COM I TETVL DE REDACȚIE Director : Academician MIHAI BĂCESCU Redactor șef: PETRE-MIHAI BĂNĂRESCU, membru corespondent Redactor șef adjunct : Academician NICOLAE SIMIONESCU Membri : Academician NICOLAE BOTNARIUC; academician OL GA NECRA- SOV; prof. dr. GRIGORE STRUNGARU; dr. IRINA TEODORESCU ; dr. NICOLAE TOMESCU; dr. RADU MEȘTER - Secretar de redacție SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ TOMUL 44, NR. 1 SUMAR Revista apare de 2 ori pe an în țară, abonamentele se primesc Ia oficiile poștale. Comenzile din străi- nătate se primesc la ORION SRL, Splaiul Independenței nr. 202 A, Bucu- rești 6, România, PO Box 74—19 București, Tx 11939 CBTxR, Fax (40) 13122425. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de biologie, 7965 București, Splaiul Independenței, nr. 296. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE Calea Victoriei 125 R—79717 București 22 telefon 650 76 80 . Adresa redacției Calea Victoriei 125 R —79717 București 22 telefon 650 76 80 ianuarie — iunie 1993 A. RUICĂNESCU, Copris hispanus (L.), (Coleoplera : Scarabaeidae), specie nouă în fauna României .............................................................. 3 D. RADU, Expansiunea cocoșarului (Turdus pitari# ) (Aves) în holarctic și cauzele care au generat-o. I................................................................. 7 MARINA HUȚU și FEL IC IA BULIMAR, Cercetări asupra comunităților de micro- artropodc edafice in etajul gorunului (Bîrnova — Podișul Centrai Moldovenesc) 25 M. FALCĂ, Structura populațiilor de luni brici de (Oligochaela) din Delta Dunării . . , 31 VIORICA MANOLACHE, CRISTINA GHEORGHE,'OTILIA ZĂRNESCU și CECILIA POPESCU, Structura ovarului la adultul de matcă și lucrătoare de Apis mcl'.i- fiea L. . . ................................ .................................. 37 VIORICA MANOLACHE, CRISTINA GHEORGHE și CECILIA POPESCU, Aspecte histologice ale diferențierii și evoluției gonadei femele Ia lucrătoare și matcă de Apis mellifica L. în primele stadii de dezvoltare ontogenetică ...................... 41 ELENA POPOVICI și ANCA PETRE SC U-RAIANU, Efec tul aminofilinel asupra medu- losuprarcnalei de șoarece............................................................ 47 I. MADAR, NINA ȘILDAN și G. FRECUȘ, Studiul comparativ al efectului stresului și tratamentului cu Fluocinolon-acetonid asupra unor parametri cndocrino- mctabolici la șobolanii Wistar tineri.......................................... 53 VIORICA VINTILĂ, RODICA. GIURGEA și IOANA ROMAN, Modificări hematolo- gice la șobolanul Wistar in urma tratamentului subcronic cu extracte de rășină de conifere.................................................................... 61 RODICA GIURGEÂ și IOANA ROMAN, Efectele tratamentului subcronic cu seleniu sau cu seleniu și vitamina E asupra unor parametri biochimici hepatici la puii de găină de virslă diferită. ........................................................... 65 VICTORIA-DOINA SANDU și FLORINA ZER IU, Aspecte histoenzimatice în creierul șobolanilor intoxicați cu sulfura de carbon și hidrogen sulfurat în condiții dc poluare atmosferică................................................................... 69 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 1—72, București, 1993 COPRIS HISPANUS (E.), (COLEOPTERA: SCARABAEIDAE), SPECIE NOUĂ ÎN FAUNA ROMÂNIEI A. RUICĂNESCU Copris lunaris (L.) specios was found for the first time in a school collection in the town of Drobeta Turnu-Sever in by Nicolae Săvulescu who did not signal it because the insect was not registered. He undertook many investigations in tliat zone, but he ■did not collect any more. On April 13, 1989, ncar tlie locality Breznița-Ocol, Dept. of Mehedinți (U.T.M. code: FQ 24) (5), the author collected a single male of Copris hispanus (L.). The presence of the two specimens allows us to conclude that the range .of this species is cxtending slowly towards East-North-East. Primul exemplar al acestei specii a fost întîlnit pentru prima dată în România de N. Săvulescu intr-o colecție școlară din Drobeta Tumu- Severin. Acest exemplar, nefiind însoțit de o etichetă corespunzătoare care să-i indice momentul și locul colectării, nu a putut fi semnalat printr-o publicație. După această descoperire, Săvulescu a întreprins mai multe deplasări în zona Porților de Fier, dar nu a reușit sa colecteze un alt exem- plar (N. Săvulescu, corn. pers.). în lucrare prezentăm această specie pe baza materialului colectat de noi.. MATERIAL ȘI METODĂ Ca material biologic, am dispus de un singur exemplar mascul colec- tat de noi la data de 13.IV.1989, în apropierea localității Breznița-Ocol, jud. Mehedinți, cod U.T.M. FQ 24 (5), atras de o sursă luminoasă (lampă cu vapori de mercur). ’ Acest exemplar a fost studiat la lupa binoculară, comparativ cu specia cunoscută în fauna României, C. lunaris (L.) și s-au efectuat dese- nele prezentate. în figura 1. REZULTATE ȘI DISCUȚII Prin folosirea comparativă a caracterelor contrastante, vom schița deosebirea dintre specia semnalată de noi și singura specie a genului ■cunoscută în România, C. lunaris (L.) (2), (6). 1 (2) Unghiurile anterioare ale pronotului larg rotunjite, marginea anterioară a acestuia aproape dreaptă, în nici un caz nu este adîncită median. La masculii bine dezvoltați (forma major), convexitatea dis- cală (gibozitatea) pronotului prezintă lateral doi dinți ascuțiți, îndrep- -.St. cerc, biol., Seria biol, anim., t, 45, nr. 1, p. 3—6, București, 1993 4 A. Ruicăncscu 2 Copris hispanus L., specie nouă în România 5 Fig. 1. — Capul și prono- tul de Copris ; sus, vedere dorsală, jos, vedere late- rală ; a. C. lunaris (L.), b. C. hispanus (L.). (Orig.) tați anterior și separați de aceasta prin două adîncituri puternice. Partea anterioară a pronotului nu este granulată puternic și uniform .... .........................................Copris lunaris (L.) , 2 (1) Unghiurile anterioare ale pronotului dreptunghiulare, spre vîrf uri doar ușor rotunjite. Marginea anterioară a pronotului este adîn- cită median în mod evident. La masculii bine dezvoltați (forma major), convexitatea discală (gibozitatea) pronotului este mult mai abruptă anterior, cu marginea anterioară ascuțită, bisinuată; nu are lateral dinți sau alte formațiuni similare. Partea anterioară a pronotului la masculi este granulată, gibozitatea este slab punctată median...................... ...............................................Copris hispanus (L.) Masculul colectat de noi are lungimea corpului de 22 mm, grosi- mea maximă de 13 mm, la nivelul pronotului. Capul prezintă o punctua- ție deasă și fină. Pe vertex poartă un corn lung, cu baza îngroșată, fără dinte îndreptat posterior, care se îngustează treptat spre vîrf. Acesta este rotunjit și încovoiat spre posterior. Pronotul este lucios, punctat gra- nulat des și rugos. Marginea sa anterioară este excavată median, cu un- ghiuri anterioare drepte, doar ușor rotunjite la vîrf (fig. 1). Elitrele sînt convexe, prezintă 9 striuri longitudinale, punctate des, intervalele fiind de asemenea punctate des, dar mai fin decît striurile. Culoarea este neagră, lucioasă dorsal, partea ventrală fiind punctată fin și acoperită cu o pilozitate scurtă, ridicată, brun-roșcată. Specia Copris hispanus (L.) este din punct de vedere zoogeografic un element mediteranean caracteristic locurilor calde, expuse la soare și uscate, cu i.a. sub 50, cu veri toride și ierni blînde. Se dezvoltă în dejec- ții de bovine, preferîndu-le totuși pe cele de cabaline (2), (6). Arealul acestei specii cuprinde sudul și vestul Europei, nordul Afri- cii, nordul Siriei, Asia Mică, Cipru și celelate insule mari ale Mediteranei, Iran, Turbe stan, Afganistan, nordul Pakistanului peninsula Crimeea, sud-vestul părții europene a C.S.I. etc. (2), (3), (8), (fig. 2). Fig. 2. — Arealul speciei C. hispanus (L.) (După Balthasar, 1963). Zona Porților de Fier reprezintă probabil extrema nord-estică a părții europene a arealului acestei specii. Climatul cald (temperatura medie anuală 10—11°C) și relativ uscat (i.a. 30—35), tipul de vegetație, relieful etc. corespund preferințelor ecologice ale multor elemente medi- teraneene și ponto-mediteraneene (4), (6), deci oferă condiții favorabile existenței acestei specii. CONCLUZII Cele două exemplare de O. hispanus (L.), cel din colecția școlară și pel colectat de noi, reprezintă o dovadă a existenței speciei în fauna Româ- niei, limitată ca răspîndire în zona Porților de Fier, care constituie, pro- babil, limita nord-estică a arealului ei în Europa. Este posibil ca specia să își extindă treptat arealul spre est-nord-est. bibliografie 1. BALAZUC J. Coleopteres (le PArdeche, Soc. Urm. dc Lyon, 17 — 26, 1984 : 168. 2. BALTHASAR V. Monographie der Scarabaeîdae and Aphodiidae cler Palearklischen und Orintalischen Hegion, Coleoptera : hameii icornla, voi. 1, Verlag der Tsch. Akad. der Wissenschaftcn, Prag, 1963 : 320. 6 A. Ruicănescu 3. GILLET J. J. E. in : Coleopterorum CaLalogus, voi. 38, W. Junk, Berlin, 1911 : 7.4 — 75. 4. IENISTEA M. Al. în : Porțile de Fier, ser. monogr., Fauna, Edil. Academiei, București, 1075 ; 193-210. 5. LEHRER Z. A., LEHRER MARIA Cartografierea faunei și . florei României (Coordonate arealografice), Edit. Ceres, București, 1990: 138. ‘6 . PANIN S. Scalabaeidae II, in : Fauna R.P.R., 10 (4), Edit. Academiei, București, 1957: 63-64. 7. PETRI K. Siebenbiirgens Kâferfauna auf Grund ihrer Erfoschung bis zum Jahre 1911, B. Friedliinder u. Soim, Hermanns tacit, 1912. 8. WINKLER A. CaLalogus coleopterorum regionis palearclicae, A. Winkler, Wien, 1924—1927. EXPANSIUNEA COCOȘARULUI (TURDUS PILARIS) (AVES) ÎN HOLARCTIC ȘI CAUZELE CARE AU GENERAT-O. I D. RADU Primit in redacție la 17 noiembrie 1992 Facultatea de biologie, geografie și geologie, Cluj-Napoca, str. Clinicilor, nr. 5—7, This paper presents the entension of fieldfare area in Holarctic and the numerous can- ses which resulted in this biogeographic spectacular process. The present distribntion ai’eas of fieldfare as wcll as its hibernation districts, the history of the distribntion areâs of fieldfare in the 20th century and a brief survey on the extension of fieldfare arca in Remania ai-e also given. The general causes of the extension of fieldfare areas are also discussed, analysing the modalities of explaining this complex phenomenon, both in Romanian and world speci- ality litera ture, the author empliasizing bis own point of view on this subject. Sonic hypotheses Which explain the expansion of fieldfare are analysed, but thcy are considcred inadequate or even erroneous in clearing up the phenomenon analysed, and that iș why the author gives his own opinion. He thinks this phenomenon is the result of two kinds of causes, namely : 1. internai (genetics) and 2. externai (ecological), both of them being studied in dețail in this paper. The mechanisni by which the film of fieldfare arca extension was obtained is further rendered by original explanations and argumenta. The outcomes of the Processing of both own and world 'data concerning fieldfare ringing and recovery are also given. The last part of the paper is devoted to pr eseu ting the dynamics of fieldfare area in Roma- nia’s tcrritory as a result of studying its behaviour during the four seasons of the year. An explanation forthe extension of fieldfare area was both due to certain inner causes specific to the specios and to some ou Ier conditions that proved most favourable and which finally led also to an increase of the relative density of fieldfare populat ion as wcll as to the adoption of some invasionlike migrations. Wth that numerically gro- wing species a genetic niutation has oceurred, which changed its migration behaviour. This resulted in caiicelling the return migration instinct in the nesting districts areas while the mutant stayed in the hibernation districts (areas), proceeding to breeding and thus enlarging its nidilication arca. 1. RĂSPÎNDIRE Cocoșarul (Turdus pilaris L.), cunoscut la noi și sub denumirea de sturz de iarnă1, este o specie cu o largă răspîndire în Eurasia în condițiile climatului de tundră și de taiga, iar în estul Europei și în ținuturile cu climat european. în taigaua rară, se găsește de-a lungul rîurilor, în apro- pierea terenurilor umede și mlăștinoase, ca și în zona mestecenilor din por- țiunile unde predomină ierburile. Este o pasăre regulat migratoare, dar amploarea migrației, atît ca număr de exemplare, ca dată calendaristică, cît și ca distanță diferă mult de la an la an, fiind determinată, în cel mai mare grad, de lipsa hranei specifice din ținuturile de nidificare în perioada de iarnă (95), (99). 1 Deoarece specia a început de aproape două decenii și jumătate să-și extindă arealul de cuibărit și în România, această denumire a devenit improprie.. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 7—23, București, 1993 8 D. Radii 2 Ex pan sin n c a cocoșarului în holarctic 9 în anotimpurile reci ale anului apare frecvent în Islanda, în Europa Centrală, de vest și de sud-vest, apoi în Asia Mică, în Caucaz, în Iran, în Irak, în regiunea Transcaspică, în Turkestan, mai rar în nord-vestul Indiei, în mod excepțional î n Africa de nord, în insulele Madeira și Canare, iar ca formă rătăcită, în nord-estnl Canadei (126) și chiar în S.U.A. (12), în România, populațiile de iarnă apar începînd din luna octombrie, iar unele stoluri mai pot fi văzute primăvara în sudul țării și în Delta Dunării pînă în a doua decadă a lunii aprilie. 2. EXTINDEREA AREALULUI îx iiolarctic în secolul XX Deși încă de la mijlocul secolului al XlX-lea au apărut primele cuiburi de cocoșar în estul Germaniei, extinderea lui spre vestul, sud-ves- tul și mai recent spre sudul Europei s-a accelerat în secolul al XX-lea; astfel este semnalat: în 1903—1905 în Olanda; în 1923 în Elveția orien- tală; în 1937 în sudul Groenlandei; în 1950 în nordul Islandei; în 1953 în Franța (Doubs); anterior anului 1960 în Insulele Făr-Oer din Oceanul Atlantic; în 1960 în vestul Danemarcei și în Luxemburg; în 1963 în nor- dul Italiei (Peio); în 1964 în Austria; în 1965 în sudul Germaniei; în 1966 în Belgia (Munții Ardeni) și în nordul României; în 1967 în nordul Marii Britanii (Insulele Orkney), iar în 1975 în nordul Sloveniei. Cocoșa- rul a continuat apoi să se răspîndească în aceste țări, deși ceva mai lent, extinderea arealului său fiind încă în curs. în prezent, în România, stațiunile Petroșani (45°24' latitudine nordică) și Depresiunea Cîmpulung-Muscel, lingă Lerești (45°18' latitu- dine nordică), din Carpații Meridionali (117), și stațiunea Beceni (45°22' latitudine nordică) din Carpații de Curbură (109) formează cele mai sudice puncte ale limitei sudice a arealului speciei în Europa, comparativ cu sta- țiunile Peio (46°22' latitudine nordică) din nordul Italiei (55) și Podkoren (46°29' latitudine nordică) din Slovenia (24), (fig. 1). 3. EXTINDEREA arealului în românia Punctul cel mai apropiat de frontiera nordică a României unde a fost semnalat cocoșarul (Turdus pilaris) ca pasăre clocitoare l-a format Carpații Ucrainei, unde este menționat ca specie sedentară (123)2. Pri- mele dovezi certe privind cuîbăritul cocoșarului în țara noastră provin din anul 1966 în urma, găsirii a două cuiburi cu ouă și pui la Mînăstirea Humorului (a), jud. Suceava (47). Specia este apoi regăsită în 1968, la Rădăuți (b); în 1971, la Vatra Domei (o) (48); în 1972, la Pojorîta (d), la Lucina (e) (20), la Sighetul Marmației (f) și la leud (g) (6), (7); în 1973, la Arcalia (h) (31), la Borzont (i) (49) și în Bazinul Huedinului (j) (33), (34); în 1975, la Petroșani (k) și la Cîmpulung-Muscel (1) (117); în 1977 în Munții Apuseni la Bulz (m), la Huedin (n) și la Gheorghieni (o) (31); în 1980, la Reci (p) (46); în 1988, la Sovata (r) (50); în 1989, în a El a fost figurat ca posibil clocitor în Carpați (74), lucrare înaintată editurii Academiei în anul 1965. Carpații de Curbură, la Buda (s). și Ia Beeeni (t) (109), iar cel mai recent, în 1992, la Teșeam (u), jud. Bacau (112). Fig. 1. — Limita sudică actuală a arealului de nidificare a cocoșa- rului (Turdus pilaris) în Europa. 1. Puncte de inelare — regăsire a unui exemplar înmatriculat la Nora (Suedia) și regăsit la Pautelimon (România); 2. Puncte de inelare — regăsire a unui exemplar înmatriculat la Reci (România) și regăsit la Stavroypoli Xanthi (Grecia); 3. Limitele ținuturilor de nidiîicare europene (original). După cum se constată din figura 2, răspîndirea în România a coco- șarului s-a efectuat dinspre nord-eșt spre sud-vest, sud și chiar sud-est? el populînd pînă în prezent ținuturile depresionare și subcarpatice, ca și podișul transilvănean. Pe măsura ce cocoșarul înainta și se instala ca pasăre clocitoare în România, el a fost figurat ca sporadic clocitor în etajul tetraonidelor (82) pentru ca mai apoi, după expansiunea sa în țară și a identificării sale în 10 D. Radu 4 Expansiunea cocoșarului în hotare tic 11 toare apărute ulterior publicațiilor de mai sus. Astfel, limita sudică a arealului său în Europa nu figurează că atinge granița de nord a Româ- niei (10), (11), (26), (51), (58), (59) (60), (61), (62), (130), W. Makatsch (42), (43) dîndu-i chiar o limită sudică mult mai la nord de frontiera nordică a României (fig. 3). Fig. 3. — Limita europeană sudică față de România a arealului de nidificare al cocoșarului (Turdus pila- ris) figurată după W. Ma- katsch (1989). 