COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil t academician RADU CODREANU SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ Redactor responsabil adjunct: prof. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Tomul 36, Nr. 1 ianuarie—iunie 1984 SUMAR MEMBRI t MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BĂNĂ- RESCU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespon- dent al Academiei Republicii Socialiste România; academi- cian PETRE JITARIU ; prof. dr. NICOLAE SIMIONESCU; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. EUGEN V. NICULESCU, Noi elemente pentru teoria sintetică a evoluției. Speciația la lepidoptere.............................................. 3 VASILE OȚEL, Specii noi de paraziți la peștii din amenajări piscicole ale Deltei Dunării........................................................ 6 |l. CHIOSILĂ, E. REVIU și E. IANCU, Evaluarea unor posibilități de transfer al stronțiului și cesiului radioactiv din pești la om......... 11 D. COPREAN, Efectul denervării asupra evoluției ontogenetice a unor para- metri metabolici la mușchiul pectoral al puiului de găină............ 15 MARTA GÂBOS, RODICA GIURGEA și ILONA SOFALVI, Efectele tratamentului cu tiroxină, TSH și tiouracil asupra metabolismului hepato-muscular la puii de găină..................................... 21 Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, serviciul export- import presă, P.O.B. 136—137, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517 — București, R.S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie. Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 — București, Splaiul Independenței nr. 296. EDITURA ACADEMIEI R. S. ROMÂNIA Calea Victoriei nr. 125 R— 79717, București 22 Telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI ' Calea Victoriei nr. 125 R— 79717, București 22 Telefon 50 76 80 RODICA GIURGEA, GH. FRECUȘ, MARIA BORȘA și MARTA GÂBOS, Efectele cantității reduse de vitamina E din furaj asupra valorifi- cării nutrienților și a unor indici biochimici la puiul de găină și la găina ouătoare ...................................................... 25 VICTORIA DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM, Acțiunea tratamentului cu norbetalon în asociere cu IeucotrofinaR sau cu folcisteina U asupra morfofiziologiei intestinului subțire la șoareci A2G iradiați .... 29 ADRIANA GEORGESCU, Fauna de gamaside (acarieni) din soluri poluate din zona industrială Zlatna........................................... 33 MIHAI TEODOREANU, Cercetări preliminare asupra coleopterelor edafice din două ecosisteme forestiere de limită superioară din Masivul Retezat ........................................................... 40 C. POPOV, Cercetări privind comportamentul diferențiat al speciilor genu- lui Eurygaster în, postdiapauză....................................... 45 M. C. MATEIAȘ, Date privind bioecologia speciei Tephrina arenacearia Den. et Schiff. (Lepidoptera, Geomelridae)........................... 50 ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 1-72, BUCUREȘTI, 1984 2 I. GOROIU, N. TOMESCU și GH. STAN, Comportamentul de reproducere la Malacosoma neuslria L. (Lepidopter», Lastocampidae ) In con- diții de laborator........................................, . . 57 GH. STAN, N. TOMESCU și I. COROIU, Comportamentul de „chemare” al femelelor și răspunsul masculilor la feromonul sexual la specia Xestia (Amatheș) c-nigrum L. (Lepidopter» — Noeluidae) .... 63 I. ROȘCA, F. HODOȘAN, I. OPREAN și I. GHIZDAVU, Cercetări de cimp privind răspunsulspeciei Agrotis segetum Șchiff. (Lepidoptera, Noetuidae ) la feromonul sexual de sinteză . . ,.................. 70 NOI ELEMENTE PENTRU TEORIA SINTETICĂ A EVOLUȚIEI. SPECIAȚIA LA LEPIDOPTERE .. DE . EUGEN V. NICULESCU . The author demonstrates that oue inore element, that is the genitomorph, should be added to Strugen’s theory of speciation; the definition of spcciation should be consequently reformulated as follows : "A new specios appears when the genetic revolution, contrplled by natural selection, bas produced an entirely new genofund and ah equ'ally new .genitomorph, rendering thus impossible the interbreeding : 1 witlidndlviduals related to the former genofund and genitomorph”. Teoria sintetică a evoluției este o operă colectivă elaborată de mai mulți biologi, este o sinteză a principiilor evoluționiste cele mai moderne. Din numeroasele aspecte ale evoluționismului ne vom referi, în acest articol, numai la fenomenul speciațier, care în această.teorie este privit unilateral. ,■ într-adevăr, teoria postulează că „o specie nouă se,constituie numai atunci cînd revoluția genetică, dirijată de selecția naturală, a creat un genofond cu, totul nou, încît încrucișarea cu indivizii legați de vechiul genofond devine imposibilă”. Rîndurile de mai șus aparțin biologului B. Stugren, care a făcut o expunere magistrală a evoluționismului (6). Această definiție poate fi satisfăcătoare pentru genetician, dar nu ; și pentru ' un sîsțematician. După părerea noastră, specia ția nu poate fi definită numai sub aspect genetic (un nou genofond), ci și sub aspect morfologic, căci, concomitent cu apariția noului genofond, apare și un nou genitpmorf Ț la insecte o nouă structură în armătura genitală. ‘ . . . în ultimii 30 de arii însă, un mare număr de biologi au pornit un atac viguros. împotriva.,criteriului morfologic și — lucru foarte regretabil și inexplicabil — la acest atac s-au alăturat și unii zoologi sistematicieni (ofnitologi, ihtiologi, lepidopterologi, etc.). , . / Tot în ultimele trei decenii noi am publicat un mare număr de lucrări upde,am combătut pe toți detractorii criteriului morfologic (2), (3), (4), (5) ,și ide aceea nu mai revenim. Dar este interesant să prezentăm revirimentul care s^a produs recent, și , anume reconsiderarea criteriului morfologic. Este vorba de marea culegere intitulată „Les problemes de l’espece dans le regne animal”, publicată ~ de Șocietatea zoologică a Franței, în trei . volume, între 1976 și 1980. în toate articolele celor trei volume privind prqtbzoarele, mblușțele, dipterele,’ orțopțerele, lepidopterele, arahnidele, erustaceii, peștii, ainfibieriii, reptilele, păsările și mamiferele, autorii, 1 Prjn acest termen nou (5), noi înțelegem ansamblul arteritelor din armătura genitală. . ,ST. CERC. JȘIOL., SERIA BIOL; ANIM., T. 36, NR. 1, P. 3-5, BUCUREȘTI, 1984 4 EUGEN V. NICULESCU 2 fără excepție, au pus la loc de cinste „diferențierea morfologică specifică”, fiind pretutindeni un atribut al speciei. Din marele număr de articole mă voi opri asupra unuia singur, și anume asupra aceluia redactat de Georges Bernardi (1), cunoscut lepidop- terolog francez. Două motive m-au determinat să fac această alegere. Primul se referă la citatul din lucrarea lui Bernardi, pe care îl voi repro- duce mai jos, citat interesant prin aceea că, pe de o parte, el pune problema foarte just, și, pe de altă parte, în rîndurile sale se găsesc concentrate, lapidar, numeroase din ideile mele prezentate în diferite lucrări în ultimii 30 de ani. Al doilea motiv este de asemenea interesant de sub- liniat deoarece acest citat ne arată schimbarea totală a concepției auto- rului, care în trecut a criticat ideile mele, iar acum se află, aproape în totul, pe aceeași poziție conceptuală ca și mine. Iată acum și citatul respectiv : ,,Cînd doi taxoni conspecifici s-au angajat pe calea speciației, aceasta este terminată atunci cînd s-au instalat mecanisme variate de izolare, cel mai eficace fiind izolarea genetică, riguros ireversibilă. Speciația propriu-zisă este întovărășită sau urmată de alte două fenomene : apariția de deosebiri morfologice și achiziția de deosebiri ecologice suficiente pentru ca simpatria să fie posibilă. Toți zoologii sînt de acord în a recunoaște ca „specii bune”, adică nepunînd nici o problemă taxonomică, taxonii care sînt în același timp izolați genetic, morfologic diferențiali și simpatrici”. Am spus că în aceste rînduri sînt concentrate multe din ideile noastre. Iată una din ele, publicată în 1978 (articolul lui Bernardi a apărut în 1980): „O specie nouă apare în urma unei triade de fenomene de izolare : 1. morfologică, 2. fiziologică (izolare reproductivă), 3. genetică; aceste trei fenomene definesc specia” (4). Nu este cazul să mai reproducem și alte citate din cele trei volume și nici pe ale noastre, bine cunoscute atît în țară cît și în străinătate. Prin- cipalul este triumful ideilor noastre — triumful adevărului științific — și pășirea biologilor, în problema speciației, pe un făgaș nou, acela al rațiunii, izvorît din considerarea justă a tuturor factorilor, și nu unilateral numai a celui genetic. Ignorarea caracterelor structurale timp de trei decenii a fost o mare eroare, căci structura unui organism este însăși esența speeiei; fiecare specie are o anumită structură, diferită de a celorlalte specii. Dar această structură trebuie să știi să o vezi și s-o interpretezi și nu oricine poate face acest lucru. Nu este posibil deci să definești specia fără a lua în considerație structura organismului. Acest aspect negativ al concepției în problema speciației este acum de domeniul trecutului și nimeni, sperăm, nu va mai îndrăzni pe viitor să afirme că „singurul criteriu obiectiv pentru acordarea statutului de specie unei populații naturale este izolarea re- productivă”. Și acum să prezentăm pe scurt mecanismele speciației la lepidoptere. în etapa de subspeciație au loc, timp de milioane de ani, modificări morfologice privind numai habitusul. Astfel apar subspecii care sîht bine diferențiate în insule datorită izolării geografice, care împiedică schimbul de gene. Oricît de mari ar fi deosebirile în habitus, ca și în particularitățile ecologice ale acestora, atît timp cît modificările nu afectează —la insecte — genitalia și exoscheletul, entitățile respective tot subspecii rămîn, deși au trecut multe milioane de ani de cînd a început subspeciația. Numeroasele SPECIAȚIA LA LEPIDOPTERE subspecii din insulele Oceanelor Atlantic și Pacific sau din Marea Medite- rană ne dovedesc acest lucru. Pentru ca să apară o specie nouă, izolarea geografică singură nu este suficientă (2), ci mai sînt necesari încă alți doi factori, mai importanți2 decît cel geografic: izolarea morfologică și izolarea genetică. Izolarea morfologică cuprinde în special sfera genitală, unde apare un nou genito- morf — diferențiere morfologică, iar cea genetică se traduce printr-un nou genofond — o nouă constituție genetică. în ceea ce privește izolarea fiziologică (reproductivă), ea este divers interpretată. După G. Bernardi (1), izolarea genetică este (uneori) urmată de diferențierea morfologică și ecologică, iar izolarea reproductivă este tre- cută sub tăcere. După părerea noastră, izolarea genetică și izolarea morfologică sînt simultane, iar izolarea reproductivă nu este o izolare cu „substrat material”, așa cum sînt izolarea morfologică și cea genetică. Izolarea reproductivă este un corolar al celorlalte izolări, o rezultantă a acestora. 6 specie nu se încrucișează cu alta pentru motivul că are un alt genitomorf, un alt geno- fond, o altă ecologie, o altă etologie și un alt „psichism” (5). Izolarea re- productivă este ultimul act al speciației. Dacă diferențierea morfologică este astăzi unanim recunoscută, chiar și de detractorii din trecut ai criteriului morfologic, atunci este necesar să aducem o completare la „definiția” speciației dată de B. Stugren, care trebuie deci să fie formulată astfel: „O specie nouă se constituie atunci cînd revoluția genetică, dirijată de selecția naturală, a creat un genofond și un genitomorf cu totul noi, astfel încît încrucișarea cu indivizii legați de vechiul genofond și genitomorf devine imposibilă”. „Definiția” noastră, se înțelege, se referă numai la insecte'lăsăm ; în grija celorlalți zoologi să o completeze și pentru celelalte grupe zoolo- gice unde genitomorful lipsește. Sarcina nu este deloc ușoară, dar puterea științei este nelimitată și sperăm că într-o zi vom ayea, o: definiție a - speciei satisfăcătoare pentru toată lumea. ... l-, -îmi/no -iii i k:(| ab ..q -;i îi i;| i;i i'ji i»; iii '/Lil'ih'i ■ >'i lI'Lti-) 17 A) rialii L: ')7 1 i')'>q;q ii i ,71.iq 7i 1. BERNARDI G., Les categoiies taxonomiques de la systemalique evolutive, în Les problimes de l’espece dans le regne animali Iți, îSoc.- -Zoologique de France, Paris, 1980, p. 373-427. 2. NICULESCU E. V., Rev. Verviătoise Hist. Nat., 1976, 33, 7—9, 34 — 38. 3. NICULESCU E. V., Rev. VerviâtdileBist. Năt.y 1976( 331 «D 4.;NICULESCU Ei V.nRfev. !rourm Biol.!,anim.,| 1978; ;83, 1109^112.'iu, ■! i;?> .i:i')-;qn i?8A.?7^i^,, .?ii. i(, -libuimm' 6. .STUGREN-B„ 1969, Evolutionismul W,secolul 2.0, Edit. politică, București, 43.0 p, . ' ,, -li Ați,i im-’iii n> -.AAyMwvw’ ț Anvvfe xțqvw’i >1 ii 11 primit în redacție1 ui emi'iq U’i iii-Hi Limi-x i.-.m a ;i-uj.-!;if'><11 i: 1: la:8 niai 1983 <î //(hiliiiM !) 117! hlx.) ; >! ă , /ku;i um? li } ■ uiUi Ui i-r/îi-Diii. ^yti^Pnțve^pateg Bucpreștiiti l;,,n .■ohml-Dm iimwieq .8101 tu ăi bm I rmi 2 Izolarea geografică este, pe continent, inai puțin importantă decit în insule și nici nu este întotdeauna ;necesgrăr dovadă) speciația-simpatrițăT (2), .«oui lihrs . joio < SPECII NOI DE PARAZIT! LA PEȘTII DIN AMENAJĂRI PISCICOLE ALE DELTEI' DUNĂRII ' ; : -DE ‘ VASILE OȚEL ' ' Three parasitic species :. Myxob.olus pavlovskii (Myxosporidia), Sinergasilus lieni and >8. major (Copepoda) are mentioned for the first time in Romania. Myxo- bolus pavlovskii was found as a părăsite on gills of Hypoplitlialmichtliys molitrix and Aristichlhys nobilis, youngcr by oue year is found on all fish ponds of the Danube Delta. Sinergasilus lieni was found as parasiting in the gills of H. moli- trix and A. nobilis, while S. major on the species Clenopharyngoclon idella. The severe lesions on gills produced important economic dainages, by reducing the growth rate and increasing the mortality in the three species of parasited fish. Dezvoltarea tot mai accentuată a pisciculturii în Delta Dunării a' impus studii amănunțite ale factorilor' și fenomenelor ce influențează viața peștilor și realizarea producției planificate. ■ ■ 1 Helcșteiele, fiind zone închise, alimentate cu apă temporară, nu;; oferă posibilități de refugiu peștilor din zone îndemne în cazul apariției unor paraziți, prădători sau componenți chimici nocivi ai apei. La densi- tățile existente, mult mai mari decît în mediul natural, în Cazul depistării cu întîrziere a unor astfel de neajunsuri, se produc de obicei pierderi mari, chiar compromiterea producției de pește pe perioada în curs. Studii ihtio- patologice din ultimii ani au scos în evidență rolul dăunător pe care îl au bolile, în special cele de natură parazitară; ; Ne vom ocupa de trei specii noi pentru țâra noastră,'care parâzitea'ză speciile de pești de origine est-asiatică, importate din China în anuL 1959 și crescute intensiv în amenajările piscicole din Delta Dunării și întreaga țară, cu perspective și mai mari de intensificare, întrucît nu sînt consu- matoare de furaje clasice, fiind fito-planctonofage. MYXOSPORIDIA Myxobolus pavlovskii (Achmerov, 1954) Specia este originară din bazinul Amur și rîurile Chinei, de unde s-a \ răspîndit în alte zone (2):, (3); Parazitează pe lamele branhiale ale speciilor Hypoplithalmichthys molitrix și ĂrislicUthys nobilis. în medii piscicole amenajate a fost semnalată pentru prima oară în UR.S.S., regiunile Krasnodarsk, Uzbechistan și Kazastan (Osmanov, 1965; Agapova și Ahmorova, 1960) (2), iar în regiunea Moscovei în 1965 de către Musselius (2). în 1978, Lubky (5) menționează parazitul în Cehoslovacia la exemplarele celor două'specii în vîrstă’ de peste rin an, arătînd că ar fi pătruns odată cu ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR; 1, P. 6-10, BUCUREȘTI, 1984 2 ' SPECII NOI DE PARAZIȚI LA PEȘTI 7 importul materialului piscicol infestat din Ungaria. în Ungaria, prima semnalare aparține lui Molnar (7), după care parazitul există din 1968, cînd au fost importați din China pești fito-planctonofagi. Afirmă că para- zitul. este iprezent la toate vîrstele peștilor, cu intensitate mai mare la exemplarele de pînă la un an. , . Am identificat pentru prima oară parazitul în anul 1978 la amena- jarea piscicolă lazurile, în cîteva bazine de suprafață mică, unde fusese introdus de H. molitrix și A. nobilis, aduși din Israel în vara aceluiași an, sub formă de alevini predezvoltați. La vîrstă de aproximativ o lună, în rîndul puieților s-a declanșat o îmbolnăvire în masă, manifestată prin apatie, exofțalmie, hemoragii cutanate, lepidortoză, murind aproape 60% din. efectiv,.. La exemplarele care au supraviețuit, după o lună s-au observat npmeroase chisturi albe, cu diametrul de pînă la 1 mm, diseminate uniform pe lamele branhiale. Din punct de vedere morfologic, forma și dimen.-. siunile tpturor stadiilor paraziților corespund celor citate în literatura de specialitate, pentru specia M. pavlovskii (2), (3), (4). Stadiile vegetative : chisturi ovale,sau lenticulare, cu dimensiuni de maximum 1 mm. Sporii, rotunjiți, de 8—10 p. diametru, au două capsule polare piriforme inegale, depărtate între ele. Lungimea celei mai mari capsule polare ajunge pînă 1^ 6 p, iar a celei mai mici pînă la 4p. Sporoplasma amiboidă relativ mică;.,.Filamentul expulzat în lungime de 130 n la capsula polară mare și de 40 p. la cea mică. , . . ■ . ... iODeși infestările experimentale pe cale orală au dat rezultate incerte (7)/.se, consideră totuși că aceasta este calea principală a pătrunderii parazitului în organismul peștilor. .. Din 1978 și pînă în prezent, am întîlnit parazitul în majoritatea amenajărilor piscicole din Delta Dunării la puietul speciilor H. molitrix și Aj nobilis în vîrstă de pînă la un an. Peste această vîrstă, nu am con- statat ■parazitarea. - , v Deși patogenitatea nu este suficient stabilită, tabloul clinic semnalat la;. .peștii aduși din Israel pare caracteristic acestui parazit. Secțiunile hisțolpgice efectuate pun în evidență acțiunea,, compresivă a chisturilor în lamele branhiale, scoaterea din funcția respiratorie a zonelor parazi- tate, precum și o, hiperplazie a epiteliului branhial multistratificat. Astfel, branhia nu’ mâi oxigenează organismul la cota optimă, iar peștii para- zitați își diminuează ritmul de creștere. ■ ! ' Nu1 se ' ciihbsc. încă mijloace terapeutice și profilactice eficiente. Atît 'din literatură, cît și din observațiile noastre rezultă că sporii sînt rezistenți la dezinfectantele uzuale folosite în piscicultură, varul nestins și clorura de var. L - , 1 : ! 11 Este posibil ca1 specia să fi fost confundată pînă în prezent cu Myxo- bbliis dispar, ăi cărui spori sînt foarte asemănători, deosebiudu-se mâi ales prin dimensiunea chisturilor, care de obicei depășesc 1 mm în dia- metru, ajuiigînd pînă la 3,5 mm. Ne referim la unele buletine de analiză ih- tiopatologică diri 1981, care citează în amenajările piscicole din Delta Dunării pe M. dispar la H. molitrix și A. nobilis în vîrstă de pînă la un ân. Obser- vațiilenoastre au cuprins și zonele respective, unde nu am identificat pînă în prezent decît pe M. pavlovskii. ■ ; 8 ■ VASILE OȚEL • ' 3 V. r • t; -.1(1 m/mm mV.m i.V .7"! ui!) Eh!7^ Li '.i-m: 7- , i7"! 7u7b .î/l ’jI! - I [/. >>!ț 'ii ’7i-r.mmm..- Sinergasihis liimi (Yin, 19W^ ^.-uj rî;» -<1 m: Ihji-- , Face Jparte ‘‘dini ifamilia: ErgasiMclae. Parazitează aparatul. brinhfăL1' la HypoplitKalmichthys molitrix și Aristichthys'nobilisj îmVîrstă'de peste1 ‘ un an, și peste 100jg greutate, ■ cei; mai-.