COMITETUL DE REDACȚIE Studii si cercetări de Redactor responsabil: academician RADU CODREANU SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ Redactor responsabil adjunct: prof. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România TOMUL 38, NR. 1 ianuarie--iunie 1986 SUMAR Membri: MIHAI BĂGESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BĂNĂ- RESGU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESGU, membru corespon- dent al Academiei Republicii Socialiste România : acade- mician PETRE JITARIU; prof. dr. NICOLAE SIMIO- NESGU; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. Prețul unui abonament in țară este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul export-import presă, P.O. Box 12—201, telex 10 376 prsfi r, 78104—București, R. S. România, Calea Griviței nr. 64—66, sau la reprezentanții săi din străinătate. EUGEN V. NICULESCU, Exoscheletul la Nț. ION E. FUHN, Melanism și anomalii ale f olidozeî la un exemplhr de Vipera' amițț^dytes ammodytes (L., 1758) (Viperidae, Serpentes, Reptilia)'- din; fîihpfejlȚrimlle orașului Reșița........................................ . ... 7 I. COROIU, CODRUȚA MONICA ROMAN, N. TOMESCU și GH. STAN, Eviden- țierea feromonului sexual la femelele de Malacosoma neustria L. (Lepidoptera — Lasiocampidae) și rolul lui în reproducere ................................ . 11 N. TOMESCU, GH. STAN și I. COROIU, Posibilități și limite în utilizarea feromoni- lor în combaterea insectelor dăunătoare ...................................... 17 RODICA GIURGEA, C. WITTENBERGER, D. COPREAN și L1VIA CHIȘ, Acțiunea unui fungicid indigen asupra unor indici hematologici și biochimici la șobolanul alb ................................................,........................ 24 VICTORIA DOINA SANDU și M. A. RUSU, Efectele legalonului și silimarinei asupra unor parametri morfo-fiziologici ai duodenului la șobolani intoxicați cu tetra- clorură de carbon ............................................................ 29 ANDY Z. LEHRER șl MARIA M. LEHRER, Tabanidae (Diptera) din Delta Dunării 32 VIRGINIA POPESCU-MARINESGU, Unele considerații asupra zoobentosului, ihtio- faunei și producției piscicole din meleaua Saealin în intervalul 1966—1980 ... 40 DIMITRIE RADU, Erori privind răspîndirea unor specii de păsări în România (I) . . 48 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU, Paul Bujor, Întemeietor de școală Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Stu- dii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 ~ București, Splaiul Independenței nr. 296. biologică românească. Biobibliografic ............................... 53 RECENZII .................................................................. 67 EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 R-79717, București 22 telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI Calea Victoriei nr. 125 R-79717, București 22 telefon 50 76 80 St. cerc, biol., Seria biol, anim., t, 38, nr. 1, p. 1 — 68, București, 1986 EXO SCHELETUL LA NYMPHALIDÂE (LEPIDOPTEPA) . ^1^ , . \ ■ ■ . n: ' f i l'- HI EUGEN V. NlCULESCU The paper presents the thbracic exoskeleton in the Nymphalidae family, thereby describing the most important sclerites which function as significant taxonomicăl charac- terlstics at the generic, tribal and sub-familial level. Dată fiind marea valoare a exoscheletului pentru taxonomie, filo- genieși clasificație, ne-am decis de mult timp să facem cunoscut exosehe- letul la toate familiile ordinului Lepidoptera, folosind terminologia pro - pusă dș K. dordan (2), X. Kusnezov (3) și E. V. Niculescu (4), (5), (6). Vertexul prezintă bune caractere taxonomice, așa cum se poate vedea pe figura 1. Fig. : 1.Vertexul Iți': a,::Actinote cart/-’ : " Fig. 2.Proscutelluhi la: cina; b,, Melitaea di^lyma-.c, M. diamina; a, Calilhea atacama;ib, Dido-, d, Apaiura iris; e, Doxocopa lâurentia; nis biblis; c, Calilhea lepri- .f, Neptis :alvina, Se observă caractere spe- euri; d, Hamadryâs februa. citite', generice1 și subfaniiliale; ! ! ' !: * - I: h'!' H • țli'n', HI h iiU;' n' ■;>■/!, ' i; j i -b Proscutellum este mai important, procurîrid caractere de la specie pînti lit familie (fiftb 2)'. ‘ । -a ; - ’ ’Patagia Șînt'dargi, veziCu'lbasc; la GKaraxiiide există și pătâgiă posterioare (caracter plesiomorf). ■ > i” Mesoclidiuni este situat la partea anterioară ’a mezbtoracelui (fig. 3). Mesosternum, situat posterior față de mesoclidiuni (fig. 3)j este uneori separat de mesepisternum prin siitura mezosternală (fig. 3, ms), St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 1, p. 3 — 6, București, 1986 1 ' 4 EUGEN V. NICULESCU 2 3 EXOSCHELETUL LA NYMPHALIDAE •5 alteori este fuzionat cu acesta din urmă, drept rezultat al absenței suturii mezosternale, ca la unele Acraeinae (caracter apomorf). Extremitatea posterioară a suturii mezosternale delimitează două brațe laterale (cîte uniil de fiecăte parte), existente la^idăjdritatea speciiloi’ Ifig. 4, a), absente numai la unele Acraeinae (caracter apomorf). Mesophragma, și ea diferită la cele două subordine, se caracterizează la toate Papilionoidea prin prezența a două procese dorsale, care lipsesc la Parasternia. Pe fața dorsală a mezotoracelui șe află pterigodele (fig. 7), șclerite foarte utile taxonomiei, întrucît procură bune caractere taxonomice spe- Fig. 4. — Regiunea mezopleuraîă la : a, Nymphalis polychloros; b, Euphaedra ceres : br = brațele la- terale ; spe = supercoxe; mp = mesopraeparapterum; mpp — meso- parapterum. parapterum (mpp). ' ms Fig. 5.— Regiunea mezopleuraîă la Apatura schrencki: mp = mesopraeparapterum; p = peristemuin; mpo = mesopostparapterum; ms = mesopons; mm = membrană mezopleu- R rală ; pa = paramerum; mps = mesepi- sternum ; mpm = mesepimerum; în partea dreaptă, mesopraeparapterum (mp) și meso- mpo mm mpm Fig. 3. — Regiunea mezostcr- nală la: a, Hymenitis lidia; b, Polygonia c-auream : m = meso- clidium; p = peristemuin; mp = mesepistemum; md = mesodi- scrimeh;; ms= sutura, mezo- sternalăsex = supercdxe; tr = trachan tinus; mex = mezoco- xe; me = mesomerum; br = bra- țele laterale ale mezpsternului. Mesopraepajrâpterum se află dorsal față de'mesepistemum,(fig.'4, b), iar mesopârapterum posterior față de precedentul, (fig. 4, bj; Mesepisternum (fig. 5, mps) este situat cțorsal'față de mesosternum. .Pseudoparasțernum1 este un sclerit jfTebiomorf prezent la toăte speciile, de Morphinae și Clmraxinae,' situat; laextremitatea externă a peristernului, și este întîlnit sporadicei.la alte subfaniilii, ' \ Mesepimerum este situat dorsal/față db mesosteinuhr; deasupra lui (dorsal) se află membrana mezopleuraîă (fig. 5, mm). Mesopostparapterum este situat posterior față de mesoparapterum și ddrsălLață de membrana mezopleuraîă (fig,. 5); estd cel mai mard sclerit din regiune, . :- ' Mesopons (fig. S, ms) este un sclerit/.fparte' important, descoperit de noi și care ne-a servit să dividem ordinul în două subordine : Para- sternia și Aparysffi^ u,( , ; x,:? ! Mesomerum se află la partea exterha și dorsală a mezpșternpbri ^ (unepri) un supernipșpmeruțn, precum.,și.(întotdeauna)rpu un parameso- mcruin și un cbnus (fig. 6, a). ' iju;, ;, . < prapmeșepiinerum,; sclerit plesiomprfeste; puțin răspîildit la Nym- pliqli$ae .(fig. 6, b, pme). ..r ijbt -ioi-piu::-! u. .,-n ,,,?-.t Fig. 6.—^Regiunea mezopleu- rală Ia : a, Argynnis lathonia; b, Argynnis paphia : smm = supermesomerum; pme = praemesepimerum. Fig. 7.-—Pterigode la: a, Aclinoie anteas;b, Melitaea athalia; c, M. phoebe; d,Apatura ilia; e, Doxocopa mnilda; f, Catonephele numilia; g, Charaxes lucretius; h, Colobura dirce. 1 P. Ehrlicli (1) numește acest sclerit parasternum, ceea ce este o eroare, întrucît la Papilionoidea parașternum este absent. cifiee, generice și familiale. La caracterizarea genurilor Boloria și Argynnis (în invalidarea „genurilor” Proclossiana, Clossiana, Mesoacidalia, Fa- briciana etc.), noi am utilizat cu succes pterigodele, ale căror caractere au confirmat concluziile trase din studiul armăturii genitale. De asemenea, pterigodele au fost utilizate la separarea familiilor Panaidae și Satyridae, considerate de unii lepidopterologi ca subfamilii de Nymplmlidae. 6 EUGEN V. NICULESCU 4 mm':-< .mmm-: BIBI.IOGP.AFIE ' ' 1. EHRLIGH R. P., Univ. Kansas Sci. Bull., 39 (8) : 305-370, 1958. ■ 2. JORDAN K., Verh, V Intern. Zool. Gongr.,.816-829, 1902... _ 3. KUSNEZOV N., Păune de ta Rtlssie el des pățis limitrophes. Insecta-Lepidoptera, voi. I, -- fascim!t915, '336' p. "-'''''ă ”■' J■■ - ' :t’ 4. NICULESCU E. V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, Janvier—Fâvrier, 1 — 16, 1970. 5. NICULESCU E. V., Bull. Ann. Soc. R. Belge Ent., 111 : 152-162, 1975. 6. NICULESCU E. V., Dtsch. Ent. Z., N.F., 25, Heft I-III : 204-210, 1978. Primit în redacție ' la ,12 ianuarie 1985 ' ‘ ; .mm ■ . ‘I, , ■ j •- : • ■ :. . ' . ; H . ; ' ■ ! * 'MELANIȘM/’ȘI ANOMALII ALE FOLIDOZEI ; LAtNEXEMPLAR DE AMMODYTES(L., 1758> (VIPERIDAE^ SERPENTES, R^TILIA), DIN,, ÎMPREJURIMILE ORAȘULUI REȘIȚA ION E. FUUN , .' ă" ■■ ■ AHi'i 'j Ui'S ■; 1 ■ M , .P ' ...,. ; . 'U ' .''Li. • ■ l:: r * z -■■ ।: U In the șurroiipdings.of (Stîrnic), a rnelanic snake was collected (ing. R. Ziegler), amidsț a popiilațion df Vipera ammodijleș ămmodyțes. Melanism is very rare in nos^Thomed vipers, but the malii found'in Stîrnic hăs also a reducCd hasal process of the “uspis”-type • ahdwell developed cephălic plateș — frontal and parietal, Biometric data and the pholi- . dosis of this yiper are giveri. We share the opinion of :Biella (1983) and of some earlier authors, ,țha.ț the abnorrnal characterș of sqme. nose-horned vipers are of atavistic origin and not mixe;d characterș resulting froni a hybridization ammodytes x berus. An impor- tant argriment is the' facț tliaț hybrid-like siiakes occfir also in zones where berus is ' missihg (like Reșița): We cbhsider'eijually as htavism the fewBălkanic'vipers described , as. V. aspisand V. aspis ^alcaniea., , 'u..., timm! U': > . . U ” în împrejurimile orașului Reșița (păfcursțîfhic), întRo regiunUunde fdHuliaViperidae mi esțor^ ammodytes ammodytes (lamnaeus, ' 1'758j^Wțbșt1 capturată (cOR ilig., R. Ziegler) o viperă melanică, cu proces riaââîredu^^^ ăpare toart e' rar la V. âihmddytes^ Astfelj ^clirieiljbr, (19Î2) s^ia general, șU* încline spre ' tbielaiiisih ,ț /Șclllegel ‘ ăiniiheștd/țb1^ ' asemenea' exemplare, dar pînă în ’ prezent,' mi'(W ^îlâț . dșcît1 despre1 un singur exemplar' al! acestei specii, cblbrât’iiegim ’unîîotni^c&re ă fost găsR^^ ' Lorehzț'; yipere" hegr$ s-ar găși și’ iff Corfu”7.;I)e aceeași părere eștb’yi'WOrd^^ extreiii d'Urăi‘cpIdrUte \n^ (hiiniai b’^itigură dată a fds t’ găsit im ^ețnenba aiinnâl de către’' G.: Veith în Herțe- ‘ godină)’FrdminliOld (1959)' afirmă :! „Exemplare fără corn năzăl au fost ,&etnriălăte !.iol. anim., ț. 38, nr.,1, p. 7 — 10, București, 1986 8 ION E. FUHN 2 în porțiunea nazală a botului”. Biella (1983) interpretează reducerea procesului nazal și prezența în pileus â unor plăci bine dezvoltate la o yammoăytes transcaucasiana din Gori ca o manifestare atavică. într-o monografie consacrată viperei cu , corn,. Biella (1,9,Ș3) .este de părere că indivizii anormali, considerați ca hibriii tierus x; pred^ și exeipplarele dețerminăte ..Că'V,'.aspis balcanica. B^resfeh f et Zohkov 1934 șînt, de fapt,, manifestări ale pmor caraptere .atavice, în populațiile, de Vi'dnimdăytes^ împărtășim punctul de vedere al lui Biella (1983), confir- naat și prin deosebirile dintre cariotipurile berus (2n = 36) și ammoăytes (2n=42) (Saint Girons, 1977), ceea ce reduce posibilitatea de hibridare. De altfel, discutînd hibridarea interspecifică la viperele europene, Saint Girons (1980) scria : „Dar, în orice caz, izolarea sexuală a diferitelor specii este practic totală în natură”. După’ cum1 am menționat anterior, la ‘V. ammoăytes apar foarte rar anomalii. în literatură se cunosc.numai opt cazuri. Astfel, la Muzeul de istorie naturală din Viena, se găsesc idouă exemplare determinate ca fiind hibrizi berus x ammoăytes : hr. |15287y:de' lîngă Ferlach, Carintia de sud, col. Witțniann, și nr. 15285, din Lpto^ Cărinția'desud, col, Wittmann. Ambele vipere’șînt ȘȘ, cu talia, de. circa 70 cjn, parietalele și frontalul absente, cu două șiruri de șubocularia; procesul nazal esțe format din doua și, respectiv, trei plăci, ușor ridicate unul din exemplare este me- lanic. Aceste vipere au fost menționate de Schwarz (1936) și figurate îri planșe colorate; le citează d.e, asemenea și Wițtmann J1954).^Deqarece îm Carintia V. ammoăytes eșțe simpatrică, cu V. ^efyș, autorii. citaț’if le .consi- deră ca fiind hibrizi* Mertens (1964)'’deșcfțe exemplarȘMF (Senckenberg Museum yrankfprț), hn' 58696, din . Friesach, Carintia. Considerată ca un hibrid amin ody Ies x berus, această viperă are 71. cm lungime, pileus fără plăci mari, un singur șir de suboculare, 21de solzi in jurul trunchiului, 154+1 ventrale, 29 subcaudale, 10 supralabiale alburii, zona gulafă cenușie, partea ventrală a cozii roșie-cărămizip. Mertens con- sideră coloritul melanic, procesul nazal redus, subpcularele pe un singur șir și capul mic ea fiind caractere ele berus. Biella (198^), descrie din colecția Muzeului de stat , pentru zoologie din Dresda un exemplar de V. dmmo- ăyles transcaucasiana (MTKD nr. 17535) din Gori, cu scuturile frontal și parietale prezente, cu procesul nazal redus, format din două plăci ușor ridicate; autorul consideră aceste caractere drept atavice,; nu poate, fi vorba de un hibrid ammodytes x berus,. deoarece V.țsrus nu trăiește în Georgia. în afara acestor patru vipere cu corn cu caractere anormale, a fost descrisă subspecia Vipera aspis balcanica în, Bulgaria, pe baza a două exemplare, 1- 9de la Harmanh și 1 £ etichetat „Bulgaria’’, presupus a proveni din vestul Bulgariei, pe baza conținutului stomacal. După, pă- rerea lui. Biella (1983), avem de-a face șiaici cu manifestarea unor carac- tere atavice la, K ammoăytes. De ăltfel, la Barmanii nu trăiește și berus, pentru a presupune o eventuală. hibricțizi^reț Sînt citate și din ipgoslșiVia două exemplare de F. aspis (Ga tal. Faunae Jugosl., 1974),, de la , Gorisko și Gola Jahorina ; presupunem cit este. vorba de, același fenomen de mani- festarea unor caractere atavice., , ; . . Exemplarul din parcul Stîrnic (Reșița) este a noua semnalare a unei y. ammoăytes cu caractere anormale (atavice) și al doilea exemplar de viperă cu corn1 melanică cunoscut, cil proces nazal redus, asemănător cu 3 ANOMALII LA UN EXEMPLAR DE VIPERA AMMODYTES AMMODYTES 9 cel de V. aspis. în. zona din jurul Reșiței nu a fost semnalată V. berus. Vipera cu corn melanică este un avînd lungimea 610 mm, lungimea cozii 79 mm și lungimea capului 27 mm ; solzii în jurul mijlocului trunchiu- lui 20—21, ventralele 151+1, subcaudalele 39+1, supralabialele 9/8, sub- labialele 10/9. Pileus cu un frontal mare, parietalele prezente, despărțite de frontal. Procesul nazal este alcătuit din două plăci (apicale) ușor ridi- cate, în contact cu cantalele. Corpul negru uniform, supra- și infrala- bialele pătate cu roșu-cărămiziu, de asemenea, în parte, gularele; ventra- lele cu trei pete (două laterale și una mediană) roșii-cărămizii, vîrful cozii roșu-cărămiziu. Fig. 1.— Vipera ammodytes ammodytes, 3 me- lanic de la Stîrnic (Reșița) (foto R. Ziegler). Fig. 2.—Capul viperei cu corn melanice de la Stîrnic (Reșița) (foto K; Ziegler). Vipera melanică de la Stîrnic seamănă foarte mult cu V. aspis atra Meisner, 1820, dar prezența acestei specii vest-europene este exclusă dat fiind că granița ei vestică atinge nordul peninsulei Istria. Este de ase- menea puțin probabil să avem de-a face cu un șarpe scăpat dintr-un terariu, deoarece nu se cunosc herpetologi amatori în regiune. Nu poate fi vorba nici de un hibrid ammoăytes x berus, dat fiind că V. berus nu a fost semnalată în împrejurimile Reșiței. Dacă facem totuși o comparație între vipera melanică de la Stîrnic, V. aspis, V. berus și ’ V. ammoăytes, con- statăm în privința, folidozei că, deși mediile valorice diferă, valorile exem- plarului de la Stîrnic pot fi situate în oricare din seriile de variație ale elementelor folidozei celor trei specii. Privită de sus, forma capului viperei melanice diferă de cea a V. berus, fiind mai lungă și triunghiulară. Spre deosebire de pileusul unei V. ammoăytes normale, acoperit cu mulți solzi mici și egali, pileusul viperei melanice are între bot și supraoculare solzi mai mari și mai puțini, apoi un frontal și parietale distincte ; abia partea posterioară a capului este acoperită cu solzi mici și egali. în locul procesu- lui nazal în formă de „corn”, la vipera melanică sînt numai două apicale ușor ridicate, vizibile din față, de tip „aspis”. Rostralul este înalt și divi- zat (cu suprarostral). în concluzie, semnalînd găsirea acestui exemplar mecanic de V. ammoăytes cu caractere anormale (proces nazal redus, plăci mari în pileus), ne alăturăm părerii autorilor care consideră aceste vipere rare cu corn 10 ■. ION E. FUHN ' - 4 anormale ca fiind manifestări atavice și nu hibrizi ammodyțes x* berus- credem de asemenea că cele două exemplare de 7; dspisbalcanica sînt de fapt indivizi anormali de 7. ammodytes.ev ■ i v \ v ;/ ■ îg.- . i'-'- " , CV >?;■' . - vv.: . - ■_ h . V1 V' g Aducem mulțumiri: iqg. R. Ziegler, pentru a ne fi pus la. dispoziție vipera cu corn melanică; cțr. J. Eiselt și dr. F. Tiedemann (Muzeul de istorie naturală din Vienă), pentru a ne fi permis să examinăm,.hibrizii” ammodytes x" birui din colecțiile muzeului ; ‘âv E. Paul (Birlih, R.D.G.); pentru procurare de literatură; ' < 1 > , c , BIBLIOGRAFIE 1. ARNOLD E. N., BURTON J. A., A field guide to the Reptiles and Amphibians of Britain and Europe, Collins, London, 1978. 2. BIELLA H.-J., Die Sandolter. Die neue Brehm-Biicherei, A, Ziemsen Verlag, Wittenberg, 1983. 3. BIELLA H.-J., Zool. Abh. SMT, Dresden, 38 (14) : 237-245, 1983. 4. BRELIH S., DZUKIG G., Calalogus Faunae Jugoslaviae, IV/2, Acad. Sci. et Art. Slbv. Ljubljana, 1974. ‘ 5. BRUNO S., MAUGERI S., Rettili d>Italia. Serpenti, A.Martello, 1977. 6. BURESCH I., BESCHKOV V., Bull. Inst. Zool. Mus., 18: 5-30, 1965. 7. MERTENS R., Senck. biol., 37 (5/6): 383-394, 1956. 8. MERTENS R., Senck. biol., 45 (1): 33-49, 1964. 9. OBST F. J., Zool. Abh. SMT, Dresden, 38 (13): 229-235, 1983. 10. SAINT GIRONS H., Bull. Soc. Zool. France, 102 (1) : 39.-49, 1977. 11. SAINT GIRONS H., Rev. suisse Zool., 3:565-595, 1978. 12. SAINT GIRONS H., G. R. Soc. Biogbogr., 496: 146-172, 1980. Primit în redacție i- , ' la 17 septembrie 1985 c i EVIDENȚIEREA FEROMONULUI SEXUAL LA FEMELELE DE MALACOSOMA NEUSTRIA L. (LEPIDOPTERE - LASIOCAMPIDAE) ȘI ROLUL LUI ÎN REPRODUCERE I.i GOROIU, CODRUȚA'MONICA ROMAN*, N: TOMESCU** 0 GH. STAN The males of Malacosoma neustria emerge mature from a sexual point of view and are able to ■ reproduce immediately after' einergerice. They have a short life of 3—4 > days. An important part in ihitiâtihg' the reproduction behavior of males îs played by the female sexual pherohibne, !which țepresehts the “key” factor for a succesșful ■ măting. Females mate in the ăbseiice of ahy Chemical Mințiiluș prddu'ced by males. The pherdmonal female gland has the shape bf a ring and is situăt'ed oh the, intraseg- mentary membrane betweeni the' sbg^ arid IX of the abdomen, it is made up>bf larger cells as compared to the gland bf other lepidbțiterâ. ( orrelating ihe c de'velopment of 'glăndular‘icelis,'with the' biolbgy bf‘ Al: neustria advlts. it seems that the pherombrie is entirelysynthetized during pupa stage. In adulis, the ghind has orily a resetvoir role. The eiisterice of a large quânțity ' of pherotribhe in the'glarid ehsv- res a high rate of release, increases the chances for ihales tb locate. females, and thus the. chances for mating. This is a fayorable feature for the- males bf a species whose . adultSj have a shorț life spân, even when the density of the population is low. ! , .11 ;,!(h ■ l< ■ ■ I I ,. o; : I ' 1 ’ ./ Cercetările entorhologicc experimentale au pus în evidență existența feromonilor sexuali la un număr extrem de măre de specii de insecte, în special la cele dăunătoare. Feromonii sexuali constituie factorul „cheie” în activitatea de reproducere a acestora. în' măjdritatea' cazurilor, fero- monii sexuali sînt produși de către femele (11). Glanda producătoare de feromon este situată pe membrana intersegmentară a segmentelor abdo- minale terminale. Este formată din celule epidermale hipertrofiate și specializate pentru funcția de secreție (2), (6), (7), (8), Cercetările histo- iQgiCe au evidențiat făpțții că glanda feromonală variază morfologic de la un grup la altul de specii. । Af.aZacosoma neustria este un defoliator polifag cu importanță prac- tică mare,: datorită, daunelor pe care le produce atît livezilor de pomi fruc- tiferi,cît și pădurilor de foioase. Cu toate acestea, pînă în prezent nu s-au făcut cercetări referitoare la feromohul sexual, datorită dificultăților de creștere îh condiții de laborator a Speciei. Cercetările anterioare vizează diverse aspecte biologice, ca, de exemplu, influența plantei-gazdă asupra dezvoltării larVare (15), pa.raziții oofagi, larvari și pupali (14), (16), pato- genitatea virusurilor poliedrice asupra, larvelor (4), (5), (9), comportamentul de reproducere în eoiidRii de laborator (1), sistemul reproducător intern mascul și femei (12) etc. ■ Datele prezentate m ai jos se referă la evidențierea feromonului sexual prin metoda antenectomiei în condiții de laborator, precum și St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 1, p. 11 — 16, București, 1986 : 3 FEROMONUL SEXUAL LA MALACOSOMA NEUSTRIA 13 12 I. COROIU șl colab. 2 prin metoda capturării masculilor cu capcane cu extract brut de fero- mon sexual, în condiții de cîmp. Am mai descris și structura histologică a glandei feromonale,;e'xistență la femelă. ’ . :î' ;J '< MATERIAL ȘI METODE Materialul biologic folosit în cercetările de laborator a provenit dintr-b populație natu- rală, crescută în condiții de laborator la un regim fotoperiodic de 17 : 7 ore lumină : întuneric, temperatura de 23±1°C și umiditatea peste 60%. Larvele au fost hrănite cu hrană naturală. Pupele au fost ținute la aceeași temperatură, la întuneric continuu.. Adulții au fostluați imediat după emergență și folosiți pentru experiențe în aceeași zi, deoarece în cazul speciei M. neustria ei emerg maturi din punct de vedere sexual și nu se hrănesc (1). Evidențierea rolului feromo- nului sexual în reproducerea acestei specii am făcut-o prin metoda antenectomiei, descrisă într-o lucrare referitoare la Mamestra brassicae (10), , ■ . , Cercetările în cîmp le-am făcut cu capcane cu clei țțp, Pherocoh,, momite cU extract brut deferomon sexual; Extragerea feromonului a fost făcutăprin macerarea în clorură de metilen a vîrfului abdomenului femelelor virgine. Extractul aȚ.oșt filtraț.