COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil; academician RADU CODREANU Redactor responsabil adjunct: prot. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Membri: MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BĂNĂ- RESCU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespon- dent al Academiei Republicii Socialiste România; acade- mician PETRE JITARIU; prot. dr. NICOLAE SIMIO- NESCU; cont GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul export-import presă, P.O. Box 12—201, telex 10 376 prsfi r, 78104 — București, R. S. România, Calea Griviței nr. 64 — 66, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revis- tele pentru schimb pe adresa Institutu- lui de științe biologice, 79651 — Bucu- rești, Splaiul Independenței hr. 296. EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 R-79717, București 22 telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI Calea Victoriei nr. 125 R— 79717, București 22 telefon 50 76 80 SERIA BIOLOGIE ANIMALA ®0l, TOMUL 37, NR. 2 iulie-decembrie 198T K. FABRITIUS și I. WEISS, Genul Labolips Haliday 1857»faprpcfdfr^^ dae), nou pentru fauna României ...................................................... 83 MARIA COCIU, Noi contribuții la studiul speciilor de Scatophagidae (Diptera) din România............................................................................... 85 GH. STAN, I. COROIU, A. ONIȘOR, VIORICA CHIȘ, I. OPREAN și LIDIA POP, Testarea în cimp a atractivității unor compuși feromonali sintetici pentru Discestra trifolii Hufn. și specii ale genului Mamestra (Lepidoptera — Noctuidae) .... 89 lASZLO RÂKOSY și RUDOLF NEMEȘ, Ochropleura nigrescens Hofn. și Xestia co- haesa H.S., certitudini în fauna R. S. România........................................... 100 ANDY Z. LEHRER, Frecvența și ocurența specifică ale hematofagilor din familia Tabanidae (Diptera) în R. S. România.................................................... 107 A.NA ILONCA și IOSIF MADAR, Efectul administrării icedinului asupra unor para- metri ai metabolismului glucidic la puiul de găină................................ 113 NICOLAE BUCUR și VICTORIA DOINA SANDU, Dinamica colesterolului total în oviductul de găină, în funcție de fazele ciclului sexual și funcțional.......... 118 RODICA GIURGEA și D. COPREAN, Efectele polidinului asupra timusului și bursei lui Fabricius la puii de găină .................................................... 121 VICTORIA DOINA SANDU, N. BUCUR și FELICIA MITITEAN, Efectele furajării cu aport redus de vitamină E asupra fiziologiei oviductului găinii ouătoare . . 124 A. D. ABRAHAM, Z. URAY, MARIA BORȘA și LIVIA CHIȘ, Acțiunea trofoparului asupra regenerării sistemului hematopoetic la șoareci A2G iradiați cu doze subletale 129 IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN șl ANA ILONCA, Influența vîrstei șobo- lanilor tineri diabetici șl diabetici stresați asupra unor parametri ai metabolismului glucidic ........................................................................ 134 V HEFCO și G. HEFCO, Influența oltitoxului asupra comportamentului condiționat de evitare pasivă și activă la șobolani ........................................... 139 SIMONA APOSTOL și R. CIUPE, Determinări gaz-cromatografice ale acumulării DDT și metilclorului în unele țesuturi la pești ................................... 142 ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P.81-164, BUCUREȘTI, 1985 81 VIORICA MANOLACHE șl SIMONA MARCOCI, Efectele Intoxicării și dezintoxicării cu mercur asupra ficatului de Cyprinus carpio ............................ 14S PANTE GHERGHEL, Dinamica conținutului in proteine totale, lipide totale și glico- gen din corpul gras, intestin, tegument și hemolimfă la Lymantria dispar (Lepi- doptera — Lymantriidae).................................................... 152 P. RAICU, ZORICA HERTZOG și O. CHITA, Tehnica de bandare G în analiza aberațiilor cromozomiale induse de unii derivați alchilați ai piridinei în culturi de lim- focite umane .............................................................. 156 RECENZII ............................................................ • 162 GENUL LABOLIPS HALIDAY 1857 (PROGTOTRUPOIDEA - DIAPRIIDAB), NOU PENTRU FAUNA ROMÂNIEI K. FABRITIUS și I. WEISS T’be genus Labolips Haliday 1857, with the species L. innupta Hal., is quoted from Romania. The samples were collected by means of Barber traps, placed on a slope with South expo- sure in the Valea Mare, in the neighbourhood of the Șeica Mare village, district of Sibiu. Tribul Psilini Hellen 1963 din subfamilia Diapriinae, caracterizat printr-o slabă dezvoltare a nervaturii aripilor anterioare său prin lipsa totală a acesteia, cuprinde în Europa un număr de cinci genuri, și anume j Psilus Panzer 1801, Ooptera Say 1836, Aneurhynchus Westwood 1832, Aneuropria Kieffer 1911 și Labolips Haliday 1857. Toate genurile mențio- nate, cu excepția ultimului, au fost deja citate din fauna țării noastre. Genul Labolips, cunoscut numai în Europa, cuprinde o singură specie, L. innupta Haliday 1857. Specia a fost descrisă din Irlanda și citată apoi de Jansson (2) din Suedia, de Hellen (1) din Finlanda și de Nixon (5) din Marea Britanie. Masner (4) menționează genul în Ceho- slovacia, presupunînd existența unui număr de două specii, dar nu indică ■denumiri specifice. în toate lucrările sînt citate doar exemplare izolate, •ceea ce indică faptul că specia nu este frecventă. Masculul speciei L. innupta este încă necunoscut. în prezenta notă cităm pentru prima dată genul cu specia L. in- nupta din țara noastră, și anume 16 ȘȘ colectate în apropierea Comunei Șeica Mare din județul Sibiu în perioada 1—16 august 1980. Exemplarele ■colectate au căzut în capcane Barber, instalate pe un versant cu expunere sudică în Valea Mare, prin care curge Pîrîul Popii, o apă curgătoare din Bazinul hidrografic Tîrnava Mare. O descriere amănunțită a acestei enclave silvostepice transilvănene a fost făcută de Weiss (date nepublicate, 1984). Capcanele în care au căzut exemplarele de L. innupta au fost insta- late în următoarele asociații vegetale : 1 Ș — în partea superioară a versantului, în asociația de pădure Lithospermo — Quercetum cu numeroase exemplare de Braxinus ornus; 4 ȘȘ — într-un luminiș cu Dictamnus albuș și Inula ensifolia cu o trecere spre asociația Stipetum pulcberrimae — Chrysopogonetosum; 1 Ș — la margine de pădure cu Caricetum humilis; 9 ȘȘ — într-o asociație ierboasă xerotermă, cu un sol nisipos, cu treceri de la asociația Stipetum pulcherrimae transsilvanicum la Dorycnio — Bracbypodietum pinnati ; 1 Ș — în asociația ierboasă xerotermă Doryenio — Bracbypodietum pinnati. Datele menționate relevă preferința speciei L. innupta pentru aso- ciații ierboase xeroterme. Faptul că toate exemplarele de L. innupta au fost colectate în perioada 1—16 august, deși capcanele au fost menținute un an de zile în :ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 83-84, BUCUREȘTI, 1985 83 stații (din 26 martie 1980 pînă în 18 martie 1981), denotă că specia men- ționată are o singură generație pe an. La observațiile noastre putem adăuga, că toate exemplarele colectate în Cehoslovacia (4) au fost găsite în lunile iulie și august. Locul de colectare din România reprezintă limita estică a arealului speciei L. innupta. NOI CONTRIBUȚII LA STUDIUL SPECIILOR DE SCATOPHAGIDAE (DIPTERA) DIN ROMÂNIA MARIA COC IU BIBLIOGRAFIE 1. HELLEN W., Die Diapriinen Finnlands (Hymenoptera : Proctotrupoidea), în Fauna Fen- nica, 14, Helsinki, 1963. 2. JANSSON A., Opuscula Ent., Lund, 1945, 141-145. 3. KIEFFER ,J. J., Diapriidae, în Das Tierreich, 44, Berlin, 1916. 4. MASNER L., Acta Faunistica Ent. Mus. Nat. Pragae, 1957, 2, 83-107. 5. NIXON G.E.J., Diapriidae. (Diapriinae ), în Handbooks for the identification of British Insects, VIII, 3, London, 1980. 6. WALL I., Ent. Abh. Mus. Tierk. Dresden, 1971, 38 (11), 357-372. Primit în redacție la 22 martie 1985 Institutul de igienă și sănătate publică București, sir. Dr, Leonte nr. 1— 3 Și Muzeul Brukenthal, Sibiu, Piața Republicii nr. 3— 5 The present note analysed the samples of flies {Diptera, Scatophagidae) collected from .the Romanian Plain, Dîmbovicioara Strait, Retezat Mountains and Bucegi Mountains. The material from the Romanian Plain was collected by the scientifiv staff of the Grigore Antipa Natural History Museum — București, other specimens being collected by the author. Five nev species arc mcntioned for our country {Acanthocnema nigrimana, Microprosopa hoberlandti, Scatophaga furcata, S. scybalaria, and Coniosternum milani). în această a treia notă privind noi contribuții la studiul familiei Șcatophagidae semnalăm o serie de specii, unele citate pentru prima dată pe teritoriul țării noastre. Materialul entomologie provenit din Cîmpia Română a fost colectat de cercetători ai Muzeului de istorie naturală „Grigore Antipa”. .Din analiza materialului reiese că această familie este slab reprezentată ca număr de specii în această parte a țării, deși biotopii din care s-a colectat au fost variați (pădure, luncă, bazine). Majoritatea materialului a fost colectat în anii 1972—1982, puține exemplare fiind datate din 1952, 1953, 1958, 1962. Specii noi pentru țară au fost găsite la Cheile Dîmbovicioarei și. în Munții Bucegi. Subfamilia NORELLINAE Norellisoma spinimanum (Eallen, 1819) Dimensiuni 7—8 mm. Răspîndire generală: Germania, Prusia, Macedonia, Arhangelsk, ' Anglia (Sdguy, 1934); Europa (Sack, 1937); America de Nord, Siberia, Mongolia și Europa (Drascovits, 1981). . în țară, specia a fost semnalată de Thalhammer în Banat (Periam) și de la Pir, Tășnad și Băile Herculane. în Cîmpia Română o semnalăm de la Căscioarele (jud. Ilfov), 1 $ 7—8.VI.1979 (leg. G. Andrei),, și pădurea Dumitrana, 1 A 3.VIII.1979 (leg. dr. M. Weinberg). Norellisoma nervosum (Meigen, 1826) Dimensiuni 7,5 —8,5 mm. ' Răspîndire generală : Europa centrală (Șack, 1937); Europa apu- seană (Gorodcov, 1971). Am semnalat-o pentru prima dată de la Cîmpulung Moldovenesc (Cociu, 1981). Am regăsit-o la Cheile Dîmbovicioarei, 2 18.VII.1980. Norellisoma mireki Sifner, 1979 Dimensiuni ,9—11 mm. Culoarea generală neagră. Picioarele galbene, pe partea dorsală a fiecărui femur cîte o bandă distinctă de culoare neagră. O semnalăm din Munții Bucegi (Peștera), 2 ȘȘ 1. VI.1983, 8 ^A și 4 ȘȘ 2.VI.1983, și din Munții Retezat (Gura Zlata), 3 si 2 ȘȘ 24.VI.1981. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 85-88, BUCUREȘTI, 1985 85 Norellisoma striolatum (Meigen, 1826) Dimensiuni 8,5 —9,5 mm. Băspîndire generală : după. Sack (1937), este răspîndită în Europa centrală și meridională. A fost citată de Thalhammer (1918) și Cociu (1981). O semnalăm și în Munții Bucegi (Peștera), 2 $3 1.VI.1983. Subfamilia COEDYLURINAE Paralleloma albipes (Fallen, 1819) • Dimensiuni 5 — 7 mm. Băspîndire generală : Prusia orientală, Suedia, Austria, Italia, Ger- mania, Anglia, Corsica (Sâguy, 1934); Europa și Siberia (Sack, 1937) ; Finlanda (Hackman, 1956); Anglia (Collin, 1958). La noi în țară a fost semnalată de Thalhammer (1918) de la Băile Herculane. Noi am regăsit-o lîngă Timișoara (Ghiroda Veche), 2 26.VI.1979, Nera, 1 $ 3.IX.1979, și în Munții Bucegi (Peștera), 1 2.VII.1980. Phrosia albilabris (Fabricius, 1805) Dimensiuni 6—8 mm. Băspîndire generală: Franța, Germania, Algeria (Sâguy, 1934); Europa centrală și meridională (Sack, 1937). în țară a fost citată de Thalhammer (1918) de la Uliacul Șimlăului, Tășnad și Băile Herculane. Am regăsit-o în Munții Bucegi (Peștera), 1 c? 8.VII.1982, și în Caraș-Severin, 1 $ 26.VI.1982. Cordylura ciliata Meigen, 1826 Dimensiuni 9—12 mm. Băspîndire generală : Anglia, Danemarca, Germania, Austria, Alpii orientali la 2500 m (Seguy, 1934); Europa centrală și septentrională (Sack, 1937); specie nord-europeană (Estonia, Finlanda, Suedia) și central-europeană (Drascovits, 1981). ' Deși citată de Sack (1937) ca specie alpină, noi am găsit-o în Cîmpia Bomână la Comana, 1 11.V.1983, apoi 2 4.VL1980 (leg. Pîrvu),- 2 și 1 $ 4.VII.1980 (leg. Vlad), 6 și 1 Ș 23.VI.1976 (leg. M. Weinberg), 3 și 1 $ 23.VI.1967 (leg. Matache), în pădurea Ciol- pani, 2 și 1 Ș 8.VIII.1983 (leg. M. Weinberg). - Subfamilia HYDROMIZINAE Aeanthoenemâ nigrimana (Zetterstedt, 1846) Dimensiuni 6—7 mm. Antenele galbene cu arista glabră. Pe partea superioară a celui de-al II-lea articol al antenei se găsește o mică aristă. Lamela ventrală a masculului are partea bazală ușor excavată, iar lobii sînt subțiri și aproape drepți. Distilii robuști, ușor arcuiți, au la capătul distal pe partea internă o mică proeminență. Cercii sînt scurți. Paramerele ante- rioare sînt în unghi drept; pe partea exterioară, chiar la locul curburii au cîte un păr. Băspîndire generală specia este cunoscută în Europa boreală și centrală. Poate fi considerată ca specie holarctică (Sifner, 1974). O semnalăm pentru prima dată în tară de la Cheile Dîmbovicioarei, 1 5.VI.1981. Mieroprosopa hoberhmdti Sifner, 1981 Dimensiuni 6—7 mm. Antenele negre. Articolul al III-lea antenal este rotunjit. Palpii lățiți și de culoare galbenă. Aripile sînt clare cu nervurile brune- Lamela ventrală a masculului are partea bazală ușor sclerificată și doi lobi curbați către interior, capătul lor distal fiind oblic retezat și cu o mică proeminență, ca un fel de cioc. Distilii sînt lungi și înguști; văzuți lateral, sînt lejer curbați. Paramerele anterioare au aproape aceeași lățime pe toată lungimea lor. La capătul distal sînt ușor umflate și au doi peri, unul situat apical, celălalt lateral. Paramerele posterioare sînt înguste și curbate. Spinul titilator este drept și doar la vîrf se subțiază și se curbează ușor. Băspîndire generală : a fost descrisă de Sifner din Iran. O semnalăm pentru prima dată în țara noastră de la Cîmpulung Moldovenesc (Valea Seacă), 1 24.VII.1979. Subfamilia SCATOPHAGINAE Seatophaga inquinata Meigen, 1826 Dimensiuni 6—7 mm. Băspîndire generală : specie europeană (Sack, 1937); Estonia, Fin- landa, Suedia, Europa centrală și zona caucaziană, care este cel mai sudic punct (Drascovits, 1981). în Bomânia, specia a fost citată de Thalhammer (1918) din Banat (Periam) și de la Băile Herculane. Noi am regăsit-o în Munții Bucegi (Peștera), 1 3 2.VI.1983, și la Cheile Dîmbovicioarei, 1 S 2.VI.1981. Seatophaga lutaria (Fabricius, 1794) Dimensiuni 6—9 mm. Băspîndire generală : Corsica, Anglia, Germania, Alpii centrali și orientali pînă la 2500 m, Siria, Tunisia și America septentrională (Sdguy, 1934); toată Europa (Gorodcov, 1971); nordul Africii, Asia Mică (Siria) și în numeroase țări din Europa (Drascovits, 1981). La noi în țară, specia a fost semnalată de Thalhammer (1918) în Munții Cibinului și la Sibiu. Noi am regăsit-o în Munții Bucegi (Peștera), 1 2.VI.1983, și la Cheile Dîmbovicioarei, 1 $ 5.VI.1981. Seatophaga furcata (Say, 1823) Dimensiuni 5 —9 mm. Băspîndire generală : Europa, Groenlanda, Spitzberg, Labrador (Sack, 1937); în toată'Franța, Anglia, Germania, Austria, Italia, Alpii orientali pînă la 2000 m, Suedia, Arhangelsk, Groenlanda, Alasca (S6guy, 1934); Mongolia, Siberia și Europa (Drascovits, 1981); America de Nord (Collin, 1958). O semnalăm pentru prima dată în țară din Munții Bucegi (Peștera), 1 ă 2.VI.1983. , Seatophaga seybalaria (Linnaeus, 1761) Dimensiuni 8—11 mm. Băspîndire generală : Europa și Mongolia (Hackman, 1956); Franța, Anglia, Germania, Prusia orientală, Alpii milanezi și Mongolia (Sâguy, 1934). O cităm pentru prima dată în țară din Munții Bucegi (Peștera), 1 15.V.1980. 86 87. Seatophaga incola Becker, 1900 Dimensiuni 7,5 — 9 mm. Răspîndire generală: Siberia (Sack, 1937); America de Nord, U.R.S.S., Scandinavia (Gorodcov, 1971). în Cîmpia Română a fost găsită în pădurea Pasărea, 1 16.VI. 1966 (leg. dr. Draghia), și.la Săftica, 5 23.XI.1980 (leg. Tălpeanu). Scatophaga stereoraria (Linne, 1763) Dimensiuni 8 — 11 mm. , Răspîndire generală : în toată regiunea palearctică, în Africa. Noua Caledonie și Afganistan. O găsim prezentă în toată Cîmpia Română de la sud la nord și de la est la vest. A fost colectată de pe stomac și intestine de mistreț la sfîrșitul lunii noiembrie. Unele exemplare erau în copulă. Coniosternum milani Sifner, 1981 Dimensiuni 6 mm. Antenele sînt negre, cheta antenală nudă. Femurele au capetele distale brune; brun clar sînt tibiile și toate articolele tar sale. Restul femurelor, ca de altfel întregul corp, sînt gri cu pruinozitate. Lamela ventrală a masculului are partea bazală lată și doi lobi lungi și destul de lăți. Distilii sînt scurți cu partea proximală lățită, iar capătul distal îngust. Cercii sînt separați doar în partea lor apicală; la mijloc și distal sînt uniți. Paramerele anterioare, ușor curbate, au doi peri situați apical și un păr mai scurt, situat superior înapoia celei de-a doua jumătăți a paramerei. Răspîndire generală : a fost descrisă de Sifner din Albania. Materialul nostru provine din Munții Bucegi (Peștera), 1 24.VII.1983. BIBLIOGRAFIE 1. COLLIN 1. E., Trans. Soc. Brit. Ent. Manchester, 1958, 13, 37—56. 2. DRASCOVITS ÂGNES, Tbtiiseslegielc Scatophagidae, in Fauna Hungari, 145, Akadcmiai Kiado, Budapesta, 1981, p. 1—52. 3. GORODCOV K. B., 100 Seni. Scatophagidae (Cordyluridae, Scatomyzidae, Scopeumatidae ) ; opredeliteli nasekomîh evropeiscoi ciasti SSSR, voi. 2, Leningrad, 1971,-p. 440— 458. • 4. HACKMAN W., The Scatophagidae (Dipt.) of Eastern Fennoscandia, în Fauna Fennica, II, Helsinki, 1956, p. 1-66. . 5. SACK P., Cordyluridae, în LINDNER, Die Fliegen Pal. Region, Stuttgart, 1937, p. 1-103. 6, SEGUY E., Dipteres. Muscides Acalypterae et Scatophagidae, în Faune de France, 28, Paris, 1934, p. 634—736. 7. SlFNER E., Acta Entomologica Musei Nationalis Pragae, 1981, 40, 95—104. Primit în redacție la 5 decembrie 1984 Institutul de științe biologice București, Splaiul. Independenței nr. 296 TESTAREA ÎN CÎMP A ATRACTIVITĂTU UNOR COMPUS! EEROMONALI SINTETICI PENTRU DISCESTRA TRIPOLII HUFN. SI SPECII ALE GENULUI MAMESTRA (LEPIDOPTERA - NOCTUIDAE) GH. STAN, I. COROIU, A. ONIȘOR*, VIORICA CHIȘ*, I. OPREAN* și LIDIA POP* The paper presents the results concerning the attractivity and specificity of some synthetic pheromonal compounds in some Lepidoptera species that have Z-ll-Hexadecenyl acetate as necessary component of the sex pheromone. For Mamestra brassicae L. males, Z-ll- Hexadecenyl acetate (4 mg) had the greatest attractivity. The males of Discestra trifolii Hufn. were captured in a large number in traps with Z-ll-Hexadecenyl acetate and Z-ll- Hexadecenyl acetate + Hexadecenyl acetate (4+ 0.4 mg). The variants with Z-ll-Hexade- cenyl acetate 4- Z-ll-Hexadecenol as a mixture of 4 4- 4 mg and 7.2 4- 0.8 mg has the highest attractivity foi- males of Mamestra oleracea L. and M. contigua Den. et Schiff., respectively. Z-7-Dodecenyl acetate mixed with Z-ll-Hexadecenyl acetate (4 4-4 mg) detcrmined a signi- ficant risc in attractivity for males of Mamestra suasa Den. et Schiff. Variants with Z-ll-Hexa- decenyl acetate also attracted the males of Oohropleura pleda L., Mythimna pollens L., and Apamea monoglypha Hufn. For monitoring these species, a model of attractivity for the variants with Z-ll-Hexadecenyl acetate is presented.' Structura complexă a feromonilor sexuali naturali implică cercetări multiple pentru punerea la punct a feromonilor sexuali sintetici specifici, cu atractivitate ridicată, pentru folosirea lor în tehnica de control și com- batere. Specificitatea feromonilor sexuali se poate realiza pe diferite căi (18), dar în condiții naturale femelele de lepidoptere eliberează feromoni sexuali, ai căror compuși asigură numai răspunsul masculilor specifici. Cercetări în condiții naturale, cu feromoni sexuali sintetici sau cu atrac- tanti sexuali, au fost efectuate si la speciile Discestra trifolii Hufn. (11), (15), (18), (19), (20), (21), (26),’ (28), Mamestra brassicae L. (3), (11), (17), (23), (24), (25), Mamestra oleracea L. (17);"(25) sau Mamestra suasa Den. et Schiff. (21), (24). Comportamentul de răspuns al masculilor la nivel populaționâl este influențat de unii factori, ca zona arealului de răs- pîndire a speciei sau varianta feromonală. Pe de altă parte, există specii simpatrice, ca în cazul nostru, care pot avea comun unul sau mai mulți compuși feromonali. în lucrare sînt prezentate rezultatele privind atractivitațea unor variante cu compuși feromonali asupra masculilor unor specii de lepi- doptere dăunătoare, care au pe Z 11—16 :Ac drept component principal necesar al feromonului sexual. MATERIAL ȘI METODĂ Compușii chimici utilizați în aceste testări au fost identificați și în extractul natu- ral de feromon sexual provenit de la speciile respective, fapt pentru care folosim denumi- rea de compuși ferpmonali sintetici, mai ales că în literatura de specialitate ter- minologia diferă de la autor la autor (7), (18). Compușii feromonali au fost sintetizați de Institutul de chimie din Cluj-Napoca. Sinteza Z 11-16 : Ac a fost făcută pe cale acetile- nică (2), (13). Puritațea izomerică a fost verificată gaz-cromatografic pe coloane capilare (Carbowax 20M, 2 mm X 50 m), indicînd absența izomerului E. Puritatea (determinată gaz- ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 89-99, BUCUREȘTI, 1985 89: cromatografic) a fost peste 95%. Pentru testarea cu capcane în cimp, substanțele au fost combinate în diferite variante (tabelul nr. 1) și aplicate cu micropipeta pe dopuri de cauciuc. Capcanele au fost model Montedison original, adaptate la un suport special și fixate la înălțimea de 1 m. S-au experimentat, de asemenea, modelele. Pherocoh IC și Montedison, ambele modificate ca dimensiune. Ga metode de testare am folosit metoda blocului randomizat și metoda pătratului latin. în cazul blocului randomizat, distanța între capcanele unui bloc a fost de 50—60 m, iar intre blocuri de peste 1 000 m; între capcanele așezate după modelul pătratului latin, distanța a fost de 250—300 m. Materialul biologic a fost recoltat pentru de- terminarea speciilor1 și a sexului. Verificarea capeanelor s-a făcut la 2—3 zile la blocurile randomizate și zilnic îa pătratul latin. Capcanele au fost curățate permanent de materialele colmatante, iar baza adezivă s-a schimbat de cîte ori a fost nevoie. Momelile feromonale s-au schimbat la intervale de 18 zile. Tabelul nr. 1 Compușii feromonali sintetici testați în diferite variante, în condiții naturale, pentru specii de lepidoptere, în perioada 1982 — 1984 * 1: '1 " Compoziția variantelor** l Specia , Vari- anta ZII- ZII- . ZII- Z7-12: 16 : Ac 17 : Ac : AC 16 : OH Ac Discestra trifolii A B G ct c2 3 800 200 400 - - 4 000 - 400 — - 900 — - 100 — 3 600 - - 400 - 7 200 — — 800 — ; • "ri ’■ • - Mamestra brassicae 1 ‘ ■ ... .. ' . "■ ■ A B Bx G D E F G H 3 800 200 — - - 4 000 -- - - - 8 000 - - - - . 