COMITETUL DE REDACȚIE Studii și cercetări de w Redactor responsabil: academician RADU CODREANU SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ Redactor responsabil adjunct: prof. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Acade- mici Republicii Socialiste România Membri: MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academici Republicii Socialiste România ; dr. doc. PETRU BĂNĂRESCU; NICOLAE 130TNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Soci- aliste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România ; academician PETRE JITARIU; prof. dr. NICOLAE SIMIONESCU ; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER - secretar de redacție. 'TOMUL 38, NE. 2 iulie — decembrie 1986 sumar ( . x U ' ' ' ' x '. Prețul unui abonament în țară este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc Ia oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul export- import presă, P. O. Box 12—201, telex 10 376 prsfi r, Calea Grivițci nr. GI- GO, 78104 București, R. S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 București, Splaiul Independenței nr. 296. MATILDA LĂCĂTUȘU șiTEODOSIE PERJU, Cercetări asupra unor specii de braco- nide de pe plante spontane................................................ 71 'GHEORGHE MUSTAȚĂ, Factori biotici limitativi in unele colonii de afide (complexul de specii parazitoide) ........................................................... 75 ,DAN MUNTEANU, Cercetări asupra populațiilor de păsări (Aues) din Munții Rete- zat (I) ............................................................ 87 DUMITRU MURARIU, Aspecte faunistice și ecologice privind mamiferele din nord- vestul României ............................................................ 91 :D. COPREAN, RODICA GIURGEA, M. RUSU, N. POPESCU și C. POLINICENCU, Efectul extractului de propolis standardizat asupra ficatului intoxicat experi- mental cu CC14 ................................................................... 97 IOSIF MADAR, MARIA PÂRDI, CONSTANTIN PUICĂ și NINA ȘILDAN, Acțiunea tratamentului cu trofopar asupra diabetului zaharat la șobolanii albi...... 101 MARIA CIUGUDEANU și SILVIA GABOR, Influența aportului exogen de vitamina E asupra metabolismului lipidic pulmonar in silicoza experimentală................. 106 VIRGIL TOMA și NICOLAE FABIAN, Acțiunea ACTH și a hidrocortizonului asupra grupărilor tiolice din timus .................................................... 113 F. LUPU, Tehnica de inghețare-fracturare. Principii, metodologie, aplicații și inter- pretare ................................................................. 115 ’VIRGINIA POPESCU-MARINESCU, Date asupra zooccnozelor bentonice din lacul Istria ........................................................................ 124 •OCTAVIAN CIOLPAN, Observații asupra biologici și ecologiei populației de Dikeroyam- marus villosus (Sov.) Mart. (Crustacea-Amphipoda) din golful Bahna — lacul Por- țile de Fier. Dinamica structurii populației .................................... 129 ■DOINA PEPTEA-IONICĂ, Aportul microorganismelor la epurarea apelor uzate cu cianuri și metale din iazurile de decantare ale unei centrale miniere............ 135 VICTOR ZINEVICI și LAURA TEODORESCU, Aspecte privind evoluția zooplăncto- nului din ecosisteme de lip lacustru reprezentative pentru Delta Dunării. Biomasa 140 LAURA TEODORESCU și VICTOR ZINEVICI, Structura calitativă și cantitativă a copepodelor în zooplanctonul Dunării — zona de intrare în deltă (1981 — 1985) 146 ■ELENA PRUNESCU-ARION și VICTORIA TATOLE, Contribuții la cunoașterea faunei acvatice din rețeaua hidrografică din Dealul La Carieră (Allah-Bair), Dobrogea 151 1DIMITRIE RADU, Erori privind răspindirea unor specii de păsări în România (II) . . 156 RECENZII................................................... 163 EDITURA ACADEMIEI R.S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 R-79717 București 22 telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI Calea Victoriei nr. 125 R-79717 București 22 telefon 50 76 80 :St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 69 —164, București, 1986 CERCETĂRI ASUPRA UNOR SPECII DE BRACONIDE . DE PE PLANTE SPONTANE ■ MATILDA LĂCĂTUȘU și TEODOSIE PERJU In this paper are identifieci 25 hymenopterous braconids species parașitoids of Diptera- Țephrilidae, Coleoptera-Curculionidae, Lepidoptera-Tortricidae, Gelechiidae, Noctuidae, Pyralidae, Ilijmmoptem-Eurylomidae, observed to live on flowers of Carduus, Cirsium, Melandrium, Arctium, Onopordon, Letroselinum, Primus communis. Plantele spontane constituie fitocenoze pentru o faună specifică de insecte, cum sînt dipterele tefritide, coleopterele curculionide, lepidopterele tineide, tortricide, gelechiide, noctuide, piralide, himenopterele euritomide etc. Totodată, ele atrag prin eterurile emanate și specii parazitoide dintre braconide, ihneumonide, calcidoide, proctotrupoide, care găsesc condiții de hrană și gazde pentru dezvoltare. în prezenta lucrare sînt sintetizate cercetările efectuate asupra lii- menopterelor braconide, obținute prin creșteri de insecte fitofage.sau colec- tate direct de pe această categorie de plante. S-a colectat material în peri- oada anilor 1980—1985 din diferite regiuni ale țării noastre, rezultatele obținute fiind interesante prin noutățile aduse în ceea ce privește biologia unor specii și importanță acestora. REZULTATE Componența speciilor de branconide este următoarea : :- Subfamilia BRACONINAD 1. Bracon (R.) urinator F., 8ȘȘdin inflorescențe de Carduus nutans atacate de Larinus sturnus Schall. (Coleoptera — Curculionidae), 27. VII. 1980, Eforie Sud (jud. Constanța). 2. Bracon (B.) nigripedator Nees, 3 ȘȘ din inflorescențe de Carduus nutans atacate de Buryhia solstitialis L. (Diptera — Tephritidae), 9.VIII. 1980, Eforie Sud (jud. Constanța). Parazitează și larve de lepidoptere gelechiide din genul Metzneria. 3. Bracon (B.) pectoralis Wesm., 2 9$ din inflorescențe de Cirsium atacate de larve de Tephritis sp. (Diptera — Tephritidae), 20.VII.1983, Agigea (jud. Constanța). Se dezvoltă și în larve de lepidoptere orneodide. 4. Bracon (B.) minutator F., 1 Ș și 1 $ obținuți din Metzneria lapella Z. (Lepidoptera — Gelechiidae) de pe Arctium lappa. Se dezvoltă și în larve^ de Aethes (Cochylidae) și Pennisetia (Sesiidae). 5. Bracon (G.) anthracinus Nees, 3 ȘȘ din larve de Urophora cus- pidata Mg. (Diptera — Tephritidae) de pe inflorescențe de Cirsium, St. cerc. biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 71—74, București, 1986 72 ,, MATILDA LACATUȘU Și TEODOSIE PERJU 2 22.VII.1980, Eforie Sud (jud. Constanța). Această specie are ca gazde și coleoptere curculionide din genurile Miarus, Ceuthorrhynchus, precum și lepidoptere tortricide. 6. Bracon (G.) atrator Nees, 2 ȘȘ obținute din larve de Tephritis- sp. (Diptera — Tephritidae) de pe Carduus, 30.VIII.1982, Agigea (jud. Constanța). Parazitul se dezvoltă și pe coleoptere curculionide din genurile Gymnetron și Apion. 7. Bracon (G.) îuniipennis Thoms., 1 Ș obținută din larve de Eury- toma sp. (Hymenoptera — Eurytomidae) de pe umbelifere, 30.VIII.1980, Cluj-Napoca. Parazitează și dipterele tefritide. Gazda este nou semnalată, în literatura de specialitate. 8. Bracon (G.) obscurator Nees, 3 ȘȘ și obținuți cu fileul de pe- inflorescențe de Carduus atacate de Tephritis sp. (Diptera — Tephritidae), 18.VII.1983, Eforie Sud (jud. Constanța). Se dezvoltă și în larve de lepidoptere din genurile Eomeosoma și Câtaplectica. 9. Bracon (G.) variator Nees, 8 ȘȘ obținute din inflorescențe de Cirsium atacate de larve din genul Tephritis (Diptera — Tephritidae), 30.VII.1983, Eforie Sud (jud. Constanța). Specia este polifagă, se dez- voltă pe Miarus, Larinus, Baris, Anthonomous (Coleoptera — Curculio- nidae), himenoptere tentredinide (Hoplbcampa), lepidoptere tortricide- (Lăspeyresia ) și gelecliiide (Platyedra) etc. ; ' Subfamilia CALYPTINAE o 10. Triaspis aeiculatus Ratz., 1 Ș obținută din inflorescențe de- Carduus, 18.IV.1982, Agigea (jud. Constanța). Parazitează coleoptere curculionide (Gimnetron villosum Gyll.) și anobiide (Anobium hederae Mull.r A. rujipes F). Specia este nou semnalată în fauna României. 11. Triaspis flavipes Iv., 1 $ obținută din larve de curculionide care atacă în tulpini de Carduus, 3.V.1982, Agigea (jud. Constanța). 12. Triaspis obscurellus Nees, 1 Ș obținută cu fileul de pe inflorescențe- de Carduus, 23.VI.1984, Agigea (jud. Constanța). Parazitează coleoptere curculionide (Ceuthorrhynchus, Apion,-. Gymnetron) . și bruchide de . pe- plante spontane și legumicole. , . ' Subfamilia 2? ; 1 13. Meteorus (M.) icterieus Nees, 4 ȘȘ obținute din larve de Hedya sp. (Lepidoptera — Tortricidae) de pe Prunus communis, 28.V.1981,. Cluj-Napoca. Parazitul este polifag și se dezvoltă în larve de lepidoptere- tortricide, geometride, limantriide etc. . ’ Subfamilia MACBOCENTUIAAE 14. Macrocentrus (A.) pallipes Nees, 2 $$ din larve de Hedya sp. (Lepidopera — Tortricidae) de pe Prunus communis, 11.VIII.1981, Cluj- Napoca. Parazitează lepidoptere tortricide. v 15. Macrocentrus (M.) marginator Nees, 1 $ obținută cu fileul de pe Cirsium sp., 16.VIII.1981, Turda (jud. Cluj). Se dezvoltă în larve de- lepidoptere sesiide și tortricide. 3 ! BRACONIDE- DE PE PLANTE SPONTANE 73 . Subfamilia CSELONINAE 16. Chelonuș (M.) șeabrosus Szepl., 16 /ȘȘ și 8 din larve de Margaritia sticticalis L.. (Lepidoptera — Pyralidae) de pe graminee din rezervația Ponoare, (jud. Suceava), 15.VIII.1984 (leg. M. Voicu). Se dez- voltă și în larve de tortricide și noctuide. 17. Chelonuș (M.) rimatus Szepl., 3 .ȘȘ și 1 $ din inflorescențe de Carduus, 21.VIII.1983, citat ca parazit al larvelor de Platyedra malvella (Lepidoptera — Gelechiidae). Semnalăm această specie pentru prima oară în fauna României. Subfamilia MICROGASTEBINAE 18. Mieroplitis tristis Nees, 6 din larve de Heliophobus reticu- lata Gz. (Lepidoptera— Noctuidae) Aș Melandrium, 26.VI.1984, Turda (jud. Cluj). Specie polifagă care se dezvoltă și în larve de nimfalide. Gazda o semnalăm ca nouă în literatura de specialitate, iar specia este pentru prima oară citată în fauna României. 19. Mieroplitis sordipes Nees, 2 ȘȘ de pe Arctium, 3.VHI.1983, Turda (jud. Cluj). Parazitează lepidoptere tortricide și noctuide. 20. Apanteles cireumseriptus. Nees, 6 ȘȘ din inflorescențe de Car- duus, 3.VIII.1981,. Podul Iloaiei/jud. Iași) (leg. M. Voicu). Este cunoscut ca parazit pe larve de lepidoptere din genurile Lithocolletis și Leucoptera. 21. Apanteles difîieilis Nees, 8- ȘȘ obținute din larve de Depressaria sp. (Lepidoptera — Oecophoridae) de pe inflorescențe de umbelifere (Le- troselinum), 8.VIL1985, Cluj-Napoca. Coconii sînt izolați, albi cu o tentă ușor roză, așezați pe victimă. Parazitul este polifag, infestează zigenide, noctuide, gracilariide, pieride, geometride, limantriide etc. Gazda este nou semnalată în literatura de specialitate. 22. Apanteles vanessae Reinh., numeroase exemplare de ȘȘ și obținute din larve de Vanessa cardui L. (Lepidoptera — Eymphalidae) de pe Carduus, Podul Iloaiei (jud. Iași) (leg. M. Voicu). Pe lîngă nimfalide, această specie ’ parazitează și noctuidele. Coconii sînt gregari de culoare alb-gălbuie. 23. Apanteles albipennis Nees, 1 Ș obținută din larve de lepidoptere tortricide de pe Onopordon sp., 8.VII.1984, Cluj-Napoca. Parazitul este polifag; se dezvoltă și în larve de lepidoptere piralide, gelechiide, hime- noptere cinipide etc. Subfamilia ADELIINAE 24. Adelius erythronotus Forst., 1 Ș obținută dintr-o larvă de Lyonetia clerckella L. (Lepidoptera — Lyonetiidae). Parazitul se dezvoltă și în larve de Stigmella, care minează diferite plante "spontane și arbuști. Gazda este nou semnalată în literatura de specialitate. Subfapiilia AGATHINAE 25. Mierodus dimidiator Nees, 1 Ș colectată pe plantele spontane din- tre arbuști, 13.V.1985, Cluj-Napoca. Parazitează lepidoptere tortricide (Spilonota, Pandemis, Archipș, Aleimma) etc. 74 MATILDA LACĂTUȘU și TEODOSIE PERJU 4 CONCLUZII S-au studiat 25 de specii de tiiinenoptere braconide care parazitează insectele fitofage de pe compozite, umbelifere și rozacee spontane. Ele aparțin subfamiliilor Braconinae, Calyptinae, Euphorinae, Macrocentrinae, Cheloninae, Microgasterinae, Adeliinae, Agathinae. Speciile genului Bracon se dezvoltă ca ectoparazite pe coleoptere eurculionide, diptere tefritide, himenoptere euritomide, lepidoptere pira- lide, tortricide, noctuide, gelechiide, orneodide care trăiesc mai ales pe Carduus și Cirsium. Este posibilă o specializare ecologică pentru acest cerc de gazde, pe care paraziții le depistează probabil prin eterurile emanate de plante. în aceeași categorie se încadrează și speciile de Chelonus, acestea parazitând și unele lepidoptere care se găsesc atît pe plante spontane cît și cultivate, cum este Margaritia sticticalis L.; microgasterinele și agaținele Microplitis, Apanteles, Microdus sînt endoparazite și infestează larve de lepidoptere agrotine, himfalide, tortricide, litocoletide, coleoforide, care se găsesc pe compozite și umbelifere. Adeliinele au ca gazde lepidopterele miniere, cum sînt stigmelidele și lionetidele. Se citează pentru prima oară în literatura de specialitate, himeno- pterul Eurytoma sp. pentru Bracon fumipennis Thoms., lepidopterul noc- tuid Heliophobus reticulata Gz. pentru Microplitis tristis Nees, orneodidul D'epressaria sp. pentru Apanteles difficilis Nees și Lyonetia clerckella L. (Lionetidae) pentru Adelins erythronotus For st. Ca specii noi pentru fauna României semnalăm Chelonus (M.) rimatus Szepl., Triaspis obscurellus Nees și Microplitis tristis Nees. BIBLIOGRAFIE 1. JANZON L., Taxonomical and biologica! studios of Tcphritis species (Diptera) and their parasitoids (Hymenoptera), Department of Zoology, Stockliolm, 1984. 2. PAPP J., A bakontj hegyseg gyilkosfiirkeszfaunajanak alapvetes Separatum aus den Mitei- lungen der Musseen des Komitates veszprem, voi. 12, Budapesta, 1973. 3. TOBIAS V. I., Brakonidî Kaokaza (Hymenoptera — Braeonidae), Izdatelstvo Nauka, Le- ningrad, 1976. ' Primit în redacție Universitatea București, la 17 februarie 1986 Facultatea de biologie, București, Splaiul Independenței nr. 91—95 FACTORI BIOTICI LIMITATIVI ÎN UNELE COLONII UE AFIDE (COMPLEXUL DE SPECII PARAZITOIDE) gheorghe mustață In the present paper we present the results of the researches carried out in order to know the complex of parasites in some colonies of Aphididae. In this sense we show the complex parasites limit in the populations of a number of 7 species of Aphidae collected from 10 host plant species. In; the colonies of Aphidae investigated we have identified the presence of a number of 25 părăsite species,’ of which 10 species of primary parasites and 15 hiperparasite species. On the bașiș of litera ture data and of the personal observations, we present the trophic relations of the identified species within this complex, the dynamics of the părăsite spe- cies and their capacity to limit the host populations. ' în lucrarea de față prezentăm o parte din rezultatele cercetărilor efectuate în vederea cunoașterii complexului de parazitoizi ce acționează în unele colonii de afide. în acest sens a fost urmărit complexul de para- zitoizi ce limitează populațiile unui număr de 7 specii de afide de pe 10 plante-gazdă, și anume ; coloniile de Aphis/abac Scop, instalate pe Phila- delphus coronarius L., Amaranthus retroflexus L., Arclium lappâ E., Chry- șanthemum leucanthemum L., Cirsium arvense (L.) Scop, și Centaurea mi- cranthos Gmel.; Aphis urticata Gmel. pe plante de Crtica dioica E. -, Aphis verbasci Schranck pe plante de Verbascum phlomoides L.;; BrachycauAus fcaZZotoe Pass. pe Ballota nigraE.; Pactynotus jacae E pe Centaurea micran- tho8 Gmel. ; Macrosiphum rosae L. pe plante de Dipsacus silvester Huds.; Mictolophium evansi Theoi pe TJrtica dioica'E ' în coloniile de afide cercetate au fost identificate 25 de specii para- zitoide, dintre care 10 specii de parazitoizi primari, aparținînd familiei Aphidiidae, și 15 specii hiperpârazitoide aparținînd familiilor Ecyrtidae, Pteromalidae, Megaspilidae și Cynipidae. Pe baza datelor oferite de lite- ratura de specialitate și a observațiilor personale, am căutat să prezentăm relațiile trofice care se stabilesc între speciile identificate în cadrul acestui complex biocenotic, dinamica speciilor și contribuția lor la limitarea popu- lațiilor-gazdă. MATERIAL ȘI METODE Cercetările au fost efectuate în cursul anului 1983, cînd din primăvară pînă în toamnă am urmărit complexul de parazitoizi care acționează în diferite colonii de afide. Materialul supus observației a fost colectat în special de la Grădina botanică și din diferite locuri din municipiul Iași și de la Rezervația științifică Repedea. în anul 1983, datorită condițiilor climatice deosebite (iarna blîndă, primăvara și vara călduroase), atacul afidclor a fost foarte intens. Pentru a putea mirări complexul de para- zitoizi din coloniile de afide, am colectat mumii din coloniile nuni nrn.ăr de 7 specii de afide instalate pe 10 specii de plante-gazdă. Menționăm că au fost colectate 5560 de mumii, care St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 75—86, București, 1986 1 76 GHEORGHE MUSTAȚA 2 au fost puse în eprubete și urmărite în condiții de laborator, pe specii, în vederea identificării parazitoizilor eclozați. După eclozarea lor am prelucrat materialul atît calitativ, cît și cantitativ și am întocmit tabele sinoptice, pe baza cărora am putut urmări raportul dintre specii, prezența lor în complex, dinamica și rolul lor in limitarea gazdelor. Pentru a stabili relațiile trofice dintre speciile acestui complex, alături de consultarea literaturii de specialitate (1), (4), (6), (8), (10), am procedat la disecarea afidelor cercetate și a larvelor parazitoide găsite în acestea. De ase- menea am verificat și exuviile rămase în mumii, pentru a putea identifica căror specii au apar- ținut. Pentru complexul de parazitoizi din coloniile de Aphis fabde Scbp. am urmărit și con- stanța, dominanța, indicele de semnificație ecologică și afinitatea cenotică. REZULTATE . Din mumiile colectate din coloniile de afide cercetate au eclozat 25 de specii parazitoide, dintre care 10 specii de parazitoizi primari, apar- ținînd familiei Aphidiidae, și 15 specii hiperparazitoide, și anume : I. Familia Aphidiidae : 1. Aphidius ervi Hal., 2. A. funebris Mack., 3. Arosae Hal., 4. Lysiphlebus ambiguus Hal., 5. L. fabarum Marsh., Q. L. melandriicola Stary, 7. Ephedrus laeertosus Hal., 8. Trioxys angelicaeUni., 9. T, centaureae Hal., 10. Trioxys sp. II. Familia Eneyrtidao : 11. Aphidencyrtus aphidi- vorus Mayr. IU. Familia Pteromalidae : 12. Asaphes milgaris Walk., 13. JPachy neuron aphidis Bche. IV. Familia Megaspilidae: 14, pendroceryș aphidum Rond., 15. I). bicolor Kieff., 16. D. carpenteri Ourt. V. Familia Cynipidae, șubfamilia Charipinae : 17. Alloxysta campyla Kieff., 18. A. semiclausa Kieff., 19. A. subapertd Kieff., 20. Charips arcuatus (Kiatî.), 21. Oh. doliphocerusCam.., 22,..Ch, flavicornis Hrtg., 23. Oh. melânogaster Hrtg., 24. Ch. metrix metrix Westw., 25. Ch. xanthoeerus G. C. Thpms. Pentru a ilustra relațiile trofice care se stabilesc între speciile acestui complex, am întocmit o rețea trofică în care am precizat poziția fiecărei specii și relațiile existente între ele, (fig. 1). Astfel, plantele-gazdă au funcția de producători, iar cele 7 specii de afide de consumatori primari (fitofagi). Afidele atrag prin prezența lor pe plantele-gazdă un număr important de specii parazitoide și prădătoare, care le limitează populațiile. Speciile de afidiide identificate acționează ca parazitoizi primari, fiind în esență consumatori secundari (zoofagi). Parazitoizii primari devin, la rîndul lor, ținta , unor parazitoizi secundari (hiperparazitoizi), între aceștia domin ă speciile de Charipinae. Parazitoizii secundari pot deveni ținta parazitoi- zilor terțiari, Astfel, Charips arcuatus, Oh. vietrix victrix etc. au populațiile controlate de,Aphidencyrtus aphidivorus, Asaphes vulgaris și Pachy neuron aphidis, care acționează ca parazitoizi terțiari, deși uneori se comportă ca parazitoizi secundari. între speciile Paehyneuron aphidis și Asaphes vulgaris se pot stabili relații de parazitoism, ceea ce înseamnă că pot acționa ca parazitoizi cuaternari. Numărul speciilor parazitoide identificate în coloniile de afide cer- cetate este destul de mare, însă contribuția acestora la limitarea populațiilor de afide este diferită. Dacă parazitoizii primari au rol pozitiv deoarece limi- tează în mod direct populațiile de afide, parazitoizii secundari au rol ne- gativ deoarece reduc populațiile parazitoizilor primari și, prin aceasta, facilitează înmulțirea afidelor. Parazitoizii terțiari au de asemenea rol pozitiv întrucît limitează populațiile parazitoizilor secundari și asigură dezvoltarea celor primari. De cele mai multe ori, parazitoizii terțiari pot acționa și ca parazitoizi secundari. Cînd acționează ca parazitoizi terțiari, Fig. 1. — Relațiile trofice caracteristice complexului biocenotic. 78 gheorghe mustața 4 au rolul unui adevărat sistem tampon în cadrul unui astfel de complex biocenotic deoarece limitează înmulțirea exagerată a parazitoizilor secun- dari, favorizînd dezvoltarea și acțiunea parazitoizilor primari. Deoarece pentru specia Aphis fabae am urmărit complexul de parazi- toizi pe mai multe plante-gazdă, am căutat să realizăm o analiză sineco- logică a acestui complex. După cum putem constata, din cele 5560 de mumii au eclozat 5545 de parazitoizi (tabelul nr. 1). Din cei 5545 de indivizi eclozați, 4218 aparțin speciei Lysiphlebus fabarum, ceea ce reprezintă 76%, un număr de 686 de indivizi aparțin speciei Aphidencyrtus aphidivo- rus, adică 12,3%. Urmează Pachyneuron aphidis cu 356 de indivizi, ceea ce reprezintă 6,4%, Lysiphlebus ambiguus cu 111 indivizi, adică 2%, și apoi celelalte specii, care realizează sub 1%, avînd valoare mai mult cali- tativă. Analizînd abundența, constanța, dominanța și indicele de semnificație ecologică (tabelul nr. 2), putem urmări cu mai multă claritate relațiile și afinitățile care se stabilesc între speciile din cadrul acestui complex bio- cenotic, Abundența cea mai mare o are Lysiphlebus fabarum (4218 indi- vizi), după care urmează Aphidencyrtus aphidivorus cu 686 de indivizi, Pachyneuron apliidis cu 356 și Lysiphlebus ambiguus cu 111, urmînd celelalte specii cu un număr mult mai mic de indivizi. De altfel, urmărind prezența în complex a acestor specii, putem constata că Lysiphlebus faba- rum și Aphidencyrtus aphidivorus sînt specii euconstante, Pachyneuron aphidis este specie constantă, Pendrocerus aphidum accesorie, iar celelalte specii acționează ca parazitoizi accidentali. Lysiphlebus fabarum poate fi considerată ca o specie caracteristică sau indicatoare pentru coloniile de Aphis fabae, în timp ce Lysiphlebus ambiguus, care acționează ca parazitoid primar, deși este prezentă în acest complex, are o contribuție limitată. Fiind prezentă în numai 20% din pro- bele prelevate, ne apare ca o specie accidentală. Totuși, Lysiphlebus ambi- guus nu poate fi considerată ca o specie accidentală în coloniile de Aphis fabae, ci mai curînd ca o specie polifagă, care preferă alte colonii de afide, dar care apare frecvent și în coloniile acestui afid. Aphidencyrtus aphidivorus este o specie euconstantă. Acționînd ca hiperparazitoid, înseamnă că este strîns legată de coloniile de Aphis fabae controlate de Lysiphlebus fabarum, în funcție de care își depune ouăle. De altfel, prezența acestei specii este semnalată și în alte colonii de afide, unde acționează alți parazitoizi primari, fiind o specie polifagă. Pachy- neuron aphidis este specie subdominantă. Prezintă afinitate pentru colo- niile de Aphis fabae parazitate de Lysiphlebus fabarum, deși, fiind o specie polifagă, se întîlnește și în alte colonii de afide. Urmărind dominanța speciilor din cadrul acestui complex biocenotic de tip parazitoid, putem constata că Lysiphlebus fabarum, Aphidencyrtus aphidivorus și Pachyneuron aphidis acționează ca specii eudominante, ceea ce probează că între aceste specii se stabilesc strînse interrelații, ținînd seama de faptul că sînt parazitoizi de grad diferit. Lysiphlebus ambiguus este specie recedentă, iar celelalte specii din complex sînt subrecedente. Analizînd indicele de semnificație ecologică, putem deduce că, într-a- devăr, Lysiphlebus fabarum și Aphidencyrtus aphidivorus sînt specii carac- teristice pentru acest complex biocenotic, iar Pachyneuron aphidis apare ca o specie însoțitoare. 81 8,0 Tabelul nr. 1B .Macrosiphum rosae Dipsaeus silvester m. t> oo J । । J ; । ca o" 1 1 £86niA’frS io o o ‘O ©1 1 1 III CM CM I 1 £86riIA’8 00 o 1 i 1 1 1 1 ca 1 1 1 886rnA’8 21 32,8 S861TIA-8 b i 1O 1 1 1 1 1 1 1 II 1 io Aphis fabae ! sdqd] spidv inoj. CM W w iH CM O © © © 00 © © © v-< î 1O © w CM* CM © yH o* l> ©* 1-1 O* © O* v-< o* CM ©* © ©* W I> r-< r-C • tH Ol i-( £861'II A’9 vopadan soqiuDJduu 00 CM I i> in 1 1 1 1 1 1 . ; 1 £86riA*H asuMJD lumsjiQ 1 ca S 1 1 1 1 1 1 1 j £86l'IA‘IMnuza«u»a -na] umuiaiiiunsfijqj 1. o 2" 1 1 I I । : 1 , l Arctium lappa ML l> O CM 00 1 IO tH CM* 1 H (3 l> H 1 © t-? 1 1 1 CQ CM l> y-< ; £86l'IA’ST , OP O CM ' ' ' CM yH* <0 © 1 1 1 1 © ^ 1 1 1 1O CM W T-< £86I'IA’Sl 1 O ©' 1 1 1 O 1 1 1 L 1 CQ 00 £86T'IA’GT i â B i 1 i ' hJ i , i I i i i CM CM 1H Amaranihus retroflexus Woj, © CQ 00 1 șea 1 1 1 -o 1 1 1 mo" £86riA'9I 1 © o* i l l l i l ; l ■ l 00 CQ y-4 £86riA’Ql l S B I © • © CQ I> 1 CM CM 1 1 1 W ©* 1 1 1 io r-î yH yM Denumirea speciei "o B S? - u I §, f ■ Ș'-. ~ .■§ « s § § gr- § g §> ° « is 6 ’S -2 5 ș5 2 H S ° 6 g <2.'^ § ’C § § 3 S* 2 ci S ; g 3 , a <3 cfl 13 £ a •3 — «o «0 C0 «n oo CQ s • § •§. -•§, . S1 . §> -2- \ •& -2- .5- •S S, a ' w r ° « -2 o ••• « a g ■ 3 5? îs ■ a> .m. ■ a jc ■..•«: -c: . js -4 /. t- 'U i-1 1 vi 00 Denumirea speciei O 8 .a I I 1 a • « 8 1 i i $ । § 8>2.fc & <5, 8 «o co -2 E4 ? X co co «o "g co - 02 B a B -2 a <0 co ’Vt 'V *r*j ~5 B) •2 3 32 < a. o. h h 8 < 5 5> .2 .2 .2 _$• Q’ _§• Bs t» Om U t. iq v £-< Nr. crt. viO4CO^©©l>C0©© vi 84 GHEORGHE MUSTAȚA 1® 85 Tabelul ne. 2 Analiza sinecologică a speciilor parazitoide din coloniile de Aphis fabae Scop. Nr. crt. Specia Abun- dența Constanța % cl. Dominanța % cl. Indice de ficație e< % senini- lologică ci. 1 Lysiphlebus fabarum 4218 100 C4 76.0 D6 76,0 w5 2 Aphidencyrtus aphidivorus 686 96 C4 12,3 D5 11,80 Ws, 3 Pachyneuron aphidis 356 68 C3 6.4 D6 4,35 W3 4 Lysiphlebus ambiguus 111 20 C, 2,0 D2 0, 40 w,. 5 Charips arcuatus 47 20 Cx 0,8 Dx 0,16 W„ 6 Asaphes vulgaris 44 12 C, 0,7 Di 0,84 7 Dendrocerus aphidum 32 28 C2 0,5 Di 0,14 Wf 8 Charips dolichocerum 10 4 C, 0,1 Di 0,0004 Wt 9 Charips victrix victrix 10 8 Cx 0,1 Di 0,0008 W„ 10 Alloxysta semiclausa 10 2 Cj 0,1 Di 0,002 Wt 11 Dendrocerus carpenteri 7 16 C, 0,12 Di 0,192 W„ 12 Alloxysta subaperta 5 16 Cx 0,09 Di 0,144 W„ 13 Charips xanthocerus 4 8 Cx 0,07 Di 0,0056 14 Lysiphlebus melandriicola 2 4 Cx 0,01 Di 0,0004 W,, 15 Charips mclanogastcr 2 8 O, 0,14 Di 0,0112 W„ 16 Trioxys angelicae 1 4 Cx 0,01 Di 0,0004 wt 17 Trioxys sp. 1 4 Ci 0,01 Di 0,0004 18 Charips flavicornis 1 4 Ci 0,01 Di . 