și .dozat tîn .echivalențiJ-femelă (EF); doza a variaț ie la 3 la 7 EF/capcapă. Capcanele au fost fixate în, coroanele merilor la înălțimea de 2,6 m, într-b livadă de pe Valea Ărieșului, unde am,constatat în prealabil că există populație de M. neustria. Am folosit două capcane,martor, șapte,capcane cu> .extract brut de feromon sexual și două capcane cu femele virgine vii. femelele au fost puse,în cuști micit din plasă de sîrmă și fixate în mijlocul capcanei. La intervale de?2 .zile s-au schimbat femelele cu altele proaspăt emerse. Distanța dmțre.papcane a fost de 50->-60 m. Observațiile au fost făcute zilnic sau din două în două zile; pe, o,durată de15 zile, în perioada experiențelor s-au/făcut și înregistrări zilnice ale. temperatprii și,umidității, , ■ ■ ‘ Structura glandei feromonale/a fost studiată'pe'preparatt histologice făcute din zona membranei intersegmentare dintre segmentele VIII și IX abdominali. Prelevarea materialu- lui s-a făcut de la femele virgine, în perioada în care au fost în „chemare”. Piesele au fost fixate în soluție Bouin, incluse în parafină și secționate în serii, . grosimea uneț, șepțipnj fiind de ,7 u.m. Pentru punerea în evidență a celuleloi- care secretă îer'omonuî'sexual și care în an- samblu formează, glanda feromoHălă, preparatele ău fost' colorate cu 'gliihefriaiaunul' Mjiyef și suprttcolorațQ cu.epzină. întreaga serie de preparate a fost studiată la microscopul optic, iar secțiunile care au trecut-, prin. zona glandularăau fost foțografiațe. , . ■ ; i :, 7 , /'H n ra;jț /.■■■ ■/. ă; .m/L, tino, n ■n ’.ne- REZULTATE ȘI DISCUȚII 7’7 â. Evidențierea rolului 1 feromonului sexual în reproducere 71a M. neustria prin ariterieetdmie'. S^iR nietoda; antenectomiei se îp.depărtează , organul receptor și, în acest caz, substanța chimica cu rol de’Sțiinul (în’ cazul nostru feromonul sexual) nu mai este recepționată; Se studiază modificările comportamentale ce apar în absență subȘ.tăhțeFS.timtir.'' ' ; Activitatea, adulțdor de M. neustria,.' este71ijnițată la reproducere, adică la împerechere și ovipozitare. Împerecîiefea are loc numai noaptea,, pe cînd- ovipozităreă ziua (1), în activitatea de împerechere, feromonul sexuah fiind implibăt da stimul sexual pentru masculi și mijloc, dej orientare înspre femele, antenele masculilor s-au dezvoltat muîl în cursul evoluției speciei. Sînt antene bipectinate ramificate, po cind la femelă sînt antene simple, fdiforme. '■ ; . , 7. 7 Studiul prin antenectomie l-am făcut pe țrei variante,, plus ;lotul martor. în două variante am efectuat antehectomia totală unilaterală și totală bilaterală la masculi, ‘puși la împerecheat’ cu femele normale, în cea de-a treia variantă am efectuat antenectomia totală bilaterală la femele, puse apoi la împerecheat cu masculi normali.1 Așa cum se poate vedea în figură 1,1 procentul de împerecheri la lotul martor, în condiții de laborator, ă fost foarte ridicat, de 90%. Antenectomizareă totală uni- laterală a masculilor a redus foarte mult procentul de îniperecheri, la 20 %, îăf antenectomizareă'totală’bilaterală a redus la zero împerecherile. 1^1 împereehere PI ovîpozifare: , Fig. 1.-—-Influența antenectomiei asu- pra reproducerii la M. neustria : I ■— lot martor; II —; antenectomie unilaterală totală la masculi; III — antenectomie bilaterală totâlălla masculi; iV — ante- nectomie bilaterală totală la femele. ? în schimb, antenectomizarea totală bilaterală a femelelor nu a influențat comportamentul'de împerechere ăl speciei. Rezultatele noastre prezintă o dovadă certă căla Mi ineustriu feromonul sexual femei este factorul „cheie” în desfășurarea normală a comportamentului de împerechere. Acest stimul are însă efect numai asupra masculilor; femelele se împere- chează în absența oricărui ^țppul chimic.olfactiv, = Este; deci puțin, probabil ca masculii de M. neustria,șă producă;ferpmQh afrodisiac. Se poate admite ca.în faza,de,curțarei,fază,în găsesc foarte apro- piațî; spațial, să fie implicați știmuli tactili,, cji ajuțorul.cărora este indusă la ferdelă d stare fiziologică adecvată actului împerecherii>(10), (13). ,, b, Evidențierea feromonului sexual la neustria prin metoda cap- turării : cu capcane cu,extraci brut de feromon șexual. Bnzultatele din laborator au fost confirmate, de cele obținute în cîmp, cu capcane cu extract brut de feromon sexual și cu femele virgine. î)eși durata experienței a fost relativ mare, s-a capturat un număr mic de masculi (în total 50 de indivizi în 9 capcane). Acest fapt se datorește în primul rînd factorilor climatici, în special temperaturii. Se știe că activitatea de zbor la insecte este foarte mult influențată de temperatură și de viteza vîntului. în cazul nostru, valorile termice înregistrate pe toată durata experienței au fost mai scăzute decît cele normale în această perioadă a anului (fig. 2) (Valo- rile temperaturii și umidității sînt cele de la ora 4 a.m., cînd zborul de împerechere al speciei este maxim). Din figură reiese că au fost capturați masculi în capcane numai în nopțile în care valoarea termică a fost de 12°0 sau mai mare. Rezultatele cercetărilor noastre ne indică temperatura de 14, I., COROIU și colab. 4 12’0 ca fiind pragul termic inferior pentru desfășurare^ activității de zbor Aceste rezultate au și o valoare practic^, :', ajută la ești-, , marea,'țlescendenței unei populații naturale, în relație; cu temperaturile existente în perioada,de reproducere a dăunătorului. O altă cauză â,numă- rului relativ mic de capturi o constituie și faptul că populația a fost afec- , Fig. 2. —Numărul de indivizi capturați in capcanele cu.exțract : , brut de feromon sexual (EBFS), și femele virgine vii în 1982, Jn perioada zborului speciei M. neustria, în lotul experimental ■' j — ■ ■ Luncani-Cluj. ‘: ' ' '• Numărul de masculi capturați a fost influențat îh mică măsură de numărul de EF din momeli (tabelul nr. 1). De asemenea, capcanele cu femele virgine au fost puțin eficiente, datorită probabil.faptului că acestea au fost stresate de imobilizarea continuă într-un spațiu restrîns și au adoptat mai greu postura de „chemare”. ' în experiențele efectuate cu capcane cu extract brut de feromon sexual, am putut face și constatări referitoare la dispersarea indivizilor unei populații de M. neustria intr-o livadă cu meri. Numărul masculilor Tabelul nr. 1 '; ' Fig. 3. — a, Secțiune mediană a glandei feromonale la M. neustria în regiunile dorsală (->) și ventrală (z$) (ob. 3 x ). b, Celule columnare din regiunea dorsală a glandei: ep — epicuticulă; en ■—endocuticulă ; b — bordură în perie; mb — membrană bazală; v — vacuole (ob. 20 X ; colorație hemalaun-eozinică). Influența dozei de EF asupra capturării masculilor de M. neustria , în capcane cu extract brut de feromon sexual (EBFS) și femele virgine (Luncani-Cluj, iunie 1982) Nr. capcanei a b 1 2 3 . 4 5; 6 • 7 . . A: ■ B Doză EBFS (EF) : -—; ■ — 3 3 3 4 ' 4 '7 . 2 0 2 /cap. 3 2 2/cap. Nr. total indivizi — ; 2 6 2 9. 7' îl 5 3 5. , 1 Fig. 4. —a, Celule coluînnare joase din regiunea ventrală a glandei : ep — epi- cii ticulă ; en—.endocuticulă ; mb — membrană bazală ; v — vacuole (ob. 40 X). b. Celule columnare din regiunea ventrală a glandei, cu citoplasmă intens yacuo- lizată in regiunea bazală a celulelor (-+) (ob. 40 x ; colorație hemalaun-eozinică), 5 feromonul sexual la malacosoma neustria 15 capturați în capcanele așezate la liziera' livezii Ha fost ‘mai mare1 dCcît în capcanele dinspre: mijlocul ei, >indiferent de doza de feromon, cU1'1 'toate că înălțimea de la sol, poziția.în coronament :și distanța dintre ele au fost aceleași. Rezult ațele se explică ;prin i faptul că în stadiul larvar1 a- aVut loc oidispersare secundară, urmată de o dispersare primară (3). Aceste1 'feno- mene se dătoiesc defolierii totale a pomilordin mijlocul livezii în primele vîrsțe larvare, pentru ca mai apoi, după epuizarea hrariei, larvele’sa1 mi- greze iînspre lizieră și de acolo ântr-un crîng învecinat; Asemenea migrații primare au loc în cazul în care populațiile de larve au un efectiv ridicat, fapt ce duce la epuizarea resursei de hrană în locul unde a fost depusă ponta, înainte ca dezvoltarea să ajungă la stadiul de pupă. - c, Structura hiștologieă ;a, M. neusțna. Glanda care secretă ieromohul sexual este un pliu (egumentar în formă de inel, evăginabil. liste siiuâtă îh zona membranei interșesgmențareț .dintre seg- mentele VIII și IX abdominale’.. în secțiunimediane și parățnediane apare ca un teritoriu omogen, format din celule glandulare maț înalte: decît restul celulelor epiteliale (fig, 3, a). Dimensiunea, și strucțurș, >celulelor glandei sînt variate\ în regiunea dorsală a, glandei,, celulele. șînț înalte de peste 120 pm (fig. 3, b). Nucleul, oval sau alungit, este, situat de regulă la baza celulelor. Citoplasmă este interis vacuolizată, cu vacuole fine, si- tuate cu preponderență în regiunea polului apical. Se distinge bine bor- dura în perie, groasă de 1 gin. Celulele glandulare din regiunea ventrală au înălțimea cuprinsă între 35, și 65 pm. Nucleul ește sferic, situat în centrul celulei. Și aceste celule sînt bogate în vacuole mici, dar cele din regiunea apicală sînt contopite în vacuole mari (fig. 4y a); lor este mai accentuată Comparativ cu‘.Mule^ 4,'bX' îțțșcjiimb, bordura în perie esțd măi .puțin 'evidenta. Membrana bazală a întregului epiteliu glandular este bine contuiată, avînd aproximativ: 0,5 pm. Endo- cuticula are o grosime neuniformă, cuprinsă între 4 și 8 pm, iar epicuticula are grosimea de 1 pînă la 1,5 pm. . . ; . în afară faptului că, descriem pentru prima >dată structura 'histo- logicăa glandei feromonale la Jf . neustria, rezultatele cercetărilor noastre constituie o dovadă în pluș că glandă feromb^ ;a .speciilor de ^ pide are fbtmă inelară și ca morfologia Celulelor glandulare diferă în raport cu regiunea, glandei. 1 ■ ■ Un alt aspect nou pe care d semnalăm^ este apelă că dimensiunea celulelor' glandulare Ia1 această Specie depășește cu mu 11 dimensiunea celulelor glandulare ale multor specii de. lepidoptere, .care, au glandă atît în fprmă de inely cît și de sac., Este posibil ca dezvoltarea mare a celulelor glandulare să fie corelată cu biologia reproducerii speciei. Femelele acestei specii emerg măture din punct de vedere' sexpâl, fiind capabile să adopte postura de „chemare” la cîtevaQre> dp la: emergență. După,3 zile, atrac- tivitatea femelelor scade foarte mult. Aceste constatări ne permit să presu- punem că întregul proces de biosinteză a feromonului se face numai în stadiul de pupă, iar substanța sintetizată este depozitată în vacuolele celulelor glandei. în acest caz, în stadiul de adult, glanda ar avea numai rol de depozit. Ipoteza noastră o susținem și cu alte argumente, referi- toare la specii la care femelele apar imature sexual și au o perioadă pre- reproduCtivă de hrănire, cînd glanda este incomplet dezvoltată, înaceastă 16 I. COROIU și colab. 6 perioadă, femelele nu eliberează feromon sexual și nu se împerechează. Biosinteza feromonului se face în stadiul de adult; în stadiul pupai pro- babil are loc numai sinteza precursorilor. H : Dezvoltarea mare a celulelor glandulare și acumularea unei canti- tăți sporite de.feromonmai pot fi corelate și cu importanța pe care o are ferpmpnul sexual în reproducere. în situația unei longevități reduse a adulților, o cantitate mare de feromon sexual sporește șansele împere- cherii în populațiile, naturale, chiar în cazul în care densitatea adulților este mică. \ 'nrv. CONCLUZII ' --JAromonul sexual produs de femelele de Jf. neustria constituie un factor determinant în declanșarea și în desfășurarea comportamentu- lui și activității de împerechere la masculi. * î — Femelele de M. neustria se împerechează în absența oricăiui stimul chimic produs de masculi. ! ; — Glanda feromonală femelă are formă de inel, fiind mai dezvoltată în regiunea'dorsală și cu celule glandulare mult mai mari comparativ cu celulele glandulare de la alte specii de lepidoptere, j Ă’ bibliografie 1. COROIU I.;: TOMESCU N;, STÂN GH., St.'cerc; biol., Seria biol) aiiim;, 36(1) : 57 - 62, ■ 1984. /.-ir: •' 2. JEFFERSON R. N., RUBIN R. E., Anii. Ent.- Soc. Amer. 63 (2) : 431-433, 1970:i ■■ 3 LANCE D.,-BARBOSA P.,'Biologist, 61 (3) : 90-11Q, 1979, , ; , ; 4; MAGNOLER Â., J. InVertebr. Path., 25 (3) : 343-348, 1975. 5. MIRZOIAN S., MAKARlAN I.; ZARINT L, Latv. Lauksăimn. akad. raksti, Tr. Latv. c-h. akad., 181 : 63-67, 1980. ' : 1 ‘ ' ! 6. MOLNÂR B., ROMAN CODRUȚA MONICA, St. cerc, biol., Seria biol, anim.,' 35'(1) : ' 28- 31, 1983. ■ . - ■ 7. PERCY J. E., WEATHERSTON J., Canad. Ent., 103 : 1733-1739, 1971. 8. PERGY; J. E., WEATHERSTON J.j Gland structure and pheromone production in inșecis, în Pheromones, M.C. Birch, Amsterdam-Lond'on-New York, Inc.,- 1974, 11 —34. i 9. RITUMA L, BERZINIA I., Tr. Latv. c-h., akad., 118 : 42-47, 1977. 10. TOMESCU Ni, CHiS VIORICA, Rev. roum. Biol., Sârie Biol, anim., 27 (2): ,139—144,: 1982. ; : . ■, , 11. TOMESCU N., Rolul feromonilor sexuali în speciația insectelor, în Simpozionul Evoluție și adaptare, Cluj-Napoca, 1983, 213—220. , : ■ ; , 12. TOMESCU N., ROMAN CODRUȚA MONICA, Studia Univ. „Babeș-Bolyai”, Biol., ' 28 : 18—23, 1983. 13. TOMESCU N.,Biologia sistemului feromonal la insecte, în Feromonii insectelor „insecticide” din a III-a generație, de I. GHIZDAVU, N. TOMESCU, I. OPREAN, Edit. Dacia; Cluj-Napoca, 1983, 74-140. 14. TUDOR C., MARCU O., Bul. Inst. politehn. Brașov, B13 : 101-110, 1971. 15. ; VAN DER LINDE R. J., Z. aiigew. Ent., 62 (4): 386-394, 1968. 16. VARVARA M., TUDOR G., Muz. șt. nat. Dorohoi-Botoșani, Studii și comunicări, 149— . -155, 1972. . . . .• Primit în redacție Centrul de cercetări biologice la 4 februarie 1985 Cluj-Napoca, sir. Republicii nr. 4S * Institutul de chimie Cluj-Napoca, sir. Fîntînele nr. 30 ** Universitatea din Cluj-Napoca Facultatea de biologie, geografie, geologie Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 POSIBILITĂȚI SI LIMITE ÎN UTILIZAREA ’ FEROMONILOR ÎN COMBATEREA INSECTELOR DĂUNĂTOARE N, TOMESCU*, GH. STAN** și I.,COROIU** There are two methods for ușing pheromones in pest control :the method of, insect ■ mașs’.trappihg by pherohiohe traps and the method of matihij disruption. Pheromones . may be used in indirect control, in detecting the pest species of a ceftain area, in deter- minirig the density or migration ,.of pest populatidh, in establishing the flight curve. For this purpose sticky pheromone :țraps are used. Direct control is achieved both by pheromone traps and by rnating disruption; In order to successfully use pheromones in-controlling pest itisects, researches concerning the biological cycle of species, rnating behâviour, țhe influqpce of eiiviroiimeiital factors upon rnating, fecvndity and fertilițy are required. Printre marile probleme Cu care se confruntă omenirea ’îh zilele noastre, se numără și asigurarea resurselor alimentare și protecția mediu- lui ambiahtl Ambele' depind în mare măsură și de metodele utilizate în combaterea dăunătorilor*iși a paraziților culturilor agricole. în ultimele trei-patru decenii ale secolului nostru, în combatere a fost aplicată cu precădere) uneori aproape în exclusivitate, metoda chimică, datorită eficacității mari și imediate pe: care o are. Dezavantajele utilizării exage- rate h pesticidOlor s:aii manifestat însă într-un timp relativ scurt, prin efectele: negative asttpră’ calității produselor agricolei,' poluarea mediului ambiant, apariția unor Unii de dăunători și păraziți rezistenți la acbste substanțe și periclitarea sănătății omului. în prezent se fac eforturi mate- riale și de inteligență foarte mari pentru dezvoltarea metodelor biologice și biotehnice, metode care nu prezintă nici unul din neajunsurile men- ționate; < • ' t i.li< . q Metodele biotehnice includ^ și feromonii, substanțe naturale secre- tate de aproape’ toate - speciile de animale.- Există mai multe tipuri de feromohi: feromoni de agregare, sexuali^ de urmă, de alarmă, de marcare, de ovîpoăitare etc. Ei servesc la comunicarea intraspecifică în desfășurarea diferitelor activități: biologice; < ; - Dintre toate tipurile de feromonij în combaterea dăunătorilor se folosesc feromonii sexuali și de agregare, iar în perspectivă se pare că vor putea.fi folosiți cu succes și feromonii de ovipozitare și. de .alarmă. Există două, metode de utilizare a feromonilor în combatere: 1) metoda capturării în masă a insectelor cu capcane cu feromoni; 2) metoda dezorientării. I’rin folosirea metodei capturării în masă se utili- zează diferite tipuri de capcane (adezive, chimice, cu lichide), în care se pun momeli feromonale ce atrag-insectele. Insectele sînt reținute și omo- rîte, diminuîndu-se în acest fel efectivul populațiilor naturale. ’ - St. cerc, biol., Scria biol, anim,, t. 38, nr. 1, p. 17-23, București, 1986 2-c. 2056 18 N. TOMESCU și colab. 2 3 UTILIZAREA FEROMONILOR ÎN COMBATEREA DĂUNĂTORILOR 19 Metoda dezorientării se realizează prin saturarea atmosferei într-o zonă dată cu molecule de feromon, împiedicîndu-se în acest fel formarea de „urme” de feromon. în absența „urmelor” feromonale, insectele nu se mai pot orienta înspre sursa de emitere a feromonului și comunicarea chimică între indivizii linei populații în activitatea de împerechere, agre- gare etc. se -întrerupe. ' . : - J ; ■ ' Ambele metode se bazează pe însușirea feromonilor de a forma „urme” chimice, cu ajutorul curenților de aer sau apă, pe traiectul cărora se realizează gradienți chimici de concentrație. Cu ajutorul acestor urme, insectele receptoare se orientează înspre sursa care eliberează feromonul. Totodată, feromonul induce la receptor o stare fiziologică adecvată des- fășurării unei activități biologice date (reproducere, agregare, apărare etc.) și declanșează manifestările comportamentale adecvate. în majoritatea cazurilor, feromonii sînt specifici din punct de vedere chimic; fiind recep- ționați numai de indivizii aceleiași specii. După Minks (8), posibilitățile de utilizare a feromonilor în com- batere pot fi împărțite în două categorii: combaterea -indirectă și com- baterea directă. A. în combaterea indirectă se folosesc capcane cu feromoni în urmă- toarele scopuri: 1) detectarea prezenței unor specii de insecte dăunătoare îptr-o anumită , zonă ; 2), de terminarea densității sau a: deplasării unor populații dăunătoare; 3.) ,în plus față- de cele, menționate de către Minks, am mai adăuga stabilirea curbei de;zbor cu scopul de a cunoaște perioada cînd. are loc, reproducerea, care este mult; influențată de clima locală și de variațiile termice ce apar de la an. la an. Se cunosc cu mai mare exac- titate ritmul circadian și comportamentul de reproducere, precum și influența factorilor. climatici asupra activității de împerechere. Toate acește aspecte prezintă .o, deosebită importanță pentru prognoză și pentru stabilirea momentelor optime de aplicare a tratamentelor chimice în funcție de condițiile ecologice locale, precum și în reducerea substanțială a numărului lor. ...... ; : j - ■■■ . Capcanele cu feromon au avantaje net superioare față de capcanele luminoase. Ele sînt specifice și capturează și specii diurne, care nu pot fi capturate cu capcanele luminoase, precum și acele specii nocturne și crepus- culare care sînt atrase îhtr-o mai mică măsură de lumină. în acest fel; capcanele cu feromon ne dau informații mult mai exacte asupra biologiei, răspîndirii și densității speciilor de insecte dăunătoare, dacă sînt folosite în mod științific. Nefolosind o sursă de lumină, se pot instala relativ ușor și în număr mult mai mare. Nu credem însă că este bine să se renunțe la capcanele luminoase, ci să se folosească în paralel. B. Combaterea directă cU feromon se realizează prin două metode : 1) capturarea masivă a unei părți dintr-o populație, de obicei a unui număr mare de masculi; 2) metoda dezorientării, descrisă anterior. Cap- turarea masivă se face cu scopul de a diminua numărul de adulți care participă la reproducere. în acest fel, descendența va fi mai scăzută. Această metodă se poate aplica la populațiile izolate și cu un efectiv relativ scăzut, în cazul speciilor monogame; Nu dă rezultate acolo unde'este posi- bilă migrația indivizilor din zone limitrofe sau în populațiile speciilor poligame și cu efective ridicate. în schimb,) metoda dezorientării se poate aplica cu mult succes și la speciile poligame și cu efective mari. Singuiul pericol îl prezintă mi- grarea în zonele tratate cu feromon a femelelor care s-au împerecheat în zone limitrofe. Pentru a preveni acest neajuns,; se practică dezorien- tarea pe suprafețe mari și în jurul suprafețelor tratate: Cu feromon se fac „bariere”, prin aplicarea de substănțe chimice pe fîșii îiiguste de teren. Feromonul se 'condiționează în microcapșule gelatinoase sau din ' material sintetic!, care se împrăștie pe terenurile agricole sau silvice cu ajutorul avioanelor utilitare. Utilizarea feromonilor în combatere necesită anumite studii referi- toare la speciile de dăunători, ca, de exemplu, ciclul biologic în relație cu factorii climatici locali, comportamentul de împerechere sau de agregare, frecvența împerecherilor/ influența factorilor de mediu asupra împere- cherii, comportamentul de zbor, zborul fiind asociat cu activițatea de împerechere și de agregare. Pentru stabilirea tehnologiilor de combatere este necesar să se studieze : modelul de capcană; modul de fixare a cap- canelor în cîmp în relație cu comportamentul de zbor al speciei, numărul optim de capcane, doza optimă de feromon, rata de evaporare a feromo- nului în relație, cu șiștențul .de coildiționafe, durata optimă ă unei momeli și a unei capcane. ' 7..;/ ., '..... .. "‘.m...),' Metoda bidtehnică de combatere a insectelor dăunătoare cil aju- torul feromonilor nu poate înlocui total alte metode, în special metoda chimică. Ea poate fi introdusă cu succes. în ansamblul combaterii integrate. Minks (8) enunță succint etapele combaterii integrate, care cuprinde și metoda feromonală. Acestea sînt: introducerea conceptului de „prag economic de dăunare”; protejarea organismelor utile; integrarea meto- delor biologice și biotelinice și a măsurilor inerente în protecția plantelor; reglementarea strictă a combaterii chimice. u,. Pentru aplicarea acestor etape este necesar un sistem pe bază de feed-back (fig. 1). Specialiști în stu- diul insectelor dă- te unătoare , . ‘ Specialiști în .. ' ------—> Muncitori agricoli producția plan. *—----------------—------------— instruiri ' telor , Fig. 1.