COMITETUL DE REDACȚIE ei • l • J 1 0 nulii si cercetau de. Redactor responsabil: • - ' MIHAI BĂC^SCU, membru corespondent al Academiei Republicii .. Socialiste România ' SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ Redactor responsabil adjunct J / - 1 . ' ' -profer. doc. NICOLAE SIMIONESCU • \ Membri: - " ; ’ . ' dr. doc. PETRU BĂNĂRESCU; NIGOLAE BOTNARIUG," - membru corespondent ai Academiei Republicii Socialiste România ; prof. dr. doc. ILIE;DICULESGU; |MIHAIL A. IONEȘGU| membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; Academi- cian PETRE JITAR IU ; OL GA NEGRASOV, membru corespondent : al Academiei Republicii Socialiste ''România; drL GRIGORE > STRUNGARU; dr, NICOLAE TOMESCU; dr. RADU MEȘTER . — secretar de redacție. ’ TOMUL 40, NR. 1 ianuarie — iunie 1988 S U M A R „ A Prețul uitui abonament în țară-este de 60 de lei. • în .țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile-de abonâ^ inente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul export-import presă, P.O. Box 12 — 201, telex 10 376 prsfi r, Calea Griviței nr, 64—66, 78104 București,'R. S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. ■ . ■ ' ■■ ' N. - A pi ;'A'/ ; ■ ■ A?':;'' • : ' Manuscrisele se vor trimite pe, adresa’ . ' Comitetului de redacție âl revistei „Stu- dii și cercetări de biologie, Seria biologie șnimală”, iar cărțile și revistele pentru ✓ . , ' . schimb pe adresa Institutului de științe ■ . biologice, 79651 București, Splaiul In- > - dependenței nr. 296. '• MARIN C. VOIGU, Contribuții la cunoașterea neuropterelor și coleopterelor prăda- toare ale dăunătorilor agriculturii din România...................... . ................ (a K. FABRIT1US și G. ROMANCA, CreofiHa la muștele sinantrope . . . .......................... 9 N. TOMESCU, 1 GORO1U și GH. STAN, Rolul feromonilor în dispersia-insectelor Htcfage........................................................................... 15 1. ROȘCA, V. BRUDEA și ELENA BUCUREAN, Elemente de tehnologie privind utilizarea feromonului sexual de sinteză pentru buha semănăturilor (Agrotis segetum Den. el SehHf.) in lucrările de prognoză și,avertizare...................■.<............. 21 IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN și ANA ILONCA, Efectul decanoforțiilui asupra utilizării glucozei și sensibilității la insulinâ a diafragmei șobolanilor tineri stresați 20 GH. NĂSTĂSESCU și I. CEAUȘESCU, Evoluția metabolismului energetic și a unor indici hematologiei la Anas plc.tyrbyr.cbos L. și Turdus menita L. . J;................ 33 MÂRTA GAbOS, RODICA GIURGEA și DANIELA RĂ1LEANU, Efecte tiroidiene asupra unor parametri ai metabolismului glucidic In puii de găină;, pe fondul administrării de furaje cu compoziție proteică diferită . ............................... 39 VICTOR IA-DOINA SANDU, Efectele unei furajări deficitare in proteine, asupra meta- bolismului tisular al oviduetului la găină................................ '............. 43 D. COPREAN, ANA ILONCA și V. MICLEA, Efectul reducerii cantității de proteină ori a administrării ureei în hrană asupra unor parametri ai metabolism^ glucidic la gîscă. ................................................................................ 47 RODICA GIURGEA și IOANA DUMITRU, Unele aspecte privind reacțiile îmunolo- giee la puii de, găină în urma.administrării aerului antibursă . ........................ 53 ILDIKâ URAY, ȘTEFAN IA SĂLĂGEAN și ILDIKO MOCSY, Studiul procesului de acumulare a stronțiului din apă in viețuitoare acvatice inferioare.................... 57 LOTUS MEȘTER și DRAGOȘ SCRIPCARIU, Localizarea histochimieă.a arilsulfatazei în ovarul unor pești telcpsteeni......................................................... Qț NICOLAE MIRANCEA și DORINA MIRANCEA, Investigații olcctronomlcroseopice . în două cazuri de leucemie cu „hand-mirror cells”....................................... @5 RECENZII.................................................... 69 EDITURA ACADEMIEI R.. S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 Rr-79717 București 22 ■ - telefon 50 76 80 ~ ADRESA REDACȚIEI Calea- Victoriei nr. 125, R—79717 București 22 - telefon. 50 76 $0 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 1^-72, BUciifești, 1088 SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA NEUROPTERELOR ȘI COLEOPTERELOR PRĂDĂTOARE ALE DĂUNĂTORILOR AGRICULTURII DIN ROMÂNIA TOME 40, N° 1 January — June 1.988 MARIN C-. VOICU CONT E N T S MARIN G..VOIGU, ContribuHons lo the knowledgc of prcdatory ncuroptcra and coleop- (cra of agricultura! pcsts in Remania . . .................................... K. FABR1T1US and G. ROMANGA, Grcophily- of synanthropic flies................... , g N. TOMESCU, I. CORO1U and GH. STAN, The role of pheromones on the disper-, sion of phyfophagous insects . . ... . . . . , . . . ..... . . . . . ^5 I. ROȘCA, V. BRUDEA and, ELENA BUCUREAN, Teclmwlogical clements cdneefnJng llie usc of synthesis sexual phcromone for. Agiotis scgelum Den. el Schiff.’in prognosis and warnirg . . . . .... . . . ...........f . ■_ 21 IOS1F MADAR, NJNA Ș1LDAN and ANA 1LONGA, ETfccts of “Decanelor’U- Tip ou - y the glucose utilization and. insulin sensitivity of the diaphragm of ștressed young ■ : “ r^S- j - • •..• yy ..........., ..............'. . 20 GH.’ NĂSTĂSESGU’aiidyi.. GEAIăȘESGU, The metabolic energy .cwohrtion of somț ' hcmatologlcăl indîces of A nas plalyrhynchos E. and,. Țurdusi- mcfiila-,-L. . ; . . 33 MÂRTA GÂBQS, ROD IGA GIURGEA and DANIELA R/XILEANU, Thyroicl effeets upoh some paramelcrs of carbohydrate metabolism in ehic'kenS bn^ wH-h fodder of diîferent protcin oontcnts . . . . . . .m. . . . . . ... S .3.9 V.ICT0RIA-D01NA SANDU, Effects of food protcin deficicncy upon tissue metabolism of’ hon oviduct................................................ .............. • • . 43 D. GORREAN, ANA ILONCA and V. MIGLEA, Effect of dccreascd-prolein content or urca administration in fodder on some părameters of carbohydrate metabolism- ’ in gcese. ...................................-. . .. .......... - y 47 ROD1GA GIURGEA and IOANA DUMITRU-, Some aspects of immunolbgical reaelions in chickens following. antibursal scrum administration •. . . . . .< . . . . • . ■; 53 1LD1KO URAY, ȘTEFAN IA SĂLĂGEAN and ILDIKO MOGSYy Some-resulls cbiN . ’ cerning the accumulatioh of strontium from water in aquatic .biota ... . . • 57 LOTUS MEȘTER and DRAGOȘ ȘGBIPGARIU, IlisLochemical localizalion of raryl-i ’ sulfatase in the ovary of some. țclcostean fishes . .’ . ...... ..........m ... $1' N-IGOLAE M1RĂNGEA and DORINA. MIRANGEA, Elcctrqnuii.croscopic investiga lions in tiv o cases of “hand-mirrcr cells”-kukcmia ... . v....................... 65, BOOK BEVIEWS'. St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 40, nr.. 1, p. 1 — 72, București, 1988 In this paper the author prcsenls the following 8 specios of preda lor insects: Ciysopa formosa Br. (Ghrysopidae), Cichulelă germanica L. (Gicindelidae), Canthmis nlgricans Miilll.? (Gantharidae), Adalia decent pur c'aia L., Calvia deccmgultala L. i(Coccinellidae), Malaclîius aeneiis L., Malacliiu:, bipusliilalus L. and Malachius marginellus Ol. (Mala- chiidae). Thcse specics arc the important natural cncmies of some crop plants in Romania. Pe plan mondial se eunose numeroase lucrări de specialitate consa- crate rolului insectelor prădătoare, care reglează pe calc naturală popula- țiile de afide și alte specii de insecte dăunătoare plantelor cultivate și spontane. La o analiză; atentă a literaturii din România se constată că majoritatea lucrărilor tratează importanța crizopidelor, sirfidelor, cocci- nelidelor (5 — 7) și numai o lucrare se referă la cantaride și malaciiiide pră- dătoare din agroecoșisteme (3). Lucrarea de față prezintă 8 specii de insecte entomofage din fami- liile : Ghrysopidae, Gicindelidae, Cantharidae, Coccinellidae și Malachiidae, importanți dușmani naturali ai principalilor dăunători de la plantele de cultură din țara noastră. Ble.atacă 7.specii de afide, 5 de coleoptere și 3 de lepidoptere (tabelul nr. 1). •’MĂTEHIAL Șl AIETOnă în perioada 1978 —1986 s-au făcut observații asupra’insectelor prădătoare din culturile de grîu, porumb, floarea-soarelui, lucerna, mazăre etc. din Moldova, Transilvania, Bucovina și Banat. Cu ajutorul ramei metrice de 0,50/0,50 m și prin metoda colectărilor totale s-au adunat larve, pupe și insecte adulte. în laborator s-au făcut creșteri de insecte prădătoare și s-a deter- minat materialul biologic colectat. REZULTATE Familia C1LR~Y80PIDAJÎj. Larvele și adulții crizopidelor se întîl- nesc în agrobiocenoze unde controlează nivelul coloniilor de afide și alte insecte dăunătoare culturilor agricole. 1. Chrysopa formosa Brauer prezintă un potențial ridicat de dis- trugere a coloniilor păduchelui galben al calatidiilor de floarea-soarelui, Bracliycaudus lielichrysi Kalt., și ale păduchelui negru al sfeclei, Aphis St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 3 — 8, București, 1988 MARIN C. VOICU 3 NEUROPTERE ȘT COLEOPTERE PRĂDĂTOARE 5 Tabelul nr. 1 Unii dăunători ai cerealelor din Remania și prădătorii lor Nr. cri. Dăunătorul Prădătorul Nr. de ordine din lucrare 1 2 3 4 5 6 7 Aphis l'abae Scop. A eyrlhosiphon pisum Harr. Brachycaudus helichry- si Kail. Phorodon lupuli Schrank. Phopcdosiphum maidis Fi t eii. Silobion avenae F, Schizaphis gramintim Rond. — Chrysopa foimosa Brauer Adalia dece.mpunclata L. Canlharis nigricans Miill.? A dalia d ecem punctai a L. Aialachius bipuslulalus L. Chrysopa foimosa Brauer Calvia decemgullala L. AIalachius bipustulalus L. Canlharis nigricans Miill.? Alalachius aeneus F. Alalachius bipuslulalus L. AIalach ius marginellus Ol. C antharis n igricans Miill.? Alalachius aeneus F. Alalachius bipuslula- tus L. Alalachius mdrginellus Ol. 1 4 3 4 i 7 ' 6 7 < 8 3 6 7 8 8 Opatrum sabulusum L. —- Cicindela german ica L. 9 9 Ophonus sp. — Cicindela german ica L. Cieindela germanica I 9 10 Harpulus sp. — 9 11 Aleligelhes aeneus 4-'. — Alalachius aeneus F. 6 12 Aleligelhes sp. — Alalachius aeneus F. 6 13 14 15 Tanymecus dilaticollis Gyll. Tanymecus palliatus F. Bothynoderes puneți- venii is Germ. — Cieindela germanica I.. Cieindela germanica L. Cicindela germanica L. 2 2 2 2 16 Silona sp. — C icindela germanica L. 2 17 18 - Oslrinia nubilalis Hb. Polychrosis boirana Schiff. Cieindela germanica I.. Alalachius bipuslulalus L. 2 7 19 20 Amalhes c-nigrum L. A grotinae — Cicindela germanica L. Cieindela germanica L. 2 . 2 fabae Scop., din agrobiocenozele din Podișul Central Moldovenesc și Bucovina. Pe un calătidiu infestat cu afide s-au găsit 2—3 adulți de Chry- sopa fbrmosa Br. în anul 1986 calatidiile de floarea-soarelui de la C.A.P. Bălțați (jud. Iași) și C.A.P. Verești (jud. Suceava), care erau infestate de afide, au fost controlate de Chrysopa for mosaBr. în proporție de 18 — 37%. Thompson și Simonds menționează că prădătorul atacă și distruge coloniile de Apliis rumicis L., Eriosoma Uwigerum Hausm. și lepidopterul Aporia crataegi L.(4). Familia CICINDELIDAE. Larvele și adulții cicindelidclor sînt prădători întîlnindu-se în agrobiocenoze unde controlează nivelul popula- țiilor insectelor dăunătoare culturilot. 2. Cieindela germanica L., ca larve și adulți, se hrănește după obser- vațiile noastre cu larve și adulți de carabide dăunătoare din genurile Ophonus și Harpalus, cu adulți de Opatrum sabulosum L., larve de Ostri- nia nubilalis Hb., ajunse pe sol datorită vuiturilor și ploilor, cu adulți de rățișoare : Tanymecus dilaticollis Gyll; Tany mecus palliatus F. și Bothyno- deres punctiventris Germ., precum și cu adulți de Sitona sp., Zo’ofagul mai atacă larve de Amathes c-nigrum L. și de Agrotiuae din culturile de mazăre, fasole, lucerna, porumb, grîu, orz, ovăz etc. (C.A.P. Costești, LA.S. Strunga, jud. Iași) (fig. 1). 6 MARIN C. VOICU 4 Cîndea menționează că atacă „diferite insecte dăunătoare de talie redusă care se deplasează pe suprafața solului (larve de Orthoptere)” (1). Familia CAN THARIDAE. Adulții cantaridelor se hrănesc cu afi- dele dăunătoare, cerealelor și leguminoaselor perene și anuale din Moldova și Transilvania. 3. Canlharis nigricans Miill. ? se întîlnește frecvent singură, iar uneori împreună cu specii de Alalachiidae\n coloniile de Rhopalosiphum maidis Fitch., Acyrtliosiphon pisum Harr. și mai,rar în cele de Schiza- phis graminum Rond, din culturile de grîu, porumb și lucernă (LA.S. Tîrgu Frumos, jud. Iași și IAS Tecuci, jud. Galați). ’ în țara noastră, pe plantele de porumb, a fost semnalat zoofagul Canlharis annularis Men. (3). Familia COCCINELLIDAE. Larvele și adulții coccinelidelor se găsesc în pășuni și finețe, păduri, vii, livezi și agroecosisteme unde contro- lează nivelul populațiilor de insecte dăunătoare plantelor. 4. Adalia deeempunchda L. se întîlnește sporadic în agroecosis- temele infestate de afide. Un exemplar al acestei specii l-am colectat de pe un calatidiu de floarea-soarelui atacat de Aphis fabae Scop, și Brachy- caudus helichrysi Kalt. de la CAP Recaș (jud. Timiș). El aparține formei decempustulata L. Al doilea adult a fost colectat de noi dintr-o cultură de mazăre de la C.A.P. Ruginoasa (jud. Iași), infestată de Acyrtliosiphon pisum Harr, După datele din literatură, prădătorul este specific coloniilor de afide distrugîhd 11 specii (4). 5. Calvia deeemguUata L. a fost colectată de noi (un exemplar) la 10.VII.1978 de pe un calatidiu de floarea-soarelui infestat de păduchele galben, Brachycaudus helichrysi Kalt., de la C.A.P. Bălțați (jud. Iași). Este o specie rară în fauna României, pe care o semnalăm acum pentru prima dată din agroeepsisteme. Familia MALACHIIDAE. Adulții acestei familii sînt prădători excelenți ai coleopterelor și lepidopterelor dăunătoare culturilor agricole din familiile :■ Nilidulidae, Olethreutidae, Tortricidae și Phaloniidae, pre- cum și ai coloniilor de afide.de pe cereale. 6. Malaehius aeneus L. se întîlnește în număr mai mare pe florile de rapiță și muștar și mai rar pe calatidiile de floarea-soarelui atacate de Meligethes aeneus. F. și Aleligelhes ^p. L-am întîlnit în cultu- rile de grîu distrugînd pe Schizaphis graminum Rond., frecvența coloniilor prădate fiind de 38 — 42%, precum și în cele de Rhopalosiphum maidis Fitch. .de pe porumb .(LA.S. Tiîgu. Frumos, jud. Iași, C.A.P. Ilișești, jud. Suceava) (fig. 2). Literatura menționează că atacă speciile : Polychrosis boirana Schiff., Clysia ambiguplla Hb. și Aleligelhes aeneus' F, (4). . 7. Malaehius biptistulatus L'. controlează coloniile de Acyrlhosiphon pisum Harr., Schizaphis graminum Rond., Rhopalosiphum maidis Fitch., larvele de Polychrosis boirana Schiff. și mai puțin pe cele de. Phorodon lupuli Schrank. din Moldova, Transilvania și Banat (C.A.IL Crasha, jud. Vaslui, Sînnicolau Mare, jud. Timiș, și C.A.P, Unirea-Turda,Jud. Cluj). Pe o plantă do lucernă infestată de afide s-au găsit 1 — 2 adulți de 5 NEUKOl’TERE. Șl COLEOPTERE PRĂDĂTOARE "7 Malaehius bipustulatus L., iar.pe un spic de grîu sau o. planta.de porumb infestate de afide numai cîte un „adult. în țara noastră zoofagul a fost semnalat de pe plantele de porumb (3). Atacă și distruge ,și pe Carpocap)sa pomonella .L.,. Clysia ambiguella Hb., Polyclwosiș...bptr^nci Schiff. și Aleligelhes sp. (4); • . • •■■V-Fig. 2.— Spectrul trefie n speciilor de ''Mal(!chtidac din România. marginellus Ol. . controlează, coloniile de Schizaphis graminum ' Bond, și Silobion arpngeR. din culturile de'cereale păioase din Moldova. Specia arc un/ppttmțiăr de distrugere foarte redus, găsindu-se în număr mic și sporadic. . Literatura arată că distruge pe Alyelois crybrella Hb. (Lep.., Phyci- lidae) (4). ' .. . . ;I ; Kirknel (citat de (1)) arată că Aldicarbul (Temic), un insecticid din grupa I de toxicitate, este selectiv pentru Coccinellidae și Malâchiidae, iar Demetom și Mercaptofosul (Systoxul și Metasystoxul) sînt .mediu toxice pentru -MaUichiidae și toxice pentru Coccinellidae. Tendința de trecere a speciilor Malaehius aeneus L., Malaehius bipus- tulatus L. și Malaehius marginellus Ol. de la hrănirea inițială cu larve de lepidoptere și coleoptere la aceea cu afide este o consecință a aplicării exagerate a tratamentelor chimice în plantațiile de meri și viță de vie din întreaga lume. Din practica administrării insecticidelor s-a constatat că acestea distrug insectele din' culturile tratate și că, pe măsură ce acțiunea sub- stanței administrate se diminuează, din culturile vecine netratate valuri de insecte folositoare și dăunătoare vin și se instalează în cultura ■ tratată. Acest aspect, probabil nesesizat bine de Kirknel, l-a făcut să considere insecticidele menționate ca fiind selective față de acești prădători. De aceea, noi punem sub semnul întrebării rezultatele cercetărilor sale cu privire la selectivitatea insecticidelor testate față de aceste insecte folo- sitoare omului. § MARIN C. VOICU 6 CONCLUZII 1. în lucrare sînt prezentate 8 specii de insecte prădătoare care contribuie împreună cu alto insecte entomofage la distrugerea dăunăto- rilor plantelor cultivate și leguminoaselor spontane din Moldova, Transil- vania, Bucovina și Banat. Ele atacă și distrug 7 specii de afide, 5 de coleop- tere și 3 de lepidoptere. 2. Speciile Chrysopa formosa Brauer, Cicindela germanica L., Can- tharis nigricans Miill. Malachius aeneus L. și ALalachius bipustulatus L. se întîlnesc permanent și în număr mare în culturile de cereale, iar Calma decern guttata L., Adalia decemp^ndata L. și Malaohius marginellus Ol. sporadic.^ 3. Chryșppa formosa Brauer și Canlharis nigricans Miill. ? preferă ea hrană populațiile de afide. 4. Malachius aeneus L., MâJAchius bi^ L. și Malaehius ■ marginellus Ol., care in trecut constituiau principalii dușmani naturali ai lepidopterelor^ dăunătoare livezilor și viței de vie, le-am găsit acum în număr mare în culturile de cereale distrugînd coloniile de afide. Adminis- trarea tratamentelor chimice în plantațiile de pomi și viță de vie în întreaga lume a avut drept efecte migrarea malachiidelor din aceste agroe- cosisteme în culturile de cereale mai puțin supuse tratamentelor chimice și adaptarea lor la hrănirea principală cu afide. BIBLIOGRAFIE 1. CÎNDEA E.» Combaterea neehimică a dăunătorilor la legume, Edit Getes», București, 1986, 1-291. 2. RE1TTER E., Fauna Germanica. Die Kăfer des Deutschcn Rciehes, vot III, Stuttgart, 1011, 1-436. 3. LĂCĂTUȘU MATILDA, TEODORESCU IRINA, ȚUDOR CONSTANȚA, PAULIAN Fî., în Probleme de ecologie t^slrăt E lit. Academiei^ București, 1978, p. 209 — 212. 4. THOMPSON! W. R., SIMONDS F. J., A cgtqlogue of thc parasites and predators of inscet pcuts, Seclion 4, Host Predator Cctialogue, GpmnionwcJth Institute of Biologicul control, Ottawa, 1965, 1 — 198. ■ 5. VOICU C. M., NAGLER K., St. cerc, biol., Seria biol, unim., 39 (1) : 22-27, 1987. 6. VOICU C. M., Ocrot. Nat. în Moldo/a, Iași, 165-173, 1933. 