ÎN EDITURA ACADEMIEI A APĂRUT ȘTEFAN NEGREA, Fauna Republicii Socialiste România. Crustaeea, voi. IV, fasc. 12 : Cladoeera, 1983, 399 p. Structurată conform planului colecției de faună, fascicula prezintă în partea gene- rală un. istoric al cercetărilor, morfologia externă, organizația internă, dezvoltarea embrionară și postembrionară, ecologia, relațiile trofice, biologia reproducerii, răs- pîndirea geografică privind acest grup de crustacei, bine reprezentat în apele dul- cieole și marine. Speciile de apă dulce (Daplinia sp.), constituind direct hrana peștilor, au o mare importanță în circuitul materiei. Partea sistematică cuprinde descrierea a 251 de taxoni și cheile lor de determinare. Prin conținutul tratat, fascicula se adre- sează zoologilor, hidrobiologilor, cercetă- tori, cadre didactice și studenți din facul- tățile de profil, precum și celor ce lucrează în piscicultura și acvaristică. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 75-162, BUCUREȘTI, 1983 I.P.I.-c. 1502 Lei 30 n 5^ i Lr ! Ș r 4 / ■ ACADEMIA REPUBLICII SOCIALI STE ROMÂNIA BIO TOMUL 85 tulie- decembrie 1983 EDITURA ACADEMIEI REPUBLICII SOCIALISTE ROMÂNIA Studii §i. cercetări GIE an„3 I COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: academician RADU CODREANU Redactor responsabil adjunct: prof. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România Membri: MIHAI BĂGESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BĂNĂRESCU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Acade- miei Republicii Socialiste România; academician PETRE JITARIU: prof. dr. NICOLAE SIMIONESCU; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER - secre- tar de redacție. Prețul unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc Ia oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, serviciul export- import presă, P.O.B. 136 — 137, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 79517 — București, R.S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei ,^Studii și cercetări de biologie, Seria bio- logie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651 — București, Splaiul Independenței nr. 296. Studii si cercetări de BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ TOMUL 35, NR. 2 Gulie'—decembrie 19( -----_----------:-------------------iii ’V' ,f», ,,. SUMAR RAOUL CONSTANTINEANU, Ichneumonidae (Hymenoptera) noi și rare pentru fauna României.............................................. 77 KLAUS FABRITIUS, Parazitoizii larvelor și pupariilor de Musca domes- tica L. (Diptera — Muscidae)..................................... 82 ATANASIE SĂFTOIU, Neurosecreția protocerebrală în stadiile termi- nale de Palingenia longicauda (Olivier) (Ephemeroplera-Insecta) . 89 GH. STAN, I. COROIU, N. TOMESCU, VIORICA CHIȘ, MONICA- CODRUȚA ROMAN, I. OPREAN și HILKE CIUPE, Capturarea masculilor de Amathcs c-nigrum L. (Lepidoptera — Noctuidae) în capcane cu feromon sexual sintetic și în capcane cu femele virgine................................................................ 95 DRAGOMIR GOPREAN și RODICA GIURGEA, Efectele schimbării regimului de lumină (semiobscuritate) asupra unor parametri metabolici la puiul de găină................................... 102 NICOLAE STĂNCIOIU, GEORGETA PETCU și AUREL CĂPRĂRIN, Cercetări privind unele constante sanguine la nutrie (Myocastor coypus Mollina) ........................................ 107 M. A. RUSU, AL. ABRAHAM și MAGDALENA TIMAR, Modificări histoenzimologice în ficatul de șobolan intoxicat cu alcool alilic șl tratat cu trofopar ............................................. 111 P.I. NEACȘU, Contribuții asupra cunoașterii ecologiei populațiilor de hirudinee (genul Erpobdella) din Delta Dunării.................. 114 C. RUJINSCHI și RODICA-ILEANA RUJINSCHI, Particularități morfometrice și ecologice ale speciei Leptodora kindtii Focke din lacul Izvorul Muntelui —Bicaz......................................... 119 EDITURA ACADEMIEI R.S.ROMÂNIA CALEA VICTORIEI NR. 125 R - 79717 București 22 Telefon 50 76 80 ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 R - 79717 București 22 Telefon 50 76 80 NICULINA IONESCU, IOAN ALEXANDRU IONESCU și VIORICA 'Vo1 COSTEA, Observații privind folosirea bioproteinei în hrana tine- retului taurin .........................'■ ■ . • ■ ■ ■ • 125 ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 75-162, BUCUREȘTI, 1983 76 C. A. PICOȘ și O. DRĂGHICI, Despre posibilitatea utilizării tioureei ca antidot al unor pohianți chimiei................................ 130 MAGDA CĂLUGĂR, FELICIA BULIMAR, N. VASILIU și MARINA HUȚU, Efectul poluării chimice asupra populațiilor de oribatide (Acarina) și colembole (Insecta).................................... 136 I. ROȘCA și C. POPOV, Rolul tratamentelor chimice aplicate împotriva ploșnițelor cerealelor asupra paraziților oofagi.......................... 148 DAN MUNTEANU, Răspîndirea uliului păsărar, Accipitcr nisus (L.) (Accipitridae, Aves), în România în perioada cuibăritului .... 153 RECENZII ........................................................................ 159 ICHNEUMONIDAE (EtMENOPTERA) NOI ȘI RARE PENTRU FAUNA ROMÂNIEI DE RAOUL GONSTANTINEANU In this paper the author prescnts 12 species of Ichneumonidae belonging to the subfamilies Cteniscinae and Tryphoninae, collccted from 10 counties of Romania. The following four species are new lor the fauna of Romania: Polyblastus sangu- inatorius Ratz., Ctenoehira validicornis (Brisch.), C. angulata (Thoms.) and C. genalts (Thoms.). The other 8 species are rare. în lucrarea de față prezentăm 12 specii de Ichneumonidae, care apar- țin subfamiliilor Cteniscinae și Tryphoninae. Patru specii sînt noi pentru fauna României, iar celelalte opt specii sînt rare. Familia ICRNEVMONWAE Latreille 1802 Subfamilia CTENISCINAE Dalia Torre 1901 Genul Exyston Schiodte 1839 Exyston carinatus' Thomson 1883, 2 $$ și 1 23 și 27.VI.1952, Izvorul Alb din Munții Rarău ; 1 <$, 27.VIII.1949, DealulPeciște, Pojorîta (jud. Suceava); 1 H- VII. 1956, Bîtca Neagră, comuna Dămuc (jud. Neamț). Lungimea corpului: ȘȘ = 7,5—8 mm; = 8—9 mm. Gazde: necunoscute. Răspîndire geografică : Suedia. în România : Mehadia (jud. Caraș- Severin) (11) și din alte șase localități din Transilvania și Banat (6). Genul Smieroplectrns Thomson 1883 Smicroplectrus jucundus Holmgren 1855, $ 1 Ș, 17.VII.1966, zona științifică din Parcul național Retezat. Lungimea corpului = 7 mm. Gazde: necunoscute. Răspîndire geografică : Europa centrală și de nord, Uniunea Sovie- tică, Canada și Statele Unite ale Americii (California). în România : Slă- tioara, comuna Stulpicani (jud. Suceava) (3). Genul Aerotomns Holmgren 1855 Acrotomus lucidulus Gravenhorst 1829, Ș 1 Ș, 20.VII.1964, pe inflorescențe de Heracleum sphondilium L. de pe malul drept al rîului Lăpușel, Baia Mare (jud. Maramureș). Lungi- mea corpului = 6 mm. Gazde ; Cladius difformis Panz., C. pectinicornis Fourcr., C. dlbipes Gmel., Diprion pini L., Hemichroa alni L., Priophorus padi (L.) și Tri- ohiocampus ulmi L. (sin. T. rufipes Andr6) (Hymenoptera, Tenthredini- dae) (10), (13). ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 3S, NR. 2, P. 77-81, BUCUREȘTI, 1983 18 78 RAOUL CONSTANTINE'ANU 2 Răspîndire geografică : Europa centrală și de nord, Uniunea Sovie- tică și Japonia. în România : Uihei (jud. Timiș) (11), Beclean (jud. Bis- trița-Năsăud) și Munții Bucegi (6), valea Mraconiei, comuna Ogradena (azi leșelnița), Dubova și Tisovița, comuna Plavișevița (jud. Mehedinți), și valea Siriniei, comuna Berzasca (jud. Caraș-Severin) (2). Genul Cteniscus Haliday 1839 Cteniscus umbellatarum Woldstedt 1872, 1 $ și 1 31, 23 și 28.VIII.1949,DealulRunc,Pojorîta (jud. Suceava). Lungimea corpului: Ș = 5,5 mm; £ — 5 mm. Gazde: necunoscute. Răspîndire geografică : R. D. Germană, Finlanda, Uniunea Sovi- etică (Leningrad). în România : Munții Retezat (3). Genul Anisoctenion Forster 1868 Anisoctenion alacer Gravenhorst 1829, 1 ă, 14.V.1953, Sinaia, Cota 1400^ Munții Bucegi. Lungimea corpu- lui = 11 mm. Gazde : Tenthredopsis nassata L. (Hymenoptera, Tenthredinidae) (5). Răspîndire geografică: Suedia, R. D. Germană, R. F. Germania, Marea Britanie, Finlanda, Uniunea Sovietică (Leningrad, Tambovsk, Reazansk și Penzensk). în România : Ineu (jud. Arad), Ueanda (jud. Sălaj) și Deva (jud. Hunedoara) (6), (8). Genul Exenterus Hartig 1838 Dxenterus amictorius (Panzer) 1801, $ 1 13.VII.1965, zona științifică din Parcul național Retezat. Lun- gimea corpului = 9 mm. Gazde: Diprion frutetorum F., D. pini L., D. sertifer Geoffr. și Gilpinia polytoma Htg. (Hymenoptera, Tenthredinidae) (13). Răspîndire geografică : Europa centrală și de nord, Uniunea Sovie- tică (partea europeană). în România : Galu (jud. Neamț), Horlești (jud- Iași) si Valea Bistriței (azi Cîrlibaba) (jud. Suceava) (4). Subfamilia TRYPHONINAE Creson 1887 (partim) Genul Dyspctes Forster 1868 Dyspetes praerogator Linnaeus 1758, 20 ȘȘ, 30.VI și 1, 2 și 3.VII.1950, Moldovița (jud. Suceava); 1 $, 8.VIII.1968, Slătioara (jud. Suceava); 1 2.VII.1958, Poiana Teiu- lui (jud. Neamț); 1 Ș, 14.VII.1965, Munții Retezat (Gura Zlata). Lungi- mea corpului: = 9—11 mm ; = 10 mm. Gazde : Stilpnotia salicis L. (Lepidoptera, Lymantriidae ) (13). Răspîndire geografică : Europa centrală și Uniunea Sovietică (Vi- tebsk, Tambovsk, Samarsk și Kamceatka). în România : Maramureș (11), Beclean și Valea Vinului (jud. Bistrița-Năsăud), Sibiu, Munții Retezat și-Munții Bucegi (6), (7), (9). Dyspetes arrogator Heinrich, 1945—1949, Șț? 1 Ș și 2 29.V.1949, 26.V.1951 și 30.V.1954, pădurea Bîrnova (jud. Iași); 1 7.VII.1958, Cîrnu, azi desființat (jud. Neamț); 1 $ și 2 $$, 12.VII.1955, Timișul de Jos (jud. Brașov); 2 13.VÎII.1964 și 11.VII.1966, zona științifică din Parcul național Retezat. Lungimea cor- pului : = 7 — 7,5 mm; 3$ = 9—10 mm. Gazde: Aglaostigma aucupariae'Kl. (Hymenoptera, Tenthredinidae) (5). 3 ICHNEUMONIDAE NOI ȘI RARE DIN ROMÂNIA 79 Răspîndire geografică : R. F. Germania, Olanda, Cehoslovacia. în România : valea Mraconiei, comuna leșelnița (jud. Mehedinți) (1). Genul Polyblastus Hartig 1837 Polyblastus sanguinatorius Ratzeburg 1852, $ 1 $, 12.VII.1949, Ivești (jud. Galați). $. Capul este transversal, puțin îngustat posterior. Antenele sînt puțin mai scurte decît corpul. Toracele de aceeași lățime cucapul.Notaulii sînt scurți. Propodeul este areolat. Areola prezentă; nervelul frînt sub jumătatea sa. Picioarele sînt puternice ; ultimul articul al farselor anteri- oare este îngroșat; ghearele dințate des. Tergitul 2 este zbîrcit, celelalte mai mult sau mai puțin netede. Ovipozitorul depășește vîrful abdomenului. Culoarea fundamentală a corpului este neagră. Palpii, clipeul, obra- jii și fața sînt galbeni. Antenele roșietice ; scapul negru pe partea dorsală și galben pe partea ventrală. Mezonotul, toracele pe partea ventrală și lateral sînt roșii. Propodeul este negru, uneori cu o pată roșie deasupra coxelor posterioare. Pterostigma este brună, tegulele galbene pal. Picioare- le sînt roșii; trohanterele și coxele anterioare galbene ; tarsele posterioare gălbui, la bază și vîrf negre. Femurele posterioare au deseori vîrful negru. Tergitele abdominale cu marginea posterioară de culoare deschisă. Lungi- mea corpului ■ 6 mm. Gazde: Trichiocampus viminalis Fall. (sin. Cladius eucera Bouche) (Hymenoptera, Tenthredinidae) (12). Răspîndire geografică : Europa centrală și de nord, Uniunea Sovie- tică (Kerson și Sevastopol) (10). Specie nouă pentru fauna României. Genul Ctenochira Forster 1855 Ctenochira validicornis (Brischke) 1871, 3 1 $, 6.VI.1963, pădurea Breazu (jud. Iași); 1 22.VII.1955, pădurea Dumbrava, Tismana (jud. Gorj); 1 $, 23.VII.1956, Dealul Pre- luci, comuna Dămuc (jud. Neamț). cL Antenele sînt mai scurte decît corpul, cu o îngroșare la mijloc. Clipeul este proeminent, cu marginea anterioară rotunjită. Scutelul măr- ginit pe laturi cu carene. Propodeul este areolat; aria supramediană alun- gită, cu marginile laterale paralele. Areola este scurt pedicelată. Nervelul frînt sub jumătatea sa. Primul tergit abdominal este lat, zbîrcit, cu carene longitudinale; celelalte sînt lucioase, fin zbîrcite. Tergitul 2 prezintă gropițe transversale slabe. Ghearele sînt slab dințate. Culoarea fundamentală a corpului este neagră. Obrajii, mandibu- lele și vîrful clipeului sînt roșii, antenele pe partea ventrală roșii-brune. Pterostigma este brună, cu baza albă. Picioarele sînt roșii; coxele și tro- hanterele cu pete brune. Femurele mijlocii, adesea și cele posterioare în întregime sînt negre-brune; tarsele posterioare și vîrful tibiilor posteri- oare sînt brune. Abdomenul este roșu, cu baza întunecată, iar pe partea ventrală galben. Lungimea corpului = 7,5 — 8 mm. Gazde: necunoscute. Răspîndire geografică: Europa centrală și de nord, Uniunea Sovietică (Leningrad, Minsk) (10). Specie nouă pentru fauna României. Ctenochira angulata (Thomson) 1883, 80 RAOUL CONSTANTINEANU 4 5 ICHNEUMONIDAE NOI ȘI RARE DIN ROMÂNIA 81 . 1 $ și 1 species, Trans. Ent. Soc. Lond., 1905, part. IV. 13. THOMPSON W. R., A calalogue of the parasites and predators of insect pests, Seclion 2, Host părăsite Catalogue, Part 4, Hosts of Hymenoptera (Ichneumonidae), The Commonwealth Institute of Biological Control, Ottawa, 1957, 332—561. Primit în redacție Centrul de cercetări biologice la 28 februarie 1983 Iași, Calea 23 August nr. 20 A CONCLUZII 1. în lucrarea de față sînt prezentate 12 specii de Ichneumonidae, care aparțin la 9 genuri din subfamiliile Cteniscinae și Tryphoninae. 2. Patru specii sînt noi pentru fauna României: Polyblastus sangu- inatorius Ratz., Ctenochira validicornis (Brisch.), C. angulata (Thoms.) și O. genalis (Thoms.). 3. Celelalte opt specii sînt rare sau foarte rare pentru fauna României. BIBLIOGRAFIE 1. CONSTANTINEANU M. I., CONSTANTINEANU R. M., Tryphoninae (Hym., Ichneum.) de la zone du fulur lac d’accumulation de Porțile de Fier (Roumanie) (IV), An, șt. Univ. Iași (Seric nouă), Secț. II, a. Biol., Iași, 1970, 16, 1, 83 — 95. 2. CONSTANTINEANU M. I., CONSTANTINEANU R. M., Cteniscinae, Eucerotinae el Thy- maridinae (Hym., Ichneum.) de Porțile de Fier, An. st. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., Iași, 1971, 17, 2, 357-367. 3. CONSTANTINEANU R., Cteniscinae și Scolobatinae (Hym., Ichneum.) din munții Retezat, noi pentru fauna României, An. șt. Univ. Iași (Serie nouă), Secț. II, a. Biol., Iași, 1972, 18, 2, 449-452. 4. CONSTANTINEANU R., Contribuții la cunoașterea cleniscinelor (Hym., Ichneum.) din județul Suceava, St. Com. Șt. nat. Muz. jud. Suceava, 1973, 3, 363—370. PARAZITOIZII LA MUSCA DOMESTICA PARAZITOIZII LARVELOR ȘI PUPARIILOR DE MUSCA DOMESTICA L. (DIPTEEA- MUSCIDAE) DE KLAUS FABRITIUS The prescnt synthesis includcs all the parasitoid species cmerging from Musca domestica puparia. For cach species are stated the main synonyms uscd in differ- ent papers on host-parasitoid relationships, the spreading zoogeographical area (N = Nearctic, Nt = Neotropical, P = Palearctic, E = Ethiopian, O = Orient- al, A = Australian) as well as the references (papers not includcd in Grcenberg et al. publislied later). The host-parasitoid relationships known in Romania are denoted by an asterisk (*) preceding the order number. Musca de casă se numără printre insectele cu cea mai largă răspîn- dire pe glob. Despre parazitoizii stadiilor preimaginale (larve și puparii) ale speciei M. domestica, specie sinantropă cu o endofilie pronunțată, au fost publicate pînă în prezent mai multe sinteze, mai importante fiind cele ale lui L. West (77), D. W. Jenkins (27) și B. Greenberg (25). Utilizarea unora dintre parazitoizi în combaterea biologică a sporit considerabil în ultimul deceniu cunoștințele privind relațiile gazdă — parazitoid. Întrucît studiile sistematice asupra parazitoizilor au stabilit mai multe sinonimii sau au adăugat specii noi, am considerat necesară elaborarea acestei sinteze, în care am inclus toate speciile de parazitoizi ce eclozează din pupariile de M. domestica, indiferent dacă oul este depus în larvă (la braconide și cinipide) ori în pupariu (la calcidide și proctotru- pide) sau dacă larva parazitoidului intră în mod activ în pupariu (la stafilinide). Pentru fiecare specie este redată răspîndirea zoogeografică (N = regiunea nearetică, Nt = regiunea neotropicală, P = regiunea palearc- tică, E — regiunea etiopiana, O = regiunea orientală, A = regiunea aus- traliană). Speciile marcate cu asterisc (*) înaintea numărului de ordine indică prezența relației gazdă — parazitoid și în țara noastră. Bibliografia include numai lucrările necitate de B. Greenberg (25), precum și cele apărute ulterior. în listă sînt menționate și principalele sinonime ale speciilor, îndeo- sebi cele utilizate în diferitele lucrări care abordează relațiile gazdă — parazitoid. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 82-88, BUCUREȘTI, 1983 Ordinul Coleoptera Familia CORYNETIDAE #4. Necrobia violacea Linnaeus Răsp. geogr.: P; (72) Familia STAPHY1INI1) AE 2. Aleochara sp. (44), (45) 3. Aleochara taeniata Erichson Răsp. geogr.: Nt; (8), (25), (42), (46), (49) 4. Coprochara bilineata (Gyllenhal) sin. Baryodma ontarionis Casey Răsp. geogr.: N, P; (25) *5- Coprochara bipustulata (Linnaeus) sin. Coprochara verna (Say) Răsp. geogr. : P; (19), (21), (22), (26) . *6. Isochara moesta (Gravenhorst) Răsp. geogr.: P; (19), (21), (22), (26), (74) g.Xenochara puberala (Klug) Răsp. geogr.: N, P, E, O; (4) Ordinul Hymenoptera Suprafamilia ICIINEVMONOIDEA Familia BRAC 0NID AE 8. Alysia manducator (Panzer) Răsp. geogr. : N, P, introdus în E, A; (25), (27) *9. Aphaereta minata (N'ees) Răsp. geogr.: P; (19), (20), (22) 10. Aphaereta muesebecld Marsh Răsp. geogr. : N; (31), (48) 11. Aphaereta pallipes (Say) sin. Aphaereta muscae Ashmead Aphaereta sarcophagae Gahan Răsp. geogr.: N; (25), (31), (32), (33) 12. Opius nitidulator (Nees) sin. Opius vittatus Ruschka Răsp. geogr.: N, P; (25), (27) . Familia I C H N E U AI O N I D A E *13. Atractodes g'ravidus Gravenhorst. Răsp. geogr.: P; (19), (22) 14.Phygadeuon sp. (25), (42), (45), (56), (58) 84 KLAUS FABRITIUS 3 *15. Phygadeuon subtilis Gravenhorst Răsp. geogr. : P; (relație nouă) 16. Stilpnus sp. (45) Suprafamilia CHALCIDOIDEA Familia C II A LC I D I » A E 17. Brachymeria minuta (Linnaeus) Răsp. geogr. : P; (25) 18. Dirhinus sp. (26), (46), (47) 19. Dirhinoides luzonensis (Rohwer) Răsp. geogr.: O ; (25) 20. Dirhinoides pachycerus (Masi) Răsp. geogr. : O; (25), (27), (77) Familia PTEK0MA1IDAE *21. Eupteromalus terginae Andriescu & Fabritius Răsp. geogr.: P; (3), (19), (22) *22. Muscidifurax raptor Girault & Sanders Răsp. geogr. : specie cosmopolită; (1), (8), (10), (12), (13), (14), (16), (17), (18), (19), (20), (21), (22), (24), (25), (27), (29), (30), (31), (34), (36), (37), (38), (39), (40), (41), (42), (44), (45), (48), (51), (55), (56), (58), (59), (64), (66), (67), (68), (71), (72), (73), (75), (77), (86) 23. Muscidifurax raptorellus Kogan & Legner Răsp. geogr.: Nt, introdus în N; (8), (30) 24. Muscidifurax raptoroides Kogan & Legner Răsp. geogr.: Nt, introdus în N; (8)» (30) 25. Muscidifurax uniraptor Kogan & Legner Răsp. geogr.: Nt, introdus în N; (8), (30), (38) 26. Muscidifurax zaraptor Kogan & Legner Răsp. geogr.: N; (9), (30), (31), (37), (38), (39), (40), (41), (87) *27. Nasonia vitripennis (Walker) sin. Pteromalus muscarum Hartig Mormoniella brevicornis Ashmead Platymesopus macellariae Brethes Răsp. geogr.: specie cosmopolită; (2), (7), (9), (11), (19)» (21), (22), (25), (27), (31), (34), (35), (45), (60), (61),, (67), (69), (70), (77), (78), (79), (80), (81), (82), (83), (84), (85), (86) *28. Pachycrepoideus vindemiae (Rondani) sin. Pachycrepoideus dubius Ashmead Pachycrepoideus elongata Delucchi _ Răsp. geogr.: specie cosmopolită; (8), (19), (20), (22), (25), (27), (29), (31), (42), (51), (65), (67), (68), (77) 29. Spalangia sp. (25), (27), (42), (77) 4 PARAZITOIZII LA MUSCA DOMESTICA 35 *30. Spalangia cameroni Perkins sin. Spalangia muscidarum var. texensis Girault Spalangia melanogaster Masi Spalangia atherigonae Risbec Răsp. geogr. : specie cosmopolită; (4), (8), (9), (12), (18), (19), (20), (21), (22), (25), (27), (29), (31), (34), (36), (38), (42), (44), (45), (46), (48), (56), (58), (59), (62), (67), (68), (75), (86) 31. Spalangia chontalensis Cameron Răsp. geogr. : Nt; (25) 32. Spalangia drosophilae Ashmead Răsp. geogr.: N, Nt; (25), (68) *33. Spalangia endius Walker sin. Spalangia muscidarum var. stomoxysiae Girault Spalangia philippinensis Fullaway Spalangia orientalis Graham Spalangia stomoxysiae Girault, n. status Peck Răsp. geogr. : specie cosmopolită; (1), (4), (8), (18), (19), (20), (21), (22), (25), (27), (31), (34), (36), (37), (38), (40), (41), (42), (44), (45), (48), (50), (52), (54), (62), (64), (67), (68), (71), (72), (75), (76), (77) 34. Spalangia longepetiolata Bou^ek Răsp. geogr. : E, introdus în N; (8), (25), (38) *35. Spalangia nigra Latreille sin. Spalangia hirta Haliday Spalangia rugosicollis Ashmead Spalangia muscae Howard Răsp. geogr.: specie cosmopolită; (8), (19), (22), (25), (27), (31), (38), (44), (45), (48), (67), (68), (75), (77) 36. Spalangia nigripes Curțis sin. Spalangia hyaloptera Forster 1 Spalangia formiearia Kieffei’ Spalangia muscarum Girault Răsp. geogr. : N, P; (25), (31) *37. Spalangia nigroaenea Curtis sin. Spalangia homalaspis Forster Spalangia astuta Forster Spalangia muscidarum Richardson Spalangia sundaica Graham Răsp. geogr.: specie cosmopolită; (4), (8), (18), (19), (21), (22), (25), (27), (31), (42), (44), (45), (51), (62), (67), (68), (73), (75) ■ 38. Spalangia platensis (Brethes) Răsp. geogr. : Nt; (25), (27), (77) 39. Spalangia simplex Perkins Răsp. geogr. : E, O, A; (25) *40. Spalangia subpunctata Forster sin. Spalangia leptogramma Forster Răsp. geogr.: P; (Î9), (22) 41. Sphegigaster sp. (8), (25), (38), (46), (47) PARAZITOIZII LA MUSCA DOMESTICA 87 86 KLAUS FABRITIUS 42. Stenomalina muscarum (Lmnaeus) Răsp. geogr.: P; (27), (77) *43. Urolepis maritima (Walker) Răsp. geogr. : P; (18), (19), (22) Familia ENCYRTIDAE 44. Tachinaephagus zealandicus Ashmead sin. Tachinaephagus australiensis Girault Stenosterys fulvoventralis Dodd Australencyrtus giraulti Johnston & Tiegs Australomalotylus rageaui Risbec Răsp. geogr. : N, Nt, O, A; (8), (25), (27), (42), (63), (64), (77) Familia ECIOPHIDAE 45. Syntomosphyrum alMclavus Kerrich Răsp. geogr.: E; (25) 46. Syntomosphyrum glossinae Waterston Răsp. geogr.: E; (25), (77) Suprafamilia CYNIPOIDEA Familia FI G I 11 D A E 47. Figites sp. (25), (34) 48. Figites anthomyiarum Bouche Răsp. geogr.: P; (25), (27), (77) 49. Figites scutellaris (Rossi) Răsp. geogr.: P; (27), (77) *50. Figites striolatus (Hartig) Răsp. geogr.: P; (19), (22), (27), (77) 51. Xyalophora quinquelineata (Say) Răsp. geogr. : N; (25) Familia EUCOILIDAE 52. Cothonaspis nigricornis (Kieffer) Răsp. geogr.: P; (25) 53. Eucoila sp. (25), (27), (77) 54. Eucoila impatiens (Say) Răsp. geogr.: N; (27), (77) 55. Kleidotoma sp. (25), (27) 56. Kleidotoma marshalli (Cameron) Răsp. geogr.: P; (25), (27) Suprafamilia PROCTOTRUPOIDEA Familia D I APEI I.D A E *57.Coptera inaequalifrons (Jansson) Răsp. geogr.: P; (15), (19), (20), (22) 58. Hemilexomyia abrupta Dodd Răsp. geogr. : A; (25), (27), (77) 59. Trichopria sp. sin. Ashmeadopria, Phaenopria, Planopria (25), (27), (42), (45), (77) 60. Trichopria commoda Muesebeck Răsp. geogr. : P; (25), (27) BIBLIOGRAFIE 1. ABLES J. R., SHEPARD M„ Canad. Ent., 1974, 106, 8, 825-830. 2. ANDRIESCU I., Lucr. Stațiunii „Stejarul”, Ecolog, terestră și genetică, 1972—1973, ________________190 3. ANDRIESCU I., FABRITIUS K., Nachrichtenbl. Bayerischen Ent., 1981, 30, 4, 73-78. 4. BAI-GEETHA M., SANKARAN T., Entomophaga, 1977, 22, 2, 163-167. 5. BEARD R. L., J. Insect Path., 1964, 6, 1-7. 6. BENDEL-JANSSEN M.# Mitt. BBA fur Land- und Forstwirtschaft (Berlin-Dahlem), 1977, 176, 1-164. 7. CHABORA P. C., PIMENTEL D., Canad. Ent., 1966, 98, 1226-1231. 8. CLAUSEN C., Agriculture Handbook 480 — U.S. Dept. of Agric. Washington. 9. COATS S., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1976, G9, 4, 772 — 780. 10. COCH F., Angew. Parasitol., 1981, 22, 4, 217-221. 11. CORNELL H., PIMENTEL D., Ecology, 1978, 59, 2, 279-308. 12. FABRITIUS K„ Lucr. Ses. st. IISP-B., 1977, 12, 71-72. 13. FABRITIUS K., Mitt. dtsch.' Ges. allg. angew. Ent., 1978, 1, 2/3/4, 231-233. 14. FABRITIUS K., Rez. Lucr. Ses. șt. IISP-B., 1979, 14, 68-69. 15. FABRITIUS K., Studii si comunicări, Muz. Brukenthal, Șt. naf., 1979, 23, 319 — 322. 16. FABRITIUS K., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1980, 32, 1, 83-88. 17. FABRITIUS K., Studii si comunicări, Muz. Brukenthal, Șt. nat., 1980, 24, 445 — 448. 18. FABRITIUS K., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1981, 33, 1, 89-92. 19. FABRITIUS K„ Z. angew. Zool., 1981, 68, 2, 139-149. 