— Sistemul de colaborare pe bază de feed-back între specialiștii în entomologia. agricolă și lucrătorii din agricultură. Evaluarea efectului și a valorii practice a utilizării feromonilor în combatere se face pe baza obținerii unor informații sintetizate în schema propusă de Wood (19) și parțial modificată de noi, după cum urmează: 20’ ■ ■■ - . - n; TOMESCU și colab. ' 4 UTILIZAREA FEROMONILOR IN COMBATEREA DĂUNĂTORILOR 21 INFORMAȚII NECESARE PENTRU APLICAREA TRATAMENTELOR ’ FEROMONALE m . —_ _ -2L______________________-Tratamentul cu feromoni ————■—’— ——- 1’Ge alte tratamente reduce, în ce măsură determină I , ; reglarea dăunătorilor sau; ce alte mortalități cauzează ' |2 în. spațiu și .timp? .Informațiile servesc la : : , ; i j * : m dinamica populațiilor de dăunători. Determină beneficiul/costul integrării. ^Determină costul efectele tratamentelor asupra parametrilor și protecția tratamentelor. Dezvoltă formula dinamicii’ populației dăunătoare, ex. densi- beneficiu/cost,’ aplicabilă în deciziile de admi- tatea, tendința densității, distribuția spa- nistrare a măsurilor de cdriibaterfe. țială, situația, populațiilor după tratament, , ; m : ratele . parazitismului, prăd^țorismului și, ; bolilor; ' ’ 4 .. \ ' ■— -----— Dinamica populațiilor dăunătoare ..... ——— Ce factori și/șap ce procese determină diferențe nu- / rrierice în populațiile de dăunători din diferite teritorii, la un moment dat’,’precum și modificările himerice'; ■ în fiecare populație,; în decursul timpului ? Informațiile servesc la : 4 dinamica, teritoriilor agrfcole, și -.silvice^-. Dpr , tratamentul cu ferompni.: Stabilește;ce păra- termină factorii și/sau procesele care,produc , metri populațjonali : influențează, eficțacițatca diferențe în densitățile’ și ratele modificării 1 tratamentelor asupra populațiilor dăunătoarei densității dăunătorilor în cadrul teritoriilor, ex. densitatea, tendința de evoluție1 â densi- generațiiJor, întrp , generații și. între. ani. ,. tății,, .distribuția. spațială,; complexul; natural ‘ de dușmani ai dăunătorului etc. I’’! ’ Lr Dinamică teritoriilor agricole și silvice -—’ ' i—■' • : Care sînt efectele dăunătorilor asupra staticii și dina-' :’ ”” 5 . , rniciiiparametrilpr teritoriilor agricole și silvice, efecte, idfeterminațe numai de dăunători sau in combinație ? 'cu alți agențPcâre cauzează mortalitatea plantelor?. ' 1.’ 1 Informațiile servesc la • " ’■ ■ ’ ■ ; . 6 efecte. Determină cum și în ce măsură ’ mo-’ dificările, produse .în, parametrii teritoriilor, prin mortalitatea plantelor, provocată de dăunători, sau prin scăderea în greutate și prin deformări, afectează productivitatea teri- toriilor agricole și silvice. dinamica1 populațiilor de dăunători.' Deter- mină cum și îp.ce măsur^ ^modificările îh para- metrii teritoriilor, datorită mortalității, plan- telor, pierderii în greutate, deformărilor etc., afectează dinamica populațiilor dăunătoare. Efecte evaluate prin: . . mm - ' ' \ beneficiul/coslul. integrării. Determină valorjie ce sînt economisite sau cîștigate folosind tratamentul cu fero- moni. Dezvoltă formula beneficiu/cost, aplicabilă în deciziile de administrare a măsurilor de combatere. într-o altă schemă, Wood (19) arată fluxul de informații în comba- terea dăunătorilor prin utilizarea feromonilor (fig. 2). , Pentru fiecare specie de dăunător, înainte de aplicarea tratamen- telor feromonale pe scară largă, este necesar să se stabilească eficacitatea prin cercetări bine organizate. în esență, cercetările trebuie să demonstreze următoarele aspecte: / . — relația dintre efectivul unui anumit stadiu ah insectei dăunătoare și pagubele provocate culturilor agricole și pădurilor ; >. — relația’ dintre modificările numerice ale acestui stadiu. în urma aplicării tratamentului feromonal și pagubele ulterioare provocate cul- turilor și pădurilor (12), (19). ' , . D, ; în vederea stabilirii’tehnologii! combat^ impune uh studiu • prealabil complex, ’ referitor la Chimia ferorndnilbr și ’ la biologia fiecărei specii în parte (13). Cercetările chimice vizCaiză identificarea com- pușilor feromohali, stabilirea structurii chimice a acestora, modul de con- diționare, stabilitatea moleculară în condiții naturale etc. (11), (15), (19). ■Dinamica popu- Tratamen- lațiilor ■ de ■ â&- • unători tul cu fe- romoni P ..-ap'1 ■ r..‘v ’■ . Dmto Denefic±u/cost ’ Ai Di 'i!' i ■ 'mea Modificarea ,...;—ț-jDEfecte’ '■, ■ | ! 5 i........ ; L ..K1 dinamicii . :................ f 1 Fig. 2'— Fluxul de informații în combaterea dăunătorilor cu ajutorul. ‘ 1 ’ ’ ' ! ’ 'fer'oțrioniibr. ’y ”* ' j; Din' pîidct de referițbâre da compor- , taiiiehfuL rej)foduCeriîj; rbliil! feromonilor în* împerechere1/ iii’flțiehța fac- tdriîdh .ihterrii ’ și externi' asupi'a îihpefe,^ distănța optima de comunicare prin feibinom^ cbmpbîtămCptul de zbor, fecunditatea și fertilitatea-etc.' '(9), '(12), '(IV); Sînt iiecesăre experiențe atît în cîmp, cît și în laborator. Cercetările de laborator scurtează timpul de experimentare, oferă posibilitatea studierii separate a aspectelor abor- date și repetării rapide a experiențelor (12). Cercetările din cîmp confirmă rezultatele din laborator și ajută la,definitivarea tehnplpgiei de com- batere, stabilind ' aspectele cu caj/actej^^ utilizare a feromonilor în combatere (4), (6), (7), (9), (15), (16).' - v -’1 ■ . < Metbdăi utilizării .combaterii1 cu; fetbm'oni are ansa și limite. Ea se poate .aplica numai la ,stadiul de adult. La unele, specii, distanță de acțiune a feromonilor este mică ; alți stimuii, cum,'ar .fi cei vizuali și tactili, au un joi mare în desfășurarea, activității de împerechere; îneît feromonii au o eficacitate s'căzută’ în combaterea directă.' La speciile bune zbură- toare, care execută migrații pe distanțe mari, există pericolul ț imigrării în teritoriile în care ș-ap-aplicat, tratamente cu feromoni a unui, număr mare de femele care, s-au împerecheat. în. teritoriile netratate. Acestea depun pohta în teri tratate, contribuind la creșterea efectivului populației dăunătoare în descendență. ! în contextul celor arătate, metoda combaterii cu feromoni nu tre- buie privită și considerată ca o unipă metodă, care , poate înlocui total pe celelalte, în;special metoda chimică. Este foarte utilă dacă se include în combaterea integrată, contribuind într-o măsură substanțială la redu- cerea trătamehtelor' chimice și, în1 acest fel, la reducerea cheltuielilor, la scăderea poluării mediului ambiant, la protejarea faunei utile și, la obți- nerea unor produse agricole de calitate, neinfestate cu substanțe toxice (3), (5), (6)............... 7 UTILIZAREA FEROMONILOR 1N COMBATEREA DĂUNĂTORILOR 23 22 N. TOMESCU și colab. 6 în prezent, în multe țări ale lumii, ; printre; cațe se numără și țara noastră, feromonii-șint utilizați în combaterea dnpcță și indirectă a unui număr mare ',de. specii dăunătoare. Dintre, acestea ainintim; cîteva, mai importanțe L^spcyresia pompnella, Grypfyolțtha am- bigudla. (.1), (4), Pectinophora gossypiella (2)p (3), ;Spoăppțerq,. litura (10), Choristoneura fumijerana (14), Trichoplusia ni (3) etc. Există cercetări cu rezultate foarte promițătoare și la speciile dăunătoare în depozite (6), (7). La noi în țară, programul de cercetare în domeniul feromonilor este coordonat de către Institutul de chimie din Cluj-Napoca, care a reușit să sintetizeze și să livreze unităților productive din agricultură și silvi- cultură feromoni pentru 16 specii dăunătoare, dintre care amintim : Laspeyresia pomonella, Grapholitha Junebrana, G. molesta, Lymantria. dis- par, L. mongcha, Autographa gamma, Xestia (Amathes) c-nigrum, Ips typographus etc. La .efectuarea cercetărilor asupra biologiei, speciilor și la stabilirea tehnologiilor de combatere și-au adus contribuția multe colec- tive de cercetare și unități productive. Sînt în curs de cercetare feromonii pentru alte 18 specii de insecte. Succesul aplicării în. practică a metodei feromonale depinde, așa cum arată Minks (8), și de gradul de instruire a lucrătorilor din agricul- tură și, am mai adăuga noi, de nivelul lor de conștiință profesională. în concluzie, putem afirma cu certitudine că utilizarea feromonilor în combaterea directă și indirectă .a dăunătorilor agriculturii și silvicul- turii axe importante avantaje. Eficiența ei depinde înșa de complexitatea cercetărilor întreprinse îh prealabil, cercetări care au un caracter funda- mental acâentuat, dar care, duse pînă la capăt, se finalizează în practică. ' BIBLIOGRAFIE ’ . -- - ' ■ ; ■ ■ ' ■ ; C" ■ s; " - r ; 1. ÂRN H., în Chemical Ecology : Odour Commuhieation in Animals, sub red. F. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-Holland, 1979, 365—374. 2. BROOKS T. W„ DOANE C. C., STATEN R. Ț., in Chemical Ecology: Odour Communi- . . cation in Animals, sub red. F.. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-Holland, 1979, 375-388. 3. DOANE C. C., BROOKS T. W., în Management of insect pests ivith semiochemibals, sub red. E. R. MITCHELL, Plenum Publ. Corp., 1981, 285 - 303. 4. GHIZDAVU Xt, Aplicații practice ale feromonilor, în Feromonii insectelor „pesticide” din a treia generație, sub red. I. GHIZDAVU, N. TOMESCU, L OPREAN, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, 148—255. 5. GONZÂLEZ R. H., FÂO Plant Prbt. \Bull., 25 (4): 189-196, 1977.' ; 6. LEVINSON H. Z ; Naturwissenschâfteh; 62 : 272-282; 1975. ' 7. LEVINSON H. Z., LEVINSON A. >R., în Chemical'Ecology : Odour Communication in , ;Animals, sub red. F. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-Holland, 1979, 327-341. , 8. MINKS A. K., în Chemical Ecology : Odour Communication in Animals, sub red. F. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-Holland, 1979, 291 — 299. 9. NAKAMURA K.,: Appl. Ent. ZooL, 13 (3) : 176-184, 1978. , 10. NAKAMURA K., Ist Japan/USA Symp. IPM, Tsukuba, 1981, 12-18. 11. OPREAN I., Chimia feromonilor, in Feromonii insectelor „pesticide” din,a treia generație, sub red. I. GHIZDAVU, N. TOMESCU, I. OPREAN,: Edit. . Dacia, Cluj-Napoca, 1983, 24-72. ' ' 12. PLIMMER J. P., INSCOE M.. N., în Chemical Ecology-. Odour Communication in Ani- mals, sub red. F. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-Holland, 1979, 249— -260. . 13. RITTER F. J. (sub red.), în Chemical Ecology : Odour Communication in Animals, Bio- medical Press, Elsevier/North-FIolland, 1979, 404—410. 14. SANDERS C. J., în Chemical Ecology : Odour Communication in Animals, sub red. F. J. RITTER, i Biomedical Press', ’ Elsevier/NorthÎHollănd; 1979, 1281-289. 15. STODALL J. B., în Chemical Ecology : Odpur Communication in .^Animals, șub, red. F. J. RITTER, Biomedical Press, Elsevier/North-riolland, 1979, 389—402.' !l 16. STAN GH., COROIU 1., TOMESCU Nă CHIȘVIORICA, ROMAN MONICA-CODRUȚA, OPREAN I., CIUPE HILKE, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 35 (2) : 95-101, 1983. 17. TOMESCU N.y Biologia sistemului ferompnglda'insecte,/ln Feromonii insectelor ,,pesticide’’ din a treia generație, sub red. i. GHIZDAVU, N. TOMESCU, I. OPREAN, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1983, 74—146. 18. VOERMAN S., Integrated Control of Insect Pests in the Netherlands, Pudoc, Wageningen, 1980,207-210. 19; W00D D. L., în Chemical Ecology -. 'Odour Communication ini Animals,usub red. F.1 J. RITTER, Biomedical Press; , Elsevier/North-Holland, 1979, ,261—279. U ! i: n : i ' i p : : u ' p Le ■ ■. । P . -1 ■ : < ă. , ( ; . j ■ , Primit în redacție — — * Universitatea din Cluj-Napoca, la 21 noiembrie 1985 Facultatea de biologie-geografie-geologie • Catedra de biologie, Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5— 7 Și ;■ . > !; 11 ** Centrul de cercetări biologice ■ăi:;-. ;, ; ■ .i .u H r : H , Cluj-Napoca, str. Bepyblicii nr. IȘ i : ' ‘' ।: : * 1 2 2J -L" '; , f of; ■: - . ' ■ Iu > n ' : 2 ' i H ■ ■ ,. ■Niu— UrflL-;:; i: ' i • ■ ; , j-::. ; , ACȚIUNEA UNUI FUNGICID ASUPRA ȘOBOLANULUI ALB 25 ACȚIUNEA UNUI FUNGICID INDIGEN ASUPBA UNOE INDICI HEMATOLOGICI SI BIOCHIMICI ' + LA ȘOBOLANUL ALB RODlCA GÎURGEA, C.AVITTENBERGERj D. COPREÂN și LIVlA CHIȘ Female Wistăr rats 30-day-old ăt the beginning of experimenta Avere treated for 3 months with a carbamate pesticide (Rpmaniăh product), in two dosesi: 1 %, respectively 5% of LD6o (LD6o = 1694.5 mg/kg b.w.), daily. Heavy metabolic alterations were found in the liver, thymus', adrenals and. blood, They were generally moremarked with the highei- dose. ; . ■ ■ ' 1 ■ " ■ Pesticidul utilizat de noi este o substanță din grupa carbamaților (10) și are o acțiune fungicidă Și acaricidă, iar efectul său asupra organis- mului mamiferelor nu este bine cunoscut. Acesta a fost motivul pentru care, în această lucrare, s-a urmărit acțiunea acestuia asupra șobolanu- lui alb. MATERIALE ȘI METODE S-a lucrat pe șobolani Wistar, femele, crescuți în condiții zooigienice corespunzătoare. Hrana și apa s-au dat ad libitum. La începutul tratamentului, animalele au avut virsta de 30 de zile și au fost grupate în următoarele loturi: lot martor, netratat; loturi tratate cu ftfngicid în doza de 1% și, respectiv, 5% din DL50 (în lucrare sint notate cu C, și, respectiv, C8). Administrarea substanței s-a făcut. în lapte, întotdeauna dimineața, înainte ca animalele să fi primit hrana. Tratamentul a durat 3 luni, doza de substanță administrată fiind recalculată săptămînal. Substanța este un amestec de izomeri ai metilcarbonatului de dinitror-octil-fenol (în lucrare îl vom nota cu C). Animalele au fost sacrificate prin decapitare, după o prealabilă inaniție de 16 ore, și imediat s-au recoltat sîngele, ficatul, timusul și suprarenalele. Din stnge s-au dozat glucoza (Gl) (8), viteza de sedimentare a hematiilor (VSH), con- ținutul de hemoglobină (HB), numărul de hematii (H), leucocite (L), formula leucocitară, prin metodele clasice, conținutul de gamaglobuline (Gg) (1), (14) și activitatea transaminazică GOT și GPT (12). Din ficat s-au urmărit conținutul de glicogen (G) (7), de proteine totale (PT) (1) și activitatea transaminazelor GOT și GPT (12). Din timus s-au determinat conținutul de proteine totale (PT) (1), de glicogen (G) (7), precum și greutatea acestuia (GT). Din suprarenale s-a urmărit conținutul de glicogen (G) (7) (din suprarenala dreaptă) și de acid ascorbic (ĂA) (5) (din suprarenala stingă). S-a urmărit de asemenea și greutatea acestei glande (GSR). Datele obținute au fost prelucrate statistic prin testul „t” al lui Student, valorile abe- rante fiind eliminate după criteriul Chauvenet. Semnificația statistică a fost considerată de la p = 0,05. S-a calculat și diferența procentuală față de martor (D %). St. cerc, biol., Seria biol, anim., t- 38, nr. 1, p. 24 — 28, București, 1986 ? REZULTATE ȘI DISCUȚII ?+ a : Datele obținute sînt prezentate în tabelele nr. 1, 2 și 3. , Produsul C este un acaricid utilizat ’și în combaterea unor ciuperci. El face parte din grupă ă IV ă de toxicitate' (DL5() hi adîninistrare orală fiind de 1694,5 mg/kg corp) și este o substanță care se cumulează și care se elimină lent din organism (2). La om, metabolizarea are loc mai rapid decît la iepure sau șobolan (.13). , Administrarea, timp de 3 luni, la șobolan în doze . zilnice de 1% sau 5 % din DL60 induce o serie de modificări în sînge, ficat, timus și supra- renale, care sînt asemănătoare pentru, cele două doze, dar a căror intensi- tate în multe cazuri depinde de' doză. Tabelul nr. 1 Parametrii sanguini la? șobolanii martori și tratați Parametrii ; Lot ? Lot ; ■ sanguini martor . ; c, ■ c5 Gl (mg%) x±ES 85, 8 ±1,9 —4 —17+ VSH(mm/oră) ■ . 3,2±1,2 ■ ±9m ±20 HB (g%) 13,9±0,2 —6+ —7+ H (milioane) 8,8x 106±49 158 —4+ —5+ L (mii) 8 291 ±37,0 ' —4+ -4+ Limfocite (%) 67,0±2,4 —2Q+ —24+ Monocite (%) . 11,5±2,5 + 2 + 51 Bazofile (%) 6,5±0,5 ±40 —9 Eozinofilc (%) 7,1±2,2 ±298+ , ±261+ Neutrofile (%) 5,8±2,0 —80+ ’ —90+ Gg (mg/ml) 22,l±l,0 —5 0 GOT (unități gama acid piruvic /ml) 1 540,5458,2 ±63+ -1-73+ GPT. (unități gama - acid piruvic/ml) 446,6±9,9 , e. —66+ ,—82+ Notă. La lotul martor este trecută valoarea mediei eroarea standard; la loturile tratate sînt trecute diferențele procentuale față de martor și semnificația statistică, notată cu cruciuliță. Fiecare lot a fost format din 8—10 indivizi. Restul explicațiilor in text. . , i ? . Produsul C are un efect negativ asupra hematiilor. Se înregistrează o scădere accentuată a unor elemente din seria albă (limfocite, neutro- file), paralel >cu o creștere; a'eOzinofilelorJ Este posibil ca produsul să acționeze asupra organelor hemătofbrmâtOare, inhibînd funcția acestora. Scăderea numărului de hematii se1 corelează cu scăderea conținutului' de hemoglobină, modificările' înregistrate fiind proporționale : cu? doza de substanță 'administratăh Nuihăriil 'scăzut de leucocite poate fi pus pe seama reducerii procentului de' limfocite și neutrofile. Se vorbește despre o stimulare nervoasă â acestui produs (9); care ar putea determina secreția 26 RODICA GIURGEA și colab. 3 crescută de ACTH. De altfel,; se poate. constata că în suprarenala acestor animale are loc o depleție accentuată de acid ascorbic, paralel cu creș- terea greutății ei. Deci,-preșupunerga că, există o secreție crescută de ACTH în urma tratamentului cu, produsul C, este, verosimilă. în privința^ eon ți- nutului de glucoza din sînge, se constată că, la doza de 5 % din DL50,, ! ■' (n 'H■: Tabelul nr. 2 ' -nii'- , Glicogenul, proteinele totale și activitatea transaminazică din; ficatul: șobolanilor martori•, și tratați Parametri Lot' martor l Lot „ „ ,<( + ■ C5 ' G (ixgțmg) x±ES 28.2 + 6,6 —-97+ —95+ PT (mg%)i,.,: j, ,. 230,9-4,0 1 971 . . ,„+135+ GOT (unități gama acid piruvic/mg) 620,8±39,3 + 46+ -12 GPT (unități gamă acid, piruvic/mg) < 62,3 ±i,0 + 373+ + 388+" ( Notă. Explicația ca lă tabelul nr. 1. V ; ii ■- । Tabelul: nr. 3 : ) Parametrii biochimici și ponderali din timus și suprarenăîă“ia1 șobolanii martori și tratați : i " .; Pararpetri Lot i < Lot Martor c, T I MU S , • - t • ' • ■ 1 ’ . ■ PT (mg%) , x+ES . 140,6+ 4,'2" ” r +72+- .-+-72+ G (jxg/mg) ; 0,62+0,01 —28+ ' ‘ . 2(U GTS(mg) i. 306,'5^18; 8‘‘ 1 — 301-; । ' .+34 - 1 ’ s UPR ABEN ALĂ • G (iig/mg) i . . x±ES O,.7±O;O8'i . -i 179'> l ■ .154" . AA(p.g/nig) •' '' ,I! 5, î.i 0,2 -(i6* i! 66- ' GSR (mg) 24,8±1,7 + 14 + 18+ : Notă. Explicația ca la tabelul nr. (1. , ■ n ■ 111 -îi. .r i ■ >. ■ i i: ■ i । ■ ' ii ।' i: : . . , 11 ■i i i: i ,i । ■11: : ■ . ,;. ' ; : । Li i: : । । • aceasta iscade.. Nu ieste probabili .ca (produsele; din această grupă să, acțio- neze; asuprș. pancreasului endocrin,,stimulînd sinteza de. insulină, deoarece astfel .nn .ș-ari explica scăderea conținutului: de: glicogen. din ,ficat. Mai degrabă. ar putea ■ fi vorba de: o accelerare a glicoliz.ei hepatici;, așa < cum de altfel a fost arătat, anteriqr (3),.«), deși aqțivitațea lactatdehidrogenazei nu.. .înregistrează modificări । (date; •,nepublicate); ।. Scăderea conținutului de: glicogep apare și în țimus,; îți urma .tratamentelor aplicate. s Activitatea '4 ACȚIUNEA UNUt FUNGICID1 ASUPRA ȘOBOLANULUI, ALB 27 transaminazelor din serul sanguin (GOT și GTP) este puteriiic afectată. Scăderea activității, GPT din șîhge este paralelă oii: creșterea activității acesteia în ficat, în care are loc, și o creștere a. cohținuțphii de proteine. O creștere: a conținutului de proteine, o înregistrăm și în timus, care este paralelă cu scăderea în greutatea adestui organ limfatic. Creșterea pro- teinelor totalei din cele două organe (ficat și timus) ar p'utea fi determinată de afectarea conținutului de apă din acestea. Din. punctul de. vedere al greutății timusului putem vorbi de o involuție, care nu ieste însă tipică, pentru că se știe că într-o astfel de stare, pe lîngă scăderea în greutate, apare și o creștere a' conținutului de glicogen (11). Ar putea fi Vorba de o acțiune nespecifică ă substanței asupra timusului sau de faptul că, tra- tamentul fiind de durată, nu am reușit să surprindem momentul de maximă acțiune. în tot cazul, modificările din timus, în oarecare măsură, pot fi corelate cu cele înregistrate în suprarenală, cârd arată o stimulare și care într-o astfel de situație secretă o cantitate crescută de hormoni cortieosteroizi, hormoni cu acțiune involuantă asupra țesutului limfatic (11). Nici modificările din suprarenală nu sînt specifice stării tipice de stres. Este cunoscut că în stresul acut scăderea de acid ascorbic din supra- renală este paralelă cu scăderea conținutului de glicogen (6). în cazul datelor noastre fiind vorba de o acțiune de durată, deci nu de un stres acut, situația se prezintă altfel. Din ansamblul datelor obținute de noi reiese că modificările sînt ceva mai accentuate la doza mare în sînge și ficat. în timus și mai cu seamă în suprarenală, această remarcă nu se poate face. Pe baza rezultatelor noastre nu ne putem exprima care este calea prin care produsul 0 acționează în organism și nici dacă este vorba de o acumulare treptată a acestuia. După datele din literatură, are loc o meta- bolizare a substanței în organismul animal, a cărei viteză este dependentă de specie (13), însă nu cunoaștem care din produșii rezultați din metabo- lizarea acesteia au acțiuni în organism și în ce măsură sînt afectate pre- ferențial unele organe. în tot cazul, faptul că modificările din sînge și organele cercetate sînt intense, precum și faptul că suprarenala este hipertrofiată ridică o serie de probleme legate de utilizarea acestui produs cu multă atenție de către om în combaterea unor dăunători ai plantelor. BIBLIOGRAFIE 1. GORNALL A. G., BARDAWILL G. J., DAVID M. M., J. Biol. Chem., 78 : 751-766, 1949. 