0,0004 Wt 19 Alloxysta campyla 1 8 Ci 0,01 Di 0,0008 Constanța Cj — accidentale C2 — accesorii C3 — constante C4 — euconstante Dominanța Dx — subrecedente Da — recedente l)a — subdominante I)4 — dominante O. — eudoininante Indicele de semnificație ecologică. Wj - subO,î % W2 — între 0,1 și 1 % W3 — între 1,1 și 5 % W4 - între 5,1 și 10% W6 — peste 10% 11 Tabelul nr. 3 colonii de^^fleS.c^ i cenozei parazitare din unele structurii Analii biotici limitativi in colon» de a*13313 FACTORI BIOIXvx. H w a a a s. a a c o ... c 8 a E a S 2 c o B. E a C" a vi d O s e 8 : a o 3 e E H . a g a a. o a a w 8 a o c a a 3 eo a O H a c « a a w E Q d K' 2 ■ a a, "-3 a o w Q a a 8? O a H o H 2 G H O £ 8 o jȚ^nriTis ie Pentru a pune în evidență afinitățile existente între speciile acestui complex pe baza preferințelor, am urmărit în tabelul nr. 3 indicele de afinitate cenotică cu ajutorul coeficientului Jaccard (q), aplicat prin relația, q _------------ioo, în care a = numărul probelor unde se găsește a indi- a+ b + c ferent de b ; b = numărul probelor în care se găsește b indiferent de a c = numărul probelor ce conțin ambele specii. Din acest tabel putem deduce că speciile cu cea mai mare afinitate cenotică sînt cele eudominante euconstante și constante. Din coloniile de Dactynotus jacae instalate pe plante de Centaurea micranthos am identificat 5 specii: Aphidius funebris, Ephedrus lacertosus și Trioxys centaur eae acționează ca parazitoizi primari, iar Dendrocerus bicolor și D. carpenteri ca parazitoizi secundari. Din totalul parazitoizilor eclozați, Trioxys centaureae reprezintă 58,3%, după care urmează Dendro- cerus carpenteri cu 25% și D. bicolor cu 8,3%, iar celelalte specii au eclozat într-un procentaj foarte scăzut. Din colonii de Microlophium evansi instalate pe plante de Urtica dioica am identificat 5 specii parazitoide, și anume Aphidius ervi, care a eclozat în proporție de 7,5%, și A. rosae, cu un procentaj de eclozare de 33,7, acționînd ca parazitoizi primari, Charips xanthocerus (1,2%), Den- drocerus carpenteri și Aphidencyrtus aphidivorus (50%), ca specii hiperparazitoide. 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 96 64 66 20 20 31 22 31 10 0 8 12 18 33 0 32 33 41 30 16 0 4 4 4 20 0 0 20 8 20 8 8 16 0 66 0 0 16 16 0 42 0 16 0 0 12 12 12 0 14 0 22 0 0 33 16 12 17 0 80 0 20 0 0 : 80 40 8 8 12 16 0 66 0 0 100 0 0 0 4 4 6 0 0 0 0 0 0 0 0 0 0 8 4 5 0 40 0 11 0 0 20 0 50 0 0 8 4 6 20 0 0 12 0 0 0 0 0 0 0 0 8 4 6 20 0 0 0 0 50 0 0 0 50 0 0 0 4 4 6 0 20 0 12 0 0 20 0 25 20 0 50 0 0 4 4 6 0' 20' 0 0 0 o 30’ 33 25 20' 0 0' 0 o o Din coloniile de Aphis urticata instalate pe plante de Urtica dioica am identificat doar două specii, și anume Aphidius rosae, care acționează, ca parazitoid primar, și Aphidencyrtus aphidivorus, ca parazitoid secundar. Ceea ce merită să subliniem este faptul că Aphidius rosae a eclozat în pro- porție de numai 7,8%, ceea ce înseamnă că a fost puternic limitat de Aphidencyrtus aphidivorus. Din coloniile de Brachycaudus ballotae instalate pe plante de Ballota nigra am identificat pe Lysiphlebus fabarum, ca parazitoid primar, și pe Aphidencyrtus aphidivorus și Pachyneuron aphidis, ca hiperparazitoizi. Din coloniile de Macro siphum rosae instalate pe plante de Dipsacus silvester au fost identificate 8 specii. Ca parazitoid primar am identificat, numai pe Aphidius rosae, iar ca parazitoizi secundari pe Charips xantho- cerus, Ch. victrix victrix, Dendrocerus aphidum, D. bicolor și D. carpenteri. Pachyneuron aphidis și Asaphes vulgaris pot acționa ca parazitoizi secun- dari, terțiari sau chiar cuaternari. Din coloniile de Aphis verbasci instalate pe plante de Verbascum phlomoides au fost identificate două specii: Lysiphlebus ambiguus, care a eclozat in proporție de 72,8%, și Aphidencyrtus aphidivorus, cu un pro- centaj de eclozare de 27,2%, acționînd ca parazitoid secundar. 2— c, 2392 GHEORGHE MUSTAȚA 12 CONCLUZII Urmărind complexul de parazitoizi care acționează în coloniile de afide, putem constata, în primul rînd, numărul mare de specii și compli- catele interrelații ce se stabilesc între ele. Unele specii au valoare mai mult calitativă, fiind accidentale sau accesorii într-un astfel de complex; altele sînt constante sau euconstante în coloniile unor specii de afide, ceea ce înseamnă că între ele s-au cimentat vechi și puternice legături. Numărul mare de parazitoizi secundari limitează acțiunea pozitivă a celor primari, determinînd dificultăți nebănuite atunci cînd se pune pro- blema combaterii coloniilor de afide pe cale biologică prin folosirea afi- diidelor. Dacă am crește afidiide în laboratoare și le-am lansa în culturi în vederea limitării coloniilor de afide, acțiunea lor ar fi redusă după cîteva generații datorită acțiunii parazitoizilor secundari. De aici putem deduce că intervenția noastră în anumite complexe biocenotice nu trebuie să fie făcută la întîmplare, ci pe baza cunoașterii reale a structurii biocenozei respective și a complexelor relații interspecifice. BIBLIOGRAFIE 1. DESSART P., Mem. Soc. Roy. Belge Ent., 32 : 1-310, 1972. 2. EVENÎHIUS H. II., Ent. Berichten, Deci, 31, 1971. 3. LĂGĂTUSU MATILDA, PANU MIHAELA, St. cerc, biol., Seria zool., 19(2): 95-119, 1967. 4. MAGKAUER M„ Zeit. Ang. Entom., Frankfurt, 50 (1), 125-131, 1962. 5. MUSTAȚĂ GH., TEODORESCU IRINA, TUDOR CONSTANTA, St. Com. St. nat. Muz. Șt. nat. Piatra Neamț, III: 179-190,1977. 6. STARY P., Acta Faunistica Ent. Mus. Naționale Pragae, 3, 34 : 53—96, 1958. 1 7. STARY P., Acta Soc. Ent. Cehosloveniae, 58 (4); 340—343, 1961. 8. STARY P., Aphid parasites of Gzechoslovakia. Aphidiidae (Hymenoptera), Fraga, 1966. 9. STARY P., Boli. Lab. di Ent. Agr. ,,Felipo Silvestri” Porției, 26 : 293—313, 1968. 10. TREMBLAY E., Boli. Lab. di Ent. Agr., Napoli, 24 : 209-225, 1961. Primit în redacție Universitatea ,,Al. I. Cuza” Iași, la 12 noiembrie 1985 Facultatea de blologie-geografie-geblogie CERCETĂRI ASUPRA POPULAȚIILOR DE PĂSĂRI (AVES) DIN MUNȚII RETEZAT (I) ; DAN MUNTEANU The breeding bird populations were studied in a spruce fir forest (ass. Hieraeio rotundati — Piceetum) of the National Park Retezat, in the Zlătuia valley, 1350—1650 m altitude- (Southern Carpathians). The species breeding in the studied plots, their density (pairs/km2), biomass and dominance are indicated in Table 1. The peculiarities of these populations. arc also pointed out (i.e. the rclatively low density of the genuine taiga birds). Other 13 species were recorded in the spruce fir forests of the same area. în cadrul cercetărilor complexe realizate în ultimii ani în Munții Retezat, în particular în perimetrul rezervației științifice a parcului na- țional, au fost abordate și unele probleme de ornitologie, avînd ca scop' cunoașterea sub aspecte multiple a avifaunei din acest sector al Carpaților Meridionali. în lucrarea de față prezentăm unele rezultate referitoare la componența și parametrii cantitativi ai populațiilor de păsări clocitoare din molidișuri. METODA DE LUCRU Cercetările au fost realizate în anul 1983 pe valea Zlătuia, într-un molidiș montan încadrat în asociația Hieraeio rotundati — Piceetum, între 1350 și 1650 m altitudine; o caracterizare a acestui ecosistem este prezentată de Gh. Coldea (1). S-au aplicat două metode de lucru. în apropierea punctului de la 1530 m, ales ca staționar pentru recoltarea tuturor probelor biologice, a fost folo- sită metoda fîșiilor, în patru asemenea parcele de cîte 1 ha efectuîndu-se determinări repetate la 24 —26.V.1983 și 9—10.VI.1983. în amonte de acest punct (între 1550 și 1650 m alt.) și pe versantul sting al văii (între 1350 și 1500 m alt.) au fost stabilite două tranșecte, în lungul cărora populațiile de păsări au fost identificate și evaluate de asemenea în lunile mai—iunie 1983 Toate datele au fost prelucrate și raportate la suprafața etalon de 1 km2. REZULTATE ȘI DISCUȚII în urma acestor cercetări și a altor investigații de teren, în pădurea de molid din lungul văii Zlătuia au fost identificate în perioada de repro- ducere 23 de specii de păsări, a căror listă este prezentată în cele ce urmează. Ord. GALLIFORMES Tetrastes bonasia (L.) Tetrao urogallus L. Ord. CUCULIFORMES Cuculus canorus L. Ord. PICIFORMES Dryocopus martius (L.) Picoides tridactylus (L.) Ord. PASSERIFORMES Nucifraga caryocatactes (L.) Parus montanus Raid. Parus cristatus L. Parus ater L. Certhia familiaris L. Troglodytes troglodytes (L.) Erithacus rubeoula (L.) St. cerc: biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 87 —90, București, 1986 «8 DAN MUNTEANU 2 Turdus torquatus L. Regulus ignicapillus Temm. Turdus merula L. Prunella modularis (L.) Turdus. philomelos C.L. Brehm Fringillar coelebs I>. Turdus viscivorus L. ■ Loxia curvirostra L. Sylvia atricapilla (L.) , Pyrrhula pyrrhula (L.) Regulus regulus (L.) Alte cîteva specii sînt prezente doar în biocenozele marginale (liziere, poieni) sau în cele intercalare (pîraie, stîncării) și ca atare nu le luăm în ■considerație în analiza de față. Rezultatele estimărilor cantitative asupra populațiilor de păsări sînt centralizate în tabelul nr. 1, care include valorile densității (în număr de perechi/km2), dominanței individuale (DI), biomasei (Bo) și dominanței în greutate (DG) a celor 10 specii care se caracterizează prin DI > 1%. Analiza acestui tabel, precum și a listei anterioare ne relevă principalele ■caracteristici biocenotice ale populațiilor de păsări din ecosistemul studiat. - ■ Tabelul nr. t .. , Parametrii cantitativi ai populațiilor des păsări din molidiș (valea Zlătuia, 1350—1650 m alt., ;' mai—iunie 1983) Specia N perechi/ km2 DI % Bo g/km2 DG % Fringilla coelebs 126 46,0 5800 49,5 Erithacus rubecula 46 16,8 1470 12,6 Parus aler 30 10,9 600 5,1 Troglodytes. troglodytes 26 9,5 470 4,0 Regulus regulus 15 5,5 180 1,5 Pyrrhula pyrrhula 12 4,4 770 6,6 Parus cristatus 7 2,6 !150 1,3 Nucifraga caryocatactes 5 1,8 1700 14,5 Prunella modularis 4 1,4 ’ 150 1,3 Pieoides tridactylus 3 1,1 420 3,6 274 11710 1 Componență specifică, și densitate. Din punctul de vedere al struc- turii specifice (calitative), în Munții Retezat sînt prezente în general aceleași specii ca în celelalte .molidișuri montane din țara noastră.- între ele se numără ațît specii tipic montane, inclusiv păsări stenpbionte proprii formațiunilor vegetale purasiatice de tip taiga (Tetrao urogalluș, Pieoides tridactyhis, Dryocopus m^ Parus ater, Parus montanuș etc.), cît și specii silvicele euribionte, \ ■ \ Sub raportul valorilor cantitative globale, în Munții Retezat „se înre- gistrează o densitate.de 274 perechi clocitoare/km2 (respectiv 548 exgm- plare/km2), ceea ce reprezintă o valoare obișnuită-pentru molidișurile din Carpații noștri. Spre comparație menționăm valorile determinate în alte ținuturi montane : depresiunea Domelor — 346 ; Muntele Vlădeasa — .296 ; Munții Bihorului.—-164 perechi/km2 (2), (3). ■ • . ... . ;3 POPULAȚII DE PĂSĂRI DIN MUNȚII RETEZAT 89 J ■ . Așadarîn urma unei aprecieri asupra ansamblului populațiilor de păsări din molidișul studiat în Munții Retezat, s-ar părea că acestea se (încadrează în limitele situației „normale” din Carpați. Analiză lor mai aprofundată ne permite însă să evidențiem unele trăsături proprii pentru avifauna Retezatului, atît din punctul de vedere al tabloului calitativ, cît ;și al unor parametri cantitativi. : , - Astfel, o situație cu totul particulară prezintă speciile genului Turdus, păsări în general larg răspîndite în munții noștri. Turdus torquatus, specie -orofilă tipică pentru arboretele de rășinoase de la altitudini înalte, popu- lează doar fîșia inferioară a pădurii de molid de pe valea Zlătuia, iar Turdus philomelos, T. viscivorus și T. merula, prezente în întregul etaj al fagului, pătrund în molidiș de asemenea numai în porțiunea sa inferioară (T. me- rula doar în arboretul de amestec) (4). în rîndul celor 10 specii cărora li s-a determinat densitatea se re- marcă totodată unele situații locale deosebite, care imprimă o structură ^aparte avifaunei din Retezat. în acest sens atrage atenția faptul că cea mai numeroasă specie nu este o pasăre de molidiș, ci o specie euribiontă, Frin- gilla coelebs, care înregistrează o valoare deosebit de ridicată a dominanței individuale (46,0%), triplă în raport cu cea a speciei următoare. Această :.a doua specie, Erithacus rubecula, este o pasăre avînd de asemenea valențe ecologice relativ largi (DI = 16,8%). De-abia pe locul 3 se situează o specie de molidiș, și anume Parus uter, dar cu valori modeste ale densității și, implicit, ale dominanței. -Celelalte specii caracteristice molidișurile europene sînt situate pe locurile 5 (Regulus regulus), 7 (Parus cristatus), 8 (Nucifraga caryocatactes) și 10 (Pieoides tridactylus), ele totalizînd împreună cu Parus ater doar 60 pe- -rechi/km2, respectiv 21,9% din totalul avifaunei clocitoare a ecosistemului /analizat. Alte trei specii — Troglodytes troglodytes, Pyrrhula pyrrhula și Prunella modularis — pot fi puse alături de Erithacus rubecula, fiind păsări orofile, dar nu de molidișuri. Toate acestea însumează o densitate de 44 pe- rechi/km2, căreia îi corespunde o valoare totală a DI de 32 %. Speciile accesorii cu o densitate sub 3 perechi/km2, respectiv o domi- nanță sub 1%, identificate în lungul celor două transecte, sînt Tetrastes -bonasia, Cuculus canorus, Dryocopus martius, Certhia familiaris, Regulus -ignicapillus și Parus montanus. Abundența celorlalte specii care populează molidișul de pe valea Zlătuia este încă mai redusă, densitatea lor fiind pro- babil sub 1 pereche/km2. Biomasă. Din tabelul nr. 1 se constată că populațiile clocitoare înregistrează o biomasă Bo egală cu 11,71 kg/km2, dar și faptul că valorile -dominanței în greutate a unor specii sînt diferite de cele ale dominanței individuale, ca urmare firească a deosebirilor de greutate dintre diferitele „specii. Spre exemplu, Nucifraga carygcatactes, care din punct de vedere numeric constituie doar 1,8% din totalul populației, realizează 14,5% .sub raportul dominanței în greutate. 90 DAN MUNTEANU • Calculind sporul de biomasă realizat de avifauna ecosistemului, se estimează că producția prin reproducere (Pr) este de aprxoimatiy 31,50 kg/km2. Rezultă deci că, la finele primului ciclu de reproducere,, populațiile de păsări din molidișul de pe valea Zlătuia vor totaliza o bio- masă actuală (BP) egală cu circa 43,2 kg/km2. O comparație între avifauna molidișurilor din Munții Retezat și ceat. a făgetelor’ se vă face după analiza acesteia din urmă. BIBLIOGRAFIE 1. COLDEA GH., Ocrot. nat. med. înconj., 29 (1) : 47—52, 1985. 2. MUNTEANU D., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 32 (2): 185-190, 1980. 3. MUNTEANU D;, Nymphaea, 10 : 283-296, 1982. 4. MUNTEANU D-, Ocrot. nat. med. înconj., 29 (1) : 32-36, 1985. Primit în redacție la 21 aprilie 1986 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 4& ASPECTE FAUNISTICE ȘI ECOLOGICE PRIVIND MAMIFERELE DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI DUMITRU MURARIU jThe pedological and climatic characteristics of the north-western area of Romania induce a different faunistic situațion among mammals as compared to other plain areas of the •country. 30 mammal species were noted on the basis of collecting results and of the ob- servation and pellets analyses in the summer of 1985. These species beldng to 6 orders none of which is represented in that area by all the species mentioned so far for Romania’s fauna. The investigation of biocenoses of the same type (e.g. forests) and from the same area but submitted to different ecological pressures reveals important quantitative and quali- tative differences as far as mammals are concerned. A few epidemiological considerations are made. The control of some species (e.g. Rattus norvegicus, Arvicola terrestris) and the protection of some others (e.g. Erinaceus europaeus, Citellus citellus, Muscardinus auellanarius etc.) is suggested. Zona nord-vestică a țării noastre ține de Gîmpia Tisei, caracterizată •prin ierni scurte dar aspre, climatul său în general fiind mai umed decît în celelalte cîmpii ale țării. Vara, tocmai datorită climatului umed, nu se instalează perioade de uscăciune și de secetă excesivă, cum este cazul în •Cîmpia Română. Ferită de aerul rece continental, datorită paravanului ■carpatic, zona de nord-vest este acoperită de aerul temperat maritim. în asemenea condiții, flora și fauna zonei prezintă o serie de trăsături carac- teristice, mamiferele fiind și ele diferite cantitativ și calitativ față de si- tuația acestui grup în Cîmpia Română, de exemplu. Piuă în prezent nu s-a întreprins vreun studiu privind mamiferele •din nord-vestul țării noastre. Călinescu (1931) a întocmit o lucrare generală asupra mamiferelor României. Alte lucrări (Hamar, 1965 ; Dănilă, 1982) privesc situația cîte unei singure specii din zone apropiate, mai sudice decît zona cercetată de noi. Ehik (1953), cercetînd partea nord-estică a R, P. Ungare, a prezentat situația mamiferelor din acea zonă, cu oarecare •condiții asemănătoare cu cele din nord-vestul României. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU în lunile mai, iunie și august 1985 am efectuat o serie de deplasări în mai multe localități ■din județul Satu Mare (fig. 1), cu care ocazie am notat prezența unor specii de mamifere atit spe baza observațiilor făcute, cît și pe baza colectărilor cu ajutorul capcanelor. Colectările se referă numai la mamiferele mici (insectivore și rozătoare), pentru care am utilizat capcane pentru omorît, capcane de prins animale vii, iar cîteva exemplare de mamifere au fost găsite în capcanele Barbet, instalate pentru cercetarea complexă a faunei terestre din zonă. Am avut în vedere ecosisteme de pădure, pajiști și mlaștini, cu substrat nisipos, argilos și argiloaluvial, pseudogleizat etc. și am constatat importante diferențe în componența specifică de mamifere ■de la un loc la altul. Capcanele au fost controlate zilnic (în total 20 de zile), iar mamiferele prinse ;St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 91— 96, București, 1986 DUMITRU MURAR1U vii au fost marcate și eliberate, notîndu-se recapturările; cele omortte au fost măsurate, cîntfirite,. determinate și conservate provizoriu pe teren. în laborator s-a făcut redeterminarea lor,, realizlndu-se preparate definitive (piei, balguri, cranii). în plus, am analizat 40 de ingluvii ale- păsărilor răpitoare din vecinătatea localității Livada — pădurea Tufoasa;'în medie'S-au găsit, resturile a cite trei prăzi. în fiecare ingluvie. REZULTATE Ordinul Inseetivora. Dintre mamiferele insectivore, ariciul (Eri- naceus europaeus L., 1758) este răspîndit în toată zona cercetată, dar nu- mărul indivizilor variază de la o populație la alta, după condițiile oferite- de fiecare biptop. Este extrem de rar, dacă nu chiar absent, în ecosistemele de pajiști cu vegetație de stepă de lîngă Oarei și Urziceni, precum și în ecosistemul de pădure frecvent inundată (de exemplu, pădurea Weiss de lingă Turulung-Vii) sau cu solul argilos compact din împrejurimile locali- tății' Halmeu-Vii (fig. 1). Mult mai frecvent este însă în pădurea Poieni,, cu dune vechi și înalte (depășind 120 m altitudine), pe care cresc stejari,. Fig. 1. — Harta județului Satu Mare, cu indicarea localităților în care s-au efectuat cercetări mamalogice în vara anului 1985. MAMIFERE DIN NORD-VESTUL ROMÂNIEI 93 tei,- duzi, salcîmi ș.a. Deși :nu este exclusiv insectivor, ariciul constituie un important element faunistic în echilibrul ecologic al zonei, deoarece con- ;sumă un mare număr de insecte, cu precădere coleoptere, precum și rime, :șerpi^ șoareci etc. Se știe că'ariciul rezistă la acțiunea veninului de viperă și că, pentru a-1 omorî, este nevoie de 30 de ori mai mult venin decît pentru .a omorî un șobolan de aceeași greutate (Saint Girons, 1973). , ;i Dintre toate insectivorele, cîrtița (Talpa europaea L., 1758) este ■cea mai bine reprezentată în zona nord-vestică a țarii, Mușuroaiele sale se Intîlnesc pretutindeni, inclusiv în zonele inundabile, dar cu refugii; diguri, ■dune'de nisip, popindaci etc. Prin galeriile pe care le sapă, contribuie la drenarea surplusului de apă și la aerisirea solului, activitate deloc negiija- biîa' pentru caracteristicile pedo-climatice ale zonei, cu exces de limi- di ta te și în multe locuri cu soluri pseudogleice (de exemplu, în Cîmpia Uareilor); Hrana principală a cîrtiței b constituie rimele (pînă la 80%, Vhra), la care se adaugă o seric de insecte, melci și șoareci, cînd cîrtița îi poate prinde (fig. 2). Ohițcanul comun (Sote® araneus L., 1758) este reprezentat în zonă prin' subspecia tetragonurus^ pe care noi am întîlnit-o în populații foarte mici (numai 4 exemplare, colectate la Poieni). Analiza a 40 de ingluvii din pădurea Tufoasa (lingă Livada) a permis idehtificarea ă două exemplare de araneus tetragonurus ; în acest biotop hu 'am prins nici un insectivor la capcane. ■ 2.%, 5% 10% f~~l viermi gg coleoptere Fffl gasteropode îmi ei aporie aranee, îzopode și <22, insecte nedeterminate H șoareci si resturi 'nedetermivate 80% ; Fig?2^ — Reprezentarea procentuală a componentelor hranei cîrtiței (Talpa ] europaea) din nord-vestul României, stabilită pe baza, analizei a cinci conți- ■ : , mituri stomacale. ' ' Nu ani găsit nici un exemplar din speciile Sore® minutus și Crocidura Headodon, consemnate1 de Ehik (1953) pentru partea -nord-estică a R. P. Ungare. ' i: Am observat, în schimb, chițcanul de apă (Neomysfodiens (Pennant, 1771)) în vecinătatea localității Turulung-Vii — pădurea Weiss și la poalele "Măgurii Bătarci de lingă Halmeu-Vii. 1 Ordinul Chiroptera nu este reprezentat în materialul nostru decît prin două specii observate la Piru Nou, Sanislău și Poieni. Este vorba de 94 DUMITRU MURARIU 4 liliacul de amurg (Nyctalus noctula (Schreber, 1774)) și de liliacul urechiat brun. (Plecotus auritus (L., 1758)). Ordinul Lagomorpha, asemenea situației din cea mai mate parte a țării, este și aici reprezentat numai prin iepurele de cîmp (Lepus capensis- europaeus (Pallas, 1778)). De altfel, o altă specie a ordinului, iepurele de vizuina (Oryctolagus cuniculus (L., 1758)), se găsește numai în nord-estul țării țjud. Iași), de unde se încearcă să fie introdusă și în alte județe, mai ales în Cîmpia Română. Ordinul Rodentia este cel mai bine reprezentat. Din acest ordin am colectat indivizi aparținînd la 9 specii și am observat alte 6 specii. Colec- tări : popîndăul (Citellus citellus (L., 1777)), șoarecele scurmător (!Cle- thrionomys glareolus (Schreber, 1780)), șoarecele subpămîntean (Pitymys subterraneus (de S61ys-Longschamps, 1836)), șoarecele de cîmp (Microtus arvalis (Pallas, 1778)), șoarecele pitic (Micromys minutus (Pallas, 1771)), șoarecele de pădure (Apodemus sylvaticus (L., 1758)), șoarecele gulerat, (A. flavicollis (Melchior, 1834)), șobolanul de cîmp (A. agrarius (Pallas, 1771)) și șoarecele de mișună (Mus musculus spicilegus Petenyi, 1882))_ Specii observate: veverița (Sciurus vulgaris (L., 1758)), pîrșul de alun (Muscardinus avellanarius (L., 1758)), hîrciogul (Cricetus cricetus (L., 1758)), șobolanul de apă (Arvicola terrestris (L;, 1758)), șoarecele de pădure- mic (Apodemus microps Kratochvil și Rosicky, 1952) și șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus (Berkenhout, 1769)). Cu excepția veveriței și a pîrșului de alun, toate celelalte rozătoare,, pe lîngă faptul că produc o serie de daune în terenurile cultivate, sînt și purtătoare de agenți patogeni ai unor boli grave pentru om și pentru animale- (M a r c h e ș, 1965): encefalite, encefalomielite, tularemie, tifos pulmonar,, leptospiroză gripotifică, pseudotuberculoză, trichineloză. Numai șobolanul cenușiu (Rattus norvegicus) se consideră că este răspunzător de transmi- terea următoarelor boli : turbarea, pseudoturbarea, meningita virotică,. pesta porcină, pestă âviară, tifosul murin, icterul sau spirochetoza ictero- hemoragică, Sodoku, pesta ratină, septicemia hemoragică, holera aviară, tularemia, pseudotuberculoză și trichineloză. Regimul său de hrană omni- vor, extraordinara mobilitate și rezistență fizică îi permit acestui.rozător să se adapteze la cele mai diferite condiții de viață și-l fac periculos pentru sănătatea oamenilor și a animalelor. La fel de importante sînt pagubele pe care le produce șobolanul cenușiu în culturi, în depozitele de cereale prin decimarea puilor d,e păsări domestice și sălbatice, prin raidurile ce le face- printre purcei, puii de iepuri și puietul de pește. Gradul său de periculozitate^ crește și pentru că infecțiile menționate se transmit prin urina acestui șobolan, eliminată în apă, la bizam și la șobolanul de apă și de la aceștia, la cîrtițe, chițcani, popîndăi și la toate speciile de șoareci. De aceea, îm- potriva lui trebuie aplicate toate metodele de combatere cunoscute. O situație aparte prezintă popîndăul (Citellus citellus), din care în nord-vestul țării au mai rămas cîteva populații izolate pe izlazurile de la Foieni, Piru Nou, Viile - Satu Mare și Livada. Dacă, așa cum observa Băcescu (1937), popîndăul intră în hrana berzelor — și sigur intră și în hrana mamiferelor carnivore —, avînd în vedere tocmai reducerea populațiilor sale, el nu trebuie prigonit. Apoi, hrana principală a popîndăului constă în primul rînd din plante spontane și mai puțin din cerealele cul- .'5 mamifere din nord-vestul româniei 95 tivate. Dănilă (1984) citează 194 de specii de plante ce intră în compo- ziția hranei popîndăului, dintre care nici 5% nu sînt plante cultivate. Dintre Arvicolidae am întîlnit mai mult Clethrionomys glareolus și mai puțin Microtus arvalis. Acesta din urmă are fluctuații periodice •(la 4—5 ani) în numărul de indivizi. Din cercetarea noastră reiese că anul 1985 nu a fost marcat de invazia acestei specii în nord-vestul României. Pe de altă parte, prima specie (C. glareolus ) nu pătrunde în terenurile -cultivate și deci este mai puțin însemnată din punctul de vedere al pagu- belor pe care le produce; trăiește în păduri și se hrănește cu ierburi, cu -frunzele lăstarilor, flori, mușchi de pămînt, iar la nevoie roade scoarța lăstarilor de soc, salcîm, frasin ș.a. Tot neînsemnați din punctul de vedere al pagubelor sînt pîrșii, noi -observîndu-1 doar pe Muscardinus avellanarius la Turulung-Vii și Hal- meu-Vii. Ordinul Carnivora este reprezentat, după observațiile noastre, numai prin cinci specii, toate din categoria consumatorilor de gradul II : vulpea (Vulpes vulpes (L., 1758)), bursucul (Meles meles (L., 1758)), di- horul (Mustela putorius (L., 1758)), nevăstuica (M. nivalis L., 1766) și hermina (M. erminea L.,1758). Ultima specie este notată de noi pe baza relatărilor pădurarului Vasile Macovei și ale tehnicianului silvic Dumitru Macovei de la Foieni. în legătură cu mențiunea anterioară asupra numărului redus de șoareci de cîmp (Microtus arvalis) colectați ori observați de noi în anul 1985, notăm că și numărul vulpilor existente în aceeași perioadă a fost mai mic decît în alți ani (D. Macovei, informație verbală), ceea ce confirmă strînsa dependență a numărului de mamifere carnivore de prezența redusă sau de invaziile unor specii de mamifere mici, dominante în hrana carnivo- relor. Aceeași situație o notăm și pentru efectivele de bursuci și de nevăs- tuici. Pentru bursuc însă trebuie să adăugăm că la reducerea numărului său de indivizi contribuie din plin și omul, prin transformările biotopilor, prin vînătoare și mai ales prin braconaj. Ordinul Artiodaetyla este bine reprezentat în nord-vestul țării prin cerbul lopătar (Cervus dama L., 1758), căprioara (Capreolus capreolus (L., 1758)) și porcul sălbatic (Sus scrofa h., 1758). Acestor specii le merge bine în zonă și pentru că omul este interesat să le mențină și să le ocro- tească, dată fiind importanța lor cinegetică. Ca urmare, efectivele acestor specii au crescut în ultimii 10—15 ani în nord-vestul țării. CONCLUZII 1. Mamiferele din nord-vestul României sînt supuse influențelor factorilor pedo-climatici locali, fiind bine reprezentate în ecosistemele stabile (păduri neinundate, dune vechi, de exemplu la Foieni, Halmeu-Vii) și slab reprezentate în aceleași categorii de ecosisteme, dar puternic afec- tate de regimul hidric local (de exemplu, pădurea Weiss, inundată în iiecare an). 