4. CAUZELE LĂRGIRII AREALELOR Fig. 2. — Localitățile și anii cînd a fost identificat inițial cocoșarul (Turdus pila- ris) în România, a — 1966; 5* — 1968; c — 1971; d, e, i, g — 1972; h, L j — 1973; k, I - 1974—1975; m, n, o - 1977; p - 1980; r — 1988; s, t — 1989; u — 1992 (original). biotopi mai variate, să fie inclus ca pasăre clocitoare în etajul colum- bidelor (108) 3. Deși cocoșaml este semnalat ca pasăre clocitoate în Carpații Ucrai- nei, încă din anul 1954 (123), iar în Romania, în nordul Carpaților Orien- 'tali, din anul 1966 (47), și în Carpații Meridionali, din anul 1975 (117), el nu figurează în arealele acestor ținuturi menționate în multe determina- 3 Deși D. Muntcauu (48), pe baza unei bibliografii din sccolnl trecut, arată că Turdus pilaris ar mai fi fost semnalat ca pasăre clocitoare atit în ținuturile nordice ale Carpaților Orien- tali (Marginea, jud. Suceava), in Munții Rarău, Giumalău, dar și în Carpații Meridionali (Munții Cibin și Făgăraș), datele respective ne apar total ncconvingătoare, autorii respectivi relatînd adesea' după informații vagi, preluate de la alții sau chiar ei înșelîndu-se asupra determinării exacte a speciei, fără a avea vreo dovadă concretă în sensul arătat. Prezența cocoșarului ca pasăre clocitoare în atîtea locuri, încă de la acea vreme, nu' ar fi putut scăpa neobservată in primul’rind reputatului ornitolog R. Dombrowski (17), cel care a. întocmit prima lucrare privind păsările României de pe toată întinderea țării .(1912) și nici ulterior, în prima jumă- tate a secolului actual, ornitologilor români și străini competenți, care au efectuat cercetări ornitologice în aceste ținuturi; prezența sa ar fi fost figurată măcar în unele dintre dcterniina- toarcie ce redau arealele păsărilor Europei, fapt care însă nu s-a întîmplat. Eventuala presupunere că în cazul cocoșarului am fi putut avea-de-a:face cu acel relativ cunoscut fenomen de pulsație a arealului „puisating areal” (111), (125), prin care specia, din anumite cuaze s-ar fi retras dintr-o porțiune a arealului, pentru a o reocupa, după mai multe decenii, nu poate fi admisă ținînd scama că spațiul de pe care el s-ar fi: retras cuprinde dis- tanțe de ordinul a sute de km și o perioadă în care habitatele naturale prezumtiv implicate (Carpații Orientali nordici și Carpații Meridionali)' au rămas practic’ neschimbate, precum și de faptul că un astfel dc fenomen dc pulsație nu s-a mai semnalat în restul teritoriilor pe care specia le-a cucerit în înaintarea sa spre sud-vest, ca și dc imaginea în ansamblu a unei expansiuni cu caracter impetuos, mai ales în ultimele decenii, ceea ce dovedește continuitatea fenomenului de extindere a arealului său. Pentru a putea stabili cauzele care au determinat spectaculoasa expansiune a cocoșarului în holarctic, îndeosebi în ultima jumătate de secol, vom arunca mai întîi o privire succintă asupra cauzelor generale care pot determina lărgirea arealelor speciilor, pentru a ilustra apoi modul în care fenomenul expansiunii s-a putut înfăptui în cazul speciei de care ne ocupăm. Referindu-se la cazurile de extindere a arealelor speciilor, unele lucrări (4), (5) le atribuie următoarelor două cauze principale 4: 4 Aceleași cauze Ic regăsim identic și la fel dc simplist formulate șl la alți oautr (122)> (36) după care ei, desigur, s-au inspirat fără a-i cita. Spre deosebire însă de P. Bănărescu (4) și dc P. Bănărescu și N. Boșcaiu (5), D. Lack (36) analizează influența climatului pe termen sgurt, referindu-sc Ia consecințele climatului asupra densității populaților și mortalității lor, fenomenul respectiv apărînd ca un accident trecător, fără a analiza în profunzime mecanismul complex ce are loc în realitate. F71 se referă îndeosebi la influența decisivă a climatului asupra resurselor alimentare și la efectul direct al lipsei de hrană asupra populațiilor păsărilor, De asemenea, cînd analizează influența condițiilor climatice anuale favorabile în determinarea reproduceiii unei specii de păsări migratoare în afara arealului ei obișnuit, faptul este privit ca fenomen reversibil („cessante caitsa cessat efectus”) și nu ca unul care ar avea consencițe pe termen lung. I. Pcitzmcir (după G. Kooîker) (30) acordă, de asemenea, condițiilor climatice un rol esențial în expansiunea cocoșarului. Influența climei ca factor holăiîlor (subl.n. ) al răs- pîndirii speciilor este susținută cu argumente contradictorii și neconvingătoare și de A. M. Com- șia (13). Acesta citează autori ce apreciază o încălzire medie de 1° (probabil Gelsius) între anii 1910 și 1940, precum și o încălzire a iernilor de la media 0° la media 3° (probabil Gelsius) în Olanda între anii 1819 și 1939. 12 D. Radu 6 7 Expansiunea cocoșarului în holarctic 13 1. Modificărilor condițiilor ecologice, care constau în : a) încălzirea climatului5; b) aridizarea climatului (datorită defrișărilor făcute' de om); c) extinderea unor culturi. 2. Tendinței generale a oricărei specii de a-și extinde arealul. în aceste lucrări se arată că în prezent speciile și-au atins, în general, limitele extinderii posibile, dar că extinderea mai departe a arealelor „în lipsa, unor modificări climatice (subl.n.), care să le permită expansiunea este posibilă numai prin adaptarea la noi condiții de viață, ceea ce impica selecționarea . .. de indivizi capabili să trăiască în alte condiții climatice^ (subl.n. în susținerea părerilor de la punctul 1, adică a rolului avut de încăl- zirea climatului în lărgirea arealelor speciilor, au toi ii respectivi aduc doua exemple din lumea păsărilor, și anume al guguștincului (Streptopelia de- caocto ) și al cănărușului (Serinus serinus), specii care șbau extins consi- derabil, relativ recent, arealele lor în Europa. în afară de caracterul aproape singular al celor două exemple date, dacă ne referim la cele apro- ximativ 300 de specii de păsări ce vin primăvara din sud să cuibărească în condițiile verilor emisferei nordice și din care multe ar mai fi trebuit să-și extindă arealele, din aceleași cauze, speciile alese ca exemple infirmă tocmai cele susținute de autorii menționați. Cum se explică faptul că guguștiucul (Streptopelia decaocto), ca specie termofilă, originară tocmai din' sud-vestul Indiei (66), adaptată deci la condiții climatice calde, nu și-a extins arealul în Europa înspre $ud- vest într-un climat de asemenea blînd, cum ar fi fost normal potrivit părerilor acestor autori, ci s-a extins spre nord-vest și spre nord, la peste 66 latitudine nordică, devenind acolo chiar specie sedentară, suportînd ierni cu geruri de pînă la —25° sau —30°CÎ , Nici a don? cauză care ar fi contribuit la lărgirea arealului guguș- tiucului nu este mai fericit aleasă. P. Bănărescu și N. Boșcaiu (5), consn derîndu-1 o specie tipic antropofilă (ceea ce și este), susțin că extinde- rea acestuia s-a datorat și „extinderii fenomenului de influență umană”, în realitate, guguștiucul nu și-a lărgit arealul în locuri recent create 5 Autorii nu dau nici o cifră privind această încălzire. Imprecizia merge și mai departe, durata ei fiind estimată cind în ani : „încălzirea climatului în Europa în ultimii ani” (4), cînd în secole : „se știe că în ultimul secol clima Europei s-a încălzit'’ (5). Aceeași eroare o fac și alții (29), care consideră că succesul expansiunii speciilor Streptopelia decaocto, Dendrocopos syriacus etc. se datorește verilor calde din ultimele decenii ale primei jumătăți a secolulu XX, K. H. Voous (130), în explicarea lărgirii arealului pescărușului argintiu (Larus argentalus), și E. Ves- premeanu (128) implică de asemenea „ușoara încălzire a climei” în ajungerea „pe golurile mon- tane înalte” a unor specii ca Perdix perdix, Alauda aruensis, Ocnanthe oenonihe etc. Cît de stereotip apare invocată încălzirea climatului în explicarea fenomenului expansiunii speciilor ni-1 oferă și J. Dorst (18), (19), care, atribuind și el acestui fenomen cauza expansiunii lui Turdus pilaris, comite — ca și cei ce îl atribuie procesului „revenirii din refugiile glaciare” — eroarea de a considera o specie siberiana — deci de climat rece — ca avînd un comportament termo- fil, adică similar cu al unor specii mediteraneene și căreia tot încălzirea climatului i-ar fi deter- minat expansiunea. Privitor la extinderea arealelor de cuibărit ale speciilor, F. Bourlitre (9), mai realist, se mulțumește a conchide că faptul „rămine neexplicabil în stadiul actual al cunoș- tințelor noastre”, iar privitor la „remarcabila extindere spre nord după 1900 a ariei de repro- ducere a lui Serinus serinus in Europa Occidentală și Centrală spune că „nu pare deloc expli- cabilă în totalitate prin schimbări meteorologice”. de activitatea umană, cum ar reieși din afirmațiile acestora, ci tocmai în medii antropice (orașe) existente de secole și milenii în acele locuri6. Cel de-al doilea exemplu, al cănărușului (Serinus serinus), este tot atît de nepotrivit ales pentru ilustrarea efectului de încălzire a climatu- lui în extinderea arealului său, chiar dacă și acesta este inspirat din lite- ratura de specialitate străină. Cănăiușul, ca specie de origine meditera- neană (67), (70), s-a rpspîndit inițial din sudul Europei înspre nord, ajun- gând pînă în. Țările Baltice, de unde o ramură, s-a extins spre vestul Franței, fjnngînd pînă la Oceanul Atlantic, iar o alta s-a îndreptat dinspre Tarile Baltice spre sud, pătrunzînd în România, prin nordul ei, infiltiîndu-se în Carpați și apoi extinzîndu-se spre sud pînă în Dobrogea (67), (98),. adică invers decît ar fi trebuit dacă climatul ar fi fost cauza expansiunii sale 7. în același context, acești autori mai adaugă : „Evident, această extindere spre nord a speciilor mediteraneene de pădure este întovărășită de retragerea arealului acelorași specii dinspre sud în ținuturile circum- mediteraneene”. Arealele acestor specii s-ar fi deplasat deci „printr-o mișcare de translație” (5). în cazul celor două specii de păsări citate, Strejytopelia decaocto și Serinus serinus, precum și al altor specii de păsări, în aceeași situație, acest fenomen al retragerii obligatorii a arealului lor din sud apare nu numai total neștiințific și că, practic, el nici nu s-a rea- lizat, ci, în contradicție cu cele susținute de aceștia, streptopelia decaocto se extinde și în partea estică a arealului său asiatic (14), (66),(98), (124). în susținerea părerilor de la punctul 2, adică „tendința generală a oricărei specii de a-și extinde arealul” (fapt ce apare ca valabil) autorii atribuie și aici rolul decisiv tot factorilor climatici, considerîndu-1 chiar unicul care contribuie la extinderea arealelor speciilor, ceea ce este total eronat. Există cazuri ale unor specii siberiene care se extind invers, dintr-un climat rece spre unul mai cald, venind dinspre nord-est spre sud-vest, așadar „contra curentului”, cum și este numit fenomenul (4), situație în care se încadrează și Turdus pilaris. Acestor exemple, care în realitate infirmă flagrant și total teoria autorilor ce susțin încălzirea .cli- matului drept cauză o extinderii arealelor elementelor sudice spre nord, li se imaginează, de către aceștia (ca și alții de altfel), o nouă explicație, anume aceea a tendinței revenirii unor elemente din refugiul usuric sau manciurian, prin așa-numitul „fenomen de populare postglaoiară” care „nu s-a terminat” (5). Printr-o astfel de explicație simplistă și fără nici o argumentație științifică serioasă clare fenomene biologice ce presupun interacțiunea în timp a unor factori biotici de o marc complexitate sînt considerate a se petrece ca de la sine, în mod cu totul automat, așa G Explicarea fenomenului expansiunii guguștiucuhii (Streptopelia decaodo) a fost făcută la timpul său (64), (65), (66),' (72), (98), (100); 7 Ca și în cazul explicării producerii spcciației Ia păsări de către P. Bănărescu (4) pe criterii valabile animalelor poikiloterme, precum peștii, cu care nu am fost de acord (96), nu sintem de acord nici în cazul considerării rolului încălzirii climatului în lărgirea arealelor păsă- rilor (4), (5), autorii în cauză fiind de formație ihtiolog și respectiv botanist, deci specialiști în grupe de viețuitoare asupra cărora factorii climatici au o influență mai directă Și mai pronun- țată decît asupra vertebratelor homeoterme cum sînt păsările și cărora tocmai caracterul de hemeotermie le dă posibilitatea de a sc „sustrage” influențelor climatice asupra organis- mului lor (94), (98), (106), (108). Cele două specii (Streptopelia decaocto și Serinus serinus) nu numai că nu-și datorează expansiunea unei prezumtive încălziri a climatului, dar fiecare dintre ele își au cauze diferite care le-au determinat extinderea arealelor (98), (100), 14 I). Radu 8 !9 Expansiunea cocoșaruluî în holarctic 15 cum apele de pe un sol inundat s-ar retrage odată cu încetarea ploilor care au generat respectivul fenomen. Și nu este de mirare faptul că în susținerea respectivei teze, autorii nu menționează vreun alt exemplu din lumea păsărilor. în raționamentul prin care se evocă fenomenul de „populare post- glaciară”, autori, menționați nu țin seama de faptul că după glaciațiune condițiile pregiaciare au fost profund modificate sub aspect floristic, faunistic și chiar geografic, și că înseși speciile retrase în refugiile glaciare s-au modificat foarte mult la nivel de taxoni specifici șî sub specifici, îneît. explicarea extinderii acestora prin simpla lor revenire în vechile ținuturi pregiaciare apare lipsită de o fundamentare științifică valabilă. Această „revenire” ar fi posibilă numai în cazul cînd speciile retrase în refugiile glaciare, cu toate modificările suferite pe plan morfologic, fiziologic, ecologic, etologic etc. în perioada respectivă, vor putea gă si în ținuturile- postglaciare condițiile ecologice favor?bile actualelor lor adaptări. Că așa stau faptele o dovedesc puținele specii de păsări ce se extind dinspre nord-est spre sud-vest și tardivitatea cu care o fac, adică abia atunci cînd specia retrasă în refugiile glaciare găsește în prezent condiții ecolo- gice corespunzătoare noilor sale însușiri specifice, așa cum a fost cazul cu Tur dus pilaris. După opinia noastră, cauzele generale care au dus la lărgirea ar ca- lelor — în deosebi ale păsărilor - sînt de două feluri : interne (genetice). și externe (ecologice). între cauzele generale interne (genetice) considerăm că mutațiile , au drept repercusiuni directe modificările etologice și fiziologice. Dintre acestea, mutațiile ce privesc modificările etologice le consi- ' derăm a fi cele mai importante in realizarea procesului lărgirii arealelor și ele cuprind un spectru larg de consecințe privind organismul animal: a) modificări în comportamentul migrator; b) înclinare spre nomadism; c) atracție spre mediul antropic; d) tendință spre cuibărit colinial; e) agresivitate teritorială dezvoltată; f) variabili tate comportamentală, crescută ; g) vitalitate specifică ridicată ; h) schimbări în regimul trofic s. Mutațiile care produc modificări fiziologice pot avea, de asemenea, consecințe importante: al schimbări în procesele de autotermoreglare; b) modificări privind manifestarea timpului interior; d) variații privind caracteristicile imunologice; e) modificări hormonale cu repercusiuni asupra ciclurilor sexuale sezoniere etc. între cauzele generale externe (ecologice) menționăm: a) prezența unei nișe ecologice libere în cartierele de iernare (pentru speciile migra- toare); b) înrăutățirea 9 condițiilor de trai de pe cuprinsul arealului de nidificare; c) scăderea presiunii prădătorilor, a patogenității bolilor fete. Aceste cauze interne și externe pe care le considerăm a avea urî rol important extinderea arealelor speciilor pot acționa izolat sau în interacțiune, continuu sau intermitent, într-o pcițmne mai mică sau mai mare din cadrul arealelor de nidificare (sau dinafara lor) etc., determi- nînd, în final, viteza și amploarea cu care se va realiza lărgirea acestor .areale. De aici rezultă ca fiecare specie, în funcție ele caracteristicile ei, va avea propriile cauze care-i vor determina expansiunea. Prin această optică trebuie privită și lărgirea arealului cocoșaruluî în holarctic de caie ne ocupăm. Din cele menționate se constată că factorul „încălzirea climatdlui”, principala cauză atribuită de P. Bănărescu (4), ca și de P. Bănărefecu și N. Boșcaiu (5) în extinderea arealului speciilor și care s-ar estimă doar la. 1— 2°C la un secol, nici nu apere printre cauzele principale atribuite de noi a avea rol în acest proces. Această „încălzire” pare a fi o noțiune, prea vagă, un pretext, în lipsa unui argument, utilizat mai ales îiitr-o .interpretare antropomorfică, și nu dovedește — cel puțin la păsări — că ar putea determina singură și direct lărgirea arealului unei specii. însăși imaginea arealului unei specii, întins uneori pe mai multe continente, pe. altitudini și latitudini foarte diferite, demonstrează că nu climatul este cel ce-i determină răspîndirea. O specie poate avea în cadrul arealului condiții climatice foarte diferite, de la cel boreal la cel mediteranean. Oare pietrarul (Oenanthe oenanthe), care este răspîndit pe trei continente (Europa, Asia și America de Nord — Alaska), de la stepele aride pînă în zonele alpin emontane, în condiții climatice atît de radical diferite, nu ilustrează acest fapt? Dar codobatura albă (Molacilla alba), cinteza (Fringilla coelebs ), stăncuța (Coloeus monedula), cucul (Cuculus canorus ) etc., pe care le găsim în România răspîndite clin Delta Dunării pînă în golul alpin, sau potîrnichea (Perdix perdix) răspîndită atît în cîmpiile joase, cît și în pășunile alpine carpatine, în condiții climatice total dife- rite, nu dovedesc rolul minor jucat de acestea și că factorii ecologici (74) sînt cei care le hotărăsc existența, atît pe verticală, cît și pe orizontală, și că decid limitele arealelor lor ? 5. CAUZELE EXPANSIUNII COCOȘARULUÎ în afara lucrărilor la care ne-am refeiit și în care, după cum s-a văzut, sînt implicate doar schimbările climatice ca avînd rolul esențial în lărgirea arealelor speciilor, fapt cu care ne-am exprimat dezacordul, puține dintre lucrările ornitologice consultate au formulat unele ipoteze privind cauzele ce au determinat expansiunea arealului cocoșarului în Europa și care ar putea fi valabile și pentru alte specii de păsări care-și- lărgesc sau îsi reduc arealele. 