7. VOICU C. M., SĂPUNARU T., NAGLER K.» BUZDEA ȘTEFANIA, Cereet. Agr. în MoL dova, 78: 135-139, 1987. . . Primit în redacție fuboratatul de proteefia plantelor ■ la 11 noiembrie 1987 Stațiunea de ecrtclSri agricole Podii lloaici, jud. Iași (WOFILTA LA MUȘTELE SINAOTEOPE K. FABR1T1US și G. ROMANCA The carcass of Nairix lesselala snake is utmost attracting for synanthropic flies and it re- presents an excellent substratum for thc devclopmcnt of specios with crcophagous larvae. Out of the 28 synanthropic speeics identified at Histria, 16 (61.54%) visited these carcasscs. Among them there is also Chrysomyia albiceps, a rare synanthropic specios in Romania, and Parasarcophaga crassipalpis, a synanthropic specios first mentioned in Romania. The degree of carcass rotting is a decisive factor for fly attraction. Out of thc mentioned specios, 44% show a constant prcsence (between 26 — 100% of samplcs), eudominant being Phaenicia sericată (86.75% of all capturcd flies), dominant Bufolucilia silvarum (5.77%) from thc Calliphoridae, and subdominant Bellicria ' mclanura and Parasarcophaga tuberosa from thc Sarcophagidae. Printre insectele sinantrope, muștele ocupă un loc important. în zborurile lor acestea vizitează cele mai diferite substraturi, fie pentru acoperirea necesităților de hrană, fie pentru a-și depune ouăle sau larvele. Din cunoașterea comportamentului adulților rezultă și riscul epidemiogen al muștelor sinantrope, deoarece în peregrinările lor se pot încărca cu cele mai diferite microorganisme pe care apoi le răspîndesc din loc în loc.. Atît comportamentul lor, cît și disconfortul pentru om și animale do- mestice justifică acțiunile de combatere îndreptate împotriva adulților. Pe de altă parte, larvele muștelor sinantrope joacă un rol pozitiv, ajutînd la circuitul materiei organice în natură și au un rol de sanitație contri- buind mai ales în prima fază la descompunerea cadavrelor. Din acest motiv s-au făcut și se fac nenumărate studii privind relația dintre substraturile cele mai diferite și muștele sinantrope, printre care se înscrie și studiul de față. în zona cetății Histria (jud. Constanța) și în lacul Sinoe limitrof există o populație cu numeroși indivizi de Nairix tesselata (șarpele de apă), însorirea pe plajă sau traversarea este fatală pentru un număr restrins de indivizi, deoarece șerpii devin ținta localnicilor, precum și a unor turiști care vizitează ruinele cetății, cu credința, total eronată, de a face o faptă bună. finind seamă de acest aspect particular, am studiat muștele sinan- trope care vizitează aceste cadavre sau care folosesc acest substrat pentru dezvoltarea generațiilor ulterioare ale lor. MATERIAL ȘI METODĂ Pentru recoltarea probelor am utilizat capturatoarc cu vlrșă (2) așezate deasupra cada- vrelor în diferite stadii de descompunere. în vederea studiilor comparative s-au făcut captu- rări și eu alte momeli, precum fructe sau legume coapte intrate In fermentație. Observațiile St. cere, biol., Seria biol, anim,, t. 40, nr. 1 p. 9 — 13, București, 1988 10 K. FABRITIUS și G. ROMANCA 2 cu privire la componența taxonomică și dinamica speciilor au fost făcute trei ani la rînd în lunile iunie și iulie, perioada 1984—1986. Pentru determinarea speciilor am utilizat lucrările (I), (3), (5), (6). REZULTATE ȘI I ISCLȚII 1. COMPONENȚA TAXONOMICĂ Cadavrele șerpilor au fost vizitate de 16 specii de muște sinantrope (tabelul nr. 1), ceea ce reprezintă 61,54% din numărul speciilor sinan- trope identificate la Histria în perioada citată. Dintre speciile identificate menționăm pe Chrysomyia albiceps Wîed., considerată specie sinantropă rară în țara noastră, și pe Parasarcophaga crassipalpis Mcq. (syn. P. securifera Vili.), nemenționată pînă în prezent printre muștele sinantrope din România. 2. PREZENȚA ȘI DOMINANȚA .. ........ Din cele 3 587 de exemplare capturate pe cadavrele de șarpe .94% reprezintă califoride, 4,24% sarcofagide, 0,86% antomiide și 0,75% mus- cide (tabelul hr. 1). Urmărind prezența sau constanța speciilor sinantrope în probele recoltate și încadrînd reprezentanții într-una din următoarele patru categorii, și anume : rare (prezente în mai puțin de 25% din probe), răspîndite (între 26 și 50%), frecvente (între 51 și 75%) și comune (în peste 76% din probe), se constată că două, specii sînt comune (Phaenicia seri- catâ și Bufolucilia silvărum% două frecvente (Bellieria melanura și Para- sarcophaga tuberosa), cinci răspîndite (Lucilia illustris, Phormia regina, Muscinâ stabulans, Musca domestica și Paregle cinerella), restul speciilor fiind rare. Urmărind dominanța (abundența relativă) muștelor sinan- trope și clasificînd speciile în : eudominante (abundența relativă peste 10% = • ), dominante (între 5 și 10% = o) subdominante (între 1 și 5% = == x) și reeesive (sub 1% = + ), se constată : Phaenicia sericata este pe departe specia eudeminantă (86,75% din exemplarele capturate), urmează în ordine Bufolucilia silvărum (specie dominantă) și Bellieria melanura specie subdominantă). Tinînd scamă că la sarcofagide s-au determinat pînă la specie numai masculii, putem încadra în categoria de specie subdo- minantă și pe Parasarcophaga tuberosa, deoarece din femelele de sarco- fagide nedeterminate marea majoritate pot fi atribuite acestei specii. Restul speciilor sînt reeesive. Comparînd această situație cu capturările făcute cu alte momeli (fructe coapte sau legume în fermentație) se constată că dominanța se modifică în favoarea speciilor de sarcofagide (tabelul nr. 2). Dominanța califoridelor la șarpe se poate pune pe seama numă- rului ridicat de femele care sînt atrase de acest substrat, ele utilizîndu-1 și pentru depunerea pontei. Dacă analizăm raportul între sexe la specia Phaenicia sericata se constată că la șarpe 91% din exemplarele capturate aparțin femelelor, la pepene 51 %, în schimb la roșie și la caisă numai-37 %. CREOFIUA LA MUȘTELE SINANTROPE ' U Tabelul nr. 1 • . .v:. • Prezența și douiinanța speciilor sinantrope Muște sinantrope Nr. Prezența Dominanța Fam. Calliphoridae 3.372 94 Phaenicia sericata Meig. 3 112 100 comună 86,75 • Bufolucilia silvărum Meig. 207 86,66 comună 5,77 o Lucilia illustris Meig. 10 26,66 răspîndită 0,28 + L. caesarl illustris $$ 16 0,45 + Phonnia regina Meig. . 25 40 răspîndiUj 0,7 + Calliphora vicina R.D. . 1 6,66 rară 0,03 -|- Chrysomyia albiceps Wied. 1 6,66 rară 0,03 + Fam. Sareojdirjjdaf' 152 4,24 Bellieria melanura Meig. 38 60 frccven tă 1,06 X Parasarcophaga tuberosa Pand. 12 60 frecventă 0,33 + Parasarcophaga jacobsoni Rhod. 4 6,66 rară 0,11 + Parasarcophaga crassipalpis Mcq. DO 1 6,66 rară 0,03 Ț- Bercaea haemorrhoidalis Fall. 8 13,3.3 rară 0,22 -|- Thyrsociicma incisilobata Pand. Sarcophagidae $2 1 46 6,66 rară 0,03 + 1,28 Ravinia striata F. 33 20 rară 0.^92 + Sarcophagidae asin, indet. 9 . 0,25H- Făm. Aluscidae 27 • 0,75 . Muscina stabulans Fall. 11 46,66 răspîndită 0,31 + Musca domestica L. : 16 33 răspîndită . 0,45 + Fam. Anthoinyiidao 31 0,86 Paregle cinerella Fall. 30 26,-66 răspîndită 0,84 + Anthomyiidae indet. ‘ • 1 .. 0,33 Ț . Fam. I olit lioj odidac • 5 • M4 i. . Tabelul nr. 2 Abundența relativă a muștelor sinantrope in funcție de momeala utilizată Momeala Calliphoridae Sarcophagidae Muscidac . Alte familii . Șarpe . 94 4,24 . 0,75 1,01 Pepene 79,19 14,47 6,34 galben Roșie 68,08 26,86 5,05 ' ■ Pară 52,52 41,41 6,06; Caisă 46,44 39,33 9,76 4,46. 3. GRADUL DE DESCOMPUNERE Șl ABUNDENȚĂ . ; " Decisiv în. atracția muștelor .sinantrope este gradiil de descompu- nere a cadavrului. Dacă urmărim numărul muștelor sinaiitrope capturate pe oră în funcție de gradul de descompunere a cadavrului'se constată următoarele : cadavrul proaspăt nu este atractiv, după 24 de ore numărul muștelor capturate se ridică la 20/oră, la 48 ele orc la 48 și la 72 de 13 12 K. FABRITOUS și G. ROMANCA creofi'Lia la muștele sinantrope BIBLIOGRAFIE ore la 313. 0 dată cu uscarea cadavrului scade și atracția șa pentru muște. Locul acestora în consumarea resturilor este luat de coleoptere. în tabe- lul nr. 3 poate fi urmărită dinamica atît separat pentru principalele două specii de califoride Phaenicui, sericata și Bufolucîlia silcarum, cît și glo- bal pentru muștele sinantrope cajiturate. Tabelul nr. 3 Ntfinărul muștelor sinantrope' capturate, pe oră hi funcție de descompunerea cadavrului de șarpe Muște sinantrope Timpul de descompunere In ore 0 24 48 72 Phaenicia sericata 11 26 239 Bufolucilia silnariun — 4 18 17 Alte Calliphoridae — — 2 5 Total Calliphoridae — 15 46 301 Total muște sinantrope — 20 • 48 313 1. DOBREANU E. și colab., De.terminalor al muștelor sinantrope din R.P.R., Edil. Academiei, București, 1962. 2. FABRITIUS K., ROMANCA G., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 36(2): 107—11®, 1.984. 3. GREENBERG B., Flies and Dissease, voi. I, Princeton Univ. Press, 1971. 4. GROTH U., REISSMULLER H„ Angew. Părăsitei., 14: 83-160, 1973. 5. GRUNIN K., Calliphoridae, iu Opredelilel’ nasekomih eoropeiskoi cinsti SSSR, vel. V, Izd. Năuka, Leningrad, 1970. 6. LEHRER A., Diptera, Familia Calliphoridae, In Fituna R. S. România, Insecta, XI, 12, EcliL Academiei, București, 1972. 7. REISSMULLER H., GROTH U., Angew. Parasitol., 16: 77-83, 1975. Primit In redacție Institutul de igienă Și sănătate piMică la 29 mai 1987 București, slr. Br. Leonte nr. 1—3 a 4. LARVELE DE MUȘTE SINANTROPE CARE SE DEZVOLTĂ 1N CADAVRU Observațiile noastre asupra larvelor care se dezvoltă în acest cada- vru pot fi considerate doar preliminare. Am identificat pe șerpii morți ponte de Pliaenicia serieata. Din larvele recoltate și crescute mai departe pe carne de pește am obținut numeroase exemplare aparținînd speciei deja menționate Phaenicia sericata, precum și speciei Parasarcophaga tuberosa. Din constatările noastre, cadavrele de șarpe constituie un mediu foarte prielnic pentru dezvoltarea muștelor sinantrope cu larve creofage, pielea de șarpe fiind un protector excelent împotriva deshidratării. Pentru a asigura pătrunderea larvelor tinere de muște sub pielea protectoare, ponta este depusă în apropierea locului de rănire sau în regiunea capului. CONCLUZII 1. Cadavrul șarpelui Nalrix tesselala este deosebit de atractiv pen- tru muștele sinantrope și constituție un excelent substrat pentru dezvol- tarea speciilor cu larve creofage. 2. Din cele 26 de specii sinantrope identificate la Histria 16 (61,54%) au vizitat aceste cadavre. Printre ele se numără și Chrysomyia albiceps, o specie sinantropă rară în țara noastră, și Parasarcopltaga crassipalpis, specie sinantropă menționată pentru prima dată în tara noastră. 3. Decisiv în atracția muștelor si nantrope este gradul de descompunere a cadavrului. 4. Dintre speciile menționate, 44% manifestă o prezență constantă (între 26—100%- din probe), eudominantă fiind specia Phaenicia sericata (86,75% din totalul exemplarelor capturate), dominantă specia Bufolu- sUvaȚuin (5,77%), subdominate sareofagidele Boieria melanwu și Parasarcirphaga (nb crasa. BOLUL EEROMONILOR ÎN DISPERSIA. INSECTELOR EJTOEAGE N. TOMESCU*, I. COBORI* și GH. STAN** The paper dcscribes the cHect ol certain types of pheromoncs upon thc distribuUon of phytophagous insccts, as wcll'as the adaptive power of thesc substances. produced in thc wild world. By thesc substances insect populations are adequatcly distributed over certain food units, largely avoiding intraspecific competition and increasing thc rate of survival. Knowing the importance of pheromoncs foi- thc Iile and behaviour of insccts, methods for thcir usc in post control can bc devcloped. Dispersia animalelor în spațiu și timp este rezultatul răspunsului direct al indivizilor speciilor la condițiile mediului ambiant și la prezența sau absența altor indivizi conspecifici. Din numeroasele cercetări între- prinse de biologi rezultă că marea majoritate a speciilor de animale, într-un moment sau altul, sînt implicate în competiția pentru hrană, reproducere, odihnă etc., competiție ce se manifestă în diverse moduri. Pentru fiecare specie de insecte, și în general pentru toate speciile de ani- male, există o densitate optimă pe o unitate limitată de resursă de hrană. Așa, de exemplu, femelele de. Rhagoletis cerasi (musca cireșelor) depun cîte un singur ou într-un fruct deoarece, în momentul depunerii ouălor, o femelă marchează fructele respective cu o picătură de feromon de ovipo- zitare, care are efect repclcnt față de alte femele sau chiar față de ea însăși. Larvele nu se pot deplasa de la un fruct la altul, fiecare se dezvoltă pînă la stadiul de adult în fructul în care a fost depus oul. Existența mai multor larve într-un fruct este incompatibilă cu supraviețuirea, deoarece resursa de hrană s-ar termina înainte de completa dezvoltare a lor. Fiind incapabile de deplasare pe alt fruct, larvele ar muri de inaniție. Prin selec- ție, natma a creat acest mecanism chimic feromonal, care ajută la o dis- tribuție uniformă a ouălor depuse de femele și la asigurarea hranei lar- velor. Utilizarea feromonilor de marcare în timpul.ovipozitării este răspîn- dită la insectele fitofage, în special la cele ale căror larve se dezvoltă în interiorul fructelor și semințelor (multe specii de curculionide, diptere etc.). Mecanismul este frecvent, de asemenea, la insectele parazite, ■ ale căror larve se dezvoltă în corpul altor specii de insecte. La Aphis fabae (păduchele negru al sfeclei) s-a constatat că virginogenele adulte, aptere, s-au reprodus mai rapid cînd populația nimfală a fost ținută la o densi- tate de 8 indivizi/plantă comparativ cu densitatea de 2—4 sau 16—32 de indivizi/plantă. Se pare că, în grupuri de cîte 8, nimfele preiau hrana cu. mai multă eficiență decît indivizii izolați sau în grupuri mai mici, pe de altă parte, agregarea în grupuri prea mari duce la penuria de hrană. Atacul gîndacului de scoarță, JDendroctonus pseudotsugae, este reușit, dacă St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr, 1, p. 15-19, București, 1988 ' 16 N. TOMESCU, I. C’OROIU și CiH. STAN densitatea gândacilor este de 8 adulți/1 000 cm2 de scoarță. La o densitate de circa 4 adulți/1 000 cm2 de scoarță, gîndacii an murit datorită mecanis- melor de apărare ale copacului, care constau în producerea abundentă de rășină. La o densitate optimă, gîndacii reușesc să slăbească fiziologic copacul și să-i anihileze mecanismele de apărare. Sînt doar cîteva exemple care ilustrează valabilitatea conceptului de densitate optimă a indivi- zilor conspecifici pe o cantitate limitată de resursă de hrană. Suprapopu- larea prezintă dezavantaje selective, care se pot manifesta prin : creșterea mortalității, talia redusă a indivizilor (scăderea ratei de dezvoltare), scă- derea fecundității și fertilității, alterarea trăsăturilor comportamentale caracteristice. Există dezavantaje și în lipsa agregării, care se pot manifesta prin incapacitatea insectelor de a învinge mecanismele de apărare ale gazdei, preluarea cu un randament scăzut a nutrienților de la gazdă, micșorarea șanselor de întâlnire a indivizilor de sex opus, pentru împere- chere. Dezavantajele neagregării se manifestă mai pregnant la speciile mai puțin mobile. Presiunea selecției înspre stabilirea timpurie a unei densități optime este puternică la speciile la care stadiul sau stadiile de hrănire au o capacitate limitată de dispersie pe o unitate secundară de resursă de hrană în interiorul aceluiași habitat sau într-un habitat nou. în schimb, presiunea selecției poate fi mică atunci cînd stadiul în care se hrănește insecta este mobil și poate folosi unități trofice noi, cînd locurile cu sursa trofică sînt foarte apropiate sau nelimitate, sau cînd speciile sînt constrînse de mediu să exploateze la maximum resursele de hrană. în realizarea unei densități optime, insectele fitofage utilizează stimulii vizuali, acustici și chimici. Stimulii chimici îi constituie fero- monii de dispersie, denumiți și feromoni epideietici (1). Corbet (1971, citat de (1)) consideră că feromonii epideietici contribuie la reglarea densi- tății populațiilor de animale și controlează dispersia indivizilor. Ei deter- mină dispersia indivizilor în cazul unei suprapopulări prezente sau poten- țiale. Acționează în acest fel la repartizarea optimă a indivizilor conspe- cifici pe unitate de bază trofică, deoarece induc la indivizii unei populații comportamentul de căutare a hranei, prevenindu-se suprapopularea. în afara rolului lor legat de baza trofică, feromonii epideietici reglează și competiția intraspecifică pentru spațiu. în grupa feromonilor epideietici intră și alte tipuri de feromoni, care, într-un fel sau altul, influențează dispersia insectelor (feromonii de agregare, sexuali, de ovipozitare etc.). 1. Evidențierea feromonilor epideietici la diverse specii de insecte. Existența feromonilor epideietici a fost pusă în evidență pentru prima dată la Tribolium castaneum, la care adulții și larvele se hrănesc în special cu făină. în făina infestată cu ouă conspecifice, femelele au depus mai puține ouă decît în făină neinfestată. S-a constatat că adulții de Tribo- lium sînt capabili să producă benzochinonă, pe care o eliberează în făina ce reprezintă mediul lor trofic. Această substanță are efect repelent asu- pra altor indivizi conspecifici, rezultatul fiind prevenirea suprapopulării unei anumite rezerve de hrană. Atunci cînd densitatea gîndaeilor este mică, sub densitatea optimă, producția de benzochinonă la adulți este scăzută, pe cînd în condiții de densitate mare crește foarte mult (1). La gîndacii de scoarță (Scolytidae) s-a constatat că feromonul de agregare are rol multifuncțional. Pe lîngă rolul de agregare a indivizilor pe o gazdă nouă, anumiți componcnți ferdmonali contribuie la reglarea den- 3 ROLUL FEROMONILOR ÎN DISPERSIA INSECTELOR FITOFAGE 17 șității și la dispersia gîndaeilor. La speciile genului Dendrocionus femelele inițiază atacul și eliberează feromonul de agregare care atrage alți indi- vizi conspecifici, masculi și femele. Masculii sau femelele care aterizează pe noua gazdă, atrași de feromonul eliberat de către femele, secretă alți compuși feromonali, cu rol multifuncțional. Masculii de D. frontalis și D. brevicomis secretă rerbenonă, iar cei de I). ponderosae, exobrevieomin și metilciclohexanonă (MCH). Acești compuși feromonali au efect sinergie în cantități mici și efect repelent în cantități mari. La începutul atacului, masculii secretă cantități foarte mici, care măresc atractivitatea feromo- nului produs de femele. Cînd se ajunge la densitatea optimă, cresc pro- diicțiâ și eliberarea acestor componenți și, drept urmare, se inhibă ateri- zarea pe copac a altor indivizi conspecifici, prevenind în acest fel supra- popularea (2),(3),(5),(6),(8). La specia D. pseudotsugae s-a stabilit că există o corelație între stimulii sonori produși de masculi și eliberarea de către femele a MCH, component multifuncțional. Cînd se ajunge la densi- tatea optimă pe copac, masculii produc sunete de o anumită frecvență. Aceste Sunete sînt percepute de către femele, care eliberează în mediul înconjurător cantități crescute de MCH. Drept consecință, restul indivi- zilor populației de gîndaci nu mai aterizează pe același copac, ci se răspîn- desc în zonele limitrofe, in căutarea altor copaci-gazdă (4). La crisomelidul Crioceris duodecimpunctata, larvele produc o sub- stanță feromonală cu care marchează fftietele în care intră pentru a roade semințele. Acest feromon are rol epideictie, determinînd dispersia celorlalte larve pe fructele neataeate. Feromoni cu rol în reglarea densității au fost identificați și la nume- roase specii de lepidoptere. La specia Choristoneura fumiferana s-a obser- vat că la o densitate mare de femele rezultă o concentrație mare de fero- mon, determinînd dispersia femelelor în zone mai îndepărtate, pentru împerechere și ovipozitare. La această specie, feromonul sexual acțio- nează și ca feromon epideictie, cu rol în dispersia femelelor reproducă- toare, realizîndu-se în acest fel o densitate optimă pentru generația des- cendentă. S-au pus în evidență feromoni epideietici și la femelele speciilor de noctuide : Hadena bicruris, Heliothis zea, H. armigera, Trichoplusia ni, specii de pieride (Pieris brassicae și P. rapae). Femelele acestor specii marchează organul de plantă pe care au depus ouăle cu feromon de mar- care, care împedică alte femele să ovipoziteze în același loc. Prin acest mecanism se reălizeaza o densitate optimă a larvelor pe o anumită unitate de hrană. La homoptere, în afara feromonilor de marcare puși în evidență la Mg sus persicae și la alte specii, rol în dispersie îl au și feromonii de alar- mă.Ei sînt eliberați în momentul îh care un afid este atacat de prădă- tor și determină dispersia rapidă a indivizilor din zonele limitrofe. Spre deosebire de feromonii de marcare, care sînt slab volatili și persistă cîteva zile, feromonii de alarmă sînt foarte volatili. Ca feromon de marcare la homoptere, au fost identificați acizi grași cu catena C8—Ci3, de exemplu acidul dodecanoic, care persistă circa patru zile. Existența feromonilor epideietici cu rol în dispersie a fost pusă în evidență și la ortoptere, diptere, himenoptere și probabil există la toate ordinele de insecte. 