3 800 200 400 — 3 500 - - 500 - 4 000 100 50 50 - 4 000 - - - 4 000 4 000 - - . - 2 000 4 000 — - - 400 > 1 Mamesfra oleraoea '* Metoda de testare A B Bi b2 anul 3 500 _ . - 500 - 2 000 - - 2 000 - - 500 - - 500 : - 4 000 — - 4 000 - în care s-au experimentat variantele și perioada de experimentare sînt prezentate în text. ** Doza este dată în micrograme/momeală ; in text s-a folosit prescurta- rea, ca . în tabel, a compușilor cu semnificația : Z 11—16: Ac == acetatul de Z 11-hexadecen-l-il; Z 11—17 : Ac = acetatul de Z 11-heptadecen-l- il; 16: Ac = acetatul de hexadecil; Z 11—16: OH = Z j ll-hexadecen- 1- 01 ; Z 7 —12 : Ac = acetatul de Z 7-dodecen-l-il. Testările s-au făcut în perioada 1982 —1984 în două zone experimentale cultivate cu legume, Ferma horticolă Someșeni (E-NE de Cluj-Napoea, distanța 12 km) și CAP „înfră- țirea” Cluj-Napoea (E-NE, distanță, 7 ,km). .între cele două zone, distanța ,a fost de 7 km. Datele au fost prelucrate statistic, efectuînd testul de semnificație între variante, pe baza numărului mediu de masculi capturați/eapcană/zi, înti’-o anumită perioadă de testare. S-au estimat'procentual atrăctivitatea și specificitatea; pe baza nurtiăruliii total’ de masculi capturați în ambele loțuri experimentale (x/capcană/perioadă) ; aceste perioade au cuprins și maximul din curba de zbor. Capcanele s-au menținut în toți anii pe durata ambelor generații, pentru a urmări dinamica zborului, densitatea populațiilor, succesiunea speciilor în aceeași zonă și ritmul circadian al comportamentului de răspuns la feromon. 1 Aducem mulțumiri-prof. L. Răkosy, . pentru determinarea speciilor. 90 REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele testării variantelor de compuși feromonali au dovedit că Z 11—16 : Ac este componentul major al feromonului sexual la spe- ciile Discestra trifolii, Mamestra brassicae și M. oleracea. De asemenea, este un compus necesar și pentru speciile M. suasa și M. contigua. Pentru masculii de D. trifolii, cea mai atractivă (în 1983) a fost varianta B, tes- tată pentru M. brassicae (tabelul nr. 2). Atractivitate ridicată a mani- Tabelul nr. 2 Capturarea masculilor de Discestra trifolii în capcane cu compuși feromonali sintetici, testați In condiții naturale pentru această specie, în 1983 și 1984 Lotul Anul Perioada Varianta x/capcană/zi Someșeni 1983 5 — 17 aug.1 B* 0,42 a*** % A 0,34 a B 0,30 a 17—22 aug.» B* 2,50 a A 0,45 b 27 aug.—3 sept.1 B* 1,17 ac ' A 1,29 a B 0,93 bc Someșeni 1984 3-17 iul.2 C 0,08 c B** 0,4ț a Ci 0,17 b 0,41 a Cluj-Napoea 1984 3-17 iul.2 C 0,12 c B** 1,27 a Ci 0,34 b c2 0,36 b 1 4 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizare de 2 ori/ perioadă;2 3 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizare de 2 ori/perioadă ; * varianta B testată pentru M. brassicae (Z 11—16: Ac), martor în 1983; ** varianta martor în 1984; *** aceeași literă indică diferențe nesemnificative între variante, pentru același lot și aceeași perioadă de testare (testul „t” ; P = 0,05). testat și varianta A, care a avut aceeași compoziție cu varianta O, testată în 1982 pentru aceeași specie (tabelul nr. 4). în 1984, varianta B (Z 11— 16 : Ac + 16 : Ac), considerată cea mai slab atractivă în anul prece- dent, testată în 1984 comparativ cu variantele C, Cx și C2, s-a dovedit a fi semnificativ mai atractivă (tabelul nr. 2), aspect evident și la nivelul generației (fig. 1), deși specificitate mare pentru masculii acestei specii a avut varianta Ox. în acest caz, 16 : Ac se pare a fi avut un efect coatrac- tant mai puternic decît Z 11—16 : OH, compus care a fost evidențiat în compoziția feromonului sexual (9), (26), influențînd atractivițatea în cimp, în combinație cu Z 11—16 : Ac (18), (19), (25). Pe de altă parte, așa cum am constatat în 1983, Z 11—16 : Ac prezintă și singur atracti- vitate ridicată pentru masculii de D. trifolii, fapt confirmat și de alți autori (11), (15), (17), (21), (28), deși există în literatura de speciali- tate și rezultate opuse (19), (20), (26). ■ 91 în ambele zone, în generația a doua (1984), populațiile de D. trifolii au fost practic absente, fiind înlocuite cu. populațiile de Mamestra con- tigua și Apamea monoglypha, masculii acestor specii nefiind semnalați Tabelul nr. 3 Atractivitatea variantelor cu compuși feromonali sintetici, testate pentru Dis- ceslra trifolii, asupra masculilor speciilor Mamestra oleracea, Apamea mono- glypha și Mamestra contigua (G2—1984, CAP „înfrățirea”, Cluj) B Discestra trifolii E Mamestra contigua M.brassicae pl M.oleracea f£°] Hojilodrina alslnes ^Apamea monoglipha ® Alte specii B C C, C2 var. B C C-j C2 var. Perioada Varianta x/capcană/zi Mamestra oleracea Apamea monoglypha Mamestra contigua 18-30 aug.1 B** 0 b* ' 1,34 a 3,59 d C 1,42 a 0,34 b 0,34 b Gr 0 b 0,92 a 2,84 c ' c2 Ob 0,84 a 4,75 a 31 aug.—5 sept.2 B** 0,20 c 0,10 a 0,80 b C 3,80 a 0 b 0 c Gr 0 b . 0 b 0,50 b G2 0,10c 0,10 a 1,30 a 1 Patrat latin, 3 rotiri complete, capcană dublă/variantă ; 2 4 capcane/vari- antă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizare de 2 ori/perioadă;* aceeași literă indică diferențe nesemnificative intre variante, pentru aceeași perioadă de testare și aceeași specie (testul „t” ; P == 0,05) ; ** variantă martor. Fig. 1. — Atractivitatea (A.) și specificitatea (S) variantelor cu com- puși feromonali sintetici, testate pentru Discestra trifolii (Gx — gene- rația întîi, 26 iun. —18 iul. ; G2 — generația a doua, 10—30 aug. 1984). ■ însă în capcane în anii anteriori. Pentru prima specie, cea mai atractivă a fost varianta C2 (tabelul nr. 3). Faptul că și în varianta B s-a capturat un număr mare de masculi dovedește că Z 11—16 : Ac este un compo- nent major al feromonului sexual, fiind necesară însă prezența lui Z 11 — 16 : OH (și probabil 16 : Ac). Acești doi compuși influențează și atrac- tivitatea masculilor de A. monoglypha, cea mai atractivă fiind varianta B, însă nu au fost diferențe semnificative comparativ cu variantele Gx și G2 (tabelul nr. 3, fig. î). Pentru' specia Mamestra brassicae, sintetizînd rezultatele din cei' trei'ani, am constatat că Z 11—16 : Ac (varianta B) a avut atractivi- tatea cea mai mare. Referitor la densitatea populațiilor, trebuie precizat că aceasta a fost mică în 1982 și 1984. Varianta A, testată în 1982, a avut •o atractivitate mai mare față de masculi, dar diferențele au. fost nesemni- ficative față de varianta B (tabelul nr. 4). Aparent, Z 11—17 : Ac ar fi 92 avut efect sinergie, aspect presupus și dovedit în cercetările din laborator (12), (17). în cercetările din cîmp, amestecul celor doi compuși nu s-a dovedit semnificativ mai atractiv față de Z 11—16 : Ac (tabelul nr. 3). Tabelul nr. 4 * —I Capturarea masculilor dc Mamestra brassicae iu capcane cu diferite variante de compuși feromonali sintetici și atractivitatea acestora față de masculii speciilor Discestra trifolii, Mamestra oleracea și Ochropleura pleda (G2 —1982 și 1983) ' Lotul Anul Perioada Varianta x/capcană/zi Mamestra brassicae Discestra trifolii Ochrople- ura pleda Mamestra oleracea Someșeni 1982 1—11 aug.1 A 0,65 a** 1,84 a 0,§5 a 0 b / B* 0,55 a 0,90 c 0,20 c 0,05 c C 0,50 a g 1,55 a 0,25 c 0 b D 0,25 b 0,30 d 0 b 1,85 a ■Cluj-Napoca 1982 1—11 aug.2 A 0,25 a 0,05 a 0,53 a 0,03 b B* 0,15 a 0,10 a 0,20 c 0,03 b G 0,05 b 0,13 a 0,30 ac 0 c D 0,15 a 0 b 0,03 b 3,33 a Someșeni 1983 9—17 aug.3 A 0,42 b 0,46 b 0,25 a 0 a B* 1,32 a 0,30 b 0,21 a 0 a ' E ' 0,88 b 0,75 a 0,21 a 0,03 b •Cluj-Napoca 1983 9—17 aug? 1 A 0,92 b 0,17 a 0,42 b 0 a J B* 1,50 a 0 b 0,92 a 0 a j E 1,45 a 0,09 a 0,75 ab 0,01 b 'Someșeni 1983 17—22 aug.4 1 B* 0,10 2,50 0,10 0 Cluj-Napoca 1983 17—22 aug.4 | B* 0,15 1,85 1,15 0 1 2 capcane/variantă, 4 blocuri randomizate/lot; 2 4 capcane/variantă, 2 blocuri rando- mizate/lot; 3 3 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizarede2 ori/perioadă; 4 4 capcane/variantă, 3 repetiții, rotire zilnică, s-a testat doar varianta B ; * varianta B (Z 11—16 : Ac) = martor; toate capcanele au fost instalate în cultură de varză; ** aceeași literă indică diferențe nesemnificative între variante, pentru aceeași perioadă de testare, pe același lot șl aceeași specie (testul „t”; P = 0,05). 93 în cercetările din 1983, în capcanele din varianta B s-a capturat însă un. număr semnificativ mai mare de masculi comparativ cu varianta A (ta- belul nr. 4). în condițiile unei densități mici a populațiilor în 1984,. Z 11—16 : Ac (4 mg) a fost mai atractiv comparativ cu celelalte variante. Aceste rezultate, ca și cele obținute de noi anterior (8), (17), (25), sînt asemănătoare cu cele ale altor autori (3), (6), (10), (11), (21), (23), (27), Z 11—16’: Ac fiind dovedit drept component major al feromonului sexual, la’această specie (1), (4), (6), (10), pe lîngă care există și un număr mare de componenți minori (5), (12), (20), al căror rol nu a fost încă 'elucidat. Recent, s-a dovedit că Z 11—16 : aldehidă 0,1% și Z 11—16 : formiat 0,1% au efect coatractanț în amestec cu Z 11—16 : Ac pentru masculii de M. brassicae (24). în cazul combinației Z 11—16 : Ac numai cu Z 7 — 12 : Ac, nu s-a constatat o creștere a atractivității componentului major (Z 11—16 : Ac) față de masculii de M. brassicae, dar variantele respective (F, G, H) au atras un număr foarte mare de masculi de Autographa gamma (tabelul nr. 5). în generația a doua, cele trei variante au avut o atractivi- tate mare pentru masculii de M. suasa. Cea mai atractivă a fost varianta F’ (tabelul nr. 5). Mai mult, variantele F și G, în care cantitatea de Z 7 — 12 : Ac a fost mare, au fost și specifice (fig. 3). Componentul principal al feromonului sexual la această specie este tot Z 11—16 : Ac (27), însă cercetările efectuate în cîmp au arătat că varianta numai.cu acest compus- □ Mamestra brassicae £ Discestra trifolii [HUI ochropleura plecta Fig. 2. — Atractivitatea (A) și specificitatea (S) variantelor cu compuși feromonali sintetici, testate pentru Mamestra brassicae (G2 1983, 28 iul. —2 sept. ; G2 1983- 9 aug. —3 sept.). □ Momestra brassicae H Discestra trifolii HIT11 Ochropleura plecta Hm.suass Hoplodrma alsmes Autographa garrma Alte specii ® Gl hali sintetici, testate pentru Mamestra brassicae în anul 1984 (Gv 8 ițim — 8 iul. ; G2, 3 aug. —13 sept.). a atras puțini masculi de M. suasa (21). Un coatractant puternic, recent remarcat în testările din cîmp, a fost Z 11—16 : aldehidă 10% (24), dar atractivitatea lui Z 7—12 : Ac pentru această specie nu a fost semnalată pînă acum. Probabil, însușirile de coatractant ale acestuia sînt dependente de natura chimică, compoziția, lungimea lanțului și poziția legăturilor (16). O altă specie semnalata în fiecare an în capcane a fost Ochropleura plecta, masculii fiind capturați în varianta cu Z 11—16 : Ac. Experiențele făcute în cîmp cu atractanți sexuali au arătat că cei mai mulți masculi au fost atrași de amestecul Z 11—16 : Ac + E 11—16 : Ac, 1:1 (14). în cercetările noastre din 1984, cel mai atractiv a fost amestecul Z 11— 16 : Ac + Z 7—12 : Ac (variantă H) comparativ cu Z 11—16 : Ac singur (tabelul nr.5), la nivel de generație - diferențele fiind semnificative (fig- 3). - । .... ’ Pentru specia Mamestra oleracea, cea mai atractivă a fost varianta B2 (tabelul nr. 6), Z 11—16 : Ac și Z 11—16 : OHsînt cei doi compuși care au fost identificați în extractul brut de feromon sexual al acestei specii, raportul de 1:1 dovedindu-se cel mai atractiv (4), (9). Impor- tanța lui Z 11—16 : OH a fost semnalată și în cercetările noastre anteri- oare (17), (25) și dovedită în 1982, prin testarea variantei D pentru Mi brassicae (fig. 2), unde atractivitatea și specificitatea pentru masculii 95 94 Tabelul nr. 5 Capturarea masculilor de Mamestra brassicae în capcane cu variante de compuși feromonali sintetici și atractivitatea acestora față de masculii speciilor Discestra trifolii, Mamestra suasa, Ochropleura plecta și Âutographa gama (Gx șl G2 —1984) Lotul Perioada Varianta x/capcană/zi Mamestra Discestra Mamestra suasa Auîoțjra- pha gamma Ochrople- ura plecta brassicae trifolii S om eșeni 11—27 iun.1 B*- 0,03 a** 0,03 a 0 b 0 b 0 b Bl 0,06 a 0,06 a 0 b 0 b 0 b F 0 b 0 b 0 b 3,0 a 0 b G 0,03 a 0 b 0,04 a 2,48 c 0 b H 0 li 0 b 0 b 2,78 ac 0,06 a Cluj-Napoea 11—27 iun.1 B* 0,11 a 0,03 a 0 a 0 c 0 a Bi 0,03 b 0 b 0 a 0 c 0 a F 0 c 0 b 0 a 2,07 a 0 a G 0 c 0 li 0,02 a 1,86 ab 0 a H 0 c 0 b 0 a 1,75 b • 0,04 a Cluj-Napoea 18—30 aug.2 B* 0,13 c 1,0 a 0,17 d 0 d 0,42 b Bi 0,09 ac 0,38 b 0 e 0 d 0,34 b F 0 b 0 c 8,05 a 1,5 b 0 c G 0,05 a 0 c 5,21 b 0,55 c 0 c : H 0,05 a 0 c 0,92 c 2,80 a 2,75 a 31 aug.— B* 0 a 2,04 b 0 a 0 d 0,50 c 13 sept.3 Bi 0,04 b 1,81 a 6 a 0 d 0,93 a F 0 a 0 a 3,16 b 2,77 b 0 b G 0 a 0 a 3,20 b 1,54 c 0 ii H 0 a 0 a 1,77 c 3,35 a 0,74 ac 1 3 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizare de 2 ori pe perioadă; 2 patrat latin, 2 rotiri complete, capcană dublă/variantă; 3 4 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot, rerandomizare de 2 ori/perioadă; * varianta B (Z 11—16 : Ac) = martor; ** aceeași literă indică diferențe nesemnificative între variante, pentru aceeași specie, aceeași perioadă și același lot (testul ,,t”,; P = 0,05). de M. oleracea au fost mari chiar și în alt raport. Cercetările noastre au confirmat astfel că: Z 11 —16 : OH este un inhibitor pentru masculii de M. brassicae (11). în variantele testate în 1984 pentru M. oleracea, atrac- tivitațea a crescut proporțional cu doza (tabelul nr. 6), iar specificitatea a fost ridicată (fig. 4). j . .. Pe lîngă speciile amintite,. în variantele cu Z 11—16 : Ac s-a cap- turat un număr mai mic de masculi aparținînd speciilor Mamestra w-lati- «w Hufn., Mythimna pallens Hoptodrina alsines Brahm., Xestia c-nigrum L. De asemenea, s-a capturat un număr de masculi semnifi- cativ mai mic. aparținînd speciilor ,• Hoplodrina blanda Den. et Schiff Agrotis exclamationis li., A. ypsilon L. și Phragmatobia fuliginosa L. Analizînddatele obținute In cei trei ani consecutivi de cercetări în cîmp cu capcane cu diferite variante de compuși feromonali sintetici, avînd drept component principal Z 11—16 : Ac, am imaginat un model al atractivității acestor variante față de masculii capturați, aparținînd la mai multe specii de noctuide, unele fiind specii simpatrice (fig. 5). Din toate variantele testate, masculii speciilor'care au răspuns la variantele cu Z 11—16 : Ac se grupează în trei categorii mari, în funcție de atrac- tivitatea celor trei variante principale : Z 11—16 : Ac, Z 11—16 : Ac+ Z 11—16 : OH și Z 11—16.: Ac + Z 7—12 : Ac. Există specii față de 96 Tabelul nr. 6 Capturarea masculilor de Mamestra oleracea în capcane eu diferite variante de compuși feromonali sintetici, testate în 1983 și 1934 Lotul Anul Perioada Varianta x/capcană/zi Someșeni 1983 9—17 aug. 1 A** 0,20 a*** B* 0,30 a Cluj-Napoea 1983 9—17 aug.1 1,00 a B* 4,50 b Someșeni 1984 11-25 iun.2 B* 0,08 a Bx 0,03 a Ba . 0,17 b Cluj-Napoea 1984 11-25 iun.2 B* 0,03 a Bx 0 c • b2 0,20 b 18—30 aug.3 B* 3,17 a Bj 0,75 b b2 3,25 a 31 aug. —7 sept.4 B* 3,86 b Bx 1,93 c /■ b2 5,36 a 1 Patrat latin, 4 rotiri complete, capcană dublă/variantă ; 2 3 cap- cane/variantă, 2 blocuri randomizate/lot; 3 patrat latin, 4 rotiri complete, capcană dublă/variantă ; 4 4 capcane/variantă, 2 blocuri randomizate, rerandomizare de 2 ori/perioadă ; * varianta B (Z 11-16 : Ac + Z 11-16 : OH-1 :1) = martor în 1983 și 1984 ; ** varianta A testată pentru M. oleracea a avut aceeași compoziție cu varianta D testată pentru M. brassicae in 1982; *** aceeași literă indică diferențe nesemnificative între variante, pentru aceeași perioadă și aceeași zonă (testul „t”; P,= 0,05). § Mamestra oteraceo ^^M.contigua ^Apamea monogliphQ Fig. 4. — Atractivitatea (A) și specificitatea (S) variantelor de feromon sexual sintetic, testate pentru Mamestra oleracea în anul 1984 (Gx, 8 iun. —8 iul. ; G2, 8 aug. —8 sept.). | | M.o.gs s,coe ^p.scestro tr,fbnr 0Alte specii 2 -o. 1567 care componentul major singur are o atractivitate ridicată, iar pentru alte specii atractivitatea crește prin combinația acestuia cu alți compuși. Pornind de la un asemenea model, pentru un optim de informație, se pot stabili numărul de variante și numărul de capcane, necesare pentru a asi- gura un control eficient (date nepublicate). în plus, aceste date, corelate cu ritmul circadian al comportamentului de răspuns la feromonul sexual Fig. 5. — Modelul atractivității lui Z 11 —16: Ac asupra masculilor unor specii de lepidoptere dăună- toare (modelul este imaginat pe baza datelor privind testările cu cap- cane cu compuși feromonali sintetici în perioada 1982—1984, în cele două zone experimentale). :și cu dinamica zborului populațiilor, ne-au permis cunoașterea unor as- pecte referitoare la rolul feromonilor sexuali în izolarea reproductivă a speciilor simpatrice și evaluareă, prin modelare, a evoluției densității populațiilor pentru o anumită specie de insectă dăunătoare. 10. KOVALEV B. G., NEDOPJEKINA S. F., LEBEDE VA K. V., KOST A. N„ BioL. Himia, 1979, 5, 912-917. 11. MINIAILO V. A., KRIVOHIJ1N V. I., BROVKO V. V., KOVALEV B. G„ în Problemî: practicescogo primenenia feromonov v zașcite selscohoziaistvenîh cultur, Tez. docl. năuci.-met. soveșci., 2—5 febr., Tartu, 1981, 81 — 84. 12. NOVAK L., TOTH M., BALLA J., SZANTAY C. S., Acta Chimica Acad. sci. Hung... 1979,. 102, 135-140. 13. POP L. M., DARADICS L„ GOCAN A., ȘERBAN N„ HODOȘAN F., Brevet R.S.R... 1983. 14. RITTER F. J. (sub red.), Chemical ecology : odour communication in animals, Elsevier,. Norțh-Holland, Amsterdam, 1979, 353. 15. ROELOFS W. L„ COMEAU A. J., Econ. Entomol., 1970, 63, 969. 16. ROELOFS W. L., COMEAU A. J., Insect Thysiol., 1171, 17, 435-448. 