20. FABRITIUS K., GHERASIM V., Trav. Station „Stejarul”, Ecol. Terr. et Gânâtique, 1976-1977, 261-264. .21. FABRITIUS K., URSU A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1980, 32, 2, 181-183. 22. FABRITIUS K., URSU A., Rez. Lucr. Ses. șt. IISP-B., 1981, 16, 103-113. 23. FULDNER D., Z. Morphol. Oekol. Tiere, 1960, 49, 312-386. 24. GRAHAM M. W. R., Bull. Brit. Mus. (Nat. Hist.), Entomology, 1969, Suppl. 16, 1 — 908. 25. GREENBERG B., Flies and Disease (I), Princeton Univ. Press, 1971. 26. IENISTEA M. A., FABRITIUS K., Entomol. Blătter, 1982, 78, 1, 20-30. 27. JENKINS D. W., Bull. WHO, 1964, 30 Suppl., 1-150. 28. JUSSILA R., Acta Ent. Fennica, 1979, 34, 1 — 44. 29. KLUNKER R., Angew. Parasitol., 1982, 23, 32-42. 30. KOGAN M., LEGNER E. F., Canad. Ent., 1970, 102, 1268-1290. 31. KROMBEIN K. V., HURD jr. P. D„ SMITH D. R., BURKS B. D., Catalog of Hymenop- tera in America North of Mexico (I), Smithsonian Inst. Press, 1979. 32. LANGE R., Z. angew. Ent., 1964, 54, 213-218. 33. LANGE R., BRONSKILL J. F., Ztschr. Parasitenkunde, 1964, 25, 193-210. 34. LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1967, 60, 4, 819—826. 35. LEGNER E. F., Canad. Ent., 1967, 99, 308-309. 36. LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1972, 65, 1, 254-263. 37. LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1976, 69, 3, 435-441. 38. LEGNER E. F., Entomophaga, 1977, 22, 2, 199-206. 88 KLAUS FABRITIUS 7 39. LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1979, 72, 114-118. 40. LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1979, 72, 155-157. 41. LEGNER E. F., Entomophaga, 1979, 24, 2, 145-152. 42. LEGNER E. F., BAYE. C., WHITE E. B., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1967,60, 2,462 - 468. 43. LEGNER E. F., GERLING D., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1967, 60, 678-691. 44. LEGNER E. F., OL TON G. S., California Agr., 1968, 22, 6, 2-^4. 45. LEGNER E. F., OLTON G. S., Hilgardia, 1971, 40, 14, 505-534. 46. LEGNER E. F., POORBAUGH jr. J. H., Calif. Vector Views, 1972, 19, 11, 81-100. 47. LEGNER E. F., S JOGREN R. D., HALL I. M., CRC - Criticai Reviews in Environ- mental Control, 1974, 4, 1, 85—113. 48. MITCHELL E. R., COPELAND W. W., TINGLE F. C., Florida Entomol., 1974, 57, 4, 383-384. 49. MOORE I., LEGNER E. F., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1971, 64, 5, 1184-1185. 50. MORGAN P. B., LA BRECQUE G. C., PATTERSON R. S., J. Med. Entomol., 1979, 16, 4, 331-334. 51. MORGAN P. B., PATTERSON R. S., Florida Entomol., 1975, 58, 202. 52. MORGAN P. B., PATTERSON R. S., J. Econ. Ent., 1977, 70, 4, 450-452. 53. MORGAN P. B., PATTERSON R. S., LA BRECQUE G. C., WEIDHAAS D. E., BEN- TON A., Science, 1975, 189, 388-389. 54. MORGAN P. B., PATTERSON R. S., LA BRECQUE G. G., WEIDHAAS D. E., BENTON A., WHITEFIELD T., Environm. Ent., 1975, 4, 4, 609-611. 55. MORGAN P. B., WEIDHAAS D. E., LA BRECQUE G. C., J. Kansas Entomol. Soc., 1979, 52, 2, 276-281. 56. MOURIER H., Vidensk. Meddr. dansk naturii. Foren, 1971, 134, 109-118. 57. MOURIER H., Vidensk. Meddr. dansk naturii. Foren, 1972, 135, 129-137. 58. MOURIER H., BEN HANNINE S., Vidensk. Meddr. dansk naturii. Foren, 1969, 132, 211-216. 59. MOURIER H., BEN HANNINE S., Gouvernment Pcst Infor. Lab. Denmark, Ann. Rep. (1970), 1971, 51-52. 60. NA GEL W. P., PIMENTEL D., Ecology, 1964, 45, 658-660. 61. OHGUSHI R., Phvsiol. Ecol„ 1960, 9, 11-31. 62. OLTON G. S., LEGNER E. F., J. Econ. Ent., 1973, 66, 4, 909-911. 63. OLTON G. S., LEGNER E. F., Canad. Ent., 1974, 106, 8, 785-800. 64. OLTON G. S., LEGNER E. F., J. Econ. Ent., 1975, 68, 1, 35-38. 65. PICKENS L. B., MILLER R. W., CENTALA M. M„ Environm. Ent., 1975, 4, 975-979. 66. RUTZ D. A., AXTELL R. C., Environm. Ent., 1979, 8, 6, 1105-1110. 67. RUTZ D. A., AXTELL R. C., Environm. Ent., 1980, 9, 175-180. 68. RUTZ D. A., AXTELL R. C., Environm. Ent., 1981, 10, 8, 343-345. 69. SMITH G. J. C., PIMENTEL D., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1969, 62, 2, 305—308. 70. TAKAHASHI F., PIMENTEL D., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1967, 60, 623 — 625. 71. TINGLE F. C., MITCHELL E. R., Environm. Ent., 1975, 4, 3, 383—384. 72. URSU-BERTEANU A., rezumatul tezei de. doctorat, București, 1970. 73. URSU A., MARCFIES G., STOIAN N., Rez. Lucr. Ses. șt. HSP—B., 1976, 11, 65-66. 74. URSU A., SPERANȚIA M., Rez. Lucr. Ses. șt. IISP-B., 1978, 13, 97-98. 75. URSU A., TUDOR C., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1975, 16, 179-186. 76. WEIDHAAS D. E., HAILE D. G., MORGAN P. B., LA BRECQUE G. C., Environm. Ent., 1977, 6, 4, 489-500. 77. WEST L., The Housefly ils Natural Hislory, Msdical Importante and Control, Comstock Publ. Comp., 1951. 78. WHITING A., Quart. Rcv. Biol., 1967, 42, 3, 343-406. 79. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1962, 94, 990-993. 80. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1963, 95, 881-886. 81. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1964, 96, 1023-1027. 82. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1966, 98, 196-198. 83. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1966, 98, 275-281. 84. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1966, 98, 645-653. 85. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1967, 99, 742-748. 86. WYLIE FL G., Canad. Ent., 1970, 102, 886-894. 87. WYLIE H. G., Canad. Ent., 1979, 111, 105-110. Primit în redacție la 27 ianuarie 1983 Institutul dc igienă și sănătate publică București, str. Dr. Leonte nr. 1—3 NEUROSEOREȚIA PROTOCEREBRALĂ ÎN STADIILE TERMINALE DE PALINGENIA LONGICAUDA (OLIVIER (EPHEMEROPTERA — INSECTA) DE ATANASIE SĂFTOIU The present work dcscribcs the moinents of maximum protocerebral neurosccret- ory activity with final stages of Palingenia longicauda. With the help of specific histochemical techniqucs, active phases of neurosecretory cells in medial islands from “nymph II” and from aerial stages (subimago and imago) of both sexes have been surprised. Two distinct neurosecretory stages are to be noticcd with this species : a larval one which develops to “nymph II”, and another of adult type which starts in the subimaginal stage. La Palingenia longicauda, sistemul neurosecretor cerebral cu com- ponenta sa principală, pars intercerebralis, este identic din punct de vedere morfologic cu cel descris de B. Hanstrbm la alte efemeroptere. Dar funcția neurosecretoare, precum și sistemul endocrin retrocerebral nu au fost încă tratate în lucrări anterioare (1), (2), (3), (4), (5). Aceasta dato- rită poate și dificultăților de procurare a materialului, de creștere a insectelor în laborator sau datorită rarității și chiar dispariției speciei din fluviile poluate (Ch. Degrange (5) semnalează dispariția totală a acesteia din fauna Franței). Fiind o formă tipic efemeropteroidă, cu multiple, trăsături morfolo- gice de primitivitate și cu o condensare finală importantă după o viață lar- vară lungă (3 ani), constituie un material prețios pentru întregirea descri- erilor neuroendocrine la efemeroptere și pentru comparații în clasa insec- telor. Aspectele anatomice și histologice neuroendocrine par mai primi- tive decît cele descrise în literatură deArvy și Gabe la Leptophlebiidae, aspecte care constituie puncte de plecare în discuții de specialitate. Printre caracterele semnificative de primitivitate, este de notat și paleometabolia, concretizată la Palingenia longicauda în inerția meca- nismelor năpîrlirii pînă la stadiul imaginai (în special femei). MATERIAL ȘI METODĂ Cîteva observații asupra biologiei acestei specii, făcute pe malurile Dunării (Brăila și Măcin), se impun a fi prezentate deoarece ajută la stabilirea unor corelații funcționale. Recoltările au început cu stadiile nimfale acvatice, care mai aveau de parcurs 15 zile pînă la ecloziunea subimaginală. Dintre ele, cele mai importante din punctul de vedere al acti- vității neurosecretoare s-au dovedit a fi nimfele cu ptcrotecile crescute pînă la jumătatea segmen- tului metatoracic (pl. I, 1). Acestea sînt aproape de năpîrlirea care marchează începutul unei accelerări în dezvoltarea nimfală de primăvară. Această evoluție a fost urmărită îndeaproape ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM.; T. 35, NR. 2, P.; 89 - 94, BUCUREȘTI, 1983 90 ATANASIE SAFTOIU 2 în regiunile cu mari concentrări de Palingenia longicauda, observîndu-se : schimbarea culorii pterotecii (albă, galbenă, maronie și apoi neagră); evidențierea treptată a nervațiunii aripilor în stadiile mai tinere și a pliurilor aripilor în tecile alare la stadiile avansate ; creșterea în lun- gime și în grosime a tecilor alare; apariția reliefurilor’ cliitinoase toracice ; formarea și separarea cuticulelor subimaginale și a armăturii genitale adulte; în sfîrșit, golirea intestinului de mîl, indiciu sigur al apropiatei ecloziuni subimaginale. Stadiile adulte au fost capturate tot din natură, în momentul ecloziunilor masive care au loc după un orar destul de precis (cîteva zile s-au produs în jurul orei 17). Masculii subimago, în intervalul celor 5 minute de viață, pot fi prinși în timpul zborului lent sau pe maluri, unde vin pentru exuviereaimaginală. Masculii imago, mult mai vioi în zbor, au fost fixați în timpul împerecherii sau după cîteva ore de la năpîrlire, In momente de epuizare avansată. Femelele subimago apar mai tîrziu (la o oră față de primii masculi) și sînt mult mai puține la început. Ele au fost fixate în timpul formării cuplurilor, adică imediat după ieșirea din apă, după desfacerea cuplului și după depunerea pontei. Perioada vieții aeriene la Palingenia longicauda este dominată de masculi atît din punctul de vedere al întinderii în timp, cit și ca număr de indivizi. Pe acest fond mascul, femelele apar în număr mai mic, ocupind intervalul de mijloc al roirilor. Fixările s-au făcut în Zenkcr, Halmi, Helly, Bouin-Hollande sublimat și Bouin, secți- unile histologice au fost în mod obișnuit de 6— 9 p., iar colorarea selectivă s-a realizat cu ajutorul tehnicilor paraldehidă-fucsină (M. Gabc, 1953) și Azan (Heidenhain). REZULTATE OBȚINUTE Nimfa I. Acest stadiu a fost delimitat' după talie, lățimea capului, slaba dezvoltare a mandibulelor săpătoare, conformația chitinei și faza de dezvoltare a tecilor alare (există doar muguri alari) (fig. 1, a). La aceste nimfe, insulele de neuroni care constituie pars intercere- bralis au o poziție dorsală, anterioară în protocerebron și sînt încadrate de tractusurile ocelare. Celulele neurosecretoare sînt goale, prezentînd vacuole puține și mici, ce demonstrează finalul unui ciclu slab și continuu, care la alte specii (Cloeon) se desfășoară în timpul iernii. în lacunele din corpora cardiaca se mai găsește încă depozitat , material neurosecretat, vechi, intens fucsinofil, .format: din granule mici, rare și concentrate în zonă caudală a glandei-rezervor. . ? Fig. 1. — Stadiile dezvoltării nimfale dc primăvară la Palingenia longicauda : a, nimfa II; b, năpîrlirea I de primăvară; c, d, e, f, etape de creștere ale nimfei medii; g, nimfa avansată. 3 NEUROSECREȚIA LA PALINGENIA LONGICAUDA gj Această inactivitate neurosecretoare protocerebrală este reflectată în întregul organism, care la sfîrșitul perioadei de iarnă este destul de inert. Nimfa II, denumire dată stadiului imediat următor, rezultă din creș- teri volumetrice în decurs de cîteva zile (fig. 1, b). La aceste nimfe se observă o lățire și îngroșare a întregului corp, precum și o alungire a tecilor alare pînă la jumătatea segmentului metatoracic (pl. I, 7). Acest moment precedă cu puțin năpîrlirea după care urmează evoluția accele- rată de primăvară (fig. 1, c — g). Acum are loc la Palingenia longicauda primul ciclu neurosecretor nimfal, care la alte efemeroptere se desfășoară la larva sau la nimfa avan- sată. întotdeauna la o talie egală nimfa masculă se află, ca moment neu- rosecretor, înaintea celei femele. La aceasta din urmă, celulele neurose- cretoare au în citoplasmă granule mici și uniform răspîndite (pl. I, 2), iar în conurile axonice începuturi de deversări. Neuronii activi formează un grup mai mult sau mai puțin compact în zona corticală din pars interce- rebralis, spre deosebire de alte efemeroptere (Caenis ), la care această zonă activează la adult. Dacă este surprins începutul elaborărilor, nu se observă umplerea corporei cardiaca, însă puțin mai tîrziu aceste două procese devin simul- tane (pl. I, 2 și 6). La nimfa masculă, granulele paraldehid-fucsinofile abundă în por- țiunile terminale ale nervilor cardiaci, acumulîndu-se masiv în corpora cardiaca (pl. I, 5 și 7). Citoplasmă multor neuroni mai păstrează granule mici fucsinofile și conține destul de frecvent o vacuolă mare, formată din- tr-o zonă clară centrală, înconjurată de o zonă hialină. Această vacuolă unică sau, mai rar, două vacuole rezultă din confluarea vacuolelor mici, rămase după deversarea produsului de neurosecreție. Alți neuroni nu conțin granule paraldehid-fucsinofile individualizate, dar au citoplasmă presărată cu microgranule avînd afinități tinctoriale diferite. Bi sînt acum inactivi, dar se pare că reprezintă viitorii neuroni neurosecretori ai ciclului următor (imaginai). Nimfele II fixate chiar în momentul năpîrlirii (exuvie crăpată și stagnare a activității generale) au dus la obținerea unor preparate care demonstrau un moment neurosecretor mai avansat: celulele neurosecre- toare au vacuolizări, nervii corporei cardiaca I sînt goliți pe toată lungimea lor, iar corpora cardiaca conține depozit mai mare în zona caudală. Această activitate neurosecretoare de la nimfa II declanșează pro- babil mecanisme ce controlează prefacerile care se vor succeda într-o perioadă de 15—20 de zile și care vor duce în cele din urmă la stadiile aeriene adulte. După năpîrlirea simultană maximului neurosecretor, ptero- tecile se alungesc pînă la o limită de la care nu mai cresc (fig. 1, c, d, e, f). Modificările care mai au loc sînt interne, iar o altă năpîrlire pînă la cele două finale (subimaginală și imaginală) nu se mai produce. Se pare deci că într- adevăr neurosecreția nimfei II dirijează transformări mai dinamice față de evoluția lentă de pînă acum. 2 - c. 1502 27 92 ATANASIE SAFTOIU 4 Nimfa III (fig. 1, c, d, e,f). în limitele acestui stadiu au fost incluse toate etapele dintre năpîrlirea de primăvară amintită și nimfa avansată, deoarece ele reprezintă o unitate fiziologică și în același timp și neurose- cretoare. Uneori, începutul acestui stadiu poate fi caracterizat prin conti- nuarea fenomenelor nimfei II, adică prin golirea tot mai pronunțată a pericarionilor și a axonilor conducători. Depozitul din corpora cardiaca scade treptat prin difuzarea în vasul dorsal. Mai tîrziu, fenomenele de neurosecreție protocerebrală dispar complet. Paralel cu aceste reduceri, se produc creșteri morfofuncționale ale tuturor glandelor endocrine, maturarea elementelor genitale și histogeneze musculare ample. Toate aces- tea se petrec pe fondul hormonal al primei emisiuni de neurosecreție, din pars intercerebralis de la nimfa II. Involuțiile organice se fac la Palingenia longicauda cu o rapiditate considerabilă, iar nu lent și în timp îndelungat ea la alte specii de efemero- ptere, la care nu are loc această emisiune. Nimfa avansată, cu pterotecile negre și musculatura toracală reli- efată (de tip adult), prezintă următoarele aspecte: nimfa femelă are în celulele neurosecretoare protocerebrale mediane granule mici, puține și slab eolorabile, care sugerează o pregătire pentru activitate; nimfa mas- culă prezintă întotdeauna pars intercerebralis golită și un depozit cardiac inie, anunțînd parcă activitatea mult mai scăzută de la subimago mascul. Aceste aspecte ale neurosecreției la nimfa avansată de Palingenia longi- cauda sînt total opuse aspectelor celorlalte specii de efemeroptere, la care fenomenele neurosecretorii ating la acest stadiu un nivel maxim. Stadiile adulte aeriene. La subimago recent eclozat, procesele neuro- secretoare nu devin aparente, continuînd să fie pregătită elaborarea. în minutele următoare însă, după ce începe zborul, în celulele neurosecre- tqare apar granule paraldehid-fucsinofile individualizate. După sex, emisiunea din timpul acestui „ciclu neurosecretor adult” va fi mai slabă sau mai energică, avînd însă în ambele cazuri toate cele trei etape: (elaborare, deversare și stocare) necesare definirii certe a unui ciclu nou. Pentru mascul, elaborările încep treptat spre finele celor 5 minute de viață subimaginală. Apoi, la imago, pe parcursul celor cîteva ore se poate observa cum celulele neurosecretoare protocerebrale activează pe rînd, ■ eliminînd în jeturi mici produsul lor (pi. II, 9). în același timp, prin axo- nii nervilor cardiaci interni sînt conduse cu intermitență aceste cantități PLANȘA I. — Primul ciclu neurosecretor protocerebral la nimfa de Palingenia longicauda: I $ și fi, aspectul morfologic al nimfelor II, la care se produce acesț maxim ; 2, celule neurosecretoare active din insula mediană (pars interce- rebralis). Se observă granule paraldehid-fucsinofile și în porțiunile inițiale ale axonilor din nervii corporei cardiaca I (Halmi-Zenker, paraldehidă-fucsină); 3, celulele neurosecretoare active sînt mai dispersate în insulele neurosecretoare de lă avlnd și densitate inai mare de, granule (Zcnker-Zenker, paraldehidă-fucsină); 4 și 5, secțiuni inedio-sagitale prin ganglionii cerebroizi și corpora cardiaca. Trase- ele din neryii corporei cardiaca I sînt jalonate, de material de neurosecreție trans- portat spre lacunele cardiace (paraldehidă-fucsină); 6 și 7, zona inițială a corpo- rei cardiaca și regiunea de pătrundere a axonilor nervilor cardiaci interni (paral- dehidă-fucsină). 5 NEUROSECREȚIA LA PALINGENIA LONGICAUDA 93 mici de granule (pl. II, 13) spre corpora cardiaca, unde se acumulează într-o proporție medie (pl. IIj 15). La masculii subimago eclozați în primele zile ale perioadei de roire, cînd femelele sînt rare, se poate observa începutul activității neurosecre- toare din partea a doua a vieții de 5 minute, ceea ce pare a fi un mecanism hormonal care asigură încă' de pe acum forma ideală pentru reproducere. La masculii subimago recoltați în mijlocul etapei de roire, cînd numărul femelelor este mult mai mare, activitatea protocerebrală devine evidentă mai tîrziu, la începutul stadiului imaginai. La masculii adulți, de 2 —3 ore, se încheie ciclul neurosecretor, celulele avînd vacuole în calota supranucleară și granule puține în conul axonal. în nervii cardiaci se poate observa „deversarea imaginală”, care se produce și la Baetidae mai evo- luate. Această trecere a produsului de neurosecreție este de scurtă durată, greu de surprins si se situează în centrul perioadei de viată aeriană (pl. II, 13). Un caz particular, întîlnit exclusiv la imago mascul, a fost cel al unei celule neurosecretoare gigante, situată într-o singură insulă neuro- secretoare mediană, cu activitate deosebit de intensă (pl. II, 11). Celu- lele învecinate sînt inactive. Se pare că acest neuron unic și plin suplinește funcția întregii zone protocerebrale. Axonul său conține pe o distanță de 20—30 p produsul în deversare, care însă nu a putut fi surprins mai departe în nervii cardiaci, deoarece faza este de început. Nici corpora car- diaca nu conține material de neurosecreție stocat. Probabil că aceste cazuri singulare de celule neurosecretoare unice și nesimetrice reprezintă anomalii neuroendocrine. La femelele subimago, ciclul are o evoluție mai lentă și uniformă, începuturile pot fi observate rareori, chiar la nimfa avansată, de cele mai multe ori producîndu-se la subimago recent eclozat. Celulele neurosecre- toare active, mai numeroase decît la mascul, au o încărcare mult mai mare. Elaborările încep cu microgranule fucsinofile diseminate în toată cito- plasmă. Treptat, granulele se măresc si încep să se acumuleze în calotă (pl. II, S și 10). Ele sînt mari, bine individualizate și au o afinitate tinc- torială crescută. PLANȘA II.— Al doilea ciclu neurosecretoi' protocerebral la stadiile aeriene, (subimago și imago) de Palingenia longicauda : 8, 10 și 12, subimago femei. Celule neurosecretoare din pars intercerebralis in faza acumulării produsului în calota supranucleară (paraldehidă-fucsină—8, 10; Azan — 12) (600 x ); .9, insulă neu- rosecretoare la sfîrșitu) activității. Urme de produs în conul axonal și vacuolizări ciloplasmatice (Bouin-Hollande-Zenker, paraldehidă-fucsină) (200 x ); 11, imago mascul. Neuron neurosecretor unic, puternic încărcat și cu început de dever- sare în conul axonal. Celelalte celule din pars intercerebralis sînt inactive (Bouin- Zenkcr, paraldehidă-fucsină) (200 x ); 13, imago mascul. Transportul produsului de neurosecreție prin axonii din nervii corporei cardiaca I (paraldehidă-fucsină) (200 x ); 14, subimago femei. în secțiune transversală, se observă în corpora cardiaca material de origine protocerebrală, stocat în lacunele din plahșeul glan- dei (Halmi-Zeriker, paraldehidă-fucsină) (200 x ); 15, imago mascul. Zona de pătrundere a axoniior din nervii corporei cardiaca I în partea apicală cardiacă. Șiruri slabe de granule continuă să fie conduse spre glanda endocrină (Bouin-Hol- lande-Zenker, paraldehidă-fucsină) (300 x ); 16 și 11, veziculele corporei aliata la subimago femei și imago mascul. în centrul lor se observă corpul rezidual, chitinos. 94 ATANASIE SĂFTOIU 6 La imago femei se continuă procesul de acumulare intracitoplas- matică, începînd însă și deversarea fracționată, care se face prin transpor- tul simultan al produsului în aproape toți axonii nervilor corporei cardi- aca I. Treptat, nervii se încarcă masiv și continuu, iar depozitul din cor- pora cardiaca este mult mai mare decît la mascul (pl. II, 14). Activitatea neurosecretoare crește deci treptat, pînă la un moment ce precedă cu puțin ponta. Pentru ambele sexe s-a putut constata că, după împerechere și pontă, nu se mai întîlnesc elaborări și deversări, o cantitate mică de produs neurosecretor rămînînd stocată în corpora cardiaca pînă la moartea naturală a insectelor. S-ar putea ca acest supliment neutilizat să reprezinte substra- tul unor prelungiri ale vieții aeriene, pe care le pot realiza unii indivizi. CONCLUZII 1. La Palingenia longicauda, ciclul neurosecretor nimfal culminează cu o elaborare masivă ce se produce la nimfa II de ambele sexe, aflată în apropierea ultimei năpîrliri, după care începe evoluția accelerată spre stadiile aeriene. 2. Cel de-al doilea ciclu neurosecretor are loc mai tîrziu, la vîrsta imaginală, și este orientat către fenomenele de reproducere. între aceste două momente de activitate protocerebrală există un interval bine distinct. La Caenidae, efemeroptere veritabile, cu viața aeriană foarte con- densată, stadiile terminale au un singur ciclu neurosecretor, care se desfă- șoară pe parcursul scurt al stadiilor nimfă avansată, subimago și imago. La formele mai evoluate (Baetidae), acest proces unic prezintă două momente distincte, unul la subimago, iar celălalt la imago avansat. Comparativ cu aceste grupe, ciclurile neurosecretoare terminale la Palingenia longicauda sînt tot două, însă primul are loc foarte devreme. Această separare poate reprezenta la efemeroptere un mod mai primitiv de control hormonal al metamorfozei și evoluțiilor genitale finale. BIBLIOGRAFIE 1. ARVY L., Bull. Soc. Zool. France, 1953, 78, 451-462. 2. ARVY L., GABE M., Cellule, 1952, 55, 203-222. 3. ARVY L., GABE M., Z. Zelf., 1953, 38, 591-610. 4. CASSIER P., Ann. Biol., 1967, G, 11-12, 596-670. 5. DEGRANGE CH., Recherches sur la reproduction des Ephemeropteres, These, Paris, 1960. 6. SĂFTOIU A ., Rev. roum. Biol., Zool., 1969, 14, 6, 411-420. 