ÎN EDITURA ACADEMIEI A APĂRUT: 7 RODIOA GIURGEA, Bursa lui Fabricius, 1982, 128 p. V. . . .1 Lucrarea abordează aspecte legate de bursa lui Fabricius, organ evidențiat cu măi bine de 300 de ani în urină și apoi descris de către anatomistul Hieronimus Fabricius din Padua. Prezentă numai la păsări, bursa are implicații importanțe de ordin teoretic și practic, dat fiind rolul pe care îl joacă în procesele imunobio- logice, precum și în dezvoltarea Unor viroze. Odată cu intrarea în activitate a glandelor sexuale, această formațiune lim- fatică prezintă modificări structurale și funcționale, caracteristice stării de in- voluție. Paginile lucrării prezintă, în bună parte, rezultatele cercetărilor proprii ale autoa- rei, unele absolut noi pentru știință: efectele imuțțosupresoăre ale unor sub- stanțe asupra bursei, efectele unor pes- ticide, unii factori stimulatori, demon- strarea pe cale experimentală a funcției digestive, presupusă teoretic anterior. Prin conținutul săii, lucrarea pune la îndemîna specialiștilor, din producție o serie de date referitoare la implicațiile acestui organ în unele probleme privind creșterea intensivă a păsărilor în marile combinate. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 1—74, BUCUREȘTI, 1983 Lei 30 COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil} academician RADU GODREANU Redactor responsabil adjunct } prof. dr. doc. OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste Roniânia 1^: Studii cer cetiriie BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ TOMUL 35, NR. 1 • ianuarie— iunie 1983 SUMAR Membri} MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. doc. PETRU BĂNĂ- RESCU; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. 1LIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespon- dent al Academiei Republicii Socialiste România; acade- mician PETRE JITARIU; prof. dr. NICOLAE SIMIO- NESCU; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. Preful unui abonament este de 60 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, serviciul export- import presă, P.O.B. 136 —137, telex 11 226, str. 13 Decembrienr. 3, 79517 — București, R.S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice, 79651—București, Splaiul Independenței nr. 296. EDITURA ACADEMIEI R.S. ROMÂNIA CALEA VICTORIEI NR. 125 R —79717 București 22 Telefon 50 76 80 . ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 R-79717 București 22 Telefon 50 76 80 EUGEN V. NICULESCU, Cum se elaborează o clasificație filogenetică a ordinului Lepidoptera ....................................... 3 MIHAI TEODOREANU, Coleoptere edafice din Munții Bihor........... f CONSTANȚA TUDOR și PETRE NEACȘU, Contribuții la cunoașterea calcidoidelor parazite pe cecidomiide galigene . 18 IRINA TEODORESCU și M. NĂDEJDE, Cercetări asupra scelionidelor (Hymenoptera — Scelionidae) parazite in ouă de Eufygaster ... 23 BELA MOLNÂR și CODRUȚA MONICA ROMAN, Glanda feromonală la Mamestra (Barathra) brassicae (Lepidoptera — Nocluidae) și modi- ficările ei structurale in raport cu virsta ..................... 28 I. ROȘCA și AL. BĂRBULESCU, Limitarea numerică de către factorii bio- logici a sfredelitorului porumbului (Ostrinia nubilalis Hb.) in România ................................. . ;............. 32 RODICA G1URGEA, Efectele luminii asupra bursei lui Fabricius și timu- sului la puii de găină . ..................................'.... 36 V. TEODORU, IULITA MOGOȘ, CRISTIANA PERHAIȚA, A. STRÎM- BEANU și AL. BOLO GA, Influența administrării Îndelungate a alge- lor marine asupra tiroidei la șobolan ....................... . 40 MATILDA LĂCĂTUȘU, IRINA TEODORESCU, CONSTANȚA TUDOR și M. NĂDEJDE, Entomofagii din coloniile de Myzodes persicae Sulz. și importanța lor In combaterea biologică ........... 44 JKLAUS FABRITIUS, Utilizarea în tehnologia de înmulțire a entomofagului Muscidifurax raplor Gir. Sand. (Hymenoptera — Pteromalidae) a pupariilor de Musca domestica L. omorlte....................... 49 M.C. MATEIĂȘ, Dinamica populațiilor unor specii de lepidoptere dăună- toare, capturate din culturile de lucernă (II)..................... 52 VALERIA TRICĂ, Cercetări biologice asupra mlaștinii Aurel Vlaicu (jud. Cluj) ....................................................... 57 OAMENII DE ȘTIINȚA ȘI PACEA...................... , ................ 66 RECENZII . ... ................................................. 69 ST. C.ERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 1 -74, BUCUREȘTI; 1983 CUM SE ELABOREAZĂ O CLASIFICAȚIE FILOGENETICĂ A ORDINULUI LEPIDOPTERA DE . EUGEN V. NICULESCU In this paper, the author presents the principles'guiding a taxonomist when he workș out a phylogenetlc classificâtion. These principles are : 1. To give up the extremist conception of dividing and to adopt a unifying nutlook. 2. To reject any abusive nomenclature at any taxonomical level. 3. No more than ten taxonomic categories should be used; other intermediary categories are useless. 4. The classification of any taxonomic group (genus, tribe, family, etc.) should be worked out only after a thorough phylogenetic study of the considered group. 5. ‘ The phylogenetic relations should be established only after a morphological study of the genitalia at a specific and generic level and of the exoskeleton at ăll taxonomical levels. 6. No disparate characters should be used for a certain taxon, but the same cha- racters, according to our principie (10) of the equivalence of characters. 7. To consider, when establishing the genera, our principie (11) ”the unity of the structural plane”. Numeroși lepidopterol'ogi din România, Belgia și Franța ne-au solicitat să prezentăm într-o lucrarte principiile generale ce trebuie să stea la baza unei clasificați! ă ordinului Lepidoptera și în special nomenclatura ce trebuie adoptată, ,,ca să nu mai fim obligați neîncetat să mutăm fluturii dintr-o cutie în alta și să înlocuim mereu etichetele”. Un coleg francez ne-a solicitat ,,să publicăm o listă a ropalocerelor europene cu numele genurilor așa cum trebuie să fie. Entomologii francezi sînt cu totul pierduți: denumirile cele mai fanteziste circulă și nici lista recentă, a lui P. Leraut nu-i satisface”. Iată motivele care ne-au determinat să publicăm articolul de față pentru a răspunde acestor solicitări. . După părerea noastră, principiile ce trebuie să călăuzească pe un clasificator sînt următoarele: 1. Să renunțe la spiritul extrem-di vizor și să-l adopte pe cel unifi- cator. 2. Să nu adopte o nomenclatură abuzivă la nici un nivel taxonomic. 3. Să nu utilizeze mai mult de zece categorii taxonomice; alte categorii intermediare sînt inutile. 4. Să elaboreze clasificația oricărui grup taxonomic (gen, trib, familie etc.) numai pe baza unui temeinic studiu filogehetic al grupului respectiv. . ' 5. Să stabilească relațiile filogenetice numai în urma unui studiu morfologic al genitaliei la nivel specific și generic și al exoscheletului la toate nivelele taxonomice. ST: CERC. BIOL., SERIA BlOL. ANIM., T.'35, NR. 1, P. 3-8, BUCUREȘTI, 1983 1 4 EUGEN V. NICULESCU 2 6. Pentru un anumit taxon să nu folosească caractere disparate, ci aceleași caractere, după principiul nostru (10), al echivalenței carac- terelor. 7. Să aibă în vedere, la stabilirea genurilor, principiul nostru (11), „unitatea planului de structură”. Și acum să detaliem cele șapte puncte prezentate. 1. Noi am arătat în mai multe lucrări (13), (16), (20) că spiritul extrem-divizor este foarte dăunător deoarece falsifică taxonomia. Dacă un număr oarecare de subspecii sînt erijate la rang specific, se înțelege că lista speciilor unui gen nu este reală, întrucît cuprinde un număr mai mare de specii decît sînt ele în realitate. 2. Nomenclatura abuzivă este generată de acest spirit extrem-divizor. Iată cîteva exemple. La nivel specific avem un bun exemplu în „speciile”' de Lysandra din lucrarea lui W. B. L. Manley și H. G. Allcard (8), prove- nite din erijarea la rang specific a subspeciilor și diferitelor forme de colo- rație aparținînd speciei Lysandra coridon : L. caelestissima, L. bispana, L. albicans, L. caerulescens, L. asturiensis, L. arragonensis, L. bolivari. Mai putem cita Pieris cheirantlă, Colias australis, P. bryoniae, Iphiclides feistbameli, Vanessa vulcani» și multe alte „specii” de același rang taxo- nomic ca și licenidele din lucrarea lui W. B. L. Manley și H. G. Allcard. La nivel generic, nomenclatura abuzivă este încă și mai pronunțată. Iată cîteva din „genurile” invalidate de noi: Allancastria, Artogeia, Pontâa, Elpbinstonia, Heodes, Tbersamonia, Palaeocbrysopbanus, Quercusia, Stry- monidia, Nordmannia, Pseudopbilotes, Eumedonia, Pseudoaricia, Kretania, Agrodiaetus, Plebicula, Lysandra, Meleageria, Pandoriana, Mesoacidalia, Fabriciana, Issoria, BrentMs, Proclossiana, Clossiana, Eupbydryas, Hypo- dryas, Eurodryas, Occidryas, Mellicta, Minois, Brintesia, Arethusana, Berberia, Hipparcbia, Neobipparcbia, Pseudotergumia, Ghazara, Pseudo chazara, Lopinga, Kirinia, Lasiommata, Atropbaneura, Byasa, Menelaâdes Chilasa, Pterourus, Princeps, Agebana, Penthema, Kanisba, Argyreus, Ladoga, Tacorea, Sumalia, Abrota, Gordelia, Japonica, Antigius, Araragi, Leucantigius, Teratozepbyrus, Euaspa, Vssuriana, Cbrysozepbyrus, Coro- ana, Cbattendenia, Esakiozepbyrus, Favonius, Gonerillia, Hewitsonia, Howarthia, Iratsume, Raywardia, Sbirdzua și încă multe altele. Și la nivele supragenerice există o nomenclatură abuzivă : Callidryini, TeracoliniT Erebiini, Hipparcbiini, Manidlinac, Coenonympbinae, Melanargiinae, Parar- ginac, Apaturidae, Brassolidae, Argynnidae, Amatbusiidae etc., genuri,, triburi, subfamilii și familii invalidate de noi în diverse lucrări (14), (21), (22), (23). 3. în ceea ce privește categoriile taxonomice intermediare, sîntem de părere că și aici unii lepidopterologi au exagerat. S. G. Kiriakoff (5), (6) a încercat să demonstreze că „utilizarea de categorii taxonomice relativ numeroase nu este numai necesară, dar și posibilă”. Astfel, el admite în ordinul Lepidoptera 24 de categorii taxonomice, printre care superlegiu- nea, supercohorta, cohorta, subcohorta, supertribul, subtribul, ultraspecia, semispecia. în lucrarea sa din 1952, el împarte subordinul Lepidoptera în patru supercohorte (HoplostOmatoptera, Aplostomatoptera, Nannolepi- doptera și ^lepidoptera), dar în 1955 își modifică clasificația, împărțind 3 O CLASIFICAȚIE FILOGENETICĂ A LEPIDOPTERELOR 5 infraordinul Glossata în două superlegiuni: Dacnonypba și Neolepidoptera, iar ultima în două legiuni : Aplostomatoptera și Frenata. Ultima legiune cuprinde două sublegiuni (Nannolepidoptera și Eulepidoptera), a doua divizată în două supercohorte: Stemmatoncopoda și Harmoncopoda\ „care nu aveau în clasificația mea din 1948 decît rangul de cohorte. Această înălțare (în rang) în scara ierarhică are avantajul de a permite o evaluare taxonomică mai nuanțată a grupelor subordonate ce compun cei doi taxoni în chestiune”. Nu e de mirare că J. P. Brock (1) a calificat clasificația lui S. G. Kiriakoff plină de „inovații catastrofale”. Noi credem că urmă- toarele zece categorii taxonomice sînt suficiente pentru a exprima toate caracterele morfologice ce ne ajută să stabilim relațiile filogenetice în diferitele grupe ale ordinului și să le dispunem într-un sistem de clasifi- eație filogenetică : ordin, subordin, superfamilie, familie, subfamilie, trib, gen, subgen, specie și subspecie. Cohortele, supercohortele, seriile etc. utilizate de S. G. Kiriakoff nu sînt.necesare; ele nu ușurează clasificarea, ci o încarcă în mod inutil. 4. Pentru încadrarea taxonilor la locul potrivit este absolut necesar să se facă în prealabil un studiu filogenetic al grupului respectiv. Majori-' tatea clasificatorilor nu fac un astfel de studiu și diferitele categorii taxo- nomice sînt orînduite în sistem la întâmplare. Astfel, L. G. Higgins (3) dă următoarea ordine în succesiunea fami- liilor de ropalocere: Jlesperiidae, Papilionidae, Pieridae, Lycaenidae, Biodinidae, Libytbeidae, Nympbalidae, Satyridae. Dacă hesperiidele sînt cele mai primitive ropalocere (cum rezultă din clasificația lui Higgins), atunci trebuie să admitem că satiridele — la extremitatea opusă — sînt cele mai evoluate. Această așezare „filogenetică” este însă cu totul falsă deoarece nu reflectă deloc adevăratele relații filogenetice dintre familii. Pe baza studiului exoscheletului, noi am stabilit următoarea ordine: Jlesperiidae, Biodinidae, Lycaenidae, Satyridae, Libytbeidae, Nymphalidae, Papilionidae și Pieridae. Deci, cele mai evoluate ropalocere nu sînt satiri- dele, ci pieridele 2. 5. Relațiile filogenetice reale se stabilesc, la toate nivelele taxono- mice, numai cu ajutorul exoscheletului, care are avantajul asupra genitaliei de a preciza și gradul de primitivitate sau de superioritate a taxonilor. Noi am prezentat acest fenomen la numeroase genuri, triburi, subfamilii și familii din subordinul Aparasternia (15), (19), (22). Aranjarea taxonilor în sistem nu se face la întîmplare, așa cum a procedat L. G. Higgins, care stabilește la Nympbalidae următoarea dispoziție a subfamiliilor: Aras- cbniinae, Nympbalinae, Melitaeinae, Cbaraxinae, Apaturinae și Limeniti- nae. Studiul exoscheletului ne-a arătat alte relații filogenetice, precum 1 „Necesitatea” sporirii numărului de categorii taxonomice intermediare a apărut după publicarea de către Hennig, in 1950, a teoriei cladiste (divizarea dihotomică a taxonilor). Pentru a se conforma teoriei cladiste, S. G. Kiriakoff a modificat clasificația sa, introducînd numeroase categorii taxonomice intermediare. Dar dihotomia „merge” numai pînă la super- cohortă ! Astfel, supercohorta Stemmatoncopoda se Împarte in patru cohorte, cohorta Incurvarii- formes in opt superfamilii, superfamilia Incurvarioidea in patru familii și fiecare familie în’ numeroase genuri. Este deci imposibil să păstrăm principiul dihotomiei mai jos de supercohorta. 2 Afirmația lui Al. Klots (7), după care pieridele sînt cele mai primitive ropalocere, este eronată. L ii h î; I J i 6 EUGEN V. NICULESCU 4 și faptul că cele mai primitive Nymphalidae sînt caraxinele și cele mai evo- luate apaturinele, în ordinea următoare : Charaxinae, Argynninae, Limeni- tinae, JPymphalinae, Araschniinae, MeUtaeinae și Apaturinae. în ceea ce privește starea evoluată sau primitivă, dăm aici un singur exemplu, acela al genului Archon, plasat de E. Munroe (9) în subfamilia Parnasiinae. Noi am constatat (24) că exoscheletul la Archon este de tip Zerynthiinae (mai primitive decît parnasiinele) și de aceea l-am transferat în această subfaihilie. . . 6.. Echivalența morfologică a tuturor taxonilor de un anumit grad este necesară, căci numai astfel se realizează și o echivalență taxonomică (10). Ca exemplu de nerespectare a principiului „echivalența caracterelor morfologice” avem clasificația „hibridă” a lui S. G. Kiriakoff, care a folosit pentru cele patru supercohorte ale sale caractere morfologice foarte disparate : mandibulele crisalidelor de Eriocraniidae (Hoplostomatoptera), piesele bucale atrofiate la adulții de Hepialidae (Aplostomatoptera), talia pitică a corpului la Nepticulidae (N annolcpidoptera ) și diverse caractere inclusiv pedes spurii la larve la restul lepidopterelor (Eulepidoptera). Aceste grupe, nefiind echivalente morfologic, nu sînt echivalente nici taxonomic3. Despre neechivalența „genurilor” Artogeia și Pontia cu genul Picris, a „genurilor” Plebicula, Lysandra, Meleageria și Agrodiaetus cu genul Polyommatus, a „genului” Kanisha cu genul Vanessa, a „genului” Chilasa cu genul Papilio etc. am scris în mai multe lucrări (14), (23) și nu mai revenim. Pentru a scoate mai bine în evidență noțiunea de genuri neechivalente morfologic, noi am prezentat, la Pieridae, și un număr de genuri echivalente morfologic; comparînd în mai multe tablouri sinoptice cele două categorii de genuri, reiese clar faptul că genurile neechivalente, ca și celelalte categorii taxonomice invalidate de noi, nu pot fi acceptate. 