8 Cauzele enumerate la punctele b —h, sînt, în general, însușiri naturale ale speciilor care numai în anumite condiții pot contribui la lărgirea avcalelor speciilor; în cazul cînd aceste cauze sînt afectate de o profundă mutație etologică ce modifică în mod marcant comportamentul migrator al speciei, contribuția lor în procesul lărgirii arealului acelei specii este muit mai spec- taculos. 9 Spre deosebire de fenomenul curent al dispersării (emigrației) ce are loc in urma Înmulțirii cu succes a populației unei specii în anii cu condiții optime de reproducere (99); Revo- luția in sens negativ, adică înrăutățirea condițiilor de viață în arealul specific ,d$iiidificaT^ determina o părăsire în masă a acestor ținuturi devenite vitrege, deci migrații1 cu carater inva- zîonal (93), (99). Fenomenul invaziilor din lumea animală ar fi generat tocmai,de astfel de ■cauze. ! II Expansiunea cocoșarului în holarctic 17' 16 D. Radu . 10 J. Peitameier și W. Lubcke (după G. Kooiker (30)) consideră cauza expansiunii cocoșarului ca fiind dependentă de lipsa hranei și de locurile improprii de cuibărit. R. Ammersbach (după R. Arnhem (2)) explică extinderea arealului lui Turdus pilaris prin abundența de hrană, care ar determina cocoșarii să rămînă iarna în anumite locuri, dar care hrană ar slăbi temporar păsă- rile ( ? ’), ceea ce ar avea ca efect întârzierea primăvara a dorinței de reîn- toarcere („Zug-dispozition”), a cești indivizi formînd astfel nucleul colo- niei ce se va instala în locul respectiv. J. Peitzmeier (63) (după R. Arnhem) afirmă că încă nu este posi- bilă o explicație ecologică a procesului extinderii ținuturilor de nidificare ale cocoșarului, dar presupune, totuși, că în noile locuri în care acesta apare s-ar instala inițial 1 —2 perechi, la care s-ar adăuga, în anii următori, alte păsări, care, după ce se vor înmulți aici, vor cuceri noi locuri după același model. R. Arnhem însuși nu este de acord cu aceste explicații, considerînd, la rîndul său, că păsările colonizează noile teritorii ea urmare a unor ierni blîride. cu posibilități bune de hrană, și unor primăveri timpurii, idee ce o regăsim și la D. Lack (36), conchizînd că văile rîu- rilor oferă în viitor posibilități de răspândire pentru Turdus pilaris. Astfel de ipoteze, unele chiar fanteziste, le considerăm total necon- vingătoare pentru explicarea fenomenului extinderii arealului de cuibărit al acestei specii, deoarece astfel de cauze au existat tot timpul și pentru toate speciile ce efectuează deplasări migratoare asemănătoare lui și acestea nu justifică de ce numai Turdus pilaris ar fi fost influențat. Alt! autori (37), (121) oferă doar exemple privind diferite cazuri de expansiune a cocoșarului, dar nu formulează cauzele care au dus la realizarea lor. * în cele ce urmează vom prezenta — după opinia noastră — cauzele care au contribuit și au determinat procesul expansiunii cocoșarului și care, în marea lor majoritate, corespund cu cele considerate de noi cau- zele generale ale expansiunii speciilor. Ele sînt : interne (genetice și externe (ecologice). A. CAUZELE INTERNE (GENETICE) Principala cauză care a dus la expansiunea coco satului o atribuim unei mutații etologice, care s-a tradus printr-o modificare în comporta- mentul migrator, alături de o serie de însușiri10 specifice cocoșarului, precum : înclinarea spre nomadism, atracția față de mediul antropic, tendința spre cuibărit colonial, agresivitatea teritorială dezvoltată, varia- bilitatea comportamentală crescută, vitalitatea specifică ridicată, preco- citele privind violul sexual. । 1J Analizînd și alte specii de păsări care și-au.extins arealele în ultimii 20—70 de ani (Serinus serinus, Dendrocopos syriacus, Streptopelia decaocto, Hippolais pallida, Passer hispa- niolensis etc.) remarcăm, și la ele, predominarea principalelor trăsături comune cu ale lui Tur- dus pilaris, anume: tendința'spre nomadism, apropiere de mediul antropic, valență ecologica marcantă, largă variabilitate comportamentală etc. Să Ie analizăm pe rînd : a. Modificarea comporfamentulni migrator printr-o mutație, etologică Modul clasic prin care diferite specii de păsări își extind arealele se datorează unor cauze curent întîlnite, precum : creșterea biomasei trofice,, datorată împuținării sau dispariției unor, concurent! Ia hrană, scăderea prădătorilor naturali, condițiile climatice anuale favorabile înmulțirii etc. ; acestea vor produce o creștere a densității relative a populațiilor speciilor respective, care, în final, vor determina dispersarea în afara vechiului areal. Astfel de extinderi de areale sînt însă limitate ca amploare și, de regulă, sînt reversibile. în cazul cocoșarului nu poate fi vorba de un astfel de model. Expansiunea spectaculoasă a arealului său de nidifi- care, ca o adevărată explozie în anumite părți, prin care unele exemplare s-au avîntat sute de km peste ocean pentru a ajunge să clocească în Islanda, Groenlanda, deci în nearctic (120), (1301ll, nu poate avea ca explicație decît o mutație genetică ce afectează comportamentul. Așa cum în cazul specialei, izolarea etologică este considerată de E. Mayr (44) ca fiind cea mai importantă, în cazul efectuării expansiunii lui Turdus pilaris considerăm că cea mai importantă cauză care a asi- gurat succesul acestui proces a fost o mutație etologică. Această modifi- care a comportamentului migrator (83), (100) s-a realizat la cocoșar printr-o perturbare a informației genetice datorată unei „erori de copiere” a mesajelor 12 suferită de gena ce controlează mecanismul migrației de înapoiere („return migration”), avînd ca rezultat „uitarea revenirii” din migrația de iarnă. Individul la care s-a produs și de la care apoi s-a transmis mutanta menționată „uită” să revină primăvara în cartierele de reproducere (natale), urmînd a rămîne să se reproducă pe undeva în cartierul de iernare. Acest lucru nu este însă suficient pentru a explica reușita fenomenului expansiunii acestei specii. Multe din cele peste 300 de specii migratoare palearctice - și desigur* și dintre cele nearctice — au lăsat de-a lungul timpului indivizi ce au încercat și chiar au cuibărit în cartierele de iernare13, dar foarte puține și-au lărgit în acest mod area- 11 în mod eronat, Groenlanda și nordul Americii de Nord sînt figurate ca aparținînd paleârct icului (128). 12 Părerea că mutațiile sau „erorile de copiere a mesajelor-” (16), care sînt în general, considerate de majoritatea geneticienilor ca dăunătoare prin aceea ca speciile ar fi în prezent adaptate condițiilor actuale ale mediului, nu apare îndreptățită, deoarece în condițiile mediu-- lui în permanentă schimbare ele se dovedesc a fi utile speciilor chiar în stadiul actual al evo- luției lor. Aceasta o demonstrează atît cazul deosebit petrecut cu Streptopelia decaocto, Larus argentaius, Passer hispaniolensis etc. (100), (102), (103), (104), (105), cit și în prezentul caz de mutație suferită de cocoșar (Turdus pilaris) care l-a înzestrat cu noi posibilități de adaptare. 13 J. Dorst (18), (19) citează cazuri, precum găinușa de pustiu (Syrrhaptes paradoxus ), care, după marile invazi spre Europa, efectuate din Asia Centrală pe distanțe de 7 000—8 000 km,, au încercat să cuibărească în vestul Europei, în Anglia și în Franța, însă populațiile respective nu au supraviețuit în noile ținuturi, deplasările acestora dovedindu~se adevărate „excursii de sinucidere”. Mătăsarul (Bombycilla garrulus) a făcut încercări să cuibărească in ținuturi mai sudice din obișnuitele-i cartiere de iernare, care s-au dovedit a fi fără succes. Și ierunca americană (Bonasa umbeltus ), din Canada, după efectuarea migrațiilor de. iarnă în SiU.A. lasă adesea unele exemplare care, rareori, se și reproduc temporar acolo. 2—c. 3729 13 Expansiunea cocoșarului in holarctic 19 18 D. Radu 12 Iul; uneori? aceasta s-a exprimat doar ca fenomen temporar (90), (93), deoarece actuala configurație a arealelor păsărilor prezintă o stabilitate, rezultatul unui echilibru creat în urma unei perioade îndelungate de timp, ~ după ultima ■ glaciațiune. în cazul cocoșarului, momentul mutației genetice s-a produs la o specie. cu anumite caracteristici specifice favorabile și în condiții eco- logice foarte propice menținerii transmiterii și generalizării, ei la populații tot mai mari (101), fapt ce a dus după cum vom vedea, la consecințe cu totul remarcabile și la o extindere spectaculoasă a arealului său. . 1». înclinarea spre comportament nomad Nomadismul este una dintre caracteristicile cocoșarului ce se mani- festă nu numai în afara perioadei de reproducere, dar . și în ceea ce pri- vește fidelitatea față de locurile de cuibărit, fiind frecvente cazurile cind o stațiune în care a cuibărit un sezon să fie abandonată în anii următori, fără cauze aparente; acest fenomen se întîmplă și cu o altă specie în curs de expansiune, anume vrabia spaniolă, Passer Mspaniolensis (83), (84), (105). .. . t Comportarea nomadă a cocoșarului a făcut ca populațiile lui să fie favorizate, avînd posibilitatea de a ocoli mai eficient zonele sărace în hrană din cartierele de iernare, evitîndu-se astfel pierderile numerice prin înfometare, deci limitarea mortalității dinafara perioadei de cuibă- rit și, în consecință, menținerea sporită a efectivelor populațiilor. Un exemplu a nomadismului său îl vom ilustra prin cazul unui cocoșar inelat cu inelul 2Z66376, în perioada de iarnă, la 27.02.1966, la Ekeren, în Belgia (51°17'N — 03°01'E) și care a fost vînat în iarna anu- lui următor, la 14.02.1967, la Prodomos, Karditsa, în Grecia (39°22'N — 21°5o' E) la 1900 km SE (127), deci într-un loc foarte îndepărtat față de cartierele în care iernase în anul precedent. Alte două exemple vor fi concludente în același sens. Un exemplar mascul (6Z1492) inelat la 02.11.1973, în Belgia (51°17'N - 04°25' E) a fost regăsit în anul următor, la 15.12.1974, deci tot în perioada de iernare, în Grecia (39°38'N — 19°55' E). Un alt exemplar tînăr (2Z69507), inelat la 16.02.1969, tot în Belgia (50°47'N — 15°28' E) a fost împușcat în anul următor, la 09.11.1970, în perioada de iernare, in Armenia, la est de Marea de Azov (44°27'N — 39°44' E) (119). Au fost însă și încercări de extinderi reușite. După K. H. Voous (130) un alt turdid, anume sturzul viilor (Turdus iliacus), de asemenea specie de tip siberian, ca și cocoșarul (70), a realizat, după ultima perioadă glaciară, o expansiune spre vest similară celei pe care o reeditează Turdus pilaris. Expansiunea lui Turdus iliacus este însă mult mai. veche, in sens geologic, în Islanda produciJidu-se chiar fenomenul de subspeciație din care a rezultat subspecia sedentară „coburni” proprie acestei insule. Alte asemănări cu Turdus pilaris con- stau in faptul că Turdus iliacus, care a făcut și face încercări de cuibărit în Europa Centrală, anume în Tirol, Thuringia, Munții Vosgi, Belgia, are și el tendințe antropofile, cunoscin- du-se cazuri de cuibărit in parcurile orașelor și tot ca Turdus pilaris cuibărește și el în mici ■colonii. Expansiunea lui Turdus pilaris însă, deși mult mai tardivă,-se dovedește a avea o mai mare amploare, el ajungind să formeze populații clocitoare pină în extremul sudic al Groen- landei, în porțiunea ei subarctică; în Europa se extinde spre sud-vest și sud, pînă la aproape 45° latitudine nordică, spre deosebire de Turdus iliacus a cărui graniță stabilă de cuibărit abia ajunge spre sud in Europa, la 55° atitudine nordică. e. Atracția spre mediul antropic Căutarea vecinătății omului, o altă caracteristică a cocoșarului,. prezintă avantajul că mulți dintre dușmanii săi naturali lipsesc sau sînt în număr foarte redus, aceștia evitînd de regulă așezările omenești (68)- în Seandinavia, el este găsit frecvent cuibărind în orașe, în parcuri și grădini, publice (2), (120); în Elveția, cuibărește lingă orașe, iar în Belgia între ^complexele universitare (2), (3). în țara noastră la Petroșani s-a instalat inițial lîngă clădirea Insti- tutului de petrol și gaze, la mică înălțime și în vecinătatea aleilor circu- late (131). Avantajul supraviețuirii unui număr mai mare de pui în astfel de condiții este evident. d. Tendința spre cuibărit colonial -Această comportare va favoriza cocoșarul, dîndu-i posibilitatea de. a se apăra mult mai eficient deoarece, după cum se cunoaște, la ivi- rea unui pericol mai multe păsări se asociază pentru a-1 îndepărta (68). Un excelent observator al păsărilor, Al. Zsiroș, a relatat astfel cum la Petroșani unde Turdus pilaris s-a instalat recent (117), la ivirea ciorii grive, a coțofenei și chiar a veveriței, zeci de cocoșari le atacă cu multă perseverență, îndepărtîndu-le astfel de cuiburi. Cît privește veve- rița, cocoș arii se reped cu violență asupra ei smulgîndu-i chiar smocuri de păr din blană. Chiar un singur cocoșar reușește să alunge cioara grivă pe sute de metri de la cuib. Astfel, succesul cuib ari tului colonial va fi mult mai mare în comparație cu al altor specii înrudite, precum Turdus merula, Turdus philomelos etc. Oercetînd o mică colonie de cocoșari recent stabilită la Sovata, I. Nemeth (50) are inspirația de a stabili eficiența clocitului la Turdus pilaris, comparativ cu două specii apropiate ecologic și sistematic, anume mierla neagră ( Turdus merula) și sturzul cînțător ( Turdus philomelos ), a- jungînd la concluzie că în timp ce la cocoșar eficiența clocitului a fost de 61,29%, la celelalte două specii băștinașe acesta s-a încadrat între 20 și 30 %. Al. Zsiroș (131) ne dă, de asemenea, importante date în această privință. în șapte cuiburi pe care le-a urmărit în stațiunea Petroșani în anul 1976, el a găsit minatorul număr de pui: 4; 4 ; 2; 5 ; 5 ; 1 ; 6, adică o medie de 3,85 pui pentru un cuib. Considerînd numărul mediu de 5 ouă pentru un cuib înseamnă că procentul de pui zburători în cele 7 cuiburi a fost de 77,14%. Deși oarecum aproximative, aceste date exprimă indicele ridicat de supraviețuire a puilor de cocoșar ca urmare a însușirilor lui specifice. ' Uneori, mai ales în stațiuni nou cucerite, se întîlnesc și cuiburi solitare de cocoșari, urmînd ca pe parcursul aceluiași sezon sau în anii următori, noi cupluri să se alăture formînd viitoarea colonie, fapt obser- vat și în cazul vrabiei spaniole (83), (84), (105). Aceasta ne sugerează idei a că în trecut cocoșarul era, ca și alte specii de turdide, o pasăre teri- torială ce cuibărea izolat, obiceiul cuibăritului colonial fiind o însușire mai recent dobîndită. Chiar și în cadrul coloniilor, ei au un mic teritoriu pe care-1 păzesc de indivizii de aceeași specie. Nu s-au constatat decît rar două cuiburi în același arbore sau pe doi arbori apropiați, ci la dis- tanță de cel puțin 5—8m între ele. 15 Expansiunea cocoșarului în holarctic 21 20 D. Radu 14 e. Agresivitatea teritorială dezvoltată Este nn comportament ce se manifestă foarte energic la cocoșar, caracterul său agresiv fiind mai evident îndată după eclozarea puilor. Alarma dată de pasărea ce-și vede cuibul în primejdie mobilizează. indi- vizii întregii colonii, care se adună imediat la locul pericolului. Păsările atacă dușmanul reprezindu-se cu furie asupra lui și împroșcîndu-1, toto- dată, cu’fecale14, fapt care are ca efect îndepărtarea cît mai rapidă a intrusului. Cocoșarul atacă astfel păsări mult mai mari decît el, răpitoare de ouă sau de pui, fie păsări de pradă, de zi și de noapte, nu și pe cele mărunte pe care le consideră inofensive. Astfel de păsări atacate de coco- șai sînt: coțofana (Pica pica), gaița (Garrulus glandarius), cioara grivă și neagră (Corvus cornix și C. corone), uluil șorecar (Buteo buteo), yinderelul (Placa tinnunculus), uliul păsărar (Accipiter nisus) etc. Se afirmă că păsările atacate au un miros pătrunzător urît, pielea le este puternic iritată, iar penele se lipesc. Se cunoaște și cazul uniri om atacat astfel în Scandinavia (63). Acest obicei agresiv, pe care nu-1 mai obser- văm la alte specii de turdide decît mult atenuat și sporadic15, are ca rezul- tat final un procent mult mai mare de pui care vor părăsi cuiburile în comparație cu alte specii înrudite precum : Tur dus merula, Tur dus vis- civorus și Tur dus pbilomelos. Desigur și șansele cucului (Citculus canorus) de a parazita cocoșarul sînt mult mai reduse comparativ cu alte specii de păsări. Acest comportament numit koproiemie (kopros = fecale; pole- mos = război) (21) este cunoscut în franceză sub numele de „houspil- lage”, în engleză de „mobbing” și în germană de „Kotspritzen”. Ca ter- men românesc cel mai potrivit ar fi acela de „spîrcuire”. Obieceiul kopro- lemiei a fost observat mai ales la cocoșarii din Suedia, apare mai accen- tuat la populațiile cocoșaruluî din Europa Centrală (21) și în România la populațiile de la colonia de la Petroșani (131), deci în ținuturile sud- vestice ale arealului său. Cum aceste ținuturi, îndeosebi în Europa Cen- trală și în România, au fost cel mai recent cucerite de cocoșari în expan- siunea lor, putem face o legătură directă între acest obicei agresiv și succesul expansiunii sale, putîndu-1 considera ca fiind un factor impor- tant care a favorizat o accelerare a lărgirii arealului său spre sud-vestul Europei. f. Variabili ta tea comportamentală crescută Cercetarea biologiei cocoșaruluî ne oferă date foarte diferite privind latura etologică a acestei specii, fapt care se traduce printr-o mare diver- sitate comportamentală a speciei, a populațiilor și chiar a indivizilor, 14 Deși toate lucrările străine arată că Tardus pilaris împroașcă cu fecale potențiali1 ■dușmani (21), (22), (27), (45), (63), (129), ornitologul Al. Zsiroș (afirmă că păsările împroașcă și cu resturi de hrană semidigerate din gușă, deoarece in acest conținut se constată și nume- roase fragmente de rime nedigerate, hrana de bază a cocoșarului în timpul cuibărilului, 15 Deși s-a observat și la unele exemplare de sturz cîntător (Turdus philomelcs) și sturz de vîsc (Turdus viscivams) atacuri asupra intrușilor, acestea erau doar sporadice și mult atenuate (45). ceea ce semnifică marea ei capacitate de adaptare, deci o valență ecolo- gică ridicată. Modul de amplasare a cuiburilor