COMITETUL DE REDACȚIE Redactor responsabili ACADEMICIAN EUGEN A. PORA SERIA BIOLOGIE ANIMALĂ Redactor responsabil adjunct: Academician radu CODREANU Membrii MIHAI BĂCESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; NICOLAE BOTNARIUC, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; dr. ILIE DIGULESCU; MIHAIL A. IONESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; academician PETRE JITARIU; OLGA NECRA- SOV, membru corespondent al Academiei Republicii Socia- liste România; academician VICTOR PREDA; GHEOR- GHE V. RADU, membru corespondent al Academiei Repu- blicii Socialiste România; LUDOVIC RUDESCU, membru corespondent al Academiei Republicii Socialiste România; cont. GRIGORE STRUNGARU; dr. RADU MEȘTER ~ secretar de redacție. TOMUL 30, NR. 1 ianuarie — iunie 1978 Prețul unui abonament este de 30 de Iei. în țară abonamentele se primesc la oficiile poștale, agențiile poștale, factorii poștali și difuzoril de presă din întreprinderi și instituții. Comenzile de abonamente din străinătate se primesc la ILEXIM, Serviciul export-import presă, P.O.B, 2 001, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 70116 București, România, sau la reprezentanții săi din străinătate. Manuscrisele, cărțile și revistele pentru schimb se vor trimite pe adresa Comite- tului de redacție al revistei „Studii și cercetări de biologie”. APARE DE 2 ORI PE AN EDITURA ACADEMIEI1R.S. ROMÂNIA CALEA VICTORIEI NR. 125 R- 71021 BUCUREȘTI 22 TELEFON 60 76 80 ADRESA REDACȚIEI CALEA VICTORIEI NR. 125 71021 BUCUREȘTI 22 TELEFON 60 76 80 SUMAR Prof, MAURICE FONTAINE, Trecutul și viitorul fiziologiei comparate . . 3 MARIANA IVAN, Trei specii de hematode identificate în culturile de coacăz, noi pentru fauna României ............................................. 13 ATILDALĂCĂTUȘU, CONSTANȚA TUDOR și M. C. MATEIAȘ, Hime- ' noptere parazite ale lepidopterelor dăunătoare culturilor de lucerna 17 EUGEN V. NICULESCU, Variația intcrspecifică a pronctului la speciile genului Papilio (Lepidopter a) ........................................ 21 VL, BRĂDESCU, Sirfide noi și rare în fauna României (Diptera, Syrphi- dae)............................................................. . 25 MARGARETA BORCEA, Analiza variabilității unor caractere metrice și calitative la populația de Laceria vioi par a Jacquin din Carpații Orientali.......................................................... 27 Acad. EUGEN A. PORA, P. ORBAI și MARIA MÎRZA, Modificări ionice în hemolimfa unor moluște bivalve din Marea Neagră în funcție de salinitate și rhopie............................................... 35 I. GHIZDAVU, Influența factorilor sex și virstă asupra sensibilității adulților de Musca domestica L. față de fero momii sexual specific, (Z)-9- tricosen ........................................................ 44 N. NEAGA, M. LAZĂR și A. NEGREA, Modificări histologice în tiroida puilor de găină bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic .... 45 | V. TOMA, RODICA GIURGEA și MAGDOLNA KOSZTA, Acțiuni in mvo * ale fitohemaglutininei (PHA) asupra timusului și bursei Fabricius 49 :ȘTEFANIA MANCIULEA, RODICA GIURGEA și MARIA BORȘA, Modificări biochimice în ficatul puilor de găină după administrarea mecadoxului.................................................. ......... IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN, acad. EUGEN A. PORA și ANA ILONCA, Studiul comparativ al efectului ACTH și al hipoglicemiei insulinice asupra activității glucozo-6-fosfatdehidrogenazei (G-6-PDH) și 6~fosfogluconatdehidrogenazei (6-PGDH) din suprarenala șobo- lanilor albi................................................ ' " ’ * 57 ZOE ANCA, I. DEACIUC și acad. EUGEN A. PORA, Gluconeogeneza în intoxicația experimentală cu cadmiu la șobolanul alb . ' ’ ' 61 'ST ȘI CERC BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 1-104, BUCUREȘTI, 1978 2 VICTORIA DOINA SANDU și VICTORIA MARIA RUSU, Aspecte histoenziino logice comparative în jejunul și în lleonul vițelului nou- născut................................................................ 65 DOMNICA TÂCU, Valori calorice ale corpului la specia Citellus citelliis (Linnaeus, 1758)................................................ . 6$ GH. NĂSTĂSESCU, I. GEAUȘESCU și H. NECȘULESCU, Un nou hibrid între Anus plaiyrlujnchos domestica Auct., rasa Rouen <5, și Aliasplatyrhynchosplatyrhynchos'L. 9.............................. 71 MADELEINE MARX, Structura cantitativă a faunei fitofile din lacul Marica (jud. Dolj)................................................ 77 RODICA TOMESGU, Dinamica protozoarelor din sol în rotații de culturi 85 DINU PARASCHIVESCU, Cercetări ecologice privind For mica pratensis Retz. și For mica caniculari a Latr. din cîteva pășuni infestate cu dicrocelioză......................,............................... 9$ KAR1M ULLAH, Contribuții la studiul densității și zborului afidului bumbacului (Aphis gossypii Glov.).......................... 95 VIATA ȘTIINȚIFICĂ .......................................... 9S RECENZII ............................................................ 101 TRECUTUL ȘI VIITORUL FIZIOLOGIEI COMPARATE * DE prof. MAURICE FONTA INE directorul Institutului oceanografie din Paris Termenul de fiziologie, reprezentând „știința funcțiilor corpului uman în stare de sănătate”, se pare că a fost utilizat pentru prima dată în 1542 de către Jean Fernel în lucrarea sa De naturali parte medioinae* Chiar de atunci fiziologia a fost considerată ca o disciplină autonomă a domeniului medical, distinctă de patologie și servindu-i acesteia că funda- ment prealabil. Funcțiile organismului au apărut însă mai ales ca derivînd din observații anatomice în urma imaginației, și nu ca urmare a unor experimentări directe. Fără a neglija rezultatele cîtorva mari experimen- tatori, ca Reaumur, Spallanzani, Lavoisier, a fost necesar să se aștepte secolul XIX pentru ca fiziologia să devină în mod sistematic o disciplină experimentală : în Franța cu Precis ălămentaire de physiologie de Fr. Magendie, în Germania cu JSandbuch der Physiologie des Menschen de J. Miiller. Cam tot atunci fiziologia comparată a fost introdusă în învăță- mîntul superior prin crearea la Museum național d’histoire naturelU di11 Paris a unei catedre purtând această titulatură și ocupată în 183^ de Frederic Cuvier, fratele celebrului Georges Cuvier. în 1838, Anțoine Luges din Montpellier publică celebrul Trăită de physiologie eomparee de Phomine et des animau se. Această apariție precoce a fiziologiei comparate în spectrul abia început al științelor fiziologice se datorește, fără îndoială, faptului că naturaliștii vremurilor, studiind viața animalelor, au obținut date pre- țioase și asupra unor funcții importante ale omului. Un exemplu evident al acestei stări de lucruri este William Harvey (1578—1657). El se îndoia de afirmația susținută pe atunci că sîngele trece direct din inima dreaptătân cea stângă și scria : „dacă am cunoaște tot așa de bine anatomia animale- lor cum o cunoaștem pe cea a omului, am putea ușor să găsim soluția acestei probleme”. Examinînd circulația la diferite animale, el constată, că inima peștilor are un singur ventricul, ceea ce nu ar putea fi în sprijinul afirmației puse la îndoială. în mai multe locuri din celebra sa publicație Trăite anatomigue du mouvement du cceur et du sang chez Ies animaux arată avantajele pe care le prezintă studiul inimii la animale. „Aceste fapte — spune el referitor la mișcările inimii — sînt mai evidente pe inima animalelor cu sînge rece, cum sînt broaștele, șerpii, melcii,' creveții, crustaceii și toți peștii”. Nu rar revine asupra importanței animalelor .cu pulsații lente pentru a pune în evidență unele particularități ale ritmului cardiac. „La pești, inima devine mai pală în momentul contracției și își * Expunere ținută la 15 octombrie 1977 Ia București. Traducerea a fost făcută de. acad* Eugen A. Pora. , .■ • & . . ' . ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 3—11, BUCUREȘTI, 1978 4 M. FONTATNE 2 reia culoarea roșie cînd contracția încetează”. De aici conchide : „este deci evident că lucrurile se petrec cu totul altfel decît le credem noi în general. Gîndeam că, în momentul cînd inima lovește coșul pieptului, șoc ce se simte la exterior, ventriculele se lărgesc și inima se umple de sînge; în realitate, lucrurile sînt inverse : șocul cardiac reprezintă contracția și golirea ei. Astfel ceea ce credeam că este diastolă în realitate este sistolă și inima este activă nu în diastolă, ci în sistolă”. Astfel, prin observații pe ani- male inferioare, W. Harvey a înțeles mersul curentului sanguin din vene în artere prin intermediul inimii. Și numai după aceasta, revenind la ani- male cu pulmoni, a înțeles și circulația pulmonară. Datorăm deci lui W. Harvey deschiderea drumurilor fiziologiei com- parate, căci unul din țelurile acesteia este de a găsi animalul cel mai potrivit pentru a studia și compara o funcție determinată. Dar aptitudinea acestei găsiri comportă nu numai cunoștințe, ci și un anumit „fler”, care nu este departe de ceea ce artistul numește inspirație. Cu toate acestea, fiziologia comparată nu a fost recunoscută decît spre sfîrșitul secolului XIX. în Introduction â Văude de la Medecine experi- mentale, apărută în 1865, Claude Bernard scria : „fiziologia comparată, în ceea ce privește bazele ei experimentale și căutarea la animale a unor proprietăți și țesuturi comparate, nu mai pare a avea o existență distinctă ca știință”. Este probabil că el confunda fiziologia comparată cu fiziologia zoologică; aceasta din urmă are ca obiectiv înțelegerea funcțiilor anumitor reprezentanți ai lumii animale, pe cînd fiziologia comparată se bazează în esență pe compararea mecanismelor fiziologice între reprezentanți ai dife- ritelor grupe de animale. Dar părerea lui CI. Bernard s-a schimbat ulterior. în 1866, el propune pe valorosul său elev Paul Bert ca profesor la Facultatea de științe din Bordeaux. Aici însă, neexistînd un laborator potrivit stilului său de cerce- tări experimentale, lucrează la stațiunea biologică din Arcachon, unde face o frumoasă lucrare asupra fiziologiei sepiei, lucrare tipică de fiziologie zoologică. Cîțiva ani mai tîrziu, revine la Muzeu, unde predă cursuri asupra respirației animalelor acvatice, descriind diferite tipuri de-meca- nisme respiratorii și făcînd astfel o adevărată fiziologie comparată. Probabil din același impuls cîteva decenii mai tîrziu primul titular al catedrei de fiziologie de la Iași a creat în 1882 disciplina de zoofiziologie, care apoi, în 1912, s-a transformat în fiziologie comparată, zoologia făcînd obiectul unei alte catedre. în Franța, Claude Bernard urmează ca profesor la Muzeu, iar Paul Bert devine succesorul lui la Sorbona. Ajungînd la Muzeu, CI. Bernard vine în contact cu mulțimea animalelor de aici, pe care nu le-a avut nici la Oollege de France și nici la Sorbona. Acum înțelege că poate exista o fizio- logie comparată ca disciplină autonomă și chiar aceasta îi permite să scrie Phenomenes de la vie commune aux vegetau® et aux animaux, în care distinge clar fenomenele specifice unora și altora, precum și pe cele comune. Atunci scrie : „locul fiziologiei comparate este bine situat într-o instituție ca Muzeul de istorie naturală din Paris, care îi poate oferi resurse foarte complete de material de comparație”. Astfel a ajuns să recunoască existența acestei discipline, pe care la început nu a acceptat-o. Multe dintre cercetă- rile sale de acum, în special cele asupra gluconeogenezei, au fost inspirate din metodele fiziologiei comparate. 3 TRECUTUL ȘI VIITORUL 'FIZIOLOGIEI COMPARATE 5 Am insistat asupra evoluției ideilor lui CI. Bernard fiindcă el a fost și rămîne unul din marii maeștri ai fiziologiei comparate și pentru că în 1978 se va serba centenarul morții sale. Bouget a urmat la catedra de fiziologie de la Muzeu și s-a ocupat de fiziologia comparată a contracției musculare (de la Vorticella la vertebrate); apoi a venit Louis Lapicque, care, urmărind viteza de conducere a nervi- lor și fibrelor musculare la grupe foarte diferite de animale, a stabilit legile excitației electrice în toată seria animală, adică a făcut un studiu amplu de fiziologie comparată. Dar dacă Muzeul național de istorie naturală din Paris a fost foarte avansat, creînd catedra de fiziologie comparată (după Lapicque a urmat Maurice Fontaine la această catedră — N.T.), abia în 1923 se înființează o astfel de catedră și la Sorbona, titular fiind Paul Portier (la care și-a făcut ucenicia și traducătorul — N.T.}. Acesta a ilustrat fiziologia comparată prin foarte diferite cercetări asupra mediului intern, dar istoria va reține în special cercetările pe care le-a întreprins împreună cu Charles Richet asupra toxinelor celenteratelor, care au dus la descoperirea anafilaxiei, fenomen invers imunității, pentru care în 1913 s-a primit Premiul Nobel. Tot unor cercetări complexe asupra capilarelor animalelor poikilor și homeoterme se datorește înțelegerea patogeniei unor afecțiuni care i-au adus lui August Krogh în 1920 un alt Premiu Nobel. Din toate acestea reiese clar că fiziologia comparată are un domeniu fecund în biologie. Aș dori să arăt și cîteva din căile sale de viitor. Comparația mecanismelor fiziologice la diferite grupe de animale apărute succesiv în cursul timpurilor, dintre care unele au evoluat foa puțin (Coelocanthus, crustaceul $ eoglyphaea), ne permite să schițăm un tabel al evoluției fiziologice, mai complet decît cele de pînă azi. Iar progre- sele rapide realizate în studiul moleculelor biologic active (hormoni, enzime) ne permit de asemenea să înțelegem evoluția biochimică ce con- diționează anumite procese de viață și să schițăm un alt arbore filogenetic, bazat pe viu, și nu numai pe structuri anatomice. Astfel putem urmări evoluția nu numai la scara organismelor sau a organelor, ci și la scara moleculară și submoleculară. Să amintim cîteva contribuții ale fiziologiei comparate la cunoașterea evoluției. Digestia este exclusiv intracelulară la organismele inferioare (spongi- eri), dar în cursul evoluției, chiar în același grup al moluștelor, se trece de la aceasta (lamelibranhiate) la una exclusiv extracelulară (cefalopode). Această trecere implică însă specializarea unor celule în biosinteza unor enzime și în evacuarea lor în lumenul intestinal, ceea ce constituie o spe- cializare de organ. La numeroase organisme inferioare, funcția digestivă este legată cu unele structuri și de funcția respiratorie. La multe animale nevertebrate și chiar la pești (mugilide), branhiile servesc și la schimburile gazoase, dar și la separarea unor particule alimentare prin filtrare. Ulterior, cele două funcții se separă complet prin structuri proprii. Fiziologia comparată ne poate lămuri și un nou model de funcție. Studiul comparativ al funcției tiroidiene în seria vertebratelor începînd cu Ammocetes ne arată trecerea unei glande exo- în una endocrină, trecerea de la o secreție de aminoaciziiodațivărsați în tubul digestiv la o vărsare a lor în sînge. Se poate sesiza aici un aspect capital al evoluției mecanismelor de integrare. 6 M. FONTAESE 4 în unele cazuri, evoluția se poate face spre apropierea într-un același organ a unor celule dispersate ce îndeplinesc funcții diferite, care însă acum ușurează interrelațiile lor fiziologice. Este cazul celulelor cromafine și al celor ce. secretă corticosteroizi, care adesea la vertebratele inferioare sînt depărtate unele de altele, pe cînd la cele superioare sînt întrunite în suprarenală.. Această apropiere are o serie de avantaje : hormonii cortico- suprarenali pot acționa mai direct asupra elaborării și secreției de catecol- amine, precum și asupra transformării noradrenalinei prin metilare în adrenalină, substanță care în caz de stress are efecte metabolice mai puternice decît noradrenalina, iar pe de altă parte adrenalina secretată de țesutul cromafin, contractând arterele zonei medulare, împinge sîngele în capilarele zonei corticale, favorizînd astfel o mai bună irigare a acesteia și o producție mărită de corticosteroizi. Să mai amintim și cazul celulelor C, secretoare de calcitonină, din corpul ultimobranhial al vertebratelor inferioare, care intervin în metabolismul calciului și care în cursul evoluției filogenetice migrează în tiroidă (se observă și în ontogeneză). Finalitatea acestei apropieri este mai puțin cunoscută decît în cazul suprarenalei, dar lucrări în curs arată interacțiunea caleitoninei cu hormoni tiroidieni. Evoluția poate fi normală sau provocată de anumite constrîngeri. Fără îndoială, domesticirea determină și o anumită și nouă evoluție fiziologică. Numeroase lucrări asupra șobolanului alb și asupra celui sălbatic de Norvegia, din care derivă cel dintâi, au arătat mărirea intensită- ții funcționale a anumitor glande endocrine și în special a axului hipo- fiză — gonade și hipofiză — corticosuprarenale. Biochimia comparată ne permite să urmărim evoluția structurii unor hormoni ; scheme foarte interesante au putut fi stabilite în laboratorul meu între peptidele neurohipofizare și glicoproteinele anterohipofizare. Fizio- logia comparată însă ne face să înțelegem cum noii receptori (lacăte-chei) pot stabili specificitatea zoologică a acțiunilor hormonale. în anumite cazuri, diferențele chimice ale hormonilor de la o grupă la alta sînt fie inexistente (hormonii tiroidieni, de exemplu, cu toate că raportul dintre tiroxină și triiodotironină poate fi diferit de la o grupă la alta), fie foarte reduse. în unele cazuri, mai ales pentru hormonii proteici, se pare că hormonii analogi (cei care asigură aceleași funcții) sînt homologi în sens genetic, adică derivă dintr-o aceeași moleculă ancestrală. Dar acțiunea fiziologică a hormonilor analogi poate fi destul de diferită după grupa zoologică căreia ne adresăm, astfel încît hormonii homologi pot să nu mai fie analogi. Este cazul hormonilor de tip prolactină, care stimulează secreția lactată la mamifere, dar și secreția laptelui de gușă la porumbei, formarea plăcii incubatrice la păsări, hidro tropismul la amfibieni, fluxul de sodiu la teleosteeni, asigurînd supraviețuirea în ape dulci a unor reprezentanți marini hipofizectomizați, oprirea metamorfozei la mormoloci pvovocînd gigantismul acestora, acțiune de creștere asupra șopîrlelor etc. Probabil toate aceste acțiuni se datoresc unei intervenții comune și fundamentale a prolactinelor asupra anumitor structuri celulare sau subcelulare pe care fiziologia comparată ne permite să le întrevedem. Fiziologia comparată poate pune în evidență evoluția mecanismelor moleculare prin care acționează hormonii. Astfel, în acțiunea unui factor 5 TRECUTUL ȘI VIITORUL FIZIOLOGIEI COMPARATE 7 gonadotrop proteic asupra gonadelor, la multe vertebrate a fost arătat rolul AMP-ciclic ca un al doilea mesager (se pare însă că la anumite ne- vertebrate, ca steaua de mare, acest rol este jucat de 1-metiladenină). Dar AMP-ciclic se pare că la bacterii și protiste joacă rolul unor coactone, •adică al unor substanțe secretate în mediul ambiant; care în concentrații foarte mici acționează asupra altor organisme. Astfel, AMP-ciclic produs de unele bacterii constituie un semnal pentru amibe, care se apropie și le înglobează în vacuole digestive. Se pare deci că AMP-ciclic, înainte de a. fi un mesager intercelular, este unul extracelular. Tot fiziologia comparată, mai ales endocrinologia comparată, arată că .specificitatea unui organ-țintă la un mesager chimic crește cu evoluția. Astfel la toate nivelele de organizare și funcționare, fiziologia com- parată aduce vederi originale asupra a ceea ce a fost evoluția fiziologică, punînd probleme deosebit de fascinante. Dar fiziologia comparată, ca bază a cunoștințelor noastre asupra ■evoluției, nu trebuie să se mărginească numai la animale, ci să se extindă și la vegetale, întrucît între aceste regnuri se pot face apropieri interesante. Știm că la vegetale, și în special la plantele vasculare, există numeroase gibereline, care sînt adevărate substanțe de creștere și care în regnul vegetal exercită acțiuni morfogene, putând fi considerate ca fitohormoni. Dar, injectate la o larvă de insectă, cum este lăcusta migratorie în cel de-al 4-lea stadiu, ele au ca efect scurtarea acestui stadiu, adică accelerarea creșterii. Invers se găsesc la artropode hormoni importanți pentru dezvolta- re, ecdizoni, cu care, dacă tratăm plante tinere de mazăre pitică, provocăm o accelerare a creșterii. S-a semnalat și asemănarea de structuri chimice între auxine și ■serotonine^ cele dintâi hormoni vegetali, celelalte hormoni animali, care prezintă și proprietăți fiziologice comune, în special asupra permeabilită- ții membranelor celulare. Bazat pe aceste cîteva date printre multe altele, consider că fiziologia comparată, nu numai cea care privește animalele, ci și cea care se referă la toată lumea vie, merită să fie folosită mai pe larg decît pînă acum pentru .studiul anumitor probleme de evoluție; ea este indispensabilă pentru a discerne acele căi de evoluție care au dus la impas, care au dus la organis- mele actuale și care prin atîtea peripeții au dus la ceea ce sîntem noi înșine azi. Fiziologia comparată are și marele merit de a pune la dispoziția experimentatorului mecanisme fiziologice lente (hibernația față de starea de vigilență) sau mecanisme fiziologice accelerate (îmbătrînirea foarte rapidă a somonului după reproducere). în special îmbătrînirea grăbită la Oncorhyn- chus ‘gorbuscha a reținut atenția gerontologilor, deoarece au fost puse în evidență fenomene subcelulare importante în acest film grăbit de îm- bătrînire, care nu au apărut deloc clare în evoluția acestei stări, mai ales la om. Fiziologia comparată a dus la descoperirea unor animale la care, fără nici o intervenție chirurgicală sau medicamentoasă, apar niște sin- droame cu totul comparabile cu cele ale unor maladii umane. Pe aceste animale se pot face observații și experimentări de o mare importanță pen- tru cunoașterea și vindecarea acestor boli. 8 M. FONTAINE fi; Schmidt Nielsen și colaboratorii săi au găsit că șobolanul de deșert.,. Psammamys obesus, comun în Africa de nord, transportat în laborator și. hrănit cu alimentația obișnuită a șobolanului alb, devine diabetic. Ani- malele hrănite exclusiv cu regim vegetarian nu fac însă diabet (de altfel, nu s-a semnalat pînă acum nici un caz de diabet la animalele sălbatice). Este, fără îndoială, de mare importanță să putem avea un animal diabetic: fără nici o intervenție chirurgicală sau de administrare de aloxan. Acest diabet „natural” se instalează cu încetul, astfel încît poate fi ușor studiat chiar din stadiile de prediabet. De asemenea s-a stabilit că la maimuța Papio papio apare o epilepsie fotosensibilă, foarte apropiata de cea care se obține la om prin iluminări intermitente (la unele persoane crize de acest fel apar în fața ecranelor- de TV). Pe baza acestor observații, Naquet și colaboratorii săi au realizat mi model experimental, care a adus multe precizări nu numai pentru evoluția epilepsiei foto sensibile, dar și în epilepsie în general. Pe de altă parte, tehnicile fiziologiei comparate au fost aplicate cu mult succes în farmacodinamie, oferind acesteia animalele cele mai potrivite pentru un anumit agent medicamentos. Astfel iepuroaica,. avînd un spectru termic variabil de ±10°C (și nu de ±2°C ca celelalte' animale), este un animal foarte potrivit pentru studiul medicamentelor ce acționează asupra metabolismului bazai, deoarece nu mai avem nevoie de o incintă cu temperatură constantă în care să se facă măsurătorile.. Apoi broasca, avînd o respirație tegument ară suficientă pentru a-și asi- gura schimburile gazoase în afara apei, a fost folosită pentru studiul sub- stanțelor de natura curarei, stricninei, adică cele care opresc respirația toracică prin blocarea sinapselor neuromusculare. în psihoterapie, drogu- rile sedative sînt testate pe baza inhibiției comportamentului bătăios al peștelui Petta splendens etc. Dar omul de știință, ca și artistul de altfel, privește și spre viitor și aș dori să întrevăd o anumită dezvoltare a fiziologiei comparate, pe care o cred utilă condiției umane. Datele fiziologiei comparate pot fi foarte importante pentru a per- mite omului să populeze spații pînă acum nelocuite. Privim cu îngrijorare* înmulțirea excesivă a populației pe glob, mai ales că creșterea demogra- fică se produce pe locuri deja suprapopulate. îngrijorarea noastră poate scădea dacă ne gîndim că omul ar putea să se răspîndească și în spații, acum goale și neproductive, cum sînt deșorturile. Acestea ar putea fi fer- tilizate și populate de om cu plante și animale pe care să le aducă cu sine.. Dar, pentru ca astfel de încercări să fie realizabile, trebuie Să cunoaștem în prealabil mecanismele de adaptare a organismelor la acest climat ex- trem. Metodele fiziologiei comparate trebuie folosite pentru a compara mecanismele de adaptare a organismelor la condițiile de deșert cu meca- nismele pe care le au organismele din zonele temperate, iar din acest stu- diu sa tragem concluzii asupra posibilităților pe care omul și organismele cele mai potrivite le pot prezenta în cazul cuceririi acestui nou mediu de viață. Aici, adaptarea trebuie să se refere în special la mecanismele eco- nomiei de apă și la variațiile bruște de temperatură. De asemenea, popu- larea unor regiuni de mare altitudine pune probleme asemănătoare, dar prin compararea mecanismelor animalelor adaptate la altitudini cu cele ale animalelor de la nivelul mării. 