza stabilită, prin îmbibate în mici cubulețe de păine. Din fiecare lot de ani- male două nu au fost supuse tratamentului cu substanțe, constituind martorii. Animalele au fost sacrificate la 10, 24 și 48 de ore pentru SIL- MURIN, respectiv 2, 10, 24 și 48 de ore pentru CASTRIX. Pentru realizarea preparatelor necesare observării aberațiilor cro- mozomiale am folosit metoda utilizată în laboratorul de Genetică al Facul- tății. REZULTATE 1. EFECTUL GENOTOXIC AL CASTRIXULUI Analiza celor 380 de metafaze (între 70 — 80 pentru fiecare tip de sacrificare) a dat rezultatele înscrise în tabelul nr. 1. Compoziția chimică a substanței active din CASTRIX sugerează existența unei interferențe între metabolismul acesteia și cel al acizilor nucleici, mai exact cu cel al bazelor azotate pirimidinice ce intră în com- poziția lor. 5 Efectul genotoxic al unor raticidc, la Mas musculus 113 Tabelul nr. 3 Dependența numărului si frecvenței aberațiilor cromozomi ale de doza și durata tratamen- tului cu CASTRIX Timp Metafaze fără aberații Unire centri că Rupturi cromatidice Diviziune centromerică Picnoze To=martor Martor 69 <98,57%) — 1 (1,43%) — — Tj=2 5râ 2 ore 23 (32,85%) 20 <28,57%) 4 (5,70%) 1 <1,42%) 2 <2,85%) t2+ = 10 ore 13 (16,25%) 33 (38,75%) 4 (5,00%) — 2 (2,50%) Ta= 24 fire 10 (12,50%) 42 (40,00%) 3 (3,75%) 6 <7,50%) 4 <5,00%) Ti= 48 6re 7 <8,75%) 56 (55,00%) 4 (5,00%) 7 <8,75%) 6 <7,50%) încă din primele ore de administrare (% — 2 ore) activitatea geno- toxică a CASTRIXULUI) se manifestă intens. Apare un număr mare de aberații, aproximativ 67,1% din metafaze fiind afectate de substanță. Numărul metafazelor afectate de rațicid crește proporțional cu durata de existență a substanței în corpul animalelor, astfel că la ultimul timp de Sacrificare (T4 = 48 ore) 91,25% din metafaze prezintă cel puțin o mo- dificare a materialului genetic restul de 8,75% fiind normale. Direct proporțional cu durata tratamentului crește și frecvența celorlalte tipuri de aberații produse de CASTRIX. Aberațiile cele mai frecvente, care apar încă din primele ore ale tratamentului sînt cele legate de regiunea centromerică, cromozomii apă- rînd grupați în rozete. La început cromozomii manifestă doar tendința de unire pentru ca mai tîrziu ei să se unească prin fuziuni centrice. Efectul substanței este foarte rapid, astfel că încă de la 2 ore frecvența meta- fazelor în care cromozomii manifestă tendința de unire în rozete sau sînt deja uniți este foarte mare (28,57%). Crește de asemenea frecvența aberațiilor de tipul rupturilor cromar tidice (5,7% de la 1,43%) și apar primele metafaze picnotice. La 10 ore, CASTRIXUL își manifestă acțiunea blocînd cromozomii în rozete în 67,5% din metafaze. Apare im tip nou de legătură care implică capătul telometic al unui cromozom și centromerul unui alt cro- mozom de care acesta se leagă (8,75% din metafaze prezentau asemenea legături, uneori cu punți cromatidice evidente). Frecvența rupturilor cromatidice se menține relativ constantă in jurul valorii de 5%, existînd metafaze în care fenomenul este prezent simultan la mai mulți cromozomi. După 24 de ore de la administrarea raticidului numărul metafazelor cu cromozomi uniți centromeric reprezintă 40% din totalul metafazelor. Apare evidentă acțiunea CASTRIXULUI asupra regiunii centrome- rice a cromozomilor, crescînd mult frecvența metafazelor în care există cîte un cromozom scindat centromeric prematur. Efectul genotoxic al unor raticidc, la Mus musculus 145 114 ■ ' V. Stoian ■ ’ ’ 4 Efectul cel mai drastic al CASTE IXULUI s-a observat la 48h de la efectuarea tratamentului. Numărul metafazelor fără .aberații este foarte ; mic (8,75%) în timp ce cel al metafazelor în care există cromozomi uniți ■ centromeric (cîte 2,3 sau mai mulți în rozete) depășește jumătate din meta- • faze, afectînd 55% din acestea. . , Efectul CASTEIXULUI asupra indicelui mit otic, stabilit prin numărarea metafazelor în 50 de cîmpuri microscopice (1600 - 2 000 de celule) arată o ușoară creștere la 2 ore de la tratament (4,56%) și o ușoară descreștere după 10 ore’de la tratament (2.86%), stabilindu-se ulterior în jurul valorii de la martor: 3,56; 3,44 respectiv 3,40%. ; . 2. EFECTUL GENOTOXIC AL SILMURINULUI ‘ o Din datele tabelului nr. 2 reiese că SILMUEINUL își manifestă > activitatea genotoxică cu mare intensitate la cîteva ore de la adminis- i trăre, astfel că la 10 ore 56% din metafazele analizate prezentau una Sau mai multe modificări ale materialului genetic. Spre deosebire de CAS- 1 TBIX. la care se poate face o corelație directa între timpul administrării i și procentul de aberații, la SILMUEIN efectul maxim a fost observat . la 24 de ore de la tratament, frecvența aberațiilor atingînd 72,5% free- ; vență care s-a modificat foarte puțin la următorul interval: 72,28% ? la 48 de ore. Tabelul nr, 2 Dependența numărului si frecvenței aberațiilor cromozomiale de doza și durata tratamen- ; tului cu. SILMURIN Timp Uniri centro- merice Gaps-uri Cromozomi inelari Uniri Tel.-Tel. Ruptura cromatidică Ruptura izocromati- ; dică ' ' ' To= Martor ,— - 7— - - 1 (1,25%) — 1 Ti= 10 ore 26 (26,00%) 15 (15,00%) 5 (5,00%) 3 (3,00%) 5 (5,00%) 2 (2,00%) 24 de ore . . : 18 ' . (23,75%) 15 (18,75%) 1 (1,25%) . 1 (1,25%). 7 (8,75%) 4 (5,00%) u . . 48 ore .L = .20 (22,22%) 17 (18,88%) 1 (1,11%) ■ 1. (1,11%) 7 (7,77%) 9 (10,00%) . . La SILMUEIN însă, au loc în intervale de timp analizate modifi- cări ale aberațiilor produse (în sensul apariției unor noi tipuri de aberații I la timpi diferiți de sacrificare) și modificări ale frecvenței de apariție ,a ' diferitelor tipuri de aberații. Astfel la 10 ore aberațiile cele mai frecvente j sînt gaps-urile unicromatidice situate foarte aproape de centromer, pro- ; babil la nivelul heterocromatinei constitutive pericentrice (15%) și de ase- ! menea unirile centromerice uneori complete alteori mai puțin vizibile care ( s-au înregistrat în 26% din metafaze. i S-au mai observat rupturi cromatidice, cromozomi inelari (5%) f din metafaze si unirea telometică a doi cromozomi Se observă de ase- i menea o acțiune de despiralizare evidentă a fibrei de cromatină. Această ușoară despiralizare se menține pe tot parcursul tratamentului cu SIL- MUEIN. La 24 de ore numărul celulelor aflate în diviziune și care nu pre- zintă aberații este mic (27,5%). Crește semnificativ procentul metafaze- în care există cromozomi cp gaps-uri simetrice pe cele doua cromatide și de asemenea cel al rupturilor cromatidice 8,75%. ' Acțiunea SILMUEINU LUI care constă în producerea de gaps-uri pericentrice este oglindită și de mărimea frecvenței metafazelor în care se înregistrează rupturi izocromatidice: 5%. Se pare că SILMUEINUL acționează și la nivelul heterocromatinei telometice apărînd în proporție relativ ridicată aberații de tipul legăturilor telomer la centromer (6,25%) sau a legăturilor telomerilor la regiuni diferite ale brațelor cromozomilor (7,5%). Deși are tendința de a-și menține efectul, la animalele sacrificate după 48 h de la tratament, frecvența aberațiilor se modifică. Numărul metafazelor cu cromozomi ce prezintă gaps-uri este aproximativ constant (18,88%% față de 18,75% la 24 de ore) crescînd foarte mult numărul metafazelor în care există uniri de tipul telomer la centromer: 11,11% și cel al metafazelor în care există rupturi izocromatidice care se dublează și ajung la 10%. SILMUEINUL nu influențează semnificativ indicele mitotic, acesta ^yînd valori apropiate de cele ale martorului (Tx = 2,36; T2 = 2,28; :T3 = 3,20 și 2,46 pentru martor), variații care pot fi puse pe seama varia- bilității animalelor din lot. DISCUȚII Aplicarea unei doze relativ ridicate de substanță în cazul SIL- MUEINULUI, aproximativ 3/4 din DL 50, a făcut ca procentul aberațiilor șă fie foarte ridicat. Fenomenul a fost pregnant la toți timpii de sacrifi- .care, efectul dozei fiind atît de puternic încît 2 animale (cele care aveau ^.eutatea minimă de 15,5 g au murit la aproximativ 24 de ore de la tra- tament). Aberațiile sînt în mare măsură asemănătoare cu cele pe care le produc agenții alkilanți sau alte pesticide care au fost testate pe șoareci. Prezența radicalilor metil ne permite să presupunem că SILMUBI- NUL (de fapt scilirosida care reprezintă substanța activă) acționează pe o cale asemănătoare agenților alkilanți, probabil prin metilarea bazelor azotate ca eveniment primar al acțiunii mutagenului. Acest eveniment # putea ulterior să ducă la împerecheri greșite și la rupturi, care ar permite pătrunderea nucleului glucosid-stereoidic în macromolecula de ADN, eveniment ce ar bloca replicarea și ar permite ruperea la nivelul ambelor catene. Interesant de remarcat este faptul că SILMUEINUL acționează la nivelul heterocromatinei pericentrice, producînd leziuni acromatice simetrice (gaps-uri). BEOGGEB (1975) (4) pe baza modelului fibrei pliate a lui DU PE AM? (1970) (7) sugerează că apariția leziunilor de tipul :gaps-urilor se datorează înjumătățim cantității de proteina și despiraU- zărilor locale ale ADN, dar DIMITEOV D.B. (1973) (5) arată că acest© ■4 — c. 1195 Efectul genotoxic al unor raticide, la Mus muscuhis 117 116 V. Stoian 6 ( leziuni s-ar datora interacțiunii directe a mutagenului cu ADN-ul, interac- ț țiune ce are drept consecință nu numai despiralizarea locala ci și pierderea : de fragmente de ADN. Efectul CASTRIXULUI, relevat prin analiza metafazelor și a aspec- tului cromozomilorj apare ca o manifestare preferențială doar asupra unor anumite regiuni ale acestora. CRIMIDINUL substanța activă din CASTRIX acționează cu predilecție asupra regiunii centrometrice sau ) a heterocromatinei telomerice. Deși are o acțiune foarte puternică și ■ blochează cromozomii în roze te datorită fuzionării lor centromerice-, i CASTRIXUL spre deosebire de alte substanțe, care produc un număr mare de metafaze picnotice, nu afectează drastic morfologia de ansamblu : a cromozomilor, frecvența metafazelor picnotice fiind relativ mică în comparație cu celelalte aberații (2,85% la 7,50%). Aspectul cel mai interesant al acțiunii CASTRIXULUI este dat de fenomenul de diviziune prematură a centromerului unui cromozom ; (8), cromozomul scindat fiind situat aproape totdeauna periferic și de cele mai multe ori într-o aceeași zonă a metafazei. ANALIZA COMPARATIVĂ A ACȚIUNII GENOTOXICE A SILMURINULUI SI 1 CASTRIXULUI. ; Diferențele care există în compoziția chimică a pesticidelor, caile diferite de acțiune ale acestora asupra cromozomilor și rezultatele uneori foarte diferite în ceea ce privește aberațiile produse, fac dificilă și ris- . cântă orice apreciere comparativă a acestor substanțe. în general frecvențele aberațiilor induse de pesticide (inclusiv de . substanțele studiate de noi) sînt distribuite după un model binomial, 1 apropiindu-se atunci cînd valorile tind spre o medie a variabilelor în- i tîmplătoare, de o’ distribuție de tipul distribuției POISSON (în care probabilitatea p a unui eveniment unic este foarte mică și media, este ș egală cu varianța). Pentru a putea compara activitatea mutagenă a CASTRIXULUI ; cu cea a SILMURINULUI am folosit tabelele date de BIRNBAUM (3), tabele în care este stabilit un coeficient alfa ce ne permite să conside- răm că certitudinea realității ipotezei emise de noi (de exemplu că activi- ; tatea mutagenă a CASTRIXULUI este mai mare decît a SILMURINU- ; LUI) este cuprinsă între 95 și 99%, coeficientul alfa avînd valori mai • mici sau egale cu 0,01, respectiv cu 0,05. într-adevăr conform acestei ; metode statistice (9), (10), ipoteza noastră se confirmă și putem să enun- ; țăm ideea (cu o.siguranță de 99%) că substanța activă din CASTRIX * are o activitate mutagenă mai mare decît cea din SILMURIN. ; 6. DUMA D. și TUTA AL., (1979) - Cumidava XII (3), Lucr. Muz. Jud. Brașov. 