este foarte variat. S-au găsit cuiburi .așezate direct pe sol (23), (24), (28), (58), (108), (130), (131) 16 pînă la cuiburi așezate la înălțime între 2 și 20 m (37) sau în România între 1 și 16 m (31), între 6 și 20,5 m (46), între 2,2 și 24 m (41). Ele au fost găsite fie izolat (7), (41), uneori în mediul antropic pe'o grindă sub acoperișul unui hangar (37), fie, de regulă, în colonii mai mici sau mai mari, între 2 și 20 de cuiburi, cu pînă la 20—30 de perechi, în Bucovina (41). Distanța dintre cuiburi variază de la 5 la lOm, dar au fost obser- vate și distanțe de 20—30 m (46) sau chiar 100—200 m (131). D. Munteanu (48) citează și cazuri de 2—3 cuiburi pe același arbore. Pe arbori, cuiburile rint așezate în locuri foarte diferite, fie lipite de trunchiuri, fie la locul de îmbinare a mai multor ramuri sau pe o ramură laterală la diferite distanțe de trunchi etc. O mare variabilitate s-a constatat și în privința altitudinilor la care cocoșarii au fost găsiți cuibărind și anume 272 — 820 m (31), 300—400m (109), 520 m (46), 720 m (49), iar în vestul Europei, pe valea Alpilor elvețieni, ureînd pînă la 1 380 m, 1 590 m și într-un caz chiar 1 910 m (2). O semnalare excepțională a fost făcută în Alpi, la 3 iulie 1946, unde s-a găsit un cuib la grinda unei cabane la 2 092 m altitudine (32). Privitor la natura esențelor lemnoase pe care cocoșarul le folosește pentru a-și instala cuiburile se remarcă o mare variabilitate de prefe- rințe 17. în contradicție cu unele informații prin care se susține că Turdus pilaris „cuibărește mimai (subl.n.) în coroana pinilor (Pinus sylvestris), care îi conferă stațiunea specifică din punctul de vedere al habitatului” și că „plantațiile de pin favorizează, deci, pe cale antropică procesul de răspindire a sturzului de iarnă (adică a cocoșarului, n.n.) în regiunile bucovinene”, de unde și certitudinea că „la Lucina pinii bătrmi au deținut întotdeauna această specie” (20), aproape toate observațiile făcute atît la noi în țară, cît și în vestul și sud-vestul Europei îl menționează în cele mai diferite fitocenoze din cadrul cărora pinii de regulă lipsesc. Pentru țara noastră el este arătat cuibărind în arbori ca : Salix alba, Populus nigra, P. canadensis, P. italica, Robinia pseudacacia, Malus domestica, Alnus glutinosa, A. incana, Juglans regia, Quercus sp. (81) sau în Buco- vina în arbori precum : Populus nigra, Alnus glutinosa, Praxinus excel- .sicr, Tilia cordata, Robinia pseudacacia, Salix fragilis, Larix decidua, Pinus syk'esiris, P. strebus, Picea abies (41). în vestul Europei este citat pe: Praxinus, Epiceas, Alnus, Salix, Quercus, Carpinus, Acer,. Tilia, Malus, Pirus, Crataegus (37) sau pe Alnus incana, Salix sp., Praxinus excelsior, Picta abies, Larix decidua, Prunus avium, P. padus, Acer pseu- ..doplatanus. Ulmus sp. etc. (24). Peisajul pe care cocoșarul îl alege pentru cuibărit este, de aseme- nea, foarte variat. Unele populații preferă natura liberă ca : ținuturile cu păduri rare de conifere, mesteceni, liziere de păduri cu pășuni umede 16 Acesta este singurul caz de cuibărit pe sol al cocoșarului, citat în; România, la Petro" șani, in anul 1976. Cuibul era între niște vreascuri de pin desfrunzite și avea în el doi pui .golași. 17 Trăsătură caracteristică și altor specii ce și-au extins recent arealul în România, pre- .cuin vrabia spaniolă (Passer his paniolensis) (79), (83), (105). 17 Expansiunea cocoșarului în holarctic 3 22 D. Radu 16 în vecinătate., zone cu plantații pomicole, parcuri naturale. Altele caută apropierea localităților sau au pronunțate preferințe pentru mediul antropic. Condițiile diferite de hrană dinafara perioadei de reproducere deter- mină, de asemenea, comportamente variabile ale cocoșarului. Obser- vînd populațiile de iarnă din sudul României, în decursul anilor, am putut constata cum, în funcție de abundența sau de lipsa resurselor trofice din cartierele de iernare, el se comportă diferit, anume ca păsări gregare în anii în care fructificațiile sînt abundente și ca păsări solitare, în anii săraci în resurse trofice. în aceste condiții, unele exemplare izolate adoptă un caracter teritorial, ocupînd cîte un arbore ale cărui fructe le vor asigura hrana, pe cared păzesc împotriva altor semeni pe care-i îndepărtează în mod agresiv (25)18. Dar, și în privința începerii perioadei migrației de. toamnă, cocoșa- rul oferă exemple de comportament variabil. în anul 1933, încă la data de 9 august au fost descoperite 5 exemplare de Turdus pilaris la 100 km nord-vest de Ankara, în Turcia (zona de iernare pentru specie), țara unde cea .mai timpurie observație de pînă atunci privind apariția sa era data de 9 octombrie (38). Un alt exemplu, de data aceasta de tardivitate a observării lui Turdus pilaris în Turcia, este data de 4 mai, la Or du în nord-estul țarii (35). Caracterul său agresiv manifestat în perioada creșterii puilor oferă deosebiri nu numai la nivelul populațiilor, ci și individual; în timp ce în marea lor majoritate păsările manifestă o agresivitate crescută, ata- cînd dușmanul cu multă îndrăzneală și împroșcîndu-1 cu fecale, unele exemplare se comportă mai puțin violent, atacul lor fiind mai atenuat, se manifestă numai în imediata apropiere de cuib și fără a mai împroșca fecale. Existența acestor comportamente diferite în cadrul unei populații dovedesc că și caracterul agresiv poate fi datorat unei însușiri mai recent dobîndită în cursul evoluției speciei, încă incomplet generalizată la întreaga populație, constituind desigur și un factor important ce se adaugă la realizarea succesului expansiunii sale. g. Vitalitatea specifică ridicată întreaga comportare a cocoșarului, atît ca pasăre de pasaj, de iarnă, cît și ca migratoare sau sedentară, reflectă un dinamism- dezvoltat, o marcantă vitalitate în toate manifestările sale, caractere ce au reieșit in evidență din prezentarea însușirilor sale specifice eare~l deosebesc vizi- bil de speciile înrudite cu care conviețuiește. lfi Aceeași comportare diferită, în funcție dc condițiile trofice, a fost observată în mod identic, dar în perioada de reproducere. Ia o altă specie ce și-a extins arealul în palearctic, anume Streptopelia decaocto, pasăre teritorilă, la care în condiții de hrană abundentă compor- tamentul teritorial era anulat, populația adoptînd un caracter colonial (66), (1000). Aceste exemple de comportament analog la speciile Turdus pilaris și Streptopelia decaocto în funcție de hrană pledează în sprijinul părerii că teritorialismul la păsări este determinat, în primul rind, de necesitatea asigurării hranei, fie in perioada reproducerii, fie în cea de iarnă. h. Precoci lalea privind începerea ciclului sexual sezonier Această cauză de natură hormonală și-a adus un important aport în realizarea expansiunii speciei în sensul afectării modului de desfășu- rare a timpului interior al acesteia (89), (100), (113) prin modificarea „în avans” a începerii ciclului sexual sezonier, ceea ce a avut drept con- secința-manifestai ea mai precoce 19 a declanșării sale. Tendințe de' manifestări precoce ale ciclului sexual sezonier sînt posibile desigur și la alte specii de păsări, dar ele singure nu sînt suficiente pentru a le permite lărgirea arealului'lor de nidifieme. Am constatat astfel ajungerea maturității sexuale la 10—11 luni (deci în sezonul de reprodu- cere din anul următor nașterii) în lec de minimum 2 ani, care constituie regula la Corcus frugilegus în condiții naturale și la Fhea americana și Falco tinnunculus în condiții de captivitate (68). în cazul cocoșarului. avantajul acestei precocități s-a. adăugat celorlate cauze favorabile, interne și externe, care au colaborat în mod benefic la extinderea arealului său. O serie de exemple de astfel de date timpurii privind începerea cuibăritului cocoșarului sînt semnificative. în România : 28 martie-construirea cuiburilor ; 5 aprilie — începe- rea depunerii pontei (31); 11—12 aprilie — construirea cuiburilor și începerea depunerii pontei (109); 6 — 7 aprilie — jocuri de împrerechere (112); 14 martie — revenirea la cuiburi; 1 aprilie — construirea cuiburi- lor ; 10 aprilie — începerea clocitului în 1977; 20 februarie'— revenirea la cuiburi; 17 martie — jocuri de împerechere si construirea cuiburilor în 1978: (131). în Elveția : 1 martie — revenirea la cuiburi; 29 marți 3 — depune- rea pontei; 23 aprilie — pui de 7 — 8 zile (2), Consecința acestei precocități privind declanșarea ciclului sexual sezonier a avut drept rezultat atît începerea mai timpuriu a cuibăritului, la populații aflate încă în cartierele de iernare, și implicit ocuparea, prio- ritară a unor biotopi proprii ai unor specii potențial concurente la hrană precum Turdus merula, Turdul philomelos și Sturnus vulgaris, ceea ce a constituit un avantaj net pentru cocoșar, mai ales în anii cu resurse trofice limitate, dar și la posibilitatea realizării fără dificultăți și a celei de-a doua cuibăriri pe sezon. Toate aceste însușiri ale cocoșaruîuf din care rezultă larga valență ecologică a speciei au avut drept consecințe reali- zarea unor procente crescute de supraviețuire a progeniturii, deci un spor mereu crescut al populațiilor sale și implicit al numărului mutan- țimr (101), (116), care, așa cum s-a arătat, urmează ă rămîne să cuibă- rească în diferite locuri favorabile lor din cartierele de iernare. NOTĂ. Bibliografia este cuprinsă în partea a doua a lucrării. 19 O specie care prin amploarea, viteza și spectaculozitatea extinderii arealului, anume Streplopella decaocto, a realizat și un record privind extinderea ciclului sexual sezonier ce ajunge practic a se desfășura în anii cu ierni blinde pe toate cele 12 luni ale anului (66), (72), (87), (100). Spre deosebire însă de cocoșar, această modificare a ciclului sexual sezonier s-a realizat ,,a posteriori” devenirii sale antropofile, ca fiind o consecință a adaptării la noile condiții de viață ale mediului antropic pe care guguștiucul l-a ocupat. CERCETĂRI ASUPRA COMUNITĂȚILOR DE MICROARTROPODE EDAFICE ÎN ETAJUL GORUNULUI (BÎRNOVA-PODIȘUL CENTRAL MOLDOVENESC) MARINA HUȚU șl FELICIA BULIMAR The authors stuclied the soil microarthropod communities in thrce durmast oak forests (Bîrnova, Iași Country, Central Moldavian Plăteau) empliasîzing the influente of diffe- rent miurohabitat conditions (type of soil, quality and quantity of lilter) upon their structural fcatures. Organismele edafice exercită un rol major în procesele de descom- punere a necromasei vegetale, atît direct — prin consumul ei de către saprofagi, mărindu-se astfel suprafața de atac pentru microorganisme, uît și indirect — prin consumul selectiv al coloniilor îmbătrînite de micro- organisme, avînd ca efect dezvoltarea coloniilor tinere și eliberarea nutri- enților blocați în biomasa microbiană [1], [5], [8]. Structura comunităților edafice este strîns legată de factorii bio- pedoclimatici staționai!, modificările acesteia putînd da informații utile pentru aprecierea funcționalității solurilor [2], [3], [4], [7], [9], [10], [12]. Cercetările noastre în păduri de cvercinee din Podișul Centrai Mol- dovenesc au fost începute în anul 1989, în gorunte și stejarete afectate de uscare prematură [3], în scopul stabilirii unor bioindica tori pentru dia- gnosticarea timpurie a simptomelor de îmbolnăvire a arborilor. Stu- diile întreprinse în 1990, în goruntele de la Bîrnova, au urmărit sa evi- dențieze particularitățile structurale ale comuităților de microartropode ■edafice în funcție de condițiile edafice microstaționale și, în mod deosebit, de calitatea litierei. MATERIAL ȘI METODĂ Au fost investigate trei tipuri de gorunete, unul t’pic (Querco petraeae — Carpinetum sass. quercetosum J, unul cu tendință de car- penizare (Querco. petraeae-Carpinetum sass. carpinetosum) și un altul ■cu o teizare accentuată (Querco petraeae-Tilio-Oarpineium sass. tilieto- sum/ La sfîrșîtul sezonului vomai și la începutul sezonului estival 1990, s-au prelevat seturi egale de probe de sol, cu suprafața de 100 cm2, din orizontul organic al staționarelor stabilite. Extrase separat pe suborizon- tmile Olf și Oh, prin metoda Tullgren-Berlese, microartropodele obținute din cele 60 de probe de sol (20 491 de exemplare) au fost inventariate și determinate la nivel de familie pentru majoritatea ordinelor și pînă la specie, pentru ordinul Collernbola și subordinul Uropodina (11), (13). S-au analizat următorii parametri structurali : densitatea medie a indivizilor (D), pentru aprecierea semnificației diferențelor dintre den- .St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 25 — 29, București, 1993 2 3 Comunitățile de microartropode edafice în etajul gorunului 27 2G Marina HuțU și colab. si tați aplicîndu-se testul „t” Student; coeficientul de variație al densi- tății medii (S%), ca indicator al distribuției pe orizontală și verticală;; densitatea relativă (Dr%); indicele de reprezentanță (R%) calculat față de totalul micro ar trop odelor; indicele de diversitate specifică Shannoâ- Weaver; indicele de corelație simplă „r” (6). REZULTATE ȘI DISCUȚII ' Densitatea medie si distribuția spațiala. Acești parametri structu- rali cantitativi reflectă forța de acțiune a mezofaunei edafice din sub- sistemul saprofit-saprofag și repartiția ei pe orizontală și verticală (fig. 1). Fig. 1. — Variația densității indivizilor de microartropode ecpiict; in staționarele analizate.. a : Densitatea medie globală pe staționare, sub orizonturi și grifpe troîice. DM — detritomicro- fitofagi, M — macrofitofagi, Z — zool’agi, Olt = sub orizont de litieră -f- fermentație, Oh = suborizont de humus, ă : Densitatea medie pe grupe sistematice. O = Oribatida, A = Acari- dida, T = Tarsonemida, C — Collembola, Id — Insecte detritomicrol'itofage. Im = Insecte macrofitofage, O = Gamasida, Ac ~ Actinedida. Densitățile medii, în general diminuate datorită secetei prelungite din 1990, au fost influențate hotărî tor de condițiile edafice și de covorul-vege- tal. Dacă de gradul de acoperire cu vegetație depinde cantitatea, de neero- masă produsă, componența specifică a fitocenozei determină calitatea acesteia. în gorunetul tipic, procentul de participare a gorunului, care produce o litieră mai greu biodegradabilă, este de două ori mai mare- decît în gorunetul carpeni za t sau cel tei za t. Cunoscut fiind că viteza de descompunere a necromasîi este de aproximativ un an la gorun, mai puțin de 6 luni la tei, iar carpenul ocupa o poziție intermediară (8), ar fi fost de așteptat ca densitatea medie a microartropodelor să fie cea mai ridi- cată în gorunetul teizat, unde procesele de biodegradare decurg alert. Dar, rezultatele cercetărilor au arătat că, în acest caz, condițiile edafice micro staționate din gorunetul teizat au jucat un rol limitant, datorită erodării puternice a solului argiloiluvial pseudogleizat, astfel îneît den- sitatea medie cea mai mare s-a înregistrat în litiera gorunetului carpe- nizat, fiind de 1,9 ori mai mare decît în gorunetul teizat (P < 0,05). în gorunetul tipic, densitatea medie a fost cu aproape 35% mai mică decît în gorunetul carpenizat si cu 20% mai mare decît în gorunetul teizat (fig. 1); Distribuția pe orizontală a mezofaunei este relativ uniformă. Valo- rile coeficientului de variație indică o agregare ceva mai accentuată în gorunetul tipic, datorată probabil afectării puternice a gorunului de uscarea anormală. Căderea prematură a frunzelor determină o creștere .a h eterogeni tații orizontului organic, care se reflectă și în structura comu- nității de microartropode. Distribuția pe verticală a efectivelor populaționale este asemă- nătoare în cele două gorunete derivate, fără diferențe semnificative pe suboiizonturi; în schimb, în gorunetul tipic stratul’Olf este mai dens populat decît Oh, cunos(;îndu-se că pseudogleizarea solului are ca urmare reducerea aerației și a capacității de apă utilă, fenomene nefavorabile dezvoltării organismelor edafice aerobe și mezofile. AanaUza reprezentanței microartropodelor pe suborizonturi relevă, pe de o parte, distribuția relativ egală a unor taxoni în profunzimea ori- zontului organic (scutacaride. colembole), iar pe de altă parte, preferin- țele altor taxoni fie pentru stratul superficial ol litierei (tarsonemide, tideide, cunaxide, barbutiide, bdelide, oribatide), fie pentru cel profund (alicoragidiide, labidostomide, accridide, eupodide), sugerând o distri- buție similară a surselor lor de hrană (fig. 2). Densitatea relativă și raportul dintre grupele trofice (fig. 3). Structura piramidei trofice în lanțul saprofit-saprofag este asemănătoare în cele trei tipuri de păduri investigate, baza alcătuind-o grupele detritomicro- fitofage (82—87%), dintre care oiibatidele și colembolele domină cu 17 — 50%. Raportul de forțe dintre aceste grupe principale este favorabil oribatidelor doar în stratul Olf al gorunetului tipic (fig. 1, 3), unde mediul mai acid (pH ~ 5,2) stimulează, prin dezvoltarea hranei specifice — micronii cetele, un număr crescut- de specii microfitofage. Condițiile edafice microstaționale explică și raportul supraunitar dintre oribatide și acaiidide. Acarididele, acaiieni saprofagi, se dezvoltă cu predilecție în soluri pseudogleizate, cu aerație slabă, care favorizează des- compunerea anaeiobă, ceea ce determină o hu mi fi ca re parțială a restu- rilor vegetale, concretizată prin formarea unui humus ele tip moder. în staționarele analizate, scăderea gradului de pseudogleizare de la puter- nic (gorunetul tipic), prin moderat (gorunetul teizat), spre slab pseudo- gleizat (gorunetul carpenizat), coincide exact cu descreșterea densității medii a acarididelor (fig. 1). în schimb, creșterea efectivelor populațiilor Ia oribatide indică o descopunere preponderent aerobă, care favorizează Grut brupe e m âț/cr ~&r7bztidd " ' Ax zf.~spn«m>q^e__ £ V ** icut^Cdrid^ - l/rQpodlpA_____ Tdne/pPo/ă /psecta % I «- Marina Huțn și colab. 