COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabil: Academician EUGEN A. PORA i Redactor responsabil adjunct: Academician RADU CODREANU Membri: MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DICULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; academician PETRE JITARIU ; OLGA NECRASOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; academician VICTOR PREDA; GHEORGHE V. RADU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; LUDOVIC RUDESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; conf. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER — secretar de redacție. Prețul unui abonament este de 30 de lei. în țară, abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poș- tale, factorii poștali și difu zorii de presă din întreprinderi și insti- tuții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, Serviciul export—import, presă, P.O.B. 136—137, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 70116 București, R.S. România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele se vor trimite pe adresa Comitetului de redacție al revistei,.Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală”, iar cărțile și revistele pentru schimb pe adresa Institutului de științe biologice. București — 77748, Splaiul Independenței nr. 296. APARE DE 2 ORI PE AN EDITURA ACADEMIEI R.S. ROMÂNIA CALEA VICTORIEI NR. 125 . R - 71021 BUCUREȘTI 22 TELEFON 50 7.6 80 ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 R - 71021 BUCUREȘTI 22 TELEFON 50 76 80 Studii si cercetări ie BIOLOGIE SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ. TOMUL 32, NR. 1 SUMAR IRINA TEODORESCU, Entomofauna utilă (prădători) nordul Olteniei........................................... . M.I. CONSTANT INEANU și M.C. VOICU, Ihneumonide (Hymenoptera- Ichneumonidae) obținute prin culturi din insecte dăunătoare fînețelor din Rezervația naturală Ponoare, județul Suceava (Nota III) . . M.C. MATEIAȘ, Noi specii din ordinul Lepidoptera identificate ca fitofage în lucerniere............................ ....................... EUGEN V. NICULESCU, Speciația prin hibridațle la lepidoptere . . . . R. MEȘTER, D. SCRIPCARIU și LOTUS MEȘTER, Localizarea histo- chimică a fosfatazei acide și a adenozintrifosfatazei în ovocitele de pește mature nefecundate și fecundate............................. D. SCRIPCARIU și R, MEȘTER, Localizarea citochimică a adenilațciclazei în cursul primelor stadii de dezvoltare embrionară la broască (Rana ridibunda)....................................................... ELENA MARCU, Activitatea căii neurosecretorii hipotalamo-neurohipofl- zare la șobolan după încetarea hiperestrogenizării . .0..... . IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN și acad. EUGEN A. PORA, Efecte hiper- termice în funcție de timp asupra cantității glucozei dinhemolimfă la Mytilus galloprovincialis (L.) . . ........................... RODICA GIURGEA, I. MADAR și V. TOMA, Acțiunea insulinei în ontoge- nia timusului, a bursei lui Fabricius și a suprarenalei la puii de găină N. NEAGA, M. LAZĂR și A. NEGREA, Modificările produse în ovarul puilor de găină consecutiv bursectomiei și acțiunii cîmpului magnetic ȘTEFANIA MANCIULEA, A.D. ABRAHAM și C. WITTENBERGER, Acțiunea atrazlnului și prometrinului asupra unor biosinteze hepatice M. COTRUȚ, MARIA COTRUȚ și acad. EUGEN A. PORA, Cercetări privind variația raporturilor Na/K, K/Ca și Ca/Mg în serul de ovine I. MOISA, I. VĂTAFU și DOINA MARIA VOINEAG, Transferul inter- generic al genelor nif prin conjugare de la Klebsiella pneumoniae la Escherichia coli................................................. DINU PARASCHlVESCU, Cercetări experimentale privind evoluția con- strucției cuibului la specia Formica rufa L. într-un cuib artificial . CONSTANȚA TUDOR și CRISTEA TĂNĂSESCU, Aspecte cecidologice din pădurea Comoara.......................................... ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM..T. 32, NR.l, P. 1-10», BUCUREȘTI, 1980 3 7 11 19 23 27 31 37 43 47 51 55 61 71 75 2 KLAUS FABRITIUS, Stocarea pupariilor de Musca domestica L. parazitate de Muscidifurax raptor Gir. et Sand. (Hymenoptera, Chalcidoidea) 83 I, BORCAN, Elemente noi cn privire la biologia, ecologia și combaterea buhe! verzei (Mamestra brassicae L.)................... 89 VIAȚA ȘTIINȚIFICĂ ......................................... 97 RECENZII ..................................................... 99 ENTOMOFAUNA UTILĂ (PRĂDĂTORI) ÎN PĂDURILE DIN NORDUL OLTENIEI DE IRINA TEODORESCU The researches on cntomophauna in the woods from the north, of Oltenia put , into evidence the existence of a complex of predaceous Insects. From the 54 idem tified specios we mention Calosoma sycophanta L., Cantharis annularis Men., C. livida rufipes Hrbst., Xylodrepa quadripunctata L., Dermestes erichsoni Gglb., Forficula auricularia L., and Anechura bipunctata (F.), which contribuie to the ' destruction of the butterflies,Calvia quinquedecimguttata (F.), C. quatuordecimgut- iata (L.), Coccinella septempunctata L., Adalia bipunctata (L.), Vidibla duodectm- guttala L-, which destroyed the populations of Melasoma on the poplar tree. Asigurarea unei stări fitosanitare în pădurile și în culturile forestiere presupune, pe lîngă controlul permanent al fluctuației și oscilației popu- lațiilor de dăunători, și o cît mai bună cunoaștere a factorilor de rezistență a mediului, care se opun tendinței de înmulțire în masă a dăunătorilor. De o deosebită importanță sînt factorii biotici (prădătorii, paraziții și patogenii), care contribuie la menținerea unei densități scăzute a populațiilor insectelor dăunătoare. MATERIAL ȘI METODĂ în perioada 1976 — 1978 a fost urmărită entomofauna dăunătoare ^1 utilă dintr-o serie de păduri din nordul Olteniei, și anume din cadrul Ocolului silvic Tirgu' Cărbunești (Poiana Mutului, Piscul Floricăi, Seci, Vllceaua Mărăștilor, Rîpa Piciorului), din pădurea comunală Andreești (Bobăița și Bobaia) și din Ocolul silvic Novaci (Măgura,Șes, Lupești, Berbelia, Plitanl, Ghiciri). Materialul a fost colectat de Eugenia Botu șl I. Ciofu. Insectele prădătoare au fost colectate de pe sol, din frunzar, de sub pietre și trunchiuri căzute, din coroana arborilor, de pe plante spontane și din colonii de afide. Pentru obținerea adulților, în unele cazuri a fost necesară creșterea stadiilor preimagihale. REZULTATE ȘI DISCUȚII S-au identificat 54 de specii de insecte prădătoare din ordinele Coleoptera, Dermaptera, Mantodea, Heteroptera., Neuroptera și Diptera. Ordinul Coleoptera. Din familia Cicindelidae, specia Cicindela campes- tris L. a fost frecvent întîlnită în pădurile din această zonă, fără a fi însă abundentă (Seci, Poiana Mutului, Bobaia, Măgura, Șes, Berbelia). Mai rar întîlnită a fost Cicindela hibrida magyarica Roe (Bobaia). Din familia Carabidae, Calosoma sycophanta L. a fost frecventă în toate pădurile ținute sub observație, în pădurile Poiana Mutului și Măgura fiind și abundentă. Este agentul principal de limitare a atacului lepidopte- ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM,, T. 32, NR. 1, P. 3-6, BUCUREȘTI, 1.980. ...... 4 IRINA TEODORESCU 2 3 ENTOMOFAUNA UTILA DIN PĂDURILE OLTENIEI 5 rului Lymantria dispar L., cu ale cărui larve și crisalide se hrănește. A fost observată consumînd și larve de Euproctis chryssorhoea L. și de Mala- cosoma neustria L. Mai rai’ întîlnită, dar prezentă în majoritatea pădurilor este și Oalosoma inquisitor L. Prin diferite locuri umbrite și umede, pe sub pietre, sub trunchiurile de arbori căzuți, sub scoarță, în mușchi, frunzar etc. au fost frecvente și abun- dente în toate pădurile și speciile : Oarabus ullrichii fastuosus Palliardi, 0. coriaceus subrugosus Kraatz., 0. convexus pseudogracilior Panin, 0. intricatus intricatus L. Mai rar și în număr mai mic au fost întîlnite Abax parallelus Duft., A. carinatus Duft., Dolichus chalensis Schall. și Ohlaenius fesțivus F. Aceste specii sînt prădătoare ca adulți și larve, avînd în general o activitate nocturnă. Se hrănesc cu larve și adulți de diferite insecte, pre- cum și cu alte artropode (oligochete, moluște, crustacee). Regimul lor de hrană fiind polifag, ele distrug o gamă largă de dăunători (1), (3). Din familia Oantharidae, speciile Cantharis annularis Men. și 0. livida rufipes Hrbst. au fost abundente și frecvent întîlnite în pădurile Poiana Mutului, Piscul Floricăi, Seci, Bobaia, Bobăița, Măgura, Șes, Plitani etc. Au fost observate cum se hrăneau cu larve de Lymantriidae, Totricidae și Geometridae. Din familia Silphidae, în pădurea Bobaia au fost colectate cîteva exemplare de Xylodrepa quadripundata L., la care adulții și larvele se hrănesc cu diferite larve de lepidoptere. Din familia Staphylinidae, în pădurile Bobăița, Bobaia, Seci au fost colectate numeroase exemplare de Staphylimis olens Miill., S. caesareus Cederh. și Stilicus subtilis Er., ale căror larve sapă galerii în pămînt, de unde pîndesc hrana formată din larve, viermi, insecte mici. Din familia Malachiidae, în pădurile Bobăița, Poiana Mutului, Măgura, Ghiciri, Vîlceaua Mărăștilor au fost colectate exemplare de Malachius bipustulatus L., M. rubidus Er. și M. aeneus L., mici insecte prădătoare cu frecvență și abundență mare. Dermestes erichsoni Gglb., din familia Dermestidae, care ca adult și larvă distruge depunerile de ouă de Lymantria dispar L., a fost întîlnită în număr mic în pădurile Poiana Mutului, Bobaia,Seci, Bobăița, Măgura etc. Familia Coccinellidae este bine reprezentată, atît ca număr de specii, cît și ca număr de indivizi, în toate pădurile din zonă. Frecvente și abunden- te au fost: Ooccinella septempunctata L., Coccinula quatuordecimpustulata (L.), Adonia variegata (Qoeze), Tythaspis sedecimpunctata (L.), Adalia bipunctata (L.), Oalvia quinquedecimguttata (F.), 0. quatuordecimguttata (L.) și Sinharmonia conglobata (L.). Speciile Propyiaea quatuordecimpunctata (L.), Mippodamia tredecimpunctata (L.), H. septemmaculata (Deg.), Thea vigintiduopunctata (L.), Vidibia duodecimguttata (L.),Ooccinella quinquepunc- tata L., Scymnus frontalis (F.) și Exochomus quadripustulatus (11.) s-au întîlnit în majoritatea pădurilor cercetate, dar într-un număr mai mic de exemplare. Adulții și larvele acestor coccinelide se hrănesc în special cu afide, dar și cu psilide, larve de heteroptere, omizi mici, ouă și larve de Melasoma, Galerucella etc. (2). Astfel, Oalvia quinquedecimguttata (F.), cea mai nume- roasă, 0. quatuordecimguttata (L.), Ooccinella septempunctata L., Adalia bipunctata (L.) și Vidibia duodecimguttata L. au fost identificate într-o plantație de plopi din pădurea Măgura (Ocolul silvic Novaci), unde se hrăneau cu stadii preimaginale de Melasoma populi L. (predominantă), M. saliceti Wse și M. tremulae F., care au produs mari daune în anul 1977. Atacul de Melasoma era în creștere din anii precedenți și s-a observat că în paralel s-au înmulțit și coccinelidele, ajungîndu-se la o adevărată explozie a efectivului prădătorilor, care aveau hrană din belșug. Toate stadiile spe- ciilor de coccinelide se găseau concomitent, în număr mare, pe frunzele plopilor atacați. Către toamnă, acțiunea prădătorilor, și îndeosebi a speciei Oalvia quinquedecimguttata (F.), s-a făcut simțită prin declinul pe care a început să-1 înregistreze atacul celor trei specii de Melasoma. Unele coccinelide, și anume Tythaspis sedecimpunctata (L.), Thea vigintiduopunctata (L.), Vidibia duodecimguttata (L.), sînt citate șica mice- tofage (se hrănesc cu Erisiphaceae). Ordinul Dermaptera. Specia Eorficula auricularia L., prezentă în toate pădurile, se hrănește cu diferite insecte și gasteropode. în număr mai mare a fost întîlnită în pădurile Bobaia, Bobăița, Poiana Mutului, Măgura, unde s-a semnalat un atac de Lymantria dispar L. și unde a fost observată cum se hrănea cu larvele și crisalidele defoliatorului, fiind astfel unul din factorii naturali de reglare a populațiilor acestui dăunător. Anechura bipunctata (F.), mai rară și mai puțin numeroasă ca Eorficula, a fost întîl- nită în pădurea Bobaia. Ordinul Mantodea. Cîteva exemplare de Mantis religiosa Ii. au fost observate în unele păduri (Poiana Mutului, Seci), în timp ce își pîndeau nemișcate prada. Frecvența și abundența acestui prădător sînt reduse. Ordinul Heteroptera. în toate pădurile cercetate a fost remarcată prezența unor heteroptere prădătoare, ca Anthocoris nemorum (L.) din familia Anthocoridae, Beduvius personatus (L.) din familia Reduviidae, Dolicoris baccarum (L.) din familia Pentatomidae,Nabis pseudoferus Remane și N. rugosus L. din familia Nabidae, care se hrănesc cu diferite insecte mici (afide, diptere, himenoptere etc.). Ordinul Neuroptera. în coloniile unor specii de afide s-au observat larve, ouă și adulți de Ohrysopidae. Au fost identificate speciile Ohrysopa (Ohrysoperla) carnea Steph., 0. (Anisochrysa) flavifrons Brauer și 0. (Ohrysopa) septempunctata Wesmael. Ordinul Diptera. în diferite colonii de afide au fost găsite larve de Syrphidae și Ohamaemyiidae, din care în laborator s-au obținut adulți de Syrphus ribesii L., Epistrophe balteata Deg., Leucopis glyphinivora Tanas. (frecventă și abundentă), L. monticola Tanas. și L. atritarsis Tanas. CONCLUZII Cercetările asupra entomofaunei folositoare din pădurile de foioase din nordul Olteniei au scos în evidență prezența a 54 de prădători din 6 ordine. Lista nu epuizează fauna utilă din zonă, ci caută doar să atragă atenția asupra unei mari bogății ce trebuie ocrotită. Printre cele mai importante grupe de prădători se situează carabi- dele, cicindelidele și coccinelidele. La limitarea atacului de Lymantria dispar L'., Malacosoma neustria L., Euproctis chryssorhoea L. își aduc aportul speciile Oalosoma sycophanta 6 IRINA TEODORESCU 4 E., Cantharis annularis Men,, 0. livida rufipes Hrbst., Xijlodrepa guadri- punctata L., Dermestes erichsoni Gglb., Forficula awicularia (L.) și Aneclmra bipunctata F. în cazul unui atac de Malacosoma în plantații de plopi, au intervenit cu mare eficiență cinci specii de coccinelide și în special Calvia quinquede- cimguttata (F.), care au reușit să stopeze dezvoltarea dăunătorilor. Acțiunea conjugată a tuturor speciilor prădătoare, a paraziților și a patogenilor constituie un important factor biotic limitativ, de care trebuie să se țină seama în aprecierea stării fitosanitare a unei păduri,în elaborarea prognozei atacului și în stabilirea unor măsuri raționale de combatere a dăunătorilor. BIBLIOGRAFIE 1. Balachowsky A.S., Entomologie appliquee â l’agriculture, Tome 1 : Coleopteres, voi. LMasson et Cle, Paris, 1962. 2. Hodek I., Biology of Coccinellidae, Publishing House of the Czechoslovak Academy of Science, Praga, 1973. 3. Pani'n S., Familia Carabidae, în Fauna R.P. Române, Insecta, voi. X, fâsc. 2, Edit. Acad. R.P.R., București, 1955,. p. 1-148. Facultatea de biologte București, Splaiul Independenței nr. 91 — 95 Primit în redacție la 25 decembrie 1978 IHNEUMONIDE (HTMENOPTERA — 10HNEUMONIDAE) OBȚINUTE PRIN CULTURI DIN INSECTE DĂUNĂTOARE FÎNEȚELOR DIN REZERVAȚIA NATURALĂ PONOARE, JUDEȚUL SUCEAVA (NOTA III) i>e M.I. CONSTANTINEANU și M.C. VOICU In this paper the authors describe 17 Ichneumonidae spccies, obtained by means of culture on injurious insccts of hayfields. The material for culture was eolleeted from the nature reserve “Ponoare”, Suceava district. The specles Dusona genalis Thoms. is new for the fauna of Remania. From thesc seventeen spccies there are three spccies first obtained by means of culture for science; however, ten species were obtained by means of culture for the first time in Romania. Ihneumonidele și alte grupe de paraziți, împreună cu insectele pră- dătoare, contribuie la diminuarea pe cale naturală a populațiilor de insecte dăunătoare plantelor cultivate și spontane. în lucrarea de față prezentăm 17 specii de ihneumonide obținute prin culturi de insecte dăunătoare fînețelor din Rezervația naturală Ponoare (jud. Suceava). MATERIAL Șl METODĂ în vederea obținerii ihneumonidelor s-au colectat numeroase larve și pupe de insecte dăunătoare fînețelor din Rezervația naturală Ponoare în vara anilor 19,75 și 1976. Insectele fitofage au fost aduse în laborator, puse în cutii de creștere și hrănite cu plante de Lotus corni- culatus L. DISCUȚII Majoritatea speciilor de ihneumonide au eclozat din larve, unele din pupe provenite din larvele transformate în laborator, iar altele din pupe colectate în natură. Pentru determinarea ihneumonidelor am folosit lucrările lui M.I. Constantineanu (4), M.I. Constantineanu și 0. Pisică (7), iar pentru gazde am folosit lucrările lui M.I. Constantineanu (2) și M.I. Constantineanu și C. Pisică (6). Urmează prezentarea ihneumonidelor obținute prin culturi. Familia ICHNEUMONIDAE Latreille 1802 1. Conoblasta ceratites (Gravenhorst) 1829, Ș. 1Ș, eclozată la 7.VII. 1976 dintr-o larvă de Paracelypha rivulana Scop., colectată la 25.VI.1976. Gazde : CucuUia verbasci L., Olethreutes lacunana Dup. și O. mygindana Schiff. Specie obținută prin culturi pentru prima dată în România. Răspîn- dire geografică : Europa, U.R.S.S. în România este o specie comună. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 7-10, BUCUREȘTI, 1980 3 IHNEUMONIDE DIN INSECTE DĂUNĂTOARE 9 8 M. I. CONSTANTINEANU și M. IC. VOICU 2 2. Conoblasta fronticornis (Gravenhorst) 1829, lcț, eclozat la 4. VII.1976 dintr-o pupă de Sparganothis pilleriana Den. et Schiff., colec- tată la 25.VI.1976 în stare de larvă, care s-a transformat în pupă la 4.VIL 1976, și 1■; de ‘i 1 :: • - : •' - : / ■ - ’ EtJGpN V.. NICULESCU. i Proofș are brought to supportthe speciatțpn phenomenon through hybrldization. In țhp șubspeciation stage, țhis procesș can be sepn in biany Coliaș erațe/C. croceus . ' hybrids. Speciation îs obviouș in Eurijtides.heiios (Pâpilionidae) Brasil, whose genitalia ;eriglobe an interesting blend of featurbs belonging to E. tMsilaus and ‘ ’ E. protesilaus. The author assumes that these specles are parental ones which . . , gave birth to Ii:, hflios through hybridization. Speciația prin: hibridație, fepomeri rar în lumea animală, a fost contestată de unii biologi. Se argumentează că 6 specie nouă nu poate să ia naștere dacă nu șe produc, în același timp și în același loc, cel puțin doi hibrizi de sex opus, iar probabilitatea matematică ea aceșț fenomen să aibă loc este extrem de redusă.,' Această argumentare este total con- trazisă de numeroase exemple de hibridație în masă, observate la, păsări, tnnfibieni, pești și di verse nevertebrate. Faptele constatate de noi la lepi- doptere ne arată că este posibil ca hibrizii produși s^ ambelor sexe și astfel să ia naștere o populație' în, întregime 'hibridă — originea unei noi specii prin hibridație. , Se știe că fenomenul de speciație se produce în două etape: prima este etapa dc subspeciație și a doua este faza finală a fenomenului, adică etapa de speciație propriu-zisă (E. Bora, 1936), (6). ‘ : " Un număr foarte măre de viitoare specii se află astăzi în stadiul de subspeciație, reprezentat prin numeroase rase geografice și ecologice. Desigur că nu toate aceste rase vor deveni în viitor specii noi. în insulele din preajma continentelor șe află .numeroase, rase geografice, care parcă contrazic evoluții deoarece se găsesc,în etapă de subspeciație de multe milioane de arii și .încă n-au ajuns specii,’ distincte'. Faptul ca în aceste insule, alături de rase endemice, se găsesc și specii endemice ne dovedește ca numai izolarea geografică nu este suficientă (9). , Să cercetăm acum etapa de subspeciație a fenomenului de speciație prin hibridație cu ,exeihple concrete din ordinul Lepidopter». 1 Îhcepînd din anul 1960 au apărut îri jurul orașului București un mare, număr de indivizi aparținînd speciei Colias erate Esp. Ei au migrat din!sud-vestul U.R.S.S. Pîriă atunoi riu am observat această specie decît o singură dată îh 1953, deși am cercetat regiunea' foarte intens încă din anul 1915.'A. ’ ’ ’' Pe 1 inia : de cale' ferată BucureștiConstanța, la Cozieni și împreju- rimi,. se puteau1 prinde'1 sute de‘ exemplare de C. erăte îri .sept embrie' și oct ombrie (generația a Il-a). în pădurea" Cerniră, îri apropiere de Cozieni, se găseau de aserribneă fluturi din această specie, dar ei"efau mult mai puțin numeroși decît în jurul haltei Cozieni. , . St: C'ERt'. BIOCAeRIA BIOL; ĂNiV.j T.'32, NR. 