7. SĂFTOIU A., Rev. roum. Biol., Zool., 1970, 15, 3, 153-158. Primit în redacție la 9 august 1982 Institutul de științe biologice București, Splaiul Independenței nr. 296 CAPTURAREA MASCULILOR DE AMATHES C-NIGRUM- L. (LEPIDOPTERA -NOCTUIDAE) ÎN CAPCANE CU FEROMON SEXUAL SINTETIC ȘI ÎN CAPCANE CU FEMELE VIRGINE DE GH. STAN*, I. GOROIU*, N. TOMESCU**, VIORICA CHIȘ**, MONIGA-CODRUȚA ROMAN**, I. OPREAN*** și HILKE CIUPE*** The authors have performed field studios on the attractivity of the synthetic sex pheromone as compared to the attractivity of the natural sex pheromone in Amathes c-nigrum species. In the fauna of Transylvania and Banat Amathes c-nigrum populations belong to a single genotype, its sex pheromone being Z-7-14 Ac. It had, in both generations, a maximum attractivity on the males. E-7-14 Ac had manifested no attractivity for Amathes c-nigrum males, and mixed with Z-7-14 Ac it dctermined a slgnificantlowering of its attractivity. The adult popu- lation was mucii influenced by the vegetation type, correlated with the larvae trophic base. Most of the males were catched in the traps set in vegetable cultures. The traps baited with synthetic sex pheromone catched a higher number of males as compared to the traps baited with virgin females. No significant correlation was recorded for Amathes c-nigrum populations between the captured males number and temperature in the two zones of the country, but there was a difference in their emergence and flying period. The traps baited with synthetic sex pheromone are much more cfficient in the prognosis, warning and estimation of Amathes c-nigrum populations as compared to light traps. Amathes c-nigrum este o specie pale^r etică, comună în Europa cen- trală. în România se găsește în toate zonele țării, reprezentată prin popu- lații foarte numeroase. Este o specie polifagă, care se hrănește cu plante spontane, dar și cu plante cultivate. Iernează în stadiul larvar; dezvol- tarea larvelor se continuă primăvara următoare, cînd, baza trofică spon- tană fiind săracă, atacă culturile agricole, vița de vie sau plante cultivate, ca sfecla, varza, trifoiul, țelina, morcovul (8). Este semnalată ca fiind foarte răspîndită și în alte țări, unde atacă un mare număr de specii de plante sau pomi fructiferi (1), (3). Amathes c-nigrum este o specie bivoltină, efectivul populațiilor fiind mult mai numeros în generația a doua. Cercetările care s-au făcut pînă în prezent au avut ca obiect de studiu, în special, dinamica și densi- tatea populațiilor (3), (6), (8). în urma cercetărilor biochimice s-a identi- ficat structura feromonului sexual, care este (Z)-7-tetradecenil-acetat (1), (5). Cercetările făcute în cîmp la populațiile de Amathes c-nigrum din S.U.A. au evidențiat un comportament de răspuns diferit la (Z)-7-tetra- decenil-acetat și la izomerul său, (E)-7-tetradecenil-acetat, în funcție de ST. CERC. BIOL., SERIA. BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 95-101, BUCUREȘTI, 1983 96 GH. STAN și colab. 2 3 EFECTELE FEROMONULUI SEXUAL LA AMATHES C-NIGRUM 97 generație (9). La populațiile din Europa nu s-a semnalat acest aspect (1), (5). In. cercetările noastre am studiat atractivitatea ambelor substanțe comparativ cu feromonul sexual natural, dinamica zborului adulților, densitatea populațiilor și influența unor factori asupra capturării mascu- lilor în capcane cu feromon. MATERIAL ȘI METODĂ Ca atractant sexual sintetic s-au folosit trei variante: (Z)-7-tetradecenil-acctat (Z-7-14Ac) 1 mg/momca)ă (varianta A), (E)-7-tctradccenil-aCetăt (E-7-14Ac) 1 mg/momeală (vari- anta B) și Z-7-14 Ac E-7-14Ac în amestec de 0,5 + 0,5 mg/momeală (varianta C). Experiențele au fost efectuate pentru ambele generații in mai multe loturi : patru în jude- țul Cluj, trei în județul Caraș-Severin și un lot în județul Bistrița-Năsăud. Denumirea, supra- fața loturilor și tipul de cultură sînt prezentate în tabelul nr. 1. Atractantul sexual sintetic a fost pus pe dopuri de cauciuc în proporțiile și dozele arătate. Dopurile (momelile) au fost fixate în capcane cu clei de tip Plierocon IC (modificate ca dimensiuni). Distanța dintre capcane a fost de 50 m, iar înălțimea de 1 m de la suprafața solului. Capcanele s-au menținut în cîmp pe peri- oada 3 iunie — 6 iulie 1982 (pentru prima generație) și 27 iulie — 30 septembrie 1982 (pentru generația a doua). în fiecare lot, pentru primul zbor s-au folosit cîte șase capcane (două capcane/ variantă), iar pentru zborul al doilea cîte nouă capcane (trei capcane/variantă). în lotul VIII din județul Caraș-Severin s-au pus și trei capcane cu cîte patru femele virgine. Momelile s-au schimbat după 14 zile. în două loturi s-au înregistrat zilnic temperatura, umiditatea, precipi- tațiile, viteza vîntului și nebulozitatea. Pe baza observațiilor de laborator asupra ritmului circa- dian al comportamentului de „chemare”1, înregistrările s-au făcut din 15 în 15 minute pe inter- valul de la ora 1,00 la ora 7,15. Capcanele cu femele virgine s-au pus numai în zborul al doilea, în județul Caraș-Seve- rin, într-un cîmp cu trifoi și legume. S-au folosit șase capcane cu femele virgine (trei capcane cu două femele/capcană și trei capcane cu patru fcmelc/capcană) și o capcană martor. Modelul, distanța dintre ele și înălțimea au fost aceleași ca și la capcanele cu atractant sintetic. Femele de 3 zile au fost puse în cuști mici din plasă de sîrmă, de formă cilindrică (70/70 mm), hrănite cu soluție de zahăr 10% și au fost schimbate din 4 în 4 zile. Femelele au provenit dintr-o popu- lație crescută în laborator’ pe dietă artificială2. Toate capcanele au fost controlate din două în două zile, iar fluturii au fost recoltați pentru determinarea speciei, sexului și efectuarea de măsurători biometrice. Pentru aceste măsu- rători s-aii folosit și adulți capturați în capcanele luminoase. S-au folosit cîte 60 de masculi din fiecare generație. Rezultatele cercetărilor au fost interpretate statistic. REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele privind capturarea masculilor cu capcane cu atractant sexual sintetic pentru specia Amathes c-nigrum sînt prezentate în tabelul nr. 1. Pentru ambele zboruri, pe întreaga perioadă a cercetărilor, s-au cap- turat un număr de 684 exemplare (659 masculi și 25 femele). Majoritatea indivizilor au fost capturați în capcanele variantei A, cu Z-7-14Ac (217 -----------------. 1 STAN GH., TOMESCU N., COROIU I., Comportamentul de „chemare” al femelelor speciei Amathes c-nigrum și răspunsul masculilor la feromonul sexual în condi/ii de laborator (sub tipar). 2 Dieta a avut următoarea compoziție : agar 18 g, apă distilată 1970 ml, făină de lucerna 90 g, germeni de grîu 222 g, zahăr 50 g, drojdie uscată 50 g, sare Wesson 3 g, nipagin 1,5 g și acid sorbic 0,750 g (în 15 ml alcool 70%), formol 10% 4 ml, acid acetic glacial 2 ml, acid ascorbic 7,5 g și 30 ml soluție de vitamine (mg/100 ml soluție : inositol 2 g, PP 100 mg, B 20 mg, B2 50 mg, B2 20 mg, B12 0,2 mg, pantotenat de calciu 100 mg, acid folie 125 mg). în primul zbor și 442 în al doilea). Varianta B, cu E-7-14Ac, a fost lipsită practic de atractivitate, iar în varianta C,in care raportul dintre Z și E a fost de 1:1, atractivitatea a fost de asemenea extrem de scă- zută. Rezultatele obținute evidențiază faptul că populațiile de Amathes Tabelul nr. 1 Numărul adulților speciei Amathes c-nigrum capturați în capcane cu atractant sexual sintetic în diferite zone din România, în cele două generații din anul 1982 Vari- anta Sexul Generația I Generația a Il-a I* | II III IV V total VI VII VIII total masculi 15 116 32 23 27 213 153 224 51 428 A femele — 4 — — — 4 6 6 2 14 masculi — — 1 -• — — 1 — 2 — • 2 femele — — — — — — — — — — masculi 2 5 1 7 2 5 1 8 . C femele — 1 1 — 1 3 1 3 — 4 * I, G.A.P. „înfrățirea” (Cluj) — 3 ha (varză); II, Ferma horticolă Someșeni (Cluj) — •4 ha (roșii, morcovi); III, Stațiunea experimentală Arcalia (Bistrița-Năsăud) —3,5 ha (varză, j>ășune); IV, C.A.P. Vărădia (Caraș-Severin) —4 ha (pășune, livadă); V, C.A.P, Ciclova (Caraș- Severin) — 4 ha (grîu, porumb); VI, Stațiunea horticolă și C.A.P. Florești (Cluj) — 7 ha (varză, sfeclă, morcovi, roșii); VII, Ferma horticolă Someșeni (Cluj) — 4,5 ha (roșii, morcovi); VIII, C.A.P. Răchitova (Caraș-Severin) — 3,5 ha (pășune, livadă). ■c-nigrum din țara noastră au răspuns numai la Z-7-14Ac, feromonul (Sexual al speciei. Cercetările făcute în S.U.A. au arătat că specia Amathes c-nigrum prezintă două forme diferite morfologic și fiziologic: o formă caracteris- tică primului zbor („large-form”), ai cărei masculi sînt atrași de Z-7-14Ac, iar alta, în zborul al doilea, mai mică („small-form”), ai cărei masculi sînt atrași de E-7-14Ac (9). Asemenea forme nu au fost evidențiate la populațiile din U.R.S.S. și R.F. Germania (1), (5). Rezultatele cercetărilor întreprinse de noi cu capcane cu feromon sexual sintetic și măsurătorile biometrice făcute asupra masculilor au ară- tat diferențe nesemnificative între cele două generații în ceea ce privește lungimea aripilor (t = 0,122 ; p = 0,05), lățimea aripilor (t = 0,403 ; p = 0,05) și lungimea corpului (t = 0,133; p = 0,05). Aceasta duce la concluzia că și la noi în țară există numai o singură formă. în capcanele cu atractant sexual sintetic s-au capturat și femele, dar numărul lor a fost foarte mic comparativ cu cel al masculilor. Acest fapt a fost datorat fie unei densități mari a populației, fie altor cauze. ■Cercetările făcute în S.U.A. au arătat că în capcane cu feromon sexual ^sintetic pentru specia Trichoplusia ni, alături de masculi, au fost captu- rate și foarte multe femele (7). Autorii consideră că acest comportament al femelelor s-a datorat probabil detectării altor substanțe în compoziția feromonului sintetic, impurității feromonului, stării de foame cauzată de 98 GH. STAN și colab. 4 EFECTELE FEROMONULUI SEXUAL LA AMATHES C-NIGRUM 99 absența hranei. Faptul că în cercetările noastre s-au prins femele numai în capcanele cu feromon sintetic ne face să credem că impuritatea feromo- nului ar fi cauza capturării. în capcanele cu cele trei variante de atractant sexual pentru specia Amathes c-nigrum, s-au capturat și alte specii3. Izolat, pe toată durata cer- cetărilor, în varianta A s-au capturat doar cîțiva indivizi aparținînd genu- rilor Caradrina și Mythimna, ceea ce constituie o dovadă că Z-7-14Ac este și foarte selectiv pentru Amathes c-nigrum. Masculii acestei specii au fost capturați însă în număr mare și în capcane cu Z-ll-16Ac, compo- nentul major al feromonului sexual al speciei Mamestra brassieae (4). Acest aspect pune un semn de întrebare asupra specificității sistemului feromonal la Amathes c-nigrum. în variantele B și 0, numărul speciilor capturate a fost mai mare, dar tot cu indivizi puțini. S-au capturat mas- culi, dar și un număr foarte mic de femele aparținînd speciilor : Caradrina alsines, C. blanda, C. clavipalpis, Mythimna turca, M. pallens, AI. albi- puncta, M. unipuncta, Mamestra thalasina, AI. trifolii, Susina feruginea, Tarache luctuosa ș.a. Corelăm deocamdată aceste capturi cu densitatea mare a populațiilor din cîmp sau este posibil ca în compoziția feromonului sexual al acestor specii să intre compuși chimici cu structură asemănătoare cu cea a substanțelor testate de noi. în condiții naturale, feromonul eliberat de femele virgine s-a dove- dit atractiv și specific pentru masculii speciei Amathes c-nigrum. în cele șase capcane cu femele virgine s-au capturat numai masculi, absența feme- lelor datorîndu-se probabil unei mai mari selectivități a feromonului sexual natural comparativ cu feromonul sexual sintetic. Numărul masculilor capturați a fost corelat pozitiv cu numărul de femele virgine/capcană. Pentru capcanele care au fost puse comparativ în același lot (VIII), fero- monul sexual sintetic a manifestat o atractivitate competitivă cu feromonul sexual natural, numărul masculilor capturați cu Z-7-14Ac fiind mai mare (tabelul nr. 2). Urmărind dinamica capturării și comparînd rezultatele obținute în SV țării cu cele din NV, am constatat existența unui decalaj al apariției și zborului adulților în generația a doua. Astfel, în județul Caraș-Severin, numărul cel mai mare de masculi capturați a fost în primele două decade ale lunii august, iar în județul Cluj în primele două decade ale lunii septem- brie. Perioadele diferite de apariție a adulților sînt determinate în primul rîhd de diferențele de climă dintre cele două zone. Este de remarcat fap- tul că numărul de masculi capturați în capcane cu feromon sexual sintetic (jud. Cluj) nu se corelează semnificativ cu dinamica factorilor climatici și în special cu temperatura (r = —0,0820; d = 0,0067; p = 0,01). Corela- ția cu temperatura a fost nesemnificativă și în cazul masculilor capturați în capcane cu femele virgine în județul Caras-Severin (r = —0,3553; d = 0,1262 ; p = 0,01). în urma analizei rezultatelor privind capturările în loturi cu diferite specii de plante cultivate sau spontane, am constatat că numărul cel mai mare de masculi s-a înregistrat în loturile cultivate cu roșii, morcovi, tri- 3 Determinarea speciilor a fost făcută de prof. L. Rakosy, căruia îi aducem mulțumirile noastre și pe această cale.. Tabelul nr. 2 Numărul masculilor speciei Amathes c-nigrum in cel de-al doilea zbor, capturați în capcane cu feromon sexual sintetic și în capcane cu femele virgine (jud. Caraș-Severin, C.A.P. Răchitova ; media a fost estimată pentru trei capcane la fiecare variantă) Atractantul Media numărului de masculi/capcană Cx ± s.) X Z-7-14Ac (1 000 mg/momeală)* Femele virgine (4 femele/capcană)* 17,0±4,04 2,7±l,20 Femele virgine (2 femele/capcană)** Femele virgine (4 femele/capcană)** 12,0±2,30 23,0±10,70 * Capcanele au fost situate comparativ într-un lot cu pășune și livadă. ** Capcanele au fost situate în alt lot, cu o cultură de legume ; s_ = eroarea standard. foi sau sfeclă, iar cel mai mic în pășune și livadă (tabelul nr. 3). Capturile făcute exprimă efective populaționale diferite, deci pot exprima și prefe- rința larvelor pentru o anumită bază trofică. Această presupunere este Tabelul nr. 3 Variația numărului masculilor speciei Amathes c-nigrum, capturați în capcane cu Z-7-14Ac, în diferite tipuri de culturi Tipul de Media numărului de masculi/capcană (x ±.s_) X cultură generația I* generația a Il-a Roșii, morcov' (sfeclă) ' Varză Griu, porumb Pășune, livadă 58,0+4,0 16,0±6,0 13,5±7,5 11,5±3,5 74,6 + 8,9 51,0±10, 1 17,0±4,0 * în prima generație s-au folosit cîte două capcanc/variantă, iar în a doua generație cîte trei cap cane/variantă ; s_ = eroarea standard. necesar a fi confirmată prin cercetări mai aprofundate în teren, în care să se studieze capacitatea de zbor a adulților și comportamentul migrator în perioada de hrănire. Estimarea numărului de masculi capturați (pentru primul zbor) în două capcane cu feromon sexual sintetic, comparativ cu capcana lumi- 7 EFECTELE FEROMONULUI SEXUAL LA AMATHES C-NIGRUM 101 100 GH. STAN și colab. 6 noasă, a dat diferențe semnificative. Pe aceeași durată de timp, cu capca- nele cu feromon sexual au fost capturați 116 masculi și 4 femele față de 4 masculi și 5 femele prinși în capcana luminoasă instalată la o distanță relativ apropiată de capcanele cu feromon. Estimarea indicelui de genera- ție (6) a dat valori mai reale în condițiile folosirii capcanelor cu feromon sexual. Eficacitatea capcanelor cu feromon sintetic la specia Amathes c-nigrum apare mai evidentă în stabilirea curbei de zbor, metodă de bază în prognoză și avertizare. Pe de altă parte, metoda capcanelor luminoase este ineficientă și în evaluarea efectivului populațiilor de Amathes c-ni- grum, pe lîngă faptul că este și nerentabilă din punct de vedere economic. CONCLUZII Pe baza cercetărilor întreprinse în cîmp în anul 1982 se desprind următoarele concluzii: — în fauna Transilvaniei și a Banatului, populațiile de Amathes c-nigrum aparțin unui singur genotip, al cărui feromon sexual este Z-7-14Ac. Acesta a manifestat o atractivitate maximă în ambele generații. — E-7-14Ac nu posedă atractivitate pentru masculi de Amathes c-nigrum, iar în amestec cu Z-7-14Ac determină o scădere a atractivității acestuia. — Efectivul populațiilor de adulți ai speciei Amathes c-nigrum a fost mult influențat de tipul de vegetație, corelat deci cu baza trofică a larvelor. — Capcanele cu feromon sexual sintetic au capturat un număr mai mare de masculi comparativ cu capcanele cu femele virgine dispuse în același lot. — Pentru populațiile de Amathes c-nigrum din cele două zone ale țării nu s-a evidențiat o corelație semnificativă între numărul masculilor capturați și temperatură, dar s-a remarcat existența unui decalaj al pe- rioadei de apariție și zbor al adulților. — Capcanele cu feromon sexual sintetic sînt mult mai eficiente pen- tru prognoză, avertizare și evaluarea efectivului populațiilor de Amathes c-nigrum, comparativ cu capcanele luminoase. BIBLIOGRAFIE 1. BESTMANN H. J., VOSTROWSKY O., PLATZ H., BROSCHE TH., KOSCHATZKY K. H., KNAUF W., Tetrahedron Lett., 1980, 6, 497-500. . 2. CAYROL R., Ann. Zool.-Ecol. anim., 1975, 7, 3, 321-330. 3. HOWELL J. F., Environm. Entomol., 1979, 8, 6, 1065-1069. 4. KIS B. B., STAN GH., COROIU I., TOMESCU N., CRIȘAN AL., în Lucr. Conf. VII prot. plant., Cluj-Napoca, 8—10 septembrie 1981, 112—117. 5. KOVALEV B. G., BOLGAR T. S., KONJUKHOV V. P., Hemorețepția nasckomîh, 1980, 5, 48-53. 6. MESZAROS Z., MADARAS K. M., HERCZIG B., Acta Phytopathol. Acad. Sci. Hung., 1979, 14, 3—4, 493-501. 7. MITCHELL E. R., WEBB J. C., HINES R. W., Environm. Entomol., 1972, 1, 4, 525-526. 8. PEIU M. C., BERATLIEF C., Folosirea capcanelor luminoase în combaterea dăunătorilor animali, MAIA, Red. prop. teh. agric., 1979, 23 — 26. 9. ROELOFS W. L., COMEAU A., J. Econ. Entomol., 1970, 63, 969. Primit în redacție la 10 ianuarie 1983 *Cenlrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 **Facultatea de biologie, geografie și geologie, Catedra de biologie, Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 ***Institutul de chimie Cluj-Napoca, str. Fîntînele nr. 30 2 VARIAȚIILE LUMINII ȘI METABOLISMUL PUIULUI DE GĂINĂ 103 EFECTELE SCHIMBĂRII REGIMULUI DE LUMINĂ (SEMIOBSCURITATE) ASUPRA UNOR PARAMETRI METABOLICI LA PUIUL DE GĂINĂ DE DRAGOMIR COPREAN și RODIGA GIURGEA Cliickcns agcd 15 and 30 days were maintained during 15 days at a very wcak illumination (1 Ix). Activities ol liver total phosphorylase and (in 30-day chic- kens only) of G6Pase were increascd. Blood glucose and lactic acid Icvels were increascd in 15-day birds, not in 30-day ones. Liver transaminase activities were also modified : GOT increascd in 15-day chickcns, GPT dccreascd in 30-day ones. Un factor de mediu poate deveni stressant pentru un organism dacă- prin valoarea și durata lui de acțiune depășește anumite limite cu care organismul respectiv este deja obișnuit. în unele lucrări este studiat caracterul stressant al factorilor care acționează brusc și intr-un interval scurt de timp asupra organismului (1), (3), (6), (19), (20), (21), (28). Multe lucrări abordează însă caracterul stressant al unor factori care exercită o acțiune de durată asupia organis- mului. în acest caz, reacția suprarenalei este multifazică (2), (27), (30). Daca stressul de durată acționează în perioada embrionară, cauzează modificări pe termen lung în sistemul hipotalamo-hipofizar-suprarenalian, care persistă și în viața postembrionară (5). Referitor la păsări, sînt numeroase cercetările privind efectele meta- bolice cauzate de stressurile termice. Astfel, în hipotermie crește concen- trația catecolaminelor și a corticosteronei în plasmă (18), (25). Colectivul nostru a efectuat un studiu privind efectele tisulare ale stressului de hipo- termie asupra puiului de găină, în funcție de vîrstă, găsind, printre altele, o scădere a conținutului de glicogen hepatic și muscular la puii în vîrstă de pînă la 2 săptămîni (33). Stressul de hipertermie determină creșterea concentrației tiroxinei în sînge și modificări în activitatea unor enzime din țesutul hepatic (22). în lucrarea de față ne-am propus să urmărim efectul stressului de durată, provocat de modificarea regimului de lumină (semiobscuritate), asupra unor parametri metabolici la puiul de găină. MATERIAL ȘI METODE DE LUCRU Experiențele an fost efectuate pe pui de găină (hibrid tctralinear obținut din rasele Stud- ler și Cornish), care au fost impărțiți in următoarele loturi experimentale ; un lot dc pui in vîr- stă de 15 zile, care a fost menținut timp de 15 zile la iluminarea dellx(I—15); un lot de ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 102-106, BUCUREȘTI, 19S3 pui în vîrstă dc 30 de zile, care a fost menținut timp dc 15 zile la iluminarea de 1 lx(I —30) ; două loturi martor, unul pentru puii de 15 zile (M—15) și altul pentru puii dc 30 de zile (M—30), care au fost menținute timp de 15 zile la iluminarea dc 10 Ix. Hrana puilor a fost furaj concentrat adecvat vîrstei, procurat de la Fabrica de nutre- țuri concentrate din Cluj-Napoca. Sacrificările s-au făcut dimineața, cu o prealabilă înfome- tare a animalelor timp de 16 ore. Din singele recoltat din carotidă au fost determinate glicemia (23) și lactacidemia (16), iar din ficat, activitatea glutamat-oxaloacet at-transaminazei (GOT) și a glutamat-piruvat- transaminazei (GPT) (26), precum și a glucozo-6-fosfatazei (G6P-aza) și fosforilazei totale Ca21- activate (Ft), după metoda lui Hedrick și Fischer (14), cu mici modificări (vezi (7) și (34)). Fosforul anorganic, eliberat în mediul de reacție la determinarea activității G6P-azei și Ft, a fost dozat prin metoda Taussky și Shorr (29). Calculul statistic a fost cel uzual. Omogenitatea mediilor a fost testată după criteriul lui Chauvenet, valorile aberante fiind eliminate. REZULTATE ȘI DISCUȚII Activitatea fosforilazică hepatică crește în cazul ambelor variante experimentale, 1—15 și 1—30. La lotul 1—30, creșterii activității fosfo- rilazei i se asociază creșterea activității G6P-azei (fig. 1). GOT crește la lotul 1—15 și nu se modifică semnificativ la lotul 1—30, iar GPT scade la lotul 1—30 și nu se modifică semnificativ la lotul 1—15 (fig. 1). Fig. 1. — Modificările procentuale ale activită- ții Ft, G6P-azci, GOT și GPT în ficatul puilor din loturile 1 — 15 și 1 — 30 față de lotul martor cores- punzător, M—15 și, res- pectiv, M—30. Asteriscu- rile înseamnă o modifi- care semnificativă. La lotul 1—15 cresc glicemia și lactatemia; la lotul 1—30 acești doi parametri nu se modifică (fig. 2). După datele din literatură, modificarea fotoperiodismului poate constitui, la păsări, un factor stressant (15), (22). Apoi, se știe că regimul de lumină influențează, pe lîngă dezvoltarea gonădelor (12), funcționarea 104 DRAGOMIR COPREAN și RODICA GIURGEA 4 VARIAȚIILE LUMINII ȘI METABOLISMUL PUIULUI DE GĂINĂ 105 bursei lui Fabricius (31), și activitatea unor glande endocrine implicate în metabolismul energetic, cum este tiroida sau suprarenala (4), (17). La stress, suprarenalele răspund printr-o secreție crescută de hor- moni glucocorticoizi, care, odată eliberați, determină, la rîndul lor, o mo- Fig. 2. — Modificările pro- centuale ale glicemici și lactacidcmici la lotu- rile 1 — 15 și 1 — 30 față de lotul martor, M—15 și, respectiv, M—30. As- teriscurile Înseamnă o mo- dificare semnificativă. bilizare a rezervelor glucidice ale organismului, crescînd glucoza sanguină, în felul acesta se pune la dispoziția sistemului nervos central (mare con- sumator de energie în aceste stări) surplusul de glucoză necesar. O creștere a glicemiei am obținut și noi în lucrarea de față în cazul lotului 1—15 (fig. 2). De fapt, în experiențe anterioare, unul din autorii prezentei lu- crări a găsit o scădere a conținutului de glicogen hepatic în urma stressu- lui de hipotermie (10). Apoi, din rezultatele obținute pe aceleași animale de experiență, dar care au făcut obiectul unei alte lucrări (11), rezultă că schimbarea regimului de lumină (semiobscuritate) determină o scădere a conținutului de glicogen hepatic și muscular cu 19—23% și, respectiv, cu 25—35%, precum și de acid ascorbic din suprarenală. Din rezultatele noastre reiese o corelare a scăderii conținutului de glicogen hepatic (vezi (11)) cu creșterea activității fosforilazei totale în acest țesut; scăderii glicogenului și creșterii Ft i se asociază în cazul lotului 1—15 o creștere a glicemiei, iar în cazul lotului 1—30 o creștere a activității G6P-azei din ficat (fig. 1). Rezultatele noastre indică, la același factor stressant, diferențe de comportament al puilor de 15 zile și al celor de 30 de zile. în cazul lotului de 15 zile, degradarea glicogenului hepatic și probabil și a altor țesuturi (spre exemplu muscular) duce la creșterea glucozei sanguine, care proba- bil este consumată în cea mai mare măsură de sistemul nervos central, mare consumator de energie în condiții de stress. Tot în cazul lotului de 15 zile găsim o cantitate crescută de acid lactic în sînge, rezultat al degra- dării glucozei pe cale glicolitică în mușchi, care poate fi un substrat util pentru refacerea moleculei de glucoză în procesul de gluconeogeneză. De fapt, literatura semnalează un catabolism glucidic și lipidic concomitent cu o intensificare a gluconeogenezei în condiții de stress (9). în cazul lotului 1—30, glucoza rezultată din degradarea glicogenu- lui hepatic ar fi consumată pe loc (la acest lot nu crește glicemia), părînd că lipsește apelul sistemului nervos central către ficat spre a-i furniza glu- coză. Probabil că sistemul nervos central la puii de această vîrstă nu re- clamă, în aceste condiții de stress, un consum energetic mult diferit de cazul în care stressul lipsește. Acest comportament diferit al celor două vîrste la stressul provocat de schimbarea regimului de lumină ar putea fi legat de labilitatea diferită a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal al puilor în cursul dezvoltării ontogenetice. Literatura semnalează o maturi- zare a axului hipotalamo-hipofizo-suprarenal la puiul de găină în jurul vîrstei de 3 săptămîni (5), (24). Apoi, cercetările noastre anterioare au evi- dențiat existența, în jurul vîrstei de 2 săptămîni, a unei perioade critice în evoluția unor procese metabolice, care ar putea fi corelate cu o sensibi- litate crescută a puiului de găină față de factorii stressanți (32). Din rezultatele noastre rezultă că stressul provocat de schimbarea regimului de lumină (semiobscuritate) afectează în măsură mai mare puii mai tineri decît cei mai în vîrstă. Referitor la GOT și GPT, literatura semnalează existența unei co- relații între creșterea concentrației serice a acestor enzime și creșterea gra- dului de lezare a hepatocitelor (15). Nu cunoaștem date privind semnifi- cația funcțională a modificării activității GOT și GPT în țesutul hepa- tic, motiv pentru care nu putem interpreta modificările obținute de noi privind activitatea acestor enzime. CONCLUZII Modificarea regimului de lumină (semiobscuritate) constituie un stress pentru organismul puiului de găină. Efectele acestui stress depind de vîrstă, cei mai afectați fiind puii mici. BIBLIOGRAFIE « 1. ABRAHAM A. D., RUSU V. M., BANU C., Trav. Mus. Hist. nat. „Grigore Antipa”, 1980, 22, 177-180. 