2. HUBERT M., CHARLES R., Pesticide manual, Brit. Crop. Protection Coincil, Fourth Ed., 1974. 3. JUDAH J., Biochem. J., 49:271-276, 1951. 4. JUDAH J., WILLIAMS H., Biochem. J., 48:33-35, 1951. 5. KLIMOV A. N., Biohim. fotometria 311-312, 1957. 6. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 29 : 63— 66, 1977. 28 ; J RODICA GIURGEA și colab. 5 7. MONTGOMERY R., Arcli; Biochem. Biophys., .6,7 : 378— 386/ 1957. . ’ 8, NELSON N. Biol. Chem., 153 : 375-380, 1944. . ' 9. ORSER W., BROWN' A., Ganad. J. Zool., 29 : 54-57, 1951.' ? 10: PIANKA Mi;'2-hd Crop." Protection Symposiuni,Magdeburg, 1966, p. 14. 11. PORA Ej Ai, MADAR J., TOMA V., Studia Univ. ,,Babeș-Bolyai”, l : 121 —129, 1966. 12. , REIȚMAN:'S., FRANKEL S.; Amer. : J. Cline Path., 28 :,56— 63, 1957. /, , ’ ,13, SPENCER H„ RQWE V., ADAMS E.,-IR1SH D., J. lud. Hyg. Toxicol., 30 :10-15, „ 1948 . ' - • ' ■ ■ '■ ' ■ ' 14. WOLFSON W‘.!Q„ COHN C.,XALVARY 'E., ICHIBA F„ Amer. X Clin. 'Patlii, 18: . • 723—725, 1948i■ ' :> i .A' ' , Primit în redacție, - i , Centrul de., cercetări biologice ia 1.9 noiembrie 1985 J ' Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5-1 . EFECTELE LE GALONULUI ȘI SILIMARINEI ASUPRA UNOR PARAMETRI MORFOFIZIOLO GICI AI DUODENULUI LA ȘOBOLANI INTOXICAȚI CU TETRACLORURĂ DE CARBON ’ VICTORIA DOINA SANDU și M. A. RUSU Acute CC14 intoxication of white male Wistar ratscaused mdrphological and histoenzy- mological modifications of the> duodenum.These were expressed by i alterativeidesqâa7 mative processes pf the viloșity epithelium, by, the inhibiție,n of .some enzyme acțiyities , (alkaline phbsphatase, ĂȚP-ase, SDH, CyOx, LDH)jand the sțimulatipn of the acid ■ pliosphatase adtivity. Legalbn' and .Șilymârine stimujăted tlie restaufation of normal structures and metabolic functiohs. 11 1 ' !"'i Prin structura anatomică și prin particularitățile sale fiziologice, mucoasa, duodenală este locul de .elecție, al absqrbției, medicamentelor. Totuși, studiile experimentale • priyind, influența, pe, care pot -.exerpița inedicamențele iașupra -mucoasei intestina le în timpul absorbției, lor t șîn ț i^ț|neJ?ț/-ii,î;,,'ț,^^ ' 7 bb',' b^bu,b' bb bD. ■ Noi am efectuat un studiu comparativ privind acțiunea ,a două medi- camente hepațpprqțectoare, (care,;șe,,administrează ,,per ps”^ legalonul’, de prQducțip vesț-german^, și silimarina, produs românesc fabricaț. după licența' germană, asupra mprfofiziqlogiei duodenului la șobolani ’mțqxi'- câți ctt tetraclofura de carbon.' Principiul activ al celor dquăm.edicâmențe esțe un coqiplexsde substanțe .exțraș din fructul; plant^ț Ca/d^ (fiilybwip^ denumirea dț“- Șilimarinăd^ (9,), ; . - .'nAdo hfi! :.Y-, \ cu' ‘ d a mia.■ ' ; .UATinUAI, ȘI METODE ' \ j'/ /i.',''’/'" . ' ' ■ ' \! ■ ! -'o 1 ' 1 '■ ,/io „ f )’i ? ,. • ■ ■ ; Cercetările noastre jS-:au efectuat pe următoarele loturi de șobolani masculiAVistar alb, în greutate medie de 250 g lotul martor (M) ; lotul supus unei intoxicații âcute qu, țetrac.lorură db carbdri (CCI,), âdministrăță Jîfin gâAj,.timp de 6 zile,'in dbză zilnică'de dOXlhl. emulsio1- hată în 0,5 ml u]ehde:floarea-s6are]Ui<(I),; alteadduă loturimuTost'intoxicate identic'cu CCI;': zilnic, la cca 30 min de Ia administrarea toxicului, unuia dintre loturi i si-a administrat prin același procedqu o șuspenșje de ,30 mg legalpq; (IL), iar, celuilalt lot 30 mg silimarinp'în 3 ml apă (is). b‘ 7U. /.■ L b.'?’A...........■, ' • • i . . • j I ) I 1 f • ; J / i l ; ' • r ■ > t ' I : • ■ ■ 1 • 1 r i ■: ■> .• > r ■ u > Sacrificarea animalelor s-a făcut; prin exsanguiriizare, prelevîndu-se. apoi .fragment,e de duoden di11 i’e^iunea/dîstâiă.'Acestea ău fost prelucrate corespunzător studiului morfologic și histoenzimdl'Ogic.- Examenul; riiorfologic s-a efectuat pe secțiuni de dtgăn-,'colorate cu hemd- foxilină-eokină! Pqnțru.: studiul histoerizimologic âm utilizat -metodele uzuale (10) în< Scopul evidențierii activității urmățoarefor ,enzime pțpsfataza alcalină foșfataza ,acidă, adenqzițițri.- fpsfatâza MgA-dependentă (ÂȚP-aza), citoerbmoxidaza (CyOx), succinatdehidrogenaza (SDH;j, la'ctătdehidrogeriaza (LDH). ''1!' 1 1 ", , ''' i-, 7 : ’i'H; ■ ■ / " > - '’i:.:,:-:. - • U ■ (J ■ — ■ > ? > i s i': --';;b ; ■,, ș / St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38,'nr. 29 — 31, București,' 1986 ’ 1 30 VICTORIA DOINA SANDU și M. A. RUSU 2 REZULTATE Examenul morfologic al secțiunilor de duoden indică, o afectare pronunțată la șobolanii intoxicați cu OC14 (fig. 2), manifestată prip necroze multifocale superficiale, cu descuamarea ’ epitelitiliii vilozitar, cdnCbmi- tent cu o aglomerare de macrofage în stroma vilozităților.iLa Ploturile intoxicate și țratate pu silimarină, (fig.r3),; dar mai ales cp legalon (fig. 4), aspectul morfologic ăl Secțiunilor de diibden este asemănător celui de la animalele de control (fig. 1). Studiul citoenzimologic a evidențiat la .lotul ințQxicat (I) două tipuri de modificări ale reacțiilor enzimatice. Astfel, paralel cu exacerbarea reacției fosfatazei acide în epiteliul absorbant și stroma vilozitară, am înregistrat o inhibare accentuată a reacțiilor fosfatazei alcaline, ATP- azei, CyQx, SDH și LDH. Amplitudinea acestor modificări, este mai mică în glandele Brunner și Lieberkiihn; ‘ La1 loturile tratate 1 cu i legalon Și sili- marină; tabloul de distribuție și reacție al ehzimeldrjjfercetățe șe men- ține la valori similare celor înregistrate la martori. între aceste loturi (IL și IS) nu am sesizat diferențe notabili!. .. . DISCUȚII Se știe că intoxicația cu tetraclorură de carbon! produce în ficatul Șobolanilor modificări histblogi^e manifestate prin' âteătoisă pinala ciroza, îh funcție de doză (6). ’Dc asemenea, EichTer și' Hahri ău făcut cunoscută^ încă din 1949, acțiunea protectoare a substanței extrase din fructul' de Carduus marianus asupra ficatului!intoxicat cu CC14 (8). ' ' : în literatura. de; specialitate .care, ne-a fost’ accesibilă nu am găsit însă date referitoare la acțiunea tetraclorurii de carbon și a celor două medicamente hepătoprotectoare la nivelul intestinului, deși se adminis- trează pe cale orală.' \ A '''‘'J'' O/’'1 ! ... Rezultatele obținute de noi evidențiază cu claritate faptul că C01t induce în mucoasa duodenală modificări histopătoldgice considerabile. Sensibilitatea maximă față de toxic o prezintă epiteliul vilozitar, carac- terizat de o puternică activitate metabplică și mitotică. Acest fapt este atestat de procesele alterativ-descuamative și de modificările reacțiilor enzimatice, înregistrate la acest nivel. • Reducerea marcată a reacțiilor fosfatazei alcaline și ATR-azei, cnzime, implicate în transportul activ prin membrană (4), constituie un indiciu al afectării citomembranelor și, în consecință^ a proceselor legate de absorbția intestinală. ■ ■ ■ • <'Lfl : ' : Modificarea activității enzinielor localizate în membrane sub in- fluența intoxicației cu CC14 se datoreștp peroxidării lipidelor, inclusiv fosfolipidelor din membranele endo - și e xtracitoplasmatice, de către un metabolit al său, radicalul CC13, care este de fapt,. adevăratul toxic (5). Inhibarea unor structuri enzimatice care intervin în procesele de oxido- reducere (OyOx, ! SDH, LDH) sugerează dereglarea proceselor glicolizei, ciclului Krebs și fbsforilării oxidative în celulele epiteliului intestinal. Modificări enzimatice similare au fost înregistrate și la nivelul ficatului în acest tip de, intoxicație; (2), (,3)j (7). . . . I(,:< : , , , . Fig. 1.—Aspectul morfologic al secțiunilor de duoden la șobolanii din lotul martor. Fig. 2. — Modificări structurale ale mucoasei duodenale Ia șobolanii intoxicați cu tetra- clorură de carbon. Fig. 3.—Aspectul morfologic al secțiunilor de duoden la șobolanii intoxicați și tratați cu silimarină. Fig, 4 —Aspectul morfologic al secțiunilor de duoden la șobolanii intoxicați și tratați cu legalon. 3 EFECTELE HEPATOPROTECTOARELOR ASUPRA DUODENULUI 31 în ceea ce privește exacerbarea reacției fosfatazei acide în epiteliul vilozitar, presupunem că este consecința lizării membranei lizozomale sub acțiunea țețraclorurii de ,carbon și a deversării. enzimei în ; •, n » ■ • • 1. ABRAHAM b. j., TAKĂ^ ROSENSTEIN R. D., SHIONO R., WAGNER H., HORFlAMÂiER t:, S’EL'ÎGMÂNN ‘ b.,'TetrahedronLetters, 31': 2675-2682’,' 19^0. 2. ADAM S.E.I., THORPE E., Brit. J. exp. ’Pâth)7 h : *394-^ 1 : i 3. ALIBERT ANNY, C.R.S.B.T., CLVII (7): 1439-1441, 1963. 4. ARVY L., în Hanclbuch cier Hișțopl\emie,,„sub red. W, GRAUMANN și K. NEUMAN, Gustav Fischer Verlag, Stuttgart,' 1972, Viî/2, 209-218. 5. BOYD M. R., G.R.C.;Criticai Reviews in .Toxicology, 103-125, ,1980. 6. DA V ID A., FRÂNTIK. E.,' FlbLUSÂ.,R;, NOVADOVA O., Iul. Arh. Occup,, Environ, . Health, 48 : 49- 60, ,1981, r ă'ă,’ - l S- ăbs a ,.„.07,-, ă-a-, Ț.pEJKKE^ of .the liver (in two paris), Inc,, New Yoțk— Bașel,: 1980, , . 8. ElCHIÎER O., HÂHNțH,, N'^ Path., 206 : 674- 681,. ,1949. ' .i' ' ' ' 7 . .. ' ' 9. HALBACH G , GOrlER L,, f>lanta ' med., 19 :293-302, ,1971. . ’ 10. MUREȘAN E., GABOREÂNU M., BOGDAN A, Ț,, BABA A- I., Tehnici.ăe histologie • ^.normală și patologică, Edit. Ceres, .București,, 1974,,. .... ,, ,,, , ll. ^RÂMELLINI G., MELDOLESI J., Ârzneim. Fbrsch.,, 24 : 806-813, 1974. 12. REUTTER F, W., HĂÂSEiiW , Schweiz1 Rdsch. Med, (Pyaxjs),.64,: 1145-1154, 1975, 13. SC1IILDER M., Tcrapiewoch, 20 : 3446 -3453, 1970. .... , , . Primit în .redacție , > , , ? - Centrul ele .cercetări biologice -, la 4 ianuarie 1985 , Cluj-TO ' CO rH b; O co.^.co 5 S p 4 m g k 2 2 S. - a ’S ” . o" o”, ci cî O o; o" o" ® 00 . “ “ ci " • . _ . . . .. i h. ■« - n TE 7 6 1 2 2 7 5 5 7 4 7 c- 5 9 | Ocurența specifica - 7 1 y z ■ 10 z 0 1 — 1— 1 — (S86l) -uiaxa © © t S o 2 S S 2 rH CC © ® S- Ol 00 Ol FIO Tb rto ud F00 Tb foo ib F40 Mb s zo xb 5’40 >lb 5’40 Mb F40 xb FS6 Td £’T6 44 F08 Td £'08 Td 5’08 Td F£4 Td 1’04 Td o Ot Td 6’86 Md F68 Md F68 Hd F88 Md 8’88 Md 1’84 Hd 5’94 Hd '5 ’o O” ; WJ • ;3 Z - 1 \ Atylotus fuluus Mg. i 2 A Chrysops eaeeutiens L. । ;• 0 0 3 \ Chrysops rufipes Mg. 1 $ 4 \ Haematopota bigoti Gob. 1 + + + + 5 \ Haematopota pallens Lw. 1+ + 0 + + 0 + 0 0 + 6 \ Haematopota pluvialis L. 1+ + 0 + + + .+ + +. 7 \ Haematopota subeylindrica Pd. 1 + $ + ® ® 9 + ® 8 1 Haematopota fristis Big. + 9 j Hybomitra aeuminata Lw. + . 0 + 0 0 0 + + + 0 0 10 1 7 Hybomitra caucasica End. 0 11 1 Hybomitra ciureai Scg. ' +.0 .+ + . 0 + + 0 0 0 + + 0 0 0 + 0 + + 0 0 + 0 12 1 Hybomitra peculiaris Szil. l+ + + + 0 + • - ’l" 13 1 Hybomitra ukrainica Ols. - 1+ - + 0 +0 P 14 \ Pangonius pyritosus Lw. 1 . .0 15 \ Tabanus autumnalis L., \+ + .. 0++0 ++ +0++0 + 0 16 \ Tabanus bifarius Lw. \ 0 17 \ Tabanus boi’inus L. \ + + + .00 . + 18 \ Tabanus bromius L. . .. . 1 + . . + 0 + 0 0 0 ! 19 1 Tabanus glaucopis Mg. \ 0 0 0 3. Informațiile din literatura de specialitate, neindicînd numărul de exemplare colectate sad, totalizînd doar cîteva zeci de indivizi (cu sin- gura excepție a lui Hybomitra dureai S6g., care însumează circa 180 de indivizi la toate sinonimele sub care a fost citată), nu pot forma o bază de apreciere nici a abundenței specifice pe unitatea de suprafață și nici a gradului de periculozitate virtuală pe care îl reprezintă fiecare din taxonii identificați. Ele ne-ar conduce în mod eronat la concluzia că toți aceștia sînt specii foarte rare în Delta Dunării, care ar merita chiar să fie ocrotite prin lege. După cele cunoscute și luînd în considerare materialul colectat de noi, însumînd 3 686 de exemplare, tabanidele au fost și con- tinuă să fie o problemă dificilă și încă nerezolvată pentru creșterea ra- țională a bovinelor din Deltă. Dintre speciile vulnerante, dominante în partea de sud-est se evidențiază Hybomitra dureai Sâg. (59,603 %) și Haematopota pluvialis L. (22,653%), urmate de Tabanus autumnalis L. (6,945 %) și Hybomitra aeuminata Lw. (5,480 %). Este semnificativ să subliniem cazul lui H. pluvialis- L., o specie excepțional de răspîndită în Eomânia, care a fost citată în Delta Dunării numai printr-un singur exem- plar, în timp ce noi posedăm 1 652 de indiyizi, din care numai 835 au fost colectați din opt carouri intradeltaice. bibliografie selectivă .... 1. DINULESCU GH., Diptera, Familia Țabanidae, în Fauna RP.R, Insecta, 9,2, Edit. Acad. R.P.R., București, 1958, 277 p. . 2; LEHRER A. Z., Codul biocartografic al principalelor locălităfi din R. S. România, Edit. < Dacia, Cluj-Napoca, 1977, 246 p. ‘îi”; , > 3, LEHRER Ă. Z., Peuce, Tulcea, V : 137- 151, 1978. 4, LEHBER A. Z., A H-a Consf. Entpm: a ,R.S. România, Univ. Craiova, 1980, II, 510—516. 5. PÂRVU C.,- Trav„ Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, XXIII : 155-162, 1982 ■ (1981). " % ' ’■ 6. WEINBERG. M., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, IX : 281-291, 1968. 7. WEINBERG M-r Trav. Mus. Hist- Nat. „Gr. Antipa”, București, XII : 207-215, 1972. 8. WEINBERG M., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, XIV : :175+l78, 1974. 9. WEINBERG M., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, XVII : 155-162, 1976. Primit în redacție . . Centrul de cercetări biologice ' la 10 octombrie 1985 Iași, Calea 23 August'nr.'20 A 2 ZOOBENTOSUL ȘI IHTIOFAUNA DIN MELEAUA SACALIN 41 UNELE CONSIDERAȚII ASUPRA ZOOBENTOSULUI, IHTIOFAUNEI ȘI PRODUCȚIEI PISCICOLE DIN MELEAUA SACALIN ÎN INTERVALUL 1966-1980 VIRGINIA POPESCU-MARINESCU The environment conditions in the bay Sakalin near the Danube Delta underwent strong modifications over the periods 1966—1980 and earlier. The bay that formerly was slightly brackish, became almost pure freshwater. The total amountof thebenthic biomass and the proportions of freshwater animals increased, that of Ponto-Caspian brackish water and of marine species decreased. Also the composition of the fish fauna changed, the genuine freshwater species being now dominant. în perioada observațiilor noastre, 1966—1980, precum și anterior acesteia, factorii morfo-hidrologici, fizico-chimici și biotici din meleaua Sacalin (meleaua Sfîntu Gheorghe) au fost supuși unor modificări pu- ternice și rapide (1), (2), care au imprimat schimbări în structura și în cantitatea faunei bentonice și piscicole din acest bazin. Prin îngustarea și colmatarea îndeosebi a zonei cuprinse între văr- sarea brațului Sfîntu Gheorghe și a Gîrlei Turcești (datorate împingerii insulei Sacalin spre vest, depunerii materialului aluvionar cărat de brațele Dunării și celui adus de curenții marini turbionari, precum și resturilor provenite din descompunerea macrofitelor acvatice care inundă tot mai mult meleaua Sacalin), au scăzut adîncimile, care au ajuns în mijlocul melelei la 0,8 m în anul 1980 (față de 1 m înainte de 1958 și chiar în 1966), iar în apropierea insulei Sacalin la 0,20 m (de la 0,40 m). Pe de altă parte, peste faciesul nisipos s-a depus cu o intensitate mai mare un strat de mîl aluvionar, în special la mijlocul bazinului. Același fenomen de împotmolire a melelei, precum și colmatarea spărturilor din insulă au determinat o limitare a pătrunderii apei marine în spațiul mai mult sau mai puțin izolat, dar deschis aportului apei dulci fluviale. în acest fel, apa melelei Sacalin, oligosalmastră cu 1,5—3 g°/00 salinitate înainte de 1958 (1), a ajuns în decurs de cîțiva ani să fie dulce, astfel încît în perioada 1966—1980 clorurile au variat de la 0,02 la 0,05 g°/00 și numai în mod accidental s-au ridicat la 1 g0^1. La aceste condiții de mediu destul de labile s-a adăugat transparența apei, tot atît de varia- bilă, cu fluctuații între 5 și 60 cm; pH-ul s-a menținut în limitele 7,2 — —7,8, iar curentul apei a fost foarte slab. în concordanță cu schimbările produse la nivelul factorilor abio- tici, fauna bentonică a fost marcată în primul rînd de scăderea salinității 1 Determinările clorurilor in perioada 1966—1980 au fost efectuate de către Ileana Hurghișiu, Margareta Baltac și Dorina Nicolescu. i St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 1, p. 40—45, București, 1986 apei. Astfel, de unde înainte de 1958 în mijlocul melelei peste 80 % din componența zoobentontelor era constituită de relicte ponto-caspice și numai sub 20 % de forme dulcicole și salmastre (1), în perioada cercetări- lor noastre raportul dintre ele s-a modificat mult. în acest sens, în anii 1966—1980 au devenit dominante formele dulcicole, care au reprezentat adesea chiar peste 90 % (în medie 50—80 %) din total, urmate de relietele ponto-caspice, care rar au atins peste 50% (în medie 5—15 %) (aceste relicte au mai găsit totuși condiții bune de dezvoltare în meleaua Sacalin, cu toată oxifilia ior și înrăutățirea anumitor factori de mediu din bazin), apoi de elementele salmastre și marine mediteraneene, care foarte rar au ajuns în jur de 40% (în medie 1—4%). Un fenomen asemănător s-a petrecut în complexul Razelm, res- pectiv în golful Calica (6), unde în 1955—1956, odată cu ■ schimbarea regimului de salinitate, s-au produs modificări în componența bioceno- zelor, precum și o creștere a biomasei. De asemenea, concomitent cu ferti- lizarea zonei, datorată aportului apelor dunărene, prin crearea unui substrat aluvionar, CoropMum volutator a fost înlocuit de către chiro- nomide și tubificide (în general s-a produs dispariția formelor marine), însă s-au menținut relietele ponto-caspice. . Determinările biomasei remanente a' diferitelor componente ale faunei de fund din meleaua Sacalin, care constituie bază trofică pentru peștii bentonofagi, arată că ,în cursul întregii perioade în care s-au efec- tuat cercetările, noastre au fost dominante oligochetele (prin Limnodri- lus Iwffineișterfy care au atins cifre ce se îhscriu în limitele 23,50 — Tabelul nr. 1 Variația biomasei zoobentonice totale și a principalelor grupe de organisme din mijlocul melelei Sacalin în perioada 1966—1980 Anul Zoobentos total (g/m2) din care (%): Oligochaela Chironomidae Polychaela Cum acea 1966 45,835 91,78 2,37 4,88 0,61 1967 63,686 15,07 5,86 1,74 9,39 1968 76,849 79,56 6,55 1,58 0,95 1969 14,208 53,67 1,21 0,61 4,53 1970 27,403 . 71,57 1,37 0,87 6,02 1972 21,692 77,49 1,50 0,97. ■ 1,04 1073 9,467 86,72 7,62 1,99 ■ 3,01 1974 26,131 47,27 10,81 0,83 6,07 1975 52,490 88,27 0,15 , 11,25 0,25 1976 22,149 80,24 6,71 0,02 0 1977 49,530 25,13 3,74 0,22 ■ 4,80 1978 ' 7,889 29,79 9,98 0,44 21,38 1979 23,107 76,31 13,93 0,03 0 1980 43,492 64,99 4,80 1,77 0,65 —611,42 kg/ha (medii anuale) (fig. 1) și între 15,07 și 91,78 % din totalul biomasei zoobentonice (tabelul nr. 1). Valori (medii anuale) ceva mai ridicate față de majoritatea grupelor de zoobentonte (foraminifere, gama- ride, ostracode, corofiide, miside, copepode, moluște, hirudinee) au pre- zentat chironomidele dintre formele dulcicole, precum și cumaceele și polichetele amfaretide dintre relietele ponto-caspice. Astfel, cantitățile 42 Kg/ha 60 50- 40- 30- 20- 10- ■— Chironomfdae ~ —Polychaeta —> — Cumacea y» gJ 4 ZOOBENTOSUL ȘI IHTIOFAUNA DIN MELEAUA SACALIN 43 de biomasă remanentă (medii) realizate de chironomide, înregistrînd 0,79—50,38 kg/ha și 0,15—13,93 %, sînt apropiate de 1,30—59,78 kg/ha și 0,25 —21,38 %, constituite de cumacee, precum și de 0,04—59,05 kg/ha și 0,02—11,25 %, reprezentate de polichete (fig. 2, tabelul nr. 1). Ca do- minante între speciile relicte ponto-caspice indicăm amfaretidul Hypa- niola kowalewskii (minimum 0,05 kg/ha, maximum 81,5 kg/ha2) și cuma- ceul Pteroeuma pectinata danubialis (minimum 0,30 kg/ha, maximum 219,12 kg/ha 2). Remarcăm scăderea puternică față de anul 1958 a grupu- lui misidacee, în special a reprezentanților genului Paramysis (psamo- biont, pentru care în anumite zone ale melelei Sacalin există totuși faciesul nisipos dominant, foarte propice dezvoltării). Din analiza întregului material acumulat în perioada 1966—1980 (fig. 1 și 2, tabelul nr. 1), comparat cu datele din literatură, reiese că în această întinsură din fața gurilor brațului Sfîntu Gheorghe și Gîrlei Turcești, schimbîndu-se condițiile de mediu în sensul colmatării zonei și îndulcirii apei, pe lîngă modificările calitative de la nivelul biocenozelor (modificări semnificative s-au produs probabil în anii 1958—1966), s-a observat și o ridicare a cantității de biomasă a faunei bentonice, care și înainte de 1958 (an luat ca moment de referință) era destul de bogată. De altfel, M. Băcescu și Hdlene Dumitrescu (1) afirmau că lagunele Musura și Sfîntu Gheorghe reprezintă domenii salmastre, comportînd un trofism excepțional, dat de aportul apelor Dunării. Subliniem însă că, odată instalat un anume raport între diferitele componente ale faunei bento- nice din meleaua Sacalin, în perioada 1966—1980 nu se mai remarcă deosebiri semnificative de la un an la altul, atît din punct de vedere cali- tativ cît și cantitativ. Unele considerații asupra ihtiofaunei și producției piscicole din meleaua Sacalin evidențiază anumite aspecte. Astfel, pentru perioada anterioară anului 1958, M. Băcescu și H61ene Dumitrescu menționau, în lucrarea lor „Lagunele în formare de la gurile Dunării și importanța lor pentru peștii migratori” (1), că lagu- nele Musura și Sfîntu Gheorghe sînt bogate în pești dulcicoli și marini. Analizînd datele prezentate în figura 3, reiese că în intervalul 1966 — —1980 speciile dominante în ihtiofauna melelei Sacalin3 au fost numai forme de apă dulce, componența lor fiind în mare parte asemănătoare cu cea din Dunăre și din ghiolurile Deltei. în acest sens, pe toată perioada cercetărilor noastre, pe primul loc s-a menținut Vimba vimba (morunașul), urmată îh prima parte a intervalului de Plicea bjoerkna (batea) și de Ru- tilus rutilus carpathorossicus (babușca), care, începînd cu anii 1971—1972, a fost înlocuit de către Carassius auratus gibelio (carasul). I. Munteanu (3) arăta că, în urma apelor mari din 1970, în Delta Dunării a apărut în anul 1972 o dereglare în echilibrul speciilor de pești: carasul, printr-o dezvoltare explozivă, a devenit dominant în pescuit, situație ce s-a men- ținut pînă în 1980, pentru ca apoi să se revină la amestecul existent înainte de 1970, adică au crescut cantitățile de babușcă, roșioară (Scardinius erithrophthalmus'), știucă (Esox lueius) și au scăzut cele de caras. 2 Valorile minime și maxime atinse în decursul întregii perioade 1966—1980, . 3 Datele după care am executat figura 3 nc^-au fost puse la dispoziție de către ferma piscicolă Sfîntu Gheorghe, prin tov. director Axeniă Dumitriu, căreia îi mulțumim și pe această cale. Principala unealtă utilizată la pescuit a fost năvodul. 