COMITETUL DE REDACȚIE
Redactor responsabil
academician MIHAI BĂGESCU
’ Redactor responsabil adjunct :
prof. dr.-doc. NICOLAE SIMIONESCU
Membri :
dr. doc. PETRU- BĂNĂRESCU; academician NICOLAE
BOTNARIUC; academician OLGA NECRA-SOV; dr. GBI-
GORE STRUNGARU; dr. NICOLAE TOMESCU ; dr. RADU '
MEȘTER— secretar de redacție.
Prețul unui abonament anual în țară este de 60 de lei.
în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abona-
mente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul
export-import presă, P^O. Box 12—201, telex 10 376 prsfi r, Calea Griviței
nr. 64 — 66, 78104 București, România, sau la reprezentanții săi din străi-
nătate.
Manuscrisele se vor trimite pe adresa
Comitetului de redacție - al revistei
,,Studii și cercetări de biologie, Seria
biologie animală”, iar cărțile și revis-
tele pentru schimb, pe adresa Institu-
tului de științe biologice, 79651 Bucu-
rești, SplaiuL Independenței nr. 296.
EDITURA ACADEMIEI ROMÂNE
Calea Victoriei nr. 125
R —79717 București 22
telefon 50 76 80
ADRESA REDACȚIEI
Calea Victoriei nr. 125
R-^79717 București 22
telefon 50Ț6 80
M. C. VOICU, Noi contribuții la cunoașterea unor prădători ai dăunătorilor culturilor
agricole din Moldova..............................................................
RODICA GIURGEA, EMESE TAMÂȘ și IOANA DUMITRU, Efectele polidinului asu-
pra capacității imunologice la puiul de găină.....................................
I. MADAR, NINA ȘILDAN și j C. WI1TENBERGER [, Efectul nifedipinci asupra
unor parametri ai metabolismului glucidic in peretele aortei toracice la șobolanii
Wistar cu hipertensiune arterială provocată cu DOCA și NaCl ......................
VICTORIA-DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM, Aspecte histoenzimaticc ale acțiunii
PABA, DEAE, procainei, HC1, gcrovitalului H3 și aslavitalului la nivelul creie-
rului dc șobolan ...................'.......................................... 23
D. COPREAN, RODICA GIURGEA, MARIA BORȘA și M. A. RUSU, Efectul tra-
tamentului cu apilarnil și silimarină in intoxicația experimentală cu CC\ a fica-
tului de șobolan .............................................................  29
V. TOM A și D. COPREAN, Reacții suprarcno-timice în efortul fizic stressant.......... 35
M. RUSAN, MAGDA CĂLUGĂR, FELICIA BULIMAR, CRISTINA VIȚALARIU,
MARINA HUȚU, G. DAVIDESCU și D. CATARGIU, Efectul asolamentului
asupra microflorci și microartropodelor edafice . . . ......................... 39
M. FALCĂ, LILIANA VASILIU-OROMULU, | VICTORIA CARACAȘ~| și VIORICA
HONCIUC, Influența tratamentului cu pitezin asupra faunei din cernoziomul cam-
bie de la ICCPT-Fundulca....................................................... 49
DORINA MIRANCEA și N. MIRANCEA, Biosinteza colagenului in vino. Influența
substratului de colagen asupra biosintezei colagenului in nitro...................... 57
DIANA DINU, C. TESIO, DANA IORDĂCHESCU, I. F. DUMITRU și D. VIZITIU,
Studii biochimice comparative asupra lactat dchidrogenazci de la Hijpophlalmi-
chthys molllrix, Arislichthys nobilis și dc la hibridul lor...................  94
LAURA TEODORESCU, V. ZINEVICI, M. OLTEAN și N. NICOLESCU, Eficiența
ecologică a zooplanctonului in zone de golf ale lacului Porțile dc Fier I . . . .	09
St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 1 — 72, București, 1990
4	M. C. VOICU	2
care ataca ouăle de ortoptere, larvele ș4 adulții de coleoptere și lepidoptere
dăunătoare acestora. S-au colectat larve, pupe și adulți de insecte prădă-
toare și ș-au efectuat observații asupra ecologiei acestor prădători. în la-
borator s-au făcut creșteri de insecte prădătoare și determinarea întregului
material colectat.
REZULTATE OBȚINUTE
1.	Forficula auricularia L. Această specie are un regim de hrană
mixt: fitofagă — hrănindu-se cu rădăcinile și lăstarii tineri ai plantelor,
cu legume și fructe, fiind considerată un dușman principal, în special al
grădinilor de legume— și carnivoră, cînd distruge unii dăunători ai agro-
ecosistemelor.
Adulții au fost surprinși de noi în cursul lunilor iunie — iulie 1987,
distrugînd indivizi de Sminthurus viridis L., din lucernierele din județele
Iași și Bacău, și de Hypogastrura mandibularis Tulb, din culturile de cartof
(C.A.P. Strunga, jud. Iași), tomate și castraveți din județele Iași și Neamț,
într-o plantație de vie a C.A.P. Lungani, jud. Iași, mai mulți adulți de
Forficula auricularia L. consumau la 10.VI.1986 larvele de generația a
doua de Clysia ambiguella Hbn., iar la 12.VII.1986 larvele de generația a
treia de Polychrosis botrana Schiff.
Literatura de specialitate din țară și străinătate arată că este o specie
polifagă, hrănindu-se cu lepidoptere și colembolc(4), (5), (6).
2.	Pseudophonus (Ophonus) pubcscenș Miill, în culturile de sfeclă
de zahăr din Moldova și Muntenia, adulții atacă pe Bothynoderes puncti-
ventris Germ. La data de 22.VI.1986 în culturile de mazăre și lucernă de
la C.A.P. Bălțați, jud. Iași, am semnalat adulți de Pseudophonus pubescens
Miill. care distrugeau, adulți de Sifona lineatus L., Sifona crinitus Hbst.
și Phytonomus variabilis Hbst.
Literatura de specialitate arată că acest prădător distruge speciile :
Bothynoderes punctinentris Germ., Sifona crinitus Hbst., Sitona lineatus
L. (Col. : Curculionidae) și coccinelidul Cryptolaemus monstrouzieri
Muls. (4).
3.	Harpalus distinguendus Duft. Speciile genului Harpalus sînt, în
general, dăunători ai agroecosistemelor, larvele și adulții lor hrănindu-se
cu rădăcinile și semințele plantelor. Totuși, într-o anumită perioadă a
vieții lor, unele specii de harpaline își schimbă regimul de hrană, adică din
fitofage devin zoofage, hrănindu-se pe seama multor larve de coleoptere
și diptere care se transformă în pupe în sol. Regimul mixt de viață al
acestei specii este asemănător cu al dermapterului Forficula auricularia F.
în a doua jumătate a lunii aprilie și începutul lunii mai 1987, în
zilele cu dimineți însorite și liniștite, adulții de Harpalus distinguendus
Duft. prindeau, în momentul cînd se lăsau pe sol, adulți de tentredinide
care zburau greoi la 1 m deasupra ogoarelor de toamnă încălzite (C.A.P.
Podu -Iloaiei, jud. Iași). Această specie am găsit-o și în culturile de sfeclă
de zahăr și furajera ale C.A.P. Vînători, jud. Iași, atacînd pe Bothynoderes
punctiventris Germ., în lucerniere pe Sitona lineata L., Phytonomus varia-
3 prădători ai dăunătorilor culturilor agricole din moldova 5
bilis Hrbst. și accidental pe Tychius flavus Beck. în cercetările asupra cn-
tomofaunei culturilor de muștar alb (Sinapis alba L.) din Moldova am
surprins un adult al acestei specii, distrugînd o larvă de noctuid.
Cîndea menționează specia Harpalus aeneus F. (1) în culturile de
tomate, ardei și vinete, în toată perioada de vegetație, unde terenul era
infestat cu Gryllotalpa gryllotalpa Latr. și viermi sîimă (Agriotes), iar
Thompson și Simonds pe Harpalus distinguendus Duft. distrugînd pe
Bothynoderes punctiventris Germ. (4).
4.	Cantharis rustica Fall. Primăvara devreme, numeroși adulți de
Cantharis rustica Fall. se găsesc mai întîi în lucerniere, unde se hrănesc
cu ouă de ortoptere și cu Acyrthosiphonpisum Harr. Imediat după cosirea
lucernierelor, Cantharis rustica Fall. migrează în culturile de orz atacate de
dăunători. în perioada coacerii orzului, timp în care lucernierele au crescut,
o parte din indivizii prădătorului revin în lucernierele infestate de afide
și tripși, alții migrează în culturile de grîu, iar alții rămîn în continuare
în cele de orz. în culturile de cereale, prădătorul, la început, distruge ouă
de ortoptere și lepidoptere din culturile de orz, precum și pe Schizaphis
graminum Rond, și Sitobion avenae F. cu care se hrănesc. O mare parte
din adulții de Cantharis rustica Fall. din culturile de grîu atacă și distrug
ouăle și larvele de Hadena basilinea Schiff., dar mai ales coloniile de Schi-
zaphis graminum Rond. Pe măsură ce lanurile de orz se maturează, deve-
nind galben-aurii, ultimii indivizi ai zoofagului părăsesc orzul și se insta-
lează pe grîu. Observațiile au fost făcute în lunile mai — iulie ale anilor
1986—1988 în culturile de orz și grîu de la C.A.P. : Podu-Ilomei, Vînători,
Popricani și Dumești, jud. Iași.
Cîndea arată că prădătorul se hrănește cu ouă de Orthoptera (1), iar
după Thompson și Simonds cu Porthetria dispar L. (4).
5.	Cantharis sp. Numeroși adulți i-am întîlnit de la începutul pri-
măverii și pînă la sfîrșitul verii în culturile de lucernă, orz, ovăz, grîu și
mai ales în cele de floarea-soarelui din Moldova, care erau atacate de dău-
nători și în mod special de afide.
6.	Maladiius viridis F. Numeroși adulți ai acestei specii au fost ob-
servați, între 15 și 23 iunie 1988, distrugînd indivizi de Schizaphis gra-
minum Rond., dar în special adulți și larve de Limothrips denticornis Hali,
de pe orz și de Haplothrips tritici Kurdj. de pe orz și grîu. Zoofagul se în-
tîlnește la început în culturile de orz infestate puternic de tizanoptere, ul-
terior trece în cele de grîu, atacate în mod deosebit de Haplothrips tritici
Kurdj. dar și de afide. El participă la reducerea populațiilor de tripși în
compania altor specii de malachiide (Malachius aeneus L., Malachius
rubidus Er. ($)) și Anthocoridae (Orius minutus L. și Orius niger Wolf.).
Literatura de specialitate consemnează că acest prădător distruge
pe Haplothrips tritici Kurdj. (7) și Orchesia micans Panz. (Col. : Melan-
dryidae) (4).
7.	Malachius rubidus Er. ( ?). Numeroase exemplare adulte de Mala-
chius rubidus Er. (î) și unele izolate de Malachius aeneus L. au fost ob-
servate la 21 și 28. V., și la 15, 18 și 22.VI.1988 pe spicele de orz dintr-o
cultură din eîmpul Laboratorului de protecția plantelor de la S.C.A. Podu-
6
1
M. C. VOICU
4
Hoaiei, jud. Iași. Stă agățată ele ariste și sprijinită de spice și prinde cu
repeziciune tripșii cerealelor (Haplothrips tritici Kurdj., luimothrips den-
ticornis Hali, etc), iar accidental atacă larvele de Hadena basilinea Schiff.
8. Cpeeidula seutellata Herbst. Un adult a fost găsit de noi la 28.VI.
1987 înțr-o colonie, de. Schizaphis granyinum Rond, dintr-un lan de. grîu
al S.C.A. Podu-îlpaiei, jud. Iași. Este o specie foarte rară în agroecosiștc-
mele din România. Ca urmare, a acestor observații presupunem că această
specie se poate hrăni uneori și cu afide (fig,. 1). .	.. . .
prădători ai dăunătorilor culturilor agricole din MOLDOVA 7
Fig. 1. — Reia pilc trofice stabilite intre coccinelidele prădătoare ale; dăunătorilor cerealelor
din Moldova
în literatura de specialitate, Seymnus suturalis Lee. este menționat
ea distrugînd numai speciile : Anuraphis amygdalii Buckt. și Hylopterus
pruni Geoffr. (4).
11.	Seymnus quadrimaculatus Hrbst. Exemplare izolate ale acestui
prădător le-am găsit în cursul lunilor mai — iunie 1987 și 1988 în coloniile
de Sitobion avenae F. de pe orz și în cele de Schizophis graminum Rond,
de pe orz și grîu de la C.A.P. Popești și S.C.A. Podu-Ilcaiei, jud. Iași.
A fost semnalat în Germania că distruge coccidul Phenacoccus liystrix
Baer. (4).
12.	Vibidia 12-quttata Poda. Un adult al acestei specii a fost colectat
de noi la 1.VII.1983 dintr-o colonie de Schizaphis graminum Rond., de
pe un spic de grîu pe care se găseau și ouă de Hadena basilinea Schiff., iar
altul dintr-o colonie de Sitobion avenae F. de pe ovăz infestat și cu larve de
Haplothrips tritici Kurdj. din culturile de la C.A.P. Podu-Iloaiei, jud. Iași.
Nu se cunosc gazdele pe care le atacă (4).
Insectele prădătoare, prezentate în lucrare atacă 19 specii de dău-
nători care se dezvoltă pe 12 specii de plante de cultură din Moldova
(tabelul nr. 1),
Tabelul nr. 1
Specii de insecte dăunătoare plantelor cultivate și prădătorii lor
Cultura	Dăunătorii	Prădătorii
1	2	3
1. CEHEALE PĂJOASE
1. Griu
— Haplothrips tritici Kurdj.
Schizaphis graminum Rond.
>-----prădător găsit consumi nd prada -i ’ -
;-----; prădător găsit în apropierea dăunătorului	; .
Balduf (1935) și Sasaji (1971) (citați de Hodeck (2)) arată că aproape
toate speciile tribului Coccidulini (Rhizobiini) se hrănesc cu coccide.
Thompson și Simonds menționează că, Coccidula seutellata Herbst. distruge
coccide și b Specie de acarieni (4).
9.	Seymnus redtenbacheri Muls. Un adult a fost colectat la 1.VI.1988
dintr-o colonie de Schizaphisgraminum Rond, de pe un spic de orz Miraj
de la C.A.P. Popricani,:jud. Iași. Pe acest spic se aflau, în acel moment,
și larve de Limothrips denticomis Hali., ceea ce ne face să presupunem
că acest prădător poate consuma și acest dăunător.
10.	Seymnus suturalis Thunb. (?). Un adult al acestei specii l-am
găsit la 25.V.1987, iar doi adulți la 1.VI.1988 în colonii de Schizaphis
graminum Rond, din culturile de grîu și orz, și ele Sitobion arena&F. de
pe orz ale I.A.S. Tîrgu-Frmnos, jud. Iași.	. .	.	:
2. Orz
3, Ovăz
.Hadena basilinea Schiff.
— Ouă de Orlhoptera
■LiinoU.rips denticomis Hali.
Haplothrips tritici Kurdj.
■Schizaphis graminum Rond..
Sitobion gvenae.F.. .
■Hadena'Aasili'ma Schiff.
. Sitobion aucnge F.
— Malachius viridis F.
— Cantharis rustica Fall.
Coccidula seutellata Hrbst.
Seymnus suturalis Thunb.
Seymnus quadrimaculatus Hrbst.
Vibidia 12-guttala Poda
— Cantharis rustica Fall;
Vibidia 12-guttala Poda
— Cantharis rustica Fall..
— Malachius viridis F.
Malachius rubidus Er. (?)
— Malachius viridis F.
Malachius rubidus Er. (?)
— Cantharis rustica Fall.
Malachius viridis F.
Seymnus suturalis Thunb. .
Seymnus quadrimaculatus Hrbst.
.Seymnus redtenbacheri Muls.
— Cantharis. rustica Fall. ....
Scjmnus■.șaluțalis Thunb;
Seymnus q uad r ini acut ătus Hrbst.
— Cantharis. rustica Fall. .. '
Malachius rubidus, Er. ( ?)
— Vibidia 12-giillala Poda
8
M. C, VOICU
6
Tabelul nr. 1 (continuare)
1
II. LEGUMINOASE .
4. Mazăre	—' Siiona lincațus L. Siiona crinilus Hrbst. Phylonomus variabilis Hrbst.	— Pseudophonuș pubescens Mull. Pseudophonus pubescens Mul'. — Pseudophonus pubescens Miill.
5. Liicornă	— SminlhurUs viridis L.	— Forficula auricularia L.	’■
II. PLANTE 7	Ouă de Orlhoplera Acyrlhosiphon pisum Harr. Siiona' lineatus L. Siiona crinitus Hrbst, Phylonomus variabilis Hrbst. Tychius flavus Beck. 'E UNICE	— Cantharis rustica Fall. — Cantharis rustica Fall. — Pseudophonus pubescens Miill. Harpalus distinguendus Duft. — Pseudophonus pubescens Miill. — Pseudophonus pubescens miill. Harpalus distinguendus Duft. — Harpalus^ distinguendus Duft.
6. Cartof	;	— Hypogâstrura mandibulăris	— Forficula auricularia I..
7. Floarea soarelui 8. Muștar	Tulb.. — Afide — Larve de Nocluidac	— Cantharis sp. — Harpalus distinguendus Duft.
9. Sfeclă de zahăr	— Bothynoderes puncliventris Germ.	— Pseudophonus pubescens Miill. Harpalus distinguendus Duft.
7	PRĂDĂTORI AI DĂUNĂTORILOR CULTURILOR AGRICOLE DIN MOLDOVA	9
tîlnite în majoritatea culturilor în toată perioada de vegetație, în timp
ce Coccidula scutellata Hrbst., Vibidia 12-gutt'ăta Poda, Scymnus guadri-
maculatus Hrbst., Sc. redtenbachdri Muls, și Sc. suturalis Thunb. (?) apar
sporadic în aceste culturi.
3.	Semnalăm cu această ocazie, pentru prima dată,, că specia Cocci-
dula scutellata Hrbst. consumă afide dăunătoare culturilor de grîu și orz.
Pîna în prezent această specie era cunoscută ca prădător numai al cocci-
delor.
4.	Malachius viridis Hrbst. și Malachius rubidus Er. (?) (Col. : Ma-
lachiidae ) au fost găsite în culturile de cereale păioase hrănindu-se în
primul rînd cu tripși și apoi cu afide.
Insectele prădătoare contribuie an de an la reducerea pierderilor
provocate de dăunători culturilor agricole.
BIBLIOGRAFIE
10. Sfeclă
furajeră
— Bothynoderes punclivenlris
Germ.
— Harpalus distinguendus Duft.
IV. LEGUME
11. To mate
12. Castraveți
1.	CÎNDEA E., Combaterea nechimică a dăunătorilor la legume, Edit. Geros, București, 1986,
p. 1-291.
2.	HODEK IVO, Biologii of Coccincllidac ivită k ys for identification of larvae bg co-authors,
Academy of Sciences, Braga, 1973, p. 1—260.
3.	REITTER E., Fauna Germanica. Dic Kafer des Deutschen Reiches, voi.. III, Verlag,
Sluttgart, 1911.
4.	THOMPSON \V. R., SIMONDS F. J., A Catalogae of the parasiles and predators of insects
pests, Section 4, Host predator Catalogae, Commonwealth Institute of Biological
Control, Ottawa, 1965.
5.	VOICU C. M., Principalele insecte dăunătoare finelclor din rezervațiile naturale. Ponoare și
Frumoasa, jud. Suceava și dușmanii lor naturali, Teză de doctorat, Univ. „AI. I.
Cuza”, Iași, 1982, p. l-2oo’.
6.	VOICU C. M., SERAFIM RODICA, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 40, (2): 80-89
1988.
7.	* * * Anual Index, in : Review of applies entomologi/, Seria Ă. Agr., Commonwealth
Institute of Entomology, London, 1975, vel. 63, p. 1849.
— Hypoqastrura maiidibularis
Tulb.'
— Hypoqastrura maiidibularis
Tulb.'
V. VITICULTU HĂ
13. Vie
VI. OGOR
14. Ogor de
toamnă
— Clysia ambiguella Hb.
Polychrosis lolrana Schiff.
— Tenlhrcdinidde
— Forficula auricularia L.
— Forficula auricularia L.
— Forficula auricularia L.
— Forficula auricularia L.
— Harpalus distinguendus Duft.
Primit. în redacție
la 15 martie 1989
Laboratorul de proiecția plantelor,
Stațiunea de cercetări agricole
Podu-Iloaiei, jud. Iași
CONCLUZII
1.	în lucrare sînt prezentate 11 specii ele insecte prădătoare din fa-
miliile : Forficulidae, Carabidae, Cantharidae, Malachiidae și Coccinellidae^
care distrug populațiile de insecte dăunătoare cerealelor păioase, legumi-
noaselor, plantelor tehnice, legumelor și viței de vie.
2.	Forficula auricularia L., Cantharis rustica Fall., Malachius viridis
F., Malachius rubidus Er. (?), Harpalus distinguendus Duft. și Pseudo-
phonus pubescens Mull. sînt cele mai frecvente specii de prădători în-
EFECTELE POLIDINULUI ASUPRA
CAPACITĂȚII IMUNOLOGICE LA PUIUL DE GĂINĂ
RODICA GIURGEA, EMESE TAMĂȘ și IOANA DUMITRU
Administration of Polidin in 15 vvceks old Cornish-Rock chickens induces a stimulation
of immunobiological processes, expressed through the blood antibody titre. The in-
creased antibody synthesis is parallelled by an increase in .blood total protein and gam-
maglobulin contents.
Numeroase cercetări urmăresc efectele polidinului asupra organis-
mului mamiferelor, sub diferite aspecte. Astfel, a fost evidențiat efectul
acestui produs asupra procesului de constituire a metastazelor, în cazul
unor tumori experimentale (1), (2), faptul. că produce o creștere a numărului
de celule pblinucleare în sîngele periferic (8) și că are capacitatea de a ate-
nua modificările distructive din timus și din organele implicate în meca-
nismele imunitare (3),! (4). A fost constatat,: de asemenea, că acest produs
polimicrobiăn mărește, capacitatea de migrare a celulelor splenice după
iradiere (5). Polidinul este considerat că avînd o acțiune nespecifică asupra
răspunsului imun (9), fiind un adjuvant imunologic (11), prin acțiunea sa
asupra macrofagelor peritoneale pe care le activează (10).