17. STAN GH„ COROIU I„ CHIȘV., TOMESGU N„ KIS B. B., ROMAN M. C., OPREAN I., POP L. M., Atractivitatea feromonului sexual sintetic la specia Mamestra brassicae L. (Lepidoptera'. Noctuidae ) în condiții de laborator și cîmp, Lucrările: celei de-a IlI-a Conf. naț. entomol., Iași, 20—23 mai 1983. 18. STECK W. F., UNDERH1LL E. W„ CHISHCLM M. D., J. Chem. Ecol., 1977, 3, 603- 612. 19. STRUBLE D. L., SWA1LES G. E., Canad. Entomol., 1975, 107, 632-636. 20. STRUBLE D. L., ARN H„ BUSER H. R., STADLER E„ FRULER J., Z. Natur- forsch., 1980, C 35, 45-48. 21. SUBCHEV M. A., Ekologia, 1981, 9, 59-62. 22. SUBCHEV M. A., Ekologia, 1983, 11, 80-83. 23. SUBCHEV M. A., Abstract in International Conference of Integraled Plani Proteclion, Buda- pesta, 1983, 177. 24. SUBCHEV M. A., STOILOV I. L., C.R. Acad. bulg. Sci., 1984, 37, 353-355. 25. TOMESCU N„ STAN GH., CHIȘ V., COROIU I., KIS B. B., ROMAN M. C., ONIȘOR A., Lucrările Conferinței a VUI-a de protecția plantelor, Iași, 8—10 sept.,. 1983, 413-420. 26. UNDERHILL E. W., STECK W. F., CHISHOLM M. D., Environ. Entomol., 1976, 5,. 307-310. 27. VRCOC J.,.KOVALEV B. G., STARETZ V. A., Acta Entomol. bohemoslov., 1981, 78,. _________________357 28. ZOLOTOV L. A.,' Feromonî i povedehie, Moskva, 1982, 260-271. Primit în redacție la 2 februarie 1985 > Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 Și *Institutul de chimie, Laboratorulde produși naturali, Cluj-Napoca, str. Fîntînele nr. 30 BIBLIOGRAFIE 1. BESTMANN H. J„ VOSTROWSKY O., KOSCHATSKI K„ PLATZ H., SZMANSKA A., Tetrahedron Lett., 1978, 6, 605—608. „2. BOTAR A. A., HODOȘAN F„ Brevet R.S.R., 1980. 3. CERNII A. M., GARNAGA A. P., TOMELKO A. P., MITTUS.A.R,, BAHER P. L., în Problemî practicescogo primenenia feromonov v zașcite selscohoziaistvenîh cultur, Tez. docl. năuci.-met. soveșci., 2—5 febr., Tartu, 1981, 78—80. 4. DESCOINS CH., PRIESNER E., GALLOIS M„ ARN H., MARTIN G., C.R.Acad Sci., 1978,’ Săr. 3, 286, 77-80. 5. FARINE J.-P., FREROT B., ISART J., C.R. Acad. Sci., 1981, Ser. 3, 292, 101-104. 6. HIRAI Y„ KIMURA H., KAWASAKI K., TAMAKI Y., Appl. Ent. Zool., 1978, 13, 136-137. 7. HUMMEL EL E., GASTON L. K„ SHOREY H. H„ KAAE R. S„ BYRNE K. J., SILVERSTEIN R. M., Science, 1973, 881, 873-875. 8. KISB. B., STAN GH., COROIU I., TOMESGU N„ CRIȘAN AL., Lucrările Conferinței a Vil-a de protecția plantelor, Cluj-Napoca, 8—10 sept., 1981, 112—117. 9. KOVALEV B. G., NEDOPJEKINA S. F., KOST A. N„ Docl. AN SSSR, 1979, 292, 370-374. - .98 OCHROPLEURA NIORESCENS HOFN. ȘI XESTIA COHAESA H.S., CERTITUDINI ÎN EAUNA R. S. ROMÂNIA LÂSZLO RÂKOSY și RUDOLF NEMEȘ Based on genital investigations it is argued the existence in Romania of the species Ochro- pleura nigrescens Hofn. and Xestia cohaesa H. S., presented in comparison with Ochropleura forcipula Den. et Schiff. and Xestia xanthographa Den. et Schiff., which could hardly differen- tiate each other in habitus. A map of O. nigrescens H6fn. and O. forcipula Den. et Schiff, has been drawn up to indicate their spreading in Romania. Concentrîndu-ne atenția asupra unor genuri și specii dificile și pro- blematice din familia Noctuidae, am avut posibilitatea identificării unor taxoni noi pentru fauna țării. în cele ce urmează ne propunem demonstrarea și argumentarea exis- tenței în fauna R.S. România a două specii: Ochropleura nigrescens Hofn. și Xestia cohaesa H.S., considerate cu valoare taxonomică incertă și greu de determinat după habitus. OCHROPLEURA NIGRESCENS Hofner, 1887 După descriere, O. nigrescens Hofn. a fost considerată ulterior de unii autori ca formă (varietate) sau subspecie de 0. forcipula Den. et Schiff. Începînd cu Ch. Boursin (2), literatura actuală consideră O. nigres- ■cens Hofn. ca „bona species”, fiind semnalată ca atare din toate țările vecine. Determinarea după habitus nu oferă decît rareori siguranță, ceea ce obligă analiza armăturii genitale. Pentru o diagnoză rapidă și exactă, prezentăm principalele caractere de determinare sub forma unui tabel comparativ pentru ambele specii. O. nigrescens Hiifn.., A. Habitus Anvergura aripilor : 42—46 mm. Aripile anterioare cenușii-negri- cioase, cu linia transversală ex- ternă puternic dințată. B. Armătura genitală (fig. 1 și 2) Valva, median mult dilatată, se continuă subdistal cu o stran- gulație puternică, urmată de cucullus cu corona. Clavus digitiform, mai dezvoltat. Ampulla depășește mult mar- ginea valvei; Fultura inferior cu extremită- țile ascuțite și proeminența mediană evidentă. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 100-106, BUCUREȘTI, 1985 O forcipula Den. et Schiff. A. Habitus Anvergura aripilor: 39—43mm. Aripile anterioare cenușii, cu li- nia transversală externă dințată. . Armătura genitală, (fig. 3) Valva, dilatată median, se pre- lungește subdistal cu o ușoară strangulație, urmată de cucullus cu corona. Clavus digitiform, acoperit cu peri. Ampulla ating.e marginea valvei. Fultura inferior cu extremită- țile rotunjite și proeminența mediană- slab conturată. Fig. 1. — Armătura genitală rî la Ochropleura nigrescens Hofn., Cheile Turenilor, 17. VI. 1974. Fig. 2. — Armătura genitală 0,50 >0,10 n (10) (10) (10) Glicogen clin mușchiul M±ES 332 + 19,87 441 ±21,02 427 ±31,02 gambei % — ±32,83 ±28,62 mg/100 g P — <0,01 <0,02 n (10) (10) (10) Notă, n = numărul de animale ; % = diferențele procentuale față de lotul martor. în tabelul nr. 2 sînt prezentați parametrii testului de toleranță intra- venoasă rapidă la glucoza. Tratamentul cu icedin duce la creșterea glice- miei inițiale la cele două loturi tratate. După încărcarea intravenoasă rapidă cu glucoza, glicemia atinge un nivel maxim la toate cele trei loturi, urmată de scăderea treptată spre nivelul glicemiei inițiale. Penetrarea din sînge în țesuturi a extraglucozei administrate, expri- mată prin coeficientul K, și revenirea glicemiei la valoarea inițială se fac cu viteze diferite. Efectul icedmului șe manifestă prin reducerea sem- 114 nifieativă a vitezei de asimilare a glucozei, K avînd valoarea de 1)67942 4:6,04 și, respectiv, T,310rt0j03 pentru cele două loturi tratate față de valoarea de:2,163diO,.O6 la lotul martor, diferențele fiind statistic semni- ficative (P< 0,001). . / , Tabelul nr. 2 , Valorile medii (±ES) ale parametrilor toleranței intravenoase la glucoza la puf de găină martor și după tratament eu două doze de icedin Parametri ICEDIN mg s.a./kg g.c./zi ± martor 15 mg 30 mg. Cj ‘ 205±2,02 216±3,02 229±3,25 C» ' 408 ±5,20 387±3,19 383±5,28 . c6 355 ±6,53 349±4,06 351 ±4,42 c10 322±5,76 319±2,84 326±3,69: : cI6 292±4,01 298 ±3,40 298±4,50 264±3,36 277 ±3,51 282 ±5,09 242±3,23 257±3,19 281 ±3,72 Ti - : . • 32±0,67 35±0,04 - 39±0,96 K 2,163±0,06 l,679±0,04 .. l,310±0,03 Dif.% . . — -22,38' ' — 39,44 P -— <0,001 <0,001 n (8) (8) (8) Notă. Cj = glicemia inițială ; Co=glicemia teoretică după injectarea i.v. rapidă cu glucoza ; C6— C26 = glicemiile înregistrate după încărcare la diferite intervale de timp; T, = timpul, în minute, necesar revenirii glicemiei la nivel inițial. în paranteze este dat numărul de animale pe lot; diferențele procentuale ale coeficientului K la loturile tratate, fgță : , de martor. ,± ., DISCUȚII Analiza rezultatelor noastre arată că administrarea în tratament subcronic timp de o lună a celor două doze de pesticid produce pertur- bări profunde în metabolismul glucidic al puiului de găină, manifestate în primul rînd prin creșterea glicemiei dependentă de doza icedinului, depleția semnificativă a glicogenului hepatic, paralel cu tendința de 'creș- tere a conținutului de glicogen în mușchiul, pectoral și augmentarea sem- nificativă a acestuia în mușchiul gambei. Modificările acestor parametri sînt însoțite de scăderea consumului periferic al glucozei exogene) con- statată de noi prin utilizarea testului de toleranță intravenoasăila glucoză. De remarcat că acest test a mai fost utilizat în cercetările noastre pe pui de găină (16), test ce se dovedește a fi adecvat și pentru aceste;animale, fapt remarcat șidecătre alți autori (13), deși literatura raportează utili- zarea mai frecventă a testului oral de toleranță la glucoză (27). ± ; Creșterea conținutului de glicogen muscular apare în contradicție cu scăderea consumului de glucoză administrată intravenos. O explicăție posibilă ar fi blocarea ciclului Cori și reducerea consumului de oxigbh la nivelul musculaturii striate, procese ce produc perturbări îri sinteza de ATP (7), (11), (15), (23), iar pe de altă parte consumul preferențial de acizi grași imprimă o tendință de conservare a rezervelor gliicidiCe''(24) în aceste condiții experimentale. • ’ > . । 11^ Observațiile noastre sînt în concordanță cu cele ale altor autori po- trivit cărora reprezentanți ai erbicidelor din grupul acizilor clorofenoxi- acetici produc alterări semnificative la nivelul metabolismului intermediar al glucidelor în diferite țesuturi (sînge, ficat, mușchi, creier, rinichi) la mamifere si la păsări (1), (2), (3), (4), (8), (9), (14), (15), (18), (19), (22). Dinamica parametrilor urmăriți după administrarea erbicidului icedin sugerează ipoteza că la baza acestor modificări ar sta în primul rînd diminuarea capacității secretorii a pancreasului endocrin, scăderea producției de insulină ducînd la apariția unor alterări în metabolismul glucidic al ficatului și mușchiului scheletic, alături de efectele nocive directe pe care pesticidele le au asupra unor activități enzimatiee impli- cate în desfășurarea metabolismului glucidic (3), (4), (7), (11), (15), (19), (22), (23), (28). în al doilea rînd, pesticidele, acționînd asupra organis- mului animal ca factor stressant, prin intermediul axului hipotalamo- hipofizo-corticosuprarenal, au drept consecință creșterea producției de glucocorticoizi, care în exces influențează concentrația receptorilor insu- linici și gradul de fixare a insulinei pe receptori la nivelul țesuturilor peri- ferice, ceea ce duce la manifestarea unor fenomene negative în transportul și utilizarea glucozei în aceste țesuturi (10)j (11), (15), (16). în concluzie, observațiile noastre pledează pentru im efect evident al icedinului asupra metabolismului glucidic al puiului de găină, efect dependent de doza de pesticid administrată. • 22. POLAND A., GREENLEE W. F., KENDE A. S., Ann. N.Y. Acad. Sci., 1979, 214- 230. 23. PORA E. A., ȘUTEU D„ MADAR I., ORBAI P„ ȘILDAN N., CHIȘ L., ILONCA A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1976, 28, 129—133. 24. RANDLE P. J„ NEWSHOLME E. A., GARLAND P. B„ Biochem. J., 1964, 93, 652- 665. 25. RAY H. C., VENKITASUBR AMAN IAN T. A., Environm. Fhysiol. Biochem., 1974, 4, 181-187. 26. RINGER R. K„ POLIN D., Fed. Proc., 1977, 36, 1894-1898. 27. SITBON G., MIAHLE P., Horm. Metab. Res., 1979, 11, 123-193. 28. THURMAN R. G., KAUFFMAN F. C„ Pharmacol. Rev., 1980, 31, 229-250. Primit în redacție la 13 martie 1985 • Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 BIBLIOGRAFIE 1. BJORKLUND N. E., ERNE K., Acta vet. scand., 1966, 7, 364-390. 2. BJORKLUND N. E., ERNE K., Acta vet. scand,, 1971, 12, 243-256, 3. BUSLOVICI S. YU., KOLDOBSKAIA F. D„ KURNEVIGI A. I., Tretia blohimiceskaia konferenția Beloruskoi, Latviiskoi, Litovskoi i Estonskoi SSR, Minsk, 1968, voi. 2, p. 196. 4. BUSLOVICI S. YU., Ghighiena, toxicol., pest. klin., 1969, 7, 378-382. 5. CHRISTOPHE J„ C. R. Soc. Biol., 1954, 14«, 1886-1889. 6. CONARD V., FRANCKSON R. M„ BASTENIE P„ KESTENS J., KOVACS L„ Arch. interii. Pharmacodyn., 1953, 93, 277—292. 7. DUX E„ TOTH I„ DUX L.', JOO F„ KISZELY G„ FEBS Lett., 1977, 88, 219-223. ,8. ERNE K., Acta vet. scand., 1966, 7, 240—256. 9. ERNE K., Acta vet. scand., 1966, 7, 264-271. ■ 10, HUCKLE K, R., HUTSON D. H., MILLBURN P., The fifth internațional Congress of pesticide chemistry (IUPAC), Tokyo, Japan, 1982. . Hi ILONCA Â., teză de doctorat, Univ. Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, 1985. 12. ILONGA Â., MADAR I., ȘILDAN N., Cercetări de ontogeneză funcțională, Tip. Agro- noinia, Cluj-Napoca, 1977, voi. 1, 85— 92. 13:LEIBUSH N. B/, SOLTITSKAYA L. P.:, J. evol. biohim. fiziol., 1974, 10, 406-411. 14. LOKTIONOV V. n ; Veterinarya Moscow, 1979, 11, 69—71. 15. MADAR I., ILONGA A., PORAE. A.; St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1979, 31, 27-32. 16. MADAR I-, WITTÎÎNBERGER C., ILONCA A , Rev. roum. Biol., Sârie Biol, anim., 1984, 29, 25 -30. , N : N 17. MONTGOMERY R;, Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378-386. 18. NEAL R. A./BEATTY P. W,, GÂSIEWICZ TH. A., Ann. N. Y. Acad. Sci:, 1979, 203 -213. , : : 19. bUKANDROV V..H., Biochimia (Minsk); T974, 31-34. 20. PLATT D. S., COGKRILL B. L., Biochem. Pharmacol., 1969, 18, 445-457.' 21 POKORNY R., J. Amer. Chem.'Soc., 1941, ,66,: 1768—1770. 116 117 DINAMICA COLESTEROLULUI TOTAL ÎN OVIDUCTUL DE GĂINĂ, ÎN FUNCȚIE DE FAZELE CICLULUI SEXUAL ȘI FUNCȚIONAL* 'NICOLAE BUCUR și VICTORIA DOINa SANDU lalotul cu ou în magnum (lot III), cit și ,1a lotul cu ou în uter (lot IV), concentrația colesterolului în ambele organe este mai mică decît la lotul de control de-a lungul întregului oviduct; ă -m ? mm- mu m-um Rezultatele noastre indică 'diferența de concentrație ă' dolesțerolu- ■Itii din oviduct, dependentă de stafea fiziologică a găinii, de prezența și -poziția oului în oviduct. , a : The concențration of choleșțerol in the fiye șegments of the oviduct of the Plymputh-Rock meat hens, used as reproducere, presents a dynamics which is dependent upon the physio- logical condition (nonlaying and laying) and egg’s position in the oviduct. Colesterolul este un component important al oului, reprezentînd. 1,3% sau chiar mai mult din greutatea gălbenușului (2), fapt pentru care în alimentația dietetică ouăle sînt consumate cu rezerve. După cunoștințele actuale, cea mai mare parte a colesterolului din ou-își are originea în ficat, de unde, pe cale sanguină, ajunge în ovar și. de aici la gălbenuș (5). Ficatul ocupă un loc central în menținerea homeo- staziei colesterolului la vertebrate, putînd sintetiza 80% din colesterolul total al organismului (4). Dat fiind faptul că în literatura de specialitate consultată nu am. găsit date referitoare la concentrația colesterolului din organul producă- tor — oviductul —, am studiat dinamica acestuia în cele cinci segmente oviductale, în funcție de unele faze ale ciclului sexual și funcțional. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările noastre s-au efectuat pe patru loturi de găini rasa Plymouth-Rock: lotul'. I — puicuțe mature de 22—23 săptămîni, dar înainte de începerea ouatului, considerate găini neouătoare ; lotul II — găini ouătoare martor (M), aflate în faza dintre două secvențe de ouat, deci fără ou pe oviduct; lotul III — găini ouătoare cu oul în magnum ; lotul IV — găini ouă- toare cu oul în uter. La sacrificarea animalelor am prelevat fragmente de oviduct din cele cinci segmente- (infundibul, magnum, istm, uter și vagin), care au servit la determinarea colesterolului total! prin metoda Engelhardt și Smirnova. Rezultatele obținute, exprimate în mg/g țesut, sînt pre- zentate în figura 1. REZULTATE ȘI DISCUȚII Constatăm că la găinile neouătoare (puicuțe) nivelul colesterolului, este mai redus decît la găinile ouătoare martor; diferența este însă semnificativă numai la nivelul magnumului (—51,8%, p =0,001). Pe an- samblul oviductului am înregistrat o diferență semnificativă de —33,7% (p < 0,001) față de martor. Comparînd cele trei momente ale ciclului funcțional al găinilor ouătoare, remarcăm o reducere semnificativă a concentrației colestero- lului pe măsura formării componentelor oviductale ale oului. Astfel, atît: * Lucrare comunicată și discutată la Sesiunea din 2—3 noiembrie 1984 a Universității din Cluj-Napoea. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 118-120, BUCUREȘTI, 1985- 11Ș ciclului sexuâl șl funcțional. . Creșterea concentrației de colesterol odată cu,, declanșarea ouatului ■este, desigur, în legătură cu modificările hormonale și în priihul rînd cu secreția crescută de hormoni estrogeni, care induc intensificări ale procese- lor metabolice (7), în căzui nostru intensificarea sintezei de colesterol. Procesul de formare a oului necesită o cantitate sporită de lipide, inclusiv ) de colesterol (5). Rolul de stocare a colesterolului în gălbenuș la o concentrație de •circa 10 ori titrul plasmatic revine tecii interne și granuloase a foliculului, precum și activității ovarului în ansamblu. între nivelul colesterolului din plasma sanguină și al celui din găl- benuș este o strînsă corelație : în hipercolesterolemie crește titrul coles- terolului din gălbenuș. Adamson și colab. (1960) arată că sinteza endo- genă a colesterolului la găinile ouătoare se reduce cu vîrsta, iar la păsările tinere este mult influențată de natura hranei. Cercetările privind mecanismele de reglare a biosintezei colestero- lului . pun în evidență că unii factori endocrini sau de altă natură pot influența sinteza unor enzime cheie implicate în colesterogeneză (3), cu repercusiuni asupra acesteia. S-a arătat, de asemenea, că biosinteza colesterolului poate varia -în funcție de administrarea unor substanțe (medicamente, hormoni) și de natura hranei. . în literatura consultată nu am găsit date referitoare la originea coles- terolului din oviduct, dacă acesta provine în totalitate din sînge sau apare și ca rezultat al unor sinteze locale. Reducerea concentrației colesterolului din oviduct la găinile cu oul în magnum și la cele cu oul în uter ne permite să presupunem posibili- tatea unui transfer al acestuia spre ou. De altfel, studiile biochimice efec- 119 țuate asupra oului au evidențiat prezența colesterolului și în albuș (9)r membranele cochiliferej coajă și cuticulă (6), strate care se formează la nivelul celor cinci segmente oviductale. Menționăm că într-un studiu histochimic anterior am înregistrat în oviduct o dinamică, a lipidelor sudanofile similară celei semnalate în cazul colesterolului, care depinde de vîrsta și starea fiziologică a găinii și de poziția oului în oviduct (8). BIBLIOGRAFIE 1. ADAMSON L. F., LEEPER G. K., ROSȘ E., J. Nutrit., 1960, 73, 247-257. 2. ALTHELMING K. H.,rlnnaug. Dissert. Tierărt. Hochschule, Hanr.over, 1975. 3. DUGAN R. E., PORTER I. W., Hormonal regulation î>f cholesterol synthesis. Biochemical actibn of hormones, șubred. G.LlTWACK, Academic Press, New York—London— San Francisco, voi. IV, 1975, p, 197—297. 4. GOLDFARB S., Liver and biliary tract physiology, Univ. Park Press,' Baltimore, 1980, p.i 317—356. ; 5. GRIMINGEFI P., Lipid metabolism in avian pbysiology, sub red. P.S. STURKIE, Springer- Verlag, New York—Heidelberg— Berlin, 1976. ' 6. HASIAK Rl J„ VADEURA, D. V., BAKER R. C„ Comp. Biochem. Physiol., 1970, 37, 429—435. i • 7. PECZELY P„ PETllES- SZELENYI Z., MURAY T„ Acta Vet. Acad. Sci. Hung., 1980, 28, 103-107. 