< des: afectați fiind; însă=remonții și reproducătorii. ,Specia> este, originară: din rîul Amur^șiiirîurileLGhinei (2)y । (4), (6). K‘ . m'mm! m /l i). Amm. m vm-m EGopepodul se recunoaște ușor' prin • cefalotoracele împărțit1 în șase1 pseudosegmehte, primul fiind întrepătruns cui al dbilea. PseudosegmehtOle'1 sînt !mai' mari1 în lățime .decît îh1 lungime. Perechea 'a' doua1'de ahtene este11 transformată în. gheare jphternice, ctiș Care' se fixCaza1 ipe branhii;1 Hu măi1' femelele sînt parazite.' Acestea poartă în ’ doi saci1 ovigefi Citea1 '400 de ouă!11 Este fuhparazit termbfil; < depunînd; într-lin sezon călduros pînă lâ 10 pohte'' (2)’,; (6)v cînd1 temperatura -apei depășește '25°G. în zonele mai"reci; 'ca1, de exemplu, zona 'Moscovei, număriil pontelor se5reducei la1 circa13,! iar' ecloș ziuhea: si celelalte' transformări pînă'1 în1 'stadiul de1 adult! sînt măi! îndelun- gate’v(2)pi(6^ Emr; mm mm : .nvmh , < or 11 •! 'm .' ■1 îii ‘Deltă. Duliăf ii; uhde1 începîh|il!din' iunie'teniperatUra țăpei :'depăl' ‘ șeșt'e 25°G; ăjungînd îh’restul verii lâ' 27—30°C,' Cxiștă 'td^țe condițiile' ca ! o femelă' sa depună pînă lă 10 pbnte pe făfă: în 24—48' de ’ore’se produce/ ecloziunea, iar stadiile de naupliu, copepodit și adult dufeaăă îh'inedfe 4 zile; După' acuplate,11 ferdelele se fixeâză'!pe 'branhii11 trănSfbrmîhdu-se în1 forma descrisă. 'în1 anotimpul>rece, 'majoritatea paraziților/ mor; dar1 puținele exemplare care persistă prin puterea lor mare de reptOducere! generează.noi invazii masive, u m., m mm m 'm < m'm m' ■ Am identificat la noi pentru'prihia oara părazitul1 îh vața1 anhlui" 1981; la amenajarea piscicolă Stipoc, 'pe exemplarele' dc 2!J-3 'ănr fițoJ' planctonofage de H. molitrix și A. nobilis. Extensivitatea1 parazitării dra' de 100 %; lai peștiii de' peste' 100 g, dar ihtensivitatea de; peste' 100 'dd jpara- ziți pd .fiecarC branhiei Pînă în primăvara lui'1982,1 ain ihai depistat1, pâra-1’ zitu! lâ amenajările piscicole'Popiita/D^ 1 Pet'ișbr,’ ^Calică, .S’a'rih'ăsufj' Carâbrmăh!"':‘'? /v-mm,/'" mmcm.-mi .......'C'1' t : -1 ; i ; ? t • ț» ■ ; ț H (i j j/G’ I (i' - <; ‘ H î i'! q D H P !; ii P i i H 1 • P !' H .,; Din, obsșy.yații^'npasțre reiese.^a^țyluL^ grave.1 Pataziții sînt fixați de obicei .ța deyin; știrbite; în ‘ secțiuni. histologice^ -am constatat do ■puternică i reacție iproliforativă. (de । tip hiperplazic total, scoțînd din funcțiune mai mult de 50% din suprafața de respirațig,.puțțnțlușse;.ajunge) pînă.'la ^sfixie (2).,ipnii autori; (2) indică o, scădere . accentuată, a,, iemoglpbjnei; .și: o ;ere,șțero ■ a/■ coeficiențulni minO;globuîinic,de, la 0,90,.la:,1,12. Are (locddjminuareanpîn^ oprire, a, ritmului de icrpșțere,, a,peștilor;,parazitați11(de;.exemplu, jla; '.apienajarea, piscicolă Stipoc în 1981), pierderile..economice fiind considerabile., t,■: ।.im; Sinergasilus major (Markewitsch,.1940) .v, > .... ^ v ,> Se deosebește de 8. lieni prin psCudosegmehtele mai lungi decît lato și parazitează branhiile de Ctenopbaryngo&om.tâ^ u m < ., : ■ ș Fig. 1. — Chisturi de Muxobolus pavlovskii localizate pe un arc branhial, secțiune (X 10). Fig. 2. — O membrană conjunctivă proprie (a) delimitează chistul cu spori față de țesutul parazitat; preparat pe viu (x 1000). Fig. 3. — Spor de Muxobolus pavlovskii cu filamentele expulzate; cîmp întunecat ( x 800). 4 SPECII NOI DE paraziti LA PEȘTI 9 Originea, biologia, patogenitatea și localizarea materialelor noastre coincid cu cele descrise la specia precedenta. în ceea ce privește terapia și profilaxia față de cele două specii de crustacei paraziți, avem tehnologii în curs de elaborare; în U.B.S.S. (2) se practică aifpiinistrarea ; în heleșțeiele infestate a insecticidului organo- fosforic „Clorofos” în concentrație de 0,5—1 ppm. Din cercetările noastre reiese că acest procedeu duce la nimicirea tuturor speciilor de crustacei planctonici, atît de necesari pentru hrana peștilor planctonofagi. H Întrucît în constatările și buletinele de analiză ihtiopatologică din perioada 1980—1981 găsim frecvent notat la speciile fito-planctonofage crustaceul parazit Ergasilus sieboldi, credem că în realitate este vorba de Sinergasilus. Literatura nu citează crustaceul Ergasilus parazitînd aceste specii de pești, la care nici noi nu am întîlnit decît pe Sinergasilus lieni și >S'. major. Fig. 4. — Sinergasilus. major (X 50). Fig. 5. — Sinergasilus lieni cu saci ovigeri; cimp întunecat ( x 28). Fig. 6. — Necroze branhiale produse de Sinergasilus major. Fig. 7. — Lame branhiale cu reacție proliferativă hiperplazică totală a epiteliului multi- stratificat, ca urmare a parazitării cu Sinergasilus, secțiune (x 100). Fig. 8. — Lame branhiale normale, secțiune (x 100). CONCLUZII Myxobolus pavlovskii (Achmerov, 1954) este o nouă specie de mixo- spoiidie pentru țara noastră, protozoar parazitînd pe branhiile puietului de Hypop'hthalmichlliys molitrix și Aristichthys nobilis în vîrstă de pînă la un an. Parazitul a pătruns probabil în țara noastră odată cu intro- ducerea în 1959 a speciilor de pești fito-planctohofagi importați din China sau mai tîrziu, pe calea apei, din U.R.S.S. Dăunează peștilor prin scăderea ritmului de creștere și, dacă ei ingerează un număr mare de spori, sînt expuși mortalității. Sporii parazitului rezistă la dezinfectantele uzuale folosite în piscicultura (clorura de var și varul nestins). Sinergasilus lieni și major sînt specii noi de copepode pentru fauna țării noastre, parazitînd pe branhiile peștilor Hypopldlialmichthys molitrix și AristicMhys nobilis în vîrstă de peste un an. Actualmente, în Delta Dunării răspîndirea paraziților are un caracter ascendent. Este de presupus că introducerea acestor doi paraziți din urmă s-a produs pe calea apelor, prin formele larvare libere, din U.E.’S.S. Datorită puterii foarte mari de expansiune și patogenicității ridicate, este necesar să se elaboreze și să se aplice în cel mai scurt timp tehno- logii eficiente de combatere și profilaxie, pentru a le stăvili răspîndirea în zonele rămase îndemne. BIBLIOGRAFIE 1. AMLACHER E., Taschenbuch der Fischkrankheiten, Teii 2, Stuttgart, 1976, p. 226—229, 287-288. 2. BAYER O. N., MUSSELIUS V. A., STRELICOV A. IU., Bolezni prudovth rtb, Moscova, 1981, p. 110-111, 121-215. 3. BIHOVSKAIA-PAVLOVSKAIA LE. et al., Opredeliteli parazitov presnovbdnth rtb S.S.S.R.> Moscova—Leningrad, 1962, p. 93—119, 642 — 646. 4. BOAHUA WU. et al., On the pathogenic agents of the silver carp in Hangzhou region ofZhejang province, Hangzhou Univ. China, 1979, 10: VASILE OȚEL 5 ! 5. LUCKY Z.,,Acta yeteriițarja,:Brno, 1978,<3— 4, 203 — 208. ... ; 6. MIRZOEVA L. M., Trudi Vsesoiuznovo;naucin,o-isșlebovate]iscovo inst. prudovoyo rîbno- vohoziaistva, 1973, 22, 143—158. ’ ! ‘ ' 7. MOLNAR K./Acta veterhiaria Acad; Sci. Ilungaricae, 1979,; 27 (3), 207 —216. 8. > RĂDULEȘCLț I.,;LUȘȚțJN L., V.O.ICAN; V;,- Bolile .peștilor, Edit. Ceres, București,. 1976, ,,.i; ... ,. P. H5. : .,7-,,/ 7 . . . ,'T .,/ '7.7 9. SCHÂPEftCEAUS W., I’dscNn-ăniclieiten, Akadefnie^Verlag, Berlin, Teii 2, 1979, p. 587—592, / ' ' u,i 760 761. ' 1 ; : /!* ;; ’ h. ' : 1 Primit în redacție. .. : ; , . . . : ■ v ., la 27 aprilie 1983 . ' . r .... 7 j .■ ! ■ J Institutul de studii și proiectări Delta Dunării, > '■ ! ' V..; . : . ■ Tulcea, ștr. Concordiei nr. 10 • : EVALUAREA UNOR POSIBILITĂȚI DE TRANSFER ; AL STRONȚIULUt ȘI CESIIJDUI R AD^W^^^ \ DIN PEȘTI LA OM .-m ’ i>E '.''' ■ . . ’ . . , i .. '7', .. ■, I. CHIQSILĂ *, E. REVIU* și E. IAN CU ” .. ; i Our work p.resentș experiments.performed in rats fefl on fish contaminatei! yith “Șp ,. ' aud l3lCs. We noticed that 13jCs is absorbed three or four times more than 8BS.r., The rclcntioh of two radionuclides may be dtscribed matliemătically. Thc restilts werc extrapolated from man eâting small and big fish ;fronr the Danube; With ' small 'J0Sriand13’Cs deposition. AILhough 13?Cs is retained quantitatiyely more tliân . ; . 90Șr,.irradiatipn doses at the leyel of the critica! orgaps are higher. for ^Șr, owing . to the physical and biological parameters. ; ., Efectuarea numeroaselor teste cu arme nucleare, precum^și tarea continuă a energeticii nucleare au dus la eliberarea de radionuciizi (produși de fisiune și de activare) în biosferă, care necesită o evaluare cit mai corectă a riscurilor de contaminare radioactivă pentru diversele specii vegetale și animale .și mai ales pentru om.,Cil toate; pă cele dopa, surse de poluare radioactivă contribuie ,1,a iradierea .populației c^ 0,6% (căderi radioactive) și cu 0,15% (reziduurile de la industria nucleară) (8), nu se cunoaște cu certitudine efectul întîrziat .al/acestei ./radieri supli- mentare. . : .... . , ... ■■ Una din căile de transfer al radionuclizilor din mediu în organismul uman este consumarea de pește (3), (5), fie integral, (peșțe mărunt, mai ales în cazul pescarilor și familiilor lor), fie numai.a inușchilor de,p^ . .. UATEKIAL Șl METODĂ . ’'.' Pentru extrapolarea transferului radionuclizilor a0Sr și 137Cs din mediu lă din (prin inter-' mediul peștilor), s-au administrat ca hrană la șobolani albi pești care au1 Concentrat Tadionucliii din apa contaminată cu wSr și 13lCs. Pentru aceasta s-au folosit loturi de șobolani; albi.(rasai Wistar) decîte 1Q exemplare, de aceeași ylrstă, în .greutate, de. cărora li s-au admi- nistrat ca, hrană pești din speciile Cyprinuș carpio și Carașsius auratus gilielio^.Anterior acestui, experiment, peștii aii fost ținuți, timp de i —2 luni dd zile',în acvarii cu 200 1 apă, contaminată cu cantități cunoscute din radionuclizii amintiți. Alături de pești, în'â'cvârii s-au mai pus:plah'te',: scoici și nisip, urmăriiidu-se in acest felmigrația radionuclizilor în-diversele compartimente;ale- microecoșistemului; acvatic (2), (6). în final, peștii, au foșț, măsurați radioactiv,’ sacrificați și; apoi administrați ca hrană la șobolani. în paralel, cei doi radionuciizi au fost administrați, prin gavaj la alte ioturi de șobolani, separat sub formă de soluție (clorură). Cu activități cjf- prinse între 100 și 1000 nCi. H ;;; ' Măsurarea radioactivității celor doi nuclizi; atît; pentru, pești;; cîț șiipentru șobolani, s-a făcut în sisteip „whole body” cu ajutorul unui. analizor; mulțicanaț/Prapor țțprtlțeru |(ȘÎ.U,A.).Î cu detector de Nai.(Ti) de. ,10x 10 cm. S^a măsurat, inițial .activitatea' celor doi radipnuclizi ji/ pește, apoi activitatea din resturile de pește neconsumâtC, iar în firiail actiyițațea din Șobolani) timp de doua limi de zile de lă contaminarea inițială; : ''7 /• iotul; yit u'.; 1; - ’ ■ . ; ■ n. 7 . . 7: , -, •.7; ; Ji ! i.1 ,i .’ : ST; GERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM;, T. 36, NR. L. P. Il-rl4, BUCUREȘTI, 1984, -i»’ f 12 I. CHIOSILA și colab. 2 REZULTATE Măsurătorile de radioactivitate în șobolani au arătat diferențe semni- ficative în comportarea radionuclizilor, în funcție de felul cum au fost administrați șobolanilor (în soluție sau fixați în hrană). Astfel, în situația administrării radionuclizilor în soluție, partea din radionuclid reținută în organismul șobolanilor (fixată) este mai mare cu peste 10% față de partea reținută’ din alimente. Eadionuclizii administrați în soluție sînt absorbiți prin peretele gastrointestinal aproape integral, în timp ce o parte din radionuclidul fixat în hrană se elimină odată cu resturile de alimente nedigerate. Șobolanii au consumat circa 75% din corpul peștilor (părțile moi), în cazul peștilor contaminați cu 85Sr, șobolanii au reținut numai 15—20% din radioactivitate, datorită faptului că părțile neconsumate (solzi și oase) conțineau cea mai mare parte din radionuclid, în timp ce în cazul 134Cs șobolanii au reținut aproape 58% din radioactivitatea administrată. Pentru aceeași radioactivitate dată odată cu hrana (100 nCi 85Sr, respectiv 134Cs), șobolanii rețin de circa 3—4 ori mai mult Cs decît Sr radioactiv. Dar Cs, avînd o distribuție relativ uniformă în organismul șobolanilor, se meta- bolizează mai rapid, ceea ce duce la o eliminare mai rapidă din corp. DISCUȚII Eetențiă 85Sr în urma administrării unice de hrană (pește) contami- nată la șobolani este descrisă de expresia : 0,693 _ 0.693 t E (%) = (61,50^3,55)- e W2 ' + (38,50^3,55)-e 36’70' Eetenția 134Cs în aceleași condiții este : 1 0.693 0,693 f E( %f = (74,50^2,25)-e~^' + (25,50^2,25)-e 15-50' unde primul termen din cele două relații reprezintă partea din radionuclid care pătrunde în organismul șobolanilor, dar se elimină rapid (în primele trei zile), iar al doilea termen reprezintă partea din radionuclid care rămîne în organism și se distribuie, fie uniform (Cs), fie în sistemul osos (Sr). Din organismul șobolanilor, 85Sr se. elimină mai greu cu Tef (timp de înju- măitățire efectiv) de circa 37 zile, în timp ce 134Cs se metabolizează mult mai rapid, eliminindu-se cu Tef de 15 zile. Pe băza unor date bibliografice (1), (4), (7) privind metabolizarea radionuclizilor "Sr și 137Cs în organismul uman (timp de înjumătățite biologic — Tb — de 30 ani, respectiv 70—100 zile) și a relațiilor mate- matice de mai sus, s-a calculat doza de iradiere absorbită de om, prin metoda M.I.E.D. (4), în urma consumării de pește din Dunăre cu con- ținut, radioactiv cunoscut de "Sr și137 Cs (9), nivel de radioactivitate relativ scăzut în prezent (tabelul nr. 1). AA1'1 Pentru aceeași cantitate de pește consumat, se consideră^A37Cs este reținut în organismul uman de 3-4 ori mai mult, decît "Sr,: dar dozele de iradiere calculate la nivelul scheletului (pențțu 90Ș^ întreg (pentru 137Cs) sînt mai mari în cazul,pȚiipului^ nr. 1), datorită parametrilor fizici (T„ felul radiației, parcursul mediu al radiației) și biologici (Tb, fixarea ludionuclidului. 4a. niyelul unui, anumit: 3 TRANSFER DE Sr ȘI Cs RADIOACTIV DIN PEȘTI LA OM 13 organ, sistem de organe sau corpului întreg etc.). Doza de iradiere absor- bită la nivelul scheletului dată de "Sr și de produsul său de filiație "y este de circa 14 ori mai mare decît cea dată de 137Cs la nivelul întregului organism în cazul consumării mușchilor de pește și de 36 de ori mai mare cînd se consumă pește mărunt. Tabelul nr. 1 Radioactivități reținute și doze de iradiere calculate pentru consuni de pește din Dunăre Izotop Felul peștelui Cantitate consumată, g Conținut radioactiv, pCi/kg Radioactivitate Doza de iradiere, 10~ltt rad consumată, pCi reținută, pCi 80Sr pește mărunt 500 15-150 7,5-75 1,5-15 6016-60165 mușchi pește 500 10 5 1 4011 13’Cs pește mărunt 500 7-70 3,5-35 2,7-27 169-1690 mușchi pește 500 12 6 4,6 288 Situația particulară prezentată, a unei singure consumări de pește, scoate în evidență doze de iradiere internă deștul de reduse, datorită și conținutului radioactiv scăzut al celor doi nuclizi. Dar, pentru situația concretă de consum zilnic (este adevărat, al unor cantități mai mici de pește) și cu un spectru mai larg de radionuclizi artificiali, doza de iradiere suplimentară va fi considerabil mai mare. CONCLUZII 1. Eeținerea 137Cs de către șobolani din pește administrat ca hrană este de 3—4 ori mai mare decît a "Sr. 2. Doza de iradiere internă calculată pentru organele critice la om este de circa 14 ori mai mare pentru "Sr față de 137Cs în cazul consu- mării mușchilor de pește și de aproape 36 de ori mai mare cînd se consumă pestele mărunt în întregime. 3. Dozele de iradiere internă datorate "Sr și 1370s pentru populația riverană Dunării, mare consumatoare de pește, sînt încă reduse din cauza conținutului radioactiv destul de scăzut al celor doi nuclizi în peștii din acest fluviu. BIBLIOGRAFIE 1. BRODINE VIRGINIA, Radioactive contamination, Barry Commoner, New York, 1975. 2. CHIOSILĂ I., Contribuții la studiul migrafiei stronțiului radioactiv din apă și din organismele planctonice și bentonice tn peștii dulcicoli,t^&âe doctorat, Facultatea de biologie, București,1977. 14 , . , I. CHIOSILA și. colab, 4 3. CHIOSILĂ I., REVIU E., CHIROVICI MARJA, International studies oțt the. radioecology of’tlieDanube river (lAEA-'rECDOC— 210), 1979,145.' . ) 4 VFELLER P., SODD V., J. nuci. Med., 1976, 16, ij'SiiHERBîMANNB.,' R^ HUBEL K., LUNSMANN AV., Impacts of nuclear releases into ; ■ gguqtic.erwironment (IAEA),197,5, 461. 1 .; • A ÎANCU E. I„ Studiul asupra migrafiei 13iCs, solvii in apă și acumulat in organisme bento- nice, în crap, teză de doctorat, Facultatea de biologie, București, 1978. 7. SNYDER W., COOK M„ FORD M., Health Phys., 1964, 10, 171. 8. » * * Les rayonnements — donnee de l’existence, A.I.E.A., nov. 1979. 9. * ;* Svadntiatciot ,o rezulitatah naucinobekspediții spefidlistov stran-cilenov SEV po izu- eeniu radioactivnosti reki Dunai, 24 avgusta - 24 sentlabria 1978, ORB nr. 10, ' Moskva, 1980. ■ Primit in redacție - ..... ii;i ' la 12 martie 1983 . ■. * Spitalul clinic Fundeni, București, Secfia de radiobiologie ** Institutul de fizică și inginerie nucleară, „p ,, i . ■ București — Măgurele J J ■;; .EFECTUL. DENERVĂRlI ‘' A 8U PRA ■ E V OLU ȚÎEIS A ■' 5 ONTOGEWTICE A U^OB PARAMETRI METAIKILICI LA MUȘCHIUL PECTORAL AL PUIULUI » DE P. COPREAN A; i ;i h - i :.l ti i ii ' 1. i i H Hi ‘a; - A ;J; ■ :P i .i 1 .'!' l ‘4' ? i '• A /, I iii The .total glycolytic cșipacity of.tlie pectoral pjuscle incre.ases duping the. ^nțpgene- ., ' ! ' tic developmefit of Chicken/ while glucose* consufnption decr’eăsesi' Dericrvatioh ' elicits an increase of the glycolytic capacity; return to control value occurs in about one month. 1 Y -1 , o.,v h •: ' f ]' ’/ ' o . .io' u '.h hi'-; ; ..//o p; .o', op ; ■ ’ ' " . ■ • 1 U . ■ i ' Mușchiul pectoral M puiului'dt^gămă în evoluează de la tipul de mușchi roșu la unul tipic alb, cu un metabolism predominant giicolitic (1), (3), (4), (13), (14), (15), (16), spre deosebire de pectoralul păsărilor zburătoare, care rămîne. toată. viața,(un mușchi roșu?‘predomipaht oxidâț.iy (9), (10)., ' ’ ,Jj. Astăzi este, unanim-acceptată ideeă că.;nervul motor influențează metabolismul nmușchiului ' scheletic ' (2), (5), ■ (7).1 Cu ocazia unor studii ^anterioare efectuate. în, .laboratorul nostru, pm: ponștptpUcă dpnervarea , museiilară d<>(ermină modificări ale unor,.compartimente metabolice. Astfel, lipsa inervației motoare a mușchiului pectoral determină în‘acbst mușchi o scădere a conținutului de glicogen și de proteine totale, precum și o scă- dere a unor activități enzimațice, că ATP-aza miofibrilară și fosforilaza totală (17). ' Continuînd t, cercetările u noastre privind' efectele ■ denervării asupra metabolismului mușchiului pectoral al puiului de găină, ne-am propus să urmărim în lucrarea de față evoluția^ ontogenetică a ; capacității glicolitice totale (Cg) și â conșumuliii de glucoză (Qg), precum și efectele pe care le are denervarea pectoralului’ la ’diterîte vîrste și intervale de timp de la operație asupra acestor parametri metabolici. . ; 1! MATERIALE ȘI METODE 1 ii..: • I. ■ • j i H i Iii - 11; | U i / - iiii-i "ii'i'ii,:/ .oh'Z Experiențele aii'fost'efectuate pe'pui‘ de găina Rbbro-6‘9,1 procurați ,'d'^ la incubatorul din Gilău al întreprinderii „Avicola” din Cluj-Napoca în ziua ecloziunii. Puii âu fost hrăniți cu nutreț concentrat adecvat vîrstei, procurat de la Fabrica de nutrețuri concentrate din Ah}i-Napoca, •. , ,,ț..p. , . , .,piU ; <■ U i 'm “ ' , Tehnică denervătii miiș'chiiilui pectoral' este descrisă, amănunțit in hicrărilc noastre ante- ■ ribăre fâ); (17). Deneryârca 'mușchiului pectoral'ăiâ făcuU uhilâterăî; mușfeîiiuî simetrii1 hind 9 jșonsiderat martor; determinările'de Qgiși Gg s-'ăm făcut ;pe ‘airibit ihușchii,1 ddl'dencfyht^i cel ; (marț^r. Pentru Gg, den.erfvăi'ile, ă,-au: făcpț Ia, yîrștple, de 3, lg, și; :32; de zi)e; iSăoriftaărilCi la 10,20 și 30 dezile de ia denșryațe;.pei]țru bg, cJdfldenerv^refț a foșț efedțyatș. la yițșț,a.de(2 șțile, sacrificările s-au făcut Ia 2; 3,’18' și’2ă*de zile de la operație, iâf cînd denervarea s-a făcut la tivîrstă de'14 zile,i;șacrificărilbaAavut:loc'la,6'zile deilă 'opeWțip.hl•-■'nr ii?; ■>') ho ir.i ! i:q 'ifH'.i î'i i; i? r Ih Ii! 'H! r- ii.mrih i; .‘4i;;■ 'ioniUi hj ;ST. CERCi BiOIA SERIA>BlOIi.