'l, P."19-22, BUetjRltșTÎ, 1980 ' 1 ' " '.t. ' 20 EUGEN V. NICULESCU 2 3 SPECIAȚIA PRIN HIBRIDAȚIE LA LEPIDOPTERE 21 împreună eu O. erate zburau în număr mare și fluturi aparținînd speciei Colias croceus Fourcr., dar nu atît de numeroși ca indivizii de C. erate. Unii indivizi ne-au atras atenția în mod special prin coloritul lor galben intermediar între portocaliul de la croceus și galbenul de sulf de la erate; bordura negricioasă de la aripile posterioare era mai îngustă și mai scurtă decît la indivizii celor două specii. Acești indivizi seamănă cu chrysodona Bsdv., dai* se deosebesc de aceștia prin culoarea galbenă ca lămîia, pe cînd exemplarele de chrysodona au aripile galbene-portocalii. Pentru a stabili cu precizie statutul taxonomic al acestor indivizi, am examinat armătura genitală și am constatat că ea este, ca și la chrysodo- na, de tip erate, în ciuda habitusului de tip croceus. Pentru a-i distinge de chrysodona i-am numit croceiformis (7). în 1966—1970 aveam în colecție 35 de exemplare de croceiformis, 2 exemplare ale aceleiași forme și 354 exemplare de C. erate erate Esp. Consider că croceiformis, ca și chry- sodona, este un hibrid natural între C. erate și C. croceus. La aceste două forme, hibridația a afectat numai habitusul, armătura genitală fiind net de tip erate. Este vorba deci de stadiul cel mai incipient de speciație prin hibridație. Semnalăm că, printre exemplarele de chrysodona capturate de A.Popcscu-Gorj (10), 7 sînt femele; deci există posibilitatea de a se produce „în același timp și în același loc” atît hibrizi cît și $?. Amintim cu această ocazie că printre exemplarele de C. erate se află și indivizi ginecoizi, adică asemănători cu femelele prin petele gal- bene de pe bordura neagră a aripilor anterioare. Această formă, numită de Grum Grjimailo f. hyaleoides, este menționată pentru prima dată în lucrarea’ de față ca nouă pentru România. în orice colecție cuprinzînd cîteva sute de indivizi de C.erate se pot găsi 15—20 de ginecoizi de hyaleoi- des. Nesemnâlarea fenomenului în lucrări se explică prin faptul că cercetă- torii n-âii putut să identifice spxul, orientîndu-se numai după habitus; toți indivizii de hyaleoides au fost considerați femele. Un simplu examen al extremității abdomenului ne arată imediat sexul, întrucît penisul, lung și recurbat, iese în afară printre vâlve și poate fi observat chiar cu ochiul liber. Printre exemplarele cu aripi galbene ca sulful am constatat că la unul dintre acestea armătura genitală nu era, după cum ne-am fi așteptat, de tip erate, ci de tip croceus, un croceus cu habitus de erate. Am numit acest hibrid"C. croceus f. erateformis, formă din care am avut în perioada 1966—1970 cam 15 exemplare. Și aici hibridația a afectat numai hâbi- tusul. Faptul observat de noi și descris în volumul de „Faună” (7) a fost recent confirmat de R. Leestmans(4), care a capturat în Grecia un exem- plar deerateformis. , Un stadiu mai avansat al speciației prin hibridație este cel existent la Pyrgus malvae și P. malvoides. în Franța, aceste două specii sînț allopatrice, dar în zona de contact indivizii celor două specii se încruci- șează și dau. hibrizi intermediari. De astă dată, hibridația a afectat și armătura genitală. într-adevăr, M. Guillaumin (2) a constatat că la acești hibrizi interspecifici există forme intermediare și în armătura genitală: P. malvae are un uncus bifid, pe cînd la P. malvoides uncusul este simplu (nebifurcat). Atît în cazul speciilor C. erate — C. croceus, cît și la P. malvae L. — P. malvoides Elwes et Edwards, produsul hibridației se limitează numai la hibrizi izolați; populații în întregime hibride încă nu s-au constituit. Același fenomen s-a constatat și la Colias philodice Latr. și C. eurytheme Bsdv. din America de Nord, unde procentul de hibrizi atinge în unele locuri 12% (5). Dovada peremptorie de speciație prin hibridație ne-o oferă însă fluturele neotropical Eurytides helios Roth et Jord. din familia Papilio- nidae, care a atins stadiul final al speciației; astăzi avem de-a face nu cu hibrizi izolați, ci cu o specie net distinctă. Studiul armăturii genitale ne-a ajutat și de data aceasta să lămurim problema că speciația a apărut prin hibridație. Examinînd armătura genitală la E. helios, am constatat că unele sclerite sînt de tip protesilaus, iar altele de tip telesilaus. Așa, de exemplu, processus dorsalis (p.d.) este ca la specia E. protesilaus L., adică alungit dorso-ventral, pe cînd la E. telesilaus Felder este alungit antero-posterior. Tot de tip protesilaus este și processus medianus (p.m.), care este lărgit la capăt (la telesilaus este ascuțit la extremitatea distală). Dimpotrivă, processus ventralis (p.v.) este de tip telesilaus, atingînd marginea ventrală a valvei, pe cînd la protesilaus el nu atinge niciodată această margine, în fine, extremitatea distală a piesei harpe este mai îngustă decît la telesilaus și mai largă decît la protesilaus. E. protesilaus și E. telesilaus sînt specii simpatrice în Brazilia; din încrucișarea lor au rezultat mai întîi hibrizi izolați intermediari, ca la C. erate — C. croceus, apoi populații hibride stabile. Nu știm dacă E. helios este astăzi o specie izolată reproductiv, dar fenomenul nu are impor- tanță. Cert este faptul că E. helios este o specie distinctă, cu armătura geni- tală intermediară între E. protesilaus și E. telesilaus și deci provine din aceste două specii prin hibridație. E. helios este o specie larg răspîndită în Brazilia și se întîlnește și în nordul Argentinei, avînd același habitat și obiceiuri ca E.telesilaus și E. protesilaus (1). Cu această ocazie amintim că specia-fiică trăiește alături de speciile parentale, ceea ce infirmă părerea lui S.G. Kiriakoff (3), care admite că specia-mamă a dispărut, ea nu mai trăiește alături de specia nouă. Fig. 1. — Eurytides telesilaus Felder. Valva stingă văzută pe fața internă. c, Costa; p.d., processus dorsalis; p.m., processus medianus; p.v., processus. ventralis; h, harpe; v, valvă; s, sacculus. Pentru ca argumentația noastră cu privire la originea speciei E. helios să aibă o bază materială și deci să fie mai convingătoare, figurăm alăturat armăturile genitale la speciile parentale și la specia nouă E. helios 22 EUGEN V. NICULESCU 4 (fig. 1—3). Starea intermediară este foarte evidentă șt credem că speciăția prin hibridație este dovedită. Cazul speciei E. helios este în'același timp și un exemplu de speciațio simpatrică (8). în fine, subliniem încă o dată că studiul armăturii genitale, bine făcut și corect interpretat, nu numai că nu duce la: tipologie, cum cred unii zoologi, ci, dimpotrivă, contribuie într-o larga ' măsură la elucidarea unor probleme de biologie în spiritul teoriei sintetice a evoluției admisă astăzi de majoritatea'biologilor1. Vig. 2..— Eurytidyș. proteSilaus.E. , Valva stingă văzută, pe fața internă. Fig. 3.-i Eurytides helios Rotii et Jord Valva, stingă văzută, pe fața internă. BIBLIOGRAFIE 1. D’Almeida B.F., Catalogadas Papilionidae Americanos, Sociedade Brasileira de Entomologia’ Săo Paulo, 1966; p. 278. 2. Guillaumin M., Bull. Soc. Ent. France, 1962, 67, 168 — 173. 3. Kikiakoff S.G., Bull. Ann. Soc. roy. Ent. Belgique, 1957, 93, I—II, 23 — 24. 4. Leestmans R., Linneana Belgică, 1977, VII, 3, 62. 5. Mato E., Populations, especcs et evolulion, Hermann, Paris, 1974, p. 70—71. 0. Niculescu E.V., Bull. Soc. Ent. Mulhouse, 1960, avril, 29 — 30. 7. Niculescu E.V., Fauna Republicii Populare Române. Insecta, Lepidoplera, Fam. Pieridae, Edit. Academiei, București, 1963, XI, 6, p. 156, 178. 8. Niculescu E.V., Bull. Soc. Linn. Lyon, 1973, 42, 49—57. 9. Niculescu E.V., Rev. Verviătoise Hist. Nat., 1976, 33, 7 — 9, 34 — 38. 10. Popescu-Gorj A„ Linneana Belgica, 1978, VII, j, 110. Primit în redacție la 25 august 1978 •A Materialul pentru această lucrare (Papilionidae), precum și un mare număr de Papilio- hidâc neotropicale ne-au fost trimise de prof. OlafMklke și de J. Kesseirhig din Brazilia, cărora le aducem și pe această-cale mulțumirile noasti'c. : , : h V LOCALIZAREA III STOCII 1MICĂ A FOSFATAZEI ACIDE ȘI A ADENOZINTRIFOSFÂTAZEÎ ÎN OVOCITELE DE PEȘTE MATURE NEFECUNOATE ȘI FECUNDATE DE ,. ' ; R. MEȘTER, D...SCRIPCARIU și LOȚUS MEȘTER . ; , ț' ‘ '■ : ■ i • 1 I ■ ' ! i ț ■ i ' : ' Î ' ■ • ' < ’ ! ! ‘ . i I • 1 ■ .* - ) ’ î • ■ : ‘ ; The cytochemical lqcalization pf acid phosphațasp.and, Naț, ,K+-^AȚP-asel in the . mature nnfcrtilized and fcrtilized oocytes of Hypophtlialmichthyș molițrix yyns : ; follbwed.Acid phosphatase was idehtified in the corticăi region ămohg cortlcal ' ■ ! vacuolcs artd in the vicinity of yolk platelets of unferlilized oocytes. After ferti- lization (20 min), the enzyme was localized on the cytoplasmie face of plasma ' membrane and aț the, periphery. of thoșe platelets , which, underwent a proceșs of degradation. Na+,K+ATP-ase in the, membrane of cortical vacuqles are under the ,; oolemma of mature oocytes, and iii the plasma membrane of ffcrtilized ooțytes. , ■" Deși 'studiul' fosfomonoesterazelor nespecifice în diverse tipui’i de țesuturi specializate a Constituit obiectul â numeroase cercetări,' funcția lor în celulele'sexuale este' controversată (1), (6), (16). Datele din literatură referitoare la 'distribuția fosfatazelor>îh ■ Ovar sînt limitate' (15),' '(18); (19). Observațiile noastre anterioare pe gbnade de pești și amfibieni au reliefat prezența fosfatazei acide în ovocitele ovariene (17) < S-a sugerat că fosfa- taza acidă participă la formarea plachetelor de vitelus. ' ' Legat de permeabilitatea-membranei jplasmatice pentru ioni,' apare de un deosebit' interes cunoașterea loealizăfii adenoZihtrifosfatazei' (ATP- azei) dependente de cationii monovalenți.Enzima a fost puțin' cercetată în' ovarele vertebratelor,deși joacă im rol 'deosebit încontrolul permeabili- tății ovocitclor, mai ales după fecundare (13). 1 j : M-T. ' ' în lucrarea de față ne-am propus să urmărim localizarea acestor enzime în ovocitele nefecundate și fecundate, în scopul' elucidării rolului lor în controlul diviziunii celulare și al morfbgenezei. ' ' ' ■ ! MATERIAL ȘI METODE . Experiențele au fost efectuate pe ovocite mature de Hyppphthalmichtlujs-molitr.ix,(sing^f) Înainte, de fecundare și după aplicarea fecundării.artificiale. Materialul a fqșț . prelevat în lima iulie la Stațiunea dc cefcetări piscicole Nucet. . . L ■ . ' Ovocitele au fost'fix'âte îh glutafâldehidă 3% (heutraliiătă cu peflndrol),’ preparată cu sucroză 6,5%, timp de 15 min,Ța rece. Piesele au fost-spălătc in patru băi de 30'min per baie cu soluție, tampon tris-HCl (p,H 7,4, ,0,2 M);cu sucroză 6,5%.,,După aceea, s-au,șpăiat în două băi (a 15 min) cu soluție tampon acetat — acid acetic (0,1 M, pH 5,0) cu sucroză 6,5%. Pentru evidențierea fosfatâzei acțde s-a utilizat un mediu de incubație format din (J-glicefofosfat ele Na 0,1 %, sucroză 6,5 % și aceia I de Pb 0,1%. Celulele ău fost incubăte timp 'de 6' 6fe la 37°C. După incubare; piesele au fost spălate în patru băi (â, 115 min) : cu soluție tampon acetat sucroză, la rece. îmcpntmuare au fost fixate;4 oreȚn soluție de tetrapxid de osmiu 1 %, pregătit îp tipnppn cacodilat 0,2 M, pH 7,2.' Piesele au fost trecute prin serii de alcopluri, acetonă și propijepqxid, cțupji care aii fost incluse în epon sau parafină (5); Pentru evidențierea activității fosfătazei acide, secțiuhile pentru microscopia fotonică au fost virate cu polisulfură de amoniu 1%',‘ pre- parată; îh .alcool- 50%. . , ■ .., ■. ■ . . c-c - ; h r Ti ■ ' c >. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 23-26, BUCUREȘTI; 1980 ' " ; ! " 24 R. MEȘTER și colab. 2 Pentru evidențierea ATP-azei s-a utilizat o tehnică descrisă de Gomori (5), intr-un mediu de incubație format din soluție tampon acetat 0,2 M, pH 6,7, acctat de Pb 0,005 M, ATP 0,05 M, acetat de Mg+2 5 mM, 120 mM NaCl și 40 mM KCl. Piesele au fost incubate timp de 2 ore la 37°C, după; care au fost tratate, ca și în cazul fosfatazei acide. . ; / • / .; - Fotografiile au fost executate la un, microscop Amplival, tip Zeiss, Jeiia. rezultate și Discuții Fosfataza acidă. Ovocitele mature ovulate în mod natural prezintă o activitate fosfomonoesterazică acidă evidentă. Distribuția enzimei apare specifică pe anumite structuri intracelulare. Produsul reacției enzimatice a fost identificat la periferia celulei, sub oolemă (pi. I; A). De asemenea, o activitate enzimatică intensă a fost observată printre vacuolelc corticale și în zone ceva mai profunde din vecinătatea unor plachete de viteius (pl.I, B, vezi Săgețile). 1 ' -"■ - La 20 min după fecundarea ovqcitUlui, fosfata za acidăafost iden- tificată îți diverse arii ale Celulei în curs de segmentare. Astfel, enzima a fost observată pe fața citoplasmatică a membranei celulare (membrana de fecundație). Activitatea fosfatazei acide apare mai puternică în citoplasmă oului fecundat. Numeroase, zone cu o intensă reacție enzimatică au fost observate la periferia plachetelor de viteius în curs de liză (pl. I, C și D, vezi săgețile). Topografia acestor zone cu activitate enzimatică este pola- rizată. Comparativ, cu ovocitul nefecundat,, activitatea enzimei în celula fecundată apare mai scăzută în această regiune (pl. I, D). Reacțiile pozitive sînt.intense în zona polului animal,.adică în regiunea care se pregătește pentru diviziunea celulară.: Lâ ovocitul în stadiul de 2 celule, membrana de fecundație din zona polului animal prezintă o activitate fosfătazică marcantă. în regiunea polului vegetativ, activitatea fosfatazei acide este foarte slabă sau inexistentă.; , . . ; i:.-.u, . ; < Prezența fosfatazei acide în ovocitul matui' și mai ales în cel fecundat sugerează importanța enzimei în derularea primelor etape ale diviziunii celulare și ale morfogenezeh Enzima poate participa în controlul mai multor procese metabolice. Astfel, fosfataza acidă poate coopera la eliberarea conținutului vacuolelor corticale și la formarea membranei de fecundație. Modificarea permeabilității membranei pentru ioni, prin mecanisme de fosforilare și defosforilare, constituie un factor important de inițiere a diviziunii celulare (11). ; ; • în ceea ce privește prezența unei fosfataze acide cu activitate mare în citoplasmă ovocitului fecundat (în zona polului animal), se pot sugera mai multe funcții. Este cunoscut' faptul că plachetele de viteius de la ver- tebratele ; inferioare conțin cantități apreciabile, de lipide, fosfoproteine (mai ales fosvitin) și lipoproteine (12). Existența unei fosfomonoesteraze acide la nivelul plachetelor de viteius a fost dovedită în ovocite și în cursul dezvoltării embrionare a unor animale (8), (18). De aceea, apare foarte probabilă participarea enzimei în procese de defosforilare a unor fosfopro- teine viteline. De altfel, s-a dovedit că fosfataza acidă poate hidroliza ortofosfatul din fosvitin și alte proteine fosforilate (17). proteinele- defos- forilate participă la formarea unor structuri de membrană, proces ce se realizează cu viteză mare în cursul segmentării. Blocarea procesului de defosforilare a proteinelor din ovocitele fecundate afectează profund expre- sia unor funcții celulare (20). PLANȘA I A, Localizarea histochimică a fosfomonoesterazei acide în ovocitul de pește matur nefecundat. Sub oolemă se observă prezența unui precipitat abundent de fosfat de Pb (x 10/20). B, Distribuția fosfatazei acide în ovocitul de pește nefecundat. C și D, Localizarea histochimică a fosfatazei acide în ovocitul de pește la 20 min după fecundare. Prezența enzimei este marcată de precipitatele de culoare închisă din diversele arii ale celulei. PLANȘA II A siB, Imagini fotonice ale localizării histochimice a Na+, I<+—ATP-azei în ovocitul de pește matul’nefecundat. Enzima se identifică prin precipitatele de culoare închisă din citoplasmă. C si Z>, Imagini fotonice ale localizării Iiistochimice a Na+, K+ —ATP-azei în ovocitul de pește la 20 min după fecundare. 3 FOSFATAZA ACIDA ȘI ATP-AZA IN OVOCITUL DE PEȘTE 25 Defosforilarea proteinelor joacă un rol important și în procesul de fixare a proteinelor de ADN (2), (7), (10). J. Mathes și Y. Hotta (9) au dovedit experimental că o proteină purificată din nudei pierde capaci- tatea de a se lega de ADN,prin fosforilarea ei. prealabilă de către o protein- kinază dependentă de AMPC. Defosforilarea proteinei de către o fosfomono- esterază restabilește funcția prbteinei de a se fixa de ADN. Cu alte cuvinte, fosfataza acidă, prin funcția ei de fosfoproteinfdsfatază, ppate coopera cu alte sisteme funcționale în organizarea cromatinei nucleare, proces esențial pentru desfășurarea citodiferențierii și a morfogenezei. Na+, K+—ATP-aza. Urmărindu-se distribuția enzimei în ovocitele de pește mature nefecundate, s-a constatat prezența sa la nivelul unor structuri de membrană. Astfel, ATP-aza a fost identificată în citoplasmă corticală, sub dolemă (pi. II, A). La măriri mai mari, produsul reacției enzimatice a fost observat și în membranele vacuolelor corticale, care se găsesc localizate la periferia celulei (pl. II, B).; După fecundarea ovocitelor de pește, activitatea ATP-azei dependente de cationii monovalenți a fost identificată cu preponderență în regiunea polului animal. Produsul reacției enzimatice a fost observat ~ fotonic în membrana plasmatică a ovocitului fecundat (pl. II, 0 și D). în alte arii ale celulei nu s-a putut identifica prezența enzimei. Existența unei activități Na+, K+—ATP-azice în regiunea periferică a ovocitelor mature sugerează importanța enzimei în controlul permeabi- lității ionice a celulei. Localizarea enzimei în membrana vacuolelor corti- cale presupune participarea sa în procesul de formare a membranei de fecundație. După fecundație, enzima apare localizată citochimic preponde- rent în membrana plasmatică, fapt ce atestă rolul ATP-azei în transportul activ al ionilor în și din celula în curs de diferențiere. Cercetări anterioare, efectuate pe ovocite de țipari, au arătat că în primele ore după fecundare are loc o creștere a raportului K+/Na+, modifi- care corelată cu prezența enzimei (3), (4). Cercetări biochimice cantitative au stabilit prezența unei activități Na+, K+—ATP-azice scăzute în ovoci- tele nefecundate, urmată de o creștere marcantă a activității enzimatice după fecundare (4). Rezultate similare au fost prezentate și pentru ovoci- tele mature de broască (Rana pipiens), semnalîndu-se o creștere a acti- vității enzimatice după fecundare (11). CONCLUZII 1. Existența fosfatazei acide active în ovocitele nefecundate și mai ales după fecundare a fost corelată cu controlul pe care îl exercită asupra unor procese esențiale metabolice în cursul diferențierii celulare (formarea membranei de fecundație, controlul permeabilității membranei plasmatice, organizarea cromatinei nucleare). 2. Prezența adenozintrifosfatazei dependente de cationii monova- lenți în ovocitele de pește nefecundate și fecundate sugerează rolul enzimei în transportul activ al ionilor prin membrane, mai ales în cursul primelor stadii de dezvoltare embrionară. 26 K. MEȘTER și colab. 4 - ■' BIBLIOGRAFIE ' ' 1. Axvv 1-, Z. Zellforscli., 1960, 51, 106. 2. Azhăr S;, MenoN M.R., Europ; J. Biochein;,; 1975,: 55, 487. ■ 3. Bbritashviui D.R., Kvaviuashviei L, Kafiani K.A.,iExp. Cell Ros., 1969, 56, 113. . 4. BuwTASHvtbtD.R.iKuTATEbADZE T.V., Mamiani D.O., Kafiani K.A,iOntogenesis (URSS), .1974, 5, 363. 5; Bubstone M.Sj EAzgme histochemistry and its cipplicatiori in the study of neoplasms, Academic Press, Nfew York, 1962. ; - 6. Dikgee J.T., Lysosomes, North-Holland Publ Comp., Amsterdam, 1977. 7, HottaY., Stern H., Europ. J. Biochem., 1979, 95, 31, 8. LeManski L.F., Aldoroty R., J. Morphol.,' 1977, 153, 419. 9? Matmes J0 Hotta Y„ Exp. Cell Res., 1977, 109,181. 10. MoRRiui G.A., Murrhy J.B., Nature, 1972, 238, 282. 11. Morriuu, G.A.-, Kostri-i-ow A.B., Murphy J.B., Exp. Cell Res., 1971, ^6, 289. 12. Ohlendorf D.țL, AVrem R.F., Banaszok L.J., Nature, 1978, 272, 28. 13. Rhe'a R.P., ROsenberg M.D., Develțp. Biol.M971, 26,'616; 14. Rubin S.C., Rosen O.M., Annu. Rev.; Biocheîn., T975, 44, 831; 15. Shaffi Ș.A.,- Jo»«i A.K., Indian J. Fish„, 1975, 21, 296. . 16. Varm Ș.K.,. Guraya S.S., Acta histocliem., 1971, 49, 26. 17. Varo I.M., Meștbr.R.; Scripcahiu D., TOpîrceanu F., Rev. roum. Biol.,' Sărie Biol, anini., 1979, 24; 117 "7 : 18. ' Verniur ;J., Sihe M;, Biol., ’cellulaire, 1977, :29, 2. 7 19. Vorprapt A., Konwinski M., Sauter p„, Kophoavski H., Develop., Biol., 1977, 55, 117. 