2. Din cele șase ordine de mamifere (Insectivora, Chiroptera^ Pjago- morpha, Rodentia, Carnivora și Artiodaetyla) raportate pentru zona cer- cetată, nici unul nu este reprezentat prin toate speciile cunoscute în țară. 96 — DUMITRU MURARIU 6’ Totuși, cele mai multe specii țin de ordinul rozătoarelor și asupra lor se fac- o serie de considerații ecologice (importanța lor în circuitul energiei), epi- demiologice, de combatere și de ocrotire. BIBLIOGRAFIE 1 BĂCESCU M., Rev. Stiinț. ,,V. Adamachi”, 22 (2): 97, 1937. 2. CĂLINESCU R., Bul.’ Min. Agric., 251 : 1-103, 1931. 3. DĂNltĂ I., Trav. Mus. Hist. nat. ,,Gr. Antipa”, 24 : 251-266, 1982. 4. DĂNILĂ I., Trav. Mus. Hist. nat. ,,Gr, Antipa”, 25 : 347- 360, 1984. . 5. \EHIK G., Bătorliget emlăs-faunăja (Manunalia), în Ir ta a termeszettudomănyi măseiun MunkakOzBssege. Szerkesztette szekessy vilmos, Akademiai kiado, Budapest, 1953, p. 440— 447. ' 6. HAMAR M., Anal. Secț. Prot. PI., 3 : 337-351, 1965. 7. MARCHEȘ G., Ocrot. Nat., 9 (2) : 139-155, 1965. 8. MURARIU D., Trav. Mus. Hist. nat. ,,Gr. Antipa”, 26 : 252—261, 1984. 9. SAINT GIRONS MARIE-CHARLOTTE, Les Mammiferes de France et du Benelux (faune- marine exceptee), Doin, Paris, 1973, p. 1 — 481. Primit in redacție Muzeul de istorie naturală ,,Gr. Antipa" la 16 aprilie 1986 București, Șos. Kiseleff nr. 1 EFECTUL EXTRACTULUI DE PROPOLIS STANDARDIZAT ASUPRA FICATULUI INTOXICAT EXPERIMENTAL CU CC14 D. GOPREAN, ROD1CA GIURGEA, M. RUSU, N. POPESGU și G. POLINIGENCU ■Wisțar rats were intoxicated with CCI, and treated with Standardized Propolis Extract. CG14 induced a decrease of G-6-Pase activity 1 day and a diminuation of the phos- phorylase activity vas noticed only 3 days after the administration cf the toxic sub- ' astance. This data suggest more sensitivity of the former enzyme in comparison ■with the latter. Treatment with Propolis prevented the toxic effect of CC14 on G-6-Pase activity. ’ "Produsele apicole, printre care și piopolisul, au acțiune hepatopro- tectoare (2). în cercetări anterioare am constatat că extractul de propolis standardizat (EPS) manifestă unele efecte hepatoprotectoare la șobolani (7). Ținînd seama de cercetările noastre anterioare, precum și de datele din literatură privind acțiunea hepatoprotectoare a EPS, ne-am propus în lucrarea de față să urmărim efectul preventiv, preventiv-curativ și curativ al EPS asupra ficatului intoxicat artificial cu CC14 privind două enzime esențiale implicate în metabolismul glicogenului : fosforilaza (Et) și glu- Cozo-.6-fosfataza (G-6-Paza). . MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe șobolani Wistar adulți masculi. Animalele âu fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare; hrana și apa s-au dat ad libitum. ■ Pentru lucrarea de față am întocmit trei variante experimentale, în care tratamentul cu EPS:și intoxicarea cu CCI,, s-au făcut diferit. Redăm mai jos felul tratamentului pentru fiecare lot din cele trei variante experimentale. / , Varianta I, concepută în scopul testării efectului preventiv al EPS în intoxicația cu CC14. (șobolani de 260-5 g): '' , ‘ ■ — lotul P (tratat cu extract de propolis standardizat): fiecare individ 'al lotului a primit zilnic 4; ml EPS 10% timp de 10 zile; sacrificarea în a 11-a zi; 1 , ; — lotul,C (intoxicat cu tetraclorură de carbon): p singură doză de 0,03 ml CG14 pentru fiecare individ,; sacrificarea în ziua următoare; — lotul CP (intoxicat cu tetraclorură de carbon și tratat cu extract de propolis standar- dizat) : fiecare individ a primit zilnic 4 ml EPS 10%, timp de 10 zile, și o singură doză de 0;03 ml CGl4,în a 10-a,zi de tratament cu EPS; sacrificarea in a 11-a zi. Varianta H, concepută în scopul testării efectului preventiv și curativ al EPS in intoxi- cația cu CCI4 (șobolani de 210 ± 5 g); '' ' — lotul P : fiecare individ a primit zilnic 3,25 ml EPS 10% timp de 7 zile; sacrificarea în,a 8-a zi; , / — lotul G : fiecare individ a primit zilnic, timp de trei zile, cîte 0,015 ml CC14; sacrificarea- în a 5-a zi de la ultima administrare a CC14; — lotul GP : fiecare individ a primit zilnic, timp de 7 zile, 3,25 ml EPS 10% și trei doze de 0,015 ml CC14 în primele zile de tratament cu EPS ; sacrificarea în a 8-a zi. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 97 —100, București, 1986 3 EFECTUL EXTRACTULUI DE PROPOLIS ASUPRA FICATULUI INTOXICAT 99 ■98 D. COPREAN și eolab. 2 Varianta III, concepută in scopul testării efectului curativ al EPS in intoxicația cu CC14 (șobolani de 200 ± 5s): — lotul P : fiecare individ a primit zilnic, timp dc 2 zile, 1 ml EPS 3% ; sacrificarea Ia ■o zi după ultima administrare dc EPS ; — lotul C : fiecare individ a primit o singură doză de 0,03 ml CCI4; sacrificarea in a 3-a zi după administrarea CC14; — lotul CP : fiecare individ a primit zilnic, timp de 2 zile, cîte 1 ml EPS 3% și o singură doză de 0,03 ml CC14 în preziua începerii tratamentului cu EPS ; sacrificarea la o zi după ultima administrare a EPS. Pentru că animalele de experiență au fost procurate iu tranșe diferite, am considerat necesară montarea a cîte unui lot martor pentru fiecare variantă experimentală. Animalele martor au primit zilnic o cantitate de ulei de floarea-soarclui (0,5 ml) egală cu cea utilizată pentru administrarea CC14 în cazul loturilor C și CP. Administrarea EPS și CC14 s-a făcut prin gavaj, întotdeauna dimineața la aceeași oră, pe stomacul gol. EPS utilizat conținea 5% bio- flavonoide, exprimate în crizină (13). Am considerat administrarea EPS ca preventivă și atunci cînd s-a făcut paralel cu CC14. Procedeul de intoxicare utilizat a fost .identic cu cel citat în literatură (6), (9). Sacrificarea șobolanilor s-a făcut prin decapitare. Din sînge s-a determinat glucoza (12). Din ficat s-au determinat activitatea glucozo-6-fosfatazei (10) și activitatea fosfo- rilazei. Activitatea fosforilazei a fost determinată după metoda lui Hedrick și Fiscber (11), pe care am adaptat-o condițiilor noastre experimentale (vezi (15)). Am determinat activitatea fosforilazică (Ft) in urma conversiei fosforilazei b în fosforilază a prin asigurarea în mediul de reacție a unei concentrații corespunzătoare de ATP, Ca++ și Mg++. Atît în cazul determinării activității fosforilazei cît și al glucozo-6-fosfatazei, fosfatul anorganic din mediul de reacție a fost determinat după metoda luiTaussky și Shorr (14). Calculul statistic utilizat a fost cel uzual; omogenitatea mediilor a fost testată după •criteriul lui Chauvcnet, valorile aberante fiind eliminate. REZULTAȚE ȘI DISCUȚII Intoxicarea șobolanilor cu CC14 nu a produs mortalitate în cele trei variante experimentale. Cu toate acestea, din punct de vedere macro- scopic, ficatul șobolanilor intoxicați și-a pierdut culoarea normală, avînd o nuanță brun-gălbuie. Se consideră că toxicitatea CC14 s-ar datora radica- lului liber — CC13 ce rezultă în urma metabolizării CC14, care rupe structura lipidelor și a macromoleculelor proteice (1), (4), (5). La o zi după administrarea unei singure doze de CCI,, (0,03 ml) (va- rianta experimentală !), observăm o scădere a activității glucozo-6-fosfa- tazei hepatice (tabelulnr. 1). Glicemia și Ft hU se modifică în cazul aceluiași , tip de intoxicație (fig.l și tabelul nr. 1). în a treia zi după administrarea aceleiași doze de CC14 (varianta experimentală III), găsim activitatea Ft scăzută, iar glicemia și G-6-Paza nemodificate comparativ cu martorul (tabelul nr. 1 și fig. 1). Dacă intoxicația cu CC14 a durat trei zile (varianta •experimentală II), la 4 zile după administrarea ultimei doze de CC14, ală- turi de G-6-Pază, găsim și Ft scăzută. Glicemia nu pare a fi afectată nici în acest tip de intoxicație (fig. 1). Scăderea activității G-6-Pazei hepatice la șobolani îh urma intoxi- cării cu CC14 este semnalată în literatura (5). Este posibil ca scăderea acti- vității celor două enzime să fie efectul reducerii sintezei de enzimă, știut fiind că în intoxicația cu CC14 are loc, printre altele, și o scădere a sintezei de proteină (5). Scăderea s-ar putea datora și distrugerii enzimei existente. Facem această presupunere ținînd seama de faptul că în primele ore după intoxicația cu CC14 începe fenomenul de rupere a macromoleculelor pro- teice (4). în fine, scăderea activității acestor enzime ar putea fi efectul acțiunii substanței toxice asupra oricărei componente din cele două sis- Tabelul nr. 1 Activitatea glucozo-6-fosfatazei (G-6-Paza) și fosforilazei (Ft) hepatice la loturile martor (M)’ tratat cu extract de propolis standardizat (P), intoxicat cu tetraclorură de carbon (C) și into- xicat cu tetraclorură dc carbon și tratat cu extract de propolis standardizat (CP) Varianta experimentală I II III Indici G-6-Paza Ft G-6-Paza Ft G-6-Paza Ft M x±ES 3,0 + 0,4 17,0 + 0,4 2,7±0,3 23,7±1,2 2,0 + 0,1 18,7+0,1 P x + ES D% P 3,5±0,2 + 16,7 NS 20,0±0,9 + 17,6 <0,01 2,9 + 0,2 + 7,4 NS 20,6±l,7 -13,1 NS l,8±0,2 -10,0 NS 17,9±0,9 —4,8 NS i G x±ES D% P 2,0+0,2 -33,3 <0,05 16,8±0,4 . -1.2 NS 1,9 + 0,1 -29,6 <0,05 19,3±1,5 -18,8 <0,05 2,3±0,l + 15,0 NS 15,3+0,5 -23,0 <0,001 CP x±ES D% P 3,0±0,2 0 NS 20,5±0,9 -20,6 <0,01 2,0±0,2 -25,9 NS 17,6 + 1,7 — 25,7 <0,05 2,8±0,2 + 40,0 <0,01 15,0 + 0,4 -19,8 <0,001 Notă. Activitatea enzimelor este exprimată în pmoli de substrat hidrolizat pe minut și pe gram de țesut proaspăt. Valorile reprezintă media (x) + ES (eroarea standard); D% = diferența procentuală față de lotul martor; p = semnificația statistică conside- rată de la p — 0,05 ; diferențele nesemnificative statistic sînt notate cu NS ; fiecare lot este alcătuit din 8 indivizi. teme enzimatice. în funcție de doza de intoxicare, de durata intoxicării și. de timpul scurs de lă administrarea substanței intoxicante, observăm efecte diferite asupra Ft și G-6-Pazei. Cînd intoxicarea a durat 3 zile (va- rianta experimentală II), chiar dacă doza administrată o singură dată a fost jumătate din doza utilizată în celelalte variante experimentale, ea a afectat ambele enzime. La o zi după intoxicarea cu CC14 găsim scăzută. • : ' 40- % - 20- Fig. 1. — Variația procentuală a glicemiei + _ lă loturile P (coloane albe), C (coloane ha- șurate simplu) și CP (coloane hașurate dublu) _ comparativ cu lotul martor. 20L var. exp.l G-6-Paza, iar în a treia zi după intoxicare găsim scăzută Ft. Este posibil ca G-6-Paza, comparativ cu Ft, să fie mai sensibilă la acțiunea toxică a CC14. Dacă lucrurile stau așa, atunci nu putem explica de ce la 2 zile după, intoxicația cu CC14 (varianta experimentală III) nu este afectată G-6-Paza.. 100 D. COPREAN și colab. 4 Tratamentul preventiv cu EPS contracarează efectul toxic al CC14 asupra G-6-Pazei hepatice (varianta experimentală I). Dacă tratamentul cu EPS se face preventiv și,curativ, poate împiedica, scăderea activității G-6-Pazei înurma intoxicării cu GG14, dar nu și pe cea a Ft. Administrarea EPS în scop curativ timp de 2 zile nu poate restabili nivelul normal al Ft, scăzut după intoxicarea cu CC14 (varianta experimentală III)? Așadar, chiar dacă efectele toxice ale CC14 asupra Ft apar mai tardiv comparativ cu G-6-Paza, ele sînt mai persistente (vezi tabelul nr.l). în cazul G-6-Pazei, EPS aplicat preventiv sau preventiv-curativ protejează această enzimă împotriva acțiunii toxice a CC14. Unele efecte protectoare ale EPS împotriva intoxicării ficatului cu CC14 au mai fost semnalate și cu altă ocazie de unii dintre noi (8). , într-un singur caz din cele trei variante experimentale, tratamentul ; ACȚIUNEA TRATAMENTULUI CU TROFOPAR ASUPRA DIABETULUI ZAHARAT LA ȘOBOLANII ALBI IOSIF MADAR, MARIA PÂRDI, CONSTANTIN PUICĂ și NINA ȘILDAN * Against the background of streptozotocin-induced diabetes in white rats the effect of 'Trofopar (FH) upon the glycemia, endocrine pancreas and on the “in vitro” glucose iiptake and insulin-sehsitivity of diaphragms was studied. Trofopar reduced the hyper- ' 'glycemla, attenuated the beta-cytotoxid effect of streptozotocin and improved the glu- cose uptake and the sensitivity to insulin of the diaphragmatic musclc. ' cu EPS singur a determinat o modificare a unuia din cei trei parametri urmăriți, Ft (creștere; vezi experimentul I). Cu altă ocazie, noi am găsit : ; . de asemenea o activare a Ft hepatice la un tratament de 10 zile cu EPS (3). ' Datele noastre recente demonstrează că tratamentul șobolanilor albi „-„-i,,.,:- _________. „ ____ -ctjc k ' x ' .. • .. ■cu trofopar (FH) pe fondul diabetului indus de streptozotocină atenuează P r ,ca P A6? ^2, PrevenLv- ; hipergiiceinja gj glucozuria diabetică și ameliorează toleranța intravenoasă curativ poate proteja G-6-Paza hepatica la acțiunea toxica a CC14. făM"de glucoză <12). Pornind de la aceste considerente și de la faptul că ameliorarea stării , de diabet streptozotocinic la șobolanul alb ește aso- ciată cu o tendință de normalizare a structurii și insulinogenezei pancreasului ; endocrin și cu creșterea eficienței insulinei1 endogene la nivelul mușchiului BIBLIOGRAFIE striat (9), (10), ne-arn propus să studiem glicemia, aspectul histologic al 1. bOYD M. R., Criticai Reviews in Toxicoiogy, 1:103—125, 1980. pancreasului endocrin, consumul bazai ăl glucozei și sensibilitatea „in 2. ciplea A., draguLeșcu N tAnase-mogoș l, în Cercetări noi m apiterapie, Edit. vjtro” față de insulină a mușchiului diafragmatic la șobolanii diabetizați 3. coprean d., giurGea r., popescu H., polinicencu c., Clujul Med., 51:77-80, cu streptozotocină, supuși tratamentului cu trofopar. 1983. . 4. DAVID A., Int, Arch, Occup. Environ. Health, 48:49—60, 1981. 5. DEKRER M., in Toxic injury of the liver, sub red. E. Fărber și M. M. Fisher, New York- : Basel, 1980, p. 549-552. 6. DUSSEL H? Z. Med. Laboratechn., 10 : 371-376, 1969. . 7. GIURGEA R., COPREAN D., POPESCU H., POLINICENCU C., Clujul Med., 4 : 235— MATERIAL ȘI METODE Âm utilizat șobolani albi masculi Wistar din crescătoria laboratorului nostru. Animalele âu îbst ținute în condiții bioclimatice și dehrănire standardizate ; vîrsta lor in ziua efectuării - 238,1981. , experiențelor a fost de 66 de zile. 8. GIURGEA R., RUSU M., POPESCU H-, POLINICENCU C., Clujul Med., 58 :272—277', ... Animalele au fost repartizate în următoarele modele experimentale : 1) Iot martor normal; 2)'lot martor diabetizat cu streptozotocină; 3) lot diabetizat cu streptozotocină și tratat cu trofopar. 1985. 9. HAHN G„ LEHMANN D. H„ KURTEn H„ UEBEL E„ ESFELS A., Arzneim Forsch., 18:1968-1972, 1968. 10. HARPER A. E., inMethoden der enzymatischen Analyse, sub red. H. U. Bergmeyer, Verlag Chemle, Weinheim, 1962, pi 788—792. 11. HEDRICK J. L.. FISGHER E. H„ Biochemistry, 4 : 1337, 1965. 12. NELSON N., J. Biol. Chem., 153 : 375, 1944. 13. POLINICENCU C., NISTOR C., POLINICENCU MARIA, POPESCU H., TĂMAȘU M. L., BAN I., Brevet R. S. România, 73068/1979. .. . . 14. TAUSSKY H. H., SHORR E., J. Biol. Chem., 202 : 675—685, 1953. 15. WITTENBERGER C., COPREAN D., J. Comp. Physiol., 141 : 439—443, 1981. Primit în redacție la 23 februarie 1986 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 i Streptozotocină (Zanosar, Upjohn Co., Kalamazoo, Michigân, S.U.A.) a fost adminis- i trată intravenos rapid, sub narcoză ușoară cu eter etilic, printr-una din venele cozii, în doză j 'unică de 5 mg pe 100 g greutate corporală, solvată în 0,4iml ser fiziologic. înainte de adminis- > {rărea beta-citotoxicului, animalele au fost supuse unei inaniții de 18 ore. La 60 de minute după ; Injectare, fiecare individ a primit intraperitoneal ci te 1 ml soluție de glucoză 33%. i Trofoparul (Biofarm, București) a fost administrat zilnic, intramuscular, timp de 5 zile ; Incepînd cu ziua diabetizării, utilizînd doze zilnice de 7 mg substanță/100 g greutate corporală, ■ -solvată în cîte 0,2 ml apă distilată sterilizată. Loturile martor normal și martor diabetic au ' fost injectate paralel i.m. cu 0,2 ml solvent/100 g. ; Experiențele au fost efectuate în ziua a 6-a după diabetizare, respectiv la 24 de ore după : .administrarea ultimei doze de trofopar sau solvent. înainte de experiențe, animalele au fost ina- ; inițiate timp de 18 ore, apa de băut fiind asigurată „ad libitum”. i / Glicemia „â jeun” a fost determinată enzimatic din cite 50 de microlitri de singe, eșan- j tibdnele fiind recoltate în urma secționării carotidelor, utilizînd Test-Combination-Glucose Kit J «(Boehringer, GmbH, Mannheim, R.F.G.), conform metodei lui Werner și colab. (19). Nivelul * Ajutorul tehnic a fost asigurat de către Eva Madar. 1 Șț. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 101 — 105, București, 1986 i '3-c. 2592 IOSIF MADAR și colab. 102 glicemiei a fost exprimat în mg glucoză/100 ml singe. Densitatea optică a probelor a fost citită la 610 nm, cu ajutorul unui spectrofotometru (SPEKOL, Cari Zeiss, Jena). Probele hiștologicc din pancreas au fost recoltate din partea splenică a glandei și fixate în lichid Bouin timp de 48 de ore. Includerea și secționarea pieselor la parafină s-au efectuat cu metode clasice (14). Colorarea secțiunilor s-a făcut cu ajutorul unei metode originale (18), care; permite o bună diferențiere de culoare intre celulele A și B din insulele Langerhans (celulele A fiind colorate în roșu-cărămiziu, iar cele B în albastru-azur). în scopul determinării consumului bazai de glucoza și sensibilității „in vitro” la insulină a mușchiului diafragmatic, diafragmele au fost izolate rapid după sacrificarea indivizilor prin) dislocare cervicală și exsanguinare. Diafragmele au fost păstrate timp de 20 de minute în soluție; Krebs-Henseleit bicarbonat, lipsită de glucoză și răcită la gheață, apoi secționate în hemiorgane pereche aproximativ egale. Hemidiafragmele au fost incubate timp de 2 ore la 37,6°C în condiții bazale (BAZ) și în prezența insulinei (INS), conform tehnicii noastre (7), (8), utilizînd un dispo-! zitiv propriu (7). Viteza .de agitare a probelor incubate a fost de 90 de oscilații pe minut și 5 cm amplitudine, MediuT de incubare pentru fiecare hemiorgan a fost cîte i ml soluție K,rebs-. Henseleit bicarbonat . (pH = 7,4), copținînd 16,7 micromoli glucoză (p,a. MERCK), 2 mg gelatină (p.a. MERCK), respectiv 10~3 U.I. insulină bovină recristalizată (CALBIOCHEM) pe ml. Faza gazoasă a sistemului de incubare a fost 95% O2 + 5% CO2. Cantitatea inițială și cea finală de glucoză din mediul de incubare au fost determinate; enzimatic, utilizînd Test-Combinâtion-Glucbse Kit, după metoda lui Werner și colab. (19); ’ Consumul bazai de glucoză și cel global al țesutului în prezența insulinei au fost exprimate; în micromoli/lQO mg/2ore. , ) Sensibilitatea la insulină a hemidiafragmelor a fost evaluată prin calcularea consumului net de glucoză stimulat de insulină, respectiv prin A (INS-BAZ) a hemiorganelor pereche. . >' / Prelucrarea statistică a datelor obținute s-a făcut prin metode uzuale; Semnificația’ statistică a diferențelor dintre valorile medii a fost calculată după testul „t” Student, limita^ semnificației fiind acceptată la P = 0,05. t y REZULTATE ȘI DISCUȚII ■ ; NIVELUL GLICEMIEI „A JEUN” ' Fig. 1. — Insulă Langerhans la șobolan normal (ob. x 40). Datele rezumate în tabelul nr. 1 arată că streptozotocina induce un; diabet moderat în a 6-a zi după administrare. Nivelul glicemiei este de’ 223 ± 6,18 mg%, fiind crescut cu 162,3% față de cel înregistrat la lotul normal (p < 0,001). Pe fondul diabetului sțrepțozotocinic, . tratamentui; cu trofopar reduce substanțial hiperglicemia diabetică (cu 25,1%, P <ș 0,001). Această observație concordă cu? Tabelul nr. j , datele noastre anterioare (12) și con- firmă reproductibilitatea acestora. Pej Nivelul • glicemiei ,,â jeun” la' șobolanii normali . (N); diabetici (D) și; diabetici su puși tratamentului: cu trofopar (DT) de altă parte, reducerea hiperglicemiei diabetice de către trofopar este în con-; cordanță cu tendința de normalizare mg glucoză/100 ml singe . N;" < : D V 1 DT . 85±3,48 : 223±6,18 167 + 3,77 (9) (8) (8) Dif. %* + 162,3 + 95,8 . p* <0,001 . <0,001 Dif. %** — — 25,1 p** .— <0,001 Notă. Cifrele reprezintă media ±E.S.'. Numărul experiențelor este indicat în paranteze. * Diferențe față de lotul N; **față de lotul D. - a structurii histologice a pancreasului; . 'endocrin. J ASPECTUL HISTOLOGIG AL PANCREASULUI ENDOCRIN ! Din analiză cițohistologică a pari-; creașului endocrin rezultă . că în con- diții normale (fig. 1) raportul dintre ce-; lulele B și A insulare este aproximativ; 80/20%. | La lotul diabetic martor (fig. 2),. alături de celulele B restante de aspect Fig. 2. — Insulă Langerhans la șobolan diabetizat cu streptozotocină (ob. x 40). Fig. 3. — Insulă Langerhans la șobolan diabetizat cu stroptozotocină și tratat cu troîopar (ob. X 40). Fig. 4. — Două insule la șobolan diabetizat cu streptozotocină și tratat cu trofopar. La^nivelul insulei din dreapta are loc neoîormarea insulară din țesutul acinos (ob.xlO). •y ACȚIUNEA TROFOPARULUI ASUPRA DIABETULUI ZAHARAT 103 noi mal, întîlnim celule mărite în volum, cu citoplasmă vacuolizată, cu foarte puține granule de secreție, atrofice, și cu nucleul ușor picnotic. Alte celule B prezintă nudei măriți în volum. Celulele A din insule prezintă ■o hiperpopulație relativă față de normal, capilarele sinusoide sînt mărite în volum, iar raportul dintre celulele B și A se reduce substanțial față de normal. în ceea ce privește pancreasul exocrin, la acest lot se poate observa ■dilatarea accentuată a spațiului periacinar. în cazul tratamentului cu trofopar, pe fondul diabetului indus de ^streptozotocină (fig. 3), aspectul pancreasului exocrin este mai apropiat de cel găsit la lotul normal. Celulele B din insulele Langerhans în urma diabetizării au un aspect foarte apropiat de cel al lotului normal, deși sînt prezente și celule cu nucleii ușor măriți în volum. în cazul unor insule se poate constata reducerea numerică, pînă la dispariție, a celulelor B agra- nulare. în plus, la acest lot se poate remarca neoformarea insulelor din acini pancreatici (fig. 4), fenomen neîntîlnit la celelalte loturi. în general, la lotul diabetic supus tratamentului cu trofopar are loc o tendință remar- ■cabilă de normalizare atît a aspectului histologic al insulelor, cît și a ra- portului celulelor B și A. Această modificare structurală a pancreasului ■endocrin este în deplină concordanță cu datele noastre anterioare, conform cărora trofoparul, în cursul testului intravenos de toleranță la glucoza al șobolanii diabetizați cu streptozotocină, ameliorează viteza de asimilare tisulară a glucozei prin potențarea acțiunii insulinei endogene eliberate la stimulul hiperglicemic (12). CONSUMUL DE GLUCOZĂ ȘI SENSIBILITATEA „IN VITRO” LA INSULINĂ A MUȘCHIULUI DIAFRAGMATIC (tabelul nr. 2) în condiții normale, consumul bazai ,,in vitro” al glucozei de către hemidiafragme este de 3,507 ± 0,132 micromoli/100 mg țesut/2 ore. Față de această valoare de referință, la șobolanii diabetici viteza de penetrare bazală transmembrănală a glucozei din mediul de incubare în mușchiul diafragmatic se reduce substanțial (—35,52 ; P < 0,001). Tratamentul cu trofopar al șobolanilor diabetici intensifică semni- ficativ consumul bazai al glucozei de către mușchiul diafragmatic față de ■cel observat la lotul diabetic martor (-ț-20,47 ; P < 0,05). Pe baza mo- dificării aspectului histologic al pancreasului endocrin, pare verosimil ■că trofoparul, paralel cu stimularea insulinogenezei bazale de către sis- temul beta-insular restant; potențează atît impregnarea bazală cu insulina endogenă a mușchiului striat, cît și efectul insulinei circulante la acest nivel. în ceea ce privește sensibilitatea „in vitro” la insulina exogenă a mușchiului diafragmatic, exprimată în consum net de glucoză stimulat de hormon, se poate constata o scădere semnificativă față de normal a acestui ■fenomen la șobolanii diabetizați cu streptozotocină (—67,06%; P <0,001). După concepții actuale, sensibilitatea tisulară „in vivo” sau „in vitro” față de insulină depinde în mod preponderent de integritatea morfo- funcțională a citomembranei (1), de concentrația și funcționalitatea recep- torilor citomembranali ai insulinei (2), (6), (13), (15), (16), (17) și de capa- citatea de funcționare a sistemului de transport transmembranal insulino- dependent al glucozei din spațiul extracelular în celule (3), (5), (7), (13). In condițiile diabetului experimental (aloxanic sau streptozotocinic) la ACȚIUNEA TROFOPARULUI ASUPRA DIABETULUI ZAHARAT 105 104 IOSIF MADAR și colab. 4» șobolanul alb, datorită carenței relative sau absolute de insulină (6), (7), (9), (10), se dezvoltă o insulinorezistență musculară, fapt confirmat și de datele prezentate aici. Pe fondul diabetului streptozotocinic, tratamentul' cu trofopar la șobolani duce la ameliorarea apreciabilă a sensibilității la insulină a hemi- diafragmei în comparație cu cea înregistrată în cazul lotului diabetic martor netratat cu trofopar, viteza de pehetiare a glucâzei din mediul de incubare în țesut sub acțiunea „in vitro” a insulinei (10^ U.I. pe ml) fiind crescută.. ' Tabelul nr. 2 Valorile medii ± E.S. ale consumului bazai de glucoza (BAZ), ale consumului global de glucoză în prezența insulinei (INS) și ale sensibilității la insulină A (INS- BAZ)in vitrb a hemidiafragmei la șobolanii normali ' " , (N), diabetici (D) și diabetici tratați cu trofopar (DT) ' Lot micromol glucoză consumată /100 mg țesut umed i 2 ore BAZ INS' A (INS-BAZ) N 3,507±0,132 (9) 5,183±0,167 (9) l,676±0,099 (9) D 2,261±0,U9 (8) — 35,52%* P<0,001*. 2,813±0,113 (8) -45,72%* P<0,001* 0,552±0,033 (8) -67,06%* p<0j00i* DT 2,723±0,134 (8) -22,35%* P<0,001* +20,47%** P<0,05** 3,529 + 0,144 . (8) -31,91%* P< 0,001* +25,45%** P<0,01** 0,806±0,046 (8) ' — 51,90%* P<0,001* + 46,01%** . P<0,001** Notă. Cifrele In paranteze reprezintă numărul experiențelor ; . * raportat față de lotul N ; **raportat față de lotul 1). 2. Tratamentul cu trofopar la șobolanii albi, pe fondul diabetului indus de streptozotocină, ameliorează consumul bazai de glucoză și sen- sibilitatea ,,im vitro” față de insulină a mușchiului diafragmatic. BIBLIOGRAFIE 1. CHANDRAMOULI V., CARTER J. R., Diabetes, 24 : 257—262, 1975. 2. GOLDFINE J. D., KAHN C.R., NEVILLE D. M. Jr., ROTH J., GARRISON M. N., BATES R. W., Biochem. Biophys. Res. Commun., 53 : 852—856, 1975. 3. KATZEN R. M., Enz. Rog., 5 : 335, 1967. 4. KOREC R., Experimental Diabetes Mellitus in the Ral, Publ. House of țbe Slovak Acad. Sci., Bratislava, 1967. . ... 5. KRAHL M, E., The action of insulin on cells, Academic Press, New York—London, 1960. 6. LEIBUȘFI B. N., Dokl. Akad. N. SSSR, 226 : 994, 1976. 7. MADAR J., Contribufiuni la studiul rolului cgrticosuprarenalelor in metabolismul glucid ie al șobolanilor albi, teză de doctorat, Cluj, 1966. 8. MADAR J., GIURGEA R., POPESCU H., POLINICENCU C., Clujul Med.', 57 :138—142, 1985. 9. MADAR J„. GOZARIU L., ȘILDAN N., BARABAȘ E., ILONCA A., 6th Symposium on Drug Toxicity (Abstracta), Cluj-NapoCa, 1983, Sept. 1—2, p. 36. 10. MADAR j„ GOZARIU L., ȘILDAN N., BARABAȘ E., ILONCA A., Magyar Diabetes Tărsasăg VII kogresszusa, Abstract 22,Tatabănya, 1984, mâjus 17—19, p. 15. 11. MADAR J., ȘILDAN N., RB-14, 129—134, 1984. 12. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., ABRAHAM A. D., TIMAR M„ Clujul Med., 58 s . 55—61, 1985. 13. MAGYAR I., TAMAS GY., Diabetes Mellitus, Medicina, Budapest, 1979. 14. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A. T., BABA A. I., Tehnici de histologie nor- mală și patologică, Edit. Ceres, București, 1976. 15. OLEFSKY J. M„ Diabetes, 25 : 1154,. 