>ANIM(,irh 36, NRi 1; PI 15-'20,iBUCUREȘTI, i984' 'd‘1 16 fi. C6PRBAN 2 ONTOGENEZA FUNCȚIEI MUSCULARE LA GÂINÂ 17 Sacrificările s-au efectuat dimineața, după o prealabilă Înfometare a animalelor timp de 16 ore, iar din mușchiul pectoral au fost utilizate porțiuni de țesut pentru determinarea Qg (vezi tehnica de lucru tn (15)) și a Cg (vezi tehnica de lucru In (3)),. La determinarea Qg a țesutului muscular; glucoza din mediul de incubare a: fost determinată ; £rin' metoda enzimatică a lui Krebs și colab. (8), iar la determinarea Cg acidul lactic din mediul dș incubare a fosts determinat prin metoda enzimatică a lui Hbhorst (6). Calculul statistic a fost cel uzual. Testarea mediilor a fost făcută după criteriul lui Chau- venet, valorile aberante fiind eliminate. REZULTATE ȘI DISCUȚII în tabelele nr. 1 și 2 sînt date valorile pentru Cg și Qg în cazul mușchiului martor (grupate pe vîrste, pentru ansamblul variantelor experimentale). Tabelul nr. 1 Evoluția ontogenetică a Cg in mușchiul pectoral Vîrsta (zile) 1 ' 12 22 32 .. u.42 i. ■ : . ; '■ ; t ț. 52 -:i 62 Cg P 0,6 ±0,1 0,310 (15) -58,3% <0,001 . 0,4±0 (20) : ±48,0% <0,05;- 0,5±0 (28) i; —“43,2% <0,01 1,3 ±0.1 ", ' (13) •±135,8% <0,001 1,2 ±0,1 (7) -4,0% Notă. Valorile1 sînt exprimate iii micromoli 'de acid lactic pe mili^ram de pioțeină și pe oiă. în paranteză este dat numărul: de indivizi; p-uî’ile exprimă gradul; de semriifiihție Intre . valorile sub care sînt trecute și cele precedente lor In tabel. : - u. . .i q i r ,.±<. . • ; ... .. . , ■ ..... ,! . . . < . . ' ± .V ' < < i1 . .... Tabelul nr. 2 , , -p., . Evoluția ontogenetică, a Qg în mușchiul.pectoral ' Vîrsta ; (zile) : - 10 ’ 1 '. 20 ' • H ; - ! : i î > ! i’ ’30 Qg 23,2 ±2,2 . 12,8±lîl ’ i : i : I; • i 12» 3^1,6 5,6 ±0,6 (6) (7) (15) (11) -44,8% -3,9% -54,5% p <0,001 <0,01 Notă. Valorile sînt exprimate în micromoli de glucoza consu- mată pe gram de țesut și pe oră. Alte explicații slut date, lip . tabelulnr.l. " ; , ....... ...;v Figurile nț. 1 și 2 sînt construite, pe b(i^ respectiv, 2. După o scădere în a treia săptămînă de, viață, .capacitatea gjicolitică a; mușchiului, pectoral martor crește și sestabilizează1 în jurul • vîrstei < de 2 luni, cînd ajunge să fie de două ori mâr mare decît valoarea găsită 'de1 noi în a doua săptămînă de viață postecloziqnală (fig. 1). : ' . ' . '' Pe parcursul primei luni de viață,, consumul de glueoză al mușchiului pectoral martor scade, ajungînd să fie în a 30-a zi de aproape patru ori mai mic comparativ cu ziua, a; 4-a după ecloziune (fig. 2). în cercetările metabolice anterioare efectuate în laboratorul nostru pe mușchiul pectoral al puiului de găină (3), (14), (15), am găsit o creștere a conținutului de glicogen, a activității fosforilazice și a consumului de glicogen în dezvol- tarea ontogenetică a acestui mușchi. Tot cu ocazia acelor cercetări am constatat o scădere a Qg (ceea ce am găsit și în lucrarea de față) și a Fig. 1. — Evoluția ontogenetică a capacității glicolitice a mușchiului pectoral martor. Pe abscisă este redată vîrsta puilor în zile în scară logaritmică. Pe ordonată, valorile înscrise reprezintă micromoli de acid lactic produși pe miligram de proteină și pe oră. Asteriscul indică o diferență semnificativă între valoarea în dreptul căreia este pus și valoarea precedentă. 2S‘ 20; 15- .10- 5- 4 Î0 ’ 20 30 . . zil£ ■ * Fig. 2. — Evoluția ontogenetică a consumului de glueoză în mușchiul pectoral martor. Pe abscisă este redată vîrsta puilor în zile în scară logaritmică. Pe ordonată, valorile exprimă micromoli de glueoză consumați pe gram de țesut proaspăt și pe oră. Alte explicații sînt date la , figura 1. consumului de oxigen în mușchiul pectoral în prima lună după ecloziune. Creșterea Cg a mușchiului pectoral după vîrsta de o lună întărește afir- mația, făcută de noi în lucrări anterioare, că în cursul evoluției ontogene- tice tabloul metabolic al acestui mușchi se deplasează de la unul mai oxi- dativ la unul mai anaerob. în lucrarea de față, noi am determinat Cg totală, unde substratul pus la dispoziția acestei căi metabolice a fost glucoza plus glicogenul furnizat de țesutul muscular. Scăzînd capacitatea țesutului de a consuma glucoza (vezi fig. 2), singurul substrat răspunzător de creșterea Cg rămîne glicogenul. Cu ocazia, unor cercetări anterioare (12) pe crap, am constatat deo- sebiri mari între mușchiul roșu și cel alb, în ceea ce privește modificările determinate de denervare, în conținutul de glicogen și de proteine contrac- tile și am ajuns la concluzia că mușchiul roșu este mai puțin subordonat controlului nervos decît cel alb. Cercetările efectuate pe pectoralul păsă- rilor scot în evidență același lucru (11). Apoi, ținînd seama de concluzia la care am ajuns în experiențele noastre anterioare (3), (15), (16), spriji- nită de rezultatele prezentate îh lucrarea de; față, și anume că mușchiul pectoral a! găinii evoluează în dezvoltarea sa ontogenetică de la tipul roșu la cel alb, ar trebui ca denervarea să afecteze acest mușchi cu atît mai mult cu cît operația are loc la o vîrstă mai înaintată a puiului. 2- c. 2063 18 D. COPREAN Tabelul nr. 3 Variația Cg după denervarea mușchiului pectoral Zile după Vîrstă la denervare (zile) : denervare. 2 ... 12 22 32" : 10 M ’ D 0,6±0,l(7) +141,0±24,0(6) 0,2 ±0(6) ± 51,9±18,8(6) 0,3±0(6). ± 83,9±28,8(6) °’3 ±0(7) ±114,8 ±18,9(7) 20 M D 0,3 ±0(9) ±114,8 ±24,4(9) 0,4 ±0(5) . ± 24,8±10,7(5) 0,6±0(6) ± 75,5 ±3,5(5) 1 >2 ±0,1(7) . +, 75,2 ±19,6(7)'. 30 M D 0,4 ±0(8) ±55,2 ±40,6(8) 0,7 ±0,1(5) ± 54,1 ±20,6(5) 1,3 ±0,1(6) ± 6,9 ±1,8(5) 1.240,1(7) ± 24,3±7,1(6) Notă. Valorile înscrise în dreptul lui M se referă la mușchiul martor (exprimă mieromoli de acid lactic produși pe miligram dc proteină și pe oră), iar în dreptul lui D sint trecute diferențele procentuale dintre valorile obținute pentru mușchiul denervat și mușchiul martor simetric. în paranteză este dat numărul de indivizi, iar sublinierea înseamnă o modificare semni- ficativă (cel puțin p <0,05). în ceea ce privește Cg, presupunerea făcută mai sus, în parte, se adeverește. Observăm (vezi tabelul nr. 3) că între puii operați la 12 zile și cei operați la 32 de zile, atît la 10 zile cît și la 20 de zile de ladenervare, sînt , Tabelul nr. 4 Variația Qg în mușchiul pectoral după.denervare Vîrstă la sacrificare (zile.) Denervat la (zile) : 2 14 4 M D 23,3 ±2,2(6) - 16,2 ±6,7(6) 1 ; ; : ? 10 M ■ D 12,8 4 1,1(7) ±14,9 ±17,7(6) ’ — ‘ 20 M D 12,8 2,2(9) - 6,7 ' 5,1(7) 11,7 2,2(6) - 3,1 3,7(5) 30 M D 5,6 0(5) ± 2,2 22,2(5) .. 5,6 : 1,1(6) ±33,6 434,3(6) Notă. în dreptul lui M este trecută valoarea pentru mușchiul martor (exprimă mieromoli de glucoză consumați pe gram de țesut și pe oră); iar în dreptul lui D sint trecute diferențele ’ prbcerituăle : dintre valorile obținute pentru mușchiul denervat (D) și mușchiul martor (M). Alte explicații sînt date la țabelul precedent. . • , 5 ONTOGENEZA FUNCȚIEI MUSCULARE LA GĂINĂ 19 diferențe 'semnificative .(p <0,05)privind Țășpunsjil mușchiului pectoral la lipsă inervâției motoare, puii mari fiind mai afectați. Cu trecerea timpului de la. operație:(excepție■. fac:puii ■ operați la vîrstă de 12 zile), efectele pro- vocate de denervare asupra Cg tind, să dispară. ’ u , Indiferent,de; vîrstă la care șe face operația (excepție face lotul de- nervat la vîrstă de 2 zile și sacrificat la 2 zile de la operație) și de intervalul de timp scurs, denervarea nu afectează Qg al mușchiului pectoral. Așa cum am arătat în partea introductivă, experiențele: noastre anterioare (17) au demonstrat că denervarea determină, cu o singură excepție î 'COățin'iițuî țle ÂlțN, . o scădere a tuturor indicilor metabolici urmăriți. în lucrarea de făță am găsit o creștere a Cg imediat după dener- vare (diferența față de martor scade cu trecerea, timpului de la operație). Rezultă că, în prima fază după denervarea motoare, are loc o activare a unora din compartimentele metabolice. în cazul nostru, activarea căii glicolitice ar putea fi o compensație a faptului că după denervare consumul de oxigen al mușchiului pectoral scade (Frecuș, 1976, date nepublicate). CONCLUZII 1. în cursul dezvoltării ontogenetice crește capacitatea glicolitică a mușchiului pectoral și scade consumul de glucoză al acestui mușchi. 2. Denervarea determină o creștere a capacității glicolitice a mușchiu- lui pectoral, dar, cu trecerea timpului de la operație, diferența dintre mușchiul denervat și cel martor privind această capacitate metabolică tinde să dispară. BIBLIOGRAFIE 1. BACOU F., VIGNERON P., Ann. Biol. anim. Biochim. Biophys., 1976, 16, 675. 2. GLOSE R., Neural influence on physiological properties of fast and slow limb muscle, în Con- tractility of muscle cells and related processes, sub reci. R. J. PODALSKY, Prentice- Hall, 1971, p. 175. 3. COPREAN D., Studiul metabolismului glucidic al mușchiului pectoral tn ontogeneza puiului de găină, teză de doctorat, Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1981. 4. COSMOS E„ Develop. Biol., 1966, 13, 163. 5. GUTH L., Physiol. Rev., 1968, 48, 645. 6. HOHORST H.-J., L-( +)-Lactat Bestimmung mit Lactat-Dehydrogenase und DPN, în Methoden der enzymatischen Analyse, sub red. II.-U. BERGMEYER, Verlag Chemie, Weinheim, 1962, p. 266. 7. ITINA N. A„ Uspehi sovrem. biol., 1973, 75, 419. 8. KREBS H. A., BENNET D. A. H„ De GASQUET P., GASCOYNE T., YOSHIDA T., Biochem. J., 1963, «6, 22. 9. PARKER G. H„ GEORGE J. C., Jap. J. Physiol., 1975, 25, 175. 10. PARKER G. H„ GEORGE J.C., Comp. Biochem. Physiol., 1975, 50A, 433. 11. TALESARA C. L„ KUMAR P„ Ann. Histochim., 1973, 18, 277. 12. WITTENBERGER C., COPREAN D., Comp. Biochem. Physiol., 1976, 54A, 307. 13. 'WITTENBERGER C., Maturarea ontogenetică a funcției musculare la găină, în Cercetări de ontogeneza funcțională, Cluj-Napoca, 1977, p. 20. 20 t>. COPREAN 14. WITTENBERGER C., COPREAN D., Influenta efortului asupra metabolismului muscular în ontogeneza puiului de găină, în Cercetări de ontogeneză funcțională, Cluj-Napoca, 1977, p. 65. 15. WITTENBERGER C., COPREAN D„ POPESCU VIORICA, Comp. Biochem. Physiol., 1977, 58B, 141. 16. WITTENBERGER C., COPREAN D„ J. Comp. Physiol., 1981,141B, 439. 17. WITTENBERGER C., GIURGEA RODICA, COPREAN D„ Zbl. Vet. Med., 1981, 28, 782. Primit in redacție la 4 februarie 1983 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. ÎS EFECTELE TRATAMENTULUI CU TIROXINĂ, TSH ȘI TIOURACIL ASUPRA METABOLISMULUI HEPATO-MUSCULAR LA PUII DE GĂINĂ de MARTA GÂBOS, RODICA GIURGEA și ILONA SOFALVI Studler-Cornish chickens were treated with thyroxine, thyreotrophin (TSH) or thiouracyl either in a single dose or clironically. In both experimental variants (acute and chronic) chickens were sacrificed at the age of 21 days. Blood glucose and glycogen, ascorbic acid and total protein content were assayed in both liver andwhite (breast) and red(thigh) muscle. Modifications were put into evidence, depending on the substance used and the mode of its administration. într-o lucrare anterioară, am arătat efectul hormonilor tiroidieni asupra metabolismului hepato-muscular la puii de găină de 10 zile (3). Cunoscînd că evoluția ontogenetică a reglării umorale a metabolismului glucidic, protidic sau lipidic este puțin studiată, în lucrarea de față ne-am propus să continuăm cercetările la puii de găină de 21 de zile. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină de 21 de zile, hibrid tetralinear Studler- Cornish. Puii au fost aduși la vîrsta de 10 zile și au fost crescuți în biobaza noastră în con- diții corespunzătoare. Animalele au fost grupate în următoarele loturi: — animale normale, martori (M), injectate cu ser Tyrode; — animale injectate cu o singură doză de tiroxină (T4), cu 24 de ore înainte de sacri- ficare, 0,5 mg/kg corp ; — animale tratate cu T4 timp de 10 zile (0,5 mg/kg în prima zi, apoi cîte 0,25 mg/kg timp de 9 zile, tncepînd cu a 10-a zi de viață; — animale injectate cu o singură doză de TSH, 1 U.I. /kg, cu 24 de ore înainte de sacrificare; — animale tratate cu TSH, timp de 3 zile, cîte 1 U.I./kg, consecutiv din a 18-a zi de viață; — animale injectate cu o singură doză de tiouracil (Tu), 3 mg/kg, cu 24 de ore înainte de sacrificare; — animale tratate cu Tu, timp de 10 zile, 3 mg/kg în prima zi, apoi cîte 1 mg/kg 9 zile, începlnd din a 10-a zi de viață. Toate substanțele au fost dizolvate în ser Tyrode și adminis- trate intramuscular, iar animalele au fost sacrificate în toate cazurile la 24 de ore după ultima injectare. Determinarea glicemiei s-a făcut după metoda fotocolorimetrică Somogy-Nelson (8), a glicogenului după metoda Montgom'ery (7), a vitaminei C după Klimov (1), iar a proteinelor totale după metoda Gornall și colab. (4). ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 21-24, BUCUREȘTI, 1984 22 MARTA GABOS și colab. 2 3 MODIFICĂRI METABOLICE HEPATO-MUSCULARE 23 •REZULTATE ȘI DISCUȚII Glicemia și glieogenul, Rolul tiroidei în metabolismul glucidic se manifestă printr-un efect hiperglicemiant/Oare este parfiăl compensat prin creșterea simultană a oxidării glucozei .la nivelul țesuturilor . (10).: !T4 în doză unică produce o scădere a glicemiei,. în timp ce tratamentul cronic produce o hiperglicemie. Efedt 'asemănător apare șiîn urmă administrării TSH cronic, fapt ce poate fi pus pe seama influenței pe care o exercită hormonul tireotrop asupra sintezei de hormoni tiroidieni endogeni (11). Tu în doză unică produce o scădere netă ă glicemiei, în timp ce tratamentul cronic determină o hiperglicemie (tabelul nr. 1). Efectul Tu în tratamentul ’ ’ . Tabțlnl nr„ 1, . . .. ; j . — .ț : Glicemia (mg %), și conținutul de glicogen (mg/100 g). din mușchiul, alb (MA),.mușchiul roșu (MB) și ficat (F) la animalele martor.(M) și tratate acut (ac.) și cronic (cr.) cu T4, TȘlț și Tu Lot M ' ' t 'L TSH Tu Tra- tament ac. cr. ac. cr. ac. cr. i:: ■ • : ac. cr. GLlClțM'LE ±ES % P 127. 5,9; . 115 : 14.8 95..: 6,2 ‘ ' ■ -25 • <0,01 161 , 14,1 * 40 ‘ <0,05 GLICOPEl + 27 L: . io,2 , ' 0 ! : NS V ,, 1G5. .. '6,2 . = ' .. 4:i <0,02 .102 8,1 • ! 19’ ; <0,05 ...186 • 6,1 , ' + 53' <0,01 MA : x 135 397 187 46 232 379 192 35 ±ES . 33,7 . 65,3 , 37,1 10,1 ■, 33,.4 81,9 .. 4.0,1 . ., 5,8 % .' — — . + 38' ..—88 :: . +71 . - 4 .' . +42 T , —:91 ,. P — — NS <0,001 <0,05 NS ,,NS . ■ <0,001 MB : x 56 238 83 .101 . 187. ,. 84 , . ,53 : . / 35 ±ES 3,5 43,1 18,1 30,2 . 38,2 19,4 4,2 5,3 % — + 48 ■ 57 ’ : 223 " _(i4 ’ ~ 5 ’ -85 P - : ■ ' ' . ' - NS ■ <0,05 : <0,02 - <0,01- • NS <0,001 F : x 36 670 67 79 205 84 ’ 26 -• ' 37 ■ ±ES 8,8 ,. 82,1 9,4 12,7 .,39,1 ,. . 12,9 . . 6,7 . 6,4 % — — + 86 -88 +469 .. . — 87 - .. .-27; . i . ,—94 P — <0,05 <0,001 <0,01 <0,001 NS . <0,001 Notă. x = media; ±ES *= eroarea standard; %= diferența procentuală- față' de' martor; p = semnificația statistică, considerată de la p < 0,05 (NS = diferența nesemnifica- tivă statistic. Fiecare lot a fost alcătuit din 8 indivizi. ! > cronic pare la prima vedere inexplicabil. Chambers (2) arată că la țin trata- ment îndelungat cutiouree apareo culoare anormală a. ficatul ui,, dator,a la unui lipid insolubil. Santini: (9) observă asemenea , alterări i și da.: nivelul insulelor Langerhans la șobolanii tratați cu metiltiouracil, timp de 6 zile; în acest fel, hiperglicemia apărută în urma tratamentului cronic cu Tu s-ar putea datora unei insuficiențe de insulina. , ! ■ Hipoglicemia instalată în urma administrării doziei 'uriic’e'de'T4 este corelată cu o creștere a glicogenului hepatic, iar hiperglicemia determinată de tratamentul cronic poate fi corelată cu o depleție a glicogenului hepatic și muscular. Efectul TSH este comparabil cu cel al T4: doza unică produce o creștere a conținutului de glicogen din ficat, în timp ce tratamentul cronic cu TSH determină o scădere semnificativă în ficat și mușchiul roșu, paralel cu instalarea hiporglicemiei (tabelul nr. 1). Tu în doză unică rămîne fără efect, îu timp ce tratamentul cronic determină o scădere a glicogenului din toate țesuturile cercetate, paralel cu o hiperglicemie pro- nunțată. Asemănarea efectului Tu cu cel al T4 o putem pune pe seama acțiunii toxice a acestei substanțe asupra pancreasului (2). Valorile cantității de acid ascorbic sînt redate în tabelul nr. 2. Datele arată că T4 produce o creștere a cantității de vitamina O în mușchiul roșu la tratamentul acut și în ficat la tratamentul cronic, fără a afecta acest indice în mușchiul alb. Aceasta denotă o reactivitate diferită a tipu- rilor de mușchi la acțiunea hormonilor tiroidieni (6). în ceea ce privește TSH, acesta rămîne fără efect atît la tratamentul acut, cît și la cel cronic ; se pare că consolidarea dependenței tiroidei de hipofiză hu este încă de- plină (12). Tiouracilul, în ambele tratamente, determină creșterea semni- ficativă a concentrației acidului ascorbic în mușchiul roșu, nu și în cel Tabelul nr. 2 Conținutul de proteine totale (mg/g) și de acid ascorbic (mg/100 g) din mușchiul alb (MA), mușchiul roșu (MB) și ficat (F)' Ia puii martori (M) și tratați acut (ac.) și cronic (cr.) cu T4, TSH și Tu ' Lot M T4 TSH Tu Tra- tament ac. cr. ac. cr. ac. cr. OC. cr. PROTEINE TOTALE MA ;x 228 217 236 205 238 209 223 225 ±ES 5,4 3,2 . 6,9 14,1 2,3 15,9 5,5 6,6 % ' — — + 3 - 5 + 4 - 3 — 2 + 3 P — — NS NS NS NS . NS NS MB : x 245 210 201 207 245 204 240 ' 229 ±ES 17,9 14,6 17,8 10,3 16,5 14,0 8,8 5,7 o/ /o — — -18 • — 2 0 - 3 - 2 + 9 p — — NS NS NS NS NS NS F :x 306 172 296 239 312 190 318 204 ±ES 11,6 6,9 5,9 9,3 6,9 9,2 1,3 4,1- % — — - 3 + 38 + 2 + 10 + 4 + 18 P — — NS <0,001 NS NS NS <0,01 ACID ASCORBIC MA : x 33 15 41 17 26 14 59 19 ±ES 11,7 1,2 12,1 2,9 2,7 1,1 7,1 1,7 % — — + 24 + 13 -21 — 6 + 78 + 26 P ■— — NS NS NS NS NS NS MB : x 7,4 14 18 15 9,9 15 16,8 19 ±ES 0,6 1,1 2,4 1,9 1,2 0,8 2,7 1,6 % — — ±143 + 7 + 33 + 7 + 128 + 35 P ■ — ■— <0,01 NS NS NS <0,01 <0,05 F ;x 37 51 40 78 36 66 42 74 ES 3,0 6,2 5,6 9,8 3,2 3,5 5,0 7,9 0/ /o — — + 8 + 52 - 3 + 29 + 13 +45 p — — NS <0,05 NS NS NS <0,05 24 MARTA GABOS șl colab. 4 alb. în ficat, în tratamentul cronic apare o creștere a conținutului de acid ascorbic. Administrarea Tu arată că inhibarea biosintezei tiroxinei induce o creștere a sintezei de acid ascorbic, ceea ce subliniază antagonismul net în privința relației acid ascorbic-tiroidă (5). 1 Proteinele totale, la doză unică, indiferent de substanța adminis- trată, nu înregistrează modificări, în timp ce tratamentul cronic cu T4 și Tu produce o creștere a proteinelor hepatice, comparativ cu lotul animalelor martore. BIBLIOGRAFIE 1. ASATIANI S. V., Biochemiceskaia folometriâ, 1957, 1, 312—313. * 2. CHAMBERS H.A., Bull. Bingham. Oceanogr. Collection, 1953, 14, 69. 3. GÂBOS M„ GIURGEA R., ȘZENTGY0RGY1E E., Contribuția științelor fundamentale la dezvoltarea producției animale, Timișoara, 1980. , 4. GORNALL A. G„ BARDAWILL G. J., DÂVID M.M., j. biol. Chem., 1949, 78, 751-766; 5. HOCH L. F„ Physiol. Rev., 1962, 42, 605-673. 6. JANSSEN J. W„ HARDEVELD C., HASSENAAR A.A.H., Acta endocrin., 1978, 87, 768-770. 7. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys;, 1957, 67, 379 — 385. 8. NELSON N„ J. biol. Chem., 1944, 153, 375-380. 9. SANTINI J„ Sperimentale, 1958, 108, 472-488. , , 10. SAUNDERS J„ HALL S.G.H., SONKSEN P.H., Diabetologia, 1978, 15, 29-33. 11. TAN A. S„ NELSON G.J., J. clin. Endocrin. Metab., 1978, 47, 761 — 763. 