2 — c. 2067 N. TOMESCU, I. COROIU și GH. STAN HOLUL FEROMONILOR ÎN DISPERSIA INSECTELOR FITOFAGE 19 2. Efectul kairdmonal și allomonal al feromonilor epideiclâd. Sînt cunoscute cazuri numeroașe ,în‘care feromonii produși de insecte > acțio- nează ca un bumerang împotriva insectei emițătoare. Un asemenea efect îl au și feromonii epideictici, care pot acționa ca și kairomonii. Numeroși paraziți și prădători folosesc feromonii epideictici în localizarea prăzii potențiale. Feromonul epideictic produs în glandele mand^bulare ale larvelor de Ephestia kuehniella induce ovipozitarea la femelele ichncumonidului parazit Venturia canescens. Anumite substanțe care se găsesc în fecalele larvelor de Heliothis zea au rol de feromoni epideictici. Aceleași substanțe stimulează activitatea de căutare a gazdei de către paraziții Trichogram- ma evanescens și T. pretiosum și p'entru larvele prădătoare ale speciei Chrysopa carnea. Feromonul de marcare depus de femelele ; speciei Rha- goletis pomonella în timpul ovipozitării atrage femelele parazitului Opius ■ lectus,. care ovipozitează în larvele tinere ale acestui dipter. Există cazuri, mai puțin studiate, în care feromonii epideictici au și rol de allomoni, adică favorizează specia emițătoare de feromon. S-a constatat că, în cazul speciei de scohlid Dendroctonus bremecmis,. îcrcmc-- nul epideictic (verbenona) inhibă colonizarea copacilor atacați de către altă specie competitoare pentru aceeași bază trofică, Ips paraconfusus. Asemănător, pe copacii atacți de D. frontalis nu mai aterizează indivizi de Ips grandicollis. • 3. Folosirea feromonilor epideictici în combatere. încercările de uti- lizare a feromonilor epideictici în combatere au fost făcute la puține specii., însă rezultatele obținute sînt destul de promițătoare. în experiențele efectuate în cîmp s-a constatat că la doza de evapo- rare de IgMCH/acru, atacul gîndacului clc scoarță ăl pinului Douglâs, Dendroctonus pseudotsugae, s-a redus cu 91 — 96% comparativ cu lotul martor. Atacul scolitidului D. rufipennis a fost oprit pe o perioadă de 35 — 60 de zile cu ajutorul feromonului epideictic 3,2—MCEL Rezultate promițătoare s-au obținut și la D. frontalis. Cu ajutorul amestecului de verbenonă și exobrevicomin s-a obținut o reducere de 92% în săparea galeriilor și de 94% în depunerea ouălor (4 — 6). Experiențe în acest sens au fost făcute și la specii de lîhagoletis (1), (7). Pe cireșii stropiți cu feromon epideictic (de marcare) extras.de la R. cerasi, s-a redus ovipozitarea femelelor în fructe pînă la 70 — 90%. Cu toate aceste rezultate, nu se știe precis dacă tratamentul cu feromon epideictic' împotriva acestei specii este eficient într-o livadă mare. Ar mai fi posibil ca în absența unui loc acceptabil de ovipozitare, netratat cu feromon,-'femelele .să ovipoziteze și pe fructe tratate. Este posibil, de. asemenea, să apară fenomenul de obișnuință sau adaptare, în special în condiții de cîmp, suprafețe mari. Pentru a obține succese în aplicarea fero- monilor epideictici în combatere, este necesară o integrare eu alte metode. .'.în concluzie, putem spune că la majoritatea insectelor fitofage există un șir de valori îii cadrul cărora se înscrie densitatea optimă a indivizilor unei specii date, pe unitate epuizabilă de resursă de hrană.; La unele specii ca : Dendroctonus sp., Ephestia kuehniella, PieHs brassicae, specii de afide etc. densitatea optimă are valori ridicate. Agregarea indi- vizilor este selectiv avantajoasă pentru învingerea mecanismelor defensive ale gazdei, în mobilizarea și utilizarea nutrienților din gazdă, în apărarea împotriva dușmanilor etc. La alte specii ca : Heliothis zea, Rhagoletis sp., Antlonomus sp. etc., densitatea optimă are valori foarte scăzute, un indi- vid/unitate de resursă de hrană. Aceasta este corelată cu comportamentul de hrănite și particularitățile biologiei larvelor, care nu se pot deplasa de la o resursă do hrană la alta nouă. în realizarea unei densități optime la speciile de insecte fitofage, un rol important îl au feromonii epideictici. Aceștia induc dispersia indi- vizilor, în final rezultînd o dispersie optimă pe o unitate limitată de re- sursă de hrană și de spațiu, evitîndu-se în acest fel suprapopularea. Se asigură o rată de supraviețuire sporită. Feromonii epideictici pot fi produși de larve și/sau de adulți. Ei pot fi percepuți prin olfacție sau contact direct și pot determina inhiba- rea unor activități biologice ca : zborul, colonizarea pe o gazdă, hrănirea, ovipozitarea. în unele cazuri, feromonii epideictici au funcții multiple. De exemplu, la Dendroctonus sp. unii compuși în concentrații scăzute măresc atractivi- tatea feromonului de agregare, iar în concentrații mari o reduc foarte mult, favorizînd dispersia. Există și feromoni de dispersie care funcționează și ca feromoni de alarmă, sau ca allomoni, împiedicând colonizarea pe aceeași bază trofică a speciilor competitive. în alte cazuri, feromonii epideictici au și rol de kairomoni, atrăgînd paraziții și prădătorii. Favorizînd dispersia indivizilor, feromonii epideictici contribuie la fluxul de gene în cadrul populațiilor conspecifice, favorizînd menținerea heterozigoției speciilor, precum și creșterea variabilității și plasticității ecologice. Există și suficiente dovezi privind posibilitatea utilizării cu succes a acestui gen de feromoni în combatere. Se impune cu stringență aborda- rea unor studii amănunțite și complexe asupra biologiei, ecologiei, compor- tamentului, biochimici și fiziologiei speciilor de insecte dăunătoare. Rezul- tatele aplicative decurg numai din cercetări fundamentale temeinice și complexe. BIBLIOGRAFIE 1. PROKOPY R. .1., in Semiochemicals: their role in pest control, sub. reci. D. Nordlund, J. Wiley and Sons Inc., New York, 1981, 181 — 213. 2. RENWICK J. A. A., VIȚII: J. P., Nature, 224 (5225): 1222-1223, 1969. 3. RENWICK J. A. A., VITE J. P., Contrib. Boycc Thompson Inst., 24 (13) : 283 — 292, 1970. 4. RUDINSKY J. A., Environ. Entomol., 2(4): 511-514, 1973. 5. RUDINSKY J. A., MORGAN M. E„ LIBBEY L. M„ PUTNAM T. B., Environ. Entomol., 2(4): 505-509, 1973. 6, RUDINSKY J. A., MORGAN M. E„ LIBBEY L. M., PUTNAM T. B., Environ. Entomol., 3(1) : 90-98, 1974. 7. ZDÂREK J., Acta Univ. Carolinae—Biologica, 12:437—444, 1980. 8. ZIMMERMAN M., Environ. Entomol., 11(2) : 519-522, 1982. Primit în redacție la 22 ianuarie 1987 * Universitatea clin Cluj-Napoca Facultatea de biologie, geografie și geologie Catedra de biologie Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. Și ** Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 ELEMENTE DE TEHNOLOGIE PRIVIND UTILIZAREA EEROMONULUI SEXUAL DE SINTEZĂ PENTRU BUHA SEMĂNĂTURILOR (AGROTIS SEGETUM Den. et Schiff.) ÎN LUCRĂRILE DE PROGNOZĂ ȘI AVERTIZARE I. ROȘCA», V. BRUDBA** șl ELENA BUCUREAN*** Experiments macle in 1985 and 1986 at Fundulea, Suceava and Oradea indicatei! that the number of the Agrotis segetum Den. et Schiff. males caught/pheromone-trap, depend on the place where the trap is set, year, biologic cycle of the pest, as well as on the diffcrent technological elemenls of pheromones used such us : typc and hcight of the Lpap, distance bclwcen traps, change linie of lure and adhesive part of the traps and age of the lure. Specia Agrotis segetum Den. et Schiff., cunoscută sub numele de buba semănăturilor, este o insectă polifagă, care atacă peste 40 de specii de plante cultivate sau din flora spontană. Pagubele produse în anii de invazii, dacă nu se aplică măsuri de combatere, pot afecta culturile de pe suprafețe însemnate (7). în condițiile în care, în prezent, se pune un accent deosebit pe extinderea culturilor succesive, prin faptul că, în condiții climatice favo- rabile, generația întîia de adulți poate exista încă în număr relativ mare în prima jumătate a lunii iulie, acest dăunător este capabil să distrugă plantele abia răsărite. Prognoza și avertizarea atacului acestei insecte se fac în prezent după o tehnică relativ greoaie ce necesită, pe de o parte, capcane lumi- noase xși, pe de altă parte, sondaje minuțioase în cîmp (6), (8). ■ în ultimii ani, în țara noastră s-au realizat după o tehnologie origi- nală o serie de feromoni sexuali de sinteză (5), din care o parte au fost testați în condiții de cîmp (1), (2), (9), (10), (13). Utilizarea feromonilor sexuali de sinteză pentru specia Agrotis segetum Den. et Schiff. în lucrările de prognoză și avertizare sau chiar în combaterea insectei depinde de eficacitatea, specificitatea lor și de ele- mentele de tehnologie ce se aplică. începînd din anul 1982, la ICO PT—Fundulea și în rețeaua de sta- țiuni a institutului s-au testat în condiții de cîmp momeli feromonale produse de Institutul de chimie Cluj-Napoca pentru specia Agrotis segetum Den. et Schiff (9), (11), (12). Este cunoscut în general faptul că pentru elaborarea tehnologiei de utilizare a unui ferbmon trebuie par- curse următoarele etape : — găsirea formulei chimice și a dozei ce asigură o specificitate și o eficacitate corespunzătoare feromonului; St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 21 — 27, București, 1988 "22 I. ROȘCA, V. BRUDEA și ELENA BUCUREAN PROGNOZA și AVERTIZA RE CU FEROMON SEXUAL DE SINTEZA 23 — stabilirea influenței pe care o au asupra numărului de masculi capturați/capcană, localitatea, anul experimentării și însuși ciclul biolo- gic al insectei urmărite; — standardizarea elementelor de tehnologie a utilizării feromo- nului. ' Rezultatele testărilor efectuate in cîmp cu feromonul ATRASE G, în vederea stabilirii tehnologiei de utilizare, constituie obiectul prezen- tei lucrări. MA SERIAL ȘI UETGI Ă în cursul anilor 1983 — 1986, utilizind momeli cu feromon sexual de sinteză ATRASEG, la Fundulea, Suceava și Oradea, s-a urmărit numărul masculilor dc Agrotis segetum Den. el Scliiff. capturați/capcană, în funcție de : localitate, an, ciclul biologic al insectei, Lipul dc capcană, înălțimea capcanei, distanța între capcane, longevitatea în cîmp a momelii feromonale și timpul de păstrare a momelii. Experiențele au fost efectuate după tehnica uzuală utilizată in cimpiirile experimentale, fiecare variantă constînd dintr-o capcană adezivă. Observațiile au fost făcute o dată pc săptămină, înregistrindu-se masculii capturați. La un interval de timp fix, fundurile capcanelor (părțile adezive) și momelile fero- monale au fost schimbate. S-a utilizat adezivul pe bază dc poliizobutilcnă produs de Institutul de chimie Cluj-Nap o ca. REZULTATE Șl EIMX'ȚU Experiențele de biologia dăunătorului, ce au urmărit modul în care variază numărul capturilor în funcție de localitate, an și ciclul biologic al dăunătorului, arată că există diferențe semnificative între capturile din diferiți ani, diferite localități (tabelul nr. 1), cxistînd mari variații în func- ție de ciclul biologic al insectei, evidențiat fidel cu ajutorul capcanelor fero rnonale (fig. 1). Se poate astfel afirma că în elaborarea tehnologiei de utilizare a capcanelor feromonale pentru specia Agrotis segetum Den. et Scliiff. trebuie să se țină seamă de faptul că acestea indică numai mărimea și evo- luția unei populații locale care este determinată de condițiile specifice de pe un areal relativ limitat. La Suceava și Fundulea, în 1985 și 1986, s-au testat 4 tipuri d© capcane feromonale : IAC-4 (3), Fi (4), F2 (o capcană F.1? la care inelele de Tabelul nr. 1 Influența localității și anului asupra numărului total dc masculi dc Agrotis segetum Den., el Scliiff’ caplui’at’/capcană ’ ~ _______________________■ Locali- tatea Numărul de capturi (perinda urmărilă) . 1983 | 1984 1985 I 1986 Suceava Oradea Fundulea 329 ,5(12.IV- 15. IN) 124 ,0(17. V— 30.V1) 324,5(16.V - 19. IX) 150 ,0(24. V —20. IX) 84,0(13.V 11—5. IX) 154,5(24.V 20. IX) 81 ,5(2.V-~ 12. IX) 297.5(14.V-12.INI 1 74,5(29.V-20. IN) 167(24. IV-17. IN) 295(6. V- 30. IN) 113,7(6. V-22..IX) plastic ce unesc partea superioară și inferioară au fost înlocuite cu agrafe metalice, care se pot procura mai ușor și asigură o rigiditate mai mare capcanei propriu-zise) și F3 (o capcană Fx, la care partea superioară este mai mare, asigurînd astfel o înălțime maximă între partea superioară și inferioară de 7,5 cm). Analizînd datele din tabelul nr. 2, trebuie subliniat faptul că dife- rențele'între numărul de masculi capturați la diferitele tipuri de capcană, pe întreaga perioadă urmărită, chiar dacă uneori par mari, nu reprezintă diferențe reale, nefiind asigurate statistic ; diferența între maximul și mini- mul de capturi pe întreaga perioadă urmărită este de numai 65 de masculi. Fig. 1. ■- Zborul masculilor speciei Agrotis segetum Dan. el Scliiff. evidențiat cu ajutorul capcanelor feromonale. Putem afirma că din punct; de vedere practic nu există diferențe asigurate statistic între cele 4 tipuri de capcane testate, în ceea ce privește numărul capturilor. Opiniem de aceea pentru utilizarea capcanei feromo- 24 I. ROȘCA, V. BRUDEA și ELENA BUCUREAN 5 PROGNOZA și avertizare cu feromon SEXUAL. DE SINTEZĂ 25 nale tip Fi, deoarece pe parcursul anilor s-au evidențiat părțile negative ale utilizării celorlalte tipuri de capcane (13). Tabelul nr. 2 Numărul de masculi de Agrotis segetum Den. et Schiff. capturați in diferite tipuri de. capcane Localitatea Perioada urmărită Tipul de câpcană IAC-4 i Fi i L | Suceava 9.V — 19. IN. 1985 10.V1I-17.1X.1986 88 ,5 220 ,75 76 ,5 102 ,25 72 122 105 117,5 Fundulea 9.V—2TIX.1985 13.V-22. IX. 1986 113,25 82,5 170 ,25 118,25 171 180,5 12,5 Total 505 ,0 467,25 463 52$ Stabilirea înălțimii optime, a capcanei feromonale s-a făcut utili- zînd capcane tip Fi suspendate la înălțimea de 50, 100, 150 și 200 cm. Rezultatele obținute (tabelul nr. 3) prezintă deosebiri asigurate statistic între diferite variante. în general, luînd în considerare întreagă perioadă urmărită, nu se constată diferențe între capcanele situate la 50 și 100 cm înălțime și între cele situate la 150 și 200 cm înălțime. Pe întreaga perioadă în cele două localități, cele mai bune rezultate (190, 91 masculi'capturați/ capcană) se obțin cu capcana situată la 100 cm înălțime, fapt ce, ală- turi de ușurința manevrării capcanei, impune folosirea acestei înălțimi în practica curentă. Tabelul nr. 3 Numărul de masculi de Agrotis segetum Den. ei Schiff. caplurați/capcană tu funcție de înălțimea capcanelor Locali- tatea Perioada urmărită înălțimea capcanelor (cm) 59 | 100(Mt.) 150 200 Suceava 7.VI- 12. IX. 1985 5.V— 27. V 111,1986 (4-25,33) 82 ,33 (— 40 ,66) 106 ,00 57,0 144 ,66 (-29,0) 28 ,0 (-50,0)° 96 ,66 (-14,67) 42,33 (- 77 ,66)ot 69 ,0 Fundulea 29. IV — 20.1X4985 13.V — 22. IX. 1986 (-32,0)° 142,5 (14,5) 99 ,25 175 ,5 113,75 (- 19 ,0) 155,5 (-16,0) 97,75 (—63,5)°” 111,0 (—31,5r 82 ,25 Total 430 ,08 490 ,91 377 ,91 304 ,58 Notă. ( ) —diferență față do martor; ° — diferență semnificativă; — diferență distinct semnificativă. Influența distanței dintre capcane s-a urmărit la Oradea și Fun- dulea în 1985 și 1986. Distanțele față de cea mai apropiată capcană au fost de 50, 100, 150 și 200 m (tabelul nr. 4). Tabelul ur. 4 Numărul de masculi de Agrotis segetum Den. et Schiff. caplurați/capcană la diferite distanțe între capcane Localitatea Perioada urmărită Distanța Intre capcane (m) 50 100 150 200 Oradea 2.VI—24.VT.1985 10.VI—16. IX.1986 29 ,25 23 ,5 28,5 16,25 33 ,25 . 11,0 21,25 4,75 Fundulea 22.V-27.V 1.1985 , 29.V—7.V 111.1986 31 ,75 41 ,75 37,25 55,5 ' 36,75 49 ,5 36 ,5 42 ,5 Total 126,25 137,5 130,5 105 ,0 Distanțele între variante, de-ă lungul întregii perioade urmărite, nu sînt asigurate statistic. în general se poate remarca că, în cursul unui zbor intens, capcanele situate mai aproape unele de altele capturează mai mulți masculi decît cele distanțate, acestea din urmă capturînd semni- ficativ mai mulți masculi în anii cu populații reduse. Opiniem ca, în cazul aplicării pentru lucrările de prognoză și avertizare, în fiecare solă urmă- rită să fie instalate 4 capcane situate la 200 m una de cealaltă. Longevitatea feromonilor și a plăcilor adezive a fost urmărită în 1985 și 1986 la Suceava, Oradea și Fundulea în următoarele variante : 1 — momeală feromonală schimbată lunar, placă adezivă schimbată săptămînal; 2 — momeală feromonală neschimbată, placă adezivă schim- bată săptămînal; 3 — momeală schimbată lunar, placă adezivă neschim- bată. Diferențele între variante sînt asigurate statistic (tabelul nr. 5). 'Tabelul nr. 5 Numărul de masculi de Agrotis segetum Den. eț Schiff. capturați/ capcană în funcție de schimbarea momelii și a plăcii adezive Localitatea Perioada urmărită Variantă 1 2 3 Oradea 13.V-5.V 111.1985 13.V-16.IX.1986 97 281, 100 126 55 33 Fundulea 9. V—ÎL IX.1985 13.V-22.1X.1986 213 123 198 84 73 51 Suceava 9. V—27. V 1.1985 17. IV-10. V 11.1986 27 73 15 47 9 6 Total 814 570 227 Nota. 1 = momeală schimbată lunar, placă adezivă schimba fă săptămînal ; 2 — momeală neschimbată, placă adezivă schimbată săptămînal; 3 — momeală schimbată lunar, placă adezivă neschim- bată. Din datele obținute se observă că în culturile de cîmp, unde pe plă- cile adezive se depune foarte mult praf, capturile scad semnificativ de-a 7 PROGNOZA ȘI AVERTIZARE CU FEROMON SEXUAL DE SINTEZA 27 26 I. ROȘCA, V. BRUDEA și ELENA BUCUREAN 6 lungul întregii perioade de zbor. Diferențe semnificative între variantele 1 și 3 pot apărea după o săptămînă la Fundulea, după 2 săptămîni la Oradea, sau chiar după o lună la Suceava. în ceea ce privește longevitatea feromonului, ea este deosebit de bună, deoarece diferențe semnificative între variantele 1 și 2 încep să apară la Fundulea după aproape 3 luni (6.V—23.VIIÎ.1986), la fel la Suceava (7.IV—10.VII.1986) în condițiile unui zbor relativ redus. Remar- căm faptul că în cazul unui zbor abundent încep să apară diferențe chiar după o lună, dar care devin semnificative după două luni (Oradea, 6.V—15.VII.1986). Datele experimentale obținute în 1985 și 1986 au arătat că placa adezivă trebuie înlocuită la 2 săptămîni atunci cînd dăunătorul nu este în zbor masiv și la o săptămînă în timpul zborului. în ceea ce privește momeala feromonală, vor fi folosite două momeli, una pentru prima generație (aprilie-iunie), cealaltă pentru a doua generație (iulie-septembrie). în ceea ce privește influența timpului de păstrare a momelii fero- monale asupra capacității de atracție a masculilor, din datele prezentate în tabelul nr. 6 se constată că numărul masculilor capturați/capcană scade o dată cu vechimea momelii, dar nu apar diferențe semnificative nici după 2 ani de la formulare. BIBLIOGRAFIE 1. GHIZDAVU I. și colab., A VJ-a Corii', nat. prot. plani., 1979, p. 318—333. 2. GHIZDAVU I. și colab., Feremonii inrcclelor palidele din a IlI-a generație, Edil. Dacia, Cluj-Napoca, 11 83. 3. GHIZDAVU I., BOȘCA I., Probi, prot. plant., 12 (3): 209-215, 1984. 4. GHIZDAVU I., BOȘCA 1., Probi, prol. plani., 14 (4): 273-275, 1986. 5. I1ODOȘAN F., OPREAN I., A Vl-a Cont. naț. prol. plant., 1979, p. 301 — 317. 6. IIULBERT D., SUSS A., Beitr. Ent., 33(2) : 383—438, 1983. 7. MANOLACHE C., BOGULEANU GH., Fnloniolcgia agricolă, Edil, didactică si pedago- gică, București,1967. 8. PER M., Melodici dc prognoză și analizare, Centrul dc material didactic si propagandă agricolă, București, 1980, p. 90 — 94. 9. BOȘCA I., și colab., St. ceic. bioJ., Seria biol, anim., 36 (1): 70—72, 1984. 10. BOȘCA 1. și colab., Analele ICCPT— Fundulea, 52:341-345, 1985. 11. ROȘCA I. și colab., Prc bl. prot. plani.. 14 (4) : 263—271. 1986. 12. ROȘCA 1. și colab., Bull. Acad. Sci. Agric. ForesL, 15: 185-190, 1986. 