5 Comunitățile de microartropode edafice în etajul gorunului 29 Tloinapfera 7?Qjeopterp tfâeropfira Thypahopfpră AefjnedtȘi 15ip>opod$ j^rnasfpa i^Opodinp npcopfdpe " SSâ^tff^Â. . £jjppd/&ite TW&idâs W&7P- ^//cOrpj^nicTî/ăâț z¥or3&^7^AnuSr ~ ^nenopt^ OhțtopoMa ~ GO*UMET ,; t GORUHZT riPiș rfiZAt iututuo^^n ot it.rr££A rrtftneNrAT/e ,- susog/ju^f Of Mg. 2. — Reprezentanța microartropodelor edafice pe staționare și sub orizonturi. 40 50- 20 10 0 -Olt Oh Dr'/. tOy o gorun et Carpenizat qorunet ?teizat DM Fig. 3. — Analiza dominanței numerice a microartropodelor edafice in staționarele analizate. a : Dominanța numerică globală pe sub orizonturi și grupe trofice, b : Dominanța numerică pe- grupe sistematice. Explicația prescurtărilor ca în fig. 1 procesele de humificare si, deci, de fixare a nutrienților în sol. De aceea, raportul O IA este considerat un indice structural foarte util în predicțig rezultatelor biodegradării resturilor organice dintr-un ecosistem (16). Nivelul trofic al zo of agilor, dominat de două grupe de acari eni prădători, gamaside și actinedide, a avut efective popuîaționale mai mari în goni netul carpenizat (fig. 2). Corelația pozitivă și semnificativă (P< 0,05) dintre densitatea medie a detri tomicr of itof agilor și zo of agilor suge- rează reiatii biotice strînse între cele două nivele trofice. Valorile indice- lui de corelație (r = 0,830 —0,933) cît și cele ale indicelui de diversitate structurală, calculat pe baza grupelor sistematice identificate, H(S) — 1,56—2,16, variază în același sens, fiind ceva mai scăzute în gorunetul tipic și în cel teizat. CONCLUZII Comunitatea de microartropode din litiera gorunetului tipic pre- zintă o densitate medie a indivizilor relativ scăzută, dominată deoribatide acidofile în stratul superficial (reflectînd o descompunere rapidă a necro- masei) și de acaridide în cel profund (indicînd o anaerobie accentuată, ce duce la liumificarea parțială a resturilor vegetale). Condițiile staționate imeliorante clin gorunetul carpenizat (litieră ușor degradabila) asigură o diversitate structurală crescută și cea mai ridicată densitate medie a indivizilor de microartropode, ceea ce suge- rează o descompunere rapidă a necromasei, cu formarea de humus mull. Comunitatea de microatropode din gorunetul teizat este influen- țată mri ales de erodarea puternică a solului, care determină o scădere evidentă a diversității structurale și a densității medii a indivizilor. BIBLIOGRAFIE 1. BRAUNS A., 1968, Praktische Bodenbiologie, Gustav Fischer Vcrlg, Stuttgart; 470. 2. BULIMAR FELICIA, 1987, Anuarul Muz. Jud. Suceava, IX: 115 — 128. 3. BULIMAR FELICIA, 1991, Anuarul Muz. Jud. Suceava, XI : 33 — 43. 4. CHIFU T. și colab., 1989, Ann. șt. Univ. „Al. I. Cuza” Iași, 35(2), Biol. (Supl.): 65 — 112. 5. CROSSLEY D. A., 1977, The role of arthropods in forests ecosystems, Ed. Matlson, Sprin- ger Verlag, Berlin-Heideiberg: 49 — 55. 6. DAGET J., 1976, Les mode Ies mathematiques en ecologie, Masson, Paris : 172. 7. GHILIAROV M. S., 1978, Pedobiol., 18 : 300-309. 8. HEATI-I G. W. și colab., 1966, Pedobiol., 6; 1 — 12. 9. HUȚU MARINĂ, 1982, Pedobiol., 23: 68-89. 10. KARG W„ 1969, Arch. Pflanzenschutz., 5 (5) : 347—371. 11. KRANTZ G. W„ 1978, A Manual of Acarology, Oregon State Univ. Book Stores, Inc. Cor- vallis : 509. 12. LEBRUN PH., 1971, Ecologie et biocenotique de quelques peiiplements d’Arlhropodes edaphi- qaes, Inst. Roy. Sc. Nat. de Belgique, 165; 203. 13. PALISSA A., 1964, Insekten, 1. Teii, Aplerygolaf in : Die Tierivelt Mitteleuropas. Von Quelle-Meyer, Leipzig, 4(1) ; 300. Primit în redacție la 17 iunie 1992 Institutul de Cercetări Biologice Iași, Bd. Copoii, nr. 20 A STRUCTURA POPULAȚIILOR DE LUMBRICIDE (OIMOCHAETA) DIN DELTA DUNĂRII M; FALCĂ The paper presents some structural pcculiarities of earthwornis from different soils of the Danube Delta. Five species were found, onc of tliem — Aporrectodea dubiosa (Orley, 1881) being most cominon from all the earihworms specios from the Danube Delta. Nine biotopes were studieri. Serednaia biotop is the only one which presenied all five species identified in the Danube Delta. Lucrarea cuprinde rezultatele ceicetărilor efectuate în anul 1991 în zona Sfiștofca, într-un ecosistem de pajiște sărăturată ; sînt prezentate, de asemenea, rezultatele unor studii anterioare efectuate pe grindurile Caraorman — nisipuri de dune fixate și semifixate nesărăturate — Lu- mina, Răducu și km 8 Sf. Gheorghe și Lizară — nisipuri nesărăturate — Ciotic — nisipuri halofile marine, Scrednaia — nisipuri l’luviatile nesă- răturate și Ivancea — sărăturarea se produce din profunzime, prin capi- larita.te, apa se evaporă dînd naștere la nisipuri subhalofile. Lucrarea se referă, aiît la unele aspecte de ordin taxonomic și de răspîndire a speciilor identificate, cit și la densitatea numerică și abundența relativă, indicii ecologici care .caracterizează structura populațiilor de rime din supra- fețele cercetate. MATE RIAL ȘI METODĂ Materialul faunistic a fost colectat prin efectuarea unui număr de 7 gropi în fiecare punct de cercetare, cu diametrul de 25/25 cm (625 cm-2),' la adîncimi variabile, în funcție de nivelul apei freatice. Colectă- rile au fost efectuate în lunile mai și iunie. Trierea materialului faunis- tic s-a realizat cu mina, imediat după săparea gropilor. REZULTATE ȘI DISCUȚII Taxonomia lumbricidelor reprezintă o problemă cu multe aspecte controversate, ceea ce determină frecvente sinonimi zări și reîncadrări taxonomice. Noi adoptăm în lucrare clasificați a propusă de R. W. Sims în seria „Synopsis of the British Fauna — Earthworms”, apărută în anul 1985, care adoptă sistemul propus de Gates, bazat în principal pe morfologia glandelor calcifere și nefiidiilcr și mai puțin pe pigmentație. .Acest sistem reprezintă, de fapt, o sinteză a clasificărilor propuse de V, Pop (1941), Omodea (1956) și Perei (1976). St. cerc, biol.. Seria biol, anini., t. p. 45, nr. 1, p. 31—35, București, 1993 32 M. Falcă 3 Populațiile de lumbrici de din Delta Dunării Conform acestui principiu, clasificați a lumbrieidelor se prezintă ■astfel: Rhylum Annelida; Subphylum Clitellaia; Clasa Oligochaeta; Ordinul Haplotaxida; Subordinul Lumbricina; Superfamilia Lumbri- coidea; Familia Lumbricidae Rafinesque-Schmaltz, 1815; Subfamilia Lumbricinae Rafinesque-Schmaltz, 1815. Genurile identificate în cercetările efectuate de noi în Delta Dunării sînt următoarele : Allolobophora Eisen, 1874 (sensu Perei, 1976) Aporrectodea Orley, 1885 (sensu Perei, 1976) Eiseniella Michaelsen, 1900 Helodrilus Hoffmeister, 1945 (sensu Perei, 1979) Octodrilus Omodeo, 1956 (sensu Zic si și Sapkarev, 1982) Speciile genurilor menționate, identificate de noi în Delta Dunării ■sînt următoarele : Allolobophora leoni Michaelsen, 1891 Aporrectodea. dubiosa (Orley, 1881) cu sinonimiile: blinovi Cernosvitov, 1938 ; diibiosa pontica V. Pop, 1938. Eiseniella tetraedra, Savigny, 1826. Sinonimiile îmbracă forme mult mai complexe în cazul acestei .specii. în anul 1983, E. G. Baston publică ,,A quide to the valid names of Lumbricidae (Oligochceta)” în cere validează patru specii și anume: 1. Eiseniella tetraedra tetraedra (Savigny, 1826) cu 16 sinonimii; 2. Eiseniella tetraedra intermedia, Cernosvitov, 1934 ; 3. Eiseniella tetraedra neapolitana (Orley, 1885) cu două sinonimii ; 4. Eiseniella tetraedra pupa (Eisen, 1874) cu două sinonimii, R. W. Sims, în ,,Earthworms, Synopsis of the British Fauna” publi- cată în anul 1985, apreciază că toate aceste specii reprezintă variații ale poziției porilor masculi și ale clitelului și le invalidează, apreciind existența unei singure specii și anume Eiseniella tetraedra, , ... Helodrilus antipae antipae (Michaelsen, 1891) cu sinonimiile : tyrtaea Bibaucourt, 1896; riparia Bretscher, 1901; cuginii helodriloides Chande- bois, 1958. Octodrilus. transpodanus (Roșa, 1884) cu sinonimiile: opimum. Sa- vigny, 1826 ; transpadana cinerca Roșa, 1886 ; cyanea reda Bibaucourt, 1896 ; nicalis Bretscher, 1899 ; transpadanum alpinum Bretscher, 1905. în ce privește modul de viață și răspîndirea speciilor identificate în Delta Dunării subliniem următoarele : Allolobophora leoni, identificate numai în nisipulZe nesărăturate de pe grindul Serednaia este o specie special în în aproa pc toate regiu- nile țării, specifică solurilor sărece, întîlnită în regiuni do deci — iden- tificată în țările dunărene (Ungaria, fosta Iugoslavie) și de asemenea în Italia. Aporrectodea dubiosa, cea mai răspîndită specie de rime in Delta Dunării este o formă tipică pentru țărmul apelor, printre rădăcinile plan- telor acvatice și în mirul umed din jurul apelor. Nu este carbonată numai în Deltă, se găsește și în alte zone din țară. Răspîndită și de-a lungul Dunării în Cehoslovacia și Ungaria. Eiseniella tetraedra, formă amfibie, întîlnită în ape curgătoare, locuri mlăștinoase, sub pietre și printre rădăcinile plantelor acvatice. Este întîlnită, de asemenea în peșteri. A fost identificată într-o gama largă de soluri, e în turbării, în nisipuri și pietrișuri (pH ~ 4,6—8,5). Este o specie a palearcticului de vest, introdusă și în alte regiuni cum sînt nearcticul de nord, sudul Americii de Sud, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. Sporadic, cu plante de apă, este întîlnită și în alte zone cum sînt Mexic și India. Helodrilus antipae antipae, specie comună în soluri umede, identi- ficată și în alte zone din țară. Răspîndită în Suedia, Germania, Italia, Cehia, Slovacia, Ungaria. Octodrilus transpadanus, specie terestră și de locuri mlăștinoase, în pajiști și în soluri agricole. Specie comună în toate regiunile țării. Răspîn- dită în Asia Mică, Ucraina., Bulgaria, Ungaria, Cehia, Slovacia, Austria. Italia, Malta, Spania, Elveția. Particularitățile structurale ale populațiilor de lumbricide sînt apreciate prin doi parametri și anume abundența relativă (tabelul hr, 1) și densitatea numerică (tabelul nr. 2). , Abundența relativă a speciilor de lumbricide. evidențiază specia Aporrectodea dubiosa cu procente de 100% pe grindurile Sfiștofca și Cio- tic, ambele cu nisipuri sărăturate. Este singura specie identificată în toți biotopii studiați. în configurația structurală a populațiilor de lumbricide specia Octodrilus transpadanus succede speciei Aporrectodea dubiosa, în ceea ce privește abundența relativă. Cu excepția grindurilor Sfiștofca și Ciotic, ambele cu nisipuri sărăturate, această specie a fost identificată în toți ceilalți biotopi, în procente relativ uniforme. Dacă abundența relativă reprezintă un indice ecologic de apreciere a gradului, de reprezentare a speciilor numai în cadrul unui biotop, com- parațiile între biotopi neavînd relevantă științifică, densitatea numerică evidențiază în măsură precisă bogăția în indivizi a fiecărui biotop, media numerică a acestora reprezent-înd o unitate de măsură comparativă atît în interiorul unui biotop, cît și între biotopi diferiți, în cadrul speciilor comune. Din acest punct de vedere, specia Aporrectodea dubiosa evîden- țiază' în mod clar grindul Caraorman cu nisipuri nesărăturate cu cea: mai mare densitate numerică. Grindul Ciotic, cu nisipuri halofile marine, prezintă cea mai mică densitate numerică, fiind identificat un singur exemplar. Este interesant de subliniat faptul că această specie, influen- țată evident de nivelul de sărăturare al substratului, cu densități numerice mai mari pe nisipurile nesărăturate, prezintă o mare plasticitate ecolo- gică, comparativ cu toate celelalte specii identificate, fiind singura pre- zență în toți biotopii studiați. Specia Allolobophora leoni, identificată numai pe grindul Sered- naia, cu dune fluviatile nesărăturate, cu aluviuni și material organic bogat, prezintă caracteristicile unei specii indicatoare, circumscrisă la condiții specifice ale biotopului. ; Specia Helodrilus antipae antipae a fost identificată, de Asemenea, numai pe grindul Serednaia, cu o densitate numerică mai mică, compa- rativ cu Allolobophora leoni. Aceste două specii, cantonate numai pe 3 — c, 3720. : .34 M. Falcă 5 . Populațiile de lumbricide din Delta Dunării 35 dune nesărăturate, cu aluviuni puternice, formează o sinuzie caracteris" tică, cu un substrat bogat în material organic. Caracterul de specificitate al acestei sinuzii este conferit de prezența acestor două specii numai în acest biotop, pe de o parte, iar pe de altă parte, de identificarea tuturor speciilor, de asemenea numai în acest biotop, comparativ cu toți ceilalți biotopi studiați. CONCLUZII Din cercetările întreprinse asupra faunei de lumbricide se desprind următoarele concluzii: Fauna de lumbricide prezintă particularități ale componentei spe- cifice și structurii numerice, în funcție de tipul de dune din punctele unde au fost efectuate cercetări. Astfel, specia Aporrectodea dubiosa a prezentat densitatea numerică cea mai mare (132,8 indivizi/m~2) pe grindul Caraorman, comparativ cu ceilalți biotopi studiați, grind Cu nisipuri nesărăturate și cea mai mică (2,28 indivizi/m~2) pe Grindul Ciotic cu nisipuri halofile marine. Este singura specie identificată în toți biotopii studiați. Specia Octodrilus ti anspadanus a fost identificată numai pe grinduri cu nisipuri nesărăturate, cu excepția grindului Ivancea cu nisipuri subha- lofile, diferențiind cele 4 grinduri în care specia a îost identificată, în două categorii: Lumina și Răducu — pe de o parte, cu densități numerice mai mari și apropiate ca valoare și ivancea și Li zar&, pe de altă parte, cu densități numerice mai mici. între toți biotopii studiați Grindul Serednăia este singurul în care a fost identificată specia Allolobophora leoni; de asemenea este singurul biotop în care au fost identificate toate speciile de lumbricide, BIBLIOGRAFIE 1. BOUCHE M. B., 1972, Lombricienes de France. Ecologie et Systeinatique, INRA, Publ., 7'2(2). 2. EASTON E. G., A guide to the valid names of Lumbrieidcte (Oligochaeta), in Eartliworm . Ecologg from Darwin to vermiculture Ghapman and Hali, 1983. 3. LEE K. E., 1985, Eartluvorms. Their Ecology and Relationships with Soits and Land Use, Academic Press, London. 4. GRAFF O., 1953, Die Regenivărmer Deutschlandș, Verlag M. u. H. Schaper, Hanover. 5. POP V., 1949, Lumbricidele din România, in Analele Academiei Republicii Populare Române seria A, Tomul 1, Memoriul 9. Ed. Academiei Republicii Populare Române, 1949. 6. SIMS R. W., GERARD B, M., 1985, Eartluvorms, Ed. E. J. Brili/Dr. W. Backhuys, London. Primit la redacție Institutul de biologie Ia 9 decembrie 1992 București, Splaiul Independenței, nr, 296 STRUCTURA OVARULUI LA ADULTUL DE MATCĂ ȘI LUCRĂTOARE DE A PIS MELLIFICA L. VIORICA MANOLACHE, CBIST1NA GHEORGHE, OTII.IA ZĂRNBSCU șl CECILIA POPESGU The structurc of the ovary has been dcscribcd compara tively in the first stagcs of the worker and queen hees and also in the fecundated quccn. The devclopment of the ovary in the queen is a vcry quick process whose result is the constitui ion of the vcry numerous ovarioles (180 — 200), in which aii tlie stagcs of the oogenesis arc remarked.ln the worker hee we obscrveci the regression of the ovary. This is composed of little ovarioles (6 — 8) and the prcsence in those ovaries only of opcytes I and trophocytcs. Cercetările efectuate la albine se referă în special la reproducerea acestora și la particularitățile genetice ale indivizilor specializați din cadrul familiei de albine (3), (11) etc. Astfel, s-au efectuat cercetări, dar numai la. matca, asupra structurii ovarului, desfășurarea diviziunilor în ovoge- neză.- în lucrarea de față prezentăm comparativ atît la matcă, cît și la lucrătoare ovogeneza și categoriile celulare din structura-ovarului. MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU Adtilții de matcă și lucrătoare do Apis mellifica L. proveni ți din stupii Institutului central de apicultura au fost disecați la binocular în soluție Ringer pentru insecte, prelevîndu-se ovarele și căile genitale. Acestea au fost fixate în fixatorii Bouin și formol calcic, colorate cu hema- toxilina ferică, Azan sau PAS. Microfotografiile au fost efectuate la micro- scopul Amplival. REZULTATI'] Sistemul genital la matca și lucrătoarea de Apis mellifica L. se compune din două ovare și căile genitale. Ovarele sînt constituite din foarte multe ovariole. Căile genitale cuprind două oviducte laterale, un oviduct comun care se continuă cu vaginul, precum și glandele anexe compuse'din spermatecă, glanda cu venin, bursa copulatoare, glanda acidă și alcalină veninoasă. Ovariolele sînt de tip meroistic politrofic și sînt compuse, atît la matcă cît și la lucrătoarele ovigene, din filament terminal germarium, vitelarium și pedicel. St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 37 — 39, București, 1993 38 Viorica Manolache și colab. 2 La imago de matcă în ziua a 17-a, în germarium am observat celule sexuale în stadiul de ovogonie. Celulele nu sînt individualizate ci păs- trează.punți eitoplasmatice, separarea lor avînd Ioc în momentul în care acestea intră în faza de înmulțire (fig. 1).- La imago de lucrătoare, în ziua 21-a ovariolele sînt regresate. La matca fecundată ovarele ocupă cea mai mare parte a abdome- nului. Ele sînt moniliforme, alb-sidefii și în număr foarte mare — pînă la 200 (7) (fig.