COMITETUL DE REDACȚIE Studii si cercetări Ie Redactor responsabil: academician RADU CODREANU Redactor responsabil adjunct: prof. dr. doc. OLGA NEGRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România TOMUL 37, NE. 1 4 $ &©» SERIE BIOLOGIE ANIMALĂ ț ianuarie—iunie 1985 SUMAR Membri: > ; MIMAI BĂCESCU, membru corespondent al Academici Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BÂNĂ- RESCU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. 1ONESCU, membru corespon- dent al Academiei Republicii Socialiste România; academi- cian PETRE JITARIU ; prof. dr. NICOLAE SIMIONESCU ; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER - secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc- Ia oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ROMPRESFILATELIA, sectorul exp'ort-import presă, P. O. Box 12 — 201, telex 10 376 prsfi r, 78104 — București, R. S. România, Calea Griviței nr. 64 — 66, sau la reprezentanții săi in străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului deredacție al revistei „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 — București, Splaiul Independenței nr. 296. EUGEN V. NICULESCU, Evoluția exoschelctului la Aparasternia (Lepidoptera ), o interesantă problemă de biologie............................................ 3 RODICA TOMESCU, Dinamica sezonieră a faunei de sarcodine-amibienc (protozoare) în solul a două ecosisteme de pe Muntele Vlădeasa............................... 6 K. FABRITIUS, C. POPOV, I. ROȘCA și I. VONICA, Oofagii din aria de dăunare a . ploșnițelor cerealelor ■ (Enrygaster sp. — Hetcroptera) în România.......... 12 DAN MUNTEANU, Migrația de primăvară a cucului, Cuculus canorus L. (Cuculidae — Aves) în România . .,....................;.................................. 18 CODRUȚA MONICA ROMAN și BELA MOLNÂR, Dezvoltarea glandei feromonului sexual la Mamestra (Daralhra) brassicae (Lepidoptera — Noctuidae) . ............... 22 I. MADAR, RODICA GIURGEA, H. POPESCU și C. POLINICENCU, Efectul extrac- tului de propolis standardizat (EPS) asupra hipoglicemiei induse de insulină la șobolanul alb.............................................................. 25 I. MADAR, N. MIHAIL și NINA ȘILDAN, Dependența de virstă a efectului hidrocor- tizonului asupra glicemiei și aspectului histologic al insulc.or Langcrhans la șobola- nii diabetici suprarenalectomizați.......................................... 28 V. HEFCO și G. HEFCO, Influența oltitoxului asupra ritmului comportamentului alimen- tar la șobolani........................................................... 32 N. BUCUR și VICTORIA DOINA SANDU, Influența unei furajări carențate asupra unor parametri ai metabolismului lipidic și energetic al oviductului la găina ouătoare 36 MARTA GÂBOS, RODICA GIURGEA șl ETELKA SZENTGYORGYI, Efectul tiroidei asupra metabolismului liepato-muscular la puii de găină..................... 39 D. COPREAN și RODICA. GIURGEA, Modificările unor parametri metabolici la puiul de găină după injectarea unei suspensii de Corynebacleriiim parvum.......... 43 RODICA GIURGEA, MARTA GÂBOS și Z. CSATA, Relația tiroidei cu timusul și bursa lui Fabricius la puii de găină................."............................ 46 VIRGINIA POPESCU-MARINESCU, LUCREȚIA ELIAN-TĂLĂU și MIHAI PA- PADOPOL, Cercetări privind planctonul și bcntosul unor zone ale rîurilor Argeș și Rîul Doamnei, în condițiile existenței lacului Pitești................... 50 VALERIA TRICĂ, Cercetări hidrobiologice asupra turb ariilor din zona Semenic ... 59 NICOLAE COMAN și LUCIAN'GHIBAN, Efectul mutagen al parationului. I. Utilizarea testului Gy L Pm la Drosophila melanogaster ................................ 69 ZORICA HERTZOG și O. CHITA, Efectele citogeneticc ale a-picolinci asupra celulelor măduvei femurale la Ralhis noroegicus............................................ 75 IN MEMORIAM . .......................................................... • . 79 EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 R — 79717, București 22 . telefon 50 76 80 ’’ ADRESA REDACȚIEI Calea Victoriei nr. 125 R - 79717, București 22 telefon 50 76 80 EVOLUȚIA EXO SCHELETULUI LA APARASTERNIA (LEPIDOPTERA), O INTERESANTĂ PROBLEMĂ DE BIOLOGIE EUGEN V. NICULESCU The paper prescnts thc evolution of the exoskeleton with Aparasternia from Hesperiidae, the most primitive forms, to Pieridae, thc most evolved ones. This evolution induccd the reduction ultimately.resulting in the total disappearance; of certain sclerites and sutures. By virtue of the small number of sclerites with Piericlae the Piericlae family is decmed to be the most evolved of the wliole Lepidoptera order. . Aparasternia este un subordin de lepidoptere extrem de interesant din punct de vedere morfologic, filogenetic și al biologiei generale. Cine cunoaște exoscheletul la acest grup de fluturi are în față desfășurarea procesului evolutiv, care ne arată „pe viu” mersul acestui proces, cu dis- pariții de sclerite și suturi de la formele cele mai primitive (Hesperiidae ) piuă la cele mai evoluate (Pieridae). Subordinul cuprinde două superfamilii: una plesiomorfă (Hespe- rioidea) și alta apomorfă (Papilionoidea). în cele ce urmează vom urmări evoluția exoscheletului de la Hesperiidae la Pieridae. Familia Hesperiidae este cea mai interesantă familie din întreg ordinul Lepidoptera deoarece face legătura între Aparasternia și Paras- ternia, ; avînd caractere colective (3) aparținînd ambelor subordine. . Caracterele plesiomorfe,ale acestei familii sînt următoarele (3): i ; Parasternum. Acest sclerit;.șe găsește numai la Parasternia și la Hes- periidae. în aceasta familie, el este prezent sub toate stadiile de dezvoltare, de la speciile unde este aproape tot atît de dezvoltat ca la Parasternia pînă acolo unde dispare în întregime. Astfel, la Aguna asander, Rrbanus simpli- cius, Pyrgus.malvae, Carcharodu.s alyege etc. este foarte mare, iar laHylephila plvyleus, Vinius.pulcherriptuș, Cymaenes otHlia, Adopaea .lineola, Ochlodes venatus este din ce în, ce mai redus,, pînă, devine vestigial și uneori absent. Protpmerum de asemenea este prezent numai, la. Parasternia și Hesperiidae. Uneori este foarte, dezvoltat (larg, și convex, asențănător cu cel de la, Castniidae), ca,. dg exemplu, la Thespieus lytetia, .Careharodus. aleeae (larg dar plat), Polygonuș leo (foarte larg și, plat); alteori este mai redus sau vag indicat, ca la Phanus australisy Sarbia xanțhipp.e ețc„ sau cu totul, absent, ca;,Iși Aguna. asander „Asțrapteș fulgerător, Mysoria bareas- tus,, Pyrgus fritiilgrius etc.. Deci, așiștăm la. reducerea treptată, pînă la dispariția totală, a scleritului în cadrul familiei. . ,Mesofi;aflina în general este de. țip Parasternia ; totuși,.nu întotdeauna, este complet netedă pe fața ,ei dorsală, ci prezintă uneori două plăci late, lipsițe de cîrlige, cada lJ,rbqnus,proteuș, Phanus ausiraiis, Sarbia xanthippe,. Hesperia comma etc. Există cîteva specii cu mici cîrlige pe plăci, după cum există și specii la care mesofragma este netedă, fără nici o placă, cuin este Aguna, asândef.D eci, și prin mesofiagină. familia ■Hesperiidae este inter- mediară între Aparasternia și‘Parasternia. 3Antemesbmerum de asemenea există mimai la (unele) Parasternia și la (linele) Hesperiidae, ca la Aguna 'asander (sutură, incompletă), Phdnus aiistralis, .Hrbdnus proteus," Sarbia xanthippe (confuz), Polygonus leo,. Carchârodus alceqe, Oeldoăes nengtu (vag indicat) etc. Mesomerum. Acest sclerit are la toate lepidopterele marginea ante- rioară orizontală (ușor convexă), exceptînd piralidele, unde această mar- gine este oblică în jos (posterior). Și acest caracter există la unele Hespe- riidae, ca la Polygonus leo, Carcharodus alceae etc. Poate liesperiidele se înrudesc cu piralidele !? Deocamdată nu putem răspunde la această între- bare și problema trebuie cercetată în continuare. Propleura este alcătuită din proepistern și proepimer, ca la Parasternia. Patagia posterioare, foarte frecvente la Parasternia, se găsesc și la Desperiidae (la celelalte Aparasternia sînt foarte rare). Primul tergit abdominal. Și acest tergit este intermediar între Aparas- ternia și Parasternia, după cum am arătat într-o lucrare anterioară’ (2). Iată acum și caracterele apomorfe: Mesopons este de tip Aparasternia, adică un sclerit îngust, alungit și. puternic sclerificat (la Parasternia este scurt, triunghiular și slab sclerificat). Sutura mezosternală incompletă (la Parasternia este completă, la Piaridac și Papilioninae absentă). Și prin acest caracter, liesperiidele sînt intermediare între cele două subordine. Cu toate că caracterele' plesio- morfe sînt mai numeroase decît cele apomorfe, totuși noi am plasat. Hes- perioidea printre Aparasternia, avînd antene măciucate, frenulum absent și zborul diurn. A ' Dacă trecem la Papilionoidea, constatăm că cele ihai primitive'sînt riodinidele (1). Caracterele lor plesiomorfe sînt date de pseudoparaster- num, pseudoprotomerum, brațele laterale ale mezosternului și sutura mezosternală, care, deși uneori absentă, alteori este prezentă (incompletă); mai menționăm și prezența unui paramesepimerum foarte rar la celelalte Papilionoidea. Deoarece parasternum, protomerum și antemesomerum lipsesc, considerăm riodinidele mai evoluate decît liesperiidele. Mesbfragma are și ea două creste pe partea dorsală, dar există și specii la care este prevă- zută cu două cîrlige mici. Familia Lycaenidae este o; nouă etapă în evoluția exoscheletului, cu mai puține caractere plesiomorfe decît riodinidele. Pseudoparasternum a dispărut, iar sutura mezosternală este completă numai la unele Theclinae și Lycaeninae; la celelalte subfamilii, aceasta este incompletă sau chiar absentă. Mesofragma face și ea „un pas înainte” prin cele două procese dorsale încovoiate, dar acestea sînt foarte scurte. Brațele laterale ale mezo- sternului sînt foarte lungi (caracter plesiomorf), patagia membranoase. Pseudoprotomerum (caracter plesiomorf) este uneori prezent, dar alteori este absent. Prosternum are un prodiscrimen (ca la Parasternia), dar nu este separat de propleura prin sutură (caracter apomorf); totuși, la Lycaena dispar există-o sutură pronunțată, iar la Maculinea arion d sutură abia perceptibilă. Evoluția în această familie este cel mai bine redată de sutura mezosternală, care la unele Theclinae și Lycaeninae este completă (caracter plesiomorf), la Polyommaius amandus este larg'întreruptă în partea sa anterioară, la alcon este larg întreruptă la mijloc, iar la P. coridon este absentă. O' altă etapă a procesului evolutiv este reprezentată prin familia Satyridae, care încă mai are „aderențe” plesiomorfe (pseudoparasternum, brațele laterale, sutură mezosternală), dar și noi caractere apomorfe. Astfel, pseudoparasternum lipsește la unele specii, brațele laterale sînt mai reduse decît la Lycaenidae, iar sutura mezosternală este completă numai la formele primitive (de exemplu Pyroniini), dar de obicei este incompletă (Satyrini) sau chiar absentă (Erebiini). La unele specii 4 (Brassolinae) există un praemesepimerum, la Amathusiinae un parame- sepimerum, dar pseudoprotomerum lipsește. Patagia sînt veziculoase, peristernum absent sau îngust, rareori larg. Familia Libytheidae se situează între Satyridae și Danaidae. Patagia sînt membranoase, peristernum foarte larg, sutura parapisternală absentă. Sutura mezosternală este completă, brațele laterale lungi (ca la Brasso- linae), pseudoprotomerum absent. ' Familia Danaidae are raporturi filogenetice, pe de o parte, cu familia Libytheidae, pe de altă parte cu familia Nymphalidae. Brațele laterale ale mezosternului sînt foarte largi (caracter plesiomorf), sutura mezoster- nală întotdeauna prezentă (caracter plesiomorf), peristernum foarte îngust, proscutelluih cu aripile laterale convexe, pterigodele foarte largi, lipsite de „coadă”., . Familia Nymphalidae, cea mai vastă dintre Papilionoidea, are o gamă largă de structuri, unele indieînd o stare plesiomorfă, altele una apomorfă. Cele mai primitive sînt caraxinele, cu pseudoparasternum și cu sutură mezosternală, iar cele mai evoluate acreinele, lipsite de pseudopa- rasternum și unele și de sutură mezosternală. Brațele laterale ale mezo- sternului sînt prezente la Charaxinae, Morphinae, Argynnini și Heliconi- ini, dar foarte reduse la Nymphalinae^i Limenitinae și chiar absente total la unele Aeraeinae. Sutura mezosternală se reduce și ea treptat.de la Chara- xinae pînăla Melitaeini, la care este abia vizibilă, iar la unele Acraeini total absentă. Daunele Nymphalidae, prosternum este separat de propleura prin sutură. - Papilionidele, mai evoluate decît nimfalidele, au mai păstrat numai urme de caractere plesiomorfe. Pseudoparasternum este în întregime sclerificat numai la Teinopălpus imperialis, la alte specii, el este tot mai redus pînă ce dispare complet. Unele specii au un pseudoprotomerum, iar sutura, mezosternală și brațele laterale le găsim numai la Zerynthiinae, cele mai primitive Papilionidae. Nicăieri prosternum nu este separat de propleura prin sutură, dar, în schimb, la cîteva specii găsim paraproster- num și parapropleura. în fine, la Pieridae au dispărut toate caracterele plesiomorfe, rămî- nînd numai cele apomorfe. La nici o specie nu există pseudoparasternum, sutură mezosternală și brațele laterale la mesosternUm, doar praemese- pimerum și pseudoprotomerum mai persistă uneori în stare vestigială. Comparînd acum pieridele cu liesperiidele, vedem clar că evoluția a avut loc de la forme cu numeroase sclerite și suturi la forme posedînd un număr mult mai mic de sclerite și suturi. Pieridele sînt deci cele mai evo- luate Aparasternia, iar Papilionoidea superfămilia cea mai evoluată din întregul ordin Lepidoptera. La! extrema opusă mieropterigidelor nu pot sta Noctuoidea, ci Papi- lionoidea (5).1 ’ 1 ' . BIBLIOGRAFIE 1. NICULESCU E. V., Bull. Anii. Soc. R. Belge Ent., 1975, 111, 152-162. . 2. NICULESCU E. V., Shilap 15, 1976, 20.1-215. 3. NICULESCU E. V., Rev. Roum. Biol., 1977, 22, 2, 127 —131. 4. NICULESCU E. V., Dtsch. Ent. Z„ N. F„ 1978, 25 Heft, I— III, 205-210. 5. NICULESCU E. V., Shilap 11, 1983, 41, 7-17. Primit în redacție ia 28 iunie 1984 5 DINAMICA SEZONIERĂ A FAUNEI DE SABCODINE-AMIBIENE (PBOTOZOARE) ÎN SOLUL A DOUĂ ECOSISTEME DE PE MUNTELE VLĂDEASA MODICA TOMESCU Seasonal dynamics o£ Sarcodina-Amoebida fauna (Protozoa) in the soil of two ecosystems-mixcd (beech + spruce + fir), and spruce forcșț in: the Vlădeasa Mountain is discussed. The period of investigation undcr stationary system was May—October 1974, .April—December 1975, Two maximum levels of populations (at the beginuing of summer and autumn) and țwo mini- mum ones (summer and wintcr) are noted. The numerical variations of the Sarcodina-Amoebida fauna are determined by the abiotic factors actibn, temperature and humidity, arid by the bio- logical cycie of the animals. The population density is higher in the soil of mixed foreșt as com- pared to the mountaiiiouș spruce fir forest; these differences underline the importante of the microhabitât in the biology of these animals. ‘ în cadrul seriei de lucrări pe care ni le-am propus cu scopul de a prezenta’ dinamica densității populațiilor de protozoare; precum și stabi- lirea interrelațiilor faunei cu elementele biotice (vegetația) și abiotice (climă, sol), prezentăm rezultatele cercetărilor noastre pe care le-am efectuat în anii 1974 (mai octombrie) și 1975 (aprilie — decembrie) în două ecosisteme caracteristice din Muntele Vlădeasa, în condiții de stațio- nar : pădure de amestec (fag + molid brad) — P5fl si pădure de molid — IU A A. ' ■ , .■ o Datele privind colectarea materialului biologic, metodele utilizate pentru separarea și evaluarea populațiilor de protozoare, precum și carac- teristicile pedoclimatice ale ecosistemelor puse în discuție au fost prezen- tate în două lucrări anterioare (5U (6). - REZULTATE ȘI DISCUȚII r ., Urmărind evoluția dinamicii, densității populațiilor de, ..șorcodine- amibiene împădurea de amestec — P59 (fig, 1), în cele trei adîncimi ale orizontului A, și anume : Ao, Ăo_5 em.și A5_10 cm, constatăm că în anul 1974 maximele populaționale diferă, Astfel, pentru adîncimile Ao și A0_5cni, maximele au fost înregistrate în iunie și septembrie, iar de la.5 —10 cm în iulie și octombrie. Minimele faunei pentru toate orizonturile au fost în luna august. în anul 1975 evoluția dinamicii faunei este asemănătoare la toate adîncimile. de sol,, în sensul că cele două maxime ș-ău semnalat în iunie și septembrie, iar minimele vara, în luna august, și iarna, în decembrie. . Se observă că variațiile sezoniere ale populațiilor de sarcodine-ami- biene sînt influențate, ca și în cazul flagelațelor (6), de factorii abiotici, ca temperatura și umiditatea solului (fig;2). în cazul de față, umiditatea a prezentat valori ridicate în toată perioada de studiu, așa îneît nu s-a putut evidenția influența acestui factor ca fiind limitant pentru dezvoltarea fau- nei. în schimb, constatăm o influență directă a temperaturii asupra varia- țiilor sezoniere ale densității populațiilor de sarcodine-amibiene/' Faptul că minima populațiilor a fost înregistrată Vară, în august) la toate cele trei adîncimi ale solului cercetat, deși umiditatea și,temperatura nu au fost factori limitanți, ne face să presupunem posibilitatea că acest aspect se datorează în mare parte ciclului bioloițiâ lat aebstorwiiin^^ ilî și 2). Din cele expuse reiese influența ■ factorflODoabintiicfe^^ existenței populațiilor de protozoare -în soli uni oh iș OTonnqmooRob ob ■ Uh alt: aspect care ne-a reținut atenția se referă la descreșterea den- sității -populațiilor de lă componentă Organică la cea1 minerală a orizontului de sol, deci' odată cu adîncimea, situație confirmată^ și de datele din lite- ratură-(4). Acest fapt este în strînsă legătură cu condițiile trofice existente 6 O în biotopul cercetat. Astfel, la Ao, cantitatea de humus este foarte mare (98,3%), comparativ cu celelalte adîncimi, unde scade la 66,7%. Procesul de descompunere și de humificare rapidă a litierei oferă un mediu favorabil dezvoltării bacteriilor, care. constituie hrana preferată a protozoarelor în general. Fig. 2. — Variația sezonieră a temperaturii și umidității în solul pădurii de amestec. îp continuare, prezentăm dinamica sezonieră a faunei de sarcodine- amibiene în solul molidișului. montan (Ps), corelată cu temperatura și umiditatea solului la adîncimile respective (fig. 3 și 4). Maximele populaționale au fost înregistrate pentru toate adîncimile orizontului A cercetat (Â0L+F, A0H și Ap_5cm), pe toată perioada de studiu, în lunile iunie și septembrie. Valorile minime au fost notate vara, în iulie- augușt, și în perioada de iarnă—primăvară. în cazul fluctuațiilor sezoniere ale populațiilor de sarcodine-ami- biene, temperatura are o influență mare în condițiile molidișului montan, la care se adaugă și caracteristicile biologiei acestor animale. De fapt, prezența a două maxime și a două minime populaționale în decursul unui an este o caracteristică a biologiei protozoarelor,după cum reiese și din datele clin literatură (1), (2), (3). Din prezentarea datelor referitoare la cele două ecosisteme luate în studiu se observă unele diferențe ale densității populațiilor de animale. p5 v v 1974 , 1975 Fig. 3. — Dinamica sezonieră a densității populațiilor de‘ sarcPdine-amibiene din solul pădurii de molid (P6). Considerăm că aceste diferențe semnalate, precum și variațiile sezo- niere ale densității animalelor se datoresc unui complex de factori, ca tipul de vegetație, pH-ul/ tipul de sol, precum și disponibilitatea și cali- tatea hranei. : - 9 ni grupelor de protpzoare ; există în sensul că densitatea ami- j^epșjgiy^()ip^ cu a flagelatelor (6). Ca și alte grupe de animale nevertebrate, și popularea solurilor cu protozoare ne poate furniza date privind unele însușiri ale solurilor. 400 300 Fig. 4/— Variația sezonieră a temperaturii și umidității în solul pădurii de moliq. BIBLIOGRAFIE 1. BICZOK F., Acta Zool. Acad. Sci. Hung., 1956, 2. 1 — 3, 115 —147. 2. NIKOLIUK V. F., Acta Protozool., 1969, 7, 10, 99-109. 3. PUSSARD M., Ann. Epiphit., 1967, 18, 3, 314-320. 4. STOUT J. D„ J. Soil Sci., 1962,’ 13, 2, 314-320. 5. TOMESGU R., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1978, XIX, 241-245. 