20. Yasumasu I., Develop. Growth Differ. Jap., 1976, 18, 123. / ’ ’ ' '■ ' '" ' Facultatea, de biologie, ' . ' 1 ■ . '' i ' i-; i “ Laboratorul de biologie celulară, : . : i.: București, Splaiul Independenței 91—95 Primit în redacție la 30 octombrie 1979 LOCALIZAREA OITOCHIMICĂ A ADENILATCICLAZEI ÎN CURSUL PRIMELOR STADII DE DEZVOLTARE EMBRIONARĂ LA BROASCĂ (RANA RIDI BUNDA) '' DE D. SCRIPCARIU și R. MEȘTER The presence of adenylyl cyclase in the early stages of frog embryonic development (Rana ridibunda) was followed cytochemically.The cytochemical findingș indicate the presence of enzyme in association with som.e smooth cytomembraneș.mitochon- dria, in the nuclei, at the level of yolk platelets tind some area of the plasma membrahes. These data emphasize the importance of adenylyl cyclase and 0AMP ; in the control of phosphorylatioii processes of proteins during morphogenesis, organization of chromatin and cytodifferentiation. Adenilatciclaza reprezintă un complex lipoproteic -prin intermediul căruia se realizează controlul nivelului intracelular al adenozinmpnofoș- fatului ciclic (AMPC). Prezența enzimei pe o serie de structuri .membranarc intracelulare și la nivelul nucleului a lărgit importanța adenilațciclazei în reglajul unor funcții metabolice, compartimentalizate prin membrane (2), (.1), (15). . . ' b Xj. Studiul adenilatciclazei în cursul dezvoltării ontogenetice esțe;foarte restrîns (1), (9), (12). L.S. Cutlerși S.B. Radan (5) au studiat adenilateiclaza din glanda submandibulară în cursul dezvoltării embrionare la șobolan. Autorii au surprins o activitate enzimatică slabă la embrionii de 15 zile, după care activitatea adenilatciclazei crește semnificativ pînă la naștere. S-a presupus că creșterea nivelului AMPe facilitează formarea unor,pro- teine specifice și mărește stabilitatea;și capacitatea de asamblare a unor prganite celulare. , ■ în lucrări anterioare s-a precizat prezența enzimei:în ovocitele:ova- riene ale peștilor și amfibienilor, sugerîndu-se importanța; adenilatcielazei în controlul maturării ovocitelor (10), (14). ; ; ; : < în lucrarea de față ne-am propus să studiem localizarea citochimică a adenilatciclazei în cursul primelor stadii de dezvoltare embrionară la amfibieni. ; . MATERIALE Șl METODE ; X' b . j , Cercetările noastre experimentale, au fost efectuate pe broaște..deIac (Rana ridibunda'), obținute din împrejurimile Bucureștiului. ■ . , >. . . t Ovulăția broaștelor a fost realizată experimental în labdratbiVprin administrare de gohă- dotropină (200 UI, per animal) și de .extract proteic total de hipofiză. Fertilizarea ovocit.clor ma- țure s-a făcut artificial cu o suspensie de spermatozoizi în spluție Nyu-Twyitț Formele embrio- nare au fost urmărite și separate la lupa binocular. S-âu stabilit următoarele stadii embrionare': 2 celule, 4 celule, 16 celule, blastulă și gastrulă. ‘ u - ; ST. CERC? BIOL., SERIA- biol; ANIM.', T. 32, NR. 1, P. 27^-30,: BUCUREȘTIj 1980 ■ ' : . i. 28 D. SCRIPCAHIU și R. MEȘTER 2 Fiecare stadiu embrionar a fost fixat într-o soluție de glutaraldeliidă 2,5 %, timp de 15 min, după care s-au spălat în patru băi succesive cu soluție tampon cacodilat O,1M, pH 7,2, timp de 30 min per baie. Pentru evidențierea citocliimică a adenilatciclazei s-a folosit o tehnică descrisă anterior (10). IncțUiăfea s-a efectuat timp de două ore la temperatura de 30’C, după care piesele au fost spălate cu soluție tampon, cacodilat 0,05 M, pH 7,4 și au fost postfixate într-o soluție de acid osraic 1 %, timp de 2 orc la rece (4“C). 1 ■ Piesete au, fost, deshidratate șl iuclusȘ în Epbn 812; .S-au efectuat; secțiuni ultrafine la un ultratom LKB, care au fost examinate la microscopul electronic Philips EM 201. Examinarea localizării infrastructurale a adenilatciclazei (precipitat electronopac de pirofosfat de Pb) s-a făcut pe secțiuni necolorate sau colorate cu o soluție apoasă de acetat de uranil 1 %. REZULTATE Șl DISCUȚII Ovocitul de broască dezvoltat este o celulă cu structura puțiii com- plexă, în care predomină gramdole de viteius, ce ocupă marea masă a citoplasmei, vacuole corticale, pigmenți de lipofușcină și, mai rar, aglome - rări de mitocondrii alungite, mari (pl. I, A). Prezența enzimei în ovocitele ovariene de broască a fost discutată într-o altă lucrare (14). După fecunda- ție Se derulează o serie de procese morfogenetice caracteristice, însoțite de formarea unor citomembrane. într-un stadiu timpuriu de dezvoltare (4—16 celule), lă; pei’iferia plachetelor yiteline se observă citochimic precipitate de pirofosfat’ de Pb’, căre1 sugerează prezența 'enzimei la acest nivel (pl. I,B)'. în stadii embrionare mai avansate ’ (blastulă)/ prezența adehilațciclăzei la hiVelul'plachetelor 'dd viteius în curs de liză 'este mai' evidentă. Astfel, precipitate granulare caracteristice apăr eldctronomicroscbpic lâ periferia plachetelor de viteius, precum și în structura mai laxă a acestor formațiuni ce delimitează partea centrala cristalină (pb I, Cj vezi săgețile). îh blasto- merele mbrulei/ciidmeihbranele în curs db formare, și anume membranele rqțiciilului endoplasmic neted și ale' mitocondriilor, evidențiază citochimic precipitate fine (cu’ intensitate’slăbă) de pirofosfat dePb (pl. I, D). în stadiul dbgăstrulă, ădenilatciclăză apare citochimic’ cu o distri- buție' și mai’eterogenă. Astfel, produsul reacției ehzimatice apare la nive- lul plachetelor de viteius în curs de liză (pl. Ii, A), la nivelul citomembra- nelor în formare (pl. II, B), în nucleii celulelor embrionare (pl. II, C) Și la nivelul unor regiuni din membranele plasmatice ce delimitează celulele între ele (pl. II, D). • Prezența adenilatciclazei la nivdlul unor structuri în primele stadii de dezvoltare embrionară poate avea, multiple semnificații pentru morfo- geneză și formarea* embrionului. Cercetările lui O.H. Blomquist și colab. (3) au arătat prezența unor concentrații crescute de AMPC în ovocitele de broască (Rana pipiens), care se păstrează și după fertilizare. De asemenea s-a precizat că ieșirea ovocitelpr din așamumita inhibiție de profază la ovulație este asociată cu o creștere semnificativă a fosforilării unor proteine. Ieșirea din metafază a pvocitelor prin fertilizare coincide cu creșterea defosforilării unor proteine (11). Aceste procese sînt reglate de proteinki- naze, a căror activitate se afla sub controlul nucleotidelor ciclice (8), Prezența unor precipitațegranulare caracteristice adenilatciclazei pe unele membrane din citoplasmă bUstulei și gastrulei apare justificabilă. Proteinele ce se eliberează din structurile de rezervă; (mai aies; viteius) suferă procese de fosforilare și defosforilare în concordanță cu specificul structurilor viitoarelor țesuturi în formare. Identificarea enzimei în unele PLANȘA I A, Imagine ultrastructurală a unui ovocit de broască matur. în citoplasmă se observă numeroase plachete de viteius (V) și vacuole corticale la periferie (VC) (x 900). B, Secțiune printr-o plachetă de viteius în stadiul embrionar de 16 celule. La periferia plachetei se evidențiază precipitate granulare de pirofosfat de Pb (vezi săgețile) (x 7500). C, Imagine ultrastructurală a unei plachete de viteius în stadiul de blastulă. Adenilatciclaza apare citochimic la periferia plachetei si în zona mai laxă în curs de liză (vezi săgețile) . (x7500). D, Imagine electronomicroscopică din citoplasmă unei celule embrionare în stadiul de blastulă. Precipitate fine granulare apar la nivelul unor citomembrane și al mitocondriilor în formare (X 15000). PLANȘA II. Imagini uUrastructurale prin celule embrionare în stadiul de gastrulă. Adenilatciclaza a fost identificata la nivelul plachetelor de vitelus (A), la nivelul citomembranelor în curs de formare (B), în nucleî (C) și în membrana plasmatică a celulelor (D). 3 ADENILATCICLAZA ÎN PRIMELE STADII DE DEZVOLTARE LA BROASCĂ 29 arii ale membranelor plasmatice din stadiul de gastrulă presupune prezența unor fosfoproteine în membrane,’care controlează permeabilitatea și coope- rarea intercelulară în cursul mișcărilor morfogenetice (13). Observații similare au fost efectuate pe fibroblaste în dezvoltare în cultură (2). Stabilirea unor contacte între celule a fost asociată cu o activitate adenilat- ciclazică crescută. " Adenozimnonofosfatul ciclic stimulează selectiv fosforilarea unor proteine acide nucleare in vivo (13). Proteine ce fixează specific AMPe au fost descrise în citosolul oyarian; ulterior ele se fixează de Cromatină și induc creșterea activității prpțeinkinazelor (6). BA Jungmann și colab. (7) au sugerat că fosfor ilar ea unor, proteine acide din ovar, prin intermediul adenilatciclazei, poate favoriza transferul acestora în nucleu. Nu este exclusă nici ideea după care o serie de proteinkinaze din citoplasmă sînt transferate selectiv și secvențial în nudei, unde favorizează fosforilarea proteinelor acide specifice. Ou alte cuvinte, proteinkinazele dependente de AMPC pot activa transcripția unor gene specifice. în acest fel s-ar putea explica și organizarea secvențială a cromatinei nucleilor celulelor din stadii embrionare timpurii în formarea viitoarelor țesuturi ale embrionului. Observațiile experimentale asupra localizării citochimice a adenilat- ciclazei în cursul primelor stadii de dezvoltare embrionară sînt extrem de restrînse. Se cunosc cîteva date efectuate pe arici de mare. Astfel, C.M. Amy și L.I. Eebhum (1) au identificat adenilatciclaza în cortexul ouălor de Strongylocentrolus purpnratus și Lytechinus pictus fecundate. Tratarea cu AMPC a ovocitelor de arici de mare (Anthociăaris) fecundate determină o activare a sistemului glicolitic, fără efecte notabile asupra sintezei proteice (16). Efectele adenozinmonofosfatului ciclic asupra proceselor funcționale celulare sînt extrem de variate (2). Totuși, controlul pe care îl exercită asupra fosforilării proteinelor pare a fi de primă importanță în mecanismele primare ale citodiferențierii. CONCLUZII 1. S-a urmărit localizarea ultrastructurală a adenilatciclazei în cursul primelor stadii de dezvoltare embrionară la broască. Enzima a fost surprinsă citochimic în stadii foarte timpurii ale dezvoltării embrionare (16 celule, blastulă).în stadiul de gastrulă, adenilatciclaza a fost identificată în asociere cu citomembr anele netede, în mitocondrii, nudei și plachetele viteline. 2. Prezența adenilatciclazei în stadii primare ale dezvoltării embrio- nare a fost analizată prin controlul pe care îl exercită asupra proceselor de fosforilare ă proteinelor. BIBLIOGRAFIE 1. Amy C.M., Rebhum L.L, Exp. Cell Res., 1977, 104, 399. 2. Anderson W.G., Pastan I., în Advances in cyclic nucleotide research, voi. 5, sub reci. G. Drummond, P. Greengard, G.H. Robison, Raven Press, New York, 1975. 3. Blomquist C.H., Haddox H.K., O’Dea R.F., Hadden J.W., Goldberg N.D., J. Cell Biol., 1973, 59, 27 a. 30 - SCRIPCARIU șiR. MEȘTER 4 4. CnisNo H., FARguHAR N.G., J. Cell Biul.,, 1976, 70, 671. 5. Cutiar L.S., Rapăn S.B., J. Embrypl. exp. Morphol., 1976, 36, 291. 6. ISWahd P.C., Epvbnberger U., Jungmann R.A., Endocrihology, 1973, 93, 217. '7. JungMănn R.Ă., Hiestand P.C., Shwepp J.S., Endocrinology, 1974, 94, 168. ' ' 8. Mc Mahan D„ Science, 1974, 185, 1012. > 9. Menton J.K„ Azhar Ș„ Bidchem, J-, 1978,: 172, 433. 10. Meșter R., Scuipcariu D., Varo M., Rev. roum. Biol., S6ric Biol, anim., 1980, 25 (sub tipar). ÎL Moeriix G.A„ Murpiiy J.B., Nature, 1972, 238, 282. 12. Pictet R.L., Clark W.R., Wiluiams R.H., Rutter W.J., Develop. Biol., 1972, 29, 436. 13. Rubin C.So Rosen D.M., Annu. Rev. Biochem., 1975,44, 831. 14. ScRiPCARiu D., Meșter R., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1979, 31, 7. 15. Soifer D., HechTer H., Biochitn. bio'phys. Acta, 1971, 239, 539. 16. YasuMasif I., Hino A., Asami K., Cell Struct. Function Jap., 1977, 2, 11. Facultatea de biologie, Laboratorul de biologie celularii, 1 : ' București, Splaiul Independenței 91 — 95 Primit în redacție la 30 octombrie 1979 ĂOTIVITĂTEA CĂII HIPOTĂLAMOrNEUROHIPOFIZĂRE LA ȘOBOLAN DUPĂ ÎNCETAREA HIPERESTROGENIZĂRII , ' ) . ■ ... ■ . ., 1 1)E " H \ . H ELENA. MĂRCI; , In white, male rats, hyperestrogenized with daily 100 pg syntofolin injections for 15 days, neurosecretory activity of the supraoptical and paraventricular nuclei was followed up for 15 days after the end of the treatment. The two hypothalamic nuclei confirmed the possibility of a gradual return to normal activity. Neurose- cretory activity was not fully reestablished in the course of a 15-day follow up. Rezultatele unor experiențe anterioare ne-au demonstrat că adminis- trarea continuă a dozelor mari de sintofolin (acetat de hexoestrol) induce la șoarecii de ambele sexe o depresie a activității neurosecretorii (NS) în nucleii hipotalamici magnocelulari supraoptici. (NSO) și paraventriculari (NPV) (12). De asemenea, administrarea, sintofolinului în doze diferite determină, direct proporțional cu mărimea dozei, o scădere a activității celulelor neurosecretorii din aceiași nuclei hipotalamici la șobolanii masculi. în prezenta lucrare ne-am propus să urmărim consecințele acțiunii aceluiași' hormon după încetarea administrării lui, cunoscut fiind faptul Că hormonii.estrogeni sînt eliminați .treptat din organism (8), (13), (18). Totodată am intenționat să vedem dacă modificările semnalate în expe- riențele anterioare sînt sau nu reversibile,și în ce măsură. ,, material și metode 1 Âm folosit pentru experiment 15 șobolani masculi, în greutâte de circa 150 g, care au primit zilnic, timp de 15 zile, cîte lOO pg sihtofolin/anlmaL Animalele aii fost' sacrificate prin decapitare,in 5 reprize,Ta interval de 5 .zile.ș Regiunea hipotalamică a creierului și hipofizâ >au fost fixate în lichidul SUSA saturat,cu acid picric și Incluse la parafină.Secțiunile seria te in plan frontal și sagital, de 8 p grosime, au fost colorate cu paraldehid-fucșină pențru evidențierea produsului de neuroșecreție (NS) (7). Pentru aprecierea' activității cețulelor Ns s-aii efectuat măsurători ale nucleilor celulari la 200 de celule pentru fiecare nucleu hipotalâmic magnocelular șis-a calculat media diametrului nuclear mediu. ! : i Ă, .,1,! : : TH; , , r REZULTATE - : x: ) î i । i:'; 1 "i1: ! • ț • • > ; ■ ‘ ;■ i ■:;'! ;! ; !; '; '; *' fi ; ;': ; ‘ । ‘ ■ i' ' EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII NLCLE11.OR SînmAOPTICI (NSO) ■ ' 11 . A ■■ ;• i • : ■ h . î M Î-- i I ' ! • ’ ; / • L’ - ' . •• H ' i : • ; ' > i . i : i 1 . I ’• H : • U ' La ’ aiiimălele1 s^crificate’ ‘ după 3!: 'zile 1 de; la' încet avea.'âdmihistțărli hormonului, aspectul NSQ (fig. 2) este deosebit față de mărtdr (fig. 1)’ și se caracterizează prin predominarea celulelor de tip I, cu citdplasină clară și puțihfe''granule'NS,'Considerate îii stare activă' (6), Celulele de tip II, ; t , ț ■ l\ ; i! i। *::- ( f t •; ' . i(c ; ‘ :;■ ;‘i ' ■1'; • ; i• i < - . / ;. • S?VOERC.'BlbLL;sEÎUA BIOL. P. 31-35, BUCUREȘTI,;iW " 32 ELENA MARCU 2 de talie mică, cu citoplasmă cromatică datorită numărului foarte mare de granule NS, sînt considerate în stare de repaus (6). Ele se află în număr redus și sînt prezente mai ales în regiunea prechiasmatică, a NȘO. Celulele de tip I au citoplasmă abundentă, nucleul mare, globules, cu 1—2 nucleul i voluminoși, dispuși adesea periferic. Datele căriometrifee ne. indică o creș- tere a diametrului nuclear- mediu cu : 12,444 % față de normal' (tabelul nr. 1). în pericarionii celulelor de tip I, granulele NS sînt mai puține decît la martor. în contrast cu cantitatea redusă din pericarioni, NS se află în cantitate apreciabilă de-a lungul axonilor, aspect ce indică o accentuarea eliminării acestui produs și posibil o pregătire a pericarionului în vederea reluării procesului de biosinteză. ■ ; 1 " Tabelul nr. 1 . 1 : ’’ ' ’ ' Media diametrului nuclear al neuronilor din nucleii hipotalamici NSO șiNPV la șobolanii masculi după încetarea administrării sintofolinului t, p ■ s - © • Ultima zi : de tratament Zilele de sacrificare după. oprirea tratamentului . > © A e ; k • ; £ % 1J : i 1 ' 3 - ) i -■ 6. • . 9 12 15 j NPV ihcdia 10,149 9,806 11,412 11,867 10,920 ! 10,750 10,219 % —. 3,380 + 12,444 + 16,972 ■ + -'7,596 + 5,478 - + 0,896 .O; j media . 9,750 ' 9,701 ■ 10,065 11,186 - 10,445 10,761 ' 10,471 '0/ /o - 1,826 ■I- 3,230 + 14,543 + 7,230 ! + 10,396 1 +7,456 La animalele sacrificate la 6 zile, în NSO(fig. 3) pericarionii de tip I apar hipertrofiați, cu nucleul și nucleolii voluminoși. La acest interval, diametrul nuclear mediu atinge valorile c,ele mai mari (11,867 g), depășind valorile normale cu 16,972%. Cele mai multe dintre celule dețin în zona periferică plaje de ergastoplasmă. Capilarele, sanguine sînt numeroase și se află în raporturi ștrînse cu pericarionii NS. Axonii;plini:cm NS.sînt mai rari și transportă cantități reduse de nCmosecreție granulară sau compactă.' în schimb, axonii. tractutai hipotalamo-neurohipofizar (14—Nh) continuă Să prezinte numeroase aglomerări de NS. ' / ’ ■ A.?’ .. , La 9 și 12 zile după încetarea stressului h^ apare alcă- tuit dintr-un mozaic de celule (fig. 4).Alături de celulele de tip I semtilnesc, mai ales la 12 zile, numeroase celule de tip II, hipercromatice, cu forme neregulate, pline cu NS. Celulele de tip I au diferite dimensiuni și conținut variabil de NS. Sînt prezente atît celulele în care ergastoplasma este bine reprezentată, alcătuind o - coroană perif erică net distinctă, cit și celule cu cantități însemnate de NS. Atît în aria NSO, cît și în afara ei se disting numeroși axoni, plini cu .Prezența simultană i ă celulelor mari, cu nrgas- tbplasmă periferica șipuținăr și;â. celulelor mari încărcate cu NS indică .existența paralelă a fazelor funcționale diferite. . :\ ; ' La animalele sacrificate la 15 zile, în .NSO predomină neurqnițcu o cantitate moderată de NS sub formă de granule mari, care populează întrea- ga citoplasmă. Alteori, granulele NS sînt adunate la un pol al nucleului, PLANȘA I. Aspectul celulelor NS din nucleii liipotalamici supraoptici (NSO) și al tractului hipotalamo-neurohipofizar (H-Nh) la șobolani după încetarea administrării sintofolinului. Fig. 1.— NSO la martor (oc. 10 x ; ob. 40 x). Fig. 2.— NSO la 3 zile (oc. 10 x ; ob. 90 x). Fig. 3.- NSO la 6 zile (oc. 10 x ; ob. 90 x). Fig. 4.— NSO la 9 zile (oc. 10 x ; ob. 40 x). Fig. 5.— Tract H—Nh la martor (oc. 10 x ; ob. 40 x). Fig. 6.— Tract H—Nh la 6 zile (oc. 10 x ; ob. 40 x). a Neuroni de tip I; neuroni de tip II ; nucleu; nc, nucleol; et ergastoplasma; Gns, granule de neurosecreție; * Ax, fragmente d, axoni cu neurosecreție; Ch, corpii lui Herring; Cs, capilar sanguin, ' PLANȘA II. Aspectul celulelor NS clin nucleii hipotalamici paraventriculari (NPV) și al neuro- hipofizei la șobolani după încetarea administrării sintofolinulul. Fig. 7.— NPV la martor (oc. 10 x ; ob. 40 x). Fig. 8.— NPV la 3 zile (oc. 10X ; ob. 90 X). Fig. 9-— NPV la 9 zile (oc. 10 x ; ob. 90 X). Fig. 10. — NPV la 12 zile (oc. 10 X ; ob. 40 x). Fig. 11-~ Nh la martor (oc. 10 x ; ob. 40 x). Fig. 12. — Nh la 9 zile (oc. 10 x ; ob. 40 x). a Neuroni de tip I ■ b, neuroni de tip II; n, nucleu ; nc, nuclcol; e, crgastoplasniS ; Ax, fragmente de axoni cu neuro- a, ru.uiwu «O up r , O, neur seCrețje; ns> produs de neuroseeteție; Cs, capilar sanguin. 