1976. 16. OLEFSKY J. M„ Diabetes, 30 : 148-161, 1980. 17. OLEFSKY J. M./ BĂCON J. C., BARKER S., Metabolism, 25 : 179, 1976. 18 PUICĂ CONSTANTIN-DAT, în Seminar științific de actualitate și perspective in biologie. Centrul de cercetări biologice, Cluj-Napoca, 14—15 iunie, 1984. 19. WERNER VL, RAY H.-G., WIELINGER H., Z. analyt. Chem., 252 : 224, 1970. Primit în redâcție Centrul de cercetări biologice la 26 septembrie 1985 Cluj-Napoca, str; Clinicilor nr. 5—7 , cU 46,01% ( P<0,001). Din acest punct de vedere, rezultatele menționate confirmă observațiile noastre recente (12), conform cărora la șobolanii albi tratamentul cu trofopar atenuează efectul diabetului streptozotocinic- asupra vitezei de asimilare tisulară a glucozei sanguine în cursul testului- intravenos de toleranță la glucoză. Pe de altă parte, ansamblul rezultatelor noastre anterioare (12) și datele prezentate aici sugerează că în mecanismul’ antidiabetic al trofoparului un rol important joacă atît acțiunea insulară a acestuia, cît și potențarea acțiunii insulinei endo- sau exogene la nivelul mușchiului striat, consumator major al glucozei sanguine la șobolanul alb> (7),’ (8), (9), (10). CONCLUZII 1. Trofoparul la șobolanii albi atenuează efectul beta-citotoxie și di abetogen al streptozotocinei, reducînd substanță al hiperglicerni a di ah etică.. 2 VITAMINA E ÎN METABOLISMUL LIPIDIC PULMONAR .10? INFLUENȚA APORTULUI EXOGEN DE VITAMINA E ASUPRA METABOLISMULUI LIPIDIC PULMONAR ÎN SILICOZA EXPERIMENTALĂ ■ MARIA CIUGUDEANU și SILVIA GABOR* An experimental investigation was carried out of the effect of vitamin E on the content pf lipoperoxides, phospholipides and fatty acids in silicotic lungs. The result shows the vitamin E antioxidant protective effect against the pulmonary lipoperoxides hyperproduction induced by quartz after 2-and 6-month interval. No mo'difications of the fatty acid profile, the lipld and phospholipid content being obser- wed after vitamin E supplementation. Pulberea de bioxid de siliciu determină la nivelul țesutului pulmonar modificări ale echilibrului enzimatic (8), (12), (17), (19) și perturbări în metabolismul proteic și lipidic (5), (9), (20), (21), (25)> care conduc, în final, la modificări morfopatologice, obiectivizate prin fibroză și noduli SiliCotici. Unii autori au constatat că acumularea lipidelor și fosfolipidelor înplămîni în fazele incipiente ale silicozei experimentale constituie unul din indicatorii biochimici precoce ai fibrozei specifice provocate de pulberea de cuarț. In legătură cu mecanismele de acțiune toxică; a siliciului, datele noastre anterioare au arătat formarea în exces de lipoperoxizi atît în experi- mentele cu pulberi „in vitro”, folosind hematii și macrofage, cît și „in vivo” în plămînul silicotic (10), (11). Se cunoaște că vitamina E, localizată în membranele celulare, inhibă sau moderează, autooxidarea acizilor grași polinesaturați, contribuind astfel, prin funcția sa antioxidantă, la protejarea membranelor față de dezintegrarea lor peroxidativă (4), (18), (24). Pornind de la aceste date, în lucrarea de față ne-am propus să urmă- rim efectul administrării vitaminei E asupra formării peroxizilor lipidici, conținutului de lipide și acizi grași la nivelul parenchimului pulmonar în silicoza experimentală. MATERIAL ȘI METODĂ Studiul experimental s-a efectuat pe șobolani albi, femele, linia Wistar, animale in greu- tate de 170—230 g. S-au alcătuit mai multe loturi experimentale : 1) animale martor instilate intratraheal cu 1 ml ser fiziologic, după o prealabilă narcoză cu eter; 2) animale tratate cu vita- mina E in dietă (40 mg/animal/zi) timp de două și, respectiv, șase luni, instilate intratraheal cu 1 ml ser fiziologic; 3) animale instilate intratraheal cu o doză unică de pulbere de cuarț (DQJ2, 30 mg/ml ser fiziologic/animal); 4) animale instilate cu pulbere de cuarț și suplimentate cu vitamina E, în dozele amintite, timp de două și șase luni. * Asistența tehnică : Viorica Gomân. St. cere, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 106 — 112, București, 1986 în paralel, un alt experiment a fost condus pe animale pretratate cu vitamina E (40 mg/zi/' animal) timp de două luni și jumătate, după care s-a efectuat instilarea intratraheală cu pulbere de cuarț (30 mg/ml ser fiziologic), în continuare administrîndu-se vitamina E o perioadă de două luni. Sacrificarea animalelor s-a făcut la două și șase luni de la instilarea pulberii de cuarț prin administrare de medinal. S-au recoltat plămînii în vederea efectuării următoarelor determinări: greutatea plămînului, conținutul în lipide totale prin metoda Marsh și Weinstein (13), după ex- tracția lor prin procedeul Folch (7), conținutul în fosfolipide după Parker și Peterson (22), lipoperoxizii pulmonari după Masugi (14) și acizii grași prin metoda gaz lichid cromatografică(16). Rezultatele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” Student. REZULTATE ȘI DISCUȚII Loturile de animale instilate cu pulbere de cuarț, precum și cele instilate cu pulbere și tratate cu vitamina E timp de două și șase luni au prezentat o creștere semnificativă față de martor a greutății plămînului (tabelul nr. 1). Această creștere în greutate a plămînului, comparativ cu martorul, sugerează schimbări structurale pulmonare, rezultat al reac- țiilor tisulare de tip inflamator (2), cu formare de țesut fibrotic și noduli. Tabelul nr. 1 Greutatea relativă a plămînului Loturile 2 luni 6 luni Martor X=1,880 ±0,213 n=9 X=2,232 ±0, 373 n=ll Vitamina E X=l, 957 ±0,250 n=7 t=0, 720 p>0,l X=2,166 ±0,618 n=9 t=0, 309 p>0, 5 DQia X=5,680 ±0,403 n=9 t=26,7 p<0,001 X=5,962 ±1,06 n=23 t=ll,2 p<0, 001 DQ12±vitamina E X=5,488 ±0, 640 n=10 t=17,0 p<0,001 X=6,6445 ±1,244 n=19 t = 10,8 p< 0,001 Administrarea de vitamina E două și, respectiv, șase luni la șobolani a indus, comparativ cu lotul martor, scăderea lipoperoxizilor pulmonari (fig. 1). Animalele instilate cu pulbere de cuarț au prezentat o creștere a conținutului de peroxizi lipidici pulmonari atît la două luni, cît și la șase luni. Datele obținute de Gupta și Kaw (11) arată că formarea leziunilor silicotice după 360 de zile este în strînsă legătură cu nivelul crescut de lipo- peroxizi atît în plămînul total, cît și în fracțiunile subcelulare mitocon- drii-microzomi. Chvapil și Stankova (5) afirmă că siliciul, prin proprietă- țile sale fibrogene, poate constitui o sursă de radicali liberi, care inițiază 108 0 HJ Fig. 1. — Valorile lipoperoxizilor la animalele instilate Fig. 2. — Lipidele pulmonare la animalele instilate cu pulbere de cuarț (DQ12) și suplimentate cu vita- cu pulbere de cuarț (D^) și suplimentate cu vita- mina E. mina E. VITAMINA E tN METABOLISMUL LIPIDIC PULMONAR 10& lipidperoxi darea acizilor grași membranari, reacție implicată în distru- gerea membranelor celulare. O diferență semnificativă, obținută la două luni (fig.l) între lotul instilat cu pulbere de bioxid de siliciu și cel instilat cu siliciu și suplimentat cu vitamina E, demonstrează efectul protector antioxidant al vitaminei E față de formarea în exces a peroxizilor lipidici pulmonari induși de cuarț, fenomen valabil și la șase luni. Rezultatele obținute evocă faptul că suplimentarea în dietă cu vitamina E timp de două și șase luni diminuează formarea de peroxizi lipidici pulmonari induși de cuarț. X semnificația față de martor Fig. 3. — Fosfolipidele pulmonare la animalele supli- mentate cu vitamina E și instilate cu pulbere de cuarț (DQ12). 110 ' MARIA CIUGUDEANU și SILVIA GABOR 5 Administrarea singulară de vitamină E timp de două luni nu modifică conținutul lipidelor pulmonare (fig. 2), comparativ cu cea de șase luni, cînd s-a obținut o creștere asemănătoare celei consemnate de BamazJ zotto și Engstrom (23) prin administrarea unor megadoze de vitamina E, timp de 114 zile. De asemenea, s-a demonstrat o creștere rapidă în plămîni a conținutului de lipide după instilarea intratraheală a pulberii de cuarț atît la două luni, cît și la șase luni (fig. 2). Este cunoscut faptul că sinteza -excesivă de colagen în diferitele stadii fibroproliferative este precedată de C 14 16 18 16 18 18 20 22 14 16 18 16 18 18 20 22 14 16 18 16 18 18 20 22 (1) (1)(2I (41(61. (11(11(21(41(6) (1)111 (21(41(61 DQ12 Da12*E I | acizi grași saturati Iffl acizi grași nesaturati X semnificația față d’e martor fxl semnificația față de DQ.12 Fig. 4. — Profilul acizilor grași pulmonari în silicoza experimentală Ia animalele suplimentate cu vitamina E. modificări ale conținutului în lipide pulmonare, induse sub acțiunea pul- berii de bioxid de siliciu. Există speculații în legătură cu stimularea directă a activității fibroblaștilor de către lipide sau produșii lor de degradare. Sursele incriminate în creșterea lipidelor pulmonare ca urmare a acțiunii cuarțului nu sînt încă clare, acumularea lor datorîndu-se fie unei degradări metabolice reduse a acizilor grași prin reacții de tip B-oxidare (19), fie capacității de lipidogeneză pulmonară. Suplimentarea cu vitamină E timp de două și șase’luni la animalele instilate cu pulbere de cuarț nu modifică tabloul lipidic specific cuarțului. VITAMINA E IN METABOLISMUL LIPIDIC PULMONAR 114 Eeprezentînd grafic conținutul plămînului în fosfolipide (fig. 3), am constatat o creștere a valorilor, comparativ cu martorul, cu aproximativ 20% la animalele suplimentate eu vitamina E timp de două luni de zilet ceea ce demonstrează efectul benefic antioxidant al vitaminei, cu posibi- litatea de a proteja fosfolipidele pulmonare de reacțiile peroxidative. Instilarea intratraheală a pulberii de cuarț duce la o creștere a fosfo- lipidelor pulmonare atît la două luni, cît și la șase luni, fără să fie cunoscută semnificația acestui fapt. S-a sugerat că fosfolipidele sintetizate în ficat sînt transportate în plămînul lezat de pulberea de siliciu (16). Animalele instilate cu pulbere de cuarț și suplimentate cu vitamina E o perioadă de două luni prezintă o creștere și mai accentuată a fosfolipidelor pulmonare (fig. 2), probabil determinată prin cumularea efectului celor doi stimuli, O scădere a fosfolipidelor pulmonare la șase luni, la animalele instilate cu pulbere de siliciu, precum și la cele instilate cu siliciu și suplimentate cu vitamina E, trădează instalarea proceselor fibrotice pulmonare, care iau locul celor de lipidogeneză. Conținutul plămînilor în acizi grași este reprezentat grafic în figura 4.. Examinînd profilul acizilor grași pulmonari la animalele tratate numai cu vitamina E timp de 4,5 luni, am constatat modificări procentuale minore raportate la martor. La două luni după instilarea pulberii de cuarț s-au obținut o creștere a acidului miristic (:C14) și palmitic (C16) și o scădere a acidului stearic (C18), ca acizi saturați, concomitent cu scăderea statistică semnificativă a acidului oleic (C18]) și linoleic (C182), ca acizi nesaturați; Această descreștere a acizilor grași nesaturați ar putea fi consecința pro- ceselor de peroxidare lipidică, realizată la nivelul dublelor legături de către cuarț. Lipsa unor modificări în ceea ce privește conținutul de acid ara- hidonic din țesutul pulmonar s-ar explica prin heterogenitatea structurală și funcțională a celulelor constituente ale parenchimului pulmonar. Ani- malele tratate cu vitamină E o perioadă de 2,5 luni și apoi instilate cri pulbere de cuarț și suplimentate în continuare cu vitamina E o perioadă de două luni nu prezintă modificări semnificative în profilul acizilor grașii comparativ cu animalele instilate numai cu pulbere de cuarț. Deci, supli- mentarea cu vitamina E nu modifică spectrul acizilor grași dat de cuarț, deși efectul antioxidant al vitaminei E este relevat semnificativ prin dimi- nuarea cantității de peroxizi lipidici pulmonari induși în exces de cuarț (fig. 1). Această discordanță funcțională s-ar putea explica prin acțiunea prosilicogenă deteriorativă a masei uleioase ce încorporează preparatul vitaminic, care poate masca și anula funcția antioxidantă a vitaminei E (1). O ușoară creștere ,,in vivo” a acidului arahidonic la animalele instilate cu cuarț și la cele pretratate și suplimentate cu vitamina E și instilate cu cuarț (fig. 4) sugerează inducerea formării colagenului (15). CONCLUZII 1. Efectul antioxidant al vitaminei E la două și șase luni de silicoză experimentală este demonstrat prin diminuarea semnificativă a conținu- tului în peroxizi lipidici pulmonari, formați în exces prin acțiunea cito- toxică a pulberii de bioxid de siliciu. 112 MARIA CIUGUDEANU: și SILVIA GABOR ■ '- ■ ■ 7 2. Administrarea de vitamină E pe o perioadă de două și, respectiv, șase luni nu modifică semnificativ conținutul in lipide, și f osf olipide > din plămînul silicotic. 3. Pretratarea și suplimentarea animalelor cu vitamina E o perioadă de 4,5 luni nu modifică semnificativ profilul acizilor grași pulmonari pre- zentat de cuarț. , ■ BIBLIOGRAFIE 1. BABUSHKINA L. G., KATSNEL’Son B., KISLITSINA N.S., Biui. Exp. Biol. Med., 2 : 466—469, 1981. 2. BLANG M„ Reserche, 12 : 363—365, 1981. 3. BOHM B., GABOR S., ZUGRAVII E., St. cerc, biochim., 20 : 135—138, 1977. 4. CHEN L. H., THACHER R. R., CHOW G. K., Internat. J. Vit. Nutr. Res., 50 : 873—881, 1980. 5. GHVAPIL M., STANKOVA V., Environ. Res., 11 : 78—88, 1976. 6. ESKELSON G. D., STIFEEL V., OWEN J. A., GHVAPIL M., Environ. Res., 19 : 432— 441, 1979. 7. FOLGH J., ASGOLI J., LEES M., MEATH J. A., LeBARON F. N., J. Biol. Ghem., 191: 833—841, 1951. 8. GABOR S., FRITS T., ANCA Z., Al II-lea Congres Național de igienă, București, 1968, 153. 9. GABOR S., FRITS T., ANGA Z., Arch. Mal. Prof., 30 : 413—420, 1969. 10. ’ GABOR S., ANCA Z., ZUGRAVU E., CIUGUDEANU M., ROHM B., The in vitro effects of mineral dusts, sub red. R, C. Brown, M. Ghamberlain, R. Davies, I. P. Gormely, Aca- demic Press, New York, 1980, 131—137. 11. GUPTA G. D. S., KAW J. L., Eur. J. Resp. Dis., 63 : 183—187, 1982. 12. HURYGH J., MIREJOVSKA E., KOBRLE V., RENCOVA J., Environ. Res., 25 : 424 — 433, 1981. 13. MARSH J. B„ WEINSTEIN D. B., J. Lipid. Res., 7 : 574—576, 1966. 14. MASUGI F., NAKAMURA T., Internat. J. Vit. Nutr. Res., 46 : 187—191, 1976. 15. McGIFF J. G., Ann. Rev. Pharmacol. Toxicol., 21; 479—501, 1981. 16. METGALFE L. D., SCHMITZ A. A., PELKA J. R., Anal. Ghem., 38 : 514, 1966. 17. MIHAIL G., MIHĂILĂ D„ NESTOR L., ALEXANDRESGU G., Igiena, 22 : 275—282, 1973. 18. MIHARA M., UGHIYAMA M„ FUKUZAWA K., Biochem. Med., 23 : 302—311, 1980. 19. MIREJOVSKA E., BASS A., HURYGH J., TEISINGER I., Environ. Res., 25 : 434— 440,1981. 20. MOORES R. S., BLACK A., EVANS G. J., EVANS N. H., HOLMES A., MORGAN A., Environ. Res., 24 : 275—285, 1981. 21. MORGAN A., MOORES R. S., HOLMES A., EVANS G. J., EVANS N. H., BLACK A., Environ. Res., 22 : 1—12, 1980. 22. PARKER F., PETERSON N., J. Lipid Res., 6 : 455—462, 1965. 23. RAMAZZOTTO L. J., ENGSTROM R., Environ. Physiol. Biochem., 5 : 226—234, 1975. 24. RAMSTOEQK E. R., HOEKSTRA W. G., GANTHER H. E., Toxicol. Appl. Pharmacol., 54: 251—257, 1980. 25. ZUGRAVU E., GABOR S., ANDRASONI D., CIUGUDEANU M., Igiena, 4 343—346, 1977. Primit în redacție Institutul de igienă și sănătate publică Ia 12 aprilie 1985 Cluj-Napoca, str. Pasteur nr. 6 ACȚIUNEA ACTH ȘI A HIDROCORTIZONULUI ASUPRA GRUPĂRILOR TIOLICE DIN TIMUS VIRGIL TOMA și NICOLAE FABIAN ! Ghez Ies rats Wistar 70 ±5 g ont 6te administrees par ihjections intramusculaires 5 U.I. . ACTH et 6 mg hydrocortisone/100 g, tandis que chez Ies Umoins, du sârum physiologique. Dans le 3-eme jour d’experience, on a dos6 du thymus par une methode ampero-argen- tomătrique Ies grpupements -SH : libres totaux, prot6iniques et non-proteiniques, ex- primes en p.M/g tissu faîche. On a âgalement calculă le rapport des groupements thyo- liques P/NP %. Les donnees montrent un abaissement pratiqucment identiquc de ces groupements par ’l’admlnistration des doses mentionnăes d’hormone, tandis que le rapport thyolique hausse •d’une lapon significative. Les donnăes sont presentees en correlation avec la situation •dans le thymus pendant la phase d’epuisement du stress tumoral. în diferitele stări de stress, prin activarea releului hipotalamo-hipo- fizo-cortico-suprarenalian, respectiv hipersecreție de glucocorticosteroizi, •se instalează o involuție timică acută și reversibilă (4). în lucrăii anterioare am arătat că și în stressurile tumorale, care au un caracter ireversibil, prin permanența și evoluția agresorului, involuția progresivă a timusului se poate datora tot unui exces de hormoni suprarenalieni. în al doilea rînd, arm arătat că testarea grupărilor tiolice din timus reflectă prompt și mai precis starea de stress decît evaluările ponderale și histologice. în special •creșterea grupărilor -SH neproteice avertizează instalarea metastazărilor sau generalizarea procesului neoplazic (5). Pentru clarificarea mecanismelor de involuție timică, am testat grupările tiolice din timus sub acțiunea ACTH și a hidrocortizonului. MATERIALE ȘI METODE DE LUCRU Experiențele au fost executate pe șobolani Wistar, femele, de 70±5 g, întreținuți in -condiții standard de laborator. Un lot a fost injectat intramușcular cu 5 U.I. ACTH, al doilea lot cu 6 mg hidrocortizon acetat (Biofarm-București), iar al treilea lot, cel de control, a fost injectat cu ser fiziologic/100 g. Animalele au fost sacrificate la 3 zile de experiență, cînd acești hormoni au efecte timo- ’litice maxime (1), fiecare lot cuprinzînd 10 șobolani. Grupările -SH libere totale (LT), proteice 4P) și neproteice (NP) au fost testate printr-o metodă ampero-argentometrică (3), valorile :fiind exprimate în p.M/g; diferențele au fost calculate procentual față de mediile de control. REZULTATE ȘI DISCUȚII După cum se constată din tabelul nr. 1, grupările tiolice ale timusului sînt afectate în mod similar prin 5 U.I. ACTH, respectiv 6 mg hidrocorti- zon; scăderea lor indică o involuție timică acută, semnificativă. în acest ;St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 113—114, București, 1986 114 VIRGIL TOMA și NICOLAE FABIAN sens, un tablou tiolic oarecum similar îl regăsim și în stadiul de epuizare a strcssului tumoral OJA (în ziua a șaptea), cînd lichidul ascitic îneepe să se dezvolte într-un ritm intensiv. Deci, putem considera că și în cancere Tabelul nr. 1 Mediile cantitative ale grupărilor -SH libere totale (LT), proteice (P) și neproteice (NP), expri- mate In p.M/g țesut proaspăt, și raportul P/NP (%) din timusul de șobolani tratați cu ACTH (5U.I.) și hidrocortizon (6 mg/100 g) Lotul 1 Grupări LT | Grupări P | Grupări NP P/NP (%) Martor 12,40 (±0,15) 10,70 (±0,14) 1,70 (±0, 02) 86,29 (±0,11) 13,72 ACTH 10, 79 10,01 0,778 92,72 — =12,83* 7,23 Diferență (%) -13,0 — 6,5 -54,0 ±104 Hidrocortizon 10,53 9,66 0,87 91,74 =11,10* 8,26 Diferență (%) -15,0 -9,70 -49,0 ±76,5 există o acțiune a releelor neuro endocrine, secretoare de glueocorticoizi- Involuția timică observată poate avea semnificații în mecanismele de apărare imunocelulare. Prin eliberarea timusului de limfocitele corticale inerte imunocompetitiv se mărește cantitatea timocitelor medulare; active/2). în concluzie, administrarea la șobolanii Wistar femele de 70 g as 5 V.I. ACTH și 6 mg hidrccortizon/100 g produce o scădere a grupărilor tiolice din timus comparativ cu cele din stressul tumoral în stadiile inițiale de epuizare. BIBLIOGRAFIE 1. BELLAMY D., SANSSENS A., LEONARD A. R., J. Endocrin., 19 :30, 1966. 2. BLOMGREN H., Studios on the proliferation and immunological competence of mause thymic- cells, Stockliolm, 1972. 3. SCHWARTZ A., PORA A. E., KIS Z., MADAR I., FABIAN N., Com. Acad. R.P.R., 11 45, 1961. - 4. SELYE FI., The Stress of Life, McGraw Hill Book Comp., Inc., New York, 1956. 5. TOMA V., FABIAN N., Rcv. Roum. Biol., Sărie Biol. Anim., 27: 125, 1982. Primi* ;■ redacția la 12 aprilie 1986 Universitatea din Cluj-Napoca, Catedra de biologie, Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—1 TEHNICA DE INGHEȚARE-FRACTURARE. PRINCIPII-, METODOLOGIE, APLICAȚII ȘI INTERPRETARE F. LUPU ■Our paper represents a review of the most recent developments of freeze fracture techni- ques, which allow a more accuratc structural and Chemical examination of biological membranes. In the freeze fracture method, membrancs arc splitted along the interior plane, producing two fracture faces that aic structurally asymmetric, with a diffcrential partition of lipidic. and proteic components. This property is used eithcr to isolate portions of the membrane “halves”, in quantities suitable for bulk analysis, or to .identify the asymmetric distribution of the components in the membrane laycrs by a radioautographic approach or by a direct cytochemical investigation with labeled ■antibodics or lectins (“fracture labeling”). The membrane lipids can be investigated by a cytochemical labeling with lipidic specific probes such as filipin or polymixyn B for cholesterol, respectivcly anionic phospholipids detection. The quick freezing of biological specimens using metal blocks cooled with liquid helium allows a proper freezing of the tissues without any Chemical pretreatments and offers the possibilUy to make a dcep ■etching and to reveal the cytoskeletal organization of the inside ccll as well as the two inner and outer cell surfaces. Tehnica de înghețare-fracturare a fost dezvoltată în vederea vizua- lizării structurii tridimensionale și a compoziției chimice ale celulelor, în forma lor nativă, nemodificată de tratamente chimice (12), (13). Celula vie conține o mare cantitate de apă (70—80% din greutatea sa), care are o mare importanță în menținerea structurii și a funcțiilor .acesteia. în cercetările de microscopie electronică, problema principală a stu- diului celulei o reprezintă prelucrarea țesuturilor, prin care componentele lichide sînt substituite de o materie solidă. Fixarea fizică prin înghețare rreprezintă o cale directă de solidificare a tuturor componentelor lichide și de stabilizare a structurii celulelor. Astfel se prezervă localizarea componen- telor subcelulare, inclusiv a ionilor și a moleculelor din citoplasmă și din membrane, și „se fixează” instantaneu interacțiunile dinamice ale orga- nitelor și membranelor. Criofixarea prezintă avantajele unei înalte rezo- luții „spațiale” pentru morfologie și „temporale” pentru procesele dina- mice (7), (8), (16). Fixarea Chimică este mult prea înceată pentru a satisface aceste ^cerințe, care în prezent sînt îndeplinite numai din procedurile fizice de criofixare. în plus, fixarea chimică poate introduce modificări artefactuale atît în organizarea structurală, cît si în cea biochimică a celulelor (4), (121. (13). Tehnica de înghețare-fracturare constă, principial, în înghețarea rapidă a probelor biologice, urmată de fracturarea acestora la temperatură scăzută și în vid înalt. Prin depunerea unui strat subțire de metal se realizează o replică fidelă a suprafeței înghețate și fracturate. După înlă- turarea țesutului prin tratare cu diverși agenți chimici, replica este studiată la microscopul electronic de transmisie (4), (12), (22). ;St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr.2, p. 115—123, București, 1986 116 F. LUPU 3 TEHNICA DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE 117 DESCRIEREA TEHNICII în procedura tehnicii de înghețare-fracturare pot fi distinse următoa- rele etape : prefixarea chimică, crioproteeția, înghețarea, fracturarea, su- blimarea, replicarea și curățarea replicilor (fig. 1). - pftlixare cu glutoroldehidd - crioprotacfa cu 23V« glicerol (difuzează în 02lulel vid«10"5tcrr -115 *C -WO'C -1GCX fracturare --->■ sublimare ----umbrire curățirea replicii . montarea replici ir^3 pe grilă I examinare Mf. Fig. 1. — Prezentarea cliagrainatică a principalelor etape ale tehnicii de înghe- țarc-fracturare. Fixarea chimică are ca scop stabi- lizarea structurii celulei, prevenind astfel, artefactele induse de agentul de criopro- tecție. Se realizează de! obicei prin tra- tare cu 2% g'utaraldehidă în 0,1 M tampon cacodilat de sodiu —H01, pH 7,2-^7,4, timp de 20—30 minla tem- peratura camerei (12). Crioproteeția. Cel mai serios arte- fact care apare în țesuturile înghețate îl reprezintă formarea cristalelor de ghea- ță. Deoarece pentru studiul electrono- microscopic al probelor biologice se cere o mare putere de rezoluție, principala cerință a criofixării este aceea de a pro- duce în proba înghețată cristale de gheață cît mai mici sau chiar îngheța- rea apei într-o stare aproape amorfă, vitroasă (8), (15), (26). Aceasta se poate, realiza printr-o mare viteză de înghe- țare și prin tratarea probelor cu ageriți crioprotectori. Substanțele cu acțiune- erioprotectoare pot fi grupate în două, categorii (16) : a) crioprotectori cu greutate mo- leculară mică, care pot penetra mem- branele biologice și care acționează atît. extracelular cît și intracelular (de exem- plu glicerolul, etilen-glicolul, dimetil- sulfoxidul, etanolul, metanolul, sucroza. etc.) ; b) crioprotectori cu greutate mo- leculară mare, nepermeanți prin mem- branele biologice și care acționează ex- tracelular (de exemplu polivinil-piro- lidona și dextranii). Crioprotectorii au capacitatea de a forma legături de hidrogen cu apa, stabilizînd astfel proteinele și redueînd. posibilitatea lor de denaturare prin pro- tejarea apei care le hidratează. Cel mai utilizat agent de crioprotecție este glicerolul.- Probele bio- logice tratate la rece, dif erențiat în funcție de conținutul de apă, cu soluții de20—40% glicerol pot fi înghețate ușor, folosind metodele standard de: înghețare. Recristalizarea gheții în probele' glicerinate are loc la —80°C și de aceea este necesar ca țesuturile astfel înghețate să fie manevrate rapid, folosind pense prerăcite în azot lichid. în concentrații mari însă, glicerolul deteimină altei ăii ale structu- rilor celulare. Rata mică de penetrare în țesuturi și viteza mică de subli- mare reprezintă alți factori limitanți în folosirea acestui agent de crio- protecție. înghețarea reprezintă etapa de criofixare a ultrastructurii și bio- chimici probei, avînd următoarele scopuri (7), (8), (14), (16), (25) :■ a) să se păstreze structura tridimensională a probei cît mai aproape de starea sa naturală ; b) să oprească rapid orice reacție chimică în proba înghețată; c) să stabilizeze structura prin solidificarea rapidă a apei din celule, conservîndu-se astfel ultrastructura, compoziția și viabilitatea celulelor. în practică, probele crioprotejate, montate pe suporturi confecționate din metale bune conductoare de căldură (aur, cupru), sînt înghețate prin introducerea lor rapidă într-un vas conținînd freon 22 răcit cu azot lichid pînă la punctul de solidificare (— 160°C). După înghețare, probele pot fi stocate în azot lichid pînă în mo- mentul transferului în aparatul de înghețare-fracturare. Următoarele trei etape — fracturarea, sublimarea și replicarea — se petrec în incinta vidată a unui aparat special conceput în acest scop. Aparatul folosit în laboratorul nostru este de tip BAF 301, produs de firma Balzers High Vacuum Co, Lichtenstein. Este format dintr-o incintă vidată cu ajutorul unui sistem semiautomat de pompe, în care se găsesc o masă pentru probe și un microtom, ambele răcite cu azot lichid, precum și un sistem de evaporat metale. Fracturarea. Clivarea țesuturilor înghețate trebuie făcută în așa fel îneît suprafața de fractură să fie cît mai netedă posibil și necontaminată de substanțe condensate. Deși au fost testate diferite tehnici de clivare, cea mai utilizată este fracturarea sub vid, cu două variante : fracturarea cu ajutorul unui microtom răcit (12) sau clivarea mecanică a țesutului (24). în prima variantă, probele înghețate sînt montate pe o masă răcită în prealabil cu N2 lichid și fracturate în vid folosind o lamă metalică mon- tată pe un microtom răcit cu azot lichid. Fracturarea se face, de regulă, la o presiune mai mică de 2 x IO-6 tofri și la o temperatură a mesei cuprinsă între —100 și —115°C. Se recomandă efectuarea unui număr mic de secțiuni pentru a nu se deteriora lama cuțitului și totodată pentru a nu se îndepărta zona super- ficială a probei, care este optim înghețată. Replicarea planului de fractură se face imediat sau după o perioadă variabilă de sublimare („ciching”). A doua variantă constă în clivarea mecanică a țesutului înghețat între două suporturi special construite. Cele două suprafețe de fractură expuse după replicare oferă imagini complementare ale aceleiași structuri celulare. De aceea, această procedură se numește metoda replicii comple- mentare sau a dublei replicări. Sublimarea. Planul de fractură, care trece prin zona hidrofobă a membranelor sau secționează transversal celula, pune în evidență o serie. 