7. Comparînd cele două categorii de genuri (în desene de armături genitale); se vede că genurile valabile au un „plan de structură” (11) dife- rit de al celorlalte genuri ale tribului. Fiecare gen trebuie să aibă un plan'de structură propriu, prin care el se deosebește net de alte genuri. Acest plan se degajă cu claritate dintr-un ansamblu de caractere date de armătura genitală; un singur caracter nu poate conferi genului un statut veritabil generic, întrucît el nu este, în acest caz, echivalent morfologic cu celelalte, genuri, valabile. ,■ Acestea sînt principiile ce trebuie să stea la baza alcătuirii unei clasi- ficații naturale. O asemenea clasificație trebuie să fie filogenetică, adică sa se b azeze pe relațiile filogenetice reale ale grupelor, și aceasta se obține numai cu ajutorul exoscheletului. Sînt și lepidopterologi care se intitu- lează „filbgeneticieni consecvenți”, dar clasificația lor nu are nimic comun 3 Dovada că cele patru grupe_nu sînt echivalente taxonomic o găsim chiar în clasifi- cația lui Kiriakoff din 1955 (6), unde Hoplostomatoptera (Dacnonyphd ) este supeilegiune, Aplosld- matoptera legiune, Nannolepidopterași Eulepidoptera șublegiuiii, deci Situate la trei nivele dife- rite 1 Nu există o altă clasificație atît de haotică ca aceasta; ea nu a fost adoptată de nimeni în afară de W. Forșter (2), care a modificat-o punînd cele patru grupe la nivel subordțnal. Această modificare este însă nereușită deoarece grupele nu sîht echivalente taxonomic. . 5 O CLASIFICAȚIE FILOGENETICĂ A LEPIDOPTERELOR 7 cu filogenia. Aceeași opinie a exprimat-o și J. P. Brock (1), care, referiii- du-se la clasificația lui S. G. Kiriakoff, spune : „Pentru că această clasifi- cație nu are, evident, o bază filogenetică (deși Kiriakoff crede că este filo- genetică) și pentru că ea a fost mult depreciată și de alți autori, nu mi s-a părut necesar să mă refer la ea în această lucrare”. Noi am prezentat aici numai principiile de bază călăuzitoare în activitatea unui sistematician. Detaliile morfologice ale studiului exosche- letului, precum și felul cum trebuie ele interpretate pentru concluzii filo- genetice le-am prezentat în mai multe lucrări (17), (18), (19) și nu mai revenim. Atragem atenția asupra faptului că astăzi toți lepidopterologi i utilizează armătura genitală în scopuri sistematice, dar rezultatele taxo- nomice și filogenetice depind de interpretarea acesteia. Concepția „splitt- ing” este inadmisibilă deoarece acei care o adoptă acordă valoare de gen oricărui caracter și deseori unui singur caracter din armătura genitală. La orice specie se poate găsi un caracter, „remarcabil” procurat de uncus, gnathos, valvă, harpe, penis, saccus etc. Dar nu orice caracter din armă- tura genitală are valoare generică (13), (15), (22) și niciodată un singur caracter nu poate erija specia la rang generic. în orice gen cu 10—20 de specii se pot stabili „grupe de specii”, adică „genuri” noi. Așa a procedat L. G. Higgins, care a scindat „genul” Euphydryas (cu numai 14 specii) în patru genuri, din care trei sînt „noi pentru știință”: Hypodryas, Euro- dryas, Occidryas ! Dacă lepidopterologi! care au studiat papilionidele ar fi mers pe această cale, cit s-ar fi „îmbogățit” lepidopterologia, știind că genul Papilio are cam 200 de specii, Eurytides 52, Parides 76 ! Extrem- divizorii ar fi scindat aceste trei genuri în alte 100 de genuri noi! Din fericire, acei lepidopterologi au fost cercetători înțelepți și n-au făcut o asemenea operație taxonomică, care nu ar fi adus nici im progres în taxo- nomia familiei Papilionidae, ci numai confuzie și încurcături. BIBLIOGRAFIE 1. BROGK J. P., J. Nat. Hist., 1971, 5, 29-102. 2. FORSTER W., Biologie der Schmeiter linge, ^ranckh, Stuttgart, 1954. 3. HIGGINS L. G., The Classification of European, Butterflies, Collins, London, 1975. 4. HIGGINS L. G., Ent. Gazettc, 1978, 29, 109-115. 5. KIRIAKOFF S. G., Ann. Soc. R. Zool. Belgique, 1952, LXXXI1I, 1, 87-106. 6. KIRIAKOFF S. G., Bul). Ann. Soc. Ent. Belgique, 1955, XCI, V-VI, 147-158. 7. KLOTS AL., A Field Guide to the Butterflies, Houghton Mifflin, Boston, 1951, VII—XVI, 3-349. 8. MANLEY W. B. L., ALLCARD H. G., A Field Guide to the Butterflies and Burnets of Spain, E. W. Classey, Hampton (England), 1970. 9. MUNROE E., Canadian Ent., 1961, Suppl. 17, 3-51. 10. NICULESCU E. V., Lambillionea, 1965, 5-8, 17-32. 11. NICULESCU E.V., Linneana Belgica, 1970, IV, 4, 81-83. 12. NICULESCU E.V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 1970, janvier-fivricr, 1 — 16. 13. NICULESCU E. V., M6m. Soc. Ent. Italiana, 1973, LII, 35-52. 14. NICULESCU E. V., Rev. Vervi6toise Hist. Nat., 1973, 30, 1-3, 1-12. 15. NICULESCU E. V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 1976, janvie#-mars, 1-14. 39 EUGEN V. NICULESCU 6, 16. NICULESCU E. V., Linneana Belgica, 1977, VI, 10, 242-252. 17. NICULESCU E. V., St. cerc. biol, anim., 1977, 29, 2, 107—110. 18. NICULESCU E. V., Rev. roum. Biol, anim,, 1977, 22, 2, 127 — 131. 19. NICULESCU E. V., Dtsch. Ent. Z., N.F., 1978, 25, I—III, 205 — 210. 20. NICULESCU E. V., Linneana Belgica, 1978, VII, 6, 184-191. 21. NICULESCU E. V., Rev. Vervietoise Hist. Nat., 1979, 36, 1 — 3, 1 — 5. 22. NICULESCU E. V., Nouv. Rev. Ent., 1980, X, 301 — 311. 23. NICULESCU E. V., Rev. Vervietoise Hist. Nat., 1981, 38, 1 — 2, 2-11. 24. NICULESCU E. V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 1981, janvier—marș. Primit în redacție la 6 mai 1982 Universitatea București, Facultatea de biologie. București, Splaiul Independenței tir. 91 — 95 COLEOPTERE EDAFICE DIN MUNȚII BIHOR DE MIHAI TEODOREANU This paper is a sequel to the study started in 1978 on the Coleoptera in litter and humiferous horizons. The Coleoptera were collected from 10 characteristic sites of 8 forests and 2 pasture-lands from the Bihor Moiintains. The research represents an aspect of a complex investigation of the structure and productivity of these ecosystems, carried out by a team from the Center of Biological Research in Cluj. , It includes the taxonomic composition of the edaphic Coleoptera according to the feeding regime, biotopes and vegetation belts as well as the monthly biomass in 3 ecosystems (1 B, 2 B and 3 B) measured in 1979. These insects constitute characteristic ecologic communities, which may be uSed as biological indicators in the estimation of the balance evolution of the mentioned ecosystems. Lucrarea, completare a studiului început în 1978 asupra coleopterelor din litiera și straturile humifere ale solului din 10 puncte a 8 păduri și 2 pajiști mai caracteristice din Munții Bihor (11), a fost efec- tuată în cadrul unei cercetări întreprinse de către colectivul de ecologie de la Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca asupra structurii și pro- ductivității acestor ecosisteme. Conține componența taxonomică, după regim de hrană, biotopi și etaje de vegetație, a coleopterelor edafice, precum■ și zoomasa lunară din numai trei ecosisteme (1 B, 2 B și 3 B), evaluată în 1979. Aceste insecte constituie comunități ecologice caracteristice, care pot fi utilizate ca indicatori biologici în aprecierea evoluției echilibrului ecosistemelor respective. METODA DE LUCRU Au fost colectate probe de litieră și sol din 10 puncte alese ca fiind mai tipice privind vegetația și solul acestei regiuni. Mai intîi au fost adunate 220 de probe (180 de litieră și sol și 40 de litieră) din toate cele zece puncte, în vederea cunoașterii aspectului calitativ al acestor coleoptere. Apoi au fost luate probe (702 din litieră și sol și 162 din litieră) numai din trei puncte (1 B, Călineasa cu molidiș, 2 B, Pîrîul Ponor cu molidiș și foioase, și 3 B, Padiș cu făget) în 1979 și în comple- tare în 1980, însă lunar din mai și pînă în octombrie inclusiv, în vederea studiului cantitativ. în cele trei staționare, probele au fost prelevate randomizat, cîte nouă din aceeași parcelă de 900 m2 a fiecăruia din cele trei ecosisteme. Probele de litieră și sol au fost extrase cu o sondă metalică cilindrică de 5/5 cm 0, separîndu-se din fiecare cîte patru orizonturi și totalizînd 882 de eșantioane. Cele numai de litieră au fost luate de pe suprafețe de 25/25 cm2, tot din cele nouă puncte ale fiecărei par- cele, în total 202 probe. Coleopterele au fost extrase din probe cu ajutorul aparatelor Tullgren, prevăzute cu site cu ochiuri mici, insectele mai mari fiind colectate direct din litieră. ST. CERC. BIOL.; SERIA BIOL. ANIM,, T. 35, NR, 1, P. 9-17, BUCUREȘTI, 1983 ' COLEOPTERE EDAFICE DIN BIHOR 11 3 10 MIHAI TEODOREANU 2 Identificarea lor s-a făcut pînă Ia specie inclusiv, fiind grupate pe familii, genuri, eco- sisteme, biotopi și luni, ca și după regim alimentar, analizîndu-se fiecare individ în parte și evaluîndu-se și greutatea la balanța ultrasensibîlă. Toate datele au fost calculate pentru 1 ma suprafață. Zoomasa a fost reprezentată grafic prin suprafețe circulare ale căror mărimi sînt proporționale cu greutatea acestor insecte (10), considerată pe ecosisteme și luni, cercurile interioare reprezentînd biomasa lor în litieră, iar cele exterioare a celor din litieră și sol. REZULTATE în cele zece ecosisteme ale Munților Bihor au fost identificate 178 de specii de coleoptere edafice, aparținînd la 29 de familii și 85 de genuri (tabelul nr. 1), cu 73 de specii mai mult decît în anii 1978 și 1979. Aceste insecte au fost prezente doar în 87 de probe din cele 882 de litieră și sol și în 114 probe din 202 de litieră, din totalul de 1084 de probe colectate și analizate. Au fost identificate și 10 specii endemice, înscrise în tabel cu caractere aldine. . B, Apartenența lor (în pro- cente și biotopi) la diferite regimuri de hrană. Micetofoge 2 Fig. 2. — Zoomasa coleop- terelor edafice pe ecosis- teme (1B, 2B și 3 B), biotopi (litieră — cercurile interioare — și sol) și luni. Fig. 1. — A, Structura calitativă a coleopterelor edafice în procente și pe biotopi. 5 COLEOPTERE EDATICE DIN BIHOR 13 12 MIHAI TEODOREANU j| ■ Tabelul nr. 1 |l| Coleopterele din probele de litieră (L) și sol (S) a 10 ecosisteme (1 — 10) din 1978-198Q- l - ~ 4 Munții Bihor, 1 - — ' " 1 Coleoptere '' Făget 5 6 7 LS LS LS Fag + molid 3 8 LS LS Moli di ș 1 2 10 LS LS LS Pajiște 4 9 ( CARABIDAE ' Cicindela campeslriș L. I ' 1 Cicindela ' hybrida L. ț " Cychrus caraboides L. : Cychrus semigranosus Pali. qJ Carabus auronitens escheri Fbr. > Carabus obsoletus Sturm Carabus scheidleri comptus Dej Carabus variolosus Fbr. *Leistus picelts Frol. Nebria gyllenhali Sch. Notiophilus bigutlatus Fbr. *Trechus pulchellus Putz. ■ *Trechus carpathicus Ryb. *Trechus carpathicus biharicus Meixn. Duvalius paroecus Friv. ji Duvalius redtenbacheri biharien- 1 sis Csiki . I Duvalius cognalus Friv. Bembidion lampros Herbst [ Bembidion coeruleum Serv. Bembidion tibiale Duft. | Bembidion ustulatum L. Bembidion doderoi Ganglb. Bembidion nitidulum Marsh. Patrobus atrorufus Stroem. Harpalus punctulatus Duft. Harpalus azureus Fbr. Harpalus griseus Panz. 1 . Harpalus atratus Latr. 1 Harpdlus honestus Duft. | Harpalus atlenuatus Steph. । *Molops piceus Panz. Abax schiippeli Pali. , Amara similata Gyll. 4] Amara ovata Friv. 1 Amara ' nitida Sturm i Amara communis Panz. 1, Amara aenea Deg. 1, Amara spreta Dej. Amara erratica Duft. Pterostichus lepidus Leske. i Pterostichus coerulescens L. Pterostichus vernalis Panz. Pterostichus oblongo punct atus Fbr. Pterostichus niger Schall. 1 Pterostichus nigrila Fbr. j i Pterostichus strenuus Panz. i Pterostichus , dillgens Sturm 1 *Pterostichus unctulatus Duft. + + + + + + + + . + '+ + + . + + + + + + ■■ + + ' . -. + 4- + + + + + + + + + + +-++ +®+ ++++ 1 ’ + + + + + + ■ -+ + + + 4-4- ' , ‘ + + + + .4- + + + + + + + + 4- + -■ + 4- 4- Tabelul nr. 1 (continuare') F ăget Fag + molid Molidiș . D .. Coleoptere 5 6 7 3 8 1 2 10 Va LS LS LS LS . LS LS. LS LS 49 Pterostichus brevis Duft. i + + Pterostichus bielzi Fuss. + + Pterostichus foveclatus Duft. + + + Pterostichus findeli Dej. + Pterostichus iransversalis Duft. 4- + + + Pterostichus jurinei saeherl Friv. -j- + + Pterostichus pilosus Host + + + Calathus melanocephalus L. + + 1 Agonum viduum Panz. +, + l Platynus âssimilis Payk. + t DITISCIDAE to • ■' Hydroporus paluslris L. + . k HYDRAEN1DAE *Helephorus grannularts L. + / + HYDROPHILIDAE Hydrobius fuscipes L. E. + + Sphaeridium scarabaeoides L. * Cercyon haemorrhoidalis Fbr. + + Cercyon melanocephalus L.- + + Cercyon analis Payk. + *Megasternum boletophagum Marsh. + Cryptopleurum minutum Fbr. HISTERIDAE Paralister ventralis Marsh. + Paralister ■ carbonarius Hoffm. + SILPHIDAE Drimeotus laevimarginatus Mocz. + ' LIODIDAE *Agathidium laevigatum Er. SCYDMAENIDAE *Cephennium majus Reitt. + + *Stenichnus scutellaris Mull. et Kunze + + + STAPHYLINIDAE Lest ev a longelylrata Goeze +' + *Slenus montivagus Heer. + + + *Stenus coarcticollis Epp. + + + Paederus lilloralis Grav. 4- *Othius ' myrmecophilus Kiesw. ++ ++ ++ • Philonthus splendens Fbr. + Philonthus decorus Grav. ■ +. Philonthus fuscipennis Mannh. 4- ' ' Philonthus marginalus Stroem. Philonthus I'umarius Grav. . + ■ ■' Gabrius oernalis Grav. -1- Platydracus stercorarius Oliv. + ' + • Ocypus similis Fbr. + + *Ocypus brunnipes Fbr. 4- + + Quedius microps Grav. + + 1+ 4- 14 MIHAI TEODOREANU COLEOPTERE EDAFICE DIN BIHOR 15 7 Tabelul m. 1 (continuare) Făget Fag 4 molid Molidiș Coleoptere 5 6 7 3 8 1 2 10 Pajiște LS LS LS LS LS LS LS LS 4 9 Quedius ventralts Arag. 4 4 Quedius mesomelinus Marsh. 4 4 4 4 Quedius infuscatus Er. + + 4 'Quedius ochropterus Er. + 4 44 Quedius dubius Heer. 4 + + Quedius fumatus Steph. 'Quedius cincticollis Kr. + 44 44 ++ 4 4 17 Quedius alpestris Heer. + + 4 + Quedius semiobscurus Marsh. 4 4- 'Quedius fulvicollis Steph. + Myceloporus aequalis Thoms. + 4 + Mycetoporus splendens Marsh. 4 4- 'Tachyporus subterraneus L. 4- 4- Tachyporus proximus Kr. + + Tachyporus corticinus Grav. 'Oxypoda annularis Manhh. 4- * Lep tusa carpathica Weise . 4 4 'Liogluta microptera Thoms. + 4 44 'Liogluta granigera Kies. 44 4 'Liogluta nitidula Kr. 4 + Drusilla canaliculata Moez. 4 PSELAPHIDAE 'Bryaxis reitteri Saulcy 44 Bryaxis ( glabricollis Schm. + + 4- Bryaxis femoratus Aub6 + Megalobithus goliath Jeann. 4 DERMESTIDAE Anthrenus fuscus Oliv. 4 4 CANTHARIDAE Cantharis obscura L. 4 4 4 Basytes coeruleus Deg. 4 BYRRHIDAE Byrrhus pilula L. 4 4 + 4- 'Byrrhus luniger Germ. + 4 4- 'Simplocaria maculosa Er. + 4 4 44 'Simplocaria semistriaia Fbr. 'Simplocaria carpathica Hampe 4 4 + + + 4 1 'Pedilophorus auratus Duft. 4 Cytilus sericeus Forst. 4' 4 CLERIDAE • Corynetes coeruleus Deg. . + ELATERIDAE Athous subfuscus Mflll. 4 4- 4 + Corymbites cupreus Fbr. 4 NITIDULIDAE Epuraea boreela Zett. 4 4,1 :• Tabelul nr. 1 (continuare) Făget F ag 4- molid Molidiș Pajiște Coleoptere 5 6 7 3 8 1 2 10 4 9 L S LS LS LS LS L S LS LS LATHRIDHDĂE *Enicmus minutus L. + 4- - 'Cartodere filiformis Gyll. 4- .4-4- f- 4- 'Corticarina gibbosa Hbst. 4- . 4- 4- COLYDIIDAE Anommatus biharieus Breit. -t- ENDOMYCHIDAE ' A' Endomychus coccineus L. 4- 4“ 'Sphaerosoma carpaihicum Reitt. 4- 4-4- 44- 44 'Sphaerosoma globosum Sturm 4- 4- 4 4- 'Sphaerosoma pilosum Panz. 4- 4 COCCINELLIDAE Coccinella 7-punctata L. 4- ■ 4 ' ANOBHDAE *Stegobium paniceum L. 4“ PTINIDAE Ptinus clavipes Panz. 4- SERROPALPIDAE 'Orchesia blandula Brancs. 4- - 4 TENEBRIONIDAE Laeria orinayi Reitt. 4- >;? . SCARABAEIDAE Onthophagus ovalus L. 4- ■ Onthophagus vacca L. 4- 4- 4 Aphodius errațicus L. + + ■ Aphodius fossor L. 4 4 Aphodius fimentarius L. 4-- ' 4.4 Aphodius rufus Moli. 4- 4 Aphodius rufipes L. 4 Aphodius luridus Fbr. 4- Aphodius depressus Kugel. 4" 4 4 4 CERAMBYCIDAE Oxymirus cursor L. 4- CHRYSOMELIDAE iGryptocephalus octopunctatus Scop. + 4 'Timarcha metallica Laich. 4- 4- 4 4 - Chrysomela coerulea Oliv. + Chrysomela marcasiiiea Germ. 4- 4 Chrysomela umbratilis Ws. 4- . +. 4 ■ Chrysomela biharica Breit. 4" 4 Chrysochloa cacaliae Schrank. .4- 4 • ; 1 ' ’Meiasoma populi L. .4-. 