3 NUCLEU HIPOTALAMICI DUPĂ OPRIREA TRATAMENTULUI ESTROGENIC 33 posibil în zona de emergență a neuritului. Talia acestor celule ce aparțin tipului I este mai redusa decît la animalele sacrificate la 9 și 12 zile. Dimen- siunile nucleilor sînt apropiate de normal (10,219 p față de 10,149 g la martori). Ca și la 12 zile, celulele de tip II sînt la fel de numeroase. Axonii plini cu neurosecreție compactă apar în număr mare în partea ventrală și caudală a N8O. EVOLUȚIA ACTIVITĂȚII NUCLEILOR PARAVENTRICULARI (NPV) La 3 zile după încetarea hiperestrogenizării, NPV (fig. 8), spre deose- bire de NSO, prezintă un aspect de ansamblu care amintește într-o măsură oarecare starea de regresie a activității NS în cursul tratamentului estro- genic continuu, pe care am semnalatul într-o lucrare anterioară (12). în raport cu martorul (fig- 7), neuronii conțin numeroase granule NS, care ocupă aproape întreaga citoplasmă a pericarionului, ceea ce exprimă o stare de inactivitate secretorie. Totuși, în cazul unor celule, rarefierea granulelor NS din citoplasmă, precum și prezența lor de-a lungul axonilor indică o eliminare din pericarioni a acestui produs. Nucleii celulari apăr ușor hipertrofiați, cu un diametru mediu de 10,065 g, depășind valoarea normală doar cu 3,230% (tabelul nr. 1). Nucleolii sînt voluminoși și frecvent dis- puși parietal, lipiți uneori de membrana nucleară, ceea ce denotă o parti- cipare activă a nucleului și a nucleolului în vederea pregătirii procesului de biosinteză. Participarea nucleolului la elaborarea produsului NS a mai fost semnalată de noi și cu altă ocazie (15). La animalele sacrificate după 6 zile se constată o scădere accentuată a NS în pericarioni. în NPV predomină celulele de tip I, cu nucleii și nucleolii voluminoși și adesea lipiți de membrana nucleară. La acest interval, diametrul mediu atinge dimensiuni maxime de 11,186 g, depășind cu 14,543% pe cel al martorilor. în zona periferică a pericarionului, ală- turi, de granulele NS fine, apar zone de ergastoplasmă, care conferă cito- plasmei o cromofilie mai accentuată. în timp ce pericarionii conțin can- tități mici de NS, în axoni acest produs se află din abundență. La 9 zile se observă o sporire a cantității de NS în pericarioni. îh multe celule, granulele de NS fine, ca o pulbere, populează întreaga cito- plasmă, în timp ce în altele ergastoplasma este prezentă în zona periferică a citoplasmei, alături de granulele NS (fig. 9). Nucleii celulari scad în dimensiuni, avînd un diametru nuclear mediu de 10,445 g, iar, nucleolii sînt de regulă în centrul nucleului, ceea ce sugerează o diminuare a acti- vității de biosinteză. % La 12 și la 15 zile, NPV (fig. 10) se caracterizează prin faptul că păricărionii conțin cantități variabile de granule NS, dispersate în toată citoplasmă sau dispuse într-o zonă perinucleară extrem de îngustă și alta periferică lată, Axonii plini sînt mai puțin numeroși, iar NS transportată este adesea compactă, dar de intensitate cromatică mai redusă. EVOLUȚIA NEUROHIPOFIZEI (Nh) în toată perioada ce a urmat după încetarea administrării estroge- nului, Nh a prezentat o cantitate de NS mult mai mare decît la martor (fig. 11). Corpii lui Herring, cu aspect compact și intens colorați, deși de 3 — c, 2058 1 34 ELENA MARCU 4 5 NUCLEU HIPOTALAMICI DUPĂ OPRIREA TRATAMENTULUI ESTROGENIC 35 dimensiuni mici, sînt numeroși: și mărginesc de jur împrejur capilarele sanguine. Neurohipofiză se menține încărcată chiar. la animalele; sacrifi- cate după 6 sau 9 zile de la încetarea administrării hormonului (fig.' 12). în comparație cu martorul (fig. 5), paralel se distinge o abundență de produs NS și de-a lungul tractului Hr-Nh (fig. 6). La animalele sacrificate la 12 și 15 zile, cantitatea de NS se reduce oarecum, iar corpii lui Herring pierd din intensitatea cromatică. DISCUȚII Administrarea (estrogenuluL timp de 15 zile consecutiv a confirmat rezultatele noastre dințr-o experiență anterioară (12), în care am constatat o scădere a activității de biosinteză a.produsului NS. Bazîndu-ne pe datele de cariometrie obținute, la un număr mare de celule neurosecretorii (14 400 celule NS), ca și pe .aspectele de ordin morfologie, am constatat că după încetarea administrării hormonului se produce mai întîi o stimulare dife- rențiată (mai intensă la NSO și mai slabă la NPiy^a.activității de neurose- creție, urmată de o revenire, treptată la normaL în- cazul experienței - de față, starea de activitate crescută este exprimată morfologic prin hipertro- fia celulelor, a nucleilor celulari, a nucleolilor și prin poziția nucleolilor în nucleu, prin prezența ergastoplasmei în zona periferică a celulelor NS, precum și,prin scăderea .cantității de granule îNS.- Aspecte morfologice asemănătoare apfoșț semnalate.și prin folosirea: altor stimulij în,care caz : hipertrofia celulară, nucleară și nueleolară,: însoțită, de o degranulare; a citoplasmei, este considerată ca o, stare activă a pehilelor .NS (1,) (2), (4), ' (5), (14), (19) etc. . ... : Dacă se compară restabilirea activității celor doi nuclei hipotalamici magnocelulari, se. constată o activitate mai intensă a nucleilor SO în raport cu cei PV, la. care mai trenează modificările determinate de adminis-' trarea continuă a estrogemihu. Reacții diferite manifestate de cei doi nuclei hipotalamici au fost -constatate și de noi (15), (16), (1.7) și de alți autori . (3), (9), (10), (11) în diferite condiții experimentale (administrarea unor substanțe, farmacodinamice, stress - osmotic,' iradieri). v - Rezultatele experienței' noastre ne-arătă că modificările produse de hiperestrogenizare pot' fi reversibile, însă ritmul de refacere este'lent' și s'e ' caracterizează prin' accentuate' fluctuații' Iii 'activitatea' de' biosinteză1. a celulelor NS. Oricum nu Se obține o revenire totală la' activitatea normală în cursul celor 15 zile în care am făcut sacrificările și observațiile. Pe măsura eliberării, produsul NȘ este eliminat și transportat prin axoni în neurohipofiză,unde se acumulează în mare inășura. Transportul axonal al neurosecreției păre a fi totuși stânjenii și după oprirea țritâamen- tului estrogenic,’ deoarece destul de frecvent de-a lungul tractului' II—Nh ap ar aglomerări deproduse NS,că. și în căzțd adnuitisțrărn continue a șinto- fclinului (12)'. Neurohipofiză bOntihuă mult' timp cîupă încetarea tratamen- tului să fie încărcată de acest produs, ca și în cazul experienței anterioare (12). Acest aspect poate fiexplicat îhtr-0 Oârecate măsură prin faptul că hormonul estrogenic .folosit,, fiind un produs de,sinteză chimică,-semeta- bolizează, mai greu 1^ nivelul ficatului, (8), (17),;unde are loc -în mod obiș- ; nuit metaholi?area esțrogenilor naturali.(endogeni și exogeni), și ca urmare ; rata acestui hormon în sînge se poate menține la un nivel ridicat. La can- titățile puternic fluctuante ale NS din nucleii hipotalamici magnocelulari, neurohipofiză are rol de barieră, eliberînd în sînge cantitatea necesară și păstrînd o vreme restul de NS în exces. CONCLUZII 1. După încetarea administrării sintofolinului, aspectul morfologic al NSO și NPV atestă potențialul funcțional și energetic al neuronilor neurosecretori și posibilitatea reluării activității de neurosecreție. 2. Activitatea neurosecretorie a celor doi nuclei hipotalamici magno- celulari nu se restabilește pe deplin în cursul celor 15 zile de observație. 3. După încetarea stressului hormonal, NSO și NPV reacționează diferențiat printr-o hiperactivitate, urmată apoi de o revenire treptată Ia activitatea normală. 4. Comparînd reactivitatea celor doi nuclei, NPV reacționează mai lent și mai tardiv decît NSO. 5. în cursul restabilirii funcției neurosecretorii apare o reglementare parțială a eliminării NS din pericarioni și a transportului său în neuro- hipofiză. 6. Neurohipofiză se menține supraîncărcată, prezentînd ușoare tendințe de descărcare numai către sfîrșitul intervalului de observație. BIBLIOGRAFIE 1. Aleșin B.V., Dbmidenko S.N., Mamina V.V., Arh. Anat. Ghistol, Embrlol., 1974, 67,10, 29-33. 2. BooDanovici N.K., Arh. Anat. Ghistol. Embrlol., 1978, 74, 1, 89—92. 3. Brooks C. McC., Ishikawa I., Koizumi K., Lu H.H., J. Physiol, (Lond.), 1966, 182, 217-231. < 4. FerCăkova A., Marshala J., Folia morph. Cehosl., 1974, 22, 2, 175—180. 5. Fofanova K.A., Arh. Anat. Ghistol. Embrlol., 1974, 67, 1, 83 — 89. 6. Gabe M„ Neurosecretion, Pergamon Press, London — New York — Paris, 1966, p. 28. 7. Gabb M., Techniques histolpgiques. Paris, 1968, p. 161. 8. Goodman L.S., Cuman Bazele farmacodinamice ale terapeuticii, Edit. medicală, București, 1960. 9. Hristig M„ Pantic V., Int. J. Radiat. Biol., 1974, 2G, 6, 147-149. 10. Konstantinova M., Z. Zellforsch., 1967, 83, 4, 549 — 567. 11. Lucciani J., Seite R., C.R. Soc. Biol., 1965, 159, 422—424. 12. Marcu E., St. cerc, biol.. Seria Biol, anim., 1979, 31, 1, -11 — 16. 13. Milcu St., Vaisi.br L., Costiner E., Ficatul și hormonii, Edit. Academiei, București, 1967. 14. Ricardo V.R., Acta anat., 1973, 81, 1, 88-95. 15. Teodorescu M., Marcu E., Zaharia F„ Rev. roum. Embryol. Cytol., S5r. Cytol., 1965, 11, 1, 83-92. 16. Teodorescu M., Zaharia F., Marcu E., St. cerc, biol., Seria Zool., 1966, 18, 0, 485 — 490. 17. Teodorescu M., Marcu E., Zaharia F., Rev. roum. Embryol. Cytol., S6r. Gytol., 1968,V, 2, 175-180. ... 18. Teodoru Gh., Produse farmaceutice — hormonii sexuali, Edit. medicală, București, 1964. 19. Yurisova A.N., Oniscenko L.S., Arh. Anat. Ghistol. Embriol., 1974, 67, 12, 43 — 49. Facultatea de biologie București, Splaiul Independentei nr. 91 — 95 Primit în redacție la 5 decembrie 1979 EFECTE HIPERTERMIOE ÎN FUNCȚIE DE TIMP ASUPRA CANTITĂȚII GLUCOZEI DIN HEMOLIMFĂ LA MYTILUS GALLO PROVINCIALI® (L.) DE IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN și acad. EUGEN A. PORA* The variation of the haemolymph glucose content in Mytilus under the effect of the temperatura of the sea water was studied. It has been estabiished that in ani- mals kept for 15 hours at 3O°C the glycemia does not alter as compared to the control (22°C), while maintaining the im for 30 or 60 hours at 25 and 30°G results in a substanțial decrease of țheir glycemia. This phenomenon is associated with a mortality of about 50% of the individuals and with a marked diminution of glycogen content both in the hepatopancreas and posterior adductor muscle when mussels are kept for 60 hdurs at 30°C. Din lucrarea de sinteză a lui A.L. Devries (3) rezultă că la animalele marine există o limită termică a mediului, numită zona biocinetică, In care procesele lor vitale se desfășoară în condiții optime. în afara acestei zone, viteza reacțiilor biochimice se ttiodifică, iar procesele fiziologice se alterează și chiar se., blochează. Gu toate că temperaturile în afara zonei biocinetice aii efecte drastice asupra reacțiilor biochimice celulare, multe nevertebrate marine pot tolera aceste temperaturi prin adaptarea mecanismelor lor biochimice celulare la temperaturile modificate ale mediului (3), (5). s A fost demonstrat (0) că unele moluște marine sedentare, ca Mytilus edulis și Littorina rudis, au o toleranță redusă față de temperaturile relativ ridicate ale apei. De asemenea, au fost studiate bazele fiziologice ale adap- tării acestor două specii la modificările ciclice ale temperaturii (15) și rolul salinității mediului în acest proces (12). L.O.G. Martin și colab. (10), precum și S. Rodriguez-Sagade și colab. (14) au găsit că modificările temperaturii apei de la 13 la 25°C influențează semnificativ activitatea unor enzime implicate în metabolismul glucidic din hepatopancreas la Mytilus edulis, aclimatizat timp de 5 zile la 4°C. Deoarece efectul hipertermiei asupra metabolismului glucidic la Mytilus galloprovincialis nu se cunoaște, he-am propus să urmărim acți- unea hipertermiei în funcție de timp asupra cantității glucozei din hemo- limfă la această specie. . * Ajutorul tehnic a fost asigurat de Magdolna Anghelea. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 37-42, BUCUREȘTI, 1980 38 IOSIF MÂDAR și colab. MATERIAL Șl -METODĂ 2 3 EFECTE TERMICE ASUPRA HEMOLIMFEI LA MYTILVS 39 Experiențele au fost efectuate pe animale recoltate din zona de. mică adlncime â litora- lului românesc de lingă Âgigea; în perioadă 1 —10-aiigust 1976. După recoltare, acestea au fost aduse în laborator. (IRCM Gonștanța Agigea);și apoi păstrate timp de 24, de ore in apa marină (22°C) filtrată șl aerată, folosindursc acvarii speciale teimostatațe, După această perioadă de acomodare, inidiile au'fost repartizate în5 loturi.oXp'eririientale, după cum urmează : — Iot I, martor, ținut în apa marină de 22°C, timp de 60 de ore; — lot H, ținut in apa de mare de 25°C, timp de 60 de ore ; — lot III, ținut timp de 15 ore în apa marină de 30°C ; — Iot IV,'ținut-timp db 30 de ore în apă de mare de 30°C;'' — lot V, ținut în apa marină de 30°C, timp de 60 de ore. Talia medie (diametrul longitudinal) a indivizilor a fost de 4,65 cm. în acest context, este de remarcat că, după L.A. Zenkevici (16), talia midiilor din Marea Neagră reprezintă vîrsta aproximativă. Eșăntioanele de liemolimfă în cantități de 100 [xl au fost puse în 0,7 nil ăpă bidistilată și apoi deproteiniza't<5;cu 0,1 nil Ba (OH), 0,3 N și 0,1 ml ZiiSOa 5%. Probele âii fost centri- fugate timp de 10'min la 2500 g;'iar glucoza din cîțe 0,5 ml superhatant a fost dozată după metoda ehziinațică a lui pI.A. Krebs Și colab. (7). Probele au fost citite cu ajutorul miui șpcctro- fotometru (yștȚ2Gr, Caiț ZeisSț Jenă), lă lungimea de undă 545 nm, fanta 0,1. Ea Idtul martor și la cel ținut timp de 60 de ore în apa marină de 30°C (lotul V), paralel cu determinarea glicemiei, ă fost dozată cantitatea de glicogen din hepatopăncreas șl din mușchiul adductor posterior cu ajutorul metodei lui R. Montgoiucry (11). Valorile sînt exprimate în mg glucoză/100 ml hemolimfă, respectiv în mg glicogen/100 g țesut umed. Datele au fost prelucrate statistic, diferențele dintre valorile medii ale parametrilor fiind considerate semnificative cind P <0,05. !' ..V; REZILIATE Valorile-medii alp glicemiei ,± -,E.S. și ..modificările procentuale ale acesteia, față; de, martor sînt redate, în tabelul nr. 1; și figura 1. Din datele Obținute rezultă că glucoza din hemolimfă la animalele martor (lotul,I) este de 12,18 ± 1,31 ing/lOO ml. Față de aceasta, glicemia midiilor ținute timp de 60 ele ore în apa ele mare de 25°C scade semnificativ. Păstrarea animalelor timp ele 15 ore în apa marină de 30°C determină numai b tendința ele diminuare a glicemiei, în timp ce după 30 de ore de păstrare a Ibr în condițiile hipertermice menționate se ajunge la scăderea bruscă a. glucozei circulante în hemolimfă. ; Tabelul nr. 1 Cantitatea glucozei din hemolimfă la Mylilus gallopmiinâaHs,ln funcție de temperatura apei marine și dc timpul de expunere mg glucoză/100 ml hemolimfă 22°C 25°C | 30°C 30 °C | 30°C I II ,, < III , ■ IV V 60 ore 60 ore 15 ore 30 ore 60 ore 12,18±1,31 ’ ' 5,04 <0,73 ll,07±l,73 ' 5,01±0,80 4,344iO,58 : (15) (15) (15) (15) (15) ■58,62% — 9,11% 58,87% — 64,37% P <0,001 P> 0,50 P <0,01 P <0,001 No.tă. 1= lot de referință. Valorile;reprezintă media ±ES. Cifrele,în paranteze,arată numărul experiențelor. Diferențele procentuale față de martor Ia P <0,05 sînt considerate sta- tistic semnificative. ' ' ' ' '' Diminuarea glicemiei față de martor este cea mai accentuată în cazul midiilor păstrate timp de 60 de ore în apa marină. de, 30°C. Acest feno- men; coincide cu o mortalitate, de aproape 50.% a,indivizilor (fig. 2). Este de remarcat faptul că în asemenea condiții cantitatea de glicogen din hepatb- pancreas și din mușchiul adductor posterior scade pronunțat față de cea găsită în, țesuturile lotului martor (7966 ± 380 ,mg%; în hepatopancreas în condiții bazale și 3875 ±198 mg % în mușchiul adductor în condiții bazale) (fig. 3). ■ ■ h . - ■ fuum 30 k Fig. 2.—1 Curba medie de supraviețuire a midiilor la 30°C, în funcție de. timpul de expunere (numă-, rul total al indivizilor ex- ‘ ■ perimentați = 1000), 100% -MARTOR Ju ^50 5 ’ ' - a 50 . 12 2i 36 . 46 .. 60 12 8i 92 țu 100%, 106 ore o 40 IOSIF MADAR și colab. EFECTE TERMICE ASUPRA IIEMOLIMFEI LA MYTILUS 41 HP AP 20 • 1.0 • 60 ■ 30 • (20) (20) Fig. 3.— Scăderea procentuală față de -M martor (M) a cantității de glicogen din (16) hepatopancreas (HP) și din mușchiul adductor posterior (AP) la midiile țintite timp de 60 de ore în apa marină de 30°C. Cifrele în paranteze reprezintă numărul experiențelor. * P <0,001. recente au pus în evidență că la midiile ținute 60 de ore în apa marină de 25°C rezervele tisulare de glicogen rămîn neafectate față de martor, iar animalele au o rezistență crescută față de hipertermie1. Aceste observații sugerează ipoteza că la Mytilus galloprovincialis exista limite termice bine precizate, în cadrul cărora indivizii își pot adapta mecanismele fiziologice și biochimice la temperaturi relativ ridicate ale mediului acvatic. în ceea ce privește efectul temperaturilor studiate pe midii, datele prezente confirmă concluzia ca modificarea glicemiei la temperaturi relativ ridicate este un indicator sensibil al termopoluării mediului acvatic. Din această cauză considerăm că datele prezentate aici sînt importante în sta- bilirea influenței unor factori termopoluanți ai mediului marin în vederea fundamentării științifice a ocrotirii faunei în zona litoralului românesc. discuții Datele din literatura de specialitate pledează pentru faptul că factorii externi și interni, ca sezonul (17), temperatura mediului (10), starea de nu- triție (1), (8), (13), precum și starea de maturație sexuală și de reproducere (2), influențează semnificativ metabolismul glucidic și glicemia (4) moluș- telor marine. Ținînd seama de aceste constatări și de datele noastre recente (9), și anume că la Mytilus galloprovincialis glicemia este dependentă de vîrstă, dar în cadrul aceluiași grup de talie sau de vîrstă ea are valori aproa- pe identice, experiențele prezente au fost efectuate^pe midii de aceeași talie, într-o perioadă relativ scurtă a unui sezon. în astfel de condiții standardizate, menținerea midiilor în apa marină de 30°C determină o hipoglicemie, a cărei intensitate depinde de durata expunerii animalelor la această temperatură. în instalarea hipoglicemiei și în scăderea tole- ranței la hipertermie a indivizilor, expunerea de 30 de ore reprezintă o durată critică. ■ 1 1 După 60 de ore de menținere- a midiilor în apa de 30°C, glicemia ajunge la un nivel minim, ceea ce coincide cu o mortalitate crescută a indivizilor și cu diminuarea marcată a cantității de glicogen din hepato- pancreas și din mușchiul adductor. Considerăm că aceste modificări, pe lingă efectele directe ale hipertermiei asupra metabolismului glucidic, pot fi puse pe seama unei hipoxii cauzate de solubilitatea redusă a oxige- nului în apa marină la 30°C. în acest context există date care demonstrează că la unele bivalve marine starea, de hipoxie induce o scădere accentuată a conținutului de glicogen din hepatopancreas și din alte țesuturi periferice extrahepatopancreatice (13),(18),(19). Pe ba'za acestor considerente, nivelul scăzut al glicogenului hepatopancreatic și muscular la midiile expuse timp de 60 de ore temperaturii de 30QC poate fi interpretat prin intensificarea glicogenolizei și prin creșterea glicolizei anaerobe la nivelul hepatopancrea- sului și al mușchiului. Pe de altă parte, hipoglicemia indusă de hipertermie și de hipoxie poate fi corelată prin atenuarea formării glucozei libere de către hepatopancreas și probabil prin creșterea consumului glucozei cir- culante de către țesuturile extrahepatopancreatice. Este de remarcat, că, după 60 de ore de menținere a midiilor în mediul hipertermie de 25°C, gradul hipoglicemiei este similar cu cel înregistrat la 30°C după 30 sau 60 de ore de expunere. Cu toate acestea, datele noastre coxcLizn Datele noastre obținute pe Mytilus galloprovincialis duc la următoa- rele concluzii : . 1. Temperaturile de 25 și 30°C ale mediului acvatic au acțiuni puter- nice hipoglicemiante, efectul lor după 60 de ore de expunere fiind identic. 2. La temperatura de 30°G există o durată de expunere critică, după care glicemia ajunge la un nivel minim, ceea ce coincide cu scăderea accen- tuată a rezistenței față de hipertermie a indivizilor și cu diminuarea pro- nunțată a cantității de glicogen din hepatopancreas și mușchiul adductor. BIBLIOGRAFIE 1. Barry R.J.C., Munday K.A., J. mar. Biol., Ass. U.K., 1959, 38, 81 — 95. 2. Couteaux-Bargeton M., Soc. Zool. France, 1947, 71, 121 — 126. 3. Devries A.L., în Bioehemical and biophysical perspeetives in marine biology, sub red. D.C. Malins și J.R. Sargent, Academic Press, London — New York — San Francisco, 1974, voi. I, p. 227-229. 4. Goddard C.K., Martin A.W., în Physiology of Mollusca, sub red. K. Wilbur și C.M. Yonge, Academic Press, New York — London, 1966, voi. II, p. 275 — 302. 5. Hoiiachka P.W., Sombro G.N., Strategice of bioehemical adaptation.W.H. Saunders Co., Phila- delphia — London — Toronto, 1973. 6. Kanwisher J.W., Biol. Bull., 1955, 109, 56-63. 7. Kreds H.A., Bennett D.A.H., Degasquet P., Gascyone P., Yoshida T., Biochem. J., 1963, 86, 22-27. 8. Lane G.E., Posner G.S., Greenfield L.J., Bull. Marine Sci., Gulf and Garibbeau, 1952, 2,383 — 392. 9. Madar I., Șildan N„ Pora E.A., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1976, 28, 106—108. 10. Martin L.O.G., Freire M., Carrion A., FEBS 10th Meeting, Paris, July 20 — 25, 1975, Abstr. nr. 709. 1 I. Madar, Nina Șildan și acad. Eugen A. Pora, Efecte metabolice ale termopoluării asupra organismelor marine de masă, 1976 — 1977 (date nepublicate). 42 IOSIF MADAR și colab. g 11. Montsomery R„ Arch.-Biochem. Biophys.i 1957, 67, 378. i 12. Mm» D.J.„ Price S.K„ J, exp. Zool., 1975, 133,313., 13-,Pora E.A’.,; Wittenbergbii G„ ,Suarez G., Portilla ;N., Marine Biol., 1969, 3, 18 — 25. 14. Rodriguez--Sacade S.,Gasieselle J.C„ Gariuon A;, FEBS 10Îh Meeting, Paris, Julv 20-25, 1975, Ahstr. nr.. 1482. - 15. Wînmws J., J. comp. Physiol., 1976, 103 B, 115. ; 16. ZenkeviciL,A,, Jizni jlooZnih, Proșvescenie, Moscova, 1968, 2,118 —119. ; 17. , Zwaan A.D.,, ?andee D,L, Comp. Biochein., 1972, 43 A, 53—58., , l.