7 TRECUTUL ȘI VIITORUL FIZIOLOGIEI COMPARATE 9' Această orientare a fiziologiei comparate a dus la o nouă disciplină, care actualmente cunoaște o largă dezvoltare : ecofiziologia. După părerea mea, ecofiziologia grupează toate studiile fiziologice asupra raportului dintre organisme și mediul în care trăiesc, precum și cu ecosistemul res- pectiv, socotit ca un organism viu. Popularea de noi spații ridică pro- bleme nu numai pentru om și pentru ființele cu care se va înconjura, dar și pentru biocenozele în care el se va insera împreună cu tot ansamblul de animale și vegetale importate, astfel că fiziologia însăși a acestei bioce- noze se va modifica. Din acest motiv, o atenție particulară de natură ecofiziologică va trebui dată tuturor biocenozelor naturale invadate de om și de ființele pe care le va duce eu el. Pentru a cunoaște universul și pentru a căpăta noi mijloace de comu- nicare și de investigație pe propria sa planetă, omul s-a hotărît să navi- gheze în spațiul cosmic, iar această ambiție a determinat noi cercetări,, grupate sub numele de fiziologie spațială. Dar mai este un alt domeniu actual în care fiziologia comparată, trebuie să joace un rol important : căutarea de noi resurse alimentare. Nu este cazul să insist asupra faptului că creșterea populației globului produce mari griji asupra posibilității de a obține și resurse alimentare necesare. Acestea nu cresc în aceeași măsură ca populația globului; în special resur- sele piscicole marine sînt aproape plafonate, ceea ce a îndemnat pe ocea- nografi să se îndrepte spre mareculturi. Dar căutarea speciilor al căror ciclu de viață să se poată asigura în captivitate și în condiții economice acceptabile cere un ajutor din partea fiziologiei comparate și mai ales a fiziologiei dezvoltării și a nutriției (în special a crustaceilor). Anumite specii, cum este homarul, au o viteză de creștere foarte înceată și un indice de conversiune alimentară foarte redus, un canibalism accentuat și o mare sensibilitate față de cantitatea de oxigen din apă; ca urmare, homari- cultura nu s-a dovedit rentabilă economic. Dar fiziologia comparată sem- nalează existența altor crustacei apreciați, cum sînt racii cubanezi, care prezintă mari avantaje față de homar. în unele țări există raci care depă- șesc talia homarului, cei din Tasmania ajungînd la kg (Astacopsis serratus), astfel că în urma sugestiilor date de fiziologia comparată se tinde spre o astacicultură. Am luat acest exemplu din marecultura fiindcă acesta îmi este mai familiar, dar este evident că multe alte astfel de exem- ple pot fi găsite chiar în zootehnie, unde o evoluție fiziologică poate duce la pierderea unor enzime necesare sintezei unor substanțe de structură; prin adaosul unor vitamine în hrana acestor animale am putea îndepărta deficitul activității enzimatice. Aș dori să mai amintesc de o disciplină care s-a născut ca o nece- sitate a presiunii demografice, a concentrării populației în centre urbane,, a industrializării societății actuale, molismologia sau știința poluării (molysmos = murdărire; logos = știință). Și această disciplină a-re nevoie de fiziologia comparată. Pentru a detecta acțiunea nocivă a unei sul: stanțe introduse în ape în urma activității umane, și în special a celei industriale,, trebuie căutate în ecosistem organismul sau organismele care pot fi cele mai sensibile față de substanța poluantă. Iată cîteva exemple. Unele industrii metalifere aruncă în apă hidroxizi floculați, de exemplu hidroxid de fier. Cu toate că ei nu sînt toxici, pot fi nocivi prin starea lor fizică de particule floculate, care colmatează filtrele unor organisme ce res- 10 M. FONTAINE 8 piră prin branhii și separă particulele alimentare planctonice. Winter a studiat acest proces pe midie și a constatat că floculatele din apă pot duce la stări grave de denutriție prin micșorarea posibilității de separare a micr ©planctonului, dar și printr-o secreție abundentă de mucus, care constituie fecale sau înglobează și floculatele metalice, pseudofecale. Ani- malul pierde în greutate și moare în cîteva luni, ambele fenomene fiind în funcție de intensitatea poluării. Un alt exemplu, și unul din cele mai grave, este legat de prezența hidrocarburilor, care nu rar murdăresc pe cei ce fac băi pe plajele marine sau înmoaie penajul ermetic al păsărilor, provocînd moartea lor prin hipotermie. Hidrocarburile pot constitui un aliment pentru unele bacterii. Anumite substanțe favorizează dezvoltarea acestor bacterii și contribuie astfel la dispariția hidrocarburilor. Fiziologia comparată a comportamenUilui este importantă nu numai pentru a înțelege viața individului, ci și pentru a influența și a cunoaște viața societăților umane. Rolul feromonilor, mesageri chimici emiși de un individ pentru a acționa asupra comportamentului altor indivizi de aceeași specie, devine tot mai cunoscut în ambele regnuri. Astfel, ouăle unor alge secretă substanțe solubile care difuzează în jur, ghidînd după concentrație mișcarea anterozoizilor. Bombieolul, mole- culă alifatică secretată de glandele laterale de la extremitatea abdome- nului femelei de Bombyx mori, produce o excitație olfactivă, care deter- mină comportamentul sexual al masculului. Multă vreme s-a ezitat să se considere intervenția feromonilor în viața omului, apreciindu-se că la acesta psihismul și limbajul sînt modali- tățile cele mai importante în stabilirea relațiilor intraspecifice. Dar rolul feromonilor la copii este incontestabil. Iată o întâmplare. Un copil își pierde mama. Se încearcă să i se dea biberonul cu lapte de vacă și chiar de mamă, dar îl refuza. Un psihiatru recomandă ca biberonul să fie înve- lit cu un obiect de lenjerie care a aparținut mamei moarte. De data aceasta copilul primește biberonul. Cercetări mai recente arată că și aici este vorba de feromoni. Dar se poate obiecta că era vorba de un copil cu psihism redus și lipsit de vorbire. Este adevărat! Există însă numeroase prezumții că și la adult feromonii joacă un rol important, mai ales în viața sexuală. Sînt 'convins că, dacă i-am putea cunoaște, i-am putea întrebuința în psihiatrie și medicină, așa cum ei ne ajută în combaterea unor dăunători; pentru a combate unele insecte folosim fie feromoni de repulsie (prin care îi îndepărtăm), fie feromoni de atracție (prin care îi adunăm și îi stîrpim). în cercetări mai recente s-a arătat că comportamentul agresiv în lumea animală și mai ales mecanismele biochimice care stau la baza acestuia pot constitui puncte de plecare pentru o fiziologie și o sociologie umană. După cum s-a văzut, fiziologia comparată a putut și trebuie să aducă contribuții capitale în aplicațiile practice ale științei. Aș mai dori să subliniez pentru tinerii care nu sînt încă angajați în această disciplină că fiziologia comparată oferă celor care o studiază bucurii asemănătoare celor pe care le aduce arta artiștilor. în studiul mușchilor, fiziologul, cînd trece de la mușchiul foarte rapid al insectelor la cel foarte lent al animalelor marine, simte emoții comparabile eu ale unui muzician, care trece de la alegro la adagio. Astfel de analogii se pot 9 TRECUTUL ȘI VIITORUL 'FIZIOLOGIEI COMPARATE j.l face și cu colorația animalelor. Și eu cred că fiziologia comparată, cu gama ei foarte largă de comparații funcționale, este, mai bogată în emoții artis- tice decît oricare altă disciplină biologică. Astfel că drumul fiziologului apare ca mai apropiat de cel al artistului, ale cărui percepții și emoții îi dau un nou fel de a vedea lumea înconjurătoare. Pentru a încheia aș vrea să mă refer la părerea unuia dintre cei mai eminenți specialiști în fiziologia comparată, Lad Prosser, care nu numai că este autorul valorosului volum Comparative animal physiology, dai’ care consideră, că această disciplină este „coordinating Science”. Eu socot însă că este și mai mult : o disciplină capabilă să ghideze gîndirea noastră pe cărarea unor descoperiri fecunde atît în domeniul cercetării fundamen- tale, cît și în cel al aplicării științei în viața omenirii, și prin acestea să suscite emoții noi. Nu am avut pretenția în această expunere să vă fac cunoștință cu fiziologia comparată, care în România este bine ilustrată, ci am dorit doar să aduc argumente pentru dezvoltarea acestei discipline, căreia sînt sigur că îi este rezervat un mare viitor, în special în România, unde există o atît de mare varietate. de biocenoze, foarte bogate în reprezentanți ecologici, și unde se găsesc oameni ce gîndesc asupra evoluției lumii vii și care sînt atenți la viitorul condiției umane. Sînt convins mai mult ca oricînd că schimburile de idei și de savanți între Franța și România, ca și stabilirea de colaborări între cercetătorii noștri, constituie un element esențial al progresului științei în general și al fiziologiei comparate în special. TREI SPECII DE NEMATODE IDENTIFICATE ÎN CULTURILE DE COACĂZ, NOI PENTRU FAUNA ROMÂNIEI DE MARIANA IVAN A rich fauna of para si tic and saprophagous nematodes was found in the soil surrounding the root system in some currant plantations (districts of Timiș and Satu Mare). Among the parasitic nematodes discovered, two new species for Romania were noted, namely : Helicotylenchus dihystera and H. vulyaris. The occurrence of the species Plectus parvus (a saprophagous nematode) was also recorded. Helicotylenchus dihystera (Cobb, 1893) Sher, 1961 și H. vulgaris Yuen, 1964 fac parte din grupul nematodelor spiralate (Hoplolaiminae — Nematoda). Sînt ectoparaziți sau frecvent semiectoparaziți, fixîn- du-se cu partea anterioară a corpului în țesutul radicular al plantei-gazdă; se hrănesc, cu conținutul celulelor corticale. Funcționarea sistemului radicular al plantei-gazdă este perturbată; se reduce numărul de rădăcini adventive totodată se produce o stagnare în creșterea părții epigee a plantei, urmată de căderea timpurie a frunzelor (5). Această gamă de fenomene a fost observată într-o plantație de coacăz din județul Timiș; desfrunzirea a avut loc în proporție de 50% la o infec- ție de 200 de exemplare în 500 g sol, fiind produsă de H. dihystera în asociație cu Pratylenchus sp., Xiphinema sp. și Diphtherophora communis (nematode ce pot fi transmițători de particule virale). în unele plantații de coacăz din județul Satu Mare, solul a fost găsit infestat de o populație numeroasă (4 800 exemplar e/500 g sol), formată din H. vulgaris (62% din totalul nematodelor), asociat cu Tylenchus esciguus, Dorylaimus sp., Mononchus sp. și Plectus parvus, genuri și specii polifage, cu un grad de dăunare redus. Cînd efectivul de H. vulgaris este numeros, se produce uscarea în vetre a arbuștilor. Probele de sol au fost recoltate din zona sistemului radicular pe adîncimea 0—30 cm, aplicîndu-se în continuare metodele clasice de analiză helmintologică. Familia TYLENCHIDAE Oerley, 1880 Genul Helicotylenchus Steiner, 1945 Helicotylenchus dihystera (Cobb, 1893) Sher, 1961 (fig. 1) Sinonimii. Tylenchus dihystera Cobb, 1893; T. olaae Cobb, 1906; Aphelenchus dubius var. peruensis Steiner, 1920; Tylenchus spiralis ST. ȘI CERC. BIOL.. SERIA BIOL, ANIM..T. 30, NR. I, P. 13-15 , BUCUREȘTI, 1978 14 MARIANA IVAN 2 Cassidy, 1930; AnguUlulina mullicincta T. Goodey, 1932; A. robusta T. Goodey, 1932 ; Helicotylenchus nannus Steiner, 1945 ; Williams, 1960 ; Thorne,. 1961; H. crenatus Das, 1960; H. dihyștera Sher, 1961; J. B. Goodey, 1963. Măsurători (1 $). L = 0,69 — 0,74 mm; a = 30,99 — 31,46; b = 5,29 — 6,02; c = 46,83-53,93 ; V = 59%; stiletul = 24,75-28,05 [a. Morfologie. Femela are corpul sub formă de spirală deschisă ; cîmpu- rile laterale sînt marcate de incizuri proeminente. 'Regiunea buzelor emisferică, cu 4 sau 5 inele, adesea nedistincte. Cnobii stiletului au o ușoară adîncitură în partea anterioară. Bulbul esofagian este sferic și mare; esofagul glandular format din 3 lobi, fiecare cu un nucleu vizibil, acoperind, intestinul pe partea latero-dorsală., Spermateca, evidentă și dreaptă, este puțin vizibilă. Amfidiile sînt vizibile numai printr-o vedere frontală. Porul excretor se deschide la nivelul capătului anterior al glandei esofagiene. Hemizonidul, puțin vizibil, se găsește în partea anterioară a porului excretor. Deiridele nu se observă. Fasmidele sînt vizibile și se găsesc la nivelul inelelor 7—8, în partea anterioară , a anusului. Coada este mult curbată dorsal, avînd o proeminență dorsală. Anusul se deschide la 10 inele de vîrful cozii. Masculul necunoscut. Tipuri de habitat și răspîndire. Specia a fost găsită în solul din jurul rădăcinilor’de coacăz, în județul Timiș. Parazitează pește 40 de specii de arbori și arbuști (măr, păr, pin, zmeur, fragi, căpșun, trandafir), precum și o serie de plante anuale (bumbac, porumb, mazăre, sfeclă de zahăr, garoafe etc.) în S.U.A.,' Canada, Marea Britanie, Japonia, Australia, India etc. (1). De asemenea, specia a fost întîlnită frecvent în U.B.S.S. la tomate, castraveți, vinete, ceapă etc. (2). ■ ■ Helicotglenchus viilgaris Yuen, 1964 (fig. 2) Holotip. Femelele colectate de P. H. Yuen, preparatul 56. a/11/1. Colecția de nematologie, Dept. Eoth. Exp. St. Herpenden, Marea Britanie. Măsurători (10 $). L — 0,91—1,18 mm; a — 27,92—33,80; b = = 5,82—6,85; c = 52,51-89,62 ; V = 56,93—61,81% ; stiletul = 31,35 • -31,75 u. Morfologie. Femela are frecvent corpul sub formă de spirală destins^. Regiunea buzelor truncată, cu 4 — 5 inele. Stiletul este mare; cnobii sîiit ușor dințați pe suprafața .anterioară. Bulbul esofagian rotund; glanda esofagiană este formată din 3 lobi, care se extind acoperind partea latero- dorsală a intestinului. Spermateca este dreaptă, fără spermă. Fasmidele sînt distincte și se deschid la 10^12 inele anterior de nivelul anusului. Coada este mult curbată dorsal, fiind neregulat emisferică. Inelele distale (10—12) sînt mult mai înguste, adesea nedistincte. H. mdgaris se distinge printr-o combinație de caractere: regiunea buzelor, este truncată în comparație cu H. egypiiensis; stiletul este mai mare decît la H., tunisîensis și H. canadiensis ; fasmidele au o poziție mult anterioară deschiderii anusului, iar ultimele inele (9—12) sînt mult niai înguste-și nedistincte. . . . Fjg. 1. — Helicoiplenchus ăi- hysiera. A, aspect general :Ec, extremitate cefalică; ei. limită esofag-intestin ; v, vulvă; ect extremitate codală. B, regiunea ^.șofagiană: be, bulb esofagian; glandă esofagiană; ț, in^ ieșim. C?regiunea vulyară: vulvă. D, extremitatea codală; of/orificiu fasmidial; oa, ori- ficiu anal. 3 TREI SPECII DE NEMATODE ÎN CULTURILE DE COACAZ 15 Fig. 3.—. Plectus parvus. A, extremitatea cefalică : Rl, regiune labială; cb, cavitate bucală. B, regiunea esofagiană. be, bulb esofagian; ei, limită esofag-intestin. Masculul necunoscut. Tipuri de habitat și răspîndire. Exemplarele de FL vulgaris au fost identificate în plantațiile de coacăz din județul Satu Mare. Nematodul a mai fost semnalat la următoarele plante de cultură : căpșun (Scoția), măr (Olanda), viță de vie (Franța și Italia). Familia PLECTIDAE Oerley, 1880 Subfamiiia Plec tin ae (Oerley, 1880) Micoletzky, 1922 Plectus parvus Bastian, 1865 (fig. 3) Sinonimii. Pliabdolaimus balatonicus Daday, 1894 ; Plectus communis Biitschli, 1873 ; P. belgicae de Man, 1904; P. paracommunis Hoeppli, 1926 ; P. longicaudaius var. opisthocirculus Andrâssy, 1952 ; P, opistho- circulus Andrâssy, 1952 (Andrâssy, 1958). Măsurători. L ~ 0,6 mm; a = 15,61; b = 3,88 ; c = 7,32 ; V — = 50 %. Morfologie. Femela are corpul scurt și gros; cuticula, de 3—4 p. grosime, este distinct inelată. Capul truncat, cu 6 papile labiale și 4 sete cefalice. Cavitatea bucală, tubulară, largă (5 — 4 g), măsurînd aproxima- tiv 1/8 din lungimea esofagului, are la mijloc amfidii plectoide; sesilele sînt în a doua jumătate a cavității bucale. Esofagul este aproape cilindric, bulbul esofagian puternic, iar aparatul bazai este distinct și denticulat. Porul excretor se află ventral de esofag; duetul este răsucit și unit cu nucleul celulei excretoare. Ovarele sînt perechi, simetrice, iar vulva plasată ecuatorial. Coada este conică și se termină într-un spineret. Subanal se găsesc 4 sete, La coadă se disting 3 glande și un duet seminal. Masculul necunoscut. Tipuri de habitat și răspîndire. A fost găsit în solul din jurul sistemu- lui radicular al plantelor de coacăz din județul Satu Mare. BIBLIOGRAFIE 1. Goodey T., Soil ană fresluvater nematodes, Methuen & Co., Londra, 1951, p. 296. 2. Kirianova E. S., Krali E. L., Paraziticeskie nematedi rasialii, Izd. „Nauka”, Leningrad, 1971, p. 260—322. 3. Meyl A., Dic Tierivelt Milieleuropas, Verlag Von Quell & Meyer, Leipzig, 1959, p, 87. 4. Sher S. A., Nematologica, 1966, 12, 1 — 56. 5. Tiiorne . G., Prineiplcs of nematology, McGraw-Hill Books Co., New York — Toronto — Londra, 1961, p. 182 — 202. Centrul de cercetări pentru proiecția plantelor; București, B~dul Ion loneseu de la Brad nr, 8 Primită în redacție Ia 11 iulie 1977 . HIMENOPTERE PARAZITE ALE LEPIDOPTERELOR DĂUNĂTOARE CULTURILOR DE LUCERNĂ DE MATILDA LĂCĂTUȘU, CONSTANȚA TUDOR și M. C. MATEIAȘ Some insects of the Ord, Hijmenoptera (Braconidae and Chalcidoidea) are iden- tified as parasites of some lepidopteras (Semiothisa clalhrata L., Tephrina are- nacearia Den. et Schiff., Mamestra suasa Den. et Schiff., Chior idea viri placa Hfn., Ectypa glyphica L. and Colias croceus Fourcr.) that damage alfalfa crops. The părăsite moths are new hosts for all the mentioned hymenopteras, and two of the parasites are new elements for the Romanian fauna. Din cele peste 40 dar cu un conținut de 2 X Ca, de 2 x K, de 2 x Ca. 4- 2 x K decît cantitatea acestor cationi în apa de mare. Toate acvariile au fost barbotate cu aer. Animalele au fost menținute în aceste medii 24 și 72 de ore, după care s-a recoltat hemolimfa prin secțiunea mantalei. Dozarea Na și K s-a făcut prin Flaînm-fotometrm iar Ca și Mg prin spectre foto metru cu absorbție atomică Pye-Unicam. Rezultatele au fost prelu- crate statistic după testul ,,t” Student, fiind considerate semnificative numai cele cu valoarea lui p egală sau mai mică de 0,05. ST . ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 35-39, BUCUREȘTI, 1978 ‘ " 1 C G 30 E, A. FORA și collab. 2 i 37 ■ r REZULTATE ȘI DISCUȚII în tabelul nr. 1 sînt date rezultatele analizei obținute pe hemolimfă de Mytilus gaUoprovincialis, iar în tabelul nr. 2 cele de la Mya arenaria. între mersul salinității externe și conținutul de Na al hemo limfei de Mytilus și de Mya există un paralelism de proporționalitate, pe care îl regăsim și pentru Mg. în schimb, pentru K și Ca fenomenele sînt diferite : potasiul scade mai mult la salinitățile apropiate de normal (12 și 18°/00 față de normalul 14°/00), iar calciul la 6b/00 mediu extern este mai mult decît la 12%0, în restul salinităților externe existînd un anumit paralelism al concentrațiilor. Concentrația cationilor din hemolimfă nu urmează deci întru totul pe cea a cationilor din mediul extern, ceea ce denotă o anumită selectivi- tate a permeabilității, care a fost pusă în evidență și în cazul crapului (2), existînd concentrații osmotice critice pentru fiecare cation. Modificările conținutului cationic al hemolimfei sînt de același sens la 24 sau la 72 de ore, cît timp animalele au fost urmărite în aceste medii, ceea ce înseamnă că fenomenul osmotic acționează de la început într-un anumit fel, care nu se mai schimbă. Probabil intervin și amindacizii liberi (1),(7),(14). - ... ' - Se știe din literatură că bivalvele sînt în general izosmotice cu mediul lor exterior. Dar, dacă ele se echilibrează în ceea ce privește valoarea pre- siunii. osmotice, componența cationică a hemolimfei nu devine identică cu cea a mediului exterior (3), (4), (6), (12), (13). Cationii care devin mai „independenți” de conținutul lor din mediul exterior sînt cei de K și de Ca, adică cei care au și cel mai.important rol rhopic ($), S-ar putea admite că hemolimfă joacă și un rol de tampon (3) între.lichidul, celular și mediul exterior.,, iar modificările conținutului de K;și Ca sînt determinate.mai ales de activitatea proteinelor celulare. în ceea ce privește mediile rhopice experimentate de noi, o primă constatare ne arată că la Mytilus modificările conținutului de Na din hemo- limfă sînt mai puternice la 72 de oredecît la 24 de ore, pe cînd schimbările conținutului de K, Ca și Mg sînt mai mari la 24 decît la 72 de ore. La Mya, fenomenele sînt inverse. Aceste rezultate ar putea denota că mecanismele de reglare ionică sînt mai încete la Mytilus decît la Mya, Și din rezultatele cu medii rhopice diferite reiese că hemolimfă ambe- lor bivalve nu este niciodată identică cu conținutul cationic al mediului exterior. La lotul 2 x K, cantitatea de Ca este mult scăzută, ceea ce ar putea denota o acțiune de antagonism între cei doi cationi. La lotul 2 x Ca însă, nu se observă modificări ale concentrației de K și este probabil că antagonismul K—Ca este unilateral, adică modificările Ca din hemolimfă sînt influențate de variațiile K din mediul exterior, dar cantitatea de K a hemolimfei nu este influențată de variația cantității de Ca de la exterior. Această relație asimetrică dintre cei doi cationi arată că organismul „ac- ceptă” mâi bine deranjarea raportului cationic decît creșterea K extra- celular (5), (8). Din studii anterioare se știe că, în cazul schimbărilor ionice din mediul exterior, crabii din Marea Neagră nu își modifică componența cationică, luînd probabil din rezervele corpului (crustă, mușchi) elementul ț ț f. j ■ X X ci + : o O- X OI o m 90 co1 co co' O rH t in r* + 1O CO Oi kO od* oî CSI vH . + ■ O 40 CO CM rH [> Ol 67,2 8,6 + 107,7 <0,001 41,3 1,0 +46,1 <0,001 io CÎ 00 o - țy CÎ d" +’ 1O ci 1 ț î rhopice X Ol 435,2 15,6 + 3,7 467', 5 27,1 + 6,4 25,0 1,0 +2,1 23,5 1,4 + 10,7 © >o © cî cT r-f Tfl țO 50 i> c cT oi. । CI r> m to O + 0ț d"©" r- d y CI "C CO T? io m o 1 V ț L i f 5 CD | 2 X Ca OlkO 00 + IO o’ ec cc oi 00 । 503,0 45,4 + 14,5 © <+ CI T-l 1 CI 1 © © © of ©’ + + 59,0 3,6 + 85,4 <0,001 O l> ffP Cf? O 77,3 ! 12.3 +22,0 1 eC CC cî 1 pam ui sad “■ I martor 419,4 1’5,9 439,0 33,9 i • 24,5 2,6 i£0 gUg 32,3 0,8 oo" cî CI 63,3 . 