0- Anul 2 44 VIRGINIA POPESCU-MARINESCU Principalelor specii pașnice, enumerate anterior, prezente în pes- cuitul din meleaua Sacalin, li s-au adăugat cu o anume pondere și răpi- torii Stizostedion lucioperca (șalăul) și Silurus glanis (somnul), pești de valoare economică ridicată. Kg 100000- IOC 90000- 90: .80000- 60- 70000- 70- 60000- 60- 60000- 50- 40000- 40- 30000- 30 20000- 20 10 10000- 01 Q PRODUCȚIA PISCICOLĂ TOTALĂ — Vimba vimba — Blicca bjoerkna -- Rulilus’rutUus carpathorossicus «•••Carassius auratus gibeho 0 Anul Fig. 3. — Variația producției piscicole totale (kg) și a speciilor dominante (%) în ihtiofauna melelei Sacalin în perioada 1966—1980. în aceeași figură 3 sînt redate valorile totale ale producției pisci- cole, potrivit cărora în 1966 s-a înregistrat un maximum de 230 290 kg, iar în 1980 un minimum de 22 101 kg, fără însă a se observa o scădere cantitativă continuă de la începutul către sfîrșitul intervalului analizat, ci constatîndu-se de la un an la altul variații ale producției piscicole, care în majoritatea perioadei a fost sub 100 000 kg. Făcînd o corelație între cantitatea biomasei remanente și calitatea faunei de fund din meleaua Sacalin, pe de o parte, și componența ihtio- faunei și producția piscicolă, pe de altă parte, putem menționa cîteva considerații. Astfel, neavînd efectuate cercetări privind conținutul stomacal al peștilor din meleaua Sacalin, dar știind că modul de hrănire al acestora, în cadrul anumitor limite, se adaptează și după baza trofică existentă în bazinul unde viețuiesc, nu putem trage concluzii ferme, însă ne permitem să afirmăm că în perioada 1966—1980 în întinsura de la gura brațului Sfîntu Gheorghe și de la gura Gîrlei Turcești a existat o cantitate mare de faună bentonică, compusă din oligochete, chironomide, cumacee, poli- chete, gamaride, miside, copepode, moluște, elemente ce intră în mod curent în hrana peștilor bentonofagi, ca morunașul, batea, carasul, ba- 6 ZOOBENTOSUL ȘI IHTIOFAUNA DIN MELEAUA SACALIN 45 bușea, somnul, șalăul etc. (4), (5), (6). Această bază trofică bentonică din meleaua Sacalin, deși bine reprezentată calitativ și cantitativ, a fost folosită numai parțial de către populațiile piscicole existente în bazinul respectiv. CONCLUZII 1. Schimbările produse în meleaua Sacalin la nivelul factorilor morfo-hidrologici, fizico-chimici și biotici, în principal îndulcirea apelor și colmatarea bazinului, au condus la modificări în componența și în cantitatea elementelor biocenozelor bentonice și a ihtiofaunei. In acest sens s-a ajuns la creșterea biomasei faunei de fund și a ponderii elemente- lor dulcicole în detrimentul relictelor ponto-caspice, al formelor salmas- tricole și marine. Pe de altă parte, ihtiofauna, îndeosebi prin speciile cu pondere mare în pescuitul industrial, a devenit preponderent de apă dulce. 2. Biomasa remanentă a faunei bentonice, prin cantitatea și cali- tatea sa, reprezintă o bază trofică importantă, insuficient valorificată de către ihtiofauna prezentă în meleaua Sacalin în perioada respectivă. bibliografie 1. BĂCESCU M„ DUMITRESCU HElT’.NE, Verh. Int. Ver. Limnol., 13:699-709, 1958. 2. GÂȘTESCU P., St. cerc, geogr., XXVI: 37-42, 1979. 3. MUNTEANU I., Pontus Euxinus, St. cerc., II: 394—397, 1982. 4. SPĂTARU PEPIETA, Hidrobiologia, 9:219-226, 1968. 5. SPĂTARU PEPIETA, ȘERBĂNESCU GH., Anal. Univ. București, Seria Șt. Nat., Biol., 33:289-298, 1962. 6. TEODORESCU-LEONTE RODICA, POPESCU LUCIA, BĂNĂRESCU P., STOINA T„ MUNTEANU I., St. cerc. Inst. cerc, piscic., 2:103—129, 1966. Primit în redacție Institutul de științe biologice la 18 octombrie 1985 București, Splaiul Independenței nr. 296 ERORI PRIVIND RĂSPÎNDIREA UNOR SPECII DE PĂSĂRI ÎN ROMÂNIA (I) DIMITRIE RADU This article is the first one in a series dealing with the errors present in the foreign ornithologicai literature, published from 1951 up to 1984, concerning the geographical distribution and the lasting period ol some bird species presence in Romania. Species belonging to the orders Gaviiformes, Podicipediformes, Procellariiformes, Ciconiiformes and Anseriform.es are described. , în numeroase lucrări apărute în Europa în ultimele decenii referi- toare la păsările palearctice, îndeosebi în determinatoarele de teren, în care, pe lingă date de biologie, figurează și hărți privind răspîndirea geo- grafică a acestora, se constată curent o serie de erori în ceea ce privește exactitatea în care este redată prezența unor specii de păsări pe teritoriul românesc. Aceste erori apar sub două aspecte, ca timp și ca spațiu, vădind deci inexactități referitoare la prezența lor în România, fie pentru diferite perioade fenologice, fie pentru anumite ținuturi geografice în care sînt figurate. Perioada în care au apărut lucrările ce urmează a fi comentate de noi se înscrie între anii 1951 (G. P. Dementiev și,eolab.) și 1984 (J. Nicolai și eolab.), deci pe o durată de aproape trei decenii și jumătate. Dacă printre erorile din lucrările de la începutul acestei perioade există unele justificări, dat fiind că literatura noastră de specialitate nu număra prea multe publicații avifaunistice, erorile din lucrările străine la care ne referim, apărute după anul 1962, nu-și mai găsesc justificarea, întrucît, începînd din acel an, au fost publicate la noi numeroase lucrări cu caracter faunistic, zoogeografic și avifenologie, care puneau la zi o serie de date privind răs- pîndirea geografică și dinamica avifenologică a păsărilor din România. Aceste lucrări străine reflectă o situație inexactă despre o anumită parte a ornitofaunei existente temporar sau permanent pe teritoriul țării noastre, cauza fiind lipsa de informare a autorilor respectivi despre situația privind prezența în timp și spațiu a păsărilor de pe teritoriul țării noastre. Se remarcă, cu rare excepții, că erorile pe care le vom semnala constau îndeosebi în omiterea figurării diferitelor specii de păsări de pe o zonă mai mică sau mai mare a teritoriului românesc, și nu în figurarea lor aici fără a fi cazul. Dacă pentru unele specii semnalate la noi ca păsări accidentale pe teritoriul românesc (Somateria mollissima, Buteo Jiemilasius, Larus glau- coides, Larus sabini, Larus ichtyaetus, Acrocephalus dumetorum, Sylvia ruppelli, Hippolais olivetorum etc.), ca recent imigrate (Apus melba, Passer hispaniolensis, Hirundo rupestris, Hirundo daurica etc.), care și-au St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 1, p. 46—52, București, 1986 2 ERORI PRIVIND RĂSPÎNDIREA UNOR PĂSĂRI IN ROMANIA (I) 47 extins recent arealul în România (Eremopbnla alpestris (balcanica), Turdus pilaris, Motacilla flava (Jeldegg), Hippolais pgllida, Bmberiza cirlus, Serinus serinus, Carpodacus eryhrinus etc.) sau care au dispărut de la noi în ulti- mele decenii (Otis tărax, Gyps julrus, Aegypius monacbus, Gypaetus bar- batus etc.) inexactitățile sînt explicabile, ținînd seama de apariția semna- lărilor respective în literatura ornitologică românească ,,a posteriori” apariției lucrărilor străine la care ne referim, erorile semnalate în cazul multor altor specii se datoresc lipsei informațiilor la zi privind situația avifaunei de pe teritoriul României. Erorile referitoare la răspîndirea în România a unor specii de păsări constau îh figurarea total sau parțial greșită a acestora : a) în diferitele perioade fenologice; b) sub aspect geografic. în cele ce urmează vom preciza aceste erori din diferitele lucrări, analizînd avifauna României în ordine sistematică. Ord. GAVILFORMES Gavia immer (fundacul mare) este cunoscut la noi doar ca apariție rară de iarnă. El nu apare figurat pentru România (G. P. Dementiev si eolab., 1951; R. Peterson șicolab., 1957, 1961,. 1969, 1972, 1979; B. Bruun și eolab., 1971; H. Heinzel și eolab., 1972). Ord. PODICIPEDIFORMES Podiceps auritus (corcodelul de iarnă) este cunoscut ca apariție rară de iarnă la noi, mai ales în iernile blînde. Nu figurează că ar atinge iarna țara noastră (R. Peterson și eolab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979). Podiceps cristatus (corcodelul mare) este o pasăre de vară la noi, iarna rămînînd uneori exemplare handicapate, sortite pieirii la înghețarea totală a apelor. Figurează însă ca prezent prin populații de iarnă în toată țara (G. P. Dementiev și eolab., 1951), sedentar în sudul și vestul țării( B. Bruun, 1967), sedentar în toată țara, cu excepția regiunilor nordice (H. Heinzel și eolab., 1972), sedentar în jumătatea estică a țării și în sudul ei (J. Nicolai și eolab., 1984). Podiceps griseigena (corcodelul cu gîtul roșu), apariție de vară pentru țara noastră, migrează toamna spre ținuturile sudice. Figurează ca sedentar pentru Dobrogea (J. Nicolai și eolab., 1984). Podiceps nigrieollis (corcodelul cu gîtul negru) este cunoscut la noi ca pasăre frecventă de vară, migratoare în sezonul rece. Apare dat ca sedentar în jumătatea sudică și în vestul țării (H. Heinzel și eolab., 1972). Podiceps rufieollis (corcodelul pitic) sosește la noi în perioada caldă a anului pentru cuibărit, urmînd ca toamna să se retragă spre ținuturile mai sudice, pentru iernare. Rareori este întîlnit sporadic și în iernile blînde cu ape neînghețate. Este figurat ca sedentar pentru Dobrogea (J. Nicolai și eolab., 1984). 48 DIMITRIE RADU . 3 Ord. PROCELLARIIFORMES Puîfinus puffinus (furtunarul), cunoscut pe litoralul românesc ca. apariție sporadică, este întîlnit în general în afara epocii de cuibărit. Nu apare să atingă deloc Marea Neagră (R. Peterson și colab., 1957, 196.1, 1969, 1972, 1979) sau lipsește în dreptul litoralului românesc (K. H. Voous, 1960, 1962). Ord. CICONIIFORMES Platalea leucorodia (lopătatul) este o specie de vară pentru cîteva locuri din estul României, și anume în Delta Dunării și în unele zone inundabile din lunca Dunării (Dunăreni, Buceac, Olțina), unde cuibărește însă în puține perechi. Apare figurat ca prezent aproape în toată țara, cu excepția regiu- nilor nordice (G. P. Dementiev și colab., 1951), sau nu apare deloc la noi (B. Grzimek, 1980). Botaurus stellaris (buhaiul de baltă), deși nu este frecvent, apar- ține speciilor larg răspîndite în România în sezonul cald al anului în ținu- turile de bălți cu stufărișuri; în iernile blînde mai rămîn în țara noastră unele exemplare. Este menționat fie ca specie sedentară pentru România, în afara ținuturilor sudice ale țării (B. Bruiin, 1967), sau pentru jumătatea sud- vestică a țării (B. Bruun și colab., 1971), fie ca specie avînd răspîndire în toată țara, inclusiv Munții Carpați1 (W. Makatsch, 1974), fie ca pasăre sedentară în Dobrogea și de vară în sudul, Moldovei, pentru a nu exista în restul țării (J. Nicolai și colab., 1984). Ciconia eieonia (barza albă), Ardea einerea (stîrcul cenușiu), Ixo- brychus minutus (stîrcul pitic) sînt specii de vară, răspîndite relativ larg pe teritoriul țării noastre, îndeosebi îh ținuturi de bălți cu stufărișuri din zonele joase. în iernile blînde, unele exemplare de stîrci cenușii rămîn în zonele sudice ale țării. Apar ca răspîndite peste tot în România, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974); stîrcul cenușiu este figurat ca sedentar în toată țara (J. Nicolai și colab., 1984). Ord. ANSERIFORMES Anas acuta (rața sulițar), cunoscută pentru România doar ca pasăre de pasaj 2, sosește toamna din ținuturile septentrionale de cuibărit ale Eurasiei. x Figurează cuibărind fie în toată țara, în afara zonelor sudice (R. Peterson și colab., 1957, 1961), fie în Banat (K. H. Voous, 1960, 1962) ori ca ajungînd în perioada rece a anului pînă în sudul Moldovei și în Do- brogea (R. Peterson și colab., 1969, 1972, 1979). 1 Afirmația ar putea fi justificată prin dimensiunea relativ mică a hărții, Carpații nepu- tînd fi delimitați. Deși alte specii, ca Burhinus oedicnemus, Anthus campestrisetc., apar răspîn- dite pe tot teritoriul României, ele nu sînt figurate în Carpați, unde apare o zonă albă. 3 Sînt cunoscute doar cîteva cazuri de cuibărit relativ recente (D. Munteanu, 1977). ERORI PRIVIND RASPÎNDIREA UNOR PĂSĂRI ÎN ROMANIA (I) 49 Anâs platyrhyneos (rața mare) este o specie sedentară pentru în- iteaga țară, iarna întîlnindu-se frecvent pe rîuri și pîraie neînghețate. Este figurată ca pasăre de vară în sudul, centrul și nord-vestul țării (J. Nicolai și colab., 1984). Anas elypeata (rața lingurar) clocește sporadic îndeosebi în Delta Dunării, fiind frecventă pentru România ca pasăre de iarnă. Figurează însă ca specie clocitoare pe tot cuprinsul țării, de unde se retrage iarna mai spre sud (G. P. Dementiev și colab., 1952 ; B. Bruun și colab., 1971; R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979; W. Makatsch, 1974), ori ca sedentară în sud-est (H. Heinzel și colab., 1972). Anas erecea (rața pitică), frecventă tot timpul iernii în preajma apelor neînghețate, este cunoscută în toată țara doar ca specie care sosește după sezonul de cuibărit. Apare figurată ca pasăre clocitoare pentru întreaga țară (G. P. Dementiev și colab., 1952; K. H. Voous, 1960, 1962), ca sedentară în toată țara (H. Heinzel și colab., 1972) ori sedentară pentru Dobrogea și sudul țării (B. Bruun, 1967), ca specie clocitoare în toată țara, sedentară în nordul Dobrogii și sudul Moldovei și doar în sudul țării ca pasăre de iarnă (B. Bruun și colab., 1971), fie clocitoare pe întreg teritoriul României, cu excepția ținuturilor sud-vestice (W. Makatsch, 1974), fie clocitoare în România (B. Grzimek, 1980) ori lipsind iarna în regiunile sudice, în sudul Moldovei și în Dobrogea (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979) 3. Anas querquedula (rața cîrîitoare), Anas strepera (rața pestriță), Aythya nyroea (rața roșie) sînt specii de vară ce cuibăresc în România în ținuturile joase de bălți cu stufărișuri. Apar menționate în areale pe teritoriul țării noastre, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974); rața roșie este figurată ca sedentară în Dobrogea (J. Nicolai și colab., 1984). Aythya ferina (rața cu capul castaniu) este o pasăre clocitoare în România și ținuturile joase, mai ales în Delta Dunării, în lacurile dobro- gene și în bălțile luncii Dunării; iarna migrează spre ținuturile sudice. Apare figurată ca specie sedentară pentru Dobrogea (B. Bruun, 1967) ori clocitoare în întreaga țară, inclusiv în Munții Carpați (W. Makatsch, 1974), sau nu apare că ar exista tocmai în Dobrogea (B. Grzimek, 1980). Aythya inarila (rața cu capul negru) este un oaspete de iarnă pen- tru România, venit din ținuturile nordice eurasiatice, unde cuibărește, fiind foarte frecvent iarna, îndeosebi în Delta Dunării și în lacurile do- brogene. Nu figurează însă ca apariție de iarnă pentru România (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979) sau apare ca prezentă iarna numai pe litoralul marin (J. Nicolai și colab., 1984). Netta rufina (rața cu ciuf) este specie curent clocitoare în Dobrogea, însă în număr de exemplare redus, îndeosebi în Delta Dunării și în com- 3 Cazul acestei specii este foarte elocvent în ceea ce privește maniera multor autori de a prelua, fără verificare prealabilă, unele date din alte lucrări, perpetuind astfel multe eror i existente, ca in exemplul de față. 50 DIMITRIE RADU 5 plexul lagunar Razelm, fiind semnalată în mod special în anii 1952 și 1954 (D. Radu, 1952, 1954) și 1958 (M. Tălpeanu, 1958). în unele lucrări este menționată ca nesigură pentru România ea pasăre clocitoare (G. P. Dementiev și colab., 1952) ori ca specie necloci- toare pentru țara noastră (W. Makatsch, 1974). Oxyura leueocephala (rața cu capul alb), deși în număr mic de indi- vizi, este prezentă ca pasăre clocitoare îndeosebi în Delta Dunării și în lacurile dobrogene, iarna urmînd a se retrage spre ținuturile sudice. Nu apare însă figurată pentru România (G. P. Dementiev și colab., 1952). Bucephala clangula (rața sunătoare), semnalată sporadic la noi în trecut prin puține cazuri de cuibărit în bălțile Dunării, este cunoscută îh prezent numai ca pasăre de iarnă. Este menționată ca pasăre clocitoare în Deltă și în bălțile Dunării (R. Peterson și colab., 1961, 1969) sau chiar ca sedentară în Delta Dunării (B. Bruun, 1967) ori în toată Dobrogea (K. H. Voous, 1960, 1962). Clangula hyemalis (rața de ghețuri) este semnalată doar prin cîteva exemplare capturate la noi cu mai multe decenii în urmă în interiorul țării, ca păsări nordice rătăcite. Figurează că ar ierna în mod obișnuit în Delta Dunării (R. Peterson și colab., 1969, 1972, 1979). Melanitta nigra (rața neagră) este cunoscută ca pasăre rară de pasaj și de iarnă în Deltă și în lagunele marine. Nu apare deloc că af ajunge în ținuturile românești (B. Bruun și colab., 1971; H. Heinzel și colab., 1972; R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979; J. Nicolai și colab., 1984). Melanitta fusea (rața catifelată) apare la noi ca pasăre de pasaj, dar și de iarnă în iernile blînde, îndeosebi la mare, urmînd să se reîntoarcă primăvară în nordul eurasiatic, unde cuibărește. Nu apare să ajungă în ținuturile românești (R. Peterson și colab., 1957, 1961; J. Nicolai și colab., 1984). Mergus merganser (ferestrașul mare), ca și ceilalți reprezentanți ai genului, sosește la noi în diferite bălți din țară iarna din ținuturile nordice eurasiatice. Apare însă fie ca specie clocitoare pentru nordul Dobrogii (K. H. yoous, 1962) sau clocitoare nedovedită pentru Dobrogea (G. P. Dementiev șicolab., 1952), fie ca pasăre de iarnă numai pe litoralul marin (J. Nicolai și colab., 1984). Mergus albellus (ferestrașul mic) apare în număr mare pentru a ierna la noi, atît în bălțile dobrogene și în Delta Dunării, cît și pe apele din interiorul țării, fără a cuibări în România. Este menționat ca specie clocitoare, însă cu? pentru Delta Dunării (K. H. Voous, 1960,1962), sau ca pasăre de iarnă numai pe litoralul marin (J. Nicolai și colab., 1984). Mergus serrator (ferestrașul mijlociu) sosește la noi iarna în număr relativ mic, venind din ținuturile nordice eurasiatice; este întîlnit în- deosebi în Delta Dunării și în lacurile dobrogene ori pe litoralul mării. Nu apare că ar atinge iarna Delta Dunării (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979) sau că ar fi prezent ca pasăre de iarnă, dar numai pe litoralul mării (J. Nicolai și colab., 1984). 6 ERORI PRIVIND RASPÎNDIREA UNOR PĂSĂRI IN ROMĂNIA (I) 51 Anser anser (gîsca de vară) cuibărește la noi, urmînd ca toamna să părăsească țara pentru a ierna în ținuturile mai sudice. Apare ca sedentară în jumătatea estică a României (J. Nicolai și colab., 1984). Anser albifrons (gîrlița mare), specie de iarnă comună pentru țara noastră, mai ales în jumătatea ei sudică, sosește toamna în cîrduri nume- roase, venind din nord, și ne părăsește primăvara. în iernile foarte geroase, populațiile acestei specii, care iernează la noi, se deplasează mai spre sud. Apare menționată că ar ierna doar în partea sud-vestică a României (R. Peterson și colab., 1957, 1961) sau în întreaga țâră, fără Dobrogea (R. Peterson și colab-, 1969, 1972, 1979). . Anser erythropus (gîrlița mică), deși mult mai săracă în indivizi decît gîrlița mare, sosește și iernează împreună cu aceasta în mod regulat în țara noastră. . . ; : Figurează, ca și în cazul speciei precedente, că ar iei na numai în sud-vestul României (R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979; B. Bruun și colab., 1971). Anser braehyrhynehus (gîsca cu ciocul scurt) este o pasăre rară de pasaj și de iarnă pentru țara noastră. Nu apare însă că ar ierna la noi (B. Bruun și colab/, , 1971; H. Heinzel si colab., 1972; R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979).’ Branta ruîieollis (gîsca cu pieptul roșu) este o specie ce iernează în mod obișnuit în lacurile dobrogene ale României. Nu figurează că ar ierna în aceste ținuturi (G. P. Dementiev și colab., 1952; B. Bruun și colab., 1971). Cygnus olor (lebăda de vară) clocește la noi îndeosebi în Delta Dunării și în lacurile dobrogene, iarna migrînd spre ținuturile mai sudice ; unele exemplare izolate sosite din nord mai pot fi întîlnite la noi în iernile blînde. Apare figurînd ca sedentară în Delta Dunării și ca pasăre de iarnă în Dobrogea (B. Bruun, 1967). Cygnus bewiekii (lebăda mică), cunoscută ca apariție accidentală la noi, sosește din ținuturile septentrionale eurasiatice după epoca de cuibărit. Nu apare că ar ajunge iarna pînă la latitudinea țării noastre (G. P. Dementiev și colab., 1951; R. Peterson și colab., 1957, 1961, 1969, 1972, 1979) sau că existența ei nu ar fi posibilă la noi (H. Heinzel și colab., 1972; J. Nicolai și colab., 1984). BIBLIOGRAFIE 1. BRUUN B., Birds of Europe, Golden Press, New York, 1967. 2. BRUUN B., SIN.GER A., KONIG C., Der Kosmos-Vogelfiihrer, Franckh’solie Verlagș- handlung, Stuttgart, 1971. 3. DEMENTIEV G. P., MEKLEN BURȚEV P. H., SUDILOVSKAIA A. M., SPANGEN- BERG E. P., Ptifî Sovietskogo Soiuza, voi. I, Sovietskaia Nauka, Moskva, 1951. 4. DEMENTIEV G. P„ GLADKOV N. A., ISAKOV IU. A., KARTAȘEV N. N„ KIRIKOV S. V., MIHEEV A. V., PTUȘENKO E. S., Ptițt Sovietskogo Soiuza, voi. IV, Soviet- skaia Nauka, Moskva, 1952. 5. DOMBROWSKI R., Omis Romaniae, București, 1910. 52 DIMITRIE RADU 7 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ 6. GRZIMEK B.; Grzimeks Tierleben, Deutscher Taschenbuch Verlag, Bei'lin, 1980. 7. HEINZEL H., FITTER R., PARSLOW J., PareysVogelbuch. Alle Vbgel Europas, Nord- afrikas und des Mittleren Ostens, Paul Parey, Hamburg-Berlin, 1972. 8. LINȚIA D., Păsările din R.P.R., voi. III, Edit. Acad. R.P.R., București, 1955. 9. MAKATSCH W., Die Eier der Vogel Europas, Neumann Verlag, Berlin, 1974. 10. MUNTEANU D., Anuarul Muzeului de Științe naturale Piatra Neamț, Seria Botanică- Zoologie, 1977. 11. NICOLAI J., SINGER D., WOTHE K., Grosser Natuffuhrer. Vogel, Grăfe und Unzer, Miinchen, 1984. ‘ 12. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., Guide des Oiseaux d’Europe, Delachaux et Niestle S.A., Suisse, 1957. 13. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., Die Vdgel Europas, Paul Parey, Hamburg-Berlin, 1961. 14. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., A Field Guide to the Birds of Britain apd Europe, Collins,' London, 1969. 15. PETERSON R., MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London, 1972. 