2. ABRAHAM A. D., RUSU V. M., VRĂBIESCU A., Clujul med., 1980, 53, 152-156. 3. ABRAHAM A. D., RUSU V. M., BORȘA M., URAY Z., BANU C., Radiobiol. Radio- ther., 1982, 23, 178-186. 4. ASSENMACHER I., JALLAGEAS M., Circadian and circannual hormonal rhythmus, in Avian endocrinologii, sub red. A. EPPLE, M. H. STETSON, Academic Press, New York — London — San Francisco, 1980, p. 391 — 411. 5. AVRUTINA A. I., KISLIUK S. M., J. evol. Biohim. Fiziol., 1978, 14, 441-447. 6. BORȘA M., ABRAHAM A. D., URAY Z., Rev. roum. Biol., Seria Biol, anim., 1981, 26, 63-67. 7. COPREAN D., Studiul metabolismului glucidic al mușchiului pectoral în ontogeneza puiu- lui de găină, teză de doctorat, Univ. ,,Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, 1981. 8. COPREAN D., GIURGEA R., Evoluția ontogcnelică a activității fosforilazei totale și a glucozo-S-fosfatazei tn ficatul puiului de găină, în Cercetări de onlogeneză funcțio- nală, voi. 2, 1981, p. 149—155. 9. FABER H. von, World’s Poultry Sci. J., 1961, 20, 175-182. 10. GIURGEA R., MANCIULEA ST., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1975,27,141-145. 11. GIURGEA R., COPREAN D., FRECUȘ GH., GABOS M., Zbl. Vet. Med., 1983 (in press). 12. GOLDSMITH A. R., HALL M., Gen. comp. Endocrinol., 1980, 42, 449-454. 13. HaRPER A. E., Glucose-6-phosphatase, în Mcthoden der enzymatischen Analyse, sub red. H. U. BERGMEYER, Verlag-Chemie, Weinheim, 1962, p. 788-792. 14. HEDRICK J.L., FISCHER E. H., Biochemistry, 1965, 4, 1337-1345. 106 DRAGOMIR COPREAN și RODICA GIURGEA 5 15. HEILMEYER L., Fiziologie specială, Edit. medicală, București, 1968, p. 638. 16. HOHORST H.-J., L-(+)-LacfaZ Bestimmung mit Laclat-deludrogenase und DPN, în Methoden der enzgmalischen Analyse, sub rcd. H. U. BERGMEYER, Vcrlag- Chemie, Wcinheim, 1962, p. 266. 17. JALLAGEAS M., TAMISIER A., ASSENMACHER I., Gen. comp. Endocrinol., 1978, 3G, 201-210. 18. JORENEN E., ISOMETSÂ P., HISSA R., PYORNILĂ A., Comp. Biochem. Physiol., 1976, 55 C, 17-22. 19. MADAR I., SILDAN N., ILONCA A., PORA E. A., Rcv. roum. Biol., Seria Biol, anim., 1979, 24, 141-144. 20. MADAR I., ȘILDAN N., ILONCA A., Dependența de vîrstă a efectului stressului asupra toleranței față de insulină și glucoză și asupra sensibilității la insulină a mușchiului striat la șobolanii albi tineri, în Cercetări de onlogeneză funcțională, voi. 2, 1981, p. 63-75. 21. MANCIULEA ȘT., BORȘA M., ABRAHAM A. D., BANU C., Rev. roum. Biol., Seria Biol, anim., 1981, 26, 69 — 71. 22. MOSS B., BALNAVE D., Comp. Biochem. Physiol., 1978, 60 B, 157-161. 23. NELSON N., J. biol. Chem., 1944, 153, 375-380. 24. NVOTA J., LAMOSOVA D., FABEROVA A., Physiol. bohemoslov., 1973, 22, 337-313. 25. OISHI T., KONISHI T., Gen. Comp. Endocrinol., 1978, 36, 250-254. 26. REITMAN S., FRANKEL S., Amer. J. clin. Pathol., 1957, 28, 56-63. 27. RUSU V. M., VRĂBIESGU A., PUICĂ G., Morphol. Embryol., 1981, 27, 173-176. 28. SANDU V. D., ABRAHAM A. D., Trav. Mus. Hist. nat. „Grigore Antipa”, 1980, 22, 177-180. 29. TAUSSKY H. H., SHORR E., J. biol. Chem., 1953, 202, 675-685. 30. VIRU A. A., Uspehi sovrem. Biol., 1979, 87, 271 — 286. 31. VRIEND J., OISITI T., DOMEY R. G., Growth, 1944, 39, 53-66. 32. WITTENBERGER C., COPREAN D., POPESCU V., Comp. Biochem. Physiol., 1977, 58 B, 141-146. 33. WITTENBERGER C., GIURGEA R., FRECUȘ GH., COPREAN D., Efecte tisulare ale. stressului de hipotermie la puii de găină, lucrare depusă la M.E.I., 1979. 34. WITTENBERGER C., COPREAN D., J. comp. Physiol., 1981, 141 B, 439-443. Primit în redacție Centrul de cercetări biologice la 12 octombrie 1982 Cluj-Napoca, slr. Republicii nr. 48 CERCETĂRI PRIVIND UNELE CONSTANTE SANGUINE LA NUTRIE (MYOCASTOR COYPUS MOLLINA) DE NICOLAE STĂNCIOIU, GEORGETA PETCU și AUREL CĂPRĂRIN Some blood constants were studied on20 clinically healthy, male, standard nutrias, fed and kept under identical conditions. They included erythrocyte and leu- cocyte counts, the haematocrit value, the amount of haemoglobin, leucocytic formula, total proteins, total lipids, phospholipids, cholesterol value, free amino acids and some mineral elements. The results have shown that: 1) the blood of nutrias is higher in erythrocytes and haemoglobin than the blood of other animal species; 2) lipemia and choles- terolaemia are lower than in other domestic animals, except the horsc, the goat and the rabbit. Nutria este crescută pentru blană și carne. Primele crescătorii de nutrii au fost înființate în jurul anului 1900 în America de Sud, cu scopul de a salva specia de la dispariție, animalul fiind vînat pentru carne și blană. în Europa a fost adusă în 1926, în Polonia, iar în România creș- terea nutriei a început în anul 1933, cunoscînd o extindere mai mare după 1960. Pentru creșterea rațională, pe baze științifice, a nutriei, care, se știe, este mai sensibilă la condițiile de mediu create de om decît animalele domestice, se impune cunoașterea amănunțită, printre altele, a indicilor fiziologici și biochimici normali. Dintre aceștia, cei care caracterizează starea organismului și procesele lui biologice mai importante sînt indicii hematologici. Aceștia au fost studiați insuficient pînă în prezent, litera- tura de specialitate fiind săracă în astfel de date privind nutria. Scopul prezentei lucrări este de a furniza unele date, considerate de noi mai importante, privind morfologia și biochimia sîngelui de nutrie. MATERIAL ȘI METODĂ Cercetările au fost efectuate pe un număr de 20 de nutrii, masculi, clinic sănătoși, în vîrstă de un an, varietatea standard, proprietatea fermei didactice Băneasa a Institutului agro- nomic „N. Bălcescu”, București. Determinările au fost efectuate în luna aprilie 1982. După sacrificare, de la fiecare animal s-a recoltat sînge în cîte două eprubete : într-una sîngele a fost recoltat pe heparină și a fost utilizat pentru determinarea hemoleucogramei, iar în cea de-a doua eprubetă sîngele a fost lăsat în repaus la temperatura laboratorului pentru exprimarea serului, care a fost utilizat în determinările biochimice. Din sîngele necoagulat au fost determinate : numărul eritrocitelor și leucocitelor, prin metoda electronooptică; hemâtocritul, prin micro- și macrometodă; hemoglobina, prin foto- metrie, ca cianmethemoglobină, VEM și CHEM, cu ajutorul formulelor matematice; formula leucocitară pe frotiuri colorate, prin metoda panoptică May-Griinwald — Giemsa (4). Din serul sanguin, obținut prin decantare și centrifugare, au fost determinate următoarele constante : ST. CERC. BIOL.,- SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 107-110, BUCUREȘTI, 1983 3 - c. 1502 108 N. STANCIOIU și oolab. 2 CONSTANTE SANGUINE LA NUTRIE 109 proteinele totale, prin metoda Kingsley (5); lipidele totale, prin micrometoda descrisă de Altc- raș și colab. (1); fosfolipidele, prin metoda Hoflmayer și Fried (3); colesterolul, prin micro- metoda Rappoport șl.Eichorn (6); aminoacizii liberi, prin cromatografie descendentă și spec- trofotometrie (8); unele elemente minerale la flamfotometrul „Flapho 4” și la spectrofoto- metrul cu absorbție atomică ,,Pye Unicam 191”. REZULTATE ȘI DISCUȚII în tabelul nr. 1 prezentăm valorile hemoleucogramei. Comparînd datele obținute de noi cu cele ale altor autori (2), (10), se constată că sîngele de nutrie este mai bogat în eritrocite și hemoglobina (XE = 4,6 mil./mm3 XHb = 10,3 g %) decît sîngele altor specii de animale de blană. Tabelul nr. 1 Hemoleucograma nutriei (date medii) n E. IO6 Ht(%) Hb(g’%) VEM CHEM L.103 Leucograma (%) Li Ne Mo Eo Ba 20 4,5± 45,0± 10,3 ± 100± 23,0± 11.1± 58,0± 37,3± 1,8± 1,3± 0,2± 0,08 2,7 1,8 8,5 5,2 0,3 3,7 2,2 0,1 0,3 0,1 (3,4- 5,6) (30— 60) (8,6- 12) (75- 129) (20- 28) (7,5- 15,1) (54— 60) (32— 40) (0-3) (0-3) (0-1) în tabelul nr. 2 redăm valorile medii ale proteinemiei, lipemiei, fos- folipidemiei și colesterolemiei. Din datele prezentate se observă că valoarea proteinemiei a fost de 6,34±0,18 g%. Acest procent apare ca o valoare Tabelul nr. 2 Unele constante sanguine la nutrie (valori medii) Nr. animale Proteine totale (g %) Lipide totale (mg %) Fosfolipide (mg %) Colesterol total (mg %) n X ± s_ X ± s- X X ± s_ X ± s- X 20 6,34±0,18 335±13,18 54,31 ±5,37 70,60 ±4,01 normală pentru vîrsta animalelor cercetate, prin comparație cu valorile gă- site și la alte specii de animale. Valoarea lipemiei a fost de 335 ±13,18 mg%r iar cea a fosfolipidemiei de 54,31±5,37 mg %, valori socotite normale pentru vîrsta și starea fiziologică a animalelor luate în sțudiu. Valoarea medie a colesterolemiei a fost de 70,60±4,01 mg %, situînd nutria între animalele eu valoarea colesterolului din sînge scăzută, printre care amin- tim capra, calul și iepurele. în tabelul nr. 3 am redat concentrația aminoacizilor liberi. Au fost identificați 16 aminoacizi, a căror concentrație totală a fost de 11,77 mg%. linii aminoacizi, ca lizina, metionina, arginina, tirozina, leucina, glicina și alanina, au înregistrat valori mai ridicate comparativ cu restul amino- acizilor identificați cromatografie în serul de nutrie. Tabelul nr. 3 Valorile medii ale concentrației aminoacizilor liberi în serul de nutrie (n = 20) Nr. crt. Aminoacizi Concentrația (mg %) Nr. crt. Aminoacizi Concentrația (mg %) 1 Lizină l,03±0,08 9 •Tirozina l,23±0,10 2- Metionină l,00±0,02 10 L eucină l,ll±0,08 3 Cistină± cistc- 11 Glicină' l,10±0,07 ină 0,88±0,06 12 Alanină l,28±0,06 4 Triptofan 0,32 ±0,02 13 Prolină 0,23±0,01 5 Arginina l,03±0,05 14 Acid aspartic 0,54±0,06 6 Treonină 0,25 ±0,03 15 Scrină O,35±O.o5 7 Valină 0,62±0,07 8 Histidină 0,60±0,05 TOTAL 11,77 în tabelul nr. 4 sînt prezentate valorile medii ale concentrației unor elemente minerale în serul sanguin cercetat. Se constată că cea mai mare valoare o înregistrează K (X = 152,60± 2,45 ppm). Valori mici s-au constatat pentru Fe(X = 5,31±0,80 ppm), Cu (X = 1,25 ±0,10 ppm), Zn (X = l,17±0,05 ppm) și foarte mici pentru Mo (X = 0,046 ± ±0,003 ppm). Tabelul nr. 4 Concentrația unor elemente minerale în serul sanguin dc nutrie (valori medii) Nr. animale Elemente minerale (ppm) Ca K Mg Fe Cu Zn Mo n X± s- X ± s- X ± s- X ± s- X ±s- K ± Sj X±s- 20 58,32± 152,60± 28, 5± 5,31± 1,25± 1,17± 0,046 ± 2,20 2,45 1,38 0,80 0,10 0,05 0,003 CONCLUZII Din analiza și interpretarea datelor obținute de noi se desprind ur- mătoarele concluzii: 1. Sîngele nutriilor este mai bogat în eritrocite și hemoglobină decît sîngele altor specii de animale de blană. 2. La nutrii, lipemia și colesterolemia sînt mult mai mici în compa- rație cu celelalte animale de blană ; în ceea ce privește valoarea colestero- 18 110 N. STANCIOIU șl colab. 4 lului, nutria se apropie de unele animale domestice, cum sînt capra, calul și iepurele. 3. Concentrația aminoacizilor liberi totali a fost de 11,77 mg%, un nivel mai ridicat avînd lizina, metionina, arginina, tirozina, leucina, glicina și alanina. 4. Dintre elementele minerale dozate, K a avut valoarea cea mai mare, iar Mo cea mai mică. BIBLIOGRAFIE 1. ALTERAȘ I. și colab., Manual de laborator clinic, Edit. medicală, București, 1964, 2. BERESTOV A. V., Biohimia i morfologhia pușinîh zverei, Edit. Karelia, Petrozavodsk, 1971. 3. HOFLMAYER H„ FRIED R„ Med. u. Ernuhr., 1966, 1, 9. 4. MANOLESCU N. și colab., Ghid dc hematologie a animalelor in creșterea intensivă, Edit. Ceres, București, 1978. 5. PREDTECENSCHI V. E. si colab., Metode de laborator clinic, Edit. de Stat, București, ' 1953. 6. RAPPOPORT F„ EICHORN F., Clin. Chem. Acta, 1960, 5, 161. 7. SOKOLOV V.G., TIMOFEEV M. I., Nutria — tenii pușinoi zveri, Edit. Lesnaia Promîș- ! lenosti, Moskva, 1977. 8. TĂNASE IOANA, Tehnica cromatografică, Edit. tehnică, București, 1967. 9. ȚIONSKI G. S., RIMSKAIA E. I., Liubiteliskoe krolikovodstvo i nutrievodstvo, Edit. Urod- jai, Minsk, 1977. 10. WITOLD S. et al., Med. Vet., MDWTAG, 1976, 32 (4), 239-241. Primit în redacție la 13 septembrie 1982 Facultatea de medicină veterinară, Laboratorul de fiziologie animală, București, Splaiul Independenței nr. 105 MODIFICĂRI HISTOENZIMOLOGICE ÎN FICATUL DE ȘOBOLAN INTOXICAT CU ALCOOL ALILIC SI TRATAT CU TROFOPAR DE M. A. RUSU*, AL. ABRAHAM* și MAGDĂLENA TIMAR** The effects of Trofopar on the histological and histoenzymatic alteration induced in the liver of Wistar rats by an acute intoxication with allylic alcohol were observed. In allylic alcohol intoxicated rats, necrotic zones appearcd in the liver, as well as a decrease in LDH, SDH, GTDH, CyOx and G6P activities. Instead, an increase of the activity of acid phosphatase could be observed. The intoxicated and simultaneously Trofopar treated animals showed less histo- logic and histoenzymatic changes in their liver, the proiective effects of Trofo- . par being suggested. Trofoparul, produs original românesc, a dovedit calități interesante în tratamentul unor afecțiuni hepatice (2), (3). Pentru a surprinde meca- nismele de acțiune și efectele acestui produs la nivel enzimatic, am utili- zat intoxicația ficatului cu alcool alilic la șobolan, evidențiind cu metode histoenzimologice modificarea activității unor enzime de bază ale-metabo- lismului în cazul intoxicației și administrării tratamentului cu trofopar. MATERIAL ȘI METODE Am utilizat șobolani Wistar albi, masculi, în greutate de 190—220 g. Tratamentul s-a făcut în general prin gavaj, șobolanii fiind d jeun, după cum urmează șobolanii din lotul martor (M) au primit timp de trei zile cite 0,5 ml apă distilată; la cei din lotul intoxicat cu alcool ali- lic (I) s-au administrat cîte 0,5 ml alcool alilic l%/100 g greutate corporală timp de trei zile; șobolanii din lotul intoxicat cu alcool alilic și tratat cu trofopar (IT) au primit alcool alilic în aceleași condiții ca și la lotul I, în plus, după ultima doză de alcool alilic, administrindu-se tratament cu trofopar în doză de 7 mg (injecții subcutan) la 0, 6, 24 și 30 de ore; șobolanii din lotul tratat numai cu trofopar (T) au primit acest medicament ca la lotul IT. Șobolanii au fost sacrificați prin exsanguinare, după care s-au prelevat fragmente de ficat fixate în lichid Bouin pentru studii histologice (colorația hematoxilină-eozină) și în azot lichid pentru determinarea cu metode histoenzimologice uzuale a activității următoarelor enzime (4) : lactatdchidrogenaza (LDH), succinatdehidrogenaza (SDH), glutamatdehidrogenaza (GTDH), citocromoxidaza (CyOx), glucozo-6-fosfataza (G6P) și fosfataza acidă (F. acidă). PREZENTAREA REZULTATELOR Șobolanii din loturile M și T prezintă la observația macroscopică un ficat normal, de culoare și consistență obișnuită. La lotul I se remarcă apariția unor pete albicioase, care pornesc de la marginea lobilor hepatici și cuprind o suprafață mai mare sau mai mică din ficat. Lotul IT prezintă și el pete albicioase, care sînt însă mai mici și ocupă o suprafață mai redusă în comparație cu lotul intoxicat cu alcool alilic. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 111-113, BUCUREȘTI, 1983 112 M. A. RUSU șl colab. 2 Colorația cu hematoxilină-eozină. La șobolanii din loturile M și T se evidențiază structura obișnuită, lobulară a ficatului. Corespunzător imaginii macroscopice. observate la lotul I, structura hiȘtologică a ficatu- lui este .profund alterată. Aceste modificări constau în principal în apariția unor zone de necroză, măi'mult sau mai puțin extinse, dispuse în special perilobular, infiltrate inflamatorii masive, proliferare de canalicule biliare, precum și zone de țesut hepatic cu distrofic clară sau granulară. La lotul IT, zonele de necroză sînt ?nai reduse, iar infiltratele sînt mai puțin nume- roase, imaginile distrofice fiind și ele măi rare. ' Lactatdehidrogenaza are o activitate intensă la șobolanii din loturile M și T. La lotul L,; intensitatea și distribuția enzimei sînt modificate; Zone întinse din țesutul hepatic (necrozate sau. cu infiltrate) au o activitate LDH- foarte redusă;; chiar în zonele fără necroze, intensitatea acestei enzime este mai slabă în comparație cu lotul martor. Lotul IT prezintă o activitate LDH mai mare în comparație cu lotul I (pi. I). ; Sueeinatdehidrogenaza este mai intensă periportal la loturile M și T. Lotul I are o activitate enzimatică mai puțin intensă decît la martor. Lotul IT prezintă intensitatea reacției pentru SDH peste nivelul lotului intoxicat ;în comparație cu lotul martor. , ■ . . Glutamatdehidrogenaza are o distribuție zonată la loturile M și T, cu o activitate mai intensă la lotul T. Reacția enzimatică scade la șobolanii intoxicați cu alcool alilic țl), iar la lotul IT se observă o tendință de revenire spre ' normal. . Citoeromoxidaza are o intensitate asemănătoare la șobolanii din loturile M și T. La lotul I scade mult activitatea enzimatică, în special în zonele neerotice și cti infiltrate. Șobolanii din lotul IT au activitatea CyOx mai apropiată de cea a martorului. : GlucoZor6-îosîataza, bine exprimată la loturile M și T, scade la șobo- lanii intoxicați, revenind spre normal la lotul intoxicat și tratat cu trofbpar. Fosfațaza acidă are o dispoziție pericanaliculară, prezentînd o acti- vitate mai intensă lă lotul I în comparație cu loturile M și T. Astfel, la lotul I, în zonele necrbtice se observă aglomerări de celule cu o activitate enzimatică foarte intensă, adevărate „dark cells”. La lotul IT, activitatea fosfatazei acide este mai redusă decît la lotul I (pl. II). DISCUȚIA REZULTATELOR ȘI CONCLUZII & Alcoolul alilic a fost propus de Eger încă în 1957 ca un toxic care se pretează în bune condiții la studiul procesului necrotic hepatic și ca model experimental adecvat în cazul testării unor medicamente necrotrope (6), (7). în experimentul nostru, intoxicația. cu alcool alilic a produs modi- ficări .importante, care se manifestă macrbșcppic'și histologic. Structura ficatului este, profund, alterată, evidențiindu-se zone necrotice, infiltrate inflamatorii, modificări distrofice chiar după un tratament de scurtă durată cu alcool alilic, ceea ce confirmă datele din literatură (7). Activi- tatea enzimatică- este puternic influențată de acțiunea toxicului, reacțiile PLANȘA I. — Ficat, activitatea LDH : 1, lotul martor; 2, lotul tratat cu trofopar; 3, lotul intoxicat cu alcool alilic; 4, lotul intoxicat cu alcool alilic și tratat cu troîopar. PLANȘA II. — Ficat, activitatea fosfatazci acide : 1, lotul martor; 2, lotul tratat cu trofopar; 3, lotul intoxicat cu alcool alilic; 4, lotul intoxicat cu alcool alilic și tratat cu trofopar. 3 HISTOENZIMOLOGIA FICATULUI DE ȘOBOLAN INTOXICAT 113 enzimatice pentru LDH, SDH, CyOx, GTDH, G6P fiind diminuate la lotul I. Această scădere a activității enzimatice se datorește atît distribu- ției deficitare, zonele necrotice sau cu infiltrate prezentînd o activitate enzimatică foarte redusă, precum și reducerii generale â intensității enzi- matice. în schimb, fosfataza acidă este mai intensă la lotul I în .comparație cu celelalte loturi de șobolani, observîndu-se și grupuri de celule cu o acti- vitate enzimatică foarte intensă, ceea ce’ se poate explica prin prezența zonelor de necroză. în general, intoxicația cu alcool alilic se dovedește puternic necrotropă, avînd o influență importantă asupra unor enzime mitocondriale, lizozomale sau citoplasmatice. Această afectare importantă a ficatului își are originea în mecanismul de acțiune al alcoolului. alilic asupra membranelor celulare și asupra mitocondriilor (7), ulterior produeîn- du-se și importante modificări structurale. Lotul T are o structură histo- logică și o activitate enzimatică asemănătoare cu a lotului M, cu excepția activității GTDH, mai intensă decît la martor, putînd fi corelată cu acțiunea de stimulare a sintezei proteice exercitată de trofopar (1). Lotul IT prezintă modificări histologice și histoenzimologice mai reduse în com- parație cu lotul I. Astfel, zonele de necroză sînt mai puțin extinse, iar activitatea enzimatică este mai puțin afectată. în concluzie, trofoparul dovedește certe posibilități de atenuare a acțiunii toxice, a alcoolului alilic — prin mecanismul său de refacere a membranelor celulare, de stimulare a biosintezei proteice și a activității unor enzime — , avînd ca efect o reducere a fenomenelor dehepatocitoliză. Aceste rezultate experimentale sînt în consens cu cercetările. clinice și confirmă efectele hepatoprotectoare ale trofoparului. BIBLIOGRAFIE ‘H 1. ABRAHAM ALEX., CHIȘ LIVIA, BORȘA MAR IA, în Trofopar, eficacitate clinică, a IlI-a conferință-masă rotundă, Constanța, 4 —5 sept 1980, p. 101 —104. 2. DORCĂ N., în Trofopar, factor hepatoprotector—FH, a Il-a conferință-masă rotundă privind eficacitatea clinică a FH, Cluj-Napoca, 4 —5 oct. 1977, p. 153 — 156. 3. GIDALY M. și colab., în Trofopar, eficacitate clinică, a IlI-a conferință-masă rotundă, Constanța, 4—5 sept. 1980, p. 53 — 58. 4. MURESAN E. si colab., Tehnici de histochimie normală și patologică, Edit. Ceres, București, 1975.’ 5. TIMAR MAGDALENA, în Trofopar, factor hepatoprotector—FH, a Il-a conferință-masă rotundă privind eficacitatea clinică a FH, Cluj-Napoca, 4—5 oct. 1977, p. 140 — 145. 6. TIMAR MAGDALENA, TALOS IOANA, ESKENASY MONICA, GEORGESCU V., Mbrph. Embryol., 1980, XXVI, 2, 167-171. ' 7. TIMAR MAGDALENA, TALOS IOANĂ, în Trofopar, eficacitate clinică, a IH-a conferin- ță-masă rotundă, Constanța, 4 —5 sept. 1980, p. 83—88. Primit în redacție . * Centrul de cercetări biologice la 17 august 1982 Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 Și **Jnstilutul de cercetări chimico-farmaceutice București, Șos.' Vilan nr. 113 2 HIRUDINEE DIN DELTA DUNĂRII 115 CONTRIBUȚII ASUPRA CUNOAȘTERII ECOLOGIEI POPULAȚIILOR DE HIRUDINEE (GENUL ERPOBDELLA) DIN DELTA DUNĂRII DE P.I. NEACȘU The author makes a short presentation of populations belonging to genus Erpob- della — Hirudinea from the Danube Delta living on aquatic macrophytcs. The spațial distribution, the relationship between animals and vegetation bio- mass are reported since 1971 until 1981. Thcre are also reported : the values of density, age distribution, rate of develop- ment and energetic content of the dry matter for the same populations. în țara noastră, genul Brpobdella este reprezentat prin speciile Erpobdella monostriata Gedroye, E. nigricolis Brands, E. octoculata L. și E. testacea (Savigny), din care în Delta Dunării s-ău găsit ultimele trei. MATERIAL ȘI METODĂ Pentru cunoașterea ecologiei speciilor din genul Erpobdella s-au efectuat în perioada 1971 — 1981 deplasări în Delta Dunării, de unde s-au extras probe și s-au făcut observații în urmă- toarele stațiuni: japșa Pugaciova, heleșteul Caraorman (de lingă stația de incubație), canalul Litcov, japșa Potcoava, girla împuțita și ghiolurile Roșu, Roșuleț, Puiu, Matița, Merhei, Trei Iezere. Observațiile din teren au fost completate cu experiențe de laborator. Pentru aprecie- rea cantitativă a indivizilor ce trăiesc pe plante au fost extrase probe cu suprafața de 0,25 m2, însumînd de fiecare dată un in2/stațiune. De pe suprafețele cercetate s-au numărat și cîntărit plantele și hirudineele întîlnite. Materialul cu animale a fost conservat în alcool 70% și ana- lizat statistic. REZULTATE OBȚINUTE Speciile genului Erpobdella se dezvoltă pe diverse plante acvatice macrofite și pe resturi de vegetație lemnoasă sau ierboasă. în ordinea abundenței hirudineelor, acestea au fost întîlnite pe următoarele plante : Typlta latipholia L., Sagittaria sagittifolia L., Nymphaea alba L., Carep sp., Stratiotes aloides L., Nuphar luteum (L.) Sibth. et Sm., Soirpus sp., Sparagnium sp., Butomus umbellatus L., Plantago sp., Myriophyllum sp., Polygonum amphibium L., Phragmites communis Trin și Stachys palustris L. Densitatea numerică și de biomasă a populațiilor genului Erpobdella ocupă pe macrofitele acvatice din Delta Dunării un loc important, ală- turi de alte grupe de nevertebrate fitofile. Acest parametru diferă de la o stațiune la alta și de la un sezon la altul (tabelul nr. 1). ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 114 — 118, BUCUREȘTI, 1983 Tabelul nr. 1 Densitatea numerică și de biomasă a indivizilor genului Erpobdella în diverse ecosisteme din Delta Dunării (1971 — 1981) Data Stațiunea Specia Nr. indi- vizi/ms Biomasa (mg/m2) % din greutatea plantei umedă uscată 0 1 2 3 4 5 6 24.IX.1971 27.IX.1971 3.VI.1972 8.VI.1972 19.X.1973 2. VIII. 1978 3.VII.1978 5.VII.1978 6.VIIL1978 11.IX.1978 11.IX.1978 4. IV. 1979 28.VI.1979 2.X.1979 3.X. 1979 1.VI.1980 2.X.1980 2.X.1980 25.VI.1981 24.IX.1981 5. XI.1981 .... | Distribuția Delta Dunării, aproximativ ega sau în mici gru] Matița Pugaciova Pugaciova Trei Iezere Litcov Litcov Potcoava Roșu Roșuleț împuțita Puiu Litcov Caraorman (canalul Litcov) Litcov Caraorman (heleșteu) Matița Matița Merhei Merhei Matița Merhei i în habitat. Le listribuția în ha le : x = 0,47 și puri (tabelul nr. E. nigricolis E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. nigricolis ■ E. octoculata E. octoculata E. nigricolis E. octoculata E. nigricolis E. octoculata E. nigricolis E. octoculata E. testacea E. octoculata E. nigricolis E. octoculata E. testacea E. nigricolis E. octoculata E. testacea E. octoculata E. octoculata E. octoculata E. nigricolis E. octoculata E. octoculata E. nigricolis 1 E. octoculata | i toate speciile bitat a fost întî S2 = 0,46), sub 2). 1 7 10 1 43 4 9 59 1 13 9 1 6 1 7 1 4 3 12 1 4 3 2 17 4 4 4 7 2 ; 8 : .44, ■ 4 2 genu mplăt formă 47 179 548 60 6288 74,4 48,5 682 45 1557 833 5 73 30 42 47 148 237 216 47 148 237 140 1218 269 50 76 73 346 190 370 253 73 lui E oare de ii 5 16,3 58 6 520 8,2 6,7 80 8 214 81,4 0,14 7,92 3,6 6,9 5 15 30,5 26,4 5 15 30,5 14,7 112,6 27,1 4,5 7,1 9 39 19,1 1 40,5 ! 24 1 8 1 rpobd (x și idiyiz 0,004 0,018 0,030 0,007 0,130 0,005 0,008 0,080 0,008 0,210 0,158 0,020 0,055 0,020 0,030 0,050 0,150 0,305 0,020 0,050 0,150 0,300 0,030 0,220 0,050 0,050 0,050 0,160 0,150 0,040 0,440 0,050 0,020 ella din S2 fiind izolați Tabelul nr. 2 Distribuția în habitat a indivizilor genului Erpobdella Specia Distribuția (%) Mărimea grupărilor izolată grupată E. nigricolis 83,33 16,67 2-4 E. octoculata 82,14 17,86 2-5 E. testacea 75,00 25,00 2-3 116 P. NEACȘU 3 HIRUDINEE DIN DELTA DUNĂRII 117 Structura pe vîrste. Analiza pe clase de vîrste este greu sesizabilă la hirudinee. De aceea, pentru a estima apartenența diferitelor categorii de indivizi la o anumită vîrstă, s-a recurs la gruparea lor în funcție de lun- gimea și de biomasa corpului, corelate cu unele observații de laborator. Pentru un număr de 66 de exemplare de E. octoculata, situația s-a prezen- tat în felul următor (tabelul nr. 3): Tabelul nr. 3 . Structura pe clase de dimensiuni și de biomasă la exemplarele de E. octoculata (Roșu, 18.X..1973) Clasa dc dimen- siune (mm) Nr. exem- plare Clasa de biomasă (mg) Biomasa umedă (mg) . Abundența (%) Observații numerică biomasei umede 10 20 1 — 15 202,2 30,30 14,67 exemplare tinere din anul res- pectiv 10-35 40 16-40 877 60,66 63,65 exemplare în curs de maturație sau mature 35 6 40 298,6 | 9,04 21,68 exemplare mature sau senescente Viteza de creștere. Pentru a observa viteza de creștere la E. octocu- lata au fost puse la eclozat 40 de ponte, din care s-au obținut 106 indivizi. Viteza de creștere a fost urmărită timp de un an (aprilie 1970 —, aprilie 1980). S-a constatat că în primele stadii observate creșterea a fost lentă comparativ cu ultimele stadii (fig. 1). Valoarea energetică pentru populațiile genului Erpobdclla a fost apreciată la 5271 calorii/g substanță uscată. Cantitatea de energie calcu- lată momentan în diferite stațiuni și perioade a prezentat valorile înscrise în tabelul nr. 4. Tabelul nr. 4 Valoarea energetică (calorii/m2) momentană înregis- trată la'indivizii genului Erpobdclla în diferite stați- uni din Delta Dunării (1971 — 1981) Data Stațiunea Valoarea energetică (cal./m2) 24.IX.1971 Mati ța 112,27 27.VI.1972 Pugaciova 31,62 8.VI.1972 Trei Iezere 2740,90 19.X. 1973 canalul Litcov 43,22 2.VII.1972 canalul Litcov 35,31 3.VII.1978 Potcoava 421,70 5.VH.1978 Roșu 1170,20 6.VII.1978 . Rosuleț 2709,30 11.IX.1978 gîrla împuțita 21,40 11.IX.1978 Puiu 55,34 4.IV.1979 Caraorman (canalul Litcov) 266,18 28.VI.1979 Caraorman (canalul 139,15 Litcov) 3.X. 1979 Caraorman (heleșteu) 813,84 1.VI.1980 Matița 23,71 2.X.1980 Matița 110,70 2.X.1980 Merhei 49,70 Fig. 1. — Viteza de creștere la indivizii de Erpobdclla octoculata L. CONCLUZII 1. Genul Erpobdclla este prezent în Delta Dunării prin speciile Erpobdclla nigricolis, E. octoculata și E. testacea. 2, . Specia E. octoculata, găsită în toate stațiunile cercetate, s-a carac- terizat prin densitate și frecvență ridicate. 3. Indivizii acestor specii se localizează pe macrofitele acvatice, avînd o frecvență crescută pe Typha latipholia, Sagittaria sagittifolia, Nymphaea alba și fiind în număr foarte redus pe Phragmites communis, unde sînt distribuiți întîmplător sub formă izolată sau grupată. 4. Analizîndu-se structura pe vîrste la E. octoculata, s-a constatat prezența exemplarelor mature sau în curs de maturație. 5. Tot la această specie, viteza de creștere în dimensiuni și biomasă se realizează foarte lent în primele stadii de viață și mult mai rapid în sta- diile mai avansate. Durata de dezvoltare pînă la maturitate este de cel puțin un an. 6. Valoarea energetică acumulată de reprezentanții genului Erpob- della este de 5271 calorii/g substanță uscată. Cantitatea momentană de calorii/m2 a fost cuprinsă în stațiunile cercetate între 21,4 calorii/m2 (gîr- la împuțita) și 2740,9 calorii/m2 (ghiolul Trei Iezere). 118 P. NEACȘU 5 7. Prin număr, biomasă și tipuri de relații cu alte organisme, popu- lațiile genului Erpobdella reprezintă o verigă importantă în circulația materiei și a fluxului energetic în ecosistemele Deltei Dunării. BIBLIOGRAFIE 1. CRISTEA VERONICA, Analele Inst. pedag. Galați, 1969, 3, 1 19 158. 2. CRISTEA VERONICA, MANOLELI D., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, București, 1977, 18, 23-56. 3. LAMOTTE M., BOURLIÎIRE F., L’echantillonage des peuplements animaux des inilieux aquatiques, Masson et C-i'e, Paris, 1971. 4. NEACȘU P., PÎRVU C., Analele Univ. București, 1979, 28, 81-84. PARTICULARITĂȚI MORFOMETRICE ȘI ECOLOGICE ALE SPECIEI LEPTODORA. KINDTII FOCKE DIN LACUL IZVORUL MUNTELUI - BICAZ DE C. RUJINSCHI și RODICA-ILEANA RUJINSCHI Primit în redacție la 19 ianuarie 1983 Universitatea București, Facultatea de biologie, București, Splaiul Independentei nr. 91 — 95 The paper presents the morphometric peculiarities of zooplanktonic predator species Leptodora kindtii Focke from Izvorul Muntelui—Bicaz reservoir and some of its trophic relationships with other biocoenotic components. Negative sense of the correlation betwecn predator species density and the same parameter of phytophagous cladocerans indicates an intense corisumption of the latter, espe- cially of Daphnia hyalina. The trophic base of the predator species is poor, because of the reduced development of the filtra tor cladocerans in this lake (representiug 30—33% of the total number density of the zooplankton). This situation affects the size of its individuals (average length of body is only x = 5.84 mm). Semnalam de curînd apariția în planctonul lacului de acumulare de la poalele Ceahlăului a două noi specii, dintre care una era Leptodora, Jcindtii Focke 1841 (4). Anticipam atunci și unele implicații posibile ale acestui fenomen natural, legate mai ales de integrarea acestei specii carni- vore în lanțul trofic al sistemului biocenotic. Considerăm util ca, după aproximativ trei ani de la apariția în planc- ton a acestei specii, perioadă în care populația ei s-a dezvoltat și conso- lidat, să revenim cu noi date referitoare lă morfometria indivizilor, eviden- țiind totodată caracterul unor relații stabilite pe baza activității speciei în ecosistem. MATERIAL ȘI METODĂ Analiza dimensională a indivizilor, criteriu care poate releva în ce măsură specia studiată găsește in ecosistem condiții necesare vieții în general și dezvoltării în special, s-a efectuat prin măsurători biometrice asupra lungimii corpului unui lot cuprinzînd 120 de exemplare femele adulte (fig. 1), rezultatele obținute fiind prelucrate și interpretate statistic. Indivizii analizați au fost prelevați din lacul Izvorul Muntelui — Bicaz în perioada iunie—iulie 1981, de la adînci- mea de 10 metri. Evidențierea unor legături ale acestei specii cu alte componente biocenotice s-a axat mai ales pe urmărirea principalelor aspecte de manifestare a relațiilor trofice, semnificative pentru evoluția mecanismelor dc autocontrol al parametrilor de stare ai biocenozei și ai ecosiste- mului în ansamblul său. REZULTATE ȘI DISCUȚII Investigațiile biometrice au permis să se constate că eșantionul analizat, provenit din populația naturală de Leptodora kindtii dezvoltată în condițiile lacului Izvorul Muntelui—Bicaz în perioada menționată, s-a ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 119- 124, BUCUREȘTI, 1983 120 C. RUJINȘCHI și RODICA-ILEANA RUJINSCHI 2: caracterizat printr-o pronunțată heterogenitate dimensională. Amplitu- dinea de variație a valorilor reprezentînd lungimea corpului (inclusiv furca) a fost cuprinsă între 5,2 și 9,3 mm. în acest interval, din totalul Fig. 1. — Leptodora kindtii Fpckc. Valoarea medie a lungi- mii corpului. indivizilor (n = 120), 12,6% aveau lungimea totală egală cu 7,7 mm; sub această valoare, corespunzătoare clasei cu cea mai ridicată frecvență, se încadrau 60,8% din indivizi, iar peste 7,7 mm s-au determinat 26,6%, din totalul exemplarelor analizate. Calculînd media aritmetică a șirului de variație, s-a obținut x = 5,84 mm. Comparativ cu unele date din literatură (2), (6), (7), care atribuie acestei specii dimensiuni cuprinse între 10 și 18 mm, indivizii populației de Leptodora kindtii proveniți din planctonul estival al lacului Izvorul Muntelui—Bicaz prezentau în medie o talie mult mai mică. Deocamdată nu ne putem pronunța exhaustiv asupra cauzelor care determină aceste diferențe destul de mari, însă menționăm că noi am lucrat pe o populație statistică, în timp ce autorii amintiți au prezentat doar valori dimensio- nale extreme. Calculul varianței (S2 = 0,029) și al abaterii standard (S = 0,171) denotă un grad extrem de redus de dispersie a valorilor individuale în jurul mediei. Variabilitatea redusă a lungimii corpului indivizilor de Lep- todora kindtii aparținînd populației studiate este confirmată și de valoarea relativ mică a coeficientului de variație (S% = 2,92). Pentru a afla relația dintre lungimea medie (x) a corpului indivizilor din lotul analizat (n) și media ideală (p.), care exprimă teoretic lungimea medie a tuturor indivizilor populației de Leptodora kindtii din acest lac, s-a calculat eroarea mijlocie ă mediei (Sx). Valoarea obținută (Sx = 0,015) demonstrează că între cele două medii (x și p) diferența este infimă sau, 3 LEPTODORA KINDTII IN LACUL IZVORUL MUNTELUI — BICAZ 121 altfel spus, lungimea corpului tuturor indivizilor populației de Leptodora . kindtii din acest ecosistem este dată de relația : x = 5,84 :]_0,015 mm. Exprimînd procentual eroarea mijlocie a mediei, s-a obținut Sx% = 0,25, valoare care certifică siguranța mediei aritmetice calculate pentru șirul de variație analizat. Pe baza valorilor coeficienților calculați, rezultă că, în condițiile de mediu caracteristice lacului de acumulare Izvorul Muntelui — Bicaz, specia Leptodora kindtii este reprezentată prin indivizi de talie relativ redusă, ceea ce s-ar putea datora, între altele, și cantității și calității hra- nei de care dispune acest răpitor în cadrul ecosistemului lacustru studiat. Cercetările vizînd relațiile de natură trofică dintre populația speciei Leptodora kindtii și populațiile zooplanctonice coabitante s-au axat mai mult pe stabilirea corelațiilor statistice prădător — pradă. Caracterizîn- du-se printr-un regim alimentar polifag, Leptodora kindtii Contribuie sen- sibil, alături de alți factori, la realizarea stabilității relative a biocenozei planctonice din acest lac. Literatura limnologică menționează că acest răpitor poate juca un rol considerabil în reglarea funcționării comunităților zooplanctonice prin consumarea cu predilecție a unor specii de cladoceri (2), (3). Se presupune că preferința pentru un anumit grup din sfera componentelor zooplancto- nice este datorată dimensiunilor reduse ale rotiferilor și mobilității mari a copepodelor, grupe care nu intră în spectrul trofic al acestei specii (3). S-a constatat cu certitudine că Leptodora kindtii consumă cu voracitate mai ales specii ale genului Daphnia, eliminînd în lunile de vară 25—50% din producția acestora (1), (3), (8). în lacul Izvorul Muntelui— Bicaz, cladocerii cuprind un număr relativ mic de specii (6—7), reprezentînd 30—32% din totalul taxonilor. în anul 1981, structura acestora cuprindea : — 1 specie constantă (F = 79%), Daphnia hy alina var. lacustris; ~ 1 specie accesorie (F = 35%), Diaphanosoma brachyurum-, — 5 specii accidentale (F — 1—21%), dintre care o frecvență mai mare au avut Leptodora kindtii și Bosmina longirostris (19 și, respectiv, 21%)- ' . ; Dinamica densității numerice a acestor specii, precum și a numă- rului tonal de cladoceri identificați în intervalul iunie — septembrie în două stații situate în zone, ecologice diferite (Secu și Foto ci) relevă o distribuție heuniformă (fig. 2). în ambele stații, maximele cantitative ale speciilor fitofage corespund scăderii numărului de indivizi aparținînd răpitorului (lima iulie — Secu și luna august — Potoci). Sensul dinamicii «peciilor de cladoceri luate în considerați.^ și a numărului lor total în cele două stații este evidențiat și prin prezentarea valorilor medii calculate pentru intervalul celor patru' luni (iunie — septembrie). Din totalul cladocerilor, Lbptodora kindtii reprezintă 5% în stația Secu și 13% în stația Potoci (fig. 3). Ponderea ihai măre pe căre o are această specie în ultima stație a fost remarcată și în decursul anilor prece- :denți (4). Comparativ cu Leptodora kindtii, abundența numerică a spe- ciei Daphnia hyalina var. lacustris scade' 'semnificativ în stația Potoci (40%) față destația Secu (69%). Celelalte două specii luateîh considerație 5 LEPTODORA KINDTII ÎN LACUL IZVORUL MUNTELUI — BICAZ 123 122 C. RUJINSCHI șl RODICA-ILEANA RUJINSCHI 4 (Diaphanosoma brachyurum și Bosmina longirostris) prezintă o dinamică asemănătoare cu cea a răpitorului. Acest fapt, corelat cu valorile dinamicii densității numerice, ne-a condus la ipoteza, că scăderea numărului de indi- densitatea numerică a speciei Leptodora kindtii, pe de o parte, și a speciilor Baphnia hyalina var. lacustris, Diaphanosoma brachyurum și Bosmina longirostris, pe de altă parte. S-a evidențiat totodată sensul corelației exis- SECU POTOCI Fig. 2. — Dinamica densității numerice (a) și a mediei (b) principalelor specii de clado- ceri din lacul Izvorul Muntelui -Bicaz în intervalul iunie—septembrie 1981. DIAPHANOSOMA BRACHYURUM LEPTODORA KINDTII BOSMINA LONGIROSTRIS DAPHNIA hyalina SECU BOSMINA LONGIROSTRIS DIAPHANOSO BRACHYURUM LEPTODORA KINDTII DAPHNIA HYALINA POTOCI Fig. 3. — Abundența numerică a principalelor specii de cladoceri din lacul Izvorul Mun- telul — Bicaz. tente între șirurile de variație reprezentînd densitatea răpitorului și densi- tatea totală a cladocerilor fitofagi. în acest scop s-a calculat coeficientul de corelație al rangurilor Spearman (rs). S-a aplicat această metodă nepa- rametrică avîndu-se în vedere că șirurile de variație prezentau o distri- buție asimetrică, cu un număr relativ restrîns de valori (72 la Secu și 60 la Potoci). în toate cazurile analizate, corelația a fost negativă, cu valori cuprinse între — 0,100 și — 0,547, fapt care confirmă ipoteza enunțată anterior. în cele două stații, gradul de corelație diferă atît de la o specie ’ ' ■■ Tabelul nr. 1 Variații ale coeficientului de corelație Șpearman (rB) dintre densitatea și abundența numerică a speciei Leptodora kindtii și;a unor specii de cladoceri fitofagi din lacul Izvorul Muntelui — Bicaz Răpitor/ specie fitofagă Stația Secu Potoci Leptodora kindtii/ -0,388 -0,543 Daphnia hyalina Leptodora kindtiil -0,161 — 0,462 Diaphanosoma brachyurum Leptodora kindtii/ -0,100 — 0,514 Bosmina longirostris Leptodora kindtii/ total fitofagi — 0,279 -0,547 vizi de Daphnia hyalina var. lacustris din golful Pdtoci se datorește în înare măsură consumării lor de către Leptodora kindtii. Verificarea acestei ipo- teze s-a efectuat prin calculul corelației dintre șirurile de variație privind la alta, cît și pentru aceiași taxoni (tabelul nr. 1). La Secu, cea mai ridicată valoare a corelației inverse s-a identificat între Leptodora kindtii și .Daph- nia hyalina (— 0,388). La Potoci, aceleași specii prezintă un coeficient mai ridicat (—0,543); valoarea maximă a coeficientului de corelație nega- 4 - c. 1502 124 C. RUJINSCHI și RODICA-ILEANA RUJINSCHI tivă( — 0,547) se realizează însă între răpitor și totalul consumatorilor primari. Analizînd comparativ situația din cele două stații, se observă exis- tența unui grad mai strîns de corelație negativă între cuplurile răpitor — pradă în zona Pbtoci, valorile coeficientului de corelație variind între — 0,462 și — 0,547, comparativ cu — 0,100 și — 0,388 la Secu. CONCLUZII Apreciem că apariția și dezvoltarea în cadrul ecosistemului lacustru Izvorul Muntelui — Bicaz a speciei carnivore Leptodora kindtii au antre- nat o serie de modificări de natură calitativă și cantitativă ale zooplanc- tonului în general și ale cladocerilor în special. Sensul negativ al corelați- ilor privind densitatea și abundența numerică a răpitorului, pe de o parte, și a consumatorilor primari, pe de altă parte, certifică consumarea intensă a cladocerilor și, dintre aceștia, mai ales a speciei Dapknia hyalina. S-a constatat de asemenea că, datorită ponderii relativ restrînse a cladocerilor fitofagi (30 —32 % din totalul zooplanctonului), baza nutritivă a speciei răpitoare este destul de redusă, aspect care se repercutează, între altele, și asupra dezvoltării dimensionale a lungimii corpului său (x = 5,84 mm). BIBLIOGRAFIE 1. HALL D., Intern. Verein. Limnol., 1964, 15, 660—664. 2. HUTCHINSON E. G., A treatise ort limnology, J. Wilcy § Sons, Inc., New York, voi. II, 1967, 611 — 710. 3. KARABIN A., Ekol. polska, 1974, XXII, 2, 295-310. 4. RUJINSCHI C., RUJINSCHI RODICA-ILEANA, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1981, 33, 1, 45-49. 5. RUJINSCHI C., RUJINSCHI RODICA-ILEANA, Hidrotehnica, 1981, 26, 10, 308-309. 6. SCOURFIELD D. J., HARDING J. P., A key to the British species of Freshwater C.lado- cera, Freshw. Biol. Assoc., 1966, 5, 49. 7. SRAMEK-HUSEK R. et al., Fauna CSSB, 1962, 16, 408. 8. WRIGHT J. C., Limnol. Oceanog., 1965, 10, 583-590. Primit în. redacție Laboratorul de acvacultură și ecologie acvatică la 26 ianuarie 1983 Piatra-Neamț, str. Migdalilor nr. 2 OBSERVAȚII PRIVIND FOLOSIREA BIOPROTEINEI ÎN HRANA TINERETULUI TAURIN de NICULINA IONESCU*, IOAN ALEXANDRU IONESCU** șj VIORICA COSTEA*** The synthetic bioprotein produced by hydrocarbons has been cmployed with a view to optimizing the protein content of the food used for cattle raising and fat- tening. The cxperiments madc on three groups of males and females, 8—12, 6— 12 and 12 months old, showed that the animals ate easily the synthetic bioprotein without adverse reactions and thcir weight increased by 0.315 kg as compared with the control group. The laboratory data showed that the proteins, thyroid hormoncs, gamma globu- lin and properdin had different grpwth rates with cach group and demonstrated the positive influence of synthetic bioprotein on the cattle organisms. în acțiunea de creștere și îngrășare a tineretului bovin se impun sta- bilirea și aplicarea unei tehnologii de alimentație adecvate în vederea rea- lizării unui potențial productiv ridicat, materializat prin obținerea de carne de calitate superioară și la un preț de cost scăzut. Cunoscut fiind faptul că realizarea unor sporuri în greutate mari la tineretul taurin necesită introducerea în rație a unor cantități optime de proteină, pe plan mondial s-au inițiat cercetări privind folosirea unor resursei de proteină care să suplinească lipsa acestui element nutritiv din furajele fibroase și grosiere. Una dintre sursele cercetate o constituie droj- dia furajeră, obținută prin biosinteză pe diferite suporturi, ca leșii bisul- fitice, ape reziduale lemnoase, hidrocarburi, metanol etc. (1), (4), (5), (7). Producția acestor drojdii a avut inițial în vedere valorificarea unor reziduuri industriale, ca măsură împotriva poluării mediului. Ulterior, s-a dovedit că drojdiile deshidratate au o valoare nutritivă apreciabilă comparabilă cu cea a proteinei de origine animală (făină de pește, de carne, lapte praf etc.). Astfel, ele au un nivel ridicat de proteină, conțin canti- tăți mari de vitamine, în special complexul B, sînt echilibrate în ceea ce privește conținutul în oligoelemente, au enzime cu acțiune amilolitică și proteolitică, conțin hormoni și factori de creștere neidentificați, prezintă un grad scăzut de toxicitate și sînt bine tolerate de organism, constituind, în același timp, un mijloc eficace de profilaxie și combatere a carențelor nutriționale. în țara noastră, producția acestor drojdii (biOproteină sintetică) este în continuă creștere și, ca premieră mondială, s-a trecut la obținerea pe scară industrială a drojdiei furajere din hidrocarburi (normal-parafine). Aceasta se realizează prin cultivarea unor tulpini de Candida sp. pe medii nutritive sterilizate, alcătuite din normal-parafine, la care se adaugă sub- stanțe minerale esențiale. Procesul are loc în sistem discontinuu submers, ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 125.-129, BUCUREȘTI, 1983 BIOPROTEINĂ ÎN HRANA TINERETULUI TAURIN 127 126 NICULINA IONESCU șl colab. 2 în fermentatoare de mare capacitate alimentate eu aer sterilizat, asigu- rîndu-se oxigenarea continuă prin agitare. Substanța rezultată în urma fermentației este răcită, deshidratată și concentrată, constituind produsul finit, utilizat în hrana animalelor (4), (5). Lucrarea de față a avut ca scop testarea bioproteinei sintetice, pro- dusă de întreprinderea de bioprqteine Curtea de Argeș, în ceea ce privește influența ei asupra unor parametri economici și biochimici. MATERIAL ȘI METODĂ Bioproteină folosită pentru testare s-a prezentat sub forma unei pulberi de culoare brună- gălbuie, cu miros caracteristic. Conform buletinului de analiză, compoziția ei a fost următoarea : proteină brută 54— 57% ; grăsimi 6—9%; cenușă 31 — 40%; umiditate 14%. Administrarea bioproteinei s-a făcut prin încorporarea acesteia în cantitate de 150 g/zi și animal în amestecul : ciocălăi dc porumb 3,6 kg, dejecții de pasăre 2,4 kg, orz 1 kg; în timpul iernii, animalele au mai primit 5 kg fin natural, iar în timpul verii au consumat iarbă de pe pășune. Lotul martor a primit aceeași rație, fără supliment proteic. Experiențele au fost efectuate la Ferma Cepari din cadrul I.A.S. — Curtea de Argeș, unde animalele sînt repartizate în trei adăposturi cu capacitate dc 57, 45 și 91 de capete, avînd sistem de întreținere legat și apă la discreție, asigurată de adăpători automate; restul lucrări- lor se fac mecanizat. S-au luat în studiu 112 taurine, în vîrstă de 6 — 24 luni, rasa Brună, și metiși Brună X Sură de stepă, de ambele sexe, grupate în trei loturi, după cum urmează : — lotul A, constituit din 62 dc tăurași în vîrstă de 18—24 luni; — lotul B, format din 23 de vițele în vîrstă de 6—12 luni; — lotul C, martor, constituit din 27 de tăurași în vîrstă de 12 luni. Influența rației suplimentate cu bioproteină asupra organismului a fost urmărită prin determinarea sporului de greutate și a conținutului seric al unor parametri, indicatori ai stării de sănătate a animalelor, și anume proteine totale, colesterol total, lipide totale,, albumine, globuline, gammaglobuline, properdină, hormoni tiroidieni — triiodotironină (T3), tiroxină (T4) — , elemente minerale (Na, K, Ca, Mg). Determinările de laborator s-au efectuat la începerea experienței și periodic, prin metodele refractometrică (proteine totale), turbidimetrică (gammaglobuline), flamfotometrică (Na, K), spectrofotometrică în absorbție atomică (Ca, Mg), ralioimunologică (hormoni tiroidieni). REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele obținute în urma investigațiilor sînt prezentate în tabelele nr. 1, 2, 3 și 4. Din urmărirea animalelor pe parcursul experimentării, s-a consta- tat că acestea consumă cu ușurință și fără reținere bioproteină, neînregis- trîndu-se fenomene adverse. Gradul de utilizare a ciocălăilor de porumb și a dejecțiilor de pasăre s-a îmbunătățit. Sporul mediu zilnic în greutate este superior cu 0,315 kg la loturile care au primit bioproteină față de martor (0,615 kg la loturile A și B și 0,300 kg la lotul O). în ceea ce privește parametrii biochimici urmăriți (tabelele nr. 1—4), menționăm creșterea proteinelor la toate loturile luate în studiu, se pare, pe seama globulinelor, mai cu seamă la lotul de femele și la lotul martor. Pe parcursul experienței se remarcă scăderea gammaglobulinelor și a pro- perdinei la martor, fapt ce sugerează un potențial imun umoral deficitar la această categorie. Nivelul hormonilor tiroidieni, crescut evident la femele, Tabelul nr. 1 Nivelul unor parametri biochimici la lotul A (X ± DS) Momentul determinării și numărul dc animale Parametrii urmăriți nr. momentul inițial nr. 48 zile de la începerea expe- rienței nr. 143 zile de la începerea expe- rienței Proteine totale (g/100 mi sei) 10 6,41±0,60 6 7,78 ±0,72 40 7,68±0,76 . Albumine {g/100 ml ser) 10 3,08 ±0,20 10 2,69±0,43 40 2,78 ±0,42 Globuline (g/100 ml ser) 10 3,32±0,66 10 4,86±0,83 40 5,02±0,76 Colesterol total (mg/100 ml ser) 10 109,51±16,54 — — 40 114,79±71,02 Lipide totale (mg/100 ml ser) 10 492,30 ±71,47 10 380,63 ±99,70 38 270,10 ±61,14 Gammaglobuline (g/100 ml ser) 10 1,31 ±0,17 10 l,14±0,31 40 l,71±0,41 Properdină (mg/100 ml ser) 10 22,05±8,06 6 37,0i±23,02 40 21,19±2,08 T3 (ng/100 ml ser) 10 62±17 6 57 ±48 40 15(1—110) T4 (pg/100 ml ser) 10 5,15 ±0,80 6 9,40 ±3,70 40 7,42±5,29 Na (mg/100 ml ser) 6 306,50±11j33 7 317,28±12,15 .