13. ROȘCA )., BRUDEA V., Pr< bl. prol. plani., 15 (3) : 257-262, 1987. Primii iu redacție Ia 11 noiembrie 1987 * Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice Fundulea, jud. Călărași ** Stațiunea dc cercetări agricole Suceava, jud. Suceava *** Stațiunea de cercetări agricole R zootehnice Oradea, jud. Bihor Tabelul nr. G Eficacitatea momelii feromonale in funcție. de timpul de păstrare (Fundulea, 13.V—14.V III.1986) Varianta Număr de masculi capturați/capcană 'DiTerența Formulat în 1984 51 -17 Formulat în 1985 60 — 8 Formulat în 1986 68 Mt. DL 5% 17,48 Pe baza datelor acumulate pînă în prezent, din care o parte au fost prezentate în lucrare, feromonul sexual de sinteză ATRASE G a fost omologat în R; S. România pentru utilizare îh lucrările de prognoză și avertizare. : CONCLUZII 1. Numărul de masculi de Agrotis segetum Den. et Schiff. capturați/ capcană feromonală depinde de localitatea unde se instalează capcana, de anul experimentării și de ciclul biologic al dăunătorului. . 2. Diferitele elemente legate de tehnologia utilizării feromonului, și anume : tipul de capcană, înălțimea capcanei, distanța între capcane, timpul de schimbare a momelii și a plăcii adezive a capcanei, ca și vechi- mea momelii, influențează numărul capturilor și de aceea trebuie să fie standardizate în lucrările de prognoză și avertizare. EFECTUL DECANOFOR.TULUI ASUPRA UTILIZĂRII GLUCOZEI ȘI SEN SIBILITĂȚII LA INSULINA A DIAFRAGMEI ȘOBOLANILOR TINERI SȚRESAȚI IOSIF MAIMR, NINA ȘII.DAK și ANA lî.ONCA The effecl of the treatment wilh Decanofort (nortesțesteroije dec.auoale) wpail the “in vitro” glucose nptake and sensitivity to insulta of the. diaphtTig.^ 35- and 60-day-old formaldehyde stressed mate albino Wistar rats was studied. It was established that the age of the anlmals significanlly taîluences the benefic e.fîects țif Decanofort beth upon the stress-induced inhibition of glticose nptalie. and stress-redaced însnlin sensifi- vity of the isolated diaphragni. ș A fost semnalat că stresul la șobolanul alb induce o insulmorezistență remarcabilă îa nivelul mușchiului striat (1), (5), (7), (10). Pe de altă parte, din studiile noastre anterioare rezultă că sub influența tratamentului că decanofort la șobolanii diabetici stresați sensibilitatea față de insulină a mușchiului diafragmatic izolat se ameliorează (5). Pornind de la consi- derentele de mai sus și de la faptul că vîrsta șobolanilor albi condiționează acțiunea antiinsulinică a stresului (7), (9), (10), în lucrarea fie față am studiat utilizarea glucozei și sensibilitatea la insulină a diafragmei șobola- nilor supuși stresului și tratamentului cu decanofort, înainte și după atin- gerea maturității sexuale a indivizilor. MATEKIAL Șl METODĂ Pentru experiențe am utilizat șobolani masculi Wistar, proyeniți din biobaza labora- torului nostru, vîrsta lor fiind de 35 și, respectiv, 60 de zile. Poturile au fost {imite în con- diții bioclimatice și de hrănire standardizate, fiind supuse miei ina.njții de 18 ore înainte de sacrificare. Stresul a fost indus zilnic timp de 5 zile prin injectarea subcutanată, în regiunea inter- scapulară, a unor doze de 0,25 ml soluțiede formaldehidă („Chemapol”) 2% pe 180 g greutate corporală pe zi. Paralel cu inducerea stresului, decanofortu! (decanoat de nortesțnsterou, fabri- cat de „Terapia”,' Cluj-Napoca) a fost administrat ca soluție uleioasă în mușchiul gambei., doza zilnică a acestuia fiind 0,125 mg/100 g greutate corporală. La 24 de ore după sistarea inducerii stresului și a tratamentului cu decanofort., animalele au fost sacrificate prin dislocare cervicală și exsanguinare. Diafragmele an fost izolate rapid și păstrate timp de 20 de minute în soluție Krebs-IIenseleit răcită la gheață, apoi secționate- in hemiorgane aproximativ egale. , De la fiecare individ, clic b hemidiafragmă a fost incubată in condiții bazale, tar cea- laltă în prezența insulinei. Ca mediu de incubare pentru fiecare hemiorgan s-a utilizat 1 nil soluție Krcbs-Uenseleil bicarbonat (pH = 7,4), ccnținînd 16,7 micromoli glucoză (p.a. „Mercli”) și 2 mg gelatină (p.a. „Merck”) pe ml. Insulina recrislglizală („Calhiochem”, San-Diego,- Cali- fornia) a fost utilizată în concentrația de 10~3 U.I./mJ mediu de incubare. St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 29^—32, București, 1988 30 IOSIF MAPAU, NINA ȘILDAN și ANA 1LONCA 2 Incubarea țesuturilor s-a efeduat Intr-un dispozitiv original (4), timp de 2 oro la 37,GT., eu o frecvența de agitare de 90 de oscilații pe minut și cu o amplitudine de 5 cm . Faza gazoasă a sistemului a fost 05%()ă ț 5%CO2. Cantitatea inițială și finală a glucozei din.mediul de incubare. a fost determinată enzi- malic cu ajutorul milodei Jui Werner și colab. (12'’,. uhlizînd GOIKPerid Kit (,,Boehringel,”, GmbH, Mnimhehu, lOcGș). Intensitatea culorii probelor a Tost citită «.pectrofotometric, la 610 mu. ... .... _ -r . ') ± . ' Consumul bazai de glucoză (BAZ)șj cel global in pra zmLa ins.ulihci (INS).al hemiorga- nelor au fost calculate in micromoli pe 100 mg țesut pe 2 ore, iar sensibilitatea tisulară la insulină (consum net de glucoză stimulat de liormo.i) a lest evaluată prin calcularea A (INS—BAZ). Rezultatele au fost verificate statistic pentru, omogenitatea mediilor, folosind criteriul Chauvenel. Valorile medii au fost comparate după testul ,,t” al lui Student, P — 0,0;> fiind acceptat ea limita semnificației statistice a diferențelor. ' - rezui/iatf si insei i ii A. ' Datele expbrmient-ale sînt ^ 1 și 2. De aici1 re- zultă că la șobolanii normali de 35 de zile consumul bazai d glucoză al hemi diafragmelor izolate este aproximativ de două ori mai mare decît la animalele de 60 de zile. Acest fapt confirmă datele noastre precedente conform cărora viteza utilizării tisulare a glucozei sanguine în perioada postnatală. de 30—45 de zile a șobolanului alb atinge un nivel maxim (6), (7),^^ % A . •; ’C ' ț ’ •' ' ■. Tabelul nr. I ’ ± Consumul dc glucoză ,,in vil.ro” al licmidialragmci in condiții, bazalc. (BAZ), respectiv in prezenta insulinei (INS), și'sensibilitatea față de insulină a muș- ■ <±©.11111 dialrâgmatic (AINS— BAZ) lâ șobolanii de 35 dc zile L>1 ' 'Alicrdmol glucoza cen-mmată/100 mg țesut pe 2 ore BAZ INS ! AINS-BAZ N 6 ,777 ±0,265 , (12) -. 8,954±0,186 - - (12) • n 2,177±0,127 (12) ' S±. r ' 4,622±0,174 ': (14±- • ' V ‘ ■ 31,7^% <■ ■■ . P <0 ,001u ■ -5 ,397±0 ,190 ' (H) - 39 ,92 %a. ’ P <0 ,001!l .. 0,74'5±0,055 ■’ ' (14) ' -6o,78%a P <0 ,00 ha ■si > - ■5 ,323 : 0 ,210 • ,W.v y ; ••••• ,21 ,45 %11 ; p,75%a P <0 ,001a sn 3 ,574 ±0 ,200 • (12). . -4,13% a P> O.,5Oa 4-23,1l%b P.<0,01b 5 ,095±0,146 (12) ■ > -9,72%a . P <0,05a ±23,24%b pl%;l_: P <0 ,01a ’ ■ -! 23,55% b P <0.01 11 Notă. Valorile reprezintă media ’± I-LS. ; N = lot normal ; S — lot .stresat cu formaldehidă; SI) — lot stresat cu formaldehidă și tratat cu decanofort; a diferenț? procentuale fată de lotul N; b diferențe procentuale față .de. lotul S; numărul experiențelor este redat în paranteze. în ceea ce privește-sensibilitatea ,,in vitro” a hemidiafragmelor față de insulina exogenă, datele arată că .Ia șobolanii normali de 35 și 60 de zile hormonul stimulează puternic și cantitativ similar Utilizarea muscu- lară a glucozei din mediul de incubare. Cu toate acestea, în condițiile stre- sului formaldehidic repetat la lotul de 35 de zile sensibilitatea la insulină a diagramei scade mai puternic ( — 65,8%) decît la cele de 60 de zile ( — 35,8%). Această diferență ' confirmă concluzia că vîrsta șobolanului alb este un factor condiționat major în acțiunea antiinsulinică a stresului (7), (9), (.10), Pe de altă parte, datele de mai sus întăresc observația lui Chaudry și colab. (1) că la șobolanii supuși stresului hemoragie repetat mușchiul soleus izolat devine insensibil la acțiunea stimulatoare a insu- linei asupra consumului glucozei ,,in vitro”. Pornind de la faptul că la șobolanul alb glucocorticoizii duc la insulinorezistență tisulară prin redu- cerea numărului receptorilor insulinici (3), pare verosimil că în efectul anti- insulinic al stresului formaldehidic repetat secreția excesivă de gluco- corticoid are o implicație deosebită. IOSIF MADAR, NINA .ȘILDAN și ANA ILONCA Așa cum reiese din datele prezentate, decanofott.nl, administrat concomitent cu inducerea .stresului, la animalele de 35 de zile anihilează insulinorezistența mușchiului diafragmatic, iar la cele de 60 de zile o reduce cu 23,5%. Această constatare pledează pentru rolul condiționat al vîrstei șobolanilor tineri în efectul antistres și proinsulinic al decanofor- tului la nivelul mușchiului striat. Pe de altă parte, observațiile de mai sus sînt în deplină concordanță cu datele noastre recente că decano- fortul aplicat pe fondul stresului formaldehidic la șobolanii adulți atenu- ează activitatea corticosuprarenalelor (8), stimulează secreția insulinei și ameliorează sensibilitatea diafragmei față de insulina endo- și exogenă (5). CONCLUZII 1. lua șobolanii tineri stresati, tratamentul cu decanofort amelio- rează consumul bazai de glucoza al diafragmei izolate, gradul efectului fiind dependent de vîrsta indivizilor. 2. Vîrsta șobolanilor tineri stresati joacă un rol condiționant major în ameliorarea sensibilității la insulină a mușchiului diafragmatic, prin tratament cu decanofort. BIBLIOGRAFIE 1. CHAUDKY I. IL, PALMER G. .L, SAYEED M. M., BAUE I. H., Fcd. Proe., 32 : 372, 1973. 2. FRAYN K. N., Eur., J. Clin. Invesl., 5:331 — 337. 1975. 3. GOLDFINE .1. D., KAHN C. R., NEV1LLE D. M„ Jr., GARR1SON M. N„ BATES R.W., Biochem. Biophys. Res. Commun., 53:852—856, 1973. 1. MADAR J., Contribuțiuni la studiul rolului corticosuprarenalelor în metabolismul glucidic la șobolanii albi, Teză de doctoral, Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj, 1966. 5. MADAR J., GOZAR1U L., ȘILDAN N., BARABAȘ E., ILONCA A., Proceedings of the 6Lh Svmposium on Drug Toxicily, Cluj-Napoca, September 1 — 2, 1983 (Abstracts), p. 36. 6. MADAR J., PORA E, A., FRECUȘ G., Rev. Rouni. Biol., Serie Zool., 14:437—441, ■1969. 7. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 37:134—138, 1985.' 8. MADAR J., SILDAN N., ILONCA A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 39 : 59—63, 1987. ■9. MADAR J., SILDAN N., ILONCA A., PORA E. A.,Rev. Roum. Biol., Serie Biol. Anim., 34 : 141 141, 1979. 10. MADAR j., SILDAN N., ILONCA A., PORA E. A., St. cerc, biol., Seria biol. anim. 34:115-119,1982. 11. MADAR J., ȘILDAN N., PORA. E. A., Arch. Internat. Physiol. Biochim. (Liege), 80: 367—371, 1972. 12. WERNER W., REY IL G., WIELÎNGER 1L, Z. Analyt. Chem., 252 : 224, 1970. Primit in redacție la 17 martie 1987 Centrul dc cercetări biologice Ctuj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 EVOLUȚIA METABOLISMULUI ENERGETIC ȘI A UNOR INDICI HEMATOLOGICI LA ANAS PLATYRHYNCH08 L. ȘI TUliDUS MNEULA L. GH. -NĂSTASESCU șl 1. CEAUȘESCU Our rescarches werc carricd oul on numerous lots of Anas plalgrhynchos L. and Turdus menita L. (malcs and females). The m ost important data obtained arc the following : — The circadian periodicity of the standard energy metabolism of two species shows the shape of bifasic rhythm with two maxima and minima. — The seasonal metabolic variations are higher in spring and aulum in ducks and in summer in blackbirds. în summer and winter values are lower ducks and in winter'in blackbrids. — The annual means of the hemoglobin index is 14.1 ± 0.8 g% in ducks and 11.6 + 0.5 g% in blackbirds. — The metabolic maxima and the higher values of the hemoglobin indexes corres- pond to the intense motor activity hours while the minima to the rest periods of the cold season. Din literatura de specialitate rezultă că există puține date referi- toare la evoluția corelativă a metabolismului energetic și a unor indici hematologici la păsările sălbatice (1), (2), (3), (4), (9). Intensitatea proceselor metabolice, ca și homeostazia mediului intern la păsări, este condiționată de prezența diferiților factori exogeni și endogeni. Ca urmare, aceștia produc variații corespunzătoare ratei metabolismului energetic și numărului de eritrocite, ca și cantității de hemo- globina. Asemenea modificări în energetica aviară și în homeostazia mediului intern au fost constatate și de alți cercetători la diferite clase de vertebrate (4), (5), (8), (10). în lucrarea de față prezentăm rezultatele obținute de noi cu privire la variațiile metabolismului energetic, numărului de eritrocite și cantității de hemoglobină la două specii de păsări sălbatice a căror ecofiziologie diferă considerabil în diferitele perioade ale anului. » MATERIAL ȘI METODE Cercetările au fost efectuate pe două specii de păsări sălbatice care populează medii de viață diferite : acvatic — Anas plalgrhynchos L. (rața sălbatică mare) și terestru — Turdus menita L. (mierla). Rațele sălbatice au fost capturate din ecosistemele acvatice aflate în perimetrul Insule Mici a Brăilei, iar exemplarele de mierlă din grădina Facultății de biologie. Pentru menținerea în captivitate a păsărilor au fost create condiții ecofiziologice cit mai apropiate celor din natură. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, hr. 1, p. 33 — 37, București, 1988 3-c. 20S7 34 GH. NASTASESCU și I. CEAUȘESCU 2 3 ■ METABOLISM ENERGETIC ȘI INDICI HEMATOLOGICI LA PĂSĂRI 35 Determinările metabolice an fost efectuate in deplină concordanță cu cerințele pentru măsurarea acestui indice fiziologic: limitarea mișcărilor spontane, starea postabsorblivă de 8—10 ore și un mediu termcneutral caracteristic fiecărei specii. Pentru măsurarea cantității de căldură degajată de fiecare lot (6 loturi a 3 indivizi fie- care pentru rațe și 4 loturi a 3 indivizi fiecare pentru mierle) am utilizat metoda calorfmclrioi indirecte — a consumului de O2 și a CO2 degajat într-un spațiu confinat. Analiza gazelor respiratorii s-a făcut cu ajutorul unui interferometru, iar valorile meta- bolismului energetic au fost exprimate în kcal/kg/oră greutate corporală. Pentru evaluarea indicilor hematologici, prizele de singe au fost prelevate din vena axi- lară, in prezența unui anticoagulant specific, de. obicei dimineața la aceeași oră. Numărarea eritrocitclor s-a făcut după metodele clasice, folosind lame Thoma. Conținutul sîngclui în hemoglobină (g%) a fost deteiminal cu ajutorul unui spectrofoto- metru, prin tratarea sîngclui cu fericianură de potasiu. REZULTATE ȘI DISCUȚII Valorile medii orare și sezoniere ale metabolismului energetic, numă- rul de eritrocite și cantitatea de hemoglobina la rață și mierlă sînt pre- zentate în tabelul nr. 1 și în figura 1. La Anas platyrhynchos L., metabolismul energetic prezintă oscilații circadiene, înregistrîndu-se valori maxime (la toate loturile) la orele 16—18 (7,985 -P 0,439 kcal/kg/h) si valori minime la orele 22—24 (5,537 ± ± 0,362 kcal/kg/h). Media valorilor metabolice pe 24 de ore este de 6,382 ± 0,737 kcal/kg/h. Variațiile sezoniere ale metabolismului energetic sînt mai crescute primăvara și toamna (8,07 ± 0,943 și, respectiv, 7,742 ±0,499 kcal/kg/h) și mai reduse vara și iarna (6,072 ± 0,265 și 6,010 ± 0,972 kcal/kg/h). Ritmul metabolic circadian stabilit de noi la această specie este cel bifazic cu două maximi1, și două minime, demonstrînd clar că rața săl- batică mare este o pasăre mai mult nocturnă și că maximele și minimele metabolice corespund modelului de activitate al acestor păsări în condi- țiile lor normale de viață. în privința ritmului sezonier, se remarcă o creștere a activității metabolice în special în timpul primăverii și o scădere semnificativă iarna.. La Turdus merulah.^ valorile metabolismului energetic determinate, într-un ciclu nictemeral au arătat nivelul cel mai ridicat ziua, la orele 8—10 (12,298±1,525), și cel mai scăzut noaptea, la orele 24—2 (10,075 ± 3,240 kcal/kg/h). Metabolismul energetic sezonier se prezintă astfel: vara, în luna iulie este de 13,427 ± 2,764 și iarna, în luna februarie are valoarea de Tabelul Media valorilor metabolismului energetic Specia Orele 8 10 12 14. 16 18 . • Rața sălbatică mare 7,022-ț- 0 ,375 6,7204: 0 ,737 6,135± 0,223 6,499± 0,127 ’ 6,1324: 0 ,523 7,985± 0,439 Mierlă ll,370± 2,100 12,298± . 1,525 ■ 11,0404- 2,040 10 ,981 ± 1 ,360 11 ,040 ± 2 ,060 11 ,600± 1,420 9,747 ± 0,325 kcal/kg/h. Valori intermediare se înregistrează în lunile de primăvară (11,477 ± 0,537) și toamna (10,625 ± 2,60 kcal/kg/h). IUI metabolism metabolism > rata / mierla eritrocit e -10 £ E -15 -16 •15 -14 -13 -12 -11 -10 -9 -8 -7 big. 1. — Valorile medii orare și sezoniere ale metabolis- mului energetic, numărul de eritrocite și cantitatea de hemoglobină. P, primăvara; V, vara; T, toamna; I, iarna. Rezultatele^ experiențelor noastre vin să confirme faptul că între bioritmul activității și repausului și valorile metabolice există o directă legătură, lucru de altfel confirmat într-o lucrare anterioară (6). nr. 1 la rață și mieria (kcal/kg/h) 20 i 22 I 24 1 2 1 , 4 - 6 8 7,852± 0,573 7,033± 0 ,559 ,53/ 0,362“ 5,739 4- 0 ,663 6 ,1274: 0,442 7,1324: 0 ,153 7,0024: 0,375 11,7564: 0,672 11,000 t 0,964 | 10 ,4354- 1,440 ' 10,0754- 3 ,240 10 ,4734: 1 ,640 | 11,4904: 0 ,630 11,370i 2,100 36 GH. NÂSTÂSESCU și I, CEAUȘESCU 4 O analiză mai atentă a maximelor și minimelor metabolice (tabelul nr. 1) ne arată clar că acestea corespund activității mierlelor în ambianța exterioară. La mierlă, curba variațiilor circadiene ale metabolismului ener- getic prezintă unele asemănări cu cea de la rață, dar există și deosebiri esențiale. Modul de viață diferit de cel al raței prezintă unele particula- rități, și anume : mierla s-a ,,adaptat” unor condiții speciale, găsindu-și mult mai ușor hrana prin grădinile și curțile caselor, motiv pentru care activitatea motoare este mai slabă, dar de lungă durată. Așa se explică și faptul că în tot cursul zilei, variațiile circadiene sînt mai constante, cu excepția vîrfului metabolic de la orele 16. Evidenta creștere a metabolismului din jurul orelor 6—8 se explică prin faptul că atunci au loc trezirea și începutul Unor activități cum sînt cîntecul și jocul dintre parteneri. Valorile maxime și minime ale metabolismului energetic în anumite perioade ale anului sînt strîns corelate cu desfășurarea unor procese fizio- logice complexe, ca ciclul sexual sezonier, dezvoltarea gonadelor, începu- tul activității de reproducere, năpîrlirea, activitatea motorie, starea fizio- logică a sistemului endocrin etc. Creșterea metabolismului în anotimpul de primăvară la rațe este strîns corelată cu condițiile ecologice favorabile oferite de anotimpul pri- măverii : creșterea temperaturii externe și a fotoperioadei diurne, abun- dența hranei și o activitate intensă a glandei tiroide și sexuale. Dimpo- trivă, iarna, intensitatea proceselor metabolice și endocrine diminuă con- siderabil ca urmare a lipsei de hrană și a bunei izolări a corpului cu pene și puf. La mierlă, creșterea metabolismului în lunile de vară poate fi atri- buită procesului de hăpîrlire, moment ce face ca protecția corpului împo- triva pierderilor calorice (noaptea) să fie foarte scăzută. Tot în această perioadă are loc și o considerabilă creștere a activități glandei tiroide, care influențează pozitiv metabolismul. Minima metabolică din timpul iernii are, în mare, aceleași explicații ca și în cazul rațelor. Concluziile generale ale diferiților autori (4), (9), (10) nu sînt însă concludente în ceea ce privește perioada în care se găsesc maximele de activitate metabolică, precum și cauzele care ar genera aceste variații sezoniere. în ceea ce privește evoluția indicilor hematologici se constată urmă- toarele : valoarea medie anuală a numărului de eritrocite reprezintă 14,7 mil./mm3 la rață și 10,2 mii./mm3 la mierlă. Oscilațiile individuale sînt cuprinse între 10,5 (iarna) și 16,4 mii./mm3 (primăvara) la rață și 8,1 (iarna) și 12,4 mil./mm3 (primăvara) la mierlă. Nu s-au obținut diferențe semnificative între valorile masculilor și femelelor. Cantitatea de hemoglobină la rață (media anuală) reprezintă 14,1. dz 0,8g%, iar la mierlă 11,6 ± 0,5 g%. La masculii de rață valorile aces- tui indice sînt mai crescute decît la femele. La ambele specii cantitatea de hemoglobină suferă variații sezoniere însemnate. După cum se observă din figura 1, nivelul cel mai crescut al acestui indice se constată primăvara (17,091 ± 3,041; 16,050 ± 2, 440) și toamna (16,820 ± 0,998 ; 15,670 ± 1,990 g%) la rață și, respectiv, mierlă și cel mai scăzut vara (15,767 i 1,837 ; 15,300 2,760) și iarna (14,226 ± 0,743 ; 15,000 i 3,060 g%). METABOLISM ENERGETIC ȘI INDICI HEMATOLOGICI LA PĂSĂRI 37 Comparînd valorile medii ale numărului de eritrocite și ale canti- tății de hemoglobină cu valorile metabolismului energetic la cele două specii, constatăm prezența unei ritmicități sezoniere a celor trei parametri fiziologici. Rezultatele prezentate în figura 1 arată că la rața sălbatică mare sîngele este mai bogat în hematii și hemoglobină, iar metabolismul global/ pasăre este mai intens în comparație cu cel observat la mierlă. Deosebirile semnalate la cele două specii care populează biotopi diferiți se mențin în toate sezoanele în aceleași limite și ele sînt corelate cu particularitățile biologice atît de diferite ale păsărilor luate în studiu. După cum rezultă din observațiile noastre (6), (7) și ale altor autori (4), (9), raporturile dintre hrană și bioritmicitatea metabolică aviară gene- rală joacă un rol esențial; rațele sălbatice, ca de altfel majoritatea spe- ciilor de păsări sălbatice, trebuie să-și sincronizeze ritmul endogen al nece- sarului de hrană cu periodicitatea prezenței și accesibilității acesteia în mediul înconjurător. Rezultă deci că în aprecierea bioritmului circadian și sezonier al indicilor fiziologici menționați la cele două specii trebuie să se țină seamă de întregul complex de elemente ce caracterizează viața lor : felul activi- tății (zbor, deplasare terestră, mișcări parțiale), intensitatea și viteza, durata globală și repartiția în faze a alternanțelor de activitate și repaus, ciclurile reproductive, satisfacerea necesarului de hrană și depunerea de rezerve lipidiee, activitatea la cuib și grija pentru progenitură etc. Astfel, variațiile fiziologice sezoniere crescute ale cantității de hemo- globină și numărul de eritrocite sînt rezultanta asocierii ciclurilor reproduc- tive cu anotimpul de primăvară și cu satisfacerea necesităților nutritive din timpul toamnei. Pe de altă parte, activitățile comportamentale ca depu- nerea pontei, clocitul, grija față de progenitură — toate acestea foarte dezvoltate la speciile de păsări sălbatice — explică valorile mai reduse ale respectivilor indici în timpul verii. Iarna, reducerea cantitativă și calita- tivă a hranei, ca și perioada lungă de inaniție la care sînt supuse păsările sălbatice, reprezintă tot atîtea cauze în sinteza redusă a pigmentului res- pirator și a numărului scăzut de eritrocite. BIBLIOGRAFIE 1. ALIAKRINSKAIA I. O., Ghemoglobint i ghemoțianini bezpozoonocinih, Izd. Nauka, Moskva, 1979. 