6. TOMESGU R, „Nymphaea”, Folia nat. Bihariae, (Oradea), 1980—1981, VIII—IX, 415-421.’ Primit în redacție la 29 martie 1984 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, slr. Republicii nr. £8 <0132-0) A ® * '-------------1---1---'----'--L----1C'ON€WZ1I—L-----1---1----J---•——-----oe .330 WH T30 TU32 OUA JUI HUI TAM SNA JJO FI 32 OUA JUI HUI IAM Dinamica sezoniâ^a densității populațiilor -ă§r sarcodine-amiftiene de molid) prezintă două maxim®,ijvanantimpuriu și toamna, precum și două minime, vara și iarna. Aceste fluctuații sînt determinate de acțiunea com- plexă a factorilor abiotici — temperatura si umiditatea — și de caracte- -«Ocîfâ^foW s>hwiaîib atoM co măTObiaiioC eo tnoneî^&iji8âJ<|rap8Llâ/|i^^ rafdicatăi dn -toiul?păifl)iMiM aompațaifci cibsâlnojlijmbHdîșp^^ AeșSJte diferențe reflectă importanța microhabitatului în existența .pj^ș^o^Jp/. 11 010 OOFAGII DIN ABIA DE DAUNARE A PLOȘNIȚELOR CEREALELOR (EURYGASTER SP. - HETEROPTERA) ÎN ROMÂNIA K. FABRITIUS, G. POPOV, I. ROȘCA și I. VONICA Bugs oi’ cereai țEurygasler integriceps Put., E. maura L., and E. austriaca Schrank.) arc the most important pests for whcat in the south and south-eastcrn part of Romania, and 8 specios of para- sites (Telenomus chloropus, Trissolcus grandis, T; simoni, T. semislriatas, T. pseudoturesis, T. rufiventris, Anastalus bifasciatus and Ooencyrtus telenomicida) are identified in this arca. The spreading and levels of populations of parasites in Romania are analyscd. Ploșnițele cerealelor, Eurygaster integriceps Put., E. maura L. și E. austriaca Schrank, se numără printre dăunătorii cei mai importanți ai griului. în România, pagubele cele mai mari se înregistrează în arealul de dăunare situat în sudul și estul țării, unde specia Eurygaster integriceps este dominantă (1), (10). La ploșnițele cerealelor se cunosc numeroși paraziți și prădători. Dintre paraziți, oofagii sînt cei mai importanți, procentul parazitării pon- telor în condiții naturale putînd oscila între 20 și 95 % în aria de dăunare și între 3 și 25% în afara ei (11). Datorită rolului major pe care oofagii îl au în reducerea numerică a populațiilor de ploșnițe, studiul acestora a urmărit diferite aspecte privind integrarea aportului lor în tehnologia de combatere aplicată în culturile de grîu (2), (9), (10), (12), (13), (14). Deoa- rece din cauza numeroaselor sinonimii, în special la genul Trissolcus, s-au creat confuzii inevitabile asupra speciilor de paraziți, am considerat nece- sară revizuirea oofagilor din zona de dăunare a ploșnițelor cerealelor, alcă- tuind o cheie de determinare pentru speciile identificate. MATERIAL ȘI METODĂ în perioada 1980 — 1983 s-au recoltat 623 de probe, și anume ponte parazitate de Eury- gaster sp. din aria de dăunare a ploșnițelor cerealelor, fiecare probă reprezentînd toate pontele găsite pe 10 ma, repartizate în 40 de rame (50 X 50 cm) uniform într-o solă de producție 1. Din aceste probe au cclozat în condiții de laborator 8608 exemplare de oofagi. După identificarea lor, efectuată cu ajutorul lucrărilor de specialitate (4), (6), (7), (8), (15), s-a urmărit prezența generală sau constanta, care se constituie ca un indice sintetic, reprezentînd procentul în care există probe, ce conțin o anumită specie față de numărul total de probe. Pe baza prezenței sau a absenței unei specii în biocenozele parazitare, oofagii au fost încadrați în patru categorii, după cum urmează : (I) rare, prezente în mai puțin de 25 % din probe; (II) răsptndite, între 26 și 50 % ; (III) frecvente, între 51 și 75%; (IV) comune, în peste 76% din probe. REZULTATELE CERCETĂRII Ga paraziți ai pontelor de Eurygaster sp. au fost identificate 8 specii de oofagi, avînd următoarea încadrare taxonomică și prezență: Suprafamilia PROCTOTRUPOIDEA Familia Seelionidae 1. Telenomus chloropus (Thomson), specie comună 1 Mulțumim pe această cale LCCF—București și inspectoratelor județene dc protecția plantelor pentru sprijinul acordat în colectarea probelor. 2. Trissolcus grandis (Thomson), specie rară, local comună sau răs- pîndită 3. Trissolcus simoni (Mayr), specie rară 4. Trissolcus semistriatus (Nees), specie rară 5. Trissolcus psrmdoturesis 6. Trissolcus rufiventris (Mayr), specie rară Suprafamilia CHALCIDOIPEA Familia Eupelmidae 7. Anastatus bifasciatus Fonscolombe, specie rară Familia Eneyrtidae 8. Ooencyrtus telenomicida Vassiliev, specie rară Prezența generală a speciilor menționate în zona de dăunare și defal- cată pe județele cercetate este sintetizată în tabelul nr. 1. Analizînd datele tabelului, se remarcă faptul că pe întreaga arie de dăunare a ploșnițelor cerealelor cea mai constantă este specia Telenomus ■chloropus, semnalată în 96,47’% din cele 623 de probe analizate. în ceea ce privește specia Trissolcus grandis, deși constanța ei pe tot arealul analizat este mică (întîlnită numai în 18,30 % din probe), se remarcă faptul că în județele Tulcea, Constanța și Călărași parazitul are o con- stanță mare (100%, 85 % și 50%). Celelalte 6 specii de oofagi se întîlnesc sporadic și neuniform în probele analizate și practic nu prezintă importanță majoră în reducerea nivelului populațiilor dăunătorului. 1. Telenomus chloropus (Thomson, 1860) Parazitează ouăle de Eurygaster ; integriceps Put., E. austriaca Schrank, E. maura L., Polycoris baccarum L., Aelia furcula Fieb., A. rostrata Boli., Graphosoma, lineatum L., Carpocoris fuscispinus Boh., Palo- mena prasina L., P. viridissima Poda, Piezodorus rubrofasciatus Fabr., Scotinophara lurida Burm., Eysarcoris vehtralis Westw. Uneori suprapa- razitează pontele deja parazitate de Trissolcus, competiția dintre cei doi paraziți fiind cîștigată întotdeauna de Telenomus chloropus. în țara noastră este parazitul cel mai important al ploșnițelor cerea- lelor în aria de dăunare. Specia T. chloropus a fost prezentă în 96,47% din probele cercetate, fiind, deci o specie comună. 2. Trissolcus grandis (Thomson, 1860) Parazitează ouăle următoarelor specii de ploșnițe : Eurygaster inte- griceps Put., E. austriaca Schrank.) E. maura L., JDolycoris baccarum L., Carpocoris pudicus Poda, Palomena prasina L., Aelia. acuminato; L., A. cognata Fieb., A. germari Kuester, Eurydema ventraliș Kol., E. ornata L., E. oleracea L., Graphosoma lineatum h., G. semipunctătum F., Holcostethus vernalis Wolff, H. sphacelatus F., Piezodorus lituratus F., Eysarcoris incon- spicuus H. S. în țară noastră este oofagul cel mai important al genului pentru ploșnițele cerealelor, întîlnit în majoritateă județelor din aria de dăunare, dar în medie este prezent numai în 18,3 % din numărijl probelor, fiind deci o specie rară. La T. grandis se constată o diferență foărte mare între jude- țele cercetate. în județele Constanța și Tulcea intră în categoria de specie comună, iar în județele Ialomița, Călărași și Teleorman în cea de specie răspîndită. Se constată în zona de dăunare a ploșnițelor cerealelor în general -o descreștere â prezenței speciei de la eșt spre vest. 13 12 Tabelul nr. 1 Constanța oofagilor în probele colectate din județele situate in aria de dăunare a ploșnițelor cerealelor (1980 — 1983) 3. Trissolcus siinoni (Mayr, 1879) Parazitează ouăle următoarelor specii de ploșnițe: Eurygaster inte- griceps Put., E. maura L., Dolycoris baccarum L., Eurydema ventralis KoL, Carpocoris pudicus Poda, Aelia acuminata L., A. rostrata Boli., A. virgata Klug., Graphosoma lineatum L., Ventocoris fischeri Hahn. Deși specia T. simoni este prezentă în majoritatea județelor cerce- tate, ea rămîne o specie rară, deoarece indicele prezenței nu depășește în nici unul din Județe limita de 25 %. 4. Trissolcus semistriatus (Nees, 1834) Parazitează ouăle următoarelor specii de ploșnițe: Eurygaster inte- griceps Put., E. austriaca Sclirank., Aelia acuminata L., A. fur cula Fieb., A. virgula Klug., A. cognata Fieb., A. germari Kuester, Eurydema ornata L., Carpocoris pudicus Poda, Palomena prasina V., Graphosoma lineatum L., G. semipunctatum F. în țara noastră, T. semistriatus este o specie rară în aria de dăunare a ploșnițelor cerealelor, în perioada la . care se referă cercetările noastre ea fiind prezentă numai în probele din județul Călărași. în perioada 1970 — 1975 a mai fost găsită în județul Constanța. 5. Trissolcus pseudoturesis (Rjachovsky, 1959) Specie semnalată pînă în prezent numai ca parazită a ouălor de Eurygaster integriceps Put. și Graphosoma semipunctatum. F. în țara noastră este o specie rară, prezența ei fiind sporadică. Din probele cercetate o semnalăm în județele Tulcea și Dîmbovița. Specia T. pseudoturesis a mai fost citată în județele Constanța, Tulcea și Caraș- Severin, dar nu din agrocenoza griului (5). 6. Trissolcus ruîivcntris (Mayr, 1908) Parazitează ouăle următoarelor specii de ploșnițe: Eurygaster inte- griceps Put., E. maura L., E. austriaca Schrank., Aelia acuminata L, A. rostrata Boh.,A. furcula Fieb., A. virgata Klug., A. germari Kuester, Carpocoris fuscispinus Boli., C. purpureipennis Deg.. Dolycoris baccarum L., Graphosoma lineatum L., Odontotarsus grammnicus L., Ventocoris fischeriîlnhn. îa țara noastră este o specie rară, fiind prezentă numai într-o singură probă din județul Dîmbovița. 7. Anastatus bifasciatus Fonscolombe 1832 Parazitează în general ouăle lepidopterelor Malacosoma neustria L. și Dendrolimus pini L., fiind citat numai sporadic din ouă de ploșnițe, și anume Eurydema ornata L. și Eurygaster sp. Și în țara noastră apare sporadic în ouăle ploșnițelor cerealelor în județele Teleorman și Argeș, prezența speciei fiind deci rară. A. bifasciatus a mai fost citată din ponte de Eurygaster în județele Constanța și Dolj (11). 8. Ooencyrius tclcuoinicida Vassiliev, 1904 Parazitează ouăle diferitelor specii din familiile Pentatomidae și Scutelleridae, în special genul Aelia și'Eurygaster. 'La Eurygaster IntegricCps 15 14 se dezvoltă la fel de bine în ouă deja parazitate sau neparazitate, deci este în aceeași măsură un parazit și hiperparazit. în țara noastră este o specie rară, prezentă numai în județele Con- stanța și Giurgiu. în parazitări experimentale de laborator a mai acceptat ouăle lepidopterelor Taragma repanda Hueb. (Lasiocampidae) și Amorpha populiastauii Standinger (Sphingidae) (3). în vederea determinării cu exactitate a speciilor de p^raziți, prezen- tăm succint o cheie de determinare pentru oofagii ploșnițelor cerealelor din România. 1(13) Pronotul se întinde lateral pînă la tegule. Culoarea corpului este neagră, rareori abdomenul roșcat. Antenele măciucate la femelă,, din 11 articole; la mascul filiforme, din 12 articole. Aripa anterioară cu o nervură subcostală lungă și o nervură marginală întotdeauna mai scurtă decît nervura stigmală. Marginile laterale ale abdome- nului sînt rotunjite....................................................2 2(3) Corpul zvelt, mezonotul fără șanțuri parapsidale. Pețiolul striat longitudinal; lungimea sa atinge aproximativ jumătate din lărgimea sa posterioară. Picioarele galbene . . .Telenomus ehloropus (Thom- son) 3(2) Specii bondoace, mezonotul cu sau fără șanțuri parapsidale, pețiolul puternic transversal și striat, partea anterioară a tergitului 2 la un nivel puțin mai coborît decît marginea posterioară a pețiolului, formîndu-se astfel o treaptă. Marginea se continuă sau nu cu striuri longitudinale de lungimi diferite.......................................4 4(5) Mezonotul în partea posterioară cu șanțuri parapsidale evidente. Scutelul nelucios, cu o sculptură reticulată mai slabă decît cea a. mezonotului. Picioarele, cu excepția coxelor și a unor umbre pe femure, galbene........................ . Trissoleus simoni (Mayr) 5(4) Mezonotul în partea posterioară fără șanțuri parapsidale evidente 6 6(7) Mezonotul pe întreaga suprafață cu aceeași sculptură reticulată. Sculptura scutelului nu diferă de cea a mezonotului. Abdomenul de culoare roșie-maronie sau neagră. Tergitul al 2-lea, pe lîngă . structura bazală dantelată, fără striuri longitudinale evidente sau numai la mijlocul tergitului cu striuri care nu depășesc 1/4 din . lungimea tergitului . . .... . Trissoleus rufiventris (Mayr) 7(6) Mezonotul în partea posterioară cu o sculptură formată din riduri longitudinale. Abdomenul întotdeauna negru. Tergitul al 2-lea cu striuri longitudinale evidente, care ocupă cel puțin jumătate din lungimea tergitului ............................................ 8 8(11)Femurele tuturor picioarelor negre . ......................... 9 9(10) Tibiile picioarelor posterioare negre. Al 2-lea articol flagelai’ la mascul aproape de aceeași lungime cu primul . . . . . . . . . ................................... ........ Trissoleus grandis (Thomson) 10(9) Tibiile picioarelor mijlocii și posterioare galbeh-roșietice, uneori cele posterioare au o porțiune mai întunecată la mijlocul tibiei. Al 2-lea articol flagelar la mascul de 1,5 ori mai lung decît primul ..................................... . . Trissoleus semistriatus (Nees) 11(8) Picioarele, cu excepția coxelor, galben-roșietice. Scutelul cu o reti- culație fină superficială, mai slabă decît cea a mezonotului . . . , ............................Trissoleus pseudoturesis (Rjachovsky) 13(1) Pronotul nu se întinde lateral pînă la tegule, corpul de obicei cu irizații metalice .....................................................14 16 14(15) Antenele între pedicel și flagel cu un articol inelar (annellus). Ari- pile anterioare cu o nervură marginală lungă. Mezopleura în partea anterioară fin punctată. Femelele cu pete sau benzi fumurii pe ari- pile anterioare, antenele cu 13 articole (inclusiv inelul), corpul negru cu irizații violacee, capul albăstrui. Masculii au aripile anterioare hialine, antenele cu 9 articole (inclusiv inelul), ultimul extrem de lung, corpul cu irizații metalice verzi.................................. . . ......................................................................Anastatus biîaseiatus Fonscolombe 15(14) Antenele fără articol inelar, din 9 articole la masculi și 11 articole (ultimele 3 formează o măciucă) la femele. Aripile hialine, cu o nervură marginală și postmarginală scurtă . ........................ ...............................................................Ooeneyrtus telenomieida Vassiliev concluzii 1. Paraziții oofagi reprezintă un element limitativ important al nive- lului populațiilor de ploșnița cerealelor din culturile, de grîu din România. 2. Din cele 8 specii de paraziți oofagi semnalați pînă în. prezent în arealul de dăunare al ploșniței cerealelor, o importanță economică majoră prezintă speciile Telenomus ehloropus și Trissoleus grandis. BIBLIOGRAFIE 1. BĂRBULESCU AL., An. Inst. Prot. PI., 1967, 3, 169-176. 2. BĂRBULESCU AL., An. Inst. Prot. PI.. 1971, 7, 159-164. 3. DELUGCHI V. L., VOEGELE J., Gahiers Rech. agr. (Rabat), 1961, 14, 37-39. 4. ERDOS J., Fauna Hungariae, Chalcidoidea,.!!, Akademiai Kiado, Budapest, 1960,, 205. 5; FABRITIUS K., Lucrări științifice, St. nat. (Constanța), 1972, 27-42. 6. KOZLOV M. A., Rev. Ent. URSS, 1967, 46, 2, 361 —378. , . 7. KOZLOV M. A., Trud. VSCS. ent, ob., 1968, 52, 188-223. 8. KOZLOV M. A., KONONOVA S. V., Telenomini fauni SSSB, Nauka, Leningrad, 1983, 351. . 9. POPA I., TEODORESCU IRINA, A VUI-a Conf. Naț. Rrot. PL., Iași, 273-281. 10. POPOV C;, tezădedoctorat, Univ.Bucuresti, 1977, 186, 11. POPOV; C. si colab.. Probi. Prot. PI., 1980, 8, 3, 159—165. ■ 12. POPOV G., PAULIAN FL., Probi, agric., 1981, 21, 3,53-61, 13. POPOV C. si colab.. An. IGCPT, 50, Voi. jubiliar, 1982, 379-390. 14. -ROSGA I., POPOV C., St. cerc. Biol., Seria biol. anim. 1983, 35, 2, 148-152. 15. SAFAVI M;, Entomophaga, 1968, 13, 5, 381-495. . Primit în redacție Institutul de igienă și sănătate publică, București la 11 iulie 1984 Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice Fundulea, jud. Călărași Laboratorul central de carantină fitosanitară. Afumati 2-c. 1050 17 MI GRATIA DE PRIM AVARA A CUCULUI, CUGULUS GANORUS L. (GUGULIDAE-AVES), ÎN ROMÂNIA DAN MUNTEANU The pattern of cuckoo spring migration and its isochronal lincs across the Romanian territory are describcd and discussed (Fig. 1). The migration is strongly influenced by the Carpathians, the birds’ movement being fastei’ across the Banat and the Transylvanian Plateau. The main •directiou of migratory cuckoos is S.W./N.E.; they have an advancc rate of 35 — 60 km per day. în continuarea seriei de lucrări asupra migrației păsărilor noastre, lucrări pe care le-am publicat în anii 1974—1980 în colaborare cuM. Mătieș, ne ocupăm în cele ce urinează de caracteristicile desfășurării pasajului de primăvară al cucului (Cuculus canorus L.). Menționăm că în literatura de specialitate se cunosc cîteva lucrări referitoare integral sau parțial la migra- ția acestei specii în Europa, ele fiind realizate, în ordine cronologică, de către A. Middendorf (9), J. Schenk (15), D. N. Kaigorodov (citat de (19)), K. Bretscher (citat de (17), (20)), Ursula Sliwinski (17) și R. Verheyen (20), dar, prin caracterul lor mai amplu, detalierile privind România sînt in- suficiente ; în plus, unele dintre afirmațiile autorilor citați sînt contradictorii MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Lucrarea de față se bazează pe prelucrarea unui număr de 3 081 de date referitoare la sosirile cucilor in țara noastră, dintre care 2 899 au fost extrase din lucrări de specialitate (majo- ritatea din rapoartele avifenologice anuale publicate în revista „ Aquila”), iar 182 sînt observații inedite, fie personale, fie consemnate de alți ornitologiJ. Aceste date provin din aproape 500 de localități și se eșalonează pe un număr de 87 de ani în intervalul 1845 — 1983, majoritatea fiind înregistrate în anii 1894 — 1914 și 1955 — 1983. Pe de altă parte, 99% dintre ele au fost notate în Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș, motiv pentru care concluziile referitoare Ia celelalte provincii ale țării vor avea un oarecare grad de aproximație. Spre deosebire de lucrările noastre anterioare (7), (8), (11), (12), (13) în care circumscriam teritorii caracterizate prin sosiri simultane sau apropiate ale păsărilor, în prezenta contribuție am trasat doar liniile izocrone ale frontului migratoarelor (izopiptcsele), într-o formă adesea folosită după anul 1855, momentul apariției clasicei lucrări a lui Middendorf (9). Am apelat exclusiv la acest sistem de redare a fenologiei migrației întrucit, în mod surprinzător pentru o specie atît de ușor de identificat după cîntcc cum este cucul, datele apariției păsărilor migratoare nu s-au grupat în mod satisfăcător în diferitele unități fizico-geografice ale țării, dar au conturat sufi- .cient de clar linii de sosire simultană. REZULTATE ȘI DISCUȚII Concluziile rezultate prin prelucrarea materialului de care dispunem sînt concentrate sub formă grafică în figura 1, care prezintă liniile izocrone ale pasajului prenupțial al cucului prin țara noastră, trasate pe baza cal- culării mediilor multianuale ale primelor semnalări de primăvară, în dife- ritele unități fizico-geografice ale țării. Din harta alăturată se constată, 1 Mulțumim și pc această calc colegilor I. Cătuneanu, A. Klss, J. Botond Kiss, Șt. Kohl, I. Korodi Gâl, M. Mihalciuc, S. Pașcovschi, I. Szabo, Z. Szombath și P. Weber, care lie-au pus la dispoziție datele lor privind inigrația cucului. Un număr de 21 de observații au fost extrase din fișele rămase dc Ia M. Mătieș. în primul rînd, că pe teritoriul țării noastre, în condițiile reliefului Carpa- ților, păsările care au străbătut Peninsula Balcanică, își modifică direcția de migrație, îndreptîndu-se spre NE, pe de o parte pentru a pătrunde în depresiunea Transilvaniei, iar pe de altă parte pentru a ajunge în Ucraina prin spațiul relativ îngust dintre Carpați și Marea Neagră. Această consta- tare se corelează cu datele cunoscute pentru partea europeană a.U.R.S.S., Fig. 1. — Liniile .izocrone ale migrației de primăvară a cucului în România (semnalări pe baza ' ' 1 cîntecului nupțial). ■’ unde este si abilii faptul că cucul migrează dinspre SV Către NE (9), (17), (19). ■ . A ‘ 1 " ? - '■'■'■■■ Primele păsări sosesc în sud-vestul țării (Banat, desigur și în Oltenia) pînă la data de 2.IV, înaintînd apoi treptat către N peste Crișana și către NE spre Cînipia Transilvaniei. Acum se. conturează clar izopipesâ de 6.IV, care pornește de la Chișineu-Criș, încbnjhră Munții Apuseni, urcă pînă pe dealurile Șieiilui și revine, ca o buclă spre SSV, pe lîhgă Sibiu,' cohti- nilîndu-se apoi peste sudul Munteniei, Păsările Migrează în continuare spre N și NE, întîrziind însă în lungul Cârpaților Meridionali, dar depla- sîhdu-se mai repede peste cîmpia din sud-estul țării (Bărăgan, ‘cîmpiâ Șire- tului). Nu cunoaștem situația din podișul moldovenesc, dar în Maramureș și în cea mai mare parte a Carpaților Orientali (cu excepția miințildr înalți) cucii sosesc în 13—15 aprilie. Pentru interpretarea veridică a datelor de mai sus trebuie să ținem seama de afirmația unor autori după care masculii nu încep să cînte ime- diat ce sosesc în teritoriile lor de cuibărit,, ci doar după cîteva zile (2—4 zile după Sudilovskaia (19), circa 1Q zile după Molnâr, citat de (5)); ca urmare a acestei situații, ar rezulta că primele semnalări, alp cîntecului cucilor nu coincid întotdeauna cu sosirea păsărilor, ele putînd fi mai tîrzii. 