12. ZAKARIZA M., McKENZIE J.M., J. clin. Endocrin. Metab., 47, 249—251. Primit in redacție , la 3 iunie 1983 Universitatea „Babeș-Bolyai”, Facultatea de biologie-geografie Și Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor 5—7 EFECTELE CANTITĂȚII REDUSE DE VITAMINA E DIN FURAJ ASUPRA VALORIFICĂRII NUTRIENȚILOR ȘI A UNOR INDICI BIOCHIMICI LA PUIUL DE GĂINĂ ȘI LA GĂINA OUĂTOARE de RODICA GIURGEA, GH. FRECUȘ, MARIA BORȘA și MARTA GÂBOS Cornish-Rock chickens agcd 30 days and Cornish-Rock laying hens werefed for one and four months respectively and a fodder with a diminished amount of vitamin E. The absolute and specific consumption of food and the asimilation of carbohy- drates, lipids and proteins were affected in both chickens and hens during the first two weeks of treatment. In chickens, a slight reduction of the muscle glycogen content occurred. No significant modification was noticed in the liver. Stările de stress afectează atît capacitatea organismului de a valori- fica nutrienții, cît și buna funcționare a organelor (2), (6). Pornind de la lucrări anterioare în care pe același model experimen- tal am urmărit efectele produse de hipotermie (4), (Wittenberger, Giurgea, Coprean, 1984, date nepublicate) sau lumină (Giurgea, Coprean, Frecuș, Gabos, 1983, date nepublicate), în această lucrare am eăutat să evidențiem rolul pe care o cantitate redusă de tocoferol din hrană îl are asupra capa- cității organismului de a valorifica nutrienții, precum și influența asupra activității unor organe în etape diferite ale dezvoltării ontogenetice. MATERIALE ȘI METODE Experiențele au fost efectuate pe pui de găină hibrid tetralinear Cornish-Rock și pe găini hibrid Cornish-Rock. Animalele au fost grupate în două loturi, pentru fiecare vîrsta : un lot martor, care a primit furaj normal, adecvat vîrstei, și un lot hrănit cu furaj ce conține o canti- tate redusă de vitamina E. Animalele din fiecare Iot au fost grupate cîte 2 —3 în cuști separate. Furajul a fost procurat sub formă de ingrediente separate, amestecul fiind făcut după rețetele 21 — 2 pentru pui și 21—5 pentru găini. Pentru loturile experimentale, premixturile adăugate au fost lipsite de vitamina E. Hrana s-a dat cîntărită pentru fiecare cușcă, iar ceea ce a rămas neconsumat a fost recîntărit. Apa de băut s-a administrat ad libitum. La intervale de 2—3 zile au fost recoltate excrementele pentru fiecare cușcă, au fost cîntărite și uscate. La pui, analiza excrementelor s-a făcut pe 7 perioade, iar Ia găini pe 10 perioade. Regimul de lumină a fost de 10 ore pe zi, iar condițiile zooigienice au fost corespunzătoare. Tratamentul în cazul puilor a durat o lună (de la vîrsta de 30 la 60 de zile), iar ia găini 4 luni (de la vîrsta de 6 Ia 10 luni). Sacrificarea animalelor s-a făcut prin decapitare, după o prealabilă inaniție de 16 ore. Din furaj și din excrementele uscate s-au dozat glucidele, proteinele, lipidele și apa. Glucidele au fost determinate după o hidroliză de 2 ore în HaSO4 — 0,7 N, determinarea lor făcîndu-se după metoda Nelson (10). Lipidele au fost extrase printr-un procedeu simplificat al metodei Folch și colab. (3) și determinate gravimetric. Proteinele au fost determinate prin tehnica Lowry și colab. (7). Au fost urmărite : cantitatea de nutrienți consumată(g/kg/zi); can- ST. GERG. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 25-28, BUCUREȘTI, 1984 26 RODICA GIURGE'A și colab. 2 titatea de nutrienți eliminată (g/kg/zi) prin excremente; cantitatea de nutrienți asimilată (diferența dintre ingerare și eliminare). Din ficat și din mușchiul pectoral s-a dozat conținutul de glicogen (9) și de lipide (3). Datele obținute au fost calculate statistic prin testul „t”Student, valorile aberante fiind eliminate după criteriul Chauvenet. S-au calculat și diferentele procentuale față de martor, semnificația statistică fiind considerată de la p = 0,05. REZULTATE ȘI DISCUȚII Consumul de furaj la lot ul cu deficit de vitamina E la pui și la găini evidențiază o mare asemănare. în primele două săptămîni. de la începutul experienței, dar cu variații mari de la o perioadă la alta. Pentru ambele vîrste se remarcă un consum specific de furaj, mai mare în primele două săptămîni de tratament. Asimilarea celor trei principii (glucide, lipide, proteine) la puii de găină, cii țin deficit de tocoferol, este afectată în primele două săptămîni de tratament (o. creștere a coeficientului de asimilare a proteinelor la 2 zile, mai accentuată la 8 zile și o creștere a asimilării glucidelor la 8 zile). La găini, acest coeficient prezintă modificări intense pentru cele trei prin- cipii în primele trei săptămîni (o creștere accentuată a asimilării glucidelor îma: 20-a zi șt o . scădere a pro teinelor) (fig. 1). La sfîrșitul primei luni de Fig. 1. — Asimilarea color trei principii (ghu cide = G, proteine = P, lipide = L) la găini și la pui cu deficit de vitamina E, comparativ cu lotul martor (M). I = intervalul 10 — 20 zile; Ia = intervalul 2 — 8 zile; II = intervalul 30—50 zile; Ha = = intervalul 32 zile. ra tament, la găini apare o inversare a .asimilării proteinelor și glucidelor. Pentru ambele vîrste, pui și găini, asimilarea lipidelor este puțin afectată de deficitul de vitamina E din furaj. ■ . Calculul statistic al perechilor de valori nu arată diferențe între loturile^ experimentale și 'martor la nici unul din loturi 'pentru cele trei l^iiițipii^ însă se calculează mediile, coeficienților de asimi- lare la găini pentru cele două perioade în care s-au constatat modificări in- tense^ se obțin; diferențe. semnificative statistic (tabelul nr. 1); Calculul mediilor coeficienților de asimilare pentru lipide nu arată diferențe semni- ficative;! ; ...... , 3 EFECTELE REDUCERII CANTITĂȚII DE VITAMINA E LA GĂINI 27 Din modificările înregistrate la pui și la găini,, în privința asimilării nutrienților reiese că furajarea cil deficit de vitamină E are un efect' bi- fazic. Prima’fază, cu modificări intense, ar putea fi interpretată ca un re- zultat al unei ușoare stări de stress. Perioada a doua, .m ii lungă ca durata, poate evidenția un efect, specific al hranei, mai săracă în vitamina E,. asi- milarea nutrienților'revenind la normal în cazul puilor, iar la găini înre- gistrîndu-se o stabilizare la nivelurile dferențiate pe nutrienți? Tabelul nr. 1 Calculul mediilor coeficienților dc asimilare pentru glucide și proteine la găini Perinda ■ ■ . ’ .......... .......... Glucide • Proteine ' ' 1'; *±ES ±4,84 ±2,30 ... 3.78 :1,12 '’n x±EȘ — 4,22±0,77 rh5 j 45 , 32 ,• .P ■ <%05 <0,001 Notă. Pj-- prima parte a intervalului ckpcrienții ; I’n — slirșitul experienței; x — media; ES = e- roarea standard ; p < semnificația statistică.. Deficitul de vitamina E produce unele modificări în privința unor parametri biochimici din -organele cercetate. Conținutul de glicogen din mușchiul pectoral al puilor de găină și mai puținal 'găihiloț 'Scade (—58%, p <0,01, respectiv — 31%, p <0,05), în timp ce în ficat acest parametru, nu .prezintă modificări. Această scădere a glicogenului din mușchiul pectoral'ar putea fi explicată prin degradarea directă a glucozei din fibra musculară, deci ar putea fi vorba de o deplasare a balanței dintre Tabelul nr. 2 Variația glicogenului (mg/g) și a lipidelor (mg/g) din mușchiul pectoral și ficat la puii de. găină și la găini ouătoarc, martori (M) și în deficit dc vitamina E (—E) Indi- vizi Mușchi Ficat pui găină pui găină M |X ES(n) 23,37 3,4(10) GLICOGEN 1 9,82 1,3(10) 2,58 0,2(9) I 2,44 0,5(8) — E |x ES(n) 9.65 0,8(8) l 6,74 i,i(io) 2,33 0,1(9) | 2,15 0,4(9) M x±ES(n) 16,40 ±0,8(10) LIPIDE 17,80 ±0,6(10) 43,50 ±0,1(10) 44,20 ±0,1(9) — E x±ES(n) 17,20 ±0,9(10) 18,40±0,7(10) 42,40 ±0,2(10) 26,10±0,l(9) Notă, x = media ; ±ES = eroarea standard ; n = număr dc indivizi. Valorile subliniate reprezintă diferența semnificativă statistic. glicoliză și glicogeneză. Nu cunoaștem care este intervenția vitaminei E în metabolismul glucidelor. Cunoaștem însă că, în lipsa acestei vitamine, . se instalează o degenerescență grasă a ficatului, care intervine în meta- 28 RODICA GIURGEA și colab. 4 holismul colesterolului (5). Se știe că biosinteza colesterolului se desfă- șoară în mare parte în ficat (11) și că această biosinteză este influențată nu numai de activitatea unor glande endocrine sau medicamente (1), ci și de compoziția hranei (8). Datele noastre nu evidențiază modificări în conținutul de lipide din mușchiul pectoral sau ficat la nici una din variantele experimentale. BIBLIOGRAFIE 1. DUGAN B. M., PORTER J.H., Biochemical actions of hormones, New York—London — San Francisco, 1975. 2. von FABER II., World’s Poultry Sci. J., 1964, 20, 175-182. 3. FOLGI-I J„ LEES M„ STANLEY G.H.S., J. biol. Ghem., 1957, 226, 497-509. 4. GIURGEA R„ WITTENBERGER G., COPREAN D., FRECUȘ GH., GABOȘ M., Zbl. Vet. Med., 1982, 29A, 230-234. 5. KLOPFENSTEIN G. F„ GLEGG R.E., Poultry Sci., 1980, 59, 2267-2272. 6. LAWRIE R.E., The phtjsiology and biochemislry of muscle as a food, London, 1966. 7. LOWRY O.H., ROSEBROUGH N.J., FARR A.L., RANDALL R„ J. biol. Chem., 1951, 193 265___________271. 8. McNAUGHTON J. L.,J. Nutrit., 1978, 101, 1842-1848. 9. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 379 — 385. 10. NELSON N., J. biol. Ghem., 1944, 153, 375-380. 11. SAMUELS B.T., Metabolic palhwatjs, London, 1960. Primit in redacție Ia 18 ianuarie 1983 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, slr. Clinicilor nr. 5—t ACȚIUNEA TRATAMENTULUI CU NORBETALON ÎN ASOCIERE CU LEUCOTROFINAR SAU CU FOLCISTEINA U ASUPRA MORFOFIZIOLOGIEI INTESTINULUI SUBȚIRE LA ȘOARECI A2G IRADIAȚI DE VICTORIA DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM Irradiation of AaG mice with a single dose of 600 rad (gamma) caused morpholo- gical, histoenzimological and biochemical changes in the intestine, characterized by the alteration of acid and alkaline phosphatase, AȚP-ase, succinate dehydro- genase, cytochrome oxidase and lactate dehydrogenase activities and of the lipid and protein de novo synthesis. Administration of norbetalon in association with leucotrofina11 or folcisteina U stimulates structural and metabolic repair processes after irradiation. Intestinul subțire este unul dintre organele cele mai radiosensibile. Vulnerabilitatea maximă în acest organ o prezintă sistemul celular de reînnoire, precum și epiteliul vilozitar, caracterizat de o extraordinară activitate metabolică și mitotică (5). Consecutiv iradierii, apar în intestin reacții inflamatorii însoțite de leziuni epiteliale, hemoragii, la cîteva ore sau la cîteva zile de la iradiere. Iradierea puternică a organismelor ani- male poate provoca ulcerații și necroze, care duc în cazuri extreme la per- forații intestinale (2), (3), (6), (7), (11), (12). în studiul de față am urmărit acțiunea unui steroid anabolizant, norbetalon (Terapia, Cluj-Napoca), administrat în asociere cu un extract polipeptidic limfostimulator din timus de vițel, leucoirofinaR (ELLEM S.P.A., Milano), sau cu folcisteina U (Biofarm, București), asupra reacti- vității intestinului subțire al șoarecilor supuși iradierii totale cu radiații gamma. MATERIAL ȘI METODE Cercetările noastre s-au efectuat pe șoareci masculi A2G, în greutate de 30—40 g, care au fost repartizați în următoarele loturi; lotul martor (M); lotul iradiat cu o doză totală unică de 600 rad. (gamma) (G); două loturi tratate timp de 30 de zile cu doza totală de 30 mg nor- betalon/100 g greutate corporală, administrată fracționat în cinci injecții i.m., după care ani- malele au fost iradiate cu doza totală unică de 600 rad. (gamma); după iradiere, unuia dintre loturi i s-a administrat doza totală de 0,2 ml leucotrofinaR/100 g greutate corporală (NGL), iar celuilalt lot i s-a administrat doza totală de 0,2 ml folcisteina U/100 g greutate corporală (NGF). Dozele acestor preparate au fost administrate fracționat în trei injecții i.m. la 1, 48 și 72 ore după iradiere. Pentru iradiere am utilizat un aparat de cobaltoterapie Tharatron 80. Sacrificarea animalelor s-a făcut prin exsanguinizare, între orele 9 și 11 a.m., prelevîndu-se fragmente de jejun, care au fost prelucrate corespunzător studiului morfologic, histoenzimologic ST. CERC. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 29-32, BUCUREȘTI, 1984 30 VICȚORIA DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM 2 și radiobiologic. Examinările histologicc s-au făcut pe secțiuni colorate cu hcmatoxilină-eozină. Pentru studiul histoenzimologic am utilizat metodele uzuale (8), în scopul evidențierii activității fosfatazei alcaline, fosfatazei acide, adenpzintrifosfatazci (ATP-azei)Mg2 ț activate, citpcromo- xidazcii.(CyOx), i succmat'dehidrogenazei (SDHp lâctatdchidrogCriazei (LDH). S-a-: determinat și rata incorporării (2-14C)-acețațulu.i. în, proteine șț lipide la . 1 . oră după injectarea i.p. a substanței radioactive (2feCi/160 g gixiutate corporală).‘Radioactivitatea specifică a proteinelor și lipidelor izolate ,din țesutul: intestinal a fost; măsurată cu ajiit'oriil ’ițiețcidgi fie (Scintilație în lichid’, fbio'sindu-se spcctrofo’toirictrul BETĂSZTNT B.F.— 5003. IȚAdAAAi ' : '■> i Ava !•<»' mx-ziz ‘ ! Datele fadiobibldgice'. indieAo iiihil?are "con- versie a:ăcetatului, ’ Vid' amihbadizi,în '.proteinele int est.inale ’ (-:' ,:î a.; iV -A.nz z-iv A z: > ’ ■ i;A,«>4 Auz A . zd; -A zzz.z ;; IbH.rarTp Tabelul :nr. 1' Az z • } I •' A Ai -A'î i ( 1 i < ; A . • • i'Li . A A • ; ■' ; . l • i :.‘ * 7 ; n .■ ■: . • .... A ‘ - 1 J •. A - , f- > < iA.H1..: Ha A Ai încorporarea (2;-14pmcetatuhii îli proteiriclfe‘ intestiăălA'' "aa'i la șoareci A2G . . ;jnn ... Fig. 1. — Aspectul morfologic al secțiunilor dc jejun la șoarecii din lotul M (ob. 6x). Fig. 2. — Aspectul morfologic al secțiunilor de jejun la șoarecii din lotul G (ob. 6x )• Fi” 3. — Aspectul morfologic ol secțiunilor de jejun la șoarecii din lotul NGL (ob. 6X )• Fi«. 4. — Aspectul morfologic al secțiunilor dc jejun la șoarecii din lotul NGF (ob. âx ). Loturi 1 -V G Z V . , $GT. NGF IZ z ni .. iV A X'- iv- .(..z A,Joi . io z, Oii J> £).:%■ IZ. ,■ Z • O.zl. pU. ; - 470,'2 '" ițO.^A u i :yL- ni h 26618 ' 'A 21,SA;i "!'J43,48’r - roiooi : ; 520,1 64,2 A10.60 ' >0,25 ' ’ 604,7 "'l1' 48',3 ‘ ' A!28,59 >0.10 j , A Az<.ArHD.%' A "Aa; ’AT112 . A r."A < । ' ■. i ■ A A 495,67 ' ’A ■ ■,i iNotă,, Rezultatele :sînț;,,exprimate,.în(:DPM/oră/100;mg ■ proteine.. (tabelul nr. 1). Bata încorporării radiocarbonului din acetat marcat în lipide crește semnificativ sub influența radiațiilor gamma (tabelul nr, 2). Trataftîehtul ăplîcăt lotiilui N GL ard efecte' inhibitoare' ’ asupfa’ bidsîntezei TRATAMENTE CU . SUBSTANȚE RADIOPROTECTOARE la ȘOARECI 31 lipidice, față de lotul iradiat. în schimb, asocierea norbetalomilui,cu folpis- teina stimulează puternic biosinteza lipidelor (cu 110,53%) la lotul NQF, comparativ cu martorii, depășind și valorile deda lotul iradiat (tabelul nr. 2). Tabelu l nr. 2 încorporarea (2-f4C)-acctatului în lipidele intestinale ; ;. la șoareci A2G - . ■' < Loturi M G , NGL XGF !:" x 1834 2656 2088 3862 ±ES 223 82 259 812 — . +44,82 . + 13,81 + 110,53 Pi — <0,01 >0,25 >0.05 ih% J 21,39 . : 45.40 p3 — — >0,05 >0,01 .. 1 Notă. Rezultatele sini exprimate în DPM/oră/100 mg lipide X= media aritmetică; ES = eroarea standard; Dx% = diferența procentuală față de. martor ; D2% — diferență procentuală față de lotul iradiat; Px și P2 = testul Student; DPM = dezintegrări pe minut. DISCUȚII Analiza comparată a rezultatelor prezentate mai sus, a datelor ob- ținute de noi în cercetări anterioare' (10),,. precum și â celor existențe în literatura de specialitate (2), (3), (4), (5), (6), (7), (îl), (12), .(13) eviden- țiază cu claritate faptul că radiațiile gamma-determină modificări mdrfo- funcționale considerabile la nivelul intestinului subțire) modificări care pot fi atenuate prin administrarea u nor substanțe chimipe. । .1 %,A ' Modificările histopatologice induse de radiațiile ‘gamma îni/jejan vizează în special epiteliul absorbant. Fenomene similare de degenerare epiteliâlă au fost înregistrate și de alți autori (2), (6), (7). Sub influența iradierii a fost inhibată activitatea enzimelor mito- cbndriale concomitent cu stimularea activității unor enzime din grupă hidrolazelor și.eșterazelor. Sensibilitatea, maximă,față de iradiere o,pre- zintă enzimele mitocondriale (CyOx, SDII ). Se știe,,de altfel, că iradierea afectează cu atît mai puternic mitocondriile, cu cît acestea sînt mai active (1), (11); or, în intestin puternica activitate metabolică și.mitotică a celu- lelor epiteliale este un indiciu al unui aparat mitocondrial deosebit de activ. Afectarea unor sisteme enzimatice membranare, lizozomale și mitocondriale din intestin, consecutiv iradierii, sugerează dezechilibrarea proceselor de digestie și absorbție. Reducerea semnificativă a ratei de conversie a (2-14C)-acetatului în proteine la animalele iradiate atestă alterarea unor activități enzima- tice, avînd drept consecință inhibarea biosintezei proteice. în ceea ce privește biosinteza lipidelor, în consens cu datele obținute în cercetări 32 VICTORIA DOINA SANDU și A. D. ABRAHAM 4 anterioare (10), am înregistrat o intensificare a acesteia sub influența ira- dierii, datorată probabil formării trigliceridelor, care se acumulează sub formă de picături în țesutul intestinal. Sub acțiunea tratamentelor combinate, norbetalon + leucotrofină, dar mai ales norbetalon + folcisteină, modificările histopatologice induse de iradiere sînt atenuate, se intensifică activitatea mitocondrială, este reechilibrată activitatea enzimelor catabolizante (enzime lizozomale), sînt stimulate procesele de biosinteză proteică. Aceste fenomene atestă efectul radioprotector al substanțelor utilizate în experimentul nostru asupra membranelor mitocondriale și lizozomale, ca și asupra sistemului reticuloendoplasmatic (poliribozomi). CONCLUZII 1. Radiațiile gamma induc la nivelul intestinului subțire alterări morfofuncționale intense. 2. Tratamentele cu norbetalon + leucotrofină și norbetalon + + folcisteină U exercită la nivelul intestinului subțire o acțiune radio- protectoare, restabilind integritatea structurală și funcțională afectată de iradiere. BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A. D., Mecanismul de acțiune al substanțelor radioprolectoare, în Probleme de radiobiologie și medicină nucleară, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1977, p. 75 — 84. 2. BACQ Z. M., Chemical radioprotection, G. Tliomas, Illinois, 1965. 3. BACQ Z. M., ALEXANDER P., Fundamentale in radiobiology, Pcrgamon Press, New York, 1963. 4. BACCIOLINI A., CASTAGNOLI P., ARGONINI L., ■ GIULI G., Radiat. Res., 1973, 55, 291-303. 5. BERDJIS C. C., Pathology of irradiation, Williams et Wilkins Co., Baltimore, 1971. 6. FABRICANT J. I., Radiobiology, Year Book, Medical Publishers, Chicago, 1972. 7. MAISIN J. R., GERBERG g'. B., LAMBIET-COLLIER M., MATTELIN G., Rad. En- vironm. Biophys., 1978, 15, 35—45. 8. MUREȘAN E., GABOREANU M., BOGDAN A. T., BABA M.I., Tehnici de histologie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1976. 9. NESTERIN M. F., Vestnik Rentgenol. i Radiol., 1957, 32, 81-83. 10. SANDU V. D., ABRAHAM A.D., Trav. Mus. Hist. Nat. „Grigore Antipa”, 1980, 22, 177-180. 11. STREFFER G., Strahlen Biochemie, Springer, Berlin—Heidelberg—New York, 1969. 12. SUCIU D., URAY Z., ABRAHAM A.D., Intern. J. Rad. Biol., 1975, 28, 409-416. 