2. BOND CH., GILBERT P., Amor. J. Physiol., 194 : 519, 1958. .- 3. FLORKJN M., Bespiralory proteins and oxygen transpari, în Chemical zoologi/, voi. 4, Acad. Press, New York, 1969, p. 111—134. 4. GELINEO A., RAJEVSKAIA T„ GELINEO S., C.R. Soc. Biol., 149 : 1411-1413, 1955. 5. KORJUEV P., Ghemoglobin, Izd. Nauka, Moskva, 1964. 6. NĂSTĂSESCU GH. și colab., St. cerc. biol.,. Seria Biol, anim., 27 (2): 131 — 135, 1975. 7. NĂSTĂSESCU GH. și colab., Analele Universității București, Biologie, 85—92, 1979. 8. SCHOLANDER P. F., Science, 1.31:580-590, 1960. 9. ȘILOV I.A., Bcguliațiateploobmenau ptil, Izd. Moskovskovo Universiteta, 1968, p. 149—156. 10. TURANOV G. I., Ptițcvodstvo, 4:15-19, 1953. Primit in redacție la 27 noiembrie 1987 Udiversitatea din București, Facultatea de biologic, București, Splaiul Independenței nr. 91—93 EFECTE TIROIDIENE ASUPRA UNOR PARAMETRI AI METABOLISMULUI GLUCIDIC LA PUII DE GĂINĂ, PE FONDUL ADMINISTRĂRII DE FURAJE CU COMPOZIȚIE PROTEICĂ DIFERITĂ MĂUTA GĂBOS*, XOD1CA GIURGEA** și DANIELA RĂILEANU** Cornișh-Rock chickcns were fecl on fcdders differing in protein composition, wilhout or with onc of the lollowing addiljves : vulcanic tuff; vulcanic luff plus urea ; thiourea at the beginning, and thyroid gland powder al the end of the 8-week experimental period. The pectoral and leg muscle glycogen content, and glycemia were determined. The thyroid effccts upon these parameters were ștrongly dependent on the protein composition of food. Literatura ele specialitate abundă în date referitoare la acțiunea tiroidei asupra metabolismului glucidic la diferite specii (7), (11), (15). Există și unele date cu privire la acțiunea acestei glande într-un organism hrănit, cu diete, diferite (13). ... .......................... Lucrarea este o continuare a cercetărilor noastre anterioare (3), (4), (5) privind acțiunea hormonilor tirpidieni sau a antitiroidienilor asupra metabolismului glucidic, la puii de găină hrăniți cu proteină animală, vegetală sau cu tuf vulcanic. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină hibrid telralinear Cornish-Rock, care au intrat în experiență la vîrsla de o zi.de viață. Aceștia, cile 8 In fiecare lot, au fost gru- pați astfel : lot martor (M2q) hrănit cu.furaj ce conținea 20% proteină totală; lot martor (Mpv) hrănit cu .furaj ce conținea exclusiv proteină vegetală (soia). în acest caz creșterea conținu- tului de soia s-a făcu t pe socoteala scăderii corespunzătoare a conținutului de porumb, astfel ca nivelul energetic al furajului săAămînă constant.; lot tratai cu tuf vulcanic (TV), adăugat în proporție de 5 % la furaj ; lol tratai cu tuf vulcanic și uree (TVE), ureca în propor ție de 1% ; lol tratat cu tiouree. și tiroidă (TuT) astfel/, in primele două săptămini de viață s-a administrat tiouree (p.a.), 300 mg/kg corp/zi, apoi în următoarele 4 săptămini a urmat o pauză, pentru ca în săptămînile 7 și 8 să se administreze glandă tiroidă (Tiroida-fortissimus, Biofarm Bucu- rești), cile 20 mg/kg corp/zi, cantitate ce corespunde la 170 pg T,/kg/zi. Tuful, ureea, tiouree» și tiroida s-au: administrat in hrană sub formă de pulbere. Tratamentele au fost aplicate alît la loturile hrănite cu proteină animală, cit si la cele hrănite cu proteină vegetală. Sacri- ficările s-au făcut prin decapitare, la 8 săptămini de viață a puilor de găină, după o prealabilă inaniție de 16 ore. S-au recoltat imediat sîngele din care,s-a dozat glucoza (10), ficatul, muș- chiul alb (mușchiul pectoral) și mușchiul roșu (mușchiul coapsei) din care s-a dozat gli- cogenul (9). Datele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” al lui Student, valorile abe- rante fiind eliminate după criteriul Chahvenet. S-a calculat diferența procentuală față de mar- St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 39 — 42, București, 1988 1 MART A GÂBOS, RODICA GIURGEA și DANIEI. A RĂTLEANU lor (1.) %), iar seninilicația statistică s-a considerat de la p = 0,05. S-au calculat și dilerența pro- centuală și semnificai ia- statistică intre loturile hrănite cu proteină animală și vegetală. Rezul- tatele cu calculul statistic sînt prezentate în tabelele nr. 1 și 2. Tabelul nr. 1 Glicemia la puii de găină hrăniți cu proteină animală (M^) și proteină vegetală (PV), precum și la cei tratați cu tuf vulcanic (TV), tuf vulcanic și uree (TVU) și liouree și tiroidă (TuT) LOT MARTOR TV TVIJ TuT ^2» X±ES » % P 99 ±4,0 66 ±1 ,71 -33,3 <0 ,001 66 ±6,30 - 33 ,3 <0 ,001 58 ±4,80 -41 ,4 <0 ,01 py ' x±es p 76±W ,0 - 23 ,2 -0 ,05 60 ±1 ,72 — 9,1 <0 ,05 36±6 ,51 ± 30 ,3 <0 ,02 67 ±4,40 ± 15 ,5 NS Notă. x±ES = media ± eroarea standard. Alte explicații In text; NS ~ valori nesemnificative statistic. Tabelul nr. 2 Conținutul de glicogen din ficat (F), mușchiul alb (MA) și mușchiul roșu (MR) la puii de găină hrăniți cu proteină animală (Mao) și proteină vegetală (PV). precum și la cei tratați cu tuf vulcanic (TV), tuf vulcanic si uree (TVIJ) și liouree si tiroidă (TuT) LOT MARTOR TV TVU TuT F x±ES D% P MA MR 96 ±3,1 139 ±12 ,3 110 ±8 ,9 83 ±6 ,6 - 13 ,6 . NS ‘ 70±4,0 -49,65 <0 ,001 109 ±8,1 - 0 ,9 NS 62 ±3,8 - 35 ,41 <0 ,001 78 ±1,6 -43 ,88 <0 ,001 69 ±5,8 -37 ,27 <0 ,01 44±3,0 -49 ,89 <0 ,001 48 ±2 ,4 - 65 ,46 <0,001 46 ±3,4 - 58 ,19 <0 ,001 F x±ES D % P MA ’ MR Notă. Explicația r 66 ±7,8 - 31 ,25 <0,01 110 ±5 ,4 — 20,9 <0,05 103±8 ,1 -.6 ,3 NS ca la tabelul nr V 143±11 ,3 ±72 ,28 <0 ,001 138 ±6,5 ±97,2 <0 ,001 64 ±3,8 -41,3 <0 ,001 . 1. 43 ±4,2 - 30 ,64 <0,01 79±6,7 ±1,3 NS 57±6 ,0 -17,4 NS 37±2,1 -15,90 NS 60 ±4,0 ±25 <0,05 58±3 ,0 26,1 <0,02 EFECTE TiROlDIENE ASUPRA METABOLISMULUI GLUCIDIC REZULTATE Șt LRSCUȚH Administrarea de hrana în care proteina animală a fost înlocuită cu proteină vegetală determină o scădere a glicemiei și a conținutului de glicogen din ficat și din mușchiul alb. După datele lui Raheja și Linsch' neer (13), compoziția dietei este un factor important în privința conți- nutului de glicogen hepatic. în cazul datelor noastre este posibil ca dez- echilibrul din rația alimentară să fie factorul care determină aceste modificări. , . Tuful vulcanic, administrat în furajul ce conține 20% proteină, produce o scădere a glicemiei și a: conținutului de glicogen din mușchiul alb. Asocierea administrării tufului vulcanic cu ureea provoacă o scădere nu numai a glicemiei, ci și a glicogenului din cele trei țesuturi studiate. Efectele sînt aceleași și chiar de o intensitate mai mare dacă se admi- nistrează tio urce și tiroidă. • ■ ■ Hrănirea cu proteină vegetală și administrarea de tuf vulcanic produc o scădere a glucozei sanguine și a glicogenului din mușchiul roșu, paralel cu creșterea conținutului de glicogen din ficat și din mușchiul alb. Dacă la acest tratament (cu tuf vulcanic) s-a' asociat administrarea de uree apăr o creștere â glicemiei și b scădere a glicogenului din ficat. Administrarea de tiouree și tiroidă determină creșteri ale conținutului de glicogen în cele două tipuri de mușchi. Referitor la efectele tufului vulcanic nu dispunem de date din lite- ratură care să ne permită interpretarea rezultatelor noastre. Presupunem că tuful vulcanic ar putea interveni, pe de o parte, în modificarea absorb- ției intestinale a glucozei și, pe de altă parte, în activitatea endocrină implicată în metabolismul glucidic. Este evidentă diferența de acțiune a tufului vulcanic asupra organismului puilor de găină hrăniți cu proteină animală și vegetală. în privința acțiunii substanțelor inhibitoare a funcției tiroidiene (uree și tiouree), precum și a administrării de tiroidă, se evidențiază de asemenea că efectele lor sînt diferite, fiind legate de tipul de furajare. Hipotiroidismul, pe care noi îl considerăm că s-a instalat în urma acestor tratamente, este exprimat prin scăderea glicemiei, așa cum citează și literatura într-o astfel de stare (2). în ceea ce privește conținutul de glico- gen din ficat, datele oferite de literatură sînt contradictorii. Astfel, după unii autori, hipotiroidismul scade acest parametru hepatic (8), în timp ce alți autori constată o creștere (12), (14). Există date care arată că glicogenul hepatic prezintă variații legate de dozele de hormoni tiroidieni, dozele mari produc o glicogenoliză, dozele mici o glicogenogeneză (1). în ceea ce privește mușchiul alb și cel roșu, Jensen și colab. (6) constată că aceștia prezintă o sensibilitate diferită la hormonii tiroidieni, cel roșu^-"8^ fiind mai sensibil decît mușchiul alb. în concluzie, rezultatele obținute de noi, privind acțiunea dm®'- j ților factori asupra unor parametri ai metabolismului glucidic, eyMcn/ țiază că aceștia sînt în general afectați și că efectele hormonale sînt Mâtef1- '/ / - / nic dependente de compoziția proteică a hranei. / 42 IvIĂRTA GÂBOS, RODICA GIURGEA și DANIELA RAlLEANU BIBLIOGRAFIE 4 1. BERNAL J. DE GROOT L. J., Mode of aci ion of lligroid hormones, In The tlițiroid gland, sub reci. M. DE VISSER. Raven Press, New York, 1980. p. 123—143. 2. ENSOR D. AL, TUOMAS D. AL, PHILLIPS .1. G., .1. Endocrinei., 46: 8— 11, 1970. 3. GÂBOS AL, GIURGEA R., SZENTG YORYI E., SOFALVI L, Cercetări de onlogenetă funcțională, voi. 2, Tip. Agronomia, Chij-Napoca, 1982, p. 55—61 < GÂBOS AL, GIURGEA IU, SOFALVJ L, SL cerc, biol., Seria biol. 1944. 4. 5. GÂBOS AI. GIURGEA R., SZENTGYOrYI L SL cerc, biol., 37:39-42,1985. JENSEN J. W., Van UARDEVELD C., KASSENAAR, A. A. 11. anini. biol, anini., Endocrinol., 87: 768-775, 1978. ..... . 7 . MARPLE D.N., NACHRE1NER R. F., AIcGU IRE J. A., SQU1RES G. D., J. Anini. Sci., 41:799-803,1975. 8 MII CI1 ST I UPULESCU A., SĂHLEANU V., IIOEBAN R., h iziopalologta expenmen-, lată a glandei tiroide, Edil. Academiei, București 1968 p. 177-199. 9 . AIONTGOAIERY R., Arch. Biochem. Biophys., 6/: 378—386, E)a/. 10 NELSON N J Biol. Chem., 153:375—380, 1944. 11' PLISETSKAYA E., AVOO N. Y. S„ AIURAT ,1. C., Comp. Bioch. PhysioL, 74A : 179- 187, RAHEJA K. L„ SNEDECOB J. G„ FREEDEAND R. A., Comp. Biochem. PhysioL, 39:833-835,1971. r „.,011 13. RAHEJA K. E., E1NSCHEER W. G., Comp. Bioch. Phj.no ., 14. SNEDECOB J. G., CAAIYRE AL IC, Gen. Comp. Endocrine , 15. STURK1E P. 1)., Avian Phgsiologij, Sprmger Verlag, New \or,, 61A : 31-34, 1978. zl : 144- 146, 1966. Hcidelberg, Berlin, 1976. Primit in redacție la 28 noiembrie 1986 * Universitatea din Cluj-Napoca, . Catedra de fiziologie animală ȘÎ ** Cenlrul de cercetări biologice Cluj-Ngpoca, str. Clinicilor nr. 5— 7 EFECTELE UNEI FURAJĂRI DEFICITARE ÎN PROTEINE ASUPRA METABOLISMULUI TISULAR AL OVIDUCTULUI LA GĂINĂ A' ICTOR TA-DOINA SA NDU Plymouțh-Rock hens vrere Ied a protein-deficient fodder for 6 or 18 weeks. Metabolic alterations were put into evidence histochemlcally, iri the segment» of the oviduct.These involved modifications of the lipid content and of non-specific esterase activity, and the activities of CyOx, SDH, LDH and Mg-activated ATP-ase. Aportul proteic deficitar determină în organismul găinii instalarea stării de „atrepsie” (1), (3), caracterizată prin deteriorarea condiției fizice a organismului, reducerea rezistenței imunitare, a capacității de utilizare a nutrienților și în final a productivității și chiar a supraviețuirii. întrueît implicațiile metabolice ale unei furajări deficitare în pro- teine au fost mai puțin studiate la găina ouătoare, am considerat utilă stabilirea influenței pe care o are reducerea cantității de proteină din furaj asupra unor aspecte ale metabolismului tisular al oviductului, organ care elaborează materialul de origine extraovariană al oului. MATERIA], ȘI METOUE Investigațiile s-au efectuat pe găini mixte de carne și ouă, hibride Plymouth-Rock, utilizate ca reproducătoare, în vîrstă de 26 de săptămîni la începutul experienței, procurate de la întreprinderea Avicola—Cluj. Găinile au fost ținute în baterii, cîte. 6 într-un comparti- ment și repartizate în patru loturi : două de găini martori (GAG GAI2) și două loturi de găini furajate carențat în proteină (GEX = pe o perioadă de 6 săptămîni și GEă — pe o peri- oadă de 18 săptămîni). Carențarea a fost obținută după o rețetă întocmită de Institutul de biologie și nutriție animală Balotești, Sectorul agricol Ilfov. Cele, două sacrificări (GMX și GE, - după 6 săptămîni și GM2 și GE2 — după 18 săp- tămini de la începerea experimentului) s-au făcu t prin exsangvinizare, dimineața, după ce găinile au fost lipsite de furaj 16—18 ore. La sacrificare am recoltat fragmente de oviduct din cele 5 segmente : infundibul, niagnum, istm, uter și vagin, care au fost înghețate rapid în azot lichid și secționate la criotom tip SLEE. Pe secțiuni de 10 p. am efectuat reacțiile pentru evidențierea, prin tehnicile uzuale (4), a conținutului dc lipide — după colorarea secțiunilor eu Sudan negru B —■ și a activității următoarelor cnzime : esteraza ncspecifică, fosfataza acidă, adenozintrifosfataza Mg2+-activată (ATP-aza), citocromoxidaza (CyOx), succinatdehidroge- naza (SDH) și lacțatdehidrogenaza (LDH). Menționăm că am luat în studiu numai oviductele indivizilor cu oul în uter, pentru a avea, siguranța că se compară găini aflate în aceeași fază a ciclului funcțional. REZULTATE. Rezultatele studiului histochimic și histoenzimologic sînt notate cu valori convenționale, exprimînd intensitatea relativă a reacțiilor și suma- rizate în tabelele nr. 1 și 2. Sț cerc, biol., Seria biol, ahim., t. 40, rir. 1, p. 43—46, București, 1988 44 V.ICTOR1A-DOINA SANDU Tabelul ur. 1 Conținutul de. lipide loiale si m livilalea cnzimatuă in ovductid găinilor din lolurdo GMX și GEX Deacția cercetată ■ Infundibul , Magnum Istm Uter ■ A’agin GMX I GEX GMX J GEX GM, 1 GOA GAG j GIM GM, ! GEX Lipide e 0 ,5 1 0,5 0,5 1 1,5 1 1,5 0,5 l o' . 0,5 1,5 0,5 0,5 0,5 1 — — Este rază e — 0,5 0,5 1 0,5 1,5 0,5 1,5 1 g — — -- 0,5 — 0,5 — Fosl’atază acidă c . L5 1 1 1 0,5 0,5. ■ —. 1 . - 1 1 0,5 1,5. 1 .. 1,5 1 1 ,5 . .0,5- . • ATU-a/ă c 2 2 1 1,5 1 1 1 ■ 1,5 r,5 2 ■ g — 1,5 2 1 1,5 ; 1,5 2 — — CvOx e 1 ,5 1 1,5 1 1 0,5 1,5 1 1 1 g 0,5 — 2 1 1,5 1 1,5 0,5 — — ȘUII e 1 1 1 0,5 1 0,5 1 0,5 1 0,5 g 0,5 0,5 0,5 — 1 ■ 0,5' 1 ,5 1 — .• I.DH . e 1 1 •1- 2 1 • 0,5 0,5 1 ,5 • ■ 1 ■ i, 5 g 0,5 0,5 | 0,5 0,5 1,5 1,5 1 . 2 1 ■ Notă. S-a notat cu: e — epiteliul luminai; g = glandele din imicimsa suhepilelială ; „ = reacție negativă'; 0,5 - reacție, slabă; 1 = reacție moderată; 1,5 - reacție, intensă; 2—3 — reacții ioarlc puternice. Tabelul nr. 2 • ' Conținutul de lipide, totale si activitatea cnzimalică in oviductul găinilor din loturile GAL, și GE2 Reacția cercetată Infundibul Mâgnum Tslm Uter Vagin GM2 GE., GM2 | Glia G AI2 ge2 GM2 | i Lipide e 0,5 1,5 1. 1,5 0,5 1,5 1 . 2,5 0ș5 i ■ g — — 0,5 1,5 1 1 ,5 0,5 1,5 V / ' Eslerază e — — 1 0,5 1 0,5 2 .1 0,5 ‘ 0,5 g — — ■ — — 0,5 0,5 0,5 Fosta taz.ă acidă e 1,5 1 1 0,5 0,5 0,5 0,5 .0,5 L,5 ■ 1,5 ■ g 2 1 2 B . . 2 . 1 2 . 0,5 . —r - — ATP-ază e 2 1 2 1 1 ,5 0,5. . 1 ■ Oș 5 - 1 --1 1 g 0,5 0,5 1,5 0,5 1,5 1 . 1,5 . .0,5: . • -- CvOx e 1 ,5 0,5 1,5 0,5 1 0,5 1 ,5 0,5’ 1,5 ? 