18 19 Parcurgînd datele pe baza cărora au fost calculate mediile multia- nuale, se remarcă faptul că în unii ani cei dinții cuci au fost identificați în Banat și în sudul Transilvaniei încă în luna martie, rareori între 20 și 25.III, dar relativ mai des între 28 și 30.III; Cele mai multe dintre aceste observații deosebit de timpurii au fost notate în anul 1911 (cîteva chiar și în Maramureș), altele, mai puține, în 1900, 1901, 1906, 1912. Trecerea maselor de păsări migratoare urmează la un interval de 6—8 zile după semnalarea primelor exemplare, media pentru Banat fiind în 8—10.IV, iar pentru Maramureș și ținutul Bîrgaielor între 18 și 21 aprilie. Ritmul de înaintare a frontului migratoarelor peste România este de circa 35 km/zi în vestul țării și probabil de aproximativ 60 km/zi la exteriorul arcului carpatin. Popularea pădurilor Carpaților Meridionali și: 'Orientali de către păsările sosite la poalele munților durează cel puțin 5 —“10 zile, ea puțind fi întîrziată chiar mai mult în cazul în care la alti tu-; dinile înalte persistă condiții meteorologice nefavorabile (observații proprii ■ din bazinul Bistriței moldovenești și Munții Retezat). Revenind la figura 1, remarcăm că, în raport cu harta Ursulei Sli- (winski (17), liniile izocrone stabilite de noi sînt mai puțin sinuoase și mar- chează sosiri mai timpurii cu cite 2—3 zile. Deosebirea cea mai evidentă apare în cazul Moldovei, în care autoarea poloneză marcase o pătrundere foatte puternică pe valea Șiretului, ca un ic prelung îndreptat către NNV, prin care sosirile, din lungul Carpaților Orientali erau corelate cu cele din lungul Nistruliii. în realitate, în această provincie a țării doar în ultimul timp au fost înregistrate observații avifenologice, dar ele' sînt insuficiente pentru a permite trasarea unor linii, izocrone certe. De altfel, corelarea concluziilor noastre cu datele cunoscute în țările ,vecine nu a reușit decît parțial, ca urmare a afirmațiilor contradictorii; existente în diferite lucrări. Astfel, pe teritoriul R.S.S, Moldovenești,’ Middendorf (9) trasează izocrona de 10 aprilie, confirmată, recent de Averm și Gania (T), după datele' cărora media celor mai timpurii sosiri dintre■ 1953 și 1968 este 11 aprilie; în schimb, Kaigorodov (1907, citat de (19)) marchează în lungul Prutului jzopiptesa de 23 aprilie (cu sublinierea că ea reprezintă primul cîntec auzit, iar nu primele exemplare), iar Sliwinski (17) pe-cea de 22 aprilie.. în regiunea Lvoyului (Ucraina vestică), după datele lui K. Micinski (1962, citat de (18)), primii cuci sosesc în medie îh 23 aprilie, iar; pentru ținuțurile șubmonțane , din vestul Carpaților. Pădu- roși, Strautman (18) afirmă că sosirea cucilor are loc la sfîrșițul lunii martie sau începutul lui aprilie ( ! ?). în fine,,în Ungaria au, .fost publicate anual între 1900 și 1914, (21), mediile.,șoșirilor în, principalele .pnițăți fizico-geo- grafice ale țării, iar Schenk (15) , a scliițaț o, hartă .care prezenta modul în care are loc popularea acestora de către păsările migratoare. Constatînd că în cîmpia:Tisei cucii apar,în medie cu două zile mai tîrziu decît în Tran- silvania, autorul trage concluzia că bazinul carpatic este populat de aceas- tă speciș dinșpre est. Opinia, sa este categoric eronată în ceea ce privește Transilvania, dar este parțial valabilă pentru zona, centrală a Ungariei, unde cucii sosesc dinspre sud-est (17), (20). ‘ / comxuzh . Pasajul de primăvară al cucului se desfășoară în primele două decade ăle lunii aprilie, în unii ani notîndu-se sosiri chiar de la sfîrșițul lunii martie (hiai ales îh sud-vestul țării). Mediile multiânuale ale primelor sosiri se 20 eșalonează între 2 și 15 aprilie, conturîndu-se izocronele trasate în figurai, în bazinul carpatic, păsările se direeționează în mod evident către NE și desigur că tot astfel se întîmplă peste Muntenia și Moldova. Sosirea maselor are loc la un interval de 6—8 zile după semnalarea primelor exemplare. Toate datele prezentate în lucrare trebuie interpretate ținîndu-se seama de faptul că, după afirmații din literatura de specialitate, momentul real al sosirii cucilor poate preceda cu cîteva zile momentul începerii cîntecului lor nupțial. Ritmul ele înaintare a frontului păsărilor migratoare prin țara noastră este de 35—60 km/zi. BIBLIOGRAFIE ; 1. AVERIN I. V., GANIA I. M., Ptitî Moldavii, Izd. Akad. Naiik Mold. SSR, Kisinev, 1, 1970, 48- 50. 2. GREUTZ G„ Gelieimnisse des Vogelzuges, A. Ziemscn Verlag, Wittenbcrg Lutherstadt, ,;1976. . \ ' ■ 3. pOMBROWSKI R., Omis Romaniae, Sțaatsdruckerei, Bukareșt, 1912, 365 — 374. , 4. LINȚIA D., 'Păsătile din R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 2, 1954, 73 — 82. 5. MAKATSGH W., Der Rrulparasitismus in der Vogelivelt, Neurtiann Verlag, 1955, 35 —37. • 6L MĂTIEȘ M., KOHL ȘT., St. cerc. biol., Scria zoologie, 1965, 17, 6, 533-539. 7. .MĂTIEȘ M., MUNTEANU D., Muz. st. nat. Piatra Neamț, St. si com., Bot.—Zool., 1974, 2, 271-291. ' ’ .; 8. MĂTIEȘ M,, MUNTEANU D., Trav. Mus. Hist. Nat; „Gr. Antipa”, 1979, 20, 455-478. '9,. MIDDENDORF A., Meni. Acad. Sc. St. Pctersbourg, SC; nat., 1855, 8, 1 — 143 (in: lift.). 10. MOREAU R. E., The.Palaearclic-African Bird Migration Systems, Academic Press, Lon- don —New York, 1972, 183 —185. ‘ ' r 11. MUNTEANU D , MĂTIES M., Trav. Mus. Hist. Nat. ;,Gr. Antipa”, 1974, 15, 365—380. 12. MUNTEANU D., MĂTIES M., Nymphaea, 1978, 6, 575-582. 13. MUNTEANU D„ MĂTIEȘ M„ Larus, 1978-1980 (1980), 31-32, 357-364. 14. SALMEN H., Die Ornis Siebenbiirgens, Bohlau Verlag, Koln—Wien, 1980, 2, 467 — 475. 15. SGHENK J., Aquila, 1906, 13, 19-20. 16. SCHÎjZ E. et al., Grundriss der Vogelzugskunde, P. Parey, Berlin, 1971, 79 — 80. 17. SLIWINSKI URSULA, Zool. Polon., 1938, 2, 249 287. ': 18. ‘ STRĂUTMAN F.I.,Ptițî zăpadnih oblakei tJSSR, Izd.L-vov. Uriiv., Lvov, 1963, 1, 166 168. : ■■ - >■ 19. SUDILOVSKAIA A. M., Cuculi (Cuculiform.es), In Ptițt Sovetskogo Soinza, sub red'. G. ’ P. DEMENTIEV, N. A. GLADKOV, Sov. Nauka, Moskva, 1951, 1, 438—451. 20; VERHEYEN R., Gerfaut, 1951, 41,.44-61. ’ ■ ‘ 21. „^Aquila, 1894-1915, 1-22, ' v c 22. * Verii. Mitt. siebenb; Ver. Naturwiss. Hermannstadt, 1854—1863, 5—14, Primit în redacție Centrul de cercetări biologice la 3 octombrie 1984 Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 Dezvoltarea glandei feromonului se^văl ' LA MAMESTRA (BÂRATHRA) BRASSICAE. = (Lepidoptera -rogtuidae) GODRUȚA MONICA ROMAN* și B1SLA MOLNÂR** ■ «, In the development of the sex pheromone gland in the female of M. brassicae there are three distinctive periods : a) the reorganization of the pupai caudal end within the first 9 days after larval-pupal moult, b) the differentiation of the sex pheromone gland in 12 —14-day-old pupae, c) growth and maturation of the glandular, cells. The sex pheromone gland in M. brassicae beco- mcs physiologically matures few hours before the emergence of thc females. în literatura de specialitate există suficiente date referitoare la; mor- fologia glandei care secretă feromonul sexual la Mameștra ’ brassicae‘(1), (2). Asemănător cu-strucțura și morfologia glandei multor specii dfeblepi- doptere, celulele secretoaresînt așezate pe membrana iritersegmentară dintre segmentele abdominale 8 și 9. Sînt celule epidermice modificate, adaptate la funcția' secretoare. S-a constatat că epiteliul glandular suferă modificări structurale legate de virată (1). ., în> «prezenta lucrare ' expunem rezultatele cercetărilor . efectuate asupra' rhbrfogenezei glandei f ef omohale la AL brassicae,' important dăună- tor al culturilor de varza. ,,,, . . • ; mâterial și metodă >.,«u ..!. znriA j- Materialul biologic folosit-în cercetările noastre a provenit dintr-o populație de larve cres- cute în laborator, pe.mediu seminatural, la temp^ fotoperioada de 17 ;7 orb lumină ^: întuneric, umiditatea peste 80 %. După împupare, pupele ău fost separate pe sexe și ținute îh cuști, la,temperatura ,,de.,2 IC. ' ■ V-h- < ' V - ■■ ■ ■'■ ■'i ' '-7-■ Pentru studierea-dezvoltării, glandelor feromongle ,au fost folosite,pupe ,feipeie (de:3, 6, 9, 12, 14 și 18 zile. S-a excizat partea posterioară a abdomenului, care a foșt fixată, în Bpuin alcoolic după Dubosq-Brassil și Carnoy. Din piesele incluse în parafină s-ați efectuat secțiuni în serie, sagitale și .transversale,,de.7 pni grosime. Preparatele au fost-colorate cu;glichemalaunul Mayer și supracolorate cu eozină. REZULTATE ȘI DISCUȚII La trei zile de la împupare, celulele din zona glandei feromonale, precum și din restul corpului au formă cilindrică și aderă strîns de cuticulă (fig. 1), Nucleul este sferic sau ușor oval, situat la mijlocul celulelor. Cito- plasmă este puternic bazofilă. Abdomenul este umplut cu corpi grași, respectiv cu produsul de descompunere al acestora. în capătul posterior al abdomenului, hemolimfa este abundentă ; în ea se găsesc și un număr mic de hematocite agranulăre. La șase zile de la împupare, celulele epidermale cilindrice sînt înlo- cuite de un epiteliu cubic (cu excepția regiunii caudale), care se deta- șează treptat de cuticulă (fig. 2). Stratul de celule este învaginat în cîteva locuri pe partea dorsală a pupei, iar în capătul caudal apar două adinei-, turi, care fac demarcația dintre segmentele 7 și 8 (fig. 3). în cavitatea abdo- minală crește produsul de descompunere al corpilor grași. în masa lor 22 Fig. 1. - Secțiune sagitală prin pupă de 3 zile: celulele epidermale cilindrice aderă strîns de cuticulă (ob. 10 X). Fig. 2. — Secțiune sagitală prin pupă de 6 zile : epiteliul cubic se detașează treptat de cuticulă (ob. 10 x). Fig. 3. - Secțiune sagitală prin capătul caudal al pupei de 6 zile : apar două adincituri și fago- cite granulare (săgeata) (ob. 10 x). Fig. 4. — Secțiune sagitală prin pupă de 9 zile; hg = hematocite granulare (ob. 10 X). Fig. 5. — Reorganizarea segmentului terminal, aspecte histologicc : apar liematocite granulate (săgea ta) (ob. 20 x). Fig. 6. — Secțiune sagitală prin pupe de 72 de ore : celule epldermalc columnare (săgeata), citoplasmă omogenă (ol). 20 x ). Fig. 7. — Secțiune sagitală prin pupă de 14 zile : pliul devine convolut (săgeata), celulele devin cuboidalc (săgeata dublă), citoplasmă nevacuolizată (ob. 20 x )• Fig. 8. — Secțiune sagitală prin pupă de 18 zile : celule cpitcliale mari (ob. 40 x). apare ici-colo cîte un fagocit granulai'. în regiunea caudală a abdomenului, elementele figurate sînt dispuse cu preponderență de-a lungul stratului epiderma!. Hematocitele nu prezintă modificări față de pupele de trei zile, ele fiind agranularc și în continuare. La pupele de nouă zile, segmentul terminal se află în plină reorgani- zare. Pe măsură ce epiteliul se detașează de cuticulă, adînciturile capătului caudal pupai se accentuează, delimitînd segmentele 7 și 8, respectiv cele terminale (fig. 4). Această din urmă parte apare ca o apofiză groasă,' omogenă, pe suprafața căreia se adună multe liematocite granulare. Aspecte liistologice similare prezintă și unele organe interne, precum și stratul epitelial al pliurilor intersegmentare și al celor de acoperire (fig. 5). în aceste regiuni, celulele epidermale sînt pe cale de descompunere. Polul lor bazai se dezagregă, dînd naștere unei mari cantități de granule. în produsul de descompunere al celulelor sau intercelular pot fi observate numeroase henia- tocite granulate, ceea ce poate fi considerat ca semn al unor intense pro- cese histolițice. în următoarele 72 de ore, pliul intersegmentar proliferează adînc în hemocel și se întinde peste jumătatea segmentului 8 (fig. 6). Celulele' epi- dermale >sîm columnare, ele măsurînd 14—18 gm înălțime. Nucleul se situează de obicei în mijlocul celulelor, iar citoplasmă este omogenă. Dea>- supra celulelor apare o endocuticulă subțire, de circa 3—4 pm. Epicuticula măsoară sub 2 pm și poartă deja numeroși spini. Membrana bazală nu poate fi delimitată încă. De-a lungul pliului, sub epiteliul acestuia și inter- celular, se observă numeroase liematocite granulare. La 14 zile după împupare, pliul dintre segmentele 8 și 9 devine din ce în ce mai convolut (fig. 7). Celulele lui epiteliale prezintă semnele unei diferențieri în plinii desfășurare. Polul bazai al celulelor se Uzează treptat, acestea suferind o descreștere evidentă, înălțimea lor fiind de 10—14 pm. Ca urmare a acestui proces, șiruri întregi de celule își schimbă forma din columnară în cuboidală. Nucleul lor este proeminent, citoplasmă bazofilă rămînînd în continuare nevacuolizată. Membrana bazală este foarte subțire și se distinge numai în unele regiuni. Straturile cuticulei par să corespundă cu cele observate la pupele de 12 zile. Dedesubtul celulelor epiteliale se observă numeroase liematocite granulare. La pupele de 18 zile, celulele epiteliale de formă cuboidală, respectiv columnară, devin mai înalte (12—18 pm). Nucleul este așezat central sau bazai, iar în citoplasmă unora dintre celule apare un număr redus de vacuole mici, în apropierea nucleului (fig. 8). Cuticulă devine mai groasă, straturile ei măsurînd 5—6 gin, respectiv 1,5 gin în diametru. Dedesubtul epiteliului, hematocitele sînt mai mari, iar citoplasmă lor este agranulară. Membrana bazală se delimitează mai evident decît la pupele de 14 zile. .'•Ae ' • ; • " 1‘ CONCLUZII 7 8 .1 ’ i ; Cercetările noastre histologicc arată că în dezvoltarea glandei fero- monale la M. brassicae pot fi delimitate trei perioade majore : 1) reorgapi- zarea capătului caudal pupai; 2) diferențierea glandei feromonale; 3) creș- terea și maturarea glandei feromonale. Reorganizarea completă a capătului caudal pupai în condiții de labo- rator necesită un timp de circa 9 zile. La pupele de trei zile, epiderma este încă atașată cuticulei; nu se observă morfologic și histologic nici o modi- 23 ficare în segmentarea regiunii caudale. La șase zile după împupare, cuticulă se detașează de epiteliu, iar pe suprafața acestuia apar două adîncituri, care demarchează segmentele 7 și 8. La nouă zile, adînciturile se accentu- ează, iar segmentul caudal apare ca o apofiză groasă, retrasă în întregime între segmentul 8 și între papilele anale nou formate. Prezența unui număr mare de celule epidermale dezagregate, precum și a hematocitelor granu- lare la nivelul apofizei și al pliurilor intersegmentare indică faptul că în perioada reorganizării capătului caudal pupai procesele histolitice joacă un rol important. Diferențierea glandei feromonale începe la 12—14 zile după împupare. Polul bazai al celulelor epiteliale înalte ale pliurilor pătrunse adînc în hemo- cel se dezagregă treptat. Fagocitele atașate de epiteliu indică faptul că dife- rențierea celulelor continuă. Lipsa vacuolelor din citoplasmă și a mem- branei bazale arată același lucru. Această din urmă parte celulară, așa cum au dovedit cercetările ultrastructurale ale Iții Percy (3), este produsă de h emocite, care în materialul nostru se observă în număr mare de-a lungul membranei glandulare. Deși la 18 zile pliul glandular, profund învaginat și convolut, prezintă celule cu nucleu proeminent și citoplasmă abundentă, vacuolizarea acesteia de asemenea întîrzie. Numai în citoplasmă cîtorva celule pot fi observate 1—2 vacuole mici, ceea ce ne arată că perioadade măturare fiziologică a glandei feromonale începe în orele premergătoare emergenței. Trebuie însă remarcat că, .spre deosebire de Argyrotaenia velutinana, perioadele de creștere și de maturare a celulelor nu pot fi deli- mitate net, deoarece esența ambelor procese este de fapt aceeași : inten- sificarea vacuolizării citoplasmei. în concluzie, putem constata că dezvoltarea glandei feromonale la M. brassicae, în condiții de laborator, necesită un timp de 18 zile, în care pot fi delimitate următoarele perioade : 1) perioada reorganizării capă- tului caudal pupai, între zilele 9—12 de la împupare; 2) perioada dife- rențierii glandei feromonale, între zilele 12—16 de la împupare; 3) perioada de creștere și de maturare a celulelor glandulare, începînd cu a 18-a zi de la împupare, în orele premergătoare emergenței. BIBLIOGRAFIE 1. MOLNĂR B., ROMAN M. C„ St. cerc. biol" Seria biol, anim., 1983, 35, 7, 28-31; , 2. OTTO D., REINERP., BEHNISCH I., Arch; Phytopathol. u, Pflanzenschutz, Berlin, 1976, 12, 3, 197—212. 3. PERCY J„ Canad. J. Zool., 1978, 56, 238-245. Primit în redacție * Institutul de chimie la 14 ianuarie 1984 Cluj-Napoca, str. Finiînele nr. 30 ** Universitatea din Cluj-Napoca, , . Facultatea de biologie, geografie, geologie Catedra de biologie Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 EFECTUL EXTRACTULUI DE PROPOLIS STANDARDIZAT (EPS) ASUPRA HIPOGLICEMIEI INDUSE DE INSULINĂ LA ȘOBOLANUL ALB I. MADAR*, RODICA G1URGEA», H. POPESCU** și C. POLINICENCU** Thirty- and sixty-day-old mâlc albino Wistar rats werc subjected to treatinents with standar- dized propolis extract (SPE), administered in the food iu daily doscs of 150 mg/100 g body weight for 20 and 10 days, respecți vely. On the background of thesc treatinents the insulin- induced hypoglyccniia increascd as compared to the Controls. Cercetările noastre recente pledează pentru faptul că tratamentul cu EPS al șobolanilor albi mărește toleranța intravenoasă la glucoza și intensifică sensibilitatea musculară in ritro față de insulina (5). Pornind de la aceste considerente, în studiul de față ne-am propus să urmărim hipoglicemia indusă de insulina la șobolanii tineri supuși tratamentului de durate diferite cu EPS. MATERIAL ȘI METODE Pentru experiențe am utilizat șobolani albi masculi MUstar, ținuți în condiții bioclimatice și de hrănire standardizate, a căror virstă la,începutul tratamentului cu EPS a fost de 30 și, respectiv, 60, de zile. EPS, cu un conținut de 5 % bioflavonoidc, exprimate in crizină (6), (8), a fost administrat în hrană, în doză zilnică dc 150 mg/100 g greutate corporală timp dc 20 de zile in cazul lotu- lui de 30 de zile și respectiv, timp de 10 zile la lotul de, 60 de zile. Loturile martor de virstă cores- punzătoare au primit prin hrană ingredientele adjuvante ale extractului fără propolis. Flipogliccmla insulinică a fost indusă intravenos sul? anestezie cu Nembutal („Serva", 5 mg/100 g greutate corporală, administrat ihtraperitoncal) la 24 de ore după terminarea tra- tamentului cu EPS și Jn urma unei inaniții de 18, ore, , Apa de băut, a fost asigurată ad libitum. Insulina «cristalizată („Calbiochcm”) a, fost diluată în ser Krcbs-Hcnseleit (pH = 7,4)- conținînd 1 % albumină serică bovină („Serva”), și apoi injectată rapid prințr-una din venele cozii (2), (4) in doză unică de 10-2 U.L/lOO g greutate corporală îutr-un volum final de 0,1 ml, cu ajutorul unei microseringi. Glicemia inițială și la 30 și 60 de minute după administrarea hormonului a fost determinată enziniatic (7) din eșantioanclc de sînge recoltate din vasele cozii (1), (2), (3), (4), utilizând GOD- Perid-Glucose Kit („Boehringer", GmbH, Mannheim). Probele au fost citite spectrofotometric, la 610 nm. Rezultatele sînt exprimate in mg glueoză/100 ml sînge, iar efectul hipogliccmiaut al insu- linei este evaluat pe baza scăderii procentuale a glicemiei față de nivelul inițial. Datele au fost prelucrate statistic conform metodelor uzuale, diferențele dintre valorile medii fiind comparate după testul ,,t” Student. Limita semnificației satistice a modificărilor ă fost acceptată la P = 0,05. REZULTATE ȘI DISCUȚII Datele prezentate în tabelul nr. 1 și figura 1 arată că, pe fondul tratamentului cu EPS, nivelul hipoglicemieila 30 de minute după adminis- trarea insulinei la cele două loturi (de 30 sau 60 de zile) nu suferă modificări apreciabile față de martor. Cu toate acestea, la 6p de minute în urma inducerii hipoglicemiei insulinice la ambele, loturi supuse tratamentului cu EPS, cantitatea, glucozei circulante rămîne sub nivelul glicemiei inițiale 25 24 a martorilor (cu 31 și respectiv, 41%), iar efectul hipoglicemiant al hormo- nului este potențat cu 40,9% în cazul lotului de 30 de zile și cu 57,14% la lotul de 60 de zile față de cel înregistrat la loturile de referință cores- punzătoare. Aceste rezultate sînt în plină concordanță cu observațiile Fig. 1. — Scăderea procentuală medie ±E.S. a glicemiei față de nivelul inițial la 30 și res- pectiv, la 00 de niinute după administrarea iritravenoasă a insulinei. A = loturi de 30 de zile; B = loturi de 60 de zile; M = lot martor ; EPS* = lot ti;atat cu EPS timp de 20 de zile; EPS** = lot tratat cu EPS timp de 10 zile. Fiecare punct reprezintă media valorilor obținute la 8 —10 experiențe. ±% arată potențarea acțiunii hipogliccmiante a insulinei pe fondul tratamentului cu EPS, în comparație cu M. tabelul nr. 1 Nivelul glicemiei inițiale (O min) și al hipoglicemiei la 30 șr 60 de minute după injectarea intravenoasă a insulinei la șobolanii albi1 > . ' 1 supuși tratamentului cu EPS începînd cu virsta de 30 și respectiv, 1 i -. .........60 de zile ■ -■ viteza de penetrare a glucozei din sînge în țesuturi în cursul testului intra- venos de toleranță la glucoza crește semnificații' (5). Este de remarcat faptul că la șobolanul alb, în condițiile hipo- sau liiperglicemiei provocate, în comparație cu ficatul sau alte țesuturi extra- hepatice, musculatura striată este consumatorul major al glucozei sanguine (1), (3), (4), (5). Pe de altă parte, se cunoaște că în faza ascendentă a curbei hipoglicemiei insulinice la șobolanul alb nivelul hipoglicemiei este rezul- tanta acțiunii insulinei exogene și a efectului hormonilor antiinsulinici eli- berați în exces la stimulul hipoglicemic în cursul testului intravenos de toleranță la insulină (1), (2), (3), (4). Aceste interacțiuni endocrino-meta- bolice sugerează posibilitatea că substanțele bioactive din EPS atenuează efectele hormonilor antiinsulinici în faza ascendentă a curbei hipoglicemiei insulinice și duc la potențarea eficienței insulinei administrate intravenos. CONCLUZIE ; Ansamblul datelor prezentate în studiul de față duce la concluzia că, pe 'fondul tratamentului cu. EPS al șobolanilor tineri, sensibilitatea organismului față de acțiunea hipoglicemiantă a insulinei administrate intravenos prește semnificativ. BIBLIOGRAFIE 1 . MADAR I., Conlribuliuni la studiul rolului corticosuprarenalei în metabolismul glucidic la șobolanii albi, teză de doctorat, Universitatea „Babes-Bolvai”, Cluj, 1966, p. 35 — 49. 