103-107. 7. DU PRAW J. E. (1970) — DNA and Chroinosomes, Hoit, Reinchart and Wînston Inc. New York. 8. SINGH R. J. și MILTENBURGER H. G. (1977) - HUM. GENET. 39, 359 - 362. 9. STOIAN V., I. PRUTU (1991) — 21 st. Annual Mceting of EEMS on Environmenlal Mutagens — Carcinogens, Pragur, Czechoslovakia. 10. STOIAN V., A. TABACARU, P. RAIGU (1991), Studii si cercetări de Biologie, seria, Biol, veg. tome 43, nr. 1—2, ian-deo p. 101—107. Facultatea de Biologie Universitatea București Catedra de Genetică. BIBLIOGRAFIE 1. ALAM M. T. și colab. (1971) — Chromosoma, nr. 49: 77 — 86. 2. BEHERA J. și BHUNIA P. S., (1980) — Caryologia, nr. 33, 327—335. 3. BIRNBAUM H. (1970) — Mut. Res., voi. 9, Nr. 5, 527-549. 4. BROGGER A. (1975) — Hereditas, 80: 131-136. 5. DIMITROV D. B. (1973) — Acad. Bulg. Des. Sci. voL 26, nr. 9, 1239 — 1242 STUDIUL UNOR POPULAȚII DE CARABIDE (INSECTA, COLEOPTERA) DINTR-UN STEJĂRET DE CÂMPIE DE LA BĂNEASA (LÂNGĂ BUCUREȘTI) LIVIA-RODICA POPOVICI The prcsent papei’ aims the study on the ground beetles from a plane oak for est of Băneasa (near Bucharest), during the period 1992—1993. The analysis of the faunistical material points out a fow species spcctrum. But three of them, of a large sizc, have a high numerica! abundance : Carabus coriaceus, C. can- eellatus and C. ullrichi. The monthly dynamics of the average valucs of the dry sub- stance weight and of the sex ratio index have been observed. Among the 5841 analysed beetles, 9 of them (5 females and 4 maleS) have different teratologica! changings of the elytra. Activitatea umană generează continua modificare, pierdere sau micșorare a arealurilor naturale. Zonele rămase capătă aspectul unor insule cu suprafață limitată, izolate și distanțate unele de altele. Urbaniza- rea, construcția drumurilor și culturile agricole reprezintă bariere care întrerup fluxul de gene, fragmentând populațiile de animale. Toate acestea au ea efect reducerea biodiversității. Coleopterele carabide sunt de ase- menea victime ale antropizării ecosistemelor. Diversitate^ speciilor acestor insecte scade în preajma orașelor (4),' (5), (6), (12), (13), Lucrarea de față are drept scop studiul carabidelor dintr-un stejă- ret de câmpie de la Băneasa (lângă București), în perioada 1992—1993. i i , ■■ MATERIAL ȘI METODĂ 1 Suprafața de cercetare â fost stabilită^ într-un stejăret do câmpie de la Băneasa (lângă București). Pentru colectarea materialului fahnistic a fost folosită metoda capcanelor îngropate, repiozentate de pahare din material plastic, conținând soluție de formol 4%. Tehnica. permite studiul carabidelor active în stadiul de imago și. are avantajul capturării permanente, fără intervenția cercetătorului, fiind cel mai larg fo|osită pe plan internațional. Ridicarea probelor s-a făcut lunar, din iunie până în septembrie, în perioada 1992—1993. î Peptru obținerea valorilor greutății substanței iuscate, insectele au fost uscate la temperatura de 85°C, până la greutatea constantă. H.J ' : ' " ... 1 ' ’ REZULTATE ȘI DISCUȚII Analiza materialului faunistic evidențiază un spectru specific îngust, în schimbul unei mari abundcnțe numerice a trei specii de carabide de mari dimensiuni: Carabus coriaceus t C. cancdlatus și Ț. ullrichi. St. eei’c. biol., Seria biol, anim., t. 46, nr. S/ ji. 119—125, București, 1994 3 Populații de Carabide din stejaret de câmpie*-41 Dinamica lunara a valorilor medii ale greutății substanței uscate la cei trei gândaci (Tab. 1 a, b, c) prezintă diferențe nesemnificative între cei doi ani. în general, populațiile aduc cel mai mare aport de sub- stanță și energie în ecosistemul forestier, în lunile iulie și august. Literatura de specialitate (2), (3), (9), (10) dovedește o strânsă interdependență între modificările în timp ale dimensiunilor și biomasei carabidelor, pe de o parte și modificările curbei activității, dată de mări- mea probelor, pe de alta parte. în această idee putem afirma că perioada iulie-august reprezintă, pentru cele trei populații, etapa cu cea mai puternică acumulare de substanță' și energie, ca expresie a unei maxime mobilități a indivizilor. Analiza indicelui sex ratio (Tab. 2 a, b, c) relevă o dinamică ase- mănătoare la populație de Carabus ca^cellaiusÂn ambii ani. Femelele sunt preponderente în luna iulie, când ele depun ponta. La populațiile de Carabus coriaceus și C. ullrichi valorile indicelui sex ratio sunt mezaicate, raportul numeric dintre sexe variind în limite largi, cu diferențe mari între cei doi ani. Printre cei 5841 gândaci analizați au fost găsiți 9 indivizi (5 femele și 4 masculi) prezentând diferite modificări teratogene ale elitrelor (Tab. 1). Aceste tare nu au fost semnalate în literatură (7), (8) la speciile stu- diate aici. Tabelul nr. 1 Elemente teratogene întâlnite la carabinele din pădurea Băneasa (lângă București) Tipul de modificare morfologică Specia Sexul Data colect ării Figura nr. Hemibrahelitrie simplă a eli- Carabus ullrichi august 1992 ; 3 trei stângi. Carabus ullrichi ă august 1992 4 Hemibrahelitrie simplă a elitrei drepte Carabus ullrichi â august 1992 5 Hemibrahelitrie și modificări ■ Carabus ullrichi 9 iulie 1993 6 ale morfologiei striurilor eli- trei stângi Carabus coriaceus 9 august 1993 7 Hemibrahelitrie și modificări Carabus ullrichi â august 1992 8 ale morfologiei striurilor eli- trei drepte Carabus ullrichi 9 iulie 1993 9 Modificarea marginii guturale a ambelor elitre Carabus ullrichi 9 iulie 1993 10 Asimetria pigmentară a eli- Carabus cancellatus august 1992 ' trelor . > S Populații de Carabide din stejăret de câmpie 123 Fig. 4. — Hemibrahelitrie simplă a elitrei stângi la Carabus ullrichi Original. Fig. 3. — Hemibrahelitrie simplă a elitrei stângi Ia Carabus ullrichi Ș. Original. Fig. 5. —„Hemibrahelitrie simplă a elitrei drepte la Carabus ullrichi Original. Fig. 2. — Dinamica valorilor indicelui sex ratio la speciile: Carabus coriaceus (a), Carabus cancellatus (b) și Carabus ullrichi (c), din pădurea Băneasa (lângă București) în perioada 1992 — 1993. Fig. 6. —Hemibrahelitrie și modifica- rea morfologiei stri urilor elitrei stângi la Carabus ullrichi Ș. Original. 124 L. R. Popovici 5 Fig. 7. — Hemibrahelitrie și modificarea morfologiei rugozității elitrei stângi la Carabus coriaceus Ș. Original. Fig. 8. —Hemibrahelitrie și modificarea striurilor elitrei drepte Ia Carabus ullrichi Ș. Original. 7 Populații de Carabide din stejăret de câmpie 1 25 COWCLUZ1I 1. Analiza dinamicii valorilor greutății uscate, la cele trei specii de carabide, evidențiază cel mai important aport de biomasă. și energie în lunile iulie și august, ca reflectare a maximei activități în acest interval. 2. în populația de Carabus cancellalus, în ambii ani, indicele sex ratio relevă preponderența femelelor în luna iulie, când ele depun ponta. 3. Valorile indicelui sex ratio la populațiile de Carabus coriaceus și C. ullrichi sunt variate, cu diferențe mari între cei doi ani. 4. Au fost găsiți 9 indivizi cu modificări teratogene ale elitrelor. Aceste tare nu au fost semnalate în literatură, la speciile care fac obiectul de studiu al acestei lucrări. Fig. 9. —Hemibrahelitrie și modificarea striurilor elitrei drepte la Carabus -ullrichi Ș. Original. , Fig. 10. —Modificarea marginii gutu- rale a ambelor elitre, la Carabus uUriclii Ș Original. . BIBLIOGRAFIE 1. FREUDE H.» HARDE K. W., LOHSE., C. A. Die Kăfer Mitteleuropas, 2, Krcfeîd, 1976. 2. GRUM L-, Pol. ecol. Stud., 4(2) : 129-175, Warszawa, 1978. 3. GRUM L., Warsaw Agric. Univ. Press, pag. 157—167, Warsaw, 1982. 4. GRUTTKE H., WEIGMANN C., The Role of Ground Beetles in Ecol. and Envir. Stud., pag. 181 — 189 Hampshire, 1983. 5. GRUTTKE H., The Role of Ground Beetles in Ecol. and Envir., Stud., pag 343 — 347, Hampshire, 1990. 6. MADER H.-J., Biol. Conserv., 29 : 81 — 96, England, 1984, 7. NEGRU ST., Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, 3(2): 797 — 807, București, 1968. 8. NEGRU ST., Trav. Mus. Hist. Nat. ,,Gr. Antipa”, 10: 159—165, București, 1970. 9. SZYSZKO J., BuU. Entom. de Pologne, 48 : 49—65, Wroclaw, 1978. 10. THIELE H.-U., Carabid Beetles in Iheir Environments, Springer-Verlag Berlin Heidelberg New York, 1977. 11. TURIN N., ALDERS K,, BOER P. J. den, ESSEN S. van, HEIJERMAN TH., LAANE W-, PENTERMAN E., Tijdschrift voor Entom., 134: 179-304, 1991. 12. VERMEULEN H. J. W-, Biodiv. and Conserv., 2: 331-350, 1993. CONTRIBUȚII ALE DIPTERELOR PARAZITOIDE LA LIMITAREA ÎNMULȚIRII ÎN MASĂ A POPULAȚIILOR UNOR LEPIDOPTERE DEFOLIATOARE DIN PĂDURI DE CVERCINEE.... IRINEL CONSTANTINEANU și RAOUL CONSTANTINEANU In this paper the authors preșent 16 species of prim ary pâra sitei d Diptera recovered from larve and pupae of Lymantria dispar L. and Malacosoma nenstria L. Diptera is the most efficient group of Avhole părăsite complex of jLymantiia dispar, heing perma- nent in the larvae and pupae populations Composilura concianata (Meig.) and Exorista larvarum L. are the most efficient species, the former is more frcqucnt as larval para- sitoid and the latter as pupai parasitoid. 8 species of Diptera are common in these two complexes of parașitoids ; 6 species are helonging only to that of Lymanlria dispar and 2 specios only to Malacosoma nenstria. Malacosoma nenstria is a new host in Science for Zenillia dolcsa Meig, and Masi- cera cucul iae R.D. în țara noastră arboretele de cvercinee sunt cele mai afectate de defoliere datorită condițiilor climatice favorabile dezvoltării defoliatorilor din zonele de câmpie, unde predomină aceste arborele (stejărete, cerete, cereto-gârnițete). Tendința de a' limita pierderile cauzate, arboretelor de foioase de către defoliatori a dus la intensificarea măsurilor .de prevenire, prin apli- carea de tratamente chimice. Utilizarea pe scară largă a pesticidelor în ecosistemele forestiere a determinat perturbarea echilibrului lor ecologic. Una dintre consecințe o constituie apariția,, la intervale din ce în ce mai mici,- a înmulțirii în masă a insectelor ■ defol iat o are. Pentru a evita efectele negative poluante,., rezultate în urma utili- zării pesticidelor, este necesară o abordare, ecologică a problemei, prin cercetări asupra factorilor biotici de mortalitate. în scopul elucidării acestor aspecte, cercetările noastre anterioare au stabilit rolul parazitoizilor în limitarea .înmulțirilor în masă a lepidopteru- lui Lymantria, disparr principalul defoliator din pădurile de cvercinee (1, 2, 4, 6, 7). Ulterior cercetărilor noastre au fost orientate și asupra com- plexelor parazitare ale altor defoliatori: Tortrios viridana L. și Malaco- soma neustria (3, 5). în această lucrare prezentăm rezultatele cercetărilor noastre asupra rolului dipterelor parazitoide în limitarea.. înmulțirilor în masă ale defo- liatorilor Lymantria dispar și Malacosoma .nenstria. wwal și Mi-menă între anii 1977—1990 am efectuat cercetări în 32 de păduri de cvercinee, de pe raza a 3 inspectorate silvice județene; Giurgiu, Dolj și Gorj, din sudul țării. în aceste păduri observațiile noastre asupra lepidopterelor defoliatoare s-au făcut în suprafețe permanente de observa- ție, unde noi am colectat materialul biologic necesar. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 46, nr. 2, p. 127 — 134, București, 1994 128 I. Constantineanu și al. 2 3 Relația Dipterelor parazitoide cu Lepidoptere defoliatoare 129 Pentru a stabili speciile , de diptere parazitoide și gradele lor de parazitare, am colectat omizi și pupe de Lymantria dispar și Malacosoma neustria din suprafețele permanente de observație. Omizile din stadiile tinere au fost colectate de la sfârșitul lunii aprilie până la sfârșitul lunii mai, iar cele din stadiile mai mari și pupele au fost colectate în lunile iunie, iulie și începutul lunii august. Acestea au fost izolate și păstrate în condiții de laborator. Eclozarea dipterelor parazitoide a fost urmărită zilnic. Pentru a stabili contribuția fiecărei specii de parazitoid la limitarea populațiilor gazdei s-au utilizat o serie de indicatori ecologici: abundența, dominanța numerică, constanța și indicele de semnificație ecologică. MEZULTATE ȘI DISCUȚII în perioada în care s-au desfășurat cercetările noastre am constatat că în pădurile luate în studiu, dipterele, comparativ cu himenopterele, sunt parazitoizi permanenți în populațiile do omizi, și pupe ale defoliatori- lor Lymantria dispar și Malacosoma neustria. Intensitatea prezenței lor, exprimată prin procentul de omizi și pupe pai;azitate, evidențiază un aport relativ mare în limitarea populațiilor gazdă. în cazul omizilor, cauzele principale ale mortalității lor sunt, totuși, bolile și calitatea hranei.. Dipterele parazitoide ale omizilor și pupelor de Lymantria dispar au fost identificate din 32 păduri de cvercinee, în anii în care gazda a fost semnalată și s-a putut colecta materialul biologic necesar cercetărilor noastre. La calcularea gradelor de parazitare ale omizilor și pupelor gazdă s-au luat în considerare și pupariile de diptere, rămase neeclozate, dato- rită condițiilor de laborator, diferite de cele din natură. S-au colectat 14.940 de omizi și 23.772 pupe de Lymantria dispar, din care 1.822 omizi (12,2%) șî 4.569 pupe (19,2%) au fost parazitate. Contribuția dipterelor în parazitarea omizilor și pupelor de Lymantria dispar este redată în Fig. 1. Remarcăm faptul că, la parazitarea omizilor, contribuția dipterelor (72,7%) s-a datorat celor 11 specii de parazitoizi primari care aparțin la 2 familii de diptere ; Tachinidae și Sarcophagidae. La pupe, contribuția dipterelor a fost mai mare (81,1%) și ea s-a datorat celor 11 specii de parazitoizi pupalj, ce aparțin la 3 familii de diptere : Tachinidae, Musci- dae șl Sarcophagidae (Tab. 1 și. Fig. 1). La populațiile de omizi de Lymantria dispar dipterele au realizat grade de parazitare cuprinse între 0,8 %(pădurea Nebuna, 1980) și 83,9% (pădurea Dăița, 1980), în timp ce în populațiile de pupe parazitarea cu diptere a variat între 1,7% (pădurea Băneasa, 1977) și 50,6% (pădurea Frasinu, 1977). Dintre dipterele parazitoide larvare și pnpale cele mai eficiente s-au dovedit a fi Dxorista larvarum și Compsilura concinnata. Remarcăm fap- tul că, aceste 2 specii de diptere se întâlnesc cu o frecvență mare atât la omizi cât și la pupe, numai ca eficiență ele diferă, Compsilura concinnata a realizat o parazitare mai mare la omizi (14,3%, pădurea Frasinu, în 1977), iar Exorista larvarum la pupe (25%, pădurea Arbori, 1985). Tabelul nr.l Diptere parazitoide obținute din lepidopterele defoliatoare: Lymantria dispar L. și Malacosoma neustria L. Gazda Stadiul gazdei Specia de parazitoid 1 2 3 Lymantria dispar omizi Fam. Tachinidae Exorista larvarum L. Compsilura concinnata (Meig.) Carcelia separata (Rond.) Carcelia gnava (Meig.) Blondelia nigripes (Făli.) Phryxe prima B.B.M. Kramerea scliuetzei Kram. Zenillia libatrix (Panz.) Fam. Sarcophagidae Pseudosarcopliaga affinis Fall. Parasarcophaga uliginosa Kram. Parasarcophaga barpax Pand. pupe Fam. Tachinidae Exorista larvarum L. Compsilura concinnata (Meig.) Carcelia separata (Rond.) Carcelia gnava (Meig.) Kramerea schuetzei Kram. Zenillia libatrix (Panz.) Pales pavida Meig. Fam. Muscidae Muscina stahulans Fall. Muscina pabulorum Fall. Fam. Sarcophagidae Pseudosarcopliaga affinis Fall. Parasarcophaga uliginosa Kram. Malacosoma neustria omizi Fam. Tachinidae Compsilura concinnata (Meig.) Zenillia libatrix (Panz.) pupe Fam. Tachinidae Exorista larvarum L. Compsilura concinnata (Meig.) Carcelia separata (Rond.) Carcelia gnava (Meig.) Kramerea schuetzei Kram. Pales pavida Meig. Zenillia libatrix (Panz.) Zenillia dolosa Meig.* Masicera cuculiac R.D.* Fam. Sarcophagidae Pseudosarcopliaga affinis Fall. * — Nou pentru știință din Malacosoma neustria 130 I. Constantine a nu și al. 4 Relația Dipterclor parazitoide cu Lepidoptere defoliatoatp 131 Fig. 1. — Contribuția (%) grupelor de parazitoizi în parazitarea omizilor și pupelor de Lymantria dispar L. Specia Carcelia separata a fost prezentă în majoritatea populațiilor de omizi cercetate, având un indice de frecvență de 69%, dar a realizat grade de parazitare scăzute (0,1—2%), la pupe ea fiind mai puțin frec- ventă. Celelalte specii de tachinide sunt parazitoizi accesorii sau accidentali în complexul parazitar al omizilor și pupelor de Lymantria dispar. Astfel, la omizi, Phryxe prima a avut un indice de frecvență de 23%, în timp ce Zenillia libatrix, Carcelia gnava și Blondelia nigripes au fost prezente numai în câte o singură pădure, la o singură generație a gazdei. Aceeași situație am remarcat-o și în populațiile de pupe de Lymantria dispar, unde celelalte specii de tachinide sunt mai puțin frecvente. Astfel, Car- celia gnava și Carcelia separata au prezentat indici de frecvență de numai 9,4%, Zenillia libatrix și Pramerea schuetzei de 6,3%, iar Pales pavida este o specie accidentală, ea apărând numai la pădurea Frasinu în 1978, . într-un singur exemplar, Sarcofagidele țtu fost prezente atât la omizile cât și la pupele de Lymantria dispar, fiind reprezentate prin 3 specii: Pseudosarcophaga affinis, Parasarcopliaga uliginosa și Parasarcopliaga harpax. Primele două specii parazitează atât omizile cât și pupele defoliatorului, în timp ce Parasarcopliaga harpax parazitează numai omizile, fiind întâlnită într-o singură pădure, la o singură .generație a gazdei. Pseudosarcophaga affinis este mai frecventă în populațiile de omizi decât în cele de pupe, iar Para- sarcophaga uliginosa a avut indici de frecvență oarecum apropiați, atât la omizi (31%) cât și la pupe (42%). Muscidele au fost prezente numai în complexul parazitar al pupelor de Lymantria dispar, fiind reprezentate prin două specii Muscina pabulo- rum și Muscina stabulans, prima fiind întâlnită numai la pupele din pădu- rea Frasinu în 1977, iar a doua la cele din pădurile Frasinu, Nebuna Bușii lui Asan. Am constatat ca, în pădurile de cvercinee cercetate de noi, populațiile de omizi și pupe de Lymantria dispar au fost limitate de 14 specii de dip- tere parazitoide primare. (Fig. 2). Dintre acestea, 3 specii sunt parazitoizi larvari, 3 specii sunt parazitoizi pupali și 8 specii sunt parazitoizi atât larvari cât și pupali. Figy 2. — Diptere parazitoide ale omizilor și pupelor de Lymantria dispar L. în unele păduri de cvercinee în care s-au desfășurat cercetările noastre asupra defoliatorului Lymantria dispar, în unii ani, am semnalat și infes- tări cu lepidopterul defoliator Malacosoma neustria. Determinările făcute pe materialul biologic obținut din creșteri de omizi și pupe ale acestui defoliator, colectate din natură, ne-au permis să stabilim speciile de parazitoizi primari, cele mai frecvente. Dintre acestea semnalăm 12 specii de diptere parazitoide (Tab. 1 și Fig. 3). în'ânul 1978 am colectat 100 de omizi de Malacosoma neustria din pădurea Vârvor (jud. Dolj), din care s-au obținut 2 specii de tachinide : Pxorista larvarum și Zenillia libatrix. în același an am colectat 700 de pupe ale aceluiași defoliator din pădurile Vârvor și Perișor, județul Dolj, din care s-au obținut 10 specii de diptere : Exorista larvarum, Compsi- lura concinnata, Carcelia separata, Carcelia gnava, Kramerea schuet^ei, Zenillia libatrix, Zenillia dolosa, Paloș pavida, Masicera cuculiae și Pseudo- sarcophaga affinis. 132 I. Constantinescu și al. 6 Relația Dipterelor parazitoide eu Lepidoptere defoliatoare 133 Analizând cele două complexe parazitare ale omizilor și pupelor de Lymantria dispar și Malacosoma nenstria constatăm că, speciile : Com- ^psilura concinnaia, Exorista larvarum, Carcelia separata, Carcelia gnava, Kramerea schuetzei, Pales pavida, Zenillia libatrix și Pseudosarcophaga affinis sunt parazitoizl comuni în cele două complexe parazitare, speciile : Masicera cuculiae și Zenillia dolosa se întâlnesc numai la Malacosoma nenstria, iar Elondelia nigripes, Phryxe prima, Parasarcophaga uliginosa, Parasarcopliaga harpax, Muscina stabulans șl Muscina pabulorum, numai la Lymantria dispar (Fig. 3). CONCLUZII 1. în această lucrare prezentăm 16 specii de diptere parazitoide primare, care au contribuit la limitarea înmulțirii în masă a defoliatorilor Lymantria dispar și Malacosoma neustria, 2. 14 specii de diptere sunt parazitoizi primari ai omizilor și pupelor de Lymantria dispar, iar 10 specii de diptere sunt parazitoizi primari ai omizilor și pupelor de Malacosoma neustria. 3. în complexele parazitare ale omizilor și pupelor de Lymantria dispar și Malacosoma neustria dipterele s-au dovedit a fi parazitoizi! permanent! și cei mai eficienți în limitarea înmulțirii în masă a acestor populații de defoliatori. ' 4. Cele mal eficiente specii de diptere parazitoide la Lymantria dispar au fost Compsilura concimnata și Exorista larvarum, prima fiind dominantă la omizi, iar a doua la pupe. 5. Din cele 16 specii de diptere parazitoide din complexele parazi- tare ale omizilor și pupelor de Lymantria dispar și Malacosoma neustria, 8 specii sunt comune în cele două complexe parazitare, 6 specii se întâl- nesc numai la Lymantria dispar, iar 2 specii numai la Malacosoma neus- tria. 6. Malacosoma neustria este gazdă nouă în știință pentru Zenillia dolosa și Masicera cuculiae. MULȚUMIRI Mulpimim Domnului Dr. Jiri Cepelak din Slovacia pentru determina- rea dipterelor parazitoide. bibliografie 1. CONSTANTINEANU, IRINEL, Rolul insectelor cntoniofage în limitarea înmulțirilor în masă a principalilor defoliatori din pădurile de quercinec, Teză de doctorat, Univ. „Babcș-Bolyaî”, Cluj-Napoca, 1992, 235 pp. 2. CONSTANTINEANU, IRINEL, CONSTANTINEANU, R. M., The părăsite complex of gypsy moth (Liynanlria dispar L.) (Lep., Lymantriidac) in the oak woods from Southern Remania, Rev. Roum. Biol. Anim., 1983, 28(2), 85 — 89. 3. CONSTANTINEANU, IRINEL, CONSTANTINEANU R., Contributions of tlie parasi- toid. Hymenoptera to limiting of tlie outbreak of some defoliator Lepidoptera populations in the oak woods, (sub tipar). 134 i. Constantineanu și al . 8 4. CONSTANTINEANU, IRINEL, CONSTANTINEANU R. M. și TOMESCU R., Observații asupra parazitoizi!or primari ai defoliatorulni Lymantria dispar L. în păduri de cvercinee în Oltenia, Simp. „Entomofagii și rolul lor în păstrarea echilibrului natural”, Univ. „AI.I. Cuza”, Iași, 1990, 41 — 47. 5. CONSTANTINEANU, R. M-, CONSTANTINEANU IRINEL, Ichneumonidae (Hy- menoptera) obținute prin creșteri de lepidoptere defoliatoare alo cvercineeloA Corn. Ret. Biol. Anim. Univ., „Al. I. Guza”, lași. Fac. Biol. GcoL, Geogr., 1984, 123 — 136. 6. CONSTANTINEANU R. M., CONSTANTINEANU IRINEL, Parasitoid ihncunwnîds recovered from two dcfoliator moths, Rev. Roum. Biol. Ser. Bio'. Anim., 1988^ 38(2), 81-85. 