Ș. .ZwaanA.iȘ., Van Mamiew.uk W,J[.A,., HoLWERDA.D,A., .Neth, J, .Zool., 1973, 23, 225—228. 19. Zvvaan A.D.,De-Bonț. A.M.T., Ape. 9^’ Europ..inar. Biol. Symp., 1976, p, 121 — 138. ' ■; Cciilml de cercelAri biologice CluJ-Napoca, str. Clinicilor 5 — 1 Primit în redacție la 5 noiembrie 1979 ACȚIUNEA INSULINEI ÎN ONTOGENIA TIMUSULUI, A BURSEI LUI EABEICIUS SÎ A SUPRARENALEI LA PUII DE GĂINĂ ■ / ROD4CA GIURGEA, I. MADAR și V. TOMA. Insulin (10 s.c. daily doses of IO-3, 10-a or IO-1 IU/100 g) treated two- and 14-day ■ . Studler-Cornish chickens show an increase of, glycogen and ascorbic acid contents in the adrenals. In 30-day ones the glycogen content is deprcssed in adrenals and bursa Fabricii, and possibly a bursal proteosynthesis occurs. In two- and 14-day ‘ aniinals insulin cnhances the glycogen and protein syntheses in thymus and bursa. Timusul și bursa lui Fabricius, ca organe limfatice centrale ale păsă- rilor, sînt susceptibile la acțiunile unor hormoni de natiiră involuțivă — corticosteroizii — sau la acțiunea hipertrofică a somatotropului (2), (4), (5), (17). Interacțiunea timusului cu pancreasul endocrin este mai incertă, considerîndu-se în general că glanda exercită o acțiune antiinsulinică (13). Este, posibil ca diferențele de opinii în această problemă să fie cauzale 'de dinamica ontogenetică a celor clouă glande limfatice, care să modifice reacțiile lor la insulina (13), (16). , , MATERIAL ȘI METODE Au fost utilizați pui de găină, hibrid tetraliniar Studler-Cornish, in virstă de 2, 14 și 30 de zile, injectați zilnic subcutan cu insulina (Biofarm—București), în doze de IO-3, IO-2 și IO-1 UI/100 g, timp de 10 zile. Din timus și bursă s-au dozat proteinele totale (PT) (6) și glîcogenul (G) (12) și s-a urmă- rit variația ponderală (GT, GB). Din suprarenale a fost testată cantitatea de acid ascorbic (Aa) (7) și de glicogen (GS) (12), ca indice a! nivelului de secreție a hormonilor glucocorticosteroizi in eventualele stări de stress induse de hipoglicemia insulinică (3), (9), (10), (14), (15), (16). Loturile'au fost formate din 8 indivizi. Rezultatele au fost calculate statistic prin testul ,,t” Student, valorile, aberante fiind eliminate după criteriul Chauvenet. J ! REZULTATE Și DISCUȚII Datele expuse în tabelele nr. 1, 2, 3 și 4, care cuprind calculul sta- tistic, alături de diferențele procentuale față de martor ± % și de semni- ficația statistică, arată că la administrarea de insulină reacțiile timusului, ale bursei și ale suprarenalei sînt dependente de vîrstă animalelor. Astfel, între 2 și 14 zile după ecloziune se,observă o inconstantă stimulare a ana- bolismului proteic și creșterea glicogenului din timus și bursa lui Fabricius. Că utmarh, în asemenea condiții are loc o stimulare a acestor organe limfoide, ȘT. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. t, P. 43-46, BUCUREȘTI, 1980 44 RODICA GIURGEA și colab. 3 ACȚIUNEA INSULINEI ÎN ONTOGENIE LA GAINA 45 fapt atestat și de creșterea acidului ascorbic și a glicogenului din supra- renala. Aceasta reflectă, o hiposecreție de hormoni glucocorticosteroizi, hormoni care se știe că au o acțiune timo-bursoinvolutivă (4), (17). De fapt, după Bell și Freeman (1), la puii de găina în primele trei săptămîni după ecloziune este prezenta o stare de areactiyitate a releului hipotalamo- hipofizo-corticosuprarenal, probabil cu un răsunet în sfera generală endocrină a organismului. Totodată, și reacțiile de apărare iniunobiologică a orga- nismului în primele stadii ontogenetice trec printr-o fază de organizare și de consolidare sub control timo-bursal, fapt ce poate explica pierderile masive Tabelul nr. 1 V»ri»fia unor parametri in bursa lui Fabricius (BF) Și timus (T) 'la puii dc găină in vlrstă de 3 sile injectați cu doze diferite de insulina Parametri Valori Martor Insulina IO-3 Insulina IO'2 Insulină 10-1 BF T BF T BF T BF T PT X 142,79 165,82 157,04 176,92 144,18 254,83 ’ 152,79 194,49 (mg/100g) ±ES 5,00 11,07 9,61 9,59 24,18 42,11 7,67 13,00 ±% — + 9 +6 . — + 53 + 7 + 17’ . P ; — — ■ <0,02 - ■ . — <0,05 G . X : , 61,85 72,66 72,56 98,89 95,01 94,18 64,89 71,01 (HB/iOO g) ±ES 16,60 10,88 8,04 14,11 16,97 11,14 12,58 9,20 ±% —• — + 17 + 36 + 53 +29 ' '+4 -3 P — — <0,05 <0,05 <0,05 GB și X 219,42 259,08 184,17 216,33 177,33 223,75 205,25 227,50 GT ±ES 42,67 22,16 26,92 20,78 17,53 29,61 39,22 46,62 (mg) i % —• — -17 -17 -20 -14 — 7 -13 P — <0,05 — — — — Tabelul nr. 2 ; Variația unor parametri in bursa lui Fabricius (BF) și timus (T) la puii de găină in vlrstă de 14 zile injectați cu doze diferite de insulină Martor Insulină io-’ Insulina 10-2 Insulina 10'1 Parametri Valori BF T BF T BF T BF Ț PT (mg/lOOg) X ±ES ±% P 138,14 • 3,57 153,53 25,60 130,34 11,91 -6 204,03 21,92 + 32 149,58 10,08. + 8 156,07 13,94 + 1 160,95 4,32 +16 <6,001 194,13 7,08 +26 G (gg/lOOg) X ±ES ±% P 35,48 2,79 53,25 6,82 50,37 5,37 +43 <0,05 86,97 9,28 + 63 <0,02 54,83 4,83 + 54 <0,01 53,28 3,29 54,03 3,53 +52 <0,001 83,67 7,82 + 57 <0,01 GB și GT (mg) ±ES ±% P ; 858,10 . 110,93 990,40 66,51 940,33 02,96 + 9 947,50 32,36 -5 740,33 41,86 -14 1065,66 ' 113,25 + 7 550,60 67,56 -36 <0,01 666,60 82,59 -33 <0,01 ■' Tabelul nr. 3 Variația unor parametri in bursa lui Fabricius (BF) și timus (T) la puii de găină In vîrstă de 30 de zile injectați eu . . doze diferite de insulină . . Parametri Valori Martor Insulină IO"3 Insulina 10'2 Insulina 10-1 BF T BF T BF T BF T PT X 123,01 159,22 138,17 166,04 132,41 155,98 160,14 160,66 (mg/100g) ±ES 8,62 13,03 6,78 9,63 8,51 6,52 12,47 8,92 ±% — — + 12 + 4 . +7 -3 +30 — P — — — ■— — . — <0,02 — G X 60,50 34,00 17,17 29,00 33,67 45,83 22,83 27,00 (pg/100g) ±ES 28,82 10,52 1,70 2,24 14,40 12,71 5,24 3,10 ±% — —- . -72 -15 -45 + 34 -63 -21 P —. — <0,05 — <0,05 <0,05 GB si X 2020,00 3450,12 1930,00 2800,02 2512,14 3161,05 2522,01 2940,00 GT ±ES 290,14 640,00 220,11 390,57 190,02 480,33 281,12 134,56 (mg) ±% — — . — 5 -11 +24 -9 + 24 — 15 P — —: — — — — — Tabelul nr. 4 Modificarea conținutului de glicogen (GS) și acid ascorbic (Aa) din suprarenala puilor de găină de 2 (I) 14 (II) și 38 (III) de zile sub acțiunea dozelor diferite de insulină . Lot Valori GS (țzg/100 g) Aa (mg/g) I II III I II III Martor X 210,30 75,25 171,89 3,03 2,46 2,48 ± ES 64,38 15,26 49,52 0,26 0,19 0,32 Insulină IO"3 X 313,46 89,34 66,40 2,81 2,78 2,40 ±ES 62,90 10,81 11,76 0,26 0,29 0,10 ±% +49 + 18 -62 — 8 + 13 -6 P — — <0,05 — Insulină 10“2 X ■ 319,60 89,88 37,00 3,81 3,11 2,41 ±ES 33,86 19,70 4,43 0,51 0,27 0,08 ±% +51 + 19 -79 +25 +26 -3 P <0,05 — <0,01 <0,05 <0,05 —- Insulină 10"1 X 204,33 122,15 22,00 5,23 13,13 2,26 ±ES 19,95 5,84 3,34 0,69 2,59 0,08 ±% -3 + 62 -88 + 72 +433 -9 1 P <0,01 <0,001 <0,001 <0,001 — de tineret aviar în urma unor boli infecțioase (11). După Koltai și colab. (8), un tratament insulinic intensifica reacțiile imunolog'ice ale timusului, ceea ce poate avea o importanță practică în prevenirea acestor situații la pui în primele etape de dezvoltare după ecloziune. 46 RODICA GIURGEA și colab. 4 i La virata de 30 de zile, dozele relativ fiziologice de insulina utilizate provoacă numai o scădere a glicqgenului ,din suprarenală proporțional cu ; doza, fără însă a afecta conținutul de acid ascorbic din această glandă, i în rest, ceilalți parametri. cercetați nu diferă față de valorile martorilor, i; exceptând scăderile semnificative de glicogen ale bursei, odată cu tendința de creștere , a proteinelor totale din glandă, fapt, ce indică posibilitatea ț intensificării proteosintezei de novo în bursă. 1^ ' ' ..... ; . > ; ■ . _ , ... .... j ■ , !.. BIBLIOGRAFIE ;; ; 1, Bell D.J., Freeman B.M., Physiology and biochemistry of domestic fowl, Academic Press, Loiidon — New York, 1971. ; 2,Comșa J.i Physiologie ei physiopâthologie du ihyrnui, Doln,-Paris, 1959. U 3. bixiT P.K., LazaroW Ăi, Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1967,124, 719, ii 4. Givrgea R., Toma V., ZbI. Vet. Med.; A, 1975, 22, 485. ' 5. Good R.A., Gabrielsen A.E., The thymus in immunobiology, Hoeber Medic; Divis., New ț York — Londpn —Evasțon, 1964. |ii 6, Gornall A.G., Bam>awhX G.J.J D'avid M.M., J. Biochem.,1949, 177, 751. î 7/Klimov A.N., Bioh. fdtoinetrla,-1957, 311, ' ii 8. Koltai M., Minker E., Otilecz A., Life Sci., 1971, 10, 315. |; 9. Madar I., Șildan N., Ilonca A., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1977, 29, J, 63. 10. Madar I., Sildan N., Pora E.A., Ilonca A., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1978, 30, 1,' 57. i 11. Mavch A., Rev. Zooth. Med. Vet., 1964, 14, 85. li p 12. Montoomery R., Arch. Biochem. Biophys., 1957, G7, 378. Ji 13. Pora E.A., Toma V., Ann. Endocrin., Paris,' 1969, 30, 4, 519. • 14,. Sayerș .G., Physiol. Bev., 1950,30,241. ' 15. Savers G., Sa-vers M.A., Endocrinology, 1947, 40, 265. i ' 16. Tesseraux H„ Physiologie and Pathologie des Thymus, Ambrosius—Barth Verlag, Leipzig, Iți 1959. ' -i' — ■I 17. Toma V„ Giurgea R., Zbl. Vet. Med., A, 1974, 21, 506. Iii ' • U ' , ' "L’' \ ii Centrul de cercetări biologice .; .... Cluj-Năpocă, str. Clinicilor 6 — 1 [ț ; ‘ ,;i Primit în redacție .la 3 decembrie 1979 Modificările Produse în ova rul puilor DE GĂINĂ CONSECUTIV BURBEOTOMÎEI SI ACȚIUNII CÎMPULUI MAGNETIC . • I' . ■ . De. ' .. .. .... | . .J I N. NEAGA, M. LAZĂR și A. NEGREA Bursectomy and treatment wlth a magnetic field of 300 Oe during the first 10 days after hatching led to histological modifications of the ovaries. It was found that bursectomy has an inhibitlng effect and the acfion of the magnetic field has a stlmulating effect on the ovary. ' Atât ablația bursei lui Fabricius, cit și acțiunea cîmpului magnetic produc în primele zile după ecloziune importante modificări fiziologice (1), (2), (3), histologice '(4,) (5), (6) și histochimice (1), (7), (9). Ținînd Șeama de acest fapt, în lucrarea de față am urmărit acțiuiiea bursectomiei și ă cîmpului magnetic asupra ovarului lă puii de găină. MATERIAL ȘI METODĂ " - Cercetările au fost efectuate pe pui de'găhiă ’din rasă’Rock alb, care au fost împărțiți in patrii loturi rmartor, bursectomlzat, tratat cu cîmp magnetic; bursectomlzat și tratat cu cîmp țnagnetic. Bnrsectomia s-a efectuat chirurgical In prima ,zl după ecloziune, iar, tratarea cu cîmp magnetic s-a făcut în primele 10 zile după ecloziune, cîte o;ședință;zilnică de 10 inin,, Cțmpul rfiaghetic folosit a fost de tip piilsător cu intensitatea de 300 Oe.‘ în perioada experimentală s-aii asigurat aceleași condiții de întreținere și de furajare pentru toate loturile. La vîrsta de 45 și 60 de zile s-au sacrificat cîte 6 pui din fiecare lot, de la care s-aii preleVătioVarele. Piesele pre- levate au urmat tehnica histologică obișnuită, iar secțiunile, colorate după metoda tricromică, nu fpșt examinate la microscop, apreciindu-se diametrul foliculilor ovarieni și tipul acestora. RezuL țațele obținute au fost prelucrate statistic șfsînt redate In tabelul nr. 1. REZULTATE llț 1 ■ I ' ■ Examenul histologic al ovarului puilor din lotul martor la 45 de zile arată; că fbliculii ovarieni se pot grupa după mărime în două categorii, ale căror medii sînt bine distinbte, și ănume foliculi mțci (primari și'secuftdăn), cin diămetrul de ’44,6 4-; 3j9' g,' și foliculi mari: (terțiari), cu' diametrul dd 87,9 A 4,2 g, cu .piAdQminarea 'Ru’meric'ă'ă foliculilOT ' mibi. La 60 dd zild tâiit tot două categorii' dc fdiiciili bine'distincți după mărimea diăînetrului fdlictilăr, dar ! foliciilii inari sînt mai numeroși , decît la’' 45 db ziîe (tabelul iir. 1; fig. 1 și 2). ;;i? - A A ' în ovarul pilildr bufsedtdmizăți, la 45 (le zile iiredoniina folicuHi mici1, Căre sînt’ măi mici decît ’fblidulii diri' abb'eăși 6atbgdri:elde lă lotiil rhăi’- țbi’ (P1 < 0jOOl). Foliculii inari; Sînt foarte rări și! ăînt. semnificativ mai mici ST. CERC. BIOL., SERIA : BIOL: 'anim;;'T; 3’2; NR. 1, P. 47-A bucuREȘTi, 19Sd . ' : ! 'li 48 N. NEAGA și calab. 2 (P < 0,001) decît foliculii mari de la lotul martor. La 60 de zile se mențin cele doua categorii de foliculi (mici și mari), diferențele față de martor fiind semnificative (P .<0,001), iar în criptele ovigene se constată numeroși foliculi atretizați sau în curs de atretizare (fig. 3 și 4). Tabelul nr, I Diametrul (in fx) foliculilor ovarteui la puii de găină din ras» Rock alb bursectomizați și tratati cu cimp magnetic Categoria Lotul Nr. foliculi Vlrstă (in zile) — 45 60 X Sx P ' X ■ sî 1 p martor 75 44,6 3,9 86,2 5,2 Bx 75 31,3 2,3 0,001 62,4 3,8 0,001 Mici CM 75 86,2 4,6 0,001 196,8 6,8 0,001 BxCM 75 61,2 3,5 0,01 122,6 8,2. 0,01 martor 45 87,9 4,2 ' — : 176j8 6,2 ; ~ Bx 45 61,2 3,1 0,001 124,2 4,3 0,001 Mari CM . 45 176,3 6,2 0,001 287,9 3,7 0,001 BxCM 45 ' .112,6 8,3 0,01 216,6 • 9,7 0,01 Bx — bursectomizat CM — tratat cu cimp magnetic BxCM ~ bursectomizat și tratat cu cimp magnetic Fig. 1.— Secțiune prin ovar, pui martor la 45 de zile, colorație tricromică (x 100). FO, Folicul ovarian; 5, stromă. pjg 2. — Secțiune prin ovar, pui bursecto- mizatla 45 de zile, colorație tricromică (x 100). în ovarul puilor tratați cu cîmp magnetic, atît la 45 cît și la 60 de zile se mențin cele două categorii de foliculi ovarieni (mici și mari),' care sînt semnificativ mai mari decît foliculii din categoria respectivă de la lotul martor (P <0,001). iar foliculii mari sînt mai numeroși decît la lotul martor (fig. 5 și 6). ; : '■ ' în ovarul puilor bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic se con- stată tot două categorii de foliculi bine distincți; mici și mari, care sînt mai mari decît foliculii din categoria respectivă de la lotul martor atît la 45 cît și la 60 de zile, dar semnificativ numai pentru P < 0,01; nu se găsesc foli- crdi atretizați sau pe cale de atretizare (fig. 7 și 8). DISCUȚII Aprecierea capacității funcționale a ovarului se face după criterii morfologice : categoria de: foliculi care predomină (primar, secundar, terțiar), existența sau absența foliculilor atrezici, numărul de foliculi care evoluează spre maturizare, și diametrul folicular (6), (8), (9). , Existența unor relații funcționale între bursa lui Fabricius și glandele endocrine în primele luni de viață a fost demonstrată de numeroase lucrări (1), (6), (7), (8). Astfel, ablația bursei în primele zile după ecloziune este urmată de modificări fiziologice (2), histologice (6) și .hiștocliimice (1), (7), iar integritatea funcțională a ovarului juvenil este dependentă de prezența bursei, care stimulează activitatea ovarului în primele luni de viață (1), (6). Prezența la puii bursectomizați a celor două categorii de foliculi (mici și mari), care sînt semnificativ mai mici decît foliculii respectivi de la Fig. 3.— Secțiune prin ovar, pui tratat cu cîmp magnetic la 45 de zile, colorație tricro- mică (x 100). Fig. 4.— Secțiune prin ovar, pui bursecto- mizat și tratat cu cîmp magnetic la 45 de zile, colorație tricromică (x 100). Fig- 5-~ Secțiune prin ovar, pui martor la 60 de zile, colorație tricromică (x 100). Fig. 6.— Secțiune prin ovar, pui bursecto- mlzatla 60 de zile, colorație tricromică (x 100). h c-. . . . pisj. 8.— Secțiune prin ovar, pui bursecto- ? JT T1’ ?Ul r +a CU Sat Si tratat cu cîmp magnetic la 60 de zile, eimp magnetic la 60 de zile colorație triero- ■ col ie trJOmlcă (x 100). mica (x 100). * v ' >3 ovarul puilor după bursectomie și cîmp magnetic 49 lotul martor (P <0,001) atît la 45 cît și la 60 de zile, predominarea folicu- lilor mici și prezența foliculilor atrezici sînt aspecte tipice de inhibiție; ele demonstrează că bursectomia executată în primele zile după ecloziune are efect inhibant asupra ovarului (1), (6), (8). Modificările înregistrate la puii tratați cu cîmp magnetic, și anume diametrul folicular semnificativ mai mare (P <0,001) față de lotul martor la ambele categorii de foliculi ovarieni și creșterea numerică a foliculilor mari, care evoluează spre maturizare atît la 45 cît și la 60 de zile, sînt aspecte tipice de stimulare (6), (8), care demonstrează efectul stimulator al cîmpului magnetic asupra ovarului (4), (9), Acest aspect a fost constatat și de A.M. Zirra și colab. (9), care, folosind cîmp magnetic de mică intensitate (36—90 Oe), au obținut o stimulare intensă a ovarului la cobai, exprimată prin creșterea numărului de foliculi ovarieni care evoluează spre maturizare. La lotul bursectomizat și tratat cu cîmp magnetic, cele două categorii de foliculi (mici și mari), semnificativ mai mari decît la lotul martor (P < 0,01), demonstrează efectul stimulant dominant al cîmpului magnetic asupra bursectomieiatîtla45cîtșila 60 de zile. Lipsa foliculilor atretizați sau pe cale de atretizare la puii din acest lot demonstrează că dezvoltarea și activitatea ovarului la acești pui sînt stimulate, și nu inhibate. în general, ovarul este foarte sensibil la acțiunea diferiților factori care, prin intermediul hipotalamusului și al hipofizei, stimulează activi- tatea ovarului (8). Cîmpul magnetic acționează asupra hipotalamusului, iar acesta, prin intermediul hipofizei, stimulează activitatea ovarului, exprimată prin creșterea numărului de foliculi ovarieni care evoluează spre maturizare (3), (9). - Faptul că la puii bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic diametrul folicular este mai mare decît la martor și că nu se găsesc foliculi atrezici demonstrează efectul stimulant al cîmpului magnetic, care domină efectul inhibant al bursectomiei. CONCLUZII 1. Bursectomia și tratarea cu cîmp magnetic în primele 10 zile după ecloziune influențează asupra dezvoltării ovarului la puii de găină. 2. Bursectomia, are acțiune inhibantă asupra ovarului, încetinind creșterea foliculilor ovarieni și determinînd apariția unor foliculi mici, care se atretizează. 3. Cîmpul magnetic are acțiune stimulantă asupra ovarului, favo- rizînd creșterea foliculilor ovarieni și evoluția lor spre maturizare. 4. La puii bursectomizați, cîmpul magnetic a produs tot o stimu- lare a ovarului, dar de mai mică intensitate. BIBLIOGRAFIE 1. Arvy Lucy, Nouv. Rev. Franc. Hematol., 1963, 3, 6, 663. 2. Giurgea — Iacob R., Pora E., St. cerc, biol., Seria Zool., 1966, 21, 1, 65. • 3. Jitariu P., Rev. roum. Biol., Sdrie Zool., 1966, 11, 1, 3. 4 - 0. 2058 5Q N. NEAGA și eolab. 4 4- Neaga N., LazXr M„ An. științ. Univ. „Al. I. Guza”, Iași, 1972, 18, 2, 239. 5. Neaga N., LazKr M., Negura A., St. cerc, biol., Seria Biol, anim., 1977, 29, 1, 53. 6. Pintea V., LeancuM., JivXnescu I., Lucr. științ. Inst. agr. Timișoara, 1965, 8, 303. 7. Pintba V., JivXnescu I., Leancu M., Lucr. științ. Inst. agr. Timișoara, 1967, 10, 47. 8. Stubkie D.P., Avian physiology, New York, 1965. 9. Zirra A.M. și eolab., St. cerc, balneofizioterap., 1964, 6, 134. Institutul agronomie „Ion lonescu de la Brad", Laboratorul de fiziopatologie, Iași, Aleea M. Sadoveanu nr. 8 și Universitatea „Al. I. Cuza”, Laboratorul de fiziologia animalelor și a omului, Iași, str. 23 August nr. 20 A Primit în redacție la 20 martie 1979 ACȚIUNEA ATRAZINULUI ȘI PROMETRINULUI ASUPRA UNOR BIOSINTEZE HEPATICE DE ȘTEFANIA MANCIULEA, A. D. ABRAHAM și C. WITTENBERGER Per os administra tion of Atrazine (2 and 150 ppm) and Prometrine (2 and 190 ppm) on white rats during 60 days caused a significant decrease of Hver giycogen content and an increase of the incorporation rate of (2—14C) acetate into liver proteins and lipids. These changes are more evident in the case of hlgh doses. Influența pesticidelor și a diverselor substanțe folosite în agricul- tură asupra populației impune abordarea unor cercetări privind metabo- lismul animal, în vederea prevenirii unor aspecte nedorite în urma inge- rării acestor substanțe (9). Lucrarea de față se ocupă de unele modificări ale biosintezei hepa- tice în urma unui tratament cu substanțe din grupa triazinelor, și anume atrazin și prometrin. MATERIAL ȘI METODE Animalele de experiență au fost șobolani Wlstar în vlrstă de 30 de zile, la care s-a aplicat tratamentul cu aceste substanțe timp de 60 de zile. Animalele au fost împărțite în următoarele loturi, fiecare fiind constituit din 8 animale : — lot martor, netratat cu triazine (M); . — loturi tratate cu atrazin, dozele 2 ppm (A,) și 150 ppm (A2); — loturi tratate cu prometrin, dozele 2 ppm (PJ și 190 ppm (P2). o Din ficat s-au determinat conținutul de .glicogen după metoda Montgomery (7) și încorpo- rarea. 