2 .‘ MADAR !„ SILDAN N„ PORA E. A., Endocrinologia experimentalis, 1973, 7; 107-112. 3; MADAR L; SILDAN N„ PORA E. A., Ann. Endocrinei. (Paris), 1975, 35, 25-30. 4. MADAR I., SILDAN N., PORA E. A., St. cerc, biol., Scria biol, anim., 1982, 34, 115-119.. 5. MADAR I., GIURGEA R., POPESCU FI., POLINICENCU C-, Clujul med., 1984, 57, 138-142. 6. POLINICENCU C-, NISTOR C-, POLINICENCU M., POPESCU H„ TAMAȘU M. L., BAN I., Clujul med., 1981, 54, 166. 7. WERNER W., REY H.-G., WIELINGER H., Z. analyt. Chem., 1970, 252, 224. 8. * * , Brevet R. S. România, nr. 73068/1979.' Loturi mg glucoză/100 ml sînge 1 N ' ' 0 min 30 min 60 min ‘ M 90±2,l 52±3,4 68±2,1 (9) 30 zile EPS* 94 : 2.954-3,2 63±3,-l (8) M 101±6,2 60±3,8 73 ±5,1 (8) 60 zile EPS** 97 : 3,2 48 ±3,9 53±2,1 (10) Primit în redacție .la 10: martie 1984 * Centrul de cercetări biologice' Cluj-Napoca, sir. Clinicilor nr. S — 7 ♦ S 1 AI-F.,' Facultatea de farmacie, ■ Cluj-.Xapoca, str. V. Babeș nr, 41., Notă. Valorile reprezintă media ±E.S. Cifrele în paranteză din coloana N indică numărul experiențelor. M = lot martor ; * = lot tratat zilnic timp de 20 de zile cu EPS; *• = Iot tratat zilnic timp de 10 zile cu EPS. : L ; ; . : - ■ ■ ' .g j;'- ’. noastre recente, cbnform căroră, pe fondul tratamentului cu 'EPS, lâ șobolanul alb trăpspprtul activ insulino-dependent, -in vîtrâ al glucozei din spațiul'extracelulâr în mușchiul striat se intensifică considerabil, iăr DEPENDENTA DE VÎRSTA A EFECTULUI HIDROCORTIZONULUI ASUPRA GLICEMIEI SI ASPECTULUI HISTOLOGIC AL INSULELOR LANGERHANS LA ȘOBOLANII DIABETICI - SUPRARENALECTOMIZAȚI I. RADAR, N' MIHA.IL.și NINA:ȘÎLDAN The dynamics of glycemia and the cyto-histological aspect of Langerhans islets were followed in 30-, 45- and 60-day-old hydrocorțisone trcated and untreated male albino streptozotocin diabetic-adrenalectomizcd Wistar rats. It was established that the age of individuala specifi- cally influenccs the hyperglycemic and beta-cytotoxic actions of streptozotocin as well as the potcntiating effect of hydrocorțisone upon the streptozotocin induced hyperglycemia and beta- cellular damage. Anterior am demonstrat ea la șobolani adulți ablația bilaterală a suprarenalelor duce la atenuarea substanțială a acțiunii diabetogene și beta-citotoxice a aloxanului și a efectului antiinsulinic al hidrocortizonului pe fondul diabetului aloxanic (1). Pe de altă parte, investigațiile noastre recente pledează pentru faptul că, la șobolani tineri cu suprarenale intacte, vîrsta indivizilor influențează caracteristic atît efectul beta-citotoxic și hiperglicemiant al streptozotocinei, cit' ți acțiunea hidrocortizonului asupra pancreasului endocrin și glicemiei în diabetul streptozotocinic (2). Pornind de la aceste considerente, în studiul de față ăm urmărit dinamica glicemiei și structura histologică a insulelor^Langerhans, în funcție de vîrsta șobo- lanilor diabetizați și suprarehalectomizați, supuși tratamentului cu hidro- cortizon. MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU Experiențele au fost efectuate pe șobolani masculi Wistar, proveniți din biobaza labora- torului nostru, ținuți în condiții bioclimatice și de hrănire standardizate,vîrsta lor în ziua experî cnțelor fiind de 30, 45 și respectiv, 60 de zile. Diabetul a fost indus cu zece zile înainte de sacrificare, prin injectarea intravenoasă rapidă a unei doze de 6,5 mg streptozotocină („Boehringcr”, GmbH, Mannheim) pe 100 g greu- tate, dizolvată în 0,4 ml cifrat de sodiu tampon 0,01 AI (pH = 4,5). Suprarenalectomia bilaterală a animalelor a fost efectuată în condiții sterile, sub aneste- zie cu Ncmbutal (,,Serva”, 5 mg/100 g greutate corporală, administrat intraperitoneal), la 5 zile după inducerea diabetului. Tratamentul timp de 5 zile al indivizilor cu acetat de hidrocortizon („Biofarm”, Bucu- rești) a fost aplicat intramuscular, utilizind doze zilnice de 0,25 mg hormon/100 g greutate cor- porală, începînd cu ziua efectuării supraprenalectoinici și tcrminînd cu 24 de ore înainte de sacri- ficare. înainte de experiențe, animalele au fost inanițiatc timp dc 18 ore, apa de băut cu un conținut de ClNa 1% fiind admisă ad libitum. Cantitatea glucozei din sîngele integral a fost determinată enzhnatic cu ajutorul metodei GOD-Perid a lui W.'Werner și colab'. (10), utilizind Tcst-Combination-Glucose Kit („Boehrin- gcr”, GmbH, Mannheim). Nivelul glicemiei a fost exprimat în mg glucoză/100 ml sînge. Calculul statistic al glucozei sanguine a fost cel uzual. Omogenitatea mediilor a fost testată după crite- riul lui Chauvenct, valorile aberante fiind eliminate. Pentru studiul histologic al insulelor Langerhans, porțiunile splenice ale pancreasului au fost excizate imediat după sacrificarea indivizilor și fixate în soluție Bouin timp dc 3—4 zile, apoi incluse în parafină și secționate cu microtomul la o grosime de 5 microni. Colorarea secțiu- nilor a fost făcută conform metodei clasice a lui Gomori, utilizînd hematoxilină cromică-fucsină sau paraldehid-fucsină (9). PLANȘA î Aspectul cito-histologic al insulelor Langerhans, provenite de la șobolani tineri diabetici-supra- rcnalectomizați, nctratați (D —SR), respectiv tratați cu hidrocortizon (D —SR-|-HC). Fig. 1. — Șobolan D —SR 30 de zile. ’ Fig. 2. - Șobolan D-SR+HC 30 de zile. Fig. 3. — Șobolan D —SR 45 de zile. (ob. 40 x) REZULTATE ȘI DISCUȚII Datele referitoare la nivelul glicemiei'(tabelul nr. 1) arată că la lotul diabetic-suprarenalectomizat de 30 de zile glicemia de inaniție variază între limite normale. Sub efectul tratamentului cu ludrocortizon, pe fon- dul diabetului streptozotbcinic și al suprarenalectomiei, la acest lot de vîrștă apare o creștere nesemnificativă a gliceniiei. în schimb, la loturile diabetice-suprarenalectomizate de 45 sau 60 de zile, cantitatea glucozei sanguine crește semnificativ cu virstă indivizilor, iar tratamentul cu hidro- cortizon duce la augmentarea dependentă de virstă ă acesteia (cu 97 și respectiv, cu 29%). ' Tabelul nr. 1 Nivelul gliceniiei șobolanilor tineri diabetici-supra- rcnalectomizați (D — SR) și al celor tratați cu hidrocortizon pc fondul diabetului și al suprare- nalectomiei (D — SR + HG), in funcție de virstă Virstă mg glucoză/100 ml sînge indivizilor (zile) . i) SR D-ȘR + IIG 30 96+6,7 (8) + 12 % ' P = 0,10 >108 + 3,5 ■ . (8) 45 114 + 4,3*' (9) +97,0% P<0,001 225 7.3 (8), 60 208 + 11** (9) + 28,8% P<0,01 268±10*’ (9) Notă. Valorile sînt redate ca medii +E.S. Cifrele în paranteze rcprczintă: numărul experiențelor. Modificările procentuale față de cele înregis- trate la loturile de referință corespunzătoare (D —SR) sint redate in mijlocul tabelului. ♦Modificări statistic semnificative față de lotu- rile de 30 de zile, **respectiv față de cele de 45 de zile. (Limita semnificației statistice intre medii este P = 0,05, conform testului „t” Student). Fig. 4. — Șobolan D — SR+I1C 45 de zile. Fig. 5. — Șobolan D — SR 60 de zile. Fig. 6. — Șobolan D — SR+HC 60 de zile. (ob. 40 x) . Din analiza ontogenetică a aspectului histologic al pancreasului endo- crin (planșa I, fig. 1 — 6) rezultă că, la lotul de șobolani diabetici și supra- renalectomizați de 30 de zile, insulele Langerhans prezintă degranulări moderate. Alteori, insula are un aspect aproape normal. în general, insu- lele mici la acest lot de virstă sînt mai puțin afectate (fig. 1). în schimb, sub tratament cu hidrocortizon pe fondul diabetului și al suprarenalecțo- miei la șobolanii de 30 de zile, distrofia elementelor insulare și clarificarea citoplasmei odată cu dispariția granulației beta-insulare sînt bine vizibile. Totuși, insula ca atare se păstrează; ca entitate, dar se pot greu deosebi celulele alfa și beta (fig. 2). Cu toate acestea, după cum am arătat anterior, 29 glicemia este aproape identică cu cea înregistrată la lotul lipsit de trata- ment cu hidrocortizon. La animalele diabetice,-suprarenalectomizate de 45 de zile, majori- tatea celulelor beta sînt degranulate. La mijlocul insulei rămîne de obicei un nucleu format din mai multe celule beta, care și-au păstrat în parte granulațiile colorabile (fig. 3). în rest, fie că celulele sînt degranulate, fie că granulația există, ele sînt puțin colorabile. Insulele mici prezintă adesea celule beta, veziculoase, optic vide. Modificările menționate sînt bine corelabile cu o hiperglicemie relativ mare, semnalată anterior. La acest lot de yîrstă, tratamentul cu hidrocortizon pe fondul diabetului și al supra-, renalectomiei duce la aplazia totală a insulelor Langerhans. Multe celule beta-insulare sînt alungite sau măciucate. Insulele aproape că nu mai sînt delimitate prin capsula lor conjunctivă de țesutul exocrin și se observă o distrugere foarte evidentă a insulelor (fig. 4), ceea, ce este în deplină con- cordanță cu potențarea marcantă a efectului hiperglicemiant și beta- citotoxic al excesului de glticocorticoid indus pe fondul diabetului strepto- zotocinic și suprarenalectpmiei. în cazul șobolanilor diabetici-suprarenalectomizați de 60 de zile» toate celulele beta-insulare sînt degranulate. Adesea, insulele prezintă semne de necroză (fig. 5), iar hiperglicemia este mult accentuată, față de lotul precedent. Sub efectul tratamentului cu hidrocortizon, la acest lot diabetic-suprarenalectomizat aspectul de aplazie și de necroză a insulelor este foarte evident (fig. 6). Paralel cu aceste modificări structurale grave ale insulelor potențate de hidrocortizon, hiperglicemia diabetică este accen- tuată semnificativ. în ansamblu, aceste date, comparate cu cele obținute de noi recent pe șobolani streptozotocin-diabetici cu suprarenalele intacte, tratați sau netra- tați cu hidrocortizon (2), sugerează posibilitatea că factorii suprarenalieni endogeni au o implicație majoră, condiționată de vîrstă, atît în acțiunea beta-citotoxică, cît și în efectul hiperglicemiant al streptozotocinei. Pe de altă parte, dinamica ontogenetică a glicemiei și a aspectului cito-histologic al insulelor Langerhans pledează pentru faptul că potențarea acțiunii hiperglicemiantc și beta-citotoxice a streptozotocinei de către tratamentul cu hidrocortizon în lipsa suprarenalelor se modifică caracteristic cu vîrsta indivizilor. în acest context, datele prezentate în studiul de față duc la aprofundarea și la: generalizarea constatărilor, noastre privitoare la rolul condiționant major al vîrstei și alstării endocrinometabolice a șobolanilor tineri în efectul antiinsulinic al excesului de glucocorticoid asupra meta- bolismului glucidic (3), (4), (5), (6), (7), (8) și asupra stăriimorfofuncțio- nale a pancreasului endocrin (2),: (3). BIBLIOGRAFIE 1. MADAR J., Coniribuțiuni la studiul rolului corticosuprarenalei in metabolismul glucidic la șobolanii albi, teză de doctorat. Universitatea „Babes-Bolyai”, Cluj, 1966, p. 49—141. 2. MADAR J., MIHAIL N., Rev. roum. Med.-Endocrinei., 1983, 21, 37-42. 3. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., MIHAIL N., Age-related antiinsulin effect of hydro- cortisone in normal, diabetic and adrenaleciomized rats, in 6th Symposium on drug toxiciiy, Sept. 1—2, 1983, Cluj-Napoca, Roinania, Abstract, p. 37. 4. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., Dinamica consumului de glucoza și. a sensibilității la insulină d aortei in cursul ontogenezet postnatăle la șobolanul alb, in'Cercetări de ontogeneză funcțională, voi. 1, 1977, p. 72—84. ; 5. MADAR J., ȘILDAN N., ILONCA A., Rev. roum. Med.-Ehdbcriiiol., 1984, 22,113-116. 6? MADAR J., ȘILDAN N., PORA E. A., Arch. internat. Physiol. Biochim. (Liege); 1972, 80, 367- -372. ' ' . . ' 7. MADAR J., ȘILDAN N„ PORA E. A.„Rev. roum. Biol., Seria Zoo!., 1975; 20, 131-134. 8. MADAR J., ȘILDAN N„ PORA E. A., Anii. Endocrinei. (Paris), 1975, 35, 25-30. : 9. MUREȘAN M., GABOREANU M„ BOGDAN A. T„ BABA A. J., Tehnici de hislologie- normală și patologică, Edit. Cercs, București, 1974. 10. WERNER W„ REY H.-G., AVIELINGER H., Z. analyt. Chem., 1970, 252, 224. Primit în redacție Centrul de cercetări biologice ’ ’ la 6 aprilie 1984 ' Clui-Napoca, str. Republicii nr. -18 LV, inUoJ h A, nCQMXUZII : l. rVîrsta ișobolanilor.(țineri :suprarenalectomizați pe fondul diabe- tului htreptozbtbcinic influențează 'caracteristicnivelul glicemiei și aspec- tul’ cîtd-histoîogic al insulelor 'LâhgtefhansiU • : ' nu .. 2. La șpbolăhii, țiiieti ‘ streptozotocin-diabetici-suprafenalectomizați, vîrsta indivizilor este uii factor coridiționant îhpdtehțarea de către hiăro- cortizoîi a efectului diabețogen și betâ-citotoxic al streptozotocinei. U C;i i'l > . -, ■ S ■ INFLUENȚA OLTITOXULUI ASUPRA RITMULUI COMPORTAMENTULUI ALIMENTAR LA ȘOBOLANI V. HEFCO și G. HEFCO Oltitox, one pesticidc from the carbamate group, administered ințragâstrically fourtimes at 7 days intervals in do'ses equal with 1/3 LD80, significantly decreases the amount of food intake without affecting the normal pattern of eating rhythm examined by : 1 — mcasuring the eating rhythm on the normal light-dark (L—D) cycle ; 2—meașuriug the eating rhythm oh the rats submitted to inverted L —D cycle ; 3—establishment of the transient period for loss of the diurnal rhythm in food intake in rats kept under continuous illumination. The ncuroendocrine basis for rhythmic light-dependent hahaviour is considercd. Peste o sută de funcții fiziologice și comportamentale ale animalelor și omului oscilează între valorile maxime și minime în decursul unei zile (8). Oscilațiile par a fi determinate de un sistem multioscilator, care con- ține un sincronizator intern, ce optimizează starea de sănătate, conferind și avantaje adaptative. Oscilatorii, care sînt de origine endogenă (1), pot fi supuși modificărilor cauzate de factorii externi. în lucrarea de față s-a urmărit influența oltitoxului, un pesticid din grupa carbamaților, asupra consumului total de alimente și asupra ritmu- lui alimentar la șobolani. în acest scop s-au determinat : consumul total de alimente la diferite regimuri de iluminare; ritmul consumului de alimente la șobolani ținuți la regim normal de iluminare (lumină 7a.m. — 7p.m.; întuneric 7p.m. — 7a.m.); ritmul consumului de alimente la șobolani supuși unui regim inversat de iluminare (7a.m.— 7p.m. întuneric; 7p.m.—7a.m. lumină); perioada de tranziție necesară stabilirii noului ritm; ritmul de consum în condițiile iluminatului continuu. MATERIAL ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe șobolani masculi de circa 220 g in momentul montării experienței, care au fost hrăniți după rețeta McCollmn și apă ad libilum. Consumul de alimente a fost măsurat la orele 7 și 19, șobolanii fiind ținuți individual în cuștile metabolice model Rufeger (9). Administrarea pesticidului s-a făcut intragastric în doză egală cu 1/3 DL50. Dozele au fost administrate de patru ori la intervale de o săptămină. Regimul de iluminare este indicat în figura 1 și în tabelul nr 1. Calculul statistic s-a făcut pe baza testului „t” Student. REZULTATE Influența oltitoxului asupra consumului total de alimente. Rezul- tatele experimentale sînt redate în tabelul nr. 1. Se observă că adminis- trarea pesticidului determină în primele 24 de ore de la injectare o scădere semnificativă pînă la 52,2% a consumului de alimentare. Injec- tările ulterioare determină în primele 24 de ore, de asemenea, scăderi sem- nificative, dar de mai mică amploare. De aici rezultă că, în privința con- sumului alimentar, administrarea repetată a pesticidului nu duce la adap- tarea organismului. în următoarele zile de la fiecare administrare a pesti- cidului, consumul total de alimente revine treptat; totuși, majoritatea Tabelul nr. 1 Influența regimului de iluminare asupra consumului total de alimente la șobolani tratați cu oltitox Ziua Lotul martor Lotul tratat Regim de ilumi- Diferența p (7) (8) nare (%) 2 18,32±0,8 19,47±0,7 7a.m.—7p.m. lumină ’ 6,3 N.S. 4 18,89±0,8 18,56±0,8 idem — 1,3 N.S. 5* 18,57±0,7 8,87±1,3 idem —52,2 <0,001 6 17,71 ±0,8 12,75 ±0,9 idem —28 <0,01 8 18,64±0,7 15,94±0,8 idem — 14,32 <0,05 11* 16,57±0,8 11,86±1,2 7a.m.— 7p.m. în- tuneric —28,4 <0,01 12 17,41 ±0,8 15,61 ±0,8 -10,34 N.S. 14 21,14±0,82 18,13±0,9 idem — 14,24 <0,05 16 16,7 ±1,33 14,26 ±0,87 idem -14,52 N.S. 18* 16,85±0,9 13,13±1,16 idem —22,1 <0,05 20 19,8 ±0,76 15,94 ±0,8 idem —19,5 <0,01 22 15,39 ±0,52 13,71 ±0,!81 iluminare continuă -11 N.S. 24 16,25±0.7 15,18±0,62 idem - 6,6 N.S: 25* 18,57±0,8 12,19±1,2 idem -34,4 <0,001 26 : 16,78 ±0,41 13,43±0;82 idem —20 <0,01 28 17,78 ±0,86 15,84±0,49 idem —11 ■ N;S± 30 16,25 ±0,63 14,4 ±0,73 idem — 11,4 N.S. Notă. Valorile reprezintă media±ES pe două zile succesiye. * indică ziua ad- ministrării pesticidului. Numărul de șobolani este indicat în paranteze. P = pragul’de Semnificație. N.S. = nesemnificativ. valorilor rămîn semnificativ scăzute. în același sens cu consumul de alimente a eyoluat și greutatea corporală., Astfel,. în timp ce animalele de control au înregistrat în decursul unei săptămîni un spor în greutate de 15 g, ani- malele tratate au sporit în același interval numai.cu 10 g (date neindicate în tabel). . Influența oltitoxului asupra ritmului consumului de alimente. Rezul- tatele experimentale sîiit redate în figura 1. Se observă că administrarea Fig. 1. — influența oltitoxului asupra ritmului ingestiei de alimente la șobolani menținuți la regimuri diferite de iluminare. Șăgețile indică data administrării substanței: Cifrele din paran-: teze indică numărul de șobolani. M = martori; T = tratați. Valorile reprezintă media pe două zile succesive. 