7. FRAȚIAN, AL., CONSTANTINEANU, R. AL, CONSTANTINEANU IRINEL, STANCIU ELISABETA, Dinamica populațiilor de insecte defoliatoare în arborele de cver- cinee tratate chimic, microbiologic și netratale din Câmpia Română și consecin- țele atacurilor asupra viabillitălii și productivității accastora, Min. Silv. ICAS, Red. Prop. Teh. Agr., 1985, 62 pp. EXPANSIUNEA COCOȘARULUI (TURDUS Pi LARI S) L. (AVES) ÎN HOLARCTIC SI CAUZELE CARE AU GENERAT-O (II) D. RADU 23 mai 1094 INSTITUTUL DE CERCETĂRI BIOLOGICE IAȘI B-dul Copoii m\ 2 0A. MOEIAȘI La cauzele interne favorabile prezentate*, ce au avut un rol însem- nat în efectuarea mecanismului lărgirii arealului cocoșarului, s-au adăugat o serie de cauze externe (ecologice) favorabile, care au contribuit și ele, în mare măsură, la succesul și stabilitatea expansiunii sale, B. CAUZE EXTERNE (ECOLOGICE) a. Prezenta miei nișe ecologice libere în cartierele de iernare Analizând biotopii în care Tur dus pilaris s-a instalat recent se constată că principalele specii înrudite (anume Turdus m&rula și Tur dus pliilomelos) sînt aproape nelipsite din acești biotopi, deși avînd un spectru trofic foarte asemănător lui, ar fi putut constitui concurenții săi cei mai importanți. Că faptele nu s-au petrecut așa ne-o confirmă constatarea că, încă înainte cu cîteva decenii de extinderea cocoșarului în noile stațiuni, densitățile relative ale populațiilor speciilor Turdus merula și Turdus plilomelos s-au diminuat cu cel puțin 50—60% față de efectivele avute anterior, pătrunderii cocoșarului, fenomenul înscriindu-se în contextul general al diminuării populațiilor multor specii de păsări din România, ca și din alte locuri, în ultima perioadă de timp (74), (85), (93), (97), (98), (105), (110), (114). Aceasta a însemnat slăbirea unei bariere ecologice posi- bile (74), deci eliberarea, în buna parte a unei nișe ecologice pe care, devenită disponibilă, cocoșând nu a întîrziat să o ocupe, fapt ce a contri- buit, în mare măsură, la asigurarea succesului extinderii arealului său. O posibilă concurență la hrană nu s-a produs datorită și faptului că turdi- deîe folosesc în mod obișnuit locuri comune de nutriție din afara teritoriu- lui cuibului, constatare curentă în poienile înierbate umede unde zeci de păsări din aceste specii își. procură nestingherite hrana. Că Turdus piluris a găsit în noile locuri în care s-a instalat nișe ecologice parțial libere, așadar un teren pregătit, precum s-a arătat, o atestă observațiile făcute în acești biotopi la locurile comune de hrănire ale cocoșarului cu speciile Turdus m&rula'și Turdus philomelos (117) și chiar cu graurul (Sturnus vulgaris) (109), (131), unde nu s-a constatat nici un fel de concurență, aceste specii manifestîndu-se tolerante unele față de altele. Ornitologul Al. Zsiroș a observat chiar cum o femelă de cocoșar a luat o rimă din ciocul unui mas- cul de mierlă neagră, fără ca acesta să se opună cîtuși de puțin. * Pentru detalii și figurile 1—3 citate în text, vezi partea l-a a acestui studiu, apărut In „Studii și cercetări de biologie. Seria Biologie animală”, nr. 1, 1993. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 46, nr. 2, p. 135—151 București, 1994 136 D. Radu 2 3 Expansiunea speciei Turdus pilciis în lolarclic 137 în contrast cu afirmațiile privind relațiile inter specifice ale cocoșaru- lui eu alte specii, îndeosebi cu cele apropiate sistematic, se afirma (130) că „în prezent” ar avea loc o competiție între cocoșar și alte specii de turdide („interspecific competition”), autorul argumentîndu-și ideea prin constatarea hibridării lui cu Turdus merula și Turdus iliacus. Noi con- siderăm că această posibilitate a hibridării între speciile respective consti- tuie tocmai un argument în favoarea lipsei competiției și nu a existenței ei20. Cunoscut fiind faptul că forma cuibăritulul colonial este determinată și deci posibilă în condițiile unor surse abundente de hrană asociate con- comitent cu o existență limitată a locurilor de cuibărit (66), (68), (83), (96), (99), (100), (108), prezența cocoșarului în colonii mai mici sau mai mari în noile teritorii în care își extinde arealul, deci care vor solicita o biomasă nutritivă importantă, este o altă dovadă că el pătrunde într-o nișă ecologică nesaturată, mai ales din punctul de vedere al resurselor trofice. Faptul este confirmat de observațiile făcute și asupra altor specii ce și-au extins recent arealul în România, precum Serinus serinus, Passer hispaniolensis, Larus argentaius, Streptopelia decaocto, și cărora numai în condițiile, unei hrane abundente le-a fost posibilă adoptarea cuibaritului colonial (66), (98). Cazul integrării lui Turdus pilaris în biotopi în care predomină specii apropiate sistematic și ecologic Turdus merula și Turdus philome- los ) este foarte asemănătoare cu fenomenul ce a avut loc prin recenta pătrundere în sudul țării a vrăbiei spaniole fPasser hispaniolensis) în ecosistemele unde existau sau chiar predominau alte doua specii apropiate sistematic și ecologic, anume vrabia de casă (Passer domesticus) și vrabia de cîmp (Passer montanus ) și cu care Passer hispaniolensis a putut coexista pașnic datorită condițiilor trofice optime și densităților relative reduse pe care ht aveau cele doua specii coexistente (Passer domesticus și. P. montanus) (83), (105). Și în acest caz, ca și în cel privind hibridarea lui 'Turdus pilaris cu specii apropiate (Turdus merula și T, iliacus) (130), 20 Analizîndu-și componența aviană din noile stațiuni în care se instalează cocoșarul se constată frecvent aceleași specii. în România, la Petroșani: Turdus merula, T. philomelos. Sturnus vulgaris, Serinus serinus, Carduelis carduelis, ChIoFis chloris, Fringilla coelebs, Phylloscopus collybita, Parus major, Prunella modularis, Streplopelia decaocto, iar intr-un an și Turdus viscivorus (131). în Carpații de Curbură : Turdus merula, T. philomelos, Sturnus oulgaris etc. (109). în Subcarpații Moldo- vei : Turdus merula, Sturnus vulgaris, Carduelis carduelis, Chloris chloris, Serinus serinus, Fringilla coelebs, Parus major, Lanius excubitor, Corvus monedula, Corvus cornix, Garrulus glandarius etc. (112). Pentru România s-a mai menționat ca specie prezentă în coloniile de Turdus pilaris, aceea a sfrînciocului mare (Lanius excubitor) (31), (46), (112). în Slovenia : Turdus merula, Parus major, Coccolhrausles coccothrausles, Chloris chloris, Syluia borin, Muscicapa. striata, Lanius collurio, Jynx lorquilla, Streplopelia țurțur (24). în Belgia: Turdus merula, T. philomelos, Chloris chloris, Fringilla coelebs, Prunella modularis, Moiacilla alba (2). Rin exemplele date se constată că cele două specii apropiate ecologic și sistematic cocoșarului, anume Turdus merula și T. philomelos, sînt aproape nelipsite din biotopii în care el s-a instalat, fapt ce dovedește că prezența acestor specii nu numai că nu constituie o piedică în instalarea sa în anumiți biotopi, ci poate reprezenta chiar o atracție pentru cocoșar, ele semnificînd o garanție pentru securitatea sa în acei biotopi, așa cum poate li interpretată și prezența lui Lanius excubitor. vrabia spaniolă (Passer hispaniolensis) a dat hibrizi cu vrabia de casă (Passer domesticus) (52), (83), (105), cazuri ce au dovedit — la grupe de păsări diferite — existența unui interesant paralelism între similitudi- nea cauzelor și efectelor biologice rezultate. De remarcat ca cele două specii recent imigrate, la noi (Turdus pilaris și Passer hispaniolensis ), în biotopii unor specii cu ecologie asemănătoare, ocupă în ecosistemele acestor specii băștinașe o perioadă relativ scurtă din durata sezonului lor de repro- ducere și anume perioada în care resursele trofice disponibile sînt maxime21. După părăsirea relativ timpurie a teritoriului lor de nidificare de către Turdus pilaris și Passer hispaniolensis, speciile băștinașe, anume Turdus merula și T. philomelos, în cazul lui Turdus pilaris, ca și Passer domesticus și Passer montanus, în cazul lui Passer hispaniolensis, își vor continua ciclul sexual sezonier cu cel puțin încă un cuibărit, Passer domesticus ocupînd chiar cuiburile rămase libere după plecarea lui Passer hispaniolensis (83), (105). b. înrăutățirea condițiilor de trai din cadrul arealului (le nidificare Datorită însușirilor sale specifice care i-au permis continuu o înmul- țire optimă, cocoșarul reprezintă o specie care atinge în mod curent densități relative foarte mari, așa cum s-a văzut din cele relatate anterior. Din cauza acestei abundente numerice, în cazul lipsei unei suficiente baze trofice în perioada de după terminarea sezonului de cuibărit și, mai tîrziu în cea de iarnă, datorită anilor săraci în fructificați! (54), (73), (90), (107), migrațiile co coșurilor vor căpăta un caracter invazional22, situații în care ei pot ajunge în stațiuni cu totul noi, adesea mult mai îndepărtate față de arealul lor obișnuit de iernare. Astfel ne explicăm cum a ajuns în insulelă Orkney, Fâr-Oer, Islanda sau Groenlanda, Canada și chiar în nordul S.U.A. Consecințele imediate ale acestor invazii explozive au fost lărgirea tot mai. mare a arealului de ternare și o „împingere” tot mai mare spre vest a arealului de nidificare prin exemplarele mutante din aceste populații, care rămîneau să cuibărească în stațiunile de iernare astfel cucerite. în încercarea de a explica stabilirea cocoșarilorla marile distanțe față de arealul de cuibărit (Islanda, Groenlanda) se invocă adesea unele vînturi puternice, care ar fi deplasat păsările forțat (2), (18), (19), (130). Dar, dacă un vînt puternic ar fi deplasat cocoșarii la distanțe atît de mari, fenomenul s-ar fi petrecut, desigur, și cu multe alte specii de păsări migra- toare. Faptul că ele nu s-au stabilit pentru a cloci în acele locuri, lărgin- du-și arealul, dovedește că în cazul cocoșarului (după cum s-a arătat de 21 Faptul subliniază atît legătura directă dintre forma de cuibărit colonial și abun- dența hranei, cit și rolul nișelor trofice nesaturate ca factori ce contribuie la înfăptuirea lărgirii arealelor speciilor. ss Invaziile sînt migrații cu caracter schimbător în ceea ce privește numărul indivizilor, direcția zborului, amploarea deplasărilor și cu frecvente apariții ale păsărilor în afara arealului obișnuit. 138 D, Radu 4 altfel,) altele au fost cauzele care au determinat ajungerea șf stabilirea lui acolo ca pasăre reproducătoare și chiar să devină sedentară 23. e. Scăderea presiunii prădătorilor specifici Privind arealul de nidificare al cocoșarului (Turdus pilaris) com- parativ cu cel al principalului său prădător, șoimulețul de iarnă (Falco columbarius constatăm că arealele de nidificare ale acestor două specii se suprapun în cea mai mare parte a teritoriului asiatic și european (fig. 4), cu excepția porțiunii europene sudice, unde arealul de nidificare al Fig. 4. —Arealele cocoșarului (Turdus pilaris) după K.H. Voous (1960), modificat de D. Radu, și ai principalului său prădător — șoimulețul de iarnă (Falco columbarius) (după K.H. Voous, 1960). 1. Arealul cuibăritului speciei Turdus pilaris. 2. Arealul cuibăritului speciei Falco columbarius. 3. Zona in care Turdus pilaris „a scăpat" din limitele arealului prădătorului Falco columbarius., 4. Stațiuni izolate colonizate de Turdus pilaris (original). aa O situație asemănătoare cu a cocoșarului o are pietrarul comun (Oenanihe oenanihe), care și-a extins arealul din Palearctic atit spre est, trecînd peste strimtoarea Behring, unde a ocupat o bună parte a teritoriilor Lumii Noi, dar și spre vest, în Groenlanda, întocmai ca și Turdus pilaris, unde a produs fenomenul de subspeciație („leucorhoa”) și care subspecie ier. nează regulat în estul continentului nord-american. Mai mult decit cocoșând, pietrarul comun această extraordinară specie tipică ținuturilor joase de cimpie și semideșert, și-a dovedit ma-* rea sa plasticitate ecologică nu numai latitudinal, ci și altitudinal, ajungînd să cuibărească pînă în golul alpin. Ar mai putea fi evocate „viaturile puternice" drept cauze ale acestor unice performanțe? Că furtunile pot fi cauze unor ample deplasări o dovedește exemplul, devenit clasic, al stolului de nagîți (Vanellus vanellus) inelații în Anglia și deplasați de o furtună într-o noapte peste Oceanul Atlantic, distanță de 3 600 km pînă pe coastele Americii de Nord (14), cît și multe altele mai puțin spectaculoase, prin care exemplare ale unor specii pot să ajungă departe de locurile obișnuite do cuibărit sau de iernat. Dar nu se cunosc exemple de păsări care să-și îi lărgit astfel arealul de nidificare. Cunoscutul caz al stîrcului de cireada (Bubulcus ibis), care ar fi ajuns din Africa în America de Sud, de unde s-a extins apoi în America de Nord, în cursul actualului secol (56), (57), (118) are, probabil, o altă cauza decit vintul, posibil evadării dintr-o grădină zoologică. în privința anatidelor, cel puțin 90% din astfel de semnalări în teritorii mult îndepărtate față de arealul natural al speciilor îșî au această explicație. 