1,0 78,6 4,1, i j 1 i ■ f “g £ j oo/org ) kt? 0^ CO o' GO + cD \/ 4. V o O Ci «O + Ol cî o r- c io y © p V 26,6 0.8 + 8,6 o toa> o IIJ O 00 o d « y + 0^00 © cî + © -c y —i CiOlCO O «a O O rf* co y + 81,3 0,9 +28,4 <0,001 78,8 ’ 1,6 +0,3 Tabelul nr. 1 iionîce ale hemolimfei de Mylihis iWățî diferite și in medii rhopice di! mediului exte: | 18°/oo o uS* o O Ol CO V m _[„ * 585,0 33,2 + 31,7 <0,02 26,3 1,7 + 7,4 20,9 0,5 -1,3 co o □o cT oo o 7 V "T CO CO ier cî cî + c co + «î d OO S C' CI O . + V io © d d 40 o 1 V Salinitatea oo/oEI 412,2 40,0 - 1,7 348,0 27,2 -20,7 <0,05 17,0 1,0 -30,3 i' g++ E‘l O co o' o-' CN j ÎO d © 00 © + d p o po d o cî >+ 1 59,7 2,7 - -24,0 <0,01 Rezultatele analizelor cal sălii 1 345,5 35,9 -17,6 O lO «5 § ® și oi । V d d m o o COCO CI + y d ci' o” CI -J- 36,5 5,5 + 12,9 28,0 0,0 -0,7 ‘ 00 IO SD < cî oo" LO ‘ ] ["■ 00 <£> io SO O rH ®, « ■ n© 1 V Cant. în apă 1 5 432 432 16,2 : 21,8 oo d ©_ © Na+ E.S. ± . Dif. % P Na+ E.S. + < Dif. % P K+ E.S. i Dif. % P d % na + ‘S’S ,Ca++ E.S. ± Dif. % P + ^ + +^«- W ț>o«s= q Durata exo. în ore [ Ol d Ol ci d CI d MODIFICĂRI IONICE ÎN HEMOLIMFĂ UNOR MOLUȘTE BIVALVE 39 care tinde să-și modifice cantitatea sub acțiunea externă (9). S-ar putea ca pentru K și Ca acest fenomen să fie valabil și la bivalve. Din aceste rezultate, putem conchide că moluștele bivalve supuse unor acțiuni saline cantitative sau calitative răspund diferit acestor solici- tări, Variațiile salinității externe sînt urmate dependent de Na și Mg, pe cînd K și Ca, ca elemente legate mai ales de structurile proteice celulare, prezintă variații de altă natură. Imersiunea animalelor în medii cu rapor- turi cationice diferite arată existența unui reglaj care la Mytilus este mai încet, iar la Mya mai repede. în soluțiile rhopice, Mg se pierde foarte repede spre exterior. La animalele normale, cantitatea de Mg din apă și din hemolimfă este asemănătoare : 74mg°/0 fațade 63,3 — 78,6mg°/ola Mytilus și de 66,2 — 74,0 mg% la Mya, dar orice schimbare a raporturilor ionice externe (2 X Ca, 2 X K, 2 X Ca + 2 X K) duce la o scădere puternică a Mg din hemolimfă. BIBLIOGRAFIE 1. Bhigteux-Gregoire S., Ductiateu-Bossons Ch., Jeuniaux Ch., Florkin M„ Arch. int. Physiol. Biochein., 1964, 72, 1, 116—125. 2. Drilhon A., Pora E. A., Ann. Physiol., Paris, 1936, 12, 139—168. 3. Hoyaux J., Gilles R., Jeuniaux Ch., Comp. Biochein. Physiol., 1976, 53 A, 361 — 365. 4. Istin M., Kirschnier L. B., J. gen. Physiol., 1968, 51, 478—496. 5. Kolassovitc H., St. cerc. biol, anim., 1974, 26, 2, 121 — 132. 6. Lubet P., Pujol J. P., C. R. Acad. Sci., Paris, 1963, 4032 — 4034. 7. Malins D. C., Sargent J. ,R., Bioehemical and biophysical perspectives in marine biology, Academic Press, Londra —New York, 1974. 8. Pop Mircea, Fiziol. norm. patol., 1968, 14, 1, 29 — 44. f 9. Pora E. A., J. Physiol., Paris, 1958, 2, 464 — 465. 10. Pora E. A., Acta biotheoretica, 1962, 12, pars IV, 161 — 174. 11. Pora E. A., Stoicovici Florica, St. cerc, biol,, Cluj, 1963,14, 1, 113 — 120. 12. Potts W. T. W., J. exp. Biol., 1954, 31, 3, 376—385. 13. Renane A., SghlieperC., Biology of Brackish Water, Schwcizerbart’sche Verlagsbuchhand- lung, Stuttgart, 1971. 14. Schlieper C., Ann. Biol., 1957, 33, 3—4, 117—125. Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, sir. Republicii nr. 48 și Stațiunea biologică marină ,,Ion Borcea” Agigea — Constanța Primit în redacție la 29 martie 1977 INFLUENȚA FACTORILOR SEX ȘI VÎBSTĂ ASUPRA SENSIBILITĂȚII ADULȚILOB DE MUSCA DOMESTICA L. FAȚĂ DE FEROMONUL SEXUAL SPECIFIC, (Z)-9-TRICOSEN DE I. GHIZDAVU The sensitivity was învestigated by laboratory tests, made with sticky traps on lots of flies constituted, at a 1:1 sex ratio, of virgin males and females, 1 — 30 days old. The sensitivity was measured by two quotients calculated from the number of flies participa ting in the test (N), the number of flies captured in 24 h by the trap baited with pheromone (Fer), and by the control trap (Mt). The sensiti- vity of.the males is superior. Three periods of maximal sensitivity were observed for the males, at 6 — 8, 13 — 14, and 20 — 23 dayș, in relation with the copulatory activity, and at 3 — 4, 12 — 13, and 20—21 days for the females, in the fir st (Z)-9-tricosene probably acting as' a sex stimulant, and in the last two asan aggre-; gation pheromone. în concordanță cu rezultatele unor cercetători americani (1), (2), (3), (5)., (0), (7) și contrar unor rezultate obținute în Europa (4), într-o lucrare anterioară (8) am semnalat că (Z)-9-tricosenul atrage adulții de ambele sexe ai unei populații autohtone de Musca domestica L. Apare deci ca posibila combaterea speciei cu ajutorul unor capcane în care feromonul să fie folosit ca momeală, metodă care ar putea constitui o alternativă la combaterea cu insecticide în anumite locuri unde acestea nu pot fi aplicate. Pentru realizarea practică a noii metode a devenit însă necesar și studiul factorilor care ar putea condiționa eficacitatea capcanelor cu fero- mon, factori care se referă la insectă, mediul înconjurător, doza și modul de formulare a f eromonului. în prezenta lucrare expunem rezultatele cercetărilor privind depen- dența de factorii sex și vîrstă a sensibilității adulților unei populații au- tohtone de Musca domestica L. față de (Z)-9-tricosen, feromonul sexual al speciei (1), (6). ’ MATERIAL ȘI METODĂ Sensibilitatea adulților populației autohtone de Musca domestica L. față de (Z)-9-tri- cosen1 a fost testată pe loturi mixte de adiilți crescuți in laborator. Loturile uniforme ca vîrstă (variind între 1 și 30 de zile) au fost constituite la începutul fiecărui test din invidizi virgini, masculi și femele,, separați imediat după ieșirea din pupă. Astfel, sensibilitatea adulților față de feromonul sintetic a fost determinată in condițiile unei concurențe maxime exercitate de. către feromonul natural emis de către femelele prezente în laborator. 1 Feromon sintetic pus la! dispoziție de către dr. doc. F. Hodoșan și dr. Ileana Goia. de la Institutul de chimie Cluj-Napoca, cărora le mulțumim pentru tot sprijinul acordat. ST. și CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM.. T. 30, NR. 1, P. 41—44, BUCUREȘTI ,1978 42 I- GHIZ'DAVU 2 Testele au fost realitate la o temperatură de 23°Cși o umiditate relativă a aerului de 75 — 80%, cu ajutorul a două capcane adezive de tip panou, cu suprafața totală de 400 cm2, așezate în poziție verticală, la distanță de 1,5 m una de alta, în centrul laboratorului, o cap- cană fiind martor, iar cealaltă conținînd 5 mg de feromon plasat Intr-un tampon de vată de tip stomatologic atirnat de capcană. în scopul de a evita influența locului ocupat de capcane asupra randamentului lor de prindere, pentru fiecare vîrstă s-a efectuat un al doilea test, locul capcanelor fiind inversat, per Sensibilitatea adulților a fost apreciată prin doi coeficienți, = ——- și C2 = ,, Mt Fer—Mt -——— , calculați pe baza capturilor realizate în 24 de orc de către capcana cu feromon (Fer), de cap cana-martor (Mt) și a numărului’ total de adulți participanți (N). Coeficienții au fost stabiliți atit separat pentru fiecare sex, cit și pentru totalul populației. REZULTATE ȘI DISCUȚII în total au fost determinați 180 de coeficienți, transpuși grafic în figura 1, care ilustrează dependența sensibilității adulților de factorii sex și vîrstă. Din figură rezultă că feromonul atrage nu numai masculii, ci și femelele, coeficienții fiind constant superiori valorii 1,000, iar coefi- cienții C2 constant superiori valorii 0,000 (aceste valori consemnînd limitele inferioare sub care nu există diferență între cele două capcane). Prezența acțiunii asupra femelelor este confirmată de rezultatele testelor noastre anterioare în olfactometru (8), precum și de rezultatele unor cercetări efec- tuate în S.U.A., dar numai în cîmp (1), (5), nu și în laborator (1). în condițiile experimentale date, în cazul masculilor există trei perioade de sensibilitate mărită față de feromon, situate la vîrstele de 6—8, 13—14 și 20—23 de zile. Datele pot fi corelate cu observațiile noastre1 care arată că în comportamentul sexual al muștei de casă, cres- cută în laborator Ia 23°0, intervin trei perioade de maximă activitate, care se manifestă printr-o frecvență sporită a împerecherilor, situate la aproxi- mativ aceleași vîrste ale coloniilor de insecte. Aceste perioade sînt și mai evidente în cazul coloniilor în care raportul sexelor este dezechilibrat în defavoarea masculilor. Dacă femelele sînt monocoitice, masculii sînt capabili de mai multe împerecheri. în acest caz, perioada de aproximativ 7 zile din- tre cele trei maxime ale activității de copulare, respectiv dintre cele trei perioade de sensibilitate mărită a masculilor față de feromon, pare a fi determinată de timpul necesar sperma togenezei și refacerii rezervei de spermă în vederea realizării unei noi copulații. în cazul femelelor se observă tot trei perioade de sensibilitate mărită > care apar însă mai devreme, prima la vîrstă de 3—4 zile, iar celelalte la 12—13 și 20—21 de zile. Dehalajul observat față de maximele corespunză- toare înregistrate la masculi se reduce însă dacă ținem seama de faptul că specia este protandrică, masculii eclozînd din pupe în medie cu 12—48 de ore mai devreme decît femelele (8). Primul maxim de sensibilitate a femele- lor față de feromon este, fără îndoială, în relație cu începutul activității de împerechere, unele cercetări conferind (Z)-9-tricosenului și rolul-de stimu- lant sexual (1). Existența celorlalte perioade de sensibilitate mărită față de (Z)-9-tricosen se poate.explica însă numai dacă admitem că feromonul are un rol dublu sau chiar multiplu, acționînd, de exemplu, și ca feromon Date nepublicate. Vîrstă adultilor (zile) Dependența sensibilității față de feromonul sexual specific a adulților de Musca domestica L. în funcție de factorii sex și vîrstă. 44 I. GHIZDAVU 4 de agregare. în acest sens pledează unele cercetări străine (1), precum și observația noastră că însăși activitatea de depunere a ouălor de către femele nu se desfășoară egal, la temperatura de 23°O existînd perioade de maxim la vîrstele de 5^-9,15—19 și 23—28 de zile. Curbele coeficienților calculați pentru populația mixtă indică tot trei perioade de maximă sensibilitate, care coincid în’ general cu cele determinate pentru fiecare sex.Din analiza acestor curbe reies însă importanța și durata deosebită a primei perioade (de la vîrstă de 3 la 9 zile), ca și importanța mai mică a celorlalte două maxime. MODIFICĂRI HISTOLOGICE ÎN TIFOIDA PUILOR DE GĂINĂ BURSECTOMIZAȚI ȘI TRATAȚI CU CÎMP MAGNETIC DE N. NEAGA, M. LAZĂR și A. NEGREA BIBLIOGRAFIE 1. Carlson D. A,, Environ mental Entoinology, 1973, 2, 4, 555 — 559. 2. Carlson D. A., Maver M. S., Silhacek D. I., James J. D., Beroza B. A,, Science, 1971, 174, 76-78. 3. Carlson D. A., Doolittle R.' E., Beroza M., Rogoff W. M.< Gretz G. H., J. agric. Food Chem., 1974, 22, 2, 194-197. 4. Eiter K., Naturwissehschaften; 1972, 59, 10, 468 — 470. 5. Mansingh A., SteeleR. "W., Smallman B. N., Meresz O., Mozogai C., Canad. Entomologist, 1972, 104, 12, 1963-1965. 6. Morgan Ph., Gilbert I. H., Fye R. L., Florida Entomologist, 1974, 57, 2, 136 — 140. 7. Rogoff W. M., Gretz G. H., Jacobson M., Beroza. M., Ann. Soc. Ent. Amer., 1973, 66, 4, TM—m. 8. Ghizdavu I., Perju T., St. și cerc, biol.. Seria Biol, anim,, 1976, 28, 2, 157 — 159. , . InsZi/uiwZ agronomic ,,Dr. P. Groza” Cluj-Napoca, str. Mănăștur nr. 3 .Primit în redacție Ia 14 octombrie 1977 Bursectomized chickens treated with magnetic field of 300 Oe. show histological modifications of the thyroid gland : increase of follicles number, reduction of the folii cular diameter and increase of the interfollicular tissue. Bolul tiroidei în organism este deosebit de important atît prin inter- pelațiile sale, funcționale cu alte glande (1), (2), (7), cît și prin faptul că hor- monii săi îndeplinesc funcții atît de numeroase, încît cuprind în raza lor de acțiune toate celulele organismului (3). între tiroidă și bursa Fabricius, care este foarte activă în primele decade după ecloziune, există importante interpelații funcționale în prima perioadă de viață (7). Acțiunea cîmpului magnetic asupra organismului animal produce modificări histologice atît la nivelul glandelor endocrine (1), (4), (6), (8), cît și la nivelul organelor limfoide (5). Ținînd seama de importanța tiroidei în organism, de interrelățiile sale funcționale cu bursa Fabricius și de acțiunea cîmpului magnetic asupra glandelor endocrine, în lucrarea de față am urmărit acțiunea bursectomiei și a cîmpului magnetic asupra tiroidei puilor de găină. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele au fost efectuate pe pui de găină din rasa Rock alb, care au fost împărțiți în patru loturi, și anume : un lot martor, un lot tratat cu cîmp magnetic, un lot bursecto- mizat și un lot bursectomizat și tratat cu,cîmp magnetic. Bursectomia s-a efectuat chirurgical în prima zi după ecloziune, iar tratarea puilor cu cîmp magnetic s-a făcut în primele 10 zile de viață, cîte o ședință zilnică de 10 minute. Gîmpul magnetic folosit a fost de tip pulsator, avînd intensitatea de 300 Oe. în perioada experimentală s-au asigurat aceleași condiții de întreținere și furajare pentru toate loturile. La vîrstele de 30 și 60 de zile s-au sacrificat cîte 3 pui din fiecare lot și s-au recoltat tiroidele, care au urmat tehnica histologică obișnuită, iar secțiunile au fost colorate după meto- da triero mică. Pe secțiunile executate s-au determinat: numărul de foii culi tiroidieni pe mm2 de secțiune, diametrul folicular și înălțimea epiteliul ui. Rezultatele obținute au fost prelucrate statistic. - REZULTATE Examinînd la microscop aspectul histologic al tiroidei puilor din lotul martor, la vîrstă de 30 de zile se constată că predomină foliculii tiroidieni mari, cu diametrul folicular mare, epiteliul folicular mic, iar țesutul inter- folicular puțin abundent (fig. 1). ■ ST.-ȘLCERC, BIOL;, SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR- 1. P. 45—48; BUCUREȘTI, 1978 46 N. NEAGA și colab. . 2 La puii bursectomizați, foliculii tiroidieni sînt mai numeroși, diame- trul folicular este mai mic, numărul de foliculi pe mm2 de secțiune mai mare, epiteliul folicular mai înalt, iar țesutul interfolicular este mai abun- dent decît la martor (fig. 2 și tabelele nr. 1, 2 și 3). Tabelul nr, 1 Numărul de fol teu] i tiroidieni Ia puii burseetoniîzațj și tratați cu cîmp mugnetic (pe mms) Lotul n Vîrsta(ziîe) 30 60 X Sx P X ț Sx p Martor 45 532 14,2 318 9,6 Tratat cu cîmp magnetic 45 864 11,5 0,001 396 7,2 0,05 Bursectomizat 45 823 13,7 0,001 398 8,7 0,05 Bursectomizat șî tratat cu cîmp magnetic 45 898 12,8 0,001 436 11,3 0,01 Tabelul nr. Fig. 1. — Secțiune prin tiroidă,- pui martor, la 30 de zile. C, coloid folicular; F, folicul tiroidian (colorație tricromică HEA, micro- foto 10X10). Diametru îoliculilor tiroidieni la puîibursectomizațiși tratați cu timp magnetic țin p.) Lotul n Vîrsta (zile) 30 ' 60 X .Sx P X । - Sx P Martor 45 42,6 2,1. . 49,2 2,3 . Tratat cu cîmp magnetic 45 26,5 2,9 0,001 38,3 2,6 0,001 Bursectomizat Bursectomizat și tratat cu 45 31,2 2,6 0,001 39,7 2,2 0,01 . cîmp magnetic 45 24,2 3,1 0,001 36,5 1,9 0,001 Fig. 2.;.— Secțiune,: prin,j tiroidă, pui la 30; de ?zile,; bursectomizat, Foliculii, tiroidieni sln.t mai., mici și, mai numeroși. Țesutul interto- licular este , abundent (colorație tricromică HEA, microfotolOxlO). Tabelul nr. 3 Înălțimea epiteliul ui tiroidian la pitii bursectomizați și tratați eu cîmp magnetic (tu jx) Lotul n , . Virata (zile) 30 — ■ 60 X ■ j Sx P - Sx | ' P. - Martor . 45 5,25 0,31 — 6,08 0,32 •— Tratat cu cîmp magnetic 45 7,37 0,27 0,05 8,02 0,42 — Bursectomizat 45 6,85 / 0,42 — 6,56 0,62 — Bursectomizat și tratat cu cîmp magnetic 45 7,52 0,33 0,05 8,16 0,52 - ■ : La jpuii tratați cu cîmp magnetic, foliculii tiroidieni sînt mai mici, .diametrul folicular este mai mic, numărul de foliculi pe suprafața de sec- țiune mai mare, epiteliul folicular mai înalt, iar țesutul interfolicular mai ^abundent (tabelele nr. 1, 2 și 3). La puii bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic, modificările produse sînt în același sens, dar mai evidente (fig. 3 și tabelele nr. 1, 2 și 3). Fig. 3. — Secțiune prin tiroidă, pui la .30 de zile, bursectomizat și tratat cu cîmp magnetic. Foli- culii tiroidieni sînt mai mici și mai numeroși. Țesutul interfoli- cular este mai abundent (colora- ție tricromică HEA, microfoto 10 X 10). Fig. 4. — Secțiune prin tiroidă, pui martor, la 60 de zile. Foli- culii tiroidieni sînt mari, iar țe- sutul interfolicular în cantitate mică (colorație triero mică. HEA, microfoto 10 X 10). Fig. 5. — Secțiune prin tiroida, pui bursectomizat, la 60 de zile. Foliculii tiroidieni sînt mai mici, iar țesutul interfolicular mai abun- dent (colorație triero mică HEA, microfoto 10 X 10). Fig. 6. — Secțiune prin tiroidă, pui la 60 de zile, bursectomizat și tratat cu cîmp magnetic. Foli- culii tiroidieni sînt mai mici, iar țesutul interfolicular mai abundent (colorație triero mică HEA, micro- foțo 10 x 10). 3 MODIFICĂRI HISTOLOGICE ÎN TIROIDA. PUILOR DE GĂINA 47 La vîrstă de 60 de zile, tiroida puilor din lotul-martor prezintă foli- culi tiroidieni foarte mari, diametrul folicular mare, numărul de foliculi pe mm2 de secțiune mic, epiteliul folicular mic, iar țesutul interfolicular redus (fig. 4). La puii bursectomizați se constată diferențe evidente față de martor, și anume numărul de foliculi pe mm2 de secțiune este mai mare, diametrul folicular este mai mic, iar țesutul interfolicular mai abundent (fig. 5). La puii tratați cu cîmp magnetic, modificările sînt în același sens, dar mai evidente. La puii bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic, modificările produse sînt în același sens ca la puii tratați cu cîmp magnetic și la cei bur- sectomizați, dar de o intensitate mai mare (fig. 6, tabelele nr. 1, 2 și 3). DISCUȚII Aprecierea aspectului de stimulare a glandei tiroide se face după criterii morfologice, și anume : diametrul folicular mic, număr mare de foliculi pe suprafața de secțiune, epiteliul folicular înalt, abundența țesu- tului epitelial interfolicular și resorbția coloidului folicular (2). Modificările histologice obținute de noi, atît la puii bursectomizați, cît și la cei bursectomizați și tratați cu cîmp magnetic, se caracterizează prin existența unor foliculi tiroidieni mici, număr mare de foliculi tiroidieni pe secțiune? țesutul epitelial interfolicular mai abundent, iar epiteliul folicular mai înalt decît la martor. Aceste modificări histologice sînt tipice de stimulare și influențează direct asupra activității glandei și, respectiv, asupra secreției ei (2). Datorită numeroaselor lor funcții, hormonii tiroidieni cuprind în raza lor de acțiune toate celulele organismului, dar în mod special intensifică procesele oxidative, influențînd astfel dezvoltarea gene- rală a organismului (3). Modificările histologice înregistrate de noi la puii bursectomizați, respectiv aspectul de glandă stimulată, corespund cu rezultatele altor cercetători (7) și demonstrează existența unor interrelații funcționale între tiroidă și bursa Fabricius în primele luni de viață. Astfel, se pare că bursa Fabricius are acțiune moderatoare sau de reglare a activității secretoare a tiroidei. Acțiunea cîmpului magnetic asupra organismului produce modificări histologice în tiroidă, caracteristice glandei stimulate (1), (4), (6), (8), iar asocierea bursectomiei cu acțiunea cîmpului magnetic produce modificări în același sens, dar de intensitate mai mare. CONCLUZII 1. Bursectomia executată chirurgical în prima zi după ecloziune pro- duce modificări histologice în tiroidă, caracterizate prin creșterea număru- lui de foliculi pe mm2 de secțiune, micșorarea diametrului folicular, epite- liul folicular mai înalt, iar țesutul interfolicular mai abundent, modificări care reprezintă aspecte de stimulare evidentă a glandei. 2. Asocierea bursectomiei cu acțiunea cîmpului magnetic produce modificări histologice în același sens (de stimulare), dar de intensitate mai mare. 48 N. NEAGA și. colab. ...... 4 . BIBLIOGRAFIE ■ . ' 1. 'Jitariu P., Rev. roum.-.BioL, Serie de Zoologie,. 1966, 11, 1, 3. , 2. Milcu Șt. și colab., Fiziopatologia experimentală a glandei tiroide, Edit. medicală, București, 1963. ' 3. MilcU Șt., Lungii Al., Hormonii și'vitița, 'Edit. științifică, București, 1965; 4. Neaga N., Lăzăr-M., St. și cerc.:biol., Seria zoologie,-1972, 24, 2, 119. J 5. Neaga N., Lazăr M., Anal, științ. Univ, ,,A1. J. ,Cuza”,. Iași, 1973, 19, 1, 7. 6. Neaga N., Lazăr M., Negrea. A.,. St., și cerc. biol.,. Seria Biol, anim., 1977, 29, 1; 53. '7. Pintea V. și colab., Lucr. științ. Inst. agron. Timișoara, 1965, 8, 303. £1. Zirra A. M. și colab., St. cerc, balneo-fizioterapie, 1964, 4, 134. 1 ' Institutul agronomic „Ion Idnescu de 'la ‘Brad”,' : Laboratorul de fiziopalologie Iași, Aleea Mihail Sadoveanu nr. 8 și Universitatea „Al. I. Cuza”, Laboratorul de fiziologia animalelor și a omului ;Iași, sir. 23 August nr. 20 A. Primit'în redacție la 9 iunie 1977' ■ ACȚIUNI IN VIVO ALE EITOHEMAGLUTININEI (PHA) ASUPRA TIMUSULUI ȘI BURSEI EABRICIUS DE . V. TOMA, RODICA GIURGEA și MAGDOLNA KOSZTA . The action in vivo of the PHA on thymus and bursa of Fabricius was investigat-... ed in 5-day-old Studler-Cornish chickens. The substance was administered i.m. in a dose of 3 mg per 100 g body weight. Animals werc sacrificed 8 and 24 hrs, and 3. 7, 14 and 21 days thereafter. The action of PHA is evident at 7 days after adininistration in the thymus which . . becomes stimulated (there increases weight, DNA and RNA content), but does not influence bursa of Fabricius. Modifications demonstrate that this substance bas implications in ce lin Iar immimity. The thymus modifications may be the . result of the adrenal reaction. Cultivarea limfocitelor in vitro cu PHA, ca substanța, mitogenă ne- specifică, induce o transformare blastică cu intensificarea sintezelor de ADN (1). De asemenea, s-a constatat că la limfocițele provenite de la păcienți cii diferite deficiențe imunitare, animale iradiate sau etimizate, efectul PHA se reduce în mod semnificativ (40. Întrucît timusul și bursa reprezintă organe centrale ale homeostaziei imunitare (8), iar acțiunea PHA in vivo, de care depinde aplicarea ei prac- tică, este puțin cunoscută, am inițiat cercetări îh această direcție. MATERIAL ȘI METODE Investigațiile au fost efectuate pe pui de găină, hibrid tetraliniar Studler-Cornish, in virstă de 5 zile. PHA (Calbiochem, Sau Diego), sol vată în ser fiziologic steril, a fost injectată i.m., în doză de 3 mg/100 g greutate corporală, animalele martore primind un volum egal de solvent. Animalele, cîte 8 pentru fiecare lot, au fost sacrificate prin decapitare la 8 și 24 de ore, 3, 7, 14 și 21 de zile de Ia injectarea PHA. Timusul și bursa au fost cîntărite la balanța de torsiune, din care s-au dozat apoi : 1) ADN și ARN după metoda spectrofotonietrică a lui Spirin (7); 2) proteinele tptale (PT) după metoda Gornall și colab- (3); ■ Din suprarenală a fost dozată cantitatea de acid ascorbic conform tehnicii lui Klimov {5). Au mai fost dozate proteinele serice totale și gamniaglobulineld prin- aceeași metodă ca proteinele tisulare. Rezultatele au fost calculate, statistic după testul Student, valorile aberante fiind eli- minate după criteriul Chauveneti în toate cazurile, valorile medii obținute la animalele tratate au fost raportate la valorile medii obținute la animalele de control; s REZULTATE ȘI DISCUȚII în condițiile organismului aviar, PHA are 0 acțiune mai evidentă asupra timusului la 7 zile după administrare. Efectul stimulant se traduce prin creșterea ponderală cu 103% (p <0,05), creșterea ADN cu 29% (p <0,05) și ARN cu 36% (p <0,01) (tabelul nr. 1). în acest context se confirmă observațiile in vitro după care PHA are efecte stimulatoare asu- pra imunității de tip celular (6). ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30. NR. 1, P. 49—51 , BUCUREȘTI, 1978 50 V. TOMA și colab. 2 3 ACȚIUNEA PHA ASUPRA TIMUSULUI ȘI BURSEI FABRICIUS Tabelul Modificări în bursa Fabricius Indici Martor 8 ore 24' ore 3 zile bursă timus bursă timus bursă timus bursă timus Proteine X 136,29 195,83 . 