COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil! i .. z Academician MIHAI BÂCESCU \ . . ■ ■' I' Redactor responsabil adjunct! ! . Prof. dr. doc. NICOLAE SIMIONESCU ' Membri! , , dr. doc. PETRU BÂNĂRESCU; academician NICOLAE BOT NARIUG; academician OLGA NECRASOV; dr. GRIGORî STRUNGARU ; dr. NICOLAE TOMESCU ; dr. RADU MEȘTER - secretar de redacție. Anunțăm abonați! și cumpărătorii revistei noastre că datorită ere ș sterii costurilor de tipărire sîntem obligați să reducem numărul anual'oh pagini ăl publicației noastre (ceea ce explică și comasarea unor numerele Contăm pe înțelegerea situației și sperăm în menținerea abonamentelor lț revista noastră. . ■ i i Studii si cercetări Ie BIOLOGIE / SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abonp mente din străinătate: se primesc la ROMPRESFILATELIA, Sector b: export-import presă, P.O. Boxb2—201, telex: 10 376 prsfi r, Calea Griviț^ nr. 64—66, 78104 București, România, saulareprezentanții săi din str.ț' inătate. ■ ■ Manuscrisele se vor trimite pe' adresa Comitetului de redacție al revistei „Stu- dii și cercetări de biologie, seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb, pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 București, Splaiul In- dependenței nr. 296. EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE . Calea: Victoriei nr. 125 R—79717 București - 22 telefon' 50 76 80 ADRESA REDACȚIE Calea Victoriei nr. 125 R — 79717 București — telefon 50 76 80 TOMUL 43, NR. 1—2 ianuarie — decembrie 1991 SUMAR D. RADU, Rîndunica roșcată (Hirundo daurica rufula Temm.) își extinde arealul în România . ................................................................ 3 IRINA TEODORESCU și A. SIMIONESCU, Situația atacului defoliatorilor Malacosoma neustria L., Euproctis chrysorrhoea L. și Thaumetopoea processionea L-, în pă- durile din România, în intervalul 1976 — 1990. . ........................ 7 M. FALCĂ, Distribuția spațială a colembolelor din solurile unor ecosisteme forestiere , montane............................................................. 19 IRINA TEODORESCU, Contribuții la cunoașterea entomofaunei dăunătoare și utile în culturile din zona Dăbxileni............................................. 23 AL. CRIȘAN, CODRUȚA ROMAN, STANCA JELERIU, GH. STAN, N. TO- ' MESCU și I. COROIU, Influența culorii substratului asupra biologiei reproducerii la Ostrinia nubilalis Hbn. (Lepidoptefra: Pyralidae). I. Cercetări în condiții de laborator.................................................................. 29 VICTORIA-D0INA SANDU și A. D. ABRAHAM, Cercetări histoenzimologice referitoare la acțiunea hidroxiureei asupra creierului de șobolan...................... 39 VICTORIA-DOINA SANDU, A. D. ABRAHAM și Z. URAY, Efectele iradierii și aie ad- ministrării unor extracte de timus asupra activității enzimatice cerebrale la șobo- lani Wistar.............................................•.................. 45 MAR IA BORȘA și A. D. ABRAHAM, Efectul trofoparului și al glutamogluconatului de magneziu asupra unor enzime hepatice și serice la șobolani Wistar intoxicați cu ciclofosfamidă........................................................... 51 D. COPREAN, CORINA ROȘIORU, RODICA GIURGEA și |C. WITTENBERGER|, Efectul tratamentului subcronic cu nifedipină asupra unor parametri ai metabo- lismului glucidic la șobolanii normo- și hipertensivi.................... 57 CORINA ROȘIORU, |C.- WITTENBERGERj, D. COPREAN și J. HALLER, Efecte induse de pentoxifilin® asupra metabolismului energetic al hematiilor umane normale..................K................................................. 61 RODICA GIURGEA, D. COPREAN și C. D. PUICA, Efectele timoromului® asupra unor parametri biochimici sanguini la șobolanul Wistar..................... . 67 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 1 — 124, București, 1991 SumaF ZOR IC A HERTZOG și O. CHIȚA, Acțiunea sihergică a ciclofosfamidei și a vitaminei C In celulele transformate dintr-o linie celulară HEp —2.................>. . 71 VIRGINIA POPE SCU-MAR INE SCU și' MARIOARA FILIMON, Date asupra faunei fitofile din ghiolul Zătonul Mic (Delta Dunării)...........'........... 77 , DOR INA NICOLE SCU și MAR IANA BUGA-FILIP, Potențialul metabolic al unor grupuri fiziologice de microorganisme planctonice care determină interconversia formelor azotului...................................................................... 85 VIRGINIA POPESCU-MARINESCU, Structura zoocenozelor teutonice din golful Musura (avandeltă) în perioada 1987 — 1989............................. 91 VALERIA TRICĂ, Date privitoare la biplogia lacului Fundata..................... 99 V. ZINEVICI și LAURA TEODORESCU, Dinamica reciclării biomașei zooplanctonice în ecosisteme de tip lacustru din Delta Dunării (perioada 1975 — 1987) sub im- pactul procesului de eutrofizare...................................... 109 V. ZINEVICI și LAURA TEODORESCU, Evoluția structurii și relațiilor trofice ale zoo- planctpnului în ecosisteme de tip lacustru din Delta Dunării (perioada 1975 — 1987) sub impactul procesului de eutrofizare .......................... 115 RECENZII ................*.................................................... 121 RÎNDUNICA ROȘCATĂ (HIRUNDO D AURICA RUFULA TEMM.) ÎȘI EXTINDE AREALUL ÎN ROMÂNIA D. RADU , On July 14, 1976, the author collected two specimens (3 and Ș) of red-rumped swallow (Hirundo daurica rufula Temm.) in the South of Dobrudja, for the first time in Re- mania. Thus this species was introduced in Romania’s avifauna as a new and sure species. On June 23, 1989, the author also collected two specimens ( iulie 1990, am redescoperit rîndunică roșcată în sudnl Dobrogei, însă mai la nord de localitățile în care a fost observată sau colectată în anii 1976 și 1989, anume la sud de Cernavodă, pe valea pîrîiului Peștera, lingă localitatea Cochirleni, reușind a colecta și de aici uA exemplar femei. Ovarul acesteia era resorbit. Datele biometrice sînt redate în tabelul nr. 2. Tabelul nr. 2 Datele biometrice (mm) ale exemplarului de rîndunică roșcată colectat la 27 iulie 1990 Sexul ' Anvergura Lungimea corpului Aripa ■ ■ Coada Tarsul Ciocul ' ? 317 194 119,5 102 15 . , 7,5 Identificarea rîndunelei roșcate în ultimul deceniu și jumătate în cele două extreme sudice ale României, anume în cea estică (Dobrogea de sudrvest) și cea vestică (Munții Almăjului), locuri unde subspecia a fost găsită cuibărind și de unde s-au și colectat exemplare doveditoare, oferă certitudinea că ea și-a extins spre nord arealul de nidificar. Faptul reiese evident privind modul în care arealele de răspîndire ale acestei subspecii sînt redate atît în determinatoarele apărute înainte de anii 1976 și 1977, adică apriori semnalării rîndunelei roșcate pentru prima dată în România (D. Radu, 1976,. 1977), areale în care granița nordică a răspîndirii ei figurează mult mai la sud de Dunăre (G. P. Dementiev și colab., 1954; R. Peterșon și colab. 1957, 1961, 1969, 1972 ; K. H. Voous, 1960, 1962 ; B. Bruun și colab., 1971; H. Heinzel și colab., 1972; W. Ma- katsch, 1976), cît și din arealele. redate în determinatoarele apărute după aceste date (1976, 1977) (R. Peterșon și colab., 1979; B. Grzimek, 1980;. W. Makatsch, 1989), cazurile respective denotînd o lipsă de informare la zi a autorilor respectivi. ’ • • , DISCUȚII Prezența rîndunelei roșcate în sudul Dobrogei în anul 1976 (D. Radu 1976, 1977) și redescoperirea acesteia abia în anul 1988 (D. Radu și R. Theodorescu, 1988) și chiar în localitățile mai. nordice (Cochirleni, 1990), Fig.l. — Locurile unde au fost observate și colectate de autor rîndunelele roșcate (original)- 1. Locul semnalării în 1975. 2. Locul semnalării în 1976. 3. Locul colectării în’ 1976. 4. Locul semnalării în 1988. 5. Locul colectării în 1989. 6. Locul colectării în 1990. Fig. 2. Cuib de rîndunică roșcată în curs de construcție în cheile Mraconiei (23 iunie 1989) (original). n Rîndunică roșcată îșî extinde arealul în România Fig. 3. —Cele două rindunele roșcate colectate în Munții Almăjului la 23 iunie 1989 (original). precum și faptul că ea nu a mai fost observată nici înainte de anul 1976 și nici între anii 1976—1988 și 1990, deși zona a fost continuu cercetată sub aspect ornitologic și în special privind prezența rîndunelei roșcate în aceas- tă regiune, ne sugerează existența unei expansiuni cu caracter pulsatil a arealului („pulsating areal”) acestei subspecii. Aceasta s-ar traduce prin .înaintări și retrageri alternative în timp ale graniței ei nordice de nidificare, fapt caracteristic procesului general ce are loc atunci cînd o specie își ex- tinde arealul, fenomen ce presupune confruntarea ei cu anumite dificultăți de ordin ecologic în noile teritorii pe care le cucerește. Faptul că în sudul Dobrogei anumite populații ale rîndunelei roș- cate au fost găsite și în peisaje antropice, cuibărind sub podețele joase ale șoselelor taluzate sau în apropierea așezărilor omenești (D. Badu, 1976,1977), trădează una din caracteristicile speciilor ce-și extiud arealele, anume aceea a apropierii lor de localități și chiar pătrunderea în mediul antropic, așa cum se observă la o serie de specii ce aparțin la grupe siste- matice foarte diferite, precum : Streptopelia decaocto, Dendrocopos syria- cus, Larus argentatis^ Serinus serinus, Turdus pilaris etc. BIBLIOGRAFIE 1. BRUUN B., SINGER A., KONIG G., Der Kosmos-Vogelfilhrer, Franckh’sche Verlaghan- dîung, Stuttgart, 1971. 2. DEMENTIEV G. P., GLADKOV N. A., BLAGOSKLONOV K. N., VOLCIANEȚKII I. B., MEKLENBURȚEV P. H., PTUȘENKO E. S., RUSTANOV A. K., SPAN- GENBERG E. P., SUDILOVSKAIA A. M., STEGMAN B. K., Ptițî Sovietskogo Souiz , voi. VI, Sovietskaia Nauka, Moskva, 1954. 3. GRZIMEK B.; Grzimek’s Tierleben, Deutscher Taschenbuch Verlag, Berlin, 1980. 4. HEINZEL H., FITTER R., PARSLOW J., Pareys Vogelbuch, Alle Vogel Europas, Nord- Afrikas und des Mittleren Ostens, Paul Parey, Hamburg—Berlin, 1972. 5. MAKATSCH W., Die Eier der VGgel Europas, voi. II, Neumann Verlag, Berlin, 1976. 6. MAKATSCH W., Wir bșstimmen die Vagei Europas, Neuman Verlag, Leipzig — Radebeul, 1989. 7. PETERȘON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P. A. D., Guide des Oiseaux d’Europe, Dela- chaux et Niestle S. A. Neuchâtel, 1957. 8. PETERȘON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P. A.D., VUgel Europas, Paul Parey, Hamburg — Berlin, 1961. 9. PETERȘON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., A Field Guide to the Birds of Bri- tain a,nd Europe, Collins, London, 1969. 10. PETERȘON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P. A. D. A Field Guide to the Birds of Bri- tain and Europe, Collins, London, 1972. 11. PETERȘON R.. MOUNTFORT G. HOLLOM P.A.D. A Field Guide to the Birds of Bri- tain and Europe Collins, London, 1979. 12. RADU DIMITRIE, Rîndunică roșcată cuibărește în România, Vînătorul și pescarul sportiv, 9, 16, 1976. 13. RADU DIMITRIE, Hirundo daurica rufula Temm., specie nouă pentru România, St. cerc, biol. Seria biol, anim., t. 29, nr. 1, p. 11 — 14, 1977 14. RADU DIMITRIE, Rîndunică roșcată (Hirundo daurica) cuibărește în Munții Almăjului, Revista Vînătorul și pescarul din România, 9 — 10, 16, 1990. 15. RADU D., THEODORESCU R , Ornitologică, Vînătorul și pescarul sportiv, 12, 16, 1988. 16. VASlC V., MATVEJEV S., HAM I., Present range of red-rumped swallow, Hirundo daurica rufula Temminck, in Serbia and adjacent countries, Beograd, 1980. 17. VOOUS K. H., Atlas of European Birds, Nelson, 1960. 18. VOOUS K. H., Die Vogelwelt Europas und ihre Verbreitunq, Paul Parey, Hamburg — Perlin, 1962. , Primit în redacție la 14 septembrie 1990 SITUAȚIA ATACULUI DEFOLIATORILOR MALACOSOMA NEUSTRIA L„ EUPROCTIS CHRYSORRHOEA L. ȘI THAU- METOPOEA PROCESSIONEA L. ÎN PĂDURILE DIN ROMÂNIA, ÎN INTERVALUL 1976-1990 IRINA TEODORESCU și A. SIMIONESCU In the paper the authors r&lated about the distribution of attacked forest surfaces for Malacosoma neustria L., Euproctis chrysorrhoea L. and Thaumetopoea processionea L., between 1976 — 1990, the annual dynamics of attacked surfaces and the intensity of these defoliator attacks. The largest surfaces attacked forest was in the Romanian Plain, Muntenia and Oltenia subcarpathian hills (99.80%) for Malacosoma neustria, in the West Plain of Transyl- vania(38.6%) and Banat (28.2 %) for Euproctis chrysorrhoea and in the Romahian Plain (36.5%) Banat (35.6%) and Dobrogea (24.2%) for Thaumetopoea processionea. The annual attacked surfaces varying betweeh 1600 and 38,660 ha with 11,584 ha mean value for Malacosoma neustria between 400 and 13,200 ha, with 557 ha meaii value for Euproctis chrysorrhoea and between 252 and 1935 ha with 967 ha mean value for Thau- metopoea processionaea. Regarding'to attack intensity it was observed a prevalence of surfaces with the weak and very weak intensity : 61.8% for Malacosoma neustria, 55.5% for Euproctis chrysor- rhoea and 66.3 % for Thaumetopoea processionea. The very highly attacked surfaces were manifested only on 14.4% for Malacosoma neustria, 25.6% for Euproctis chrysorrhoea and 22.2% for Thaumetopoea processionea. Prezența și înmulțirea defoliatorilor Malacosoma neustria L., Eu- proctis chrysorrhoea L. și Thaumetopoea processionea L. în diferitele forma- țiuni forestiere este dependentă de natura și structura arboretelor, consis- . tență, starea de vegetație și zona pedoclimatică în care acestea se dezvoltă. . De regulă, înmulțirile în masă ale acestor lepidoptere se produc în păduri de cvercinee, preferate fiind cerul (Quercus cerris L.) și gîrnița (Quercus frainetto Ten.). în unii ani însă, Malacosoma neustria și Euproc- tis chrysorrhoea se întîlnesc și în arboretele de amestec, care, pe lîngă Quercus), cuprind,și alte specii forestiere ca paltinul (Acer pseu- doplatanus L.), teiul (Tiiia sp.), fagul (Fagus sp.), carpenul (Carpinus betulus L.)j plopul (Populus sp.), salcia (Salix sp.), pomaceele etc. în complexul lepidopterelor defoliatoare din România cele 3 specii luate în discuție, ca efective ale populațiilor și suprafețe atacate se situ- ează după Lymantria dispar L., care este dăunătorul principal, Tortrix viri- dana L. și Geometridae. în cele mai multe cazuri, în păduri se întîlnește un atac asociat în care specia dominantă, Lymantria dispar, slăbește arbo- retele, expunîndu-le atacului produs de Tortrixviridana, Geometridae, Mala- cosoma, Euproctis, Thaumetopoea și alți dăunători (1—-6). în perioada 1976 — 1989, speciile Malacosoma neustria, Euproc- tis chrysorrhoea și Thaumetopoea processionea și-au asociat frecvent atacul cu cel de Lymantria, defoliator care pînă în 1988 și-a sporit continuu efec- St. cerc, biol., Seria biol, anim., t.. 4S, nr. 1—2, p. 7—18$ București,-1991 8 Irina Teodorescu A. Simionescu 2 tivele, afectînd suprafețe din ce în ce mai mari, cu un maxim de 695 100 ha (9). în unele arborete s-au constatat și asocieri cu Tortrix viridana și . Qeomelridae, . . . Urmărirea situației atacului celor 3 defoliatori în ultimii 14 ani a permis decelarea unora din cauzele creșterii atacului și, pe această bază, sugerarea de măsuri de protecție a scelionidelor oofage (7—8). DISTRIBUȚIA PE TERITORIUL ROMÂNIEI A SUPRAFEȚELOR DE PĂDURI ATACATE DE MALACOSOMA NEUSTRIA, EUPROCTIS CHRYSORRHOEA, THAU- METOPOEA PROCESSIONEA . . La toți cei 3 dăunători, pădurile atacate au fost situate îndeosebi în Cîmpia Română și dealurile subcarpatice ale Munteniei și Olteniei, Dobrogea, Oîmpia de Vest a Transilvaniei, Banat și în mai mică măsură în Podișul și dealurile subcarpatice din Transilvania și sudul Moldovei. Malacosoma neustkia (tabelul nr. 1) și-a exercitat atacul mai ales în pădurile din Oîmpia de sud a țării (în medie 95^7%, din totalul suprafeței atacate), în a căror compoziție domină cerul și gîrnița. Acestea au fost situate în Inspectoratul silvic Giurgiu (40%), mai ales în ocoalele silvice Ghimpați și Bolintin, în Inspectoratul silvic Teleorman (28%), ocoalele ^Slăvești, Roșiori, Alexandria și în mai mică măsură în pădurile din Dolj (ocoalele silvice Craiova, Perișor, Segarcea), Dîmbovița (ocolul Răcari) și Olt (ocoalele Caracal și Slatina). în unii ani (1984, 1986, 1987), întreaga suprafață atacată a fost situată în Cîmpia Română și în total în 10 ani din intervalul 1976—1989, peste 90% din suprafața atacată a fost situată în pădurile din sud. în,pădurile din zona dealurilor subcarpatice ale Olteniei, dăunătorul a fost semnalat doar în cîteva păduri din Inspectoratul silvic Gorj (ocoa- lele silvice Cărbunești și Peșteana).; în medie, în nordul Dobrogei, la Inspectoratul silvic Tulcea (ocoalele Babadag și Casimcea) au fost situate 2,1% din suprafețele atacate iar în . Cîmpia de vest a țării4 la Inspectoratul silvic Satu Mare (ocoalele Satu Mare și Livada), 2,2%. ■ . Euproetis elirysorrhoea (tabelul nr. 1) s-a semnalat mai frecvent în vestul țării, unde suprafețele medii atacate au reprezentat 3Ș,6% din total, în Banat (28,8%). și în mai mică măsură în Cîmpia Română (15,6%) și Dobrogea (12,5%). Am fost mai expuse arboretele de vîrstă mică și medie, în intervalul 1976 — 1981, defoliatorul și-a exercitat atacul înde- osebi în Cîmpia de Vest a Transilvaniei și Dobrogea, pentru ca, în conti- nuare, pînă în 1988 (cu excepția anului 1986), atacul să crească în Banat (între 29,5 și 45,7% din suprafața atacată), iar între 1986 și 1989 în Cîm- pia Română și dealurile subcarpatice ale Munteniei și Olteniei, pe suprafețe - mari,, variind. între 49,3% și 87,8%. Concomitent s-a constatat o diminu- are a atacului. în Dobrogea (începînd din 1983) și Cîmpia de Vest a Tran- silvaniei (între 1986 și 1989). în vestul Transilvaniei, înmulțirile în masă ale defoliatorului au fost localizate în păduri din Inspectoratul silvic Satu Mare (27,5%), în ocoalele silvice Tășnad, Livada, Satu Mare, iar în Banat la Inspectoratul silvic Arad, ocoalele Criș (pădurile Socodor, Adea, Someș, Holumburi), Ineu 10 Irita Teodorescu, A. Simionescu 4 și Tîrnava. Suprafața de 11% din Bihor a fost situată în ocoalele silvice Săcuieni și Ținea, iar prezența sporadică a defoliatorului în centrul Tran- silvaniei s-a semnalat în ocoalele de la Inspectoratele silvice Alba, Cluj, Mureș, Bistrița-Năsăud, Hunedoara, Sibiu. în sudul țării, focare ale ata- cului de Euproctis chrysorrhoea au apărut în ultimii 4 ani în unele păduri din județele Teleorman, Giurgiu și Ialomița. îmhulțirile în masă ale defo- liatorului din plantațiile forestiere din Delta Dunării, de la Sfîntu Gheorghe, au cnprins suprafațe mai mari în 1976 (41,1%) și 1977—1981 (între 21,6% și 76,3% din suprafața totală atacată). Îpcepînd din 1982 suprafețele atacate s-au redus îptre zero în 1983—1984 și 14,7% în 1985. Thaumetopoea processionea (tabelul nr.2), dăunător specific cver- cineelor, a atacat unele arborete din Oîmpia Română, Dobrogea, Banat și în mică măsură Transilvania și sudul Moldovei. în Oîmpia Română, suprafețele atacate în anii 1978, 1980—1985 și 1988—1989 în Inspectoratul silvic Dolj, pădurea Verbicioara (din ocolul Perișor) și Inspectoratul Giurgiu au reprezentat între 20,3% (în 1988) și 100% (în 1978 și 1982) din suprafața totală atacată, cu o medie de 36,5%. Suprafețe mari (35,6% în medie) au fost atacate în Banat, în județul Tabelul nr. 2 Distribuția pe teritoriul României a suprafețelor de păduri atacate de Thaumetopoea processionea (%) ' Anul Cimpia Ro- mână Dobrogea Partea de sud a Moldovei Transilvania Ranat 1976 — —— 2,0 , r- 98,0 1977 — . — - 3,1 96,9 1978 100,0 — — — — 1979 —- — — — 100,0 1980 69,5 — — — 30,5 1981 53,8 12,1 — —. 34,1 1982 100,0 — — — — 1983 11,7 — — •— 88,3 1984 ' 11,7 — — , —'' 88,3 1985 55,3 44,7 — — — • 1986 — 100,0 — — — 1987 ' — — — — — 1988 20,3 79,7 — — — 1989 23,2 76,8 — — — Media anuală 36,5 24,2 0,1 3,6 35,6 5 •Atacul unor defolialori în pădurile din România 11 Arad, ocoalele Silvice Beliu, Criș și Ineu, în anii 1979 — 1981 și 1983—1984, suprafețele anuale variind între 30,5% în 1980 și 100% în 1979. în Dobro- gea, atacul s-a manifestat în Inspectoratul silvic Tulcea, ocolul silvic Babadag, în pădurea Codru în anii 1981, 1985—1986 și 1988—1989, pe suprafețe ce au variat între 12,1% (în 1981) și 100% (în 1986). în anii 1976 — 1977, pe suprafețe mici's-a manifestat atacul în Transilvania (3,6%) ‘ în Inspectoratul silvic Brașov, ocolul Rupea și în sudul Moldovei (0,1%) în Inspectoratul silvic Galați, ocoalele silvice Galați și Hanul Oonachi. DINAMICA ANUALĂ A SUPRAFEȚELOR DE PĂt)URI ATACATE DE DEFOLIATORII MALACOSOMA NEUSTRIA, EUPROCTIS CHRYSORRHOEA ȘI THAUMETOPOEA PROCESSIONEA (fig.) 1 Oele mai mari suprafețe atacate s-au înregistrat în cazul defolia- torului Malacosoma neustria (între 1 600 ha în 1981 și 38 660 în 1987), în 5 ani (1977, 1983, 1986 — 1988) depășindu-se media de 11 584 ha. în anii 1976, 1978—1982, 1984—1985 și 1984, valorile s-au menținut sub medie. Cel mai puternic declin a fost observat în 1984 cînd suprafața atacată s-a redus de peste 7 ori față de valoarea medie. A urmat o creștere a supra- fețelor atacate în următorii 3 ani, în 1987 observîndu-se cea mai mare suprafață atacată (38 660 ha). în ultimii doi ani, atacul a scăzut, suprafața afectată ajungînd în 1989 la 4 280 ha. în toți cei 14 ani s-au înregistrat suprafețe atacate de Malacosoma neustria (tabelul nr. 3). Tabelul nr. 3 Dinamica suprafețelor de păduri atacate de Malacosoma neustria L. și intensitatea infestării (%) Anul Suprafața infes- tată (ha) Intensitatea infestării slabă și f. slabă' mijlocie puternică și f. puternică 1976 9 000 97,8. 2,2 — 1977 13 000 88,5 6,9 , 4,6 1978 7 000 87,1 11,4 1.5 1979 ' 5 400 81,5 5,6 12,9 1980 4 300 80,9 13,0 6,1 1981 6 500 60,0 24,6 15,4 1982 % 6 400 90,6 7,8 1,6 1983 11 800 62,7 28,0 9,3 1984 1 600 81,3 18,7 x — 1985 8 300 79,5 14,5 6,0 1986 29 470 • 44,7 20,1 35,2 1987 38 660 52,4 ’ 26,9 20,7 v 1988 16 470 91,9 6,5 1,6 1989 4 280 60,7 29,8 9,5 Media anuală 11 584 68,1 17,5 14,4 7 Atacul unor defoliatori in pădurile din,România 3 3 în cazul defoliatorului Euproctis ehrysorrhoea suprafețele anuale au fost mai mici, variind între 400 ha. în 1977 și 13200 ha. în 1983, cu o medie de 5.571 ha. Valori mai ridicate (peste medie) s-au înregistrat în intervalele 1981—1984 și 1987—1988, iar valori mai mici în anii 1976— —1980, 1985—1986 și 1989. Și în cazul acestui defoliator, în fiecare an din intervalul 1976—1989, au existat suprafețe pe care s-a depistat atacul (tabelul nr. 4). Tabelul nr. 4 < Dinamica suprafețelor de păduri atacate de Euproctis ehrysorrhoea L. Și intensitatea infestării(%) Anul Suprafața infes- tată (ha) Intensitatea infestării slabă șl f. slabă mijlocie puternică și f. puternică 1976 2 400 45,8 20,8 33,4 1977 400 75,0 25,0 — 1978 2 000 96,5 3,0 0,5 1979 4 100 87,8 7,3 4,9 1980 4 900 53,5 16,5 30,0 1981 7 100 55,5 12,8 31,7 1982 8 800 60,2 17,1 22,7 1983 13 200 38,6 31,1 30,3 1984 8 900 40,4 7,9 51,7 1985 2 800 60,7 3,6 35,7 1986 4 350 45,6 23,2 31,2 1987 7 420 66,4 25,9 7,7 1988 9 380 48,9 31,8 19,3 1989 2 250 39,6 57,3 3,1 Media anuală 5 571 55,5 18,9 ' 25,6 Cele mai mici suprafețe atacate s-au înțîlnit în cazul defoliatorului Thaumetopoea processionea, cu variații anuale între 252 ha, în 1976, și 1 934 ha, în 1985, cu o medie de 967 ha. în primii 3 ani, suprafețele ata-i cate au fost mici (252—255 ha), aproape s-au dublat în 1979, după care, cu o singură excepție (1982), s-au menținut peste valoarea medie în 5 ani (1980—1981,1983—1985) în 4 din aceștia fiind chiar peste 1 800 ha anual, în anull987 nu s-a înregistrat atac de ^^wnetopoea processionea (tabelul nr. 5). ' ‘ - Atacul unor defoliatori în pădurile din România ______________________ 15 14 Irina Teodorescu, Ă. Simionescu 8 Tabelul nr. 5 Dinamica suprafețelor de păduri atacate de Thaumetopoea processionea și intensitatea infestării (%) Anul Suprafața infes- tată (ha) Intensitatea infestării slabă și f. slabă mijlocie puternică și f. puternică 1976 252 100,0 — — 1977 255 100,0 — — .1978 254 29,5 70,5 1979 466 100,0 1 — 1980 1 861 37,3 21,5 41,2 1981 1 622 51,2 38,6 10,2 1982 645 53,5 46,5 ( — 1983 1 831 - 88,3 2,7 9,0 1984 1 831 100,0 — — 1985 1 934 - 40,5 5,6 53,9 1986 865 100,0 — — 1987 — — — 1988 828 100,0 — — 1989 898 23,2 — 76,8 Media anuală 967 66,3 11,5 22,2 INTENSITATEA ATACULUI DEFOLIATORILOR MALACOSOMA NEUSTRIA, euproctis chrysorrhoea, thaumetopoea PROCESSIONEA Malacosoma neustria(tabelul nr. 3, fig. 2). în peste 85% din suprafața atacată a prezentat un atac de intensitate slabă (37,0%), foarte slabă (31,1%) și mijlocie (17,5%). Ponderea suprafețelor cu atac de intensitate slabă și foarte slabă a depășit 60% în 11 ani (1976—1980, 1982, 1983— —1985 și 1988—1989). Doar pe mai puțin de 15% din suprafață, atacul a fost puternic (8,7%) și foarte puternic (5,7%). în anii de vîrf ai atacului (1986—1987), intensitatea puternică și foarte puternică s-a manifestat pe 35,2%, respectiv 20,7% din suprafața atacată, pe cînd în ceilalți ani, ponderea suprafețelor cu o asemenea intensitate a variat între zero (în 1976 și 1984) și 15,4% (în 1981). In medie, 68,1% din suprafața totală au avut intensitate slabă și foarte slabă, 17,5% intensitate mijlocie și 14,4% intensitate puternică și foarte puternică. 40- Fig.2.~ Dinamica suprafețelor de păduri cu diferite graade le intensității atacului produs de Malacosoma neustria : intensitate slabă și foarte slabă (--), intensitate mijlocie (---), intensitate puternică și foarte puternică (...). Euproctis chrysdrrhoea (tabelul'mv4, fig. 3) a avut, în majoritatea cazurilor, un atac slab și foarte slab în peste 50% din totalul suprafețelor atacate. în anii 1976, 1980—1981, 1983 și 1984—1986 s-a constatat un atac puternic și foarte puternic în peste 1/3 din totalul suprafeței atacate, valoarea cea mai mare (51,7%) înregistrîndu-se în anul 1984". O situație deosebită a fost în anul 1977, cînd nu numai că a fost cea mai mică supra- față. atacată, ci și absența atacului de intensitate puternică și foarte pu- ternică, pe 75% din suprafață, defoliătorul prezentînd un atac . slab și foarte slab. ' ............ în medie, suprafața cu atac de intensitate slabă și foarte slabă a fost de 65,5%, cea cu atac de intensitate puternică și foarte puternică repre- zentând 25,6%, iar cea cu atac de intensitate medie, numai 18,9%. Thaumetopoea processionea (tabelul nr. 5, fig. 4). în 8 din cei 14 ani învestigați (1976—1977,1979,1982,1984,1986—1988) nu s-a înregistrat atac de intensitate puternică și foarte puternică, în 5 ani (1976—1977, il Atacul unor defoliatori în pădurile din România 1^ 1979, 1984, 1986), atacul fiind slab și foarte slab pe toată suprafața ata- cată, iar în 1986 neînregistrîndu-se suprafețe atacate. în 3 ani (1978,1985 șl 1989), peste 50% din suprafață a prezentat un atac puternic și foarte puternic, cea mai mare suprafață (76,8%) întîlnindu-se în 1989. în medie, pe. 66,3% din suprafața totală atacul a-fost slab și foarte slab, pe 22,2% atac puternic și foarte puternic și pe 11,5% .atac de intensi- tate mijlocie. Fig. 4. — Dinamica suprafețelor de păduri cu diferite grade ale intensității atacului produs de Thaumetopoea processionea între 1986—1989 : intensitate slabă (-------), intensitate mijlocie (------), intensitate puternică și foarte puternică (...). CONCLUZII Cercetările eșalonate pe o perioadă de 14 ani asupra unor lepidoptere defoliatoare ale pădurilor de cvercinee din România au urmărit cunoaș- terea distribuției diferitelor specii pe teritoriul țării, a dinamicii anuale a 2. c. 3054 13 Irina Teodorescu, A. Simionescu 12 suprafețelor afectate în total și cu diferite grade ale intensității atacului, ^e remarcă o distribuție diferită cu predominarea suprafețelor atacate de Malacosoma neustria în pădurile din Cîmpia de sud a țării (95,7%), a celor atacate de Euproctis ehrysorrhoea în Cîmpia de vest a țării (38,6%) și Banat (28,8%),. și a celor atacate de Thaumetopoea processionea în Cîmpia Română (36,5%) și Banat (35,8%). Suprafețele totale atacate au variat între 1 600 și 38 660 ha la Mala- cosoma neustria (cu o medie de 11,584 ha), între 400 și 13 200 ha (cu o medie de 557) la Euproctis ehrysorrhoea și între 252 și 1 935 ha (cu o medie de 967) la Thaumetopoea processionea. Suprafețele cu atac slab și foarte slab au predominat: 61,8% din total la Malacosoma neustria, 55,5% la Euproctis ehrysorrhoea și 66,3% la Thaumetopoea processionea. Cele cu atac de mică intensitate s-au mani- festat pe suprafețe mici: 14,4% la Malacosoma neustria, 25,6% pentru Euproctis ehrysorrhoea și, 22,2% pentru Thaumetopoea processionea. BIBLIOGRAFIE DISTRIBUȚIA SPAȚIALĂ A COLEMBOLELOR DIN SOLURILE UNOR ECOSISTEME FORESTIERE MONTANE M. FALCĂ The negative binomial distribution of Folsomia quadriociilata, the most representalive species from all 65 and 42 species of Collembola identified in the Retezat and respec- tively the Bucegi and the Gîrbova Mountains, in a two year project research, is establi- shed. The experimental distribution of the individual» of this species and the theoretical model of the negative binomial distribution were put into agreement, their similarity being comprised between 95% and 97.5%. Dependiitg on the ratio,of mean number and variance of the individuals of some other species, the spațial distribution of these indi- viduals turns to the Poisson theoretical model. 1. MIHALACHE GH., TUDOR CONSTANȚA, TEODORESCU IRINA, Revista pădurilor, 5:221-225,1978. 2. SIMIONESCU A., ȘTEFĂNESCU M., Revista pădurilor, 1 : 31-34, 1978. 3. SIMIONESCU A., ȘTEFĂNESCU M., Revista pădurilor, 3 : 172-179, 1978. 4. SIMIONESCU A., ȘTEFĂNESCU M., Revista pădurilor, 4 : 253-263, 1981. 5. SIMIONESCU A., ȘTEFĂNESCU M., Revista pădurilor, 1 : 24-31 și 2 : 82-87, 1986. 6. SIMIONESCU A., Revista pădurilor, 1 : 35-44, 1988. 7. TEODORESCU IRINA, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 32(2): 178-180, 1980. 