8. SANDU V. D„ ROȘCA D. I., în Cercetări de ontogenie funcfională, Cluj-Napoca, 1981, p. 229-235. ' ■■■>:■ ■ 9. SATO Y., WATANABE K., TAKASHI T„ Poultry Sci., 1973, 52,1564. । Primit. în redacție la 10 decembrie 1984 ■ Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, ștr. Republicii nr. 48 EFECTELE POLIDINULUI A SUPE A TIMUSULUI ȘI BUESEI LUI FABEICIUS LA PUII DE GĂINĂ RODICA GIURGEA și D. COPREAN Cornish-Rock chickens, aged 40 days, were injected s.c. 3 days consccutively with a daily dose of 0.5 Polidin. ,, The results showed a stimulatory effect upon the thymus (an increase of nucleic acids and a decrease of glycogen content), without inducing modifications in bursa Fabricii and adrenals. Suspensia polimicrobiană de polidin prezintă o serie de însușiri ale căror efecte au fost studiate pe mamifere. Astfel, experiențele au dovedit o atenuare a modificărilor distructive în organele implicate în imunitate (timus și splină) (7). Printre alteș efecte, s-au remarcat o creștere a număru- lui celulelor polinucleare din sîngele periferic (4), b creștere a capacității de migrare a celulelor splenice după iradiere (1) și o reducere sau întîr- ziere a procesului de metastazare ă unor tumori (5), (6). Pornind de la aceste constatări anterioare și cunoscînd că poli- dinul este un imunostimulator specific și/sau nespecific (10), în această lucrare am încercat să evidențiem efectele pe care le are asupra bursei lui Fabricius și timusului la puii de găină. Întrucît modificările timo- bursale sînt oglindite și în reacția suprarenalei, am urmărit în această glandă nivelul acidului ascorbic și al glicogenului. MATERIALE ȘI METODE Pui de găină Cornish-Rock, în vîrsta de 40 de zile, au fost injectați subcutan cu 0,5 ml/ kg corp polidin (suspensie polimicrobiană în concentrație de 40-IO4 germeni per ml, produs al Institutului „Dr. I. Cantacuzino”, București), 3 zile consecutiv, în a 4-a zi animalele fiind sacrificate. Lotul martor a fost injectat pe aceeași cale cu un volum similar de ser fiziologic. Animalele au fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare, hrana constînd din furaj concentrat adecvat vîrstei. Atît hrana, cît și apa s-au dat ad libitum. Sacrificarea animalelor s-a făcut prin decapitare la24 de ore de la ultima injecîare, după o prealabilă inaniție de 16 ore. S-au recoltat imediat .timusul, bursa lui Fabricius și suprare- nalele. ... . . • ' . Din timus și bursa lui Fabricius s-au dozat proteinele totale (3), acizii nucleici ARN și ADN (11) și gllcbgehul (9). S-ă urmărit și greutatea celor două organe limfatice. Din suprarenala stingă s-a dozat acidul ascorbic (8), iar din cea dreaptă glicogenul (9). Datele obținute au fost calculate statistic, utilizînd testul ,,t” al lui Student. Valorile aberante au fost eliminate după criteriuLCbauvenet. Rezultatele calculate statistic și diferen-’ țele procentuale față de lotul martor sînt prezentate în tabelele nr. 1 și 2. REZULTATE ȘI DISCUȚII Administrarea de polidin puilbr de găină maturi din punct de vedere neuro-endocrin evidențiază un efect stimulator asupra timusului.’ Acest efect se reflectă în creșteri ale conținutului de'ABN (+25 %, p < 0,05) șiADN,( + 31%, p < 0,01) și în scăderea conținutului de glicogen (—27 %, p < 0,05), fără să se modifice însă,greulatea organului. în bursa lui Fa- bricius nu se constată modificări ale parametrilor urmăriți. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., m, 37, NR, 2, P. 121 -123, BUCUREȘTI, 1985 121 Tabelul nr. 1 Molificări lh' bursa îuFFabricius și In timus la puii de găină tratați cu polidin Parametrii urmăriți Lot martor Lot tratat .... ; . Bu rsa 1 u i: F-.a b r i c,;i us Greutate x±ES(n) l,82±l,20(7). 1,54 ±0,09(7). (g) b -.bb . ; l>%‘ b . —‘ —16 • i!i': NS Proteine totale 198, 53 ±6,09(8) 232,76±17,36(8) (mg%) ±17 NS ARN . 7 1,09 ±0,14(8) ■ l,10±0,22(8) (mg/g) , ; .. -— O NS !7" ? ADN. . ■ - , V m J ; 2.06±0,15(7) •’ 2,26±0,31(8) (mg/g) : ■ : ; ±9. .. ■ NS ■ Glicogen ; 0,73±0. t6(7) ...... 0,76±0,08(8) (pg/mg) ; • •• ; ; :' ±4 ; . ■ ■ ”• NS ' “ T i m u s Greutate . x±ES(n) 2,06 ±0j 22(6) " - 2,26 ±0,18(8) (g) c ‘ .. D% J ( ; , , • - . F •••<,- ; ■'•9 . ± P , — . NS Proteine 215,52 ±3,67(8) 225,79±7,93(8) (mg%) — ±4 __ NS ARN 1', 31 ±0,37(8) l,64±0,27(8) (mg/g) — ±25 ,. - . ; <0,05 , • ADN \‘,b .'bb, . . , 2, 41 ±0,51(8) . ... 3,16^0,41(8) . , (mg/g) b , )„ 1 — . ±31 . *— .. , .. <0,01 Glicogen . ,.i ,; b . ... ;,i,.2b±b, 1,5(8) ■ . 0,8.8±0,04 /. . . . , (pg/mg) ... , • —.. f —27 . . .; : ,, h . , . ■ '. A •d T . :■ ■“ îi! . • ; ; . -<0,05 , . , Notă. x±ES(ii)'= media Ibtii iii ± ' eroarea standard (numărul de indivizi pe lot); D% = diferența procentuală față de lotul martor; p = semnificația star tistică considerată de la p = 0,05. Vâlbnle nesemnificative statistic sînt notate cu NS. ; bb". ZZZ- Z ''.ZZ.‘ Z'.Z' Z '■ Z' Aceăstă diferență de acțiune a poHdinuțui asupra celor două organe limfatice ne face sa presupunem că suspensia polimicrobiană își exercită efectul stimulator asupra imunității celulare, în care se știe că timusul este implicat. De altfel, această presupunere este susținută și de datele oferite de literatura de specialitate, care arată că polidinul reduce pro- cesul demetaștazăre a unor, tumori (5),.((>), în care limfocitele T an im rol important, De .de alță -parte^ polidinul,activează macrofagele peritoneale (12), avînd rolul dc adjuvant imunologic (1.3). , - ■ i Faptul că bursa lui Fabricius nueste afectată poate să se datoreze fiC rolului acesteia Âumai în imunitatea umorală, asupra căreia suspensia polimicrobianămu!acționează,।fie: vîtstei pe1 care au avut-O' puiij de găiriă, cînd funcția acestui organ limfatic este mai redusă (2). De altfel, la aceste animale conținutul‘dei acid ascorbic și de glicogeA din suprarenale hu: ^ 122 gistrează modificări. Aceasta ne face să presupunem că efectul polidinu- lui asupra timusului este direct, și nu prin, intermediul Suprarenalei. în concluzie, administrarea de polidin puilor de găină maturi din punct de vedere neuro-endocrin provoacă o stimulare a funcției timusului, deci a imunității celulare, fără a avea efecte asupra bursei lui Fabricius. Tabelul nr. 2 Modificări in glandele suprarenale la puii de găină tratați cu polidin ' Parametrii urmăriți . Lot mărtor Lot tratat Acid ascorbic x±ES(n) (pg/mg) ’ D % p Glicogen (Pg/mg), 2,07±0,14(8) l,78±0,16(8) 2,31 ±0,11(8) ±11 NS ■ 1,71 ±0,20(8) :± —4 . .. NS ■ Notă. Explicația ca la tabelul, nr. • 1, • V 'BIBLIOGRAFIE ' m : ; 1. CRIVIIM. S„URAY Z„ KIRICUȚĂ I., Rev. Roum. Biol., Biol. Aijinț.,. 1983, 28, 43- 48. 2. GIURGEA R., Ann. Biol. Anim. Biochem. Biophys., 1977, 17, 173—178. •3 . GORNALL A. &., BARDA WILLC.J., DAV.lD M.M, J. Biol. Chem., 1949,.177, 751- . m- 7(56. ' _ - . '■ < m 1 ;• ■ -m-: ■ m ;m.: 4. IONESCU V.j.SEROPIAN E,, ANDONE C., F1LIP V., Prevenirea infecțiilor căilor respiratoriiprin influențarea, răspunsului imun cu produse microbiene, simpozion, Piatra Neamț, 1978, p. 14 .20. 5. KIRICUȚĂ I., TODORUȚiU C„ MURE ȘAN T., RIȘCA R., Cancer, 1973, 31, 1392 ■ 1396. ; ± - ■ ■■ u ■" 6. KIRICUȚĂ I., TODORUȚIU C„ RIȘCA R., Physiol. Chem. Physics, 1978, 10, 247-253. 7. KIRICUȚĂ I., FRENKEL L., URAY Z., SIMU G., Agresologie, 1981, 22, 105-108. 8. KLIMOV A. N., Biohim. fotometria, 1957, 311 — 312. 9. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378-386. 10. PENCEA I., HOISE S., POPESCU C„ Influențarea, nespecifică a răspunsului, imun, ASM, Institutul ,,Dr. ji. Cantacuzino!’, 1977, p. 27—47. 11. SPIRIN A. S., Biohimia, 1958, 23, 656-662. , b 12. TODORUȚIU C., MULEA R., DAlCOVIClU D., RIȘCA R„ Rev. Roum;' Morphol. , Embryol. Physiol.,, Morphol.—Embryol., 1981, 28, 265— 269. 13. TODORUȚIU C., RIȘCA R., DAlCOVIClU D., MULEA R., Rev, Roum. Morphol. Embryol.'Physiol., Mprphol.-ȚȚEmbryol,, 1982, 29, 77—83, , ,/ Primit în redacție b.: .!■ .. b . ' la 12‘.februarie 1985 ' bb ' - bbb'b. " ' . ’ Centrul ele cercetări ', .biologice / . Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—I EFECTELE FURAJĂRII CU APORT REDUS DE VITAMINĂ E ASUPRA FIZIOLOGIEI OVIDUCTULUI GĂINII OUĂTOARE VICTORIA DOINA SANDU, N. BUCUR și FELICIA MITITEAN Feeding Plymouth-Rock layer hens for four months with a fodder having a lowered E-vita- min content (the tocoferol-premix being omitted) led to metabolic modifications in the ovi- duct : lipid accumulation as well as alterations in the activity of energogenic and membrane transport enzymes were noticed. It seems that some mechanisms of the cell metabolism involved in egg generation were affected; this might have a negative impact upon the qtiality of the egg. Se știe că lipsa sau insuficiența vitaminei E din alimentația păsări- lor ouătoare determină scăderea valorii biologice a ouălor de incubat, reducerea procentului de ecloziune (ouă nefertile, mortalitate în timpul ecloziunii), iar puii obținuți sînt debili și se dezvoltă necorespunzător. Reproducătoarele dau ouă de calitate incubatorie superioară în urma adaosului în hrană a 0,011% furazolidonă, numai în cazul cînd în rația de bază există suficientă vitamină E (28 U.I./kg hrană) (1), (3), (8), (9). Din cauza posibilităților de apariție a insuficienței de tocoferol în furaj — datorită prezenței substanțelor oxidante (7)—, astăzi se practică folo- sirea de adaosuri în hrană. Cu toate acestea se pare că nu s-au întreprins cercetări la nivelul metabolismului tisular cu privire la efectele acestei deficiențe vitaminice. De aceea, am cercetat implicațiile citofizioldgice pe care le poate avea asupra oviductului, organ care elaborează tot materialul de origine extraovariană al oului, furajarea găinilor în perioada de pontă intensă fără adaos de premix cu vitamina E în compoziția Tiranei. ' MATERIAL ȘI METODĂ V Cercetările s-au efectuat pe două loturi de găini mixte de carne și ouă din rasa Ply- mouth-Rock, utilizate ca reproducătoare : 1) lotul martor (M), furajat permanent cu furaj standard; 2) lotul experimental (■—E), furajat timp de-patru luni cu furaj la care nu s-a adău- gat premixul cu vitamină E. La sacrificarea găinilor am prelevat de la fiecare animal fragmente din cele cinci seg- mente oviductale : ihfundibul, magnum,' istm, uter și vagin, care au fost prelucrate cores- punzător determinării prin metodele uzuale a următorilor indici: a) morfologici, pe secțiuni la parafină, colorate cu hematoxilină-eozină; b) histochimici: conținutul de lipide totale (5); c) histoenzimologici: activitatea esterazei, steroiddehidrogenazei (SȚDH), fosfatazei acide, adenozintrifosfatazci-Mg2+ activate (ATP-ază), citocromoxidazei (CyOx), succinat- dehidrogenazei (SDH), lactatdehidrogenazei (LDH) (6); d) biochimici: concentrația colesterolului total din oviduct și ficat (4). REZULTATE Examenul morfologic al secțiunilor de oviduct, colorate cu hemato- xilină-eozină, nu a evidențiat modificări notabile ale structurii în nici unul din segmente consecutiv furajării cu aport redus de vitamină E. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 124-128, BUCUREȘTI, 1985 124 LDH e 8 1 0 1,5 0 1 1 1,5 1,5 1 0,5 1,5 1 1© l© r—< rH 1© o1 w 1 0 1,5 0 nsă; 2—2,5 = SDH e g l© : o- o L© 1© o o 0,5 1 0,5 0,5 1 0,5 I 1,5 1 0,5 1,5 1 2 1 0 1 0 = reacție inte rile M și —E CyOx e g ■1 0,5 0,5 0,5 g‘0 -e‘0 9-1 .. I 1 0,5 0 2 1 1 2 1,5 2; 5 1© OO T-* ,1© 1© - T-Î Y-7 S. O — r—' © 5 © ' .9 © i ATP-ază e g 1,5 0,5 0,5 0 2 1,5 1,5 1 1 ■ 0,5l 0,5 0,5 1 2 0,5 1 1 < 0 1 . 0 1 = reacție n nr. 1 că in oviductul gă F. ACIDĂ e g l© l© /O © 1 1,5 | 1,5 2,5 0,5 1 1 1,5- oi 01 i© 1 0 1,5 0 = reacție slabă; Tabelul tivitatea enzimatii STDH e g o o / © q>: 0,5 0 1 0,5 9‘0 ■ l I 9‘0 s‘o | i 0,5 1,5 0,5 l© % cT O O OO g 7 ! lipide totale și ac ESTERAZĂ e g '' G> O ©.© v;o p i© cTp, 0 s‘o 1:^ 1 ; 0" 1 . 0,5 ' 0 0,5 0- ■ : 0,5 0 glande ; 0 = reac © ■■V » ■S LIPIDE e g 7 - . po 1© 0,5 0,5 ~ 1 1,5 0,5 0,5 1 2 0,5 1,5 1,5 2 II o o d g O O O r-< ai ’ © O 1 OVIDUCT ÎNFUND IBUL M —E a— "■ K WHNDVK ' ■ - ISTM M - /■ - —E ■ ■ - UTER M —E ■ VAGIN ~ M ■—E Notă.’e = epite reacții foarte puteri 125 Rezultatele studiului histochimic și histoenzimologic, exprimate sin- tetic în valori arbitrare înscrise în tabelul nr. 1, relevă la lotul —E, com- parativ cu lotul M, o acumulare de lipide în infundibul, magnum, istm și Uter, precum și o dereglare ia activității enzimatice. Astfel, la lotul —E am înregistrat, față de martori, inhibarea reacțiilor esterazei și ATP-azei simultan cu stimularea reacțiilor STDH,fosfatazei 'acide și LDH. Sub influența furajării cu aport redus de vitamină E, activitatea enzimelor mitocondriale, CyOx și SDH, se modifică față de martor diferit de-a lungul oviductului: se reduce în infundibul și magnum; crește în istm și uter; fămîne neschimbată în vagin. Concentrația colesterolului total din oviduct și ficat, ilustrată de figura 1, se reduce la lotul E comparativ cu lotul M, reducerea fiind însă semnificativă numai lai nivelul oviductului, în magnum (—43,6% ; P<0,01) și. istm (—39.,5%; P <0,01), segmente în care s-a înregistrat concentrația maximă de colesterol la martori. Menționăm de asemenea că producția de ouă nu a fost afectată ■cantitativ de furajarea fără adaos de vitamina E- Fig. 1.—Concentrația colesterolului i total în oviduct și în ficat la găinile din lotul martor (M) și din lotul furajat cu aport redus de viuimină E (— E) : I =.infuiidibul; M = magnum ; IS = istm; U=uter; •V = vagin ; x = diferențe statistic semnificative față de martor: <0,01. ' ; DISCUȚII Din analiza rezultatelor noastre reiese faptulcă reducerea canti- tății de tocoferol din. furajul găinilor ouătoare induce grave tulburări în tabloul metabolic tisular ăl oviductului, deși, după cum atestă alte date obținute în cadrul aceluiași experiment în laboratorul nostru, determină o îmbunătățire a asimilării nutrieriților din furaje atît la găini, cît și la pui broiler (2), precum și unele modificări metabolice tisulare (în respirație, catabolismul glucidic și proteosinteza din mușchi), care par să fie chiar favorabile la pui (date nepublicate). 126 O primă, constatare care ne-a reținut atenția se referă la reacția, diferită a celor cinci, segmente oviductale făță de furajul pesuplimentat cu vitamina E și la variația sensului și amplitudinii modificărilor de la. un parametru la altul. Sensibilitatea maximă față de.această furajare o prezintă magnu- mul, istmul și uterul, segmente cu rol deosebit în geneza oului, în timp ce vaginul, care îndeplinește doar rolul de vector pentru ou, este puțin sensibil. / Furajarea cu aport redus de vitamină E provoacă perturbări accen- tuate ale metabolismului lipidic și energetic al oviductului, în care par a fi implicate și modificări ale permeabilității și transportului prin membrane. Acumularea de lipide în mucoasa oviductului la găinile din lotul —E, corelată cu reducerea activității esterazei, enzimă care hidrolizează esterii acizilor grași inferiori, și a AȚP-azei, enzimă cu rol energetic și de trans- port prin membrane, s-af 'pîitea explica prin inhibarea proceselor de cata- bolizare a lipidelor (deci ă utilizării lor în scop energetic) și a transferului lor din oviduct spre lumen și oul în formare. în ceea ce privește reducerea concentrației colesterolului total din oviduct la găinile din lotul —E, credem că ar putea fi cauzată de dere- glarea proceselor de sinteză la nivelul iicatului (fapt susținut de scăderea, concentrației și în ficat) și/sau transferului acestuia prin sînge în oviduct.. în cazul în care colesterolul se sintetizează și în oviduct, posibilitate ne- semnalată în literatura de specialitate, am putea explica reducerea lui cantitativă simultan cu creșterea concentrației de lipide totale prin utili- zarea preferențială a precursorului comun — acetatul — în sinteza tri- gliceridelor, fosfolipidelor. Creșterea activității LDH în toate segmentele oviductului semni- fică o stimulare a proceselor glicolizei anaerobe, concomitent cu inhi- barea proceselor oxidative aerobe în segmentele sintetizatoare de proteine (infundibul, magnum) și stimularea acestora în segmentele implicate în formarea cojii calcaroase a oului (istm, uter), fapt susținut de reducerea activității SDH și CyOx în primele două segmente și creșterea acesteia, în celelalte două .segmente. Exacerbarea activității fosfatazei acide în magnum, istm, uter și vagin, nefiind însoțită de fenomene de necroză, o putem atribui unei modi- ficări a permeabilității membranei lizozomale, facilitînd astfel accesul, enzimei la substrat, ceea ce duce la vizualizarea unei activități crescute. Toate aceste modificări ale fiziologiei oviductului, înregistrate con- secutiv furajării cu aport redus de viteminăE, indică dereglarea, funcțio- nalității normale a mecanismelor metabolismului celular implicate în geneza oului, sugerîrd o eventuală depreciere calitativă a ouălor, chiar dacă sub aspect cantitativ producția de ouă nu a fost afectată. în consecință, reccmardăm r nitățilcr avicole să nu reducă aportul de vitamină E la găinile leprcdrcătcare pentru a nu periclita calitatea ouălor. BIBLIOGRAFIE 1. FRIEDRICHSEM J. V., ARSCOTT G. FI., W1LLIS D. L., Nutr. Fpls. Int,, 1980, 22,. 41-47.. 2. GIURGEA R., FRECUȘ G., BORȘA GABOȘ M„ St. cerc, biol., seria Biol. Anim.,. 1984, 36, 25—30. 127 3. KLING L. J„ SOARES J. H., Jr., Poultry Sci., 1980, 59,'2352- 2354. 4. KOVĂCS E„ Biotemiai laboratorium vizsgâlatok, I.M.F., Tîrgu Mureș, 1956, 5. LISON L., Histochimie et cytochimie animales. Principes et methodes, Gauthier-Villars Ed,, Paris, 1960. 6. MUREȘAN E., GABOREANU M„ BOGDAN A. T„ BABA A.I., Tehnici de histologie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1974. 7. OPSTVEDT J., Acta agric. scand., Suppl., 1973, 19, 64-71. 8. STOENESGU V., NIGULESCU A., Bolile păsărilor, ed. a 2-a, Edit. agrosilvică, București, 1964. 9. STURKIE P. D., Aoian Physiology, Springer, New York— Heidelberg— Berlin, 1976. Primit în redacție ; la 27 mai 1985 / Centrul de cercetări biologice 1 Cluj-Napoea, str. Republicii nr. 48 ACȚIUNEA TROFOPARULUI ASUPRA REGENERĂRII SISTEMULUI HEMATOPOETIC LA ȘOARECI A2G IRADIAȚI CU DOZE SUBLETALE A. D. ABRAHAM, Z. URAY, MARIA BORȘA și LIVIA CHIȘ 128 The effect ol Trofopar on the incorporation rate of radio-iron-59Fe into the young erythro- cyte population, bone marrow and spleen for 72 hours after total body gamma-irradiatioh {1 Gy) of A2G mice was determined. Our results indicate significantly an increase of 59Fe- iiptake into haemoglobin of erytrocytes, bone marrow and spleen of mice, by stimulation of recoveryprocessesinhaemopoeticorgans after administration of different doses of Trofopar. Diminuarea vitezei de încorporare a B8Fe în hemoglobina hematii- lor tinere la animale iradiate este proporțională cu doza de iradiere (6), (16), (17), (18), (19), (20), (21), (28), (31). La șoareci iradiați cu o doză unică de 1 Gy (radiații gama), la 48 de ore de la expunere șe observă diminuarea încorporării fierului cu 22—30 %. Paralel cu tulburările ■Constatate la nivelul populațiilor de Celule sanguine, se observă modificări importanțe ale funcționalității măduvei hematogene, splinei, timusului și a altor organe (8), (11), (12), (14), (32). Cele mai evidente modificări se înregistrează în cazul limfocitelor T și B, diminuarea numărului acestor celule fiind datorată radiosensibilității ridicate ă măduvei hematogene,' splinei și timusului (7), (11), (26), (32). Pornind de la aceste considerente, am studiat acțiunea trofoparului, medicament original românesc elaborat de Timar (22), (23), (25), asupra încorporării radiofierului (B9Fe) în hemoglobina hematiilor tinere, măduva hematogenă și splină la șoareci A2G. Acest medicament este cunoscut ca un excelent hepatoprotector și membranoprotector, fiind un extract de origine animală, care intervine în. fenomenele de regenerare a membrane- lor celulare și mitocondriale în diferite stări patologice provocate de agenți chimici, fizici sau infecțioși (3), (4,) (22), (23), (24), (25). MATERIAL ȘI METODĂ Animale de experiență. Experiențele s-au făcut pe șoareci, A2G masculi (20—25 g), ținuți in condiții de laborator cu hrană și apă ad libițum. Animalele, au fost , inițiate 16 ore înainte de sacrificare. Condiții de iradiere. Animalele au fost iradiate cu o doză unică de 1 Gy, aplicată pe întreg corpul, în cutii speciale de plexiglas, la un aparat Theratron-80 de telecobalto- terapie, în cadrul Institutului oncologic din Cluj-Napoea (DFP = 80 cm, cimp 20x20.cm, debit 1,74 Gy/min). Tratament. Trofoparul (Biofarm, București) a fost administrat intramuscular in doze de 7 mg/100 g greutate corporală, sub formă de injecții apoase. S-ari utilizat următoarele loturi de animale: lotul de control, neiradiat (C); lotul iradiat (I); lotul tratat cu trofopar .cu 6 ore și cu o oră înainte de expunere.