Pornind de la aceste date, cit și de la cercetări anterioare ale noastre
(6), în această lucrare am urmărit efectele pe care polidinul le are asupra
reacțiilor imunologice la puii de găină.
MATERIAL ȘI METODE
Experiențele au fost efectuate pe pui de găină Cornish-Rock, în
yîrstă de 15 săptămîni. Animalele au fost grupate în două loturi, a cîte
8 indivizi fiecare : un lot martor și un lot tratat. Puii au fost crescuți în
condiții zooigienice corespunzătoare, hrana și apa fiind administrate ad
Ubitum. Administrarea de polidin (preparat polimicrobiăn, produs al
Institutului Cantacuzino, București) s-a făcut în trei zile consecutiv, în
doză zilnică de 1 ml/animal. în ziua a 4.-a a fost injectat antigenul Escheri-
chîa coli (este vorba de serotipul 08, obținut într-o cultură în bulion de
24 de ore, la 37° C). Concentrația antigenului a fost de 1 miliard de ger-
meni pe cm3. Atît antigenul, cît și polidinul s-au administrat în mușchiul
coapsei. Doza de antigen a fost de 0,5 ml/animal. Puii aparținînd lotului
martor au fost injectați cu același antigen și în aceeași doză ca și lotul
tratat. Recoltarea sîngelui s-a făcut din vena axilară la 7, 14, 21 și 28 de
zile de la administrarea antigenului, după o inaniție prealabilă de 16 ore.
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 11 —13, București, 1990
12
BODICA GIURGEA și colab.
3	EFECTELE POLIDINULUI ASUPRA CAPACITĂȚII IMUNOLOGICE
Din serul sanguin s-au dozat: anticorpii, prin reacția de aglutinare lentă
(BAL), proteinele totale (7), conținutul de gamaglobuline (7), (12) și al-
buminelc (7), (12).
Bezultatele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” al
lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriul Chauvcnet.
A fost calculată și diferența procentuală față de lotul martor.
REZULTATE Șl IM SLUȚII
Dinamica anticorpilor este diferită la lotul tratat, comparativ cu
lotul martor (fig. 1). Se constată că titrul de anticorpii crește mai rapid
după administrarea polidinului, ia 14 zile de la administrarea antigenului
acesta fiind de 1/80, în timp ce la lotul martor, titrul de anticorpi maxim
este atins la 21 de zile de la administrarea antigenului și este de 1/91. La
ambele loturi, după aceste maxime, titrul ele anticorpi scade pînă în a
28-a zi. Proteinele totale înregistrează o creștere în ziua a 7-a de la admi-
nistrarea antigenului, căreia la 21 și la 28 de zile îi urmează scăderi sem-
nificative. în privința conținutului de gamaglobuline, datele noastre evi-
dențiază că acestea cresc semnificativ în a 14-a zi de la administrarea
antigenului B. coli, creștere care corespunde titlului maxim de anticorpi,
în ziua a 21-a se înregistrează o scădere semnificativă a acestui parametru
sanguin, urmată, în ziua a 28-a, de o creștere semnificativă. Albuminele
sanguine, scăzute pe tot parcursul pe-
rioadei de observație, sînt scăzute
semnificativ, comparativ cu lotul martor,
numai la 21 de zile (tabelul nr. 1).
Din aceste date reiese că poli-
dinul activează funcțiile sistemului re-
ticulohisticcitar, prin proprietățile lui
imunostimulatoare nespecifice (1), (2).
Cercetări anterioare ale noastre (6) au
evidențiat că acest preparat polimi-
crobian are efect stimulator asupra
timusului, organ limfatic implicat în
imunitatea celulară. Datele noastre vin
în completarea celor existente în lite-
ratura de specialitate privitoare la
w» 1. -	titrul,.! do anticorpi rfecțele polidinului asupra organismu-
ia puii de găină tratați cu poiidin și in- mi animal. Aceste date evidențiază ca
jectați cu antigcnui e. coli. efectele stimulatoare ale polidinului
Lotul martor =jinia continuă cu cercu- asupra reacțiilor imunobiologice șe înre-
gistrează nu numai la mamifere, ci și la
păsări și că, probabil, mecanismele de
acționare sînt asemănătoare.
în concluzie, polidinul grăbește formarea anticorpilor în organismul
aviar, titrul maxim de anticorpi fiind însoțiți de o creștere a conținutului
de gamaglobuline;
Lotul tratat = linia continuă cu
lețul alb.
Tabelul nr. 1
Conținutul de proteine totale (PT), gamaglobuline (GG) și albumine (Al.) din
serul sanguin al puilor tratați cu poiidin (T) și martor (M)
Recoltări (zile)	7		i 14	i	21				28-	
Lot:	M	| T		M	T | M		T	M	T
PT (mg/g)	x 52,6 ±ES 3,0 o % - P	-	61,2 3,3 -1-16,15 <0,05	56,4 4,8	1 1 57,2 3,6 + 1,43 NS	74,2 7,0	50,1 4,9 -32,43 <0,02	58,2 9,3 z	33,5 4,9 -42,40 < 0,02
GG (mg/g)	20,0 2,9	16,8 1,6 - 15,8 NS	19,0 1,3	36,1 5,8 + 89,9 <0,02	19,3 1,6	15,4 0,5 -20,3 <0.02	15,4 1,5	19,5 1,4 + 23,6 < 0,02
Al. (mg/g)	3,5 0,9	2,5 0,6 -27,0 NS	9,7 Z'	7,6 1,0 -20,6 NS	5,0 1,0	2,3 0,7 -53,8 <0,05	5,3 0,6	4,7 0,4 -10,7 1 NS
Notă. x
media lotului;
± ES = eroarea
standard: D % = diferența procentuală față de
martor ; p = semnificația statistică ; NS = valori nesemnificative. Alte explicații în text.
BIBLIOGRAFIE
1.	CUIRICUȚĂ I.,TODORUȚIG C., MUREȘAN T., RIȘCAJL, Cancer, 31 : 1392-1396, 1973.
2.	CHIRICUȚĂ I., Cancerul. Chimioterapie, documentare, îndrumare, metodologic, nr. 3,
Inst. Oncologic, Cluj-Napoca, p. 74 — 79, 1978.
3.	CHIRICUȚĂ L, TODOEUȚÎU C., RIȘCA R., Physiol. Chem. Physic., 10: 243-253,
1978.
4.	CHIRICUȚĂ L, FRENKEL L., URAY Z., SIMU G., Agressologie, 22: 105-108, 1981.
5.	CRIV1I S.'m., URAY Z., CHIRICUȚĂ I., Rev. Roum. Biol., Biol. Anim., 28: 43-48,
1983.
6.	GIURGEA R., COPREAN D., St. cerc, biol., seria biol, anim., 37 : 121-123, 1985.
7.	GORNALL A. G., BARDAWILL G. J., DAVID M. M„ J. Biol. Chem., 78: 751-766,
1949.
8.	IONESCU V., SEROPIAN FI., ANDONE C., FILIP V., Prevenirea infecțiilor căilor res-
piratorii prin influențarea răspunsului imun cu produse microbiene. Simpozion,
Piatra-Neamț, 1978, p. 14 —20.
9.	PENCEA I., HOISE S., POPESCU C., Jnflucnțarca nespecifică a răspunsului imun. ASM
Inst. „Dr. I. Cantacuzino”, p. 27 — 47, 1977.
10.	TODOBUTIU C., MULEA R., DAICOVICIU D., RISCA R., Rev. Roum. Morphol. Embryol., ’
28: 265-269, 1981.
11.	TODORUȚIU C., RIȘCA IU, DAICOVICIU D., MULEA R., Rev. Roum. Morphol. Em-
bryol., Physiol. Morphol. Embryol., 29 : 77 — 83, 1982.
12.	WOLFSOnAv. Q./COHN C., CAL VAR Y E., ICHIBA F., Amer. J. Clin. Pathol., 18:
723-725, 1948.
Primit in redacție
la 3 noiembrie 1989
Centrul de cercetări biologice
Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—1
EFECTUL NIFEDIPINEI ASUPRA UNOR PARAMETRI
AI METABOLISMULUI GLUCIDIC ÎN PERETELE AORTEI
TORACICE LA ȘOBOLANII WISTAR CU HIPERTENSIUNE
ARTERIALĂ PROVOCATĂ CU DOCA ȘI NaCl
I. MADAR, NINA ȘILDAN și | C. WITTENBERGER |
The inițial and the postincubation aortic glycogcn contents as weB as the in vitro glu-
cose uptake and the rate of glucose incorporațion into the glycogen of isolated thoracic
aorta wall were determined in mâlc Wistar rats under normal conditions, under DOCA-
salt-induccd hypertension and under the influence of small or large doses of nifedipine,
administercd on the background of DOCA-Salt evoked arterial hypertension. It is
concluded Hiat during DOCA-NaCl induced hypertensive state in the enhanced aortic
glycogcn and glucose utilisation the Ca2+-mediatcd inflnences are apprcciably involvcd.
Este bine precizat faptul că la șobolanul alb excesul de mineralo-
corticoid și de NaCl induce hipertensiune arterială (20), (24), (25), (26),
iar hipertensiunea șistemică afectează apreciabil metabolizarea glucozei
și.a glicogenului în peretele aortei toracice de șobolan (6), (14), (16), (22),
(28). Pe de altă parte, se cunoaște că antagoniștii de calciu, prin blocarea
influxului de Ca2+ în miocite, reduc tonusul vascular, producînd astfel
vasodilatație, cu reducerea hipertensiunii, îmbunătățirea circulației,* creș-
terea aportului de oxigen și reducerea energogenezei vasculare (7), (8).
Pornind de la aceste considerente și de ,la rolul major al glucozei și
al glicogenului în energogeneza cardiovasculară (1), (2), (3), (4), (6),. (9),
(14), (15),. (16), (21), (22), (28), în studiul prezent am urmărit cantitatea
glicogenului aortic, consumul glucozei de către peretele aortei izolate și
conversia 14C(U)-glucozei în glicogen aortic la șobolanii hipertensivi, trar
tați cu doză mică sau mare de nif edipiriă, un antagonist de calciu, larg
utilizat în terapeutica hipertensiunii umane.
MATERIAL ȘI METODĂ
a)	Loturi de animale și tratamente. Pentru experiențe am utilizat
șobolani albi Wistar masculi (160—180 g), repartizați în două serii, cu
cîte 3 loturi: lot martor (M); lot cu hipertensiune provocată (H) și lot cu
hipertensiune provocată și tratat cu nifedipină (NH), utilizînd doza mică
(seria 1), respectiv doză mare (seria II). Tensiunea arterială (în artera
femurală) a fost măsurată indirect, cu ajutorul unui dispozitiv construit
în laboratorul nostru (D. Coprean) și etalonat prin comparare cu un tensio-
metru standard.	.
Hipertensiunea a fost provocată prin administrarea —prin gavaj
gastric, zilnic — a unei soluții concentrate de NaCl. Animalele loturilor
St. cerc, biol., Seria biol, animi, t. 42/nr. 1, p. 15 — 22, București, 1990
KJ	I. MADAR și colab.	2
H și NH, din ambele uiii, au țiimit, pe Rată dmaia experimentului,
injecții periodice de acetat de dezoxicorticosteionă (BOCA, „Mincortid”,
Terapia Cluj-Napcca). Bezele finale de tratament pentru hipertensiune,
în urma tatonărilor preliminare, au fost stabilite astfel:
— pentru provocarea hipertensiunii: 3 g NaCl pe kg de animal și
pe zi, sub formă de soluție 30% (la seria I), respectiv 2 g NaCl pe kg de
animal și pe zi, sub forma de soluție 20% (la seria II); 14 mg DOCA pe
kg de animal și pe zi, sub formă de două injecții intraperitoneale pe săp-
tămînă;
— pentru menținerea stării de hipertensiune în timpul experimentu?
lui propriu-zis : apa de băut (ad Ubitum) conținînd 0,9% NaCl; BOCA,
în același regim ca mai sus.
Pe fondul hipertensiunii, nifedipina a fost administrată timp de 60
de zile, în doză de 0,5 mg pe kg șobolan și pe zi (la seria I), respectiv în doză
de 1,5 mg pe kg animal și pe zi (la seria II).
Nifedipina (esterul dimetilic al acidului l,4-dihidro-2,6-dimetil-4-0-
nitrofenil-piridin-3, 5-dicarbonic) a fost furnizată de beneficiar (Centrala.
Industrială de Medicamente și Cosmetice, Laboratorul de Farmacologie,
București), sub formă de drajeuri conținînd 10 mg substanță activă fie-
care. După mojarare, drajeurile au fost amestecate cu praf de lapte, astfel
ca 10 g amestec să conțină 50, respectiv 150 mg substanță activă; din
acest amestec li ș-a administrat șobolanilor, zilnic, cîte 100 mg (= 0,5 mg
nifedipina pentru seria I; respectiv 1,5 mg nifedipină la seria II) pe kg
de greutate corporală. Administrarea amestecului ș-a făcut dimineața,
înainte de a se da animalelor hrana standard de laborator. Tratamentele
— de’menținere a hipertensiunii și de administrare a nifedipinei — au
durat pînă în preziua sacrificării.
Luînd în considerare fotosensibilitatea crescută a nifedipinei, manipu-
larea și administrarea acesteia, inclusiv consumarea ei de către șobolani
s-au făcut la o lumină foarte slabă;: aproximativ 1,3 lucși; în restul zilei,
în camera șobolanilor erau în jur de 35 lucși. în preziua sacrificării, hrana
a fbst luată din cuști la orele 15,30, apa de băut rămînînd la dispoziția
șobolanilor. După b inaniție de 16—18 ore, animalele au fost sacrificate
prin decapitare și exsanguinare.
b)	Izolarea și tratamentul aortei toracice. După sacrificare, aortele
toracice (cu intima, media și adventicea intacte) au fost izolate rapid și
imersate pentru 20 minute în soluție Krebs'-Henseleit-bicarbonat (pH =
7,4), răcită la gheață, fără glucoza. Din fiecare aortă a fost izolat cîte
un inel de 30—40 mg pentru testarea cantității inițiale a glicogenului
aortic, iar pe inelul restant (60—80 mg) au fost testate consumul de glu-
coză in vitro,. conținutul de glicogen aortic după incubare. și viteza de în-
corporare a 14C(U)-glucozei în glicogenul aortic în cursul incubării.
Incubarea inelelor aortice s^-a făcut timp de două ore, într-o baie ten-
mostată (37,6°C) cu agitare (90 oscilații/min, cu amplitudinea de 5 cm).
Mediul de incubare a fost o soluție Krebs-Henseleit glucozată (16,7 mM
glucoza „Merck” p.a.), conținînd 2 mg gelatină („Merck” p.a.) pe ml;
fiecare flacon conținea, la 60—80 mg țesut, 0,5 ml mediu și 14C(U)-glucoză
(I.F.I.N.-București) într-o concentrație finală de aproximativ 400 000
DPM/ml, activitatea specifică a glucozei marcate fiind de 4,5 mM ± 5%»
3	EFECTUL NIFEDIPINEI ASUPRA METABOLISMULUI GLUCIDIC AORTIC	17
Faza gazoasă a sistemului de incubare a fost de 95% O3 ±5% CO2, ga-
zarea fiind asiguiată cu ajutorul unui dispozitiv original (13).
Cantitatea inițială și cea finală a glucozei din mediul de incubare
au fost determinate enzimatic, după metoda lui Verner și colab. (27), fo-
losindu-se Test-Combination-Glucose Kit („Boehringer ”, Mannheim,GmbH,
B. F. Germania), citirea extincțiilor făcîndu-se la un aparat Spekol-10
(Zeissp Jena, R.D.G. ),la 610 nm.
Viteză de pătrundere a glucozei din mediul de incubare în peretele
aortei a fost exprimată în micrograme/100 mg țesut proaspăt, pe două ore.
După incubare, fiecare inel de aortă a fost spălat în soluție Krebs-
Henseleit, fără glucoză, apoi macerat timp de 30 minute, în cîte 2 ml
soluție KOH 30%, la baia de apă în fierbere. Glicogenul a fost precipitat
din macerat cu etanol 92%, izolat prin centrifugare (o oră) la 4 500 r.p.m.,
în centrifugă tip 23 T Janetzki (R.D.G.), și spălat de două ori cu etanol
60%. în final, glicogenul din fiecare probă a fost dizolvat în cîte 1,5 ml
apă bidistilată. Pe 0,5 ml din această soluție s-a determinat concentrația
glicogenului (19), restul fiind completat cu 5 ml lichid de scintilație Bray
și utilizat pentru determinarea radioactivității. Radioactivitatea glicoge-
nului marcat a fost citită cu ajutorul unui spectrometru în lichid de scin-
tilație (tip „Betaszint” BF—5003, R.F.G., eficacitatea aparatului pentru
14C fiind 95%).
Cantitatea inițială și de postincubare a glicogenului aortic a fost
calculată în micrograme/100 mg țesut proaspăt, iar activitatea specifică a
glicogenului marcat cu 14C in vitro a fost exprimată în DPM/2 ore per 100
micrograme de glicogen.
Rezultatele obținute au fost exprimate ca medii ± ES. Diferențele
dintre medii au fost comparate prin testul t al lui Student, modificările
la P < 0,05 fiind considerate statistic semnificative.
REZULTATE
a)	Cantitatea glicogenului aortic înainte și după incubare. Din datele
trecute în tabelul nr. 1 rezultă că nivelul inițial al glicogenului aortic la
lotul martor din seria I este 127 ±4,6, iar la martorii din seria II este 95 ±
±11,5 micrograme/100 țesut. Fața de aceste valori de referință, la loturile
cu hipertensiune provocată, ne tratate sau tratate cu doze mari sau mici,
de nifedipină, glicogenul aortic inițial nu se modifică apreciabil. De ase-
menea, lă loturile normotensive (lupă o incubare de două ore â peretelui
aortic în soluție Krebs-Henseleit glucozată, nivelul glicogenului aortic
rămîne la limita valorilor de preincubare. în schimb, în cazul loturilor cu
hipertensiune provocată la ambele serii experimentate, cantitatea glico-
genului aortic de postincubare scade cu 36,44% (P < 0,01), respectiv cu
56,81 %’(P< 0,001). Este de remarcat faptul că la ambele serii de șobolani,
îh cazul hipertensiunii provocate asociată cu administrarea dozei mici sau
mari de nifedipină, glicogenul aortic de postincubare rămîne la nivelul
corespunzător de preincubare (—9,18% ;P > 0,25, respectiv —14,28%;
P >0,50).
2 —C 2030
18
I. MADAR și colab.
EFECTUL NIFEDIPINEI ASUPRA METABOLISMULUI GLUCIDIC AORTIC	19
Tabelul nr, 1
Cantitatea glicogenului in peretele, aortei de șobolan, înainte (A) și după două ore de
incubare in soluție Krebs-Henseleit giuccpatâ (B), in diferite condiții experimentale (M — lot
normal; H — lot cu hipertensiune provocată; NU =: lot cu hipertensiune provocată și tratat
cu doză inică de nifedipină (seria 1), respectiv cu doză mare de nifedipină (seria II))
Micrograme de glicogen/100 mg aortă
*__________________
Scria I
Diferențe % între A și B
M	127±4,6 (8)	1184-3,8 (8) .	-7,08 P > 0,50
H	1074 5,8 (8) 1%= -15,74% 1\ > 0,10	68 ±4,2 (8) D, = -42,37% Ti < 0,001	-36,44 P < 0,01
NH	98+8,7 (8) T\= -22,23.% p, > o; 05 D2 - - 8,41 P2 > 0,25	'	89±4,7 18) Di = -24,57% Pi< 0,001 . D2 = 4-30,88 P2 < 0,01	-9,18 P > 0,25 /.
Seria II
M	95 4-11,5 (8)	80 + 7,7 (8)	-15,78 P > 0.10	
II	'	88±9,3 (6) Dx = — 7,36% Px > 0,25	384-9,7 (6) Di — —52,51% T’i < 0.01	— 56,81 P < 0,001	»
NH	86 ±4,30 (8) D = — 7,36 Pi >0,25 D2 = 2,27% P2 > 0,50	77 4-20,4 . (8) Di = -3,75 Pi >0,25 D2= 4-1(2,63% P2 <0,05	-14,28% P > 0,50	
Notă: Valorile reprezintă media ± ES. : cifrele în paranteze arată numărul experiențelor;
Di și Pj comparat cu lotul M ; D2 și P2 comparat cu lotul II.
Din compararea cantității glicogenului aortic de postincubare reiese
că acest parametru scade semnificativ la ambele, serii experimentale, față
de martor (—42,37%, P < 0,001 și —52,5%, P < 0,01). Asocierea hiper-
tensiunii provocate cu administrarea dozei mici de nefedipină reduce va-
loarea glicogenului aortic de postincubare cu 24,57% (P < 0,001) față
de normal, atenuînd efectul hipertensiunii asupra acestui parametru cu
30,88% (P < 0,01). în cazul tratamentului cu doză mare de nifedipină
a’șobolanilor hipertensivi, glicogenul aortic de postincubare atinge nivelul
înregistrat la martori (—3,75%, P >0,25), depășind cantitatea acestui
parametru cu 102,63% (P < 0,05) în comparație cu cea înregistrată la
lotul hipertensiv fără tratament cu nifedipină.
b)	Consumul glucozei in vitro de către peretele aortei toracice. Re-
zultatele din tabelul nr. 2 arată că viteza de penetrare a glucozei din mediul
de incubare în peretele aortei în condiții normale, la cele două serii de
experiență, este de 773+24, respectiv 10664-153 micrograme/100 mg
țesut pe două ore.
în cazul lotului cu hipertensiune provocată, captarea aortică a glu-
cozei la seria I creste cu 31,56% (P < 0,02), iar la seria II se intensifică
cu 45,78% (P 0,02) față de normalul corespunzător.