128,27 183,50 130,20 195,70 139,30 207,70 totale ES ± 4,43 7,83 4,20 9,05 5,30 7,92 5,46 11,61 (mg/cm3) P ' — — — — — — — — ARN X 6,37 ’ 5,95 0,46 7,64 7,53 6,24 5,69 6,47 5,29 (mg/g) . ES± 0,19 0,45 0,32 ' 0,08 0,22 0,23 0,30 P — — <0,05 <0,01 — — • — ' — ADN xT 8,46 12,98 8,95 13,37 9,29 14,96 8,19 13,27 (mg/g) ES i P 1,66 0,89 0,75 0,82 0,72 0,75 0,54 1,72 Greutate X 61,77 71,16 58,00 8O;O6 70,13 97,87 60,84 68,53 organ ES ± 7,44 7,74 2,78 5,71 8,25 10,71 5,01 8,43 (mg) P — — — <0,05 . *— <0,05 — — Este interesant că în același timp apare o scădere de 38% (p <0,01) 'a acidului ascorbic din suprarenală, fapt care reflectă o hipersecreție glu- cocorticosteroidică, respectiv a unei stări stressante, care reduce parame- trii timid spre valorile martorilor. Considerăm că acest mecanism endo- crin are un rol de aferentație inversă asujora timusului, adaptînd potenția- lul său imunobiologic solicitărilor la care este supus organismul. Astfel, stimularea nespecifică prin PHA, fiind realizată și neînsoțită de o' solicitare antigenică specifică și nemaiavînd o semnificație biologică, se amendează. în cazul bursei, organ implicat în reglarea imunității umorale, PHA are un efect practic nesemnificativ, unele variații ciclice fiind surprinse în ceea ce privește cantitatea de ABN. Modificările ciclice se remarcă și în cazul proteinelor serice totale și al gammaglobulinelor în primele 7 zile după administrarea PHA, semnifica- ția lor fiind greu de apreciat (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Variații ale conținutului de vitamină € din suprarenală și ale proteinelor șl gamniagiobu linei din seruj sanguin la puiideguinăinjectați cu PHA .... Indici Martor 8 ore 24 ore 3 zile Martor 7 zile Martor 14 zile Martor 21 zile Vita- mina C (mg/g) Prote- ine serice (g/100 ml ser) X ES± P 2,68 0,23 4,51 0,97 <0,05 8,26 1,26 <0,001 3,13 0,17 7,46 0,80 4,67 0,23 <0,01 3,60 0,44 5,35 0,42 <0,01 2,43 0,36 4,42 2,12 <0,01 X ES± P 5,27 0,33 3,40 0,08 <0,001 0,77 0,04 <0,001 7,08 0,47 <0,05 6,15 0,54 4,49 0,29 <0,05 4,17 0,17 3,99 0,11 4,81 0,22 4,61 0,09 Gamma- glo buline (g/100 ml ser) X ES± P 0,70 0,06 0,75 0,04 0,30 0,04 <0,001 1,00 0,11 <0,05 1,09 0,05 0,91 0,05 <0,05 0,94 0,04 1,08 0,05 0,90 0,07 0,75 0.08 nr. 1 și in timus Ia acțiunea PHA Martor 1 7 zile Martor 14 zile Martor 21 zile bursă | timus bursă | timus bursa | timus bursă j timus bursă ] timus bursă | timus 119,35 3,99 209,19 7,81 113,6 3,2 184,26 4,51 <0,05 142,4 3,9 179,0 4,1 134,11 4,26 181,58 7,68 176,10 4,79 193,7 19,6 168,9 3,1 194,0 8,67 7,18 0,28 5,86 0,46 6,42 0,24 7,99 0,42 <0,01 7,10 0,15 7,4 0,19 7,70 0,21 7,97 0,26 8,88 0,68 7,80 0,40 7,5 0,2 7,53 0,41 8,46 0,49 11,28 1,04 8,03 0,47 14,56 1,07 <0,05 11,93 0,65 16,49 0,36 10,78 0,46 17,16 0,53 9,57 0,59 15,41 0,63 - 10,27 0,57 14,17 0,97 95,60 11,46 71,61 14,23 140,83 23,31 145,7 32,3 <0,01 278,1 28,6 394,3 20,2 349,5 58,1 334,20 15,1 <0,05 389,6 44,4 539,5 73,5 626,0 96,0 <0,05 696,0 92,3 în concluzie, administrarea PHA in vivo, în doză de 3 mg/100 g, la puii de găină Studler-Cornish are acțiune apreciabilă asupra timusului, în timp ce asupra bursei efectele sînt practic nesemnificative. BIBLIOGRAFIE 1. Blomgren H., Svedmyr E., J. ImmunoL, 1971, 106, 835. 2. Bryant B. J., Hess M. W., Cottier H., Immunology, 1975, 29, 115. 3, Gornall A. .G., Bardawill G. J., David M M., J. biol. Chem,, 1949, 177, 751, 4. Greaves M. F., Roit J. M., Rose M. E., Nature (Lond.), 1968, 220, 521. 5. Klimov A. N., Bioch, fotometria, 1957, 311. 6. Roit J. M., Essential immunology, Blackwell Scientific Publ., Oxford—Londra — Edinburgh, 1971. 7. Spirin A. S., Biohimia, 1958, 23, 656. 8. - Williâmson A. R., Endevour, 1972, 31, 114. Universilalea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, str. Kogălniceanu nr. 1 Și Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 Primit în redacție la 17 iulie 1977 MODIFICĂRI BIOCHIMICE ÎN FICATUL PUILOR de găină după administrarea mecadoxului DE ȘTEFANIA MANCIULEA, RODICA GIURGEA și MARIA BORȘA* Fivc-day old chicken were given MECADOX în an amount of 1 mg/kg of food for 28 days. Assay of different biochemical paramcters was performed at 7, 14, 21 and 28 days of treatment, by sacrificing the animals. An increase of the RNA, DNA and total protein content in the liver was noticed on the 14th day, allowing the supposition that MECADOX has an anabolic effect. Glycogen content was high on the 14th, 21st and 28th day. GPT activity decreased on the 14th day, being increased on the 28th day. GOT activity was not modified as compared to the Controls. Finally, the activity of SDFl was decreased in all groups of animals. în practica medicinii veterinare se utilizează cu succes, în ultimii ani, mecadoxul pentru efectele sale antimicrobiale. Experiențele arată că, pe ' lingă aceste întrebuințări, mecadoxul administrat oral, asociat cu antibio- tice, produce o stimulare a creșterii în greutate a purceilor (1), (11). Mai mult decît atît, s-a demonstrat că antibioticele cristaline împreună cu meca- doxul, ingerate prin hrană, duc la un cîștig în greutate la purcei, mai ales în timpul stadiilor de creștere. Pentru prima dată s-au identificat pe pui proprietățile de accelerare a creșterii greutății lor la diferite antibiotice și antibacterice. Pe baza acestor constatări experimentale ne-am orientat investi- gațiile noastre spre puiul de găină, căruia i-am administrat în hrană meca- doxul, urmărind schimbările metabolice din ficat în timpul diferitelor perioade de creștere. MATERIAL ȘI METODE Pui de găină din rasa Studler-Cornish au fost supuși uimi tratament cu mccadox1, administrat zilnic în hrana obișnuită, în doză de 1 mg/kg1 hrană. Tratamentul a început la 5 zile după ecloziunea puilor, iar administrarea mecadoxului a durat 28 de zile. Recoltările probelor de ficat s-au făcut prin decapitarea animalelor la intervale de 7, 14, 21 și 28 de zile de la începerea tratamentului. Loturile experimentale au fost alcătuite dintr-un număr de 8 animale. Paralel cu loturile experimentale s-au sacrificat și loturi martore.. S-au determinat din ficat următorii indici : cantitatea de acizi ribonucleici (ARN) și dezoxiribonucleicf (ADN) după metoda Spirin (9), proteinele tisulare cu tehnica Robinson și Hogben modificată de. Korpaczy (citat de (2)), glicogenul cu tehnica Montgomery (4), activi- tatea glutamat-piruvat-transaminazei (GPT) și a glutamat-oxalacetat-transaminazei (GOT), cu. metoda Reitman-Frankel. (6), activitatea succindehidrogenazei (SDH) cu metoda Potlcr-Schei- der (5). . ‘ Rezultatele au fost prelucrate statistic, eliminîudu-se valorile aberante după criteriul' Chauvenet. Semnificația. între valorile medii s-a-stabilit cu testul,,!” Student., * Asistența tehnică a fost asigurată de I. Ilyes. 1 3-methyl (2-quinpxolinylmethyIcn) carbazat-N1,N1-dioxid,5 carbadox. ' ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 53-56, BUCUREȘTI, 1978 , ■ ȘTEFANIA MANCIULEA și colab. REZULTATE 2 în tabelul nr. 1 sînt cuprinse valorile medii ale indicilor, precum și prelucrarea lor statistică. Diferențele procentuale fată de lotul martor rsînt reprezentate în figurile 1, 2 și 3. Tabelul nr. 1 Modificările unor Indici din ficatul puilor do găină după administrarea mecadoxulni Indici 7 zile j 14 zile | 21 zile 28 zile martoi | tratat martor tratat martoi’ tratat martor | tratat ARN M 4,18 5,46 7,07 8,16 5,44 5,95 6,05 6,07 ■(mg/g), ES ±0,24 ±0,36 ±0,11 ±0,60 ±0,33 ±0,29 ' ±0,19 ±0,22 n 8 8 7 7 7 8 8 8 P — <0,02 >0,05 — >0,05 — • >0,05 ADN . . M 2,46 4,04 4,15 5,24 3,00 2,66 2.51 2,90 (mg/g) ES ±0,09 ±0,25 ±0,16 ±0,28 ±0,67 ±0,21 ±0,06 ±0,08 n 8 8 8 8 8 7 8 8 P — <0,001 <0,01 — >0,05 — ■ <0,001 Proteine M 25,60 31,60 28,37 41,46 . 28,14 31,20 32,20 30,80 Io talc ES .±2,70 ±2,90 ±2,01 ±3,80 ±1.55 ±2,30 ±4,10 ±1,40 (mg%) n 8 8 8 8 7 7 8 ' 7 P — >0,05 <0,001 • —■ >0,05 — • >0,05 GFT . M 144 98 90 50 97 93 36 155 '(gg/mg) ES' ±17 ±13 ±18 . ±5 ±20 ±13 ±7 ±25 n 8 8 ‘ 8 8 8 8 8 . 8 P — <0,05 — <0,05 — >0,05 — <0,02 GOT At 1755 1614 1158 1165 933 812 1441 1783 fpg/mg) ES ±93 ±111 ±202 ±95 ±58 ±228 ±95 ±218 n 6 7 8 ■ 8 7 8 7 8 P • — >0,05 — >0,05 — >0,05 — >0,05 SDH M 4855 4729 4383 3507 4890 4182 4992 3740 (mm3/ ES ±253 ±485 ±435 ±157 ±247 ±279 ±490 ±446 S-h) n 8 7 8 7 8 7 8 8 P — >0,05 — <0,05 — <0,05 — <0,05 Glicogen Al 22,4 24,2 2,0 4,2 1,0 6,0 3,9 5,6 (pg/mg) ES ±4,2 ±4.4 ±0,4 ±0,7 ±0,2 ±1,5 ±0,8 ±0,4 n - 8 8 7 8 8 8 8 7 P — >0,05 — <0,05 — <0,02 — <0,05 Cantitatea de ARN prezintă valori crescute la 7 zile după tratament, iar în restul perioadei urmărite variațiile sînt nesemnificative (fig. 1). ADN crește în ziua a 7-a, a 14-a și a 28-a (fig. 1). Conținutul de proteine tisulare este crescut în ziua a 14-a (fig. 1). Activitatea GPT scade în primele 14 zile de tratament cu valori sem- nificative ; apoi, la 28 de zile crește foarte mult (fig. 2). Activitatea GOT prezintă variații apropiate de valoarea martorului (fig. 2). Cantitatea de glicogen crește pronunțat la 14, 21 și 28 de zile de la începerea tratamentului (fig. 3). Activitatea SDH scade cu valori semnificative la 14, 21 și 28 de zile, în comparație cu valorile martorului (fig. 2). 55 Fig. i. — Diferențele procentuale ale ARN, ADN și proteinelor totale (PT) față de. lotul martor. I. Sacrificarea la 7 zile de la începerea tratamen- tului. , . II. Sacrificarea la 14 zile de la începerea tratamen- tului. III. Sacrificarea la 21 de zile de la începerea trata- mentului. IV Sacrificarea ia 28 de zile de la începerea trata- mentului, valori semnificative Fig. 2. — Diferențele procentuale ale activității GPT. și GOT, precum și SDH, față de lotul martor. I. 'Sacrificarea la 7 zile de la începerea tratamen- tului. II. Sacrificarea la 14 zile de la începerea tratamen- tului. III. Sacrificarea la 21 de ziie de ia începerea trata- mentului. . ■ ■ IV. Sacrificarea la 28 de zile de la începerea tra- tamentului. £23 valori semnificative Fig. 3, — Diferențele procentuale ale glico- gennlui față de lotul martor, I. Sacrificarea la 7 zile de Ia începerea tratamentului. II. Sacrificarea la 14 zile de la începerea tratamentului. III. Sacrificarea la 21 de zile de la începerea tratamentului. IV. Sacrificarea Ia 28 de zile de la începerea tratamentului, valori semnificative : 56 ȘTEFANIA MANCIULEA și colab. 4 DISCUȚII Creșterile cantităților de acizi nucleici paralel cu conținutul protei- nelor hepatice presupun un anabolism, care poate explica acele creșteri în greutate cînd se administrează mecadoxul în hrană. După un timp relativ scurt de tratament (21 zile) are loc o revenire a indicilor spre valorile nor- male ; probabil că acțiunea mecădoxului are loc în sensul activării metabo- lismului proteic numai în această perioadă de timp. Scăderea activității GPT în ficat s-a obținut și la șoareci tratați cu mecadox (10). Probabil că acțiunea substanței se manifestă atît la păsări, cît și la mamifere ca un inhibitor în prima perioadă, pentru ca apoi, la 28 de zile, să aibă loc o activitate mult crescută. Mecadoxul ar putea avea o acțiune anabolizantă, pe de o parte, prin creșterea biosintezei precursorilor proteinelor (3), punînd la dispoziția or- ganismului aminoacizi din cetoacizi prin aminarea lor. Pe de altă parte, s-ar putea ca mecadoxul să acționeze asupra proceselor de activare ale aminoacizilor (3) sau să aibă loc o stimulare a sintezei ARN-m și ABN-r, factori necesari în sinteza proteinelor. Acest proces probabil are loc prin stimularea secreției de insulină (8), hormon cu caracter anabolizant. Posibilitatea aceasta există deoarece faptele constatate de noi arată un anabolism. Activitatea crescută a GOT la sfîrșitul tratamentului poate furniza unele elemente care influențează viteza reacțiilor în ciclul Krebs, .ducînd astfel la mărirea concentrației oxalacetatului în mitocondrii (7). Intensifi- carea desfășurării ciclului Krebs poate însemna producerea de substanțe macroergice, care sînt puse la dispoziția proceselor de sinteză. Acumularea de glicogen s-ar putea explica prin creșterea activității transaminazice, care pune la dispoziție acizii cetonici necesari formării de glucoză prin intermediul acidului piruvic. Scăderea SDH provocată de mecadox se datorește probabil intensifi- cării proceselor anabolice; în consecință, se observă o atenuare a proceselor oxidative mitocondriale și inhibarea proceselor catabolice. Modificările obținute de noi la administrarea mecădoxului confirmă în parte afirmația că această substanță are un rol anabolizant în prima \ perioadă de creștere a animalelor, în special pînă în ziua a 21-a a tratamen- tului. BIBLIOGRAFIE 1. Aumaitre A., Raynaud J. P., Rec. Med. Vet., 1972, 148, 365. 2. KovĂcs A., A kiserletes orvosiudomâng vizsgălă mădszerei, Akad. Kiado, Budapesta, 1958, 2. 3. Mogoș G., Proteinele, fiziologie, fiziopatologie, clinică, Edit. medicală, București, 1964. 4. Montgomery R„ Arch. Biochem. Biophys., 1957, 67, 378. 5. Potter V. R., Scheider W. C., J. biol, Chem., 1942, 142, 543. 6. Reitman-Frankel, in Technique moderne delaboratoire, sub red. R. Fauvert, Paris, 1961 — 1962, cd. a 3-a, 7. Roșca D. I., Probleme de zoofiziolcgie celulară, Edit. Academiei, București, 1969. 8. Schmidt D., Dale noi referitoare la acțiunea hormonilor la vertebrate, Culegere tematică, Biot, 1973, 2, 73. . 9. Spirin A. S., Biohimiia (Moscova), 1958, 23, 656. 10. Șuteu E., Giurgea R., Toader S., Arch. cxp. Vet. Med., 1975, 29, 551. - 11. Thrasher G. W., Shively J. E., Askelson C. E,, Babcock W. E., .Chalquest R. R., J. anim. Sci., 1969, 2, 208. Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 Primit în redacție la 13 iunie 1977 STUDIUL COMPARATIV AL EFECTULUI ACTH ȘI AL HIPO GLICEMIEI INSULINICE ASUPRA ACTIVITĂȚII GLUCOZO-6-FO8FATDEHIDROGENAZEI (G-6-PDH) ȘI 6-FOSFOGLUCONATDEHIDROGENAZEI (6-PGDH) DIN SUPRARENALA ȘOBOLANILOR ALBI DE IOSIF MADAR, NINA ȘILDAN, acad. EUGEN A. FORA și ANA ILONCA* The activity of glucose-6-phosphate dehydrogenase and 6-phosphogluconate dehydrogenase from the adrenal of male Wistar rats under normal conditions, as well as 60 minutes after i.p. administration of ACTH (10“1I.U,/100 g) or insulin (10-1I.U./100 g) was foUowed. It has been established that both hormones induce a marked increase in the activity of these enzymes. It is suggested that acutehypoglycemicstressthroughACTH reles.se affects the pentosephosphate cycle of carbohydrate metabolism in the adrenals. Este precizat faptul că ACTH, activînd fosforilaza, stimulează for- marea glucozo-6-fosfatului din glicogen în cortexul suprarenal (3), (7), (12) și că dehidrogenazele NADP-dependente în cursul oxidării glucozo-6-fos- fatului prin ciclul pentozofosfatic la nivelul celulelor adrenocortieale au un rol important în biogeneza și în secreția corticosteroizilor (4), (5), (11). Din lucrarea noastră anterioară (9) rezultă că suprarenala șobolani- lor albi răspunde cu o descărcare cantitativ identică de glicogen și de acid ascorbic la stressul acut hipoglicemic și la administrare de ACTH. Pornind de la considerentele de mai sus, precum și de la constatarea că hipoglicemia insulinică la om (1) și la șobolanul alb (2), (9) este un acti- vator puternic al secreției de ACTH și al glucocorticosteroizilor, în lucra- rea de față am studiat comparativ activitatea dehidrogenazelor principale (G-6-PDH și 6-PGDH) ale ciclului pentozofosfatic din suprarenala șobo- lanilor injectați cu insulină, respectiv cu ACTH. MATERIAL ȘI METODĂ Experiențele au fost efectuate pe șobolani albi masculi de rasă Wistar,. cu greutatea corporală de 100 — 120 g. Animalele au fost ținute în condiții standard de laborator (23±1°C) și hrănite cu o dictă uscată ,,Ratifort”, a cărei valoare calorică a fost furnizată de glucide (60%), lipide (15%) și proteine (25%), apa de băut fiind admisă ad libitum. După o inaniție de 18 ore, animalele martore au fost injectate intraperitoneal cu 0,1 ml ser Krebs-Hcnselcit/100 g, conținînd 1% serumalbumină bovină („Bohringer”). Animalele din celelalte două loturi au fost injectate intraperitoneal cu 10-1 U.I. ACTH („Biofarm”, * Asistența tehnică a fost asigurată de Magdolna Koszta. sr. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM,, T. 30, NR. 1, P. 57-60, BUCUREȘTI, 1978 • 58 I. MADAR și colab. .România) per 100 g, respectiv cu 10-1 U.L insulină bovină de 6 ori recristalizată („Organon”, Netherlands) per 100 g greutate corporală, ambii hormoni fiind solvați în cîte 0,1 ml ser Krebs- Henseleit albuminizât. La 60 de minute după injectări, animalele au fost sacrificate prin decapitare, iar supra- .renalele au fost izolate și cîntărite, apoi omogenizate,timp de 90 de secunde la + 4°C într-un ml tampon trietanolamină 0,1 M (pH = 7,4) cu ajutorul unui omogenizator Potter-Elvejhem. După omogenizare, probele au fost centrifugate timp de 10 minute în centrifugă cu răcire ( —4°C).la 5000 g. . Activitatea G-6-PDH și 6-PGDH a fost determinată din 50 de microlitri supernatant, conform metodei lui G. W. Lohr și H. D. Waller (8). Ca mediu de reacție a fost folosit 1,80 ml trietanolamină 0,1 M (pH = 7,4), conținînd NADP („Sigma”) 0,5 mM'și glucozo-6-fosfat („Serva”) 10 mM. După adăugarea supernatantului la mediul de reacție, probele au fost citite -din două în două minute timp de 10 minute, la 340 nm cu ajutorul unui spectrofotometru VSU-2P (Cari Zeiss, Jena). Activitatea dehidrogenazelor a fost exprimată în unități per g suprarenală. în cursul sacrificării animalelor prin exsangvinizare, s-au recoltat cîte 0,1 ml eșantioane de sînge pentru controlarea glicemiei. Cantitatea glucozei sanguine a fost determinată spectro- fotometric cu ajutorul metodei glucozoxidazice-peroxidazice a lui H. A. Krebs și colab. (6). Compararea statistică a parametrilor urmăriți a fost făcută după testul t al lui Student, diferențele dintre medii fiind considerate statistic semnificative la P < 0,05. REZULTATE Datele referitoare la cantitatea glucozei sanguine și la activitatea dehidrogenazelor G-6-PDH și 6-PGDH din suprarenala șobolanilor intacți și a celor injectați cu ACTH sau cu insulină sînt redate în tabelul nr. 1. Rezultatele arată că în condiții normale concentrația glucozei din sînge este de 5,05+0,14 mM. La 60 de minute după administrarea ACTH- ului, glicemia crește moderat (cu +12,08 %), dar semnificativ „ (P < 0,01) față de valorile martorilor. în schimb, administrarea insulinei duce după 6o’ de minute la scăderea foarte pronunțată a cantității glucozei sanguine 0,25). DISCUȚII După datele lui K. W. McKerns (10), dehidrogenazele NADP-depen- dente ale ciclului pentozofosfatic din cortexul suprarenal sînt furnizori principali ai NADPH necesar biosintezei corticosteroizilor. J. Kolena și colab. (4), (5) au găsit că intensificarea activității G-6-PDH și a oxidării glucozo-6-fosfatului în celulele adrenocorticale ale șobolanilor injectați cu AOTH este asociată cu creșterea concentrației de NADPH și cu intensificarea activității hidroxilazelor care stimulează formarea corticosteroizilor din precursori, NADPH fiind coenzima acestor dehidrogenăze specifice. Din studiul prezent rezultă că la 60 de minute după administrarea in vivo a ACTH-ului și a insulinei crește puternic și cantitativ identic acti- vitatea dehidrogenazelor KADP-dependente (G-6-PDH și 6-PGDH) ale ■ciclului pentozofosfatic din suprarenala șobolanilor albi. Coincidența în timp a acestui răspuns enzimatic cu depleția glicogenului și a acidului ascorbic din glandă, indusă de ACTH și de insulină (9), sugerează conclu- zia că la șobolanul alb hipoglicemia insulinică este un activator puternic al secreției de ACTH și în consecință al oxidării crescute prin ciclul pento- zofosfatic a glucozo-6-f o sfatului eliberat din glicogen la nivelul cortexului suprarenal în cursul stres sului acut hipoglicemic. Concluzia de mai sus pare a fi susținută de datele lui P. K. Dixit și A. Lazarow (2), care la 60 de minute după inducerea hipoglicemiei insuli- nice, respectiv după administrarea ACTH-ului, au observat o depleție in- tensă a glicogenului din cortexul suprarenal al șobolanului alb, fără modi- ficarea apreciabilă a cantității de glicogen din medulara suprarenală. Pe de altă parte, A. A. Pokrovsky și K. A. Korovnikov (11) ău semnalat recent ■că diminuarea concentrației acidului ascorbic din suprarenala șobolanului alb în cursul diferitelor stressuri acute sau în urma administrării ACTH- ului este un factor indispensabil în intensificarea activității glucozo-6-fos- fatdehidrogenazei din cortexul suprarenal, fenomen care se asociază cu o .secreție crescută a 11-hidroxicorticosteroizilor. CONCLUZII Pe baza datelor obținute se pot trage următoarele concluzii: 1. La 60 de minute după administrarea in vivo a ACTH, respectiv a insulinei, activitatea glucozo-6-fosfatdehidrogenazei și 6-fosfogluconat- flehidrogenazei din suprarenala șobolanilor albi se modifică cantitativ identic. 60 1. MADAR și colab. 4 2. Stressul acut hipoglicemic, provocat prin administrarea insulinei, este un inductor puternic al activității dehidrogenazelor NADP-depen- dente ale ciclului pentozof ostatic din suprarenala șobolanului alb. BIBLIOGRAFIE ‘ 1. Cacciari E., Gicognani A., Pirazzoli P., Taiscni P., Zapfula F„ Salaf.diS., Bebnabdi F., J. clin. Endocrin. Metab.-, 1975, 40, 5, 802 — 806. 2. Dixit P. K., Lazarow A., Proc. Soc. exp. Biol. Med., 1967, 124, 3, 719 —724-. 3. Grahame-Smith D., Butcher R. W., Net R. I,., Suthlrlamj E. ĂV., J. biol. Chem-, 1967, 242, 5535. 4. Kolena .1., Macho L., Palkovic M., Arch. int. Physiol. Bi ochim,, 1965, 73, 587. 5. Kolena J., Macro L., Palkovic M., Poor J., Gener. comp. EndocrinoL, 1968, 10, 2, 247 — 252. 6 Krebs H A , Bennett D. A. H., Degasquet P., Gascyone T., Ycshita T., Biochem.. J., 1963, «6, 1, 22-27. 7. Lefkowitz R. T., Rotii .L, Postan J., Naturc, 1970, 220, 864. 8. Lorm G. W. Waller H. D., Mcthoden der enzymatische Analyse, sub red. H. U. Belgmeter, Verlag Chem ie, Weinhciin, 1962, p. 744 —751. 9. Madar J., Șildan N., Ilonca A., St. și cerc, biol., Seria Biol, anim., 1977, 29, 1, 63—66. 10. McKerns^K. W., Biochhn. biophys. Acta, 1962, G5, 536. 11, Pokrovsky A. A., Korovnikov K. A., The regulalion of activity of multiple forms of ghicesc- 6-phoshale dehydrogenase of ral adrenals under externai conditions, 10th Internat. Congr. Biochein., Hamburg, July 25—31, 1976, Abstr. Nr. 07 — 5—176, p. 406. 12 Sayers G. Travis R. FI., Pharmacologlcal basis of therapeuttcs, sub red. L. S. Goodman ' și A. Gilman, MacMillan, New York, 1970. Centrul de cercetări biologice. Laboratorul de fiziologie animală Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5—7 Primit In redacție la 23 aprilie 1977 GLUCONEOGENEZA ÎN INTOXICAȚIA EXPERIMENTALĂ CU CADMIU LA ȘOBOLANUL ALB de' ZOE ANCA, I. DEACIUC și acad. EUGEN A. PORA The actions of 0.5 mg, and of 5 mg Cd++/kg b. ml on the hepatic gluconeogcnesis process in perfused organ Avere studied. A very marked decrease of hepatic glucose synthesis chain via glycerol appearcd at a dose level of 5 mg Gd++/kg b.w. Since cadiniurn is known to inhibit sulphydryl cnzymes, the impairment of gluco- neogenesis via glycerol conld be explained by, an alteration in glycerol-kynasc activity, enzyme involved in glycerol -> tx-glycero-phosphate pathway. Studiul acțiunii toxice a cadmiului asupra organismului uman și animal a devenit de mare actualitate odată cu expansiunea rapidă a folo- sirii acestui element și a compușilor săi în industrie, ridicînd problema con- taminării crescînde a mediului ambiant (7). Efectele toxice ale cadmiului la mamifere și la om includ proteinurie și leziuni renale (4), hipertensiune arterială (13), emfizem (12), leziuni testiculare (6) și aberații cromozomiale (5). Avînd în vedere faptul că studiul acțiunii toxice a cadmiului Ia nive- lul metabolismelor intermediare este destul de lacunar și ținînd seama de indicațiile din literatură și de unele rezultate proprii cu privire la acțiunea toxică specifică a cadmiului asupra metabolismului glucidic (1), (2), (3), (8), (9), (11), (14), în lucrarea de față ne-am propus sa urmărim acțiunea acestui metal asupra proceselor de gluconeogeneză hepatică la șobolanul alb. în urmărirea acestor aspecte, am ales concentrații și căi diferite de administrare a cadmiului după cum urmează : doze relativ mici, de 0,5 mg /kg corp Cd++, administrate per oral timp de 90 de zile, al căror efect ne-ar putea ilustra consecințele unui aport posibil de cadmiu provenit prin poluarea factorilor de mediu (alimente, apă etc.), și doze mai mari, de 5 mg/kg corp Cd++, administrate subcutan timp de 30 de zile, spre a urmări efectele expunerii organismului la concentrații crescute de cadmiu, procese asemănătoare expunerii profesionale. MATERIAL ȘI METODE Experiențele s-au efectuat pe femele de șobolani albi în greutate de 140 — 160 g. Animalele au fost împărțite în loturi după cum urmează : — lotul I a primit cadmiu sub formă de CdCl2 în concentrație’ de 5 mg/kg corp Cd+ +, în soluție izotonică salină, subcutan, o dată pe saptămină, timp de 4 săptămîni; — lotul II cuprinde animale-martor care au fost injectate subcutan cu ser fiziologic; — lotul III de animale a primit cadmiu zilnic per oral, prin sondă intraga strică, sub formă de CdCla în soluție apoasă, în concentrație de 0,5 mg/kg corp Cd++ ; ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM-, T. 30, NR. 1, P. 61-64, BUCUREȘTI, 1978 62 ZOE ANCA și colab. 