2-14C-acetatului de sodiu în proteine și lipide. Materialul radioactiv a fost administrat * prin injecție intraperitoneală înainte cu o oră de sacrificare, în doză de 1 p.Ci/100 g greutate : corporală. Proteinele s-au extras cu TCA 5%, iar lipidele cu alcool-eter (1/1, v/v) și cloroform lâ 50°C. Apoi, proteinele s-au hidrolizat cu KOH 30% la 37°C. La probe s-a adăugat lichid de'scintilație Bray pentru proteine și soluție T-fluor pentru lipide. Citirea radioactivității s-a < fădut la un spectrometru de scintilație Betaszint-5003 (6). REZULTATE ȘI DISCUȚII Studiindu-se acțiunea diferitelor doze de atrazin și prometrin asupra i concentrației de glicogen hepatic, s-a constatat în general o scădere semni- ficativă la toate loturile tratate (tabelul nr. 1). Se observă o diminuare “ mai accentuată în special la tratamentul cu prometrin la ambele doze. în ceea ce privește viteza de încorporare a radiocarbonului din. acetat ' marcat în proteinele ficatului, se constată o creștere a vitezei de conversie aacetatuluilatoate loturile tratate, în special în cazul administrării dozelor mari de atrazin sau prometrin (tabelul nr. 2)'.. f ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 51-53, BUCUREȘTI, 1980 j; ■ • ’ ȘTEFANIA MANCIULEA șl colab. 2 3 ' ATRAZINUL Șl PROMETBINUL ÎN BIOSINTEZE HEPATICE 53 încorporarea acetatului marcat în lipidele extrase din fieat după tratamentul cu triazine crește la loturile A,, A2 si si scade la lotul P. (tabelul nr. 2). ’ 2i 1 Tabelul nr. 1 Modificări ale concentrației gllcogenului hepatic după administrarea 0,05 <0,01 <0,01 <0,001 . ■ > Tabelul nr. 2. ? Viteza de incorporare a radiocarbonului din 2-uC';acetat în proteinele și lipidele hepatice după administrarea de atrazin '; • • șl prometrin (DPM/oră/100 mg) ■ Indici Valori Martor • • Ax ' ■ Pi - P2 M 720,5 809,1 868,5 821,8 849,6 ES ±50,1 ±44,9 ±46,4 ±39,3 ±40,1 £ n 8 . - 8. 8 8 8 , % — ±12,30 ±20,54 ±13,95 ±17,92 p — >0,05 <0,05 >0,05 ~0,05 .1 . • •• M 644,8 911,5 1908,8 428,2 ■ 1342,8 . ES •- ±62,5 ±65,2 ±34,2 ±38,4 ±309,8 n 8 8 8 . 8 8 % — 4'41,36 • ±196,03 —40,04 ■ ±108,25 p <0,02 <0,001- <0,02 <0,05 BIBLIOGRAFIE 1. Abraham A.D., Pop M„ Studia Univ. ,,Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, seria Biol., 1979, 2, 32-36. 2. Berdjis C.C., Pathology of irradiation, Williams and Wilkins Co., Baltimore, 1971. 3. Derevenco P., Efortul și sistemul endocrin, Edit. Dacia, Cluj-Napoca, 1976. 4. Giurgea R., Illyes S., Manciulea Ș., Șuteu D., Wittbnbbrger C., Arcli. Vet., 1974, X, 59. 5. Giurgea R„ Abraham A.D., Bobșa M., Frecuș G., Manciulea Ș-, Arcli. exp. Vet. med., 1976, 30, 317. 6. Ivanov I.I., Modestov V.K., Stukkenberg E.M., Romanțev E.F., Vorobiev E.I., Izotopi radioactivi n medicină și biologie, Edit. medicală, București, 1967. 7. Montgomery R., A eh. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378. 8. Strepper C., Strahle i Biochemie, Springer Verlag, Berlin — Heideiberg — New York, 1969. 9. Șarpe N., CiorlXuș A., Ghinea L., VlXduțX I., Erbicidele, Edit. Ceres, București, 1976. Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—1 Primit in redacție la 15 octombrie 1979 Depleția conținutului de glicogen hepatic în cazul tratamentului cuJ atrazin în doză mare este asemănătoare cu cea obținută în cazul adminis^ trării imbr -substanțe prganoclorțirate (1), (3)', (4), (5), .care determină înjț prima fază stimularea axei hipotalămo-hipofizo-suprarenalm Ne permitem, această comparație avînd în vedere faptul că atrazinul conține în molecula1; sa atomul de clor, ca și în cazul altoi’ molecule organice cunoscute ca pes- ; ticide. Se poate presupune că aceste scăderi ale cantității glicogenului pot | fi legate de anumite nevoi ale organismului, utilizînd acest material pentru j sintetizarea unor constituenți necesari restabilirii metabolismului dere- * glat după tratamentul cu triazine. , j , Rezultatele ' obținute pledează pentru intensificarea biosintezeH lipidice, în special lâ doze toxice ale acestor triazine, fapt care sugerează instalareă unei stări de stress ce determină o asemenea reacție a ficatului1^ (l),i (3), (8). Conversia acetatului în proteine este ușor crescută la limitați semnificației numai în cazul dozelor mari de atrazin și prometrin, ceeâ'l ce arată rezistența relativă a sistemului celular de proteoșintezăt • în concluzie, triazinele utilizate în doze-mari-provoacă tulburări în± funcția hepatică, reflectate prin modificarea proceselor de reglare a meta-1 holismului glucidic, proteic și lipidic. J CERCETĂRI PRIVIND VARIAȚIA RAPORTURILOR Na/K, K/Ca ȘI Ca/Mg ÎN SERUL DE OVINE DE M. COTRUȚ, MARIA COTRUȚ și acad. EUGEN A. PORA In clinîcălly healthy sheep or sheep having various affections, the variations of the Na/K, K/Ca and Ca/Mg ratios withîn blood seruni have been pursued. The Na/K ratio showed depressed values in the clinically healthy young sheep when compared with adult animals ; the lowering of this ratio in hypotrepsic animals or in those animals showing mixed endoparasitism may prove a state of hypocorti- cism. The occurrence of hypocalcemia in sheep having mixed endoparasitism and hypomagnesemia encountered in one of the hypotrepsic groups of young sheep, has determined the increase of the K/Ca, respectively of the Ca/Mg ratio. Rolul echilibrului ionic, al raportului dintre ionii antagoniști a fost mai puțin studiat la animalele domestice. Factorul rhopic (14) este filo- genetic mai ancestral decît cel osmotic. MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Cercetările au fost efectuate intr-un complex de creștere și de ingrășare a ovinelor, pe animale clinic sănătoase — miei în vlrstă de 1—4 săptămlni, tineret ovin de 10 — 12 luni și oi cu o foarte bună stare de întreținere, de 2—3 ani —, aparținînd raselor Țurcană, Țigaie, Merlnos de Transilvania și diverși metiși (loturile 1, 2 și 3), pe animale hipotrepsice — tineret ovin în vlrstă de 5 luni și, respectiv, de 16—12 luni —, precum șl pe oi în vlrstă de 5—9 ani cu endopa- razitism mixt (Fasciola hepatica, Dicrocelium lanceolatuin, Echinococcus granulosus, Dtctyocaulus ftlaria și Trtchostrongylidae'), grav afectate clinic (anemie, cașexie, căderea linii etc.) (loturile 4, 5 și 6). în serul sanguin s-a determinat concentrația Na, K, Ca prin metoda flamfotometrică și a Mg prin metoda colorimetrică cu galben de titan. Datele au fost prelucrate prin calcul statistic. REZULTATE ȘI DISCUȚII La animalele clinic sănătoase (loturile 1, 2 și 3 din tabelul nr. 1), valorile înregistrate corespund, în general, celor menționate în literatura de specialitate (2), (3), (9), (10), (12), (16). Pentru concentrația serică a Na la ovine, se apreciază ca normale oscilațiile între 139 și 152 mEq/1 (9). Pugh. (16) indică o valoare medie de 145,3 mEq/1. La miei clinic sănătoși în vîrstă de 3 luni, se menționează o medie de 144,05 mEq/1 (4). Pentru concentrația serică aK,la ovine clinic sănătoase sînt semnalate următoarele valori (în mEq/1) : 4,8 (3), (5); 5,41 la ovine Merinos în vîrstă de 1 an (12). ST. CERC. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 55-59, BUCUREȘTI, 1980 55 M. COTRUȚ și colab. Valorile medii ale raportului Na/K (calculate, ca și pentru celelalte raporturi, în mEq/I, pe baza datelor primare publicate de către diverși cercetători) sînt următoarele: Speetor (citat de (2))—31,87; Dittmer șicolab. (citațide(3)) —32,29; Pugh (16) —31,45; Kaneko (9) - 30,31, Tabelul nr. 1 Valorile medii, deviația standard și limitele de variație ale indicilor studiați (A) și ale raporturilor ionice (B) la ovine A Loturile Nr. Na (mEq/1) , K (mEq/1) Ca(mEq/l) ■ Mg (mEq/1) 1 11 145,73(±13,16) (119-160) 5,45 (±0,95) (3,80-7,10) 5,33 (±0,68) (4,20-6,10) 2,04 (±0,49) (0,90-3,33) 2 18 147,44 (±16,00) (120-176) 5,36 (±0,55) (4,00-6,10) 5,53 (±0,72) (4,30-6,60) 1.62 (±0,55) (0,75-2,.58) 3 9 144,26 (±2,75) (140-148) 4,82 (±0,51) (4,35 — 5,80) 4,53 (±0,50) (3,70 — 5,40) — 4 14' 141,93 (±9,93) (121-154) 5,16 (±0,65) (4,60-5,90) 5,40 (±0,61) (4,20-6,70). 1,20** (±0,25) (0,78-1,73) 5 36 145,31 (±10,34) (124-169) 5,80 (±0,97) (4,10-8,00) 5,57 (±0,81) (4,10 — 7,00) 1,76 (±0,48) (0,71-2,56) 6 16 141,58 (±4,10) (135-148) . 5.19 (±0,85) (4,45 — 6,55) 3,93* (±0,69) (2,25—4,65) . — B Loturile Nr, ■ Na/K - ’ " ■ ’ ! : K/Ca Ca/Mg 1 ? 11 27,50 (±5,40) (21,25—39,21) 1,03 (±0,19) (0,62-1,28) 2,94 (±1,26) (1,80-6,22) 2 18 27,24 (±6,11) (23,56—33,21) 0,98 (±0,11) (0,84-1,20) 3,21 (±1,07) (1,90-6,53)' 3 9 30,15 (±2,48) (25,55-32,73) 1.07 (±0,14) (0,95—1,38) — 4 ' 14 27,43 (±2,97) (22,00 — 31,87) 0,98 (±0,15) (0,79—1,40) 4,66 (±1,14) (3,58-7,05) 5 36 25,29 (±4,18) (18,89 — 31,43). 1,05 (±0,26) (0,7,7-1,39) 3,45 (±1,14) (2,05-6,09) 6 16 26,93 (±3,43) (21,37—33,61) ' 1.37 (±0,28) (1,06^2,13) — Notfi.l, Miei clinic sănătoși, 1-4 săptămini; 2, tineret ovin clinic sănătos, 10-12 luni; 3, oi ) clinic sănătoase, 2—3 ani; 4, tineret ovin hipotrepsic, 5 luni; 5, tineret ovin hipotrepsic, r 10-12 luni; 6, oi cu endoparazitism mixt, 5-9 ani, *p U> 12—18. I 2. Coles E.H., Veterinary clinical pdthology, Saunders, Philadelphia — Londra, 1967. . i 3. Cornelius Ca. E., Kaneko J.J., Clinical biochemisiry of domestic animals, Academic Press, ’ New York, 1963. 4. Cotruț Maria, Cosmulescu Elena, Cotruț M., Ivas Elena, Simpozion Inst. agron. Iași, 1977, 17-18. 5. Cotruț Maria1, Cotruț M., Ivas Elena/Popa I., Surugiu G., Buletin informativ, Acad, șt, agron, .silv., București, 1978, 205—208. 6, Cotruț Maria, Ivas Elena, Cosmulescu Elena, Cotruț M., Lucr. șt., Inst. agron. Iași, Seria zoot.-med. vet., 1978, 53—54. 7. Cotruț M., Cotruț Maria, Ivas Elena; Cosmulescu'Elena, Vbrdeș N., Pop T.ȚLucr. șt., Inst. agron. Iași, Seria.zoot.-med. vet., 1978, 61—62. TRANSFERUL INTER GENERIC AL GENELOR NIF PRIN CONJUGARE DE LAKLPBSIELLA PNBVM0N1AE LA B8CHBBICH1A COLI - DE I. MOISA, I. VĂTAFU și DOINA MARJA VOINEAG Investîgations pn the intergeneric transfer of nif genes by mediated conjugation of the plasmids R 137, RP4 and R144drds from K.pneumoniae to E. coli were carried out. The strains Nif+K. pneumoniae 828/67 (R 137), K. pneumoniae 1916/79 (R 137), K. pneumoniae 4785/79 (RP4) and K. pneumoniae M6a4 (R144 drd3) were donors and the strains E. coli W 677/2 Smnhr-leu“, E. coli 13359/2 Smrthr-leu-his~ and E. coli PA 409/142 Smrhis“arg"trp_B1_ were acceptors. 1023 trănsconjtigants were selected; among them 68 received the his and nif genes and 12 only the nif genes. Un grup de opt gene implicate în fixarea biologică a azotului, așa- numitele gene nif1, au fost localizate pe cromozomul de Klebsiella pneu- moniae, între operatorul final al operonului his si gena shi A (shikimat- permează) (1), (3), (4), (5), (6), (7), (10), (15), (16), (17). ; Probabil că toate genele structurale nif și unele gene reglatoare' nif-specifice sînt localizate în această zonă, de aproximativ 20 Md (30 Kb) (18). De aceea, se pare că transferul prin conjugare al regiunii his-nif de la K.pneumoniae la E.coli, Salmonella thyphimurium sau Asotobacter vinelandii (Nif“) conferă transconjuganților capacitatea de a fixa azotul molecular (11), (12). In cercetările noastre am urmărit: — transferul genelor nif prin conjugare mediată de plasmidele R 137, RP4 și E144 drd3 de la tulpini de K. pneumoniae Nif+ la tulpina de B. coli W 677/2 Nif“Smrthr~leu-; ■ j — transferul regiunii his-nif prin conjugare mediată de aceleași plasmide de la tulpinile de K. pneumoniae Nif+ la tulpinile de 'E. coli PA 409/142 Smrhis~arg~trp~Bf și E. coli 13359/2 Smrhis"thr-leu". MATERIAL Șl METODE Tulpini bacteriene. în cercetările de transfer al genelor nif la procarioțe am utilizat o serie de tulpini bacteriene de colecție, ale căror caracteristici și proveniență sînt prezentate in tabelul nr. 1. Medii de cultură. Tulpinile de bacterii au fost cultivate pe medii de cultură complete(MC) i bulion simplu și geloză simplă, livrate de Institutul ,,Dr. I. Cantacuzino” din București. în experiențele de conjugare sau in verificările unor transconjuganțl auxotrofi am folosit mediul minimal Glover (MM) agarizat (8). Mediile minimal și complet au fost suplimentate, in funcție de specificul fiecărei experiențe, cu diferiți aminoacizi (forma L) in concentrație de 20 gg/ml, cu vitamina B4 in concentrație de 1 Genele fixatoare de azot se notează nif, iar fenotlpul Nif. ST, CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 61-39, BUCUREȘTI, 1980 3 TRANSFER INTERGENERIC LA BACTERII 2 colab. I. MOISA șl .a fi 1 O fi 0 &i £"" * £ s’^ te S.S 7 Q . Q & «• >rt K) (i M H a ls l 's g 's '§ 3 5 ’rt fi ’S «P § < « X. . tn «J • • 45 • Pm fi cn 5 g g Vs£ s s bw St» S S t» w J5 w w । । w i_ u u P< sim fi $ 3 1 S ■S fi ta S -s U ■ § S o .S &P * .43 & s 1 ® s B fi *r o «M CL * x> s a 18 <8SEBEgE6gS Lâ â " ’fe *s w cn U U 1$ !2 ?! wj S> 'a u -6 1,05 • 10 Smr ieu“thr'( R-137) 109 | M M o ■ (2). Locurile însorite, uscate, ferite de stagnarea apelor de ploaie repre- zintă condiții de bază în reușita colonizării furnicilor roșii de pădure, care sînt utile în combaterea biologică a dăunătorilor forestieri și în apicul- tura pastorală. Fig. 2.— Ritmul de construcție a cuibului la furnicile lucrătoare de Formica rufa L. ta condiții experimentale. CONCLUZII 1. în desfășurarea construcției cuibului pe cale experimentală la specia Formica rufa L. s-au constatat două etape : prima scurtă (13—14 zile) și a doua de lungă durată (59 zile). întreaga perioadă a însumat 73 de zile. 2. în prima etapă, la această activitate au participat toate furnicile lucrătoare, în timp ce în etapa a doua numai cele specializate. Diversifica- rea funcțiilor se amplifică treptat în cursul construirii cuibului. 74 DINU PARASCHIVESCU 4 BIBLIOGRAFIE 1. GBsswalc K., Die roie Waldameise im Bienste der Waldhygienne forstwissenschaftliclie Be- deutung, Nuizung, Lebensweise, Zucht, Vermehrung und Schutz, Metta-Kinau Ver- lag, Luneburg, 1950. 2. Orro D., Die roten Waldameisen, A. Zlemmen Verlag, Lutherstadt, 1962. 3. Paraschivescu D., Bev. rotim. Biol., 1967, 2, el, 281 — 286. 4. Paraschivescu D., Insectes sociăux, 1967, 2, 123—13,0. 5. Paraschivescu D„ St. cerc, biol., Seria Zool., 1968, 20, i, 57 — 68. 6. Paraschivescu D., St. cerc, biol., Seria Zool.i 1973, 25, 3, 283—291. 7. Paraschivescu O., St. com. biol, anim., Bacău, 1975, 8, 31—71. 8. Paraschivescu D., Ocrotirea naturii și a mediului înconjurător, 1976, 20, 1, 45—48. ASPECTE CEOIDOLOGICE DIN PĂDUREA COMOARA . DE CONSTANȚA TUDOR șl cristea tănăsescu Institutul de științe biologice, Secția de ecologie, București, Splaiul Independenței nr. 206 Primit în redacție la 23 ianuarie 1978 In this paper there are presented 57 species of Cynipinae galiș collectedfrom the Comoara forest and 32 species of Chalcidoidea parasitating them, obtained from rearings into laboratory. New data for the Romanian fauna and for the literature concerning both the Cynipinae and their parasites are also given. Lucrarea de față tratează fauna de cinipine galigene și calcidoide parazite din pădurea Comoara. Această pădure, cu o suprafață de 253,1 ha, este situată în raza comunei Drăgănești-Vlașca, la 3 km sud de malul drept al rîului Cîlniștea. și administrată de Ocolul silvic Alexandria. MATERIAL și metodă de lucru Au fost colectate Inițial cinipine de pe parcelele cu Quercus peduncullflora Koch., unde influența factorului antropic este minimă. Pentru completarea studiului asupra galelor produse de aceste insecte pe speciile de Quercus și pe Roșa canina L., am cercetat și alte parcele, precum și pădurea Tufanii Grozîi. Paralel cu insectele galigene am urmărit și dușmanii lor naturali. Pentru aceasta, am colectat gale complet dezvoltate, care au fost supuse observației in laborator pînă la apariția parazlților. REZULTATE Au fost identificate 57 de specii de cinipine, care produc gale pe toate organele plantelor aparținînd unui anumit gen (tabelul nr. 1). Unele dintre acestea, îndeosebi cele care deformează fructele și mugurii, provoacă prin abundența și intensitatea atacului daune evidente în producția forestieră. Astfel, sub un stejar brumăriu cu diametrul trun- chiului de 8 cm (la înălțimea de 1,30 m) și înălțimea de 6,7 m, la 1.XII.1977 au fost culese 80 de gale produse de Andricus hungaricus Htg. Ș, avînd masa medie de 6,645 g (cîntărite la 14.III.1978, cînd erau uscate). La 24.X. 1977, în frunzarul de sub doi stejari alăturați, am numărat 10 190 de gale de A. hungaricus Htg., ceea ce înseamnă tot atîția muguri distruși. Luînd în considerare masa medie a galelor respective (6,82 g)1, s-a constatate cantitate importantă de masă organică sustrasă arborilor. Din frunzarul de sub trei stejari crescuți din același ciot, am cules în martie 1977 peste 300 de fructe deformate de Andricus seckendorffi (Wachtl.)Ș și A. guercus- calicis Burgsd. $$, în timp ce numărul de fructe normale în același loc nu a depășit cîteva zeci. 1 S-a calculat masa medie pentru 180 de gale de Andricus hungaricus' Htg., luate la întîmplare. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 75-82, BUCUREȘTI, 1980 76 CONSTANȚA TUDOR și CRISTEA TANĂSESCU 2 3 ASPECTE tECLDOLOGlCE DIN PĂDUREA COMfOAHA 77 Tabelul nr. 1 Speciile de cinlplne gallgene din pădurea Comoara Nr. ert. Specia gaiigenă Organe atacate Planta-gazdă 1 2 3 4 1 Andricus aesfivalis 93 amenți Quercus cerris L. în pădurea Tufanii Grozli 2 Andricus ambtguus Ș muguri Quercus pedunculiflora Koch. 3 Andricus amblycerus Ș muguri Quercus frainelto Ten. 4 Andricus callciformls Ș muguri Quercus frainetto Ten. Q. pedunculiflora Koch. 5 Andrlcus callidotna Ș? Andrlcus callidoma 93 muguri amenți Quercus pedunculiflora Koch. Q. pedunculiflora Koch. (J Andrlcus caputmedusae Ș cupa ghindei Quercus frainetto Ten. Q. pedunculiflora Koch. 7 Andrlcus conglomeratus $ muguri Quercus frainetto Ten. Q. pedunculiflora Koch. Q. robur L. 8 Andrlcus conificus eoni fi cus Ș muguri Quercus frainetto Ten. Q. pedunculiflora Koch. 9 Andrlcus coriarius Ș muguri Quercus pedunculiflora Koch. 10 Andrlcus coronatus $ muguri Quercus frainetto Ten. 11 Andrlcus curuator 93 Andrlcus eurvator ȘȘ ramuri frunze muguri Quercus frainetto Ten. Q. frainetto Ten. 12 Andrlcus cgdoniae Șt stiJ»)OJn»^ 1 1 1 ' 1' 1 (’ipnațps) tnimtnjawi snnțojM^ j 1 1* 1 1 ("l) mojsnwnb sdînfig 1 1 l. (•joanog) sm&nb sdiufig 1 1 1 1 (‘SHî) syiwaiBudl sdiufig 1 1 x|x ('Sin) oiuoSv sd/u/îD 1 1 1 ('AHO) npmvd DWiJotg 1 1 X xl (•JJO) njospuh xțuopqdy 1 X xl ix 'linjv siswudqopuici snzjjpuy 1, 1 (•IWVA\) UJJ0pv»}pib smjjpuy 1 X 1 |x •ps&ing spjinbinsjsnb smptpuy 1 X ,r X |x ■gțjî snjâiuiijjponb snajjpuy X X 1 ■jjo ^nmRiod snsypuy |x (•ggț) mjfso snsjjpuy 1 X lx ’ ('§1H) snppn/ snpph/ sn»MpuV X X x|x •S1H t>i Ghiuță M., Bul. Grad. Bot. și Muz. Bot., Univ. Cluj, 1928,XVIII, 1 — 4, 67—82; 1942, XXII, 181-190; 1944, XXIV, 1-2, 1 — 13 ; 1945, XXV, 208 —220 ; 1946, XXVI, 97-110. 2. CXruntu Violeta, Studiul sistematic și ecologic al faunei de Cynipinae din sud-esiul țării, teză de doctorat, Cluj-Napoca, 1978. 3. Ionescu A.M., Cynipinae, în Fana R.P. Române, Edit. Acad. R.P.R., București, 1957, 9, 2, 1-246. 4. Ionescu A.M., Biologia galelor, Edit. Academiei, București, 1973, 1 — 170. 