— ' — K (mg/100 ml ser) 6 19,58±1,66 7 19,75±1,17 — . .— Ca (mg/100 ml ser) 6 10,06±0,76 7 9,90±0,20 — — Mg (mg/100 ml ser) 6 1,98 ±0,20 7 l,80±0 — — Tabelul nr. 2 Nivelul unor parametri biochimici la tineretul femei în vîrstă de 6—12 luni, lotul B (X ± DS) Parametrii urmăriți Momentul determinării și numărul de animale nr. momentul inițial nr. 48 zile de la începerea experienței Proteine totale (g/100 ml ser) Albumine 12 6,36±1,92 11 7,44±0,73 3,33 ±0,31 (g/100 ml ser) 12 3,05±0,26 11 Globuline (g/100 ml ser) 12 3,31±l,40 11 4,11 ±0,74 Colesterol total (mg/100 ml ser) 12 122,62 ±25,82 — ■. — • Lipide totale (mg/100 ml ser) 12 599,75±76,09 11 511,00±66,59 Gammaglobuline (g/100 ml ser) 12 l,01±0,38 11 l,07±0,10 Properdină (mg/100 ml ser) T3 (ng/100 ml ser) T4 (pg/100 ml ser) Na (mg/100 ml ser) K (mg/100 ml ser) Ca (mg/100 ml ser) Mg (mg/100 ml ser) 12 19,25±4,12 11 47,28±21,70 - 12 12 9 9 9 9 144±22 4,98 ±0,76 312,66±7,98 22,08±l,72 9;54±0,67 l,89±0,38 11 11 9 9 9 9 229 ±159 6,88±1,62 333,00±8,75 23,77±3,27 9,82±0;83 l,96±0,20 128 NICULINA IONESCU și colab. 5 BIOPROTEINA IN HRANA TINERETULUI TAURIN 129 Tabelul nr. 3 Nivelul unor parametri biochimici la tineretul mascul în vîrstă de 12 luni, lotul C (X ± DS) reflectă intensitatea mai mare a proceselor catabolice și explică, în parte , creșterea mai puțin evidentă a proteinei și a globulinei, înregistrată la lotul respectiv (2), (3), (6). , Parametrii urmăriți Momentul determinării și numărul de animale nr. momentul inițial nr. 94 zile de la înce- perea experienței Proteine totale (g/100 ml ser) 15 5,75±0,65 12 7,48±1,18 Albumine (g/100 ml ser) 15 2,59±0,33 12 2,21±0,30 Globuline (g/100 ml ser) 15 3,16±O,56 12 5,26±l,10 Colesterol total (mg/100 ini ser) .— — 12 231,00 ±94,05 Lipide totale (mg/100 ml ser) 15 343,00±98,44 12 364,00±lll,28 Gammaglobuline (g/100 ml ser) 15 • 2,04±0,20 12 l,72±0,41 Properdină (mg/100 ml ser) 15 37,56±13,63 12 26,54±5,07 T3 (ng/100 ml ser) 15 16(0-85) 12 17(1-50) T4 (țig/100 ml ser) 15 5,04(0,5-24,0) 12 3,05±l,74 Na (mg/100 ml ser) 14 267,42±14,49 — — K (mg/100 ml ser) 10 20,61 ±2,48 — — Ca (mg/100 ml ser) 14 9,46±0,84 — — Mg (mg/100 ml ser) 14 2,ll±0,28 — — Tabelul nr. 4 Prezentarea comparativă a nivelului parametrilor biochimici la loturile luate în studiu Parametrii urmăriți | Lotul A Lotul B | Lotul G Proteine totale (g/100 ml cresc cresc mai puțin cresc cel mai evi- ser) evident decît la lotul A dent Albumine (g/100 ml ser) staționar cresc scad Globuline (g/lCO ml ser) cresc evident cresc mai puțin evident decît la lotul A cresc cel mai evident Colesterol total (mg/100 ser) crește ușoi- staționar staționar Lipide totale (mg/100 ml ser) cresc evident cresc mai. puțin evident decît la lotul A cresc Gammaglobuline (g/100 ml ser) cresc cresc mai puțin evident decît la lotul A scad Properdină (mg/100 ml ser) crește la mijlocul perioadei, apoi sta- ționar . crește semnificativ scade T3 (ng/100 ml ser) • scade mult sub li- mita normală crește evident scade T4 (ptg/100 ml ser) crește maximum la mijlocul perioadei de testare crește evident scade Elemente minerale (mg/100 ml ser) neinfluențate evident' ușor crescute — CONCLUZII 1. Utilizarea bioproteinei sintetice în hrana tineretului taurin des- tinat reproducției și îngrășării a condus la realizarea unui spor mediu zil- nic în greutate care depășește cu 0,315 kg pe cel al lotului martor. 2. Suplimentarea hranei cu bioproteină determină creșterea evidentă a proteinei totale, a gammaglobulinelor și properdinei și stimularea acti- vității glandei tiroide, ca o manifestare a influenței pozitive a bioproteinei asupra organismului. bibliografie 1. BÂIA GH., Alimentația animalelor domestice, Edit. didactică și pedagogică, București, 1972- 2. CRISTOPHERSON R. J., GONYON H. W., THOMPSON J. R., Ganad. J. Anim. Sci., 1979, 59, 4, 655. 3. D0ORNENBAL H., Canad. J. Comp. Med., 1977, 41, 13. 4. MARINESCU ALEX., Surse noi de proteină pentru alimentația animalelor și păsărilor, Ferma și întreprinderea agricolă de stat, septembrie 1970. 5. MARINESCU ALEX., Chimizarea in nutriția animalelor, Edit. Ceres, București, 1980. 6. PETHES G., LOSONCZY S., RUDAS P., Magyar Allatorvosok Lapjja, 1980, 35, 1, 30. 7. POSEA GH., SPIRIDON GH., BRĂTESCU A., MARINESCU ALEX., Nutriția in sis- temele moderne de exploatare a animalelor, Edit. Ceres, București, 1972. Primit în redacție la 25 mai 1983 * Liceul agroindustrial Curtea de Argeș, ** Circumscripția sanitar-veterinară Șuiei (jud. Argeș) Și . ***Institutul de cercetări veterinare și biopreparatc „Pasteur” 2 TIOUREEA CA ANTIDOT LA POLUANȚI CHIMICI 131 DESPRE POSIBILITATEA UTILIZĂRII TIOUREEI CA ANTIDOT AL UNOR POLUANȚI CHIMICI DE -C.A.PICOȘ și O. DRĂGHICI Experimenting on moliusca (Anodonta cygnea), fishcs (Ținea linca) and frogs (Rana ridibunda), the authors investigatcd the influence of thiourca upon some toxic effects of CdCl2, HgCla and acrylonitrilâ. In moliusca, the decreases of oxygen consiimption, determined both by CdCîa and HgC)a, administered in water (5 mg/1), have been diminished by small doșes of thiourea (5 mg and 2.5 mg/1, respectively), administered at the same time with the respective toxic substances. In fish, the decrease of oxygen consumption duc to nitrile acrylic (5 mg/1), and hypoglycaemia determined by HgCla (5 mg/1) in frog, have bccn practically eliminated by administering simultaneously high doscs of thiourea (1 g and 25 mg/i, respectively). în toxicologia umană și veterinară se cunosc numeroase substanțe care inactivează diferiți compuși toxici pătrunși în organism și care sînt indicate prin denumirea comună de antidoturi. Cele mai multe dintre aces- tea sînt eficace numai atunci cînd sînt administrate înainte de absorbția toxicelor respective. După cum afirmă E. Șuțeanu și colab. (10), „numărul antidoturilor specifice ce acționează după absorbția toxicelor este extrem de limitat și adeseori cu eficiență relativă”. în constituția chimică a multor antidoturi se întîlnește sulful, fapt indicat de însăși denumirea lor : tiomalatul de sodiu (care inactivează As și Hg), difeniltiocarbazona (care inactivează taliul), hidroximetan-sul- finatul de sodiu (care inactivează Hg și Br) și altele. Faptul menționat mai sus, precum și rezultatele unor cercetări anterioare ale unuia dintre noi (7), care au arătat că la pești tioureea, suprimă efectele hipometabolice ale temperaturilor scăzute, ne-au sugerat ideea de a iniția cercetarea posibilității de a utiliza tioureea pentru pro- tecția unor animale poikiloterme împotriva acțiunii toxice a unor poluanți chimici. MATERIAL ȘI METODE Am experimentat pe moluște (Anodonta cygnea), pești (Ținea linca) și broaște. (Rana ridibunda). Experiențele pe moluște. Aceste animale au fost utilizate în două variante experimentale. în prima variantă experimentală, am utilizat două Ioturi de cîte 4 exemplare, dintre care unul avea greutatea de 545,5 g, iar celălalt de 636 g. Fiecare lot a fost plasat într-un acvariu de sticlă, conținînd 5 litri de apă de robinet, care era împrospătată zilnic. Apa utilizată era recoltată cu 24 de ore mai înainte, pentru a lua temperatura laboratorului și pentru a pierde clorul pe care îl conține și care are o acțiune toxică asupra animalelor acvatice. După 5 zile ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 130-135, BUCUREȘTI, 1983 de aclimatare a animalelor la temperatura de. 21,5—â2,5®C, cele două loturi au fost tratate zilnic, timp de 9 zile, cu următoarele substanțe, care au fost introduse în apă sub formă de soluții: lotul I cu CdCl2(5 mg/1), iar lotul II cu CdCl2 și tiource (cîte 5 mg/1). înainte și după 3,6 și 9 zile de tratament, am determinat, prin metoda confinării, consumul de O2 al loturilor. în a doua variantă experimentală, am utilizat două loturi de cîte 3 exemplare, dintre care unul cu greutatea de 490 g și celălalt cu greutatea de 472 g. Loturile au fost ținute tot în cîte 5 litri de apă, a cărei temperatură a fost însă de 16—18°C și la care au fost aclimatate timp de 5 zile. După perioada de aclimatare, pfocedindu-so ca și în experiențele anterioare, lotu- rile au fost tratate în felul următor : Iotul I cu HgGl2 (5 mg/lj, iar lotul II cu aceeași doză de HgC)a plus tiourec (2,5 mg/1). Utilizînd tot metoda confinării, am determinat consumul de O2 al ambelor loturi înainte și după 2, 4, 7 și 9 zile de tratament. La lotul II am determinat consumul de O2 și după 11 zile de, tratament. Această ultimă determinare nu a putut fi făcută și la lotul I (tratat numai cu HgCl2), deoarece exemplarele au murit în a 10-a zi de tratament. Experiențele pe pești. în aceste experiențe am utilizat cinci scrii de cite 3 exemplare, procedind în felul următor. Cele 3 exemplare erau plasate în cîte un acvariu de sticlă conținînd 10 litri de apă de robinet, menținută, prin procedeul descris mai înainte, la temperatura de 15 —16®C, la care au fost aclimatate timp de 3 zile. După această perioadă am determinat (prin metoda confinării) consumul de O2 al peștilor în condiții normale. în zilele următoare, rin exemplar (martorul) a fost menținut în aceleași condiții, al doilea exemplar a fost tratat cu acrilonitril (CHa = CFI — CN), administrat in apă (5 mg/1), iar al treilea exemplar a fost tra- tat în același mod, cu aceeași doză de acrilonitril plus tiouree (1 g/1). Substanțele menționate au fost administrate zilnic, timp de 6 zile. După 2, 4 și 6 zile am determinat (prin metoda con- finării) atît consumul de O2 al peștilor de experiență, cît și cel al peștilor de control. Experiențele pe broaște. Am alcătuit trei loturi de cîte 5 broaște, pe care le-am plasat în trei vase de sticlă, de dimensiuni adecvate, în care se găsea cîte 1 litru de apă de robi- net, care forma un strat cu grosimea de 2,5 cm. Apa în care stăteau broaștele a fost împrospă- tată zilnic. Un lot de animale a servit ca martor, iar celelalte două ca loturi de experiență. în apa unui lot de experiență s-au introdus zilnic, timp de 8 zile, cîte 5 mg HgGla (sub formă de soluție l°/00), iar în apa celuilalt lot de experiență aceeași cantitate de HgCl2 plus 25 mg tiouree (sub formă de soluție 0,5%). După perioada de tratament, am determinat glicemia lotu- rilor de animale cercetate. în experiențele pe moluște și pe pești, dozarea oxigenului dizolvat în apă s-a făcut după metoda Winkler, iar în experiențele pe broaște dozarea glucozei din sîngi s-a făcut după metodă cu ortotoluidină, utilizîndu-se un fotoelectrocolorimetru (FEK — M). REZULTATE Toate rezultatele experiențelor efectuate sînt prezentate în figu- rile 1—4. Analizînd graficul din figura 1, constatăm că, atît la lotul de moluște tratat numai cu CdCl3, cît și la lotul tratat cu CdCl2 plus tiouree, s-au produs scăderi ale consumului lor de oxigen după toate perioadele cerce- tate (3, 6 și 9 zile). Comparativ cu consumul de O2 anterior tratamentului, aceste scăderi, exprimate în procente, sînt următoarele: —62,36%, —63,34% și, respectiv, —49,34% la primul lot și —23,01%, —41,03% și, respectiv, —31,22% la al doilea lot. Este evident că efectele hipometa- bolice ale CdCl2, administrată împreună cu tioureea, sînt considerabil mai reduse decît cele ale CdCla, administrată singură. Constatări asemănătoare se desprind și din analiza graficului din figura 2, construit pe baza datelor obținute la alte două loturi de anodonte, dintre care' unul tratat cu Hg012, iar altul cu HgCla plus tiouree. întra- devăr, în timp ce la primul lot consumul de O2 a scăzut cu —92,40% după 2 zile, cu—87,15% după 4 zile, cu —90,88% după 7 zile și cu —77,90% 132 C. A. PICOȘ și O. DRAGHICI 4 TIOUREEA CA ANTIDOT LA POLUANTI CHIMICI 133 după 9 zile de tratament, la al doilea lot a scăzut cu —83,70%, —57,63%, —61,40% și, respectiv, —43,05%. După 11 zile de tratament, consumul de O2 al ultimului lot a scăzut și mai puțin (cu —33,61%). Fig. 1. — Consumul de O3 al moluștelor- (Anodonla cygnea) după diferite peri- oade de expunere Ia CdCI2 și la CdCl^ plus tiouree. Analiza graficului din figura 3, care a fost construit pe baza datelor obținute în experiențele pe pești, arată următoarele: 1) la peștii tratați cuacrilonitril, consumul de O2 scade cu atît mai mult cu cît crește timpul Fig. 2. — Consumul de O2 al moluștelor (Ano- donta cygnea) după diferite perioade de expu- nere la HgCl2 și la HgCl2 plus tiouree. de expunere la toxic, și anume cu —7,86% după 2 zile, cu —16,39% după 4 zile și cu —23,60% după 6 zile de expunere; 2) la peștii tratați cu acrilonitril plus tiouree, consumul de O2 se menține practic la nivelul dinaintea tratamentului, înregistrînd chiar creșteri neînsemnate după 2 și după 6 zile de tratament (7,57 % și, respectiv, 5,05 %); 3) la peștii martori, curba variațiilor în timp ale consumului de O2 este asemănătoare cu cea a peștilor tratați eu acrilonitril plus tiouree. Examinarea graficului din figura 4 ne permite să constatăm că la broaște, după 8 zile de tratament cu HgCl2 (5 mg/1 apă), glicemia a scă- zut de la 47,33 mg% la 27,20 mg% (adică cu 42,53%), în timp ce, după Fig. 3. — Consumul de O2 al peștilor (Ținea linca) după diferite perioade de expunere la acrilonitril (— —) și la acri- lonitril plus tiouree comparativ cu cel al peștilor de control (------•). Fig. 4. — Glicemia la Rana ridibunda : A, exemplarele dc control; B, exemplarele tratate cu HgCl2 ; C, exemplarele tra- tate cu HgGl2 plus tiouree. aceeași perioadă de tratament cu aceeași doză de Hg012 plus tiouree (25 mg/1 apă), a scăzut numai cu 6,99%. DISCUȚII în experiențele noastre, toate substanțele toxice utilizate (CdCl2, HgCl2 și acrilonitrilul), administrate în apă în aceeași doză (5 mg/1), au produs, după toate perioadele cercetate, efecte biologice negative, și anume: CdCl2, scăderea consumului de O2 al moluștelor; HgCl2, scăderea aceluiași consum la moluște și hipoglicemie la broaște; acrilonitrilul, scăderea consu- mului de O2 al peștilor. Efectele biologice negative obținute de noi se dato- resc faptului că substanțele toxice menționate au fost administrate în doză mare. într-adevăr, se știe că, spre deosebire de dozele mici de substanțe toxice, care stimulează procesele biologice, dozele mari le inhibă (8), (9). De exemplu, Thurberg și colab. (11), (12) au găsit că, în doze mari, CdCl2 produce scăderea consumului de O2 al țesutului branhial al crabilor (Car- Icinus moenas], în timp ce, în doze mici (subletale), produce creșterea con- sumului . de O2 al aceluiași țesut al homarilor (Homarus americanus) O altă constatare făcută de noi este aceea că, la moluștele expuse a HgCl2, consumul de O2 a scăzut mai mult decît la moluștele expuse la CdCl2. Aceasta se explică prin faptul, binecunoscut, că mercurul este mai toxic decît cadmiul (4), (8). Luînd în considerare datele unor experiențe făcute de noi pe pești (încă nepublicate), putem afirma că moluștele sînt mult mai sensibile la acțiunea metalelor grele decît peștii. Aceasta se explică, probabil, prin faptul că moluștele au un metabolism mult mai scăzut decît al peștilor. 6 TIOUREEA CA ANTIDOT LA POLUANȚI CHIMICI 135 134 c. A. PICOȘ și O. DRAGHICI Deosebit de interesante sînt rezultatele experiențelor noastre în care fiecare substanță toxică utilizată a fost administrata animalelor împreună cu o anumită doză de tiouree. Aceste rezultate.arată că, în doze mici, tioureea reduce mărimea efectelor biologice, negative ale substanțelor toxice, iar în doze mari împiedică apariția lor. Astfel, la moluștele tratate cu CdCl2 plus tiouree (5 mg/1) și la cele tratate cu HgCl2 plus tiouree (2,5 mg/1), scăderile consumului de O2 sînt mai mici decît la moluștele care au fost tratate numai cu sărurile metalelor grele menționate. Pe de altă parte, la pești și la broaște, la care substanțele toxice (acrilonitrilul și HgCl2) au fost administrate împreună cu doze mai mari de tiouree (1 g/1 și, respectiv, 25 mg/1,) consumul de O2 și, respectiv, glicemia s-au menținut practic la nivelul dinaintea tratamentului. Prin urmare, tioureea acționează ca antidot al tuturor substanțelor toxice utilizate de noi, această acțiune fiind cu atît mai puternică cu cît doza administrată este mai mare. Faptul că tioureea are o acțiune antitoxică a mai fost constatat de Connors și Elson (1). Experimentând pe șobolani, la aceștia s-a obți- nut reducerea toxicității unor agenți de alchilare prin pretratament cu tiouree și cu alți compuși tiolici. După cum arată Grecu și colab. (5), acești compuși reduc, de asemenea, efectele toxice ale cadmiului. Cercetă- rile noastre arată, în plus, că tioureea poate chiar să suprime toxicitatea unor substanțe chimice, dacă este administrată în doze suficient de mari. în ceea ce privește mecanismul acțiunii antitoxice a tioureei, acesta poate fi dedus din cunoștințele actuale în legătură cu mecanismele de acțiune ale substanțelor toxice. Cel mai important dintre acestea constă în faptul că metalele grele (Hg, Cd, Pb etc.) și alți agenți toxici (oxidan- ții și alchilanții) blochează grupările — SH din structura a numeroase enzime (enzimele tiolice), inhibînd astfel activitatea acestora. De exemplu, metalele grele se combină cu grupările — SH, formînd mercaptide (5). De aici rezultă că, la rîndul lor, substanțele toxice sînt blocate de grupă- rile — SH. Întrucît, așa cum se admite teoretic (6), tioureea poate să treacă în izotiouree, care are o grupare—SH, se poate presupune că, fie în apă, fie în mediul intern, substanțele toxice la care sînt expuse animalele sînt blocate de grupările — SH ale moleculelor de izotiouree. în felul acesta, grupările — SH ale tioenzimelor tisulare sînt protejate față de acțiunea de blocare a substanțelor toxice, iar enzimele respective rămîn parțial sau total nealterate (în funcție de cantitatea de izotiouree). CONCLUZII 1. La moluște (Anodonta cygnea}, scăderile consumului de O2, pro- duse atît de CdCl3, cît și de HgCl2, sînt diminuate prin administrarea în apă a sărurilor respective împreună cu doze mici de tiouree (5 mg/1 și, respectiv, 2,5 mg/1). 2. Efectele hipometabolice produse de acrilonitril la pești (Ținea Unea} și hipoglicemia produsă de HgCl2 la broaște (Rana ridibunda) sînt suprimate prin administrarea în apă a toxicelor respective împreună cu doze mari de tiouree (1 g/1 și, respectiv, 25 mg/1). BIBLIOGRAFIE 1. CONNQRS T. A., ELSON L. A.,:Biochem. Pharmacol., 1962, 11, 1221-1232. 2. COTRÂU M., Toxicologie, Edil, junimea, Iași, 1978. 3. DIXIT V. P., LOHIYA N. K., AGRAWAL M., Acta Biologica Academiae Scientiarum Hungaricae, 1975, 26, 1—2, 97 — 103. 4. EISLER R., HENNEKEY J. R., Ârch. Environm. Contam. Toxicol., 1977,6, 2—3, - 315-323. 5. GRECU I., NEAMȚU MARIA, ENESCU L., Implicații biologice și medicale ale chimiei anorganice, Edit. Junimea, Iași, 1982. 6. NENIȚESCU C. D., Chimie organică, voi. I, Edit. didactică și pedagogică, București, 1973. 7. PICOS C. A., SCHMIDT D., POPOVICI E., Z. vergi. Physiol., 1969, 63, 146-150. 8. STEBBING A. R. D., J. mar. biol. Ass. U.K., 1976, 56, 977-994. 9. SȚROGANOV N. S., Ekologhiceskaia fiziologhiia rib, tom I, Izdatelistvo Moskovskovo Universiteta, 1962. 10. ȘUȚEANU E., GHERDAN A., GHERGARIU S., POPESCU O., Toxicologie și toxicoze, Edit. didactică și pedagogică, București, 1977. 11. THURBERG F. P., DAWSON M. A., COLLIER R., Mar. Biol., 1973, 23, 171-175. 12. THURBERG F. P., CALABRESE A., GOULD E., GREIG R. A., DAWSON M. A., TUCKER R. K., în Phgsiological responses of marine biota to poUulants, sub red. F. JOHN VERNBERG, ANTHONY CALABRESE, FREDERICK P. THUR- BERG., WINONA B. VERNBERG, Academic Press, Inc., New York-San Francisco-London, 1977. Primit în redacție Universitatea București, la 15 deccmbricT982 Facultatea de biologie, București, Splaiul Independenței nr. 91 — 95 EFECTUL POLUĂRII CHIMICE ASUPRA POPULAȚIILOR DE ORIBATIDE (ACARINA) ȘI COLEMBOLE (INSECTA) DE MAGDA CĂLUGĂR, FELICIA BULIMAR, N. VASILIU și MARINA HUȚU The authors analyse the effcct of the Chemical air pollution on the structural diversity of the Oribatid mitcs and the Collembolan communities. It is pointed out that the depth of the observed quantitative and qualitative changes depend on the distance of the pollution source, the direction of the dominant winds and the way of land utilization. Poluanții chimici vehiculați prin atmosferă afectează solul, deter- minînd modificări ale însușirilor sale fizico-chimice, cu repercusiuni asu- pra vegetației microflorei și faunei edafice. Cercetări numeroase (6), (11), (12), (13), (14), (15), (16) au eviden- țiat că poluarea solului duce la dispariția unor specii, la schimbarea raportului numeric dintre efectivele populaționale rămase și a modului de distribuție spațială a indivizilor, constatîndu-se creșterea gradului de agre- gare. Ca urmare, apar dereglări în funcționalitatea acestor biocenoze, care se resimt în circuitul de materie și energie al ecosistemului. Lucrarea de față își propune să analizeze influența exercitată de emisiunile de SOa, NH3 și HC1, provenite de la platforma industrială Tabelul Caracteristicile staționarelor cercetate și densitatea Mod de folosință Cultură de Amplasare Săvinești periuzinal Staționare SPi SP2 SP3 SP4 Orientarea și distanța față de combinat (km) nord-est 1,0- IO'2 est 1,5- IO-2 nord-est 2,5- 10“2 sud 1,5- IO-2 Densitatea medie/ probă oribatide + 0,65 3,24 2,16 29,57 — 0,27 0,15 colembole + 135,65 30,76 63,56 56,12 — 9,33 1,69 Notă. SPj, SP2, SP3, SP, = cultură de secară, Săvinești periuzinal; + = sol cu vege- de orz, Săvinești periuzinal; OM = cultură de orz martor, Dumbrava Roșie ; PP = pajiște Săvinești-Roznov (jud. Neamț), asupra diversității de structură a comuni- tăților de oribatide și colembole. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 136-147, BUCUREȘTI, 1983 2 EFECTUL POLUĂRII CHIMICE LA ORIBATIDE ȘI COLEMBOLE 137 MATERIAL ȘI METODĂ Materialul studiat a rezultat din prelucrarea a 195 de probe de sol, egale ca volum (Vprobă = 102 . 