5 Expansiunea speciei Turdus pilaris in holarctic 139 cocoșarului depășește pe cel al șoimulețului de iarnă. în această zonă unde Falco columbarius lipsește în perioada* de reproducere a cocoșarului, șan- sele de supraviețuire din perioada respectivă, atît a adulților, cît și a puilor cocoșarului (adică perioada cea mai importantă pentru o specie în sporirea efectivelor sale), vor fi mult mai mari decît în locurile unde arealele celor două specii coincid. Acest fapt a avut drept consecință un procent de supraviețuire mai mare pentru populația cocoșarului din aceste ținuturi, deci șanse măi mari de a-și spori efectivele în zona respectivă, fapt ce va favoriza tot mai mult specia în procesul extinderii arealului său. Această porțiune corespunde chiar direcției sud-vestice de expansiune a cocoșam- lui în Europa., succes care se datorează, desigur, tocmai lipsei acestui pră- dător natural din teritoriile în care cocoșaml continuă să se extindă și în prezent. Se poate afirma, deci, cu certitudine, că „scăparea” cocoșarului din limitele arealului de nidificare a șoimulețului de iarnă (Falco colum- barius R specie prădătoare care constituie un important factor de diminuare a populației acestuia în epoca cuibăritului (și, deci, un însemnat faetot de frînare în procesul înaintării sale), a constituit un moment crucial în reali- zarea ulterioară a expansiunii lui spre vestul și sud-vestul Europei. După cum s-a arătat, atît însușirile interne ale cocoșarului, precum și cauzele externe care au influențat specia, au avut darul de a-i spori continuu populațiile, transformînd-o într-o veritabilă specie de masă pentru care ecosistemul specific a ajuns la ,Rapacitatea limită” („eaiTying eapacity”)., ceea ce a determinat exacerbarea necesității de dispersare a populațiilor respective, deci o permanentă tendință a speciei la migrații cu caracter invazional. Consecințele au fost cucerirea de noi teritorii de reproducere în vechile cartiere de iernareși chiar mai departe de ele, unde exemplarele mutante ce au crescut tot mai mult numeric rămîneau să se reproducă, contribuind astfel la lărgirea continuă a arealului de nidificare a speciei (99). Din cele expuse se poate vedea câte cauze, genotipice, fenotipice de mediu, și câte înlănțuiri complexe dintre ele au contribuit la realizarea procesului expansiunii cocoșarului, fenomen care, cu atâta ușurință, este atribuit de mulți zoogeografi unei simple „reveniri tardive” din refugiile glaciare. MECANISMUL EFECTUĂRII EXPANSIUNII în'cele ce urmează vom încerca să recostituim filmul realizării: ex- pansiunii cocoșarului spre sud-vest, deci în afara vechiului său areal de nidificare. Prin migrația de toamnă, marcată printr-un caracter invazional și o tendință accentuată spre nomadism, o parte a populației cocoșarului clocitoare în Europa va ajunge ca păsări de iarnă într-un ținut întins al Europei sud-vestice, în Islanda, și în sud-vestul Asiei (fig. 5), pe care-1 va popula pe parcursul sezonului rece, urmând ca marea majoritate a 140 D. Radu 7 Expansiunea speciei Turdus pilaris în holarctic 141 indivizilor să revină în primăvara anului următor în vechile cartiere de reproducere. Un exemplu concret în acest sens ni-1 oferă cazul unei femele purtînd inelul 4 Z 27864, ,inelată în anul următor nașterii la Bornem, în Fig. 5. — Răspîndirea pe anotimpuri a cocoșarului (Turdus pilaris) în Holarctic. 1. Areal de nidificare. 2. Ținuturi de iernare din afara arealului de nidifi- ■ care. 3. Limitele deplasărilor din perioada de iernare.: 4. Puncte izolate extreme, unde specia a fost semnalată în perioadele de iernare, 5. Ținuturi de iernare din porțiunile vestice ale arealului de nidificare. 6. Zona populației (subspeciei, după G.P. Dementi ev și colab., 1954) „iertius” la est de fluviul Enisei. 7, Distanța de reîntoarcere din cartierul de iernare pînă în ținuturile de reproducere (aprox. 5 600 km), rezultată din acțiunile de inelare (original). • Belgia, (51°06'N—04°14'E), la data de 07.03.71 (deci, în cartierul de ier- nare), care a fost regăsită după trei luni și 8 zile, anume la 15.06.71 (deci, în cartierul de reproducere în același an) la Sorokino (53645'N —84°56'E) (fig. 5) la sud de Novosibirsk (119), în partea asiatică a fostei U-R-S-S., aproximativ la 5 600 km distanță de locul inelarii. Reiese că populațiile de iarnă ale cocoșarului ce ajung pînă în vestul Europei pot proveni din cele mai îndepărtate ținuturi ale arealului de nidificare24. înainte de a continua ideea, pentru o eît mai bună înțelegere a fenomenului la care ne referim, vom face o scurtă completare. în general, revenirea păsărilor pentru a cuibări în locurile natale se realizează după următorul model; încă din perioada dezvoltării în cuib și mai apoi după ce devin zburători, puii se imprimă (88). (99), (110), atît față de punctul electro-magnetic al locului cuibului (68), (69), (77), (78), (80), (100), (108), cît și de peisajul pe eare-1 văd pentru prima dată 24 Zona geografică respectivă corespunde cu limita estică a subspeciei „pilaris” aproape de zone de intergradare cu populația „Iertius” de la est de fluviul Enisei, șî care, după G.P. Dementiev și colab. (15), ar fi chiar o subspecie bună anume Turdus pilaris Iertius. în viață, elemente pe care și le întipăresc în simțuri și în memorie25. Cînd păsările devin mature sexual, în organismul lor, sub acțiunea unui reflex programat genetic ce vizează timpul interior al speciei (76), (89) va avea loc un proces neuro-hormonal specific, pe care Lâm numit „imprimare retroactivă” prin care păsările „își reamintesc” atît elementele electro- magnetice, cît și peisajul locului natal spre care urmează a se îndrepta de îndată în .vederea reproducerii, adesea la distanțe de sute, mii sau zeci de. mii de km depărtare (76), (113), După acest model general se va în-, făptui și migrația majorității .populațiilor pocoșarului. Reluînd ideea, constatăm că o altă parte a populației sale, și anume aceea care a suferit mutanta „uitării revenirii” în locurile natale (și la care „imprimarea retroactivă” este anulată), își va întîrzia șederea pri- măvara în cartierele de iernare pînă cînd, sub impulsul creșterii activității hormonale — care, după cum ș-a arătat, tinde a se manifesta mai pre- coce, — se va instala pentru cuibărit în diferite stațiuni din aceste ținuturi ce se vor dovedi favorabile reproducerii, specia lărgindu-și astfel arealul. Nu este exclus ca unii mutanți, mai ales dintre exemplarele tinere, să fie antrenate de partea majoritară a populației nemutante și să revină împreună cu aceasta pentru a cuibări în ținuturile natale; de asemenea este posibil ca unele exemplare nemutante, alcătuite tot din păsări, tinere, fiind la prima lor migrație în cartierele de iernare (deci, care n-au mai cuibă- rit pînă atunci), aflate în compania celor nutante și influențate de com- portamentul acestora (76) să întîrzie mai mult primăvara în cartierele de iernare, uimind ca sub, impulsul activității hormonale să se pregătească pentru cuibărit și chiar să formeze cupluri cu acestea în noile ținuturi, ceea ce și pledează pentru faptul că populațiile de avantgardă sînt de regulă heterogene. . Legătura mai slabă a exemplarelor tinere față de locul nașterii este cunoscută, în general, la păsări (85), (99). La Turdus pilaris, aceasta este semnalată de Ltibcke (39), ceea ce ar confiima opinia exprimată de R. Bemdt și W. Winckel (8) privind și rolul cauzelor interne în explicarea modalității expansiunii cocoșarului. Această mai slabă legătură a tineretu- lui de regiunea natală se poate accentua în anii cu condiții de hrană insu- ficiente, cînd, după devenirea lor independentă, tineretul părăsește pre- 25 Imprimarea („imprinting”) este actul comportamental prin care puii viețuitoarelor (păsări, mamifere) își asociază reflexul de brănire și de apărare de prima ființă pe care o văd Îndată după ecloziune sau după naștere, care le asigură aceste necesități vitale (în mod normal de propriul părinte) și de care vor fi dependenți atît timp cit ea le este vital necesară, adică pînă ce ei singuri vor fi în stare să se hrănească și să se apare. Aceasta am numit-o imprimare directă (88), (91), (113). Fenomenul invers, adică acela al imprimării părinților față de puii pe care-i văd în cuib sau în culcuș îndată după ecloziune sau după naștere și pe eare-i vor hrăni și apăra în exclu- sivitate pînă ce aceștia devin independenți, l-am numit imprimare inversă (91), (113),. Feno- menul se poate constata la păsările parazitate de calfe păsările parazite și pe ai căror pui, iviți în cuibul propriu, îi vor îngriji, hrănindu-i și apărlndu-i datorită acestui fenomen de im- primare inversă. Imprimarea față de peisaj (115) se realizează după același mecanism, al imprimării directe sau inverse, prin care puii păsărilor își vor întipări în simțuri caracteristicile peisajului in care s-au născut și în care vor reveni să cuibărească cînd vor deveni maturi sexual. Deveni- rea antropofilă a păsărilor se bazează tocmai pe acest model. Puii de pescăruș, gugușliuc, rândunică, lăstun, drepnea, cioară grivă etc, născuți în mediul antropic nu se vor mai întoarce, nicioadată, spre a cuibări în natura liberă, ci, datorită fenomenului imprimării față de peisajul urban, vor reveni numai în ambianța acestuia pentru a se reproduce. 142 D, Radu 8 cipitat ținuturile natale., iar,imprimarea lor normală față de peisajul natal devine o „imprimare incomjâetă’\ Observațiile minuțioase ornitologul Al. Zsiroș — printre primii care au efectuat inelari de pui de cocoșar la cuib în România (92), în stațiunea Petroșani (1975) .Unde o populație a acestei specii se instalase, recent într-un ținut ce fusese anterior doar cartier de iernare pentru spe- cie — au stabilit că în anii următori instalării (1977), unele din exemplarele înelate au revenit spre a cuibări la locurile natale. Faptul poate avea două explicații: fie că dintre exemplarele inelate au revenit la locurile na- tale pentru cuibărit numai cele nemutante, mutanții rămînînd să cuibă- rească pe undeva în cartierele de iernare, în virtutea „uitării revenirii” Ia locurile natale, fie că unele din exemplarele inelate, aparținînd celor mutante au fost antrenate do cele normale (nemutante) și au revenit împreună cu ele pentru a cuibări la locurile natale. în primul caz se admite posibilitatea ca populația inițial instalată în stațiunea Petroșani să fi fost genetic heterogenă, iar în al doilea, caz care apare a fi mai plauzibil, să se confirme această posibilitate. Indiferent de realitatea'acestor posibilități, în urma numeroaselor recombinări genetice (116), caracterul mutant al cocoșarului se va per- petua continuu, populația lui -stabilindmse treptat în noi stațiuni din cartierele de iernare, consecința fiind lărgirea tot mai mult a granițelor arealului său de nidificare; Ritmul expansiunii cocoșarului e departe de a fi continuu, ase- mănător unei unde. Noile stagiuni în care -populațiile sale de avantgardă se instalează spre vest și sud-vest sînt cucerite prin salturi sau chiar în explozie de către exemplarelermutante, sub impulsul migrației cu carac- ter invazional. După fiecare astfel de salt de către un nucleu de 2—3 cupluri ale acestor populațiile cucerite au loc opriri de cîțiva ații pînă ce numărul păsărilor a crescut, -pentru ca după aceste scurte perioade „de odihnă” să mineze un nou salt mai departe, specia continuîndu-și . astfel expansiunea. Astfel, cocoșarii care au ajuns în nordul Canadei pro- vin desigur din cei stabiliți șUreproduși în Groenlanda, iar cei ce au ajuns în nordul S.U.