4 . ^'Ilyphbphlia obesa Waltl. ' 4- 4~ 4“ 4- 4 16 MIHAI TEODOREANU 2'abelul nr. 1 (continuare) Făget Fag -f- molid Molidiș Pajiște Coleoptere 5 6 7 3 8 1 2 10 4 9 - LS LS LS LS LS LS LS LS LARIIDAE * Acanihoscelides obsoletus Say. + % SGOLYTIDAE *X yloierus signgtus Fbr. + + CURCULIONIDAE Otiorrhinchus niger Fbr. + + + + ♦Otiorrhinchus remotegranulatus Stierl + + + + Otiorrhinchus scaber L. +' + . + + Otiorrhinchus austriacus Fbr. 4- + + + + “Otiorrhinchus opulentus Germ. + + + + “Otiorrhinchus pauxillus Rosenh. + Otiorrhinchus ovatus L. + “Otiorrhinchus porcatus Hrbst. + + + + Phylobius argentatus L. . + “Omias mollinus Boh. + + Omias maxillosus biharicus Rtt. + + Plinthus tischeri Germ. + + Hypera comata biharica Petri *Rhitidosomus fallax Otto + + + “Ceuthorrhynchus erysimi Fbr. + + Rhynchaenus fagi L. + + + 1 + ■ 1 Speciile din cele trei staționare, notate în tabel cu un asterisc (*), au fost în număr de 50, aparținînd la 36 de genuri și 16 familii, din care 40 de specii cu 31 de genuri și 15 familii prezente în litieră și 27 de specii / cu 22 de genuri și 11 familii în litieră și sol. Ca număr de specii, dominantă în litieră a fost familia Carabidae, iar în orizonturile humifere ale solului familia StapliyUnidae. Structura calitativă a acestor comunități, evaluată în procente după numărul total de indivizi prezenți în probe, este redată în figura 1, familia Endomychidae fiind dominantă atît în litieră cît și în sol. Din ace- eași figură reiese, în procente, apartenența coleopterelor edafice la regi- mul de hrană. Zoomasa acestor insecte, apreciată după greutatea tuturor indivi- zilor colectați din probele luate din cele trei staționare, este reprezentată în figura 2. Se observă variația zoomasei pe ecosisteme și luni atît în litieră (cercurile interioare), unde ponderea cea mai mare a fost în 2 B din iunie, iar cea mai mică în 3 B din august, cît și în sol, unde maxima a existat în 2 B din octombrie, iar minima în 3 B din septembrie. Media pe m2 a fost în litieră de 0,0983 g, iar în sol și litieră de 0,5995 g. Biomasa lor totală a fost de 0,6978 glm2. DISCUȚII ȘI CONCLUZII Structura calitativă și cantitativă a coleopterelor edafice din pădurile Munților Bihor, strîns legată de factorii de mediu ambiant (vegetație, 8 COLEOPTERE EDAFICE DIN BIHOR 17 compoziția solului, climă etc.), diferă mult de la pajiști la păduri, între acestea deosebirile fiind mai mici, și reflectă variațiile condițiilor de viață din ecosistemele și biotopii respectivi (8). în probele de litieră frecvența coleopterelor edafice a fost de 56%, pe cînd în cele de sol de 10 %. Mai multe specii au existat în litiera și solul pădurilor de amestec și mai puține în făgete, fapt datorat calității și structurii litierei și solului. De asemenea, de acești factori a depins și abundența indivizilor, care la unele specii a fost deosebită, mai ales în straturile humifere. ale solului molidișurilor. în pajiștile montane, aceste insecte au fost foarte slab reprezentate atît în sol cît și la suprafață. Unele familii au fost dominante ca număr de specii, altele ca număr de indivizi, iar cîteva specii sînt endemice. în concluzie, se poate spune că în litiera și în orizonturile humifere ale solului pădurilor din Munții Bihor trăiesc comunități ecologice de coleop- tere edafice, caracteristice pentru fiecare ecosistem și biotop cercetat. Aceste grupuri pot fi folosite ca indicatori biologici în aprecierea evolu- ției echilibrului acestor ecosisteme, deoarece deosebirile și schimbările ce au loc în cadrul lor se reflectă și în structura acestor comunități de insecte. BIBLIOGRAFIE 1. ENDRODI S., Coleoptera, Curculionidae, în Fauna Hungariăe, 1958 — 1971. 2. FREUDE H., HARDE K. W., LOHSE G. A., Die Kăfer Mitteleuropas, Bând 2-8, Goecke- Evers Verlag, Krefeld, 1964—1974. 3. JEANNEL R,, Monographie des Trechinae, Travaux de l’Institut de Speologie de Cluj, 1930, V. 4. KUHNT P., Illustrierte Bestimmungs-Tabellen der Kăfer Deutschlands, Schweizerbart’sche Verlagsbuchhandlung, Stuttgart, 1912. 5. PETRI K., Siebenburgens Kăferfauna auf Grund ihrer Erforschung bis zum Jahre 1911, Hermannstadt, 1912. c , 6. PETRI K., Ergănzungen und Berichtigungen zur Kăferfauna Siebenburgens 1912, Verii, u. Mitt. des Siebenb. Ver. fur Naturwiss. zu Hermannstadt, 1925 — 1926, Bând LXXV—LXXVL 7. REITTER ED., Fauna Germanica. Die Kăfer des Deutschen Beiches, Bând I — V, ,K. G. Lutz-Verlag, Stuttgart, 1908—1916. ,8 . TEODOREANU M., Cercetări asupra comunităților de coleoptere din litiera și orizonturile humifere de sol a două ecosisteme forestiere de pe Muntele Vlădeasa, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1977, 29, 179—186. 9. TEODOREANU M., Cercetări asupra coleopterelor din compostul și solul tratat cu acest îngră- șământ la Stațiunea agricolă Oradea, Nymphaea, 1979, VII, 395—401. 10. TEODOREANU M., Coleoptere edafice din munții Bihor și o nouă modalitate in reprezen- tarea lor grafică, Studia Univ. Babeș-Bolyai, Biologia, 1980, XXV, 2. 11. TEODOREANU M., Coleoptere edafice din unele ecosisteme naturale ale munților Bihor, St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1981, 33, 69—74. 12. WINKLER A., Catalogus Coleopterorum regionis Palaearcticae, Viena, 1925 — 1932. Primit în redacție la 13 februarie 1982 Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Repubicii nr. 18 2-c. 1062 CONTRIBUȚII LA CUNOAȘTEREA CALCIDOIDELOR PARAZITE PE CECIDOMIIDE GALIGENE • , de CONSTANȚA TUDOR și PETRE NEACȘU In tilis paper are presented 15 species of calcidoidș parasites on 11 species of cecido,- miids which produce galiș. The insects are systematically analysed, indicating their hosts, the geographical distribution and the parasiting percent. Five species are new for the Romanian fauna. Three hosts are new for Science and eight arenew for Romania. Dipterele Cecidomyiidae (Cecidomyiinae) sînt în marea lor majori- tate insecte fitofage, care în stadiul larvar se dezvoltă pe diverse organe ale' plantelor, producînd modificări anatomopatolbgice, cunoscute sub numele de gale. Ele sînt dăunătoare plantelor de interes economic, culti- vate (cereale, legume, pomi fructiferi) său spontane (arbori, arbuști, plante ornamentale, medicinale, melifere etc.). în limitarea lor pe cale naturală, un rol deosebit de importantul au calcidoidele parazite. Cunoașterea acestor insecte și a ecologiei lor reprezintă un factor primordial în combaterea bio- logică a cecidomiidelor dăunătoare. Pe baza acestor considerente, în lucra- rea de față ne-am propus să prezentăm paraziții următoarelor cecidomiide : Asphondylia coronillae (Val, ), A. (Gisonobasis ) ignorata Itubs., Boucheella artemisiae (Bche.), Contarinia medicaginis Kieff., Gir audibila inclusa " (Frfld.), Gisonobasis hornigi (Wachtl.), Lasioptera rubi Heeger, Rhabdo- phaga dubia (Kffr.), R. keterobia (H.Lw.), Misospatha ( Riwpaiomyia ) baccarum (Wachtl.), Wachtliella persicariae L. (2), (6). MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU ‘ Cercetările noastre au fost efectuate în perioada 1956 — 1970 și au constat în colectarea din mai multe localități ale țării a galelor produse de cecidomiide pe diferite plante, în păstrarea acestora în laborator în vase de sticlă acoperite cu pînză, în scopul obținerii paraziților, prectîm „și în determinarea cecidomiidelor galigene, a plantelor-gazdă și a calcidoidelor parazite. . REZULTATE OBȚINUTE Au fost identificate 11 specii de Cecidomiide care produc gale pe 10 plănte și, de asemenea, 15 specii de calcidoide aparținînd la 8 genuri și 6 familii. Familia TORYMIDAE 1. Torymus artemisiae Mayr. Parazitează cecidomiidul Misospatha (Rhopalomyia) baccarum (Wachtl.), care produce gale pe specii ale genului Artemisia(4 b), Este cunoscut din Delta Dunării (4 b). Noi 1-am obținut pentru prima dată în țară, din gale de Misospatha (Rhopalomyia) baccarum ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 18-22, BUCUREȘTI, 1983 2 CALCIDOIDE PARAZITE PE CECIDOMIIDE GALIGENE 1$ (Wachtl.), formate pe Artemisia scoparia W. K., colectate la Porțile de Fier (km 15) (21. VI. 1966) și Ada-Kaleh (6. IX. 1967). Procent de para- zitare : 35 %. 2. Torymus arundinis (Curtis). Se dezvoltă în larve de Giraudiella inclusa (Frfld.), care formează gale în tulpini de Phragmites communis L. (4 b). Este o specie europeană (4 b). în țara noastră a fost citată în Sectorul agricol Ilfov (9) și în jud. Sibiu (1). Exemplarele noastre provin din Balta Brăilei (10.IX. 1964), unde s-a înregistrat un procent de parazi- tare a dăunătorului Giraudiella inclusa (Frfld.) de 21%. 3. Torymus thymi (Rschka). Are următoarele gazde: Janetiella thymi Kieff., Gisonobasis ignorata Riibs. și Asphondylia menthae Pierre (4 b). S-a găsit în R. S. Cehoslovacă și Danemarca (4 b). în fauna Româ- niei, specia este semnalată acum pentru prima dată. A fost obținută de noi din gale de Asphondylia (Gisonobasis) ignorata (Riibs.) de pe Mentha longifolia Hunds., colectate de la Costeștii din Vale (jud. Dîmbovița) (13.IX.1963), de pe Mentha palustris L. din Balta Brăilei (15.IX. 1965) și Mentha silvestris L. din Valea Siriniei (jud. Caraș-Severin) (8.IX.1967). 4. Torymus persicariae Mayr. Parazitează cecidomiidul Wachtliella persicariae L., care formează gale pe frunzele de Polygonum amphibium L. și P. persicaria L. (4 b). Este răspîndit în R. D. Germană și R. F. Ger- mania, Danemarca și Finlanda (4 b), în România se semnalează acum pentru prima dată. A fost obținut din gale produse pe Polygonum amphi- bium L. (Balta Brăilei, 14.IX.1965) de către Wachtliella persicariae L. Procent de parazitare: 20%. 5. Pseudotorymus salviae Rschka. Este un parazit al dipterelor cecidomiide, care formează gale în flori de Salvia pratensis L. (4 b), descris în R. D. Germană și R. F. Germania, și răspîndit în Europa vestică și R. P. Ungară (4 b). La noi în țară a fost citat în județele Iași, Brașov, Constanța (8) și Prahova (9). Acum îl semnalăm pentru prima dată din gale de Rhabdophaga heterobia (H. Lw.) pe Salix sp., în Balta Brăilei (20.VII, 15.VIII.1963) și la Ștefănești (jud. Argeș), cu un procent de pa- razitare de 48%. Familia ORMYRIDAE 6. Ormyrus wachtli Mayr. Parazitează cinipidele galigene Aylax salviae Gir. de pe Salvia officinalis L. și Phanacis centaureae Fbrst. de pe Centaur ea jacea L. (4 a). Specia este răspîndită mai ales, în regiunea mediteraneană, dar și în Europa centrală pînă în vestul Siberiei (4 a), în România a fost găsită în pădurile Sînmartin (Crișana), Cerniea (Bucu- rești) și Măgura (Buzău) (9). A fost obținută acum pentru prima dată din gale de Rhabdophaga dubia (Kffr.) de pe Salix sp., colectate de la Tușnad (jud. Harghita) (22.V.1965) și Costeștii din Vale (jud. Dîmbovița) (4.VIII.1966). Familia PTEROMALIDAE 7. Systasis encyrtoides Walk. Este o specie cunoscută ca parazit al dăunătorului Contarinia medicaginis Kieff. din culturile de lucernă 20 CONSTANȚA TUDOR și PETRE NEACȘU 3 (Medicago sativa L.) în Marea Britanie, Suedia, B.S. Cehoslovacă, Corsica, U.R.S.S. în țara noastră a fost citată în Transilvania (5), Moldova (10) și județul Călărași (11). Exemplarele noastre s-au obținut prin creșterea gazdei în laborator, gazdă care provine de la Lacu Sărat (jud. Brăila) (10.VIII. 1970). Parazitarea a înregistrat 20—50%. Familia ENCYRTIDAE 8. Pseudencyrtus strobîli L. Gazda cunoscută a acestui calcidoid este Rhabdophaga rosaria Lw. de pe Săli® caprea L., 8. aurita L., 8. alba L., 8. cinerea L., 8. purpurea L. (4 c). Este răspîndit în Europa centrală și în Suedia (4 c). în România a fost citat la Vad,(jud. Brașov) (3). Noi l-am obținut pentru prima dată dintr-o nouă gazdă, și anume Rhabdophaga dubia (Kffr,), care formează gale pe specii de 8ali®. Aceasta a fost colec- tată de la Tușnad (jud. Harghita) (22. V. 1965) și Costeștii din Vale (jud. Dîmbovița) (4. VIII. 1966). Procentul de parazitare este de 16%. Familia EUPELMIDAE 9. Macroneura vesicularis (Retz.). Printre gazdele acestei insecte se înscriu dipterele, himenopterele, lepidopterele, homopterele și coleop- terele (4 b). Este o specie holarctică, frecventă în România (9). Noi o semnalăm acum pentru prima dată în țară din gale de Lasioptera rubi Heeger de pe Rubus idaeus L. și Rubus sp., din Valea Siriniei (jud. Caraș-Severin), Valea Eșelniței (jud. Mehedinți) (5.V.1967) și Parcul națio- nal Retezat (28.VIII. 1967). Parazitarea este de 27%. ' 10. Eupelmus urozonus Dalm. Se caracterizează printr-o largă polifagie, infestînd numeroase cinipide galigene, tentredinide, diptere, coleoptere, larve de lepidoptere (4 b). Specie palearctică, comună în România (9). Este citată acum pentru prima dată în țară din gale de Lasioptera, rubi Heeger de pe Rubus idaeus L. și Rubus sp., colectate din văile Siriniei și Eșelnița (5. V. 1967) și din Parcul național Retezat (28. VIII. 1967), cu un procent de parazitare de 27 %. Familia EULOPHIDAE 11. Tetrastichus brevicornis Panz. Este o specie palearctică (4 d), ale cărei gazde sînt: Asphondylia miki Lw., A. cytisi Frauenf., A. ononidis Lw., Kiefferia pimpinellae Kieff. (4 d). în' România a fost semnalată la Sibiu (1) și obținută din Contarinia medicaginis Kieff. la Cluj-Napoca (5) și din Asphondylia miki Lw. la Cluj-Napoca (5) și Fundulea (jud. Călărași) (11). Noi menționăm o gazdă necunoscută pînă în prezent, și anume Asphondylia coronillae (Val.), care produce gale pe Coronilla varia L. Aceasta s-a colectat de la Bădițești (jud, Mehedinți) (7.VII.1956). 12. Tetrastichus calamarius Grah. Parazit al cecidomiidelor Thoma- siella arundinis Schin. și Giraudiella inclusa (Frfld.) (4 d), este răspîndit în Suedia, Irlanda, Italia și R.P. Ungară (4 d). în fauna României se semnalează acum pentru prima dată. A fost obținut din gale de Giraudiella inclusa (Frfld.), formate pe Phragmites communis L. (Balta Brăilei, 10.IX.1964). 4 CALCIDOIDE PARAZITE PE CECIDOMIIDE GALIGENE 21 13. Tetrastichus cecidomyiarum Bche. Specia este cunoscută ca parazit al insectelor Boucheella artemisiae Bche., care produce gale pe Artemisia camphorata Vili., și Rhopalomyia sp. pe Artemisia austriaca L. (4 d). A fost întîlnită în Franța, R.D. Germană, R.F. Germania, Italia și R.P. Ungară (4 d). în România se semnalează acum pentru prima dată. A fost obținută din gale de Misospatha' (Rhopalomyia) baccarum (Wachtl.) pe Artemisia scoparia W.K., colectate de la Porțile de Fier (km 15) (12 VI. 1966) și Ada-Kaleh (6.IX.1967), avînd un procent de parazitare de 35%, și din gale de Boucheella artemisiae (Bche.) pe Artemisia vulgaris L., colectate din pădurea Pustnicu — București (20.IV.1965) și de la Jijila (jud. Tulcea) (10.VI. 1963), cu 6% procent de parazitare. 14. Tetrastichus depressus Nees, Singura gazdă a acestui calcidoid este Gisonobasis hornigi (Wachtl.), care se dezvoltă în inflorescențe de Origanum vulgare L. (4 d). Este cunoscut din R.D. Germană, R.F. Germa- nia și R.P. Ungară (4 d). în țara noastră a fost găsit pe Tîmpa (jud. Brașov) (7), iar noi îl semnalăm acum pentru prima dată din gale de Gisonobasis hornigi (Wachtl.), formate pe Origanum vulgare L., la Dîmbul Morii (jud. Brașov) și de pe Masivul Piatra Mare (30.IX. 1965). Procentul de parazi- tare este de 38%. 15. Tetrastichus pallipes Dalm. Parazitează cecidomiidul Rhabdo- phaga heterobia (H. Lw.) de pe 8alix triandra L. (4 d) și este răspîndit în Suedia, Marea Britanie, Italia, R.P. Ungară (4 d). în România se citează acum pentru prima dată. A fost obținut din gale de Rhabdophaga heterobia (H. Lw.) de pe specii de 8ali®, provenite din Balta Brăilei (20.V. 1964) și de la Ștefănești (jud. Argeș) (23.VI.1966), unde s-a înre- gistrat un procent de parazitare de 48 %. CONCLUZII Lucrarea cuprinde rezultatele cercetărilor noastre asupra calcidoi- delor parazite pe unele cecidomiide galigene. Sînt prezentate 15 specii din familiile : Torymidae, Ormyridae, Pteromalidae, Encyrtidae, Eupelmidae și Eulophidae. Sînt noi pentru fauna României speciile: Torymus thymi (Rschka), T. persicariae Mayr, Tetrastichus calamarius Grah., T. cecidomyiarum Bche. și T. pallipes Dalm. Sînt semnalate în noi localități din țară calcidoidele Torymus arundinis (Curtis) și Systasis encyrtoides Walk. Ca gazde se citează pentru prima dată în literatura de specialitate : Rhabdo-’ phaga heterobia (H. Lw.) pentru Pseudotorymus salviae Rschka; Rhabdo- phaga dubia (Kffr.) pentru Ormyrus wachtli Mayr și Pseudencyrtus stro- bili L.; Asphondylia coronillae (Val.) pentru Tetrastichus brevicornis Panz. Se menționează pentru prima dată în fauna României următoarele gazde : Misospatha (Rhopalomyia) baccarum (Wachtl.) pentru Torymus artemisiae Mayr și Tetrastichus cecidomyiarum Bch6.; Asphondylia (Gisonobasis) ignorata (Riibs.) pentru Torymus thymi (Rschka); Wachtliella persicariae L. pentru Torymus persicariae Mayr; Lasioptera rubi Heeger pentru Macro- neura vesicularis (Retz.) și Eupelmus urozonus Dalm;. Giraudiella inclusa (Frfld.) pentru Tetrastichus calamarius Grah.; Boucheella artemisiae (BchA) pentru Tetrastichus cecidomyiarum Bchd.; Gisonobasis hornigi 22 CONSTANȚA TUDOR și PETRE NEACȘU 5 Wachtl. pentru Tetrastichus depressusN eea; Rhabdophaga heterobia (EL. Lw.) pentru Tetrastichus pallipes Dalm. Parazitarea gazdelor s-a realizat în proporție de 6^-50%. Speciile de cecidomiide cu cel mai mare procent de parazitare sînt: Contarinia medicaginis Kieff., Rhabdophaga heterobia (H. Lw.), Gisono- basis hornigi Wachtl. și Misospatha (Rhopalomyia) baccarum (Wachtl.). BIBLIOGRAFIE 1. ANDRIESCU I., Lucrările Stațiunii de cercetări biologice, geologice și geografice „Ste- jarul”, Pîngărați—Neamț, 1971, 4, 425—444. 