-2). în germarium, ovogoniile, prim două di viziuni mito- tice, au dat naștere-la patru celule, dintre care numai una devine pocit I, .celulă diploidă cu 32 cromozomi, iar restul de trei celule, prin cinci diviziuni mitptice, formează 48 celule hrănitoare sau trofocite, la început celule diploide (fig. 3). Ovocitulde ordinul I prezintă nucleul sferic și o cantitate mai mare de citoplasmă (fig. 4). El se dezvoltă datorită substanțelor nutritive pri- mite de la trofocite. Ovocitul I suferă prima diviziune de maturație care este reducțională și se transformă în ovocit de ordinul II, celulă haploidă cu 16 cromozomi. Trofocitele sînt celule poligonale, cu nucleu mare sferic sau nere- gulat, cu mulți nucleoli. Citoplasmă lor este foarte abundentă. Ele cresc rapid' prin absorbția substanțelor nutritive din h'emolimfă, substanțe pe . care le vor transfera unidirecțional spre ovocit prin intermediul unui canal central. Pe preparate se remarcă bazofilia accentuată a citoplas- mei datorită prezenței ribozomilor în număr mare., Ovocitul TI.va fi încon- jurat de celulele foliculare care provin din ovogoni constituindu-se astfel camera germinativa (fig. 5). Camera germinativă este redusă la început, apoi se'mărește datorită creșterii în dimensiuni a ovocitului. Celulele foliculare sînt la început cilindrice,, dispuse într-un singur strat în jurul ovocitului. Cînd ovocitul se mărește, celulele foliculare se turtesc șî vor prelua prin endocitoză din hemolimfă substanțe pe care le transferă ovo- citului. Prin- mărirea camerei germinative, canalul central se îngustează în cele din urmă formînd o proeminență spre camera nuri ti vă care împie- dică comunicarea dintre trofocite și ovocit (fig. 6). Momentul marchează maturarea completă a celulei sexuale. Trofocitele vor suferi treptat regre- sia. " Ovocitul matur este o celulă mare, cu nucleul situat spre periferie. Citoplasmă este bogată în plachete viteline care apar diferite ca structură datorită, prezenței proteinelor, lipidelor,, glicogenului. Ovocitul matur este înconjurat de celulele foliculare care secretă corionul (fig. 7). . La adultul de,lucrătoare ovarele sînt reduse și conțin 4 — 8 ovariole subțiri și scurte. Ele sînt constituite numai din germarium în care obser- văm ovocit I, celule nutritive și' celule foliculare. Dezvoltarea celulei sexuale are loc numai.pînă în stadiul de ovocit I, celulele foliculare înce- pînd -să se dispună pe un singur strat în. jurul acestuia. Cînd din. familia de albine, din diferite motive, dispare matca, Ia cît'eva lucrătoare se. măresc'ovarele, .ovariolele căpătând, aspectul struc- tural al acelora de Ia matcă, dar de dimensiuni mai mici (fig. 8), Datorită acestui fapt numărul de ouă depus'de acestea va fi mai mic comparativ cu al măteii. Din aceste ouă se vor dezvolta numai tiîntori datorită impo- sibilității fecundării albinei lucrătoare. Fig. 1. — Ovariolă de matcă nefecundată. Fig. 2. — Ovariole de matcă fecundată. Fig. 3. — Secțiune prin gerinarimnul măteiî fecundate; formarea ovocitului de ordinul I. Fig. 4. — Secțiune longitudi- nală prin ovariolă de matcă fecundată; se remarcă ovocitul de ordinul I și trofocitele adiacente. 3 Structura ovarului Ia Apis mellifica L. 3 9 DISCUȚII în microscopie optică, la începutul ovogenezei, este dificil de a distinge la Apis mellifica tipurile celulare care intră în structuia germa- riumului. Acest fapt a fost remarcat și la alte specii de insecte din ordi- nele Coleoptera și Lepidoptera (2), (6), (9). Transferul de substanțe de la celulele nutritive către ovocit a .mai fost menționat la heteroptere (12) și la lepidoptere (2). Modificarea aspec- tului epiteliului folicular, a raportului ovocit-celule foliculare în cursul ovpgenezei semnalată de noi la Apis mellifica a mai fost observată și de alți autori (2), (8), (10). Particularitățile structurale și funcționale ale aparatului reprodu- cător femei la Apis mellifica sînt consecințe ale bagajului genetic primit, al fenomenului de partenogeneza, precum și al comportamentului specific al albinelor care controlează toate treptele diferențierii sexuale, ca răspuns al adaptării nevoilor familiei intr-un anumit moment al existenței. BIBLIOGRAFIE 1. BURMISTROVA, N. D., 1965, Ptrchelowods two 85(6): 15. 2. CALOIANU MARIA, MANOLACHE VIORICA, SĂFTOIU A., 1988, Analele Univ. Buc. 37 : 35. 3. CHAUVIN REMY, 1968, Trăite de biologic de Tabeille, Ed. Masson, Paris. 4. DE GROOT, A. P., VOOGA ST., 1954, Experientia, 10. 5. JAY S, C., 1972, Canad journ Zool., 50. 6. DE LOOF A., LAGASSE A., BOHYN W., 1972, Proc. k. Ned. Acad. Wet., săr. C., 75 : 125. 7. PA IN J., VERGE J., 1950, L’apiculture sect. Scient, 8. 8. REMBERG S., 1966, Zellf. Anat., 72 : 379. 9. SUZZONI J. P., 1973, Ann. Sci Nat. Zool. Paris, 15 : 271. 10. TEOTORESCU M., TRANDABURU V., 1979, Rev. roum biol. — Biol, anim., 24 : 113. 11. VERNESCU S. V., 1989, Cerc, de genetică veg. și anim., 1 : 335. . , 12. WON OPIUL CHOI, NAGI W., 1977, Biol Zbl. Dtsch., 96 : 513. ■ Primit în redacție la 15 decembrie 1992 Facultatea de biologie București, Splaiul Independenței, 'nr. 91—95 ASPECTE HISTOLOGICE ALE DIFERENȚIERII .. ȘI EVOLUȚIEI GONADEI FEMELE LA LUCRĂTOARE Șl’MATCĂ DE APIS MELLIFICA L. ÎN PRIMELE STADII DE DEZVOLTAREA ONTOGENETICĂ VIORICA MANOLACHE, CRISTINA GHEORGHE și CECILIA POPESCU Wc examined with an optic microscope the clifferentiation of female gonads compara- tively in the worker and queen bees as well as the ulterior development of the' ovary in the larvae, prenymphae and nymphae. The ovary of the worker and queen was diffe- rentiated in the first larvar stagem (the fourth day of development), Also we described the correlation between food and the hormonal influcnce on the growth and develop- ment of the ovary în both worker and queen bees. In the moment of transitipn from the prenympha stage of the worker in compari son witli the queen there begins the re- gression of the ovary. Studiile referitoare la indivizii specializați din cadrul familiei de Apis mellifica L. se referă în special la descrierea amănunțită a-stadiilor de dezvoltare a reginei, lucrătoarelor și trîntorilor precum și a particulari- tăților genetice a acestor indivizi (1), (5), (7) etc. Deși reproducerea albinelor a fost mult studiată, cercetările asupra diferențieiii ovarului și ovogenezei la matcă și albina lucrătoară sînt reduse (4), (6). în lucrarea de față căutăm să evidențiem comparativ la maică și albina lucrătoare Apis mellifica în stadiile de larve, prenimfă și nimfă, structura ovarului, precum și corelația dintre dezvolatarea ovariolelor, hrana primită și influențele hormonale. MATERIAL ȘI METODA DE LUCRU Stadiile de larve (ziua I, II, III, V), prenimfă (ziua VlII-a), pimfă (ziua XI l-a, XlII-a) atît de la matcă, cît și de la lucrătoare de Apis melli- fiea, an fost fixate în fixatorul Bouin și formol calcic și colorate cu hema- toxilină ferică-eozină și Azan. Materialul pentru cercetare a fost obținut .de la Institutul central de apicultura. Microfotografiile au fost realizate la microscopul Amplival. St. cerc, biol., Seria biol, anim., ț. 45, nr. 1, p. 41—45 București, 1993 42 Viorica Manolaclic și colab. Gonada femelă la Apis mellifica L, 43 REZULTATE încă din ziua I Ia larve de matcă am observat prezența unei aglo- merări de celule mezodermice situate în segmentul abdominal opt, între1 tubul cardiac și intestin (fig. 1). Aceeași structură se remarcă și la larvele din ziua I de albină lucră- toare. .Din ziua Il-a larvară, atît la matcă cît și la lucrătoare se constată primordia gonadei sub forma unor muguri care se vor transforma în structuri măciucate. Acestea se vor asambla în fascicule care vor cuprinde* atît viitoarele ovariole cît și conductele genitale. în ziua a III-a la larva de matcă și lucrătoare se observă nume- roase ovariole — 130, citate în (1) — constituite numai din germarium. în germarium se remarcă mai multe tipuri celulare, neputîndu-se încă, preciza care sînt celulele sexuale și care trofocitele (fig. 2). Pînă în acest stadiu hrana primită- de matcă și lucrătoare este iden- tică și constă din lăptișor de matcă bogat în proteine. Proteinele acțio- nează asupra corporci aliata care produce hormoni juvenili ce se mani- festă în stadiul larvar (hormon implicat în năpîrlire). Alt hormon este protoracotropul secretat de corpora cardiaca care acționează asupra glandelor protoracice ce secretă ecdysonul cu rol în dezvoltarea larvară.. Fig. 2. — Secțiune prin larva de matcă de ziua a III-a. Fig.l. — Secțiune prin larva de matcă în virstă de o zi. Din ziua a IV-a larvară, hrana începe să fie diferită la matcă față de lucrătoare. Matca primește în continuare lăptișor de matcă, iar lucră- toarea miere și polen. Acest fapt atrage după sine și modificarea struc- turii ovariolelor. în ziua V-a larvară, la matcă volumul ovarului este mai mare și acesta începe să se extindă antero-posterior și lateral prin creșterea și dezvoltarea pronunțată a ovariolelor (fig, 3) — conform (4), 150 —180. Fig. 3. — Secțiune prin larva de matcă în virstă de cinci zile. ,, Fig, 4. — Secțiune prin ova- rul larvei de lucrătoare în virstă de cinci zile. în schimb, la lucrătoare, ovarul are dimensiuni mici dar cu un număr de ovariole identic cu cel din ziua III-a (fig. 4) — 130, conform (4). în ziua a VI-u larvară are loc căpăcirea alveolelor fagurelui, fapt care determină imposibilitatea hrănirii larvelor. Astfel, dezvoltarea Iar- v^ră se face pe seama rezervelor conținute în corpul gras al larvelor. în stadiul de prenimfă '(ziua VlII-a) la matcă ovarele sînt piri forme, «variolele sînt paralele între ele și își mențin numărul, dar cresc în volum. Germariumul este bine dezvoltat (fig. 5). La lucrătoare, în stadiul prenimfă am observat regresia ovariole- lort dar germar imnul prezintă aceleași celule ca și la matcă (fig. 6). Nimfa de matcă în ziua XlII-a a dezvoltării prezintă ovariolele dispuse în mănunchiuli (fig. 7). Pe lingă germarium remarcăm în struc- tura .ovariolelor și prezența vitelariumului care se continuă cu un pedicel. în acest stadiu la lucrătoare ovarul prezintă un număr redus de ovariole, 4 — 6, dispuse în jurul tubului digestiv (fig. 8). 44 Viorica Manolache și colab. 5 Gonada fenelă Ia Apis mellifica L. 45 Fig. 5. — Ovariole de matcă.gprenimfă ziua Vin-a)^ Fig. 6. — Secțiune prin' ovarul de lucrătoare (prenindă ziuaVIll-a). disciȚII ȘI CONCLUZII Cercetări amănunțite realizate comparativ la matca și lucrătoarei de Apis mellifica în ceea ce privește diferențierea gonadei femele,evoluția și structura acesteia nu au mai fost efectuate. Noi am constatat, ca și alți autori (1), (2), (6), diferențierea primor- diei ovarului, atît la matcă cit și la lucrătoare din stadiul larvar I, sub forma unei aglomerări de celule. La larva în ziua a TTI-a, ovariolele, atît la matcă cît și la lucrătoare, prezintă în structura lor numai germariumul. Modificarea structurii ovariolelelor am remarcat-o și noi începind cu ziua IV-a larvară datorată elementului trofic implicat în corelațiile hor- monale. Ca și alți autori, (6), (7), am constatat și noi din stadiul larvar V reducerea treptată în dimensiuni a ovarului la lucrătoare în comparație cu cel de la matca. Acest fapt a fost constatat și în stadiile următoare de prenimfă și nimfă. Particularitățile specifice morfofuneționale ale diferențierii sexuale precum și întreaga evoluție a gonadelor la indivizii familiei de albine se datorează interacțiunilor dintre factorii trofici, hormonali, genetici și nu în ultimă instanță' influenței comportamentului diferit al lucrătoarelor mătcii și trîntorilor. BIBLIOGRAFIE 1. CHAUVIN R., 1968, Trăite de biologie de Tabeille, Ed. Masson, Paris. 2. DE GROOT A. P., VOOGA ST., 1954, Expcrientia, 10. 3. KING R. G., SUR ÎNDE R K., AGGARWAL U., 1968, J. Morph., 124 : 143. 4. PAIN J,, VERGE J., 1950, L’apicultura sect. Scient., 8. 5. SNODGRASS R. E., 1956, Analomg of the honey bee, Comstocli Publ. House., Ithaca. 6. VERNESGU S. V., 1989, Cerc, de genetică veg. si anim., 1 : 335. 7. ZANDER E., 1900, Zeit. Wiss. Zool., 67. Primit în redacție la 15 decembrie 1992 Facultatea de biologie București, Splaiul Independentei, nr, 91 — 95 EFECTUL AMINOFILINEI ASUPRA MEDULOSUPRARENALEI DE ȘOARECE ELENA POFOVICI șl ANCA PETRESCU-RAIANU Adult jnale mice were administered single and repeated (daily, for 6 days) doses of 150mg/kg of aminophylline. Control mice were given normal saline for G days. The medulla of adrenal glands was analysed hîstochemically for norepineplirine and total cătecholamines coritents. Numerical density of unciei, proportion of epinephrine/nore- pinephrine tissue were morphometric parameters determined. These were noi altered after aminophylline treatment in the conditions of tins experiment. Treatment, also, has little effect on the behaviour of histochemical reactions. These resnlts suggest that aminophyl- line, in compari son with reserpine and insulin data froni literatul'e, has influenced to a lesser degree the medullary secreti on of the adrenals. '. u^Metilxaiitmele (teofilina și cafeina), substanțe cu un larg spectru farmacologic ce include și acțiunea asupra proceselor secretoare (2), (13), au fost folosite și într-o serie de studii de stimulare a medulosuprarena- lelor'țiG), (17). Potrivit acestor studii, metilxantinele ar acționa direct asupra'celulelor medulo-suprarenaliene, independent de acțiunea lor la nivelul sistemului nervos. Efectul aminofilinei (teofilin-etilen-diamină) de stimulare funcțio- nală ă secreției celulelor cromafine, relativ puțin studiat în comparație cu cel al altor metilxantine (de ex. cafeina) (2), (17) a fost pus în evidența în.cadrul unor experimente in vitro pe glande perfuzate (16). Avînd în vedere da literatura, de specialitate nu cuprinde date referitoare la efectele acțiunir stimulatoare ale aminofilinei asupra tabloului histologic al medu- losuprarenalelor, ne-am propus să caracterizăm aceste efecte la șoareci, cu ajutorul tehnicilor citologice și citochimice. MATERIAL ȘI METODE Experimentele au fost efectuate pe șoareci albinoși, masculi, adulți, din rasa B— 2, în greutate medie de 19,9 + 0,5 g, proveniți din biobaza Institutului de biologie din București. Două săptămîni înainte de trata- ment și pe toată durata acestuia, șoarecii au fost cazați cîte 5 indivizi în borcane de sticlă cu diametrul de 21 cm și înălțimea de 18 cm și au primit dirană și apă adlibitum. S-a folosit Miofilin, produs indigen sub formă de soluție apoasă conținînd 240 mg substanță activă (aminofilină) în iobnl. S-a lucrat pe 3 loturi de cîte 8 șoareci, astfel: lotul I — injectat cu doză unică de 150 mg/kg gr. corp, substanță activă ; lotul al II-îea — St. cere; biolSena biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 47—E2, Eucmești, 1G£3 3 Efectul aminofilinei asupra medulosuprarenalei 49 48 Elena Popovici și colah.2 tratat zilnic, 6 zile consecutiv cu aceiași doză și lotul al III-lea (martor) — injectat 6 zile cu ser salin. Fiecare individ a fost injectat i.p. cu un volum de 0,2 ml soluție. Lotul al IV-lea, de 2 șoareci, a servit ca martor nein- jectat. Sacrificarea s-a făcut prin decapitare, la 45 min. (lotul I) și la 24 h după ultima injectare (lotul al ILlea și al III-lea). Suprarenalele, după cîntărire, s-au fixat în Bouin-Hollande, amestec bicromat-cromat sau soluție saturată de iodat de potasiu și s-au inclus în parafină. S-au obți- nut secțiuni seriate de 5 p și 9 fi din întreaga medulosuprarenala. Colo- rarea s-a făcut cu hemalauneozină și metoda Mallory. S-aii efectuat măsu- rători ale medularei și a întregii glande cu ajutorul micrometrului ocular, s-a determinat numărul de nudei pe unitatea de volum și s:au determinat, prin folosirea rețelei cu puncte de intersecție, procentele suprafețelor ocupate de celulele cu noradrenalină sau adrenalină și de sinusurile capi- lare.. S-a .aplicat testul ,,t” al lui Student pentru stabilirea semnificației diferent elo i. REZULTATE Observații asupra comportamentului șoarecilor. După 2—3 zile de tratament cu aminofilină, la 5 minute de la injectare a survenit o hipe- rexcitabilitate a animalelor ce a durat în general 30 min. — 1 oră. .Extre- mitățile corpului erau înroșite și la intervale scurte de timp șoarecii pre- zentau semne de comportament agresiv sau de apărare (în cazul subordo- naților). Starea de iritabilitate a contrastat evident cu comportamentul normal al șoarecilor injectați cu ser salin. Măsurători gravimetrice. Valorile greutăților relative ale perechilor de suprarenale prezentate în tabelul nr, 1 arată, pe de o parte, o dife- rență marcată la loturile I și IV față de loturile II și III. Pe de altă parte, nu se remarcă diferențe semnificative fie între șoarecii neinjectați (lotul IV) și injectați odată cu aminofilină (lotul I), fie între lotul II, tratat cu aminofilină 6 zile, față de cel injectat cu ser aceiași durată de tiriap (III). Semnificația diferențelor este precizată statistic de către valorile t și p din tabelul nr. 1. La lotul de șoareci tratați 6 zile cu aminofilină, valoarea Tabelul nr. 1 Mediile greutăților relative ale perechilor de suprarenale, la șoareci masculi, adulți Lotul Nr. animale Greutate suprarenale (pereche) mg/100 g gr, corp Creștere greutate t p I 8 28,64±0,76 — (II față de I) — II 8 44,42±4,52 55% 3,43 (III fală de I) <0,01 III 8 43,13±1,45 50% 8,81 (III față de II) 0,27; <0,001 0,7 0,25), iar la lotul tratat cu Fluocinolon scade semnificativ (—19,7%; P< 0,05) sub nivelul găsit la începutul tratamentului. 56 I. Madar și colah. 