Ă. provin din cei ajunși mai întîi în Canada. , ■ Despre acest fapt ne putem convinge privind evoluția „extrava- gantă” a arealului său de cuibărit reflectat în diferitele lucrări pe parcursul timpului. Se vede astfel cdm, deși prezent în toată Peninsula Scandinavă, în Europa Centrală și de vest^-în Olanda (1903—1905), în Elveția (1923), ■în Franța (1953), deși se instalase în timp ca pasăre clocitoare peste Ocea- nul Atlantic de Nord, în Groenlanda (1937), în Islanda (1950), a și ajun- gînd în migrația de iarnă pînă în nordul continentului ndrd-american încă din anul 1937.(130) (fig. 5\ nefiind exclusa în viitor instalarea sa ca pasăre •clocitoare în acest continent, .cocoșarul lipsește într-o porțiune-foarte apropiată de vechiul său areal european și anume din Danemarca și din insulele învecinate, ținuturi pe..care parcă „le-a uitat” în avîntul înaintării sale spre vest și unde primele exemplare clocitoare sînt semnalate abia în anul 1965 (2). Chiar și în România, înaintarea' sa nu a fost uniforma, sub formă de vgl, ci în salturi. Observat .inițial în nordul Carpaț>lor Orientali (1966 — .1972), el este găsit apoi cuibărind în Depresiunea Huedinului, din Car- pații Occidentali (1973), în interiorul. Transilvaniei, la Arcalia (1973) și 9 Expansiunea speciei Turtips pitaiis in holarctic 143 Borzpnt (1973), apoi tocmai; m Carpații Meridionali, la Cîmpulung-Mușcel (1974), 1975) și în Petroșani (1975). Ulterior a fost semnalat cuibărind în spațiul intermediar, anume la Gheorghiem(1978), Reci (1980) și Sovata (1988), urmînd ca alte stațiuni din.Rodind. Transilvaniei să fie populate în viitor. Recent a fost semnalat la. Rodași Beeeni (1989) și la Tescani (1992). Ținînd seama de caracterul; imprevizibil al ritmului expansiunii sale și mai ales de direcția extinderii: arealului său, afirmația potrivit căreia „în viitorii ani o să ne invadeze toată țara” (31) va trebui deci primită eu rezerve. Analizînd modalitatea de înfăptuire; a expansiunii arealului cocoșaru- lui constatăm că rolul cauzelor Jnterne; și al cauzelor externe, care au dus la realizarea acestui proces, nu a fost egal, unii eonștituindu-se ca factori principali, alții ca. factoil secundari. Ca factori principali, care au, constituit, „momente esențiale” în realizarea acestui proces au fost-: Dintre cauzele, interne: începutul■ formei de cuibărit colonial; b, creșterea comportamentului t^ c, începerea pre- coce a ciclului sexual sezonier. Dintre cauzele externe : a,, existența ;. în. cartierele de iernare a unei nișe ecologice total sau parțial libere.; b, ieșirea, cocoșarului din limitele arealului de nidificare al un.m important- prădător specific (Falco cohm- barius) (fig. 4). Influența în comun a. cauzelor favorabileinterne și a celor externe a dus la o continuă creștern a,: densităților, relative a^ sale, la care s-a adăugat mutația etologieă. a din cartierele de iernare,, ceea, ce a avut drept,rezjdtat;reă^ procesului expansiunii, deci lărgirea arealului; san de, nidificare; dinamica cocoșarăți o teritoriul româniei Analizînd componența populațiilor cocoșarului care se succed pe parcursul anotimpurilor pe teritoriul României,, constatăm apartenența lor la cele patru mari categorii fetiologice și anume: sedentare, migrai toare, de pasaj și de. iarnă, caz. destul de rarîntîlmt26 la alte specii din avifauna țării. Apartenența la categoria, „sedentare” a unor populații atestă cons- tatările privind existența unor; populații > de eoceșari pe teritoriul țării și după epoca reproducerii, pînă toamna, staționînd îndeosebi în ținuturile de nidificare, adesea chiar în imediata apropiere a locurilor unde au cuibă- rit. Observațiile referitoare la ținuturile nordice ale țării, precum ale lui T. Lucescn (40), (41), la Suceava , și ale lui Al. Zsiroș (131) pentru Maramureș, cînd cocoșarii se mențineau după cuibărit mai mult în preajma așezărilor omenești și își apărau chiar teritoriile, alungind ciorile și coțo- fenele, ca în epoca reproducerii, confirmă aceasta. Existența populațiilor din categoria „migratoare” sau „de vară”, situația cea mai frecventă pentru populațiile clocitoare de la noi, este ates- 20 R. Arnhem (2), observînd concomitent primăvara în Belgia nnde unele exemplare erau constituite în perechi, iar altele se aflau în mi grație, sesizează că pentru acea țară ar fi vorba de două populații geografice bine distincte. 144 D. Radu 10 tata de majoritatea observațiilor care demonstrează că după cuibăritul într-o anumită stațiune din țară, cocoșai ii părăsesc locurile de nidificare, după terminarea sezonului de cuibărit, așa cum o fac popula- țiile clocitoare de la Petroșani, Oîmpulung-Muscel, Recietc., urmînd a reapare în sezonul de reproducere al anului următor. Un caz concret în acest sens este furnizat de regăsirea unui exemplar de cocoșar (prima regăsire de Turdus pilaris inelat în România), care a fost inelat ca pui la cuib, de L. Molnâr, la Beci (jud. Covasna) (45° 50' N—25° 52'E) cu inelul S—1702 România, la 02.06.80, și care a fost regăsit în Grecia, la Stavroypoli Xanthi (41° 1VN-—24°42'E), la 13.11.81, deci în toamna anu- lui următor, în cartierele de iernare, fapt care arată că cel puțin o parte din populația de cocoșari rezultați din reproducerea în țara noastră sînt ,,de vară”, iar după cuibărit migrează spre sud (fig. 1, 2). Populațiile „de pasaj” ale cocoșarului la noi sînt cunoscute din numeroasele observații, făcute mai ales înainte de a deveni specie cloci- toare pentru România, cînd, cîrduri mari ale acestei specii apăreau în țara noastră toamna și primăvara, adică în perioadele de trecere spre sud și nord, deși multe exemplare nomade sau aparținînd populațiilor de iarnă continuau să rămînă la noi și pe percursul sezonului rece. Observațiile recente ale lui T. Lucescu (40) și Al. Zsiroș arată însă diferențierea netă a acestora față de populațiile clocitoare, atît prin data mai tîrzie a apari- ției, prin numărul mai mare al indivizilor ce compun stolurile, prin com- portamentul lor mai sălbatic, ce se reflectă printr-o mai mare „distanță de fugă” față de om, cit și o mai mare, înălțime de zbor pe care o au. Populațiile ,,de iarnă” ale cocoșarului la noi sînt cel mai bine cunos- cute atît înainte de a deveni specie clocitoare pentru România, cît și din observațiile făcute ulterior acestei date prin constatarea marilor cîrduri de păsări, incomparabil mai mari decît ale populațiilor ce au cuibărit la noi, care apar prin luna noiembrie, cutreierând țara în toate direcțiile pe tot parcursul sezonului rece, pînă în luna aprilie. Ele sînt ultimele ce . apar toamna la noi și ultimele care ne vor părăsi primăvara pentru a se reîntoarce în ținuturile nordice de cuibărit. Observațiile prețioase, recente, în acest sens ne dau, de asemenea, T. Lucescu, cît și Al. Zsiroș, iar în mod concret avem cazul unui exemplar de Turdus pilaris, probabil juve- nil, cu datele „Stokholm” - 5027912”, inelat în cartierul de cuibărit la 26.07.69, la Nora Nyckelhult, în Suedia (58°59'N - • 15°07'B), și care a fost împușcat la Pantelimon (România)' (44°28'N — 26°04f B), la 04.01.70, deci în cartierul de iernare, după 5 luni și 9 zile, la o distanță de 1810 km (81) (fig. 1,7) 27. 27 Prin analogie cu ceea ce se petrece cu populațiile cocoșarului care se manifestă dife- rit din punct de vedere fenologic, remarcăm comportamente asemănătoare și la alte specii de păsări in situații similare. Astfel, la data de 21 aprilie 1971, la Tescani (jud. Bacău), în plină perioadă de migrație de primăvară, am remarcat la specii de Turdus philomelos și Frlngilla coelebs, că în timp ce unele exemplare construiau cuiburi, altele se aflau strînsc în cîrduri, fiind în plin pasaj spre ținuturile nordice ; la Erithacus rubecula, unele exemplare efectuau jocuri teritoriale de împerechere, pe cînd, altele, adunate pe jos în grupuri, se aflau în pasaj. De asemenea la Cheveres, (Jud. Timiș). La 27 aprilie, timp ce unele exemplare de Phylloscopus sibildtrix efectuau jocuri teritoriale în locurile ocupate pentru cuibărit, altele se aflau în pasaj (71). Dar și între speciile ce clocesc, în România și cele de pasaj se observă situații analoge. Astfel, în Delta Dunării, în timp ce specii precum : Emberiza schoeniclus, Parus major, Parus caeruleus, Remis pendulinus, Panurus biarmicus, Mbtacilla flava, M, alba, Salurnus vulgaris 11“ Expansiunea speciei Turdus pilaris în holarctic , 145 Desigur o netă delimitare ca amploare în timp și spațiu între ulti- mile două categorii fenologice — „de pasaj” și „de iarnă” — nu se poate face deoarece în funcție de condițiile specifice anuale din cartierele nor- dice ale arealului de cuibărit și cele din cartierele de iernare, populațiile acestor categorii pot fi uneori „de pasaj”, alteori „de iarnă” pentru țara noastră. Cert este că ele se deosebesc de exemplarele ce au cuibărit la noi sub aspect fenologic, etologic, al dinamicii, iar — după cum: a observat Al. Zsiroș — și prin colorit și prin mărime, exemplarele nordice fiind mai mari și mai palid colorate decît cele ce cuibăresc la noi28. în cazul cocoșarului, ca și în al altor specii de păsări ce întreprind migrații după epoca de cuibărit, se poate observa deci o înlocuire pe teritoriul României a unei părți sau a întregii populații clocitoare, cu populațiile nordice ce vor ierna pe teritoriile astfel „eliberate’ ’ de populațiile clocitoare, fenomen care se constată adesea numai prin minuțioase ob- servații fenologice și de comportament asupra speciei.în cauză (95), (99). Populațiile clocitoare, care au cedat teritoriile, într-o măsură mai mică său mai mare, vor migra spre sud. După cum remarca Al. Zsiroș, populațiile cocoșarului ce au cuibărit la noi (sedentare și migratoare sau „de vară”) se recunosc prin apariția lor mai timpurie toamna, întRun număr relativ redus, în general 6—Î0 exemplare, ce umblă mai mult pe jos prin locurile cunoscute, ținîndu-se aproape de locuințele ce le sînt familiare și fără a fi specioase. Observațiile noastre făcute în Carpații de. Curbură,: în primăvara anului 1989 (109)^ ne-au arătat, de asemenea, comportarea diferită a acestor populații. în timp ce unele exemplare își făceau cuiburile și chiar începuseră depune- rea pontei, alte populații, desigur cele de iarnă sau de pasaj, hoinăreau ^i încă după această dată, zburînd în stoluri mari și la înălțime, imagine tipică stolurilor din perioada de iarnă. Din această sumară analiză privind populațiile cocoșarului ce se succed prin țara, noastră, reiese că cel puțin în ținuturile nordice ale Româ- niei (Suceava, Maramureș) găsim și populații ■ ce au un comportament sedentar — eratic; cele din ținuturile mai sudice, precum jumătatea su- dică a Transilvaniei, Carpații Meridionali și de Curbură (și probabil și Carpații Occidentali) au populații predominant migratoare. Peste tot teri- toriul României, mai puțin în ținuturile montane înalte, apar după peri- oada reproducerii populații ale cocoșarului venite din nordul arealului de -cuibărit, pe care le întîlnim din lună octombrie pînă în aprilie, o parte comportându-se ca păsări „de pasaj” și care sînt venite dintr-o regiune de cuibărit mai apropiată României (Europa de nord și Asia de nord-est); ele apar mai devreme toamna (octombrie) și pleacă mai devreme primăvara spre nord (martie)j o altă parte comportîndu-se ca păsări „de iarnă” etc. aveau deja puii zburători, unele specii clocitoare în extremul tundrei eurasiatice, precum : Calidris minata, C. alpina, C. ferruginea, aflate in cursul mi grației de primăvară, erau încă prezente in Delta Dunării (75). 