2. BUHR H., Bestimmungstabellen der Gallen (Zoo- und Phytocecidien ) an Pflanzen Mittel- und Nordeuropas, VEB Gustav Fiseher-Verlag, Jena, 1964. 3. ERDOS J., Folia entomol. Hung., 1957, X, 1, 43-47. 4. ERDOS J., Fbmfiifkeszek. Chalcidoidea, Magyarorszbg âllatvilâga, Budapesta, 12, Hymenop- tera, II : a) 1955, 2, 43-48; b) 1960; 3, 1-92, 188-230; c) 1964, 4, 1-320; d) 1971, 9, 1 — 250. 5. PERJII T., Lucr. științ., Seria agric., InsL agron. „Dr. P. Groza”, Chii. 1965, XXI, 285-304. 6. ' SKUHRAVA M., SKUHRAVY V., NEACȘU P., Dtsch. Ent. Z.,N.F., 1972, 19, IV- V, 375 — 392. 7. SUCIU I., Lucr. științ., Univ. Brașov, 1975, XVII, 91-96. 8. SUCIU L, POPESCU MARIA, Analele Univ. „Al. I. Cuza”, Iași, 1965, XI, 1, 69-76. 9. TUDOR CONSTANȚA, Contribuții la studiul morfologic, sistematic, biologic și zoogeografic al chalcidoidelor (Ins.—Hym.) din România, cu privire specială asupra celor para- zite pe insectele galicole (galigene și comensale ), teză de doctorat, Facultatea de biologie, București, 1970. 10. TUDOR CONSTANȚA, VOICU M., SĂPUNARU T., St. cerc biol., Seria biol, anim., 1978, 30, 2, 167-170. 11. TUDOR CONSTANȚA, MATEIAȘ C. M., Buletin informativ, Acad. șt. agric. și silv., București, 1980, 10, 121-125. Primit în redacție la 18 martie 1982 Facultatea de biologie București, Splaiul Independenței nr. 91—95 CERCETĂRI ASUPRA SCELIOXIDELOR (HYMENOPTERA - SCELIONIDAE) PARAZITE ÎN OUĂ DE EURYGASTER DE IRINA TEODORESCU și M. NĂDEJDE In tins work are presented a series of data which refer to the fecundity of cereals bugs, the percentage of parasitation of oophagous Scelionidae, the relative frequ- ence of the number of the eggs of parasites and the degree of parasitation, the oopha- gous species and their constancy, frequency and efficiency. From the six identi- fied Scelionidae Telenomus chloropus Thoms., Trissolcus grandis Thoms., T. fla- vipes' Thoms., T. rufiventris Mayr, T. scutellaris Thoms. and T. simoni Mayr, the first two are the most important for the destruction of the Eurygaster eggs. 1 Din cele 14 specii ale genului Eurygaster Lap., cunoscute din întreaga lume, patru se găsesc și în România: E. integriceps Piit., E.maura L., E. austriaca Schr. și E. testudinaria Geoffr. Cea mai importantă dintre acestea este E. integriceps, răspîndită aproape în toată țara și a cărei pon- dere crește în detrimentul celorlalte specii. Ploșnițele cerealelor (speciile de Eurygaster si Aelia) au fost și sînt mult studiate în țara noastră (1), (2), (5), (6), (7), (8), (9), (10). '• ' Ga factori biotici limitativi ai acestor dăunători sînt. cunoscute o serie de ciuperci (Beauweria, Aspergillium, Alternaria, Penicillium, Fusa- rium, Spicaria, Rhizopus); bacterii (Bacillus eurygasteris) ; nematode (Mermis)-, artropo de prădătoare : aranee (Thanatus formicinus), ort'op- tere (Ephipigeridae, Gryllidae), heteroptere (Reduvi.idae ), coleoptere (Carabidae, Staphylinidae), himenoptere (Vespidae), diptere (Asilidae), diferite specii de păsări; precum și unii paraziți: himenoptere (Scelionidae, Encyrtidae, Torymidae) și diptere tahinide (Phasiinae). . Dintre acești entomofagi, prezintă importanță mai mare scelionidele, care distrug ouăle dăunătorului, fasiinele, care parazitează adulții, și ciupercile, care dimi- nuează efectivul ploșnițelor la locurile de iernare. Eficacitatea prădătorilor este mai puțin cunoscută, dar acțiunea lor cumulată cu a celorlalți factori biotici, precum și cu cea a factorilor abiotici, contribuie la reducerea pbpu-» lațiilor dăunătorului (2), (3), (4), (6), (9), (10), (11), (13), (14), (15), (16). Cel mai important rol îl au paraziții oofagi, îndeosebi scelionidele. Specii ale genurilor Trissolcus. Ashm., Telenomus Hal. și Gryon Hal. sînt cunos- cute ca parazite ale ouălor de Eurygaster, precum și ale altor 30 de specii de Pentatomidae (3), (4), (9), (11), (13), (14), (16). Literatura de specialitate (2), (7), (11), (15) menționează în unele cazuri valori ridicate ale procentului de parazitare, chiar peste 90%. De aproape un secol, atenția cercetătorilor s-a orientat către seelio- nidele parazite în ouăle ploșnițelor, prima tentativă de Combatere biologică a acestor dăunători cu ajutorul oofagilor fiind făcută în Rusia în 1903 de ST. CERC, BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 23—27, BUCUREȘTI, 1983 ei 24 HUNA TEODORESCU și M. NĂDEJDE 2 către Vassiliev, care a importat din Asia Centrală specia Trissolcus vâssi- lievi Mayr și a aclimatizat-o în Ucraina. în diferite țări, scelionidele oofage la Eurygaster au fost studiate, importate, crescute în laborator și lansate în culturi, pentru diminuarea pagubelor produse de ploșnițe. Rezultatele au fost foarte bune, tratamentele biologice cu oofagi fiind eficiente, nepo- luante și mult mai ieftine decît cele chimice. Trebuie însă subliniat faptul că mai importantă decît creșterea și lansarea paraziților este protejarea acestora în natură prin crearea de condiții de dezvoltare favorabile, ca și prin evitarea distrugerii populațiilor lor datorită utilizării iraționale a metodei chimice, deci prin folosirea metodei de luptă integrată împotriva dăunătorilor. MATERIAL ȘI METODĂ Pentru identificarea speciilor de scelionide parazite în ouă de Eurygaster și pentru estimarea aportului lor limitativ, pontele ploșniței, recoltate cu o porțiune din frunză au fost izolate în tuburi de sticlă și urmărite pînă la eclozare. în unele ponte, paraziții au murit datorită acțiunii insecticidelor utilizate în culturi sau lipsei de umiditate din laborator, ceea ce a impus scoaterea lor prin ruperea corionului cu ajutorul unor ace entomologice fine. în toate cazurile observate, larvele dăunătorului, mai puțin sensibile, au eclozat în condiții de laborator. Materialul, reprezentat prin 327 de ponte parazitate și neparazitate, provine din cul- turi de grîu de la C.A.P.-Vedea (jud. Teleorman), Ghimpați (jud. Giurgiu), Brănești, Săftica si Băneasa (Sectorul agricol Ilfov), Giubega (jud. Dolj) și a fost colectat în intervalul 1978-1980. REZULTATE ȘI DISCUȚII Analiza cantitativă și calitativă a materialului a dus la obținerea unor date referitoare la fecunditatea dăunătorului, procentele de parazi- tare în fiecare localitate, frecvența relativă a numărului de ouă și a para- ziților în ponte, procentul de ponte parazitate integral, parțial sau nepara- zitate, speciile de paraziți, frecvența lor în probe, constanța și aportul fiecăreia din ele la distrugerea ouălor ploșniței. Fecunditatea dăunătorului. în cele 327 de ponte analizate, s-au găsit 4336 de ouă, fecunditatea medie fiind de 13,25. Numărul de ouă tîn ponte a variat între 2 și 16. Numerele mici de ouă (2), (4), (6), (7), * ca și numerele mari (14), x(15), au fost accidentale, fiind întâlnite doar în 3,5 și, respectiv, 2,44% din cazuri. O frecvfență scăzută (5,81%) au avut și pontele cu 9, 10 și 11 ouă. Cele mai frecvent întîlnite (88,68%) au fost pohtele cu 12, 13. și 14 ouă, dintre care cele mai numeroase (67,27%) au fost cele cu 14 ouă (tabelul nr. 1). Scelionide oofage. Au fost identificate șase specii: Telenomus chloro- pus Thoms. 1861, Trissolcus grandis Thoms. 1861, T. flavipes Thoms. 1861, T. rufiventris Mayr 1908, T. scutellaris Thoms. 1860 și T. simoni Mayr 1879. Dintre acestea, mai importantă este T. chior opus, care a avut o frecvență în probe de 57,87% (specie constantă), urmată de T. grandis, care a fost identificată în 29,26% din ponte (specie accesorie). Celelalte patru specii au, înregistrat 6 frecvență scăzută (specii accidentale) (tabe- 3 SCELIONIDE PARAZITE LA EURYGASTER 25 Tabelul nr. 1 Frecvența numărului de ouă în pontele de Eurygaster Nr. crt. Număr de ouă în ponte Număr de ponte (p) % p — 100 P Nr. crt. Număr de ouă în ponte Număr de ponte (p) % p — 100 P 1 16 1 0,30 7 10 6 1,83 2 15 7- 2,14 8 9 5 1,52 3 14 220 67,27 9 7 4 1,22 4 13 48 14,67 10 6 2 0,61 5 12 22 6,72 11 4 3 0,91 6 11 8 2,44 12 2 1 0,30 P = 327 Iul nr. 2). Și din analiza indicelui de constanță se desprinde importanța celor două specii, ele fiind prezente în pontele din toâte cele șase locali- tăți (C% = 100%), pe cînd celelalte au fost întîlnite numai în una sau două localități (C% = 16,66% sau 33,33%). ♦ Tabelul nr. 2 Constanța și frecvența speciilor de scelionide Nr. crt. Denumirea speciei Constanța (%) Frecvența în probe (%) 1 Telenomus chloropus 100 57,87 2 Trissolcus grandis 100 29,26 3 Trissolcus flavipes 16,66 3,12 4 Trissolcus scutellaris 16,66 2,25 . 5 Trissolcus rufiventris 33,33 ■ 4,82 6. Trissolcus simoni 16,66 2,57 Din totalul pontelor analizate, 230 (70,33%) au prezentat un grad de parazitare ce a variat între 28,57 și 100%, O frecvență mare (76,23%) au avut pontele parazitate integral, pe cînd cele parțial parazitate au înregistrat o frecvență mai mică (23,75%). Un număr de 97 de ponte (29,66%) au fost neparazitate. Numărul de paraziți în ponte a variat între 1 și 16. Cea înai mare frecvență au avut-o pontele cu 12—14 paraziți (84,34%), dintre acestea cel mai bine reprezentate fiind cele cu 14 paraziți în pontă (65,21%). O frecvență scăzută (8,69 și, respectiv, 1,73%) s-a constatat la pontele cu număr mic (1—9) sau mare (15—16) de paraziți (tabelul nr. 3)., Procentul mediu de parazitare a fost diferit în cele șase localități: 72,43% la C.A.P.-Vedea, 80,25% îa Giubega, 98% la Ghimpați, 58,10%, la, Săftica, 63,06 % la Brănești. și. 50 % la Băneasa. Analiza celor 184 de ponte de la C.A.P.-Vedea a scos în evidență o situație favorabilă paraziților în imediata apropiere a pădurii* față de restul culturii,,reflectată în procentul de ponte parazitate (79,76% : 755? 39 26 IRINA TEODORESCU și M. NĂDEJDE 4 5 SCELIONIDE PARAZITE LA EURYGASTER 27 în procentul mediu de parazitare (75,18%': 69,68%) și chiar în procen- tul de ponte parazitate integral (83,58% : 80%). Explicația constă în fap- tul că în culturile din jurul pădurilor a existat o concentrație mai mare ,de paraziți, aceștia găsind locuri mai bune de iernat (în crăpăturile scoarței Tabelul nr. 3 Frecvența numărului de paraziți în pontele de Eurygaster Nr. crt. Număr de paraziți în pontă Număr de ponte (p) % p — 100 P Nr. crt. Număr de paraziți în pontă Număr de ponte (p) % ■ p 100. p ' 1 16 1 0,43 9 8 3 1,30 2 15 ,3 1,30 10 7 4 1,73 3 14 150 65,21 11 6 3 1,30 4 13 26 11,30 12 5 2 0,86 5 12 18 7,82 13 4 1 0,43 6 11 7 3,04 14 2 2 0,86 7 10 5 2,17 15 1 . 1 0,43 8 9 4 1,73 P = 230 arborilor), hrană (polenul florilor, secrețiile dulci ale diferitelor specii de afide), precum și gazde suplimentare (ouă de Carpocoris, Dolycoris, Gra- ptiosoma, Eurydema, Aelia etc.). CONCLUZII în lucrare se abordează o serie de aspecte referitoare la populațiile ploșnițelor cerealelor și ale paraziților lor oofagi: fecunditate, frecvență, constanță, procent de parazitare, eficiența speciilor de paraziți etc. Fecunditatea ploșnițelor a prezentat valori ridicate în toate locali- tățile, în medie fiind mai mult de 13 ouă în pontă; o frecvență mare au avut pontele cu 12, 13 și 14 ouă. Din cele șase specii de sCelionide oofage, cele mai importante sînt Telenomus chloropus și Trissoclus grandis, atît prin frecvența în ponte, cît și prin constanța în probele din cele Șase localități. Aceste două specii au parazitat 87,13% din totalul pohtelor parazitate. Procentul de parazitare a prezentat valori mari la Ghimpați, Giubegă și Vedea, dar și în celelalte localități paraziții au distrus cel puțin jumătate din efectivul ouălor gazdei. Procentul pontelor parazitate integral a fost mare (îndeosebi în localitățile unde și gradul de parazitare a fost ridicat), în medie peste 75% din ponte fiind 100% parazitate. Frecvența mare a cazurilor cu 14 paraziți în pontă se corelează cu această frecvență a pon-’ telor integral parazitate, precum și Cu cea a pontelor cu 14 ouă. Rezultatul comparării unor parametri ai oofagilor în apropierea pădurii și în restul culturii atrage atenția asupra necesității de a se crea condiții naturale susceptibile de a asigura menținerea acestor paraziți și multiplicarea lor pe gazde secundare. Cunoașterea gradului de parazitare de către oofâgi prezintă o deo- sebită importanță practică: procentele ridicate de parazitare fac ca efec- tivul noii generații a dăunătorului să fie redus, chiar dacă densitatea adul- ților hibernanți a fost mare, iar procentele de parazitare scăzute au drept consecință o abundență a larvelor de Eurygaster din noua generație și în cazul în care densitatea adulților hibernanți a fost redusă. BIBLIOGRAFIE 1. BĂRBULESGU AL., An. Inst. cerc. prot. plant., .1971, VII, 149-158. 2. BĂRBULESGU AL., An. Inst. cerc. prot. plant., 1971, VII, 159-164. 3. FABRITIUS K., Contribufii la studiul Proctotrupoidelor (Hym.) din R.S. România, 1973, rezumatul tezei de doctorat. 4. KOZLOV A. M., Proctolrupoidea, în Opredeliteli nasekomîh evropeiskoi ciasli S.S.S.R., III, part. II, Nauka, Leningrad, 1978. 5. MUSTĂȚEA D., Probi, prot. plant., 1976, IV, 2, 174-184. 6. PAULIAN FL., BĂRBULESGU AL., Ploșnițele cerealelor, biologie, pagube și măsuri de com- batere, Redacția revistelor agricole, București, 1970. 7. POPOV C., An. Inst. cerc. prot. plant., 1972, XXXVIII, seria G, 77-90. 8. POPOV G,, Probi, prot. plant., 1975, III, 1, 39-55. 9. POPOV 0., Contribuții la studiul ecologic al speciilor genului Eurygaster Lap. (Heteroptera) din România, cu referire specială la Eurygaster integriceps Put., 1977, rezumatul de' doctoFât 10. POPOV G-, ILIESGU H., Probi, prot. plant., 1975, III, 2, 125-136. 11. SAFAVI M., Entomophaga, 1968, 13, 5, 381-495. 12. STAVRAKI HELEN, Probi. proiS. plant., 1976, IV, 2, 161-164. 13. TEODORESCU IRINA, Contribuții la studiul morfologic, sistematic, biologic și zoogeografic al cerafronoidelor și proctotrupoidelor din România, 1973, teză de doctorat, Uni- ' : versitatea București, Facultatea de biologie. 14. TRIAPITIN V. A., SAPIRO V. A., SCEPETILNIGOVA V. A., Paraziți i hișciniki vredi- telei selisko-hoziaistuenlh kultur, Kolos, Leningrad, 1965. 15. VIGTOROV A. G., Ecologhia parazilov entomophagous, Nauka, Moscova, 1976. 16. VOEGELE J., I-IAMIDOUCH M., Entomophaga, 1973, 18, 3, 271-277. . Paimit în redacție .