5 cm = 500 cm3), prelevate în perioada aprilie—septembrie 1982 din staționarele indicate în tabelul nr. 1. O situație particulară s-a întîlnit în staționarele SP, și SP2, care, da- torită poluării intense, au prezentat și porțiuni lipsite complet de vegetație. Din acestea s-au recoltat două rînduri de probe (SPi^ SP^ = porțiuni acoperite cu vegetație : SPT, SP^ = porțiuni cu vegetația distrusă). Mezofauna s-a extras prin metoda Tullgren-Berlese. în total, s-au identificat 30 de specii de oribatide cu 3143 de exemplare (1) si 39 de specii de colembole cu 7874 de exemplare (8), (9), (10). Datele empirice obținute au stat la baza calculării densității medii/probă, a densității relative și a indicelui de diversitate Shannon-Wiener — H(S), U(S)max, Hr% (3), (4), (5). REZULTATE ORIBATIDE (tabelele nr. 1 și 2, fig. 1) în porțiunile cu vegetația distrusă de noxe din staționarele cele mai apropiate de sursa poluantă și situate în calea vînturilor dominante (SPr, SPr)< oribatidele s-au restrîns numeric, tinzînd spre dispariție. Cele cîteva specii rămase: Scheloribates laevigatus (SPf, SPf), Tectoceplieus velatus, Scheloribates labyrinthicus, Trichoribates trimaculutus (SPf) și Puncte- ribates pimctum (SPr), au fost reprezentate prin efective minime și apro- ximativ echiproporționale. în consecință, valorile diversității specifice reale și maximale sînt minime, iar ale diversității relative sînt maxime. nr. I . medic pe probă a indivizilor de oribatide și colembole secară Cultură de orz Pajiște Podoleni martor Săvinești periuzinal Dumbrava Roșie martor Săvinești periuzinal Podoleni martor SM OP OM PP PM sud-est 15 nord 6,5-10-2 nord-est 5 est 2,5- IO”2 sud-est 16 39,22 33,33 21,88 28,20 32,92 18,04 16,50 9,50 15,40 20,93 tațic ; — = sol lipsit de vegetație ; SM = cultură de secară martor, Podoleni ; OP = cultură Săvinești periuzinal ; PM = pajiște martor, Podoleni. în SPf, oribatidele au avut condiții de viață asemănătoare cu cele din porțiunile lipsite de vegetație, deoarece au persistat un număr limitat de specii și indivizi. Majoritatea indivizilor însă au aparținut speciei Pune- oribates punctum și, ca urmare, valorile diversității relative au fost mai mici. 769 I 863 I 200 I 131 I 564 I 461 139 140 6 EFECTUL POLUĂRII CHIMICE LA ORIBATIDE ȘI COLEMBOLE 141 în SP2+ și în staționarul vecin, SP3, s-au menținut un număr mai mare de specii și de indivizi, dominînd evident Punctoribates punctum (SPf) și Scheloribates laevigatus (SP3). Decalajul destul de redus dintre efectivele populaționale (în special în SPf) se reflectă în valorile mari ale diversității relative. în SP4, situat la mică distanță față de combinat, dar mai puțin expus vînturilor dominante, oribatidele au avut un tip de organizare asemănător cu cel din martor, SM. Sărăcia în specii a fost compensată de abundența numerică deosebită a speciilor Punctoribates punctum și Tec- tocepheus velatus, ceea ce a contribuit la înregistrarea unor valori mai coborîte ale diversității relative față de cele din suprafețele analizate anterior. în OP, staționar mai îndepărtat de sursa poluantă, situația este comparabilă cu cea din staționarele SP4, SM și martorul corespunzător, OM. Totuși, specia dominantă, Punctoribates punctum, fiind urmată valo- ric de un grup de specii cu abundențe numerice apropiate, diversitățile relative sînt mai crescute. în pajiștea PP, situată în apropiere de SP3, oribatidele au avut tră- sături structurale comune cu cele din martorul PM. Ambele pajiști s-au caracterizat prin specii accidentale mai numeroase, prin efective populațio- nale mai diversificate și prin dominanța numerică a unei singure specii, Tectocepheus velatus, urmată de un grup cu efective medii. Aceste particu- larități au asigurat valori mai crescute ale diversității specifice reale și maximale, dar mai coborîte ale diversității relative. COLEMBOLE (tabelele nr. 1 și 3, fig. 2) în SPf și SPf, colembolele au fost influențate negativ de polu- are atît calitativ, cît și cantitativ. în SPf, exceptînd specia Proisotoma minuta, celelalte cîteva specii rămase au înregistrat valori minime. Din acest motiv, diversitatea specifică a avut, în general, valori extrem de joase. în schimb, colembolele din SPr au fost reprezentate prin mai multe specii cu tendință spre echiproporționalitate, fapt care se exprimă în valo- rile deosebit de mari ale diversității relative. în SPf și SPf, precum și în SP3, aceste insecte au fost reprezen- tate printr-un număr mai mare de specii, dar majoritatea au fost sărace în indivizi. Singura specie stimulată de concentrarea în sol a poluanților a fost Proisotoma minuta, care, prin abundența exagerată în indivizi, a asigurat pe această suprafață de teren dominanța exclusivă a colembolelor. Comparativ cu martorul, numărul ei a crescut de 63 de ori în SP2+ și de 35 de ori în SP3. Acest decalaj pronunțat dintre efectivele populațiilor de colembole este indicat și prin valorile foarte joase ale diversității reale și relative. în SP4, colembolele au prezentat o compoziție speCîfibă ase,mănătoare cu cea din martor (SM), dar efectivele numericsAu*fi • 1 4,87 1 1. 1 1 5,24 Si •o 1 5 0,97 CM CO © 1 1,95 0,32 1 1 1 1 1 00 ' 308 1 1 1 . 1 15,79 1 1 ; 12,28 1 I 1,75 1 1 1 15,79 1,75 1 1 1 1 ■1 1 q 1 57 1 1 1 1 1 1 î © 1 1 1 1 I 1 1 1 1 1 1 1 CM 1 99 0,25 jos‘o 1 1 LQ Ol © 1 3,78 0,76 1 0,25 0,25 1 1 1 1 1 1 1 1 © CM 1 397 1 CO © 0,21 1 0,14 1 69‘0 1,44 0,14 0,07 1 1 1 1 1 1 1 1 1 81 [1459 90‘0 0,63 0,06 0,06 0,06 0,06 1 1 1 l i 1 1 1 1 1 1 1 1 11589 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 ' 1 1 Oi J . CM ! î! CM ,! ; !i; 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 CO 1 739 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 891 1 Tf* © © 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 CO 1 2713 Friesea mirabilis (Tullberg, 1871) Isotoma viridis Bourlet, 1839 Enlomobrya marginala (Tullberg, 1871) Enlomobrya schoelli Stach, 1922 Sminthurus multipunclatus (Schăffer, 1896) Entomobrya handschini (Stach, 1922) Isotomurus palustris (Miiller, 1776) Sminlhurinus elegans (Fitch,. 1863) Brachystomella parvula (Schăffer, 1896) Heleromurus major (Moniez, 1889) Sminlhurinus niger (Lubbock, 1867) Pseudosinella sexoculata Schott, 1902 Onychiurus (K.) tuberculalus (Moniez, 1891) I Willoivsia platani (Nicolet, 1841) 1 Sminthurus marginaius (Schott, 1893) Pseudanurophorus boerneri Stach, 1922 Folsomia inoculata Stach, 1947 Folsomia candida (Willem, 1902) Friesea (P ) handschini Kseneman, 1938 Număr total de specii 1 Număr total de indivizi CM Ol CM 23 24 m CM 26 CM 28 Ci CM © co CO 32 CO co CO in co 36 CO CO co Ci co > : 140 /og^d Fig. 2. Distribuția abundenței pe specii a colembolelor și va lorile diversității specifice. •£U EFECTUL POLUĂRII CHIMICE LA ORIBATIDE ȘI COLEMBOLE 145 în OP, colembolele au fost, de asemenea, mai numeroase în indivizi decît în martor (OM). în acest caz însă, bogăția în indivizi se realizează prin abundența crescută nu a unei singure specii, așa cum am remarcat în SP4, ci a unui grup — Hypogastrura (0.) armata, Isotoma notabilis, Lepidocyrtus cyaneus. Aceasta explică valoarea crescută și aproximativ egală cu cea din OM a diversității relative. în pajiștile analizate, colembolele au prezentat un tip structural comun cu cel din agrosistemul situat la distanță față de sursa poluantă și din agrosistemele martor. Diferența esențială față de acestea a con- stat în schimbarea raportului de forțe dintre specii. în PP, preponderente au fost speciile Onychiurus armatus și Lepidocyrtus cyaneus, iar în PM numai specia Isotomurus palustris. DISCUȚII Analiza rezultatelor obținute a demonstrat că populațiile de ori- batide și colembole au răspuns diferit, în funcție de limitele proprii de tole- ranță, la complexul de factori bioedafici modificați prin lucrări agricole și prin poluare. Oribatidele s-au dovedit a avea, în general, o plasticitate ecologică mai redusă, cele mai multe specii fiind puternic afectate de poluare, în special pe suprafețele folosite ca agrosistem. De regulă, restrîngerea numă- rului de specii a fost însoțită și de o reducere aproape totală a numărului de indivizi. Noxele chimice au fost tolerate doar de cîteva specii: Punc- toribates punctum, Scheloribates laevigatus, Sch. labyrinthicus, Tectoce- pheus velatus, ceea ce explică dominanța absolută a unora dintre ele pe por- țiunile lipsite de vegetație. în contrast cu acarienii, colembolele s-au caracterizat printr-un grad de rezistență mai mare, prezentînd, în condițiile unei poluări intense, abundențe numerice superioare oribatidelor. în aceste cazuri, s-a consta- tat că dispariția unor specii accidentale sau diminuarea majorității spe- ciilor rămase a fost compensată de creșterea numerică exagerată a speciei Proisotoma minuta. Aceasta a reacționat pozitiv la noile condiții create, dezvoltîndu-se în efective deosebit de mari numai pe terenurile agri- cole poluate. De fapt, este cunoscut din literatură (7) că unele dintre aceste insecte sînt stimulate de un aport suplimentar de azot. în acest caz, probabil diminuarea competiției prin eliminarea unui număr însemnat de oribatide a constituit, dc asemenea, un factor favorizant. în ansamblu, aspectele semnalate se răsfrîng asupra gradului de organizare al comunităților acestor două grupe de animale detritomice- tofage, precum și asupra raportului dintre ele (fig. 3). Raportul numeric dintre oribatide și colembole este considerat că exprimă sensul și viteza proceselor de descompunere a necromasei, fiind un indicator al fertilită- ții solurilor (2). Cercetările noastre au evidențiat că amploarea modificărilor induse de acumularea în sol a efluenților gazoși a fost dependentă de distanța față de combinat, de direcția vînturilor dominante și de modul de folosință a terenului. 146 MAGDA CĂLUGĂR și colab. 11 12 EFECTUL POLUĂRII CHIMICE LA ORIBATIDE ȘI COLEMBOLE' 147 S-a putut aprecia că efectul poluării a fost notabil în solul agroceno- zelor din vecinătatea riord-estică a combinatului, care sînt expuse vîntu- rilor dominante. în aceste condiții, configurația comunității de oribatide a prezentat un grad accentuat de entropie, dezvăliiindu-se ca fiind nea- coinodată biologic și labilă. Din contră, comunitatea ■ de colembole a pre- Fig. 3 — Raporturile cantitative dintre populațiile de oribatide și colembole. 7. MULLER G., Biologia solului, Edit. agrosilvică, București, 1968. 8. PALISSA A., Insekten I. Teii Aplerygola, Tierwelt Mitteleuropas, 1964, 4, 1 a, 1 — 300. 9. STACH J., The Apterygotan Fauna of Poland in relalion io the W orld-Fauna of this Group of Insects. Family: Onychiuridae. Paiistwowe Wydawnictwo Naukowe, Krakow, 1954. 10. STACH J., The Apterygotan Fauna of Poiana in relalion to the World-Fauha of this Group of Insects. Family •. Sminthuridae. Paâstwowe Wydawnictwo Naukowe, Krakow, 1956. 11. POPOVICI IULIANA, St. cerc, biol., Seria Zoologie, 1981, 33, 1, 93-98. 12. VANEK J., Progress in Soil Biology, Braunschweig, 1967, 331 — 339. 13. VANEK J., Sbomik Vedcckeho Ustavn, 1969, 12, 153-168. 14. VANIîK J., Quaestiones geobiologicae, 1974, 14, 35 — 116. 15. VASILIU LILIANA, St. cerc, biol., Seria Zoologie, 1971, 23, 3, 269-275. 16. WALL WORK J. A., The Distribution and Diversity of Soil Fauna, Academic Press, Lon- don, 1976. Primit în redacție la 2 februarie 1983 Centrul de cercetări biologice lași, Calea 23 August nr. 20 A zentat un grad de incertitudine scăzut, fapt care atestă un echilibru adec- vat condițiilor existente. Cantitativ, domină net colembolele, printr-o singură specie. Un raport similar a fost găsit de Vanek (14), în soluri fores- tiere puternic poluate din Boemia. în agrocenozele situate în partea sudică a combinatului, unde fac- torul eolian se resimte mai puțin, aceste comunități au fost în mai mică măsură afectate de poluare. Ele și-au păstrat ud mod de organizare tipic acestor biotopi, caracterizîndu-se, în majoritatea cazurilor, printr-un spec- tru faunistic redus și prin dominarea unei singure specii. Diminuarea poluării produce schimbarea treptată a raportului de forțe în favoarea oribatidelor. Cel rilai puțin s-a resimțit efectul poluării în pajiștea situată în par- tea estică a combinatului. Comunitățile celor două grupe cercetate și-au menținut o structură mai complexă și măi stabilă. Deși dominante au fost una sau două specii, efective populaționale relativ mari au atins și altele. Totodată, se constată că raportul dintre oribatide și colembole este în favoarea primelor. Astfel, sepoate trage concluzia că terenurile din veci- nătatea combinatului, acoperite cu vegetație perenă, își mențin cea mai ridicată capacitate biogenă. BIBLIOGRAFIE 1. BALOGH S., The Oribalid Genera of the World, Akademiai Kiado, Budapesta, 1972. 2. BRAUNS A., Practische Bodenbiologic, Gustav Fisclier-Verlag, Stuttgart, 1968. 3. CANCELA DA FONSECA J.-P., Rev. Ecol. Biol. Sol., 1969, 6, 1, 1-30. 4. CANCELA DA FONSECA J.-P., Rev. Ecol. Biol. Sol., 1969, 6, 4, 533-555. 5. DA JET S., Les tnodeles malhimatiqu.es en ecologie, Masson, Paris, 1976. 6. G6RNY M., Pedobiologia, 1976, 16, 1, 27-35. 18 2 EFECTUL TRATAMENTELOR CHIMICE LA PARAZIȚII OOFAGI 149 ROLUL TRATAMENTELOR CHIMICE APLICATE ÎMPOTRIVA PLOȘNIȚELOR CEREALELOR ASUPRA PARAZIȚILOR OOFAGI DE I. ROȘCA și G. POPOV 1000 g s. a./ha. în ambele sole, la 24 și 72 de orc după tratamentul executat in sola 2, au fost introduse ponte aflate în primele faze ale embriogenezei. Pontele, provenind de la spe- cia E. integriceps, au fost obținute in condiții de creștere controlată după metoda utili- zată in prezent pentru această specie (14). în cîmp s-a urmărit o repartizare cit mai uniformă a pontelor in solele de grîu (șase repetiții plasate pe două șiruri la distanțe egale între ele), pontele din fiecare repetiție ocupînd o suprafață de circa 100 m2. Benzile dc hîrtic cu ponte au fost prinse de firul de grîu la circa 30 cm de Ia suprafața solului. Timpul de expunere îu cîmp a pontelor a fost dc 48 dc orc, după care acestea au fost recuperate, iar evoluția lor ulte- rioară a fost urmărită în camera dc creștere pînă la ecloziunea nimfelor in cazul pontelor nepa- razitatc sau paraziților oofagi. Parasites of eggs of Eurygaster sp., in adult stage, are strongly affected by che- mical treatments applied in fields against the new generation of sun post. Par a- sites which are in eggs of host are protected and are capable to restore po pu- lations. Application of treatmens, in a short timc, at warning, is rocommended as a mea- sure of limitation of sun pest populations. Atît în țara noastră, cît și în restul arealului din Europa și Asia, în sistemul de măsuri pentru protecția culturilor cerealiere împotriva ploș- nițelor cerealelor (Eurygaster sp.), un loc important îl deține combaterea chimică (2), (3), (8), (12), (15). De regulă, aceasta se aplică prin două tratamente : primul împotriva adulților hibernanți, iar al doilea împotriva noii generații (nimfe de vîrste mici). Pe ansamblul arealului ocupat de ploșnițe se efectuează în unii ani tratamente chimice pe aproape 7 mili- oane ha (8), (11), (16), (19). în țara noastră, în ultimul deceniu suprafețele tratate chimic împotriva ploșnițelor au oscilat între 100 000 și 350 000 ha (13), (14), (17). Este cunoscut însă faptul că aplicarea substanțelor chimice cu o toxicitate ridicată și cu un spectru larg de acțiune deter- mină, pe lîngă mortalitatea dăunătorilor împotriva cărora se aplică, și distrugerea faunei utile (4), (5), (6), (7), (9), (14), (18). Deși sînt nume- roase studii referitoare la rolul paraziților și al prădătorilor în agrobio- cenozele de grîu și în special al paraziților oofagi asupra populațiilor de ploșnițe (1), (2), (7), (8), (9), (15), (18), totuși cercetări referitoare la acțiunea substanțelor insecticide asupra, speciilor de faună utilă sînt însă puține (4), (5), (10). în materialul de față este analizată influența tratamentului al doi- lea practicat împotriva noii generații de ploșnițe asupra populațiilor de paraziți oofagi din culturile de grîu tratate. MATERIAL ȘI METODĂ Lucrările au fost efectuate în zona Fundulea. S-a înregistrat parazitarea naturală provo- cată de paraziții oofagi Trissolcus grundis și Tellenomus chloropus (Ihjmenoptera, Scelionidae, Tellenominae) atît pe pontele depuse de populația d« ploșnițe aflată in lan, cît și po ponte proaspete de ploșnițe introduse experimental in lan. Observațiile s-au efectuat în două sole dc grîu de producție, distanțate la 2,5 km. Pe sola 1, în experiența noastră nu s-a aplicat nici un tratament chimic, iar pe sola 2 s-a aplicat un tratament chimic cu Dipterex 80 în doz.a de ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 143 - 152, BUCUREȘTI, 1983 REZULTATE OBȚINUTE ȘI DISCUȚI I După cum rezultă din tabelul ur. 1, în cele două sole de grîu care au constituit obiectul acestor observații, infestarea cu adulți hibernanți de ploșnițe în primăvară (6 mai) a fost aproximativ egală (1,8 ex./m2 și, res- pectiv, 2,0). Corespunzător acestei densități, prezența ouălor la m2 a fost ușor diferită : 41,4 ouă/m2 față de 47,2. Prezența nimfelor la controlul din 10 iunie a fost însă diferită, ceea ce a condus la adoptarea deciziei de aplicare a tratamentului în sola 2, deși și în sola 1 se depășea pragul eco- nomic de dăunare. Cauzele care au determinat reducerea populației de ploșnițe de la 41,4 ouă/ma și, respectiv, 47,2 ouă/m2 la 7,9 nimfe/m2 și, respectiv, 13,6 nimfe/m2 sînt numeroase: dintre acestea însă, un rol de- terminant l-a avut activitatea paraziților oofagi, care au distrus circa 2/3 din populația de ploșnițe (tabelul nr. 1). । Tabelul nr. 1 înregistrarea dăunătorului și gradul de parazitare îu condiții naturale în solele de observație V ariantă Suprafață (ha) Prezența dăunătorului la m2 Parazita- rea natu- rală ( %) adulți hibernanți ouă nimfe - Sola 1, martor netratat 85 1,8 41,4 7,9 61,8 — Soîa 2, tratată chimic 140 2,0 47,2 13,6 61,5 La data tratamentului (13 iunie), perioada de pontă a ploșnițelor cerealelor se încheiase, în lanuri aflîndu-se numai nimfe de diferite vîrste și ponte parazitate. Experimentarea propriu-zisă a început după executa- rea tratamentului, prin introducerea la 24 și 72 de ore a pontelor de E. integriceps în cele două sole de grîu și recuperarea lor după 48 de ore. Pre- lungirea timpului de expunere în cîmp peste 2 zile nu determină o creș- tere a gradului de parazitare, deoarece, pe de o parte, se depășește faza de dezvoltare a oului de ploșniță în care acesta poate fi parazitat și, în ace- lași timp, pontele devin vulnerabile prădătorilor. După cum rezultă din tabelele nr. 2 și 3, activitatea prădătorilor a fost importantă,, determinînd pierderi în efectivul de ouă introdus în cîmp, efectiv ce a oscilat între 150 I. ROȘCA și C. POPOV 3 4 EFECTUL TRATAMENTELOR CHIMICE LA PARAZIȚII OOFAGI 151 18,4—21,4% în cazul solei 1, în care nu s-a efectuat tratament chimic, și 14,8—16,9% în cazul solei 2, tratată chimic. Se constată că efectul tra- tamentului chimic administrat împotriva ploșnițelor cerealelor s-a răsfrînt și asupra prădătorilor întîlniți în cultura de grîu (Coccinella septempunc- tata, Chrysopa sp.). în sola tratată chimic, procentul în care ouăle de ploș- nițe au fost distruse de prădători este mai mic decît în sola netratată (tabelele nr. 2 și 3). Tabelul nr. 2 Testarea rezervei de paraziți la 24 de ore după efectuarea tratamentului chimic împotriva noii generații de ploșnițe Variantă Nr. ouă în experiență Ouă distruse de prădători ' (%) Parazitarea ouălor recu- perate (%) introduse 14.VI recuperate 16.VI — Soia 1 1027 807 21,4 59,9 - Sola 2 1132 940 16,9 6,5 DL 5% 1% o»t % 10,4 19,1 36,8 Tabelul nr. 3 Testarea rezervei de paraziți la 72 de ore după efectuarea tratamentului chimic împotriva noii generații de ploșnițe Variantă Nr. ouă în experiență Ouă distruse de prădători (%) Parazitarea ouălor recu- perate (%) introduse 16.VI recuperate 18.VI - Sola 1 893 728 18,4 76,8 — Sola 2 917 781 14,8 28,4 DL 5% 2,8 1% 4,6 0,1% 8,6 Prin recuperarea și urmărirea în condiții controlate a ouălor expuse S-a constatat că există diferențieri importante între cele două sole, expri- mate prin gradul de parazitare al pontelor de ploșnițe. Astfel, din tabelul nr. 2 rezultă că parazitarea înregistrată în perioada 14—16 iunie a fost de 59,9 % în sola netratată și numai de 6,5 % în sola tratată, iar din tabelul nr. 3, în care este prezentată parazitarea înregistrată în intervalul , 16 —18 iunie, rezultă aceeași mare diferență : 76,8% față, de 29,4%. în ambele situații, asigurarea statistică indică diferențieri cu un grad ridicat de semnificație. Considerăm că parazitarea obținută pe ouăle de ploșniță introduse în cîmp este rezultatul acțiunii noii generații de paraziți oofagi, proveniți din pontele depuse în mod natural de ploșnițe și care la data aplicării tra- tamentului nu își închciaseră dezvoltarea și deci se găseau încă în oul gazdei. Acest lucru rezultă din procentul mic de parazitare înregistrat la 24 de ore după tratament, procent care semnifică distrugerea atît a gene- rației hibernante de paraziți, în cea mai mare parte sau poate în totali- tate dispărută la acea dată, cît și a paraziților din noua generație, deja apăruți pînă la data tratamentului și care în sola martor a asigurat un procent ridicat de parazitare. Rezultatele înregistrate la 72 de ore după tratament completează această constatare, in sensul că, pe de o parte, constatăm pentru ambele sole un spor de parazitare, iar pe de altă parte, acest spor este sensibil egal: 16,9% în sola 1 față de 21,9% în sola 2. Sondajul efectuat pe data de 19 iunie în ambele lanuri de grîu a evidențiat că la acea dată în natură nu mai exista nici o pontă de ploșniță (parazitată sau nu), ceea ce înseamnă că rezerva de paraziți nu mai putea crește. Deci, în cazul tratamentului chimic, cea mai mare parte din 1 paraziții apăruți au fost distruși și s-au salvat numai cei care nu apăruseră încă din ouăle de ploșniță pînă la data tratamentului. După cum au dovedit și studiile întreprinse în U.R.S.S. (4), (5), (10), speciile de paraziți oofagi ai ploșnițelor cerealelor continuă să se dezvolte atît timp cît sînt în ouăle de ploșnițe chiar în cazul tratamente- lor chimice, dar sînt vulnerabile la acestea după apariția din oul-gazdă. Din datele prezentate se desprinde faptul că tratamentul chimic efectuat împotriva ploșnițelor cerealelor acționează cu urmări negative asupra faunei utile de paraziți oofagi. în sola netratată chimic, la sfîrșitul perioadei de pontă a ploșnițelor cerealelor, prin introducerea de ouă proas- pete, se obține un procent de parazitare mai mare decît cel înregistrat pe pontele depuse natural, lucru firesc deoarece rezerva de paraziți a cres- cut. în sola tratată chimic, prin același procedeu, procentul de parazitare înregistrat este sub jumătatea celui natural. în aceste condiții se remarcă o integrare perfectă a tratamentelor ■chimice în ciclul de viață al dăunătorului, astfel îneît, în cazul în care devin necesare, acestea să se execute rapid. Data aplicării lor să fie aleasă în așa fel îneît să surprindă, pe lîngă întregul efectiv de nimfe de ploș- nițe, și cea mai mare parte din paraziții oofagi, aflați încă în ouăle de ploș- niță. întârzierile în declanșarea tratamentelor sau în prelungirea acestora ■după apariția tuturor paraziților din ouă conduc la distrugerea lor în masă. CONCLUZII 1. Tratamentul chimic aplicat împotriva ploșnițelor cerealelor are urmări negative asupra faunei de paraziți oofagi aflați în stadiul de adult. 2. Paraziții oofagi aflați în diferite faze de dezvoltare (în oul gazdei) la data aplicării tratamentului nu sînt afectați de acțiunea acestuia. 3. Executarea tratamentelor chimice într-un interval de timp scurt, ta avertizare, este o măsură eficientă de protejare a faunei utile, cu rol important în combaterea integrată a dăunătorului. 152 t. ROȘCA și C. POPOV BIBLIOGRAFIE 1. BĂRBULESGU AL., Analele Inst. Prot Pl., 1967, 3, 169-176. 2. BĂRBULESGU AL', Analele Inst. Prot. Pl., 1971, 7, 159-164. 3. BĂRBULESGU AL., POPOV C., VIII Mejdunaroclnti Gongress po zascite rastenii, Sec- tion II, Moscova, 1975, 14 — 24. 4. GRIVANOV K. P., ANTONENKO O. P., Zool. Juni., 1970, 49, io, 1563-1568. 5. GRIVANOV K. P., ANTONENKO O. P., Zool. Juni., 1971, 50, 10, 1487-1495. 6. GUSEV G. V., Zasch. Rast. 1970, 5, 19-20. 7. KAMENKOVA K. V., Trudi Vses. Inst. Zasch. Rast., 1958, 9, 79-106. 8. LAZAROV A. et al., Jitnițe dăneniți — Bulgaria i borbata a teah, Sofia, 1969, 146 p. 9. MARTIN E. H. et al., Entomol. Phitopat. app]., 1969, 28, 38—46. 10. NOVOJLOV K. V. et al., Entomol oboz., 1973, 52, 1, 20-28. 11. PAULIAN FL., POPOV C., Wheat monograph, Basci, 1980, 69-74. 12. POPOV C., PAULIAN FL., Probi. Agric., 1971, 3, 59-68. 13. POPOV C., Probi. Prot. Pl., 1974, 2, 2, 167-197. 14. POPOV C., teză de doctorat, Universitatea București, 1977, 186 p. 15. POPOV C., Analele, ICCPT, 1980,46, 318-353. ’ 16. POPOV C., PAULIAN FL., ENICÂ DOINA, IONESCU C., BANIȚĂ EMILIA, Lucră- rile celei dc-a Vil-a Consfătuiri de protecția plantelor, Cluj-Napoca, 1981, 23 — 28- 17. POPOV C., BĂRBULESGU AL., BANIȚĂ EMILIA, ENICĂ DOINA, IONESCU C., MUSTEȚEA D., PAULIAN FL., TĂNASE V., VONICA I., Analele ICCPT, 1982, 50, 379-390. 18- SCEPETILNIKOVA V. A., Trudi Vses. Inst. Zasch. Rast., 1958, 9, 107-130. 19. VINOGRADOVA N. M., Trudi Vses. Inst. Zasch. Rast., 1969, 34, 98-133. Primit in redacție la 3 aprilie 1983 Stațiunea de cercetări pentru cereale și plante tehnice „Fundulea“ RÂSPÎNDIREA ULIULUI PÂSĂRAR, ACCIPITER NISUS (L.) (AC CI PI TRIB AP, AVRS), ÎN ROMÂNIA ÎN PERIOADA CUIBĂRITULUI DE DAN MUNTEANU The paper deals with the distribution of the Sparrow Hawk (Accipilcr nisus (L.)) during its breeding season as seen in Fig 1, represented according to the Univers- al Transverse Mercator System. Only 22 nests have becii found so far in Romania, in 16 localities. Both these localities and the points where the birds were recorded during summer are indicated on the map. It is ascertained that the Sparrow Hawk breeds especially in the mountainous and hilly arcaș, being scarce in the plain. The habitats populated by the breeding birds in our country arc also dcscribed. Studiul răspîndirii (corologiei) speciilor de plante și animale a luat un nou avînt după adoptarea acum două decenii a unei metode unice, de uz internațional, în scopul reprezentării cartografice a arealelor pe baza sistemului U.T.M. (Universal Transverse Mercator). în țara noastră, sis- temul U.T.M., devenit cunoscut prin lucrările lui A. Lehrer (1977), a fost aplicat la specii de plante și de animale nevertebrate, dar pînă în prezent nu a fost extins asupra vertebratelor, cu toate că în străinătate au fost deja publicate cîteva atlase remarcabile asupra răspîndirii păsărilor. Prezenta contribuție reprezintă o primă încercare de cartare în sistem U.T.M. cu rețea de 10 x 10 km a corologiei unei specii aparținînd încrengăturii Vertebrata, ea fiind realizată pe baza atît a datelor din lite- ratura de specialitate, cît și a cercetărilor proprii. ACCIPITER NISUS (LINNAEUS) Syn. Falco Nisus Linnaeus, Syst. Nat., ed. X, 1758, p. 92 ; „Habi- tat in Europa”, terra typica restricta : Suedia. Accipiter nisus (Linnaeus), in: Grossinger, Un. Hist. Phys. Regn. Hung., 1793, 2, 245 ; Friwaldszky, Aves Hung., 1891, 6 ; Prazâk, J. Orn., 1897, 45, 467—469 ; Chernel, Magy. Mad., 1899, 389 ; Madarâsz, Magy. Mad., 1899—1903, 260 ;Dombrowski, Orn. Rom., 1912, 574; Hartert, Vogel pal. Fauna, 1912—1921, 2, 1151 ; Vaurie, Birds pal. fauna, Non-Passer., 1965, 166. Denumire populară: uliu păsărar. Areal. Specie palearctică, răspîndită în Europa, Asia de la Urali pînă în Extremul Orient, Himalaia și China răsăriteană ( ?),insulele Madeire și Canare, nord-vestul Africii, Asia Mică și nordul Iranului. Populațiile sudice sînt sedentare, pe cînd cele nordice sînt migratoare, deplasîndu-se iarna pînă în nordul Africii și Asia sudică. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 2, P. 153- 158, BUCUREȘTI, 1983 154 DAN MUNTEANU 2 3 accipiter nisus în românia 155 Răspîndire în România. Uliul păsărar este cunoscut îndeosebi ca oaspete de iarnă, prezent la noi din octombrie pînă în martie, mai ales în ținuturile colinare și de cîmpie. în România cuibărește rar. în lucrurile consultate sînt citate doar 15 localități certe de cuibărit, deci puncte în care au fost găsite cuiburi cu ouă sau pui (în total 21 de cuiburi), la care adăugăm o localitatpidentifi- cată recent prin cercetările noastre. Repetate observații din timpul verii, înregistrate mai ales în ultimele 3 — 4 decenii, ne duc la concluzia că specia cuibărește probabil și în alte puncte din țară ; ele sînt enumerate separat, fiind cartografiate cu un semn diferit de cel adoptat pentru marcarea cuiburilor. Analizînd harta alăturată (fig .1), constatăm că majoritatea punctelor certe sau probabile de cuibărit ale uliului păsărar sînt cuprinse în aria car- patină, inclusiv în bazinul Transilvaniei, în comparație cu care identifi- cările notate în ținuturile de cîmpie apar ca niște cazuri izolate, expresie Fig. 1. — Răspîndirca speciei Accipiler nisus (L.) în România in perioada cuibăritului. a prezenței sporadice a speciei. Astfel, dintre cele 16 localități sigure de nidificare, opt localități (cu 12 cuiburi) sînt situate în zona montană, ■alte șase (cu șapte cuiburi) în ținuturi subcarpatice sau de podiș, iar două •(cu trei cuiburi) se. află la cîmpie. Pe de altă parte, compararea figurii 1 cu harta geobotanică a țării ne permite să constatăm că specia populează îndeosebi ținuturile carac- terizate printr-un grad ridicat de acoperire cu vegetație forestieră, în zona de stepă putînd fi prezentă cel mult în unele păduri de luncă. Apare deci evident faptul că factorul determinant în conturarea ariei de răspîndire a uliului păsărar îl constituie vegetația, respectiv prezența pădurilor, iar nu altitudinea. Subliniem faptul că, în cazul păsărilor, nu se poate conta pe menți- nerea acelorași locuri de cuibărit timp îndelungat, datele vechi avînd ca atare ddâr un caracter de aproximație în conturarea distribuției actuale a speciilor. Biologie și habitat. în România specia este prezentă în tot cursul anului, însă trebuie să distingem exemplarele oaspeți de iarnă de populația clocitoare, desigur oaspete de vară, iar nu sedentară; în plus, sigur că alte păsări apar doar în tranzit, în cursul perioadelor de migrație. Uliul păsărar cuibărește în păduri de tipuri diferite, atît de foioase cît și de conifere, în general în arborete puțin compacte, cu rariști, lumini- șuri și porțiuni defrișate ; în pădurile dese, cuiburile sînt construite în apro- pierea lizierelor. Asupra cuiburilor cunoscute în țara noastră există doar puține pre- cizări privitoare la tipurile de vegetație forestieră în care au fost amplasate. Cuiburile de la Bilcești (4) și Lăpușna (7) se aflau în păduri de brad și este de presupus că cel de pe Muntele Negoiu (4) fusese găsit de asemenea într-o pădure de rășinoase, mai plauzibil de molid; cuibul descoperit de noi la Ic Ponor, în Munții Bihorului, era construit într-un molidiș de tipul Piceetum montanae occalidosum la 1200 m altitudine, pe un versant cu expoziție vestică, avînd panta de 15°. Cuibul de la Timișoara (19) se afla de asemenea într-un molid, dar acesta era un arbore plantat în parcul școlii silvice. Ținînd seama de caracteristicile vegetației din celelalte 11 localități, este aproape sigur că restul cuiburilor se aflau în păduri de foioase. Dobay (7) menționează că altitudinea cuiburilor găsite de el era de 700 — 800 m ; altitudinea minimă cunoscută, este de 110 m, cea la care este situată localitatea Valea lui Mihai (2). Uliul păsărar vînează mai ales în interiorul pădurilor, motiv pențru care este observat destul de rar în timpul verii. Ponta, formată din 3 — 5 ouă, este depusă în general în luna mai; incubația durează 31 — 36 de zile, iar puii părăsesc cuibul după mijlocul lunii iulie. în cursul sezonului rece, păsările se cantonează de preferință în tere- nurile descoperite cu vegetație lemnoasă mai rară, deseori în ecosisteme antropogene. Hrana acestui uliu este constituită mai ales din păsărele. Referindu-ne la situația efectivului speciei, apreciem că populația noastră clocitoare nu a diminuat numeric în ultimele decenii, probabil chiar a crescut într-o oarecare măsură. Păsările oaspeți de iarnă erau îm- pușcate ocazional în timpul vînătorilor sau în cadrul acțiunilor organizate mai demult în scopul combaterii dăunătorilor vînatului, dar în prezent toate speciile de răpitoare (ord. Palconiformes și Sirigiformes) sînt ocrotite în baza legii privind economia vînatului și vînătoarea (Legea nr. 26/1976). b - c. 1502 156 DAN MUNTEANU 4 ACCIPITER NISUS ÎN ROMÂNIA 157 ENUMERAREA LOCALITĂȚILOR * • • A. CUIBĂRIT CERT ET—86 : Valea, lui Mihai (jud. Bihor), pontă 4 ouă, 20.IV.1922, col. , t E. Andrâssy, MO 462 ;pontă 5 ouă. 21 ,V.1936, col. E. Andrâssy, MO 461 (2). ER —17 : Timișoara, Pădurea Verde, cuib cu 5 ouă, 25.V.1944, col. S. Pașcovschi, D. Linția, MBT 2329 (19). ER~ 99 : Căpălnaș, com. Birchiș (jud. Arad), 2 cuiburi cu cîte 5 ouă, V. 1926, obs. W. M. Congreve (5). BQ—55 : Moldova Nouă (jud. Caraș-Severin), cuib cu 5 pui, 3. VH.19U6, MBT 278/3, 278/4; pontă 4 ouă, 12.V.1909; pontă 4 ouă, 23.V.1909 ; pontă 4 ouă, 30.V.1909; pontă 5 ouă, 7.VI. 1909, col. D. Linția (15). EQ—57 : Potoc, com. Șasea Montană (jud. Caraș-Severinj, 12.V.1903, pontă 4 ouă, col. D. Linția, MBT 384/123 (2 ouă), A. Kiss iii litt. FS—46 : Ic Ponor, com. Beliș (jud. Cluj), cuib cu ouă și pui, 18.V.1979, 19.VI.1979, obs. D. Munteanu (ined). LM—04 : Ceuaș, com. Mica (jud. Mureș), pontă, coJ. L. Dobay (7). LM—06 : Voiniceni, com. Ceuașu de Cîmpie (jud. Mureș), cuib 2 ouă 2.V.1963, obs. V. Antal (1). LM—45 : Chibed, com. Ghindari (jud. Mureș), pontă, col. L. Dobay (7). LM—68 : Lăpușna, com. Ibănești (jud. Mureș), cuib cu 2 pui zburători, 16.VII.1969, obs. L. Kalaber (in litt. (9)). LM—55 : Praid (jud. Harghita), pontă, col. L. Dobay (7); Ocna de Jos, com. Praid (jud. Harghita), pontă, col. L. Dobay (7). LL — 05 : Mt. Negoiu, com. Porumbaeu de Jos (jud. Sibiu), pontă 4 ouă, 3O.V(an?), MINS 1975 (4). LL—51 : Bilcești, com. Valea Mare-Pravăț (jud. Argeș), pontă 4 ouă, 26.V.1955, col. I. Cătuneanu (4). LL—97 : Vîlcele (jud. Covasna), pontă 2 ouă, 13.V.1900, col. R. Ele- ment (25). ■ ■ NL—59 : Adam, com. Drăgușeni (jud. Galați), cuib cu 2 pui, VII. 1958, col. N. Miculescu (4). B. CUIBĂRIT PROBABIL ** FS—28 : Remeți (11); FS-38 : Mt. Vlădeasa (11), (ined.); FS-66 : Măguri-Răcătău (11). FR—21 : Mt. Tarcu (17); FR-43/53: M. Retezat (5), (15), (21); FR—48 : Deva (3) ; FR —55 : Hațeg (5). GS —18 : Cojocna (10). ■ ' * MINS — Muzeul de istorie naturală Sibiu ; MBT — Muzeul Banatului Timișoara ; MO — Muzeul Țării Crișurilor, Oradea ; ined. — date personale nepublicate. ** Este posibil ca unele dintre aceste observații, mai ales cele notate în ținuturile de deal și decîmpie, să serefere înrealitatela specia vecină Accipiter brevtpes Sev., uliul cu picioare scurte. GQ—11 : Gemele (4); GQ—21 : Craiovița (4). . ■ v ■ KM—76 : Zau de Cîmpie (3), (6) ; KM—79 : Geaca (3). KL—76: Cisnădie (3) ; KL —87 : Sibiu (3); KL —89 : Boarța,- com. Seica Mare (3); KL —96 : Avrig (3). 1 LN —12 : Bistrița (3); LN —57 : Cîrlibaba (ined.) ; LN —62 : Mt. Negoiu Unguresc, Mții Călimani (ined.); LN —64 : Dorna Candre- nilor (ined.); LN —67 : Țibău, com. Cîrlibaba (ined.). LM—16 : Păiugeni, com. Glodeni (10); LM—22 : Sighișoara (14) ; LM —28 : Reghin (3) ; LM—38 : Gurghiu (3) ; LM—62 : Odor- heiu Secuiesc (12), Mugeni (12) ; LM—63 : Lupeni (12); LM— 72 : Petreni, com. Mărtiniș (12) ; Orășeni, com. Mărtiniș (12); LM—78: Subcetate-Zetea (12). LL—21 ; Brădetu, com. Brăduleț (16) ; LL—42 : Voinești, com. Lerești (4) ; LL —47 : Făgăraș (3); LL—85 : Brașov (3). MN—02: Borca (ined.); MN—11: Bistricioara (ined.); MN—30 : Pîngărați (ined.); MN—31 : Buhalnița, com. Hangu (ined.). MM—18 : Bicazu Ardelean (ined.); MM—25 : Boiovăniș (20); MM—39 : Tarcău (ined.); MM—49 : Viișoara (ined.). ML—50 : Cislău (4); ML-82 »M. Bucegi (4), (15), (21). MK—42 : Cozieni, com. Găneasa (4)T^ MJ-—39 : Comana (4). NM—10 : Adjud (4) ; NM—73 : Găgești (4) ; NM—86 : Pădureni (4). NL—05 : Cetești (4); NL—07 : Bolotești (4); NL—08 : Panciu (4); NL—14 : Gugești (4); NL—25 : Răstoaca, com. Milcovu (4); NL—26 : Ciușlea (4), Petrești, com. Vînători (4); NL—44 : Hanu Conachi, com. Fundeni (18). NJ —79: Rasova (8). PK—07 : Topolog (24) ; PK—37 : Babadag (24). BIBLIOGRAFIE 1. ANTAL V., Vinăt. pese, sport., 1968, 4, 23. 2. BECZY T., Catalogue of the oological colledion of the Museum in Oradea, Muzeul Țării Crișurilor, Oradea, 1971, 56. 3. BIELZ E. A., Verii. Mitt. siebenb. Vor. Naturwiss. Hermannstadt, 1888, 38, 42. 4. CĂTUNEANU L, Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1963, 4, 417-430. 5. CONGREVE W. M., Ibis, 1929, 65, 485. 6. DANFORD C. G., BROWN J. A. H., Ibis, 1875, 11, 296. 7. DOBAY L., Kocsag, 1932, 3-4, 94. 8. DOMBROWSKI R., Omis Romaniae, Staatsdruckerei Bukarest, 1912, 576. 9. KALABER L., St. com., S.Ș.B., Fii. Reghin, 1979, 160. 10. KEVE A., Beitr. Vogelkd., 1973, 19, 2/3, 197, 202. 11. KORODI GÂL L, Nymphaea, 1974, 2, 76. 12. KOVÂTS L., St. com., Muz. Cristuru Secuiesc, 1974, 60 — 61. 13. LEHRER A., Codul blocartografic al principalelor localități din R. S. România, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1977. 14. LEONHARDT W., Verh. Mitt. siebenb. Vcr. Naturwiss. Hermannstadt, 1903, 53 (1905), 75. 15. LINȚIA D., Păsările din R.P.R., Edit. Acad. R.P.R., București, 2, 1954, 254 - 257. 158 DAN MUNTEANU RECENZII 16. MĂTIEȘ M., Nymphaea, 1974, 2, 130. 17. OTTO W., Falke, 1978, 25, 130. 18. PAPADOPOL A., Trav. Mus. Hist. Nat. „Gr. Antipa”, 1962, 3, 309 - 310. 19. PAȘCOVSCHI S., Vînăt. pese, sport., 1968, 4, 22. . 20. RANG VIOLETA, Catalogul colecției ornitologice, Muz. jud. Bacău, 1980, 19. 21. ROCHLITZER R., Falke, 1977, 2-4, 205. 22. fSALMEN H., Die Ornis Sicbenbiirgens, Bohlau Vcrlag, Koln-Wien, 1, 1980, 278—280. 23. THONEN W., Orn. Beob., 1968, 68, I, 14. 24. VAUCHER C., Notes sur Ies vertebres el Ies milieux nalurcls (Iu Delta du Danube el de la. ' Dobroudja, Geneve, 1975, 19. 25. * * * Verh. Mitt. siebenb. Ver. Naturwiss. Hermannstadt, 1901, 51 (1902), XXXI. • Primit în redacție Centrul de cercetări biologice la 28 martie 1983 Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 \V. PLESSE (edit.), J. BRETSCHNEIDER, H, KAISER,M. SCHELLHORN;-Pliilosophische Aspekte der Biologie (Aspecte filozofice ale biologici), Gustav Fischei-Verlaa, Jena, 1982, 1 voi., 200 p. . : i P Realizat prin colaborarea a doi filozofi (intre care editorul) și doi naturalișli, volumul include o introducere și patru capitole cu extindere inegală: relații între ;filozofie, și științei? naturii; materialitatea și dialectica obiectivă a vieții; omul ca ființă biologică și socialăbazele teoretice ale cunoașterii și aspectele biologiei. . - . Cea mai mare extindere o are capitolul al doilea, care, deși semnat de filozoful M. Schell- horn, prezintă cel mai mare interes pentru biologi. Conceput strict de pe pozițiile materialis- mului dialectic, capitolul tratează, între altele: unitatea materială a lumii,(specificitatea formei biotice de mișcare a materiei, problemele speciei, ale sistemelor biologice, asp?ctc|p filozofice ale sistematicii și taxonomiei,' evoluția (evoluția biotică fiind precedată de .cep prebiotică, iar aceasta de. evoluția chimică) etc, în problema majoră a factorilor evoluției, autorul adoptă întru totul punctul de vedere al teoriei sintetice, deși acest termen np apare deloc în cadrul capitolului și nici nu sînt citate lucrările fundamentale ale lui Ddnznans’Ity, Huxley, Rensch și Mayr, care au pus bazele acestei teorii. Se pun in relief deosebirile.' di'ntrb sistematica ,,tipologică” și cea filetică, termenul de taxonomic fiind rezervat acesteia, fără a se menționa ce se înțelege concret prin filogenie — o suită de procese de speciațic; humele lui W. Hennig mi este citat în acest capitol, ci numai în următorul. Uit paragraf destul de lung tratează evoluția biocenozelor, care este pusă îh paralel cu cea filogenetică, a speciilor. în acest context, considerăm că ar fi fost foarte util să se fi discutat și evoluția faunelor și ftorelor, fenomen grăti- dios, care a decurs paralel, dar nu s-a suprapus cu evoluția spițclor filetice și cu cea a grupări- lor lor ecologice. Dintre multiplele aspecte geografice ale evoluției, se tratează numabspeci- ația aiopatrică, și aceasta destul de sumar. Contradicțiile sînt analizate la toate nivelurile : al populației, al biocenozei, al biosferei. mc-r. ■ Capitolul al treilea, consacrat omului sub aspect biologic și social, este semnat de natura'- listui H. Kaiser. Se utilizează bogatul material adunat în ultimul timp asupra antropogene-zei, aspecte ale evoiuționismului care au fost trecute cu vederea în capitolul anterior, anumite aspecte ale ctologiei, Ultimul paragraf al capitolului, consacrat viitorului omului, mi abordează necesitatea imperioasă de a conserva natura sălbatică ca factor al echilibrului umanității — probi’ma este complexă, nu sc rezumă la menținerea calității apei, aerului și alimentelor. Din lectura sumară a ultimului capitol reținem importanța studiului multilateral al bio- logiei în formarea gîndirii umane. Literatura cuprinde șase pagini; urmează un indice al autorilor citați; se constată că nu toți cei citați în text apar la bibliografie. Aproape toate lucrările citate sînt în limba germană (cîteva dintre ele, traduceri din alte limbi), abia cîte 3 — 4 titluri în engleză și rusă, Sîi}t citate și două lucrări de autori români, în lucrări traduse in germană. Rostul principal al unei asemenea lucrări este de a pune la îndemina filozofilor o sinteză asupra principalelor aspecte ale biologiei, iar natmaliștilor o sinteză asupra implicațiilor filozo- fice ale propriei lor discipline. Constatăm însă că un naturalist, chiar bine; documentau în pro- blemele de bază ale ansamblului biologiei, are de învățat din această operă sintetică,și șupclntă;, chiar fără,a se interesa deloc de aspectele filozofice. Ne referim în.aceasță afirmație, mai al,eș la capitolele 2 și 3. Ținind seama că germana nu mai are în prezent aceeași circulație,între oa- menii de știință ca în urmă cu mai multe decenii,, considerăm că; sînt,necesare, sinteze similare și în alte limbi, îndeosebi în engleză. ;.„v. ; , ' ' ,:u . Petru Bănăreșcu . •.rj.-.ij,- Mathemâlical Models in Molecular and Cellular Biologg (Modele matematice în biologia celulară și moleculară) (sub red. L- A. SEGEL), Cambridgc Uuiversity Press, Cambridge) • 198b Cartea își are originea într-un curs privind „Modelele matematice în biologie”, organizat pentru a demonstra biologilor experimentatori utilitatea soluțiilor oferite de matematică pentru diferitele probleme ce se pretează modelării și în acest fel de a facilita inițierea unor cooperări ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM-, T. 35, NR. 2, P. 159-161, BUCUREȘTI, 1983 / . 160 RECENZII 2 cu teoreticienii. Redactarea materialelor sub forma unei cărți arc avantajul nu numai dc a pre- zentă cititorului noțiunile teoretice specifice fiecărui capitol, dar și de a le ilustra cu exemple nunieroasc din biologia celulară și moleculară și, în plus, de a se putea prezenta la sfirșitul căr- ții, în apendice, cîteva noțiuni matematice dc bază, esențiale pentru cei ce au întrerupt studiul matematicii, timp de mai mulți ani. . < '' Capitolul 1 se ocupă de teoria reacțiilor (chimice) biochimice, domeniu în care analiza matematică clasică a ecuațiilor bazate pe legea acțiunii maselor este completată cu materiale mai noi, axate pe conceptul cooperativității. Capitolul 2 discută posibilitățile oferite dc calcu- lătorUf electronic de a Înțelege un sistem complex prin simplificarea oferită de combinarea enti- tăților similare, cu accentul pe sistemele biochimice. Capitolul următor, eu accentul pe teoria controlului sistemelor biochimice, exemplifică efectul neliniar dc saturare și cinetica lor prin eliberarea mediatorilor chimici la nivelul sinapselor și hiînd în discuție modelele matematice ale regenerării ficatului de șobolan după hepatectomie parțială. Sistemul imun, prin multitudinea de celule și molecule pc care le conține, oferă largi posibilități modelării matematice, ilustrate prin discutarea selecției donalc, a interacțiunii antigenelor cu celulele, priit aplicarea teoriei controlului la proliferarea și diferențierea limfoci- telor san prin teoria dozărilor imunologice. , Alte capitole sînt consacrate aplicării ecuațiilor diferențiale in biologic (cu exemple pri- vind chemotactismul, ciclul celular sau difuziunea facilitată) sau comportamentului vizual la insecte. Acest din urmă capitol, deși pare întrucitva in afara orientării generale a cărții, accentuează importanța investigațiilor la nivel supracclular pentru înțelegerea mecanismelor la nivel celular. Capitolele grupate „în apendice” Ia sfirșitul cărții sînt o excelentă reîmprospătare a noți- unilor matematice de bază (funcții, limite, serii, ecuații diferențiale, integrale, determiuanți etc.), necesare pentru înțelegerea celorlalte volume de către cei care au „uitat” matematica. în an- samblu, cartea este o reușită sinteză efectuată de un grup de 16 autori din Europa și S.U.A. privind noile orizonturi oferite de aplicarea matematicii în biologia celulară și moleculară. Volu- mul se adresează în primul rlnd biologilor și nu este o exagerare afirmația că oricare cercetător va găsi aplicații în domeniul său de studiu. în același timp, matematicienii găsesc numeroase teme, aplicative, astfel că se pot stabili colaborări fructuoase. Editura Cambridge University Press oferă condiții grafice ireproșabile. Gh. Benga K. E. SUCKLIN’G, G. j. SUCKLING, Biological Chemistry. The Molecular Approach to Biolo- gicii Systems (Chimie biologică. Abordarea moleculară a sistemelor biologice), Cambridge University Press, Cambridge, 1980, 381 p. Este cunoscut faptul că soluționarea problemelor științei și tehnologiei moderne necesită abordarea interdisciplinară a acestora. în particular, biologia modernă, descifrarea structurii și funcției organismelor vii Ia nivel molecular sînt de neconceput fără chimie. Autorii consideră că și studenții trăbuie formați în acest spirit interdisciplinar și de aceea și-au propus redac- tarea unul manual, inedit, care să se adreseze atît studenților în biologie, cît și celor în chimie, pentru a-i forma în spiritul biologici moleculare. în acest scop, autorii selectează anumite capi- tole care le permit ilustrarea ideii de bază și nu fac o descriere exhaustivă a biochimici, care se găsește In alte tratate sau manuale. După o introducere, în capitolele 1 și 2 se face o prezentare sumară a terminologiei chi- miei organice și a nivelelor ierarhice de organizare a sistemelor biologice, iar capitolele 3—9 pre- zintă principalele clase de reacții organice.. Descrierea lor este diferită de cea găsită în manua- lele de chimie, fiindcă reacțiile sînt ilustrate Cu numeroase exemple în biologie. Capitolele privind enzimele ilustrează cit se poate de clar suprapunerea chimiei cu biochimia. Urmează, în continuare, discuția unor sisteme mai complicate: complexele multienzimatice, membranele biologice, sfcteinfele de comunicare dintre celule prin hormoni, răspunsul imun, toate demon- strînd succesul abordării problemelor vieții la nivel molecular. , Prezentarea într-un capitol aparte a strategiei de elaborare a medicamentelor și a sub- stanțelor folosite in agricultură și horticultura, privite prin prisma efectelor Ia nivel molecular, contribuie lâ lărgirea sferei aplicațiilor practice. 3 RECENZII 161 înțelegerea materialului este facilitată de numeroase scheme, modele structurale tridi- mensionale și chiar fotografii de microscopie electronică, ca și de problemele pe care cititorul trebuie să le rezolve. ( în ansamblu, cartea constituie o abordare originală a biologiei moleculare, care documen- tează elocvent ideea că biologia modernă este de neconceput fără chimie și In consecință, se adresează studenților și cercetărilor din toate ramurile biologiei, medicinii, chimiei și biofizicii. Gh. Benga * * * Aquatic Biota of Tropical South America (Viața acvatică din America de Sud tropicală), Part 1 ; Arlhropoda, sub red. S. HURLBERT, G. RODRIGUEZ, N. SANTOS, San Diego State University, San Diego, 1981, 323 p. Făcind parte dintr-o serie de trei volume ce urmăresc să prezinte fauna acvatică din întreaga Americă Latină, această primă parte a celui de-al doilea volum cuprinde artrppodele acvatice (sau a căror dezvoltare este legată de acest mediu) din apele dulcicolc și salmastricole tropicale ale Americii de Sud, așa cum, de altfel, reiese și din titlul lucrării. Urmărind ierarhia filetică, capitolele se confundă cu principalele grupe taxonomice, începînd cu anostraceele, continuînd cu celelalte crustacee (notostracee, concostracec, cladoce- re, ostracode, copepode, branchiure, sincaride, misidacee, tanaidaccc, izopode, amfipode și deca- pode), cu insectele (colembole, efemeroptere, odonate, plecopterc, ncuroptere, ortoptere, hemU ptere, coleoptere, trichoptere, lepidoptere și diptere) și, în final, cu acarienii. Fiecare grup sistematic este tratat după un pian firesc, cuprinzlnd succinte considerații generale, istoricul cercetării grupului, citarea speciilor cunoscute în zonă. La elaborarea lucrării, așa cum se poate ușor constata, au colaborat o pleiadă dc speci- aliști nord- și sud-americani, renumiți carcinologi și entomologi, ca Th. Bowman, G. Byers, G. Carbonell, E. Munroe, C. Thomson, H. Robinson și mulți alții, la care se adaugă și cîțiya,. la fel de cunoscuși, europeni. Prin conținutul ei, lucrarea este utilă atît hidrobiologilor cît și taxonomiștilor și ecologi- lor. Pentru a veni în ajutorul tuturor celor interesați, din zona respectivă și nu numai, lucrarea a fost elaborată trilingv, in engleză, spaniolă și portugheză, ceea ce este și în sprijinul marelui public amator de a o consulta. Cercetînd îndeaproape scurtele liste faunistice din flecare grup sistematic în parte, se desprinde ușor incompleta cunoaștere a faunei acvatice din această atît de bogată zonă geogra- fică, ceea ce dovedește, odată mai mult, că sistematicienii de pretutindeni mai au încă multe probleme de rezolvat. în încheiere, nu putem să nu menționăm aportul editorului, Stuart Hurlbert, de la Uni- versitatea din San Diego (California), din a cărui inițiativă s-a născut această serie de lucrări care ne prezintă o situație la zi a faunei acvatice din America Latină. Modest Gulii NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei animale: morfologie, taxonomic, fiziologic, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra unor cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilogra- fiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea nume- relor. în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlurile cărților (sub- liniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textele lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusi- vitate autorilor. La revue „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie ani- mală” paraît 2 fois par an. Tonte commande de l’âtranger sera adressee ă ILEXIM, Departement d’exportation-importation (Presse), Boîte Poștale 136 — 137, telex 11 226, 79517 — Bucarest, Roumanie,str. 13 Decem- brie 3, ou ă ses reprâsentants â l’ătranger. Le prix d’un abonne- ment est de Ș 35 par an.