2 3 GLUCONEOGENEZĂ ÎN INTOXICAȚIA CU CAIDMIU1 LA ȘOBOLANUL ALB 63 - — lotul IV cuprinde animale care au primit pe aceeași cale apă de robinet. Sacrificarea animalelor s-a făcut la 24 de ore de la ultima administrare de cadmiu și după o inaniție de cel puțin 24 de ore. . ... în experiențele de gluconeogeneză efectuate de noi, am utilizat tehnica perfuziei fica- tului izolat, intact și menținut pe. tot parcursul experimentului in,condiții normale de funcțio- nare (15): temperatură, presiune, mediu de perfuzie, oxigenare etc. Narcoza animalelor s-a făcut cu nembutal, 5 mg/100 g greutate corporală, administrat intraperitoneal. Pentru determinarea glucozei formate in procesul de gluconeogeneză, am folosit metoda glucozo-oxidazică-peroxidazică-ortodianisidinică a lui Hugget (10). Ficatul animalelor în experiment a fost perfuzat timp de 90 min intr-un flux continuu de 35 ml/min/150 g greutate corporală, pe un fond dc lactat 4 mM și glicerol 4 mM. REZULTATE ȘI DISCUȚII Avînd în vedere rezultatele obținute de noi privind toxicitatea cad- miului la nivelul metabolismului glucidic, afectarea glicemiei și a glicoge- nului din ficat și rinichi (2), (8), ne-am pus problema dacă depleția de gli- cogen, evidențiată de noi, n-ar putea fi și o urmare a unui deficit de sinteză de glicogen ce ar rezulta din glucoza neoformată din precursori neoglucidicL De asemenea este cunoscut faptul că gluconeogeneză în ficatul de mamifer funcționează ca o parte integrantă a sistemului reglator pentru menținerea homeostaziei glucozei sanguine. în experiențele noastre am folosit ca substrat pentru gluconeogeneză lactatul DL și glicerolul. După cum reiese din figura 1, la doza de 0,5 mg/kgcorp Cd++, pro- cesele de gluconeogeneză din lactat și glicerol nu sînt afectate, ceeacecon- cordă cu rezultatele noastre privind alți indicatori biochimici (glicemic, glicogen hepatic), nemodificați la această doză. în figura 2, sînt exprimate efectele dozei de 5 mg/kg corp Cd++, care evidențiază un deficit de sinteză de glucoză din glicerol. Gluconeogeneză din lactat nu este afectată nici la această doză. Întrucît ionul de cadmiu este un toxic SH și știut fiind că unele en- zime implicate în procesele de gluconeogeneză sînt enzime SH, în cazul Fig. 2. — Efectul cadmiului asupra gluconeogenezei (doză 5 mg/kg corp Cd+ +). nostru inhibarea proceselor de gluconeogeneză din glicerol s-ar putea ex- plica prin acțiunea cadmiului la nivelul glicerolkinazei (enzimă SH). Aceas- tă enzimă catalizează reacția : glicerol -> a-glicerofosfat, iar de aici se face trecerea în lanțul gluconeogenetic comun spre glucoză (fig. 3). Fig. 1. — Efectul cadmiului asupra glii coneo genezei (doză 0,5 mg/kg corp Cd + +). CONCLUZII În condițiile noastre experimen- tale, la dozele de cadmiu de 5 mg/kg corp Cd++ nu este afectată glucone- ogeneza din lactat, ci numai cea din glicerol. Aceasta ar putea explica acți- unea toxică specifică a cadmiului la nivelul enzimelor SH (glicerolkinază) și ar fi una din cauzele deficitului de sinteză de glicogen la nivelul ficatului din glucoză neoformată. De asemenea, rezultatele obți- nute evidențiază acțiunea toxică a acestui metal asupra ficatului, organ cheie în metabolismul glucidelor (glu- coneogeneză). LACT----- PIR PEP ATP GA- 3-P G-6-P GLUCOZA *GP GLICERCL G-KINAZA (SH) Cd + Fig. 3. — Gluconeogeneză din lactat și glicerol. LACT — lactat, PIR — piruvat, PEP — fosfoenolpirn- vat, G-6-P — glucozo-6-fosfat, a-GP — a-glicerofosfat. G-kinază —glicerolkinază, GA-3-P—glie eroi aldehidfosfat. 64 ZOE ANCA șl colab. - 4 BIBLIOGRAFIE 1. Anca Zoe, St. și cerc, biochim., 1973, 16, 1, 5 — 8. 2. Anca Zoe, Igiena, 1976, 35, 3, 227 — 230,. 3. Anca Zoe, Gabor Silvia, St. și cerc, biochim., 1975, 18, 2, 67 — 72. 4, Axelson B., Piscator M., Arch. environm. Hlth, 1966 a; 12, 360. 5. Dernaudt G., Leonărd A., Environm'. Physiol. Bioclicm., 1975, 5, 319—327.. 6. Faviano A., Candura F., Chiappino G., Cavalleri B., Med. J., 1968, 59, 105. 7. Flick D. F., Kraybill M. F., Dimitroff J. M. A., Rev. Environm. Res., 1971, 4, 71 — 85. 8. Gabor Silvia, Anca Zoe, Papilian V. V., Grecu F., Arch. Mal. prof., 1974, 35, 5, 642-646. 9. Ghafghazi T., Mennear J, M., Toxicol. appl. PharmacoL, 1973, 26, 231-240. 10. Hugget A. S. G., Nixon D. A., Lancet, 1957, 273, 368. 11. Ithakissios D. S., Kessler W. V., Arvesen J. N., Born G. S., J. pharm. Sci., 1974 a, 63, 952-953.. 12. Lauria B, D., Jolalow M. M., Browder A, A., Anii, intern. Med., 1972, 76, '307. 13. Schroeder H. A., Anier. J. Physiol., 1968, 68, 237 — 240. 14. Singhal R. L., Merali Z., Kacev S., Sutherland D. J. B„ Science, 1974, 183,1094-1095. 15. Willianson F. R., Browning E. T., Scholz R., J. biol. Chem., 1959, 244, 4607-4616. ASPECTE HISTOENZIMOLOGICE COMPARATIVE ÎN JEJUNUL ȘI ÎN ILEONUL VIȚELULUI NOU-NĂS0UT DE 1 VICTORIA DOINA SANDU și VICTORIA MARIA RUSU Institutul de igienă și sănătate publică Cluj-Napoca, str. Pasteur nr. 6 Și Universitatea ,,Babeș-Bolyai”, Laboratorul de fiziologie animală Cluj-Napoca, str. Clinicilor nr. 5 — 7 Primit în redacție la 12 mai 1977 The histoenzymological stndies on jejunum and ileum of the new born calves revealed a high level of the enzymatic activity in the intestinal wall specially in the epithelium. Important differences of the reactions of acid and alkaline phosphatases, glucose-6-phosphate dehydrogenase, adenosine-triphosphatases and nonspecific esterase were observed in the jejumim as compared to the ileum. These differences concerns both the epithelium and the Lieberkiihn crypts. Diversitatea structurilor anatomice și modalitățile funcționale ale tubului digestiv sînt considerabile la mamifere, dar numărul cercetărilor histoenzimologice este restrîns, limitîndu-se la unele observații făcute asu- pra diverselor segmente digestive la cîteva specii (1). în studiul de fața s-a urmărit repartiția unor enzime în intestinul subțire al vițeilor nou-născuți. MATERIAL ȘI METODE Cercetările s-au efectuat pe viței din rasa Bălțată românească proveniți de la diverse unități din jurul orașului Cluj-Napoca. Sacrificarea s-a făcut în primele 48 de ore de viață, prelevîndu-se fragmente de jejun și ileon, care au fost congelate rapid și secționate la crio- tom. Secțiuni de 10 p, au servit efectuării reacțiilor pentru evidențierea fosfatazei alcaline prin metoda Gomorî-Takamatsu (3), fosfatazei acide cu utilizarea acetatului de Pb (2), adenozin- trifosfatazclor (ATP-aze) Mg și Ca activate (5), esterazei nespecifice utilizînd ca substrat a-naf- tilacetatul (8), citocromoxidazei (CyOx) (4), succinatdehidrogenazei (SDH), lactatdehidroge- nazei (LDH), glutamatdehidrogenazei (GDH) și glucozo-6-fosfatdehidrogenazei (G-6-PDH) (5). REZULTATE Gradația activității enzimatice este sumarizată în tabelul nr. 1, în care sînt notate structurile mucoasei intestinale cu activitate mai pro- nunțată. Datele noastre indică pentru enzimele studiate o activitate mai pro- nunțată în celulele intestinale de la suprafața mucoasei, respectiv în epi- teliiil vilozităților și în special în jumătatea superioară a acestora, epite- liul glandular prezentând o reacție de intensitate mai mică, care diminu- ează spre părțile profunde ale mucoasei. Remarcăm totuși pentru fosfataze și citocromoxidază o înaltă activitate enzimatică în numeroase celule reti- culare sau de tipul macrofagelor situate în stroma vilozităților și corion, precum și în plăcile Peyer cu predominanță la periferia foliculilor. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL, ANIM., T. 30, NR. 1. P. 65 -68. BUCUREȘTI, 1978 5-c, 1 66 ’ /< VICTORIA SANDU și VICTORIA RUSU Tabelul nr, 1 Fig.l. — Aspectul reacției fosfatazei acide in jejun, Localizarea activității enzimatice tb mucoasa intestinală a vițelului nou^ăscct Enzimă cercetată Segmentul intestinal Intensitatea reacției enzimatice* epiteliu vilozitar glande corion plăci Peyer Fosfataza jejun + + + + 4-4-4- 4-4- alcalină -ileon + 4- + + + 4-4- 4-4-4- . . Fosfataza jejun + + + + 4- 4- acidă ileon + 4- 4“ 4- 4-4- . 1 .ț ATP-aza jejun + + + + + + + 4- ■4 Ca-activătă ileon + + + ' + + 4- 4- -t ATP-aza jejun . + + + + + 4- 4- + Mg-activată ileon 4-4- ■ : + + + + 4 G-6-PDH jejun 4-4-4- 4" + ■ + .•îi ileon 4-4-. . + 4- + 1 Esteraza jejun 4-4-4- + + 4- :IJ nespecifică ileon + + 4-4- + 4 CyOx jejun 4-4-4- + + + 4-4-4- ■ .1 ileon + + 4- + + + 4- 4- + 4- 4- | SDH jejun + + ‘ + 4- 1 ileon + 4- GDH jejun + + ■ + 4- ■4 ileon + + + + 4- . . . LDH jejun + + + + + + + 4-'4- ileon 4- + 4- 4- ■ț 4- 4- 4~ 4- + ■ *■ S-a notat cu 4: + 4- 4- activitatea foarte puternică, + + 4- activitatea puternică, + + activitatea moderată, + activitatea slabă, '.'4 Atît în jejun, cît și în ileon, în enterocite activitatea supranuclearâ este de obicei mai ridicată decît cea infranucleară, iar celulele caliciforme | apar negative. 1 în submucoasă, distribuția enzimelor este limitată la endoteliul 1 vascular și spațiile limfatice j musculara însă este puternic pozitiva pentru | ATP-aze și LDH și negativă pentru fosfataze. Este interesant de notat că | în stratul muscular am găsit și o activitate esterazică pronunțată. | Am înregistrat de asemenea diferențe apreciabile de activitate enzi- | matică între jejun și ileon la nivelul epiteliului vilozitar și în cel glandular. | Astfel, reacțiile pentru evidențierea fosfatazei alcaline, a fosfatazei acide g (fig. 1 și'2), ATP-azelor, G-6-PDH și esterazei nespecifice sînt mai intense j în jejun decît în ileon, variațiile activității celorlalte enzime fiind în gene- g ral de mică amplitudine. I £ ■ ■■ 2. — Aspectul reacției fosfatazei acide în ileon. 3 ASPECTE HISTOENZIMOLOGICE ÎN JEJUNUL ȘI ILEONUL VIȚELULUI 67’. DISCUȚII Enzimele studiate de noi, constituind adevărați indicatori ai stadiu- lui funcțional al intestinului (11), (12), (13), (14), reflectă fidel deosebirile funcționale dintre cele două segmente digestive. Astfel, activitatea mai pronunțată a unor enzime în jejun, fapt înregistrat și la alte mamifere nou-născute (9), (10), (14), sugerează desfășurarea mai intensă a proceselor metabolice în jejun decît în ileon. Puternica activitate a fosfatazei alcaline și ATP-azei, enzime cu rol deosebit în transportul activ prin membrană (1), cu deosebire în epiteliul și în glandele jejunului, constituie un indiciu al realizării cu maximă inten- sitate la acest nivel a proceselor legate de transportul activ de substanță, care stă la baza absorbției intestinale, în special a globulinelor anticorp(6) și a vitaminei A (15) din colostru. De asemenea, nivelul înalt al activității fosfatazelor și esterazei nespecifice în jejun semnifică prezența unui intens metabolism proteic și, respectiv, lipidic în acest segment. Energia necesară desfășurării proceselor de digestie și absorbție este asigurată prin activitatea ridicată a ATP-azei si a enzimelor oxidative (CyOx, SDH, LDH, GDH, G-6-PDH). în ceea ce privește histotopografia enzimelor studiate, datele noastre sînt în mare parte similare cu cele înregistrate la șobolanul nou-născut (1), (10), (11), (13) și la oaie (7). Majoritatea enzimelor cercetate de noi indică o distribuție în zone de activitate diferite, care constă într-o reducere treptată a activității de la suprafața mucoasei spre părțile profunde ale acesteia. Totuși, citocromoxi- daza manifestă în ambele segmente o intensitate aproximativ egală atît în celulele epiteliale și glandulare, cît și în numeroase celule din corion, iar fosfat aza acidă și esteraza la nivelul ileonului sînt mai active în celulele co- rionului decît în epiteliu. Și la șobolanii nou-născuți a fost găsită o zonație pronunțată pentru unele enzime (1), (10), (11), (13), dar această distribuție apare sporadic inversată sau de aceeași intensitate în toată mucoasa (11). Putem afirma deci că zonația și descreșterea activității enzimatice în profunzimea mucoa- sei nu pot fi generalizate la toate enzimele. Datele noastre, care pot fi comparate cu cele existente în literatură cu privire la prezența unei activități puternice a fosfatazei alcaline, a lac- tatdehidrogenazei și a unei activități relativ crescute a succinatdehidro- genazei, glutamatdehidrogenazei în enterocitele vițeilor, sînt analoge celor înregistrate la șobolan (1),'(11) și la oaie (7), dar activitatea intens pozitivă semnalată de noi pentru glucozo-6-fosfatdeliidrogenază nu mai corespunde activității foarte slabe observate la șobolanul nou-născut. CONCLUZII 1. Mucoasa intestinală a vițeilor nou-născuți prezintă un înalt nivel de activitate pentru enzimele studiate, fapt ce sugerează intensitatea deo- sebită a proceselor legate de transportul activ de substanță care stă la baza absorbției intestinale. 68 VICTORIA SANDU și VICTORIA ROȘU 4 2. Reacțiile enzimatice sînt de maximă intensitate în epiteliul mu- coasei, constituind un indiciu al extraordinarei sale activități metabolice și mitotice. 3. Activitatea fosfatazelor acidă și alcalină, ATP-azelor, G-6-PDH și esterazei nespecifice este mai redusă în ileon comparativ cu jejunul atît la nivelul epiteliului parietal, cît și al celui glandular. BIBLIOGRAFIE 1. Ărvy L., în Handbuch der Hisfochemie, sub red. W. Gbaumank și K. Neumann, Gustav Fischer Verlag, Stuttgart,. 1962, VII/2, 209-218. 2. Bitensky L., Quart. |J. micr. Sci., 1962, 103, 205 — 209. 3. Butcher'R. G., Chay^n J., ,J. roy. micr. Soc., 1966, 85, 111 — 117. 4. Butcher R. G., Dien.gdou J. V., Chayen J., Quart. J. micr. Sci., 1964, 105, 497 — 502. 5. Chayen J., Bitensky L., Butcher R. G., Poulter L. W., Aquide to practicai histobhemistry, Oliver and Boyd, Ltd., Edinburgh, 1969. 6. Fey H., Colibacillosis in calves, Hans Huber, Publ., Berna,— Stuttgar,t —Viena, 1972. 7. Georgieva R., Acta histochem., 1970, 37, 18 — 33. 8, Gomori G., J. Histochem. Cytochem., 1955, 3, 479 — 484. 9. 'Hietaneu E., Comp. Biochem. Physiol., 1973, 46 A, 359 — 369. 10. Hohn P., Schafer A., Galbert H., Paasch W., Acta histochem., 1975, 54, 200 — 217. 11. , Kubat' K., Koldovsky O., Acta histochem., 1969, 33, 75 — 85. 12. Ono K., Acta histochem., 1974, 51, 124 — 137. 13. Ono K., Acta histochem., 1975, 52, 117 — 133. 14. Ono K., Yokota R., Acta histochem., 1975, 52, 23 — 34. 15. Șișkov V. P., Veterinaria, 1966, 4, 78 — 79. ' - Centrul de cercetări biologice Cluj-Napoca, str. Republicii nr. 48 Primit în redacție la 14 februarie 1977 VALORI CALORICE ALE CORPULUI LA SPECIA CITELLUS CITELLUS (LINNAEUS, '1758) DE DOMNICA TĂCU Caloric values of dry weight in Citcllus citellus L. during spring fluctuated from 6,685 to 7,411 cal/g. The ash content of dry weight varied from 7.4 to 9.3 %. The caloric value of excrement dry weight was 4,488 cal/g, and theh' ash content was 11.9 %. Specia Citellus citellus este întîlnită frecvent în terenurile înțelenite din Dobrogea. Pentru stabilirea fluxului energetic în populațiile de Citellus este necesară evaluarea din punct de vedere energetic a corpului acestui rozător. Prezenta lucrare analizează valoarea calorică a corpului la specia Citellus citellus în sezonul de primăvară. MATERIAL ȘI METODE Animalele din specia Citellus citellus (Linnaeus, 1758) au fost prinse primăvara, din Dobrogea — Vaiu lui Traian din teren înțelenit. în laborator au fost sacrificate 5 exemplare, cîntărite în stare proaspătă și uscate în liofilizator timp de 7 zile. După uscare, animalele au fost arse într-un calorimetru de tip Berthelot. După ardere, cenușa a fost cîntărită. Au fost determinate valoarea calorică a substanței uscate a corpului (cal/g), conținutul în apă și conținutul în cenușă (%). înainte de sacrificarea animalelor s-a analizat cantitatea de excre- mente obținute de la ele la un interval de 24 de ore, timp de 5 zile. Au fost- analizate valoa- rea calorică a substanței uscate a excrementelor (cal/g), conținutul în cenușă și conținutul în apă (%) al acestora în sezonul de primăvară. în total au fost executate 60 de determinări, în interpretarea statistică a rezultatelor s-a folosit analiza variantei. REZULTATE ȘI DISCUȚII Rezultatele. obținute în prezenta lucrare sînt redate în tabelele nr. 1 și 2. Diferența dintre valorile calorice ale substanței uscate a corpului celor 5 indivizi analizați (tabelul nr. 1) a fost distinct semnificativă (F = 36,22 ; 4 și 36 GL). Conținutul în apă al corpului animalelor a fost scăzut probabil datorită tehnicii de uscare folosite. Greutatea proaspătă a excrementelor eliminate la 24 de ore a fost în medie de 5,5 g (tabelul nr. 2). Valoarea calorică a substanței uscate a excrementelor este inferioară valorii calorice a substanței uscate a corpu- lui, dar conținutul în cenușă al acestora este superior conținutului în cenușă al corpului uscat. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM.. T- 30. NR. 1. P. 69-70, BUCUREȘTI, 1978 70 DOMNICA TĂCU ' 2 Tabelul, nr. 1 Valorkalorice ale substanței uscate a corpului la specia Citellus ci^iltisțLinnaeus, 1158), primăvara Greutatea proaspăta a corpului (g) 2Î3 210 244 189 204 Apă (%) 53,5 52,8 50,0 59,2 55,4 v Cenușa în sub- stanța uscată (%) 7,5±0,6 7,4±1,1 7,4±1,3 9,3±2,1 9,0±l,l Valoarea calorică 7 043 7 135 7 379 6 879 7 015 a subst. uscate 7 166 7 178 7 314 6 833 6 749 (cal/g) 7 073 7 265 7 270 6 352 6 947 7 112 7 140 7 247 6 750 7 045 7 128 7 393 7 490 6 667 6 943 6 968 7 332 7 244 6 829 6 893 7 079 7 199 7 379 6 487 6 901 7 000 7 140 7 404 7 625 7 760 6 9.18 X 7 071±66- 7 223 ±98 7 411 ±170 6 685 ±198 6 926±89 UN NOU HIBRID ÎNTRE ANAS PLATYRHYNCHOS HO VESTICA AUCT., RASA ROUEN 3, ȘI ANAS PLATYRHYNCHOS PLATYRHYNCHOS L. ? DE > GH. NĂSTĂSESCU, I. CEAUȘESCU și H. NECȘULESCU In this paper there are presented some data referring to the biology of a hybrid between a male of Anos platyrhynchos domestica, Rouen race, and a female of Anosplatyrhynchosplatyrhynchos. The hybrid inherited certain hereditary characters and properties of its parents, especially from the Rouen race male. The white bând around the neck and the first white primary remiges (for both the female and male hybrid), the light chestnut brown chest with the brown-grey curls, the three twisted central rectrices on top the tail, the white area consisting of sub- caudal tectrices of the male hybrid, are all important characters in the hybrid’s differentiation from the wild species. The biometric data of the hybrid revealed intcrmediary values between the two parents. 'Tabelul nr. 2 Valori calorice ule substanței uscate a excrementelor do Citellus citellus, primăvara Greutatea proaspătă (g) 5,5±l,0 Apă (%) 54,3±9,6 Cenușă în substanța uscată (%) 11,9±1,5 Valoarea calorică a substanței uscate (cal/g) 4 488±112 Valorile calorice ale substanței uscate a corpului la specia Citellus citellus sînt mai mari decît cele publicate în literatură (1), (2), (3)^ (4) cu privire la unele mamifere mici. Corpul animalelor din specia Citellus citel- lus conține probabil mai multe lipide? fapt care se traduce printr-o valoare calorică a corpului mai ridicată. BIBLIOGRAFIE 1. Bergeron J. M., Acta theriol., Bialowieza, 1976, 21, 10, 157 — 163. 2. Gorecki A., Acta theriol., Bialowieza, 1965, 10, 23, 333 — 352. 3. Hansson L., Grodzinski W, Oikos, Copenhagen, 1970, 21, 76—82. 4. Tace O-, Rev. roum. Biol., S^ric de biologie animale, 1977, 22, 2, 165 — 167. Centrul de cercetări pentru protecția plantelor, București, B-dul Ion lonescu de la Brad nr. 8 Primit în redacție la 11 octombrie 1977 Numeroase cercetări de specialitate au arătat că rața sălbatică mare în condiții de captivitate se poate reproduce și încrucișa cu alte specii de A-natidae^ descendenții hibrizi fiind mai mult sau mai puțin fecunzi. Ase- menea experiențe au fost încercate cu mult succes de diferiți autori (1), <2), (3), (8), (9),’(10), (11), (12). Problema obținerii de hibrizi fecunzi prin încrucișarea raței domes- tice, rasa Rouen & cu rața sălbatică mare ne-a preocupat și pe noi, motiv pentru care am întreprins o serie de cercetări. MATERIAL ȘI METODĂ în toamna și în iarna anului 1973 am capturat un număr de 41 de indivizi vii de Anas platyrhynchos și Ș) din mai multe bălți aflate în perimetrul Insulei Mici a Brăilei, Au fost observate și înregistrate diferitele aspecte ale biologiei păsărilor sălbatice în -condițiile unei voliere de următoarele dimensiuni : lungime = 50 m; lățime = 17 m; înălțime ~ 5,50 m, cu două bazine cu apă, unde s-a dezvoltat o bogată vegetație hidrofilă (palustră). Crearea unor condiții ecologice în acest „ecosistem” a permis o bună adaptare a păsă- rilor în vederea reproducerii. Astfel,, mai întîi s-au format cîteva cupluri (februarie 1974 și 1975); apoi au avut loc împerecherea și pregătirea pontei. După depunerea acesteia a urmat -clocitul, desfășurat în condiții destul de bune în se mi captivitate. Odată cu eclQzarea puilor (mai multe serii a cîte 11 — 13 exemplare) și pe parcursul -dezvoltării, aceștia au avut la dispoziție o hrană bogată, formată atît din material vegetal ^lintiță), cit și din unele furaje (porumb, grîu, orz, ovăz). în luna decembrie a anului 1976, aceleași rațe clocitoare sălbatice au fost separate ântr-o volieră mai mică, alături de cîțiva rățoi domestici, rasa Rouen. împerecherea liberă și acuplarea pe pămînt cu rățoii domestici s-au făcut încă de la mijlocul lunii februarie, cel mai tîrziu pînă la jumătatea lui martie. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 71-76, BUCUREȘTI, 1978- 72 GH. ( NĂSTASESCU și. colab, 2' Cuiburile au fost făcute de către femelele clocitoare sălbatice, fără participarea rățoi- lor., pe sol, în mijlocul unor tufe de papură și pipirig. Cuibarele au constat de obicei din 10* pînă la 16 ouă. Dimensiunile medii'de la 46 de ouă au înregistrat: 63 x 44,8 mm. Incubația naturală de către păsările-cloști a durat 25 — 27 de zile. Creșterea naturală a hibrizilor în semicaptivitate a dat rezultate foarte bune, deoarece- păsările-cloști s-au dovedit a fi extrem de grijulii, bobocii prezentînd un ritm de creștere și de dezvoltare normal și uniform. La dezvoltarea completă au ajuns un număr de 30 de hibrizi (18 și 12 $), la vîrsta de 8 luni, REZULTATE ȘI DISCUȚII în tabelul nr. 1 sînt redate unele particularități coloristice ale pena- jului la formele parentale și descendenții hibrizi. Din cele 11 caractere menționate în tabel, guler așul alb din jurul gîtului si primele remige primare albe (la hibridul și Ș), pieptul brun-cas- taniu deschis cu ondulații gri-cenușii, unele nuanțe coloristice deose- bite și cele trei pene răsucite în sus din mijlocul rectricelor, cercul alb de tectrice subcaudale la hibridul sînt deosebit de importante în diferen- țierea hibrizilor de specia sălbatică (fig. 1—8). Unele măsurători principale ale diferitelor regiuni corporale luate în considerare la hibrizii obținuți au valori intermediare între rasa Bouen și rața sălbatică (tabelul nr. 2). Din datele prezentate rezultă că organismele hibride au moștenit anumite posibilități ereditare de dezvoltare a caracterelor și însușirilor de la genitorii lor, trăsătura cea mai de seamă a acestor încrucișări constînd în obținerea în prima generație a unei viabilități deosebit de mari. .Femelele hibride au depus numeroase ouă în anotimpul de iarnă și. primăvară, apropiate ca mărime celor de rață domestică, culoarea cojii fiind la unele albă, la altele verde deschis. Folosind tehnica incubației artificiale, la mijlocul lunii martie au rezultat un număr de 57 de boboci din ouăle provenite de la unele femele hibride. Hibrizii masculi sînt mai mari decît femelele; în anotimpul de iarnă,, ei manifestă un comportament sexual intens, cu unele fenomene de hiper- sexualitate în anotimpul de primăvară, ceea ce se constată mai puțin la specia sălbatică în comparație cu cea domestică. Așa cum arată A.P. Gray (3), amplitudinea fenomenului de hibri- dare la Anqtidae (circa 400 de posibilități de combinări reproductive) este favorabilă pentru un studiu sistematic al comportamentului descendenți- lor — nou criteriu taxonomic — și al caracterelor noi, dobîndite de orga- nismele hibride în cursul dezvoltării lor ontogenetice. P.A. Johnsgard (4), (5) a sintetizat o serie de date privind gradul de fertilitate al tuturor hibrizilor ce apar întâmplător în condiții naturale (Anatidqe), originea acestora, nenumăratele mutații ce pot apărea în Fy Și F2, precum și aria lor de răspîndire. Un studiu multilateral privind obținerea de hibrizi l-a realizat și S. Eck (2) pe două specii de rațe : Cairina moschata x Anas platyrhynchos- și Anas platyrhynchos x Anas poecilorJiyncha. Hibrizii reciproci de la pri- mele două specii au fost în cea mai mare parte sterili. Fig. 3. — Anas platyrhynchos plalyrhynchos Ș (vedere din profil), ' Fig. 4. — Anas plaiyrhynchos plaiyrhynchos Ș (vedere dorsală). 