8. TEODORESCU IRINA, Lucrări științifice, A Il-a Consfătuire de entomologie, voi. II: 697 — 704, 1980. \ 9. TEODORESCU IRINA, SIMIONESCU A., Analele Universității București, Anul XXXVI: 71-79, 1987. Primit în redacție Facultatea de biologie la 9 februarie 1991 București, Splaiul Independenței nr. 91—95 și * Departamentul pădurilor' București, bd. Libertății nr. 12 Distribuția spațială reprezintă unul din indicii de structură impor- tanți ai populațiilor de animale și a fost abordată atît în cadrul unor cer- cetări directe pentru diferite grupe de animale (5), (2), cît și pe plan teo- retic (8). Modalitatea! distribuirii indivizilor în spațiu este în strînsă legă- tură cu densitatea ecologică a unei populații. în lucrare este stabilit tipul distribuției spațiale al speciei Eolsomia quadrioculata, specie cu cea mai mare densitate numerică în toate cele 6 suprafețe cercetate în masivele Bucegi, Gîrbova și Retezat. Sînt, de asemenea, evidențiate unele specii cu(densități numerice mici a căror distribuție spațială se apropie de mode- lul teoretic al distribuției Poisson. ' METODA ȘI TEHNICA DE LUCRU Materialul faunistic a fost colectat din litieră și humus de litieră, în staționar ecologic, din 6 suprafețe amplasate după cum urmează : I (ecosistem cu asociația vegetală Abietum da- ' cicum — Masivul Gîrbova); II și III (ecosisteme cu asociațiile vegetale Abieto-Fagetum și res- pectiv Fagetum dacicum — Masiviil Bucegi); IV, V și VI (ecosisteme cu asociațiile vegetale Festaco {drgmcae)-Fagetum, Piceetum carpaticum și respectiv Pinetum mugi cqrpaticum — Masivul Retezat). Suprafață probei a fost de 33 cm2, cite 8 probe fiind ridicate lunar, din aprilie pină în noiembrie. Compararea distribuției experimentale, stabilită pe baza densității indivi- zilor în probe, cu distribuția teoretică binomial negativă, s-a realizat cu ajutorul testului Pear- son (6). REZULTATE OBȚINUTE Distribuția binomial negativă se caracterizează prin 2 parametri și anume: media și exponentul k, din expresia generală a distribuției X (q — p)-k (1), unde p = — (probabilitatea de apariție a evenimentului k St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 19—22, București, 1991 20, M. Falcă 2 la o încercare. Din expresia generală (1) valoarea lui q devine q = 1 + p = = 1 + —. k Din totalul de 65 de specii de colembole identificate în Masivul Re- tezat și 42 de specii identificate în Masivele Bucegi și Gîrbova se diferen- țiază un nucleu de 7 specii, pe baza densităților numerice ridicate. La toate aceste specii, varianța este cu mult superioară mediei. Dintre aces- tea, Folsomia quadriocvlata este reprezentativă și a fost luată în studiu pentru stabilirea modelului de distribuție spațială. Pe lîngă speciile care prezintă o valoare supraunitară a raportului varianței și mediei,, au fost identificate specii,puține la număr, care au prezentat acești 2, parametri aproximativ egali. Considerațiile asupra aces- tui raport, la aceste ultime specii, conduc la încadrarea lor în alt tip de distribuție spațială: Acest fenomen se constată la speciile slab reprezentate numeric,, așa cum sînt speciile Hypogastrura tullbergi, Neanura conjuncta și Neanura carolii, atunci .cînd, prin valoarea unitară a raportului varianței și mediei, modelul de organizare spațială a indivizilor tinde să aproximeze distribuția Poisson(3). Specia Folsomia quadrioculata, prin valoarea supraunitară a raportu- lui varianței și mediei, aproximează modelul teoretic al distribuției bino- mial negative de organizare spațială a indivizilor. în acest caz, în mod teoretic, exponentul k este independent față de valoarea mediei, ceea ce înseamnă că valoarea lui parțială ( a fiecărui eșantiin) depinde exclusiv de factorii interni ai speciei, de exemplu, potențialul biologic, ignor îndu-se în acest caz diversitatea condițiildr de mediu, care influențează într-o măsură considerabilă existența unei specii. Cercetările au demonstrat însă dependența exponentului k față de condițiile de mediu și‘ în acest caz pentru a-i determina valoarea, se utilizează valoarea mediei din formula x^ kx —--------. Aceasta reprezintă prima posibilitate- pentru estimarea S2 — x valorii lui Ic și valoarea astfel obținută pentru specia Folsomia quadriocu- latq este 0,175. Această valoare este convenabilă și poate fi utilizată pen- tru calcularea frecvențelor teoretice, numai dacă îndeplinește următoarele condiții — Anscombe, 1949 (5): — pentru valori mici ale mediei ^- > 6; . x pentru valori mari ale mediei k > 13; — pentru valori mijlocii ale mediei (k + x)(k+ 2) 15 x ' Valoarea de 0,175, obținută prin aplicarea acestui prim procedeu, nu corespunde nici uneia din.aceste 3 condiții. Din această cauză trebuie obținută valoarea k2, care să satisfacă următoarea egalitate: Cx 1 N. 14 — ] = lg~—(2). Această estimare este convenabilă dacă satis- k2 / fo __ face următoarea inegalitate (xj-, O,17.)(Po — 0,03) >0,20 (3). Al doilea ■ ■ jj- termen al egalității (2) Ig—/= 0,30920. ‘Valoarea exponentului ka este fo;. 3 Distribuția coleinbolelor în ecosisteme forestiere montane 21 aceea care va da expresiei k2lg 11 4 — | o valoare egală sau cît mai ăpro- \ k2 / piață posibil de 0,30920. Această valoare va fi obținută prin aproximări succesive, fiind aleasă aceea cuprinsă între cea mai mare și cea mai mică valoare corespunzătoare factorului constant din dreapta egalității (2) și anume : k2lg (1 d- V k2 k = 0,15 , k = 0,24 # k = 0,25 0,21738 ’ 0,30097 ’ 0,30938 valoarea lui k2 — 0,25 și se calculează frecvențele corespunzătoare celor reale, rezultate în urma cercetărilor (tabelul nr. 1). înlocuind, termenii inegalității (3) cu valorile corespunzătoare se obține valoarea 0,4909 și, prin urmare, valoarea lui k2 va fi utilizabilă. Tabelul nr. 1 -Distribuția frecvențelor observate la specia Folsomia quadrioculata și nivelul de aproximare al distribuției binomial negative Numărul de exemplare identificate Frecvența Frecvența (F.obs. — F. calc.) observată calculată F. calculată A 0 52 .52,03 0,000 1 10 12 0,33 2 6 7 0,14 3 7 5 0,8 4 ' 5 ' 3/8 0,85 5 3 3 0,000 6 3 2,4 . . ... 0,15 . ■ • 7 2 2 0,000 8 3 1,7 0,99 9 2 1,5 0,25 10 2 1,3 0,53 11 1 1,1 0,009 12 1 0,97 0,000 13 0 0,86 0,86 14 0 0,76 0,76 15 0 0,67 0,67 6,57 < 6,339 > 5,63 95% 97,5% Din analiza tabelului nr. 1 se constată că specia Folsomia quadri- oculata, specie reprezentativă pentru toți biotopii, prin valorile frecvențelor observate și calculate, prezintă o foarte semnificativă asemănare cu mo- delul teoretic al distribuției binomial negative, cuprinsă între 95% și 97,5%. Cu alte cuvinte, între distribuția experimentală și distribuția teo- retică binomial negativă nu există diferențe semnificative mai mari decît cele generate de hazard, ceea ce conduce la acceptarea ipotezei de nul. 22 K4. Falcă 4 CONCLUZII Analiza comparativă a frecvențelor observate și calculate pentru indivizii aparținînd speciei Folsomia quadrioculata a permis stabilirea ti- pului de distribuție spațială a acestora, corespunzător modelului teoretic al distribuției binomial negative cu o estimare a lui %2 cuprins între 95% și 97,5%. La valori egale ale mediei și varianței, pe baza raportului lor, unele specii (Hypogastrura tullbergi, Neanura conjuncta, Neanura carolii) aproximează modelul teoretic al distribuției Poisson de organizare spațială a indivi- zilor. Tipul de distribuție spațială a indivizilor speciilor de oolembole este influențat de factori atît interni, cît și externi, între care umiditatea și temperatura solului sînt cei mai importanți. BIBLIOGRAFIE 1. BOTNARIUC N., VĂDINEANU A., Ecologie, Editura didactică și pedagogică, București 1982. 2. FALCĂ M., Rev. Roum. Biol. — Zoologie, 14, 1 : 47—54, 1969. 3. FALCĂ M., Studiul ecologic ab unor Arthrppode din sol și litieră din Carpații Meridionali, teză, Institutul de științe biologice, București, 1984. 4. GISIN H., Collcmbolenfauna Europas, Museum D’Historie Naturclle, Geneve, 1960. 5. LEGAY J. M., Ann. Epiphyties, 14, 1 : 49 — 56, 1963. 6. SNEDECOR G. W., Metode stdustice aplicate în cercetările de agricultură și biologie. Edit. didactică și pedagogică. București, 19'68. 7. SO6r., A Maggar flăra es vegetacio rendszetam-nooeny-foldrajzi kezikdnyve, Edit. Akad. Kiado, Budapesta, 1964. 8. WEBER E., Grundriss der Biologischen Statistik, VEB Gustav Fischer Verlag, Jena', 1964. Primit tn redacție la 5 noiembrie 1990 Institutul de biologie București, Splaiul Independenlei nr. 296 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA ENTOMOFAUNEI DĂU- NĂTOARE ȘI UTILE ÎN CULTURILE DIN ZONA DĂBULENI IRINA TEODORESCU Researches performed on cultivated (fruit-trees, vineyards, lucerne) and spontaneous plants, in sands region of the South of Oltenia, analysing 2434 insect — samples, led to indcntification of 156 species belonging to 9 orders (Orthoptera, E)ermaptera,ilete- roptera, Homoptera, Neuroptera, Hymenoptera, Coleoptera, Lepidoptera and Dipțera). • The dominanting^oîder was Coleoptera (58.33% species and 77.20% samples) most species belonging to Carabidae, and Coccinellidae families and greatest part of samples, to Anlhicidae, Scarabaeidae, Coccinellidae and Carabidae families. By numerical domination the following .species were notified : Anthicus antherinus L. ~'( Anthicidae), Psammobius laevipennis Costa (Scarabaeidae), Calosonia maderaeauro- punctatam Hbst. (Carabidae), Coccinella septempunclala L. and Adonia variegala Goeze (Coccinellidae). ■ . From the point of view of trophical category to which they belong, the primary corisUmers were represented by 56 species (35, 90%) and 448 samples (18.40%), the secondary ones, by 77 species (49,36%) and 1533 samples (62,98 %), the tertiary by 4 species (2.56%) and 6 samples (0.24%), the coprophagous, necrophagous and detritophagous by 10 species (6.41%) and 313 samples (12.86%). Anțhropocentric dly, the analysed species are included, takinginto accounttheirprominence into the following groups : entomophagous 81 species (51.92%), of which 52 predators, (64.20%), 29 parasitoids (35.80%) and 48 pests (30.77%). Among predators, coleoptera were dominant by 41 species (78.85%) and 950 samples (96.54%). The lowest number of species but especially parasitoid samples is due to the inadequate character of collecting methods according to their life specificity. Pest species belong to the following categories : pest specific to the respective cultures, polyphagous, also including in their trophic spectrum the investigated plants, and pests of other culture plants being present on spontaneous related plants. , în zonele de nisipuri cu origine fluvială și eoliană, ce formează tera- sele Dunării din sudul Olteniei, cu diferite tipuri de sol, începînd de la nisipuri de dună semimobile, pînă la soluri nisipoase intens humifere, cernoziomice, se practică cu bune rezultate cultura legumelor, cartofilor, viței de vie, lucernei și pomilor fructiferi. Pentru aceste culturi, pe lîngă natura solului, au importanță asigurarea unei irigații raționale (prin sis- temul de irigație Sadova — Corabia), plantarea unor perdele de protecție cu plop euroamerican și salcîm, ca și protejarea împotriva atacului dău- nătorilor. în condițiile trecerii acestor ecosisteme din regim natural în regim amenajat, pe lîngă schimbările la nivelul vegetației, dar-corelat cu acestea, structura faunistică s-a modificat cantitativ și calitativ prin instalarea în culturi și înmulțirea unor specii fitofage, prezente în zonă pe vegetația naturală xerofită și mezoxerofită, dar și prin fenomenul de imigrare, din alte zone, a unor dăunători specifici plantelor de cultură sau poliiagi. Și în cazul entomofagilor, a avut loc b creștere a numărului de Specii și a efectivelor unora din ele. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1—2, p. 23 — 27, București, 1991 24 Irina Teodorescu 2 Cunoașterea acestei structuri faunistice are importanță pentru orien- tarea măsurilor de intervenție în cazul creșterii atacului unor specii dău- nătoare, cu accentul pe metode nepoluante, de favorizare a entomof agilor și plantelor, ca și de defavorizare a dăunătorilor. MATERIAL ȘI METODĂ Inclusă într-un contract de cercetare cu Institutul de științe biologice, privind entbmofauna dăunătoare și utilă în culturile de pe nisipuri din zona Dăbuleni, județul Dolj, colectarea materialului entomologie s-a făcut în perioada de vegetație a plantelor, în cursul anilor 1985 și 1986, în culturi de lucernă, livezi de piersic, măr și viță de vie, pentru cunoașterea speciilor dăunătoare și a dușmanilor lor naturali, precum și în lizieră și pe plantele - spontane din apropierea culturilor, pentru a surprinde ceea ce se poate numi „rezerva de dăunători”, speciile fitofage ce trăiesc pe flora spon- tană. S-au folosit metode diferite de cercetare (capcane Barber, curse luminoase, sondaje pe plănte, cosiri cu fileul entomologie), ceea ce a permis identificarea unui număr mare de exemplare și specii de insecte, care dau o ideie asupra bogăției și diversității faunei entomologice din zonă, în care conviețuiesc specii de nisip'caracteristice (psamofile), dăunători ai dife- ritelor culturi sau fitofagi care trăiesc pe seama plantelor spontane, insecte ehtomofage (parazitbide și prădătoare), polenizatori, specii coprofage, necrofage și detritofage. REZULTATE OBȚINUTE Analiza cantitativă și calitativă a unui bogat material entomologie a dus la determinarea a 2 434 de exemplare, încadrate în 156 .de specii, aparținînd la 9 ordine: Orthoptera, Dermaptera, Heteroptera, Homoptera, N europtera, Hymenopțera, Coleoptera, Lepidoptera și Diptera. Pe plantele de cultură, dar și pe cele spontane aparținînd acelorași grupe sistematice au fost identificate specii fitofage specifice sau polifage. Entomofagii au fost prezenți atît în culturi, cît și în lizieră și pe buruienile din jurul culturilor, unde găsesc locuri de iernat sau de refugiu pe timp nefavorabil, prăzi suplimentare pentru prădători, gazde suplimentare și hrană (polenul și nectarul florilor, dejecțiile dulci ale afidelor) pentru para- ziți. . în capcanele Barber s-au colectat îndeosebi coleoptere Carabidae, Anthicidae, Hisleridae, Silphidae, deci insecte care se deplasează la nivelul solului, dar și unele specii dăunătoare culturilor în care erau amplasate aceste capcane. în cursele luminoase s-au colectat mai ales Aphodiidae și Heteroceridae. Grupul cal mai bine reprezentat în material, atît ca număr de specii (91, deci 58,33%), cît și la număr de exemplare (1 879, deci .77,-20%),, a fost Coleoptera. în cadrul acestui ordin au dominat familiile Anthicidae, cu 433 de exemplare (23,04%), Scarabaeidae cu 3'22 (17,14%), Coccinellidae cu 284 (15,11%), Carabidae cu 256 (13,62%) și Curculionidaeou 133 (7,08%) 3 Entomofauna dăunătoare și utilă din Dăbuleni 25 Speciile dominante de coleoptere au fost : Anthicus antherinus L. (An- thicidae) cu 261 de exemplare, Psammobius laevipennis Costa (Scarabaei- - dae ) specie psamofilă (227 de exemplare), Calosoma maderaeauropunctatum Hbst. (Carabidae) cu 121 de exemplare, Coccinela septempunctata L. (122 de exemplare) și Adonia variegata Goeze (110 exemplare) dintre Coccinelidae, Notoxus appendicinus (Anthicidae) cu 67 de exemplare. Din punctul de vedere al categoriei trofice căreia îi aparțin, consu- matorii primari (fitofagii) au fost reprezentați prin 56 de specii (35,90%), cu 448 de exemplare (18,40%), consumatorii secundari (parazitoizii pri- mari și prădătorii) prin 77 de specii (49,36%) și 1 533 de exemplare (62,98%) consumatorii terțiari (hiperparaziții) prin 4 specii (2,56%) și 6 exemplare (0,24%), iar coprofagii, necrofagii și detritofagii prin 10 specii (6,41%) cu 313 exemplare (12,86%). în funcție de interesul antropocentric, speciile analizate se încadrează în ordinea ponderii în următoarele grupe : entomofagi, 81 de specii (51,92%) din care 52 prădătoare (64,20%), aparținînd ordinelor Heteroptera, Neuroptera, Coleoptera și Diptera, și 29 de parazitoide (35,80%), aparți- nînd-ordinului Hymenopțera', dăunători, 48 de specii (30, 77%), aparți- nînd ordinelor Orthoptera, Homoptera, Heteroptera, Coleoptera, Lepido- ptera și Diptera, și polenizatori, din ordinele Hymenopțera, Coleoptera și Diptera. Dintre1 prădători, ca număr de specii și exemplare, au predominat coleopterele, cu 41 de specii (78,85%) și 950 de exemplare (96,54%) din totalul de 984. Ele aparțin familiilor : Cicindelidae (1 specie cu 1 exemplar), Carabidae (18 specii cu 238 de exemplare), Staphilinidae (5 specii cu 28 de exemplare), Histeridae (2 specii cu 2 exemplare), Coccinelidae (11 specii cu 285 de exemplare), Cantharidae (2 specii cu 40 de exemplare), Anthi- cidae (2 specii cu 309 exemplare) și Malachiidae (1 specie cu 47 de exem- plare). între Carabidae, specia cea mai numeroasă și frecvent întîlnită. este Calosoma maderaeauropunctatum, specie de talie mare, prădător dominant în fauna de la nivelul solului. Alte specii au aparținut genurilor : Carabus, Brachinus, Bembidion, Poecilus, Idiochroma, Scarites, Dyschi- rius, Clivina, Dolichus, Microlestes etc. în coloniile de afide, dintre prădători au predominat coccinelidele, îndeosebi prin speciile Coccinela septempunctata L. și Adonia variegata Goeze. Speciile Adalia bipunctata L., Coccinula_ quatuordecimpustulata L„ Propylaea quqtuordecimpunctata L., Halyzia 22-punctata L., Coccinela cobnglobata L., Seymnus impexus Muls., subvillosus- Goeze și?£. suturalis Thunbg. deși frecvente în probe, au avut o abundență mai redusă. Dintre prădătorii afidelor s-au întîlnit: Hemerobius lutescens Fabr. (Hemerobiidae), Chrysopa carnea Steph., C. albolineata Killing. (Chry- sopidae), Aphidolethes aphidomyza Rond. (Cecidomyiidae), Syrphusri- besii L., Bpisyrphus balteatus Deg. (Syrphidae), Leucopis rufithorax Ta- nas., L. glyphinivora Tanas și L. atritarsis Tanas. ( Chamaemyiidae ). Dintre parazitoizi au fost identificate speciile : Lysiphlebus fabarum Marsh. (Aphidiidae), polifag; Charpis longicornis (Hart.) (Cynipidae), Dendrocerus aphidum Rond, și D. carpenteri Curt., hiperparazite în colonii de afide ; Lagynodes pallidus Boh.. (Megaspilidae), Ceraphron terminalis Forst. și Ceraphron bispinosa Nees (Ceraphronidae) ; Serphus gravida- tor L., parazit în larve de Amara , Harpalus și alte Carabidae; Serphus 23■ Irină Teodorescu - 4 brachypterus Schr., caro se dezvoltă în larve de Harpalus, Zabrus etc.; Bxdllonyx pallidistigma Morely, parazit pe Staphylinidae (Serphidae) ; Helorus anomalipes Panz. și Helorus ruficormis Fdj’st. (Heloridae), para- zite în larve de Chrysopidae : Bdyta forticornis Cam., Belyta depressa Thoms., Belyta quadridens Kieff.; Biapria conica (Fabr.), parazită în larve de Bristalis tenax'L. (Diptera}', Trichopria bipunctata Kieff., Tri- chopria spinosa Kieff., Trichopria rerticiUata (Latr.) (Biapriidae) ; Scelio rugosus Kieff., parazi t în ouă de H arpalus, A mar a, Zabrus; Teleaș quinque- spinosus Szabo, Telenomus chloropus Tlioms., Trissolcus grandis Thoms., Trissolcus rufiveniris Mayr, paraziți în ouă de Burygaster •, Telenomus acrobates Giard., parazit în ouă de Chrysopa (Scelionidae) ; Inostemma contariniae Szepl., parazită pe Contarinia medicaginis Kieff.; Trichacis tristîs Nees, parazit pe Mayetiola destructor Say (Platygasteridae) ; Go- natopus sepsoides Westw. (Bryinidae), parazit al larvelor de Cicadel- lidae-, Mutila calva Vili. (Mutilidae), parazită pe himenoptere aculeate și coleoptere. . Parazitoizii au fost, în general, reprezentați printr-un număr mic de exemplare, colectate mai ales prin cosiri cu fileul pe plante, acest număr mic explicîndu-se nu numai prin efectivele lor scăzute din natură, prin talia mică a majorității speciilor (unele chiar sub 1 mm), care au scăpat atenței, ci și prin faptul că nu s-au urmărit în mod special diferitele stadii parazite ale dăunătorilor. Dintre dăunători, unii sînt specifici pentru anumite plante, alții sînt polifagi. Au fost identificați dăunători ai pomilor fructiferi (Quadra- spidiotus perniciosus Comst., Lepidosaphes ulmi L., Aphis pomi De Geer, Myzus persicae Sulz,. Hyphantria cunea Drury, Sciaphobus squalidus Gyll.), ai viței de vie (Anomala vitis F., Anomala solida Er., Polyphylla fullo L., Adoxus obscurus L.), ai cerealelor [Burygaster integriceps Put., Aelia, rostrata Boh., Anisoplia segetum Hbst., Anisoplia lata Er., Anisoplia aus- triaca Hbst., Oulema meldnopa L., Phyllotreta vittula Edtb., Oscinis frit L., Chlovops pumilionis Bjer., Meromyza saltatrix L.), ai culturilor de legume [Burydema ornatum L., Burydema oleracea L., Phyllotreta nemorum L., Baris chlorizans Germ., Ceuthorrhynchus assimilis Payk.), ai lucernei [Acyrthosiphon pisum Harr., Phytodecta fornicata Bruggm., Bubcoccinella 24-punctata L., Hypera variabilis Hbst., Sitona lineatus L., Sitona hispi- dulus F., Apion apricans Hrbst., Contarinia medicaginis Kieff.), ai sfeclei (Chaetocnema tibialis Ulig., Cassida nebulosa L.) și ai inului [Aphthona euphorbiae. Schrank). O serie de specii se încadrează în grupul dăunătorilor polifagi : [Gryl- totalpa gryllotalpa L., Gryllus campestrisL., Lygus pratensis L., Harpalus- griseus Panz., Harpalus-azur eus F., Harpalus distinguendus Duft., Amara aenea Dejean, Ophonus rufipes Deg., Opatrum sabulosum L., Agriotes lineatus L., Agriotes ustulatus Schall., Melolontha melolontha L.). Au fost identificate și 10 specii coprofage, necrofage, detritofage, dintre coleoptere : Silphidae (Hecrophorus respiUa L., Silpha obscura L.), Heteroceridae [Heterocerus fossor Kiesw., Heterocerus fenestratus Thunbg., Heterocerus fusculus Kiesw.), Scarabaeidae [Psammobius laevipennis Costa., Pleurophorus caesus Panz., Aphodius lugens Creutz., Aphodius lividus F., Aphodius immundus Creutz.). Aceste insecte au un rol important în natură, hrănindu-se cu diferite organisme moarte, cu dejecții, precum și cu par- 5, Entomofauna dăunătoare și utilă din Dăbuleni 27 ticule rezultate din fărâmițarea și descompunerea parțială a plantelor și animalelor moarte. Sînt o categorie aparte de consumatori primari sau secundari, care facilitează accesul descompunătorilor la materia organică de origine vegetală sau animală, asigurînd astfel reciclarea nutrienților. Dintre polenizatori, cea mai mare importanță o are Apis mellifera L.; o anumită contribuție o aduc și adulții himenopterelbr parazitoide, ca și ai unor coleptere, neuroptere și diptere, care sînt polinivori sau nec- tarivori. CONCLUZII Investigarea entomofaunei de pe plantele de cultură și spontane din zona Dăbuleni a scos în evidență nu numai reprezentarea unor cate- gorii trofice și grupe sistematice diferite, a speciilor dăunătoare plantelor cultivate pe nisipuri, dar și a dușmanilor lor naturali, ca și o predominare netă a acestora din urmă. Acest fapt este deosebit de important, deoarece în rețelele trofice din biocenozele respective acestea sînt componentele principale ale controlului natural al populațiilor, prin acțiunea cărora dăunătorii pot fi ținuți sub control, la nivelele acceptabile din punct de vedere economic. Se impune, de aceea, protejarea acestor organisme, în primul rînd de efectul toxic al pesticidelor, dar și găsirea unor soluții simple, dar eficiente, de creștere a efectivelor și maximalizare a acțiunii lor prin menținerea sau crearea de habitate favorabile, care să le ofere locuri de iernat sau refugiu și surse suplimentare de hrană. BIBLIOGRAFIE 1. ALEKSEEV N. V., Ceraphronoidea. Opredeliteii nasecomih evropeiscoi ciasti SSSR, t. III, Nauka, Leningrad, p. 664—691, 1978. 2. DESSART P., Revision des espec.es europeennes du genre Dendrocerus Rcdz. 1852 (Ilyme- noptera-. Ceraphronoidea), Mem. Soc., R. belge, Ent., 52: 1 — 310, 1972. 3. KOZLOV A. M., Proctotrupoidea. Opredeliteii nasecomih evropeiscoi ciasti SSSR, t. III, Nauka, Leningrad^ p. 538 — 664, 1978. 4. KOZLOV A. M., KONONOVA S. B., Telenomini fauni SSSR. Nauka, Leningrad, 1983. 5. PANÎN S., Determinalorul coleopterelor dăunătoare și folositoare din R.P.R.. Editura de stat ■ pentru literatură științifică și didactică, București, 1951. 6. REITER E., Faun Germanica, Bd. I—V, K. G. Lutz’Verlag, Stuttgart, "1911. 7. TARBINSCHI S.,PLAVILSCIOV N., Opredeliteii nasecomih evropeiscoi ciasti SSSR, Seli- > hozghiz,Moscova, 1948. 8. TOWNES H., TOWNES MARJORIE, A revision of the Serphidae (Hijinenoptera). The American Entomological Institute, Michigan, S.U.A., 1981. Primit în redacție la 28 octombrie 1990 Facultatea de biologie București, Splaiul Independenței, nr. 81 — 95 INFLUENȚA CULORII SUBSTRATULUI ASUPRA BIOLOGIEI REPRODUCERII LA OSTRINIA NUBILALIS Hbn. (LEPIDOPTERA: PYRALIDAE) I. CERCETĂRI ÎN CONDIȚII DE LABORATOR AL. CRIȘAN*, CODRUȚA ROMAN**, STANCA JELERIU**, GH. STAN*, N. TOMESCU*** și I. COROIU»** The Inîluence ol the subștratum colour on some characteristics of the reproductlon blo- logy of Ostrinia nubilalis In laboratory condiționa is presented. Green substratum induced the increase of .the number of egg-masses with about T ^g-mass/female, as compared with white substratum, while the number of eggs/egg-mass was generally lower, in green substratum. The.rhythm of laying eggs and the adults’ longevlty were inconstantly influenced by substratum colour suggesting a change of the biological parameters of the species through the generations, which is influenced bythe labortory condiționa. Subștratum colour was generally a low-influence factor in the reproductlon blology of O. nubilalis in the laboratory. Influența luminii asupra creșterii și dezvoltării sfredelitorului po- rumbului, precum și asupra intrării și ieșirii din diapauză a larvelor sînt aspecte larg abordate (1), (2),(6), (9), (10), (12—15). De asemenea, influ- ența intensității luminii, asociată cu alți factori, asupra comportamentului de zbor și de reproducere a adulților de O. nubilalis a fost un aspect cercetat anterior de diverși autori. (3), (11), (16). în lucrarea de față ne ocupăm de influența culorii substratului (deci a luminii reflectate) asupra comportamentului de reproducere (împere- chere, ovipozitare) la această specie, în condiții de laborator, aspect care nu a fost urmărit pînă acum la O. nubilalis. Am avut în vedere, în experimentele concepute, doar culoarea verde (ton închis) în comparație cu culoarea albă. Rațiunea acestei alegeri a fost faptul că în natură predomină culoarea verde, în perioada zborului adulților de sfredelitorul porumbului, iar în laborator am folosit în mod curent substrat din hîrtie albă și toți parametrii de reproducere raportați de noi anterior (5 —7) aii fost obținuți pe substrat alb. Ne-am pus problema, astfel, dacă și în ce măsură culoarea reflectată de substrat ar putea influ- ența biologia reproducerii la sfredelitorul porumbului. . I MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările s-au desfășurat pe O’ sușă de sfredelitorul porumbului obținută din cîmp și crescută mai multe generații în condiții de laborator St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1—2, p. 29 — 37, București, 1991 3 Rolul culorii substratului în reproducere 31 30 Al. Crișan și colab. ' 2 pe mediu semiartificial (6), în care din generația a doua am înlocuit acidul sorbic (material deficitar) cu o soluție de inhibare a ciupercilor, SIC V (175 ml alcool etilic + 15 g Nipagin + 20 g acid benzoie). Adulții fiecărei generații au fost puși pentru împerechere în vase de sticlă cilindrice, cu ăimaetrul de 15 cm și înălțimea de 20—25 cm, pre- văzute cu hîrtie albă sau verde pe margine. Pentru hrana adulților s-a pus, în fiecare vas, cîte o capsulă de plastic cu soluție de zaharoză 10%. începînd cu generația a patra (G4) s-a adăugat, sub capacul fiecărui vas, o bucată de tifon umectată, pentru menținerea umidității în jurul para- metrilor solicitați de această specie. în fiecare vas au fost introduse 5—h perechi de adulți de 0. nu- bilalis în vîrstă de 1 —,'4 zile, notînd data formării perechilor și vîrsta adul- ților. S-au înregistrat apoi, zilnic, depunerea pontei și mortalitatea adul- ților, Atît pontele, cît și adulții morți au fost înlăturați din vasele de împe- rechere, după fiecare scotofază, pînă la moartea tuturor adulților. Pe baza datelor înregistrate s-au analizat apoi comparativ, următorii parametri : numărul de ponte/femelă, numărul de ouă/pontă, supravie- țuirea adulților, procentajul împerecherilor și numărul de spermatofori/ femelă împerecheată și ritmul (vîrsta) depunerii pontei. Comparația s-a făcut între vasele de împerechere cu substrat de hîrtie albă și cele cu sub- strat de hîrtie verde, la fiecare dintre parametrii anterior enumerați. Men- ționăm că deși sușa dăunătorului a fost menținută mai multe generații, în scopul unor cercetări mai complexe, numai la unele generații s-au am- plasat suficiente vase de împerechere cu substrat din ambele culori (verde și alb) încît să permită efectuarea prelucrării statistice a datelor înregis- trate și, prin urmare, comparația s-a făcut numai la generațiile respective, înregistrarea femelelor împerecheate (prin disecarea lor la sfîrșitul vieții) s-a efectuat, de asemenea, numai la unele generații, după ce, prin numărul relativ mic de ponte depuse, am dedus că nu toate femelele prezente în vasele de împerechere se împerechează. Rezultatele au fost prelucrate statistic după testul „t”. REZULTATE ȘI DISCUȚII 1. Numărul de ponte/femelă. Acest parametru este analizat pentru generațiile 1 și 5 (Gn Gg, tabelul nr. 1). Se constată, după analiza celor 9—20 de experiențe de împerecheri efectuate, că pe substrat verde s-au depus cu peste 1 pontă/femelă mai multe ponte decît pe substrat alb. Această diferență nu a fost semnificativă sta- tistic la un prag de asigurare de 5%, dar la un prag de asigurare de 10% diferența devine semnificativă. Constatările de mai sus se mențin atît în cazul analizei numărului de ponte/femelă, luînd în considerare toate feme- lele prezente în vasele de împerechere, cît și la analiza parametrului, luînd în considerare numai femelele găsite cu spermatofor la sfîrșitul vieții, deși numărul de ponte/femelă în acest din urmă caz crește de la simplu la dublu și chiar peste dublu, avînd în vedere că mai puțin de 50% dintre femelele prezente în compania masculilor s-au împerecheat. ■ Tabelul nr. 1 Numărul de ponte/femelă la.generațiile 1 și 5 într-osușăde O. nubilalis crescută în laborator Substrat alb Nr. exp. . Generația 1 Generația 5 fem. ponte ponte/fem. fem. fem.împ'. | i ponte j ponte/fem. ponte/f. împ. 1 5 17 3,4 5 1 5 1,0 5,0 5 23 4,6 6 3 21 3,5 7,0 3 5 32 6,4 5 2 29 5,8 14,5 4 5 37 7,4 6 2 51 8,5 25, 5 5 ; 5 28 ^.5,6 6 4 45 7,5 11,3 ■ 6 5 - 33 6,6 5 3 66 13,2 22,0 7 4 18 4,5 6 3 19 3,2 6,3 8 5 49 9,6 5 ' 3 27 5,4 9,0 9 5 29 5,8 6 1 9 1,5 9,0 10 5 31 6,2 5 3 14 2,8 3,6 11 5 45 9,0 5 1 . 17 3,4 17,0 12 5 34 6,8 13 5 20 4,0 11 5 ■63 12,6 15 5 55 11,0 16 3 6 2,0 17 5 41 8,-2 18 5 44 8,8 19 5 26 5,6 20 .5 95 19,0 * S/M 97 726 7,49 60 26 303 5,05 12,72 Substrat verde 1 2 26 13,0 6 2 24 4,0 12,0 2 5 9 1,8 5 3 88 17,6 29,3 3 3 38 12,6 6 1 34 5,7 34,0 • 4 5 11 2,2 6 3 50 8,3 16,6 5 5 42 8,4 5 4 43 8,6 10,7 6 . 5 . 40 8,0 6 3 40 6,6 13,2 7 5 33 6,6 6 4 38 6,3 9,'5 8 5 11 2,2 6 4 30 5,8 7,5 9 5 1B 3,2 6 4 23 . 3,8 5,7 10 5 52 - 10,4 11 5 11 2,2 S/M 45 289 6,43 52- 28 370 7,11 13,23 2. Numărul de ouă/pontă. Acest parametru a fost analizat pentru generațiile 2 și 6. Deși s-au obținut cantități mari de pontă din ambele generații, s-au luat în calcul numai cîte 50 de ponte, considerînd acest număr suficient de mare pentru a obține medii apropiate de media reală. S-a obținut, astfel, o medie de 36,16 ouă/pontă pe hîrtie albă și 29,16 ouă/ pontă pe hîrtie verde, pentru G2, și respectiv 27,24 ouă/pontă pe hîrtie albă și 26,04 ouă/pontă pe hîrtie verde pentru Gg. Rezultatele nu prezintă diferențe semnificative statistic la P = 0,05 între cele două, tipuri de sub- strate, hîrtie albă și verde (ex., la G2, d — 1,860 față de dt = 2,571, P — = 0,05, n — 5). Totuși, la ambele generații analizate aici, pe hîrtie verde au fost depuse ponte mai mici, ceea ce, corelat cu numărul mai mare de ponte/femelă menționat la punctul anterior arată că potențialul repro- 32 Âl. Crișan și colab. 5.Rolul culorii substratului în reproducere 33. ductiv (numărul de ouă/femelă) este echivalent indiferent de culoarea substratului. 3. Supraviețuirea adulților. Acest parametru s-a analizat, de ase- menea, pentru generațiile 1 și 5 (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Supraviețuirea adulților de O. nubilalis,. sușă de laborator, pe substrat alb și verde Zile Adulți morți din Adulți morți din G6 masculi femele masculi fenmele alb verde alb verde alb verde alb verde 1 2 0 0 0 . 0 0 0 0 2 4 0 1 0 1 1 1 1 3 9 2 1 0 6 1 2 0 4 16 3 4 0 13 0 7 1 5 9 15 10 4 18 4 10 1 6 13 16 8 9 19 2 10 0 7 9 6 8 7 12 3 14 2 8 15 7 6 3 11 7 10 5 9 8. 6 2 10 8 4 15 5 10 12 7 14 7 8 . 0 6 1 11 8 5 15 14 9 2 10 2 12 4 3 13 8 9 5 14 1 13 3 0 6 3 4 4 10 5 14 6 0 9 . 