Tabelul nr. 2
Consumul dc glucoza in vitro de către peretele aortei toracice la șobo-
lani albi în diferite condiții experimentale (M = lot normal; H — lot
cu hipertensiune provocată; NH — lot cu hipertensiune provocată
și tratat cu doză mică dc nifedipină (seria I), respectiv cu doză
mare de nifedipină (seria II))
Lot	Micrograme de glucoză consumată/100 mg aortă, pe două orc	
	Seria I	Seria JI
M	773±24 (8)	1066±153 (8)
H	1017+80 (8) Dx = 4-31,56% Pt < 0,02	'	1554±127 (6) Dj = +45,78% Pi = 0,02
NH	864 ±39 (8) Dj - +11,77% Pi ~ 0,05 D^ — —15,04% Po<0,61	]	1086±16 (?) Di - +1,87% Pi >0,50 D2=—30,11% P2< 0,001
Notă: Valorile reprezintă media + ES. ; numărul experiențelor
este redat în paranteză ;Di și Px reprezintă diferențele față
de lotul M, iar D2 și P2 față de lotul H corespunzător.
Tratamentul cu doza mică sau cu cea mare de nifedipină, pe fondul
hipertensiunii provocate, normalizează viteza consumului aortic al glucozei
: (+11,77%, P 0,05 ; și +1,87%, P > 0,50), reducînd viteza acestui
fenomen cu 15,04% (P < 0,01)ș respectiv cu 30,11% (P < 0,001) față de
cea găsită la loturile hipertensive fără tratament.
i c) Viteza de conversie a glucozei in vitro la glicogen aortic. Din datele
z referitoare la viteza de captare a 14C(U)-glucozei în glicogenul aortic (tabelul
nr. 3) rezultă că acest proces în condiții normotensive este echivalent cu
940+81, respectiv 1531+291 DPM/100 micrograme glicogen aortic, în
două ore. Față de aceste valori, la loturile cu hipertensiune provocată are
loc o creștere de 125,,74% (P < 0,001) a fenomenului în cazul tratamentului
cu doză mică de nifedipină pe fondul hipertensiunii provocate și o creștere
de 234,10% (P ^0,02) în condițiile tratamentului cu doză mare de nife-
dipină pe fondul hipertensiunii arteriale induse de excesul de DOCA+NaCl,
I. MADAR și colab.
6
EFECTUL NIFEDIPINEI ASUPRA METABOLISMULUI GLUGIDIC AORTIC	21
Tabelul nr. 3
Viteza de încorporare in vllro a 14C(U)-glucozei in glicogcn
aortic la șobolani albi, in diferite condiții experimentale (M = lot
normal; H = lot cu hipertensiune provocată; NH = lot cu
hipertensiune provocată și tratat cu doză mică (seria 1), respectiv cu
doză mare de nifedipină (seria II))
j Viteza de conversie a 14C(U)-glucozei in glicogcn aortic
j I (DPM/100 micrograme glicogcn două ore)
	Seria I	J	Scria II
M	940±81 (8)	1531 ±291 (8)
II	2122 ±164 (8) »i = ±125,74%	 1% < 0,001	5116±643 (6) Dt =. ±234,10% Pi ~ 0,02
NH	1231 ±104 ‘ (8) Di = ±30,95% Px < 0,05 Do = -41,98 | Po < 0,001	2217 ±325 ' (8) Dj = ±44,80% Px > 0,05 D, = -56,60% P2 >0,05
Notă '. Valorile reprezintă media ± ES; cifrele în paranteze arată
numărul experiențelor; Di și Pj reprezintă modificarea procen-
tuală îață dc lotul M, iar D2 și P2 față de lotul îl corespunzător.
DISCUȚII
Datele din literatura de specialitate pledează pentru faptul că glu-
coza este un substrat energetic major al peretelui aortei de șobolan (5), (6),
(14), (15), (16), (17), (18), (21), (22): De asemenea, a fost semnalat că la
șobolanul alb starea endocrinometabolică (5), (15), (17), (18) și de hiper-
tensiune arterială (6), (14), (16), (22), (28) influențează caracteristic viteza
consumului glucozei în peretele aortei.
După cum reiese din ansamblul datelor prezentului studiu, hiper-
tensiunea provocată prin exces de minerale corticoid (DOCA) și de NaCl
determină o creștere puternică a consumului de glicogen aortic, o creștere
masivă a captării de glucoza și mai ales o intensificare a conversiei glucozei
în glicogen aortic în cursul incubării peretelui aortei în soluție Krebs-Hen-
seleit glucozată în condiții aerobe. Pe de altă parte, rezultă că la șobolanii
hipertensivi tratamentul zilnic (timp de 60 de zile) cu doze mici sau mari
de nifedipină reduce semnificativ atît viteza consumului de glicogen și'
de glucoză, cît și conversia’ glucozei în glicogen aortic. în contextul acestor
modificări este bine precizat faptul că hipertensiunea arterială șe asociază
cu creșterea concentrației de Ca2+ în citosolul miocitelor mușchiului neted
vascular, ceea ce duce la intensificarea tonusului vascular (10), (12), (23),
și la intensificarea catabolismului glucidic în peretele aortei (21), (22).
După cunoștințele actuale, nifedipină este un antagonist de calciu, fiind
un blocant al canalelor sarcolemale pentru Ca2+ (7), (8), avînd astfel ac-
țiuni antihipertensive, vasodilatatoare. După Fleckenstein (7), nifedipină,
prin reducerea transferului de Ca2+ prin sarcolemă, atenuează eliberarea
Ca-dependentă de energie din ATP la nivelul aparatului contracții car-
diovascular, ceea ce implică reducerea nevoii de oxigen a fibrei miocardice
și netede, ducînd astfel la diminuarea hipertensiunii prin reducerea acti-
vității cardiace și a tonusului peretelui aortic și arterial. Pe de altă parte,
se știe ca blocarea canalelor de calciu la nivelul musculaturii netede vas-
culare duce la diminuarea catabolismului glucozei si glicogenului (22), cru-
țîndu-se astfel rezerva energetică a fibrei musculaturii netede. Pare vero-
simil, că în condițiile noastre experimentale pe fondul hipertensiunii pro-
vocate nifedipină a intervenit prin astfel de mecanisme. Gu toate acestea
sînt și alte modalități posibile, întrucît a fost semnalat recent că nife-
dipiha și BAY K pot inhiba contracția cardiovasculară independent de
acțiunea lor directă asupra canalelor sarcoplasmatice de calciu (11). Con-
form datelor lui Takata și colab. (26), starea sistemului nervos simpatic
influențează apreciabil efectul nifedipinei la șobolani hipertensivi, indus
prin clorură de sodiu și acetat de dezoxicorticosteron.
în concluzie, utilizînd modelele noastre experimentale, tratamentul
cu nifedipină pe fondul hipertensiunii arteriale induse prin exces de DOCA
și NaCl la șobolanii Wistar duce la normalizarea vitezei de captare a glu-
cozei in vitro în peretele aortei toracice, reducînd concomitent cataboli-
zarea glicogenului aortic și conversia glucozei în glicogen aortic, econo-
misind glicpgenul ca substrat energetic vascular.
BIBLIOGRAFIE
1.	AKSOY M. O., MARASH S., KAMM K. E., MURPHYR.A., Amor. J. Physiol., 245:
C255 - C270, 1983.
2.	AKSOY M. O., MURPHY R. A., KAMM K. E., Amer. J. Physiol., 242: C109 - GU6,
1982.
3.	BOUR D. F., BRUNER G. A., LAMB F. S., WEBB R. C., Acta Physiol. Scand., 133,
Suppl. 571 : 15-25, 1988.
4.	CORNWELL T. L., LINCOLN T. M., J. Pharmacol., Exp. Thcrap., 247 : 524-531, 1988.
5.	DAHLKVIST H. K., ARNQVIST ÎT. J., NORBY K., Diabete ct Metabolismc, 7 : 275-
281, 1981.
6.	DALY M. M., Amer. J. Physiol., 230: 30-33, 1976.
7.	FLECKENSTEIN A., Ann. Rev. Pharmacol., Toxicol., 17 : 149-166,1977.
8.	GOLDRFRAIND T., in : Adoances in pharmacological research and practice (sub red. J.
Knollși K. Kelcmcn), Pergamon Press and Akademiai Kiado, Budapesta, 1986,
p. 61—66.
9.	HAASLIP R. J., SICKELS B. D., Eur. J. Pharmacol., 150 (1-2): 189-192, 1988.
10.	. HOFMANN F., J. Hyperlension, 3, Suppl. 3: 3-8, 1985.
11.	JACQUEMOND V„ ROUGIER O., Biochem. Biophys. Ros. Communs., 152 (3): 1002-
1008, 1988.
12.	KHALIL R., LODGE N., SAIDA C., BREEM C., J. Hyperlension, 5, Suppl. 4: 5-15,
1987.
13.	MADAR J., Conlrlbuliuni la. studiul rolului cor li co suprarenalelor în metabolismul glucidic
al șobolanilor albi, Teză dc doctorat, Cluj, 1966, p. 35 — 49.
14.	MADAR J., COPREAN D., ȘILDAN N., Bul. Soc. Naț. Biol. Cel., 17 : 82, 1989.
15.	MADAR J., SILDAN N., COPREAN D., Rev. roum. biol., Ser. biol, anim., 33: 117-
123,’1989.
16.	MADAR J., SILDAN N., ABRAHAM A. D., Rev. roum. biol., Ser. biol, anim., 32 : 43-
47, 1987.
22
I. MADAR și colab.
8
17.	MADAR J., ȘILDAN N., II.ONCA A., in: Cercetări de onlogcneză funcțională, Centrul de
'cercetări biologice, Cluj-Napoca, 1977, p. 72 — 84.
18.	MADAR J., ȘILDAN N.j II.ONCA'A., Rev. roum. biol., Ser. biol, anim., 33 : 2i —23i
1988.	.	■
19.	MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67: 378, 1957,	(
20.	NICKERȘON P. A., YANG F., J. Submicrosc. Cytol. Pathol., 20 (2): 317 —325, 1988.
21.	PAUL R. J., BAUER M., PEASE W., Science, 206: 1414-1416, 1979.
22.	PAUL R. J., KRISANDA J. M., LYNCH R. M., J. Cardiovasc. Pharmacol., 6 : 320-327
1984.	. .
23.	SCHAUB M. C., KUNZ B., J. Cardiovasc. Pharmacol., 8 (Suppi. 8); 117-123, 1986.
24.	SH1MAMURA T., Jap. J. Exp. Med., 58 : 225-228, 1988.
25.	SMITH C. D„ PEARLMUTTER F„ SZKRYBALO M., KATOWICH M. J., Clin. Exp.
: Hypertens., 10 : 629-648, 1988.
26.	TAKATA Y., YAMASHITA S., FUJISHIMA M., Clin. Sci., 73: 247-252, 1987.
27.	WERNEK W., REY H. G., WIELINGER II. Z. analyt. Chem., 252 : 224, 1970.
28.	WITTENBERGER C., MADAR J., HALLER J., ROȘIORU C., G1URGEAR., COPREAN
D., în : Simpozionul „Influențe xenobiotice asupra sistemelor biologice, Centrul de
cercetări biologice, Cluj-Napoca, 1988, p. 99.
Primit iri redacție
la 19 septembrie 1989
Centrul de cercetări biologice
Cluj-Napoca,slr. Clinicilor nr. 5—1
ASPECTE HISTOENZIMATICE AEE ACȚIUNII PABA, DEAE,
PROCAINEI, HC1, GEROVITALULUI H3 ȘI ASLAVITALULUI
LA NIVELUL CREIERULUI DE ȘOBOLAN
VICTORIA-DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM
Our lUstoenzymatical study concerning the effect of Procaine. HC1, Gerovital H3, As-
ia vital and that of both Procaine byproducts (PABA and DEAE) on brain cnzymes re-
vcaled the following changcs: Procaine. MCI, Gerovital H3 and Aslavital cffects are more
complex in comparison with PABA or DEAE ones. Mcanwhile, PABA exerted stimula-
tory ac!ion especially on mitochondrial enzymes (CyOx, SDH), DEAE influcnced mem-
brane bound enzyme activi ties. However, Procaine. HCland procaine based drugs stimula-
ted both oxidative-energetic processes and membrane bound cnzymes involved in mem-
brane transport of ions at the level of some brain regions.
Procaina și medicamentele preparate pe baza acesteia — Gerovitalul
și Asia vitalul — au numeroase aplicații terapeutice în gerontologie, aneste-
ziologie, reumatologie, neurologie, cardiologie etc.
O acțiune primară a procainei și a medicamentelor procainice vizează
biomembranele (1), (4), (8), (12), (13), efectele lor biotrofice fiind legate
de unele interacțiuni cu procesele de transport membranar, cu enzimele
implicate în metabolismul oxidati v și energetic mitocondrial.
Asupra sistemului nervos au efecte trofice, de ameliorare a circula-
ției cerebrale și a metabolismului celulei nervoase (5), (6), (9), de activare
a unor regiuni ale sistemului nervos central, ca de exemplu sistemul
limbic (2).
Întrucît nu se cunoaște cu certitudine dacă procaina acționează
direct sau prin intermediul metaboliților săi : acidul paraaminobenzoic
(PABA) și dietilaminoetanol (DEAE), formați în urma hidrolizei acesteia
sub acțiunea procainazei, am studiat efectele acestor metaboliți comparativ
cu efectele procainei, Gero vitalului și Asia vitalului asupra unor activități
enzimatice cerebrale.
MATERIAL ȘI METODE
Cercetările s-au efectuat pe 6 loturi, a 20 de șobolani adulți Wistar,
masculi (120—150 g), întreținuți în condiții standard, cu acces liber la hrană
și apă : 1 lot martor (M) și 5 loturi tratate intraperitoneal cu o doză unică
de 300 micromoli/kg corp de : PABA, DEAE, Procaină HC1 (PROC),
respectiv Gerovital H3(GH3), Aslavital (ASL)—conținînd o concentrație
egală cu doza calculată pe bază de procaină. HC1.
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 23 — 27, București, 1990
24
VICTORIA-DOINA SANDU, A- D. ABRAHAM
2
EFECTELE PROCAINEI ȘI MEDICAMENTELOR PROCAINICE
25
La sacrificarea animalelor, care s-a făcut după 24 de ore de la admi-
nistrarea substanțelor, s-a prelevat creierul, care a fost înghețat rapid în
azot lichid și secționat la un criotom tip SLBE. Pe secțiuni frontale (10 g)
realizate , la nivelul diencefalului în planul. stereotaxic A5,2 — A5,6 (3) am
efectuat, prin tehnicile uzuale descrise de Milreșan și colab. (10), reacțiile
pentru evidențierea activității următoarelor enzime : fosfataza acidă,
fosfataza alcalină, adenpzintrifosfataza Mg2+ -activată (ATP-aza), citocrom-
oxidaza (CyOx), succinatdehidrogenaza (SDH), lactatdehidrogenaza
(LDH), monoaminooxidaza (MAO), acetilcolinesteraza (AcE). Aprecierea
activității enzimatice s-a făcut în funcție de intensitatea reacțiilor și a
fost exprimată, conform uzanței (7),. în valori convenționale (tabelul nr. 1).
Tabelul nr. 1
Efectele PABA, DEAE, PROC-GH3, ASL asupra unor activități enzimatice cerebrale
Enzime	Lot	Structuri ale creierului						
		Sc |	Hc |	Pt J	Am |	T ț	H |	Pc
1	2							
CvOx	M	4	4	4	4	4	3	3
	PABA	5	6	4	5	6	4	3
	DEAE	4	4	4	4	4	3	3
	PROC	5	5	5	5	5	4	3
	gh3	5	5	5	6	5	4	3
	ASL	5	5	5,5	5	6,5	4	3
'• SDH	M ' •	2	2	3	1	3	2	3
	PABA	3	. 3	4	2,5	5	3	3
	DEAE	2,5	2	3	1	3	2	3
	PROG	4	4	5	3	4	4 '	3,5
	gh3	4	3	* 5	3	4	4	3
	ASL	4,5	3.5	5,5	3	,5.5	_ 4’5	3,5
' GDH	■ M	2	2	2	2	3	2	2
	PABA	3	2,5	2	2	3,5	3	2
	DEAE	2,5	2	2	2	3 .	2	2
	PROC	3	3	2,5	2,5	3	3	2
	gh3	3	2,5	2,5	2,5	3,5	3,5	2,5
	ASL	3	2,5	2,5	3	3,5	3	2,5
MAO	: M	/ 2	3	3	5	3	.5	4
	PABA	2	3	3	5	3	5	4
	DEAE	3	4	3	5	3	5 ;	4
	PROC	3	4	3	6	3	6	5
	GH»	3	5	3	6	3	6	5 '
	ASL	3,5	4	3	6	3	6	5
LDH	M	2	2	2	2	2,5	2	2
	PABA	2	2	2	2	2,5	2	2
	DEAE	2.	.2	2	2	2,5	2	2
	PROC	1	1	1	1	1,5	1	1
	gh8	0,5	1	1	1	1,5	1	1
	ASL	0,5	1	1	1	1	0,5	1
AcE	M	2	3	4"	4	2	4	0
	PABA	2	3	4	4	2	4	0
	DEAE	2	3	4	4	2	4	:0
	PROC	1	2	3	3	1	2	0
	gh3 .	1	2	2	2	1	2	0.
	ASL	1	2	2	3	1,5	1	0
Tabelul nr. 1 (continuare)
1	■	2	'	3
I
A TP-azii	M.	1	1	1	3	1 2	1,5	3
	PABA	1	1	1	3	2	1,5	3
	DEAE	2	1	2	4	3	3	4,5
	PROC	2	1	2	4	3	2,5	4,5
	gh3 .	2	1	9	4	3	2,5	4
	ASL	2.5	1	2	4 ,	3,5	2,5	5,5
FOSFA-	M	1	. 0	1	1	1	1	3
TA ZA	PABA	1	0	1	1	1	1	3
ALCA-	DEAE	1	0	1	1	•1	1,5	3,5
' ’ L 1NĂ	PROC	9	0	' 1	1	1	1	4
	GÎI.)	2	0	1	1	1	1,5	4,5
	ASL	2	0	1	1	1	1,5	5
FOSFA- '	M	1	2,5	2	1	1	1	■3
■ TA ZA	PABA	1	2,5	2	1	1	1	3
■ , ACIDĂ	DEAE	1	2,5	9	1	1	1	3
	PROC	2	3.5	2	1	2	1	3
	gh3	2	3,5	2	1	2	1	3
i	ASL	2	3,5	2’	1	2	1	3
S-au notat cu: 0 = activitate nedectabilă histochimic; 1 — 2 = activitate slabă; 2,5—3 =
activitate moderată: 3,5— 4,5 = activitate intensă'; 5—6,5 — activitate foarte pu-
teruică ; Sc — scoarță ; I Ic = hipocamp ; Pt — nucleul put amen ; Ain = nucleul ainig-
dalian ; T = talamus ; II = hipotalamus ; Pc■= plex coroidian.
REZULTATE
Conform datelor din tabelul nr. 1, principalele modificări ale activi-
tății enzimatice cerebrale, față de martori, induse de tratamentele aplicate,
sînt următoarele :
—	- La lotul tratat cu PABA : crește marcat intensitatea reacțiilor
CyOx și SDH în toate formațiunile structurale cercetate, mai evident în
talamus.
—	La lotul tratat cu DEAE : crește puternic reacția ATP-azei în
endoteliul vascular și în special în plexul coroidian; o creștere mai puțin
vizibilă are loc și în cazul fosfatazei alcaline.
— La lotul tratat cu PROC : este exacerbată activitatea CyOx și
SDH, cu deosebire în talamus, hipotalamus, scoarță, complexul amig-
dalian; cresc moderat și activitățile fosfatazei alcaline în scoarță și în
plexul coroidian, ATP-aza în scoarță, talamus, putamen, plexul coro-
idian, MAO în scoarță, corpii striați, nucleul amigdalian, talamus,
hipotalamus, plexul coroidian; activitățile AcE și LDH scad evident la
toate nivelurile.
—	La loturile tratate cu GH3 și respectiv cu ASL : modificările sînt
similare ca sens celor înregistrate la lotul tratat cu PROC. Amplitudinea
lor în cazul activității CyOx, SDH și LDH este însă mai mare, în special
la lotul tratat cu ASL.
EFECTELE PROCAINEI ȘI MEDICAMENTELOR PROCAINICE
27
26	VICTORIA-DOINA SANDU, A. D. ABRAHAM	4
DISCUȚII
Rezultatele noastre relevă faptul că Procaina, Gerovitalul. H3 și
Aslavitalul exercită la nivelul creierului efecte complexe, în timp ce me-
taboliții Procainei influențează doar anumite procese celulare. Se știe că,
metaboliții Procainei sînt substanțe biologic active : PABA intră în com-
poziția unor enzime'de oxidoreducere, a căror coenzimă este acidul folie,
iar DEAE este un analog structural al colinei cu proprietăți membra-
noactive (11).	.
De altfel, datele noastre evidențiază faptul că PABA stimulează
metabolismul oxidativ-enei getic al ciekrului, prin int ensificai ea activi-
tății enzimelor mitocondriale CyOx și SDH, în timp ce DEAE acționează
asupra proceselor biochimice membranare, stimulînd transportul activ de
substanță, fapt atestat de creșterea activității ATP-az ei și fosfatazei alca-
line ; stimulează, de asemenea, activitatea MAO și inhibă activitatea AcE,
interacționînd deci și cu membianele sinaptice.
Procaina și medicamentele pe bază de procaină — Gerovitalul. H3 și
Aslavitalul — influențează toată gama de enzime studiate, exeicitind, în
general, efecte stimulatoare mai pronunțate la nivelul scoarței cerebrale
și al sistemului limbic. Aceste efecte sugerează o influență, directă a medi-
camentelor procainice asupra proceselor oxidative aerobe mitocondriale
(CyOx, SDH) și transportului activ prin membrane (fosfataza alcalină,
ATP-aza), inclusiv prin bariera hematoencefalică și membianele sinaptice.
în schimb, inhibarea activității LDH în ariile cerebiale studiate
este mai degrabă datorată unei acțiuni indirecte a medicamentelor proca-
inice, probabil prin influențarea metabolismului glucidic în etapa glicolitică,
antrenînd substratul spre oxidări aerobe și spre degradări apaerobe,
decît acțiunii directe a procainei asupra moleculelor de enzime. în acest
sens, datele noastre biochimice publicate.anterior arată c}ar că Procaina,
Gerovitalul și Aslavitalul nu au nici un efect asupra activității LDH în
căzu 1 contactul ui direct (studii in vitro) cu celulele (le creier izolate (1).