țTj); lotul tratat cu o oră Înainte și cu o oră după expunere (T2); lotul tratat cu o oră înainte, și, respectiv, cu 6 ore după expunere (T3); - : Metode radiobiochimice. La 24 de ore după iradiere, animalele au fost injectate ihtra- peritoneal cu 9,25'102 Bq/100 g greutate corporală cu o soluție de citrăt feros (59Fe). La 72 de bre de la expunere s-a recoltat 0,1 ml sînge din sinusul venos retroorbital. Probele de «înge au fost măsurate la un contor de scintilație prevăzut cu un cristal scobit, cuplat la.un ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 129-133, BUCUREȘTI, 1985 4-c. 1567 7 '(29 numărător de impulsuri Vakutronik DM+5. Volumul sanguin a,foșt calculat considerind că reprezintă 6% din greutatea totală a animalelor. încorporarea 69Feîn hematii*a fost calculată pe1 baza formulei: . .. ■ ? în care V% = viteza de încorporare a 59Fe, exprimată în procente; RATS = radioactivitatea totală a sîngelui; RATI = radioactivitatea totală injectată. Determinarea vitezei de încorporare a radiofierului (59Fe) în măduva osoasă (femurală) și în splină s-a făcut la 72 de ore de la iradiere. Rezultatele au fost exprimate în inpukuri/minut/ organ. :t Metode statistice. Rezultatele au fost prelucrate statistic cu ajutorul criteriului Chau- venet și al țestului “t” (Student). S-a mai calculat coeficienți 1 c’e xaripție, V. REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiind acțiunea radiațiilor. ionizante, gama asupra vitezei de inepta porare a radiofierului (^Fe) în hernații tinere, măduva osoasă și splină: la șoareci A2G masculi adulți, se observă șcăderfea puternică a vitezei de încorporare a acestuia cu 55,23 %, .concomitent cu dimipuarea înglobării ®?Fe în măduvă ( — 30,55 %) și în splină (—45,08 %) (tabelele nr. 1 și 2). La loturile și T2 se înregistrează mimai o tendință de creștere (2—10 %) ă încorporării S9Fe în hematii sau în organe studiate, .pentru ca la lotul T3 creșterea să fie foarte evidentă și statistic .semnificativă, Astfel, rata. Tabelul nr. 1 Viteza de încorporare a radiofierului (59Fe) în hematii (A %) Ia șcaieei A2G Lot C Lot I Lot.Tj .: Lot T2 Lot T3 X '23,16 10,37 , 10 , 58 11,37 17,56 ±ES: 2,14 ' 1,42 ' 0,94 1,34 3,04 n 16 • ' 14 .‘ + 3 10 10 10 De% —55,23 —54,32 —50,91 —24,18. Pe <0,001 <0,001 <0,001 >0,10 Dj% + 2,02 + 9,64 + 69,33 Pi >0,50 >0,50 <0,05 Notă. X—media aritmetică ; ±ES = eroarea standard ă mediei; n = = numărul de indivizi; Dc% = diferența procentuală față de lotul C ; Pc = sem- nificația statistică a diferenței față de lotul C ; Dj % = diferența procentuală față de lotul I; Pr= semnificația statistică a diferenței față de lotul I. - . încorporării radiofierului în hematii crește cu 69,33% față de lotul Ir în măduva hematogenă cu 24,88 % (V — 0,050), iar în splina cu 36,20 % (V '== 0,120 f. O stimulare a încorporării radiofierului în hematii, măduva hematogenă și splină, constatată în special în cazul lotului T8, atestă acțiunea trofoparului administrat în primele ore după'iradiere, cînd ra- diațiile ionizante își exercită efectele nocive la nivel molecular și celular. Bezultatele noastre, obținute prin administrarea 1£5I-trofoparului (4), au arătat că acest medicament se înglobează în măduva osoasă și în'splină imediat după administrare, maxima încorporare observîndu-se la 10 minute, pentru ca după 24 de ore să se constate numai urmele acestui medicament (fig. 1). . + Tabelul nr. 2 Viteza de încorporare a radiofierului (**Fo) în măduva hematogenă și în splină la șoareci A2G MĂDUVĂ SPLINĂ . Lot C Lot I Lot T3 Lot G Lot I Lot T3 X ' 4194 ±ES 317 n 14 + % ' Po X>I% Pi 2913 202 20 —30,55 <0,001 3638 216 16 ' —13,26 >0,10 + 24,88 >0,05 9243 1000 14 5077 747 16 —45,08 . <0,01 6915 853 16 —25,19 . >0,10 + 36,20 > 0,10 Notă. Explicația ca Ia 'tabelul nr. 1. Se cunoaște faptul că radiațiile ionizante provoacă expandarea membranelor celulare și, prin radicali liberi radioinduși, modifică per- meabilitatea acestora (6), (22), (32). Studiile de ultrastructură a bio- membranelor atestă efectul de restabilire funcțională al trofoparului (4). Complexitatea procesului patologic prin care are loc distrugerea structuri- lor celulare și membranale, în care un rol important revine lipoperoxidării, Fig. 1. —Dinamica incorporării 135I-trofoparului în măduva hema- togenă (Q) și în splina(^) șoarecilor A2G. înglobarea 125I anor- ganic In măduvă (o.—o) și iii splină (• — ® ). .duce la scăderea capacității funcționale a organelor hematopoetice și a sintezei de hemoglobină. Trofoparul intervine în refacerea morfofuncțio- mală a măduvei și a splinei, restabilind parțial homeostazia celulară,- repre- zentată prin normalizarea metabolismului fierului. 130 O perspectivă nouă în radioprotecția chimică este deschisă prin utilizarea unor preparate medicamentoase, care exercită o acțiune de sti- mulare a proceselor de refacere după iradierea organismului. Rezultatele obținute în ultimii ani prin utilizarea biostimulatorilor hematopoezei (vitamina B13, eritropoetina, acidul folie, leucotrofina etc.) (1), (5), (15), (30), (31), ai limfopoezei (timozina, interferonul, polidinul, timosterina etc.) (27), (28), (29), (30) au dovedit eficacitatea unei terapii cu medicamente naturale,netoxice, opoterapeutice în recuperarea bolnavilor iradiați. Un asemenea tratament contribuie la accelerarea fenomenelor de refacere celulară și la restabilirea homeostaziei organismului. Trofoparul, medi- cament fără efecte toxice, conținînd componente naturale ale membrane- lor celulare, este totodată un stabilizator al proceselor enzimatice, care diminua procesele inflamatorii (4), (22), (24), (25), și un stimulatorul biosintezei acizilor ribonucleici (13) și. proteinelor (2), (3), (10), (13), (22), (23), (25), în special al albuminei (22), (25). Trofoparul favorizează refacerea structurilor de membrană celulară și mitocondrială (9), (22), (25) lezate în urma acțiunii agenților nocivi sau stressanți. 24. TIMAR M., Rolul splinei în hepatoprolecție, Edit. MICh— IPAC, București, 1982. 25. TIMAR M., Bazele terapiei raționale a ficatului,.Edit, MICh—IPAC, București, 1983. 26. UENO Y., Studia biophysică, 1972, 33 (2), 131-136. 27. ! URAY Z„ ONIȘOR M., Magyar Onkoldgia, 1977, 21, 60. 28. URAY Z„ MANIU M„ BANU C.k Oncologia, 1978, 17, 193-198. 29. URAY Z., RĂDULESGU E., SUCIU D., MANIU M., BANU C„ Panminerva Medica, 1979 21 (2), 57—62. 30. URAY Z„ SUCIU D„ MANIU M.., BANU C„ RĂDULESCU E , Clujul medical, 1979, 52 (2), 151-157. 31. URAY Z„ SUCIU D., MANIU M„ BANU C„ Radiobiol. Radiother., 1979, 5, 678 — 682. 32. VALET G., Sțrahlentherapie, 1977, 183(11), 758—768. , , ; ” Primit In redacție ' ' Ia 14 mai 1985 ' : Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 . V . . Și ; Institutul oncologic. ■ Cluj-Napoca, str. Republicii nr. .34—36 BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A.D., Cercetări experimentale, și clinice cu extracte (le timus, sub reci. E. RĂDU- LESCU și Z. URAY, Cluj-Napoca, 1984, p. 58—64. 2. ABRAHAM A. D., CHIȘ L., BORȘA M., Third Rotind Table Conference. Trofopar. Cli- nicul Efficacy, Edit. MICh —IPÂC, București, 1980, p. 100—104. 3. ABRAIIAM A. D., CHIȘ L., BORȘA M., 6lh Symposium on drug toxicity, Cluj-Napoca, 1 — 2 sept. 1983, Abstracts, p. 19. 4. ABRAHAM A. D., TIMAR M., 6lh Symposium on drug toxicity, Cluj-Napoca, 1 — 2 sept. 1983, p. 3. 5. ABRAIIAM A. D., RUSU V. M., BANU C., Travaux MuseeHist. Nat. „Grigore Antipa”, 1984, 26, 181-184. 6. ALTMANN K., GERBER G. B., OKADA S., Radiation Biochemislry, Academic Press, New York—Lonclon, 1970. 7. AVYAMA T., OKAJIMA S., Radiation Research, 1973, 55(2), 379-386. 8. BA.CQ Z. M., Chemical protection aqainst ionizing radiation, C.C. Thomas, Illinois, 1965. 9. BORȘA M., MANCIULEA S., URAY Z„ ABRAHAM A. D„ Travaux Musâe Hist. Nat. „Grigore Antipa”, 1980, 22, 81—84. 10. CHIȘ L„ BORȘA M„ ABRAHAM A. D„ CRĂCIUN C., Studia Univ. Babeș-Bolyai, Serie Biologie, 1984, 29 (1), 67—75. 11. DURUM S. K„ GENGOZ1AN N., Intern. J. Radiat. Biol., 1978, 34(1), 1-16. 12. FABRIKANT J. I., Radiobiologțt, Year Book, Med. Publ. Inc. Chicago, 1972. 13. ITAYA K., TOMOYOSHI N., Trofopar, factor hepatoprolector, Edit. MICh— IPAC, Bucu- rești, 1977, p. 98-105. 14. IZAK C., KARSAI A., EYLON C., Efftcls of variation on ccllular proliferation and diffe- rentiation. Intern. Atomic Agency, Vienna, 1968, p. 57. 15. POTOP I., MILCU ȘT., Thymic hormoncs, sub red. D. LUCKEY, U,niv. Park Press, Balti- more—London—Tokyo, 1983, p. 261 — 262. 16. STREFFER C., Strahlenbiochemie, Springer-Verlag, Berlin— Heidelberg— New York, 1969^ 17. SZTANYIK L.,.MÂNDI E„ Honvddorvos, 1960, 12 (2), 140-147. 18. SZTANYIK I.., MÂNDI E., GESZTI O., Haematologia hungarica, 1962, 2(2), 27-33. 19. SZTANYIK L., MÂNDI E., Honv6dorvos, 1966, 17 (2), 117-126. 20. SZTANYIK L., MÂNDI E„ Honv6dorvos, 1967, 19 (1), 87-95. 21. SZTANYIK L., ELSON L. A., Haematologia hungarica, 1969, 3 (4), 401-405. 22. TIMAR M., FH strueture and mechanism of action. Trofopar. Hepatoprolector Factor, Edit. Midi—IPAC, București, 1977, p. 140-145. 23. TIMAR M., Hepatoprotecter factor and metl.cd of 11.e lreatment,U.S.A. Patent No. 425103, 1981. 132 INFLUENTA VÎRSTEI ȘOBOLANILOR TINERI DIABETICI ȘI DIABETICI STRESATI ASUPRA UNOR PARAMETRI AI METABOLISMULUI GLUCIDIC IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN și ÂNA ILONCA The age-related dynamics of glycemia, glucose tolerance and insuliri sensitivity of the dia- phragm in 30—, 45— and 60-day old diabetic and diâbetic-stressed male albino Wistar rats- was followed. It was established that the age of rats plays a major conditioning role in the dynamics of above parameters and in the antiinsulinic effect of formaldehyde-induced stress on the background of streptozotocin-diabetes. din venele cozii a 50 mg glucoză/100 g greutate corporală, din soluție apoasă de 20%. Viteza de asimilare a glucozei administrate a fost determinată cu ajutorul coeficientului K (1), calculat pe baza reprezentării semilogaritmice a curbelor hiperglicemiei provocate (7). Sensibilitatea in vitro la insulină a mușchiului diafragmatic, izolat la 2 ore după încăr- carea cu glucoză, a fost determinată cu ajutorul procedeului nostru (5). în acest scop, hemi- diafragmele au fost incubate timp de 2 ore la 37,6°C într-un dispozitiv propriu (2), în condiții bazale și în prezența insulinei, utilizînd ca mediu de incubare cîte 1 ml soluție Krebs-FIen- seleit bicarbonat (pH = 7,4), conținînd 16,7 micromoli glucoză (p.a. Merck), 2 mg gelatină (p.a. Merck) și 10“3 U.I. insulină (Calbiochem) pe ml. Sensibilitatea la insulină a țesuturilor (Ă/INS-BAZ/) este redată prin calcularea consumului net de glucoză stimulat de hormon (micromoIi’glucoză/100 mg hemidiafragmă pe 2 ore), pe baza diferenței dintre consumul global de glucoză în prezența insulinei (INS) și consumul glucozei în condiții bazale (BAZ). Canti- tatea glucozei a fost determinată enzimatic (17). Rezultatele sînt calculate statistic; diferențele dintre valorile medii sînt considerate semnificative la P < 0,05, aplicînd testul ,,t” al lui Student. Studiile noastre precedente pledează pentru faptul că vîrsta șobo- lanilor tineri normali afectează, caracteristic reactivitatea metabolismu- lui glucidic la stres (9) și efectul stresului asupra hipoglicemiei insuli- nice (8). Pe de altă parte, am semnalat anterior că la șobolanii adulți stresul aplicat pe fondul diabetului streptozotocinic duce la intensificarea hiperglicemiei, la înrăutățirea toleranței față de glucoză și la accentuarea insulinorezistenței musculare (4). Pornind de la aceste considerente, în lucrarea de față am urmărit glicemia a jeun, toleranța intravenoasă la glucoză și sensibilitatea in vitro față de insulină a mușchiului diafragmatic, în funcție de vîrsta șobo- lanilor diabetici tineri nestresați și supuși stresului repetat. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe șobolani masculi Wistar de 30, 45 și 60 de zile, prove- niți din biobaza laboratorului nostru, ținuți in condiții bioclimatice și de hrănire standardizate. Flecare grupă de vîrstă a conținut cîte un lot normal, diabetic și diabetic stresat. înainte de experiențe, animalele au fost inanițiate timp de 14—18 ore, iar apa de băuta fost asigurată ad libitum. Diabetul a fost indus cu 10 zile înaintea experiențelor prin injectarea intravenoasă sub anestezie ușoară cu eter a unei doze de 6,5 mg streptozotocină (Boehringer, GmbH, Mannheim, R. F. Germania) pe 100 g greutate corporală, solvată în 0,4 ml soluție de citrat de sodiu 0,01 M (pH = 4,5). La 5 zile după administrarea streptozotocinei, stresul repetat zilnic timp de 5 zile a fost provocat prin injectarea subcutanată în regiunea interscapulară a unor doze zilnice de 0,25 ml formaldehidă 2% pe 100 g greutate corporală (preparată din formol 37% Chemapol prin diluare cu ser fiziologic). Lotul martor normal și cel diabetic nestresat au fost injectate zilnic subcutanat cu ser fiziologic (0,25 ml/100 g greutate corporală). Experiențele au fost făcute Ia 24 de ore de la ultima administrare de formol sau solvent. Glicemia ă jeun și de după încărcarea cu glucoză (diii 5 în 5 minute, timp de 25 de minute) a fost determinată enzimatic din eșantioane, de 50 microlitri de sînge, recoltate din vasele cozii, utilizînd GOD-Perid-Test-Combination-Glucose Kit (Boehringer, GmbH, Mann- heim, R. F. Germania), conform metodei lui Werner și colab. (17). Valorile glicemiei sînt redate în mg glucoză/100 ml sînge. Testul intravenos de toleranță la glucoză a fost efectuat, sub anestezie cu pentobar- bital de sodiu (Serva, 5 mg/100 g intraperitoneal), prin injectarea intravenoasă rapidă într-una ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 134-138, BUCUREȘTI, 1985 134 REZULTATE % Din datele înscrise în tabelul nr. 1 rezultă că la șobolanii normali nivelul glicemiei â jeun nu prezintă variații dependente de vîrstă. în schimb, la loturile diabetice atît hiperglicemia, cît și intensificarea acesteia de către stresul formaldehidic repetat pe fondul diabetului streptozoto- cinic sînt direct proporționale cu înaintarea în vîrstă a indivizilor. Tabelul nr. 1 Valorile medii ±E.S. ale glicemiei â jeun (mg glucoză/100 ml singe) Ia șobolanii normali (N), diabetici (D) și diabetici stresați (DS), în funcție de vîrstă Vîrstă (zile) N D DS 30 96±2,48 (8) 137±3,67a (10) 156±6,05a (9) 45 97±5,04 (9) 193 ±7, 63a,b (9) 223 L6,93a’° (8) 60 99±4,04 (9) 250±6,33a’b (9) 335±4,36a’° (9) Notă. Cifrele în paranteze reprezintă numărul experien- țelor. a = Modificări semnificative față de lotul N cores- punzător; b = față de lotul D de'30 de zile; c = față de lotul DS de 30 de zile. Viteza de asimilare tisulară a glucozei sanguine în cursul testului intravenos de toleranță la glucoză, exprimată prin coeficientul K (tabelul nr. 2), la lotul normal de 30 și 45 de zile este aproape identică, iar la cel de 60 de zile se reduce substanțial față de valoarea de referință. în cazul animalelor diabetice, asimilarea tisulară a glucozei administrate intra- venos scade proporțional cu vîrsta indivizilor, iar stresul aplicat pe fondul diabetului duce la scăderea marcată a acestui proces odată cu înaintarea în vîrstă. ; . . 135 Sensibilitatea in vitro la insulina a mușchiului diafragmatic izolat1 (tabelul nr. 3) la animalele normale de 30 și 45 de zile este similară, iar la cele de 60 de zile scade semnificativ față de cea înregistrată la lotul de ' ; Tabelul nr. 2 ’■ Valorile medii ±E.S. ale coeficienților K de asimilare a glucozei în cursul testului intravenos de toleranță față dc glucoză la șobolanii normali (N), diabetici (O) și diabetici stresați (DS), in funcție de virstă Vîrstă (zile) K N D DS 30 4,530 ±0,070 (8) 2,807±0,027a (10) l,866±0,058a (9) 45 4,705±0,390 (9); l,594±0, 099a-b (9) ' l,070±0,051a,c (8) 60 3,912±0,076 (9) 0,995±0,057a,b (9) 0,588±0,036a’° (9) Notă. Cifrele în paranteză reprezintă numărul experiențelor. Valoarea subliniată arată modificarea semnificativă față de Iotul N de 30 de zile, a = Modificări semnificative față de lotul N corespun- zător; b = față de lotul D de 30 de zile; c = față de lotul DS de 30 de zile. 136 referință. în cazul loturilor diabetice apare o insulinorezistență musculară^ care este potențată de stres formaldehidic într-o manieră dependentă de vîrstă. Tabelul nr. 3 Valorile medii ±E.S. ale sensibilității la insulină (A/INS-BAZ/) in vitro a hemidiafragmei șobolanilor normali (N), diabetici (D) și diabetici stresați (DS), în funcție de vîrsta indivizilor Vîrstă (zile) A/INS-BAZ/ N D DS 30 2,213 ±0,115 (8) l,712±0,101a (8) l,075±0,079a (8) 45 2,050±0,055 (9) l,159±0,058a’b .. (9) 0,938±0,046a’° (8) 60 l,778±0,103 , (8) 0,522 ±0,033a’b (9) 0,255±0,026a’° (9) Notă. Cifrele în paranteză reprezintă numărul experiențelor. A/INS-BAZ/= consumul net de glucoză (micromoli/100 mg țesut pe 2 ore), stimulat de insulină. Valoarea subliniată arată modifi- carea semnificativă față de lotul N 4e 30 de zile, a — Modificări semnificative față de lotul N corespunzător; b = față de Io D de 30 de zile; c = față de Iotul DS de 30 de zile. DISCUȚII Similitudinea nivelului glicemiei a jeun la cele trei loturi normale pledează pentru faptul că în perioada postnatală studiată (30—60 zile) funcționarea sistemelor de reglare implicate în menținerea homeostaziei glicemice este complet maturată. Pe de altă parte, datele referitoare la intensificarea cu vîrsta a hiperglicemiei la animalele diabetice sînt în deplină concordanță cu caracterul dependent de vîrstă al efectului beta- citotoxic și diabetogen al streptozotocinei la șobolanii tineri (6), (12). în ceea ce privește paralelismul dintre creșterea dependentă de vîrstă a hiperglicemiei și scăderea toleranței la glucoză și a sensibilității musculare in vitro față de insulină la animalele diabetice, datele noastre Sugerează posibilitatea că vîrsta șobolanilor tineri joacă un rol condiționat atît în riposta insulinică a sistemului beta-insular restant la stimul hiper- glicemic, cît și în eficiența insulinei endo- sau exogene la nivelul mușchiu- lui striat, care la șobolanul alb este consumatorul insulinodependent major al glucozei sanguine (2), (4). Pe de altă parte, corelația ontogenetică dintre intensificarea hiperglicemiei, scăderea toleranței la glucoză și accen- tuarea insulinorezistenței musculare la animalele diabetice stresate ple- dează pentru rolul vîrstei șobolanilor tineri în acțiunile antiinsulinice hepa- tice, pancreatice și musculare ale stresului. în acest context, datele men- ționate concordă cu cele obținute de noi pe animale normale (9), conform cărora vîrsta șobolanilor tineri are o implicație deosebită în desfășurarea efectului ahtiinsulinic al stresului asupra glicemiei, toleranței la glucoză și sensibilității musculare față de insulină. Am semnalat recent (4) că, la șobolanii adulți diabetizați cu streptozotocină și stresați cu formal- dehidă, administrarea de nortestosteron decanoat (Decanofort) contra- carează efectele negative ale stresului asupra hiperglicemiei, toleranței la glucoză, secreției de insulină și insulinorezistenței musculare, datorită efectului antiglucocorticoidic și antistres binecunoscut al acestui steroid anabolizant. Aceste observații pledează pentru rolul predominant, între alți hormoni de stres, al acțiunii antiinsulinice a excesului de glucocorti- coid, indus pe fondul diabetului streptozotocinic. Este bine precizat fap- tul că la șobolanul alb excesul de glucocorticoid prin diferite mecanisme antiinsulinice directe, cauzative și permisive (2), (3), (13), (14), (15), (16), duce la hiperglicemie, la scăderea secreției de insulină în cursul testului intravenos de toleranță la glucoză și la potențarea insulinorezistenței musculare diabetice (2), (3), (4), (9). Pe de altă parte, se cunoaște că acțiunea lor antiinsulinică asupra metabolismului glucidic al șobolanului alb prezintă variații ontogenetice dependente de starea endocrino-meta- bolică a organismului (4), (6), (8), (9), (10), (11). CONCLUZII 1. Vîrsta șobolanilor albi diabetizați cu streptozotocină afectează caracteristic hiperglicemia, toleranța la glucoză și sensibilitatea musculară față de insulină. , 2. Stresul formaldehidic repetat pe fondul diabetului streptozo- tocinic are acțiuni negative dependente de vîrstă asupra hiperglicemiei, toleranței la glucoză și insulinorezistenței musculare. h . 137 BIBLIOGRAFIE 1. CONARD V., FRANCKSON J. R. M„ BASTENIE P., KESTENS J„ KOVACS L„ Arch. intern. Pharmacodyn., 1953, 95, 227. 2. MADAR Contribuliuni la studiul rolului corticosuprarenalelor in metabolismul glucidic la șobolanii albi, teză de doctorat, Cluj, 1966. 3. MADAR J., Rev. roum. Biol., Ser. Zool,, 1966, 11, 395-398. 4. MADAR J., GOZARIU L., ȘILDAN N., BARABAȘ E., ILONCA A„ 6th Symposium on Drug Toxicity (Abstracts), Sept. 1 — 2 1983, Cluj-Napoca, p. 36. o. MADAR J., GIURGEA R., POPESCU H„ POLINICENCU C„ Clujul medical, 1984, 57, 138-141. 6. MADAR J., MIHAIL N., Rev. roum. Med. — Endocrinology, 1983, 21, 37—42. 7. MADAR J., ȘILDAN N„ ABRAHAM A. D., TIMAR M„ St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1984, 36, 114-119. 8. MADAR J„ ȘILDAN N., ILONCA A., PORA E. A., Rev. roum. Biol., Biol, anim., 1979, 26, 141-144. 9. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., PORA E. A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1982, 34, 115—119. 10. MADAR J., ȘILDAN N., PORA E. A., Arch. int. Physiol. Biochim. (Liăge), 1972, 80, 367-371. 11. MADAR J., SILDAN N., PORA E. A., Ann. Endocrinei. (Paris), 1975, 35, 25—30. 12. MASIELLO P„ DePAOLI A., BERGANINI E., Endocrinology, 1975, 96, 787-789. 13. MUNCK A., Biochim. Biophys. Acta, 1962, 57, 318-326. 14. MUNCK A., Persp. Biol. Med., 1971, 14, 265-289. 15. MUNCK A., KORITZ S. B., Biochim. Biophys. Acta, 1962, 57, 310-317. 16. OLEFSKY J. M„ KIMMERING G„ Amer. J. Med. Sci., 1976, 271, 202-210. 17. WERNER W., RAY H.-G., WIELINGER H„ Z. analyt. Chem., 1970, 252, 224. Primit în redacție la 7 aprilie 1985 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5— 7 INFLUENȚA OLTITOXULUI ASUPRA COMPORTAMENTULUI CONDIȚIONAT DE EVITARE PASIVĂ ȘI ACTIVĂ LA ȘOBOLANI V. HEFCO și G. HEFCO In rats, the oltitox, a peșticide from the group of carbamates, administered once in a dose eqiial. with 1/3 LD50 enhances insignificantly the retention score of passive avoidance beha- Vidur. The same substance administered four times, at 7 days intervals, enhances insigni- flcăntly both acquisition of the active behaviour in a shuttle-box situation and resistanceto ektinction of the conditioned avoidance reflex. It is concluded that registered effects can be attributed to mild stressing action of the poison. în prezenta notă s-a urmărit influența oltitoxului, un pesticid din grupa carbamaților, asupra ratei de fixare a comportamentului pasiv și activ de evitare la șobolani. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele au fost efectuate pe șobolani masculi, rasa Wistar, în greutate de circa 210 g în momentul montării experienței. Comportamentul condiționat de evitare pasivă a fost determinat prin procedeul învă- țării unice, care se bazează pe inhibarea reacției înnăscute de .evitare a luminii, în urma șocării într-o singură ședință cu curent electric a șobolanului pătruns în camera întunecoasă. S-a folosit un curent electric de 0,3 mA,' aplicat timp de 60 s. Fixarea evitării pasive s-a testat după 24, 48 și 240 de ore de la șocare. Cucît timpul petrecut în compartimentul întunecat este mai mic, cu atît rata de: fixare a comportamentului condiționat'de evitare pasivă este mai mare. . Reflexul condiționat de evitare activă a fost elaborat timp de 14 zile într-o cutie tip navetă. Ca excitant condiționat a fost utilizat un sunet aplicat timp de 5 s, iar ca excitant necondiționat un curent de 0,3 mA aplicat 5 s. Dacă în intervalul dfe 5 s, cît acționa sunetul, animalul sărea peste pragul situat la mijlocul cutiei, răspunsul era considerat ca răspuns con- diționat de evitareactivă (RGE). Zilnic au fost făcute 10 asocieri. în perioada stingerii reflexu- lui condiționat, experimentată timp de 14 zile, s-a aplicat numai excitantul condiționat. Oltitoxul în doză egală cu 1/3 DL60 a fost administrat o singură dată în cazul procedeu- lui învățării unice, după ce animalele au fost șocate. La varianta evitării active, aceeași doză a fost administrată de 4 ori la intervale de 7 zile, prima administrare făcîndu-se cu 2 zile înainte de începerea condiționărilor. DL60 a compusului urmărit de noi era de 1 280 mg/kg g.c. Calculul statistic a fost făcut pe baza testului „t” al lui Student. REZULTATE •i Rezultatele experimentale sînt redate în figurile 1 și .2. Se observă căj șobolanii tratați,: supuși procedeului învățării unice, prezintă o rată de fixare a comportamentului condiționat1 de evitare pasivă mai bună comparativ cu șobolanii martor, fără ca: diferențele' dintre loturi să fie s'epinificătive din punct de vedere statistic. Deasemenea, oltitoxul exer- Ut i. . i ) ' ( !-• ' ; : t ■ ■ ' '' ■ ■ ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 139-141, BUCUREȘTI, 1985 139 cită o sensibilă facilitare a elaborării reflexului condiționat de evitare activă și o creștere ușoară a rezistenței la stingerea reflexului condiționat, fără ca diferențele să fie semnificative. { Fig. 1. — Rata de fixare a comportamentului pasiv de evitare la șobolani normali (M) sau tratați cu oltitox(T). Valorile reprezintă media ±E.Ș. Numărul de șobolani este indicat în paranteze. RCE% 100 ; 90 80 Fig. 2. — Influența oltitoxului asupra elaborării și stingerii re- 70! flexului. condiționat de ! evitare ■ activă în cutia tip navetă. Valo- 00 rile reprezintă;.media ±.E.S. pe 3 zile succesive, RCE = răspun-. ■ șuri condiționate de evitare %. ; • ■ Numerele din paranteze indică ț’p, numărul de șobolani la lotul mar- _ tor (M) sau tratat (T). ELABORAREA STINGEREA - ț- ■ M (IO) I - ț- T 00) 10 3,6 9 42 <4 1(3 6 9 12 IA .zile DISCUȚII Din datele prezentate se observă că oltitoxul, în dozele folosite de noi, nu afectează nociv activitatea reflex condiționată^' ci,idin contra, exercită o ușoară facilitare a elaborării reflexului condiționat și a ratei de evitare pasivă reflex condiționată. în general, elaborarea reflexului condiționat se, consideră ca o- formă a procesului de învățare,. iar stingerea reflexului condiționat și rata de fixare a reflexului condiționat de evitare, pasivă ca test al memoriei. De aici rezultă că oltitoxul în doza utilizată de noi facilitează nesemnificativ învățarea și memoria. . . ; în procesul de învățare și memorie participă simultan diferite struc- turi nervoase, la nivelul cărora are loc engramarea memoriei, sau struc- turi care asigură factorii de motivație ori activitatea tonică a ' zonelor implicate în formarea conexiunilor temporare.” După cum au arătat datele noastre, oltitoxul afectează semnifica- tiv activitatea sistemului endocrin, în sensul unei intensificări inițiale ă funcției sistemului hipotalamus-hipofiză-corticosuprarenală, urmată de o diminuare a activității sistemului menționat. De asemenea, determină o creștere a greutății glandelor adenohipofiza și neurohipofiza (rezultate personale nepublicate). Corticotropina, în funcție de doză, intensifică performanța în ela- borarea reflexului condiționat și crește rezistența la stingere a reflexului condiționat (2), (4). Lizin-vasopresina intensifică rata de fixare a comportamentului activ și pasiv de evitare (4), (5), intervenind asupra structurilor nervoase implicate în formarea memoriei de lungă durată. . Glucocorticoizii nu afectează elaborarea reflexului condiționat, dar facilitează stingerea comportamentului activ de evitare (4), nu și a com- portamentului pasiv reflex condiționat. (1). Acțiunea lor se exercită prin intermediul formațiunii reticulate mezencefalice sau al sistemului talamic nespecific (7). Glucocorticoizii pot fi reținuți în neuronii nucleilor din diverse zone encefalice (6), producînd modificări în electrogeneza și în excitabilitatea sistemului nervos central (3). Tabloul general de modificări, observat în prezentul experiment, se poăte încadra în tabloul modificărilor produse de factorii stresanți. Performanțele mai bune înregistrate la șobolanii tratați s-ar putea datora creșterii cantității de corticotropina circulantă. Efect facilitatorul gluco- corticoizilor asupra stingerii reflexului condiționat nu se observă datorită, probabil, contracarării acțiunii lor de către corticotropina. O intensificare a activității intelectuale în condiții stresante, deter- minată de corticotropina și catecolamine, a fost evidențiată și în cazul majorității oamenilor, cu care ocazie s-a observat că relația dintre intensi- tatea agenților stresanți și nivelul performanței se prezintă sub forn a unui U inversat, punîndu-se accent pe efectul facilitator al valorilor medii. în concluzie,, se poate afirma că oltitoxul intensifică nesemnifica- tiv învățarea și membria la șobolani. Acest mod de comportare al șobo- lanilor poate fi încadrat în tabloul modificărilor cauzate de factorii stresanți. .: . BIBLIOGRAFIE 1. ANDERSON D. C„ WINN W„ TAM T. J., J. comp. Physiol. Psychol., 1968, 66, 497. 2. BEATTY P. A., BEATTY W., BOWMAN R. E., GILCHRIST J. C., Physiol. Behav.. 1970, 5, 939. 3. BRA1N P. F„ Behav. Biol., 1972, 1, 453. 4. DE WIED D„ Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1966, 122, 28. 5. LISSÂK K„ BOHUS B;, Int. J. Psychobiol., 1972, 13,. 121. 6. McEWEN B. S„ WEISS J., SCHWARTZ L.s Bram Res., 1970, 17, 471. ’ 7. WIMERSMA GREIDANUS T. B. van, Prbgr. Brain Res., 1970, 32, 185. ' Primit în redacție la 7 decembrie 1984 Universitatea „Al. I. Cuza”, Laboratorul de fiziologie animală, . • Iași, Calea 23 August nr. 20 A 141 140 DETERMINĂRI GAZ-CROMATOGRAFICE ALE ACUMULĂRII DDT SI METILCLORULUI ÎN UNELE ȚESUTURI LA PEȘTI SIMONA APOSTOL și R. CIUPE* Lab experiments were performed establishing the degree of accumuiation in fish of a certain organochlorurate pesticide — Methylchlorine. As a reference element we used DDT, which represents the respective class and has been previously multisidedly studied. The experiments were carried out according to the standardized models, and the analyses were performed by the gas-chromatographic method. It is observed that the increased sensitivity of fish to organochlorurate pesticides is due to their intensive accumuiation in the body. The highest degree of accumuiation of either pesti- cide (technical products and p,p' isomers) is generally recorded in the brain, kidneys and livers. ( ' . ' _ Literatura de specialitate din ultimii 15 ani include frecvent sem- nalări privind acumularea pesticidelor organoclorurate în organisme, inclusiv în organismul uman (2), (4), (6), (8), (9), (10). Pesticidul metil- clor, fiind uh produs de data recentă, este puțin studiat din punct de vedere toxicologic, fapt ce ne-a determinat să cercetăm modul său de ac- țiune asupra peștilor (1). Totodată am considerat că, întrucît metilclorul este liposolubil, aspectul acumulării pesticidului prezintă o deosebită importanță pentru ocrotirea vieții organismelor utile din ecosistemele acvatice și cu mari implicații în sănătatea publică. MATERIALE ȘI METODE în experimentele efectuate s-au utilizat drept organisme-test crapi de o vară — Cypri- nus carpio L., varietatea Lausitz —, procurați de la Stațiunea piscicolă Podul Iloaiei (jud. Iași). La efectuarea testelor de toxicitate acută pe pești s-au respectat în principal indicațiile metodelor standardizate, experimentele extinzindu-se pînă la 96 de ore pentru a se obține rezultate mai concludente (11). Au fost luate în studiu două produse ale metilclorului (pro- dusul tehnic și izomerul p.p'), iar drept element de referință s-a utilizat DDT-ul, ale cărui efecte primare și secundare sînt multilateral studiate și în general cunoscute (3), (8), (9), (10). Avînd în vedere gradul pronunțat de toxicitate al preparatelor organoclorurate com- parativ cu alte pesticide (5), concentrațiile testate au pornit de la limita lor de solubilitate în apă la 20±l°C în 24 de ore: 0,8 mg/1 DDT-produs tehnic; 1,3 mg/1 metilclor-produs tehnic ; 1,6 mg/1 metilclor-izomer p,p'. • în finalul experimentelor acute de toxicitate, din diverse organe și țesuțuri ale peștilor s-au efectuat extracte în eter de petrol, așa cum prevăd tehnicile moderne de lucru (3), (7). Determinările s-au făcut la un gaz-cromatograf cu captură de electroni, ■ avînd ca sursă Ni^. Rezultatele obținute, pentru a putea fi comparate, au fost recalculate și raportate la 1 g țesut. REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute sînt prezentate în tabelele nr. 1, 2 (intoxicări efectuate cu DDT), 3 și 4 (intoxicări efectuate cu metilclor), iar în figura 1 sînt reprezentate grafic datele medii și deviațiile standard de la fiecare lot experimental. * Ajutor tehnic : Vasile Tițu și Maria Gavan. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 142-147, BUCUREȘTI, 1985 142 Din tabelul nr. 1 se poate constata că produsul tehnic al DDT s-a acumulat în primul rînd în rinichi și ficat, seriația gradului de acumulare fiind : branhii < creier < mușchi < ficat < rinichi. Izomerul p,p' al DDT (tabelul nr. 2) s-a acumulat mai mult în creier și rinichi, seriația fiind : mușchi < branhii < ficat k; rinichi < creier. Pesticidul metilclor produs tehnic (tabelul nr. 3) s-a acumulat în concentrații mai ridicate în creier, rinichi și ficat, seriația acumulării în diverse organe fiind : mușchi < < branhii < ficat < rinichi < creier. Izomerul p,p' al metilclorului (ta- belul nr. 4) a atins în mod surprinzător cele mai ridicate valori în toate organele, comparativ cu celelalte produse. Seriația acumulării specifice a fost: mușchi branhii < ficat < rinichi < creier. Aspecte interesante au reieșit din calculele statistice. în toate lotu- rile s-au înregistrat valori mai mari ale deviației standard privind canti- tățile de pesticide acumulate în ficat, iar la produsele tehnice Și la nivelul rinichilor, motiv pentru care prezentăm datele individuale., în tabele. Amplitudinea deviației standard denotă creșteri ale variabilității fenome- 143 nultii de acumulare la nivelul organelor cu rol activ în detoxifierea orga- nismului. Din experimentele efectuate anterior (1) a reieșit o mare sensibili- tate a peștilor față de pesticidele organoclorurate și considerăm că aceasta Tabelul nr. 1 Acumularea pesticidului DDT-produs tehnic in țesuturi și organe ale crapului (Cyprinus carpio LJ Nr. pești Creier (1 g) Branhii (1 g) Ficat (1 g) Rinichi (1 g) Mușchi (1 g) 1 0,77 0,60 2,01 6,58 0,86 2 0,81 0,72 7,00 8,75 1,17 3 0,75 0,75 9,43 14,91 0,80 4 0,68 0,68 - — 4,31 1,09 5 0,70 0,68 ■ 5,00 5,33 0,40 6 0,83 0,80 9,84 18,46 2,57 7 0,75 0,71 16,75 12,37 1,82 8 0,60 0,70 12,50 9,66 1,79 9 0,63 0,75 7,17 6,42 0,94 10 0,63 0,26 — 9,24 1,34 Media (ppm) 0,72 0,67 8,71 9,60 1,28 Deviația standard ±0,002 ±0,003 ±0,086 ±0,107 ±0,015 se datorește în mare parte rapidei și intensei lor acumulări în organism. Concentrații foarte mari de pesticide s-au determinat în ficat, organ cu rolul cel mai important și activ în metabolizarea toxicelor. Din dozările Tabelul nr. 2 efectuate la nivelul organelor de excreție (rinichi și branhii) s-ă constatat că rolul activ în dezintoxicare îl au rinichii; în special produsul tehnic al DDT a fost găsit în cantități reduse în branhii. Avînd în vedere neurotoxicitatea pesticidelor, au fost efectuate dozări sistematice și în creier, constatîndu-se că metilclorul, cu deosebire izomerul p,p', se acumulează în concentrații foarte mari (13,55 ppm în Tabelul nr. 3. Acumularea pesticidului metilclor-produs tehnic în țesuturi și organe ale crapului (Cyprinus carpio L.) Nr. pești Creier (1 g) Branhii (lg) Ficat (1 g) Rinichi (1 g) Mușchi (1 g) 1 9,76 2,81 9,20 4,64 0,75 2 8,63 3,65 . 12,90 10,48 2,30 3 8,08 2,83 5,55 4,09 1,00 4 7,10 2,78 8,88 1,11 5 6,76 2,80 6,69 5,88 0,78 6 13,96 5,30 1.4,76 14,08 1,50 7 10,9'0 3,11 9,34 8,15 1,56 8 11,00 3,43 6,90 8,43 1,13 9 9,64 2,15 3,52 6,15 0,67 10 13,15 3,33 — 9,75 1,38 Media (ppm) 9,89 3,22 8,61 8,86 1,22 Deviația standard ±0,063 ±0,015 ±0,083 ±0,073 ±0,011 medie). Acumularea mai intensă a izomerului p,p'al metilclorului s-ar putea datora solubilității sale mai ridicate în apă, comparativ cu pro- dusul tehnic. Tabelul nr. i Acumularea pesticidului metilclor-izomer p, p' în țesuturi șl organe ale crapului (Cyprinus carpio L.) Acumularea pesticidului DDT-izomer p,p' în țesuturi și organe ale crapului (Cyprinus carpio L.) Nr. pești Creier (1 g) ’ Branhii (1 g) Ficat (1 g) Rinichi (lg) Mușchi (lg) 1 7,86 3,59 8,14 9,34 0,33 2 7,29 3,65 10,35 6,79 0,90 3 — 4 —— ■ ’ - 5 ' • 6 10,33 3,53 7,42 . 9,17 1,20 7. ■ 7,01 2,50 5,03 6,37 0,84 8 . 5,89 . 3,29 6,11 8,01 1,06 ±9 8,33 4,19 ■ — 9,14 1,31 10 8,91 2,61 4,76 5,85 0,73 Media (ppm) ,7,95., 3,34 6,97 7,81 0,91 Deviația - standard ±0,028 ±0,012 ±0,039 ±0,033 ±0,006 Nr. pești Creier Branhii Ficat Rinichi Mușchi (1 g) (1 g) (1 g) (1 g) (1 g) 1 8,49 2,00 5,83 4,52 0,99 2 14,90 4,25 10,19 16,73 2)63 3 13,80 3,09 8,41 20,03 8,39 o)85 4 17,94 3,89 12,10 1)12 5 — 6,43 — 14,71 1,77 6 8,87 3,73 5,98. 8,46 1,10 7 16,58 4,92 8,94 11,11 1)40 8 13,81 4,12 8,28 8,76 1,41 9 13,44 1,83 — ■ 7,69 0,98 10 14,09 3,90 7,30 8,94 ; 0,84 Media (ppm) 13,55 3,82 9,37 10,14 1,31 Deviația standard ±0,065 ±0,028 ±0,081 ±0,090 ±0,013 144 8—c. 1567 145 Țesutul muscular, partea cea mai importantă ca valoare nutritivă și cu largă utilizare în alimentație, deci cu implicații directe în sănătatea publică, a acumulat însă aproximativ în aceeași proporție redusă toate produsele testate. Este îmbucurător faptul că în mușchi pesticidele organo- clorurate se acumulează cel mai puțin, dar nu trebuie să uităm că la unii pești se consumă și ficatul. . Un aspect interesant a fost clarificat în studiile efectuate anterior prin determinarea lipidelor tisulare (1). Deși crapii sînt considerați drept pești potrivit de grași (conținut lipidic circa 2 %), în țesutul muscular la puietul de Cyprinus carpio L. intoxicat acut cu pesticide organoclorurate cantitățile de lipide au crescut semnificativ comparativ cu peștii martor, modificările fiind mai accentuate sub acțiunea produselor tehnice. Izcmerii p,p' ai celor două pesticide au avut însă acțiuni cu sensuri diferite, activitatea enzimatică fiind atenuată în prezența metilclorului și stimulată sub influența izomerului p,p' al DDT, înregiștrîndu-se și o creștere a gradului de variabilitate. Avînd în vedere faptul că, în general, sursa principală de conta- minare a organismului uman o constituie alimentele care conțin reziduuri de pesticide și mai puțin apa poluată, credem că este justificată reco- mandarea de a se evita stropitul cu produse fitofarmaceutice în terenurile cu ape utilizate în scop piscicol. Aspectul acumulării poluanților prezintă deosebită importanță practică. Se impune ca, la stabilirea limitelor de admisibilitate, să fie luată în considerație și posibilitatea contaminării indirecte a omului, prin intermediul lanțurilor trofice. CONCLUZII 1. Pesticidele organoclorurate luate în studiu, metilclor și DDT, prezintă o puternică tendință de acumulare în pești, chiar la cîteva zile după contaminarea apei. 2. Gradul de acumulare în anumite organe ajunge să depășească în medie de 10 ori concentrațiile existente în apă și de circa 20 de ori în cazuri izolate. 3. Cel mai mare grad de acumulare selectivă a produselor testate se înregistrează în creier, cu excepția DDT-produs tehnic, fiind urmat în ordine de rinichi și ficat. 4. în general, pesticidele testate s-au acumulat foarte puțin în mușchii peștilor. 5. S-au înregistrat mari creșteri ale gradului variabilității indivi- duale în capacitatea cumulativă a peștilor. O. POLIZU A., FLORU S., GHINEA L„ in Conferința pe țară a agriculturii, Craiova, 1971. 7. PORTER M. L., YOUNG S. J. V., BURKE J. A., Journal of the AOAC, 1970, 53,1300— 1303. 8. RAMADE F., Nature, 1968, 3404, 441-448. 9. TRONCONE A., STANCOF M„ Zooprofilassi, 1971, 9- io, 372-377. 10. YOUNGS W. D„ GUTENMANN W. N„ LISK D. J„ Environ Sci Technol , 1972, 6, 451-452. 11. * * * Standard Methods for Examination of Water and Waste Water, Twelfth Edition, 1965, APHA, AWWA. Primit în redacție la 27 mai 1985 Centrul de cercetări biologice lași, Calea 23 August nr. 20 A BIBLIOGRAFIE 1. APOSTOL SIMONA, TUDOSIE .ADRIANA, CHERA ELENA, DUCA ECATERINA, BORDARENCO V., Trav. Hist. nat. „Grigore Antipa”, 1980, 22, 235—238. 2. ELEZOVIC L, MITROVIC-TUTUNDZiC V., Vodoprivreda, 1981, 13, 367-370. 3. FISHBEIN L., Journal of Chrpmatography, 1974, 98, 177-251. 4. HAYES W. L, DALE W. E„ BURGE V. W„ Life Sci.,’1965, 4, 6Î1. 5. HILDEBRAND L. D., SULLIVAN D. S., SULLIVAN T. P., Arch. Environ. Contam. Toxicol., 1982, 11, 93-98. 