28 Acestea sînt confirmate de datele lui G.P. Dementiev și colab. (15), Ch. Vaurie (126) din care reiese că ssp. „tertius” (din partea cea mai estică a arealului), care ar apărea la .noi iarna, este, mai mare decît ssp. „pilaris” și „subpillaris” din partea vestică a arealului, într-adevăr, ssp. „pilaris” și „subpilaris” au următoarele dimensiuni medii ale aripilor : = 145,3 mm, Ș? = 141,6 mm ; subspecia „tertius” : = 149,5 mm, ȘțJ = 143,0 mm. Cît ■privește, coloritul mai deschis al ssp. „tertius” (populația „tertius” după Vaurie), se confirma ■observația lui Al. Zsiroș privind coloritul populațiilor de iarnă ale cocoșarilor din România. 446 D. Radu 12 43 Expansiunea speciei Turdus pilaris în holarctic 147 ce vin din zone de cuibărit .uruit mai îndepărtate României (Asia de nord- est) și care apar mai tîrziu toamna (noiembrie) și pleacă mai tîrziu primă- vara (aprilie). Deși populațiile originare din extremul nord-estic al arealu- lui de nidificare pleacă mai devreme de la locurile de cuibărit în migrația de iernare, ele vor ajunge mai tîrziu la noi toamna, înaintea lor sosind, așa cum am arătat, populațiile din zona intermediară a arealului, deci cele mai apropiate de țara noastră. Spre deosebire de imaginea unei mișcări de „translație”29 a arealu- lui cocoșarului de la vară la iarnă, după modelul prezentat, în unii, ani în funcție de condițiile meteorologice, de rezervele de hrană din ținuturile de nidificare, de densitățile relative etc., populațiile din extremul nord- estic al arealului pot executa migrații de o amploare deosebită., valul migra- tor al acestora depășind pe acela al populațiilor din zona intermediară a arealului care se deplasează mai lent, produeînd acea migrație „încăle- cată”, ele ajungînd astfel cu prioritate în cartierele de iernare, constituind atît primele populații ce vor apărea în aceste ținuturi, dar și cele ce se vor deplasa cel mai departe spre vest și sud-vest. Dintre toate cauzele care concură la comportamentul cocoșarului în perioada de după cuibărit, începînd cu părăsirea locurilor de nidificare, ritmul și modalitatea deplasărilor migratorii, caracterul nomad și invazio- nal al diferitelor populații din cadrul arealului de cuibărit etc., cel mai important factor îl constituie starea rezervelor de hrană. Astfel, o hrană abundentă în cartierele de nidificare va întârzia pornirea în migrație, păsările puțind rămîne pe loc chiar la o temperatură de —30°C, uimind ca pe măsura epuizării acestor rezerve păsările sa se deplaseze tot mai mult spre vest. Chiar în ținuturile de iernare, rezervele de hrană vor. decide durata și amploarea aglomerațiilor populațiilor de cocoșari. Tot rezervele abundente de hrană din ținuturile nordice de nidificare ale cocoșarului pot determina fie apariții nesemnificative de cocoșari pe teritoriile Româ- niei, iarna, fie apariția numai a populațiilor din zona intermediară a arealu- lui, fără ea cele din extremul nordic să mai atingă latitudinea țării noastre. CONCLUZII Din urmărirea procesului expansiunii arealului de nidificare al coco- șarului (Turdus pilaris) în Holarctic, în general, precum și în România, în special, în ultimele decenii, se constată că aceasta se datorează âUt unor însușiri specifice acestei păsări (cauze interne), cît și unor condiții ecologice (cauze esterne) favorabile, fapte ce au asigurat speciei o creștere continuă a efectivelor sale. Astfel de fenomene se pot petrece și eu alte specii, dar prin procesul reglării naturale a efectivelor (”the natural regu- lation of number”, ele sînt reversibile. Puține au fost cazurile care s-au soldat cu o lărgire a arealelor și acestea au fost, în general, de o mai mică amploare.' în cazul cocoșarului însă, în conjunctura factorilor optimi ce au dus la creșterea continuă a populațiilor sale s-a petrecut mutația gene- 29 A nu se confunda cu „mișcarea de translație” (5) prin care autorii se refereau la modificarea arealului de nidificare a unei specii în perioadele de timp lungi, comparativ cu cazul de față prin care se înțelege imaginea arealului de cuibărit al speciei față de cel de ier- nare al ei. tică cu repercusiuni ce au constat în modificarea comportamentului migrator specific, fapt ce s-a concretizat în înfăptuirea unui spectaculos proces de expansiune a arealului său de nidificare, atît în diferite stațiuni din clasicele cartiere de iernare, cît în altele din afara lor. în prezent, cocoșarul își continuă originalul său mod de înaintare în ținuturile vestice și sud-vestice ale Europei pe care le ocupă „în salturi”, cucerind noi și noi stațiuni, adesea puțin previzibile. în urma semnalării sale și în nordul continentului nord-american, ținînd seama și de însușirile biologice competitive, ca și de vitalitatea caracteristică speciei sale, pre- vedem populare^ în viitor și a acestei părți a ținuturilor Holarcticului. BIBLIOGRAFIE 1. AMMERSBACH R., 1963 — Erstes Brutporkommen von Turdus pilaris bei Heidelberg* âahrsb. Ornith. Arbg. Oberrhein, fasc. 1, nr. 36, p. 36—37. 2. ARNHEM R., 1969 — Etude de Terpansion de Taire de nidification de la Grive lilorne (Turdus pilaris) eh Europe Occidentale. Le Gerfaut, An. 59, fasc. 1, p. 78 — 109, Bruxelles. 3. ARNHEM R., 1977 — Nos Oiseaux (T) ~ La Grive litorne (Turdus pilaris). L’Homme et l’oiseau, An. 15, nr. IV, p. 142—143. 4. BĂNĂRESCU P., 1970 — Principii și probleme de zoogeografie. Edit. Academiei, București. 5. BĂNĂRESCU P., BOȘCAIUN., 1973 — Biogeograf ie — Perspectivă genetică și istorică, Edit. Științifică, București. 6, BEREȘ E., 1973 a — Dovezi documentare privind, cuibăritul sturzului de iarnă (Turdus pilaris L.) în Represiunea Mărâmureșului, Rev. Muzeelor, An. 10, nr. 3, p. 230- 232. 7. BISREȘL,’1973b — St untul de iarnă își extinde arealul în Maramureș. Vinăt. și pese, sport., nr. 10, p. 21. 8. BERNDT R-, WINKEL, W., 1974 — Okoschema, Rivalitat und Rismigrațion als qkq-qtolg~ gische Bispersiqnsfqktprqn. J. Ornit^ nr. 115, p. 398—417. 9. BOURLIbBE F,, 1950 — Trăite deZoologie (Sons la directiqn de P. Grasse), Oișeaux, Teme XV, Mașson el C, Paris. 10. BRUNN B., 1967 — Birds of Europe. Goldțn Press, New York. 11. BRUTJN B., SINGER A., KONIG G., 1971 — Ber Kosmpș-Vâr^elffilirer Frankch’sche Verlangschgndlung, Sttptgart. 12. BULL J., FARRAND J, jr., 1988 — Field Guide io North American. Birds, Eastern Region, Alfred A. Knopf, New York. 13. COMȘIA A. M., 1961 — Biologia.și principiile,culturii vînatului. Edit. Academiei, București* 14. CREȚUTZ G., 1965 — Geheimnisse des Vogelzuges. Die IVeue Brehm-Biîeherei. A- Ziemsen Verlag, Wittenberg, Luthefstadt. 15. DEMENTIEV I.P., GLADKOV N.A., BLAGOSKLONOV K. N., VOLCIANEȚKI L B.» MAKLENBURȚEV P. H., PTUSENKO E. S., RUSTAMOV A. K., SPAN- GENBERG E. P., SUDILOVSKAIA A. M., STEGMAN B. K„ 1954b - Pi ig Sqvetskogo Soiuza, voi. VI, Sovietskaia Nauka, Moscova. 16. DOBZHANSKY TH., BOESIGER E., 1968 — Essai sur revolut ion. Masson et Cie, Paris. 17. DOMBROWSKI R., 1912 — Ornie Romaniae, București. 18. DORST J., 1956 — Les migrations des oiseaux. Payot, Paris. 19. DORST J., 1962 — The Migration of Birds. Heinemann, London, Melboumț, Toronto, The AVilâmill Press Ltd., Kingș /Wood, Surrey. 20. FILIPAȘCU AL., 1973 — Considerații asupra ornitofaunei de la Lucina (jud. Suceava). Stud. Com. Ocrot. Nat., Suceava, nr. 3, p. 215 — 220. 21. FURRER R. K., 1975 — Hăufigkeit und Wirksamkeit des Angriffsverhaltens bei der Wachol- derdrossel, Turdus pilaris. i>er Ornith. Beobacht., Bând 72, Heft 1, p. 1 — 8. 6- c. 1196 148 D. Radu 14 15 Expansiunea speciei Turdus pilaris în holarctic 149 22. FURRER R. K., 1977 — Laufende Studieri zur Okologi.c von Wacholderdrossel und Amsel Turdus pilaris und T. menita. Der Ornith. Beobacht., 74 Jahrgang., Heft 2, p. 85. 23. GOOD A., 1975 — Bodenbrut einer Wacholderdrossel. Der Ornith. Beobacht,, 72 Jahrgang Heft 4, p. 203. 24. GREGORI J., 1977 — Von Bruten der Wacholderdrossel, Turdus pilaris L. in Slotvenien Jugoslavien. Larus, 29—30 (1976—1977), Zagreb, p. 83 — 88. 25. GROSSU AL., RADU D., 1970 — Observații ecologice in timpul iernii la păsări în București, Com. de Zool., p. 167—271. 26. GRZIMEK B., 1980 — Grzimek’s Tierleben. Deutscher Taschenbuch Verlag, Berlin. 27. HARMS W. 1969 — Angriff mit Kotspritzen bei der Wacholderdrossel. Der Ornith. Beo- bacht., 66, p. 230. 28. HARRISON C., 1875 — Jungvogel, Eier und Nester. Verlag Paul Parey, Hamburg und Berlin. 29. KEVE A., UDVARDY F.D.M.V., 1951 — Increase and Decrease of the Breeding Range of Some Birds in Hungary. Uppsala, Stockholm. 30. KOOIKER G., 1982 —Zum Stand der Wacholderdrossel (Turdus pilaris). Ausbreitung im sudwestlichen Niedersachsen und dem angrenzenden westfălischen Raum im Jahre 1981. Vogelkundliche Berichte aus Niedersachsen, 14 Jahrgang,, Heft 2, p. 38 — 44. 31. KORODI GĂL L, BEREȘ I., 1979 — Contribuții la cunoașterea răsptndirii și biologiei , . reproducerii cocoșarului (Turdus pilaris) in România., Soc. Șt. Biol, din R.S.R., subfiliala Reghin, p. 189 — 208, Reghin. 32. K0TTER W., 1976 — Wacholderdrossel brut auf 2092 m. Der Ornith. Beobacht., 73, Jahr- gang, Heft 2, p. 92. 33. KOVATS L., 1974 — Studiul faunistic și ecologic al populațiilor de păsări din Bazinul Crișului Repede (Rezumatul tezei de doctorat), Univ. Babeș-Bolyai, Facultatea de Biologie-Geografie. Cluj. 34. KOVATS L., 1977 — Rezultatele cercetărilor cantitative și calitative, efectuate asupra păsărilor pe malul Crișului. Repede, în Bazinul Huedinului. Nymphaea, V, p. 427—223. Oradea. 35. KUMERLOVE H., 1967 — Neue Beitrăge zur Kenntniș der Avifauna von Nordost und Ost-Kleinasien. Revue de la Facultatea des Sciences de l’Universitate d’Istambul, Serie B : Sc. Nat., Tom XXXII, fasc. 3—4, Istambul. 36. LACK D,, 1954 — The natural regulation of animal humbers. Oxford. 37. LIEDEKERKE R., 1976 — L’extension de l’gire de'nidification de la Grive litorne (Turdus pilaris) en Belgigue de 1961 â 1915, Aves, Bul. nr. 4, voi. 13, p. 243—256. 38. LOUETTE N., BECUWE M., EYCKERMAN R., 1977 — Observat ion ornithologique en Anatolie et en Thrace. Le Gerfaut, voi. 67, fasc. 4, p. 427 — 436, Bruxelles. 39, LUBCKE N., 1975 — Zur Okologie und Brutbiologie der Wacholderdrossel. J. Ornit., nr. 116, p. 281-296. 40. LUCESCU T., 1982 — Răspândirea cocoșarului în Bucovina. Vînăt. și pese, sport., nr. 2, p, 3. 41, LUCESCU T., 1991-Despre cuibăritul și biologia cocoșarului (Turdus pilaris) în Bucovina. Ocrot. nat. med. înconj., t. 35, nr. 1 — 2, p. 53—55, București. 42. MAKATSCH W., 1976 — Die Eier der Vbgel Europas, voi. II. Neumann Verlag, Berlin. 43. MAKA1SCH W„ 1989 — Wir bestimmen .die Vbgel. Europas. Neumann Verlag, Leipzig, Radebeul. 44. MAYR E., 1963 —Animal Species and Evolution. Harvard Univers. Press, Cambridge (Massachusetts). 45. MEȘTER H., 1976 — Defensive Defecation in der Vogehvelt. Der Ornith. Beobacht.» Baud 73, Heft 3, p. 99-108. 