în Concluzie,. considerăm că efectele procainei și ale medicamentelor
procainice sînt mult mai complexe decît ale metăbolițilorsăi de hidroliză ;
unele efecte ale procainei și metabolifilor săi sînt sinergice, ceea ce suge-
rează însumarea acestora, ca, de exemplu, stimularea proceselor oxida-
tive-energizant și acțiunea reglatoare asupra unor enzime marker de
membrană.	;
6.	ASLAN A., CONSTANTINESCU E., Rom. J. Gcrontol. Geriatrics, 4: 175-187, 1983.
7.	BARKA T., SCHAFFER F., POPPER IL, Lab. Incest., 10: 590-607, 1961.
8.	DODSON B. A., MOSS J., Mol. Ccll. Biochem., 64 (2): 97—103, 1984.
9.	JARBE T. U. C., Neurophannacol., 23 (8): 899 — 907, 1984.
10.	MbREȘAN E., BOGDAN A. T., GABOREANU M., BABA A. I., Tehnici de histochimie
normală și patologică, Edil. Ccre.s, București, 1976.
11.	NEACȘU I., OIȚĂ N., Rcv. roum. biol,, Biol, anim., 29 (1); 31 — 38, 1984.
12.	PREMACHANDRA B. R., KABA V K., BAKER R. F., Biochim. Biophys. Acta, 350 :
245-258, 1979.
13.	SANDU V. D., ABRAHAM A. D., PUICA-DAT C., Scminars in biophysics (P. T. Frangopol,
A'. V. Morariu cds.), CI]7 Press, București, 17: 161 —175^ 1986.
14.	SEEMAN F., RC fH S., Biochim. Biophys. Acta, 233: 171 — 177, 1972.
Primit în redacție
ia 13 iunie 1989
Centrul de cercetări biologice
Cluj-\apoca, slr. Jicpublicii nr. 48
? ?	’	' BI.HJTGRAFIE ■	' !-
.A..'.:;	b\ U ; C: ■A'"	:
1.	ABRAHAM A. D.,SANDU V. D.i RORȘA Mj MADART.,'CICOȘ V., ȘILDAN N., PUICA-
. ‘ DAUC., Seminar s in :bioj-hy -.'cs^P:. :T, Frangopo], AT. V‘. Morar fa eds.Y, CI? Press,
Bucuroșii, 4 :.,55 — 63,19b.. : •.	■	. •	;	'
2.	AD.AMEC R. E., STARK-ADAMEC C., Progr. Neuro-Psychopharmacol. Biol, PxychiaL,
9 : 109-119, 1985.	'	'	' '	'
3.	ALBE-FESSARD D.„ STUTINSKY F., l.IBOUBAN S., Atlas slcreolaxique du diencephale
/ du ral blanc','-Ed. Ccnlr. Nat. Becii. Sci;, Paris, 1966. '	■
4.	ĂNDERSEN N. B:, ĂMARA'NTH E„ Ahcsthesiology, 1 (2): 126-152, 1973.
5.	ĂSLAN A., RUSU C., COFARU S:, BRAZDEȘ- E., • CONSTANTINESCU E;, Rom. .1.
Gcrontol. Geriatrics, 1 (1): 47 — 53, 1980.	' '■	■	:
EFECTUL TRATAMENTULUI CU APILARNIL
ȘI SILIMARINĂ ÎN INTOXICAȚIA EXPERIMENTALĂ
CU CCI, A FICATULUI DE ȘOBOLAN
D. COPREAN, RODICA GK RGEA, MARIA BORȘA și AL A. RUSU
MUc Wistar rats weighing 200 ±5 g wcrc inloxicated with a singlc dose of
CC14 (400 !B/kg b.w.) and treated with Apilarnil (1215 rng/kg b.w.) or/'and Șilimarin
(150 mg/kg b.w.). CC\ intoxication causcd a decreasc in the liyer glycogen content as
well an increase in seric GOT, GTP and liver ARN.
Sornc of the cffccts of CC14 wcre attcnuaîed in the rats rccciving Apilarnil or Apilarnii
Silimarin.
în intoxicația experimentală cu diverse substanțe nocive, ficatul de
șobolan manifestă profunde modificări de natură atît morfologică, cit și
funcțională. Astfel, au fost constatate o încărcare grasă a hepatocitelor,
necroza acestora și scăderea activității unor enzime implicate în diferite
procese metabolice (1), (6), (7), (19). Cercetările au dovedit că propolisul
brut are acțiune liepatoprotectoare (5). în experiențele noastre ante-
rioare am constatat că extractul de propolis standardizat (EPS) are
unele efecte liepatoprotectoare în cazul intoxicației cu diA^erse substanțe
nocive (6), (8).	*
în lucrarea de față ne-am propus să urmărim în ce măsură Apilar-
nilul și Silimarina pot contracara efectele nocive ale intoxicației cu CC14.
AIATEIUAL ȘI METODE
Experiențele au fost efectuate pe șobolani Wistar, masculi, în greu-
tate de 200^5 g. Animalele au fost întreținute îh condiții zooigieni.ee co-
respunzătoare, conform normativelor Ministerului Sănătății.
Experimentul a duiat 4 zile și modelul experimental utilizat a fost
următorul:
— Lotul martor (M): animalele au primit, prin gavaj, în prima, a
doua și a treia zi cîte 0,5 ml ulei de floarea soarelui.
— Lotul tratat cu Apilarnil (Ap) : animalele au primit în prima, a
doua și a treia zi cîte 1,5 ml (24,3 mg) suspensie Apilarnil la o admi-
nistrare.
— Lotul intoxicat cu CC14 (C) : animalele au primit în ziua a doua a
experimentului cîte 0,082 ml CCI4 în 0,5 ml ulei de floarea: soarelui.
— Lotul intoxicat cu CC14 și tratat cu Apilarnil (CAp) : animalele
au primit în prima zi cîte 1,5 ml suspensie de Apilarnil, în a doua zi aceeași
cantitate de Apilarnil plus 0,082 ml CC14 (în 0,5 ml ulei de floarea soare-
lui) ; în a treia zi aceeași cantitate de Apilarnil ca în primele două zile.
St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 29 — 33, București, 1990
30
D. COPREAN și colab.
2
3	EFECTUL APILARNILULUI ȘI SlLIMARINEI ÎN INTOXICAȚIE	31
— Lotul intoxicat cu CC14 și ti atat cu Apilarnil și Silimarină (CAp S) :
animalele au primit în prima zi 1,5 ml (24,3 mg) suspensie Apilarnil și 2
ml(30 mg) suspensie Silimarină. în a doua zi au primit aceeași cantitate
de suspensie de Apilarnil și Silimarină, plus 0,082 ml CC14 (în 0;5 ml ulei
de floarea soarelui). în ziua a treia au primit numai suspensie de Apilarnil
și Silimarină în aceeași ;doză ca în primele două zile.
Sacrificarea s-a făcut în ziua a patra a experimentului, deteiminîn-
du-se următorii parametri metabolici -.glicemia (17); GOT și GPT din ser
(18); conținutul de glicogen hepatic (16) proteinele totale,hepatice (9);
ADN și ARN din țesutul hepatic (20); capacitatea țesutului hepatic de a
sintetiza de lipide și proteine din acetatul marcat (3); activitatea fosfori-
lazei totale' (Ft) (11) și a glucozo-6-fosfatazei (G6Paza) (10) hepatice; -
, Noi am determinat activitatea fosforilazică totală (Ft) prin activarea
cu Ca++ și Mg++. Ătît în cazul determinării activității Ft, cît și a G6P-ăzei,
fosfatul anorganic din mediul de reacție a fost dozat după metoda lui
Taussky și Shorr (21).
Calculul statistic a fost cel uzual, omogenitatea mediilor a fost tes-
tată după criteriul lui Chauvenet, valorile abeiante fiind eliminate; Dife-
rențele comparatjye cu martorul au fost considerate semnificative pentru
un p. < 0,05. "	’	;	::/ '	’ ■ " ? , :'
■ t	, REZULTATE , ,	•
Rezultatele experiențelor noastre;sînt redate. în tabelul nr. 1... In-
toxicarea cu CC14. determină o, creștere a ARN hepatic, a, GOT și GTP în
ser, precum și o scădere a glicogenului în ficat. în cazul loturilor CAp și
CApS, modificările care apar pot fi împărțite în două grupe : a) modificări
de același sens cu cele, ale lotului C (glicogen, GTP)y b) modificări care,
sînt proprii acestor loturi (glicemia, sinteza de lipide, Ft și G6P-aza).
Tabelul nr. 1
Glicemia (mg%), glicogenul (mg/g), proteinele totale (mg%), ADN (mg/g), ARN
(mg/g), sinteza de lipide (DPM/100 mg lipide) și sinteza de proteine (DPM/100 mg proteine)
în țicaț ; activitatea Ft și G6P-azei hepatice (micrompli Pa elib./niinut/g țesut), precum și
GOT și GPT (micrograme acid piruvic consumat/ml ser) la loturile dc șobolani M, Ap, C, CAp,
-________________ _____________ și CApS
Lotul experimental	■■ ' Glicemia	Glicogenul	Proteinele totale	■ ' ADN'- .■ '
M	1/14,95J-OD	1.91-4-0,21 fS)	301,1 4-23,4 f8i	;3,W,26 (8)
Ap ' ±M%'	: 137,43±6,27 (7) — 5,18 /MSI	1,43 + 0,16 (8) -25,13 (NS)	280,9 + 6,10 (7) -6,68 /NS)	4,20 ±0,31 (8) -0 27.27 (x)
C	,±M.%	152,68±7,02 (8) -L5,33 /Msi	1,28 + 0,16 (8) -32,98 (X)	.291,1 ±14,0 (8) — 3,30(NS)	3,72 ±0,29 (8) -M2,73 UNS)
CAp ±M%	200,97 ±17,88 (8) + 38,64 (X)	0,96±0,06 (7) — 49,74 (X)	256,6 + 8,5 (8) — 14,77 (NS)	3,64±0,17(8) + 10,30 fNSl
CApS ' pM%	207,634:9,96 (8) + 43,24 (><)	1,18+0,14 (7) — 38,22 (x)	257,2±12,2 (8) -14,57 (NS)	3,34±0,12 "(8) ±1,21 (NS)
Tabelul nr. 1 (continuare)
Lotul Experimental	ARN	Sinteza de lipide	Sinteza de proteine	Ft
M.	1,61 ±0,18 (8)	839,8±93,5 (6)	230,0±38,3 (6)	16,l±0,7 (8)
Ap	±M%	2,85 4-0,27 (8) ±77,02 (y )	676,0±57,6 (5) -19,50 (NS)	211,0±25,2 (6) -8,26 (NS)	13,5±0,7 (8) -16,15 (NS)
C .	±M%	2,38+0,24 (8) ±66,46 (x)	637,0±41,6 (6) -24,15 fNSl	286,0±16,2 (6) + 2,48 (NS)	16,5+0,7(8) -12,24 (NS)
CAp ±M%	3,25±0,3l (8) ±101 ,86 (x)	463,a±85,3 (.6) -44,81 (x)	223,0±6,9 (6) -3,04 (NS)	22,1 ±o,l (8). ±37,27 (±j
CApS ±Nl%	2,63±0,18(8) + 63,35 (x)	517,a±46,9 (6) -36,38 (x)	227,0±8,8 (5) ' -r,30(NS)	22,0±f.',5 (8) ±36,65 +/) '
Lotul experimental	. G6P-aza	GOT	■' /. ■ < GTP	
M	4,9±0,3(8)	1197,5±150,7(8)	178.75±41.2 (8)	
Ap	±M%	4,7+o,2 (8) -4,08 (NS)	1165,0 ±66,3(6) -2,71 (NS)	200,00±31,8(7) . ±11,89 (NS)	
C /	±M% .	4,3±0,3(8) - 12,24 (NS)	2283,8 ±56/,3(8) ±90,71 (x)	475, /I±109,1 (7) H 166,13 (x)	
CAp ±M%	3,2 + U,4(8) -34,69 (x)	•282,5 ±216,3(8) ±7,10 (NS)	442,5±66,0 (8) ±147.55 (x)	
CApS ±M%	3) 7 ±0,3 (8) — 24,49 (x)	1081,3±128,5(8) -9,71 (NS) ;	585,00 1-96,4 (8) ±227,27 (x)	
Nolă : în tabel sint date, medii h eroarea standard corespunzătoare, în paranteză este dat
numărul de valori individuale pe baza cărora s-a calculat media., în cazul loturilor Ap,
C, CAp și CApS au'fost calculate diferențele procentuale față de M. „NS.” înseamnă
că diferența este nesemnificativă din punct dc'vedere statistici Acolo unde diferența
este semnfificativă (p < 0,05) s-a trecut In paranteză uii. ,,.x ”. ,	<
DISCUȚII
Prin metabolizarea în organism a CC14 rezultă radicalul liber CCI3
(13), (.14), foarte reactiv, care produce peroxidarea lipidelor și se poate
lega covalent cu macromoleculele, esențiale din celule (4). Efectul nociv
al CC13 de a peroxida lipidele poate avea repercusiuni negative asupra
menținerii integrității funcționale a membranelor hepatocitelor. Este po-
sibil ca nivelul crescut al GOP și GPT în ser să fie o consecință a eliberării
anormale a acestor transaminaze din ficat, ca urmare a alterării funcției
de permeăție a membranei hepatocitultii. De remar cat este făptui că tra-
îamentulcu Apilarnil sau cu Apilarnil plus Silimarină menține în limite
normale GOT seric în cazul intoxicației cu CC14. Probabil că modificările
la nivelul membranei hc-pato citului induse de CC14 sînt ceva mai atenuate
cînd s-a administrat Apilarnil sau Apilarnil plus Silimarină.
Conținutul ele glicogen hepatic fcade la lotul intoxicat cu CC14 (vezi
tabelul nr. 1). Cercetări anterioare semnalează, de asemenea, o scădere a
glicogenului hepatic la șobolan după,36 de ore de la administrarea unei
singure doze de CC14 (100 microlitri/kg greutate corporală) (2), (15)., Doza
de intoxicare utilizată de noi a fost ele aproximativ patru or i mai mare
5 ,	EFECTUL APILARNILULUI ȘI SILIMARINEI ÎN INTOXICAȚIE	33
32	, D. COPREAN și colab.	4
decît doza utilizată de autorii citați. Cu toate acestea, scăderea conținutului
de glicogen hepatic obținută de noi, la două zile după intoxicația cu CC14
(—32,98), a fost destul de apropiată de cea obținută de Bell și Mehendale
(2), după 36 de ore de la intoxicația de același fel (—27%). Literatura
semnalează că depleția glicogenului hepatic ca răspuns’la intoxicația cu
CC14 s-ar datora afectării glicogensintetazei și unei posibile activări a
fosforilazei (12). Noi nu am obținut modificarea activității sistemului fos-
forilazic după intoxicația cu CC14.
Intoxicația cu CC14 determină o creștere cu 66,46% a AEN în țesutul
hepatic. O creștere a AEN (±20%) au obținut și Bell și Mehenclale (2)
cînd au utilizat o doză de intoxicație cu CC14 de 4 ori mai mică. Se consi-
deră ca creșterea AEN și ADN în cazul intoxicației cu CC14 ar fi legată
de intensificărea procesului regenerativcare încearcă să contracareze efec-
tele agentului toxic (2). Modificările unora dintre parametrii metabolici
urmăriți de noi ca : glicemia, sinteza de lipide, Ft și G6P-aza, care apar la
loturile CAp și CApS, comparativ cu lotul martor (M), pot fi consecințele
unei reactivități crescute a organismului la unii factori medicamentoși
cum sînt Apilarnilul și Silimarina, pe fondul suferinței induse de agen-
tul toxic.
Scăderea conținutului de glicogen indusă de CC14 nu poate fi contra-
carată de Apilarriilf-au Silimarină.
Glicemia crescută, în cazul loturilor CAp și CApS, poate fi efectul
alterării înglobării glucozei în glicogen la nivelul ficatului și/ori activării
sistemului fosforilazic responsabil de degradarea glicogenului (noi am ob-
ținut o activare a Ft la loturile CAp și CApS, vezi tabelul nr. 1). De altfel,
literatura de specialitate semnalează, așa cum am arătat, o modificare a
sistemului fosforilazic în urma intoxicației cu CC14 (12). Administrarea
Apilarnilului și Silimarinei organismului intoxicat cu CC14 permite aces-
tuia o mai bună mobilizare a rezer velor glucidice din organism, spre a fi
puse la dispoziția unor țesuturi (cum ar fi creierul) care reclamă un aport
sporit de glucoza în condiții de stress.
4.	BOYD M. R., Crit. Rev. Toxicol., 1 : 103-125, 1980.
5.	CIPLEA A., DRĂGULESCU N., TĂNASE-MOGOȘ L., în : Cercetări noi în Apimondia,
Edit. Apimondia, București, 1976, p. 61.
6.	COPREAN D., GIURGEA R., RUSU M., POPESCU H., POLINICENCU C., St. cerc,
biol., Ser. biol, anim., 38 : 97 — 100, 1986.
7.	DEKKER M., în : Toxic injury of the liver (E. Farber, M. M. Fisher eds.), New York, Basel,
1980, p. 549-552.
8.	GIURGEA R., COPREAN D., POPESCU H., POLINICENCU C., Clujul Med., 54: 235-
238, 1981.
9.	GORNALL A. C„ BARDAWILL F. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 177: 751, 1949.
10.	HARPER A. E., în : Methoden der enzymaiischen Analyse (H. U. Bergmeyer ed.), Verlag
Chemie, Weinheim, 1962, p. 788 — 792.
11.	HEDRICK J. L., FISCHER E. H., Biochemistrv, 4: 1337, 1965.
12.	HICKENBOTTOM R. S., HORNBROOK K. R./j. Pharmacol. Exp. Ther., 178 : 383-
394, 1971.
13.	KLINGENSMITH J. S., MEHENDALE H. M., Pharmacologist, 24 : 136, 1982.
14.	KLINGENSMITH R. S., MEHENDALE H. M., Drug. Metab. Dispos., 11 : 329-334,
1983.
15.	LOCKARD V. G., MEHENDALE H. M., O’NEAL R. H., Exp. Mol. Pathol., 39 : 246-255,
1983.
16.	MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 67 : 378, 1957.
17.	NELSON N., J. Biol. Chem., 153 : 375, 1944.
18.	REITMAN S., FRANKEL S., Am. J. Clin. Pathol., 28: 56-63, 1957.
19.	SKLADINSKI J., BESKIND M., Fol. Histochem. Cytochem., 16: 13-18, 1978.
20.	SPIRIN A. S., Biochimia, 23: 656, 1958.
21.	TAUSSKY H. II., SHORR E., J. Biochem., 202: 675, 1953.
Primit în redacție
la 24 martie 1989
Centrul de cercetări biologice
Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7
CONCLUZII
1.	Intoxicația șobolanilor cu o singură doză de CCI4 modifică glico-
gehul și AEN-ul hepatic, precum și GOT și GPT seric.
2.	Tratamentul cu Apilarnil și Silimarină pcate contracara unele
efecte toxice ale CC14.
3.	Administrarea Apilarnilului și a Silimarinei facilitează o mai
bună mobilizare a rezervelor glucidice către țesutur ile periferice.
BIBLIOGRAFIE
1.	ADAMS E. T., THORPE E., Br. J. exp; Pathol., 51 : 394-403, 1970.
2.	BELL Â. N., MEHENDALE H. M., Toxicol. Left., 35: 191-200, 1987.
3.	BORȘxV M., SANDU V., ROSCA D. I., ABRAHAM A., Studia Univ. Babes-Boliyai, Seria
Biol., 26 : 63- 67, 1981.	'
REACȚII SUPRARENO-TIMICE ÎN EFORTUL FIZIC
STRESSANT
V. TOMA și D. COPREAN
Three groups of male Wistar rats weighing lOOJtlO g were exposed to a swimming effort
for 2, 4 or 6 hours. Another group which was trained by swimming, 15 minutes daily,
for 2 weeks was then exposed to a swimming effort for 2 hours.
TJie animals were killed 24 hours later by ethyl ether narcotism and the thymus and
âdrenals were rapidly weighed.
The thymus weight decreased in aii groups, but the weight increased only in the groups
exposed to effort for 2 or 6 hours, comparatively with the control group.
Randamentul unei mașini poate fi fixat pentru un anumit timp, ca
apoi să scadă treptat prin uzură. în domeniul organismelor vii, acest
randament poate șă crească în anumite limite, prin antrenamente, ca
apoi să scadă prin uzură organopsihică, dar și prin inactivitate sau stări
patologice. în acest context, solicitările stressante fac parte integrantă
din viața organisniului, în anumite limite fără repercusiuni nocive, dar
peste ele cu tulburări grave de intensitate și durată. în realitate, oboseala
musculară este un fenoment complex, care interesează tot organismul,
cunoscut prin activarea releului liip otalamo-hipof iz o-cor ti co suprarenal și
inerent cu repercusiuni asupra timusului (1), (2), (3), (6). în acest context
am socotit că stressul de efort fizic necesită să fie urmărit prin prisma
acestor două glande, desigur în funcție de durata, particularitățile de soli-
citare și antrenament — adaptare față de stressor (8).
MATERIAL ȘI METODE
Investigațiile au fost executate pe loturi de cîte 10 șobolani masculi
Wistar de 100 Î10 g, întreținuți în condiții standard de laborator. Un
lot a fost supus unui efort fizic de înot, în condiții de confort termic, de
2, 4 și 6 ore. Un alt lot a fost antrenat la efort (înot), cîte 15 minute zilnic,
timp de două săptămîni, după care a fost supus două ore unui efort de
durată, tot prin înot. Experimentul nostru a inclus și un lot martor ne-
supus efortului. După intervenție, animalele au fost uscate și amplasate
întn-o cușcă încălzită electric, pentru evitarea hipotermiei. După 24 de
ore, animalele au fost sacrificate prin narcoză cu eter etilic, timusul și
glandele suprarenale fiind rapid recoltate, spălate în ser fiziologic și tam-
ponate cu hîrtie de filtru, după care au fost cîntărite la balanța de torsiune.