1 ■. g ' 0,5 0,5 1 0,5 , 3 1,5 2,5 1 ' . — ■ . SUIT e 1 0,5 .1 0,5 1 ’ 0,5 1,5 0,5 • u- ■ 1 ■ : g 0-,5 0,5 0,5 — 1,5 0,5 2,5 1 LDU e • 1 1 1,5 2 1 ,5 0,5- 1 2,5 ■ ’l D i 1,5 g 0,5 0,5 0,5 .1 2 1,5 1,5 : 2 . — ; Notă. Notațiile sini, similari? celor din lăbehil nK 1. După cum reiese diu cele două tabele, furajul deficitar în proteino determină în oviduct o creștere a concentrației de lipide sudanofile, mai accentuată la lotul GES, cu deosebire în epiteliul luminai al infundibulului în glandele albuminipare ale. mag mimului, în epiteliul și glandele, uterului, Activitatea enzimatică este în general redusă de furajarea deficitară . în proteine, proporțional cu durata administrării acestui furaj. Astfel, reacțiile esterazei, foșfatazei acide,, CyOx și-SDH sînt reduseTață-de nrar-: u -3 efecte metabolice ale deficitului de proteine LA GAlN 45 torii corespunzători atît la lotul GEb cît mai ales la GE2. în cazul ATP-azei sensul modificărilor, față de martori, este deosebit la cele două loturi experimentale. Dacă la lotul GEX activitatea ATP-azei crește în magnum, istm, uter și vagin, la lotul GE2 activitatea acestei enzime este puternic deprimată de-a lungul oviductului, cu excepția vaginului unde nu se modi- fică. De asemenea, activitatea LDH crește la ambele loturi furajate defi- citar în proteină la nivelul magnumului, uterului și vaginului și scade în istm, mai pregnant la lotul GE3. / mscurn Din analiza datelor prezentate reiese că furajarea deficitară în pro- teine a găinilor induce importante modificări în citofiziologia oviductu- lui, manifestate prin dereglarea metabolismului lipidic și energetic. Acumularea lipidelor semnalată cu deosebire la lotul GE2 ar putea fi cauzată fie de o stimulare a liposintezei locale, fie de reducerea feno- menelor de transport din oviduct spre ou (susținută de inhibarea ATP-azei, enzimă cu rol deosebit în transportul activ prin membrane) sau/și de redu- cerea vitezei de catabolizare a lipidelor (susținută de reducerea activității esterazei, enzimă care hidrolizează esterii acizilor grași inferiori). Legat de reacțiile enzimatice nu putem furniza o explicație sigură a. scăderii activității unor enzime; ar putea fi vorba de afectarea sin- tezelor acestora datorită lipsei de aminoacizi. ■ Stimularea activității LDI1, paralel cu inhibarea activității enzi- ihelor oxidative mitocondriale (OyOx, SDH), la loturile GEj și GE2, suge- rează. o deplasare a balanței dintre energogeneza aerobă și cea anaerobă sau a balanței dintre catabolismul lipidic și cel glucidic. Deducerea activității foșfatazei acide s-ar putea să fie numai apa- rentă, fiind vorbă doar de o reducere a permeabilității membranei lizozo- male, care împiedică accesul enzimei la substrat și duce la vizualizarea unei reacții mai slabe decît cea corespunzătoare activității reale a enzimei. Faptul că majoritatea modificărilor apar mai pregnante la lotul furajat 18 săptămîni deficitar în proteine (GE2) decît la lotul furajat astfel numai 6 săptămîni (GEJ ne permite să elaborăm pentru explicații două ipoteze : 1) Deosebirea dintre cele două serii de găini s-ar da- tora diferenței indurata de aplicarea furajului carențat în proteine; 2) Pe de altă parte, găinile diu loturile GMX și GEX în momentul sacrifi- cării sînt în perioada vîrfului de ouat, cînd funcția de reproducere cade pe primul plan și organismul protejează preferențial aparatul sexual, iar găinile din loturile GM2 Și GE2 sînt în perioada de declin accentuat al ouatului, cînd importanța funcției de reproducere a scăzut și mecanismele de protecție metabolică (a căror natură nu o cunoaștem) sînt îndreptate acum în altă parte. De exemplu, la nivelul ficatului unde s-au înregistrat modificări mai reduse la găinile din lotul GE2 decît la cele din lotul GEX (date nepublicate). Sensibilitatea oviductului găinii ouătoare față de calitatea furaju- lui a fost semnalată și în lucrările noastre anterioare (6), (7). Deși insuficiența pro teică a furajului nu a avut repercusiuni nega- tive, în condițiile experimentului nostru, asupra producției de ouă, sub 46 VICTORIA-DOINA SANDU 4 aspect numeric și gravimetric, alterările metabolismului celular oviduc- tal sus-menționate ne fac să ne gîndim la o posibilă afectare a calității ouălor. De altfel, Eoland (5), Doran și colab. (2) și alții au semnalat modi- ficări calitative ale ouălor (subțierea cojii, scăderea greutății albușului etc.) în cazul reducerii conținutului de proteine al furajului. r CONCLUZII — Perturbările provocate în oviduct de insuficiența proteică a furajului au la bază o dereglare a metabolismului lipidic (probabil o defi- ciență în catabolizarea lipidelor) și a celui energetic (CyOx, SDH, LDH, ATP-ază). — Afectarea metabolismului oviductal sugerează o depreciere cali- tativă a ouălor. EFECTUL REDUCERII CANTITĂȚII DE PROTEINĂ ORI A ADMINISTRĂRII UREEI ÎN HRANĂ ASUPRA UNOR PARAMETRI AI METABOLISMULUI GLUCIDIC LA GÎSCĂ I). COPREAN, ANA ILONCA și V. MICIMEA Bl BL IO GRAF IE 1. ADAMEȘTEANU I., PALL E., Patologia medicală a animalelor domestice, voi. I- II, Edit agrosilvică, București, 1967. 2. DORAN B. N., QUISENBERRY J. II., KRUEGER W. F., BRADLEY J. W., Poultry Sci., 59:1082-1098, 1980. 3. FROGET J., Schweiz. Arch,, Tierlieilkunde, 110:2-17, 1968. 4. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A. TREABA A. L., Tehnici de histochimic normală și patologică, Edit. Ceres; București, 1976. 5. ROLAND D. A., Poultry Sci., 59:2038-2046, 1980. 6. SANDU V. D., BUCUR N., ROȘCA D. I., St. cerc, biol., Sena biol, anim., 34(2) : 120-123, 1982 7. SANDU V. D., BUCUR N„ M1TITEAN F., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 37(2) : 124- 128, 1985. The elicei ol a decreased protein content as well as ol urca admimslralion in the fond were studied in dilTerent groups of geese from hatching until one day before killing (al 56 days). In geese receiving fodder wilh a decreased protein content, inercased activilics of phos- phorylase a and glucosc-6-pho.sphatase as well as decreased gylcemia were found. Urca adininislralion in the lodder caused an increasc ol glycemia and liver glyccgen content, and a decrcase of phosphorylase a activity. Primit in redacție la 17 februarie 1987 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 Utilizarea ureei ca inhibitor al glandei tiroide, este des practicată în cercetările experimentale. Starea de liipo- sau hipertiroidism influențează metabolismul gluci- dic. Astfel, stocul de glicogen hepatic crește în hipotiroidism (16), (19) și scade în condiții de hipertiroidism (2). De nivelul circulant al hormonilor tiroidieni depinde potența altoi1 hormoni care participă la reglarea metabolismului glucidic. Activarea cate- colaminică a sistemului fosforilazic se modifică în hipotiroidism (20). Cer- cetări recente arată că la concentrații fiziologice de insulină, hipertiroi- cUsmul potențează efectul hipoglicemiant al hormonului, pe cînd hipo~ tiroiclismul, din contră, reduce acest efect (15). Bratusch-Marrain și colab. (1984, citați de (15)) au obținut o potențare a utilizării glucozei induse de insulină la subiecții normali tratați cu T3. Cu toate acestea, amintim lucrări, citate de Miiller și colab. (15), din care reiese existența unui anta- gonism între hormonii tiroidieni și insulină (Laville și colab., 1984; Davidson, 1985; Dimitriadis și colab., 1985). Componența proteică a furajului are o importanță deosebită pentru dezvoltarea organismului animal. Ea asigură cea mai mare parte a azo- tului necesar și, totodată, gama completă de aminoacizi esențiali. Insufi- ciența unor aminoacizi esențiali are repercusiuni negative asupra tuturor sintezelor proteice care necesită aminoacizii respectivi. Spre exemplu, o hrană carențată în lizină provoacă la găină dereglări în sinteza unor hormoni și enziine (8). Lucrarea de față a avut un scop dublu : de a observa eventualele .consecințe ale reducerii cantității de proteină din hrană, și efectul admi- nistrării ureei în furaj asupra unor parametri metabolici la gîscă. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 4(), nr. 1, p. 47 —51,-București, 1988 3 EFECTUL PROTEINEI ȘI UREEI ASUPRA METABOLISMULUI GLUCIDIC 49 48 D. COPREAN, ANA ILONCA și V. MICLEA 2 MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe gîștc tinere în vîrsta de 56 de zile. . Gîșțcle au fost împărțite în următoarele loturi .experimentale : .... . , ~ lotul M18, hrănit cu furaj.carc conținea 18% proteină (conținut proteic identic cu cel al furajului utilizat în "mod normal în crescătorii); — lotul M1B, hrănit cu furaj care conținea .16% proteină; — lotul M14, hrănit cu furaj care conținea 14% proteină; — lotul U16, hrănit cu furaj care conținea 16% proteină și adaos dc uree (640 g uree la 100 kg furaj); — lotul U14, hrănit cu furaj care conținea 14% proteină și adaos dc uree în aceeași pro- porție ca și la lotul U1B. Animalele nu au ihai primit hrană cu 16 orc înaintea sacrificării. Sacrificarea s-a făcut ■ între orele 9 și 10, prin exsanguinarc. Au fost determinați următorii parametri metabolici : — glicemia (24); — conținutul hepatic de glicogen .(13) ; . ■ . — activitatea fosforilazei a hepatice (Fa) (.7).;.. .. . — activitatea glucozo-6-fosfatazei hepatice (G6P-aza) (6); — • conținutul ureei din ser (Kit produs dc Laboratorul de biochimic al IMF Cluj-Napoca). — fosfatul anorganic eliberai în mediul de reacție la determinarea Fa său a G6.P-azei a fost dozat cu metoda Taussky și ShoiT (21). Diii omogenatid utilizat la determinările enzimatice, am dozat cantitatea de proteină (5), pentru a exprimă activitatea cnzimclor în nanomoli de fosfat anorganic eliberat pe minut și pe mg de proteină. Datele obținute au fost calculate statistic folosind testul ,,t” al lui Student. Omogeni- tatea mediilor a fost testată; după criteriul Chauyenet, valorile aberante fiind eliminate. Pentru a vedea eventualele modificări metabolice induse de micșorarea cantității de pro- teină din hrană, am comparat valorile parametrilor metabolici studiăți dc la loturile'și M14 cu cele ale lotului M18. Iar pentru ă vedea efectul adaosului dc uree în hrană, am comparat loturile Uj4 cu lotul M14 și lotul l\B cu lotul M16. • ' REZULTATE ȘI DISCUȚII a. Modificări metabolice determinate de reducerea cantității de proteină din furaj. Reducerea cantității de proteină din hrană de la 18% la 16 sau 14% determină o creștere a activității Fa; activitatea G6P-azei crește și ea la lotul M14. Glicemia scade la ambele loturi care au primit o cantitate mai mică de proteină în hrană (fig. 1). Referitor la relația dintre valoarea energetică a furajului și nece- sarul de proteine, rezultatele datelor experimentale întreprinse pînă acum .sînt diferite. Experiențele de producție constată existența unei cbrelații între necesarul de energie și necesarul de proteine, atunci cînd cantitatea de proteină din furaj variază în limite normale. Cu. toate acestea, la o scă- dere a cantității de proteină.din hrană sub limitele normale, s-a constatat o relație inversă : necesarul de energic met aboli,zabilă crește. (4). Este posibil ca în cazul experiențelor noastre, pe fondul reducerii cantității de proteină din hrană, să se intensifice procesul de catobolizare a glucozei. .Creșterea activității. Fa la loturile M36 și M14, comparativ cu lotul M18, reduce posibilitatea stocării glucozei sub forma de glicogen și astfel molecula de glucoză devine mai accesibilă proceselor catăbolicc; o catabolizare accen- tuată a glucozei ar putea fi și cauză a scăderii glicemiei. De remarcat este că la lotul M14 (care a primit o cantitate mai mică de proteină în hrană) scade semnificativ cantitatea de Uree din ser (fig. 1). Este posibil ca scăderea cantității de proteină din hrană (proteinele con- stituie pentru organism pe lîngă. un-aport exogen de aminoacizi esențiali și unul de azot) să ducă la o dereglare în sinteza de substanțe care au în moleculă azot, cum este și ureea. b. Modificări cauzale de administrarea ureei în hrană. Adaosul de urce în hrană determină o puternică creștere a stocului de glicogen hepa- tic. (fig. 1). Cu ocazia altor experiențe în care tratamentul cu urce a fost Fig. 1. — Variația procentuală a glicogenului (G), a fosforilazei •' ‘ ’ ■ V . ' : ( ! : Din serul sanguin s-au dozat: anticorpii, prin reacția de aglutinare lentă, in tuburi, conținutul de gamaglobuline (1), (11) și de proteine totale (1), S-a urmării și variația elemen- telor serici albe, prin colorarea frotiiirilor cu: May’-Griunwald-Gitmsa-.’ i Datele obținute au fost prelucrate statistic prin testul ,‘,t” al lui Student. Valorile abe- rante au: l’oșt ieliminate după criteriul Ghauvcnet., S-a calculaț diferența procentuală față de marlor (D%), iar semnificația statistică a acesteia, a fost considerată de la p ^.0,05. . REZULTATE ȘI I) ISGUȚH ; ■ • Administrarea serului antibursă a determinat • o reducere a capaoi- - tații antieorpoformatdâre față de antigenul coli (fig. 1). Constatăm că dinamica formării: anticorpilor'merge paralel la cele alouă loturi (martor St., cert';’-biol;', Seria biol, anim., t; 40, hr. 1', p. •.53 —56, 'București, 1988 • 54 RODICA GIURGEA și IOANA DUMITRU și tratat), nivelul maxim de anticorpi fiind atins în ziua a 21-a de la con- tactul cu antigenul. Scăderea capacității anticorpoformatoare, în urma administrării serului antibursă, ar putea să se datoreze inhibării de către acesta a funcției sistemelor imunologice, printre care și a bursei lui Fabri- cius. După datele lui Păun și colab. (7), serul antilimfocitar acționează. Fig. 1.— Dinamica anticorpilor din singele puilor de găină injectați cu antigenul E. coli (lotul martor = linia continuă) și la cei injectați cu anțigen și, cu ser antibursă (lotul tratat — liniă întreruptă). Pe absci- să .== litrul de anticorpi, pe ordonată = timpul de recoltare in zile. asupra limfocitelor prin învelirea receptorilor antigenici ai acestora (blincl~ folding), împiedicînd astfel recunoașterea antigenului, deci inițierea răs- punsului imun. Date anterioare ale noastre (nepublicate) au evidențiat că atît în bursă, cît și în timus, după injectarea serului anțibprsă, se produc modificări biochimice și structurale care exprimă o inhibare a funcției acestora. . Reducerea capacității de formare a anticorpilor este însoțită de o scădere a conținutului de gamaglobuline din serul sanguin (la recoltarea de la 7 zile). în ziua a 14-a se înregistrează o scădere a procentului de lim- focite, paralel cii creșterea eozinofilelor (tabelul nr. 1). Datele din litera- tură referitoare la serul antilimfocitar sau la cel antitimus arată că după administrarea acestuia, la animale de experiență, apare o limfopenie (8). Autorul constată că serul antilimfocitar are o acțiune citotoxică directă asupra limfocitelor, dar subliniază că alterarea răspunsului imun poate să apară chiar și atunci cînd ndmărul leucocitelor periferice nu este afectat sau este crescut. Levey și Medawar (4) sînt de părere că serul antilimfocitar poate acționa asupra limfocitelor periferice circulante, probabil timo- dependente. Acești autori constată că administrarea serului antilimfoci- REACȚII IMUNOLOGICE PRODUSE DE SERUL ANTIBURSĂ tar'în tratament cronic’ alterează capacitatea timusului de a repopula animalul imunologic deficitar. Din datele noastre reiese că serul antibursă afectează imunitatea umorală și funcția limfocitelor circulante, evidențiată prin scăderea procentului acestora. ’ Tabelul nr. 1 Proteinele totale (PT-mg/cm3), gamaglobulincle (GG-mg/cm:‘) și procentul de limfocite (E) heterofile (TI), eozinofile (E), bazofile (B) și monodie (Al) la puii de găină injectați eu antigen și ser antibursă (lotul tratat (T) și la lotul martor (Mt.)). Recol- tări 1 ■ / | 14 | 21 . ) 28 AU. | T j Alt. j T i Alt. j T * AII. | T PTx± ES r>% _p GG 40 ,4 ± 0 ,9 39 ,8 i 0 ,6 -1 ,4 NS 44 ,7 + 2,9 49 ,8± 2 ,0 d L1 ,3 NS 33 ,0± 0 ,6 31 ,4± 0 ,8 — 4,7 NS 40,l± 1 ,7 33 ,2 ± 1 ,9 -17,1 <0 ,02 20 .6+ 1 ,4 15 ,3± 0 ,5 -25,8 <0,001 17,1 + 1 ,5 14,8 + 0,7 -13,8 . NS 13,0 + 0 ,5 13,9± 1 .30 4- 6 ,5 . NS 22,0± 0,5 35 ,2 ± 5,7 + 59 ,5 <0,02 L 55 ,5 j- 8 ,5 62 ,8 ± 4,6 + 13,2 NS 55,0 + 12,0 31 ,5± 1 ,8 - 42,6 <0 ,05 23,1 + 2,4 21 ,2± 1 ,5 - 8 ,2 NS 40 ,0 + 1 ,4 40 ,8 + 5,7 ■ + 2,1 NS II 42 ,1 + • 9 ,9 31 ,4± 1 ,8 NS ' 48 ,8 ± 7 ,0 42,6 + 2,9 NS 75 ,6 + 10,7 67,6± 16,6 -10 ,5 <0 ,05 59 ,5± 5,0 50,6 + 2,4 -14,8 NS E 5 ,6 + 1,7 2,3± 0,8 -58,9 NS 13 ,8± 3,1 20,8 + 3 ,5 + 50 ,9 <0 ,01 2,6 + 1 ,9 10 ,8 + 3 ,3 + 318,4 <0 ,05 8,5± 1 ,8 H,8± 0,3 + 38,8 NS B 0 ,6 + 0 ,06 0 ,6 + 0 ,1 0 NS 1 ,3 + 0 ,3 2 ,1± 0 ,5 + 58,6 NS 1 ,6± 0 ,9 . 0,5± 0 ,3 - 66 ,8 <0 ,01 3,3 + 1 ,0 4,4 + 0,4 + 33 ,0 NS M 5,1 ± 0,7 4,6± 1 ,5 1 4,5 + 1 J 5 ,0 + 0,4 Ț11,1 NS | 5,1 + 2,0 4,3± 3,7 - 16,0 NS 1 3,8 + 0 ,6 6,7 ; 0 ,9 + 75 ,2 <0 ,02 Notă. Tabelul cuprinde: valorile medii (x); eroarea standard (ES); diferența procen- tuală față de martor (D%) și semnificația statistică (p) ; NS = valori nesem- nificative statistic. Creșterea procentului de eozinofile, în cazul experiențelor noastre, se poate explica prin instalarea unor reacții alergice sau anafilactoide față de componenta proteică provenită de la iepure. în ziua a 21-a de recoltare se înregistrează o scădere semnificativă a procentului de heterofile și bazofile, elemente cu rol în răspunsul nespe- cific; se știe că aceste elemente intervin în fagocitoză, dar și în prelu- crarea informației antigenice. De altfel, procentul de heterofile este scăzut pe tot parcursul perioadei experimentale. în ziua a 28-a de la injectare se remarcă o scădere semnificativă a conținutului de proteine totale, paralel cu creșterea semnificativă a ROD1CA GlURGEA Și IOANA DUMITRU nivelului gamaglobulinelor și a procentului de monocite. Aceste modifi- cări presupunem capot fi reacții de compensare ale organismului ajuns în contact în concluzie, apreciem că administrarea de ser antibursă puilor de găină, în fazele timpurii ale dezvoltării ontogenetice, produce o agresiune imunologică pronunțată asupra anticorpogenezei și asupra limfopoiezei. .... bibliografie STUDIUL PROCESULUI DE ACUMULARE A STRONTIULUI DIN APĂ ÎN VIEȚUITOARE ACVATICE INFERIOARE* 1LD1KO CRAY, ȘTEFANIA SĂLĂGEAN și ILDIUO MOCSY 1 GORNALL A. G., BARDAWILL G. .1., DAVID M. M„ J. Biol. Chem., 78 : 751 - 766, 1949. 2 . GRAY J. G., MONACO A. C„ AVOOD M. L„ RUSSEL P. S., .1. Immunol., 96 : 217-221, 1966. 3 JVANYI LYDYA-RD I’. M., Ceh. Immunol., 5: ISO— 189, 1972. 4’ LEVEY R. II., MEDAWAR P. B., Pioc. Nat. Acad. Sci., 58:470, 1967. r/ MAZZELLA O., CAGC11Y J„ COEDERT F., RICHARD J., I lybridoma, 5 : 319-828, 1986. r MORARU L, Imunologie, Edil, medicală, Bucuroșii, 1984, p. 618. 7 pĂEN ÎL, ERSE N.. LEGA N., COCELESCE M„ LECA R„ Terapia imunotiiprcsivă, Edil, medicală, București, 1972, p. 201- 202. f> SELL S., Ami. Inst. Med., 71 : 177— 179, 1969. q \V ICK G., ALBIN1 B., M1LGROM R, Clin. Exp. Immunol., 15:237-249, 1973. yYICK G., ALBIN1 B., JOHNSON W., Immunology, 28:305-313, 1975. H WOLFSON YV. Q., COIIN C., CALVARY E., 1CI1JBA R, Amer. .1. Clin. Pathol., 18 : 723- 725, 1948. Primi! in redacție Centrul de cercetări biologice la 9 noiembrie 1987 ClnjSapoca, sir. Cliniciloi nr. 5 — 7 If a radioactive waste is introduceri inlo a body of water, various natural processes begin lo dilute, disperse, deposit, remove, transform and reconcentrate all or part of the radio- active materials involved, A quantitative understanding of thesc processes is requircd for an necurate estimation of the movement and fale of the radionuclides in a water system and for an necurate estimation of the magnitude of the possihle radialion dose to mau. In this paper, we will refer to the factors which affect directly or indirectly the pathway ?5Sr in man’s enviroment. The rcsults indicated that accumulation processes of 85Sr in aquatic biotope arc slrongly influcnccd by the variations of Ca++ ions in water. Evoluția tehnicilor nucleare și a numărului crescînd de instalații nucleare impune clarificarea aspectelor privind protecția mediului și a populației. în mod clasic, se urmăresc fenomenele de transfer al poluanților din punctele de rejecție la organele critice ale omului. în cadrul studiilor radioecologice, pentru optimizarea radioprotecției în domeniul dozelor mici, apare necesitatea de a studia microlocalizărea radionuclizilor în diversele etape ale transferurilor : dispersia în compartimentele mediului fizic, transferul poluantului între două sau mai multe dintre aceste medii, transferul din mediul fizic în mediul biologic, pătrunderea și localizarea radidnuclizilor în organismul omului, și microlocalizarea la scară celulară, moleculară. Cunoștințele privind procesul de poluare radioactivă nu pro- vin decît într-o foarte mică parte din observarea unei contaminări reale a mediului; ele decurg, aproape în totalitatea lor, din experimente de la- borator, respectiv ,,in situ”, efectuate în scop preventiv (1—5), (9). Izotopii radioactivi ai stronțiului pătrunși în biosferă urmăresc lanțul trofic al unor circuite metabolice din apă și sol, ajungînd în alimen- tația animalelor și omului, cel mai adesea după un intens proces de con- centrare. Ca și alți radionuclizi din apă, stronțiul radioactiv poate fi concentrat de organismele acvatice prin fenomene de absorbție, adsorbție și ingestie de hrană contaminată. Stronțiul radioactiv în contact cu apa se amestecă cu stronțiul stabil și calciul din apă, de aici migrează de-a lungul unor lanțuri trofice, urmînd un circuit asemănător calciului. Cu toate că stronțiul este un ele- * Prezentată la a Il-a conferință internațională „Apa și ionii în sisteme biologice”, Bucu- rești, 6—11 septembrie, 1982. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 57—60, București, 1988 58 IWIKO URAY, ȘTEFANIA SALAGEAN și ILDIKO MOCSY _ 2 ment chimic absolut necesar vieții, cînd calciul este în cantitate redusă, peștii preiau rapid stronțiul radioactiv din apă pentru constituirea siste- mului osos și a formațiunilor de natură osoasă. Cînd cantitatea de calciu din apă este în exces, acesta pătrunde în cantitate marc în sîngele peș- tilor și de aici în sistemul osos și solzi, de unde prin desorbție se elimină o parte din stronțiu. Cantitatea de calciu din apele de suprafață ale țării noastre fiind de 200—250 de ori mai mare decît cea de stronțiu, concen- trarea stronțiului radioactiv este influențată semnificativ de calciul din apă (1), (3),’ (9). Se prezintă rezultatele experimentelor de laborator privind studiul proceselor de acumulare a stronțiului radioactiv din apă de către mor- molocii de broască prin intermediul algei verzi Clilorella sp. MATERIAL ȘI METODĂ Dinamica acumulării Ș5Sr dc către mormolocii de broască s-a studiat in variantele, con- form figurilor 1 și 2, ulilizînd : — apa dc suprafață, din Someșul Mic, cu concentrația inițială dc Ca++ ~ 16,43 x IO-8 kg/l, contaminantă cu 85Sr++, activitatea specifică fiind 18,5 13q/l, — suspensie de algă verde, unicelulară Clilorella sp., avind densitatea algei la pornirea experimentului = 1 x 107 celule/1 apă; — mormoloci dc broască, 50 dc indivizi/probă. Măsurarea zilnică a activității 85Sr în apă și , respectiv, în mormoloci a permis exprima- rea coeficienților dc acumulare, Ka, a s5Sr în mormolocii de broască în funcție, dc timp : conc. 85Sr în mormoloci de broască, Bq/kg substanță uscată Ka=-------------------------------------------------------------- conc. 85Sr în apă, Bq/1 apă Metodologia dc lucru, sistemul dc măsurare și modul de interpretare a rezultatelor sînt identice cu cele descrise în lucrările noastre anterioare (6—8). REZULTATE ȘI DISCUȚII Comparînd valorile coeficienților de acumulare, Ka, obținute în urma experimentelor de laborator, efectuate cu diferite concentrații de Ca++ în apă (fig. 1), se constată diferențe de la 2 500 pînă la 22 000. Va- loarea maximă se obține la concentrația inițială de calciu. Prin realizarea concentrației dc calciu de 5, și respectiv de 10 ori mai mare, față de con- centrația inițială, la terminarea experimentului Ka scade cu 19% și, respectiv, 34% față de valoarea maximă. Aportul algei verzi, Clilorella sp., în procesul de transfer al 85Sr din apă în mormolocii de broască (fig. 2) se evidențiază prin realizarea Ka între 17 000 și 22 000, obținînd valoarea maximă în sistemul cu suspensie de algă contaminată cu 24 ore înainte de introducerea indivizilor de mormo- loci urmată de valoarea Ka obținută cu alga contaminată la pornirea expe- rimentului. Față de aceste rezultate, valoarea Ka realizată în sistemul ! 3 acumularea stronțiului din apa în VIEȚUITOARE ACVATICE 59 i,' : ' ■ ț apă—mormoloci de broască, adică în lipsa de Clilorella sp., este inferioară f (Ka ==15 000), ceea ce reprezintă o scădere procentuală a activității j s5Sr acumulat în mormoloci cu cea. 32—13%. Fig. 1. — Influența Ca++ asupra procesului de acumulare a 85Sr de către mormoloci de broască. Experiment realizat cu : apă + mormoloci de broască -ț- suspen- sie de algă în prealabil, cu 24 orc înainte de pornirea experi- mentului, contaminată cu 88Sr (----— 16,43 mg Ca++p apă ; 81,38 mg Ca++/1 apă; ----- 167,09 mg Ca++/1 apă). Fig. 2. — Aportul algei verzi în procesul de transfer al 8SSr din apă în mormoloci de broască. Experiment realizat cu : apă + + mormoloci de broască (-----); apă -ț- mormoloci de broască 4- suspensie de algă (---— conta- minată în prealabil, cu 24 ore înainte de pornirea experimen- tului ; — . — contaminată la por- nirea experimentului). CONCLUZII Rezultatele obținute în cadrul lucrării constituie o contribuție la elucidarea tihor aspecte privind transferul radionuclidului artificial 85Sr din apă în viețuitoare acvatice inferioare. 60 ILDIKO URAY, ȘTEFANI A SÂEÂGEAN și ILDIKO MOCSY Acumularea85Sr în mormoloci de broască este influențată de prezența Qa++ din apă și de gradul de contaminare a algei din sistem. în cadrul experimentului de laborator coeficientul de acumulare are valori maxime în sistemele realizate cu concentrație redusă de Ca++ în apă, utilizînd sus- pensie de algă intens contaminată. BIBLIOGRAFIE 1. CHIOSILĂ I., Contribuții la studiul migrat iei stronțiului radioactiv- din apă, din organismele planctonice și beulonice în peștii dulcicoli. Teză de doctorat, .Universitatea din București, Facultatea de biologie, 1977. 2. FURNICĂ GH., DOBRESCU E., BULAN S., DOBRESCU V., Igienă, 23(8) : 481-485, 1974. 3. HAVL1K B., Rad. Res., 46:490-505, 1971. ... 4. IIEIDE E. A., WAGENER K„ Nalunv., 60:1-3, 1973. 5. MOCSY I., URAY I., SĂLĂGEAN S., Izoloptech., 29 (1-2): 57-63, 1986. 6. OLTEANU M., MOCSY L, SĂLĂGEAN S„ URAY I., Igiena, 26(4) : 321-324, 1977. 7. OLTEANU M„ SĂLĂGEAN S„ MOCSY L, Igiena, 28(2) : 157-160, 1979. . 8. URAY L, OLTEANU M., LEUCUTA S„ MOCSY I„ Congr. 1RPA, Amsterdam,, 13-16 May, 1975. 9. URAY L, SĂLĂGEAN S., MOCSY L, St. cerc, biol., Seria biol, veg., 38 (2) : 151-154, 1986. Primit in redacție . Institutul de igienă și sănătate publică la 24 mai 1987 ’ Cluj-Napoca, str. Pasteur nr. G LOCALIZAREA HISTOCHIM1CĂ A ARILSULFATAZEI ÎN OVARUL UNOR PEȘTI TELEOSTEENI LOTUS MEȘTER și DRĂGOȘ SCR IPCAR IU Ovaries collectcd from 3 specios of Tclcostcan i’ishes (Slizosledion lucioperca, Perca fluina- tilis and Umbra krameri) wcrc examined microscopically for histochemical localization < of arylsulphatase. In younger oocytcs (stage II) the enzymc was found in the cytoplasm, vitelline mem- brane, nuclear euvclopc and nucleoli. In the mature onos the arylsulphatase waș cvi- denced. in thc follicular cells, germinative epithelium, zona radiata, cytoplasm, cortical alvcoli and around the yolk platelets. ■ Theposșible functions of arylsulphatase ih the growing and mature, oocytcs are discussed. t Arilsulfatazele, enzime care catalizează liidroliza grupării sulfat din diverși eșteri sintetici și dintr-o serie de compuși naturali, au fost identi- ficate în diverse țesuturi de la vertebrate și nevertebrate. Ele se deose- besc după specificitatea de substrat, localizarea intracelulară și prezența unor multiple forme moleculare. Din punct de vedere biochimic, s-au identificat arilsulfatazele A și B, localizate mai ales la nivelul lizozomilor, și arilșulfataza C asociată preponderent de fracția microzomială (4), (5). ' /Studiile. histochimice referitoare la localizarea intracelulară a aril- șuîf^tazei au evidențiat o distribuție heterogenă a enzimei în funcție de "țesut și de anumite condiții fiziologice. Astfel, enzima a fost identificată în lizdzomi, mitocondrii, reticulul endoplasmatic, în aparatul Golgi, în citoplasmă și la nivelul membranei plasmatice (2), (.3), (6), (8—15), (20). De asemenea, în celulele epiteliale ale mucoasei oviductului de broască, enzima apare cu o activitate mare la nivelul nucleilor (21). S-a apreciat bă activitatea .ridicată a enzimei coincide cu creșterea concentrației plas- matice a estradiolului. ■ - Deși în literatură există un număr relativ mare de lucrări privitoare la localizarea intracelulară a arilsulfatazei în diverse țesuturi, studiile • • asupra distribuției sale în ovarul și pvocitele peștilor sînt foarte restrînse. într-o lucrare anterioară (18) noi am urmărit localizarea intracelulară a j arilsulfatazei în ovocite de caras și am precizat că enzima are o distri- l buție' particulară în mai multe compartimente intracelulare, în funcție de stadiul de dezvoltare al ovocitelor. " în lucrarea de față am extins observațiile experimentale asupra localizării citochimice a arilsulfatazei în ovarele și ovocitele de la trei specii 1 de pești teleosteehi. ț MATERIALE Șl METODE । ■ 1 Experiențele au fost efectuate pe ovarele a trei specii de pești : șalău (Slizostedion ludo- ■| perca), .biban (Perca jluvialilis) și țigănuș (Umbra krameri), obț inuți din lacurile din sectorul | agricol-Ilfov. ț St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p. 61 — 64, București, 1988 62 LOTUS MEȘTER și DRAGOȘ SCRIPCARIU Identificarea histochimică a arilsulfatazei s-a realizat după o tehnică descrisă dc Zucker- Franklin și colab. (23). Fragmente mici de ovar au fost spălate cu o soluție salină de NaCl 0,6% și apoi au fost fixate timp de două ore într-o soluție de glutaraldehidă 2% cu sucroză 6%,..preparată in soluție tampon cacodil'at 0,t M, pil 7,4. După fixare, piesele au fost spălate de mai multe ori cu soluție tampon eacodilat 0,1 M, pil 7,1, cu sucroză 6%. Piesele au fost incluse în parafină și secționate la microlom.. Secțiunile au fost montate pe lame șl au fost incubate intr-un mediu format din: soluție tampon acetat 0,1 M, pil 5,0, acetat de plumb 2mM și p-nitrocatecol sulfat 5 mM. După incubare (60mii».), secțiunile au fost imersate, timp de 10 min., într-o soluție apoasă de sulfit de amoniu 2%. Excesul de sulfit de amoniu de pe secțiuni a fost îndepărtat prin spălare repetată cu soluție tampon acetat 0,1 M, pH 5,0. Localizarea activității arilsulfatazei este vizualizată prin prezența precipitatelor dc sul- fura de plumb de culoare neagră. HEZULTAFE ȘI DISCUȚII în ovarul tînăr de șalău, o reacție pozitivă pentru arilsulfatâză a fost identificată în citoplasmă și membrana plasmatică a ovocitelor primare (fig. 1, A, săgeți). La ovocitele în stadiul II de dezvoltare; aril- sulfataza apare evidentă histochimic, la nivelul membranei plasmatice, în citoplasmă ovocitelor, la nivelul învelișului nuclear și al nucleolilor (fig.l, A, B). De asemenea,7>o reacție enzimatică pozitivă s-a observat la nivelul celulelor foliculare, care se asociază la ovocitele tinere (fig. 1, A, B, capete săgeți). O reacție intens pozitivă arilsulfatazică se observă în nucleii epiteliului cutelor ovigere (fig. 1, C). în ovarul tînăr de țigănuș, localizarea intracelulară a arilsulfatazei apare similară. Astfel, o reacție pozitivă ă fost identificată în citoplasmă și membrana plasmatică a ovocitelor primare (fig. 2, săgeată) și mai ales în ovocitele din stadiul II de dezvoltare. La acestea, arilsulfataza a fost evidențiată histochimic în membrana plasmatică a ovocitelor și îh celulele foliculare asociate de ovocite (fig. 2, O) și lă nivelul nucleolilor .('fig, 2, C). Citoplasmă ovocitelor prezintă" o slabă reacție enzimatică, evidențiată sub forma unor granule dispersate mai ales în citoplasmă cof- ticală (fig. 2, 0). Epiteliul germinativ din ovar prezintă zone cU activitate enzimatică pozitivă (fig. 2, B). în ovocitele dezvoltate de la țigănuș, arilsul- fataza apare histochimic la nivelul plachetelor de viteluș și în zona corti- cală de sub oolemă, sub forma unor granule intens pozitive (fig. 2, D). în ovarul de biban, arilsulfataza apare evidentă în celulele epite- liului germinativ și în nucleii și membrana vitelină a ovocitelor primare (fig. 1, D, A, săgeți). Ovocite îp stadiile II—III de dezvoltare nu au fost observate. în schimb, în ovocitele mai dezvoltate, arilsulfataza a fost localizată în zona radiata, în numeroase granule dispuse sub membrana vitelină și dispersate în citoplasmă, la nivelul plachetelor de viteluș și în celulele foliculare (fig. 2, A, B). Observațiile noastre histochimice referitoare la localizarea arilsul- fatazei în ovarul peștilor studiați evidențiază faptul că enzima are. o dis- tribuție heterogenă. Din aceste motive, apare destul de dificil să apreciem clar funcțiile biologice și implicațiile funcționale ale enzimei în mecanis- mele de ovogeneză, mai ales că în literatură nu există indicații asupra arilsulfatazei din ovocite. în plus, în majoritatea celulelor specializate, enzima apare localizată la nivelul lizozoinilor și funcția sa a fost corelată cu digestia intracelulară a glicoconjugaților sulfatați. IFig. 1. — A, Secțiune prin o vâr de șalău. Reacție arilsulfatazică pezitivă în ovocite : nucleoli, învelișul nuclear, citoplasmă, membrana plasmatică și celulele foliculare (10 x 16). B, Ovocite de șalău mărite, cu reacție enzimatică pozitivă în nucleoli, învelișul nuclear, citoplasmă, membrană plasmatică și în celule foli- culare (10 x 45). C, Ovar de șalău, reacție pozitivă în nucleii epiteliului cutelor ovigere (10x45). D, O- var de biban, cu reacție arilsulfatazică pozitivă în nucleii și citoplasmă celulelor epiteliului geiminativ și în nucleii a 2 ovogonii (10 X 45). ■ ■ c eacțic pozitivă în zona radiata, citoplasmă corticală Fig. 2.—A, Secțiune prin ovocit matur de biban, cu n , , și plachetele de vitelus (10 x 16). B, Ovocit matur ds biban, reacție arilsull'alazică intens pozitivă în zona radiata și pozitivă în celule loliculare și zona corticală (10 x 45). C, Ovocite de Umbra krameri cu» reacție enzimâtică pozitivă în nucleoli, membrana vitelină, citoplasmă corticală și celule foliculare (10 X| 0 25) D Ovocit matur de Umbra krameri; reacție arilsulfatazică pozitivă în vitelus si în citoplasmă! (20 x 0,40). ' | LOCALIZAREA HISTOCHIMICA a ARILSULFATAZEI IN OVAR z U re ■iiiiSiii iii® ■aha» Este bine cunoscut faptul că hormonii steroizi exercită influențe stimulatoare asupra dezvoltării și maturării ovocitelor „invivo” (7;, (8), (19), (22). Dacă o. bună parte din hormonii steroizi circulă în sînge sub formă sulfatată, prezența enzimei în membrana plasmatică și învelișul nuclear al ovocitelor asigură desulfatarea lor la steroizi liberi, ce permite exercitarea funcției lor la nivel celular și asocierea de cromatina nucleară, în acord cu această interpretare sînt datele obținute pe creier de mamifer, la care s-a evidențiat biochimic prezența unor sulfataze în fracția nucleară (10). Este foarte posibil ca enzimă din membrana plasmatică să participe și în alte funcții. Astfel, prezența arilsulfatazei în membrana plasmatică a limf otitelor a fost corelată cu degradarea cerebrozidsulfaților (23). La pești, proliferarea ovogoniilor și formarea foliculilor sînt procese ce se desfășoară continuu la animalele adulte. Foliculogeneza se declan- șează prin asocierea ovocitelor primare (aflate în stadiul de profază meio- tică) cu celulele foliculare, ceea ce duce la formarea foliculului primordial. Ulterior, din acesta se formează foliculul definitiv. în stadiul III de dez- voltare al ovocitelor, ele formează microvili și secretă un material extra- celular ce contribuie împreună cu cel exocitat de celulele foliculare la for- marea zonei radiata (modificare a membranei viteline), (1). Prezența aril- sulfatazei în zona radiata duce la presupunerea participării sale în formarea acesteia. în citoplasmă ovocitelor în curs de vitelogeneză și a ovocitelor în stadii avansate de dezvoltare de la speciile de pești cercetate de noi s-a constatat prezența unei activități arilsulfatazice relativ mari. Histochi- mic, arilsulfataza a fost identificată la nivelul plachetelor de vitelus, în vecinătatea vacuolelor corticale și în citoplasmă corticală din vecinătatea oolemei. Această distribuție intracelulară a enzimei în ovocitele dezvoL tate sugerează implicarea sa în mai multe funcții celulare, și anume : formarea plachetelor de vitelus,' formarea vacuolelor corticale și/sau for- marea membranelor ce învelesc aceste organite intracelulare. Cercetările noastre ultrastructurale anterioare asupra ovocitelor de caras (18) au arătat că în ovocite are loc un proces activ de biosinteză a arilsulfatazei la nivelul reticulului endoplasmic, transferată apoi la apara- tul Golgi. Vezicule desprinse din aparatul Golgi ce conțin arilsulfatază au fost identificate la.nivelul plachetelor de vitelus, contribuind probabil la desulfatarea compușilor intrați în celulă prin pinocitoză și depunerea lor în aceste structuri. Alte vezicule cu arilsulfatază s-au evidențiat în aso- ciere cu vacuolele corticale, sugerînd participarea enzimei la organizarea acestora. Vacuolele corticale se caracterizează printr-un conținut bogat în glicozaminoglicani (mucopolizaharide), care la unele specii apar și sub formă de glicozaminoglicani sulfatați (7), (16). Prezența enzimei la nive- lul unor granule corticale și în asociere cu vacuolele corticale sugerează rolul ei în mecanismele de fecundare și în primul rînd în formarea membra- nei de fecundare a viitorului embrion, după exocitoza vacuolelor corticale. în acest sens, apare interesantă dovada prezenței enzimei în membrana plasmatică a oului de la șobolan în curs de clivare (17). Prezența unei acti- vități arilsulfatazice la nivelul celulelor foliculare și al epiteliului germi- nativ (mai ales în nuclei) poate fi asociată cu acțiunea unor semnale hor- monale asupra acestor celule în exprimarea unor funcții specifice necesare pentru dezvoltarea și maturarea ovocitelor : participarea celulelor foii- 66 2 Fig. 1. — Celulă „bând mirror” tinără cu raportul N/C mare. Organilclc ci toplasni atice sînt distribuite predominant în uropodul pe cale de constituire. N = nucleu, n = nucleol (cazul A.M.; x 17 300). . Fig. 2. — Detaliu ultraslructural din citoplasmă care constituie uropodul unei celule „oglindă miner”, în care sint concentrate aproape toate organitcle citoplasmă ti ce. AG = aparat Golgi,- m — mitocondrii, (►) — structuri fibrilare exlracelulare (cazul A.M.; x 30 000). Fig. 3. — Celulă • „hand-mirror” cu raportul N/C mare. Citoplasmă polarizată este săracă în organite eiloplasmatice. în citoplasmă se văd mici incluzii electronoclarc (*) alipite de nucleu. Se văd structuri „like-lysosomes” (—►) (cazul V.E. ; X 19 800). . ? Fig. 4,— Celulă „hand-mirror” asemănătoare cu cea de la fig. 3. în uropod se văd niimerojase in- cluzii electronoclarc (►) și structuri „like-lysosomes” (—►); n — nucleol (cazul V.E. ; X 17 400). Fig. 5. — Detaliu din uropodul unei celule „hand-mirror” în care se văd incluzii electronoclarc poli- morfe (►); una dintre acestea (*) afectează anvelopa nucleară pe o anumită porțiune (apare o dilatare anor- mală a cisternei perinuclearc) (-►) = structuri „like-lysosomes” (cazul V.E.;x 34 000). Fig. 6. — Celulă ,,hand-mirror” matură, cu nucleul (N) incizat, cu nucleol (n) mare, relicnlar. Uropodul este foarte mult alungit. în acesta sînt distribuite polarizat mitocondriile și aparatul Golgi (AG). Notăm tendința de rozetare a hematiilor „in silu” în jurul celulei „hand-mirror” (cazul A.M. ; x 34 4C0). Fig. 7. — Celulă angajată în procesul de diferențiere morfologică de tip „hand-mirror celi” si înconjurată de hematii (IL —H6) — aspect de rozetare a hematiilor „iu situ” (cazul A M*’ X 8 200). ’ ’ ’ 3 INVESTIGAȚII. 1N, LEUCEMIA CU „HAND-MIRROR-CELLS“ 67 -stadiul de evoluție morfologica. Astfel, îri cazul A.M. proporția celulelor „hand-mirror”: în raport cu numărul celulelor hucleate dințr-o imagine microscopică de ansamblu în măduva osoasă este mai mare față de cazul V.E. în cazul A.M. celulele „liand-mirror” („hm”) sînt preponderent în stadiul matur de evoluție morfologică, pe cînd investigația electronomi- croscopică în cazul V.E. surprinde celulele „hm” în stadiile morfologice tinere. în cazul1 A.M. celulele „hm” mature în evoluția lor iporfologică prezintă o polarizare accentuată. în partea dilatată a celulei se află nu- cleul coafat de foarte puțină citoplasmă săracă în organite citoplasmătice (îri principal, ribozomi), iar în parta alungită a celulei (uropodul) sînt can- tonate cele mai multe organite citoplasmatice. Aparatul Golgi este bine reprezentat, întotdeauna localizat în uropodul celulei (fig. 2). De regulă, dictiozomii ocupă spațiul din apropierea incizurii nucleare. în majoritatea celulelor, saculii dictiozomali sînt exagerat de dilatați. Uneori în imediata vecinătate a dictiozomilor pot fi văzute vezicule asemănătoare lizozO- milor („like-lysosomes”) sau chiar heterofagozomi. în zona de emergență a uropodului, în unele celule se vede centriolul în apropierea unor struc- turi golgiene. Reticulul eridoplasmic este reprezentat de rare profiluri. Notăm frecvența crescută a celulelor „hm” cu dilatații anormal^ ale. cis- ternei perinucleare. De asemenea, notăm existența unor profiluri de reti- cul endoplasmic mult dilatate, în special, în citoplasmă opusă uropodului. în citoplasmă unor celule se văd incluzii electrbnoclare, adesea alipite de anvelopa nucleară (fig. 3 — 5), aspecte electronomicroscopice particulare, pe care le-am observat și intr-un caz de limfosarcom limfocitar difuz (5). Raportul nucleu/citoplasmă în cazul celulelor „hm” este în favoarea nucleului. Nucleul celulelor „hm” este polimorf. De regulă, în cazul celu- lelor pe cale de a lua formă de celulă „oglindă cu mîner” (fig. 1,. 