5. Tudoh Constanța, Contribuții la studiul morfologic, sistematic, biologic și zoogeografic al cal- cidoidelor (Insecta-Hymenoptera) din România, cu privire specială asupra celor parazite pe insectele galicele {galigene și cq/mensale), teză. București, 1970, 1 — 385. Facultatea de biologie București, Splaiul Independenței nr. 01 — 95 Și Școala generală Botoroaga, județul Teleorman Primit în redacție la 31 ianuarie 1979 STOCAREA PUPARIILOR DE MUSCA DOMESTICA L. PARAZITATE DE MUSCIDIEURAX RAPTOR GIR. ET SAND. (HXMENOPTERA, CHALCIDOIDEA) DE KLAUS FABRITIUS In our experimental work we tried to establish the optimum moment for the inter- ruption of the Muscidifurax raptor development cycle within the reproduction technology of this părăsite, in view of the parasitated puparia storage. The losses are minimal if the development cycle is interrupted within the 11—13 days interval (corresponding to 3400°— 4300°C hours) and if the storage is performed at a high humidity (90%) at 8 ± 2’0, for 30 days. Reușita înmulțirii în masă a insectelor eritomofage folosite în comba- terea biologică dirijată depinde în mare măsură de buna cunoaștere a fac- torilor abiotici, cum ar fi temperatura, lumina, ventilația, umiditatea. Dintre aceștia, temperatura determină lungimea ciclului de dezvoltare, element tehnologic de primă importanță. Dacă reprezentăm grafic zilele necesare pentru dezvoltarea de la ou la adult la temperaturi constante, se obține o curbă asemănătoare unei hiperbole, similitudine constatată deja de H. Blunck în 1923. Pornind de la asimptota hiperbolei, autorul a dedus teoria „punctului zero de dezvoltare”, adică acea valoare k. sub care ciclul de dezvoltare se oprește. Plecînd de la această temperatură este necesară o anumită cantitate de căldură, care poartă numele de constantă termală (notată cu Co), exprimată în grade C ore : ? Co= Ut-k)y] 24 în care t = temperatura la care are loc dezvoltarea y = durata ciclului de dezvoltare, în zile k = pragul biologic Pentru specia Muscidifurax raptor, k = 10,8°C, Co pentru masculi = 5530, Co pentru femele — 6451. Cunoașterea valorii k are o deosebită importanță tehnologică, deoarece, coborînd șub această temperatură, putem realiza întreruperea ciclului de dezvoltare, deci stocarea pupariilor parazitate. în lucrările noastre experimentale am căutat să stabilim, în tehnologia înmulțirii acestui parazit, momentul optim pentru întreruperea ciclului de dezvoltare la M. raptor. Toate lucrările experimentale au fost efectuate cir sușa MJ—76, avînd următoarele caracteristici biologice : lungimea ciclului de dezvoltare la 27°C—16 ore alternînd cu 17°C—8 ore, timp de 18 zile pentru masculi și 21 de zile pentru femele; capacitatea de parazitare ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 83 - 88, BUCUREȘTI, 1980 STOCAREA PUPARIILOR PARAZITATE LA MVSCA 85 84 KLAUS FABRITIUS totală în medie 144 de puparii, cea maximă în 24 de ore 22 de puparii; durata vierii adulților la temperaturile menționate în medie de 12 zile la masculi și de 17 zile la femele; raportul dintre sexe (Es) — 80. Urmărind ciclul de dezvoltare a parazitului de Ia ou la adult (fig. 1), am stabilit că, în condițiile de înmulțire utilizate de noi, stadiul larvar este încheiat în cea de-a 9-a zi, deci după aproximativ 2 800°C ore. Deoarece în tehnologia de înmulțire a parazitului se folosesc puparii de M. domestica în vîrstă de 2 zile (vîrstă optimă), deci sînt create condiții optime de dezvol- tare a larvelor parazitului, nu este favorabilă întreruperea ciclului de dez- voltare în această fază, hrănirea larvelor fiind foarte activă. Pentru acest vîrSto.în zil« lor va ■pupa 2,23 - 2,38 0,84 0,92 dimensiuni, in mm culoarea f ~ ~ ~ ~~~ f ățb? A pupă neagra I cu dungi deschise | pe abdomen la J pupă alb - maronie se întunecă pronotul si propodeul ochi-bceli maronii-negri armătura bucală roșie - maronie pupă albă ocni-oceli roșii-cărămizii pupă albă ochi-oceli rozii pupă albă ocni-oceli albi Fig. i.~ Dezvoltarea postembrionară la Muscldifiirax raptor. motiv ne-am axat pe întreruperea ciclului de dezvoltare atunci cînd para- zitul se află în stadiul de pupă. Am urmărit eclozarea adulților din pupariile parazitate stocate timp de 30 de zile la temperatura de .8 4- 2°C, la care ciclul de dezvoltare a fost întrerupt începînd cu a 10-a zi (fig. 2), și am putut constata că mortalitatea este neglijabilă (fig. 3). Ținînd seama de faptul că eficiența în combaterea biologică dirijată este în funcție de capacitatea de parazitare a femelelor, am studiat variabilitatea ei. Pentru a elimina în parte variabilitatea individuală a capacității de parazitare, am introdus coeficientul «, prin care se asigură o mai bună apreciere a rezultatelor obținute : nr. pupariilor din care eclozează paraziții x 100 nr. pupariilor înțepate în experiențele noastre am întrerupt ciclul de dezvoltare în zilele 10, 11, 12,13,14. Rezultatele obținute sînt înscrise în tabelul nr. 1 și reprezentate în figura 4. - Din datele expuse rezultă că martorul (fără stocare) prezintă capaci- tatea de parazitare de 133 (valoare la limita inferioară a capacității de parazitare normală, deoarece femela a trăit numai 11 zile), iar coeficientul Fig. 2.— Tehnologia de Înmulțire a parazitului Muscidifurax raptor, cu indicarea momentului întreruperii ciclului de dezvoltare. Fig. 3.— Eclozarea adulților din pupariile parazitate de Muscidifurax raptor. z are o valoare normală de 63,03 (media coeficientului z pentru M. raptor— — 68,83 r^8,19). La pupariile stocate în cea de-a 10-a zi a ciclului.de dez- voltare, coeficientul z scade brusc la 41,66, ceea ce arată că la o parte din 86 KLAUS FABRITIUS STOCAREA PUPARIILOR PARAZITATE LA MUSCA 87 paraziți întreruperea ciclului de dezvoltare prin stocare este definitivă, incepînd cu a 11-a zi, coeficientul 2 crește, atingînd în cea de-a 13-a și a 14-a zi valoarea ’ normală. .... Urmăr indii-se influența umidității relative (din frigider) asupra reușitei stocării, s-au alcătuit cinci variante experimentale : a — martor; de parazitare) este identic cu martorul nestocat. Analizînd coeficientul » (fig. 6), observăm că martorul nestocat păstrează valoarea normală, care scade brusc la umiditatea relativă de 35% și crește odată cu creșterea aces- teia în timpul stocării, prezentînd deci o evoluție apropiată în comparație cu capacitatea de parazitare. Tabelul nr. 1 VariaMliUtea coeficientului e In funcție de momentul (ziua) întreruperii ciclului de dezvoltare Varianta experimentală Nr. pupariilor înțepate Nr. pupariilor din care au cclozat paraziții Coeficientul z Rs Durata vieții 2, în zile Martor 211 133 63,03 78,95 11 Stocare în a 10-a zi 276 115 41,66 86,09 14 Stocare în a 11-a zi 410 236 57,56 72,88 22 Stocare în a 12-a zi 382 197 51,57 82,74 25 276 154 55,79 86,36 24 Stocare în a 13-a zi 408 254 62,25 66,16 23 393 234 59,54 73,07 27 Stocare în a 14-a zi ' 357 219 61,34 83,10 18 100%—| Fig. 4.— Coeficientul z in funcție de ziua în care se întrerupe ciclul de dezvoltare. Fig. 5. - Capacitatea de para- zitare, după o stocare de 30 de zile, la diferite grade ale umidității relative. Fig. 6.— Coeficientul z în funcție de umiditatea relativă în timpul stocării. T-//-1——।—r-----1--r—.......... M .10 11 12 13 14 zii# ---1 '■—i--r" 1 M 35 55 75 95%u.r. la următoarele patru variante, stocare timp de 30 de zile la 7 ± 2°C în cea de-a 11-a zi de dezvoltare la diferite umidități relative: b= 35%; c= 55%; d— 82%; e== 95%. Rezultatele obținute demonstrează că o umiditate crescută în timpul stocării este favorabilă (fig. 5); ; astfel, la umiditatea relativă de 95%, numărul urmașilor unei femele (capacitatea în concluzie, în tehnologia de înmulțire folosită de noi recomandăm întreruperea ciclului de dezvoltare în intervalul 3 400—4 300°C ore și sto- carea pupariilor parazitate la o umiditate ridicată, în jurul valorii de 90%. Altă serie de experiențe a urmărit implicațiile unei stocări de 80 de zile a pupariilor parazitate de M. raptor, demonstrînd că, dacă întreruperea 88 KLAUS FABRITIUS & ciclului de dezvoltare se face în cea de-a 12-a zi și stocarea la 8 2°C, atunci la eclozarea parazitilor după- stocare se observă o mortalitate ridicată (46,29 %) a stadiilor preimaginale. Capacitatea de parazitare a para- ziților eclozați este, de asemenea, mult micșorată (în medie 49), indicele sexual (Rs) situîndu-se sub valorile normale. în urma experiențelor între- prinse, ajungem la concluzia că nu este recomandată o stocare îndelungată la înmulțirea în masă a parazitului, această stocare avînd importanță numai în menținerea unor sușe de laborator. BIBLIOGRAFIE 1, FABRmus K.» Mitt. dtsch. Ges. allg. angew. Ent., 1978, 1, 213/i, 231-233. 2. Leqner E.F., Ann. Ent. Soc. America, 1976, 69, 3, 435—441. Institutul de igienă și sănătate publică București, str. Dr. Leonte nr. 1-8 Primit în redacție la 13 decembrie 1979 ELEMENTE NOI CU PRIVIRE LA BIOLOGIA, ECOLOGIA ȘI COMBATEREA BUHEI VERZEI (MAMESTRA BRASSIGAE L.) de I. BORCAN In order to develop the technology of integrated control, studies were conducted on the biology and ecology of Mameslra brassicae under natural conditions. Depending on the biological constante of this species , the life-cycle, growth, deve- lopment and reproduction of the moth as well as the biothermogram of pest reproduction were determlned. The control of the pesț was achieved at warning, taking into account the biological, ecological and larval density criteria by means of the sequence plane. The most successful control was achieved with pesticides contalning organophosphorus and chlorinated compounds and pyrethrum. Dintre principalii dăunători ai legumelor vărzoase, buba verzei prezintă o importanță .deosebită prin pagubele pe care le produce. Este răs- pîndită în toate țările din Europa și Asia. La noi este întîlnită din zona de stepă pînă în zona submontană. Atacă legumele vărzoase (varza, conopida, gulia) și de multe ori chiar culturile de sfeclă și floarea-soarelui, mai ales în Cîmpia Bărăganului. Cercetări biologice și de combatere a acestui dăunător au fost efectua- te în Franța, U.R.S.S., Italia, R.F. Germania, Iugoslavia, Ungaria. în țara noastră s-au întreprins studii cu privire la biologia și combaterea aces- tui dăunător (3), la combaterea chimică (5), la criteriile de avertizare (4), la combaterea la avertizare (2), precum și cu privire la ecologie (10). MATERIAL ȘI METODĂ DE LUCRU Am folosit cuștile de avertizare în cimpul experimental în vederea stabilirii ciclului biologic în condițiile localității Vidra —Ilfov. Am utilizat metode (1),(7),(8),(9) care, prin constantele biologice proprii speciei, conduc la întocmirea ciclului biologic, a bioclimogramei acestui ciclu (fig. 1), a modelului de creștere, dezvoltare și înmulțire (fig. 2), a biotermogramei zonelor de înmulțire (fig. 3), a avertizării ter- menelor de combatere, a graficului planului secvențial (fig. 4). în funcție de graficul planului secvențial se efectuează sondaje periodice în culturile de legume vărzoase, stabilindu-se data aplicării tratamentelor fitosanitare. REZULTATE ȘI DISCUȚII ' ‘ CICLUL BIOLOGIC AL BUHEI VERZEI Din datele experimentale obținute; lă Institutul de .cercetări pentru legumicultura și floricultură, precum și din datele publicate în literatura de specialitate din țară rezultă că generația I (Gj a buhei verzei se dezvoltă îp. perioada V—VII, iar generația a Il-a (G2) în perioada VII—V. ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 89-66, BUCUREȘTI, 1980 90 I. BORCAN 2 . 3 ECOLOGIE; ȘI COMBATERE LA MAMESTRA 91 Apariția fluturilor din G1 are loc încă din primele zile ale lunii mai, zborul continuîndu-se toată luna (2), (10). Alți autori indică apariția flu- turilor la începutul lui iunie. Dacă pentru partea de nord a Moldovei ter- menele de apariție a adulților sînt justificate (5), pentru regiunile din sudul țării sînt necesare unele rectificări în concordanță cu variația factorului termic (3). Perioada ovipozitară se eșalonează din a doua jumătate a lunii mai pîna la mijlocul lunii iunie. O femelă depune peste 1 000 de ouă, iar incu- bația durează 10 —12 zile la temperatura medie de 16°C, pragul biologic fiind i0 ~ 9,5°0 și constanta incubației K = 70°C. La apariție, larvele sînt brun-roșcate, de 1,5 mm lungime; după dezvoltarea completă, ele devin brune, eu desen trapezoidal de culoare mai închisă pe fiecare segment, atingînd o lungime de 4—5 cm. Z(t^9,5aC) Fig. 1.— Ciclul biologic al buhei verzei (Mamestra brassicae L,). Generația hibernantă (G2) se dezvoltă în lunile iulie—mai și iernează în stadiul de crisalidă (fig. 1). ECOLOGIA BUHEI VERZEI Ecologia buhei verzei a fost puțin studiată pînă în prezent. Contribuții în acest domeniu au fost aduse de A. Săvescu (10) și de I. Borcan (2) prin stabilirea cadrului ecologic pe baza constantelor dezvoltării acestei specii. Așa cum rezultă din literatura de specialitate (7), prin introducerea în știință a constantelor biologice cu valori proprii fiecărei specii, procesele de creștere, dezvoltare și înmulțire pot fi mai bine definite deoarece se ține seama de corelația dintre organism și condițiile de mediu. Astfel, în condiții dirijate, dezvoltarea unei generații are loc la 18°C în 67,5 zile și la 26°C în 34,8 zile (10). în condiții naturale, în perioada 1977—1978, în cuștile de avertizare prima generație a buhei verzei s-a dezvoltat la .19°0 în 60,5 zile, iar generația a Il-a la 20,5°0 în 52,2 zile, rezultînd urmă- toarea ecuație a creșterii, dezvoltării și înmulțirii: ®i (/, t0) — #2(^2 G) Prin înlocuire rezultă : 60,5 (19-9,5) = 52,2 (20,5-9,5). Pe baza acestei ecuații au fost calculate următoarele valori ale con- stantelor biologice: Pragul biologic al speciei: t0— = (60,5.19)—( 52,2.20,5) _ 1149,5-1070,1 79,4 . 8,3 8,3 Constanta termică : K = a>n (tn—t0)= 60,5 (19—9,5) — 574 4__ 4 ___ Pragul de prolificitate : 0= t0+ 9,54-/574 = 14,5 . . , , . n t0+ |^ + 4K 9,5 + y9,52+ 4-574 Optimul termic ; 0^ — +“-------= — 2 2 —29,1°C Pragul superior : T = t0+ }/K= 9,5 + ^574= 9,5+ 23,95 = 33,5°C Constanta liniei de regresie : C= L + = 9,5 + =39,5°C /365 Coeficientul termic : 7f/A= 574/365= 1,572 Coeficientul de înmulțire : X/K= 3651574== 0,636 de unde rezultă ecuația vitezei dezvoltării: v = (î°—9,5°C) și ecuația înmulțirii: Ț— 0,636 (f’-9,5°C) I. BORCAN 4 ECOLOGIE ȘI COMBATERE LA MAMESTRA ■hă Dacă într-un sistem de referință se materializează constantele biolo- gice :î0,0,0j,02și T, rezultă următoarele valori ale subzonelor de activitate biologică : subzona rece (/„—0), cuprinsă între 9,5 și 14,5°C ; — subzona temperată (O—OJ, cuprinsă între 14,5 și 29,1OC ; — subzona optimă cuprinsă între 29,1 și 32,0°C; — subzona caldă (Og—T), cuprinsă între 32,0 și 33,5°C. . Dacă, pe același sistem de referință cu subzonele activității biologice se materializează, pe de o parte, hiperbola creșterii și a dezvoltării, iar pe de altă parte linia de regresie a înmulțirii și cea a vitezei dezvoltării, rezultă modelul asamblat al proceselor de creștere, dezvoltare și înmulțire a bubei verzei (fig. 2). Fig. 2.— Modelul creșterii, dezvoltării și înmulțirii buhei verzei (Mamestra brassicaeL.). ■ 48- 45- 42- 39- 36- 33- 30- 21- 24- 21- 18- 15- 12- 9- 6- 3- 0^ ' . '2 6 10 14 18 22 26. 30 34 38 42 4u 50 xn(zile) 4 8 12 16 20 24 28 32 36 40 44 48 (t'n-ta) Analiza modelului asamblat al activității biologice a buhei verzei pune în evidență unitatea indisolubilă dintre procesul de creștere și dez- voltare, definită prin ecuația : K = Xn (tn-to) sau 574 = (z;—9,5OO), care, materializată înțr-un sistem de referință, corespunde hiperbolei dezvoltării și procesului de înmulțire, rezultînd linia de regresie a înmulțirii, a cărei ecuație este 7= 0,636 9,5°C) ÎNMULȚIREA BUHEI VERZEI Gradul de înmulțire al oricărei specii de insecte poate fi determinat fie grafic, fie prin calcul, iar numărul generațiilor anuale (y) dintr-o locali- tate se stabilește în funcție de valorile temperaturilor medii lunare. Pentru buba verzei, temperatura medie constantă t'n, calculată în funcție de pragul biologic (t0— 9,5°C), este de 14,2°C, care s-a. stabilit după formula : tn = «o + = 9,5 + —= 9,5 + 12 12 + = 9,5+ 4,7 = 14,2°C Valoarea lui se confruntă cu graficul înmulțirii, unde, în dreptul valorii tn— 14,2°C, corespunde pe abscisă numărului de generații (y = 2,9). Calculele efectuate pe baza valorilor termenilor ecuației înmulțirii arată că în zona sudică a țării este posibilă și a treia generație, fapt indicat și de S. Rostrup și W.R. Thompson (6) pentru zona mediteraneană. Plecînd de la valoarea pragului biologic î0= 9,5°C și a temperatuȚii medii lunare t“> 9,5°C și calculînd valoarea temperaturii constante cores- punzătoare lui t'M am stabilit biotermograma înmulțirii buhei verzei, iar prin utilizarea pragului biologic t0= 9,5°C și a coeficientului termic, a fost posibilă stabilirea generațiilor buhei verzei pe teritoriul țării noastre (fig- 3).. ' ' ; AVERTIZAREA TERMENELOR DE COMBATERE A BUHEI VERZEI în vederea combaterii raționale și cu eficiență economică ridicată a buhei verzei se au în vedere o serie de criterii. Criteriul biologie constă în stabilirea termenelor de apariție a larvelor ca stadiu dăunător, urmărindu-se ciclul biologic din localitatea respectivă (fig- 1)- - ' Criteriul ecologic se referă la termenele optime de combatere, folosind ecuația incubației: X = M^~9,5), unde K este la această specie egal cu 70°C pentru perioada de incubație și pragul biologic t0= 9,5°C. . în anul 1977, larvele au apărut la temperatura de 18,2°C la 1 iunie. Această dată a fost stabilită adăugîndu-se 7—8 zile la data de 22.V, cînd au fost depuse primele ponte : xn= K : (t„-t0) = 70 : (18,2-9,5) = 70 : 8 ='8,7 zile. Densitatea numerică a larvelor în culturile de legume vărzoase are la bază graficul planului secvențial. . - • ECOLOGIE ȘI COMBATERE LA MAMESTRA 95 6 ►iotermograma înmulțirii buhei verzei (Mamesfra brassicae L.). Dacă, de exemplu, la o anumită dată efectuăm în cultura de varză un număr de 70 de sondaje pe 70 de plante (n = 70 sondaje) și găsim o densitate de 50 de larve, înseamnă că infestarea este slabă și nu este nece- sar să se aplice tratamente. Dacă la n— 70 sondaje se depistează un număr de 150 de larve, infestarea este mijlocie și trebuie aplicate tratamente. Practic, dacă am făcut 50 de sondaje, aplicăm tratamente numai cînd numărul de larve cumulat este de peste 94, adică d2= 1,687 n + 9,311 (1,687 X 50) + 9,311 = 94 larve. Dacă ne programăm efectuarea a 90 de sondaje, densitatea d a larvelor ce ne îndreptățește să aplicăm tratamentul este de peste 161, adică d2 - 1,687 n + 9,311 = (1,687 X 90) + 9,311 = 151,83 + 9,311 = 161 larve (fig. 4). Fig. 4.— Planul secvențial pentru aver- tizarea buhei verzei (Mamistra brassicae L.). SCHEMELE DE TRATAMENT La cultura de varză de vară, tratamentele se aplică la avertizare, folosindu-se schema 1+1, adică un tratament pentru Gj și un tratament pentru G2. La cultura de varză de toamnă se folosește schema de trata- ment 0 + 2, adică două tratamente la G2. Cele mai bune rezultate s-au obținut prin folosirea pesticidelor pe bază de fosfor organic, cloroderivați și piretru în cantitatea de 600—1000 1 soluție la hectar, în funcție de perioada de vegetație a culturii și de tipul aparaturii. în soluție s-a adăugat adezivul aracetîn concentrație de 0,15%. ■r 96 I; BORCAN ' 8 VIAȚA ȘTIINȚIFICA CONCLUZII 1. în condiții naturale, în zona Vidra —Ilfov, încuștile de creștere și avertizare au fost stabilite constantele biologice de dezvoltare a bubei verzei {Hămesiră brassicaeh.). : 2. Pentru combaterea rațională și cu eficiență economică ridicată s-au stabilit schemele de tratament ținîndu-se seama de criteriul biologie, de cel ecologic și de densitatea numerică a larvelor» 3. în funcție de speciile de legume vărzoase cultivate, cele mai bune rezultate s-au obținut prin folosirea produselor pe bază de fosfor , organic, piretru și cloroderivați. CEA DE-A VIII-A REUNIUNE A CONSILIULUI ORGANIZAȚIEI INTERNATIONALE DE CERCETĂRI ASUPRA CELULEI, PARIS, 5-7 IUNIE 1979 BIBLIOGRAFIE 1. Blunuk H., Z. wissensch, ZqoI., 1923, 121, 171 — 391. 2. Borcan L, Horticultura, 1978, 8, 13-26. 3. Ionescu Mabia, Com. Acad. R.P.R., XL L 1961. 4. Ionescu Mama, SXvescu A., Recomandări pentru producție In probleme de proiecția plantelor, Consiliul Superior al Agriculturii, București, 1965. 5. Peiu M., SXpunaru T., Probleme agricole, 1963. 6. Rostrup S., Thompson W.R., Die (erischen Sehadlinge des Ackerbaues,, voi. I, Paul Parey, Berlin, 1931. 7. SXvescu A., Anal. Secț. prot. pl., 1965, III, 289 -304. 8. SXvesco A., Bul. Acad. șt. agricole și silvice, 1972, 1, 97—109. 9. SXvbsco A., An. I.C.P.P., 1975, XL 177-191. ..........................- . „ 10. SXvescu A., RafaiiA C.; Prognoza în proiecția plantelor, Edit.