Prelucrarea' statistică a datelor experimentale obținute a inclus:
calcularea mediilor aritmetice pe loturi; verificarea omogenității mediilor
cu ajutorul criteriului lui Chauvenet, fiind eliminate valorile individuale
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 35 — 38, București, 1990
36
V. TOMA, D. COPREAN
2
REACȚII SUPRARENO-TIMICE IN EFORTUL FIZIC STRESSaNT	37
aberante; calcularea erorilor standard pentru fiecare medie. Cînd s-au
comparat mediile loturilor supuse antrenamentului și/ori efortului cu lotul
martory diferențele au fost exprimate în procente și.apoi testate eu testul
„t” al liii Student,'pentru stabilirea gradului de semnificație statistică
al acestora.	/
REZULTATE ȘI DISCUȚII
. în condițiile noastre, la lotul martor am obținut următoarele, valori
ponderale, medii ± eroarea standard, pentru timus : 206,5 ±3,9 mg și
pentru suprarerale : 14,6±0,3 mg. Pe această bază de referință constatăm
(tabelul nr. 1 și fig.’1): o scădere, statistic semnificativă, a’greutății ti-
mice la toateloturile supuse efortului fizic de înot, cu epicentrul de —-56,2 %
(p < 0,001) la lotul streșsat 6 ore. Desigur, reacția (scăderea greutății
timusului) este în legătură cauzală cu hipersecreția de glucocorticoizi,
respectiv cu hipertrofia glandelor suprarenale (1), (3), (6). De fapt, acest
fenomen este evident și în modelul nostru experimental, dar statistic
semnificativ numai.la loturile supuse stressului de efort de două și 6
ore. Cauzele acestor oscilații statistice sînt greu de explicat; posibil, ele
s-ar datora variabilității individuale neuroendocrine a animalelor, respec-
tiv, a reactivității diferite față de efort (5).
Fig. 1. — Greu tatea (mg) timu-
sului și a suprarenalelor la șo-
bolanii supuși efortuluide înot:
două; 4 și 6 ore, respectiv două-
ore după 14. zile de antrena-
ment (15 minute zilnic); As-
teriscul înseamnă că valoarea
mediei respective este semnifi-
cativ diferită față de valoarea
mediei martorului.
Tabelul nr. 1
Valorile ponderale ale timusului (T) și suprarenalelor (SR) la șobolanii supuși
unui efort de înot timp de două, 4 și 6 orc, respectiv două ore după un antrenament
de 14 zile (15 minute zilnic).
Lotul experimental	T (mg) .	SR (mg)
M	206±3,9 (10)	14,6±0,3 (10)
2 ore • ±M%	175±2,8 (10) -15,3 (XX)	17,3±0,2 (9) ±18,3 (x X)
4 ore ±M%	132±3,0 (10) -36,1 (x X)	15,5±1,1 (10) ±6,2 (NS)
6 bre ±M%	91±3,C (10) -56,2 (XX)	• 21,8±0,5 (10) ±49,3 (X X)
14 zile ±M.%	191±2,8 (10) — 7,3(x)	. 15,l±l,0(10) ±3,4(NȘ)
Notă : în tabel sînt date medii ± eroarea standard corespunzătoare. în paran-
teză este dat numărul de valori individuale pe baza cărora s-ă calculat
media. în cazul ioturilor supuse efortului (2 ore, 4 ore, 6 ore) sau antrenate
și supuse efortului (14 zile) au fost calculate diferențele procentuale față de
lotul martor (M). „NS” înseamnă că diferența este nesemnificativă din punct
de vedere statistic. Acolo unde diferența este semnificativă s-au trecut în
paranteză „x” (p < 0,01) sau ,,X X” (p < 0,001).
Este interesantă reacția acestor două glande endocrine după un
antrenament de două săptămîni : diminuarea greutății timice este de
numai 7,3% (p <:0,01); glandele suprarenale, deși hipertrofiate cu 3,4%,
nu se diferențiază statistic semnificativ față de valorile martorului. După
Ulmeanu (9), antrenamentul zilnic induce hipertrofia și hiperfuncția su-
prarenalelor, cu un randament crescut al secreției normale pînă la epui-
zarea ei. Ca urmare, autorul recomandă, ca paleativ, corticoteiapia substi-
tuți vă în solicitările fizice mari. Ținînd cont de faptul că timusul dispune
de receptori față de acești hormoni, fenomenul involutiv este mai mult
decît de înțeles (10).
De fapt, în această experiență am aplicat o variantă a așa-numitului
„antrenament cu intervale”, în care organismul este supus unui efort
„intens, care-1 obligă la reacții de adaptare corespunzătoare, de dezvoltare
a forței, a rezistenței și a calităților motoare (9).
Corelațiile dintre timus și activitatea musculaturii somatice sînt
mai complexe decît ale S.G.A. Astfel, timectomiile la șobolani au dus la
alterări morfofuncționale musculare. în funcție de dozele utilizate, ex-
tractele polipeptidice de timus stimulează, ca apoi să inhibe, probabil prin
intermediul plăcii motoare, contracția musculară (3), (7). Pe plan clinic,
inhibiția timică a musculaturii voluntare se traduce prin sindromul miasr
teniei grave (4), (7).
38
V. TOMA, D. COPREAN*
CONCLUZII
La șobolanii Wistar de 100 i 10 g, efortul de înot de două, 4 și 6 ore
scade statistic semnificativ greutatea timică, inclusiv în urma unui antre-
nament de 14 zile. Reacția stressantă se reflectă relativ și prin hipertrofia
suprarenaliană, statistic semnificativă la două și 6 ore de la suprasolici-
tarea fizică.
BIBLIOGRAFIE
1,	BACQ Z. M., BABAC G., Principes des physiopathologic el de therapeutique, Sciences et
Lettres, Liege, 1962.
2.	COMȘA I., Physiologie et phystopathologie du thymus, Doin, Paris, 1959.
3.	DEREVENCO P., Efortul și sistemul endocrin, Edit. Dacia, Ciuj-Napoca, 1976.
4.	GOLDSTEIN G., Triangle, li : 7-14, 1972.
5.	IONESCU A., Forme și. teste de oboseală, Edit. Inst. politehnic, București, 1940.
6.	SELYE H., Stress without dislress, Lippincot J. B., Philadelphia — New York, 1974.
7.	TOMA V., Relația dintj-e timus și musculatura striată, Teză de doctorat, Univ. din Cluj,
1961.
8.	TOMA V., Timusul, în: Probleme actuale de biologie, voi. I (sub red. Pora A. E.), Edit.
Șt. Ped. București, 1975.
9.	ULMEANU FI. C., Noțiuni de fiziologie cu aplicații la exercițiile fizice, Edit. Un. Cult,
fizică și Sport, București, 1966.
10.	WOKAER R., Mecanisme d’aclion intercellulaire des hormones, Masson, Paris, 1970.
Primit în redacție	U niversitatea din Cluj-Napoca
la 7 aprilie 1989	Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7
EFECTUL ASOLAMENTULUI ASUPRA MICROFLOREI
ȘI MICROARTROPODELOR EDAFICE
M. RUSAN, MAGDA CĂLUGĂR, FELICIA BULIMAR, CRISTINA VITALARIU,
MARINA HUȚU, G. DAVIDESCU și D. CATARGIU *
This paper analyses the effects of the crop rotation, of fertilisation and of moderate amend-
ment practice on the soil microflora activity and on the soil microarțhropods.
The different answer of the two components in the soil descomposer subsystem suggest
that the numerical stimulation of the soil mycophagous microarțhropods has contributed
to a great extent to the diminishing of the microflora activity.
Dintre numeroasele probleme ridicate de practicarea monoculturii
și asolamentului, cele referitoare la implicațiile apestor procedee asupra
cenozelor edafice cuprind încă multe laturi necunoscute. Deși puținele
rezultate acumulate conduc la ideea că alternanța culturilor se soldează
cu mărirea activității biologice a solului, este riscant să se treacă la gene-
ralizări (1), (2), (7), (11), (12), (15).
în această optică, lucrarea prezentă analizează, pentru o perioadă
de trei ani (1986, 1987 și 1988), răspunsul microflorei și al microartropo-
delor edafice la rotația culturilor de pe lotul experimental Ilișești (S.C.A.
Suceava).
CARACTERISTICI STAȚIONATE
Lotul experimental investigat este amplasat pe unluvisol albie, mo-
derat pseudogleizat (pH = 5,lldz0,26 ; C organic (%) —1,09^0,04 ;
Nfotai (%) = 0,99±0,05 ; C/N = ll,00±0,38).
Acesta a fost organizat. în 1985, în sistem’ de parcele subdivizate,
cultivate cu secară, ovăz, in fuior, bob, hrișcă și cartof. Pentru un an,
1986, cultura de bob a fost înlocuită cu borceag.
Din 1986 s-au introdus amendarea și fertilizarea solului cu 100
kg s.a./ha nitrocalcar, 75 kg s.a./ha P2O și 50 kg s.a./ha K2Q (D. Catargiu).
Regimul principalelor elemente climatice a prezentat în 1986 mari
abateri de la valorile medii multianuale, caracterizîndu-se printr-un por
tențial termic ridicat și un deficit pluviometric asociat cu o repartizare
neuniformă în timp a precipitațiilor atmosferice (fig. 1). Perioadele de
uscăciune și de secetă au fost mai evidente la sfîrșitul primăverii și verii.
Anul 1987 a fost deficitar termic cu. 280 °C și pluviometric cu 200
mm. Precipitațiile atmosferice nu au recuperat deficitul de umezeală a
solului. Secetă s-a accentuat la începutul toamnei, fiind urmată de o pe-
rioadă cu umiditate suficientă.
Anul 1988 a avut un potențial termic mai ridicat în sezonul rece și
în a doua jumătate a verii, dar mai scăzut în timpul primăverii. Precipi-
tațiile atinosferice au fost mai bogate decît în mod normal, 9 luni fiind
excedentare pluviometric și 3 luni deficitare (G.Da vi desen).
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 39—47, București, 1990
3	EFECTE AEE ASOLAMENTULUI	41
MATEIW^
în intervalul mai — septembrie al anilor 1985—1988 s-au prelevat,
concomitent, probe de-sol (Sprolă — 100 cm2) din cele 36 de sole ale lotului
experimental. în total s-au analizat 1396 de probe.
. Aspectele de microbiologia solului s-ău bazat pe determinarea activi-
tății dehidrbgenazice (metoda spectrofoțbmetrică) și a respirației globale
a solului (3), (.4), ’ (6), (14)..,
Microartropodele edafice au fost izolate din probele de sol prin me-
țoda Berlese-Tiillgren. Identificările taxonomice s-au oprit la nivel de
familie (8), (13). ' '	’	'
.Calculul' statistic a utilizat testul t-Student și densitatea re-
lativă (5)..	-	■ .	' '	'- ■
\	\ UEZULTATE
Mieroîlora solului (M. Rusan, Cristina Vițalariu). în ansamblu, ac-
. tivitatea deliidrogenazică a microflorei și respirația globală a solului au
; scăzut treptat, în decursul celor trei ani de studiu, așa îneît între.valorile
’ determinate, îți 1986 și cele din 1988 au apărut diferențe foarte semnifi-
cative (fig. 2 a). ' ;
De precizat că măsurile ameliorative ale însușirilor solului aplicate
.■ în 1986, precum și creșterea umidității solului produsă în 1988 nu .au con-
■ curatjCU succes la optimizarea activității microflorei solului.
Influența culturilor în curs s-a manifestat mai pregnant în, anii
- șecețbși, 1986 și 1987. în această perioadă, activitatea dehidrogenazică a
: microflorei și implicit respirația globală a solului au fost mai accentuate
1 în parcelele cultivate cu. secară, ovăz, bob și hrișcă, decît în cele cir in sau
cartof (în special, 1986). O activitate a microflorei destul de slabă.s-a
. observat în cultura de borceag (1987). Din contră, rezultatele anului 1988
. sînt mai puțin concludente, ele indicînd tendința de omogenizare a acti-
vității microbiene a- solului pe suprafața lotului.
Influența culturilor premergătoare asupra acestor doi parametri a
~ fost redusă și a avut un caracter pasager (tabelul nr. 1 și fig. 2 a). Se con- ..
) stată că singurele variații semnificative au apărut, măi ales, după culturi
.premergătoare de cereale și hrișcă. în general, se Cunoaște că monocultura
are un efect negativ asupra activității microflorei (2), (7), dar în cazul
lotului discutat, cultivarea repetată a secarei, a hrișiei si chiar a cartofului
• a dus, uneori; la activarea proceselor microbicne din sol.
Alieroartr.opodele edafice (Magda Călugăr,: Felicja Bulimar, Marina
Huțu). Global, pe suprafața lotului experimental, număr pi de indivizi’
a crescut în intervalul cercetat de aproximativ trei ori, efectul stimulativ)
al alternanței culturilor fiind amplificat de fertilizarea moderată a solului
(fig. 2!b). Acest fapt este atestat de saltul cantitativ înregistrat de micr o-
artropode în anul 1987, odată .cu administrarea de amendamente și îngră-
șăminte chimice. ;	.	-	.- ;\ • > j : \’iz-
5
EFECTE ALE ASOLAMENTULUI
43
Tabelul nr. 1
Efectul plantei premergătoare asupra activității dehidrogenazice' și respirației globale a
solului (exprimat în % față de monocultură) *
. Alternanța		1986		1987		19RR	
1986	]	1985	AD	coa	AD	| co2	AD	| co2
	Secară	100 (2,62)	100 (350)	100 (1,07)	100 (198)	100 (0,80)	100 (70)
	Ovăz	94	72	79	96	140	180
	In fuioi'	69	94	65	88	127	143
	Bob	28	63	75	81	137	186
	Hrișcă	68	91	291	131	120	143
	Cartof	20	93	53	53	100	100
	Secară	403	164	148	132	66	56
	Ovăz	100 (1,05)	100 (262)	100 (0,61)	100 (152)	100 (0,47)	100 (125)
N	In fuior	55	82	105	123	70	72
> o	Bob	59	92	84	100	85	84
	Hrișcă	331	153	82	66	64	56
	Cartof	54	53	85	79	64	56
	Secară	153	158	77	77	109	133
	Ovăz	126	113	105	135	126	113
’5	In fuior	100 (0,60)	100 (166)	100 (0,60)	100 (130)	100 (0,34)	100 (75)
6*-‘	Bob	113	134	112	135	97	100
c	Hrișcă	135	180	305	215	95	123
	Cartof	102	96	92	81	126	180
	Secară	165	164	61	57	147	190
	Ovăz	160	185	74	86	88	70
XI	In fuior	98	105	74 ■	88	100	80
	Bob	100 (0,53)	100 (166)	100 (0,95)	100 (210)	100 (0,34)	100 (100)
	Hrișcă	540	214	54	45	124	120
	Cartof	304	163	58	50	109	90
	Secară	22	49	116	122	98	109
	Ovăz	10	36	128	132	67	46
ta-	In fuicr	13	46	57	149	83	57
	Bob	10	38	690	250	83	63
Mh	Hrișcă	100 (4,48)	100 (472)	1100 (0,67)	100 (152)	100 (0,48)	100 (175)
	Cartof	24	50	72	69	90	74
	Secară	59	71	21	66	106	110
	Ovăz	65	83	21	71	97	80
O	In fuior	182	129	16	64	120	130
cS	Bob	110	89	16	63	100	90
Q.	Hrișcă	54	76	13	47	134	165
	Cartof	100 (0,82)	100 (210)	100 (4,10)	100 (295)	100(0,35)	100 (100)
* Pentru monoculturi (în paranteze): activitatea dehidrogenazică (AD) s-a exprimat
în mg formazan (TPF), iar respirația globală a solului (CO2) în mg GOa/m^/oră-
44 :
. M. RUSAN și colab.
6
7
EFECTE ALE ASOLAMENTULUI
45
Influența culturii în curs sra resimțit puternic în 1986, cînd au apărut
diferențe foarte semnificative între densitățile indivizilor din solele cul-
tivate cu cereale și cele cultivate cu plante prăsitoare (cartof), unde valo-
rile au fost extrem de scăzute. în anul 1987, dar în special în 1988, deca-
lajele dintre densități s-au atenuat, rămînînd cu valorii nesemnificative.
De asemenea, în 1988,'influență plantei premergătoare Asupra efectivelor ■
de microartropode a fost mult mai mică comparativ cu anii precedenți
(tabelul nr. 2 și fig. 2 b). Constatarea reflectă, și în cazul faunei edafice,
Tabela l nr. 5
Efectul plantei premergătoare asupra densității Indivizilor de tnieroarlropode ’
(exprimat % față de monociiltură) (valori medii/100 cni2 ± Intervalul ,de confidență peirtru-
iț -	Alternanța :			1987 ■ ;	!'	1988 ■	’	i - ■
OH	1986 ' iț P	|	1985	• lyoo		
O1 i țpȚ.	Secară	•Secară ' .Ovăz i Iii fuiot Bob Hrișcă Cartof	100 (68,50±20:,48 147' ■71 ! 96 ! 127 121	) 100 (113,00±66,32) 79 i 83 162 ' 64		 97 .	:	100 (54,00±79,98/ ' 1 oi 136	. : 93 HO - 42
uO hfL	Ovăz i ț Aț ;Lp; i	Secară . Ovăz In fuior . ■Bob Firișcă Cartof	134 100 (21,67-1-25,76 173 . 79 , 98C 59 •	100 ;	■ • 100. (64,50 ±50,08)' 172	' 1 ; 103	’ 162	• B 61	' 150 100 (30,62±66,72) 40 140 140 1 134
Lup:. h 6 • M '' .	In fuior |PJ A	■■ ’: pilțr		_	Secară ()văz. 'In fuior ' Bob	; I Irișca Oartof	172 74 100 (H,33± 9,13) 184 ; 14)3 " 77	238 190 100 (10,50±15,76) 210 330 . 246	, 53 . 46 1’00 (62,00±116,12) . 284 104 ' 68
OL 1 1	Bob 41l ii'Ș ±±L		.	Secară Ovăz In Fuior Bob Hrișcă ’ Cartof	3H 50; 49 ■ 100 (20,83 4-11', 74) 43 :	± 38	119 197 100 (56,00±41,97) 70 85	19 151 53 100 (78,33±23,27) 15.1 98
4 po.	. ■ ■" / p: ±'	Hrișcă 1 ț P )L ' LL	Secară Ovăz fu fuior Bob Hrișcă Cartof	37 91. • 103 100 ;( 5,83± 8,09) 11/ , '	211 255 234 362 100 (23,83±17,51)	,. 6.6	20 82 20	■ 125 100(101,6 ±185,58) 46	•
pip	■	i jțp	Secară .L±.	. , °yăz ■ P ' ’i	Cartof' ’ In fuior . .... Bob ui ।	'	Hrișcă ।	| Cartof'	1		129; '72 i 100 • ' 272 143 100 ( 2,33± 2,49)	157 84 , 83 .	: ., 65	. .	.. 1 100 (15,6 ±8,42)	)'	69 182 224 240 ... 100 (22,35±37,87)'
tendința de uniformizare a condițiilor bioedafice prin practicarea parce-
lelor subdivizate. Este indiscutabil că, la această situație, au contribuit,
pe lîngă factorii de producție aplicați, și particularitățile climatice ale
anului 1988 (precipitații mai bogate). De altfel, condițiile climatice au
influențat în mare măsură efectul culturii premergătoare asupra acestor
animale edaf ice. în multe cazuri, răspunsul mici cârti opodelor față de
particularitățile bioedafice induse de cultura premergătoare diferă de la
un ăn la altul, neputîndu-se stabili, pentru moment, o regulă. Totuși,
frecvent, culturile premergătoare de bob sau borceag au stimulat densi-
tatea indivizilor.	.	....
Datele obținute nu indică preferințe clare ale unui grup pentru o
anumită cplțuiă. Se pare că unele ;oribatide (nSclielori^	au
prezentat icu predilecție efective mai mari în Solele cultivate cu cartofi
(tabelul ni. 3). Această observație concordă cu rezultatele obținute an-
terior (2). Este cert că umiditatea solului a avut un rol important în pri-
vința raportului dintre difeiiții taxoni. Acest factor a determinat, în
priricipal, raportul numeric dintre oribatide și colembole, precum și ra-
portul numeric dintre oribatide și ceilalți acarieni, reprezentați în cea
mai mare parte prin actinedide. Astfel, umiditatea solului deosebit de
scăzută din intervalul 1986—1987 se reflectă în valorile mai mari ale pri-
mului raport, dar mai mici ale celui de-al doilea. Seceta prelungită a afectat
evoluția colembolelor și a favorizat creșterea numerică a acținedidelor —
abarieni rezistenți la scăderi'ale umidității și la dezgolirea solului de vege-
tație (2), (10). în schimb, precipitațiile bogate din anul 1988 au permis
refacerea populațiilor de colembole și, deci, modificarea raportului nu-
meric amintit în favoarea acestor insecte apterigote. Totodată, este po-
sibil ca. nitrocalcarul cumulat cu P2O să fi atras și. dezvoltarea numerică a
colembolelor (2).	:	.
. ' ; '	.:' 'Tabelul nr. T ' '1 ■ ■ • ' " ■ • ■ ’"	- ,■•' 5
•.Baportul numeric -dintre:principalii taxoni ele mjerpartropode edafice
■ >± p Alternanța :		ț>... -1986		L ■	.1987.		,	„1988.	.	
; L 1986. ;■	" j1985 ;	/ -	O/A -	: O/C	' ()/A ' '	1 O/C-	' ■: 0 A •
.U± ; i L’L	Secară:; 1	■'7199-	( 0,69 :	' 0., 40 '• ■	■ ' 0,29 "	0,10':	: 0,22
	;Ovăz’: ■	(K60	0,1a;	;.O , 30 . ■	. 0,60 .	0,58 ;•	0,25
	In fuior .	2,12 '	'. '. 0,42 .	. . 0 ,.56 ,.,	0,63	.0,04. .	0,22 .
Secară	Bob	2,54	,0,20	0,55	0,23	0,36	1 > 55
	Hrișcă	' i , 93.'		0,47	: ' 0,64	0,39'	0,16	0,27
	Cartof	(1,65 ■	.'; -0,4 5 ‘ ■	0,19	0,12	• 0,15 •	0,39
	■' Secară ‘	2,33 ’	.: 0,64	■	0,69	' 0;97 ■	' 0,02'	0,06	.:
	Ovăz"	6,63 .	0,39 '	• '1,38 :	■ 0,99	.0,68	'■ 0ț44;.-.'