4 2 2 3 8 15 2 ‘ 1 7 0 4 6 9 13 16 3 — 7 1 4 1 4 5 17 2 — 6 0 0 ' 2 1 2 18 1 — 3 0 0 3 0 2 19 2 — 0 0 1 1 1 1 20 0 — 3 0 — — — — 21 2 — 2 2 — . — — — 22 — — 0 — — — — — 23 — — 1 — — — —- — Suma 130 | 71 126 ' 72 129 48 127 ' 56 Din datele acestui tabel s-a calculat media ponderală de zile de supra- viețuire a fiecărui sex după formula : Z — —-1 ZgI12 Zin°- în care zv z2, ... zt = numărul de zile de viață pentru n„ n2, ... m adulți; N = numărul total de adulți (pe sexe, generații, culoare de suport de ovi- pozitare) din experiențe; Z=număr mediu dezile/sex/generație/suport. A rezultat astfel, pentru Gn pe hîrtie albă, 8,22 zile de supraviețuire pentru masculi și 11,27 zile pentru femele, iar pe hîrtie verde, 7,27 zile pentru, masculi și 9,28 zile pentru femele. Pentru G5, pe hîrtie albă, supraviețuirea a fost de 7,99 zile pentru masculi și 9,48 zile pentru femele, iar pe hîrtie verde de 10,14 zile pentru masculi și 12,41 zile pentru femele. După cum se constată, în toate cazurile, femelele au supraviețuit mai mult decît masculii, lucru pe care l-am arătat și în lucrări anterioare (5—7). Analizînd situația din punctul de vedere al culorii substratului, rezultatele diferă la cele două generații analizate aici. Astfel, în Gj supra- viețuirea a fost mai mare cu aproximativ o zi pe substrat alb, față de substratul verde, iar în G5 supraviețuirea pe substrat alb a fost mai mică cu aproximativ 3 zile decît pe substratul verde.. Această situație este va- labilă pentru ambele sexe. Influența culorii substratului asupra supravie- țuirii este deci variabilă în. diferite generații, pe parcursul creșterii în la- borator a sușei dăunătorului, atît în privința sensului influenței, cît și a , cuantumului ei (nr. de zile). Aceasta se explică prin schimbarea parame- trilor fiziologici ai insectei sub influența condițiilor constante din labora- tor (hrană, temperatură, lumină, umiditate). Supraviețuirea adulților este, de altfel, influențată și de împereche- ri,- așa cum s-a constatat dintr-o experiență în care am ținut cîte 12 adulți din fiecare sex în aceleași condiții cu ceilalți, însă fără a forma perechi. Supraviețuirea acestor adulți a fost, în medie, cu aproximativ o zi mai scurtă decît în vasele cu perechi (7,/16 zile pentru masculi și 8,50 zile pentru femele). Experiența a fost efectuată pe suport de hîrtie albă. 4. Procentul de împerecheri și numărul de spermatofori/femelă. Acest parametru a început să. fie urmărit numai din G4. în această gene- rație, pe hîrtie albă, din 112 perechi formate (în 20 de vase de experiență), la: sfîrșitul vieții s-au găsit numai 40 de femele cu spermatofori, repre- zentînd 35,7 % de împerechere, iar pe suport verde, din 12 perechi formate s-au găsit 3 femele cu spermatofori, reprezentînd 25% de împerechere. Din totalul de 43 de femele împerecheate, 41 au avut un singur sperma- tofor (95,3%) și două au avut 2 spermatofori (4,7%). în G5, pe hîrtie albă, din 112 perechi formate s-au găsit 39 de fe- mele cu spermatofori, reprezentînd 34,8 % de împerechere, iar pe hîrtie verde, din 51 de perechi formate, 29 de femele au avut spermatofori (56,8% de împerechere). La această generație, din 82 de femele cu spermatofori, 78 (95,1 %) au avut unul și 4 (4,9%) au avut doi. în Ge, pe hîrtie albă, din 32 de perechi formate (6 vase) s-au găsit 16 femele cu spermatofori (50% împerechere), iar pe hîrtie verde, din 20 de perechi (4 vase de împerechere) s-au constatat 6 femele cu sper- matofori (33,3% împerechere). Analizînd 81 de femele împerecheate, în această generație, s-au găsit 78 de femele cu un spermâtofor (96,3%) și 3 femele cu doi spermatofori (3,7%). Se constată deci că, în toate genera- țiile; împerecherile duble sînt rare (în general sub 5%). Nici o femelă nu s-a împerecheat mai mult de două ori. Rezultă de aici, de asemenea, că în condiții de laborator nu toate femelele prezente în vasele de împerechere se împerechează, deși au fost împreună cu masculii pe întreg parcursul : vieții ambelor sexe. Această constatare este valabilă pentru perechile formate atît pe suport alb, cît și pe suport verde. Privitor la procentul de împerecheri realizat, acesta a fost variabil atît între generații, cît și în funcție de culoarea. substratului, dar nu a depășit 55—60% femele împerecheate, în medie, în nici o situație. Acest fapt se datorează, considerăm, atît condițiilor de temperatură, umiditate, ciclizare a luminii etc., constant asigurate în laborator, cît și lipsei curen- ților de aer în vasele de împerechere, care să favorizeze direcționarea mas- culilor spre femelele emițătoare de feromoni. Pe de altă parte, perechile fiind formate în fotofază și cel mai adesea. în primele zile după emergență, a fost posibil un fenomen de obișnuință a receptorilor masculilor cu con- . centrația tot m?i mare de feromon eliberată de femele în interiorul vasului de împerechere, realizîndu-se, probabil, și un proces de autodezorientrăe. 34____________________________________Al- Crișan și colab. 6 35 Nu excludem însă, ca și în condiții naturale, ca un anumit procent de femele să rămînă neîmperecheate pe tot parcursul vieții, din diverse cauze fiziologice sau ambientale. Spre ? urmări influența altor factori, cum ar fi aglomerarea, asupra procentului împerecherilor, în G4 am urmărit 20 de perechi formate separat, în vase cu hîrție albă. La sfîrșitul vieții acestora s-au constatat doar două femele împerecheate (10% împerechere), în timp ce în vasele cu 5—6 pe- rechi s-a obținut un procentaj de 35,7 femele împerecheate, în G4, așa cum s-a arătat mai sus. S-a urmărit, de asemenea, procentajul împerecherilor în funcție de timpul cît sexele stau împreună, pe loturi de cîte 20 de perechi, în 4 vase de împerechere, pentru 1 —6 scotofaze. în urma disecării femelelor s-a constatat: o femelă împerecheată (5%) după o scotofază; 14 femele împerecheate (70%) după două scotofaze; 12 femele împerecheate (60%) în lotul lăsat la 3 scotofaze; 10 femele împerecheate (50 %) la 4 scotofaze ; 11 femele împerecheate (55%) după 5 scotofaze și 13 femele împerecheate (65%) după 6 scotofaze. Aceste rezultate demonstrează că majoritatea împerecherilor se petrec în primele două scotofaze și că, în general, numărul de scotofaze depășind cifra, 2 nu mai are importanță în privința procen- tajului de împerechere, probabil din cauza obișnuinței complexului chemo- receptor al masculilor cu feromonul eliberat de femele. Revenind la influența culorii substratului, apreciem că, pe ansamblu, culoarea verde are influență benefică asupra împerecherii femelelor, ducînd le creșterea numărului împerecherilor, aceasta bazîndu-ne în special pe rezultatele din G5, cînd și pe substrat verde s-a luat în experiență un număr suficient de mare de perechi (51), încît s-a putut calcula o medie apropiată de cea reală (numărul de 2 și respectiv 4 experiențe din G4 și Ge pe hîrtie verde, a fost prea mic încît mediile calculate în aceste cazuri pot include erori apreciabile). Influența benefică a culorii verzi asupra împerecherilor este, de alt- fel, în acord cu situația speciei în mediul natural, unde predomină, în perioada împerecherii speciei, culoarea verde dată de vegetație. Oricum, în aprecierea numărului real de ponte/femelă și deci a potențialului re- productiv al speciei, indiferent de substratul la care ne referim, trebuie luat în calcul procentul relativ scăzut de femele care se împerechează și depun pontă, făcînd corecțiile necesare. 5. Vîrsta (ritmul) depunerii pontei. Acest parametru se anahzează pentru generațiile 1 și 5 (tabelul nr. 3). Din datele acestui tabel rezultă că în Gx numărul mediu de ponte/ femelă rămîne relativ constant pe perioada zilelor 2—16, pe suport alb, și 3-414, pe suport verde. Deci, pe suport verde, depunerea pontei este mai accelerată cu aproximativ 3 zile. Această constatare nu este însă vala- bilă și pentru G5, unde depunerea pontei a evoluat relativ asemănător pe ambele tipuri de suporturi. Numărul de femele depunătoare de pontă (de fapt, femele prezente în vasele în care s-a găsit pontă) a avut o evoluție crescătoare pînă în ziua 7-a, apoi treptat descrescătoare, la Gx pe suport alb și crescătoare pînă în ziua 5-a și apoi descrescătoare, la Gx pe suport verde, subliniind aceeași constatare a unei evoluții mai accelerate a ovi- pozitării pe suport verde. La G5 și evoluția numărului de femele depună- toare de pontă a fost asemănătoare pe cele două tipuri de substrat. 36.Al. Crișan și colab. 8 Această evoluție diferită, la acest parametru, pentru cele două ge- nerații analizate, este explicabilă prin admiterea unor modificări ce pot să apară în timp în dezvoltarea și comportamentul msectei, datorate con- dițiilor de creștere în parametrii trofici și ambientali relativ constanți, așa cum am menționat și la paragraful 3. Oricum, este de reținut faptul că la Gv care este mai apropiată ca veleități genetice de populația naturală, culoarea verde a substratului a marcat modificări și în privința parame- trului analizat la acest paragraf. O privire generală asupra rezultatelor la toți parametrii analizați arată că, în condiții de laborator, culoarea verde a suportului de odihnă și ovipozițare a adidților induce anumite modificări, comparativ cu su- portul alb, aceste modificări fiind însă de mai mică anvergură, uneori nesemnificative sau cu caracter inconstant de la o generație la alta, cu- loarea substratului dovedindu-se ca un factor de influență slab, în compa- rație cu temperatura, umiditatea ș.a., în activitatea de reproducere în condiții de laborator la O. nubilalis. Pentru aprecierea corectă a diferiților parametri reproductivi, și factorul culoare a substratului trebuie luat în considerare, în măsura în care s-a arătat la fiecare din parametrii analizați. / CONCLUZII Suportul verde a dus la creșterea numărului de ponte/femelă cu aproximativ o pontă. Numărul de ouă/pontă, pe ansamblu, este mai mic pentru pontele depuse pe suport verde față de suportul alb, potenețialul reproductiv al femelelor dpvedindu-se constant pe generație, indiferent de culoarea sub- stratului. ' Privitor la supraviețuirea adulților, se constată o influență incon- stantă, în diferite generații, a culorii substratului, sugerînd o modificare în timp a parametrilor biologici sub presiunea adaptativă a condițiilor de creștere din laborator. Aceeași variabilitate, pe parcursul generațiilor, se constată și în privința ritmului depunerii pontei. Culoare? substratului s-a dovedit ca un factor de influență relativ mai slab, în comparație cu factorii trofici, termici și hidrici, în condiții de laborator. 9 Rolul culorii substratului in reproducere 37 6. CRIȘAN A., ROMAN C., JELERIU S„ TOMESCU N., STAN G., COROIU I., In: Lucr. V-a Conf. Naț. Entomol., Timișoara (II), sub tipar., 7. CRIȘAN A., ROMAN C., JELERIU S., TOMESCU N., STAN G., COROIU I., St. Cerc. Biol., Ser. Biol. Anim., 41 (1): 7—13, 1989. 8. CRIȘAN A., ROMAN C., STAN G., COROIU I., ONIȘOR A., CHIȘ V., CIUPE H. ,OPREAN I., Stud. Univ. „Băbeș-Bolyai” Biol., 33 (2); 49t-60, 1988. 9. GUTHRIE W. D., RAUN E. S., D1CKE F. R, PESHO G. R., CARTER S. W., lowa Bt. . J. Sci., 40 (1): 65-83, 1965. 10. LOUGHNER G. E., lowa st. J. Sci., 46 (1): 1-6, 1971. 11. LOUGHNER G. E., BRINDLEY T. A., Ann. Entomol. Soc. Amer., 64 (5) : 1091-1094, 1971. 12. McLEOD D. G. R., Can. Entomol., 108 :A403-1408, 1976. 13. RÂUN E. S., Infect colonization and mass production, Acad. Press, New York — London, p. 323-337, 1966. 14. SARINGER G., Sonderdruck aus, Bd. 80, H4S : 426-434, 1976. 15. SHOWERS W. B„ CHIANG H. C., KEASTER A. J., HILL R. E., REED G. L„ SPARKS A. M., MUSICK G. J., Environ. Entomol., 4 (5): 753-760, 1975. 16. SHOWERS W. B., REED G. L., ROBINSON J. R, DEROZARI M., Environ. Entomol., 5(6): 1099-1104, 1976. Primit in redacție la 19 noiembrie. 1990 , * Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca str. Republicii nr. 48 ** Institutul de chimie Cluj-Năpoca, str. Flntînele nr. 30 *** Facultatea de biologie, geografie și geologie Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 BIBLIOGRAFIE 1. BECK S. D., J. Insect. PhisloL, 29 (1) : 107-112, 1983. 2. BONNEMAISON L. M., C. R. Acad. Sci., Paris. 279, S6rie D : 923-925, 1974. 3. BORESMA D. B., BARRETt j. R. jr.; SÎLLINGS J.O., Environ. Entomol., 5 (6) : 1191- 1194,1976. 4. CRIȘAN A., STAN G., TOMESCU N., COROIU I., ROMAN G., JELERIU S., ONIOȘR., A OPREAN J., CIUPE H., in: Lucrările Sesiunii științifice ICPP București, sub tipar. 5. CRIȘAN A., ROMÂN C., JELERIU S., TOMESCU N., STAN G., COROIU I., tn: Lucr. V -a Conf. Naț. Entomol., Timișoara, sub tipar. CERCETĂRI HISTOENZIMOLOGICE REFERITOARE LA ACȚIUNEA HIDROXIUREEI ASUPRA CREIERULUI DE ȘOBOLAN VICTORIA-DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM Female rats were treated i.p. with hydroxyurea in two experimenta : I. group received a single dose of 250 mg/100 g and II. group 3 doses (50 mg/100 g/day) in 3 days consecutiveiy. The I. group was sacrificed 24 hr and the II. group on the lOth day after the first dose applied. The results showed changes of the activity of some brain en- zymes in different anatomical regions, suggesting the alteration of oxidative metabolism, membrane transport processes and cholinergic neurotransmitter equilibrium. The am- plitudes of enzymatic changes, determined by histoenzymological techniques, were more striking in the case ,of I. group. Hidroxiureea (Mielocrom — produsul românesc) este un' chimio- terapie antineoplazic, al cărui mecanism de acțiune are la bază inhibarea selectivă a biosintezei de ADN prin blocarea ribonucleozid difosfat reduc- tazei (12). Hidroxiureea se administrează în procesele blastice ale leucemiilor / granulocitare cronice, leucemiilor acute mieloblastice, melanoamelor, în carcinom o variau t în tumori maligne ale vezicii urinare etc. (4), (5), (8), (15). Studiul distribuției hidroxiureei marcate cu 14C, administrată i.p. la șobolani, relevă prezența acesteia în toate țesuturile, la 30 de minute de la administrare (9). Întrucît efectele hidroxiureei la nive]ul creierului nu sînt cunoscute, investigațiile noastre au vizat influența acesteia asupra unor activități enzimatice cerebrale. I MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe următoarele 3 loturi de șobolani Wistar, femele de 110 —130 g, întreținute în condiții de crescătorie : lo- tul martor (M); lotul tratat cu o doză unică de 250 mg hidroxiuree/100 g corp, injectată intraperitoneal în* soluție apoasă sterilă, sacrificarea ani- malelor făcîndu-se la 24 de ore de la administrare (HJ și lotul tratat cu o doză de 50 mg hidroxiuree/100 g corp/zi, timp de 3 zile; sacrificarea animalelor s-a făcut în a 10-a zi de la prima injecție țH2). St. cerc, biol., Seria biol, anim,, t., 43, nr. 1 — 2, p. 39 — 43, București, 1991 40 Victoria-Doina Sandu, A. D. Abraham 3 Acțiunea hidroxiureei asupra creierului de șobolan 41 La sacrificarea animalelor s-a prelevat creierul, care a fost înghețat rapid în azot lichid și secționat la un criotom tip SLEE. Pe secțiuni fron- tale (10 pi), realizate la nivelul diencef aiul ui, în planul stereotaxi.c A7,3_7i6_7,9 (2), am efectuat, prin tehnicile uzuale descrise de Mureșan și colab. (11), reacțiile pentru evidențierea activității următoarelor enzime : monoami- noxidaza (MAO), acetilcolinesteraza (AcE), citocromoxidaza (CyOx), succinatdehidrogenaza (SDH), loctatdehidrogenaza (LDH), adenozintri- fosfataza Mg2+-activată (ATP-aza)/' fosfataza* alcalină și fosfataza acidă. Activitatea enzimelor cercetate a, fost estimată în funcție de intensitatea reacțiilor și a fost exprimată, conform uzanței (3), în valori convenționale (tabelul nr. 1). REZULTATE _ Tabelul nr. 1 Efectele hidroxiureei asupra unor activități enzimatice cerebrale Enzime . Loturi Structuri ale creierului Sc Hc T H Pc | Cs Na MAO M ’ 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 1 0,5 Hj 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 1 0,5 h2 0,5 0,5 0,5 0,5 0,5 1 0,5 AcE M 1 1,5 1,5 1 2 2,5 1 2 2 2 1,5 2,5 3,5 1,5 h2 3 2,5 ' 2,5 3 3 4 2 CyOx M 5 4 4,5 2,5 3,5 5 ~ 4 Hi 4 3 3,5 2 3,5 ' 4 3,5 , h2 4,5 3,5 4 2,5 3,5 4,5 4 SDH . M 3 2 3,5 2 3,5 4 3 2 1 3 1,5 3,5 3 2,5 h2 2,5 1,5 3,5 2 3,5 3,5 3 LDH M 2 2,5 3,5 3 3 3,5 2,5 3,5 2,5 ■ 4,5 3 3 4,5 2,5 ‘ h2 . 3 2,5 4 3 3 ■ 4 2,5 ATPaza M 0,5 0,5 1 0,5 2 1,5 1 Hi 0,5. 0,5 1 1,5 3 1,5 1 h2 0,5 0,5 1 1 2,5 1,5 1 FOSFATAZA ALGA- M 1 0,5 1 1 2 1,5 1 LINĂ Hi 1 0,5 1 1 3,5 1,5 1 h2 1 0,5 1' 1 2,5 1,5 1 FOSFATAZA ACIDĂ M 0,5 2 1 0,5 2 2 0,5 Hi ' 0,5 3 2 0,5 '2 3,5 0,5 h2 0,5 2,5 l,5 0,5 2 3 0,5 S-au notat cu : 0,5 — 1— activitate slabă; 1,5 — 2,5 = activitate moderată; 3 — 3,5 = activitate intensă; 4—4,5 = activitate foarte puternică; Sc=scoarța cerebrală: Hc = hipo- camp ; T = talamus; H = hipotalamus; Pc = plex coroidian; Cs = corpi striați; Na = nu- cleu amigdalian. După cum reieșe din datele înscrise în tabel, hidroxiureea induce la nivelul creierului următoarele modificări ale activității enzimatice, com- parativ cu martorii : La lotul Hi: crește intensitatea reacțiilor • AcE în toate structurile diencefalice, dar mai ales în scoarță și în corpii striați; LDH în scoarță, talamus și corpii striați; AȚP-azei în hipotalamus și în plexuKcoroidian; - fosfatazei alcaline în plexul coroidian ; fosfatazei, acide în hipocamp, tala- mus și corpii striați. Scade intensitatea reacțiilor: CyOx și SDH în scoarță, hipocamp, talamus și corpii striați; reacția MAO nu se modifică notabil. La lotul s-au înregistrat 'modificări enzimatice, față de martori, similare ca sens și arie de extindere celor semnalate la lotul H1? dar de am- plitudine mai mică; excepție face reacția AcE, care crește mai puternic la acest lot decît la lotul DISCUȚII Rezultatele studiului nostru relevă sensibilitatea creierului la acți- unea hidroxiureei, manifestată prin dereglarea activității enzimatice cere- brale în anumite structuri, ceea ce poate avea repercusiuni nefavorabile asupra funcționalității normale a sistemului nervos central (SNC). Complexitatea acțiunii este subliniată și de faptul Că fiecare funcție neuropsihică trebuie considerată sub unghiul unei ierarhii structurale, localizată la un întreg sistem fiziologic și nu la un centru anatomic (14). Ne-a reținut în mod deosebit atenția inhibarea de către hidroxiuree a activității enzimelor mitocondriale : CyOx și SDH, în special în scoarța cerebrală, hipocamp, talamus și corpii striați, ceea ce sugerează afectarea proceselor oxidative aerobe, de importanță deosebită pentru țesutul nervos. Această inhibare ar putea fi cauzată de diminuarea vitezei de biosinteză a enzimproteinelor respective, știut fiind că hidroxiureea deprimă biosin- teza dezoxiribonucleotidelor, a acizilor dezoxiribonucleici și a proteinelor celulare (12). Creșterea simultană a activității LDH în aceleași regiuni anatomice indică stimularea proceselor oxidative anaerobe, ca urmare a inhibării enzimelor mitocondriale, participante la oxidarea glucozei, Pe de altă parte, intensificarea activității fosfatazei alcaline, dar mai ales a ATP-azei în pereții vasculari și plexurile coroidiene, consecutiv admi- nistrării hidroxiureei, poate semnifica creșterea permeabilității acestora pentru diferite substanțe, în special apă, electroliți, monoamine (13) și influențarea funcționalității barierei hematoencefalice. Stimularea reacției fosfatazei acide la loturile tratate cu, hidroxiuree, nefiind legată de fenomene de liză celulară, în care enzima este direct implicată (6), credem că este aparentă și o putem atribui creșterii per- meabilității membranei lizozomale, fapt ce mărește accesul substratului ' la enzimă și duce la vizualizarea unei reacții crescute comparativ cu cea de la martori. t Cît privește enzimele angrenate în transmiterea sinaptică, se pare că hidroxiureea nii afectează vizibil mecanismele transmiterii sinaptice adre- nergice (MAO nu se modifică), dar interferează cu procesele transmiterii sinaptice colinergice, aspect evidențiat de exacerbarea generalizată a acti- 5 ' Acțiunea hidroxiureei asupra creierului de șobolan, 43 42 Victoria-Doina Sandu , A. D. Abraham • 4 vității AcE, izoenzima butirilcolinesterazei, care prin1 activarea siste- mului limbic și a axei hipotalamo-hipofizo-suprarenale duce la instalarea stării de stres (7), (10). în consecință, modificarea reacției AcE cu deosebire la nivelul siste- < inului limbic, poate fi corelată cm o eventuală modificare comportamen- tală, precum și cu instalarea unei stări de stres și în condițiile experimen- tului nostru. Pentru acest fenomen pledează și alte date încă nepublicate obținute în cadrul acestei investigații, ca : stimularea activității unor nu- dei hipotalamici (paraventricular și supraoptic), a adenohipofizei (creș- terea bazofiliei și a secreției de ACTH), a corticosuprarenalei (secreție crescută de glucocorticoizi), ca și diminuarea greutății relative a timusului și a nivelului FLL-seric și splenic. Menționăm că intensitatea modificărilor înregistrate depinde de doza de hidroxiuree administrată. Modificări de maximă amplitudine au fost semnalate în experimentul nostru la doza mare (250 mg/100 g corp) în timp ce la administrarea a 3 doze mici (de 50 mg/100 g corp), după 10 zile, modificările erau mult mai reduse ca . intensitate. Aceste constatări ne permit să presupunem că acțiunea hidroxiureei. este parțial reversibilă și depinde în mare măsură de capacitatea de meta- bolizare și de detoxificare a organismului. Referitor la mecanismul de acțiune al acestui citostatic, la nivelul activității enzimatice cerebrale, nu ne putem pronunța cu certitudine dacă are o acțiune directă asupra enzimelor și/sau o acțiune indirectă exercitată prin intermediul unor produși de metabolizare\ex., liidroxilamina), carp au capacitatea de a forma oxine, stimulatoare ale activității colinestera- zelor (1), (10). ' Avînd în vedere efectele hidroxiureei asupra SNC, presupunem că administrarea concomitentă a unor medicamente antistresante ar putea să contracareze sau să atenueze efectele negative induse de acest cito- static. 13. SEYLAZ J., AUBINEAU P., EDVINSSON H., MASUMO N., NIELSEN K. C., OWMAN C., SERCOMTE R6 în : Sixth International CBF Symposium, Philadelphia, Sprin- ger Verlag, Berlin, Heidelberg, New York, p. 454 — 458, 1975. _14 . SIMIONOVICI M., CÎRSTEA AL., VLĂDESCU C., Cercetarea farmacologică și prospectarea medicamentelor, Edit. Medicală, București, 1983. 15. SOPPI E., LAHTINEN R., Clin. Exp. Rheumatology, 6 : 425 — 428, 1988. Primit in redacție la.19 septembrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 43 BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A. D., în: Realizări și perspective ale dezvoltării biochimici teoretice și practice, Acad. Rom., Cluj, 58—63, 1990, p. 2. ALBE-FESSARD D., STUTINSKY F., LIBOUBAN 8., Atlas^sttrtotaxique du diencâ- phale du rat blanc. Centr. Nat. Rech. Sci.; Paris, 1966. 3. BARK T., SCHAFFER F., POPPER H., Lab. Invest., 10 : 590-607, 1961. 4. CHIRICUȚ I., Cancerul. Chimioterapie, I. P. Cluj, 1978. 5. CREASEY D. C., TSO P., Cancer Res., 48: 6298-6302, 1988. 6. ERICSSON J. L., în: Lysosomes in biology and pathology (sub red. J. T. Dingle și H. B. Fell), North Holland, Amsterdam, voi. II. p. 345, 1973. 7. EVANS C., KERKUT C. A., Biochem. Soc. Trans., 4: 744-746, 1976. 8. GUlLHOT F.,3_7i4 după atlasul Albe-Fessard și colab. (4) am efectuat, prin tehnicile uzuale descrise de Mureșan și colab. (14), reacțiile pentru evidențierea următoarelor enzime : monoaminoxidază ,,” (MAO), acetilcolinesterază (AcE), cito- cromoxidază' (CyOx), succinatdehidrogenază (SDH), adenozintrifosfa- taza Mg2+ — activată (ATP-aza), foșfataza alcalină și fosfataza acidă. - Activitatea enzimelor a fost apreciată în funcție de intensitatea reacții- lor și exprimată, conform uzanței (6), în valori convenționale (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Efectele iradierii și ale extractelor timice asupra unor activități enzimatice cerebrale Enzime Loturi Structuri ale creierului Sc Hc 1 T 1 Na Cs H Pe MAO„A” M 1,5 1 2 1,5 1 1,5 0,5 I 1 0,5 1 1 0,5 1 0,5 I-f- TM 1,5 0,5 1,5 1,5 1 1,5 0,5 1+ TL 2,5 1 2 1,5 1,5 1,5 0,5 1+ L 1,5 0,5 2 1,5 0,5 1,5 0,5 AcE M 0,5 1,5 1,5 1 2,5 1 1,5 I 0,5 1,5 1,5 1 2,5 1 1,5 1+ TM 0,5 1,5 1,5 1 2,5 1 l,5 1+ TL 0,5 1,5 1,5 1 2,5. 1 1,5 I 4* L 0,5 2. 1,5 1 2,5 1 1,5 ATP-aza M 0,5 0,5 1,5 0,5 0,5 2,5 1 - I 0,5 0,5 1 0,5 0,5 2 0,5 14- TM 1 . 0,5 2 1 1 3 1,5 14- TL 0,5 0,5 -1,5 0,5 0,5 3 1 14- L 0,5 0,5 1,5 0,5 0,5 3,5 1 Fosfataza alcalină M ' 1 1 2 1 2 1 4 I 1 1 2. 1 - 2 1 .3 I4>TM 1 1 2 1 2 1 4 I 4-TL 1 1 2 1 2 1 4 I 4- L 1 1 1 1 1,5 1 5 • Fosfataza acidă M 1,5 1,5 2 1 2,5 1,5 3 / I 1 1 1 0,5 1,5 1 2 14- TM . 1,25 1,25 1,5 1 2 ' 1,25 2,5 ?I4- TL 1 1 2,5 1 2 1,25 3,5 14- L 1,5 1,5 2 1 2,5 1,5 3 CyOx M 3 2,5 3,5 2 2,5 2,5 3 I 4 3,5 4,5 , 2,5 3 3 4 14- TM 3,5 2,5 3,5 2,5 2,5 2,5 3,5 I 4-TL 4 3,5 4,5 2,5 3 3 4 I 4" L 3 2,5 3,5 2 2 - 2,5 3,5 SDH M , 2 1,5 3 4,5 2 2 3 I 3 2,5 4 ,2 . 2,5 2,5 4 . I 4- TM 2,5 1,5 3 1,5 2 2 3,5 14- TL 3 2,5 4 2 2,5 2,5 4 14- L 3 2 3 1,6 2 2 3 S-a notat cu : 0,5 — 1,25 = activitate slabă; 1,5 — 2,5 = activitate moderată; 3 — — 3,5 = activitate intensă; 4 -- 4,5 = activitate fqatte puternică; Sc = scoarță; Hc hipocamp ; T = talamus ; N = nucleu amigdalian; Cs= corpi stilați; H= = hipotalamus; Pc = plex coroid. . ă .. Efecte ale unor extracte de timus 47 REZULTATE ' . . . Conform datelor înscrise în tabel, tratamentele aplicate șobolanilor au.indus, la nivelul diencefalului, următoarele modificări ale activității enzimatice: — La lotul „I”, comparativei! martorii, crește puternic intensitatea reacțiilor CyOx și SDH în toate ariile cerebrale studiate, dar mai ales în școarță, hipocamp, talamus și plexul coroid; scade generalizat intensitatea reacțiilor MAO (mai evident în scoarță și talamus) și a fosfatazei acide (în special în talamus, corpii ștriați și nucleul amigdalian), precum și activitatea ATP-azei și a fosfatazei alcaline (în plexul coroid). Activitatea AcE nu se modifică notabil. — La lotul „I + TM11, comparativ cu loturile „M” și ,,I” : acti- vitatea enzimelor mitocondriale — CyOx și SDH — este mai redusă decît la lotul „I”, dar sub nivelul celei deda lotul ,,M” în scoarță și plexul coroid, în celelalte formațiuni fiind la un nivel similar martorilor. Activitatea (A) MAO, ATP-azei și fosfatazei acide are valori intermediare-între lotul „I” șMotul „M” („I” După părerea noastră, mecanismul de acțiune al extractelor timice, în restabilirea homeostaziei enzimatice cerebrale ar putea fi explicat fie prin posibila intervenție a peptidelor timice în controlul secreției hormo- nilor neuropeptidici hipotalamici, printr-un efect de feedback negativ, . fie prin stimularea refacerii membranelor celulare și subcelulare și a mem- ; branelor barierei hematoencefalice, în care sînt integrate structural și funcțional enzimele studiate. Rezultatele prezentate, precum și alte date încă nepublicate, obți- : nute de noi în acest experiment, demonstrează efectul antistresant, modu- lator și limfotrop al extractelor peptidice de timus, fapt pentru care re- comandăm utilizarea acestor medicamente naturale în atenuarea efecte- lor nocive ale radiațiilor ionizante asupra sistemului nervos central, prin ’ administrarea lor în cadrul terapiei adjuvante atît în radioterapie, cît și ‘ s în cazul unor iradieri accidentale; BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A. D., tn : Probleme actuale de biologie, radiobiologie și medicină nucleară (sub red. D. Răduleșcu), Acad. Rom., Cluj, 1, 1977. 2. ABRAHAM A. D., RUSU V. M., BORȘA M., URAY Z., BANU C., Radiobiologia, Radio- therapia, 23(2): 178-186, 1982. 3. ABRAHAM A. D., BORSA M., URAY Z., St. cerc, biochim., 30 (2): 181-182, 1987. 4. ALBE-FESSARD D., STUTINSKY K, LIBOUBAN S., Atlas sHrMaxique du diinci- I phale du rat blanc, Ed. Centr. Nat. Rech. Sci., Paris, 1966. i 5. ALTMAN K. J., GERBER B. B., OKADA S., Radiation biochemistry, Acad. Press, New York, London, 1970. ă Efecte sie unor extracte de dmu? 0. BARKA T., SCHAFFER F.» POPPER H., Lab., Invest., 10 : 590-607, 1961. 7. zCASARETT C. W.» Radiation histopathotogy, CRC Press Inc., Boca Raton, Florida, 1980. 8. COMȘA S., LEONHARDT H., OZNIMARI K., Thymus, 1 (1-2): 81-94, 1979. 9. DESCHAUX P., FONTANGES R., Anales d’Endocrinologia, 89 (1): 23-40, 1978. 10. ERICSSON J. L., Lysosomes in biology and pathology (sub red. J. T. Dingle, H. B. Fell), North Holland, Amsterdam, voi. II, 1973. 11. EVANS C., KERKUT C. A., Biochem. Soc. Trans., 4 : 744-746,1970. 12. HAYMAKER W., în: Effects of ion rad on the neroous sgstem. Proc. Symp. Int. Atomic energy Agency. Vțena, p. 309—Ș57, 1963. 18. HOLTZMAN N.» în: Lysosomes in biology and pathology (sub. red. J. T. Dingle, H. B. Fell), North Holland, Amsterdam, voi. II» 1973. 14. MUREȘAN E„ GABOREANU M.» BOGDAN A. T„ BABA A. I., Tehnici de histochimie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1976. 15. POLI G., SECHI G., BONIZZI L., GUTTINGER M„ Int. J. Tisa. React., 8: 231-238, 1986. 16. RENOUX G., Intern. J. Neuroscienee, 39:177-187, 1988. 17. SANDU V. D., ABRAHAM A. D., URAY Z., St., cerc, biol., Seria biol, anim., 34: 50- -52, 1982. 18. SELYE H., Hormones and Resistance, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg, New York, 1971. 19. URAY Z., RADULESCU E., ȘUCIU D., MANIU M., BANU G., Pamninerva medica. 2: ' 57—62, 1979. Primit în redacție la 8 decembrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 4^ efectul trofoparului și al GLUTAMOGLUCONATU- LUI DE MAGNEZIU ASUPRA UNOR ENZIME HEPATICE ȘI , SERICE LA ȘOBOLANI WISTAR INTOXICAȚI CU CICLOFOSFAMIDĂ ' MAR IA BORȘA și A. D. ABRAHAM • . CI f ' ■ ;r- '' Cyclophosphainide (CFA), an alkylating agent, is widcly used clinically as an anii--, cancer and immunosuppressive drug and it îs known to alter the funcționality of the livcr. In this report we have studied the action of 3 doses of CFA injectcd i.p. on 3 consecutive days (lomg/kg/day) on the activity of some membrane marker en- zymes. Our findings revealed a decrease of liver butyrylcholinesterase, serum amino- .• ;itransfcrases (ASAT and ALAT), and an increase of liver and serum K+parauitrophe- ' nylphosphate hydrolase. Administration of membrane proteetive drugs : Trofopar or Mg-glutamo-gluconate reestablished in part the activity of aliered enzymes. ... Ciclofosfamidă (CFA) este prototipul unui grup de agenți chimici cujargă utilizare în chim io terapia antitPmorală și imunosupresoare (8), (9),(10),(19),(24). Cercetări cxpeiimcntale recente au arătat că CFA mani- festă efecte, hepatotoxice (6),(7).(14). Prevenirea și tratamentul compV- cațiilor survenite în cursul chimioterapiei antitumorale prezintă un inte- res deosebit. Terapia adjuvantă cu diferite substanțe chimice său medi- camente are ca scop creșterea eficienței chimioterapiei prin protejarea organelor și a țesuturilor afectate, și refacerea acestora. . în această lucrare redăm studiul privind eficacitatea unor medica- mente hepatoprotectoare, Trofopar și Glutamogluconatul de magneziu (GGMg), la animale intoxicate cu Oiclofosfamidă, prin teste enzimatice marker de membrană celulară, mitocondiială și lizozomală. ' MATERIAL ȘI METODE । Experiențele au fost efectuate pe șobolani albi Wistar, masculi, în greutate de 200 g, care au fost tratați cu Ciclofosfamidă (Jenaplnrm, An- kerwerk), în doză de 40 mg/kg/zi, timp de 3 zile. Medicamentele au fost administrate timp de 5 zile consecutiv, astfel: la un lot, injecții intra-. ' musculare de Trofopar (Biofarm București), în doză de 40 mg/kg/zi, iar ■, la ălt lot, GGMg în doză de 100 mg/kg/zi. Atît CFA, cît și medicamentele -. au. fost administrate între orele 8 — 9 a.m., iar animalele au fost inanițiăte t 18 ore înainte de sacrificare. ; r Sacrificarea animalelor s-a făcut după 10 zile de la adminis- - trarea primei doze de CFA prin dislocare cervicală și sexsanguinare. S-au recoltat sîngele și ficatul și s-a determinat biochimic activi- . tatea următoarelor enzime: aspartataminotransferază (ASAT), ala-'’ f St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1—2, p. 51 — 55, București, 1991 ( . ■ 52 Maria Borșa, A. D. Abraham 3 Medicamente hepatoprotdctaare în unele intoxicatii 53 ninaminotransferază (ALAT) (2), (20), fosfatazele alcalină %și acidă (FAL și FAC) (2) și butirilcolinesterază (BCE) (12). ' Rezultatele obținute au fost prelucrate statistic după criteriul Chau- venet, datele aberante fiind eliminate. Fosfataza alcalină serică și hepatică _(tabelul nr. 3) crește la lotul tratat cu CFA cu 29,06 %, respectiv cu 183,03 %. Tratamentul cu Trofopar determină b revenire a activității enzimatice atît la nivelul ficatului, cît și la nivelul serului. La lotul tratat cu GGMg nu se observă modificări ale activității acestei enzime, nivelul ei rămînînd în continuare scăzut. REZULTATE EXPERIMENTALE Rezultatele obținute demonstrează că administrarea Ciclofosfamidei induce modificări ale activității unor enzime în ficatul și serul de șobolan. Astfel, determinarea activității transaminazelor serice (tabelul nr. 1) ne ' 1 Tabelul nr. 1 Activitatea aminotransferazelor serice ALAT și ASAT la șobolani intoxicați cu CFAj intoxicați și tratați cu Trofopar, respectiv cu GGMg < MARTOR CFA CFA+ GGMg CFA-J- Trofopar ALAT-SER(UI/ml/oră) X±ES P D.