16. PETERSON R„ MOUNTFORT G., HOLLOM P.A.D., A Field Guide to the Birds of Britain and Europe, Collins, London, 1979. 17. RADU'DIMITRIE, Vînătorul, 12 : 25, 1952. 18. RADU DIMITRIE, Vînătorul, 12 : 22,'1954. 19: RADU DIMITRIE, Originea geografică și dinamica fenologieă.a păsărilor din R.P.R., în Probleme de biologie, Edit. Acad. R.P.R., București, 1962, p. 513—574. 20. TĂLPEANU M., Vînătorul și pescarul sportiv, 8 : 12, 1958. 21. VOOUS K. H., Atlas of European Birds, Nelson, 1960: 22. VOOUS K. H., Die Vogelivelt Europas und ihre Verbreitung, Paul Parey, Hamburg-Berlin, 1962. Primit în redacție Centrala ornitologică .romănă, la 4 octombrie 1985 Institutul de cercetări ■ pentru protecția plantelor București, B-dul Ion lonescu de la Brad nr, 8 PAUL BUJOR, ÎNTEMEIETOR DE ȘCOALĂ BIOLOGICĂ ROMÂNEASCĂ. BIOBIBLIOGRAFIE* EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU Profesorul Paul Bujor a fost unul dintre marii noștri biologi, pro- pagator al concepțiilor biologice evoluționiste, militant de seamă al pro- gresului social, înzestrat, cu, concepții social-politice înaintate. De opera sa biologică se leagă cercetările originale în domeniul mor- fologiei animale și hidrobiologiei românești, fiind unul dintre fondatorii acestor discipline. Cu pasiune și competență științifică, profesorul Paul Bujor a organizat Laboratorul de morfologie animală de la Universitatea „Al. I, Caza” din Iași, unde, sub îndrumarea sa atentă, s-a format o veritabilă școală de oameni de știință. Activitatea diversă a profesorului Paul Bujor îl recomandă ca o personalitate polivalentă. Colaborator fervent al revistei „Contempo- ranul” și unul dintre directorii „Vieții românești”, Paul Bujor a publicat schițe și nuvele în revistele vremii, unde și-a expus ideile social-politice înaintate și a susținut justețea caufeei țărănimii răsculate în anul 1907. Este impresionantă prietenia literară a omului de știință cu scrii- torii de seamă ai epocii sale, Alexandru Vlahuță, Ion Luca Caragiale, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Constantin Dobrogeanu-Gherea. Ca un modest omagiu adus savantului, pedagogului, omului politie animat de idei progresiste, sensibilului scriitor receptiv la suferințele celor umiliți, s-a considerat necesară întocmirea biobibliografiei de față. Pentru elaborarea biobibliografiei s-au consultat lucrările științi- fice de și despre Paul Bujor, precum și materialul de referință existent la Biblioteca Centrală Universitară „M. Eminescu” din Iași, Biblioteca Academiei R. S. România, Filiala Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, aflat în custodia Arhivelor Statului Iași, Arhiva Academiei R. S. România din București, corespondența inserată în volumul profesoru- lui Paul Bujor însemnări de A. Vlahuță și 1. L. Caragiale, editat în 1938, corespondența publicată de L. Kalustian în Simple note, volumul II, 1982, corespondența dintre poetul Alexandru Vlahuță și profesorul Paul Bujor, publicată de loan Mâță în Almanahul „Convorbiri literare”, în 1983, precum și opera sa literară. Biobibliografia este structurată pe următoarele capitole : date biogra- fice ; activitatea didactică; lucrările științifice ; activitatea literară; ac- tivitatea social-politică; diverse; corespondența ; referințe ; iconografie. * Lucrare comunicată în cadrul „Zilelor academice istorice”, Iași, 14—16 mai 1985. St. cerc, biol., Seria biol, anim., t. 38, nr. 1, p. 53 — 66, Bucuiești, 1986 3 PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 55 54 ' EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU 2 Corespondența ilustrează atmosfera și coordonatele culturale și social-politice românești de la sfîrșitul secolului al XlX-lea și începutul secolului al XXdea. / : , ■ . în sistematizarea lucrărilor s-a folosit criteriul cronologic. Precizăm că în enumerarea lucrărilor și a articolelor de referință în cadrul aceluiași an s-a îmbinat criteriul cronologic cu cel alfabetic. Ținem să prezentăm mulțumiri deosebite tovarășei profesor doctor docent Olga Necrasov, membru corespondent al Academiei R. S. România, pentru încurajarea, îndrumarea competentă și materialul oferit, colecti- vului Serviciului Bibliografie și documentare al Bibliotecii Centrale Uni- versitare „M. Eminescu” din Iași, precum și tovarășei Eugenia Rodica Angliei de la Arhivele Statului pentru amabilitatea de a ne pune la dis- poziție materialul arhivistic folosit pentru întocmirea acestei biobiblio- grafii. DATE BIOGRAFICE 1. 1862, iulie 20c Proces-verbal nr. 961. Act-de dovedire destinat a ține loc de act de naștere, prin care se atestă că Paul Bujor, fiul lui. Gavril și al Anastasiei Bujor, s-a născut Ia 20 iulie 1862, în comuna Bereșți, județul Cpvurlui (Arhivele Statului, Starea civilă, dosar nr. 16174, fila 5). 2. 1905, iunie 23. Dosar nr. 16174 conțiiiînd actele relative la căsătoria dintre Paul Bujor și Ana-Maria Agripina Popescu, la 23 iunie 1905 (Arhivele Statului, Starea civilă, dosar nr. 16174, fila 2). ACTIVITATEA DIDACTICĂ 3 1896, iunie 5. Adresa nr.; 3287 din 5 iunie, emisă de Ministerul Cultelor și Instruc- țiunii Publice, prin care se aduce la cunoștință Rectoratului Universității din Iași că, în urma concursului susținut de Paul Bujor, doctor în științele naturale, acesta a fost numit pe ziua de 1 octombrie 1896 profesor cu titlu provizoriu la Catedra de morfologie de la Facultatea de științe a Universității din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1895 —1896, fila 312). 4. 1897, Ianuarie: 13. Cerere adresată rectorului, prin care profesorul Paul Bujor soli- cită un concediu de 6 zile (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 3/1896 — 1897, fila 1). ■ 5. 1898, septembrie 22. Proces-verbal nr. 3 din 22 septembrie 1898. în urma convo- cării profesorilor universitari de la Facultatea de științe, a fost ales ca delegat în Senatul Uni- versității profesorul Paul Bujor, cu unanimitatea voturilor exprimate (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1898 —1899, fila 273). 6. 1899, ianuarie 28. Adresa Ministerului nr. 5410 din 28 ianuarie 1899, prin care Paul Bujor este confirmat profesor universitar definitiv în baza decretului regal nr. 366 din 22 ianuarie 1899 (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Recto- ratul/ dosar nr. 1/1898 —1899, fila 657). 7. 1899, octombrie 1. Adresă prin care Paul Bujor este convocat a se întruni, împreună cu senatorii universitari și profesorii Facultății de științe, în Colegiu pe 5 noiembrie 1899. Ordinea de zi : ocuparea Catedrei de botanică de la Facultatea de științe din Iași (candidat dr. A. Popovici); ocuparea Catedrei de geometrie analitică de la Facultatea de științe din București (candidat dr. Țițeica) (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Recto râtul, dosar nr. 2/1899 — 1900, fila 23). 8. 1900, februarie 16. Adresă prin care profesorul Paul Bujor este invitat, împreună cu senatorii universitari și profesorii de la Facultatea de științe, pentru a se întruni în Colegiu universitar pe data de 18 februarie 1900, pentru a discuta cererile lui Em. G. Teodorescu și Alexandru Popovici, candidați la Catedra de botanică a Universității din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 2/1899 — 1900, fila 59). 9. 1900, aprilie 20. Profesorul Paul Bujor este invitat, împreună cu senatorii universi- tari și profesorii Facultății de'științe, a se întruni în Colegiu universitar, în 22 aprilie 1900, pentru recomandarea la Catedra de botanică a candidaților Al.1 Popovici și Em. Teodorescu (Arhivele Statului Iași,' Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași,'Rectoratul, dosar nr. 2/1899-1900, fila 160). 10. 1900, octombrie 12. Adresă prin care profesorul Paul Bujor, în calitate de director al Lăboratorului de morfologie al Universității din Iași, comunică rectorului lucrările elaborate în anul 1900, în vederea aranjării Anuarului Universității. Lucrările comunicate sînț următoarele : 1) Bujor, P., „Contribution ă l’etude de Ia faune des lacs sal6s de Roumanie”, publife dans Ies Annales scientifiques de l’Univcrsitâ de lassy, voi. I, fasc. 2, 1900. 2) Constantiriescu, C. 1,, „Deux coeurs chez un pigâon”, public dans le Bulletin de la Sociâte des Sciences de Buca- rest (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1900—1901, fila 30). 11. 1900, octombrie 20. Adresă prin care profesorul Paul Bujor și ceilalți profesori Universitari sînt solicitați să anunțe Rectoratului conferințele și comunicările la congrese pentru a se întocmi Anuarul Universității pe anul 1899 — 1900 (Arhivele Statului Iași, Fondul Uni- versității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 2/1899 — 1900, fila 23). 12. 1901, mai 26. Adresă prin care profesorul Paul Bujor și ceilalți profesori titulari de la Universitatea din Iași sînt însărcinați cu recomandarea unui titular la Catedra de meca- nică rațională de la Facultatea de științe din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 2/1900—1901, fila 250). 13. 1901, o'tombrie. Adresă prin care profesorul Paul Bujor este convocat a se întruni cu ceilalți profesori de la Universitatea din Iași pe 3 octombrie 1901, orele 5, în consiliu general, pentru alegerea rectorului pe o perioadă de trei ani (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar hr. 2/1900 —1901, fila 13).' 14. 1901, octombrie 1. Cerere adresată rectorului Universității, prin care profesorul Paul Bujor solicită drepturile la prima gradație de profesor definitiv la Catedra de morfologie (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. L Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/ /1901 —1902, fila 1). : ' t.U . 15. 1901, octombrie 11. Adresă prin care Rectoratul Universității din Iași solicită Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice reglementarea drepturilor profesorului Paul Bujor pentru obținerea gradației I (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1901 — 1902, fila 10). 16. 1902, mai 10. Adresă prin care profesorul Paul Bujor este invitat să participe la ședința Colegiului universitar din 10 mai 1902, sub președinția rectorului C. Climescu (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1901-1902, fila 1). . . 17. 1902, septembrie 30. Profesorul PaUl Bujor este invitat să participe la festivitatea deschiderii cursurilor universitare din anul 1902 — 1903 (Arhivele Statului Iași, Fondul Univer- sității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1 — 2/1901 —1902, fila 2). 18. 1904, noiembrie 29. Prin decretul regal nr. 2984 din 26 noiembrie 1904, profesorul Paul Bujor a fost confirmat în postul de decan al Facultății de științe de la Universitatea din Iași, pe o perioadă de doi ani (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1904 —1905, fila 107). , 19. 1905, ianuarie 17. Profesorul Paul Bujor, în calitate de decan al Facuității de științe, înaintează Rectoratului avizul Consiliului Facultății de științe, exprimat prin procesul-verbal nr. 100, și raportul asupra lucrărilor, științifice ale profesorului dr. I. Simionescu, agregat la Catedra de geologie și paleontologie, pentru a pune în dezbaterea Senatului universitar avan- sarea profesorului I. Simionescu de la agregat la profesor la catedra ce o ocupă (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1904—1905, fila 252). 20. 1905, octombrie 27. Proces-verbal nr. 21 din 27 octombrie 1905. în ședința Sena- tului universitar, la care participă și Paul Bujor în calitate de decan al Facultății de științe, se pune în discuție adresa Ministerului nr. 50936/1905 cu privire la ocuparea Catedrei de istoria evului mediu și modern la Facultatea de litere din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905—1906, fila 18). 21. 1905, noiembrie 16. Proces-verbal nr. 52/1905. în ședința Senatului universitar, la care participă și Paul Bujor în calitate de decan al Facultății de științe, se pun în discuție adresele nr. 61181/1905 șinr. 68522/1905 cu privire la ocuparea Catedrei de limbi slave și a Catedrei de literatură română de la Facultatea de litere din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Uni- versității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905 — 1906, fila 68). 22. 1905, noiembrie 18. Proces-verbal nr. 57/1905. în ședința Senatului universitar, la care participă Paul Bujor în calitate de decan al Facultății de științe, se pun în discuție 56 EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU 4 5 PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 57 adresele nr. 62265 și 67084 din 1905 cu privire la ocuparea catedrelor de. istoria dreptului public și privat Ja universitățile din București și Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Ah I.Guza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905—1906, fila 73). 23. 1905, noiembrie 19. Proces-verbal nr.. 58/1905. Profesorul Paul Bujor, decanul Facultății de științe, participă Ia ședința Senatului universitar în care se pun în discuție adre- sele nr. 67017 și 66758/1905, privitoare la ocuparea catedrelor de terapeutică la universitățile din București,și, Iași,(Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr, 4/1905—1906, fila 74). 24. , 1905, noiembrie 19. Proces-verbal nr. 58/1905, cu ocazia ședinței Senatului uni- versitar, la care profesorul Paul Bujor participă în calitate de decan al Facultății de, științe, în ședință se pun în discuție adresele Ministerului cu nr. 67283 și 62547/1905, privitoare la ocuparea catedrelor de chimie, agricolă și chimie anorganică de Ia Facultatea de științe din București (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Guza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905 — 1906, fila 88). , 25. 1905, noiembrie 21. în procesul-verbal nr. 11 din 21 noiembrie 1905, Senatul uni- versitar, din care făcea parte și profesorul Paul Bujor, ia în dezbatere adresa Ministerului nr. 62265/1905 cu privire la ocuparea Catedrei de istoria dreptului public și privat de la Facultatea de drept din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Guza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 6/1905- 1906, fila 3). 26. 1905, noiembrie 21. Proces-verbal nr. 13 din 21 noiembrie 1905, întocmit cu ocazia ședinței Senatului universitar, din. care făcea parte și profesorul Paul Bujor. Procesul- verbal menționează adresa Ministerului nr. 68522/1905, privitoare la ocuparea Catedrei de lite- ratură română de Ia Facultatea de litere din Iași (candidat Gh. Ghibănescu) (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 6/1905—1906, fila 4). 27. 1905, noiembrie, 24. în ședința Senatului universitar, la care participă profesorul Paul Bujor, se pune în discuție adresa Ministerului nr. 67017 cu privire la ocuparea Catedrei de terapeutică de la Facultatea de medicină din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul; dosar nr. 6/1905—1906, fila 8). 28. 1905, noiembrie 24. Proces-verbal nr. 18 din 24 noiembrie 1905. în ședința Senatu- lui universitar, la care participă Paul Bujor în calitate de decari al Facultății de științe, se dezbate adresa Ministerului nr. 67283/1905, privitoare la ocuparea Catedrei de chimie agri- colă (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 6/1905-1906, fila 7). 29. 1905, noiembrie 28. Proces-verbal nr. 81 din 28 noiembrie 1905. în ședința Senatu- lui universitar se dezbate adresa Ministerului nr. 69241/1905 cu privire la ocuparea Catedrei de medicină internă la Facultatea de medicină din București. Participă profesorul Paul Bujor în calitate de decan al Facultății de științe de la Universitatea din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905—1906, fila 135). 30. 1905, decembrie 2. în ședința deschisă a Senatului universitar, din care făcea parte și profesorul Paul Bujor, se pune problema recunoașterii Societății „Unirea” ca aso- ciațiune studențească. Se dă citire statutelor asociației (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 6/1905—1906, filă 10). 31. 1905, decembrie 5. Consiliul, format din decan și directorii de laboratoare ale Uni- versității din Iași, se întrunește pentru a discuta modul de participare a Universității din Iași la Expoziția universală din 1906. Se întocmește procesul-verbal nr. 22, în care semnează și profesorul Paul Bujor în calitate de decan (Arhivele Statului Iași, Fondul Uriiversității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 6/1905 — 1906, fila 12). 32. 1906, ianuarie 18. Adresa profesorului Paul Bujor, decanul Facultății de științe, către rectorul Universității din Iași pentru a interveni pe lîngă comandantul Batalionului IV-Vînători, în sensul de a se acorda studenților care își fac serviciul militar permisiunea de a frecventa lucrările de laborator (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității'„Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 1/1905—1906, fila 230). 33. 1906, martie 6. în ședința Senatului universitar, unde participă profesorul Paul Bujor, decanul Facultății de științe, se propun modificări Ia legea învățămîntului superior (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/ /1905-1906, fila 312). 34. 1906, martie 21. Proces-verbal nr. 244 din 21 martie 1906. Consiliul profesoral, din care făcea parte și profesorul Paul Bujor, avea pe ordinea de zi rapoartele comișiunilpr însăr- cinate cu cercetarea lucrărilor candidaților la catedrele de terapeutică experimentală de la Facul- tatea de medicină din București, de terapeutică de la F acuitatea de medicină din Iași, Clinica a IlI-a medicală de la Facultatea de medicină din București. Se pune în discuție și Memoriul studenților ieșeni, care cer Senatului universitar intervenții în problema mișcării studențești din capitală (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Guza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905-1906, filele 360, 361). z 35. 1906, aprilie 11. Proces-verbal nr. 261/1906, întocmit în urma ședinței Senatului universitar din 11 aprilie 1906. Participă profesorul Paul Bujor,: decanul Facultății de științe. Se pune în discuție cercetarea titlurilor și a lucrărilor candidaților la Catedra de botanică și fiziologie vegetală de la Facultatea de științe din București (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905—1906, fila 388). 36. 1906, mai 2. Proces-verbal nr. 299 din 2 mai 1906. în ședința Senatului univer- sitar se pun în discuție cererile lui feh Vasiliu și N. Popovici pentru a fi înscriși la Catedra de chimie agricolă, rămasă vacantă la Facultatea de științe din Iași. Participă profesorul Paul Bujor, în calitate de decan al Facultății de științe (Arhivele Statului Iași, Fondul Univer- sității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 4/1905—1906, fila 447). 37. 1906, mai 4. în procesul-verbal nr. 52/1906 se menționează comisia pentru cerce- tarea lucrărilor candidaților la Catedra de botanică de la Facultatea de științe din București. Din comisie a făcut parte și profesorul Paul Bujor (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași,; Rectoratul, dosar nr. 6/1905—1906, fila 21). 38. 1906, septembrie 19. Proces-verbal nr. 514 din 19 septembrie 1916. Profesorul Paul Bujor, în calitate de decan al Facultății de științe, expune avizul Consiliului profesoral, prin care doctorului Petre Bogdan i se acordă dreptul de a preda cursul de chimie fizicală de la Universitatea din Iași (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr, 1/1904—1905, fila 805). 39. 1919, ianuarie 12. în ședința din 12 ianuarie 1919, în care s-a întrunit Colegiul universitar, profesorul Paul Bujor se afiliază părerii, profesorului A. C. Cuza. în ceea ce pri- vește intervenția, pe lîngă rectorul Leon, de a nu demisiona din funcția respectivă, mulțu- mindu-i totodată pentru activitatea desfășurată la conducerea Universității în împrejurări excepționale; propune înființarea unei comisii care să lucreze. pentru a grăbi organizarea și deschiderea unui cămin studențesc (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 23/1919, fila 11), . < 40. 1919, ianuarie 21. în ședința din 21 ianuarie.1919, profesorul Paul Bujor informează Colegiul universitar că la finele lunii ianuarie căminul studențesc șe poate deschide (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 23/1919, fila 16), 41. 1919, februarie 14. în ședirița din 14 februarie 1919, pentru alegerea rectorului Universității pe o perioadă de trei ani, profesorul Paul Bujor întrunește cel mai mare număr de voturi (28) (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 23/1919, fila 24). 42. 1919, martie 29. în ședința din 29 martie 1919, profesorul Paul Bujor anunță că profesorii de la Facultatea de științe refuză majorarea salariilor în cazul în care nu se vor spori, proporțional, salariile laboranților de la Universitate (Arhivele Statului Iași, Fondul Universi- tății „Al. I. Cuza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 23/1919, fila’36). 43. 1931, ianuarie 1. Prin decretul regal nr. 158/1931, profesorul Paul Bujor este cori- firmat decan al Facultății de științe la 1 ianuarie 1931 (în Anuarul Universității Mihăilene, Iași, 1930-1935, p. 131). 44. 1932, mai 18, Senatul universitar, întrunit cu Consiliul Facultății de științe, în conformitate cu prevederile articolului 57 din legea pentru organizarea învățămîntului uni- versitar, hotărăște intervenirea la minister pentru prelungirea funcționării la catedră peste limita de vîrstă a profesorului Paul Bujor (în Anuarul Universității Mihăilene, Iași, 1930 — 1935, p. 150). ’ 45. 1934, mai 23. Senatul universitar, întrunit cu Consiliul profesoral al Facultății de științe, hotărăște reînnoirea prelungirii funcționării încă doi ani, cu începere de la 1 octombrie 1934, a profesorului Paul Bujor la Catedra de morfologie animală a Facultății de științe (în Anuarul Universității Mihăilene, Iași, 1930 — 1935, p. 170). 46. 1934, septembrie 15. în ședința Senatului universitar din anul 1934/1935 se hotă- răște menținerea în funcție de profesor titular a lui Paul Bujor de la Facultatea de științe încă doi ani, de la 1 octombrie 1934, peste limita de vîrstă legală, în conformitate cu dis- pozițiile articolului 57 din legea pentru învățămîntul universitar (în Anuarul Universității Mihăilene, Iași, 1930 — 1935, p. 171). 