Ovăz ,	In . fuior :	12,00 :	0,,21 .	: .0,20	0,26	0,23	. O„'3O '
	Bob	: . 3,30	1 ,05	.1,11	0,53 .	' ‘6,26. .	0,35
	Hrișcă'	24,34	1,55	1,32'	0,68	0,13	' '■ 0,86
	■'Cartof ± '	0,95.	b, 51 ■	' ; 4.04 '	1 ;01	- 0,()3	•••• 0,19 ■ ■ •
	Secară'		’ T,o3\'	"6,70. '	0,9.4	.’ 0,58	Os 24' ' ‘
	Ovăz • •	. -9,34	. 1,56	.... 4,45	• 0,83.',	' 0,63	5,83
In fuior. ■.	In fuior :	6,67' ■	.■ 2,00-	> 9,:34 ,	. 1,04	0,50 . ,	0.48. ■ .
	. Bob ;, ,;	0,56.	0,56 .	L.L •	. , 1,53 .	0,15	6,77
	Hrișcă	3,19	1,52	2,40	0,77 ' .'	' 0,22	1.42 . '
	Cartof	0,23	0,54	1,72	■ 0,30	O', 89	■' 0,67
46
M. RUSAN și colab.
8
9
EFECTE ALE ASOLAMENTULUI
47
Tabelul nr. 3 (continuare)							
1	2	3	4	5	6	7	8
Bob	Secară Ovăz In fuioi* Bob Hrișcă Cartof	0,67 0,83 1,73 1,30 1,67 7,06	0,46 1,67 3,07 2,48 0,44 0,45	5,97 5,53 5,62 6,43 2,67 3,39	0,48 1,08 0,64 0,78 0,66 0,32	0,71 0,25 0,15 0,13 0,08 0,43	3,76 0,82 0,94 1,10 1,28 0,25
Hrișcă	Secară Ovăz . In fuior Bob Hrișcă Cartof	0,75 0,62 21,59 11,61 3,01	0,66 0,62 4,42 4,61 2,41 1,71	t>,90 3,33 1,46 3,98 0,94 0,86	2,42 0,94 1,05 0,96 0,49 1,19	0,58 0,09 0,10 0. 16 0,14 0,57	0,85 0,24 0,36 0,33 0,21 0,10
Cartof C — co	Secară Ovăz In fuior Bob ; Hrișcă Cartof Icmbole; O —	11,76 3,94 12,76 16,15 17,65 9,82 oribatide;	2,38 0,67 . 6,35 2,19 A — a’ți a	8,61 1,44 5,50 2,78 0,59 0,95 carieni (ac	2,95 0,65 2,10 0,58 0,26 0,34 tinedide, t	0,27 1,28 1,43 1,06 1,13 0,19 arsonemidc	9,09 1,19 2,10 1,55 2,42 0,09 , gamaside)
DISCUȚII ȘI CONCLUZII
Rezultatele prezentate demonstrează că asolamentul în sistem de
parcele subdivizate, întreținute printr-o amendare și fertilizare moderată,
nu a dus lă intensificarea de lungă durată a activității globale a micro-
florei dintr-un sol cu o capacitate biogenă redusă. Dar, aceste procedee
s-au dovedit deosebit de eficiente pentru ameliorarea structurii cenozelor
de microartropode edafice, chiar și în condițiile unei perioade caracteri-
zate printr-un deficit de umiditate.
în general, diferențierile dintre sole arată că atît efectul culturii în
curs, cît și al culturii premergătoare au depins mult de particularitățile
climatice ale anului. Perioadele secetoase au accentuat deosebirile struc-
turale și funcționale dintre efectivele populaționale ale selelor cultivate
cu cereale și cele cu plante prășitoare. Desigur că lucrările mecanice repe-
tate au contribuit la reducerea și mai pronunțată a umidității solului (16).
Dimpotrivă, în perioadele cu precipitații bogate a existat o tendință de
uniformizare a activității biologice a solului acestui teren.
Comportamentul surprinzător al microflorei devine plauzibil dacă
se are în vedere rolul de reglator jucat de microartropode în subsistemul
descompunătorilor edafici (9), (17). Este cunoscut că, prin consumul de
microfloră, aceste animale asigură nu numai revitalizarea și diseminarea
coloniilor, ci și limitarea înmulțirii lor exagerate. După expresia lui Mac-
Fadyen (1964), microartropodele reprezintă veritabili catalizatori ai ac-
tivității microbiene a solului (17). De reținut că, pentru îndeplinirea acestei
funcții, trebuie să existe un raport de forțe între cele două categorii de
organisme edafice (9). Un salt cantitativ deosebit al animalelor edafice
micofage, așa cum s-a petrecut în cazul lotului experimental analizat, a
dus la un supraconsum de microfloră și, în consecință, la diminuarea acti-
vității enzimelor din sol.
BIBLIOGRAFIE
1.	ALEINICOVA M. M., UTROBINA N. M., Progress in Soil Zoology, Vanck, Praga, II; 429—
435, 1975.
2.	CĂLUGĂR MAGDA, RUSAN M., HUȚU MARINA, BULIMAR FELICIA, VIȚALARIU
CRISTINA, DAVIDESCU G„ CATARGIU D., Analele șt. Univ. „Al. I. Cuza”,
Iași, 33, ser;a Il-a Biol. : 73-76, 1987.
3.	ECMMERQUES Y„ MANGENOT F., Pcologie microbienne du sol. Masson ct Cie, Paris,
1970.
4.	ELIADE GH., GHINEA L„ ȘTEFANIC GH., Bazele biologice ale fertilității solului, Edit.
Ceres, București, 1984.
5.	GRIMM H„ RECKNAGEL R. D., Grundkurs Biostatistik. VEB G.V.F., Jena, 1985.
6.	KISS ȘT., DRĂGAN-BULARDA M., RĂDULESCU D., Contribuții botanice, Grădina
Botanică, Cluj, 377 — 397, 1971.
7.	KbNNECKE G., Fruchtfolgen. VEB Deutschen Landwirtschafts Verlag, Berlin, 1967.
8.	KRANTZ G. W., A Manual of Acarology. Oregon State University Book Stores, Ine. Cor-
vallis, 1978.
9.	LEBRUN PH., Rev. Ecol. Biol. Sol., 24 (4) : 495-502, 1987.
10.	LOOTS G. C., RYKE P. A. J., Pedobiol., 7 : 121-124, 1967.
11.	NAGL1TSCH F., STEINBRENNER K., Pedobiol., 2 : 252-264, 196T
12.	NAGLITSCH F., Pedobiol., 6: 178-193, 1966.
13.	PALISSA A., Insecten. I. Teii Apterygota, Tierwelt Mitteleuropas. Von Quelle und Mayer.
Leipzig, 4 (1): 1 — 300, 1964.
14.	PARKINSON D. et al., Methods for studying the Ecology of soil microorganisms. Black-
well Sci. Publ., Oxford, I.B.P. Handbook, 19 : 1971.
15.	SERBĂNESCU N., CATARGIU D„ Wiss. Z. Univ. Halle Math. Nat., 10 (2/3): 311-314,
1961.
16.	WALLWORK J. A., The Distribution and Diversity of Soil Fauna. Academic Press, London,
LTD, 1976.
17.	WALLWORK J. A., New Trends in Soil Biology, VIII. Intern. Soil. Zool. Colloquium. Ph
Lebrun et al., Louvain-la-Neuve, p. 29—34, 1983.
Primit în redacție	Centrul de cercetări biologice
la 3 iulie 1989	Iași, Calea 23 August nr. 20 A
*	Stațiunea de cercetări agricole Suceava,
Suceava, B-dul 1 Mai nr. 15
INFLUENȚA TRATAMENTULUI CU PITEZ1N ASUPRA
' FAUNEI DIN CERNOZIOMUL CAMBIC
DE LA TCCPT-FUNDULEA
M. FALCĂ, LILIANA VASILULOROMULC, | VICTORIA CARACAS |
și VIORICA IIONCIUC
Thejnflucncc of Pitczin on Lunibricidae Neniatoda, Acarina, GoIIcmbola,; Myriapoda,
Goleoptcra, Lcpidpptera, Heteroptera.and Araneida is shown in maize fields, at IGGPT-
'	..	,	Fundulca
Ierbicidele pot afecta populațiile de animale nevertebrate din sol,
direct sau indirect, modificînd compoziția specifică a fiecărui grup de
drgănisme în parte.	.
t Avînd în vedere importanța numărului de indivizi ca test major
pentru evidențierea influenței pitezinului asupra faunei din sol, am abordat
acest aspect în 4 suprafețe cultivate cu porumb, fiind luate în studiu
toate grupele de organisme nevertebrate. ■
Cercetări similare au fdst efectuate atît în străinătate, cît și la n'oi
în țară. Astfel, Edwârds, în 1970 (2), arată că dintrmn număr de 13 ier-
bicide, unele nu au nici un efect asupra faunei1 din sol, altele determină
creșterea numărului de indivizi sau altele, între care și ătrazinul (substanța
de bază din compoziția pitezinului), determină reducerea numărului
de indivizi.	'	>
‘ :	: Eijsackers și Drift, în 1977 (3), releva că influența atrazinului asupra
nematodelor, în experimente în cîmp, a constat atît în creșterea ușoară ă
numărului de indivizi, cît și în lipsa oricărui efect. Asupra acarienilor,
colembolelor, larvelor de coleoptere și lumbricidelor, atrazinul a deter-
minat o reducere a numărului de indivizi.
i; ■ Fratello și colaboratori, în 1985 (8), au pus în evidență scăderea
■numărului de indivizi sub influența atrazinului, la unele grupe de faună
de sol: acarieni, colembole și miriapode.	'
Mola și colaboratori, în 1987 (9), au relevat reducerea numerică a
miriapodelor din stratul superficial al solului, în cazul suprafețelor tratate
cu atrazin (6 kg/ha).
Popovici și colaboratori, în 1988 (11), au pus în evidență efectul
Atrazinului, în suprafețe. însămînțațe cu porumb, asupra protozoarelor,
enchitreidelor, acarienilor, colembolelor, larvelor de diptere ,și insectelor
adulte;, care au; scăzut numeric., Nematodele nu au fost, influențate de
atrazin.: r .	.	.
Paralel cu cercetările efectuate în cîmp a fost .studiat efectul direct
al atrazinului în condiții de laborator asupra faunei de nevertebrate
din sol (1). • ' ’ ' ■ ;	;	!	.	■■ j’ • ;'
St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. 1, p. 49— 56, București, 1990	■ .
4-c. 2030
50	M. FALCA și colab.	2
!
Astfel, Caseley și Eno, în 1966 (1), au demonstrat că atrazinul în
doză de 64 ppm nu a influențat populațiile de lumbricide aparținînd spe-
ciilor Lumbricus terrestris și Eudrilus eugeniae.
La speciile de colembole OnycMurus aquanicus și O. armatus, Mola și
colaboratori, în 1987 (9), au indicat o rată a mortalității de 18,7 — 46,7%
după 30—60 de zile de la aplicarea unei doze de 2,5 ppm atrazin.
Sensibilitatea diferită a doua specii de nevertebrate din sol față de
atrazin poate fi explicată și prin selecția genetică a populațiilor rezistente.
MATERIAL ȘI METODĂ
Cercetările au fost efectuate în 4 suprafețe însămînțate cu porumb,
una martor și 3 tratate cu pitezin, în doze de 5,10 și 20 kg/ha. Au fost
recoltate cîte 10 probe de sol, pe 3 nivele de adîncime (Si = 0— 3 cm,
=3—6 cm, S3=t6—9 cm) pentru nematode, acarieni, colembole și
pe un singur nivel (0—9 cm) pentru enchitreide, cu ajutorul sondei de
tip MacFadyen modificată. Extragerea organismelor din probe a fost
efectuată prin tehnici specifice fiecărui taxon. Celelalte grupe de faună au
fost colectate prin efectuarea de relevee de 25/25 cm,,de pe 4 nivele de
adîncime (Sj = 0—10 cm, S2 = 10—20 cm, S3 — 20—30 cm, S4 — 30 —
40 cm).
în vederea evidențierii influenței pitezinului asupra faunei de ne-
vertebrate din sol a fost testată ipoteza de nul (12). Dacă media numărului
de organisme din suprafața martor, comparativ cu mediile din suprafețele
tratate, prezintă diferențe semnificative, la un anumit nivel de confidență
se respinge ipoteza de nul, ceea ce înseamnă că pitezinul are influență
asupra faunei din sol, determinînd o reducere a numărului de indivizi.
Aceste diferențe sînt cu atît mai mari, cucît doza de pitezin la unitatea de
suprafață a fost mai mare. Procedeul comparării mediei numărului de
organisme din suprafețe diferite trebuie să țină cont de tipul de distri-
buție a organismelor respective. Pentru aceasta, s-a utilizat indicele de
supradispersie BHss și Fischer reprezentat prin raportul varianței și mediei.
Dată fiind valoarea supraunitară a acestui raport se consideră că indivizii
aparținînd speciilor edafice corespund tipului grupat de distribuție, în
acest caz modul de lucru fiind cel neparametric ce utilizează testul sumei
rangurilor, la un nivel de confidență de 95%.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Cercetările întreprinse în suprafețele însămînțate cu porumb au pus
în evidență aspecte caracteristice privind influența pitezinului asupra
fiecărui grup de organisme în parte. Menționăm de la început faptul că
densitatea numerică a faunei edafice este foarte scăzută pentru toate
grupele de organisme.
Fauna de nematode (tabelul nr. 1) prezintă valori extrem de mici
ale densității numerice atît în suprafața martor, cît și în suprafețele
tratate cu pitezin.	'	c
INFLUENȚA PITEZINULUI ASUPRA FAUNEI DIN SOL
51
și colab.
4
INFLUENȚA PITEZINULUI ASUPRA FAUNEI DIN SOL .
53
.s c	o ■	Li II	15,6 4,3 21’2	1	O	1,6 3,2 1,6	24,8 .10,7 4,3 38,0	CM 1O CM > I> 1 Ol	5,4 5,9 2,7 55,4	1 1 I 1	1 1 1
Iul nr. 1 (<	C5	li 1 1	20,8 | 8,0 3,2 32.0	1	O	1,6 3,2 1,6 6,4.	36,8 16,0 6,4 59,2	4,8 32,0	54,4 20,8 8,0 83,2	IM LI	r'i 1
Tabe	00	1 1- 1 1	1,6 2,4 10,6	1	1	6,8 6,3 7,6	H 0 01 00	co	00 LO	io cc 1 ■ 1 co	.. 9,37 3,99 2,61 79,61	nr 1 1	1 1 1
	o	Hi	1,6 4,8 6,4	1	r	1	H,2 .. 11 >2 22,4	19,2 9,6 20,8 49,6	0	0 1 1 M	78,4. 28,8 9,6 11'6,8	IM i- i	n 1
	CC	2,6 1,6 2,7	3,9 1,6 12,8	1 ■	f	OO	00 -	- I CC 00 rH 1 -M	Ol Ol	23,18 1 7,5 2,1 36,43	CQ yH O' IO c OI Ol c	CM tQ CM O 0 00 CM iO O	1,6 1,6 2,1	01 ©1 Lee oc
	IO	6,4 1,6 8,0	12,8 1,6 14,4 : 1	’ 	.	1	1	1	24,0 1,6 25,6	33,6 19,2 3,2 56,0	0 Ol Ol O O 00 00 00	0 Ol CM 0 1Q O tH co 0 h a	1,6 1,6 3,2	Ol CM 1 MM
		T. 1 1 1	16,2 16,2	to- 1—4	1	>©	I r-< C\| T-< .	CC	42,67 3,20 3,20 63,43	5,03 2,67 33,66	0 0 00 M CM M	1,6 1,6	3,4 3,4
		1 1 ;l 1	32,0 32,0	CO	1	• 28,8 16,0 44,8	64,0 3,2 3,2 70,4	<© O O M 00? 1 M CC	1 Tf	92,8 24,0 14,4 131,2	1,6 1,6	CO co 1
	Ol	ci H o n W W W o b	Si s2 ■ 8.3 Total	CC	c/7	$1 2 83 Total	Q 1 S2 83 Total	0 k-1 82 83 Total	81 8 2 83 Total	81 s2 S3 Total	r~< H	-t-J uy c/j © H
	rl'	£			>		IX	i-H	IX	. *2?	
	o	Gămasidae		Zerconidae Epicriidae		3 s CU b		"3		Julțjdae Myriapoda	Lithobiidae
54	.	M. FALCĂ Și colab.	6
în lunile aprilie și septembrie, Ia datele colectării probelor, umidi-
tatea solului a fost foarte mică, în unele cazuri sub punctul de ofilire (ta-
belul nr. 2), ceea ce a reprezentat una din cauzele care au determinat o
reducere considerabilă a numărului de indivizi. Tratamentul cu pitezin a
influențat în mod diferențiat densitatea numerică a nematodelor.
în aprilie, în suprafața martor și în cea tialată cu 5 kg/ha, densi-
tățile numerice sînt apropiate, atît pe nivele de adîncime, cît și pe total,
în schimb, în aceeași perioadă, densitatea numerică a crescut în supra-
fețele tratate cu doze de 10 și respectiv 20 kg pitezin/ha, în special în
ultima variantă, în care densitatea numerică a crescut aproximativ,de 4
ori, comparativ cu suprafața martor.
în septembrie, densitatea numerică a nematodelor a crescut numai
în suprafața tratată cu 20 kg pitezin/ha comparativ cu suprafața martor,
în celelalte suprafețe, față de martor, numărul nematodelor a scăzut.
Testul sumei rangurilor respinge ipoteza de nul și evidențiază influența
pitezinului asupra nematodelor, cu o probabilitate de P < 0,01.
Tabelul nr. 2
Umiditatea relativă a solului în suprafețele însămînțate cu porumb și
tratate cu pitezin de la ICCPT — Fundulea
Suprafața	Nivelul (cm)	Aprilie	Septembrie
			0- 1	21,13	14,20
Ip'l'r	Martor -	10-20	19,39	13,58
1 p1	20-30	35,51	13,13
Ir/.I 'r ?	0-18	21,27	9,80
i	5 kg pitezin/ha	10-20	23,23	13,50
!pl^ -	20-30	19,79	13,71
| il L .	■' PpP''	) -10	19,52	8,20
J i	10 kg pitezin/ha	10-20	22,38	11,24
' I 1 P P	20-30	18,01	14,07
' 1 j't'	0-10	21,40	8,07
20 kg pitezin/ha	10-20	19,43	13,70
ir/	20-30	21,25	12,16
Fauna de enchitreide prezintă valori, de asemenea, extrem de mici
ale densității numerice, comparativ cu solurile de pădure, de pajiști, chiar
și cu alte soluri agricole.
Umiditatea solului foarte scăzută, asociată cu lipsa substanțelor
organice în descompunere o lungă perioadă din an, reprezintă cauze care
au determinat o reducere drastică a numărului de indivizi la metru pătrat.
Influența pitezinului asupra enchitreidelor (vezi tabelul nr. 1) în
condițiile unei densități numerice extrem de mici este greu de apreciat.
Testul sumei rangurilor respinge ipoteza de nul cu o probabilitate de
P < 0,01.
Fauna de lumbrieide, dintre grupele de animale edafice reprezenta-
tive, este foarte redusă din punct de vedere numeric. Avînd în vedere că
INFLUENȚA PITEZINULUI ASUPRA FAUNEI DIN SOL
55
aciditatea solului, în cazul cernoziomului de la Fundulea, cu valori de
pH în jur de 6 (tabelul nr. 3), nu reprezintă un factor limitativ pentru
rîme, explicația valorilor extrem de mici ale densității numerice poate consta
în umiditatea foarte mică a solului și în lipsa substanțelor organice în
descompunere.
Tabelul nr. 3
pH-ul solului în suprafețele însămînțate cu porumb și
tratate cu pitezin de la ICCPT — Fundulea în luna
septembrie 1989 ______________________________________
Suprafețe	Nivelul (cm)	pH
Martor	0-10 10-20 20-30	.6,25 6,15 6,20
	0-10	5,60
5 kg pitezin/ha	10-20	5,80
	20-30	6,20
	0-10	5,70
10 kg pitezin/ha	10-20	5,60
	20-30	6,25
	0-10	5,35
20 kg pitezin/ha	10-20	5,65
	2 -30	5,65
Oribatidele reprezintă un grup important de animale edafice. Și în
cazul lor, umiditatea redusă a solului a reprezentat principala cauză a
densității numerice foarte mici, cu valoare în jur de 20 de exemplare la
metru pătrat în suprafața martor.
Și la oribatide a fost respinsă ipoteza de nul, cu P < 0,01 pentru
toate suprafețele tratate cu pitezin, comparativ cu suprafața martor,
ceea ce evidențiază influența pitezinului asupra acestor organisme.
Cokmbolele sînt insecte apterigote, detritivore, care, alături de lum-
bricide și acarieni, reprezintă verigi importante în activitatea de descom-
punere a substanței organice. Solul suprafețelor de la Fundulea, cu umidi-
tate redusă și substanțe organice în descompunere de asemenea reduse,
nu reprezintă un mediu de viață prielnic pentru aceste insecte inferioare
și, ca o consecință, se înregistrează valori reduse ale densității numerice
în jur de 100 de indivizi la metru pătrat în suprafața martor și mai puține
în celelalte suprafețe (vezi tabelul nr. 1).
Testul sumei rangurilor respinge și în acest caz ipoteza de nul, cu
P < 0,01, și prin urmare pitezinul influențează populațiile de colembole,
micșorînd valoarea densității numerice.
Celelalte grupe de animale edafice evidențiate în tabelul nr. 1
prezintă aceleași caracteristici structurale numerice ca și grupele descrise
anterior și anume, densitățile numerice sînt mici datorită umidității
scăzute a solului și influenței substanțelor organice în descompunere. Și
în cazul acestor grupe, prin utilizarea testului sumei rangurilor, a fost
respinsă ipoteza de nul, cu P < 0,01.