46. MOLNÂR LIDIA, 1983 — Date privind cuibăritul cocoșarului (Turdus pilaris L.) în mes- tecănișul de la Reci, jud. Covasna. Analele Banatului, voi. 1, p. 159 — 161, Timișoara. 47. MUNTEANU D., 1966 The Fieldfare Turdus pilaris L. breeding in northern Rumapia, BulI. Brit. Orn. Club, voi. 86, nr, 9, p. 171 — 172. 48. MUNTEANU D., 1971 — Date privind migrația și cuibăritul cocoșarului (Turdus pilaris) în România, St. și Com. Muz. de Șt, Nat., Bacău, p. 255-261. 49. MUNTEANU D,, 1974 Further expansion of the Fieldfare in the Rumanian Carpathians. Bull. Brit. Orn. Club, voi. 84, dec., p. 151 —152. 50. NEMETH L, 1989 — Sturzul de iarnă cuibărește la Sovata, Vînăt. și pese, sport nr 2 p. 9. ’ 51. NICOLAI J,, SINGER D., WOTHE K., 1984 — Grosser Nalurfuhrer, Vogel. Grăfe und Unzer, Miinchen. 52. PAPADOPOL A., 1966 — Date ecologice noi asupra speciei Passer hispaniolensis Temm. în R.S- România și asupra unui caz. de hibridare cu Passer domesticus L. Analele' Univ. București, Seria Șt. Nat., Biologic, Anul XV, p. 137 — 146. ■’53. PEITZMEIER J., 1964 — Beobachlungen iiber die Ausbreitung der W aholderdrossel in West- falen. Journ. Ornith,, nr. 105, p. 149 — 152. 54. PERRINS CH., HARRISON C.J.O., 1982 — Birds. The Reader’s Digest Association, Inc. Plcasantvillc, New York, Montreal. Bă. PESENTI P., 1966 — La Cesena (Turdus pilaris) nidificat in Italia, Rev. it. orn., voi. 36, nr. 4, p. 385. 56. PETERSON R., 1961 — A Field Guide to Western Birds. Houghton Mifflin Company, Boston. The Rivcrside Press, Cambridge. -57. PETERSON R., 1968 — The Birds, Time-Life International (Nederland) N.V.. -58. PETERSON R„ MOUNTFORT G„ HOLLOM P.A.D., 1957 - Guide des Oiseaux d’Eu- rope. Delachaux et Niestle S.A., Neuchâtel. 59. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., 1961- Die Vbgels Europas, Paul Parey, Hamburg, Berlin. 60. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., 1972 - A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London. 61. PETERSON R„ MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., 1974 - A Field Guide to the Birds of Britain and Europas, Collins, London. <62. PETERSON R., MOUNTFORT G„ HOLLOM P.A.D., 1979 - A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London. 4)3. PFEIFFER W., 1980 — Observations dans Vest de la Belgique du comportment de houspillage (mobbing) avec prdjection de fientes par la Grive litorne- (Turdus pilaris), Aves 1-2, p. 45. . , '64. RADU DIMITRIE, 1954 — Streptopelia d. decaocto (Friv.), specie diferită de Streptopelia (Țurțur) risorius (L.). Bul. Acad- R.P.R., nr. 4, 1143 — 1155, București. <65. RADU DIMITRIE, 1957 — La propagation de la Streptopelia d. decaocto (Friv.) dans la Republique Populaire Roumaine. Aquila, Tom 63 — 64, Budapesta, p. 343 — 344, Budapesta. '66. RADU DIMITRIE, 1958 — Expansiunea recentă a speciei Streptopelia d. decaocto (Friv.) în palearctic. Analele Univ. C.I. Parhon, nr. 19, p. 121 — 133, București. '67. RADU DIMITRIE, 1960a — Date recente asupra nidificării cănărașului (Serinus canaria serinus L.) în R.P.R. Comunicările Acad. R.P.R., nr. 5, p. 431 — 435. București. "68. RADU DIMITRIE, 1960b — Instinctul reproducerii la păsări. Edit. Științifică, București, 192 p. '69. RADU DIMITRIE, 1962a — Porumbelul călător. Edit. A.G.V.P.S., București, 236 p. 70. RADU DIMITRIE, 1962b — Originea geografică și dinamica fenologică a păsărilor în R.P.R în: Probleme de biologie, Edit. Acad. R.P.R., București, p. 513 — 574. “71. RADU DIMITRIE, 1962c — Note ornitologice. Vînăt. și pese, sport, nr. 2, p. 14, Bucu- rești. ‘72. RADU DIMITRIE, 1963 — Guguștiueul, o specie în continuă adaptare. Vînăt. și pese. f sport., nr. 8, p. 7, București. 73. RADU DIMITRIE, 1964 — Despre iernarea unor păsări. Vînăt. și pese, sport., nr. 11, p. 9, București. 74. RADU DIMITRIE, 1967 — Păsările din Carpați. Edit. Academiei București, 178 p. 75. RADU DIMITRIE, 1968 — Observații în Delta Dunării. Vînăt. și pese. sport., nr. 9, ' p. 28 — 29, București. 76. RADU DIMITRIE, 1969 — Curiozități din viața animalelor. Edit. Agrosilvică, București, Col. „Caleidoscop”, 144 p. 77. RADU DIMITRIE, 1970 — în actualitate: Migrația păsărilor, Vînăt. și pese, sport., nr. 9, p. 23 — 24, București. 78. RADU DIMITRIE, 1971a — Declanșarea migrației sezoniere la păsări. Vînăt. și pese, spori, nr. 4, p. 10 — 11, București. 79. RADU DIMITRIE, 1971b — Vrabia spaniolă se apropie de București. Vînăt. și pese, sport., nr. 8, p. 20, București. 50. RADU DIMITRIE, 1971b — Mecanismul orientării păsărilor. Vînăt. și pese, sport,, nr. 10, p. 16—17, București. 17 Expansiunea speciei Turdus pilaris in holarctic 151 150 D- Radu 16 81. RADU DIMIIRIE, 1972 — Situația regăsirilor de păsări inelate în România, comunicate Centralei Ornitologice Române în anul 1911. LC.P.P. —C.O.R., C.I.D.A.S., c, 613, 47 p., București. - 82. RADU DIMITRIE, 1973a — Etajele ornitologice ale României, Studii și Comunicări, voi. 6 , Muz. de Șt. Nat. Bacău, p. 287—324, Bacău. 83. RADU DIMITRIE, 1973b — Expansiunea recentă in România a vrăbiei spaniole, Passer h. hispaniolensis (Temm.). Studii și Gomunicăii,. voi. . 6, Muz. de St. Nat. Bacău, p. 363 — 376, Bacău. 84. RADU DIMITRIE, 1973c— &ber die knrzlich aiifgetrețene Verbreitung deș Weidensperlings, Passer hispaniolensis (Temm.) in Rumănien. Larus, voi. 25, p. 95 — 102, Zagreb. 85. RADU DIMITRIE, 1973d — Rața sălbatică văzută de ornitolog. și de vinălor. Vinăt și pese, sport, nr. 4, București. 86. RADU DIMITRIE, 1974 — Marii călători ai spațiului. Magazin, nr. 893, 16 dec., Bucu- rești. 87. RADU DIMITRIE, 1975a — Observații ornitologice: Pin iarna trecută. Vinăt. si pese, sport. 5, p. 16, București. 88. RADU DIMITRIE, 1975b — Pin viața păsărilor: Imprimarea, la animale. Vinăt. și pese, sport, nr. 10, p. 16, București. 89. RADU DIMITRIE, 1975c — Din viața păsărilor: Timp interior Vinăt. și pese, sport, nr. 12, p, 13, București. 90. RADU DIMITRIE 1975d — Păsări noi semnalate în România în iarna 1972 — 1973. Analele LC.P.P., voi. XI, p. 193—208, București. 91. RADU DIMITRIE, 1976a — Păsările, aceste necunoscute; Imprimare inversă. Vinăt. și pese, sport., nr. 8, p. 12, București. 92. RADU DIMITRIE, 1976b — Numbers of Birds ringed and recogered by the Buearest Ringing Centre in 1978, „Buearest 1976” Euring Data Bank, Olanda- 93. RADU DIMITRIE, 1977a — Schimbări de areale și comportament la păsări. Vinăt. și pese, sport., nr. 12, p. 7, București. 94. RAPU DIMITRIE, 1977b;— Păsările lumii, Edit. Albatros, București, 272 p., 40 pl. color. ..... ' '' , 9Ș. RADU DIMITRIE, 1977c — Dinamica fetiologică a păsărilor din Delta Dunării, „Petice”, Studii și comunicări de Științele Naturii, Zoologie, voi. V, Mwwul Deltei Dunării, Tulcea, p. 367—410, Tulcea. 96. RADU DIMITRIE» 1977d — Aspecte ecologice privind, reproducerea păsărilor în, condițiile Deltei Dunării, „Peuee”, Studii și comunicări de Științele Naturii, Zoologie, voi, V, Muz.eul, Deltei Dunării, Tulcea, p. 425—443, Tulcea, 97. RADU DIMITRIE, 1977e — Ilinmdo daurica rufula. Temm., specie nouă pentru România. Ștudii și Cercetări de Biologie, tom 29, Edit. Acad, p, 11 —14, București. 98. RADU DIMITRIE, 1978 — Silvia cu bărbie neagră Sylvia răppelli, o nouă specie pentru agifaună României. Revista Muzeelor și mQnpmențelQr, nț.. 9, p. 55—58, Bucu- rești. 99. RADU DIMITRIE, 1979a— Pășăril.e din Delta Dunării. Edit. Academiei, București. 195, p. 8 pl. color. - 100. RADU DIMITRIE, 1979b — Valoarea științifică a unui exponat: Gugușt incul (Streplopelia decaocto). Sțudil și comunicări Mpz. de ȘL Naț. Bacău, p. 243—266, Bacău, 101. RADU DIMITRIE, 1979c — Struțul alb, un , exponat original. Rev. Muzeelor, nr. 4, București. 102. RADU DIMITRIE, 1980a — Pescărușii argintii își schimbă mediul. Almanahul Vină, și pese, sport., p. 83—84, București. 103. RADU DIMITRIE, 1980b — Pescărușul argintiu (Larus argentatus) un recent oaspete al capitalei. Ocrot. Nat. med. înconj. t. 24, nr. 2, p. 185 — 191, București. 104. RADU DIMITRIE, 1981 — Vrabia spaniolă își continuă adaptarea. Vinăt. și pese, sport, nr. 3, p. 8 — 9, București. 105. RADU DIMITRIE, 1983a — Observații privind comportamentul vrăbiei spaniole (Passer h, hispaniolensis Temm.) în România, Analele Banatului. Științele Naturii, I, p. 109—115, Timișoara. 106. RADU DIMITRIE, 1983b — Mic atlas ornitologic. Edit. Albastros, București, 311 p. 40 pl. color. 107. RADU DIMITRIE, 1983c — Din carnetul unui ornitolog. Almanahul AGVPS, p. 141 — 146. 108. RADU DIMITRIE, 1984 — Păsările in peisajele României Edit. Sport-Turism. București, 404 p., 132 pl. color. 109. RADU DIMITRIE, 1990a — Observații ornitologice. Cocoșarul cuibărește In Carpații de Curbură, Rev. Vinăt. și pese, din România, nr. 2, p.12. 110. RADU DIMITRIE, 1990b — Unde ne sînt păsările? Rev. Vinăt. și pese, din România, nr. 3, p. 12. 111. RADU DIMITRIE, 1991 — Rfnrfunica roșcată (Hirimdo daurica rufula Temm.) își extinde arealul in România. St. cerc, biol-. Seria Biologie animală, t. 43, nr. 1—2, p. 3 — 5, București. 112, RADU DIMITRIE, 1992a — Cocoșarul se extinde in Moldova. Rev. Vinăt. și pese, din România, nr. 7, p. 17. 113. RADU DIMITRIE, 1992 b — Imprimarea directă Edit. A.G.V.P.S., Almanahul Vlnătorul și pescarul, 19. 114. RADU DIMITRIE 1992 c — Păsările avertizează. Vinăt.;-și pese, român, nr. 9, p. 7 115. RADU DIMITRIE, 1993 — Imprimări față dc peisajul natal; imprimări retroactive; imprimări alimentare, Edit. A.G.V.P.S., Almanahul Vlnătorul și pescarul. 116. RADU DIMITRIE, NICOLAESCU MĂRIUCA, 1973 — Apariția unor mutanți albinoticl la struțul sud-american (Rhea americana) Stud. și cercet. de Biologie, nr. 6, p. 581—586, București. 117. RADU DIMITRIE, ZSIROS AL., 1975 — Cocoșarul cuibărește în Carpații Meridionali, Vinăt. și pese, sportiv, nr. 6, p. 12, București. 118. ROBBINS CH., BRUUN B., ZIM H.S., 1966 — A Guide to Field identificalion Birds of Norlh America, Golden Press, New York. 119. ROGGEMAN W., 1977 — Liste selective de repriscs d’oiseaux bagues en Belgique (1973, 1974). Le Gerfaut, voi. 67, fasc. 3, p., 277-328, Bruxelles. 120. SANDERSON T.L, 1964 — Migrating Mammals, Inșects and Fish (in Maruels el Mys~ teries of Our Animal World), The Reader’s Digest Association, Plcasantville, New York. 121. SCHIFFERLI L., D’ALESSANDRI P., 1981 — Gegemvărtige Bnitverbreitung der Wachol- derdrossel (Turdus pi aris) in Kanton Tessin. Der Ornith. Beobacht., Bând. 78, Licit 4, p. 286-287. 122. STEGMANN B., 1932 — Die Hcrkunfl der palăarktischen Taiga Vogel. Arch. f. Natur«. (N.F.), 1, p. 355 — 398. 123. STRAUTMAN F. I., 1954 — Ptițî sovielskih Karpat. Kiev. 124. STRESEMANN E.» NOAVAK E., 1958 — Die Ausbreitung der Tilrkentaube in Asia und Europa. Journal fur Ornithologie, 99, Heft 3, p. 243 — 296. 125. VASIG V. F., 1976 — Pulsalion of the soulheașt part of the areal of the subspecies Parus montanus montanus Baldenslein 1927 (Aves), Biosi stern atika, voi. 2, nr. 1, p. 137—142, Beograd. 126. VAURIE CH-, 1959 — The Birds of the Palearctic Fauna, Order Passeriformes, H.F. and G. Witherby Limited, London. 127. VERHEYEN R. F., 1969 — Rcsullals du Centre belge de Baguement (Exercices 196 6, 1967 et 1968). De Gerfaut, an. 59, fasc. 3 — 4, Revue Belge d’Ornithologie. 128. VESPREMEANU E., 1978 — în Aves (coordonator LI. Cătuncanu), Fauna Republicii Socialiste România, Edit. Academici, București. 129. VOLLBRECHT T., 1952 —Zu: W acholderdrosseln verteidigen ihr Ațest durch gezieltes Kotspritzen. Der Ornith. Beobacht., 49, p. 189. 130. VOOUS K. H., 1960 — Atlas of European Birds. Nelson. 131. ZSIROS AL., 1975-1978 — (in litt.>. Primit in redacție la 29 iunie 1993