4' DISCUȚII Rezultatele studiului nostru atestă că șobolanii Wistar în perioada, peripuberală au o sensibilitate crescută față de excesul glucocortieoidic indus de stresul formaldehidic sau de absorbția tegumentară a Fluocino- Ionului, ambele intervenții dueînd la apariția diabetului steroidic, carac- terizat: prin stare hiper glicemică evidentă. în acest context, conform datelor noastre anterioare, se cunoaște ca excesul glucocortieoidic indus de stresul formaldehidic sau de administrare exogenă de glucocorticoid, prin inhibarea secreției de insulina (7), (8), prin stimularea gluconeogene- zei, glicogenogenezei (7), (12), și a producției hepatice de glucoza (12)r cît și prin inducerea insulinorezistenței musculare (7), (8), (9), (13) la șobolanul alb duce la hiperglicemie. în ceea ce privește intensitatea glicogenogenezei hepatice, de altfel caracteristică pentru acțiunea glucocorticoizilor endo- sau exogeni la șobolani (7), (12), acest efect, este mai pronunțat la animalele tratate tegumentar cu Fluoeinolon, decît la cele supuse stresului formaldehidic. Este de subliniat faptul că, atît la animalele stresate cît și la cele tratate cu Fluoeinolon, colesterolul seric total se ridică cantitativ simi- lar, prin stimularea cu aceeași intensitate a colesterogenezei hepatice de către excesul glucocortieoidic. Referitor la comportamentul timusului, atît în condițiile stresului formaldehidc, cît și sub influența tratamentului cu Fluoeinolon este caracteristic o timoliză dramatică, care este cu mult mai accentuată în cazul aplicării tegumentare a Fluocinolonului, decît în urma inducerii stresului formaldehidic repetat. Această constatare evidențiază pericolul- prezentat de tratamentul cutanat cu Fluoeinolon în scăderea rezistenței imunologice a organismului tînăr, fiind cunoscut rolul biologie al timu- sului îh organizarea reacțiilor endocrino-metabolice și imunologice de apărare ale organismului (2), (22), (24), (29), (30), timusul fiind un organ ,,țintă” extrem de sensibil față de acțiunea timolitică a excesului gluco- cortieoidic (1), (3), (24), (29). Din compararea efectului stresului formaldehidic și al tratamentu- lui tegumentar cu Fluoeinolon asupra greutății relative a suprarenalelor este de notat un comportament diferențiat din punct de vedere calitativ și cantitativ; în cazul stresului formaldehidic acest parametru crește, iar în urma tratamentului tegumentar cu Fluoeinolon scade. Această diferență poate fi interpretată cu stimularea secreției de ACTH și a acti- vității suprarenalei la șobolanii stresați (5), (27), (28), respectiv cu inhi- barea axului hipotalamo-hipefizo-suprarenalian de către excesul gluco- cortieoidic exogen (5), (27), (28), indus de Fluoeinolon. Paralel cu modificările .endocrino-metabolice prezentate mai sus atît sub influența stresului formaldehidic, cît și în urma tratamentului, tegumentar cu Fluoeinolon, ritmul de creștere al șobolanilor scade sub- stanțial, scăderea acestuia fiind mai accentuată la animalele tratate cu Fluoeinolon decît la cele supuse stresului formaldehidic repetat. în acest eontext.se cunoaște.că la șobolanii tineri în urma administrării glucocor- ticoizilor are loc o scădere marcantă a ritmului de creștere (23), fapt ce se reflectă'și în condițiile stresului formaldehidic, sub efectul secreție 5 Efectul endocrin o-m ei abulic al șțresuhu și Fiuoeinoianului 57 excesive de corticosteron. Pe de altă parte se cunoaște că hiperglicemia inhibă secreția hormonului de creștere (19), (21), (26), (32), în timp ce hipoglicemia ă jeun joacă un rol ,,trigger” în declanșarea secreției hor- , Fig, 1. — Dinamica modificărilor procentuale fața de normal (N)' ale glicemiei (A), colesterolului seric total (B), glicogenului hepatic : (C), greutății relative a timusului (D) și suprarenalei (E) și ale greu- tății corporale (E) la șobolanii stressați cu formol, respectiv tra- tați tegumentar cu Fluoeinolon. *P<0,05; **P < 0,01 sau 0}02; ***P < 0,001 monului de creștere atît la șobolanii tineri, cît și în organismul tînăr uman (19), (21), (32), în fapt, datele noastre anterioare demonstrează că la șobolanii tineri stresul formaldehidic repetat sau administrarea gluco- corțicoizilor atenuează atît hipoglicemia spontană ă jeun, cît și aceea indusă prin administrarea dozelor fiziologice de insulina (7), (8), (10), (17), (X8). Astfel considerăm că în diminuarea ritmului de creștere a șobo- lanilor' stresați sau tratați cu Fluoeinolon, efectul antiinsulinie-hiper- glicemiant al excesului glucocortieoidic are o implicație deosebită. <58 I. Madar-și colab. Efectul endoerino-metabolic al stresului și Fluocinolonului 59» concluzii Datele comparative ale studiului de față sugerează următoarele •concluzii: 1. La șobolanii tineri Wistar masculi în perioada peripuberală țăl—55 zile) stresul formaldehidic repetat sau tratamentul tegumentar -cu doze mici de Fluocinolon induce hiperglicemie marcantă, liipeicoles- derolemie intensă, timoliză dramatică, modificări diferențiate în greuta- tea relativă a suprarenalelor și inhibarea considerablă a ritmului de «creștere a indivizilor. 2. în inducerea modificărilor endocrine-met aboli ce și ponderale semnalate de noi, absorbția tegumentară a dozelor mici de Fluocinolon are o implicație deosebită, ceea ce poate avea o importanță practică bio- medicală consider abilă. 3. Aplicarea tegumentară a unor doze mici deFluocinolon-acetonid, la șobolanii tineri poate servi ca procedeu de inducerea! diabetului ste-' roidic la această specie, în cadrul cercetărilor de diabetologie experimen- tală. BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A D., Mecanismul de acțiune al hormonilor steroizi, Edit. Acad., București, 1975. ,2. BACH 1. F., Le thymus, organe chef de l’immunite, Nouvelle Presse Medicale, Paris, 1972. :3. GOOD R. A., GABRIELSE A. E., The thymus in immunology, Hoeber Med. Divis., New York—Evaston—London, 1964. 4. GOODMAN L_, GILMAN A., Bazele farmacologice ale terapeuticii (traducere din limba engleză), Edit. medicală, București, 1960. .5. KOVACS K. J.. MAKARA G. B;, Brain Res., 473 : 205-221, 1988. 6. LO S., RUSSELL J. C., TAYLOR A. W., J. AppL Physiol., 28 : 234-236, 1970. .7 . MADAR J., Contribuțiuni la studiul rolului corticostiprarenalelor în metabolismul glucidic al șobolanilor albi, Teză de doctorat, Universitatea „Babes-Bolyai", Cluj, 1966. .8 . MADAR J., GOZARIU L., ȘILDAN N., BARABAS E., ILONCA A., în: Pathological Models in Toxicologicul Studies, Industrial Head-Office for Medicinal Drugs and Cosmetics, Bucharest—Romania, 1985, p. 26—34. 9. MADAR J., GROSU M., ȘILDAN N., ILONCA A., Rev. roum. biol., S6r. biol, anin?., 33: 107-111, 1988. 10. MADAR J., MIHAIL N., Rev. roum. m6d. — Endocrinol., 21 : 37—42, 1983. 11. MADAR J., MIHAIL N., ȘILDAN N., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 37 : 28—33, 1985. 12. MADAR J., ȘILDAN N., FRECUȘ G., Rev. roum. biol., Ser. biol, anim., 37, 1992. 13. MADAR J., ȘILDAN N., FRECUȘ G., Rev. roum. biol., S6r. biol, anim., 37, 1992. 14. MADAR J., ȘILDAN N., FRECUȘ G., ILONCA D., Bul. Soc. Naț. Biol. Cel., 19 : 58, 1991. 15. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., St. cerc, biol., Seria biol, anim,, 39 : 59 — 63, 1987. 16. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., MIHAIL N., in : Pathological Models in Toxica- logical Studies, Industrial Head-Office for Medicinal Drugs and Cosmetics, Bucha- rest-Romani a, 1985, p. 35 — 43. 17. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., PORA E. A., Rev. roum. biol.. Ser. biol, anim., 24:141 — 144, 1979. 18. MADAR J., ȘILDAN N., PORA E. A., Ann. Endocrinol. (Paris), 35 : 25 — 30, 1975. 19. MILCU S. M., Endocrinologie clinică. Edit. medicală. București, 1967. 20. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67 :378, 1957. J21. NDON J. A., GIUSTINA A., WEHRENBERG W. B., Neuroendocrinology, 55 : 505 — 561, 1992. 22. OANCEA T., COJOCEA V., Timusul. Edit. militară, București, 1986. 23. PALMER B. G., J. Endocrinol., 37:351-352, 1967. 24. PORA E. A., TOMA V., Ann. Endocrinol. (Paris), 30 : 519-531, 1969. 25. RADU G., in : Nomenclator de medicamente, Edit. Ministerul Industriei Chimice, București, 1979, p. 119-120. 26. ROSSKAMP R., BECKER M., TEGELER A., KLUMPP J., Horm. Res., 27 : 121-126, 1987. 27. SCHWARTZ A., MADAR J., St. cerc. biol. (Cluj), 1 (10) : 155-159, 1959. 28. SCHWARTZ A., MADAR J., KIS Z., St. cerc. med. (Cluj), 1 (10) : 63-69, 1959. 29. ȘILDAN N., Cercetări comparative asupra fiziologiei timusului. Teză de doctorat, Univer- sitatea ,,Babes~Bolyai”, Ciuj-Napoca, 1983. 30. TRAININ R., Phys. Rev., 54 : 272-351, 1974. 31. WERNER W., REY H. G., WIELINGER H., Z. analyt. Chem., 252 : 224, 1970. 32. WOLFDORF J., I., SADEGHI-NEJAD B., Metabolism, 32: 457, 1983. 33. ZLATKIS A., ZAC B., BOYLE A. J., J. Lab. Clin. Med., 41 : 486—491, 1953. Primit în redacție la 15 octombrie 1992 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr., 5.— x MODIFICĂRI HEMATOLOGICE LA ȘOBOLANUL WISTAR ÎN URMA TRATAMENTULUI SUBCRONIC CU EXTRACTE DE RĂȘINĂ DE CONIFERE VIORICA VINTILĂ, RODICA GIURGEA și IOANA ROMAN The administration of coniferous resin fraction in Wistar rais for 21 days induced important nwdifications in some haematologic paramcters. These modifications are depen- dent on sex, duration of administration and the nature of fraction. Date anterioare ale noastre au evidențiat că la nivelul unor organe, implicate în formarea unor elemente figurate ale sîngelui sau în sinteza unor constituent! sanguini, se produc modificări structurale și biochimice, în urina administrării de extracte de rășini de conifere (2), (3), (4). Plecând de la aceste constatări, în această lucrare' am investigat unii parametri sanguini, în urma unui tratament subcronic cu extracte de rășină de conifere. MATERIALE ȘI METODE Ca animal de experiență s-a folosit șobolanul Wistar, care în mo- mentul intrării în experiență a avut vîrsta de 30 de zile. Tratamentul subcronic, timp de 21 de zile s-a făcut cu trei fracțiuni de rășină de coni- fere, fracțiuni care diferă prin conținutul în terpene. Administrarea s-a făcut din două în două zile, în doză de 1/10 din DL50. DL50 s-a determi- nat anterior pentru fiecare fracțiune și s-a stabilit ca fiind de 0,378 pentru fmctiunea 4 (F —4); 0,590 pentru fracțiunea 5(F —5) și 0,312 mg/kg CGip.pentru fracțiunea 7 (F—7). Extractele au fost diluate în ulei vege- tal, administrarea făcîndu-se prin sondaj intragastric. Șobolanii din lotul martor au primit un volum similar deniei vegetal. Șobolanii au fost cres- cuți în condiții zooigienico corespunzătoare, hrana și apa fiind la discreție. Becoltarea sîngelui s-a făcut la 14 și 21 de zile de tratament, intra- ocular, după o prealabilă anestezie cu eter. Din sînge s-au determinat următorii parametri : conținutul de hemoglobina, numărul de hematii, trombocite, Icucocite, viteza de sedi- mentare a hematiilor, hematocritul și timpul de coagulare. Determină- rilor acestor parametri s-au făcut prin metodele clasice. S-a calculat hemoglobina eritrocitară medie (HEM) și concentrația hemoglobinei St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 61 — 64, București, 1963 62 Viorica Vintilă și colah. 3 Modificări hematologice prin tratament cu extracte de rășini 63 eritrocitare (CHEM). Datele au fost prelucrate statistic, prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chau- veneț. S-a calculat diferența procentuală față de martor (D%), iar sem- nificația statistică s-a considerat de la p ~ 0,05. REZULTATE ȘI DISCUȚII O •analiză atentă a datelor obținute (tabelul nr. 1 și 2) evidențiază ca efectele administrării celor trei fracțiuni de rășină de conifere sînt dependente de natura "fracțiunii, de durata administrării și de sex. Creșterea numărului de leucocite la loturile femele tratate cu cele trei fracțiuni și la masculii tratați cu F —4 se corelează cu modificările din hipotalamus, formațiune implicată în procesele neuroumorale, la nivelul căruia, la 14 zile de tratament ani înregistrat o acumulare abun- dentă de material neurosecretor, mai cu seamă la nivelul procesel or axo- nale (4). în cazul administrării acestor extracte timp de 21 de zile, Ia ambele sexe se înregistrează scăderi ale acestor elemente. Intensitatea Tabelul nr. 1 Efectele unor, extracte de rășină de conifere asupra unor parametri hematologici la femelele Wistar Lot M F-4 F-5 F—7 Trarament de 14 z îlc ■■ b 6505 ±185 +61,84* +26,50 + 50,57* ■ H 863500±1252762 + 6,91 + 34,74 +22,75 T 265000 ±32837 ±21,50 +78,61* + 68,55* T.C. 6,08±Q,65 '■ +24,34* + 2,13 + 6,90 VSH 3,82±Oș98 — 59,17* -88,75* -14,66 Hb. 12,27±0,13 - 3,75* - 7,58* - 8,89* HEM ' 12,83±0,94 - 9,28 +29,85 — 6,94 CHEM 31,49±1,75 ■ - 6,67 -13,67* + 2,76 Hc. ■ 34,05±3,84 + 17,06 + 12,39 + 3,67' Tratament de 21 z le L 7280 ±2110 -60,58* -74,77* ■ -78,55* H 8790000 ±1234772 -15,41 + 6,88 - 0,17 T 332000±48518 + 3,16 + 7,45 +27,95 T.C. 3,86±0,18 — 5,45 - 1,30 +20,46* VSH l,93±0,81 -48,19 — 30,60* +22,79 Hb. ll,60±0,13 + 7,05* +12,22* +14,80* HEM ■ 14,15±1,82 -24,95 .. + 2,61 + 10,67 CHEM 29 y 05 1 ? 51 - 2,07 +11,18*. + 14,17* Hc. 40,11 + 1,74 — 1,48 + 2,22 +0,77 La lotul martor;sînt trecute valorile medii ±eroarea standard; la loturile tratate sînt trecute diferențele procentuale .față de martor, iar acolo unde diferențele sînt semnificative statistic sînt notate cu L = leucocite; H = hematii; T = trombocite; T.C. = timpul de coagulare; VSH = viteza de sedimentare a hematiilor; Hb. = hemoglobina; Hc. = hematocrit. Alte explicații în text. ■ Tabelul nr. 2 Efectele unor extracte dc rășină de conifere asupra unor parametri hematologici la masculii Wistar LOT: M . F-4 F-5 F —7‘ Tratament de 14 zile L 645'2 ±905 + 69,23* + 5,66 + 32,73 H 9520833 ±1751801 + 10,43 + 71,33* +28,27 T 316666 + 42713 -39,36* -45,26* -31,15* T.C. 5,21±0,51 + 4,79 + 14,01 + 11,70 VSH O,95±O,41 +48.,42 +153,68 - 5,27 Hb. 12,82±0,23 + 1,48 — 0,16 + 2,49 HEM 15,59±1,63 — 46,89 + 0,76 -29,06* «CHEM 30,35±0,20 — 22,90* + 1,18 + 4,30 Hc. 42,93±0,84 +29,65* - 2,87 + 4,79 Tratament de 21 z ile I. 6804 ±2023 -60,82* — 62,00* — 53,08* H 9200000 ±1827156 - 7,82 — 5,16 +17,70 T 351666±22570 -48,81* — 49,38* -43,60* T.C. 3,13±0,44 -23,97 + 0,60 +20,44 VSH l,08±0,31 + 167,39* + 192,59* + 132,40* Hb. 12,05±0,ll + 1,07 - 1,74 + 9,79* HEM 13,09±4,30 + 5,H +10,84 - 3,14 -CHEM 26,21±0,27 + 10,18 + 6,25 + 8,24* Hc. 44,05±l ,70 - 2,18 - 1,87 + 6,92 Vezi explicația la tabelul nr. 1 și în text modificărilor în cazul hematiilor nu este aceiași ca pentru leucocite, dar pentru toate cele trei fracțiuni valorile la ambele sexe se situează la nivele superioare martorului (semnificativ la lotul mascul F—5). La 21 de zile de administrare la ambele sexe, valorile acestui parametru sanguin revin spre normal. O diferență între cele două sexe se evidențiază în cazul numă- rului de trombocite (crescute la femele, scăzute la masculi) pentru ambele durate de tratament. Creșterile acestui parametru la femele s-ar putea ■corela, în unele situații cu creșterea timpului de coagulare, chiar dacă nu în toate cazurile valorile sînt asigurate statistic. Diferențe mari în funcție de sex la ambele durate de tratament se înregistrează în cazul vitezei de sedimentare a hematiilor. Creșterile înregistrate în cazul aces- tui pmametru la șobolanii masculi, la ambele durate de tratament, dar mai accentuat la 21 de zile, poate fi considerat ca un pronostic favorabil aLreacțiilor imunologice (1). Conținutul de hemoglobina prezintă modi- ficări dependente de sex, dar și de durata administrării în cazul loturilor femele. Inițial (14 zile de tratament), administrarea celor trei fracțiuni la femele determină o scădere a conținutului de hemoglobina, pentru că la un tratament de durată (21 de zile) aceasta să crească. La masculi, indiferent de durata tratamentului hemoglobina nu este modificată, cu o singură excepție — tratamentul de 21 de zile pentru lotul F —7. Canti- tatea de hemoglobina din eritrocite (HEM) nu înregistrează modificări semnificative, o singură excepție se întîlneștela lotul F — 7 tratat 14 zile. 64 Viorica Vintilă și colab. 4 Concentrația hemoglobinei critrocitare medii (CHEM) poate sugera o scădere a conținutului în fier, la femelele aparținînd lotului F—5 și mas- culii lotului F —4, în urma tratamentului cu o durată de 14 zile. Dacă însă administrarea fracțiunilor continuă 21 de zile, la femelele lotului F —5 și F —7 și la masculii lotului F—7 concentrația crește semnificativ comparativ cu valoarea lotului martor. Aceste modificări pot fi corelate cu creșterea conținutului de hemoglobina din sînge. Din datele acestei lucrări reiese faptul că tratamentul de 21 de zile nu determină fenomene reversibile, în unele cazuri modificările fiind chiar mai accentuate iar la masculii din lotul F —7 aceste modificări sînt mai numeroase decît la același sex, tratat cu aceiași fracțiune, timp de 14 zile. Mecanismele de acțiune, ale acestor fracțiuni de rășină de conifere, sînt greu de precizat, literatura, de specialitate fiind lipsită de astfel de date. Pe baza datelor noastre, presupunem, pe de o parte, că aceste fracțiuni acționează direct asupra unor organe, probabil că se acumulează la nivelul acestora, iar pe de altă parte, că acționează prin axul hipota- lamo-hipofizo-suprarenal. Am afirmat într-o lucrare anterioară (4), pe baza reacției suprarenalei, că în organism se instalează, o stare de stres. Această stare mi se reflectă în cazul unor parametri hematologici — de exemplu creșterea leucocitelor la 14 zile de tratament —, dar este evi- dentă la tratamentul de 21 de zile pentru ambele sexe. Aceste diferențe, dependente de durata tratamentului, ar putea fi legate de nivelurile hor- monilor glucocorticoizi din sînge. Avînd în vedere că mecanismele de acțiune ale acestor fracțiuni sînt greu de precizat și că efectele pe care le produc sînt dependente de o serie de factori, considerăm că este absolut necesară continuarea acestor studii.^ în concluzie^ tratamentul subcronic cu extracte de rășină de coni- fere, de naturi diferite în privința concentrației de terpene, evidențiază modificări, ale unor parametri hematologici, dependente de sex, de durata, administrării și de tipul fracțiunii. EFECTELE TRATAMENTULUI SUBCRONIC CU SELENIU SAU CU SELENIU ȘI VITAMINA E ASUPRA UNOR PARAMETRI BIOCHIMICI HEPATICI LA PUII DE GĂINĂ DE VÎRSTĂ DIFERITĂ RODICA GIURGEA'și IOANA ROMAN A 21-day treatment with Selenium or Selenium-|-E vitamin caused in Cornish-Rock chickens, aged 5 or 21 days,. some liver biochemicăl modifications. Those modifications were dependent on the treatment duration and the chickens age. After the treatment cessation all the metabolic paramcters which were modified return to normal valhes in the 5-day-old group. încă în 1988, Behne și colab. (1) afirmă că ficatul este organul țintă pentru seleniu. Nivelul redus de seleniu din organism provoacă modificări importante, structurale și funcționale, la nivel hepatic (6). Aceste efecte au fost puse pe seama rolului ficatului în procesele de detoxificare, dar și de faptul că la nivel hepatic există o intensă sinteză proteică (5). Este cunoscut că acest element este un component esențial în unele enzime oxidative (11), cum este cazul glutation-peroxidazei, care reprezintă selenoproteina dominantă din citosol și din mitocondrii (2). Pornind de la aceste cîleva observații, în aceasta lucrare am urmă- rit unele modificări biochimice hepatice la puii de găină, de vîrste dife- rite, în urma unui tratament subcronic cu seleniu sau cu seleniu și vita- mina E. BIBLIOGRAFIE 1. BAC IU I., Fiziologie. Edit. didactică și pedagogică, București, 1970. 