■ la 3 decembrie 1981 Universitatea București, Facultatea de biologie, ' București, Splaiul Independenței nr. 91— 95 GLANDA FEROMONALĂ LA MAMESTRA (BARATSRA) . BRASSICAE (LEPIDOPTERA - N0CTU1BAE) ȘI MODIFICĂRILE EI STRUCTURALE ÎN RAPORT CU VÎRSTA DE BfiLA MOLNĂR și codruța monica roman The phcromonal gland of M. brassicae belongs to the ring-Iike type glands and is located in the intersegmentary membrane between the 8th and the terminal seg- ment. The form of cells is cuboidal and low coiuinnar. In the first hours after emergence the cells are small containing a small number of vacuoles in the cyto- plasm. On the 2“a and 3ra days of life the cells become bigger and the vacuoliza- tion of the cytoplasm intensifies, the secretory activity being maximal. In the old butterflyes aged 10 — 12 days the cytoplasm is scarcely abundent, but its struc- ture does. not present signs of activity. Cu toate că glanda producătoare de feromon la fluturii noctuizi a constituit obiectul mai multor cercetări histologice, morfologia și structura ei nu sînt încă suficient de bine cunoscute. Se știe, totuși, că glanda fero- monală derivă din celulele hipodermale și că se află în membrana interseg- mentară dintre segmentele 8 și 9 (2), (4), (10). S-a demonstrat de ase- menea că morfologia și structura glandei feromonale variază mult la dife- rite specii (5), (-8), (12); în schimb, nu există date concludente referitoare la modificările ei structurale în raport cu vîrsta (2), (4), (11). întrucît biosinteza, respectiv cantitatea de feromon sexual, este strîns legată de schimbările structurale ale glandei (1), (7), se impune ca o necesitate cerce- tarea structurii acesteia la femele de diferite vîrste. Ținînd seama de datele menționate, ne-am propus să studiem morfo- logia și schimbările structurale ale glandei feromonale la Mamestra brassicae, acest aspect neconstituind pînă în prezent obiectul unei asemenea cer- cetări. MATERIAL ȘI METODĂ Fluturii provin din ponte colectate de pe cîmp din împrejurimile municipiului Cluj-Napoca. Larvele au fost crescute în laborator Ia o temperatură de 22°G și la o lumină de 500 de lucși. Pupele au fost separate pe sexe, iar masculii și femelele au fost puși de asemenea in cuști separate și hrăniți cu soluție de miere 10%. Morfologia externă a glandei a fost studiată la lupa binoculară pe fluturii vii normali și pe fluturii cu membrană glandulară evaginată normal sau artificial și fixată apoi după metoda Weatherston fi Percy (13). Pentru studiul histologic au fost sacrificate femele virgine după 1, 2, 3 și 4 zile de la ieșirea lor din învelișul pupai, precum și fluturi bătrini de 10 — ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 28-31, BUCUREȘTI, 198J 2 GLANDA FEROMONALA LA MAMESTRA BRASSICAE 29 12 zile. Partea posterioară a abdomenului, respectiv segmentele 7, 8 și 9, a fost excizată și fixată în poziție telescopată în soluție Bouin alcoolic după D'ubosq-Brazil și Carnoy. Din piesele incluse în parafină s-au efectuat secțiuni sâgitale (paramediane și mediane) și transversale în serii de 7 pm grosime. Pentru punerea în evidență a celulelor producătoare de feromon, preparatele au fost colorate cu glichemalaunul Mayer și supracolorate cu eozină. REZULTATE Glanda producătoare de feromon la Jf. brassicae este un pliu evagi- nabil, în formă de inel, al membranei dintre segmentele 8 și cel terminal (fig. 1). Segmentul 7, ca și la multe alte specii (2), (4), (6), este acoperit cu peri lungi, iar segmentele 8 și 9, precum și papilele anale poartă numeroși spini. Printr-o ușoară apăsare a abdomenului, membrana glan- dulară ..se evgginează peste nivelul segmentelor învecinate, ea fiind asemă- nătoare cu formațiunea similară a unor indivizi în perioada de chemare/ După Urbahn (12), glanda se evaginează sub presiunea sîngelui, care se retractă apoi prin mușchii longitudinali. Forma celulelor glandulare este cuboidală sau columnară joasă. Dedesubtul stratului celular se găsește o. membrană bazală subțire, în jur de 0,5 pm grosime. Endocuticula este' neuniformă, măsurînd între 4 și 9 [zm grosime. Epicuticula .are un contur evident și măsoară în jur de 1—2 pm în diametru. în regiunea anterioară, a pliului, epicuticula poartă numeroși spini fini, care în marginea, poste- rioară a tergitului 8 sînt înlocuiți cu excrescențe mameliforme. Sub mem- brana glandulară se găsește un număr mai mic sau mai mare de hemato- cite agranulare. Aspectul structural al glandei feromonale la fluturii de diferite vîrste diferă. în primele ore după ieșirea fluturilor din învelișul pupai, celulele glandulare sînt mici (înălțime maximă 16 |zm). Nucleul este așezat bazai, iar citoplasmă conține numai cîteva vacuole mici (fig. 2). Endocuticula, măsoară între 3,5 și 6 [zm în grosime. Epicuticula este subțire (circa, 1 pm grosime) sau în unele locuri nu poate fi delimitată deloc. Pe suprafața, ei sînt deja formați spini fini, caracteristici membranei glandulare. Dede- subtul stratului celular se observă numeroase hematocite, majoritatea lor fiind agranulare. La fluturii de 24 de ore, celulele producătoare de feromon prezintă o creștere evidentă (înălțime maximă 22 țzm) față de celulele similare ale fluturilor recent eclozați. Nucleul de obicei se află bazai sau în mijlocul celulelor. Citoplasmă este intens vacuolizată, mai ales în celulele cu nucleul așezat în mijlocul lor. Vacuolele sînt fine și omogen diseminate în toată, citoplasmă. Cuticula este subțire, straturile ei măsurînd 4—7 [zm, res- pectiv 1,5 pun, în grosime. La fluturii tineri de 2—3 zile, celulele producătoare de feromon devin mai mari (înălțime maximă 27 |zm), iar numărul celulelor cu citoplasmă vacuolizată crește față de cele ale fluturilor de 24 de ore. Nucleul se ășază bazai sau în mijlocul celulelor, iar citoplasmă este intens vacuolizată la ambele vîrste. La multe dintre celule vacuolele sînt mici, așezate omo- gen în toată citoplasmă (fig. 3). La alte celule se observă în citoplasmă 1—2 vacuole mari dedesubtul nucleului, acesta deplasîndu-se spre interior 30 ' BELA MOLNAR și CODRUȚA ROMÂN J .3 * (fig. 4). Straturile cuticulei sînt ihăi dezvoltate decît la fluturii de 24 de ore, măsurîhd 4—9 pm, respectiv 2 gm, în. grosime. ; . :înurmătoarele 24 de ore, cele mai mari celule ating 30 pun în înăl- țime. Citoplasmă pare sănu fie‘modificată față de cele observate la fluturii de 3 zile. Nucleul de obicei se așază bazai, mai rar în mijlocul celulelor, în citoplasmă acestor din urmă celule, vacuolele adeseori se contopesc (fig. 5). Straturile cuticulei se îngroașă mult, măsurînd între 5 și 15 pun, respectiv 2 pun, grosime. ' . . La fluturii bătrîni de 10—12 zile, celulele producătoare de feromon sînt mai puțin turgescente decît la fluturii tineri de 3 sau de 4 zile. Nucleul lor este așezat de obicei în mijlocul celulelor, deși citoplasmă este mai slab văcuolizată (fig. 6). Straturile cuticulei corespund cu cele ale fluturilor de 4 zile. ' . ’ • . ■ DISCUȚII ' /După Jefferson și colab. (5), glanda feromonală la noctuizi se înca- drează în unul dintre cele trei tipuri generale de glande: inel evaginabil, sac sau pliu. Spre deosebire ăe Plusinae și Amphipyrinae (5), (6), la care glanda este un sac dorsal, respectiv ventral, alcătuit din celule columnare, glanda feromonală la M. brassieae (Șadininoe) aparține tipului de inel evaginabil, caracteristic și heliotinelor. (5), forma celulelor -fiind cuboidală și columnară joasă. Deși referitor la caracteristicile structurale ale glandei feromonale la Hadininae dispunem numai de datele prezentate aici, pare probabil că .speciile aparținătoare acestei subfamilii, în mod analog- cu cele ale heliotinelor, prezintă și ele tipul de glandă inel. Glanda feromonală .a femelelor de diferite vîrste la M. brassieae prezintă diferențe structurale evidente. Vacuolele mărunte în citoplasmă unor celule șînt caracteristice glandei femelelor tinere recent ieșite din învelișul piipal, constituind primele semne de ■ elaborare a secreției. în schimb,creșterea celulelor, precum și vacuolizarea intensă a citoplasmei poț fi considerate ca manifestări structurale, ale unei activități secrețorii crescute. Schimbările citologice observate de noi arată că cea mai intensă activitate secretorie a glandei feromonale la M. brassieae are loc în. zilele 2 Și3 după apariția adulțilbr. Rezultatele cercetărilor noastre histologice concordă cu rezultatele cercetărilor de comportament efectuate de Otto și colab.; (8), care au arătat-cala speciile Jf. brassieae și Agrotis segetum dezvoltarea glandei'feromonale devine completă la indivizii de 2—3 zile, iar atracția masculilor crește pînă la zilele 3 și 4. Noi am constatat că la indivizii bătrîni (de 10—12 zile) de M. brassieae citoplasmă celulelor pro- ducătoare de feromon devine mai puțin abundentă și mai slab vacuolizata, semne citologice care ne permit șă presupunem că aceste celule nu mai produc feromon. Cercetările de microscopie electronică (1) arată de ase- menea că în glanda feromonală a indivizilor bătrîni de Argyrotaenia veluti- nana REG se reduce, iar ribozomii se împrăștie în matricea citoplasmei.' Rezultatele cercetărilor de comportament J(8) arată și ele că puterea'de atracție a femelelor bătrîne scade evident, deși, după cercetările noastre,' im condiții de laborator ovaTiolele lor conțin încă numeroase ovogdnii saU - chiar-ouă mature. ■ - - Fig. 1. — Secțiune mediană prin glanda feromonală la M. brassieae: s7, seg- mentul abdominal 7 cu peri; s8, segmentul abdominal 8 ; st, segmen- tul terminal. Colorație hemalauneozină (ob. 10 x). Fig. 2. — Glanda feromonală în primele ore după emergență. Celule cu cîteva vacuole mici în citoplasmă (săgeată) (ob. 20 x). Fig, 3. — Glanda feromonală în a doua zi după emergență. Citoplasmă intens vacuolizata (ob. 20 x). GLANDA FEROMONALĂ LA MAMESTRA BRASS1CAE 31 CONCLUZII 1. Glanda producătoare de feromon la M. aparține tipului^ de glandă inel evaginabil și este așezată în membrana intersegmentară dintre segmentele 8 și cel terminal. , , 2. Celulele glandulare producătoare de feromon au formă cuboidală și columnară joasă. 3. Cea mai intensă activitate secretorie a glandei feromonale la M. brassicae se manifestă în zilele 2 și 3 după apariția adulților. BIBLIOGRAFIE 1. FENG K.C., ROELOFS W.L., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1977, 70, 721-732. 2. GUPTA B. D., Zool. Anz., 1980, 205, 1/2, 136-140.. 3. HAMMAD S. M., JARCZYK H. I., Bull. Soc. Entomol. Egypte, 1958, 42, 253- 261. 4. JEFFERSON R. N., SHOREY H. H., GASTON L. K., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1966, 59, 166-169. 5. JEFFERSON R. N., SHOREY H. H., RUBIN R. E., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1968, 61, 861-865. . ' 6. JEFFERSON R. N., RUBIN R.E., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1970, 63, 431-433. 7. MILLER I. R., ROELOFS W.L., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1974, 70, 136-139. 8. OTTO D., REINER P., BEHNlSGH I., Arch. Phytopathol. Pflanzenschutz., Berlin, 1976, 12, 3, 197—212. ' • ' — 9- PERCY J.E., Canad. J. Zool., 1978, 56, 238-245. 10- PERCY J. E., WEATHERSTON L, Canad. Entomol., 1971, 103, 1733-1739. 11. SHOREY H. H., GASTON L. K., Ann. Entomol. Soc. Amer., 1965, 58, 604 — 608. 12- URBAHN E., Z. Naturwiss., 1913, 50, 277-358. ■ 13- WEATHERSTON I., PERCY J. E., Canad. J. Zool.,; 1970, 48, 569-571. Primit în redacție la 5 septembrie 1981 ' Universitatea „Babeș-Bolyai”, ' . '; . Facultatea de biologie, Catedra de biologie animală, ' Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 6—7 Fig. 4. — Glanda feromonală in a treia zi după emergență. Vacuole mari dede- subtul nucleului (săgeată) (ob. 40 x). Fig. 5. — Glanda feromonală în a patra zi după emergență. Citoplasmă cu vacuole contopite și cu nucleu așezat central (ob. 40 x). Fig. 6. — Glanda feromonală în a zecea zi după emergență. Celule mai puțin dezvoltate și cu vacuolizare mai puțin evidentă (ob. 40 x )• LIMITAREA NUMERICĂ DE CĂTRE FACTORII BIOLOGICI A SFREDELITORULUI PORUMBULUI (OSTRINIA NUBILALIS HB.) ÎN ROMÂNIA DE I. ROȘCA și AL. BĂRBULESCU The biologic factors that numerically limited in 1981 the Ostrinia nubilalis Hb. species, killing 31.8% of its larvae, are analysed. In this percentage, 64.3% of the larvae showed infections due to microorganisms, out of which caused by Beau- veria bassiana (Bals) Vuill fungus and 32.7% by the Bacillus thuringiensis Berliner bacterium. Only 16.6% of the larvae died from părăsite entomophagous insects, 11.7% from Eulimneria sp. and 4.9% from Lydella thomsoni Herting. As for the Trichogramma evanescens Westw. ovophagous, it is strongly affected by the envi- roriment. X Porumbul, principală cereală cultivată în R.S. România, trecut de faza fenologică de patru frunze, în tot restul perioadei de vegetație pînă la recoltare este atacat de unul din principalii dăunători, Ostrinia nubilalis Hb. > în perioada 1971—1975, în nonă zone diferite din România sfredeli- torul porumbului a înregistrat o frecvență a atacului de 44%, o densitate a larvelor de plantă de 1,1%, o densitate la hectar de 23 180 exemplare, ■cu o reducere a recoltei de porumb boabe de 7,5% (6). în producție nu se aplică măsuri speciale pentru combaterea sfredeli- torului porumbului; paraziții, prădătorii și patogenii speciei contribuie în mare măsură la diminuarea populațiilor dăunătorului, la menținerea nivelului populației de O. nubilalis Hb. sub pragul de dăunare. Numeroși autori au menționat un bogat material de paraziți ai ouălor (1), (4), (7), (8) sau ai larvelor de O. nubilalis Hb. (1), (2), (3), (5). în prezent se acordă o importanță deosebită cunoașterii factorilor biologici care limi- tează atacul dăunătorilor și se fac cercetări de combatere biologică. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul biologic din care s-au obținut speciile de entomofagi a constat din ouă și larve de O. nubilalis Hb. Bontele parazitate au fost recoltate și aduse în laborator în vederea obținerii oofagilor. Larvele In ultimul stadiu au fost colectate prin secționarea tulpinilor de porumb și au fost urmărite in laborator pină la apariția paraziților. Din tulpinile de porumb atacate s-au recoltat larvele vii de O. nubilalis Hb. și coconii entomofagilor existenți în galerii, care au fost ținuți în continuare sub observație. La larvele moarte sau muribunde s-a determinat cauza decesului, la început prin examenul la microscopul optic al caracterelor morfologice, urmat la bacterii de, izolare, punerea în evidență a cristalului proteic și studierea caracterelor culturale și biochimice, apoi pe baza simptomatologiei specifice. :S-au izolat de asemenea In laborator, ca paraziți importanți care produc o mortalitate mare a larvelor de O. nubilalis Hb., ciuperca Beauveria bassiana (Bals) Vuill și bacteria Bacillus thuringiensis Berliner, iar ca insecte parazite au fost identificate ihneumonide aparținind genului Eulimneria și tahinidul Lydella thomsoni Herting. Tehnicile utilizate pentru identificarea agcnților microbiologici sint cele clasice, folosite uzual în astfel de studii. IST. CERC. BIOL.; SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 32-35, BUCUREȘTI, 1983 o LIMITAREA NUMERICA A SFREDELITORULUI PORUMBULUI 33 A REZULTATE ȘI DISCUȚII în funcție de locul și de perioada efectuării observațiilor, procentul de parazitare variază foarte mult. Din cercetările noastre la ICCPT-Fundu- lea, în aceeași perioadă, dar în ani diferiți, parazitarea ouălor de O. nubi- laliș Hb. cu Trichogramma evanescens Westw. a fost de 16,1% în 1977 — 1978 (8) și de 0,65% în 1981. în 1981, studiul rolului oofagului Trichogramma evanescens Westw. în distrugerea ouălor de O. nubilalis Hb. a evidențiat faptul că, în cadrul unor ecosisteme naturale mai puțin tulburate de activitatea omului, pro- centul de parazitare crește (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 Rolul speciei Trichogramma evanescens Westw. în distrugerea ouălor de O. nubilalis Hb. Situarea cîmpului de porumb Număr ponte analizate* Număr de ouă recuperate Ouă parazitate nr. i % Departe de pădure (300 m) . 51 769 5 0,65 Aproape de pădure (30 m) 53 873 13 1,49 în pădure 40 ■ 708 150 21,18 *Pontele de O. nubilalis Hb., obținute în urma creșterii diri- jate a dăunătorului, au fost puse pe plantele de porumb la 28.VII și ridicate la 29.VII, apoi ținute și analizate în laborator. , în cîmpurile cu porumb înconjurate de pădure, parazitarea ouălor a fost de 21,18%, scăzînd brusc la 1,49% la 30 m de pădure și la 0,65% la 300 m de pădure. Rezultatele prezentate îh tabelul nr. 2 arată că mortalitatea larvelor •de O. nubilalis Hb. atinge 31,8% și se datorează în primul rînd infecțiilor bacteriene (32,7%), micdtice (31,6%) și parazitării de către entomofagi ■(16,6%), precum și unor cauze care nu s-au putut identifica (19,1%). Din datele expuse reiese că microorganismele (ciupercile și bacteriile) ■constituie factorul major responsabil, în proporție de 64,3%, de moartea larvelor de O. nubilalis Hb., în timp ce insectele entomofage omoară numai 16,6% din ele. Dacă pentru parazitarea cu entomofagi data observațiilor nu a avut vreo influență, în cazul ciupercilor se observă o creștere bruscă de la 13,0% la prima observație la 47,2% la a doua observație, iar proporția larvelor moarte datorită infecției bacteriene scade de la 58,2% în 19. IX la 11,7% în 7.X. Considerăm că ultimul aspect poate fi corelat cu creșt erea procen- tului larvelor moarte datorită unor cauze neidentificate: de la 11,7% în prima observație la 35,2% în ultima. 3 - c. 1062 39 I 34 L ROȘCA șl AL. BĂRBULESGU LIMITAREA NUMERICĂ A SFREDELITORULUI PORUMBULUI 35 Tabelul Rolul factorilor biologici in uciderea larvelor dăunătorului Data analizării primare a probei Număr total larve Larve sănătoase Larve Total elita Eulitnnerid sp. nr. 0/ /Q nr. % nr. %' 19. IX. 1981 1211 749 61,8 462 38,2 58 12,6 25. IX.1981 1007 582 57,8 425 42,2 33 7,7 1.X.1981 685 525 76,6 160 23,4 22 13,7 7.X.1981 955 776 81,3 179 18,7 31 17,3 Total 3858 2632 68,2 1226 31,8 144 11,7 nr. 2 Ostrinia nubilalis Hb. '■.'Ur moaîte < 1 • v \ ■■ - J mofagi Ț ; ' 3 ciuperca. Beauveria ; bdșsiana (Bals) Vuill bactețîaBaclllub thu- ringiensis Berliner cauze neidentificate (incerte) L. thomsoni Herting. nr. 0/ /o nr. 0/ zo nr. % nr. % 21 4,5 60 13,0 269 58,2 54 11,7 17 4,0 201 47,2.