75 Hibridul Ș (vedere din profil). Fig. 8. — Hibridul 2 (vedere dorsală). 76 GH. NĂSTĂSEISCU și colab. Tabelul nr. 2 Date biomeirice la garnituri și descendenți Nr. crt. Parametrii cercetați Ănos platyrhynchos domestica, rasa Rouen Hibridul £ HibridulȘ Anus platyrhynchos platyrhynchos Ș 1 Lungimea totală (cm) 70-72 , 65-67 59-60 51-52 2 Aripa (cm) 45 — 46 40-41 35-36 39-40 3 Coadă (cm) 14-15 13-14 12-13 10-11 4 Tar sul (cm) ■ 5-5,5 4,5 4,5. 4 5 Culmenul (cm) 7 5,5 5,0 5,5 6 Lățimea 'maxilarului (cm) 3,75 2,75 ■ 2,70 2,50 7 Numărul reticelor 24 23 24-25 18-21-23 8 Anvergura '(cm) 103 92 90 81 9 Greutatea (g) 2690 ' 1855 1730 1053 Problema obținerii de hibrizi fecunzi și a creării de noi rase de păs ari prin încrucișarea diferitelor râse de rațe a preocupat și cercetătorii din țara ■ noastră. N. Teodoreanu (11) a obținut hibrizi între rața comună cenușie și rața alergătoare albă, precum și între rața comună și rața leșească. Des- cendența rezultați din încrucișarea ultimelor două specii aveau q înfățișare cu totul deosebită de cea a părinților. Datele preliminare obținute de noi, precum și viitoarele cercetări privind evoluția comparativă ă unor indici fiziologici și biochimici vor sta- bili utilitatea acestor hibrizi de primă generație,- riesbmnalați pînă acum în ^ țara noastră. CONCLUZII Unele caractere și însușiri ale hibrizilor rezultați provin în special de la rasa Rouen . / Datele parametrilor dimensionali ai hibrizilor prezintă valori inter* mediăre între rasa Rouen și rața sălbatică ?. Atît masculii, cît și fernelele (hibrizi) sînt fecunzi în și prezintă un înalt grad de uniformizare a caracterelor morfofuncționale. bibliografie ■ 1. DaRwîn Ch., Variația animalelor și plantelor sub influența domesticirii, Edit. Acad. R. P. R.; București, 1963, 237 — 246. 2. Eck S., Falkc, 1970, 17, 204-206. 3. Gray A. P., Bird hybrids, Commonwealth Agricultural Bureaux, Eclinburgh, 1958. 4. - Johnsgard P. A., Condor, 1955, 57, 19 — 21. 5. - Johnsgard P. A., Condor, 1960, 62, 25 — 33, 6. Kuroda N., Annotationes zoologicae japonenses, 1960, 33, 1, 61 — 65. 7. Lundstrom L. V.j Fauna och Flora, 1937, 32, 36—37. 8. Mayr E., Ibis, 1959,- 101, 293-302. 9. Sharpe R. S-, Johnsgard P., Behaviouri 1966, 27, 259 — 272. 10. Short L. L. Jr., Auk, 1969. a, 86, 84-105. 11. Teodoreanu N., Probi, zoot. veter., 1956, 3, 7 — 11. 12. ZeEmann A. I., Ptițevodstvo, 1959, 3, 74 — 78. Facultatea de biologie, Catedra de dcologie și fiziologie animală București, Splaiul Independenței nr, 91—95 Primit în redacție la 11 aprilie 1977 STRUCTURA CANTITATIVĂ A FAUNEI FITOFILE DIN LACUL MARICA (JUD. DOLJ) DE MADELEINE MARX The phytophile fauna of Mari ca lake waș quantitatively analysed ou 26 vegetal lots with Phragmites communiș Trin., on Typha august ifolia L. and its lots, on the niacrophyte lots on Typha latifolia L„ on Schoeno plectus lacustris L. (Palia) and its lots, on Trapa natans and its lots and, on Nymphaea alba L. and its lots. In most instances the researches emphasized the dominance as biomass of the Hirudinea in the plots of the emerged macrophytes and of the Trichoptera or Chironomidae on the fio ating plants, the various relations of biomass and density of the animal groups which depend on the vegetal support and the importance of the lots of Phragmites communiș as a substratum for the. epibiontes. Deoarece fauna fitofilă este o verigă importantă în lanțurile trofice ale ecosistemului, am abordat pentru prima oară în lacul Marica studiul ei, în scopul stabilirii biomasei și densității globale fitofile/m2, a componen- telor ei, a raporturilor dintre grupele animale existente în lac și a aspec- telor cantitative diferențiate ale faunei fitofile în funcție de suportul vege- tal și de natura fundului cuvetei lacustre. MATERIAL ȘI METODĂ S-au analizat epibionții din 26 de loturi vegetale, notate de la a—z (fig. 1 și 2), fiecare literă referindu-se atît la un număr variabil de specii de plante existente pe o anumită suprafață pe care laolaltă alcătuiesc un lot heterogen, cît și la indivizii unei singure, specii care formează pe întinderea ocupată un lot omogen. Indiferent de condițiile prelevării, plantele se asociază avînd o greutate proaspătă dependentă de perioada vegetativă în care se află și de poziția lor în cadrul stației. S-a cercetat fauna fitofilă din loturile cu Phragmites communiș Trin. (a-f), de pe Typha angustijolia L. (g) și loturile ei (h-1), din loturile macrofitei Typha lat^olia L. (m-o), pe Schoenoplectus lacustris (L.) Palia (p) și loturile lui (q-s), pe Trapa natans L. (t) și loturile ei (u, v), pe Nymphaea alba I. (w) și loturile ei (x-z) în stațiileMj—M5 (3), (4). ■ Pentru speciile prelevate în lot omogen (g, p, t, w) s-au luat în consi- derare perioada de maximă dezvoltare și variația sezonieră ; în cele hetero- gene s-a ținut seama în primul rînd de gradul de maturitate al macrofițelor componente (1, v-V.1969 ; k,m-VI.1968 ;a,h,u—VII.1968 și j, q-VH.1969), de stadiile juvenil (c,d, e-IV.1969) și senescent (m,o,q,z-IX.1968 ; b,i,r- X.1968 și y-,XL1968) și de relația dintre fitomasa macrofitei dominante anual în raport cu a celorlalte plante exist ente/m2, ea put în d să fie mai mare (a?b,d,e,h,k,l,m?n,o,q,r,u,x) sau mai mică (c,f ,i,j,s,v,y,z). ST. ȘI CERC. BIOL.,SERIA BIOL. ANIK..T. 30, NR. I, P.77-83, BUCUREȘTI, 1978 . - MADELEINE MARX DISCUȚII Zoocenoza fitofilă din lacul Marica prezintă în perioada de observa- ție (VI—XI.1968; IV - VII.1969) valori diferite ale biomasei și densită- ții/m2, cele mai mari fiind stabilite în loturile heterogene. Typha angusti- folia în condiții de lot omogen a susținut în perioada ei de maximă dezvol- tare (VII.1969—g) o biomasă fitofilă de numai 1 g. în schimb, într-un lot al ei heterogen (j) epibionții au totalizat 60,55 g/m2, maximum din peri- oada cercetată. Excepție fac valorile densității fitofile din loturile omogene de Schoenoplectus lacustris (p) și Trapa natans (t), care depășesc în medie pe cele din loturile heterogene, în componența cărora intră aceste două macro- fite (q,r,s,u). Cînd loturile heterogene sînt constituite din aceleași plante a căror fitomasă este în proporții diferite, și anume în scădere de la prima com- ponentă vegetală spre ultima (Phragmites, Typha, Trapa — a și Typha, Phragmites, Trapa — h), loturile ocupînd aproximativ aceeași suprafață (8111 m2) și fiind analizate în aceeași perioadă (VII.1968), se constată că valoroasă trofic este fauna fitofilă din lotul în care Phragmites communis este planta dominantă (a). De fapt, pe tipuri de vegetație s-a observat descreșterea biomasei fitofile de la loturile cu plante predominant emerse (j, e, d, f, b, c, r) spre loturile omogene formate din plante emerse (p, g—VII.1969). Urmează loturile cu predominanță natante (y, z, x) și loturile omogene cu Nymphaea alba (w) și Trapa natans (t). Biomasa epibionților de pe macrofitele sub- merse nu a fost luată separat în studiu deoarece aceste plante nu prezintă zonare în ecosistem și însoțesc strîns aproape in toate cazurile macrofitele natante și emerse. Considerînd că valorile totale de biomasă și densitate/m2 ale faunei fitofile nu sînt semnificative ca importanță trofică daca nu se cunosc grupurile animale componente, prezentăm în cele două figuri (fig. 1 și 2) 32 de categorii sistematice aflate în raporturi diferite în funcție de suportul vegetal/ de suprafața ocupată de plante și de natura sedhnentului pe care cresc macrofitele. Astfel, în zoocenoza fitofilă din lacul Marica, dominante ca biomasă sînt hirudineele identificate pe macrofitele Typha angustifolia (g—XI.1968), Schoenoplectus lacustris (p—XI. 1968), Trapa natans (t—VI. 1969), precum și în majoritatea loturilor heterogene (k, m — VI; a, h — VII; o,q,z —IX ; r—X ; y—XI.1968 ; d—IV ; s—V.1969); larvele de chironomide cînd plantele emerse și natante se asociază cu plante submerse (q—VII. 1968, 1, v); tricopterele care prezintă preferință pentru Trapa în lunile de vară (VII, VIII) și pentru grupările ei (u, v) și oligochetele cînd amestecul de macrofite este mare (respectiv 5,4 —e, m) și într-un singur caz pe Schoenoplectus prelevat în lot omogen (p—VII.1969). Din punctul de vedere al densității- numerice se constată dominanța mai multor grupe animale valoroase trofic (fig. 2). în ordine descrescîndă a prezenței lor în diferite loturi vegetale cităm : chironoinidele în tot interva- lul de cercetare (c,e—IV, 1, s, v—V.1969 ; q,u—VII, w—X.1968); tricopte- rele vara (a, h, x, t), toamna (b) și iarna (y); pontele vara (w) și toamna (z); izopodele primăvara (d), iar amfipodele (m) și lepidopterele (q) vara. 6 9 73 ™''S^27> 29 30,32 ^^.2,79,72,7335, ^79.25,39,32 9 7 3,5,72,73,7337/s' 27,22,25,23,57,32 A 23. 25, av ^9^,757/^ 27-25.29,^,37 J 7 75-72,75-/^ 25,39,30 * 25 25 * ^<^22,SS * 2,73 * 77-75, » 357,9,79,74 2930^ <2,7^73,^73^ 2&. 2224 39-32 1- — Bioniasa grupelor animale din fauna fitofilă a lacului Marica de pe ma- crolitele prelevate în loturi omogene și heterogene. * 5,27,25 * 2,^779 7?-^ & 23,25^^ 25 ^3977 *72,77,74,79,22.25 74 25 » 3,7-9 * 73279,72/3 75^.30 22, 2325,2^33 * 7,9-0,73-75, f££3 22,24,29,30^ 6 22.37^^, *2-4533,75,79, ^29-32 ^^,23,^32 9 9 74 0 *7-72,74 73'27,23 24.37.32 *5,79 *5,9-0,73,77,^"££. -2^,29,30,32 ^5,7,79-72,75-77,27 23 34-32 J 22,29,30 24 25 35 37 25 » 5,74,72 2/ « 25 25 3/ • 7,9,77,7^22 ' * 42,5-79,73, 37,75 79'27,30,32 » 2,7,79,72,73,23,39-32 * ^,7^75 ^3,75,73,75,7927,22 "X, 29-42 25 Fig. 2. - Densitatea , grupelor animale din biocenoza fitofilă a lacului Marica , de pe macrofitele prelevate în'loturi, omogene și heterogene. 5 STRUCTURA CANTITATIVĂ A FAUNEI FITOFILE Oltf LACUL MARICA 81 Explicația loturilor vegetale (a — z) șl a grupelor animale (1—32) valabilă pentru ambele figuri a, Phragmites eommunls Trin. (980 g), Typha angustifolia L. (415 g), Trapa natans L. (80 g) — VII. 1968, ; b, Phragmites communis Trin. (1920 g), Phragmites com- munis — rizomi (5002 g), Trapa natans L. (2490 g) — X.1968, M»; c, Phragmites communis Trin. (160 g), iris pseudacorus L. (2383 g) — IV. 1969, M3; d, Phragmites communis Trin. (255 g), Phragmites communis — rizomi (465 g), Carex ri paria Curt (3.72 g), Iris pseudacorus L. (240 g) — IV. 1969, Mx; e, Phragmites communis Trin. (272 g), Phragmiies communis — rizomi (838 g), Nuphar luteum (L). Sm. (43.0 g), Ccra- tophgllum demersum L. (31 g) — IV. 1969, M6; F Phragmites communis Trin. (10 g), Nymphaea alba L. (1440 g), Nuphar luteum (L.) Sm. (950 g), Nuphar tuleam — rizomi ,(1350 g), Hydrocharis morsus ranae L. (15 g), Ceratophyllum demersum L. (325 g) - V.1969, M^ fl, Typha angustifolia L. (582 g) ~ XL 1968, Mj și (5.080 g) VILI 969, M3; h, Typha angustifolia L. (420 g), Phragmites communis Trin. (360 g), Trapa natans L. (135 g) — VI1.1968, M4; i, Typha angustifolia L. (175 g), Phragmites com- munts Trin. (65 g), Hydrocharts morsus ranae L. (861 g), Nymphaea alba L. (625 g), Ceralophyllum demersum L. (1345 g) — X.1968, M4; j, Typha angustifolia L. (365 g), Sparganium ramosum Huds. (257 g), Hydrocharis morsus ranae L. (845 g), Ceratophyllum demersum L. (600 g), Myriophyllum spicatum L. (22 g) — VILI969, M4,; k, Typha angustifolia L. (2930 g), Ceratophyllum demersum L. (5 g), Cladophora sp. (160 g) — VI. 1968, M8; 1, Typha angustifolia L. (2420 g), Myriophyllum spicatum L. (65 g) — V.1969, Mg; m, Typha latifolia L. (1600 g), Typha latifolia — rizomi (4600 g), Alterna planlago L. (850 g), Carex pseudocyperus L. (150 g), Nymphaea alba L. (190 g), Ceratophyllum demersum L, (40 g) — VL1968, M6; n, Typha latifolia C. (1470 g), Typha latifolia - rizomi (1320 g), Phragmites communis Trin. (1711 g), Hydrocharis morsus ranae (285 g), CeratophyUum demersum L. (342 g) ; o, Typha latifolia L. (747 g), Typha latifolia — rizomi (598 g), Sparganium ramosum Huds. (1032 g), Lycopus europaeus L. (14 g), Vieronica anagalis aguatica L. (232 g)— IX.196g, M3; p, Schoenoplectus lacustris (L.) Palia (1481 g) — XLI968, M5 și (2352 g) VH.1969, Ms; q, Schoenoplectus lacustris D., Nymphaiea alba L., respectiv 210 și 1400 g — VILI968, M6 și 585 și 155 g— IX. 1963, Mc; r, Schoenoplectus lacustris (L.) Palia (2900 g), Spargantum ramosum Huds. (430 ,g), Ceratophyllum demersum L, (155 g) — X. 1968, M5; s, Schoenoplectus lacustris (L.) Palia (550 g), Typha angustifolia L. (700 g), Nuphar luteum (L.;) Sm. (40 g), My~ riophylbim spicatum L. (11,5 g) — V.1969, M5 ; ț. Trapa natans ,L. (1130 g) — VL 1UG8, Mp (2110 g) VIL 196Q, Mj și (955 ,g) VIII. 1968, M3 ; u. Trapa natans L. (560 g) Ceratpphylliam demersum Li (220 g) — VII, 19,68, v. Trapa natans L. (120 g), Potamogeton crispus L. (180 g), Ceratophyllum submersum L. (40 g) — V. 1969, ; W, Nymphaea alba L. (1800 g) - 'VL 1968, M2, (1555 g) - X. 1968, M2 și (639 g) - XL 1968, M2; x, Nymphaea alba L. (1265 g), Ceratophyllum demersum L. (700 g) —VIII 1968, M2; y, Nymphaea alba L. (185 g), Ceratophyllum demersum L. (398 g) — XI. 1968, M4; z, Nymphaea alba L. (318 g), Hydrocharts morsus ranae L. (257 g), Cera~ tophyllum demersum L. (258 g) — IX. 1968, M2. 1, Spongiae; 2, Hydrozoa; 3, Nematoda; 4, Acanthocephala; 5, Oligochaeta ; 6, Hirudinea; 7, Gasteropoda ; g, Lamellibranchia; 9, Araneae; 10, Acarina + Hy- drachnellae; 11, Cîadocera ; 12, Ostracoda ; 13, Copepoda'; 14, Isopoda; 15, Amphi- poda ; 16, Coliembola; 17, Ephemeroptera; 18, Odonata ; 19, Heteroptera; 20, Ilomop- tera; 31, Trichoptera; 22, Coleoptera radulți; .23, Coleoptera larve; 24, Lepidoptera ; 25, Diptera-Ghironomidae; 26, Geratopoganidae; 27, Stratiomyidae î 28, Tabanidae ; 29, alte .Diptera; 30, Diptera pupe; .31, pontă.; 32, grupe nedeterminate; * valorile minime însumate de Jbiomasă sau densitatea epibionților în gruparea vegetală. ^5,5,7,9,^74^24 29,37 27 * W$, 77, 74,73,22 *7~99,/2,74,79 5 Aprofundarea analizei structurii cantitative a evidențiat intr-un lot cu Typha (j—unde biomasa și densitatea fitofilă/m2 ajung la maximum în acest lac) că dominanța biomasei și a densității gasteropodelor (respec- tiv 73^3d și 21,7.9%) a determinat fărîmițarea celorlalte valori ale grupelor importante trofic, ceea ce reduce importanța macrofitei Typha ca suport 82 Madeleine marX 6 fitofil și o plasează în urma lui Phragmites (b—f). La fel, dominanța spongi- erilor (biomasă și densitate) pe Typha (g—VII.1969: respectiv 71,23 și 53,17%) și Schoenoplectus (p — VII. 1969 : respectiv 26,76 și 37,70%) ar conferi celor două macrofite aceeași importanță în lac, dar biomasa total ă/m2 este mai mare în lotul omogen de Schoenoplectus comparativ cu Typha. Mai mult, pe Schoenoplectus spongierii sînt predominați de oligochete (57,92%) și urmați de tricoptere (2,99%), grupe importante trofic față de Typha, unde numai după spongieri găsim valori descrescînde ale biomasei hirudineelor (16,62%) și tricopterelor (1,69%). Aceste date dovedesc că 8choenoplectus este mai valoros în lac decît Typha. în ceea ce privește Trapa (t—VII.1969) și Nymphaea (w—VI.1968) remarcăm prezența unei faune fitofile cu biomasă/m2 aproape . egală (respectiv 1,12 și 1,36 g). Componența lor calitativă cu dominanța tricopte- relor (53,70%) pe Trapa subliniază rolul mai mare al acesteia în trofici- tatea lacului comparativ cu Nymphaea. Menționăm însă că loturile pre- dominant natante de Trapa (u, v) se dovedesc a fi mai sărace în fauna fitofilă decît cele unde se află Nymphaea (x, y). Indiferent de structura vegetală și animală, loturile de plante ocupă în ecosistem o anumită suprafață : loturi de plante cu întinderi mici, dar cu biomasă fitofilă/m2 în cantitate mare (i, j, n, x, y, z); loturi de plante cu suprafețe mari în care biomasa epibionților/m2 este mică (a, g, h,k, p—XI.1968, q—-IX.1968, t, u, v); loturi de plante cu suprafețe egale cuprinzînd biomasă fitofilă/m2 diferită (c, d, i, j, 1, n, w— VI, X, XI. 1968, x, y, z) și loturi de plante amplasate în zone de mal cp adîncimi mici ale apei sau în zona cu pînză freatică (4), unde între speciile fitofile se constată și prezența unor forme bentonice dintre oligochete (b—g: VII.1968, h, i, 1, m, n, q—IX.1968, r, s, v, y), cladoceri (i), copepode (d) și amfipode (m). în primul caz, suprafața mică are un rol limitativ pentru valoarea totală a biomasei fitofile; în al doilea caz este vorba de loturi sărace în epibionți; în al treilea mai productiv este lotul ce are biomasă fitofilă mai mare pe m2, iar în ultimul caz se observă influența substratului asupra componenței biomasei fitofile în 16 loturi din totalul de 26 studiate. CONCLUZII 1. Analiza cantitativă a faunei fitofile din 26 de loturi (4 omogene și 22 heterogene), prelevată eînd plantele sînt în stadii diferite (juvenil- senescent), a evidențiat 32 de grupuri animale. Ele se găsesc în raporturi deosebite de biomasă și densitate în funcție de suportul vegetal, de supra- fața ocupată de plante și de caracteristicile substratului lacustru. 2. Biomasa fitofilă, ca valoare totală/m2 și din punctul de vedere al importanței trofice a grupelor ce o compun, atinge (în funcție de suportul vegetal) cele mai mari valori în loturile heterogene cu Phragmites f). în ordine descrescîndă, biomasa se micșorează în loturile heterogene de Typha angustijolia (j, i) și 8choenoplectus lacustris (r, q), în loturile omogene de 8 choenoplectus lacustris (p) și Typha angustifolia (g), în loturile hetero- gene de Nymphaea alba (x, z), pe Trapa natans (t), în loturile heterogene cu Trapa (v, u) și pe Nymphaea (w). 7 STRUCTURA CANTITATIVA A FAUNEI FITOFILE DIN LACUL MARICA 83 3. Loturile cele mai productive sînt cele care acoperă suprafețe întinse și conțin epibionți/m2 în cantitate mare (b, f, r). Cînd arealul acoperit este redus, avînd biomasa fitofilă/m2 mare (i, j, n), suprafața devine un factor cu rol limitativ pentru biomasa fitofilă existentă în ecosistem. 4. Caracteristicile substratului lacustru pe care se află un lot (pînză freatică, zonă de mal, adîncimea redusă a apei) influențează structura cantitativă fitofilă prin participarea unor forme bentonice în componența biomasei și densității epibionților. 5. Dintre grupele animale care intră în alcătuirea biomasei epibionți- lor s-a constatat că pe macrofitele emerse în loturi omogene și în majori- tatea loturilor heterogene (a—s) domină hîrudineele, iar în restul de nouă grupe oligochetele, chironomidele, tricopterele și accidental spongierii. Pe macrofitele natante, în loturi omogene și heterogene, dominanța se dispută între tricoptere și chironomide (t, u, v). 6. în ceea ce privește densitatea faunei fitofile s-a stabilit că domi- nanța numerică se dispută între chironomide (cenozele c, e, 1, q, s, u, v), hirudinee (cenozele k, o), oligochete (cenozele g, p, s), tricoptere (ceno- zele a, b, h) și gasteropode (cenozele f, i, j, m). Chironomidele sînt dominante în loturile unde plantele emerse sau natante se asociază cu una sau două plante submerse, iar celelalte patru grupe animale în loturile heterogene, predominant emerse. 7. Prezența în loturile vegetale a hirudineelor, chironomidelor, tricopterelor, oligochetelor, izopodelor, amfipodelor și diferitelor ponte cu biomasă sau densitate mare indică existența unei surse trofice importante în lac, care poate fi valorificată de către verigile trofice. BIBLIOGRAFIE 1. Dvorâk J., Hidrobiologia, 1971, 12, 325—329. 2- Korînkovâ Yaroslava, Hidrobiologia, 1971, 12, 377 — 382. 3. Marx Madeleine, Analele Univ. Craiova, 1970, 2 (12), seria a 3-a, 45—511 4. Marx Madeleine, Lucr. simpoz. „Fauna, flora și vegetația Olteniei1', 1971, 143—148. 5. Popescu-Marinescu Virginia, Zinevici Victob, Travaux du Musiu ni d'Histoire Naturelle „Grigore Antipa”, 1968, 8, 235 — 242. 6. Popescu-Marinescu Virginia, Zinevici Victor, St. și cerc, biol., 1969, 21, 2, 179—182. 7. Rudescu L-, Popescu-Marinescu Virginia, Arch. Hydrobiol., 1970, Suppl. 36, 213, 279 — 292. Universitatea, din Cralcva, Secția de științe naturale Craiova, str. Al. I. Cuza nr. 13 Primit In redacție Ia 27 mai 1977 DINAMICA PROTOZOARELOR DIN SOL ÎN ROTAȚII DE CULTURI DE RODICA TOMESCU The work presents the seasonal dynamics of Protozoa populatîons in an alluvial soil, under rotat ions of vegetabl e cultures: wheat, potato and lucerne, at the depth of 0—10 cm and 10—20 cm. Two quantitative maxima, in springand autumn were registered, these periods of the year having optimum values of temperature and humidity for their ecological requirements. ■ From a quantitative point of view, the highest Protozoa populations are în the potato cuiture, and the lowest ones in the lucerne culture, but the species richness îs inverse, most of them being found in the lucerne culture. Variația sezonieră a populațiilor de protozoare în culturi vegetale anuale și perene a constituit obiectul multor cercetări (2), (3), (4), (5), (7). Astfel s-au clarificat unele aspecte ale influenței pe care o exercită plantele de cultură asupra populațiilor de protozoare din sol, în corelație cu alți factori b iot ici și abiotici. Cercetările noastre au urmărit influența vegetației asupra dinamicii și structurii specifice a populațiilor de protozoare din sol în două culturi anuale și o cultură perenă. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul, biolog ic a fost colectat In anii 1972—1974 dintr-un sol de tip aluvial (Șapca Verde), cultivat prin rotație cu grlu, cartof și o cultură perenă de lucerna. Probele de sol au fost luate lunar de la două adîncimi, 0—10 și 10—20 cm, distribuite randomizat (5 probe de sol pentru fiecare adîncime, din care s-a făcut un amestec). în laborator am folosit metoda de cultivare a protozoarelor pe agar nutritiv cu extract de sol (6), iar pentru evaluarea cantitativă s-a aplicat calculul statistic după M. Alexander (1). în perioada ridicării probelor de sol s-au făcut observații asupra temperaturii și umi- dității de la adtncimile respective. A fost de asemenea determinată cantitatea de humus din sol; 3,54 — 5,25%; pH-ul solului este cuprins între 7,72 și 7,85, foarte apropiat de pH-ul optim pentru dezvoltarea protozoarelor. REZULTATE ȘI DISCUȚII Urmărind dinamica protozoarelor la adîncimea de 0—10 cm (fig. 1) în cultura de grîu și cartof, constatăm prezența a două maxime anuale pentru fiecare cultură, maxime înregistrate în sezoanele de primăvară și toamnă. La cultura de cartof, valorile numerice sînt mai ridicate compara- tiv cu cultură de grîu. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. S0. NR. 1, P.85-90, BUCUREȘTI, 1978 Dinamica populațiilor do protozoare la adîncimea de 0—10 cm. 3 DINAMICA PROTOZOARELOR DIN SOL ÎN ROTAȚII DE CULTURI 87 Totodată, se constată că numărul de trofozoizi este mult mai ridicat decît cel al chisturilor, în special în perioadele de primăvară și toamnă. Tot în aceste perioade s-au înregistrat și cele două maxime ale numărului total de protozoare. Comparînd dinamica populațiilor de protozoare cu dinamica umidi- tății solului, se constată că umiditatea este factorul care afectează direct și în foarte mare măsură activitatea protozoarelor în sol, fapt dovedit de paralelismul variației populațiilor de protozoare și al umidității solului. în cultura de lucernă s-au înregistrat tot două maxime ale populațiilor de protozoare, cu deosebirea că acestea sînt situate în lunile de primă- vară—vară și toamnă—iarnă. Se constată de asemenea că în cultura de lucernă populațiile de protozoare sînt mult mai scăzute numeric compara- tiv cu culturile de cartof și grîu. Ca și în solul cultivat cu culturi anuale, se observă un paralelism al curbelor, care reprezintă variația numărului total al protozoarelor, al trofozoizilor și a umidității. La adîncimea de 10—20 cm (fig. 2) în culturile anuale, se constată existența unei dinamici sezoniere asemănătoare cu cea de la 0—10 cm, cu deosebirea că aici maximele de primăvară sînt mult mai pronunțate și în acest caz curba care redă dinamica trofozoizilor este asemănătoare cu cea a numărului total de protozoare. în cultura de lucernă la aceeași adîncime, s-au înregistrat două maxime ale populațiilor de protozoare, primăvara și toamna. Ca și la adîncimea de 0—10 cm, numărul protozoarelor este cu mult mai scăzut comparativ cu culturile anuale. Se remarcă de asemenea că în perioada de iarnă temperatura foarte scăzută a solului constituie un factor limitant al trofozoizilor în toate culturile analizate. Astfel, numărul chisturilor înregistrează o creștere evidentă la temperaturi scăzute (sub 0°C), deși umiditatea este de peste 20%. în tabelul nr. 1 este redată structura specifică a populațiilor de protozoare în cele trei culturi. în cultura de grîu au fost identificate 12 spe- cii, în cultura de cartof 24 de specii, iar în cea de lucernă 29 de specii. Dintre acestea, 5 specii sînt comune pentru cultura de grîu și cartof și 14 pentru cultura de cartof și lucernă. Dintre speciile caracteristice pentru fiecare cultură menționăm: 7 pentru cultura de grîu, 9 pentru cultura de cartof și 15 pentru cultura de lucernă. Relevăm faptul că în cultura de lucernă nu s-a găsit numărul cel mai mare de specii, deși populațiile de protozoare din această cultură sînt inferioare din punctul de vedere al numărului de indivizi celor din culturile de grîu și cartof. Specii comune pentru toate culturile sînt numai 4, toate aparținînd genului Colporta. Diferențele calitative și cantitative constatate sînt determinate de un complex de factori care interacționează între ei și influențează populațiile de protozoare. Dintre aceștia menționăm tipul de cultură care, prin sistemul radicular, s-a constatat că secretă diferite substanțe chimice. Aceste substanțe exercită un efect asupra microorganismelor din sol, efect ce se manifestă prin dezvoltarea unei microflore specifice. La rîndul ei, micro- flora influențează numărul de protozoare din sol, fiind hrana lor de bază (4). Speciile de protozoare din sol sînt influențate în mare măsură de umidi- tatea solului, fapt menționat de noi într-o lucrare anterioară (7), precum și de alți autori (2), (3), (5). ^uv. Dinamica populațiilor de protozoare la adîncimea de 10—20 cm. Tabelul nr, 1 Structura specifică a prot osuarelor în cultura de grîri, cartof și lucernă : Denumirea speciei Grîu Cartof Lucernă CI. FLAGELLATA Cohn 1, Oicomonas iermo (Ehrenbg.) S. Kent — — "r 2. Oicomonas sieinii S. 'Kent — — + 3, Oicomonas sp. + — — 4. Cercomonas longicauda Duj. ' — + + 5. Cercomonas crassicauda AlexeîefE — — + 6. Cercobodo sp. + — — 7. Bodo caudaius Duj, — + ■ 8. Bodo ovatus (Duj.) Stein — — + 9. Bodo obovatus Lemm. — + -— 10. Bodo edax Klebs — + — 11. Bodo sp. + ■— — 12. Dinomonas vorax S. Kent — — 4- 13. Mastigamoeba invertans Klebs —• + ”T 14, Monas sp. + — CI. BHIZOPODA Siebold Ord. Amoebinae Ehrenbg. 1. Amoeba bergllifera Penar d + — — 2. Amoeba gracilis Graeef — + -U 3. Amoeba limicola Rhumbler — — + 4, Amoeba Umax Auerbach ■—' — 4- 5. Amoeba sp. — 4- —* ■6. Astramoeba radiosa (Ehrenbg.) Lepși — ' 4- 7. Naegleria (Dlmastigamoeba) gluberi Schard — 4- — ■8. Vahlkamphia sp. — — 4- CI. CILIATA Perty 1. Colpoda cucullus O.F. Miîller + 4- + :2. Colpoda (Tillina) înfiata Stokes 3. Colpoda steini (Maupas emend. + 4- . 4- . Enriques) 4" 4- 4- 4. Colpoda maupasi Enriques + .4- 4- 5. Colpoda fastigata KahI — + 4- 6. Colpoda colpidiopsîs KahI -— + + 7. Colpoda aspera KahI ■— 4- + 8. Colpoda flavicans Stokes + — — 9. Colpldium campylum (Stokes) Bresslau — 4- + 10. Colpldium colpoda (Ehrenbg.) Stein — — 4- 11. Acineria incarnata Duj. + — -— 12. Platyophria vorax KahI "— — + 13. Glaucoma pyriformis (Ehrenbg.) Schew — 4- — 14., Glaucoma sp. — 4- 4- 15. Balanthiophorus elongatus Schew — + + 16. Spathidium tericolum Biczok — ■— + 17. Spathidium sp. — 4- 4- 18. Gonostomum affine (Stein) KahI '— + — 19. Enchelys pupa (Miiller-Ehrenbg.) Schew — ■— + 20. Vorticella mierostoma Ehrenbg. + — 21. Breslaua sp. — -1- — 22. Oxytrichasp. — 4- — 23. Saprophilis sp. — — .24. Pleurotricha sp. — — + 89 9Q RODICA TOMESCU 6 în cazul cercetărilor noastre, probele fiind luate din același tip de sol, dar din culturi diferite, diferențele constatate pot fi cauzate în mare măsură de tipul de cultură, care în mod direct sau indirect influențează populațiile de protozoare din sol. CONCLUZII 1. în dinamica sezonieră a populațiilor de protozoare din sol, la ambele adîncimi studiate (0 — 10 și 10—20 cm) s-au înregistrat două maxime cantitative, primăvara și toamna, perioade ale anului cînd temperatura și umiditatea înregistrează valori optime pentru cerințele lor ecologice. în toate culturile studiate (grîu, cartof și lucerna), numărul trofozoizilor este mult mai ridicat decît cel al chisturilor. 2. Comparînd din punct de vedere cantitativ fauna de protozoare existentă în cele trei culturi, se constată că cele mai mari populații sînt în cultura de cartof și grîu, iar cele mai scăzute în cultura de lucerna. în ceea ce privește structura specifică a populațiilor de protozoare, s-a stabilit că cele mai multe specii sînt în cultura de lucernă și cartof ; deci, tipul de cultură are o influență puternică asupra densității și structurii spe- cifice a populațiilor de protozoare care trăiesc în sol. BIBLIOGRAFIE 1. Alexander M., Melhods of soil analyses, Amer. Soc. Agron. Inc., PubL, Madison, Wiscon.siiu 1965. 2. Bamforth S., J, Protozool., 1971, 18, 1, 24 — 28.- 3. Bamfqrth S-, Amer. Zool., 1973, 13, 1, 171 — 176. 4. Biczok F,, Acta zool. Acad. Sci. Hung., 1956, II, 1 — 3, 115—147. 5. Nikoliuk V. F., Geltzer Iu. G., Pociventie prosteișie SSSR, Izd-vo ,,Fan”, Uzbekskoî SSR, Tașkent, 1972. 6. Pramer D., Sghmidt E. L., Experimental soil microbiology (Prolozca), Bv.rgcss Fubl. Comp.,. Minneapolis (Minnesota), 1965. 7. Radu V. Gh., Tomescu R., St. și cerc, biol., 1972, 24, 4, 341 — 346. Centrul de cercetări biologice Cliij-Napoca, str. Republicii nr. 48 Primit în redacție la 28 martie 1977 CERCETĂRI ECOLOGICE PRIVIND TORMICA PRATERSIS RETZ. ȘI FORMICA- CUmCULARIA LĂTR. IUN CÎTEVA PĂȘUNI INFESTATE CU DICROCELIOZĂ ' - : 1 ■ ■ DE . . ■ . ... DINU PARASCHIVE.ȘCU /, The pretetany and tetany phașes of ants Formica praiensis Rețz. and F. cuniciilaria Latr. were investigated on.the pastures Răsvad-Tîrgoviște and Tasian-Pucioasa between the years 1975 andT975. The finding of these ants on the species of plants up to 1 m distance round the nests and the diurnal characters of the-tetany of infested ants are meiitiohed. These contributiops are new for the Science and elucidate the complex phenomenon of infesting the formicids in their tetany phas,e. Asupra fenomenului de tetanie la furnicile.infestate ,de chisturi cu metacercari ai trematodului Dicrocoelium lanceatum, care produce dieroce- lioza ovinelor, s-a scris puțin în literatura de specialitate. După W. Hohorst (5), tetania furnicilor este favorizată de temperaturile cuprinse între 16 și 20°C din cursul după-amiezelor. Față de datele din literatură, cercetările noastre au urmărit aprofunda- rea fazei de -tetanie la Formica pratensis și F. .cunicularia infestate. în acest scop, am studiat caracterul diurn al tetaniei cu cele două faze : pretetania și tetania propriu-zisă, colectînd materiale și date în toț cursul zilei în perioada de vegetație. Cunoașterea duratei fazei de tetanie a furnici- lor roșii din pășunile infestate cu dicrocelioză, precum și a distribuției lor din jurul mușuroaielor (cuiburi cu cupolă) contribuie la preîntâmpinarea contactului oilor cu aceste focare de infestare. MATERIAL ȘI METODĂ Materialul de formicide a fost colectat în perioada aprilie —septembrie 1973—1974 în pășunile de la Răzvad-Tîrgoviște și în aceleași luni ale anilor 1974 ți 1975 la. Tasian-Pucioasa (1), (2), (3), (4), (7). S-au colectat numai furnicile lucrătoare de pe plantele din jurul cuibului (20 de cuiburi). Furnicile în tetanie au fost recoltate împreună cu frunzele plantelor pe care erau fixate și au fost introduse în tuburi mari de sticlă, după care au fost păstrate în frigider în vederea cerce- tărilor de laborator. Pentru a cunoaște în mod aprofundat comportarea furnicilor în această fază, precum și durata fixării lor pe plantele din jurul cuibului, am folosit metoda marcării cu culori în ulei (alb) (6) a furnicilor direct pe plantă la locul lor de fixare, REZULTATE ȘI DISCUȚII în timpul investigațiilor menționăm existența și a altor categorii de furnici care s-au găsit frecvent pe plantele din jurul cuiburilor cercetate, și anume furnici care vînau diptere sau diverse larve, furnici care aveau : : , .... ' L • ,. • .... .. , „ ,..... , ..' ST. SI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T.EO. NR. 1, P.91-94, BUCUREȘTI, 1978. . â D. paraschivescu CERCETĂRI ECOLOGICE ASUPRA FURNICILOR 93. 2 3 relații trofice cu speciile de afide, furnici care tăiau cu mandibulele semințele sau fructele plantelor și le transportau apoi spre cuiburile lor (furnicile speciei granivore Messor structor Latr.), alături de furnicile în tetanie, care erau fixate cu mandibulele de nervurile plantelor, pe partea inferioară a frunzelor. Prinderea cu mandibulele de plapte era atît de puternică, încît de multe ori capul rămînea fixat de plantă, iar restul corpului se rupea ușor. în afară de nervura frunzelor, au fost remarcate și alte locuri de fixare, de exemplu de marginea limbului foliar. Urmărind cu atenție furnicile lucrătoare înainte de a intra în faza de tetanie, s-a constatat că acestea execută pe suprafața plantei deplasări de la baza tulpinii pînă spre vîrful frunzei într-un timp ce variază între 5 și 30 min. Treptat, intensi- tatea acestor deplasări scade, distanțele parcurse de furnici sînt din ce în ce mai scurte, ele căutîndu-și în același timp un loc de fixare. Aceste observa- ții ne-au determinat să numim pretetanie faza de agitație ce precedă tetania propriu-zisă. Pentru a stabili numărul de chisturi cu metacercari, au fost colectate probe de furnici atît în faza de pretetanie, cît și în faza de tetanie. Furnicile lucrătoare marcate aflate în cele două faze au fost urmărite mai multe zile în șir pentru a cunoaște în primul rînd durata acestor faze. Observa- țiile s-au efectuat în luna mai 1974 la specia For mica pratensis Retz. (tabelul nr. 1). Din tabel rezultă că durata tetaniei furnicilor lucrătoare în Tabelul nr. 1 Duratalazelordeprctetauic și tetanie ladteva furnici lucrătoarealespcctelf>w« pratensis Retz. (RiizvadTirgovIște) Planta-gazdă Nr. furnicii marcate Data efectuării observației 7.V 8.V 9.V 10.V 11.V Euphorbia cyparisiasL, 1 ora 7 T ■ T T T 10 T Galium mollugo L. 12 ” 7 Pr 17 Pr Galium mollugo L. 123 ” 7,18Pr 20 Pr 21 Pr Mentha longifolia (L.) 14 ” 7 Pr 17 Pr Galium mollugo (L.) 15 ” 7 Pr 20 Pr 15,20,21, Mentha longifolia (L.) 13 ” 7 Pr 16 Pr 6,8,13 Pr 22 Pr Galium mollugo (L.) 16 ” 7 Pr 16 7,9,12, Pr 14,16,19, 21 Pr Galium mollugo (L.) 3 ” 7 T T T T 16T Galium mollugo (L.) 6 ” 7T T T T 16T Observații. T = tetanie (continuă) Pr = pretetanie (discontinuă) cele două faze a fost diferită. De exemplu, furnicile marcate cu nr. 1,3 și 6 au stat fixate pe plantele-gazdă timp de 4 zile și jumătate; furnicile marcate cu nr. 12, 123, 14, 15, 13 și 16 au prezentat în 24 de ore o instabilitate cu fixări de scurtă durată (30 min — 2 ore). Din ambele faze de infestare s-au colectat furnici separat, pentru a se stabili numărul chisturilor cu meta- cercari pentru fiecare fază. Pe baza analizelor de laborator s-au constatat diferențieri cantitative privind numărul de chisturi cu metacercari între indivizii din faza de pi^etetaniefață de indivizii din tetanie (tabelul nr. 2). Tabelul nr. 2 Numărul do cili stări cu metacercari Ia furnicile marcate în fază dc pretetanie (agitație) și tetanie (Răzvad - Tirgoriște) Planta-gazdă Nr. furnicii marcate Faza Nr. cuibului Data recoltării Nr. chisturi cu metacercari Galium mollugo (L.) 12 Pretetanie 1 8.V.1974 28 Galium mollugo (L.) 123 1 9.V.1974 76 Mentha longifolia (L.) 14 1 8.V.1974 11 Galium mollugo (L.) 15 f ’ 1 8.V.1974 34 Galium mollugo (L.) 16 }) 1 9.V.1974 76 Mentha longifolia (L.) 13 ^3 1 9.V.1974 73 Euphorbia cyparisias L. 1 Tetanie 1 10.V.1974 128 Galium mollugo (L.) 3 1 17.V.1974 109 Galium mollugo (L.) . 6 3 J 1 17.V.1974 162 în primul caz, numărul de chisturi cu metacercari a fost sub 100 la un individ, în timp ce în cel de-al doilea numărul a depășit cifra 100/individ. Numărul variat de chisturi cu metacercari ce caracterizează pretetania și tetania furnicilor depinde de numărul cercărilor din secrețiile gasteropode- lor terestre (gazdele intermediare ale trematodului Dicrocoelium lanceatum), cu care s-au hrănit furnicile în pășune. în baza cercetărilor întreprinse în cursul zilei de la orele 7 la 20 pe un număr de 385 de exemplare, putem afirma că faza de tetanie am găsit-o în orice oră a zilei, indiferent de condițiile de temperatură sau umiditate. Rezultatele cercetărilor noastre infirmă datele din literatură (5), care menționează prezența tetaniei numai după ora 16. Ne întemeiem afirmația și pe .observațiile făcute pe alte pășuni din țară, situate în zone zoogeo- grafice diferite (Cornești—Tg. Jiu, Tamași—Bacău). Furnicile infestate în fazele de pretetanie și tetanie s-au găsit pe plantele din jurul cuiburilor cercetate pînă la 1 m distanță de vîrful acestor cuiburi, fapt menționat în literatura de specialitate și de L.S. Lugaceva (citată după V. Fromunda (1)). Rezultatele cercetărilor noastre au o importanță practică orientativă în prevenirea prin îndepărtarea turmelor de oi în timpul pășunatului de cuiburile de furnici roșii infestate cu dicrocelioză. CONCLUZII 1. Folosind marcarea speciilor Formica pratensis și F. cunicularia cu culori în ulei, am stabilit că acestea prezintă o stare de instabilitate, de agitație, caracterizată prin deplasări pe plante în ambele sensuri (pre- tetania). 2. Din numeroasele date obținute reiese că tetania furnicilor are un caracter diurn, identifieîndu-se atît în orele de dimineață, cît și în cele ale după-amiezii. 3. în faza de pretetanie, numărul chisturilor cu metacercari este sub o sută, iar în cazul tetaniei peste o sută. 4. Furnicile în fază de tetanie se găsesc numai în jurul cuibului pînă la 1 m distanță de vîrful cupolei. 94 D. PARASCHIVESCU BIBLIOGRAFIE 1. Fromunda V., Dicrocelioza la ovine. Studiu monografic și experimental, teză de doctorat București, 1972, 2. Fromunda V., Paraschivescu D., Popescu Sanda, Lucr. LC.V.B. „Pasteur”, 1965, 4, 1—2 269-280. 3. Fromunda V., Paraschivescu D., Popescu Sanda, Lungu V., Lucr. LC.V.B. ,,Pasteur’ , 1967, 6,. 305-323. 4. Fromunda V., Popescu Sanda, Paraschivescu D., Arh. veter., 1973, 10, 1, 85—VI. 5. Hohorst W., Z. Parasitenkunde, 1962, 22, 2, 105. 6. Paraschivescu D., St. și cerc, biol., Seria Biol, anim., 1976, 28, 1, 73 — 76. 7. Paraschivescu D-i FIurghișiu Ileana, St. cerc, biochim., 1973, 16, 2, 181 — 184. Institutul de științe biologice^ Laboratorul de ecologie terestră București, Splaiul Independenței nr. 296 Primit in redacție la 19 februarie 1976 CONTRIBUȚII LA STUDIUL DENSITĂȚII ȘI ZBORULUI ARIDULUI BUMBACULUI (APHIS GOSSYPII GLOV.) DE ■ KARIM ULLAH Cotton aphid (Aphis gossypii Glov.) flight curve and densities, established in the cotlon -crop, showed that aphids were found in large numlțers ;from the end of . June till the lasț week of the month. of July. The aphid density varietl from 0 to 42.3 % in winged form and from 0 to 62.6 % in wingless form, while the number of .aphids captured during flight ranged between 0 and 295 individuale in cotton vegetation period. - • . Cultura bumbacului este limitată în România la cîteva zone, planta fiind cultivată în cîmpie, în apropierea Mării Negre, din stepă și pînă în regiunile, premontane. ■ - în condițiile climatice din Bomânia, perioada de vegetație a bumbacu- lui se eșalonează în lunile mai — octombrie. ' în numeroase zone'ale globului, cultura bumbacului este afectată de o serie tde dăunători, dintre care Aphis gossypii Glov. participă uneori la reducerea semnificativă a recoltelor. în scopul elaborării unor măsuri eficiente de prevenire și combatere a atacului acestui dăunător, devine necesară cercetarea extinsă a aspectelor referitoare la densitatea relativă a formelor aripate și aptere, precum și a intensității zborului. Pentru atingerea obiectivelor propuse, s-au întreprins studii apro- fundate la Centrul' de cercetări pentru protecția plantelor d'e la Băneasa — București, în anul 1976. MATERIALE ȘI METODE Densitatea aîiduluî bumbacului (forme aripate și aptere) în cultura de bumbac. Obser- vațiile privind densitatea formelor aripate și aptere ale afidului bumbacului au fost efectuate de la 25 iunie 1976 pînă la sfîrșitul perioadei de vegetație a bumbacului. în acest scop s-a cultivat în cîmp soiul de bumbac Girpan 433. Notările s-au efectuat la intervale de cîte 5 zile, prin recoltarea randomizată a unui număr de cîte 25 de frunze, înregistrîndu-se separat numă- rul de afide de ambele forme de pe fiecare frunză. A fost luată în considerație suma indivizilor ■din fiecare formă de pe cele 25 de frunze. Numărul total de indivizi acumulat pe întreaga perioadă de observație a fost considerat ca fiind 100 %, S-a calculat apoi în procente cantitatea de indivizi aripați și apteri. ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P.95-98, BUCUREȘTI, 1978 96 K. ULLAH 2 Intensitatea zborului alldului. Pentru determinarea intensității zborului afidului s-a folosit metoda clasică a tăvilor de culoare galbenă, instalate în cultura de bumbac. Suprafața interioară a tăvilor a fost vopsită galben. S-au utilizat două tăvi, așezate la o distanță de 5 m una de alta pe diagonala culturii. Tăvile au fost umplute cu apă, pentru capturarea afidelor. Numărul afidelor capturate zilnic a fost Înregistrat dimineața, între orele 8 și 9, separat pentru fiecare curbă. Pentru stabilirea curbei de zbor, media capturilor din cele două tăvi, determi- nată zilnic, a fost înregistrată pe perioade de cîte 5 zile în toată perioada de vegetație; valorile medii zilnice ale perioadei de 5 zile au fost reprezentate grafic. REZULTATE ȘI DISCUȚII Densitatea afidului bumbacului în cultura. Proporția dintre formele aripate și aptere ale afidului, exprimată procentual, este prezentată în tabelul nr. 1 și figura 1. Fig. 1. — Densitatea insectei Aphis gossypii Glov. la proba medie de 25 de frunze de bumbac (1976). Observațiile noastre au aratat că proporția densității a fost foarte redusă la început. Numărul formelor aripate și aptere a crescut în mod diferit, în raport cu creșterea plante- lor de bumbac și evoluția condițiilor medii. Astfel, densitatea afidelor a variat de la 0 la 42,3% la formele aripate și de la 0 la 62,6 % la cele aptere în toată perioada de vegetație (tabe- lul nr. 1). Densitatea afidului a fost mai ridicată între 30 iunie și 20 iulie 1976 (numărul afidelor a variat între 27 și 1744), reducîndu-se de la 25 iulie pînă la 10 octombrie (fig. 1). Numă- rul afidelor a scăzut considerabil, în funcție de creșterea precipitațiilor. în același timp, observațiile noastre au arătat că, în toată perioa- da de vegetație a bumbacului, în ge- neral proporția formelor aptere a fost mult mai mare (de 0,3 pînă la 25,2%), în raport cu cea a formelor aripate. Intensitatea zborului afidului. Aceste experiențe au fost efectuate între 19 iunie și 31 octombrie 1976, iar rezultatele sînt prezentate în tabe- lul nr. 2 și figura 2. Curba de zbor din figura 2 arată că la începutul perioadei de vegetație numărul afidelor capturate a fost mai mic, el crescînd progresiv, con- comitent cu apariția condițiilor climatice favorabile. Zborul afidului, reprezentat în tabelul nr. 2, arată că numărul indivizilor capturați în perioada de vegetație a bumbacului a variat de la 0 la 295 zilnic (media celor două tăvi galbene pe o perioadă de 5 zile). 3 DENSITATEA ȘI ZBORUL AFIDULUI BUMBACULUI în mod asemănător, observațiile noastre (tabelul nr. 2 și fig. 2) arată că zborul afidelor în număr mare a avut loc între 19 iunie și 24 iulie 1976 (numărul afidelor a variat între 42 și 295). După 24 iulie, numărul afidelor a scăzut datorită precipitațiilor abundente. S-a stabilit de aseme- Tabelul nr. 1 Proporția densități afidului bumbacului, Aphis gossypii Glov, (forme aripate șl aptere), întro probă medie de 25 de frunze de bumbac, înregistrată in 1976 Data observației Total afide Indivizi (%): Data observa- ției Total afide Indivizi (%): aripați apteri aripați apteri 25. VI 176 4,2 5,8 30.VIII 6 0 0,3 30. VI 305 7,2 10,3 5.IX 0 0 0 5.VII 231 2,2 11,0 10. IX 0 0 0 10.VII 631 12,7 23,5 15.IX 0 0 0 15.VII 1744* 37,4 62,6 20. IX 0 0 0 20. VII 1225 42,3 27,9 25.IX 0 0 0 25.VII 27 0 1,5 30. IX 5 0 0,3 30.VII 49 0,5 2,3 5.X 18 0,2 0,8 5.VIII 8 0 0,5 10.X 22 0,3 1,0 15.VIII 1 0,1 0 15.X 80 1,3 3,2 20.VIII 0 0 0 20.X 0 0 0 25. VIII 0 0 0 » Valoarea de 1 744 de afide (aripate + aptere) a fost considerată 100 %. Tabelul nr. 2 Intensitatea zborului afidului bumbacului, Aphis gossypii Glov., înregistrată In cîmp In 1976 cu ajutorul tăvilor galbene Afide capturate Afide capturate perioada media pe 5 zile perioada media pe 5 zile 19.VI~23.VI 61 23.VIII-27.Vm 11 24.VI~28.VI 43 - 28.VIII-1.IX 9 29.VI~3.VII 84 2.IX—6.IX 4 4.VII-8.VII 295 7.IX-11.IX 5 9.VII—13.VII 86 12.IX~16.IX 7 14.VH~18.VII 200 17.IX-21.IX 2 19.VII~23.VII 69 22.IX-26.IX 6 24.VII-28.VII 42 27.IX-1.X 8 29.VII~2.VIII 24 2.X-6.X 6 3.VIII —7.VIII 13 7.X—11.X 25 8.VIII—12.VIII 25 12.X-16.X 32 13.VIII-17.VI1I 10 17.X-21.X 0 . > - :: A . 11 nea că spre sfîrșitul perioadei de vegetație numărul indivizilor aripați a crescut, proporția lor rămînînd însă mai redusă decît a celor de la începutul vegetației. Rezultatele noastre arată că maximul de zbor al afidelor are loc de la sfîrșitul lunii iunie și pînă în ultima saptămînă a lunii iulie. K. UULAH VIAȚA ȘTIINȚIFICI Fig. 2. — Curba de zbor la Aphis gossgpii Glov. înre- gistrată în cîmp cu ajutorul tăvilor de culoare galbenă CONCLUZII a populației afidului Aphis gossupii Glov. a 1. Densitatea je y)innba(‘ în primele două decade ale lunii fost taegisUato m cultma ac iUlie' 2 Wumărul maxim de afide stabilit pe o probă de 25 de frunze de bumbac a fost de 1 774 de indivizi (aripați și apteri) _ 3. Proporția indivizilor apteri ai afidumi a fost in mod constant .mai ridicată decît cea a formelor aripate, depașind-o cu 67,3% în perioada de densitate maximă a speciei. 