2. GIURGEA R., VINTILĂ V., BARA Ă., ROMAN I., Realizări și perspective în cercetarea biochimică. Subcomisia de biochimie. Zilele Academiei Române, Cluj-Napoca,. w p, 94—98, 1992. 3. VINTILĂ V., GIURGEA R., URAY Z., ROMAN I., Realizări și perspective în cercetarea biochimică. Subcomisia de biochimie. Zilele Academiei Române, Cluj-Napoca, 87—93, 1992 4. VINTILĂ V., GIURGEA R., PUICA C., ROMAN I., St. cercet. biol., Seria biol, anim.,, 44 : 47 — 50, 1992, Primit în redacție la 18 noiembrie 1992 Centrul de cercetări pentru tehnologii ecologice. București, Splaiul Independenței nr. 296 și Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină Cornish-Eock, la intrarea în experiență avînd vîrsta de 5 respectiv 21 de zile. Puii din ambele vîrste au fost grupați fiecare în trei loturi; martor (M), tratați cu seleniu (Se), tratați cu seleniu și vitamina E (SeE). Seleniul și vita- mina E (Huhtamaki Oy Novamed) s-au administrat în furaj în doză de 0,2 mg/kg furaj pentru seleniu și de 79,2 mg/kg furaj pentru vitamina E. Ambele vîrste au fost tratate timp de 21 de zile, apoi 10 zile aceștia au fost lisați fără tratament și sacrificați. Sacrificările pentru puii care au avut vîrsta de 5 zile la intrarea în tratament s-au făcut la 3, 11, 18 și 31 de zile (ultima la 10 zile de la încetarea tratamentului), și la 7, 13, 21 și 28 de zile (ultima după pauza de administrare). Sacrificarea s-a făcut St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p.65—68, București,1 1993 • ' 5 — c. 3729 66 Rodica Giurgea și colab. prin decapitare, după o prealabilă inaniție de 16 ore și imediat s-a recol- tat ficatul din care s-au dozat: proteinele totale (4), azotul aminoacizilor liberi (9), acizii nucleici — ARN și ADN — (10). Datele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet. A fost calculată și diferența procentuală față de martor (D%). Semnifi- cația statistică s-a considerat de la p = 0,05. REZULTATE ȘI DISCUȚII Administrarea de seleniu sau de seleniu și vitamina E determină- modificări la nivel hepatic, dependente de durata administrării și de virsta animalelor. Seleniul sau seleniul și vitamina E determină la puii de ambele vîrste b scădere a proteinelor hepatice, la prima sacrificare, scădere care se menține la puii de 5 zile și la sacrificarea a 2-a. Scăderea înregistrată la prima sacrificare are ca rezultat o creștere a conținutului aminoacizilor liberi din ficat. La puii de 5 zile, în cazul celei de a doua sacrificări, scă- derea conținutului de proteine este paralelă cu scăderea azotului amino- acizilor liberi, proces care nu apare la puii dc 21 de zile. Seleniul deter- mină o ■creștere a conținutului de ARN din ficat, la prima sacrificare, în. cazul puilor de 5 zile, în timp ce la puii de 21 de zile acest parametru este scăzut. Modificările parametrilor urmăriți pe parcursul tratamentului evidențiază efecte mai'puternice la puii de 21 do zile decît la cei de u zile, în privința acizilor nucleici (tabelul nr. 1). Aceste diferențe în funcție de vîrstă pot fi puse pe. seama reactivității diferite a organismului. Este' cunoscut- ca la un pui de găină de 5 zile nu se poate vorbi de o matu- ritate neuro-endocrină, în timp ce la 21 de zile aceasta este atinsă (7). Administrarea acută de seleniu influențează metabolismul glucidic, afec- tînd gluconeogeneza hepatică. Acest proces este dependent de precursorii gluconeogenetici utilizați,. deci de aminoacizii glucoformatori (3). Proce- sul se reflectă în unele situații în cazul rezultatelor noastre privind meta- bolismul proteinelor hepatice. Un alt aspect care trebuie menționat este' intervenția seleniului în activitatea unor enzime s eleno dependente (8),. enzime a căror funcționare este implicată în procesele legate de metabo- lismul proteinelor. Datele noastre evidențiază că efectele produse de sele- niu sau de seleniu și vitamina E sînt mai puternice, la ambele vîrste, la primele două sacrificări. La sacrificarea a treia și la sacrificarea a. patra, după încetarea tratamentului, apar fenomene de reversibilitate.- Reversibilitatea pe care o înregistrăm la sacrificarea a 3-a, cînd încă s-a continuat tratamentul cu aceste elemente, poate fi explicată prin rolul- seleniului în stabilitatea membranelor biologice a mitocondriilor, micro somilor și lizozomilor. Ambele elemente protejează țesuturile de peri- colul oxidativ, printr-o acțiune sinergică, deși este general acceptat că efectele: seleniului sînt independente de cele ale vitaminei E (2), (8). în-- concluzie, modificările înregistrate în ficatul puilor de găină de vîrste diferite, tratați cu seleniu sau cu seleniu și vitamina E sînt depen- dente de durata administrării, devîrsta animalelor. Reversibilitatea modi- ficărilor, la ambele vîrste, se înregistrează la o durată mai mare de tra- tament (sacrificarea a 3-a) și după oprirea administrării acestor elemente.- 58 Rodica Giufgea șî colab. 4 BIBLIOGRAFIE 1. BEHNE D., HILMERT H., SCHEID S., GESSNER H., Biocheim. Biophys. Acta, 968 : 12 — 21, 1988. 2. BEHNE D., SCHEID S., KYRIAKOPOULOS A., HILMERT, H., Biochim. Biophys. Acta, 1033 : 219—225, 1990. 3. BELL R. R., SOLIMAN M. R. L, EARLY L. J., Toxicologv, 65 : 161-168, 1990. 4. GORNALL A. G., BÂRDAWILL G. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 78: 751-766, 1949. 5. GUENTER W., BRAGG D. B., Poultry Sci., 56 : 2031-2038, 1977. 6. LEVANDER O. A., Trace, elements in humanancl animal nutrilion, Academic Press, Orlando, voi. 2 : 209-279, 1986. 7. NVOTA J., LAMOSOVA D., FÂBERIVÂ A., Physiol. Bohenoslov., 22 : 337-343, 1973. 8. PERONA G., SCHIAVON R., GUIDI G. C., VENERI D., MINUZ P., Thromb. Hae- most., 64: 312—318, 1990. 9. RAC I., Casop. Likarum. Csk., 16 :233—234, 1959. 10. SPIRIN A. S., Biochimiaj 23: 656-662, 1958. H‘ ZACHARA B. A., WASOWICZ W., GROMADZINSKA J., SKKODOWSKA M., KRA- SOMSKI G., Biol. Trac. Elem. Res., 10: 175 — 187, 1986. ASPJECTE HISTOENZIMATICE ÎN CREIERUL ȘOBOLANILOR. INTOXICAȚI CU SULFURĂ DE CARBON ȘI HIDROGEN SULFURAT ÎN CONDIȚII DE POLUARE ATMOSFERICĂ VIGTORIA-DOINA SANDU și FLORINA ZERIU Primit in redacție Ia A decembrie 1992 Institutul de cercetări, biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. ÎS Our histoenzymatical research on adult mâlc Wistar rats (210—250 g) exposed lor 3 months to industrial polluted air conditions (CS2 and H,S) pointed to some perturba- tions of brain enzymatic-activity : the inhibition oî cytochrome oxidase, succinate dehy- drogenase — in the cerebral cortex — andATP-ase (Mg2*-dependent) activity especially in plexug choroideus. These results suggest both the alteration of oxidative-energetic metabolism and membrane transport processes in some brain regions. The mechanisms bl? the synaptic transmit are not affected (MAO and ACE activity did not chauge). ^Sulfura de carbon. (CS2) și hidrogenul sulfurat (H2S) sînt cei mai frecvenți și mai toxici poluanți ai aerului? produși sau utilizați (CS2 uti- lizat ca solvent) de combinatele de fibre celulozice și hîrtie. Aceștia pătrund în organism în general pe cale respiratorie,. odată cu aerul inspirat și uneori .pe cale trapșeutanată, exercitînd efecte toxice de amp itudine dependentă de concentrația lor. Afectează preponderent sistemul nervos cențipj, determinînd, depresia funcției acestuia, comă și chiar depresie respiratorie accentuată, cu afectarea gravă a plămînilor (3), (5), (6), (7), (9). Întrucît creierul este unul dintre organele cele mai sensibile la acțiu- nea celor doi poluanți, am considerat oportună investigarea acțiunii lor asupra unor activități enzimatice .cerebrale la șobolan, în condițiile de poluare industrială din secția de filare nr. 1 a Combinatului de Fibre Celulozice; și Hîrtie din Dej’(CFCH-Dej). . MATERIAL ȘI METODE Investigațiile noastre s-au efectuat pe clouă loturi de șobolani adulți Wistar, masculi (210—25.0 g) : lotul martor (M) întreținut în condiții standard de crescătorie și lotul tratat (T) expus timp de 3 luni înțr-p cușcă,; în sala de filare nr. 1 a CFCH—Dej, în atmosferă poluată cu BaS și.CS3 și alimentat similar lotului M. Conform determinării efectuate de laboratorul de toxicologie al combinatului, noxele emise în sala de filare nr. 1 nu depășeau concentrația maximă admisă (CMA), adică 15mg/m3 H2S și 50mg/m3 CS2. Deci calea de administrare a toxicelor menționate este cea respiratorie. ' Sacrificarea animalelor din ambele loturi s-a făcut dimineața?, „â jeun”, prin secționare cervicală, cînd s-a recoltat creierul mare, care a. fost înghețat rapid în azot lichid și secționat la un criotom tip SLEE- Londom Pe astfel de secțiuni de 10 a realizate la nivelul diencefaiului, în planul .frontal A7>3_7j6^7j9, după atlasul stereotaxic Albe-Fessard șî colab. (l)am efectuat prin tehnicile uzuale (8) reacțiile pentru evidențierea acti- vității ' următoarelor enzime : citocromoxidaza (CyOx), succinatdehidro- St. cerci biol., Seria biol, anim., t. 45, nr. 1, p. 69 — 72, București, 1993 70 Victoria-Doina Sandu și colab. 2 3 Aspecte histoenzimatice în creierul șobolanilor intoxicați 71 genaza (SDH), glutamat dehidrogenaza (GDH), lactatdehidrogenaza (LDH), monoaminoxidaza (MAO), acetilcolinesteraza (AcE), adenozin- trifosfataza Mg^ activată, (ATP), fosfataza alcalină, fosfataza acidă. Secțiunile efectuate au permis evidențierea următoarelor forma- țiuni structurale cerebrale: scoarța, talamusul, hipotalamusul, corpii striați, nucleul amigdalian, plexul coroidean. REZULTATE Datele studiului histoenzimologic al secțiunilor de creier au fost notate cu valori convenționale, care exprimă intensitatea relativă a reac- țiilor enzimatice la cele două loturi, și au fost sumarizate în tabelul nr. 1. Deoarece histotopografia și intensitatea reacțiilor enzimatice la animalele din lotul do control M sînt cele obișnuite, normale (descrise de noi în alte lucrări), în cele ce urmează vom menționa doar modificările induse de noxe la lotul T comparativ cu lotul M. Astfel, atmosfera poluată cu CSa și H3S a provocat inhibarea reacțiilor CyOx și SDH în scoarța cerebrală precum și o puternică inhibare a reacției ATP-azei la nivelul scoarței cerebrale, corpilor striați și în special în plexurile coroidiene (tabelul nr. 1). < Tabelul nr. 1 Activitatea cnzimatică cerebrală la șobolanii din loturile martor (M) și tratat (T) Enzime Lot Scoarță Talamus Hipotalal- mus Corpi striați Nucleu amigda- lian PlfiK coroidian X CyOx M 3 4,5 2,5 5 4 3,5 T 2 4,5 2,5 5 4 3,5 x ’ SDH M 2 3,5 2 3 1,5 ' 2,5 T 1 3,5 2 - .3 1,5 2,5 GDH M 1 1,5 1 1 1 2 T 1 1,5 1 1 1 2 MAO M 0,5 . 0,5 0,5 1 1 0;5 T 0,5 0,5 0,5 1 1 . 0,5 AcE M 1 1 3 3 1,5 2 T 1 . 1 3 3 1,5 2 ATP-aze M 1 1,5 0,5 2,5 1 2,5 T 0,5 1,5 0,5 1 1 .4. Fosf. M 1 1 1 1,5 1 3 alcal. T 1 1 1 1,5 1 . 3 Fosf. M 1 0,5 1 1 0,5 — 2,5 acidă T 1 0,5 1 1 0,5 2,5 LDH M 2 3,5 3 3,5 2,5 3 T 2 3,5 3 3,5 2,5 : ; -.3 S-au notat cu : x = enzimele a căror activitate s-a modificat sub influența noxelor la lotul T; 0,5 — 1 = reacții slabe; 1,5 —2,5 = reacții moderate; 3—4 = reacții intense; 4,5—5 = reacții foarte intense. Reacțiile celorlalte enzime studiate nu se modifică semnificativ față de martori. DISCUȚII Conform datelor, existente în literatura de specialitate principalul mecanism de acțiune la nivel tisular al celor doi agenți poluanți, CS2 și H2S, este cel enzimatic (4), (7), (11). Ca o consecință a interacțiunii dintre, toxic și enzimă apar ,,leziuni metabolice” enzimatice care pot fi apo,i substratul unor modificări morfologice și funcționale. .. în acest sens, experiențe efectuate pe animale de laborator au evi- dențiat la nivelul creierului inhibarea unei game largi de activități enzi- matice (MAO, CyOx, ATP-aza, fosfataza alcalină, glutamatdecarboxilaza,. dopamin-beta-hidroxilaza, etc) (6), (9) cu efecte negative multiple asupra sistemului nervos central, dintre care mențibnăm afectarea metabolis- mului eatecelaminelor, de importanță majoră pentru activitatea nervoasă, superioară. Up sindrom frecvent întîlnit în intoxicația cu. CS2 este și poline- vrita sulfocarbonică,...care are la bază distrugerea tecii de mielină a axo- nilor:<6). De asemenea, H2S este un toxic sistemic care poate acționa, în doze mari, cu rapiditatea acidului cianhidric producînd moartea prin paralizia centrului respirator; efectele sale toxice se datorează blocării sistemelor' enzimatice ale proceselor oxidative celulare și în special blo- cării citocromoxidazei (2), (7). _ în consens eu datele din literatură, rezultatele studiului nostru relevă'"Afectarea unor activități enzimatice cerebrale la șobolanii expuși timp de trei luni în atmosfera poluantă cu CS2 și HaS din sala de filare nr. ha GECH-Dej,. deși concentrația acestora nu depășește concentrația maxi mă-'(CM A) admisă de normele în vigoare, privind protecția muncii. Reducerea reacțiilor enzimatice mito con dri ale CyOx și SDH pre- cum șî"ă"activității ATP-azei în scoarța cerebrală, sugerează inhibarea proceselor energogene aerobe și a fosforilării oxidative, fenomene care pot avea -repercusiuni negative asupra funcționalității normale a creie- rului. Modificările enzimatice din scoarță cerebrală pot deregla activitatea reflexă, care stă la baza activității nervoase superioare. Pe de altă parte, scăderea activității ATP-azei, enzimă cu rol deo- sebit An transportul activ prin membrane, în endoteliul vascular și în plexul coroidian, poate semnifica alterarea funcțională a barierei hema- toencefalice, prin reducerea permeabilității acesteia. ’ Enzimele implicate în transmiterea sinaptică, atît adrenergică (MAO), cît și colinergică (AcE) nu par a fi afectate vizibil de noxele emise în condițiile experimentului nostru. în literatura de specialitate a fost semnalată însă inhibarea monoa- minoxidazei de către 0S2 la concentrații mai mari decît în cazul studiului nostru; și în consecință tulburarea metabolismului aminoacizilor liberi în celulele nervoase (8—9). 72 Victoria-Doina Sandu și colab. . 4 ... Rezultatele prezentate, coroborate cu date încă nepublicate, obți- nute în cadrul acestui experiment la nivelul altor organe (ficat,, rinichi, splină), duc la concluzia că noxele (CHa + H2S) din sala de filare nr. 1 a CFCA-Dej afectează în general activitatea enzimatică tisulară, exerci- tînd doar o acțiune toxică de intensitate redusă, dat fiind faptul că nu s-au înregistrat modificări histopatologice evidente în aceste organe. Pentru elucidarea gradului de nocivitate al acestor poluanți și lua- rea masurilor adecvate de protecție a muncii, de reducere și prevenire a poluării în condițiile CFCA-Dej, considerăm necesară efectuarea ' unor experiențe de tip cronic pe animale de laborator precum și efectuarea obli- gatorie a controlului medical periodic al personalului muncitor ;expus acestor noxe. ' Ne gîndim de asemenea la posibilitatea administrării în scop profi- lactic sau terapeutic a unor medicamente neuroprotectoare, hepatopro- tectoare, antistresante, biostimulatoare care ar putea fi recomandate în urma unor investigații repetate și pe termen lung, efectuate pe animale de experiență. BIBLIOGRAFIE 1. ALBE TESSARD D., STUTINSKY' F., LIBOUBAN S., Atlas sUr&otaxique du dience- phale du rat blanc. Gcntr. Nat. Recii. Sci., Paris, 1966. 2. AUFDERNAUER F., TONZ O., Schweiz. Med. Wochenschr, 100: 894-905, 1970. 3. COTRĂUM., PROCA M., Toxicologia analitică, Edit. medicală, București, 1088. 4. KOLATÂ G., Science, 229, 4719: 850—871, 1985. . . 5. KREINDLER A., Infarctul cerebral si hemoragia cerebrală, Edit. Academiei, București, 1972. 6. MOGOȘ GH., Rev. environ. Heth, 11:65—72, 1975. 7. MOGOȘ GH., Toxicologie clinică, voi. 2, Edit. medicală,. București, 1990. 8. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A. T., BABA A. I., Tehnici de kistaehimie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1976. 9. NICULESCU T., Manual de patologie profesională, voi. 1, Edit. medicală, București, ■1985. 10. PATTY F. A., Industrial hygene and toxicologg, voi. 1, Interscience, New-Yorlî, 1958. 11. RUSSEL R. W., OVARSTREET D. H., Progres in neurobiol., 28 : 97-129, 1987* Primit in redacție la 10 iunie 1992 NOTĂ CĂTRE AUTOR Revista „Studii * și cercetări de biologie, Seria biologie animală” publică articole originale de nivel științific superior din-toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomie, fiziologie, genetică, ecologie, etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici ca: 1. Viața știin- țifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dac- tilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea biblio- grafiei în text se va face prin numere. în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau al revistelor ' (prescurtate conform uzanțelor internațio- nale), volumul, urmat, în căzui în care este menționat, de număr (în paran- teză), despărțit prin: de pagină și an. Lucrările vor fi însoțite de o pre- zentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textul lucrărilor, inclu- siv bibliografia, explicația figurilor și tabelele nu trebuie să depășească 7 pagini-dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusi- vitate autorilor. Facultatea de biologie, geografie, geologie Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. U T și Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. IS La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” par alt deux fois par an. Toute commande de l’ătranger sera adressee ă ORION SRL, Splaiul Independenței 202 A, Bucărest 6, RoUmanie, PO BOX 74 — 19 Bucarest, Tx 11939 CBTxR, Fax (40) 13122425.