146 EFECTELE INTOXICĂRII SI DEZINTOXICĂRII CU MERCUR ASUPRA FICATULUI DE CYPPJNUS CARPIO VIORICA MANOLACHE și SIMONA MARCOCI The structure of the liver of Cyprinus carpio was studied both by acute and chronic intoxi- cation experiments with high doses of Hg and by disintoxication experiments,after previous intoxication with smalț doses of Hg. During the period of- intoxication we have remarked in the first days of experiment a defi- cient vascularisation, which influences on the morphology and function of the hepatic tissue. This tissue undergoes an alteration until the autolysis of cells. The disintoxication experiments showed that the ability of regeneration of the hepatic tissue was more evident, according to the prolonged period of disintoxication and to small doses of Hg. . Acțiunea reziduurilor mercurice asupra diferitelor țesuturi a pre- ocupat numeroși cercetători (1), (2), (3), (7) etc. Țesutul hepatic manifestă o capacitate crescută de reacție față de agenții poluanți. Funcția de detoxifiere pe care o îndeplinește ficatul în organism, precum și puterea regenerativă a țesutului hepatic ajută la lupta împotriva substanțelor toxice. Reacțiile de detoxifiere necesită un consum de energie furnizat prin metabolismul glicogenetic (1), (2). La baza capacității de regenerare stau intensa proliferare a hepatocitelor, precum și hipertrofierea celulelor tinere, care nu sînt afectate inițial de acțiunea toxicului (9). în lucrarea de față se urmărește reacția țesutului hepatic la Cyprinus carpio în intoxicarea cronică sau acută cu doze mari de Hg/1 și de ase- menea efectul dezintoxicării în cazul folosirii dozelor slabe de toxic pe un interval de timp lung. - MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU Observațiile histologice au fost efectuate pe ficatul de Cyprinus carpio după supunerea în prealabil a peștilor la experiențe de intoxicare acută și cronică cu doze mari de Hg/1 și la experiențe de dezintoxicare după intoxicarea cu doze ‘mici de Hg/1. Experiențele de intoxicare au cuprins exemplare care au primit doza de 1 000 micro- grame timp de 4 zile și 500 micrograme timp de 7 zile, precum și exemplare care au suportat 5 luni o concentrație de 150 micrograme/1. Experiențele de dezintoxicare au fost efectuate timp de 3 și 6 luni, peștii fiind intoxi- cați în prealabil cu doza de 1 microgram și 5 micrograme Hg/1 timp de 9 și 12 luni și cu doza de 10 micrograme Hg/1 numai 9 limi. REZULTATE EXPERIENȚE DE INTOXICARE Intoxicarea cronică cu doza de 150 micrograme Hg/1. Celulele an talia mică cu citoplasmă redusă cantitativ în raport cu volumul nucleului, în multe cordoane glandulare, celulele sînt necontractate și conțin nudei cu cromaticitațe normală și cu nucleolul voluminos (planșa I, fig. 1). Aspectul general al țesutului hepatic amintește reacția la concen- trația de 10 micrograme (11). ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 148-151, BUCUREȘTI, 1985 148 PLANȘA I Fig. 1. Intoxicare cu doza de 150 micrograme Hg/1, 5 luni. Fig. 2. — Intoxicare cu doza de 500 micrograme Hg/1, 5 luni. Fig. 3 și 4. — Intoxicare cu doza de 1 000 Fig. 3 micrograme Hg/1, 5 luni. PLANȘA II Fig. 5. — Dezintoxicare 6 luni, după intoxicare cu doza de 1 microgram Hg/1. Fig. 6. — Dezintoxicare timp de 6 luni, după intoxicare cu doza de 5 micrograme Hg/1. Fig. .7. — Dezintoxicare 6 luni, după intoxicare cu doza de 10 micrograme Hg/1. Sistemul sinusoidal nu este afectat. în zonele de alterare, celulele își schimbă forma, devin alungite, citoplasmă se compactizează peri- nuclear, iar la periferie se vâcuolizeăză. Numai în rare cazuri în aceste regiuni nucleul intră în picnoză și atunci întreaga celulă se autolizează. Intoxicarea acută cu doza de 500 micrograme Hg/1. Configurația generală a cbrdoanelor este greu de urmărit din cauza măririi exagerate a hepatocitelor și a închiderii capilarelor sinusoide. Toxicul afectează mult celulele, care suferă o puternică vacuoliză, uneori atît de puternică încît plăsmalema celulelor cedează și celulele șe dezintegrează (planșă I,. fig. 2). H Citoplasmă, redusă, ocupă numai spațiile fine dintre vacuole. Bar, nucleii micșorați mai păstrează poziția centrală. în majoritatea celulelor, ei sînt împinși spre plasmalemă, unde sînt comprimați, devin discoidali și intră în autoliză. . . Acest grad de toxicitate influențează puternic morfofuncționali- tatea celulelor. Hipertrofia exagerată a celulelor se datorește dificultăților pe care le manifestă celulele în metabolismul lipidelor și altor metaboliți care rămîn în celule. . Intoxicarea acută cu doza de 1 000 micrograme Hg/1. Această con- centrație mare a toxicului determină, ca și. în cazul intoxicării precedente, o puternică retractare a capilarelor sinusoide. Celulele se hipertrofiază, nucleii sînt depozițipnați cu nucleolii micșorați. Astfel de celule par relativ inactive în ceea ce privește capacitatea de metabolizare a metaboliților intracitoplasmici. Se constată un polimorfism nuclear frecvent: unii nuclei sînt hipertrofici, alții își reduc la maximum volumul (planșa I, fig.- 3. și 4). ' ■ în regiunile cu celule hipertrofice, multe dintre acestea se dezin- tegrează, conținutul lor formînd b masă informă cu nuclei liberi. Celulele vecine cu capilarele sînt contractate, citoplasmă este condensată, iar nucleul autolizat. în concluzie, dozele de concentrații mari de Hg (500 și 1 000 micro- grame) determină imediat în țesutul hepatic o puternică colabare a siste- mului sinusoidal. Vascularizația deficitară se răsfrînge asupra morfofunc- țidnalității țesutului hepatic, fenomen vizibil chiar din prima săptămînă a acțiunii toxicului. Talia celulelor se modifică, fie prin mărirea exagerată, fie prin reducerea acestora. Se constată o mare variație a raportului N/c, ceea ce are ca repercusiuni modificarea formei și a structurii celulelor. Concentrații, mai reduse de Hg (150 micrograme) determină micșo- rarea taliei celulelor și intrarea în alterare pînă la autoliza completă. Aceste fenomene nu sînt rezultatul unei schimbări inițiale la nivel vas- cular, ci efectul direct asupra morfofuncționalității hepatocitelor, a căror capacitate de detoxifiere a Hg este depășită. Se poate spune că țesutul hepatic rezistă numai aparent la aceste concentrații ale toxicului, deoarece modificările instalate la un număr mare de celule duc la autoliza acestora și sînt ireversibile. EXPERIENȚE DE DEZINTOXICARE Doza de 1 microgram Hg/I. După intervalul de dezintoxicare timp de 3 și 6 litrii, țesutul hepatic, care a suferit acțiunea prealabilă a toxi- cului în concentrație slabă, pare !în general restabilit. în zonele în care 149 sistemul sinusoidal și-a reluat calibrul, irigarea cu sînge înlesnește țesutului hepatic să regenereze. Celulele capătă nucleu central cu cromătină fină și nucleol voluminos. Se întîlnesc și hepatocite cu 1—3 nudei, ceea ce sti- mulează puternic metabolismul celulelor hepatice. Procentul de celule normale întrece mult pe cel al celulelor alterate (planșa II, fig. 5).. Doza de 5 micrograme Hg/1. Tendința de vacuolizare intracito- plasmică aproape generalizată a țesutului hepatic întîlnită la lotul intoxicat cu doza de 5 micrograme/1 nu mai apare la lotul supus dezintoxicării. Mai rămîn unele celule hipertrofiate și după dezintoxicare, dar ele au nucleul cu cromaticitatea normală. Prezența nucleului normal demon- strează că țesutul are potențe reale să își recapete activitatea obișnuită (planșa II, fig. 6). Lotul care a suferit acțiunea toxicului numai 9 luni prezintă hepato- cite cu raportul nucleocitoplasmatic mai puțin afectat, celulele în marea lor majoritate fiind asemănătoare cu martorul. Doza de 10 micrograme Hg/1. Acest lot, care a suferit acțiunea toxicului 9 luni, după dezintoxicare, deși prezintă celule cu talia subnor- mală, are totuși aspect de celule tinere și regenerative. în afară de aceste celule, în țesutul hepatic se mai remarcă și unele cu nucleul alterat și slabă vacuoliză intracitoplasmatică. Sistemul sinusoidal nu este în general afectat. Aceasta asigură o vascularizație normală, deci o revenire mai rapidă a țesutului la normal (planșa II, fig. 7). Concluzii privind experiențele de dezintoxicare. Dezintoxicarea timp de 3 luni și 6 luni asigură revenirea la aspectul structural normal a majori- tății celulelor hepatice; numai celule izolate prezintă modificări de struc- tură cu atît mai evidente cu cît doza este mșâ mare. Asigurarea unor con- diții normale de viață pe o durată cît mai mare dă posibilitatea țesutului hepatic să regenereze, astfel încît să funcționeze la o capacitate integrală. BIBLIOGRAFIE 1. BATHIA S. C., Toxic. Appl. Pharmacol., 1973, 24, 216. 2. BATHIA S. C. et al., Brit. J. Exp. Path., 1972, 53, 419. 3. DAVID D., Bull. Soc. Zool. Fr., 1974, 99, 87. 4. HARKNESS R. D., Sci. Besis med. Ann. Revs,, 1961, 236. 5. HOFMANN J., Arch. Path., 1956, G2, 96. 6. LUTZ H , Bull. Soc. Zool. Fr., 1974, 99, 49. 7. MacDONALD R. A., ROGERS A. E., PEGHET G. S„ Ann. N.Y. Acad. Sci 1963 111, 70. 8. PREDA V., CHIRICUȚĂ I„ St. cerc, biol., 1965, 4, 28. 9. ROUILLER CH., The lioer, voi. II, Academic Press, New York—London, 1964. 10. SCHAFFNAR F., Gastroenterology, 1959, 37, 565. 11. TEODORESCU MARIA, MANOLACHE VIORICA, MARCCCI SIMONA, Rev. roum Biol., 1983, 28, 23. 12. WEINBREN K., Gastroenterology, 1959, 37, 657. Primit în redacție la 29 octombrie 1984 F acuitatea de biologie București, Splaiul Independenței nr. 91 95 DISCUȚII ȘI CONCLUZII Din rezultatele obținute privind efectul reziduurilor mercurice în ficatul de Cyprinus carpio după intoxicarea cronică și acută cu doze mari de mercur, am constatat instalarea degenerescenței de ordin metabolic imediat, după 4 zile de experiență la doza de 1 000 micrograme Hg/1 și chiar la doze mai scăzute, de 500 și 150 micrograme Hg/1. Modificările s-au instalat la un număr mare de celule, producîndu-se autoliza ireversi- bilă a acestora. Colabarea rapidă a sistemului sinusoidal la aceste doze mari conduce la o vascularizație deficitară, care se răsfrînge asupra morfo- funcționalității țesutului hepatic. Rezultatele noastre privind reacția țesutului hepatic la noxe care se manifestă prin hemoragii, degenerescență grasă, necroză etc. sînt simi- lare cu ale altor cercetători (10), (11) etc. Reacția regenerativă semnalată în țesutul hepatic de diferiți autori (5), (6), (8) etc. a fost constatată și de noi, în special în cazul experien- țelor de dezintoxicare timp de 3 și 6 luni, prin folosirea în prealabil a intoxicării cu doze mici de Hg/1, pînă la 10 micrograme la litru. Se con- stată că prelungirea timpului de dezintoxicare dă posibilitatea regenerării aproape în. întregime a țesutului hepatic. 150 DINAMICA CONȚINUTULUI ÎN PROTEINE TOTALE, LIPIDE TOTALE ȘI GLICOGEN DIN CORPUL GRAS, INTESTIN, TEGUMENT ȘI HEMOLIMFĂ LA LYMANTRIA DISPAR (LEPIDOPTERA— LY MAN T RUDAR) . PANTE GHERGHEL Thls paper brings new data on the dynamics of the content of total proteins, total lipids and glycogen in the fat body, gut, tegument and haemolymph of Lymantria dispar during the second half of Its cycle of development. Studiile asupra metabolismului organelor și țesuturilor la insecte, puține în prima jumătate a acestui secol, s-au înmulțit începînd, în special, cu anii ’70. Cele mai multe investigații din acest domeniu vizează cunoaș- terea corelațiilor metabolice dintre organe și țesuturi, îndeosebi dintre corpul gras, intestin, ovare și hemolimfă (1), (6), (7), (8), precum și mo- dificările metabolice care se produc în diferite organe și țesuturi pe par- cursul creșterii și dezvoltării insectelor (2), (3), (13). Cercetările efectuate pînă în prezent scot în evidență rolul de centru principal al metabolismu- lui intermediar jucat de corpul gras și particularitățile metabolice ale diferitelor organe și țesuturi (10), (12). Lucrarea de față reprezintă o încercare de aprofundare a cunoștin- țelor despre metabolismul pe organe și țesuturi la Lymantria dispar, după ce, într-un studiu anterior, am urmărit dinamica acelorași parametri biochimici din organismul întreg de-a lungul ciclului de dezvoltare (5). MATERIAL ȘI METODE Datele privitoare la materialul biologic sînt descrise într-o lucrare efectuată asupra •organismului întreg la Lymantria dispar (5). Dintre organe s-a lucrat pe corpul gras și intestin, îar dintre țesuturi pe tegument și hemolimfă. Pentru determinarea conținutului în proteine totale s-a utilizat metoda Lowry și colab. (9), iar în glicogen și glucide totale metoda Roe și Dailey (11). Lipidele totale au fost extrase după metoda Folch și colab. (4), iar determinarea s-a efectuat prin metoda Zollner și Kirsch (15). Momentele în care s-au efectuat analizele biochimice reies din tabelele nr. 1 — 3. REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute sînt prezentate în tabelele nr. 1—3. Dacă facem o comparație între cele trei categorii de substanțe luate în studiu, constatăm că în oricare dintre organele sau țesuturile cercetate protei- nele se găsesc în proporția cea mai mare. Urmează apoi lipidele și gli- cogenul. în ceea ce privește hemolimfă, conținutul glucidelor totale oscilează în jurul valorii de 3,5 pg/plil- Diferența dintre valoarea maximă și cea ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 152-155, BUCUREȘTI, 1985 152 Tabelul nr. 1 Dinamica conținutului în proteine totale, pe organe, Ia Lymanti ia dispai Stadiul de dezvoltare Conținutul în proteine corp gras (ptg/mg) hemolimfă (țxS/^D tegument ([xg/mg) intestin (Hg/mg) 173± 1,15 163± 1,63 169± 1,73 357±15,2i Larve vîrsta a V-a, ziua a 5-a Larve vîrsta a Vl-a, ziua 1 Larve vîrsta a Vl-a, ziua a 7-a Larve vîrsta a Vl-a, ziua a 12-a Pupe ziua 1 Pupe ziua a 12-a .Adulți ziua 1 224 ±73,00 196± 8,09 260±35,13 269±11,89 218±10,68 285± 8,66 157±ll,00 81 ± 3,25 70± 8,00 63± 3,09 137± 8,27 148± 5,00 77±23,00 87± 5,00 204±13,18 225 ±14; 24 217±21,73 342 ±36,64 209±16,16 348±14,43 166±12,30 Tabelul nr. 2 Dinamica conținutului în lipide totale, pe organe, la Lymantria dispar Stadiul de dezvoltare Conținutul în lipide hemolimfă (^g/fd) corp gras (țtg/mg) tegument (țlg/mg) intestin (ug/mg) Larve vîrsta a V-a, 2,49±0,21 28,97±10,81 22,59±11,42 24,42±10,27 ziua a 5-a Larve virstă a VI-a, l,88±0,47 18,79± 2,11 26,32±12,95 20,ll± 6,66 ziua 1 Larve vîrsta a Vl-a, 2,44±0,63 43,10± 3,98 14,43± 1,66 18,54± 4,20 .ziua a 7-a Larve vîrsta a Vl-a, 3,51±0,38 55,42± 1,87 14,98± 1,21 19,94± 4,38 :ziua a 12-a Pupe ziua 1 6,68±1,33 36,32± 1,68 17,68± 4,53 ' - A— Pupe ziua a 12-a 5,50±0,14 47,40± 6,37 37,20± 6,25 ' Adulți ziua 1 5,20±0,15 39,18± 1,18 30,76± 5,91 . minimă este de 2 gg/pl, fiind cea mai mică în comparație cu diferențele dintre valoarea maximă și minimă în cazul proteinelor totale și al lipi- delor totale. Conținutul lipidelor totale din hemolimfă, în medie de •2,5 gg/gl în stadiul larvar, este mai mic decît cel în glucide totale, dar crește abrupt la sfîrșitul stadiului larvar și la începutul stadiului pupai (pînă la 6,68 jtg/pl) și se menține la peste 5 pg/țil în stadiul adult. Con- ținutul mai scăzut al lipidelor totale din hemolimfă decît al glucidelor totale și inversarea raportului în stadiile pupai și adult sugerează că în stadiul larvar glucidele sînt mai importante din punct de vedere ener- getic decît lipidele, iar în-stadiile pupai și adult lipidele au semnificație funcțională mai mare decît glucidele. Legat de aceasta, Zebe (14), pe baza unei serii de observații, ajunge la concluzia că la fluturi mușchii zborului utilizează ca,.sursă de energie în special lipidele. Conținutul proteinelor totale din hemolimfă urmează o linie asemănătoare cu a lipidelor totale, între proteinele totale și lipidele totale din hemolimfă există următoarea legătură : lipidele, fiind insolubile în Soluția apoasă a hemolimfei, sînt vehiculate la diferite organe legate de proteine, așa că este firesc ca creș- terea conținutului lipidelor totale să fie însoțită de creșterea conținutului în proteine totale. 153 CONCLUZII Tabelul nr. 3 Dinamica conținutului în glicogen și glucide totale la Lymantria dispar Stadiul de dezvoltare Conținutul în glicogen din corpul gras (pg/m8) Conținutul în glucide totale din hemolimfă (jxg/fxl) Larve vîrsta a Larve vîrsta a Larve vîrsta a Larve vîrsta a Pupe ziua 1 Pupe ziua a 12 Adulți ziua 1 V-a, ziua a 5-a Vl-a, ziua 1 Vl-a, ziua a 7-a Vl-a, ziua a 12-a -a 3,00±0,46 3,72±0,90 2,85±0,46 4,15±0,17 4,50±0,26 4,42±0,26 2,50±0,20 3,15±0,01 2,68±0,08 2,76±0,10 7,16±1,71 . 3,53±0,01 l,10±0,34 0,99±0,30 1. Oricare ar fi organul sau țesutul luat în studiu, dintre cele trei categorii de substanțe (proteine totale, lipide totale și glicogen), protei- nele sînt prezente în proporția cea mai mare, după care urmează lipidele și glicogenul. 2. Cele mai mari acumulări de substanțe se realizează la nivelul corpului gras și al tegumentului. Urmează apoi intestinul și hemolimfa. 3. Conținutul în proteine totale, lipide totale și glicogen din corpul gras evoluează în timpul creșterii larvare după o linie ascendentă cu in- flexiuni negative cu ocazia năpîrlirilor. 4. Spre sfîrșitul ciclului de dezvoltare, în stadiul pupai, semnifi- cația lipidelor crește față de stadiul larvar. Conținutul glicogenului din corpul gras scade cu ocazia tuturor năpîrlirilor, ceea ce dovedește că glicogenul este implicat în acest proces, probabil și ca sursă de energie, dar, în primul rînd, ca rezervă de unități glucidice necesare în biosinteza N-acetil- glucozaminei din structura chitinei. Conținutul în glicogen crește spre sfîrșitul stadiului larvar, cînd atinge valoarea maximă (7,16 p.g/mg), și scade în cursul stadiului pupai, atingînd valoarea minimă în stadiul adult (0,99 gg/mg). Creșterea conți- nutului în lipide totale în stadiul pupai, care funcționează ea un sistem „închis”, credem că se realizează pe baza rezervelor de glicogen, care scad foarte pronunțat la sfîrșitul stadiului larvar. în ceea ce privește proteinele totale, conținutul cel mai ridicat este atins în corpul gras și tegument. Acest lucru este explicabil deoarece corpul gras esțe principalul centru al metabolismului intermediar și, în același timp, principalul loc de stocare a substanțelor de rezervă, iar tegumentul sărac în apă este foarte bogat în proteine. Pare surprinzător faptul că, dintre toate organele și țesuturile studiate, intestinul acumulează la sfîrșitul stadiului larvar cea mai mare cantitate de proteine pe unitatea de greutate (357 p.g/mg). De aici rezultă că, la această specie, la sfîrșitul sta- diului larvar și intestinul are un rol foarte important în acumularea sub- stanțelor de rezervă, care servesc la asigurarea morfogenezei organelor indivizilor adulți. în ceea ce privește lipidele, conținutul cel mai ridicat îl acumulează corpul gras. Valoarea maximă este de 55,42 iig/mg. O notă comună a conținutului în proteine totale, lipide totale și glicogen, precum și glucide totale din organele și țesuturile studiate este că acestea ating valoarea maximă la sfîrșitul stadiului larvar, în urma celei mai intense perioade de hrănire din tot ciclul de dezvoltare. Știind că creșterea larvară este însoțită, cu ocazia năpîrlirilor, de descreșteri succesive ale conținutului în proteine totale, lipide totale și glicogen (5), ne-am pus problema care sînt organele și țesuturile la nivelul cărora se reflectă această situație. Rezultatele obținute arată că această situație este ilustrată cel mai bine la nivelul corpului gras, organul cel mai voluminos, în care conținutul în proteine totale, lipide totale și glicogen urmează cursul unei linii ascendente, cu inflexiuni negative, care coincid cu năpîrlirile, asemenea cu organismul întreg. 154 ' BIBLIOGRAFIE 1. ELLIOTT R. H„ GILLOTT C„ J. Insect Physiol., 1979, 25, 405-410. 2. FIRLING C. E„ J. Insect Physiol., 1977, 23, 17-22. 3. FLORKIN M., JEUNIAUX C., Physiology of Insecta, Voi. 4, Academic Press, Inc., New York, 1974, p. 256-302. 4. FOLCH J., LEES M.. STANLEY G.H.S., J. Biol. Chem,, 1957, 226, 497-509. 5. GHERGHEL P„ ROȘCA D. I., Studia Univ. Babe'ș-Bolyai, Biologia, 1984, 29, 34-45. 6. JANDA V., Acta ent. bohemoslov., 1978, 75, 214—223. 7. JANDA V., Acta ent. bohemoslov., 1980, 77, 289—296. 8. LANGLEY P. A., BURSELL E„ KABAYO J., PIMLEY R. W,, TREWERN M. A., MARSHALL J., Insect Biochem., 1981,11,225—231. 9. LOWRY O.H., ROSENBROUGH N. J„ FARR A. I., RANDALL R. J., J. Biol. Chem., 1951, 193, 265-275. 10. ROCKSTEIN M., Biochemislry of Insect, Academic Press, New York—San Francisco— London, 1978. 11. ROE J. H., DAILEY R. E., Anal. Biochem., 1966, 15, 245-250. 12. WIGGLESWORTH V. B., The Principles of Insect Physiology, Chapman and Hali, London, 1974. 13. WOODRING J.P., CLIFFORD C. W..R0ER. M., MERCIERR. R., J. InsectPhysiol., 1977, 23, 559-567. 14. ZEBE E„ Zvergl. Physiol., 1954, 36, 290-317. 