4 — c. 2592 4 118 F. LUPU de detalii structurale. Există însă foarte multe elemente structurale care sînt complet incluse în gheață și care rămîn invizibile pe planul de fractură, cum este, de exemplu, suprafața membranară. înlăturarea gheții prin sublimare în vid poate releva noi structuri, crescînd considerabil rezoluția efectivă și aplicabilitatea metodei. Pentru a obține rezultate reproductibile este necesar să se lucreze în condiții de temperatură și de vid bine controlate. în general, se recomandă ca sublimarea să se facă la o presiune de aproximativ 10~6 torri și o temperatură a mesei de—100°C, avînd cuțitul răcit, așezat la 2 mm deasupra probei. în aceste condiții, rata de sublimare pentru gheața pură este de aproximativ 14 Â/secundă, viteza de sublimare fiind dependentă de viteza de evaporare a apei din probă. Aceasta din urmă este o funcție a presiunii de vapori de apă saturați, presiune determinată de temperatura probei. Reproductibilițatea sublimării depinde, deci, de controlul riguros al temperaturii mesei. în vecinătatea temperaturii de —100°C, chiar o dife- rență de numai 1°C determină o schimbare a ratei de sublimare cu 25%. De aceea, este necesară o precizie de iO,5°C pentru a putea elimina erorile mai mari de 10%. Sublimarea se face în bune condiții la —100°C, deoarece, pe de o parte,. starea vitroasă a probei este complet stabilă la această tempe- ratură,iar; pe de altă parte pot fi evidențiate de sub gheață structurile celu- lare pe 6 adîncime suficient de mare și într-un timp relativ scurt. Pe lîngă factorii amintiți, rata de sublimare a apei din probele bio- logice mai este dependentă de conținutul în apă și săruri al acestora, precum și de agenții de crioprotecție folosiți. Sărurile, chiar în concentrații mici, pot să formeze, după sublimarea gheții, precipitate care contaminează replica. De asemenea, agenții de crioprotecție nesublimabili (de exemplu glicerolul) pot să contamineze preparatul; de aceea, în cazul folosirii lor se indică timpi scurți de sublimare (30 secunde — 1 minut). Replicarea. Prin acoperirea metalică a feței de fractură se obține replica structurilor evidențiate prin fracturare și sublimare. Această replică se produce prin umbrirea reliefului probei cu un metal greu, urmată de depunbrea unui film de' carbon, care îi conferă stabilitatea mecanică. Replică trebuie să aibă următoarele calități: ă) stabilitate chimică bună, pentru a permite curățarea ei eu agenți chimici’; b) granulație foarte fină, pentru a se pune în evidență detalii ultra- ;structurale foarte fine; c) stabilitate termică bună, pentru a rezista fluxului de electroni din microscopul electronic. Reprezentarea fidelă a reliefului probei pe replici depinde de grosi- mea stratului metalului de umbrire și de structura cristalină a acestuia. Atomii de metal greu, evaporați pe probă, tind să agrege, formînd cristale. Mărimea cristalelor este dependentă de punctul de topire a metalului evaporat. Platina, un metal cu punct de topire ridicat, formează prin vaporizare cristale foarte mici. în mod curent, umbrirea se face prin evaporare de platină/carbon într-un strat de aproximativ 25 Â, obținîndu-se o rezoluție de 25—30 Â. 5 TEHNICA DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE 11» ■ L p[fr 3, _ Fractură la nivelul învelișului nuclear al unei celule interstițlale din valva bicuspidă de iepure. De observat aspectul și distribuția porilor nucleari (p.n.) pe fața E a membranei nucleare externe și pe fața P a membranei nucleare interne (x 28 500). \ Prin evaporare de tantal-tungsten, rezoluția poate fi îmbunătățită pînă la 10 Â. Umbrirea se face, de regulă, prin evaporarea unidirecțională a meta- lului sub un unghi de 45° față de probă. Dacă în timpul evaporării masa răcită este rotită, structurile de pe suprafața clivată a probei vor fi umbrite conic din toate direcțiile. Dacă o astfel de umbrire se face la unghiuri foarte mici (6—10°), se pot evidenția structuri de numai cîțiva nanometri. Evaporarea metalului de umbrire și a carbonului se face fie cu aju- torul evaporatoareloi' cu rezistență, fie printr-un bombardament electronic,, folosind tunul de electroni. Curățirea replicii. Replica, copia fidelă a structurilor evidențiate de planul de fractură, trebuie curățată de țesut înainte de a fi studiată ia microscopul electronic de transmisie. Agenții de curățire trebuie să asigure îndepărtarea țesutului fără să producă vreo modificare a stratului metalic. Curățarea replicilor se face prin flotarea probei replicate la interfața, cu aerul a reactivilor de curățare. Proba este desfăcută de pe suport prin flotare pe suprafața solventului. Soluția de acid cromic 40% în apă dis- tilată dizolvă cele mai multe țesuturi în mai puțin de două ore, fără a. afecta replica. Au mai fost folosiți și alți acizi minerali sau baze concentrate : acid azotic fierbinte, acid sulfuric, hidroxid de sodiu etc., precum și hiposul- fiți, hipocloriți sau chiar enzime lipo- și proteolitice. Cel mai frecvent se utilizează hipocloritul de sodiu în concentrație de 5—7%. După digestia țesutului, replicile se spală în trei băi succesive de apă. bidistilată pentru a îndepărta diferitele săruri cristalizate și agentul de crioprotecție rămas. în final, replicile sînt montate pe grile de microscopie electronică cu rețea de 100—150 de ochiuri acoperite cu peliculă de Formvar. Este necesar ca replica să fie bine uscată cu hîrtie de filtru pentru a. înlătura apa din toate concavitățile și cutele ei. în caz contrar, după eva- porarea apei, rămîn pe replică urmele sărurilor depuse. INTERPRETAREA IMAGINILOR REPLICILOR DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE De obicei, studiul replicilor de înghețare-fracturare se face pe micro- grafii pozitive, pe care acumulările de metal evaporat apar negre, în timp ce umbrele apar ca zone albe. Pentru a putea interpreta tridimensional topografia unei replici fotografiate, este necesar mai întîi să se determine direcția din care a fost, evaporat materialul de umbrire. Pentru aceasta se urmărește orientarea, metalului de umbrire depus pe particule intramembranare, vezicule sferice sau alte structuri ce formează relieful replicii. Există convenția de a indica pe micrografii direcția de umbrire cu o săgeată sau de ă se prezenta micrografiile orientate cu direcția de umbrire spre observator. Metoda oferă posibilitatea studierii atît a structurii intramembranare a plasmalemei și a organizării joncțiunilor intercelulare în planul hidrofob 120 6 F. LUPU al membranei (fig. 2), cit și a membranelor învelișului nuclear (fig. 3), ale saculilor golgieni (fig. 4) și a celorlalte endomembrane. Este general acceptat că fracturarea are loc la nivelul planului hidrofob intern al membranei, expunînd astfel două fețe de clivaj. Eața de fractură a jumătății externe este numită fața E, iar fața de fractură a jumătății interne, care rămîne atașată de citoplasmă, este numită fața P sau protoplasmică (fig. 5). înghețarea slăbește legăturile de hidrogen astfel încît fracturarea se face în zona de rezistență mecanică minimă a membranei. Localizarea planului de fractură a fost demonstrată de Branton și colab. (2), (4) și de Pinto da Silva și Nicholson (5), (6), lucrînd pe „fan- toma” eritrocitară marcată cu trasori specifici pe suprafață externă (feri- tiha legată covalent) și pe cea internă (actina polimerizată în stare fibrilară). Prin fracturare au fost expuse două fețe de clivaj, care nu prezentau nici un fel de marcare. După sublimarea prelungită a gheții a fost expusă supra- fața externă sau internă a membranei, marcate specific (fig. 5). Aceste rezultate conduc la concluzia că membranele se clivează în timpul fractu- rării de-a lungul planului intern, care reprezintă planul de simetrie al di- stratului lipidic. Fig. 5. — Reprezentarea sche- matică a localizării planului de fractură și a distribuției proteinelor intramembranare pe cele două fețe de fractură (E și P); SE și SP — suprafe- țele externă și, respectiv, in- ternă ale membranei. Informații adiționale asupra localizării planului de fractură a adus studiul replicilor complementare (24), care a dovedit existența unui plan de fractură unic, cele două fețe de fractură fiind complementare. Conceptul actual asupra structurii membranei, sintetizat de Singer și Nicholson în „modelul mozaicului fluid”, își găsește suportul în imaginile oferite de tehnica de înghețare-fracturare (19). Acest model, bazat pe considerații termodinamice asupra structurii membranei, poate fi rezumat prin următoarele două proprietăți : 1) moleculele lipidice și proteice sînt compact aranjate într-o ase- menea manieră încît regiunile apolare ale proteinelor și lipidelor interacțio- nează între ele la nivelul zonei interne, hidrofobice, în timp ce regiunile hidrofile ale fiecărei molecule amfipătice sînt solvăte într-un mediu apos ; 2) componentele individuale ale membranei se pot mișcă liber îh planul membranei deoarece la temperatura fiziologică bistratul lipidic este fluid, acționînd ca un lichid bidimensional prin care atît componeh-' tele lipidice cît și cele proteice se pot mișca în plan lateral. ■ ‘ ’ ■ ■ Modelul mozaicului fluid descrie membrana ca o mare de lipide, în care proteine globulare pot- să plutească asemenea-unor „iceberguri”.' 7 TEHNICA DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE 121 Planul de clivare relevă existența unor particule intramembranare cu ■diametrul de 8,5 —9 nm. S-ă dovedit că aceste particule reprezintă proteine integrale ale membranei. Datorită atît localizării asimetrice a proteinelor integrale ale membranei, cît,și relațiilor structurale ale acestora cu protei- nele citoscheletului, cele două fețe de fractură prezintă o distribuție asi- metrică a particulelor intramembranare,, acestea fiind mai numeroase pefațaP decît p'efațaE (3), (4), (6), (18), (20). Modelul mozaicului fluid postulează că proteinele integrale pot să ■difuzeze liber în membrană, excepție făcînd însă cele care sînt ancorate de ■componentele citosch'eletale la nivelul suprafeței interne a membranei. Imaginea structurii intramembranare, relevată prin tehnica de înghețare- fracturare, arată că particulele intramembranare sînt distribuite întâm- plător în planul membranei, excepție făcînd zona ariilor joncționale (co- municante, ocludente sau septate) și cea de fuziune, unde particulele intra- membranare au însă o dispoziție ordonată (11)’, (18). Există mai multe dovezi că regiunile netede din jurul particulelor intramembranare reprezintă fața hidrofobă a monostratului lipidic, ca, de exemplu : 1) aspectul de clivare similar cu cel întâlnit îh cazul lipozo- milor; 2) evidențierea pierderii aspectului neted după extragerea lipidelor din membrane; 3) aspectul intramembranar după tranziția termotropică de fază a lipidelor, cînd, ca urmare a separării de fază, apar domenii lipidice pure, cu aspect neted, lipsite de particule intramembranare. Matura chimică a particulelor intramembranare a fost și mai este încă mult discutată. Cele mai multe date pledează pentru natura proteică a . acestora. Branton și Deamer (2) au evidențiat existența unei corelații între densitatea particulelor intramembranare și conținutul proteic al membranei. La această dovadă indirectă au fost aduse și altele. Astfel s-a dovedit că numărul particulelor scade considerabil dacă celulele sînt tratate cu ■enzime proteolitice, precum și în urma inhibiției sintezei proteice celulare (4), Este dificil însă de adus dovezi directe asupra identității dintre parti- culele intramembranare și proteinele integrale, deoarece particulele în . general nu pot fi direct marcate. Există lucrări care dovedesc că în mem- brana eritrocitului particulele intramembranare sînt reprezentate în cea mai mare parte din proteina benzii 3 și într-o măsură mai mică din glico- forină (5). Tot în favoarea naturii proteice a particulelor intramembranare ple- dează și rezultatele obținute pe membrane reconstituite. Pornind de la membrane artificiale, prin introducerea de proteine extrase din membrane naturale se obțin particule intramembranare cu un aspect similar cu cel întâlnit în membranele celulare (1). Totuși, dogma conform căreia particulele intramembranare reprezintă proteine a fost pusă sub semnul întrebării de Verkley, Vervegaert și colab. (27), (28). Lucrînd pe eritrocit, cei doi cercetători au arătat că, pe lîngă particulele reprezentând moleculele de proteină banda 3 și glicoforină, ■există și unele particule mai mici, cu diametrul de 5—6 nm, formate din ceramide agregate în micelii inverse. Aceiași autori au detectat în mem- brana de E. coif particule lipopolizaharidice. Pornind de la aceste date, .autori lansează ipoteza că majoritatea particulelor intramembranare din membranele celulare ar fi de natură lipopolizaharidică (27), (28). 122 8" F. LUPU •9 TEHNICĂ DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE 123 ARTEFACTE POSIBILE INDUSE DE PRELUCRAREA PROBELOR PRIN TEHNICA DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE Fiecare etapă de preparare a probelor poate induce artefacte și de~ aceea este foarte importantă cunoașterea acestora și a modalităților de- evitare a lor. în timpul criofixării probelor pot apărea artefacte datorate atît agen- ților de crioprotecție, cît și modului de înghețare și de manipulare a probelor înghețate. Dintre artefactele din prima categorie menționăm umflarea milo- condriilor, dilatarea spațiului dintre membranele cristelor mitocondriale,. vezicularea reticulului endoplasmic, vezicularea membranei plasmatice și agregarea particulelor intramembranare. Toate artefactele menționate pot fi reduse sau complet înlăturate printr-o bună fixare chimică a pro- belor cu glutaraldehidă înainte de crioprotecție. Artefactele apărute în timpul înghețării probelor și al manipulării acestora după înghețare (26) își au cauzele fie într-o viteză prea mică de- înghețare, fie în recristalizarea apei datorită încălzirii probei în timpul ma- nipulării peste temperatura de recristalizare. Aceste artefacte se manifestă prin cristalizarea extracelulară a apei și deshidratarea celulei, prin cristali- zarea intracelulară a apei celulare și distrugerea sistemului de endomem- brane sau prin recristalizarea apei din celulă și distrugerea membranelor celulare. Prin atingerea unei viteze înalte de înghețare, precum și prin res- pectarea regulilor de transfer al probelor se poate evita apariția acestor artefacte. în timpul fracturării, ca urmare a degajării unei cantități mari de- energie, pot apărea o serie de modificări structurale, ca, de exemplu, defor- mări plastice, fenomene de colaps al lipidelor etc. (9), (21). Această categorie de artefacte poate fi redusă parțial prin efectuarea fracturării la temperatură scăzută (—196°O), dar nu poate fi exclusă nici chiar prin fracturare în heliu lichid (—269°C). Deci, din acest punct de- vedere, tehnica de înghețare-fracturare are o importantă limită metodo- logică (10). LIMITELE TEHNICII DE ÎNGHEȚARE-FRACTURARE Dacă considerăm că artefactele care apar în etapele premergătoare- fracturării pot fi complet înlăturate, rămîn totuși doi factori ce limitează, rezoluția la care pot fi analizate structurile biologice cu tehnica de înghețare- fracturare.. Primul factor limitant îl constituie dimensiunea cristalelor metalului' de umbrire. Am arătat la capitolul consacrat umbririi fețelor de fractură., principalele aspecte ale acestei probleme. Al doilea factor care afectează rezoluția este deformarea plastică a structurilor în timpul fracturării. Aceasta este variabilă în funcție de pro- prietățile materialului fracturat, fiind mai severă în membranele cu un. conținut proteic ridicat. Limitările metodei fac ca numai o parte din puterea, de rezoluție a microscoapelor electronice moderne să fie exploatată, dimi- nuînd totodată posibilitatea investigării structurilor celulare și macro-• moleculare cu dimensiuni foarte mici. CONCLUZII Tehnica de înghețare-fracturare, atunci cînd se aplică corect, face posibilă analiza structurii componentelor celulare la nivel macromolecular, •excluzînd perturbațiile induse de tehnicile convenționale de preparare. Pentru o corectă interpretare a imaginilor de pe replicile de înghețare- fracturare, este însă necesar să se combine înghețarea-fracturarea cu alte metode de preparare care să permită o vizualizare electrono-microscopică .a probelor la o rezoluție similară sau mai bună decît a acestei metode. Această lucrare a fost realizată cu sprijinul și sub îndrumarea directă :a prof. dr. Nicolae Simionescu și dr. Maya Simionescu, cărora autorul le :aduce calde mulțumiri. BIBLIOGRAFIE 1. ANZAIK., USUKURA J., SHIMIZU H., YAMADA E., J. Biochem., 89 : 1403-1409, 1981. .2. BRANTON D., DEAMER D. W., în Membrane structure, Protoplasmatologia Series, Sprin- ger-Verlag, New York, 1971. 3. BRANTON D., BULLIVANT S., GILULA N. B., KARNOVSKY M. J„ MOOR H., MUH- LETHALER K., NORTHCOTE D. H., PAGKER L., SATIR B., SATIR P., SPETH V., STAEHELIN L. A., STEERE R. L., WEINSTEIN R. S., Science, 190 : 54—56, 1975. 4. BRANTON D., KIRGHANSKI S., J. Microsc., 111 : 117—124, 1977. 5. DA SILVA P. P., NICHOLSON G., Biochim. Biophys. Acta, 363 : 311—319, 1974. 6. DA SILVA P. P., în Freeze fracture : methods, artifacts and interpretations, sub red. J. E. Rash si C. S. Hudson, Raven Press, New York, 1979, p. 185—193. •7. FARRANT I. C. A., LEE H., MORRIS G. J., CLARKE K. J., J. Microsc., 111 : 17—34, 1977. 8. FRANKS F., J. Microsc., 111 : 3—15, 1977. 9. KIRGHANSKI S., EDGSAETER A., BRANTON D., in Freeze fracture : methods, artifacts and interpretations, sub red. J. E. Rash si G. S. Hudson, Raven I ress, New York, 1979, p. 149—152. 10. LEPAULT J., DUBOCHET J„ J. Ultrastr.. 72 : 223—233, 1980. 11. LUPU F., SIMIONESCU M., J. Submicr. Cytol., 17 : 119—132, 1985. 12. MOOR H., Int. Rev. Cytol., 25 : 391—412, 1969. 13. MUHLETHALER K., Acta Histochem., 23 : 117—122, 1981. 14. MULLER M., MOOR H., Microscopie (Wien), 36 : 129—140, 1980. 15. NIEDERMEYER W., J. Microsc., 125 : 307—317, 1981. 16. PLATTNER H., BACHMAnN L„ Int. Rev. Cytol., 70 : 237—304, 1982. 17. ROBERTSON J. D., Microsc. Soc. Amer., 680—683, 1977. 18. SATIR H. B., SATIR P., în Freeze fracture: methods, artifacts and interpretations, sub red. J. E. Rash și C. S. Hudson, Raven Press, New York, 1979, p. 43—49. 19. SINGER S. J., în Structure of biologica! membranes, sub red. S. Abrahmsson și J. Pascher, Plenum Press, New York—London, 1977, p. 443—461. 20. S JOSTRAND S. F., J. Ultrastr., 69 : 378—420, 1979. 21, SLEYTR U. B., ROBARDS A. W., J. Microsc., 110:1—25, 1977. 22. SLEYTR U. B., ROBARDS A. W., J. Microsc., 111: 77—100, 1977. 23. SLEYTR U. B., ROBARDS A. W., J. Microsc., 126:101—122, 1982. 24. STEERE R. L., ERBE E. F., J. Microsc., 117 : 211—218, 1979. 25. USUKURA J., YAMADA E., J. Electron Microsc., 29-. 376-382, 1980. 26. VAN VENROOIJ G. E. P. M., AERTSEN A.M.H. J., HAX W.M.A., Cryobiology, 12 : 46—61, 1975. 27. VERKLEY A. J., VERVEGAERT P.H.J.TH., Acta Histochem., 23:137—144, 1981 (Suppl.). 28. VERKLEY A. J., DE KRUIJFF B., VAN ECHTELD C. J. A., GERRITSEN W. J.. MOMBERS C., NOORDAM P. G., LEUNISSEN-BIJVELT J., DE GIER Acta Histochem., 23 : 145—150, 1981 (Suppl.). Primit în redacție Institutul de biologie și patologie celulară la 27 mai 1986 București, str. B. P. Hasdeu nr. 8 DATE ASUPRA ZOOCENOZELOR BEA TONICE DIN LACUL ISTRIA VIRGINIA POPESCU-MARINESCU The modifications occurring after 1950 (control year) in the lacustrian Razelm-Sinoe complex, lake Istria included, generated by the increased waterflow from the Danube, induced lower sallnity in the complex, whlch turned from salted to brackish. The exchanges produced at the level of the abiotic factors induced serious modifications in the componence of the zoobenthos of lake Istria, where the marine fauna was mostly replaced by fresh water elements, for which the newly created conditions became favour- able for development. Cercetările noastre din anul 1985 referitoare la zoobentosul din lacul Istria întregesc tabloul evoluției în timp a faunei bentonice din acest bazin acvatic, sub influența modificării, în principal, a salinității apei (6).. Lacul Istria, începînd din anul 1950, luat ca moment de referință, și pînă în 1985, a fost supus unui proces continuu de îndulcire, datorită, aportului de apă dulce. în acest sens, în 1950 (an secetos), conținutul apei în săruri era de peste 20 g %o NaCl. în timp de aproape 20 de ani,, producîndu-se modificări în regimul hidrologic al întregului complex la- custru Bazelm-Sinoe, din care face parte lacul Istria, dependent de raportul cu Dunărea și marea (1), (5), (6), salinitatea ă scăzut puternic, încît în 1968 cantitatea de NaCl%0 a variat între 8,3 și 17,1 g, în 1969' între 8,5 și 13,6 g, iar în 1970 a ajuns la valori de 5,1—10,8 g; Procesul de îndulcire s-a continuat astfel încît, de la 5,6—7,5 g %o NaCl în Î977 — 1978,. în anul 1979 nu a depășit valoarea maximă de 2,8 g%o NaCl. în perioada cercetărilor noastre, adică în anul 1985, salinitatea apei lacului Istria a fluctuat între 1,8 și 2,8 g %o NaCl (în diferite sezoane și în anumite- zone ale lacului). în consens cu variațiile salinității, s-au produs modificări în com- ponența faunei de fund din lacul Istria. Astfel, pentru antil 1979, în condițiile unui facies mîlos cenușiu,, sapropelic, în unele zone ale lacului și cu scrădiș de lamelibranhiate și gasteropode, la adîncimi cuprinse între 0,40 și 0,60 m, ale unei vegetații submerse abundente, ale unei cantități de oxigen solvit în apă de 116 —142 % și ale unei salinități de 2,3 g %o NaCl, Victoria Cure și colab. (3) menționau că, din punctul de vedere al biomasei, în zoobentos au dominat policlietele marine prin Nereis diversicolor (organism eurihalin, eurioxibiont, care preferă faciesul mîlos sau mîlos-nisipos), urmate de larvele de odonate prin Agrion pulchellum. însă, datorită abundenței asociațiilor de macro- fite submerse, în zoobentosul lacului Istria s-au întîlnit larve din mai multe grupe de insecte cu reprezentanți fitofili, dominante ca număr de taxoni fiind chironomidele, cu speciile mai frecvente Neozavrelia lut'-olar Cricotopus silvestris, Limnochironomus tritomus. Din datele noastre reiese că în lacul Istria la nivelul anului 1985, în condițiile unui facies relativ asemănător cu cel din 1979, la adîncimi cu- prinse între 0,25 și 0,80 m, ale unei transparențe totale, dar cu o vegetație submersă foarte săracă, cu o concentrație a oxigenului solvit în apă de- șt. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 124 —128, București, 1986 2 ZOOCENOZELE BENTONICE DIN LACUL ISTRIA 125 numai 80 % și la o salinitate medie de 2,3 %o NaCl, s-a dezvoltat o faună bentonică dominată ca densitate numerică și ca biomasă de elementele dulcicole. Principalele componente ale zoocenozelor bentonice (tabelele nr. 1 și 2; fig. 1 și 2) au fost oligochetele tubificide, cu populații în majo- ritatea stațiilor constituite numai de către specia Limnodrilus hoffmeisleri (element ubicvist, care preferă faciesul mîlos bogat în substanțe organice și care se dezvoltă chiar în condiții de hipoxie), urmate de dipterele chiro- nomide numai prin forme bentonice, cele mai numeroase fiind Procladius jemKjineus, Tanypus punctipennis, Cryptpcliironomus defectus, C. con- jugens. Dezvoltarea acestor tubificide și chironomide, grupe constant dominante în toate stațiile analizate în anul 1985 în lacul Istria, este strîns legată de prezența faciesului mîlos bogat în substanțe organice. De altfel, Rodica Teodorescu-Leonte Și colab. (6) remarcau pentru lacul Bazelmul Mare în anii 1950—1951 faptul că, pe măsură ce în anumite zone faciesul moale devine mai bogat în nămol organic, încep să intre în asociațiile bentonice exemplare tot mai dese de larve de chironomide și de viermi tubificizi. Victoria Cure și colab. (3), în 1979, la sub 1 g%0 NaCl, enumerau pentru lacul Sinoe, printre elementele dominante în biomasa bentonică, pe Limnodrilus hoffmeisteri. Tabelul nr. 1 Densitatea numerică a zoobentosului din Iacul Istria în anul 1985 (ex./m3) Grupe de organisme Luna : _____ ;___________________________septembrie________ și taxoni Stația : 1 2 3 4 5 1 2 3. 4 5 NEMATODA OLIGOCHAETA Limnodrilus hoffmeisleri Tubifex nerlhus OSTRACODA Cyprideis litoralis AMPHIPODA Corophium orienlalis, Dikerogammarus sp. HETEROPTERA Corixidae DIPTERA Ceratopogon idae- Bczzia sp. Chironomidae Chironomus plutnosus Chironomus salinarius Cryptochironomus conjugens Cryptochironomus defeclus Polypedilum nubeculosum Procladius choreus Procladius ferrugineus Tanypus punctipennis Total 3555 1111 — . 