3 - c. 1050 33 pesticidului nu afectează semnificativ ritmul consumului de alimente, ambele loturi. cpnsumînd în perioada de iluminare circa 30% din totalul alimentelor consumate. Influența inversării ritmului de iluminare asupra ritmului alimentar. Șobolanii supuși unui ritm inversat de iluminare modifică ritmul ele con- sum în circa 8 zile. Șobolanii tratați cu oh it ox s-au comportat într-un mod asemănător. Efectul iluminatului continuu asupra ritmului de consum. Șobolanii trecuți de la regimul de iluminare 7p.m.—7a.m. la regim continuu de ilu- minare abolesc ritmul consumului alimentar în circa 6 zile, situație care s-a menținut timp de 10 zile, cît a durat experimentul. Șobolanii tratați cu oltitox s-au comportat identic. ; DISCUȚII h < J.ț Datele noastre arată că oltitoxul determină o scădere semnificativă a consumului de alimente, fără a afecta ritmul alimentar. După cum arâță Moore și colab. (7), semnalele optice sînt transmise sistemuluineuroseeretor, reglatorul bioritmicității, . prin nervul optic accesor inferior (NOAI). Secțiunea acestui nerv nu afectează vederea nor- mală, dar abolește răspunsul gonadelor și al glandei'1 pineale lă iluminarea continuă/ Glanda pineală,. căreia i se acordă o importanță deosebită în controlul activității ritmice circadiene a funcțiilor endocrine și neendocrine (10), este ineirvătă;de fibrele postgăhglibnare din ganglionul cervical supe- rior^ cate sînhexcșitate prin semnalele optice transmise prin NOAI. Termina- țiile postgăhgliohăre simpatice elibereăză: norădrehalină, Hăre; stiimulează secreția melătoninei (2). Diimină inhibă rătă de secreție ă noradreiiâlinei și indurpet a melătoninei. Mdatonina, acționîiid prin sistemul hippțalamo- hippfizar, manifestă o acțiune inliiiiitorip asupra secrețiilor endocrine. Pe baza relației dintre pineală și glandele" endocrine, precum și a altor funcții neendocrine, s-a sugerat că pineala funcționează ca un „ceas biologic”, traducînd impulsurile generate de lumină sau de absența ei într-un semnal hormonal. Deoarece ritmul studiat nu se modifică prin administrarea olti- toxului, ar putea constitui un indiciu că acest complex de structuri, impli- cat în controlul bioritmicității, nu a fost afectat funcțional. Faptul că oltitoxul nu a afectat ritmul alimentar nu trebuie să ne ducă la concluzia că această substanță hu ar putea afecta ritmul alto funcții. în alte condiții experimentale s-a constatat că lezarea fornixului, care abolește ritmul secreției corticotropinei (6), nu afectează ritmul con- sumului alimentar (3). De asemenea, izolarea mecanică a nucleului ven- tromedian hipotalamic, care abolește ritmul Consumului alimentar (3), nu afectează ritmul metabolismului energetic (5). Deci, ritmul diferitelor funcții se pare că este controlat de oscilatori diferiți, care pot fi afectați în moduri diferite de diverși agenți. în concluzie, se constată: că oltitoxul în doză de 1/3 DL50,; adminis- trat repetat, nu afectează ritmul ingestiei de alimente, dar diminuează consumul total de alimente și sporul în greutate al a nimalelor. ' 34 BIBLIOGRAFIE ' , : 1. ASCHOFF J., Science, 1965, 148, 1427. ’ 1 2. HEFCO V., Natura, 1974, 4, 6. . 3. HEFCO V., ROTINBERG P„ ILUCE., Physiologie, 1975, 12, 37. 4. HEFCO V., ROTINBERG P„ J. PhysioL, Paris, 1977, 73, 675. .5. HEFCO V., MAXIM G., An. științ. Univ. Iași, 1981, 24, 112. 6. MOBERG G. P., SCAPAGNINI U., DE GROOT, jr„ GANONG W., Neuroendocrinology, 1971, 7, 11. 7. MOORE R. Y., HELLER A. et al., Arch. Neurol., 1968, 18, 208. 8. QUAI W. B„ Trans. N. Y. Acad. ScL, 1972, 34, 239. ' - 9. RUFEGER H„ Z. Tierphysiol., 1968, 23, 217. 10. WURTMAN R. J., Pinealhormones, în Handbook ofneuroehemisiry, voi. 4, sub red. A. LA.P THA, Plenum Press, NewjYork—London, 1970, p. 451.; 1 • Primit în redacție la 7 decembrie 1984 Laboratorul de fiziologie animală, Universitatea „Al. I. Cuza”, lași INFLUENTA UNEI FURAJAȘI CARENTATE ASUPRA UNOR PARAMETRI AI METABOLISMULUI LIPIDIC SI ENERGETIC AL OVIDUCTULUI ’ LA GĂINA OUĂTOARE N. BUCUR» și VICTORIA DOINA SANDU A sudden switch from a standard combincd foddcr to maize flour only acts as a stressor upon the laying hen, negatively afîecting the production of eggs. Dysfunction is elicited in the liver and the oviduct; lipids and cholesterol accumulate, while some enzyme activities (esterase, cytochrome oxidase, succinate dehydrogenase and A.TP-ase) are strongly inhibited. Alimentația găinilor ouătoare constituie un factor de importanță majoră în determinarea cantitativă si calitativă a producției de ouă (7), (8). Studiul de față urmărește implicațiile unui stress alimentar pro- vocat prin schimbarea bruscă a hranei standard cu făină de porumb, a cărei proteină are o valoare biologică scăzută, datorită lipsei unor aminoa- cizi esențiali (2), (9), asupra unor aspecte citofiziologice ale oviductului. Tabelul nr. 1 Acțiunea furajării carențațe asupra conținutului de lipide sudanofile și activității enzimatice din oviduct i Reacția cercetată magnum LOTUL UTER E G E G Lipide M + _L + + 4~ sudanofile s + + + + + + + + ++++ Lipază : M ' 4- ■ + + + + + .. s +- + +' ■ Estcrază M + — + + + + - " s + — ' 4' + - ATP-ază M ' + ++ ++ + 4- ++ + s + + + + + 4- CyOx M + + + + + + + + . S ' + _L + . + + SDH M + 4" 4“ + + + + +' s +- + ■ ' + + Notă. M = lot martor ; S = Iot stressat; E = epiteliu ; G = glande ; reacție foarte slabă; 4- = reacție slabă; + + = reacție moderată; + + + = reacție puternică; + +:+ + = reacție foarte puternică. MAȚEBIAL ȘI METODE Investigațiile noastre s-au efectuat pe găini ouătoare rasa Leghorn alb, în greutate medie de 1,5 kg, întreținute în condiții obișnuite și hrănite cu furaj standard. Animalele au fost repar- tizate în două loturi: a) lotul martor (M), furajat în continuare cu hrană standard ; b) lotul stressat (S), prin schimbarea bruscă a hranei standard cu făină de porumb în exclusivitate, cîte 120 g/kg corp/zi și apă ad libitum. Sacrificarea animalelor s-a făcut după 12 zile de la schimbarea hranei la lotul S, prele- vîndu-se fragmente de oviduct din segmentele magnum și uter, sînge și fragmente de ficat. Fragmentele de oviduct au fost prelucrate corespunzător determinării următorilor indici: a) histochimici: lipide sudanofile ; b) histoenzimologici: lipaza, esteraza, ATP-aza, GyOx, SDH ; c) biochimici: colesterol total, consum tisular de oxigen. în sînge s-a determinat colesterolul seric, iar în ficat lipidele sudanofile și colesterolul total. REZULTATE Sub aspect comportamental, găinile din lotul S au reacționat la schimbarea hranei prin diminuarea poftei de mîncare, simultan cu redu- cerea numărului de ouă depuse pe lot, pînă la întreruperea ouatului după 4 zile. La nivelul oviductului, stressul alimentar induce atît în magnum cît și în uter creșterea conținutului de lipide totale (tabelul nr. 1). și a concentrației colesterolului (fig. 1), concomitent cu inhibarea accentuată a reacțiilor enzimatice. Modificarea intensității reacțiilor enzimatice la lotul S este însoțită în mucoasa magnumului și de modificarea distribu- ției lor. Astfel, aspectul distribuției bizonale pe cele două jumătăți ale unui fald a reacțiilor CyOx, SDH, ATP-azei, înregistrat la animalele de control, în acord cu unele date din literatură (1>), dispare la găinile stres- sate. Consumul tisular de oxigen nu se modifică semnificativ în magnumul găinilor din lotul S (fig. 2). E3 stresat MAGNUM Fig. 1.—Concentrația colesterolului total în oviduct Fig. 2. — Consumul tisular de (magnum, uter), ficat și set; . oxigen în magnum. Și la ficat am înregistrat la lotul S o creștere apreciabilă a lipidelor sudanofile și a concentrației colesterolului. Colesterolul seric’ scade semni- ficativ la găinile stressate (tabelul nr. 1, fig. 1). DISCUȚII ■ • • 44/ , Rezultatele a numeroase cercetări au evidențiat influența exercitată de factorul alimentar asupra producției de ouă și efectele negative ale unei furaj ari carențate asupra acestora (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8). Literatura de specialitate este însă săracă în date privind acțiunea unei alimentații dezechilibrate asupra fiziologiei organului producător — oviductul. 37 36 Datorită particularităților biologice pe care le prezintă, găinile ouă- toare sînt foarte sensibile la calitatea hranei, fiind necesar să li se asigure prin hrană cantități suficiente de proteină cu valoare biologică ridicată. în acest scop se recomandă ca 20 —25% din totalul proteinei să fie de origine, animală. Pentru producția de ouă sînt indispensabili aminoacizii lizină, cisteină, metionină, valină, arginină, leucină și histidină (9). Făina de porumb utilizată în experimentul nostrii, datorită carenței sale în lizină și glicocol și conținutului redus de triptofan și cisteină (2), (9), nu asigură găinilor ouătoare necesarul de proteină, fapt ce explică tul- burările metabolice și comportamentale înregistrate. Reducerea numărului de ouă pînă la încetarea ouatului la găinile ■din lotul S sugerează dereglarea funcționalității normale a mecanismelor metabolismului celular implicate în geneza ouălor. De altfel, modificările histochimice ale oviductului și ficatului susțin această ipoteză. Creșterea conținutului de lipide'și a concentrației colesterolului în oviduct la lotul S, corelată cu reducerea reacției esterazei și a lipazei, indică stocarea lipidelor în oviduct, ca urmare a inhibării proceselor de catabolism și a dereglării mecanismelor de transfer spre produsul final—oul. Pe baza unor date anterioare obținute de noi (10), considerăm că o mare parte din aceste lipide provin din lipogeneza locală; Fenomenul de acumularea lipidelor și a colesterolului în ficat la lotul S s-âr putea datora, pe de o parte, unei stimulări a biosintezei lipidelor sau alterării fenomenu- lui de transport al acestora spre periferie. De altfel, reducerea concentra- ției de colesterol din ser pledează pentru această ipoteză. Seducerea apre- ciabilă a reacțiilor OyOx, SDH, ATP-azei în magnum indică inhibarea proceselor oxidatiye aerobe ca procese generatoare de energie necesară ' sintezei proteice. în sprijinul acestei afirmații sînt și rezultatele noastre cu privire la dispariția distribuției zonale a reacțiilor enzimatice în magnum la găinile stressate, aspect ce sugerează alterarea fenomenului de „rotație” funcțională a glandelor albuminipare (1) și, în consecință dereglarea sin- tezei de proteine. ' îri concluzie, administrarea făinii de porumb în exclusivitate la găina ouățbare induce disfuncții la nivelul oviductului și al ficatului cu implicații negative asupra producției de ouă. EFECTUL TIROIDEI ASUPRA METABOLISMULUI HEPATO-MUSCULAR LA PUII DE GĂINĂ , MARTA GÂBOS, RODICA GIURGEA și ETELKA SZENTGYORGYI Experiments were performed on two groups of Studler-Cornish chickcns. One of tbem was treat- ed with thyroxine, thyreotrophin and thiouracil in a single dose on the 9th day, and the other group with the same compounds giyen in a daily dose for 10 days after hatching. The modifi- cations in the blood and the organs invcstigated arc differcnt, depending' on thc treatment and the tissuc. ‘ Este cunoscut că tiroxina, TSH-ul și tiouracilul, la pești (14), (15), broaște (13) și șopîrle (5), determină modificări diferite în mușchi, în funcție de tipul acestuia, alb sau roșu. Pornind de la aceste date, în această lucrare am căutat sa eviden- țiem dacă această diferență există și la păsări. < MATERIAL ȘI METODE 1 S-a lucrat pe pui 0 -8 — ' 0,01 NS NS PT 273±23,3 197 ±12,4 234 ±25,3 260±17,7 (mg/g) ! — ■ 27 —14 -5 ■— <0,05 TIMUS NS NS Gr 397 ±23 363±35,3 412±18,2 388 ±35,5 ;, —■. -8 n ±3 —2 —■ NS NS NS G 30±4,3 59±10,2 . 63±10,9 35±5,6 , — ±96 ±110 ±16 , — <0,02 <0,02 NS AA " ' . 22 ±4,5 ‘ 56±2,3 36.1:0,6 â5±2',7 . • - _X_ ■ ’ ±154' ->-63 o- ' ' ±59 "t-. ■ ! • ' i ' : w' ■ • ! ' <0,001 <0,01 <0,05 PT 240±7,9 237±U,6 242 ±13,5 ■ 225 ±15,7± . ■ • ■' —• ± i ; • ■ w W —-1 . ±0,8 ± , ,.. ■ ±6,- . , i. . —■ ., NS NS NS ■ .Suprarenală G. 44 ±10,, 4 79±22,1 ,103 ±18,6 56±10,3 . — ±79 1 ±134 " ±27 ■— NS <0,05 NS ÂA w w 89±9,9 : 139±12,3 135±3,tf •■ : : 135±9,8 ' J '. . — • J . ±56 . ±51 : „■ . ±51 : — . 1 . ,<0,05 <0,001 <0,01 . KȚotă. Gr = greutate organ ; G == glicogen ; AA — acid, ascorbic ; PT — proteine • j / totale; x = media lotului; ±ES = eroarea standard ; D% = diferența " procentuală față de‘martor ; p•= semnificația statistică, Considerată de-la p — 0,05 ; valorile nesemnificative statistic au fost notate NS. 46 47 BIBLIOGRAFIE Tabelul nr. 2 Modificări in unui tratn Fabricius, timus și suprarenale la puii de găină supusi unui tratament cronic cu tiroxină, TSH și tiouracil LOT : MARTOR TIROXINĂ TSH TIOURACIL Gr x±ES (mg) D% P G (tng/100 g) AA (mg/100 g) PT (mg/g) BURSA LUI FABRICIUS 232,1-4-19^0 : 255,8±24,8 338, ±21 5 + 1Q . +45,7’ ■ .' ~ NS <0,01 ^°»6±9,9 ' . 46,7±10,9 81,2±14,9 . - -3,9 +67 NS NS ■ 59,:4±8,0 67,5±12,2-. 64,2±7,1 ’ ■ + 13 + 8 - NS NS 144,5±10,6 162,7±13,4 153,0±6,l ~ +12 +6 - NS NS 258,7±21,2 +11 NS 34,8±4,8 -28 NS 65,3±5,8 + 10 NS 168,2±11,4 + 16 NS . ■ TIMUS Gr. G , AA pT 277,8±34,7 91,0 ±10,0 49,1 ±3,87 144,l±io,6 277,9±10,9 0 NS 66,2±15,5 -29 NS 71,7±10,2 • ±46 NS 203,5±6,6 +41 <0,001 - 246,1 ±2,1 -11 NS 42,2±10,8 -53 <0,01 51,8±4,0 +5,5 NS 154,9±13,8 + 7 NS 246,3±29,3 -11 NS 84,8±21,6 -7 NS 59,9±5,3 +22 NS 153,6±11,6 + 6 NS SUPRARENALĂ G AA . 167,9 ±53,4 171,6±12,5 202,2 ±47,3 -20 NS : 315,8±31,7 +8 <0,01 65,8±12,8 -60 NS 247,1±19,8 +44 <0,01 75,9±16,-3 —54 NS 262,3±22,3 +53 <0,01 Notă. Explicația ca la tabelul nr. 1. 1. COMȘA J., Physiologie el physiopalhologie du thymus. Doin, Paris, 1959. 2. DAUGERAS-BERNARD N„ LELOUP I., LACHIVER F„ C. R. Acad. Sci., 1979, 283, 1325-1327. ' 3. FARNER D. S., WILSON F. E.. OKSCHE A., Neuroendocrinology, Academic Press, New York, 1976, pe 529—582. : ■.' : 4. FONTAINE Y„ Acta endocr., 1969, 136, 33-78. 5. GARREN H. V., SHAFFNER C. S„ Poultry Sci., 1956, 35, 266-273. 6. GIURGEA R., GABOS M., MOYS M., Contribuția științelor fundamentale la dezvoltarea producției animale, simpozion, Timișoara, 1980, p. 23—27 (volum xerografiat). 7. GLICK B., The thymus and bursa of Fabrcius: endocrine organs"! in Avian endocrinology, . șubred. A. EPPLE, M. H. STETSON, Academic Press, New York—London—.Toronto — Sydney—San Francisco, 1980, p. 209 — 229. 8. GORNALL A. G„ BARDAWILL C. J., DAVID M. M„ J. Biol. Chem., 1949, 167, 751-766. 9. HAYNES R., GLICK B., Poultry Sci., 1960, 3!), 1496-1498. 10. KLIMOV A. M., Biochem. fotometria, 1957, 311 — 312. 11. MONTGOMERY R„ Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378-386. 12. PINTEA V., PETHES GY., Postnalal developmenl of farm animals, simpozion, Brno, 1966. 13. TĂMAS V., BOITOR L, Hormonii si funcțiile lor biochimice, Edit. Cercs, București, 1977. 14. THOMMES.R. C„ TONETTA S. A.’, Gen.'Comp. Enodcrin., 1979, 37, 167-176. . • 15. THOMMES R. C„ VIETH R. L„ LEVASSEUR S... Gen. Comp. Endocrin., 1977, 31, 329- 336. ' ' ' 16. VRIED J„ TADASHIO I., DOMEY R. G„ Growth. 1975, 38, 53-57. Primit în redacție la 8 iulie 1984 Centrul de cercetări biologice fi Facultatea de biologie-geografie Cluj-Napoea, str. Clinicilor nr. 5 — 1 glicemiantă, fapt ce poate fi corelat cu creșterea depozitului de glicogen din timus la tratamentul acut. Pe de altă parte, Tămaș și Boitor (13) arată că hipertiroidismul stimulează degradarea insulinei, reducînd astfel viteza de biosinteză a glicogenului. Dacă efectul este acesta, atunci scă- derile de glicogen din timus la tratamentul cronic cu tiroxină și TSH pot fi explicate. Este interesant că în suprarenală conținutul de glicogen variază de asemenea în funcție de natura tratamentului. Nivelul proteinelor din timus și din bursa lui Fabricius este puțin afectat de tratamentele aplicate. Acidul ascorbic din suprarenală este crescut atît la tratamentul acut cit și la ce! cronic în toate variantele experimentale, deci dozele de tiro- xină, TSH și tiouracil administrate nu au efecte stressante- în general, tiourâcilul are efecte reduse asupra timusului și bursei lui Fabricius, așa cum de altfel am constatat anterior și în cazul acțiunii asupra puilor de găină neonatali (6). • 1 4-c. 1050 49 48 CERCETĂRI PRIVIND PLANCTONUL SI BENTOSUL UNOR ZONE ALE RÎURILOR ARGEȘ ȘI RÎUL DOAMNEI, ÎN CONDIȚIILE EXISTENTEI LACULUI PITEȘTI > 9 3 | VlRGINIA POPESCU-MARINESCU, LUCREȚIA ELIAN-TĂLĂU și MIHAI PAPADOPOL The investigations carried out bctwcen 1978 — 1979 on a sector of Argeș river including Pitești lake, as well as on the mouth of Doamnei river, reveal the qualitative and’ quantîtative compo- nents of zooplariktori arid zoobenthos ih these arcaș, in comparison with the years previous to the existence of Pitești dam lake. 1 ■ Studiile de biologie efectuate pînă îh prezent asupra ArgeȘului se referă în special la impurificarea și autoepurarea apelor rîului (1),.(3), (4)î în perioada 1964—1975, rezultatele prezentate de lucrările respective fiind reunite într-o sinteză de către D. Lăzăreșeu (5) în teza sa de doctorat. Asupra acumulărilor construite în bazinul Argeș, menționăm cercetările 2' în care se redă evoluția biocenozelor planctonice din lacurile Vidraru și Bascov în anii 1972—1974. Referitor la zona de vărsare a Rîului Doamnei,, ca și la lacul de baraj Pitești, nu am găsit în literatura de specialitate nici un fel de date privitoare la biologia acestora. Observațiile din prezenta lucrare și colectarea probelor hidrobiolo- gice au fost efectuate în anii 1978 (decembrie) și 1979 (iunie) în patru stații,, amplasate pe rîul Argeș în amonte și aval de acumularea Pitești, în lac și în Rîul Doamnei la vărsare. Studiile noastre au urmărit să pună în evidență evoluția plancto- nului și bentosului din tronsoanele cercetate, biocenozele respective fiind influențate de condițiile de mediu modificate prin amenajările executate și. prin deversările făcute de către industrii și activitatea menajeră. Se știe că bazinul hidrografic Argeș este în prezent unul dintre cele mai afectate de construcțiile hidrotehnice, printre care un loc important, îl ocupă lacurile de baraj. în zona orașului Pitești, pe rîul Argeș s-a construit acumularea Pitești,, avînd o suprafață de 124 ha, un volum total de 4,477 mii. m3, dată în exploa- tare în decembrie 1971, în scopul alimentării cu apă, energetic și hidro- ameliorativ (2), (6). Datorită schimbărilor survenite cu ocazia acestor lucrări, tabloul biologic, prezentat de D. Lăzărescu (5), pentru anii 1967—1975 a fost, diferit în zona cercetată de către noi în anii 1978—1979. în acest sens, analizînd zooplanctonul din toate stațiile de unde am recoltat probe, s-a observat că atît în perioada de iarnă, cît și vara, elemen- tele dominante au fost rotiferele, urmate de copepode, cladocere și proto- zoare. De altfel, această situație a fost menționată (5) în zonele respective’ înainte de existența lacului Pitești, precum și în acumulările Bascov și. Vidraru 2. 1 Studiul sistematic al filoplanctonului și zoo planctonului unor cursuri de apă in vederea cunoașterii rolului lor in procesul de autoepurare, 1972, contract de cercetare științifică, arhiva ISBB. 2 Studiul eutrofizării lacurilor Vidraru, Bascov și Cernica- Studiul cenozelor planctonice,. 1972 — 1974, contract de cercetare științifică, arhiva ISBB. Desigur că în tronsoanele cercetate nu a existat o uniformitate în repartiția și cantitatea zooplanctontelor, datorită condițiilor diferite din fiecare, ca debitul apei, cantitatea de aluviuni, chimismul apei influențat de scurgerile menajere sau industriale, precum și cerințele ecologice ale organismelor. Referindu-ne Ia componența pe specii (tabelul nr. 1), în număr mare s-a găsit rotiferul Polyarthra vulgaris, cu precădere în lacul Pitești și îh rîul Argeș în amonte de această acumulare. în primul, o pondere ridicată ca număr de exemplare a avut-o și Rotaria neptuniu, indicator al unei zone de la p-mezosaprobă la polisaprobă, specie care a fost găsită și în Argeș în aval de acumularea Pitești în cantitate mai mică, precum și în Rîul Doam- nei, unde a constituit elementul dominant. Ambii taxoni au avut o dezvol- tare mai bună vara (iunie). Tot dintre rotifere, Polyarthra dolichoptera, Keratella cochlearis, K. quadrata, Brachionus angularis, Asplanchnaljright- welli și Synchaeta sp., determinate din tot tronsonul cercetat al rîului Argeș, inclusiv lacul Pitești, arată din punctul de vedere al calității apei în general zona p-mezosaprobă. Protozoarul Carchesium polypinum, găsit Tabelul nr. 1 Componența organismelor zooplauctonice și zoobentonice din zonele studiate în anii 1978 — 1979 Rîul Argeș Rîul Argeș Rîul ■ ' Taxoni Stația : în amonte de in aval de Doamnei lacul Pitești lacul Pitești la vărsare 1 2 3 4 5 ZOOPLANCTON PROTOZOA ■Carchesium polypinum L. — + 4~ — Ciliatae varia — + — : — Tintingideae varia — — ROTATORIA Asplanchna brightwelli Gosse -T- '''+ ' ■ — Brachionus angularis Gosse . ’ + . + • .. Cephalodella șțt. >: . — 4"! • : — ■ — ' Colurella paluclosa, Carlin . — . 