- Cer.es, București, 1978./ ' ' Institutul de cercetări pentru legumicullură și floricullură Vidra — Ilfov Primit în redacție la 10 iunie 1979 Organizația internațională de cercetări asupra celulei (IGRO), cu sediul permanent la / Paris, este un organism neguvernamental, afiliat la UNESCO și conceput în scopul promovării studiilor și cercetărilor în cîteva domenii prioritare ale biologiei celulare și moleculare. Activi- tatea acestei instituții este destinată transferului cunoștințelor avansate de specialitate țărilor în curs de dezvoltare în vederea întăririi infrastructurii științifice internaționale și fundamentării multiplelor aplicații practice pe care biologia celulară și moleculară Ie oferă medicinii, agriculturii și industriei. Programul IGRO include cursuri de specializare, seminar», burse pentru realizarea unor proiecte de cercetare prin cooperare internațională, precum și o serie de alte activități menite să ridice nivelul pregătirii profesionale în domenii cum sînt ingineria genetică, genetica i vegetală, mlcrobiologia, bioenergetica și fotosinteza, ueuroendocrinologia, culturile de celule ele. Cea de-a VIH-a Reuniune a Consiliului ICRO a fost consacrată unor probleme organiza- ț torice și alcătuirii programului dc activități pe anul 1980 și a schiței-program pentru perioada f 1981 — 1983. Pe agenda de lucru a ședinței au figurat raportul general de activitate al organi- • zației și al unor subcomitete, adoptarea bugetului, recomandări privind îmbunătățirea structurii organizatorice în concordanță cu obiectivele de viitor, relațiile ICRO cu alte instituții guverna- mentale sau neguvernamentale de promovare a științei, alegerea unor membri ai organizației, consiliului și comitetului executiv. Programul de activități pe perioada 1981 — 1983 a fost întocmit pe baza propunerilor venite din partea unor oameni de știință, instituții șau societăți științifice naționale și interna- ționale, mai cu seamă din Asia, Africa și America Latină. Se prevede inițierea de cursuri inter- naționale, unele cu aplicații de interes regional, privind probleme cum sînt chemorecepția și ‘ combaterea insectelor dăunătoare (Caracas — Venezuela), chemorecepția la animalele acvatice (Bangkok — Thailanda), genetica și fiziologia virusurilor (Nairobi — Kenya), culturile de țesu- turi aplicate la studiul interacțiunii gazdă—parazit (Hanoi — Vietnam), genetica microbiană (Merida — Venezuela), principiile de bază și metode în bioenergetica membranelor (Szeged — Ungaria), diferențierea celulară (Quito — Ecuador), folosirea culturilor de celule pentru inves- tigarea cancerului la om (Bombay — India) și altele. Cursurile urmează să se desfășoare sub J conducerea unor specialiști locali sau străini, în centre științifice care dispun de echipamentul de laborator adecvat bunei desfășurări a lucrărilor de cercetare. Majoritatea cheltuielilor legate de participarea cursanților și a cadrelor de îndrumare din diferite țări vor fi suportate de ICRO. O parte a acestor cheltuieli se preconizează să fie achitate de universitățile, institutele de cerce- tări sau organizațiile naționale interesate în tematica cursurilor. în scopul întăririi relațiilor ' | științifico intraregionale, programul prevede seminarii periodice cu participare internațională, precum și un număr de burse pentru tinerii cu perspective de afirmare profesională. Considerăm că programul ICRO reprezintă o contribuție însemnată la dezvoltarea cer- cetărilor fundamentale și aplicative de biologie celulară și moleculară. Organizația își aduce un aport remarcabil la intensificarea cooperării științifice internaționale și la pregătirea de cadre I înalt specializate în acest domeniu al științelor biologice pentru țările în curs de dezvoltare. Tiberiu Trandaburu ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 97, BUCUREȘTI, 1980 7 - c. 2058 RECENZII Mitteilungen der Deutschen Gesellschafl fiir allgemeine und angewandte Entomologie (Comunicări ale Societății germane pentru entomologie generală șt aplicată), 1978, voi. 1, nr. 1 — 4. Titlul anunță o nouă revistă de entomologie. Primul număr, apărut în martie 1978, este cel care prezintă revista. Publicația este coor- donată de prof. dr. J.M. Franz, directorul Institutului de combatere biologică a dăunătorilor din Darmstădt, și de prof. dr. B. Heydemann, profesor de entomologie la Universitatea din Kiel. Redacția aparține prof. dr. D. Mossakowski de lă Universitatea din Bremen. Din prefața coordonatorilor reiese orientarea revistei, în ale cărei pagini vor fi publicate lucrări de sinteză asupra unor teme științifice actuale din domeniul entomologiei, îndeosebi al celei aplicate. De asemenea vor fi publicate șl comunicări științifice fundamentale, sinteze biblio- grafice privind anumite teme, entomologia în învățămînt, scurte comunicări despre congrese, simpozioane, burse, locuri de muncă etc. Din cuprinsul primului număr al revistei menționăm: Sarcinile societății germane de entomologie generală și aplicată (H. Schmutterer, președintele societății); Importanța actuală a entomologiei în politica științelor (B. Heydemann); Cercetări privind porțile de intrare și eli- minarea trasoarelor radioactive prin organismul insectelor ca bază pentru cercetări radioecologice in entomologie (W.J. Kloft și E.S. Kloft); Probleme actuale în creșterea insectelor pe medii artificiale (H. Bathon); Entomologia și controlul materialelor tehnice (G. Becker); Raport asupra celui dc-al XV Congres de entomologie, ținut Ia 19—27 august 1976 la Washington (J. M. Franz); Cu privire la secțiile regionale ale societății (W. Stein); Adresele asociațiilor regionale de entomologie din R.F. Germania; Congrese și simpozioane, lista cărților publicate de membrii societății. Numerele 2, 3 și 4 apar reunite într-un singur volum, în care sînt publicate comunicările prezentate la Simpozionul organizat de societate la Karlsruhe, între 7 și 10 martie 1978. Cele 75 de comunicări sînt grupate în funcție de următoarele teme: interacțiunile dintre insectă și planta cu care se hrănește (12), entomologie acvatică (6), protecția naturii și entomologia (3), căi noi pentru dirijarea populațiilor insectelor (21), cercetări de ecosistem (6), biologia, ecologia și combaterea insectelor tropicale (8), alte teme (10). în cadrul simpozionului de la Karlsruhe a fost inclusă și o sesiune de comunicări a secției de limbă germană a Uniunii internaționale pentru studiul insectelor sociale (IUSSI), avînd ca temă hormoni juvenili și juvenoizi; volumul include și 9 comunicări aparținînd acestei tematici. Salutînd promițătorul început al unei reviste de specialitate, cu adevărat utilă cercetă- torilor entomologi, tuturor naturâliștilor, așteptăm cu interes numerele ce vor urma, cu cre- dința că aceste ,,Comunicări" vor realiza veriga de legătură în cercetările entomologilor din întreaga lume, o oglindă a ultimelor rezultate dobîndite. Klaus Fabritius P. G. ROUGEOT, P. VIETTE, Guide des papillons nocturnes d’Europe el d’Afrique du Nord, Heterocires (Pârlim), Delachaux et Niestlâ, Paris, 1978, 228 p., 17 desene și 40 planșe color. Autorii, eminenți specialiști de la Muzeul de istorie naturală din Paris, prezintă primul volum din seria „Fluturii de noapte ai Europei și Africii de nord”, în care dau toate speciile cunoscute în această zonă aparținînd suprafamiliilor Bombgcoidea și Sphingoidea, și anume spe- ciile din familiile Notodontidae, Ctenuchidae, Lemoniidae, Brachmaeidae, Aitacidae, Endromidae, Lasiocampidae și Sphingidae. După o prefață semnată de Jean Dorst, director al Muzeului național de istorie naturală din Paris, și un Cuvînt înainte, urmează harta arealului prospectat; Europa (fără Uniunea Sovietică) și nordul Africii (redus la Maroc, Algeria și Tunis) pînă în zona deșertului saharian, în introducere se dau prețioase îndrumări privind capturarea fluturilor de noapte (în timpul zilei și al nopții), metodele de captură, creșterea și colecționarea fluturilor, precum și nomencla- ST. CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 32, NR. 1, P. 99-102, BUCUREȘTI, 1980 3 RECENZII 101 100 RECENZII 2 tura utilizată. Urmează lista, pe familii, a speciilor și a subspeciilor existente în zona studiată și a prescurtărilor utilizate în lucrare. în următoarele pagini, autorii prezintă rezumativ prin- cipalele date privind speciile menționate: denumirea populară franceză și germană, descrierea sumară, dar clară și precisă, perioada și locurile de zbor, răspîndirea în zona prospectată, iar de la caz Ia caz planta-gazdă a larvelor și principalele subspecii pe care le are specia respectivă în zona studiată. în cele 40 de planșe cc însoțesc textul sînt reproduse în fotografii color, foarte bine exe- cutate în mărime naturală, toate speciile și majoritatea subspeciilor existente în această zonă. Lucrarea se încheie cu o bibliografie selectivă, un index al denumirilor franceze și un altul al numelor latine utilizate. Noul volum din „Les guides du naturaliste” constituie o lucrare remarcabilă, indispen- sabilă oricărui lepidopterolog începător sau avansat, oferind posibilitatea de a putea identifica chiar pe teren biotopul speciilor căutate și a determina cu ușurință speciile capturate aparținînd celor opt familii prezentate. Menționez că toate datele privind prezența in România a speciilor respective sînt corecte, excepție făcînd Paradry monta villata, Leucbdonta bicoloria, Dysauxcs famata pontica și Syntomis phegea ortentalis, a căror existență în România nu era cunoscută autorilor. A. Popescu-Gorj ALESSANDRO BORGIOLI, GIULIANO CAPPELLI, La vila nella palude (Viața in mediu palustru), Instituto gcografico de Agostini, Novara, 1978, 120 p., planșe colorate în această lucrare, autorii ne prezintă, într-un stil clar și curgător, lumea plantelor și a animalelor din mediul palustru. în capitolul intitulat „Mediul”, cititorul face cunoștință cu lumea vegetală, de la fitoplancton pînă Ia pădurile de mangrove, accentul fiind pus pe numeroa- sele particularități adaptative ale plantelor Ia mediul acvatic, dar și pe alte fenomene interesante, cum sînt ingenioasele „capcane” ale plantelor carnivore ce capturează diverse insecte sau mici animale acvatice, cu care se hrănesc. în capitolul următor se prezintă marea bogăție a acestui mediu în animale și minunatele adaptări ale acestora în descrieri de un mare pitoresc. Se trece în revistă toată lumea animală din mediul palustru, de ladnfuzorii microscopici pîuă la mamifere. Deși lucrarea se adresează marelui public, totuși, prin numeroasele date interesante pe care le conține, ea este utilă și zoologilor. Astfel, malâcologul află că în cîteva mlaștini salmastre din Massachusetts într-un pătrat de mîl cu latura de 10 cm și gros de 20 cm se pot întîlni pînă la 30 de specii diferite de moluște. Nu pârei posibil ca pe un spațiu atît de restrîns să existe 30 de nișe ecologice diferite. Foarte bogată și variată este fauna entomologică. Pentru păsări, „stăpînii bălților”, autorii au rezervat un capitol (28 pagini), care cuprinde un marc număr de specii, de la păsărelele Alcedo, Acrocephalus și Parus pînă la uriașele răpitoare. Lucrarea se încheie cu „Mlaștinile în lume” (24 pagini), unde sînt trecute în revistă cele mai importante mlaștini, bălți, lacuri, turbării și rezervații de pe glob. Textul, scris la nivel științific corespunzător, este agrementat de numeroase planșe colo- rate de un înalt nivel tehnic și de bun gust artistic, ceea ce face ca lectura să fie deosebit de agreabilă și instructivă, motiv pentru care recomandăm călduros această lucrare tuturor natu- raliștilor și celor care doresc să-și îmbogățească cunoștințele în acest domeniu. Eugen V. Niculescu la care a pornit prezentul studiu, și grija cu care acesta a fost prelucrat. în majoritate, elemen- tele faunistice au fost determinate pînă la specie, cu concursul unor specialiști recunoscuți, ceea ce sporește valoarea și girul științific al lucrării. Deosebit de importante sînt datele asupra situației saprobiologice a rîurilor, capitol în care autorul lărgește lista indicatorilor biologici pentru calcularea gradului de saprobitate cu încă șase specii. Cele 1G tabele care însoțesc textul întregesc mesajul științific al lucrării. Recomandăm cu căldură acest volum, care îmbogățește studiile hidrobiologice din România cu încă o monografie regională de o frumoasă ținută științifică. Klaus Fabrillus E. SCHOLTYSECK, Fine struclure of parasitic proloioa (Structura fină a protozoarelor parazite), Springer-Verlag, Berlin—Heidelberg — New York, 1979, 206 p., 106 figuri Concepută ca un atlas pentru uzul studenților, cartea prof. dr. Erich Scholtyseck de la Institutul de zoologie al Universității din Bonn este de fapt un manual complex și indispen- sabil atît cadrelor didactice și cercetătorilor din domeniile citologiei, protozoologiei, parazito- logiei, cît și specialiștilor- din medicina umană și veterinară. Din cauza spațiului limitat, unele grupe de protozoare, cu puțini reprezentanți paraziți, au fost cu bună știință complet omise (de exemplu ciliatele). Cartea cuprinde în esență două părți. Prima, mai generală și de nuanță introductivă, prezintă concis organizarea și variabilitatea ultrastructurală a celulelor principalelor grupe sistematice de protozoare parazite (patru clase, precum și alte grupe cu țin rang și poziție taxo- nomică incertă). Partea a doua o constituie atlasul propriu-zis, care ilustrează prin 80 de figuri (41 de specii) protozoarele parazite, bogat reprezentate fiind mai ales genurile Eimeria, Entamoeba, Babesia, Toxoplasma, Sarcocystis. Această parte beneficiază de o metodă originală și deosebit de sugestivă în prezentarea materialului ilustrativ, de înaltă calitate, facllitînd ana- liza structurii fine a organismelor; fiecare figură este constituită de fapt din cite o electronofo- tografie și un desen analitic, însoțite de un text explicativ. Electronofotografiile și desenele sînt astfel aranjate în paginile lucrării îneît să permită cu ușurință compararea lor. Introducerea tehnicilor moderne de microscopie electronică a permis în ultimii cincispre- zece ani caracterizarea explicită și convingătoare a organizării celulei protozoarelor. Deși celula protozoarelor parazite este similară, avînd același plan structural, cu celula descrisă la celelalte protozoare și metazoare, ea posedă unele particularități ultrastructurale referitoare la structurile limitante ale celulei, dispunerea microtubulilor peliculari, prezența sistemului mastigont și a complexului apical etc. Relevarea specificității de organizare ultrastructurală la grupele de pro- tozoare parazite examinate și, pe baza acestora, a interrelațiilor filogenetice face să sporească mult valoarea și actualitatea lucrării. în carte sînt prezentate de asemenea informații referitoare la corelația dintre structură și funcție Ia organismele parazite, aspecte fiziologice referitoare la locomoție, închistare și repro- ducere. Originalitatea concepției care a stat la baza elaborării ei, bogăția informației și a materia- lului ilustrativ, precum și condițiile excelente oferite de Springer-Verlag fac ca lucrarea să fie, pe lîngă o reușită editorială, o carte reprezentativă a domeniului. Constantin Crăciun ION ROGOZ, Ecologia faunei acvatice din Cimpia Olteniei, Editura Academici, București, 1979, 178 p. Studiul monografic regional asupra ecologiei limnofaunei din Cimpia Olteniei se încadrează în acele publicații științifice care, pe lîngă obiectivul propus, consemnează starea în care se găsesc apele în această parte a țării, puțind servi în viitor drept bază pentru ulterioare studii comparative. Cele trei mari capitole ale volumului de față analizează caracteristicile hidrologice, fizico- chimice și zoocenozeie apelor curgătoare, stagnante, freatice și ale izvoarelor din Cîmpia Olteniei. Remarcăm cu satisfacție bogăția materialului biologic, rezultat al unor fructuoase cercetări de P.A. WHITTAKER, S.M. DANKS, Mitochondrta: struclure, function and assembly (Milocon- driile: structură, funcție și asamblare), Longman, Londra —New York, 1978, 136 p. Literatura consacrată mltocondriilor este foarte bogată încă de acum 20 de ani, cînd Schneider, Hogeboom și Palade au elaborat o metodă de izolare a organitelor și Kennedy și Lehninger au precizat că ciclul citric se desfășoară în mitocondrii. Apariția unei noi monografii este însă justificată de progresele mari înregistrate în studiul mitocondriilor în ultimii ani, ca și de faptul că rezultatele cercetărilor sînt dispersate în foarte multe articole de specialitate sau treceri în revistă consacrate unor aspecte particulare. De aceea, ideea de a reda sintetic și Ia zi cunoștințele actuale de biologie și biochimie privind mitocondriile trebuie salutată. 102 RECENZII 4 în introducere se discută localizarea mitocondriilor în celule, structura, ultrastructura și organizarea lor funcțională. Materialul este ilustrat cu reușite fotografii de microscopie electro- nică, printre care și aspectele obținute prin criofracturarea membranelor mitocondriale. Urmează două capitole consacrate metabolismului mitocondrial. în primul dintre acestea se descriu pe scurt principalele căi metabolice localizate în mitocondrii: ciclul acizilor tricarboxilici, (î-oxidarea acizilor grași, reacțiile anaplcrotice care furnizează oxaloacetat necesar ciclului citric (carboxi- larea piruvatului, ciclul piruvat—malat, ciclul purin nucleotidic), sau căi metabolice din care o parte se desfășoară în mitocondrii, cum este ciclul ureei, precum și procese metabolice parti- culare anumitor tipuri de mitocondrii (hidroxilarea steroizilor în corticosuprarenală sau formarea corpilor cetonici în ficat). Capitolul consacrat fosforilării oxidative reprezintă o reușită prin modul sintetic și clar în care sînt prezentate componentele lanțului transportor de electroni, complexul adenozintrifosfatazei și organizarea lor structurală asimetrică în membrana internă a mitocon- driilor. înțelegerea materialului este mult ușurată de inserarea unor noțiuni teoretice, cum ar fi potențialul redox, ori descrierea metodologiei de măsurare a consumului de oxigen, a fosforilării oxidative, precum și utilizarea inhibitorilor acestor procese. De asemenea, foarte clar și concis sînt prezentate și teoriile privind mecanismul fosforilării oxidative (teoria chimică a lui Slater, teoria chemiosmotică a lui Peter Mitchell, distins cu Premiul Nobel în 1978, și teoria conforma- țională a lui Boyer și Green). în această carte sînt prezentate și discutate și aspecte mai puțin tratate în alte cărți despre mitocondrii, cum sînt procesele de transport al ionilor prin membrana internă a mitocon- driei, procese de o deosebită importanță pentru metabolismul celulei și al initocondriei. Este suficient să amintim transportul ADP și al fosfatului anorganic din care se va sintetiza ATP, precum și transferul ATP din mitocondrie în celulă, unde va fi utilizat în toate procesele energe- ticeale celulei. Tocmai de aceea descrierea tuturor transportorilor localizați în membrana internă a initocondriei mărește valoarea cărții. Ultimul capitol descrie procesele de asamblare a mitocondriilor, sinteza de acizi nucleici și proteine de către mitocondrii, procese care asigură o relativă autonomie a organitelor în celulă. Se arată că printre cele circa 30 de proteine sintetizate de către mitocondrie se numără piesa bazală din complexul ATP-azei, trei subunități ale citocromoxidazei și o subunitate din com- plexul cltocromilor bcv Este interesant că toate acestea sînt proteine hidrofobe, localizate in interiorul membranei interne. Autorii descriu și experiențele de genetică mitocondrială, ca și cele două teorii privind originea evoluționistă a mitocondriilor (invazia unei celule procariote anaerobe de către o bacterie mică aerobă sau invaginarea unei porțiuni din membrana unei celule procariote și formarea unei vezicule incluzînd și o porțiune de ADN). în ansamblu, monografia este foarte utilă atît pentru cercetătorii din domeniul bioener- geticii, cît și pentru biologii, fizicienii și biochimiștii care doresc să aprofundeze un capitol pasio- nant al biologiei celulare și moleculare. NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologic, Seria biologie ani- mală” publică articole originale de nivel științific superior din toate domeniile biologiei: morfologie, taxonomic, fiziologie, gene- tică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca : 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologici, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, notele, șl recen- ziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilo- grafiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în con- tinuarea celor din text.Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei in text se va face în ordinea numerelor. în bibliografie se vor cita, alfabetic și crono- logic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor inter- naționale), anul, volumul (subliniat cu două linii), numărul (sub- liniat cu o linie), paginile. Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textele lucrărilor, inclu- siv bibliografia, explicația figurilor și tabelele, nu trebuie să depă- șească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine în exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, 71021 București 22, Calea Victorieinr. 125, iar pentru schimbul de publicații pe adresa Institutului de științe biologice, București — 77748, Splaiul Independenței nr. 296. La revue « Studii și cercetări de biologie, Seria biologie animală » paralt 2 fois par an. Toute commande ă l’ătranger sera adressăe ă ILEXIM, Dăpartement d’exportation — importation (Presse), Boîte poștale 136—137, tălex 11226, str. 13 Decembrie nr. 3, 70116 Bucarest, Roumanie, ou ă ses reprăsentants ă l’ctranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par ies bureaux de poște ou chez votre fac- teur. Le prix d’un abonnement est de $ 24.