% 54,08+3,86 •31,48±2,08 <0,001 -41,79 17,54±1,16 <0,001 -67,60 21,08 + 3,56 <0, 01 -44,90 ASAT—SER(UI/ml/oră X+ES 151,5+5,05 104,8±3,97 100,0 + 10,33 173,0 + 10,50 P — <0,001 <0,01 >0,10 D% — -30,96 , -29,91 + 13,97 arată o scădere cu 30,96% a activității ASAT și cu 41,79% a activității ALAT față de lotul martor. Tratamentul cu GGMg aplicat animalelor intoxicate cu CFA nu influențează activitatea acestor enzime, nivelul lor < rămînînd în continuare mult sub nivelul martorilors-a înregistrat o scă- dere față de martor de 29,91 % în cazul ASAT și de 67,60% în cazul trans- aminazei ALAT. Administrarea Trofoparului la animale intoxicate cu CFA a determinat o revenire a activității ASAT seric, depășind valorile lotului martor (-ț-13,97%). Activitatea ALAT seric nu este influențată -• de tratamentul cu Trofopar. . Activitatea butirilcolinesterazei serice și hepatice (tabelul nr. 2) scade în urma tratamentului cu CFA cu 20,31%, respectiv cu 43,27%. Tratamentul cu GGMg și. Trofopar determină o revenire la normal aacti- ? vității BCE seric, iar în cazul ficatului s-a înregistrat o revenire a activității £ enzimatice numai în cazul lotului tratat cu GGMg. < Tabelul nr. .2 Activitatea butirilcolinesterazei (BCE) .hepatice și serice la șobolani intoxicați cu CFA, intoxicați și tratați cu Trofopar, respectiv cu GGMg, MARTOR CFA CFA+GGMg C FA+Trofopar BCE-FICAT (mUI/min/mg proteină) X±ES 1 206±125 684±87,8 1 274±61,70 574±57,2 p — . <0,01 >0,60 <0,01 D% — -43,27 + 5,66 -52,34 BCE —SER(UI/ml) [X+ES P J ' D% Activitatea fosfat 2,29+0,66 azei alcaline (FAI । și tratați 1,83+0,47 - <0,001 — 20,31 Tabelul n _,) hepatice și seric cu Trofopar, resp 2,16±0,30± >0,60 -6,06 :e la șobolani into >ectiv cu GGMg. 2,57±0,40 ' <0,01 + 11,94 xicați cu CFA, intoxicați MARTOR CFA CFA+GGMg CFA+Trofopar : ■ ■ . FAL- - FICAT(UI/min/100 mg țesut) X±ES P D% 78,79±2,88 223,0±10,93 <0,001 + 183,63 25,50±4,05 < 0,001 — 68,63 83.25 + 6,84 > 0,50 . +5,66 FAL —SER(Ul/ml) v' .X+ES ■ P D% ■ 1,48 ±0,16 l,91±0,15 > 0,10 +29,06 0,25+0,05 <0,01 -83,10 2,57±0,ll <0,01 + 75,10 Activitatea fosfatazei acide (tabelul nr. 4) nu este influențată de tratamentul cu CFA. Administrarea GGMg a determinăt o creștere exa- gerată a activității enzimatice atît la nivelul ficatului, cît și Ja nivelul seru- lui (574,06%, respectiv 394,88%), fenomen observat și în cazul tratamen- tului cu Trofopar unde s-a înregistrat o creștere de 103,31% la nivelul ficatului. 54 Maria Borșa, A. D. Abrahăm 5 Medicamente hepatoprotectoare în unele intoxicații„ 55 Tabelill nr. 4 Activitatea fosfatazei acide (FAC) hepatice și serice la șobolani intoxicați cu CFA, intoxicați și tratați cu Trofopar, respectiv cu GGMg. MARTOR CFA CFA + GGMg CF A + Trofopar FAC—FICAT(UI/min/100 mg țesut) X±ES P D% 65,87±1,29 54,00+5,00 > 0,60 -18,02 ■ 444.0+20,44 < 0,001 ■ + 574,06 133,92 + 17,46 < 0,01 + 103,31 FAC—SER(UI/ml) X±ES 0,39 + 0,01 0,45±0,09 l,93±0,ll 0,27±0,05 P > 0,50- < 0,001 - <0,02 D% + 15,39 + 394,88 -30,77 DISCUȚII Efectele toxice ale CEA, după unii autori, sînt datorate fie CEA ca ' ■atare, fie metaboliților produși în urma interacțiunii cu enzimele micro- zomale hepatice. (6), (7). Datele din literatură arată că acțiunea CEA se realizează, în primul rînd, prin inhibarea biosintbzei proteinelor și a acizi- lor nucleici (10), (13), (15), (16), (23). Modificările enzimatice înregistrate de noi pot fi Corelate cu inhibarea biosintezei proteinelor enzimatice, ob- servație bazată pe diminuarea activității aminotransferazelor și a colines- terazei. Pe de altă parte, datele demonstrează alterarea, structurii și a funcționalității unor membrane celulare și intracelulare (mitocondriale, lizozomale), fapt sugerat de modificările constatate în cazul fosfatazelor alcaline și acide. Există date în literatură care arată o posibilitate de in- teracțiune directă ă metaboliților CEA cu colinesteraze hepatice, acestea fiind inhibitori enzimatici (17), (21), Datele noastre obținute în acest context pledează evident pentru aceste interacțiuni. Tratamentul efectuat cu Trofopar, respectiv cu GGMg , două medi- camente hepatoprotectoare și .membranprotectoare. determină efecte de restabilire parțială sau totală' a majorității enzimelor studiate la nivel hepatic și seric, ceea ce justifică propunerea utilizării lor ca medicamente adjuvante în chimioterapie (1),(4),(5), (11), (22). Utilitatea acestor medica- mente este subliniată și de faptul că nu prezintă efecte secundare nocive (3), (4), (11), (22), ci, din contră, în cazul unor enzime magneziu m-depen- dente se constată o stimulare care, de cele mai multe ori, depășește valorile normale. BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A. D., BORȘA M., SANDU V. D., URAY Z., TIMAR M., Magnesium . Res., 3 : 129, 1990. , 2. BERGMEYER H. H., Methoden der enzymatischen Analyse, Verlag Chemie G. M. B. H. i 7 Weinheim/Bergstr., p. 736 — 793, 1962. 3. BORȘA M., ABRAHAM A. D., GIGOȘ V., URAY Z., Ztbl. fiii Phann. Fharmakotcr. (Berlin), 127 • F/P 36, 1988. 4. BORȘA M., CICOȘ V., ABRAHAM A. D., TIMAR M., St. cerc, biochim., 32 : 60, 1989. 5. BORȘA M., ABRAHAM A. D., CICOȘ V., St. cerc, biol., 41 : 123-127, 1989. 6. BOYD V. L., ROBINS J. D., SEGAN W., LUDEMAN S. M., J. Med. Chem., 29 : 1206 -1210, 1986. 7. BOYD V. L., SUMMERS M. F., LUDEMAN S. M., EGAN W., ZON G. REGAN J. B., J. Med. Chem., 30 : 366-374, 1987. . 8. BRAMWELL V. H., MOURISEN H. T., Cancer Chemoter. and Pharmacol., 18 : 13-17, 1986. 9. BROXMEYERS H. E., WILLIAMS D. E., COOPER S., WAHEED A., SHADDUCK I R., Blood, 69 : 913-919, 1987. 10. CHIRICUȚĂ J., Cancerul, Chimioterapie, I. P. Cluj, 1978. / 11. CICOȘ V., ABRAHAM A. D., BORȘA M., URAY Z., Ztbl. fur Pharm. Pharma- koter. (Berlin), 127 : F/P 37, 1988. 12. ELLMAN G. L., COURTNEY K. D., ANDRES V., FEATHERSTONE R. M., Bio- chem. Pharmacol., 7 : 88 — 95, 1961. 13. HEMMINKI K., Chemico-Biol. Internet., 61 : 75-89, 1987. 14. HONJO I., SUON T., HIRAYAMA C , Research Corn., 61 : 149-167, 1988. 15. HOLTZMAN E., Lysosomes in biology and pathology (sub red. J. T. Dingle, H. T. Feli), Amsterdam, 1973. 16. ISSEKUTZ B., The chemotherapy of cancer, Akad. Kiado, Budapesta, 1969. 17. LANGENBERG J. P., DEJONG L., OHO M. F., BENSCHOP H. P., Arch. of Toxi- col., 62 : 305-311, 1988. 18. MANTNEY J., SLADEK A., Biochemical Pharmacol., 37: 2781-2790, 1988. 19. POLI G., SECCHI C., BONIZZI L., GUTTINGER M., Int. J. Tiss. Rehct., 8 : 231-238, 1986. - 20.xREITMAN S., FRANKEL S., Amer. J. Clin. Path., 28 : 56-58, 1957. 21. RUSSEL R. W., OVERSTREET D. H., Progress in Neutol., 28*: 97-129, 1987. 22. TIMAR M., II Farmaco, 5 : 243-250, 1974. 23. TRASLER J. M., ROBAIRE B., J. of Andrology, 9 : 142-152, 1988. 24. TRIOZZI P. L., BRANTLEY A., FISCHER S., Cancer, 59 : 887-896, 1987. " 25. URAY Z., BARA A., LASZLO G., MANIU M., IMREH P., RĂDULESCU E., NISTOR C., BAN C., Oncologia, 25 : 287-294, 1986. Primit în redacție la 15 noiembrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 EFECTUL TRATAMENTULUI SUBCRONIC CU NIFEDIPINĂ ASUPRA UNOR PARAMETRI AI METABOLISMULUI . GLUCIDIC LA ȘOBOLANII NORMO ȘI HIPERTENSIVI D. COPREAN, CORINA ROȘIORU, RODÎCA GIURGEA și | C. WITTENBERGER | - Normal and hypertensive male Wistar rats, weighing 150 g at the beginning of the experiment, were treated, for 60 days, with Nifedipine (0.5 mg/kg b.w.). Nifedipine treatment caused some carbohydrate metabolism modifications which depended on the normo- or hypertensive status of the rats. Nifedipina este un agent foarte mult utilizat în terapia diferitelor afecțiuni cardiovasculare. Din punct de vedere chimic, Nifedipina face parte, alături de Nisoldipină, Darodipină, Nicardipină etc., din derivații 14-diWdropiridinei (5), (7). Din punct de vedere farmacologic, Nifedipina aparține categoriei „antagoniștilor de calciu” (1),(2). / în lucrarea de față ne-am propus să urmărim unele efecte metabolice ale tratamentului în regim subcronic cu Nifedipină, la șobolanii normali și șobolanii cărora li s-a indus experimental hipertensiune arterială. ’ MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe șobolani Wistar masculi, care aveau 150 g la începutul experimentului. Animalele au fost întreținute în condiții zooigienice corespunzătoare; hrana a cuprins cantitatea necesară de pro- teine, lipide, glucide și vitamine pentru o dezvoltare normală. Inducerea experimentală a hipertensiunii arteriale. Hipertensiunea arterială a fost provocată prin administrarea, prin gavaj, a unei soluții de NaCl 30% (3 g NaCl/kg greutate corporală/zi) și a unei suspensii de acetat de dezoxieorticosteronă („Mincortid”) (14 mg/kg greutate corpo- rală/zi) sub forma a două injecții intraperitoneale pe săptămînă. Din cei 21 de șobolani supuși tratamentului pentru inducerea hipertensiunii, după 22 de zile, numai 16 au devenit hipertensivi. Starea de hipertensiune a fost apreciată utilizîndu-se un dispozitiv construit în laboratorul nostru. Menținerea hipertensiunii pe toată durata experimentului s-a făcut prin administrarea de DOCA în același regim ca mai sus, plus apă de băut (qd libitum) conținînd 0,9% NaCl. Tratamentul cu Nifedipină a durat două luni. Nifedipina s-aadmi- nistrat^zilnic, în hrană; 0,5 mg/kg greutate corporală/zi, pe întuneric, datorită fotosensibilității ei. Au fost utilizate următoarele loturi experimentale : lotul martor (M); lotul cu hipertensiune (H); lotul tratat cu Nifedipină (N); lotul cu hipertensiune și tratat cu Nifedipină (HN). , St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 57—59, București, 1991 58 . D. Coprean și colab./ 2 La începutul experimentului, tensiunea era de 95 mm Hg la animalele care nu au primit NaCl și DOCA (loturile M și N), și de 106 mm Hg la cele cu hipertensiune (H și HN). . ! . Sacrificarea s-a făcut prin decapitare, dimineața la ora 8, după o inaniție prealabilă de 16 ore. Au fost determinați următorii parametri metabolici : glicemia (10), conținutul hepatic de glicogen (9) și activitatea fosforilazei hepatice (6). Prelucrarea statistică a datelor experimentale obținute a inclus : calcularea mediilor aritmetice pe loturi; verificarea omogenității mediilor cu ajutorul criteriului lui Chauvenet (11); calcularea erorii standard cores- punzătoare fiecărei medii; cînd s-au comparat loturile H, IST și HN cu lotul M, ori lotul HN cu loturile H și N, diferențele au fost exprimate în procente, iar semnificația lor statistică a fost apreciată prin calcularea testului „t” al lui Student (13). REZULTATE ȘI DISCUȚII Redăm în tabelul nr. 1 rezultatele experimentale obținute în urma, tratamentului de 60 de zile cu Nifedipină, a șobolanilor normali și cu hi- pertensiune provocată experimental. Tabelul nf. 1 Dinamica glicemiei (g), a conținutului (hepatic de glicogen (G) și a activității fosforilazei hepatice (GPa) după un tratament subcronic de 60 de zile, la șobolanii normo- și hipertensivi ' Lotul experimental g (mg%) G (mg/g) GPa (micromoli P eli- bera t/minu t /gram proteină) M X±ES , n 87,21±2,66 8 8,00±0,72 ; 5 ' 18,17+2,00 6 . H X±ES n P< ■ ±M% 79,60±l,ll 5 '(x) -8,70 8,18±'0,63 6 NS + 2,30 .19,27+2,73 6 NS + 0,10 N X±ES n P< ±M% 71,20±3,08 6 0,01 -18,40 7,12±1,55 6 NS -11,00 17,27±2,13 6 NS -5,00 ' ■ HN X±ES n P< ±M% • ■ - P< ±H% P< ±N% . . 8O,62±3,S1- 8 NS ' — 7,60 NS + 1,30 (x) — 13,20 7,51+0,78 6 NS — 6,10 NS ' - 7,60 NS- + 5,50 8,96±1,53 6 0,01 — 50,70 0,01 -53,50 0,01 ; — 48,10 Notă: în tabel sînt date medii ± eroarea standard (^±ES); n = numărul, de valori individuale; p = pragul de semnificație statistică; ±M%,±%H%, +N%= diferențele pro- centuale față de loturile respective; NS =.diferență nesemnificativă statistic; (x) == dife- rență cu semnificație îndoielnică (p cuprins între 0,01 și 0,05%). 3 Efectul nifedipinei asupra metabolismului glucidic 59 Tratamentul cu Nifedipină pe o durată de 60 de zile determină o scădere a glicemiei la lotul normotensiv (—18,4%). Conținutul de glico- gen hepatic nu se modifică după acest tratament la nici unul din loturile experimentale. De remarcat este scăderea la mai puțin de jumătate a GPa la șobolanii hipertensivi și tratați cu Nifedipină. Dacă tratamentul cu Nifedipină se aplică șobolanilor normotensivi, activitatea GPa nu se modifică semnificativ (—5,0%) comparativ cu martorul. Fără a putea, da o explicație, constatăm că tratamentul cu. Nifedipină afectează direct unii din parametri^ metabolici urmăriți, în funcție de starea normo- și hiper- tensivă, a șobolanilor (vezi 'în tabelul nr. 1, glicemia și GPa). Nifedipina este un blocant al canalelor de calciu din membranele plasmatice (2), (4), împiedicînd intrarea Ca++ din exterior în celulă. Cu toate acestea, se pare că Nifedipina nu blochează, ieșirea Ca++ din depozi- tele intracelulare (3). Prostaglandinele, ăl căror rol reglator al unei multi- tudini de procese metabolice celulare este cunoscut (12), intervin în eli- berarea Ca++ din depozitele intracelulare (8). Activarea sistemului fosfo- rilazic necesită prezența Ca++. Noi am înregistrat o scădere a activității GPa la lotul hipertensiv și tratat cu Nifedipină. Sinteza prostaglandinelor necesită Ca++ (8),iar tratamentul cu Nifedipină privează acest proces sin- tetic de ionul bivalent indispensabil. Or, cum eliberarea Ca++ din depozitele intracelulare necesită prezența prostaglandinelor, este lesne de înțeles că în condițiile unui tratament cu Nifedipină (două luni), diferitele procese biochimice celulare, printre care și acela al activării sistemului fosforilazic, sînt cel puțin în parte private de Ca++ necesar desfășurării lor. în concluzie putem spune că tratamentul cu Nifedipină modifică unii din parametrii metabolici urmăriți, în funcție de starea normo- sau hipertensivă a șobolanilor. BIBLIOGRAFIE 1. FLECKENSTEIN A., Tharmacol. ToxicoL, 17 : 149-166, 1977. 2. GODFBAIND TH., Acta I harmacol. ToxicoL, 58 (S2) : 530, 1986a. 3. GODFBAIND TH., în : Advances in pharmacological research and practies, voi. I (sub red. Knoll J., Kelemen K.), Pergamon Press & Akademiai Kiado, Budapesta, p. 61-66, 1986 b. 4. GODFBAIND TH., EGLEME C., TINET M., JALMIN P., Pharmacol. ToxicoL, 61 : 79-84, 1987. 5. GODFBAIND TH., MOREL M., WIMBO M., Trends Pharmacol. ScL, 9 : 37-39, 1988. 6. HEDRICK J. L., FISCHER E. H., Biochemistry, 4 : 1337, 1965. 7. IIOF R. P;, Gen. Pharmacol., 18:459-466, 1987. 8. McNAMARA D. B., ROULET M. J., GRUETTER 0. A., HYMAN A. L. KADOWITZ P. J., Prostaglandins, 20 : 311-320, 1980. 9. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67 : 378, 1957. 10. NELSON N., J. Biol. Chem., 453 : 375, 1944. 11. SĂHLEANU V., Metode matematice in biologie, Univ din Cluj, 1965. 1 12. WEBER E., Grundriss der biologischen Statistik fur Naturivissenschaftler, Landwirte und. Mediziner, G. Fischer Verlag, Jena, 1980. Primit în redacție la 26 noiembrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—~ EFECTE INDUSE DE PENTOXIFILIN® ASUPRA METABOLISMULUI ENERGETIC AL HEMATIILOR UMANE NORMALE CORINA ROȘldRU,}C, WITTENBERGER|,D. COPREAN și J. HALLER Mature healthy human erythrocytes, incubated with Pentoxifylline in a- mediuin con- tâining 5.5 mM glucose, exhibited an increașed glycolysis on the background of a re- duced overall glucose consumption. These findings support the hypothesiș that Pento- xifylline restores erythrocyte membrane deformability by increasing ATP prodUction via anaerobic glycolysis. Majoritatea literaturii despre pentoxifilin (P) — foarte abundentă în ultimii ani — se referă la efectul acestui medicament asupra proprie- tăților reologice ale șîngelui și asupra flexibilității membranei hematiilor. Astfel, studiindu-se efectul P asupra fluxului sanguin ocular (10) s-a consta- tat o îmbunătățire semnificativă a acestuia numai în cazul nervului Optic, datorată influenței P nu asupra peretelui vascular, ci asupra deforma bili- tății hematiilor. O creștere cu 30 % a fluxului sanguin cohlear a fost obser- vată la infuzarea de P (prin carotidă) la șobolani hipertensivi, modifică- rile fiind de același sens, dar mai puțin intense la normotensivi (19). într-un experiment asupra dinamicii circulației pulmonare pe cîini (1) au fost demonstrate avantajele potențiale ale medicamentelor reologic active asupra vasodilatatoarelor, în terapia hipertensiunii hipoxice pulmonare. La pacienții cu deficiențe microcirculatorii, sub acțiunea P îmbunătățirea fluxului sanguin a fost însoțită de creșterea deformabilității hematiilor (4), (5). în același context (12) s-a constatat restaurarea flexibilității hema- tiilor bătrîne ca efect al P. Alte cercetări (20) eu pătruns în intimitatea fenomenului, avahsînd ideea unei producții sporite de ATP în hematiile tratate cu P, a unui metabolism energetic mai intens prin creșterea per- meabilității pentru glucoză a membranei hematiilor. Au fost < fectuate nu- meroase studii asupra modificării permeabilității membranare sub acțiunea P, rezultatele fiind contradictorii: unii autori au negat orice efect al P asupra permeabilității pentru glucoză și CI- (17). Lucrarea de față investighează efectele P asupra unor parametri ai metabolismului energetic al hematiilor umane normale izolate. MATERIALE ȘI METODE Hematiile au fost izolate din sînge proaspăt, provenind de la aceeași persoană pentru toate loturile, recoltat pe heparină cu aproximativ o oră înainte de începerea experimentului, pentru a se evita scăderea con- centrației de ATP ce are loc la conservarea șîngelui. Experimentul s-a \ . ■ ■ • : ■ ... . . ■ ■ -• : St. cerc, biol.. Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 61—65, București, 1£91 62 Corina Roșioru și colab. desfășurat în cupele aparatului Warburg ș1' a cuprns 3 loturi martor, P200 și P300. Administrarea medicamentului s-a făcut în suspensia de hematii; cantitățile de P au fost astfel calculate încît să corespundă unei doze unice „in vivo” de 200, respectiv 300 mg la un individ uman de 70 kg. Hematiile obținute prin centrifugarea sîngelui integral au fost resuspen- date intr-un tampon conținînd Na2HPO4 100 mM în NaCl 150 mM, la pH 7 —8, în care proporția tampon : hematii a fost 2:1. Din această sus- pensie s-au determinat : hemoglobina (14), hematoeritul, numărul de he- matii (7) și glucoza (18). Primii 3 parametri au numai valoare operațională, pentru calcul, întrucît ei nu caracterizează sîngele inițial, ci suspensia de hematii pre- parată. Hematiile au fost incubate timp de o oră, la 38°C, într-un mediu conținînd ca substrat glucoză 5,5 mM și 14C - U-glucoză în ser Krebs tamponat cu tampon de fosfați la pH 7,4. Glucoza radioactivă (IFIN Bu- curești) a fost adăugată în mediul de incubare astfelîncît să se obțină o radioactivitate a acestuiă de aproximativ 200 000 dpm/cupă (2 ml mediu). 8-a incubat, în fiecare cupă, un volum egal de suspensie de hematii, astfel calculat;încît să conțină echivalentul a 350 mg țesut (0;525 ml suspensie), în urma incubării au fost determinate : consumul de oxigen a1 hematiilor și radioactivitatea CO2 rezultat în urma respirației acestora (11), consumul de glucoză al hematiilor (18), înglobarea 14C al glucozei în macromolecule glucidice, lipidice și proteice (6), (16). Măsurătorile râdiobiochimi ce au fost efectuate cu un spectrometru în scintilație lichidă (Betaszint BF-5003, RFG), folosind un amestec PPO -|- POPOP ca scintilator (soluție Bray); . Prelucrarea statistică a datelor a inclus controlul omogenității mediilor după criteriul lui Chauvenet, valorile aberante fiind eliminate, și compara- rea mediilor cu testul ,,t” al lui Student. - REZULTATE ȘI DISCUȚII în timpul separării din sînge și a preparării suspensiei, hematiile nu au suferit procese distructive; examinate la microscop, ele au fost integre, nehemolizate și de formă normală. în urma incubării de o oră, hematiile din suspensie aii fost ușor umflate și aglutinate fa lotul martor, fenomen care s-a manifestat mai slab la lotul P200 și deloc la P300. Consumul de oxigen al hematiilor (tabelul nr. 1) pe durata incubării a fost atît de mic încît nu a putut fi pus în evidență prin citirile efectuate pe manometreie aparatului Warburg. Imposibilitatea citirilor s-a datorat însă, în primul rînd, interferării proceselor de oxidare celulară cu procese mult mai ample, de legare și eliberare a O2 pe și de pe hemoglobină. Aceste din urmă procese se petrec după o curbă sinusoidală, cu periodicitate în timp, ceea ce face ca pe manometre să se citească fluctuații ale volumului de gaz din cupe. Considerîhd însă că CO2 radioactiv eliberat nu poate prove- ni decît din metabolizarea glucozei (unica substanță radioactivă aflată în - sistem) pe calea pentdzofosfaților (9), am calculat, pe această bază, mm3 O2 consumat /IO9 hematii /oră. Valorile sînt' de sute de ori mai mici decît consumul de oxigen al; altor țesuturi, dar acest lucru reflectă situația reală, fiziologic normală, din hematii, în care peste 90% din glucoză este 3 Efecte induse de pentoxifHin 63 mețabolizață pe calea glicolizei anaerobe și numai un mic procent ia calea oxidativă a șuntului pentozbfosforic (22).,O scădere semnificativă a consumului de oxigen al hematiilor șe înregistrează la lotul P300, ceea ce . denotă scăderea participării căii pentbzofosf orice la metabolizarea glu- cozei. Dar, în contextul experimentului nostru, aceasta nu aduce un argu-' ment în favoarea acțiunii benefice a P, deoarece în hematii șuntul pen- tozelor nu servește energogenezei, ci este implicat în mecanismele de pro- tejare a hemoglobinei împotriva agenților oxidanți. Tabelul nr. 1 Consumul de oxigen, consumul de glucoză și radioactivitatea CO2 la hematiile incubate în prezența P Lot M ' ' P200 P300 QO2 X—ES 0,226±0,034(9) D% P 0,273±0,048(7). ±20,80 >0,25 0,094±0,015(10) -58,40 <0,01 . - rCO2 19,00 ±2,29(9) ■ 22,96 ±3,98(7) ±20,80 >0,25 10,59±1,90(10) — 44,30 <0,05 Ag 009,1 ±10,1(12) 023,9±9,2(9) . ' . ±2,43 ■ ■ >0,50 • 472,6±20,7(ll)’ -22,41 <0,001 Nbtă. X — ES = media lotului’± eroarea standard ; D % = diferența procentuală făță de lotul martor; p = gradul de Semnificație statistică. QOa ==; consumul de oxigen (mm8. O2/108 hematii/oră); , rCO2 = radioactivitatea COa (dpm/109 hematii/oră); Ag = consumul de glucoză (p.g/109 hematii/oră) । O scădere semnificativă a consumului de glucoză însoțește reducerea consumului de oxigen la lotul P300. Glucoza nu se consumă însă numai în glicoîiză, ci și pe calea pentozofosforică și prin înglobarea carbonului glucozei în macromolecule glucidice,, lipidice și proteice — într-o măsură mult mai mică. Cunoștințele pe care le, avem, privind metabolismulhematiei adulte ca celulă strict specializată pentru transportul gazelor respiratorii ne permit să construim o‘schemă simplă care oferă, exprimată în radioac- tivitatea .diferițilpr, compuși, o: privire de ansamblu. asupra comportării hematiilor aflațejn condițiile noastre experimentale (tabelul nr. 2). Folosind datele determinărilor radiobiochimice, am calculat procen- tele din glucoza consumată care se metăbolizează pe calea glicolitică, după formula : ; , .uh .RAg —,[rC.O2 + rGi:+rL ;-%rP] = R> glicoîiză unde :>

± za; . . . ■ ... rCO2, rG, rL, rP = radioactivitatea înglobată în CO2, macromole- . . .r / cule, glucidice, lipidice și proteice; / 64 Corina Roșioru și colab. Efecte induse de pentoxifiliu 65 K glicoliză =x radioactivitatea corespunzătoare glucozei consumate pe calea glicolitică. Cu cit ponderea glicolizei în consumul total de glucoză crește și pro- ducția de ATP va crește, ceea ce verifică ipoteza privind modul de acțiune prin care P menține sau stimulează flexibilitatea hematiilor (20). Tabelul nr. 2 Ponderea glicolizei în consumul total de glucoză al hematiilor Lot M P200 P300 RAg : '— dpm/109 hematii/oră : rCO2±rG±rL±rP 49,464 — dpm/109hematii/oră: 49,667 42,676 l,350±104 — %dpm recuperat: l,064±67 901 ±50 D% 2,67±0,21(9) 2,14 ±0,13(8) 2,ll±0,12(ll) — -19,85 -20,97 P Ponderea glicolizei 97,33 <0,10 <0,05 anaerobe: — % 97,86 97,89 Notă. Pentru ușurarea calculului s-a folosit, în compararea loturilor, % dpm recuperat și nu % glicoliză, avînd în vedere că cele două procese sînt complementare. Alte explicații în te±t. * în tabelul nr. 2 am prezentat ponderea glicolizei, pe de o parte, și a celorlalte căi luate global, pe de altă parte, în consumul de glucoză. Se constată că la lotul martor glicoliză este răspunzătoare pentru metabo- lizarea a mai bine de 90% din totalul glucozei consumate, procent care crește semnificativ în cazul loturilor P200 și P300. Deci, printr-o glicoliză mai intensă, stimulată de P, hematiile își asigură o producție mai mare de ATP. Unii autori consideră că o glicoliză mai intensă se realizează, sub efectul P, prin creșterea permeabilității de membrană și pătrunderea unei cantități mai mari de glucoză în interiorul celulei (3), (15), (20). Alții nu constată nici o modificare a permeabilității pentru glucoză a membranei hematiei sub acțiunea P (8), (17), (21). Cercetările noastre arată că, cel puțin în cazul hematiilor normale și la dozele de P testate, glicoliză se intensifică nu prin creșterea permeabi- lității membranare și sporirea consumului de glucoză (dimpotrivă, con- sumul total de glucoză scade), ci printr-o „regospodărire” a ponderii căilor metabolice în metabolismul glucidic al hematiilor. Șe observă din tabelul nr. 2 că rata de creștere a ponderii glicolizei este foarte mică, fiind vorba de hematii normale, care nu au suferit în prealabil o reducere a de- formabilității și pornesc în experiment cu o pondere a glicolizei oricum foarte ridicată. De asemenea, dozele de P cu care s-a lucrat sînt mai mici decît cele întrebuințate clinic, care urcă pînă la 1200 mg/zi, cu durate de tratament variabile, de la cîteva zile la cîteva șăptămîni (2), (3), (13). Esțe probabilca hematiile „bolnave” sau aflate în condiții de microcir- culație deficitară să reacționeze mult mai intens la factorii terapiei, pe fondul unei glicolize inițial mai puțin intense, folosind poate ambele căi de stimulare a glicolizei: redistribuirea ponderii căilor metabolice, cît și creșterea permeabilității membranare pentru glucoză. BIBLIOGRAFIE 1. CHICK T. W., SCOTTO P., ICENOGLE M. V., SIKES C. W., DOYLE M. P., RIEDEL C. E., WOOD S. C., LOEPPKY J. A./Am. Rev. Resp. Dis., 137 : 1099-1103, 1988. 2. CHOPRA H. K., CHOPRA K. L., AGGARWAL K. K., PARASHAR S. K., J. Med., 19(2): 89-107, 1988. 3. DELAHAYE R., FABRY R., Clin. HemorheoL, 8 : 391-398, 1988. 4. EHRLY A. M., Curr. Med. Res. Opln., 5(8) z608-613, 1978. 5. EHRLX A. M., J. Med., 10(5): 331-338, 1979. 6. FOLCH L, LEE M„ SLOANE-STENLEY G. IL, Biol. Chem., 226.: 497-509, 1957. 7. GHERGARIU S., POP A., RADAR L., Ghid de laborator clinic veterinar, Edit. Ceres, București, p. 83, 87, 1985. 8. GIRAUD F., CLARET M., Scand. J. Clin. Lab. Invest. SuppL, 41 (156): 283-284, 1981.' 9. HARVEY J. W., Erythrocyte Metabolism, în : Clinical Biochemistry of Domestic Animals, Academic Press, New York, London, p. 185—233, 1989. 10. JAY W. M-, AZIZ M. Z., CHAPMAN J. M., GREEN K., Ophtalmic Res., 19 : 318-321, 1987. 11. KOVACH A., A kiserleti orvostudomany voszgolo modszeki, IV, Akadcmiai Kiado, Budapesta, 1958. 12. LEONHARDT IL, GRIGOLEIT H.-G., REINHARDT L, Ric. Clin. Lab., 8(1 —2) : 65-71, 1978. ' 13. MANRIQUE R.V., J. Med., 18(5-6): 277-283, 1987. 14. MANTA L, CLCUIANU M., Metodele laboratorului clinic, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1976. 15. MICIC D. W., STEFANOVICH V., MARSULJA B. B., IRCS Med. Sci. Libr. Compend., 9(8): 709-714, 1981. 16. MONTGOMERY R., Arch. Bioeh. Biophyș., 67 : 378-386, 1957. 17. MOTAIS R., Scand. J. Clin. Lab. Invest. SuppL, 41 (156) : 281-282, 1981. 18. NELSON H., J. Biol. Chem., 153 : 375-380, 1944. 19. QUIRK W. S., DENGERINK H. A., BADEMIAN M. J., HALL K. W., WRIGHT J. W., Hearing Res., 36 : 175-180, 1988. 20. STEFANOVICH V., PORSCHE E., MUELLER E., Arzneim. —Forsch.,29(5) : 757-760, 1979. 21. STROHSCHNEIDER T., KLING D., BETZ E., Eur. J. Pharmacol., 150 : 287-293, 1988. 22. TEODORESCU-EXARCU I., Fiziologia și fîziopatologia hemodinamicii, Edit. Medicală, București, 1984. Pi imit în redacție la 4 noiembrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 EFECTELE TIMOROMULUI® ASUPRA UNOR PARAMETRI- BIOCHIMICI SANGUINI LA ȘOBOLANUL WISTAR RODICA GIURGBA, D. COPREAN șl C.D. PUICA Adult male and female Wistar rats were treated with cblir — TIMOROM®—for 90 days; animals were sacrificed at 45,90 and 120 days (30 days after the end of the treatment). Modificatidns of biochemical parameters in the blood serum (total prpteins, ; cholesterols, urea, alkaline-phosphatase, cratinine) are dependent on the dose,’ sex ' and the period of administration. Some modifications maintain after the cessation (30. days) of treatment and look like an over-shoot reaction of the organism. Timoromul este un medicament utilizat în tratamentul glaucomului, conține un beta-blocant adrenergic, timolol; lipsit de efecte simpatieo- mimetice și chinidinice (6), dar avînd efecte egale sau superioare pilo- carpinei și efedrinei (1). Efectele acestui produs românesc Au fost studiate la șobolani Wistar în privința unor parametri biochimici din serul sanguin, .pentru a vedea -tualele reacții secundare care pot apărea. . : MATERIALE ȘI METODE S-a lucrat pe șobolani Wistar, adulți, de ambele sexe. Animalele au fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare,, apă și hrana fiind administrate ad libitum. Șobolanii au fost grupați în următoarele loturi, fiecare fiind formate din loturi femele, respectiv mascule : lotul martor (MJ, care a primit hrana normală; lotul tratat cu timorom (Tx) în doză de 2,5 mg/ , /kg corp și lotul tratat cu timorom (T2) în doză de 5 mg/kg corp.- Fiecare lot, a fost format din 6 indivizi. Tratamentul cu timorom s-a făcut în hrană, , acesta fiind administrat zilnic, timp de 90 de zile. Timoromul este produs < al I.C.C.F. București, care conține, pe lîngă timolol-maleat, un tampon fos-. . fat cu EDTA Na2 și clorură de benzalconiu. Sacrificarea animalelor s-a făcut prin decapitare, după o inăniție prealabilă de 16 ore, la 45 și 90 de zile de tratament și după o pauză de 30 de zile de tratament, adică la 120 de zile. Din serul sanguin^ obținut după coagularea și centrifugarea sîngelui,- s-au dozat: proteinele totale (2)., (7), colesterolul (8), ureea, cu ajutorul ‘ ureazei, prin metoda fotocolorimetrică (5), fosfataza alcalină, cu p-nitro-: fenilfoșfat, spectrofotometric (5), și; creaținina, prin reacția Jaff6, după absorbția pe reactiv Lloyd (5)............ St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 67—69, București, 1991 > 68 , Rodica Giurgea și colab,2 . Datele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvenet, iar semnificația statistică a fost considerată de la p — 0,05. S-a calculat și diferența procentuală față de martor (D%). Rezultatele obținute, alături de calculul statistic, media i eroarea standard, diferența procentuală față de martor (D%) și semnificația sta- tistică p sînt prezentate în tabelul nr. 1. Tabelul nr. 1 Proteinele totale (PT), colesterolul (Cs.), ureea (U), fosfataza alcalină (Pa.) și creatinina (Ct.) ' 1 din serul sanguin, ia șobolanii tratați cu timorom Parametri; PT(mg%) Cs.(mg%) U(mg%) . Pa.(U/l) Ct.(mg%) Sacrificare la 15 de zile Mm. 99,46 + 1,47 73,87±4,04 14,60±0,39 212,40±0,92 0,54±0,02 T,m. -13,36+ + 10,97NS -15,07+ + 5,61+ 0 NS Mf. 118 37 ±1,78 75,45±2,35 20,40 + 0,24 74,01±0,70 0,56 + 0,02 Taf. — 5,36 NS -17,71+ -42,16+ +43,51+ -3,58 NS Sacrificarea la, 90 de zile Mm. 96,82±2,58 179,03±8,63 8,60±0,39 257,12±1,74 p,54±0,04 Tpn. +12,97+ -7,34 NS + 11,62+ -21,78+ — 9,38 NS T2m. +13,35+ -6,91 NS -2 NS -21,40+ + 3,00 NS * Mf. 100,01 ±1,63 165,56±7,72 20,80±0,37 174,11+0,91 0,52±0,03 Txf. + 10+ -2 NS -15,39+ + 16,87+ + 73,07+ Taf. 0 NS + 5 NS — 16+ + 14,50+ + 91,89+ Sacrificarea la 120 de zile Mm. 90,81±4,77 88,06+2,85 26,45±0,24 126,05+0,48 0,89±0,04 Txm. + 11,28 NS +25,05+ -24,25+ -4,78+ x -12,83+ Tam. + 15,22 NS + 91,27+ -50,76+ -40,10+ -23,08+ Mf. 90,48±3,03 89,69±7,64 20,40±0,51 60,56±0,31 0,56±0,05 tjf. + 14,51+ + 5,48 NS + 46,07+ + 32,66+ + 21,42+ Tjf, + 10,79+ + 90,48+ + 2 NS -40+ 0 NS La loturile martor, masculi (Mm.) și femele (Mf.) sînt trecute valorile medii± eroarea standard*; loturile tratate masculi, doză mică (Tjm) și doză mare (T2m) și loturile tratate, fentele, doză;mică (Tjf) și doză mare (Taf) au trecute diferențele procentuale față de martor, iar cruciulița semnifică diferențele semnificative statistic; valorile nesemnificative statisticsînt notate NS. Alte explicații în text. 3 Efecte ale timoromului 69 întreruperea tratamentului cu acest colir și sacrificarea șobolanilor după 30 de zile de pauză a tratamentului nu readuce în limitele normalului parametrii urmăriți. Astfel, în funcție de tipul parametrului^ unii sînt mai intens modificați (proteinele totale’ la loturile femele tratate cu ambele doze), alții se modifică în sens invers valorilor înregistrate în timpul tra- tamentului (colesterolul pentru ambele doze și ambele sexe), iar alții se reduc ca intensitate, dar rămîn la valori semnificative statistic diferite de martor (fosfataza alcalină la lotul mascul tratat cu doză mică). Aceste modificări, înregistrate după o pauză de 30 de zile de administrare, denotă o acțiune în continuare a medicamentului asupra organismului șobola- nului. Ar putea fi vorba de o reacție de „over-shooth”, reacție dată pro- babil de -administrarea continuă timp de 90 de zile, perioadă în care efec- tele se supraptm. De altfel, este menționat ca timorolul își menține efectele timp de 24 de ore, iar eliminarea lui prin urină, sub formă neschimbată, este de 15% (6). în concluzie, timorolul administrat în tratament subcronic șobolani- lor, de ambele sexe, determină modificări accentuate la nivelul unor para- metri biochimici sanguini. Efectele sînt evidente chiar și după încetarea administrării acestuia, o perioadă de 30 de zile. BIBLIOGRAFIE . 1. DOBRESCU D., F armacoierapie. Edit. Medicală, București, 1981. 2. GORNALL A. G., BARDAWILL G. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 78 : 751-766, 1949. 3. HERRMANA J.M., BISCHOF F., Von HEYMANA F.,FREISCHUETZ G., BURGHAGEN H., Am. J. Cardiol., 61 : 41C-44C, 1988. 4. HOLTZMAN E., ROSENTHAL T., GOLDBOURT U., SEGAL P., J. Cardiovasc. Phar- macol., 10 (suppl. 2) : S86—S92, 1987. 5. NUȚĂ G. H., BUȘNEAG C., Investigații biochimice. Edit. Didactică și Pedagogică, București, 1977, 6. STROESCU V., Bazele farmacologice ale practicii medicale. Edit. Medicală, București, 1988. 7. WOLFSON W. Q., COHN C., CALVARY E., ICHIBA F., Amer, J. Clin. Pathol., 18: 723-725, 1948. 8. ZAK D., Am. J. Clin. Pathol., 24 : 1307, 1954. Primit în redacție ia 29 octombrie 1990 Institutul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—1 REZULTATE ȘI DISCUȚII Timoromul, administrat în hrană, în tratament subcronic, produce o serie de modificări ale parametrilor biochimici urmăriți, care sînt depen- d$nte dedurata administrării, de doză și de sex. Unele modificări, cum sînt cele privind nivelul colesterolului la 45 de zile de tratament, cu doză mică, saiî absența, modificărilor în cazul creat minei, au fost semnalate anterior de alți autori (3), (4), la oameni tratați cronic cu un alt beta-blocant, celi- ' protonii. Aceiași autori constată că ureea nu se modifică, în cazul trata- mentului cu celiprolol, în timp ce noi înregistrăm modificări accentuate ale acestui parametru, pe tot parcursul tratamentului, dependent nu numai de durată, ci și de sex. ' ACȚIUNEA SINERGICĂ A CICLOFOSFAMIDEI ȘI A VITAMINEI C ÎN CELULELE TRANSFORMATE DINTR-0 LINTE CELULARĂ HEp —2 s ZQRICA HERTZOG șiO. CHIȚA In HEp~2 eell cultures, Vitamin G inhibits cell division rather than induces changes of chromosome structure; but it triggers deep changes of cell morphology in the cul- tures. In combination \vith cyclophosphatnide Vitamin C diminishes the mitotic index, insig- nificantly changes the chromosome aberration rats and induces the same morphologic changes of the cells. This suggests the lise of Vitamin C as a helping element in cancer chemotherapy. în ciuda concentrației relativ mari, a acidului ascorbic în țesuturi și a .structurii sale relativ simple (lactbna acidului glutamic), funcția sa fizio- logicănu este încă bine cunoscută (7). Un studiu recent privind efectele cpiișuniului crescut d’esvitamina O,, efectuat pe un grup de 8 pacienți cu ulper (duodenal,, demonstrează, .pentru, prima.dată, relația dintre nivelul acidului ascorbic intragastric,.activitatea mutagenică a SalmoneUei typhi- murium și suplimentarea orală a vitaminei O. De asemenea, se arată o des- creștere semnificativă a nivelului intragastric al nitriților și compușilor Nmitrozo la 5 pacienți care au primit acid ascorbic pentru patru săptă- mîni. Pe baza proprietăților ei oxidante și a inhibiției reacției cu compuși N-nitrozo, vitamina 0 a fost sugerată ca un agent profilactic în prevenirea cancerului (4). Acidul ascorbic poate inhiba mutageneza bacteriană indusă prin N-metil-N'-nitroso-guanidin și dimetilnitrozamin (5). Cu toate că este atrăgător să se sugereze pe baza acestor rezultate că suplimentarea acidului ascorbic pe termen lung poate avea un impor- tant rol în chemoprevenirea cancerului, această ipoteză rămîne să fie do- vedită? '' : '■■■ - MATERIAL ȘI METODĂ O linie celulară heteroploidă HEp— 2, obținută de la Institutul Cantacuzino București, dezvoltată în monostrat, a fost subcultivată în vase de cultură Poviztki, la o densitate celulară de 40 312 celule/mm.3 Pentru experiment au fost folosite opt culturi celulare, care au fost inoculate la timpul zero cu ciclofosfamidă (CE) și vitamina O. O cultură a servit ca martor, a doua cultură a fost inoculata cu vitamina 0 în con- centrația finală de 0,001 mg/ml mediu de cultură, a treia cultură a fost tratată cu CE 0,2 mg/ml,iar în a patra cultură s-au introdus CE 0,2 mg/ ml -{- vitamina, C 0,001 mg/ml. Aceste culturi au fost crescute în MEM St cerc. biol., Seria biol, anim., 1. -43, nr.l —2, p. 71—75, București, 1991 Zorica Hertzog, O. Chița 2 supliment cu 10%SV la 4- 37°C, pentru 6 ore. Alte patru culturi inoculate identic au fost crescute pentru 13 ore. După intervalul de tratament, s-a procedat la prepararea cromozo- milor (3). Tehnica a inclus blocarea diviziunilor celulare cu colchicină 0,2 pig/ml, timp de două ore, desprinderea celulelor de peretele, vasului de cultură cu soluție.de tripsină 0,025%, hipotonia cu o soluție de KC1 0,075 M, timp de,20 minute, la J- 37°C, fixarea cu amestec methanol și acid acetic glacial (3 : 1), timp de 30 minute la 4°C, efectuarea lamelor și colorarea cu soluție Giemsa 10%. Au fost determinate indicele mitotic Ja 8 000 de celule, frecvența și tipurile de aberații eromozomiale, caracte- risticile morfologice ale culturilor celulare. Pențru. evaluarea statistică a datelor experimentale''a fost folosit testul „Student”. REZULTATE ȘI DISCUȚII Indicele mitotic. în culturile de control, valoarea indicelui mitotic a fost de 38% la 6 ore și 41% la 13 ore, în timp 6e la, cele tratate cu vita- mina 0, valoarea lui scade la 10% la 6 ore și la 1% la 13 ore. Deter- minarea indicelui mitotic în culturile tratate cu ciclofosfamidă indică o scădere ușoară a frecvenței mitozelor (36,5% la 6 ore și 37% la 13 ore). Cînd CF a fost administrată în combinație cu vitamina C, frecvențamito- tică a fost de 12,5% la 6 ore și de 9% la 13 ore (fig. 1). Este cunoscut că celulele diferențiate sînt oprite în perioada Gra ciclului celular, dar nu este precizat cine determină blocarea lor în faza Gj și opri- rea noului ciclucelular. S-a emis o ipoteză potrivit căreia comportamentul celular în ciclul celular este în funcție de acumularea unei cantități âintr-o proteină instabilă, cu rol declanșator, denumită proteina „U ” care comandă trecerea peste punctul de restricție R care se află la sfîrșitul fazei Gj și, 3 Cito toxicitatea CF și: a vitaminei C 73 în consecință, replicarea ADN. Concentrația acestei proteine scade în me- tafază cînd sinteza de proteine diminuează (1). Un astfel de model poate fi un punct de vedere, simplificat, al unui mecanism implicat în controlul diviziunii celulare. Pentru că o celulăsă se oprească în punctul de restricție, este necesar să se.împiedice acumularea proteinei „U ” la valoarea-prag. Astfel, perioada Gj se prelungește și rata de diviziune scade. Cînd celulele sînt cultivate în prezența/unor concentrații variabile de inhibitori ai sintezei proteice, fazele ciclului celular se extindpe o peri- oadă măi lungă de timp. în prezența factorilor inhibitori sau în absența factorilor specifici stimulatori, celulele vor sintetiza proteine cu o rată ce este menținută la un nivel scăzut. Pata scăzută a sintezei proteice reduce nivelul proteinei „V”. în schimb, cînd este stimulată rata generală a bio- sintezei proteice, concentrația proteinei „U ” va crește. Inhibiția diviziunii celulare „in vitro” de către vitamina C poate fi explicată prin acest mecanism ipotetic. Administrat în concentrație de 0,001 mg/ml mediu de cultură, acidul ascorbic diminuează, probabil, rata de biosinteză proteică, menținînd acest proces la un nivel scăzut, dar sufi- cient pentru activitatea celulei. Micșorarea concentrației proteinelor intra- celulare determină scăderea, sub nivelul prag, a concentrației proteinei „U” și, astfel, celula nu poate trece peste punctul de restricție R și rămîne în faza Gx a ciclului celular. Este, de asemenea, cunoscut faptul că atît celulele normale, cît și cele transformate sînt la fel de susceptibile la agenții chimici și că ținta preferențială a agenților alchilanți este ADN nuclear. 'Tratamentul cu citostatice se bazează pe proprietățile membranei plasmatice, aceasta fiind mai permeabilă la celulele transformate decît la celulele normale (8). Vitamina O menține concentrația proteinelor intramembranare și scade permeabilitatea membranelor celulare (6). Dacă acidul ascorbic scade per- meabilitatea membranelor celulare și reduce frecvența mitozelor putem sugera folosirea vitaminei O în chemoterapia cancerului. Activitatea mutagenieă. Observațiile bazate pe analizele citogene- tice ale preparatelor eromozomiale sînt prezentate în tabelul nr. 1. Din analiza citogenetică reiese că ciclofosfamida induce un spectru larg de aberații: lacune și rupturi eromozomiale, deleții, cromozomi ine- lari și dicentrici, fragmente acentrice, fragmentări multiple Și despirali- zări parțiale sau totale ale unor cromozomi sau ale întregului genom. Abe- rațiile eromozomiale semnalate ar putea fi grupate în trei clase de anomalii : rupturi eromozomiale, rearanjamente și despiralizări. Rupturile au apărut cu o frecvență înaltă atît la 6 ore, cît și la 13 ore după tratament. Rearan- jamentele eromozomiale au fost fenomene mai rare, iar despiralizările au apărut frecvent la 13 ore după tratament cu CF și CF în combinație cu vitamina C. Cînd ciclofosfamida a fost administrată în combinație cu vitamina O, am constatat o creștere u șoară a ratei aberațiilor eromozomiale atît la 6 ore, eît și la 13 ore, fără ca această creștere să aibă o valoare sem- nificativă. Vitamina C nu induce aberații eromozomiale în culturi celulare HEp—2. i Interpretând statistic rezultatele, am constatat că frecvența muta- țiilor eromozomiale. induse de CF are o valoare semnificativă (P <0,05) și nesemnificativă în cazul vitaminei C. De asemenea, rezultatele sînt 74, "; T^orică Hertzog, 0. Chițâ'4 ■'........................... Tabelul nr. 1 . : Aberații cromozomiale induse de CF și vitămina C în culturi celulare HEp—2 • Substanța chimică Concentrația finală (mg/ml)- Timpul tra- tamentului(h) Metafaze analizate Metafaze aberante ( %) M 6 . 40 / 12,5 Vit. C 0,001 ' 6 31 12,9 CF ‘ • 0,2 6 51 ' • 25,3 CF+vit.C 0,2 + 0,001. . 6 24 29,1 M , ■ Vit. C 0,001 13. 13 50. .. 10 .. .... . CF CF + vit.C 0,2 0,2 + 0,001 13 , 45 35 40 42,8 : : semhificativfe (P<0,05) cînd CE a fost combinată cu vitamina 0, dar ne- semnificative față de acelea obținui 'r Studii asupra acțiunii sihergice a unor agenți antitu morali oferă date spectaculoase cu privire la terapia cancerului. Astfel, b serie de ana- logi ăi nîcotinamidei inhibă poli (ADP-ribose) polimerază din celulele L 121p (2); Alte studii arată că prostaglăndinele acționeată sinergie cu mițo- micina 0 și nielphalanul (11). Vitamina A în combinație cu cafeina'și mei-, phlanul interferează cu mecanismele de reparare ale ADN, cauzînd, ast- fel, formarea SCE a căror frecvență crește semnificativ, (P <0,01 ) și reduce tindicele mitotic (P<6,001). S-ă sugerat, astfel, folosirea acestor efecte' citotoxide în tratamentul cancerului (10). ' \ ■ Examenul midroseopie' al culturilor celulare;.Examinînd culturile ce- lulare după 3 ore de la tratamentul cu vitamina O am constatat că celulele atașate de peretele vasului de cultură prezentau citoplasmă redusă, și un nucleu mare, puternic granulat. De‘ asemenea, am observat fantome^ de celule' (fig. 2).' \ : " ■ După 6 ore, numărul fantomelor celulare a crescut, iar' 'Celulele nu- cleăte prezentau o citoplasmă extrem de puțină în jurul nucleului ■ (fig. 3). La 13 ore s-au observat nuclei granulați și rare fantome celulare (fig- 4). ■ ‘ ................ Aceleași modificări morfologice au fost semnalate și atunci cînd culturile au fost tratate cu CE și în combinație cu vitamina 0. CONCLtlZII I t . Pe baza rezultatelor obținute, putem conchide următoarele: 1) Vitamina 0, în concentrație de 0,001 mg/ml mediu de cultură, inhibă puternic diviziunea celulară „in vițro”, probabil, prin interacție cu factori reglatori ai acestui proces. . ; , , ■ 2) Vitamina G nu induce aberații cromozomiale în culturi celulare și modifică nesemnificativ frecventa anomaliilor cromozomiale produse: de OF. . ■ , ■ ■■ ■. \ : 3) Vitamina G administrată singură sau în-combinație cu: CE mo- difică profund morfologia celulelor în culturi. ; i - Fig. 3. — Aspect dinlr-o cultură HEp—2 la 6 ore după tratament cu 5 Citotoxicitatea CF și a vitaminei C 75 4) Rezultatele^obținute conduc la ideea că vitamina C ar putea fi folosită în chemoterapia cancerului, asociată cu citostatice, ipoteză ce poate fi validată de noi date experimentale. BIBLIOGRAFIE 1. ALBERTS B., BRAY D., LEWIS J., RAFF M., ROBERTS K., WATSON D. J., Mo- lecular Biologi] of The Cell, Gerald Publishing Inc., New York and London, 1983. 2. BERGER A., N., CATIONO M. D., VIETTI T. J., Cancer Research, 42 ; 4382-4386, 1982. 3. GHIȚA, O,. ROGOZ I., HERTZOG Z., BUTEICĂ E., Genetica - îndrumător de lucrări practice, Reprografia Univ. Craiova, 1982. 4. CONOR H. J. O., HABIBZEDAH N., SCHORAH C. J., AXON A.T.R., RILEY S. E. GARNER R. C., Carcinogenesis, 6(11): 1675-1676, 1985. 5. GUTTENPLAN J. B., Nature, 268; 368-370, 1977. 6. DOBRESCU D., Fannacoterapie, Edit. Medicală, "București, 1981. 7. LEHNINGER A. L., Biochimie, Edit. Tehnică, București, 1987. 8. LE PECQ J. B., Chimioth&rapie anticancereuse, Herman, Paris, 1978. 9. TOLCHIN F. S., WINKELSTEIN A., RODNAN P. G., PAN F. S., NAUKIN R. H., Arthritis and Rheumatism, 17 (4); 375 — 381, 1974. 10. VASSILIADES D. J., MYRTSIOLIS A., GRANITSAS A., MOURELATOS D., Euro- pean Journal of cancer and clinical oncology, 21 (9)>; 1089 — 1092, 1985. 11. VASSILIADES D. J., MOURELATOS D., Prostaglandins Leukotrienes and Medicina, 17; 55-59, 1985. - Primit în redacție la 2 septembrie 1990 Facultatea de medicină Craiova, sir. Petru Rareș nr. 4 vitamina C și CF (63 X). Fig.4. — Aspect dintr-o cultură FIEp —2 la 13 ore după tratament cu^vitaminaCși CF (63 X). DATE ASUPRA FAUNEI FITOFILE DIN GHIOLUL ZĂTONUL MIC (DELTA DUNĂRII) VIRGIN IA POPESCU-MARINESCU și MARIOARA FILIMON Le-travail prdsehte des donn6es concernant le composant taxonomique, la densitâ num6- rique et la biomasse de la faune phytophile qui s’inștalle sur Ies principaux macrophytes aquatiques du lac Zătonul Mic du Delta du Danube. L’accent est mis sur l’id6e que Ia plupart des invert6br6s phytophiles ne manifeste pas de spâcificitâ pour une plante ou une autre. Printre primele lucrări publicate în țara noastră referitoare la bio- cenozele de pe plantele acvatice din Delta Dunării cităm pe aceea a lui V. Grimalski .din 1938 — 1939 (6), în care autorul face o prezentare a principalelor specii de organisme fitofile de pe Myriophyllum. Mai tîrziu, aceste studii au luat o extindere mult mai mare. Astfel, în 1968 și 1969, V. Popescu-Marinescu și. V. Zinevici (11), (12), (13), ana- lizează, din punct de vedere calitativ și cantitativ, componența fitofaunei de pe o serie de plante emerse din gîrla împuțita și ghiolul Porcu. în 1970, L. Rudescu și V. Popescu-Marinescu, (14) aprofundează studiul faunei fitofile de pe vegetația emersă și submersă din Delta Dunării, redînd, pe lîngă componența calitativă a zoocenozelor, și o serie de date cantitative foarte interesante, comparative, din ghiolurile Porcu, Roșuleț,Puiu, gîrla împuțita, zona Caraorman. Tot în 1970, C. Stamate (15) prezintă zooce- nozele plantelor submerse din diferiți biotopi din delta maritimă (ghiolul Răducu) și avandeltă (meleaua Musura). Date referitoare la un anumit grup de organisme ce se instalează pe plantele acvatice din Delta Dunării se găsesc în lucrările lui Al. Grossu (5), N. Botnariuc și V. Cure (1), A. Murgoci (9,), Gh. Ignat (7), H. Melhem (8). în 1973, V. Popescu-Marinescu (9) sintetizează majoritatea datelor publicate pînă atunci, referitoare la fitofauna din diferite bazine acvatice ale Deltei Dunării. în 1980, V. Elian-Tălău și El. Prunescu-Arion (3) prezintă aspec- tul calitativ și cantitativ șl zoocenozelpr fitofile din meleaua Sacalin, iar V. Tatole (16), în 1983, aprofundează relațiile dintre asociațiile de chiro- nomide'și plantă din același bazin acvatic. în 1989, .V. Cure (2) face o sinteză asupra structurii specifice și ro- lului ecologic al populațiilor de chironomide fitofile asociate macrofitelor acvatice din bazinul Dunării din sectorul românesc/ care include bine- înțeles și delta și avandelta. în lucrarea noastră prezentăm date calitative și cantitative referi- toate la fauna macrofitelor emerse și submerse din ghiolul Zătonul Mic (Zătonul Vechi), zonă a deltei nestudiată din punct de vedere biologic. CARACTERISTICILE ZONEI STUDIATE Zătonul Mic face parte din subunitatea Zătoanelor, care-este situată la sud de brațul Sf. Gheorghe, între depresiunea Dranov, Marea Neagră și delta de avansare a brațului Sf. Gheorghe. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr.l —2, p. 77—84, București, 1991 78 Virginia Popescu-Marinescu, Marioara Filimon 2 Suprafața sa totală însumează 93,75 ha, din care 50 ha reprezintă suprafață liberă de vegetație fixată, i^r 43,75 ha, suprafață cu vegetație acvatică fixată. Lungimea acestui bazin este de 4—5 km, lățimea medie de 200 m, adîncimea 1 m, iar volumul total de 317187 m3 apă*. Caracteristicile fizico-chimice ale apei Zătonului Mic în sezonul estival (lunile iulie — august), cînd au fost efectuate cercetările noastre, se înscriu în limitele 23° — 19°C temperatura apei, 35—50 cm transparența apei', culoarea apei în general verzuie (datorată înfloririlor cu alge), oxi- genul solvit 7,791 mg/1, substanța organică 9,527 — 8,984. mg O2/l, pH-ul 8—8,2, calciul 95,962 — 3,367 mg/1, magneziul 7,150 — 3,064 mg/1, clo- rurile 0,07 — 0,40 g/1, reziduul fix 410 mg/1, suspensiile 31 mg/1. în lunile de vară, în afara centurii marginale de Phragmites australia < și Typha angustifolia, s-au dezvoltat în interiorul Zătonului Mic, ca prin-' cipale macrofite, Ceratophyllum demersum, Salvinia natans, 'Nymphaea: alba, și Ștratiotes alloides. • ; ' REZULTATELE. ANALIZEI FITOFAUNEI Pe plantele enumerate, în sezonul estival în Zătonul Mic s-a insta- lat, în majoritatea cazurilor, o variată faună de nevertebrate acvatice. Rezultatele analizelor calitative și cantitative efectuate de către noi, expuse îh tabelele nr. 1—3 și fig. 1—6, ne dau posibilitatea să facem o serie de afirmații. ’ ' ' Astfel, referindu-ne la componența specifică, din tabelul nr. 1, re- iese că cel mai mare număr de taxoni a fost determinat de pe Phragmites australia, urmînd în ordine descrescîndă cel de pe Ceratoph/yllum demersum, Ștratiotes aloides, Nympliaea alba, Salvinia natans, Typha angustifolia situîndu-se pe ultimul loc. Probabil că în situația determinării tutu- ror grupelor de organisme componențe ale fitofaunei studiate, îndeo- sebi a grupului chironomidelor, ordiriea în care s-ar fi succedat aceste plante ar ii fost ușor schimbată. Oricum, credem că primul loc ar fi fost ocupat tot de către Phragmites australis; afirmația 6 întemeiem și pe faptul că și în alte bazine acvatice cercetate din Delta Dunării (10), (11), (12), (13), (14), această plantă s-a dovedit a fi cea mai bogată ca număr de taxoni. . Tot din analiza tabelului nr . 1 reiese că taxonii cei mai comuni, pre- zeriți pe principalele macrofite acvatice din ghiolul Zătonul Mic sînt: Chlorohydra viridissima, Planaria torva, Glossiphonia heteroclita, Herpo- bdella octoculata, Acroloxus lacustris, Armiger crista, Gypriddpsis vidua, Pikerogammarus villosus5 Corida sp., Naucoris sp.,, Notonecta. sp.. Referitor la relația dintre densitatea organismelor de pe fiecare, spe- cie de plantă, cercetată și numărul de taxoni de nevertebrate determinați, observăm, din analiza tabelelor nr. 1 și 2, că nu totdeauna.numărul maxim de organisme fitofile corespunde cu cel maxim de taxoni. Astfel, pe Phrag- mites australis s-a găsit cel mai mare număr de taxoni, respectiv 21, pe cînd densitatea cea mai ridicată, de 23 641ex./kg masă verde, p$ Salvinia natans,. unde varietatea specifică a fost mult diminuată. Explicația constă în faptul că, în anumite cazuri, numărul mare de indivizi' ai unui grup taxonic este dat de o populație mono-sau bispecifică; în situația macro- * Date obținute de la Institutul de geografie București. 79 Fauna fitofilă din, ghiolul Zătonul :--------------------- Tabelul nr. 1 Componența faunei fitofile de pe unele macrofite acvatice din ghiolul Zătonul Mic Plante suport Taxoni Phragmites australis Typha . angustifolia Nymphaea i alba . Ștratiotes ■ \ aloides ■ i i - 1 7 Salvinia ; natans 1 Ceratophgl- . 1 lum. demer- 71 suni • COELENTERATA Chlorohydra. viridissima : : -i- . + ■' ;; >4~ : ~r TURBELLAR IA Planaria torva + ' ■ • 7 . *• L- • + 4“ OUGOCHAETA Dero: digitala —7' • : i ' ■ Dero abtusa . 4" ; • ■ "h . .. —• .:. Dero nivea . — ■ — —•. *T" : ; , Nâis barbata • ' — — ■ 4-7- . . — . -■ ■ Nâis obtusa L-u*-’/ . •' •— -■ ■ ■4- -• 4~ Nais pardahs — — —. + ■ — Stylaria lacustris — . — • ... — — . 4- 4" HIRUDINEA . — . ; .Bairachobdella paludosa ■;—nn ■ + ■ ■ • Glossiphonia complanata + — Glossiphonia heteroclita + + + — 4" Hellobdella stagnalis 4- 4” — •—• — Herpodbella octoculata . 4- :■ + — . + 4- ‘— Piscicolct geometra .. ■ + — . — ; 4- — Theromijzon tessulatum + '— *— •TARDIGRADA Macrobiotus dispar ; • • — * — . —— • — 4~ Macrobiotus macronyx ■ — . — — . + ' — '41 GASTROPODA Acroloxus lacustris 4- 4“ + ’ + 4- 4-. • .;. Ancylus.fluviatilis + .. + — — ; ■' ■■ ■ Armiger.crista — + .■ .. '— 4- .. 4- ... Bithyniâ tenta culata — .. + + -— — ,4-;, .. Radix peregra — — — — 4* OSTRACODA Cyclocypris laevisi . ” + — — — ■ 1 Cyclocypris ovum — — — . + — — . Cypria lacustirs. — — — — — . 4- . • •/, Cypria.gphtalmica ' 4- — — s — . 4- . . •. Cypridopsis vidua 4- — + + 4- Physocypria kraepelini — + — — — ISOPORA Asellus ăquaticus + — . — — — ! ... GAMMAR IDAE Dikerogammarus villcsus + + + + . ■ . . -47 .. 4-. HETEROPTERA Corixa, sp. 4- — — . 4- 4- Naucoris. sp. —. — ■.... • + ; + . 4- . 4- . . .< . Notonecta sp. . , 4- — + + ■F .. , • .. 4- TRICHOPTERA i • ■ Ecnomus'tenellus • — ■ ■ ■ + — — .— —. Leptocerus tineiformis 4- — + — 4" OecetiS; furda T/.- • :■ î ■ ■: '4? / • f / ■ ■—: ■ > ■ T- ' / . •' ■ ‘ Orthotricha costalis i 4' ■+. ■. ; —• .7. . f . — — ... Trichoteichiton fagesi . .. .— ■ — , : ‘ — . '. 4-... TOTAL TAXONI ' 21 •; 13 ' 15 ; .48 14 ' 20 Determinările taxbnilor âu'fost efectuate de către următorii Specialiști cărora le mul- țumim și pe această cale.'Maria Năstăsescu— Collenterafa și Turbellar ia ; |Fr. BoteaJ—Oligocha- eta ; D. Manoleli — Hirudinea", L. Rudescu — Tardigrada; Alexandrina Negrea — Gastropoda; Francisca Elena Caraion—Ostracoda ; Elena Prunescii-Arion— Gammaridae ; (Adriana Murgoci] — — Trichoptera. I ii Fauna fitofilă din ghiolul Zătonul Mic 81 Virginia Popescu-Marinescu, Marioara Filimon 4 fitei Salvinia natans din^ătonui Mic cele 3 066 de exemplare de ostracode aparțin speciei Cypridopsis vidua; pe aceeași plantă, cele 8 408 exemplare de oligochete sînt date de Nais obtusa și Stylaria lacustris. Alte exemple concludente, menținîndu-ne în cadrul oligochetelor, le constituie și cei 1 269 de indivizi ai populației de Nais pardalâs de pe Stratiotes aloid.es, ca și cele 5 471 de exemplare ale populațiilor lui Dero obtusa și D. digitala de pe Phragmites australis. Trebuie menționat însă, că pe Typha angus- tifolia densitatea numerică minimă a organismelor fitofile a corespuns cu numărul minim de taxoni determinați. în ceea ce privește dominanța anumitor grupe de nevertebrate fi- tofile, atît din analiza tabelelor nr. 2 și 3 ca și din fig. 1—6, se observă că, în general,: pe majoritatea plantelor studiate, primul loc ca densitate nu- merică îl ocupă unul din grupele oligochete sau chironomide. Astfel, dintre aceste organisme, oligochetele, constante pe toate plantele studiate, au deținut primul loc ca densitate numerică pe Salvinia natans cu 8 408 ex./kg masă verde (35,37% din totalul biocenozei), pe Pliragmites austra- Tabelul nr. 2 Densitatea numerică (ex./kg masă verde) a faunei fitofile de pe principalele macrofite acvatice din ghiolul Zătonul Mic Grupa de organisme Planta suport Phragmites australis Typha angustifolia • Nymphaea alba Stratiores 1 aloides Salvinia natans 1 Cerâtophy- llum demer -: sum । ! Coelenterata 129 123 8 159 497 Turbettaria 12 — . — 47 25 120 Nematoda 1 059 27 407 1 980 223 'Oligochaeta 5 471 2 38 1 269 8.408 605 Hirudinea 85 22 56 195 60 65 Tardigrada — — — 274 — 566 Gastropuda 432 35 278 278 .543. 584 Ostracoda 513 21 10 193 3 066 1 227 ~ Isopoda 160 — — — — — Gammaridae 22 5 1 32 409 X Aranaea 30 2 — — 135 95 Hidracarina 35 3 28 4 87 17 Collembala 6 5 — — — Ephemeroptera — larvae 301 7 32 89 981 4 866 Odonata — larva e , 31 2 2 — 19 137 Heteroptera 47 — 5 2 3 327 20 Coleoptera — larva e 12 2 — — 257 — Lepidoptera — larvae 89 —• — — 19 —— Trichoptera — larvae 47 8 — 10 13 48 Chironomidae — larvae 1 450 283 259 x 3 840 3 672 304 Varia — larvae 5 2 1 44 301 7 TOTAL 9 936 .399 860 6 640 23 641 8 381 lis, eu 5 471 de exemplare (55,06%); pe Stratiotes aloides, cu 1269 de exem- plare (19,11%), și pe Ceratophyllum demersum, eu 605 exemplare (7,22%), oligochetele au constituit grupul subdominant. Chironomidele, de o egală importanță cu oligochetele, tot constante pe toate plantele cercetate, au fost dominante pe. Ștrațiotes aloides, „cu 3 840 de.exemplare (57,83%), Fig. 2. — Abundența (%) principa- lelor grupe de nevertebrate de pe Typha angustifolia. Fig-1- — Abundenta (%) principalelor gru- pe de nevertebrate de pe Phragmites aus- tralis. 