13. TSUBOUCHI S., MATSUZAWA T., Radiat. Res., 1975 56, 345-353. Primit în redacție Ia 20 iulie 1982 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 FAUNA DE GAMASIDE (ACARlENI) DIN SOLURI POLUATE DIN ZONA INDUSTRIALĂ ZLATNA DE ADRIANA GEORGEȘGU The research carricd oiit iii 1979 and 1980 oh Ihe Gamasina fauna in soils pol- luted by SO2, SO3, Pb, Cu, Cd, Zn, Mo, Fe, Mn, rendered evident the sensitive- ness of this fauna to the pollution degree, related to the source distance, the lower- ing of the species number, the decrease till disappearancc of the fauna of the deep, the increase in the number of individuals in the litter, and the replacement of soi! characteristic species by very changeable and parasitic ones. Lucrarea prezintă un studiu al populațiilor de gamaside din soluri forestiere aflate în zona industrială Zlatna (jud. Alba), pe baza investi- gațiilor din anii 1979 și 1980. Cercetările întreprinse au avut în vedere stabilirea influenței poluanților atmosferici: SO2 și SO3, precum și a metalelor grele: Pb, Cu, Cd, Zn, Mo, Fe, Mn, acumulate în sol, asupra faunei de gamaside din solul a șapte biotopuri forestiere situate la distanțe diferite în raport cu sursa de poluare. MATERIAL ȘI METODĂ Zona cercetată este situată în valea Ampoiului, afluent al Mureșului, pe o lungime de circa 20 km amunte și circa 30 km aval dc sursa de poluare, respectiv dc zona industrială Zlatna (fig. 1). Fig; 1, — Situarea în ren a biotopurilor. Biotopurile au fost alese ținînd seama de depărtarea de sursa poluantă, considerînd redu- jerea gradului de poluare proporțională cu depărtarea de sursa de poluare. Cele șapte biotopiiri sînt: două (nr. 2 și 3, fig. 1) sub pădure de fag (Fagus silvatica), situate la circa 7 și, respectiv, 15 km aval desursa poluantă, și un biotop (nr. 7, fig. 1) situat sub pădure de fag cu carpen ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 33-39, BUCUREȘTI, 1984 3- e. 2063 GAMASIDE DIN SOLURI POLUATE 35 34 Adriana GEOrGescu 2 (Fagus silvatica + Carpinus betulus), la circa 20 km amunte de SUl'Sa poluantă; alte două biotopuri (nr. 1 și 6, fig. 1) sub pădure de gorun (Quercus pelraea) sint situate la 9 km amunte și, respectiv, la 30 km aval de sursa de poluare. Biotopul nr. 4 (fig. 1) sub pădure de stejar (Quercus robur) și biotopul nr. 5 (fig. 1) sub plantație de pin silvestru (Pinus sil- Destris) sînt situate la circa 1 km distanță de sursa de poluare. Probele de sol au fost recoltate în număr de trei repetiții pe clte trei orizonturi de Viață: litiera (separat Stratul de frunze nedescompuse și separat stratul de frunze intrate in descompunere) cu ajutorul ramei metalice de 100 cm8, iar orizonturile de la 0 — 5 și 5—10 cm adîncime cu o sondă de 100 cm3. Recoltările de probe s-au făcut în mai —iulie — septembrie în anul 1979 și în mai —iulie—august —octombrie în anul 1980. Pentru separarea faunei de gamaside din probe am folosit metoda Tullgren-Berlese modificată, cu fixare în alcool și clarificare în acid lactic. Preparatele pentru determinarea speciilor au foSt făcute în gelatină-glicerină, iar pentru determinare am utilizat bibliografia : (1), (2), (3), (7), (8), (9), (10), (11), (12). REZULTATE ȘI DISCUȚII Acarienii rezultați din probele analizate au fost în număr de 3 640 de indivizi în anul 1979, din care 1 460 gamaside, iar în anul 1980 au fost 8 461 de indivizi, din care 3 260 gamaside. Din populația de gamaside, un număr de 980 de indivizi au fost adulți, putîndu-se determina aparte- nența lor la 54 de specii (tabelul nr. 1). Abundența populațiilor de gamaside din sol în biotopurile din apro- pierea sursei de poluare este foarte redusă, atît în biotopurile nr. 3 și 4 în anul 1979; cît și în anul 1980 (fig. 2, 3 și 4). Abundența maximă a populațiilor de Gamaside se întîlnește în biotopul nr. 7, situat în amunte la circa 20 km de sursă, și în biotopul nr. 6, situat la 9 km amunte de sursă (fig.' 2, 3 și 4). Aceeași abundență maximă se constată și în biotopurile extreme din aval (nr. 1 și 2) de sursa de poluare (fig. 2). Fig. 2. — Distribuția faunei de gamaside din solul celor șapte biotopuri cu grad diferit de poluare (<3 —4 —5>), de pe valea Ampoi, 1979 și 1980. Dinamica sezonieră a populațiilor de gamaside din sol arată o medie scăzută în lunile de primăvară în toate biotopurile, situație explicată de condițiile termice scăzute și de condițiile de umiditate ridicată în această perioădă. în lunile de vară și de toamnă, cu condiții termice și de umidi- tate mai favorabile, populațiile de gamaside din sol ating valorile maxime în biotopurile nr. 1, 2, 6 și 7 (fig. 3 și 4), situate la mare depărtare de sursa de poluare. în biotopurile intens poluate, nr. 3, 4 și 5 (fig. 3 și 4), media rămîne minimă. Tabelul nr. 1 Structura specifică a faunei de gamaside din soluri poluate din zona industrială Zlatna Specia Pădure de : Plantație de pin fag + carpen stejar + gorun Bio- top : 2 3 7 1 4 6 5 Pergamasus diversus + + + + + — Pergamasus armalus — — + — — + 4* Pergainasus septentrionalis + + — + — + •— Pergamasus mirabilis + — + — — + + Pergamasus schweizeri + — — + — — — Pergamasus miscellus + + + — — 4“ 4- Pergamasus biharicus + + . — + ■— — — Pergamasus leruthi — + + — — + — Pergamasus buerebislai — + — — — + — Pergamasus longicornis — — + ■ — + + Pergamasus sueccicus — — — 4- — + ■ + Pergamasus puerilis + — — 4~ — — — Parasitus magnus — + — — — — Parasitus berlesei — + + — — + — Parasitus fimentorium — — + + + — Parasitus numerus — — + — — — ■— Holoparasiius minimus + — — + — + — Holoparasitus expuliger + — ■ — — — — 4- Gamasolaelaps multidentatus + — — — — — + Geholaspis mandibularis + + — . — + — Geholapsis longispinosus — — — •— + — Hypoaspis milles + — — — + — -T~ . Hypoaspis nolli + — + + — + — Pachylaelaps furcifer — — — — + — Pachylaelaps latior + + — — + 4" — Pachylaelaps pectinifer — + + + + — Olopachys scutatus + — — 4- — ■■;— 4- Olopachys sueccicus — + — — — ■— Olopachys vysotskajae + — — . + — ■ . — Amblyseius obtusus — — — — — . + 4" Lasioseius imitans + — —■ ■ — — ■ .— Leioseius minusculus — — -— • — Eviphis ostrimus — . — — — ■ — — + Epicrius mollis — — + — — — - Epicrius stellatus — — ■— + — - — Rhodacarus coronatus + — + — • — . ' + Rhodacarus minimus + — + — . —• + Rhodacarellus perspicuus — — — — + 1 Asca bicofnis — — ’— + — — -Ț Asca aphidioides + — .+ — — Iphidiosoma fimentarium — — +■ • — — ■ — Sessiluricus hungaricus — — — + — — Arctoseius sessiluncus — — — — 4- : Prozercon fimbriatus — — — + — + 4- Prozercon sellnicki — — —' + — 4- Prozercon kochi + — + —' \ —. Zercon carpathicus , —■ + — . — - Zercon baloghi — —■ + — — .. — Zercon echinatus — + — — ■ Zercon triangularis — — + — — Veigaia kochi 4- — — — — 4- 1 . Veigaia nemorensis . + + + + + 4- -r. Veigaia planicola + — — + — — Veigaia cerva + 4" — — — Notă. Nomenclatura speciilor după W. Karg (8). 36 ADRIANA GEORGESCU 5 GAMASIDE DIN SOLURI POLUATE 37 în lunile august și septembrie, cînd populațiile de gamaside din sol ating maximum de dezvoltare a ciclului lor biologic, și numărul mediu de gamaside atinge valorile maxime în ambii ani de recoltare. Populațiile de gamaside din solul de sub plantația de pin (biotopul nr. 5), situată în imediata apropiere a uzinei, prezintă o medie redusă la prima recoltare și un maxim la recoltarea din septembrie 1979, respectiv octombrie 1980 (fig. 3 și 4). Situațiile analizate mai sus, în raport cu cercetările anterioare (4), (5), se prezintă ca normale în biotopurile depărtate de sursa de poluare și puternic influențate în imediata apropiere a sursei de poluare. Analizînd distribuția populațiilor de gamaside din sol pe orizonturile de viață din cele șapte biotopuri, rezultă că media numărului lor este aproape constantă^ în orizontul de litieră, cu valori cuprinse între 75 și 85% (fig. 5 și 6). în orizonturile de profunzime (0—5 cm) din biotopurile » Fig. 5.— Distribuția faunei de gama- side pe orizonturi de viață din solul biotopurilor cu grad diferit de po- luare (<3 —4 —5>) de pe valea Ampoi, 1979. Orizont 0-5 cm Orizont 5-10cm Fig. 6. — Distribuția faunei de gamaside pe orizonturi de viață din solul biotopurilor cu grad diferit de poluare (<3 — 4—5>) de pe valea Ampoi, 1980. poluate (nr. 3, 4 și 5), media numărului de gamaside este scăzută în raport cu cea din biotopurile depărtate de sursa de poluare (nr. 1, 2, 6 și 7). Pe orizontul de la 5 la 10 cm, populațiile de gamaside în biotopurile intens poluate dispar complet (fig. 5 și 6), ceea ce reflectă o mare acumulare de poluanți în sol, determinînd întreruperea proceselor distructive ale litierei, care se acumulează în cantitate mare la suprafață ; lanțul trofic este între- 38 ADRIANA GEORGESCU rupt pentru speciile de gamaside consumatori terțiari. în schimb, în liti- era de la suprafață se înmulțesc speciile foarte mobile și mai ales prădă- toare și parazite. Diversitatea specifică cea mai mare a populațiilor de gamaside (ta-' belul nr. 1) este în biotopul nr. 6, cu 27 de specii,’ urmat de biotopurile nr. 1, 2 și 7, cu cîte 24 de specii. Cea mai redusă diversitate specifică se remarcă în biotopurile nr. 3, 4 și 5, cu 5—14 specii, adică tocmai în bio- topurile poluate.,,Singura specie prezentă în toate biotopurile este Veigaia nemorensis 0. L. Koch 1839. Specii rare, la prima semnalare în fauna de gamaside a țării, au fost determinate în biotopurile nr. 1 și. 2 Asca aphi- dioides Linnd 1758, Olopachys scutatus Beri, 1910 și 0. vysotslmjae Koroleva 1976. 7 GAMASIDE DIN SOLURI POLUATE 39 Distribuția în valori procentuale a speciilor de gamaside identificate pe biotopurile analizate (fig. 7) permite urmărirea în detaliu a participării acestor specii la alcătuirea faunei de gamaside în condițiile date. Astfel, se remarcă faptul că speciile ce caracterizează orizonturile de adîncime, de la 5 la 10 cm, cum sînt zerconidele, rhodacaridele, lipsesc în biotopurile intens poluate, dar abundă în biotopurile depărtate de sursa de poluare. CONCLUZII Numărul diversitatea specifică, distribuția pe orizonturi de viață și în raport cu sezonul a populațiilor de gamaside din biotopurile nepoluate reflectă o situație normală, comparabilă cu rezultatele unor cercetări anterioare efectuate în țara noastră. în biotopurile poluate, fauna de gamaside suferă modificări evidente sub următoarele aspecte : reducerea numărului de specii în general și mai ales pe orizonturile de viață, dispărînd complet în orizontul de adîncime; creșterea numărului de indivizi la speciile din orizontul de suprafață și înmulțirea speciilor foarte mobile și a celor parazite. In raport cu fauna de gamaside din sol, efectul poluării cu metale grele și oxizi de sulf se manifestă prin ruperea lanțului trofic caracteristic faunei din solurile forestiere. Se poate prelimina că fauna de gamaside, prin aspectele evidențiate în condiții de poluare, poate fi folosită ca bioindicatoare a poluării în condiții asemănătoare. BIBLIOGRAFIE 1. ATHIAS-HENRIOT C., Acarologia, 1967, IX, 4, 669. 2. BAKER E. W., WHARTON G.W., An introduction to acarology, Mac Millan, New York, 1952. 3. BHATTACI-IARRYA K., Bull. Brit. Mus. Zool., 1963, 11, 2, 134-242. 4. GEORGESCU A., Free mites in the soils of the Piatra Craiului Mountains (Southern Carpa- thians), Fourth Symposium on Soil Biology, Cluj-Napoca, 1977, p. 285 — 291. 5. GEORGESCU A., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, Bucarest, 1978, 19, 271-274. 6. GEORGESCU A., Populațiile de acarieni (Gamasida, Mesostigmata) liberi din unele tipuri de soluri forestiere, rezumatul tezei de doctorat, Univ. „Babeș-Bolyai”, Cluj- Napoca, 1982, 25 p. * 7. GHILAROV M.S., Opredeliteli obitaiușcih v pocive kleșcei Mesostigmata, Izd. Nauka, Lenin- grad, 1977, 706 p. 8. KARGW., Acari (Acarina) Milben Unterordnung Anactinochaeta (Parasitiformes), Gustav Fisclier Verlag, Jena, 1971, 475 p. 9. SELLNICK M., Acta zool. Acad. Sci. Hung., 1958, 3 (3/4), 313-368. 10. SOLOMON L., St. cerc, biol., Seria zool. 1969, 21, 1, 11-23. 11. SOLOMON L., Rcv. roum. BioL, Serie Biol, anim., 1978, 23, 1, 9—14. 12. STAMMER H. J., Beitrăge zur Systematik und Okologie Mittelearopaischcr Acarina, Bând II: Mesostigmata, Leipzig, 1963, 804 p. Primit în redacție la 12 februarie 1983 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 2 coleoptere LdATice din Retezat 41 Tabelul nr. 1 CERCETĂRI PRELIMINARE ASUPRA COLEOPTERELOR EDAFICE DIN DOUĂ ECOSISTEME FORESTIERE DE LIMITĂ SUPERIOARĂ DIN MASIVUL RETEZAT DE MIHAI TEODOREANU The Work presents the analytical results concerning the specific structure, numerica! abundancy, zoomass, constancy, dominance and ecological significance of the Cole- optera in the litter săinplcs and soit organic layers from the dwarf fir and spruce fir zone of the Retezat Mountain upper liinit. The study was performed between 1981 — 1982, by the Ecological Research Labo- ratory of the Biological Research in Cluj-Napoca, and it refers to the systemic ana- lysis of forest ecosystems in the above mentioned zone. The data arc new in the Hterature. Lucrarea cuprinde rezultatele analizelor privind structura specifică, abundența numerică, zoomasa, constanța, dominanța și semnificația ecologică a coleopterelor prezente în probele de litieră și în straturile organice ale solului din jnepenișul și molidișul de limită superioară din Masivul Retezat. Studiul a fost efectuat în anii 1981—1982 în cadrul cercetărilor colectivului de ecologie de la Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca referitoare la analiza sistemică a ecosistemelor forestiere din zona amin- tită. Datele lucrării sînt noi pentru literatura de specialitate. METODA DE LUCRU Probele au fost prelevate randomizat atît din jnepenișul, cit și din molidișul de limită superioară de pe partea de sud-vest a Retezatului, în iulie și august 1981 și în iulie, -august;— septembrie și octombrie 1982. Au fost extrase din sol cu sonda și rama metalică cîte șapte probe a patru orizonturi (OH, 0 — 5 și 5—10 cm) și din litieră (OLF), în total 288, și s-a luat litiera de pe suprafața de 25/25 cm, cîte șapte probe odată, tn total 84. Concomitent, în 1982, au fost colectate coleoptere din litiera, celor două ecosisteme și cu ajutorul a 30 de capcane Barber, în total 120 de probe, iar cîteva âu fost capturate direct din litieră prin controlul acesteia. Din probe, insectele au fost extrase cu aparate Tullgren. în analiza speciilor am folosit lucrările (1) — (8) și(ll), precum și verificările la colecțiile muzeale. Pentru fiecare specie s-au calculat constanța (C), dominanța (D) și semnificația eco- logică (W). S-au mai estimat abundența numerică și greutatea indivizilor în vederea aprecierii zoomasei lor, în mg/ma. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 40-44, BUCUREȘTI, 1984 Coleoptere din litiera (OLF) de jneapăn și molidiș de la limita superioară a Masivului Retezat, 1981—1982 Coleoptere Jne- peniș Mo- lidiș Coleoptere Jne- peniș Mo- lidiș CARABIDAE Oxypoda bicolor Muls. Rey. + Carabus auronitens escheri Pali. +■ + Aleochara bipustulala L. + Carabus linnei Panz. + + BYRRHIDAE Cărăbuș planicollis Kust. + Simplocaria carpathica Hampe + + LHstiis piceus Frol. + Pedilophorus auratus Duft. + Leistus rufescens F. Nebria transsylvanica Germ. + + CANTHARIDAE Clivina fossorL. '+ Cantharis tristis F. 4- Trechus latus Putz. 4~ Absidia pilosa Payk. + + Trechus bănaticus Dej. ■4- + ELATERIDAE Plerostichus rufitarsis Dej. + Diacanthus gutiatus Germ. £ Plerostichus foveolatus Duft. + Diacanthus affinis Payk. Plerpstichus findeli Dej. + + Aihous vittatus F. + Pterostlchus unctulatus Duft. + + Plerostichus pilosus Hohst. + + NITIDULIDAE Pterostlchus jurinei Panz. + + Epuraea fussi Reitt. + Calathus metallicus Dej. + LATHRIDIIDAE Calathus micropterus Duft. Amara erratica Duft. Amara lunicollis Schdt. ■ .+ Lăthridius constrictus Gyll. Cartodere filiformis Gyll. + + HYDRAENIDAE ENDOMYCHIDAE Helophorus glacialis Vili. + Sphaerosoma carpathicum Reitt. + 4- CATOPIDAE SCARABAEIDAE Choleva sturmi Bris. + A phodius mixtus Villa + Sciodrepoides watsoni Spenc. + Aphodius sturmi Harold. + Catops coracinus Kelln. + + CERAMBYGIDAE Catops tristis Panz. Catops nigricans Spenc. + + Tetropium castaneum L. + SCYDMAENIDAE CHRYSOMELIDAE Euconnus dentieornis Midi. Chrysochloa cacaliae Schrk. + Kunze + Luperus viridipennis Germ. 4- STAPHYLINIDAE Crepidodera femorata Gyll. Crepidodera cyanipennis + Anthophagus omalinus Zett. + + Kutsch. Othius myrmecophilus Kiesw. + + Minota obesa Waltl. Philonthus laeuicollis Boisd. + 4- 4~ Philonthus varius Gyll. + SGOLYTIDAE Philonthus pullus Nordm. + Hylastes ater Payk. + Quedius cincUcollis Kr. + Quedius dubius Heer. 4~ + CURCULIONIDAE Quedius ochropterus Er. + + Otiorrhynchus pulverulentus Quedius semiobscurus Marsh. + Germ. + Quedius collaris Er. + Otiorrhynchus pauxillus Ros. + Quedius fulvicollis Steph. + + Otiorrhynchus dacicus Dan. + + Leptusa carpathica Weise Otiorrhynchus proximus Stierl. 4- Leptusa eximia Kraatz. + 4- Otiorrhynchus dubius Stroem. + Leptusa brancsiki Sinet. + Otiorrhynchus polycoccus Gyll. + Liogluta longiuscula Grav. + 4- Otiorrhynchus opulenius Germ. + Liogluta granigera Kiesw. + + Otiorrhynchus chrysocomus Liogluta pagana Er. + Germ. + Liogluta micropțera Thoms. 4- Polydrosus amoenus Germ. + Oxypdda annularis Mannh. + Hypera oxalidis Hrbst. + Oxypoda haemorhoa Mannh. + Phytonomus arundinis Payk. + 42 MIHAI TBODOREANU COLEOPTERE EDAFICE DIN RETEZAT 3 REZULTATE Analizele celor 492 probe de sol și litieră din jnepenișul de la 2000 m altitudine și din molidișulde limită superioară de la 1800 m altitudine au scos în evidență cîte o comunitate de coleoptere cu o anumită structură calitativă și cantitativă (tabelul nr. 1). Pînă în prezent au fost identificate aici 16 familii de coleoptere cu 42 genuri și 79 specii. în condițiile acestei zone cu climă de munți înalți, coleopterele au fost bine reprezentate doar în litieră (OLE). în straturile OH, 0—5 și 5—10 cm, nu s-au găsit decît două specii: Leptusa eximia (un exemplar în OH din molidiș, în octombrie, și altul în 5—10 cm din jnepeniș, în septembrie) și Oxypoda bicolor (un exemplar în 0—5 cm din jnepeniș, în august). în litiera jnepenișului, au fost dominate stafilinidele, subdominante carabidele, iar celelalte familii au avut puține specii și indivizi (tabelulnr. 1). Constante s-au menținut 11 specii (tabelul nr. 2), dintre care Simplocaria carpathica (fam. Byrrhidae) și Otiorrhynchus dacicus (fam. Curculionidae) au fost slab reprezentate. Tabelul nr. 2 Coleoptere constante în litiera clin jnepenișul și moli- dișul de limită superioară a Masivului Retezat și procentele dominanței (D) și semnificației ecologice (W) din anii 1981 — 1982 Coleoptere Jnepeniș Molidiș D W D W CARABIDAE Trechus banaticus Dej. 21 18 15 •7 Pteroslichus unctulatus 7 1 8 3 Duft. Plerostichus findeli Dej. 10 3 14 5 STAPHYLINIDAE Quedius cinciicollis Kr. 20 6 2 2 Quedius dubius Heer. 6 1 0,3 0 Leptusa eximia Kraatz. CATOPIDAE 18 2 49 24 Catops coracinus Kelln. 8 1 0,3 0 BYRRHIDAE Simplocaria carpathica 3 0,3 9 3 Hampe ENDOMYCHIDAE Sphaerosqma carpathicum Reitt. 9 1 11 2 CHRYSOMELIDAE Minota obesa Waltl. 12 3 2 0,2 CURCULIONIDAE Otiorrhynchus dacicus Dan. 3 0,1 8 1 Dintre speciile dominante, Trechus banaticus (fam. Carabidae) a avut numărul cel mai mare de indivizi și semnificația ecologică cea mai caracteristică (tabelul nr. 2). în litiera din jnepeniș au fost mai'puține coleoptere decît în molidiș. Dinamica lunară a abundenței numerice și a zoomasei este redată în tabelul nr. 3. Tabelul nr, 3 Coleoptere din litiera ecosistemelor forestiere de limită superioară din Masivul Retezat, 1981 — 1982 Orizont Iulie August Sep- tembrie Octom- brie ABUNDENȚA NUMERICĂ Jnepeniș (2000 m alt.) OLF 100 114 43 114 Litieră (probe) — 46 23 23 Litieră (capcane) 5 9 4 — Total 105 169 Molidiș (1 70 800 in alt.) 137 OLF 185 85 228 842 Litieră (probe) • -i- 34 36 69 Litieră (capcane) 10 8 2 — Total 195 127 266 911 ZOOMASA (mg/m2) Jnepeniș OLF 150 243 6 80 Litieră (probe) — 52 48 70 Litieră (capcane) 96 238 99 — Total 246 553 Mc 153 lidiș 150 OLF 148 141 95 307 Litieră (probe) — . 40 32 84 Litieră (capcane) 10 8 230 51 Total 158 189 387 442 în litiera molidișului de limită superioară (tabelul nr. 1) a dominat familia Carabidae, stafilinidele fiind subdominante, situație inversă față de jnepeniș, iar familiile influente și accesorii au fost mai multe decît în jnepeniș. Și aici au fost constante aceleași 11 specii, dintre care mai puțin reprezentative consemnăm pe Quedius dubius (fam. Stapliylinidae) și Catops coracinus (fam. Catopidae) (tabelul nr. 2). Dintre speciile dominante, cea mai bogată în indivizi și cea mai semni- ficativă ecologic s-a remarcat Leptusa eximia (fam. Stapliylinidae). în molidiș, aceste coleoptere au fost mai numeroase și au avut o dinamică lunară și o zoomasă diferite de jnepeniș (tabelul nr. 3). CONCLUZII în jnepenișul și molidișul de limită superioară de pe partea de sud-vest a Masivului Eetezat, există cîte o comunitate foarte diversă de coleoptere edafice. Spectrele lor calitative și cantitative diferă după ecosistem. Totuși, 11 specii au fost constante și comune ambelor ecosisteme, deose- 44 MlHAl T1*>DOB.EANU 5 bindu-se doar prin dominanță și semnificație ecologică. Dintre celelalte specii, unele au existat numai într-unul din aceste ecosisteme. în molidișul de limită, superioară, diversitatea specifică a fost mai mare cu 15 specii față de jnepeniș. De asemenea au fost de trei ori mai multe coleoptere edafice în molidiș, dar mai puține decît în molidișul de altitu- dine mai joasă (9), (10). Dinamica lor lunară a fost diferită în cele două ecosisteme. Dominante între familii s-au remarcat carabidele și stafilinidele, iar între specii Trechus banaticus și Leptusa eximia. Toate aceste date reflectă condiții ecologice deosebite în cele două V, ecosisteme, precum și posibilitatea ca și prin grupul coleopterelor edafice constante să se poată aprecia în viitor starea echilibrului ecologic al acestor i ecosisteme. BIBLIOGRAFIE . 