3, 4), nucleul are formă ovală sau • prezintă p schițare de invăginare vizavi de citoplasmă uropodului, iar celulele mature'ca formă de celulă „hm” prezintă nucleul cu o incizură mai accentuată (fig. 6). Rareori, am văzut celule „hm” cu nudei multiplu și adînc incizați, care să dea aspectul de nudei convoluți. Cromatina nucleară, este fin structurată : eticroma- tina este predominantă, iar heterocromatina puțină, de regulă, apare ali- pită de membrana internă a anvelopei nucleare. Majoritatea nucleilor prezintă 1—3 nucleoli mari de tip reticulăr. Adesea, liudeolul apare alipit de anvelopa nucleară. Unele celule „hm” prezintă mici proiecții celulare scurte și neregu- late' Stern și colab. (7) descriu asemenea structuri („microspikes”) în zona uropodului. Noi am observat microextensii celulare atît la nivelul uropodului, cît și la suprafața sectorului de celulă opus uropodului. Stern și colab. (7), într-un caz de leucemie cu celule „hm” asociat cu retardare mintală, arată că 77% din celulele sîngelui periferic (cri 80% limfoblaști) formează rozete B. într-unul din cele două cazuri exa- minate de noi (A.M), notăm prezența imaginilor de rozetare „in situ” a hematiilor în jurul unor celule „hm”. Celula „hm” înconjurată de hematii „in situ” poate fi o celulă pe cale de a lua forma de edulă „hm” (fig. 6) sau poate fi o celulă „hm” matură (fig. 7). Astfel de imagini de rozetare a hematiilor în jurul unor celule maligne „in situ” (în splihă) noi am mai observat și în două cazuri de leucemie cu „hairy cells” (3), (4). Adesea, pot fi văzute celule în diferite faze ale diviziunii. Recenzii 68 NICOLAE MIRANCEA și DORINA MIRANCEA 4 La cazul A.M„ matricea extracelulară este bogată în structuri ace- lulare (structuri fibrilare, substanță fundamentală densă; fig. 1—2). Lungimea uropodului este diferită de la un caz la altul, de la o celulă la alta. La celulele mature, raportul dintre lungimea uropodului și diametrul mare al celulei depășește valoarea de 1/2. Originea celulelor „lini” este neprecizată. Majoritatea autorilor con- sideră celula „hm” ca fiind de origine limfocitară (au fost descrise multe cazuri de' leucemie acută limfoblastică cu celule „hm” (2,) (6). Totuși, acest tip morfostructural particular a fost observat și la unii pacienți cu leucemie mielogenă, limfosarcom, mielom multiplu (7). Forma de celulă „hm” a fost observată și la unele limfocite normale care, în timpul migrării lor pe substratul de cultivare „in vitro”, se deplasează cu nucleul înainte după care, urmează o codiță citoplasmatică (Trowell, 1965, citat de (1)). Aspectele. ultrastructurale observate de noi sînt insuficiente pentru a ela- bora o opinie bine argumentată în ceea ce privește natura celulei „hm”. Totuși, menționăm aici că rozetarea spontană a hematiilor în jurul unor celule „hm”, chiar în compartimentul de formare a acestora (măduva osoasă) și la temperatura corpului, pledează pentru originea celulelor „hm” într-o populație de limfocite T,, ai căror receptori de suprafață, probabil, au suferit o alterare. Presupunerea noastră este în acord cu opinia lui Stern și colab. (7). Pe de altă parte, prezența unor struc- turi „like-lysosomes” și chiar a unor heterofagozomi în citoplasmă unor celule „hm” sugerează o posibilă filiație cu celule ale seriei histiomonoci- tare. Aspectele ultrastructurale prezentate mai sus (în contextul discu- ției referitoare la originea celulei „hm”) sînt descrise și în cazul celulei „hairy” (3), (4), a cărei origine rămîne, de asemenea, neprecizată. Este probabil că, asemănător celulelor maligne ,,hairy” din leucemia omonimă, celulele „hm” să reprezinte o linie celulară aparte, ceea ce sugerează nece- sitatea adoptării de către clinicieni a unei terapii adecvate acestui tip de leucemie. BIBLIOGRAFIE 1. BERCEANU șt., GOCIU MARIANA, R A1LEANU-MOȚO IU IOANA, Biologia celulelor sistemului limforeliculohemalopoclic iu culturi de țesuturi, Edit. Academici, București, 1960. 2. LISO V„ SPECCH1A G„ PAVONE V., Blut, 53(4); 315-321, 1968. 3. MIRANCEA N., CALOJANIMORDACHEL MARIA, MIRANCEA DORINA, DOSIOS L., URSEA CONSTANȚA, Rev. Roum. Biol., Scrie. Biol. Anim., 28(2); 113—117, 1983. 4. MIRANCEA N., MIRANCEA DORINA, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 36(2) : 138-142, 1984. 5. MIRANCEA N., MIRANCEA DORINA. Med. ini., 37(1) : 93-96, 1985. , 6. SHARP J. W., SANDFORD A. S.. HURMADAN R., Am. .1. Glii). Palhol., 72(4) : 551- 559, 1979. 7. STERN R„ W1D1RSTKY T. SUZANE, M'URSTER-HILL D.. ALLEN R. D„ SM H H K. A., CORNWELL III G. G„ CORNELI, C., Jr„ Blood, 1979. 54(3) : 703-712, 1979. Primit in redacție Ia 30 ianuarie 1987 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței ur. Wfj JEAN BRACHET, Molecular Cylology (Citologie moleculara), Academic Press, Orlando, 1985, voi. 1, 424 pagini; voi. 2, 512 pagini Așa cum mărturisește autorul, ,,deoarece biologia celulară a suferit o revoluție completă datorită progresului exploziv al cunoștințelor în domeniul biologici moleculare”, din cunoscuta sa carte ,,Citologie biochimică” nu s-au mai păstrai decît,,scheletul”, fiindcă „celulele au rămas celule”, și concepția de prezentare integrată a morfologiei și biochimici celulei. Scopul cărții, mărturisit in prefață, a fost de a oferi tinerilor cercetători o vedere critică și sintetică a celulelor vii, dinamice, și nu o descriere enciclopedică. Sarcina principală a fost selecția alîl a bibliografiei, cit și a datelor expuse. Autorul a reușit să redea într-o formă atractivă un material bogat, trecut prin filtrul unei îndelungate experiențe proprii, în decurs de peste 40 de ani, in calitate dc profesor univer- sitar și director al unui laborator de cercetare. Volumul 1, „Ciclul celular”, cuprinde cinci capitole. Capitolul introductiv este consa- crat unui scurt istoric al evoluției cunoștințelor despre celule in secolul XX și prezentării sumare a cuprinsului cărții. Urmează panorama sumară a tehnicilor folosite în biologia celu- lară. Capitolul al treilea prezintă, pe parcursul a 120 dc pagini, suprafața celulară (plasma- lema, glicocalixul și periferia ciloplasmei), ciloschelelul cu diferențierile citoplasmalice și apoi organitele citoplasmalice : reticulul cndoplasmic, lamelele anulate, aparatul Golgi, lizozomii și organitele înrudite, peroxizomii și glioxizomii, mitocondriile, cloroplastcle, centriolii și corpii bazali, cilii și flagelii. Sînt descrise in continuare componentele nucleului in interfază, cu accent pe compo- ziția chimică, structura și organizarea moleculară a cromatinei. în acest capitol sînt prezentate și procesele fundamentale ale replicării ADN, transcrierii, precum și nucleolul și nucleoplasma. Prezentarea în detalii a diviziunii celulare, în care un loc important se acordă discutării ciclului celular, încheie volumul. Cel de-al doilea volum, „Interacțiuni celulare”, descrie interacțiunile nucleoplasmice in celulele somatice și în organismele unicelularc, apoi in oocitc și In ouăle fertilizate, domenii in care autorul a lucrat vreme îndelungată. într-un singur capitol sînt tratate transformarea și îmbătrânirea celulară, procese considerate dc autor ca fiind înrudite. Capitolul final conține o discuție interesantă privind unitatea și diversitatea lumii vii. Editată în condiții grafice excelente, cartea este ilustrată cu numeroase imagini de micro- scopie optică și electronică, cu scheme, diagrame și desene ce facilitează înțelegerea textului. Prin conținutul său, lucrarea are și meritul unic dc a stimula iutereseul cititorilor (biologi, biochimiști, medici ele.) spre cercetările de biologic celulară și moleculară prin sublinierea fru- museții acestui domeniu. Gh. Benga Calalogue of‘ Palaearlic Diptera, vot. 4 (Sciaridae-Anisopodidae), Akademiai Kiado, Budapesta, Elsevicr Science Publishefs, Amsterdani', 1986, 441 pagini. Acest volum face parte din scria completă de 14 volume estimate, pentru acest catalog cu caracter in general taxonomic, nomenclatorial și distribuțional la 25 000 de specii de di- ptere din zona Palearctică. Primele 13 volume cuprind 132 de familii cu 2 000 de genuri și o biblio- grafie cilînd peste 10 000 de lucrări, iar volumul 14 conține indexul cumulativ. în final, cata- logul, care a necesitat 11 ani de pregătire, va avea 5 000 de pagini, la elaborarea lui contri- buind peste 60 de autori și urmează să apară in perioada 1984—1990. Catalogul este elaborat de un colectiv format din : prof. G. Morge, P. Nartshuk, prof. R. Rozkosny, H. Schumann și con- dus dc A. Soos și L. Papp. Tratarea fiecărei familii este însoțită dc o introducere concisă, cu descrierea familiei, stadiul dc imago și larvă, ciclul de viață, distribuția și numărul dc specii. în mod extensiv se face referire la literatură și se dă indexul separat. Fiecare taxon este precizat cu numele auto- rului și data publicării descrierii originale, literatura de referință, localitatea în care a fost colec- tat, tipul speciei, răspîndirea geografică. De asemenea sînt menționate sinonimiile la genurile fiecărei familii și ale fiecărui taxon ; totodată sînt făcute o serie de emendații, sînt St.-cerc, bidi., Seria biol, anim., t. 40, nr. 1, p.^69 —72, București, 1988 70 Recenzii 2 precizate erorile, identificările incorecte, precum și lista pentru fiecare familie cu genurile și speciile dubioase. Volumul de fală conține dale pentru 11 familii de diptere la care au lucrat cinci autori după cum urmează t.Sciaridae (A. A. Gerbachevskaja-Pavluchenko), Cccidomy iidae (M. Skuh- ravâ), Scatopsidae (N. P. Krivosheina și J.-P. Ilacnni), Sțfhneuridae (B. M. Mamacv și N. P. Krivosheina), Canthyloscelidae (B. AI. Mamaev și. N. P: Krivosheina), Cramptonomy iidae (N.P. Krivoscheina și B.M. Mamaev), Pleciidae (N.P. Krivosheina), Axymyiidae (B. M. Mamacv și N. P. Krivosheina), Hesperinidae (N. P. Krivosheina și. B. M. Mamaev), Bibionidae fN P. Krivosheina), Anisopodidae (N. PJ Krivosheina). 1 : i Menționăm că acest, catalog face parte din seria de 6 cataloage care Vor îi editate pentru fiecare, regiune în parte, iar în perioada 1985—1998 se va edita „Cataloguc of World Diptera”., • : Cătalogul Diplerelor Pâlearcticc apreciem că și-a atins scopul publicării, fiind indispen- sabil informării profesionale a unui cerc larg de cercetători în entomologie aplicată, taxonomic, muzeologie, precum și unor studii și cercetări de medicină veterinară, agricultură; silvicultură și horticultura; Victor Gheorghiu OTAKĂR KUDRNA, Aspccls of the Conservai ion. of Bulfei flies in Europe, voi. 8 din BuilerfUeș of Europe, sub rcd. O. KUDRNA, Aula-Verlag, Wiesbaden, 1986, 323 pagini, 52 figuri, • 25 fotografii color Lucrarea monografică, „Butterflies of Europe” este concepută în 8 volume, din care volumele apărute (1 și 2.) constituie lucrări relativ independente lată de volumele 3— 7, dedicate familiilor lepidopterelor diurne din .Europa. , ; Volumul 8 este conceput ca lucrare de sine stătătoare, alcătuită din capitole distincte, la care se adaugă introducerea și bibliografia. Autorul iși propune să formuleze principii rațio- nale, științifice, pragmatice; utile conservării lepidopterelor diurne din Europa. în introducere se precizează considerentele metodice care au deterniinat structura lucrării, sarcinile și scopul propus, materialul și metodologia utilizată. ..în capitolul 2, intitulat„Considerații asupra semnificației fluturilor diurni autohtoni în conservarea naturii din Europa”, sînt subliniate neajunsurile actuale în privința conservării florei și faunei regionale sau naționale. Se!relevă lipsa unui fundament științific și a informației bioșcologice. minime, necesare eforturilor entuziaste de salvare a ultimelor colonii de lepido- ptere periclitate. ■ * Cu toate că programele regionale de conservare au sorții cei mai nîari de reușită; pentru o evaluare justă a valorii speciilor și habitatelor protejate este necesară sau chiar obligatorie afilierea programelor naționale la programele europene sau mondiale de conservare. Autorul consideră măsurile de conservare extensiv-preventive stabilite pe baza bioindi- catorilor, drept cele mai utile în conservarea comunităților naturale. Din acest punct de vedere, lepidopterele diurne reprezintă pentru nevertebratele heliofile fitofage cel mai important grup do bioindicatdi’L în capitolul 3, intitulat „Declinul fluturilor europeni, cauze antropogene și contramăsuri” se dezbat aspecte legate de istoria biogepgrafică a fluturilor din holocen pină în prezent, relie- fîndu-se factorii naturali și cei antropic! care au deternunaț distribuția actuală >a lepidopterelor diurne din Europa. Acțiunile antropice cu efecte.asupra distribuției lepidopterelor sînt ilustrate cu fotografii color reprezentînd .habitatele afectate de factorii menționați. . . . , Cthșiderînd colectarea lepidoțerelor ca factor antropic cu acțiune directă asupra popu- lațiilor de lepidoptere, se releva m primul rîpd importanța colectării ca metodă științifică de stu_ din și doai’ în cazuri extreme ca factor distructiv (supracolcctarea speciilor izolate și rare); Lista roșie este considerată un instrument științific și politic, menit să atragă atenția ' asupra speciilor* periclitate, să servească factorilor dc decizie și să informeze marele public asupra situației florei^și faunei din țările sau zonele respective. • ■ ' în lista,roșie.prezentată de autor pentru lepidopterele diurne periclitate in Europa sînt incluse 20 de specii, din. care în. România sînt prezente 11 cu1 diverse subspecii. Capitolul 4/> „Taxonomiă aplicată lepidopterelor diurne europene”, abordează critic metodele taxonomiei, jalonînd sarcinile acestei științe. Capitolul este deosebit de util, atît prin definirea categoriilor taxonomice acceptate de codul zoologic^ prin „glosarul de termeni taxo* nomici” (12 pagini), cit și prin'listă adnotată a fluturilor diurni europeni; 3 RECENZII ' 71 în elaborarea listei adnotate (450 de specii), Kudrna s-a dovedit un „unificator” .al gennr rdor și „pulvcrizator” al speciilor, subspeciile nind'țotalc sau ridicale la rang de specie. Lisla adnotată este întregită cu sinonimiile speciilor și genurilor fluturilor diurni. .. Capitolul 5, „Biogeografie aplicată lepidopterelor diurne europene” reprezintă o contrU huție originală', autorul reușind să îmbine datele faumstice/biogeografiee și ecologice, în scopul fundamentării științifice a conservării lepidopterelor diurne. Sub forma unui cadastru al coloniilor de lepidoptere diurne din Europa, se reprezintă tabelar ocurența tuturor speciilor cunoscute și situația coloniilorexprimată în cinci yalori : colonii principale, colonii complementare, colonii principale anticipate, colonii probabile și colonii posibile. , . . ... , Referitor la situația lepidopterelor diurne din România se constată unele mici lipsuri sau erori, din tre care menționăm : lipsa speciilor Zerynlhia cerisyi, Maculinea alcon, .M.. teleius, Pseudophilqtes baton, Lybylhea cellis, Ilyponcphele lupinq ș.a.; evaluarea greșită a. unor colonii prezente în țara noastră (Colias crocea, C. cbry:ollleme, Pieris mannii, I.asiomata achina, L. roxelana, A patin a ilia, Argyronome laodicc etc.). * Sub titlul „Evaluarea biogeografică a speciilor nominale”, autorul introduce o nouă metodă de estimare a viabilității naturale, concretizată în calcularea indicelui corologic. Va- loarea relativă a indicelui corologic este deosebit dc utilă în acțiunile de conservare, pcrmițînd compararea habitatelor (ecosistemelor) cu caractere asemănătoare, altfel greu decelabile. Capitolul 6, „Linii directoare pentru un program comprehensiv de conservare a fluturi- lor diurni din Europa”, însumează concepte științifice menite să protejeze evoluția naturală a ecosistemelor împotriva presiunilor antropice, pentru o perioadă nedefinită de timp. Programul comprehensiv de conservare promovează măsuri preventiv-extensive, dirijate asupra întregii diversități ecologice și taxonomice, în opoziție cu programele clasice de protecție intensivă a unei singure specii. La baza aplicării programului comprehensiv de conservare se află lepido- pterele cu valoare dc indicatori biologici. în finalul capitolului se prezintă unele considerații refe- ritoare la colectarea.și comercializarea fluturilor diurni, precum și utile sugestii privind imple- mentarea programului comprehensiv de conservare. Lucrarea se încheie cu o bibliografic selectivă (212 dc titluri), majoritatea lucrărilor figu- rînd și în volumul 1 al monografiei. ' Volumul 8 din ,,Butterflies of Europe” constituie o primă sinteză a problematicii conser- vării și protecției lepidopterelor diurne europene, informația bibliografică fiind susținută cu numeroase contribuții originale. Realizată în condiții grafice ireproșabile, lucrarea se adresează nu numai lepidoptero- Jogilor sau entomologilor, ci și tuturor celor implicați sau interesați în problematica ocrotirii mediului ambiant. > L. Băkosy V. N. TANASIC1UK, Fauna U.B.S.Sf, Insecta, voi. XIV, lase. 7, Fam. Chamacmyiidae, Edit Nauka, Leningrad, 1986, 335 pagini i. Impresionant rezultat al unei munci de intensă cercetare pe parcursul a 30 de ani, volumul acesta este in realitate mai mult decît un determinator pentru speciile de Chamacmyi-. idae (Diptera) prezente în U.R.S.S., el înscriindu-se de fapt ca o monografic a acestei familii în palearctică/ Totodată, se evidențiază ca un instrument de lucru dc neînlocuit și pentru cer- cetătorii din România ce abordează familia prezentată, precum și pentru cei care au ca obiect dc studiu entomologia aplicată, taxonomia, muzeologia. Autorul împarte familia în două subfamilii: Chamaemyiinae și Leucopinae. Prima include genurile Acromeiopia, Parochlhiphila și Chamaemyia cu subgenurile P. Parochthiphila n.s. gcns P. Euslelia și grupele : P.(P.) spectabllis, P. (P.) luppovae, P. (E.) coronata, P. (E.) nigripes, Ch. elegans, Ch. juncorum, Ch. macrura, Ch. fumicosia, iar a doua subfamilie include genurile Lipoleucopis și Leucopis, acesta din urmă cu .subgenurile FIeoleucopis, Xenoleucopis, Leucopo- myia, Melaleucopis, Leucopis n.s. gen; la rîndullui acest n.s. gen se împarte în următoarele grupe : L. (L). argcnticollis, L. (L.) griseola, L. (L.) szepligetii, L. (L.) argenla, L. (L.) Solaris, L. (L.) rosanovi, Li (L.) palumbi, L. (L.) sleinbergi, L. (L). kaszabi, L. (L.) salicis, L. (L.) aphi- diperda, L. (L.) annuîipes, L. (L.) glyphinivora. în lucrare sînt prezentate 114 specii, dintre care 19 de specii au fost descrise de autor pe parcursul a trei decenii de activitate, iar alte 29 de specii sînt comunicate cu această ocazie ca noi pentru știință. Această performanță nu poate să mire, avînd în vedere metodele moderne de cercetare folosite în determinarea și descrierea mate- rialului. Volumul este ilustrat cu peste 600 de figuri, dintre care majoritatea analizează armă- 72 RECE^TZ^ turile genitale; studiul acestora evidențiază în principal mu1.Jtudinea de specii noi descrise de autor. De asemenea sînt prezentate 68 de fotografii alb-negru, multe dintre ele. cuprinzînd detalii surprinse cu ajutorul microscopului stereoscan sau aspecte privind biologia unor specii. Pentru răspîndirea geografică silit prezentate 15 hărți cuprinzînd zona palearctică, precum și 10 tabele privind răspîndirea geografică sau relații biologice interspecii. Lucrarea este construită pe schema obișnuită a volumelor de faună : în primele 84 de pagini se prezintă istoricul cercetărilor, după care urmează un studiu al morfologiei externe, al stadiilor primare (imago-larvă), biologie, răspîndire geografică, filogenie, metode de studiu. în toate capitolele se pune accent pe caracteristicile acestei famili de diptere. Semnalăm în mod deosebit calitatea cheilor de determinare plisc la dispoziția cercetătorilor, carerelevează cu clari- tate caracterele esențiale, iar referirile la ilustrație completează in mod fericit atît cheile, cit și diagnozele, dind un plus de siguranță și ferind cercetătorul de identificări eronate. în încheiere sînt prezentate indexul, precum și o bogată bibliografie care citează 390 de lucrări.• * ‘ Victor Gheorfihiu Bl iSR /li .?l ■ 4 ■ 4 4 ? ■■ ■ 4l ©lîB lW4WjLit&fjRS&ș i :iWfes ' șî^ȘKSgS^ 4441|^țE^î^^^