- 93 21,8 81 ... 19,3 12 % 7,5' : .72 ' " 45,0 18 11,3 36 22,5 10. % % 5,6 % % 54 . 30,2 . 21 11,7 ' . 63 35,2 60 ; 49 31,6 . 401 32,7 234 . 19,1 Rezultatele prezentate în tabelul nr. 3 se referă la stabilirea vîrstei optime a larvelor de O. nubilalis Hb. pentru parazitarea cu entomofagb Se constată că, odată cu înaintarea în dezvoltare, larvele de O. nubilalis Hb. sînt mai puțin afectate de atacul agenților biologici, iar datele din tabel susțin concluziile anterioare privind frecvența mai mare a larvelor moarte datorită acțiunii agenților microbiologici în comparație cu rolul mai scăzut al entomofagilor. Tabelul nr. 3 Influența vîrstei larvelor de O. nubilalis Hb. asupra atacului diferiților factori biologici limitativi ai dăunătorului Vîrsta larve- lor la infes- tare* (31. VII.1981) Larve regăsite în tulpină la recoltare (20.X. 1981) Larve sănătoase Larve moarte datorită agenților microbiologici Larve parazitate Eulimneria sp. Lydella thomsoni Herting nr. % nr. % nr. % nr. 0/ /O nr. % . 1 zi 96 . 38,4 76 79,2 16 16,7 3 3,i 1 1,0' ' 5 zile 153 61,2 120 78,4 24 •15,7 7 4,6 2 1,3 10 zile 63 20,2 56 88,9 8 12,7 1 1,6 —- — 15 zile 20 8,0 20 100,0 0 —. • .— — — .— * Au fost puse pe 25 de plante cîte 10 larve/plantă. ■ în condițiile anului 1981, rolul dominant în parazitarea larvelor de O. nubilalis Hb. a revenit speciilor genului Eulimneria față de Eydella thomsoni Herting. Această afirmație este susținută de analiza probelor primite de la Sebeș (jud. Alba), unde au fost parazitate de entomofagi 23,1% din larvele de O. nubilalis Hb., din care .13,5% au evidențiat pre- ? zența ihneumonidelor genului Eulimneria și 9,6% a tahinidului L. thom- soni Herting. • CONCLUZII . . 1. în condițiile anului 1981, la Fundulea mortalitatea larvelor de O. nubilalis Hb. a fost de 31,8%.. / 2. Au fost identificați următorii agenți biologici ce contribuie la limitarea numerică a. dăunătorului: Bacillus thuringiensis Berliner, Beau- veria bassiana (Bals) Vuill, Lydella thomsoni Herting și specii de ihneu-> monide din genul Eulimneria. . . 1 3. în funcție de ecosistemul analizat, procentul de parazitare a Ouălor de O. nubilalis Hb. de 'către Trichogramma evanescens Westw. ar Variat între 0,65 și 21,18%. Pentru determinarea paraziților aducem mulțumiri conf. dr. Con- stantin Pisică (Universitatea „AL I. Cuza”, Iași) și dr. Andy Z. Lehrer (Centrul de cercetări biologice, Iași), iar pentru materialul biologic trimis, tov. Hicolae Voichin (Centrul județean de protecția plantelor Alba). - BIBLIOGRAFIE ! i. GIURDĂRESCU G., Probi, prot. plant., 1979, 7, 2, 131-167, ( 2, IACOB N. și colab., Combaterea biologică a dăunătorilor, Edit. științifică, București, 1975, p. 111-196. 3; IONESCU M. și colab., Gom. Acad. R.P.R., 1963, 13, 4, 369-376. 4. MANOLACHE C., TIEN N., Analele IGPP, 1973, 9, 349-361. 5. MUSTEA D. și colab., Rep. of the Int. Proj. on Ostrinia nubilalis, Phase II, Results, Budapesta, 1975, 115—121.. - , 6. PAULIAN FL. și colab., Probi, prot. plant., 1976, 4, 2, 23 —51. 7. PERJU T., St. cerc, agron. (Cluj), 1959, 10, 169-173. 8. TUDOR CONSTANȚA și colab., Analele ICGPT-Fundulea, 1981, 48, 419^-422. Primit în redacție la 4 septembrie 1982 ' Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice, Fundulea, jud. Călărași EFECTELE LUMINII ASUPRA BURSEI LUI FABRICIUS ȘI TIMUSULUI LA PUII DE GĂINĂ DE 2 EFECTELE LUMINII ASUPRA BURSEI LUI FABRICIUS ȘI TIMUSULUI 37 ficative: cu excepția conținutului de glicogen, care scade, toți ceilalți parametri urmăriți prezintă o reducere comparativ cu martorul. Conți- nutul de acid ascorbic din suprarenală este scăzut (tabelul nr. 1). Tabelul nr. 1 RODICA GIURGEA Acțiunea luminii asupra bursei Iui Fabricius, timusului și suprarenalei la puii de găină de 15 zile t> Studler-Cornish chickens aged (at the beginning of the experiment) 15 or 30 days were exposed for 15 days to conținuous illumination with 1 Ix or 10 Ix. Age-dependent modifications are described in the thymus and the bursa of Fabri- cius: the thymus is more reactive than the bursa in younger chickens than in older ones. The modifications are not of stress-type, though a decrease of the adrenal ascorbic acid content occurs. It is supposed that the modifications are elicited via other endocrine organs, like the thyroid or the tesțes. Cercetări anterioare cu privire la acțiunea luminii asupra bursei lui Fabricius și timusului sînt foarte puține, ele referindu-se la modificările de greutate ale acestora sau la raportul dintre greutatea absolută și rela- tivă (10). Majoritatea lucrărilor referitoare la acțiunea acestui factor tra- tează activitatea unor glande endocrine, ca hipofiza (4), tiroida (2) sau testiculele (2), (4), (10). în această lucrare prezentăm unele, modificări biochimice în organele centrale limfatice la acțiunea acestui factor fizic. Avînd în vedere faptul că una din cele mai receptive glande endocrine, în cazul acțiunii unui factor asupra organismului animal, este suprarenala, ne-am axat pe urmărirea modificărilor pe care aceasta le prezintă în privința conținutului de acid ascorbic. MATERIAL ȘI METODE Pui de găină Studler-Cornish (Robro—69) au fost utilizați pentru experiențe. Animalele ău fost crescute în condiții zooigienice corespunzătoare, fiind hrănite cu furaj concentrat, adec- vat vîrstei; hrana și apa s-au dat ad libitum. Loturile, de cite 8 animale, în vîrstă de 15 sau 30 de zile la începutul experienței, au fost expuse la lumină continuă de 1 lux sau 10 lucși, timp de 15 zile. După decapitare, bursa, timusul și suprarenala au fost imediat recoltate și cîn- tărite la o balanță de torsiune, din care s-au determinat următorii parametri: proteinele totale (5), acizii nucleici ARN și ADN (12) și conținutul de glicogen (8) din timus și bursă, conținutul de acid ascorbic (7) din suprarenala stîngă și conținutul de glicogen (8) din cea dreaptă. Datele aii fost calculate statistic prin testul „t” Student, valorile aberante fiind eliminate după criteriul Chauvenet. S-a calculat și diferența procentuală față de lotul martor, considerat cel cu lumină continuă de. 10 lucși. REZULTATE ȘI DISCUȚII Reducerea luminii de la 10 la 1 lux la puii de 15 zile produce modi- ficări accentuate în timus : conținutul de ADN crește, paralel cu tendința de creștere și a ARN. în schimb, conținutul de proteine totale scade, la fel ca și glicogenul. Bursa lui Fabricius nu înregistrează modificări semni- ST. CERC. BIOL;, SERIA BIOL. ANIM-, T. 35, NR. 1, P. 36-39, BUCUREȘTI, 1983 Indici MARTOR TRATAT bursă timus suprarenală bursă timus suprarenală ADN x (mg/g) 8,84 8,69 7,10 15,12 * ±ES 0,84 2,00 — 0,52 0,42 ■ D% -— ; — —20 +73 — P —— — — NS <0,001 ARN (mg/g) x 5,04 4,01 4,93 ’ 5,03 ±ES 0,34 0,63 — 0,25 0,23 ' D% ..— — — —3 +25 — P PT (mg%) x 190,68 243,68 NS 175,73 NS 212,30 ± ES 9,06 6,99 — 6,81 10,52 — D % .— — —— —8 —13 — P —— — — NS <0,01 GO (mg) x 854,91 1328,68 680,70 1004,89 + ES 68,41 244,97 —1 128,66 132,81 —— D% — . — — —21 —25 —, P — — —— NS NS G (mg/g) x 0,44 0,50 1,68 0,29 0,37 1,62 + ES 0,03 0,05 0,48 0,02 0,05 0,55 D% — — — —35 —35 —4 P —— — — <0,01 <0,01 NS AA (Hg/mg) x — 1,49 1,29 + ES . — 0,07 — — 0,07 D% — — — — — —14 P -— — ■» — .— <0,05 Notă. PT = proteine totale; GO = greutate organ ; G = glicogen ; AA = acid ascorbic. x = media; ± ES = eroarea standard ; D % = diferența procentuală față de martor ; p = semnificația statistică. La puii de 30 de zile, lumina cu o intensitate de 1 lux determină o creștere a tuturor parametrilor urmăriți din timus, comparativ cu lotul expus la lumina de 10 lucși. în bursa lui Fabricius, conținutul de ARN scade, iar conținutul de proteine totale crește. Conținutul de acid ascorbic din suprarenală este scăzut (tabelul nr. 2). Diferența de reactivitate a celor două organe limfatice, în funcție de vîrsta animalelor, apare evidentă în cazul rezultatelor noastre. Astfel, la animalele de 15 zile timusul este mai reactiv la modificările regimului de lumină decît bursa lui Fabricius, în timp ce la puii mai în vîrstă se constată o sensibilitate mai mare a bursei. Diferențele care se înregistrează 38 RODICA GIURGEA i». 3 în cazul acestor două organe limfatice, sînț probabil legate de rolul diferit jucat de acestea în.diverse, etape ale dezvoltării ontogenetice. Semnificația vîrstei în privința efectului produs de lumină a fost semnalată de Vriend și colab. (15), care au arătat că există un program genetic pentru ca acțiu- nile hormonale să aibă loc. Tabelul nr. 2 Acțiunea luminii asupra bursei lui Fabricius, timusului și suprarenalei la puii de găină de 30 de zile ' • Indici MARTOR TRATAT bursă timus suprarenală bursă timus suprarenală ADN (mg/g) x 3,14 4,81 3,89 5,16 + ES 0,31 0,63 , 1,15 0,64 — D% — — — +23 • +7 ■ —. ■ P — —1- NS NS — ARN (mg/g) x 3,25 2,73 2,42 2,90 + ES 0,20 0,12 — 0,21 0,29 > .— D% — -— — —26 +6 .— P ■ ■ —- — <50,01 NS • PT (mg%) x 150,75 209,48 174,87 234,56 1 4 ES 16,56 10,84 — 8,04 14,25 - D% — — — + 16 + 11 — P —- ——. — <0,01 NS — GO (mg) ’ x 279,12 2500,87 467,75 3017,93 —L— , + ES 46,80 276,87. ■— 27,79 402,81 •• D% — — .— +23 +20 — -» P -— — — ' NS NS ' G (mg/g) x 0,30 0,47 0,73 0,39 0,61 0,66 + ES 0,02 , 0,05 0,14 0,10 0,13 i 0,12 D% — — . . — +30 +29 —10 P — — i NS NS NS • AA ' (Hg/mg) x — 1,63 — 1,27 ,±ES — — 0,16 —- — : 0,04 D% — — — — — —22 P — —- -—■ — ' —; <0,01 4 EFECTELE LUMINII ASUPRA BURSEI LUI FABRICIUS ȘI TIMUSULUI 39 parte, și între bursă și timus și aceste glande, pe de altă parte (3), (11), (14). în bursa lui Fabricius și în timus au fost evidențiați receptori nu numai pentru,hormonii glucocorțicoizi, ci și pentru cei sexuali (1), .(13). Probabil că factorul fizic, lumina, cu care s-a acționat, determină, la nivelul glandelor sexuale, modificări, care se repercutează asupra organelor limfatice. BIBLIOGRAFIE 1. ABRAHAM A. D., SEKERIS C .E., Biochem. Biophys. Acta, 1973, 297, 142-154. 2. FOLLETT B. K., RILEY J., J. Endocrin., 1967, 39, 615-616. 3. GARREN H. V., SHAFFNER C. S., Poultry Sci., 1967, 35, 266-273. 4. GOLDSMITH A. R., HALL M., Gen. comp. Endocrin., 1980, 42, 449-454. 5. GORNALL A. G., BARDA WILL G. J., DAVIDM. M., J. biol. Chem., 1949, 78, 751-766. 6. KATO M., KONISHI T., Poultry Sci., 1968,' 47, 1052-1056. 7. KLIMOV A. M., Biokhimicheskaja fotometrija, 1957, 311-312. 8. MONTGOMERY R., Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378-386. 9. OISHI T., LAUBER J. K., Endocrinology, 1974, 94, 1731-1734. 10. OISHI T., KONISHI T., Gen. pomp. Endocrin., 1978, 36, 250-254. 11. PBTHES G., FODOR A., Acta Physiol. Hung., 1970, 37, 368. 12. SPIRIN A. S., Biphimija, 1958, 23, 656-662. ' ■ 13. SULLIVANN D. A„ WIRA G.R., J. Immunol., 1979, 122, 2617-2624. 14. TOMA V., GIURGEA R., Rev. roum. Biol., S6rie Biol, anim., 1974, 19, 261-264. 15. VRIEND J., OISHI T., DOMEY R. G., Growth, 1975, 39, 53-56. . Primit în redacție la 6 iunie 1982 . Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 Dacă urmărim modificările de ansamblu care au loc în cazul bursei și al timusului, paralel cu cele pe care'le prezintă. suprarenala, atunci putem afirma ca factorul. lumină nu ințervipe asupra organelor limfatice prin intermediul acestei glande. Depletia de acid ascorbic din suprare-; nală, înregistrată în cazul datelor, noastre la amfele virste, nu se reflectă în modificările din timus și din bursa lui Fabricius, modificările nefiind de tip stress. Datele din literatură menționează în acest sens că acest factor acționează asupra;uhorglahde6nd6Crine. Reducerea luminii și a tempera- turii produce tegresia testiculelor (6) ; ziua lungă determină o scădere a încorporării lali în tiroida (2),'paralel cu scăderea greutății acestei glande (9). Există im antagonism fudcțiodai între tiroidă șL testicule, pe de q 39 INFLUENȚA ADMINISTRĂRII ÎNDELUNGATE A ALGELOR MARINE ASUPRA TIROIDEI LA ȘOBOLAN , DE V. TEODORU, IULITA MOGOS, CRISTIANA PERHAIȚA, A. STRÎMBEANU și AL. BOLOGA Dried and flowered green Enteromorpha linza seaweețls were supplimentary included iți the Wistar rat diet for 14 generatidn cdntinuously. The histological picture of thyroid- and protein-bound iodine values ddes npt indicate substanțial modifi- cationș, but there is a tendency of reducing the gland activity as an answer to the added exogenouș iodine from the seaweeds.' The data obtained prove the presence of a marked process of homoeostatic adaptation in rats. Algele marine prezintă un interes particular datorită conținutului ridicat în iod (1), (3), (4), (6). Determinările făcute de V. Teodoru și colab. (10) la 12 specii de alge din zona litoralului tbmânesc âl Mării Negreau arătat un conținut în iod (mg/100 g substanță uscată) de 5,4—8,0 la alge verzi (Chlorophyta), 16,2—27,7 la cele brune (Phaeophyta) și 9,4—72,7 la alge roșii ( Rhodophyta ). T. Renaa și K. Staveland (5) consideră că nivelul de iod mai ridicat în laptele vacilor din Norvegia comparativ c.u al celor din Suedia este efectul practicii fermierilor norve- gieni de a folosi făina de alge marine în alimentația animalelor. Experiențe efectuate în țara noastră au confirmat că administrarea făinii de alge marine în alimentația vacilor din zonele gușogene sporește producția de lapte ca urmare a normalizării activității tiroidei, confirmată prin creșterea cantității de iod legat de proteine (PBI — protein bound iodine) din sînge și lapte. De exemplu, într-o variantă experimentală, după 45 de zile de consum al făinii de alge Enteromorpha și Cladophora — cîte 220 g/zi/animal —, producția de lapte a vacilor a crescut cu 10,25 %, iar conținutul în PBI de la 3,8 la 6,6 micrograme/100 ml în sîdge și de la 4,4 la 8,3 micrograme/100 ml în lapte (7). în Cercetări anterioare, unii dintre noi (8) am provocat la șobolani și șoareci, prin instituirea regimului hipbiodat, modificări ultrastructurale (proces gușogen) și funcționale (scăderea PBI plasmătic) ale tiroidei. Unele imagini de electronomicroscopie, care indicau tendința tiroidei spre revenire la normal după 4 luni de regim hipoiodat, puteau fi considerate ca o consecință a efortului din partea organismului de a se adapta la deficitul de iod. Adaosul de alge marine la regimul hipoiodat a prevenit modificările în ultrastructura și funcția tiroidei,' menținîndu-le normale. în continuarea acestor experiențe, am urmărit la șobolani răspunsul tiroidei la suplimentarea cu alge marine a rației animalelor din generații succesive pe o perioadă foarte îndelungată (4 1/2 ani). ST. CERC.'BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 40-43, BUCUREȘTI, 1983 Dg. i. — Tiroida de șobolan martor (ob. 8). Fig. 3. ~ Tiroida de șobolan după 14 generații de suplimentare a rației cu alge marine (ob. 20). 2 EFECTUL ALGELOR MARINE ASUPRA TIROIDEI DE ȘOBOLAN 4] MATERIAL Șl METODĂ Cercețările au fost efectuate pe șobolani Wistar timp de 14 generații neîntrerupt, în fiecare generație lotul de experiență fiind format din 16—20 de animale.’în paralel s-au constituit loturile martor. Loturile experimentale aii primit în plus față de alimentația obiș- nuită eîte 0,05—0,06 g făină de alge marine pe zi de fiecare animal. Suplimentul algal a fost inclus în hrana șobolanilor la fiecare generație după 15 zile de la naștere pînă la vîrsta de reproducție, și, în continuare la femele, în cursul gestației. Masculii folosiți la împerechere au consumat, de asemenea, făina de alge marine începînd de la vîrsta înțărcării. Algele marine verzi Enteromorpha linza (L.) J. Ag., recoltate la Agigea, uscate și măci- nate, au avut un conținut de 4,65 mg iod/100 g substanță uscată, umiditate 9 %, fosfor 0,18 %, potasiu 4,4 %. în acest fel, fiecare șobolan din lotul experimental ingera zilnic în plus aproximativ cîte 2,3 micrograme de iod prin făina de alge marine. în ceea ce privește valoarea nutritivă, determinată în cadrul Institutului de cercetări pentru nutriție animală, amestecul în părți egale de Enteromorpha linza și Ceramium elegans are 0,27 unități nutritive/kg substanță uscată, 113 g proteină brută digestibilă/kg alge, 375 kcal energie netă/kg substanță uscată (2). La animalele din loturile de experiență și martor s-a dozat la a 14-a generație, conți- nutul în iod proteic (PBI), reprezentînd fracțiunea hormonală legată de proteinele serice de transport și constituind un indice direct proporțional cu funcția glandei. în același timp s-a făcut studiul histologic al tiroidei. Tiroida a fost fixată în formol, inclusă în parafină, secționată și colorată cu hematoxi- lină-eozină și van Gleson. Pentru determinarea PBI s-a folosit metoda incinerării alcaline (Stolă). l iroida unui ajt șobolan după 14 generații de suplimentare a rației cu alge marine (ob; 20). REZULTATE Structura histologică a tiroidei la șobolanul martor atestă orien- tarea hiperfuncțională a glandei, caracteristică speciei. Epiteliul foliculilor tiroidieni, este înalt și cubic spre centru, periferia fiind dominată de celule net hipersecretorii (fig. 1), cu citoplasmă abundentă spumoasă și vacuole de resorbții în coloid (fig. 2). Animalele care au ingerat alge marine indică 6 scădere ușoară a înălțimii celulelor epiteliului foliculăr, expresie a discretei diminuări a funcției tiroidiene, asociată cu accentuarea proliferării conjunctive inter- stițial. Făcînd o apreciere cantitativă, aproximativ jumătate din foliculii tiroidieni prezintă epiteliul mai aplatisat sau cubic spre centrul lobului tiroidian, foliculii tiroidieni de la periferie avînd epiteliul cilindric mai înalt, eu cîteva cuiburi de celule hipersecretorii, citoplasmă abundentă, Tabelul nr. 1 Conținutul înPBI din sînge(micrograme/100 ml) < Lot ■ Media P Lotiil de experi- ență : Lotul martor 4,25±0,102 4,50±0,t)66 ■ ' .. .