89 — . — . — . — — — 622 2133 2889 800 133 5333 1378 4311 780 311 45 — — — — — — — — — ■ — ■ — — — 1511 — — — — — — 1644 — 978 — — — — 89 — — — — — — — — — — — ' — 133 — — — — —. — — — . — 44 89 44 — — 51 102 — 267 — 457 — 100 — — — — — — — — — — 153 535 59 — — — ' 256 — — 50 51 96 — — — — 66 — — 200 540 511 306 48 144 732 177 475 710 254 89 — 256 130 524 36 142 4977 4356 4533 1600 1199 8754 1734 5911 1891 489 126 VIRGINIA POPESCU-MARINHSCU 127 Tabelul nr. 2 Biomasă zoobentosului din lacul Istria in anul 1985 (g/m2 substanță umedă) Grupe de organisme și taxoni Luna : iulie septembrie Stația : .1 2 3 4 5 1 2 3, 4 5 NEMATODA OLIGOCHAETA 0,036 0,011 - 0,001 — — — — — Limnodrilus hoffmeisteri Tubifex nerthus 0,578 4,145 5,942 0,086 - 0, 476 0,089 2,035 1,555 2,609 1,022 0,476 OSTRAGODA Cyprideis litoralis — — — ■ —; ■ 0,004 , . AMPHIPODA Corophium orientalis Dikerogammarus sp. . — - 0,058 — 1,978 — 0,489 - — HETERO- PTERA Corixidae 0,089 . ■ . DIPTERA Bezzia sp. Chironomidae 0,276 0, 920 0,853 0,507 0,560 0,044 0,044 0,036 2,240 0,178 - - 0,107 2, 462 0,178- Total 0,890 5,162 6,853 0,984 0,649 4,194 3,831 3,383 3,484 0, 654 Pe baza datelor noastre, subliniem prezența în anul 1985 a amfi- podului Corophium orientalis (sinonim cu Corophium volutator f, orientalis), formă marină, euritermă, oxifilă, stenobiontă și eurihalină (4), dai? care preferă ape puternic îndulcite și un facies mîlos sau mîlos-nisipos (2). Acest crustaceu a avut însă o răspîndire mai circumscrisă atît ca timp cît și ca spațiu, stațiile nr. 1 și 3 din lacul Istria fiind, prin situarea lor, sub> directa influență a zonei de alimentare cu,-apă din lacul Sinoe. De altfel, în 1979, Victoria Gure și colab. (3) menționau corofiidele printre grupele care au înregistrat valori mari de biomasă în lacul Sinoe. Tot dintre crus- tacei, ostracodul Cyprideis litoralis, formă prin excelență salmaștricblă,. foarte eurioică, citată și în 1979 în lacul Istria, a fost găsit, în anul 1985 în stația nr. 1, deci în imediata vecinătate a legăturii cu lacul Sinoe (în stare vie numai toamna). Existența în toată perioada cercetărilor noastre și pe tot cuprinsul lacului Istria a resturilor populațiilor moarte de Cy- prideis litoralis ne conduce la ideea că în respectivul bazin acvatic se resimte influența amenajărilor piscicole situate în complexul lacustru Eazelm-Sinoe. Făcînd o apreciere comparativă asupra zoobentosului din lacul Istria în anii 1979 și 1985, se constată că elementele dominante ca biomasă în fauna bentonică au fost constituite de către viermi și larve de insecte. Există însă deosebirea că la nivelul anului 1979 dominanți au fost viermii policheți marini (eurioxibionți) și larvele de insecte fitofile, iar în 1985 viermii oligocheți dulcicoli (ce se dezvoltă destul de bine chiar în condiții de hipoxie) și larvele de insecte bentonice (chironomide bentonice). în tabelele nr. 1 și 2, pe lingă densitatea numerică și biomasa rema- nentă a organismelor din lacul Istria în anul 1985, prezentate pe speciile. Statute pentru,, colectarea probelor 128 VlRGINIA popescu-marinescu 5 componente ale faunei bentonice, este redat și totalul acestora. Din com- pararea cifrelor ce indică biomasa remanentă, și anume 3,30 g/m2 în anul 1979 și 3,01 g/m2 în 1985, se poate conchide că aceste medii sînt apropiate. De menționat este faptul că, atît în anul 1979 cît și în anul 1985, moluștele lam’elibranhiate și gasteropode au fost găsite numai ca tana- tocenoză. Elementele dominante în această tanatocenoză (în cele două, perioade analizate) sînt lamelibranhiatele Car diurn edule și Abra ovata. Ambele specii au fost găsite atît în 1950 (6) cît și în 1979 (3) ca elemente vii în. lacul Sinoe. în componența tanatocenozei de moluște din lacul Istria, cercetată din 1985, frecvent au fost găsite și cochilii ale gastero- podelor Theodoxus danubialis, Hydrobia ventrosa, Retușa truncatula și mai rar de Radix ovata h CONCLUZII Modificările multiple produse în complexul lacustru Eazelm-Sinoe (din care face parte lacul Istria) față de anul 1950, luat ca moment de referință, au condus prin aportul sporit de apă de Dunăre și prin prac- ticarea închiderii comunicării cu marea la Portița la o îndulcire a apelor, implicit ale lacului Istria, care de la sărate au devenit salmastre. Schimbările produse în salinitatea apei lacului Istria s-au repercutat și asupra elementelor componente ale zoobentosului din acest bazin acvatic. în acest sens sînt concludente datele cercetărilor din 1979, com- parate cu cele din anul 1985, care relevă înlocuirea aproape totală, în- deosebi ca biomasă, a faunei marine cu elemente dulcicole. BIBLIOGRAFIE 1. BREIER ARIADNA, Lacurile de pe litoralul românesc al Mării Negre (Studiu hidrogeografic), . Edit. Academiei, București, 1976. 2. CĂBĂUȘU S., DOBREANU E., MANOLACHE C„ Crustacea, Fauna R.P.R., t. 4, Edit. Academiei, București, 1955, p. 362—368. 3. CURE VICTORIA, NÂZÎRU MARIANA, ROBAN ANCA, DAVID CRISTINA, DANEȘ- MINODORA, Bul. Inst. cerc, piscic., 2 : 27—54, 1980. 4. DEDIU I. I., Amfipodi presnih i colonobatih nod iugo-zapada SSSR, Știința, Chisinău, 1980,. p. 52. 5. GÂȘTESCU P., Lacurile din România, Edit. Academiei, București, 1971. 6. TEODORESCU-LEONTE RODICA, LEONTE V., MATEI D., ȘOILEANU BONA, AnaL Inst. cerc, piscic., 1 (4): 1—50, 1956. Primit în redacție Institutul de științe biologice la 8 mai 1986 Rucurești, Splaiul Independenței nr. 296 1 Determinarea speciilor de organisme a fost efectuată de următorii specialiști, cărora le aducem mulțumiri și pe această cale : I. Diaconu — Oligochaeta; dr. Alexandrina Negrea — Gastropoda; dr. Francisca Caraion — Ostracoda ; O. Ciolpan — Amphipoda; prof. dr. docent N. Botnariuc — Chironomidae. observatii asupra biologiei si ecologiei popu- lației DE DIKEROGAMMARUS VÎLLOSUS (SOV.)MART. (CRUSTACEA-AMPHIPODA) DIN GOLFUL BAHNA - LACUL PORȚILE DE FIER. DINAMICA STRUCTURII POPULAȚIEI OCTAVIAN CIOLPAN The paper is an introductipn to the field studies on the Wology and ecology of a natural population of Dikerogammarus uillosus (Sov.) Mart, in Bahna bay — lake Porțile de Fier (Danube). Population samples were collected every four weeks by the method of artificial substrates. The scasonal chânges in number and biomass are given as a background of the popu- lation dynamics. Studies covered the age, sex and size structures. Arranging individuals of each sample in size classes showed tiuit rcproduction is high from April to August and ceased in the November—February period. în contextul unor studii desfășurate în golful Bahna — lacul Porțile de Fier I, care au avut ca scop cunoașterea biologiei și a ecologiei unor nevertebrate acvatice pentru identificarea unor grupe de organisme ce s-ar preta eventual unei creșteri intensive dirijate, se înscriu și aspectele legate de cunoașterea amfipodelor, al căror reprezentant, Dikerogammarus villosuă (Sov.) Mart., constituie unul din elementele dominante, ca număr și; biomasă, d r Observațiile au fost efectuate în perioada 17.03.1983 — 16.03.1984, prelevarea probelor făcîndu-se lunar prin metoda substratului artificial (2), (3),, (4), (5). Prezentarea generală a ecosistemului și cea a metodologiei de lucru fac obiectul unei alte comunicări. Materialul colectat a fost analizat din punct de vedere cantitativ sub două aspecte, numeric și gravi- metric, iar valorile medii pe ecosistem prezentate în grafice sînt exprimate prin număr de indivizi și în miligrame de substanță umedă pe un metru pătrat de substrat artificial. : . Dinamica celor doi parametri (fig. 1) ne arată că: u, ■ Evoluția structurii numerice se caracterizează printr-o creștere a numărului pînă în luna iulie (maximul 1181 ex./m2), urmată de o scădere treptată a acestuia către lunile reci ale anului. Distribuția pe clase de lungime a aceluiași parametru (fig. 2) ne relevă dominanța juvenililor (clasele de lungime 1—-5) și reducerea treptată a ponderii indivizilor cu lungime mare la realizarea structurii populației. — Evoluția în timp ă biomasei (fig. 1) și distribuția ei pe clase de lungime (fig. 2) sînt expresia modificărilor în’ timp ale valorilor gravime- trice ale indivizilor și ne arată ponderea diferitelor clase de lungime la realizarea biomasei poptilației, ale cărei variații au ca sens general de evo- luție creșterea treptată pînă în luna iunie (4230,09 mg/m2), după care urmează o scădere' treptată către' luna martie. Se poate constata (fig. 2) că ponderea cea mai mare în realizarea biomasei o au indivizii din clasele 9 — 13 de lungime, care sînt prezenți în structura populației mai ales în lunile reci ale anului. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 129 — 134, București, 1986 130 OCTAVIAN CIOLPAN 131' 2 și a biomasei (B) pe clase de lungime In perioada 17.03.1983-16.03.1984» .03.1984 2S \ ' ’ -----numir 2o« / i ---------— biomosa L___________________________;___IL—_____1 4985 -1984- Fig. 1. —Dinamica numărului de ind'vizi de Dikerogammarus villosus și cea a biomasei lor în perioada 17.03.1983— 16.03.1984. Dinamica lunară a abundențelor relative numerice și gravimetrice distribuite pe clase de lungime (fig. 3 A, B) ne prezintă în mod sugestiv apariția în cadrul populației, într-un procentaj foarte mare (66,20 %), a juvenililor din prima clasă de lungime (1,4—2,0 mm) în luna aprilie, cînd are loc reproducerea masivă de primăvară. Acest procentaj scade trep- tat în lunile mai (37,5 %), iunie și iulie (27,5 %), crește ușor în lunile august și septembrie (33,0 %), pentru ca apoi scăderea să fie mai puternică (3,0 %) în lima noiembrie, iar din luna decembrie (fig. 4) pînă în martie această clasă de lungime să fie absentă. De asemenea se pot constata eliminarea din populație a indivizilor cu lungime mare în perioada caldă (iunie—sep- tembrie) și reapariția lor în lunile reci ale anului (fig. 3, 4). Valorile gravi- metrice urmăresc îndeaproape evoluția structurii pe clase de . lungime a populației de Dikerogammarus mllosus. Datorită reducerii activităților metabolice ale indivizilor populației și deci și mobilității acestora sub influența factorilor de mediu, popularea substratului artificial în perioada rece (decembrie 1983 — martie 1984) a fost foarte redusă; de aceea, structura populației evidențiată pe această cale nu este cea reală. Pentru a obține o imagine mai apropiată de realitate au fost analizate o serie de probe calitative (fig. 4), care ne arată în mod clar aportul claselor mari de lungime (11—16) la realizarea structurii populației atît sub aspect numeric, cît și sub cel gravimetric. Valorile numerice și cele gravimetrice au fost utilizate la calcularea producției și a ratei reciclării (P/B). Pentru studiul structurii pe sexe, populația a fost împărțită în patru grupe de indivizi: juvenili, femele ovigere, femele neovigere și r307. -20 7. •107. 29 ex 14 ex. 11 ex. 15 ex. 90 ex. 192 ex. 185 ex 21.03.1984 24.011984 21.12.1983 24.11.1983 18.10.1983 27.09,1983 722 ex 20.07.1983 19.05.1983 1983 19.08.1983 ...................................... I .. t T^T, 7...................----1983; 0 1 2 3 4 5 6 7 8 910 11 121314151617 1819 0 1 2 3 4 5 6 7 8 91011 12 13141516171819 ■307. 207. 107. Fig. 3. — Bvoluția distribuției numerice (A) și a biomaselor (B), lunar, pe clase de lungime,, în perioada 17.03.1983 — 16.03.1984. 1181 ex. 696 ex. 384 ex. 290ex. 85 ex. 16X06.1983 i i ■5 DIKEROGAMMARUS VILLOSU>S(SOV.) MART. DIN GOLFUL BAHNA 133 .132 Fig. 4. — Structura populației de Dikerogammarus villosus (probe calitative). masculi. ■ Structura..pe baza procentajelor acestor grupe, rezultată din numărul de. 9,367” de Indivizi analizați, este prezentată grafic. în figura 5, din care se poate constata absența femelelor ovigere în perioada noiembrie— februarie. Distribuția abundențelor numerice (%) pentru cele patru grupe (fig. 6) ne relevă că numărul maxim de juvenili a fost realizat în luna iulie, iar numărul maxim de femele ovigere, femele neovigere și masculi a pre- zentat două vîrfuri de intensități diferite în lunile iunie și august. Struc- tura pe se^e, expririîata prin raportul „sex ratio” (fig. 7), ne’ arată că în perioada măi—Septembrie predomină femelele, iar masculii; predomină în perioada octombrie—aprilie. . Fig. 6. — Evoluția pe sexe și grupe de virstă a abundențelor numerice relative. Fig. 5. — Structura pe sexe și grupe de virstă a populației de Dikirogam- marus villosus : 1 — juvenili; 2 — masculi; 3 — femele neovigere ; 4 — femele ovigere. Fig. 7. — Evoluția raportului „sex ratio”. CONCLUZII Dinamica structurii numerice și gravimetrice la populația de Dike- rogammarus villosus prezintă variații de la o lună la alta; maximul numeric este atins în luna iulie și se datorește numărului mare de juvenili, iar maximul biomasei din luna iunie este dat de indivizii adulți (clasele 9—13). Valorile noastre sînt inferioare celor găsite de alți autori (1), care au uti- lizat aceeași metodă de recoltare. Numărul și amplitudinea claselor de lungime variază în raport cu intervalul acoperit de ciclul de dezvoltare al speciei, care pentru amfipodele ponto-caspiene este de 5—6 luni. 5-c. 2592 134 OCTAVIAN CIOLPAN Absența femelelor ovigere în perioada noiembrie—martie denotă, existența unei pauze în reproducere, fenomen întîlnit și la alte specii de. amfipode. BIBLIOGRAFIE . 1. DESSAIX .J.„ ROUX A. L., Crustaccana, 242—252, Suppl. 6, 1980. 2. GRUIA L., CIOLPAN O., 24 Arbeitstagung der IAD Szentendre, Ungarii’ 1984. 3. KHALAF G., TACHET H., Ann. Limnol., 13 (2) : 169—190, 1977. 4. KHALAF G., TACHET H., Bull. Ecol., 9 (1) : 29—38, 1978. 5. ROUX A. L„ TACHET H„ NEVRON M„ Bull. Ecol., 7 (4): 493—496, 1976. APORTUL MICROORGANISMELOR LA EPURAREA APELOR UZATE CU CIANURI ȘI METALE DIN IAZURILE DE DECANTARE ALE UNEI CENTRALE MINIERE DOINA PEPTEA-IONICĂ Primit în redacție la 8 mai 1986 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. 296: The paper prcsents the rcsults of the development of heterolropliic bacteria in the Waste waters from the dccantation ponds in the station of onc of the mining centrals in May— September , 1985 together with the evolution of Chemical parameters. The cohtribution of heterotrophic bacteria in the epuration of waste waters with cianides by estiinating the efficiency of epuration from cianides in țhe microbiological pond (mi- crobian step) is also preSented. Una din problemele majore și dificil de rezolvat ale civilizației con- temporane o reprezintă necesarul de. apă. Fiind din ce în ce mai mult folosit în scopuri industriale, acesta își schimbă proprietățile, devenind incompatibil cu viața acvatică. Ca urmare, este necesară dezvoltarea mai aprofundată a cercetării apelor impurificate tocmai pentru găsirea soluțiilor tehnologice de epurare a acestor ape în scopul asigurării protecției lor (1). Avînd la bază principiul de funcționare a iazurilor biologice, micro - ■organismele heterotrofe sînt cei mai sensibili indicatori ai stării de poluare și. totodată factori de epurare. Principala funcție a bacteriilor heterotrofe ■este degradarea materiei organice, dat fiind echipamentul enzimatic foarte labil. S-ă constatat că acestea pot descompune și unele substanțe toxice (fenoli, cianuri etc.) sau produse greu degradabile (petrol, lignină, ■celuloză) (2). Eficiența proceselor de descompunere bacteriană a substratului ^organic este în funcție de numărul foarte mare al acestora, număr care, la rîndul său, depinde de unii factori de mediu, loc prioritar avînd sursa nutritivă. Ceilalți factori, ca temperatura, pH-ul, concentrația unor sub- stanțe, pot determina inhibarea activității microorganismelor în cazul unor modificări bruște. Pe baza unor calități deosebite ale microorganismelor, ca posibili- tatea schimbării tipului de metabolism în funcție de noua sursă nutri- tivă, proprietatea de adaptare activă față de toxicitatea unor substanțe ca zinc, cupru, cianuri etc., acestea pot fi utilizate în procesul de epurare. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările noastre au fost realizate în anul 1985 in iazurile de decantare ale unei centrale •miniere, ca urmare a rezultatelor pozitive ale experimentelor de laborator din anul 1984. Stația de epurare a fost construită pe sistemul iazurilor biologice cu șicane, reprezentînd o metodă biologică în care procesele oxidoreducătoare sint dominante. Ca urmare, între treapta ■de epurare chimică și treapta cu plante (fig. 1) a fost introdusă treapta microbiană. :St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 135—139, București, 1986 136 DOINA PEPTEA-IONICA 3 APORTUL MICROORGANISMELOR LA EPURAREA APELOR UZATE (37 \ Punctele de colectare a probelor chimice și microbiologice au fost la intrarea (stația 1) și ieșirea (stația 2) din treapta microbiană și la ieșirea (stația 3) din treapta cu pante. Cercetă- rile au fost efectuate în perioada mai—septembrie 1985, Pentru realizarea treptei microbiene- Fig. 1. — Amplasarea stațiilor de recoltare a probelor chimice și microbiologice. s-a utilizat un substrat nutritiv solid (geloză simplă), care s-;a fixat pe fața pdsterioară a- șicanelor, în sensul invers al curentului apei, in scopul fixări) microorganismelor. După șolidifi- carea substratului nutritiv, bazinul s-a umplut cu apă, a cărei concentrație cu cianuri era foarte mică (urme) ; apoi s-a făcut inoculare (50 1 apă + 5,1 bulion + șușa bacteriană). După 48 de ore de repaus s-au stabilit debitul și viteza apei, pH = 8, temperatura = 21°C și, cianuri = = 2,5 mg/1 la intrarea în treapta microbiană. Prelevarea probelor microbiologice s-a făcut în sticle sterile, transportate la laborator în cutie frigider în maximum 24 de ore de la recoltare, pentru a fi prelucrate. Ș-a dețerminat numărul total de germeni heterotrofi la 22°C pe- geloză simplă. Numărul de colonii dezvoltate s-a utilizat în calcularea numărului total de germeni/ml apă (3). : i<: iV .. , , REZULTATE ȘI DISCUȚII /. ■ După amorsarea întregii stații i s-a început । recoltarea probelor în scopul urmăririi funcționării acesteia. : u. ’ ,i ^ Observațiile au început'la 17 mai, cînd numărul germehilorheterb- troff în toate'cele tfei stații înregistrau valori apropiate, iar' cianurile erau fbartd reduse (fig: 2)?Da aproximativ trei săptămâni (4 iunie), de la prima observație,' numărul germenilor, deși era mult mai mare în atâția lyă scăzut evident în stația 2, urmînd o redresare vizibilă în stațiâ 3. Corelat cit evoluția germenilor heterotrofi; s-a constatat. DCOMn (mgO2/l), lucru foarte evident în figura; 2,; precum și(mg/1), care a rezultat iși din degradarea substanței, organice. ; : . h . i,< . g; 'Prezență uhei; cantități mari'de ^oxigen'este: bine relevată atundr cînd' are loc '0 slâbă degradare a materiei Organice, ceea ce s-a evidențiat, la 19 iunie, cînd microflora heterotrofă a fost distrusă că urmare a dever- sării anterioare ai unei cantități mari ide cianuri:; De asemenea) scăderea, temperaturii ca' urmare ai ploilor abundente, din perioada respectivă a împiedicat degajarea clorului'ionic din apă, care a avut o influență negativă, asupra microorganismelor, și plantelor-acvatice.. în acest caz,; numărul germenilor heterotrofi este neglijabil în toate cele trei stații, acompaniat, de un consum biochimic de oxigen și de producerea de amoniu, care au. scăzut simțitor. •. ; , : : După, o nouă reinocuiaie a treptei microbiene (11 iulie), la interval de aproximativ-două șăpțămmi .(29 iulie), situația era aproape similară, cu cea după prima inoculare, adică numărul total ele ger meni a scăzut ca, urmare1 a șocului suportat la concentrații de cianuri, care au înregistrat valori foarte apropiate celor din 4 iunie; ' ' ■ ' La 27 august, cînd cianurile au avut cea mai mare concentrație,, populațiile de. riricroorgahisme, deja acomodate la o anumită concentrație de cianuri, nu au fost .distruse, ci, dimpotrivă, numărul Ipp a crescut ușor, Aceșt.fehQmen este în ștrînfeă corelație cu toți ceilalți factori cjiimici. - , Din rezultatele evoluției microflorei heterotrofe s-a constatat că ’ Din rczultatele observațiilor efectuate în timp de patru luni s-a stabilit care este eficiența de epurare a cianurilor din întreaga stație, deci și din treapta microbiană. Bilanțul asupra eficienței lunare a treptei microbiene (fig. 3) arată că cea mai mare eficiență (%) se înregistrează în luna iunie (41%)^ deși media lunară a numărului total de germeni este mult diminuată din cauza accidentului survenit în perioada respectivă, care adus la distrugerea totală a microflorei heterotrofe. înrestulpericadei, dezvoltarea microorganismelor 5 138 DOINA PEPTEA-IONICA 139 APORTUL MICROORGANISMELOR LA EPURAREA APELOR UZATE heterotrofe justifică această eficiență maximă a treptei microbiene și cre- dem că s-ar fi obținut o eficiență chiar mai mare dacă nu ar fi fost această stare negativă. Tabelul nr. 1 Dinamica germenilor heterotrofi și a unor parametri chimici în iazurile de decantare ale apelor uzate cu cianuri și metale ale unei centrale miniere Data recoltării 17.V | 4.VI 19.VI ll.VH | 29.VII | 27.vin | 14.IX Stația 1 Heterotrofi 1X10’ 1.83X1011 10 1,05 x 10’ 2,5 x IO3 1,66x10’ 1X10’ Cianuri urme 6,4 6,7 8,1 6 20,2 7,2 CCOMn 17,1 36,08 15,9 20,7 13,36 16,44 27,39 NH4- 1,42 1,52 0,55 0,95 0,95 2 0,22 ©a 6,9 6,7 8,4 7,1 6 1,3 — Stația 2 Heterotrofi 6,8x10’ 3xl03 0 5, 43 x IO9 1X103 2,27 X10’ 1,3x10’ Cianuri urme 5,4 4,3 4,7 4 13,2 7 CCOMn 15,6 28,39 14,98 22,4 11 17,9 14,34 NH + 1,51 2,10 0,22 2,15 1,45 1,20 0,14 O8 7,7 6,9 9,9 6,9 6,4 2,7 8,1 Stația 3 Heterotrofi 1,8X10’ 1,58x10? 53 2,76 x 105 2,52x10’ 1,2x10’ 1,4x10’ Cianuri urme 4,2 3,8 3,1 3,4 15,9 ,7 CCOMn 14,21 33,5 15,71 25,07 17,34 13,9 24,21 NH+ 1,48 1,70 0,55 4,10 0,60 2,6 0,28 8,6 8 11,8 8,4 8,5 1,02 5,1 Notă. Heterotrofi (nr./ml), cianuri (mg/1); CGOMn(mgO8/l); NHtpng/l); O2(mg/I). 1. Populațiile de bacterii heterotrofe, pentru a se dezvolta la o con- centrație medie a cianurilor de 8—9 mg/1, au nevoie de o perioadă de aco- modare de cîteva luni, cu condiția existenței unei temperaturi optime de dezvoltare de 20 —25°C. în treapta microbiănă s-a constatat că microflora. heterotrofă rezistă chiar la concentrații de peste 15 mg/1 cianuri. 2. Eficiența medie de epurare a cianurilor în treapta microbiănă (22%) este aproximativ egală ca valoare cu cea obținută în experimentele de laborator (21%), ceea ce înseamnă că eficiența treptei microbiene este cel puțin egală dacă nu chiar mai mare decît cea obținută în experimen- tele de laborator, unde majoritatea factorilor fizico-chimici au fost la para- metrii optimi, fără a influența în mod negativ evoluția microflorei hete- rotrbfe. Autoarea își exprima recunoștința pentru sprijinul acordat de Ana Georgescu în realizarea acestei lucrări, BIBLIOGRAFIE 1. MĂLĂCEA I., Biologia apelor impurificate, Edit. Academiei, București, 1969. 2. ZARNEA GH., Tratat de microbiologic, voi. 2, Edit. Academiei, București, 1985. 3. . * * * Protecția calității apelor, Colecție STAS, Edit. tehnică, București, 1972. Primit in redacție . Institutul de științe biologice la 8 mai 1986 București, Splaiul Independenței nr. 296 Fig. 3. — Eficiența de epurare a cianurilor in treapta micro- biană. O eficiență destul de mare se înregis- trează și în lunile mai (35%) și iulie (29%), cînd există o dezvoltare moderată a micro- florei heterotrofe. Totuși, cantitățile mari de cianuri din iulie—august și-au pus amprenta asupra activității microflorei heterotrofe, cea mai mică eficiență înregistrîndu-se în luna august (4%). în luna septembrie a urmat o revenire ușoară a numărului de germeni totali și a activității acestora,reflec- tată într-o eficiență de 19 %• în ansamblu, eficiența treptei micro- biene în perioada mai —septembrie a fost de 22%. CONCLUZII Luînd în considerare rezultatele obți- nute în treapta microbiănă a stației de epu- rare se constată : Aspecte privind evoluția zooplanctonului din ECOSISTEME DE TIP LACUSTRU REPREZENTATIVE PENTRU DELTA DUNĂRII. BIOMASA : VICTOR ZINEVICI și LAURA TEODORESCU ’ Complex causes bf hydrbchemical and'hydrological origin, the replacement of submersed macrophytes with phytoplankton in 80—85% of the lake ecosystems in the Dailube Delta, induce important modifications of the zooplankton biomass starting with 1981. The average of zooplankton biomass estimated for 1983—1985 is of 5.3 mg/1 wet matter, of about 5—6 times higher than before 1981. In the ecosystems without submersed ma- crophytes the average value of the period 1983—1985 estimated. for each ccosystem Is variable between 3.8 tng/l (Matița) and 13.8 mg/1 (Isacova), exceeding by 5—17 the average values before 1981. In the ccosystem Băclăncști where the primary production is still under development based on the macrophytes, the zooplankton prcsents mucii lower values (Xa = 0.6 ing/l), comparable with the oncs in the Danube Delta before 1981. Cauze complexe de natură hidrochimică și hidrologică determină în ultimii ani modificări importante în structura biocenozei plancțonice a ecosistemelor acvatice de tip stagnant din Delta Dunării, Astfel, începînd din anul 1981, în circa 80—85% din ghiolurile și japșele biomului, rolul determinant al macrofitelor submerse în producția primară este preluat de fitoplancton. în consecință, spectrul taxonornic al zooplanctonului suferă reduceri importante, ca urmare a dispariției formelor fitofile, dominante în vechile condiții ecologice. De exemplu, dacă în perioada 1976—1978 în zooplanc- tonul ecosistemului Roșu existau 191 de taxoni (2), în anii 1982—1984 numărul lor scade la 961. De remarcat însă că aceasta este limita superioară a diversității taxonomice pentru zooplanctonul ecosistemelor lipsite dema- crofite submerse, minima (proprie ecosistemului Isacova) fiind doar de 86 de taxoni. în schimb, în ecosistemele în care principalii producători primari rămîn, în continuare, macrofitele submerse, diversitatea taxonomică a zooplanctonului se menține la cote ridicate. Astfel, de exemplu, în Bă- clănești, cel mai mic dintre ecosistemele studiate, se identifică spectrul taxonomic cel mai numeros (110 taxoni). Scăderea diversității taxonomice a zooplanctonului în ecosistemele cu producție primară asigurată de fitoplancton este compensată printr-o creștere evidentă a densității numerice. Astfel, dacă pentru perioada 1976 — 1978 media aritmetică a densității numerice a zooplanctonului din eco- sistemul Roșu era de 170 ex./l, în perioada 1982—1984 ea crește la 574 ex./l. De menționat însă că aceasta este cea mai scăzută dintre mediile 1 V. Zinevici, Laura Teodorescu și Rodica Rujinschi, Aspecte privind evoluția zooplancto- nului în ecosisteme de tip lacustru reprezentative pentru Delta Dunării. I. Structura calitativă și densitatea numerică, in Lucrările celui de-al IV-lea simpozion „Bazele biologice ale proceselor de epurare și protecție a mediului”, Piatra Neamț, 6—8 iunie 1985 (sub tipar). St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 140—145, București, 1986 2 ' ZOOPLANCTONUL DIN ECOSISTEMELE LACUSTRE ALE DELTEI DUNĂRII 141 ecosistemelor lipsite de macrofite submerse, în timp ce maxima este de aproape trei ori mai mare (1529 ex./l) (ecosistemul Babina). în schimb^ în ecosistemele în care producția primai ă se realizează, în continuare, pe seama macrofitelor submerse (ca, de exemplu, în ecosistemul Băclănești), densitatea numerică se menține la cote reduse (142 ex./l), asemănătoare, celor evidențiate în ecosisteme de tip similar înainte de anul 1981 U Modificarea structurii calitative și a densității numerice a zooplanc- tonului a determinat schimbări importante sub raport gravimetric. Ele sînt prezentate în această lucrare. MATERIAL ȘI METODĂ Analiza biomasei se efectuează diferențiat pe nivele trofice în șase ecosisteme lacustre reprezentative pentru Delta Dunării (Roșu, Isacova, Matița, Babina, Bogdaproste, Băclănești), selecționate pe baza indicelui de similaritate dintr-o gamă de 17 ghioluri și japșe, deosebite ca mărime, amplasare sau stadiu de evoluție 2. Colectarea materialului s-a efectuat lunar (perioada martie— octombrie) timp de trei ani (1983—1985). Fiecare probă provine din filtrarea unei cantități de 75 1 apă colectată pentru fiecare ecosistem în cîte cinci stații, pe trei nivele. Valorile biomasei s-au exprimat în mg/1 substanță umedă. REZULTATE ȘI DISCUȚII Creșterea din ultimii ani a densității numerice a zooplanctonului din ecosistemele de tip stagnant din Delta Dunării se corelează cu o creștere corespunzătoare a biomasei. Media aritmetică a biomasei zooplanctonice pe perioada 1983 —1985, calculată pentru toate cele șase ecosisteme, este de 5,3 mg/1 substanță umedă. Comparînd aceste cifre cu media anilor 1976—1978, calculară pentru ecosistemele Roșu (0,8 mg/1) și Por cu (1,1 mg/1), sau a anilor 1977 — 1978 pentru ecosistemul Puiu (2,3 mg/1) (1), (2), (3), creșterea apare evidentă- \ : Cercetări efectuate timp de mai mulți ani asupra zooplanctonului din complexul Matița-Merhei (4) localizează momentul declanșării acestor modificări în 1981. în acel an, biomasa zooplanctonului din ecosistemul Merhei crește de la 0,7 mg/1 (cît se înregistrase în 1980) la 6.3 mg/1, iăr în Matița de la 1,3 la 6,6 mg/1, Noi creșteri șe constată în 1982 (8,2 mg/1 în Merhei și 7,3 mg/1. în Matița) și parțial în 1983 (9,4 mg/1 în Merhei). Dinamica mediilor anuale pe perioada 1983—1985, calculate global pentru cele șase ecosisteme, evidențiază faptul că anul 1983 reprezintă un moment de vîrf în evoluția cantitativă a zooplanctonului (10,9 mg/1). în 1984 se înregistrează o scădere puternică (2.3 me’/l) făiă a se ajunge la valorile existente înainte de 1981, pentru ca în 1985 să se evidențieze o ușoară creștere față dc anul anterior (2,8 mg/1). Dintre ecosistemele lipsite de macrofite submeise, cea mai scăzută medie a perioadei 1983 —1985 seînregisti cază în Matița (3,8 mg/1); maxima, 2 V. Zinevici, Rodica Rujinschi, C. Rujh/schi și Laura Teodorescu, Analiza similarității zooplanctonului consumator primar (c,) al principalelor ecosisteme de tip lacustru din Delta Dunării, în Lucrările celui de-al IV-lea simpozion „Bazele biologice ale proceselor de epurare și protecție a mediului”, Piatra Neamț, 6—8 iunie 1985 (sub tipar). ■w, 142 VICTOR ZINEVICI șl LAURATEODORESCU ' . : 3 4 ZOOPLANCTONUL DIN ECOSISTEMELE LACUSTRE ALE DELTEI DUNĂRII 143 proprie ecosistemului Isacova (13,9 mg/1), depășește de 3,6 ori minima men- ționată, fiind în același timp de 17 ori, mai mare, decîț media perioadei 1976—1978 pentru ecosistemul Roșu. în schimb,.zooplanctonul ecosiste- mului Băclănești prezintă o biomasă redusă (Xa.