1. ENDRODI S., Coleoptera, Curculionidae, în Fauna Hungariae, 1958—1971. " 2. FREUDE H., HARDE K. W., LOHSE G.A., Die Kăfer Mitteleuropas, Bând 2-8, Geo- cke-Evers Verlag, Krefeld, 1964—1974. 3. IENIȘTEA M„ Beitrage zur năheren Kenntnis cler Kăferfauna des Retezat Gebirges, Bul. Muz. naț. ist. natur., Chișinău, 1933, 5- 4. JEANNEL R., Monographie des Trechinae, Travaux de l’Institut de Speologie de Cluj, 1930, V. 5. KUHNT P., Illustrierte Bestimmungs-Tabellen der Kăfer Deutschlands, Schweizerbart’sche Verlagsbuchhandlung, Stuttgart, 1912. 6. PETRI K„ Siebenbiirgens-Kăferfauna auf Grund ihrer Erforschung bis zum Jahre 1911, Hermannstadt, 1912. 7. PETRI K., Ergănzungen und Berichtigungen zur Kăferfauna Siebenburgens 1912, Verh. u. Mitt. des Siebenb. Ver. fur Naturwiss. zu Hermannstadt, 1925 — 1926, Bând LXXV-LXXVI. 8. REITTER ED.„ Fauna Germanica. Die Kăfer des Deutschen Reiches, Bând I —V, K. G. Lutz^Verlag, Stuttgart, 1908 —1916. 9. TEODOREANU M., Cercetări asupra comunităților de coleoptere din litiera și orizonturile humifere de sol a două ecosisteme forestiere de pe Muntele Vlădeasa, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1977, 29, 179—186. 10. TEODOREANU M., Coleoptere edafice din unele ecosisteme naturale ale Munților Bihor, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1981, 33, 69—74. 11. WINKLER A., Catalogus Coleopterorum regionis Palaearcticae, Viena, 1925—1932. Primit în redacție la 12 ianuarie 1983 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 CERCETĂRI PRIVIND COMPORTAMENTUL DIFERENȚIAT AL SPECIILOR GENULUI EURYGASTER ÎN POSTDIAPAUZĂ DE C. POPOV The analysis of some sun pest populations collected in forest at the diapause end, showed significant differences between the three species : The sterility was very high in E. austriaca, lower in E. maura and the lowest in E. integriceps. Thepro- lificity was highest in E. integriceps with an average of 67.65 eggs and au individual maximum of 272 eggs. In E. maura the same index was 48.12 eggs/femalc with a maximum of 186 eggs and E. austriaca 24.07 eggs/female and maximum 102 eggs. Este cunoscută importanța ploșnițelor cerealelor din genul Eury- gaster Lap. în economia umană și mai ales precizarea că specia E. inte- griceps Put. constituie elementul dăunător principal pe întinse suprafețe din Asia Centrală și sud-estul Europei (1), (4), (6), (8), (13). Alături de aceasta însă, speciile E. maura L. și E, austriaca Schr. se manifestă ca dăunători importanți atît în zonele în care apare E. inte- griceps, cît și în altele (nordul Africii, centrul și vestul Europei) (2), (3), (5), (11), (12), (15). Numeroase studii au evidențiat o particularitate impq^tantă a spe- ciei E. integriceps, și anume extinderea arealului geografic atît în est (14), cît și în vest (7), (9), extindere urmată de o creștere a nivelului populațiilor, care în aproape toate zonele nou cucerite a permis acestei specii să devină elementul faunistic principal în raport cu celelalte două specii (10). în materialul de față încercăm să descifrăm una dintre fețele acestei probleme, și anume în ce măsură acest fenomen se poate explica pe baza comportamentului speciilor în postdiapauză. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul supus analizei a fost colectat primăvara, între 1 și 10 aprilie, în anii 1979 și 1980 la sfîrșitul diapauzei, din frunzarul pădurilor de stejar. U După colectare, adulții celor trei specii de ploșnițe au fost urmăriți în continuare în crescătoria de insecte la ICCPT—Fundulea. Perechile individualizate au fost întreținute în cutii de material plastic special adaptate (fig. 1), după metodele curente utilizate în țară (9), (10). Parametrii de lucru ai crescătoriei: 14 ore lumină la 27°C'și 10 ore întuneric la 23°C, cu o umiditate relativă de 65—80%. Hrana a constat din boabe de grîu germinate, iar pentru depunerea pontei au fost introduse benzi de hîrtie de filtru pliată armonic. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 45-49, BUCUREȘTI, 1984 46 C. POPOV 2 •3 COMPORTAMENTUL ÎN POSTDIAPAUZĂ LA EURYGASTER 47 REZULTATE ȘI DISCUȚII Fig. 1. — Mod de între- ținere a materialului bio- logic în perechi izolate. După cum rezultă din tabelul nr. 1, pregătirea fiziologică, exprimată prin procentul de grăsimi, a fost diferită în cei doi ani, în sensul că pentru toate speciile a fost mai bună în primăvara anului 1980. Se remarcă de asemenea o hetă diferențiere între cele trei specii, ordinea valorică fiind E. integriceps, E. maura și E. austriaca. Acest lucru este deosebit de impor- tant deoarece grăsimile acumulate condiționează în cea mai mare măsură factorul prolificitate (10). Tabelul nr. 1 Pregătirea fiziologică a femelelor la speciile genului Eurygaster la sfîrșitul diapauzei Specia Procent dc grășinii 1979 1980 media E. integriceps 27,6 29,7 28,6 E. maura 22,6 25,3 23,9 E. austriaca 20,7 22,1 21,4 Din tabelul nr. 2 se constată că durata vieții în postdiapauză se dife- rențiază puțin între speciile E. maura și E. integriceps atît la femele cît și la masculi, însă între acestea două și E. austriaca diferențierile smt mult mai mari, în sensul că E. austriaca are cea mai scurtă perioadă activă în postdiapauză. Analizînd structura perioadei active la femelele fertile (tabelul nr. 3), constatăm că perioada preovipozitară este cea mai scurtă la E. austriaca, ponta fiind depusă cel mai rapid. Celelalte două specii au A perioadă preovipozitară asemănătoare. Perioada ovipozitară este redusă la E. austriaca și prelungită la E. maura. în ceea ce privește perioada postovipozitară, se constată că la E. austriaca aceasta se prelungește mai mult față de celelalte două specii. Tabelul nr. 3 Diferențierea speciilor genului Eurygaster pe baza duratei vieții în postdiapauză (zile) Specia Femele Masculi 1979 1980 media 1979 1980 media E. integriceps 31,2 34,1 32,6 38,1 30,4 34,3 E. maura 32,6 36,0 34,3 34,9 30,2 32,5 E. austriaca 24,6 28,3 26,4 27,1 ' 26,8 26,9 Tabelul nr. 3 Diferențierea speciilor genului Eurygaster pe baza perioadei active la femelele fertile (zile) Specia Perioada (media 1979 — 1980) preovipo- zitară ovipozitară postovi- pozitară E. integriceps 15,8 10,9 7,0 E. maura 14,1 12,5 6,3 E. austriaca 10,2 6,0 8,9 Elementul cel mai important al activității în postdiapauză este comportamentul sexual și în această privință diferențierile înregistrate între specii sînt mult mai mari. Astfel, procentul de sterilitate înregistrat (tabelul nr. 4) indică sterilitate ridicată (27,5%) la E. austriaca, dublă față de E. maura (13,5%), în timp ce la E. integriceps acest fenomen este mult mai redus (10%). J Tabelul nr. 1 Procentul de femele sterile în cadrul genului Eurygaster Specia 1979 1980 Media E. integriceps 12 8 10,0 E. maura 15 12 13,5 E. austriaca 28 27 . 27,5 Parametrul biologic care diferențiază cel mai net speciile este proli- ficitatea. După cum rezultă din tabelul nr. 5, prolificitatea speciei E. inte- griceps este cea mai ridicată, în medie pe doi ani fiind de 67,65 ouă/femelă. 48 C. POPOV 4 5 COMPORTAMENTUL 1N POSTDIAPAUZA LA EURYGASTER 49 După rezultatele prezentate, prolificitatea medie de 48,12 ouă/femelă la E. maura reprezintă circa 70% din capacitatea de reproducere a speciei E. integriceps. Prolificitatea la E. austriaca este cea mai redusă (24,07 ouă/femelă), reprezentînd circa 40% din capacitatea de reproducere a speciei E. integriceps și 56% din cea a speciei E. maura. Această diferen- Tabelul nr. 5 Diferențierea potențialului de reproducere la speciile genului Eurijgaster Specia Prolificitatea (ouă/femelă) medic maximă 1979 1980 | media 1979 1980 E. integriceps 64,26 71,04 67,65 236 272 E. maura 46,50 49,76 48,12 153 186 E. austriaca 19,83 28,32 24,07 102 95 țiere se menține și dacă analizăm prolificitatea maximă înregistrată la cele trei specii : 272 ouă în 1980 la E. integriceps, 186 ouă în 1980 la E. maura și numai 102 ouă în 1979 la E. austriaca. Referitor la fertilitatea ouălor, nu s-au înregistrat deosebiri, valorile oscilînd între 86 și 95% la toate cele trei specii. în ansamblu, se poate aprecia că specia E. integriceps deține un potențial de reproducere ridicat, în baza căruia reușește crearea de popu- lații numeroase în toate zonele în care apare, depășind astfel populațiile celorlalte două specii. 5. MENZELOS I. A., teză de doctorat, Salonic, 1972. 6. PAULIAN FL., BĂRBULESCU AL., Plosnifele cerealelor, Red. Rev. agric., București, 1970, 40 p. 7. POPOV C., Analele ICCPT, 1972, 33, Seria 0, 77-90. 8. POPOV C., Probi, prot. pl., 1974, a, 2, 167-197. 9. POPOV C., Conlribufii la studiul ecologic al speciilor genului Eurygaster Lap. (Heteroptera) din Homânia. cu referire specială la E. integriceps, teză de doctorat, Universitatea București, 1977. 10. POPOV C., BĂRBULESCU AL., BANIȚĂ EMILIA, ENICĂ DOINA, IONESCU C., MUSTĂȚEA D„ PAULIAN FL., TĂNASE V., VONICA L,Analele ICCPT, 1982, 50, volum jubiliar, 379—390. 11. RACZ VERA, Novenyvedelem, 1970, 6, 2, 49 — 54. 12. RĂDULESCU E., GRUITA V., Bul. Fac. Agr. Cluj, 1942, 9, 438—465. 13. SUMAKOV E. M„ VINOGRADOVA N. M„ Trudi V1ZR, 1958, 9, 19-70. 14. VINOGRADOVA N. M., Trudi VIZR, 1969, 34, 98-133. 15. VOEGELE J., Cahiers de la Rech. Agron., 1960, 10, 5, 25. Primit in redacție la 14 mai 1983 Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice, Fundulea, jud. Călărași CONCLUZII 1. La sfîrșitul diapauzei, adulții speciei Eurygaster integriceps pre- zintă cea mai marc cantitate de substanțe de rezervă (28,6%) comparativ cu speciile E. maura (23,9%) și E. austriaca (21,4%). 2. Sterilitatea femelelor este ridicată la specia E. austriaca (27,5%) și mult mai coborîtă la E. maura (13,5%) și E. integriceps (10,0%). 3. Prolificitatea medie a speciei E. integriceps (67,65 ouă/femelă) este cu 30% mai mare decît a speciei E. maura (48,12 ouă/femelă) și cu 60% decît a speciei E. austriaca (24,07 ouă/femelă). BIBLIOGRAFIE 1. BĂRBULESCU AL., Analele IGPP, 1967, 3, 169-176. 2. BENEDEK P., Acta phytopath. Acad. Sci. Hung., 1971, 6, 1-4, 191-200. 3. HULEA ANA, PAULIAN FL., COMES I., HATMANU M., PEIU M„ POPOV C., Bolile și dăunătorii cerealelor, Edit. Geres, București, 1975, 235 p. ^fLAZAROV^A.i'GRIVANOV A.; ARABAb'jÎEv D‘,‘ KONTEV H., KAITAZOV A., , GOSPODINOV G.? BOGDANOV W DUCEVSGHI B„ Jit- ; . nite darvenitip.Bulgaria, i,borbgta}s': tenii, Sofia, 1969, 141 p. '2 BIOECOLOGIA SPECIEI TEPHRINA ARENACEARIA DEN. ET SCHIFF. 51 DATE PRIVIND BIOEOOLOGIA SPECIEI TEPHRINA ARENACEARIA DEN. ET SCHIFF. (LEPIDOPTERA, GEOMETRIDAE) DE M. C. MATEIAȘ The larvae of the Geometrid Tephrina arenacearia Den. et Schiff. feed on alfalfa plants, this species being a potențial pest of alfalfa seed crops. The flight curve recorded between 1975 and 1979 shows that at Fundulea (zone Călărași) the level of the populations was alinost constant, with three generations per year. In the field, the development of a complete generation lasted for 32 — 45 days, depending on the seașon, while under controlled conditions 35.7 days (average of 5 reared generalions) were necessary. The parasites influenced the population levels, since the larvae and pupae are infested by species of Ichneunioitidae, Brăconidae and Larvaevoridae. Tephrina arenacearia Den. et Schiff. (— Eubolia arenacearia Den. et Schiff.) este o specie euroasiatică, foarte comună, răspîndită în aproape toată Europa și Asia (1), (12), (13). Pe baza materialului din Colecția prof. A. Ostrogovich, prezența speciei a fost constatată în unele localități din țară (11). De asemenea, ea a fost capturată la surse luminoase dintr-o serie de localități, ca Iași, Vaslui, Brăila, Sanislău, Lipova (10). Larvele acestui lepidopter, denumit popular cotarul verde al lu- cernci, au fost semnalate ca dăunătoare în urma unor apariții repetate, în număr mare, urmate de atacuri puternice în zona Fundulea-Călărași (2). Existența și înmulțirea speciei în lucerniere au fost înregistrate și în țări vecine, ca R.S.F. Iugoslavia (6) și R.P. Ungară (7), (8), (9). Lucrarea prezintă date referitoare la toate stadiile de dezvoltare din ciclul biologie al insectei. MATERIAL ȘI METODĂ Observațiile asupra dezvoltării speciei in natură au fost efectuate in cimpul experimenta al laboratorului de protecția plantelor de Ia IGGPT—Fundulea, In perioada 1973—1979. Adulți au fost capturați la cursa luminoasă. Specia a fost crescută in condiții controlate, după o metodă publicată anterior (4), urmărindu-se atît ciclul biologic, cit și parazitarea naturală a larvelor colectate cu ajutorul fileului entomologie. REZULTATE ȘI DISCUȚII Adultul (fig. 1, a) este de talie mică spre mijlocie, avînd anvergura de 25—28 mm. Culoarea de fond a aripilor anterioare la formele tipice este galbenă-pai, ele fiind acoperite aproape complet cu cenușiu-roșcat, mai ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 50-56, BUCUREȘTI, 1984 aleslă mascul. Postmediană este urmată îndeaproape de o linie albă. Pe marginile distale ale postmedianei se află frecvent, la ambele sexe, un rînd de pete închise la culoare, variabile ca număr și intensitate. Un punct distal brun-cenușiu este prezent atît pe aripile anterioare, cît și pe cele posterioare, unde uneori este estompat. Pe aripile posterioare este de asemenea prezentă postmediana, îngustă, bine marcată. Fig. 1. — Tephrina arenacearia Den. et Schiff.: a, adult; b, pontă; c, larvă; d,.pupă. Lepidopterul este o specie ale cărei caractere individuale variază frecvent în funcție de sex, generație (sezon) și chiar în funcție de zona geografică. Este descrisă forma estivală flavidaria, care, spre deosebire de forma tipică, are culoarea galbenă deschis și care la exemplarele orientale este intens colorată în galben-ocru (12). Antena este filiform-ciliată la femelă și bipectinată la mascul; aripile anterioare au formă subtriunghiulară, iar cele posterioare sîntqvalare. Ponta (fig. 1, b) este depusă în grupe miei pe foliolele plantelor de lucerna. Oul este elipsoidul, cu ornamentații și are culoarea verzuie. Larva (fig. 1, c) este de tip cotar și are culoarea verde deschis. Capul este globulos, ortognat și are în zona ocelară 6 oceli. Larva matură are 30—31 mm. Pupa (fig. 1, d) . este? Mbernanta, de tip obtect, are culoarea cafenie pe fața dorsală și: cafenie-verzuie pe fața ventrală. Lungimea ei este de 11—12 mm/ 4 bioecolOgiA eSPficîEi tepHrina arenAceaRia den. Dt SCHIFF. 53 M. C. MATEIAȘ 3 52 Primele observații asupra dăunătorului s-au efectuat în lucernierele din zona Fundulea-Călărasi începînd din anul 1973, cînd prezența adulților a fost înregistrată în lunile IV-V, VI și VIII, iar a larvelor în lunile V—VI, VII Și IX. în perioada 1975—1979 a fost una din speciile de lepidoptere eucon- stante în zonă, fiind clasată în treapta de frecvență 75—100%. Prin cal- culul indicelui de constanță a 25 specii de lepidoptere prezente în lucerniere, Tephrina arenacearia a realizat un indice de 100 % (5). Colectările periodice, prin capturarea adulților la cursa luminoasă (fig- 2), au permis stabilirea existenței a trei generații anuale, înlesnind și estimarea efectivului populației din zona cercetată. Se observă că numă- rul cel mai redus de insecte din primele două generații a fost capturat în anul 1979, an în care adulții din ultima generație (a doua jumătate a lunii iulie și prima jumătate a lunii august) au avut un maxim de prezență de peste 33% exemplare capturate. Fig. 3. — Tephrina arenacearia Den. et Schiff.: prezența stadiului de adult și larvă, 1976. Femelele sînt fecundate în 1—3 zile de la apariție, pentru depunerea pontei nefiind obligatorie o hrănire de maturație prealabilă. Larvele neonate, care duc o viață gregară, se hrănesc de obicei cu părțile tinere ale plantei, devenind tot mai vorace pe măsură ce înaintează în vîrstă, defoliind culturile de lucerna. în natură, larva ajunge la maturi- tate în 15—20 de zile. Evoluția speciei în anul 1976 este redată în figura 3. Zborul maxim al adulților din ultima generație a avut loc în a treia decadă a lunii iulie și în prima decadă a lunii august, cînd s-au înregistrat și cele mai ridicate temperaturi. Pentru dezvoltarea unei generații complete de la ou la adult a fost nevoie de 45 de zile (generația de primăvară) și de 32 de zile (gene- rația de vară). Generația de toamnă, de la ou la pupă, s-a dezvoltat în 40 de zile. Cele trei generații anuale sînt evidențiate și în figura 4, care reprezintă ciclul biologic schematic al speciei. în cîmp, generațiile (ca adult sau larvă) se suprapun. Observațiile efectuate în condiții de laborator, prin creșterea a cinci generații succesive, au dus la stabilirea unor parametri din ciclul biologic al insectei. Astfel, depunerea pontei a început la 3 zile de la împerechere, 54 M. C. MATElAȘ o 5 6- bioecologia speciei tephrina arenacearia DEN. E/T SCHIFF. 55 perioada ovipozitară fiind în medie de 4—8 zile. Prolificitatea s-a înscris între 46 și 342 de oua, în medie o femelă depunînd 154 de ouă, cu un maxim în G4. pupe Fig. 4. — Tephrina arenacearia Den. et Schiff.: ciclul biologic schematic. Duratele medii ale stadiilor de dezvoltare în captivitate au fost : incubația 3,2 zile; stadiul de larvă 17,5 zile; stadiul de pupă 9,4 zile; stadiul de adult 7,5 zile. întreg ciclul evolutiv a durat în medie 35,7 zile (tabelul nr. 1). paraziții identificați în zona studiată. Este de subliniat că lepidopterul este gazdă nouă pentru toți paraziții menționați (5). în anul 1976, braconidul Apanteles praepotens, cu mare specificitate pentru geometride, a parazitat 58,7% din larvele generației de toamnă, diminuînd rezerva hibernantă și menținînd specia sub pragul economic: de dăunare (3). Tabelul nr. 2 Paraziți ai speciei Tephrina arenacearia Den. et Schiff. Ordinul Familia Specia parazită Hymenoptera Braconidae Microplitis spinolaehlees. Hymenoptera Braconidae Apanteles praepotens Hal. Hymenoptera Braconidae A panteles jugosus Lyle Hymenoptera Braconidae Apanteles immunis Hal. Hymenoptera Ichneumonidae Mesoehorus niltator Zett. Hymenoptera Ichneumonidae Dusona pulmentariae Hinz. Hymenoptera Ichneumonidae Diadegma variegata Sz6pl. Hymenoptera Ichneumonidae Sinophorus fuseicarpus Thoms. Diptera Lanaevoridae Blondelia nigripes Fall. Diptera Larvaevoridae Exorista larvarum L. CONCLUZII Tabelul nr. 1 Durata medie (în zile) a stadiilor de dezvoltare și a ciclului evolutiv la specia Tephrina arenacearia Den. et Schiff. Generația Incubația Stadiul de 1 Ciclul ; evolutiv larvă pupă adult Gx 3,1 15,1 9,0 9,0 36,6 g2 2,6 16,6 9,0 7,7 35,9 g3 2,7 14,0 9,5 6; 5 32,7 g4 3,6 20,3 9,1 7,0.' 30,0 g5 4,1 21,7 10,7 7,5 44 ,Q Media 3,2 17,5 9,4 7,5 ’ 35,7 1. Apariția adulților a avut loc în lunile aprilie-mai, prezența lor maximă fiind înregistrată în lunile iulie-august. 2. Specia Tephrina arenacearia are trei generații anuale, în cîmp ele suprapunîndu-se. 3. în condiții de laborator, ciclul evolutiv al unei generații a durat în medie 35,7 zile. 4. Larvele și pupele dăunătorului au fost parazitate de către 10 specii de paraziți din familiile Braconidae, Ichneumonidae și Larvae- voridae. BIBLIOGRAFIE .Stadiul de pupă a avut pentru unele generații durate de dezvoltare diferite. Din pupele primelor două generații, în limite normale au apărut doar 12% adulți, 16% din pupe au devenit adulți după perioade variind între 129 și, 258 de zile, restul de pupe fiind neviabile. în celelalte trei generații, âdulții au apărut grupat, într-o perioadă scurtă de timp, în pro- cent de 33 — 68%. Larvele și pupele speciei TepKrina arenacearia au fost parazitate de către 10 specii de himenoptere și diptere. în tabelul nr. 2 sînt prezentați 1. CULOT J., Noctuelles et Geometres d’Europe, IV, Deuxieme Pârtie, Gtometres, Genăve, 1919, p. 146. 2. MATElAȘ C., An. ICCPT, 1977,'42, 357-379. 3. MATElAȘ M.C., LĂCÂTUȘU MAT1LDA, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1977, 2!), 2, 111-113. 