56
M. FALCA și colab.
8
COACMJZH
■ Din cercetările efectuate în suprafețele însămînțate cu porumb și
tratate cu pitezin, în condițiile unui cernoziom, cambie cu umiditate redusă
în jur de 25% primăvara și de 12% toamna, și un pH în jur de 6, se des-
prind următoarele concluzii :
—	- densitatea numerică a tuturor grupelor faunistice studiate pre-
zintă valori extrem de mici, datorită, în special, uscăciunii puternice a
solului;
—	influența pitezinului asupia faunei edafice a fost relevată, prin
utilizarea procedeului neparametiic al sumei rangurilor, cu P < 0,01,
fiind respinsă ipoteza de nul;
—	pitezinul a avut acțiune diferențiată asupia diferitelor giupe de
animale edafice : a determinat scăderea numărului de indivizi pe unitatea
de suprafață la anumite grupe faunistice (enchitreide, lumbricide, ori-
baticle) și creșterea acestuia la alte grupe (nematode);
—	nu au fost puse în evidență diferențe semnificative numerice între
probele din primăvară și cele din toamnă, carezultat al acțiunii permanente
a pitezinului.
BIBLIOGRAFIE
1.	CASELEY J. C„ ENO C. F., Proc^ Soil. Sci. Soc. Am., 1966, 30: 346-350.
2.	EDWARDS C. A., Proc lOlh Weed Control GonL, 1052-1057, 1970.
3.	EIJSACKERS H., DR1FT van DER J., Herbicides ; Physiology, Biochcmistry, Eeology,
Audus L. T., Holland, voi. 2, p. 149—181, 1977.
4.	EIJSACKERS H., 5th Int. Col. on Soil Zool., Praguc, 1973.
5.	EIJSACKERS IL, Z. ang. Ent., 85 (4): 341-360, 1978.
6.	FLIADE GH., GIIINEA L., ȘTEFANIC' GT L, Bazele fiziologice ale fertilității solului.
Edit. Ceres, București, 1983.
7.	FOX C. J. S„ Canad. J. PI. 'sci., 44 (5) : 405-409, 1964.
8.	FRATELLO B., BERTOLANI R., SA BAT INI M. A., MOllA L., RASSU M. A., Pcdo-
biologia, 28: 161-168, 1985.
9.	MOLA L., SABATINI M. A., FRATELLO B, BERTOIANI R„ Pedobiologia, 30 : 145 -
149, 1987.
10.	P1ZL V., Pedobiologia, 82: 227-232, 1988.	'
11.	POPOVICI J., STAN G., ȘTEFAN V., TOMESCE R., DUMEA A., TARTA A., DAN F.,
Pedobiologia, 17 (3) : 209-215, 1977.
12.	SNEDECOR G. W., Metode statistice aplicate in cercetările de agricultură și biologie. Edit.
Didactică și Pedagogică, București, 1968.
13.	SUBAGJA J., SNIDER R. J., Pedobiologia, 22: 141-152, 1981.
Primit în redacție
la 4 decembrie 1989
. Institutul de științe biologice
București, Splaiul Independentei nr. 256
BIOSINTEZA COLAGENULUI IN VIVO.
. INFLUENȚA SUBSTRATULUI DE COLAGEN ASUPRA
BIOSINTEZEI COLAGENULUI IN VITRO
DORINA MIHANCEA și N. MIRANCEA
The paper presents the results of an elcctronmicroscopical study on collagcn biosynthesis
in primordia of newly-born white mice molars “in vivo” and explants cultivatei on col-
lagen substratum. The process of fibrillogcnesis is complex, being carried out with the
participation ofseveral compartments of periphcric cytoplasm and plasmalcmma and the
, : extracellular matrix. The cells derived from explants and cultivated on collagcn sub-
siratum in comparison with thosc cultivated on glass show a higher proliferative rate
with the prevalcnce of fibroblastic cells producing collagcn.
în ultimii ani, interesul, multor laboratoare pentru cunoașterea in-
fluenței colagenului asupra celulelor și țesuturilor a sporit. în literatura
de specialitate au apărut numeroase lucrări care demonstrează convin-
gător faptul că in vitro, colagenul potențează capacitatea de aderare a
celulelor la substrat (3), mărește rata proliferării celulare (11), induce po-
larizarea bazală a celulelor epiteliale (4) etc. In vivo, colagenul facilitează
repararea tisulară postlezională.
Colagenul este, principalul component al matricei extracelulare.
Acesta este prezent intercelular sub formă de precursori de colagen, de
fibrile sau înalt organizat sub formă de fibre. Biosinteza colagenului este
încă o problemă controversată. Există o teorie dualistă : 1) Fibrele de
colagen sînt mai întîi asamblate în ectoplasma f ibroblastului și apoi eliberate
în spațiul extr acelui ar,unde cresc prin depozitarea secundară a unităților
monomerice. 2) Alți autori susțin că fibroblaștii secretă numai unități
monomerice solubile care agregă în spațiul extracelular pentru a forma
fibre de colagen.
în lucrare prezentăm aspecte ale procesului de biosinteză a colage-
nului de tip fibrilar și influența unui substrat de colagen asupra acestui
proces, utilizînd modele experimentale in vitro.
MATERIALE ȘI METODE
Explante din primordii de molari prelevați de la șoareci albi nou-
născuți au fost cultivate in vitro, în mediul Eagle -j-10% SNV, pe mem-
brane de colagen și prelucrate după tehnica uzuală de microscopie elec-
tronică. Metoda de preparare'a' membranelor de colagen a fost prezen-
tată anterior (3). Alți muguri de molari au fost prefixați în glutaraldehidă
1,5% tamponată cu cacodilat de sodiu și postfixați în tetraoxid de osmiu
2%. Materialul biologic a fost inclus în Epon și secționat cu ultramicro-
tomul LKB. Vizionarea secțiunilor ultrafine s-a realizat la microscopul
electronic în transmisie JEM 7 la 50 Kv.
SL cere, biol., Seria biol, anim., t. 42, nr. Iț p 57 — 60, București, 1990
58
DORINA MIRANCEA, N. MIRANCEA
2
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Imaginile electronmicroscopice de ansamblu, arată că în primordiile
molarilor de șoarece alb, populația celulară majoritară implicată în pro-
cesul de fibrilogeneză este reprezentată de celule conjunctive tinere (fig. 1).
Acestea prezintă numeroase prelungiri celulare mari, precum și micro-
extensii celulare ; celulele epiteliale sînt rare. Nucleii sînt mari, cu croma-
tina fină și, adesea, prezintă 1—2 nucleoli, ceea ce sugerează caiacteiul
de celule blastice (aspect „like-fibroblast”). Citoplasmă este plină curibo-
zomi liberi sau atașați de profilurile dilatate ale reticulului endoplasmic.
De asemenea, în citoplasmă se văd mitocondrii de diferite dimensiuni și
forme. în unele celule ,,like-fibroblast” se văd numeroase dilatații ale re-
ticulului endoplasmic pline cu un material amorf (fig. 2). Spațiile inter-
celulare largi sînt ocupate de material celular amorf sau structuiat sub
formă de fibrile sau fibre de colagen cu periodicitate.
O caracteristică importantă a morfologiei celulei „like-fibroblast”,
din mugurii dentari este aceea că, pe anumite porțiuni ale periferiei celulei
limita dintre celule și matricea extracelulară (MEC) este imprecisă (fig. 2).
Polimorfismul suprafeței celulare este în relație cu compartimentarea ci-
toplasmei periferice, a plasmalemei și chiar a matricei extracelulare, ceea
ce sugerează dinamica procesului de biosinteză și de structurare a unei
componente a MEC, implicit a colagenului. Fibroblaștii formează com-
partimente la periferia lor, fiecare compartiment avînd funcții particulare.
Primul compartiment este cel al veziculelor marginale ale suprafeței ce-
lulare în care are mc asamblarea monomerilor, cu formarea fibrelor de co-
lagen. Prin fuziunea pereților laterali ai acestor vezicule se formează
niște cavități mai mari ale suprafeței celulare în Care fibrele sînt aranjate
în mănunchiuri mici. Acesta este cel de-al doilea compartiment extrace-
lular al suprafeței celulare. Ulterior, mănunchiurile de fibre devin coales-
cente, formîndu-se fascicule mari. Rezultatele noastre sînt concordante
cu rezultatele din literatura de specialitate (1), (2), (6—10) ,(12—14).
în scopul urmăririi influenței substratului de colagen asupra creșterii
celulelor implicate în biosinteză colagenului, explante din muguri de mo-
lari prelevați de la șoareci albi au fost cultivate în mediul Eagle cu adaos
de 10%' SNV. Culturile celulare au fost realizate pe substraturi diferite :
sticlă și colagen reconstituit sub formă de membrane.
Imaginile electronmicioscopice ale celulelor cultivate pe substratul
de colagen au fost obținute pe secțiuni ultrafine tăiate după un plan sa-
gital, care a trecut prin membrana de colagen și coloniile de celule care
au proliferat din explant. Explantele cultivate pe sticlă aderă mai slab
la substrat. Toate explantele pe substrat colagenic au aderat rapid și
ferm la suport și au dezvoltat colonii celulare.
După 5 zile de cultivare a explantelor de molari pe substratul de
colagen, la o temperatură de 37° C, la examinarea microscopică se con-
stată că atît celulele fibroblastice, cît și celulele epiteliale au migrat radiar
din explante și au proliferat intens, formîndu-se colonii mixte de celule
la periferia explantului (fig. 3).
Analizînd comparativ, creșterea celulelor pe cele două tipuri de sub-
straturi am remarcat faptul că numărul coloniilor de celule proliferate din
Fig. 1. — Aspectul ultrastructural al celulelor „like-fibroblast” din muguri dentari
implicate în biosinteză colagenului. Se văd prelungiri celulare filiforme (->). Reticu-
lul endoplasmic (REG) este bine dezvoltat. în spațiile intercelulare se văd fibre dc
colagen (6), care par să iasă direct din fibroblaști (zona încercuită): N = nucleu ;
M ~ mitocondrie;	= sector de fibroblast (x 20 000).
3
BTOSINTEZA COLAGENULUI IN VIVO
59
Fig. 21 — Sector de fibrohlast în care se văd profiluri de REG, parțial dilatate, cu conținut
amorf. La periferia celulei, atașat de aceasta, se vede un material fibrilar amorf (—>), probabil.
precursor al fibrelor de colagen (6), bine reprezentat în spațiile intercclulare; * = vacuolă,
probabil, cu precursori Colagenici. (x 36 000).
Fig. 3. — Detaliu ultrastructural dintr-o co-	Fig. 4. — La nivelul contactului celulă—
lonie celulară dezvoltată din explante de mu-	substrat de colagen (MC) se vede un
guri dentari, cultivate pe un substrat de colagen. Se	material electron opac (-») dispus linear,
vede o celulă care a aderat strîns la membrana de ■ în . sectorul de citoplasmă se văd filamente
colagen (MC). Celulele ,,like-fibrpblast” vin în con-	citoscheletice de streșs și elemente ale
tact intercelular prin intermediul microvililor (—»).	reticulului endoplasmic.. granular (REG)
în citoplasmă se văd numeroase incluziuni poli-	dilatate și pline cij conținut amorf
morfe, sub raportul conținutului (x22 000).	(x 46 000).
explante a fost mai mare în cazul cultivării pe membrane din colagen.
De asemenea, supiafața coloniilor și densitatea celulelor proliferate pe
substratul de colagen sînt mai mari. Examinarea prin obiectivul cu imersie
a celulelor din frontul de migrare a coloniilor nou formate arată că celulele
sînt eutrofice, au huclei mari, cu 1—2 nucleoli. Celulele fibroblastice pre-
zintă prelungiri celulare și numeroase microextensii celulare cu care se
ancorează de substrat. Celulele epiteliale au aspect globular sau poligonal
cu raportul N/C mare.
Populația celulară majoritară o reprezintă celulele fibroblastice.
Fibroblaștii aderenți la membranele de colagen au forme alungite, iar cei
din straturile superioare o formă mai puțin alungită sau tind spre cea
globulară. Fibroblaștii care vin în contact direct cu mediul nutritiv se
ancorează de celulele subiacente prin prelungiri celulare scurte sau pre-
zintă extensii celulare bulboase.
Celulele care vin în relație directă cu substratul de colagen aderă
strîns la acesta, între celule și membrana de colagen observîndu-se un
strat amorf, subțire, electronodens (fig. 4). Citoplasmă celulelor ,,like-
fibroblast” este bogată în organite celulare.
Nucleii celulelor fibroblastice care au proliferat in vitro sînt mari,
cu cromatina fin structurată și au 1—2 nucleoli mări, adesea aderenți
la membrana internă a anvelopei nucleare.
Uneori, în citoplasmă se văd profiluri dilatate deretîcul endoplasmic
pline cu material amorf, asemănător cu cel conținut în vacuolele abun-
dente din citoplasmă. Aceste vacuole au dimensiuni variabile și par să fie
implicate în geneza unor componente ale matricei extraeelulare. Consi-
derăm că ele provin din profilurile mult dilatate ale reticulului endoplasmic
granular care pierd ribozomi. Ele își descarcă conținutul în spațiul extra-
celular prin fuziunea pereților lor cu suprafața membranei celulare (1), (2).
S-a constatat că moleculele de colagen nu agregă în fibrile înreticulul
endoplasmic. Cisternele reticulului endoplasmic granular conțin precursori
de colagen în concentrații similare cu cele din compartimentele extrace-
lulare de formare a fibrelor. Se consideră că agregarea moleculelor de tro-
pocolagen intracelular este împiedicată de mai mulți factori: a) existența
unor molecule de tropocolagen incomplete (5); b) prezența unor inhibitori
ai agregării (12) și c) secreția foarte rapidă în spațiul extracelular. în
acest context, inițierea fibrei de colagen are loc la nivelul compartimen-
telor imediat adiacente suprafețelor celulare. în spațiul extracelular se
găsește colagen solubil dar, într-o anumită cantitate, și alte proteine, și/
/sau mucopolizaharide.
Se consideră că eliberarea colagenului în afara celulei se realizează
pe două căi: a) formarea unor comunicări directe ale reticulului endoplas-
mic cu plasmalema și matricea extracelulară și b) formarea unor vezicule
de secreție, al căror conținut este eliberat extracelular.
Unii autori (1), (2) sugerează faptul că spațiile intercelulare înguste
determină menținerea unei vîscozități crescute a soluțiilor extraeelulare,
ceea ce împiedică pierderea moleculelor de colagen prin difuzie. Astfel
se menține o concentrație locală înaltă a colagenului și aceasta poate să
favorizeze formarea fibrelor de colagen.
60	dorina mirancea, n. mirancea	4
.	. BIBLIOGRAFIE ’• .•	'
.l. BIRCK . O. E., TRELSTAD R. L„ J. Ccll Biol., 99 .(6):. 2024-2034,: 1984.	• ' '
2.	BIRLIC D. E„ TRELSTAD R. L., ,L Ccll Biol., 103 ; 231-240, 1986.	. .	..
3.	CĂLOIANTMORDÂC'HEL MARIA, MIRANCEA N., Rev. roum. Biochim., 19 (3): 193-
" 198, 1982.	’	. .
4.	CHAMBARD M„ GABII ION J., MAUCHAMP J„ J. Coli Bibi.,' 88 : 157-166, 1981.
5.	ClRSTEANU MIOARA,. VI.ADESCU C., Colagenul — biochimic și fiziologie, Edil. Aca-
demici, București, 1982.
6.	GOLDBERCr B^'GREEN ÎL, J. Ccll Biol., 22 (1): 227-259, 1964.
: 7.. GOULD B. S., Collagen biosynthesis. m : Treatise on collagen, voi; 2, Biology of collag.en,
General Editor Ramachandran G. N., Academic Press , New York, London ,1968.
8.	IRWIN A. S., J. Ccll Biol.,. 34 (1.): 83-95, 1967.
9.	LITWIN J., J. Ccll Science, 40 : 281-291, 1979.
10.MAJAMAĂ K., Biochem. J., 196 :’203-206, 1981. '	• 1
11.	MIRANCEA N„ MIRANCEA DORINA, CALOIANIJ-IORDĂCHEL MARIA, St. cere,
biol.., seria biol, anim., 39 (1): 73 — 78, 1987.
12.	NA G. C., BUTZ L. J., CARROLL R. J., J. Biol. Chem., 261 (26): 12290-12299, 1986.
13.	PERLMAN M./BAl’M J. L./KAYE G., J. Ccll Biol., 63 : 306-311, 1974?
14.	TRELSTAD R. L.,'La llechcrche, 12 (120>: 312 — 321, 1981.
Primit in redacție ’’	"■	Iiislilului de .științe biologice
la 18 octombrie 1988	București, Splaiul- Independenței, nr. 29(>
STqDTI'BIOCHIMICE COMPARATIVE ASUPRA LACTAT
BEHIDROGENAZEI DE LA HY PORHT ALMICHtHYS.
' : " A1OLITRIX, ARISTICHTHYS NOBILIS
fZ'JtA. ' ■ Șl DE LA HIBRIDUL LOR '
■	C TESIO, DANA: 1OB DĂCHESCU, 1. F. DUMITUU șl D. VIZITIU
■ ■ : li .	,1 UIT: / .	. ....	: 7	:
■ rThc taclale dchydnogenase. activity from the white musclc of thc l'ish-specios llypophtal- .
n]ichtiyjșs.inol4trix, Aristichthys n and Hiat of thcir hybrid was studied. The kinctics .
. v .stucjics show that thc hybrid presents morc similitudes with The genitor A. nobilis, but
' has'chârâcteTistic featurcs. The chromatographic studios emphasize, in thc three cases
two proteic peaks with LDH activity, but eluted with different clution volumes. .	,
Pe plan mondial, una dintre problemele majore ale pisciculturii este
cea a recunoașterii raselor de:pești cu importanță economică, în vederea
selecționării pentru reproducerea artificială a genitorilor^ cu cele mai
buhe însușiri de rezistență, prolificitate și productivitate. Întrucît crite-
riile clasice bazate pe morfologie, biometrie și colorit nu oferă întotdeauna
date sigpre pentru identificarea și marcarea genitorilor se folosesc din ce
în ce niai multe metode bazate pe separarea biochimică a unor consti-
tuenți celulari, metode care pun în evidență markeri biochimici și genetici
utili scopului propus.	.
în literatura de specialitate există multe studii privind separarea
electroforețică a proteinelor serice și musculare'care oferă informații pre-
țioase taxohoihice și filogenetice. Astfel de studii (3), (4-), (12), (14) au
urmărit elucidarea următoarelor probleme : separarea unor specii înru-
clite și clarificarea statutului lor taxonomic, caracterizarea unor specii
și populații de pești și a hibrizilor interspecifici, realizarea unor variații
intrapopulaționale datorită hrănirii și dimorfismul sexual sezonier.
în această lucrare sîht prezentate studii biochimice comparative ale
lactat deludrogenazei,'(EC 1.1.1.27) musculare de la genitorii UypophtaU
miclitliys	Aristichthys nobilis (5) și de la hibridul lor.
La pești, lactat dehidrogenaza este o enzimă tetrameră, alcătuită
din patru subunități cu o masă moleculară de 36 000 daltoni (6), între
care există o acțiune cooperativă (7), (10). Izoenzimele LDH—1 (H4j
LDH—2 (H3M) predomină în ser și în țesuturile cu un metabolism oxi-
dativ intens (creier, rinichi), iar izoenzimele LDH—4 (HM3) și LDH—5
(M4) predomină în țesuturile cu o glicoliză anaerobă intensă (mușchii
scheletici). Taylor (13) a determinat secvența de aminoacizi a izoenzimei
LDH—5 izolată din țesutul muscular al rechinului Squalus acantliius, iar
Adams (1) a realizat aceeași performanță pentru LDH—1 din miocard.
MATEMAL ȘI METODE
Experiențele aii fost realizate pe 52 de exemplare de pești : Hypo-
plitalmichthys molitria (<?), Aristichthys nobilis (?) și pe hibridul lor, obținute
St, ccrc. biol., Seria biol, anim,, L 42,. nr. 1, p. 61 — 68, București, 1990 .
63
DIANA DINU și colab.
2
de la Stațiunea de cercetări pentru piscicultura de Ia Nucet. S-au prelevat
mușchii albi și s-a realizat un extract de 1 g țesut muscular cu 10 ml so-
luție de NaCl 0,9%, După mojarare, omogenatul a fost incubat o oră, la
4° C, și apoi centrifugat 10 minute la 7 000 r.p.m. Supernatantul repre-
zintă extractul proteic total.
Concentrația proteică din extractul proteic total a fost determinată
conform metodei Lqwry (9), folosind ca standard albumina serică bovină.
Dozarea activității LDH s-a efectuat conform metodei lui Babson și
Phillips (2), în care se urmărește la 340 nm scăderea densității optice ca
urniare a oxidării NADH. Amestecul de reacție conține 1,7 ml soluție
tampon Tris-HCl 0,2 M, pH 7,4, 0,1 ml soluție NADH 6,6 mM, 0,7 ml
soluție piruvat de sodiu 30 mM și 0,2 ml preparat proteic diluat cores-
punzător. Pentru fiecare probă se efectuează și un martor care conține
aceiași reactivi, cu excepția NADH. Activitatea enzimatică se calculează
utilizînd formula :
(Unități/ml ^ )-^^	.
unde 6,2. 106cm2/ml este coeficientul de extincție al NADH la 340 nm,
iar B este factorul de diluțieal extractului proteic total. Activitatea spe-
cifică a fost exprimată în unități/mg proteină/minut.
Studiile cromatografice au fost realizate pe o coloană de Sephadex
G—-200 (0,9x10 cm) echilibrată într-o soluție de NaCl 0,9%, eluția fiind
realizată cu aceeași soluție salină, cu o viteză de 20 ml/oră. Au fost colec-
tate fracții a cîte 3 ml, care au fost analizate din punctul de vedere al con-
centrației proteice și al activității enzimatice.
Electroforeza în gel,de poliacrilamidă s-a realizat conform metodei
descrise de Davis (5), aplicîndu-se probe de 250 pg proteine per gel. Mi-
grarea electroforețică a fost realizată la 2 mA/gel, timp de 4—5 ore. La
sfîrșitul migrării electroforetice, benzile proteice au fost evidențiate prin
incubarea gelurilor într-o soluție de AmidoBlack 10 B 1 % preparată în
acid acetic 7 %, timp de 20 minute .și prin spălare cu o soluție 7 % de acid
acetic (11). Izoenzimele LDH au fost vizualizate prin incubarea gelurilor
timp de 20 minute, la întuneric, într-o soluție conținînd lactat de litiu
0,1 M, 50 mg NAD+, 5 mg Nițro Blue Tetrazoliu și 0,5 mg fenazin meto-
sulfat în 100 ml soluție tampon KH2PO4 AK2HPO4 0,05 M, pH 7,4.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Au fost realizate studii cinetico-moleculare asupra LDH musculare
de la genitorii H. molitrix,:‘A. nobilis și de la hibridul lor. Menținînd
constantă concentrația de piruvat din mediu! de reacție la 18 gmoli, s-a
efectuat un studiu a! variației activității LDH cu concentrația de NADH.