4. Capturile de afide din tăvile colorate confirmă maximele de prin numărarea indivizilor de pe frunze. Numărul cel mai ndieat de indivizi capturați zilnic a fost de 295. Universitatea din Peshaivar, Facultatea de agricultură, Catedra de entomologie, Peshaivar, Pakistan Primit în redacție la 3 iunie 1977 OASPEȚI DE SEAMĂ AI MUZEULUI DE ISTORIE NATURALĂ „GRIGOBE ANTIPA” Muzeul de istorie naturală „Grigore Antipa” a primit ca oaspeți la finele anului 1977, înarma invitației făcute, doi vestiți oameni de știință francezi, și anume Jacques Yves Cousteau, directorul Muzeului oceanografie din Monaco, comandantul navei „Calypso”, și acade- micianul profesor Maurice Fontaine, directorul Institutului oceanografie francez, pe atunci și președinte al Marii Academii Franceze, care au efectuat o vizită în țara noastră. J. Y. Cousteau a sosit cu avionul de la Paris la 4 octombrie, în timp ce colaboratorii acestui cunoscut cercetător al vieții marine soseau cu nava sa „Calypso” la Constanța. Scopul venirii cu nava era de a îndeplini sarcina încredințată de Comisia Mediteranei (C.I.E.S.M.), al cărei secretar general este, de cercetare a stării actuale a apelor Mediteranei și anexelor sale. La București a fost primit ia Ministerul Educației1 și Învățămîntului, unde a ținut și o conferință de presă, la Consiliul Național pentru Știință și Tehnologie și la alte instituții, între care Institutul botanic, unde a vorbit despre „Situația poluărilor în Oceanul Mondia”, conferință urmată de proiectarea filmului color „Migrația langustelor”, Cît timp nava a fost în apele românești, a executat trei stații oceanologîce (una în drep- tul Constanței și două la gurile Dunării), apoi a filmat, din helicopterul de buzunar aflat în dotarea navei, brațul Sf. Gheorghe, iar de pe șalupele „Zodiak” a filmat păsările Deltei și malurie brațului Sulina. La toate aceste activități au fost prezent! și cercetători români îmbarcați pe „Calypso”, între care geologul dr. D. Jipa. Probele din stațiuni au fost împăi-țite în așa fel încît jumătate să poată fi analizate in laboratoarele românești, spre a compara datele cu cele ce le vor obține cercetătorii de pe „Calypso”. Cousteau, binecunoscut marelui public românesc, atît ca unul ce a revoluționat tehnica cercetării adîn curii or oceanice, prin aparatele pe care le-a inventat, cit și prin seria de filme transmise de Televiziunea română, a fost întîmpinat pretutindeni cu aplauze și prietenie, tine- retul solicitîndu-i autografe. In cursul vizitei făcute la muzeu, a admirat dioramele și mai ales modul de prezentare a coralilor, lăsînd înscrise în cartea de onoare a muzeului următoarele : „Je garderai de ce bref sejour un souvenir trfes vif, tres chaleureux et tres reconnaissant”. ★ Prof. M. Fontaine a fost oaspetele nostru între 14 și 23 octombrie 1977. Domnia sa a ținut o conferință despre „Trecutul și viitorul fiziologiei comparate” la Institutul central de biologie, publicată chiar în această fasciculă. De asemenea, a fost primit de ministrul Edu- cației și Învățămîntului și de președintele Academiei R. S. România-, a vizitat Biblioteca Academiei, Institutul de endocrinologie și, bineînțeles, Muzeul „Gr. Antipa”. Savantul francez este membru al Academiei de științe din Franța, profesor de fizio- logie la Muzeul de istorie naturală din Paris, profesor și director al Institutului oceanografie Albert I din Paris, Este bine cunoscut pe plan mondial prin lucrările sale asupra fiziologiei animalelor marine și mai cu seamă asupra peștilor călători, între altele, a lămurit cauzele și mecanismele intime ale migra țiilor somonului atlantic și ale anghilei atlantice, fiind deschi- zător de drum pentru creșterea în culturi a acestor pești de mare valoare economică. Prof. Fontaine a fost primit la Institutul român de cercetări marine și a asistat Ia o demonstrație la Delfinariul Constanța, după care a vizitat mănăstirile Bucovinei. înaintat de primirea ce i s-a făcut, prof. Fontaine și-a exprimat admirația față de munca cercetătorilor de la Muzeul „Gr. Antipa” și de eforturile românești în domeniul știin- ței și al c’ulturii pentru dezvoltarea continuă a țării noastre pe toate planurile. Iată ce ne scria doimi la sa la 29 octombrie 1977 : „C’est vous-meme et tous vos collaborateurs que nous voulons, na femme et moi, remercier de tont emur d’avoir fait, de ce voyage en Roumanie, une mervepleuse feerie”. Cei !doi oaspeți au fost pretutindeni însoțiți de directorul Muzeului „Gr. Antipa”, cu care comandantul Cousteau colaborează de 15 ani în cadrul Comisiei Mediteranei, iar prof. Fontaine conlucrează direct în cadrul Comitetului de perfecționare al Institutului oceanografie francez. M. Băcescu ST. ȘI CERC. BIOL., SERIA BIOL. ANIM., T. 30, NR. 1, P. 99, BUCUREȘTI, 1978 RECENZII VARJl? DEZSO, Systemlheorie fiir Biologen und Mediziner (Teoria sistemelor pentru biologi și medici), Springer-Verlag, Berlin, 1977, 285 pag-, 80 fig. Cartea atrage atenția biologilor de toate specialitățile că aplicarea matematicii în cer- cetările de biologie nu este numai o verificare a semnificației unui fenomen sau rezultat, ci poate fi chiar o cercetare propriu-zisă, teoretică, așa cum cele de laborator sînt experimentale. Prin sistem se înțeleg toate legăturile dintre părțile care alcătuiesc un fenomen și in- fluența reciprocă a acestora între ele, precum și a lor cu mediul extern. Sub această optică, toate fenomenele biologice constituie un sistem, și încă unul din cele mai complexe. Nevoia integrării lor într-un sistem unic este o necesitate pentru a putea interpreta desfășurarea lor funcțională și rezultatele la care se poate ajunge. în acest volum, teoria sistemelor este tratată în două părți : la început se expun mate- matic raporturile dintre fenomene luate ca realități (indiferent din ce domeniu), apoi se aplică rezultatul acestor raporturi în cazul concret al fenomenelor biologice. Iată cîteva din aplica- țiile teoriei sistemice în biologie : raportul excitație — răspuns, legea totul sau nimic, ampli- tudinea oscilațiilor de frecvență, echivalențele diferențiale ale liniilor de forță, funcțiile Gauss, problema impulsurilor nervoase și shuntarea lor, potențialele de membrană, rețelele funcțio- nale ale structurilor biologice, legile Weber și Fechner etc. Pentru a înțelege aplicarea teoriei sistemelor Ia fenomenele biologice se cere o cunoaștere a matematicii superioare (se reco- mandă cîteva cărți indispensabile). Se adresează medicilor, zootehnicienilor, botaniștilor, ecologilor, farmaciștilor, sistema- ticienilor, fiziologilor etc. acad. Eugen A. Pora H. B. STRACK (sub redacția), (Tbung-Fragen Biologie (întrebări-exerciții de biologie), Springer- Verlag, Berlin, 1977, 225 pag. în seria ,,Examen-Fragen” au apărut recent întrebările programate din domeniul biolo- giei. Prezentul volum conține sistemul întrebărilor cu răspunsuri multiple, din care trebuie ales cel bun, practică ce capătă în ultima vreme o răspîndire tot mai largă. Sistemul prezintă o serie de îmbunătățiri: nu se mai marchează doar cu un semn (+) răspunsul apreciat ca fiind corect, ci există întrebări la care trebuie omologate sinonimii, la care se va înșirui o anumită ordine de succesiune in importanță, la care există mai multe răspunsuri bune legate între ele. Volumul la care ne referim cuprinde, întrebări din următoarele domenii: cilologie (155 întrebări), genetică (51), reproducere și sexualitate (98), dezvoltare (95), structura șt funcția •organelor vegetale și animale (206), integrarea structurală și funcțională a organismului (164); ■comportament (50), ecologie (39), biogeografie (19), evoluție (41), bazele și țelurile sistematicii biologice ; arbori filogenetici (5). La sfîrșitul volumului, la fiecare întrebare se dau și răspunsurile bune. Iată cîteva exemple : 1.19: Lizozomii pot digera: a) proteine; b) grăsimi; c) ADN; d) resturi de fagi; ■e) mureina; f) plasmamembrana bacteriană; g) clorofila. Răspuns : e. 2.46 : Care dintre următoarele mecanisme se produc la contactul dintre bacterii: a) transformarea; b) transfuncția; c) conjugarea; d) seducția. Răspuns : c,d. 3.49 : La care metazoare spermatozoizii nu au flagel: a) melc; b) crabi decapozi; c) nematode; d) echinoderme; e) vertebrate; f) turbelariate. Răspuns : b,c. 4.81: Erbicidul 2,3-D este toxic pentru: a) Sinapis arvensis; b) Raphanus raphanis- ■trum; c) Triticum sativum; d) Agropyrum repens. Răspuns: a —d; b —d; c —d; e. 5.113: Unde se găsesc sinapse electrice: a) la celenterate; b) în ganglionii ventrali ai anelidelor; c) în sistemul vegetativ al vertebratelor. Răspuns : b. 6.78: La capătul venos al capilarelor trece un lichid identic cu limfa? Răspuns : nu. ST. ȘI CERC. BIOL,, SERIA BIOL. ANIM., T, 30, NR. 1. P. 101-104, BUCUREȘTI, 1978 102 RECENZII 2 3 RECENZII 103'. 11.2 : Numărul speciilor de ciuperci este : a) mai mare decît al algelor ; b) mai mic decît al algelor ; c) mai mare decît al procariotelor; d) mai mic decît al angiospermelor. Răspuns ; a,c,d. Sistemul răspunsurilor programate, pe lingă dezavantajul „întîmplării”, prezintă avan- tajul obiectivitătii și al rapidității. Pentru învățămîntul superior, cartea poate fi utilă nu numai în ceea ce privește meto- dologia de examinare, dar și conținutul de specialitate. acad. Eugen A. Pora HANS KUMMER, Sozialverhalten der P rimat en (Comportamentul social al primatelor), Springer- Verlag, Heidelberg, 1975, 163 pag., 34 fig. Cartea prof. H. Kummer, de Ia Institutul de zoologie din Ztirich, prezintă, pe baza studiilor făcute împreună cu antropologi și psihologi, date cu totul noi asupra organizării sociale a primatelor libere (cimpanzeu, gorilă, pavian, gibon, macac). Formarea grupelor, por- nind de la familie, este un proces1 filo gen etic cu trepte de organizare diferite. Existența unei ierarhii sociale se bazează nu numai pe forță, cum s-ar putea crede, ci și pe ceea ce noi defi- nim „inteligență” chiar la maimuțe. Exploatarea condițiilor de mediu este o astfel de posibi- litate de a învinge „forța” musculară și a deveni conducător de grup. Autorul pune problema unei „culturi ecologice” a primatelor, pentru a putea analoga unele cazuri cu ceea ce ar fi fost în grupările omului primitiv. Exploatarea teritoriului și a resurselor sale depinde mai mult de „inteligența” conducătorului decît de forța lui, fapt ce poate determina ierarhia socială. în legătură cu aceasta se studiază și comportamentul indi- vidual, fără de care nu s-ar putea înțelege cel social și de grup. Se conchide că, pentru a înțelege comportamentul social al unui grup de maimuțe, trebuie cunoscută în prealabil individualitatea psihofiziologică a indivizilor și a calităților care îi separă pe aceștia unii de alții. Fără îndoială că în acest studiu al individului un rol important îl joacă ereditatea, dar se dau exemple cînd mediul a determinat ridicarea la un rang mai mare a unui individ în pofida altuia. Cartea este bogat documentată, cu o bibliografie selectivă; vizînd pe fiziologi, psihologi și antropologi. acad. Eugen A. Pora O. CREUTZFELDT (sub redacția), Experimental Brain Research (Cercetări experimentale pe creier), Springer-Verlag, Berlin, 1976, 579 pag., 127 fig.' Volumul prezintă lucrările celei de-a 7-a întruniri internaționale de neurobiologie, care a avut loc în septembrie 1975 la Institutul „Max Plarick” din Berlin. Ca la toate reuniunile anterioare de acest gen (Amsterdam, Kiel, Stockholm, Oslo, Oxford), și aceasta a avut o- tematică largă, dar, spre deosebire de celelalte, de astă dată au fost invitați un număr restrins- de specialiști, dezbaterile ținîndu-se sub forma meselor rotunde. în alocuțiunea de deschidere, prof. J. C. Eccles a arătat că eficacitatea acestei reuniuni constă tocmai în limitarea numărului de participanți. S-a subliniat că cele mai dificile probleme în funcționarea creierului le pun formațiunile subcorticale : diencefalul, mezencefalul și metencefalul, ale căror structuri laminare și legături constituie încă multe necunoscute. Tocmai de aceea la prezenta întrunire li s-a acordat o im- portanță deosebită (din cele 107 comunicări, 24 se referă la cerebel), justificată de mul ți- plele tulburări de echilibru ce se observă în ultima vreme la om. Lucrările prezentei întruniri de neurologie au pus în evidență nivelul tehnic Ia care se efectuează astăzi cercetările pe creier. Volumul este util tuturor medicilor neurologi și biologilor’ care se ocupă cu studiul comportamentului. acad. Eugen A. Pora L. A. ZENKEVICI, Izbranic trudi (Opere alese), voi. I: Biologhia seuernlh i iujnih morei CCCP (Biologia mărilor de nord și de sud ale U.R.S.S.), 339 pag. ; voi. II: Biologhia okeana (Biologia oceanelor), 241 pag., Izd. „Nauka”, Moscova, 1977. Institutul de oceanologie al Academiei de științe a U.R.S.S., sub redacția prof. M. E. Vinogradov și a unui colectiv de 7 cunossuți specialiști oceanografi sovietici, a avut ini- țiativa de a publica în două volume ideile principale ale Iui Lev Alexandro viei Zenkevici, desprinse din cercetările pe care le-a întreprins în timpul vieții și publicate în peste 220 de lucrări științifice. L. A. Zenkevici și-a început activitatea științifică în 1916 cu o lucrare despre sipuncu- lide și a încheiat-o în 1973 cu un volum asupra faunei batiale, interval în care a fost pro- motorul mișcării oceanografice din U.R.S.S. în lucrările sale de mare însemnătate și-a expus cunoștințele teoretice asupra mărilor, dînd un puternic impuls aplicării acestora la economia țării. Dintre aceste lucrări amintim: Fauna și productivitatea biologică a mărilor, voi. I, 1951, voi. II, 1947; Mările U.R.,S.S> Fauna și flora, ed. I, 1951, ed. a Il-a, 1956, lucrare- tradusă în limba polonă în 1959; Biologia mărilor U.R.S.S., 1963, lucrare tradusă în limba engleză în același-an; Geografia animalelor, 1946. în volumul I al lucrării la care ne referim se discută probleme privind biologia mărilor nordice (Marea Barents, Oceanul înghețat de Nord), problema aclimatizării unor nevertebrate- marine (în Caspica, Arai, Marea Neagră), cîteva trăsături morfologice în evoluția nevertebra- telor, referitoare mai ales la aparatul locomotor. în volumul II sînt expuse concepțiile sale biogeografice asupra structurii biologice a oceanelor, o biogeocenologie comparată a uscaturilor și oceanelor, studiile asupra faunei abisale- și a originii acesteia. De remarcat că nu se reproduc lucrările publicate de L.A. Zenkevici, ci se prelucrează, ideile sale rezultate din diferite cercetări. acad. Eugen A. Pora D. UHLMANN, Hydrobiologie (Hidrobiologie), VEB G. Fischer-Verlag, Jena, 1975, 345 p.f 141 fig., 16 pl., 12 tab. . Lucrarea lui D. Uhlmann, profesor de hidrobiologie la Universitatea tehnică din Dresda,. abordează în exclusivitate domeniul limnologic. Este redactată intr-un stil tehnic concis, ana- lizînd fenomene hidrobiologice cu implicații inginerești. Sînt relevate și aspecte noi, cu reper- cusiuni ecologice și economice. Introductiv sînt enunțate obiectivele de studiu ale hidrobiologici. Se iau în, considera- ție raporturile dintre organismele acvatice și factorii de mediu, precum, și productivitatea lor, atît ca organisme individuale cît și ca populații. Ecosistemul, implicit cel acvatic, este- apreciat ca reprezentînd gradul suprem de complexitate în cadrul materiei vii. Corespunză- tor intenției autorului, este accentuată hidrobiologia tehnică prin prezentarea activității orga- nismelor care interesează economia acvatică, sub aspectul valorii de indicatori și al urmărilor pozitive și/sau negative ale productivității lor (producători, consumatori, descompunători).. în continuare sînt prezentate legitățile creșterii organismelor acvatice ca totalitate a. factorilor de mediu indispensabili proceselor vitale, spre exemplu curbele de creștere exponen- țială, sigmoidă-, hiperbolică, liniară a microorganismelor. Urmează descrierea popularii și a condițiilor vitale ale apelor interioare — stagnante- (permanente, ocazionale) și curgătoare —, cu detalii asupra organismelor planctonice (fito- și zooplanctonice). Autoepurarea biologică este redată ca rezultantă a participării complexe, a bacteriilor 4- ciupercilor, plantelor verzi și animalelor. Sînt cnumerați factori, mecanisme și organisme- indicatoare, de exemplu sistemul saprobial. Cele trei capitole următoare au fost incluse in ciuda nivelului de cunoaștere deficitar în prezent, datorită actualității și importanței lor economice. Ele tratează apele ca reactor- bi ochimic, limitele de impurificare ale apelor și apele ca sistem deschis. în încheiere se prezintă productivitățile organismelor în amenajări de tratare a apelor- poluate, cu accent asupra microorganismelor descompunătoare (de exemplu titrul coli), și activitățile organismelor în rezervoarele de apă. Prezenta contribuție la cunoașterea hidrobiologică a apelor dulci se remarcă prin con- cepția originală, interpretarea matematică a fenomenelor și aplicabilitatea practică în econo- mia acvatică și planificarea sa. Alexandru S. Bologa J. F. GATES CLARKE, Insects of Micronesia, Microlepîdoptera : Toriricoidea (Insectele din- Micronezia, Microlepidopte'ra : Toriricoidea), Bernice P. Bishop Museum, HonOlalu (Hawaii), 1976, .voi. 9, fasc. 1, 144 pag., 65 fig., 13 pl. în această lucrare, autorul descrie 67 de specii și subspecii de Toriricoidea din Mîcro- ’ nezia (insulele Mariane, Caroline, Marshall, Gilbert etc.). Majoritatea speciilor aparțin familiei 104 RECENZII 4 i Oleihreutidae; familia Tortrîcidae este reprezentată numai prin 7 specii, iar Chlidanotidae prin 2 specii. Din cele 25 de genuri ale super familiei, 6 sînt noi pentru știință, iar numărul speciilor și al subspeciilor noi pentru știință se ridică la 32 de specii și 5 subspecii. Multe dintre acestea sînt endemice în regiune, ca genurile Alcina, Ruthita, Duessa etc. La fiecare gen se dă o caracterizare morfologică, iar la specii aceasta este completată cu date privind răspîndirea geografică și planta-gazdă. La fiecare specie sînt figurate armăturile genitale 5 și desenele fiind foarte reușite. Lucrarea este o contribuție remarcabilă la studiul super- fa mii iei Tortricoidea, autorul adăugind încă o pagină la dosarul voluminos al operei sale, de o excepțională valoare științifică. Eugen Niculescu HANS-JOACHIM HANNEMANN, Die Tierwelt Deutschlands, 63, Teii, Kleinschmetterlinge oder Microlepidoptera, III. Pterophoridae, Yponomeuiidae, Tineidae (Fauna Germaniei, voi. 63, Fluturi mici sau Microlepidoptera, III. Pterophoridae, Yponomentidae,Tineidae), Gustav Fischer, Jena, 1976, 273 pag., 37 + 148 fig., 17 pl. Autorul prezintă 3 familii din R.D.G. și R.F.G. : Pterophoridae, Yponomeuiidae și Tineidae. Fiecare familie cuprinde o scurtă parte generală asupra morfologiei, stadiilor preima- gioale, biologiei și sistematicii grupului, urmată de partea specială, taxonomică. Aceasta cuprinde cheile de determinare ale subfamiliilor, genurilor și speciilor, cu caracterizările morfologice respective. Speciile sînt descrise pe scurt după habitus și armătura genitală £ și $, cu indica- ții privind morfologia larvelor și a crisalidelor, ca și felul lor de viață. Armăturile genitale sînt figurate în text pentru fiecare specie. Familia Pterophoridae cuprinde 3 subfamilii, 16 genuri și 59 de specii. Armăturile genitale la această familie sînt interesante prin structura lor, deoarece la un mare număr de specii valvele sînt asimetrice nu numai în aspectul lor general, ci și în forma scleritelor de pe fața lor internă. Familia Yponomeuiidae se împarte direct în genuri; cuprinde, în regiune, 10 genuri și 26 de specii. în ceea ce privește sistematica genului Yponomeuta, autorul a adoptat un punct de vedere divizor, admițînd pentru acest gen 8 specii (în regiune) în loc de 5. Noi sîntem de părere că rorellus, cagnagellus și mălinei lus nu sînt specii distincte, ci forme eco- logice de padellus, cum am dovedit într-o lucrare anterioară. Familia Tineidae este și ea divizată direct în genuri, admițîndu-se, pentru regiune, 26 de genuri. Autorul reproduce clasificația lui Zaguleaev, care împarte familia în subfamilii și acestea în triburi, dar în text nu o utilizează. Printre genurile acestei familii se numără și Euplocamus, separat de Zaguleaev într-o familie distinctă, Euplocamidae; aici, autorul a urmat punctul de vedere al lui G. Petersen. Noi nu putem decide dacă familia Euplocamidae este sau nu valabilă, dar sugerăm celor 3 autori, maeștri incontestabili ai acestei interesante familii, să studieze exoscheletul, care pro- * cură întotdeauna bune caractere de familie. De asemenea ar fi fost indicat să se examineze exoscheletul și la nivel generic și astfel Hannemann ar fi avut posibilitatea să decidă dacă genurile lui Zaguleaev, și anume Anemapogon, Paranemapogon, Archinemapogon și Longiduc- ius, sînt valabile sau nu. Hannemann le consideră sub genuri după structura penisului; stu- diul exoscheletului ar fi lămurit și această problemă. Lăsînd la o parte divergențele taxonomice dintre Hannemann și Zaguleaev, considerăm că lucrarea de față este interesantă și foarte utilă tuturor celor ce se ocupă cu studiul acestor trei familii. Toți fluturii sînt reprezentați în 17 planșe alb-negru, foarte reușite. Eugen Niculescu HENRI LELEUX, Matiriaax pour Vtlablissemeni d’un catalogue des LipidopUres de Lons-le- Saunier (Materiale pentru stabilirea unui catalog al lepidopterelor din regiunea Lons-le Saunier), Secția de Biologie și Ecologie animală a Stațiunii de la Bonnevaux, Bonne- vaux, 1977, 120 pag., o hartă, o planșă. Pasionat cercetător al Munților Jura, autorul dă în această lucrare o listă de 906 specii, dintre care 704 aparțin macrolepidopterelor. în prima parte a lucrării se prezintă toate localitățile prospectate cu altitudinea fiecăreia dintre ele și cu interesante date geologice și botanice. La fiecare specie se indică frecvența sa și localitățile unde a fost capturată; cînd este cazul, se arată și formele speciei, numărul de generații și alte date instructive. Acest interesant catalog va fi util de consultat cînd se va întocmi un nou catalog al faunei Franței. Eugen Niculescu NOTĂ CĂTRE AUTORI Revista „Studii și cercetări de biologie. Seria biologie animală” publică articole originale de nivel științific superior, din toate dome- niile biologiei: morfologie, taxonomic, fiziologie, genetică, ecologie etc. Sumarele revistei sînt completate cu alte rubrici, ca: 1. Viața științifică, ce cuprinde unele manifestări științifice din domeniul biologiei, ca simpozioane, lucrările unor consfătuiri etc. 2. Recenzii, care cuprind prezentări asupra celor mai recente cărți de specialitate apărute în țară și peste hotare. Autorii sînt rugați să înainteze articolele, hotele și recenziile dactilografiate la două rînduri, în două exemplare. Bibliografia, tabelele și explicația figurilor vor fi dactilogra- fiate pe pagini separate, iar diagramele vor fi executate în tuș, pe hîrtie de calc. Figurile din planșe vor fi numerotate în continuarea celor din text. Se va evita repetarea acelorași date în text, tabele și grafice. Citarea bibliografiei în text se va face în ordinea numerelor, în bibliografie se vor cita, alfabetic și cronologic (cu majuscule), numele și inițiala autorilor, titlurile cărților (subliniate) sau ale revistelor (prescurtate conform uzanțelor internaționale), anul,, vo- lumul (subliniat cu două linii), numărul (subliniat cu o linie), paginile; Lucrările vor fi însoțite de o prezentare în limba engleză, de maximum 10 rînduri. Textele lucrărilor, inclusiv bibliografia, explicația figu- rilor și tabelele, nu trebuie să depășească 7 pagini dactilografiate. Responsabilitatea asupra conținutului articolelor revine In exclusivitate autorilor. Corespondența privind manuscrisele, schimbul de publicații etc. se va trimite pe adresa Comitetului de redacție, București 22, - 71 021, Calea Victoriei nr. 125. La revue « Studii și cercetări de biologie. Seria biologie ani- mală a paraît 2 fois par an. Toute commande â Fătranger sera adressăe â ILEXIM, Dăpartement d'exportatîon-împortation (Presse), Boite poștale 2 001, telex 11 226, str. 13 Decembrie nr. 3, 70116 Bucarest, Roumanie, ou â ses reprGsentants ă l’ătranger. En Roumanie, vous pourrez vous abonner par Ies bureaux de poște ou chez votre facteur. Le prix d'un abonnement est de 8 15.