70- 60- C= Coelenterata Hr = Hirudinea G = Gasteropoda Gm= Gammaridae Od = Odonata Ch= Chironomidae Fig. 3. — Abundența (%) princi- palelor grupe, de nevertebrate de pe Nymphaea alba. 60- 60- 40- 30- 20- 6. c. 3054 7° ico- 90- 80- 70- N = Nematoda O = Oligachaeta Hr = Hirudinea G = Gasteropoda 0s= Ostracoda G= Gammaridae Ch= Chironomidae nurnerică Fig. 4. — Abundența (%) principalelor grupe de nevertebrate de pe Stratiotes , aloides. Virginia Popescu-Marineseu, Marioara Filimon % 100- 90- 80- 70- 60- 50- 40- 30- 20- 10- 0-- m 100- 90- lai C = Coele.iterata 0= Oligochaeta Ț = Tardigrada G -Gasteropode E = Ephemeroptera 0d= Odonata 80r 70- pi Țr=. Trichoptera Chx Chironomida^. Fig. 6. — Abundența (%) principalelor grupe de nevertebrate de pe Ceratophijllum de- mersum. Nematoda Oligochaeta Hirudinea Gasteropode Ostracoda Heteroptera Chironomidae Garrimaridae s Fig. 5. — Abundența (%) princi- palelor .grupe de nevertebrate de pe Salvinia natans. pe cînd pe Typha angustifolia numai cn 283 exemplare (70,93%), datorită sărăciei de organisme ce se instalează în orice bazin acvatic pe această plantă. Ca grupă subdominantă, chironomidele s-au găsit pe Salvinia na- tans, cu 3 672 de exemplare (15,53%), și pe Nymphaea alba cu o densitate .scăzută, de 259 de exemplare (30,12 %) 5 pe această ultimă plantă dominante au fost gasteropodele, cu 278 de exemplare (32,33%). De menționat este și ponderea pe care au avut-o efemeropterele pe Ceratophyllum demersum, cu 4 866 de exemplare (58,06%), constituind dominantele, iar heteropte- rele pe Salvinia natans, cu 3 327 de exemplare (14,07%), că fiind a treia grupă ca densitate numerică pe planta respectivă. în ceea ce privește biomasa, ordinea primelor două grupe de neverte- brate analizate la densitatea numerică este schimbată, ambele fiind însă o bună bază trofică pentru pești. Ca dominante, chironomidele s-au găsit pe Ceratophyllum demersum, cu 648,658 mg/kg masă verde (33,18%), și pe Nymphaea alba, cu 35,725 mg (25,16%); ca subdominante, pe Strati- oies aloides, cu 1489, 926 mg (25,69%) și pe Typha angustifolia, cu 34,326 mg (7,84%). Un loc important (ca cea de-a treia grupă) l-au ocupat chironomi- dele în componența zoocenozei de pe Salvinia natans, cu 748,347 mg (10,02%). Oligochetele au deținut întîietatea pe Stratiotes aloides, cu 1870,631 mg (32,26%), iar al doilea loc pe Phragmites australis, cu 354,117 mg (23,04%). în ordinea importanței ca bază trofică pentru pești se mai situează gamaridele, grupă subdominantă pe Salvinia natans, cu 893,338 mg (11,96%), iar pe Stratiotes aloides cu o pondere mai redusă, reprezen- tînd numai 538,717 mg (9,29%) din totalul zoocenozei. Dintre insecte mai menționăm, după chironomide, heteropterele dominante pe Salvinia 7 Fauna fitofilă din ghiolul Zătonul Mic natans, cu 4380,150 mg (58,63%), efemeropterele, cu 242,643 mg (12,41%), ca și odonatele, cu 267,753 mg (13,69%) de pe Ceratophyllum demersum. Subliniem că deși gasteropodele au avut valori relativ ridicate ale bio- masei, ca de exemplu : 357,360 mg (4,78%) pe Salvinia natans, 349,536 mg (6,03%) pe Stratiotes aloides, 259,299 mg (59,20%) pe Typha angusti- folia (pe ultima plantă constituind grupa dominanta), nu au o impor- tanță deosebită pentru bazinul acvatic respectiv din punctul de vedere al bazei trofice pentru ; marea majoritate a peștilor, datorită durității cochi- liei lor. O privire de ansamblu asupra grupelor de nevertebrate ce se insta- lează pe vegetația macrofită, arată că oligochetele, chironomidele, gastero- podele și gamaridele sînt cele mai comune în majoritatea ghiolurilor și gîrlelor biomului deltaic (10), (11), (12), (13). Referindu-ne la raportul dintre densitatea numerică și biomasa organismelor fitofile, este bine știut faptul că nu numai numărul exem- plarelor, ci și talia acestora este hotărîtoare. Astfel, din tabelele nr. 2 și 3 se observă că în Zătonul Mic pe Salvinia natans unde s-au instalat cele mai multe organisme, respectiv 23 641 ex./kg masă verde, acestea au dat și cea mai ridicată biomasă, 7 471,204 mg/kg masă verde, îr principal datorită indivizilor âparținînd celor trei taxoni de heteroptere care au însumat 4 380,150 mg. în schimb, pe Typha angustifolia unde s-a găsit densitatea numerică minima de 399 de exemplare, biomasa de 437,978 mg a fost mai ridicată decît pe Nymphaea alba, unde cele 141,947 mg au cores- puns la 860 de exemplare; speciile care crează această stare de fapt apar- țin grupului gasteropodelor. O privire comparativă asupra densității numerice a organismelor fitofile ordonează plantele-suport cercetate din Zătonul Mic astfel: Sal- vinia natans cu 23 641 ex./kg masă verde pe primul loc, urmată de Phrag- mites australis cu 9 936 de exemplare, Ceratophyllum demersum cu 8 381 de exemplare, Stratiotes aloides cu 6 640 de exemplare, Nymphaea alba cu 860 de exemplare și Typha angustifolia cu 399 de exemplare (tabelul nr. 2). Din punctul de vedere al biomasei fitofaunei, ordinea plantelor-suport este, în general, diferită, primul loc ocupîndu-1 însă tot Salvinia natans cu 7 471, 204 mg/kg masă verde, urmată de Stratiotes aloides cu 5 798,301 mg Ceratophyllum demersum cu 1 955, 090 mg, Phragmites australis cu 1536,539 mg, Typha angustifolia cu 437,978 mg și Nymphaea alba cu 141,947 mg (tabelul nr. 3). Datele din literatură (10), (11), (12), (13) atestă faptul că și în pite bazine acvatice ale Deltei Dunării,ca și în Zătonul Mic, cea mai bogată faună de nevertebrate se instalează pe Phragmites sp. dintre plantele emerse, iar dintre submerse pe Ceratophyllum sp.; menționăm că pe Salvinia natans nu au fost efectuate anterior asemenea studii. CONCLUZII ' 1. Cercetările privitoare la fauna fitofilă de pe principalele macrofite acvatice din ghiolul Zătonul Mic (Delta Dunării) pun în evidență faptul că grupele de nevertebrate cu cea mai mare pondere în componența bioceno- zelor sînt chironomidele și oligochetele. 84 Virginia Popescu-Marinescu, Marioara Filimon 8 ' 2. Aceste cercetări ne întăresc afirmația exprimată în lucrările noas- tre anterioare, că majoritatea nevertebratelor fitofile rin manifestă o specificitate, pentru o plantă sau alta, ci numărul mai mare sau mai mic de indivizi ăi unei specii, în același bazin acvatic, este datorat suprafeței suport oferită de, către plantă. De altfel, această idee este susținută în 1983 și de către V. Tatole (16), care, pe baza indicelui de similaritate So- rensen, ajunge la concluzia că cele 15.specii de chironomide nu manifestă vreo selectivitate față de cele 11 macrofite cercetate din Meleaua Sacalin (avandelta). BIBLIOGRAFIE 1. BOTNARIUC N„ CURE VICTORIA, Polskie Archivum Hydrobiol., 6 (19); 9-32, 1959' 2. CURE VICTORIA, Trav. Mus. Hist. Nat., „Grigore Antipa”, XXX; 267 290, 1989. 3. ELIAN-TĂLĂU LUCREȚIA, PRUNESCU-AR ION ELENA, Hidrobiologia, 16; 247- 258, 1980. 4. FILIMON-CĂRÂBUȘ MARIOARA, Lurcare de diplomă, Univ. București, 1977, 5. GROSSU AL. V., An. Inst. cercet. piscici, 1 ; 1956. . 6. GRIMALSKI V., Acad. Rom.', Bul. de la section scientiL, XII (9-10); 223-228, 1938- -1939. 7. IGNAT GH., Teză de doctorat, Univ. București, T 986, 8. MELHEM H., Teză de doctorat, Univ.. București, 1987. 9. MURGOCI ADRIANA, Hidrobiologia, 7 : 13-27, 1967. 16. POPESCU-MARINESCU VIRGINIA< Peuce, Stud. corn. st. nat., III; 185-209-, 1973. 11. POPESCU-MARINESCU VIRGINIÂ, ZINEVICI V., Hidrobiologia, 9’; 129-143, 1968. (12 .'. POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, ZINEVICI V., Trav. Mus. Hist, Nat. „Grigore ' Antipa”, VII: 235-242, 1968. 13. POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, ZINEVICI-V„, St. cerc, biol., Seria zool., 21 (2); 179-182, 1969. > 14. RUDESCU L., POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Arch. Hydrobiol. suppl. XXXVI (Donauforschung IV) (2/3); 279 —292, 1970. ' ( ' ' 15. STAMATE C., Teză de doctorat, Inst. st. biol., București, 1970? 16. TATOLE VICTORIA, Hidrobiologia, 18: 121-125, 1983. Primit în redacție la 20 noiembrie 1990 Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 POTENȚIALUL METABOLIC AL UNOR GRUPURI FIZIOLOGICE DE MICROORGANISME PLANCTONICE CARE DETERMINĂ INTERCONVERSIA FORMELOR AZOTULUI DORINĂ NICOLESCU* și MARIANA BUGA-FILIP** Away of pointing out the metabolic potențial of plankton microorganisms belonging to three physiological groups that participate in the circuit of nitrogen in lakes : aînmoni- fying, nitrifying and denitrifying bacteria are tested. The simple numerica! determination seems to be insufficient within the integrated rcsearches, in the spirit of thesystemici analysis. The capacity of using the substratum by the group of microorganisms and that of appearing the product of metabolism is emphasized. Intervenția majoră a microorganismelor în circuitul biogeochimic al principalelor elemente în ecosistemele acvatice este cunoscută, fiind ilustrată în toate schemele circuitului acestor elemente, atît de către eco- logi, cît și de către microbiologi. Analiza cantitativă numerică a diferitelor grupuri specializate de microorganisme, participante la diferite etape ale circuitului principalelor elemente din ecosistemele acvatice, evidențiază un tablou de ansamblu al implicării microorganismelor în procesele de degradare și transformare ale diferitelor forme chimice sub care se găsesc elementele în ecosisteme ; cer- cetarea grupurilor fiziologice de microorganisme ca densitate numerică, a constituit, totuși, numai o etapă în istoria cercetărilor de hidromicrobio- logie. în cercetările ecologice integrate din Delta Dunării, în spiritul ana- lizei sistemice, simpla determinare a numărului de microorganisme im- plicate în circuitul elementelor apare ca insuficientă, ceea ce ne-a deter- minat a încerca o modalitate de evidențiere și cuantificare a activității metabolice a acestor asociații bacteriene. în acest scop, în culturile efectuate pe medii selective, paralel cu determinarea densității numerice, s-au făcut, pentru 3 grupuri fiziologice din circuitul azotului, determinări chimice cantitative ale utilizării sub- stratului și ale apariției produșilor rezultați în urma transformării Iui prin activitatea metabolică a microorganismelor. Culturile Obținute pe medii lichide selective, după perioada de incu- bare la temperatura necesară grupului respectiv (3) au fost filtrate prin filtru de membrană sub presiune negativă, filtratul fiind folosit pentru determinările chimice la spectrocolorimetru, după tehnicile uzitate în biochimie și chimia analitică, față de o probă martor. Materialul utilizat a fost constituit din probe de apă recoltate din lacul Puiu (Delta Dunării) în 5 stații de prelevare. S-a urmărit evidențierea proceselor de amonificare,. njtrificare și denitrificare datorate grupurilor de microorganisme respec- pective. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 85 — 89, București, 1991 86 Dorina Nicolescu, Mariana Buga-Filip 2 Procesul de amonificare a foxt evidențiat după 15 zile de incubare, pe mediu cu peptonă, cu o cantitate inițială de 181,02 mg proteină/1. Determinările au fost efectuate în trei diluții succesive, evi- dențiindu-se cantitatea de proteină degradată și paralel cantitatea de amoniac apărută în urma activității metabolice a microorganismelor amo- nificatoare. Pe baza datelor obținute în diluții (10-1; IO"2; 10~3) s-au calculat regresiile, cu ajutorul cărora s-a stabilit cantitatea de proteină degradată, amoniacul produs și eficienta transformării proteinei în amoniac pentru probele brute ce s-ar afla în aceleași condiții de cultură. în tabelul nr. 1 este evidențiat potențialul de amonificare în cele 5 stații de prelevare din lacul Puiu, față de densitatea numerică a micro- organismelor amonificatoare determinată prin metoda uzuală (3). Tabelul nr. 1 Microorganismele amonificatoare și activitatea lor metabolică Proba ■ Densitatea numerică nr; /L Activitatea metabolică Proteină degradată NH3 produs Proteină /NHS Stația X. (mg/1) | %* (mg/1) 1 475 000 68,59 37,9 31,779 2,16 2 1 250 000 76,49 42,2 60,002 1,28 3 1 250 000 101,66 56,3 60,764 1,67 4 475 000 46,93 25,9 24,222 1,94 5 1 250 000 119,73 61,1 70,501 1,70 * % calculat față de cantitatea de proteină determinată în proba martor = 181,002 mg/1. în funcție de intensitatea de degradare a proteinei și de producere a amoniacului se observă o descreștere a capacității de amonificare pe stații, în ordinea 5, 3, 2, 1, 4. Determinările efectuate vin în completarea ima- ginii asupra funcționalității zonale din lacul Puiu, apreciată după densi- tatea numerică a microorganismelor amonificatoare. Astfel, .față de o egalitate numerică în stațiile 2, 3 și 5, determinarea capacității metabolice ne permite evidențierea unei gradații a intensității procesului în. sensul 5,3 și 2. Raportul dintre cantitatea de proteină degradată și cantitatea de amoniac produs demonstrează că în procesul de degradare a proteinelor, microflora bacteriană este diferențiată spațial astfel încît nu toată can- titatea de proteină este degradată pînă la stadiul de eliberare a NH3. Procesul de nitrificare. Deoarece metoda uzuală de evidențiere cantitativă și chiar calitativă a apariției nitriților și nitraților nu este destul de sensibilă pentru modificările biochimice .survenite în culturi, s-a aplicat aceeași metodă de determinare cantitativă la spectro- colorimetru a transformării amoniacului în azotit datorită bacteriilornitri- ficatoare autotrofe. Cunoscută fiind creșterea lentă a nitrit- și nitratbac- teriilor, determinările s-au efectuat după 70 de zile de incubare (tabelul nr. 2). Rezultatele evidențiază o utilizare a substratului cu un randament ridicat de producere de azotit în stațiile 5 și 2 și un minimum înregistrat Interconversia formelor azotului în stația 3. Este de menționat faptul că procesul este lent, cu un consum mare de energie, iar evidențierea fazei de nitratare nu a fost posibilă, ca și determinarea densității numerice prin metoda uzuală. Tabelul nr. 2 Procesul de nitrificare autotrofă Proba Stația NH8utilizat (mg/1) O/* /o NO“ apărut (mg/1) 1 10,043 12,5 0,714 2 20,085 25,0 13,556 3 6,026 7,5 0,098 4 14,060 17,5 2,193 5 16,842 21,0 13,063 * % calculat față de cantitatea de NHS determinat în proba martor = 80,340 mg/1 Gode și Overbeck (1) au evidențiat în lacurile eutrofe procesul de nitrificare heterotrofă. Testele noastre calita- tive au evidențiat existența acestui proces în ecosistemele acvatice del- taice cu grad ridicat de eutrofie (în culturi după 30 de zile de incubare, ta- belul nr. 3). Testul calitativ relevă existența nitrificării heterotrofe numai în stația 3, prin -această metodă remareîndu-se faptul că acest proces este prezent în toate stațiile, cu o pondere ridicată în stația 3 unde densitatea numerică a microflorei totale heterotrofe era ridicată, iar nitrificarea auto- trofă era aproape inexistentă (tabelul nr. 2). Tabelul nr. Procesul de nitrificare heterotrofă Proba Stația NO “apărut (mg/1) NO~apărut (mg/1) 1 0,793 0,601 2 0,522 0,401 3 7,690 0,481 4 0,759 , 0,561 5 0,847 0,240 Procesul de denitrificare a fost pus în evidență pe mediu cu zaharoză și azotat de potasiu, după 15 zile de incubare, atît prin diminuarea cantității inițiale de azotat, cit și prin apariția azotiților și amoniacului (tabelul nr. 4). Interconversia formelor azotului 89 88 Dorina Nicolescu,’Mariana Buga-Filip 4 • ■ , Tabelul-nr. 4 Evidențierea procesului d6 denitrificare Stația Diluția NO“ utilizat (mg/1) NO2 produs (mg/1) | NH3 produs (mg/1) -1 880,240 138,031 -33,341 1 — 2 521,330 33,275 10,042 -3 60,150 1,971 0,000 ^1. 854,170' 81," 340 4,418 2 — 2 600,930 81,340 0,000 -3 340,867 11,831 0,401 -1 908,311 39,437 3,012 3 . —2 956,433 108,453 4,820 — 3 671,709 13,803. ■ 2,008 ... -1 883,247 . 39,437 2,811 4 -2 565,439 241,555 1,405 ■ -3 571,454 ' 4,436 0,000 ' -1 898,285 1,232 0,803 5., . . - 2 . 864,046 88,734 . 1,807 .• — 3 411,046 8,875 0,000 Datele prezentate in tabelul nr. 4 au constituit baza pentru calcu- larea prin regresie a potențialului de denitrificare pentru fiecare probă brută din, stațiile 1 — 5. S-aevidențiat faptul că, față de capacitatea metabolică a microorganismelor denitrificatoare din lacul Puiu, can- titatea de. substrat din mediul .de cultură (1002,005 mg/1 NO^) este mult prea mica, ele fiind capabile să metabolizeze, în condițiile optime. din culturi, o cantitate mult mai mare (tabelul nr. 5). Tabelul nr. 5 Potențialul de utilizare a azotatului în procesul denitrificării, după 15 zile de incubare Stația NO- (mg/1) | 0/ * /o Densitatea numerică (nr. /I) 1 4 422,644 - 441,1 ■ 190 000 2 1 401,556 . 139,8 190 000 3 1 129,999 112,7 190 000 4 1 017,616 101,5 500 000 5 1 493,405 149,0 5 000 000 * % calculat față de cantitatea de NO~ din proba martor = 1.002,005 mg/L Cu toate că rezultatele cuprinse în tabelul nr. 5 sînt teoretice, ele evidențiază cea mai intensă activitate de denitrificare în stația 1, fapt ob- servat și din rezultatele parțiale cuprinse în tabelul nr. 4. Un calcul stoichiometric asupra echivalenței între cantitatea de NOp utilizat și cantitățile de NO^" și îs’H3 surprinse în momentul deter- minării a permis aprecierea cantității de azot pierdut sub formă de NH3 sau N2, ce nu a putut fi determinată. Calculul regresiilor pentru fiecare probă a arătat următoarele valori ale cantității de azot pierdută probabil la stadiul de amoniac sau N2în timp de 15 zile (tabelul nr. 6). Tabelul nr. 6 Cantitatea de azot pierdută în culturi Deci, cu toate că intensitatea de utilizare a azotatului este cea mai ridicată în stația 1, viteza de desfășurare a procesului de denitrificare este maximă în stația 5, acolo unde în aceeași perioadă de timp ajunge la faza finală a denitrificării o cantitate mai mare de azot. în această stație, unde pierderile potențiale de azot sub formă de NH3 sau N2 sînt cele mai ridicate, putem afirma că denitrificarea reprezintă un proces negativ în situația unor ecosisteme echilibrate. Din acest experiment foarte laborios, de determinare a potențialului metabolic al microorganismelor aparținînd la trei grupuri fiziologice par- ticipante la circuitul azotului în lacul Puiu (Delta Dunării), se relevă faptul că această metodologie de determinare cantitativă a utilizării sub- stratului și de apariție a produșilor de metabolism prezintă performanțe mult ridicate în aprecierea funcționalității asociațiilor bacteriene, față de metoda uzuală a densității numerice. Dacă analizăm potențialul metabolic al celor trei grupuri de micro- organisme din masa apei lacului Puiu, constatăm că procesele de degradare microbiană a substanțelor organice azotate sînt intense, cu o capacitate de utilizare a substratului de 25,9—66,1 %, maximum atins fiind în stația 5. Procesul de nitrificare autotrofă a avut o intensitate de utilizare a substratului mult scăzută 7,5—25,0% (știut fiind faptul că microorganis- mele chemolitotrofe nitrificatoare au o creștere foarte lentă), cu o acti- vitate mai crescută în stațiile 2 și 5, și intervenția unui proces de nitrificare heterotrofă evident în stația 3, în care nitrificarea autotrofă este aproape inexistentă. Se remarcă singurul proces al cărui potențial variază între 101,5 și 441,1% utilizare a substratului — procesul de denitrificare, pro- ces recunoscut a fi foarte activ în anumite perioade în ecosistemele ac- vatice deltaice. BIBLIOGRAFIE 1. GODE P-, OVERBECK J., Zeitschrift fur Allg. Mikrobioldgie, 12 (7): 567-574, 1972. 2. NICOLESCU DORINA, Teză de doctorat, ISBB, 1989. 3. RODINA ANTONINA G., Methods in aquatic microbiology, Univ. Park. Press,London, 1972. Primit în redacție la 20 noiembrie 1990 * Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 ** Combinatul de celuloză și htrtie Brăila STRUCTURA 'zOQCENOZEL.OR BENTONICE DIN GOLFUL MUSURA (AVANDELTĂ) ÎN PERIOADA 1987-1989 V IR G INIA POPE.ȘCU-MAR.INE SG.U The paper presents quantitative and qualitative data concerning the numerical hen- sity and the biomass of the benthic zoocenoșiș componențs in the Musura Gulf during 1987—1989 with an accent on the microorganism groups and on dominant species. The existence of fresh water salmastricol and marine elements modified the area of extent 'within theMusura Gulf under the influence of the changes produced by enyiron- ment factors for a longer period of tune, Golful Musura, porțiune a avandeltei (4), sau altfel spus întihsură din fața gurilor Dunării, prin însăși situarea sa la nord de vărsarea, bra- țului Sulina în Marea Neagră este supus unei puternice și variate influ- ențe a factorilor de mediu, care implicit se resimte la nivelul structurii zoocenozelor bentonice. în acest seps, Golful Musura se află sub inci- dența depunerilor aluvionare aduse în principal de apele dulci ale brațului Chilia și în mai mică măsură de brațul Sulina (6), (7), (pătrunse prin breșele digului), dar supus, în anumite perioade ale anului, acțiunii apelor sal- mastre ale Mării Negre. Astfel, fenomenul de colmatare evidențiat de cu peste 100 deani în urmă de către Charles Hartley (citat 2), care conduce, după acest autor, la transformarea zonei respective într-o lagună ati- pică, este menționat ulterior de. către M. Băcescu și H. Dumitresco, în 1958 (1) ș| D. Manoleli și colab., în 1973 (2). în respectiva porțiune a avandeltei studiată de noi, în zona nord-vestică din vecinătatea litoralului, faciesul dominant a fost argilos-mîlos cu mult detritus vegetal, alternînd cu cel nisipos (stația 3), în zonele mediană (stația 2) și sud-estică din apropierea digului canalului Sulina (stația 1), peste substratul nisipos s-a depus un strat aluvionar mîlos gris-negricios sapropelic, iar în perioadele de relativă acalmie galben fluid. în condițiile adîncimilor mici, de 0,5 — 2 m (adîncimile descresc din stația 1 spre 3), sub acțiunea vînturilor și a valurilor, adesea substratul este răscolit și biocenozele deranjate. în strînsă dependență cu acțiunea vînturilor și a valurilor este cantitatea mare de suspensii din masa apei, implicit transparența diminuată (0,25 — 0,50 m, chiar în condițiile unor adîncimi de 0,50 —lm). De asemenea, un factor medial cu influență prioritară asupra struc- turii și funcționalității zoocenozelor bentonice din aceste zone este sali- Ditatea apei, în general dulce sau oligosalmastră, supusă în anumite pe- rioade ale anului unor , fluctuații mai mult șau mai puțin accentuate. Astfel, în condițiile anului 1987, ap cu pivelul cel măi scăzut al apelor St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1—2, p. 91—98, București, 1991 92 Virginia Popescu-Marinescu 2 â Zoocenozeîe bentonice din golful Musura §3 Dunării din perioada 1987 — 1989, în Golful Musura, primăvara (aprilie — mai), în toate cele 3 stații, salinitatea apei a variat între 43,7 și 95,2 mg°/00 CI-. Odată cu viiturile Dunării (iunie), cantitatea de cloruri a diminuat, menținîndu-se în limitele 36,7 — 47,2 mg°/00, pentru ca prin scăderea undei de viitură și sub acțiunea curenților marini și a vînturilor, apele salmastre ale Mării Negre să determine existența,în toată zona cercetată de noi, a unor ape ușor oligosalmastre, cu variația cantității de Cl~ de la 435,7 mg°/oo (stația 3) la 1107,2 mg°/00(stația l).Spre toamnă, cantitatea de CI- a crescut pînă la circa 3000 mg0/00 (stațiile 1 și 2), în dependență de nivelul scăzut al Dunării. De menționat este și reacția apei din Golful Musura, care pe toată durata celor trei ani de studiu s-a menținut la un pH de peste 8. în asemenea condiții de mediu, variate de la stație la stație și de lă un sezon la altul, structura zoocenozelor bentonice, ca densitate și bio- masă (fig. 1 — 6; tabelele nr. 1 — 5), își găsește explicații logice. Astfel, dintre grupele de organisme constante, dominanța ca densitate numerică în toate stațiile și în toți anii au deținut-o oligochetele (fig. 1, 3, 5; tabe- Fig. 3. — Abundența (%) calculată pe baza densității numerice a grupelor de organisme cqnstant- dominante în biocenozele bentonice din Golful Musura, în anul 1988. Fig. 1.—Abundența (%) calculată pe baza densității numerice a grupelor de organisme con- stant dominante în biocenozele bentonice din Golful Musura, în anul 1987. Fig. 2. — Abundența (%) calculată pe baza biomasei grupelor de organisme constant-domi- nantc în biocenozele bentonice din Golful Musura în anul 1987. Fig.4. — Abundența (%) calculată pe baza biomasei grupelor de organisme*constant-dominante în biocenozele bentonice din Golful Musura, în anul 1988. lele ar. 1, 3, 5) prin populațiile lui Limnodrilus hoffmeisteri, limnobiont- eurihalin, ce se dezvoltă bine în prezența unor cantități sporite de substanță organica, justifieîndu-se cantitățile mai mari din stația 3 (concurînd la Fig. 6. — Abundența (%) cal- culată pe baza biomasei gru- . ■ pelor de organisme constant- -unie‘ dominante în biocenozele ben- Statia 3 tonice din Golful Musura, în amil 1989. 94 Virginia Popescu-Marinescu 5 Zoocenozeie betonice din golful Musura 95 această bogăție de indivizi și salinitatea scăzută, ca și natura faciesului). O. pondere importantă în componența grupului oligochetelor l-a avut și limnobiontul Limnodrilus helveticus. în ceea ce privește biomasa, oligo- chetele s-au situat pe primul loc numai în stația 3 (fig. 2, 4, 6; tabelele nr. 2, 4, 5). Polichetele le-au urmat oligochetelor, ca grup constant-dominant din punctul de vedere al densității numerice, ca biomasa însă situîndu-se pe primul loc. Populațiile cu ponderea cea mai mare au constituit-o, îndeosebi în stațiile 1 și 2, nereidele, organisme halobionte-oligosalmastre (fig. 1—6 ; tabelele nr. 1—5). Singurele specii de nereide existente în zona studiată a Golf ului Musura au fost Neanthes succineași Nereis diversicolor. De unde Tabelul nr. 1 Densitatea numerică a organismelor zoobentonice (ex./m2) din Golful Musura, în anul 1987 Luna IV ! v 1 ' VI 1 'IX st a ț i a 1 Nematoda 1333 — ■ —, — Polychaeta 2 666 3 201 1 267 266 Oligochaeta 5135 5 669 3 802 2 401 • Lamellibranchia ' 67 — — ■, —. ■ . Ostracoda 67 , 1 000 — Chironomidae — 133 —, ■—. TOTAL 9 268 . 10 003 5 069 2 667 St a ția 2 Turbellaria — 133 — Nematoda —. — . — ■ 67 Polychaeta 600 1 000 1 067 400 Oligochaeta 3 401 2 334 6 336 2 467 Lamellibranchia — — — 67 Insecta varia 134 — — —. Chironomidae 67 — 867 TOTAL 4202 3 467 . 8 270 3 001 S t a ț i a 3 Turbellaria — 335 — .— Nematoda 13 006 133 133 — Polychaeta 1 800 — 4 535 533 Oligochaeta 8 137 4 601 8 004 4 669 Gastropoda — 67 — —• Isopoda —. 67 — Gammaridae 1 800 67 ■ — Cumacea —. 2 201 67 466 Ephemeroptera — 200 - — .. Chironomidae 200 1 734 13 540 2 201 , TOTAL 23143 11 138 26 346 x 7 869 Cele 3 stații din Golful Musura, situate pe o linie imaginară oblică, cu direcția de la Gardon la digul Canalului Sulina, au avut următoarea poziție : stația 1, în zona sud-estică în apropierea digului Canalului Sulina; stația 3, în zona litorală, nord-vestică a Golfului Musura și stația 2 în zona intermediară dintre stația 1 și 3. Tabelul nr. 2 Biomasa organismelor zoobentonice (g/ma) din Golful Măsură, în anul 1987 Grupa de organisme Luna IV । V VI IX Nematoda 0,0003 S t e t ț i a 1 Polychaeta 2,5680 9,3Ș8 13,967 23,212 Oligochaeta 0,7600 0,413 0,133 2,135 Lamellibranchia*. 0,2670 —. — — Ostracoda 0,0130 0,050 — •— Chironomidae — 0,027 TOTAL 376083 9,848 14,100 25,347 Turbellaria Sta 0,007 ția 2 Nematoda — — — 0,000005 Polychaeta 0,467 3,075 35,418 77,439 Oligochaeta 1,941 0,600 1,014 0,760 Lamellibranchia* — — — 0,133 Insecta varia 0,294 — — Chironomidae 0,013 —— 0,374 — TOTAL 2,715 3,682 36,806 78,332005 Turbellaria Sta 0,020 ția 3 Nematoda 0,0013 0,00001 0,00001 — . Polychaeta 0,947 — 0,934 0,133 Oligochaeta 2,535 3,095 1,201 0,834 Gastropoda* — 0,334 — — Isopoda — 0,067 — — Gammaridae — 0,700 0,067 — . Cumacea —. 6,400 0,033 0,480 Ephemeroptera — 1,054 — r— Chironomidae 0,420 2,601 4,936 0,680 TOTAL 3,9033 8,27101 7,17101 2,127 * La grupele respective în biomasă este inclusă și greutatea cochiliei organismelor. cu ani în urmă, dominanța revenea ultimei, în perioada 1987 — 1989 si- tuația a devenit inversă. • Amfaretidul Hypaniola kowalewskii, relict ponto-caspic, în condițiile anului 1988 (an cu ape scăzute ale fluviului), în stația 3, în luna iunie, a dominat net componentele zoocenozei bentonice cu o densitate numerică de 25220 ex./m2 (69,97%) și o biomasă de 5,700 g/m2 (73.,84%), reșimțin- du-se astfel influența puternică a apelor dulci. în aceeași stație 3, un anume loc printre componentele faunei bentale l-a ocupat cumaceul relict ponto-caspic Pterocuma pectinata ăanubialis, în toți cei trei ani ai cercetărilor noastre din Golful Musura. ' Dar, ca grup constant-dominant, îndeosebi în stația 3, după oli- gochete, se situează în ordinea densității numerice și a biomasei (fig. 1—6 ; tabelele nr. 1—5) chironomidele. 96 Virginia Popescu-Niarinescu 7 Zoocenozele bentonice din golful Musura 97 Tabelul nr. Densitatea numerică a organismelor zoobentonice (ex./m2) din Golful Musura, în anul 1988 Grupa de organisme Luna IV V VI | VII | VIII IX Stația 1 Polychaeta 920 1 320 900 660 600 60 Oligochaeta 1 900 100 720 2 560 2 140 800 •Ostracoda —■ 420 60 - — — Cumacea . 40 40 — — — Chironomidae 60 — — 40 —. — TOTAL 2 92 0 1 880 1 680 3 260 2 740 860 S t a ț i a 2 Polychaeta 20 600 100 — 40 Oligochaeta 3 900 3 100 2 100 1 520 2 660 11 080 Hirudinea — ■ 40 •— —. Ostracoda — — ——— — 20 Corophiidae — 20 —- — — — Chironomidae 20 20 140 20 1 000 20 TOTAL 3 940 3 780 2 340 1 540 3 660 11 160 Stația 3 Foraminifera • . — — 20 — Triclada — — “ —- —■ 20 — Nematoda 40 —. — —. 20 Polychaeta ' 300 1 720 25 220 40 160 20 Oligochaeta 1 200 13 040 4 920 5 800 2 000 1 800 Ostracoda — — — — — 20 Cumacea — 1 540 20 20 —— Mysidacea — 180 c •r— — Aranaea 20 — — ■■■■ —— . Collembola 20 — — Chironomidae 520 27 180 5 880 1 020 4 240 1 180 TOTAL 2100 43 660 36 040 6 880 6 440 3 040 Tabelul nr. 4 . Biomasa organismelor zoobentonice (g/m2) din Golful Musura, în anul 1988 Grupa de organisme Luna IV V VI VII VIII IX 1 2 3 4 5 6 7 Stația 1 Polychaeta 13,800 19,660 32,900 24,920 15,880 0,220 Oligochaeta 0,960 0,016 0,080 0,140 0,180 0,080 Ostracoda — 0,040 0,003 —— — Cumacea 0,040 0,040 — ■. — — .— Chironomidae 0,050 — — 0,020 — —- TOTAL 14,850 19,756 32,983 25,080 16,060 0,300 1 2 3 4 5 1 8 7 Stația 2 Polychaeta 2,490 2,530 23,020 — 0,066 Oligochaeta 1,920 2,200 2,220 0,920 1,320 1,320 Hirudinea — 0,050 — — *— Ostracoda •— — • — .— — 0,001 Corophiidae — 0,020 —— . — — — Chironomidae 0,010 0,006 1,760 0,080 1,980 — TOTAL 4,420 4,806 27,000 1,000 3,300 1,387 Stația 3 Foraminifera — — 0,001 — Triclada — —• — — 0,001 — Nematoda 0,00001 ,— —. —— — Polychaeta 0,220 2,800 5,700 0,020 0,060 0,010 Oligochaeta 0,600 7,700 1,240 3,700 1,440 0,680 Ostracoda — — — — — 0,001 Cumacea — 1,400 0,020 0,020 — — Mysidacea — 0,100 — — — — Aranaea 0,020 — •—- — — '— Collembola 0,010 '— — — — — Chironomidae 0,220 8,860 0,760 0,280 1,320 0,160 TOTAL 1,07001 20,860 7,720 4,020 2,822 0,851 . Tabelul nr. 5 Densitatea numerică (ex/m2) și biomasa (g/m2) organismelor zoobentonice din Golful Musura, în anul 1989 Grupa de organisme Luna III 1 VI 1 X ( III VI | X l De n s i t a t e a Stația 1 Biomasa Polychaeta 1 980 706 680 29,616 1,120 19,340 Oigochaeta 8 200 — 700 0,500 — 0,200 Ostracoda •—• 3 177 — 0,020 —• TOTAL 10 180 3 883 1 380 Stația 30,116 2 1,140 19,540 Polychaeta 60 — 60 2,410 — 1,180 Oligochaeta 6 200 2 471 4 300 4,010 0,100 2,400 Ostracoda — 1 765 ' — • 0,007 — Chironomidae 40 353 320 0,016 0,060 0,800 TOTAL 6 300 4 589 4 680 S t 6,436 a ți a 3 0,167 4,380 Nematoda 100 — — 0,00001 — — Polychaeta 60 -— 0,038 — '— Oligochaeta 5 220 1 412 3 880 3,930 0,300 1,600 Gastropoda* — 353 — — 1,400 —. Ostracoda — 1 059 — —— 0,006 — Cumacea 20 1 059 20 0,020 0,060 0,010 Collembola — 353 .— — 0,004 — Chironomidae 100 — 1 240 0,046 — 0,560 TOTAL 5 500 4 236 5140 4,03401 1,770 2,170 * La grupa respectivă, în biomasă este inclusă și greutatea cochiliei organismelor. 98 Virginia Popescu-Marinescu . 8 O sumară privire retrospectivă asupra evoluției faunei bentale din Golful Musura în perioada 1958—1989 arată că datele prezentate de către M. Băcescu și H. Dumitresco (1), din 1958, ca și de Virginia Popescu-Mari- nescu, din 1966 — 1968 (4) și din 1987 — 1989 (date ce analizează aproxi- mativ aceeași zonă a Golfului Musura) indică o evoluție a componentelor zoocenozelor în sensul diminuării ca grupe sistematice, precum și ca densi- tate și biomasă a elementelor salmastricole și marine, în general a cumace- elor, misidaceelor, ostracodelor, nematodelor, foraminiferelor, în favoarea celor dulcicole, cu precădere â oligochetelor și chironomidelor. Pe de altă parte, este de subliniat faptul, punctat și de către D. Manoleli (3), că în ceea ce privește nereidele salmastricole, Neanthes succinea are tendința de a se extinde în nișa ocupată anterior de către Nereis diversicolor. De ase- menea, trebuie să menționăm că relictele ponto-caspice își diminuează și cantitatea, dar și aria de răspîndire (5), restrîngîndu-se îndeosebi în zona îndulcită a Golfului Musura, mult mai puțin supusă fluctuațiilor mari de salinitate. CONCLUZII 1. Golful Musura este o zonă a avandeltei supusă permanentelor schimbări morfo-hidrologice, îndeosebi intensificarea fenomenului de col- matare, îndulcirea apei, iar din punct de vedere biologic prin modificarea cantității și a raportului dintre elementele zoocenozelor bentonice. 2. Componența faunei bentale este constituită dintr-un complex de elemente dulcicole, salmastricole și marine. 3, Prin colmatarea și îndulcirea apelor Golfului Musura, în ultimii 40 de ani, în special în zona nord-vestică, au luat o dezvoltare foarte mare formele limnobionte, în aceeași parte a bazinului acvatic cantonîndu-se > cu precădere relictele ponto-caspice. BIBLIOGRAFIE r 1. BĂCESCU M., DUMITRESCO HgL&NE, Verh. Inernat. Verein. Limnol., Stuttgart, 13 : 699-710, 1958. 2. MANQLELI DAN, GRUIA LUCIAN, NALBANT TEODOR, Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, XV : 149-163, 1974. 3. MANOLELI DAN, Rezumatul tezei de doctorat, București, 1988, p. 5 — 16. 4. POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Arch. Hydrobiol./Suppl. XXXVI (Donauforschung IV), Stuttgart, 4 : 377-383,1971. 5. POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Hidrobiologia, 18; 103-120, 1983. 6. RUDESCU L., POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Verh. Internat. Verein. Limnol., Stuttgart, 17 : 1112-1121, 1969. 