47. Date biografice și bibliografice — Paul Bujor. Se menționează : numirea lui Paul Bujor ca profesor cu titlu provizoriu la 1 octombrie 1896 ; membru în Parlamentul român ; președinte al Senatului în 1919 (în Anuarul Universității Mihăilene, Iași, Editura Universității Mihăilene, 1937, p. 37). 58 EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU 6 7 PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 59 48. BOGDAN, PETRU : Pensionarea profesorului Paul Bujor. Prezentarea activității didactice și științifice a profesorului PauL Bujor de la Facultatea de științe (în Anuarul Uni- versității Mihăilene, Iași, Editura Universității Mihăilene, voi. XXII, 1938, p. 173). 49. 1948, august 13. Alegerea profesorului Paul Bujor ca membru titular onorific al Academiei R. P. Române, prin decretul prezidial nr. 1454, publicat în Monitorul oficial nr. 186 din 13 august 1948 (în Analele Academiei R.P.R., 1948/1949, p. 7 —8). LUCRĂRILE ȘTIINȚIFICE 50. Note priliminaire sur la mitamorphose de Z’Ammocoetes branchialis en Petromyzon planeri (în Revue Biologique du Nord de la France, teme III, 1891, p. 1 — 12). în lucrare, efectuată sub îndrumarea marelui biolog Cari Vogt, sînt prezentate principalele aspecte ale procesului de organogeneză, prin care larva Ammocoeies branchialis se transformă în adultul Petromyzon planeri. > 51. Contribution ă l’etude de la metamorphose de Z’Ammocoites branchialis en Petro- myzon planeri, teză: de doctorat, prezentată la Facultatea de științe de la Universitatea din Geneva (în Revue Biologique du Nord de la France, tome III, 1891, 99 p.); Teza de doctorat, efectuată sub conducerea marelui savant Cari Vogt și încununată cu premiul Davy, prezintă, pe baza unor cercetări deosebit de minuțioase, întreprinse între anii 1887 și 1891, etapele prin care se face trecerea de la larva Ammocoeies branchialis la adultul Petromyzon planeri. Paul Bujor a stabilit întregul proces al orgânogenezei, în decursul căreia organizația larvară este în- locuită cu cea a adultului. în perioada acestor transformări, unele organe (de exemplu, glanda tiroidă) suferă modificări totale, schimbîndu-și complet forma și structura primitivă, în timp ce altele suferă schimbări care nu modifică planul lor general de structură. Paul Bujor a scos în evidență reapariția, în decursul acestei metamorfoze, a unor țesuturi embrionare acolo unde au loc procesele de histogerieză și organogeneză. Apariția acestor țesuturi s-ar datora, după opinia lui Paul Bujor, lichidului sanguin, care invadează toate spațiile devenite libere în urma distrugerii organelor’vechi ale larvei. Elementele acestui țesut embrionar ar constitui punctul de plecare al tuturor formațiunilor ce se diferențiază ulterior. Profesorul Paul Bujor descrie modificările intervenite în perioada metamorfozei în structura tegumentului, a coardei dorsale, a craniului, a creierului, a organului olfactiv, a tubului digestiv, a organului urogenital. Lucrarea este însoțită de numeroase figuri, de o calitate și acuratețe științifică deosebite. 52. Contribution ă l’etude de lă faune des lacs sales de Roumanie. I. Tekirghiol (Depart. de Constanza — Dobrogea). II. Lacu Sărat (Le Lac sale) (Depart. de Brăila) (în : Annales Scientifiques de 1’UniversitA de Jassy, Iași, tome I, Ier fascicule, 1900, p. 149 —196 ; Iași, Dacia, 1900, 40 p.; Anuarul Universității din Iași, Dacia, 1901, p. 1 — 56). Autorul enumeră, la începutul lucrării, principalele lacuri sărate din România, prezentînd și principalele teorii privind originea lor. în continuare, analizează din punct de vedere topografic, climatologic, chimic, faunistic și floristic lacurile Techirghiol și Lacu Sărat. Se evidențiază faptul că fauna lacului Techirghiol este relativ săracă, animalele vertebrate și plantele superioare lipsind com- plet. Nevertebratele sînt reprezentate prin artropode, viermi și protozoare (acestea din urmă fiind mai numeroase). în general, fauna și flora lacurilor sărate sînt în raport invers propor- țional cu concentrația apei. Autorul semnalează în mod special prezența crustaceului Arlenua salina și a unui protozoar flagelat Chlamydomonas dunali. Flora lacului Techirghiol este repre- zentată prin diferite specii de alge, dintre care Cladophora cristalina este foarte abundentă. Sînt menționate apoi principalele specii de plante de pe malurile lacului. Sub aceleași aspecte se analizează și Lacu Sărat. Concentrația în săruri a Lacului Sărat fiind mai mare decît a lacului Techirghiol, fauna și flora sînt mai sărace. Ca și în lacul Techirghiol, este remarcată abun- dența protozoarului Chlamydomonas dunali. Dintre plante, este menționată ca fiind foarte abun- dentă alga Oscillaria tenuis. în încheierea lucrării, profesorul Paul Bujor analizează din punct de vedere terapeutic nămolul celor două lacuri. , 53. BUJOR, PAUL : C. I. Consiantinescu — Deux coeurs chez un pigeon (in Anuarul Universității din Iași, Dacia, 1901, p. 56). Profesorul Paul Bujor face recenzia lucrării lui C. I. Constantinescu Deux coeurs chez un pigeon, publicată în Bulletin de la Societe des Sciences de Bucarest, VIII, nr. 4, 1900. 54. Facultatea de științe, Iași, Dacia, 1906, 26 p. Autorul prezintă organizarea și mij- loacele de lucru de care dispune Facultatea de științe de la Universitatea din Iași. 55. Foloasele studiului biologiei (în Viața Românească, Iași, I, nr. 1, martie, 1906, p. 21 — 37). Articolul prezintă biologia ca una dintre ramurile cele mai importante din știința vastă a naturii, ocupîndu-se cu descrierea vieții sub toate formele și manifestările ei. Autorul explică unele dintre principiile generale ale biologiei. 56. Lumea mărilor (în Viața Românească, Iași, I, nr. 3, mai, 1906, p. 439—451). Articol de popularizare a științei, care prezintă fauna și flora marină. Autorul clasifică flora și fauna marină în trei mari grupe : flora și fauna litorală ; flora și fauna pelagică ; fauna abisală. 57. Biologia experimentală (în Viața Românească, Iași, I, nr. 4, iunie, 1906, p. 151 — — 156). Autorul prezintă numeroase date privind acțiunea luminii asupra viețuitoarelor. 58. Foamea și iubirea în lupta pentru existență (în Viața Românească, I, nr. 7, septem- brie, 1906, p. 113—120). Articolul prezintă cauzele care provoacă lupta generală pentru exis- tența în natură. 59. Parazitismul organic și parazitismul social (în Viața Românească, I, nr. 10, decembrie, 1906, p. 599 — 612). Articolul face un paralelism între parazitismul biologic, propriu anumitor viețuitoare, și parazitismul social, propriu speciei umane. 60. Nouvelle contribution ă l’etude de la faune des lacs sales de Roumanie (în Annales Scientifiques de l’Universite de Jassy, Iași, tome III, 1906, p. 1 — 3). în lucrare sînt analizate din punct de vedere faunistic lacurile sărate Cîineni, lanca, Movila Miresei, Amara, prezentln- du-se lista speciilor de animale (artropode, viermi, protozoare) recoltate din lacurile menționate. 61. Partenogeneza experimentală (în Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, I, nr. 2, 1910, p. 112—123). Este descris fenomenul de partenogeneză naturală și apoi cel de parte- nogeneză experimentală, stabilindu-șe importanța experiențelor lui J. Loeb și J. Delage referi- toare la producerea fenomenului de partenogeneză experimentală. în încheierea lucrării, autorul prezintă unele aspecte care nu sînt elucidate in problema partenogeneze!. 62. BUJOR, PAUL : LA. Scriban — Contribufiuni la anatomia și istologia hirudinee- lor (în Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, I, nr. 2, 1910, p. 136—137). Recenzia lucrării. 63. BUJOR, PAUL : colonel Sc. Panaitescu — Curs de topografie. Partea „Citirea hărților", București, 1909, 73 p. (în Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, I, nr. 2, 1910, p. 138—139). Profeso ul Paul Bujor face recenzia lucrării. 64. BUJOR, PAUL: Pierre Kropotkine — L’entr’aide (Vn facteur de l’(volution), tra- duit de l’anglais par L. Brâal, 1 voi., Librairie Hachette et Go., Paris, 1906, 390 p. (în Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, I, nr. 2, 1910, p. 133—136). Recenzia lucrării. 65. Contribution â la biologie de Z’Artemia salina Leach (în Annales de Biologie, voi. I, fasc. 3—4, 1911, p. 207—220). Extras : Paris, Alean, 1911, 12 p. în lucrare sînt prezentate aspecte de biologie experimentală referitoare la specia Artemia salina. 66. BUJOR, PAUL : Elie Metchnikoff — Essais optimistes, Paris, A. Maloine Editeur, 1907, 438 p. (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, II, nr. 1, 1911, p. 75—82). Recenzia lucrării. - 67. Protozoires et plantes inferieures non mentionn(es encore dans le lac săli de Tekir- Ghiol (în : Annales Scientifiques dei’Universiță de Jassy, Iași, tome VII, fasc. 3, 1912, p. 252— — 254; Revista științifică V. Adamachi”, Iași, IV, nr. 3, 1913, p. 185). Este prezentată o listă cu speciile de protozoare și plante inferioare recoltate din lacul Techirghiol, specii ce nu fuseseră menționate în lucrările citate. 68. Laboratorul de morfologie (anatomie comparată, embridlogie și istologie) (in Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, III, nr. 1, 1912, p. 23—25). Prezentarea laboratorului de morfologie de la Universitatea din Iași. 69. BUJOR, PAUL: H elene Lupu— Nouvelles contributions â l’etude de rispiration intestinale du Cobitis fossilis (în: Annales Scientifiques de l’Universite de Jassy, Iași, t. VI, 1911; Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, III, nr. 1, 1912, p. 47—48). Recenzia lucrării. 70. BUJOR, PAUL : dr. E. L. Russ — Contribution ă l’etude des parasiles des Tricop~ /eres (în : Annales Scientifiques del’Universitâ de Jassy, Iași, tome VII, fasc. 3,1912; Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, IV, nr. 2, 1913, p. 127—128). Recenzia lucrării. 71. BUJOR, PAUL : Gh. Zotta — Sur un flagelle du type Herpetomonas chez Pyrrho- eoris apterus (în : Annales Scientifiques de l’Universită de Jassy, Iași, tome VII, fasc. 3, 1912 ; Revista științifică ,,V. Adamachi”, Iași, IV, nr. 3, 1913, p. 185—186). Recenzia lucrării. 72. BUJOR, PAUL : Elena Lupa — Cercetări histofiziologice asupra intestinului de Cobitis fossilis, teză de doctorat. Iași, 1913, 70 p. (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, V, nr. 1, 1914, p. 75). Profesorul Paul Bujor recenzează teza de doctorat a Elenei Lupu. 73. BUJOR, PAUL : Ch. Gibson — Povestea unui electron (in Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, V, nr. 2, 1914, p. 152). Recenzia lucrării. 74. BUJOR, PAUL : I. Athanasiu — Fiziologia animală cu istologie și chimie fiziologică (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, Vi, nr. 1, 1915, p. 59—60). Recenzia lucrării. 60 EUGENIA VIORICA MORARU și AL, MANOLIU g PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 61 , 75. Curs de morfologie animală, Iași* 1916, 62 p. (litografiat). 76. Nouvelle contribution ă l’etude de la biologie, du lac. saltde Techirghiol, imprimă aux frais du comite du VcCongres International de Thalassothărapie, Iași (în Viața Româ- nească, 1928, 88 p. • 7 planșe). După o scurtă introducere referitoare la scopul lucrării, Paul Bujor prezintă o clasificare a lacurilor sărate din țara noastră, luînd drept criteriu distanța la care acestea sînt situate față de țărmul Mării Negre. în capitolul următor sînt redate aspecte privind poziția, geografică a lacului Techirghiol, forma, suprafața, adîncimea și sedimentele lacului, geologia și datele climaterice privind lacul și zonele învecinate. Sînt discutate apoi, pe larg, teoriile privind originea lacului Techirghiol. Capitolul III se referă la fauna și flora lacului Techirghiol, relevjnd faptul că, din cauza concentrației ridicate de săruri din apă, fauna și flora sînt sărace în specii, lipsind animalele și plantele superioare. Nevertebratele sînt reprezen- tate prin artropode, viermiși proțozoare, iar flora lacului prin unele specii de alge. Un loc aparte acordă Paul Bujor studierii bacteriilor sulfuroase, din lac. Ultima parte a lucrării se ocupă cu compoziția chimică a apei și a nămolului din jacul Techirghiol, prezentînd rezultatele diferi- telor analize chimice, precum și principalele teorii referitoare la formarea nămplurilor. ■ : 77. Curs de morfologie animală, Iași, 1929 (litografiat).'Cuprinde capitolele - Morfologie externă, 150 p. ; Tegumentul, 72 p. + 6 planșe.; Morfologia scheletului, 126 p. 78. Istoricul laboratorului de morfologie animală la Universitatea din Iași (în ‘ Revista științifică ,;V. Adamachi”, Iași, XXIX, nr. 1, 1943,'pl 6—19, cu lista lucrărilor; Bravo, 1943, 19 p.). Sînt prezentate istoricul înființării și dezvoltării laboratorului de morfologie animală de la Facultatea de biologie din Iași, precum și Concepțiile biologice ale profesorului Paul Bujor. Articolulse încheie cu o listă a lucrărilor științifice publicate de către discipolii și colaboratorii profesorului Paul Bujor. 79. BUJOR, PAULjdr. Adriană Antoniu-MurgoCi — Contribuții la studiul acipenserii- didor din România (99 p.), teză prezentată la Facultatea de științe din Iași și susținută în ziua de $' iunie 1940 pențru obținerea titlului de dpctbr în științele naturale. Publicată în Ar.nales Scientifiques de l’Univefsitc de JaȘsy, voi. 28,' 1942 (in Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, XXXIX, nr. 1, 1943, p. 96— 99), Recenzia tezei de doctorat. ACTIVITATEA LITERARĂ \ -■ . V 80. Suflete chinuite (în Viața Românească, î, nr;' 7, septembrie, 1906; p^ 46—48),' schiță. ■ 81, Măcar o lacrimă (în Viața Românească,'II, nr. 4, aprilie, 1907, p. 99)r scliiță;' • 82. Mi-a cîntattcucu-n față, Editura. Lumen, București; 1910, 31 p., nuvelă; ; 83. în amintirea poetului A. Vlahuță (în Adevărul literar și artistic, IV, nr. 155, 25 noiembrie,. 1923; p. 6, coloanele 2, 3 ; IV, nr. 56, 2 decembrie, 1923, p. 2, coloanele 1—3). Omagiu adus; memoriei' poetului. Alexandru Vlahuță.' U > ' • Șț- -Bărbuță lăutarul (în. Adevărul, literar și artistic, XIII, nr.' 723, 14 octombrie, 1934, p. 7, coloanele 1—7). Evocă imaginea pitorească a lăutarului Barbu/j ■ ' ' 85. îndurare, Cartea Românească, București, 1938, < 302' p., nuvele și schițe. ■ 86. Amintiri, de. A. Vlahuță și- I. L, Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, 115 p. însemnări despre ।Alexandru Vlahuță;' Ion Luca Caragiale. George Coșbuc și1 pictorul Nicolae Grigorescu. Pentru a întregi personalitatea omului și a scriitorului'Alexandru Vlahuță sînt publicate șapte scrisori pe care poetul i le-a trimis lui Paul Bujor/ ' " • 87. Scrieri alese, cu,un studiu introductiv, Editura ;pentrm literatură și artă, București, 1951, 174 p. : Mi-a-cintat cucu-n față ; în dimineața anului nou 1901; îndurare ;: Gheorghe ă Paraschivei; Măcar o lacrimă: Urme,, după .1907. :: ACTIVITATEA ȘOCIAL-POLIȚICĂ “ 88. Pentru votlil universal (în Viața socială; I, nr. 9; octombrie,' 1910, p. 98 — 121). Răspuns la ancheta inițiată de revista „Viața socială” cu privire la reformă electorală^ ; 89. Reforma electorală și agrară, Goldner, Iași, 1913, 52 p. Demască pseudoreformele agrare și politice. Susține necesitatea votului universal și a împroprietăririi țăranilor; < 90. 1919, martie 7. în ședința din 7 martie 1919, Colegiul ' universitar ' înaintează o petițiune prin care se cere, în conformitate cu articolul 101. din legea învățămîntului secundar și superior, convocarea Colegiului universitar pențru a se pronunța asupra adresei Ministerului Instrucțiunii cu privire la atitudinea ayuțăîn timpul războiului și al ocupației străine de unii dintre profesorii Universității din Iași. Printre semnatari figurează și Paul Bujor (Arhivele Statului Iași, Fondul Universității „Al, I. Ctiza” din Iași, Rectoratul, dosar nr. 23/1919, fila 27). 91. 1929, ianuarie 1. Prin decizia ministerială nr. 6218, Paul Bujor este numit la 1 ianuarie 1929 în Parlamentul țării, în calitate de delegat al Facultății de științe. ■ 92. Un episod din marele nostru război de la 1917 (în Studii și cercetări istorice, I, nr. 1, 1943). Extras, Liga culturală, Iași, 1943 (cu autograful autorului). DIVERSE 93. 1905, noiembrie 14. Adresa Societății de gimnastică, sport și muzică din Iași cățre Conservatorul de muzică și declamație din Iași, prin care roagă să fie ajutați cu cîteva instru- mente pentru orchestra.ee vor s-o înființeze. Semnează Paul Bujor în calitate de președinte al societății (Arhivele Statului Iași, Fondul Conservatorului de muzică și declamație din Iași, dosar nr. 10/1905-1906, fila 465). 94. Serbarea „Sădirii pomilor” (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, III, nr. 2, 1912, p. 65- 68). 95. Constantin N. lonescu (1878 —1935) (in Anuarul Universității Mihăilene, Iași, Edi- tura Universității Mihăilene, 1936, p. 119—121). Necrologul conferențiarului Constantin N. lonescu de la Facultatea de științe din Iași. 96. în amintirea lui Petru Pont (cu prilejul împlinirii a 20 de ani de la moartea sa) (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, XXXI, nr. 1 — 2, 1945, p.10—13). CORESPONDENȚA SCRISORI EMISE 97. București,' 24 iulie 1900. Paul Bujor către Petru Poni. Comentează ședințele Parla- mentului, se interesează de pensia viageră a profesorului Petru Poni, se referă la votarea legii izlazurilor și la proiectul de lege pentru femeia avocaț (Arhivele Statului Iași, Fondul Petru Poni, 3 foi). 98. ; BanyuIs-sur-Mer, le 7 îevrier 1901. Scrisoare expediată profesorului I. Simionescu la București, prin care îl informează despre activitatea de cercetare a faunei din stațiunea Banyuls-sur-Mer, impresii privind biblioteca și laboratorul de zoologie maritimă din Banyuls- sur-Mer, dotate de profesorul francez Henri Lacaze-Duthiers, zoolog de reputație mondială. Descrierea peisajului maritim din stațiunea respectivă și a atmosferei de lucru, a cordialității care s-a stabilit între cercetătorii veniți în stațiune. Transmite salutări profesorului V. Buțureănu și profesorului I. C. Constantineanu (în L, Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 92 — 97). 99. Paris, 2G august 1901. Scrisoare adresată profesorului I. Simionescu, conținind impresii despre Cuza și’Xenopol. Apreciază hotărîrea profesorului I. Simionescu de a se pre- zenta la examenul de capacitate. Transmite, prin profesorul Simionescu, salutări lui Paul Zarifopol (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 99—101). 100. Iași, 24 iulie 1902. Scrisoare trimisă profesorului I. Simionescu. Oferă lămuriri asupra raportului făcut la Ministerul Instrucțiunii Publice, prin care profesorul Simionescu solicita un bilet pentru o excursie în țară (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Emi- nescu, București, 1982, p. 102—103). 101. Rpscoîî, 6 august 1905. Scrisoare către profesorul Ion Simionescu, prin care anunță că se află în laboratorul de la Roscoff. Informează despre cercetările pe care le face asupra digestiei și excreției la temicieri și viermi. Aprecieri asupra naturalistului lortBorcea. Informații despre volumul lui Petru Poni (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 103 — 105). 102. Iași, 9 mai 1907. Scrisoare expediată profesorului Voinov la București, prin care profesorul Paul Bujor își expune motivele retragerii de la direcția științifică a „Vieții românești” (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 79—80). 103. București, 11 mai 1907. Scrisoare publicată în „Adevărul” către Constantin Stere, directorul „Vieții românești”, unde profesorul Paul Bujor expune cauzele retragerii sale de la direcția științifică a revistei. în scrisoare atacă componenții redacției revistei și pe directorul ei, Constantin Stere (în Adevărul, nr. 6362, 11 mai, 1907, p. 2). 62 EUGENIA VIQRICA MORARU și AL. MANOLIU 10 104. Mînăsțirea: Agapia, 12 august 1907. Scrisoare expediată profesorului Ion Simio- nescu. II asigură de sentimentele de cordialitate și sinceră prietenie pe care le nutrește. Impresii asupra personalității lui C. Stere. Informează despre amnistia țăranilor arestați în urma răscoalei, veste ce l-a impresionat deosebit (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 105—107). 105. Iași, 12 septembrie 1907. îh scrisoarea adresată profesorului Ion Simiohescu își exprimă impresiile asupra peisajului dobrogean. Reflecții asupra problemei reformelor agrare. Este redată convorbirea cu profesorul Petru Poni, care susține modificarea legii tocmelilor agricole, din care să rezulte un echilibru între muncă și proprietatea funciară. Informează despre o adresă prin care se cerea detașarea profesorului Anastasie Obregia de la Universi- tatea din București. Comentează și își manifestă regretul față de absența la Congresul petro- lului a academicienilor Petru Poni și Constantin I. Istrati (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 107 — 110). 106; Napoli,27 aprilie 1908. Scrisoare către profesorul Ion Simionescu, în care își exprimă impresiile despre peisajul napolitan, descrie o excursie în insula Ișchia și stațiunea zoologică din Napoli. Comentării despre muzeele din Florența, Roma și Veneția, despre picturile lui Tițian, Rafael și Michelangelo (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 110-113). 107, Interlaken, 27 iulie 1908. Scrisoare expediată profesorului Ion Simionescu. Im- presii asupra peisajului elvețian din stațiunea Interlaken. își exprimă admirația față de civi- lizația elvețiană. Observații asupra condițiilor economice actuale care influențează arta mo- dernă din țara noastră, exemplificate prin tabîolul lui Octăv Băncilă 1S07, care i-a produs o vie impresie. Reflecții asupra lui Goethe și Beethoven (în L, Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 113 — 119). 108. Iași, 6/19 decembrie 1910. Scrisoare către profesorul Ion Simionescu. Transmite informații în legătură cu ocuparea postului de suplinitor, rămas temporar vacant în urma plecării profesorului Ion Simionescu la Paris (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 119 — 122). 109. Iași, 5 ianuarie 1911. Scrisoare expediată profesorului Ion Simionescu, conținînd comentarii politice și în legătură cu propunerile de alegeri în senat de la Universitatea din Iași. Prezintă urări cu ocazia Anului Nou’ și a oriomasticii (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 123 —124). , 116. Iași, 6 septembrie 1911. Scrisoare expediată profesorului Ion Simionescu. Infor- mează despre dispariția tabloului „Gioconda” de la Muzeul.Luvru. Comentarii despre spec- tacolul „Werthcr” la Opera comică din Paris. îi anunță sosirea în țară prin Berlin, unde îl va Vizita pe lori laica Caragiale (îh L. Kalustian, Simple note,.voi, II, Editura Eminescu, București, 1982, p. 125—126). 