4. MATElAȘ M.C., St. cerc. biol. Seria biol., anim., 1978, 30, 2, 159—166. 5. MATElAȘ M.C., Studiul compoziției, dinamicii și posibilităților de combatere a faunei de lepidoptere dăunătoare tn culturile de lucernă din zona Fundulea — Călărași, teză de doctorat, Facultatea de biologie, București, 1982. 56 M. fi. MATSiAȘ 6. MfîSZĂROS Z., VOJNITS A., VARGA D., Savremena Polyoprivreda, 1971,19, S, 55—66. 7. MfiSZÂROS Z., Nov6nyterm61es, 1972, 21, 1, 49-62. 8. MESZÂROS Z., VOJNITS A„ Natura, Budapesta, 1972, 62 — 65. 9. MfiSZÂROS Z., MADARAS BATAL IN, HERCZIG B„ Acta phytopath. Acad. ScL Hung., 1979, U, 3—4, 493-501. 10. PEIU M. și colab.. An. ICPP, 1979, 25, 147-177. 11. POPESCU-GORJ A., Catalogue de la collection de LipidopUres ,,Prof. A. Ostrogovieh" du Musium d’Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, București, 1964, 1 — 206. 12. SEITZ A., Les Macrolepidoptbres du Globe, IV: Geometridae, Stuttgart, 1913, p. 405-406. 13. SPULLER A., Die Schmetterlinge Europas, II, Stuttgart, 1910, p. 320. Primit in redacție la 2 aprilie 1983 COMPORTAMENTUL DE REPRODUCERîj LA MALACOSOMA NEUSTRIA L. (LEPIDOPTERA, LASIOCAMPIDAE) ÎN CONDIȚII DE LABORATOR DE I. COROIU*, N. TOMESCU ** și GH. STAN * Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice, Fundulea, jud. Călărași The emergence of Malacosoma neustria takes place at the end of the photo- phase and mating occurs in the second half of the scotophase, bcing preceded by a period of locomotor activity. After few hours, at the beginning of the photophase follows oviposition developed according to a biphase pattern. AU the reproduction phases take place during the first 19 — 20 hours of the adult’s lifc. Most pf them reproduce on the first day of lifc. Those who reproduce on the second or third day (much fewer) strictly respect the circadian period of re- production. The females who had mated lay the eggs on the branehes of the host-plant, having a certain dimension (a diameter of 3—6 mm). Th'ey manifest a characteristic oviposition behaviour, “selecting” the substratum by means of the ovipositor. If the substratum is not adequate, they dispense the eggs in bands. The complete absencc of the substratum determines a total inhibition of the oviposition. The females who have not mated on their last day of lifc, lay a small number of eggs, spread on the substratum and very slightly attached. The longcvity pf AI. neustria adults is reduced : an average of 3.8 days in the fertile females, 4.1 days in the sterile ones, and 6.3 days in the males. Reproducerea la insecte este o activitate biologică complexă, care prezintă particularități specifice, uneori puțin cunoscute. Cunoașterea detaliată a aspectelor comportamentale, biologice, ale interacțiunii fac- torilor externi și interni presupune un studiu de laborator în care să se urmărească fiecare fază și secvență în parte. Studiile de laborator permit descrierea unor activități biologice desfășurate de insecte în condiții con- trolate, în care factorii de mediu se pot regla în limitele optime, urmă- rindu-se numai efectul factorilor endogeni ca factori de reglare a activi- tăților biologice. Cercetări experimentale asupra speciei Malacosoma neustria nu sînt publicate pînă în prezent îh literatura de specialitate. Cercetători americani au studiat influența unor factori asupra larvelor de M. disstria (7), ritmul circadian de hrănire a larvelor de M. americanum (2). Tot la această din urmă specie s-au făcut cercetări privind evidențierea, rolul, specificitatea și locul de secreție ă feromonului de urmă la larve (3), (4), (5); Asupra speciei M, californicum s-au făcut cercetări detaliate privind : .modele matematice ale relațiilor dintre variațiile fiziologice și de mediu la populațiile naturale, în vederea stabilirii unor măsuri eficiente de com- batere (8), abundența și distribuția speciei în natură (9), eficacitatea tra- tamentelor în raport cu stadiul ciclului biologic (10). S-au făcut studii ST. CERG. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 57-62, BUCUREȘTI, .1984 58 t. COROIU și colab. 3 COMPORTAMENTUL de reproducere LA MALAEOSOMA NEUSTRIA 59 asupra paraziților și prădătorilor speciilor de Malaeosoma din America de Nord (11) și cercetări privind componentele feromonilor sexuali la M. disstria și M, californicum (1). La M. neustria s-a studiat efectul plum- bului asupra ratei metabolismului lăryar (6). în lucrarea de față prezentăm rezultatele cercetărilor efectuate la specia Malaeosoma, neustria în care am urmărit cunoașterea ritmului cir- cadian de reproducere, a comportamentului de împerechere și ovipozitare, frecvența împerecherilor, fecunditatea femelelor și durata de viață a adulților. MATERIAL'ȘI METODĂ Materialul biologic folosit in experiențele noastre a provenit dintr-o populație naturală. Au fost aduse în laborator ramuri de. măr, păr și prun cu ponte de M. neustria, care au fost puse în cutii Petri, la temperatura de 23 ± 1°C, umiditatea peste 60% și regimul fotoperiodic de 17 :7 ore lumină ; întuneric. La începutul și sfirșitul scotofazei am introdus ctte o perioadă de 1/2,oră în care intensitatea luminoasă a avut o valoare redusă, de aproximativ 20 lucși, cores- punzător perioadelor, crepusculare naturale. în fotofază, intensitatea luminoasă a fost de 350 lucși, iar în scotofază de 0,5 lucși. în primele două virste, larvele au fost ținute in cutii Petri, iar în virsta a treia au fost trecute in borcane de sticlă cu capacitatea de 10 1 și ținute pînă la împupare. Pc toată durata stadiului larvar, acestea au fost hrănite cu hrană naturală (muguri și frunze de măr și păr). La 3—4 zile de la împupare, au fost îndepărtați coconii pupelor pentru separarea sexelor. Adulții au fost scoși din termostat imediat după emergență. Am con- statat că adulții de M. neustria nu șc hrănesc, aparatul lor bucal fiind redus la palpii iabiali. Observațiile au fost făcute pe perechi puse în vase separate, în care s-au introdus ramuri din plantc-gazdă ca substrat pentru ovipozitare. Adulții au fost ținuți în aceleași condiții de laborator ca și larvele. S-au efectuat două repetiții, folosindu-se cîte 45 de perechi pentru fiecare repetiție, iar observațiile au fost făcute și notate din jumătate îh jumătate de oră. REZULTATE ȘI DISCUȚII în cercetările noastre, la regimul fotoperiodic de 17 :7 ore lumină : întuneric,'am constatat că adulții speciei M. neustria apar din învelișul pupai în ultimele bre ale fotofazei. Durata emergenței pentru lotul de pupe a fost de circă 3 ore zilnic și s-a terminat cu o oră înainte de începerea scotofazei (fig. 1). Același model de emergență s-a menținut pe toată perioada experiențelor. Apariția adulților a fost compactă în timp, în decurs de două zile'apărînd toți adulții provehiți din aceeași pontă. Aceasta, exprimă o bună sincronizare a proceselor dezvoltării la nivel de populație. Reproducerea la M. neustria, începe la cîteva ore de la emergență, în a doua jumătate! a scotofazei, și este precedată de p perioadă de circa * 4 ore de activitate locomotorie intensă, atît la femele cît și la, masculi (fig. 1). La femele, activitatea locomotorie este mai intensă în prima jumă- tate a scotofazei, apoi scade, femelele adoptînd, postura de „chemare” și începînd eliberarea feromoriului sexual. La masculi se observă o activi- tate locomotorie și în prima jumătate a scotofazei, dar este mult mai crescută în cea de-a doua jumătate, cînd recepționează feromonul sexual și se deplasează către femele. Creșterea activității locomotorii la masculi este corelată cu începutul împerecherii lor (fig. 2), perioadă în care numai masculii zboară. în faza precopulatoare, femelele încetează activitatea locomotoare și adoptă postura de „chemare”, caracteristică tuturor speciilor de lepi- doptere. Vîrful abdomenului este curbat, aripile puțin îndepărtate de corp, antenele întinse oblic înspre partea anterioară. Ovipozitorul este extins, cu epiteliul glandei feromonale expus. în această poziție, fero- emergenta ac.tMt.locornotcrie împerecherea ovipozitarea —j—t——r—“i-—।—r~r—i—r— . 20 . 22 24 2 4 6 8 ‘ 10 12 14 emergența ovipozitarea ESI "T—i—i—r—I—I—r—r 16 18 20 22 ora Fig. 1. — Ritmul circadian al emergenței și reproducerii la Malaeosoma neustria în condiții de laborator. monul sexual este eliminat din celulele glandulare în atmosferă. în mo- mentul recepționării moleculelor de feromon, masculii manifestă o stare de excitabilitate sexuală puternică, evaginează clasperul și execută zboruri foarte agitate, orientîndu-se înspre femelele în „chemare” și aterizînd Fig. 2. — Ritmul circadian al activității locomotorii (a, la masculi; J, la femele) și de împere- chere (c) la Malaeosoma neustria in condiții de laborator. COMPORTAMENTUL DE REPRODUCERE LA MALACOSOMA NEUSTRIA 61 60 î. COROIU și colab. 4 în imediata lor apropiere. Urmează faza de „curtare”, în care cei doi parteneri (mascul și femelă) se ating cu antenele, cu capul și cu abdomenul, apoi se acuplează. Durata medie a unei împerecheri este de 30—40 minute, cu limite minime și maxime de 25 și, respectiv, 90 minute. Atît masculii, cît și femelele s-au împerecheat o singură dată. Din constatările noastre reiese că ambele sexe sînt monogame; acest caracter este corelat și cu durata scurtă de viață a adulților de M. neustria. Ou toate că cele mai multe împerecheri au avut loc în scotofază, ele s-au continuat și în fotofază, pe o durată de 1—1,30 ore. Din totalul perechilor experimentale, 77% s-au împerecheat în prima zi de viață, 17% în a doua zi și 6% în a treia zi. în a doua și a treia zi, împerecherile au avut loc în aceleași limite orare. Ovipozitarea se desfășoară în fotofază, după un model bifazic (fig. 1). Prima perioadă circadiană de ovipozitare începe odată cu foto- faza și durează circa 4 ore. Cea de-a doua este mai scurtă, de aproximativ o oră și jumătate, și are loc către sfîrșitul fotofazei. Din numărul total de femele’, 57,7% au depus ponta în prima perioadă a zilei, iar 42,3% în cea de-a doua perioadă. în raport cu timpul care a trecut de la împerechere pînă la depunerea pontei, 73% dintre femele au depus ponta în ziua împe- recherii, 15,5% în cea de-a doua zi și 11,5% în ziua a treia. în toate cazu- rile însă, ovipozitarea s-a desfășurat după același model bifazic. De re- marcat este faptul că numai o parte din femelele care s-au împerecheat în prima zi de viață au depus ponta cu întîrziere de una sau două zile; cele care s-au împerecheat în a doua sau a treia zi de viață au ovipozitat în ziua împerecherii. Pentru depunerea pontei, femela de M. neustria „alege*’ ramuri (în cazul experiențelor noastre, ramuri de măr sau păr) cu o grosime de 3 — 6 mm. înainte de depunerea ouălor se deplasează de mai multe ori prin mers pe suprafața crengii cu ovipozitorul evaginat, cu ajutorul căruia „pipăie” suprafața scoarței de jur împrejur. Numai după ce găsește o suprafață mai netedă începe ovipozitarea. Ouăle sînt fixate de substrat cu substanța lipicioasă produsă de glandele accesorii, care la această specie sînt foarte dezvoltate, prevăzute cu rezervoare extrem de mari (Tomescu și Roman, 1983, date nepublicate). Modelul de ovipozitare este redat în figura 3. După ce depune primele ouă, femela „pipăie” cu ovipozitorul ouăle depuse și lîngă acestea depune alte 2—3 ouă. Ovipozitarea se continuă cu faze de „pipăire” a substratului, care alternează cu faze de depunere a ouălor. Toate ouăle sînt așezate unul lîngă altul pe 4—5 șiruri, care în ansamblu formează un inel în jurul crengii. Ritmul de depunere este de 9—10 ouă/ minut, iar durata unei ovipozitări este de 30 — 75 minute. După terminarea ovipozitării, femela depune cîte o bandă de clei lîngă șirurile marginale ale pontei, cu ajutorul căruia fixează foarte bine ouăle de substrat; în lipsa unui substrat adecvat (crengi de 3 —6 mm diametru), modelul de ovipozitare a fost alterat, femelele depunînd ponta sub formă de ooplăci dispersate. în lipsa substratului, femelele nu au depus pontă, deși s-au împerecheat în prealabil. De aici deducem că substratul pentru ovipo- zitare are un efect stimulator pentru femelele de M. neustria și constituie un factor limitant al acestei activități. Toate femelele care au depus pontă fertilă: și au avut un substrat adecvat au depus-o după același- model inelar. Femelele care au depus pontă sterilă (o parte a celor care nu s-au împerecheat) au depus un număr mult mai mic de ouă, dispersate în grupuri mici sau cîte unul, fără a le fixa bine de substrat. Ele au ovipozi- tat în ultima zi de viață. Ouăle sterile sînt de culoare albicioasă, acoperite puțin sau deloc cu substanță cleioasă. Această constatare duce la concluzia că eliminarea substanței cleioase din rezervoarele glandelor accesorii este stimulată de actul împerecherii. în cercetările noastre am mai studiat fecunditatea și am comparat numărul mediu, minim și maxim de ouă depuse de femelele de M. neus- tria crescute în condiții de laborator cu al celor din natură. Femelele Fig. 3- — Modelul de ovipozitare și ordinea de depunere a ouălor în pontele fertile la Malacosoma neustria. crescute în laborator au depus în medie 290 de ouă. (numărul minim 180 și maxim 370 ouă). Din observațiile făcute în populațiile naturale am constatat că femelele au depus în medie 220 de ouă (numărul minim 150 și maxim 320). Credem că fecunditatea mai ridicată a femelelor crescute în laborator este determinată de condițiile optime constante în care s-au dezvoltat larvele și în care au trăit adulții. Longevitatea adulților de M. neustria este foarte scurtă comparativ cu alte specii de lepidoptere. Femelele fertile au trăit în medie 3,8 zile, iar cele sterile 4,3 zile. Limitele minime și maxime au fost de 3 și 6 zile. Masculii au o durată medie de viață de 6,3 zile, vîrstă maximă fiind de 10 zile. Longevitatea redusă la femelele fertile este determinată de efortul depus în procesul de ovipozitare, care se face cu un consum mare de sub- stanțe de rezervă și energie ce epuizează organismul femei. Acest fenomen este caracteristic probabil pentru toate speciile de insecte ai căror adulți nu se hrănesc, iar femelele depun întreaga pontă imediat după împerechere. întreaga perioadă de reproducere la M. neustria este scurtă. Majori- tatea indivizilor se împerechează, iar femelele depun pontă în prima zi de viață. Toate fazele reproducerii se desfășoară compact la nivel populațional, pe o perioadă de 19—20 de ore, la majoritatea adulților. Aceasta exprimă o sincronizare în timp la toți indivizii a mecanismelor fiziologice care coor- donează activitatea de reproducere. Este probabil o însușire adaptativă întîlnită la toate speciile de insecte (poate și la alte grupe) la care adulții au o durată de viață scurtă. CONCLUZII 1. Apariția adulților la M. neustria are loc la sfîrșitul fotofazei, împe- recherea în a doua jumătate a scotofazei și este precedată de o perioadă de activitate locomotoare, iar ovipozitarea la începutul fotofazei, următoare emergenței. Toate fazele reproducerii se desfășoară în primele trei 62 I. COROIU și colab. 6 zile do viață ale adulților. Majoritatea adulților se reproduc în prima zi de viață. 2. Femelele depun ponta numai pe ramuri ale plantei-gazdă de o anumită dimensiune și manifestă un comportament caracteristic, prin care „aleg” substratul’cu ajutorul ovipozitorului. în absența substratului, femelele de M. neustria nu depun pontă chiar dacă s-au împerecheat. Fecunditatea femelelor crescute în laborator este mai mare comparativ cu a celor din natură. 3. Adulții de M. neustria au o durată scurtă de viață; reproducerea nu este precedată de o perioadă de hrănire. Femelele au o longevitate mai redusă comparativ cu masculii. bibliografie 1. CHISHOLM M.D., STECK W.F., BAILEY B.K., UNDERHILL E.W., J. Chem. Ecol.. 1981, 7, 1, 159 — 164. 2. FITZGERALD T.D., Canad. Entomol., 1980, 112, 731-738. 3. FITZGERALD T.D., EDGERLY J.S., .1. Entomol. Soc., 1979, 14, 4, 312-314. 4. FITZGERALD T.D., EDGERLY J.S., J. Chem. Ecol., 1979, 5, 4, .565-574. 5. FITZGERALD T.D., EDGERLY J.S., J. Chem. Ecol., 1982, II, 1, 31-39. 6. MIGULA P., Acta biol., 1979, 6, 63-72. 7. RASKE A.G., Canad. Entomol., 1975, 107, 75-80. 8. THOMPSON W. A., WELLINGTON W.G., VERTINSKY I.B., MATSUMURA E1M., Res. Popul. Ecol., 1977, 18, 160-176. 9. THOMPSON W.A., VERTINSKY I.B., WELLINGTON W.G., Res. Popul. Ecol., 1979, 20, 188-200. 10. THOMPSON W. A., VERTINSKY I.B., WELLINGTON W.G., Res. Popul. Ecol., 1981, 23, 27-38. . 11. WITTER J. A., KULMAN H.M., A Uevieio of the Parasites and Predators of Teul Cater- pillars (Malacosoma spp.) in North America, Exp. St., Univ. Minnesota, Techn. BulI., 1972, 389, 1-48, Agr. Primit în redacție la 6 februarie 1983 * Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 ** Universitatea „Babeș-Rolyai", , Facultatea de biologie, geografie, geologie, Catedra de biologie, Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—1 COMPORTAMENTUL DE „CHEMARE” AL FEMELELOR ȘI RĂSPUNSUL MASCULILOR LA FEROMONUL SEXUAL LA SPECIA XESTIA (AMATHES) C-NIGRUM L. (LEPIDOPTERA-NOGTUIDAE) DE GH. STAN, N. TOMESCU* și I. COROIU The authors studied the females calling behaviour and the malcs respbnse to the sex pheromone in Xestia (Amatlies) c-nigrumspecies. In laboratory condiționa (temperature of+20°C, RH 75 —85% and 16:8 hours photoperiod) the calling period of 3-4-day-old females (sexually mature) was in the second half of the scotophasc. It occurred after 4.15 hours; the greatest number of calling moths was registred at 6.45 — 7.15 hours after the beginning of the scotophasc. The mean time of calling was 6.6, and mean time of onset of calling was 355 minutes after onset of scotophasc. Mean duration of calling was 72 minutes fo the moths with one calling bout. Thcmean number of calling bouts was 2,1 and the percent of the females displaying 1, 2, 3, 4 calling bouts was 36.2, 29.9,16.3, and 14,2%, respectively. 60% of the adult malcs manifested a complete response to the female sex pheromone. 16% of the malcs had an incomplete behaviour response, not being ablc to find their way towards the pheromone spurce. Cercetările întreprinse asupra speciei Xestia c-nigrum au avut ca obiect de studiu aspecte referitoare la dinamica și densitatea populațiilor (11), (12), precum și reproducere^ în condiții de cîmp (7). în laborator s-au studiat dietele artificiale și influența unor factori asupra creșterii; dezvol- tării sau reproducerii (4), (13). în urmă identificării feromonului sexual s-au făcut cercetări cu feromon sintetic în vederea utilizării lui în control și combatere (2), (10), (14). Legat de acțiunea feromonului s-a studiat struc- tura genotipică a populațiilor din diferite zone geografice (2), (10), (14), (16). Există puține informații despre comportamentul precopulator, îm- perechere sau ovipozitare și modificarea comportamentului de reproducere sub acțiunea factorilor de mediu. în lucrare prezentăm rezultatele cercetărilor noastre referitoare la comportamentul de „chemare” al femelelor și răspunsul masculilor la feromonul sexual natural, în condiții de laborator. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul biologie folosit in experiențe a provenit dintr-o populație de Xestia c-nigrum crescută in condiții de laborator pc dietă semiarlificială (16). Pentru a elimina diapauza din ciclul biologic al speciei (4), larvele au fost crescute la temperatura de -f- 20°C, umiditatea relativă de 70—75% și două regimuri fotoperiodice : 16; 8 ore (lumină ; întuneric) în vîrstclel—4 șl 8 ;16 ore (lumină ;întuneric) din virsta a 4-a pină la împupare. Lâ 3 zile dc la împupare, pupele s-au separat pe sexe și s-au ținut la temperatura de 23°C, umiditatea relativă de 50—60% și Întuneric continuu. Emergența s-a urmărit zilnic, iar adulții au fost scoși din termostat la aceeași oră. Femelele au fost puse cîte una în vase de sticlă cu capacitate dc 500 ml și hrănite cu soluție de niiere 10 %. Condițiile de experimentare au fost; temperatura de 4-21°C, umiditatea ST..CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 63-69, BUCUREȘTI, 1984 3 EFECTUL FEROMONULUI SEXUAL LA XESTIA C-NIGRUM 65 64 ■ GH. STAN și colab. 