7. RUDESCU L., POPESCU-MARINESCU VIRGINIA, Arch. Hydrobiol., Stuttgart, 74 (3): 289-303,1974. Primit în redacție la 23 noiembrie 1990 , Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr, 296 DATE PRIVITOARE LA BIOLOGIA LACULUI FUNDATA VALERIA TRICĂ The paper presents physical-chemical and biological data concerning Fundata lake du- ring 1986 — 1987 with the participation of organic material resulted from flora and fauna to the formation of peloidogen mud. Suggestions concerning the purpose of ensuring pelo- idogenesis conditions and maintenance of therapeutic quality of water and lake mud are also made. în Cîmpia Bărăganului, între văile rîurilor Ialomița și Buzău, există o serie de limane fluviatile printre care și Fundata, Lacul este situat la o distanță de 15 km de Slobozia. Cercetările recente au ajuns la concluzia că aceste lacuri se alimentează, în primul rînd, prin infiltrație din stratul acvifer freatic. Aportul de săruri ajunge în lacuri prin izvoarele de pe taluze, prin izvoarele sau prin apa din văile afluente, precum și prin spălarea de către apele de șiroire a sărurilor depuse. Din punct de vedere genetic și morfologic, lacul Fundata face parte din categoria limanelor fluviatile (1). Datorită mineralizării apei și prezenței nămolului terapeutic, încă din a doua jumătate a secolului XIX lacul Fundata a fost folosit în mod empiric la tratamentul balnear. Primele cercetări biologice asupra acestui lac au fost executate spo- radic, începînd cu anul 1900. în 1963, un colectiv de cercetători de la Institutul de balneologie și fizioterapie a studiat complex factorii curativi naturali din lacul Fundata, arătînd importanța lor în terapia medicală. Întrucît anul 1970 a fost foarte ploios și a avut drept urmare ridicarea nivelului hidrostatic, în lacul Fundata s-a ajuns la scăderea concentrației componentelor chimice ale apei. Scăderea puternică a mineralizației apei lacului a determinat schimbări în evoluția vieții din bazin și implicit în fenomenul de formare a nămolului. Pentru a cunoaște situația actuală, în scopul utilizării balneare efi- ciente a factorilor naturali (apa și nămolul din acest lac) în stațiunea Fun- data, în anii 1986 — 1987, s-a efectuat un studiu complex batipeloido- metric, chimic și biologic, avînd obiectiv final clarificarea condițiilor eco- logice, cu implicații în peloidogeneza ecosistemului precum și a rezervei de nămol (2). METODĂ ȘI MATERIAL Probele biologice, calitative și cantitative, necesare studiului de față au fost prelevate din lacul Fundata în anul 1986 (în lunile aprilie, iulie, octombrie) și în anul 1987 (în lunile martie, iunie, august), din 5 stații con- siderate de către noi ca mai caracteristice. S-a studiat planctonul din lac (fito- și zooplanctonul) sub aspect calitativ (componența biocenozei) și cantitativ (nr. ex./l și g/1); de ase- St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 99 — 107, București, 1991 100 Valeria Trică menea, s-a inventariat vegetația riverană lacului. în paralel, în aceleași stații (2) s-au efectuat determinări chimice (O2 și CBO5) și s-au înregistrat constantele fizice (pH, transparența apei, temperatura apei și a aerului), parametri necesari în interpretarea rezultatelor obținute la analizele bio- logice făcute. REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiile biologice executate în ecosistemul Fundata avînd ca scop urmărirea ecologiei în condițiile de dezechilibru hidrochimic și hidrobio- logic, instalat în timp, datorită excesului de precipitații și impactului uman în apa de suprafață, ne-au edificat asupra grupelor taxonomice de floră și faună, ca și asupra vegetației de macrofite existente, participante la peloidogeneză lacului. în acest ecosistem cu un mediu de viață specific (cu salinitate foarte redusă, cu adîncimi mici, cu pH puternic alcalin) (tabelul nr. 1) s-au dez- voltat o serie de organisme vegetale și animale, în directă dependență de factorii de mediu. Tabelul nr. 1 Caracteristici fizico-chimice ale apei Iacului Fundata Stația Luna Temperatura °G Transpa- rența (m) CI (g/b oa (mg/1) cbo5 (mg/1) pH apă aer ANUL 1986 1 IV VII 19 30 16 28 0,69 0,40 1,06 1,22 — 8—8,5 9,5 X 8 . 11 0,40 1,35 — «■ 1— 9,25 2 IV 19 16 0,60 1,17 — —- 8-8,5 VII 30 28 0,40 1,13 2,56 — 9,5 « < X 8 11 0,40 ' 1,26 12,28 3,64 9,24 3 " IV 19,5 16 — 1,17 ■ — 8,5 VII 30 28 0,40 1,24 — 9,5. . X — — — — — 4 IV 20 16 0,55 1,13 — — 8,5—9 VII 29 28 0,40 1,24 — — ?,5 5 IV 24 16 0,60 1,18 — — 8-8,5 VII 25 28 0,40 1,25 , 9,92 1,06 9,5 - X 10 11 0,41 1,36 13,44 • 5,25 9 ANUL 1987 z 1 III 4 4 0,80 — 12,81 3,0 8,5 VI 28 24 — 4,16 4,16 9,3 VIII 25 23 ■ — 1,29 — — 9 2 III 4 5 y 0,60 ■—. 12,28 4,60' 7 VI 24 23 — — 10,08 9,44 8,5 VIII 25 23 0,50 — Ș,45 7,47 9 3 VI 26 25 — . — 15,04 13,74 9,5 VIII 28 26 0,40 —. 14,08 13,75 9 4 VIII 24 22 0,60 — — 8,5-9 5 III 4 2 —. — 13,12 5,32 6 VI 26 25 — — 11,97 ■ 8,77 9,4 VIII 30 28 0,60 — 13,60 13,40: 8,7 Stația 1 = lingă baraj; stația 2 = lingă stuf ; stația 3 = lingă cășărie, cărămidărie; stația 4 — lingă fîntînă; stația 5 = la camping. . 1 3 Biologia lacului Fundata 101 Dintre principalii factori de mediu, gradul de mineralizare acțio- nează ca factor „limitativ” care determină schimbări în biologia apei lacului și condiționează dezvoltarea unei anumite flore și faune. Astfel, în lacul Fundată, în condițiile unei mineralizări foarte scăzute la care s-a ajuns în ultimul deceniu, circa 1 200,— 1 500 mg/1 clor, structura cali- tativă a algoflorei încadrată în marile unități taxonomice : Cyanophyta, Chlorophyta, Bacillariophyta, Flagellata a fost variată (tabelul nr. 2). O analiză amănunțită scoate în evidență predominanța formelor oligoha- line, de ape dulci sau ușor salmastre, a căror prezență se explică prin fe- nomenul de îndulcire a apelor acestui lac, fenomen petrecut în ultima vreme; aceste elemente le considerăm ca secundar apărute în algoflora lacului. Intensitatea reacțiilor chimice și biochimice în lac sînt în strînsă de- pendență cu temperatura apei de suprafață, care la rîndu-i este sub in- fluența temperaturii ambiante, avînd totdeauna o valoare inferioară aces- teia. Astfel, regimul termic în lacul Fundata a prezentat oscilații aprecia- bile, sezonal, în anii 1986 și.1987. Așa se explică dinamica fitoplanctonică, cu maxima de dezvoltare în lunile iulie — august pentru ciănofite (care preferă temperaturi ridicate, de 28 — 30 0° și pentru bacilariofite, în martie și octombrie (luni mai reci, organismele fiind iubitoare de temperaturi mai scăzute) (tabelele nr. 2 și 3). Transparența ap^i din lăc este alt factor important de mediu, deoa- rece pătrunderea luminii influențează complexul proceselor biologice care se petrec în masa apei, în mod deosebit procesul de fotosinteză. Astfel, în probele de primăvară, cînd erau puține substanțe în suspensie în lac, transparența apei a fost de 0,60 m în anul 1986 și de 0,80 m în anul 1987. în sezonul de vară, datorită „înfloririi apei” cu ciănofite transparența se reduce la 0,40 m.Aceeași situație fee menține în luna octombrie, transpa- rența apei fiind afectată de „înflorirea” cu flagelate {Chlamyăomonas sp. în 1986 și Monas. sp. în 1987), de particulele vii sau moarte ale organismelor planctonice, precum și de materialele detritice care sînt antrenate de pe fundul lacului (cu adîncimi de 2—3 m) de către valurile produse de vînturi. Se înțelege că aceste modificări ale transparenței au repercusiuni nefa- vorabile, asupra organismelor acvatice. Din punctul de vedere al reacției apei, lacul salmastru Fundata se caracterizează printr-un pH alcalin, care constituie un factor important , pentru dezvoltarea florei și faunei. Primăvara, apa de suprafață a avut „ în anii Cercetați un pH de 8 — 8,5, fapt care a permis evoluția în bune condiții a plantelor submerse ca Potamogeton sp. și Myriophyllum sp., cu metafitonul respectiv. Excepție a făcut, în anul 1987, stația 5, unde în martie a fost gheață la mal, temperatura apei de 1—2°C si un pH în jur de 6. în timpul verii, vegetația macro- și microfitică a fost mai bine reprezen- tată (au avut loc înfloriri cu alge), ceea ce a determinat creșterea valorii pH-ului apei din lac la peste 9. Faptul se datorește procesului de fotosin- teză, care determină mărirea cantității de O2 din apă, realizînd, în același timp, și o rezervă alcalină. în toamnă, fenomenul de „decalcifiere biogenă” se reduce treptat, deoarece vegetația submersă {Potamogeton sp.) începe să cadă la fundul: lacului și pH-ul scade ușor, valorile fiind în jur de 9. Întrucît pH-ul nu suferă variații mari în timpul anilor, această situație arată că apa este bine tamponată, adică are rezervă alcalină permanentă- 102 Valeria Trică Tabelul.nr. 2 4 Biologia lacului Fundata 103 Principalele componente ale fitoplanctonului din lacuTFundata Taxoni 1986 111 1987 IV 1 VII X VI vin 1 2 1 3 4 5 ' 6 7 FLAGELLATA Chlamydomonas sp. “ —— — 4* 4- - ' Euglena viridis Ehr. + / + 4- 4- Euglena oxyuris Sch. + + ■ .+ — 4- ■ Phacus tortus Lemm. . — + — Phacus longicauda Gom. + ' + ■ + 4- ' 4- 4- ' Phacus pleu.roned.es Duj. '— + + 4- 4- Perridinium sp. + ■+ 4- 4- Monas sp. — - Z-’. + + 4- • . 4- 4- 4- 4- BAC YLLARIOPH YTA Amphiprora sp. + + / + 4- ' 4- Amphora ovalis Kiitz. + + 4- 4- ■ ' 4- Caloneis amphisbaena CI. + + 4- 4- 4- Cocconeis disculus CI. + + ' 4- 4- 4- Campylodiscus noricus Ehr. + + -P 4- 4- 4- Diatoma vulgare Bory. - + 4- 4- 4- 4- Epythemia sp. ■ — + 4- . + 4- 4- • Cydotella sp. — + . 4- 4- 4- 4- Fragilaria construens Grun. + — — + —— Gomphonema parvulum Grun. + + — — 4- — Gyrosigma atenuatum Rab. + - + 4- — . — Gyrosigma acuminatum Rab. + + + —- ■ ■ — • Melosira granulata — — —- + — Navicula cryptocephala Kiitz. + ■ + 4- 4- 4- 4- Navicula cuspiddta 'Kiitz. + 4- 4- 4- — 4- Navicula pygmaea Kiitz. +. + 4- 4- — 4- Navicula placentula Grun. + . + 4- 4- — Nitzschia closterium AN. Sm. + ■ — — 4- , 4- 4- 4- Nitzschia acicularis .W. Sm. + 4- + 4- 4- Pinnularia major CI. + + 4- ■ Pinnularia mobilis Ehr. ' + + ■— — - ' Rhopalodia sp. — + •4- — 4- Rhoicopsphaenia sp. — - + — — 4- Surirella robusta Ehr, + — •— 4- — Surirella ovalis Breb. + 4- 4- — • 4- Surirella striatula Trup. + + 4-; 4- — ■ Synedra rumpens Kiitz. + 4- 4- — - Synedra tabulata Kiitz. + . 4- — ■— Synedra ulna K'itz. — + 4- + 4- 4- 4- gyanophYta - Anabaena affinis Lemm. • 4- . Anabaena scheremetrieva Lemm. + «l— 4- 4- Croococcus turgidus Năeg. + + Merismopedia punctata Mey, + + 4- 4- 4- 4- Merisnopedia tenuissima Lemm. +. 4- 4- 4- Mycrocistis sp. — ——1— + 4- Oscillatoria chalybea Gom. + + 4-4- 4-4- 4- Lyngbia sp. + 4- 4- Phormidium sp. + .— 4- 4- Spirulina tenuisisma Kiitz. + + + — — 1 ■ 1 2 ! ■3 1 4 1 5' 1 6 | 7 CHLOROPH YTA Chlamidomonas sp. 4- — — 4- Ankistrodesmus falcatus Ralf. 4- 4- + 4- 4- 4-' Cosmarium pundatum Breb. 4- 4- . 4- — — — . Cosmarium reniforme Ralfs. + 4- 4- Crucigeniq sp. + 4- 4- ■ 4- ' .— . — Hyaloraphidium sp. 4- + 1 4- •—— — Pediastrum borianum Lemm. 4- 4- ■ 4- Pediastrum chlatatrum Lemm. 4- 4- 4- — Pediastrum tetras Ralfs. 4- — — Scenedesmus crassus Chod. 4- 4- 4- 4- Scenedesmus quadricauda Breb. + + 4- 4- 4" 4- Schroederia sp. — .— 4- 4- + •Selenastrum sp. — — — 4- 4- 4- Tabelul nr. Densitatea (ex./l) și biomasa (g/1)fitoplanctonului din lacul Fundata, in anii 1986—1987 Stația Luna Densitatea pe grupe de organisme Total organisme Flagellata Bacillario- „ , , phyta | Cyanophgta Chlorophyta Densitate Biomasă ANUL 1986 1 IV 27 000 45 000 18 000 112 500 202 500 0,901 VII 40 500 162 000 5 346 000 364 500 5 913 000 23,996 X 1 354 500 220 500 315 000 63 000 1 953 000 8,050 2 IV 30 000 60 000 22 000 144 000 256 000 1,156 VII — 3 948 000 297 000 148 500 4 393 500 21,596 X 756 000 189 000 126 000 63 000 453 600 2,020 3 IV 9 000 36 000 36 000 126 000 207 000 0,927 10,837 VII 35 500 106 500 2 141 500 355 000 2 638 500 4 IV 4 500 126 000 9 000 144 000 283 500 1,322 * VII ■ — 196 000 2 840 500 485 600 3 520 100 14,515 5 IV 99 000 54 000 45 000 126 000 324 000 1,773 VII . 248 400 108 000 3 240 000 972 000 4 568 400 18,867 X’ 67 500 216 000 148 500 108 000 540 000 12,140 A NUL 1987 1 III 35 000 101 500 157 500 17 500 311 500 1,35 VI 8 400 29 400 63 000 25 200 126 000 0,55 VIII 31 500 37 800 315 000 12 600 396 500 1,63 2 III 3 500 140 000 '140 000 42 000 355 500 1,44 VI 16 800 33 600 8 400 12 600 71 400 ■ 0,22 vin 44 200 123 200 577 500 92 400 837 300 3,52 3 VI 5 600 42 000 28 000 47 600 123 200 0,57 VIII 154 000 138 000 616 000 77 000 985 600 4,12 4 VIII 77 000 53 900 385 000 77 000 592 900 2,47 5 III 3 822 000 157 500 17 500 17 500 4 014 500 2,46 VIII 38 500 53 900 731 500 130 900 1 954 800 3,93 Referitor la regimul gazos, menționăm că pentru anul 1986 avem date disparate și neconcludente, fapt pentru care nu le comentăm, însă pentru anul 1987 afirmăm că O2 dizolvat s-a aflat peste limita de saturație, iar consumul biochimic de oxigen are valori care corespund evoluției vieții din lac, ele fiind mai crescut e în timpul verii. 104 Valeria Trică în aceste condiții ale ecosistemului Fundata, în anii 1986 și 1987 s-a dezvoltat un fitoplancton variat. în ansamblul organismelor fitoplancto- nice, speciile dominante numeric cuprind o gamă întreagă, de la mezofite (Navicula criptocephala) la mezoeutrofe (Fragilaria sp., Campylodiscus sp.) pînă la eutrofe (Synedra sp., Surirella sp.), cu evidente tendințe spre eutrofizarea lacului. Sub aspectul densității și biomasei, fitoplanctohul a fost dominat de către ciahofite care au avut o dezvoltare foarte mare, îndeosebi în anul 1986. în sezonul estival a avut loc fenomenul de „înflorire” a apei cu cia- noficee, care au fost urmate ca dezvoltare de cloroficee, bacilarioficee și flagelate (tabelul nr. 3). De menționat sînt valorile mult mai scăzute din anul 1987, față de cele din 1986. în aceeași perioadă de cercetare, în lacul Fundata s-au identificat și unele alge filamentoase, care aparțin genurilor ^pirogyra sp., Ulothrix sp. și RMzoclonium sp., cu dezvoltare cantitativă apreciabilă în tot cursul anilor 1986 — 1987. Din același bazin acvatic s-au determinat o serie de cormofite, dintre care anîintim speciile : Potamogeton pectinatus și Myrio- phyllum spicatum (între care trăiesc și cîteva specii de pești), ale căror taluri asigură sporirea acumulărilor de substanță organică vegetală în depozitele submerse. ' Spre deosebire de alte lacuri peloidogene, lacul Fnudata prezintă o microfloră bentonică constituită dintr-un număr restrîns de specii. Urmă- rind structura calitativă a fitoplanctonului, s-a constatat o variație sezo- nieră a componenței specifice, în perioada de vară, aceasta fiind determi- nată de cianofite, iar primăvara și toamna de bacilariofite. Flora riverană lacului Fundata a fost constituită din plante specifice vegetației ruderale și de pajiște, numărul celor indicatoare de sărătură fiind restrîns, după cum reiese din enumerarea următoare: Agropyron reppns, Agrostis stolonifera, Artemisia vulgaris, Achillea miUefolium, Aster trifolium, Atriplex tatarioa, Convolvulus arvensis, Carduuș* acanfhoides, Crrsium a^bense, Daucus carota, Erodium cicutarium, Polygoni^m avieulare, Plantago lănceolata, P. media, P. major, Matricaria chamomilla, Son- chus arvensis, Set ar ia sp., XantMum spinosum. în imediata apropiere a malului lacului Fundata s-a dezvoltat o vegetație palustră (plante dure emerse) reprezenta prin asociații de Phrag- mites și Typ'ha, unde și-au găsit adăpost dintre animale mai cu seamă specii de insecte. Cu o pondere mai mică decît fitoplanctonul, dar cu un rol destul de important în economia lacului Fundata, zooplanctonul a avut în compo- nența sa specii care pot trăi în apă dulce sau salmastră, grupele reprezen- tative fiind protozoarele, rotiferele, cladocerele, copepodele (tabelul nr. 4)« Dominante atît numeric, cît și gravimetric au fost, în anii 1986 — 1987, copepodele, urmate de rotifere, cladocere și protozoare. Variația acestor elemente faunistice este și ea dependentă, în principal, de aceiași factori de mediu analizați la prezentarea fitoplanctonului. Aceleași condiții de mediu abiotic și biotic din lacul Fundata deter- mină cantitatea de zooplancton din bazin, sub aspectul densității nume- 7 Biologia lacului Fundata 105 Tabelul nr. 4 Principalele componente ale zooplanctonului din lacul Fundata Taxoni 1986 1987 IV VII X III VI VIII PROTOZOA Aspidisca sp. + 4- 4- 4- 4- — Amoeba sp. 4- + + — 4- 4- 4- Emphileptus sp. + — 4- 4- — 4- 4" Acanthocystis sp. . — — 4- — Coleps hirtus Duj. — — 4" — —. — Euplotes charon O.M. — — 4-4-4- — — — Euplotes patella O.M. — • —- *4” 4- + 4- 4- Litonotus fasciola Ehr. 4- + 4- + — Metopus sigmoides CI. și Loch. 4" — — 4- —*• — Pleuronema chrysalis Ehr. 4- — — 4- — Prorodon teres Ehr. 4- — —. — Coturnia crystalina Duj. — — 4- — — — Uronema nigricans Duj. + — 4- 4- 4- 4- Vahlkampfia sp. 4- — — — — — Vortîcella sp. + 4- 4- 4~ 4- 4- Stylonychia mytillus Stein. — 4" + 4~ 4- 4- Paramoecium sp. - — 4- 4-4- — — Urostyla sp. — — 4- — — — Colpidium colpoda Duj. — — 4- — — — Dyophris appendlculatus Duj. — — — 4- 4- — ROTATORlA Brachiouus urceolaris Gosse — 4- — — Brachionus guadridentatus cluniorbicularts Skor. + 4- + 4- + 4- Hexarthra fenntca Skor. — 4* — — 4- 4- Keratell'a guadrata (Eckstein) — 4- 4- — — — Mniobia sp. + . 4- 4- 4- 4- 4- Notholca sp. 4* — — — Rotaria sp. -— — 4~ —. ■ — COPEPODA Cyclops sp. + + ■ 4- 4- 4- 4- Acanthocyclops sp. — — 4- — 4- Canthocamptus sp. ■ — — — 4- CLADOCERA Simocephalus sp. 4- 4- 4- — 4- — Ceriudaphnia reticulata (Jur.) 4- 4- 4- — 4- 4- Daphnia magna Straiiss 4- 4- 4- — 4- — rice și al biomasei (tabelul nr. 5). Din acest punct de vedere, spre deose- bire de ceea ce s-a observat la fitoplancton, dezvoltarea zooplanctonului în anii 1986 — 1987 este mult mai echilibrată. Valeria Trică• ■Ș Tabelul nr. 5 Densitatea (ex./l) și biomasa (mg/1) zooplanctonului dhrlacul Fundata, în anii 1986—1987 Stația Luna Densitatea pe grupe de organisme Total organisme Protozoa j Rotatoria Copepoda Cladocera Densitate Biomasă ANUL 1986 1 IV 2 1 15 18 0,640 VII — 60 110 30 200 8,020 x 5 1 18 2 26 0,960 2 IV 20 2 26 4 52 , 1,189 VII . ' — 45 27 15 87. 2,890 X 25 5 65 5 100 3,203 3 IV 3 —. 12 15 30 2,130 VII 5 30 35 5 75 3,210 4 IV 16 —. 22 18 56 2,530' VII 30 10 45 10 95 1,990 5 . IV 9 2 190 13 214 3,921 VII 5 55 20 6 86 1,540 X — — 30 15 45 3,000 ANUL 1987 1 III — 2 45 2 49 1 ,59 VI 5 115 25 2 | 147 1,04 VIII — 28 210 70 308 15,76 2 III 1 3 52 4 60 2,41 VI 2 72 11 6 91 1,08 VIII — 21 108 35 161 6,94 3 VI 15 53 20 7 25 1,46 VIII — 105 280 280 v • 665 i 41,69 4 VIII — 77 63 14 154 2,97 5 III — —. 20 — . 20 0,56 VI 3 25 8 — 37 0,46 VIII — 175 91 56 I 322 8,33 CONCLUZII 9 Biologia lacului Fundata 107 4. Tot acest material organic provenit din fauna și flora lacului, anual, după moarte, contribuie la formarea nămolului ce se depozitează pe fundul lacului Fundata, transformarea peloidogenă a masei organice mai mare sau mai mică fiind urmarea directă a complexului de, factori fizico-chimici prezenți în ecosistem. RECOMANDĂRI Pentru a nu se continua deteriorarea calității terapeutice a factorilor naturali din lacul Fundata, în vederea valorificării acestora, trebuie luate o serie de măsuri. 1. Pentru a se asigura condițiile pețoidogenezei : să se mențină apa în lac, în limite mici de variație într-un ciclu hidrologic anual, să se păstreze întreaga vegetație în lac, să se evite surparea malurilor și. aportul viiturilor cu nisip în lac. 2. Pentru a se păstra calitatea terapeutică a apei și nămolului : instituirea unui perimetru sanitar sever de protecție în jurul lacului, luarea unor măsuri urgente de salubrizare a malurilor, interzicerea distri- buirii pesticidelor în zona riverană lacului, de unde pot ajunge în lac prin apele de șiroire, supravegherea sistematică a lacului din punct de vedere igienico-sanitar, urmărirea în continuare a calității apei prin analize biologice și fizico-chimice. BIBLIOGRAFIE 1. GÎȘTESCU P., Lacurile din România — limnoloffie regională. Edit. Academiei, București, 1971. 2. TRICĂ VALERIA, Internat. Journ. Biometeor., Ziirich, 24, 1980. 3. WITZEL E., ȘTEF V., TRICĂ VALERIA, Ape mim și nămol, București, III, 1970. Primit în redacție la 26 noiembrie 1990 Institutul de medicină fizică, balneoclimatologie și recuperare medicală București, str. Popa Rusu nj. 7 1. Din rezultatele analizelor biologice a reieșit că planctonul lacu- lui Fundata variază de la stație la stație și de la un an la altul, atît cali- tativ, cît și cantitativ, consecință a acelor factori care au intervenit în timp și au condus la dezechilibrul ecologic al ecosistemului. 2. Structura și cantitatea algoflorei lacului Fundata în anii 1986 — — 1987, corelate cu valorile constant ridicate ale suprasaturației oxige- nului dizolvat în apă, precum și cu transparența redusă din sezonul estival evidențiază tendința spre eutrofizare a bazinului acvatic cercetat. 3. în ceea ce privește acumularea de substanțe organice care vor fi supuse procesului de peloidogeneză, se apreciază că la flora algală micro- fitică prezentă în lac se adaugă cantitatea de substanță organică dată de algele macrofite (Vlothrix sp., Rhizobium sp.) de resturile cormofitelor (Potamogeton sp., Myriophyllum sp.) întîlnite frecvent în probele de nămol, precum și de elementele faunistice. DINAMICA RECICLĂRII BIOMASEI ZOOPLANCTONICE ÎN ECOSISTEME DE TIP LACUSTRU DIN DELTA DUNĂRII (PERIOADA 1975-1987) SUB IMPACTUL PROCESULUI DE EUTROFIZARE V. ZINEVICI Și LAUR A TEODORESCU Studies made for a several years period on the biomass and productivity of zooplankton belonging to the most reprezentative lacustrian-type ecosysteins in the Danube Delta point out significant changes in the dynamics of the B/P24h coefficient; the changes are generated by the evolution tendency of the ecosystemic trophycity state from a meso- eutrophy to a poly-or even a hypertrophy stage. Creșterea stării de troficitate ecosistemică de la mezo-eutrofie la politrofie și uneori la hipertrofie, generînd dispariția macrofitelor submerse, declanșarea fenomenului de „înflorire a apelor” și implicit scăderea hetero- genității spațiale a biotopului induc, începînd din anul 1981, modificări importante în structura și funcționalitatea zooplanctonului unor ecosis- teme din Delta Dunării. Ele afectează, în mod deosebit, echilibrul ecologic al lacurilor cu adîncimi de peste 1,8—2 m. De remarcat că, în lacurile cu adîncimi situate sub cotele menționate, în condițiile în care macrofitele submerse determină încă, într-o măsura însemnată, caracteristicile productivității primare și imprimă biotopului un grad ridicat de heterogenitate, zooplanctonul dispune de condiții re- lativ asemănătoare celor evidențiate înainte de anul menționat. Zooplanc- tonul acestui tip de ecosisteme, analizat în decurs de 13 ani (perioada 1975 — 1987), evidențiază un spectru taxonomic larg (454 elemente), (1), va- lori moderate ale densității numerice (Xa — 232 ex./l) ale biomasei și productivității (114, respectiv 19,6 p.g/l/24h substanță uscată) (2), (3). In schimb, în ecosistemele ai căror producători primari de tip macrofitic au fost înlocuiți cu cei de tip algal, structura zoocenozei planctonice se reduce cu peste 53% (1), în timp ce densitatea numerică crește de 4,7 ori, biomasa de 6,9 ori (2), iar productivitatea de 4,8 ori (3). Dinamica temporală a densității numerice, biomasei și productivi- tății relevă un evident sens ascendent în perioada 1975 — 1983, cu maxime remarcabile între anii 1981 — 1983 și unul descendent, de amplitudine mai redusă, în perioada 1984 — 1987, astfel încît tendința de evoluție, în an- samblul întregii perioade de investigații (1975 — 1987) este ascendentă. Modificările gravimetrice de natură structurală și funcțională se regăsesc într-un mod caracteristic în dinamica procesului de reciclare a biomasei, prezentată în cuprinsul acestei lucrări. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1 — 2 p. 109 — 113, București, 1991 Efectul entrofizării asupra biomasei zooplanctonice iii 110 ..~~V. Zinevici, Laura Teodorescu. . 2 MATERIAL ȘI METODE Cercetările vizează zooplanctonul unui număr de 11 ecosisteme lacus- tre diferențiate temporal și spațial de natura producătorului primar : — ecosisteme cu producători primari de tip maerofitic (lacub, anul 1975; Roșu, perioada 1975 — 1978; Porcu, 1976 — 1978; Puiu, 1977—1978; Merhei si Matița, 1980; Bogdaproste și Băclănești, 1982 — -1986 ; Roșuleț, 1982); — ecosisteme cu producători primari de tip planctonic (Isacova și Babina, perioada 1982—1986; Merhei, 1981—1983 ; Matița, 1981—1986; Puiu, anul 1983; Roșu, 1982—1987). Timpul (durata) de reciclare a biomasei (exprimat în zile) s-a evi- dențiat cu ajutorul coeficientului B/P24h („Turnover time”), scăzînd în prealabil din biomasa totală valorile gravimetrice ale acelor elemente zoocenotice pentru care nu s-au făcut determinări de producție. REZULTATE ȘI DISCUȚII Analiza duratei de reciclare a biomasei zooplanctonice a ecosisteme- lor de tip lacustru din Delta Dunării evidențiază semnificative deosebiri de ordin spațial și temporal. în cadrul ecosistemelor cu producători de tip maerofitic, mediile anuale maxime ale timpului de reînnoire a biomasei, calculăbepe ecosi te- me, variază în limite evident mai largi (10,59 — 26,73 zile) (ecosistemele Puiu, respectiv Roșu — anul 1978) în raport cu cele ale mediilor anuale minime (5,18—10,20 zile) (Roșu, respectiv Puiu — 1977) (tabelul nr. 1). Valoarea medie a zoocenozei planctonice a tipului ecosistemic menționat este de%9J^zne. O valoare superioară în raport cu aceasta se consemnează în cazul consumatorilor primari (10,42 zile) și ceva mai redusă la nivelul celor secundari (8,77 zile), Mediile anuale pe grupe taxonomice variază în limitele 4,21—15,40 zile în cazul consumatorilor primari și între 4,59 și 16,26 zile la nivelul celor secundari. Pentru ambele nivele trofice, cele mai scăzute medii vizează rotiferele, iar cele mai mari, copepodele. Valori evident mai mici și totodată limite de variație mai reduse re- levă timpul de reciclare a biomasei zooplanctonice în cadrul ecosistemelor cu producători primari de tip planctonic. Astfel, mediile anuale maxime, calculate la nivel de ecosistem, variază' în limitele 7,84—12,19 zile (eco- sistemul Roșu în anul 1986, respectiv Merhei în 1981), iar cele minime, între 5 și 6,81 zile (Babina — 1984, respectiv Isacova — 1983) (tabeluL nr, 1). Durata medie de reînnoire a biomasei zooplanctonice este d^ 8,48^ zile pentru zoocenoza. apreciată în ansamblu, 8,86 zile pentru consumatorii primari și 7,10 zile pentru cei secundari. Limitele de variație, pe grupe taxo- npmice, sînt 3,36 — 12,89 zile pentru nivelul trofic cx și 3,46 — 15,02 zile pentru c2. Ca și în cazul celuilalt tip ecosistemic, minimele mediilor sînt proprii rotiferelor, iar maximele copepodelor. Se constată deci că procesul de evoluție accelerată a ecosistemelor lacustre ale Deltei, generat cu precădere de dinamica ascendentă a nutri- enților în masa , apei și materializat la nivelul producătorilor primari prin Ciad. CM © o ri cm r- | !> 1 । CM 00 O © I> 00 03 00 10,00 1 1 © © CM - | O 00 1 © 1 1 © 03 © 50 00 oo 03 © I> ^9‘8 i •q O O O lO o o oo o 50 r* r* co cs a X> C 3 Oi w O d s 2 3 o Rot. 1 Cop. 1 10 [■ 11 I 1 03 o o o © | | । pf c o o o cm m io o « 1 । ^r^oocooooc 1 ©©OOCCCOCMt* ti r- CM 03 03 it1 CM 00 3,31 12,40 i 2,83 - 2,00 . — | 14,00 - 2,75 14,00 — 8,00 l’ 2,38 5,68 । 1,93 18,50 3,41 11,71 7,00 | 14,50 1,77 24,64 1,37 18,00 1,88 13,00 3,27 14,60 3,22 18,00 1,75 14,00; 7,00 13,27 Total c2 1 Oi O © © 00 ri © | 01t£>OriC0®CMM' CM O CM O © © rf Ci Ci 00 in o oo O । Ol CM 11,00 8,93 8,50 © CM © ©03 •50 03 © । 10,17 I> © O 00 03 O © CM 00 © t1 © © © v0 03 00 © © «O rl | Ciad. | QO O 00 O 00 © rH cm o O © 03 © to © © 50 00 I> ■’l" © © O oo » 7,17 10,48 8,87 10,18 00 00 © © 03 rl 00 6,56 6,79 9,67 9,31 10,87 ! 03 © 00 © t1 © © 10 O 03 © 03 t> 03 oo © r* © oo oo © CC E | Cop. I> CM 00 03 © 50 00 CO © 03©03CM031t<03 03■Tt, >- 50 CM OC r. OC '0 r- o r- H Ol rl T- r- r., 9,56 14,18 7,91 31,64 1 12,20 22,17 l 11,41 7,50 ti © © 1 00 © 00 © CM 12,62 | © © -^ © © © 03 © © » rl O © © © CM CM © 10 CM rl o 3 E 1 Lam. © Cil 50 ^0 ^0 ^0 CO' CO CO CO ccococooc ooooooocoooooooooo o o o © <© © OO 00 00 © © • O ° © OO 00 00 8,00 _ O O C © O © 00 00 00 8,00 © O © O O O © C © © O © © © 00 CO OO 00 00 00 00 s 3 o O | Rot. in Bixocr-cooooa: IO TH S1 15 CM SO M1 CM CM eî 5,67 2,75 3,00 .© © if CM CM © © 05 CM 1,67 10 00 ICO Ti rl CM CM 03 03 4,87 © © © © •© cm Ti © © CM © © CM 03 CM 03 -M* 03 Total Cj ©©©©00©©00n ©03©CM©©CMCMI> ©I>00©©©©00© Ol vH 1 | 6,44 © ico oi © oo » f> © rH © © 2 2^ 6,54 1 rf CO ICO © CM O © © © © oo © © © © © O T-l .Tf O 03 Tt1 CM t1 CM oo oo r- © 00 © © 1s o zoopl. 00 t> cc o oo © oo cm io I>t1t1I>©CM©00© ©©©•©©©©!>© CM i 6,38 CM 00 CM CM © l> © 1> 10,20 10,59 7,17 6,65 vi 03 CM 00 03 03 © 00 00 10,86 00 © © T-l Ti l> © 00 U* CM © 00 CM © n i> © oo oo © Anul CM © 50 O 00 00 1O 50 O O © © © O O © © o 1987 50 O 00 © © © 1^00© l> l> 00 © © © 1975 00 Tf © 00 CO 00 © © © 1 1986 i © ti CM 03 © © 00 00 00 00 © 00 M © © © 553 © © © 3 E o ‘55 8 K r* ROȘU ROSCULET PORCU . 1 PUIU | IACUB 1 ISACOVA & 112 ca © ca ca । © 10 © © © rH © rH 00 © O 00 O 00 TH t> O O o o 1 1 9,67 4,00 3 © co ca ca nf co © © O 10 CO CO (NrH r O rt< © , rH rH O © © co o 10 00 © CO rH CO O th ca co 1 io ] ONiOO u: O © 00 © co ca ca © oo © © TF C5 l> CO . ca rH co ca 2,65 ..1,75 2,47 10,00 10,00 o oo ca c. © co ca © © m © rH CO 05 l> l> Tt< © O in ca Ti* i> ca o ■■ © o Hf © 4,67 2,55 . oo ca co o co co co © co oo co © ca co 8 1 co 10 © ’ CO © © rH lp 00 © I> O Tt< rH © © CO 00 © O THTH ca io co © O 00 6,56 10191 i © i> © © O CO O nt< 00 co © o r- t> os Tfi i> in © oo ■. oo ra ca th © ca co co o co rH Tj< © 10,24 1 14,77 © © © 00 © rH oo © © o © ca th 10 © Tf< CO • TH ca rH rH 1 9 o o o o o o © o 00 00 oo oo o © © © © © © o 00 co CO 00 8,00 8,00 O © © . © © © | 00 00 OO 10 n* oo oo © 00 CO rH . 10 ca ca ca” . 05 05 CO rH © oo ' ca ■ ca ca co co o co oî ca oo oo ce- ea” ca o © o ca o 10 o ca © © © ■ o -«t in, o © rH © ca ca a> © m in © rH « rt C- t- 05 © © 10 10 10 © © © ca ca © © ©. © rH co K io Is C' t> ca ca © co 10 05 © tH ca rH 05 rf , ca ca © © o © ca i> O O 10 o ; 10 00 © 6,65 i 10,62 ! 