111, Iași, 25 noiembrie 1914. Comunică profesorului Ion .Simionescu numirea domnișoarei Nicodim ca bibliotecar la Facultatea de științe, în locul lui.Pașcu, care și-a dat demisia din acest post, pentru că a obținut bursa Academiei pentru doctoratul în matematici. Informații în legătură cu concursul de slavistică de Ia Facuitatea de litere a Universității din Iași (în L. Kalustian, Simple note, voi, II, Editura Eminescu,.București, 1982, p. 12(3—127). 112. Iași, 7 februarie 1930, Scrisoare expediată profesorului. Ion Simionescu la Bucu- rești. îi anunță trimiterea lucrării asupra lacului Techirghiol. îi solicită, concursul pentru can- didatura la premiul Academiei cu lucrarea respectivă. își manifestă dorința de a fi ales membru al Academiei (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București. ,1982, p. 127-129). 113. : Iași, 24 octombrie 1942. Scrisoare către profesorul Ion Simionescu la București, în care sînt comentate cancanurile de la Universitatea din Iași, intrigile pentru ocuparea Catedrei de geologie, rămasă vacantă în urma plecării profesorului Ion Simionescu la Bucu- rești. Roagă să se expedieze 20 de exemplare din îndurare și Amintiri la Librăria Liga cul- turală din Iași (în L. Kalustian, Simple note, voi. II, Editura Eminescu, București, 1982, p, 129 — 130). SCRISORI PRIMITE 114, Carte poștală nedatată, expediată de către poetulAlexandru Vlahuță profesorului Paul Bujor, care se afla la stațiunea zoologică Napoli. îi comunică sosirea lui și a familiei sale la Napoli (în Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 40). 11 PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 63 115. (București), 9 februarie 1882. Scrisoare expediată de Alexandru Vlahuță. Anunță că îi trimite 100 de lei din cei 800 pe care dorea să-i ofere, pentru ca profesorul Paul Bujor să poată pleca la Villefranche (în Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 39). 116. Iași, 1901, în scrisoarea către Paul Bujor,, Vlahuță își manifestă admirația față de producțiile literare ale lui Gorun, Șt. O. losif și L. Bîrseanu. îl sfătuiește să-i citească pe acești scriitori (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Româ- nească, București, 1938, p. 13). 117. (Dragosloveni), 27 decembrie 1905. Scrisoare către profesorul Paul Bujor la Iași, prin care Vlahuță comunică faptul că nu poate veni la Iași, deoarece rădăcini adinei îl rețin la București. își manifestă sincera afecțiune față de Paul Bujor, prietenul său din copilărie și adolescență. în postscriptumul scrisorii, soția scriitorului face o invitație la Dragosloveni familiei Bujor (în Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 39). 118. (Dragosloveni), 11 aprilie 1906. în scrisoarea către profesorul Paul Bujor, Vlahuță își manifestă intențiile de a readuce țăranul român la o viață mai bună (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 43 — 44). 119. (Dragosloveni), 15 iunie 1906. Scrisoare adresată lui Paul Bujor lâ Agapia, prin care Alexandru Vlahuță îl invită la Dragosloveni împreună cu familia. în scrisoare îl roagă pe Bujor s-o invite la Dragosloverii pe Eliza Străjescu (în Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 40). 120. (Dragosloveni), iulie-august 1906. Scrisoare de la Alexandru Vlahuță, în care acesta comentează atitudinea profesorului Paul Bujor la conducerea „Vieții românești”; îi face o nouă invitație la Dragosloveni (în Almanahul ,,Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 39). 121. Constanța (1907). Vlahuță către Paul Bujor. Comentează despre situația generală din țară în urma răscoalelor din 1907, despre dezastrele produse în urma economiei bugetare,’ își exprimă regretul că nu avem o revistă literară care să-i remunereze pe scriitori și poeți (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 45- 46). 122. (Dragosloveni), 15 aprilie 1907. Scrisoare expediată de Alexandru Vlahuță profeso- rului Paul Bujor. îi comunică, cu resemnare, faptul că locuința socrilor săi din satul Dragosloveni a fost devastată în urma răscoalei din 1907 (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuîă și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 45). 123. (București), 11 mai 19O7.’în scrisoarea trimisă profesorului Paul Bujor la Iași, Vlahuță îl întreabă dacă mai poate fi „solul lui” pe lîngă conducerea „Vieții românești”, pentru a-i publica poeziaM ineiuna stă eu regele la masă, prima formă a titlului, așa cum rezultă din însemnările marginale ale lui Paul Bujor privitoare la poezia 1901 (în Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 39). 124. (București), 16 mai 1907. în scrisoarea către profesorul Paul Bujor la Iași, Vlahuță îl anunță că poezia Minciuna stă cu regele la masă, pe care i-o trimisese anterior spre publicare la ,;Viața românească”, nu este în forma ei definitivă; îl roagă să comunice cîteva corecturi în manuscris celor de la „Viața românească”. își manifestă regretul că Paul Bujor nu mai face parte din conducerea acestei reviste. Scrisoarea conține o însemnare marginală făcută dc profesorul Paul Bujor (în Almanahul „Convorbiri literare”', Iași, 1983, p. 39 — 40). 125. (București), 27 aprilie 19081 în scrisoarea către Paul Bujor la Napoli, Vlahuță comunică itinerarul călătoriei sale în Italia. Fixează o întîlnire cu Paul Bujor la Napoli. Scri- soarea conține o însemnare rriarginală făcută de profesorul Paul Bujor (în Almanahul „Convor- biri literare”, lași, 1983, p. 40). 126. (București), 2 octombrie 1916. Scrisoare expediată la Iași, în care Alexandru Vlahuță îi comunică profesorului Paul Bujor că editorul Ălcalay îi va trimite 150 de lei. îl invită lâ București împreună cu'familia (îh.'Almanahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 40). 127. (Birlad), 3 octombrie 1917. Vlahuță îl informează pe profesorul Paul Bujor despre intențiile sale de a transforma,, după război, casa din Dragosloveni. în azil pentru orfanii de război, azil în care „fiecare copil să fie îndreptat spre muncă potrivit însușirilor lui și, cultivînd în el dragostea de adevăr, să dăm fiecăruia un scop în viață” (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 50 —51). 128. (Birlad), 23 octombrie 1917. în scrisoarea adresată profesorului Paul Bujor, Vlahuță își exprimă revolta față de jaful și destrăbălarea potentaților, care nu-și dau seama de momentele tragice prin care trece țara în urma războiului; își manifestă compasiunea față de durerile celor mulți și umiliți, își dezvăluie iritențiile față de orfanii de război. Comunică faptul că va veni la Iași în primele zile ale lunii noiembrie 1917 (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și L L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 52 — 53). 129. Birlad, noiembrie 1917. Vlahuță îi comunică profesorului Paul Bujor faptul că va veni la Iași, între 15 și 20 noiembrie, cu trenul, refuzînd invitația doamnei Petricari, 64 EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MÂNOLIU 12 13 PAUL BUJOR, BIOBIBLIOGRAFIE 65 care i-a pus la dispoziție un automobil (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938, p. 53 — 54). 130. (București), 1 noiembrie 1918. Scrisoare expediată la Iași, în care Vlahuță îi comunică profesorului Paul Bujor că locuință din Dragosloveni a fost distrusă de nemți și faptul că a fost îndepărtat de către ministrul Mehedinți din funcția de referendar la Casa școalelor. Impresii despre nemții care au devastat în timpul războiului casele din satele pe unde au trecut (în Paul Bujor, Amintiri de A. Vlahuță și I. L, Caragiale, Cartea Româ- nească, București, 1938, p. 17—18). REFERINȚE DICȚIONARE, ENCICLOPEDII, BIBLIOGRAFII, ISTORII LITERARE 131. BUJOR, PAUL, in Dicționarul enciclopedic român, voi. I, Editura politică; București, 1962, p. 445. . 132. BUJOR, PAUL, în Bibliografia literaturii române, Editura Academiei R.P.R., București, 1965, p. 215. 133. BUJOR, PAUL, în Istoria literaturii române, voi: III, Editura Academiei R.S.R., București, 1973, p. 583. 134. BUJOR, PAUL, în Istoria literaturii române contemporane, voi. I, de Eugen Lovinescu, Editura Minerva, București, 1973, p. 55. Alte ediții: voi. I, Editura Miner va. București, 1981, p. 51. 135. BUJOR, PAUL, în Dicționar de pseudonime, de M. Starje, Editura Minerva, București, 1973, p. 108. ; ■ 136. BUJOR, PAUL, în Personalități ale științei. Mic dicționar, Editura științifică și enciclopedică, București, 1977, p. 51. 137. BUJOR, PAUL, în Istoria literaturii române de la început pînă azi, de AL Piru, Editura Univers, București, 1981, p. 168. 138, BUJOR, PAUL, în Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent, ediția a Il-a, revăzută și adăugită de G, Călinescu, Editura Minerva, București, 1982, p. 565. ACTIVITATEA ȘTIINȚIFICĂ 139. BASILESCU, N. I. : Răspuns la atacurile din „Cultura română” (în Convorbiri literare, 38, nr. 10, octombrie, 1904, p. 952—960). Articolul lui N. I. Basilescu este un răspuns la recenzia profesorului Paul Bujor la lucrarea sa Despre hereditate față de variațiune și selecțiu- nea naturală, 140. BORCEA, ION : P. Bujor. Contribution ă la biologie de Z’Artemia salina Leach, Annales de biologie, voi. I, fasc. 3—4, 1912, p. 207— 220 (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, III, nr. 2, 1912, p. 125). Recenzia lucrării. 141. RADU, VASILE GH. : Nouvelle contribution ă l’etude de la biologie du lac sale de Tekirghiol, Editura Viața românească, Iași, 1928 (în Revista științifică „V. Adamachi”, Iași, XIV, nr. 3—4, 1928, p. 131 — 132). Recenzia lucrării lui Paul Bujor. 142. NECRASOV, OLGA : Profesorul Paul Bujor, biolog progresist și luptător pentru dreptate socială (1862—1952), Editura medicală, București, 1955, 46 p. Expunerea activității profesorului Paul Bujor pe tărîm științific, social, politic Și umanitarist. Profesorul Paul Bujor a fost nu numai unul din marii noștri biologi progresiști, ci totodată și un om cu concepții social-politice înaintate, un scriitor democrat, care a dat expresie năzuințelor clasei muncitoare prin literatură, un democrat și umanitarist care a luptat pentru progresul social. 143. NECRASOV, OLGA : Viața și activitatea științifică a naturalistului Paul Bujor (în Natura, VIII (1956), nr. 6 (nov.—dec.), p. 5—14). Articolul prezintă date biografice și acti- vitatea științifică a profesorului Paul Bujor. : : 144. NECRASOV, OLGA, HASAN, GH. : Istoricul dezvoltării morfologiei, București, 1960,p. 157—162. Extras din Contribuții la istoria dezvoltării Universității din Iași, 1860— — 1960, voi. II. Articolul prezintă istoricul dezvoltării disciplinei de morfologie animală de la Universitatea din Iași înainte de 23 August 1944, care a fost strălucit ilustrată de dr. Ion Cantacuzino, profesorul Paul Bujor și discipolii săi. în partea a doua, prezintă învățămîntul morfologic după 23 August 1944, tradiția materialistă promovată de profesorul Paul Bujor, care a creat la Iași o veritabilă școală de biologie. 145. NECRASOV, OLGA': Profesorul Paul Bujor (1862—1952), București, 1960, p. 164—169. Extras din Contribuții la istoria dezvoltării Universității din Iași, 1860—1960,. voi. II. Prezentarea personalității profesorului Paul Bujor, creator al școlii științifice de mor- fologie și zoologie din lași, fondator al laboratorului de morfologie animală al Universității din Iași. Expunerea biografiei, a principalelor lucrări științifice și a activității social-politice a profesorului Paul Bujor. 146. NECRASOV, OLGA : Sesiunea științifică jubiliară consacrată centenarului nașterii profesorului Paul Bujor. Extras din Natura, Seria Biologie, nr. 1, 1964, p. 86—87. Prezentarea sesiunii științifice comemorative, organizată între 26 și 27 octombrie 1963 de către Academia R.P.R., Filiala Iași, și Universitatea „Al. I. Cuza” din Iași, cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la nașterea profesorului Paul Bujor. Extras din Studii și cercetări de biologie, Seria Zoologie, tom XVI, nr. 2, 1964, p. 158—159. Articolul prezintă personalitate^ profesorului Paul Bujor. 147. ȚUCULESCU, ION : Biodinamica lacului Techirghiol. Biogenezele și geneza nămo- lului, Editura Academiei R.S.R., București, 1966, 525 p. Lucrarea prezintă următoarea dedi- cație : „Memoriei profesorului PauL Bujor, primul cercetător care a studiat biologia lacului Techirghiol”. 148. Istoria științelor în România. Biologia, Editura Academiei R.S.R., București, 1975, p. 106, 110, 148. Prezentarea profesorului Paul Bujor, discipol al reputatului zoolog materialist Cari Vogt de la Geneva. 149. CEĂUȘESCU, I., MOHAN, GH. : Din viața și opera marilor biologi, Editura didactică și pedagogică, București, 1977, p. 187—190. Paul Bujor, biolog progresist și militant pentru dreptate socială în România. 150. RĂȘCANU, VASILE : Călător prin două secole, Editura Litera, București, 1977, 87 p. Academicianul Vasile Rășcanu evocă personalitatea savantului Paul Bujor, unul dintre primii oameni de știință români, adepți ăi evoluționismului. 151. NECRASOV, OLGA : Paul Bujor, initiateur des recherches de morphologie animale, de biologie experimentale et d’hgdrobiologie ă l’Universite de Jassg (in Noesis. TraVaux du Comită roumain d’histoire et de philosophie des Sciences, V, Editura Academiei R.S.R;, București, 1979, p. 87—93). Articolul prezintă personalitatea multilaterală a profesorului Pâul Bujor, pionier al cercetărilor în domeniul morfologiei animale și hidrobiologiei experimentale la Universi- tatea din Iași, creator al școlii de biologie și morfologie animală. 152. Sesiune de comunicări științifice : P. Bujor, personalitate de prestigiu în știința și cultura românească (în Săptămîna cultural-educativă a orașului Berești). Programul manifestări- lor politico-ideologice și cultural-educative este dedicat celui de-al XH-lea Congres al P.C.R. (5—11 noiembrie 1979). ACTIVITATEA LITERARĂ ȘI SOCIALĂ 153. HOLBAN, M. G. : Știri și incidente literare. Dl. Bujor și „Viața românească” (în Revista idealistă, București, V, tom II, nr. 5, mai, 1907, p. 221 — 222). Autorul articolului comentează retragerea profesorului Paul Bujor de la conducerea și colaborarea revistei „Viața românească”. 154. NICANOR. P. et Co. : Retragerea d-lui P. Bujor (în Viața românească, II, nr. 5, mai, 1907, p. 327). Articolul comentează retragerea profesorului Paul Bujor de la condu- cerea revistei „Viața românească”. 155. E. K. : Paul Bujor — Reforma electorală (în Convorbiri literare, nr. 1, ianuarie, 1914, p. 83). Considerații asupra lucrării profesorului Paul Bujor Reforma electorală și agrară, publicată în 1913. 156. SADOVEANU, IZABELA : Paul Bujor — Amintiri de A. Vlahuță și I. L. Caragiale, Cartea Românească, București, 1938 (în Adevărul literar și artistic, XIX, nr. 961, 14 mai, 1939, p. 6, coloanele 2—5). Recenzia cărții. 157. KALUSTIAN, L. : Clocotitorul Paul Bujor. Contribuții la istoi icul „Vieții românești” (în Simple note, voi.' II, Editura Eininescu, București, 1982, p. 65—130). Autorul prezintă perso- nalitatea complexă a profesorului Paul Bujor și corespondența cu diferiți oameni de știință români. 158. MÂȚĂ, I0AN : Alexandru Vlahuță — Paul Bujor. Corespondență inedită (în Alma- nahul „Convorbiri literare”, Iași, 1983, p. 38—39). Sînt prezentate cartea poștală și cele opt scrisori inedite adresate lui Paul Bujor de către Alexandru Vlahuță, corespondență ce se află 5-c. 205S 66 EUGENIA VIORICA MORARU și AL. MANOLIU 14 RECENZII. .1 ■ la Filiala Arhivelor Statului, județul Neamț. Această corespondență constituie o modestă contribuție la cunoașterea unor momente din viața și activitatea lui Alexandru Vlahuță și Paul Bujor. ICONOGRAFIE 159. 1905, iulie 23. Fotografie depusă cu actul de naștere pentru încheierea căsătoriei lui Paul Bujor cu Ana-Maria Agripina Popescu (Arhivele Statului Iași, Starea civilă, dosarul de căsătoriți nr. 1617/1905, fila 2). 160. 1938. Fotografie pe pașaportul pentru Karlsbad (Arhivele Statului Iași, Chestura poliției, dosarul nr. 27/1938, filele 183—184). 161. Paul Bujor. Fotograf ie, in Scrieri alese de Paul Bujor, Editura pentru literatură și artă, București, 1951. 162. Portret. Desen, în Prozatorii Contemporanului, 1958, p. 115. 163. Paul Bujor. Portret, in Contribuții la istoria dezvoltării Universității din lași, 1860— — 1960, voi. II, București, 1960, p. 165. 164. Paul Bujor. Fotografie, in Dicționarul enciclopedic român, voi. I, Editura politică, București, 1962, p. 445. 165. Paul Bujor. Portret, în Studii și cercetări de biologie, Seria Zoologie, tom XVI, 1964, p. 159. 166. Paul Bujor. Portret, în Iașii marilor iubiri de Ion Miclea, Editura Meridiane, Bucu- rești, 1971. 167. Paul Bujor. Portret, în Personalități ieșene de Ionel Maftci, Comitetul de cultură și educație socialistă al județului Iași, 1972, p. 113. 168. Paul Bujor. Portret, în Istoria științelor in România. Biologia, Editura Academiei R.S.R., București, 1975, p. 110. 169. Paul Bujor. Portret, în Din viata și opera marilor biologi de I. Ceaușescu, Gh. Mohan, Editura didactică și pedagogică, București, 1977, p. 187. 170. Paul Bujor. Portret, în Volum festiv : 150 de ani de la înființarea muzeului, Iași, Universitatea „Al. L Cuza’’, Muzeul de istorie naturală, 1984, p. 31. REINER WILLMANN, Die Ari in Raum und Zei! (Specia In spat iu și timp), Paul Parey Verlag, Berlin—Hamburg, 1985, 207 pagini, 46 figuri Lucrarea, structurată în 8 capitole, dintre care 6 de bază, este o fericită îmbinare a con- ceptului de specie în biologie și paleontologie. Firul călăuzitor constă în argumentarea și în ■demonstrarea conceptului biologic al speciei (biospccia). în introducere sint clarificate noțiunile de bază : morfospecie, cronospecie, biospecie, insistîndu.-sc asupra raportului spațio-temporal. ' Capitolul 2 dezbate succint și gradual istoricul noțiunii de specie, interpretată ca reflec- tare a nivelului cultural al unei anumite perioade istorice. Pornindu-sc de Ia indienii din Argen- tina și Paraguay, care cunosc și recunosc peste 99% dintre păsări și mamifere, asimilînd con- ' cepțiile lui Aristotcl, Albertus Magnus, Linne și Darwin, se ajunge la Ernst Mayr, a cărui gîii- •dire a influențat conținutul capitolului. \ Capitolul 3, „Conceptul de specie biologică”, tratează principalele etape prin car.e s-a trecut de Ia „vechea” la „noua” sistematică, adică de la concepția tipologică nondimerisio- nală la concepția biologică. Abordînd modalitățile speciației (alopatrică, parapatrică și simpa- trică), R. Willmann ilustrează aspectele conceptuale cu ingenioase scheme originale. De mare interes ni s-a părut încercarea de extindere a definiției speciei biologice la organismele unipâren- tale. Cu referire la taxonomic, se relevă necesitatea utilizării caracterelor care semnal cază un pas evolutiv important și nu a celor care ÎI indică direct. Pentru a deveni evoluționistă, taxo- nomia morfologică trebuie să devină funcțională, adică să demonstreze funcționalitatea struc- turilor implicate în procesele izolării reproductivc. Numeroase alte probleme istorice, teoretice și practiceNile speciației și speciei sînt abordate cu succes dc autor. ' / Capitolul 4, „Specia în timp”, este consacrat viziunii paleontologice asupra spcCipi. ■Willmann încearcă critic stabilirea convergențelor și a divergențelor dintre neontolpgie și paleon- tologie referitor la conceptul speciei biologice. Contrar considerentelor lui Ernst Mayr, care nu vede posibilitatea delimitării speciilor intr-un sistem multidimensional, autorul lucrării reușește să fundamenteze acest deziderat în paleontologic. Adăugind la multitudinea ideilor originale numeroase scheme și exemple, acest capitol pare a fi esența lucrării. Capitolul 5, „Conceptul de specie biologică în paleontologic”, scoate în evidență faptul că numărul dc specii fosile cunoscut astăzi este în mare o oglindire a morfospeciilor (cronospecii- lor), ceea ce nu corespunde cu realitatea. Autorul consideră eronate comparațiile dintre grupele de organisme fosile și actuale. Conceptul biospeciei în practica cercetării paleontologice aduce multe noutăți, fiind original și bine ilustrat. Capitolul 6, „Biospecia și sistematica filogenctică”, încearcă stabilirea unor criterii de delimitare a speciilor. Dezbătind spcciația. filetică pe baza lucrărilor lui W. Henning, autorul adaugă și unele interpretări pertinente proprii. . Capitolul 7, conceput ca „încheiere”, încearcă definirea speciei, considerată ca o enti- tate obiectivă, existentă în spațiu și timp, ca o componentă populațională de sine stătătoare, izolată reproductiv de componente asemănătoare intr-un anumit interval dc timp și neinfluen- țată de fluxul extern de gene. Lucrarea se încheie cu o anexă, care cuprinde 64 de observații ale autorului pe marginea problemelor abordate, un glosar, bibliografia, cu 327 de titluri, un indice de autori și un indice de termeni. ’ Volumul, care reprezintă o sinteză originală a unui bogat conținut informațional, poate fi util unui;larg cerc de cititori, dar îl recomandăm în special biologilor, paleontologilor, filozo- filor și celor interesați de istoria științei. Lăszlo Râlzosy St. cerc, biol., Șferia biol. anini., t. 38, nr. 1, p. 67, București, 1986 NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomic, fiziologie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate• cu alte rubrici, ca : 1. Viata științifică, ce cuprinde unele manifestări știin- țifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfă- tuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilo- grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), volumul, urmat, în cazul în care este menționat, de număr (în paranteză), despărțit prin : de pagină și an. Lucrările vor fi înso- țite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textul lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabe- lele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” paraît 2 fois par an. Toute commande del’ătranger sera adressee ii ROMPRES- F1LATELIA, Departement d’exportationrimportation (Presse), Boîte poștale 12—201, telex 10 376 prsfi r, 78104—Buca rest, Rou- manie, Calea Griviței 64—66, ou ă ses representants ă l’etranger. Le prix d’un abonnement est de $ 38 par an.