2 relativă de 75 — 85% și regimul fotoperiodic de 16 .-8 ore (lumină .-întuneric). Scolofaza a fost programată între orele 02,00 și 10,00 a.m. Intensitatea luminii a fost în fotofază de circa 600 lucși, iar în scotofază dc 0,3 —0,4 lucși. Comportamentul de „chemare” al femelelor a fost studiat pe baza de observații directe, la intervale de 30 minute in fotofază și de 5 minute în scotofază. Rezultatele prezentate se bazează pe observațiile făcute la 138 de femele, împărțite în șase loturi (tabelul nr. 1). Aceste observații s-au făcut 3 zile și .3 nopți consecutiv (două loturi/zi) la femele dc 4 — 5 zile. S-au înregistrat: procentul de femele în „chemare”, timpul mediu al perioadei dc „chemare”, media timpului de începere a „chemării” și media duratei „chemării”. Timpul mediu al perioadei de „chemare” a fost estimat după Tcal și colab. (21). Numărul mediu de secvențe de „chemare” și procentul de femele in „chemare” pentru fiecare secvență s-au determinat pe baza observațiilor permanente din scotofază, făcute la 6 loturi (două lotnri/noapte) de 8 — 12 femele virgine dc 3 — 4 zile (tabelul nr. 2). în timpul observațiilor din scotofază s-a folosit o sursă cu lumină roșie de intensitate slabă, care nu a perturbat comportamentul dc „chemare”. Femelele au fost considerate în „che- mare” cind ovipozitorul a fost parțial extins („chemare slabă”) sau total extins („chemare puternică”), aspect descris și la-alte specii de lepidoptere (19). Comportamentul de răspuns al masculilor la feromonul sexual femei a fost studiat cu ajutorul olfactometrului cu cuști, după metoda descrisă anterior (22). S-au testat 50 de masculi de 4 — 5 zile in loturi de cîte 10. Femelele virgine (4 fcmele/vas) folosite în testare au fost de 5 zile. Testările ș-au făcut in scotofază in perioada de „chemare” a femelelor, timp în care masculii desfășoară activitatea lor de reproducere. REZULTATE ȘI DISCUȚII în postura de „chemare”, femelele speciei Xestia c-nigrum a>u seg- mentele abdominale extinse și ovipozitorul evaginat și îndreptat ventral, formînd frecvent cu abdomenul un unghi mai mic de 90°. Abdomenul, puternic curbat, este în general ridicat de pe substrat, aripile formează de obicei un unghi mai mic de 180°, antenele sînt ridicate și îndrep- tate oblic înainte. Această postură, este însoțită de vibrarea aripilor în reprize scurte și de o ușoară mișcare de balans a antenelor. Este postura care caracterizează „chemarea puternică” (fig. 1). în „chemarea; slabă”, ovipozitorul este parțial extins, abdomenul de obicei atinge substratul, aripile pot fi parțial culcate peste abdomen,, iar antenele frecvent pe lîngă corp. Secvențele comportamentale ce apar-în adoptarea posturii de „chemare” la Xestia c-nigrum sînt în general similare cu cele descrise și la alte specii de lepidoptere (18), (20), (21). La nivel populațional, comportamentul de „chemare” a avut loc în a doua parte a scotofazei. S-a inițiat la 4 1/4 ore de la începerea scoto- fazei, a atins valoarea maximă după circa 7 ore, apoi femelele au început să iasă din „chemare”. La sfîrșitul scotofazei, doar, 1,5% din femele se mai găseau în „chemare” (fig. 2), în primele 10 minute din fotofază, ele au ieșit din această postură. Pe durata acestui interval scurt s-a evidențiat doar o „chemare slabă”. „Chemarea puternică” a fost mai frecventă, la nivel de populație, în a doua parte a perioadei de „chemare” și mai ales spre sfîrșitul scotofazei. Un aspect asemănător a fost semnalat și la specia Agrotis ipsilon (19). La Xestia c-nigrum, activitatea de ,,chemare” (eli- berarea feromonului sexual) prezintă o ritmicitate circadiană, desfășurată în a doua jumătate a scotofazei, și s-a întins pe o durată de circa 4 ore la femelele de 4—5 zile. ........ Timpul mediu al perioadei de „chemare” la nivelul populației a fost de 6 ore și 36 minute, considerînd ora 0 (T =0) începutul scotofazei.. Din totalul femelelor observate, procentul mediu de femele în „chemai e” a fost de 63,7%. Media,timpului de începere a „chemării” a fost de 355 minute. Procentul de femele virgine în „chemare” în scotofază, pentru fiecare lot, este redat în tabelul nr. 1. Modelul temporal este asemănător între cele șase loturi, iar diferențele au fost nesemnificative. Comportamentul general de „chemare” s-a caracterizat prin alter- narea secvențelor de „chemare slabă” cu cele de „chemare ^puternică”, precum și prin frecvența scăzută a secvențelor de. „chemare.” între două posturi de „chemare” sau două secvențe de „chemare” succesive, femelele manifestă un comportament locomotor caracterizat prin zboruri scurte, Fig. 1. — Postura de „chemare” la femelele speciei Xestia (Amathes) c-nigrum (schiță după fotografic). Fig. 2. — Modelul perioadei de „chemare” la femelele speciei Xestia c-nigrum (media celor șase loturi; N = 138 femele observate; 88 femele In „chemare” ; săgeata indică timpul mediu al perioadei de „chemare”). dar cel mai adesea prin mers. Se pare că aceasta este o fază asociată cu căutarea unui anume loc pentru eliberarea feromonului sexual (8), (19). De asemenea, în'postura de „chemare”, mai ales mainte și după activita- tea locomotoare, femelele au avut uh comportament de atingere a sub- 66 GH. ȘT AN și eolab. 4 EFECTUL FEROMONULUI SEXUAL LA XESTIA C-NIGRUM 67 stratului cu ovipozitorul. Acest fenomen, observat și la alte specii (20), a avut totuși o frecvență redusă și se pare că este legat de depunerea feromonului pe substrat (6). Tabelul nr. 1 Procentul de femele virgine în „chemare” ,in scotofază, la specia Xestia c-nigrum, în condiții de laborator Timp (orc) Lot 1 Lot 2 . Lot 3 Lot 4 Lot 5 Lot 6 ’• . X în N = 25 N = 23 N = 24 N = 24 N=22 N = 20 N=138 scolofază n = 17 n = 16 n = 16 n = 13 n = 14 n = 12 n = 88 0 3 4 0 0 0 0 4,0 0 0,7 4,0' 0 4,5 1,5 4,0 0 4,2 0 4,5 0 2,2 5 12,0 4,3 4,2 0 4,5 5,0 5,1 16,0 4,3 4,2 4,2 13,6 5,0 7,9 12,0 17,4 12,5 4,2 9,1 10,0 10,8 20,0 30,4 8,3 4,2 9,1 20,0 15,2 6 32,0 21,7 20,8 8,3 18,2 15,0 19,6 40,0 34,8 16,7 20,8 31,8 20,0 27,5 36,0 39,1 33,3 29,2 36,4 ■ 40,0 35,5 60,0 60,8 54,1 37,5 45,5 50,0 51,4 7 60,0 52,2 45,8 41,7 45,5 50,0 49,3 56,0 52,2 58,3 45,8 40,9 45,0 50,0 36,0 34,8 29,2 37»5 18,2 30,0 31,2 16,0 .17,4 20,8 16,7 9,1 15,0 15,9 8 8,0 0 12,5 8,3 4,5 0 5,8- 4,0 0 0 4,2 0 0 1,5 0 0 0 0 0 0 0 0 Notă. N = numărul de femele dbseryate ; n = numărul de femele în „chemare” pentru fiecare lot. Pentru femelele de Xestia c-nigrum de 3—4 zile, media numărului de secvențe de „chemare” a fost de 2,1 (tabelul nr. 2). Procentul de femele care au avut 1, 2, 3, 4 secvențe de „chemare” a fost de 36,2, 29,9, 16,3 și, respectiv, 14,2%. Media duratei de „chemare” a fost de 72 minute pentru femelele care au avut o singură secvență de „chemare”. Frecvența și durata secvențelor care caracterizează comportamentul de „chemare” al femelelor sînt specifice. La unele specii, durata secvențelor de „chemare” este lungă (15), (18). Numărul secvențelor de „chemare” crește cu vîrstă femelelor (19), iar la alte specii această creștere este nesemnificativă (9). Perioada de „chemare” a fiecărei specii este determinată de ritmul circadian, iar fazele ritmului sînt coordonate de factori endogeni, al căror program este înscris genetic. Acțiunea lor este, influențată de factorii exogeni. Aceste aspecte au fost evidențiate prin cercetări de laborator și la alte specii de lepidoptere (1). \ Băspunsul masculilor la feromonul sexual s-a caracterizat prin suc- cesiunea, următoarelor secvențe comportamentale : 1) ridicarea și mișcarea antenelor; 2) lipsa activității de deplasare; 3) vibrarea aripilor; 4) ini- țierea și intensificarea activității de mișcare și zbor; 5) extinderea das- perului; 6) mișcări copulatorii cu alți masculi; 7) zbor în zigzag pe urma de feromon; 8) orientarea în direcția sursei' de feromon și trecerea prin tubul de legătură al olfactometrului din cușca masculilor în cușca femele- Tgbelul nr. S Comportamentul de „chemare” la femelele de 3 — 4 zile la specia Xestia c-nigrum Lot N umăr de femele obser- vate % femele in „chemare” Timpul mediu al perioadei de „chemare.” (T) Media tim- pului de înce- pere a „che- mării” (min) Timpul de inițiere a „chemării” (min) Media nr. de secvențe/ femelă Media duratei „chemării”/ femele cu o secvență (nun) 1 25 68,0 ' '6,5 a 326 a .255 2,2 a (10)* 73,2 ac ** 2 23 60,8 6,5 a 361 a • 300 1,8 a( 8) 67,1 bc 3 24 62,5 6,7 a 359 a 285 1,9 a (12) 77,8 a 4 24 50,0 6,7 a 371 a 315 2,1 a (10) 79,1 a 5 22 59,1 6,5 a ' 353 a 270 2,1 a (11) 76,7 h 6 20 . 55,0 6,6 a 359 a 300 2,2 a( 8) ' 58,5 b X 0 63,7 ' 6,6 355 288 2,1 72,0 * în paranteză este trecut numărul de femele care au fost observate permanent pe durata scotofazți. ** Aceeași literă indică diferențe nesemnificative între loturi (testul „t” ; P=0,05). lor. Aceste secvențe comportamentale sînt caracteristice în general la lepidoptere, frecvența și intensitatea lor fiind în funcție de specie, de metoda de evidențiere și de factorii de mediu (3), (5). La specia Xestia c-nigrum considerat răspuns pozitiv toți masculii care au trecut prin tubul de legătură. La o parte dintre aceștia, primele șapte secvențe s-au derulat extrem de rapid, iar masculii s-au deplasat în primele secunde ale experienței. La alți masculi, aceste secvențe s-au de- rulat mai lent și au fost clar evidențiate. Majoritatea masculilor au trecut prin tubul de legătură în primul minut, iar un procent mai mic în următoa- Tabelul nr. 3 Răspunsul masculilor speciei Xestia c-nigrum la feromonul sexual natural eliberat de către femele virgine, în condiții de laborator Lot Nr, masculi testați % de răspuns al masculilor răspuns la primele 7 secvențe * trpeuți prin tubul de legătură minut 1 minut 2 minut 3 total 1 10 80,0 40,0 20,0 60,0 2 10 70,0 50,0. — ■ . — ■ 50,0 3 10 80,0 30,0 30,0 . 10,0 70,0 4 10 90,0 50,0 10,0 • 60,0 5 10 60,0 40,0 20,0 ■— ■ 60,0 X 76,0 42,0 16,0 2,0 60,0 * Pentru succesiunea secvențelor comportamentale de răspuns, vezi textul. 7 EFECTUL FEROMONULUI SEXUAL LA XESTIA C-NlGRUM 69 68 GH. ..STAN și colab, 6 rele două minute (tabelul nr. 3). La un număr mic de masculi, deși primele șapte secvențe au fost distincte, capacitatea de orientare și deplasare nu s-a manifestat. între numărul de masculi la care s-au evidențiat primele șapte secvențe și cei care au trecut prin tubul de legătură, diferențele au fost nesemnificative (t =2,667 ; P =0,05), deși în primul caz numărul lor a fost mai mare. După primele minute de testare a apărut fenomenul de obișnuință, în urma căruia masculii au adoptat postura de repaus. Perioadele de „chemare” ale femelelor de Xestia c-nigrum și cele de răspuns la feromon ale masculilor sînt situate în! a doua parte a scotofa- zei. Ele se suprapun în timp, fapt ce demonstrează sincronizarea endogenă la cele două sexe a activităților legate de reproducere. Analizînd răspunsul masculilor, constatăm că nu toți masculii care recepționează feromonul sexual și manifestă un comportament adecvat sînt capabili să se orienteze cu ajutorul urmei de feromon. în cercetările noastre am considerat ca un răspuns complet numai acele situații în care masculii s-au orientat spre sursă și au trecut prin tubul de legătură al olfactometrului. Acest fapt exprimă un comportament complet^ care cu- prinde toate secvențele de răspuns la feromonul sexual. 19. SWIER S. R„ R1NGS R. W., MUSICK G.J., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1977, 70, 6 919—924. 20. SZOGS G., TOTH M., Acta phytopath. Acad. Sci. Hung., 1979, 14, 3-4, 453-459. 21. TEAL P.E.A., BYERS J.R., PHILOGENE B.J.R Ann. Entomol. Soc. Amer., 1978 71, 4, 630-634. 22. TOMESCU N., STAN GH., CHIȘ V,, JELERIU S., PASTINARU C., Studia Unit’ „Babeș-Bolyai”, Biologia, 1980, 25, 2, 50—54. Primit în redacție la 23 februarie 1983 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 * Universitatea „Babeș-Bolgai", Facultatea de biologie, geografie, geologie, Catedra de biologie, Cluj-Napoca, str, Clinicilor nr,5—7 BIBLIOGRAFIE 1. BAKER T.C., CARDE R.T., J. Insect. Physiol., 1979, 25, 943-950. 2. BESTMANN H. J., VOSTROWSKY. O., PLATZ H., BROSCHE TH., KOSCHATZKY K. H., KNAUF W.,Tețrahedron Lett., 1980, 6, 497-500. 3. CASTROVILLO P. J., CARDE R. T., J. Insect Physiol., 1979, 25, 659-667. 4. CAYROL R.„ Ann. Zool. Ecol. Anim., 1975, 7, 3, 321-330. 5. CHISHOLM M.D., STECK W.F., ARTHUR A.P., UNDERHILL E.W., Canad. Entomol., 1975, 107, 361-366. 6. COLWELL A.E., SHOREY H.H., BAUMER B., VAN VORHIS KEY S.E., J. Chem. Ecol., 1978, 4, 717-721. . , 7. HOWELL J. F., Environ. Entomol., 1979, 8, 6, 1065-1969. 8. KAAE R.S., SHOREY H.H., Alin. Entomol. Soc. Amer',, 1972, «5, 436-440. 9. KANNO H., Bull. ent. Res., 1979, 69, 331-335. 10. KOVALEV B.G., BOLGAR T.S., KONJUKHOV V.P., Hemorețepția nasekomih, 1980, 5,48—53. 11. MESZAROS Z., MADARAS K.M., HERCZIG B„ Acta phytopath. Acad. Sci. Hung., 1979, 14, 3-4, 493-501. 12. PEIU M., BERATLIEF C., Folosirea capcanelor luminoase in combaterea dăunătorilor animali, MAIA, îndrumări tehnice, 1979, 41 p. 13. POITOUT S., Ann. Zool. Ecol. Anim., 1969, 1, 245-264. 14. ROELOFS W.L., COMEAU A., J. Econ. Entomol., 1970, 63, 969. 15. SANDERS C.J., LUCUIK G. S., Canad. Entomol., 1972,104,1751-1762. . 16. STAN GH„ COROIU L, TOMESCU N., CHIȘ VIORICA, ROMAN MONICA-CODRUȚA, OPREAN I., CIUPE HILKE, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1983, 35, 95 — 101. 17. STARETZ V. A., MENCZER I.M.; Zool. J., 1980, 59, 5, 771-776. 18. SUBGHEV M.A., Ecologia, 1980, 7, 33 —38. . . Sg6ETUM SCHÎFF. A $ FEROMONUL SEXUAL SINTETIC APLICAT L CERCETĂRI DE OÎMP PRIVIND RĂSPUNSUL SPECIEI AGROTIS SEGETUM SCIIIFE (LEPIDOPTERA, NdCTUIDAE) LA FEROMONUL SEXUAL DE SINTEZĂ , DE : I. ROȘCA, F. HODOȘAN, I. OPREAN și I. GHIZDAVU The authors liave studied, in field conditions, tlic attractivcness of sexual phero- mone în the Agrotis segetum Schiff. males and the suitability of pheromone- traps in the surveillance of species. Specia Agrotis segetum Schiff., cunoscută în practica agricolă sub numele de buha semănăturilor, este o insectă polifagă, care atacă peste 50 de specii de plante cultivate sau din flora spontană. în anii de invazie, dacă nu se aplică măsuri de combatere, pagubele produse de dăunători pot afecta mii de hectare (5). Prognoza și avertizarea atacului acestei insecte se fac după o tehnică ce necesită, pe de o parte, capcane luminoase, iar pe de altă parte, minu- țioase sondaje în cîmp (6). în ultimii ani, în țara noastră s-au realizat, după o tehnologie ori- ginală, o serie de feromoni sexuali de sinteză (2), (3), din care unii au fost testati în condiții de cîmp (2), (4), (7), iar altii au intrat în practica agricolă (1), ’(2). Utilizarea feromonilor sexuali de sinteză pentru specia Agrotis segetum Schiff. în lucrările de prognoză și avertizare sau chiar în comba- terea insectei depinde în primul rînd de eficacitatea și specificitatea lor. MATERIAL ȘI METODE S-au utilizat momeli feromonale produse de Institutul dc chimie din Cluj-Napoca și capcane de tip IAC-4, puse în repetiții la 50 m distanță între capcane. Cercetările au fost făcute la ICCPT—Fundulea în cursul anilor 1982 și 1983 în aceeași solă, situată la circa 100 m de pădure. S-a utilizat adezivul pe bază de poliizobutilenă, pro- dus de ICCN. Momelile feromonale au fost schimbate o dată pe lună, iar părțile adezive ale capcanelor s-au schimbat la 10 zile în 1982 și săptămînal în 1983, cînd s-au notat și capturile. REZ ULTATE ȘI DISCUȚII Momelile feromonale utilizate s-au dovedit foarte eficiente și spe- cifice, deoarece ele au atras și capturat într-o capcană, în cursul unei săptămîni, pînă la 45 de exemplare mascule din specia Agrotis segetum ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 36, NR. 1, P. 70-72, BUCUREȘTI, 1984 ; fost atrase și alte specii de Schiff. Pe lingă specia-țintă, în capcane an y ^$2 40^ 1933, dar și lepidoptere, 3% din totalul lepidopterelorenOpt’era etc. alte insecte aparținînd ordinelor Diptera, . «n medie 145 și, respectiv, în cursul anilor 1982 și 1983 s-au captlira 259 de exemplare mascule/capcană. „ ly, obținută în urma Dinamica speciei Agrotis segetum Schitt. obfinută prin metodă utilizării capcanelor feromonale, este similara cu clasică .cu capcane luminoase. specjei a fost în ultima Pentru prima generație, zborul maxi™ pentru generatia a decadă a lunii mai și prima decada a ram1 aJgust. doua în ultima decadă a lunii iulie și toată ra»a Fig. 1. — Dinamica speciei Agrotis segetum Schiff., obținută cu ajutorul capcanelor feromonale. Precipitațiile reduse din - , ,. . nmilui 1982, corelate cu tempera- Precipitațiile reduse din toamna an^ra anului paga, au făcut ca turde ridicate și precipitațiile slabe dm vai înregi’trat în prima numărul maxim al capturilor mtr-o capcana nhi«mi+ generație, 46 față de 31 în a doua g^rați^î^ a fost anul 1982, niveM populației al ea turiJ decît in a doua generație, aspect reflectat m n mtr-o capcana m 1982, pentru prima geneiavw ’ 1 Eficiența și specificitatea momelilor feiomonale pentiu specia , A o i«u sneram ca m viitor utilizarea Agrotis segetum SM ne îndreptățesc sa spe lor se va dovedi necesara atît pentru staoiwc" 1 . logic al speciei în diferite agroecosisteme, cit și pentiu lucianle de pro&- noză, avertizare și combatere. COMLLZH 1. Momelile feromonale utilizate au o atractivitate selectivă pentru specia Aqrotis seqetum Schiff. . , 2. Ciclul biologic al speciei stabilit prm capturarea masculilor cu ajutorul capcanelor feromonale se suprapune celui stabilit prm alte metode. BIBLIOGRAFIE 1. GHIZDAVU I. si colab., Lucrările Conf. a VII-a de prot. plant., 1981, 140-146. 2. GHIZDAVU I., TOMESCU N., OPREAN I., Peromoml insectelor „pestiade dina Iii-a generație, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1983. 72 t. RO$CA și eolab. S 3. HODOȘAN F„ OPREAN I., A Vl-a Cont naț. prot. plant., 1979, 301-317. 4. KIS B. și eolab., Lucrările Conf. a VII-a de prot. plant., 1981, 112—118, 5. MANOLACHE C., BOGULEANU GH., Entomologia agricolă, Edit. didactică și pedagogică, București, 1967. 6. PE IU M., Metodici de prognoză și avertizare, Centrul de material didactic și propagandă agricolă, București, 1980, 90—94. 7. TOMESCU N. și eolab., A VIII-a Cont naț. prot. plant., 1983, 413-420. Primit in redacție la 9 septembrie 1983 Institutul de cercetări, pentru cereale și plante tehnice, Fundiilea, j'ud. Călărași Institutul de chimie Cluj-Napoca, str. dr. Donath nr. 65 Institutul agronomic „Dr. Petru Groza” Cluj-Napoca, str. Mănăștur nr. 3 NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie. Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale i morfologie, taxonomle, fizio- logie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sint completate cu alte rubrici, ca : 1. Viaja științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute in țară și peste hotare. Autorii sint rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rinduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilo- grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș pe hîrtle de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în conti- nuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor. în bibliografie se vor cita, alfabetic șl cronologic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlurile cărților (sub- liniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor interna- ționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rîndurl. Textele lucrărilor, inclusiv biblio- grafia, explicația figurilor și tabelele, nu • trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine in exclusivitate autorilor. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” paraît 2 fois par an. Toute commande de l’ătranger sera adress^e â ILEXIM, Departemcnt d’exportation-importation (Presse), Boîte Poștale 136—137, tâlex 11226, 79517— Bucarest, Roumanie, str. 13 De- cembrie 3, ou â ses reprCsentants ă l’6tranger. Le prix d’un abonne- ment est de $ 35 par an.