• P.CO.Ol cu prezența de vacuole de resorbție în coloid (fig. 3 și 4). în tabelul nr. 1 sînt incluse mediile valorilor PBI la 20 de animale martor și 20 din lotul de experiență. 4 EFECTUL ALGELOR MARINE ASUPRA TIROIDEI DE ȘOBOLAN 43 42 V. TEODORU și colab. 3 Aspectele histologice ale tiroidei și nivelul PBI dovedesc că introdu- cerea suplimentului de iod prin făina de alge marine în hrana șobolanilor pe o perioad^, foarte lungă de timp produce reacții de adaptare a tiroidei, într-o altă serie de experiențe (9), suplimentarea alimentației nor- male cu făina de alge marine timp de 3 luni a produs la șoareci, șobo- lani și cobai o creștere a nivelului de PBI diferită de la o specie la alta și neproporțională cu durata administrării. Structura histologică a tiroidei a apărut modificată în sensul hipertiroidizării numai la cobai. Rezultatele înregistrate ne-au sugerat de asemenea existența unui proces de adaptare la regimul alimentar hiperiodat, proces deosebit în funcție de specie (puter- nic la șobolani, mai slab la șoarece și mult mai slab la cobai) și dependent probabil de tipul morfofuncțional al tiroidei animalelor respective. Faptul că un asemenea proces are loc la șobolan nu numai la regimul alimentar hiperiodat (9), dar se manifestă și în condițiile deficienței de iod (8), pledează pentru existența unei adaptabilități puternice și atr,age atenția asupra rolului speciei la compararea diferitelor rezultate experi- mentale. Pe de altă parte, apare posibilă utilizarea făinii de alge marine în alimentație pe o perioadă îndelungată fără consecințe nefavorabile și, în orice caz, cu consecințe favorabile în zonele gușogene. CONCLUZII în alimentația, șobolanilor Wistar s-a administrat suplimentar timp de 14 generații neîntrerupt făina de alge marine verzi Enteromorpha linza, ca sursă de iod. Imaginile histologice ale tiroidei și valorile iodului legat de proteinele plasmatice nu au indicat modificări substanțiale, dar există o tendință de reducere a activității glandei ca răspuns la aportul crescut de iod exogen. Rezultatele obținute demonstrează prezența unui proces marcant de adaptare homeostatică la șobolan. 8. TEODORU V., NICOLAU G., HRISANIDI ST., STADNIGIUC M., STRÎMBEANU A., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1976, 28, 1, 55 — 58. 9. TEODORU V., NICOLAU G., POSTELNICU D., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1977 29, 2, 139-141. . - 10. TEODORU V., DRĂGHICI M., STADNICIUC M., Igiena, 1978, 27, 1, 47-49. Primit in redacție la 19 ianuarie 1981 ■ Centrul de organizare, calcul și perfecționare ' a cadrelor pentru industria alimentară, București, str. Spătarul Preda nr. 12, — Institutul' de ‘endocrinologie, București, B-dul Aviatorilor nr. 34 și Institutul român de cercetări marine, Constanța, B-dul Lenin nr. 300, bibliografie 1. ARE SIDZE I. V., DUDKIN M. S., SELICI E. F., Rastitelnîc resursî, 1978, li, 1- 133-136. 2. CĂRĂMIDĂ P., TEODORU V., BURLACU GH., BOLOGA AL., Rev. creșt. anim., 1981, 5, 58-60. 3. DESIKAGHARY T. V., Marine plants, National Gouncil of Educat. Research and Trai, ning, New Delhi, 1975. 4. PfîTERFI ȘT., IONESCU AL., Tratat de algologie, Edit. Academiei, București, 1976, voi. I. 5. RENAA T., STAVELAND K., Tidsskr. Norske laegeforen., 1974, 94, 15, 990-993. 6. ȘIMIONESGU GR., RUSAN V., POPA V., Chimia algelor marine, Edit.' Academiei, , București, 1974. . 7. TEODORU V., Aspecte privind corectarea funcției tiroidei la taurine și implicațiile asupra producției de lapte, GPGAS, 1978. ENTOMOFAGII DIN COLONIILE DE MYZODES PERSICAE SULZ. ȘI IMPORTANȚA LOR ÎN COMBATEREA BIOLOGICĂ DE MATILDA LĂCĂTUȘU, IRINA TEODORESCU, CONSTANȚA TUDOR și M. NĂDEJDE The study of the complex of the entomofagous fauna from the colonies of Myzo- des persicae Sulz. permitted the existence of some relations of pradatorism, para- zitism, mutualism. Pradatories : Anthocoridae, Chrysopidae,Hemerobiidae, Coccinel- lidae, Cecidomyiidae, Syrphidae, Chamaemyiidae and Acarina. Primary parasites : Aphidiidae, Ichneumonidae, Heloridae, Scelionidae and Pteromalidae. Secondary parasites : Charipinae, Megaspilidae, Pteromalidae,. Afidul Myzodes persicae Sulz. este un dăunător al livezilor de piersic din țara noastră, cu mare importanță economică. Fiind o insectă polifagă, a pătruns în culturile din sere și solarii, unde se întîlnește frecvent, produ- cînd pagube directe, dar și indirecte, ca transmițător al unor virusuri fitopatogene. . în natură, populațiile acestui afid sînt limitate de o serie de dușmani naturali, paraziți și prădători, care îl pot menține în unele cazuri sub pragul economic de dăunare. în continuarea cercetărilor noastre asupra complexului de entomo- fagi din diferite colonii de afide, în ultimul timp ne-am îndreptat atenția către dăunătorul Myzodes persicae Sulz., în Vederea stabilirii unui program de combatere integrată. Lucrarea de față cuprinde rezultatele observațiilor noastre efectuate în perioada anilor 1978—1980 în livezile de piersic din cîteva regiuni ale țării. MATERIALUL ȘI METODA DE LUCRU în cursul lunilor iunie și iulie s-au colectat probe alcătuite din frunze și lăstari de piersic puternic infestate de afide, care au fost menținute în cutii de creșteri'pină la obținerea ento- mofagilor. O parte din material provine din diferite livezi netratate chimic, iar alta din loturi experimentale unde s-au aplicat tratamente cu insecticide VUR. Insecticidele VUR din expe- riențele ICPP București fac parte din grupele : cloroderivate, organofosforice, carbamice și pirctrinoizi de sinteză. . REZULTATE OBȚINUTE Analiza cantitativă și calitativă a materialului biologic a permis evi- dențierea existenței a trei tipuri de relații biotice : prădătorism, parazitism și mutualism (fig. Ț). ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 44-48, BUCUREȘTI, 1983 2 ENTOMOFAGII DIN COLONIILE DE MYZODES PERSICAE 45 în cadrul relațiilor de prădătorism, se manifestă acțiunea unpr insecte în stadiile de adult și larvă, la care se adaugă acarienii zoofagi. Parazitismul este mult mai complex: primar, secundar și terțiar. Para- ziții primari se dezvoltă unii în afide și alții în prădători. Cei secundari evoluează în cei primari existenți în corpul afidului, iar terțiarii în para- ziții secundari. Este posibil ca speciile de paraziți secundari și terțiari să treacă la un parazitism primar, atunci cînd afidul nu este parazitat de către paraziții primari specifici. HI PERPARAZIȚI Fig. 1. — Relații biotice în coloniile de Myzodes persicae. O mențiune trebuie făcută și asupra relațiilor de mutualism, exis- tente între adulții de camemiide, speciile de formicide și afide, cu ale căror dejecții zaharoase se hrănesc. Cele 20 de specii de prădători (insecte și arahnide) găsite de noi aparțin următoarelor grupe sistematice : Heteroptera — Anthocoridae (An- thocoris nemorum L.), Neuroptera — Chrysopidae (Chrysopa septempunc- tata Weșm., 0. formosa Brauer, C. carnea Steph.) și Hemerobiidae (Sym- phaerobius pygmaeus Rambur), Coleoptera—Coccinellidae (Adalia bipunc- tata L., Adonia variegata Goeze, CoccineUa septempunctata L., Coccinula quatuordecimpustulata L., Jlaly^ia sedecimpunctata L., Scymnus subvilosus Goeze, S. interruptus Goeze), Diptera — Cecidomyiidae (Aphidoletes aphidomyza Rond.), Syrphidae (Syrphus ribesii L., >8. corollae F., vitripennis Mg., Epistrophe balteata Deg.) și Chamaemyiidae (Leucopis glyphinivora Tanas., L. caucasicaltwi^,), precum și Acarina ( Allotrombium Juliginosum (Herm.) (fig. 2). Pentru a putea aprecia rolul fiecărei grupe de prădători, s-au urmă- rit frecvența și abundența lor în probe, remarcîndu-se cecidomiidele, crisopidele și eamemiidele. Frecvente în toată perioada de vegetație, fără 46 MATILDA -LACĂTU.ȘU și colab. 3 ENTOMOFAGII DIN COLONIILE DE MYZODES PERSICAE 47 a avea o abundență deosebită, au fost silfidele, coccinelidele, antocoridele și acarienii. Hemerobiidele au apărut în puține probe, cu un numărmic de exemplare. Considerăm că dintre grupele de prădători au fost eficiente în limitarea afidelor. coccinelidele, sirfidele, crisopidele, cecidomiidele și camemiidele. ■ ■ ouăle de neuroptere în proporție de 50—60%, heloridul Helorus anomalipes Panz. parazitează larvele de Chrysopa carnea Steph., megaspilidul Tri- chosteresis syrphii Bche. a fost obținut din puparii de Syrphus ribesii L., ihneumonidul Diplazon laetatorius Thunb. se dezvoltă în larve de Syrphus ribesii L. și de Epistrophe balteata Deg., iar Pachyneuron formosum Walk. a fost cțbținut din puparii de Syrphus ribesii L. și de Epistrophe balteata Deg. Fig. 3. — Relații de parazitism în coloniile de Myzodes persicae. Fig. 2. — Prădătorii și paraziții lor în coloniile de Myzodes persicae. în stabilirea rolului prădătorilor trebuie luat în considerație și faptul că speciile de coccinelide, crisopide, hemerobiide, ăntocoride, arah- nide, atît ca adulți cît și ca larve, se hrănesc cu afide. Efectivul populații- lor de Myzodes persicae Sulz. este limitat de acțiunea paraziților primari, care aparțin himenopterelor Aphidiidae. Afidele parazitate se recunosc prin deformarea și umflarea corpului, imobilitate și culoare cenușie. La speciile de Aphidius, larvele- își construiesc coconul în interiorul corpului afidului,. iar la cele de Praon sub corpul acestuia. Dintre afidiidele identificate, Praon myzophagum Mack.,Ephedrus persicae Frag., Aphidius matricariae Hal., A. picipes Nees sînt specifice coloniilor de M. persicae Sulz., pe cînd Praon volucre Hal., Lipolexis gra- cilis Forst., Trioxys angelicae Mack., T. similis Mack., Diaeretiella rapae M’Intosh., Lysiphlebus fabarum Marsh, se găsesc și în alte colonii de afide. Parazitul Aphidius matricariae Hal., care a pătruns în sere odată cu gazda sa, găsind condiții prielnice de dezvoltare, a devenit principalul factor limitativ. în livezi a apărut frecvent fără a avea o abundență deo- sebită. în general, afidiidele manifestă o acțiune parazitară mai impor- tantă primăvara și la începutul verii, efectivele lor fiind mai reduse în restul perioadei de vegetație. O altă categorie de paraziți primari o reprezintă cei care se dezvoltă pe prădători. Astfel,, scelionidul Telenomus acrobates Giard. parazitează Hiperparaziții sînt frecvent întîlniți în aceste colonii, dar cu o abundență redusă. Dintre aceștia, se comportă ca paraziți secundari caripinul Charips dolicocerus (Cameron), pteromalidul Pachyneuron aphidis Bche. și megaspilidele Dendrocerus carpenteri (Curt.) și D. aphidum (Rond.), ultimii putînd fi și terțiari, în cazul în care se instalează pe caripine (fig. 3). Referitor la influența insecticidelor VUR asupra acestor grupe de entomofagi, s-a constatat, că prădătorii sînt mai rezistenți decît paraziții. S-a remarcat că paraziții care, în momentul aplicării tratamentelor chi- mice VUR, se găseau în corpul gazdei au supraviețuit. Așa, de exemplu, Telenomus acrobates Giard., protejat de corionul ouălor de crisopide, a eclozat în număr mare în laborator, iar afidiidele surprinse în corpul afidelor-gazdă au scăpat în mai mare măsură de acțiunea negativă a insec- ticidelor chimice. în primul an de aplicare a insecticidelor VUR (17 iulie 1979), s-a observat că abundența și numărul de specii prădătoare au fost deosebit de mari comparativ cu cele din al doilea an (1 iulie 1980), cînd numărul lor a scăzut simțitor la unele variante. Diferențele se explică atît prin efectele tratamentului repetat, cît și prin momentele diferite de aplicare a insecticidelor VUR. Probabil că o întîrziere de 2—3 săptămîni în apli- carea produselor chimice VUR pentru combaterea afidului Myzodes persicae o 48 MATILDA LĂCATUȘU și colab. 5 Sulz. a favorizat afidofauna utila, ceea ce este demn de reținut pentru întocmirea schemelor de combatere integrată, în care lupta biologică este una 'din verigile de bază. . Rezultatele obținute în urma acestor cercetări evidențiază necesi- tatea cunoașterii aprofundate și a protejării complexului de entomofagi din coloniile de Myzodes persicae Sulz., prin crearea de habitate favorabile (cultivarea de umbelifere, plante melifere ca surse de hrană și adăpost), prin reducerea numărului de tratamente chimice, prin stabilirea momen- telor optime de aplicare în funcție de evoluția acestui complex. Folosirea dușmanilor naturali ai dăunătorilor, corelată cu utilizarea insecto-acarici- delor, care prezintă selectivitate biologică, bazîndu-se pe prognoză și o avertizare judicioasă, duce la combatere științifică, cu riscuri minime pen- tru mediul înconjurător și chiar cu prețuri de cost mai reduse. UTILIZAREA ÎN TEHNOLOGIA DE ÎNMULȚIRE A ENTOMOFAGULUI MVSCIRIFVRAX RAPTOR GIR. & SAND. (EXMENOPTERA - PTEROMALIDAE) A PUP ARIILOR DE MC SC A DOMESTICA L. OMORÎTE DE KLAUS FABRITIUS BIBLIOGRAFIE 1. IONESCU A. M., LĂCĂTUȘU MATILDA, TEODORESCU IRINA, TUDOR CON- STANȚA, Analele Universității București, 1972, an. XXI, 73—79. 2. REMAUDIfiRE G., LECLANT F., Entomophaga, Paris, 1971, 16, 3, 255—267. Primit in redacție la 9 octombrie 1981 Universitatea București, Facultatea de biologie, București, Splaiul Independentei nr. 91—95 The improvment and rationalization of multiplying technology of the Muscidi- furax raptor, entomophagus used in the biological control of synajithropicfliesrepre- sents a permanent concern. In the present paper we investigate the behaviour of the following biological para- meters : progeny (c.p.), net reproductive rate (Ro), longevity (d.v.), sex ratio (Rs) of the Muscidifurax raptor entomophagus, when the host used was puparia of Musca domestica killed 5 minutes before, at 65° C. Perfecționarea și raționalizarea tehnologiei de înmulțire în masă a speciei Muscidifurax raptor, entomofag utilizat în combaterea biolo- gică a muștelor sinantrope, reprezintă o preocupare permanentă. în pre- zenta comunicare ne ocupăm de comportarea parametrilor biologici ai. parazitului M. raptor cînd se utilizează ca gazdă puparii de Musca domes- tica, omorîte prin căldură. într-o înmulțire în masă a paraziților se oferă, de obicei, un număr mai mare de puparii-gazdă pentru a beneficia de capacitatea de parazitare maximă, dar din pupariile neparazitate sau neînțepate vor ecloza adulți ai gazdei; astfel, în tehnologie se adaugă o operație în plus, și anume de separare și de distrugere sau de reciclare a acestora. Tehnologia de înmul- țire poate fi simplificată dacă se oferă la parazitare puparii-gazdă omorîte. Este cunoscut faptul că mai multe specii de himenoptere parazite cu ciclul scurt de dezvoltare acceptă gazda moartă (necrofagie). în tehnologia de înmulțire a oofagului Trichogramma se folosesc de mult ouă de Sitotroga cerealella, depozitate în prealabil la 2°C timp de 20 de zile, pentru a împie- dica eclozarea larvelor de Sitotroga din ouă neparazitate. Pentru M. raptor, H. Mourier (4) arată că această specie de entomo- fag acceptă puparii omorîte prin căldură sau la temperaturi scăzute. Mai recent, R. Klunker (3) recomandă pentru înmulțirea în masă a para- zitului utilizarea pupariilpr de M. domestica congelate la —21°C. în aceeași5 .. ■ V ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P..49-51, BUCUREȘTI, 1983 4-c. 1082 o 50 KLAUS FABRITIUS 2 lucrare, R. Klunker verifica rezultatele lui H. Mourier cu privire la accep- tarea pupariilor omorîte prin căldură, confirmîndu-le. în plus, arată că din puparii omorîte (5 minute la 65°C) procentajul privind eclozarea para- ziților este mai mare (95,03 ± 2,57%) în comparație cu pupariile vii (75j5 șh 9,15%) și emite ipoteza că prin omorîrea pupariilor se exclude reacția de apărare a organismului-gazdă, fără pierderea calității. M. raptor fiind un ectoparazit, ar putea fi vorba numai de( o reacție de apărare mecanică, dar și aceasta este foarte puțin probabilă deoarece femela intro- duce, odată cu înțeparea gazdei, un lichid paralizant și conservant. în. cercetările noastre am introdus de mult indicele Z, care reprezintă raportul dintre capacitatea de parazitare (c.p.) și capacitatea de distrugere (Do), în %. Valoarea acestuia la sușa de entomofag, pe care noi am utilizat-o în lucrările experimentale, este în medie de 68,83 %j valoare apropiată de cea obținută de R. Klunker atunci cînd oferă entomofagului M. raptor puparii vii. Deoarece experiențele lui R. Klunker au urmărit numai cali- tatea pupariilor-gazdă, fără parametrii biologici ai parazitului, propunem investigarea acestora utilizînd puparii de M. domestica, omorîte în ace- leași condiții. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențeleâu fost efectuate cu perechi izolate, proaspăt eclozate, în două variante, celei dintîi(varianta martor) oferindii-i-se puparii de M. domestica cu o vîrstă optimă (24—48 ore), iar celei de-a doua (varianta experimentală) puparii de aceeași vîrstă, dar omorîte în prealabil 5 minute la 65°C. în ambele variante s-a respectat numărul de 30 de puparii pentru fiecare femelă la 24 de ore pînă la moartea femelei. în timpul vieții, paraziții au fost hrăniți cu un amestec de miere și agar. Experiențele au fost efectuate la o temperatură de 27°G, timp de 16 ore, umiditatea relativă 50 — 60% și lumină, alternînd cu 17°C timp de 8 bre, umi- ditate relativă 70 — 80% și întuneric.'Am studiat următorii parametri biologici: capacitatea de parazitare (c.p.), rata reproductivă netă (Ro)', durata vieții (ii. v.), raportul dintre sexe (Rs) lâ ambele variante’experimentale, iar la varianta martor, în plus, capacitatea de distrugere și indicele Z. ■ REZULTATELE CERCETĂRII Din situația comparativă a. parametrilor urmăriți (tabelul nr. 1). se observă că tpți parametrii, cu excepția raportului dintre sexe, prezintă, o valoare ceva mai ridicată la.variajnța experimentală. Astfel, parametrul cu cea mai mare importanță înti-o înmulțire în masă, rata reproductivă neță, este cri 6,43%, iar capacitatea de parazitare cu 10,66% mai ridicată. Ritmul zilnic de parazitare decurge normal la varianta experimentală (fig- 1), ceea ce arată că pupa'riile-gazdă astfel pregătite, sînt acceptate de îa bun început. ■ , în concluzie, se recomandă pentru înmulțirea în masă a entomofa- gului Muscidifurax raptor puparii cu vîrstă optimă, omorîte în prealabil 5 minute la 65°G. 3 MUSCIDIFURAX RAPTOR ȘI PUPARII OMORÎTE 51 Tabelul nr. 1 Situația comparativă privind parametrii urmăriți Variantți Nr. repetițiilor • Ap- ,(n) Ro. , ■ (%) . ^0 (1,) .... z ■ (%) d.v. (d) Aî Martor 4 217 85,71 . 324 66,97 26 8 162 61,11 272 59,56 22 14 208 166,25 81,73 409 50,86 28 14 252 83,33 ’ 387 65,12 21 9 X ± s ■ 209,75 77,97 348 60,63 24,25 11.25 : ±37,06 ±11,36 ±62,17 ±7,23 ±3,3 ±3,2 Puparii 8 219 82,19 18 ■ 16 omorîte 196 73,47 24 18 223 86,1 19 2 5min, 65°C) 234 176,94 82,48 25 5 306 . 71,57 40 21 . 171 80,7 16 21 224 60,71 36 28 284 75,7 47 23 X ± s 232,12 76,61 28,12 .16,75 ±43,9 4 ±8,12 ±11,46 ±8,94 Fig. 1. — Ritmul zilnic de parazitare a unei femele de Muscidifurax raptor, avînd ca gazdă puparii de Musca domestica omorîte (5 minute la 65°C). BIBLIOGRAFIE 1. BENDEL-JANSSEN M., Mitt. BBA fur Land- und Forstwirtschaft (Berlin-Dahlem), 1977, 176, 1 — 164. ' 2. FABRITIUS K., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1980, 32, 1, 83—88. 3. KLUNKER R., Angew. ParaSitol., 1982, 23, 32-42. 4. MOURIER H., Vidensk. Meddr. dansk naturii. Foren., 1971, 134, 109—118. Primit în redacție la 7 octombrie 1982 * Institutul de igienă și sănătate publică București, str. Dr. Leonte nr. 1—3 DINAMICA POPULAȚIILOR UNOR SPECII DE LEPIDOPTERE DĂUNĂTOARE, CAPTURATE DIN CULTURILE DE LUCERNĂ (II) DE M. C. MATEIAȘ 2 DINAMICA LEPIDOPTERELOR DIN LUCERNĂ 53 © văcia, specia H. maritima este considerată un important dăunător al lucernierelor semincere, cu preferință pentru stadiul de floare (8). La noi în țară este cunoscută ca dăunătoare lucernierelor specia H. viriplaca, dar se impune efectuarea unor cercetări amănunțite, care să stabilească criterii de diferențiere între cele două specii ale genului. în fiecare an, adulții au apărut în luna mai și, cu excepția anilor 1978 și 1979, au fost capturați și în luna septembrie (fig. 1). Zborul maxim a fost în luna iunie pentru generația I și în luna .august pentru generația a Il-a, cînd valorile medii ale abundenței relative au fost cele mai ridicate, de 34 și, respectiv, 40%. The paper describes the dynamics of.four noctuid Lepidoptera species (Heliothis viriplaca Hfn., Mamestra suasa- Den. et Schiff., Xestia c-nigrum L. and Auto- grapha gamma L.). These species have been caught from alfalfa crops, between 1975—1979. The multiannual average of relative abundance of adults was vari- able and dependent on the time of the season when the captures were done. în cadrul agrobiocenozei reprezentate de cultura lucernei, un loc important îl ocupă consumatorii primari, iar dintre aceștia larvele lepidop- terelor. Datorită acestui fapt, la noi în țară au fost efectuate numeroase studii referitoare la specii de lepidoptere dăunătoare sau potențial dăună- toare plantelor cultivate. Aceste studii s-au bazat pe capturi de adulți _ la capcana luminoasă, avînd în vedere atît identificarea și înregistrarea unor specii prezente în lucerniere (2), (3), (9), cît și frecvența lepidopterelor nocturne în diferite puncte din țară (10), (11), (12), (13), (14). Dinamica populațiilor de lepidoptere din zona Fundulea a fost stu- diata pentru șase specii din familiile Tortricidae, Pyra]idae și Geometridae (4). în această lucrare este prezentată dinamica multianuală a patru specii dăunătoare din familia Noctuidae, capturate în aceeași zonă și perioadă (Fundulea, 1975—1979). MATERIAL ȘI METODĂ Adulții speciilor de noctuide supuse observațiilor au fost capturați cu ajutorul unei capcane luminoase, instalată in lucernieră. Probele au fost luate decadal, începind din luna apri- lie. Analiza s-a efectuat in laborator, datele obținute fiind exprimate in valori relative. REZULTATE ȘI DISCUȚII Heliothis viriplaca Hfn. (= Ghloridea dipsacea L.). Specia este răs- pîndită în Europa centrală și de est (1), în România fiind frecvent întîl- nită (9). în unele țări vecine, printre care Iugoslavia (5), este mai des semna- lată pe lucernă o altă specie a genului Heliothis, și anume maritima Grași., în perioada 1969—1970 fiind capturate la cursa luminoasă 1 053 de ■exemplare de H. maritima față de numai 29 de H. viriplaca. în C.ehoslo- ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 52-56, BUCUREȘTI, 1983 Fig. 1. — Fluctuația valorilor abundenței relative a adulților speciei Heliothis viriplaca Hfn. Mamestra suasa Den. et Schiff. ( = dissimilis Knoch). Este o specie polifagă, cu preferință pentru lucernă, comună în Europa și Asia (1). în tara noastră este cunoscută ca dăunătoare lucernierelor încă din anul 1974 (9). Primii adulți apăruți din pupele hibernante au fost înregistrați în trei din cei cinci ani ai observațiilor în luna aprilie, însă zborul aces- tora a avut loc în cursul lunii mai (fig. 2). Adulții celei de-a Il-a generații Fig. 2. — Fluctuația valorilor abundenței relative a adulților speciei Mamestra suasa Den. et Schiff. 54 M. C. MATEIAȘ 3 DINAMICA LEPIDOPTERELOR DIN LUCERNA 55 (1977) au avut un zbor maxim în luna iulie; în anii 1976 și 1978, cel mai ridicat procent de adulți prinși la cursa luminoasă a fost în luna august, ceea ce a făcut ca tot în august media multianuală a abundenței relative să atingă valoarea de 37 %. Datele noastre confirmă observațiile lui Szarukân (15), în Ungaria perioadele de zbor ale adulților fiind apro- piate calendaristic de cele din zona Fundulea. Referitor la efectivul populațiilor din diferite zone ale țării noastre, «este de menționat că în ultimii ani, la Iași, specia a fost prezentă prin- tr-un număr ridieat de indivizi (11), (13). . . Xestia. c-nigrum L. ( = Amathes c-nigrum L.). Această specie de noctuid, foarte frecventă pe întreg teritoriul țării, iernează ca larvă în diferite vîrste.și are două generații anuale. Este considerată dăunătoare pentru vița de vie, sfecla de zahăr, dar și pentru lucernă. Capturile de adulți au pus în evidență dinamica populațiilor din zona Fundulea (fig/3). Se observă că zborul a început în luna mai, pre- diapauză facultativă (generațiile cu și fără diapauză alternînd), în reali- zarea prognozelor nu este indicată utilizarea coeficientului clasic de repro- ducere, ci un indice de hibernare. ' Autographa gamma L. ’(— Phytometra gamma L.). Lepidopterul este comun, răspîndit atît la șes cît și în zonele colinare. Larvele atacă o gamă largă de plante cultivate, printre care și lucerna. Specia face parte dintre noctuidele bivoltine cu diapauză facultativă, fiind constant migra- toare (16). t. 1 în zona Fundulea, apariția primilor adulți a avut loc în luna mai, valoarea mediei lunare a abundenței relative a adulților capturați fiind ascendentă pînă în luna iulie (fig. 4). Cantitativ, cele două generații ale speciei au evoluat diferit de la an la an, zborurile cele mai intense (54 și 57%) fiind înregistrate în luna iulie a anilor 1977 și, respectiv, 1978. Fig. 3. — Flucluația valorilor abvndfnței relative a adulților speciei Xesiia c-nigrum L. lungindu-se fără întrerupere pînă în septembrie inclusiv. Prezența maximă a fost înregistrată în august, cînd media multianuală a abundenței rela- tive a atins valoarea cea mai ridicată (43%). în anii 1977 și 1978 (luna august) a fost capturat cel mai mare procent de adulți. Efectivul populațiilor din această perioadă în zona Iași a fost deo- sebit de ridicat: 3 344 de adulți capturați în anul 1977 (cu 1272 indi- vizi în a doua decadă a lunii august) si 4 810 exemplare capturate în 1978 (11), (13). ' în Europa centrală, dăunătorul este considerat o specie cu migrație internă (limitată la granițele locului de dezvoltare și înmulțire), dar în unii ani au loc migrări din sud și sud-est (16). în Iugoslavia (5), au fost înregistrate la capcana luminoasă, în anul 1970, 14 565 de exemplare, din care 8 508 în prima decadă a lunii august. în ultima perioadă, în Ungaria, efectivul populațiilor a fost de asemenea ridicat, peste 700 de exemplare din generația a Ii-a fiind capturate la o cursă luminoasă în anul 1978 (7). Autorii sînt de părere că pentru speciile bivoltine, care au Efectivul populațiilor speciei, urmărit în diferite zone din țară (11), (13), arată că numărul adulților variază considerabil într-un an sau altul în cadrul aceleiași localități. Astfel, la București, în cursul anului 1977 au fost capturate la o cursă luminoasă 74 de exemplare, iar în anul 1978 707 exemplare. Conform teoriei migrațiilor, pe teritoriul țării noastre în componența acestei specii intră adulți din două populații de proveniență diferită, una autohtonă, care se dezvoltă aici, și alta imigrantă. Zborul indivizilor aparținînd celor două populații a fost pus în evi- dență în Ungaria (17) prin capturi la cursa luminoasă, Mâszâros și Vojnits (6) realizînd o hartă cu zonele de pătrundere a adulților de A. gamma în țara vecină. CONCLUZII Dinamica multianuală a speciilor prezentate este evidențiată prin repartizarea diferită a valorilor abundenței relative a adulților în cadrul aceleiași perioade calendaristice. •> 56 M. C. MATEIAȘ 5 înregistrarea zborului maxim și a periodicității apariției adulților în cursa luminoasă permite un control eficient al populațiilor acestor specii dăunătoare, cu posibilitatea realizării prognozelor. BIBLIOGRAFIE 1. FORSTER W., WOHLFAHRT TH. A., Die schmetterlinge Mitteleuropas, Bând IV, Eulen (Noctuidae), Stuttgart, 1978-1979, 22S-226. 2. MATEIAȘ M. C., An. ICGPT, 1977, 42, 37^-379. 3. MATEIAȘ M. C., St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1980, 32, 1, 11-17. 4. MATEIAȘ M. C„ St. cerc, biol., Seria biol, anim., 1982, 34, 1, 142-147. 5. MfiSZÂROS Z., VOJNITS A., VARGA D., Savremena Poljoprivreda, 1971, 19, S, 55-66. 6. MESZÂROS Z., VOJNITS A., Lepkek, pillek, pullangok, Natura, Budapesta, 1972, 62-65. 7. MESZĂROS Z., MADRAS KATALIN, HERCZIG B., Acta Phytopath. Acad. Sci. Hung., 1979, 14, 3-4, 493-501. 8. NOVAK J., Ochrana roslina, 1966, 4, 275 - 282. 9. PAULIAN FL., CIURDĂRESCU G„ MATEIAȘ M. C., BRUDEA V., GAEA PIDINA, IGNĂTESCU L, PERJU T„ PETEANU ȘT., SĂPUNARU T., ȘANDRU I., Probi, prot. plant., 1974, 2, 1, 76-112. 10. PEIU M., BERATLIEF C., SURDU V., An. IGPP, 1977, 13, 133-142. 11. PEIU M. și colab., An. IGPP, 1978, 14, 135-142. 12. PEIU M. și colab., An. IGPP, 1978, 14, 143-155. 13. PEIU M. si colab., An. IGPP, 1979, 15, 147-177. 14. POPESGU-GORJ A., BERATLIEF C.,BOGULEANU GH., An. ICPP, 1977, 12, 245-251. 15. SZARUKĂN I., Novenyvedelem, 1975, 11, 7, 289-297. 16. VOJNITS A., Folig Ent. Hung., 1966, 19, 8, 167-175. 17. VOJNITS A., Folia Ent. Hung., 1968, 21, 14, 189-193. Primit în redacție la 18 octombrie 1982 Institutul de cercetări pentru cereale și plante tehnice, Fundulea, jud. Călărași CERCETĂRI BIOLOGICE ASUPRA MLAȘTINII AUREL VLAICU (JUD. CLUJ) DE VALERIA TRICĂ The study presents the results of researches made in the flora and fauna (from the ecological point of view) and the associations they constituie, their composi- tion and variation, as well as the density and biomass of the plankton. AII these data have been taken in the specific hydrological conditions of the Aurel Vlaicu swamp. Mlaștinile, terenuri cu • umiditate ridicată, presărate cu ochiuri de apă, pe care se dezvoltă o vegetație higrofilă și se formează frecvent turba, iau naștere de regulă pe locuri lipsite de scurgere, în regiuni unde aportul de apă depășește evaporarea, datorită pantei reduse și substratului impermeabil. < Luînd în considerare rolul pe care îl joacă aceste ecosisteme acvatice. în economia naturii și perspectiva utilizării lor în diverse scopuri, în anul 1981 am efectuat cercetări complexe (chimice, biologice, geologice etc.) asupra mlaștinii Aurel Vlaicu, situată la periferia municipiului Cluj -Napoca, în scopul evaluării ei terapeutice1. Am avut în vedere că ăpa și nămolul mineralogen din lacul Someșeni (din vecinătatea mlaștinii) nu mai pot asigura cura balneară din sezonul de vară prin băi calde și oncțiuni cu nămol, întrucît influența negativă a activității antropice se face simțită în acest lac terapeutic prin poluarea intensă. Asupra turbei au fost efectuate numeroase studii de microstrati- grafie, algologie, floră, faună si analize polinice (1), (2), (3), (4), (5), (6), (7). Mlaștina Aurel Vlaicu a provenit din bălțile și lacurile regiunii res- pective, în urma colmatării lor și invadării vegetației palustre, reprezen- tînd un stadiu evoluat de senescență a acestora. Alimentarea ei se face preponderent din ape freatice de infiltrație și inundație, mai mult &au mai puțin bogate în substanțe minerale, nutritive. în această lucrare prezentăm asociațiile floristice și faunistice ale ■ mlaștinii, compoziția, densitatea și biomasa lor, material care, în urma destrucției bacteriene, contribuie la formarea nămolului vegetal (de turbă) în condițiile acestui ecosistem, care suferă influența negativă a factorului antropic, nămol care ar putea fi folosit în terapia medicală. 1 Lupescu Gh. și colab., Studiul complex al nămolului din zona Aurel Vlaicu, Cluj-Napoca , sub aspectul oportunității ca rezervă terapeutică, fond balnear IMFBRM, 1981. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 35, NR. 1, P. 57-65, BUCUREȘTI, 1983 3 CERCETĂRI BIOLOGICE ÎN MLAȘTINA AUREL VLAICU 59 58 VALERIA TRICA 2 MATERIALE ȘI METODĂ Cercetările asupra florei și faunei din 'mlaștina (turbăria) Aurel Vlaicu au fost efectuate în anul 1981 primăvara (aprilie), vara (iulie) și la începutul toamnei (septembrie). Metoda