Enzima de la A. nobilis are o activitate medie de 1,44 U/mg proteină/
minut și se saturează în NADH la 660 nmoli; cea de la H. molitri® are o
activitate medie de 0,93 U/mg proteină/minut, saturația în NADH rea-
lizîhdu-se la o concentrație de 200 nmoli NADH în mediu ; enzima din
țesutul muscular al hibridului lor are o activitate medie de 2,37 U/mg
proteină/minut, saturîndu-se în NADH la 660 nmoli.
3	LACTAT DEHIDROGENAZA LA H. MOLITRIX și A. NOBILIS	63
Reprezentările Lineweaver — Burk(fig. l)peimit calcularea urmă-
toarelor valori KM pentru NADH : 2 x 10~4 M pentru enzima din A. no-
bilis \ 6,8x10“5M pentru enzima din H. molitrix și 2,6xlO-4M pentru
LDH din hibrid. Se constată că LDH de la H. molitrix prezintă o afinitate
de 32 ori mai mare pentru NADH decît enzima de la A. nobilis. KM en-
zimei de la hibrid este valoric apropiat de valoarea constantei LDH de
la A. nobilis.
Experiențe similare au fost realizate în vederea determinării con-
centrației de saturație în piruvat, celălalt substrat al enzimei.LDH de la
A. nobilis se saturează în piruvat la 18 pmoli, cea de la H. molitrix la 27
pmoli, în timp ce enzima de la hibrid se saturează la 6 pmoli cetoacid.
în figuia 2 prezentam schițele Lineweaver-Burk pentru cele 3 cazuri, care
permit calcularea constantelor Michaelis : 4,8 X1O~3M la A. nobilis, 9,26 X
X1O"3M la H. molitrix și 1,48X1O-2M la hibrid. Rezultatele obținute
indică o afinitate mai mare a LDH pentru NADH decît pentru piruvat.
Km enzimei de la hibrid este mult mai mare decît constantele cinetice
determinate la genitori, ceea ce indică un metabolism mai anaerob la
hibrid decît la genitori.
S-au realizat studii cinetice în vederea determinării duratei fazei
staționare, rezultatele experimentale obținute fiind prezentate în figura 3.
Faza staționară a procesului durează 60 secunde pentru LDH de la A. no-
bilis, 90 secunde pentru enzima de la H. molitrix, în timp ce la hibrid se
evidențiază o cinetică rapidă, faza staționară durînd 5—10 secunde.
Investigarea efectului pH asupra activității enzimatice poate da
informații asupra micromediului centrului catalitic activ al LDH în cele
trei cazuri studiate. Experiențele au fost realizate cu soluții tampon
Tris-HCl 0,2 M, 1a valori de pH cuprinse între 7,2 și 9,0. Enzima de 13'
A. nobilis are o activitate maximă la valori de pH cuprinse între 7,6 și
8,0, în timp ce LDH musculară de la H. molitrix prezintă o curbă a
variației activității cu pH de aspect total diferit, cu un singur maxim
evident la pH 7,4. Comportamentul enzimei din țesutul muscular al hi-
bridului este similar cu cel al genitorului A. nobilis (fig. 4). Toate studiile
cinetice arată că hibridul prezintă multe similitudini cu A. nobilis, dar
are și particularități proprii.
S-au realizat studii cromatografice pe coloane de Sephadex G—200
în vederea caracterizării heterogenității moleculare a LDH musculare de
la cele trei specii de pești. în figura 5 prezentăm cromatograma obținută
în cazul enzimei de la A. nobilis. Se evidențiază două picuri cu activitate
LDH, valorile maxime fiind obținute în eluantele nr. 7 și nr. 21. Primul pic
reprezintă enzima tetrameră, iar cel de-al doilea are o capacitate catalitică
mult mai mică, putînd fi datorat unor forme monomere rezultate prin
depolimerizarea lactat dehidrogenazei.
în figura 6 prezentăm cromatograma obținută în urma unui studiu
similar pe extractele musculare de la H. molitrix.Se evidențiază tot două
picuri proteice cu activitate enzimatică corespunzătoare probelor nr. 7
și nr. 12.
Comportamentul cromatografic al LDH musculare de la hibrid
(fig. 7) este total deosebit de cel al enzimelor omologe ale genitorilor ; picul
principal are un volum de eluție de 27 ml (proba nr. 9), iar cel secundar
de 45 ml (proba nr. 15).
64
DIANA DINU și colab.
5
LACTAT DEHIDROGENAZA LA H. MOLITRIX și A. NOBILÎS
Fig. 1. — • Schiță Lineweayer — Burk ' a variației ac-	'	.	.	■	:	.	? .
■ tivității LDH musculare 3e la A. Robilis, H. molitrix FiȘ- ~ Schițele Line^eaver— Burk pentiii pirir^aL în cazul LDH '
' și de-la iibridul lor . cn concentrația de NADH.	inusculaie de la cele .Li ei loturi de pești: gemtorii și hibridul lor.
- Cinetica preparatelor de LDII musculare.	Fig. 4. — Variația activității LDH cu pH mediului de reacție.
5-c. 2030
gg	DIANA DINU și colab.
6
Fig. 7. — Proteinele musculare și LDH, separate cromatografic pe Sephadex G —200
din hibrid.
Fig. 8.— Schița proteinelor serice, separate electroforetic, din cei doi genitori și din hibridul lor.
S-au realizat studii electroforetice comparative asupra proteinelor
serice de la cele trei loturi de pești (fig. 8). în cazul hibridului se obține
o proteinogramă similară cu cea de la A. nobilis, cu următoarele carac-
teristici : concentrația albuminelor mai scăzută decît la H. molitrix și
polimorfism proteic crescut la nivelul ^-globulinelor.
Similaritățile biochimice dintre hibrid și genitorul J. nobilis sînt
mai bine reliefate în cazul izoenzimelor LDH separate electroforetic
(fig. 9). La A. nobilis, izoenzimele serice LDH—4 .și LDH—5 lipsesc sau
sînt în concentrații mici, LDH—3 fiind cea mai intensă formă moleculară.
La H. molitrix, LDH—4 și LDH—5 sînt bine conturate și apar chiar sub
234	567	69	1	2	3	4	5	6	1	2	3	4
-------------------------- „..................► ------------A n —
Fig. 9. — Izoenzimele LDH serice, separate electroforetic din serul de la A. nobilis, molitrix
și de la hibridul lor.
(□T
68
DIANA DINU și colab.
8
forma mai multor benzi. Hibridul are aceste izocnzime, dar în concentrații
mai mici, deci moștenește ambele caractere de la genitori.
Pentru siguranța concluziilor privind asemănarea metabolică a unor
hibrizi cu genitorii lor, considerăm, că studiul unor enzime markeri ale
unor căi metabolice este deosebit de important.
BIBLIOGRAFIE
1.	ADAMS M. J., FORD G. C., Nature, 227 : 1098, 1974.
2.	BABSON A. L., PHILLIPS G. E., Clin. Chim. Acta, 12: 210, 1965.
3.	BALAHNIN I. A., GALAGAN N. P., Biochim. gcnet. rîbî., 151 : 143, 1973.
4.	CR1SS T. F., Proc. Bo.y. Irish. Acad., B 78: 323, 1979.
5.	DAVIS B. J.. Ann, N. Y. Acad. Sci„ 121 : 404, 1964.
6.	HANG J. S„ KABACK H. R., Proc. NatlC Acad. Sci., 69: 3336, 1972.
7.	KANINGS.W. N., BARNES E. M. JR.,.Eur.. J. Biochem.,.38 : .58,. 1973.
8.	LINEWEAVER IL, BURK D., J. Am. Chem. Soc., 56: 658. 1934.
9.	LOWKY O. H., ROSEBROUGH N. J., FARR L. A., BANDALL R. J., .1. Biol. Chem.,
:	193 : 165, 1951. .• ..
, 10. MATERl A., KAN1NGS % N., Eur. J. Biochem„ 38 : 58^ 1973.
11.	PASTEWKA N. J., NESS A. T., PEA.COGK A. C., Clin. Chim: .Acta, 14: 219, (1966. '
12.	STARMAGH. J., Acta hydrobiol., 21 : 23,7, 1979. ( );%'%%%%%	■
13.	TAYLOR .S., Proc. Natl. Acad. Sci., 70: 119, 1972; : : • :	;	:	: '
14.	VĂLEDĂ M.', KRASNIKA 1% KAPKOVA J.1, VALENȚA; S., Anim. Bloo.d Groijps .Bio-
; ■ chem. Genet., 16 : 49, 1985.	;	: i *■ ' . ‘ :	3	;
; Primit în redacție '	* ’•	, i^tcuilaleâ dcdbiQlonic ' ■ ;	! ' I
Ia 8 decembrie 1989	;	' București, SplaiuV Independenței, nr. 9.5 — țȚL
EFICIENTA ECOLOGICĂ A ZOOPLANCTONULUI ÎN ZONE
DE GOLF ALE LACULUI PORȚILE DE FIER I .
LAURA TEODORESCU, V. ZINEVICI, M. OLTEAN și N. NICOLESCU
Țhe ccological efHciency is the ratio bctwecn the secondary production ol the given Iovei
and the production, of the former Iovei: This.ratio allows to estimate the cMicicncy of food
.employmcnt. by the zooplankton. The ecological cflicicncy dcpcnd.s on : țhe type of con-
’ sumerS: (c, ,or c2), the.biologica! productivity of .that arca, as. wellas llie slructure jnodi- .
fications oi' the plancton commuhitibs.. This paper analyscs the zooplankton ecological.
efliciehcy in three golf arcaș of Iron Galeș Lake I : Bahna in 1981, Ccrna during 1981 —
-1983 and Mraconia bețween 1981 — 1982. As for the trophic Iovei threc gulfs have evolved
betweeh 1.981 and 1983 frommeso; to eutrophic, and this, ac cording to Piederson and co-,
workers (1976), means, a poor uptakc of the food stock.by the zooplankton. The ecolo-
gical cflicicncy of the zooplankton in Lhe threc gulfs is low ; greater values of the secondary
Show greater p.ossibilities of using diHcr^nt food sources by these consitmcrs, as compared
țo the primary consiimers. The ecolb’gicarelficicncy of the Ci zooplankton shows the highest
values during the summer time andiii the.autumn, while in the cașe of zooplankton c2, :
tiie maxim.um efficiency is ropotded in spring and summer.
Eficiență ecologică este raportul dintre producțiă secundară a ni-
(J " p.......................................... \............
——-—I. El arată ce pro-
*En ă /
porție din hrana (energia) produsă de nivelul trofic precedent este pusă
la dispoziția nivelului trofic succedent-(l).
Consumatorii zooplanctonici primari (cx) utilizează ca sursă de hrană
nanofitoplanctonul, care acoperă numai 50% din necesarul de hrană al
zooplanctonului. De aici,rezultă, că zooplanctonul își procură o parte su-
plimentară de hrană din alte surse (agregate detrito-bacteriene și resturi
organice de natură alohtonă) (2). .
: Consumatorii zooplanctonici secundari (c2) au ca hrană preferen-
țială zooplanctonul %, dar pe lîngă acesta se hrănesc și cu bacterii, alge,
detrituș. . . ■	, ,
. .Lucrarea de față analizează eficiența ecologică a consumatorilor zoo-
planctonici în 3 zone de golf ale lacului Porțile de Fier I;
METODA DE LUCRU
' Eficiență ecologică a zooplanctonului s>a determinat im golfurile
Bahna în anul 1981, Cernă în perioada 1981—1983 (în golful Cer na s-au
efectuat observații în două stații : golf-coadă și golf-centru, întrucît între
cele două zone ale golfului există vizibile ^diferențe în ceea .ce privește
dinamica și structura asociațiilor planctohice), și Mraconia în perioada
1981—1982. Ea a fost calculată pornind de' la date de productivitate ex-
primate în cal/m3/21.	:%	:	,
Eficiența ecologică a. zooplanctonului cx s-a. determinat prin ra-
portul dintre productivitatea netă a consumatorilor pașnici și productivi-
St. cerc, biol., Seria biol, anim.', t. 42, nr. 1, p. 69—72, Bucuroșii, 191'0
70
LAURA TEODORESCU și colab.
2
3
EFICIENȚA ECOLOGICA A ZOOPLANCTONULUI
71
(P c \
—2-M. Eficiența ecologică a zooplanctonului
Pnf /
c2 s-a determinat prin raportul dintre productivitatea netă a consuma-
torilor răpitori ai productivitatea netă a consumatorilor pașnici (.
REZULTATE ȘI DISCUȚII
Toate cele 3 golfuri au evoluat din 1981 spre 1983, din punct de
vedere trofic, de la mezo-spre eutrofie. în lacuri oligo- și mezotrofe,
algele reprezintă peste 50% din hrana zooplanctonului, iar bacteriile și
detritusul mai puțin de 50% (2). în lacuri eutrofe, algele reprezintă 5—
15 %, detritusul 10 —20 % și bacteriile 70—85 % din hrana zooplanctonului.
Așa cum s-a arătat însă, dintre alge, zooplanctonul consumă de preferință
nanofitoplanctonul, care reprezintă în bazinele eutrofe cea mai mică parte
din producția algală.
Eficiența ecologică a zooplanctonului cx (tabelul nr, 1) în golful
Bahna, în cursul anului 1981, prezintă valori scăzute primăvara și toamna,
maxima înregistrîndu-se în cursul verii. în golful Cerna (pentiu aceeași
perioadă), minimele sînt, de asemenea, toamna, iar maximele în cursul
verii. în anii 1982 și 1983, minimele s-au înregistrat în luna mai, în timp
ce maximele au fost atinse în cursul verii. în golful Mracbnia, eficiența
Tabelul nr. 1
Eficiența ecologică a zooplanctonului cx (PnCj/Pnf) și a zooplanctonului c2 (Pn^a/Pn-i)
Anul ;	Luna	Eficiența ecologică							
		Bahna		Cerna-coadă		Cerna-centru		Mraconia	
		ci 1	?2	c> 1	^2	ci i	«2 :	r> 1	c2
*	V	0,40	432,56	0,20	37,50,	3,14	■ i 89,93	0,49	130,68
	VI	0,73	8,52	0,08	10,87	0,15	41,02	0,93	16,13
	VII	12,76	0,07	11,33	1,81	0,77	9,28	11,04	0,16
1981	VIII	4,38	4,48	2,50	5,80	2,05	1,08	4,99	24,68
	IX	2,69	0,56	1,73	28,05	0,19	46,63	48,08	3,46
	X	0,28	0	0,02	0	0,07	0	3,85	35,75
	^g	1,52	2,94	0,50	7,04	0,46	10,95	4,09	10,05
	V	—	18,78	0,0001	0	0,004	50,00	0,03	1,30
	VI	—	45,41	0,13	10,38	0,37	10,91	3,53	0
	VII	—- ■	6,64	0,93	327,18	1,97	90,39	0,16	8,48
1982	VIII	—	1,10	3,98	7,14	0,77	1,88	3,76	5,02
	IX	' —	0	2,46	6,37	0,80	9,73	9,47	3,80
		— .	10,00	—	—•	: —- •	■*—•	: —	
		. —	6,30	0,16	10,91	0,28	15,53	0,90	2,91
	V	—	42,25	0,01	66,67	0,03	25 ,00			—
	VI		0	2,07	12,89	0,19	45,65	—	—
	VII		0,83	1,45	12,98	0,11	59,55	—'	—
1983	VIU		11,52	11,17	24,29	6,09	3,11	■ —	—.
	IX		0	0,08	0	0,09	0	—	—,
	X		8,11	0,26	0	0,11	0	—	—
	Xj		1	3,85	0,44	8,04	0,18	7,72	—	—-
ecologică scade semnificativ din 1981 spre 1982 ; minimele se înregistrează
tot primăvara, dar, spre deosebire de celelalte cazuri, maximele se întîlnesc
toamna. Valoarea cea mai mare a mediei geometrice anuale (Xg) a efi-
cienței ecologice a zooplanctonului cx o întîlnim în golful Mraconia în anul
1981 și ea s-ar putea explica prin caracterul preponderent oligotrof al apei
în cursul acestui an.
Piederson și colab. (3) au arătat că rezervele de hrană ale zooplanc-
tonului sînt tot mai slab valorificate pe măsură ce bazinele evoluează de la
oligomezotrofie spre eutrofie.
Deși la fiecare trecere de la un nivel trofic la altul se produc însem-
nate pierderi de energie, eficiența ecologică a zooplanctonului c2 prezintă
valori mai ridicate decît a zooplanctonului cx, ceea ce reflectă o mai bună
valorificare a rezervelor nutritive de către consumatorii secundari decît
realizează consumatorii primari în raport cu producția fitoplanctonică.
Din tabelul nr. 1 se constată că în toate cele 3 golfuri studiate apar
situații cînd eficiența ecologică a zooplanctonului secundar depășește 100%,
fapt ce se explică prin lărgirea spectrului bazei trofice a acestei verigi a
biocenozei. Spre exemplu, Asplanchna priodonta, care este un carnivor, se
poate hrăni complementar și cu alge, de asemenea, Synchaeta. Ciclopidele
adulte, care sînt consumatori secundari, în funcție de condițiile ecologice
ale bazinului respectiv, se pot hrăni alternativ prin predatorism sau prin
filtrarea algelor (4).
La golful Bahna, în perioada 1981—1983, eficiența ecologică a con-
sumatorilor secundari este maximă primăvara. La Cerna-coadă maxima
o întîlnim primăvara în anii 1981 și 1983, pe cînd în 1982, în luna iulie.
La Cernarcentru, în 1981, valoarea maximă este tot primăvara, pentru
ca în 1982 și 1983 aceasta să fie în cursul verii. în golful Mraconia eficiența
ecologică cea mai mare este în luna mai pentru anul 1981, iar pentru 1982,
în luna iulie. Se constată deci că în cazul zooplanctonului c2, Xff anuală a
eficienței ecologice crește din 1981 spre 1982 (cu excepția golfului Mra-
conia), ca apoi să scadă în 1983.
Comparînd X^ anuale ale eficienței ecologice a golfurilor studiate
cu cea a unor ecosisteme din deltă (5) se observă o asemănare între golful
Mraconia și ghiolul Merhei, pentru zooplanctonul c1? și între Cerna-centru
și Merhei, pentru zooplanctonul c2.
CONCLUZII
în raport cu structura calitativă și cantitativă a zooplanctonului, și
cu structura calitativă a fitoplanctonului, eficiența ecologică a zooplanc-
tonului, în cele 3 golfuri studiate în zona lacului Porțile de Fier I, este
scăzută, indicînd o slabă eficiență de utilizare a rezervelor de hrană; în
aceasta se reflectă condițiile de troficitate ridicată din planctonul celor 3
zone studiate.
Eficiența ecologică a zooplanctonului c2 este mai mare decît cea a
zooplanctonului cn datorită posibilităților mai mari de valorificare a di-
verselor resurse nutritive.	'
Eficiența ecologică a zooplanctonului ct prezintă valorile cele mai
mari în cursul verii și mai puțin toamna, în timp ce pentru zooplanctonul
c2 eficiența maximă se înregistrează primăvara și vara.
72	LAURA TEODORESCU și COlab.	4
>	..	.	' ■ BIBLIOGRAFIE	. . ' '	'	;
;1. BOTNARI.UC N., VÂD.1NEANU A., Ecologic, :Edit.. Didactica. și .pedagogică, București,
1982.'	’	" .	;	• . A
2’. niLLBRICHT-lEKOWSk .A., -Poh ocol. Stud;’ 3 (1) : 3-98, 1977.
3.	PIEDERSON G. L., WELCH EB„ LUT A. II., Hydrobiologia, 50 (2): 129-144, 1976.
4.	POURRIOT R., CAPELANQ J., CIIAMP P;, MEYER „T. A,, Ecologic du plaiiklon des caux
, ;	conlitienlales, Collcction d’Ecologie, 16, .Masson, .Paris, 1982; . ?.
5.	ZINEVICI V., OLTEAN AL, TEODORESCE L., N1COLESCU D„ NICOLESGU N-, De.Ița
. Dunării, Studii și comunicări de ecologie, 1: '224—230, Țulcca, 1985. '-
; ’ ; : ; • ’4; > ' • ■ ;	' a ■	. ' ' • > ' xv y ..	;; •
Primit în redacție „	institutul de științe biologice
.....'la 25' octdthbrib 1'988	‘ Blicurești, Splaiul independenței nr. '296
NOTĂ CĂTRE AUTORI
Revista „Studii și' cercetări de biologie, Seria biologie ani-
mală” publică articole originale de nivel științific superior din
toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomie, fizio-
logie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu
alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări
științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor,
consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor
cărți de specialitate apărute în^ară și peste hotare.
Aut orii sînt rugați să înainteze articolele,- notele și recenziile
dactilografiate ia două rînduri, in două exemplare.
Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor1 fi' dactilo-
grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș
pe' hirtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate in conti-
.nuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text,
tabele și. grafice. Citarea bibliografiei in text se va'face prin nun e-
re. în bibliografic se vor ci la, alfabetic și cronologic, numele și -
inițiala autorilor (cil majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau
ale revistelor (prescurtate .conform uzanțelor internaționale), volu-
■ mul, urmat, în cazul în care este menționat, de număr (în paran-
teză), despărțit prin: de pagină și an. Lucrările vor fi însoțite de
o prezentare în limba engleză de maximum 10 rînduri. Textul
lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu
trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate.
Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine *în
exclusivitate autorilor.
La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani-
mală” paraît '2 fois par an.
^Toute commande de l’ătranger sera adresăe â ROMPRES-
FILATELIA, * Dăpartement d’exportation-importation (Presse),
Boîte- poștale 12—201, tălex 10 376 prsfir, 7'8104—Bucarest,
Roumanic, Calea Griviței 64—66, ou â ses representants â l’btranger.