4" : m; ■' - . — — Filinia longiseta Ehreriberg — ■ .+... — — Filinia terminalis (Plate) ' — — — Keratella cochlearis Gosse ’ . ■ + .. + 4- '1 ■. — ■ Keratella. quadratai Mtkller , . —- . 4- ■ 7 +. ■ +' . .. Lecane sp.. ,., .... / ' 1 4- —, Polyarthra dolichoptera Idelson + +. . 4- — Polyarthră inilgdris Cârlin 4“ 4~ ++ r —. Rolârid neptitnia (Ehrenberg)! ■ i—■ • ■ +V!: ■ ■ ‘ ■ Synchaeta sp. , . n . . 7 + ’ - + • ■ — •. Trichocerca sp. + 4“ NEMATODA ■ 'Nedeterminate l/ ' — + ' + " i- . CLADOCERA - 1 J . . ; ■ > 1 । ■ : . • Bosmina longiro'slris (0. F. Muller) -4- ■ • — . . Daphnia galegta Șars 4~ + • ■ ■ . + ’ : 'i . J ; ■ i '• Simoceplialus vetulus (0. F. Aluller) — + — COPEPODA Nauplius varia' : ' . 4~ 4- ■ + +. ■ ' ‘: 4- 4“ .' — •Copepodiți varia , . ’ .+ - .4"' . 1' .... ■“ ; ‘ . Acanthocyclops, vernalis (Fisch.) 4* ■ . . . — ■Cyclops (urcifer (Claus) , T ' + / — ■ — 50 Tabelul nr. 1 (continuare)' ■■ 1: ' . 2 ... 3 '4 ... . PROTOZOA . ; ZOOBENTOS j ;. _i_ -L. Zoolhamnium sp. COELENTERATA Hijdra sp. KEMATODA Nedeterminate ■ % :% - / - ' ! ' -■ H ' oligochaeta Limnodrilus lioffmeisleriClajp. Peloscolex velulinus (Grabe) Peloscolex sp.- ' ' Tubifex pseudogasler (Dalii) . ... .... Tubifex tubifex Muilcr CLADOCERA Daphnia galeala Sars + 1 ' + + ++. . ++' +. . .- . ■ -X ■ . : ■ ' . _ ! ' j_ - ‘ : ' 4. ; . %. COPEPODA Acanthocyclops vernalis (Fiscli.) Eueyelops serriilalus (Fiscli.) ARACHNIDA Salticidae varia HÎDRACARI^' Ofibatidae varia COLLEMBOLA ; 1 ■. : —~ — — ■ Isoiomurus paluslris (MuUcr) DIPTERA . Jiermione sp. Psectrocladius gr. psilopleriis Kieff. -r ■ + + + Notă. Determinările au fost efectuate de către : Ștefan Negrea — Cladocera ; Laura Teodorescir — Copepoda-, |Fr. Botea| — Oligochaeta ; Măgdalena Gruia — Collembola ; Victoria Ta- tole — Chironomidae (Dipterd). \ • 1 mai mult în lacul Pitești și în aval de acesta, este un indicator pentru ape mai uzate. Gopepodele, prin stadiile de nauplius, cu precădere în. iunie ap constituit cantități mari în rîul Argeș, unde în aceeași lună dinirp clado- cere Bosmina longirostris și Daphnia gdleata au avut o dezvoltare relativă,, ultimele existînd și în acumularea Pitești; prima specie este indicatoare pentru ape de la &-la %mezosaprobc, iar a doua oligosaprobe. Din punctul de vedere al gradului de curățenie a ăpeiarătat de indi- catorii .biologici zooplanctonici, pe baza datelor noastre putem conchide că în general apele Argeșului în tronsonul cercetat se încadrează' în cate- goria a Il-a, corespunzătoare zonei p-mezosaprobe: o încărcătură organică ceva mai mare a fost în lacul Pitești, situație creată în principal de condi- țiile de colmatare accentuată din acest bazin (6). Datele obținute de D.vLă- zărescu (5) atestă deja o îmbunătățire a calității apei rîului Argeș în anii 1970—1975 față de 1967-1969. ’ ’ Comparînd.situația din anii 1978—1979, în condițiile existenței lacm lui Pitești, cu datele menționate în literatură (5) înainte de bararea tron- sonului studiat al rîului Argeș, se observă că majoritatea speciilor de orga- nisme zooplanctonice s-au păstrat aici ca prezență, precum și sub ’ raportul densității. în sprijinul afirmației că în general în rîul Argeș, în porțiunea cu acumulări, zooplanctonul constituie un complex de organisme de rîu și lacustre (5) este prezența speciilor Polyarihra dolicliopterd, P. vulgaris^ KerateUa eochlearis, K. quadrata, Brachionus angularis, Filinia longiseta^ citate din lacurile Vidraru și Bascov 2, din zonele rîului dintre aceste acu- mulări, specii pe care le-am găsit și noi în Argeș în amonte și aval de lacul Pitești, precum și în acesta din urmă, (tabelul nr. 1). Menționăm că în Rîul Doamnei, la vărsare, adică imediat în amonte de lacul Pitești, cladocerele și copepodele au lipsit complet în perioada cercetată (prima grupa de organisme, filtratoare active ale apei, nu rezistă» condițiilor de turbiditate), iar rotiferele în iunie au avut un număr redus de specii, printre care o dezvoltare mai bună a înregistrat-o Rotaria neptuniu (tabelul nr. 1). Această sărăcie de organisme, ca și faptuîcă în decembrie 1978 nu s-au găsit zooplanetonte în zona de vărsare a Rîului Doamnei, se datorește evacuărilor apelor uzate de la diferite industrii, precum și marii încărcături cu suspensii. în sensul accepțiunii lui Sladecek (citat de. (5)), putem spune că.aici avem de-a face cu fenomenul.de criptosaprobitate. în ceea ce privește densitatea numerică și biomasa organismelor’ zooplanctonice (tabelul nr. 2) din zonele cercetate de către noi, în . rîul Argeș (amonte și aval de acumulare) s-au înregistrat cantități variabile de la 11 la 25 ex./l (0,0062—0,2567 mg/1) în decembrie 1978 și între 150 și 223 ex./l (0,2248—3,6790 mg/1) în iunie 1979, iar în lac dd'la 19 ek./l (0,0074 mg/1). în decembrie pînă la 235 și 403 ex./l( 1,1680 și 2,5582 mg/1) în iunie/ Aceste vațori, alături de componența speciilor, întă- resc afirmația că zooplanctonul lacului Pitești are o influență mare asupra aceluia din rîu, în aval de baraj. Acțiunea se manifestă cu atît mai mult cu cît în anumite perioade, pentru combaterea eutrofizării lacului, se execută spălarea fundului bazinului, evacuîndu-se brusc debite mari de apă din lac în rîu, care antrenează cantități apreciabile de .plancton. , Comparînd densitatea organismelor zooplanctonice , din lacul. Bascov 2 (0,5—1.3. ex./l în 1974) și Vidraru2 (0,9—991 ex./l în 1972 și 0,5—309 ex./l în 1974) cu.: cea din iacul Pitești (19—403 ex,,/l în 1978-^1979), se obșervă că cifrele în ultimul,bazin indică o stabilitate mai mare a biocenozei, ceea ce este și normal ținînd seama de anul inundării (1970 pentru Bascov și 1971 pentru Pitești) (6), cercetările în lacul Bascov făcîndu-se la numai 4 ani de la inundare, iar în acumularea Pitești la 7-~8 ani.; / Subliniem că în Rîul Doamnei, în luna iunie 1979, 16 ex./l (0,0128 mg/1) reprezintă o cantitate mult, mai mică decît în rîul Argeș și în lacul. Pitești. ; ■ i Este de menționat că, dacă în general rotiferele sînt grupa dominantă ea densitate în aproape toate stațiile cercetate de către noi, constituind chiar 84% (rîul Argeș. în amonte de lac) și 100% (Rîul Doamnei),în iunie în rîul Argeș în amonte și în aval de lacul'Pitești, copepbdele prin .stadiile naupliale-au deținut cele mai ridicate procente : 63.34%. și 30,55% (tabe- lul nr. 2). % .//F; ■ Dată fiind componența speciilor zooplanctonice (prioritatea reve-’ nind rotiferelor de talie mică, iar în iunie în unele stații ebpepodelor în stadii tinere), valorile biomasei relativ scăzute arată rezerve nu prea mari de bază trofică pentru peștii planctonofagi. Făcînd aprecieri asupra lacului Pitești; avînd în vedere evoluția sa și a celorlalte acumulări ide pe rîul Argeș pînă în prezent, atît în ceea ce privește componența taxonilorpcît și: cantitatea zooplanctontelor, putem spune că acest bazin tinde spre eutrofie. Referindu-ne la organismele bentonice; ținînd seama că pentru dez- voltarea acestora un rol important îl joacă natura substratului, alături de viteza de scurgere a apei, chimismul apei etc., subliniem că, pe lîrigă fap- tul că Argbșul în zona subcarpatică (7) străbate roci mai slabe, supuse ușor 53 Tabelul Densitatea numerică (ex./l), biomasa (mg/l)* și abundența (%) grupelor , ■ Stația Grupa de : ’ •organisme . Rîul Argeș în amonte de - lacul Pitești . 4.XD ex./l suprafață [.1978 0/ /o Lacul 15. VI. cx./l 4.XII.1978 : 15.VI.1979 ex./I ; % CX./l 0/ /o Prolozoa 1 4,00 ■ — : 30 JRotaloria 21 84,00 : 49. . 32,66 ■6 31,60 257 Cladocera — — 1 0,66 — — 8 Copepoda 1 4,00 95 63,34 3 18,80 108 Varia 2 8,00 — — 10 52,60 — ■Ova varia — ■. — 5 3,34 — • — — TOTAL 25 ' 100 150 100 19 100 403 ' mg/l 0/ /o mg/l 1 ■ ’ o/ /o mg/l 0/ /o mg/l Prolozoa 0,0001 0,039 — — — — 0,0030 Rolaloria 0,1564' 60,93. 0,0294 13,08 0,0024 32,43 0,2570 Cladocera — — 0,1000 44,48 — — 0,8000 Copepoda 0,1000 38,96 0,0950 42,26 0,0030 40,54 0,1080 Varia 0,0002 0,071 —• .— ■ 0/Q020 27,03 — Ova varia — —• . 0,0004 0,18 — — — TOTAL. 0,2567 100 0,2248 100 0,0074 100 1,1680 Biomasa, ’ exprimată în greutate umedă. nr. 2 de organisme zooplanctonicc din zonele studiate in anii 1978 — 1979 Pitești 1979 0/ /o fund 15.VI.1979 Rîul Argeș în aval de lacul Pitești Rîul Doamnei 15.VI.1979 4.XII.1978 15.VI.1979 ex./l. % ex./l - % ex./l 0/ /O ex./l 0/ /o 7,44 10 4,25 45 20,18 63,79 115 48,90 8 72,72 62 27,83 16 100 1,98 20 8,54 — — 38 17,04 .— — . 26,79 83 35,32 o 27,28. 68 30,55 — — — —. — ——. —. — — — 7 2,99 — 10 4,40 — — 100 235 100 11 100 223 100 16 100 % mg/l 0/ /o mg/l % mg/l 0/ /o mg/l % 0,26 0,0010 0,04 — — 0,0045 0,12 —- — 22,01 0,0575 2,25 0,0032 51,61 0,0248 0,67 0,0128 100 68,49 2,0000 78,18 — — 3,2000 86,98 — — 9,24 0,4990 19,51 0,0030 48,39 0,4490 12,21 —- .— — —• — — — —. — 0,0007 0,02 — — 0,0007 0,02 — — 100 2,5582 100 0,0062 100 3,6790 100 0,0128 100 ■degradării, lucrările de amenajare, prin regularizarea malurilor, crearea de lacuri artificiale, au schimbat în mod substanțial structura faciesului ben- tal în unele zone, printre care și tronsonul cercetat de către noi. Astfel, în 1978—1979 în rîul Argeș în amonte și aval de acumularea Pitești, ca și la vărsarea Rîului Doamnei (toate punctele cuprinse în zona colinară a bazinului hidrografic), faciesul dominant a fost cel nisipos-mîlos cu' pie- triș. în lac, datorită curentului slab al apei, marii cantități de aluviuni aduse îndeosebi în timpul viiturilor, cu precădere în 1972 și 1975, ani cu ape mari, bazinul a fost supus unui intens și rapid proces de colmatare, așa îneît în 1976 fnomenul respectiv a ajuns la 98% (6), iar faciesul întregii acumulări a fost constituit din mîl aluvionar bogat in substanță organică.' în.aceste condiții, componența, dar în special cantitatea de zooben- tonte, în anii 1978—1979u fost diferită în cele două rîuri și în lacuLBitești. în acest sens, din. datele noastre reiese că în Argeș, în amonte și aval ele acumularea Pitești,- fauna bentonică a fost compusă din oligochete, chironomide, nematdde,; copepode, protozoare, cladocere, celenterate, hidracarieni și colembole. în Rîul Doamnei și în lacul Pitești au existat doar oligochete,. chironomide și nematode, ultimele lipsind din lac. Din .analiză1 tabelului nr. Lse observă că în rîul Argeș, inclusiv lacul Pitești și Rîul Doamnei,, s-a dezvoltat un număr, redus1 de specii, forme- rezistente, puțin pretențioase! la condițiile mediului de viață?; < : ? Astfel, oligochetul \Iiimnodrihis hoffmeisteri a fost determinat din cele patru stații,-constituind circa 90% din totalul grupului în lacul Pitești și circa 50 % în rîu în >aval de acumulare. Celelalte.oligochete, ca Ptybifew tubifecc^, T. pseudpgașteȚy Peloscolex . velutinus, aparțin aceleiași, familii, tubificide. ■. : ; • ' Din punct de vedere saprobiologic, în'Argeș în zona colinară, pornind dela situația anilor 1961 - 1965, de la oligosaprobie s-a ajuns în 1973 -1975 la categoria a Il-a pînă la a IlI-a de calitate, corespunzătoare zonei 'i a- mezosaprobe, cu tendința de îmbunătățire a calității apei, ceea ce a conti- nuat pînă în 1978—1979 (atunci se opresc cercetările noastre), cînd speciile dominante de organisme bentonice, deși sînt indicatoare % a-mezosaprobe, fiind tubificide, prin modul lor de hrănire participă activ la procesul de autoepurare a apei. , Din punct de vedere cantitativ (tabelul nr. 3 și 4), dezvoltarea oligo- chetelor, care au atins valori de 1 540—2 344 ex./m2 (446—472,40 mg/m2) în Argeș în amonte .de lac, de 532—4 304 ex./m2 (24,40—2 096 mg/m2)'în aval și de 5 336—59 520 ex./m2 (23 288—125 706 mg/m2) în lac, a fost favorizată de substratul de depunere. Condițiile de curent foarte slab al apei, colmatarea puternică cu mîl bogat în substanțe organice au constituit în special în acumularea Pitești factori restrictivi pentru dezvoltarea altor organisme și condiții excelente pentru tubificide, cărora li s-a alăturat și lipsa concurenței la hrană. Făcînd abstracție de prezența chironomidelor cu specia Psectrocladius gr. psilopterus, care s-a găsit. în număr restrîns în acest bazin acvatic, precum și în zonele libere ale rîului Argeș și ale Rîului Doamnei, putem vorbi chiar de existența în lacul Pitești numai a bioce- nozei de oligochete, compusă în exclusivitate de tubificide (adulți și coconi), valorile de' 99,96—100% ca densitate și 99,95—100% ca biomasă (tabe- lele nr. 3 și 4) susținînd această, afirmație. Datele prezentate confirmă destul de bine teoria deficitului ,dș specii. Faptul că oligochetele au fost dominantele în biocenozele din toate zonele studiate de noi este arătat și de procentul minim de 76,19% ca den- sitate și 50,45% ca biomasă (adulți + coconi), cel mai adesea acest grup atingînd peste 90% (tabelele nr. 3 și 4) din totalul componentelor. Referindu-ne Ia situațiile anterioare din rîul Argeș, în anii 1964 — 1965 biocenozele bdntonice din zona colinară erau constituite din orga- 55 54 Tabelul nr. 3 Tabelul nr. t Densitatea și abundența grupelor de organisme bcntonicei —— I din zonele studiate in anii 1978-1979 Biomasa* și abundența grupelor dc organisme bentonicc 1978 —1979 mg/m3\ '.L ■ -----1 din zonele studiate, în anii Grupa ■de, orga- nisme Riul Argeș în amonte de lacul Pitești Lacul Pitești Piiul Argeș în aval de lacul Pitești Pii.ul Doamnei 4.XII.1978 15.VI.1979 4.XII.1978 15.VI.1979 4.XII.1978 15. VI. 1979 4.XII.1978 15. VI. 1979 Protozoa Coelmlerata Nematoda 12 80 4,75 — — 52 8 0,18 : ■ 4 0,73 32 19,05 0,48 8 0,32 20 0,80 7,51 4 0,58 Oligochaeta 2344__ 93,76 1540 91,44 5336 82,60 59520 96,63 532 76,87 4304 95,05 540, 97,82 120_ 71,43 Coconi Oligochaeta — 28 1,66 1124 17,40 2052 3,33 4. 0,58 _88_ 1,94 — 8 4/76 Hirudinea .' — — ■ — .4 ■ AUW T- .. Copepoda 16 0,64 8 ■ 0,48 — — 4 0,58 iA 1,33 Cladocera — ■ 4 0,24 -■ X — 1 ■ — ■ ■ 16 0,35 A ; Efipii Cladocera 4 0,16. ■ “ ■ . ■. — ■ T— - , . Hidracarina și Arachnida ■ —' : -4 0,24 ‘ — ■ ■ — — . 4X 0.09 . • — Collembola . — ; ' 4.-.. 0,24 — ■ ,. . ■ . —. ■ a x r“' X ■ X Chironomidae 3,84 ' 16 . 0,95 ■—, ■ 12 0,02 92 13,30 . ■ ,14 ' • 0,97 : X 8 1,45 . ■; 8 4/76 Dipteră . — . — ■ ■ — ■ . 12 . — ' — varia X 0,02 Insecta varia . —. , ■ — — — ■ '4'T; 0.58 . — kl ’ ... , — TOTAL 2500 '' 1684 . . 6460, 61596 692.'' 4528 552 ’ 168 , 100.. , . , 100 " ,100 w ■ iOO \ jiiO ' 10(1 100 R Grupa de orga- nisme iul Argeș în amonte de lacul Pitești 4.XII.1978 15.VI.1979 Lacul Pitești Rîul Argeș în aval de lacul Pitești Rîul Doamnei 4.XH.1978. 15.VI.1979 ’ 4.XH.1978 15.VI.1979 4.XII.1978 15.VI.1979 Protozoa 2,00 0,39 — . — — 10,00 20,63 1,60 0,08 — Coelenterata 3,20 0,63 — — — - — Nematoda 0,12 0,02 0,80 0,17 — — 0,04 0,08 — 0,04 0,01 0,20 1,17 Oligochaeta 472,40 446,00 23288,00 125706,00 24,40 2096,00 278,80 14,80 92,90 96,75 99,90 99,91 50,37 . .98,43 99,28 86,65 Coconi ■ — 0,56 24,00 48,00 0,04 3,52 — . 0,08 Oligochaeta ■ 0,12 0,10 0,04 . 0,08 0,17. 0,47 Hirudinea - ’ ' ■ — x ■ - ' — ■ .■ — X. i — 8,0.0 • 0,38 " — .X — Copepoda 1,20. X ' 0.24 0,80 : o,i7 .. — . ; ■: = — qa40 0,80 ■ ., S.’OX 0,28. — X — Cladocera - — 0,40 0,09 ■ 1 ■ ' — '■ —' ■ — ■ ■ X60 ' 0,08. Eîipii Cladocera 0,04 0,01 ' .... : ■ ' ~ x\ ■ .X. i. ... — X H idraearina și Arachnida — 4,00 0,87 — _ — 4,00 0,19 — Collembola — ; 8^00 1,74 x • — • /■ '■ ■ —■'/ - /' ; i ' Chironomidae 29,20 5,81 0,40 0,09 - 8,40 0,01 12,40 25,56 8,40 0,39 : 2,00 0,7! .2,00' Diplcra varia 'ii — —. - '''' 51,60 0,04 ' — ■ .' — ■ Insecta varia TOTAL 508,16 100 460,90 100 - .„ XXp' 2,48 23312,00 125814,00 48,48 100 100 100 2129,12 100 280,84 . 100 17,08' 100 * Biomasa, exprimată in greutate umedă. 56 nisme reofile, oligosaprobe, pentru ca în 1987 —-1973, odată cu accentuarea impurificării din rîu și cu intensificarea construcțiilor hidrotehnice, să se producă uneori chiar o depopulare a anumitor tronsoane, situație amelio- rată în 1974—1975. Începînd cu anul 1967 organismelor reofile le-au luat locul cele cu valențe ecologice largi, dominînd oligochetele și chironomidele (5). Oomparînd cifra de 17 379 ex./m2 organisme bentonice găsite în anii 1964—1975 în zona corespunzătoare celei din aval de actualul lac Pitești, ne dăm seama că este inferioară celei de 61 596 ex./m2, determinată de noi în 1979 în respectiva acumulare. Subliniem că în lacul Pitești dezvoltarea oligochetelor (organisme de talie mare) chiar și iarna (decembrie) indică existența din abundență în permanență a unei baze trofice, constituită în exclusivitate din elemente nutritive. O biomasă de 125,814 g/m2 arată capacitatea bazinului respectiv de a pune la dispoziție resurse de hrană mai mari decît posibilitățile de valorificare a acesteia de către peștii bentonofagi prezenți. în acest sens recomandăm introducerea de puiet (de pești) capabil să utilizeze rezervele nutritive existente în lac. CONCLUZII 1. Biocenozele rîului Argeș, inclusiv din zona lacului Pitești și văr- sarea Rîului Doamnei, prin modificarea condițiilor naturale datorită lucră- rilor hidrotehnice și deversărilor apelor uzate, au fost supuse unor schim- bări adesea substanțiale. 2. în condițiile nou create atît în ceea ce privește planctonul, cît și bentosul, s-au dezvoltat speciile cu o valență ecologică largă, rezistente la variația diverșilor factori de mediu. 3. Din punctul de vedere al calității apei, în 1978—1979 situația din tronsoanele cercetate este îmbunătățită față de anii 1967—1975, dar nu a ajuns la parametrii din 1964—1965. 4. în ceea ce privește baza trofică, existența unei abundente în special de nevertebrate bentonice arată insuficienta valorificare a acesteia de către peștii bentonofagi prezenți în zonele respective. BIBLIOGRAFIE 1. DRAGANOVIGI-DUCA MAGDALENA, GRUIA E„ CÎLNIGEANU C., St. prot. apelor I.S.C.H., 1906, VII, 702-740. 2. GÂȘTESGU PETRE, Lacurile din România — Limnologie regională, Edit. Academiei R. S. România, București, 1971, 1 — 372. 3. GRUIA E„ MARGOCI SIMONA, POPA M„ MARIN V., St. prot. epur. apelor, I.S.C.H. 1969, XII, 61-96. 4. LĂZĂRESCU DOROTHEIA, Lucr. Ses. com. șt., a 2-a Cont naț. limnol., 17—20 mai, 1971, 102-111. 5. LĂZĂRESCU DOROTHEIA, teză de doctorat. Bibi. I.S.B.B., 1979, 1-200. 6. ROȘCA DIANA, BREIER ARIADNA, Bul. int. al Acad. șt. agric. și silv., 1979, 39 — 44. 7. UJVĂRI I., Geografia apelor României, Edit. științifică, București, 1972, 151, 441. Primit în redacție la 30 august 1984 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. 296 CERCETĂRI HIDROBIOLOGICE ASUPRA TURBĂRIILOR DIN ZONA SEMENIC VALERIA TRIGĂ , The paper prcsents the biological characterization of three pit marshes : C, D, H in Semenfe Mountains, for the usc of their pit in medical rccovery in Herculanc and Bnziaș resort» in the Banat area. Dezvoltarea stațiunilor balneare de interes general din zona Bana- tului : Herculane și Bnziaș, impune căutarea de noi factori terapeutici care să complexeze tratamentul. Întrucît nu mai este posibil transportul nămo- lului sapropelic din Cîmpia Română, se recomandă pentru stațiunile enu- merate folosirea nămolului de turbă în tratamentul balnear, cel mai aproape fiind cel din turbăriile Semenic, la distanță de 85 km și, respec- tiv, 92 km. Efectul terapeutic al acestor turbe este foarte complex și acționează atît prin factorii fizici cît și prin cei chimici. Acțiunea lor în ansamblu depășește bariera cutanată și modifică circulația locală, tensiunea super- ficială, schimbul ionic, difuziunea etc.1. Obiectivul principal al acestei lucrări este caracterizarea biologică a trei turbării din zona Semenic în condițiile fizico-chimice specificelor1, în perspectiva valorificării turbei acestora în practica medicală. Lucrările de teren și de laborator necesare elaborării studiului în cele trei turbării : O (Zanoaga Roșie), D (Rîul cel Mare), H (La Carieră)2, au fost efectuate în anul 1983. în vederea realizării dezideratului propus, s-au luat în considerație mediul specific creat de fiecare turbărie și materialul organic vegeto-animal existent, în interdependentă cu cadrul geologic care cantonează această rezervă (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7), (8). Pentru analizele biologice eu implicații directe asupra turbogenezei, s-au prelevat probe din stații fixe (stația 1 și 2) în fiecare turbărie, în sezo- nul de vară din pernele de Sphagnum, din ochiurile de apă (din plancton, bentoS și din vegetația de pe maluri), care au permis executarea unui studiu amplu. Din aceleași stații, odată cu prelevarea probelor biologice s-au recol- tat și probe de apă pentru executarea prospecțiunilor chimice (O2, GBO) și s-au înregistrat constantele fizice (pH, temperatura apei și a aerului), parametri care au facilitat elucidarea interpretării datelor biologice de floră și faună deținute. în paralel, au fost studiate și macrofitele acestor turbării, pentru aportul deosebit de substanță organică cu care intervin Informarea nămo- lului vegetal, procedînd la identificarea fanerogamelor respective pînă la gen și specie. 