15. ZOLLNER N., KIRSCH K., Z. Ges. Exp. Med., 1962, 135, 545-561. Primit în redacție la 16 septembrie 1984 Facultatea de biologie-geografie-geologie Ctuj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5 — 1 TEHNICA DE BANDARE G ÎN ANALIZA ABERAȚIILOR CROMOZOMIALE INDUSE DE UNII DERIVATI ALCHILATI AI PIRIDINEI ÎN CULTERI DE LIMFOCITE UMANE P. RAIGU, ZORICA HERTZOG șl O. CHITA Using the banding technique the authors analyse the chromospme aberrațions induced by 2-methyl-pyridine, 4-methyl-pyridine and 2-methyl-5-ethyl-pyridine, alkylated derivatives of pyridine, in human lymphocyte cultures after 24, 48 arid 72 hours of treatment, the distri- bution of the breaking points as well as their ffequency per length unit. Chfdmbspme aberra- tions included: chromatid breaks, centromeric, intermediate and terminal chromosome breaks, terminal and interstitial deletions, translocations, dicentric chromosomes and isochro- mosomes. The break points appearcd in the negative and variable G bands and more fre- quently in the chromosomes 22, 12, 11, 21, X and 9 when the number of breaks was com- pared to the unit length of each chromosome. The more affected bands were 3q21, lipii, Hql3, 12ql3, 12q22, 21q22 and 22ql3. Tehnicile de bandarecromozomială, dezvoltate după 1968 prin lucrările lui T. Caspersson, au deschis o nouă eră în citogenețica umană, permițând recunoașterea precisă a erorilor cromozomiale în toate triso- miile și, în plus, conducînd la izolarea de noi sindroame (2). Tehnicile de bandare oferă de asemenea posibilitatea detectării restructurărilor cromo- zomiale și a identificării punctelor de sudură ale r©aranjamentelor cromo- zomiale (1). în procesele de transformare malignă a celulelor sub influența diferiților agenți, este bine știut că, din punct de vedere citogenetic, există o mare diversitate numerică și structurală. Aportul tehnicilor moderne de bandare a început să se facă simțit și în ucest domeniu, unde.se cerea cu stringență clarificarea deosebirilor și a asemănărilor dintre celulele tumorale de diferite origini, precum și a deosebirilor citogenetice existente chiar în cadrul aceleiași tumori. în acest sens, s-a pus în evidență deosebi- rea netă dintre celulele de șoarece cultivate și cele cancerizate cu SV 40 ,,in vitro” (13). Lucrarea noastră își propune să analizeze efectele citogenetice ale 2-metiLpiridinei (2MP), 4-metiLpiridinei (4MP) și 2-metil-5-etil-piridinei (MEP), derivați alchilați ai piridinei, în culturi de limfocite umane nor- male și să stabilească tipurile de rearanjamente cromozomiale prin tehnica de bandare G, distribuția punctelor de ruptură, precum și frecvența aces- tora per unitatea de lungime a fiecărui cromozom. MATERIAL ȘI/METODĂ Au fost inițiate culturi de limfocite umane de la șase donori de sex masculin și feminin. Limfocitele au fost crescute pentru 72 de ore la 37°G in mediul MEM + IC-65 suplimentat cu 10% SV, în prezența PHA-M. La timpul zero, respectiv la 24 și 48 de ore de la inițiere, culturile au fost inoculate cu compuși chimici în următoarele concentrații finale: 2MP - 9,89 mg ; 0,989 mg; 0,0989 mg; 4MP — 9,78 mg; 0,978 mg; 0,0978 mg ; MEP - 12,8 mg ; 1,280 mg ; 0,128 mg. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 156-161, BUCUREȘTI, 1985' 156 După 72 de ore, în culturi s-a adăugat colchicină îri concentrație finală de 40 p.g. Preparatele cromozomiale au fost efectuate după metoda clasică (4), (14), (15), iar colorarea lamelor pentru benzi G s-a făcut după o tehnică derivată din tehnicile de bază (5), (7), (10), (14), (17). Pentru fiecare concentrație au fost analizate 50 de metafaze și cariotipate 8—10. REZULTATE ȘI DISCUȚII Analiza preparatelor cromozomiale, efectuate din culturi de limfo- cite uinane, tratate cu 2MP, 4MP și MEP în trei concentrații fiecare pentru intervale de tratament de 72, 48 și 24 de ore, evidențiază un număr relativ mare de rupturi cromatidice și cromozomiale centromerice, telo- merice și intermediare și o gamă restrînsă de restructurări cromozomiale : deleții terminale și intercalare, translocații, cromozomi dicentrici și izo- cromozomi. Frecvențele metafazelor aberante induse de compușii chimici investi- gați sînt prezentate în tabelul nr. 1. Din tabel se constată că, atunci cînd culturile au fost inoculate la timpul zero după inițiere, respectiv pen- tru un interval de tratament de 72 de ore, frecvența aberațiilor a fost mai mare decît atunci cînd au fost tratate pentru 48 și 24 de ore. Acest fapt ar putea fi explicat printr-o sensibilitate mai crescută a limfoci- telor T (derivate din timus) în comparație cu limfocitele B (derivate din măduvă osoasă). Limfocitele T sînt celule care au o perioadă Gj scurtă și intră în diviziune la începutul culturii, iar limfocitele B au o perioadă Gx mai lungă, de cîteva zile, și. intră în diviziune mai tîrziu (16). în literatura de specialitate se arată că, atunci cînd culturile de lim- focite au fost tratate cu trenimon, frecvența cea mai mare a aberațiilor a fost obținută în metafazele primare; în metafazele secundare și terțiare, aceasta a scăzut semnificativ (16). Tabelul nr. 1 Frecvența metafazelor anormale induse de 2-metil-plridină, 4-metil-piridină și 2-metU-5-etil-piridină în culturi de limfocite umane Compusul chimic Concen- trația (Hg/ml) Metafaze analizate Metafaze anormale (%) 72 ore 48 ore 24 ore 989 - 50 44 30 26 2MP 98,9 50 36 24 18 . 9,89 50 . 20 18 12 Control 50 —. -r- — 978 . $0 40 32 24 4MP 97,8 50 32 26 22 9,78 50 18 , 12 12 Control •'A 50 — — — 1280 . 50 32 . 22 20 MEP 128,0 50 28 18 14 12,80 50 22 12 8 Control 50 — — — Dintre restructurări, delețiile au apărut cu frecvența cea mai mare, de 64,7% din numărul total de restructurări. 157 Localizarea și distribuția restructurărilor induse de compușii inves- tigâți pe cromozomii umani sînt ilustrate în tabelul nr^ 2. Cele mai multe deleții au fost evidențiate în grupele A și C, unde au apărut cu o frecvență de 65 % din numărul total de deleții înregistrate. Trahslocațiile au afectat în mod special cromozomii din grupa O, iar procesul de formare a dicen- tricilor a implicat frecvent cromozomul 22, care a fost translocat în urma unor deleții terminale pe cromozomi diferiți, aparținînd grupelor A, C, t> și E.< Izocromozomiiau afectat.cromozomii D și E și au fost î semnalați în preparatele efectuate din culturile tratate la 24 de ore -după inițiere, deci; pentru o perioadă de tratament de 48 de ore. , ! , P; . . ■ ■ Tabelul nr. 2 ' ' .'* : ; , Localizarea și distribuția restructurărilor^ __________ , urupa mor- T .. . Tipul de restructurări; = fdlogică - ; ; Localizare pe cromozomi. Deleții terminale ; ț A . -46, XX,.del (l),(pter. -> q32 :) 46, XX, del (3) (pq25 : ) • 46, XX, del (3) (pter q21 : ) 46,iXY; del(3):(pter-> q25 : ) ’ - • : 1 • P ț -. : P ă ș B Z. 46,XX,:del.(5)(pter->q31:). . ^.p'i ■ ■- ' ■' T.i ■ '• ; • i ' c ■ '2.-. 46, XX, dbl (6) (petr q21 :') 46, XX, del (9)' (pter q'32 : ■)- " • ' . : 46; XX, del (tO);(pter q24 :, ) 46, XX, del/ll) (pl3 :,) ’ 46, XX, del(ll)(pter > ql3 : ) 46; XX, del (12) (pter - > q22 : ) : ' 46, XX, del (X) (pter -> q22 : ) E 46, XX, del (18 (pter ->• q21 : ) /-'A- V 46, XX, del (21) (p ! ) .. 46, XX, del.(21) (pter q22 : ) : 46, XX, del (22) (pter-»ql 3: ) Deleții intercalare . . ' C' ,46,XY, del (11) (Pter • > q2l : q23 -> qter) . . - J.. D .. 46, XX; del (13) (pter -> q22 : q32 -> qter) Translocații ■ Cromozomi : dicentrici - { A —C ’’ ‘ C-E ! C-G ■ •C-G-E C-G ■ G—!G A -G ' C-G P' C-E ! - D-G ' 46, XX, t (3 j'9) (3q29 ; 9p31) ! 46, XX, t (6 ; 17) (6q21 ; 17q21) 46; XX, t(9 <21) (9qll ; 21q) . 47; XY, t(9 ; Y ; 18) (9qter > ceit - Yqter) (18qter -^ cen — 9pter) ’ 45, XY, dic (9 ; 22) (9p ; 22q) 4b; XY, dic (21 ; 22) (21q ; 22p) : 45; XX, dic (3 ; 22) (3p ; 22q) 45, XY, dic (1 ; 22) (lp ; 22q) -">! i ; 45, XX, dic(11 ;22)(llq;22q) 45, XY, dic (12 ;18) (12q ;18p) । 45, XX, dic-(13; 22) (13p ; 22q) - Izocromozomi D E ' 46; XX, i (13) (q32 cen -> q32) 47, XY, i (18) (pter -> cen -> pter) în figurile 1—4 sînt redate căriotipuri icare ilustrează cîteva din restructurările-icromozomiale’-induse' de 2MP, 4MP și MEP. ’; ; . 158 Cariotip 46, XX, ruptură (1) (lq22), obținut prin bandare G. Fig. 4. — Cariotip 46, XX, ruptură (2) (2qll), obținut prin bandare Tehnica de bandare ne-a permis să analizăm distribuția punctelor de ruptură induse de compușii testați în genomul uman și numărul de rupturi per unitatea de lungime a fiecărui cromozom. Rezultatele noastre arată o distribuție neîntîmplătoare a punctelor de ruptură. Ele au apărut preferențial în benzile G negative, în regiunile centromerice, terminale și intermediare ale cromozomilor. Această constatare este în acord cu stu- diile privind localizarea rupturilor induse în culturi de limfocite cînd acestea au fost iradiate cu raze X în timpul stadiilor Gx sau G2 ale ciclu- lui celular (3), (8). Punctele de ruptură care apar în mod natural au fost de asemenea găsite în ariile benzilor Q și G negative (1). Studii ale punctelor de ruptură care folosesc tehnici de bandare R (8) arată că un număr mare de rupturi apar în regiunile benzilor R intens colorate, care sînt echivalente benzilor G negative. Cele mai multe puncte de ruptură au apărut în regiunile interme- diare și centromerice. Prima bandă adiacentă centromerului din fiecare braț al cromozomului (pil și qll) a fost considerată ca o bandă centro- merică. în mod similar, banda cea mai distală a fost numită bandă ter- minală. Specificitatea rupturii neîntîmplătoare este un argument pu- ternic în favoarea heterogenității structurale a cromozomului. Numărul rupturilor crește proporțional cu lungimea cromozomi- lor, dar, cînd acesta a fost raportat la unitatea de lungime, am constatat că cromozomii cu cele mai multe puncte de ruptură per unitatea de lun- gime au fost 22, 12, 11, 21, X și 9, în timp ce cromozomii 1, 2, 4, 7, 8, 10, 16 și 19 au avut cele mai puține rupturi (fig. 5). Cromozomul 20 nu a prezentat nici o ruptură. Fig. 5. — Distribuția punctelor de ruptură în raport cu lun- gimea relativă a cromozomilor. Lungimea relativă a cromozomilor Pentru fiecare cromozom, numărul de rupturi a' fost calculat din raportul dintre numărul total de rupturi observate și lungimea relativă a cromozomului ('9), (11), (12), (18). Distribuția punctelor de ruptură pe diferiți cromozomi nu a fost raportată la lungimile cromozomilor, în cazul rupturilor induse de viru- suri sau medicamente .(7). S-a arătat că numărul de rupturi este propor- țional cu lungimea interbenzilor și, în mod similar, distribuția rupturilor cromatidice a fost proporțională cu lungimea cromozomilor (1). 159 Studiile unor autori, bazate pe date selectate din literatura de specialitate (1), arată că rupturile sînt distribuite neîntîmplător de-a lungul cromozomilor; cromozomii mai lungi (1—12) și cromozomul X au un număr mic de rupturi per unitatea de lungime, în timp ce cromozomii mai scurți (13—22) și cromozomul Y au un număr mai mare de rupturi per unitatea de lungime, cu excepția cromozomilor 4, 9, 10, 16, 17, 19, 20. în ceea ce privește localizarea punctelor de ruptură, se constată că benzile cele mai afectate au fost 3q21, llqll, llql3, 12ql3, 12q22, 21q22 și 22ql3. Unii autori au arătat că șapte benzi (lp32, lp22, 3p21, 4q31, 7p32, 14q22 și 17q23) au fost cele mai afectate de mercapto- etanol (1), iar alții au arătat că în ariile 3pl, 7pl, 7p3, 9pl, 14ql, 14q3, 16q2 și Xq2 au apărut cele mai multe rupturi. ‘Determinarea ariilor „bot spots” în genomul uman poate fi folosită în examinarea efectelor de poziție și în cercetarea cauzei sau a cauzelor care arată creșterea unor anormalități. în concluzie, 2-metil-piridina, 4-metil-piridina și 2-metil-5-etil-piri- dina au indus în culturi de limfocite umane normale un spectru similar de aberații cromozomiale : rupturi cromatidice și cromozomiale centro- merice, intermediare și terminale, precum și restructurări cromozomiale : deleții terminale și intercalare, translocații, cromozomi dicentrici, izo- cromozomi. Frecvența metafazelor aberante a crescut direct proporțional cu concentrația compușilor și cu timpul de tratament. Analiza, prin teh- nica de bandare G, a aberațiilor cromozomiale arată că rupturile au apărut într-un procent mai mare decît restructurările cromozomiale. Dintre rup- turi, cele centromerice (31,11 %) și intermediare (58,88 %) au apărut cu o frecvență mai mare decît cele telomerice (10 %). Distribuția punctelor de ruptură este neîntîmplătoare. Punctele de ruptură au apărut în benzile G negative și variabile și mai frecvent în cromozomii mari și mijlocii. Cînd distribuția punctelor de ruptură a fost determinată în raport cu uni- tatea de lungime a fiecărui cromozom, cromozomii 22, 12, 11, 21, X și 9 au prezentat cele mai multe puncte de ruptură per unitatea de lungime. Frecvența semnificativ mai mare a aberațiilor cromozomiale în culturile de limfocite tratate pentru un interval de 72 de ore față de cele obținute la 48 și, respectiv, la 24 de ore după tratament sugerează că limfocitele T sînt mai sensibile decît cele B. 13. t * s Paris Conference : Standardization in Human Cytogenetics, 1971. 14. POPESCU N. C„ DIPAOLO J.A., J. Nat. Cancer Inst. 1972, 49, 603-606. 15. RAICU P„ ANGHEL I., STOIAN V„ DUMA D„ TA1SESCU. E„ BADEA E„ GRE- GORIAN L., Genetica — Metode de laborator, Edit. Academiei, București, 1983. 16. RAICU P., NACHTIGAL M., Citogeneiică — Principii și metode, Edit. Academiei, Bucu- rești, 1969. 17. RIEDEL L., ORE G., Mutation Research, 1980, 73, 125-131. 18. SCHNEDL W„ în Chromosome Identification, Symp. Nobel 23, 1973, 34-37. 19. YUNIS J. J„ Science, 1976, 191, 1268-1270. Primit în redacție la 6 decembrie 1984 Facultatea de biologie București, Aleea Portocalilor nr. 1 Și Facultatea de medicină, Disciplina de biologie — genetică, Craiova, str. Petru Rareș nr. 4 BIBLIOGRAFIE 1. BORGAONKAR C. W., YU D. S., BOLLlNG D. R., Hum. Hered., 1978, 28, 210-225. 2. CASPERSSON T., în Chromosome Identification, Symp. Nobel 23, 1973, 25—26. 3. CASPERSSON T„ HAGLUND U., LINDEL B., ZECH L„ Exp. Cell. Res„ 1972, 75, 541-543. 4. CHITA O,, ROGOZ I., HERTZOG Z., BUTEICĂ E., Îndrumător de lucrări practice de genetică, Univ. din Craiova, 1982. 5. COMINGS D. E„ J. Reproduci. Med., 1976, 17, 19-20. ' 6. DUTRILLAUX B., în Chromosome Identification, Symp. Nobel 23, 1973, 38—42. 7. DUTRILLAUX B., Sur la nature et l’origine des chromosomes humains, L’Expansion Scien- tifique Franțaise, Paris, 1975. 8. GRIPENBERG U., Hereditas, 1965, 54, 1-18. 9. HOLMERG M.; JONASSON J., Hereditas, 1973, 74, 57-68. 10, HSU T. C„ Ann. Rev. Genet., 1973, 7, 153-176, 11. LEJEUNE J., în Chromosome Identification, Symp. Nobel 23, 1973, 16—25. 12. MAXlMlLlAN C., IONESCU B., Citogeneiică medicală umană, Edit. Academiei, București, ■ ■ ,1978. ' ■ 160 6-c. 1567 RECENZII GLEOPATRA STERGHIU, Fauna R. S. România. Arachnida, voi. V, fasc. 4, Fam. Clubio- nidae, Edit. Academiei, București, 1985, 168 pagini, 44 figuri Autoarea, specialist consacrat în grupul clubionidelor, de studiul cărora se ocupă de mai mulți ani, a abordat în toată complexitatea acest grup dificil, asupra căruia nu s-a ajuns încă la un consens unanim. Prezentînd o schemă sistematică sintetică, bazată în parte pe rezultatele lui Lohman- der, autoarea descrie 57 de specii, grupate în 12 genuri și 4 subfamiiii. Subcapitolele privind istoricul cercetărilor, morfologia externă, organizația internă, dezvoltarea embrionară și post- embrionară, redactate cu competență, scot în relief ceea ce este caracteristic pentru clubio- nide. Sub titlul „Biologie”, se dau numeroase informații interesante despre ecologia, relațiile trofice și biologia reproducerii clubionidelor. în continuare se prezintă o succintă răspîndire pe plan mondial a genurilor de clubionide, urmată de gruparea speciilor din fauna noastră după arealele de distribuție și originea lor. Partea generală se încheie cu subcapitolele de pale- ontologie șl filogenie, metode de colectare și de studiu. Partea sistematică debutează cu discutarea etapelor controversei în jurul sistemului clubionidelor, indicînd elementele pe care se bazează sistemul pentru care a optat autoarea. La descrierea speciilor, după lista exhaustivă a sinonimiilor, urmează datele morfometrice complete, chetotaxia picioarelor, coloritul și desenul, organele genitale (palpul masculului, epigina și structura vulvei), scurte date ecologice și fenologice, arealul speciei și indicarea locali- tăților din România. Valoarea acestei excelente monografii este sporită prin descrierea unor specii noi (Chira- canthium margaritae și Chiracanthium ienișteai), precum și prin găsirea unor specii rare sau noi pentru fauna României. în concepția autoarei, subfamilia Micariinae este eliminată din Clubio- nidae, fiind mai aproape de Gnaphosidae, iar genul Ceto, de obicei inclus în fam. Clubionidae, este considerat corect ca făcînd parte din fam. Corinnidae. Remarcăm utilizarea taxonului subgen, mai puțin uzitat în sistematica araneidelor. De asemenea, subliniem utilizarea aproape exclusivă a structurilor organelor genitale în cheile de determinare, fapt care le conferă o fiabilitate sporită. Textul este completat prin ilustrații excelente, foarte utile pentru determinare. Regre- tăm că spațiul nu a permis includerea hărților de răspîndire în România. Ion E. Fuhn Volumul este ilustrat cu desene foarte bune ale aripilor și armăturii genitale la mascul și la femelă pentru toate speciile tratate, precum și cu nervațiunea subfamiliilor și uneori cu detalii ale palpilor sau spinulația tarselor. în încheiere se prezintă o bibliografie selectivă (15 titluri) și un indexai tuturor denu- mirilor latinești din text. Clasificarea utilizată prezintă aspecte discutabile. Astfel nu este admisă subfamilia Chloephorinae (Westermanniinae), speciile aparținînd acesteia fiind incluse în subfamilia Sarro- thripinae. Același lucru s-a petrecut cu subfamilia Ophiderinae și reprezentanții ei, incluși la Catocalinae. în schimb, genurile Hypena și R ivii la sînt considerate subfamiiii distincte (Rivu- linae și Hypeninae). Cu toate aceste mici observații taxonomice, lucrarea este deosebit de valoroasă și utilă tuturor celor interesați de marea familie a noctuidelor. L. Răkosy J'. BUSZKO, Soioki — Noctuidae, în Klucze do oznaczania owadâw Polski, nr. 126, 27, Lepi- doptera, fasc. 53e, Panstwowe Wydawnictwo Naukowe, Warszawa—Wroclaw, 1983, 169 pagini Acest volum este al patrulea determinator din familia Noctuidae, integrat în seria „Chei de determinare a insectelor din Polonia”. Volumul conține subfamiliile Acontiinae, Sarrothripinae, Euteliinae, Plusiinae, Catocalinae, Rivulinae, Hypeninae și Herminiinae. Volu- mele publicate anterior au cuprins Cuculliinae (1953), Agrotinae, Melicleptriinae (1959) și Acronictinae (1980). Lucrarea, scrisă în limba polonă, tratează 106 specii, din care 89 au fost deja semnalate, iar 17 sînt probabile în Polonia. Bazîndu-se pe lucrarea lui Tikhomirov (1979), autorul utili- zează în clasificarea adoptată caracterele morfofuncționalc ale aparatului genital mascul. Valoarea lucrării constă în cheile de determinare pentru genuri și specii, bazate pe habitus și pe structura armăturii genitale la mascul și la femelă. Descrierea speciilor este completată cu caractere de diagnoză, perioade de zbor, densitate, baza trofică pentru larve, habitat, răspîndirea în Polonia etc. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 37, NR. 2, P. 162-163, BUCUREȘTI, 1985 0 162 NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” publică articole origi- nale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale : morfologie, taxonomie, fiziologie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specia- litate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele șl recenziile dactilografiate la două rînduri, in două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. în bibliografie se vor cita, alfa- betic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textul lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” paralt 2 fois par an. Toute commande de lAtranger sera adressSe ă ROMPRESFILATELIA, Dăpartement d’exportation-importation (Presse), Boite poștale 12 — 201, tălex 10 376 prsfi r, 78104 — Bucarest, Roumanie, Calea Griviței 64 — 66, ou â ses repr6sentants ă l’6tranger. Le prlx d’un abonnement est de $ 38 par an.