±=.0,6 mg/1) comparabilă cu cea întîlnită în ecosistemele lacustre ale Deltei Dunării înainte de 1981.' Media densității numerice a zooplanctonuiui^ calculată pe perioada' 1983—1985 pentru toate cele șase ecosisteme; este de 4,8 mg/1. Dinamica pe ani prezintă maxima în 1983 (10,2, mg/1) și minima în 1984 (1,8 mg/1). Analiza mediei celor trei ani situează detașat pe primul loc ecosistemul Isacova (12,8 mg/1); urmează, în ordine, ecosistemele Roșu (5,4 mg/1), Babina (3,6 mg/1), Matița (3,3 mg/1), Bogdaproste (3,1 mg/1) și Băclă- nești (0,5 mg/1) (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Biomasa (mg/1 substanță umedă) și abundența biomasei zooplanctonuiui in ecosisteme de tip lacustru din Delta . Dunării Ecosistemul Anul Total mg/1 Abundența Ciliata Tesia- cea Roti- fera Lamelli- branchia Clado- ceia Ostra- coda Cope- poda 1983 11,487 0,06 0,02 0,06 1,30 0,04 91,78 .— 6,80 Roșu 1984 3,144 0,19 1,53 0,03 82,76 — 15,43 1985 1,718 0,64 0,17 6,81. 0,35 69,85 — . 22,18 Xa 5,447 0,15 0,04 1,93 0,07 87 „73 — 10,08 1983 29,866 0,01 0,003 0,88 .0,003 92,48 0 ,06 6,57 Isacova 1984 3,707 0,92 0,08 5,75 , 0,03 72,72 0 ,19 20,31 1985 4,704 0,13 0,08 3,57 0,02 82,75 — 13,45 xa 12,750 0,11 0,02. 1,69 .0,01 89 ,36 0,06 8 ,75 1983 5,538 0,11 0,,04 3,29 0,33 71,35 —— 24,88 Matița 1984 1,788 0,06 0,17 7,10 0,17 63,65 0,03 28,91 1985 2,611 0,38 0,04 1,99 0,23 76,48 0,01 20 ,87 Xa 3,311 0,18 0,06 3 ,62 0,24 71,31 0,01 24,58 1983 5,069 0,06 0,22 4,46 0,65 69,66 1,87 23 ,08 Babina 1984 1,726 1,39 0,17 11,12 0,23 68 ,72 0,35 18,02 1985 3,943 0,23 0,08 5,17 0,28 79 ,73 14,51 xa 3,565 0,34 0,14 5,81 0,45 73 ,13 0,95 19,19 1983 8,416 0,02 0,11 4,53 2,47 0,02 81,56 0,04 13,71 Bogdaproste 1984 0,527 0,01 0,57 0,004 37 ,37 3,80 50,78 1985 0,314 — 0,95 11,45 0,03 39 ,48 0,01 48,08 xa 3,071 0,03 0,16 4,66 0,03 77 ,50 0,26 17,36 Băclănești 1983 0 ,689 — 0,87 1,63 4,35 — . 66,77 2,47 25,54 1984 0,184 — 5,43 — 32,07i 1,09 59 ,78 1985 0,540 — 1,30 2,04 0 ,02 76 ,83 1,30 18 ,51 Xa 0,464 — 1,08 3,66 0,01' 65 ,73 1,94 27,58 Creșterea biomasei zooplanctonice ș-a realizat nu numai prin creș- terea densități numerice, ci și prin înlocuirea formelor fitofile, de talie mică, cu forme specifice apelor cu încărcare organică, de talie mai mare. Dintre grupele de organisme aflate în, componența zooplanctonuiui Cj, cladocerele se detașează net de celelalte componente prin aportul de- osebit de mare adus la biomasa totală (tabelul nr. 1). ; ; ■ Tabelul nr. 2 Speciile dominante ca biomasă în zoo- planctonul unor ecosisteme de tip lacustru din Delta Dunării Consumatorii primari (cx) Consumatorii secundari (c2) Testa cea Rotifera Arcella arenaria Asplanchna herricki Rotifera A. priodonta Brachionus A. sieboldi calyciflorus Cladoeera anuraeiformis . Leptodora kindti B. diversieornis Polyphemus B. leydigi țriden- ■ pediculus tatus Copepoda Synchaeta oblonga Copepodiți IV—V S. pectinata Cyclopida g. sp. Cladoeera Acanthocyclops Alona rectangula biseiosus A. quadrangularis A.languidus Bosmina coregoni A. languidoides B. longirostris languidoides Camptocercus ■ A. vernalis reciirostris Cyclops vicinus Chydorus sphaericus bicinus Daphnia cucullata D.cucullata Eucyclops macruroides kahlbergensis D.galeata . D. orghidani macruroides E. macruroides denticulatus Eurycercus l amellatus intermedius Moina brachiata E.macrurus M. macropoda macrurus E. serrulatus M. micrura ■. Pleuroxus aduncus Simocephalus veiulus serrulatus Macrocyclops albidus Macrocyclops sp. Copepoda Mesocyclops crassus Nauplii g. sp. Copepodiți I—III g. sp. Copepodiți V—VI Diaptomida g. sp. Eudiaptomus gracilii Eurytemora velox Heterocope caspia Harpaelicoida g.sp. De asemenea, lista taxonilor dominanți în biomasa zooplanctonuiui Cj evidențiază aportul determinant al grupului menționat (tabelul nr. 2). Media biomasei zooplanctonuiui c2 în perioada 1983—1985 pentru cele șase ecosisteme este de 0,5 mg/1. Dinamica pe ani prezintă maxima în 1983 (0,8 mg/1) și minima în 1984 (0,3 mg/1). Analiza pe ecosisteme situează 144 1 : : ■ VICTOR ZINEVICI și LAURA TEODORESCU' ' ' ■ 5 detașat pe primul loc ecosistemul Isacova (1,1 mg/1); urmează, în ordine, ecosistemele Babina (0,6 mg/1), Matița și Roșu (cu cîte 0,5 mg/1), Bogda- proste (0,3 mg/1), iar pe ultimul loc ecosistemul Băclănești (0,1 mg/1) (tabelul nr. 3). Tabelul nr. 3 Biomasa (mg/1 substanță umedă) și abundența biomasei zooplanc- tonului c3 în ecosisteme de tip lacustru din Delta Dunării Ecosistemul Anul Total mg/I Abundența Roli- fera Clado- cera Cope- poda 1983 0,749 1,74 16,42 81,84 Roșu 1984 0,250 12,00 58,80 29,20 1985 0,382 27,49 15 ,97 56,54 xa 0,460 10,65 23,91 65 ,44 1983 1,521 11,44 17,88 70,68 Isacova 1984 0,733 17,60 11,32 71,08 1985 1,082 24,58 34,85 40 ,57 xa 1,112 17 ,09 21,94 60,97 1983 0,585 14,53 7,86 77,61 Matița 1984 0,418 13 ,88 67,46 18 ,66 1985 0,498 5,62 42,37 52,01 xa 0,500 11,40 36,00 52,60 1983 0,810 14,57 35,31 50 ,12 Babina 1984 0,514 73 ,35 24,70 1,95 1985 0,633 63,99 20,69 15 ,32 xa 0,652 46,01 27,76 26,23 1983 0,898 19 ,38 26,50 54,12 Bogdaproste 1984 0,032 — 9,37 90,63 1985 0,054 51,85 — 48,15 \ Xa 0,327 20,49 24,46 55,05 1983 0,119 18,49 48,74 32,77 1984 0,009 — 44,44 55,56 Băclănești 1985 0,171 — — 100,00 xa 0,100 7,00 21,00 72,00 ZOOPLANCTONUL DIN ECOSISTEMELE LACUSTRE ALE DELTEI DUNĂRII 145 Media biomasei zooplanctonice calculată pentru perioada 1983 — .1985 este de 5,3 mg/1 substanță umedă, valoare de 5—6 ori mai mare decît cele existente înainte de 1981. în ecosistemele lipsite de macrofite submerse, mediile perioadei 1983—1985, calculate pe ecosisteme, variază între 3,8 mg/1 (Matița) și 13,9 mg/1 (Isacova), depășind de 5—17 ori mediile determinate înainte de 1981. în ecosistemul Băclănești, unde producția primară se realizează, în continuare, pe seama macrofitelor submerse, zooplanctonul prezintă o biomasă mult mai mică (Xa = 0,6 mg/1), comparabilă, ca ordin de mărime, cu cea existentă în Deltă înainte de 1981. BIBLIOGRAFIE 1. GODEANU ,S„ ZINEVICI V., Structura și funcționarea zoocenozei planclonice din Japșa Porcu (Delta Dunării ), St. cerc, biol., Seria biol, anim., 31 (1) : 58—61, 197p. 2' GODEANU S., ZINEVICI V., Dinamica și specificul producției și productivității zooplanc- tonului ghiolului Roșu (Delta Dunării), in Producția și productivitatea ecosistemelor acvatice, Edit. Academiei, București, 1981, 116—126. \ '3. GODEANU S., ZINEVICI V., Composition, dynamics and production of Rotaloria in the plankton of the Danube Delta, Hydrobiologia, Hague, 104 : 247—257, 1983. ■4. ZINEVICI V., TEODORESCU LAURA, Bugetul energetic al zooplanctonului din ghiolurile Matița și Merheiul Mare (Delta Dunării), Delta Dunării, Muzeul Delta Dunării, Tulcea, 1 : 1986. .Primit in redacție Institutul de științe biologice la 8 mai 1986 București, Splaiul Independenței nr. 296 Valorile biomasei zooplanctonului c2 din ecosistemele Roșu, Isacova, Matița, Bogdaproste și Băclănești sînt determinate în mod hotărîtor de aportul copepodelor, în timp ce în zooplanctonul c2 al ecosistemului Babina pe primul loc se află rotiferele (tabelul nr. 3). Rolul determinant al copepodelor în stabilirea biomasei zooplanctonului c2 reiese, de asemenea, din analiza listei taxonilor dominanți (tabelul nr. 2). CONCLUZII Cauze complexe de natură hidrochimică și hidrologică, înlocuirea producătorilor primari de tip macrofitic cu fitoplancton în 80—85% din ecoșistemele de tip lacustru din Delta Dunării determină, ’ începînd din 1981, modificări importante ale biomasei zooplanctonuliii. 2 COPEPODE IN ZOOPLANCTONUL DUNĂRII 147 STRUCTURA CANTITATIVĂ STRUCTURA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ A COPEPODELOR ÎN ZOOPLANCTONUL DUNĂRII — ZONA DE INTRARE ÎN DELTĂ (1981-1985) LAURA TEODORESCU și VICTOR ZINEVICI Copepods, without having a high specific diversity, bring their contribution to the nu- meric density, mainly zooplankton biomass in the lower part of the Danube. As food source with high nutritive vahie, they influence the fish productivity. Studiul copepodelor din Dunăre înainte de divizarea ei la ceatalui Izmail în brațele Chilia și Tulcea și înainte de separarea brațului Sulina de brațul Sfîntu Gheorghe la ceatalui Sfîntu Gheorghe relevă aportul aces- tora la dezvoltarea bazei trofice a fluviului. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările s-au efectuat pe o perioadă de cinci ani (1981 — 1985), recoltările de probe- realizîndu-sc lunar, începînd din primăvară (aprilie—mai) pînă în toamnă (octombrie). Biomasa s-a calculat in funcție de greutățile medii ale speciilor de copepode care au fost, preluate din literatura de specialitate. REZULTATE ȘI DISCUȚII STRUCTURA CALITATIVĂ Structura calitativă a copepodelor din zooplanctonul celor două, secțiuni studiate (fig. 1) prezintă o specificitate redusă (14 specii la ceatalui Izmail și 16 specii la ceatalui Sfîntu Gheorghe) cu minime în 1981 și maxime în 1985. Comparativ cu diversitatea zooplanctonică totală, cea a copepodelor reprezintă numai 3,80—11,54% pentru Dunăre la ceatalui Izmail și ceva mai ridicată pentru Dunăre la ceatalui Sfîntu Gheorghe (7,59—14,77%).. Referindu-ne la formele constante, care reflectă stabilitatea grupului studiat în zoocenoza planctonică, acestea sînt comune celor două ceataluri (nauplii g. sp.; copepodiți stadiul I—III g. sp.; Acanthocyclops vernalis), la ceatalui Sfîntu Gheorghe adăugîndu-se și copepodiți stadiul IV—V (Cyclopida g. sp.); ele reprezintă 21,43% din diversitatea specifică totală, a copepodelor de la ceatalui Izmail și 25% din cea de la ceatalui Sfîntu. Gheorghe. St. cerc, biol., Scria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 146 — 150, București, 1986 Densitatea numerică. Cu excepția anului 1982, cînd s-au înregistrat valorile minime, densitatea numerică totală a zooplanctonului scade din 1981 (an cu debite crescute ale apelor) spre 1985 la ambele ceataluri. Nu Fig. 1. — Variația spectrului taxonomic al copepodelor în raport cu cea a zooplanc- tonului total la ceatalui Izmail și cea- talul Sfîntu Gheorghe. mg. s um. /m Fig. 2. — Dinamica densității numerice a copepodelor la ceatalui Izmail (I) și cea- talul Sfîntu Gheorghe (II) în raport cu cea a zooplanctonului total. același lucru putem spune însă cercetînd evoluția numerică, în timp, a cope- podelor (tabelul nr. 1). Valorile maxime în ambele secțiuni se întîlnesc în anul .1983, an în care copepodele reprezintă 52,64% din totalul numărului de zoo- plancteri la ceatalui Izmail și 50,99% la ceatalui Sfîntu Gheorghe (fig. 2). Dinamica în spațiu și în timp a copepodelor studiate îh Dunăre în :zona celor două ceataluri, deși este asemănătoare, totuși este specifică con- dițiilor hidrologice ale fiecărui an în parte. Ca întreg zooplanctonul, a cărui componentă principală este, grupul Copepoda este supus acțiunii unei serii de factori: viteza curentului apei, debit, temperatură, aportul afluenților Dunării la ceatalui Izmail și al deltei la ceatalui Sfîntu Gheorghe. Ăportul copepodelor la zooplanctonul Dunării a evoluat pozitiv din .anul 1958 pînă în prezent, în sensul creșterii densității numerice de la un an la altul (4), (5). Comparând datele noastre cu cele din literatură, se constată că, în timp ce pe brațul Sulina media densității numerice a copepodelor din luna octombrie pentru anii 1958—1959era de 1660 ex./m3 (1), media anilor 1981—1985 pentru aceeași lună este de 7692 ex./m3'. La ceatalui Sfîntu Gheorghe; în anul 1976 s-au întîlnit în luna august 9000 ex./m3 (2), (3), valoare cu mult mai mică decît cea găsită de noi în perioada 1981-1985 (86054,8 ex./m3). Biomasa. Biomasa zooplanctonică totală evoluează proporțional cu densitatea numerică, valorile cele mai mari înregistrîndu-se tot în anul 1983 (tabelul nr. 2). însemnătatea aportului copepodelor la realizarea 148 150 LAURA TEODORESCU și VICTOR ZINEVICI 5 biomasei zooplanctonice este mult mai mare decît la realizarea densității numerice, variind între 31,79 și 64,49% pentru ceatalul Izmail și între pentru ceatalul Sfîntu Gheorghe (fig. 3). Deci, cu excepția 39,81 și 74,12% ceatalul Izmail (I) și ceatalul Sfîntu Gheor- ghe (II) în raport cu cea a zooplanctonuiui total. minimelor înregistrate în anul 1981, aportul copepodelor la realizarea bio- masei zooplanctonice din Dunăre în cele două secțiuni studiate depășește valoarea de 50 % (menționăm că cea de-a doua minimă înregistrată la ceatalul Sfîntu Gheorghe în 1985 este de 48,73%), ajungînd în ceatalul Sfîntu Gheorghe pînă la valoarea de 74,12%. Maximele înregistrate în anul 1983, atît pentru număr cît și pentru biomasă, sînt o consecință a scăderii progresive a curentului apei și a lipsei unor viituri importante, ceea ce a determinat creșterea aportului orga- nismelor de tip stagnant (cladocere, copepode) în dauna celor de tip flu- viatil. CONCLUZII 1. Comparativ cu numărul total de specii zooplanctonice, copepodele au o specificitate redusă. 2. Densitatea numerică a copepodelor ajunge pînă la 52,64% din to- talul numărului de zooplancteri la ceatalul Izmail și la 50,99% la ceatalul Sfîntu Gheorghe. 3. Aportul copepodelor la realizarea biomasei zooplanctonice în zona ceatalului Izmail și ceatalului Sfîntu Gheorghe poate depăși 50% din zooplanctonul total, ajungînd pînă la 64,49% și, respectiv, 74,12%. 4. Procentul mare al copepodelor în realizarea densității numerice și mai ales al biomasei zooplanctonuiui total reflectă importanța acestui grup în circuitul biologic al Dunării în sectorul ei inferior. BIBLIOGRAFIE 1. POPESGU V., Studiul hidrobiologic al brațului Sulina, Hidrobiologla, IV : 215—255, 1963. 2. POPESGU-MARINESGU V., Zooplanctonul zonei de vărsare a brațelor Dunării și avandeltei în perioada 1910—1973, Peuce,. 3. POPESCU-MARINESCU V., ELIAN-TALĂU V., PRUNESCU-ARION E., Studiul planc- tonului și bentosului apelor Dunării in zonaTulcea-Siret, Hidrobiologia, 16 : 215—225, 1980. 4. ZINEVICI V., ARION E„ TEODORESCU L., Das Zooplanktondes des rumănischen Ab- schnittes der Donau (Stiomkilometer 970 und 80) im Jahre 1981, Wissenschaftliche Kurz- refcrate, Internationale Arbeitsgemeinschaft Donauforschung der Societas Internationalis Limnologiac, Wien, 1982, 130—-133. 5. ZINEVICI V., ARION E„ TEODORESCU L., Daten betrefend das Zooplankton der Donau aus der Zone ihres Eintritts ins Delta in der Zeitspanne 1981—1983, 24 Arbeitstagung der IAD, Szenteiidre/Ungarn, 1984, 103—106. Primit în redacție Institutul de științe biologice la 8'mai 1986 București, Splaiul Independenței nr. 296 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA FAUNEI ACVATICE DIN REȚEAUA HIDROGRAFICĂ DIN DEALUL LA CARIERĂ (ALLAH-BAIR), DOBROGEA ELENA PRUNESCU-ARION și VICTORIA TATOLE The paper includes data about the composition of the aquatic fauna of the sources and upper reaches of the brooks Crucea and Boascic on the Dealul La Carieră hill (Allah- Bair) in central Dobrudja (southeastern România), the similarity index of the studied biotopes and some considerations about the relations between thenumber of species and that of specimens. Dealul La Carieră (Allah-Bair) este situat în centrul Dobrogii (1), între localitățile Băltăgești la sud, Gălbiori la nord-est și Crucea la nord- vest. Format din calcare jurasice dispuse discordant peste șisturi verzi (1), pe care s-a instalat o pajiște stepică cu o floră aparte (cu endemisme), Dealul La Carieră a fost declarat rezervație naturală în 1980. Rețeaua hidrografică a Dealului La Carieră este reprezentată prin izvorul Allah-Bair, pîrîul Allah-Bair, izvorul Crucea, pîrîul Crucea, pîrîul Boascic. Menționăm că acești biotopi nu au fost studiațipînă în prezent din punct de vedere faunistic. MATERIALUL ȘI METODA DE CERCETARE Materialul provine din probele prelucrate în lunile iunie, august și septembrie 1980 și 1981 din stații stabilite în fiecare din unitățile hidrografice enumerate. Prin metodele hidrobiologice utilizate în mod curent de către hidrobiologii români au fost prelevate probe cantitative și calitative; materialul biologic a fost prelucrat și determinat în laborator. Pentru a stabili gradul de asemănare al compoziției fauniștice din biotopurile analizate, ■ 2c am aplicat indicele de similaritate Sorensen (2) : QS = 100—:—-, pe baza căruia am alcătuit a+b matrice și am elaborat dendrograme. REZULTATE ȘI DISCUȚII Din materialul studiat au fost identificați taxonii prezentați în ta- belul nr. 1. Din analiza tabelului nr. 1 reies următoarele : Izvorul Allah-Bair este un izvor limnocren cu un substrat calcaros, în care Gammarus balcanicus, specia dominantă, formează un covor viu ce se observă cu ușurință datorită limpezimii apei. Componența faunistică a acestui biotop este relativ bine reprezentată nu atît prin numărul de specii, cît prin numărul de indivizi (fig. 1). St; cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 151 — 155, București, 1986 MM 152 ELENA PRUNESCU-ARION și VICTORIA TATOLE 2 între organismele întîlnite menționăm pe briofitul Eonticola chichi- Lom, care oferă condiții favorabile dezvoltării majorității dintre animale, pe care le enumerăm: Euplanaria lugubris (turbelariate), Nais elinguis, Psammoryctides barbatus (oligochete), Ilyocypris braedi, Ilyocypris iner- Tabelul nr. 1 ; . Taxonii identificați în biotopii analizați Taxoni Izvorul Allah- Bair Pîrîul Allah- Bah- zvorul Crucea Piriul Crucea Pîrîul Boas- cic Fonticolachichikovi Hydra sp; + " 1 . + ■' Euplanaria lugubris + Năis elinguis Nais communis + + Limnodrilus hoffmeisteri Limnodrilus Udekemia- ' + + + nus + Limnodrilus sp. , + Eiseniella sp. Eiseniella tetraedra Psammoryctides + + barbatus Erpobdella octoculata + + ■ + Haemopsis sanguisuga Radix peregra + + + Physa acuta Galba truncatula + + + Ilyocypris braedi + Ilyocypris inermis + Candona neglecta . + + Acanthocyclops viridis Eucyclops serrulatus Paracyclops fimbriatus + + + Gammarus balcanicus + + + + + Baetis buceratus + + + Cloeon dipterum Isotomurus palustris + + + Nepa cinerea + + Notonecta glauca + Corixa sp. + Anisopsis sp. + Sigara sp. + Lacophylus sp. + Dytiscus sp. + Dolichopus sp. + Eulalia sp. + Dixa sp. 4- + Irichocerca sp. + Ulomyia sp. + Bezzia sp. + ' + Tanytarsus exiguus ■■ +- Prodiamesa olivacea Micropsectra praecox + Procladius choreus Chironomus plumosus + + Cârassius auratusgibeli : t Rana ridibunda 1 + :8 FAUNA ACVATICĂ DIN DOBROGEA'. 153 mis și CandOna neglecta (ostracode), Eucyclops serrulatus (copepoda) și larve de Baetis buceratus, Cloeon dipterum (efemeroptere), Bezzia sp. (ceratopogonide), Tanytarsus exiguus, Prodiamesa olivacea, Micropsectra praecox, Procladius choreus (chironomide). Pîrîul Allah-Bair. Din izvorul Allah-Bair se scurge lent un fir de apă care concură la constituirea unui biotop oarecum asemănător cu cel de la izvor, avînd tot un substrat cu structură calcaroasă, la care se adaugă •existența detritusulur vegetal mărunt. Analizînd componența calitativă a speciilor ‘de organisme, pe par- •cursul acestui pîrîu, de la izvor la vărsarea sa în rîul Boascic, se observă o sărăcie evidentă (fig. 2) atît a numărului de specii cît și a numărului de Nr. specii 3,0- » 2,9- ’ 2,8- 2,7- ‘ 2,6 2,5- SA 2^ kNr. Indivizi t,4- A V ¥ 2 > 5 Nr statiei i,2 2,1 1,0 A» 0,7 3 Z 2 3 4 5 Nr. stației 1—Izvorul Allah-Bair 2-Pîrîul Allah-Bair 3- Izvorul Crucea 4-Pîrîul Crucea Fig. 2. — Dendrograma biotopu- rilor realizată pe baza indicelui de similaritate. Fig. 1. — Relația specii și numărul dintre numărul de de indivizi în stațiile studiate. indivizi. în zona dinspre izvor, în prezența briofitului Ponticola chichilcovi, continua să domine numeric Gammarus balcanicus, urmate de ISuplanaria lugubris (turbelariate); cu cît rîul curge spre aval, apar larve de Baetis buceratus (efemeroptere), Bestia sp. (ceratopogonide), Procladius choreus (chironomide). Alte specii care apar în acest biotop sînt Limnodrilus hoffmeisteri (oligochete), Erpobdella octo'culata (hirudinee), Radix peregra, Physa acuta (gasteropode). H ^5^ 154 ELENA PRUNESCU-ARION șl VICTORIA TATOLE 4 Deoarece lungimea pîrîului este de numai cîteva sute de metrir considerăm că faima acestui biotop este o faună de tranziție, alcătuită din elementele din izvor, care supraviețuiesc selectiv noilor condiții, la care se adaugă alte elemente. Izvorul Crucea, situat în canionul Boascic pe un substrat de șisturi verzi, este tapetat cu mușclii aparținînd speciilor Pelliafabrioniana, Bar- bula reflexa și Bryum sp. . ■ După cum se observă din figura 1, componență faunistică a acestui' biotop, comparativ cu cea a izvorului ĂllăUrBăir, este mult mai săracă, atît ca niimăr de indivizi cît mai ales ca specii. Este prezent și dominant. Gammarus balcanicus, alături de care s-au găsit, în număr foarte redus, Eiseniella tetraedra și Limnodrilus hoffmeisteri (oligochete), Radix peregra- (gasteropode), Paracyclops fimbriatus (copepode), larve die Bixa sp. și culicide. Pîrîul Crucea se alimentează din izvorul Crucea și se .varsă în pîrîul: Boascic. Are un debit sărac și, la fel ca pîrîul Allah-Bair, are o lungime de cîteva sute de metri. în biotopul respectiv s-au întîlnit larve de Baetis- buceratus (efemeroptere), urmate de Gammarus balcanicus (gamaride) și Physa acuta (gasteropode). Pîrîul Bdascic străbate Dealul Allah-Bair (datele pe care noi le pre- zentăm referitoare la componența faunistică sînt limitate la zona inclusă, în rezervația naturală Allah-Bair). Pîrîul se deosebește de celelalte unități acvatice prezentate prin aceea că are un substrat pietros mîlit cii un curent al apei mai lent, un debit al apei măi mare, care au oferit, condiții bune' pentru dezvoltarea organismelor caracteristice cu un curs lent .său chiar stagnant. Astfel s-au găsit ca dominante oligochetele .reprezentate prin Limnodrilus hoffmeisteri, Nais communis, Limnodrilus uăekemianus, Limnodrilus sp., Eiseniella sp., urmate de diferitele larve de insecte, dintre care enumerăm pe Cloeon dipierum (efemeroptere), Nepa. cinerea, Corixa- sp., AnisOpsis sp.,. Sigara sp. (heteroptere), Bytiscus sp., Lacophylus sp. (coleoptere), ceratopogonide, chironomide, culicide etc. și moluștele Radix peregra, Physa acuta, Galba truncatula etc. Acestora li se adaugă copepode,. ostracode, gamaride etc., ca și vertebratele Carassius auratus gibelio (pești) și Rana ridibunda (batracieni). ■ Ținînd seama de concepțiile lui A. Thienemann (4) și (B. Stugren (3), precum și din datele noastre obținute în urma cercetării; făunei din aceste izvoare și pîraie, rezultă următoarele : componența faunistică este cu atît mai variabilă cu cît condițiile de existență oferite de biotop sînt și cele mai diferite; numărul de indivizi poate atinge un maxim exagerat numai în cazul unui biotop cu puține specii (de exemplu cele de izvor); în cadrul biotopurilor cu numeroase specii interacționează factorii limitativi pentru fiecare specie, controlînd efectivul populației în anumite limite. Pentru ilustrarea și mai sigură a comparării biotopurilor analizate în ceea ce privește componența lor faunistică, s-au calculat și elaborat dendograme pe baza indicelui de similaritate Sorensen. Din figura 2 se poate observa afinitatea celor cinci biotopi, exprimată, prin modul în care ei se grupează : biotopul izvor Crucea (3) cu biotopul, pîrîu. Crucea (4), biotopul izvor Allah-Bair (1) cu biotopul pîrîu Allah-Baii (2) și independent biotopul pîrîului Boascic. 5 FAUNA ACVATICA DIN DOBROGEA 155 După cum reiese din valorile calculate (0,5), gradul de afinitate între biotopi este foarte redus și se încadrează în categoria nesemnificativ. CONCLUZII 1. Au fost analizați, sub aspectul componenței faunistice, cinci bio- topi aparținînd rețelei hidrografice Crucea-Boascic din perimetrul rezerva- ției naturale Allah-Bair. 2. Cele două izvoare Allah-Bair și Crucea și pîrîul Boascic se deta- șează ca biotopi independenți; pîrîul Allah-Bair și pîrîul Crucea ț»ot fi considerați biotopi de tranziție. 3. Gradul de asemănare al componenței faunistice în cele cinci bio- topuri se încadrează în limite nesemnificative. BIBLIOGRAFIE 1. BĂRBULESCU AURELIA, Anal. Univ. Buc., Șt. Nat. Geogr., Buc., 1964. 2. SOKALR R., SMEATH P. H., Principles of numerical of taxonomy, San Francisco, 1963. 3. STUGREN B., Bazele ecologice generale, Edit. științifică și enciclopedică, București, 1982. 4. THIENEMANN A., Arch. Hydrobiol., Hamburg, 35, 1956. Primit în redacție la 8 mai 1986 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. S96 ERORI PRIVIND RĂSPÎNDIREA UNOR SPECII DE PĂSĂRI ÎN ROMÂNIA (II) DIMITRIE RADU < , ( The article reprcsents the second part of a cycle treating the errors existing in the foreign ornithological literature published from 1951 up to 1984, dealing with the situation of ’ the - geographical spreading areas and the period of the presence of some bird species in Romania. This article analyses species belonging to the: folloWing orders : Țari/brznes, Charadriiforntes, Gruiformes. în această lucrare analizam în continuare ordinele Lariformesr Charadriiformes și Gruiformes. Oră. LARIFOEMES Larus argentatus (pescărușul argintiu),: pasăre sedentară pentru România, frecventă îndeosebi în localitățile litoralului Mării Negre ca specie antropofilă, dar și în Delta Dunării și pe falezele marine, a fost identificat recent cuibărind și în București pe acoperișurile clădirilor (D. Radu, 1978, 1980 a și b, 1981 a), precum și în alte localități din inte- riorul țării (D. Radu, 1981 b). Specia nu este menționată decît pe litoralul marin (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979); nu apare consemnată deloc la noi (K. H. Voous, 1960, 1962)1; figurează ca specie sedentară numai pe litoral (B. Bruun, 1967; W. Makatsch, 1974) sau ca specie sedentară- pe litoral, iar ca pasăre de iarnă în restul țării (B. Bruun și colab., 1971; Heinzel și colab., 1972). Larus ridibundus (pescărușul rîzător) este o, specie de vară comună- la noi, cuibărind în regiunile joase cu bălți și stufărișuri, mai ales în Delta Dunării. Pe întreg teritoriul țării se întîlnesc, în trecere, populații clocitoare din nordul arealului. Exemplare izolate pot ierna în preajma- apelor neînghețate. Specia apare a fi răspîndită pe tot teritoriul României, inclusiv în Carpați (W. Makatsch, 1974). Larus minutus (pescărușul mic) este în general pasăre de pasaj pentru. România, dar și clocitoare în număr relativ redus pe un areal ce se limi- tează la vecinătatea lacurilor dobrogene. Specia figurează doar ca pasăre de iarnă la Marea Neagră (G. P. De- mentiev și colab., 1951). 1 Autorul consideră populațiile de pescăruși argintii existente la noi aparținînd speciei Larus fuscus, opinie pe care nu o împărtășim, acestea fiind în realitate populații ale speciei Larus: argentatus. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 156 — 162, București, 1986 2 ERORI PRIVIND RĂSPÎNDIREA UNOR PĂSĂRI IN ROMANIA (II) 157 Larus genei (pescărușul cu ciocul subțire) cuibărește în țara noastră în număr limitat, îndeosebi în lagunele marine, urmînd ca toamna să mi- greze spre sud, - ■; ■ ' , Specia nu apare cuibărind în- România (W. Makatsch, 1974), ■ Larus eanus (pescărușul sur) este menționat la noi toamna, iernînd în regiunea apelor neînghețate din vecinătatea litoralului, iar primăvara se reîntoarce în ținuturile nordice, unde cuibărește. Nu apare să atingă România în migrația de iarnă (R; Peterson și colab., 1957, 1961,1969, 1972, 1979). Larus fuscus (pescărușul negricios) sosește în țara noastră încă de la sfîrșithl verii pentru â ierna mai ales în zona litoralului marin, urmînd că primăvara să se reîntoarcă în locurile de cuibărit din ținuturile nordice. Rare exemplare imature mai pot fi întîlnite și vara. Specia figurează ca pasăre clocitoare pe litoralul marin (K. H. Voous, 1960, 1962) sau nu apare că pbsibilă să ierneze la noi (J. Nicolai și colab., 1084), Rissa tridactyla (pescărușul cu trei degete) apare rar în România -ca .pasăre.-rătăcită, în afara sezonului de cuibărit, venind din ținuturile nordice, de reproducere. . - Nu apare iarna, pe teritoriul românesc :(G. P. Dementiev și colab., 1951; R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979 ; B. Bruun, 1967; B. Bruun și colab,, 1971 ;,H. Heinzel și colab., 1972; J. Nicolai și colab., 1984)? Chlidonias niger (chirighița neagră) și Sterila hirundo (chira de baltă) sînt păsări de vară comune la noi, cuibărind în ținuturile joase cu bălți, îndeosebi în Delta Dunării. Iarna și-o petrec în ținuturile sudice, calde. Speciile figurează ca fiind răspîndite pe toată suprafața țării, inclusiv în. Carpați (W. Makatsch, 1974), sau clocitoare în toată România, inclusiv în Munții Carpați (J. Nicolai și colab., 1984). Stema sahdviceusis (chira de mare), pasăre de vară,, clocește în colonii mari îndeosebi pe „prundoaiele” din jepșile bălților situate . în. veci- nătatea litoralului marin. Toamna migrează spre locurile sudice de iernare. Nu figurează să cuibărească la noi (G. P. Dementiev si colab;, 1951; R. Peterson Și colab., 1957, 1961 2; K. H. Voous, 1960,1962 '; W. Makatsch, 1974). - Geloehilidon iiilotiea (pescărița rîzătoare) este o specie de vară Telativ rară pentru România, întîlnită11 îh preajma bălților Dunării și în Deltă, dâr inai ales în lacurile dobrogene. 1 V Nu apare a cuibări îh România (W. Makatsch, 1974). ! Ștereorarius parașitietis (lupul de mare paraziti c) Și Ștereorarius lohgieaudus (lupul demare ’cîi coada lungă) sînt apariții rare îh afara sezo- hhlui de reproducer’e în preajmăi litoralului marin, venind din ținuturile nordice, de cuibărit.;. Exemplare izolate, de obicei imature, au fbst sem- nalate și pe apele din interiorii! țării. Nu figurează să atingă iarna țara noastră (B. Bruun și colab., 1971; H- Heinzel și colab., 1972; J. Nicolai și colab., 1984). 2 Eroarea este rectificată în edițiile următoare (R. Peterson și colab., 1969, 1972, 1979). 158 DIMITRIE RADU 3 4 ERORI PRIVIND RASPINDIREA UNOR PASĂRI IN ROMÂNIA (II) 159 Ord. OHARADRIIFORMES Charadrius dubius (prundărașul gulerat mic) este intîlnit ca pasăre de vară pe plajele cu prundiș din porțiunea inferioară a rîurilor montane și în preajma bălților cu întinderi prundoase din ținuturile joase. Apare ca fiind răspîndit în toată țara, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974; J. Nicolai și colab., 1984). Eudromias inorinellus (ploierul de munte), relict glaciar care cui- bărește pe un areal limitat în Carpații Meridionali (W. Klemm, 1970),. este o pasăre de vară, toamna migrînd spre regiuni sudice. Specia nu apare ca pasăre clocitoare pentru România (G. P. Demen- tiev și colab., 1951) sau este figurată și în Carpații Răsăriteni (R. Peterson și colab., 1957,1961 3; K. H. Voous, 1960,1962 ; B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971; H. Heinzel și colab., 1972). Vanellus vanellus (nagîțul) este o specie de vară pentru România, cuibărind aproape în preajma tuturor apelor din ținuturile joase, îndeosebi a lacurilor dobrogene. în iernile blînde se pot întîlni exemplare izolate.. Nagîțul apare ca răspîndit în toată țara, inclusiv în Carpați (W. Ma- katsch, 1974), sau ca pasăre de vară în jumătatea nordică a țării, inclusiv în Carpați, și ca specie sedentară în jumătatea sudică (J. Nicolai și colab., 1984). Haematopus ostralegus (scoicarul) este o pasăre rară de vară pentru România, cuibărind în preajma țărmului marin în zone cu facies scoicos. Specia nu apare ca posibil clocitoare la noi (W. Makatsch, 1974)i sau sedentară în toată Dobrogea (J. Nicolai și colab., 1984). Recurvirostra avosetta (ciocîntorsul), pasăre de vară răspîndită îndeosebi în Dobrogea, în ținuturi sărăturoase din vecinătatea apelor,, este semnalată cuibărind și în sudul Olteniei (M. Tălpeanu, informații verbale). Specia apare figurată în aproape întreaga țară, cu excepția ținuturilor nordice (G. P. Dementiev și colab., 1951), în toată partea sudică a țării și în sudul Moldovei (R. Peterson și colab., 1957, 19614), ca pasăre de vară, în toată Dobrogea, sudul țării și Moldova (B. Bruun, 1967) sau răspîndită. în toată jumătatea estică a României (B. Grzimek, 1980). Himantopus himantopus (piciorongul) este la noi o pasăre rară de vară, cuibărind mai ales în preajma lacurilor dobrogene. Figurează ca specie clocitoare în toată D obrogea, Moldova și în partea, sudică și vestică a țării (B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971) sau. cuibărind în estul și tot sudul țării (B. Grzimek, 1980). Gallinago gallinago (becațina comună) reprezintă o specie de pasaji primăvara și toamna prin țara noastră. Un prim caz de cuibărit al speciei la noi a fost semnalat în nord-vestul țării (A. Papadopol, 1967, 1968).. Figurează ca pasăre clocitoare pe tot teritoriul României (G. P. De- mentiev și colab., 1951), răspîndită în întreaga țară, inclusiv în Carpați (K. H. Voous, 1960, 1962), clocitoare în toată țara (B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971), ca pasăre de iarnă în toată țara, eventual clocitoare în extremul ei nord-vestic (H. Heinzel și colab., 1972), prezentă în zona nord-vestică a țării (W. Makatsch, 1974), clocitoare în sud-estul țării 3 Eroarea este corectată în edițiile Următoare (R. Peterson și colab., 1969, 1972, 1979).. 4 Inexactitatea este rectificată în edițiile următoare (R. Peterson și colab., 1969,1972r 1979). țB.Grzimek, 1980), ca pasăre de iarnă în Dobrogea, sudul și estul Munteniei {J. Nicolai și colab., 1984) 5. Lymnoeriptes minimus (becațina mică) este o pasăre de pasaj pentru România, fără a cuibări la noi. Apare figurată ca pasăre de iarnă în toată Dobrogea și în sudul țării (B. Bruun, 1967), ca pasăre de iarnă în sud-estul Munteniei, Dobrogea și sudul Moldovei (B. Bruun și colab., 1971), ca oaspete de iarnă în tot sud- vestul țării (H. Heinzel și colab., 1972) sau ca pasăre de iarnă pentru sudul României (J. Nicolai și colab., 1984). Seolopax rnstieola (sitarul) constituie o prezență frecventă in timpul pasajelor, dar este și pasăre clocitoare în număr redus în păduri de munte, de deal și chiar de șes. Figurează ca sedentar în toată țara, inclusiv în Carpați (R. Peterson și colab., 1957,1961,1969,1971,1979 ; B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971; H. Heinzel și colab., 1972; J. Nicolai și colab., 1984), sau răspîndit pe întreg teritoriul României, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974). Numenius arquata (culicul mare) este în general pasăre de pasaj pentru România, dar și clocitoare în preajma lacurilor dobrogene și pe grindurile sedimentar-marine ale Deltei Dunării. Apare răspîndit în toată țara (G. P. Dementiev și colab., 1951), în România, inclusiv în Carpați, cu excepția porțiunii ei sud-vestice (B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și coiab., 1971; W. Makatsch, 1974). Philomaehus pugnax (bătăușul) este o specie foarte abundentă în indivizi pentru România în perioadele de pasaj, fără să cuibărească însă . la noi. Apare ca posibil clocitor în vestul României (K. H. Voous, 1960, 1962) sau clocitor în nord-estul tării (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979). Tringa hypoleueos (fluierarul de munte) sosește la noi primăvara pentru a se reproduce, urmînd ca toamna să ne părăsească. Este întîlnit mai ales în lungul rîurilor de munte cu ape repezi. Apare răspîndit pe tot teritoriul României (B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971; W. Makatsch, 1974 ; J. Nicolai și colab., 1984). Tringa totanus (fluierarul cu picioarele roșii) este o pasăre de vară relativ comună în Delta Dunării și în vecinătatea lacurilor dobrogene. Figurează răspîndit în toată țara, inclusiv în Carpați (B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și colab., 1971; H. Heinzel și colab., 1972). Tringa stagnatilis (fluierarul de lac) se află răspîndit ca pasăre de vară îndeosebi în vecinătatea lacurilor dobrogene, unde clocește în număr relativ redus. Specia nu apare să cuibărească la noi în țară (W. Makatsch, 1974). Tringa oehropus (fluierarul de zăvoi) este o pasăre comună în perioada pasajelor prin România, trecînd primăvara spre locurile nordice de cui- bărit, iar toamna spre cele de iernare. Specia apare figurată ca pasăre clocitoare în toată țara, iar în vestul României menționată cu ? (G. P. Dementiev și colab., 1951), clocitoare în țara noastră, cu excepția extremității sud-vestice (R. Peterson și colab., 6 Literatura de specialitate întrunește cele mai contradictorii date privind răspindirea si prezența acestei specii pe teritoriul țării noastre. 160 DEMPTRIE RADU . .. 5, 1957,19616; K. H. Voous, 1960,1962 ; B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și eolab.;. 1971), clocitoare în porțiunea nordică a țării (W. Makatsch, 1974)’sau clo- citoare în jumătatea sud-estică a țării (B. Grzimek, 1980). Tringa glareola (fluierarul de mlaștină), specie de pasaj pentru țara noastră, mai ales în ținuturile de sud-est, este frecventă în timpul trecerilor prin România, fără însă a cuibări la noi. Specia apare ca pasăre clocitoare pentru întreaga țară (R. Peterson și eolab., 1957, 1961) 7 sau este notată Cu ? pentru România (B. Grzimek, 1980). Limosa limosa (sitarul de mal) este o specie frecventă pentru România în cele două pasaje, de primăvară și de toamnă, existînd o singură dovadă certă de clocire în vestul țării (F. Hamvas, 1969). ■ : Specia apare ca pasăre clocitoare în România, cu excepția extremi- tății sud-vestice (R. Peterson și eolab., 1957, 1961) 8, clocitoare in aproape toată țara, cu excepția părții șud-estice (B. Bruun și eolab., 1971), cloci- toare în porțiunea nordică a țării (W. Makatsch, 1974) sau este dată cu T pentru România (B. Grzimek, 1980). Ord. GEUIFORMES Burhinus oedicnemus (pasărea ogorului), specie de vară pentru România, este întîlnit mai ales în sudul și sud-estul țării în locuri joase, pietroase. Apare figurat ca specie clocitoare pe toată întinderea țării, inclusiv în Carpați (G. P. Dementiev și eolab., 1951; R. Peterson si eolab., 1957, 1961,1969,1972,1979 ; B. Bruun, 1967 ; B. Bruun și eolab., 1971; H. Hein- zel și eolab., 1972 ; J. Nicolai și eolab., 1984). Otis tarda (dropia), specie sedentară, clocitoare în trecut în regiunile de cîmpie, se întîlnește în prezent numai în ținuturile joâse deschise din vestul și sud-vestul țării, unde încă mai cuibărește în efective reduse. în ierni excepționale, cu zăpadă foarte abundentă, păsările trec pentru o perioadă de timp în'■ Bulgaria. Apare răspîndită în toată țara, inclusiv în Munții Carpați (G. P. De- mentiev și eolab;, 1951; R. Peterson și eolab., 1957, 1961), pe întreg teritoriul țării în afară de Carpați (B. Bruun și eolab., 1971; R. Peterson și eolab., 1969; 1972, 1979), în România exclusiv Carpații și nordul Mol- dovei (K. H. Voous, 1960, 1962), în toată Dobrogea, sudul și vestul țării. ■Otis tetrax (spîrcaciul), pasăre clocitoare în trecut m ’ținuturile de cîmpie, îndeosebi îh Dobrogea și Moldova) nh mai cuibărește la noi de mai haulte decenii; în prezent fiind doar o specie ce se întîlnește rar numai în perioadele de pasaj. Spîrcaciul apare redat ca pasăre clocitoare în toată România (G.P- Dementiev și eolab., 1951), în jumătatea estică: a țării, inclusiv arcul carpatic corespunzător (R. Peterson și eolab., 1957, 196Î), sau cuibărind numai în Muntenia, Dobrogea și jumătatea nordică a Moldovei (R. Peterson și eolab., 1969, 1972, 1979), în vestul, estul și sudul țării, inclusiv întreaga Dobroge și sudul Moldovei (K. H. Voous, 1960, 1962), ca specie clocitoare în estul Munteniei, Dobrogea și Moldova (B. Bruun, 1967; B. Bruun și eolab., 1971), cuibărind în toată Dobrogea și sudul Moldovei (W. Makatsch, ’ și 9 Eroarea este îndreptată în edițiile următoare (R. Peterson si eolab., 1969, 1972.. 1979). ' ' . . . 6 ERORI PRIVIND RĂSPÎNDIREA UNOR PASĂRI IN ROMANIA (II) 161 1974), ca pasăre sedentară în sudul țării șl ca pasăre de vară în estul ei (H. Heinzel și eolab., 1972), prezență vara în Dobrogea și estul Munteniei (B. Grzimek, 1980). .; . Grus grus (cocorul mare) este o specie cunoscută îndeosebi în timpul pasajelor de primăvară și toamnă prin țara noastră; în deceniile trecute a fost găsită cuibărind în puține perechi doar în Delta Dunării (D. Radu, 1955). Figurează ca pasăre clocitoare în. toată Dobrogea, sudul Moldovei si estul Munteniei (G. P. Dementiev și eolab., 1951), sau numai în întreaga Dobroge .(K. H. Voous, 1960, 1962). ' < Anthropoides virgo (cocorul mic), pasăre clocitoare la începutul se- colului îh ținuturile de cîmpie din estul României, este îh prezent o'pasăre rară la noi, întîlnită în vecinătatea litoralului doar în timpul pasajelor. Este menționat ca pasăre clocitoare în sud-estul Moldovei și în în- treaga Dobroge (G. P. Dementiev și eolab., 1951), în sudul Moldovei și în toată Dobrogea (K. H. Voous, 1960, 1962); este citat „în România” (R. Peterson și eolab., 1957) 9. Fuliea atra (lișița) reprezintă o specie comună de vară pentru majo- ritatea bălților din ținuturile joase ale țării, fiind extrem de numeroasă mai ales în Delta Dunării, toamna migrînd pentru iernare spre regiunile sudice. în unele ierni blînde mai rămîn exemplare nordice întîrziațe ori al căror „timp interior” nu este încă funcțional, fiind adesea sortite pieirii la ivirea unui val de ger. Specia apare ca sedentară în România, exceptînd nordul (H. Hein- zel și eolab., 1972), răspîndită în toată țara, inclusiv în Carpați (W. Makatsch, 1974), sedentară în toată Dobrogea și sudul Moldovei, lipsind total în restul țării (J. Nicolai și eolab., 1984). ! Gâllimda chloropus (găinușa de baltă) este un oaspete de vâră pentru România în ținuturile joase de baltă și mlaștini, sosind primăvara pentru cuibărit și părăsindu-ne toamna. în iernile blînde, Unele exemplare rămîn și peste iarnă în locuri eu băltoace neînghețate, mai ales la marginea ora- șelor cu deversări de ape menajere. Figurează ca pasăre sedentară în țara noastră, cu excepția regiunii nordice (H. Heinzel și eolab., 1972), sau ca pasăre ce cuibărește în toată țara, inclusiv în Carpați (W. Makatsch, 1974). : Porzana porzana (cresteluțul pestriț), Porzana parva (cresteluțul mijlociu), Crex erex (cristeiul de cîmp) sînt specii de vară răspîndite în- deosebi în ținuturile joase ale țării, bogate în vegetație, în locurile umede din vecinătatea apelor. Toamna migrează, spre ținuturile sudice, de iernare. Speciile apar figurate ca răspîndite în toată România, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974). Rallus aquatieus (cristeiul de baltă) este o specie de vară larg răs- pîndită în țara noastră, îndeosebi în zonele joase cu bălți întinse și vegetație acvatică abundentă. Unele exemplare nordice rămîn uneori la noi în iernile blînde. 9 Pentru această specie nu există o hartă cu răspîndirea, dar în text se precizează cuibă- ritul ei „în România”. în edițiile următoare (R. Peterson și eolab., 1961, 1969, 1972. 1979), această precizare nu mai apare. 162 DIMITRIE RADU 7 RECENZII Apare ca sedentar în toată țara (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979,; B. Bruun și colab., 1971) sau este răspîndit pe în- treg teritoriul țării, inclusiv în Carpați (W. Makatsch, 1974). BIBLIOGRAFIE 1. BRUUN B., Birds of Europe, Golden Press, New York, 1967. 2. BRUUN B., SINGER A., k0NIG C., Der Kosmos-Vogelfiihrer, Franckh’sche Verlags- handlung, Stuttgart, 1971. 3. DEMENTIEV G. P., MEKLENBURȚEV P. II., SUDILOVSKAIA A. M., SPANGEN- BERG E. P., PUII Sovietskogo Soiuza, voi. II, Sovietskaia Nauka, Moskva, 1951. 4. DEMENTIEV G. P., GLADKOV N. A., SPANGENBERG E. P., Plițt Sovietskogo Soiuza, voi. III, Sovietskaia Nauka, Moskva, 1951. 5. DOMBROWSKI R., Omis Romauiae, București, 1910. 6. GRZIMEK B., Grzimek’s Tierleben, Deutscher Taschenbuch Verlag, Berlin, 1980. 7. HAMVAS F., Vinătorul și pescarul sportiv, 8 : 26, 1969. 8. HEINZEL H„ FITTER R., PARSLOW J., Pareys Vogelbuch. Alte VSgel Europas, Nord- afrikas tind des Mittleren Ostens, Paul Parey, Hamburg—Berlin, 1972. 9. KLEMM IV., J. Ornith., III (1), 1970. 10. LINȚIA D., Păsările din R.P.R., voi. III, Edit. Acad. R.P.R., București, 1955. 11. MAKATSCH VV., Die Eier der Vogel Europas, Neumann Verlag, Berlin, 1974. 12. NICOLAI J„ SINGER A., WOTHE K., Grosser NaturfUhrer. VSgel, Grăfe und Unzer, Miinchen, 1984. 13. PAPADOPOL A., Natura, an XIX, 4 : 70—71, 1967. 14. PAPADOPOL A., Vinătorul și pescarul sportiv, 1 : 26, 1968. 15. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., Guide des Oiseaux d’Europe, De- lachaux et Nicstle S. A., Neuchâtel, 1957. 16. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., Die Vogel Europas, Paul Parey, Hamburg—Berlin, 1961. 17. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P. A. D., A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London, 1969. 18. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London, 1972. 19. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P. A. D., A Field Guide to the Birds'of Bri- tain and Europe, Collins, London, 1979. 20. RADU DIMITRIE, Vinătorul și pescarul sportiv, 8: 14—15, 1955. 21. RADU DIMITRIE, Vinătorul și pescarul sportiv, 10: 11, 1978. 22. RADU DIMITRIE, Almanahul AGVPS, București, 1980 a, p. 83—84. 23. RADU DIMITRIE, Ocrot. nat. med. înconj., 24 (2): 185—191, 1980 b. 24. RADU DIMITRIE, Vinătorul și pescarul sportiv, 3 : 8, 1981 a. 25. RADU DIMITRIE, Vinătorul și pescarul sportiv, 12 : 9, 1981 b. 26. VOOUS K. H., Atlas of European Birds, Nelson, 1960. 27. VOOUS K. H., Die Vogelwelt Europas und ihre Verbreitung, Paul Parey, Hamburg—Berlin, 1962. Primit in redacție la 4 octombrie 1985 Centrala ornitologică română, Institutul de cercetări pentru protecția plantelor București, B-dul Ion lonescu de la Brad nr. 8 S. MAHUNKA (sub red.), The Fauna of ihe Kiskunsăg National Park, voi. I, Akadămiai Kiado, Budapesta, 1986, 491 pagini, 34 figuri Volumul recenzat este al patrulea dintr-o serie dedicată faunei și florei parcurilor națio- nale ale Ungariei. Volumele anterioare s-au referit la Parcul național Hortobăgy. Parcul național Kiskunsăg este situat, ca și Parcul Hortobăgy, în șesul dintreTisa și Dunăre, la nord și sud de orașul Kecskemăt (puțin la nord de latitudinea Salontei). Teritoriul său nu este unitar, ci constă dintr-un număr de șase rezervații mari și 12 mai mici, separate prin localități, terenuri agricole etc. După cum rezultă din capitolul introductiv, semnat de coor- donatorul volumului, aceste zone nu au fost supuse, anterior punerii lor sub protecție, decît într-o mică măsură impactului antropic, conservînd, probabil, întreaga faună și floră autohtone. Importanța internațională a parcului rezultă și din faptul că el este inclus în rețeaua de rezer- vații ale biosferei luate în evidența UNESCO. Volumul constă dintr-un număr de 26 de articole, primul consacrat vegetației, iar 25 cîte unui grup faunistic. Capitolul de vegetație este în fond auxiliar, permițînd zoologului să-și explice prezența diverselor specii animale, mai ales insecte. Deși restrînsă, zona parcului are o vegetație foarte variată, nu numai stepică, ci și de păduri (șase tipuri), palustră, acvatică și de sărături. Cercetările faunistice au fost efectuate în mod intensiv începînd din 1977, deci pe o durată de minimum 7—8 ani, de un mare număr de zoologi, în primul rînd entomologi, din cadrul Muzeului de istorie naturală din Budapesta și într-o mică măsură și din alte instituții. S-a ținut' seama și de contribuțiile autorilor mai vechi. Din cele 25 de articole consacrate grupelor faunistice, unul tratează platelminții și nema- telmințil paraziți pe vertebrate (dînd și lista gazdelor), altul ofamilie de acarieni, un altul păsările, iar 22 se referă la grupe de insecte. Majoritatea acestora sînt consacrate coleopterelor (10 arti- cole), fiecare tratînd una sau mai multe familii sau suprafamilii, în total 24 de grupe ale acestui important ordin. Două dintre familiile abordate sînt acvatice (ditiscide și girinide), restul terestre (cele mai mari fiind carabidele, buprestidele și curculionidele). Șase articole tratează diverse grupe dc himenoptere, unul ansamblul lepidopterelor (este cel mai mare capitol al volumului — 138 p.), patru cîte un ordin mai mic sau suprafamilie de insecte terestre, iar două se ocupă de insecte acvatice (efemeropterele, trihopterele și odonatele). între odonate. se semnalează o specie nouă pentru fauna Ungariei: Epallage fatime din familia Euphaeidae. ' ' Profilul volumului fiind esențialmente faunistic, datele incluse sînt în cea mai mare parte liste faunistice succinte, cu indicația de localități, uneori date de colectare, precizarea sumară a biotopului preferat, caracterizarea zoogeografică sumară. Ilustrația lipsește aproape cu desă- vlrșirc, cu excepția capitolului de vegetație. Descriere se face numai pentru specia de odonat nouă pentru Ungaria. în mai multe capitole se dă, în afara listei faunistice propriu-zise a spe- ciilor precis constatate pe teritoriul parcului, rși lista celor găsite în vecinătate. Se discută și unele probleme de sinonimie. Cel mai mare capitol, consacrat lepidopterelor (autori Gozmăny, Herczeg, Ronkay, Szabăky, Vojnits), cuprinde și o documentată punere la punct zoogeografică, tratînd atît aspecte de zoogeografie ecologică, cît mai ales problema genezei faunei. Lucrarea merită a fi consultată de toți cei ce se ocupă de zoogeografia istorică, nu numai a Ungariei, ci a întregii Europe, cu atît mai mult a țărilor vecine Ungariei. Semnalăm o mică inexactitate : autorii menționează, ca barieră zoogeografică, deșertul Deliblat din România ; în realitate, acesta este situat în Banatul iugoslav. Din consultarea volumului reiese cît de utili sînt taxonomiștii (mai ales entomologii) și ce volum de muncă se cere pentru a studia și valorifica sub aspect științific un parc național. Petru Bănărescu P. SKOU, Nordens Mălere. Hândbog over dc danske og fennoskandiske arter af Drepanidae og Geomelridae (Lepidoptera), Danmarks Dyreliv, Bind 2, Fauna Bpger, Apollo B0ger, Kpbcnhavn-Svendborg, 1984, 332 pagini, 24 planșe color, 358 figuri în text Lucrarea, redactată în limba daneză, este astfel concepută tncît poate fi utilizată cu maximă eficiență și de cei care nu cunosc această limbă. St, cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 2, p. 163 — 164, București, 1986 164 RECENZII 2 Volumul tratează 359 de specii aparținînd familiilor Drepanidae și Geometridae din Dane- marca și țările scandinave. Figurile reprezintă habitatele unor specii, larve pe planta-gazdă, iar peutru taxonii dificili sînt redate detalii ale aripilor cu săgeți indicatoare ale caracterelor de diagnoză. La riumeroase specii; precum și la toate speciile genului Eupithecid (54 specii) se redau prin excelente desene armătura genitală lă mascul și femelă. Textul, bine conceput, respectă pentru fiecare specie algoritmul : descrierea adultului, areal, biotop, fenologie și biologie. Arealul speciilor este oglindit sintetic în 22 de pagini de tabele, care indică răspîndirca speciei pe, districte (județe) în Danemarca, Suedia, Norvegia și Finlanda și prezența sau absența speciei în Estonia, Lituania, Letonia, Polonia, R, D. Ger- mană, R. F..Germania și Olanda. , în cele 24 de planșe color, cuprinzînd 998 fotografii, fiecare specie este ilustrată atît prin ■exemplare tipice, cit și printr-o largă gamă de variații individuale. Pentru a mări utilitatea și eficiența cărții, la legenda fotografiilor color se indică și pagina corespunzătoare din text unde se găsește descrierea speciei. Lucrarea se încheie cu o bibliografie selectivă și un index al tuturor speciilor țrațatc, inclusiv sinonimiile. Conținutul științific, nomenclatura modernă actuală, caracterul practic, estetica și calitatea materialului,utilizat fac ca volumul recenzat să devină o lucrare de referință în lite- ratura lepidopțerologică europeană. Informăm pe cei interesați că în curînd va apărea ediția a 2-a a lucrării, tradusă în limba engleză. Lăszlă Răkosy J. BUSZKO, Sowki-Noctuidae, în Klucze do aznaczania otvadâiv Polski, nr. 135, 27, Lepidop- tera, fasc. 53 g, PaAstwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa — Wroclaw, 1985, , . 19 pagini ■ . , Determinator din seria „Chei de determinare a insectelor din Polonia”, lucrarea tratează după sistemul cunoscut subfamilia Bryophilinae, întregind astfel subfamilia Acroniclinae (sens larg), •, •. ....... Autorul, specialist consacrat, tratează 11 specii în cadrul subfamiliei Bryophilinae, din ■care 7 au fost semnalate din .Polonia. Din cele 11 specii cunoscute din România, 8 se regăsesc în, acest caiet. Ca și în celelalte volume, clasificarea se bazează , pe, caracterele morfofuncționale ale aparatului genital mascul și femei. Pe lingă practicele chei de determinare pentru genuri și specii* bazate pe habitus și armătura genitală la și $ , descrierea speciilor este completată cu caractere de diagnoză, ; fenologie, baza trofică larvară, habitat, răspîndirea în Polonia etc. Ilustrația, de foarte bună calitate, redă grafismul aripilor, armătura genitală la ^. și pentru toate speciilor tratate, precum și nervațiunea genurilor. Bryophila (Trcitschkc) și Bry- opsis (Boursin). ■ ; , • • Lucrarea se încheie cir cinci titluri bibliografice și un index al denumirilor latinești uti- lizate în text. Deși însumează numai 19 pagini, lucrarea reprezintă o valoroasă contribuție la cunoaș- terea noctuidelor europene, fiind foarte utilă celor angrenați în studiul fam, Noetuidae din Ro- mânia sau celor implicați în probleme de prognoză , și combatere. ■, L, Răkosy NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomic, fiziologie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări știin- țifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfă- tuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute în țară șl peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilo- grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), volumul, urmat, în cazul în care este menționat, de număr (în paranteză), despărțit prin : de pagină și an. Lucrările vor fi înso- țite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textul lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabe- lele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. I.a revue „Studii și cercetări de biologie, Scria biologie animală” paraît 2 fois par an. Tonte commande de l’âtrangcr sera adresscc â ROMPRES- FILATELIA-, Departemcnt d’exporlation-imporlalion (Presse), Boîte poștale 12—201, telex 10 376 prsfi r, 78104-Bucarest, Rou- manie, Calea Griviței 64—66, ou ă sos representants â l’ctrangcr. Le prix d’un abonnement csl de Ș 38 par an.