1 Valeria Trică, Mihaela Gavrilcscu, Caracterizarea fizico-chimică și biologică a turbei din zona Semenic, contract nr. 7/1983, ISLGC, București. . . ' 2 Studiu geologic pentru evidențierea turbelor terapeutice din zona Semenic, iSLGC.proiect nr. 2481, raport geologic etapa 1982. t 58 59 . REZULTATELE CERCETĂRII CARACTERISTICI FIZIGO-GHIMICE Pentru înțelegerea condițiilor de viață și a structurii specifice a bio- cenozelor din aceste turbării, ani luat în considerație cîteva date obținute privind unele caracteristici fizico-chimice ce reflectă situația ecosistemului în momentul studiului efectuat (tabelul nr. 1). • Tabelul nr. 1. Caracteristicile fizico-cliimice ale turbăriilor G, D, H, analizate în iunie 1983 Turbăria Stația O2 (mg/1). CBO (mg/1) Tcmp., Tcmp. pil apei ' apei.. aerului. 1946 1983 ' % ' ' ' (°G) ■' Turbăria C - - I/'1' '1/12 '- 4,29 - n 12 ■ 15 1 3.74,6 5,3 —5,8 . r ' 2 • : 4,20 , 4,20 V ■ 13,5 15,5 .1 1 ■ — . Țurbăria D 1. . 1 8,89 . . 2,36 10 , ■ .7 , ■ . 3,7-4,2 : .5,5 --5,7 2 ' 8,82 ’ 1,14 10 . ■7 — ■ — Turbăria H 1 6,61 5,47 13 ’ 12 ‘ — •1,5 -5.3 .2 , • . .6,14 , 5,10 . 13 12 : ' ' I — ! ■' V ' ' ■ — ; . MACROFIȚELE TURBĂRIILOR C, D, H ■ ; < în aceste turbării, sărace în substanțe minerale (alimentarea lor făcîndu-se numai, din precipitații, -ape de condensare și suprafreatice), plantele nu ajung șă rădăcineze în solul mineral și rămîn, tributare la puți- n^lb minerale din apa atmosferică șau turba săracă, mineralizația în,cele trei turbării fiind foarte redusă, cu mult sub 1 g/1 (tabelul nr. 1);. Studierea macrofitelor a indicat că, în condițiile de viață specifice âcesîbr turbării formate pe rocă sfiicioasă, pe teren, cu paptă slabă, pnde sînt ploi abundente și cliniațul rece, ș-a dezvoltat o floră de extremă adap- tare, săracă în specii, dar .foarte, bogată în indivizi. De aceea,aici au .vege- tat "specii oligotrofe,' care, scăpînd de concurența speciilor țnșii preten- țioase, s-au înmulțit exuberant într-un număr mare de indivizi, dînd naș- tere ținovului (turbăi'ie oli'gbtrbfăj'cil o vegetație' specializată, și”cu b?turbă ăbidă .(tabehilțnr^ . bă ' \ Alături de mușchiul Șplțggnuni',..care, constituie vegetația predomi- nantă, s-au găsit fanerogame oligotrofe, ca specii de, Vaccinium.,^Eriopiio- rum, Polytriclium, CaltlWi .D^ Aeste plante fac ca suprafața ecbsistemeldf 0, D, Hsădie’broehiite cumulări locale.p.lQ? de! apă în micile lor ■ depresiuni, dihd naștere la biotopi deosebiți. Dp aceea, și' conturul acestor turbării variază, deoarece sfagnetul, îh condiții de.umi- ditate locală (prezența izvoarelor din turbării, apele freatice) și de pH acid, manifestă tendința de extindere periferică. O caracteristică’a turbăriilor de la Semenic estblipsa copacilor tur- bicoli și. a unora dintre cele mai fidele șpecii indicatoare ale tinbăvelor, că Vaccinium oxycoccos, Andromeda polifoUa, Drosera, Empelrum. Tabelul nr. 2 Macrofitele turbăriilor de la Semenic, analizate in iunie 1983 Taxoni . Turbăria : G 1 2 BRYOPH.YTA* . . Cephalosia sp^** — Gymnocolea înfiata Huds.** — . + Polytriehum commune Hcdw.** — “r — Polglrichum striclum Brici.** — — 4- Sphagnum capillifoliiun (Ehr.) Hedw.** — — Sphagnum fallax Klinger** -L. i, .Sphagnum. magellanicum Brici.** . PIIANER O GAMA* - -i- ■ J_ .■ Athy.rrium fillix-femina (L.) Roth.** 4- — — Caltiia laeta Sch. Nym.** + +: Campanuta palula L. 4-1 Cardamine pratensis L. + ■ •— Carex canescens L.** — 4" - +■ • Carex filiformis Goocl — Carex pauciflora Ligh.** ' — : ■— -Ț- . ; i । Carex roslrata Stokes 'A Carex tomentosa L. —. -i- — Chaerophyllum hirsutum L. — + — Deschampsia caespitosa (L.) Bcariv.** —. + ■ .Deschampsia flexuoșg (L.) Trin.** . , : “T — Erlophorum vaginatum L.** -Ț- “i- A ■ Festuca.pratensis Huds. . 4- ' + —. ■ Festuca rubra !.. . •—• c' ’ - ■Gymnodenia conopea (L.). R. Br. + — — Hemogyne alpina (L.) Cass.** — —• + Hypericum maculatum Cr. + — Juncus effusus L. + — Juncus filiformis L.** — + — Leucorchis albida (L.) E. Meyer — + ■ — Luzula campestris (L.) Lam. — ~r — ■ Inizula nemorosa (Pali.). E. May. —. -L — Myosotis paluslris (L.) Nathls. —— + Phleum alpinum L. — — Polygonum bistorta L. -j- + — ■ Potentilla sp. — -Ț- — Senecio subalpinns Koch. — + • —' Vaccinium myrlillus L.** — — Vaccinium vitis-idaea L.** — — Veratmm album L. — ■ ' ■ A Plante oligotrofe (%) 40 43 , •78' Plante cutrofe (%) 60 57 22 * Bryophyla determinate de prof. dr. docent Tr. dr. N. Roman. ** Plante specifice turbărici oligotrofe. Ștefureac ; Phanerogama determinate de S-a constatat că în toate turbăriile studiate există plante’ stric.ț.pli- .gotrofe, însă proporția lor variază : turbăria C = 40 %, turbăria D = 43 %, turbăria H = 78%.’ Aceasta se datorează factorului antropic (cdsit, păs- cut), care s-a resimțit în fiecare din ele (cel mai puțin’în turbăr^ $i astfel în circa patru decenii (de cînd au mai fost studiate, sub aspect pal'i- nologic, turbăriile Semenicului de I. Ciobanu, cu care ocazie au. fost .furni- zate date relative Lv evoluția și ecologia acestora) s-a ajuns la modificarea .pH-nlui, care a devenit tot mai puțin acid (tabelul nr. 1). ' ț % 60 61 Consecința acestei denaturări a fost, că parte din vegetația oligotrofă a fost înlocuită cu specii eutrofe, astfel încît la marginea turbăriilor C și D și numai foarte puțin în turbăria H s-au întîlnit interesante amestecuri de floră de tinov și fînaț, de tinov și pășune (tabelul nr. 2). PLANCTONUL TURBĂRIILOR C, D, H în condițiile hidrochimice, climatice, pedologice existente în turbă- riile C, D, H, s-a dezvoltat un plancton total (fito, zoo) abundent, care sub aspect calitativ ecologic (al asociațiilor pe care le formează și al compozi- ției) și cantitativ (densitate ex./l și biomasă mg/l) variază de lă un ecosis- tem la altul. ' , Această repartiție inegală este determinată de preferințele ecologice ale speciilor respective pentru anumiți biotopi, de diferiți factori abiotici (în primul rînd temperatura, pH-ul, cantitatea de oxigen solvit, cantita- tea de substanță organică oxidabilă biochimic — tabelul nr,. 1), precum și de cei biologici (cantitatea de hrană și relațiile interspecifice). Fitoplanetonul (tabelele nr. 3 și 4). Din punct de vedere calitativ, este alcătuit din organisme care aparțin grupelor de alge Cyanophyta, Fla- gellata, Bacillariophyta, Chlorophyta (tabelul nr. 3). Tabelul nr. 3 Taxoni dominanți în fitoplanetonul turbăriilor CI D, H din Semenic, iunie 1983 Taxoni Turbăria C Turbăria D , .Turbăria H St. 1 St. 2 St. 1 St. 2 St. 1 ; St. 2 1 2 3 4 5 . ;'/6/ 7 CYANOPHYTA Anabaena sp. Ț. ' ■ ■ ' ’ Croococcus turgidus Nag. + + + + Gloeocapsa sp. 4- ' Nostoc sp. -f- Oscillatoria lacustris Ag. " ‘ ■ FLAGELLATA Chryptomonas compressa Pascher 4-4- Cylindrocistis crassa Lemni. 4- .4-4- Euglena pisciformis Klebs ± Euglena polymorpha Duj. + + + 4- + + + + Euglena viridis Ehr. i 4. 4- Leptocinclis ovum Lemm. 4- 4-4-4- 4- Pergnema trichophora Stein 4. Phacus sp. .< 4-4- Trachelomonas hispida Stein ++ 4- + + + + ++ 4- BAC1LLARYOPHYTA Cocconeis hustdtii Krass. 4- Cymbella sp. 4- Diatoma hiemale Heib. 4- 4-4- + 4- 4-4-4- 4- Diatoma hiemale var. mesodon Grun 4- 4-4-4. 4. 4- Eunotia crisia-galli Gl. 4- 4- 4- Eunotia exigua Bab. 4-4- 4- Eunotia lunaris Grun. 4- 4. 4- 4- 4- 4- Eunotia septentrionalis Ostr. । ' ± + + Eunotia tenella Hust.- 4- Fragilaria capucina Desm. ++ 4- + + + ++ + + Fragilaria intermedia Grun. 4- Tabelul nr. 3 (continuare) 1 2 3 4 5 6 7 Fragilaria leptoslauron Hust. 4- Gomphonema acuminaium Ehr. 4- -1- “T Gomphonema tergestinum Fr. + 4- Melosira varians Ag. -1- ± -r ± 4- ± Meridian circulare Ag. + + “T Navicula hasta Pant. + . 4- 4- + Navicula minuscula Grun 4- + 4- 4- 4-4-4- + 4" Pinnularia gracillina Greg. “T 4- Pinnularia stauroptera Grun + 4- ± 4- Pinularia streptoraphe CI. + + + 4- + 4- ' 4-4- 4- Pinnularia subcapitata var. paucistriata Grun Stauroneis anceps Ehr. 4- .4- 4- 4-4- Synedra acuș Kutz. ± 4- + 4-4- Tabellaria floculosa Kiitz. 4- i ± + 4-4-4- -L CHLOROPHYTA Closlerium dianae + 4- Closlerium moniliferum Ehr. 4- •Closlerium attenuatum Ehr. 4- 4- Cosmarium laeve Breb. 4- 4- 4- Crccigenia cruciata Morr. 4- 4- 4- Crucigenia fenestrata Smith. 4- 4- 4- Crudgenia tetrapedia (Kirch) 4- _L 4- Draparnaldia glomerata + Euastrum binale Ralfs 4- 4- Microsterias pdpilifera Breb. 4- ■Ophyocitium cochleare Braun 4- ' Fediastrum boryanum Rein + Penium crassineculum Breb. 4- “T 4- 4- 4- ■Sceneclesmus quadricauda Brăb. 4- •Spirogyra tarfosa Gay ± 4- .Staurastrum polgtrichum Nordst. + 4- 4- — granule polen + 4- 4- 4- 4- 4- — spori ciuperci 4- -Ț- 4- 4- 4- 4- — floră bacteriană 4- 4- 4- 4- 4- Din punct de vedere cantitativ (tabelul nr. 4) se constată că, din totalul fitoplanctontelor găsite în turbăriile oligotrofe 0. D,H(cu pH :acid și puține săruri minerale), bacilariofitele dețin cea mai mare pondere. Evoluția bacilariofitelor este impresionantă (milioane ex./l în turbăria H, cînd în iunie s-au înregistrat 72 150 000 celule algale/1 apă cu speciile domi- nante : Navicula minuscula, Diatoma hiemale, Fragilaria capucina, Meri- dian circulare, Tabellaria flocullosa, ceea ce denotă că aici au fost condiții favorabile dezvoltării lor (mediul cel mai acid — tabelul nr. 1). în ordinea dominanței, al doilea loc îl ocupă cianofitele, grup de alge mai dezvoltat tot în turbăria H, unde de asemenea a avut loc o „înflorire” : 750 000 ex./l, specii dominante în cele trei turbării fiind Gloeocapsa sp. și Oscillatoria lacustris. Aceste organisme au eliminat din mediu celelalte specii de cianofite, grație substanțelor lor ectocrine, fapt ce confirmă .situația semnalată de noi, unde am identificat cu totul sporadic și în număr foarte redus alte cianofite, ca Croococcus turgidus, Nostoc, Anabaena. Urmează flagelatele, care sînt mai bine reprezentate în turbăria D ■atît ca număr de taxoni cît și ca densitate : 325 000 ex./l, valoare determi- nată de evoluția masivă a speciei siderofile Trachelomonas hispida (proba- bil aici este mai mult Fe decît în celelalte două ecosisteme). 63 62 Clorof ițele, deși sub aspectul taxonilor urmează după bacilariofite, numeric reprezintă cele mai mici cantități: 150 000 ex./l, și totuși această este cifra maximă numai pentru turbăria H, prin dezvoltarea speciilor Staurastrwin polytrichum și Glosterwm sp. Rezultatele analizelor biologice au arătat că densitatea fitoplancto- nică (valori medii) în anul 1983 a fost, în ordine descrescîndă, de 38 266 000 ex./l în turbăria II, de 1 383 650 ex./l în turbăria C și de 347 850 ex./l în turbăria D. Se înțelege că și biomasa în turbăria H este net superioară valoric biomasei din turbăriile O și D — respectiv 53 259 mg/1 în turbăria H față de 12,755 mg/1 în turbăria G și 1,860 mg/1 în turbăria D. Zdoplanetonul (tabelele nr. 5 și 6). Zooplanctonul este alcătuit din grupele de organisme Protozoa, Rotifera, Coi>epoda și Vermes (tabelul nr. 5) Tabelul nr. '5 Taxoni dominanți în zooplanctonul turbăriilor C, D, li din Semen ic, iunie 1983 Taxoni Turbăria C St. 1 St. 2 Turbăria D St. 1 St.2 Turbăria H St. 1 St. 2 PROTOZOA Amphileptus sp. Aspidisca lysceus Ehr. Blepharisiyg ,sp. Chilodorella cucullus O.F.M. Coleps hirtus O.F.M. Dlfilugla sp. Euglgpha cpmprcs^a Duj. , + r" zz 4- m;... 4 Euglgpha strigosa Duj, Euglgpha laevis Duj. Holophria sp. Metopus contorlus O.F.M. _i-4- 4 + ■ 4” Xebela earingta Arcb. Nebela collaris Leidy- m". "F ■ ■ . 4 SebCa sp. ,;J . Paramoecium sp. Prorodou sp. Siylonychia sp.. ^VoMcella sji. ’ ' ' ' / ++ ■ + +, v C CC m +.: + Uronema -nU/ricans Du ' bioclimatologie și recuperare medicală București, B-dul Coșbnc nr. H .'-r- ? 68 EFECTUL MUTA GEN AL PARATIONULUI. I. UTILIZAREA TESTULUI Cy L Pm LA DROSOPHILA MELANOGASTER NICOLAE QOMAN și LUCIAN GHIBAN On a obtcnu des generations successives de Drosopliiles ă partir d’une ligne sauvage, par l’entrecrpisemcnt des individus de cette ligne, au prealable homozygotes pour l’un de la 2t™e paire des clironiosomes, avec la ligne GyLPm. Les trois generations successives obtenues ont cte soumises â l’action mutagene du parathion. Ou a remarque que Ies doses sous-letales, qui provoquent un pourccntage eleve de mutations r6cessiv.es lethales s'accumulent d’une genera- tion â I’autrc. Parationul, insecticid din grupă tion-fosfaților, obținut de Schrader în 1944, a fost primul insecticid orgăno-fdsforic folosit în protecția plan- telor. Are, spectru larg de acțiune, prezentînd și proprietăți acaricide. Este eficace în combaterea a peste 400 de specii de dăunători. Parationul insecticid de contact și ingestie, are un grad înalt de penetrabilitate. Acționează în special asupra sistemului nervos prin inhibarea activității colinesterazei (1). Acest insecticid acționează și asupra mamiferelor, prezentînd capa- cități mutagene prin distrugerea moleculei de ADN (3). Tratarea cu paration a ouălor de păsări înainte de incubare produce modificări ale coloanei vertebrale la embrioni, precum și dezvoltarea anormală a unor grupe de mușchi (7), (8). în doze mici, parationul, afectînd sistemul nervos al albinelor, induce tulburări în „dansul”: lor obișnuit de indicare a poziției hranei, iar în doze mari, prin infectarea în timpul adunării nectarului, a dus într-un singur an în statul Idăho (S.U.A.) la moartea a peste 2 500 de stupi (10), (11). Studiindu-șe durata de remanentă într-un ecosistem acvatic (16), • •S-a constatat că înjumătățirea concentrației de paration apare după 16—25 de zile. Remanenta parationului îp sol poate fi mult micșorată în prezența unor bacterii care îl utilizează (2), (5). Viteza de distrugere a parationului depinde de aerație, umiditate, ph, precum și de gradul de încărcare cu ■substanță organică a solului (12), (13). Remanenta parationului în fructe depinde de soluția în care este preparat, de perioada de utilizare, de stratul de ceară de la suprafața fructelor (4), (6). Acumularea insecticidului în ceara frunzelor de portocal poate deveni periculoasă pentrc cei . ce lucrează la strînsul recoltei (9). Efectul mutagen al acestui peșticid s-a studiai)'-destul de puțin. Remanenta sa redusă se pare că nu este un criteriu suficient pentru a nu-1 considera periculos chiar în limitele situate sub normele standard. Pericolul este real și pentru populația umană. Astfel, Yoder și colab. (15) sesizează aberații cromozomiale în limfocitele unor muncitori agricoli, care mînuiesc pesticidele. S-a । constatat că frecvența acestor aberații crește foarte mult primăvara, cînd se lucrează intens cu pesticidey în com- parație cii isezonul de iarbă. De asemenea, modificările sînt mai pregnante la muncitorii care au venit 'pentru primă pară în contact cupbsticidele. .69 Prezenta lucrare își propune să contribuie la clarificarea modului în care doze foarte mici de paration afectează structura genetică a indivizilor care intră în contact cu el, determinind mutațiile recesive letale induse pe perechea a Il-a de cromozomi la drosofila, precum și efectul global al mutațiilor detrimentale. MATERIAL Șl METODĂ Materialul biologic utilizat a fost linia sălbatică ele Drosopliilă melanogaster de proveniență Riverside (California) și linia analizatoare Curly Lobe Plum (Cy L Pm). Mediul de cultură uti- lizat a fost „mediul alb” pe bază de gris. Identificarea mutațiilor recesive letale s-a realizat prin metoda genelor letale1 balansate, care prezintă un înalt grad de eficiență (14). Linia analizatoare este permanent diheterozigotă, neputînd supraviețui in stare homozi- gotă, fiind o linie cu letalitate echilibrată, fiecare din cromozomii perechii a II-a a acestei linii prezintă cîte o inversie supresoare, care face imposibilă apariția crossing-overului. Linia care se testează este adusă în prealabil in stare de linie izogenă (homozigotată) numai pentru unul din cromozomii perechii a II-a. Aceasta se realizează prin încrucișări cu linia analizatoare timp de trei generații succesive, conform schemei din figură 1. Indivizii de tip /nc/Md tratai Fig. 1. — Schema metodei genelor letale balansate. sălbatic, izogeni pentru perechea a II-a de cromozomi, au fost tratați cu paration, care a fost înglobat în mediul de cultură, unde se realizează o concentrație de 0,0000075 %. După 12 zile, din ponta depusă pe acest mediu s-au obținut forme imago, din. care au fost aleși 50 de masculi, care au fost încrucișați cu femele virgine Cy L Pm, ponta dezvoltîndu-se separat pentru fiecare cuplu, în 50 de vase cu mediu de cultură normal. Din descendenții fiecărui cuplu s-âu ales cîte 8 masculi, care s-au încrucișat, la. rindul lor, cu femele virgine Cy L Pm, obținîndu-se pentru această generație 400 de vase de cultură. Analiza separată a progeniturii’ celor 8 descendenți este suficientă, conform calculului probabilităților, pentru a surprinde ambii cromozomi ai perechii a II-a cu o probabilitate de 0,992. ’ ’ ;• - Indivizii eclozați din cele 400 de vase de cultură conțin patru tipuri : sălbatici, Cy L Pm, Cy L și Pm. Din fiecare vas de cultură s-au ales și s-au montat cîte 5 perechi de femele virgine și masculi Cy L, asigurindu-se o încrucișare frate-soră în alte 400 de vase de cultură. Descen- dența obținută în fiecare vas a fost analizată după 12 și, respectiv, 14 zile de la montarea for- melor parentale. Pentru a observa ritmul de acumulare a mutațiilor recesive letale în urma acțiunii prelun- gite a parationului, s-au analizat prin această tehnică cîte 50 de masculi din trei generații succe- sive tratate cu acest pesticid, a cărui concentrație a fost menținută constantă. Pe toată durata experiențelor s-a asigurat o temperatură de 25°C în cameră termostatată. REZULTATE ȘI DISCUȚII Mutațiile recesive letale' sînt sesizate pe baza lipsei tipului sălbatic în descendența F3 a individului afectat (fig. 1, coloana din dreapta). în mod normal, în această generație raportul dintre indivizii Cy L și tipul sălbatic trebuie să fie 2:1. Pe parcursul celor trei generații succesive tratate cu paration, s-a observat o creștere a mutațiilor recesive letale de la o generație la alta (fig. 2). Astfel, dacă pentru prima generație procentul de mutații recesive letale a fost de 36%, acest procent crește la 72% în generația a II-a și atinge 88% în generația a III-a. Aceasta înseamnă că acest tip de mutații se Fig. 2. — Evoluția procentului de mutații recesive letale pe parcursul a trei generații succesive tratate cu paration. acumulează de la o generație succesivă la alta, ritmul de acumulare fiind neașteptat de ridicat. Au fost urmărite de asemenea și mutațiile detrimentale, a căror existență a fost sesizată în F3 prin modificarea raportului de 2 :1 al des- cendenților Cy L/ + + și + +/++în favoarea formelor Cy L. Această modificare ne dă posibilitatea aprecierii globale a mutațiilor detrimen- tale. Făcînd suma tuturor indivizilor Cy L din F3 și raportînd-o la suma 71 70 indivizilor de tip sălbatic pentru fiecare generație, se constată că raportul de 2 : 1 este modificat în proporție de 13,8% în prima generație, de 14,3% în a II-a generație și de 7,25% în. generația alll-a (fig. 3). Această scădere în generația a III-a este relativă și se datotește eliminării unei părți a mutațiilor detrimentale de către numărul foarte mare de mutații receșive letale. Fig. 3. Evoluția procentului de mutații detrimentale pe parcursul â trei generații succesive tratate cu " ■ " paration. ; Descendenții din F3 a celor 50 de masculi tratați cu paration se- pot împărți în două grupe : o grupă la care sînt prezente mutații rece- sive letale’ și o altă grupă la care acestea lipsesc. Pentru prima grupă, (fig. 4), mutațiile detrimentale au putut fi analizate numai în tuburile- . . . Fig.;4. —Evoluția procentului de jmutații.dețrinicnțalia , <. i, la grupa de indivizi' care' prezentau mutații receșive . , ' . letale. ' '■ unde erau prezenți și indivizi de tip sălbatic. De exempluțdâcăMa treii dim cei opt indivizi reținuți,pentru analiza unui mascul ta festă în. provenitută mutații tecesive letale, acestb tuburi mi pot fi rețihute pehtrU analiză imitațiilor detrimentale, dedărece' fbfma'sălbatică lipsește/ în totatlitate, așa că, în aprecierea mutațiilor detrimentale pot .fi analizate descendențele celorlalți. cinci indivizi-fii. în urma acestor analize, muta- țiile detrimentale au fost sesizate la 55,5% din indivizii tratați.cu paration din prima generație, la 66,6% din indivizii generației a,11-a și la 37,8% din indivizii generației a IlI-a. , în,.grupa a doua, la care lipsesc mutațiile receșive letale (fig. 5), mutațiile detrimentale au fost decelate la 59 % din indivizii primei gene- rații tratate cu paration, la 83% din indivizii celei de-a^II-a generații și la 40% din indivizii celei de-a III-a generații tratate cu paration. Scă- derile din a III-a generație se datoresc apariției masive a mutațiilor rece- sive letale. Așadar, parationul administrat în doze subletale determină apariția unui procent ridicat de mutații receșive letale. Aceste mutații se acumu- lează de la o generație succesivă la alta, ele fiind într-o valoare exact dublă în generația a II-a (72% față de 36%). Valoarea de 88% în generația a IlI-a prezintă o creștere valorică de 16%. Această înjumătățite a valorii creșterii mutațiilor receșive letale se datorește, credem noi, efectului selecției care a menținut în populație formele neafectate de mutații receșive letale. Mutațiile detrimentale afectează și ele în limite destul de largi via- bilitatea generațiilor. Valoarea modificării viabilității date de această categorie de mutații nu crește semnificativ în generațiile tratate, deși ele se acumulează în populație. Nesesizarea acumulării acestor mutații se datorește randomizării lor în populațiile succesive și mascării lor în formele heterozigote. CONCLUZII Rezultatele experimentale dovedesc o puternică acțiune mutagenă a parationului, cu toate că el a fost folosit în doze foarte mici. Remanența lui redusă se pare că nu este un criteriu suficient pentru a nu-1 considera periculos chiar în limitele situate sub normele standard. 