5,48 7.28 1 i । i> oo oo Tt< co oo © ca ca © 1 2 î- © th ca co 00 00 00 00 © 05 ©■ © co m © co oo co oo 05 05 05 © CO 00 00 . O CD 10© oo oo © © co io © co 00 00 00 © ©, © © rH MERHEI BABINA BOGDAPROSTE BĂGLĂNEȘTI Prescurtări: Zoopl. = Zooplancton; Rot. = Rotifera-, Lam. = Lamelibranchia', Cop. = Copepoda ;Claâ. = Cladocera 5 Efectul eutrofizării asupra biomasei zooplanctonice 113 înlocuirea macrofitelor submerse cu fitoplancton, determină, pe plan funcțional, în cadrul zoocenozei planctonice, tendința de creștere a vitezei de reciclare a biomasei. Fenomenul se manifestă la nivel global zoocenotic și este ilustrat prin tendința de scădere a duratei medii de reciclare a bio- masei (de la 9,92 la 8,48 zile). El poate fi sesizat, de asemenea, la nivelul verigilor trofice (de la 10,42 la 8,86 zile în cadrul consumatorilor primari și de la 8,77 la 7,10 zile în cazul celor secundari). De asemenea, în majori- tatea cazurilor, această tendință poate fi remarcată la nivelul grupelor taxonomice. Astfel, la rotiferele cx și c2 durata de reciclare a, biomasei scade de la 4,21 la 3,36, respectiv de la 4,59 la 3,46 zile, la copepodele Ci și c2 de îa 15,40 la 12,89, respectiv de la 16,26 ia 15,02 zile, iar la cladocerele cx de la 9,69 la 9,26 zile. O singură excepție se consemnează, în cazul cla- docerelor predatoare, unde dinamica este ascendentă (8,73 — 10,91 zile). Creșterea vitezei de reciclare a biomasei reprezintă, după opinia noas- tră, modalitatea prin care consumatorii biocenozei planctonice realizează, în condițiile dinamicii ascendente a stării de troficitate ecosistemică, ame- liorarea sensibilă a randamentului de valorificare a resurselor nutritive, evident sporite în noile condiții ecologice. Desigur, mărirea vitezei de reci- clare a biomasei se poate realiza și prin mutații de natură funcțională, ce operează la nivel de specie, avînd ca rezultat sporirea ratei de producție. Ea se realizează însă, cu precădere, pe baza unor mecanisme ce acționează la nivel biocenotic și care generează modificări semnificative ale structurii taxonomice, analizate în mod detaliat în cuprinsul unui studiu publicat anterior (1). CONCLUZII în procesul actual de evoluție funcțională a zooplanctonului ecosis- temelor de tip lacustru din Delta Dunării, viteza de reciclare a biomasei prezintă dinamică ascendentă. Fenomenul poate fi ilustrat prin eviden- țierea unei tendințe de scurtare a perioadei de reciclare a biomasei zoo- planctonice de la 9,92 zile în ecosistemele cu macrofite submerse (speci- fice Deltei în trecut) la 8,48 zile în ecosistemele caracterizate prin masive „înfloriri fitoplanctonice” (apărute după anul 1981). în condițiile dinamicii ascendente a stării de troficitate ecosistemică această adaptare funcțională reprezintă o modalitate importantă de ame- liorare a randamentului de valorificare a resurselor nutritive la nivelul noilor condiții ecologice. BIBLIOGRAFIE 1. ZINEVICI V., TEODORESCU LAURA, Revue Roumaine de Biologie, Serie de Biologie Animale, Bucarest, 35 (1) : 69 — 81. 1990. 2, ZINEVICI V., TEODORESCU LAURA, Revue Roumaine de Biologie, Serie de Biologie Animale, Bucarest, 35 (2): 155 — 167, 1990. 3. ZINEVICI V., TEODORESCU LAURA, Studii și cercetări de biologie, seria Biologie Ani- mală, București, 42 (2) : 157 — 165, 1990. Primit în redacție la 26 noiembrie 1990 Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 8. c. 3084 EVOLUȚIA STRUCTURII ȘI RELAȚIILOR TROFICE ALE ZOOPLANCTONULUI ÎN ECOSISTEME DE TIP LACUSTRU DINȚ/ELTA DUNĂRII (PERIOADA 1975 -1987) SUB IMPACTUL PROCESULUI DE EUTROFIZARE V. ZINEVICI și LAURATEODORESCU Beginning with 1981 important changes are emphasized in the structure and trophic relations of the zooplankton belonging to ccosystems of lacustrian type in the Danube Delta. They are gencrated by the asceiiding evolution bf the ecosystemic trophicity condition (explainable by the growth of nutrient quantity in the Danube basin) causing in their turn, changes in tlie taxonomic structure, numerical density, biomass and pro- ductivity of the mentioned zoocenosis. în ansamblul complexelor relații interspeeifi.ee, cele de natură trofică ocupă un loc aparte prin intensitatea legăturilor cauzale ce se statorni- cesc între elementele aflate în componența biocenozelor (1). în acest sens, modificările evidente, intervenite începînd din anul 1981, în structura taxonomică, densitatea numerică, biomasa și productivitatea zooplanc- tonului din lacurile Deltei (6) reprezintă efectul mutațiilor intervenite în structura și relațiile trofice ale biocenozei planctonice, iar acestea, la rîn- dul lor, sînt condiționate de dinamica ascendentă a stării de troficitate ecosistemică de la nivelul de mezoeutrofie spre cel de poli- sau hipertrofie. MATERIAL ȘI METODE Cercetările vizează zooplanctonul unui număr de 11 ecosisteme di- ferențiate pe criterii temporale și spațiale în funcție de natura producă- torului primar : — ecosisteme cu producători primari de tip macrofitic (lacub, anul 1975; Roșu, perioada 1975 — 1978; Porcu, 1976 — 1978; Puiu, 1977 —- 1978; Merhei și Matița, 1980; Bogdaproste și Băclănești, 1982—1986; Roșuleț, 1982); — ecosisteme cu producători primari de tip planctonic (Isacova și Babina, perioada 1982—1986 ; Merhei, 1981—1983 ; Matița, 1981—1986 ; Puiu, anul 1983; Roșu, 1982—1987). REZULTATE ȘI DISCUȚII Principala sursă materială și energetică a consumatorilor aflați în componența biocenozei planctonice o constituie fitoplanctonul (2). Talia consumatorilor și caracteristicile echipamentului de captare a hranei ii- St, cerc, biol. Seria biol., anim., t. 43, nr. 1 — 2, p. 115 — 120, București, 1991 Zooplanctonul din ecosisteme de tip lacustru 117 116 V. Zinevici, Laura Teodorescu 2 mitează însă arealul de acțiune al selectivității pozitive față de particulele nutritive la gama dimensională 1—25 g, care vizează doar nanoplancto- nul sau, mai precis, elementele de talie inferioară și mijlocie ale acestuia. Dacă în lacurile oligo- și mezotrofe, nanoplanctonul reprezintă 80—90% din producția globală a fitoplanctonului și pînă la 60% din biomasă, în unele lacuri eutrofizate producția acestuia scade la circa 50% și biomasa la 20 %. Iar dacă ne referim doar la particule care nu depășesc 25 g, rolul fitoplanctonului în hrănirea directă a zooplanctonului apare și mai modest (3). Analiza conexiunilor ce se crează în cadrul biocenozei planctonice a lacurilor din Delta Dunării în condițiile unor puternice fenomene de „în- florire a apei” evidențiază gradul relativ scăzut de corelare a dinamicii biomasei totale a fitoplanctonului cu cea a zooplanctonului (4), fapt ce se explică tocmai prin abundența redusă a elementelor nanoplanctonice, utilizabile în mod direct în hrana consumatorilor primari ai biocenozei planctonice. în această situație, resursele nutritive ale fitoplanctonului sînt uti- lizate prioritar de către consumatorii planctonici în mod indirect, sub formă de particule detritice provenite din descompunerea celulelor algale. Și în ecosisteme lacustre cu producători primari de tip macrofitic din Delta Dunării particulele de detritus constituie o sursă relativ importantă de hrană pentru zooplancton. De remarcat însă, că în acest caz, pentrmbior cenoza planctonică, ele sînt, în mod preponderent, rezultanta unui unput) de materie și energie provenind din descompunerea macrofitelor. Parti- culele de detritus se află, de fapt, în diferite stadii de descompunere, fiind saturate de o floră bacteriană heterotrofă cu care constituie așa-numitele agregate detrito-bacteriene. Aportul de biomasă al florei bacteriene în masa apei (inclus în agregate sau sub formă de bacterioplancton) produce o. biomasă accesibilă hrănirii zooplanctonului, care în ecosistemele eutrofe și politrofe reprezintă 2—20 mg/1 substanță umedă (2). Importanța hranei /detrito-bacteriene crește concomitent cu evoluția stării trofice a ecosiste- melor, ajungîndu-se ca în lacurile puternic eutrofe algele să reprezinte doar 5—15% din hrana consumatorilor planctonici, detritusul 10—20%, iar bacterioplanctonul 70—85% (2). Cercetările efectuate în ecosistemele de tip lacustru ale Deltei au evidențiat dinamica concordantă a biomasei bacteriene cu cea a stării trofice ecosistemice, abundența deosebită a acestei resurse nutritive în planctonul ecosistemelor cu producători de tip planctonie (5) și existența unor similitudini între dinamica gravimetrică a bacterioplanctonului și cea a zooplanctonului (4). Structura trofică a zooplanctonului lacustru din Delta Dunării este organizată pe două nivele de consumatori între care se desfășoară relații trofice bazate pe transfer de materie și energie. în schimb, între componen- tele aceluiași nivel trofic se instituie o categorie de relații ce nu au la bază schimburi de asemenea natură. Accesul la hrană al acestora din urmă se realizează, pe de o parte pe cale competitivă, iar pe de altă parte prin dhprșificarea modalităților de valorificare a resurselor nutritive. Astfel, captarea particulelor nutritive de către unii consumatori se realizează cu ajutorul ciliaturii. O asemenea modalitate de hrănire poate fi remarcată la ciliate, rotifere și larve veligere de lamelibranhiate. în cazul copepodelor și al cladocerelor, captarea hranei se realizează prin filtrare, utilizînd în acest scop un „filtru” provenit din modificarea apendicilor locomotori. în cadrul categoriilor de sedimentatori și filtratori specializarea detaliază tipuri de consumatori diferențiate prin gama 'dimensională și caracteristi- cile structurale ale particulelor ingerate: microconsumatori, microfago- citari, microfiltratori-sedimentatori, microfiltratori „ineficienți” și „efi- cienți”, macrofiltratori-predatori, macrofiltratori propriu-ziși, predatori obligatorii și predatori facultativi. Zooplanctonul de tip microsedimentator, reprezentat prin ciliate și larve veligere de lamelibranhiate, consumă hrană particulată măruntă (1 — 3 g), constituită din agregate detrito-bacteriene. în ecosistemele lacustre invadate de macrofite submerse din Delta Dunării, dar mai ales în cele cu „înfloriri algale”, acest tip de organisme aduce un aport foarte redus la biomasa globală a consumatorilor primari (tabelul nr. 1). Tipul microfagocitar, constituit din testacee, valorifică o hrană ase- mănătoare dimensional și structural cu cea a tipului anterior, deosebin- Tabelul nr. 1 indicele de frecvență (I.f.) al elementelor dominante ca biomasă cu rol important în structura trofică a ecosistemelor lacustre cu producție primară de tip macrofitic (I) și planctonie (II) Nivel trofic Grupa trofică Elemente dominante ca biomasă I II V, ci Micro sedimentatori Dreissena polymorpha 1,44 0,63 Microfiltratori* sedimentatori Keratella cochlearis Keratella quadrata g. Brachionus B. calyciflorus anuraeiformis 2,88 0,72 2,16 1,44 6,30 0,63 . 5,67 . 2,50 Microfiltratori „ineficienți” Bosmina longirosiris Chydorus sphaericus Diaphanosoma orghidani 20,88 11,51 4,32 8,63 64,89 18,13 21,25 21,88 Microfiltratori „eficienți” Bosmina coregoni Ceriodaphnia pulchella Daphnia cucullata 14,40 7,20 2,16 3,60 37,17 7,91 20,63 Macrofiltratori-predatori g. Synchaeta Synchaeta oblonga 7,92 3,60 Macrofiltratori nauplii Copepoda Copepodiți I— III Copepodiți V—VI Eurytemora velox 75,60 56,83 48,20 0,72 2,16 49,14 18,13 26,88 5,63 1,25 ca Predatori obligatorii Leptodora kindti 14,39 25,63 Predatori facultativi g. Asplanchna Asplanchna priodonta subord. Cyclopida Copepodiți IV—V 64,80 23,04 7,91 51,12 24,46 91,30 30,24 23,75 91,35 '31,25 118. V. Zinevici, Laura Teodorescu 4 du-se însă de acesta prin, originea particulelor nutritive : dacă în primul caz, ele sînt reținute din masa apei, în cel de-al doilea, provin de pe fun- durile sapropelice sau de pe suprafața inferioară a macrofitelor submerse. Asemenea organisme sînt ceva mai frecvente în ecosistemele cu macro- fite submerse față de cele cu „înfloriri fitoplanctonice”. în general însă, aportul acestora în ansamblul zoocenozei sau al nivelului trofic poate fi apreciat ca nesemnificativ. Consumatorii primari de tip microfiltrator-sedimentator sînt re- prezentați printr-o serie de rotifere întîlnite frecvent în zooplanctonul Deltei. O parte dintre acestea (Keratella cochlearis, Brachionus angularis, Gonochilus unicornis, reprezentanți ai genurilor Anuraeopsis, Pompholyx, Hexarthra) se hrănesc exclusiv cu particule mărunte (1 — 4g) de tipul agregatelor detrito-bacteriene; altă parte (Gonochilus hippocrepis, Kera- tella guadrata, Kellicottia longispina și speciile genului Brachionus, exclusiv Br. angularis') utilizează o gamă mult mai largă de particule nutritive (1 — 20g), consumind, pe lîngă agregatele menționate, și nanoplancton mărunt (5 — 20 g). în zooplanctonul ecosistemelor studiate, din totalul rotiferelor de tip microfiltrator-sedimentator doar speciile genului Bra- chionus prezintă oarecare importanță sub raport gravimetric. Rolul' lor este destul de redus în lanțurile trofice ale ecosistemelor cu producători primari de tip macrofitic și ceva mai mare în cele ale ecosistemelor cu pro- ducători primari de tip plane tonic (tabelul nr. 1). Consumatorii primari de tip microfiltrator reunesc o serie de clado- cere ce se hrănesc cu agregate detrito-bacteriene și nanoplancton mărunt, în limitele dimensionale 2 — 12 g. în funcție de cantitatea mai mică sau mai mare de suspensii ce reușesc să o filtreze din volume de apă echiva- lente, aceștia se individualizează în „eficienți” sau „ineficienți”. Microfiltratorii ineficienți” se. hrănesc cu particule mici (1 — 5 g) constituite îndeosebi din agregat© detrito-bacteriene și mai puțin din nano- • plancton de dimensiuni inferioare. Este cazul speciilor Ghydorus sphae- ricus, Bosmina longirostris și Diaphanosoma orghidani. Ei se situează pe primul loc în ierarhia microconsumatorilor zooplanctonici ai ecosistemelor cu producători primari de tip planctonic și pe locul doi în cadrul celor cu producători de tip macrofitic (tabelul nr. 1). (sub denumirea generală de microconsumatori se includ consumatori de diferite tipuri trofice ce ac- ționează îndeosebi în gama dimensională 1 — 5 g, spre deosebire de ma- croconsumatori, care utilizează cu precădere particule cuprinse între 10 și 20 g) (3). Microfiltratorii „eficienți” utilizează o hrană particulată de dimen- siuni mai mari (10 — 12 g), în cadrul căreia proporția și dimensiunile nanoplanctonului sînt mai mari ca la „ineficienți”. Aici se încadrează speciile genurilor Daphnia, Geriodaphnia și Eubosmina. Gradul de efi- ciență în hrănire diferă de la o specie la alta. Astfel, de exemplu, D. cuculla- ta se hrănește cu particule mai mici^decît D. galeata fiind, în consecință, un filtrator bacterian mai eficient. în economia structurii trofice a eco- sistemelor studiate, microfiltratorii „eficienți” au un rol destul de impor- tant. Dintre aceștia, D. cucullata prezintă valori gravimetrice comparabile cu cele ale microfiltratorilor „ineficienți”. în ansamblu însă, „eficienții” au un aport mai redus decît „ineficienții”. Evoluția trofică a ecosistemelor lacustre ale Deltei determină la nivelul consumatorilor primari o creștere 5 Zooplanctonul din ecosisteme de tip lacustru 119 importantă a biomasei microfiltratorilor „eficienți” și mai ales a celor „ineficienți” (tabelul nr. 1). Macrofil.tr atorii predatori, reprezentați prin rotifere aparținînd ge- nurilor Trichocerca, Synchaeta, Polyarthra, Ascomorpha, Gastropus sau Ghromatogaster, utilizează o hrană mixtă, alcătuită preponderent din alge nanoplanctonice de talie mare (pînă la 50 g), complementar din. protozoare și ouă de rotifere. Speciile genului Trichocerca se hrănesc îndeosebi cu alge fitoplanctonice de diferite dimensiuni (inclusiv filamentoase) și, într-o măsură mai mică, cu rotifere. De remarcat că dimensiunile hranei nu se corelează, în mod necesar, cu cele ale consumatorilor, întrucît hrănirea se realizează prin aspirarea conținutului celular. Speciile genului Synchaeta utilizează ca hrană întreaga gamă de alge nanoplanctonice (5 — 50 g) la care se adaugă protozoare și ouă de rotifere. Cele ale genului Polyarthra se hrănesc îndeosebi cu nanoplancton de dimensiuni inferioare și medii (5 — 30 g), complementar cu animale mărunte și ponte ale acestora. Spe- ciile genurilor Ascomorpha, Gastropus și Ghromatogaster se disting printr-o înaltă specializare trofică, hrănindu-se prioritar cu forme, vegetale selec- ționate exclusiv dintre dinoflagelate (îndeosebi specii ale genului Peri- dinium) și complementar cu animale mărunte, capturate incidental. Acest tip trofic de consumatori, preponderent primar, analizat în ansamblu, prezintă rol relativ redus în relațiile trofice ale ecosistemelor cu macrofite submerse, iar în condițiile ecologice ale celor cu „înfloriri algale”, rolul lor este și mai scăzut. Dintre genurile menționate Syncliaeta se evidențiază, totuși, prin valori ceva mai mari ale biomasei (tabelul nr. 1). Macrofiltratorii propriu-ziși sînt reprezentați prin forme naupliale de copepode și cladocere (Leptcdora kindti), copepodiți I — III de ciclo- pide și diaptomide, copepodiți V — VI și adulți de diaptomide. Hrana formelor juvenile este alcătuită preponderent din agregate detrito-bacte- riene (4 — 5g) și complementar din nanofitoplancton mărunt (5 — 10 g). Hrana adulților este constituită, în principal, din nanoplancton de talie medie și mare (20 — 50 g), în secundar, din agregate detrito-bacteriene (3 — 5 g) și macrofitoplancton mărunt (5 — 20 g). Tipul trofic menționat prezintă rol determinant în relațiile trofice ale zooplanctonului din ecossis- temele cu macrofite submerse. î n cadrul celor cu „înfloriri fitoplanctonice” aportul lor este ceva mai redus, dar, totuși, important, situîndu-se pe local secund la nivelul consumatorilor primari (în urma microfiltratorilor „ine- ficienți”). Dintre elementele menționate, un aport superior prezintă for- mele naupliale de copepode și copepodiții I — III în ecosistemele cu pro- ducători primari de tip macrofitic și copepodiții V — VI de diaptomide în cadrul celor cu producători de tip planctonic (tabelul nr. 1). Consumatorii zooplanctonici secundari se diferențiază în predatori obligatorii și facultativi. Zooplanctonul ecosistemelor lacustre din Delta Dunării conține un singur preda tor obligatoriu : cladocerul adult Leptodora kindti. ’ Acesta se hrănește îndeosebi cu alte cladocere (Daphnia cucullata, D. galeata, Ghydorus sphaericus). Dimensiunile prăzii variază între 400 și 1 000 g. Rolul acestuia în structura trofică a ecosistemelor lacustre ale Deltei este în general modest, crescînd însă, într-o oarecare măsură prin trecerea de la ecosistemele cu producători primari de tip macrofitic la cele cu produ- cători primari de tip planctonic (tabelul nr. 1). 120 V. Zinevici, Laura Teodorescu 6 RECENZII Mult mai importanți sînt p^âuâa^ii facultativi, ce consumăm în mod prioritar hrană de natură animală și complementar hrană vegetală, reprezentată prin alge de talie mare. în acest tip trofic se includ rotiferele genului Asplanchna, copepodiți! IV — V și adulții de ciclopide. Speciile A. brightwelli, A. sieboldi și JL. girodi se hrănesc prioritar cu rotifere apar- ținînd genurilor Brachionus, Keratella ^iLecane.in. condițiile ecosistemelor studiate aceste rotifere au frecvență și abundență numerică reduse. Specia cel mai des întîlnită și cu cele mai numeroase efective se dovedește a fi A. priodonta. în hrana ei însă, pe lîngă fracțiunea de animale mărunte (rotifere de tipul Keratella cochlearis ciliate precum Cedonella cratera, cladocere juvenile) se evidențiază o formațiune algală destul de consis- tentă (alcătuită din specii ale genurilor Peridinium și Ceratium, specii ale unor diatomee de talie mare și alge coloniale). Ciclopidele utilizează o hrană alcătuită preferențial din rotifere mici (îndeosebi fără lorică), juve- nili de cladocere (specii ale genurilor Paphnia și Bosmina), copepode (in- clusiv forme naupliale proprii) sau protozoare și completată cu dinofla- gelate de talie maximă sau alte elemente de natură vegetală. Ca și în cazul tipului trofic anterior, rolul lor este mai mare în lacurile în care se mani- festă fenomene de „înflorire a apelor” și ceva mai redus în cele invadate de macrofite submerse (tabelul nr. 1). CONCLUZII Evoluția resurselor trofice ale biocenozei planctonice în condițiile dispariției producătorilor primari de tip macrofitic și ale proliferării ma- sive a fitoplanctonului generează modificări semnificative în structura trofică a zooplanctonului. Ele constau, pe de o parte, în creșterea aportului adus de cele mai importante tipuri trofice de microconsumatori, ce valo- rifică o hrană particulată măruntă (frecvent 1 — 5 p, excepțional pînă la '20 g) alcătuită preponderent din agregate detrito-bacteriene, complemen- tar din elemente nanoplanctonice de talie inferioară și medie, pe de altă parte, prin diminuarea rolului jucat de tipurile trofice macroconsumatoare, ce utilizează ca hrană particule mai mari (frecvent 1 — 20 p, limită ex- cepțională 50 p), constînd îndeosebi din nanoplancton și completată cu agregate detrito-bacteriene. BIBLIOGRAFIE 1. BOTNARIUC N., VĂDINEANU A., Ecologie. Edit. Didactică si Pedagogică, București, 1982. 2. HILLBRICHT-ILKOWSKA ANNA, Pol. ecol. Stud., 3 (1) 3-98, 1977. 3. KARABIN A., Ecol. Polska, 33 (4) : 567-616 ; 617-644, 1985. 4. OLTEAN M., GÂȘTESCU P„ DRIGA B., ZINEVICI V., NICOLESCU N„ HURGHIȘIU ILEANA, NICOLESCU DORINA, TEODORESCU LAURA, IZVOREANU V., CRISTOFOR S., Delta Dunării , St. și com. de ecologie, Tulcea, 1 : 203 — 206, 1983. 5. NICOLESCU DORINA, VĂDINEANU A., CRISTOFOR S., Rev. Roum. Biol., s. Biol. Anim., București, 32 (2): 93 — 99, 1987. 6. ZINEVICI V., TEODORESCU LAURA, Rev. Roum. Biol., s. Biol. Anim., București, 32(2) : 111-119,1987. Primit în redacție la 6 februarie 1991 Institutul de biologie București, Splaiul Independenței nr. 296 HEPTNER V. G., NASIMOVICI A. A., BANNIKOV A. G., Mammals of the Soviet Union, voi. I — Artiodactyla and Perissodactyla. (Mamiferele Uniunii Sovietice, voi. I — Artio- dactyla și Perrissodactylă). Editor științific ROBERT S. HOFFMANN, Smithsonian Institution Libraries and The National Science Foundation. Washington, D. C., 1988, I - XXVII + 1 - 1147 p. Vladimir Georgievici Heptner a fost profesor la Facultatea de Biologie a Universi- tății din. Moscova și directorul Muzeului de. Zoologie din Moscova, împletind în mod armonios activitățile sale didactice cu acelea de cercetător științific. Recunoașterea personalității sale științifice s-a concretizat prin alegerea ca vicepreședinte al Societății Theriologice din U.R.S.S. și membru de onoare al diferitelor societăți și Academii de științe. Heptner se considera un continuator al operei lăsată de Ognev privind „Mamiferele U.R.S.S. și ale țărilor învecinate”, în 7 volume, scrise în anii 1928—1950. Cum însă multe din datele prezentate de Ognev erau în anii ’60 depășite, Heptner și colaboratorii au completat în mod fericit acele neajunsuri, publicînd, în 1961, primul volum, din cele 3 ale lucrării „Mamiferele Uniunii Soviectice”, cuprinzind ordinele Artiodactyla și Perissodactyla. Este de prisos să insistăm asupra importanței științifice și economice a reprezentanților celor două ordine, cît de mult a depins omul în evoluția sa de prezența acestor mamifere mari, bovidele și equidele fiind între primele mamifere domesticite și folosite la tracțiune, pentru hrană, îmbrăcăminte, încălță- minte etc. Incluzînd în lucrare speciile actuale, dar menționîndu-le și pe cele relativ recent dispă- rute (ex., cămilele sălbatice), autorii au reușit să redea o imagine întregită asupra structurii acestor două ordine de mamifere în Uniunea Sovietică, dar și modificările suferite de această faună. Adoptînd clasificarea lui Simpson (1945), autorii notează prezența reprezentanților a 10 ordine în fauna U.R.S.S., din cele 19 ordine cîte are clasa Mammalia, socotind Pinnipedia ca ordin separat de Carnivora și Lagomophora separat de Rodentia. Astăzi, unii autori includ focile într-un subordin al carnivorelor, iar în trecut, iepurii erau socotiți între rozătoare, formînd sub- ordinul Duplicidentata. Alte 3 ordine au fost separate de autorii moderni : Scandeniia cu familia Tupaiidae, Pholidota cu familia Manidae și Macroscelidea cu familia Macroscelididae. După cheile de determinare a celor 10 ordine, se prezintă caracterele generale ale ordi- nului Artiodactyla și cheia subordinelor, cu familiile respective : Tylopoda — Camelidae, Sui- formes — Suidae și Ruminantia — Cervidae și Bovidae. Caracterele generale ale genurilor sînt urmate de prezentarea speciilor, începînd cu numele științific, sinonimiile mai importante, diagnoza, morfologia externă, taxonomia, variația și răspîndirea geografică, ecologia (populații, habitat, migrații și transgresiuni, teritorialitate, ritm de activitate, hrană), etologia, reproducerea, creșterea și dezvoltarea, năpîrlirea, dușmanii naturali, paraziții și importanța economică. Acestea sînt prezentate diferit de la o specie la alta, în funcție de caracteristicile fiecărei specii. Astfel, dacă pentru migrațiile sezoniere și trans- gresiunile mistrețului (Sus scrofa ) se prezintă foarte puține date, acestei specii nefiindu-i carac- teristice asemenea deplasări cu regularitate, ceva mai multe elemente în acest sens sînt redate pentru elan (Alces alces ). Acesta întreprinde migrații de toamnă pe distanțe de numai 15—30 km, iar cele de primăvară se desfășoară într-o foarte scurtă perioadă de timp. Pentru elan, mai importante sînt transgresiunile pe distanțe de 100—200 km. în sfîrșit, cu mai multă regu- laritate și pe distanțe mari sînt migrațiile sezoniere și transgresiunile renilor (Rangifer ta- randus ), pentru această specie fiind deosebit de caracteristice asemenea deplasări. De altfel, date- le privind aceste fenomene la reni sînt prezentate pe 6 pagini și o hartă, comparativ cu numai 4 pagini la Alces. Adoptînd nomenclatura speciilor după Haltenorth și Trenze (1956) — lucrare notată în prefață, dar nemenționată la bibliografie,— autorii volumului prezintă, după schema de mai sus, 22 de specii de artiodactile și două specii de perisodactile. Gel de-al doilea ordin (Perissodactyla) este prezentat cu caracterele generale referitoare și lă rinoceri, și la tapiri, dar pentru fauna Uniunii Sovietice sînt menționate doar două specii: tarpanul sau calul-lui-Przewalski (Equus przewalskii), dispărut, și kulanul (Equus hemionus) din zonele de deșert, stepele și silvostepele din sudul U.R.S.S., între Baikal și Caucaz, astăzi cu. statut de ocrotire, existînd în numai cîteva rezervații. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 43, nr. 1—2, p. 121 —123, București, 1991 ^22 Recenzii 2 Ilustrarea lucrării cu numeroase desene, fotografii și hărți, care completează textul cu un foarte bogat conținut științific, face din această voluminoasă lucrare o contribuție de re- ferință pentru specialiștii mamalogi din Uniunea Sovietică și zonele limitrofe. Dacă ținem seama de diferențele de organizare teritorială din U.R.S.S. și S.U.A., de tran- scrierea diferită a multor nume proprii, de faptul că o serie de termeni din limba rusă nu au corespondentul exact în limba engleză și dacă, în același timp, recunoaștem acuratețea știin- țifică asigurată în conținutul volumului tradus, realizăm mai bine misiunea grea pe care și-a asumat-o dr. Robert S. Hoffmann — directorul Institutului Smithsonian din Washing- ton, D. C. — editorul științific al volumului. Această traducere o considerăm un omagiu adus unui distins om de știință din Uniunea Sovietică, dar și o facilitare a accesului specia- liștilor la rezultatele științei theriologice sovietice, pentru care, ca mamalog, îmi exprim bu- curia și mulțumirea de a beneficia de acestea în baza unei bune colaborări între mamalogii din Uniunea Sovietică și S.U.A. Dr. Dumitru Murariu Muzeul de Istorie Națională „Grigore Antipa” București ' 3 Recenzii, 123 N. Hoepffner, S. Sathyendranath și T. Platt încearcă să facă o sinteză a cercetărilor le- gate de productivitatea oceanică, abordată printr-o cercetare pluridisciplinară. J. Lewis consacră în finalul lucrării un capitol referitor la corelația nutrienți și produc- tivitatea ecosistemelor recifale. Fiecare conferință-capitol se încheie cu o amplă și utilă bibliografie. Lucrarea reprezintă o reușită încercare de sinteză a multiplelor cercetări, atît de di- verse, de spectaculoase ale Oceanului Planetar, întreprinse cu tehnicile cele mai sofisticate ale momentului, cercetări prefigurate în mare parte de unul dintre pionierii acestor studii, savantul francez Marion, fondatorul Stațiunii marine d’Endoume, una dintre cele mai cunoscute pe plan mondial. Cartea se constituie într-o extrem de utilă informare la zi a specialiștilor în domeniile atît de diverse ale oceanologiei mondiale. lorgu Petrescu Muzeul de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, București Oceanologie. Actualite et prospective (Oceanologie. Actualitate și perspective), Texte reunite de M. M. Denis, Centre d’Oceanologie de Marseille, 1989, 387 p. Lucrarea reprezintă reunirea conferințelor susținute în cadrul Simpozionului Interna- țional intitulat ,, Oceanologie. Actualități și perspective” organizat la Marsilia, între 12 și 13 octombrie 1989, cu ocazia centenarului Stațiunii marine d’Endoume, care face parte, în momen- tul de față, din Centrul de Oceanologie de la Marsilia. Primul capitol, realizat de savantul profesor Jean-Marie P6răs, fostul director al acestei stațiuni, este dedicat istoricului stațiunii (1889 — 1989), începînd cu fondarea Laboratorului de zoologie marină din Marsilia de către strălucitul biolog Antoine Fortună Marion, în 1889, și terminînd cu investigațiile diverse realizate cu o tehnică sofisticată din zilele noastre. Cel de-al doilea capitol este consacrat, de către Packard, Andersen, Baier și Calder, Pro- gramului de Oceanologie chimică al Fundației Naționale pentru Știință a Statelor Unite ale .Americli. Programul acesta, foarte amplu, include proiecte în paleooceanografie, biochimie, chimie organică, sedimentologie, interacțiunea apă — aer, izvoare hidrotermale, flux oceanic global, proprietățile apei marine, chimia estuarelor și a rîurilor, și chimie fizică. între bazinele marine studiate a făcut parte și Marea Neagră. în capitolul al treilea, J. F. Minster abordează utilizarea tehnicilor spațiale în oceano- grafie, programele internaționale de studiere a universului marin cu ajutorul sateliților. Lucien Laubicr tratează î.i capitolul următor ecosistemele bentice profunde și chimio- sinteza bacteriană, fiind vorba, evident, despre spectaculoasele izvoare hidrotermale, care sînt abordate din punctul de vedere al explorării lor, al caracteristicilor fizico-chimice ale biotopu- rilor hidrotermale, al faunei, al caracteristicilor ecologice ale acestor comunități, al procesului fiziologic fundamental — chimiosinteza, al rețelelor trofice, al originii acestor ecosisteme. Capitolele următoare sînt consacrate circulației oceanice globale, cercetărilor recente în sedimentologia marină și depozitele glaciare din Antarctica, cu referiri asupra modificărilor atmosferice și climatice ale acestei zone. R. Margalef dedică un capitol planctonului, privit sub toate aspectele, dar mai ales ecologic. în completare, J. C. J. Nihoul abordează modelele matematice, bază indispensabilă a studierii interdisciplinare a sistemelor marine. Un subiect asemănător, privind modelarea în ecologia marină, tratează și A. Laurec. Probleme legate de fluxul de materie și energie în ecologia pelagică tratează mai departe A. R. Longhurst. Aspecte ale productivității oceanului sînt enunțate de R. 0. Dugdale și F. P. Wilkerson. A. Morel aprofundează tema producției primare oceanice, a fluxului carbonului și par- ticulelor. NOTA CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomic, fizio- logie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați sa înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilo- grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrfie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în conti- nuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face prin numere, în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), volu7 mul, urmat, în cazul în care este menționat, de număr (în paran- teză), despărțit prin : de pagină și an. Lucrările vor fi însoțite de ' o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri, Textul lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. La revue „Studii și cercetări de biologie. Seria biologie ani- mală” păraît 2 fois pâr an. ' Toute commande de l’Gtranger sera adressăe ă ROMPRES- FILATELIA, Dăpartement d’exportation-importation (Presse), Boîte poștale 12-201, t61ex 10 376 prsfi r, 78104 — Bucarest, Rou- manie, Calea Grriviței 64—66 ou ă ses reprăsentants â l’ătranger.