73 72 Efectuînd experiențele noastre pe DrosopMlâ melanogaster, credem că nu este hazardat să considerăm posibilitatea unor modificări asemănă- toare și în cazul altor organisme, inclusiv al omului, aceasta, avînd în vedere caracteristicile citologice și genetice,, care sînt atît de similare în întreaga lume vie, precum și unele cercetări (14) care arată capacitatea drosofilei de a metaboliza anumite substanțe mutagene, la fel ca mamiferele. Apreciem că nu este lipsit de' importanță ca, în cazul omologării unui nou pesticid, alături de gradul de toxicitate, să se ia în considerare și gradul de mutabilitate a respectivei substanțe, precum și raportarea lui la durata perioadei de remanentă a pesticidului analizat. BIBLIOGRAFIE 1. AVRAM M„ Antidăunători, Edit. Academiei, București, 1974. 2. DAUGHTON G. G„ HIESH D. R. H„ Bull. Environ. Contam. Toxicol., 1977, 18, 1, 48-56. 3. DECLOITRE F., Mutat. Res., 1978,53, 1,175. 4. DYK L. P., Arch. Environ. Contam. Toxicol., 1976. 4. 3, 289 — 311. 5. JAACOV K„ LICHTENSTEIN E. P„ J. Agr. Food Chem., 1977,25,: 6,1404-1408. 6. JOUN P. C., GUPTA H. C. L., Ann. Arid. Zone, 1976, 15, 1-2, 37-42. 7. MEINEL R„ C. R. Acad. Sci., 1976, D 283, 9, 1085-1087. 8. MEINEL Z„ Roux’s Arch. Develop. Biol., 1977, 181, 1, 41-63. 9. OKAMURA J. P., SAMYER D. T„ GUNTHER F. A., Bull. Environ. Contam. Toxicol., 1977, 17, 2, 249-252. 10. OVERTON W. C„ Amer. Bee J.. 1976, 116, 12, 574-575. ‘ 11. SCHRICKER B., Apidologie, 1974, 5, 4, 385-388. 12. SETHUNATHAN .N„vRA.JARAM K. P., SIDDARAMAPPA R„ Persistence and microbiat degradation of parathion in Indian rice soil under floaded cqndilions. Origin and Fate Chem.. Residues Food, Agriculture anii Fischeries, Yienha, 1975, 9 — 18. 13. SUDHAKAR B„ SETHUNATHAN N„ ANTONIE van LEEUWElk’HOEK, J. Microbiol, Serol., 1976, 42, 4, 461-470. - - 14. VOGEL E„ Mutat. Res., 1975. 29, 2, 241-250. 15. YODER JULIE, WATSON M., BENSON W. W., Mutat. Res,, .1973, 21, 6, 335-400. ; 16. YU CrilNG-CHÎEN, SAUBORN J. R., Bull. Environ. Contam. Toxicol., 1975, 13, 5,. 553 -550. ' '' ' " ' ■ ■ 1 Primit în redacție ,3 Universitatea din .Cluj-Napoc. . Timp de Concentrația fixare după Metafaze anali- zate "Metafaze : - aberante Anomalii cromozomiale W,' ădminisrare a (ore). Le Rc 1 "tez Rcz Fa 24 100 : - ; ! '_U ■ ; . •) — : i , , i Control.,. . .48. . 100 . . . . 1. A .1 . — — ■ — 72 100 — — — ' — . — • 9J. 1 ‘ 100 ■ is- 5 ■ •2[ ' • ' '3 ' ’ ■2’' io-^i 48 !00 A 11 A 4 V 3 --U2 , 1 1 'A 1 ■ „72 . .100 ... „. 8 2 3, , z ■ * A . • ,1 10-3M 24 100 . 14 ' 6 o 1"- ’ 1 , 3 ■18 - 100 ' •. 8 ‘ 3 2 ■: ■ iib ii ' ■-— A - ■ ' ; i — ■-72 <-"100 • D : "1 ■7L - - .. i" ■• • • < —4; a 1 a-24,. .. „ ,100 , Uaa 2 —. A-i â 1 , 10-3M .. 48 100 . . 1 2 1. , —... — ' 72 '' 100 ' „ <4 "■ ■ ■ - 2‘J- - '1 — Notă. ,Le = lacună- .cromațidică dez = _______ _____...... .1; Re — ruptură cromațidică; Lcz = lacupă, i%cromatidică;. = ruptură izocromațidîcă; Fa = fragment acentric. .’ V I ; ' Al ' ' H An ' - „ I f , I Din datele prezentate în tabelul pr,, 1 rezultă că. a^picolina induce aberații, în special de tip eromatidie, la toate, concentrațiile .și intervalele de timp stabilite după administrare.................. .. . Cu o frecvență mai mică au. apărut și aberații de tip cromozomial. Aceste date concordă cu alte date, din literatura de specialitate, care arată capacitatea agențiilor alchilanți. de a produce aberații de tip cromozomial și eromatidie atît în celulele animale, cît și în celulele vegetale (3), (6), (11). - Frecvența cea mai mare a metafazelor aberante s-ățînregistrat -la 24 de ore dțipă tratament la- țo'ate concentrațiile și mai cu seamălă conce'ntra- țiile 10M și IO-2'.M, La 48 și- 72 de ore de la tratament,. frecvența metafazelor aberante, scade cu circa. 50% pentru, toatp. concentrațiile. Determinarea frecvenței mitotice pentru toate concentrațiile și intervalele de/timp. stabilite, după adininisțțăre arată că îa-picblină. este un inhibitor, al diviziunii celulare (fig) ;1).. Se observă, că o scădere.; ,reiȚiarca- bilă-a diviziunii celulare a fost înregistrată la 24 și 48 de ore după .tra- tament. A ' ' ■ -I Mecanismul de acțiune al agenților alchilanți este relativ cunoscut. Ei acționează în faza S a ciclului celular și pot în principiu să reacționeze cu foarte mare varietate de centri nucleofilici, care se găsesc pe acizii aminați, proteine, lipide, enzime, coenzime șiacizi nucleici (4). . Se admite în general că ADN este ținta preferențială a agenților alchi- lanți. Reactivitatea chimică a agentului alchilant condiționează însă viteza de alchilare a ADN. Un produs foarte reactiv chimic poate să alchileze un centru nucleofilic oarecare, înainte de a ajunge la ținta sa verticală (4). Fig. 1. — Reprezentarea grafică a frecvenței mitotice/ in celulele măduvei femurale, după tratament .cu a-pico- lină, exprimată în %. Cum a-picolina este foarte reactivă clin punct de vedere chimic, da- torită grupării metil în poziția a, ea poate să substituie amida acidului nico- tinic din ADN, întrucît ambele conținui! nucleu piridinic, devenind astfel mai puțin activă. Inactivarea metabolică împiedică jirodusul, să ajungă în celulele măduvei în - concentrația reactivă, -necesară inducerii unei.frect vențe crescute de’ aberații. ’ ■ - r" ■■ ' Frevehța metafazelor aberante și după 72 de ore demonstrează că concentrația agentului capabil să inducă mutații se menține un timp mai îndelungat, metaboliza-rea sau eliminarea lui din organism fiind lentă. în ceea ce privește testul micronueleilor, al cărui rezultat este pre- zentat în tabelul nr 2, se constată că procentul celulelor cu micronuclei este net superior la toate concentrațiile folosite față de cel obținut în lotul de control. Este evident că produșii chimici care produc aberații cromozomiale „in vivo” dau rezultate pozitive prin testul micronueleilor. 76 77 Tabelul nr. 2 Rezultatele testului micronucleilor Tratament Animale ; examinate Celule analizate Celule cu total micronuclei % Control 5 10 000 11 0,11 io-um ■4 8 000 74 0,92 10~2M 4 8 000 55 0,68 10~3M 4 8 000 46 0,57 CONCLUZII Pe baza rezultatelor obținute se pot conchide următoarele : — a-Picolina este un agent cu activitate clastogenică (termenul a fost introdus în 1970 de către Schaw pentru a descrie un agent care rupe cromozomii) și un puternic inhibitor al diviziunii celulelor. — Deși este foarte reactiv din punct de vedere chimic, este puțin activ biologic, datorită unei inactivări metabolice. Prin reacții de substi- tuție se obțin compuși incapabili de alchilare. — Este un compus foarte toxic, fapt reieșit din literatura de specia- litate și din experiențele noastre privind stabilirea DL 50. Acționează asupra centrului respirator din sistemul nervos central, producînd moartea în cîteva minute, într-o concentrație de 200 mg/100 g greutate corporală. Rezultatele pozitive obținute și prin testul micronucleilor sugerează că acest test poate fi folosit cu succes în „screening”-ul efectelor genetice ale substanțelor chimice din mediul înconjurător. BIBLIOGRAFIE 1. FABRY L., LEONARD A., ROBERFROID M„ Mutation Research, 1978, 51, 377-381. 2. HOLLSTEIN MONICA, JOYCE MCCANN, Mutittion Research, 1977, G5, 133-226. 3. KIHLMAN B. A., Action of'Chemicals on Dioiding Cells, Prentice Hali, New Jersey, 1966. 4. LE PECQ J. B., Chimiotherapie anticancereuse, Hermanu, Paris, 1978. 5. MAXIMILIAN C., IONESCU B., Citogenctică medicală, Edit. Academici, București, 1978. 6. MILTENBURGER H. G„ ENGELHARDT G„ ROHRBORN G„ Mutation Research, 1981, 81, 177-122. 7. NENIȚESCU D. COStlN, Chimie'organică, II, Edit, didactică si pedagogică, București, ■ 1968.; ' 8, PERRY E. PAUL, Chemical Muțagenș, 1980, G, 1—39. 9. RĂICU P., NACHTIGAL M., Gitogenelica. Principii si metode, Edit. Academiei, București, 1969. " ‘ ■ 10. RHAESE J. HANS, Prog'ress ih Botany, Springcr Verlag, 1974, 36(29 —218. 11. RHAESE J. HANS, Prog’ress in Botanv, Springer Verlag,, 1976, 38, 188 —195. . 12. WOBUS M. ANNA, SCHONEICH J., THIEME R„ Mutation Research, 1978, 58, 67-77. — : Primit în redacție - Universitatea din Crăiova,'. ;;i , la 12 februarie 1984 ; Facultatea de medicină, ,, , , . .. . Catedra de explorări funcționale și laborator clinic Disciplina de biologie—genelicăt ' ‘ Craiova, str. Petru Rar'eș hr. 4"\! ' :' IN MEMORIAM La 13 ianuarie 1985, o moarte fulgerătoare a răpit dintre noi, in plină maturitate creatoare- pe dr. Constantin A. Rujinschi de la Laboratorul de acvacultura și ecologie acvatică din Piatra. Neamț. A fost unul dintre acei care și-au dăruit timpul, starea materială și sănătatea pentru complexa, dificila' și’adesea epuizanta muncă de. cercetare. Născut la 29 august 1942 in localita tea Mendecăuți —Hotin (U.R.S.S.), din părinți hiiîn- citori, originari din județul Botoșani, urmează școala elementară'în orașul Dorohoi (1949 — 1956), Liceul nr. 2 din același oraș (1956 —1960), Școala tehnică sanitară din Iași (1960 —1963), obți- nînd titlul de. asistent de farmacie și, în continuare, Facultatea de biologie-geografic a Universității ieșene (1963 —1968). Student eminent, avind la activ două comunicări de biochimic prezentate la sesiunile cercurilor studențești, trece examenul de stat cu nota maximă. în toamna aniilut 1968 ocupă, prin concurs, un post de biolog' la Stațiunea de cercetări ,,Stejarul” — Pîngărăți. Tînărul naturalist se integrează rapid în activitatea de cercetare ecologică, contribuind la înfiin- țarea și amenajarea laboratorului de zooplancton. în vederea specializării pentru noul laborator,, în 1969 face un,scurt stagiu la laboratorul de ecosisteme acvatice al Institutului de științe bio- logice din Buciircști și la Institutul de speologie ,,Emil Racoviță”, unde l-am inițiat în studiul cladocerilor. Era un tînăr înalt, bine legat, cu figura, jovială și dinamică, la care te impresionau ochii albaștri, plini ,de.blîndețe. 1 Reîntors la Pîngărăți, își concentrează eforturile asupra studiului ecologic al crustaceelor planctonice din lacul de acumulare Izvorul Muntelui —Bicaz, claborîndu-și în paralel, sub în- drumarea profesorului G. S. Antonescu, cu aceeași temă, teza de doctorat. în 1976, după ce își. susține teza cu succes, abordează noi teme de cercetare cu aplicabilitate practică. Ga și pînă atunci, are drept colaborator de nădejde pe soția sa, Rodica-Ileana Rujinschi. Din 1970 pînă în 1983,. cînd se transferă la laboratorul de acvacultura și ecologie acvatică din Piatra Neamț, contribuie la elaborarea a peste 50 de documentații aparținind unor teme de cercetare pe bază de contract. în intervalul 1970 — 1975, colectivul de ecologie acvatică din care făcea parte studiază cu precădere lacul de acumulare Bicaz în scopul determinării calității apei și al valorificării lui com- plexe in cadrul unei teme din Programul Națiunilor Unite pentru dezvoltare. Începînd din 1976, își extinde aria de cercetare și asupra celorlalte lacuri de baraj de pe Bistrița, inclusiv asupra rîului, urmărind dinamica fondului piscicol în condiții naturale și amenajate, precum și efectele poluării industriale asupra biocenozelor planctonice. O bună parte din rezultatele acestei munci perseverente și îndelungate sînt sintetizate în monografia „Ecologia zooplanctonului din lacurile de baraj de pe Valea Bistriței”, prima de acest fel din literatura limnologică românească, în curs de apariție la Editura Academiei. Experiența dobîndită de-a lungul anilor de muncă intensă i-a folosit din plin la extinderea acestui gen de cercetări, din ce în ce mai solicitate de unitățile economice, și asupra altor lacuri de 79 acumulare clin întreaga țară : Porțile de Fier, Vidraru, Vidra, Poiana Uzului, Solești, Gozna» Petrimanu, Fintînele, Tarnița și altele. Pe baza interesantelor rezultate obținute, își propune realizarea în colectiv a unei lucrări de anvergură privind situația comparativă a zooplanctonului din aceste lacuri, a potențialului lor bioreproductiv. Concomitent, rezolvă și alte teme, dintre care amintim : studiul zooplanctonului din unele iazuri din județul Neamț, în scopul evaluării bazei trofice necesare ihtiofaunei; experimentarea cu succes la baza Trifești—Roman a unor metode dc obținere prin cultură în bazine deschise a biomasei zooplanctonice necesare hrănirii alevinilor de crap ; cercetări experimentale vizînd obținerea și utilizarea zooplanctonului din lacul Bieaz ca hrană naturală cu calități nutritive superioare pentru alevinii de păstrăv crescuți în vivierc flotabile; elaborarea unui model ecologic de prognoză a calității apei lacurilor arti- ficiale în curs de amenajare; întocmirea prognozei ecologice asupra evoluției calității apei lacu- lui de acumulare Solești —Vaslui; determinarea efectului unor ape reziduale industriale asupra crustaccclor planctonice pentru a le folosi la creșterea intensivă a acestora. Din 1981, în calitate de coordonator al temei „Analiza sistcmică comparativă a lacurilor de acumulare Poiana Uzului, Bicaz și Trifești”, C. Rujinschi demarează studiul fundam ental-aplicativ al acestor ecosisteme lacustre antropice. încă din 1970, participă activ la diferite sesiuni, simpozioane, mese rotunde, colocvii și alte manifestări științifice organizate dc diferite instituții de profil din întreaga țară. Principalele rezultate sint cuprinse în aproape 50 de lucrări științifice, publicate și apreciate în țară și peste hotare sau aflate încă sub tipar. Este coautor' la volumele „Probleme moderne de ecologie” (1982) și „Lacul de acumulare Izvorul Muntelui —Bieaz. Monografie limnologică” (1983). Din 1971 devine membru activ al Societății internaționale dc limnologie, iar în 1977 și 1978 efectu- ează deplasări de lucru la Institutul dc hidrobiologie de la Tihany (R. P. Ungară). în paralel cu cercetarea, C. Rujinschi are și preocupări didactice și dc popularizare a științei : ține prelegeri și face demonstrații studenților biologi veniți la practică ; îndrumă efec- tuarea unor teze in vederea susținerii examenului de stat sau pentru obținerea gradului I; este coautor al unui ghid pentru studenții biologi și geografi, elaborat de Stațiunea „Stejarul”; ține conferințe la Universitatea populară din Piatra Neamț și în alte localități; publică articole li ziarul județean „Ceahlăul”. în același timp desfășoară și activitate politică și social-obștească, îndeplinindu-și exemplar îndatoririle cc-i reveneau din funcțiile dc răspundere încredințate. De asemenea, a fost membru activ în Consiliul științific al Centrului de cercetări biologice Iași. în 1984, ultimul an dc muncă al vieții sale și al doilea la noul laborator din Piatra Neamț, sarcini deosebite au revenit echipei de zooplancton conduse din G. Rujinschi. Din raportul în- tocmit cu puțin înainte de moartea năpraznică, am aflat că, pentru executarea celor 11 teme de cercetare, lucrind aproape zilnic peste program, a reușit să analizeze 650 de probe dc zooplanc- ton și conținuturi intestinale de pești provenite din 125 de ecosisteme, acvatice, să elaboreze circa 350 de pagini de documentații și referate cuprinzînd texte,,tabele și figuri.și să studieze peste 130 de lucrări dc specialitate! La toate acestea se adaugă deplasări la lacurile cercetate, confecționarea de aparatură, participarea activă la manifestări științifice, elaborarea și publicarea de lucrări, îndeplinirea unor sarcini social-obștești. Numai printr-o perfectă integrare a eforturilor, printr-o. planificare riguroasă a timpului a. izbutit,să le facă pe toate. Un singur lucru a uitat să planifice : puțin timp pentru, îngrijirea propriei sănătăți, fapt care l-a costa t viața ! - în urma sa lasă un gol printre limnologi, o soție și o fiică, pe Diana-Garmen, neconsolate Viața dr„ Constantin Rujinschi — model demn de- urmat — s-a întrerupt prea timpuriu, la numai 42 de ani, pentru a fi putut duce la îndeplinire toate proiectele științifice; El a dispărut, dai’ va dăinui — prin opera sa și în inimile tuturor celor ce l-au cunoscut — ca un cercetător dirz, tenace și consecvent, un prieten și coleg de nădejde, animat de sentimente nobile și ener- gie creatoare. , - ; Ștefan Negrea NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală” publică articole origi- nale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomic, fiziologie, genetică, ecologie ctc. Stimarcle revistei sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri ctc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de speciali- tate apărute in țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notei și recenziile dactilografiate la două rîn- duri, in două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilografiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtic de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în con- tinuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date in text, tabele și grafice, Citarea biblio- grafiei în text se va face în ordinea numerelor. In bibliografic se vor cita, alfabetic și cronologic, numele și inițiala autorilor (cu majuscule), titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (pres- curtate conform uzanțelor internaționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maxi- mum 10 rînduri. Textul lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. La revue „Studii și cercetări dc biologie, Seria biologie animală” paraît 2 fois par an. Tonte commande de l’ătranger sera adressie ă ROMPRESFILATELIA,, Dâpartement d’exportation — importation (Presse), Boîte poștale 12 — 201, tălex 10 376 prsfi r,' 78104 — Bucarcst, Roumanie, Calea Griviței 64 — 66, ou â ses repr6scntants â l’etranger. Le prix d’nn abonnement est de $ 38 par an. 80